Asasinul de la ultima pagina de Cristi Lavin-Editura Tracus Arte

Asasinul de la ultima pagina de Cristi Lavin-Editura Tracus Arte

by -
14

Asasinul de la ultima pagină de Cristi Lavin

Anul apariției: 2014
Editura: Tracus Arte
Număr de pagini: 411

   Ce m-a atras pe mine cel mai mult la Asasinul de la ultima pagină a fost chiar titlul acestei cărți dar și coperta care, așa cum am putut să-mi dau seama din text, reprezintă o etapă importantă din viața personajului principal.
Când am început să citesc și mi-am dat seama că, personajul principal este nimeni altul decât autorul și că această carte, poate reprezenta un jurnal al său am fost și mai curioasă de carte, dar și de autor.
La o simplă căutare am descoperit că nu sunt prea multe date despre autorul acestui roman însă o descrierea succintă pe de pe blog-ul să te trimite cu gândul în multe direcții „Unii iau somnifere, ca să poată dormi, alţii beau cafea, ca să fie treji. Oamenii au nevoie doar de două stări să funcţioneze şi nici acestea nu sunt uşor de procurat, trebuie induse chimic. Eu sunt omul care vrea mai multe stări, vrea un harem de stări. Vrea un antidot pentru plictiseală şi vrea un stimulent pentru starea de graţie. Mie îmi trebuie o cafea atât de tare, încât să mă trezească din letargia generaţiilor anterioare (care n-au făcut nimic ca eu să fiu fericit, iar dacă au făcut, efortul lor a fost în zadar). Totul trebuie să fie artă, totul trebuie să fie extaz. Abia atunci o să vreau să păşesc în Paradis, ştiind că las în urma mea un tărâm regăsibil, un rezervor la fel de bogat în desfătări, precum cele din Paradisul spre care mă îndrept.” ( Cristi Lavin )
   Să revenim la romanul nostru, așa cum am spus cartea îl are ca și personaj central pe Cristi Lavin, un diabetic (cum se autocaracterizează) care nu este înțeles și nu înțelege pe nimeni. Totul i se pare un bullshit.
Cristi ura generația facebook, i se părea o prostie iar forfota care cuprindea întreaga rețea socială, icebucket-ul i se părea cea mai mare stupizenie care a acaparat planeta în ultimii ani. A vrut să facă ceva mai stupid, ceva care să-l scoată din anonimat și să-l facă celebru în lumea virtuală așa că, a decis, să-și toarne o găleată de cărți în cap. Zis și făcut, însă planul a fost dejucat de o țeavă spartă, iar cărțile i s-au răsturnat, însă nu în cap ci în suflet. A redescoperit pasiunea pentru citit și a început să petreacă cât mai mult timp în subsolul blocului. Șobolanii însă nu îi dădeau pace și din cauza lor a început să se învârtă într-un cerc mincinos din care nu mai are scăpare până la sfârșitul romanului.

   Se împrietenește cu vecinul său și datorită minciunilor spuse, ajunge să împartă cu acesta garsoniera din buricul Bucureștiului. Avocatul o folosea pentru plăceri trupești, Cristi o folosea pentru a-și potoli setea de lectură. Era însă o problemă: avocatul credea că, garsoniera este folosită în același scop. Problema era și mai mare când i-a propus lui Cristi să scrie o carte despre aventurile cu care le aveau cu prostituatele din zonă. De unde prostituate? Singura „femeie” cu care Cristi își înșela soția era vechea lui iubire, lectura.
În căutarea lui acerbă de a găsi material pentru romanul promis, Cristi intră în legătură directă cu un client de-al avocatului care își uitase manuscrisul taman în biroul acestuia. Cum personajul nostru era as în minciună și înșelăciune, reușește să sustragă manuscrisul, vrând să spună că este scris de el. Socotelile de acasă nu coincid niciodată cu cele din târg și astfel, el este răpit chiar de către clientul avocatului și dus spre Cluj pentru a recupera manuscrisul ce se afla la secretara cu piciorul rupt (drăguță minciună nu?).
Pe drum însă Cristi, reușește să citească romanul; este practic pentru el ca un drog și inventează fel și fel de scuze pentru a reuși să citească câteva pagini. Din vorbă în vorbă își dă seama cât de multe lucruri are în comun cu acel client al prietenului său. De asemenea în această călătorie Cristi face destăinuirea vieții lui, aducându-l în discuție pe Deus, prietenul său din copilărie, vecinul ce i-a omorât pisica și omul cu care a fost ultima dată la vânătoarea.
Finalul cărții m-a surprins plăcut și chiar nu mă așteptam ca acțiunea să ia o astfel de întorsătură. Dar acesta îl las să îl descoperiți voi singuri.
   Per ansamblu cartea este bună, cu multe descrieri care te pierd pe alocuri dar care, sunt esențiale pentru a ține firul evenimentelor. E carte care acuză situația României de azi în mai multe rânduri și felul oamenilor de a acționa. Aduce în prim plan o problemă gravă a țării noastre, rasismul, chiar dacă vrea să fie tratată cu ironie și umor. Situațiile prin care trece Cristi sunt dramatice, comice și pline de lecții. Am râs la unele fragmente, am tresărit la altele.
Vă recomand să o citiți dacă puteți să vă înarmați cu răbdare. E o poveste frumoasă care dacă vă prinde, merită citită până la capăt.

   Citate ce mi-au rămas în minte:
Fiecare om se naşte liber-bullshit! Fiecare om se naşte cu o anumită filozofie, care este închisoarea sa pe viaţă, în caz că nimeni nu-i spală creierul.”
„Timpul nu vindecă nimic căci n-a absolvit Facultatea de Medicină; nu e, deci, cine stie ce vraci.”
„Venerăm libertatea, cea pe care n-o avem și, astfel, copleșiți de atitudinea noastră umilă, nu ne dăm seama că venerăm sclavia.”

Editura Tracus Arte

Cartea Asasinul de la ultima pagină de Cristi Lavin a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

14 COMMENTS

  1. A luat-o razna telefonul! :) Voiam sa spun k se pare k este o carte interesanta chiar daca nu mi-ar fi atras atentia in mod normal. Felicitari pt recenzie! :)

  2. Hmm, cartea pare foarte aparte si foarte diferita de tot ce am citit pana acum. Recenzia ta este foarte interesanta si ma atrage atat de mult incat vreau sa aflu mai multe despre personajul cartii, care, din cate am citit, este de fapt autorul.
    Felicitari pentru prezentare.

  3. titlul si coperta sunt primele lucruri care atrag un cititor, dar acum dupa recenzia ta imi dau seama ca si continutul nu se lasa mai prejos…felicitari pentru recenzie

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro