Arta de a pacatui-de Sabrina Jeffries-Colectia “Iubiri de poveste”

Arta de a pacatui-de Sabrina Jeffries-Colectia “Iubiri de poveste”

Arta de a păcătui de Sabrina JeffriesArta de a pacatui de Sabrina Jeffries

Titlul original: The Art of Sinning
Cotație Goodreads: 4.16
Seria Sinful Suitors-1. Arta de a păcătui (The Art of Sinning-2015), 1.5 What Happens Under The Mistletve-așteptat în 2015, 2.The Study of Seduction –așteptat în 2016

DETALII CARTE

La St. George’s Club, tutorii conspiră pentru a-şi proteja surorile de ghearele peţitorilor păcătoşi. Totul ar funcţiona, cu excepţia cazului în care peţitorii păcătoşi nu ar fi unii dintre membri.
Jeremy Kane, artist şi om de afaceri a renunţat la titlul de moştenitor în favoarea vărului său şi se dedică picturii. Deşi era un titlu important, de conte, preferă arta şi realizarea pe acest drum. Ajunge un artist celebru, îşi câştigă un nume, în special pentru picturile istorice şi mitologice. Cu toate că a refuzat titlul, este un om bogat, familia lui fiind una înstărită. Acum, este nevoit să se întorcă în Anglia, să preia afacerea tatălui său, să administreze averea surorii sale.
La petrecerea de nuntă a unui prieten, vede o frumuseţe fascinantă şi este copleşit de dorinţa de a o picta. Este modelul perfect pentru următoarea lui lucrare, poate capta pe pânză senzualitatea şi spiritul ei..
Dar când descoperă că tânăra este Lady Yvette Barlow, sora contelui de Blakeborough, realizează că are şanse foarte mici ca aceasta să-i devină model.
Într-o mică discuţie cu contele de Blakeborough, află că sora acestuia este o tânără cu minte ascuţită, cu voinţă proprie, şi bărbaţii nu îşi prea doresc o astfel de soţie. Contele este îngrijorat din această cauză, la care se mai adaugă pe lângă atitudine şi înfăţişarea ei. Este înaltă, cu părul roşu şi iese din tiparul frumuseţilor mondene. Nu se potriveşte tiparului căutat de bărbaţii eligibili nobili. Discuţia se îndreaptă în altă direcţie şi contele are o idee: Jeremy ar putea să îi facă un portret surorii sale, ceva care să îmbunătăţească situaţia şi perspectiva. Situaţia creată vine în avantajul lui Jeremy.

După ce Yvette află, este de acord, dar cu o condiţie. Are o problemă personală, este pe urmele unei femei dispărute şi vrea să dezlege un mister de familie. Această femeie se presupune că lucrează într-un bordel, şi ea vrea să o urmărească. Având în vedere că Jeremy este cunoscut ca fiind un bărbat ce îşi petrece foarte multe ore în compania acestor femei, îi va fi uşor să o strecoare în stabiliment.
Deşi este îngrozit de idee, o tânără onorabilă să pătrundă într-un astfel de loc, este totuşi de acord. Jeremy Keane, lasă impresia unui ticălos, afemeiat, om căruia îi place viaţa. Nimeni nu ştie de ce refuzase de atâtea ori să vină înapoi în Anglia. Motivul: soţia şi copilul pe care îi pierduse…
Afişa cu nonşalanţă atitudinea de ticălos, pasionat de bordeluri, dar în sufletul lui este un bărbat decent care crede în dragoste şi romantism.
Yvette, este inteligentă, independentă, spirituală, dar este o tânără ce a trecut printr-o experienţă urâtă în trecut. Bărbatul de care se îndrăgostise, bărbatul care credea că o iubeşte, a încercat să o şantajeze. Este conştientă de fizicul ei şi acum a devenit sceptică în privinţa bărbaţilor, este convinsă că majoritatea sunt interesaţi de averea ei.
Parteneriatul lor, va duce inevitabil şi în arta păcatului şi atunci…

 Cartea Arta de a păcătui-Sabrina Jeffries, apare în colecţia “Iubiri de poveste”-Libertatea, în data de 12.09.2015.

Autor: Iasmy
Review overview
5
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

4 COMMENTS

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro