,,A trebuit să plec urgent. Voi reveni cât de repede pot. Te rog, nu trage concluzii pripite''.
Anotimpul iubirii, de Rodica Maria Mijaiche
Editura: Smart Publishing
Număr pagini: 126
recenzie
Rodica Mijaiche este un autor român. Mă bucur că avem şi noi autori talentaţi. Anotimpul iubirii este prima sa carte publicată. Mai are o carte în format ebook, eu sper să ajungă şi aceasta să fie tipărită.
,,Are aproape 34 de ani, îi place să călătorească, să se uite la filme, să asculte muzică, să iasă cu prietenii. Ziua lucrează la un birou notarial. Noaptea este pentru cărţile mele. Scris şi citit.”
Dacă am să fiu incoerentă va fi din cauza sentimentelor pentru această carte. Sunt şi acum bulversată de povestea cărţii. Parcă trăieşti aievea, împreună cu personajele, atât durerea cât şi iubirea.
„Lacrimile ei se amestecau cu stropii grei de ploaie, care încercau la rândul lor să-i redea viaţa biciuindu-i faţa, străduindu-se să o trezească din somnul fără sfârşit în care alunecase după ceea ce se întâmplase.”
Ce s-a întâmplat? Cartea începe cu durerea unei tinere. Anamaria deplânge pe cineva drag, oare ce se întâmplă?
Se pare că moartea lui Mihai, prieten, coleg de apartament de zece ani cu ea, dar mai ales persoana care a adus-o pe linia de plutire, care a scos-o din cele mai negre hăuri ale dureri, în urma pierderi familiei sale, nu mai este. S-a dus la ceruri, la întâlnirea cu familia ei, mama, tata şi surioara sa dragă.
Mihai s-a îmbolnăvit de SIDA, era homosexual, familia lui l-a renegat, aşa că singura persoană care i-a fost aproape a fost Anamaria. Cum faci faţă durerii? Nu poţi, doar încerci să mergi mai departe.
Scrisoarea lăsată după moartea lui Mihai o lasă cu alte întrebări fără răspuns. Oare cine era Mihai? De ce mi-a ascuns unele lucruri?
„Vei primi o vizită. Este un suflet rănit, la fel ca tine, şi sper doar că te-am învăţat bine cum să-l vindeci. Te iubesc şi vei rămâne mereu în inima mea, Anima, îngerul meu cu ochi albaştri. (Mi-a plăcut mereu să-ţi spun aşa, te descrie perfect, eşti şi vei fi sufletul meu.)
P.S. Este fratele meu, nu te lasă impresionată de aspectul lui dur. Ai grijă de sufletul lui. Vreau ca sufletul lui să se vindece.”
Cine este acest frate? De ce l-a abandonat la greu, de ce nu l-a vizitat pe Mihai? Oare ce durere ascunde?
Astfel trec zilele, Anamaria încearcă să meargă mai departe cu viaţa ei, împreună cu labradorul ei Pufuleţ, când, apare la uşa ei Adrian.
„Anamaria îi apucă mâna şi, ridicându-se în picioare, simţi pentru un moment cum totul se opreşte în loc şi trase cu putere aer în piept. Era faţă în faţă cu un exemplar masculin de excepţie. Dacă se gândea la războinicii vikingi, şi se gândea pentru că fusese pasionată de istoria lor, acesta era cu siguranţă unul dintre ei. De la părul blond, cârlionţat şi puţin cam lung, ochii negri pătrunzători, statura înaltă, impozantă de aproape doi metri, până la puterea şi siguranţa pe care le emană întreaga lui fiinţă. Ocupa tot cadrul uşii cu mărimea lui.”
Aşa se pare că arată fratele lui Mihai. Un personaj impozant, cu un baston în mână şi un şchiopătat vizibil.
,,Era superbă. Înaltă, cu nişte ochi albaştri minunaţi, încadraţi de gene negre frumos curbate şi sprâncene frumos conturate. Părul negru ondulat îi cădea ciufulit pe lângă faţa ovală. Iar buzele…erau uşor despărţite exprimând surprindere. Ah, ce femeie, bine măcar că el nu căuta nici o relaţie serioasă, căci exact asta era întipărită cu litere de tipar pe tot ansamblu pe care-l oferea tânăra femeie.
Era de o frumuseţe aproape dureroasă, în ciuda durităţii pe care o afişa ce nu putea ascunde inocenţa care flutura ca un steag în faţa lui. Putea să recunoască în privirea ei tristeţea şi durerea pierderii de prea multe ori a persoanelor dragi. Ştia de la Mihai prin ce trecuse Anamaria. Îi păruse rău pentru ea când aflase, dar, acum, că o avea în faţa lui în carne şi oase, ar fi fost dispus să-i dea luna de pe cer şi să adune stelele cu mâinile una câte una, chiar dacă i-ar fi luat o viaţă întreagă, şi să i le aşeze la picioare pentru a-i readuce zâmbetul pe faţa angelică.”
Se pare că Adrian nu ştie de moartea lui Mihai. El a fost în război pentru că dorea să moară. Se învinovăţea de ruptura dintre Mihai şi părinţii lui, el l-a îndemnat să îi dezvăluie orientările sexuale, să şi le recunoască. Războiul nu l-a omorât, dar i-a lăsat rănii adânci. Moartea unui camarad şi prieten, sfârtecat de o mînă, îi dă cosmarurii şi acum, iar dispariţia lui Mihai, înainte de aş cere iertare, îi aprofundează demonii cu care se lupta.
,,Emană putere şi forţă prin toţi porii, cum nu credeam că există într-un singur om, dar şi suferinţă pe măsură. Ceea ce era ţinut captiv de ochii mei mă îngrijora peste măsură. Ştiam din propria experienţă că totul va răbufni la moment dat, pentru că, deşi se spune că fiecare primeşte cât poate duce, unora li se întâmplau lucruri care şi pe cei mai puternici i-ar putea îngenunchea.”
Astfel trec două zile, fiecare încercând să descopere durerea celuilalt, dar şi atracţia puternică îi readuc unul în braţele celuilalt.
,,Atracţia dintre noi depăşise demult stadiu fizic, era ceva mult mai pătrunzător. Nu mai simţisem aşa ceva pentru niciun bărbat. Avea să-mi dea această noapte, să pună tot sufletul lui acolo, mai mult nu putea. Nici nu i-aş fi cerut, deşi aş fi putut să-mi petrec toată viaţa în braţele lui. Acolo mă simţeam ocrotită. Un tremur îmi cuprinse corpul. Trebuia doar să trăiesc clipa.”
Deşi Adrian îşi dă seama că este primul bărbat din viaţa lui Anamaria, (ea fiind deja la vârsta de 30 de ani, avocată de succes cu biroul particular pe care îl avea cu Mihai şi un alt coleg Alex), hotărăşte că nu are ce să caute în viaţa ei, până nu reuşeşte să îşi rezolve proprii săi demoni, propriile sale traume.
A doua zi dimineaţă, Anamaria găseşte doar un bilet– ,,A trebuit să plec urgent. Voi reveni cât de repede pot. Te rog, nu trage concluzii pripite”. Acest bilet o aruncă din nou în incertitudinea de a crede că persoanele pe care le iubeşte dispar într-un fel sau altul din viaţa ei. Este hotărâtă să nu îl mai primească înapoi pe Adrian dacă se mai întoarce. Poate comanda inimii?
Când Adrian revine, Anamaria, reuşeşte să îl alunge, deşi se simte sfâşiată pe dinăuntru. Adrian îşi dă seama că, demonii fetei o impedică să se implice în relaţie.
,,Silueta bărbatului singuratic se profila în ceaţa joasă în timp ce întoarse spatele iubirii. Zglobii fulgi de zăpadă se năpusteau asupra lui cu repeziciune, încercând parcă să-l oprească din mersul îngreunat de piciorul rănit. Simţea cum poarta lui spre iubire fusese închisă în cel mai brutal mod cu putinţă. Teama de iubire, frica de implicare ale Anamariei erau cei mai de temut duşmani în momentul acesta.
Putuse să vadă în privirea Anamariei toată suferinţă pe care o îndurase de-a lungul atâtor ani. Recunoştea privirea unui om înfrânt. Un om care nu-şi mai dorea nimic alceva de la soartă decât să fie lăsat în propria-i durere. Dar el nu voia asta pentru ea. Dorea să-i ofere toată iubirea pe care el considera că ea o merită.”
Mutarea unei mame cu un copil de cinci ani în apartamentul alăturat o mai scoate pe Anamaria din starea ei. Melania are propria ei poveste răvăşitoare. Durerea ei datează de un an, când Paul, soţul ei a fost sfâşiat de o mînă în război. Crede că lumea s-a sfârşit pentru ea, doar Mircea, băieţelul ei o motivează să meargă mai departe. Cele două încearcă să îşi aline durerea reciproc, dar se pare că apariţia unui bărbat îi insuflă viaţă Melaniei. Se pare că Paul era prietenul lui Adrian din război, iar acesta încearcă să facă pace cu trecutul său. Anamaria înţelege altceva, crede că Adrian are o relaţie cu Melania, crede că s-a culcat cu ea în timp ce avea pe altcineva.
Cum este posibil aşa ceva?
Interesantă este întâlnirea dintre colegul de la birou, Alex, care vine să o scoată pe Anamaria în oraş, şi Melania.
,,Melanie intră în apartament ameţită de senzaţiile care o copleşeau. Simţea că nu putea respira. Avea impresia că cineva ar fi trebuit să o înveţe cum să procedeze pentru că era clar că ea făcea ceva greşit. Inima îi bubuia în piept. Nu reuşea să ducă aerul până în plămâni.
Fiorul electrizant care-i cuprinsese palma şi tot corpul în momentul în care Alex o atinsese o puse pe jar, făcând-o să nu se mai încreadă în raţiunea ei, copleşind-o cu totul.
