Anna Karenina sau Cand dragostea deschide Cutia Pandorei…

Anna Karenina sau Cand dragostea deschide Cutia Pandorei…

by -
20

        Anna Karenina Anna Karenina sau Când dragostea deschide Cutia Pandorei…

Anna Karenina de Lev Tolstoi

Editura: Polirom
Număr pagini: 936

Anna Karenina” a lui Lev Tolstoi este un roman care tulbură profund, personalitatea eroinei principale atârnând greu în conştiinţa cititorului cât şi în memoria acestuia.
Apărută în foileton (ziarul “Mesagerul rus”, 1875-1877), cartea are ca temă viaţa de familie în Rusia secolului XIX, fiind numită de Dostoievscki “O operă de artă perfectă.”

“Anna Karenina” reprezintă una dintre capodoperele literaturii universale, romanul fiind ecranizat de mai multe ori de-a lungul timpului (actriţe celebre precum Greta Garbo, Vivien Leigh, Jacqueline Bisset, Sophie Marceau, Keira Hnightley interpretând rolul Annei cea supusă, îndrăgostită, iubită, geloasă, nefericită).
Mărturisesc, am citit o singură dată acest roman şi, în ciuda curiozităţii care m-a încercat ulterior, nu am  vizionat nici una dintre ecranizările lui, pentru că Anna Karenina este un personaj memorabil, astfel că nu îţi ajunge o viaţă de om pentru a o uita.

Urmând tradiţia tinerelor fete din Rusia ţaristă a veacului, Anna se măritase cu un reprezentant al nobilimii mult mai în vârstă decât ea, astfel că, iniţial, remarcăm o  tânără soţie fidelă, împăcată cu sine, a cărei dragoste se revărsase fără rezervă, asupra fiului ei, singura bucurie şi raţiune a existenţei sale.
Până aici, nimic şocant, exemple de căsătorii “aranjate” după criterii străine de dragoste au existat din toate timpurile şi în oricare regim politic. Dar ceea ce este senzaţional în acest roman constă în revenirea Annei (spectaculoasă ca şi urmările ei) pe făgaşul iubirii (“Acum însă, în prima clipă a întâlnirii, o cuprinse un sentiment de orgliu şi de bucurie. Nu avea voie să-l întrebe ce căuta acolo. Ştia tot atât de bine că se afla acolo pentru a fi unde era şi ea.“), după ce, prin consimţirea la un mariaj din interes, s-ar fi părut că renunţase definitiv la dragoste.

Sentimentele şi simţurile ei “amorţite” pentru o perioadă de timp se trezesc brusc (“Amorul e o boală precum scarlatina, trebuie să treci prin ea.”), când eroina îl întâlneşte din întâmplare pe contele Vronski – un tânăr ofiţer pe cât de strălucitor, pe atât de frivol,(“Ea-şi încordă toate puterile minţii ca să-i răspundă cum ar fi trebuit, dar nu făcu decât să-l privească cu ochii plini de dragoste şi rămase tăcută.”), dar pentru care Anna face o pasiune puternică (“Răscolindu-ne sufletul, descoperim adesea lucruri care ar fi rămas acolo neştiute. Sentimentele aparţin conştiinţei tale.”), urmată de o frământare devastatoare (“Anna nu-i răspunse nimic. I se vedea pe figură lupta lăutrică.”)
Femeia îndrăgostită alege să îşi sacrifice iubirea pentru copil în favoarea iubirii pentru bărbatul ales, astfel va începe o tumultoasă poveste de dragoste cu un final nefericit (“După cum sunt atâtea păreri, câte capete,… tot aşa şi câte inimi, atâtea feluri de dragoste.”)

Nestatornicul Vronski se transformă sub puterea sentimentelor de dragoste care îl încearcă (“Deşi nu avea nimic deosebit, el o recunoscu în mijlocul mulţimii cum ai distinge un trandafir între urzici.”), “O vedea cum vezi soarele, fără să-l priveşti.”), iubirea lui va creşte (“Dragostea noastră, dacă ar putea să sporească, ar spori prin faptul ca are în ea ceva înspăimântător.”), reuşind să îl smulgă de pe orbita desfrâului (“Pe chipul lui totdeauna atât de energic şi de independent, se întipărise o expresie izbitoare de supunere şi de sfiiciune, ca aceea a unui câine deştept care se simte vinovat.”), iar cei doi ajung să se căsătorească, numai că, pentru Ana acest al doilea mariaj echivalează cu o catastrofă din punct de vedere social şi moral, dar la care ea consimte în numele dragostei şi sub puterea acesteia (“Spusese tocmai cuvintele pe care le dorea inima sa, dar de care se temea judecata ei.”)

Dar iubirea are un preţ (“Fericirea îi era otravită de îndoieli.”), odată cu legalizarea relaţiei lor se va deschide larg Cutia Pandorei iar viaţa ei va deveni amară, căci gelozia începe să o roadă (“De accea era geloasă…şi nu din pricina unei anumite femei, ci din cauză că dragostea lui se răcea.”), dorul de fiul său părăsit o macină constant, gândul că societatea o blamează o zbuciumă, iar în locul armoniei născute dintr-un vis împlinit (“Veşnica greşeală oamenilor care-şi închipuie că fericirea constă în împlinirea dorinţelor.”, “Fericirea stă numai în a iubi şi a dori… a cugeta prin dorinţele şi prin gândurile ei. Adică în a nu avea nicio libertate. Asta este fericirea!”), vedem un suflet chinuit de remuşcări care simte din ce în ce mai mult presiunea exercitată, pe de o parte de conştiinţa sa şi pe de alta de societatea a cărei victimă era (“Unica salvare de oameni e să-ţi ascunzi de ei rănile.”),  prin educaţia şi tradiţiile adânc înrădăcinate în mintea sa.

“Anna Karenina” este un roman excepţional, el purtându-ne prin labirintul psihicului uman, amestecând iubirea şi disperarea într-un mod inconfundabil şi tragic (“Toată lumea noastră nu-i decât o pătură subţire de mucegai care s-a întins pe o planetă minusculă. Când mă gândesc că ideile, faptele noastre – ceea ce credem că se poate înfăptui măreţ…nu-s decât fire de nisip!”).

Autor: Dorina Georgescu

20 COMMENTS

  1. Am citit romanul. Ni-l recomandase profesorul de română în liceu. Eram destul de reticentă, pentru că, după cum ne spusese proful – era un roman memorabil, excepțional… publicat în perioada 1873- 1877 (pe capitole). Pentru mine (cea de atunci) era imposibil să mă fascineze o poveste de dragoste petrecută când nici bunica nu era născută… dar, a trebuit să o citesc. Si am fost, intr-adevar, fascinată. E genul de poveste imprimata în timp. Oricând o citești, fascinația e aceeași. E tulburătoare… ai tendința să crezi că destinul a fost implacabil, dar apoi îți dai seama, că a fost o iubire prea mare pentru cei doi protagoniști… iar circumstanțele – cel puțin potrivnice.
    S-au făcut multe filme după această carte… eu l-am văzut pe cel în care a performat Vittoria Puccini. A fost primul film bun făcut după o carte, după părerea mea.

    • “E tulburătoare… ai tendința să crezi că destinul a fost implacabil, dar apoi îți dai seama, că a fost o iubire prea mare pentru cei doi protagoniști… iar circumstanțele – cel puțin potrivnice.” Dupa aceasta fraza, nu mai e nimic de adaugat. Poate un suspin. O zi frumoasa, Rodica!

      • Mulțumesc, Dorina! Eu am văzut filmul în versiunea originală (rusească), apoi celelalte. Trebuie să spun că filmul italian mi-a plăcut cel mai mult. Cât despre carte, am plâns când am citit-o. La fel cum am plâns citindu-l pe Eliade cu Maytrei. Sunt cărți emoționante!

  2. E genul de carte care te face sa arunci cuvinte grele la adresa destinului, sa te intrebi mult timp “de ce” si sa ramai cu un gust afurist de amar. Mi-a placut si cartea ( de fapt cartile ca am citit in doua volume) si prezentarea ta. Felicitari!

  3. exceptionala prezentare a cartii!mi-amintesc ca am citit cartea si m-a intors pe dos,apoi am vazut filmul si plana aceeasi tristete specifoca rusilor,si-apoi ca sa pun capac am vazut “mayerling”.a fost atit de “prea mult”ca am mers o vreme numai la westernuri :) felicitari dorina ;) ;) ;)

  4. Anna Karenina este si va ramane mereu un roman memorabil, o capodopera! L-am citit acum cativa ani, insa l-as reciti oricand.
    Felicitari pentru prezentare!

  5. Felicitari, Dorina! Imi place recenzia, si recenosc ca si cartea mi-a placut mult…chiar daca e trista!
    Este una din putinele carti ale autorilor ruși care mi-a placut!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro