Așteaptă-mă, de Elisabeth Naughton-recenzie

Titlul în engleză : Wait for Me

Editura Lira/Litera

Nr. pagini 343

Traducere: Andreea Șerler, Oana Barbelian

Anul 2013

Against All Odds Series : Așteaptă-mă, Hold on to Me

   Cartea „Așteaptă-mă” am primit-o de curând de la cineva, fără recomandare, fără alte detalii. Știam despre ea că apăruse anul trecut, dar din păcate nu am cumpărat-o. Rău am făcut, merita toată investiția. Am fost plăcut impresionată de autoare, de ceea ce s-a gândit să aducă în atenția cititorilor.  Unii oameni au parte de a doua șansă la fericire și probabil mental li se transmite mesajul: „Așteaptă-mă, în curând vom fi împreună, trebuie doar să crezi și să speri”. Dar oare câți au acest noroc?

   Kate Alexander este o femeie norocoasă, dar plătește scump pentru lăcomia unor oameni și nebunia din viața lor se răsfrânge asupra ei, chiar dacă e nevinovată. La început pare doar o simplă femeie care a rămas văduvă cu un băiețel de 4 ani. Pe măsură ce avansează în căutări descoperă că seamănă perfect cu Annie Harrison, o femeie moartă în urmă cu 5 ani într-un accident de avion. De aici totul are altă evoluție, descoperă că ea este Annie și trebuie să recupereze ceea ce a pierdut, dar cum poate face acest lucru când nu își amintește nimic de soțul care o iubește ca un nebun, chiar și acum după ani de suferință, fiica ei Julia este revoltată și se gândește cu groază că nu vrea să mai piardă mama încă o dată. Singura persoană care profită și se adaptează foarte bine este fiul ei Reed, un băiețel jucăuș care îi adoră pe toți de la prima întâlnire. E minunat să descoperi că ai a doua șansă, dar Kate nu știe dacă e pregătită să se bucure de ea.

  Pe Ryan Harrison l-am îndrăgit ca bărbat, este genul de om care merită să îl iubești până la moarte. Chiar dacă este doar un personaj, atât de frumos a fost conturat încât parcă s-a născut să adore o singură femeie și să îi sărute urmele de pe pământ. De la bun început mi-am dat seama că e altfel. Felul cum se comporta cu fiica lui Julia, prietenia strânsă cu Mitch fratele soției sale și după cum se lupta pentru a petrece cât mai mult timp cu fiul său Reed m-a făcut să înțeleg că s-a născut pentru a fi un familist convins.

   Mitch este plin de glume și chiar dacă pare un desfrânat pe parcurs mi-am schimbat convingerile.

   Julia e fetița pe care orice părinte și-ar dori să o aibă. E cuminte, vorbăreață, își protejează tatăl și lipsa mamei a maturizat-o mult prea devreme. Chiar dacă este revoltată pe Kate și știe că îi e mamă naturală ea nu se simte dornică să o accepte, dar pe parcurs își va da seama că greșește.

 1 (23)  Kate Alexander a suferit un accident de mașină în urmă cu 5 ani și timp de câteva zile a fost în comă, și-a revenit, dar prețul plătit au fost chiar amintirile, doar acea parte de creier îi fusese vătămată. Se bucură că a rămas în viață, are un copil frumos de patru ani, soțul ei, Jake Alexander face tot ce se poate să îi fie alături, dar în adâncul sufletului ei are anumite îndoieli. Moartea soțului ei într-un accident de avion o afectează profund și o determină să ia anumite decizii. Găsirea unor documente ascunse într-un sertar, fotografia unei fetițe care îi seamănă o impulsionează să caute răspunsuri la întrebările care o măcinau. Se simte groaznic să descopere că viața ei nu este ceea ce pare și când ajunge în San Francisco constată că seamănă identic cu altă femeie decedată într-un accident de avion tot în urmă cu cinci.

   Este atrasă ca un magnet de familia lui Annie Harrison și trebuie să se convingă singură dacă există o legătură cu ea. În momentul în care ajunge la casa familie Harrison, membrii acesteia suferă un șoc, asemănarea este izbitoare și în sufletul ei simte că ceva este în neregulă.  Julia seamănă foarte bine cu ea și în adâncul sufletului știe că e fiica ei, Ryan este copia fidelă a fiului ei Reed de 4 ani, iar cu Mitch, fratele lui Annie are o senzație de familiaritate.

   Toți vor răspunsuri, dar ea nu le poate oferi. Au impresia că este Annie și fizic poate că este, dar nu-și amintește absolut nimic de viața petrecută alături de ei. Analizele de ADN vor confirma că este cu adevărat Annie Harrison, dar Kate nu se simte pregătită pentru această viață. Ei o tratează cu familiaritate și speră în adâncul sufletului că se va recupera, dar amintirile nu-i vor reveni niciodată.

1

   Ryan Harrison își iubise soția nebunește, petrecuseră clipe minunate împreună timp de 10 ani și suferise enorm când o pierduse în accident. De atunci n-a mai fost la fel. Se dedicase trup și suflet creșterii fiicei sale și crease un nume puternic în industria farmaceutică, dar ar fi renunțat la orice pentru a se bucura măcar o zi de prezența soției sale. Chiar dacă în această perioadă au existat multe femei în patul lui, el n-a putut să se apropie de ele, o singură femeie îl cucerise definitiv până la moarte, soția lui, sufletul lui pereche. Se simțea căsătorit și nu renunțase nici măcar o clipă la verighetă, iar acum că descoperise că Annie revenise în viața lui a fost ca și cum Dumnezeu îi ascultase cele mai fierbinți rugăminți. Ar vrea să o sufoce cu îmbrățișări, să o adore, să îi arate că totul e la fel, dar de fapt nimic nu mai este la fel. Kate arată ca Annie, dar nu-și amintește de el, nu-l iubește și nu știe cum să procedeze ca să o păstreze. Ar face orice pentru ea, dar oare e suficient?

   Totul ia o întorsură diferită și caută răspunsuri, dar ce vor descoperi minciuni care le vor pune viața în pericol.

    „Așteaptă-mă” este o poveste impresionantă de dragoste cu multe obstacole de depășit. Un război declanșat de invidie, de nebunia unor oameni dornici să facă rău fără să se gândească la consecințele care  le-ar da viețile peste cap și le-ar crea o mulțime de probleme.

   Cum va reacționa Kate la atracția inexplicabilă ce o simte față de Ryan? Va putea face față schimbărilor ce vor interveni în viața ei? Va da o șansă lui Ryan? Va putea să devină soția ce și-o dorește Ryan? Va putea Ryan să aibă răbdare cu Kate? Ce se petrece în sufletul lui? Cine este Jack Alexander? De ce a produs atâta rău? Ce se ascunde în spatele acestor jocuri de culise? Ce legătură are firma de medicamente a lui Ryan cu tot acest război? Cine sunt oamenii care îi sabotează?

   10 puncte/10

Autor: Mili
 

18 COMMENTS

  1. Carte de nora 10,recenzie de nota 10.Chiar nu ma asteptam sa descopar asa comoara printre autoarele necunoscute la noi.Nu ma asteptam sa se ajunga la un asemenea plan diabolic.Mi-a placut pana si Mitch si sper ca intr-o zi sa se traduca la noi „Hold on to me”,sa mai vad ce se intampla cu el si cu Simone.
    Felicitari pentru recenzie!
    P.S. „Asteapta-ma ” este genul de carte care merita sa fie facuta cadou .

  2. De nota 10 a fost cartea asta! Pur si simplu nu am lăsat -o din mana pana nu am terminat de citit.

  3. Una dintre povestile de dragoste preferate .. Ador cartea. As citi-o din nou si din nou ..

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.