Authors Posts by Alina

Alina

132 POSTS 1 COMMENTS

,,Tu chiar nu înțelegi? urlă atât de tare încât tresar. Ești doar o distracție! Ești doar femeia cu care mă culc ocazional, atâta tot!”

  O pereche criminală, de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data apariţiei: 2017

Număr pagini: 407

  Eliberaţi din închisoare, cei cinci tineri aflaţi sub aripa lui Simon, ascunşi într-o casă din inima pădurii care înconjoară oraşul Grand Forks, sunt obligaţi să facă lucruri pe care nu le credeau posibile. Cinci oameni diferiţi, dar cu trecut asemănător, urmează regulile stricte ale şefului lor fără chip, intrând în jocul lui şi eliminând nume mari de pe lista sa neagră şi aparent interminabilă.

  Pe lângă faptul că nu-şi găseşte locul nici după doi ani petrecuţi sub acelaşi acoperiş cu colegii ei, Carolina este nevoită să ducă un al doilea război – de data aceasta personal – cu cel mai bun asasin din casa lui Simon. Jace se dovedeşte a fi pus pe ceartă mereu, un bărbat cu adevărat letal, făcându-i englezoaicei viaţa un infern, inducând-o în eroare de cele mai multe ori şi dându-i speranţe deşarte în ceea ce priveşte sentimentele acestuia pentru ea.

  Iubirea şi ura se îmbină într-un volum exploziv; cei cinci trec prin situaţii limită care îi apropie şi îi face o echipă specială, însă asta nu alungă nici pe departe teama de un viitor necunoscut.

   Oare ce se va întâmpla cu ei după ce lista neagră a lui Simon se sfârşeşte?

    După ce am citit mai multe romane de acțiune, care mi-au consumat toată energia, am simțit nevoia să trec la ceva ușor, relaxant și amuzant, așa că am ales să citesc “O pereche criminală”. Cunoșteam maniera de scriere a celor două autoare, le știam înclinația spre umor, așa că am fost convinsă că voi asista la o comedie romantică delicioasă, chiar dacă descrierea scotea în evidență faptul că subiectul va fi puțin cam spinos. Și nu m-am înșelat, cu  toate că povestea nu a fost chiar atât de amuzantă, pentru că au fost și scene care m-au întristat.

    Am trecut adesea de la cald la rece și invers. Am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, dar m-am și enervat atunci când o vedeam pe Carol rănită de vorbele sau faptele lui Jace. Mă deranja comportarea lui de bădăran și îl învinuiam pentru modul în care se purta cu ea. Nu înțelegeam de ce îi făcea atât de multă plăcere să o pună în situații jenante, de ce îi dădea semnale contrare, acum o săruta și îi făcea niște declarații de dragoste, ba chiar era gelos dacă atrăgea atenția altui bărbat, ca mai apoi să fie rece, dur și furios, spunându-i că nu-i pasă de ea, că era doar o distracție.  

Acțiunile lui mă derutează și înțeleg că e o altă metodă de manipulare. Îi place să joace dur și, dacă m-aș lăsa vreo clipă, m-ar călca în picioare. Nici nu există îndoială că ar face-o. Lui Jace îi place să se joace cu oamenii cum un copil se joacă cu mașinuțele. Pune multă dedicare în asta, altfel nu ar fi mâna dreaptă a lui Simon. Și mâna stângă.”

   Și pe mine mă derutau toate aceste schimbări de stare și nu puteam înțelege ce anume îl făcea să se comporte ca un nemernic. Știam că pentru el femeile nu însemnau nimic, dar se vedea cu ochiul liber că fata asta nu-i era indiferentă. Mă întrebam cum putea să flirteze sau să se sărute cu alte femei de față cu Carol, când în urmă cu câteva momente fusese atât de drăgăstos cu ea. Cât despre Carol, mereu își spunea că nu se va mai lăsa înjosită și numai asta nu făcea. Era suficient să îl vadă, că se topea mai ceva ca o înghețată expusă la soare. Și nici măcar nu ținea supărare pe el. Trebuie să recunosc că m-a necăjit atât comportarea lui Jace, cât și naivitatea lui Carol. În plus, cu toate că am savurat din plin ironiile lor (chiar am apreciat că tânăra îi răspundea cu aceeași monedă), m-au enervat glumele proaste pe care le face Jace. Lui i se pare amuzant să o ia peste picior tot timpul, să o jignească etc.

    Și totuși, mi-a plăcut de Jace… când era beat. Atunci devenea pur și simplu adorabil. Scenele petrecute la magazin – ciocolata expirată, spargerea ouălelor ca să elibereze puii, baxul de scutece, adoptarea cățelului – m-au făcut să râd cu lacrimi.

“Vânzătoarea vine nervoasă la mine, strângându-și pumnii pe lângă corp.

-Domnișoară, te rog frumos să-l scoți pe imbecilul ăsta beat din magazinul meu!

-Lăsați-l în pace, doamnă. E inofensiv.

-Inofensiv? aproape țipă la mine. Scoate toate ouăle din cofraje și le sparge! Cică, vrea să elibereze puii din Închisoarea Puilor, ca să poată zbura în țările calde !”

O iau înainte și aștept că vânzătoarea să scaneze toate porcăriile pe care Mark le-a adunat  de pe rafturi. Aceasta privește în stânga ei și pufnește. Jace trage după el un bax de scutece pentru copii, târându-l pe podea, în timp ce ține doar de un capăt al ambalajului.

-Iubito, ne ajung? mă întreabă. Sau mai iau?

-De ce crezi că nu îți ajung? îl iau peste picior. Eu zic că ești destul de mare să renunți la pamperși și să te înveți la oliță. “

   Cred că celor două autoare le face plăcere să-și chinuie atât personajele, cât și cititorii. Vă spun sincer că au fost momente când am simțit că sunt trecută prin furcile iadului din cauza lor. De fiecare dată când credeam că lucrurile vor intra pe făgaş normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri, dar eram totuși departe de adevăr. Destăinuirile de la final m-am lăsat mască!  

    Povestea este scrisă din perspectiva lui Carol, o tânără de douăzeci și unu de ani care face parte dintr-un grup de cinci asasini plătiți (mai bine spus ceilalți patru sunt asasini plătiți, pentru că protagonista noastră este total pe lângă), ascunși într-o casă din inima pădurii care înconjoară orașul Grand Forks (Dakota de Nord) și obligați să ucidă în numele enigmaticului Simon.

   Carolina are la activ o singură crimă și aceea înfăptuită din greșeală. În urmă cu trei ani, mama ei s-a recăsătorit cu un bețiv care le bătea, făcea scandal în fiecare zi și le dădea afară din casă când voia. După ce fata a făcut 18 ani, tatăl vitreg a început să se comporte altfel, îi făcea tot felul de apropouri sexuale, căuta să o atingă mai mereu, propunându-i să facă sex cu ea. A reușit să-l evite un an, apoi într-o seară, bărbatul a încercat să o violeze. Carol s-a apărat și i-a dat cu sticla în cap, omorându-l. A fost judecată, acuzată – deși a fost legitimă apărare – trimisă în închisoare pentru femei și scoasă în cele din urmă de Simon după trei luni. De atunci, împarte aceeași casă cu niște străini pe care nu a ajuns să-i cunoască, indiferent de timpul petrecut împreună.

    Nimeni nu știe cine este Simon. Nu-și arată niciodată chipul în videoconferințele pe care le inițiază cu ei. Mereu apare un trup îmbrăcat la costum și cu fața în umbră, dar  se știe sigur că e bărbat, chiar dacă își distorsionează vocea cu un program special. Totul a început de la jocul “Simon spune” – de aici și pseudonimul pe care îl folosește. Cei cinci tineri sunt un fel de “Îngerii lui Charlie” sau mai bine zis “Îngerii lui Simon”- care execută fiecare misiune pe care le-o dă.

    Simon i-a recrutat pe rând, din cele mai dubioase locuri: Carolina este din Northampton, Anglia; Mark (22 de ani) e un bărbat de culoare și vine din Detroit; Lara(25 de ani), o roșcată frumoasă față de care Carolina simte o oarecare invidie, vine din Mexic; Artur (28 de ani), iubitul Larei, e din Tennesse. Jace (26 de ani) e din Bronx și a fost primul salvat de închisoare de către Simon. E un nemernic notoriu care se crede bărbatul fatal. E singura persoană din casă pe care Carolina nu o înghite și este nevoită să-i suporte toate glumele piperate și apropourile sexuale.  

Mă sărută e prea puțin spus, simulează sexul atât de bine, încât mă topesc ca o ciocolată uitată în soare. Mereu face asta! Poate nu mă poate păcăli cu ofertele lui deocheate, dar cu siguranță mă prostește cu un sărut. Mă sărută atât de bine, că i-aș face un tort cu ciocolată, deși habar nu am să-l fac.”

   La următoarea videoconferință, Simon le face o surpriză. O schimbare în program. De acum încolo, Carol va fi colegă de muncă cu Jace, iar asta înseamnă că nu au voie să se atace între ei, altfel ar fi dați afară din casă și pot înfunda pușcăria. Așa că se anunță vremuri grele pentru ei, având în vedere că se urăsc și ar fi în stare să-și ia gâturile reciproc.  

   Nouă misiune va avea loc în Barcelona. Ei se vor da drept un cuplu de  tineri însurăței – Marco  Gonzales și soția lui, Nora (chiar numele real al Carolinei), iar ținta lor e să-l anihileze pe senatorul Federico Casas.  

    Pe lângă faptul că tânăra nu se bucură deloc de alegerea lui Simon, Jace se mai și poartă ca un dobitoc ca să îngreuneze și așa misiunea destul de tensionată. În avion ajung să se ia la ceartă, Jace se comportă ca un bărbat gelos când vede că un străin se holbează la picioarele lui Carol. Apoi tensiunea sexuală dintre ei devine tot mai mare după un anumit episod petrecut în toaleta avionului.

Se ceartă cu mine de fiecare dată, din orice, face sex cu mine și mă sărută când vrea, dar totuși susține că nu mă place. Mai exact, că nu mă suportă.”

Trebuie să încetez să-mi mai iau zborul de fiecare dată când dobitocul mă atinge, că de fiecare dată mă pierd de parcă sunt o adolescentă la prima iubire.

    Nu am să vă spun nimic, nici despre misiunea asta, nici despre celelalte, însă vă garantez că-i veți vedea în diferite ipostaze, de la tineri stilați ce vizitează un muzeu și participă la o licitație, până la… peștele și a lui prostituată. V-am trezit curiozitatea?

    Lucrurile încep să se complice din momentul în care Carol rămâne însărcinată. Pe cât de speriată e ea, pe atât de încântat este el. Chiar nu se aștepta ca Jace să accepte așa simplu ideea că va fi tată. Și e puțin cam speriată și de noua lui comportare.

Ăsta clar nu e Jace pe care îl știu de doi ani. Jace pe care îl cunosc e nesimțit, e barbar, e un măgar și jumătate. E genul care continuă să mă poreclească în cele mai ciudate moduri, care mă jignește și mă face să crăp de rușine, în niciun caz bărbatul care mă ține de mână și care vorbește despre copii.

    Însă miracolul nu durează mult pentru că Jace îi spune în față că nu-l interesează persoana ei, ci doar copilul pe care-l vor avea.  

    Situația devine și mai absurdă atunci când ea, însărcinată cu copilul lui, privește cum flirtează și se sărută cu altă femeie.  

Ochii mi se inundă de lacrimi când buzele lor fac contact chiar în fața mea. Jace închide ochii, savurând momentul, în timp ce chelnărița își exercită experiența în săruturi pe el.

 “-Nu înțelegi, Carol! scrâșnește el din dinți. Nu ești iubita mea și nu ai niciun drept să-mi faci o criză de gelozie acum. Noi doi doar ne distrăm.

    Însă ceva s-a petrecut cu Jace pentru că ajunge să-i ceară lui Carol să avorteze copil. De ce? Și-l dorea cu atâta ardoare!

“- Tu chiar nu înțelegi? urlă atât de tare încât tresar. Ești doar o distracție! Ești doar femeia cu care mă culc ocazional, atâta tot!”  

“- Atunci sper că te-ai distrat, reușesc să spun cu glas plângăreț.

– Nu chiar. Nu ești bună de nimic și ai mai rămas și însărcinată. Ce fel de femeie ești tu? Trebuia să te protejezi. Dar să știi și tu, nu mă interesează de copilul ăsta. N-ai decât să te speli pe cap cu el.”

“- Te sărut când vreau, ți-o trag când vreau, iar tu nu ai dreptul să obiectezi în privința asta. Dacă nu te-ai prins până acum, ai fost adusă aici ca să mă distrezi pe mine.”  

    Ce alegere va face Carolina? Dacă e însărcinată, nu va putea continua cu misiunile, iar Simon o va da afară și va ajunge la închisoare. Sau va pune să fie omorâtă. Merită să se înhame la ceva care nu are niciun viitor? Cine e Simon? De ce e Jace atât de schimbător? Care-i sunt adevăratele sentimente?

“Iar m-am lăsat dusă de val și nu e un lucru bun pentru demnitatea mea. Mi-a călcat-o de sute de ori în picioare cu replicile și acțiunile lui, dar nu îl pot condamna, e și vina mea. Eu l-am lăsat să facă ce vrea cu mine și acum s-a ajuns la asta. Mai bine aș înceta să-mi caut scuze pentru comportamentul meu nesăbuit și să accept situația. Sentimentele pentru el mă fac să fiu naivă ca un copil prostit de un pedofil, dupe ce îi flutură pe sub nas o acadea.”

NOTA 9.7

Cartea O pereche criminală de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

“Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … "

       Aleasa dragonului, de Naomi Novik– Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Uprooted

Traducere: Oana Ionascu

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Data apariției: 17 mai 2017

Nr. de pagini: 448

Gen : fantasy, young adult, romance, fairy tales

Cotație Goodreads : 4,1

Nota mea: 10

 Agnieszka își iubește satul, pădurile și râul strălucitor, aproape de care pândește însă o prezență malefică. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său. Agnieszka și ai ei știu că o va alege pe draga ei prietenă, frumoasa, grațioasa și curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai că Dragonul va face altă alegere.

  Romanul a câştigat trei premii importante în 2016: premiul Nebula pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy şi premiul Mythopoeic. De asemenea, a avut o nominalizare la premiul Hugo pentru cel mai bun roman.Va fi adaptat pentru marele ecran de Compania Warner Bros.

  Am mai citit până acum povești care m-au trimis cu gândul la basmele scrise de frații Grimm, Hans Christian Andersen sau Gabrielle-Suzanne Barbot, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca “Aleasa dragonului”. Bănuiam că povestea va fi pe placul meu, din cauza descrierii care m-a făcut să cred că voi avea parte de o reinterpretare a celebrului basm “Frumoasa și bestia”, dar nu mă așteptam să mă atragă în asemenea măsură, încât să-mi doresc să o mai iau încă o dată la citit, imediat ce am ajuns la ultima pagină.

  Contrar celor gândite de mine în faza incipientă, “Aleasa dragonului” prezintă o serie de referințe la folclorul slav și, sinceră să fiu, chiar mi-a plăcut enorm de mult faptul că Agnieszka învață să facă vrăji folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, considerând-o pe aceasta o soră în” magie stranie, pe care nimeni altcineva nu era capabil s-o înțeleagă.”

  Ce m-a atras la romanul de față ? Nu te plictisești nici măcar o clipă. Cu toate că ai impresia că narațiunea este lentă (de vină fiind cantitatea de  impresii, descrieri, de aici nelipsind o serie întreagă de amănunte cu privire la modul în care se fac vrăjile), te trezește la final că, de fapt, ai luat parte la destul de multe evenimente. De altfel, nici nu am să vă pot povești prea multe lucruri, tocmai pentru că sunt prea multe, așa că am să vă spun doar câteva întâmplări petrecute la început. Suficient cât să vă conving să citiți cartea.   

  De asemenea, mi-a plăcut trecerea de la momentele tulburătoare, la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze. De fapt, întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, gâlceava dintre Agnieszka și Dragon fiind cireașa de pe tort. Cu cât este mai iritat Dragonul de comportamentul ei, cu atât este Agnieszka mai amuzată de reacția lui. Degeaba o face el țărăncuță nătângă, idioată, proastă, necioplită, inutilă, smintită, Anieszka trece peste jigniri ca și cum nici nu le-ar auzi.  

“ – Am … gătit și am făcut curat … am încercat eu să explic.

 – Cel mai murdar lucru din acest turn ești tu! “

  Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine nu contează doar povestea sau maniera de scriere, ci să și simt că pot empatiza cu personajul feminin (mă ajută să mă transpun în povestea respectivă). Iar faptul că în “Aleasa dragonului”, povestea este narată la persoana întâi, din punctul de vedere al tinerei Agnieszka, m-a făcut să o înțeleg cât mai bine și, astfel, am ajuns să îi admir transformarea de la țărăncuța nătângă și mai mereu murdară, în curajoasa vrăjitoare care reușește să salveze un regat. De altfel, ea m-a cucerit prin felul de a fi – neînfricată, independentă, încăpățânată, fiind în stare de orice pentru a-i proteja pe cei la care ține.  

  Pe parcursul unei singure zile, am călătorit alături de Agnieszka, de la Turnul Dragonului, locul unde ea a deprins arta magiei, până în întunecatul și maleficul Codru, populat de monstruozități și stricăciune, iar de aici, am ajuns la Curtea regelui din Polnya și am asistat la discuțiile pe care ea le-a avut cu cei mai mari vrăjitori ai țării.  

   Și acum îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc de o anumită întâmplare petrecută la Curte.  Ea se prezintă în fața celor mai de seamă vrăjitori, ca să fie confirmată ca vrăjitoare, iar atunci când constată că aceștia sunt mult prea sceptici ca s-o ia în serios, se enervează atât de tare, încât face o vrajă de se scutură întreg castelul ca un uriaș adormit, apoi rostește : “ Dar asta este suficientă magie ca să mă pună pe listă? Sau vreți să vedeți mai mult? “  

  În ceea ce îl privește pe Dragon / Sarkan, să nu vă gândiți că este vreo reptilă zburătoare sau mai știu eu ce. De fapt, el este un vrăjitor nemuritor căruia Agnieszka îi face zile fripte cu firea ei independentă. Doar ridurile fine din colțul ochilor și al gurii îi trădează anii. În rest, arată ca un om în floarea vârstei: trăsături bine conturate, părul negru, fără fire arginții, obraji netezi, nebătuți de vânt, mâini lungi și grațioase. Numele lui – Sharkan – înseamnă dragon în limba magiei, iar acesta este numele pe care l-a luat atunci când a primit confirmarea ca vrăjitor. Însă, adevărul e că el are comportarea de dragon – este rece, irascibil, mai mereu enervat. Se poartă de parcă nu mai știe să gândească și să simtă ca un om obișnuit.

Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … ”

 Cu toate că mai mereu se ceartă, între încăpățânata Agnieszka și morocănosul Dragon se înfiripă o poveste de dragoste. Și nici nu o să vă vină să credeți cine va lua inițiativa Da, ea este cea care își face curaj să pătrundă în camera lui și va iniția “jocul”.  

“- Cum ai…? a îngăimat el, ridicându-se într-un cot, pe chip răsărindu-i în sfârșit revolta.

Dar eu l-am împins pe spate și l-am sărutat.

A scos un sunet de surpriză printre buzele mele, apoi m-a apucat de brațe și m-a ținut departe.

-Ascultă aici, creatură imposibilă ce ești! Sunt mai bătrân cu un secol și ceva decât …

-Mai taci odată! i-am zis eu nerăbdătoare.

Auzi ce scuză-și găsise el!  “

Draperiile s-au închis în jurul nostru. Stătea deasupra mea, cu ochii lucind în întunericul intim al baldachinului. Mă privea sălbatic, cercetându-mi chipul. Ar fi putut să mă mai mângâie puțin cu degetul, dar el a mai făcut-o o singură dată. Un suspin sau un geamăt mi-a suit în gâtlej, iar el s-a aplecat și m-a sărutat, ca și cum ar fi vrut să mă devoreze.”  

   Agnieszka locuiește în Dvernik, care nu era nici cel mai mare, dar nici cel mai mic sat din Vale, la unsprezece kilometri depărtare de maleficul Codru, populat de cele mai terifiante creaturi. Tuturor le este frică de acel loc, iar singura persoană care îi poate proteja de răul-Codrului este Dragonul, cel mai puternic vrăjitor din Polnya, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său.

     În ciuda poveştilor care sunt spuse de călătorii care trec prin Vale, Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el … pentru că nu este un dragon adevărat. O fi el vrăjitor şi nemuritor, dar tot om rămâne, iar sătenii s-ar duce în ceată să-l omoare dacă el şi-ar manifesta dorinţa de a o gusta pe vreuna dintre fete. Interesant e că Dragonul duce o fată în turnul lui şi după zece ani îi dă drumul, numai că ea se întoarce o cu totul altă persoană. Straiele îi sunt mult prea elegante, vorbeşte ca o doamnă de la Curte şi, pe deasupra, după ce a locuit totuşi singură cu un bărbat vreme de zece ani, normal că are reputația ruinată. Însă toate fetele spun că el nu s-a atins de ele nici măcar cu un deget În plus, Dragonul le dă tuturor fetelor o pungă plină cu arginţi drept zestre atunci când le trimite acasă, astfel că oricine ar fi bucuros să le ia de soţie, ruinate sau nu.

   Nu sunt multe sate în Vale, prin urmare Dragonul nu prea are de unde alege – ia numai o fată care are şaptesprezece ani împliniţi, între octombrie și octombrie anul următor. Acum, din anul naşterii Agnieszkai sunt doar unsprezece, Însă toată lumea ştie că o va lua pe Kasia, cea mai frumoasă, deşteaptă şi bine-crescută fată din Vale.

  Numai că Dragonul va face altă alegere. În loc să o ia pe draga de Kasia, o alege tocmai pe Agnieszka, care la cei şaptesprezece ani ai ei, era “încă o slăbănoagă, cu picioare mari şi cu părul castaniu, încurcat nevoie-mare”. Singurul ei dar, dacă-l putem numi aşa, era să rupă, să păteze sau să piardă tot ce avea pe ea într-o zi.

  Irascibilul Dragon nici nu știe cu cine s-a procopsit. “Țărăncuța nătângă” îi va da bătăi de cap încă din prima clipă în care pășește în Turnul Dragonului. A avut nefericirea să fie aproape rostogolit pe scări sau să vină de-a rostogolul pe pardoseală. Ba mai mult, atunci când Agnieszka a crezut ca va fi aruncată în focul din vatră, s-a pus să-l zgârâie și să-l lovească.  

Tot ce vedea era că o gâsculiță de la țară, pe care tocmai o alesese, râdea de el, Dragonul, cel mai mare vrăjitor din regat, stăpânul și domnul ei.. Nu cred că mai cutezase cineva vreme de un secol să râdă de el. S-a ridicat eliberându-și picioarele, apoi s-a uitat de sus la mine, scos din sărite ca o pisică furioasă. Însă m-a făcut să râd și mai abitir. Atunci el s-a răsucit brusc pe călcâie și m-a lăsat să râd ca proasta pe podea, ca și cum nu știa ce să-mi facă.”

   Și totuși, de ce avea nevoie vrăjitorul de ea? Ca bucătăreasă era o calamitate, iar dacă o luase pentru ca să-i țină companie, mai bine s-ar fi lăsat păgubaș. Fata avea un nemaipomenit dar de a provoca dezastre. Tot ce reușea să facă era să-l enerveze, să-l facă să urle de nervi. Și nici măcar nu ține cont de sfaturile lui. Intră dintr-un bucluc în altul!

“-Am … am adus prânzul.

-Adevărat? mi-a răspuns el tăios. Fără să cazi pe drum în vreun puț? Sunt uluit!

 Abia apoi mi-a adresat o privire încruntată:

-Sau ai căzut?

 M-am uitat la rochie: pe poale erau o enormă pată scârboasă de vomă – o ștersesem eu cât de   bine putusem în bucătărie, dar tot se vedea – și o alta acolo unde îmi suflasem nasul. Mai erau câțiva stropi de sos de friptură și alte câteva pete căpătate când ștersesem oalele. Tivul păstra  noroiul de dimineață și, pe deasupra, mai erau niște găurele făcute cine știe când. “

   Agnieszka încercă tot timpul să-l sfideze, iar atitudinea de fată săracă cu duhul devenise arma  răzbunării ei. Voia cu orice preț să-l necăjească amarnic, știind că el o va recompensa de fiecare dată cu o încruntătură neîncrezătoare. Însă, într-un mod cu totul surprinzător, ea are un talent înnăscut la făcut vrăji. Dar nici așa nu scapă de mustrările vrăjitorului.  

– Cum de reușești să-ți faci singură toate astea? m-a întrebat el odată uluit, când umblam de colo până colo cu un dumicat de budincă de orez prins în păr, tocmai în creștetul capului.

  Atunci când vine în vizită prințul Malek, eroul regatului Polnya, Dragonul o sfătuiește să nu iasă din cameră ei din anumite motive. Însă Agnieszka se gândește să stea de vorbă cu prințul, că poate acesta îl va convinge pe vrăjitor să-i dea drumul, dar se trezește sărutată. Fiind la un pas să fie violată, Agnieszka reacționează în stilul ei caracteristic: îi trântește o tavă în cap de îl lasă lat pe legendarul erou Și iarăși, Dragonul se vede în situația ingrată de a-și scoate din belea protejata, preparand o poțiune a uitării pe care i-o servește prințului.

  Însă, a venit ziua în care Baronul din Mlaștinile Galbene îl chemă în ajutor pe Dragon ca să-i salveze ținutul de o himeră, așa că acesta se vede nevoit să o lase singură pe Agnieszka în Turn. Dar, tocmai atunci, oamenii din Dvernik cer și ei ajutor Dragonului și, cum el este plecat, tânăra se decide să fugă din Turn, cu gândul că vrăjile ei vor fi suficient de bune ca să-i salveze pe cei din satul ei natal.

  Încărcată cu o grămadă de poțiunii, ajunge în Dvernik, unde află că vitele din sat au fost mușcate de lupii posedați de rău, veniți din Codru. Însă, cum acestea nu au fost sacrificate, răul din ele va ajunge să intre și în oameni, așa ca fata va avea mult de furcă. Cum va reuși ea să țină piept răului, va las pe voi să aflați, dar, în mod cert e că Dragonul reușește să vină la timp să o salveze, dar neatenția îl va costa: va fi mușcat de un lup. De această dată, Agnieszka va fi pusă în situația de a-l salva pe stăpânul ei. Folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, tânăra va realiza o vrajă care îi va salva viața Dragonului și astfel, vrăjitorul se vede nevoit să recunoască puterile noii sale protejate.

 

 La scurt timp după această întâmplare nefericită, mama Kasiei, vine la Turn ca să le ceară ajutorul. Fiica ei fusese luată de trei creaturi monstruoase (Umblători), și dusă în întunecimea Codrului. Va reuși să o salveze? Dar ce șanse mai are Kasia în cazul în care e deja posedată de rău?

Dacă cineva drag ne era luat de Umblători, tot ce puteam spera pentru ei era moartea, însă era doar o speranță. Nu știam niciodată sigur până când nu se întorceau și astfel se dovedea că nu au murit. Și-atunci trebuia să-i vânăm.”

   Însă, în cazul în care Agnieszka va reuși să o salveze pe Kasia, sunt mari șanse să fie luată în vizor de prințul Malek. Acesta dorește de mai mult timp să-și salveze mama, pe regina Hanna, care dispăruse de mai bine de douăzeci de ani. Este ferm convins că regina nu e moartă, ci doar captivă în Codru. Dar cum de ajunsese ea în acest loc bântuit?

    Se spunea că prințul moștenitor Vasily al Rosyei se îndrăgostise de regina Hanna și fugiseră împreună și, când cavalerii regelui îi încolțiseră, s-au adăpostit în Codru. Însă regina și prințul Vasily n-au mai ieșit niciodată. Regele Polnyei l-a învinuit pe moștenitorul Rosyei de moartea  moștenitorului sau. Și de atunci s-au purtat războaie după războaie, întrerupte doar de armistiții ocazionale și de câteva tratate de scurtă durată. A o elibera pe regină putea însemna încheierea războiului cu Rosya și împăcarea celor două popoare. Dar, mai poți ieși vreodată din Codru după ce ai stat în el vreme de douăzeci de ani?

 Așadar, Agniezska se va confruntă cu mari probleme în viitorul apropiat. Va reuși ea să treacă peste toate obstacolele? Dar ce anume bănuie Codrul? De fapt, cum a fost creat el? Vor putea vrăjitorii să înfrângă puterea lui? De ce Dragonul lua câte o fată din Vale, după care o lăsa să plece după zece ani?   

Orice ar fi creatura care sălășluiește în Codru, cea care răspândește spurcăciunea, a ajuns să trăiască acolo și să bea din acea putere ca dintr-o cupă.“

  Recomand “Aleasa dragonului” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, mister, locații pitorești, dar și momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Și foarte multa magie!

   Nota 10

 

 Cartea Aleasa dragonului de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

by -
14

     Primii pași, de Dorin David–Editura Eikon-recenzie

  Luptă! Iubește! Plângi! Speră!

Editura : Eikon
Anul apariției: 2017
Număr pagini: 274

 Acesta nu este un volum. Acesta este un uragan.  

 Imaginați-vă că vă aflați pe o pajiște, admirând florile de câmp și bucurându-vă de natură. Deodată cerul se întunecă și începe furtuna. Dar nu orice fel de furtună, ci una violentă, cu rafale de vânt care vă scutură și vă lovesc în față cu bucăți de realitate. Vă mai lasă din cînd în cînd, atît cît să vă puteți trage sufletul. Nu aveți unde să vă adăpostiți, nu există ieșire. Trebuie să înaintați, v-o doriți! Zăriți o lumină. Plini de speranță alergați spre ea. Totul se liniștește și iubirea, în toate poveștile ei, își face apariția. E bine, e cald, ați vrea să stați aici mereu. Însă realizați că nu e de fapt altceva decât ochiul furtunii, unde și oceanul se calmează. Greul abia acum începe, pentru că partea cealaltă este și mai necruțătoare. Însă speranța apare pagină cu pagină. Plângeți – poate, oricum, așteptați cu nerăbdare să terminați cartea. Pentru că doar atunci vă recapatati liniștea…

  Speranța nu moare ultima, speranța nu moare niciodată!  – autorul

 Atunci când am primit cartea din partea autorului (îi mulțumesc din suflet pentru minunata surpriză), coperta nu-mi spunea nimic despre ce s-ar putea ascunde între filele cărții. Cât despre cele scrise pe coperta a patra, trebuie să recunosc că acele rânduri mi-au dat o stare de bine și m-au făcut să cred că povestea va avea un final fericit. E drept că dorința mi s-a îndeplinit, dar când mă gândesc prin câte necazuri/ chinuri au trecut personajele …

  Și de această dată, curiozitatea nu mi-a dat pace până nu am aflat de pe internet mai multe amănunte despre carte. Într-un final, am dat peste un articol interesant, în care se vorbea de lansarea romanului, la Librăria St.O. Iosif, Brașov. Atât de frumos și-a prezentat autorul cartea, încât trebuie să vă arăt și vouă acel mesaj/ text:

Am în minte o imagine de pe site-ul NASA, o fotografie făcută de Voyager 1 în 1990, când se afla la o distanță de peste șase miliarde de kilometri de Pământ. Planeta noastră este cât un fir de praf. La scară cosmică viața fiecăruia dintre noi nu durează mai mult de un clipit de ochi al Universului. Și totuși, e singura pe care o avem, viața aceasta așa insignifiantă este singura pe care o avem, și în ea ne punem toate pasiunile, toate speranțele, toate luptele, toate iubirile. Luăm decizii și acționăm în funcție de acestea. Începând de la deciziile simple, cum ar fi la ce facultate să merg, trecând prin cele cu implicații complexe, cum este decizia lui Azade de a refuza cariera de medic în Statele Unite și în Elveția, pentru a merge să lucreze în tabăra de refugiați. În fine, sunt deciziile care țin de esențe, spre exemplu: să fac binele sau să fac răul. În ultimă instanță, romanul acesta este despre natura umană. Cum ar putea fi altfel?
Mă bucur că v-a plăcut că am păstrat decența și măsura. Asta a fost și ideea: să scriu despre lucruri care nu se pot spune, nu se pot scrie, și totuși să le fac „citibile” și să nu-ți vină să arunci cartea, ci să vrei să mergi mai departe, să te incite în același timp”.  (Sursa fragment)

     Am zâmbit când am citit dedicația pe care mi-a făcut-o autorul, dar nicio clipă nu m-am gândit ce impact va avea asupra mea acea mare “felie de realitate”. Nu aveam cum să nu fiu impresionată de temele abordate sau evenimentele relatate în roman: sistemul sanitar și sistemul de învățământ, corupția și birocrația din România, conflictele din Orient, taberele de refugiați, prăpădul pe care îl fac grupările jihadiste în întreaga lume, tragicele evenimentele petrecute în clubul Colectiv, atacul armat comis în clubul Pulse (SUA), în data de 12 iunie 2016.

 “Primii pași ” este genul de carte al cărui subiect nu poate lăsa indiferent nicio persoană cu suflet. În plus, are toate elementele unui roman de succes: povești de dragoste, mult suspans, acțiune alertă. Trăirile emoționale ale personajelor sunt atât de intense, încât simți mai mereu că ai un nod în gât.

 Fiind o romantică incurabilă, am apreciat în mod deosebit faptul că au fost introduse și câteva povești de dragoste. Dacă la început am crezut că autorul va trece superficial peste ele, mai târziu mi-am dat seama că tocmai dragostea a avut un rol esențial în intriga cărți.

 Povestea este spusă atât din perspectiva personajelor principale (Azade, Amanda, Ana, Maria), cât și secundare (Bryan, Ioan, Ahad). Având în vedere că acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe  planuri, subcapitolele alternând între prezent și trecut, am avut posibilitatea să asist la toate momentele – vesele, triste sau dureroase – prin care au trecut cele patru protagoniste: anii de liceu; primii fiori ai dragostei; primele experiențe amoroase (descrise într-un mod finuț și inocent, și totuși, cu o atât de mare încărcătură erotică); trista copilărie a Amandei; temerile Mariei în legătură cu orientarea sa sexuală; căsnicia cuplului Amanda- Ioan; prietenia dintre Azade și Bryan, excursia lor la New York și minunata lor noapte de dragoste; chinurile, teroarea  tinerei Azade pe timpul cât a fost prizoniera extremiștilor jihadiști.

  Citind cartea “Primii pași”, am trăit cu impresia că, pe de-o parte, trag cu ochiul la cele mai importante  evenimentele din viața celor patru femei, iar pe de altă parte, că mă plimb alături de ele prin toate colțurile lumii – de la Brașov, Transfăgărășan, Lacul Bâlea, am ajuns atât la Zurich, New York și Boston, cât și în oraș Duhok, Iraqi Kurdistan, oraș măcinat de conflictele cu rebelii jihadiști.  

 Având în vedere că în carte au loc o serie întreagă de evenimente, atât în prezent cât și în trecut, dar și în atâtea locuri de pe Glob, nu pot să vă spun prea multe lucruri, ci doar să vă prezint personajele, legăturile dintre ele și ceea ce i s-a întâmplat celui mai interesant personaj(din punctul meu de vedere) : Azade.

   Ana și Azade sunt cele mai bune prietene și se cunosc încă de pe vremea când studiau medicina în Zurich. În prezent, Ana este neurochirurg și șefă de secție la spitalul din St. Moritz. Ca origine, ea este din Brașov, iar în perioada adolescenței a cunoscut-o pe Amanda. Încă din primul moment s-a atașat de această fată care a avut neșansa să provină dintr-o familie cu mari probleme. Tatăl Amandei era alcoolic, iar mama ei prefera să aibă amanți în loc să petreacă mai mult timp cu el. Așa că părinții fetei se certau ori de câte ori se întâlneau. Până la urmă, mama s-a despărțit de bărbat și s-a mutat împreună cu fiica ei în Brașov și astfel a reușit Amanda să o întâlnească pe Ana. Tot atunci îl va cunoaște și pe Ioan, primul ei iubit, cu care de altfel se va căsători într-o bună zi.  

 Anii au trecut, dar prietenia celor două tinere a continuat, în ciuda faptului că le despărțeau o distanță destul de mare. În prezent, Amanda a renunțat la jobul bine plătit dintr-o companie multinațională care avea o sucursală și la Brașov, pentru a se lansa pe cont propriu în traduceri, iar  aici se va împrietenii cu noua ei colegă – Maria.

 La rândul ei, Maria a avut o copilărie fericită, până a realizat că e altfel decât celelalte fete de vârsta ei. Într-o țară în care homosexualii sunt stigmatizați, ea a fost nevoită să-și ascundă orientarea sexuală și abia peste mai mulți ani va avea curajul să-i spună bunei sale prietene că de fapt îi plac femeile.  

 Cât despre Azade, povestea ei este mult mai interesantă. După ce și-a încheiat rezidențiatul în Elveția, tânăra a preferat ca în loc să profeseze medicina la un spital universitar din Zurich, să revină în localitate natală – Duhok din Irak, sau mai exact, din Iraqi Kurdistan, în dorința de a-i ajuta pe localnici.  

Acum gândurile ei se îndreptau mai ales asupra poporului ei aflat în suferință, asupra compatriotilor săi care luptau la granițele țării greu încercată de războaie, pentru a o proteja în fața grupurilor extremiste Salafi-jihadiste. Nimic nu o putea împiedica să ajute.”

 Astfel a avut loc prima întâlnire a lui Azade cu ororile războiului, în tabăra de refugiați din apropierea orașului ei natal, Duhok.

Realitatea, impasibilă și brutală, a lovit-o direct, în minte și suflet. La început a plâns în surdină, cât a putut pe ascunse, timp de minute întregi. Cât vedeai cu ochii se întindeau înghesuite corturile care adăposteau sute, poate mii de oameni, de la copii mici care încă nu au început să meargă, la bătrâni care abia se puteau mișca, sute de familii nevoite să-și părăsească casele din cauza urgiei războiului, a violențelor și a terorii, imagini care au umplut-o pe Azade de o amărăciune vecină cu deznădejdea.”  

 Când, într-o seară rece din septembrie, trei refugiate au ajuns în tabără, spunând că grupul lor a fost atacat pe drum, și că au mai rămas răniți în urmă, Azade  a fost prima care s-a oferit voluntară să meargă acolo. Două asistente, împreună cu trei soldați, i s-au alăturat. Scena pe care au găsit-o acolo, era greu de imaginat. Mulți erau morți și doar șase femei mai erau în viață, toate rănite, iar două dintre ele, erau la limită dintre viață și moarte. După ce le-au stabilizat, erau gata să pornească spre tabără, când de niciunde gloanțele au început să șuiere. Cei trei soldați au căzut secerați și în câteva clipe, femeile au fost înconjurate de patru bărbați cu măști pe gură, care ulterior le-au dus în tabăra extremiștilor jihadisti. Iar în acest loc al terorii, au fost abuzate fizic și sexual.

 Îmi vine foarte greu să vorbesc de  perioada  în care Azade și celelalte femei au fost ținute ostatice de acele scursuri. Scuzați-mi exprimarea, dar  sunt extrem de înfuriată când mă gândesc că, din păcate, aceste lucruri nu se întâmplă doar în cărți, ci reprezintă realitatea. Ca o lașă, îmi vine să îmi spun “nu te mai gândi …”, și  totuși, gândul îmi este numai și numai la asta.

 Nu e de mirare că Azade este personajul meu preferat. M-a impresionat profund încăpățânarea și curajul ei, iar faptul că i s-a împotrivit în permanență liderului grupului extremist, m-a făcut să mă simt mândră de ea, dar și speriată. Cu cât se împotrivea mai mult, cu atât erau chinuite ea și celelalte femei. Da, Ahad le pedepsea pe celelalte pentru “ greșelile ” ei.

“ – Ai milă, te rog! plânse cu o voce sfârșită și sfâșietoare Azade. De ce ne chinuiți atâta ?

  -Pentru că putem! rânji Ahad. E în firea noastră!

  -Nu e adevărat, nu se lasă Azade. Omul nu se naște rău, el alege să facă rău!

  -Atunci, aleg! spuse impasibil Ahad .”

Când durerea ajunge la intensitate maximă, și își face lăcașul acolo pentru mult timp, devine ca o a doua natură a corpului. Acesta ajunge să se obișnuiască cu ea și să ignore pe cealaltă, de intensitate mai mică. Asta până când nu mai rezistă și clachează .”

“Iar când Azade a leșinat de durere, Ahad a fost mulțumit  pentru câteva clipe că nu mai mișcă și ca urmare  nu-l mai încurcă, dar a trezit-o oricum, pentru că altfel nu și-ar fi învățat lecția.“

 În starea de semiconștiență, când aiurează, Azade repetă de fiecare dată un nume: Bryan. Dar cine este el?

 În  timpul rezidențiatului, Azade aplicase pentru fellowship și astfel, plecase pentru câteva luni la Boston. Iar la o petrecere făcuse cunoștință cu acest bărbat pe nume Bryan, un radiolog care avea contract cu Air Force. Tinerei Azade îi plăcuse de Bryan și se gândise că o să rămână buni prieteni, însă el ajunsese în scurt timp să fie foarte atras de ea. Însă nu știa dacă să îi spună ce sentimente îi poartă, de teamă că putea strica frumoasa lor prietenie.   

“Bryan era derutat. Nu știa dacă e bine sau nu să-i mărturisească tinerei sentimentele lui pentru ea, care treceau mult peste  limita prieteniei. Nu știa dacă ea avea sentimente reciproce, pe care le ascunde pentru că așa a fost educată. “

 Însă, pe parcursul unei excursii făcute de cei doi tineri la New York, lucrurile au evoluat. Decizia ei de a reveni în orașul natal și de a lucra într-o tabără de refugiați, le-ar fi putut îngreuna situația, și totuși, povestea lor de dragoste la distanță a continuat. Dar ce se va întâmpla atunci când ea nu mai dă nici un semn de viață? Ce va face Azade ca să scape de torționarii săi? Va fi salvată la timp? Se vor reîntâlni cei doi îndrăgostiți? Dar ce se va întâmpla și cu celelalte tinere, Ana, Amanda și Maria? Își vor acorda o a două șansă Ioan și Amanda?  

Nota 9,5

Mulțumesc din suflet autorului Dorin David pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

by -
17

         Casa de vacanţă, de Jørn Lier Horst-Editura Trei-recenzie

Titlul original : Closed for Winter / Vinterstengt

Traducere : Ivona Berceanu

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 384

Gen: Mystery, Crime

  Seria William Wisting: 1. Key Witness (Nøkkelvitnet, 2004), 2. Disappearance of Felicia (Felicia forsvant, 2005), 3. When the Sea Calms (Når havet stilner, 2006), 4. The Only One (Den eneste ene, 2007),5. Nocturnal Man (Nattmannen, 2009), 6. Dregs (Bunnfall, 2010), 7. Casa de vacanţă –  Closed for Winter (Vinterstengt, 2011), 8. The Hunting Dogs(Jakthundene, 2012), 9. The Caveman (Hulemannen, 2013), 10. Ordeal (Blindgang, 2015); 11. When It Grows Dark (Når Det Mørkner, 2016)

    În casa de vacanţă a unui faimos prezentator tv este descoperit un cadavru. Când inspectorul de poliţie William Wisting ajunge la faţa locului pentru cercetări preliminare, este atacat şi maşina îi este furată.
Apoi cadavrul dispare înainte de a fi identificat, lăsând mai multe întrebări fără răspuns: este aceasta doar o tentativă de jaf care a mers extrem de prost? Sau poliţiştii ar trebui să urmărească şi pista traficului de droguri, lucru des întâlnit pe coasta norvegiană din cauza infractorilor est-europeni?

    Sunt o fană a romanelor polițiste nordice de mai mult timp. Totul a început în anul 2011, când Editura Trei a lansat o serie neagră de romane polițiste din spațiul scandinav cu mare succes la public și astfel am ajuns să descopăr scrierile unor autori foarte talentați: Camilla Läckberg (autoarea mea preferată, în materie de thrillere psihologice), Anne Holt, Yrsa Sigurdardóttir, Arnaldur Indridason, Asa Larsson etc. De atunci, vânez într-o veselie toate romanele polițiste apărute la ei. Iar “Casa de vacanţă” nu avea cum să scape de mine, mai ales că aflasem un lucru interesant: autorul a lucrat mai mulți ani ca polițist și ca șef de investigații în Larvik, Norvegia (locul unde se desfășoară și acțiunea din romanul mai sus amintit).

    Sinceră să fiu, mă așteptam să dau peste un thriller psihologic, însă am constatat că am de-a face cu un clasic roman polițist, cu o intrigă interesantă și foarte multă acțiunea, dar care nu a prea avut suspans decât spre final, atunci când autorul a scos din joben două  elemente surpriză. Iar asta a schimbat totul și m-a făcut să-mi dau seama cât de grav e să ai idei preconcepute sau prejudecăți … 

   Romanul “Casa de vacanţă” face parte din seria William Wisting și, în ciuda faptului că este volumul cu numărul șapte, se poate citi și separat. Fiecare carte prezintă câte un nou caz, iar investigațiile sunt făcute de către inspectorul de poliție Wisting și echipa sa.

    Ce mi-a plăcut la romanul de față: acțiune alertă; intrigă încâlcită; anchetă cu multe ramificații care ne poartă din Norvegia până în Lituania; pe parcurs sunt introduse noi personaje care vor mării doza de suspans, fiecare deținând o informație utilă; tema socială abordată de autor (problemele cu care se confruntă cei din Europa de Est).

Când oamenii din țări sărace precum a noastră vin la voi să muncească ori să fure, nu o fac  pentru a se îmbogăți, ci pentru a câștiga atât cât să se descurce. Nu este bine, desigur, dar oamenii săraci trebuie să se gândească mereu la ei înșiși. Odinioară, și voi, norvegienii, erați săraci. Cred că ați uitat asta, dar sunteți atât de mândri de vikingii voștri, încât le dedicați muzee. Erau de o sută de ori mai răi decât lituanienii. Jefuiau, violau și ucideau, dar acum toți îi privesc ca pe niște eroi.

    Ce m-a fascinat cel mai mult: cum se suprapun mai multe evenimente și formează un fel de reacție în lanț. Hoți care s-au aflat la locul nepotrivit și la momentul nepotrivit. Un presupus criminal care scapă de la locul faptei furând tocmai mașina polițistului desemnat să ancheteze cazul. Traficanți de droguri care iau prin surprins pe …  Pe cine anume, vă las pe voi să aflați.

    Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față: mai mult suspans. În plus, m-a deranjat puțin că nu s-au tradus și primele șase volume din serie. E adevărat că se poate citi și ca roman de sine stătător, dar trebuie să se țină cont și de faptul că pe lângă acțiunea propriu-zisă, ne sunt oferite și multe amănunte despre viața privată a inspectorului de poliției William Wisting. Mi-aș fi dorit să aflu cum a început povestea de dragoste dintre el și Suzanne (aceasta este ofițer la protecția copilului și lucrase mult timp cu tineri care cereau azil în Norvegia). Relația lor durează de doi ani și am convingerea că totul a început cu evenimentele din primul volum. De asemenea, aș fi vrut să aflu mai multe lucruri despre cuplul Line și Tommy. Line este de profesie jurnalist și este fiica inspectorului Wisting, iar de doi ani are o relație cu Tommy, un danez care în trecut a fost  condamnat pentru posesie de droguri, iar în prezent a investit niște bani într-un restaurant din Oslo. El a fot personajul care a reușit să mă surprindă cel mai mult în povestea de față.

   Este începutul lunii octombrie, iar Ove Bakkerud se îndreaptă spre căsuța de vacanță pe care o deține în Stavern, Larvik, ca să bată în cuie obloanele ferestrelor, să tragă barca la mal și să încuie casa pe perioada iernii. Însă, în momentul în care ajunge în dreptul ușii, constată că aceasta era întredeschisă, tocurile fărâmate și încuietoarea aruncată pe jos. Încăperile erau răvășite, iar tot ce avea o oarecare valoare dispăruse. Cu voce tremurândă, sună la poliție ca să anunțe că a fost jefuit, iar după discuția avută cu un ofițer de poliție, o idee îi trece prin cap: nu cumva hoții au dat o spargere și la vecinul său, celebrul prezentator tv  Thomas Ronningen? Poate că poliția s-ar implica mai repede, dacă ar auzi că și casa unei celebrități a fost spartă de hoți. Așa că în mare viteză, dă fuga  la căsuța de vacanță a acestuia, unde constată același lucru: pe tocul ușii erau aceleași semne de spargere ca la casa lui, dar parcă aici era ceva diferit. Pe marginea ușii erau stropi de sânge. Însă, marea grozăvie abia acum urmează: în casă descoperă un cadavru!

   În scurt timp, la fața locului își face apariția inspectorul de poliție William Wisting, cel care va prelua cazul. La prima vedere, acesta constată anumite lucruri: încuietoarea fusese distrusă, iar balamaua fusese sfărâmată. Stropi mari de sânge se vedeau pe treptele din piatră, iar sus pe ușă erau vizibile pete întinse, ca și cum cineva s-ar fi sprijinit acolo cu mâna însângerată. Victima, un bărbat, era întinsă pe burtă, într-o poziție ciudat de contorsionată, iar pe cap  avea pusă o cagulă. Capul victimei era sucit într-o parte, cagula ruptă în față, aproximativ în centrul frunții și câteva fragmente de craniu se întrezăreau prin rană. Va fi foarte greu de identificat având în vedere că e complet desfigurat.

“ Ochii ce priveau prin mască erau larg deschiși, ieșiți din orbite, iar buzele erau strânse ca și când s-ar fi chinuit să respire.”

   Primele impresii de la fața locului, au dus la concluzia că unealta cu care a fost spartă ușa pare a fi arma crimei. Dar cine să fie victima? Să fie proprietarul casei sau hoțul? Era și asta o variantă. Poate că a fost surprins, a scăpat ranga și cealaltă persoană l-a lovit. Și totuși, nu există niciun indiciu cum că avusese loc vreo încleștare, în afară de cea a loviturii fatale.

Era ceva ce nu-i dădea pace la acest caz. Nu știa sigur ce anume, dar era ceva neobișnuit pentru etapa preliminară de investigații. Întreaga situație părea premeditată, executată cu sânge rece, dar în același timp lucrurile indicau o oarecare disperare sau lipsă de organizare.”

   Terminându-și investigația de la fața locului, Wisting se gândește să plece până la secție, așa că se îndreptă spre mașină. Însă, nu parcurge nici 100 de metri că imediat observă o mișcare la marginea drumului și încetinește. Un bărbat care mergea împleticit a apărut pe partea opusă a șoselei. Imediat cum a văzut mașina, și-a dus mâna la piept și a căzut în genunchi. Wisting coboară din mașină și se apleacă deasupra individului cu gândul să-l întrebe dacă e bine. Dar, exact atunci, bărbatul se ridică în picioare, îi dă polițistului câțiva pumni de-l lasă lat și îi fură mașina. Dar cine să fi fost bărbatul? Criminalul? Oare Wisting picase drept în calea lui?

“ De obicei nu era atât de expeditiv, dar îi era rușine că presupusul criminal scăpase furând tocmai mașina polițistului care conduce ancheta.”

   Cazul celor șase jafuri petrecute în respectiva noapte va fi destul de greu de rezolvat, având în vedere că furturile calificate comise de persoane provenite din zonele sărace ale Europei de Est constituiau o problemă din ce în ce mai gravă  pentru  poliție. Însă crima de la casa de vacanță va fi și mai greu de soluționat, mai ales că nu se poate face autopsia din cauza că … lipsește cadavrul. Mai bine spus, mașina de la pompe funebre care trebuia să ducă cadavrul la Institutul de Medicină Legală, a dispărut. Inițial, mașina ajunsese la destinație, dar a plecat în mare viteză din nou, fără să lase cadavrul.

   Ulterior, s-a descoperit că aceasta fusese incendiată, iar cadavrul a fost aproape ars. Legiștii vor totuși să facă o autopsie, însă se constată că mortul nu e  cel … potrivit. Nu e cel ridicat din casa de vacanță. Din fotografiile făcute la fața locului și din raportul-sinteză, rezultă că victima fusese împușcată la nivelul stomacului, iar mortul din fața lor, fusese împușcat în gât.

Pot să stabilesc plaga de intrare, traiectoria proiectilului și plaga de ieșire, dar asta înseamnă că este alt cadavru decât cel descris în rapoartele voastre. Nici înălțimea și nici greutatea nu corespund. Cadavrul ars este o persoană mai scundă.”

   Cazul a luat o turnură neașteptată, din momentul în care Line, fiica polițistului Wisting descoperă un alt cadavru într-o barcă din apropierea zonei în care au avut loc jafurile și crima. Aceasta tocmai se despărțise de iubitul ei și se mutase pentru o perioadă în casa de vacanță pe care tatăl ei o moștenise de la unchiului său (coincidența face că respectiva casă să fie cam la 3 kilometri de  cabana unde a fost găsit primul cadavru). Într-o seară a ieșit să se plimbe prin zonă și, pe când se îndrepta spre o barcă, a  constatat cu stupoare că în ea era cineva. Un bărbat, susținut de bancheta de la pupa și cu capul dat pe spate. Ochii îi fuseseră scoși din orbite, iar gura îi era larg deschisă. Există o legătură între cele două cazuri? Trebuie să fie. Dar care? Dar ce legătură există între jafuri, crime și traficul de droguri?

 “Anchetarea unui omor cu autor necunoscut era asemănătoare dezlipirii unei etichete de pe sticla de bere. Nu putea fi niciodată dezlipită în întregime dintr-odată, ci trebuia ruptă și râcâită puțin câte puțin.”

    Despre autor:

   Jørn Lier Horst (n. 1970) a lucrat mulţi ani ca poliţist şi apoi ca şef de investigaţii în Larvik, Norvegia. Romanele sale din seria William Wisting au cunoscut un succes răsunător, cu vânzări de peste un milion de exemplare, şi au fost traduse în treizeci de limbi.

   „Jakthundene”, un alt roman celebru din seria William Wisting, a câştigat în 2012 prestigiosul Rivertonprisen pentru cel mai bun roman poliţist norvegian, distincţia Glassnøkkelen pentru cel mai bun roman poliţist din toate ţările nordice, precum şi, în 2014, Martin Beck Award din partea Academiei suedeze a scriitorilor de literatură poliţistă.

 

Cartea Casa de vacanţă de Jørn Lier Horst, a fost oferită pentru recenzie de către Editura Trei. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

“În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

         Acest cântec neîmblânzit, de Victoria Schwab-Editura Herg Benet-recenzie

                                   Prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity”

 

Titlu: This Savage Song

Traducere: Flavius Ardelean

Editura : Herg Benet

Colecţia: Cartile Arven

Data apariţiei : Aprilie 2017

Număr pagini : 464

Gen : Fantasy, Young Adult, Dystopia, Urban Fantasy

Cotaţie Goodreads : 4,13

NOTA MEA-10

 

   Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

   Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor…

   Nici nu bănuiți cât de mult mă bucur că Editura Herg Benet a început să publice și cărți scrise de autori străini. Inițial, nu am dat prea multă atenție acestei inițiative, considerând că avem destui autori români talentați și nu e cazul de o schimbare. Însă, am gândit cu totul altfel după ce am citit “Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga și “Acest cântec neîmblânzit”de Victoria Schwab. Ambele romane sunt foarte bine scrise și se citesc ușor, personajele sunt foarte simpatice, în ciuda faptului că au niște gânduri sumbre, iar în privința scrierii, amândouă transmit multă emoție, dar într-o manieră puțin ironică. Sunt două povești diferite, două genuri diferite și totuși, amândouă au reușit să mă farmece atât de mult, încât  acum se numără printre favoritele mele.

    Emoționant! Sublim! Perfect! Doar în acest fel pot caracteriza romanul urban fantasy “Acest cântec neîmblânzit”. Am fost complet fermecată de stilul abordat, de complexitatea personajelor, de originalitatea acestei povești, de  modul în care autoarea a conturat ideea nașterii monștrilor.

   Descrierea m-a făcut să cred că voi asista la o poveste de dragoste interzisă dintre un om și un monstru, însă m-am înșelat. Cu toate că cei doi protagoniști, Kate Harker și August Flynn, își dau  tot timpul târcoale, se tatonează, flirtează și, probabil se simt puțin atrași unul de celălalt, dar asta într-un mod cu totul inconștient. Cei doi tineri nu au timp de ceva romantic, având în vedere situația dramatică în care se află. Ei fac parte din două familii rivale, au statut diferit și fiecare își dorește altceva. În timp ce Kate vrea să devină la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care guvernează nordul orașului infestat de creaturi, August vrea, la rândul lui, să ii protejeze pe cei inocenți. În ciudă faptului că este un monstru! Sau mai bine spus, un monstru sensibil, după cum îl descriere Kate.

“ De ce să vrei să fii om? întrebă ea. Suntem fragili. Murim.

— Dar și trăiți. Nu vă petreceți toată ziua întrebându-vă de ce existați, fără a vă simți reali, de ce arătați uman, fără a putea fi oameni. Nu faceți tot ce puteți pentru a fi o persoană bună, doar ca să vă treziți că vi se reproșează mereu cum că nici măcar nu sunteți o persoană.”

 

  Mă fascinează relația lor de prietenie, modul în care se susțin reciproc. De fapt, între ei există ceva mult mai prețios: apreciere, loialitate, respect, prietenie și încredere. Chiar mă înduioșează încrederea pe care o au unul în celălalt, având în vedere că ei, în mod normal, sunt dușmani. Iar discuțiile dintre ei, m-au făcut adesea să mă gândesc la ideea că violența naște violența. Violența naște monștri și distruge destine. Dar, când vine vorba de August, de bunătatea lui, stau și mă gândesc cine e cu adevărat un monstru …

“ — De ce sunt atât de multe umbre pe lume, Kate? Nu ar trebui să fie și tot atât de multă lumină?

  — Nu știu, August.

  — Nu vreau să fiu un monstru.

  — Nu ești, spuse ea … 

  Era un Sunai – nimic nu ar fi putut schimba asta –, dar nu era rău, nu era crud, nu era monstruos. Era doar cineva care voia să fie altcineva, să fie ceva ce nu era.

  Kate cunoștea sentimentul.

  — Doare, șopti el.

  — Ce anume? întrebă Kate.

  — A fi. A nu fi. A ceda. A rezista. Nu contează ce fac, doare oricum.

  Kate își lăsă capul pe spate și își rezemă ceafa de marginea căzii.

  — Asta e viața, August, spuse ea. Ai vrut să te simți viu, nu? Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.”

   Acțiunea din “ Acest cântec neîmblânzit ” are loc într-un viitor nu foarte îndepărtat zilelor noastre. Lumea a fost aproape distrusă în urma unui război cumplit, iar violența oamenilor a dat naștere, la propriu, unor monștri: Corsai, Malachai, Sunai. Corsaii se nășteau din acte violente, totuși neletale, și se hrăneau cu carne și oase. Malchaii proveneau din crime și se hrăneau cu sânge. Sunaii se nășteau din cele mai teribile crime: atentate cu bombă, atacuri armate, masacre, evenimente ce luau nu numai o viață, ci multe. Erau cei mai răi dintre cei care bântuiau bezna. Însă ei nu se puteau hrăni decât cu păcătoși, cu energia lor. Asta îi deosebea de restul.

“ Doar Corsaii erau cu adevărat nocturni și alergici la lumina zilei. Malchaii beau sânge și-și trăgeau forțele din bezna nopții, dar nu erau vampiri, nu se chirceau la văzul crucilor, nu luau foc în soare. Ce îi dobora, totuși, era o bucată de metal pur trecută prin inimă.”

   După colaps, s-au înființat zece teritorii, iar cel mai important oraș era Verity. Însă acesta era împărțit în două: în partea de Nord, se afla teritoriul controlat de Callum Harker; în cea de Sud, era teritoriul lui Henry Flynn. Orașul de Nord (V-City-ul de Nord) reprezenta ordinea. O ordine răscumpărată cu sânge și frică, iar oamenii trebuiau să plătească pentru siguranța lor. Aici “clădirile străluceau, tot numai metal, piatră și sticlă, străzile punctate pe alocuri cu mașini extravagante și oameni în haine bune”, iar dacă Harker avea forțe de ordine pe străzi, acestea erau bine camuflate. Orașul de Sud (V-City-ul de Sud)  reprezenta haosul. Jumătate dintre clădiri erau ruine arse, abandonate și golite, iar orice material folositor era înlăturat pentru a întări alte clădiri. Aici, idealistul Henry Flynn înființase Brigada de Intervenție Flynn (BIF), în care cei peste șaizeci de mii de ofițeri încercau să lupte contra monștrilor și să opună rezistență criminalului glorificat din Nord, Callum Harker. Cu toate că armistițiul dintre cele două părți durează de șase ani, se știe că Harker își dorește tare mult să cucerească și partea de Sud și pentru asta e în stare să-și trimită slugile – Malchaii și Corsaii.

V-City-ul de Sud încă mai arăta ca un cadavru devastat, dar se reconstruia. BIF era peste tot, pe acoperișuri, patrulând pe străzi, semnale radio pârâind din dispozitivele portabile de pe uniformele lor. Noaptea vânau monștri, dar pe timpul zilei încercau să oprească nașterea altora. Crima. Asta era cauza. Corsai, Malchai, Sunai – ei erau efectele.”

   Dar și Henry Flynn avea o armă letală. Îi avea de partea lui, pe cei trei Sunai care existau în întreaga lume: Ilsa, Leo și August. Și nu doar că îi avea de partea lui, ci îi trata ca pe familia sa. Se spunea despre Sunai că se născuseră din cele mai teribile crime, erau invincibili, luau înfățișare umană și nu se hrăneau decât cu oameni păcătoși. Atunci când un Sunai cânta, lua energia vieții.

    “În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

    Ilsa este cea mai puternică Sunai, dar după armistițiului, nu mai avea voie să iasă din incinta complexului BIF(izolarea ei face parte din armistițiu). Spre deosebire de August, care se baza pe vioară, sau Leo, care putea să facă muzică aproape din orice, instrumentul Ilsei era vocea. Leo face parte din brigada BIF și se consideră judecător, jurat și călău. Cât despre August, acesta rămâne un mister. Apăruse în urma unei explozii dintr-o cantină a unei școli generale. El se trezise sub forma unui băiat de doisprezece ani pentru că aceea fusese vârsta celor uciși în explozie.

“ — Sunaii sunt rezultatul tragediilor, zise el. Acte ale ororii atât de întunecate, încât tulbură echilibrul cosmic. “

    Cu toate că au trecut patru ani de la apariția lui, August a ieșit rar din complexul Flynn și a făcut școala de acasă. Acum arată ca un tânăr de șaisprezece ani. Un tânăr dornic să facă parte din BIF și să lupte contra monștrilor. Iar șansa îi surâde în momentul în care Henry Flynn se încumetă să-l lase să învețe la Academia Colton. Dar cu un anumit motiv: trebuie să o urmărească pe Katherine Harker, irascibila și agresiva fiică a lui Callum Harker, guvernatorul Orașului de Nord, un om “faimos pentru galeria sa de monștri colecționați precum armele”. Se știa că acestuia nu-i păsa de nimic decât de ea.

    Ajuns la Academia Colton, tânărul împrumută numele de Frederick Gallagher și încearcă, încă din prima zi, să se apropie de Kate. Însă, în loc să se simtă dezgustat și îngrețoșat că stă în preajma fiicei unui tiran însângerat, urmașa Orașului de Nord, se trezește că îi face plăcere să stea de vorbă cu ea. Ba mai mai mult, devin prieteni.

   Problemele încep să apară din momentul în care Kate își dă seama că noul ei prieten este mult prea secretos. Curiozitatea o îndeamnă să intre în baza de date a academiei, ca să afle cât mai multe amănunte despre “Freddie” , dar nu găsește nicio informație despre el. Însă, din întâmplare, descoperă că el este un unul dintre monștri Sunai, cel care smulge sufletele oamenilor cu vioara sa magică, așa că se decide să-l de-a pe mâna tatălui ei.  Voia să-i arate acestuia că e o Harker până în măduva oaselor.

“ Sunaii au fost întotdeauna cea mai bună armă a lui Flynn. Dacă ar fi putut fi vânați, dacă ar fi putut fi omorâți, chiar capturați, Orașul de Sud nu ar mai fi avut nicio șansă.”

   Kate nu reușește ce și-a propus pentru că se trezește atacată de niște Malchai. Aceia nu încercau doar să te ucidă, ci încercau să o facă să pară o execuție a unui Sunai. Au vrut să se folosească de asta pentru a rupe armistițiul. Însă August/ Freddie reușește să o salveze la timp. Din acest moment, amândoi sunt obligați să-și salveze viețile și să descopere cine a planificat acest atac. Cine i-a trimis pe acei Malchai? Vor reuși să împiedice un nou război?

“Acest cântec neîmblânzit” este o poveste fabuloasă, un roman foarte bine scris, intens, emoționant, pe care îl recomand cu mare drag! Veți avea parte de o aventură de neuitat!

Citate:

               “Oamenii sunt folositori. E un adevăr universal. Folosește-i, sau te vor folosi ei.”

“ — Ce vrei? insistă Leo. Să fii normal? Să fii uman?

  Zise ultimul cuvânt ca și cum și-ar fi întinat limba cu el.

  — Mai bine om, decât monstru, șopti.

  Leo își încordă maxilarul.

  — Grijă mare, frățioare, zise. Nu ne așeza laolaltă cu creaturile alea de jos. Noi nu suntem Corsai, roind     ca insectele. Nu suntem Malchai, hrănindu-ne ca bestiile. Sunai sunt justiția. Sunai sunt echilibrul. “

 “ Vru să râdă în fața absurdității vieții, cu toate farsele sale. Vru să-și ridice vioara și să cânte, să cânte și să cânte până ce toată foamea dispărea din el, până ce nu se mai simțea ca un monstru. Vru să strige, dar apoi se gândi la vocea surorii sale transformând orașul în cenușă și își mușcă limba până ce durerea îi umplu gura în locul sângelui.”

 “— Și tu? întrebă Kate. Fratele tău e drept, sora ta împrăștiată. Tu ce ești?

 August răspunse, dar cuvântul era palid, aproape prea palid pentru a fi auzit:

 — Pierdut.( … Sunt ceea ce se întâmplă când unui puști îi e atât de frică de lumea în care trăiește, încât evadează din ea prin singurul fel pe care îl cunoaște. Violența.”

Acest cântec neîmblânzit. de Victoria Schwab a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

“ Nu știu unde ne va duce atracția dintre noi și nici cât va dura, dar știu că niciodată nu voi mai putea să simt parfumul de iasomie sau să privesc o bucată de mătase albă fără să-mi amintesc de ea. Asta în cazul în care aș putea s-o mai alung vreodată din minte …“

Dragoste şi mătase albă, de Corina Cîndea-Editura Librex Publishing-recenzie

 (primul volum al seriei Salem)

 

Editura : Librex Publishing

Data apariţiei: Mai 2017

Număr pagini: 332

 Salem. Un oraș al cărui nume te duce cu gândul la vrăji și supranatural.
 Logan Savage. Un contract îl aduce în Salem și totul se schimbă pentru el.
Obișnuit să nu stea prea mult într-un singur loc, să nu se atașeze de nimeni și de nimic, atunci când o întâlnește pe Faith Dalton, Logan se trezește prins într-un vârtej de întâmplări și sentimente ciudate care îi răscolesc existența și îl fac să se întrebe dacă nu cumva există, totuși, o soartă sau un destin pentru fiecare dintre noi.
O glumă îți poate schimba viața?
Uneori, da.
Iar dacă totul se întâmplă în Salem, atunci povestea capătă sens…

    Vi s-a întâmplat vreodată să vă placă atât de mult o carte, încât simțiți nevoia să o împărtășiți și prietenilor, dar atunci când vreți să scrieți pe foaie toate impresiile, constatați că vă este foarte greu? Mie mi se întâmplă lucru acesta de fiecare dată când  vreau să vorbesc despre o carte care își lasă amprenta asupra mea. Pentru că am tot timpul impresia că nu voi scrie suficient de bine. Suficient de convingător. Pentru că sunt conștientă că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite să redau cu acuratețe toată frumusețea sau farmecul respectivei cărți. Și, exact asta mi se întâmplă acum, când vreau să vă vorbesc despre “Dragoste și mătase albă ”.

   Corina Cîndea este una dintre scriitoarele mele preferate și nu am să mă satur nicicând de scrierile sale. Îmi place foarte mult stilul ei de scriere – relaxant, ușor ironic, dar și plin de sensibilitate. Modul în care reușește să transmită fiecare sentiment, fiecare emoție sau trăire, mă face să simt o grămadă de fluturași în stomac.

   “Dragoste și mătase albă”, primul volum al seriei Salem, a reușit să mă țină trează până în zori. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am putut s-o las din mână. Iar atunci când am terminat-o de citit, am simțit nevoia să-i scriu Corinei un mesaj, în care să-i mulțumesc pentru toate stările pe care mi le-a transmis prin intermediul cărții: bucurie, optimism, seninătate.

   Atunci când am început să citesc cartea, nu știam nimic despre ea, nici cine sunt personajele, nici care este subiectul. Nici descrierea de pe copertă nu am vrut să o citesc pentru că mi-am dorit să fiu surprinsă. Și am fost!

   Am fost complet fermecată de intriga cărții, de îmbinarea dintre  romantism și supranatural, iar faptul că povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, Logan Savage și Faith Dalton, m-a ajutat să-mi dau seama ce gândește și simte fiecare. Momentele amuzante, replicile spumoase, situațiile comice în care s-au aflat cele șase personaje principale – Logan, Quinn, Declan (semnificația numelui, în irlandeză – “Complet”), Faith, April, Piper, au dat un plus de savoare. Sunt absolut  adorabili cu modul lor de a se tachina, cu micile înțepături ironice și scene de gelozie.

“ – Te-ai tâmpit? Faith! Despre ea vorbeam, specifică Declan clipind des din ochi și ridicându-și mâinile cu palmele în sus. Vecina noastră brunetă și sexi, pe care ai văzut-o doar în costum de baie. Apropo, era întreg sau din bucăți? 

  – Faith? Era întreagă! N-am văzut să cadă bucăți din ea!”

     Încă de la început se simte tensiunea sexuală între Logan și Faith, Quinn și April, Declan și Piper, dar toți încearcă să-și ascundă frustrarea printr-un joc al indiferenței (lucru pe care nu-l prea reușesc). Sunt puși pe glume, iar conflictelor dintre ei sunt foarte nostime. Declan m-a cucerit încă de la început (cu toate că aici nu el este personajul central) pentru că are un simț al umorului foarte bine dezvoltat, e plin de viață și are mereu ceva de spus. Și acum râd când îmi amintesc de glumele pe care el și Logan le-au făcut pe seama fostului iubit al lui Faith (Nathan sau Mister Musculo, poreclă dată de Declan).

 “ – Ce-am pierdut? Am lipsit doar câteva minute și uite ce găsesc: Mister Musculo s-a evaporat, iar ăștia doi … Aveți nevoie de ajutor ca să vă dezlipiți?”

   “ – Iubito, spune-mi că nu m-ai înșelat cu un detergent cât am lipsit!

   – Detergent? întreb amețită.

   – Mister Musculo. Spune-mi că nu sunteți din nou împreună și că nu îți pierzi timpul gătind pentru el.”

    De altfel, încă de la începutul cărții, asistăm la o serie de glume despre extratereștrii și vrăjitoare. Cei trei buni prieteni, Logan, Quinn și Declan, tocmai au ajuns în orașul Salem, Oregon, cu gândul să închirieze o vilă pe o perioadă de maxim câteva luni, cât va dura viitoarea lor misiune. Însă, imediat cum au ajuns la destinație, gândurile lor s-au îndreptat spre vrăjitoare (era de așteptat să apară glume pe seama lor, dacă ținem cont de locul în care se desfășoară acțiunea cărții).

” – Oare mai sunt vrăjitoare pe-aici? îl aud pe Quinn și îl privesc nedumerit.

  -Vrăjitoare?

  – Știi tu, urmașele celor arse pe rug în procesul vrăjitoarelor.

  – Ăla e alt Salem, îi spun ironic. Din Massachusetts. Noi suntem în Oregon.

  – Poate că aici s-au mutat cele care au scăpat, spune Declan. Eu, unul, aș vrea să dau peste una. Cu părul roșu! și începe să râdă în hohote.”

     Bineînțeles că vrea o tipă cu părul roșu, având în vedere că slăbiciunea lui Declan pentru roșcate este un lucru bine știut de prietenii săi. Și șansa îi surâde atunci când  prima femeie pe care o zărește în oraș, este chiar o roșcată. Îl pune pe Logan să oprească mașina, se dă jos ca să o abordeze pe tipă, însă, din cauza zăpăcelii (sau a puternicei impresii pe care aceasta i-o face), îi spune cea mai mare tâmpenie care îi trece prin cap – îi cere să-l îndrume spre o  adresă fictivă. La care roșcata dă cea mai amuzată replică, ironizându-l că poate e vreun călător în timp sau un extraterestru:

“ – Doar dacă ai veni de undeva din trecut ar putea explica faptul că nu ai auzit de GPS, îi spune la fel de ironică, iar noi hohotim din nou, mai ales că nu l-am mai văzut pe Declan pus la colț până acum de o femeie.

 – GPS? întreabă el pe un ton derutat, de parcă ar fi prima oară când ar auzi de așa ceva.

 – Global Positioning System, îi spune roșcata extrem de rar, ca și cum i-ar explica unui tâmpit. E un program care … Stai! strigă atât de brusc încât Declan tresare. Ai auzit de telefon mobil? Oh, văd că ai unul în buzunar! arată cu degetul către el. Se folosește la altceva decât să îți umpli partea din față a pantalonilor cu el! Mă rog, bănuiesc că tu ai nevoie și de asta, adaugă chicotind, dar te sfătuiesc să încerci să găsești cu el adresa pe care o cauți. Asta în cazul în care nu ai greșit statul. Sau continentul! începe să râdă, apoi îl depășește pe Declan, văzându-și de drumul ei în timp ce prietenul nostru rămâne blocat câteva secunde bune.

– Vă jur că-i vrăjitoare! e primul lucru pe care îl spune Declan …”  

 

   Înveseliți de acest moment penibil, tinerii își continuă drumul, însă toată veselia le dispare în scurt timp, atunci când se trezesc că mașina lor este izbită de un bolid negru. Îngrijorați că pasagerii din cealaltă mașină au fost probabil răniți, se îndreptă spre bolid, însă toți se opresc locului, atunci când ușile din față se deschid  și două femei sexi coboară. Apoi, una dintre portierele din spate ale bolidului negru  se deschide și  cine credeți că își face apariția? Chiar roșcata de mai devreme. Și  iarăși se pornește  conflictul!

– Iarăși voi trei? …

 -Voi sunteți măcar de pe planeta asta? întreabă bruneta ironică, iar întrebarea ei mă face să înțeleg că roșcata le-a povestit de întâlnirea cu noi.

-Nu, suntem dintr-o altă galaxie, vrem să vă invadăm, iar voi tocmai ne-ați avariat nava spațială! spun cât se poate de serios.” 

    Bărbații sunt convinși că  au de-a face cu niște vrăjitoare. Tensiunea mocnește în atmosferă. Iar Logan și bruneta Faith simt că ceva anume se întâmplă cu ei. Amândoi au impresia că se cunosc de undeva, cu toate că nu s-au mai văzut niciodată. Pentru o clipă, Logan este tentat să o ațâțe, să o facă să-i dea o replică ironică, dar tentația  se transformă în cu totul altceva atunci când se trezește că prin fața ochilor trec tot felul de imagini incitante cu ei doi … prin așternuturi de mătase albă. Imaginile par atât de reale încât e aproape șocat. Să fie ceva ce ține de domeniul supranaturalului?

   “ Scutur din cap, uluit de halucinațiile de care am parte, în timp ce, același fior rece își face drum pe spatele meu. Nu am avut niciodată fantezii cu femeile pe care le-am cunoscut, iar cu necunoscute nici atât, dar imaginile care îmi apar sunt atât de reale încât sunt aproape șocat!  “

   “ Ceea ce am simțit a fost … recunoaștere. Pentru o clipă, am avut  impresia că îl cunosc pe bărbatul din fața mea, deși sunt sigură că nu l-a mai văzut niciodată. Nu aș fi putut uita acei ochi verzi care mă priveau de parcă și el ar fi simțit același lucru.” 

   Logan se simte destul de atras de tipă, așa că se interesează de ea prin oraș. În scurt timp, el află că cele trei “vrăjitoare” care i-au zăpăcit, sunt bruneta Faith, șatena April și roșcata Piper. Ele se cunosc din copilărie, sunt studente în ultimul an și antrenoare de fitness în timpul liber. Însă, vestea că Faith este vecina lor, îl cam dă peste cap pe Logan. S-o simți el atras de ea, însă nu are nevoie de complicații. În ultimii patru ani, el nu a stat suficient de mult timp într-un loc încât să ajungă să se atașeze de cineva, însă când vine vorba de Faith, se simte ca și cum ar fi … bântuit. De asemenea, și Faith încearcă să-l evite pe Logan, dar nopțile îi sunt bântuite de vise cu el. Și nu orice fel de vise, ci ele par mai degrabă niște amintiri cu el. Însă, după două săptămâni de evitare, cei doi se vor întâlni, dar amândoi vor încerca să își ascundă trăirile sufletești.

“În mod ciudat, deși corpurile noastre par să se atragă extrem de mult atunci când suntem împreună, mințile nu ne sunt cuprinse în același vârtej de nebunie, preferând să ne ironizăm reciproc. Poate că este modul în care încercăm să rezistăm atracției evidente care există între noi.“

    Logan e conștient de faptul că tocmai modul disprețuitor în care Faith se comportă este ceea ce îl incită. Femeile i-au căzut mereu în plasă și niciodată nu i-a fost greu să le cucerească, atunci când și-a dorit asta, însă cu Faith simte că e vorba de altceva.

 “ Însă, de data aceasta, am senzația că nu mai depinde de mine. E ca și cum corpul meu  are propria lui voință și nu-mi place acest lucru. Deloc! Astfel că îmi promit în sinea mea să încerc să fac în așa fel încât să terminăm cât mai repede treaba care ne-a adus în Salem și, la fel de repede, să plecăm acolo unde ne va conduce viitorul contract.”

 “Am suficientă experiență încât să-mi dau seama că și Faith pare atrasă de mine dar, exact ca și mine,  pare să fie ceva  împotriva voinței ei. De parcă amândoi suntem  împinși unul spre celălalt  de o forță nevăzută și căreia nu ne putem împotrivi.

 În mod normal, nu mi-aș face probleme din cauza unei femei. În ultimii ani, la fel ca și Declan și Quinn, m-am descurcat cu câte o legătură scurtă în orașele prin care am  trecut. Fiecare dintre ele a știut  la ce să se aștepte și, mai ales, că nu va dura.” 

 

   Întâlnirea  celor șase, la un bar, va complica situația. Printre atâtea înțepături ironice, se simte o anumită tensiune în atmosferă între Logan și Faith, April și Quinn, Declan și Piper. Le simți frustrările, simți că vor să își protejeze inimile. Nu vor complicații. Și poate că Logan ar fi reușit să păstreze distanța față de Faith, dacă în bar nu ar fi apărut un bărbat foarte arătos, tipul perfect pentru o reclamă la mușchi, masculul după care femeile își întorc capul pe stradă, care o caută pe Faith. Simte că  între cei doi există o anumită o intimidate și că nu sunt simple cunoștințe, iar asta îi stârnește gelozia.

“ – Ești medic? îl întreabă Nathan surprins și încruntându-se.

   – Da. Ginecolog. Iar sâmbăta și duminica, neurochirurg, răspunde Logan serios. (… Însă uneori, atunci când este necesar, de exemplu cu foștii iubiți hărțuitori, pot face și pe dentistul. Pot scoate doi sau trei dinți deodată, cu o singură mișcare, spune sigur pe el. Sau pumn, adaugă nonșalant.”

   Nathan, bărbatul care o caută pe Faith, este fostul ei iubit. Cei doi se cunosc încă din copilărie, aveau aceeași prieteni și se învârteau în aceleași cercuri. Faith s-a îndrăgostit treptat de el, de-a lungul timpului și a crezut că îl cunoaște, că sentimentele lui pentru ea sunt sincere. Dar s-a dovedit că nu-i așa. La scurt timp după ce s-a culcat cu el, a avut neșansa să descopere că o înșeală. L-a prins asupra faptului! De atunci l-a evitat, fără a-i da ocazia să-i ofere explicații, a refuzat să-i răspundă la telefoane, iar nenumăratele mesaje primite de la el, le-a șters fără ca măcar să le citească. Iar acum, după trei luni, Nathan o caută pentru că vrea o a două șansă. Însă, Faith, preferă să-l mintă pe acesta, spunându-i că Logan este iubitul ei. Lucru de care acesta din urmă profită.

   Faith nu mai are încredere în bărbați, iar gândul că Logan a avut până acum o sumedenie de aventuri, o face să se gândească dacă nu cumva o eventuală aventură cu el nu ar face-o să sufere. De altfel, Logan i-a dat de înțeles că, dacă va fi vreodată ceva între ei, va fi o simplă aventură. Ceva ce nu poate dura mai mult decât câteva luni, până când o să plece. De asemenea, ea simte că Logan îi ascunde ceva în legătură cu ocupația lui, așa că preferă să stea cât mai departe de el. Dar va reuși să facă acest lucru sau va fi dispusă să accepte o scurtă aventură? Ce se întâmplă atunci când fostul iubit devine mult prea insistent și începe să o hărțuiască cu mesaje, iar din cauza lui, este nevoită să-și dea demisia? Cum va reacționa Faith atunci când în oraș își va face apariția fosta logodnică a lui Logan? Ce legătură există între ceea ce simt Logan și Faith și faptul că cei trei bărbați locuiesc în casa celei mai cunoscute vrăjitoare din Salem, Oregon? Se știe că Simone, a câștigat o mică avere din poțiunile și vrăjile de dragoste pe care le făcea și avea darul de a reuși să găsească fiecăruia sufletul pereche.

“ Nu ne-am întâlnit decât de câteva ori și mi-a întors viața pe dos! Multitudinea de sentimente pe care le trezește în mine aproape că mă sperie. Fiecare atingere de-ă lui mă înfiorează, iar privirea ochilor verzi mă înfierbântă. Exact ca și comportamentul lui: când cald, ca acum, când rece, ca ultima dată. Amețindu-mă și mai mult.”

  “ Nu contează ce simt atunci când suntem împreună, nu contează că nu mi-l pot scoate nicicum din  gânduri și că-mi apare în vise fierbinți în fiecare noapte. 

    Contează doar că este un tip complicat și cu secrete, iar eu nu am nevoie de așa ceva.”

    “ Nu știu unde ne va duce atracția dintre noi și nici cât va dura, dar știu că niciodată nu voi mai putea să simt parfumul de iasomie sau să privesc o bucată de mătase albă fără să-mi amintesc de ea. Asta în cazul în care aș putea s-o mai alung vreodată din minte …“

   “ Știind ce fel de viață a dus în ultimii ani, mă întreb pentru prima dată oare câte femei a întâlnit până acum. Câte aventuri efemere a avut în toate orașele în care nu a stat mă mult decât câteva luni? Și inima mi se strânge, gândindu-mă că, în curând, și eu voi fi doar una dintr-un lung șir. ” 

   “Dragoste și mătase albă” de Corina Cîndea este un roman incendiar și magic, cu multe momentele amuzante și replicile spumoase. O carte plină de substanță, în care un rol esențial îl au iubirea, dăruirea,  încrederea, loialitatea. Prietenia!

NOTA 10 +

Cartea Dragoste și mătase albă de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

by -
14

Crezi că vrei să știi secretul? Mai gândește-te…

           Greşeală fatală, de Sophie Hannah-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: The Telling Error

Traducere: Ioana Vacarescu

Editura Nemira

Colecţia Suspans

Data apariţiei: 3 Mai 2017

Număr pagini: 424

Gen: thriller psihologic, mister, suspans

Seria Culver Valley Crime/ Spelling CID : 1.O păpușă sau alta – Little Face (2006), 2. Hurting Distance (2007), 3. The Point of Rescue (2008), 4.The Other Half Lives (2009), 5. A Room Swept White (2010), 6. Lasting Damage (2011), 7. Kind of Cruel (2012), 8. The Carrier (2013, 9. Greșeală fatală – The Telling Error/ Woman  with a Secret (2014), 10.The Narrow Bed (2016)

   Editorialistul Damon Blundy a fost ucis. La interogatoriu este adusă Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o în viața lui. Evident, nu poate răspunde la întrebările cu care o asaltează investigatorii. N-are idee de ce ar folosi un criminal cuțitul astfel încât să nu curgă nicio picătură de sânge, nici de ce asasinul a mâzgălit anumite cuvinte pe pereți și nici de ce ea însăși a fost atât de aproape de scena crimei.

   „Puțini scriitori o pot egala pe Sophie Hannah la intrigi ingenioase și răsturnări ca într-un montagne-russe.“ Daily Express

    „Un fel de Agatha Christie în cea mai reușită formă a ei, dar actualizată pentru epoca Twitterului și a întâlnirilor online, cu toată frumusețea și ticăloșia lor.“ The Independent

                              Crezi că vrei să știi secretul? Mai gândește-te…

  Scurta descriere de mai sus, m-a intrigat suficient de mult cât să-mi doresc să citesc cartea. Cum nu știam nimic despre autoarea Sophie Hannah, am făcut câteva investigații pe internet și astfel am descoperit, cu mare bucurie, că este o fană a îndrăgitei scriitoare Agatha Christie (pasiunea ei datează din copilărie), iar pe Hercule Poirot îl consideră cel mai mare detectiv fictiv din toate timpurile. Interesant este că, în anul 2014, a primit dreptul de a continua seria originală a Agathei Christie. Dar având în vedere că scriitoarea are un stil distinctiv, Sophie Hannah nu a vrut să o imite, știind de la bun început că ar fi eșuat, așa că și-a inventat propriul ei protagonist și un stil puțin asemănător

   Aflând toate aceste informații, am vrut să văd dacă “The Independent” a avut dreptate, atunci când a considerat-o pe Sophie Hannah un fel de Agatha Christie mai modernă și, trebuie să recunosc că am observat o anumită influență a acesteia prin: atmosfera stranie, dorința personajelor de a-și păstra cu strășnicie secretele, cazul nu va fi  rezolvat conform standardelor moderne (amprente, discuții cu medicul legist etc), ci în mod clasic (discuții cu suspecții, încercarea de a le întinde capcane), detectivul decide să explice la final modul cum a depistat ucigașul, folosindu-se de anumite indicii.

   Romanul “Greșeală fatală” face parte din seria Culver Valley Crime/ Spelling CID și, în ciuda faptului că este volumul cu numărul nouă, se poate citi și separat, fiind de sine stătător. Fiecare carte prezintă câte un nou caz, iar investigațiile sunt făcute de către detectivul Simon Waterstone și polițista Charlotte Zailer (cei doi sunt căsătoriți de  șapte ani). Demn de menționat este că seria stă la baza unui serial de televiune – Case Sensitive, difuzat pe ITV.

   Acțiunea se desfășoară pe două planuri. Există capitole scrise la persoana întâi, din perspectiva lui Nicki Clements, în care ni se dezvăluie toate trăirile ei interioare, gândurile lăuntrice, momentele cele mai dramatice din viața ei, și există capitole scrise la persoana a treia, în care sunt relatate toate etapele anchetei, pistele urmărite de polițiști. Ne sunt furnizate multe informații, dar totuși nu știm esențialul, pentru că autoarea vrea să ne țină în suspans până la final.

   Am apreciat faptul ca autoarea a știut să ofere o intrigă încâlcită, dar ceea ce mi-a stârnit interesul, a fost maniera în care a început  povestea. Ne sunt prezentate trei elemente esențiale în rezolvarea acestui puzzle. Însă care este legătura dintre ele?

   Cartea începe cu un anunț, destul de straniu, dat pe un site de întâlniri pentru sex ocazional, numit  “Intimate Links”, în care cineva caută o femeie care are un secret.

Gândiți-vă ce sentiment minunat de ușurare ați avea dacă ați împărți povara cu cineva, după chinul oribil al unei lungi tăceri, în timp ce secretul vă macină … Dacă ești persoana pe care o caut înseamnă că îți dorești cu disperare să te poți destăinui cuiva.

Aici intru eu în scenă. Eu sunt confidentul tău, dispus și chiar nerăbdător să te ascult. Ești tu, oare, deținătoarea secretului pe care  aștept să-l aflu? ”

   Apoi acțiunea se îndreaptă spre personajul Nicki Clements, care se deplasează cu mașina spre școala fiului ei. În timp ce este blocată în trafic, observă în preajmă un polițist de la secția din Spelling și asta o determină să se întoarcă din drum. De ce fuge? A făcut ceva rău? Vă las pe voi să aflați motivul.

   Iar acum trec la cel de-al treilea element important al cărții: crima. Victimă fiind un faimos editorialist de la Herald, Damon Blundy. Modul cum a fost ucis e partea cea mai stranie din carte. Au fost mai multe etape. În primul rând, a fost imobilizat. Brațele i-au fost trase în spatele scaunului, iar încheieturile i-au fost legate cu bandă adezivă. Același lucru s-a întâmplat și cu gleznele, care au fost prinse cu bandă adezivă de piciorul scaunului. Apoi criminalul l-a lovit în cap cu un obiect greu, făcându-l să-și piardă conștientă. Poliția a găsit obiectul respectiv pe podea, lângă birou: era o pilă din metal, pentru ascuțirea cuțitelor de bucătărie. Însă, nu aceasta l-a ucis pe Blundy. În încăpere s-a găsit și un cuțit, însă bărbatul nu a fost înjunghiat cu el, ci i-a fost lipit pe față, cu scotch. Mai precis, i-a fost lipit în dreptul gurii închise, acoperind-o complet. Scotch-ul îi acoperea cu totul și partea  din jos a feței, inclusiv nasul. L-a sufocat. Lama cuțitului, lipită de buzele cadavrului, era ascuțită. Medicul legist a găsit dovezi care susțin ipoteza că a fost ascuțită chiar în camera aceea, iar detectivii presupun că acest lucru s-a întâmplat după ce victima a fost legată de scaun și a leșinat în urma loviturii. În plus, deasupra șemineului, cineva a scris cu litere mari, roșii: “Nu este mai puțin mort.

   Detectivilor le-a fost foarte ușor să analizeze laptopul mortului, fiindcă ucigașul a scris pe o foaie  A4, lăsată pe birou, parola “Riddy111111”.  Acesta parolă i-a condus pe polițiști direct în inbox-ul căsuței de e-mail a victimei, iar acolo au găsit un e-mail necitit, trimis de o persoană cu numele Nu Mai Puțin Mort. În mesaj nu era scris nimic, însă era atașată  o fotografie care înfățișa o persoană stând în picioare chiar în încăperea aceea, lângă victima leșinată (încă nu fusese ucisă). Persoana respectivă purta un costum de protecție asemănător celor din filmele în care are loc o epidemie, care acoperea corpul din cap până în picioare. Ucigașul, imposibil de identificat pentru că nu avea privirea îndreptată spre cameră, ținea un braț întins, pentru a face poza, iar în celălalt ținea un cuțit ridicat deasupra pieptului bărbatului leșinat, într-o poziție ce sugera că acesta avea să fie înjunghiat dintr-o clipă în alta. Cuțitul din fotografie era același care fusese, în cele din urmă, lipit peste gura bărbatului, sufocându-l, în loc de a-i vărsa sângele.

   Fără discuție, e vorba de o crimă premeditată. Nu încape îndoiala că ucigașul știa parola victimei. Cum?  Și de ce a lăsat-o la vedere? Nu există niciun semn că ar fi intrat în casă prin efracție, deci Damon cunoștea persoana și a lăsat-o de bunăvoie să intre. Însă există câteva întrebări. De ce a venit acasă la victimă cu un cuțit și cu o pilă pentru ascuțit, dacă ucigașul nu avea de gând să-l înjunghie? De ce a ascuțit cuțitul chiar la locul crimei, dacă tot ce voia să facă era să i-l lipească de față?  De ce a preferat să-l sufoce? A vrut să-l ucidă cu un cuțit, dar nu să și-l înjunghie. De ce nu?  De ce voia ucigașul să se asigure că poliția avea să găsească e-mailul cu fotografia? Iar fotografia  trimisă, ce rost a avut? Ce încerca ucigașul să transmită? Cine l-a omorât?

   O mulțime de oameni l-au urât pe Damon Blundy din cauza editorialelor semnate de el. Părerile lui au enervate un număr imens de oameni: femei, evrei, musulmani, atei, jurnaliști. Ce mai, chiar pe toată lumea. Vinovate de moarte lui Blundy pot fi și cele două foste soții. Ambele relații s-au încheiat cu o ură reciprocă. Până și actuala soție este suspectă, având în vedere că ea a descoperit cadavrul și avea un motiv: descoperise că soțul se prefăcuse că o iubeşte…

   Ce legătură există între aceste trei evenimente descrise la începutul cărții? Cine este persoana care caută o femeie ce deține un secret? Ce legătură există între Damon Blundy și Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o în viața lui. Și având în vedere că ea nu l-a întâlnit niciodată, nu poate răspunde la întrebările cu care o asaltează investigatorii. Dar cum de a ajuns suspectă?

   Nicki Clements (44 de ani) este căsătorită, are doi copii și în urmă cu șase luni s-a mutat cu familia din Londra în Spelling. De câțiva ani a prins gustul pentru conversații cu străinii în lumea virtuală (gândind că dacă nu se întâlnea cu acei bărbați, nu făcea ceva chiar așa de rău). Ultimul ei iubit virtual este Gavin, iar mesajele dintre ei au conotații pornografice. Se simte foarte atrasă de el. Niciunul dintre iubiții ei din viața reală, nu fusese atât de lipsit de inhibiții în ceea ce privește cuvintele pe care acesta le folosește. Practic el i-a înlăturat toate inhibițiile. Tot ce știe de spre Gavin e că are 45 de ani, e căsătorit, nu are copii și lucrează de acasă. Asta i-a spus el, cel puțin. Ca orice relație online, e posibil ca absolut nimic să nu fie adevărat. Însă ei nu-i pasă.

De asta mint, țin secrete și îmi asum tot felul de riscuri nebunești. Nicio substanță chimică din lumea asta nu mi-ar putea oferi o asemenea senzație: fiorul, euforia de a fi atât de dorită, atât de căutată.

   În ciuda faptului că mi-a plăcut foarte mult povestea, misterul care planează asupra personajelor, răsturnările de situație, nu am putut să mă atașez de Nicki Clements. Mi s-a părut o ființă apatică, instabilă emoțional, autodistructivă, toxică, prea anxioasă. Nici măcar nu am putut s-o compătimesc. Respectul de sine îi este scăzut, și chiar ea recunoaște că a făcut sex când nu voia, ca să facă pe plac persoanelor de lângă ea. Își înșeală soțul, pe care de altfel îl iubește, de dragul aventurii. M-a iritat modul ei de gândire. Nu se poate opri din a minți pe toți. Se decide să mintă în legătură cu ceva minor, chiar dacă știe că detectivii pot descoperi foarte ușor adevărul. La început nu am înțeles de ce procedează așa, dar mai târziu am aflat: ea este o mincinoasă compulsivă, o mincinoasă patologică. Nu minte doar ca să scape din vreo încurcătură, cum fac cei mai mulți oameni, ci i se pare distractiv să mintă.

“Nu înțeleg cum reușesc să fac asta: să mă mint singură și să mă cred, chiar în timp ce știu că mint.”

 “De câte ori îl mint pe Adam, simt un val de spaimă pe care mă zbat să-l depăşesc. Mă îngrozește gândul la răul pe care îl fac relației noastre: o întinez cu minciuni, îl îndepărtez tot mai mult de mine cu fiecare manipulare. Am trăit o vreme prea îndelungată cu spaimă asta, poate că într-o bună zi am să-l împing atât de departe, încât n-am să-l mai pot aduce înapoi atunci când voi fi pregătită.”

  V-am arătat cine este Nicki, însă vă las pe voi să descoperiți cum a ajuns suspectă în cazul uciderii editorialistului Damon Blundy. Dar este ea cu adevărat vinovată? Dacă nu, cine e ucigașul? De ce a fost omorât Blundy?

“Cele mai mari greșeli le facem tocmai atunci când ne imaginăm că știm ce simt alții și când presupunem că facem ce-i mai bine pentru ei. În vreme ce nimeni nu ne cunoaște propriile nevoi mai bine decât noi înșine.”

“De ce pune toată lumea atâta preț pe sinceritate? Își pune vreodată cineva întrebarea: de ce e greșit să minți sau pur și simplu presupun cu toții că așa este? Ce-ar trebui să facem când lumea în care trăim se așteaptă ca noi să fim într-un fel anume, însă chiar nu putem?”

                                                         “Vreau un secret

   Vreau să am în viața mea ceva palpitant, un lucru despre care să nu mai știe nimeni. Nu neapărat ceva sexual, nu neapărat o aventură, dar cu siguranță ceva ce va trebui să țin secret față de toată lumea. Poate chiar ceva un pic periculos. Mi-ar plăcea să primesc răspunsuri de la cei care cred că pot fi acest secret. Aș vrea să găsesc un bărbat care, odată ce devine secretul meu, nu mă va lăsa să țin secrete față de el. Vreau pe cineva care nu se va da înapoi de la nimic pentru a afla până și cel mai mic secret al meu. Promit c-am să-i întorc favoarea.” 

   “Greșeală fatală” este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă si plină de mistere încât să fie o lectură atractivă. O recomand tuturor celor care îndrăgesc genul thriller psihologic și celor care sunt fani Agatha Christie.

Despre autoare:

   Sophie Hannah s-a născut în 1971 la Manchester. Între 1997 și 1999 a studiat la Trinity College, Cambridge, iar în perioada 1999–2000, la Wolfson College, Oxford. Este autoarea mai multor thrillere psihologice – Little Face (O păpușă sau alta)Hurting Distance, The Point of Rescue, The Other Half Lives și A Room Swept White – devenite aproape imediat dupa publicare bestselleruri internaționale. Little Face si Hurting Distanceau fost nominalizate pentru Theakston’s Old Peculier Crime Novel of the Year Award. O păpușă sau alta (Nemira, 2011) a fost, de asemenea, nominalizat pentru IMPAC Award. În anul 2004, i-a fost decernat marele premiu în cadrul festivalului de proză scurtă Daphne du Maurier, pentru povestirea „The Octopus Nest“. Sophie Hannah a publicat și cinci volume de poezie, studiate în prezent în învățământul superior din Marea Britanie. În 1997, volumul de poeme Pessimism for Beginners a fost nominalizat pe lista scurtă a prestigiosului T.S. Eliot Award.

 Cartea Greșeală fatală de Sophie Hannah a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursă imagini: pinterest.com

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

    Arena 13 (vol.1 al trilogiei Arena 13), de Joseph Delaney-Editura Corint-recenzie

Titlu original: Arena 13

Traducerea: Adina Raţiu

Editura: Corint

Dată apariţie: 15.02.2016

Pagini: 320

Gen: Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,13

Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13.

   Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului. Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața.
Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13.
Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.
În primul volum al trilogiei 
Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia…

Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

   De scriitorul Joseph Delaney am aflat acum doi ani, dar fără nici un motiv anume, am evitat să îi citesc cărțile. Sau, dacă stau bine și mă gândesc, poate că am avut un motiv: mă speriase numărul mare de volume din seria Cronicile Wardstone. Însă, în momentul în care și-a făcut apariția romanul “Arena 13”, l-am și trecut în wishlist. De ce? Pentru că descrierea mi-a amintit, într-o oarecare măsură, de un serial foarte drag mie: Spartacus.

  Eram absolut convinsă că voi avea de-a face cu o poveste fantasy, luptători în arene, tărâmuri magice, creaturi malefice. Insă lucrurile nu au stat chiar așa. În scurt timp, am dat peste o serie de termini (programator, prototipuri, interfață de utilizator audio etc.) care m-au făcut să-mi dau seama că aici este vorba de un roman post-apocaliptic, dar și unul distopic.

   Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri și termini (laci, djinni, ciucuri, min, mag, endoff, eul, indexul, limbaj Nym, wurde, peek, poke), insă glosarul de la finalul cărţii m-a ajutat destul de mult să înțeleg semnificația lor. De asemenea, am fost puțin deranjată că acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accept pe antrenamentele pe care Leif le făcea zilnic, dar puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mână, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste.

   Nu am să intru în prea multe amănunte, însă, ca să înțelegeți mai bine lumea creată de autor, trebuie să vă spun mai întâi semnificația unor termini precum laci și djinni – creaturi care au un rol esențial în poveste.

Lac (prescurtarea de la simulacru) este o creatură făcută după înfățișarea omului. Carnea lui este asemănătoare cu a omului, poate fi vătămată de lovituri, sângerează la tăieturi și capătă vânătăi când este lovită. Dar mintea este complet diferită. Nu este înzestrat cu o conștiință, iar comportamentul și acțiunile  sale sunt dictate printr-un limbaj standardizat numit Nym (un limbaj controlat de oameni)

Djinnul este o creatură transformată în “carne” de către armată pentru a sluji Imperiul Uman. Djinni se împart în numeroase categorii, aceștia variind de la djinni primitivi, puțin mai evoluați decât lacii rudimentari, până la djinni superiori. Ei au puterea de a se metamorfoza.

   Așa cum am mai spus, aveam de-a face cu o poveste post-apocaliptică și, din câte am înțeles, omenirea a fost distrusă aproape în întregime din cauza tehnologiei folosite de armată. Ei au început să programeze  mașinării de război metalice numite “iboți”, pe care le-au înlocuit ulterior cu laci și djinni. Interesant e că țesutul muscular al ambelor creaturi, era produs în niște cazane imense. Oamenii îi mai spun și “carne falsă”. După războaiele purtate dintre oameni, armata a început să folosească djinni pe câmpul de luptă. Djinni s-au răzvrătit și au ridicat armele împotriva oamenilor, pe care i-au înfrânt, în cele din urmă. Ulterior a fost construită Bariera, menită să închidă pe puținii oameni rămași între zidurile ei. Și astfel a apărut ținutul Midgard. Tot armata a numit un Protector care să conducă Midgardul în numele lor.

    Gindeenul este singurul oraș din Midgard, iar în centrul orașului se află Roata – o clădire circulară care adăpostește treisprezece arene. În douăsprezece dintre zonele sale de luptă se desfășoară întreceri între laci, însă în Arena 13, zona cea mai bine cotată, este locul unde au loc lupte în care sunt implicați atât laci, cât și oameni. De fapt, Roata era sufletul unui oraș a cărui economie depindea în mare măsură de luptele din arenă și de pariuri. Restul de bani veneau de la fermele din zonă, care vindeau sau duceau vitele la abator pentru a hrăni populația.

   Dar ținutul Midgard este terorizat de un djinni pe nume Hob, o creatură malefică care trăiește într-o citadelă, în vârful unui deal înalt, care domină orașul Gindeen. Teama de Hob și de ai săi slujitori canibali – Ciucirii – îi face pe oameni să părăsească străzile imediat cum se întunecă afară. El răpește fete de pe stradă, le suge sufletul din trup și din când în când provoacă la o luptă pe viată și pe moarte un combat din Arena 13. Iar asta este exact ce își dorește și tânărul Leif, personajul central al romanului de față, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.

   Leif participase în urmă cu două săptămâni la o bătaie cu ciomegele, organizată în localitatea natală. Câștigase lupta, dar în loc să fie premiat cu bani, acesta primise un bilet care îi dădea posibilitatea să lupte în Arenă. Tânărul ar fi putut să meargă cu biletul câștigător la oricare dintre antrenorii din Gindeen, dar el l-a ales pe pe Tyron. Voia să fie pregătit de cel mai bun. Voia să fie unul dintre cei mai mari și mai de succes luptători care au fost vreodată.

Arena 13 din Gindeen îi atrăgea pe cei care căutau o viață palpitantă și faimă. Le oferea șansa de a câștiga bani frumoși fără să fie sclavii vreunei meserii sau, mai rău, prinși în rutina unei munci necalificate. Acesta era motivul pentru care voiam să lupt aici, deși mai aveam unul, mai personal, pe care nu voiam să îl divulg nimănui deocamdată, nici măcar lui Tyron.”

   Însă Tyron nu și-l dorește ca discipol, așa că încearcă inițial să-l îndemne spre un post de ucenic. Mai bine să învețe o meserie, decât să lupte în arenă.

“-  Am bătut tot drumul pe jos. Asta nu dovedește cât de multi mi doresc să fiu aici și să lupt în arenă? Vreau să fiu pregătit de cel mai bun, de aceea v-am ales pe dumneavoastră. Vreau să fiu unul dintre cei mai mari și mai de succes luptători care au fost vreodată. Asta e visul meu încă de când eram mic.”

    Dacă a văzut că nu-l poate convinge pe tânăr să renunțe, Tyron îi propune o vizită la Roată, ca să asiste la un meci de revanșă (cea mai dură luptă, care se încheie, de obicei, cu omorârea celui învins). Dar mai întâi, îi explică în ce constau luptele în Arena 13. Un combatant uman stă în spatele a trei laci, în poziția de luptă numită mag, în vreme ce adversarul său este apărat de un singur lac, în poziția min.

“- Trei laci luptă împotriva unui lac (… Un combatant uman stă în spatele celor trei laci în poziția mag, iar celalalt este apărat de unicul  său lac, în poziția min. La finalul a cinci minute, semnalizate printr-o bătaie  de gong, combatanții trebuie să se mute în fața lacilor și să lupte din acea poziție. Rănirea unuia dintre combatanți înseamnă victorie. De regulă, se obține la sfârșitul luptei, prin tăierea ritualică a celui învins. Dar, într-un meci de revanșă, scopul este să-ți omori adversarul.

    Până la urmă, Tyron îi acordă o lună de probă, însă are trei reguli importante de care Leif trebuie să țină seama: să nu consume alcool, să depună un jurământ în fața Înaltului Magistrat că nu va folosi niciodată pumnalul în afara arenei și îi interzice bătăile cu ciomegele. Însă, din momentul în care face cunoștință cu zvăpăiata Kwen, fiica mai mică a maestrului său, Leif se trezește că nu prea reușește să-și țină promisiunea – să  nu încalce cele trei reguli.

   Kwen este genul de fată rebelă, căruia îi place să riște și e obsedată de Arena 13. Încearcă tot timpul să demonstreze că se poate lupta cot la cot cu bărbații, cu toate că femeile nu au voie să intre în arenă. Și în ciuda faptul că are un iubit, îi place să-l incite tot timpul pe Leif. Iar el este atât de atras de fată, încât acceptă  să o însoțească noaptea prin tot felul de locuri primejdioase, cu toate că știe foarte bine că trebuie să stea în casă după lăsarea întunericului. Pentru că atunci își fac apariția Ciciurii (creaturi oribile care se hrănesc cu cadavrele lăsate în urmă de Hob).

   Însă, atunci când Tyron descoperă că  tânărul său discipol i-a încălcat regulile, refuză să-l mai antreneze.

Îți pare rău? Eu cum crezi că mă simt? Ai talent, băiete, dar s-a ales praful de tot. Cariera ta în Trig s-a încheiat înainte să înceapă. Odată ce-ai plecat de la mine, nimeni altcineva nu te va primi ca discipol. Și, ca și cum nu ar fi fost suficient să îmi înșeli încrederea, trebuia să te lupți cu fiica mea? Kwin e destul de zvăpăiată și fără să-i dai tu apă la moară.”

    Va reuși până la urmă Leif să-și împlinească visul? Va participa la Turneul Discipolilor sau se va întoarce acasă? Va accepta el să o ajute pe Kwen să îi salveze iubitul din mâna Ciucirilor? Cum va reacționa în fața lui Hob?

Va veni vremea într-o zi să te schimbi. Vei ajunge să ai față de alții acel sentiment pe care oamenii îl numesc iubire. Pe măsură ce vei îmbătrâni, numărul  acelora va crește, la fel și iubirea ta pentru ei. Iar atunci am să-i răpesc  de lângă tine, unul câte unul. Încetul cu încetul, am să-ți iau tot ce prețuiești, până când nu vei mai rămâne  decât tu. Abia atunci te voi ucide. Abia atunci îți voi devora sufletul.”

    Despre autor: 

  JOSEPH DELANEY este un fost profesor de engleză care locuieşte în Lancashire, Marea Britanie. Are trei copii şi şapte nepoţi şi este un orator desăvârşit, gata oricând să participe la conferinţe sau lansări şi prezentări de carte în biblioteci şi librării. Ideile pentru întâmplările povestite de Joseph Delaney vin de multe ori din poveştile şi legendele locale despre stafii şi vrăjitoare. În 2006, scriitorul britanic a fost recompensat cu prestigiosul premiu Hampshire Book Award, pentru romanul Ucenicul Vraciului, prima carte din seria Cronicile Wardstone.

Cartea Arena 13, de Joseph Delaney a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

“Oricine poate trăda pe oricine.”

     Sabia de sticlă de Victoria Aveyard-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Glass Sword

Traducere: Ruxandra Toma

Editura Nemira

Colecția Young Adult

Data apariției: aprilie 2017

Nr. de pagini: 544

Gen : young adult, fantasy, dystopia, romance

Seria Red Queen : 1. Regina Roșie – Red Queen(2014); 2. Sabia de sticlă – Glass Sword(2016); 3. King’s Cage 2017)

     Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpânita de argintii.

  Cu sânge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decât ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci când scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singura așa.

   Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru ca împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

      Lacrimi, durere, supărare – aceste simțăminte le trăiesc în momentul de față. Sufletul și mintea îmi sunt parcă blocate. Mă simt tristă, îndurerată, și numai gândul că povestea nu s-a terminat definitiv, mă face să sper că vor veni și vremuri mai bune pentru eroina seriei Red Queen. Încerc să mă desprind de poveste, să nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat la finalul acestui volum și nu prea reușesc.

     Evenimentele petrecute la finalul primului volum -“Regina Roșie”,  m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea. Voiam să aflu ce se întâmplă mai departe cu Mace și Cal, după ce au fost salvați de gruparea “Garda Stacojie”, cum se vor comporta rebelii în preajma “prințului decăzut”, și ce planuri machiavelice vor mai pune la cale Maven și Elara. Îmi doream ca volumul doi să fie la fel de interesant ca precedentul și, până la urmă, am descoperit, cu imensă bucurie, că “Sabia de sticlă” este mult mai bună, mai captivantă și incitantă decât “Regina Roșie”.  

    Și de această dată avem parte de multă acțiune, intrigi complexe, trădări, aventuri pline de neprevăzut, dar toate au fost parcă în doză dublă, iar întorsăturile de situație sunt de necrezut!  

    După cum ați aflat deja din primul volum, lumea lui Mare Barrow, protagonista seriei, este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Însă eroina noastră descoperă că, din cauza unei mutații speciale, este atât roșie, cât și argintie, având niște puteri nebănuite. Nu are doar abilitatea de a manipula energia, ci poate să o și creeze. Ca să ascundă adevărul, dar și pentru a o folosi ca pe o armă împotriva celor din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o silește să se logodească cu fiul lui mai mic, Maven, ajungând astfel o prințesă argintie. Însă Mace este trădată chiar de cel pe care îl considera un bun prieten și, atât ea, cât și Cal, fiul cel mare al regelui, sunt considerați trădători și condamnați la moarte. Din fericire, sunt salvați în ultima clipă de gruparea Garda Stacojie.  Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     Acțiunea din “Sabia de sticlă” se continuă de unde a rămas în “Regina Roșie”, imediat după ce Mare și Cal au fost salvați din arena de luptă de rebeli, prințul este luat prizonier și se descoperă că Shade, fratele eroinei nostre, nu este deloc mort așa cum s-a crezut inițial. Și toți au în minte un singur gând: să-l ucidă pe Maven, noul rege din Norta.  

   Însă Mare știe foarte bine că Maven va pleca în căutarea lor, însoțit de întreaga furie a soldaților lui, a mamei sale și a noii sale coroane și că sunt șanse ca el să le ceară celor din Garda Stacojie să îi predea în schimbul vieții lor, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple. Atât ea, cât și Shade, sunt deosebiți, având anumite abilități și pot să-i protejeze pe cei ca ea. Iar prințul este singura lor șansă de salvare.  

Valorez mai mult decât toți ceilalți, mai mult decât măștile și bandajele roșii. Shade și cu mine trebuie să rămânem în viață – dacă nu pentru cauză, măcar pentru ceilalți. Pentru sutele la fel ca noi de pe listă – corcituri, anomalii, monștri, absurdități cu sânge roșu și argintiu – care cu siguranță că vor pieri dacă noi dăm greș.

Nu sunt nici conducător de armată și nici strateg, dar logica ei este evidentă. Eu sunt fetița cu fulgerele – sunt electricitate vie, un fulger în formă de om. Oamenii îmi cunosc numele, știu cum arăt, știu ce sunt în stare să fac. Sunt valoroasă, sunt puternică, iar Maven va încerca prin orice mijloace să mă împiedice să ripostez. Nu știu cum m-ar putea apăra fratele meu de regele ăsta degenerat, chiar dacă seamănă cu mine, chiar dacă este cea mai rapidă ființă pe care am văzut-o eu vreodată. Dar trebuie să cred că așa va fi, cu toate că pare un miracol. La urma urmei, am văzut atâtea lucruri imposibile. Dacă am scăpa din nou cu viață, ar fi cel mai mic dintre ele.”

    Dar va putea Mace să aibă încredere în Garda Stacojie, dar și în fratele si vechiul ei prieten – Shade și Kilorn? Ea nu a uitat dezastrul provocat de încrederea ei, de prostia ei și de situația în care o aduse Maven. El o învățase “cât de mare este prețul pe care trebuie să-l plătești atunci când ai încredere în cine nu trebuie”. Și nici nu se poate baza pe Cal. E prizonier, un argintiu, un dușman care i-ar trăda dacă ar putea, dacă ar avea unde să fugă.

       “Oricine poate trăda pe oricine.”

[quote_box_center]“Ne unește o alianță, una neobișnuită, făurită din sânge și trădare. Suntem legați, conectați și luptăm împotriva lui Maven, împotriva tuturor celor care ne-au amăgit, împotriva lumii care se află pe punctul de a fi sfâșiată din interior.”[/quote_box_center]

    Până la urmă, vorbele lui Mace se vor adeveri. Noul rege trimite pe urmele rebelilor o legiune de soldați. Însă nicio clipă ea nu s-a gândit că un suflet atât de strâmb ca al lui Maven poate plăsmui un plan atât de machiavelic. Vă puteți imagina cât de oripilată a fost Mace când a constatat că în fața armatei regelui au fost puși, pe post de scut omenesc, o legiune de roșii înlănțuiți?  

Cei din primul rând nu poartă uniformele de un cenușiu mat pe care le au soldații argintii instruiți de Cal. Cei din primul rând nici măcar nu sunt soldați. Ci servitori în haine roșii: eșarfe roșii, tunici roșii, pantaloni roșii, pantofi roșii. Atât de mult roșu îți dă impresia că toți sângerează. Iar în jurul gleznelor au lanțuri din fier, care zornăie când se lovesc de sol. Zgomotul lor îmi scrijelește auzul, acoperind urletul avioanelor, chiar și ordinele lătrate ale ofițerilor argintii care se ascund în spatele acestui zid roșu. Nu aud decât lanțurile.”

     Din păcate Shade este rănit, așa că nu le rămâne decât să fugă din calea celor doisprezeceze soldați arginții din casa Samos, în frunte cu Evangeline, cea care fusese aleasă la Turneul Reginelor, ca soție pentru Cal). Iar alături de ea, pășea țanțos, nimeni altul decât Maven.

Încă mai poartă coroana înflăcărată a tatălui său, deși aceasta nu are ce căuta pe un câmp de luptă. Probabil că vrea să arate lumii întregi ce a reușit să câștige doar prin minciuni, ce trofeu sublim a reușit să fure. Chiar și de la distanța asta, privirea lui încruntată și mânia lui clocotitoare mă ard. Focul din ele mă mistuie pe dinăuntru.

    Fiind la un pas să fie prinsă de arginții, Mace are parte de o imensă surpriză! Este salvată în ultima clipă de către Cal. Împreună cu Farley, Shade și Kilorn, fug spre mare, unde îi așteaptă o barcă submarină (mersiv) care îi va duce la o altă bază a Gărzii Stacojii, situată în larg, pe insula Tuck.  

    În curând, Mace află că organizația este mult mai complexă decât crezuse, iar Naercey nu este singura fortăreață a rebelilor, așa cum nici Farley nu este singurul conducător pe care-l aveau aceștia. De fapt, ea nici nu este comandantul adevărat, ci e doar un simplu căpitan. Mai sunt și alții ca ea, ba sunt încă și mai mulți deasupra ei. Însă, cea mai neplăcută veste este că … cel care îi conduce pe rebeli, este un colonel din Ținutul Lacurilor!

    Cum se poate așa ceva, când lacustrii sunt dușmanii de moarte ai celor din Norta, cei cu care sunt în război de aproape o sută de ani?  

Acum pricep rostul acelor uniforme de culoarea unui lac cu apă rece. Sunt soldați dintr-o altă armată, soldați ai unui alt rege, dar iată-i aici, alături de noi. Norta se află de un secol în război cu Ținutul Lacurilor, luptându-se pentru pământuri, hrană și glorie. Regii focului împotriva regilor iernii, cu sânge roșu și cu sânge argintiu. Dar se pare că zorii răsar pentru toți.”

      Nici bine nu ajung pe insulă, că imediat Cal este luat de lângă Mace și dus într-o cazarmă aflată sub apă. Temnița perfectă pentru un piroman precum el. Construită sub docuri, ascunsă în apele oceanului, păzită de uniformele albastre din subordinea colonelului, cazarma nu este doar o simplă închisoare, ci cuprinde și depozitul de armament, dormitoarele lacuștrilor, biroul și apartamentul colonelului. Inițial, lui Mace i s-a spus că tânărul reprezintă un pericol pentru Garda Stacojie și nu este loial cauzei lor și din acest motiv ar fi fost închis, dar nu cumva colonelul are de gând să se folosească de el și să facă o înțelegere cu Maven?

 

Cal este periculos, chiar și pentru tine. Dar eu știu mai bine decât oricine că nu mi-ar face niciodată rău. Nici măcar atunci când avea tot dreptul, nu mi-a dat niciun motiv să mă tem de el.

     Este unul de-al lor. Nu putem avea încredere în el. După ce Maven i-a răpit moștenirea și i-a pătat reputația, Cal nu ne mai are decât pe noi acum, chiar dacă încă refuză să recunoască asta.

    Valorează mult. Este general, prinț de Norta, cel mai căutat om din regat. Afirmația asta mă face să șovăi și îmi trezește un sentiment de spaimă. Dacă bărbatul cu ochiul plin de sânge se hotărăște să-l folosească pe Cal împotriva lui Maven – să-l dea la schimb sau să-l ucidă –, voi face tot ce-mi stă în putere să-l împiedic. Îmi voi folosi întreaga influență, întreaga forță, dar nu știu dacă va fi de-ajuns.”

    Deși are mari temeri în privința colonelului, Mace încearcă totuși să-l convingă într-un fel de faptul că trebuie să o ajute în misiunea de a-i găsi și recruta pe alții la fel ca ea, pentru că împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus. Însă atunci când acesta află că Julian, unchiul lui Cal, este cel care i-a furnizat lista cu numele celor care sunt născuți cu mutația care le dă anumite înzestrări speciale, colonelul este convins că bătrânul i-a dat lista cu un scop anume – ca să trimită Garda după potcoave de cai morți, intrând astfel într-o altă capcană, așa că o refuză.

    Însă Mace va mai primi o lovitură din partea celui mai bun prieten al ei. Și va ajunge să fie și ea întemnițată, alături de Cal. Dar, și de această dată,ei vor primi un ajutor nesperat. Kilorn, Farley și Shade îi vor ajuta să evadeze, apoi vor fura un avion și vor porni în căutarea celor asemeni lui Mace. Din păcate, Maven are cunoștință despre listă și cu siguranță că îi va omorî pe toți dacă nu îi vor găsi ei înaintea lui. Oare îi vor găsi la timp? Ce soartă vor avea rebelii? Cum vor evolua lucrurile între Mace și Cal?  

    Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Cartea are atât de multă acțiune, încât nici nu se poate povesti. De fapt, evenimentele prezentate de mine se petrec în doar primele 100 de pagini. Deci, vă dați seama că se pot întâmpla multe lucruri până la finalul volumului.  

     “Sabia de sticlă” este genul de poveste care îți taie răsuflarea, care te ține prins de la început până la final, cu o intrigă fantastică, cu numeroase întorsături de situație și un final absolut răvășitor.  

Cal nu este destinul pe care l-am ales sau pe care mi l-am dorit. Cal nu este decât o unealtă, ceva de care mă pot folosi sau de care se pot folosi alții împotriva mea. Și trebuie să mă pregătesc pentru ambele variante.”

    Nota 10

Cartea Sabia de sticla de Victoria Aveyard a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

“ În viața multor oameni, nimic nu este mai puternic decât trecutul, inocența pierdută și iubirile îngropate. Nimic nu ne emoționează mai tare ca amintirea ocaziilor pierdute și parfumul fericirii pe care am lăsat-o să scape.”

   Fata din Brooklyn, de Guillaume Musso-Editura ALL-recenzie

Titlu original: La Fille de Brooklyn 

Traducerea: Liliana Urian

Editura: ALL

Data apariţiei: aprilie 2017

Număr pagini: 432

Gen: Thriller, Suspense, Mystery, Romance

Cotaţie Goodreads: 4,03

 

    Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă un thriller irezistibil construit în jurul unui secret cumplit. Te aștepți la orice. Crezi că ți-ai imaginat totul. Dar nu te-ai gândit niciodată la ce va urma. 

   Scriitor faimos și tată singur, Raphaël este bântuit de îndoieli. Curând, el și Anna, o femeie superbă și ambițioasă, de care este îndrăgostit nebunește, urmează să se căsătorească. Însă de ce refuză ea să vorbească despre trecutul său? Într-un weekend pe Coasta de Azur, Raphaël o forțează să rupă tăcerea. Dar ce are Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă fiori. Șocat, Raphaël pleacă, însă când se întoarce, chinuit de regrete, Anna nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. Înnebunit, Raphaël îl roagă pe prietenul său Marc, fost polițist, să îl ajute să o găsească. Pornind într-o cursă contra cronometru, cei doi descoperă în casa Annei 400 000 de euro și două cărți de identitate false. Cine este, de fapt, Anna Becker? O anchetă complicată și periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt, care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și fascinante ale New Yorkului.

   „Insuportabil suspans! Aveți grijă, odată ce deschideți cartea, n-o veți mai lăsa din mână până nu veți afla cine este cu adevărat această fată din Brooklyn. Se anunță multe nopți albe.“Metronews

„Un roman cu un ritm amețitor. Musso tulbură și fascinează din nou.“ – Le Parisien

    Guillaume Musso înseamnă pentru mine mai mult decât un autor de succes, un maestru al suspansului și al răsturnărilor de situație sau romanticul care mă răsfață cu povești superbe. El este autorul sufletului meu. Scriitorul care a avut un impact deosebit de puternic asupra mea. Întotdeauna m-a surprins cu ceva nou, inedit și, fie că a fost vorba de un thriller romantic sau psihologic, el a reușit să mă convingă de caracterul înșelător și efemer al aparenței.

     Mi-a plăcut dintotdeauna să-mi pun la treabă micile celulele cenușii, să așez la loc toate piesele de puzzle, să îmi dau seama cât mai repede de identitatea criminalului, dar Musso a reușit mereu să mă conducă pe un alt drum, să mă încurce. De fapt, de fiecare dată când citesc o carte de-a lui, încep să mă gândesc la tot felul de scenarii, dar niciodată nu-l nimeresc pe cel bun. Își pune personajele în cele mai dificile situații și ajung să cred că nu vor mai scăpa cu bine. Totul la Musso este imprevizibil. Poți să te aștepți la orice din partea lui. Așa că nu e de mirare de ce îl ador pe acest romancier care face din imposibil ceva posibil!

     Am citit toate cărțile scriitorului, traduse la noi, și am așteptat cu nerăbdare apariția romanului “Fata din Brooklyn”. Voiam să văd cu ce mă va surprinde și de această dată, în ce capcană își va introduce personajele. Adevărul e că abia așteptam să se mai joace puțin cu mintea mea!

     Dorința mi s-a îndeplinit și zilele trecute m-am apucat să citesc cartea. Știind dinainte cât de surprinzătoare sunt poveștile sale, am început lectura fiind foarte atentă la toate detaliile. Dar mare mi-a fost surprinderea, când am constatat că nimerisem scenariul potrivit. De “vină” a fost și faptul că povestea a fost relatată din perspectiva tuturor celor implicați în anchetă (inclusiv din perspectiva victimelor) și se desconspirase, parcă mult prea devreme, identitatea asasinului. Voiam ca misterul să planez cât mai mult asupra lui. Mă apropiam de final și eram puțin bosumflată. Dar când am ajuns la ultimele 30 de pagini, s-a schimbat totul! O răsturnare de situație care m-a uluit enorm. Mă așteptam la orice, dar nu la o astfel de întorsătură! Și, uite așa am fost, din nou, dusă de nas de dl. Musso! Elementul surpriză de la final mi-a dat lovitura de grație!

    În thrillerul psihologic “Fata din Brooklyn”, avem parte de urmăriri ca-n filme, răpiri, crime, trădări, un fost polițist care încalcă regulile, mergând la intimidare, un logodnic disperat care se teme pentru soarta femeii iubite, o anchetă cu multe ramificații care ne dezvăluie de ce fapte abominabile este capabil omul, un controversat caz mușamalizat de poliție, care ne trimite în trecut, în urmă cu 10 de ani, numeroase minciuni și secrete terifiante. Iar cei care dețin secretele, încep să fie vânați și eliminați.

   Ce anume am apreciat la romanul de față?  Nu există amănunte de umplutură care să frâneze acțiunea. Suspans și adrenalină la cote maxime. Mi s-a părut interesant modul în care autorul introduce noi personaje ce vor crea în mare parte suspansul, pentru că fiecare deține o informație utilă.

    Stilul autorului este captivant. Pe tot parcursul lecturii, am simțit că sunt acolo, în carte, că iau parte la tot ce se întâmplă. Uneori, m-a făcut să trăiesc cu senzația că personajele mi se adresau în mod direct. Îmi dezvăluiau secretele lor, gândurile lăuntrice, temerile.

“ Da, te iubesc, dar nu mai știu pe cine iubesc. Ca să iubești pe cineva, trebuie să-l cunoști, iar eu nu te mai cunosc. Acum am impresia că sunt în fața a două persoane (… Dar nu reușesc să suprapun cele două figuri. Cine vei fi tu dacă ne regăsim?“

   Mi-a plăcut faptul că Musso abordează teme ceva mai sensibile precum: conflictele rasiale, neîncrederea populației în instituțiile statului etc. Capitolele scrise din perspectiva victimelor îți răscolesc sufletul, iar anumite pasaje te fac să reflectezi …

“ Omul nu este nicidecum o ființă blajină, cu inima însetată de iubire”, scria Freud în Angoasă în civilizație. Da, omul este cel mai aprig prădător al său. Omul este în război cu sine. În adâncul sufletului, omul este stăpânit de violență, agresivitate, impulsul de a ucide, voința de a-și domina aproapele și de a-l subjuga umilindu-l. ”

Ca de obicei, beneficiem de citate, aforisme și maxime la începutul fiecărui capitol. Toate bine alese și având legătură cu subiectul cărții.

   “ Pentru a fi convingătoare, o minciună trebuie să conțină un minimum de adevăr. În general, o picătură de adevăr ajunge, dar ea este indispensabilă, ca măslina într-un Martini.” (Sasha Arango) 

   „ Legea nr 2: Nu vă încredeți în prieteni, folosiți-vă dușmanii (… Dacă nu aveți dușmani, găsiți o modalitate de a vă face.”  (Robert Greene)

   Cu toate că acțiunea din prezent se desfășoară  pe o perioadă scurtă de timp, de  doar câteva zile, (31 august  – 5 septembrie 2016), vom păși de multe ori în trecut (anii 2005 și 2007) și astfel vom descoperi ce anume a condus la necazurile din prezent. Și chiar dacă pe parcurs ne sunt furnizate anumite secrete, autorul păstrează pentru final câteva surprize!

“ Povestea asta m-a lăsat cu gura căscată. În viața fiecărui om apare, într-o bună zi, un astfel de seism: momentul acela în care sentimentele devin niște bețe de chibrit aprinse în mijlocul unei păduri uscate. Preludiul unui incendiu care ne poate distruge din temelii și conduce spre prăpastie. Ori spre renaștere.”

   Scriitor faimos și tată singur, Raphaël Barthélemy urmează să se căsătorească cu Anna Becker peste trei săptămâni. În timpul unei vacanțe romantice pe Coasta de Azur, el cade pradă unui gând obsedant, unei idei care îl bântuia de ceva timp, dar pe care o ținuse ascunsă până  atunci: iubita lui ascundea câteva secrete. Teama că nu o cunoștea cu adevărat pe Anna izbucnise din mai multe motive:  căsătoria care se apropia, frica de a face pasul cel mare, graba cu care hotărâse să își ia acest angajament. Toate astea la un loc, plus propria lui poveste, marcată de trădarea oamenilor pe care crezuse că îi cunoaște. Având în vedere ce i se întâmplase în trecut din cauza unei femei, era și firesc să fie suspicios. Mai trăise o dată iluzia iubirii și nu mai voia să treacă prin acel iad.

   Dintotdeauna ficțiunea reprezentase pentru Raphaël un mod de evadare. Ani întregi îi ocupase tot timpul și toate gândurile. Începând cu 2003, anul în care îi apăruse primul roman, publicase câte o carte pe an. Devenise celebru, dar acel cerc magic al succesului și al creației se rupsese în urmă cu trei ani din cauza unei femei. În timpul unui turneu de promovare la Londra, o întâlnise pe Natalie Curtis, o englezoaică ambițioasă de care se îndrăgostise iremediabil, în ciuda faptului că nu aveau nimic în comun și existau semnale că relația lor nu putea avea un viitor. La scurt timp, Natalie rămăsese  însărcinată, iar la trei săptămâni după ce îl născuse pe Theo, își dăduse seama că nu poate renunța la carieră, așa că acceptase un post tocmai în California, lăsându-l pe Raphaël să aibă grijă de băiețel.

   Relația cu Natalie l-a marcat profund și i-a trebuit ceva timp ca să-și revină. Abia după douăzeci de luni ajunge să o cunoască pe Anna, iar următoarele șase luni au reprezentat pentru el cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Până când, a venit momentul dezvălurilor…

“Nu te  cunoșteam decât de șase luni și îmi plăcuse totul la tine de la prima întâlnire. Dar o parte din ceea ce mă cucerise la început – misterul, prudența, discreția, firea solitară – devenise un motiv de neliniște, care se întorcea împotriva mea ca un boomerang.”

   În momentul de față, pe Raphaël nu-l mai interesează decât să afle ce secrete ascunde  Anna. Știe cât rău îi poate face, dar are impresia că e în stare să înțeleagă totul, să îndure totul din dragoste pentru ea. Vrea să afle adevărul, dar s-a întrebat vreodată dacă e în stare să-l suporte?

“ – Vrei să știi dacă am un secrete, Raphael? Răspunsul este “da” ! Vrei să știi de ce nu vorbesc despre asta? Pentru că după ce-o să afli, nu numai că n-o să mă mai iubești, dar o să mă și detești.”

   Dar ce are Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă fiori. Șocat de cele văzute, Raphaël pleacă. În mintea lui, totul se învălmășea: violența fotografiei, neputința de a înțelege senzația că viața lui se năruia.

   Destul de repede își dă seama că din cauza șocului, își pierduse sângele-rece și plecase fără să asculte ce are Anna de zis. Însă când se întoarce, chinuit de regrete, ea nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. Cu toate că părăsise camera de hotel și luase avionul spre Paris, Anna nu revenise nici în apartamentul pe care îl împărțea cu Raphaël și nici la locuința pe care o deținea ea.

    Înnebunit, Raphaël îl roagă pe vecinul și prietenul său, Marc Caradec, un fost polițist de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, să îl ajute să o găsească. Pornind într-o cursă contra cronometru, cei doi descoperă în locuința tinerei suma de 400 000 de euro și două cărți de identitate false, ambele ale Annei, la vârsta de șaptesprezece-optsprezece ani.

   Ca să descâlcească tot acest mister, Raphaël nu are altă soluție decât să meargă în continuare pe pista trecutului Annei Becker. Însă totul ia o altă turnură din momentul în care se descoperă că amprentele ei se găsesc în FAED (fișierul de amprente digitale) și în realitate ea este o americancă din Harlem care de  aproape zece ani este considerată moartă.

“ Totul era din cauza mea. Strângând-o pe Anna cu ușa, o forțasem să-mi dezvăluie un adevăr care nu trebuia dezvăluit. Fără să vreau, eliberasem fantomele tragice ale trecutului, care se  dezlănțuiau  acum într-un val de violență.”

   Cine este adevărata Anna Becker? Unde locuia înainte să ajungă la Paris? De unde provin cei 400000 de euro găsiți la ea acasă? Cine sunt cele trei cadavre arse din fotografie? De ce Anna se învinovățise de moartea lor? De ce a dispărut după ce i-a spus o parte de adevăr? Unde se află în prezent? Cine e  fata din Brooklyn? Ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani? Vă las pe voi să reconstruiți acest puzzle incredibil de complex.

   Romanul “Fata din Brooklyn” este un thriller psihologic de excepție, plin de mister și emoții, cu un ritm alert și numeroase răsturnări de situație. Îl recomand cu mare drag!

“ Viața chiar era o curvă. Când se-mpărţeau cărțile, ea le servea unora un joc prea greu de jucat ”

 “ Nu trăiești asemenea chestii decât o dată-n viață, dar arareori ești conștient de valoarea lor pe moment. Asta era una dintre dramele vieții.”

 “ În viața multor oameni, nimic nu este mai puternic decât trecutul, inocența pierdută și iubirile îngropate. Nimic nu ne emoționează mai tare ca amintirea ocaziilor pierdute și parfumul fericirii pe care am lăsat-o să scape.”

 “ Să ai un copil te obligă să te lepezi de un trecut prea greu, singura condiție ca să poți merge mai departe. Să ai un copil face ca viitorul lui să devină mult mai important decât trecutul tău. Să ai un copil înseamnă să fii sigur că trecutul nu va mai învinge niciodată viitorul.” 

Nota 10 +

 

Cartea Fata din Brooklyn, de Guillaume Musso a fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
16

Supravieţuitoarea, de Alexandra Oliva-Editura Litera-recenzie

Titlu original: The Last One

Editura: Litera

Colecţia: Buzz Books

Data apariţie: Martie 2017

Pagini: 336

Gen: ficţiune, thriller

Și-a dorit o aventură.

                                         Dar nu și-a imaginat că va ajunge atât de departe.

   Totul începe cu un reality-show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. În răstimp, lumea e devastată de o catastrofă, despre care, izolați de societate, concurenții nu știu nimic. Când dă întâmplător peste anumite indicii, tânăra Zoo, una dintre participante, își imaginează că totul face parte din joc.

Singură și dezorientată, ea refuză totuși să se dea bătută. Pătrunzând tot mai adânc într-un teritoriu necunoscut, Zoo își testează toate abilitățile de supraviețuire. Dar, pe măsură ce puterile îi scad, ea începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

Sofisticat și provocator, Supraviețuitoarea pune în discuție rolul jucat de mass-media în mecanismul prin care despărțim realitatea de închipuire: cât de pripit emitem judecăți de valoare și cât de ușor ne lăsăm manipulați.
În Supraviețuitoarea, două dintre obsesiile noastre contemporane – amenințarea unei catastrofe globale și drama reality-show-urilor – se contopesc într-o poveste plină de imaginație despre psihicul uman afectat de stres. Un debut lipsit de compromisuri și provocator.“ Justin Cronin
Romanul Alexandrei Oliva este, la fel ca Jocurile foamei, plin de suspans și profund tulburător.“ – Rosamund Lupton

   Am mai citit cărți din colecția Buzz Books și știam că ele sunt în genul fiction sau thriller, dar atunci când a apărut “Supravieţuitoarea”, m-am gândit că voi avea de-a face cu o altfel de poveste și un alt gen. Adevărul e că titlul, descrierea și coperta, m-au cucerit din primul moment, dar am fost și puțin sceptică în privința ei, pentru că aflasem că este prima și singura carte scrisă de autoare.

  Știu că descrierea și acel comentariu al lui Rosamund Lupton, v-au făcut să vă gândiți la Jocurile foamei, însă mie, sinopsisul mi-a amintit într-o oarecare măsură de  filmul The Condemned, doar că acolo, participanții la reality-show erau ucigași condamnați, iar cel care câștiga concursul, i se garanta libertatea.

    În ceea ce privește asemănarea cu Jocurile foamei, nu există așa ceva, poate doar în privința  competiției și a suspansului. Nu avem de-a face cu copii speriați, obligați să participe la un joc. În “Supraviețuitoarea”, toți participanții s-au înscris la concurs cu gândul să câștige premiul de un milion de dolari. Sunt oameni maturi care s-au decis să-și părăsească copiii și partenerii de viață, știind că există anumite riscuri. De asemenea, nu asistăm doar la ce se întâmplă în cadrul concursului, cum se desfășoară probele sau la disputele dintre concurenți. Vom vedea care sunt reacțiile publicului, ce comentarii vor lăsa aceștia pe site, dar și ce discută editorul și producătorul reality show-ului.

   Trebuie să menționez faptul că nu am perceput “Supraviețuitoarea” ca fiind un roman SF, așa cum  l-au clasat unii oameni pe internet, și nici nu e distopic, pentru că nu există o societate oprimată, ci unul post-apocaliptic, acțiunea având loc în perioada contemporană. Știu că acesta este un subgen al SF-ului, dar dacă se menționează direct genul, cititorii se vor panica puțin și vor evita să citească povestea, gândindu-se  la cu totul altceva. De fapt, nici nu se aduce vorba de pandemie decât în prolog, când editorul se gândește că boala a avansat, iar echipa de producție nu reușește să-i scoată pe toți concurenții din joc pentru că este partea Provocărilor Individuale, așa că oamenii sunt răspândiți (probabil că autoarea a vrut să facă o introducere abruptă și să incite cititorul) și spre finalul cărții. De fapt, cartea aduce mult cu celebru reality show “Survivor” și este o combinație de aventură, suspans și adrenalină.

   Ce anume am apreciat la romanul de față? Modul inedit în care a fost scris. Există capitole în care povestea este narată la persoana întâi singular, din perspectiva personajului principal – Zoo, dar găsim și capitole în care povestea este spusă la persoana a treia (în care ne sunt relatate  provocările, disputele dintre concurenți). Iar aici, mi s-a părut foarte interesantă maniera în care ne sunt relatate anumite evenimente. Uneori am avut impresia că un comentator ne descrie tot ceea ce vede pe un ecran – ce va vedea și auzi telespectatorul, ce va fi scos la montaj etc.

 “Telespectatorilor li se va oferi o imagine de sus a Exorcistului, camera filmând în jos și ajungând la el, apoi focalizându-se pe chipul lui palid și transpirat.”

     De asemenea, acțiunea alternează între prezent (capitolele relatate din perspectiva protagonistei, în care aflăm ce se întâmplă cu ea după ce s-a separat de  ceilalți concurenți, în cadrul unei provocări individuale) și ce s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni, când a început concursul “Pădurea ”.

   Totul începe cu un reality show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. De-a lungul următoarelor săptămâni, abilitățile lor vor fi testate, iar rezistența psihică împinsă dincolo de limită. Totuși, ei au o șansă de scăpare. Dacă o provocare li se pare prea dură sau dacă nu mai suportă încă o noapte, pur și simplu rostesc “Ad tenebras dedi” și totul se sfârșește.  Doar asta e scăparea. Însă concurenții nu cunosc totul despre joc.

 “La urmă urmelor asta-i și ideea emisiunii – să-i facă pe concurenți să cedeze. Totuși, celor doisprezece care au intrat în ring li s-a spus că este vorba despre supraviețuire. Că este o competiție. Perfect adevărat, dar … Până și titlul care  le-a fost zis a fost o înșelătorie. “Poate fi modificat”, scria cu litere mici pe contract. Titlul din caseta de text nu este Pădurea, ci În beznă.

    Ei știu că nimeni nu primește voturi care să determine eliminarea sa și că aceasta este o întrecere, o cursă, sau mai degrabă o serie de curse mici, în care acumulează avantaje și dezavantaje. Ceea ce nu știu e că această cursă nu are o linie de finiș. Jocul va continuă până când nu mai rămâne decât o persoană, iar singura cale de ieșire din joc este renunțarea. Nimeni nu știe cât de mult va dura  emisiunea, nici producătorii, nici concurenții.

    Ei trebuie să țină cont de niște reguli. Fiecare are o bandană de altă culoarea și o busolă marcată cu culoarea sau culorile sale. Pe toată durata acestei aventuri, tot ce este destinat anume pentru ei va fi marcat în culorile respective. Pentru supraviețuirea în sălbăticie au nevoie de trei lucruri principale: adăpost, apă și hrană. Fiecăruia i se oferă un pachet marcat cu simbolul corespunzător unuia dintre  dintre aceste lucruri. Își pot păstra pachetul sau îl pot schimba cu al altcuiva fără să știe ce-i înăuntru.  Fiecare va trebui să-și construiască un adăpost și să supraviețuiască pe cont propriu. Conform regulilor, nu erau îngăduite nici un fel de electronice. Nu puteau lua cu ei telefoane mobile, GPS-uri, ceasuri de mână ori de buzunar sau alte dispozitive.

   Vor fi atât Provocări de echipă, cât și Provocări Individuale. Ulteriori, echipele au fost alese de cei care au terminat pe primele trei locuri în prima probă.

     Echipa 1: Copoiul/ Cooper (bandană roșie; expert în supraviețuire; strategia lui este ”fii mai bun decât ceilalți”; a fost ales pentru rolul personajului dur); Fermierul/ Julio (bandană negru cu galben; 57 de ani; îi plac provocările); Domnișoara Biologie/Sofia (bandană portocalie; profesoară); Bacherul/Elliot (bandană în dungi negre și albe; provine dintr-o familie de evrei de clasă mijlocie).

    Echipa 2: Zoo/ Sam (bandană bleu, iubește animalele); Inginerul/Albert (bandană maro, asiatic); Chelnărița/Heather (bandană violetă, nu s-a înscris la concurs, ci a fost recrutată cu un motiv anume; se află aici pentru a face impresie, asupra producătorilor, telespectatorilor); Asiatica/Amy ( bandană galben neon)

    Echipa 3: Pilotul/ Ethan  (bandană bleumarin, pilot militar); Doctorul Negru/Tyler ( bandană galben muștar); Băiatul-majoretă/ Josh( bandană roz; student); Exorcistul/Randy (bandană verde; personaj turbulent, cel care îi instigă pe ceilalți concurenți)

    Zoo, personajul principal, e singura care nu a venit aici doar pentru bani. Are aproape treizeci de ani, este căsătorită de trei și de curând a luat decizia să facă un copil. Însă, înainte să devină mamă, vrea să aibă parte de o ultimă aventură. E pregătită pentru asta și nu o deranjează să renunțe la o parte din individualitatea ei sau la sănătatea psihică și nu are de când să renunțe indiferent ce s-ar întâmpla. Soțul ei a fost cel care a găsit concursul și i-a sugerat să trimită o cerere de înscriere pentru că știa că ei îi place sălbăticia.

 “Ridică hârtiuța pe care este scrisă propoziția de siguranță și o rupe în două. Gestul este simbolic – a memorat cuvintele -, dar dramatismul e sincer. Deci, rostește ea privind cu intensitate timidă spre cameră, un zâmbet ascunzându-se în spatele chipului onest, să începem!”

    În timp ce jocul este în plină desfășurare, afară lumea este devastată de  pandemie, despre care concurenții nu știu nimic. Echipa de producție nu reușește să-i scoată din joc pentru că este partea Provocărilor Individuale.  Zoo s-a depărtat de ceilalți participanți și încearcă să ducă la capăt proba, fără să știe că a ieșit din aria de desfășurare a jocului. Când dă întâmplător peste anumite indicii, ea își imaginează că totul face parte din joc. Vede un cadavru într-o mașină, dar crede că este un manechin din latex. Intră într-un magazin și vede o hârtie pe care stătea scris “persoanele care au următoarele simptome – letargie, dureri de gât, greață, stare de vomă, amețeală, tuse – să se prezinte imediat la centrul comunitar Old Mill pentru a intra în carantină obligatorie”, dar trăiește cu impresia că scenariu jocului a fost schimbat. Nici când dă nas în nas cu un tânăr care îi spune că oamenii s-au îmbolnăvit și mor pe capete, Zoo are impresia că este un tip care-și joacă rolul. Ba mai mult, din cauză că-i vede ceasul de la mână (lucru interzis pe timpul concursului), este ferm convinsă că este un cameraman care încearcă s-o filmeze de aproape. Refuză să se dea bătută, însă, pe măsură ce puterile îi scad,  începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

     Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Zoo, prin ce peripeții a mai trecut, cum își va da seama că ceva este în neregulă și cine a supraviețuit. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

“Regula celor trei. O atitudine greșită te poate ucide în trei secunde; asfixierea în poate omorî în trei minute; expunerea la frig în trei ore; deshidratarea în trei zile; lipsa  hranei în trei săptămâni – sau trei luni? Nu contează, foamea este ultima dintre grijile mele. Indiferent cât de slăbită mă simt, n-a trecut atât de mult timp de când n-am mai mâncat. Cel mult șase sau șapte zile, iar asta, cu generozitate.”

 

“Teamă mea începe să se metamorfozeze, să se ascută și, cu toate că aștept, știu că nimeni nu va veni.

 Pentru că ei au plănuit asta. 

 Nu știu cum, dar au plănuit asta, iar acum, ochelarii mei sunt sparți, și eu nu văd.

 Am senzația că furia îmi va rupe pielea, că mă va sfârteca de vie, din interior.

 Nu văd!” 

“Un urlet care îți îngheață sângele în vene se aude din spatele lui. Se ridică brusc, se răsucește, dar nu vede nimic. Copacul din jurul lui se vaită mai tare.

 Băiatul-majoretă se întoarce spre cameraman.

– Haide! rostește el. E destul. M-am săturat. Renunț.

 Tăcerea este la fel de completă  ca întunericul. Sunetele naturale ale nopții au contenit pentru a analiza și respinge rugămintea lui. Brusca absență a sunetelor este percepută de băiatul-majoretă ca o lovitură.

 – Te rog, spune el și îi cade prima lacrimă. Înaintează pe bâjbâite spre cameraman. Scoate-mă de-aici, te rog! “

 

Cartea Supraviețuitoarea, de Alexandra Oliva a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
11

    Toria, de Nicoleta Tudor -finalul unei trilogii mistice-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data aparitie: Aprilie 2017

Pagini: 300

Gen: Fantasy, romance

Trilogia Cercurile mistice : 1. Cercurile mistice 2. Orașul de deasupra 3. Toria

   Vi s-a întâmplat vreodată să vă emoționeze o poveste atât de mult, încât să nu puteți vorbi despre ea nici după o perioadă lungă de timp? Să nu vă puteți stăpâni lacrimile și glasul, nu din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului, a frumuseții care vă tăie răsuflarea? Exact asta mi s-a întâmplat mie după ce am citit Toria. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia mi-am putut stăpâni lacrimile. În plus, ea are un talent extraordinar de a împleti realul cu supranaturalul, dragostea cu fantezia, încât am simțit că mă pierd în visare.

   După ce am terminat de citit volumul doi, muream de curiozitate să aflu care e adevărul în privință relație dintre Naum și Enola, dacă au într-adevăr un copil împreună, așa că am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum. Însă ceva s-a întâmplat cu mine. M-am trezit că îmi este teamă de ce voi afla, că poate m-am înșelat în privință lui Naum, așa că am amânat citirea acestei cărți.

Până într-o zi când am simțit că sunt pregătită să aflu adevărul.

   Dacă în primul volum al trilogiei Cercurile mistice, m-a fascinat latura mistică – vrăjitorie, tradiţii, obiceiuri, șatră de țigani, blesteme, în al doilea volum m-a cucerit modul in care a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural și, în același timp, m-a tulburat povestea Mădălinei, pendularea ei între două mari iubiri: Sorin, iubitul ei pământean și Naum, un tânăr de pe Toria. Și ca să fiu cinstită, Sorin mă cucerise prin felul lui de a fi, mult mai responsabil și atent, în timp ce pe Naum îl văzusem mai mult în ipostaza de Făt-Frumos cel aducător de deziluzii. Până la urmă, ce a făcuse el? Oferise doar promisiuni. Știu că marea majoritate a iubitoarelor de povești romantice au vrut să-l vadă într-o aură de băiat rău care de fapt este bun. Dar care e adevărul? Ne va dovedi contrariul? Aceste două întrebări nu mi-au dat pace mult timp, iar faptul că în sinopsis se menționează că Sorin o înșeală pe Mădălina de vreo trei ani, m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva  nu am știut să judec bine. Și a fost suficient să citesc primele trei capitole din Toria, ca să mă simt tot mai bulversată.

   Însă “ Toria” nu mi-a oferit doar emoții și multe întorsături de situație, ci și foarte multe surprize. În primul rând, acțiunea are loc atât în prezent cât și în trecut, Mădălina și Naum călătorind nu doar din lumea reală în cea supranaturală, ci și într-o perioadă îndepărtată, când încă mai era în viață Căzuta / Daida (femeia care  a  fost pedepsită de  străbunii, iar frica a îndemnat-o să fugă pe Pământ ).

   În al doilea rând, am descoperit că de această dată ni se prezentate mai multe povești de dragoste : Mădălina – Naum – Sorin;  Daida – Tobar; Eveea, sora lui Naum – Elam.

   În al treilea rând, povestea este spusă din perspectiva mai multor personaje – Mădălina, Maria, Naum, Iani, Eveea, Daida etc. Naum ne va dezvălui gândurile și sentimentele lui, dar și evenimentele care au avut loc înainte și după prima lui întâlnire cu Mădălina, ce s-a întâmplat pe Toria, ce promisiune a avut de onorat în legătură cu Enola și ce a făcut el după ce Mădălina l-a părăsit. Cazuta/ Daida ne va dezvălui povestea ei – motivul pentru care a părăsit Toria; cum a ajuns la peștera Polovraci; întâlnirea cu șatră de țigani; relația ei cu Tobar.

 

    Au trecut doisprezece ani de la evenimentele petrecute în “ Orașul de deasupra”, Mădălina a terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, soțul ei, lucrează și el acolo ca medic ortoped. Împreună, duc o viață liniștită, exact așa cum își dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin.

   Însă viața Mădălinei este dată peste cap atunci când surprinde un sărut pasional între soțul ei și una din asistentele de la camera de gardă, iar colega ei, Ioana, îi mărturisește că toată lumea din spital știa  ca Sorin o înșeală de trei ani cu respectiva asistentă. După șocul acestei descoperiri, Mădălina începe să se gândească la motivele pentru care Sorin  și-a îndreptată atenția spre cealaltă femeie…

“ Oare multele ore petrecute în spital, și nu acasă cu el să-l fi făcut să se îndrepte spre o altă femeie? Oare ea, în încercarea disperată de a fereca imaginea și amintirea lui Naum reușise să se închidă chiar și pe ea? Îi veni acest gând că o revelație. Și dintr-o dată, simți pentru Sorin atâta compasiune și iubire încât începu să plângă. Oare el a simțit în toți acești ani rana din sufletul ei? Asta să fie? Îl putea ea învinui în vreun fel pe Sorin pentru că o înșela? Oare nu asta a făcut și ea în tot acest timp, când, fără să vrea, l-a iubit pe Naum chiar și când ea nu voia să știe asta?”  

 

   Dar lucrurile se complică atunci când în calea Mădălinei îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța. Revederea cu Naum a făcut-o să realizeze că alchimia dintre ei nu dispăruse nici după doisprezece ani.

Îl privea și nu îi venea să creadă că el chiar se află acum în fața ei, privind-o așa cum numai el o poate privi și făcând-o să se simtă așa cum numai el o putea face. Realiza în acel moment că timp de doisprezece ani se mințise că l-a uitat, că l-a așezat undeva într-un cotlon al minții ei, al inimii ei și de acolo de unde îl izolase el nu o mai putea atinge. El era parte din ea. Nu va fi niciodată altfel. Se priveau intens și nu era loc de cuvinte între ei. Privirile lor arzătoare spuneau totul. Își spuneau unul altuia dorul neostoit care i-a măcinat timp de doisprezece ani. Își jeleau iubirea neîmplinită, iubirea imposibilă care îi lega cu firul ei de argint. Și tot privindu-l, Mădălina se întreba dacă lumea se va sfârși în acel moment de nesfârșire între ea și el și dacă nu avea să înnebunească dacă nu îl vedea de acum încolo în fiecare zi. “

  Dar revederea  nu a fost una plăcută, pentru că fiecare  și-a  adus aminte ce anume i-a despărțit.

“ – De ce Mădălina? De ce nu ai avut răbdare? De ce nu ai avut încredere în mine ? o întrebă Naum cu glas scăzut, în ciuda faptului că ea aproape țipa la el.

   – Încredere? îl întrebă Mădălina printre dinți. Încredere? Încredere în tine? Tu îmi poți pune întrebarea asta? Tu care ai conceput un copil cu Enola? Și cu Enola ce faci Naum? Cu copilul ce faci Naum? Răspunde-mi tu acum, cum este cu încrederea?

  – Mădălina, tu nu ai citit scrisoarea pe care ți-am lăsat-o?

  – Scrisoare? Mădălina îl privea stupefiată. Ce scrisoare? “

   Toate neînțelegerile dintre ei s-ar fi rezolvat doar dacă Mădălina ar fi citit acea scrisoare pe care Naum i-o lăsase pe pat în noaptea nunții. Dar Maria, mama Mădălinei, găsise scrisoarea și luase decizia să o ascundă, convinsă fiind că nu îi făcea nici un bine dacă i-o dădea. Ar fi fost o suferință în plus pentru Mădălina. Însă, acum că Naum a apărut iarăși în viața Mădălinei, Maria și-a dat seama că trebuie să-și repare greșeala. Îi pare rău pentru că, din dorința de a se răzbuna pe Naum, poate o făcuse pe fiica ei să sufere. E conștientă de faptul că fata nu-l uitase nici o clipă pe acest băiat care aproape că o distrusese.

“De ce apăruse acum Naum în viața Mădălinei? Era liniștită, era realizată, de ce trebuia să apară? Maria era răscolită gândindu-se la suferința Mădălinei. Știa că nu o să și-l scoată din minte niciodată, indiferent cât de frumoasă ar fi viața ei. Știa că nu-l va uita niciodată…

   Cu teamă în suflet, Maria îi dă fiicei sale scrisoarea, iar ceea ce descoperă Mădălina, citind acele rânduri, îi întărește convingerea că Naum încă o mai iubește și acum.

   Din punctul meu de vedere, scrisoarea (conținutul ei) lui Naum mi s-a părut cel mai răvășitor moment din carte. Am parcurs respectivele pagini cu lacrimi în ochi și, din când în când, am simțit nevoia să mă opresc din citit. Iar acum, pentru că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite că să redau cu acuratețe toate trăirile sufletește ale lui Naum, prefer să vă ofer fragmente din scrisoare (omițând pasajele care conțin spoilere).

 

“   Mădălina,

  Dragostea mea.

