Authors Posts by Alina

Alina

117 POSTS 1 COMMENTS

- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

       Roșcata cu ochi negri, de Lisa Kleypas-Editura Miron-recenzie

 

Titlul în engleză: Brown-Eyed Girl

Număr pagini: 368

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernetchi Pascu

Anul 2017

Gen: Romance

 Seria Travis Family: 1. Numai în brațele tale – Sugar Daddy (2007); 2. Diavolul cu ochi albaștri – Blue-Eyed Devil (2008); 3. Dragoste și mândrie – Smooth Talking Stranger (2009) ; 4. Roșcata cu ochi negri – Brow-Eyed Girl (2015)

   Avery Crosslin începuse să devină celebră în Houston, ca organizatoare de nunți. Nu credea deloc în dragostea la prima vedere. Așa că atunci cînd îl cunoaște pe bogatul și fermecătorul burlac Joe Travis, crezînd că e un simplu fotograf de nunți, îl tratează cu răceală. Totuși Joe este un bărbat care știe cum să obțină ce-și dorește. După o aventură de o noapte, Avery e hotărîtă ca acest lucru să nu se mai întîmple și a doua oară. Acum nu-și poate permite nici un compromis, ea a fost angajată să organizeze nunta anului. Cu toate strădaniile ei, apar complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală. Avery însăși se confruntă cu anumite îndoieli, o frămîntă fapte și întîmplări dintr-un trecut pe care îl dorea uitat. Iar Joe nu vrea să renunțe la ea. Avery trebuie să ia cea mai grea decizie din viața ei. Doar punîndu-și cariera la mijloc și riscînd totul – chiar și inima pe care pînă atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult. 

   Sunt convinsă că toate doamnele iubitoare ale genului romantic sunt fericite atunci când se editează o nouă carte scrisă de Lisa Kleypas, așa că nu mai e nevoie să spun cât de mult înseamnă ea pentru noi, cât de mult apreciem poveștile sale.

   Travis Family este o serie încântătoare, cu personaje pe care le-am îndrăgit din prima clipă, cu relații de familie puternice, cu situații extrem de intense emoțional, cu dialoguri spumoase și cu o doză imensă de romantism.

   Trebuie să recunosc că “ Roșcata cu ochi negri ”, ultima carte din serie, a reușit să mă ia prin surprindere. Descrierea m-a făcut să cred că voi avea parte de o poveste dureroasă, asemenea primelor două cărți din serie, dar este cu totul altfel. De fapt, avem de-a face cu un savuros roman de dragoste. E drept că povestea lui Avery este una puțin tristă, însă am remarcat faptul că autoarea a preferat să presare în carte numeroase momente amuzante sau replici spumoase. Tachinările dintre personaje sunt delicioase, momentele de pasiune sunt extrem de fierbinți, iar lupta lor senzuală de voințe este pe cât de exasperantă, pe atât de savuroasă. Închid ochii și îmi amintesc o grămadă de faze amuzante: încercarea lui Avery de a ucide un scorpion cu ajutorul unui tub de lipici sau pulverizând fixativ peste el; încercarea lui Tack (angajatul lui Avery) de a alunga un șoim care punea pe fugă porumbeii de la nuntă, folosindu-se de un lansator de grenade improvizat, cu care a trimis în aer mingii de tenis; bătaia cu perne; farsa pe care Avery i-a făcut-o lui Joe ca să-l convingă să vină la o întâlnire: i-a furat aparatul foto, lăsându-i în husa aparatului o foaie de hârtie, unde erau lipite litere, tăiate din reviste și aranjate în stilul unui bilet de răscumpărare, pe care scria: “ Sună-mă sau camera foto o pățește”; aruncarea lui Steven în piscină pentru că acesta făcuse o scenă de gelozie.

“- Te voi concedia pentru hărțuire sexuală, strigă Sofia.

– Nu mă poți concedia tu, o informă Steven. Doar Avery o poate face.

– Nu va mai fi nevoită, dacă te ucid eu prima! spuse ea și se repezi spre el, ameninţându-l cu o  stea de mare din hârtie. 

– Sofia, am strigat eu, apucând-o din spate. Calmează-te! Pune chestia aia jos jos. Iisuse, v-aţi pierdut mințile?

– Cineva de aici precis şi-a pierdut minţile, l-am auzit pe Steven. Doar dacă nu este în plan să o folosim pe Sofia drept momeală pentru milionari.

Era destul. Nimeni nu o insulta pe sora mea astfel.

– Tank, am spus pe un ton ucigător, scoate-l de aici. Aruncă-l în piscină, ca să se răcorească.

– La propriu? întrebă Tank.

– Da, la propriu, aruncă-l în piscină.

– Nu în piscină, se tânguia Steven. Tank îl prinsese deja de guler și-l trăgea după el. Port bumbac! “

   Personajul principal al cărții este Avery Crosslin (27 ani) ,o tânără frumoasă și atrăgătoare care are tendința de a se desconsidera, motiv pentru care poartă haine confortabile, largi și simple, vrând să-și ascundă silueta voluptoasă. Este asaltată în permanență de nesiguranță și îndoieli, din cauza unor drame suferite în trecut. Niciodată nu a avut parte de dragostea tatălui. Acesta fusese genul de bărbat flușturatic, care zburase din floare în floare și nu reușise niciodată să aibă o relație stabilă cu o femeie. Se însurase de cinci ori și avusese numeroase aventuri, din care au rezultat mai mulți copii. Copii de care nu se mai interesase sau pe care îi abandonase. După un apel telefonic sau o vizită ocazională, el se făcea nevăzut pentru perioade lungi de timp, uneori treceau chiar şi ani. Apoi, reapărea pentru o perioadă scurtă de timp, cu încărcătura sa magnetică mare, plină de povești convingătoare și promisiuni, pe care Avery ştia foarte bine că nu trebuia să le creadă. Mama lui Avery nu și-a iertat soțul pentru că a părăsit-o și a repetat modelul, având relaţii cu bărbați trădători, mincinoși și leneși, tipi care aveau scris în frunte cuvântul “pericol”.

   Pe plan profesional, Avery a avut ceva succes – a absolvit cursul de design vestimentar, a fost ucenica unui designer din New York care producea rochii de mireasă, a câștigat un premiu de designer debutant, dar pe plan sentimental nu a avut noroc. La vârsta de douăzeci și unu de ani, l-a cunoscut pe Brian, un analist de pe Wall Street, iar după trei ani și jumătate de relație s-au logodit. Însă în ziua nunții a fost părăsită la altar de logodnic, acesta recunoscând faptul că niciodată nu a iubit-o cu adevărat.

“- Oamenii se înșeală când spun că timpul poate vindeca o inimă zdrobită. Nu e valabil întotdeauna .Inima mea a rămas zdrobită. A trebuit să învăț să trăiesc cu ea astfel. Nu voi mai putea avea încredere în cineva care spune că mă iubește.”

   Moartea tatălui și desfacerea logodnei a făcut-o să realizeze că are nevoie de o schimbare, așa că  pleacă din New York și se mută în Houston, și împreună cu Sofia, sora ei vitregă, deschide o firmă care se ocupă cu organizarea de nunți.

   La o astfel de nuntă îl întâlnește pe carismaticul Joe Travis, care fusese invitat la nuntă în calitate de prieten al mirelui, însă Avery îl confundă inițial cu un fotograf  de mâna a doua, angajat pentru evenimentul din acea zi. Bărbatul era de o frumuseţe impresionantă, avea trăsăturile feței bine definite, nasul proeminent și bărbia dură. Părea genul de bărbat care te făcea să uiți să respiri.

   De fapt, tânărul este fotograf liber profesionist care lucrează în domeniul publicităţii, fiind mezinul miliardarului Churchill Travis. De mic copil a fost crescut cu simțul responsabilității și datoriei. Faptul că Joe nu fusese interesat de investițiile de capital și nici de afacerea cu consultanță financiară a fost marea dezamăgire a tatălui său, motiv pentru care a intervenit o răceală între cei doi, dar după un accident suferit de Joe, lucrurile s-au remediat. Deci, vă puteți da seama cum s-a simțit Avery când și-a dat seama cu cine făcuse cunoștință!

“- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am  închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

– Depinde ce înțelegi prin acei Travis.

– Petrol, bani, avioane private, iahturi, conace. Aceia. “

   Joe se arată interesat de ea și îi cere o întâlnire, dar teama și îndoielile o fac pe Avery să îi refuze invitația. Este convinsă că un bărbat ca el a frânt, fără îndoială, atât de multe inimi, că a ei n-ar fi însemnat prea mult pentru el. În plus, de la logodna ei dezastruoasă, Avery căpătase niște obiceiuri proaste – singurătate, evitare, suspiciune … niște mecanisme de supraviețuire care îi îndepărtase durerea și tristețea.

 “ Când te îndrăgostești de un asemenea bărbat, totul devine un foc de artificii care pârjolește. Iar la urmă îți privești inima, ca pe conținutul unei scrumiere.”

   Însă Joe nu se lasă înfrânt cu una cu două, reușește să o farmece și, astfel, cei doi ajung să  petreacă o noapte plină de pasiune. Dar a doua zi dimineață, Avery se trezește singură în pat. Își amintește doar că Joe nu-i spusese multe la plecare, ci doar banalul “Te voi suna”.

   În ciuda convingerii că el nu-și va ține promisiunea, Joe o sună chiar în acea zi, însă ea este convinsă că o eventuală relație cu el este sortită eșecului, așa că refuză să-i răspundă la telefon. Dar Joe nu e omul care să renunțe așa de ușor. Și când el vrea ceva, nimeni nu-i stă în cale!

“Poate că aș mai fi avut parte de încă o noapte de sex fierbinte, dar nu vreau să fiu distracția ieftină a unui tip bogat.”

 “Eu sunt bărbatul potrivit pentru tine. Poate nu sunt chiar cel pe care-l cauți tu, dar sunt ceea ce vrei. Ești singură de prea mult timp, scumpo. E timpul să te trezești cu un bărbat în patul tău. E timpul să ai parte de sex epuizant, care te domină și te face să tremuri așa de tare dimineața, încât nici măcar nu vei putea să-ți torni cafeaua în cană.”

   Dar Avery nu-și poate permite acum nici un compromis, pentru că ea tocmai a fost angajată să organizeze nunta anului, mirele fiind chiar vărului lui Joe. Interesant e că Ryan, mirele, a fost silit să o ceară pe mireasă în căsătorie pentru că ea rămăsese însărcinată. El este un arhitect care și-a petrecut toată viața preocupat doar de muncă, apoi când în sfârșit se hotărâse și el să ia o pauză, să se distreze puțin, a dat peste Bethany, o țipă petrecăreață, o profesionistă în ale mondenului, genul de femeie oportunistă, care vrea să se mărite cu un bărbat cu bani.

   Însă apar niște complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală, iar Avery are de luat cea mai grea decizie din viața ei. Doar punându-și cariera la mijloc și riscând totul – chiar și inima pe care până atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult.

   În carte asistăm și la o altă poveste de dragostea – cea dintre Sofia, sora lui Avery, și Steven Cavanaugh, asistentul lui Avery. Cei doi se certau de multe ori, se ofensau cu ușurinţă și foarte rar se iertau. Cu toate acestea, la început nu erau așa. Când Steven a fost angajat, el şi Sofia au devenit imediat prieteni. El era un tip sofisticat, cu un stil impecabil, și avea un umor atât de fin, încât Avery și Sofia s-au gândit că era homosexual. Și le-au luat trei luni ca să-și dea seama că nu era!

“ – Nu, sunt hetero, mărturisea el pe un ton absolut nonșalant.

 – Dar ai mers cu mine sa-mi cumpăr haine, protestase Sofia.

 – Fiindcă m-ai rugat.

 – Te-am lăsat în cabina de probă, continuă Sofia, din ce în ce mai contrariată. Am probat o rochie în fața ta. Și nu ai scos un cuvânt!

– Am spus mulțumesc.

– Ar fi trebuit să-mi spui că nu ești gay!

– Nu sunt gay.

– Acum e prea târziu, i-a trântit-o Sofia.“

    De atunci, Sofia abia reuşea să schimbe un cuvânt cu Steven în mod civilizat. El, în schimb, se comporta cu amabilitate, dar observațiile sale înțepătoare nu ratau să-şi atingă obiectivul. Doar intervenţiile frecvente ale lui Avery evitau ca luptele lor să degenereze în război. Însă apariția fostului iubit al Sofiei, produce o mare schimbare în viața celor doi certăreți!

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje și ce decizii vor lua ele. Un lucru vă mai destăinui : o să vă reîntâlniți cu toate personajele din seria Travis!

 “Uneori visele se schimbă atunci când nu te uiți. Lucrurile pe care le realizasem și învățasem, ba chiar și cele pierdute, toate m-au ajutat să privesc lumea în alt mod. Dar, mai presus de toate, mă schimbasem datorită oamenilor la care am ales să țin.

 “Vei găsi pe cineva exact când nu vei mai cauta.”

“Caută orice motiv poți, pentru a fi fericită. Nu te abține, gândind că vei avea timp mai târziu … nimeni nu poate fi sigur de asta. “

Cartea Roșcata cu ochi negri de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de către Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant 

 

by -
12

        Trei coroane întunecate, de Kendare Blake-Editura Corint-recenzie

 

Titlul original: Three Dark Crowns

Traducere: Roxana Olteanu

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 368

Gen: Fantasy

 

   În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.
Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharine este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.
ULTIMA REGINĂ RĂMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.

     Tulburător! Incredibil! Autoarea Kendare Blake a reușit și de această dată să mă surprindă plăcut cu o poveste întunecată și foarte complicată, mult mai fascinantă decât ” Anna în veșmânt de sânge ”. Răsturnările de situație de la finalul cărții m-au lăsat mută de uimire. Pe parcursul lecturii, mi-am făcut o grămadă de scenarii, dar nu mă așteptam la asemenea surprize de proporții. Și cât de  amarnic m-am înșelat în privința unor personaje de care mă atașasem!

     Am avut o mulțime de sentimente contradictorii și nici după ce am parcurs întreaga poveste, nu am reușit să disting în mod cert cine sunt personajele pozitive sau negative. Nu mai aveam încredere în nimeni și devenisem suspicioasă la cel mai mic gest făcut de cineva. De fapt, toate personajele mi-au incitat interesul tocmai datorită naturii lor duale și a intrigilor urzite de ele. Doar o singură persoană m-a impresionat mult și a reușit să-și dovedească loialitatea – Jules Milone – cea mai puternică naturalistă de pe insulă și, totodată, prietena și confidenta lui Arsinoe.

     Nu doar că am fost tulburată de evenimentele petrecute la finalul cărții, dar m-am simțit într-un fel  trădată de acțiunile întreprinse de un anumit personaj masculin. Sunt furioasă pe el și nu îl pot înțelege. Iubește o fată și totuși se culcă cu alta. Îi mărturisește iubitei ce a făcut și promite că nu se va mai întâmpla, dar cu prima ocazie, o feștelește. E conștient că le rănește pe amândouă fetele, dar se așteaptă să fie iertat. Și, Doamne, cât de naive sunt ele…

  Ați citit deja descrierea cărții, deci știți ce haruri posedă fiecare fată. Însă, să nu vă imaginați că sunt trei tinere regine ce huzuresc, așteptând întrecerea. Antrenamentele dure și faptul că ele nu sunt libere cu adevărat, ne determină să le compătimim. Gândiți-vă că Katharine se antrenează zilnic cu otrăvuri, înghite sau i se injectează diverse otrăvuri ca să-și întărească harul. Iar Mirabella, oricât de mult își face datoria față de preotese, acestea vor să știe în permanență unde se află și ce face, iar pentru asta i-au legat clopoței de glezne, de teamă ca nu cumva să fugă.

     Dintre cele trei regine, o prefer pe Arsinoe. Katharine mi se pare o fire slabă și puțin cam naivă, în ciuda faptului că toxicii sunt cei mai duri și cele mai crude ființe. Mirabella nu mi-a demonstrat că e puternică, așa cum se spune (puterea ei se manifestă cu adevărat doar atunci când se înfurie). O admir pentru că nu vrea să-și ucidă surorile, dar doar atât. În schimb, pe Arsinoe nu o interesează cum arată, încalcă regulile, e loială prietenilor săi, le sare în ajutor, îi protejează și nu se teme să ia vina asupra ei atunci când cineva apropiat riscă să fie ucis. 

  Trebuie să recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă adaptez cu lumea fantasy creată de autoare. Ni se oferă foarte multe detalii despre tradițiile și regulile impuse de Zeiță, despre legende străvechi. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Premiza romanului este foarte interesantă. În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice, însă numai una va deveni Regina Încoronată. Și pentru asta, cele trei surori trebuie să se înfrunte într-o  luptă pe viață și pe moarte.

   Legenda spune că niciodată până acum nu au mai domnit în succesiune trei regine, fie că aveau  sau nu același har. Regina Camille, mama tripletelor, își câștigase coroana, otrăvindu-și surorile  cu multă viclenie. Însă ea a părăsit insula împreună cu regele-consort imediat ce și-a revenit după ce a născut tripletele, fiind nevoită să se supună legilor, la fel cum au făcut toate reginele. Zeița trimisese noile regine, așa că domnia celei vechi se încheiase.

   La vârsta de șase ani, cele trei surori au fost despărțite, fiecare fiind luată de câte un clan (de naturaliști, elementali și toxici). Timp de șaisprezece ani ele au fost educate și pregătite pentru marea înfruntare, iar până la instalarea noii regine, Consiliul Negru va conduce insula. La câteva luni după aniversarea de șaisprezece ani a reginelor, va avea loc Ceremonia de Beltane, care marchează începutul Anului Ascensiunii. Va avea loc o vânătoare ritualică, urmată de un ospăț, apoi se vor face pregătirile pentru Debarcare, ce are loc în noaptea de după Vânătoare și, pentru Revelare, care e în noaptea următoare. Debarcarea e atunci când li se prezintă curtezanii, de unde regina își va alege regele-consort. Revelarea e atunci când reginele își demonstrează harul. Și după ce se încheie Ceremonia de Beltane, vine momentul curtării oficiale și, tot atunci, reginele se înfruntă până la moarte. Au la dispoziție un an întreg se se omoare, până la următorul Beltane.

    Katharine este cea mai mică dintre triplete, născută ultima și e micuță de statură. La vârsta de șase ani a fost adusă la conacul Greavesdrake deținut de toxici.Va fi educată și pregătită de către otrăvitoarea Natalia, capul familiei de toxici Arron, cel mai puternic membru al Consiliului Negru. Prin definiție, toxicii sunt cei mai severi și riguroși, așa că antrenamentele sunt dintre cele mai dure și crude. 

   În Consiliu îngrijorarea e tot mai mare, de când templul îi susține pe elementali, iar Natalia se teme că toxicii vor intra în Anul Ascensiunii cu o regină slabă. Lucru care se confirmă la aniversarea de șaisprezece ani a Katharinei, când  aceasta nu reușește să-și dovedească harul (că poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic).

“ Când se uită în oglindă, își vede corpul ca pe niște piese separate. Oase. Piele. Sânge prea puțin. Nu e nevoie de cine știe ce efort ca s-o reduce la zero (…) De multe ori se întreabă dacă surorile sale sunt la fel de slabe. Și dacă pe sub piele sunt la fel ca ea. Niciuna nu e toxică, una e naturalistă și alta elementală.” 

“ Cu ochii injectați și plini de lacrimi, Katharine le vede strâmbăturile. Rușinea ei este reflectată în fiecare expresie.” 

   Dar să ne îndreptăm atenția și spre Orașul naturaliștilor – Wolf Spring, acolo unde Arsinoe, cea de-a doua soră, își aniversează și ea ziua de naștere.  Ea ar trebui să poată înflori toate tufișurile și să înverzească șesul cu totul. Dar ea încă nu și-a căpătat adevăratul har. Din cauza acestei slăbiciuni, nu se așteaptă nimeni ca ea să supraviețuiască Anului Ascensiunii și este luată în bătaie de joc de oamenii săi.

“Numai că de trei generații încoace au fost ucise regine naturaliste mai puternice decât Arsinoe. Clanul Arron e mult prea potent. Otrava lor reușește întotdeauna. Și chiar dacă nu reușește, lupta lor o să fie cu Mirabella.”

 

   Însă în acea zi se dă anunțul că exilul bunului ei prieten, Joseph Sandrin, s-a încheiat și va reveni pe insulă. Acesta fusese exilat pentru că în urmă cu cinci ani, împreună cu  iubita lui, Jules Milone (cel mai puternic elemental de pe insulă), au încercat s-o ajute pe Arsinoe să fugă de pe insulă. Dar și Jules a avut de suferit din cauza acelei evadări eșuate, pentru că sentința pe care a primit-o aceasta a fost să rămână doică și moașă celibatară pentru regine, să trăiască singură ca servitoare a coroanei, iar singurii tovarăși să fie regina și regele-consort. Cât despre Arsinoe, aceasta se simte  vinovată  că din cauza ei cei doi iubiți au fost despărțiți.

   Între timp, în Orașul elementalilor – Rolanth, își aniversează ziua de naștere și cea de-a treia soră. Înalta, puternica, frumoasa, sălbatica și curajoasa Mirabella, cea despre care se spune că are cele mai multe șanse să câștige înfruntarea și că va fi următoarea regină din Fernnbirn. Forța harului pe care îl are fata a făcut să renască în oameni credința.

   Însă la vânătoare din ziua aniversării sale, are parte o o mare surpriză neplăcută. Ea și preotesele nu vor vâna un animal, ci va asista la sacrificarea unei novice.

“– Dacă nu o faci tu, regina mea, atunci o vom face noi. Dar dacă o facem noi, moartea va fi mai lentă.” 

   Cele întâmplate  la acel ritual al sacrificiului, dar și gândul că va fi silită să-și ucidă surorile, o determină pe Mirabella să fugă de la templu, iar decizia ei va avea  urmări grave pentru toată lumea. Mulți oameni vor avea de suferit, preotesele vor încerca să-și pună în aplicare planul diabolic. Se vor folosi de o legendă străveche, o poveste despre Anul Sacrificial – se referă la o generație de regine în care una singură e puternică, iar celelalte sunt slabe. Și în acel An Sacrificial, cele două regine slabe sunt ucise de mulțime după ceremonia de Relevare, iar cea rămasă în viață, va deveni o Regină cu Mâini Albe (se referă la faptul că ea va urca pe tron fără să verse vreo picătură din sângele surorilor, pentru că alții le vor omorî).

   Dar și Natalia are în minte un plan, iar aici, un rol important îl va avea Pietyr, nepotul ei preferat. Harul Katharinei se încăpățânează să rămână slab, însă Pietyr îi propune să o ajute să și-l dezvolte și, totodată, îi arată cum să flirteze cu viitorii curtezani. Însă vor ajunge să aibă o relație secrete.

“ Și ce-i cu asta? Harurile contează tot mai puțin. Acum coroanele nu se mai câștigă, se construiesc prin politici și alianțe. Și nicio familie de pe insulă nu poate naviga pe aceste ape mai bine ca familia Arron.”

   Va reuși Natalia să-și ducă planul până la capăt? Va fi sau nu dejucat planul Marii Preotese ? Cum va decurge întâlnirea dintre cele trei surori? Cine va învinge? Oare e bine că Arsinoe este învățată să se folosească de Magia joasă (magia pentru cei lipsiți de har), mai ales că se știe că e foarte periculoasă? Care este rolul lui Pietyr? Ce se întâmplă cu Jules și Joseph?

“Se uită din nou la Mirabella, frumoasă și regală fără niciun efort, și la Katharine, care e drăguță și pare periculoasă ca o bucată de sticlă neagră. Față de ele, ea nu e nimic.O trădătoare  și o lașă. Lipsită de har, nenaturală și desfigurată. Față de ele, ea nici nu e regină.” 

“ – Vreau răzbunare, șoptește ea, și degetele ei trasează pe brațul Nataliei urme însângerate. Și după aceea îmi vreau coroana.”

“ – Vor plăti toți pentru asta, spune ea, cu capul înfundat în umărul lui. Vor vărsa sânge și vor urla și vor primi ce merită.” 

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Povestea are multe răsturnări de situație și veți avea parte de multe suprize!

 

Cartea Trei coroane întunecate, de Kendare Blake a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
18

          Vampirul de pe Strada Sforii, de Sergiu Someşan-recenzie

 Editura: Datagroup

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 216

Gen: Crime, Mister

Cotaţie Goodreads: 4,1

 

   O serie de crime bizare zguduie din temelii liniștea Brașovului. Una după alta, trei tinere fete sunt ucise în centrul orașului, pe Strada Sforii, cea mai îngustă stradelă din estul Europei. Toate au fost omorâte în același fel: mușcate de gât și abandonate pe stradă. Cât erau în viață, pe cele trei fete le lega un singur punct comun: toate fuseseră virgine. Să fie vorba de un vampir? Sau este mâna unui ucigaș cu sânge rece care se ascunde sub masca unui vampir pentru a încurca urmele ce duc spre el? Criminaliștii din Brașov, ajutați de un ciudat trio de detectivi veniți din București, vor încerca din răsputeri să dea de capătul acestor întâmplări misterioase. Dacă vor izbuti sau nu, veți afla citind una din cele mai complexe narațiuni polițiste scrise la noi în ultimele decenii! 

     De scriitorul Sergiu Someșan auzisem cu ani în urmă însă, fără un motiv anume, nu eram tentată să-i citesc cărțile. Dar, printr-un concurs de împrejurări, mi-a picat în mâini cartea “ Să n-o săruți pe Isabel”, am citit-o și m-am simțit atrasă de stilul abordat de autor, așa că mi-am propus să citesc și alte cărțile de-ale sale.

   Știind că Sergiu Someșan este un scriitor de science-fiction și fantasy, am crezut că “Vampirul de pe Strada Sforii” este o poveste ce aparține de domeniul fantasticului dar, spre marea mea bucurie, am descoperit că am de-a face cu un roman polițist destul de reușit, care mi-a pus la treabă micile celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii care să mă ducă spre aflarea ucigașului.

   Trebuie să vă mărturisesc că imediat după ce am terminat de citit cartea, am început să caut pe internet cât mai multe informații despre Strada Sforii din Brașov. Am vrut să vizualizez locul crimei, să-mi imaginez anumite scene. Spre rușinea mea, nici nu auzisem de ea până în prezent și nici nu știam că acest loc este considerat unul cele mai celebre locuri romantice din Europa de Est. În mod cert am să remediez problema, iar următoarea dată când am să trec prin orașul Brașov, am să vizitez și această zonă.

   Din informațiile căutate pe internet, Strada Sforii nu este o stradă ca oricare alta, pentru că, prin îngustimea ei (între 1,11 m și 1,35 m), o face unicat atât în România, cât și în Europa, fiind situată pe locul trei pe plan mondial. Este atestată documentar în secolul XVII și a reprezentat, inițial, un gang de acces pentru pompieri, iar din 2003, obiectivul a beneficiat de numeroase îmbunătățiri, fiind restaurant, iluminat și redat circuitului turistic.

    Ce anume am apreciat la volumul de fată? Misterul care planează asupra modului în care sunt înfăptuite crimele (desenele lăsate la fața locului indică faptul că avem de-a face cu omoruri ritualice), detaliile atât despre munca desfășurată de poliție, cât și despre cum se realizează un profil psihologic, scriitura simplă, nepretențioasă, modul în care se împletesc umorul, ironia și intriga polițistă, oferind cititorului o lectură relaxantă.

“ Deși Brașovul, fiind atât de aproape de Castelul Bran, mă așteptam să aibă mai mulți adepți ai vampirilor. Este bine asta, altfel, ar fi trebuit să umblăm cu țăruși de lemn la noi și să ne schimbăm gloanțele din pistoale cu unele din argint.”

 

“ – Dragă Budeanu, parcă așa te numești, nu? și la semnul afirmativ al inspectorului continuă… eu nu vreau să îmi ții un curs de eBayologie, ci doar să mi-l găsești pe cel care a cumpărat o bucată de lemn de sânger, ai înțeles?”

 

   De altfel, tachinările, micile certuri dintre detectivii Malamut și Pisica, m-au făcut adesea să zâmbesc și cred că ei au dat un plus de savoarea acestui roman.

“- Pisicile sunt rele.

 – Pisicile sunt pagmatice, îi replică ea Malamutului, apoi se întoarse spre chestor:

 – Vorbesc foarte serios. Nu-mi surâde ideea ca o secretară să-mi cunoască mișcările. Uneori poate fi o chestiune de viață și de moarte.

 – Oricum pisicile au nouă vieți, interveni Malamutul.

 – Și câinii sunt proști, se stropși ea la Malamut, iar Spiridon a avut o clipă senzația că a    scuipat exact ca o pisică adevărată. Și-a revenit repede și s-a întors spre chestor.

 – E clar, așadar. Transfer-o sau împușc-o, dar să nu o mai găsim pe aici data viitoare …”

Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față? Să fie ceva mai lung, iar finalul să nu fie atât de abrupt. După părerea mea, subiectul este foarte interesant, dar  aș fi vrut să fie exploatat la maxim.

   Acțiunea începe în fortă. Într-o dimineață de octombrie a anului 2014, trei copii de clasa a treia au găsit pe Strada Sforii o fată întinsă pe jos. Una dintre fetițe s-a apropiat de ea, crezând că poate are nevoie de ajutor, dar imediat a început să țipe. Nu a înspăimântat-o atât balta de sânge în care stătea capul fetei, cât inconfundabilul semn de pe gâtul ei, ca și cum ar fi fost mușcată de un vampir. Imediat după ce copiii și-au revenit din șoc, au alertat poliția.

   În scurt timp, la fața locului își face apariția medicul legist Rizescu și comisarul șef Vasile Câmpeanu, cel care va prelua cazul. Dintre membrii echipei sale mai fac parte: subinspectorul Alina Dăciulescu (aceasta are capacitatea aproape supranaturală de a intui tiparul ascuns al unui loc și să găsească ceea ce alții s-au străduit să ascundă), inspectorul Vladimir Crăciun și inspectorul principal Ovidiu Brumaru. Acesta din urmă abia se întorsese din SUA, unde fusese la un curs de perfecționare de o jumătate de an la FBI (care se ocupau numai cu cazuri speciale – criminalii în serie) și imediat după ce a ajuns înapoi la București, a fost transferat la Brașov.

   La prima vedere, cauza morții este cel puțin neobișnuită: victima a sângerat până a murit, însă misterul constă în faptul că legistul nu-și poate da seama unde s-a scurs tot sângele din corp.

“– Să nu ne furăm singuri căciula! Sunt de acord că este o priveliște înspăimântătoare, dar aici nu sunt mai mult de câteva sute de mililitri, o jumătate de litru cel mult, iar pavajul din pietre cubice nu ar fi putut, în niciun caz, absorbi trei-patru litri de sânge.”

   Însă sub corpul fetei este găsită o pâlnie din lemn, cu care asasinul colectase sângele, iar la doi metri de victimă, se descoperă un graffiti care părea mai proaspăt decât alte desene de pe zid, ce reprezenta simbolul zodiacal al fecioarei. Deși erau patru camere de supraveghere în zonă, nu există nicio imagine de la locul crimei pentru că la toate le-au fost tăiate firele de legătură în cursul serii, iar a cincea, care avea o legătură wireless, a avut obiectivul stropit cu o soluție cleioasă și opacă. Nimeni nu a văzut nimic și nici nu a trecut pe străduță pentru că fusese blocată în cursul nopții, la ambele capete, de o bandă de plastic din aceea folosită de Poliție, cu inscripția: ”Accesul interzis!”

   Victima se numește Corina Plopeanu (22 de ani) și era studentă în anul doi la Facultatea de Drept. De la colega ei de apartament, anchetatorii au aflat niște lucruri foarte ciudate. Se pare că fata era virgină, dar mergea cu diferiți bărbați, pe bani și, de fiecare dată purta asupra ei o centură de castitate, însă lăsa cheile acasă ca să fie sigură că nu i se întâmplă nimic și își avertiza clienții că nu poate face cu ei decât sex oral. Uneori bărbații care își doreau mai mult de la ea, recurgeau la violență și fata scăpa numai datorită faptului că avea centura  pe ea. Câteodată revenea acasă  foarte rău bătută, dar nu renunța la acea formă de prostituție pentru că nu îi ajungeau banii de facultate. Oare unul dintre clienți să o fi ucis?

   După aproximativ o lună de zile, comisarul șef Câmpeanu a fost informat că pe Strada Sforii a apărut un nou graffiti, cam în același loc unde a fost găsit și celălalt. Noul desen avea dimensiunile identice cu ale celui vechi și reprezenta ceva asemănător unui oval foarte stilizat, cu două mici inserții în formă de cârlige de fiecare parte. Să fie asta semnul că se va produce o nouă crimă? Se pare că da!

   În scurt timp, poliția a fost informată că a mai avut loc o crimă, tot pe aceeași stradă. Scena crimei nu se deosebea aproape cu nimic de precedenta. Locul unde fusese ucisă a două fată era exact același unde fusese găsită prima victimă. Singura diferență consta în faptul că a doua victimă fusese ucisă ziua în amiaza mare.

   Pe de altă parte, la București, chestorul Claudiu Nistorescu, cel care făcuse transferul inspectorului principal Ovidiu Brumaru, află de cazul de la Brașov și activează pe Malamutul și Pisica și aplică planul Spiridon. Acești trei detectivi vor face o anchetă paralelă cu cea a poliției.

   Vor izbuti aceștia să-l prindă pe criminalul în serie înainte care acesta să ucidă din nou? De ce este foarte important locul unde au avut loc crimele? De ce uciderea fetelor trebuia să aibă loc în acea zonă și nu în altă parte? De ce îi trebuiau criminalului trei litri de sânge de virgină? De ce a riscat să le ucidă acolo ?

   Situația crimei pe Strada Sforii și virginitatea fetelor au o importanță crucială. Nu există amprente, nu sânge sau altceva lăsat de criminal. Doar o pâlnie de lemn, niște graffiti pe zid, care e posibil să fi fost desenate de criminal sau nu. Dacă au fost desenate de acesta, ce semnificație are? A vrut el să transmită un mesaj?

   Romanul “Vampirul de pe Strada Sforii“ abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți cine este criminalul! Recomand această carte tuturor împătimiților de romane polițiste.

 

Mulţumim autorului Sergiu Someșan pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

      Nemuritoarea Starling (vol.1 Emblema eternității) de Angela Corbett-Editura Corint-recenzie

Titlul original: Eternal Starling

Traducere : Andra Elena Agafitei

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Data apariţiei: 23 Februarie 2017

Nr. de pagini: 352

Gen: Romance,Young Adult, New Adult, Fantasy, Paranormal Romance

 

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu îi poate despărţi

   Evie Starling a dus o viaţă relativ obişnuită, ieşind cu prietenele, vorbind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Toate acestea se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a începe colegiul, şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.

   De secole, Alex Night şi Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut propriile lui motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susţin că sunt sufletul ei pereche şi îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul altă persoană decât credea. Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, şi Rezistenţa Daevos, distrugătorii sufletului.

   Cu un trecut pe care nu îl înţelege şi un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine să aibă încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o vor pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.

      Mi-am dorit sa citesc această carte încă de când am auzit prima dată despre ea. Coperta și descrierea m-au făcut să reacționez precum copilașul care intră prima dată într-un magazin de jucării. Știți de ce? Pentru că mă fascinează genul acesta de poveste în care dragostea  trece bariera timpului (așa cum e și seria Fallen de Lauren Kate). Iar atunci când un exemplar a ajuns în mâinile mele, am început să o devorez într-o veselie. Presimțeam că mă va atrage în vraja ei, dar nu bănuiam că va fi o dragoste la prima citire.

    Din punctul meu de vedere,  “Nemuritoarea Starling” este cea mai bună carte din cadrul colecție Leda Edge și mă bucur tare mult că editura a avut ideea să-l publice.  Însă trebuie să vă mărturisesc că eu nu l-am perceput ca pe o poveste fantasy, ci ca pe un romance/ young adult, în care ni se prezintă o lume mistică creată de Zeițe și de sufletele lor pereche și abia în a doua jumătate a cărții, începe să se dezvolte subiectul reîncarnării și luptele dintre două societăți.

     Ce anume am apreciat la volumul de față? Aura de mister în care sunt învăluite personajele, ideea de suflete pereche și mitologia la care face referire autoarea, personalitatea protagonistei, povestea de dragoste și, nu în ultimul rând, discuțiile atât de spumoase dintre protagoniști.

    Un element interesant în carte este  triunghiul amoros care se formează între Evie Starling, Alex Night și Emil Stone. Nu sunt o fană a acestui gen de poveste de dragoste, dar de data asta, am înțeles perfect de ce Evie se simte atât de derutată  din cauza celor doi tineri care susțin că sunt sufletul ei pereche și vor să-i demonstreze cât de mult o iubesc. Mă întreb ce alegere o să facă până la urmă: Alex – băiatul bun și arogant, sigur pe el, care îi oferă cele mai frumoase momente romantic – sau Emil, băiatul cel rău și sarcastic, care îi spune direct ce simte?

     Atunci când a fost vorba de un triunghi amoros, întotdeauna am fost părtinitoare, mi-am ales ușor preferatul, dar acum sunt și eu derutată, nu mă pot decide cine e rău și cine e bun, cine se preface sau cine o manipulează pe Evie.  Ba mai mult, sunt suspicioasă în privința ambilor tineri.

     Alex este prea perfect – frumos, romantic, protector, atent la dorințele fetei, dar trece prea repede peste niște etape. Înțeleg că este  ceva frustrant pentru el, că o știe foarte bine, că o dorește de secole, că e sufletul lui pereche, dar oare Evie e pregătită ? O cam sperie pentru că știe foarte  multe lucruri despre trecutul ei, de parcă ar fi fost acolo. Se grăbește, dar în același timp, spune că nu e momentul potrivit pentru o apropiere intimă. E posomorât dacă ea nu-și exprimă prea curând sentimentele pentru el și  îmi dă impresia că e puțin cam posesiv. Chiar așa e în realitate sau vrea să-i arate doar ceea ce vrea Evie să vadă?

“ –  Cum ar fi putut să fie evidente sentimentele tale? am întrebat eu, ridicând vocea. Tu faci comentarii care sugerează că ești interesat de mine, dar acțiunile tale indică opusul! Nici măcar nu mă atingi. “

“ Mă simțeam umilită și furioasă. M-am ridicat pufnind; momentul era ruinat, iar eu eram supărată. Tip stupid, zâmbet cretin, și fără niciun sărut prostesc.” 

 

     Nici Emil nu pierde timpul. Se comportă altfel decât Alex, dar are același mod de-a  o cuceri pe Evie. Nici el nu vrea să grăbească lucrurile, dar și-o revendică ca iubită din prima clipă. Și m-a nedumerit reacția lui atunci când a zărit-o pentru prima dată – s-a îndreptat spre ea și a sărutat-o în fața tuturor celor din facultate. Am fost suspicioasă și în privința lui, chiar dacă am remarcat că el nu-i trezește niciun sentiment negativ, fiind atent, grijuliu și pare că vrea cu adevărat să o facă fericită. Dar Evie îl consideră candidatul ideal pentru o relație care să o ajute să-și revină dintr-o alta. Era perfect pentru planul ei de-al uita pe Alex. Și nu pot fi de acord cu ea. Înțeleg că a fost rănită și că treaba asta i se pare o idee bună, dar sunt mari șanse ca ea să fie rănită din nou.

Relația dintre mine și Emil era atât de diferită de relația cu Alex. Emil era misterios și fermecător. Când ne atingeam, mi se stârneau niște emoții diferite față de cele pe care le mai simțisem. Când mă sărutam cu Emil, parcă mă fulgera – și-mi plăcea asta.” 

     Așa cum am mai spus, mi-a plăcut faptul că s-a făcut referire la reîncarnare (văzută ca un mod de ați găsi sufletul-pereche), dragostea ce trece bariera timpului, conceptul de eternitate (care nu începe când mori, ci există încă dinainte ca o persoană să se nască), însă cel mai mult, m-a fascinat legenda care se spune că “ lumea a fost creată de Zeițe și de sufletele lor pereche. Zeițele erau atotputernice, iar împreună cu partenerii lor, au săvârșit un ritual care a creat două suflete – care se potriveau perfect, în toate privințele. Sufletelor ăstora li se spuneau complemente divine. Dar sufletele trebuiau să învețe și să crească, așa că, în loc să rămână împreună, au fost trimise în lumea oamenilor și s-au contopit cu trupurile copiilor care erau pe cale să se nască. Sufletele și-au petrecut viețile căutându-și cealaltă jumătate. Când trupurile lor de oameni mor, sufletele se reîncarnează ca să continue căutarea. Sentimentul de déjà-vu sau legătura instantanee pe care oamenii o simt câteodată atunci când întâlnesc pe cineva necunoscut înseamnă că sufletele lor se știu din altă viață … și că ar putea fi chiar sufletul-pereche al acelei persoane.”

    “Nemuritoarea Starling” este primul volum din trilogia Emblema eternității, povestea fiind spusă de protagonista cărții, Evangeline Starling (Evie). Tânăra a absolvit de curând colegiul, apoi s-a mutat în Gunnison, Colorado, cu trei luni înainte de începerea primului ei an de facultate la Western State College. Conduce un Mustang din ’66, dar și un ATV, îi plac drumețiile, are o înălțime de 1,75 m și nu-i este rușine cu rotunjimile sale, considerând că “diavolul a inventat cântarele și că doar doctorii și masochiștii au așa ceva”. E amuzantă, sarcastică, încăpățânată, inteligentă, independentă, directă. Dar nu prea are noroc la băieți – ultimul iubit a întrecut orice limită atunci când i-a spus că nu are timp “să se ocupe de sentimentele ei și că ar trebui să mediteze la emoțiile ei și să-și scrie observațiile într-un jurnal, apoi să-l caute când nu mai e atât de irascibilă”, apoi i-a dat lovitura de grație – înșelând-o cu o majoretă.

     Și dacă Luke nu ar fi înșelat-o, nu ar fi părăsit siguranța căminului părinților ei, din Montana, nu ar fi hotărât să meargă în drumeție în munții necunoscuți ai Canionului Negru și nu s-ar fi rătăcit în mijlocul munților Stâncoși. A pierdut drumul, dar pe urmă a dat peste un tânăr care a ajutat-o să coboare muntele – Alex Night (21 ani). Însă, din prima clipă a deranjat-o atitudinea lui, iar sarcasmul acestuia a subminat rapid atracția pe care a simțit-o când l-a văzut prima oară.

Era un adevărat sex simbol – trebuia doar să îl fac să-și țină gura.”

     Știa că era imposibil să aibă o șansă cu el, gândind că tipii ca Alex “ ieșeau cu super modele ridicol de înalte, de un metru optzeci, și cu o talie cât circumferința unui dvd.” Însă, din prima clipă de când îl zărește, a simțit că îl știe de undeva, iar atunci când s-au atins, a simțit cum semnul ei din naștere în formă de crin s-a încălzit.

De îndată ce ne-am atins, am simțit o căldură în spate, chiar în locul în care aveam semnul din naștere în formă de crin, dar eram prea ocupată să mă concentrez asupra lui Alex ca să mă gândesc la căldură. Legătura dintre mâinile noastre era intensă, ca și când aș fi atrasă spre el, și o parte din mine despre care nu știam că există și-a făcut brusc apariția.” 

   Au continuat să se vadă și în următoarele săptămâni, iar Alex i-a oferit niște surprize de proporții la prima lor întâlnire romantică: o trăsură a venit să o ia de acasă, au cinat la lumina lumânărilor, au dansat într-o sală de bal, în acordurile piesei Moon River (cântecul ei preferat).

“- Până la final, probabil că vei fi deja îndrăgostită de mine.

Am rămas cu gura căscată.

 – Ăsta e un țel impresionant, Alex.

Nu mai fusesem niciodată îndrăgostită de nimeni.

 – Vrei să punem un pariu? a întrebat el.

Am mijit ochii.           

 – Te-am cunoscut acum o săptămână, am răspuns. Nici măcar nu știu dacă o să-mi mai placi sâmbăta viitoare, deci nici nu se pune problema să mă îndrăgostesc de tine în șapte zile.

 – Ai dreptate, a fost el de acord și colțurile gurii i-au zvâcnit. Probabil că se va întâmpla mai devreme”.

   Apariția unui bărbat care avea pe braț un semn de culoare roșie, care semăna cu o pânză de păianjen, îl face pe Alex să se comporte ciudat. Un amestec de mânie și panică i-a traversat chipul, și în următorul moment îi cere lui Evie să plece, că nu trebuie să fie văzuți împreună. Vrea să se mute la ea acasă, ca să o protejeze, dar Evie nici nu se gândește că ar putea fi ținută prizonieră din cauza presupunerilor nebunește ale lui Alex.

     Însă tânărul care se presupune că o iubește mai mult decât orice pe lume, i-a zis că e în pericol, apoi o părăsește fără nicio explicație, spunând doar atât : “ Sunt oameni care nu vor să fim împreună (…) Pentru că sunt sufletul tău pereche, Evie.”

     După câteva săptămâni, Evie începe facultatea, iar în prima zi zărește un tânăr, pe Emil Stone, care îi pare foarte cunoscut, cu toate că nu l-a mai văzut niciodată. După ce s-au mai uitat unul la celălalt câteva secunde, tipul s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de ea și a sărut-o. În acel moment îi are o viziune, iar semnul ei din naștere se încălzește ( la fel ca și cu Alex).

Mi-am simțit inima bătând mai tare cu fiecare mișcare și căldura a început să-mi cuprindă spatele – o căldură pe care nu o mai simțisem de când mă atinsese Alex. Faptul că pătrunsese în spațiul meu m-ar fi suparat – dacă aș fi putut să mă mișc. “ 

     Reapariția lui Alex în viața lui Evie, nu face decât să o înfurie și să o facă să îl rănească la rândul ei, așa că îi spune că are de gând să continuie relația cu Emil. Degeaba îi spune Alex să aibă grijă, că tipul este periculos și ar fi mai bine să se țină departe de el. Reacția acestui îi întărește horătârea să fie cu celălalt. Dar Alex și Emil se cunosc de foarte mult timp și este evident faptul că se urăsc.

“ – De parcă tu n-ai distrus-o. Cum ai putut să pretinzi că o iubești și totuși să stai deoparte și să te uiți cum suferă? Nu te preface atât de nobil. Știi că tu ești motivul pentru care a venit la mine. La mine, Night, ea m-a vrut pe mine.” 

     Lucrurile încep să se complice din momentul în care Evie începe să fie urmărită de niște indivizi, toți având același semn pe braț, în formă de pânză de păianjen. Ce vor de la ea?

   Până la urmă, Alex se decide să-i spună fetei adevărul. Și pentru că știa că nu va fi crezut, încercă să i-o dovedească, amintindu-i de semnul ei din naștere de pe spate în formă de crin. Îi spune că de fiecare dată când ei se ating, semnul se încălzește. Acela este un semn al sufletului, un semn care călătorește cu sufletul ei în fiecare nou corp în care locuiește.

“ Când îți întâlnești prima oară sufletul-pereche, semnul se închide la culoare. Imediat după contactul fizic cu persoana respectivă, semnul se încălzește de fiecare dată când te atinge și culoare se închide. Căldura și culoarea se intensifică în funcție de cât de intimi deveniți; acea intimitate face ca între tine și sufletul tău pereche să se formeze o legătură. ”

     Abia acum află Evie că sufletul ei s-a reîncarnat, dar dacă Alex este sufletul ei pereche, de ce semnul  sufletului, acel crin de pe spate,  recunoaște două?  Știm deja că ea a avut aceeași senzație dinspre semnul sufletului când a fost atinsă atât de Alex, cât și de Emil.

     Alex face parte din Societatea Amaranthine și este protectorului sufletului lui Evie de mai bine de 250 de ani, dar sufletul ei este mai bătrân decât atât. Însă Alex nu știe ce s-a întâmplat în viețile pe care le-a trăit înainte ca el să devină protectorul ei. Iar aspectul fizic i se schimbă cu fiecare incarnare, dar personalitatea este asemănătoare. Nu e la fel, dar în mare, are același trăsături.

„ Imediat după ce Zeițele au început să trimită suflete în lume, și-au dat seama că unele suflete erau, în mod natural, echilibrate spre rău. Zeițele au hotărât că aveau nevoie de un grup care ar putea să-i ajute pe oameni să își găsească sufletul-pereche și care să pună în aplicare voința Zeițelor, când sufletele rele trebuiau controlate. Așadar, ele au organizat Societatea Amaranthine.”

“Sufletele își petrec sute, chiar mii de ani trăind și murind în căutarea unicei lor iubiri adevărate. Societatea Amaranthine lucrează ca să se asigure că toată lumea are oportunitatea, cea mai bună șansă posibilă, de a-și găsi sufletul-pereche și de a fi împreună pentru totdeauna.”

     Însă, în afară de societatea Amaranthine, există alții care aparţin unei organizații sinistre, Rezistența Daevos. Iar Emil este unul dintre ei. Membrii Daevos sunt hotărâți să extermine sufletele, să lase sufletul-pereche al unei persoane să hoinărească etern, fără cealaltă jumătate. Fiecare suflet are opțiunea de a deveni bun sau rău, dar găsirea sufletului pereche ”te face fericit și îți echilibrează emoțiile, astfel încât este mai puțin înclinat să alegi o cale negativă”. Dacă sufletul unei persoane rămâne fără jumătatea lui, este mai probabil ca sufletul rămas să se alăture Rezistenței Daevos.Țelul lor este să aducă în Rezistență cât mai multe suflete posibil și să-și sporească armata. Ei au puterea de a lua suflete, dar nu au puterea de a simți legătura care indică faptul că oamenii sunt suflete-pereche. Pentru asta au nevoie de un Urmăritor. Când s-a organizat Rezistența, cei din Amaranthine și-au asumat responsabilitatea de a-i proteja pe Urmăritori. De îndată ce Societatea știe ca un suflet este un Urmăritor, acestuia îi este atribuit un Protector. Protectorul și Urmăritorul formează o legătură care permite Protectorului să urmărească acel suflet prin fiecare incarnare. Urmăritorii au abilitatea de a localiza orice legătură, poate să găsească legăturile sufletului-pereche, dar și legătura dintre un Protector și un Urmăritor. Sunt neprețuiți pentru Rezistența.

     Dar aceștia din urmă, nu au de când să o omoare pe Evie, ci vor face orice că să-i folosesca talentele. Semnul sufletului lui Evie este un pic diferit de al altora pentru că el este o variație a nodului trinității, care reprezintă viața, moartea și renașterea. Este semnul unui Urmăritor și rămâne același de fiecare dată când se reîncarnează.

     Multe evenimente au loc în continuare, dar vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă mai departe. Vă invit să intrați în minunata lume mistică creată de Angela Corbett!

“ Sunt îndrăgostită de fostul meu iubit, care probabil e nebun și crede că este sufletul meu pereche și care insistă să rămână în viața mea, ca să mă protejeze de actualul meu iubit, care ar putea sau nu să fie periculos. Și nu știu dacă pot să am încredere în vreunul din ei. Nimic în neregulă, chiar nimic.”

Nota 10 +

Cartea Nemuritoarea Starling de Angela Corbett a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
3

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone- Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. La battaglia di Gropius

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 10 Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 226

Gen: Dystopia, Urban Fantasy, Young Adult

 

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

   Este decembrie 1978 şi iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părţi ale Zidului, stratul alb al zăpezii a îngheţat peste casele şi şcolile în ruină, peste parcurile şi curţile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populaţia adultă a oraşului, constrângându-i astfel pe copiii şi tinerii care au supravieţuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunşi la vârsta maturităţii, boala să-i ucidă şi pe ei.

   De data aceasta, un război necruţător se dezlănţuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană şi resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi şi seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate…

   Evenimentele petrecute la finalul cărții “ Berlin. Zorii din Alexanderplatz “ m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea, pentru a descoperi cum își va pune Wolfrun în aplicare planul de acapare a celorlalte grupuri. În același timp, eram curioasă să văd cum va evolua relația dintre Jakob și Christa. Descrierea de pe copertă m-a lăsat să cred că acțiunea va fi mult mai interesantă, însă nicio clipă nu am bănuit că acest volum se află la un nivel net superior față de celalte două cărți. Am avut parte de o surpriză fantastică pentru că povestea din “Berlin. Bătălia din Gropius” este mult mai alertă, intriga mai bine dezvoltată,  aventura și suspansul au fost parcă în doză dublă, iar clipele de tensiune se întrepătrund cu momente înduioșătoare (dragostea fraternă dintre Bernd și sora lui mai mică, Nina; atracția dintre Jakob și Christa).

“ Să se sărute și gata. Căci știa că limba ar fi căpătat consistența unui cartof fiert de îndată ce ar fi încercat să spună ceva vag intelectual și romantic în același timp.”

   De asemenea, am constat câteva modificări în “rețeta” de bază. Dacă în celelalte volume, cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus, de această dată s-a pus accent pe evenimentele din prezent, iar partea de amintiri s-a axat mai mult pe perioada imediat următoare evenimentelor din volumul al doilea (august – decembrie 1978), pe ceea ce își amintește Claudia, membra grupului Reichtag. Astfel, am avut posibilitatea să aflu ce s-a întâmplat după ce Timo și ai lui au revenit în Reichtag, cum s-a format triunghiul amoros Claudia-Timo-Roberto, cauza numeroaselor dispute dintre cei doi băieți, dar și ce descoperire a făcut Lisbeth, lidera de vârstă din grup, în legătură cu virusul.

Cât despre flashback-urile din perioada de dinainte apariției virusului, acestea m-au ajutat să aflu ce anume a făcut-o pe Wolfrun, lidera grupului Tegel, să devină o psihopată, o ființă care nu acționează din răzbunare, ci pentru că “așa are ea chef”. 

   După cum ați aflat deja, din vara lui 1975 până în primăvara lui 1976, lumea adulților luase sfârșit din cauza unui virus misterios, despre care nu se cunoșteau nici originea, nici tratamentul, dar care lovea mortal pe oricine avea peste optsprezece ani, și uneori și mai tineri. În oraș nu au mai rămas decât copiii. Neputând rezista de unii singuri, se uniseră în grupuri, care deveniseră din ce în ce mai numeroase, așa încât trebuiră să caute noi adăposturi, suficient de mari să încăpă cu toții. Ca să supraviețuiască, au învățat să vâneze și să se apere.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, Buchner Doi

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Claudia, Roberto, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Acțiunea din “Berlin. Bătălia din Gropius”are loc în decembrie 1978, la câteva luni după evenimentele din volumul al doilea. Între timp, iarna s-a abătut asupra Berlinului, iar copiii s-au  gândit că va urma o perioadă liniștită. Dar s-au înșelat!

   În ajunul Crăciunului, grupul Tegel, condus de Wolfrun, incendiază micul castel de pe Insula păunilor, locuit de fetele din Havel. Nora, Christa, Britta și micul Theo au reușit să iasă afară, dar în dreptul debarcaderului au dat nas în nas cu Wolfrun.

“ Limbile de foc se reflectau pe fața ei și pielea animalului. În spatele ei, vreo sută de tineri din Tegel: îmbrăcați în negru, cu ochii injectați. Mai erau câteva torțe aprinse. Wolfrun nu era singura călăre. Vreo duzină dintre ei călăreau animale nervoase, care scoteau abur pe nări și loveau din picioare, speriate de flăcări.” 

   Deși dă impresia are de reglat niște conturi cu Havel din cauza celor întâmplate la Sărbătoarea Morții (aflați mai multe citind primul volum – Berlin. Focurile din Tegel), dar și pentru a-l lua din nou pe micul Theo, Wolfrun nu acționează din răzbunare, ci pentru că și-a propus să le acapareze teritoriu. Însă în momentul în care ea vrea să se apropie de Theo, Britta  reacționează promt: ridică pușca și trage un foc în aer, dând astfel impresia că cei din Havel au cu ce să se apere. Wolfrun le lasă să plece, dar lansează o avertizare:

“ – Bine, așa facem…vă vom lăsa să plecați. Dar când ajungeți la Gropiusstadt, căci știu că acolo mergeți să vă refugiați la băieței, când ajungeți, spuneți-le prietenilor voștri să se pregătească. Fiindcă sosim și noi.”

   Nu doar fetele din Havel au venit să se refugieze în Gropiusstadt, ci și cei din Zoo – Lupul și Castorul. Grupul Tegel au distrus totul, le-au cerut celor de acolo să plece și au spus că Zoo este de acum zona lor.

   Următorul atac va fi împotriva celor din Gropiusstadt, dar vor fi ei pregătiți pentru bătălia ce va urma? Va reuși Jakob, șeful grupului, să-și organizeze oamenii?

“ Era îngrijorat, da, dar și electrizat. Nu fusese niciodată o adevărată ciocnire între grupuri până în acel moment, doar incăierări, păruieli între indivizi sau între bande care se întâlneau în timpul jafurilor. Dar dacă lucrurile se vor întâmpla după cum părea, iată, în acea zi aveau să ia parte chiar la o bătălie.

 Bătălia din Gropius.” 

   Între timp, în Reichtag, Vierme se confruntă și el cu o dilemă. Timo, viitorul lider al grupului și totodată prietenul lui cel mai bun, a dispărut subit. Ceilalți tineri din grup, care au văzut cât de mult se schimbase tânărul după ce luase parte la o expediție împreună cu tinerii din Gropius și fetele din Havel ca să vâneze o fiară misterioasă care se învârtea  pe străzile din oraș (aflați mai multe citind volumul doi – Berlin. Zorii din Alexanderplatz), s-au gândit că nu a mai suportat povara responsabilității, așa că a fugit, dovedind că nu era la înălțimea așteptărilor. Însă Vierme este convins că acesta nu ar fi fugit pe ascuns ca un laș. Nu l-ar fi abandonat. Nu i-ar fi trădat. Ceva s-a întâmplat cu Timo, așa că se hotărăște să îl caute.

   Suspansul crește odată cu dezvăluirea unui secret. Lisbeth, lidera de vârstă din Reichtag, mărturisește de ce virusul încetase să o ucidă și de ce acum a reînceput să resimtă boală. S-ar putea să existe o soluție ca tinerii să evite moartea, însă ei trebuie să ascundă descoperirea și, dacă în viitor se va afla, să fie împiedicată punerea în practică a acestui act. De ce?

   Ce anume i-ar putea salva pe tineri de la moarte? Va reuși Vierme să-l găsească pe Timo? Cum se va încheia confruntarea din Gropius? Ce planuri are Claudia ca să devină imună la virus?

“ În aer se simțea teamă – excitație. 

  În aer se simțea că în joc era viitorul lor.

  Ei, care nu se gândeau de ani întregi la viitor.”

   “Berlin. Bătălia din Gropius” s-a dovedit o lectură captivantă, plină de suspans și, deși este o distopie care se adresează adolescenților, poate fi citită și de către adulți.

Cartea Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„ Jakob se strecură aproape şi se întinse lângă ea. Îi plăcea totul la Christa, inclusiv glasul şi ceea ce spunea: firul gândurilor. Se gândi din nou că, în acel moment, ceea ce dorea cel mai mult, cel mai mult pe lume, mai mult decât orice altceva, era să o sărute; "

Berlin. Zorii din Alexanderplatz (vol.2 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone-Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. L’alba di Alexanderplatz

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 1 Iunie 2016

Nr. de pagini: 224

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

 

CÂND AI PIERDUT TOTUL, RĂMÂNE CEEA CE EȘTI.

                                      
   Când orașul era încă un oraș, oamenii se trezeau în fiecare dimineață în Berlinul de Vest și în Berlinul de Est, separate prin Zidul necruțător. Când orașul era încă un oraș, Timo, Jakob și Christa nu aveau cum să știe că, într-o bună zi, vor fi nevoiți să deschidă ochii într-o lume fără adulți, în cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii. Un oraș în care, pentru a supraviețui, este nevoie să faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo. În ciuda luptelor înverșunate însă, toți au ceva în comun: virusul care, la sfârșitul adolescenței, le va curma viața, ca și cum maturizarea ar fi fost o condamnare la moarte.
Iar virusul nu este singura primejdie. O fiară misterioasă umblă liberă pe străzi, atacă și ucide animale și copii, apoi dispare fără urme. Iar pentru a se apăra de inamicul invizibil, tinerilor nu le mai rămâne decât să se alieze și să lupte împreună.

   Având în vedere că “ Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al seriei Berlin, mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Acțiunea este ceva mai alertă, iar subiectul mi s-a părut mult mai interesant. Cei doi autori au mărit doza de suspans odată cu apariția unei fiare misterioase ce umblă liberă pe străzile Berlinului. Toate personajele trăiesc într-o permanentă stare de tensiune, neștiind cu ce anume se confruntă. 

  De asemenea, mi-a plăcut că și de această dată, scenele din prezent au alternat cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus sau din perioada imediat următoare ridicării Zidului Berlinului. Dar dacă în primul volum am aflat mai multe despre trecutul lui Jakob și al Christei, în volum doi am avut ocazia să asist la mai multe evenimente din viața lui Timo, liderul grupului Reichtag. Însă m-a nemulțumit faptul că nici de aici nu am reușit să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce o persoană depășește o anumită vârstă.

   Așa cum ati aflat deja, acțiunea se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în cinci grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo. Toți ştiu că virusul începe să se manifeste în jurul vârstei de 18 ani, deși au fost cazuri în care unii tineri au murit și la șaisprezece ani.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, gemenii Buchner

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Karl, Claudia, Roberto, Michael, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Au trecut patru luni de când cei din Tegel, stârniți de Wolfrun (cel mai detestat personaj din serie), l-au răpit pe micuțul Theo, de când Nora, Christa și Britta, cu ajutorul lui Sven, Jakob și Bernd, s-au dus  să-l ia înapoi și de când Sven, liderul grupului Gropiusstadt, a fost răpus de virus în timpul Sărbătorii Morții, în timpul ultimei încercări. După moartea lui, Chloe, lidera grupului Tegel, i-a lăsat pe ceilalți să plece, în ciuda voinței lui Wolfrun, dându-i voie lui Theo să se întoarcă în Havel.

   Între timp, Chloe a murit și ea din cauza virului, iar Wolfrun cea nebună a devenit noua șefă din Tegel. De asemenea, în urma morții lui Sven, Jakob a fost ales șef în Gropiusstadt. Cât despre Nora, lidera fetelor din Havel, la cei 17 ani ai ei, se numără de acum printre cei mai mari din grup și, pe zi ce trece, a devenit tot mai tăcută și retrasă. Doar pentru Christa și Britta, vara a fost o adevărată mană cerească, fiind vizitate deseori de Jakob și Bernd. În mod deosebit, Jakob s-a arătat la fiecare vizită tot mai grijuliu față de Christa, gesturile lui trădând atracția pe care o simte pentru ea.

„ Jakob se strecură aproape şi se întinse lângă ea. Îi plăcea totul la Christa, inclusiv glasul şi ceea ce spunea: firul gândurilor. Se gândi din nou că, în acel moment, ceea ce dorea cel mai mult, cel mai mult pe lume, mai mult decât orice altceva, era să o sărute; şi-şi simţi inima dilatându-se până deveni enormă, apoi contractându-se pe neaşteptate, pompând sânge în creier, şi respiraţia grea. Îi atinse uşor părul cu degetele. Închise ochii. Simţea prezenţa Christei, pielea, corpul, de parcă iradiau.”

   De această dată, în volumul al doilea, viața eroilor noștri este pusă în primejdie, atât de virus, cât și de apariția unei misterioase creaturi care umblă liberă pe străzi, atacând și ucigând animale și copii.

“În schimb, atrase atenția cuiva mult mai periculos. Care era obișnuit să se miște fără să lase urme, nevăzut. Ceva ce începu să-l urmărească mai întâi de departe, apoi de-aproape – tot mai de-aproape. Ceva ce nu mâncase de zile întregi. “

   Cei din gruparea Reichtag nu-și pot explica ce anume a sfâșiat un cerb în parc, măcelărindu-l într-un mod atât de îngrozitor. Unii au presupus că masacrul a fost făcut de niște străini veniți  din afara Zidului sau de niște fiare care au suferit niște mutații din cauza virusului.

   Și celor din gruparea Gropiusstadt le-au fost măcelărite oile, așa că au luat decizia ca nimeni să nu mai doarmă în aer liber, ci pe acoperișuri. S-au format două patrule care au plecat spre Havel și Zoo, ca să discute cu cei de acolo, iar Jakob, Bernd și gemenii Buchner au plecat pe urmele monstrului.

Berlinul, epuizat și ruinat, de obicei tăcut, se descompunea brusc în mii de sunete minuscule, fiecare gâlgâind parcă din gâtlejul unui coșmar. Respirau fiind mereu în alertă, descompunând respirațiile în segmente foarte rapide. Ochii lor alergau dintr-un colț în altul, la dreapta și la stânga, pentru a preîntâmpina capcanele neașteptate. Erau siguri că ceva îngrozitor se va năpusti peste ei de la balcon sau dintr-o mașină, luându-i prin surprindere. Că urmașul denaturant al vreunei fiare necunoscute va înhăța pe cineva de gleznă și-l va târî  într-o gaură de canalizare ca să-l devoreze.

   La un moment dat, s-au decis să cerceteze o anumită zonă și, în timp ce Jakob și Bernd s-au dus să vadă dacă nu e ceva în cimitir, Buchner Unu se gândește să arunce o privire la intrarea în metrou. Însă, tocmai când se întorcea spre ieșire, a auzit un zgomot neobișnuit. Și este atacat de monstru. Prietenii au încercat să-i sară în ajutor, dar a fost prea târziu. I-au găsit trupul fără viață în mijlocul coridorului, însă monstrul dispăruse.

“ Poate că erau șoareci sau un șarpe: ochii i se obișnuiseră deja cu întunericul din coridor și cu siguranță l-ar fi văzut.

 Însă el nu văzuse nimic.

 Doar simțise o zguduitură în aer, ca înainte de un cutremur.

 Întunericul se umflase.

 Și sărise peste el.”

   Pe Insula păunilor, Christa și Britta și-au dat seama cine e “vinovatul”, așa că merg la prietenii din grupul Gropiusstadt, cu gândul să-și unească forțele și le oferă acestora arme și muniție pentru a omorâ fiara. Alianța ar fi o soluție bună pentru a se apăra de inamic, însă cei din Reichtag și Tegel au aflat că cei din Gropius au arme, așa că s-au gândit la o strategie : să meargă la ei și să le spună că doresc să-i ajute și după ce vor scăpa de monstru, după ce au vor juca rolul băieților buni și de încredere, vor pune mâna pe armele lor. Vor reuși ce și-au propus? Vor învinge monstrul? A rezistat alianța lor? Se vor trăda? Cum vor decurge lucrurile între Jakob și Christa? Dar între Timo și Claudia?

“Se gândi că oamenii, când sunt în pericol, devin egoiști.

Și că egoismul este ca lemnele pentru foc.

Și că focul, în cele din urmă, arde totul.”

 

   “Berlin. Zorii din Alexanderplatz” este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă încât să fie o lectură atractivă. Veți avea parte de aventură, suspans, intrigă și un strop de romantism.

 

Cartea Berlin. Zorii din Alexanderplatz (vol.2 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

“Am îngropat-o într-o pădure falsă de deasupra minei Lykos, acolo unde am făcut dragoste cu ea ultima dată. Eram pirpirii și inocenți pe atunci. Cum a putut o fată așa de fragilă ca ea să aibă un asemenea spirit, un așa vis de libertate când atâtea alte suflete puternice trudeau și-și țineau capetele plecate de frică să nu privească în sus ? ”

   Furia Aurie, de Pierce Brown-Editura Paladin

Titlul original: Golden Son

Traducere: Iulia Pomagă

Editura: Paladin

Data apariţiei: Octombrie 2016

Nr. de pagini: 592

SF/Fantasy; Dystopia; Young Adult;

Cotaţie Goodreads: 4,46

Seria Red Rising: 1. Red Rising (2014) – Furia Roșie  2. Golden Son(2015) – Furia Aurie 3. Morning Star(2016)

   Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

   Pierce Brown s-a născut pe 28 ianuarie 1988 în Colorado, dar a trăit în peste opt state din America. Furia Aurie este cel de-al doilea volum din trilogia dedicată revoluţionării unei societăţi abuzive care stăpâneşte întreg Sistemul Solar. A fost desemnat cel mai bun roman SF al anului 2015 în cadrul Goodreads Choice Awards.

   Cine mă cunoaște, știe că nu rezist în fața unei tentații literare și, oricât aș încerca să rezist ispitei, curiozitatea mă îndeamnă să accept tot felul de provocări. În cele trei decenii care au trecut de când am prins drag de acest viciu, lectura, am încercat să abordez cam toate tipurile de romane – aventură, polițiste, romantice, thriller, paranormal, fantasy etc. Și pentru că nu voiam să-mi impun anumite limite, declarând din start că nu-mi place un anumit gen, am dorit să intru și pe un teritoriu mai greu accesibil mie – SF-ul.

   Adevărul e că până anul trecut am evitat poveștile science-fiction, crezând că nu sunt pentru mine. Însă Pierce Brown m-a făcut să-mi dau seama cât de mult m-am înșelat. “Furia Roșie ”, romanul lui de debut, mi-a mers la suflet. Din prima clipă am fost fermecată de stilul autorului, de felul în care a realizat narațiunea, numeroasele momente emoționante, modul în care a descris sentimentele lăuntrice ale lui Darrow, suferința lui atunci când și-a văzut soția biciuită, apoi spânzurată. Autorul nu a trecut ușor peste acel eveniment tragic, ci l-a descris atât de bine, încât pentru o clipă am crezut că parcurg un roman scris de Sparks. Și după ce am citit ultima pagină, singura mea dorință a fost să aflu ce se va întâmpla în următorul volum.

  Dacă acțiunea din “Furia Roșie ” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, evenimentele din “Furia Aurie”, cel de-al doilea volum din trilogia Red Rising, m-au făcut să trec prin toată gama de trăiri emoționale. De această dată, mizele sunt mult mai mari și avem parte de numeroase întorsături de situație, conspirații, atentate, bătălii în spațiu, trădări, alianțe, omoruri, dueluri, dar și pasaje romantice, amintiri dulci-amărui, gelozii. Darrow și prietenii lui trec prin atât de multe peripeții, încât nu am cum să le cuprind în prezentarea de față. Tot ceea ce am să menționez în continuare, nu reprezintă decât partea introductivă – cam 15% din acțiune.

   Având în vedere că povestea este spusă din perspectiva lui Darrow, avem ocazia să-l urmărim în tot ceea ce face, să-i aflăm toate gândurile și sentimentele – dorul de Eo (fosta soție), suferința îndurată, dorința lui de a-i răzbuna moartea, dar și dragostea pe care o mai simte față de Mustang/ Virginia au Augustus, fosta lui iubită.

 “Îi plâng moartea în fiecare zi. Uitând din ce în ce mai mult cine eram, ce vise aveam și ce iubeam. Tristețea e-acum amorțită. Și merg înainte, în ciuda umbrei pe care o aruncă asupra mea.”

“Am îngropat-o într-o pădure falsă de deasupra minei Lykos, acolo unde am făcut dragoste cu ea ultima dată. Eram pirpirii și inocenți pe atunci. Cum a putut o fată așa de fragilă ca ea să aibă un asemenea  spirit, un așa vis de libertate când atâtea alte suflete puternice trudeau și-și țineau capetele plecate de frică să nu privească  în sus ? ”

   Acțiunea are loc la 700 de ani după ce omenirea a colonizat alte planete și s-a instalat ierarhia socială, fiecare clasă având o anumită culoare. Mai întâi s-au extins către satelitul Pământului, Luna, dar pentru că era foarte dificil să se lanseze navete spațiale de  pe Pământ din cauza gravitației și a atmosferei, Luna a devenit portul Pământului, cu ajutorul căruia au fost colonizate lunile și planetele Sistemului Solar. De pe Lună, Consulul Suveran, Octavia au Lune își guvernează Imperatorii și Pretorii, îi comandă pe cei doisprezece Cavaleri Olimpici, legiunile de Războinici Însemnați și pe Imperatori. Roșii fac munca de jos. Rozalii le satisfac plăcerile și îi servesc pe cei din clasele superioare. Obsidienii au fost crescuți pentru război. Maronii sunt servitori în case, birouri și instituții sociale. Cenuşii cutreieră orașele asigurând supunerea în fața ierarhiei. Portocalii asigură mentenanța sistemelor pe nave. Violeţii sunt artiști. Verzii se ocupă cu tehnologia. Galbenii studiază medicina. Albaștrii sunt piloți. Cei Arămii se ocupă cu problemele birocratice. Albii împart dreptatea conform propriilor legi( sunt preoți). Argintii se ocupă de contabilitate și logistică. Fiecare culoare are un scop. Toate culorile îi susțin pe Aurii care reprezintă elita.

   În primul volum am făcut cunoștință cu Darrow, un tânăr din clanul de mineri Roșii de pe Marte, a cărui soție a fost spânzurată din cauza unui cântec popular interzis, la ordinul ArhiGuvernatorului Augustus. A fost și el spânzurat, dar nu a murit, ci a ajuns pe mâna rebelilor – Fiii lui Ares, de la care află că Roșii au fost trași pe sfoară. Umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ținuți drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se mai putea face dreptate în acea societate abuzivă era ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei. Iar pentru asta el a suportat numeroase operații, transformându-se într-un Auriu de calitatea întâi. A aplicat pentru Institut, a trecut examinarea Controlului Calității, face Trecerea, un test prin care 100 de tineri au fost obligați să lupte între ei până la moarte. Darrow trece proba, apoi ia parte la o competiție care a durat timp de  un an. A reușit să câștige și de această dată, iar ArhiGuvernatorul Augustus îi lansează propunerea – să devină Lăncier al Casei Augustus.

   Acțiunea din al doilea volum – “Furia Aurie”, are loc la doi ani după ce Darrow au Andromedus, fost Sondor al Iadului de pe Lykos, cel supranumit Secerătorul de pe Marte, a câștigat la Institut și a ajuns să lucreze pentru ArhiGuvernatorul Nero au Augustus, cel care i-a spânzurat soția și la un an de când a părăsit-o pe iubita lui, Mustag, fiica dușmanului lui de moarte, Augustus. Însă scopul lui a rămas același: să-i nimicească pe Aurii din interior, să-l vadă distrus pe cel care a ordonat moartea lui Eo (soția lui).

“Timp de șapte sute de ani, poporul meu a trăit într-o sclavie mută, fără speranță. Acum eu sunt sabia lor. Și eu nu iert. Și nu uit. Așa că lasă-l să mă conducă spre navetă. Lasă-l să creadă că-i aparțin. Lasă-l să mă primească în casă lui ca să pot s-o ard din temelii.

Dar apoi fiica lui mă prinde de mână și simt cum toate minciunile îmi împovărează umerii. Se spune că un regat dezbinat nu poate să reziste. Dar nimeni nu spune ce se întâmplă cu o inimă.”

  Darrow are acum 20 de ani și este unul dintre Războinicii Însemnați. Cel mai crud și mai strălucit reprezentant al umanității. Cu toate că poartă în gând amintirea fostei lui soții, îi e dor de Mustang/ Virginia au Augustus, cea care acum un an i-a cerut să rămână când și-a luat rămas bun de la ea și de la Marte. Nu mai știe nimic despre ea și nici n-a mai primit vești de la Fiii lui Ares, cei care i-au mijlocit transformarea într-un Auriu.

“ Totul e atât de străin de viitorul pe care mi l-am imaginat când eram copil. Atât de departe de viitorul pe care am vrut să-l creez pentru poporul meu când i-am lăsat pe Fiii lui Ares să mă modifice artizanal. Credeam că o să schimb lumile. Ce naiv nu crede asta? În schimb, am fost înghițit de mașinăria acestui vast imperiu care merge nestăvilit înainte. ”

   Odată cu absolvirea Institului, celebritatea lui a crescut, iar acum se află la Academie ca să-și definitiveze studiile, să învețe arta războiului. Însă la Academie a venit și Karnus au Bellona, alături de alți câțiva nepoți bine aleși să “studieze”. Familia Bellona, rivalii Casei Augustus, îl urăsc de moarte pentru că el l-a ucis pe fiul mai mic al Imperatorului Bellona, în timpul Trecerii și îi vor inima pe-o tavă, dar nu-i pot face niciun rău pentru că Darrow îi aparține lui Augustus, care-l poate proteja.

   Chiar de la începutul romanului “Furie Aurie”, asistăm la examenul final al lui Darrow. El conduce o flotă de nave stelare de război, iar prada urmărită este Karnus, fratele mai mare al fostului lui prieten, Cassius au Bellona și al băiatului pe care l-a ucis în timpul Trecerii, Julian au Bellona. În cazul în care termină Academia pe primul loc, își poate câștiga propria flotă și are șanse să devină Pretor, așa că e în stare de orice pentru a învinge. Însă el pică proba pe ultima sută de metri, atunci când un Distrugător îi lovește nava de război și sute de oameni sunt omorâți din cauza acestui joc.

   Cu toate că Darrow a ieșit pe locul doi dintre toți lăncierii de la Academie, ArhiGuvernatorul Augustus este foarte nemulțumit. În plus, el s-a săturat de conflictele dintre Darrow și Cassius, de  numeroasele încăierări cu membrii Casei Bellona, iar ca să-l protejeze pe el costă bani, oportunități, contracte, afaceri, așa că s-a decis să-i vândă contractul altei Case, iar serviciile lui vor fi tranzacționate prin licitație. Contractul va fi reziliat în trei zile și până atunci, îi va însoți pe suprafața Lunii. Și pentru a înrăutăți și mai mult situația, există și o recompensă pe capul lui. Oare cât o să reziste Darrow fără protecția lui Augustus?

   Între timp, Victra au Julii, un alt lăncier al Casei Augustus, înlesnește o întâlnire între Darrow și Șacalul, fiul renegat al ArhiGuvernatorului, întâlnire ce va avea loc în afara Citadelei, într-o tavernă din Orașul Pierdut. Crudul Șacal are în minte un plan diabolic, însă are nevoie de ajutorul lui Darrow, așa că a luat decizia  să-i cumpere contractul printr-un intermediar imediat ce va fi scos la licitație.

“ – Așa cum orice Auriu cu o oarecare educație știe, există un sindicat al crimei care conduce lucrurile în Orașul Pierdut. O vastă organizație criminală care, dacă e s-o studiezi până la vârf, vezi că e sub influența biroului Suveranei micii noastre Societăți. Octavia au Lune pare să fie întruparea virtuții Aurii. Dar are un fetiș pentru lucrurile murdare – asasinate, organizarea de greve muncitorești pe domeniile propriilor ei ArhiGuvernatori, aranjarea de întâlniri. Tot așa se ocupă și de Orașul Pierdut. Ea și Furiile ei au ales cu mâna lor conducerea familiilor mafiote; cele trei sunt creaturile ei. Și-acum, partea interesantă. Am găsit câțiva membri ai aceleiași organizații care sunt… niște spirite agitate.

– De ce  Orașul Pierdut? întreb eu. De ce e important?

– E doar o bucățică din întreg. O să le-ajut pe acestea ambițioase Culori inferioare cu un preț. Când vor ajunge la putere, or să distrugă ceva ce amenință Societatea: pe Ares și Fiii lui. “

   Se pare că Fiii lui Ares sunt o amenințare îngrozitoare pentru Șacal, Augustus și Suverană, iar dacă Darrow se aliază cu Șacalul, va fi un război între ucigașii nemiloși din sindicate și agenții lui Ares. Dar îi va lăsa Darrow să-i distrugă pe aceștia din urmă?

   Însă în tavernă are loc un atentat pus la cale chiar de Fiii lui Ares, iar Darrow se vede nevoit să-l salveze pe Șacal, apoi pleacă să se reîntâlnească cu rebelii care la rândul lor au dat dovadă de cruzime atunci când s-au decis să omoare sute de oameni nevinovați, oameni aparținând Culorilor inferioare.

 “Și eu care credeam că Aurii au mințile zdruncinate. Suntem cu toții doar spirite rănite bâjbâind prin întuneric, încercând cu disperare să ne coasem la loc, să umplem găurile pe care le-au făcut în noi. Eo m-a ținut departe de drumul ăsta. Fără ea, aș fi la fel ca ei. Pierdut. “

   Din păcate, acesta nu a fost singurul atentat. Au mai fost și vor urma și altele. Războinicii lui Ares, aceste creaturi care trăiesc doar pentru răzbunare, vor să detoneze  patru sute de explozii –  vor fi șase sute de atacuri  asupra depozitelor de armament, sedii guvernamentale, companii electrice, rețele de comunicare. Și vor ca Darrow să participe la atentatul ce va avea loc la încheierea Summitului, la gala unde vor participa toți Guvernatorii, Senatorii, Pretorii, Imperatorii, Ofițerii judiciari din toată Societatea. El va trebui să declanșeze bomba cu radiu.

   Darrow refuză să participe, dar primește lovitura de grație, în clipa în care i se pune în față o hologramă cu înregistrarea morții soției lui, momentul în care Eo, aflată pe eșafod, îi mărturisește surorii ei că este însărcinată.

   Faptul că Aurii nu au omorât-o doar pe ea, au ucis și ce și-a dorit Darrow mai mult pe lume – să fie tată și soț, această crudă dezvăluire, îl face pe Darrow să cedeze. Iar furia lui crește!

“ Furia crește. Am avut o șansă și s-a dus. Tot ce-am fi putut să ne dorim a dispărut din cauza mea și a lor. Legile lor. Cruzimea lor. Au făcut o femeie s-aleagă moartea pentru ea și copilul ei nenăscut în locul unei vieți de sclavie. Totul pentru putere. Totul ca ei să-și poată păstra mica lume perfectă.”

   Care va fi decizia lui Darrow? Îi va ajuta pe Fiii lui Ares sau se va alia cu Șacalul? Va fi de acord să moară mii de oameni? Sau va fi  în stare să transforme ura mocnită dintre Bellona și Augustus într-un război civil? Ce alternative va găsi el? Ce reacție va avea la aflarea vestii că fostul lui prieten, Cassius au Bellona, a devenit cel mai periculos duelist de pe Lună și animalul de companie al Suveranei, iar fosta lui iubită, Mustang, este curtată de Cassius? Cum va decurge întâlnirea dintre cei doi foști iubiți? Vor avea ei o șansa de împăcare? Cine va mai supraviețui după confruntările dintre  Aurii și Fiii lui Ares?

 “Greutatea pe care o simt apăsându-mi  pieptul e din cauza ei. La fel și tensiunea ciudată pe care o simt în mâinile ce tânjesc să o atingă, tânjesc să o țină în brațe și să-i spună că totul nu e decât o mască falsă. Nu  sunt un pion al tatălui ei. Sunt mai mult decât atât. Tot ce fac e în numele binelui. Doar că nu al binelui lor.  “

   “Furia Aurie”, cel de-al doilea volum din trilogia Furia Rosie, este o carte care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină. Dacă nu ați cumpărat romanul, vă recomand să o faceți, iar cei care îl au deja, să nu mai amâne. Citiți-l! Veți avea  parte de o aventură de neuitat!

NOTA 10+

Cartea Furia Aurie, de Pierce Brown a fost oferită pentru recenzie de către Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
11

Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN),de Fabio Geda şi Marco Magnone -Editura Corint Junior

 

Titlul original: Berlin. I Fuochi di Tegel

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: Noiembrie 2015

Număr pagini: 192

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

NU ESTE LUMEA PE CARE AU ALES-O. DAR ESTE SINGURA RĂMASĂ.

   Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.
Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.
Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

    Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al unei serii formate din șapte cărți, a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine și, deși se adresează în primul rând adolescenților, mărturisesc că m-a prins și pe mine în mrejele sale.

   Chiar dacă acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accent pe prezentarea personajelor principale și a celor cinci facțiuni, puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mană, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste. Am savurat din plin aventurile prin care au trecut Jakob, Christa și prietenii lor, iar ultimile șaizeci de pagini (în care se desfășoară scena macabrelor Jocuri ale Morții), au fost pentru mine, o sursă de mare agitație. M-a impresionat maniera de scriere, modul în care cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus. Astfel, am avut posibilitatea să aflu mici întâmplări din viața de zi cu zi a personajelor principale, interacțiunea cu părintii, reacția lor la apariția virusului. De asemenea, m-a surprins plăcut faptul că romanul are foarte multă acțiune, în ciuda numărului mic de pagini.   

   Însă, am avut și câteva nemulțumiri. În primul rând, aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce persoana împlinește o anumită vârstă ( în jur de 16-19 ani). În al doilea rând, m-a deranjat faptul că autorii au introdus de la început un număr mare de personaje și m-am încurcat la un moment dat, neștiind să-i mai deosebesc.

   Acțiunea romanului se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire. Toți sunt conștienți că virusul este unul imprevizibil – între șaptesprezece și optsprezece ani se putea manifesta în orice moment, iar unii tineri muriseră chiar la șaisprezece ani.

   În primele luni ce au urmat epidemiei, în lipsa adulților care să impună ordinea, orașul trăia în plin haos. Găștile  de copii rămași de capul lor s-au împrăștiat  prin oraș, au sărit Zidul ca să se salveze, proviziile de mâncare au fost furate, magazinele au fost  jefuite, iar ciocnirile erau numeroase și violente.

   Însă atunci când  mâncarea din supermarketuri s-a  terminat, copiii au învățat  să-și facă rost de hrană vânând: “ învățaseră să meșteșugărească capcane pentru iepuri; să sape gropi în care cădeau mistreții și cerbii, animalele care pe vremuri se găseau  doar în Grünewald și în celelalte  păduri ale orașului din care, acum, însă, bântuiau nestingherite pe străzi; învățaseră cum să le închidă într-o curte și să le omoare cu săgeți, pietre și cuțite”.

   Dar să revin puțin la cele cinci grupuri rivale: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo.  Fetele  din grupul Havel locuiesc încă din primele luni ale lui 1976 în palatul de pe insula Pfaueninsel, Insula păunilor și sunt conduse de Nora (15 ani). Cea mai bună prietenă a ei este Christa (14 ani), o fată care provine dintr-o familie de medici. Ea și Jakob, unul dintre băieții din Gropius, se cunosc dinainte de epidemie – mama lui mergea să facă curățenie în casa familie Hartmann, părinții Christei.

   Comunitatea  de băieți care s-au adunat la Gropiusstadt este condusă de Sven, care la cei nouăsprezece  ani  ai lui, era cel mai în vârstă dintre toți. În jurul înțelepciunii și a carismei lui, băieții din Gropius au găsit acea armonie unică ce îi deosebește de ceilalți. Ei trăiesc după anumite reguli, importante fiind solidaritatea și colaborarea.

   Deși Sven este un personaj ușor de îndrăgit, alți doi băieți din Gropius mi-au atras atenția – Bernd și Jakob. Despre Bernd am aflat că a făcut școala elementară în Bavaria, lângă Munchen, apoi a fost trimis de mama lui la Berlin și înscris la colegiul catolic din Gropiusstadt. Făcuse acest lucru pentru  a-l ține pe băiat departe de ieșirile necontrolate ale tatălui. Jakob(14 ani), cel mai bun prieten al lui Bernd, este fiul unui jurnalist care nu acceptă compromisurile și ale unei artiste. Este curajos și protector și adesea are tendința de a-și cita tatăl.

“- Tata, continuă el, spunea că oamenii ajung vii în momentul morții, în timp ce alții, când le vine rândul, erau deja morți de multă vreme.“

El și Bernd erau nedespărțiți, dar Jacob încercase mereu să-l țină pe Bernd departe de necazuri. Simțea că e de datoria lui să-l protejeze. Erau de nedespărțit când venea vorba de distracții, când glumeau sau munceau, dar când trebuia să facă ceva riscant, ei bine, în acel caz, lui Jakob îi plăcea să se descurce singur: dacă s-ar  fi rănit, nu ar fi avut de suferit și altcineva doar pentu că fusese alături de el.”

   Grupul din Tegel este condus de o fată pe nume Chloe (18 ani), iar Sven o cunoscuse cândva (îi fusese iubită). Pe cât este Sven de generos, de cinstit și de săritor, pe atât de violentă, egocentrică și nesupusă este Chloe. Ea trăiește cu convingerea că “ virusul instaurase o ordine nouă, minunată: lumea  în care se născuseră, lumea adulților, se sfârșise și începuse o era nouă, a exceselor și anarhiei.

“- Ce sens are să îmbătrânim? repeta noaptea, în jurul focului, celor care alegeau să i se alăture. Singura perioadă în care are sens să trăim este a noastră: trupuri tinere și spirite libere, spunea. Viața este scurtă? Ne vom bucura de ea și mai mult, fără să ne spună cineva ce să facem”.

“- Fiecare să-și vadă de viața lui. Să nu ne deranjam…Dar tu auzi ce spui? Deschide ochii, Sven! Lumea de dinainte a dispărut, s-a volatilizat, spuse ea suflând peste degete și deschizându-le ca pentru a da drumul unor fluturi. Pentru totdeauna. Nu mai avem nimic de sperat și de făcut, decât să ne bucurăm de libertatea pe care acea lume, lumea de dinainte, ne-a refuzat-o.”

    Însă  nimeni nu o întrece în răutate și cruzime pe Wolfrun (14 ani), secunda lui Chloe. De departe este personajul pe care l-am detestat cel mai mult. Până și ceilalți membrii ai grupului se tem de ea și nimeni nu-și dorește ca după moartea lui Chloe, să vină ea la putere. Urăște regulile și, pe zi ce trece, dovedește că este nebună de legat.

“Carne tânără, pericol, exces: iată revoluția celor din Tegel, răspunsul lor la cruzimea destinului. Modul lor de a nega faptul că virusul stinsese un anotimp extraordinar al vieții, acela în care forța trupului este înlocuită de conștientizare și experiență. “

   Tocmai lui Wolfrun îi vine ideea să-l răpească pe micuțul Theo, nepotul Norei, și să-l aducă în Tegel, iar motivul este unul extrem de prostesc, având în vedere  situația în care se aflau cu toții. Theo este un Copil al Morții ( așa îi numesc cei din Tegel pe copiii născuți din mame contaminate în timpul sarcinii și care au murit aducându-i pe lume) și, cum și cei din Tegel au un Copil al Morții(o fetiță pe nume Anneke, singura ființă vie pentru care ea reușește să simtă ceva apropiat de afecțiune), Wolfrun s-a gândit că ar fi fost frumos să aibă doi, o pereche – băiat și fată.

   Nora și Christa vor să-l aducă pe Theo înapoi, dar se gândesc că au foarte puține șanse de izbândă. Altfel ar fi fost situația dacă ar fi fost și un băiat cu ele, așa că s-au gândit să îi ceară ajutor lui Sven, liderul băieților ce locuiesc în Gropiusstadt, dar acesta le refuză. După ce ele părăsesc zona, Jakob, un alt membru Gropius, se hotărăște să traverseze Berlinul înghețat pentru a le ajuta pe fete să elibereze copilul.

“Ajunsese la concluzia că da, simțea că era de datoria lui să o facă, că s-ar fi dus pentru oricine, dar gândul că o face pentru Christa era deosebit de plăcut și cumplit în același timp: foarte plăcut căci era plin de promisiuni și recompense, cumplit căci l-ar fi putut împinge să fie nesăbuit și imprudent. După ce-și spuse aceste lucruri, se concentră  asupra cuvântului “foarte plăcut”; un zâmbet jenat îi ilumină chipul. Îndepărtă îndoielile ridicând din umeri și continuă să meargă.”

   Jakob este capturat de Timo, un membru al grupării Reichtag, dar este salvat de Sven și Bernd. Cei trei se reunesc cu grupul de fete – Nora, Christa și Britta și cu toții pornesc în mare grabă spre ținutul Tegel pentru a-l elibera pe micuțul Theo. Însă pentru a-l aduce înapoi, trebuie să participe cu toții la “Jocurile Morții ”. Vor reuși ei să învingă? În ce constă cele cinci probe?

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Jakob, Christa și prietenii lor. Nu vă lăsați înșelați de numărul mic de pagini pentru că scrisul este foarte mărunt. Asta nu trebuie să vă împiedice să citiți o carte pe care de altfel o recomand tuturor, indiferent de vârstă.


 

Cartea Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
13

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, de Cristina Nemerovschi -Editura Herg Benet

 

Editura: Herg Benet

Colecţia: Radical din 7

Data apariţiei: Noimebrie 2016

Număr pagini: 412

Gen: Psihologic, Thriller psihologic

   În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.

    De fiecare dată când termin de citit o carte care îmi merge la suflet, nu reușesc să-mi adun gândurile, să scriu ceva inteligent. În mintea mea sunt tot felul de idei, fraze, impresii, dar nu știu cum să le dau un sens, o direcție. Scriu, apoi mă trezesc că șterg tot,  nemulțumită fiind de ceea ce fac. Trăiesc cu impresia că nu am cum să redau cu acuratețe povestea. Și mi-e ciudă că pierd atât de mult timp privind monitorul, așteptând să mă liniștesc, să-mi pun ideile într-o oarecare ordine.

   Toate aceste stări mă încearcă și în momentul de față. Vreau să scriu câteva impresii despre romanul scris de Cristina Nemerovschi și tot ce îmi vine acum să spun e un idiot si simplu ”wow”.

   Probabil vă întrebați ce anume m-a atras la “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” și de ce nu reușesc să îmi exprim toate trăirile pe care le-am avut citind această minunată și răvășitoare carte.

   În primul rând , m-a uluit modul în care autoarea descrie acele stări de anxietate, agorafobie, depresie, atacuri de panică, etc. Ba mai mult, m-a surprins plăcut faptul că ea a dorit să abordeze un subiect atât de  tulburător și nu cred că greșesc dacă consider cartea ei ca un fel de îndrumător pentru cei care suferă de tot felul de tulburări/afecțiuni/fobii. Firește că toate aceste lucruri m-au determinat să caut pe internet  mai multe amănunte despre carte. Și într-un final, am dat peste un articol semnat chiar de autoare, în care ne împărtășește motivul pentru care a dorit să scrie o carte cu un subiect atât de  realist.

Pentru prima dată de când scriu, mă bătuse gândul ca “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” să fie o carte de non-ficțiune, mai exact o carte de psihologie/dezvoltare personală, în care să povestesc pe larg experiența mea cu anxietatea. A avut chiar un titlu provizoriu: “Drumul înapoi”. Mi-am dorit mult să o scriu în ziua în care am citit pe diferite forumuri că un mare număr de oameni care suferă de anxietate generalizată, agorafobie, atacuri de panică, depresie ajung să se sinucidă în punctul în care eram eu atunci – o persoană complet nefuncțională, care nu avea deloc o perspectivă încurajatoare în față, înainte să înceapă tratamentul. Sigur, atunci nu știam și nu credeam că o să fiu mai bine, dar mi-am spus că dacă voi fi, o voi scrie. Am început-o sub formă de jurnal, o carte de non-ficțiune, dar ceva nu mă atrăgea la ea. Întotdeauna, până acum, când am scris, am fost într-o transă, m-am simțit incredibil de vie, de motivată, de fericită – cu manuscrisul ăsta nonfictiv nu se întâmpla asta. Atunci mi-am dat seama că nu este ceea ce fac eu cel mai bine – să spun povești inspirate din realitate, dar povești, cu cap, trup și picioare, cu personaje care să vă fascineze, să vă trezească, să vă schimbe. Și mi-am dat seama că trebuie să combin ceea ce aveam de spus despre anxietate cu o poveste cu care cititorii să rezoneze. Așa s-au născut Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Nu am lăsat nimic pe dinafară din tot ce voiam să povestesc din experiența mea personală, absolut deloc, atât că i le-am transferat Anei, personajul principal.

    În al doilea rând, am apreciat faptul că în cea de-a doua parte a cărții, s-a trecut de la un roman psihologic, la un thriller condimentat cu câteva scene erotice. Mi-a plăcut modul cum autoarea s-a jucat cu mintea mea, făcându-mă să-mi imaginez tot felul de scenarii. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei povești.

    Având în vedere că aceasta a fost prima carte a Cristinei Nemerovschi pe care am citit-o, trebuie să recunosc că am avut mari emoții atunci când am început să o parcurg. Descrierea mă intrigase suficient de mult cât să-mi doresc să  o citesc, dar habar nu aveam de stilul autoarei. Nu aveam mari așteptări în privința ei, dar îmi doream din tot sufletul ca prima impresie să fie una bună. Nicio clipă nu m-am gândit că voi fi sedusă de la primele fraze. Nicio clipă nu am bănuit cât de motivată voi fi să cunosc povestea Anei.

 Dacă într-o dimineață ai deschide ochii și ai vedea că ești tot în camera ta și în patul tău, dar te-ai transformat aproape în altcineva și trebuie să iei totul de la capăt?

Ți-ar fi greu? Ai renunța?

 Ai tresări, bucuros de provocarea asta?

Ți-ar fi indiferent că te-ai pierdut?”

 “Noi suntem învingătorii.

 Cei în interiorul cărora s-a stricat ceva, așadar s-a trezit.

 Cei care simțim totul. Cei pe care ne rănește fiecare zi, cu fiecare clipă pe care o aduce.

 Cei vulnerabili și curajoși. Cei fără limite. Cei care înțelegem, noi cei care suntem pe de-a-ntregul în fiecare întâmplare din viața noastră.

Actorii ei, nu spectatorii.

Cei care schimbăm.

Noi, cei care trăim pentru a simți, oricât de periculos s-ar dovedi într-un final asta.

 Noi nu pierdem nimic (…) Ei pierd. Clipele, zilele, totul. Pentru că le iau de-a gata ca și cum le-ar merita. Nu luptă ca noi, pentru fiecare gură de aer, pentru fiecare dimineață în care te trezești viu, pentru fiecare zi dusă până la capăt.

 Noi suntem cei vii, iar oamenii care rămân vii nu pot fi decât învingători.  “

    Romanul Cristinei Nemerovschi este deosebit de realist, tocmai pentru că tratează  o gamă largă de subiecte precum trauma, suferința, boala, moartea, iubirea, sinuciderea, depresia etc. Nu e genul de carte pe care o poți citi în mod superficial, ci dimpotrivă, trebuie să-i acorzi toată atenția și, dacă se poate, să înțelegi toate stările și sentimentele personajelor, fără să încerci să le judeci comportarea.

    Povestea fiind narată la persoana întâi singular, m-a făcut să trăiesc cu impresia, mai ales la început, că este scrisă sub formă de jurnal, un jurnal în care Ana își deapănă amintirile (copilăria, relația cu părinții, sora și iubitul, perioada de studenție) și povestește pe larg despre stările și sentimentele sale, despre moartea mamei, cum a debutat anxietatea ei și ce s-a întâmplat cu ea de când s-a internat în sanatoriu.

