15.05.2015 Carol al II-lea al Romaniei. Regele tradat de Lilly Marcou-Editura Corint

15.05.2015 Carol al II-lea al Romaniei. Regele tradat de Lilly Marcou-Editura Corint

Regele_Carol_al_II-leaLa Editura Corint a apărut cartea Carol al II-lea al României. Regele trădat de Lilly Marcou.

Descriere

Carol al II-lea aparţine istoriei României, asupra căreia a domnit zece ani şi încă într-o perioadă fastă, într-un moment de culme al destinului naţional. În perspectiva a peste şaizeci de ani de la dispariţia sa, el rămâne o personalitate fascinantă, cu merite şi cu defecte. I se pot reproşa şi crime, dar trebuie recunoscută şi opera sa de construcţie. Nu i se poate imputa că n-a fost român, căci şi-a iubit ţara, neîndoielnic, în felul său, ca fiind a lui. Oricum, locul său, ca al oricărui conducător al acestei ţări, se cuvine a fi în cartea de istorie a românilor, şi doamna Marcou îşi aduce contribuţia în largă măsură prin lucrarea domniei sale la această firească reaşezare.” Acad. Dan Berindei

„Două portrete dificil de reconciliat — pe de o parte, prinţul instruit, erudit şi inventiv, pe de alta, bărbatul la cheremul unei femei isterice. O contradicţie fundamentală între moştenitorul tronului, atât de iubit şi de aşteptat în ţara lui, în care se punea speranţa tuturor, şi bărbatul îndrăgostit nebuneşte de o persoană mai mult decât comună, evident bântuită de capricii.” Lilly Marcou

Despre autor

Lilly MarcLilly Marcouou, născută în 1936, este un istoric francez de origine română, cu specializare în istoria comunismului. Licenţiată în litera­tură la Universitatea din Bucureşti, a obţinut doctoratul în istorie la Universitatea Sorbona din Paris. De-a lungul carierei sale, a lucrat la Centre d’études et de recherches internationales (CERI), a predat la Institutul de studii politice din Paris şi din 1993 studiază arhivele sovietice din epoca stalinistă de la Moscova.

În 2007 a fost decorată cu Legiunea de onoare de către statul francez. Dintre lucrările sale amintim: L’Internationale après Staline, Grasset, 1979; Une Enfance stalinienne, PUF, 1982; Les Défis de Gorbatchev, Plon, 1988; Staline. Vie privée, Calmann-Lévy, 1996; Des Partis comme les autres? Les anciens communistes en Europe de l’Est, scrisă împreună cu Guy Hermet, Éditions Complexe, 1998; Napoléon face aux Juifs, Pygmalion, 2006.

Editura Corint

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.