Authors Posts by A.D.

A.D.

2 POSTS 0 COMMENTS

by -
10

Rubrica: Colţul misoginului-texte ironice/autor.A.D.

Femei versus limbaj

   Subiectul acestui articol nu îl reprezintă celebra atracție a femeilor către trăncăneală (folosesc aici termenul în sensul în care îl folosea Mircea Iorgulescu când definea lumea lui Caragiale). Desigur, pe această temă se poate broda mult și bine și sigur se pot obține efecte comice.

   Aş vrea însă să trec dincolo de facilitatea lui şi să (mă) întreb dacă femeile folosesc în mod structural altfel limbajul decât bărbaţii. Mai exact, dacă relaţia pe care ele o stabilesc cu logosul este una diferită faţă de cea masculină, aşa cum se întâmplă, de exemplu în cazul culorilor. (Încercați să explicați unui bărbat noțiunea de fucsia sau marsala și o să vedeți la ce mă refer exact)

   Nu există femei care să fi marcat radical poezia lumii. Nu spun că nu există femei care să nu fi scris poezie mare. Ana Ahmatova (aşa cum îmi amintea cineva, căreia îi mulţumesc), Marina Ţvetaeva, Wisława Szymborska. Dar, după ştiinţa mea doar o singură femeie a însemnat un prag în evoluţia poeziei-Sappho. Iar aici ne aflăm, ca şi în cazul lui Homer, la întrepătrunderea dintre istoria literaturii şi legendă. În rest, momentele care au rupt un zăgaz al logosului şi i-au creat un alt făgaş, au fost exclusiv masculine-Shakespeare, Rimbaud, Withman, Maiakovski.

   Nu există femei care să fi marcat radical literatura umoristică a lumii. Și, dacă stau să mă gândesc bine, există foarte puține femei care să practice acest tip de literatură. (Pentru cine nu citește, să se gândească la ce actrițe de stand-up comedy cunosc).

  Desigur, o explicație poate să fie una socială. Virginia Wolf era adepta unei astfel de teorii prin care lega statutul social al femeii de absența creativității feminine din anumite domenii. Totuși aceleași femei care erau asuprite și ținute departe de biblioteci și de viața intelectuală au reușit în domeniul prozei să dea adevărate culmi. Ghici cine a reușit printr-o singură carte să definească romanul gotic, strămoșul thrillerului de azi și chiar al literaturii sf? O puștoaică (în termenii de azi, o femeie în termenii de atunci) de 18 ani al cărei nume, Mary Shelley, a fost demult înghițit de propria creație-Frankenstein. Și mai sunt vreo câteva exemple, în special în domeniul prozei psihologice. Fluxul conștiinței ar fi unul dintre ele.

   Atunci de ce nu poezie, de ce nu umor? De ce roman? Și așa ajungem la întrebarea de la început? Folosesc femeile altfel limbajul decât bărbații? Psihologii spun că de mici femeile sunt condiționate să fie mai curând relaționale, în timp ce bărbații ar fi mai curând concreți și obiectuali. Punând cap la cap toate acestea, ar rezulta că limbajul poetic este unul al obiectului iar revoluțiile în acest domeniu sunt efectul unei schimbări de perspectivă strict conceptuală. De altfel, la un astfel de nivel poezia se apropie de matematică. A demonstrat-o strălucit Solomon Marcus, cel căruia Nichita Stănescu îi răspundea ”matematica s-o fi scriind cu cifre/ dar poezia nu se scrie cu cuvinte”. Criticii literari au tot repetat că lirica feminină este una sentimentală (și nu neapărat în sens pozitiv), semnalând unul și același lucru – incapacitatea feminină de a privi limbajul ca un obiect și nu ca un element de relație.

  În cele din urmă, puține femei s-au dovedit a fi adeptele lui Sausuure. Poate pentru că era cam enervant, iar limbajul descris de el nu folosea scopurilor pe care ele și le doresc.

 

by -
12

Rubrica: Colţul misoginului-texte ironice/autor.A.D.

Feminismul este prea important să fie lăsat pe mâna femeilor

   Este plin internetul de feministe care plâng după bărbați. Pare paradoxal, dar nu este deloc. Pentru că feminismul de astăzi este o umbră palidă a ceea ce era odinioară. În anii 60, Betty Friedan posesoare a unei urâțenii teribile și a unui soț care își exersa loviturile de stânga pe viitoarea lideră a feminismului a scris cartea care avea să devină Biblia femeilor – „The Feminine Mystique”. De aici, femeile aflau că familia este pentru ele un „lagăr de concentrare confortabil”. O jumătate de secol mai târziu, urmașele lui Betty Friedan postează pe facebook citate motivaționale și încearcă să se consoleze cu faptul că se apropie de vârsta de 40 de ani și nu se găsește nimeni care le ofere un loc în acel lagăr de concentrare. De, viața are evoluțiile ei imprevizibile.

   Eliberate de tirania rolului social, femeile suspină acum după bărbații adevărați. În anii 60 feministele, protestau împotriva obiectualizării femeii și ardeau în public cartea ”Povestea lui O” socotită culmea degradării feminine. Pentru cine nu a citit romanul scris de Anne Desclos sub pseudonimul Pauline Réage, este povestea unei femei din înalta societate care este transformată într-o sclavă sexuală și supusă unor tratamente foarte dure, care includ chiar și marcarea cu fierul încins. Feministele acerbe, neștiind că romanul fusese scris ca urmare a unui pariu al autoarei, convinsă că și ea poate scrie proză de factura celei a lui Sade, au luat de bun tot ce scria acolo (așa cum nu se gândise nimeni să facă, de exemplu, cu romanul lui Apollinaire Les onze mille verges) și au declarat că o femeie nu ar fi putut gândi astfel de scene.

     La mai bine de 50 de ani de la ”Povestea lui O” o altă carte avea un succes teribil – Fifty Shades of Grey. O singură asemănare cu romanul amintit de mai devreme – era scris și el de o femeie. Doar că volumul lui E.L.James este atât de prost, încât ai senzația că odată cu libertatea, femeile au uitat să scrie. Sau că scriu tot mai prost pentru că stau prea mult pe facebook și își admiră una alteia independența de care în sinea lor nu au nevoie. Probabil că Annei Desclos îi este rușine de urmașa ei, chiar dacă E.L.James a vândut mult mai bine decât o făcuse ea. Nici nu vreau să mă gândesc ce ai gândi Virgina Woolf dacă ar citi cartea. Probabil ar lua textul ”O cameră singură” (un adevărat manifest al femeii creatoare) și l-ar arunca pe foc. Revenim la Fifty Shades of Grey. A fost o adevărată lovitură în rândul femeilor. Au descoperit cele două elemente care le fac să suspine a așteptare languroasă – dragostea și loviturile. Urmașele celor care ardeau o carte în public pentru că nu făceau diferența dintre ficțiune și realitate își caută acum fericirea într-o realitate pe care o vor aidoma unei ficțiuni stupide și prost scrise.

%d bloggers like this: