Incest de Anais Nin/ din Jurnalul Dragostei/ necenzurat

Incest de Anais Nin/ din Jurnalul Dragostei/ necenzurat

by -
9

Își pune în minte să își seducă tatăl scriind în jurnal: ”știam că va ceda încet intimității, grijii mele, tandreții mele”

Incest, de Anais Nin/ din Jurnalul Dragostei/ necenzurat

     Editura Humanitas a publicat în acest an, 2016, un nou volum al scriitoarei americane, Anais Nin, “Incest” care face parte din Jurnalul Dragostei și cuprinde perioada 1932-1934 fiind însă spre deosebire de alte variante publicate anterior, varianta necenzurată. Cartea a apărut în atât de cunoscuta și îndrăgita colecție, ”Raftul Denisei” condusă de Denisa Comănescu ceea ce în sine o situează  printre capodoperele literaturii universale. Cartea are 464 de pagini și se deschide cu o prefață scrisă de Robert Pole cel care a fost celălalt soț al ei, soțul de pe coasta de vest a Americii în timp ce Hugh Guiler continua să fie soțul ei, cel de pe coasta de est a Americii. Dar nu în această calitate scrie prefața, ci în calitatea de executor testamentar al scriitoarei, cel care a creat Trustul Anais Nin și s-a ocupat de publicarea operei literare a acesteia. Aflăm astfel că “Incest” este continuarea poveștii din volumul “Henry și June” și cuprinde perioada dintre octombrie 1932 și noiembrie 1934. Primul volum al Jurnalului lui Anais Nin a apărut în 1966, dar era cenzurat de autoare din motive personale și juridice pentru că cei despre care vorbea în jurnal erau încă în viață. Acum avem varianta necenzurată așa cum a fost scris acest jurnal seară de seară, imediat ce evenimentele aveau loc: “Anais scria în Jurnal cu incandescență, imediat după ce aveau loc evenimentele pe care le descrie.”.p.5

    Robert Pole precizează în introducere: “Acum, când practic toți cei pomeniți în INCEST au murit, nu mai există nici un motiv să oprim publicarea Jurnalului așa cum și-a dorit Anais: în forma necenzurată” p.5

    Ediția pe care o scoate acum editura Humanitas este de fapt cea de a treia ediție a volumului “Incest” și apariții mai vechi ale celorlalte ediții încă se găsesc în anticariate și librării.

   Anais Nin s-a născut la 21 februarie 1903 la Neuilly-sur-Seine în Franța. Tatăl său, compozitorul și pianistul Joaquin j. Nin y Castellanos  era spaniol iar mama sa, cântăreața cubaneză Rosa Culmell, avea origini daneze și franceze. Anais a avut doi frați, Thorvald (1905-1991) și Joaquin Nin-Culmell acesta din urmă fiind născut în Germania, la Berlin. Fratele Joaquin a fost și el un compozitor  bine cunoscut, studiind la Conservatorul de la Paris cu renumiții Paul Ducas și Manuel de Falla. În 1914 părinții ei divorțează, tatăl ei părăsindu-și soția și cei trei copiii pentru relația cu o femeie bogată. Rămasă fără sprijin Rosa Culmell decide să plece cu copiii ei în Statele Unite unde vor și rămâne aproape un deceniu, trăind o viață plină de lipsuri și greutăți. Anais părăsește școala la 16 ani și lucrează pozând ca model pentru pictori. În timpul călătoriei cu vaporul spre New York, mica Anais decide să-și scrie jurnalul, la început sub forma unor scrisori către tatăl ei, sperând să-l poată convinge să se întoarcă și apoi ca jurnal propriu zis. La vârsta de 20 de ani Anais se căsătorește cu Hugh Guiler, om cu bani și cu studii literare și cuplul se mută la Paris din cauza intereselor bancare ale soțului. Odată cu Anais se mută la Paris și mama și fratele ei Joaquin pe care soțul lui Anais îi întreține. Datorită soțului ei, Anais duce o viață lipsită de griji materiale, locuiește într-o casă confortabilă la Louvecienne în apropiere de Paris și își face intrarea în lumea scriitorilor avangardiști și a psihanaliștilor. Toate acestea sunt deseori pomenite în jurnalul autoarei.

   Jurnalul început în timpul călătoriei peste ocean este ținut în continuare ajungând să aibă din ce în ce mai multe caiete pe care Anais le numerotează cu atenție și le dă titluri adăugând pe copertă amănunte din cuprinsul lor. Este extrem de ordonată și disciplinată în scriere și păstrarea jurnalelor ei cum este de fapt în organizarea întregii ei vieți. Jurnalul ei a devenit cu timpul uriaș cu zeci de mii de pagini cuprinzând perioada 1914-1977.

    Ce anume a determinat-o pe Anais Nin să țină un jurnal și după ce trecuse de vârsta adolescenței? Ea însăși precizează încă de la vârsta de 11 ani când scrie în limba franceză: “Eu văd în scrierea unui jurnal intim comunicarea unui suflet cu el însuși în cea mai mare sinceritate” și va adăuga peste ani “ a merge pe Lună nu înseamnă să ajungi prea departe. Cea mai îndepărtată destinație este în interiorul sufletului” În “ Incest” are grijă să spună cu destul dramatism: “ Acest jurnal este legătura mea, pipa mea de opiu. Este drogul și viciul meu.”

   “Incest” nu este o lectură ușoară pentru cititorii care nu iubesc in mod deosebit jurnalul ca tip de scriere literară. Jurnalul lui Anais Nin este dificil în mod particular pentru că face referiri la personalități din mai multe domenii culturale, foarte cunoscute în anii 30 ai secolului trecut, dar intrați într-un con de umbră pentru publicul larg în momentul de față. De aceea este mai mult decât bine venită prezența la finalul cărții a unui mic capitol intitulat NOTE BIOGRAFICE scris de către Gunther Stuhlman în care găsim date despre toți cei poemniți de autoare în însemnările ei zilnice.

    “Incest” are câteva linii directoare pe care le putem ușor distinge după ce cititm cartea. Mai întâi este prezența aproape permanentă a scriitorului Henry Miller în viața și preocupările lui Anais Nin. Îl cunoscuse în 1931 și acum în toamna lui 1932 când începe această parte a uriașului ei jurnal, relația dintre cei doi luase o turnură clară și extrem de intimă în ciuda faptului că amândoi erau căsătoriți. Dar căsătoria nu era ceva care să-i împiedice să își trăiască intens relația lor de dragoste dar și de comuniune intelectuală. Anais Nin era convinsă de geniul creator al lui Henry Miller iar acesta din urmă avea deplină încredere în intuiția literară a lui Anais. În plus Henry Miller avea nevoie de permanent sprijin financiar iar Anais era cât se poate de generoasă din banii soțului ei dar și din ceea ce câștiga ea însăși așa cum a fost cazul cu suma primită după publicarea studiului ei despre scriitorul englez D.H.Lawrence. Anais nu ezită să facă mari și mici economii la cheltuielile personale pentru a-l ajuta pe Henry Miller să aibă tot ce-i trebuie pentru o atmosferă de creație. Anais este foarte convinsă de rolul deosebit pe care îl are în devenirea lui Henry Miller dintr-un potențial scriitor, într-un scriitor de geniu. Pe 23 octombrie 1932 scrie:” Eu l-am înălțat pe Henry. Eu pot face din el un Dostoievski. Eu îi insuflu forță.” (p.12) Va face tot posibilul să o determine pe soția acestuia, June, să plece, ceea ce se și întâmplă până la urmă după ce între cele două rivale are loc mult discutata scenă de lesbianism care însă mie personal mi s-a părut doar o abilă punere în scenă a lui Anais Nin.  După plecarea lui June, Anais are libertate deplină în relația cu Henry Miller având însă grijă ca totul să se întâmple fără ca soțul ei să-și dea seama.

    Citind însemnările ei am avut senzația clară că viața lui Anais Nin a fost ca un fel de cursă cu obstacole în care era obligată să nu greșească niciodată. Il iubește cu adevărat pe Henry Miller, din ceea ce scrie se poate deduce că a fost marea ei dragoste, dar asta nu înseamnă că-l idealiza și că nu era perfect conștientă de defectele bărbatului, dar și de cele ale scriitorului. Doar acesta era rolul jurnalului, să-și poată elibera sufletul de toate durerile, grijile, temerile, nemulțumirile și a doua zi să o ia de la capăt cu o față senină și cu zâmbetul pe buze. De fiecare dată când este în încurcătură găsește minciuna potrivită Minte pe toată lumea și notează în jurnal:”Întotdeauna găsesc necesar le mensonge vital (minciuna vitală)- acea minciună care mă separă de fiecare persoană.” (p.210) Totul este așa cum și-a plănuit până când, neatentă, îl invită pe Henry Miller la Louvecienne și dorm împreună în dormitorul conjugal unde sunt aproape surpinși de venirea neaștepată a soțului, Hugh Guiler. Teama trăită în acel moment este imensă și o îmbolnăvește pentru mai multe zile. Îi este frică să nu fie demascată și dată afară din casă de soțul ei. Nu dorește să se despartă de acesta pentru că nu vrea să renunțe la stilul de viață pe care i-l oferă, la ajutorul dat mamei și fratelui său. Notează pe 18 mai 1933: “În febra mea mă imaginam rătăcind pe străzi, dată afară de Hugh din cauza lui Henry, toți fiindu-mi împotrivă”(p.198) și “ stăteam culcată și ascultam muzică, zdrobită de toate, oribil expusă, plângând de recunoștință pur și simplu pentru că îl aveam pe Hugh, o casă, un pat, pentru că puteam sta undeva la adăpost.” (p.198) Relația dintre cei doi continuă cu toate că Anais este deplin conștientă că iubirea lui Henry Miller pentru ea era “ iubirea egoistului suprem pentru femeia pe care o poate folosi”. p.201

    A doua mare temă a acestei părți a Jurnalului este relația sa cu tatăl care o părăsise când era copil și pe care nu-l mai văzuse de 20 de ani. Și acum era plănuită marea întâlnire pe care o așteaptă cu emoție și pe care o discută cu psihiatrii ei, Rene Allendy și Otto Rank. Întâlnirea are loc la sfîrșitul lui iunie 1933 în localitatea Valescure. Anais notează pe 23 iunie 1933: “Regele-tată sosește după ce a învins o criză paralizantă de lumbago. Palid, suferind, nerăbdător să vină. Pare rece și oficial..”.(p243) Au loc discuții tată-fiică și Anais își dă seama cât de mult seamănă cu tatăl ei pierdut și regăsit. Își notează ca de obicei în jurnal acele trăsături comune ale lor: amorali după standardele curente, fideli doar lor înșile, barbari civilizați, mândri, vanitoși, detestând să se arate slabi, bolnavi, în dezavantaj, cocheți, cu teamă de intimitate și un respect nemăsurat față de iluzie. (p.243-244) Și face o observație care în timp i s-ar potrivi și ei la fel de bine: “Întreaga lui viață este o capodoperă de echilibru, în care se adună cele mai impresionante elemente ale dezechilibrului”. (p.243 )

    Își pune în minte să își seducă tatăl scriind în jurnal: ”știam că va ceda încet intimității, grijii mele, tandreții mele” (p.244) și astfel are loc, câteva zile la rând, ceva greu de imaginat, relații intime între tată și fiică, motivul de altfel pentru care acest volum se numește “Incest”.( p.249)

   Personal nu cred că aceste relații au existat, tocmai pentru că Anais își descrie atât de amănunțit tatăl, ce nu pare a fi genul dispus să-și sacrifice imaginea și situația pentru așa ceva, o relație cu fiica pe care nu o văzuse de două decenii. Sunt convinsă că asta este răzbunarea copilei părăsite la 11 ani, cea care fusese obligată să facă saltul de la o viață rafinată în casa tatălui ei, la sărăcie și lipsuri în casa americană a mamei ei, care fusese obligată să facă o căsătorie fără iubire, care în acel moment era obligată să renunțe la iubire pentru siguranță materială, pentru că o încărcase pe ea cu grija pentru mama și fratele mai mic. E o răzbunare peste timp dar veșnică pentru că volumul a apărut necenzurat după moartea tatălui ei și a celor care i-ar fi putut contesta afirmațiile. Joaqiun Nin poate va fi uitat în calitatea sa de compozitor dar sigur nu va fi uitat ca fiind un tată incestuos după ce fusese un tată care și-a părăsit copiii pentru o femeie bogată! E ceva demn de marea mincinoasă planificată care a fost Anais Nin.

    Pe lângă aceste două linii conducătoare ale jurnalului, iubirea față de Henry Miller și  răzbunarea pe tatăl ei, Anais Nin mai are și alte relații secundare pe care le descrie amănunțit, cea cu doi dintre cei mai renumiți psihanaliști ai acelor timpuri, Rene Allendy și Otto Rank. Pe ambii îi consultă pentru propriile ei probleme și neliniști, și sunt în același timp frecventați și de Henry Miller și de soțul lui Anais. Sunt oameni trecuți de tinerețe, serioși, renumiți, cu clientelă serioasă, cu lucrări de specialitate căutate, cu un prestigiu profesional și științific, cu propriile lor familii. Și totuși Anais Nin îi descrie cu o anume plăcere malițioasă cum cad unul după altul pradă farmecului ei și cum își încalcă pentru ea codul deontologic a relațiilor dintre psihiatru și pacient și ajung să aibă relații intime chiar dacă din partea ei nu este vorba despre vreun un fel de iubire. Nici aceste relații nu cred că au existat pentru că este greu de crezut că cineva își riscă tot ce a construit o viață pentru asemenea tip de relații lipsite de sentiment.

   Dar când citești jurnalul ești destul de uimit și șocat chiar, de lipsa de sens al acestor aventuri. Nu voi povesti aici tot ceea ce jurnalul are mai provocator. Cititorul va fi sigur uimit pana la ultima pagină. Spun uimit și nu șocat pentru că totuși trăim în epoca știrilor de la ora 5 deci nimic nu mai este cu totul neauzit și nevăzut. Povești ca cele spuse de Anais Nin în jurnal aflam fără să vrem de câte ori deschidem un ziar de scandal sau un program de televiziune. Morala curentă e mult mai laxă decât cu opt decenii în urmă.  Publicate atunci când le-a scris aceste jurnale ar fi produs un scandal uriaș și i-ar fi desființat pe toți bărbații pomeniți acolo. Într-un fel Anais Nin este o femeie a anilor 2000 care a trăit într-o epocă nepotrivită dar a fost suficient de inteligentă, tenace, talentată și fără scrupule ca să se descurce și atunci lăsându-ne peste timp povestea ei. De altfel ea însăși recunoaște cu mândrie că este propria ei creație:

“Mi-am găsit singură calea de a ieși din catolicism, din spiritul burghez al mamei mele, din împrejurările idioate ale vieții americane din Richmond Hill. L-am găsit singură pe D.H. Lawrence. L-am situat critic singură. L-am găsit pe Henry. Mi-am găsit decorațiunile, costumele, modul de viață.” (p.260)

   Peste ani, scriitorul Henry Miller, de acum în culmea gloriei, răspunde într-un interviu la întrebarea despre locul și rolul lui Anais Nin în viața sa, cu multă eleganță:

   “Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se aproprie de Anais Nin prin grație și frumusețe. O aristocrată. Dar și o scriitoare de un talent extraordinar. Ea aparține acum întregii lumi.” ( 1962)

  “Incest” la fel ca și celelalte volume ale jurnalului lui Anais Nin aduce în literatură finețe psihologică, franchețe, sensibilitate, senzualitate, demolarea tabuurilor, o nouă etică a libertății și un tip de feminitate independent. Nu era singura care trăia în acele timpuri altfel decât dicta morala curentă doar că ea a avut curajul să vorbească despre asta fără vreun sentiment de vinovăție, fără remușcări și fără drame false pentru că așa cum spunea Anais Nin “cea mai mare victorie a omului este să-și cucerească frica.”      

   Recomand citirea acestei cărți cu totul deosebite și mulțumesc editurii Humanitas pentru volumul pus la dispoziție.humanitasfiction

Cartea Incest, de Anais Nin, a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction.  Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

Autor: Dana Burda

9 COMMENTS

  1. Frumoasa recenzia Dana :) . Se vede ca ti-a placut cartea. Insa nu este pe gustul meu. Cartile tip jurnal nu mi-au placut niciodata..

  2. Nu stiu daca am mai citit pana acum o carte de tip jurnal. Felicitari pentru recenzie, e foarte elaborata.

  3. Imi plac cartile tip jurnal, adica acum depinde si cum este structurat, poate fi diferit. Felicitari pentru recenzie! E foarte frumoasa! :) ;)

  4. Felicitari Dana,super recenzie ca de obicei.
    Am citit cartea cu ani in urma cand a fost prima data publicata la noi,si desi editie cenzurata am avut aceasi senzatie ca si tine ,ca in multe povesti fabuleaza,sau pur si simplu le scrie din razbunare.
    Felicitari! ;) ;) ;)

  5. Singurele carti tip-jurnal citite de mine pana acum sunt ,,Jurnalul unei fete greu de multumit ” si ,,Romanul afolescentului miop” deci pot proclama ca ma impac foarte bine cu acest tip literar. :)

Leave a Reply