Arnaoul-Taramul pierdut

Arnaoul-Taramul pierdut

Arnaoul-Tărâmul pierdut

Stephen, ajunge acasă după o zi obositoare la birou. Lucrează în domeniul imobiliarelor şi are o slujbă destul de stresantă. Deşi se relaxează la sală alergând pe banda cauciuc, o bandă extrem de bună de la firma Elastimpex, cea mai bună relaxare a lui sunt cele câteva ore în care visează cu ochii deschişi, ascultând muzică şi sorbind încetişor dintr-un pahar de vin. Are 30 de ani, dar toată viaţa a simţit că locul lui nu este în această lume. Deşi locuieşte într-un penhouse, merge la sală şi beneficiază de tot confortul, nu i-a plăcut niciodată tehnologia. În el stă ascuns un instinct primitiv, de-a face totul cu mâna lui, ajutându-se de cele mai rudimentare lucruri. Din aceste motive, cea mai mare bucurie a lui este şi va rămâne casa bunicii. Acolo unde simte că o părticică din el îşi are locul, acolo în căsuţa mică construită acum mai bine de 100 de ani, acolo unde mâinile şi spiritul lui primitiv se simt în largul lor. În acea căsuţă a încercat să recreeze rama oglinzii vechi de sute de ani, ce o descoperise în podul casei. O oglindă stranie, cu o ramă ciudată. O ramă din lemn masiv încrustată cu nişte desene ce reprezintă lupta dintre două clanuri vechi, un câmp plin de plante ciudate, munţii stâncoşi, şi un vultur ce tronează deasupra tuturor, dar cele mai interesante, sunt acele semne ce par a reprezenta un cuvânt. /-^^/~:/w^^/.
A încercat să dezlege misterul, ce ar putea să însemne, dar nu a reuşit să le asocieze cu nicio scriere.
Totul a început la vârsta de 12 ani, atunci când a descoperit oglinda. Fascinat de rama acesteia, încercând să descifreze desenele, petrecea mai tot timpul în faţa ei. O mângâia, îi vorbea, reproducea el însuşi desenele încercând să le dea un sens. Zilele treceau, vacanţa era pe terminate, şi Stephen era tot mai fascinat de oglindă. Chiar înaintea plecării lui din casa bunicii, aruncă o ultimă privire oglinzii, şi aceasta parcă prinde viaţă. În faţa lui pe luciul sclipitor al sticlei, se perindau imagini. În apele sticloase a văzut o fetiţă, nu mai mare de cinci anişori, de o frumuseţe angelică. Şuviţele din părul ei mătăsos erau răsfirate de adierea uşoară a vântului, parcă mângâindu-le, ochii albaştri limpezi ca apele de munte sclipeau surâzători, iar gura aceea ca o cireaşă coaptă râdea. Fetiţa alerga pe un câmp plin de flori ciudate şi iarbă înaltă, încercând să prindă fluturii din zborul lor. Când reuşea să atingă aripile unuia, chiuia cu atâta bucurie, încât văzduhul era străbătut de un clinchet ca de clopoţel. Bucuria ei era atât de de molipsitoare încât te făcea să zâmbeşti fără să vrei. Stephen se uită vrăjit la acea minunăţie, şi parcă sufletul lui era plin de aceeaşi bucurie ca şi a fetiţei. Simţea că acolo este acel ceva pe care îl caută. Dar bucuria fetiţei este curmată brusc. De nicăieri, din iarba înaltă, se ridică nişte bărbaţi ciudaţi, îmbrăcaţi în blănuri de animale, cu plete nespălate şi feţe criminale, şi se năpustesc asupra fetiţei. Într-o fracţiune de secundă copila este imobilizată de unul dintre ei, băgată într-un sac şi aruncată pe umărul acela masiv. Banda se îndreaptă către nişte munţi stâncoşi, un peisaj ce pare în contradicţie cu câmpul acela frumos plin de bogăţii ale naturii. Imaginea începe să se estompeze şi Stephen nu mai vede decât munţii stâncoşi, acoperiţi de o pâclă deasă de ceaţă, plin de pietre, şi câţiva copaci parcă ieşiţi din crăpăturile stâncoase. Oglinda, încet, încet, revine la starea ei ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Stephen încremenit în faţa ei, a crezut că imaginaţia îi joacă feste, a pus totul pe seama fascinaţiei lui pentru descifrarea desenului.

Dar, după câţiva ani, mai exact când el a împlinit 25 de ani, aflându-se în faţa oglinzii, aceasta prinde viaţă. Imaginea de data asta este foarte austeră şi rece. Aceeaşi munţi stâncoşi, unde ceaţa pluteşte ca o pânză aruncată asupra puţinei vegetaţii existente. Un loc unde piatra este la ea acasă şi cu greu lasă ceva să îi ia locul. Un loc unde vulturii roiesc deasupra crestelor, iar ţipătul lor semăna cu unul aducător de rele. Acolo unde animal şi om îşi împarte teritoriul. Din acest peisaj urât şi rece se iveşte o fată de o frumuseţe angelică. Părul mătăsos, ochii albaştri şi buzele cărnoase ca nişte cireşe, fac să estompeze urâţenia locului. Deşi îmbrăcată sărăcăcios, cu o rochie din pânză grosolană, fără formă, fata are o graţie de regină. Este copila pe care o văzuse prima dată la 12 ani. Acum, o tânără şi mai frumoasă, care îi face inima să vibreze, fata pe care nu a uitat-o niciodată, deşi a crezut că este imaginaţie. Fata culege scoarţă din puţinii copaci existenţi, iar buzele ei murmură încetişor ceva.
imagine (2)Uitându-te mai bine, observi că fata se mişcă destul de greu din cauza lanţurilor de la picioare, iar chipul îi este stropit de sânge. Privirea ei tristă se ridică şi priveşte direct către Stephen. Întinde mâna parcă către el, şi murmurul ei prinde viaţă: Ajută-mă!
Vulturii dau târcoale deasupra munţilor ca şi cum ar fi nişte paznici, scoţând strigăte aducătoare de moarte, un lup urlă în depărtare, iar vântul şuieră cu putere, parcă avertizându-te că nu ai voie pe acest tărâm… fata dispare odată cu ceaţa care se coboară asupra ei, şi luciul oglinzii capătă un efect de geam spart. Imaginea dispare şi Stephen rămâne la fel de încremenit ca şi prima dată cu mintea blocată.
Au trecut cinci ani, şi el în tot acest timp şi-a pus întrebarea: Cine este fata? De ce acel tărâm îl atrage? De ce inima lui prinde viaţă pentru acea fată? Ea a fost mereu între el şi iubitele lui, din cauza ei nu a reuşit să se ataşeze de nicio femeie. De ce simte putere, dar mai ales, de ce simte că acolo ar fi locul lui?

Astăzi a împlinit 30 de ani, şi o forţă puternică îl atrage către casa bunicii, în faţa oglinzii misterioase. Este hotărât să afle dacă a fost imaginaţie sau adevăr, vrea să se liniştească şi viaţa lui să îşi urmeze cursul, să nu mai aibă acel sentiment de instabilitate. Îşi plimbă mâinile în jurul ramei, pipăie fiecare desen, deja cunoscut de acum, dar încă nedescifrat, şi dintr-un impuls mai puternic decât el atinge sticla lucioasă pentru prima dată. O forţă îl atrage în interiorul oglinzii şi simte cum ameţeală îl cuprinde parcă ar fi într-un carusel. Din instinct închide ochii, crezând că este numai o senzaţie trecătoare. Dar la fel de brusc îi deschide, atunci când simte că aterizează pe ceva dur ce îi intră în coaste.
Primul instinct este să tragă o înjurătură, dar cuvintele îi rămân suspendate în aer când priveşte în jurul său. Nu se află în casa bunicii, ci pe un teren cultivat cu grâu, dar în cea mai brută tehnică. Privind în jurul lui, vede în depărtare câteva cocioabe din lemn, acoperite cu un fel de stuf, fumul ce se înalţă ca un fuior, iar în partea cealaltă un peisaj deja cunoscut lui. Munţii stâncoşi, cu austeritatea şi răceala lor. Buimăcit, se ridică, iar sentimente contradictorii îl cuprind: teamă, putere, recunoaştere, şi cel mai important simte că este: Acasă. Cu paşi mici, şi încă ameţit de vârtejul caruselului, nu se gândeşte decât că se află undeva într-un sătuc antic, dar în timpul lui. Acolo unde încă tehnologia nu a ajuns. Se apropie de sat cu mare grijă, neştiind ce va descoperi, vrea să cerceteze mai întâi înainte de a se se prezenta oamenilor. Ce vede îl face să rămână de-a dreptul încremenit: oameni cărând saci cu grâu, femeile cu braţele pline de rufe ce se duceau probabil către un râu, coşuri cu legume târâte de copii, fructele aruncate într-un morman şi oameni încercând să le sorteze şi să le transporte într-un fel de desăgi realizate din pânză, femei ce le cărau în poala rochiei, animalele ce trăiau în apropierea fiecărei cocioabe, unelte rudimentare, şi alte lucruri ce le văzuse numai pe Discovery. Doamne, oamenii ăştia nu auziseră de benzi transportoare, plăci de cauciuc, sau mai exact de benzi transportoare pentru uz general ce se putea utiliza în toate domeniile de activitate în care se efectuează transportul de materiale? Se pare că nu, după cum se vede, dar ce bună ar fi fost o bandă transportoare, cât le-ar uşura munca … Dar ce naiba, au auzit ei măcar de cauciuc, de unde vine şi la ce foloseşte? Ştiu ei că arborele de cauciuc (Hevea Brasiliensis) este un arbore tropical din familia Euphorbiaceae, din seva (latex) căruia se produce cauciucul natural, acest cauciuc este folosit în producţia de plăci din cauciuc, rezistente la agenţii atmosferici, apă şi abraziune, şi se poate livra sub formă de covor, dale sau role. Dacă ar stii ei câte se întâmplă în lumea de unde vin, cât confort creează… Oare vreodată vor ajunge să cunoască aceste lucruri?
Toate acestea nu durează mult că deja este înconjurat de un grup de indivizi ciudaţi. Îmbrăcaţi în blănuri, cu părul lung şi încâlcit, majoritatea purtând pe faţă, cicatrici, dovadă a unei vieţii nu tocmai uşoare de supravieţuire, aceştia se apropie de el înarmaţi cu furci, şi alte arme rudimentare, cu priviri criminale şi puşi pe fapte rele.
Stephen, este atât de confuz încât mintea lui este blocată, iar cuvinte parcă nu vor să iasă.
Furioşi, barbarii încep să scoată strigăte de luptă, iar Stephen vede cum o furcă se propteşte în pieptul lui, o altă armă stă deasupra capului, şi un bărbat masiv cu o cicatrice pe obraz se apleacă şi îl întreabă cu voce hârâită:
– Spune creatură, ce vrei de la noi? Surprinzător, Stephen le înţelege limba. Ce naiba? Cine sunt ciudaţii ăştia?
Barbarii îl privesc din ce în ce mai ciudat şi devin şi mai agitaţi, iar cel care se presupunea a fi şeful mai întreabă odată:
– Spune! Cine eşti? Demon, înger? Ce eşti tu muritorule?
logo elanstimpexPrimele cuvinte în mintea blocată a lui Stephen sunt: Coca Cola, McDonalds, Elastimpex Romania, în afară de asta, gândul lui zboară, încă, către tehnologie: benzi transportoare, covor de cauciuc= (da, un covor i-ar trebui să fugă, ca în desene animate)
Abia atunci mintea lui începe să lucreze şi articulează primele cuvinte: – Unde sunt? În ce an? Voi cine naiba sunteţi?
Deşi toţi se uitau urât, un individ înalt, cu braţele cât trunchiul unui copac, ce semăna cu un luptător profesionist îi răspunde în doi peri:
Eh, na! Ce, nu ştii? Nu ne mai duce cu vorba spionule. Dar, să îţi fac pe plac înainte să dai ochii peste cap, am sa îţi spun. Suntem în anul 1100, aici este Arnaoul, iar noi şi numai noi suntem stăpânii! Dacă ai venit să ne distrugi, află că nu vei putea, asta pentru că vom termina cu tine înainte să începi.
Râsete răguşite şi vulgarităţi străbate grupul de barbari.
Cel care îl ţintuia încă cu furca, îl întreabă sarcastic:
Sau poate ai venit să o salvezi?
– Să o salvez? Pe cine?
– Pe Arnana, fiica stăpânului, fata cu puteri magice. Regina noastră!
În acel moment îi revine în minte imaginea fetei cu chip angelic. Acum parcă înţelege mai bine privirea ei tristă, mâna întinsă către el şi cuvântul: Ajută-mă! Acum a descifrat şi scrierea aceea ciudată de pe rama oglinzii, cuvântul înseamnă-Ajutor!
Începe să înţeleagă menirea lui: Aici el este acasă, pe acest tărâm pierdut, plin de lupte pentru supravieţuire, plin de magie şi superstiţii. El este cel care o va salva pe Arnana, nu ştie cum, nu ştie nici dacă aceşti oameni îl va lăsa în viaţă, măcar să încerce să îşi ducă misiunea până la capăt. De ce oare simte putere ? Nu înţelege, dar, dacă va trăi, va dezlega şi misterul ăsta.
În toată această învălmăşeală de gânduri, nu mai dă importantă faptului că grupul se strânge din ce în cea mai tare în jurul său, nu vede ochii criminali, şi dorinţa de sânge ce se propagă din privirea lor, în ultima clipă vede cum o furcă se ridică şi cum altele în afară de cele existente formează un fel de cerc în jurul lui, vrea să strige, dar… totul intră în întuneric.
Ce se întâmplă cu Stephen, oare va fi ucis sau salvat în ultima clipă? Cine şi de ce a fost răpită Arnana pe când era copilaş? Aş vrea să vă spun povestea, dar este prea lungă în mintea şi imaginaţia mea, aşa că mă opresc aici şi vă las pe voi prieteni să continuaţi, aşa cum vedeţi si cum vreţi. Daţi voi continuare poveştii.
Cert este un lucru. Lumea aceea, Arnaoul tărmul pierdut, este acel-Acasă-pentru Stephen. Este pregătit să renunţe la confortul lui pentru o viaţă într-o altă lume?
Un tărâm în care tehnologia este dată uitării, unde primitivismul este la el acasă, acolo unde vulturii zboară deasupra crestelor munţilor stâncoşi aducând strigătul de lupta pentru supravieţuire, dar şi pe cel dătător de moarte. Acolo unde o fată aşteaptă să fie salvată.

Text scris pentru proba 9 SuperBlog 2015.

Review overview
5
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

6 COMMENTS

  1. Felicitari!Eu una nu ma incumet sa scriu mai departe,dar de la tine astept sa citesc continuarea!

Leave a Reply