Arhitectura coloniala stelara

Arhitectura coloniala stelara

AIA Proiect.

Arhitectura colonială stelară

   Naveta care ne debarcase se ridică silenţios de pe pajişte şi se înălță tot mai repede, până deveni un punct luminescent îndreptându-se spre gigantica navă spaţială de colonizare, împreună cu celelalte navete, care ne-au lăsat vecinii în alte regiuni ale continentului. Vorba vine, vecinii. Când ai de colonizat o planetă proaspăt terraformată, planul cel mai bun e o dispersie a populaţiei pe un spaţiu cât mai larg, astfel încât cei mai apropiaţi cetăţeni ai noii noastre lumi, numită atât de optimist Utopia, erau la câteva sute de kilometri distanţă. Şi tot terenul până începea al lor era al nostru. Ne va lua ceva vreme numai să ne familiarizăm cu el din zborul mini-navetei personale.

   Dar lucrurile cele mai importante – întâi! Am ales ca arie pentru construirea locuinţei o câmpie largă, înconjurată în trei din cele patru zări de piscurile nu foarte înalte ale unor munţi pitoreşti, iar pe latura a patra având un lac superb foarte întins, dar la fel de îndepărtat. Cei de la terraformare ne-au lăsat chiar nişte trecători spectaculoase tăind masivele muntoase, în caz că vom vrea să construim vreo autostradă cu roboţii noştri. Poate mai târziu, când vom decide cu toţi vecinii să încropim şi un orăşel, ca să avem cu ce să facem legătura. Deocamdată, zborul cu mini-navetele între vile va fi singurul trafic prin zonă.

   Vilele care încă nu-s, apropo. Mă uit un pic deconcertat în jur. Pare de-a dreptul o părăsire sadică în pustietate a unor bieţi colonişti pământeni, felul în care ne-au lăsat aici, pentru cine nu cunoaşte puterea de procesare şi redare a roboţilor de ultimă generaţie. Un cubicul de instalare (practic o mică baracă pătrăţoasă indestructibilă), conţinând toată inteligenţa artificială de care avem nevoie şi toate informaţiile care au fost vreodată stocate sau îndosariate pe Terra până să o părăsim noi. Iar alături, câteva mormane imense de durometal în repaus. Roboţii noştri indispensabili, gata să fie puşi la treabă.

   Mai arunc o privire celor două fetiţe care zburdă pe pajişte fugărindu-se cu Ursu, ciobănescul carpatin al familiei, şi intru în cubicul unde Nadina stă postată în faţa simulatorului.

  – Atunci rămâne aşa? mă întrebă ea. Primul corp de clădire îl facem ca pe casa ta părintească, al doilea ca pe a mea şi apoi le unim elegant prin galeria asta ce include o seră exotică, da?

  – Absolut! Mai întâi de toate, să ne satisfacem nostalgiile terestre. Apoi dăm frâu liber imaginaţiei.

  – Am programat planurile originale. Ce interesant e că amândouă locuinţele de pe Pământ ale părinţilor noştri erau proiectate de aceeaşi firmă! Le-am găsit documentaţia ambelor în proiecte case la arhiva AIA Proiect.

  – Talentaţi cetăţeni! Poate că de aia le îndrăgim amândoi într-atât încât să le dorim refăcute pe o planetă străină. Am atâtea amintiri minunate din vremea copilăriei în casa alor mei… Iar în a ta te-am sărutat prima oară la aniversarea aceea când ai invitat toată clasa la tine.

  – Of! Jocul cu sticluţa! Nu iese niciodată din modă? Parcă văd că mâine-poimâine le surprindem pe fete jucându-l cu băiețeii vecinilor!

  – Măcar să găsim suficienţi copii de vârsta lor pe planeta asta cât să reuşească să formeze un cerc şi-apoi ne gândim şi la pericolele relațiilor adolescentine.

  – Ințializare program construcţie. Proiect vilă … ne întrerupse vocea computerului.

   Am ieşit din modulul provizoriu şi am privit cuprinşi după mijloc cum gigaroboții se pun în mişcare şi îşi încep activitatea pe terenul ales. Fetiţele ni s-au alăturat în fugă, cu exclamaţii şi râsete, când câteva răbufniri de aer în rafale le-au dat pletele peste cap.

  – Şi începe magia! şopti Nadina.

  – Hocus-pocus! râseră fetele.

  – Da, s-a spus de multe ori că pentru orice ochi care nu cunoaşte tehnologia din spatele unei realizări spectaculoase moderne, ea pare magie, dar voi ştiţi de la cursuri cum se fac toate lucrurile astea, aşa-i, fetele? Prin transfer molecular se dislocă pământul pentru fundaţie şi se construieşte cu materii prime transmutate din alte părţi ale planetei, respectându-se în cele mai mici amănunte proiectele-replică ale computerului programator…

  – Știiim, tatiiii! scânciră ele exasperate la unison. Hi, hi. Ce repede înaintează!

