2015 Fii si indragostiti de D.H. Lawrence-Editura Corint

2015 Fii si indragostiti de D.H. Lawrence-Editura Corint

La Editura Corint a apărut cartea Fii şi îndrăgostiţi de D.H. Lawrence.Fii_si_indragostiti

Descriere

Fii şi îndrăgostiţi ar putea fi considerat – aşa cum a şi fost – «un roman social», mai ales dacă se acceptă ideea că elementul principal al construcţiei e fundalul, sumbrul oraş de mineri, şi că tragedia familiei Morel e tipică pentru existenţa multor familii din oraşele industriale.

Subiectul cărţii nu e, însă, acest fundal social. Atmosfera sufocantă din orăşelul miner şi din familia Morel nu este descrisă pentru sine: lumea aceasta meschină, lipsită de orizont, e mediul în care creşte şi se maturizează Paul, personajul central al romanului. Fii şi îndrăgostiţi e povestea vieţii lui Lawrence până în momentul când izbuteşte să evadeze din legăturile primejdioase cu care îl ţineau prizonier şi oraşul, şi familia. Şi, în primul rând, din cele ce îl înrobeau mamei sale, care ţinea cu tot dinadinsul să-l ajute să urce treptele sociale până în clasa burgheză.” Dan Grigorescu

D.H. Lawrence

DAVID HERBERT LAWRENCE s-a născut la 11 septembrie 1885 la Eastwood, Anglia, ca fiu de miner. A scris romane, nuvele, poeme, piese de teatru, jurnale de călătorie. Romanul său Fii şi îndrăgostiţi, din 1913, relatează copilăria zbuciumată a lui Paul Morel, sfâşiat între un tată alcoolic şi o mamă nemulţumită de viaţa ei, dornică să-şi vadă fiul urcând pe scara socială. Operele scriitorului britanic reflectă efectele dezumanizante ale modernităţii şi industrializării, acordând importanţă forţei vitale, puterii emoţiilor, comportamentelor instinctive, spontaneităţii. Este influenţat de psihanaliza freudiană, pledând pentru întoarcerea la natură şi reintegrarea erosului printre valorile esenţiale ale umanităţii.

Printre romanele sale celebre se numără: Păunul alb (1911), Curcubeul (1915), Femei îndrăgostite (1920), Şarpele cu pene (1926), Amantul Doamnei Chatterley (1928).

D.H. Lawrence este socotit un gânditor vizionar şi un reprezentant însemnat al modernismului britanic.

A murit bolnav de tuberculoză, în 1930, în localitatea Vence, din Franţa.

Editura Corint

2 COMMENTS

  1. Am citit-o si eu cu multă vreme în urmă. În mare îmi mai amintesc câte ceva din ea, timpul a estompat unele detalii., dar ştiu că mi-a ramas în cap, printre altele, expresia: un clasic bun.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.