 “Acum, de când eram bolnavă, mi se părea că în rândul oamenilor nu pot decât să mă fac de râs. Să fiu o pacoste atât pentru mine, cât şi pentru ei. Trăgeam de mine să rămân conştientă, trează, să nu alunec în amorţeală, şi ei în general observau, şi mă întrebau dacă mă simt bine, dacă au făcut ceva care m-a deranjat… şi atunci era de o sută de ori mai rău, pentru că începeam să mă simt vinovată pentru faptul că nu pot fi eu însămi, relaxată şi funny, aşa cum obişnuiam pe vremea când le spuneam glume, le povesteam întâmplări amuzante sau pur şi simplu îi ascultam vorbind despre ceva ce conta pentru ei. În ultimele luni, plecasem de fiecare dată dintre oameni cu coada între picioare şi cu ochii în lacrimi.”

    Ana (22 ani) este o tânără ce suferă de anixietate generalizată, cu tulburări de anxietate socială și agorafobie. Înainte fusese o fată sănătoasă, normală, sociabilă, studentă la două facultăți, dar moartea mamei a zguduit-o în asemenea măsură, încât ajunge să aibă crize de anxietate, atacuri de panică, coșmaruri. Toate aceste tulburări o fac să renunțe la iubit, își îngheață anul la ambele facultăți și se internează într-un sanatoriu aflat  într-un “loc rupt de lume, într-un decor de vis, în care erai lăsat în pace să te reconectezi cu părțile din tine care păreau că-ți scapă ”.

    Aici se împrietenește cu Punky, un  puști rebel cu creastă verde care “ trăiește pentru “muzica punk, alcool de orice fel și arme”. Toată lumea îl privește cu teamă, cu reținere, și-l ocolește pe cât posibil și doar Ana îl privește cu compasiune.  

 În fiecare zi, la ora 6 și 20, Ana se duce la baie să fumeze un joint și îl urmărește de la geam pe tânărul de care se simte foarte atrasă – pe Sin (19 ani) cel superb, minunat, curtenitor, sofisticat și narcisist. Acesta se cazase într-una din căsuțele mici de lemn din apropiere, la câteva zile după ce ea venise la sanatoriu. Însă el nu a venit singur, ci însoțit de iubita lui, frumoasa și excentrica Sagri(40 ani), o scriitoare de romane thriller ce suferă de depresie de mai mulți ani și care fusese și ea cândva internată  în același sanatoriu. 

    Ana se împrietenește cu cei doi,  se află mai mereu în compania lor și puțin câte puțin, ajunge să se îndrăgostească de Sin. Tot ce simțea pentru el venea parcă în contradicție cu boala ei, iar când se gândea la Sin, își dorea să  trăiască, să iasă la suprafață, să aibă un viitor.

 Pur și simplu, îmi dădeam  voie să plutesc în îndrăgostirea asta, pentru că era o mică și palidă luminiță în haosul întunecat în care mă scufundasem timp de câțiva ani”.

     În scurt timp, la sanatoriu își face apariția și sora Anei, care s-a decis să stea și ea aici pentru o scurtă perioadă de timp. Cris este o tânără de 14 ani care suferă de tulburări psihice(suferă de bipolaritate). Este genul de  adolescent-problemă, caracterul ei neîmblânzit și tulburările de personalitate pe care le avusese dintotdeauna o împiedicaseră să se înțeleagă cu alte persoane. Devenea violentă mult prea ușor și i se părea firesc să-și impună de fiecare dată părerea. Perioadele de tristețe inexplicabilă erau înlocuite des cu excese de veselie și vitalitate care o făceau atât de populară și de iubită. Așa că nu e de mirare că în scurt timp începe o relație cu Punky.

    În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile.

Am alergat fără suflare până în miezul înghesuielii, i-am dat pe toți la o parte și m-am uitat în jos, de unde câțiva oameni ridicau cu o frânghie ceva ce…părea un cadavru.”

 

   O persoană care făcea parte din acest grup, este găsită moartă în râpa din apropierea sanatoriului. E vorba de o  sinucidere sau o crimă? Ce se întâmplă cu Ana și ceilalți prieteni ai ei?  Vă invit să descoperiți restul în carte.

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată ” este o carte greu de citit din cauza stărilor prin care trec personajele, dar este și mai greu să o lași din mână.

 

Fragmente:

„Oamenii care nu au avut niciodată o tulburare psihică nu vor putea vreodată să vadă realitatea prin ochii cuiva care suferă de depresie clinică. Lumea e diferită prin ochii noștri. Nu poți să ne vorbești cu entuziasm și optimism despre mâine, despre viitor. Pentru noi, cuvintele astea nu mai au semnificație. Noi trăi într-o lume de vată murdară. În orice parte îți arunci privirea, totul e gri. Gri infinit. Mâine e gri. Viitorul e gri. Și, când nu mai poți de atâta gri, alegi să ieși din vată. Fiecare așa cum e în stare.”

„De-a lungul vieții mele, nu fusesem întotdeauna o învingătoare.

Uneori, fugisem de ceea ce simțeam. Uneori, ascunsesem ceea ce eram. Alteori renunțasem la mine, pentru că voiam să fiu percepută într-un anumit fel de către cei din jur. Da, purtasem măști.

Îmi părea rău după zilele mele pierdute și îmi promiteam că de-acum înainte voi trăi, orice ar fi.

„Pentru zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Trăiește-le, până la capăt.” , îmi scrisese Sagri pe prima pagină din Diavoli orbi.”

“Toți cei defecți suntem învingători, să nu uiți asta. Și, când va veni vremea, ajută și tu un învingător să-și găsească drumul. E greu doar la început. Pe urmă, e o bucurie.”

“Știu că o să mai am obsesii. Știu că foarte probabil o să mai am și depresii. Știu că anxietatea va fi mereu acolo, gata să sară în față oricând și să încerce să preia controlul, numai pentru că e convinsă că poate. Știu că atacurile de panică vor rămâne pentru mine ca niște colegi de școală primară; ne vom mai vizita din când în când, sau ne vom întâlni pe stradă, și ne vom minuna de cât de tare ne-am schimbat cu toții și, în același timp, ceva din noi a rămas la fel și așa va fi pentru totdeauna. Știu că mă voi mai simți defectă până în ultima fibră, și fără vindecare.

Știu și că, dincolo de astea, vor mai fi și multe alte sentimente. Știu că am să mai fiu fericită.

Știu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar știu la fel de bine și că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă și vie, la fel ca întotdeauna.

Iar asta, azi, acum, îmi este de ajuns.”


Editura_Herg_Benet

 Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, de Cristina Nemerovschi a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

               Pecetea morţii, de Veronica Roth- Editura Corint

Titlul original: Carve the Mark

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 496

Gen: Science Fiction; Fantasy; Young Adult

    În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei și a dragostei într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

Pe o planetă stăpânită de violență și răzbunare, într-o galaxie unde unii sunt favorizați de soartă, toată lumea posedă un har, o putere unică menită să dea formă viitorului. În vreme ce majoritatea are de câștigat de pe urma acestui har, unii nu au aceeași soartă, abilitățile lor făcându-i vulnerabili în fața controlului celorlalți. Își vor putea aceștia recăpăta darurile, soarta și viețile? Vor fi ei capabili să întoarcă balanța de putere în această lume?

“Roth prezintă o lume detaliat construită, plină de intrigă politică și aventură, adesea brutală, însă pătrunsă de o emoționantă poveste de dragoste. Fanii lui Roth vor aștepta cu entuziasm urmarea.” – Booklist

     Având în vedere că mă număr printre cititorii care îndrăgesc trilogia Divergent (cu toate că nu sunt de acord cu finalul seriei; un anumit eveniment petrecut în Experiment m-a făcut să nu mai pot duce lectura până la capăt), mi-am dorit foarte mult să citesc “Pecetea morții”, chiar dacă descrierea de pe copertă îmi semnala faptul că voi avea de-a face cu un roman SF.

   Și de această dată, curiozitatea nu mi-a dat pace până nu am aflat mai multe amănunte despre carte. Mare mi-a fost surprinderea când am descoperit că Veronica Roth a scris și rescris povestea încă de când avea 12 ani și că pentru o perioadă de cinci luni a trăit la Cluj.

pecetea-mortii_1_fullsize

    Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri (plante precum năgară, ogra, floare-de-gheață, floare-de-tihnă; stiluri de luptă – altetahak, elmetahak, zivatahak) și termini precum flux, har-flux, undă-flux și nici acum nu sunt convinsă că am înțeles în totalitate cum funcționează lumea creată de autoare. Însă glosarul de la finalul cărții m-a ajutat să ies din starea de confuzie. Dar în ciuda celor menționate, povestea a început să mă prindă în mrejele sale, din momentul în care s-a făcut trecerea și la alte genuri pe care le apreciez mai mult – fantasy și young adult.

   Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul în care Veronica Roth a creat lumi noi, cu tot felul de planete, limbi, oracole, haruri etc. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Universul prezentat în carte este compus din nouă națiuni-planete: Othyr, Pitha (planeta de apă),Tepes (planeta deșertică), Kollande, Ogra, Essander, Zold, Trella și Thuvhe/Urek (planeta de gheață). Teoretic, fiecare națiune-planetă este independentă, însă Adunarea (organul de conducere  al galaxiei) reglementează negoțul, armele, tratatele, călătoriile și aplică legile în spațiile nereglementate. Fiecare planetă din galaxie are trei oracole (unul care se înaltă, unul care stă și unul care cade), iar acestea împart destinele ca pe niște daruri unor persoane speciale. Destinele făceau ca anumite familii să fie importante (precum familia Noavek).

Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

   Peste fiecare planetă din galaxie curge un fel de energie – flux. Acesta curge prin toate lucrurile care au viață, circulă prin fiecare persoană care respiră. În carte este descris ca o putere invizibilă care le conferă oamenilor abilități și poate fi canalizat în nave, mașinării, arme. Har-flux este un rezultat al fluxului care curge printr-o ființă. Sunt abilități, unice pentru fiecare persoană, care se dezvoltă în timpul pubertății și nu sunt mereu favorabile. De exemplu, personajele principale din “Pecetea morții” au următoarele har-flux: Akos poate  anula puterile celorlați oameni; Cyra poate să rănească pe oricine o atinge, însă harul ei o face să simtă o durere continuă (harul o face să cheme durerea în ea și să o proiecteze în alții), iar harul lui Ryzek îi permite să facă schimb de amintiri cu alți oameni.

Pecetea mortii 2

   Acțiunea din “Pecetea morții” se desfășoară pe planeta Thuvhe, cunoscută și ca “planeta de gheață”. E locuită atât de thuvhesiți, cât și de shoteți. Shotet este un popor, nu o națiune-planetă și erau vestiți pentru comportamentul lor brutal și fioros. Își crestau linii pe brațe pentru fiecare viață pe care o luau și își antrenau până și copiii în arta războiului. De asemenea, ei erau unici prin faptul că urmau fluxul prin galaxie, detașarea lor de locuri și posesiuni este ceva singular. Noavek este familia conducătoare din Shotet și sunt vrăjmașii familiei Kereseth din Thuvhe.

   Romanul este redactat din perspectiva celor două personaje principale, Akos și Cyra, și avem astfel posibilitatea să le aflăm trecutul, amintirile și să le înțelegem comportamentul.

   Cyra Noavek e sora lui Ryzek, brutalul tiran care conduce poporul Shotet. Ea și-a descoperit harul la vârsta de opt ani, în urmă unui eveniment extrem de înfiorător. La acea vreme, suveran în Shotet era tatăl ei, Lazmet Noavek, un bărbat despotic care și-a silit băiatul, pe Ryzek ( în vârstă de optsprezece ani), să execute un prizonier. Iar în momentul în care Ryzek și-a utilizat harul pe Cyra – făcând schimb de amintiri cu ea, atunci s-a declanșat și har-fluxul.

Când mâna lui mi-a găsit obrazul, pe sub pielea mea au răsărit niște vene întunecate, negre ca smoala, care semănau cu niște miriapode, cu niște împletituri de umbre. Au pornit din loc, târându-mi-se în sus pe brațe, aducându-mi  fierbințeală în obraji. Și durere.”

“Venele întunecate îmi aduseseră durere; întunericul era durere, iar eu eram plămădită din durere, eu eram însăși durerea.”

Pecetea mortii 1

   Harul ei îi conferă durere, dar și putere lui Ryzek – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra (cunoscută și ca “Biciul lui Ryzek”) e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

Prin Shotet și Thuvhe circulau zvonuri despre mine, încurajate de Ryzek – și poate că acele zvonuri călătoriseră prin toată galaxia, de vreme ce toate gurile adorau să comenteze despre clanurile predestinate. Acestea vorbeau despre agonia pe care o puteau stârni mâinile mele, despre un braț înțesat de la încheietura mâinii la umăr și înapoi de peceți ale morții, și despre mintea mea, aflată în pragul nebuniei. Oamenii se temeau de mine și mă detestau în aceeași măsură. Însă această versiune a mea – această fată distrusă, care nu făcea decât să scâncească – nu era acea persoană despre care se vorbea.”

   Akos Kereseth e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginită. Interesant e faptul că el înțelege foarte bine limba shoteta și comunică foarte bine cu shotiții, deși afirmă că nu le-a învățat niciodată limba. Mai târziu se descoperă că el are o mai mare afinitate cu cultura celor din Shotet decât cu cea Thuvhe.

   Viața lui Akos se schimbă din ziua în care are loc o alertă de urgență venită dinspre Adunare. Akos și frații lui, Eijeh și Cisi, află de la tatăl lor că Adunarea și-a asumat răspunderea să anunțe destinele celor predestinați. De obicei, destinul unei persoane nu e făcut public decât după ce moare, fiind cunoscut doar de aceasta și de familia sa, dar acum situația e alta și toată lumea știe care sunt destinele fraților Kereseth.

   Îngrijorat pentru soarta copiilor săi, tatăl îi ia de la școală, dar atunci când revin cu toții acasă, găsesc trei soldați shoteți în camera de zi, care au venit în mod special pentru oracol și pentru unul dintre copii (cu toate că nici ei nu știau care anume este acela). În încăierarea produsă, tatăl copiilor este omorât, iar Akos reacționează violent: reușește să scape din cătușe, fură un pumnal și  îl omoară pe unul dintre soldați.

    Akos și Eijeh sunt capturați de soldații din Shotet și duși în fața tiranului Ryzek. Abia acum se descoperă care sunt de fapt destinele celor doi frați. În timp ce destinul lui Akos e să moară în servicul familiei Noavek, să moară slujindu-l pe Ryzek, Eijeh  are un destin aparte: să prevadă viitorul galaxiei. Așadar, va fi următorul oracol de pe planeta de gheață.

   Abia după doi ani, Cyra și Akos se întâlnesc față în față pentru prima oară, iar în momentul în care Ryzek îi cere să-l atingă pe tânăr, se produce un lucru interesant. Akos, datorită harului său, întrerupe fluxul atunci când atinge mână fetei și, în același timp, face ca durerea ei să dispară.

“Am întins mâna spre Akos și întunericul s-a împrăștiat sub piela mea precum cerneala vărsată dintr-o călimară. Mi-am atins mâna de a lui și m-am pregătit să-l aud urlând.

 În schimb, toate umbrele-flux au dat înapoi și au dispărut. Și, odată cu ele, și durerea mea.” 

   Având în vedere că singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viată de acolo și să revină împreună acasă, se folosește de faptul că poate să anuleze harul lui Cyra și îi cere să facă un târg: el îi poate oferi acea alinare a durerii de care ea are atât nevoie, iar Cyra  trebuie să-l învețe să lupte. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc? Vă las pe voi să aflați răspunsul.

   V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele petrecute la începutul cărții. Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu Cyra si Akos.

“— Presupui că sunt brutală fiindcă asta e ceea ce-ai auzit, am comentat eu. Ei bine, ce zici de ceea ce am auzit eu despre tine? Ești sensibil, un laș, un fraier?
— Tu ești o Noavek, a spus el cu încăpățânare, împreunându-și brațele la piept. Ai brutalitatea în sânge.
— Nu eu am ales sângele care-mi curge prin vine, am replicat. Așa cum nici tu nu ți-ai ales destinul. Tu și cu mine am devenit ceea ce am fost meniți să devenim
.”

Nota 10editura-corint

Cartea Pecetea morții de Veronica Roth a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

by -
9

Ne putem vindeca-epilogul seriei Divergent de Veronica Roth

    “Ne putem vindeca”, epilogul seriei Divergent de Veronica Roth, este o scurtă povestire despre viața lui Four, acțiunea având loc la cinci ani după evenimentele din Experiment.

   În cele 15 de minute cât vă ia să citiți cele 42 de pagini, aveți ocazia să reintrați în lumea fantastică din Divergent, să vă reîntâlniți cu personajele preferate (Four, Christina, Caleb Prior, Shauna, Zeke, Cara, Matthew, Nita, Johanna, Evelyn), să fiți alături de ei la trierea recruților care se face din an în an, să aflați ce au mai făcut în toată această perioadă, dar mai ales o să descoperiți care sunt gândurile,  trăirile şi fricile resimţite de Four și spre cine a ajuns să-și îndrepte atenția.

   Epilogul a fost oferit gratuit celor care au comandat cartea Pecetea morții (care nu are nicio legătură cu seria Divergent) exclusiv pe site-ul Editurii Corint. S-a procedat în acest fel tocmai pentru că autoarea a impus această restricție.

epilog Ne putem vindeca

FRAGMENTE:

“De când m-a împiedicat să înghit serul memoriei, am avut încredere în ea într-un fel în care n-am avut niciodată în altcineva. Sunt de părere că o persoană care te-a văzut atât de slab și n-a folosit asta niciodată împotriva ta e demnă de acea încredere. Dar tot mi-e greu să recunosc față de ea o altă vulnerabilitate, ba chiar să și rostesc acele cuvinte cu voce tare.”

“În sfârșit, arunc o privire prin jur. Mulțimea adunată la baza Carierei, în apropiere de marginea prăpastiei, este densă și multicoloră, așa cum n-am mai văzut-o niciodată. Și oamenii – tineri și bătrâni și alte categorii de vârstă între ei, ținând pahare la piept și vorbind. Ochii mei caută și-acum diviziunile facțiunilor, dar nu găsesc niciuna – nici măcar la mine, cu cămașa albă ca în Candoare, jenșii albaștri că în Erudiție și pantofii negri ca în Neînfricare.

Acum suntem doar oameni.”

“Tobias, la optsprezece ani ești prea tânăr ca să te gândești că nu mai poți avea un alt lucru bun în viața ta. Prea tânăr ca să nu o dai în bară iar și iar sau… să nu te vindeci. Prea tânăr, iar tu ești prea… Lasă fraza în aer. Tu ești prea bun ca să nu-ți trăiești viața.”

“Muncim și visam. Luptăm, râdem și ne îndrăgostim. Mergem mai departe.

Și ne vindecăm.”

Ne putem vindeca

 

“- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

     Jocul necromanţilor, de Şerban Andrei Mazilu-Editura Crux Publishing

Editura: Crux Publishing

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 369

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

 Seria Cronici din Voss : 1. Anotimpul pumnalelor; 2. Jocul necromanților

   La solicitarea fanilor, Andrei Mazilu revizitează Arhipelagul Voss cu romanul Jocul necromanților, căci multe lucruri au rămas nerezolvate după ce eroii au ieșit din scenă la finalul romanului Anotimpul pumnalelor. După Cădere, Imperiul se confruntă cu și mai multe forțe oculte hotărâte să distrugă definitiv echilibrul dintre Bine și Rău. Până și zeul Moarte se simte neputincios în fața haosului ce pare că vrea să consume sufletele tuturor muritorilor. Dar Thanos are propriile lui arme: Ordinul Corbilor, compus din cinci asasini ce au un singur scop – menținerea balanței Creației cu orice preț. Întotdeauna există un rău mai mare, iar vechi dușmani pot deveni prieteni atunci când se confruntă cu Întunericul absolut. Pumnalele taie în carne vie, jocuri politice se fac și se desfac, mistere vechi sunt scoase la iveală și noi eroi își fac apariția. Personaje memorabile, o cursă pe viață și pe moarte, o poveste de dragoste cum puține mai sunt și un univers fantastic de o profunzime tulburătoare. 

   Anul trecut am citit pe nerăsuflate “Anotimpul pumnalelor”, primul volum din seria Cronici din Voss și am avut ocazia să descopăr o lume magică și întunecată, în care nu am fost doar un simplu spectator. Simțeam că sunt alături de Corbi, că fac parte din grupul lor. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția următorului volum!

Jocul necromantilor

   “Jocul necromanților” este un roman complex, care te bulversează, te îngrozește și te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf. Are aventură, intrigă, mister, trădări, practici oculte, mituri și legende, manifestări supranaturale, un strop de romantism, dar și planuri diabolice, crime oribile, evenimente terifiante (unele scene fiind de o duritate greu de digerat) care te solicită din punct de vedere emoțional.

   Sunt multe lucruri care mi-au plăcut: complexitatea personajelor, stilul figurat abordat de autor, ritmul amețitor, numeroasele întorsături absolut surprinzătoare, situațiile limită care te țin în suspans pană la final, acțiunea care se desfăşoară pe mai multe planuri. Nici acum nu-mi dau seama cum autorul a reușit să scrie o poveste atât de amplă, cu o acțiune atât de intensă, să fie atent la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu uşurinţă într-o lume fantastică de care greu se mai poate desprinde la final.

   De asemenea, am apreciat faptul că în acest volum am găsit informații despre istoria Imperiului Voss, ascensiunea, moartea și învierea lui Turek, descendența vrăjitoarei Savannah, istoria Corbilor și multe detalii despre zeități și culte.

   Așa cum v-am spus și în “Anotimpul pumnalelor”, avem de-a face cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală (deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor), populată de o serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii, vârcolacii și moroii, dar și de zeități, forțe oculte, vrăjitoare, stafii. Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de  Ordinul Corbilor, o organizație de asasini care acționa în numele zeului Thanos, cel care menține echilibru viață-moarte.

Jocul necromantilor 2

   La finalul primului volum am asistat la niște evenimente tulburătoare. În urma războiului purtat între Mequette și Corbi, cei din urmă au învins, iar viziunea lui Septimus I s-a împlinit: dinastia Voss a fost eliminată.

   Însă lucrurile nu s-au terminat acolo, așa cum s-a crezut. Se pare că vrăjitoarea Savannah nu doar că o manipulase în mod subtil pe ambițioasa contesă Madeline Mequette, cea care își dorea să devină împărăteasa lumii, nu doar a Imperiului, dar ea se și prefăcuse ani în șir a fi un aliat al Corbilor, ascunzând cu măiestrie adevărata ei identitate și rolul ei în învierea lui Turek Marteen, teribilul inamic al lui Thanos, zeul Morții. Miile de victime ale războiului nu au fost decât un tribut, ceva necesar pentru a-l aduce înapoi pe Turek, călugărul sanctificat de Biserica Triumviratului, cel care biruise cândva vârcii și moartea. Iar în “Jocul necromanților” aflăm că el  a revenit pe tărâmul oamenilor pentru a cuceri lumea cu o armată de cadavre ambulante.

   Iar în privința celor doi Corbi, Aendo Assermore și Jessah (Loup), lucrurile stau altfel față de ceea ce am crezut inițial. După ce o executaseră pe contesa Mequette la ordinul lui Thanos, ambii își închipuiseră că misiunea lor se sfârșise. Aendo reușise să o convingă pe Jessah să părăsească împreună Arhipelagul, să fugă pe o mică și izolată insulă numită Levand. Îi spusese că “atât  ucigașul Assermore, cel mai eficient asasin de pe acele meleaguri, cât și înfricoșătoarea Loup – așa cum Jess fusese poreclită – trebuiau să dispară; că se achitaseră de orice datorie față de zeul Moarte și că, dacă exista un picur de echitate în univers, își câștigaseră  pe deplin dreptul să își trăiască în pace restul zilelor.” Însă și-au întârziat plecarea și au ajuns prizonierii lui Turek.

   Acțiunea din “Jocul necromanţilor” debutează  cu un eveniment cutremurător. Inspectorul de Miliție Franco Baudelaire pătrunde în casa profesorului Rimm (despre care aflăm ulterior că este unul dintre slujitorii lui Turek) și îi citește corespondența și notițele din jurnal, notițe care confirmau faptul că Rimm avea cele mai groaznice intenții. Acesta vorbea despre ritualuri științifice (referindu-se la experimentele sale pe cadavre) și despre cât de încântat era că putea contribui la “ascensiunea tânărului zeu”. Însă atunci când pătrunde în mansarda reședinței Rimm descoperă ceva absolut sinistru.

“Pe tărgile dinăuntru, cadavre mai mult sau mai puțin proaspete zăceau eviscerate, iar pe pereți, în cuie, fuseseră atârnate părți anatomice ale mai multor animale. Tavanul era înlocuit de bare butucănoase, astfel încât să permită gerului să conserve ”materia primă”, în timp ce fulgi rătăciți de zăpadă se așternuseră peste leșuri și peste uneltele de pe bancul de lucru. Într-un colț, însă, micul altar spurcat nu își găsea locul în decorul relativ…tehnic. Lumina alburie de afară se revărsa peste Ochiul lui Thanos, în irisul căruia cineva înfipsese un cuțit de lamă vălurită. Sub el, într-un vas de lut, sânge negru se închega sub rafalele de vânt înghețat, înconjurat de bucăți de oase și stranii amulete din cupru.”

   Exact în acel moment, inspectorul se trezește față în față cu o creatură înfricoșătoare. Trupul îi  duhnea a putreziciune, mâinile îi erau umflate, degetele fiindu-i prevăzute cu gheare în loc de unghii, zeci de copci îi împodobeau pieptul și abdomenul, iar capul era prevăzut cu două perechi de ochi fără pleoape, urechi de lup, nas despicat și coarne de berbec. Iar când a glăsuit, printre buzele-i împietrite, Baudelaire a realizat că altcineva i se adresa și nu arătarea.

 “- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

   După ce inspectorul reușește să distrugă acea mostruozitate, în casă pătrund alte șase creaturi înfiorătoare, ce “scheunau și hâsâiau sălbatic, dornice de sange”.

  Din fericire, Baudelaire este salvat de câțiva agenți ai Serviciului Secret, iar în scurt timp  se va afla în fața lui Cassius Rho, noul lider al Serviciului Secret, și a lui Moon Thatcher Lillycatcher, fostul ministru al Științei și Dezvoltării. De la aceștia află că ei și sectanții se luptă pentru controlul Mlaștinii. Informatorii au observat că lunaticii sunt din ce în ce mai numeroși, că își fac simțită  prezența în întreg Arhipelagul, dar nicăieri mai mult ca în acest loc. Nimeni nu știe de ce  s-au strâns într-un număr atât de mare. Și tot de la ei află că medicul legist Daelin Dawson, curajoasa lui protejată, a reușit să se strecoare în sediul loc secret și i-a ajutat să scape de dăunători, în doar șase zile.

   De fapt,  încă de la dispariția împăratului, omorârea tuturor baronilor și eliminarea comerțului cu tutun, întreg Arhipelag Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) este dominat de haos, iar Serviciul Secret abia mai reușește să mențină o oarecare ordine.

   Între timp, subteranul clocotea în corul de imnuri, în nebunia colectivă, în sângele vărsat fluvii spre gloria stăpânului Turek. Din sutele de zeloți care, de bunăvoie, se supuseseră pletorei de  chinuri inimaginabile, doar câteva duzini mai respirau, deși mintile nu le mai aparțineau demult, iar flăcările devotamentului nebunesc carbonizaseră orice urmă de suflet ar mai fi posedat. Doar unei mâini de necromanți li se permisese să își păstreze o oarecare rațiune – destulă încât să acționeze inteligent, să se poată folosi de viclenia și învățăturile pe care cel ce aspira să devină zeu le împărtășise cu ei.”

Jocul necromantilor 3

   Cei patru necromanți, locotenenții lui Turek, au fost aleși nu doar fiindcă posedau titluri și relații cu anumite cercuri sociale la care secta nu avea acces, ci datorită unui nivel de educație pe care restul nu îl aveau, dar și pentru că  erau “înzestrați” cu diverse tipuri de perversitate. John Taft (Sculptorul), al cărui aspect inocent nu trăda câtuși de puțin adevărata-i fire, este demonul care ucide femei. Nu s-a dovedit a fi doar un nebun original, ci și un necromant inovativ. Ulfmar Kay este pe cât de viclean și ambițios, pe atât de iscusit în arta întunecată; era versatil, adaptându-se în funcție de mediu oricărei situații, reușind să își farmece fără efort interlocutorul. Yvette Von Erikson este genul de femeie avidă de putere. A fost recrutată și instruită chiar de preoteasa-vrăjitoare Savannah. Ezrah Rimm, a cărei loialitatea față de Turek este totală, este cel mai ordonat, minuțios, răbdător slujitor, anticipând cu mult talent intențiile cultului, fiind capabil să ucidă întreaga populație a insulei.

   Turek cere celor patru  necromanți să îndeplinească anumite sarcini. Kay va trebui să recâștige controlul asupra Mlaștinii, să preia Universitatea și să saboteze întâlnirea prefecților. Lui Taft i se ordonă să-și folosească toate trucurile pe care le cunoște și toate ritualurile pe care le-a învățat pentru a-l ucide pe inspectorul Baudelaire. Yvette Von Erikson are misiunea de a o găsi și captura  pe  vrăjitoarea Savannah, iar lui Rimm i se dă cea mai importantă dintre misiuni. Stăpânul îi cere nu doar să-l elibereze pe Aendo Assermore, dar să îl și ajute să se pună pe picioare. Trupul zdrobit al Corbului trebuia “reparat” rapid, pentru ca apoi, prin orice mijloace, el trebuia să fie convins să recupereze un artifact.

  Adevărul e că cei doi Corbi, Aendo și Jessah, au fost prizonieri în tot acest timp, au fost bătuți, torturați, ba ea chiar a fost silită să îi despice carnea zile la rând (sub amenințarea execuției bărbatului iubit, Jessah fusese nevoită să ia locul torționarului implorându-i de fiecare dată iertare lui Aendo cât ea decupa în carnea lui). Uneori caznele durau ore întregi și Aendo ar fi  fost mort până acum, dacă vrăjitoarele nu i-ar fi administrat  forțat licori curative.

“Dintre toate armele lui Thanos, Aendo Assermore fusese cea mai devastatoare, binecuvântat de zeu cu abilități pe care nici un alt asasin nu le avusese până atunci. Putuse odată să invoce întreaga armată a vârcilor, să se transforme în umbre si să comunice cu gândul, dar acum nu mai poseda nici unul din toate acele daruri…” 

   Va accepta el să recupereze acel artefact, atât de necesar lui Turek Marteen? Dar locotenenți, își vor îndeplini sarcinile? Va reuși Turek să învingă Moartea, să îl ucidă pe Thanos? Se vor mai putea reuni cei cinci Corbi? Cine va învinge?

“Dacă Turek reușește să ducă la îndeplinire ritualul, nu doar că nimeni nu va poseda acea viață veșnică pe care el a promis-o, ci va elibera Răul suprem. Împreună, în această realitate, cei patru demoni vor distruge orice urmă de viață; se vor răzbuna pe zeul ce ne veghează, trecând în tărâmul lui și consumând suflete fără număr. Nu îmi pot decât imagina cât de puternic ar fi afectat echilibrul Creației și ce efect ar avea asupra altor lumi… Însăși soarta Universului se află în mâinile noastre”.

   “Jocul necromanților“ este un roman complex, fascinant, care pur și simplu răscoleşte sufletul cititorului. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene șocante, multe intrigi, dragoste și foarte multă magie.

 Nota 10

Crux Publishing logo

Cartea Jocul necromanților de Șerban Andrei Mazilu, a fost oferită pentru recenzie de către Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru .”[

      O minciună nevinovată de K.A. Tucker – Editura Epica

   Volumul 2 din seria “Zece respirații scurte”

Titlul original : One Tiny Lie
Traducere : Gabriela Stoica
Editura : Epica

Colecția: EpicLove
Nr. pagini : 368
Anul apariției: Noiembrie 2016

Gen : Romance, New Adult, Young Adult

Cotație Goodreads : 4,3

Seria Ten Tiny Breaths (Zece respirații scurte) : 0.5. In Her Wake (2014); 1. Zece respirații scurte – Ten Tiny Breaths (2012); 2. O minciună nevinovată – One Tiny Lie (2013); 3. Four Seconds to Lose (2013); 4. Five Ways to Fall (2014)

   Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli. 

  „— Întotdeauna te voi face sa fii mândru de mine, tati.” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Livie i le-a adresat tatălui ei.

   În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

   Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?

   “Întensă, plină de emoție și cu foarte multe scene fierbinți… K.A. Tucker nu lasă niciun sentiment neatins. O lectură care te va ține prizonier până la ultimul cuvânt.” – Colleen Hoover

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit “O minciună nevinovată” și încă mă simt de parcă m-am dat într-un mountain rousse. Am savurat fiecare moment în parte, am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, am plâns atunci când o vedeam pe Livie rănită de vorbele sau faptele lui Ashton și, spre final, am simțit că mi se tăie răsuflarea din cauza destăinuirilor făcute de protagonist.

   Am avut câteva temeri atunci când am început să citesc povestea lui Livie. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul fată bună – băiat rău și eram convinsă că mare parte din acțiune se va concentra pe cumințirea “bestiei”. De asemenea, îmi era teamă că acest roman nu se va ridica la nivelul primului volum din serie și mă va plictisi. Se pare că m-am înșelat. Nu în totalitate, dar suficient de mult.  

   Poate că “O minciună nevinovată” nu are la fel de multe elemente dramatice ca “Zece respirații scurte”, însă pe mine m-a cucerit prin modul cum s-a pus accent pe sentimente. Aproape de fiecare dată când credeam că lucrurile au reintrat pe făgaș normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Ajunsesem să dau fiecare filă cu oarecare emoție sau teamă, neștiind ce voi mai descoperi în continuare. Și, poate că povestea lui Kacey este mult mai captivantă, însă eu m-am atașat din prima clipă de surioara mai mică, tocmai pentru că mi-a amintit de mine, adolescenta timidă de altădată.  

   Și dacă tot sunt la momentul dezvăluirilor, trebuie să vă spun că la început îmi făcusem o impresie negativă despre Ashton Henley. Mă deranja comportarea lui de bădăran și adesea l-am învinuit pentru modul în care o rănea pe Livie. Avea o iubită oficială (o fată drăguță pe nume Dana), se simțea atras de Livie, dar în același timp se culca cu numeroase femei, fiind adeptul aventurilor de o noapte. Și da, l-am considerat un ticălos. Un nemernic care își conduce prietena la aeroport și doar la câteva ore după aceea e în pat cu o altă femeie. Este băiatul rău care nu are niciun fel de respect pentru fetele care se oferă mult prea ușor, și totuși, acestea ridică în slăvi teribilele lui abilități sexuale și se înjosesc în ultimul hal doar pentru a mai avea parte de o scurtă partidă de sex cu el. Iar la întrebarea pe care i-o pune Livie, de ce face sex cu atât de multe fete, el își motivează apetitul sexual nestăvilit astfel: “Este o defulare pentru mine. Mă ajută să uit ceea ce vreau să uit.

   De asemenea, nu înțelegeam de ce îi place să o pună pe Livie în situații jenante, de ce îi oferea niște semnale contare, acum o săruta și o făcea să se îndrăgostească de el, ca mai apoi să fie distant, avertizând-o să nu spună cuiva că s-a dat la ea. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri și am ajuns să nu-i mai condamn comportarea. Am fost șocată la aflarea adevărului și, în acel moment, am trăit cu senzația că sufletul mi-a fost rupt în mii de bucățele.

   Totul are legătură cu o anumită persoană care îl șantajează de mulți ani, o ființă abjectă care nu vrea sub nicio formă să-i ofere libertatea de a face propriile alegeri în viață. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărții. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Ashton Henley și ale sale secrete întunecate, secrete pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului.     Însă, oricât de mult mă necăjea comportarea lui, mă trezeam râzând în hohote din cauza discuțiilor dintre ei, a replicilor încărcate de înțepături ironice.  

O minciuna nevinovata (2)

“-  Crezi că m-ai citit.

 – Dacă stau să mă gândesc bine…da: fanfaron, afemeiat, dobitoc narcisist.

Trebuie să încetez cu băutura. Sindromul gurii slobode a pus oficial stăpânire pe mine. Urmează să mai dezvălui și visul meu erotic.”

   Pe Livie Cleary, protagonista volumului doi, am întâlnit-o prima dată în “Zece respirații scurte”, pe când avea doar 15 ani și m-a cucerit prin felul ei de a fi. Se fâstâcea toată când venea vorba să fie în centrul atenției oricărui băiat. Îi dădeau lacrimile atunci când vedea copii plângând, găsea o scuză pentru oamenii care făceau lucruri idioate și, încă de la acea vârstă, făcea muncă de voluntariat în cantinele săracilor și în biblioteci. Sora ei nu era departe de adevăr atunci când afirma că “dacă ar fi suficient de mare încât să aibă carnet de conducere, ar călca frâna ca să evite greierii. Dintotdeauna a fost un copil bun, fiind mereu supusă și calmă. De atunci observasem că era genial de deșteaptă, având parcă  maturitatea unei persoane de douăzeci și cinci de ani. Însă pierderea părinților într-un teribil accident de mașină a făcut-o să crească prea repede. Ea a fost cea care și-a susținut moral sora mai mare atunci când aceasta începuse să alunece pe panta drogurilor, aventurilor de o noapte și a violenței. Și tot Livie a fost cea care a rugat-o să apeleze la ajutorul doctorului Stayner. Însă, niciodată Kacey nu s-a gândit că puternica și echilibrata Livie a suferit la fel de mult, doar că a ținut totul în ea.  

   Au trecut trei ani de la evenimentele din primul volum, și de această dată, Kacey este cea care începe să-și facă griji pentru Livie. Își vede sora cum se străduie din răsputeri să se mențină la un standard de perfecțiune, prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune intreprinsă, mintea ei fiind setată să nu se abată de la acest plan pe care crede că trebuie să îl urmeze. Este fata matură și responsabilă, studenta conștiincioasă, sora iubitoare, viitoare doctoriță, o ființă umană blândă și grijulie. Și în mod cert va claca într-o zi dacă continuă astfel.

   Înainte ca Livie să plece la Princeton (se pregătea pentru medicină-oncologie, pediatrie), Kacey o roagă să stea de vorbă cu doctorul Stayner, nonconformistul terapeut pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic. Aceasta acceptă, și în cele trei luni de sesiuni non-terapeutice, primește o serie de însărcinări pe care încearcă să le abordeze cu proverbiala sa exuberanță, acceptând fiecare dintre cererile lui nebunești și îndeplinindu-le în mod excelent, fără să-și dea seama că el i le cere pentru simplu fapt că vrea să o vadă că poate refuza/renunța.

“- Eşti una din persoanele cele mai bune la suflet pe care am întâlnit-o vreodată, Livie. Tu reacţionezi foarte intens la durerea sufletească. Este ca şi cum ai absorbi durerea altora. În ciuda timidităţii tale extreme, faci aproape orice ca să nu eşuezi. Nu îţi place să pici la vreun examen şi, în mod categoric, nu îţi place să înşeli aşteptările oamenilor. Mai ales ale celor pe care îi respecţi(…) Am aflat, de asemenea, că în vreme ce îi accepți cu mintea deschisă pe ceilalți, cu defectele lor cu tot, ești extraordinar de dură cu tine însăți. Cred că dacă ai face ceva greșit te-ai îmbolnăvi  fizic.”

“- Viaţa ta pare să fie guvernată de un plan anume. S-a înrădăcinat în rutina ta de zi cu zi, a devenit aproape că o religie pentru tine. Ţi-a dictat alegerile pe care le-ai făcut pană acum și pe cele pe care ai de gând să le faci în viitor. Nu îl pui la îndoială, nu îl testezi. Îl duci la îndeplinire (…) Cred că părintii tăi te-au ajutat să pui la cale acest plan și tu te ții cu dinții de el, aceasta fiind o modalitate de a păstra legătura cu ei.”

   Toate aceste lucruri menționate de doctor, o împiedică pe Livie să-și dezvolte propria personalitate, așa că e vremea să afle cine e cu adevărat, să-și trăiasca viața de studentă așa cum trebuie și se  distreze puțin.

   Așa că în prima zi la Princeton, Livie este vizitată în noua reședință de către Kacey (care poartă un tricou cu inscripția “Eliberați libidoul lui Livie”) care o însoțește la o petrecere în togă și o îndeamnă să bea câteva shoturi de jeleu cu votcă. Băutura o eliberează de inhibiții, prinde gustul distracției și se trezește sărutată de un “Adonis înalt, gigantic, cu părul șaten închis ondulat, cu pielea bronzată și cu un corp capabil să seducă pană și o călugărită oarbă”, care este nimeni altul decât Ashton Henley, căpitanul echipei de canotaj la categoria grea din Princeton, cel mai tare timp din școală și un mare afemeiat. Enervată de gestul tipului, îi aplică un pumn în maxilar.

 “- Așadar ești timidă…, dar nu suficient de timidă încât să îmi arzi un pumn în față.

Urmează o pauză, după care-mi aruncă din nou un alt zâmbet pieziș debordând de aroganță.

– Îmi pare rău, nu am putut să mă abțin. Prea te delectai cu băutura aia. Am simțit nevoia să o gust și eu.“

   De la atâtea shot-uri cu vodcă, Livie se îmbată și i se taie firul. Iar a doua zi, când se trezește din somn,  are parte de o imensă surpriză. Întins de-a curmezișul patului lui Regan, colega ei de cameră, se află un individ complet dezbrăcat, iar pe una dintre fese, are proaspăt tatuat cuvântul: ”Irlandeza”. Este Ashton ”hoțul de jeleu cu votcă” Henley!  

 Cu mișcări surprinzător de grațioase, se rostogolește jos din pat și se ridică în picioare. Aerul îmi șuieră printre dinți când îl trag în piept, mutându-mi privirea spre fereastră, dar nu înainte de a-l vedea din față în toată splendoarea.

Mă întreabă râzând pe înfundate:

– Ce s-a întâmplat, Irlandezo?

Îmi smucesc capul din nou spre el.

– Cum mi-ai spus?

El zâmbește afectat, cu mâna odihnindu-se de o treaptă a scării, părând în largul său cu toată lipsa curentă de veșminte.  

– Nu pari să îți amintești cine știe ce din noaptea trecută, nu-i așa?”

   Livie nu-și mai amintește ce s-a întâmplat la petrecere, ce a făcut cu Ashton, că a fost o “super fată rea” și nici că este posesoarea unui tatuaj. E de înțeles că jena o face ca din acel moment să-l evite, însă nu se aștepta ca bărbatul afemeiat să regrete că s-a încurcat cu ea. Suficient cât să o urmărească și să-i ceară să uite ce s-a întâmplat la petrecere și să nu spună nimănui.  

   Dar tachinările dintre ei continuă, și în ciuda faptului că se simte tot mai atrasă de el, Livie ia decizia să formeze un cuplu cu Connor, cel mai bun prieten al lui Ashton, un irlandez din Dublin stabilit de câțiva ani în America. Cred că acest lucru a cântărit mult în ochii ei, având în vedere ca tatăl fetei a fost tot irlandez, iar accentul și asemănarea fizică îi amintea de el. În plus, Connor este genul de bărbat care îi poate oferi stabilitate, și pe care părinții ei l-ar fi agreat. Dar oare asta își dorește Livie cu adevărat ? Nu cumva doctorul Stayner are dreptate când îi spune ca iar încearcă să ducă o viață perfectă? Ce alegere va face până la urmă? Dar ce se întâmplă dacă Connor află ce a făcut cu Ashton? Dacă nu o să mai vrea să aibă nimic de-a face cu ea? Ce reacție va avea ea când se va trezi față în față cu iubita oficială a lui Ashton? De ce se poartă ca un bădăran cu Livie? Ce secrete întunecate ascunde el? Cu cine va rămâne?

O minciuna nevinovata (3)

Dacă află Connor, adeptul relației ”încetul cu încetul”, o va rupe curând cu mine “rapid și dur”.

“Uneori în viată ți se întâmplă să iei o decizie și să te pomenești că o pui la îndoială. Destul de mult. Nu o regreți, de fapt. Știi că ai făcut, probabil, alegerea corectă și că probabil este mai bine așa. Dar îți petreci o groază de timp întrebându-te ce naiba o fi fost în capul tău atunci.”

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru .”

   “O minciună nevinovată” este o carte plină de emoții și trăiri intense.  Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!   

NOTA 9.5

editura Epica

Cartea O minciuna nevinovata de K.A. Tucker a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
25

"Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

        Măşti şi secrete, de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura: Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 440

Gen: Romantic

Cotaţie Goodreads: 4,79

    Deși conștientă de riscurile la care se expune, Brittany Cavannough este iremediabil atrasă de aura întunecată și plină de mister pe care o emană Maddox Wright. Și, exact ca un fluture atras de flacăra unei lumânări, riscă să se ardă.

   Trădată de persoanele la care se aștepta mai puțin să o facă, descoperă că toată lumea poartă o mască și ascunde secrete.

   Va ajunge să poarte ea însăși o mască și își va îngropa secretele cât mai adânc în suflet.

   Un roman de dragoste care te va ține cu sufletul la gură, așteptând să descoperi fiecare secret în parte.

    Cu altă ocazie, v-am mărturisit faptul că îmi place să-mi depăşesc zona de confort, abordând mai multe genuri literare și am ajuns să apreciez până și SF-ul. Iar atunci când vine vorba de genul romantic, în ciuda faptului că citesc atât povești de dragoste ce au o anumită doză de umor sau ironie, cât și povești cu final dramatic (Nicholas Sparks este favoritul meu în materie de dramă), recunosc că le prefer pe primele. Apreciez valoarea unei povești care reflectă realitatea, dar adesea rămân cu un sentiment cumplit de frustrare sau tristețe, motiv pentru care știu că îmi va fi peste puterile mele să o mai recitesc cândva. Prefer să savurez o carte care îmi oferă un strop de fericire sau de relaxare, după o zi istovitoare din viața agitată pe care o trăim cu toții. O carte precum cea de față.

   “ști și secrete” a reușit să-mi redea zâmbetul pe buze, m-a făcut să visez cu ochii deschiși și m-a determinat să reflectez asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante. Dacă vrem să fim fericiți, trebuie să fim dispuși să luptăm pentru a o merita. Dacă iubim cu adevărat, atunci nu trebuie să ținem cont de piedici și de defecte. În același timp, m-a făcut să-mi pun anumite întrebări. Merită să acorzi a doua șansă unui om care te-a rănit? Cine suntem noi să credem că suntem mai buni decât ceilalți?  

   Cei care mă cunosc, știu deja că am o mare slăbiciune față de scrierile Corinei Cîndea, tocmai pentru că are un stil ușor, relaxant, cursiv și fiecare poveste emană mult optimism. Dar de această dată, calitatea ei de scriitoare ne este relevată în “Măști și secrete“ mai mult decât în oricare altă carte scrisă de ea, prin faptul că aici se resimte mai acut frământările sufletești ale personajelor și intriga este mult mai interesantă. Însă la fiecare problemă ivită, autoarea adaugă un stop de umor, o glumă, o mică înțepătură ironică, vrând parcă să detensioneze situația.

“ — Maddox, nu te uita la mine de sus că-mi iau o scară și tot ajung să te plesnesc!”

Corina Cindea -Masti si secrete 2

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de intriga cărții, iar faptul ca povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, m-a ajutat să-mi dau seama ce gândește și simte fiecare. Atracția dintre  Brittany Cavannough și Maddox Wright  este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu cealaltă, în ciuda faptului că sunt extrem de diferiți, amândoi având alte principii despre viață. Ei sunt precum întunericul și lumina. Două contraste, atrase iremediabil unul de celălalt. Se atrag și se resping în același timp. Când unul dintre ei devine mai îndrăzneț, bate celălalt în retragere și invers. Maddox îi spune să stea departe de el, dar nu-și ascultă propriul sfat.

Eu, cu viața și secretele mele, sunt întunericul, iar ea…lumina. Lumina spre care mă simt iremediabil atras și după care tânjesc să o consum.”

   A fost o reală plăcere să constat că autoarea a introdus niște personaje secundare minunate. Mă refer aici la vulcanica Kelsey și calmul Brad, cei mai buni prieteni ai lui Brittany. Toți trei au crescut împreună, iar de doi ani cei doi formează un cuplu adorabil. Mi-au dat impresia că sunt precum cei trei mușchetari – toți pentru unul, unul pentru toți. Foarte diferiți și totuși atât de asemănători când vine vorba de loialitate, dragoste, responsabilități.  

   Brittany și Kelsey se completează perfect, în ciuda faptului că sunt foarte diferite una de cealaltă. Prima adoră liniștea și își petrece timpul liber citind o carte, cealaltă adoră gălăgia, preferând să-și petreacă nopțile în cluburi și la petreceri. Brittany se gândește de două ori înainte de a spune ceva și tratează totul cu calm. Kelsey, debordează  de energie, spune absolut orice îi trece prin minte. Este directă, integră și foarte protectoare.

    Brittany este elevă în ultimul an, fiind înscrisă la un liceu privat din Miami. De șase luni de zile este iubita celui mai sexi băiat din școală, Wade Buchannan, căpitanul echipei de fotbal. Având în vedere că fata are o minte sclipitoare, fiind șefa de promoție, ar putea urma orice facultate, însă ea își dorește să ajungă fotograf în lumea modei. Mai are doar câteva săptămâni până termină școala, apoi va pleca în Europa pentru că a fost acceptată de Academia de Arte și Design din Milano. Nimeni și nimic nu o mai poate abate din calea pe care s-a decis s-o urmeze.  

