Anotimpul pasiunii de Meredith Duran-Colectia “Iubiri de poveste”

Anotimpul pasiunii de Meredith Duran-Colectia “Iubiri de poveste”

Anotimpul pasiunii de Meredith DuranAnotimpul pasiunii

Titlul original: That Scandalous Summer
Seria Rules For The Reckless: 1. Anotimpul pasiunii (That Scandalous Summer-2013)/ 2.Fool Me Twice (2014)/3.Lady Be Good -aşteptat în 2015/5.Luck Be A Lady-aşteptat în 2015
Cotaţie Goodreads: 3.68

DETALII CARTE

Anotimpul pasiunii este primul roman din seria: Rules for the Rackless. Spiritual, inteligent cu o poveste de dragoste plină de pasiune.

În tumultul vieţii sociale din Londra, Elizabeth Chudderley, se află prima pe listele invitaţiilor. Este în centrul atenţiei şi nu există eveniment la care să nu fie invitată. Plăcută, veselă, volubilă, spirituală, inteligentă, este admirată şi toţi doresc să se afle în compania ei. O văduvă superbă şi oarecum scandaloasă, care îşi arată faţa zâmbitoare întregii lumi. O femeie care pare să nu aibă griji, şi care are tot ce îşi doreşte. Prietenii şi admiratorii ar fi uimiţi dacă ar cunoaste adevărul. Această femeie care pare atât de lipsită de griji, este în fapt o singuratică. În spatele veseliei şi zâmbetelor ei se ascunde un secret, un fel de dor de ceva sau cineva.
După ce soţul a murit, tânăra a rămas plină de datorii, dragostea actuală a părăsit-o, şi pe deasupra mulţi oameni depind de ea. Nu are decât o singură soluţie: să se căsătorească cu un bărbat bogat pentru a-şi asigura viitorul, dar şi pe al celor care depind de ea. Pentru ea viaţa nu este roz, dar nimeni nu ştie, puţini cunosc adevărul, căruia i se mai alătura şi …..

Michael de Grey, este convins că, dragostea este un joc de noroc. Poţi să pierzi sau poţi să câştigi! Având în vedere şi scandalul prin care trecuse familia lui, preferă acea formă de dragoste fără implicare. După ce mama sa a murit, decide să devină medic. Fiind al doilea frate, nu are bani suficienţi, dar având fratele mare Duce, reuşeşte să îşi deschidă un spital de care este foarte mândru. Evident, cel care finanţează spitalul este fratele ducal, Alistar. Un frate care se transformă într-un pustnic, după ce descoperă câţi au trecut prin patul soţiei sale. Va fi devastat atât de moartea soţiei, dar şi de trădare ei. Toate acestea şi scanadalul prin care familia lui a fost nevoită să treacă, l-a făcut să îşi jure că nu se va mai căsători niciodată. Ştiind că el nu are nicio şansă să ducă mai departe titlul îl şantajează pe fratele mai mic Michael, că îi opreşte finanţarea spitalului, dacă nu se căsătoreşte şi să continuie tradiţia de a produce un moştenitor.
Oripilat şi furios pe gestul fratelui său, decide să părăsească spitalul şi se ascunde undeva la ţară.
Plimbându-se într-o dimineaţă prin faţa căsuţei sale vede o femeie frumoasă leşinată în tufele de trandafiri. Apropiindu-se realizează că femeia este beată!
Când femeie se trezeşte din mahmureală, într-un micuţ cabinet de ţară, viaţa ei va urma o altă cale.

Un joc va începe …. Ce fel de joc? De ce acest joc? Veţi descoperi.

Elizabeth Chudderley este încântătoare, delicioasă şi dureros de atrăgătoare. Cu un astfel de adversar captivant, Michael nu mai este aşa de sigur că va câştiga jocul.
Cum reuşesc aceşti jucători pasionali să îşi negocieze căsătoria, când inimilor lor au nevoi personale, şi trupul lor strigă dorinţa?

Cartea Anotimpul pasiunii de Meredith Duran, apare în colecţia “Iubiri de poveste” şi poate fi achiziţionată împreună cu ziarul Libertatea în data de 23.05.2015.

Autor: Iasmy
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

7 COMMENTS

  1. O prezentare frumoasa care ma trimite maine la chioscul de ziare pentru a achizitiona o noua carte. Imi place.

Leave a Reply