     Am crezut că zbor ieri când am aflat că vrei să fii furată. Am crezut că ți-ai dat seama că ești a mea și nu poți trăi fără mine. Am venit până aici cu fericirea de a te revedea și de a te strânge la pieptul meu. Universul meu s-a spulberat în această noapte. De fapt încrederea aproape se spulberase în timpul acelui dans în care tu ai plutit. Am simțit din acel moment că nu aveam ce căuta acolo. Simțeam din privirea ta că îl iubești pe acel băiat. Dar mai aveam o speranță. Una mică. Că în această noapte vei fugi cu mine. Ne vedeam plecând fericiți împreună pentru că nu ne va mai despărți nimeni. Speram din suflet că acel dans nu a însemnat nimic și că acel băiat va rămâne în urma ta. Că vei fugi cu mine și vei fi fericită. Până când te-am văzut. Am simțit furia din privirea ta și am realizat că tu nici nu știai că mă vei întâlni. Am simțit că mă prăbușesc și că nimeni nu mă va mai putea dezlipi vreodată de pe asfalt. (… Regret că nu am plecat cu tine în acea noapte nefericită, trebuia să las totul pentru tine. Tu meritai asta. Tu meritai orice sacrificiu. Te-am pierdut, și asta mă face să nu mai raționez. Am pierdut ce aveam mai drag în viața mea. Am pierdut motivul pentru care să trăiesc. Cum pot trăi cu amintirea ta? Când închid ochii și te văd doar pe tine ? Când respir cu tine în gând și simt mirosul părului tău? Când tot ce îmi doresc este să fim iarăși împreună ? “

 “ Când nu mai pot rezista, merg pe malul mării și ascult vântul care îmi șoptește numele tău. Ascult valurile mării care îmi răscolesc amintiri despre tine. Amintirea zâmbetului tău. Amintirea mirosului tău purtat de vântul mării. Amintirea ochilor tăi arzători care mă priveau cu dragoste. Dacă aș putea să mai întorc timpul și să mai am parte de acea privire, să mai am parte de acele îmbrățișări …”

 “ Dacă ai ști de câte ori am căzut ore în șir în melancolie, neputându-mi lua gândul de la tine. Dacă ai ști că uit uneori să respir gândindu-mă la tine. Dacă ai ști… Cât de dureroasă este despărțirea de tine… nu îți poți imagina. Tu îl ai pe acel băiat alături de tine. Se pare că îl iubești și se pare că viața alături de el te face fericită. Dacă tu ești fericită alături de acel băiat eu voi sta deoparte. (… Ador lumina ochilor tăi pe care o văd când închid pleoapele. Ador gândul că o dată și o dată vom fi împreună. Sper. Cred. Mă agăț de acest gând. Mă agăț cu toată speranța pe care o poate avea o ființă. O ființă care iubește dincolo de rațiunea de a respira. O ființă care nu trăiește decât cu gândul la tine și cu gândul la cum ar fi fost dacă noi doi am fi fost împreună. 

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldura pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger …”

 

   Dar Mădălina mai trebuie să facă față și alor vești neplăcute. Pe Toria au fost tensiuni mari în ultimul timp,locuitorii începuseră să-și manifeste nemulțumirea, iar acum Naum are nevoie de ajutorul ei ca să-i învingă pe străbuni. Si astfel, viața Mădălinei intră într-o vâltoare de întâmplări, aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzuta alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni. Și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare. Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum?  Va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin? Ce decizie va lua până la urmă Mădălina?

Toria “este un roman complex, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Dragostea și magia își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic.

Mulțumesc din suflet autoarei Nicoleta Tudor pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Carte disponibilă pe Librex.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

by -
8

Dosarele Scarlet. Spărgătoare la înălţime, de Tamsin Cooke-recenzie

Titlu original: The Scarlet Files: Cat Burglar

Editura: Corint Junior

Colecţia Aventura & Mister

Traducere: Sorin Petrescu

Data apariţie: 1 Martie 2017

Pagini: 288

Gen: aventură, mister

Cotaţie Goodreads: 4,58

ZIUA LA ȘCOALĂ, SPĂRGĂTOARE NOAPTEA!

    Scarlet McCall nu este o școlăriță oarecare și nu este o spărgătoare obișnuită. Ea şi cu tatăl ei restituie comori furate proprietarilor de drept. Dar în clipa în care Scarlet îşi pune la mână o străveche brăţară aztecă, lumea în care trăieşte se schimbă radical.

   Dar dacă Scar McCall nu-și va păstra sângele-rece, lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control, devenind periculoase!

     „Veţi adora acest roman trepidant şi încărcat de adrenalină (…. Nu uitaţi să vă recăpătați suflul!″ – The Bookbag

    “Spărgătoare la înălțime“, primul volum din seria Dosarele Scarlet, este un roman surprinzător de bun pentru un debut literar și, cu toate că se adresează în mod special adolescenților, poate fi citit și de către adulți. Trebuie să recunosc că deși am o anumite vârstă, am fost prinsă imediat în mrejele aventurii celor două personaje – Scarlet și Ethan.

   Ce anume am apreciat la cartea de față? Designul ei, stilul autoarei, îmbinarea mai multor genuri literare,acțiunea alertă, documentarea cu privire la azteci, personajele simpatice, replicile savuroase, trecerea de la momentele încărcate de tensiune la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze.

“- Ai furat o mașină! exclamă el.

 – Și tu erai cât pe ce să mă dai de gol. Nu-mi vine să cred că flecăreai cu fetele alea. Ai auzit vreodată de misiune secretă? Știi, genul de misiune în care te străduiești să nu atragi atenția? În care nu ne pasă cum arată părul nostru?

– Păi, ție e clar nu-ți pasă spune el.

– Ai dreptate, nu-mi pasă. Tot ce vreau e să-l găsesc pe tata, spun, angajându-mă pe autostradă.

– Prin urmare ai furat o mașină?

– Mi-ai spus că nu pot să fur benzină!“

    Ceea ce consider eu a fi un bonus: cartea nu are un final în coadă de pește. Nu ne lasă în suspans, să așteptăm cu nerăbdare continuarea. Dacă nu aș fi aflat de pe internet că mai există încă un volum, aș fi considerat “Spărgătoare la înălțime” un roman de sine stătător.

    Scarlet McCall, personajul principal al cărții, nu-i place să fie ca celelalte fete de treisprezece ani de astăzi, să se intereseze de muzică, machiaj și băieți. Are alte preferințe: să pornească mașina cu firele de contact, să anuleze alarme și să spargă seifuri. Mama ei a murit într-un accident de mașină în urmă cu trei ani, iar tatăl, neavând nici cea ai mică idee ce să facă cu fiica lui, s-a gândit că e cazul să o învețe meseria de spărgător (meserie cu tradiție în familia lor). Dar cei doi nu sunt niște spărgători obișnuiți. Nu fură, ci înapoiază artefactele proprietarilor de drept.

   Lucrurile iau o întorsătură neplăcută din momentul în care Scarlet ia hotărârea de a-l însoți pe tatăl ei într-o misiune dificilă. De această dată este vorba de niște artefacte aztece din anii 1500 (mască și brățara) care în urmă cu câțiva ani au fost furate dintr-un templu mexican, iar acum s-au gândit ca venise timpul ca ele să se întoarcă la locul lor.

   Spargerea a decurs relativ ușor. Au reușit să recupereze artefactele, însă lui Scarlet îi vine ideea să îşi pune la mână brăţara aztecă, iar când încearcă să o dea jos, constată că aceasta se lipise. Pur și simplu aurul i-a pătruns în piele.

Vreau să scap de ea, dar unghiile mele nu întâlnesc marginile brățării … nu există așa ceva! Aurul a pătruns în pielea mea. Pulsul mi se mărește, îmi râcâi încheietura cu frenezie. Aurul pălește, turcoazele devin transparente.”

    Chiar dacă inițial s-a speriat din cauza acestui fenomen inexplicabil, Scarlet a trecut repede peste șoc, crezând că a avut un fel de halucinație. Pe ea o interesa mai mult cum să o înapoieze clientului. Nici o clipă nu s-a gândit că viața tocmai i s-a schimbat radical. Habar nu are ce puteri nebănuite deține brățara. Și abia peste câteva zile, în timp ce sparg casa unui bancher, ea constată cu stupoare că se transformă într-un animal. Dar și de această dată, preferă să nu-i spună nimic tatălui ei.

Îmi desfac pumnul, gata să tastez cifrul alarmei ca s-o reactivez, când mă cuprinde frica. Îmi privesc consternată degetele. Unghiile au pătruns prin degetele mănușii! Sunt lungi și ascuțite ca niște gheare. Apoi, sub ochii mei, se retrag și dispar în mănuși!

    Însă atunci când revin acasă, cei doi își dau seama că locuința le-a fost spartă, iar când dau să fugă spre mașină, se aud împușcături. Cine oare le amenință viața? Să fie una din țintele lor, cineva pe care l-au prădat?

   Singura lor șansă de supraviețuire e să se mute într-un loc sigur, neștiut de nimeni. Dar și aici vor fi urmăriți de doi necunoscuți, iar tatăl lor va fi răpit de aceștia. Și ea ar fi fost prinsă dacă nu ar fi rupt-o la fugă prin pădure și dacă nu s-ar fi transformat în …vultur. Șocant, nu?  :)

Încerc să nu mai iau în seamă încheietura care-mi pulsează, mă afund și mai mult în pădure. Apoi, la fel de neașteptat cum a apărut, durerea dispare. Îi ia locul altceva, ceva ce n-am mai simțit până atunci. Întregul meu trup pare să se topească – piele, membre, mușchi, oase -, toate se dizolvă. Capul mi se afundă între umeri, umerii mi se afundă în piept. Nu mă mai simt materială.

 “Mă simt liberă, puternică. Pot să văd la kilometri distanță. Cu o izbucnire de energie, zbor hăt, departe! Plonjând prin aer, las briza să-mi mângâie penele …

 După care creierul meu prinde să lucreze. Pene? Ce fel? Cum? Ochii mi se rotesc spre dreapta. Acolo unde ar trebui să mi se găsească degetele e doar vârful unei aripi cafenii. Ce naib…?! “ 

Ca să-și salveze tatăl, Scarlet cere ajutorul lui Ethan, un tânăr care venise să locuiască la bunica lui pe timpul verii și cu care se împrietenise de curând. Și astfel, cei doi vor intra într-o vâltoare de întâmplări şi aventuri palpitante.

 Ceea ce mi-a atras în primul rând atenția la“Spărgătoare la înălțime”, a fost povestea brățării lui Achcauhtli, puterile pe care i le conferă lui Scarlet(transformarea ei în cinci tipuri de animale), încercarea autoarei de a ne introduce în mitologia aztecă, legătura omului cu natura și animalele.

– O nahualli. Un cuvânt aztec care înseamnă “umbra sufletului”. Este animalul tău geamăn, dublura spiritului tău. Născut odată cu tine, vă împărtășiți sufletele (…) Aztecii credeau că animalele trăiau în lumea asta alături de zei, cu mult înainte să apară oamenii. Prin urmare, animalele sunt sacre. Ar trebui respectate și ascultate. Niciodată dominate sau rău tratate!

De obicei, nahualli are trăsături care reflectă persoana căreia îi aparține. (…) Trebuie să-ți hrănești nahualli-ul , iar în schimb, el te va călăuzi, te va învăța o grămadă de șiretlicuri și-ți va dezvălui secrete. Pentru un om normal, nahualli era un spirit care-ți apărea în vis. Sau uneori, dacă ești norocos, ți-ar putea apărea și în lumea reală.”

    Dar  ce legătură există între ceea ce i s-a întâmplat lui Scarlet și povestea  acestor nahualli?

    Prin anii 1500, Cortez invadase Mexicul în numele regelui Spaniei. El și oamenii lui au ucis mulți azteci, furându-le bunurile, pământul. Aceștia din urmă, s-au înfuriat atât de tare, încât cinci înalți preoți ai Mexicului care aveau legături formidabile cu nahualurile lor, s-au reunit și s-au străduit să reia control asupra gemenilor spirituali, până când, în cele din urmă, au deprins metoda de a se transforma în aceștia. Apoi preoții au mers la templul zeului lor, Tezcatlipoca, și și-au crestat pielea, și-au lăsat sângele să curgă și l-au amestecat cu aurul topit. Din acest amestec au împletit o brățară, căreia i-au adăugat turcoaze. La poruncile lui Tezcatlipoca, preotul Achcauhtli și-a pus brățara, care a fost absorbită în sânge. Și, astfel, el se putea preface într-unul dintre cele cinci animale, în funcție de forța de care avea nevoie:  jaguarul, maimuța, vulturul, lupul și crocodilul. În momentul în care  brățara a fost absorbită de sângele lui Scarlet, aceasta a ajuns la rândul ei să se  transforme. Problema e că ea nu are control asupra acestor puteri și nu știe cum să se folosească de ele.

   V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele din carte. Nu vă rămâne decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu Scarlet și Ethan și dacă au reușit să-l salveze la timp pe tatăl  lui Scar.

   “Spărgătoare la înălțime” este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă și plină de mistere încât să fie o lectură atractivă.

   Despre autoare:

   Tamsin Cooke s-a născut în Marea Britanie, dar în primii ani de viață a călătorit în toată lumea, din Africa de Sud până în Hawaii, tatăl ei fiind entomolog. După ce a studiat literatura engleză la Bristol și a lucrat ca profesoară, Tamsin Cooke a început să scrie cu normă întreagă. Spărgătoare la înălțime, primul volum din seria Dosarele Scarlet, este romanul ei de debut.

    Locuind în mai multe locuri exotice, lui Tamsin îi place să călătorească,să aibă aventuri și să vadă animale sălbatice. Trăiește în Somerset cu familia ei dependentă de adrenalină. Atunci când nu se ocupă cu scrisul, poate fi găsită cutreierând pădurile, însoțită de câinele ei sentimental, citind cărți sau ronțăind acadele.

Nota 10

Cartea Dosarele Scarlet.Spărgătoare la înălțime de Tamsin Cooke  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
20

Suflet rebel, de Nieves F. Joy–recenzie

Volumul I din seria “Paradoxul iubirii”

Editura: Librex Publishing

Data apariţiei: Aprilie 2017

Număr pagini: 452

   Un suflet captiv într-un trup înrobit. O fire rebelă ţinută sub control de eticheta strictă a unei societăţi superficiale. Un spirit înlănţuit de concesii şi renunţări. O viaţă trăită în minciună, sub atenta lupă a unui gardian nepăsător. Năzuinţe anulate de concepţii greşite. Compromisuri duse la extrem, datorită prejudecăţilor unui păpuşar manipulator.

    Toate aceastea si nu numai, se pot pronunţa într-un singur cuvânt: Raisa. Tiparul prelucrat minuţios de eronat, a unei soţii moderne, redactor şef la o editură din Boston, care nu o solicită, dar nici n-o umple de satisfacţii. La suprafaţă e modelul perfect de femeie. Tăcută, rafinată, strălucitoare, dar în adâncuri, zace un suflet saturat de regulile societăţii şi de soţul mereu taciturn, care îi oferă rămăşiţele unui trai îmbelşugat, dar sterp de beneficii spirituale. Raisa este in adâncuri un suflet visător, poet din naştere, dar neînţeles şi alege să tacă şi să înghită o căsnicie de faţadă, doar ca să nu dea greş, eşecurile pentru ea, fiind echivalentul ruşinii imposibil de suportat.

   Ce va alege când viaţa îi va oferi posibilitatea să se dezbare de tot ce nu o defineşte? Pe ce drum va purcede, când descoperă, printr-o conjunctură neaşteptată, că inima ei e însetată de afecţiune veritabilă şi nu de singurătate în doi, asa cum are parte in viaţa conjugală. O nesfârşită minciună, înăbuşindu-şi aspiraţiile native sau eliberarea lor şi un zbor lin spre libertatea de exprimare, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna?

   Acum câteva minute am terminat de citit cartea “Suflet rebel” şi mă simt de parcă am fost trecută printr-un tăvălug de emoţii şi sentimente. În mintea mea este un amestec de evenimente şi trăiri emoţionale pe care vreau să vi le împărtăşesc. Iar dacă reuşesc să vă conving să o citiţi la rândul vostru, voi fi foarte mulţumită sufleteşte.

     Am avut mari emoții atunci când am început lectura și asta pentru că descrierea de pe copertă m-a făcut să cred că voi descoperi o poveste atât de dureroasă, încât am să rămân cu un cumplit sentiment de tristețe și frustrare. Însă a fost suficient să citesc primele pagini ca să îmi dau seama că am de-a face cu o poveste mult mai specială față de ce credeam.

    “Suflet rebel este o poveste plină de sensibilitate, intensă, cu numeroase răsturnări de situație, în care ni se dezvăluie întregul zbucium sufletesc al Raisei, personajul central al cărții. Însă, ceea ce m-a surprins în mod plăcut, a fost faptul că întreaga poveste este presărată cu numeroase înțepături ironice, cu dialoguri pline de vervă, iar stilul autoarei Nieves F. Joy este unul savuros, destins și dezinhibat.

    Mi-a plăcut tare mult să o descopăr pe Raisa, i-am admirat caracterul puternic și trebuie să recunosc că m-au binedispus gesturile sale de rebeliune, reacția ei când a descoperit că soțul o spiona prin intermediul unui angajat, impactul pe care Race l-a avut asupra ei atunci când l-a văzut prima oară. Povestea (care se desfășoară pe o perioadă scurtă de timp, de doar câteva zile) este spusă atât din perspectiva Raisei, cât și a lui Race, acțiunea fiind plasată în Boston.

   Raisa Callahan este redactor-șef la o editură cunoscută și de cinci ani este căsătorită cu un bărbat care reprezintă opusul ei, atât la caracter cât și ca stil de viață și care imediat după nuntă a început să o modeleze în totalitate. Din fata veselă, deschisă, visătoare și prietenoasă de altădată, a ajuns o femeie care ”trebuie să facă sluj de complezență în fața lui și al anturajului”, o soție supusă care îi decorează brațul la toate petrecerile simandicoase. Însă, cu toată averea și toată puterea de convingere ce o avea asupra Raisei, Steven nu a reușit să o despartă de prietenele ei, să o facă să renunțe la locul ei de muncă și a rămas surdă la sugestiile lui de a-și face noi cunoștințe din cercul lui de prieteni.

Eram atunci – și doar în adâncuri mai sunt – o fire deschisă, o visătoare incurabilă, prietenoasă cu toți, cu o glumă pentru orice împrejurare, cu un suflet de îl poți pune pe rană, fără falsă modestie și-mi doream ca orișice naivă, tot ce nu se poate atinge cu mâna.

Bărbatul pentru care mi-am renegat personalitatea, doar, doar m-ar vedea și pe mine la fel de încântat, cum își vede bilanțurile lunare. Sunt doar un suflet captiv într-o femeie pe care o plac toți, mai puțin prietenele mele apropiate care-mi surprind uneori lacrimile mici ca niște cristale ce-mi curg fără voie, dar în același timp sunt doar Raisa și sunt mai puternică decât el.”

“În căsnicia asta sunt doar eu, el oferind numai iluzii și dând doar ordine, tunând și fulgerând, fiind taciturn când nu iese cum îi e voia, iar eu tăcând și înghițind, fiind prea obosită să mă mai cert cu el.”

   În toată această perioadă de timp, Raisa a încercat să facă voia soțului și să animeze o căsnicie pe care nu și-o dorea a fi un eșec răsunător. Urăște să dea rateuri și să fie compătimită și asta este cauza pentru care a preferat să înghită “porcării la nesfârșit”, iar un divorț ieșea din discuție. Nici bunele sale prietene, Susan și Jessica, nu o pot convinge să redevină ceea ce a fost cândva.

Pentru că tu nu ești așa! m-a privit cu tristețe, știind că n-are cu cine vorbi. Pentru că visele tale au rămas undeva, departe și tu ești pe cale să devii ce detești cel mai mult.”

   Totul ia o altă întorsătură din ziua în care află că un tânăr, fratele vitreg al șefei ei, a venit în schimb de experiență și ea trebuie să-l instruiască. Însă tipul care arată ca “cel mai păcătos vis erotic” o face să reacționeze întru-un mod care pe mine m-a amuzant mult și trebuie neaprat să vă redau acest pasaj. Sper doar să aveți radare să-l citit până la capăt.

Uşa se deschide din senin şi silueta măgarului îngâmfat apare, lăsându-mă să-l văd doar în trecere, admirându-i mersul şi nu numai. OMFG! Mă ia la secundă cu cald şi contrar a tot ce aveam de gând, sunt rămasă mască la cel care traversează cu paşi mari încăperea trecând pe lângă capul meu plecat, colonia lui lăsându-mi la propriu, apă în gură. De la spate nu văd mare lucru, dar ce văd, Sfinte tare, e bombă curată! Un păr şaten ciufulit de zici că şi-a trecut degetele prin el până a uitat de câte ori o face, un spate lat îmbrăcat într-o haină de piele neagră şi nişte blugi care sunt imoral de căzuţi pe şoldurile înguste, completate de nişte picioare interminabile, tăiate brusc în nişte mocasini din piele întoarsă, dar nu pot jura cu mâna pe inimă că sunt realistă în descriere la cât sunt de fascinată în faţa fabuloasei imagini.

— Race, întoarce-te! e strigat şi încetineşte.

Să nu te întorci sau o să păţesc ce-a păţit Su şi exact asta mai lipseşte pe ziua de azi!

Şi se întoarce… Dumnezeule, de ce păcatele mele ai făcut-o?

Ochii lui de un albastru metalic mă ţintuiesc cu capul dat pe spate, sunt leoarcă de transpiraţie, nu ştiu exact până unde şi rămân fără aer, uitând că doar cu foarte puţin timp înainte, tipul n-avea cea mai bună părere despre femeile care sunt în limbă după farmecele lui. Dacă ar fi să spun ce găsesc cel mai fascinant la el, ce mă atrage mai mult, aş spune cu certitudine că sunt ochii! Şi ai mei sunt tot în ton de albastru, dar ai lui parcă sunt lentile de contact, aşa par de ireali, de parcă o bucată de cer s-a rupt şi s-a adăpostit în ei şi dacă ar mai şi zâmbi… Pe toţi sfinţii! Aş vrea să mă rup de privirea hipnotizantă. Aş vrea să-mi cobor privirea mai jos. O, Doamne, cum aş vrea! Dar mi-e teamă că pierzând contactul vizual o să dispară ca o iluzie magnifică. Revino-ţi, Raisa! Parcă n-ai mai văzut bărbaţi! Bărbaţi da, dar nu asemenea specimene făcute în ciuda femeilor care n-au parte de foarte multă activitate sexuală în căsnicie şi care parcă sunt creaţi, ca să visezi cu ochii deschişi. Fir-ar… Parcă spune ceva?! Buzele lui se mişcă de câteva secunde, sau minute, sau mama mă-sii mai ştie, că eu parcă sunt pe punctul de a decola de pe planetă, iar mâna ce mă scutură nu poate fi a lui, deoarece el e în faţa mea. Pământul către Raisa! Vă rog recepţie!

— Raisa? Eşti bine?

Nu mai sunt, de când mi-au zburat minţile şi sunt gata să salivez, după cum a prezis, pe tricoul lui negru, complet mototolit, scos numai într-un colţ din blugii care din faţă sunt şi mai indecent de lăsaţi în jos, lăsând la vedere o pereche de boxeri roşii cu bandă lată. Steven nu poartă niciodată… Steven! Numele lui e ca o găleată de apă rece peste mine şi dregându-mi glasul, sperând că nu m-am dat prea mult în spectacol, îmi mut privirea de pe, puţin spus, bunăciunea de bărbat, pe şefa mea, care mă priveşte de zici că am venit fără sutien la întâlnire, ba mai rău, de parcă aş fi dezbrăcată complet.

Bine lucrat, Raisa! Profesional, n-am ce zice!”

   Race Cooper (26 de ani) a fost toată viața lui un hoinar care a încercat să împace stilul său sălbatic de a fi cu societatea în care trăiește, oscilând între a se “comporta normal și a fi sălbaticul care are în sânge pericolul”. A stat doi ani la închisoare (a nimerit într-o bătaie de stradă, unul dintre bărbați a murit înjunghiat și, cum toți care erau cu el au fugit înainte să vină poliția, el a fost cel înhățat) și în urmă cu o săptămână a fost eliberat pentru bună purtare și trebuie reintegrat în societate. În ciuda faptului că lasă să se înțeleagă că doar cursele de mașini și femeile îl interesează, are și el o poveste de viață destul de tristă. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărtii. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Race și secretele pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului. Însă am să vă destăinui faptul că el a fost eliberat din închisoare mult mai devreme, dintr-un anumit motiv. Totul are legătură cu o anumită persoană care i-a oferit bani și libertatea, în schimbul unui anumit lucru – Race trebuie să-i seducă soția. Inițial el refuză să facă o asemenea faptă inumană, dar Mara, sora lui, a fost amenințată că i se va lua copilul dacă fratele ei nu face ce i se spune.

   În legătură cu atracția pe care Raisa o simte față de Race, trebuie să mărturisesc că am apreciat mult faptul că ea a încercat pe cât posibil să păstreze o distanță față de el. Race emană suficientă charismă sexuală cât să o facă să aibă tot felul de imagini erotice, însă ea își pune problema că s-ar putea ca totul să se năruie din cauza unei simple iluzii. Chiar dacă își dă seama că are niște sentimente pentru Race, ea își dorește să facă tot posibilul să-și salveze căsnicia. Asta dacă se mai putea, având în vedere că are un soț josnic, cu un calculator pe post de inimă. Iar dacă va ajunge să se gândească la o schimbare, Raisa nu-l vede pe Race ca fiind colacul ei de salvare. Numai ea își poate rezolva problemele personale.

Era prea frumos să fie adevărat și el să mă vrea într-adevăr. Dacă ar insista și ar ști ce vrea, poate am avea o minimă șansă, dar așa doar știu că sunt o altă femeie care a căzut în plasa lui de cuceritor și așa în ruptul capului nu vreau să fiu.