   Însă apariția unui necunoscut în parcarea școlii îi tulbură viața atât de ordonată a lui Brittany. Privirea îi este atrasă ca un magnet de acest personaj întunecat care stă călare pe un motor uriaș și al cărui chip nu-l poate distinge din cauza vizorului.

“Ca și cum ar simți privirea mea pe el, necunoscutul își întoarce brusc capul spre mine și… uit să mai respir. Deși nu pot să văd nimic din chipul lui, îi simt privirea. O simt efectiv cum mă măsoară, lăsând urme fierbinți pe piele și strâng cartea la pieptul meu într-un gest inutil căci, cu siguranță, nu mă poate proteja nici de necunoscut, nici de ceea ce simt.”

   Faptul că acum îl văd pe acesta discutând cu Brad, trezește curiozitatea celor două fete și vor să afle ce legătură există între cei doi. Vor să știe cine este, să facă cunoștință cu el, dar bărbatul refuză să-și dea jos casca, doar ridică viziera și răspunde: ”nu vrei să mă cunoști!

  După plecarea acestuia, Brad le spune că bărbatul este Meddox Wright, mărturisește că nu știe prea multe despre el, dar ține să o  avertizeze pe Brittany să se țină departe de individ.

Are dreptate, nu vrei să îl cunoști! Trăiește într-o altă lume, complet diferită de a ta, are cu totul alte principii despre viață. O lume și o viață care nu ți-ar aduce decât  neplăceri.”

   Maddox Wright este o enigmă pentru cei din jur, fiind genul de bărbat complicat, întunecat, furios, periculos. Are un trecut despre care nimeni nu știe nimic, dar acest trecut îl face să fie retras și plin de secrete. Nu este cu adevărat prieten cu cineva și refuză să vorbească despre familia lui. Tot ce se știe despre el e că  a intrat la liceu cu ajutorul unei burse și a terminat ca șef de promoție. Fiind foarte deștept, i-a uluit atât de mult pe toți profesorii pe care i-a avut, încât și acum aceștia îl pomenesc și îl dau ca exemplu. Fiind extrem de bun la orice sport, toți profesorii l-au vrut în echipa lor, dar el a preferat să se concentreze doar pe școală. Până la urmă a cedat și a intrat în echipa de înot și a câștigat toate concursurile, dar a renunțat la acest sport după ce a terminat școala. Uluitor e că a terminat mai apoi facultatea în doar doi ani.

    Tocmai faptul că lumea spune  despre Maddox că este cu adevărat misterios, o face să se întrebe cum este el cu adevărat. A încercat din răsputeri să și-l scoată din minte, ba chiar s-a gândit că se simte atras de el doar din cauza clişeicului “băiat rău – fată cuminte”. Însă își dă seama că ceea ce simte pentru el nu a mai simțit pentru nimeni. Să se fi îndrăgostit atât de repede sau e vorba de dorință?  Era posibil să fie puțin din amândouă.

“O dragoste care năvălește peste tine brusc, luându-te prin surprindere și dându-ți lumea peste cap. Care te întoarce pe dos mai mult decât ai punea crede vreodată și care te face să te simți prins într-o furtună de sentimente și trăiri. Exact ceea ce simt lângă Maddox.”

    Faptul că îl întâlnește în tot felul de locuri, nu o ajută deloc. Degeaba o atenționează Maddox să păstreze distanța față de el, Brittany ignoră orice bun simț, uitând că are un iubit care îi oferă o dragoste calmă și liniștită, “o iubire în care știi la ce să te aștepți de la cel de lângă tine și în care ești sigur de sentimentele pe care celălalt le are pentru tine. “

– Stai departe de mine, Brittany, sau o să te rănesc chiar dacă nu vreau asta!”

   Între timp, Kelsey este destul de îngrijorată în privința iubitului ei pentru că de la un timp se comportă ciudat. Firește că nu s-a lăsat până nu a aflat că el este implicat în curse și pariuri, iar într-o seară, fetele s-au gândit să-l urmărească și astfel ajung într-o pădure unde dă peste Maddox care participă la o cursă ilegală de mașini. În ciuda faptului că el este destul de supărat că o vede acolo, totuși cere ca în cazul în care câștigă, să primească ca premiu, pe lângă cei 8000 de dolari … şi un sărut de la ea. Un sărut pe care îl va amâna din anumite motive.

   La rândul său, Maddox este foarte curios în privința lui Brittany. Uneori îi pare o fată cuminte și nevinovată, alteori ispititoare, ca și cum ar avea mai multe personalități care se luptă între ele. Cu toate că niciodată nu arată ce gândește sau simte, Brad și-a dat seama că în mod sigur lui Maddox îi pasă de Brittany, chiar dacă acest lucru nu-i convine.

Mă amețește cu totul și nu știu ce mai vreau! Suntem mereu în contratimp și sunt la fel de nehotărâtă ca și el. Mă simt atrasă iremediabil către el dar, în același timp, îmi este teamă de ceea ce simt. E prea intens totul, prea…brusc și cred că și el simte la fel. În plus, se pare că are nu știu ce secrete care îl țin departe de mine.”

 

“De când îl cunosc pe Maddox, o grămadă de  femei s-au învârtit în jurul lui. Pe unele le-a acceptat oarecum, altele l-au lăsat indiferent. Pe toate însă le-a părăsit fără niciun fel de remușcări. Niciodată nu i-a păsat! Până la Brittany.”

    Însă momentul în care află că ea va pleca în Europa pentru a-și continua studiile, este extrem de edificator pentru Maddox. Nu se mai poate minți. Este îndrăgostit și nu vrea să o lase se plece. Se duce la ea acasă, o convinge să nu mai plece la Milano, fac dragoste, apoi se despart, rămânând ca a doua zi să se întâlnească. Doar că Maddox nu mai apare la întâlnire!

   Timp de trei săptămâni l-a căutat Brritany prin tot orașul, dar el a dispărut. Trei săptămâni de griji și întrebări care au măcinat-o pe interior și cu trecerea fiecărei zile, încrederea ei s-a topit câte puțin. Așa că a luat decizia să plece totuși la Milano și să-și vadă de viața ei.  

    Oare ce anume l-ar fi putut face pe Maddox să nu-și țină promisiunea? Oare regretă ce s-a întâmplat între ei? Oare nu a reprezentat pentru el decât o aventură de-o noapte, iar acum se ascunde pe undeva? De ce oare la un an de la aceste evenimente, Brittany află că Meddox este  extrem de furios pe ea? Cum va fi reîntâlnirea lor după doi ani? De ce Maddox o acuza că a depus plângere că ar fi violat-o? Oare ce s-a întâmplat de fapt? Ce secrete ascunde el de Brittany? Ce reacție va avea ea când va afla secretele lui?

Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

”Viața este un bal mascat și numai de tine depinde cum alegi să o trăiești: privind de pe margine, pierdut în anonimat și lăsând totul să treacă pe lângă tine, sau savurând fiecare moment al ei în așa fel încât, atunci când vine momentul demascării, să ai curajul să o faci”

    “Măști și secrete” este o lectură sentimentală, sensibilă, care oferă o lecție de viață și care reușește să ofere cititorului o doză mare de energie și emoție.  

Librex.ro

Cartea Măşti şi secrete de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
11

Irina, de Adina Speteanu-Editura Tritonic

Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Data apariţiei: noiembrie 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

    M-am bucurat foarte mult atunci când a apărut cartea “Irina” întrucât apreciez mult scrierile autoarei Adina Speteanu. Bănuiam că voi avea de-a face cu o poveste de dragoste, dar nu m-am așteptat să descopăr un roman atât de profund, o poveste ce reflectă realitatea cotidiană. Am urmărit traiectoria sentimentelor pe care le au Diana și Alex, doi tineri aflați la vârsta schimbărilor, când încă nu știu cum să gestioneze anumite lucruri, care nu știu cum să facă față presiunii celor din jur, cum să se descurce cu relația de prietenie sau iubire. M-a emoționat drama familiei Preda, durerea sufletească îndurată de Diana din cauza morții mamei sale, suferința micuței Irina, care nu poate înțelege de ce tatăl ei nu o poate suferi.

adina-speteanu-irina

  Povestea este spusă atât din perspectiva celor doi tineri, Diana și Alex, dar și a altor personaje, printre care se numără tatăl fetei, fratele ei, dar și profesorul de engleză, Damian Todor, un bărbat misterios care sare în apărarea lui Alex când acesta intră într-o dispută cu niște huligani și care se află mai tot timpul în preajma Dianei, încercând să o protejeze.

   Familia Dianei a fost una dintre cele mai apreciate din Zărnești, dar problemele au început să apară atunci când s-a născut Irina, fata lor cea mică. Se pare că doctorul Oprea a auzit anumite zvonuri despre fată și s-ar fi supărat, și într-o noapte, când se întorceau de la o petrecere, au avut un accident de mașină, iar soția a murit pe loc.

   Rămas văduv și cu trei copii în spate, dintre care unul abia născut, doctorul practic a înnebunit de suferință. A preferat să se îngroape în munca de la spital, evitând orice contact cu familia. S-a închis în el, învinovățindu-se pentru pierderea singurei femei pe care o iubise vreodată. Așa că de la accidentul survenit în urmă cu opt ani, cei trei copii au crescut fără mamă, dar și fără tată. Cel mai mult a avut de suferit micuța Irina pe care tatăl o ignoră complet, dând impresia că o urăște. Având în vedere că este un bărbat mai dur,  Diana se temea de el pentru că existau momente în care furia lui putea să se transforme în violență. De aceea evita s-o lase pe Irina multă vreme singură cu el.

   Cum tatăl lor nu prea le-a acordat atenție, Diana rămăsese singura care se ocupa de treburile casei, mai ales după ce fratele ei Mihai a plecat la facultate, în străinătate. Prietenii le-au întors spatele imediat de cum au văzut că au probleme, printre ei numărându-se și Alex, cel mai bun prieten al ei. Cât despre colegii de liceu, aceștia au început să profite de timiditatea Dianei și au transformat-o în bătaia de joc a liceului.

    Diana Oprea și Alex Preda (fata doctorului și băiatul primarului) se cunoșteau din copilărie și au fost prieteni foarte buni, dar când mama Dianei a murit, totul între ei s-a schimbat. În noaptea în care Diana abia aflase de moartea mamei sale, Alex venise la ea acasă, să-i reclame un incident banal și atât de nepotrivit. Au început să țipe unul la altul, și-au aruncat vorbe grele, iar printre reproșuri și insulte, Alex i-a spus că mai bine n-ar fi fost niciodată prietenul ei. Mai târziu, după ce a aflat ce se întâmplase în acea noapte, și-a cerut iertare și că regret toate vorbele pe care i le-a spus, dar Diana n-a putut să-l creadă. Era mult prea furioasă pe toți cei din jurul ei și nu-și dorea ca el să se apropie de ea, așa că l-a îndepărtat și l-a evitat cât mai mult posibil.irina

“- Am încetat să mai cred în destin în clipa în care persoanele la care țineam mi-au arătat care este adevărata lor părere…”

    Anii au trecut, iar cei doi foști prieteni s-au schimbat și ei. Diana considera că Alex este acel gen de persoană care crede că totul i se cuvine și că poate să facă ce vrea cu cei din jurul său având în vedere că este fiul primarului. Adevărul e că tânărului nu-i plăcea faimă de care avea parte, dar nu făcea nimic pentru a o stopa.Se lăsa băgat în seamă și vânat de fete, deși niciuna nu-i plăcea cu adevărat. Pentru a nu intra în dizgrația prietenilor, accepta orice propunere. Cât despre Diana, până și profesorul ei de engleză și-a dat seama că parcă vorbea cu un “adult confuz și speriat, care nu știa în ce direcție să o ia pentru a fi mai bine”. Devenise o singuratică. Se îndepărta de oricine, atunci când limitele erau depășite și intimitatea îi era invadată.

   În ziua în care avea loc cea de-a opta aniversare a morții mamei ei, Diana are parte de un moment extrem de dureros, plin de umilință, atunci când Joseph, cel mai bun prieten al lui Alex, s-a luat de ea, de față cu alți colegi, spunându-i că este o ciudată. Văzând că ea nu reacționează în niciun fel, a prins-o de mână și a trântit-o cu capul de asfalt. După un “ scuză-mă ” spus în batjocură, băiatul a început să radă în hohote, fericit nevoie mare de fapta sa.

Auzind hohotele sale, ceilalți își întoarseră privirile curioase către spectacolul oferit de cei doi. Izbucniră și ei în același râs frenetic, arătând-o cu degetul pe biata victimă a nepăsării celorlalți.”

 

   Necazul e că cei care acum râd de ea sunt foștii ei prieteni, iar Diana își dă seama că schimbarea lor s-a petrecut din cauza suferinței sale. Odată cu închiderea în sine și cu îndepărtarea de cei din jur, comportamentul lor nu avea cum să rămână același. I-au observat lipsa de interes, așa că  interesul lor pentru ea a scăzut până când s-a transformat în batjocură.

   Doar Alex își dă seama că s-a ajuns prea departe și vrea să recapete acea prietenie care îl unise cândva de Diana, dar pe care o pierduse ca un prost, reproșându-i un lucru complet ridicol în cel mai greu moment din viața sa. Voia să o ajute, să intre în vorbă cu ea, dar nu știa cum să se apropie. Iar prima întâlnire față în față s-ar fi soldat eșecului dacă nu ar fi fost micuța și lipicioasa Irina, care reușește cu felul ei de a fi să îi facă să zâmbească și să comunice.

   Nu numai Irina este cea care îi apropie pe cei doi tineri, ci și noul profesor de engleză, Damian Todor, pe care Alex l-a întâlnit pentru prima oară  în niște împrejurări puțin mai delicate, atunci când acesta l-a apărat de niște huligani cu care tânărul se afla într-un conflict mai vechi. Din anumite motive, profesorul o urmărește pe Diana, vrea sa afle cât mai multe despre ea și astfel descoperă că cei doi au fost cândva prieteni și în curând le face o surpriză: îi mută în aceeași bancă și le cere ca pe tot parcursul anului să facă împreună toate proiectele. El este cel care va încerca să îi schimbe părerea despre Alex, să o facă să-l ierte pe tânăr.irina-adina-speteanu

“- De ce nu încerci acum? De ce nu privești proiectul drept o modalitate prin care să recuperezi acea legătură cu cei din jurul tău?

 Oftă și se ridică de la masă, dar profesorul o opri.

-Dă-ți o șansă, Diana, îi spuse el cu blândețe. Asumă-ți riscul de a-i înțelege pe cei din jur și a-i accepta așa cum sunt. Nu te izola.”

     Până și Joseph își schimbă părerea despre Diana după ce află din gura lui Alex ce anume a dus la ruptura dintre ei. Chiar am apreciat modul cum îl sfătuiește pe Alex, arătându-i că dacă vrea să o recupereze, trebuie să înțeleagă că ea nu mai este aceeași fată inocentă de acum opt ani.

 “-  Alex tu ai rănit-o în cel mai stupid mod posibil, începu el cu o voce joasă, măsurându-și totuși vorbele. I-ai reproșat un lucru de-a dreptul pueril în noaptea în care mama ei a murit, fără ca măcar să-ți pese de faptul că ea murea pe dinăuntru și că aștepta ca tu să nu o rănești.

-Dar eu….încercă Alex să vorbească, dar Joseph îl opri.

-După ce i-ai călcat prietenia și încrederea în picioare, ai plecat, arătându-i cât de egoist poți tu să fii. Nici măcar nu i-ai spus un singur cuvânt care să o consoleze!”

 “- Ar trebui să te gândești la faptul că Diana e-o persoană nu un joc de cărți sau mai știu eu ce competiție care îți place ție. Poate că ești în stare să ieși învingător la acele lucruri, dar când vine vorba de oameni, dă-mi voie să nu fiu atât de încrezător. Mai ales că trofeul tău e o persoană tristă și dezamăgită de tine, luptătorule.”

 “- Nu e atât de ușor să îndepărtezi urmele lăsate de trecut, și dacă vrei să o recuperezi, ar trebui să începi să înțelegi acest lucru. Pentru că acel trecut dureros te include și pe tine și așa lucrurile sunt mult mai complicate.”

     Însă necazurile încep să apară, dar de această dată, cei doi le fac față împreună. Într-o oarecare măsură, tocmai aceste necazuri îi apropie din nou. Irina se certă cu colegii din cauza unor bârfe care începuseră să circule încă de când murise mama, dar abia acum au ajuns și la urechile colegilor ei. Și se știe foarte bine cum sunt copiii, mai ales că ei nu realizează cât de ușor îi pot răni pe cei din jur și nu conștientizează consecințele vorbelor lor. Iar Irina este un copil foarte trist, care a avut mult de suferit, care nu a avut ocazia să-și cunoască mama și totuși i-a venerat numele și atunci când i se spune că ea nu este de fapt fiica doctorului, a reacționat ca atare.

   Diana se tot gândește dacă să-i acorde lui Alex o a doua șansă, dar se teme că avea să fie din nou rănită și nu mai voia să sufere. Problema e că ea este și puțin confuză pentru că există șanse ca ceea ce simte pentru Alex să nu fie doar prietenie.

“De ce trebuie să-mi întorci lumea pe dos de fiecare dată când ești aproape de mine? De ce nu pot să-mi înving inima și să las rațiunea să câștige? De ce, Alex? Dar oricât de mult aș încerca să mă mint și să pretind că nu simt nimic, mi-aș dori să cred că greșesc și că am putea să rezolvăm totul. Să reușim să lăsăm deoparte trecutul, pentru că doar așa am putea să fim fericiți.”

    Însă ironia sorții a făcut ca cei doi tineri să fie loviți de o dubă, tocmai când se pregăteau să coboare din mașină pentru a merge la mormântul mamei ei. Dacă Alex și-a revenit relativ repede, având doar câteva contuzii și mâna dreaptă ruptă, situația Dianei este foarte gravă pentru că nu purta centura de siguranță și impactul a fost aproape mortal.

“Sufletul lui fu cuprins de o nebunie pe care nu o recunoștea și nici nu o putea controla. Știa doar că se simțea vinovat de starea în care iubita lui ajunsese, blestemându-și zilele pentru clipa în care o chemase să meargă cu el să ducă coletul pe care mama lui i-l dăduse.

 -Alex, calmează-te. Nu-ți face bine starea asta.

 -Puțin îmi pasă de cum mă simt eu! Nu înțelegi? Fata la care țin se zbate între viață și moarte din cauza mea! Din cauza mea, Joseph! îi spuse prinzându-l de mâneca tricoului.

 Suspinele aproape că îl sufocau, dar nu îi păsa. Dacă ar fi știut că așa putea să o salveze, și-ar fi oferit viața fără să se gândească de două ori. Însă pe lângă durerea care îi încerca sufletul acum, cel mai greu lucru era sentimentul de vină care nu îl lăsa în pace. Chiar dacă Diana ar fi supraviețuit, tot nu ar fi putut să scape de remușcări, acuzându-se pentru acel accident pentru tot restul vieții sale.”

    Chiar dacă Diana a ieșit până la urmă din comă, ea și-a pierdut memoria. Nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și nu recunoaște pe nimeni, nici măcar pe Alex. Iar pentru binele ei, tatăl său ia decizia ca Damian să o ducă departe, pentru a o proteja de trecut, de oameni.

 La dispariția Dianei, bârfa din orașul lor ia amploare, transformând familii Oprea și Preda într-un subiect de maxim interes. Treptat, cu cât Alex și Mihai ajung mai aproape de Diana, descoperă secrete de familie care le schimbă viața pentru totdeauna. Iar Irina devine singurul punct de legătură dintre cei doi, pe viață.

    Nu mai dezvălui și alte lucruri pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiți motivul pentru care micuța Irina este centrul acestei minunate povești, de ce se află în conflict familiile Oprea și Preda, care este adevărata identitate a profesorului, dar și toate încercările prin care vor trece cei doi protagoniști – Diana și Alex, cum destinul se încăpățânează să îi aducă împreună în ciuda faptului că sunt prea multe lucruri care îi despart.

Între ei a existat mereu o pasiune pe care nici măcar destinul nu a putut să o distrugă. I-a îndepărtat pentru un timp, dar așa cum a rupt firul într-un moment, l-a cusut într-altul. Ei au fost și vor fi mereu doi poli opuși care nu vor avea liniște decât în clipa în care se vor putea întâlni.”

   “Irina” este o carte despre prietenie și dragoste, lucrurile care contează cel mai mult în viață. Un roman presărat cu speranță, îndoieli, disperare, remușcări, ură, responsabilitate, care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde și te lasă cu un zâmbet larg la final.

Nota 9,5Editura Tritonic

Cartea Irina, de Adina Speteanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebookevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră.

Sistemul nostru de evaluare aici

           Micuţa balerină de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 312

Gen: Romantic

”La cei aproape optsprezece ani, întreaga viață a Ryei se concentrează asupra unui singur lucru: dansul. Asta este ceea ce îi place și își dorește să facă în viitor.

 La doar douăzeci și doi de ani, Jay Hamilton își vede visul cu ochii: semnarea unui contract cu una dintre cele mai bune echipe de fotbal american, Dallas Cowboys. Și nu doar atât. Pe cale să câștige finala împreună cu echipa, tânărul fundaș este hotărât să facă tot ce îi stă în putință să câștige trofeul.

 Întâlnirea celor doi și atracția puternică pe care o simt unul față de celălalt îi pune în dificultate, cariera strălucită care li se întrezărește și de care sunt atât de mândri devenind un impediment, alături de presa care profită de povestea lor fierbinte.

 Rupți între două lumi care nu au nimic comun între ele, cea a dansului și a sportului, Jay și Rya sunt nevoiți să facă unele compromisuri. Să aleagă. Dar când o fac, s-ar putea să fie prea târziu…”

   Am intrat în al treilea an de când încerc să vă ispitesc cu tot felul de cărți și ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu prezentarea sau recenzarea lor. În schimb, mă simt năpădită de mari emoții atunci când scriu despre autorii pe care îi apreciez în mod deosebit. În astfel de momente simt că nu pot reda cu acuratețe minunatele lor creații. Cum aș putea, din cuvintele mele simple și banale, să vă fac să înțelegeți impactul pe care îl are asupra mea o anumită carte, cât de mult îmi face sufletul să vibreze de bucurie, și în același timp, să vă conving că merită să o citiți și voi, stimatele mele doamne care îndrăgiți genul romantic?  

   Corina Cîndea este una dintre scriitoarele care reușește, prin intermediul poveștilor sale, să-mi însenineze zilele. Mă face să văd viața într-un fel mult mai luminos. Însă ea a reușit să mă surprindă cu “Micuța balerină”. De această dată am văzut o altă fațetă a talentului ei.  

   Mi-au plăcut enorm de mult cărțile din seria Triplu H pentru sunt povești amuzante, însă a fost suficient să citesc primele capitole din “Micuța balerină” ca să îmi dau seama că am de-a face cu o poveste mult mai specială față de ceea ce bănuiam. Este încărcată de emoție și pasiune, de scene puțin mai intense sau dramatice, tocmai pentru că autoarea s-a decis să abordeze anumite subiecte ceva mai sensibile, precum efectul drogurilor și al alcoolului, dar și despre agresiune sau tentativă de viol. Deși m-a durut sufletul să o văd pe Rya, personajul principal feminin al cărții, suferind din cauza prostiilor făcute de alții, am apreciat decizia luată de autoare ca să ne arate și această latură negativă a societății.  

   “Micuța balerină” înseamnă pentru mine mult mai mult decât o poveste de dragoste. Chiar dacă există un final fericit, tot am plâns puțin, dar acele lacrimi nu au apărut din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului. Anumite evenimente m-au făcut să râd, să plâng, ba chiar să compătimesc anumite personaje, însă ultimele 50 de pagini au făcut o tumbă cu sufletul meu. Mi-au oferit atâtea emoții, încât îmi venea să întorc pagină după pagină pentru a afla dacă totul va avea o rezolvare. Iar finalul m-a găsit cu un zâmbet tâmp pe chip.

   Acum nu vă gândiți că povestea ar fi prea bogată în tot felul de momente care v-ar întrista. Balanța înclină mai mult spre scene care v-ar descreții frunțile. Pe parcursul lecturii am avut impresia că asist la o comedie romantică delicioasă. Protagoniștii sunt adorabili cu modul lor de a se tachina, cu micile lor certuri și scene de gelozie. M-a binedispus reacțiile lui Jay atunci când o vedea pe Rya în preajma altor băiați, dar ceea ce m-a amuzat a fost modul cum a reacționat ea pe plajă, atunci când femeile se uitau după el. Profitând de faptul că Jay stătea pe burtă și sub pretextul că îi dă cu cremă, i-a scris pe spate cu crema protectoare “ Nu deranjați! Sunt luat!”    

   Povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști – Jay Hamilton (22 ani) și Rya Jones (17 ani), existând și scurte pasaje în care naratorul este fie Chase, prietenul cel mai bun al lui Jay, fie Shane, un dansator îndrăgostit de Rya.

   La începutul cărții asistăm la o partidă de fotbal american în care fundașul Jay Hamilton, aflat la primul său meci, marchează un touchdown și își duce echipa în semifinale. După meci urma să aibă loc o petrecere, sărbătorind astfel victoria, însă antrenorul echipei întrerupe momentul de bucurie, rugându-l pe Jay să-i facă o favoare. Bărbatul băuse câteva beri, uitând că mai trebuie să și meargă la liceu, acolo unde Taylor, băiatul lui mai mic, avea spectacol de balet. Așa că îi cere lui Jay să-l ducă până acolo. Dar curiozitatea îl îndeamnă pe tânăr să intre în sală, tocmai când pe scenă intră o balerină a cărei grație l-a făcut să-și țină respirația.

“Ochii i se măresc surprinși când pe scenă apare, în mijlocul dansatorilor dezlănțuiți, o balerină și își ține respirația în timp ce privirea îi rămâne fixată pe ea. Fata pare să vrea să demonstreze că baletul se poate dansa pe orice fel de muzică și asta îl incită.

  Deși nu își dă seama, poziția lui nu mai e relaxată acum, din contră. Desprins de perete, ușor încordat, privește cu uimire mișcările grațios executate de micuța balerină care pare înconjurată de o aură proprie. Plutește ușor pe scenă într-o înșiruire de unduiri și sărituri, apoi se oprește brusc, arătând ca și cum ar fi speriată de cei din jurul ei și fuge în culise.”

   Imediat după spectacol, antrenorul îi face cunoștință cu fiul lui, dar și cu partenera de dans a băiatului, nimeni altă decât micuța balerină, Rya. Încă aflat sub puternicul efect pe care aceasta i l-a făcut din prima clipă, și în ciuda faptului că inițial fusese șocat aflând că fata are doar șaptesprezece ani, acceptă să-i aducă  pe Taylor și Rya la petrecere, cu promisiunea că va avea grijă de cei doi.

   Nu a fost nevoie de prea mult timp ca să-și dea seama ce fel de fată este. La cât e de frumoasă și după modul grațios în care dansează, crezuse că e sufletul petrecerilor, fiind  mai mereu înconjurată de prieteni, dar de fapt Rya este o singuratică, unicul ei prieten fiind Taylor. Dansul îi ocupa fiecare clipă liberă și nu avea timp să lege prietenii. Oricum își dăduse seama că fetele nu se simțeau bine în preajma ei, iar băieții voiau  mai mult decât era ea dispusă să ofere.  

   Jay a înțeles că trebuie să se țină la distanță de ea, să scape de această ispită, așa că își îndreaptă atenția spre colegii lui, dar și spre o roșcată cu care ar vrea să sărbătorească și altfel victoria. Mult prea târziu a remarcat că Rya a dispărut.  

   Îngrijorat, dar și simțindu-se vinovat că uitase de ea, o caută prin toate încăperile, iar când ajunge în dreptul unui dormitor, aude un strigăt slab din interior. Izbește cu umărul în ușă și intră vijelios atunci când recunoaște vocea, apoi încremenește în fața imaginii care i se înfățișează. Un coleg de echipă, mort de beat, o îngrămădise pe Rya într-un colț al camerei, fiind pe punctul de a o viola.

Cămașa ei, făcută bucăți, e împrăștiată pe lângă pat, iar fusta îi e ridicată din cauza poziției în care s-a strâns de teamă. Își strânge mâinile pe pieptul ascuns acum doar de sutienul din dantelă, iar brațele și picioarele ei au urme roșiatice de la modul brutal în care a fost strânsă și îmi imaginez cu groază că mâine pielea ei frumoasă va fi plină de vânătăi.”

   Traumatizată de ceea ce i s-a întâmplat, îl roagă pe Jay să nu o lase singură, așa că acesta o duce acasă la el. Tânărul a încercat pe cât posibil să o scoată din starea de șoc, dar pe timpul nopții fata are un coșmar, iar țipetele ei îl trezesc pe tânăr care dă năvala în cameră. Vrând să o liniștească, se așează alături de ea în pat și cu toate că apropierea ei este o dulce tortură, în scurt timp a reușit să adoarmă. Dar odată cu ivirea zorilor, Jay se trezește cu plăcerea creată de  un corp cald pe care îl strânge-n brațe, iar fata răspunde la sărutările lui.  

Nu e un act sexual, e doar o imitație a lui și corpul meu e dureros de conștient de asta dar, chiar dacă nu sunt sigur că sunt complet treaz, știu instinctiv și că nu e pregătită pentru mai mult.”

   Când și-a revenit din beția pasiunii, Jay și-a dat seama ce era să facă și cu cine, așa că înainte să își piardă și ultima fărâmă de control și să facă ceva pentru care nu s-ar putea ierta niciodată, iese din cameră fără să mai privească în urmă, lăsând-o bulversată pe fată. După ce a făcut un duș cu apă rece, ca să-și liniștească hormonii, a condus-o acasă, promițându-i că o va suna din când în când, însă ea nu-l crede.

   Rya este uluită și copleșită de ceea ce s-a întâmplat. Se simte rușinată de modul în care i-a răspuns la sărutări, de felul în care s-a agățat de el. Însă temerea ei era că Jay a fost drăguț din obligație sau din milă. Se gândea că el probabil avea o mulțime de femei experimentate în jurul lui și să ” se trezească dimineața lângă un corp cald este ceva obișnuit la el” și poate că a reacționat din instinct. A durut-o răceala pe care i-o arătase imediat după ce și-a dat seama cine e lângă el, așa că și-a propus să uite ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore și să treacă mai departe.  

   Însă liniștea durează puțin pentru că Taylor își face apariția și îi spune Ryei că a primit de la Jay invitații la semifinale. Adevărul e că tânărul trimisese invitațiile cu un motiv. Încercase în ultimele săptămâni să și-o scoată pe fată din minte, dar dacă a văzut că nu reușește, a sperat că o reîntâlnire cu ea ar putea să-l ajute să scape de obsesia față de ea. Dar și-a dat seamă că s-a înșelat imediat de cum a văzut-o în tribună. Însă Rya îl ia prin surprindere atunci când îi spune că ar vrea să rămână prieteni, dar doar atât.

” Și …din nou sunt surprins! Realizez că în fața mea nu este o copilă speriată, așa cum mă așteptam, ci o fată suficient de matură să știe ce vrea. Și nu mă vrea pe mine! Tocmai mi-a spus-o clar și răspicat. Culmea, deși doream să-i ofer și eu simpla mea prietenie, încercând să ascund ceea ce simt, doar în speranța să o pot avea aproape mai des , acum nu mă mai pot mulțumi doar cu atât.”

   Până la urmă Jay o convinge să facă măcar o încercare, promițându-i că nu o să-i ceară mai mult decât este ea dispusă să ofere, dar știau că nu le va fi ușor, mai ales că amândoi munceau și pierdeau mult timp, ea cu școala și repetițiile, el cu meciurile și cantonamentele. Și în ciuda faptului că au decis să nu treacă la un alt nivel al relației decât după ce ea face optsprezece ani, știau că adevărata problemă era că el este o persoană cunoscută, iar ea minoră. Dacă lumea afla despre ei, Rya ar putea fi analizată și etichetată, iar pe Jay l-ar putea costa cariera.

   Lucrurile încep să se complice din momentul în care apar zvonuri despre relația lor, iar jurnaliștii  sportivi încep să-i atace, încercând să obțină interviuri cu ei. Oricât au negat relația sau au refuzat să răspundă întrebărilor, până la urmă s-a aflat.

După conferința de presă a celor de la Dallas Cowboys, fundașul Jay Hamilton a refuzat să răspundă întrebărilor referitoare la relația pe care o are cu o misterioasă blondă. Ei au fost văzuți vizitându-l, împreună, pe Chase Reed, coechipierul lui Hamilton, chiar în această seară. Precum vedeți, relația dintre cei doi pare destul de serioasă. Gurile rele afirmă însă că domnișoara este minoră…

   Dar relația de dragoste  riscă să se destrame nu doar din cauza că sunt hărțuiți de presă. Jay devine din ce în ce mai gelos și super-protectiv, din momentul în care află că ea va participa la curs de dans, un fel de tabără de pregătire și în funcție de prestație, i se oferea șansa unei burse de un an de zile, dar și din cauza apariției lui Shane, un dansator care s-a îndrăgostit de Rya.

“Deși ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost s-o fac să sufere, eu am fost cel care a rănit-o cel mai mult. Mi-am dat seama că relația noastră, așa scurtă cum a fost, i-a adus mai multă suferință decât bucurie.”

“Îmi plâng soarta, îmi plâng necazul…Plang după iubirea pierdută și ce ar fi putut să fie…Plâng pentru că el a renunțat, plâng pentru că și eu am renunțat.”

   Ce se va întâmpla dacă Rya primește bursa? Ei se iubesc suficient de mult încât distanța și timpul să nu conteze? Sau poate că Jay o va alunga cu gelozia, posesivitatea și neîncrederea lui? Ce reacție a avut Rya când l-a găsit pe Jay într-o ipostază extrem de compromițătoare alături de o altă tânără? Să fie oare adevărat că Jay se va căsători cu acea femeie din cauză că este însărcinată?

   Corina Cîndea a scris o carte încărcată de momente romantice, de multă pasiune și emoție. Am fost sedusă de “Micuța balerină“ a cărei poveste plină de farmec și profunzime și-a câștigat locul în sufletul meu.

Nota 10

Librex.ro

Cartea Micuța balerină de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
14

,,În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei."

                Casa păpuşilor de M. J. Arlidge-Editura Trei

 Titlul original: The Doll’s House

Traducere: Laura Karsch

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 432

Gen: Thriller, Mystery, Psychological Thriller

Seria Helen Grace : 1.Ghici cine moare primul – Eeny Meeny (2014); 2. Ghici ce-i în cutie – Pop Goes the Weasel (2014); 3. Casa păpușilor – The Doll’s House (2015); 4. Liar Liar (2015) ; 5.Little Boy Blue (2016) ; 6. Hide and Seek (2016)

   Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!
Ce legătură poate fi între o fată care se treze
ște răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie?
Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite
și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

“Ghici cine moare primul“ și “Ghici ce-i în cutie“ mi-au oferit o experientă extrem de tulburătoare, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum al seriei “Helen Grace”. Eram dornică să mă reîntâlnesc cu frumoasa, dura și impulsiva Helen (impulsivitatea este practic în ADN-ul ei), cea care se îmbracă adesea într-un costum de piele și străbate străzile orașului Southampton călare pe o motocicletă Kawasaki.

casa-papusilor-1

   Eram convinsă că autorul va folosi același model ca în primele două volume, dar a reușit să mă surprindă cu o nouă tactică. Dacă în “ Ghici cine moare primul“ accentul s-a pus mai mult pe anchetă și pe modul de operare al asasinului, iar în “Ghici ce-i în cutie“, pe lângă ancheta în desfășurare, am asistat toate frământările sufletești ale personajelor, în “Casa păpușilor” situația se schimbă. În primul rând, nu ni se mai prezintă, în mod special, o serie de crime desfășurate parcă pe bandă rulantă, ci suntem observatori la toate încercările prin care trece Ruby, o tânără răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră. De această dată, Helen va face o cursă contra cronometru, în încercarea de a o salva. Dacă va reuși sau nu, vă las pe voi să aflați.

   În al doilea rând, nu vedem doar care este viața anchetatorilor în afara secției de poliției, dar și asistăm la toate  luptele care se dau în culise, în interiorul secției. Dispute, orgolii, ambiții, conflicte, polițiști carieriști – toate aceste lucruri riscă să dezbine echipa, ceea ce ar fi putut îngreuna ancheta. Iar din punctul meu de vedere, toate aceste jocuri din spatele cortinei m-au atras mai mult decât ancheta de față. La un moment dat,  m-a copleșit cruzimea intrigii Subcomisarului de poliție Ceri Harwood, setea ei de răzbunare. Inspectorul șef Helen Grace reușise să prindă până în prezent doi ucigași în serie și, drept urmare, dobândise statutul de legendă în cadrul poliției. Eroismul și popularitatea ei este cam greu de digerat de șefa Harwood și unii dintre subalterni, așa că aceștia vor contribui la o urâtă conspirație.

   Vechea echipă a Inspectorului Șef Helen Grace se destramă. Tony Bridges a părăsit definitiv poliția, agentul Grounds avea să iasă în curând la pensie, iar agent Charlene “Charlie “Brooks se află în concediu de maternitate, iar noul adjunct al inspectorului Grace este agent-șef Lloyd Fortune – un tânăr de culoare, chipeș, mereu în ascensiune, sortit parcă unor lucruri mărețe. Se pare că în echipa pentru incidente majore domnește o atmosferă încordată în care Helen se simte cam stingheră. De fapt, pe parcursul ultimilor doi ani, majoritatea aliaților ei plecaseră sau fuseseră înlăturați, fiind înlocuiți cu polițiști șlefuiți, ambițioși, supuși, care să joace după cum le cântă Subcomisarul Harwood.

  Cât despre personajul Helen Grace, am constatat o mare schimbare în bine. Dacă la început, în primul volum, nu am reușit să o îndrăgesc absolut deloc pentru că mi s-a părut mult prea rece, meschină și obsedată de muncă, în  romanul de față am observat cât de mult încercă să-și depășească temerile, ajungând să închege o oarecare amiciție cu fosta ei rivală, jurnalista Emilia Garanita. Nu mai este chiar atât de secretoasă, ajungând la un moment dat să facă anumite destainuri despre abuzurile trăite în copilărie. Din păcate, încă mai are acea senzație de vină, motiv pentru care apelează în continuare la Jack ( reprize sado- maso, dominare etc). Dar cea mai mare surpriză a fost să o văd atât de apropiată de subalterna ei, agent-șef Charlie.

  Firul narativ din “Casa păpușilor” se desfășoară pe două planuri care la un moment dat se vor intersecta, atunci când se descoperă o posibilă legătură între cele două cazuri.

   Acțiunea romanului începe în forţă. Tânăra Ruby se zvârcolește în pat după o noapte agitată petrecută într-un club și, brusc își dă seama că ceva nu e în regulă.

“Ruby dădu perna la o parte și se ridică în capul oaselor. Deschide gura să spună ceva, dar nu scoate decât un sunet slab – corpul îi împietrise de spaimă. Se dusese la culcare în patul ei plăcut, confortabil. Dar se trezise într-o pivniță rece, întunecoasă.”

   Ce era locul ăsta? De ce se află ea aici? Simte cum o apucă disperarea, iar gândul că nu are inhalatorul la ea o scoate din minți. Brusc aude cum se deschide ușa pivniței și un bărbat își face apariția, iar ceea ce îi spune  pur și simplu o descumpănește.

“- N-o să te caute nimeni, Ruby.

  – Mă așteaptă părinții mei. Mama o să treacă astăzi…

  – Părinții tăi nu te iubesc.

  – Cum?

  – Niciodată nu te-au iubit.

  – Ce tot spui?

  – Am văzut cum se poartă cu tine. Ce spun când nu ești tu de față. Vor să scape de tine.”

    Între timp, pe o plajă pustie din Carsholt, o familie venită pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână, găsește într-un șanț cadavrul unei tinere.

Andy se apropie de marginea șanțului. Presimțea peste ce avea să dea acolo. Parcă și vedea cu ochii minții. Dar chiar și așa, inima îi stătu în loc când privi în groapă. Pereții erau abrupți, șanțul era adânc – cam de un metru – și acolo, la fund, perfect încadrat de nisipul ud, se găsea chipul palid al unei tinere.”

Inspector-șef Helen Grace a preluat cazul și nici măcar nu bănuiește cu ce se va confrunta.

    După gradul de descompunere, femeia zăcea acolo cam de vreo doi-trei ani, iar cine a omorât-o nu este un amator pentru că a știut exact cum să scape de cadavru într-un mod prudent și premeditat. Este un indiciu clar că ucigașul a mai făcut asta și înainte. Experții criminaliști nu au găsit nicio cauză evidentă a decesului; nu existau leziuni provocare de glonț sau cuțit, iar vertebrele și ceafa erau intacte. Deci s-a mers de la premiza că sărmana femeie a fost ucisă prin înfometare. Această idee a fost întărită și de faptul că în stomac i s-au găsit urme de substanțe necomestibile – lemn, bumbac, metal. De asemenea, s-a constatat că victima suferea de o boală de inimă și avea implantat un stimulator cardiac, și astfel a putut fi identificată, pe baza numărului de serie. Numele este este Pippa Briers.

   Însă atunci când Helen s-a dus acasă la Pippa, tatăl ei nu a crezut sub nicio formă că este vorba de fiica lui. Deși nu o mai văzuse de câțiva ani, nu o declarase dispărută pentru că din când în când primea câte un SMS sau tweet de la ea. Ba mai mult, chiar în acea zi îi trimisese un mesaj! Oare ce se întâmplă? Să fi încurcat poliția numărul de serie al stimulatorului? Se pare că nu, pentru că tatăl fetei este chemat la morgă să o identifice. Și se confirmă faptul că e Pippa.

   Între timp, părinții lui Ruby sesizează poliția că fiica lor a dispărut, iar agent Sanderson preia cazul. O anumită informație o face pe polițistă să-și dea seama că situația capătă o tentă mai lugubră. Fata suferise toată viața de astm și totuși lăsase acasă inhalatorul. Oare plecase din proprie inţiativă sau era și altcineva implicat în poveste asta? Însă  Ruby îl înștiințase printr-un scurt e-mail pe proprietarul locuinței că renunță la contractul de închiriere, apoi dăduse un mesaj prin care-și anunța familia că pleacă pentru o vreme.

   Însă mintea ageră a inspectoarei Helen Grace face conexiunile potrivite și descoperă că mesajele trimise de Ruby și Pippa, au fost trimise de către o terță persoană, care simula prezența digitală a fetelor. Era evident că ucigașul nu știa că găsiseră și identificaseră cadavrul Pippei.

   Lucrurile se complică îngrozitor din momentul în care alte două fete sunt găsite îngropate pe plaja pustie. Ținute în viață de dincolo de mormânt prin tweet-uri și SMS-uri !

   Separat de acest complicat caz, inspectoarea Helen Grace încearcă să dea de urma nepotului său, care dispăruse de mai bine de optsprezece luni. Abia de curând descoperă că în centrul orașului Northampton avusese loc un atac cu violență fizică, soldat cu arestarea și reținerea tânărului. Interesant e faptul că poliția de acolo s-a dat peste cap să ascundă orice detaliu privind adresa, serviciul, cunoștințele lui, ceea ce indică faptul că doreau să-l protejeze. Dar de ce?

    Având în vedere că Subcomisarul Harwood refuză să solicite dosarul pe cale oficială, Helen cere ajutorul lui Charlie, să se folosească de relațiile pe care le avea la sediul poliției din Northampton și astfel  intră în contact cu inspectorul Marsh, fără să știe că acesta contribuie la o urâtă conspirație. De când aștepta Harwood să-și ia revanșa! ÎI întinsese lui Helen o cursă, o ademenise  să pună mână pe un material secret și astfel să ajungă pe mâna celor de la Anticorupție. Era hotărâtă s-o distrugă!

  Va reuși Helen să zădărnicească tentativa  lui Harwood de-a o distruge? De ce fusese răpită Ruby? Ce făcuse? Va izbuti Helen să o salveze la timp? Cine este ucigașul și de ce își tatuează victimele? De ce e mierla albastră atât de importantă pentru el. Care este semnificația tatuajului?

“În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei.”

   Romanul “Casa păpușilor” abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți noua poveste cu Helen Grace care hăituiește iarăși un criminal în serie.

Nota 10Editura Trei

 

Cartea Casa păpuşilor de M. J. Arlidge poate fi comandată de aici

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

            Oraşul de deasupra de Nicoleta Tudor-Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 290

Gen: Romantic, Fantasy

 Seria Cercurile mistice: 1. Cercurile mistice; 2. Ora;ul de deasupra; 3.Toria

    A doua carte din seria Cercurile Mistice dezvăluie pendularea tinerei Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, între două mari iubiri.O iubire pământeană poate străbate timpul și spațiul?

Două universuri paralele unite prin dragostea Mădălinei.

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldură pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger . . .  “orasul-de-deasupra-2

    De două ori am citit cartea” Orașul de deasupra“ si de fiecare dată a avut același impact asupra mea. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, plin de duioșie, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia îmi puteam stăpânii lacrimile. Am trăit fiecare moment la intensitate maximă. Am râs, am plâns și am suferit alături de Mădălina. Iar la final, am simțit un gol în stomac pentru că trebuia să mă despart de personajele pe care ajunsesem să le îndrăgesc atât de mult. Și tare greu m-am desprins de acele fire invizibile care mă țineau legată de uluitoarea poveste scrisă de Nicoleta Tudor.

   Dacă în primul volum al seriei Cercurile mistice m-a fascinat latura mistică (vrăjitorie, șatră de țigani, blesteme), în “Orașul de deasupra”  m-a cucerit modul cum a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural/real și fantezie, trecerea de la niște momente tulburătoare, tensionate sau înduioșătoare, la anumite situații care aduc cititorului zâmbetul pe buze. În plus, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie: Maria, Matei, Iolanda, Iani, Garofița, bătrânul Bulibașa și șatra de țigani.

   Personajul central al romanului este Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, protagoniștii primului volum al seriei Cercurile mistice. Având o fire boemă, tânăra preferă să picteze și să citească decât să își îndrepte atenția spre medicină, așa cum își dorește mama sa. Ea a moștenit harul părinților ei, acela de a citi și influența gândurile oamenilor, dar și de a-i vindeca, făcând să dispară durerea “numai fixându-și ochii ei negri, mari și lăcrimoși asupra zonei pe care dorea să o vindece”. Însă ea mai are un dar, acela de a vedea “orașul de deasupra “ planeta Toria.

   În urmă cu câțiva ani, Mădălina a găsit în podul casei o ladă veche în care erau ținute niște straie străveche, dar și un săculeț cu bănuți. Bănuțul cu o gaură perfectă în el i-a atras atenția, și în timp ce-l studia, a constatat că pe fațetele lui începea să se vadă orașul pe care ea îl vedea de când se știa. În timp ce-l strânge în mână, se trezește că este teleportată în Toria, la malul mării și vede cum un băiat cam de vârsta ei este  împins de doi bărbați  până la apă. Scena înspăimântătoare la care asistă în continuare o face să strângă și mai tare bănuțul și astfel se întoarce în camera sa.

Și atunci a simțit amețeala care a cuprins-o brusc, tunelul pe care aluneca în rotocoale, țipătul ei fiind acoperit de un vuiet de lumină care o înconjura și o împingea tot înainte. Când și-a revenit, se afla în nisip, pe malul mării, iar în spatele ei se conturau clădirile elegante și strălucitoare pe care ea le zărea în miniatură.”

   Ani au trecut, Mădălina ajunge să-l cunoască pe Sorin și pe zi ce trece simte că îl place tot  mai mult. Tânărul pe cât era de frumos, pe atât era de sufletist și blând. O făcea să râdă tot timpul și îi  dădea un sentimentul de stabilitate și încredere.

Era iubitul ei, iar ea se simțea liniștită alături de el. Se simțea în siguranță. Îl cunoștea doar de câteva luni dar știa că el va fi umărul de care ea se va sprijini. El va fi liniștea ei.

   În noaptea de după incidentul de la cinema, în urma căruia ea îl salvează pe Sorin, ajunge să vadă din nou orașul de deasupra și brusc ia decizia să scoată din nou bănuțul din noptieră și astfel ajunge din nou pe malul mării, în Toria. Curiozitatea o face să intre în oraș, tocmai când are loc o petrecere unde toată lumea poartă măști, precum cele venețiene. Și aici se împrietenește cu o fată care îi spune ceva ce o nedumerește pe Mădălina.

“-De unde știi tu cum se îmbracă pământenii? mă întreabă cu glasul scăzut. Pe aici nimeni nu mai știe nimic de pământeni de când a fost Căderea.

 – Bănuiesc, i-a răspuns nesigură, întrebându-mă ce înseamnă Căderea.

– Interesant, spuse după ce mă mai studie o dată. Bunica mea îmi povestea adesea despre pământeni, străbunica ei a fost pe pământ. De fapt a și rămas acolo. De atunci nu mai avem voie. Nu se știe nici la cine este cheia. Dar ce vorbesc eu, știu că nu am voie.”

   Revenind pe plaja din Toria, Mădălina zărește un un tânăr care stătea sprijinit de un bolovan, privind pierdut spre mare. Și îl recunoaște. Este băiatul pe care l-a văzut prima dată.

Dintr-o mie de băieți, aș fi recunoscut acei ochi negri, ochii care m-au tulburat și pe care nu i-am putut uita niciodată. Părul negru îi flutura în bătaia vântului, și atunci am știut. Și el mă recunoscuse. “

   La următoarea vizită în orașul de deasupra, Mădălina descoperă că pe tânăr îl cheamă Naum și este descendentul direct al primei familii care a venit pe Toria. De asemenea, află mai multe  lucruri despre această minusculă planetă, dar și că bănuțul este de fapt o cheie cu ajutorul căruia cei din Toria puteau părăsi planeta, iar Naum era însemnat ca purtător al cheii.

 Planeta se răzbunase pe locuitorii ei, pentru că nu o trataseră cum trebuie, și încet încet dispărea câte o porțiune din aceasta. Ei nu o mai puteau vedea sau percepe în nici un fel. Astfel că rămase vederii lor doar un oraș, cu malul mării în care nu se mai încumetau să intre sau să navigheze, întrucât nu știau cât mai puteau vedea sau percepe din acesta. Sau nu li se dădea voie. Doar cei care mureau erau însoțiți pe ultimul drum până la malul mării unde erau lăsați pe apă, și dispăreau în neant.”

   Între cei doi apare o atracție instantanee, o pasiune mistuitoare care pe zi ce trece o distruge sufletește  pe Mădălina. În viața ei exista deja Sorin, iar alături de Naum simțea o foarte mare nesiguranță.

Dar ce mă făceam cu dragostea mea pentru Naum, care mă mistuia centimetru cu centimetru. Nu aveam aceeași siguranță nici în el, nici în mine. Câteodată mă privea cu atâta durere de îmi dădea impresia că îmi ascunde ceva.”

  Prima oară când m-a sărutat, după nouă luni, am simțit cum dispare nisipul de sub picioarele mele. A fost atât de intens ce am trăit, golul pe care l-am simțit în stomac, foamea pe care o aveam de el. Am tânjit după acel sărut timp de nouă luni. Credeam că nu se va mai întâmpla niciodată. Şi mai târziu, stând în patul din camera mea, simțeam acel sărut. Simțeam gustul lui ușor sărat de la briza mării și buzele lui fierbinți care le striveau pe ale mele. Și apoi privirea lui pierdută. L-am întrebat dacă regretă că m-a sărutat. A dat din cap supărat și mi-a spus că nu regretă nici un moment decât că a așteptat atâta timp ca să o facă. Și că acum, că a făcut-o, nimic nu va mai fi la fel. M-a întors spre el, mi-a cuprins fața cu palme puternice și mi-a spus:

-Odată și odată noi vom fi împreună! “orasul-de-deasupra-1

   Mădălina se tot gândește că trebuie să se distanțeze de misteriosul Naum, dar nu rezistă tentației. Tot ce conta pentru ea era să-l vadă. Nu-și putea controla iubirea pentru el. Incertitudinea, nesiguranța, necunoscutul, toate acestea o neliniștesc. Suferă în tăcere, refuză să discute cu cineva și încet încet intră în depresie. Sorin îi este alături când trece prin aceste moment grele, fără să bănuie ce se petrece în sufletul fetei.

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

   Cu toate că tânărul îi spune că într-o zi vor fi împreună, comportarea lui Naum îi aduce fetei numai suferință și dezamăgire. Iar ziua în care Aris, prietena pe care și-a făcut-o în Toria, le spune că Enola se apropie, duritatea cu care el îi cere Mădălinei să plece, o sperie cumplit. Dar cine era Enola și ce influență putea avea asupra lui, încât să se poarte cu ea cu atâta asprime?

   Mădălina și-a interzis să mai privească spre cer, să mai caute orașul de deasupra. Luni de zile a refuzat să se mai ducă după Naum. Pentru ea nu mai exista decât Sorin și dulcea dragoste pe care i-o purta.

“M-am simțit vie la el în brațe, după atâta timp, îl simțeam și simțeam că îl iubesc. Și simțeam că trăiesc. Mă privea și mă săruta, mă săruta și iarăși mă privea .Îi simțeam pulsul accelerat, îmi simțeam inima bătând, simțeam legătura care se crea între noi, ne învăluia și ne făcea să plutim  de plăcere, de bucurie și de iubire.”

    Dar pe Mădălina o frământă multe gânduri. Vrea să-l mai vadă pe Naum pentru ultima oară, să primească niște explicații de la el, dar ajunge să cedeze în fața lui.

  Însă  ceea ce îi va pricinui cea mai mare suferință a fost acel moment în care îl vede pe Naum alături de o tânără frumoasă care îi spune acestuia:“Abia aștept să ne unim, pentru a nu ne mai despărți în fiecare zi

 

“Am simțit cum îmi aluneca pământul de sub picioare și lacrimi grele au pornit să-mi curgă pe față. Deci asta era. Am atins bănuțul pentru a nu mă repezi cu pumnii asupra lui Naum și am ajuns în camera mea pentru a-mi linge rănile.”

    Oare va scăpa Mădălina de fantoma acestei iubiri sfâșietoare? Ce alegere va face ea? Oare ce reprezentă Căderea? De ce nu aveau voie cei de pe Toria să vorbească despre pământeni?

“-  Ai sufletul chinuit de o dragoste mare. O dragoste care te omoară pe picioare. Ai de făcut o alegere grea. Între un bărbat pe care îl iubești mistuitor și un bărbat pe care îl iubești la fel de mult dar care îți aduce liniștea în suflet.”

Voi trăi toată viața cu amintirea unei iubiri fără seamăn, a unei iubiri care nu se va șterge din sufletul meu niciodată.”

   Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să vă las vouă plăcerea de a descoperi ce se întâmplă mai departe cu Madalina, Sorin şi Naum.

   Vă mărturisesc că pe mine m-a impresionat răbdarea lui Sorin, faptul că el nu-i cere Mădălinei nimic, ci o îndeamnă să facă ceea ce îi dictează sufletul. De aceea mi-a plăcut de el foarte mult. Dar și suferința lui Naum m-a răvășit profund!

   “Orașul de deasupra “este un roman complex, fascinant, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Iubirea, magia și fantasticul își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic!

Nota 10 +

 

Librex.roCartea Orașul de deasupra de Nicoleta Tudor a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
15

    I.R.En. de Sandra Coroian-Editura Quantum Publishers

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Noiembrie 2016
Număr pagini: 230

  Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?

  Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile. 

  Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.

  O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem. 

  I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.

  Acum câteva minute am terminat de citit “I.R.En.” și încerc să-mi pun ordine în gânduri, dar  încă sunt sub influența evenimentelor din carte. M-am propus să-i scriu recenzia imediat după ce o termin de citit, dar  îmi dau seama că în mintea mea este o învălmășeală de idei, o adevărată furtună emoțională. Simt că sunt încă prinsă în mrejele acestei povești uluitoare și nu pot să revin la realitate. Scriu, apoi șterg, negăsind cuvintele potrivite pentru a vă explică ce înseamnă pentru mine “I.R.En”.

   După cum știți, devorez orice carte care apare la Quantum și nu de puține ori mi-am recunoscut dependența față de această editură. Dacă până acum m-a “hrănit” cu povești fantasy sau romance, de această dată a venit rândul unui roman SF, lucru care pentru mine reprezentă o provocare. Sunt  încă un învățăcel în materie de science-fiction și până în prezent nu am citit decât câteva cărți scrise de Pierce Brown, Lisa Price sau Amie Kaufman (după cum vedeți e vorba de partea mai light a SF-ului). Cu toate că prefer două genuri literare – thriller și romance, mi-am propus totuși să-mi depășesc zona de confort citind și altceva (sau cum îmi place să spun – să lărgesc aria de vânătoare), iar acum mă bucur că am acceptat provocarea.

  Genial! Tulburător! Șocant! Doar în acest fel pot caracteriza acest SF psihologic scris de Sandra Coroian. Am fost complet fermecată de stilul abordat, de felul cum este realizată narațiunea, de complexitatea personajelor, de trecerea de la lumea ireală la cea reală. La un moment dat, aveam impresia că autoarea se joacă cu mintea mea. Îmi făcusem tot felul de scenarii, dar de multe ori, când eram singură de ceva, îmi dădeam seama că e cu totul altceva. Ajunsesem în situația să nu mai știu ce se întâmplă în realitate. Iar la final am primit lovitura de grație! Efectiv am fost năucită la aflarea adevărului! Și sunt convinsă că și pentru voi va fi un șoc!

  “I.R.En.” este genul de carte care trebuie citită cu foarte mare atenție, care îți pune la treabă celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii. Dacă ai trecut peste un pasaj se poate să fi pierdut câteva informații. De altfel, în ciuda ritmului foarte alert, subiectul cărții m-a făcut să pun din când în când frână pentru a digera anumite pasaje.

  De această dată, n-am să vă pot povesti prea multe pentru că v-aș servi niște spoilere de toată frumusețea, dar voi încerca să vă ofer câteva ceva, doar atât cât să vă tentez să citiți cartea. De fapt, dacă stau și mă gândesc bine, încercând să vă introduc puțin în acțiunea cărtii, voi fi nevoită să vă induc putin în eroare, pentru că de fapt nimic nu este ce pare a fi. Singurul pont pe care vi-l dau e că anumite lucruri din carte m-a făcut să-mi amintesc de tematica din Matrix.i-r-en

  Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul cum Sandra Coroian și-a imaginat această lume cu tot felul de sisteme, coduri și ranguri. Iar eu ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază. Lumea pe care o descoperim la începutul cărții este condusă de 5 Supremi care au creat tot acest sistem. Iar oamenii trebuiau să țină cont de cele 5 Coduri pe care nu aveau voie să le încalce. De exemplu, nu aveau voie să își însușească bunurile deținute  de către sistem, nu aveau  dreptul să ia viața cuiva fără permisiunea sistemului sau a celor 5 Supremi, nu își puteau lega sufletul de o altă ființă umană decât cu aprobarea Supremilor și nici nu aveau voie să viseze. În aceasta lume existau și Healerii, un fel de savanți cu  IQ inuman de mare și care erau instruiți în investigarea manifestărilor fiziologice și intelectuale ale unei ființe umane  și care aveau la rândul lor câte un Mediator. În timp ce un Healer este o ființă umană, Mediatorul este jumătate om, jumătate mașinărie, fiind progamat să fie lipsit de sentimente.

Mediatorul avea un singur scop. Să recruteze, în primul rând, iar în momentul în care aveau să fie avansați, deveneau însoțitori, protectori sau un fel de bodyguarzi.”

   Povestea este spusă atât din perspectiva lui Cehel Ynue (28 ani), eroina cărții, dar și a altor personaje – Jason, Mun (tânărul care i-a oferit primul sărut), dar și a unui personaj căruia nu doresc să-i spun numele (pentru a nu vă strica surpriza).

   Pe când Cehel avea doar 14 ani, Mediatorii au constatat că fata poseda o inteligență cu mult peste  cea a copiilor de vârsta ei, așa că i-au contactat părinții, i-au plătit ca să uite că au avut vreodată o fiică, iar pe Cehel au dus-o în LaiDakam pentru a intra în programul de instruire și informare, susținut și supravegheat de un Healer. La vârsta de 18 ani a dat examenul de devotament și loialitate, prioritatea ei numărul unu fiind aceea de a îndeplini misiuni de urmărire și prindere a celor care încălcau codurile principale.

De fapt, prioritățile mi-au fost reprogramate. Sunt tot eu, toate amintirile mele sunt intacte, dar odată cu examenul de devotement și loialitate, prioritatea mea numărul 1 a devenit  îndeplinirea misiunilor și a scopurilor sistemului, indirect a celor 5 Supremi. Am fost transformată într-o unealtă.

Mi s-a spus despre I.R.En., dar nu și ce înseamnă. Din câte am înțeles pe atunci și din câte pot deduce acum, I.R.En. e un fel de sistem. Nu știu ce face. Nu știu care îi este scopul sau cu ce scop a fost conceput.

   La vârsta de 20 ani, Cehel, care a devenit și ea un Healer, a primit prima ei misiune oficială și tot atunci și-a întâlnit mediatorul personal care o va însoți pretutindeni-Jason. Misiunea era aceea de a identifica un suspect, extragerea lui din orașul Mundi și predarea acestuia mai departe. Numai că în timpul misiunii, Jason ucide un bărbat pe care îl consideră un pericol, încălcând astfel cel de-al 4-lea cod, dar în loc să-l raporteze Comandantului Helen și implicit celor 5 Supremi, Cehel se gândește să păstreze secret. De ce? Pentru că ceea ce îi spune Jason (care alege să-și dezvăluie chipul cât se poate de uman) o pune pe gânduri.

“ – Vezi tu, Cehel…nu toate lucrurile sunt așa cum par sau așa cum ți se spune că trebuie să fie. Există anumite căi prin care poți păcăli sistemul.

  –Și tu? Tu ai păcălit sistemul pentru a-mi salva viața?

 Atunci Jason mi-a zâmbit pentru prima oară.

  -Nu. Eu nu mă supun codurilor. Nu cred în coduri și nici tu nu ar trebui să o faci.”

   Nu doar aceste cuvinte au bulversat-o, ci și reacția suspectului atunci când l-au găsit. Bărbatul plângea și era ferm hotărât să-și pună capăt zilelor decât să fie prins, iar vorbele sale îi par fetei fără înțeles.

“ – Nu ai cum să înțelegi. Faci parte din sistem. Nu știi de fapt ce înseamnă sistemul. Oh, scumpă Healer, dacă ai ști adevărul. Îmi pare rău că trebuie să trăiești în realitatea asta. Îmi pare rău că nu ai cum să realizezi ce se întâmplă de fapt.”

 

   În loc să fie entuziasmată că prima ei misiune s-a încheiat cu succes, Cehel simte că ceva nu este în regulă. Și într-adevăr ceva rău se întâmplă! În momentul în care aduce prizonierul în fără Comandantului Helen, aceasta îl împușcă în cap, fără pic de remușcare, încălcând la rândul ei codul. A sfidat legea și pe cei 5 Supremi. Asta a făcut-o pe  Cehel să-și piardă încrederea în comandant, în coduri și în sistem.

  Din acest moment încep necazurile pentru Cehel și Jason. Li se dă o a doua misiune, acea de a cerceta teritoriul Kahleyla și de a raporta existența ființelor vii. Însă atunci când s-au apropiat de acel teritoriu, au fost azvârliți din helicopter, iar mai apoi, nu au mai putut lua legătura cu bază.

Nu cumva Comandantul Helen a încercat să scape de ei, trimițându-i într-o misiune falsă?

  Lucrurile încep să se complice foarte mult din momentul în care își dau seama că în Kahleyla timpul stă parcă pe loc, iar cel mai halucinat lucru e că aici totul pare că un fel de hologramă sau ceea ce se cheamă mirror effect. La un moment dat nu am știut precis dacă s-au intersectat cu ei înșiși sau dacă e vorba de niște clone.

În clipa în care nălucile au trecut pe lângă noi, am încremenit. Erau…noi. Eu și Jason, vorbind despre focurile pe care le auzise el.

– Hei! Am strigăt după noi, dar niciunul nu se întorsese.

 Își continuară drumul, ca și cum nici nu am fi existat.

– Jason, ce dracu’? Poate era o hologramă.

– O hologramă? Nu ți se pare ciudat că acum câteva clipe eu am auzit ceva și tu nu, iar când m-am trântit la pământ, tu ai auzit focuri de armă?

– Nu înțeleg. Poate, teritoriul ăsta se joacă cu mințile noastre.“

    Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit(cam 25 % din ce se întâmplă în carte) până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Cehel și Jason, ce este I.R.En., cine este de fapt Cehel, ce sentimente are pentru Jason sau pentru Mun și ce parte a fost reală sau ireală/virtuală.

  Sandra Coroian a reuşit să mă surprindă cu talentul şi creativitatea de care a dat dovadă şi pentru asta ţin să o felicit! De asemenea, îi mulțumesc pentru faptul că a scris una dintre cele mai geniale cărți pe care am citit-o în ultimii ani.

  Sper din tot sufletul ca și alți oameni să o descopere și să-i citească cartea! Iar dorința mea cea mai aprigă e ca “I.R.En.” să aibă o continuare!

Nota 10+Quantum Publishers Logo

 

Cartea I.R.En. de Sandra Coroian a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

 

 

by -
25

„ Când rănești o femeie, îi amintești că merită mai mult și o transformi într-o luptătoare.”

Eu sunt femeie, de Maria Cristiana Tudose

Editura: Bestseller

An apariţie: 2016

Număr Pagini: 258

   Se cunosc online, fiecare în spatele unui ecran. Ea în Italia, el în România. Ceea ce părea inițial un amuzament se transformă într-o iubire virtuală. Se îndrăgostește înainte de a-l vedea. Îi cucerește inima, sufletul și trupul. Ce se întâmplă însă atunci când relația virtuală se transformă în una reală, iar pentru dragoste rămâne să lupte doar unul dintre ei?

Un roman ce prezintă etapele din viața unei femei, povestite prin prisma a trei generații pe care le unește arta de a fi femeie – de a fi și a iubi. O lectură ce se transformă într-un bilet de călătorie în timp. O poveste sinceră despre iubire, speranță și căutarea de sine.

„ Când rănești o femeie, îi amintești că merită mai mult și o transformi într-o luptătoare.”

    Maria Cristiana Tudose este o tânără autoare nascută la Ploiești, stabilită în Italia. A început să scrie din dorința de a-și vindeca sufletul, ocupație ce a devenit pasiune și remediu. După șase ani, pagina sa “Eu sunt femeie” a reușit să ajungă la inimile a sute de mii de femei din întreaga lume.

   Descrierea m-a intrigat suficient de mult cât să-mi doresc să citesc cartea. Încă nu făcusem  investigații pe internet, deci nu știam cine este Maria Cristiana Tudose și, spre rușinea mea, habar nu aveam că există blogul “Eu sunt Femeie”. Chiar nu știu cum de mi-a scăpat acest lucru.

   Nici nu vă puteți imagina ce reacție am avut atunci când am început să răsfoiesc cartea. Lăsând la o parte latura estetică care m-a cucerit din prima, ceea ce m-a luat prin surprindere a fost faptul că nu am găsit o poveste clasică de iubire, așa cum m-am așteptat, ci este un fel de îndrumător pentru femeile care au suferit din dragoste. În acesta carte ni se vorbește despre anumite etape din viața Mariei, o poveste sinceră despre iubire și speranţă. De fapt, autoarea și-a propus să împărtășească cititorilor săi ceea ce se ascunde în sufletul acestei femei, nesiguranța și suferința ei, dorința de a fi iubită. Cred că fiecare femeie se va regăsi în acest roman!

   Nu sunt critic literar, nu mă pricep să disec fiecare aspect în parte, ci pur și simplu am constatat că Maria Cristiana Tudose dă dovadă de măiestrie în scrierea acestei cărți, punându-ne pe noi cititorii să reflectăm la toate temele abordate. Adevărul e că nu m-a cucerit povestea în sine, ci profunzimea gândirii acestei autoare, simplitatea vorbelor sale. De asemenea, m-am bucurat că am găsit și un capitol dedicat bărbaților, numit  ,,Îndemn pentru bărbatul din viața ta: rupe aceste foi și dăruiește-i-le LUI ”.Ce bine ar fi ca ei să citească aceste pagini!

Să-i săruți fruntea înainte de a pleca la muncă. Să-i mângâi obrazul. Să o asculți atunci când este supărată. Să știi cum să o calmezi. Să-i oferi libertate atunci când are nevoie. Să pretinzi atât cât oferi. Nimic mai mult. Asta înseamnă să iubești o femeie! Să cunoști fiecare aluniță de pe trupul ei. Să știi care-i sunt rănile și să nu le atingi. Să nu-i judeci trecutul, să nu-i frângi aripile și să o lași să viseze. Să te bucuri atunci când o vezi intrând pe ușă. Să adori zâmbetul ei atunci când primește un buchet de flori. Asta înseamnă să iubești. Micile gesturi fac diferența: o mare iubire se clădește cu pași mici.”

    Acțiunea se desfășoară atât în 2006 și 2010 la Florența,Italia, dar și în 2015 la Ploiești și localitatea Principesa Elena, România. Având în vedere ca aceste trei perioade de timp se tot intercalează ( de la 2006 se trece la 2015 și iarăși în 2006, apoi 2010), cititorul poate fi bulversat la început, dar având în vedere că accentul nu se pune pe poveste în sine, ci pe trăirile emoționale ale personajului central, se poate înțelege ușor ceea ce a vrut să transmită autoarea.eu-sunt-femeie-1

   În “Eu sunt femeie” ni se prezintă două povești de iubire, cea pentru Vlad și Paul, cei doi iubiți din viața Mariei. Prima este de fapt o dragoste virtuală, Maria cunoscându-l pe Vlad prin intermediul site-ului mIRC, loc unde  fiecare om se ascundea  în spatele unui nickname. Cei doi ajung să se vadă la webcam, discută mult, și pe zi ce trece, Maria se îndrăgostește din ce în ce mai mult de acest bărbat. Din păcate dragostea nu-i este împărtășită. Vlad nu o consideră pe naiva Maria decât o amică. Iar partea cea mai dureroasă mi s-a părut aceea când el se cuplează cu altă femeie și, în egoismul său, ajunge să rănească pe Maria, atunci când îi cere să fie pe mai departe prietenă.

“Adormeam așteptând și de multe ori mă trezea un buzz pe Messenger: era ca o mângâiere și înțelegeam că acele discuții pentru mine deveniseră aer. Iubeam. Îl visam, îl doream lângă mine, mă imaginam pierdută în brațele lui. Nu-mi păsa. Aveam două poze și prezenţa lui acolo în fiecare seară.”

   Cea de-a doua relație de dragoste-cea dintre Maria și Paul, este una pasională. Ea și-a învățat lecția, nu-și mai dorește dragostea, ci doar o relație bazată pe sex. De altfel, îl cunoaște pe Paul  în mod întâmplător, pe când era cu Vlad, dar abia la câteva luni de la despărțirea de Vlad, s-a decis să iasă la o cafea cu Paul. Acesta era genul de bărbat care zăpăcește o femeie cu felul lui de a fi. Încă de la început au fost de acord să-și țină ascunsă relația, să nu existe obligații unul față de celălalt, dar Maria ajunge să-și dorească ceva mai mult decât sex.

  Mai departe vă invit să descoperiți restul în carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

„Femei, bărbați, cu toții privim în urmă și ne întrebăm de ce am pierdut timpul lângă o persoană care n-a știut să ne aprecieze, care n-a avut încredere în noi și în loc să ne susțină, a preferat să spulbere vise?” (pag.9)

 „ – Când iubim sau ne simțim atrași de un om, am face orice pentru a-l cuceri. De multe ori pierdem timp așteptând, sperând la un miracol. Dacă un bărbat te iubește, te va alege pe tine în fiecare zi, de nenumărate ori. Omul potrivit este bărbatul care cere puțin, dar merită multă iubire, sprijin și respect. Omul potrivit te ghicește dintr-o privire, n-are nevoie de multe cuvinte. Vă înțelegeți prin șoapte și atingeri: nimic nu este mai frumos. Nu poți pierde timpul așteptând un bărbat ce-ți promite fericirea, deși te face să suferi: când iubim, nu renunțăm. Nu putem obliga pe cineva să ne iubească. Inima este nebună, îşi face de capul ei și n-ascultă: câteodată nu realizează cât de mult riscă, cât de mult doare să iubești un om și el să nu înțeleagă. Dacă crezi că merită, luptă pentru el. Dar NU poți pierde demnitatea. Nu te înjosi, nu te ruga de nimeni. Cine te vrea, nu te lasă să pleci! Cine te dorește, nu pleacă de lângă tine. Bărbatul care te iubește n-are nevoie de un ultimatum pentru a înțelege cât de importantă ești pentru el.”(pag.71)

Câteodată este bine să depui armele și să lași ca lucrurile să vină de la sine. Dacă un om îți este sortit, va rămâne lângă tine. Dacă viața îl duce departe, consideră-l o lecție de viață, păstrează amintirile frumoase și încearcă să uiți tot ce a fost neplăcut. La ce bun să tot cari după tine decepții, iluzii, promisiuni și sentimente negative?” (pag.108)

„Ai grijă atunci când promiți ceva unui om, pentru că riști să-l rănești. Dacă n-ai timp pentru o femeie, pleacă din viața ei, pentru că dragostea este un sentiment sădit cu atenţie și îngrijit cu răbdare; dacă fericirea ei nu este o prioritate pentru tine, pleacă și nu o mai căuta. Nu te îngrijora, există bărbați care iubesc mai mult și mai bine decât tine. În timp, ea va înțelege că tu nu erai destul de bun pentru ea și ea era prea mult pentru un om care nu știa să prețuiască sinceritatea.” (pag.120)

„Mulți n-au înțeles că femeile se îndrăgostesc de bărbații care nu renunță, de cei care reușesc să fie misterioși și amuzanți, care nu se laudă cu calitățile lor, ci îi oferă femeii iubite șansa de a descoperi tot ceea ce vrea să găsească. Mulți n-au înțeles că dragostea, în lumea femeilor, are nenumărate culori, o femeie iubește în felul ei și știe să facă diferența între prietenie și relație. Femeile sunt complicate, greu de mulțumit și puțin cicălitoare; ele o știu, din acest motiv majoritatea caută un om care să le liniștească, să le aducă cu picioarele pe pământ și să le ofere încredere în sine. Dacă iubești o femeie, nu ești un fraier: fraier sunt cei care n-au habar, nu știu cum să vorbească unei femei, ce-nseamnă iubirea și respectul. Dacă ajungi să mai ridici și mâinile, atunci ești un laș.” (pag.126)

 

„Îmi doresc o dragoste care să mă facă să râd, să mă bucur, să-mi simt sufletul liniștit, să găsesc fericirea în brațele bărbatului iubit. Îmi doresc să fiu privită ca și cum aș fi singura femeie pe pământ.” (pag.128)

 Pentru fiecare bărbat există acea femeie care i-a întors lumea pe dos: o va căuta în fiecare moment pentru că ea i-a arătat ce înseamnă a iubi o femeie, cu bune și rele, ce înseamnă pasiune, cum trebuie să te comporți în pat și pe stradă. Fie că a continuat, fie că s-a terminat, el nu o va uita, iar ea îl va căuta în fiecare om din viitorul ei. Puțini te dezbracă din priviri, majoritatea se pierd printre haine. Asta am vrut să fiu pentru tine.(pag.177 – 178)

Librex.ro

   Cartea Eu sunt Femeie, de Maria Cristiana Tudose a fost oferită pentru recenzie de către Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
16

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

Tărâmul magicianului de Lev Grossman-Editura Nemira

(Seria Magicienii, ultimul volum)

Titlul original: The Magician’s Land

Traducere : Oana Chițu

Editura : Nemira

Colecţia Young Adult

Anul apariţiei: aprilie 2016

Număr pagini: 527

Gen : Fantasy,Urban Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,16

Seria The Magicians : 1.Magicienii–The Magicians 2.Regele Magician -The Magician King 3.Tărâmul magicianului -The Magician’s Land

 

  Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din tărâmul magic Fillory și acum, după ce s-a rătăcit și a rămas fără prieteni, se întoarce unde a început întreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata să iasa din nou la suprafață…

Barierele magice ale ținutului Fillory care îl aparau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole.

Aventurile lui Quentin îl poartă din Antarctica până în Olanda plină de magie, unde reîntâlnește vechi prieteni. Dar toate drumurile duc înapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul așa cum a fost sau va muri încercând.

 „Întunecat, periculos şi cu multe răsturnaări de situaţie.“ – George R.R. Martin

Lev Grossman a dat naştere unei creaturi rare: o trilogie care a devenit din ce în ce mai bună pe masură ce a avansat… O reuşită.“ – Erin Morgenstern

 

    A sosit momentul să părăsesc tărâmul Fillory și să-mi iau la revedere de la fascinantele personaje create de Lev Grossman (Quentin, Alice, Eliot, Janet, Josh, Plum). Mă simt puțin nostalgică pentru că povestea s-a terminat, dar știu că într-o bună zi voi dori să recitesc această minunată serie și parcă despărțirea nu mai este așa de grea.

   Și când mă gândesc că în urmă cu un an mă decisesem să citesc această trilogie tocmai din cauza numeroaselor reacții negative, dar și pentru că mi se spusese că povestea este o combinație de Harry Potter și Cronicile din Narnia, motiv pentru care mă simțeam puțin descumpănită. Voiam să fie ceva diferit. Și până la urmă dorința mi s-a îndeplinit! Cu toate că există o școală de magie, dar și un misterios tărâm, asemănările cu celelalte două serii celebre se opresc aici.

  În primul rând, acțiunea se desfășoară pe o perioadă destul de lungă (13 ani) și cel puțin la primul volum, autorul trece destul de rapid peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie Brakebills, peste testul final și lunile petrecute de el în Manhattan. taramul-magicianului

   În al doilea rând, în seria Magicienii se trece destul de des de la lumea reală la cea supranaturală, de pe Pământ în  Fillory, dar și în alte ținuturi magice. În primul volum am călătorit alături de personaje atât în Brooklyn cât și în apropiere de Antarctica, ajungând într-un final pe tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, demoni, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare. În volumul al doilea, am trecut de pe tărâmul Fillory, în Țara-lui-Nicăieri, dar și lumea de apoi, și de acolo, înapoi pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, Quentin și prietenii săi au ajuns la Veneția, Corwall și Massachusetts. În ultimul volum, am revenit la școala de magie Brakebills, dar și în Antarctica, și am asistat la încercările lui Quentin de a crea un nou tărâm magic!

   În al treilea rând, există o foarte mare diferenţă când vine vorba de personaje. Ele nu sunt nici pozitive, nici negative și asta pentru că toți ajung să îi rănească enorm de mult pe ceilalți din jur. Niciodată nu îți poți da seamă dacă unul dintre ei poate fi de încredere. Fiecare ascunde câte ceva. Ba mai mult, unii nu sunt ce par a fi la prima vedere. Și să nu uităm că tot în primul volum, protagoniștii erau destul de egoiști, vexați ,libertini, posedați de demoni, atât la propriu cât și la figurat. Beau, fumau, participau la orgii. Însă puțin câte puțin, ei au reușit să se schimbe. Evenimentele la care au luat parte pe tărâmul Fillory i-au transformat în niște persoane mult mai responsabile. Iar cea mai mare schimbare am găsit-o la personajul central : Quentin Coldwater. Îmi amintesc cum era el la 17 ani – indiferent, plictisit, ticălos, infidel, iar acum, la 30 de ani, am dat peste un bărbat sigur pe el, dornic să-și ajute prietenii și decis să o aducă înapoi în lumea fizică pe Alice, singura fată pe care a iubit-o cu adevărat.

“Când o cunoscuse pe Alice, când o iubise pentru prima oară, Quentin nu fusese pregătit pentru ea, dar acum se simțea gata. Primea a doua șansă și nu avea de gând să renunțe la ea. Quentin era gata să fie bărbatul pe care Alice îl merită și Q voia să-i arate asta fetei.”

   Dacă stau și mă gândesc bine, în “Tărâmul Magicianului”, accentul s-a pus mai mult pe povestea lor de dragoste și încercările lui Quentin de o readuce la viață pe femeia iubită. Cine a citit până acum primul volum, știe că Alice a înfruntat Bestia, a reușit să o învingă, dar consecințele au fost devastatoare  pentru că ea s-a transformat în niffin, un fel de spirit /fantomă( înger justițiar al dezastrului). În ciuda faptului că relația lor a fost una mai năbădăioasă, cu certuri și infidelități ( Quentin a înșelat-o cu Janet, și din răzbunare, Alice îl înșeală cu Penny), Quentin a suferit extrem de mult, a jelit-o, iar atunci când s-a ivit ocazia – abia după șapte ani – a încercat să o transforme la loc în om. Din punctul meu de vedere, partea în care el reușește această performanță  mi s-a părut cea mai interesantă  și din acest motiv nu am să întru în detalii. Vă las pe voi să descoperiți 🙂

   Acțiunea din “ Tărâmul magicianului” se petrece după un an de la evenimentele din al doilea volum. Quentin, Eliot, Janet, Julia, Josh și Poppy are reușit să  recupereze cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory și astfel au salvat Țara-lui-Nicăieri. Julia a descoperit că este o semizeiță și a fost aleasă regina driadelor și a plecat spre alt tărâm-Dincolo. Eliot și Janet au  rămas mai departe Rege și Regină în Fillory și pentru că  mai rămăseseră disponibile două locuri de Regi, acestea au fost preluate de Josh și Poppy. M-am bucurat să descopăr că cei doi s-au căsătorit între timp, iar Poppy așteaptă un copil!

  Cât despre Quentin, acesta  a fost nevoit să renunțe la Coroană și a fost gonit din tărâmul magic Fillory, revenind pe Pământ, în Massachusetts. O perioadă de timp a încercat să se țină departe de magie, gândindu-se  că este cazul să înceapă să-și trăiască viața la fel că toți ceilalți oameni. Apoi și-a îndreptat atenția spre locul unde a început întreaga poveste în urmă cu 13 ani – Colegiul de Magie Brakebills, unde se angajează ca profesor, predând cursul de Reparații Mărunte din primul an.

   Într-o seară, în timp ce stătea singur în sala comună, Quentin găsește în buzunarul jachetei un plic. Înăuntru era o scrisoare tipărită la mașina de scris, ce-l invita politicos să se prezinte într-o anumită zi la o librărie, asta numai dacă este interesat de o slujbă. Firește că pe tânăr l-a cuprins vechiul neastâmpăr de a rezolva acest mister, așa că se prezintă la librărie unde  dă nas în nas cu o mai veche cunoștință de-a lui, tânăra Plum, dar și cu alți magicieni chemați pentru aceeași slujbă.

   Dar despre ce era vorba? Răspunsul îl oferă chiar un corb vorbitor care le spune că are nevoie de ei pentru a fura o valiză de la un cuplu de magicieni malefici. Problema e că respectivul obiect este legat prin farmece îmbinate. Dacă reușesc să-l găsească, să rupă farmecul și să-l fure, primesc fiecare câte două milioane de dolari. Însă nu oricine poate primi această slujbă. Fiecare magician trebuie să treacă un test simplu de putere magică și talent-un joc de cărți numit Împinge. Dar în timpul testului se petrece ceva interesant.

Odată cu următoarea și ultima carte, a devenit clar că Lionel își pierduse cu totul controlul asupra jocului, pentru că a întors o carte necunoscută- o damă de sticlă. Chipul ei era translucid, ca de celofan, albastru ca un safir. Era leită Alice.”

   De ce apăruse în carte chipul fostei sale iubite ? Nu era pentru prima dată când îi zărise imaginea, dar totuși se semnificație are acest lucru? În ciuda faptului că de mai bine de șapte ani era un spirit, oare îl veghea și se distra pe seama lui? Și totuși, cea de-a doua apariție îi întărește convingerea că Alice nu dispăruse definitiv, ci doar trupul ei se preschimbase și dacă exista o cale să o aducă înapoi, va face orice este posibil!

Ani buni – mai exact șapte – Q se gândise la Alice ca la o persoană care aparținea trecutului. Fata nu era moartă, ci… dusă. O jelise. Dar când Quentin o zărise în acea noapte în oglinda de la Brakebills, toate acestea fuseseră șterse cu buretele, iar tânăra se întorsese brusc în prezentul lui. “

Dar  acum nu mai conta. Tot ce mai avea importanță era că el îi simțea prezența fetei. Alice nu dispăruse: trupul ei se preschimbase, dar esența lui Alice se afla acolo, undeva, sub forma fetei pe care o cunoscuse, prinsă înăuntrul flăcării toxice și albastre, precum o muscă de chihlimbar. Q era sigur. O recunoscuse pe vechea Alice, cea pe care o iubise, deformată, dar reală, și nu putea să o lase acolo. Dacă exista vreo cale să o scape, atunci el avea să o găsească. Aceasta era misiunea lui.”

   Cu toate că imaginea lui Alice îl  băgase în sperieți, Quentin  s-a decis să nu se lase cuprins de panică și a continuat jocul, ajungând într-un final să se numere printre cei șase magicieni finaliști: Quentin, Plum, Pushkar, Betsy,Stoppard și Lionel. Doar ei au aflat mai multe detalii despre valiză. Se pare că acest obiect a aparținut lui Rupert John Chatwin, fratele mai mic al lui Martin Chatwin, acesta din urmă fiind prima persoană care a descoperit tărâmul Fillory în perioada Primului Război Mondial, cel care mai târziu s-a transformat în Bestie (creatura pe care Alice a reușit  să o învingă în urmă cu șapte ani  și din cauza căreia s-a transformat în niffin).

   Însă în timpul jafului se întâmplă ceva neprevăzut. Camera s-a umplut de siluete înveșmântate în robe. Cine sunt ei ? De ce vor și ei valiză? Ce se află în ea de este așa de important?

    Însă acțiunea din acest ultim volum se desfăşoară pe două planuri, pe Pământ și în Fillory, așa că este cazul să ne îndreptăm atenția și spre acest tărâm magic, unde prietenii lui Quentin în calitatea lor de regi trebuie să rezolve problemele dintre fillorieni și lorieni. Marele Rege Eliot tare mult și-ar fi dorit ca și Quentin să fie alături de el. Încă mai este afectat de faptul că bunul lui prieten a fost detronat și alungat din Fillory. Anul care se scursese fusese unul prosper și liniștit, dar se pare că necazurile încep să apară. Berbecul Ember prevede că se va porni în curând un mare război pe care nu-l vor câștiga. Barierele magice ale ținutului Fillory care îl apărau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Se apropie sfârșitul acestui regat. Fillory e pe moarte.

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

   Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole. Dar mai întâi ei trebuie să afle ce s-a întâmplat în trecut, atunci când frații Chatwin au descoperit Fillory și ce anume știa Rupert Chatwin, fratele mai mic al lui Martin/ Bestia despre puterile dobândite de acesta și ce lucruri a ascuns el. Și pentru asta, Eliot va fi nevoit să revină pe Pământ ca să găsească acele lucruri. Interesant, nu? Se poate ca acele lucruri să fie tocmai în valiza pe care trebuie să o fure Quentin și ceilalți magicieni? Vă las pe voi să aflați răspunsul. Sunt multe de descoperit în acest volum. Eu v-am oferit foarte puține detalii, suficient cât să vă “corup”, să vă fac să citiți această minunată serie. Vă urez călătorie plăcută  pe Tărâmul Magicianului!

Nota 10sigla Nemira

Cartea Tărâmul Magicianului, de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
46

        Până ne vom revedea… de Renee Collins – Editura Leda 

Titlul original: Until We Meet Again
Traducere: Alexandra Limoncu

Editura: Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 320

Gen: Young Adult; Romance; Fantasy; Mystery

    ,,Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană. Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 – , Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine. Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.”

    „Timpul s-a oprit în loc atunci când am citit această poveste, atât de frumoasă, încât mi-a tăiat răsuflarea. Nu voiam să se mai termine niciodată.” – KASIE WEST

   Renee Collins a crescut în Hawaii și știe să facă surf, are o soră geamănă, iubește istoria – mai ales cea americană și cea asiatică, iar în timpul facultății a avut o mică obsesie legată de comunism, scrie cărți YA și iubește magia.

   De când mă știu am fost fascinată de poveștile sau filmele care au ca subiect călătoria în timp, așa că nu se putea să ratez cartea de față. Trebuie să recunosc că atunci când i-am citit descrierea, am avut o senzație de deja vu și asta pentru că tematica îmi amintea de o altă carte apărută la editura Leda: Cascada șoaptelor de Elizabeth Langston. Mi-a fost puțin teamă că voi găsi asemănări între cele două povești, dar nu a fost așa. De această dată, personajele nu pot călători dintr-un timp în altul, ci se vor întâlni doar într-un anumit loc: plaja. Imediat cum se îndepărtează de această zonă, ei par a se estompa, revenind fiecare în timpul său: 1925 și 2015.

   Deși se observă îmbinarea mai multor genuri (young adult, romance, time-travel, fantasy, mystery), eu l-am perceput ca pe un roman de dragoste. O imposibilă poveste de dragoste!

   De fapt, avem de-a face cu un triunghi amoros și asta pentru că de Lawrence s-au îndrăgostit două fete: Cassandra (fata din zilele noastre) și Fay. Aceasta din urmă este o tipă extrem de frumoasă, seducătoare și vicleană care îi zdruncină hormonii tânărului și cu care este ca și logodit (unchiul lui a decis ca el și Fay să se căsătorească). E drept că ea îi aprinde dorința de fiecare dată când o vede, dar în același timp, nu-și poate lua gândul de la Cass.

În plus, deși țin mult la Fay, am un sentiment ciudat de loialitate față de Cassandra. Ceva s-a întâmplat între noi pe plajă. Chiar dacă n-o voi mai vedea niciodată, și-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Iar situația în care mă aflu acum cu Fay, însă cu gândul la Cassandra, o resimt ca pe o trădare la adresa ambelor femei.”

   Povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, Cassandra și Lawrence (Lonnie), așa că avem posibilitatea să înțelegem mai bine toate stările lor emoționale, dar să și vedem diferența dintre cele două epoci.

   Cassandra (17 ani) este o adolescentă din Ohio, puțin cam rebelă, cu ceva aere de divă, ce tânjește după dramatism și aventură. În loc să meargă la un stagiu de practică într-un studio de film în New York sau să plece la Paris cu prietena ei Jade, este nevoită să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cum să nu se supere că mama și tatăl ei vitreg au închiriat o vilă pe toată perioada verii? Sărăcuța de ea!

   În scurt timp se împrietenește cu doi tineri ce fac parte din nobilimea locală a acestei regiuni străvechi, de fițe – Travis Howard și Brandon Marks, și alături de ei încearcă să se distreze cât mai mult. Acesta e felul ei de a-și manifesta furia și iresponsabilitatea și chiar singură recunoaște că trece printr-o ”criză adolescentină. Pubertate. Hormoni. Chestii de-astea.” Adesea este pedepsită pentru ceea ce face.pana-ne-vom-revedea-1

“-Pedeapsă pe viață. Am înțeles. Cred că a sosit vremea să-mi iau muzicuța și să scrijelesc trecerea zilelor pe peretele de lângă pat.”

   Într-o seară cu lună plină, pe când era pedepsită, impulsul de a face ceva prostesc îi dă ghes încă o dată, așa că pleacă pe furiș din casă, îndreptându-se spre plaja privată a proprietății. În timp ce medita asupra evenimentelor din ultimul timp, ceva inexplicabil se întâmplă.

O scânteie luminoasă, o săgeată strălucitoare emană din luna ce răsare și plutește peste ocean, atingând cu un sărut țărmul.”

  Și brusc își dă seama că cineva se află pe plajă, stând aproape de linia țărmului. Silueta este cu siguranță masculină și tânără. Observându-i hainele ciudat de elegante, Cassandra deduce că este vreun invitat de la petrecere pe care o ține părinții ei.

   Curiozitatea o îndeamnă să se apropie de tânăr, află că pe îl cheamă Lawrence și după o scurtă discuție are impresia că nu este decât un “nenorocit cu bani în căutarea unei prăzi ușoare.” Iar când el îi spune că petrecerea se ține cu ocazia zilei lui de naștere (tocmai a implinit 18 ani), tinerei noastre îi sare țandăra. Cum adică? Părinților ei le-a venit ideea să-l facă pe acest străin vedeta petrecerii la ei acasă? Fie individul este îngrozitor de narcisist, fie a luat-o razna! Mai rău e că el susține că unchiul lui este proprietarul vilei în care stă Cassandra și că sunt în anul 1925!

    În ciuda acestui început nefavarabil, cei doi tineri se simt tot mai atrași unul de celelalt și doresc să se cunoască mai bine. Vor să petreacă timpul împreună, însă descoperă că plaja este singurul loc în care pot interacționa. Imediat cum părăsesc acel loc, imaginea lor se estompează.

Vine spre mine vorbind, dar tot ce aud este un murmur. Și dacă e posibil așa ceva, devine și mai transparent. Deja se contopește cu fundalul, cu tufișurile, cu oceanul, cu apusul din spatele lui.“

    Însă lucrurile încep să ia o turnură neplăcută! Simplu fapt că ei doi se pot vedea este o anomalie a naturii și orice întâlnire a lor afectează cursul istoriei. Există consecințe până și în urma unei schimbări minore neplanificate. De exemplu, Lawrence preferă să își petreacă ziua cu Cassandra în loc să se întâlnească cu Bill Howard, un prieten de-al lui, iar acesta din urmă face un accident și moare. Atunci când Cassandra revine acasă, încearcă să dea de cei doi prieteni ai ei – Travis și Brandon. Însă ciudat este faptul că Brandon îi spune că el nu cunoaște niciun Travis Howard. Disperată, fata încearcă să îi arate fotografiile în care apare prietenul lor, dar acesta nu mai apare în poze.

   Cred că ați înțeles ce s-a întâmplat…Lawrence a renunțat la întâlnire cu Billy (străbunicul lui Travis) pentru a fi cu Cassandra, iar moartea lui Billy a dus la eliminarea întregii lui descendențe, iar Travis Howard a încetat să existe. Nici măcar nu s-a mai născut.

“- Billy Howard nu trebuia să moară. Trebuia să fii cu el, dar n-ai fost din cauza mea. Nu realizezi? Noi doi ne-am jucat cu timpul. Am schimbat lucruri care nu trebuiau schimbate și asta doar pentru că ne-am cunoscut.

 Lawrence clătină din cap:

– Dar cum este posibil așa ceva? N-ai venit în timpul meu și nici eu în al tău. Cum am fi putut schimba ceva?

 – Pentru că tu ești în trecut. Nici măcar n-ar trebui să ai habar de existenta mea. Uite, cred că suntem de acord că simplu fapt că ne putem vedea este o anomalie a naturii.“

   Cassandra își dă seama că singura soluție ar fi ca ei doi să nu se mai vadă niciodată, să-și vadă de viețile lor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată. Și până la urmă își spun un sfâșietor adio!

   Însă lucrurile nu rămân așa. Curiozitatea o îndeamnă pe Cass să caute informații despre viața lui Lawrence la Biblioteca din Crest Harbor. Și descoperă ca prietenul ei este în pericol!

“Câteva rânduri pe o pagină de mijloc. Datată 9 august 1925. Câteva rânduri care mă străpung precum  un glonț în gâtlej.

“Proprietatea de la adresa 11544 Seaside este scoasă pe piață. Proprietarul, bancherul local Edward Foster, dorește să o vândă rapid, ca urmare a tragicei asasinări a nepotului său, Lawrence Foster, pe plaja lui privată. Moartea aceasta a pus în încurcătură autoritățile, care încă investighează posibilii suspecți.”

Crima a fost comisă pe 5 august. Adică peste două săptămâni!”

  Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

   Cine  îi dorește moartea lui Lawrence și de ce? Va reuși până la urmă Cass  să-l salveze pe tânăr?

    “Până ne vom revedea este un roman surprinzător de bun, cu personaje bine conturate, adresat în special persoanelor care îndrăgesc genul romance.

“…Dacă ne putem atinge, deși ne despart aproape o sută de ani, cum crezi că menirea mea de a te salva este un simplu basm? E soarta, Lawrence. Este destinul. Suntem meniți să fim împreună. Trebuie să crezi asta.”

Nota 9,5Editura Leda

    Cartea  Până ne vom revedea de Renee Collins a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Trăiește în umbre. Nu exiști. Ești doar o fantomă.

            Balanţa puterii, de Monica Ramirez– Trăiește în umbre.

Editura: Tritonic
Anul apariţiei: 2013

Număr pagini: 363

Colecţia: Thriller & Mystery

Gen: Thriller, Romance

 Seria Alina Marinescu : 1.Asasin la feminin 2. Identități secrete 3. Balanța puterii 4. Bariere de fum 5. Abis 6. Recviem pentru un asasin

Trăiește în umbre. Nu exiști. Ești doar o fantomă.

Ultimii șapte ani au învățat-o să se resemneze în fața realității. A acceptat în cele din urmă că viața în cadrul Organizației Elite nu se măsoară în bine și rău, ci în rata de supraviețuire. Nu se știe câți asasini controlează Elite, dar ea este diferită. Cu toții sunt instruiți în arta de a ucide, dar ea a fost antrenată pentru mai mult. În urmă cu șapte ani, era încă Alina Marinescu, nefiind obligată să-și asume o nouă identitate în fiecare lună. Pe atunci, Alex Therein era încă în viață… mentorul ei, prietenul ei, iubitul ei, fundația întregii ei distrugeri. Povestea lor de dragoste a fost singurul lucru de care au avut vreodată parte, dar iubirea nu poate supraviețui în lumea lor opresivă. Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile.

„Seducător și puternic, enigmatic și romantic, un roman irezistibil.” Palm Springs Time

     De autoarea Monica Ramirez am auzit acum trei sau patru ani și am fost extrem de încântată când am descoperit că este româncă. Deși m-am bucurat că ea abordează mai multe genuri literare, trebuie să recunosc că inițial nu am dorit să citesc decât Viață dublă la Veneția și Fantoma de pe lac, două cărți cu iz (de) paranormal care mi-au încântat sufletul. Abia mult mai târziu am început să ascult sfatul altor cititori care mi-au recomandat seria Alina Marinescu. De ce așa târziu? Pentru că auzisem numai și numai păreri pozitive. Cu cât vedeam că lumea o laudă, cu atât deveneam eu mai sceptică. Până la urmă am început să citesc primul volum și nu cred că mai trebuie să spun ce impact a avut asupra mea, cât de fermecată am fost de poveste. 