   Într-adevăr, scheletul primei vile era tot mai definit, iar pentru a doua, o mică învolburare de praf ţinută sub control să nu depăşească suprafaţa delimitată, anunţa că se lucrează la fundaţie.

    Nadina a deschis o hologramă în aer, unde le detalia fetelor cum are să arate galeria-seră ce va uni cele două case.

  – Cam în cât timp vor creşte plantele? se interesă Maria.

  – Avem un roboţel eco-accelerator tare bun primit de la companie, probabil că în două zile, după ce toate construcţiile sunt gata, veţi avea acolo o seră ideală plină de viaţă vegetală, frumuseţe şi exotism.

  – O să locuiţi unul într-o casă, altul într-alta şi noi în seră? se hlizi Mirabela.

  – Ei, poftim, logică de copil alintat! Dacă nu o să te sperie noaptea foşnetul frunzelor, tu, una, poţi să îţi pui un hamac şi să dormi şi în seră, dar noi ceilalţi, mai formali, o să locuim fiecare în ce cameră doreşte. Norocul vostru cu roboţeii casnici, fiindcă altfel trebuia să vă strângeţi lucrurile şi de prin case şi de prin seră, la cât de împrăștiate sunteţi!

  – Şi din aripile noastre de clădire, personale, pe care ni le-aţi promis, punctă Maria.

  – Am spus că mai vorbim despre asta. Cu cele două căsuţe atât de elegante, unite de galerie, totul arată plin de gust şi bun simț.Dacă v-am face şi aripile voastre de castel, ar arăta ca un conglomerat kítsch.

  – Mamiiii, nu vă puteţi lua cuvântul înapoi! Eu vreau o aripă în stil clasic ca palatele prinţeselor Disney! Dacă e nevoie, o fac complet separat de voi şi la distanţă.

  – Iar eu vreau o aripă în stil Gaudí, făcută numai din corali! Şi acum!!! plusă şi Mirabela. Nu e drept ca voi să vă bucuraţi imediat de casele preferate, iar noi să aşteptăm ca să ne îndeplinim fanteziile.

  – Ne-ați promis toate astea numai să nu mai plângem că ne lăsăm prietenii în urmă! ne dădură fetele lovitura de graţie.

  – Uff, am cedat. Bine, când o să se termine combinaţia noastră armonioasă o să programez şi torturile voastre pe lateral şi orientate un pic în spate, ca nişte ramificaţii malformate. Să sperăm că nu-i vine nimănui cheful să ne viziteze până deveniţi mai rezonabile şi o să reprogramăm ceva mai puţin exuberant.

  – Lasă, râse Nadina, la câte proiecte are acces computărașul nostru cel inteligent, va găsi el o îmbinare între cele trei stiluri, care să nu crape retina oaspeţilor. Dar nici nu se pune problema să fie separate. Vom uni fiecare aripă prin galerii.

  – Galeria care duce spre mine o voi umple cu cactuşi! hohoti Mirabela.

  – Iar cea care vine spre mine va fi un acvariu uriaş populat cu rechini şi pisici de mare printre care poţi trece numai înot, crescu hazul Maria.

  – Ba o să fie biblioteci mari ticsite cu cele mai bune cărţi ale lumii, pe care o să ni le reconstituie aici droizii noştri. Iar voi o să petreceți o grămadă de timp în ele învăţând, dacă vreţi să vă câștigati dreptul de a mai zburda pe planeta asta.

   Cât timp discuţia noastră continuase, roboţii isprăviseră casele şi galeria unificatoare, care sclipeau acum în soare a nou şi a perfect finisat. Nişte transformatori-moleculari mai mici trebăluiau deja înăuntru ca să recreeze mobila.

  – Am ales în nava spaţială, pe drumul până aici, numai piese una şi una, îmi făcu Nadina cu ochiul. Chiar atât de nostalgică încă să păstrez şi mobilierul părinţilor nu sunt.

  – Măcar şifonierul în care am fost închişi împreună în cele două minute după ce ne-a cuplat sticluţa pentru sărut, sper că l-ai programat ca să fie refăcut, din toată mobila lor.

Fetele ciuliră urechile.

  – Ce sticluţă?

  – Ce sărut?

  – Ăăăă, şi ce ziceaţi voi? O aripă Secession ca un castel din turtă dulce şi una în stil Gaudi făcută din calcar coralier ranforsat? Ce idei minunate! Cât de mari vreţi să fie?

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 11

Surse foto: AIA-proiect.ro

 

7 COMMENTS

  1. Cred ca nici nu sunt asa departe realizarile tehnice din povestire, daca te gandesti fie si numai la imprimanta 3D si cum poate ea reproduce fizic orice ai programat virtual pe computer. E de ajuns sa faca unele suficient de mari ca sa se aplice ce face ea deja, si in constructii. :)

Leave a Reply