Uau! Când o privise avusese impresia că-i pătrunde direct în străfundurile sufletului. Acei ochi ca smaraldul îi trimiseseră fiori de…plăcere prin tot corpul.”
Cu asemenea întâlnire, clar aştept şi povestea celor doi.
Avem parte de certuri şi împăcări, de plecarea pentru a doua oară din viaţa Anamariei, oare vor reuşi cei doi să dea o şansă iubirii? Vor trece peste demonii care îi macină?
Veţi afla citind Anotimpul iubirii, o carte de nota 10!
Autor: Nicol
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
23 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Bravooo Nicol
Imi place subiectul cartii. E pe lista mea
Felicitari Rodica
eu zic sa nu mai astepti mult :*
Vaaai, Nicol! Sa-mi faci tu mie asta!!! Sa ma tentezi in asa hal! Vreau si eu!
ma bucur ca team tentat,la cate imi faci tu mie locco_smiley_39
Felicitari pentru recenzie, Nicol. Si eu am citit deja cartea si mi-a placut enorm. Exact ca si tine, ma gandeam ca trebuie sa urmeze si o continuare, in care sa fie prezentata povestea Melaniei si a lui Alex.
ASA ESTE EVA,urmeaza si volumul 2,dar,deocamdata autoare ne tine in suspans,nu vrea sa spuna pe cand apare 😉
Din citatele prezentate aici, mi-am dat seama că e o carte pe care nu trebuie să o ratez. Felicitări autoarei și mult succes în continuare!
Nicol, felicitări pentru recenzie! locco_smiley_10
Felicitari Nicoleta pentru recenzie! Felicitari autoarei pentru povestea superba cu care ne-a incantat. Anotimpul iubirii este scrisa cu multa sensibilitate si sunt convinsa ca orice cititoare mai sensibila a lacrimat citind-o. Nu neaparat din cauza celor intamplate , ci din cauza scrierii. Rodica a transmis extrem de bine trairile emotionale…
Eu de abia astept sa citesc aceasta carte. Cum pot o voi cumpara. Citesc si povestea New York Chase de pe wattpad care este super 🙂
Felicitari pentru recenzie 🙂
multumescdraga mea,eu astept sa apara tiparite toate!
Nu are atat de multe pagini .. 126 doar? 🙁
Da,dar un scris marunt,ceea ce,tradus de alte edituri-cam 250pagini.Are actiune cat cuprinde,sentimente…ma bucur ca i-am dat o sansa cartii! locco_smiley_37
Felicitări pentru recenzie, Nicol locco_smiley_10
multumesc Cosmin locco_smiley_21
Suna atat de bine si coperta pare atat de interesanta <3 Vreaaaaauuuuu!!!
eu zic -cumpara si citeste cartea!!!nu iti va parea rau!iti va parea rau dupa continuare!povestea lui Alex si Melanie!
Am citit recenzia si mi se pare minunata! Felicitari! 🙂
Modul prin care este plasata actiunea, prin care se exprima personajele imi place foarte mult, imi ajunge la suflet! Povestea este emotionanta! Este posibil sa ajunga pe lista mea cartea. 😀
Felicitari, Nicol ! O recenzie foarte frumoasa ! M-ai convins, vreau si eu romanul ! Citatele sunt superbe ! locco_smiley_10 locco_smiley_10
felicitari nicol!am si eu cartea si va urma!felicitari autoarei! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
Nicol, ce-mi faci tu mie. Nu stiai ca n-am cartea? Off, nu te mai suport.
Am citit cartea 🙂
Desi are putine pagini, motiv pentru care se citeste repede, este o carte bine scrisa, la obiect, fara descrieri inutile (ceea ce eu uras enorm la o carte ) cu doua personaje bine prezentate. Este o poveste de dragoste frumoasa fara a fi siropoasa 🙂 .
Povestea in sine mi s-a parut si interesanta pentru ca sunt prezentate: o tema de actualitate – homosexualitatea – si trauma/traumele lasate de razboi, fara acel puternic dramatism pe care nu prea il accept cu usurinta.
De ce? Pentru ca sunt sotie de militar, pentru ca traiesc zi de zi emotiile/intrebarile/gandurile viitorului, pentru ca stiu ca lucrurile nu sunt ceea ce par, ceea ce se vede la TV.
De aceea eu l-am adorat pe Adrian, mi-a placut de Melania (mi-as dori o continuare in care eroii principali sa fie Melania si Alex 🙂 ). Mi-a placut de Anamaria pentru ca este puternica, pentru ca a stiut ce inseamna si a acceptat iubirea frateasca /prietenia pentru un homosexual. Din pacate suntem prea plini de noi, ne dam mari ca stim si pretuim iubirea dar cand vine vorba de homosexualitate uitam de toate astea. Ma refer la noi romanii (cu scuzele de rigoare, nu ii bag pe toti in aceeasi oala ).
Felicitari Rodica pentru aceasta carte 🙂
Deci pana la urma va fi si o continuare!!!! Yupiiii 🙂
[…] De asemenea, puteti citi o recenzie completa despre aceasta carte pe Literaturapetocuri.ro. […]