Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu-recenzie

Editura Crux Publishing

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 343

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

Cotație Goodreads: 4,61

       Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.

     Șerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică. Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.

      În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său “The Angellove Society: Crux” este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele” Magic and Madness” și “Limbo”, situate în același univers fantasy.

     Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk “Anotimpul pumnalelor”.

     În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing (după numele primului său roman; Crux – răscruce) cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.

     “Anotimpul pumnalelor” este un dark fantasy de excepție, o lectură antrenantă ce dispune de numeroase întorsături de situație, cu o acțiune ce se derulează pe mai multe planuri, cu personaje foarte bine conturate. Avem de-a face cu serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii și nemorții, forțe oculte, vrăjitoare care readuc la viață oamenii, o fantomă enervantă, fanatism religios, inchizitori, comploturi, trădări, mister, evenimente terifiante, planuri diabolice, crime oribile,  situații limită care ne țin în suspans până la final, dar și o poveste de dragoste.

     Acțiunea are loc într-o realitate alternativă, cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală, deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor. Încă mă mai gândesc dacă nu cumva e vorba de o lume distopică tocmai pentru că ne confruntăm cu o comunitate de coșmar, sărăcie exasperantă, boală, mizerie, persecuții, oamenii fiind controlați extrem de ușor, manipulați cu vorbe mieroase.

    Cu toate că Arhipelagul Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) are un împărat, este condus de fapt de baronii tutunului, dar din păcate, regatul înoată în mocirla corupției. Iar dincolo de ce este vizibil, o altă societate coexistă în semi-secret cu asta. Sub adăpostul întunericului, vârcii invadau locuințe, devorând  zeci de amărâți, în timp ce “culte păgâne de demenți și psihopați – supraviețuitori ai Molimelor – venerau entități necurate și se desfătau în orgii și ritualuri de-un sadism legendar.”

     Deși  am fost încântată de latura romantică a cărții, intriga a fost cea care m-a fermecat. Ritmul este destul de alert încă de la început și abia am avut timp să răsuflu ușurată după o dispută că apărea o altă scenă plină de neprevăzut. Cât despre personaje, nu greșesc dacă spun că povestea nu are personaje pozitive sau negative. Sau dacă le are, nu îți poți da seama de la început cine este de partea binelui sau a răului. Unii s-au dovedit niște lași și trădători, alții ne îngrozesc prin modul atroce în care înfăptuiesc tot felul de crime. Pur și simplu episcopul Bone și contesa Madeline Mequette sunt niște demenți, obsedați de putere. Poate doar Rico Mikkae, fostul comandat SS, cancelarul Nordet, majordomul Benson și inspectorul Baudelaire au stofă de eroi. Iar în privința protagonistului, Aendo Assermore, și a membrilor organizației Corbi care acționează în numele zeului Morții, Thanos (Loup/Jess,York, Loque, Savantul), nu pot afirma că sunt personaje pozitive, având în vedere că sunt niște asasini. Și cu toate acestea, am ajuns să-i îndrăgesc, poate și pentru că spre deosebire de personajele malefice din carte, aceștia și-au păstrat totuși umanitatea, se ajută între ei la nevoie și încă mai cred în noțiunea de iubire.

    Poate sună ciudat, dar inițial mi-am dorit cartea mai mult din cauza coperții. Descrierea doar mi-a confirmat că ar putea fi pe gustul meu. Și am avut o bună intuiție pentru că m-a cucerit de la prima frază! De fapt, m-a luat prin surprindere stilul figurat abordat de autor, modul cum și-a început povestea.

 “O lună coaptă se-nvolbură în privirea-i cafenie, alunecând aproape lasciv peste lamele încovoiate, dureros de ascuțite. Era ceva sublim, senzual și teribil de asemănător între tăișul sinuos al armelor și curbura șoldurilor ce întâlneau piciorul și pelvisul dezvelite nepăsător, schițate parcă de o pensulă timidă pe trupul adormit al fetei. Sânul gol îi tresărea ritmic sub suflu-i domol, rostogolit leneș printre buzele roz, încă înflăcărate de sărutul amantului nocturn și tremurând parcă la fiecare pas mut ce-l apropia pe asasin de țintă.”

     Acțiunea romanului începe cu o crimă. Asasinul Aendo Assermore este angajat de contesa Madeline Merquette să-l ucidă pe baronul Marc Devon. Acesta înfăptuiește omorul în timp ce amanta (Larisse) bărbatului își doarme somnul de după clipele de amor. Habar nu are ce se întâmplă în încăpere. Inițial am crezut că este vorba de gelozie, având în vedere că Madeline este amanta iubitei baronului. Dar adevărul este altul!

     Dar în aceeași noapte, Aendo este înconjurat de soldații imperiali care vor să-l aresteze pentru repetate infracțiuni de furt și crimă. Și stupoare! Contesa spune că de fapt l-ar fi văzut pe bărbat strecurându-se în camera ei și îi ațâță pe soldați să-l execute pe loc. Iar căpitanul îl azvârle pe Aendo peste balustradă. O moarte sigură și nedureroasă e mai de preferat temnițelor subterane, nu? Însă moartea baronului Devon și instigarea la crimă a fost doar începutul în ceea ce o privește pe contesă. Următorul pas a fost asasinarea propriului ei tată.

     După ce a fost mort timp de trei zile, călătorind în ținutul  lui Thanos, zeul morții, Aendo este readus la viață prin magie neagră. Și se trezește într-o peșteră, salașul Corbilor, o organizație de asasini care acționează în numele acelei zeități care încearcă să restabilească echilibru, hrănindu-se cu suflete. Dar care să fie motivul pentru care zeul a decis să-l reînvie? De ce el?

    “Thanos are un plan și lumea toată trebuie să-l urmeze! Iar când lucrurile sunt date peste cap, când sufletele nu trec dincolo la timp și balanța se înclină  prea mult într-o parte sau alta, apar molime și vârci, și cele mai negre coșmaruri devin realitate.”

     Aici ajunge să se împrietenească cu Savantul, conducătorul Corbilor, frații York și Loque și Loup, o fată minionă de care ajunge să se îndrăgostească, în ciuda faptului că ea îl consideră pe el un copil lacom și egoist, care crede că universul se învârte în jurul lui, iar el crede că Loup își dă aere de superioritate, că e o nesuferită cu pretenții. Însă sentimentele pe care le au unul față de celălalt îl îngrijorează pe Savant pentru că ar complica lucrurile foarte mult.

“- Cred că până și morții știau că se va întâmpla, numai voi nu, zise York plescăind din gură și dând ochii peste cap. Serios, voi nu v-ați prins cum vă holbați unul la celălalt?”

„–Ți-am spus deja, îi răspunse bătrânul apăsat. Felul în care o privești mă…îngrijorează. Există un motiv bine întemeiat pentru care nu au existat niciodată relații între Corbi. Da, îi spuse el văzându-l surprins, noi nu suntem primii. Suntem a treia generație de mesageri ai lui Thanos… În formula inițială a existat un cuplu de îndrăgostiți… Au murit tocmai fiindcă sentimentele dintre ei au intervenit în cel mai nepotrivit moment…”    

     În același timp, contesa Mequette intră în posesia averii tatălui ei și prin intermediul amantei sale, Larisse, ajunge să cumpere tot ce avusese în posesie baronul Devon. Avidă de putere, complotează cu episcopul Emeric Bone, un preot obez oribil viciat, un sadic dement, punând la cale un plan prin care să-i asasineze pe Baronii Tutunului pe motiv că aceștia și-ar face de cap, abuzând de încrederea și toleranța împăratului Septimus Voss. Și nu-i putea detrona pe baroni decât dacă avea protecția Bisericii și dacă dispunea de  detașamentul de gărzi pe care îi avea în subordine episcopul.

    După ce Cancelarul Nordet este asasinat de un om al contesei, împăratul Septimus îl pune în locul acestuia chiar pe episcopul Bone și îi alocă dreptul de a selecta un grup militarizat  pentru a fi atașat Bisericii, astfel fiind pregătiți de eventuale revolte ale oamenilor. Primele lucruri pe care le face episcopul din funcția de Cancelar a fost să-l cheme pe comandantul  Serviciului Secret, Rico Mikkae, ca să-i prezinte lista celor mai abili agenți ai săi, să introducă legea marțială, să impună oamenilor o serie de restricții. Iar inchizitorii și-au început activitatea făcând exces de zel. Dar Comandantul SS devine suspicios în privința noului Cancelar, contesa remarcă acest lucru și pune la cale asasinarea acestuia. Doar că Mikkae scapă cu viața datorită lui Aendo și a lui Loup / Jeesah. Dar de ce au ales aceștia să-l salveze? Și ce se întâmplă cu Baronii Tutunului? Vor fi asasinați până la urmă? Vor reuși Bone și contesa Mequette să-l detroneze pe împărat? Ce plan pune la cale Thanos?

     Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri ce se întâmplă mai departe. “Anotimpul pumnalelor” este o poveste cu totul deosebită pe care sigur nu o poți uita!

    Citate:

  „Pe Corbi nu-i găsește nimeni. Numai ei te găsesc pe tine și atunci…nu te mai scapă nici zeii.”

 „N-am să neg și nu-mi pare rău, mărturisi el. Am trăit intens, am uitat, mi-am înlocuit visele urâte cu adevărate coșmaruri.  Și în final cui îi pasă? Suntem doar fum într-un imperiu al umbrelor. Totul e irelevant. Totul e haos.” 

 “Nu e nicio medalie, nicio cupă, niciun fel de gratificare a efortului tău. Nicio recompensă materială. Nu ai nevoie. Ai câștigat ce era mai important: ești viu, trăiești și ai șansa ca mâine să te căiești și să încerci să-ți repari greșelile, să-ți speli păcatele. Dar n-o s-o faci! Fiindcă ești un afurisit de Corb și singurul țel, obiectiv, scop e să iei o altă viață, s-o împachetezi în tăișuri, s-o legi cu fundă stacojie și să i-o trimiți lui Thanos împreună cu cele mai calde urări.”

                                                                                    Nota 10

Cartea Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Crux Publishing.

Autor: Alina

Recenzii cărţi din toate genurile

 Sursă imagini: pinterest.com