   Știam că voi da de multă acțiune, bănuiam că thriller-ul și spionajul își dau mâna în această serie, dar nu mă așteptam la atâtea trăiri emoționale. Dragoste, ură, pasiune. Pentru prima dată mi s-a întâmplat să citesc o poveste thriller și să plâng atât de mult. 

    Cu toate că Alina este eroina acestei serii, ochii mei s-au intreptat mai mult spre Alex. El mi s-a părut cel mai captivant personaj. M-a marcat povestea lui, cum a ajuns să lucreze mai întâi pentru SSO (Serviciul Special de Operațiuni ce aparținuse odată Securitătii) și mai apoi pentru Elite, misiunea de a o seduce pe Alina, sentimentele pe care le avea pentru ea etc.balanta-puterii-1

    La vârsta de optspreceze ani, Alex Ştefănescu a fost arestat pentru conspiraţie împotriva Partidului Comunist, a fost pus sub acuzare şi executat peste şase luni. Apoi şi‑a făcut apariţia Alex Therein, recrutat de SSO pentru a deveni unul dintre cei mai buni agenţi ai săi. Peste câţiva ani, la ordinele acestora, o sedusese și o recrutase pe tânăra Alina Marinescu, transformând‑o într‑un asasin. Apoi Alex a salvat-o de influența SSO‑ului, numai pentru a o recruta din nou ca agent operativ pentru Organizația Operațiuni Anti‑Teroriste Ultra‑Secrete Elite, o entitate secretă care nu exista în mod oficial, condusă de oameni care nu existau, nu avea siglă sau titlu oficial, nu era înregistrată nicăieri şi nu făcea parte din niciun serviciu secret de informații.

    În rolul lui de mentor  a fost aspru, crud și brutal, iar Alina și‑ar fi dorit să‑l poată urî din cauza ca o manipulase, mințise și rănise, dar a sfârșit prin a-l iubi. Frapant este faptul că și Alex s-a îndrăgostit de ea, dar din păcate  relația lor nu a fost una normală și au încercat să se distanțeze puțin câte puțin ( aflați mai multe citind Identități secrete).

   După ce am terminat de citit volumul doi, am simțit nevoia să mă distanțez puțin. Parcă trecusem printr-un tăvălug emoțional, iar moartea lui Alex m-a răvășit complet. Abia după o săptămână am început să citesc (cu ceva emoții) volumul trei – Balanța puterii, gândindu-mă că mi-am revenit, dar imediat cum am dat peste un pasaj cu și despre Alex, pur și simplu am început să lăcrimez. Nu am crezut că o să-mi fie atât de dor de el. Partea bună e că în acest volum și-a făcut apariția un alt personaj pe care am ajuns să-l îndrăgesc destul de repede – Marius Stephano, agent special al Brigadei Antitero din cadrul CIA care a primit misiunea să o seducă pe Alina, dar care a sfârșit prin a fi el sedus.

    De asemenea, mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu anumite personaje, precum Vallis, Roman, Scott si mai ales Ford Dukelman, un fost Navy Seal care activa ca agent operativ în cadrul organizației Elite de aproape două decenii, fost partener al lui Alex, dar și singura persoană în care acesta din urmă a avut suficientă încredere încât să-i dezvăluie câte ceva despre viața lui personală secretă. Însă m-am întâlnit și cu personaje noi pe care le-am îndrăgit, precum Kosmas, care este partenerul Alinei, dar și Webb, agent CIA, colegul lui Marius.

   Acțiunea din “Balanța puterii” se petrece după șapte ani de la evenimentele din “Identități secrete”. În toată această perioadă de timp, Alina a invătat în cadrul organizației Elite cum să se infiltreze, să seducă, să tragă cu urechea, să fure, să ucidă. Știa cum să suporte durerea și cum să o provoace altora. Este mult schimbată față de cum o știam eu din volumele anterioare, mult mai puternică, mai fermă, o femeie cu adevărat bătăioasă.balanta-puterii-2

Ultimii șapte ani o învățaseră să se resemneze în fața realităților vieții ei. Acceptase în cele din urmă că viața în cadrul organizației Elite nu era măsurată în bine și rău, ci în rata de supraviețuire. Nu știa câți asasini controla Elite, dar știa că ea era diferită. În mod normal, erau instruiți în arta de a ucide, dar, în ultimii șapte ani, ea fusese antrenată pentru mai mult.

   Deși au trecut șapte ani de la moartea lui Alex, durerea pierderii lui o resimte și acum. Face parte din ea. Iar toată suferința îndurată atunci a transformat-o  într-o femeie dură.

Alex Therein… mentorul ei, prietenul ei, iubitul ei, fundația întregii ei distrugeri. O sedusese și o recrutase, transformândo apoi întrun asasin de elită. Alex Therein… soțul ei, cu toate că mariajul lor nu fusese nimic altceva decât o fațadă pentru operațiunile în care erau trimiși de către Elite. Povestea lor de dragoste fusese atât de departe de normalitate încât devenise aproape disfuncțională, însă era singurul lucru de care avuseseră vreodată parte. Dragostea nu putea supraviețui în lumea lor fantomatică.

Îl iubise cu disperare, iar el îi murise în brațe, lăsândo singură, nu înainte dea o transforma în copia lui perfectă: o fantomă căreia moartea i se părea mult prea ușoară, pentru că în viața pe care o ducea acum existau doar două opțiuni: supraviețuiai, sau erai ucis.”

   De această dată, Elite își îndreaptă atenția spre organizația teroristă Al’Qaeda, în dorința de a afla cât mai multe informații cu privire la ascunzătorile liderilor din vârful piramidei. Interesul lor se intreaptă spre Bashir Al‑Fadhee, liderul organizației Brigada Martirilor, una din multele divizii Al’Qaeda. Deși se implică în tot felul de acțiuni, nimeni nu l‑a văzut vreodată și nici nu existau poze cu el. Unul dintre agenții sub acoperire s‑a infiltrat la nivel înalt în organizație și transmite informații cu regularitate catre Elite și așa s-a aflat de răpirea în Arabia Saudită a unui om de afaceri, patronul unei companii de import‑export care importă petrol în Statele Unite, dar care este și unul dintre informatorii Elite în Arabia Saudită, trimis pentru a monitoriza banii care ajung la organizațiile teroriste. La momentul răpirii, se afla în posesia unei dischete care conține informații strict secrete, iar Elite doreste sa punem mâna pe ea înaintea lui Al‑Fadhee.

   Alina este cooptată în această misiune strict secretă. Ea și Kosmas, noul ei partener, vor fi trimiși undeva în Golful Cassandra, Grecia, unde vor juca rolul unui cuplu de tineri proaspăt căsătoriți în luna de miere. Și pentru început, misiunea va fi una de supraveghere a celulei grecești Al’Qaeda, după care vor trebui să pătrundă în rețeaua lor internă.

    Dar se pare că și CIA este pe urmele lui Bashir Al‑Fadhee. Doi agenți sub acoperire au fost  trimişi să‑l găsească pe acesta, dar au fost omorâți. Inainte de‑a fi lichidați, au reuşit să trimită prin satelit conţinutul unei dischetei – o listă criptată care conţine identităţile reale a douăzeci de agenţi guvernamentali care lucrează sub acoperire. Iar dacă această listă va fi decriptată, toţi agenţii vor deveni extrem de vulnerabili

    Din păcate, Alina și Kosmas trezesc curiozitatea celor de la CIA. Nu le cunosc identitatea, nu apar în baza lor de date. Știu doar că au fost văzuți în mai multe puncte cheie ale afacerii ăsteia.  Marius Stephano, un agent special al Brigadei Antitero din cadrul CIA, primește ordinul să o seducă. Să menționez faptul că bărbatul este extrem de  atrăgător? Este înalt și suplu, cu pomeți înalți și buze pline, bine definite, ochii de un negru strălucitor conturați de gene dese, iar părul brunet îi ajunge pană la guler, dat după urechi. Ce femeie i-ar putea rezista?

“–Cine sunt? întrebă Marius, încă privind fotografia.

–Asta aş vrea să aflu și eu, răspunse Roger. Iam căutat fără nici un rezultat în baza noastră de date. Parcă nici nar exista. Sunt fantome.

–De ce te interesează identitățile lor?

–Naş putea săţi spun ceva concret, dar au fost văzuţi în mai multe puncte cheie ale afacerii ăsteia. Poza asta a fost făcută săptămâna trecută în Yemen. Apar şi dispar la fel de misterios. Vreau săi găseşti. Sugestia mea ar fi să abordezi fata. Încearcă so cunoşti, să vezi de unde vine.

–Cât de bine ar trebui so cunosc? întrebă Marius pe un ton amuzat.

–Cât de bine e nevoie, îi răspunse Roger în același fel.”

Întâlnirea dintre Alina și Marius va avea lor în Grecia, iar ceea ce se va petrece între cei doi va face să palpate inima oricărei ființe romantice. Începând din acest moment povestea mi s-a părut mult mai incitantă! Nu mi-a venit să cred că Alina se poate îndrăgosti atât de ușor după ceea ce i s-a întâmplat cu Alex. Cât despre Marius, în loc să o facă pe ea să se îndrăgostească până peste cap, s-a trezit că el este cel fermecat de ea.

Sper că fragmentele de mai jos să vă stârnească interesul!

“Alina făcu o grimasă în gând. Nu se mai simţise în felul acela de… ei bine, de fapt nu se mai simţise niciodată în felul acela. De obicei era calmă şi controlată, nimeni nu reuşea so tulbure. Iar acum, bărbatul acesta misterios şi frumos cu părul brunet şi privirea pătrunzătoare îi provoca o furtună de proporţii în suflet.”

Alina simți un val de căldură în pântece. Senzația era plăcută și o intriga. Se mișcară lent în ritmul muzicii, privinduse tot timpul în ochi. Privirea lui întunecată aproape o hipnotiza. Expresia lui era blândă și seducătoare, dar Alina intuia și altceva nu departe de suprafață. Tristețe? Felul în care o privea o tulbura până în adâncul sufletului, făcândo să uite cine și ce era, de ce se afla acolo. Nui mai păsa de nimic, pierzânduse tot mai mult în ochii acelui bărbat care părea aproape ireal.

O mângâie delicat pe obraz în timp ceş i înclina capul pentru ai atinge buzele cu ale lui. Un sărut uşor, buzele lui calde abia atingândule pe ale ei. Alina se trezi că adâncește sărutul, lipinduş i mai mult gura de a lui. Ca și cum ar fi avut o voință proprie, mâinile i se înfipseră în părul lui, aproape gemând de plăcere la gândul că era întradevăr la fel de moale şi mătăsos pe cât părea. Se retrase amețită şi cu răsuflarea tăiată, simțind cum o căldură plăcută îi urca pe șira spinării.”

Alina îşi întoarse privirea. Atracţia pe careo simţea pentru acest bărbat misterios era atât de puternică încât o îngrijora. Emoţii contradictorii începură să se ciocnească în interiorul ei, dar nu avea absolut nicio intenţie să le analizeze în acel moment. Nu putea. Trecuse prea mult timp, plus că în trecut genul acela de emoții îi provocaseră mult prea multă durere.”

“Era perfectă. Dar cine era? Şi ce putea face ca so protejeze? Cicatricile pe care le văzuse pe corpul ei îi dezvăluiseră că nu putea fi o femeie obişnuită. Dacă se dovedea că era implicată în vreun fel cu Al’Qaeda, oare ar vânao? Închise ochii îndurerat când realitatea îl izbi cu puterea unui cutremur. Nar fi avut de ales. Brusc realiză că singura metodă prin care o putea salva, cel puțin pentru moment, era săi mai acorde timp.”

   Gândiți-vă că nu am făcut decât o introducere în acțiunea cărții. V-am povestit cam 10 % din ce se întâmplă în “Balanța puterii” și asta pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întamplă mai departe cu Alina și Marius, reacția ei când a aflat că totul nu a fost decât o misiune (sau nu?) și mai ales, ce anume a făcut-o pe Alina să creadă că Alex nu este mort.

   “Balanța puterii” este un roman fascinant, o lectură antrenantă ce dispune de numeroase întorsături de situație, mister, trădări, secrete, manipulări, dragoste, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor.

NOTA 10 +Editura Tritonic

Cartea Balanța puterii,de Monica Ramirez a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Mă aflam în postura unuia cu ambii prieteni dispăruți, din dorința idioată de a face bani. Se părea că în tot acest timp în care am crezut că acționez împotriva acestor oameni, lucram, de fapt, împotriva mea. "

Eu împotriva mea, de Daniel Botea – Editura Quantum Publishers

eu-impotriva-mea-coperta

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Iulie 2016
Nr. pagini: 178

Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.
Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă
și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.

    Începând cu anul 2006 am început să cumpăr cărți pe bandă rulantă, iar la ultimul recensământ am numărat peste 5000 de “cărămizi” în bibliotecă. Nu mai am spațiu, așa că am ajuns în situația să le depozitez și în șifonier, sub pat,  în spatele televizorului etc. Mă întreb dacă nu cumva o să încep să le pun și în frigider. Încă nu este cazul! Și asta pentru că am ochit un spațiu gol în dulapul de pe balcon. Dar ce o să zică soțul când va vedea cărți printre borcanele cu murături?

    De câteva luni încerc să rezist în fața tuturor tentațiilor literare, să fiu mai chibzuită, selectivă, dar nu-mi prea reușește figura. Dau târcoale cărților și îmi spun că pușculița este goală. Situația financiară îmi mai stopează elanul, dar când apare o carte la Editura Quantum Publishers, fac în așa fel ca să o am. Însă ceva îmi lipsea din bibliotecă: “Eu împotriva mea” de Daniel Botea. Până la urmă minunea s-a întâmplat și un exemplar a ajuns la mine!

    Deși descrierea de pe copertă mă intrigase de la bun început, nu eram convinsă că va fi pe gustul meu. Însă a fost suficient să citesc prefața și primele două capitole ca să-mi dau seama că am dat peste ceva bun. Mi-a plăcut maniera de scriere, faptul că temele abordate au fost dintre cele mai diverse(sociale, psihologice), iar modul în care Leinad își exprimă gândurile, dă cititorului senzația că i se adresează în mod direct, considerându-l parcă un prieten de pahar.

    Însă ceea ce m-a atras cel mai mult la “Eu impotriva mea” a fost faptul că întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice/critice (autorul are un talent nemaipomenit de a face haz de necaz). Și cred am învățat o grămadă de lucruri 🙂  Știu de acum înainte cum să-mi justific dezordinea din cameră – voi cita din Botea : cred în teoria haosului!

    Discuțiile spumoase dintre Carla și Leinad, dar și replicile pe care acesta din urmă i le dă lui Diu sunt un deliciu. Hai să vă dau câteva exemple:

    Atunci când Diu îl întreabă  pe prietenul lui dacă și-a recăpătat telefonul, acesta îi răspunde:

“- Nu, Diu, mi-am antrenat portofelul să facă pe celularul, și-așa rar are de purtat câte ceva.”

    Sau când îl întreabă de ce nu i-a scris un mesaj, replica lui Leinad a fost:

“- Simplu. Nu am credit. Dar, totuși, am băgat un bilețel într-o sticluță și am aruncat-o în lacul din Noua. Credeam că a ajuns la tine până acum.”

eu-impotriva-mea-2

    Leinad Aetob (20 de ani) este un tânăr care și-a petrecut mare parte din viață într-un orfelinat. Părinții l-au dorit tot atât de mult cum “era dorită România în Spațiul Schengen”, așa că l-au abandonat. În prezent este student la facultatea de psihologie și locuiește la cămin împreună cu Diu, cel mai bun prieten al său. Este de fapt singurul lui prieten și asta pentru că Leinad este genul de tip prea puțin sociabil, la fel de incomod “ca o soacră nimerită din întâmplare în aceeași stațiune cu voi la mare”, deștept  și mai ales (foarte) critic.

De obicei eram foarte suspicios în ceea ce privea categoria persoanelor care se ofereau să îmi facă favoruri, deoarece în majoritatea cazurilor încercau să-și atingă propriul scop prin intermediul naivității sau neatenției mele. Mă aflăm, de multe ori, în postura peștelui momit, crezând în rama oferită.”

     La un moment dat Leinad își pierde cărămida antică ce funcționează pe post de telefonul mobil, dar obiectul este găsit de Carla (18 ani), o studentă la medicină. Firește că tipul nostru dorește să se întâlnească cu fata ca să reintre în posesia “stupid-phonului”

“Îmi era și rușine că într-o epocă plină de smart-phone-uri, eu dețineam un stupid-phone, dar măcar mi se asorta întru totul.”

    Iar întâlnirea dintre cei doi este de-a dreptul hilară!

“În timpul ăsta, o fată blondă, mică de statură și îmbrăcată, deși cu gust, foarte sărăcăcios, stătea pe loc în timp ce eu mă izbeam de ea. Nu foarte tare, că doar nu-s țăran, atât doar cât să o dărâm.

– Vai, fată, dacă te-ai pierdut de părinți în drum spre grădiniță, măcar nu împiedica lumea! am mârâit răutăcios, de parcă era vina ei că eram eu neatent.

– Te rog să mă scuzi că nu știi să mergi pe stradă, adultule ce pretinzi că ești și care te comporți ca atare! Sunt bine, în caz că te întrebi, și mersi că m-ai ajutat să mă ridic după ce ai dat cu mine pe jos!

– Nu ai un serial animat de urmărit, măi, piticanie? m-am ambalat.”

    Iar când își dă seama că piticania blondă este chiar fata care i-a găsit telefonul, încearcă să dreagă busuiocul în stil propriul.

 “Să fii prost e una. Să mai fii și încrezut e o altă podoabă a incompetenței personale. Se spune că prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul, dar dacă ești și prost, și încrezut, în cele mai nepotrivite momente, cu cele mai nepotrivite persoane, atunci mă mai liniștesc, știind că nu sunt singurul care va avea doar preotul la înmormântare.

 Ce să mai răspund? Pentru o secundă, mi-a venit să-i spun că e o coincidență de nume, apoi să-l sun pe Diu, să vină după telefon. Însă mi-am amintit că nu am de pe ce să-l apelez, și, chiar dacă aș fi avut, ăla m-ar fi întrebat “ți-ai luat telefon?” și tot m-aș fi trădat. Am plecat puțin capul, pentru a avea contact vizual cu pitica. Nu, nu de rușine, nici pe asta nu mi-o permiteam.

 – Mă scuzi, Carla! Nu știam că ești tu, am mințit, apoi prostia din mine a adăugat: Chiar credeam  că arăți mai bine decât mine!

 Râse. Pentru o secundă, mi-am imaginat că am redevenit amuzant.

 – Eu credeam că arăți măcar prost.”

     Leinad își primește telefonul înapoi și pleacă spre apartamentul Iasminei, iubita lui Diu. Nici bine nu ajunge în fața blocului, că atenția îi este atrasă de un tip înalt, grizonat, îmbrăcat într-un palton negru, care  ieșise în grabă dintr-un gang și alergă hotărât spre Leinad. Din cauza sperieturii, tânărul a alunecat pe gheață și a căzut, iar de aici i s-a rupt filmul. Și se trezește în spital!

    Timp de două zile a fost într-o stare de semi-conștientă și a simțit că cineva străin l-a vizitat. Cineva care se plângea că i-a furat  portofelul. Însă tânărul nu-și amintește să fi furat vreodată ceva! Și cu toate acestea, atunci când lui Diu i-au fost predate lucrurile persoanele ale prietenului său, printre ele a găsit și un portofel străin, plin cu bani, câteva documente, dar și un stick de memorie pe care scria ”MEA”.

    Ca tacâmul să fie complet, medicii se decid să-l pună în cămașa de forță, pe motiv că lovitura de la cap i-a afectat deplinătatea rațiunii (a se citi dement) și a început să se maltrateze singur. Cu ajutorul Carlei reușește să fugă din spital.

    Aventura este abia la început pentru că cel care l-a băgat în comă pe Leinad a început să-și facă un hobby din asta, ceea ce a generat un fel de urmărire care s-a soldat cu răpirea  și torturarea lui.

“După un timp imposibil de determinat – uitați de filmele cu James Bond – vehiculul s-a oprit. Răpitorii au coborât, dar nu și-au luat bagajele cu ei. Eu am și cu ciocanul…M-am uitat la prea multe filme, pentru că am început să mă gândesc cum aș face eu pe Thor, când se va deschide cufărul comorii cu mine. Dar, mai mult, speram ca vânătorii de comori să nu o îngroape pe asta undeva…

Până una alta, pirații ăștia îmi dădeau senzația că sunt bolnavi de Alzheimer și au uitat că tocmai le-a reușit reconstituirea Răpirii din Serai, cu mine pe post de fecioară.”

    Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Leinad și Carla. Între timp, eu îmi rod unghiile așteptând să-și facă apariția cel de-al doilea volum. Sper să se întâmple cât mai curând!

     “Eu împotriva mea” este o carte plină de viață, prezentată într-o manieră amuzantă și critică, indicată tuturor celor care au un ridicat simț al umorului.

Fragmente:

“Mă aflam în postura unuia cu ambii prieteni dispăruți, din dorința idioată de a face bani. Se părea că în tot acest timp în care am crezut că acționez împotriva acestor oameni, lucram, de fapt, împotriva mea. Din cauza mea am ajuns într-o situație în care nu-mi dau șanse de izbândă nici înverșunații jucători de păcănele sau tombole de prin târguri. Cum aș putea să câștig ceva dintr-o perspectivă, fără să pierd altceva pe alt plan?” 

Dacă Dumnezeu  ăsta exista, speram să nu fie vreun cămătar. Sincer, nu vedeam cum aș fi putut să-i înapoiez toate coincidențele, plus dobânda de 10% din întâmplări.”

 “- Nu crezi totuși că exagerezi cu tupeul?

  – M-am ars o dată la fântâna aia( mai urmează să spun că am făcut duș la aragaz și renunț la scris!). Se numește precauție, nu tupeu.”

“Ce chestie ciudată și cu prietenii ăștia pe care ni-i facem! De fapt, noi suntem ciudații în toată povestea asta, căci ne place să ne împrietenim cu oameni care ne laudă și care ne dau impresia că ne apreciază, dar, de cele mai multe ori, nu o fac, iar pe adevărații prieteni îi respingem doar pentru că sunt sinceri cu noi și că ne spun verde în față unde greșim. “

    NOTA 9,6Quantum Publishers Logo

    Cartea Eu împotriva mea de Daniel Botea a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

  Autor: Alina

„ De câte ori se gândea la fosta lui soţie, Sebastian simţea un dezgust amestecat cu furie. Dar o furie pe el însuşi, fiindcă eşecul relaţiei lor păruse evident de la bun început. Acea căsătorie fusese cea mai mare greşeală a vieţii lui. Îl făcuse să-şi piardă iluziile, liniştea şi bucuria de a trăi."

 Dupa 7 ani de Guillaume Musso – Editura ALLFA

Dupa sapte ani

Titlu original : 7 Ans Après

Traducerea : Liliana Urian

Editura : ALLFA

Anul apariţiei : decembrie 2015

Numar  pagini : 400

Gen : Romance, Thriller, Suspense, Mystery


Guillaume Musso, „romancierul preferat al Fran
ței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea uluitoare a unui cuplu pe care divorțul l-a separat, dar pericolul îl reunește, pe parcursul unei aventuri care începe la Paris și se prelungește până în Amazonia. 
Artistă boemă şi temperamentală, Nikki dă buzna în viaţa liniştită şi ordonată a lui Sebastian, un lutier dintr-o veche
și bogată familie newyorkeză. Deși sunt cum nu se poate mai diferiți, se iubesc cu pasiune și se căsătoresc. Dar căsnicia lor nu merge și, încet-încet, ura ia locul iubirii. După un divorţ furtunos, fiecare merge pe drumul lui. Până într-o zi, când dispariția misterioasă a fiului lor o face pe Nikki să-i ceară ajutorul fostului soț, pe care nu l-a mai văzut de şapte ani. Constrânşi să-şi unească forţele, Nikki şi Sebastian pornesc într-o urmărire plină de neprevăzut, care îi poartă de pe străzile Parisului până în inima junglei amazoniene. Prinși într-o conspirație infernală, cei doi au prilejul de a redescoperi intimitatea pe care o credeau pierdută pentru totdeauna.

„Un cuplu à la Cary Grant și Katherine Hepburn, multe personaje interesante, o scriitură care dă dependență. Un roman pe care îl veți citi cu sufletul la gură.“ – Europe 1
„Un thriller romantic, plin de emo
ții și de aventuri, de sentimente și de răsturnări de situație.“ – Le Soir Magazine
„Guillaume Musso plasează o familie destrămată în miezul unui amestec irezistibil de ac
țiune, suspans și aventură. Nu mai există multe cărți care să se poată compara cu După șapte ani.” – Le Parisien
„Un roman mai întunecat decât romanele timpurii ale lui Musso. Un thriller agresiv, dar romantic.” –
Le Monde
„Un romancier care
și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire
„Guillaume Musso ne convinge să citim, chiar să îi devorăm romanul, oriunde
și oricând, în tren sau pe nisip. Primim la schimb din ce în ce mai multă dragoste pe măsură ce străbatem paginile, plus explozii de suspans și fantezie la tot pasul.” – Figaroscope

     Știu că mă repet, dar acesta este adevărul: Guillaume Musso reușește de fiecare dată să ne surprindă cu niște povești inedite. Pornește de la ceva banal, îi pune mai apoi pe protagoniști în niște situații aproape imposibile, iar la final, cititorul își dă seama că a fost dus de nas tot timpul! Pe tot parcursul lecturii stai cu sufletul la gură, întrebându-te ce se va întâmpla mai departe, dacă protagoniștii vor scăpa cu bine. Iar faptul că romanele sale îmbină poveștile de dragoste cu elemente thriller reprezintă un mare bonus. Poate nu sunt foarte obiectivă când vine vorba de Musso, doar sunt o fană (înrăită) a lui, însă vă mărturisesc că i-am citit și recitit toate cărțile apărute la noi și niciodată nu m-a dezamăgit!

     În romanul „După 7 ani” ni se prezintă povestea unui cuplu pe care divorțul l-a separat în urma cu șapte ani – Nikki Nikovski, o artistă boemă și temperamentală și Sebastian Larabee, un lutier dintr-o veche și bogată familie newyorkeză, dar care pericolul îi reunește atunci când Jeremy, fiul lor în vârstă de cincisprezece ani, dispare în mod misterios. Cei doi vor trece printr-o serie întreagă de peripeții, călătorind de la Paris până în cartierele rău famate din Rio de Janeiro, dar și în pădurea amazoniană, cu poliția și traficanții de droguri pe urmele lor.

    Povestea este spusă atât din perspectiva personajelor principale, cât și secundare. Deși acțiunea romanului se desfășoară în prezent, autorul a preferat să adauge și câteva subcapitole cu anumite evenimente petrecute în trecut, cititorul având astfel posibilitatea să asiste la primele întâlniri romantice dintre cei doi protagoniști.

dupa 7 ani

     Cu toate că Nikki și Sebastian erau extrem de diferiți, s-au iubit foarte mult. El era un lutier celebru și îi plăcea singurătatea. Discret şi rezervat, el era produsul unei educaţii burgheze şi elitiste. Îi plăcea să prevadă lucrurile cu mult timp înainte, să-şi organizeze viaţa pe termen lung, să facă planuri de viitor. Ea era „inteligentă, extravertită şi entuziastă, ştia să fie afectuoasă şi să se folosească de farmecele ei pentru a-şi atinge scopul. Ducea însă o viaţă plină de excese, frivolităţi şi efuziuni sentimentale. Victimă a unei nevoi compulsive de a trăi prin ochii bărbaţilor, se juca fără încetare cu focul, gata să meargă până în pânzele albe pentru a se convinge de puterea ei de seducţie.” La acea vreme ea abia începuse cariera de manechin, visând să joace în comedii muzicale pe Broadway. Trăia de pe o zi pe alta, cu nepăsare şi dezinvoltură.

      Părinţii şi prietenii lui au încercat să-l pună în gardă pe tanar, dându-i de înţeles că Nikki nu este fata potrivită pentru el, dar Sebastian s-a încăpăţânat, crezând în mitul potrivit căruia contrariile se atrag. S-au căsătorit și Nikki a rămas însărcinată cu gemenii Camille şi Jeremy, dar în scurt timp au aparut neînțelegerile și au sfârșit prin a se despărţi. La divort, Sebastian i-a propus viitoarei lui foste neveste o înţelegere ciudată: îi ceda custodia aproape exclusivă a lui Jeremy în schimbul celei a lui Camille.

De câte ori se gândea la fosta lui soţie, Sebastian simţea un dezgust amestecat cu furie. Dar o furie pe el însuşi, fiindcă eşecul relaţiei lor păruse evident de la bun început. Acea căsătorie fusese cea mai mare greşeală a vieţii lui. Îl făcuse să-şi piardă iluziile, liniştea şi bucuria de a trăi.

N-ar fi trebuit niciodată să se întâlnească şi să se îndrăgostească. Nu aveau nimic în comun, nici originea socială, nici educaţia şi nici măcar religia. Ca temperament şi caracter erau total opuşi. Dar, se iubiseră!”

     Anii au trecut, Sebastian şi-a făcut din nou ordine în viaţă și are ca iubită o balerină, în timp ce Nikki a abandonat şedinţele foto, castingurile şi visul de a juca teatru şi s-a apucat de pictură si de câteva luni o relaţie cu un poliţist din NYPD, un bărbat cu zece ani mai tânăr ca ea. Cât despre gemenii Camille și Jeremy, în ultimii șapte ani au locuit separat, în grija celor doi adulţi care le-au dat o educaţie diametral opusă. În timp ce Nikki este o adeptă a libertăţilor şi a preceptelor: „să-ţi laşi copiii să se emancipeze, să ai încredere oarbă în ei, să nu-i pedepseşti, să elimini orice autoritate, să proclami o toleranţă excesivă, ba chiar o libertate absolută pe cât de inconştientă, pe atât de naivă”, Sebastian este excesiv de protector cu fiica lui, urmărindu-i fiecare mișcare, inspectându-i săptămânal camera și telefonul, punându-i pe laptop un soft spion care să-i permită să primească un raport cu privire la site-urile accesate de fată.

     În mod întâmplător, Sebatian descoperă că dulcea lui Camille folosește anticoncepționale, iar cearta dintre cei doi a degenarat, ajungându-se până acolo încât tatăl și-a pălmuit fiica. Însă  marele șoc îl va avea abia atunci când primește de la Nikki un telefon, aceasta spunându-i de Jeremy nu a mai dat pe acasă de câteva zile.

     Bărbatul nici nu a stat pe gânduri și a venit într-o fugă  acasă la fosta soție. Cu toate că nu s-au mai văzut de șapte ani, cei doi discută ca și cum nici nu a trecut atâta amar de timp, și în ciuda vorbelor grele aruncate de ambele părți, amândoi se decid să-și caute fiul. Problema e că băiatul are cazier, iar în urmă cu trei săptămâni a fost anchetat pentru furt din vitrina unui magazin. Și nu este prima dată când  dispare de acasă!

Dupa sapte ani Musso

       De această dată, Jeremy îi spusese mamei lui că vrea să-și petreacă weekendul acasă la un prieten, dar se pare că nu acolo a fost pentru că respectivul prieten este plecat de mai multe zile într-o călătorie de studii. Firește că părinții i-au controlat camera și au descoperit cu stupoare că băiatul își luase pașaportul, dar nu și telefonul mobil sau cardul de credit.

     S-au dus să discute cu un alt prieten de-al băiatului și de la el au aflat că Jeremy juca adesea poker cu niște tipi, în niște baruri jegoase din Bushwick deținute de un anumit Drake Decker. Iar când s-au întors acasă la Nikki, au descoperit că apartamentul fusese jefuit sau cel puțin așa părea la prima vedere. De fapt, cine intrase în casă nu venise să fure, ci să găsească ceva. Curioși să vadă ce anume căutase spărgătorul, au umblat din nou prin camera băiatului și ce credeți că au descoperit într-o valijoară de poker? Un kilogram de droguri !

     Îngroziți de descoperirea făcută, Sebastian și Nikki se îndreaptă spre una dintre locațiile unde se joacă poker, iar aici altă grozăvie! Barul era plin de sânge, stropii ajungand până la etajerele pline de sticle din spatele tejghelei. Iar in fundul încăperii, un bărbat zăcea într-o baltă de sânge.

„Ceea ce se întâmplase în bar înaintea sosirii lor nu fusese o simplă reglare de conturi între dealeri. Fusese un adevărat masacru. Şi chiar dacă nu ştiau încă ce rol avusese Jeremy în acea afacere periculoasă, era clar că problemele erau acum de altă natură. Nu se mai temeau doar că-şi vor vedea fiul arestat şi aruncat în închisoare. Se temeau să nu-l găsească mort…”

     Cu atenția îndreptată spre cadavru, Sebastian nu-și dă seama că cineva din umbră îl urmărește. Iar atunci când o matahală se năpustește spre el, nici măcar nu a avut timp să-și ridice brațul pentru a se apăra atunci când lama cuțitului s-a abătut asupra lui. În același timp Nikki se repede spre individ, dădu-i o lovitură cu piciorul. Încercând s-o salveze pe femeie din mâna matahalei, Sebastian se înarmează cu o bucată de oglindă spartă și îi tăie acestuia  beregata.

Știind că vor fi arestați de poliție pentru ceea ce s-a întâmplat, Sebastian și Nikki se decid să plece din bar.

— Nu mai putem ascunde poliţiei ceea ce ştim, constată el întorcându-se către fosta lui soţie.

Nikki dădu din cap.

— Tocmai am ucis pe cineva! Nu mai există cale de întoarcere. Nici nu se pune problema să le dezvăluim ceva!

— Nikki, pericolul care planează asupra lui Jeremy e mai mare decât ne temeam.

Ea îşi dădu la o parte şuviţele de păr care îi ascundeau faţa.

— Poliţiştii n-o să ne ajute, Sebastian! Nu-ţi face iluzii! O să se trezească imediat cu două cadavre pe cap şi o să aibă nevoie de un vinovat.

— Dar eram în legitimă apărare!

— O să fie greu de dovedit, crede-mă! Iar presa o să fie încântată să împroaşte cu noroi un om cu prestigiul tău.”

    Nici bine nu au plecat de acolo că imediat primesc pe telefon un e-mail. Adresa expeditorului era  necunoscută, iar mesajul conținea o înregistrare video.

Filmul dura mai puţin de patruzeci de secunde, dar durata scenei n-o făcea mai puţin dureroasă. Camera era fixă, plasată la înălţime pentru a supraveghea peronul unei staţii de metrou sau de tren de suburbie. Înregistrarea începea cu intrarea în gară a unui tren.

Imediat ce se deschideau uşile automate, un băiat – Jeremy – sărea din vagon şi o lua la fugă pe peron. Se vedea cum dă din coate pentru a ieşi din mulţime, apoi după el se luau doi bărbaţi. Urmărirea nu se derula decât pe vreo treizeci de metri şi se termina în dreptul scărilor, unde băiatul era trântit la pământ. În ultimele secunde, se zărea unul dintre agresori, cu faţa schimonosită de un zâmbet sinistru, care întorcea capul şi se uita fix în obiectiv.

Apoi ecranul se albea şi înregistrarea se întrerupea brusc.”

    Filmarea fusese făcută  în Franța cu o zi în urmă. Toate pistele duc spre Paris. Dar de ce s-ar fi dus Jeremy în Franța? Și cu ce scop  le-a fost trimisă înregistrarea? Nu există nici instrucțiuni, nici cerere de răscumpărare. Cine este agresorul? Îl vor găsi pe Jeremy? Ce se va întâmpla până la urmă cu Sebastian și Nikki?

Alături de Nikki, viaţa semăna cu o comedie hollywoodiană din anii ’30: el era Cary Grant, ea era Katharine Hepburn. Trebuia să recunoască: nimic nu-i plăcuse mai mult decât să râdă cu ea, să se ciondănească şi să discute cu ea. Nikki îi făcea zilele frumoase şi palpitante, aprinzând micuţa scânteie ce dădea gust vieţii.

Sebastian scoase un oftat şi se afundă în scaun. O luminiţă de avertizare clipea totuşi în capul lui ca o chemare la ordine. Dacă voia să mai aibă vreo şansă de a-şi găsi copiii, nu trebuia nicidecum să se îndrăgostească din nou de fosta lui soţie.

Fiindcă, dacă Nikki era principalul său aliat, ea era totodată şi principalul său duşman.”

Între două fiinţe, oricât de apropiate ar fi, există întotdeauna o prăpastie peste care iubirea(…) nu poate arunca decât o punte fragilă.”  – Hermann Hesse

Nota 9,8Editura All

Cartea Dupa 7 ani de Guillaume Musso a fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura AllPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Autor: Alina

by -
25

Tu cât de mult te poți ascunde de magie?

Coperta blestemul zorilor

Neamul Corbilor 2 – Blestemul zorilor de Lavinia Calina – Editura Herg Benet

Editura : Herg Benet

Colectia : Cartile Arven

Data aparitiei : Mai 2016

Numar pagini : 296

Gen : Fantasy

                       Tu cât de mult te poți ascunde de magie?

      Despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea. Iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune a morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat.

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

     Acum câteva minute am terminat de citit “Blestemul zorilor”, volumul doi din seria Neamul Corbilor și încă mă aflu sub imperiul emoțiilor. De aceasta dată mizele sunt mai mari, și cu toate ca  acțiunea nu este foarte alertă, am avut parte de numeroase întorsături de situație. Iar finalul m-a facut să strig: vreau continuarea!

    Dacă în primul volum povestea a avut o doză  mare de umor, în volumul doi am constatat că ironia a luat locul umorului, iar povestea fantastică îmbinată cu momente romantice s-a transformat într-un roman de acțiune în toată regula. Cât despre cele două personaje principale, Nicol și Roxana, am remarcat o schimbare de comportament. Roxana nu mai este fata timidă de altădată, iar Nicol a devenit mult mai rece și distantă. Trebuie să recunosc că m-a dezgustat comportarea ei, cruzimea cu care își torturează victimele. Știam că întunericul din interiorul ei devine tot mai puternic, că încearcă să-și ascundă slăbiciunea în fața Corbilor, că nu aceasta este adevărata ei față, dar tot nu am putut să empatizez cu acest personaj. M-a enervat puțin și încăpățânarea ei, convinsă fiind de faptul că Roxana nu este cu adevărat îndrăgostită de Liviu, bărbatul din Neamul Lupilor, ci că se află sub efectul unei vrăji și tocmai din acest motiv, încearcă  să-i despartă.

     În primul volum, făcusem cunoștință cu cele două tinere cu personalități aparent diferite  care au devenit bune prietene după un incident petrecut într-o parcare. Amândouă împărtășeau același secret și anume că sunt vrăjitoare. Puterea lor era una naturală, ereditară. De la bunica Nicoletei au aflat că doar primul copil de sex feminin putea moșteni dinspre înaintașele ei, iar dacă prima fată murea, puterea familiei murea odată cu ea.” De asemenea, li s-a mai spus că în cazul în care “o femeie nu avea urmași de gen feminin, atunci putea alege să își împartă puterea fiilor ei, doar că aceștia trebuiau mereu să practice, să exerseze, să cultive timp de mulți ani acea fărâma de magie lăsată de mama lor, altfel aveau să o piardă pentru totdeauna. Însă existau  și vrăjitori care erau nemulțumiți de abilitățile lor, așa că au găsit o altă cale de a-și crește rapid puterea,  furând-o de la alții. Iar dacă o vrăjitoare își pierdea puterea, nu avea să mai apuce următorul răsărit. Așa că Nicol și Roxana au încercat timp de mai mulți ani să ducă împreună o viață cât mai banală, pentru a se ascunde de ceilalți vrăjitori, mai ales de cei din Neamul Corbilor.

     De asemenea, ni s-a prezentat o parte din povestea acestor Corbi, de unde a apărut legenda. Totul a pornit de la vânătoarea de vrăjitoare. În secolul al XVI-lea au început procesele și pe tărâmul nostru. Presupusele vrăjitoare erau torturate pentru a-și mărturisi nelegiuirile. În Cluj, spânzurarea  sau decapitarea se făcea în fața Bisericii Sfântul Mihail. Într-o zi, în fața Bisericii a fost adusă o femeie care era acuzată și condamnată la decapitare. Profitând de neatenția celor care o țineau captivă a reușit să-și elibereze o mână și să ducă la gură o sticluță ce conținea otravă. S-a sinucis. De ce a încercat să se sinucidă când oricum era condamnată la moarte? Există un motiv anume! După cum v-am spus deja, prima fată născută moștenește automat puterea mamei. Dar femeia respectivă avea cinci băieți. Însă există un ritual pe care o vrăjitoare putea să-l facă pentru ca fiii ei să-i moștenească puterile, ritual care se termina în unicul fel: mama alege să-și ia propria viață. O astfel de predare a puterii era menită să țină familia unită, să nu lase să se piardă tot ce urmașii au reușit să crească și să întărească. Acești băieți i-au moștenit abilitățile, dar în loc să îi apropie, puterea i-a dezbinat. S-au întors unul împotrivă celuilalt, și-au creat propriile lor familii, și-au luat nume noi și au căutat să își mărească forțele. Cel mai mic dintre ei s-a decis să vâneze alți vrăjitori pentru a le fura puterile și a devenit mai puternic decât frații lui. Și-a luat de soție o altă vrăjitoare și și-au crescut neamul. Așa s-a născut Neamul Corbilor. Ceilalți frați au organizat mici grupuri, s-au răspândit prin țară și și-au creat și ei propriile familii. Pe lângă neamul Corbilor, mai există cel al Șoimilor, Cerbilor, Lupilor și  Roibilor. Cu toții sunt copii ai întunericului în care nu te poți încrede. Iar între ei este un război în toată regula!

blestemul zorilor 1

 

    Nicol și Roxana au devenit pioni în mijlocul acestei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori. Ei au făcut tot posibilul să le atragă, să le convingă să le jure credință. Până la urmă, Nicol este șantajată să jure credință celor din Neamul Corbilor, iar Roxana este capturată  de  Lupi și se îndrăgostește de unul dintre ei, de Liviu. Am fost uluită de ceea ce am aflat la finalul primului volum, cine este de fapt conducătorul Corbilor, ultimul descendent al celui care a întemeiat neamul lor și legătura de sânge care există între el și cele două fete.

Acțiunea din “Blestemul zorilor” se petrece atât în România, cât și în Graz, Austria. Povestea este spusă când de Nicol, când de Roxana.

     Au trecut trei luni de când Nicol s-a despărțit de buna ei prietenă (și soră) și a intrat în Neamul Corbilor. În tot acest timp a fost nevoită să-și consolideze mereu poziția, mai ales că mulți o priveau ca pe o începătoare și nu ca un lider. Și-a dat seama că pentru a fi respectată, trebuia mai întâi ca ceilalți să se teamă de ea, așa că în ultimul timp se transformase într-o persoană rece și crudă. Conducătorul Corbilor îi încredințase sarcina de a o găsi și de a o aduce înapoi pe Roxana și de atunci a torturat destui Lupi, Roibi și Cerbi, luându-le energia și amintirile.

“Am crezut că o să înnebunesc, dar, surprinzător, totul a devenit mai ușor. De parcă era ceva natural, la ordinea zilei. Nu conta din ce neam făceau parte. Dacă îmi stăteau în cale sau nu îi puteam folosi cumva, toți aveau parte de aceeași soartă.”

    Într-una din zile a torturat un Lup și de la el a aflat că Roxana și iubitul ei, Liviu, sunt undeva prin Austria (acesta din urmă s-a certat cu fratele sau, Ștefan, și a ales să se despartă de familie, luând-o cu el și pe Roxana). Se pare că Ștefan, devenit de curând unul dintre cei  nouă membrii ai Consiliului, le-a dat de urmă în Graz. Și dacă el știa deja unde se ascund cei doi, asta înseamnă că Nicol nu mai are mult timp la dispoziție că s-o găsească ea prima pe Roxana. Se tot gândește că singura ei prietenă adevărată este în compania unui Lup care mai mult ca sigur îi îmbibă mintea cu minciuni și face tot posibilul să o întoarcă împotriva ei.

“Roxana trebuia să fie aici, cu Neamul în care i-a fost scris să intre, nu cu Lupul acela jegos cu care fugise. Trebuia să o găsesc, și asta cât mai repede. Nu voiam ca Ștefan să ajungă la ea înaintea mea. Plus că mai aveam eu un motiv personal pentru care îmi doream să îi dau de urmă.”

    Între timp, Roxana și Liviu petrec clipe romantice într-un micuț apartament din Graz. Visele ei încă mai sunt bântuite de coșmaruri. Cu toate că iubitul ei o asigurase de nenumărate ori că în cazul în care Ștefan îi va găsi el îl va face să înțeleagă ca nu este nevoie să-i facă rău, fetei tot îi este frică de ce va urmă.

   Într-o zi a făcut greșeala să se folosească de puterea ei și a încercat să o contacteze pe Nicol, și din acea clipă a simțit o agitație inexplicabilă că cineva le dă târcoale. Se tot gândește că Nicol era pe undeva în apropiere și încercă să o găsească. Însă s-a înșelat pentru că Ștefan a fost cel care i-a găsit. Acesta le spune că Nicol a jurat credință Corbilor și de atunci le vânează frații pentru a le fura puterea și pentru asta trebuie să o găsească neapărat.

blestemul zorilor 2

      Nesuportând să mai stea în aceeași încăpere cu Ștefan și ceilalți Lupi, Roxana pleacă din cafenea  și se plimbă prin centru orașului. Dar în curând își dă seama că este urmărită de o femeie însoțită de alți doi  bărbați. Temându-se să nu fie prinsă de aceștia, se refugiază într-o mică bisericuță catolică. Privind mai atent, a observat în primul rând de la altar, pe o băncuță, un cap plecat, acoperit cu o eșarfă neagră. Părea o femeie care se ruga. Se uită spre ușă de fier de la intrare care se deschide și încearcă să-l apeleze pe Liviu, dar în acea clipă o rafală puternică o lovește în plin. Se pare că cei din neamul Lupilor nu vor să accepte un refuz. Însă în timpul disputei, femeia care se ruga mai devreme se ridică în picioare și ghiciți cine este ea. Nimeni alta decât Nicol! Și începe lupta…

“Fulgerele deveniră dintr-odată mult mai puternice. M-am aruncat pe burtă la fix. Valul de energie trimis de ea zbură deasupra mea și-i izbi în plin pe cei trei Lupi ce stăteau la intrare. Doi dintre ei se loviră puternică de ușă, iar femeia aceea căzu peste una dintre statui.”

Nicol încearcă să o convingă pe Roxana să plece cu ea, dar aceasta refuză.

“-Te rog, Roxana! Dacă rămâi, are să găsească o modalitate prin care să te convingă să li te alături. Are să te întoarcă împotriva mea. Acesta le-a fost planul de la început, nu vezi?

-Încetează, am zis și mi-am smuls mâna dintr-a ei. Singura care face asta ești tu. Știu că îți vine greu să crezi, dar eu chiar țin la Liviu.

-Nu mă îndoiesc de asta. Sunt sigură că îl iubești cu toată ființa ta, dar la fel de convinsă sunt că tot ce simți e doar rezultatul unei vrăji. Te pot ajuta să scapi de asta. Nu ești nevoită să-l iubești, să li te alături…

-Nu mă alătur nimănui, am interupt-o eu.

-Ba ai s-o faci, spuse ea tristă. Dacă nu te salvez eu, ei au să găsească o cale prin care să te oblige, iar atunci nu am să te mai pot ajuta.“

      Lucrurile se complică în momentul în care își fac apariția Liviu și Ștefan care o atacă pe Nicol. Exact în momentul în care aceasta din urmă crede că nu mai are nicio scăpare și că acolo își va găsi sfârșitul, aude cum vitraliile bisericii se sparg și sute de păsări negre au intrat în biserică atacându-i pe  Lupi.

Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Nicol, Roxana, Liviu și Ștefan, dar și semnificația noțiunii” blestemul zorilor”. Un lucru vă mai destăinui: Roxana va fi nevoită să jure credință Neamului Lupilor pentru a-l salva pe Liviu. Atunci când el s-a decis să fugă în lume cu Roxana, a încălcat niște reguli, iar Consiliul trebuie să-l judece. Este o chestie ce ține de loialitate.

“-  Când ai jurat credință, nu ai promis doar că o să fii alături de noi, ci ai jurat totodată că o să fii împotriva lor. Din clipa asta, orice ai face, tu și Nicol veți fi dușmani păna ce una dintre tabere vă câștiga. Iar ca una dintre tabere să câștige, cealaltă trebuie să dispară.”

     ,,Blestemul zorilor ” este un roman fascinant și vă mărturisesc că mi-a furnizat niște surprize de proporții. Mi-a plăcut stilul autoarei, îmbinarea perfectă de acțiune și romantism, complexitatea  personajelor, misterul în care ele sunt învăluite. Aștept cu nerăbdare apariția ultimului volum și sper să aibă happy-end (vreau să cred că lupta lor nu a fost în zadar) .

Nota 10Editura_Herg_Benet

Cartea Blestemul zorilor de Lavinia Călina a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

by -
39

“Îl plăcusem dintotdeauna pe Trenton, dar nu încercasem niciodată să-l cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama de ce. Cu siguranță îl plăceau multe fete, iar gândul de-a sta la coadă nu mă atrăgea, dar tot îl remarcasem. “

Dulcea uitare de Jamie McGuire – Editura Trei

Titlul original: Beautiful Oblivion

Traducerea: Oana Duşmănescu

Editura: Trei
Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

Seria Maddox Brothers: 1. Dulcea uitare – Beautiful Oblivion 2. Beautiful Redemption 3. Beautiful Sacrifice 4. Beautiful Burn

,,Primul volum din seria Frații Maddox
De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi

Cami are un iubit obsedat de muncă și care o cam neglijează. Deși Cami încearcă să facă să funcţioneze această relație la distanţă, se pare că nu e atât de ușor…
Brusc, în via
ța ei apare Trent Maddox, un fost coleg de liceu. Trent, cel cu brațele tatuate. Trent, după care toate fetele sunt topite.
Cami
și-a jurat că nu va fi niciodată pe lista lui. Crede că n-o poate păcăli cu tertipurile sale.
Dar băiatul care fură inimi e hotărât s-o facă să se îndrăgostească nebune
ște de el…

O lectură apetisantă de vară, perfectă pentru jocul de-a seducția.” – USA Today

Jamie McGuire scrie cu plăcere și lejeritate, iar fanii genului romance vor adora pur și simplu revărsarea de emoții pure. Povestea lui Cami și Trent e irezistibilă.” – Romantic Times”

     Șoc, stupoare, uimire. Acestea au fost stările prin care am trecut atunci când am citit ultima propoziție din “Dulcea uitare”. Autoarea a reușit să-mi ofere o surpriză de mari proporții. Pe parcursul lecturii mi-am pus o serie de întrebări în legătură cu misteriosul T.J. Nu înțelegeam de ce Cami ținea morțiș să păstreze secretul asupra adevăratei lui identității, de ce îi tot repeta lui Trent că o va urî atunci când va afla adevărul și că totul va fi distrus, de ce se simțea prost când era în preajma lui, chiar și după ce ea s-a despărțit de T.J. , de ce își spunea că lăsând la o parte perioada respectoasă de timp în care am așteptat înainte de a începe o nouă relație, povestea era jignitoare – și pentru T.J. și pentru Trenton.” Abia când am aflat acel secret, am înțeles totul!  Dacă aș fi fost mai atentă la anumite pasaje, la ponturile oferite de autoare… Nu-mi vine să cred că nu mi-am dat seama!

“- Habar n-am ce e asta. Dar sunt sigură că dacă ai ști toată povestea, Trenton, ai fugi de lângă mine și nu te-ai mai uita înapoi.
– Nu vreau toată povestea. Te vreau doar pe tine.”

     De când am citit cărțile din seria Beautiful, Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi, mi-am dorit să aflu poveștile celorlalți frați Maddox -Thomas, gemenii Taylor și Tyler, Trenton. Pe Trent și Cami i-am întâlnit inițial în romanul “Fericirea mea ești tu“ și știam că între ei se înfiripă ceva. Travis se amuza destul de des pe seama fratelui său că este îndrăgostit de barmanița de la Red Door și chiar Trent îi mărturisise la un moment dat că nu sunt împreună, dar lucrează la asta. Problema era că fata  avea un “ticălos de prieten”, însă “nu mai trebuie decât că el s-o mai scoată dată din răbdări ca ea să-și dea seama ce pisălog e.”

dulcea uitare 1

     Despre Trent știam deja că fusese mereu cel mai dur cu Travis (fratele cel mai mic), fiind singurul care își permitea să-i mai tragă câte un pumn, însă de el era cel mai apropiat prin comparație cu ceilalți frați. Citind cartea “Dulcea uitare”, mi-am putut da seama foarte bine de ce sunt atât de apropiați. Nu doar că seamănă foarte bine (au trăsături fizice atât de asemănătoare încât par a fi gemeni, iar unele persoane, chiar și Cami, ajung să-i confunde de la distanță), dar până și caracterele sau reacțiile lor sunt asemănătoare. Sunt nesiguri, nestatornici, iar când sunt supărați sau lucrurile nu ies cum vor ei, se refugiază în alcool și au aventuri amoroase pe bandă rulantă. Adevărul este că amândoi se tem că ar putea să o piardă pe cea mai importantă femeie din viața lor. Diferența dintre ei constă în faptul că Trent nu este foarte impulsiv, preferând să nu se bată, deși spre finalul romanului a avut și el câteva accese de furie sau de posesivitate. Dar vă garantez că împunsăturile ironice sau certurile dintre Trent și Cami au un farmec aparte.

“- Te doare capul? l-am întrebat eu.

 Apoi am luat un măr din coșul cu fructe de plastic de pe masa de lângă ușă și i l-am aruncat în cap.

S-a ferit.

– Haide, Cami! Ce naiba!

– Am niște vești pentru tine, Trenton Maddox! am zis eu și am smuls o banană din castron. N-o să omori pe nimeni pentru că s-a atins de mine, decât dacă nu vreau să fiu atinsă! Și chiar și atunci, eu voi fi aceea care va comite crima! Ai priceput?

Am aruncat cu banana în el, iar el a blocat-o cu mâinile încrucișate și a făcut-o să ricoșeze în podea.

– Hai, iubito, mă simt că naiba, a gemut el.

Am luat o portocală.

– Nu vei mai pleca de la mine de acasă în goană și nici nu-mi vei mai trânti de pereți nenorocita aia de ușă!

I-am azvârlit-o direct în cap, și mi-am nimerit ținta.

A încuviințat și a ridicat mâinile, în încercarea de a se proteja.

– Bine! Bine!

Am luat un ciorchine de struguri de plastic.

– Și primul lucru pe care mi-l vei spune după ce te-ai comportat ca un adevărat nesimțit nu va fi o invitație să te părăsesc, cretinule și bețivule!”

     Din ce am scris până acum cred că v-ați dat seama că povestea se desfășoară în paralel cu cele două cărți din seria Beautiful. A fost o încântare să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie, să revăd evenimentele cele mai semnificative din viața lui Travis, începând cu starea de confuzie pe care o are acesta după ce a întâlnit-o pe Abby pentru prima oară, pariul pe care l-au făcut, până la incendiul de la Keaton Hall. Chiar m-a amuzat să văd povestea lor prin prisma lui Cami, să văd cum ea încercă să-i ofere câteva sfaturi în privința boboacei Abby: ”răbdare, să ai alte opțiuni sau să te arăți dezinteresat.” Puteam să nu râd când Travis a spus: ”Eu să mă însor vreodată? Sau în curând? Nu se va întâmpla nicicând?”  Lasă că știm noi mai bine ce soartă va avea Travis! Am surâs când am regăsit celebra frază spusă de el: “în ciuda ororii absolute de a-ți pierde cel mai bun prieten, pentru că ai fost suficient de prost ca să te îndrăgostești de ea.”

    “Dulcea uitare“ este un roman de dragoste a cărei poveste este spusă din perspectiva lui Camille Renee Camlin/Cami (alintată Mușetica sau Păpușica de către Trent) o tânără de 22 de ani care lucrează ca barmaniță la Red Door. Este studentă la Universitatea Easten State, dar din anumite motive, în loc să promoveze, a rămas în anul doi. După un singur an petrecut în cămin, a trebuit să se mute într-un apartament pe care îl împarte cu Raegan, care lucrează și ea în același bar. Este împreună cu T.J. de șase luni. Primele trei luni au fost nemaipomenite, apoi lui T.J. i s-a încredințat să conducă o misiune foarte importantă. Fusese pentru prima oară însărcinat cu un proiect întreg, iar el era perfecționist și  ambițios peste măsură. Misiunea aceasta reprezenta cel mai însemnat lucru pe care-l făcuse vreodată, iar dacă totul se termina cu bine, el s-ar alege cu o promovare semnificativă. S-a mutat în California și în ultimele trei luni a avut doar o relație la distanță cu iubita lui. Cami a încercat pe cât posibil să înțelegă motivele pentru care T.J. a fost nevoit să facă anumite sacrificii pentru propria lui independență, chiar dacă ea era cea sacrificată.

     Viața aparent normală a eroinei noastre se schimbă din momentul în care primește un telefon din partea lui T.J., care îi spune că trebuie să amâne weekendul de vis pe care și l-au planificat. O sunase în ultima clipă, tocmai când ea își împacheta lucrurile într-o valiză. Deja își luase liber de la muncă, iar membrii familei știau ca va fi plecată din oraș. Așa că împreună cu Raegan pleacă să-și petreacă noaptea la Red Door.  După o discuție aprinsă cu alte fete, Raegan pleacă să ia niște băuturi, lăsând-o pe Cami singură la masă. Însă imediat locul îi este ocupat de Trenton Maddox.

     Cei doi se cunosc din școala elementară, iar Cami și-a promis că niciodată nu se va afla pe lista lui de cuceriri. Știa că mama lui murise de cancer pe când el avea doar cinci ani. Îl văzuse cum evoluează dintr-un puști murdar, care rodea creioane roșii și mânca lipici, în bărbatul de acum, înalt, tatuat, excesiv de fermecător. Toată lumea știa ca Trenton Maddox nu aducea nimic bun, deși asta nu le-a împiedicat pe femei să încerce să-l domesticească. Însă Cami era una dintre puținele fete pe care Trenton sau Travis Maddox nu încercaseră să se culce. Deși nu-l cunoaște prea bine, știe totuși că viața lui s-a schimbat în urmă cu doi ani, de când a avut un accident de mașină, în urma căruia și-a piedut viața iubita lui. Marcat de vinovăția morții lui Mackenzie, Trent a renunțat la facultate și s-a mutat cu tatăl lui.

Îl plăcusem dintotdeauna pe Trenton, dar nu încercasem niciodată să-l cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama de ce. Cu siguranță îl plăceau multe fete, iar gândul de-a sta la coadă nu mă atrăgea, dar tot îl remarcasem.”

dulcea uitare 2

     Greșeala lui Cami a fost că i-a lăsat lui Trent numărul ei de telefon, așa că de a doua zi a tot primit mesaje de la el. Mesaje pe care a încercat să le ignore. Însă mare i-a fost uimirea când s-a trezit cu Trent la ușă, cu mâinile încărcate de plase, spunându-i că dacă tot refuză să ia masa cu el undeva, a adus el prânzul. Șmecher, da? Ei bine, nu există nicio șmecherie pe care s-o facă Trent și pentru care ea să nu fie pregătită. Cami a fost deșteaptă până acum, suficient de deșteaptă cât să se țină departe de el, dar de această data și-a găsit nașul!

     Văzând că fata îl tot refuză pe motiv că are deja un iubit, Trent începe să joace murdar. Și-a făcut din nou apariția la apartamentul ei, dar de a această data a venit însoțit de Olive, o fetiță de cinci ani de care are el grijă când și când. Cum să-l mai refuse Cami când îngerașul de Olive îi spune: “Tlent a zis că mă duce la Cicken Joe, dar nu putem pleca până nu ești tu gata.”

“- Să exploatezi un copil nu dă bine la prima întâlnire. Nu e exact genul de amintire pe care să vrei s-o împărtășești mai târziu.

– Cine a zis că asta e o întâlnire?Adica…daca tu vrei să-i spui întâlnire, n-ai decât, dar credeam că ai un iubit.

Aproape că m-am înecat cu propria salivă, dar mai bine asta decât să mă înroșesc.

– Iartă-mă că am îndrăznit să cred că forțezi pe toată lumea să iasă cu tine.

– Nu forțez pe toată lumea. Asta e categoric un caz special.

– Tu ești un caz special.”

     Din păcate, unul dintre frații lui Cami, o roagă să-l împrumute cu o sumă mărișoară de bani, pentru că are de plătit o datorie, așa că fata se gândește că are nevoie de o slujbă în plus. Iar Trent îi sare în ajutor, angajând-o pe post de recepționeră la salonul de tatuaj Skin Deep, acolo unde lucrează și el. Cami o să intre în mare necaz. Dezastruos. Marca Maddox. Nu doar că riscă să își piardă inima, dar va sfârși cu “trupul devenind o operă ambulantă de artă”. Pe parcursul a patru luni și-a făcut șase tatuaje (printre care și un păun ce se întindea de la șold până la jumătatea coastelor – asta dacă vă puneți întrebări în legătură cu desenul de pe coperta cărții).

– Nu ți-ai dorit niciodată ceva ce știai că n-ar trebui să-ți dorești? Ceva care era greșit în  toate sensurile. Dar de care aveai nevoie? Îmi plăcea cum eram, Trent!”

     Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să aflați singuri ce se întâmplă mai departe cu trent, Cami și T.J. Vă garantez că veți avea parte de certuri, împăcări, accese de furie și gelozie, dar și multe momente amuzante.

     Jamie Mcguire  mi-a depăsit toate asteptările și m-a făcut să trăiesc totul la intensitate maximă. Vă invit și pe voi să descoperiți această superbă poveste de dragoste pasională plină de savoare. Dacă nu ați cumpărat până acum cartea “Dulcea uitare”, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!

Nota 9,8

Editura Trei

Cartea Dulcea uitare de Jamie McGuire este oferită spre recenzie de către Editura Trei.Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Mulțumim Editura Trei!

Autor: Alina

în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothee de Fombelle – Editura Art

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

Titlul original: The Book of Pearl

Traducere: Mihaela Dobrescu

Editura: Art
Anul apariţiei: Mai 2016

Număr de pagini: 272

Gen: Fantasy; Romance; Young Adult

Cotaţie Goodreads: 4,09

    Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.

   “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama

   “Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

    Timothée de Fombelle s-a născut în 1973. După o scurtă perioadă în care a lucrat ca profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa şi în Vietnam, s-a orientat către dramaturgie. În 2006 apare primul său roman pentru cititorii tineri, Tobie Lolness. Textul, ilustrat de François Place, devine un succes pe plan internaţional, fiind recompensat cu premii prestigioase atât în Franţa, cât şi în străinătate (premiul Saint-Exupéry, premiul Tam-Tam, premiul Sorcières etc.) . Între Céleste, ma planète şi Victoria rêve, pledoarii emoţionante pentru ecologie sau pentru forţa imaginarului, Timothée scrie Vango, un minunat roman de aventuri în două volume, îndrăgit şi de cititori, şi de critică. Tradus în toată lumea, recunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi scriitori pentru publicul tânăr din generaţia sa, Timothée de Fombelle continuă să scrie şi pentru teatru.

    Mi-am dorit foarte mult să citesc această carte mai ales din cauza ispititoarei descrieri de pe copertă. Am crezut că voi avea parte de o poveste magică, ceva ce mai întâlnisem în cărțile scrise de Holly Black sau Carrie Jones. Iar faptul că era trecut și însemnul 14+,  mi-a întărit convingerea că este o carte ușurică. Total greșit! Este o enormă diferență între ceea ce am crezut eu și ceea ce se întâmplă de fapt în romanul “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

    Deși am bănuit că autorul va îmbina realul cu supranaturalul, nu mi-a venit să cred cât de ușor a făcut această trecere. De pe tărâmul zânelor am ajuns în Franța anilor ’30-’40, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial (eroul cărții a ajuns la un moment dat să fie închis într-un lagăr din Germania), iar la final m-am trezit în perioada contemporană. Recunosc că nu prea mi-a picat bine această trecere rapidă. Fiecare început de capitol m-a derutat aproape de fiecare dată și asta pentru că nu-mi puteam da seama din prima dacă sunt pe tărâmul de basm sau în lumea reală, dacă evenimentele aveau loc în prezent sau erau doar niște amintiri. Faptul că am avut de-a face cu mai multe povești care se desfășoară în paralel, m-a făcut  să-mi pun mintea la contribuție pentru a afla care este punctul de legătură dintre ele, dar și adevăratul fir al întâmplărilor în ordinea desfășurării lor.

    Chiar mi-a fost puțin greu să mă adaptez la stilul de scriere a lui Timothée de Fombelle, trecerea grăbită de la o idee la alta, de la un eveniment la altul. Având în vedere că povestea este narată la persoana întâi  nu de una ci de trei personaje, m-am trezit că sunt puțin confuză, neștiind de la început  cine narează: Joshua Perle, Olia sau băiatul care a “descoperit” povestea lui Joshua?

    Dar în ciuda celor menționate, cartea m-a captivat din mai multe motive: m-a impresionat povestea de dragoste dintre zâna Olia și prințul Ilian (o iubire imposibilă mai ales pentru că zânelor le este interzis să iubească), dorința lui de a găsi locul prin care să revină pe tărâmul de basm, permanenta căutare a acelor obiecte aduse de pe tărâmul zânelor prin care să dovedească veridicitatea poveștii lui, loialitatea Oliei, dar și suferința ei. Suferință pricinuită de  o condiție impusă de bătrânul duh Taage (vă las pe voi să aflați despre ce este vorba).

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 1

Acțiunea  romanului începe în forță. Olia, zâna care cu numai o zi în urmă renunțase la toate puterile ei magice, reușește să evadeze din castel și fuge în căutarea iubitului ei Ilian pe care îl știe în mare pericol. Este convinsă că el va muri în scurt timp. Se îndreaptă spre plajă cu gândul că îl poate salva, dar îl găsește pe băiat zăcând pe puntea  unui vas.

Gemea cu fiecare expirație, căutând cea mai mică licărire în ochii lui. Se lasă cu toată greutatea peste el. Ținea strâns între palme chipul băiatului. Inima ei peste inima lui, bătând pentru amândoi, măcinată de durere pentru amândoi. Vasul scârțâia la fiecare val, dar nu se clintea.

– Dragostea mea.

Mai avea și altele să-i șoptească la ureche: reproșuri, rugăminți și regrete infinite. Se agăța de umerii lui, îngropându-și chipul în părul său.” 

    În liniștea aceea, Olia simte pericolul. Cineva urca pe punte. Spre norocul ei nu este decât paznicul care venise să ascundă trupul băiatului pe faleza mării. De la el află că Taage, bătrânul duh din mlaștini primise poruncă  să-l omoare pe prințul Ilian, dar nu a ascultat porunca. În loc de asta, a preferat să arunce asupra tânărului o vrajă de surghiun și l-a trimis în exil pe-un alt tărâm, “în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

În ciuda faptului că Olia îl vede  pe Ilian zăcând fără viață, el părăsise acel trup, trăind de fapt undeva departe,  într-un loc de unde nu se mai întoarce nimeni.

Se aplecă asupra lui. Ființa aceea preaiubită se ridicase undeva? Unde s-ar fi putut afla? Prin vreo vale pierdută, prin vreun regat rupt de toate celelalte  regate? Era în picioare undeva, respira aerul nopții?”

   Dar să ne îndreptăm atenția spre lumea noastră, în Franța. Un băiat și-a abandonat bicicleta, alergând prin pădure după o fată  necunoscută de care se simte puțin obsedat. A tot văzut-o în ultimul timp și vrea să știe cine este ea. Ceva anume îl face să se arunce în apele râului și este cât pe ce să se înece, dar este salvat de un bărbat și dus de acesta într-un fel de refugiu. Încăperea era mare, pătrată, cu două ferestre. Nu conținea prea multe obiecte, dar ceea ce l-a nedumerit pe băiat a fost că un întreg perete era tapițat de o grămadă de bagaje. Sute de valize diferite, din carton, piele, lemn, de toate formele și mărimile. Parcă ar fi fost sala de triaj dintr-o gară. Ce se află oare în ele?

   Atenția i-a fost distrasă de o fotografie veche în alb-negru, agățată de unul din stâlpii care susținea plafonul. Tot cadrul era ocupat de o bucată de trotuar și de o vitrină de odinioară pe care stătea scris: Bezele. Casa Perle.1941. Ce însemnătate are această poză? De ce bărbatul nu vrea să-i spună cine este? De ce deține atâtea valize? Curiozitatea îl îndeamnă să deschidă unul dintre registre, iar pe prima pagină este scris: Joshua Perle, Al șaptelea caiet, de la 345 la 487. Despre ce este vorba? Cine este Joshua Perle?

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 2

   Și cu această ultimă întrebare în gând, pornim la drum într-o călătorie în timp, în Franța anului 1936. Într-una din zile, un băiat ce pare a avea cam 15-16 ani își face apariția în fața cofetăriei  Casa Perle din Paris. Stă în ploaie precum o statuie, cu privirea în gol și ar mai fi stat acolo mult și bine, însă  lui Jacques Perle, proprietarul coferariei, i s-a făcut milă de el, așa că l-a adus înăuntru. Din păcate nu a aflat nimic de la el. Băiatul refuza să vobească. Cine să fie? De unde  vine?  Jacques  s-a gândit că poate a fugit de la căminul surdo-muților, dar interesându-se la respectiva instituție, află că nu  lipsește nimeni de acolo.

    În scurt timp nu s-au mai putut lipsi de acest ”pasager al furtunii”. Băiatul muncea pe brânci și când, încet-încet, după doi ani de cursuri a învațat să vorbească franceza, dovedindu-se că sub melancolia lui se ascundea o persoană inteligentă, pătrunzătoare, fermecătoare, cu “un strop de accent de nicăieri și ochi cenușii.” Îl îndrăgeau tare mult mai ales că el le amintea de Joshua, băiatul lor care murise cu ani în urmă.

   Habar nu aveau ei ca noul membru al familiei Perle nu este altcineva decat Ilian, prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri, surghiunit de duhul Taage în lumea noastră. Nu-și dorește decât să se intoarcă acasă pentru a fi impreună cu Olia, iubirea vieții sale. Însă vreme de trei ani nu reușise să găsească nicio punte între lumea în care se trezise și cea de unde a fost silit să plece. Și totuși știa sigur că undeva există o ușă și într-o zi avea să întoarcă acasă. Așa că a luat decizia să plece de la Casa Perle, să exploreze lumea, să găsească locul de trecere.Și pentru început, își însușește numele băiatului decedat al cofetarului-Joshua Perle. A călătorit până în Maroc și în multe alte locuri, iar în septembrie 1939 când a începutul războiul, a plecat să lupte împotriva Germaniei.

   Partea cea mai interesantă din carte mi s-a părut a fi  povestea lui Ilian pe vremea când locuia încă pe tărâmul populat de zâne. Probabil vă întrebați ce anume a dus la surghiunirea lui. Totul a început cu moartea reginei. Și-a pierdut viața pe când îi dădea naștere lui Ilian. Regele și-a pierdut mințile, iar Ian, fratele mai mare a lui Ilian, l-a urât din prima clipă. Pentru el nu era decât creatura care i-a ucis mama. Din cauză că cei trei tămăduitori veniți la căpătâiul muridundei au spus că se va naște o fată, Ian nu a știut mult timp că are un frate și nu o soră. Iar de aici au început  toate necazurile. Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri dacă prințul Ilian a găsit drumul înapoi spre casă și dacă s-a reîntâlnit cu Olia.

Dacă vă este dor de un roman de aventuri sau de o poveste de dragoste imposibilă, atunci vă recomand cu drag cartea “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

Nota 9

logo Editura Art

Cartea   Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle  este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Alina

by -
27

Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

Jocul Coroanei, de Evelyn Skye

Titlul original: The Crown’s Game
Traducere : Ofelia Al – Gareeb

Editura : Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 416

Gen: Fantasy; Young Adult; Historical Fiction; Romance

Seria The Crown’s Game : 1.Jocul Coroanei – The Crown’s Game; 2. The Crown’s Heir

EXISTĂ LUCRURI MAI PERICULOASE DECÂT UN STROP DE MAGIE . . .

VIKA ANDREIEVA poate stârni zăpada și poate transforma cenușa în aur.

NIKOLAI KARIMOV poate vedea prin pereți și poate face să apară poduri din senin.

Ei sunt magi – singurii din Rusia -, iar țarul, amenințat de Imperiul Otoman și de kazahi, are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el.

Și astfel inițiază Jocul Coroanei, un duel al abilităților magice.

știgătorul jocului va primi puteri de neimaginat. 

Pe cel învins îl așteaptă moartea.

Jocul Coroanei nu trebuie pierdut.

   „Jocul Coroanei este un basm fascinant, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, misterioasă și seducătoare, plină de magie ascunsă și iubiri pătimașe.” – Sabaa Tahir 

   „Absolut încântătoare. Adevărata vrăjitorie este în atmosferă. Skye creează o Rusie plină de magie și eleganță, descriind Sankt Petersburgul într-un fel atât de spectaculos, încât ai putea jura că te afli pe malurile Nevei și dansezi în sălile de bal ale Palatului de Iarnă.” – Sara Raasch

   Evelyn Skye, autoarea Jocului Coroanei (și a continuării sale, care va apărea în următorii ani), a fost nominalizată ca scriitor bestselling de către New York Times. În afară de scris, îi place să mănânce pizza, i s-a oferit la un moment dat un post în C.I.A, iubește să se joace cu fiica ei în parc și să citească pe canapea mâncând fursecuri la nesfârșit.

    Între mine și “Jocul Coroanei” a fost dragoste la prima vedere. Știți doar cât de mult îmi plac poveștile magice, așa că înțelegeți de ce m-am lăsat sedusă atât de ușor de descrierea cărții. Conținutul nu a făcut decât să-mi de-a lovitura de grație. Am fost pur și simplu prinsă în mrejele unei povești uluitoare! Este total diferită de tot ce am citit până acum în materie de fantasy sau ficțiune istorică.

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de acțiunea cărții, de intrigă, de atmosfera ca de basm, de personaje, de sentimentele lor. Am asistat cu mare plăcere nu doar la acel duel al abilităților magice, ci și la dragostea care se înfiripă între cei doi. Sunt dușmani și sunt conștienți că în acea competiție doar unul va rămâne în viață și cu toate acestea, după fiecare vrajă făcută, fiecare răsuflă ușurat pentru că celălalt nu a fost rănit. Dar fiecare duel are un singur câștigător, nu?

   “Căci era prea crud din partea vieții să i-l aducă acum, doar pentru a-i aminti că unul dintre ei avea să fie luat în curând.”

   “Dar pe cine păcălea el? Ar fi fost atras de ea, indiferent dacă îi spunea sau nu pe nume. Poate că farmecele lor erau făcute să se înfrunte, însă făceau parte din aceeași magie. Parte a aceluiași întreg. Asta avea să facă învingerea mult mai dulce-amăruie.”

    Și pentru ca totul să fie și mai complicat, autoarea a preferat să creeze un pătrat amoros: Vika este atrasă de Nikolai, care la rândul său o place, dar în preajma lui se află mereu Renata care este îndrăgostită de el de  mult timp. Și să nu-l uit pe Pașa, moștenitorul tronului, care este și el îndrăgostit de Vika. Inevitabil cineva va avea inima sfărâmată. Mai grav e faptul că sentimentele pe care le au amândoi pentru Vika  pot strica prietenia lor de-o viață.

    “Jocul Coroanei” este un roman fantasy istoric, a cărei acțiune se petrece într-o Rusie imperială alternativă (anul 1825), dar care se bazează pe evenimente și locuri adevărate (chiar autoarea face această precizare la final). La acea vreme Imperiul Rus se afla în pragul războiului (otomanii vor să acapareze anumite ținuturi din sud și kazahii vor să se revolte),  iar țarul are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el. Însă atunci când există mai mulți magi, se inițiază Jocul Coroanei, o competiție a tuturor abilităților magice. Nu era loc decât pentru un singur Mag Imperial, căci cel care câștiga avea nevoie de acces la întreaga forță a magiei Rusiei. Și, prin urmare, magia îl omora pe cel care pierdea Jocul.

    Jocul Coroanei este unul străvechi, mai străvechi decât însuși țaratul. A luat ființă cu mult timp în urmă, pe vremea lui Rurik, Prințul Novgorodului, când Rusia încă era un pâlc de triburi tinere, sălbatice și neînfrânate. Pe măsură ce țara s-a maturizat de-a lungul secolelor, același lucru s-a întâmplat și cu jocul. Însă întotdeauna și-a păstrat ferocitatea de neîmblânzit.

   Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

   Pe cel învins îl aștepta sumbra uitare.

   Jocul coroanei nu era unul de pierdut

Jocul Coroanei 1

    Vika Andreieva (16 ani) este o tânără veselă, spirituală, neastâmpărată, genul de fată care refuză să se ascundă din fața primejdiilor, dar de care se tem cam toate femeile din insula Ovcinin. Era ca și cum ele ar fi bănuit că ” ceea ce curge prin venele ei nu era banalul sânge, ci altceva, mai fierbinte și mai volatile, care ar fi putut să-i ardă pe cei ce se apropiau prea mult”.

     De mai bine de zece ani se antrenează alături de mentorul și totodată tatăl ei, baronul Serghei Mihailovici Andreiev, pentru a deveni Magul Imperial și mai are doar doi ani de pregătire până când magia ei va fi destul de puternică pentru a-i servi țarului. Încă de când era mică, Vika se plânsese că nu existau și alți copii înzestrați cu haruri magice cu care să se joace, însă tatăl ei i-a explicat că cea mai mare parte a lumii uitase de magie și ca atare, magii deveniseră mai rari.

    Habar nu are Vika că în Sankt Petersburg există un tânăr chipeș care posedă și el abilități magice. Nikolai Karimov (18 ani) este un orfan din stepa kazahă, care se antrenează de mai bine de 11 ani să fie Mag Imperial, iar mentorul și binefăcătoarea lui nu este nimeni alta decât sora baronului Serghei Andreiev, contesa Galina Zakrevskaya. De fiecare dată când îi dădea o lecție într-un loc public, Nikolai trebuia să-și protejeze identitatea. Galina era foarte sigură că celălalt mag nu știa de existența tânărului, dar, pentru orice eventualitate, el trebuia să ascundă cine era. Asta avea să-i ofere eventualitatea surprizei atunci când Jocul începea. Binenteles că ea nu se deranjase să-i spună cine era celălalt mag sau de unde știa de el.

    Într-una din zile, Nikolai îl însoțește pe bunul lui prieten, țareviciul Pașa (viitorul țar al Imperiului Rus, fiul țarului Alexandru) la vânătoare de potârnichi, chiar pe insula Ovcinin și habar nu aveau ei că în scurt timp vor avea parte de o experiență de neuitat!

    Tihna dimineții a fost spulberată de un bubuit de tunet, fulgerele au brăzdat cerul, dar nu era niciun strop de ploaie, ci doar foc. Foc care a izbucnit din copacii trăsniți. Apoi, într-o scurtă perioadă de liniște s-a auzit țipătul unei fete. Bănuiți peste cine au dat ei, nu?

    “Însă n-avea cum să fie un fenomen natural. Se răsuci pe călcâie, căutând. Ceva făcuse asta dinadins. Cineva. Simțea alteritatea plutind în aer, dens și greu. Și din nou, scorțișoara amestecată cu prevestirea morții. Nikolai se șterse la gură, de parcă asta ar fi putut să elimine orice urmă  de gust și prorocire.”

   “Focul deveni și mai fierbinte, și ardea  cu o viteză nesăbuită, ramurile din mijlocul grămezii prefăcându-se în cenușă chiar în secunda în care o limbă de foc le atingea.  

    Apoi, pe măsură ce focul devora și ce mai rămăsese din copaci, dezlănțuindu-se spre marginea cercului, o mică siluetă se ridică din centru, ea însăși înghițită de flăcări.”

    Acesta a fost momentul în care Nikolai l-a zărit pe celălalt mag din Joc. Nu o mai văzuse niciodată pe fată până atunci, dar și-a dat imediat seama cine era ea. Însă Vika s-a speriat la apariția celor doi tineri și le-a înghețat picioarele, apoi a fugit.

    Între timp, țarul este nevoit să inițieze Jocul Coroanei. Se simte tot mai amenințat de otomani și kazahi, așa că are mare nevoie de un Mag Imperial. Iar mesajul pe care i l-a trimis lui Serghei l-a lăsat pe acesta mască! În tot acest timp presupusese că Vika era singurul mag. Îi trimisese vorbă Galinei, atunci când descoperise aptitudinile fetei, dar ea nu-l informase niciodată că avea un mag sub tutela ei. Iar acum Vika trebuia să participe la Joc! Cum va reacționa fata atunci când îi va spune ce se întâmplă? Cum va accepta adevărul? În scurt timp trebuie să participe într-un duel pe viață și pe moarte!

     Vika și  Serghei vor pleca la Bolșebnoie Duplo pentru a depune jurământul pentru Jocul Coroanei. Tatăl a insistat ca fata  să fie camuflată deoarece nu știau când s-ar fi putut întâmpla să-și încrucișeze drumul cu Galina și elevul ei. Era vital ca Vika să nu-și dezvăluie identitatea față de celălalt mag, căci așa avea să-i fie mai greu acestuia să o rănească pe Vika în Joc, în cazul în care celalalt concurent nu știa cine era și, prin urmare, în cine să țintească. Astfel că un abur străveziu o înconjura pe fată, schimbându-i înfățișarea în orice s-ar fi așteptat un privitor să vadă. Nu știa sărmanul om că Nikolai o văzuse deja pe fată!

   Însă de efectul camuflării s-a folosit și Nikolai. Când și-a făcut apariția alături de Galina, era precum o umbră, nedistingandu-i-se trăsăturile faciale.

Jocul Coroanei 2

     Ajunși cu toții în fața țarului, acesta a declarat începerea Jocului. Fiecare mag trebuie să treacă peste cinci probe. În calitate de judecător, țarul putea să declare învingătorul in orice moment al Jocului sau putea aștepta pâna ce se încheiau toate probele.

   “ – Când voi declara învingătorul, însăși magia Jocului îl va elimina pe celălalt mag. Chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, n-aș declara învingătorul după ce voi veți fi avut fiecare cinci runde. Jocul va luă decizia pentru mine și unul dintre voi va dispărea. Rusia va avea doar un singur Mag Imperial pentru a mânui întreaga forță a magiei sale.”

   Imediat după ce și-au depus jurământul, cei doi magi au fost însemnați. O pereche de baghete încrucișate au apărut pe corpul lor ca și cum ar fi fost arse de fier înroșit în foc. Ele au apărut cu un anumit motiv.

  “Bachetele vor arde până ce vei fi făcut prima mișcare în Joc. Apoi vor rămâne în stare latentă în timp ce va fi rândul Magului Doi. Vor căpăta iar viață pe pielea ta odată ce rândul ei se va fi isprăvit. Așa vei ști că e din nou timpul să faci o mișcare. Baghetele vor deveni tot mai fierbiti dacă va dura să-ți execuți turul. Și dacă se scurge prea mult timp – dacă îl vei tărăgăna sau, din alt motiv, vei refuza să închei Jocul – , cicatricea se va aprinde și în cele din urmă te va mistui.”

   “ – Magul care pierde va arde spontan?

    – Da. Cicatricea îl va incinera pe învinsul Jocului.”

    Cât timp va ține Jocul, mentorii nu vor putea interveni și pentru a se asigura de acest fapt, țarul îi exilează în Siberia. Dar, mai întâi, le permite acestora să ofere câte un dar magilor. Vika primește de la Serghei o brațară fermecată, iar Nikolai primește de la Galina un cuțit fermecat care nu-și ratează niciodată ținta. Și îi dă un sfat: “Foloseste-ți magia pentru a ucide și pentru a termina tu însuți Jocul. Nu-i da șansa țarului de a alege pe altcineva în afară de tine.”

   De acum încolo începe partea cea mai spectaculoasă a acestei fabuloase povești, dar vă las pe voi să descoperiți cum s-a desfășurat Jocul și cine l-a câștigat. De altfel, o să aveți de descifrat câteva mistere. Ce secret ascunde Serghei și cum își dă seama Vika că întreaga ei viață a fost o minciună? Cine este misterioasa Aijana, femeia care timp de 18 ani a fost îngropată, a stat într-un somn în pre-moarte, spațiul amorf dintre tărâmul viilor și cel al morților, timp în care și-a luat energia din larve și viermi care să o contopească într-o forță de viață suficient de puternică pentru a o reînvia. De ce a reînviat? Ce descoperă Nikolai în privința adevăratei sale origini?

NOTA 10+

Editura LedaCartea Jocul Coroanei de Evelyn Skye a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

by -
28

“Dragostea din inima Liei este conectată cu Seniorii Timpului. Cine pune mâna pe Lia pune mâna pe începuturi, pe toate drumurile nodului de lume.”

Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp de Doina Roman

Pragul3. Ultimull trimis Oserp

Editura: Tracus Arte

Anul apariţiei: Iunie 2016

Nr. de pagini: 224

Copertă: Cătălin Negrea

Gen: Fantasy, SF

Trilogia Pragul : Pragul; Pragul 2. Umbra martor; Pragul 3. Ultimul trimis Oserp

     Ceea ce impresionează la setul de Praguri al Doinei Roman este capacitatea de reinventare și de variație: umorul, situațiile și stilul. New Weird-ul ei chiar persistă în new peste sute bune de pagini. Al treilea Prag propune ipoteze despre limbă gowsca, la care adaugă și un dicționar. Lumile acestea seamănă cu lumea noastră și totuși: atâtea rase, specii și ciudățenii. Ultimul trimis Oserp îmbogățește trilogia cu Lorzi Secretari, vindecători și noi cabale ale misterioasei Agenții. Dar mai presus de orice, reies din scrisul autoarei o bucurie a fabulației și o sfidare a comportamentului civilizat ce întineresc orice inimă cititoare.  –  Felix Nicolau

      În cele trei volume din PRAGUL, Doina Roman a reuşit ceva ce numai un scriitor de incontestabil talent poate face: a creat o lume. Un univers fantastic, având propria sa logică, justificare şi coerenţă, populat cu oameni şi fiinţe stranii, dar care se comportă, acţionează şi poartă dialoguri în mod firesc, realist, credibil.
Un univers în care Seniorii Timpului schimbă lumi, le populează cu monştri, distrug civilizaţii, condamnă popoare la dispariţie, pun stăpânire pe elixirul tinereţii veşnice… în care, în loc de bani sau proprietăţi, colectorii iau datornicilor sentimente, amintiri sau ani din viaţă… în care timpul poate fi oprit, oamenii întorşi din moarte, iar pragurile dintre lumi nu sunt o piedică pentru cei hotărâţi să le treacă. Un univers unde până şi obiectele capătă viaţă, devenind personaje memorabile, create cu o fantezie debordantă şi o doză de umor.
O lume fascinantă, tragică, amuzantă, care te atrage, te absoarbe în vârtejul de pagini ca într-o tornadă. Şi nu laşi romanul din mână până ce nu ai trecut PRAGUL, citind un final surprinzător, care nu te va dezamăgi.
 – Rodica Bretin

      Cine mă cunoaște știe cât de mult îndrăgesc genul fantasy și asta pentru că îmi place să evadez cât mai departe de realitatea cotidiană. Dacă stau și mă gândesc bine, dintotdeauna am fost fascinată de poveștile fantastice. Cât despre trilogia Pragul, trebuie să vă mărturisesc că îmi vine greu să fiu obiectivă. Autoarea Doina Roman m-a introdus într-o lume magică în care nu am fost un simplu spectator. Pe tot parcursul lecturii, am simțit că sunt alături de personaje, aventura lor fiind și aventura mea. Cum să nu o apreciez pe Doina, când văd cât de bine reușește să aducă magia în viața cititorilor?

      În urmă cu șase luni, am citit primele două volume pe nerăsuflate. Nu doar că am savurat fiecare acțiune în parte, ci am trăit practic fiecare moment. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția ultimei părți! Iar când am aflat că la Bookfest va avea loc lansarea ediției a doua din Pragul  și a volumului “Ultimul trimis Oserp”, nici nu am stat mult pe gânduri și am dat o fugă, special ca să fac cunoștință cu Doina și să-i cer un autograf!

Pragul3. Ultimull trimis Oserp 1

       Deși au trecut câteva zile de când am terminat de citit ultima parte a trilogiei Pragul, încă mă simt prinsă în mrejele sale. De fiecare dată când îmi îndrept privirea spre cartea așezată și acum pe birou, îmi amintesc tot felul de evenimente care m-au impresionat. Unele dintre ele m-au întristat, dar de cele mai multe ori mi-au adus zâmbetul pe buze. Și asta pentru că întreaga poveste este presărată cu replici amuzante și înțepături ironice. Poate sună ciudat, dar am râs cu lacrimi chiar și în timpul celor mai tensionate momente. Discuțiile spumoase dintre Pisică și Slăninuță / Blati sunt un deliciu. Și acum râd când îmi amintesc replicile date de cei doi hoți  imediat după ce Lia i-a prins furând:

“- Ce faci Pisică, o furi pe mama?

  – Ah, nu! … o duc la plimbare.

  – Și cu restul lucrurilor ce faci?

  – Să aibă de schimb…”

  Iar replica lui Slăninuță a fost:

 “- Apă aveți? Dușuri? Zău, eu n-am jefuit nimic, doar voiam să fac o baie, ăsta…- arată către Pisică – n-are leac, niciodată, și când o să moară, o să fure cădelnița popii.”

      Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu vindecătoarea Lia; Algar, fostul legionar; kraborul Crius (Carcasă); Maimuță (cea care deține mintea lui Crius); hoții Pisică și Slăninută; Neell, micuțul krak; reptilianul Șarkan. Am făcut cunoştinţă și cu personaje noi: Rose, Focă, Lordul Secretar, Păr Roșu și mulți alții.

Pragul3. Ultimull trimis Oserp 2

      Așa cum v-am spus și în Pragul 1 și 2, avem de-a face cu o lume destul de ciudată, populată de o serie de rase, specii sau clanuri (krabori, uri, velstigi, tărcati, legionari, civili, oreade, kraci, mentori, colectori, kermani etc), ființele își folosesc sentimentele pe post de monedă de schimb. Anumite evenimente petrecute la finalul volumului întâi au dus la eliberarea sentimentelor, Consiliul s-a desființat, iar Kor, fratele vitreg al Liei, a obligat-o pe aceasta să se suie în trenul ce face legătura între lumi și să-i lase inima drept zălog. Crius a avut și el de suferit prin faptul că traficanții i-au luat mintea și astfel el a uitat tot ce s-a întâmplat. Algar reușește să i-o recupereze de la Liliacul Tomnatic (aflați mai multe citind volumul 2), dar este nevoit să o introducă în corpul unei maimuțe (corpul gazdă a rămas o simplă carcasă).

    De acesta dată, în  volumul “Ultimul trimis Oserp“ descoperim că Tărâmul Lacurilor nu mai este guvernat de Kor, ci de Lia, adevărata moștenitoare a tronului. Nu se mai știe nimic de oreade, uri, Ligă sau Agenție. Simicovii, apărători ancestrali ai cetății au ars totul, iar prin gara părăsită nu mai trece niciun tren. Doar Colectorii nu am dispărut, filiera târgului de minți este tot a lor și a Liliacului Tomnatic. Cât despre Crius (carcasă), Maimuță și Algar, aceștia au trecut prin clopotul mare din piață, cu gândul de a ajunge în lume a lui Alk și de acolo la Agenție.

      Kor este închis în temniță și are în minte un plan de evadare. Este convins că cele două mici vietăți care în curând vor ieși din ouă vor putea sparge pentru el zidul închisorii. Însă mare i-a fost uimirea când vede că puii seamănă cu niște țipari plini de puncte albe. Din curiozitate a întins un deget către gurile lor și în clipa următoare a căzut în genunchi ca secerat. A încărunțit subit, pielea i s-a scofâlcit ca și cum ar fi avut o sută de ani, iar veșmintele i-au căzut peste oasele ieșite prin piele.

      Într-una din zile, la poarta cetății își face apariția un bărbat mic de statură, cu barbă și mustață neîngrijită, care vorbește o limbă pe care nimeni nu o înțelege. Străjerii welstgi bănuiesc că el voia să ajungă în fața Liei. Din motive de siguranță, aceștia preferă să-l cheme pe reptilianul Șarkan, persoana cea mai de încredere a prințesei. Și bine au făcut pentru că dragonul a fost singurul care a putut să-i înțeleagă graiul.

 “- Du-mă la ea!

  – Cine ești?

  – Fugar din neamul oserpilor, răspunse omul, ai mei or să mă omoare.

  – De ce nu te-au omorât până acum?

  – Așteaptă să transmit mesajul și pe urmă o să-mi ia timpul și apa.”

      Dragonul nu a băgat de seamă vorbele bătrânului, cu toate că sunau ciudat. Altceva îi atrăsese atenția. Picioarele bărbatului erau doi șerpi de la genunchi în jos. Omul se târa pe solzii “ca niște șenile uimitor de repede, stând drept  și aproape plutind deasupra solului”.

“-  Cine dracu ești? mârâi dragonul fumegând, căruia deja începuseră să-i crească pintenii.

  Oserpul șuieră cu gura închisă sub lipiciul ca sticla:

  – Sunt unul din neamul oserpilor, trebuie să mă duci la ea! Trebuie să-i spun ce să dea, să ne lase să trăim, ce să facă, să ne scape pe toți!

 – Să nu mă faci să te prăjesc, spuse Șarkan. Poți să-mi spui mie, nu te duc în fața ei, arătare!  O să umplu cetatea de scârnă, spune ce vrei de la ea sau te fac scrum!

 – Dragonule, ai tăi nu mai sunt, nu mai ai neamuri, noi suntem cu miile! La voi e bine, ori voi, ori noi. Numai Lia poate să facă pace cu noi.

 – Și care e prețul? 

 – Inima ei, bineînțeles…ne dă inima și noi plecăm. Vă lăsăm să trăiți aici, până va îngropați unii pe alții.

 – De ce vă trebuie așa ceva?

 – Unul din noi va pleca la Agenție cu ea. Numai așa va fi recunoscut ca Întâiul.”

       Firește că Șarkan nu este de acord! Însă oserpul mai oferă un mic răgaz. După care va aduce secetă și la fiecare șapte zile, toți din cetate vor îmbătrâni cu câte un an. Din păcate, reptilianul a preferat să nu-i spună nimic Liei, iar în scurt timp toată cetatea a început să îmbătrânească. Amenințarea oserpului nu mai era o simplă amenințare. În fiecare săptămână clanurile îmbătrâneau cu câte un an, iar lacurile secau.

    Povestea începe să se complice din ziua în care Lia decise să se întâlnească la Lacul Negru cu Cap de Ceapă. Ajunsă pe plaurul în care își făcea de obicei apariția apărătorul lacului, dă nas în nas cu altă viețuitoare.

    “Tresări și se trase înapoi când, în locul apărătorului cetății, un cap cu barbă și un piept de bărbat tânăr ieșiră alunecând ca un țipar pe burtă, până lângă ea. Se ridică în mâini lăsând jumătatea corpului în spate, întinsă încă și, țintindu-și ochii către ea, vorbi cu gura strânsă:

 – Sunt oserp, tatăl meu este Kor.”

“– Surioară, se spune că Agenția a pus un preț mare pe tine și pe krabor. Te vrea vie și întreagă. Ori vii de bună voie cu noi ori îți parjolim ținutul. Oserpii ți-au umplut lacurile deja. Am fost zămisliți la subsuorile lui Kor care e, totuși, din stirpea ta. Am luat judecata lui și tot ce gândea. Ne inmulțim repede și ne dăm la femeile voastre, așa cum se dădea cel care ne-a încălzit la sân. Vrem inima ta, altfel o să-ți luăm apa și timpul!

      Lia trebuie să facă ceva dacă vrea să-i salveze pe ai săi. Ce decizie va lua? Ce legătură are ea cu profeția făcută de Rose? Cine sau ce anume este Curierul? Ce dorește de fapt Lordul Secretar? Cum va decurge reîntâlnirea dintre ea și Crius în ținutul Agenției? Oare ce însemnătate au vorbele lui Kor :

Dragostea din inima Liei este conectată cu Seniorii Timpului. Cine pune mâna pe Lia pune mâna pe începuturi, pe toate drumurile nodului de lume.”

     “Ultimul trimis Oserp“ este o lectură fascinantă, cu personaje misterioase, acțiune foarte alertă, clipe tensionate care se întrepătrund cu momente amuzante. Iar faptul că povestea a fost pigmentată cu puțin erotism, nu a făcut decât să dea un plus de savoare acestei povești.

Nota 9,5

     

Editura Tracus Arte

Cartea Pragul 3. Ultimul trimis Oserp de Doina Roman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

Autor: Alina

 

by -
13

(Seria Magicienii, partea a II-a)

Regele magician de Lev Grossman

Titlul original: The Magician King
Traducere: Oana Chi
țu

Editura: Nemira

Colecţia Young Adult
Anul apariţiei
: octombrie 2015

Nr. de pagini: 536

Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult

   Seria The Magicians: 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. Regele Magician – The Magician King (2011); 3. Tărâmul magicianului – The Magician’s Land (2014)

   Doi ani după întâmplările din Magicienii, Quentin și prietenii lui au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul iar într-o dimineață, când o vânătoare ia o turnură tragică, Quentin și Julia sunt nevoiți să se îmbarce pe o barcă fermecată cu vele care îi va duce într-o călătorie departe de regatul lor.

   „Regele Magician este un al doilea De veghe în lanul de secară pentru amatorii de universuri alternative… Grossman a creat un rar, straniu și minunat roman… La jumătatea cărții, atunci când Quentin se teme că va fi exilat din Fillory pentru totdeauna, vei simți ce-a simțit și el: panică și groază. Ca și Quentin, și tu vei face totul pentru a te reîntoarce acolo.“ The Chicago Tribune

   „O privire nouă asupra literaturii fantasy – un roman întunecat, cu personaje de o adâncă complexitate psihologică.“  The Daily Beast

   “Un magician nu avea nevoie de arme. Un magician nu avea nevoie decât de puterea din interiorul lui. Tot ce trebuia să facă era să fie el însuși: Regele Magician.”

    Dacă acțiunea din “Magicienii” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, unele scene fiind de o duritate greu de digerat, evenimentele din “Regele Magician” m-au făcut să trec prin toată gama de  trăiri emoționale. Încă de la începutul lecturii am simțit o ușoară stare de nostalgie, motivată de absența unui personaj pe care ajunsesem să-l îndrăgesc foarte mult în prima parte. A înfruntat Bestia, a învins-o, dar consecințele au fost devastatoare: s-a transformat într-un spirit – niffin, un înger justițiar al dezastrului. Sper să reapară în ultima parte a trilogiei!

    Având în vedere că “Magicienii” mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Din toate punctele de vedere, partea a doua este mult mai reușită! Mizele sunt mult mai mari, iar acțiunea este extrem de alertă. Până și personajele sunt altfel creionate. Dacă la început de trilogie i-am văzut cum pică în toate ispitele – droguri, alcool, sex (orgii în toată regula), fiind destul de egoiști, vexați, libertini, posedați de demoni, nu doar la figurat, de  această dată, i-am regăsit mult mai maturi, chibzuiți, responsabili.

    Dar știți ce mi-a plăcut cel mai mult? Modul cum se îmbină realul cu supranaturalul. De pe tăramul Fillory, Țara-lui-Nicăieri (lumea dintre Pământ și Fillory și toate celelalte universuri), dar și lumea de apoi, magicienii revin pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, ajung la Veneția, Corwall și Chesterton, Massachusetts. Întâlnim o serie întreagă de creaturi fascinante : arborii-ceas, Bestii Unice precum Iepurele Vizionar, dar și dragoni, driade  și zeități.

    Având în vedere ca acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri, capitolele alternând între prezent și trecut, am avut posibilitatea să asist la toate momentele dramatice prin care a fost nevoită să treacă Julia, una dintre reginele din Fillory, fata de care Quentin a fost îndrăgostit în copilărie. Deși ea a apărut doar la începutul și sfârșitul primului volum, de această dată i se alocă atât de multe capitole, încât am avut impresia că ea este personajul principal al romanului. De fapt, trebuie să recunosc că mi-a plăcut să descopăr puțin câte puțin misterul care o înconjoară. A reușit să realizeze ceea ce și-a propus, însă cu un anumit preț. A cunoscut durerea, cruzimea și într-un final a trebuit să facă un enorm sacrificiu.

    Julia nu a învățat magia ca ceilalti magicieni, în cadrul sistemului organizat de la Brakebills, ci pe cont propriu. A fost colega de liceu cu Quentin, dar ea a picat testul si nu a fost admisă la Brakebills, așa că a devenit o vrăjitoare amatoare. A adoptat goticul pe de-a-întregul, îmbrăcânduse într-o rochie neagră și conturându-și ochii tot cu negru. Este bizară și enigmatică, dar toți o îndrăgesc.

    “Locuitorii din Fillory o aveau și ei la inimă. Julia întreținea o relație specială cu ei, mai ales cu cei mai exotici, cu spiritele și cu forțele naturii, cu duhurile și chiar cu ființele mai ciudate și mai extreme – un element de stranietate, aflat în zona ambiguă dintre biologic și magie. 

   Julia era regina lor vrăjitoare, iar ei o adorau.

    Dar educația Juliei avusese un preț. Era greu să-ți dai seama despre ce anume era vorba, dar își lăsase amprenta asupra tinerei. Nu părea să mai dorească sau să aibă nevoie de compania altor oameni. Chiar și în toiul unui dineu, al unui bal sau al unei conversații, fata își pierdea interesul și pleca pur și simplu. Se întâmpla din ce în ce mai des. Quentin se întreba uneori cât de scumpă îi fusese educația și cum plătise, dar de fiecare dată când deschidea subiectul, Julia evita discuția. Alteori se întreba dacă nu cumva se îndrăgostea de ea. Din nou.”

regele magician 1

    Acțiunea din “Regele Magician” se petrece după doi ani de la evenimentele din primul volum. Quentin, Eliot, Julia și Janet au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul, plictiseala le dă darcoale, așa că într-o dimineată, pleacă să prindă una dintre Bestiile Unice – Iepurele Vizionar. Darul acestuia era să prezică viitorul oricui l-ar fi prins sau cel puțin așa spunea legenda. Nu mai fusese capturat de secole. Și totuși, Jollyby, Maestrul Vânătorii  de la Castelul Whitespire a reușit să-l prindă, iar când l-a întrebat ce vede, răspunsul i-a îngrozit pe toți.

   “Ochii Iepurelui Vizionar și-au recăpătat concentrarea. Privirea lui s-a îndreptat direct către Quentin, iar animalul și-a descoperit incisivii uriași și portocalii.

  – Moarte, a șuierat el.

  Au rămas cu toții împietriți pentru o clipă. Nu li se părea înfricoșător, ci nepotrivit, ca și cum cineva ar fi spus o glumă deocheată la petrecerea unui copil.

   Apoi Jollyby s-a încruntat, și-a lins buzele, iar Quentin a văzut că pe dinți avea sânge.

   Bărbatul a tușit o dată, de parcă încerca să vadă cum e, iar capul i-a picat în față. Iepurele sa smuls din degetele inerte ale vânătorului și a țâșnit prin iarbă, ca o rachetă. Cadavrul lui Jollyby a căzut cu fața înainte.

  – Moarte și distrugere! a strigat iepurele în timp ce alerga, în caz că nu se făcuse înțeles. Dezamăgire și disperare!”

   Să fi fost o coincidență că Jollyby a murit imediat după ce iepurele a vorbit despre moarte? Dar cine sau ce anume l-a omorât ?

   În timp ce Eliot și Janet se decid să-i ancheteze pe Lorieni, Quentin se gândește să pornească într-o nouă aventură. Alături de Julia, Benedict, spadasinul Bingle și un leneș vorbitor, se îmbarcă pe Muntjac, o barcă fermecată cu vele care îi va duce către Insula Exterioară, aflată în cel mai estic punct din imperiul Fillorian. Nimeni nu s-a mai îndreptat spre acel loc, dar ei se duc pentru a colecta taxele neplătite de mulți ani. Având în vedere că Fillory este un ținut al hiperabundenței, banii fiind doar de decor, mi se pare hilar ceea ce vor ei.

   “Quentin avea o navă antică ce fusese ridicată din morți, un spadasin psihotic, dar eficient, și o regină-vrăjitoare enigmatică. Nu era tocmai ca în Frăția Inelului, dar, pe de o altă parte, nici nu încerca să salveze lumea de Sauron, ci doar să colecteze taxele câtorva insulari prostovani. Aranjamentul avea să meargă fără îndoială.”

    După trei zile de mers pe mare, tinerii aventurieri ajung pe Insula Exterioară, iar aici sunt întâmpinați de Elaine, agentul vamal care a crezut inițial că aceștia au venit dintr-un alt motiv decât cel invocat: să găsească cheia de aur magică, cea care face lumea să se învârtă. Neconvinsă de sinceritatea lor, ea încercă să-i îndrume spre Insula de Apoi, aflată dincolo de tărâmul Fillory și îi oferă lui Quentin o carte -“Cele șapte chei de aur”.

   Deși s-au gândit să revină la Castelul Whitespire, pe drum s-au răzgândit, așa că au schimbat cursul, îndreptându-se spre sinistra Insulă de Apoi. Povestea celor șapte chei și semnificația lor le-au trezit curiozitatea, dar oare ele există cu adevărat?

regele magician 2

   Ajunși pe insulă, reușesc să găsească cheia magică în Capela Pericolelor, însă în momentul în care Quentin și Julia o ating, se întâmplă un fenomen straniu. Sunt aduși în mod accidental pe Pământ!

   “Quentin deschisese o ușă săpată în aer, suficient de înaltă ca el să treacă fără să se aplece. Înăuntru era luminos și cald, însorit și verdeață. Asta era minunea. Rocile cenușii ale Insulei de Apoi păreau deja un vis. Asta era ceea ce îi lipsise – aventură sau cum altfel s-o mai fi numit. Se întreba dacă se afla în Fillory sau în cu totul alt loc.

   Tânărul a pășit pe iarbă, trăgând-o pe Julia după el. De jur împrejur era lumină. Quentin a clipit până când ochii au început să i se obișnuiască.

– Stai, a zis el. Nu se poate.

   Quentin s-a repezit înapoi spre ușă, dar portalul deja dispăruse. Nu mai era nicio ieșire, nicio cale de întoarcere, ci doar aer. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în mâini, julindu-și palmele pe asfaltul cald din fața casei părinților lui din Chesterton, Massachusetts.”

   Cum se vor mai putea întoarce pe tărâmul Fillory? Singurul obiect magic care i-ar ajuta – nasturele (acest obiect face legătura dintre Pământ și Fillory, trecându-se prin Țara-lui-Nicăieri; povestea lui o aflați citind primul volum), se află la Josh, un fost coleg de la Brakebills, dar acesta locuiește în Veneția. Și ca să ajungă în cel mai scurt timp la Josh, Quentin este nevoit să ajungă în locul unde a fost instruită Julia în ale magiei.

   Din nefericire, Josh a vândut nasturele unui dragon ce trăiește în Canal Grande! Vor mai putea recupera acel obiect magic?

    Lucrurile se complică din momentul în care dragonul face anumite mărturisiri.Țara-lui-Nicăieri este aproape distrusă și doar dacă sunt recuperate cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory putea să se salveze. Mai rău este că acesta ține să-i avertizeze în legătură cu reîntoarcerea vechilor zei care vor să ia înapoi magia!  Iar finalul magiei ar însemna sfârșitul regatului Fillory. Vor reuși magicienii să găsească toate cheile ?

   “– Vechii zei se întorc să recupereze ce e al lor de drept. Eu îmi voi juca rolul. Ar fi mai bine să te pregătești pentru a-l juca și tu pe al tău.

– Pare o idee bună, dar cum mai exact…

– Nu vorbi. Nasturele nu îți este de niciun folos. Țara-lui-Nicăieri e zăvorâtă. Dar prima poartă e încă deschisă. Așa a fost întotdeauna.”

“– Țara-lui-Nicăieri va fi distrusă. Nu a făcut niciodată parte din planul divin. Predecesorii mei au construit-o în spațiul dintre universuri. Zeii o vor rade, ca pe un cuib de viespi agățat pe un zid vechi. Dacă ne mai aflăm aici atunci, vom muri cu ea. Dar nu se vor opri aici. Nici măcar nu țintesc Țara-lui-Nicăieri.”

“– Magia e problema. N-ar fi trebuit să o avem. O să închidă breșa care ne permite să o utilizăm. Când vor termina, magia va muri, nu doar aici, ci în toată lumea. Puterea le va aparține doar zeilor. Majoritatea lumilor își vor pierde pur și simplu magia. Cred că Fillory se va destrăma și va înceta să mai existe. E un regat special – are magia țesută în toată fibra lui. Eu cred că Fillory în sine s-ar putea să fie breșa prin care s-a scurs inițial magia. “

    V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Vă invit să-l însoțiți pe Regele Magician prin Veneția, Cornwall și Chesterton, Massachusetts, dar și pe tărâmurile magice Fillory, Insula de Apoi, Țara-lui-Nicăieri, populate de creaturi fabuloase precum arborii-ceas, Bestii Unice, dragoni, driade și zei.

Nota 9,8

sigla NemiraCartea Regele Magician de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Alina

by -
38

“Triplu H” este o carte tonică, cu personaje minunate, momente înduioșătoare, scene fierbinți, dar și multe replici spumoase. Gen : Comedie romantica

Triplu H de Corina Cîndea

Titlu original: Triplu H

Anul apariţiei: 2015

Număr pagini: 420

Gen: Comedie romantică

Cotaţie Goodreads: 4,9

Uneori, viața îți dă mai mult decât ai cerut. Îți dă posibilitatea să alegi.

   Kim Larsen dorește să își schimbe viața și să devină o studentă obișnuită. Își face un plan pentru următorii ani și este determinată să îl urmeze. Un singur lucru nu l-a prevăzut: întâlnirea cu cei trei frați Morgan – Hayden, Heaton șHolden – și modul în care vor reuși să își schimbe unii altora cursul vieții.

    “Triplu H” este un real balsam pentru suflet! Pe parcursul ultimelor șase luni, am citit de trei ori cartea Corinei Cîndea și de fiecare dată a avut același efect asupra mea. Oricâte probleme aș avea în viața de zi cu zi, ea reușește să-mi îmbunătățească starea de spirit.

     În urmă cu un an am auzit pentru prima dată de Triplu H, din cauza impactului pe care l-a avut pe wattpad. Mai multe fete care au citit-o în mediu online mi-au recomandat-o și recunosc că tentația a fost foarte mare, mai ales pentru că auzisem multe păreri pozitive.

      De fiecare dată când îmi amintesc reacția pe care am avut-o după prima lectură, mă trezesc zâmbind cu gura până la urechi. Am 40 de ani, dar m-am bucurat ca un copil atunci când am citit și epilogul. Atât de încântată am fost de poveste, încât i-am trimis un mesaj autoarei cu impresiile mele la cald. Am să redau o parte din el  aici pentru că ceea ce i-am scris atunci, este valabil și acum. Și sunt convinsă că o să zâmbiți și voi!

   “Bună Corina! Mă numesc Alina Geambașu și țin să-ți transmit că am intrat de bunăvoie și nesilită de nimeni în febra Morgan ( … ) Mi-a plăcut povestea, faptul că a fost spusă din perspectiva mai multor personaje, doza mare de umor și ironie, dar ceea ce m-a plăcut și mai mult a fost starea de bine pe care mi-a oferit-o. Consider că Triplu H a fost cel mai bun medicament care mi-a fost administrat. Exact când aveam mai multă nevoie! Nu pot spune că m-ai surprins plăcut. Corect ar fi să spun că m-ai uluit cu talentul și creativitatea de care ai dat dovadă și pentru asta țin să te felicit! Se simte că sunt într-o stare euforică, nu? Adevărul e că acum câteva minute am terminat de citit ultima pagină din Triplu H și am un zâmbet tâmp pe chip și asta pentru că îmi place cum s-a încheiat. Dar în același timp, simt și un pic de nostalgie pentru că deja îmi este dor de personaje.”TRIPLU H POZA 1

     Nu m-am înșelat! Cartea “Triplu H” acționează precum un medicament pentru suflet, chiar și după ce a fost recitită de mai multe ori. Discuțiile dintre protagoniști sunt atât de spumoase, încât am râs în hohote de nenumărate ori. Închid ochii și îmi amintesc o grămadă de scene amuzante: prima întâlnire dintre Kim și cei trei frați Morgan; cearta pe locul de parcare; cum și-a vărsat ea nervii pe ei făcându-i văcari tâmpiți; bătaia cu sosul de ciocolată; cererea în căsătorie făcută de Holden în toaletă, cu preotul la ușă; scena cu dușul rece și zgomotul care s-a auzit în toată casa atunci când Kim a alunecat pe parchet, iar Holden a strigăt către menajeră și tatăl lui: ”Nu vă îngrijorați, oameni buni! I-o fi arătat Hayden vreo șmecherie de-a lui și s-a rupt patul cu ei!”

       De fiecare dată încep să râd când îmi amintesc cele întâmplate în camera de cămin, când mama lui Kim  dă peste ea și Hayden, exact când erau aproape să facă sex. Nimic nu mi s-a părut mai hilar decât atunci când Kim a ales să adopte politica struțului și să se ascundă în spatele lui Hayden, lăsându-l să se prezinte singur. Tocmai ea care este o persoană puternică, curajoasă, directă! Dar lăsând gluma la o parte, trebuie să recunosc că mi-a plăcut modul cum a reacționat mama ei atunci când i-a surprins în pat. În loc să facă o criză de nervi, Joanne a tratat totul cu maturitate, s-a distrat de comicul situației și i-a sfătuit să se protejeze.

    Dar să intru puțin în subiectul cărții…

     Tânăra Kim Larsen s-a decis să-și schimbe viața, așa că pleacă din LA, departe de mamă, iubit și cele două bune prietene, pentru a merge la Colegiul de Arhitectură din cadrul Universității Houston. De ce s-a gândit să se elibereze de acel trai de vis și să fie o simplă studentă, să reușească în viață pe propriile puteri? Răspunsul ni-l oferă chiar ea:

    “Puține persoane au fost cele care m-au apreciat pentru mine, pentru ceea ce sunt eu și reprezint cu adevărat. Pentru adevărata eu, Kim Larsen. Nu au trecut de aparențe, de chipul frumos și haine elegante și nici măcar nu au încercat. Așa că m-am purtat și eu ca atare: cu indiferență și insolență, ascunzându-mă sub masca de nepăsare și superioritate la care se așteptau toți din partea mea.”

     “M-am săturat să mă prefac fericită, să zâmbesc doar fiindcă la asta se așteaptă oamenii de la mine. Să fiu cu totul altcineva decât sunt. Să nu am voie să vorbesc cu anumite persoane pentru că sunt “sub rangul meu” și îmi creez o imagine negativă. Și am obosit să mă prefac. Vreau să pot să fiu eu însămi, cu bune și rele, să îmi aleg prietenii în funcție de ceea ce simt față de persoanele respective și nu fiindcă îmi sunt impuși de către anturaj.”

       Ajunsă în campusul facultății, observă că parcarea este plină, dar găsește totuși un loc liber între două mașini Ferrari-uri negre. Atenția îi este distrasă de un tip brunet și sexy, posesorul celor mai frumoși ochi văzuți de ea până acum și cu un rânjet îngâmfat, care îi spune că nu are voie să parcheze acolo. Abia venită în campus și deja se ceartă cu cineva!

       Abia iese din secretariatul decanului, că imediat se izbește de un tip. Privirea i se îndreaptă spre el și rămâne șocată! Aceeași ochi ciudați și frumoși, același rânjet îngâmfat, doar că pe un alt chip, ceva mai tânăr. Nu merge mult, că în holul etajului trei al căminului, vede un tânăr ce înghesuie în zid o tipă cu părul roșu, sărutând-o cu foc. Doar că ochii lui sunt fixați pe Kim. Și șoc! Seamănă izbitor cu ceilalți doi tipi și are același rânjet superior.

       Revenită în parcare, constată că mașina ei frumoasă este blocată din toate părțile de trei Ferrari-uri negre, și sprijiniți de ele, stau cei trei băieți cu ochi superbi de care s-a lovit atunci când a ajuns în campus! Inițial a vrut să-i ignore complet, dar totul a degenerat …

       “- Nu știi cu cine te pui, păpușă!

      Până aici! Nimeni nu mă face pe mine păpușă! (…;) Îmi dau drumul bagajelor și îmi smucesc brațul din mână lui, apoi pun mâinile în șolduri.

      – Hm! Oare cu cine? întreb zâmbind, apoi privindu-l ironic de jos până sus, în ciuda înălțimii, cu buzele țuguiate. Credeam că sunt în sud, în renumitul Texas, unde bărbații sunt galanți. Se pare însă că am dat de trei văcări tâmpiți, cu minte de copii de grădiniță și care au schimbat caii obișnuiți cu un alt căluț! fac referire la semnul de la Ferrari.”

       Nici bine nu intră în camera de cămin, că imediat își face apariția colega ei de cameră, Samantha Clarke, dornică să-i povestească că în parcare a avut loc o altercație, o nebună s-a pus cu frații Morgan, cei trei crai ai campusului care își schimbă prietenele mai des ca ciorapii – Hayden, Heaton și Holden. Pe această cale ține să o avertizeze să nu-și facă iluzii în privința lor.

       Deși Samantha o invită la un chef, Kim refuză, dar nu peste mult timp se trezește în cameră cu Heaton, care e în stare s-o ia pe sus, aproape dezbrăcată (abia ieșise de la duş), numai să o ducă la petrecerea care se ține chiar la reședința Morgan. Și aici dă peste Hayden, sprijinit relaxat de spătarul unui fotoliu, în timp ce, o șatenă de data aceasta, e agățată de gâtul lui ca o liană.

     De acum problemele încep să apară pentru că cei trei frați Morgan li s-au pus pata pe Kim. Fiecare încearcă să o seducă, să-i fure un sărut. Holden, fratele mic, cel de-o seamă cu ea, este deschis din fire, glumeț și adesea reușește să o facă să râdă. Heaton, mijlociul, o face să se simtă nesigură, neștiind când vorbește serios sau când glumește. Este încăpățânat și insistent și pare hotărât  să obțină ceva atunci când își dorește, iar asta o neliniște. Dar adevărul e că ea se simte atrasă de Hayden (24 ani) și încearcă pe cât posibil să se țină la distanță, nevrând să ajungă o altă linie pe răbojul lui. Pentru Kim, el este o enigmă, “ca o amenințare tacită și latentă, așteptând doar un motiv pentru a izbucni”.

       În astfel de momente, când simte că atracția este prea mare, se simte bucuroasă de existența lui Mike, iubitul de acasă pe care îl are de aproximativ un an. După părerea mea, tocmai existența acestui iubit, este o provocare pentru frații Morgan, mai ales Hayden, care se ține după ea, o smucește  sau mârâie atunci când ceva nu-i convine. Iar apariția lui Mike, venit în vizită la Kim, îl face pe Hayden să-și dea seama că este gelos!

     Inevitabil, Kim începe să-și pună tot felul de întrebări despre ceea ce simte pentru cei doi tineri.

    “Dragostea pentru Mike e ca o zi de primăvară, senină și liniștită, de la care știu exact la ce să mă aștept, în timp ce Hayden declanșează în mine furtuna. “

    “Fir-ar să fie! La naiba și la dracu’! Asta nu se poate întâmpla! Și nu o să las să se întâmple! Nu cu un tip care e cunoscut că fiind un afemeiat.”

     Sinceră să fiu, nu am avut la început o părerea prea bună despre Mike. Mi se părea un tip superficial, obișnuit să trăiască în lux. Dar în ciuda modului cum a ales să o ceară în căsătorie, am apreciat faptul că a lăsat-o  pe ea să decidă cu cine să rămână: “promite-mi doar că nu o să uiți cât  de mult te iubesc  atunci când vei alege!

       Disputele dintre frați continuă, ajungând la un moment dat ca Heaton și Hayden să se ia la bătaie. Iar reacția lui Kim nu întârzie să apară.

     “-  Sunteți nebuni? Cum să vă bateți? Sunteți frați! Ce dracu’ e cu voi?

      – Kim… , încercă Hayden să spună, dar îl opresc imediat.

     – Nici o Kim! mârâi la el. Acum eu vorbesc! Strig către ei și ignor cu desăvârșire privirile uluite pe care mi le aruncă.

     Ignor și faptul că sunt aliniați în fața mea toți trei, aproape în poziție de drepți, în timp ce eu urlu ca un sergent la niște bieți soldați ce au călcat strâmb la instrucție.”

       Relația dintre Kim și Hayden evoluează destul de repede, iar invidia fetelor care oftează după el își face simțită prezența. Apar destule conflicte între ea și Beatrice, o tipă obsedată de Hayden (liana agățătoare de la petrecere). Dar în ciuda acestor neplăceri, cei doi tineri își văd de ale lor, șicanându-se, punându-se în tot felul de situații penibile, dar amuzante. Farsele sunt pe bandă rulantă! Cât despre Kim, aceasta acționează pe post de Cupidon și încearcă să-i cupleze pe Heaton cu Samantha și pe Holden cu Marlene.

TRIPLU H POZA 2

        Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să aflați singuri ce se întâmplă mai departe cu cele trei cupluri.

      “Triplu H” este o carte tonică, cu personaje minunate, momente înduioșătoare, scene fierbinți, dar și multe replici spumoase. De altfel, toate cărțile Corinei Cîndea sunt comori. Povești speciale pentru că ne descrețesc frunțile! Se știe doar că dragostea și umorul sunt  ingredientele fericirii.

    Fragmente:

    “- Lasă-mă pe mine! exclamă nerăbdătoare Sam, însă ceea ce face e ultimul lucru la care mă așteptam: izbește câțiva pumni  în ușă și urlă de aude tot căminul

     -Marlene, mai trăiești?

     Câteva uși se deschid și capete curioase se întrezăresc în timp ce Heaton și Hayden apar și ei în fugă (…) Deja am lacrimi în ochi de la atâta râs când ușa se deschide înainte să mai primească și alți pumni sau picioare și un Holden vesel și rânjind apare în prag.

     -Trăiește! Era să se înece la duș dar i-am făcut respirație artificială și acum e bine din nou!

     -La duș? Cum să se înece la duș?! întreb uluită.

    -Pai…stai să-ți explic! În timp ce făceam duș, împreună bineînțeles, adaugă șoptit, m-am gândit să încercăm și planul vertical şi…

    -HOLDEN! Se aude țipătul disperat al Marlenei. Sper că nu le și desenezi, că te omor!”

    “- Hayden …, reușesc să șoptesc după ce-mi umezesc buzele de câteva ori și îmi arunc speriată privirile în jur. Nu cred că este locul potrivit pentru un streaptease! Și nu am cash la mine ca să îți pun în chiloți! Stai cumva prost cu banii? Trebuie doar să îmi ceri!

    Aparent fără nici un efort, mă aruncă pe un umăr înconjurându-mi bine coapsele cu o mână, iar cu cealaltă îmi ridică bagajele și pornește calm spre ieșirea din cămin.

    -Hayden!!! Pune-mă jos! La naiba, nu sunt un sac de cartofi! strig încercând să fiu atât de demnă cât pot fi atunci când atârn cu capul în jos și fundul în aer.

 ……………………………………………………………………………………

     -Hayden? Ce naiba? Să nu-mi spui că sacul de pe umărul tău e Kim! 

    Cu ultimele forte pe care le găsesc în mine, mă sprijin cu o mână de spatele lui Hayden în timp ce cu cealaltă îmi feresc părul și ridic, cât de cât, capul.

 – Oh! Zâmbesc timid. Bună seară domnule profesor! apoi revin în poziția atârnând în timp ce un geamăt de disperare îmi scapă de pe buze.”

    NOTA 10+

Mulțumesc din suflet autoarei Corina Cîndea pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Autor: Alina

by -
13

Talismanul de Diana Gabaldon

Titlul original: Dragonfly in Amber
Traducere: Maria Drăguț
Editura: Nemira
Colecţia Nautilus Fantasy
Anul apariţiei: 30 Mai 2016
Nr. de pagini: 900
Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel
Cotaţie Goodreads: 4,3

    Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991); 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7. Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009); 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

    Claire Randall a ținut trecutul ei secret aproape 20 de ani. Dar acum se întoarce acolo unde a începutul totul, pe plaiurile misterioase ale Scoției, împreună cu fiica ei.
Aici Claire plănuie
ște să-i dezvăluie totul: secretul cercului de piatră, secretul unei iubiri care traversează secole și adevărul despre Jamie Fraser, un războinic scoțian a cărui dragoste și curaj a făcut-o pe Claire să se întoarcă înapoi în timp și să rămână în epoca tulbure în care trăia el.
Călătoria fascinantă a lui Claire continuă la Curtea Franceză plină de intrigi
și în Scoția, prin război și moarte, într-o încercare disperată de a-l salva pe bărbatul pe care îl iubește și pe copilul lor.

    “Diana Gabaldon este o povestitoare înnăscută. Paginile zboară singure atunci când citești această carte.”  Arizona Republic

    “O poveste puternică, scufundată în istorie și mit. Am iubit fiecare pagină.” Nora Roberts

     “Călătoarea” mi-a oferit o experiență unică și impresionantă, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al doilea volum al seriei Outlander. Însă descrierea cărții “Talismanul” m-a făcut s-o citesc cu oarecare teamă. Vestea că neînfricata Claire s-a reîntors în secolul XX, pur și simplu m-a năucit. În ciuda evenimentelor extrem de dureroase, a cumplitelor torturi la care a fost supus Jamie, finalul primului volum a fost unul destul de optimist. De asemenea, știam alegerea pe care o făcuse cândva, decizia ei de a rămâne în secolul al XVIII-lea alături de Jamie. Și totuși ce s-a întâmplat de se află acum în anul 1968, practicând medicina într-un spital din Boston și văduvă de doi ani?

    Dacă în “Călătoarea” accentul s-a pus mai mult pe relația dintre Claire și Jamie și pe disputele din interiorul clanului Mackenzie, volumul doi are ca bază încercările celor doi protagoniști de a schimba istoria, eforturile lor de a preveni răscoala iacobită. Claire are avantajul de a ști ce va urma, datorită documentelor din secolul XX. În 1745, prințul Charlie cel Frumos  va pleca pe mare din Franța spre Scoția, revendicând  tronul. Impreună cu el va veni dezastrul; războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț vor fi șterse de pe fața pămantului. Sute și sute de bărbati vor muri la Culloden, iar cei care vor rămane în viaţă vor fi vânați și uciși.

Talismanul 1

    Trebuie să recunosc că am perceput puțin diferit evenimentele de la Curtea Franceză și cele din Scoția. În prima parte, am asistat mai mult ca un spectator la toate intrigile care au avut loc, nereușind să mă implic emoțional. Dar imediat cum acțiunea s-a mutat în Scoția, am simțit pur și simplu că vibrez. Descrierile de peisaj, luptele purtate de scoțieni, sacrificiul făcut spre final, toate acestea m-au copleșit. O încărcătură emoțională fantastică! Cât despre Claire și Jamie, nu pot spune decât că sunt două caractere puternice care au știut să lupte pentru iubirea lor. Am citit cu lacrimi în ochi declarația de dragoste făcută de Jamie:

    “- Te voi găsi, mi-a șoptit la ureche. Îți promit. Chiar dacă trebuie să îndur două secole de purgatoriu, două sute de ani fără tine, atunci asta să fie pedeapsa mea, pe care am primit-o pentru crimele mele. Căci am mințit, am ucis și am furat, am trădat și am înșelat. Dar există un lucru care trebuie să atârne în balanță. Când voi sta înaintea lui Dumnezeu, voi avea un singur lucru de spus, pentru a cântări împotriva celorlalte.
     Vocea i-a scăzut până a devenit o șoaptă și brațele i s-au strâns în jurul meu.
    -Doamne, mi-ai dat o femeie rară, și Doamne, cât am iubit-o! “

    De această dată, povestea nu mai este narată doar de Claire Randall, ci și de Roger Wakefield Mackenzie, băiatul adoptat de reverendul Reginand Wakefield (care de fapt era unchiul mamei sale), după ce părinții lui fuseseră uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cine a citit deja “Ecouri din trecut” (volum7), știe cât de important este acest personaj pentru familiile Fraser și Mackenzie. Dacă în primul volum era un băiețel timid de numai cinci ani, iată-l acum, în anul 1968, un tânăr profesor care predă la catedra de istorie din Oxford, revenit acasă în urma morții părintelui adoptiv.

     Acțiunea  romanului începe cu momentul în care Roger se trezește la ușă cu Claire Randall, o mai veche prietenă a reverendului, însoțită de fiica ei, Brianna, o roșcovană superbă de 20 de ani, față de care se simte imediat atras. Femeia îi spune că a revenit în Scoția cu gândul de a-i arăta fetei minunatele locuri istorice din apropiere de Inverness, unde a petrecut a doua lună de miere alături de soțul ei, Frank Randall (decedat în urmă cu doi ani), un fost istoric eminent care ani la rând făcuse schimb de informații misterioase despre iacobiți cu reverendul. Însă ea îi mărturisește că a venit și din cauza unui mic proiect și că are nevoie de cineva care se pricepe suficient de bine la istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland și a fost măcelărit pentru că i-a deranjat pe englezi. Îi dă o bucată de hârtie care conține o listă de nume, treizeci de bărbați din clanul Fraser care au luptat în 1745 la Culloden, rugându-l să afle câți dintre ei au supraviețuit bătăliei. Apoi discuția se îndreaptă spre cercul de megaliți din vârful unui deal din apropiere și ceremoniile păgâne ținute în zorii zilei de Beltane, adică de Întâi Mai.

Talismanul 2

       Prin intermediul jurnalelor ținute de reverend, Roger descoperă câte ceva despre trecutul lui Claire, cum dispăruse în timpul unei vacanțe scoțiene, spre sfârșitul primăverii anului 1946, căutările care au avut lor, dar și despre reapariția ei în 1948. Fusese găsită murdară, îmbrăcată în zdrențe, rătăcind în apropierea locului în care dispăruse. Deși părea într-o stare fizică bună, era dezorientată și incoerentă. Dar și însărcinată!

       Într-una din zile, Roger le însoțește pe Claire și Brianna la vechea biserică de la St. Kilda și reușesc să dea peste locul unde este îngropat căpitanul Jonathan Randall, strămoșul lui Frank. Însă șocul cel mare abia acum urmează: Claire descoperă o piatră funerară pe care stătea scris numele bărbatului pe care l-a iubit.

    “Degetele lui Claire le-au dat la o parte pe ale lui și au atins lespedea, mângâind-o ca și cum ar fi mângâiat pielea cuiva, urmărind cu blândețe literele, șanțurile estompate cu timpul dar clare încă.
     -“JAMES ALEXANDER MALCOM MACKENZIE FRASER”, a citit ea cu voce tare. Da, îl cunosc.
     Mâna ei a alunecat mai jos, dând într-o parte iarba groasă care creștea în jurul lespezii, ascunzând șirul de litere mai mărunte de la bază.
     -“Sotul iubit al lui Claire”, a citit ea. Da, l-am cunoscut, a mai spus, cu o voce atât de moale încât Roger abia o putea auzi. Eu sunt Claire. El a fost soțul meu.
     Apoi și-a ridicat fața spre chipul palid al fiicei sale.
    -Și tatăl tău.”

      Și așa încep dezvăluirile lui Claire: cum a intrat prin deschizătura dintr-un cerc de pietre în anul 1945 și cum a ieșit pe dealul de dedesupt, în anul 1743; întâlnirea cu strămoșul lui Frank, căpitanul Jonathan Randall, dar și cu clanul Mackenzie; căsătoria cu Jamie Fraser și dragostea care a înmugurit între ei; cum a fost judecată pentru vrăjitorie și ce s-a întâmplat după ce Jamie a fost arestat. De asemenea, mărturisește motivul pentru care și-a ținut trecutul secret timp de peste 20 de ani, promisiunea pe care i-a făcut-o lui Frank.

      Din acest moment, acțiunea romanului se mută în anul 1744 și descoperim ce s-a întâmplat după ce Claire și Jamie au plecat de la abația Sainte Anne, loc în care tânărul scoțian și-a petrecut convalescența. Inițial intenționaseră să plece la Roma pentru că acolo părea cel mai potrivit punct de plecare în expediția al cărei scop era împiedicarea celei de-a doua răscoale iacobite, cea din 1745. Dar cum în 1744 Charles își căuta adepți în Franța, ei s-au gândit că ar putea opri o rebeliune mergând chiar pe urmele conducătorul ei.

     Ajunși la Le Havre, Jamie se folosește de faptul că vărul său, Jared Fraser, deține o afacere cu vinuri în port, având astfel posibilitatea să  obțină mai multe informații utile în complotul împotriva Stuarzilor.

     În scurt timp lucrurile se complică atunci când în port își face apariția nava Patagonia având la bord câțiva marimari bolnavi. Claire descoperă că aceștia suferă de variolă, iar oficialul portului cere ca nava să fie distrusă cu întreaga încărcătură la bord. Din păcate, nava era deținută de contele Saint Germain, un bărbat cunoscut pentru cruzimea lui, care este și principalul rival în afaceri al lui Jared Fraser. Din acest moment, Jamie și Claire se află într-un real pericol!

Talismanul 3

     Aflând că Charles Stuart va cere ajutor regelui francez, Claire și Jamie se decid să plece și ei la Paris. Iar aici nu doar că vor vedea splendorile de la Versailles, dar vor asista la tot felul de intrigi de la curte. Se vor întâlni cu Lord Alexander Randall, un bărbat complet diferit de fratele lui, căpitanul Jonathan Randall, dar și cu Annalise du Marillac, fata de care fusese cândva îndrăgostit Jamie și pentru care se duelase cu ani în urmă. Flacăra geloziei își face simțită prezența. Mai rău e la un moment dat, Jamie revine acasă beat, mirosind a parfum ieftin, având o mușcătură pe coapsă. Și recunoaște că și-a petrecut noaptea într-o casă rău famată!

   “- O, asta, rânji el. Nu, nu credeam că o să mă omori, oricât ți-ar plăcea să o faci. Nu, a spus el, redevenind serios, a fost…în fine, femeile acelea. Ce am simțit când eram cu ele. Nu le doream, chiar nu …
    S-a retras cu o expresie tulburată.
    -Dar…pofta, cred că ai putea-o numi…aceea era…prea aproape de ceea ce simt uneori pentru tine și asta…mă rog, nu mi se pare în regulă.”

     Pericolul este la tot pasul, cineva încearcă să o otrăvească pe Claire, iar Jamie este urmărit de câțiva marinari care vor să-l omoare, dar scapă intrând într-un bordel, fiind ajutat să iasă din impas de Fergus, un băiat de nouă ani, hoț de buzunare.

     Claire începe să-și petreacă tot mai mult timp într-un spital, îngrjind de bolnavi, iar aici ajunge să se împrietenească cu o fată de cincisprezece ani, Mary Hawkins, deși la început s-a speriat aflând cum o cheamă. De ce? Pentru că-i văzuse numele într-un document  din secolul XX, în vârful unui arbore genealogic. Mary Hawkins avea să se căsătorească în 1745 cu  Jonathan Randall, strămoșul lui Frank. Doar că acum nu se mai putea întâmpla asta, având în vedere că el este mort. Sau nu?

      Din pătate, într-o noapte, cele două tinere sunt atacate de niște bărbaţi mascați. Cu toate că Lord Alexander Randall, Jamie și Fergus le sar în ajutor, Mary este violată. Claire a reușit să scape numai pentru faptul că unul dintre atacatori o recunoaște și începe să țipe : “E La Dama Blanche!” Dar de ce este individul atât de oripilat? Și de ce a numit-o așa?

      Evenimentele se precipită din momentul în care ei dau nas în nas cu o persoană pe care o credeau moartă: Jonathan Randall. Un moment şocant pentru Jamie! Până și eu m-am temut că reîntâlnirea dintre el și Randall se va termina extrem de urât.

   “Atunci Jamie s-a oprit și s-a întors să îl privească. Chipul lui Randall era înspăimântător de alb, cu o pată mică, de un roșu-vinețiu pe fiecare obraz. Își scosese perucă și o strângea în pumni, și transpirația îi lipise părul fin de tâmple.
    -Nu.
    Privind în sus, vedeam că trăsăturile chipului erau în continuare destinse, însă pulsul îi bătea iute și clocotind în gât, și cicatricea triunghiulară de deasupra gulerului ardea, roșie de fierbințeală.
   -Mi se spune Lord Broch Tuarach oficial, a zis el cu un puternic accent scoțian. Și dincolo de cerințele protoclare, nu mi te vei adresa niciodată – până când nu mă vei implora să îți cruț viața, când te vei afla sub amenințarea sabiei mele. Atunci îmi vei putea spune pe nume, căci va fi ultimul lucru pe care îl vei mai rosti.”

     Jamie îl va provoca la duel! Tot ce se petrecuse între cei doi bărbați nu putea fi rezolvat decât prin moarte. Și a cui moarte va fi? Cât despre revoltele iacobite, puteau fi evenimentele schimbate? Până la urmă ce anume a descoperit Roger Wakefield în legătură cu bărbații din clanul Fraser care au luptat  în bătălia de la Culloden? Au existat supraviețuitori?

     V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele din carte. Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se intamplă mai departe.

     Vă recomand să citiți cele două volume din seria Outlander pentru că merită. Veți fi fascinați de frumoasa poveste de dragoste dintre Jamie și Claire. Două personaje remarcabile care și-au dorit să schimbe istoria!

     Nota 9,8

sigla NemiraCartea Talismanul de Diana Gabaldon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Alina

Surse foto: pinterest.com

 

by -
24

Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu 

Editura Crux Publishing

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 343

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

Cotație Goodreads: 4,61

      

       Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.

     Șerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică. Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.

      În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său “The Angellove Society: Crux” este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele” Magic and Madness” și “Limbo”, situate în același univers fantasy.

     Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk “Anotimpul pumnalelor”.

     În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing (după numele primului său roman; Crux – răscruce) cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.

     “Anotimpul pumnalelor” este un dark fantasy de excepție, o lectură antrenantă ce dispune de numeroase întorsături de situație, cu o acțiune ce se derulează pe mai multe planuri, cu personaje foarte bine conturate. Avem de-a face cu serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii și nemorții, forțe oculte, vrăjitoare care readuc la viață oamenii, o fantomă enervantă, fanatism religios, inchizitori, comploturi, trădări, mister, evenimente terifiante, planuri diabolice, crime oribile,  situații limită care ne țin în suspans până la final, dar și o poveste de dragoste.

anotimpul pumnalelor 2

     Acțiunea are loc într-o realitate alternativă, cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală, deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor. Încă mă mai gândesc dacă nu cumva e vorba de o lume distopică tocmai pentru că ne confruntăm cu o comunitate de coșmar, sărăcie exasperantă, boală, mizerie, persecuții, oamenii fiind controlați extrem de ușor, manipulați cu vorbe mieroase.

    Cu toate că Arhipelagul Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) are un împărat, este condus de fapt de baronii tutunului, dar din păcate, regatul înoată în mocirla corupției. Iar dincolo de ce este vizibil, o altă societate coexistă în semi-secret cu asta. Sub adăpostul întunericului, vârcii invadau locuințe, devorând  zeci de amărâți, în timp ce “culte păgâne de demenți și psihopați – supraviețuitori ai Molimelor – venerau entități necurate și se desfătau în orgii și ritualuri de-un sadism legendar.”

     Deși  am fost încântată de latura romantică a cărții, intriga a fost cea care m-a fermecat. Ritmul este destul de alert încă de la început și abia am avut timp să răsuflu ușurată după o dispută că apărea o altă scenă plină de neprevăzut. Cât despre personaje, nu greșesc dacă spun că povestea nu are personaje pozitive sau negative. Sau dacă le are, nu îți poți da seama de la început cine este de partea binelui sau a răului. Unii s-au dovedit niște lași și trădători, alții ne îngrozesc prin modul atroce în care înfăptuiesc tot felul de crime. Pur și simplu episcopul Bone și contesa Madeline Mequette sunt niște demenți, obsedați de putere. Poate doar Rico Mikkae, fostul comandat SS, cancelarul Nordet, majordomul Benson și inspectorul Baudelaire au stofă de eroi. Iar în privința protagonistului, Aendo Assermore, și a membrilor organizației Corbi care acționează în numele zeului Morții, Thanos (Loup/Jess,York, Loque, Savantul), nu pot afirma că sunt personaje pozitive, având în vedere că sunt niște asasini. Și cu toate acestea, am ajuns să-i îndrăgesc, poate și pentru că spre deosebire de personajele malefice din carte, aceștia și-au păstrat totuși umanitatea, se ajută între ei la nevoie și încă mai cred în noțiunea de iubire.

    Poate sună ciudat, dar inițial mi-am dorit cartea mai mult din cauza coperții. Descrierea doar mi-a confirmat că ar putea fi pe gustul meu. Și am avut o bună intuiție pentru că m-a cucerit de la prima frază! De fapt, m-a luat prin surprindere stilul figurat abordat de autor, modul cum și-a început povestea.

  

 “O lună coaptă se-nvolbură în privirea-i cafenie, alunecând aproape lasciv peste lamele încovoiate, dureros de ascuțite. Era ceva sublim, senzual și teribil de asemănător între tăișul sinuos al armelor și curbura șoldurilor ce întâlneau piciorul și pelvisul dezvelite nepăsător, schițate parcă de o pensulă timidă pe trupul adormit al fetei. Sânul gol îi tresărea ritmic sub suflu-i domol, rostogolit leneș printre buzele roz, încă înflăcărate de sărutul amantului nocturn și tremurând parcă la fiecare pas mut ce-l apropia pe asasin de țintă.”

     Acțiunea romanului începe cu o crimă. Asasinul Aendo Assermore este angajat de contesa Madeline Merquette să-l ucidă pe baronul Marc Devon. Acesta înfăptuiește omorul în timp ce amanta (Larisse) bărbatului își doarme somnul de după clipele de amor. Habar nu are ce se întâmplă în încăpere. Inițial am crezut că este vorba de gelozie, având în vedere că Madeline este amanta iubitei baronului. Dar adevărul este altul!

     Dar în aceeași noapte, Aendo este înconjurat de soldații imperiali care vor să-l aresteze pentru repetate infracțiuni de furt și crimă. Și stupoare! Contesa spune că de fapt l-ar fi văzut pe bărbat strecurându-se în camera ei și îi ațâță pe soldați să-l execute pe loc. Iar căpitanul îl azvârle pe Aendo peste balustradă. O moarte sigură și nedureroasă e mai de preferat temnițelor subterane, nu? Însă moartea baronului Devon și instigarea la crimă a fost doar începutul în ceea ce o privește pe contesă. Următorul pas a fost asasinarea propriului ei tată.

     După ce a fost mort timp de trei zile, călătorind în ținutul  lui Thanos, zeul morții, Aendo este readus la viață prin magie neagră. Și se trezește într-o peșteră, salașul Corbilor, o organizație de asasini care acționează în numele acelei zeități care încearcă să restabilească echilibru, hrănindu-se cu suflete. Dar care să fie motivul pentru care zeul a decis să-l reînvie? De ce el?

 anotimpul pumnalelor 3

    “Thanos are un plan și lumea toată trebuie să-l urmeze! Iar când lucrurile sunt date peste cap, când sufletele nu trec dincolo la timp și balanța se înclină  prea mult într-o parte sau alta, apar molime și vârci, și cele mai negre coșmaruri devin realitate.”

     Aici ajunge să se împrietenească cu Savantul, conducătorul Corbilor, frații York și Loque și Loup, o fată minionă de care ajunge să se îndrăgostească, în ciuda faptului că ea îl consideră pe el un copil lacom și egoist, care crede că universul se învârte în jurul lui, iar el crede că Loup își dă aere de superioritate, că e o nesuferită cu pretenții. Însă sentimentele pe care le au unul față de celălalt îl îngrijorează pe Savant pentru că ar complica lucrurile foarte mult.

  

“- Cred că până și morții știau că se va întâmpla, numai voi nu, zise York plescăind din gură și dând ochii peste cap. Serios, voi nu v-ați prins cum vă holbați unul la celălalt?”

   

Ți-am spus deja, îi răspunse bătrânul apăsat. Felul în care o privești mă…îngrijorează. Există un motiv bine întemeiat pentru care nu au existat niciodată relații între Corbi. Da, îi spuse el văzându-l surprins, noi nu suntem primii. Suntem a treia generație de mesageri ai lui Thanos… În formula inițială a existat un cuplu de îndrăgostiți… Au murit tocmai fiindcă sentimentele dintre ei au intervenit în cel mai nepotrivit moment…”    

     În același timp, contesa Mequette intră în posesia averii tatălui ei și prin intermediul amantei sale, Larisse, ajunge să cumpere tot ce avusese în posesie baronul Devon. Avidă de putere, complotează cu episcopul Emeric Bone, un preot obez oribil viciat, un sadic dement, punând la cale un plan prin care să-i asasineze pe Baronii Tutunului pe motiv că aceștia și-ar face de cap, abuzând de încrederea și toleranța împăratului Septimus Voss. Și nu-i putea detrona pe baroni decât dacă avea protecția Bisericii și dacă dispunea de  detașamentul de gărzi pe care îi avea în subordine episcopul.

    După ce Cancelarul Nordet este asasinat de un om al contesei, împăratul Septimus îl pune în locul acestuia chiar pe episcopul Bone și îi alocă dreptul de a selecta un grup militarizat  pentru a fi atașat Bisericii, astfel fiind pregătiți de eventuale revolte ale oamenilor. Primele lucruri pe care le face episcopul din funcția de Cancelar a fost să-l cheme pe comandantul  Serviciului Secret, Rico Mikkae, ca să-i prezinte lista celor mai abili agenți ai săi, să introducă legea marțială, să impună oamenilor o serie de restricții. Iar inchizitorii și-au început activitatea făcând exces de zel. Dar Comandantul SS devine suspicios în privința noului Cancelar, contesa remarcă acest lucru și pune la cale asasinarea acestuia. Doar că Mikkae scapă cu viața datorită lui Aendo și a lui Loup / Jeesah. Dar de ce au ales aceștia să-l salveze? Și ce se întâmplă cu Baronii Tutunului? Vor fi asasinați până la urmă? Vor reuși Bone și contesa Mequette să-l detroneze pe împărat? Ce plan pune la cale Thanos?

     Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri ce se întâmplă mai departe. “Anotimpul pumnalelor” este o poveste cu totul deosebită pe care sigur nu o poți uita!

    Citate:

  “Pe Corbi nu-i găsește nimeni. Numai ei te găsesc pe tine și atunci…nu te mai scapă nici zeii.”

 „N-am să neg și nu-mi pare rău, mărturisi el. Am trăit intens, am uitat, mi-am înlocuit visele urâte cu adevărate coșmaruri.  Și în final cui îi pasă? Suntem doar fum într-un imperiu al umbrelor. Totul e irelevant. Totul e haos.” 

 “Nu e nicio medalie, nicio cupă, niciun fel de gratificare a efortului tău. Nicio recompensă materială. Nu ai nevoie. Ai câștigat ce era mai important: ești viu, trăiești și ai șansa ca mâine să te căiești și să încerci să-ți repari greșelile, să-ți speli păcatele. Dar n-o s-o faci! Fiindcă ești un afurisit de Corb și singurul țel, obiectiv, scop e să iei o altă viață, s-o împachetezi în tăișuri, s-o legi cu fundă stacojie și să i-o trimiți lui Thanos împreună cu cele mai calde urări.”

                                                                                    Nota 10
Crux Publishing logo

Cartea Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Mulţumim Editurii Crux Publishing!

Autor: Alina

 Sursă imagini: pinterest.com