Una e să am fantezii, care-mi toarnă balsam peste sufletul meu singuratic și alta e să-mi destram căsnicia pentru un bărbat care pare că are în sânge acel ceva ce te tentează să cazi în păcat, fără a-ți oferi dreptul la mai mult. Mi-aș vinde sufletul? Mi-aș nărui o lume sigură pentru o iluzie? Raisa cea inteleaptă ar spune cu siguranţă că nu, rămânând fidelă concepțiilor vechi de când lumea, că soțul e o persoană sacră, la fel cum este și cununia într-o biserică!

Însă Raisa este victima unui act de cruzime și îmi vine greu să vorbesc în continuare despre ceea ce a fost în stare soțului ei să facă. M-a șocat și m-a îndurerat. Important e că ea a fost trezită brutal la realitate și trebuie să se gândească bine ce are de făcut!

“- Poţi face orice şi fericirea o poţi aduce unde doreşti tu, numai să vrei cu adevărat! îmi aduce vântul adierea şoaptei lui înfocate. Ţi-o spune un cunoscător!

Sunt prinsă într-o lume în care oricât încerc să cred că rămân din proprie voință, o fac constrânsă, mai mult decât de împrejurări.

Cât voi rezista, cât voi mai strânge din dinți și cât voi suspina în tăcere?

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Raisa. Între timp, eu îmi rod unghiile așteptând să-și facă apariția cel de-al doilea volum. Sper să se întâmple cât mai curând!

   “Suflet rebel” este un roman complex, intens, captivant, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale Raisei și care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde.

    Nota 9,6

Mulțumesc din suflet autoarei Nieves F. Joy pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

 

Cartea poate fi comandată de pe Librex.ro

” - E adevărat! E vrăjitoarea englezoaică! Jamie Fraser, cum de mi-ai putut face asta?”

Cercul de piatră (vol. 2), de Diana Gabaldon-Editura Nemira-recenzie

                         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 640

Gen: historical romance; adventure

Cotatie Goodreads: 4,38

 

   Seria Outlander: 1. Călătoarea -Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   Jamie Fraser a supraviețuit în chip miraculos. Când descoperă minunea, Claire Randall vrea să i se alăture. Trebuie să atingă iar pietrele de pe Craigh na Dun pentru a ajunge la Edinburgh, în anul 1766. Cei doi nu-și doresc decât să trăiască o viață liniștită. Dar nepotul lui Jamie e răpit de pirați, ceea ce declanșează o urmărire în care pericolele se țin lanț.

   Diana Gabaldon își poartă protagoniștii prin mai multe epoci istorice și prin spații pitorești, care invită la reverie. În a treia parte din seria de succes Outlander, și iubirea se arată într-o altă lumină, iar incursiunea în trecut dezvăluie zone neștiute.

    „Outlander reprezintă o victorie strălucită pentru Diana Gabaldon, care îmbină magistral literatura de aventuri cu proza fantastică și romanul de dragoste.“ – The New York Times Review of Books

     Am citit multe cărți de-a lungul timpului și m-am atașat de unele dintre ele, dar Outlander este, de departe, seria mea preferată. Chiar dacă se compune din mai multe părți și, chiar dacă au multe pagini și un scris mărunt, vă spun sincer că merită efortul. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să le citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, intrigă, mister, legende scoțiene, istorie, locații pitorești, momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Este o serie excepțională!

  Primului volum din partea a treia – Cercul de piatră, mi-a mers la suflet și asta pentru că mi-a plăcut voința lui Claire, tot ceea ce a făcut ca să-l regăsească pe dragul ei Jamie, iar reîntâlnirea celor doi a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene. Însă, cu toate că au încercat să lămurească anumite lucruri între ei, Jamie a preferat să păstreze pentru el câteva secrete. Îmi doream să asist la momentul dezvăluirilor, dar acesta nu a venit. Așa că, înțelegeți de ce am așteptat cu multă nerăbdare apariția celui de-al doilea volum. Iar așteptarea mi-a fost răsplătită!

   Înainte de prezentare, trebuie să menționez foarte pe scurt ce s-a întâmplat până acum, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun) si se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tanărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit  și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatre, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru  iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX, la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, iar din cercetările făcute de ei, se descoperă că James Fraser a supraviețuit bătăliei.

   Când află minunea, Claire Randall vrea să i se alăture. Va trece prin cercul de pietre de pe Craigh na Dun și ajunge la Edinburgh, în anul 1765. Reușește să dea de Jamie și, în scurt timp, descoperă că el posedă două identități: este Alexander  Malcom, respectabilul domn care deține o tipografie, dar și Jamie Roy, vestitul contrabandist de whisky. Din păcate, Jamie intră în vizorul agenților vamali care încep să-l urmărească, tipografia îi este incendiată, iar nepotul lui, Ian cel Tânăr(14 ani) este nevoit să ucidă un agent vamal. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     De această dată, evenimentele din Cercul de piatră (vol.2) nu se vor mai desfășura în paralel – trecut și prezent, ci numai în secolul al XVIII-lea, anul 1765. În schimb, ne  bucurăm de multă acțiune, intrigă, scene erotice, dezvăluiri șocante, numeroase aventuri și foarte multe faze amuzante sau hilare. Chiar și în cele mai tulburătoare momente, se spun sau se petrec tot felul de lucruri hilare și te trezești zâmbind. Sunt parcă adăugate special ca să destindă atmosfera. Nu aș fi crezut că pot zâmbi când:  Jamie va fi silit de către cumnatului lui, să-i aplice o corecție nepotului său; Jamie intră într-o încurcătură foarte serioasă și trebuie să se interpună între Claire și Laoghaire, aceasta din urmă vrând să-l vadă hrană pentru ciori, castrat și eviscerat și să i se înfigă capul într-un par deasupra porții ei; Jamie are rău de mare și nu se mai poate mișca, iar chinezul  îl jignește cu … stil, întrebându-se dacă nu cumva scoțianul e născut sub semnul șobolanului sau a boului; Jamie este împușcat și are loc scena delirului.

   Evenimentele petrecute la finalul primului volum al celei de-a treia părți – Cercul de piatră, îi determină pe Claire și Jamie să se îndrepte spre Lallybroch, zona natală a scoțianului, principalul motiv fiind acela că trebuie să-l aducă înapoi acasă pe Ian cel Tânăr, nepotul lui Jamie.

   Pe drum, Jamie pare tot timp abătut și puțin îngrijorat, iar Claire se întreabă dacă nu cumva el se gândește la ceea ce promitea să fie o revedere dificilă, la rămășițele carbonizate ale tipografiei și la bărbatul mort din subsolul bordelului. Sau poate că gândurile sale se îndreptau la șocul pe care Jenny, sora lui, îl va avea când o va revedea pe Claire după douăzeci de ani de absență sau poate că se teme de ceea ce va spune Jenny cu privire la faptul că s-a asociat cu contrabandiștii de whisky. Însă adevărul este altul!

   După reîntâlnirea șocantă cu rudele lui Jamie, cuplul se retrage într-una din camere cu gândul să recupereze anii pierduți, dar în timp ce fac dragoste, sunt întrerupți de o femeie care începe să urle:
” – E adevărat! E vrăjitoarea englezoaică! Jamie Fraser, cum de mi-ai putut face asta?”

   Va mai amintiți de personajul Laoghaire Mackenzie, din “Călătoarea ”,  tânăra de 16 ani care manifestase o pasiune violentă față de Jamie? Acum se apropie de patruzeci de ani și este schimbată mult fizic, dar a rămas aceeași ticăloasă egoistă. Ea este femeia care și-l revendică acum pe Jamie.

“ – E al meu! a șuierat ea, apoi a bătut cu piciorul în pământ. Pleacă în iadul din care ai venit și lasă-mi-l mie! Pleacă, am spus.

   Era oare posibil ca Jamie să fie cu ticăloasa care cândva a vrut să o omoare? De ce Jamie nu i-a spus de Laoghaire? Claire este pur și simplu șocată și nu se poate opri din plâns.

– Ar fi trebuit să-mi spui imediat ce am sosit! De ce dracu’ nu mi-ai spus?

   Strânsoarea din jurul brațelor mele a slăbit, iar eu am reușit să mi le eliberez. Cu ochii scăpărând de furie, a făcut un pas spre mine. Nu m-am temut; mi-am tras un braț înapoi și l-am lovit în piept.

 – De ce? am strigat, izbindu-l iar și iar, loviturile sunând înfundat pe pieptul lui. De ce, de ce, de ce?

 – Pentru ca mi-a fost teamă!

   M-a prins de încheieturi și m-a împins în spate, astfel că am căzut de-a curmezișul patului. Cu pumnii încleștați și respirând sacadat, a rămas deasupra mea.

 – Sunt un laș, lua-te-ar naiba! Nu ți-am putut spune de teamă că mă vei părăsi și, chiar dacă m-am dovedit lipsit de bărbăție, am crezut că nu voi putea îndura asta! 

 

“- Și nu sunt, oare, bărbat? Să te doresc atât de mult încât nimic altceva să nu mai conteze? Să te văd și să știu că îmi voi sacrifica onoarea sau familia sau chiar viața ca să fiu alături de tine, cu toate că tu m-ai părăsit  ?”

     S-au aruncat vorbe grele, s-au adus învinuiri reciproce și au fost la un pas să se ia la bătaia sau la ceva și mai dur (aici are loc o scenă care m-a șocat foarte mult, dar va las pe voi să aflați despre ce este vorba). Niciodată nu m-aș fi gândit că Jamie i-ar reproșa lui Claire că a plecat, știind că el a încurajat-o. Însă, în acele momente, niciunul nu mai judeca limpede. Stârniți de furia de a fi stat atâția ani departe unul de altul, făceau tot ce puteau ca să se ucidă reciproc – ea, pentru că o trimisese de-acolo și pentru prezența lui Laoghaire, iar el, pentru că ea plecase și pentru existența lui Frank.

“- Ști ce înseamnă să trăiești douăzeci de ani fără inimă? Să trăiești ca un bărbat pe jumătate și să te obișnuiești cu viața care ți-a mai rămas, umplând golurile cu ceea ce găsești la îndemână?

– Cum să nu știu? am spus eu și m-am zbătut să mă eliberez, fără șanse de reușită. Da, ticălos nenorocit, știu asta! Dar ce-ți închipui, că m-am întors la Frank și am trăit fericiți?

 L-am lovit cu piciorul cât de tare am putut. El s-a crispat, dar nu mi-a dat drumul.

 – Câteodată am sperat că așa se va întâmpla, a spus el printre dinții încleștați. Iar uneori vedeam asta – tu și el, zi și noapte, culcându-se cu tine, posedându-te și strângând în brațe copilul meu! Și, Dumnezeule, te-aș fi ucis pentru asta!” 

    Dezamăgită, șocată și distrusă sufletește, Claire pleacă de la Lallybroch, fără știrea lui Jamie, îndreptându-se spre Craigh na Dun, cu gândul să revină la fiica ei, Brianna, în secolul XX.

“Doar cu Jamie dădusem tot ce aveam, riscasem totul. Lepădasem orice precauție, judecată și înțelepciune, laolaltă cu tihna și constrângerile unei cariere construite cu greu. Mă dădusem doar pe mine, cu el nu fusesem decât eu însămi, îi dădusem sufletul și trupul, îi îngăduisem să mă vadă goală, avusesem încredere să mă vadă întreagă și să-mi aprecieze slăbiciunile – pentru că asta se întâmplase cândva.

   Mă temusem că el nu mai putea să facă acest lucru. Ori nu va vrea. Iar apoi cunoscusem acele câteva zile de bucurie perfectă, socotind că ceea ce fusese adevărat cândva era adevărat din nou; eram liberă să îl iubesc, cu tot ce aveam și eram, și să fiu iubită cu o sinceritate care să o egaleze pe a mea.

   Lacrimile mi-au alunecat umede și fierbinți între degete. Jeleam după Jamie și după cea care fusesem alături de el.

   Știi, mi-a șoptit o voce, ce înseamnă să spui din nou te iubesc și să o faci cu sinceritate? 

 Știam. Și, ținându-mi capul între mâini sub pini, mi-am dat seama că nu voi mai putea face asta niciodată.” 

    Claire va fi ajunsă din urmă de Ian cel Tânăr care îi mărturisește că Jamie a fost împușcat de Laoghaire, a făcut febră și este la un pas să moară. Speriată de cele întâmplate, Claire revine la familia Murray și constată că rana lui Jamie s-a infectat grav, însă reușește să-l salveze cu antibioticele pe care le adusese cu ea din secolul XX.

   Jamie negociază cu familia lui Laoghaire și acordă o compensație în valoare de 1400 de lire, ei și celor două fiice ale sale, iar pentru a obține acești bani, el trebuie să  plece spre locul unde dosise o comoară. Dar mai întâi îi povestește lui Claire cum a descoperit-o (iar eu sunt nevoită să vă prezint câteva evenimente din Cercul de piatră vol. 1, ca să fac legătura cu ceea ce se petrece în Cercul de piatră vol.2).

   După înfrângerea de la Stirling, nu cu mult înainte de cea de la Culloden, se răspândise zvonul despre aurul trimis din Franța din partea lui Ludovic pentru Charles Stuart și iacobiții săi, aur care nu ar mai fi ajuns la destinație, ci ar fi fost ascuns și numai un singur om mai cunoștea locul – Duncan Kerr.

   Pe vremea când  încă era închis la Ardmuir, Jamie a avut șansa să-l întâlnească pe bătrân, chiar înainte că acesta să moară. Deși avea fierbințeli, Duncan nu-și pierduse mințile, l-a recunoscut pe Jamie și i s-a destăinuit. Potrivit instrucțiunilor primite de la el, comoara se afla la capătul pământurilor Mackenzie, pe a treia insulă, cea mai îndepărtată de țărm. Cum locul nu era departe de închisoare, Jamie a evadat de acolo și s-a dus direct la locul indicat de bătrân, dar cum comoara era ascunsă pe o insulă aflată la o distanță de aproape un kilometru și jumătate de țărm, a fost nevoit să înoate până acolo. El se așteptase să găsească lingouri de aur, dar a găsit doar o lădiță, plină cu monede romane de aur și argint, și o pungă în care erau o grămadă de  pietre prețioase. În mod clar nu era aurul trimis de Ludovic!

   Nu avea habar cui îi aparținea comoara sau cine o pusese acolo și nici ce trebuia să facă cu ea. În schimb, și-a dat seama că nu putea să o ia cu el, mai ales că era vânat cu îndârjire de englezi și nici nu avea cum să cheltuie acei bani. Așa că a preferat să se lase prins din nou de englezi și dus la închisoare.

   Ezitând să se folosească de acea comoară pentru sine și considerând că trebuia să mai știe cineva de ea în caz că el ar fi murit în închisoare, le trimisese scrisoare atent codificată lui Ian și lui Jenny (cumnatul și sora lui), la Lallybroch, dezvăluindu-le locul ascunzătorii și felul în care presupunea el că ar trebui folosită.

   Pe parcursul mai multor ani, Ian și fiii lui, s-au dus pe insulă, luau câteva monede și bijuterii, apoi călătoreau până în Franța unde vărul lor, expatriatul Jared Fraser, renumitul negustor de vinuri, îi ajutase să schimbe în mod discret monedele și pietrele prețioase în bani și își asumase răspunderea de a-i distribui acelor iacobiți care aveau mare nevoie de ei.

   De această dată, în prezent, Jamie trebuie să facă iarăși rost de bani, și cum el încă se resimte după ce fusese împușcat, apelează la ajutorul nepotului său, Ian cel Tânăr. Acesta trebuie să parcurgă înot acea distanță de un kilometru și jumătate, iar Jamie și Claire vor sta cu ochii pe el.

   În timp ce priveau uimiți spre o barcă trasă la mal, din centrul insuliței apare un bărbat care avea ceva sub un braț, de mărimea și de forma lădiței descrise de Jamie. Nu au avut timp să se gândească ce era acel obiect pentru că pe o pantă a insulei apare un al doilea bărbat care căra, aruncat neglijent peste umăr, trupul pe jumătate gol al lui Ian cel Tânăr. Cei doi s-au urcat repede în barcă și s-au îndreptat spre o corabie. Cine sunt ei? De ce l-au răpit pe băiat? Încotro se îndreptau?

  În cea mai mare grabă, Jamie și Claire se vor îndreaptă spre Le Havre, unde vor fi așteptați de Jared Fraser. Din evidențele pe care le obținuse acesta de la căpitanul portului Le Havre, descoperă numele corabiei și încotro se îndreptă – Barbados. Însă, toate corăbiile care mergeau spre Indii plecaseră deja de o lună, așa că nu au primit decât un velier.

   Din păcate, se anunță a fi o călătorie foarte periculoasă pentru că este deja luna decembrie și în curând vor apărea furtunile de iarnă, iar Jamie are rău de mare și nu se știe dacă va suporta să stea pe navă timp de două-trei luni.

   În afară de cei doi și echipajul velierului Artemis, vor mai merge cu ei Fergus ( tânărul de origine franceză, pe care l-au scos în urmă cu douăzeci de ani dintr-un lupanar parizian) și mai tânăra și proaspăta lui soție, Marsali, nimeni alta decât fiica lui Laoghaire, șase contrabandiști aduși de Fergus și un chinez ( un personaj care dă un plus de savoare acestui roman).

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje, cum a decurs  călătoria spre Jamaica și cine încercă să-l omoare pe Jamie. Un lucru vă mai destăinui: ceea ce v-am prezentat sunt numai câteva informații despre ce se întâmplă în primele 150 de pagini, așa că aveți multe de descoperit. Lectură plăcută!

Nota 10 +

Cartea Cercul de piatră (vol.2) de Diana Gabaldon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

 

- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

       Roșcata cu ochi negri, de Lisa Kleypas-Editura Miron-recenzie

 

Titlul în engleză: Brown-Eyed Girl

Număr pagini: 368

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernetchi Pascu

Anul 2017

Gen: Romance

 Seria Travis Family: 1. Numai în brațele tale – Sugar Daddy (2007); 2. Diavolul cu ochi albaștri – Blue-Eyed Devil (2008); 3. Dragoste și mândrie – Smooth Talking Stranger (2009) ; 4. Roșcata cu ochi negri – Brow-Eyed Girl (2015)

   Avery Crosslin începuse să devină celebră în Houston, ca organizatoare de nunți. Nu credea deloc în dragostea la prima vedere. Așa că atunci cînd îl cunoaște pe bogatul și fermecătorul burlac Joe Travis, crezînd că e un simplu fotograf de nunți, îl tratează cu răceală. Totuși Joe este un bărbat care știe cum să obțină ce-și dorește. După o aventură de o noapte, Avery e hotărîtă ca acest lucru să nu se mai întîmple și a doua oară. Acum nu-și poate permite nici un compromis, ea a fost angajată să organizeze nunta anului. Cu toate strădaniile ei, apar complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală. Avery însăși se confruntă cu anumite îndoieli, o frămîntă fapte și întîmplări dintr-un trecut pe care îl dorea uitat. Iar Joe nu vrea să renunțe la ea. Avery trebuie să ia cea mai grea decizie din viața ei. Doar punîndu-și cariera la mijloc și riscînd totul – chiar și inima pe care pînă atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult. 

   Sunt convinsă că toate doamnele iubitoare ale genului romantic sunt fericite atunci când se editează o nouă carte scrisă de Lisa Kleypas, așa că nu mai e nevoie să spun cât de mult înseamnă ea pentru noi, cât de mult apreciem poveștile sale.

   Travis Family este o serie încântătoare, cu personaje pe care le-am îndrăgit din prima clipă, cu relații de familie puternice, cu situații extrem de intense emoțional, cu dialoguri spumoase și cu o doză imensă de romantism.

   Trebuie să recunosc că “ Roșcata cu ochi negri ”, ultima carte din serie, a reușit să mă ia prin surprindere. Descrierea m-a făcut să cred că voi avea parte de o poveste dureroasă, asemenea primelor două cărți din serie, dar este cu totul altfel. De fapt, avem de-a face cu un savuros roman de dragoste. E drept că povestea lui Avery este una puțin tristă, însă am remarcat faptul că autoarea a preferat să presare în carte numeroase momente amuzante sau replici spumoase. Tachinările dintre personaje sunt delicioase, momentele de pasiune sunt extrem de fierbinți, iar lupta lor senzuală de voințe este pe cât de exasperantă, pe atât de savuroasă. Închid ochii și îmi amintesc o grămadă de faze amuzante: încercarea lui Avery de a ucide un scorpion cu ajutorul unui tub de lipici sau pulverizând fixativ peste el; încercarea lui Tack (angajatul lui Avery) de a alunga un șoim care punea pe fugă porumbeii de la nuntă, folosindu-se de un lansator de grenade improvizat, cu care a trimis în aer mingii de tenis; bătaia cu perne; farsa pe care Avery i-a făcut-o lui Joe ca să-l convingă să vină la o întâlnire: i-a furat aparatul foto, lăsându-i în husa aparatului o foaie de hârtie, unde erau lipite litere, tăiate din reviste și aranjate în stilul unui bilet de răscumpărare, pe care scria: “ Sună-mă sau camera foto o pățește”; aruncarea lui Steven în piscină pentru că acesta făcuse o scenă de gelozie.

“- Te voi concedia pentru hărțuire sexuală, strigă Sofia.

– Nu mă poți concedia tu, o informă Steven. Doar Avery o poate face.

– Nu va mai fi nevoită, dacă te ucid eu prima! spuse ea și se repezi spre el, ameninţându-l cu o  stea de mare din hârtie. 

– Sofia, am strigat eu, apucând-o din spate. Calmează-te! Pune chestia aia jos jos. Iisuse, v-aţi pierdut mințile?

– Cineva de aici precis şi-a pierdut minţile, l-am auzit pe Steven. Doar dacă nu este în plan să o folosim pe Sofia drept momeală pentru milionari.

Era destul. Nimeni nu o insulta pe sora mea astfel.

– Tank, am spus pe un ton ucigător, scoate-l de aici. Aruncă-l în piscină, ca să se răcorească.

– La propriu? întrebă Tank.

– Da, la propriu, aruncă-l în piscină.

– Nu în piscină, se tânguia Steven. Tank îl prinsese deja de guler și-l trăgea după el. Port bumbac! “

   Personajul principal al cărții este Avery Crosslin (27 ani) ,o tânără frumoasă și atrăgătoare care are tendința de a se desconsidera, motiv pentru care poartă haine confortabile, largi și simple, vrând să-și ascundă silueta voluptoasă. Este asaltată în permanență de nesiguranță și îndoieli, din cauza unor drame suferite în trecut. Niciodată nu a avut parte de dragostea tatălui. Acesta fusese genul de bărbat flușturatic, care zburase din floare în floare și nu reușise niciodată să aibă o relație stabilă cu o femeie. Se însurase de cinci ori și avusese numeroase aventuri, din care au rezultat mai mulți copii. Copii de care nu se mai interesase sau pe care îi abandonase. După un apel telefonic sau o vizită ocazională, el se făcea nevăzut pentru perioade lungi de timp, uneori treceau chiar şi ani. Apoi, reapărea pentru o perioadă scurtă de timp, cu încărcătura sa magnetică mare, plină de povești convingătoare și promisiuni, pe care Avery ştia foarte bine că nu trebuia să le creadă. Mama lui Avery nu și-a iertat soțul pentru că a părăsit-o și a repetat modelul, având relaţii cu bărbați trădători, mincinoși și leneși, tipi care aveau scris în frunte cuvântul “pericol”.

   Pe plan profesional, Avery a avut ceva succes – a absolvit cursul de design vestimentar, a fost ucenica unui designer din New York care producea rochii de mireasă, a câștigat un premiu de designer debutant, dar pe plan sentimental nu a avut noroc. La vârsta de douăzeci și unu de ani, l-a cunoscut pe Brian, un analist de pe Wall Street, iar după trei ani și jumătate de relație s-au logodit. Însă în ziua nunții a fost părăsită la altar de logodnic, acesta recunoscând faptul că niciodată nu a iubit-o cu adevărat.

“- Oamenii se înșeală când spun că timpul poate vindeca o inimă zdrobită. Nu e valabil întotdeauna .Inima mea a rămas zdrobită. A trebuit să învăț să trăiesc cu ea astfel. Nu voi mai putea avea încredere în cineva care spune că mă iubește.”

   Moartea tatălui și desfacerea logodnei a făcut-o să realizeze că are nevoie de o schimbare, așa că  pleacă din New York și se mută în Houston, și împreună cu Sofia, sora ei vitregă, deschide o firmă care se ocupă cu organizarea de nunți.

   La o astfel de nuntă îl întâlnește pe carismaticul Joe Travis, care fusese invitat la nuntă în calitate de prieten al mirelui, însă Avery îl confundă inițial cu un fotograf  de mâna a doua, angajat pentru evenimentul din acea zi. Bărbatul era de o frumuseţe impresionantă, avea trăsăturile feței bine definite, nasul proeminent și bărbia dură. Părea genul de bărbat care te făcea să uiți să respiri.

   De fapt, tânărul este fotograf liber profesionist care lucrează în domeniul publicităţii, fiind mezinul miliardarului Churchill Travis. De mic copil a fost crescut cu simțul responsabilității și datoriei. Faptul că Joe nu fusese interesat de investițiile de capital și nici de afacerea cu consultanță financiară a fost marea dezamăgire a tatălui său, motiv pentru care a intervenit o răceală între cei doi, dar după un accident suferit de Joe, lucrurile s-au remediat. Deci, vă puteți da seama cum s-a simțit Avery când și-a dat seama cu cine făcuse cunoștință!

“- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am  închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

– Depinde ce înțelegi prin acei Travis.

– Petrol, bani, avioane private, iahturi, conace. Aceia. “

   Joe se arată interesat de ea și îi cere o întâlnire, dar teama și îndoielile o fac pe Avery să îi refuze invitația. Este convinsă că un bărbat ca el a frânt, fără îndoială, atât de multe inimi, că a ei n-ar fi însemnat prea mult pentru el. În plus, de la logodna ei dezastruoasă, Avery căpătase niște obiceiuri proaste – singurătate, evitare, suspiciune … niște mecanisme de supraviețuire care îi îndepărtase durerea și tristețea.

 “ Când te îndrăgostești de un asemenea bărbat, totul devine un foc de artificii care pârjolește. Iar la urmă îți privești inima, ca pe conținutul unei scrumiere.”

   Însă Joe nu se lasă înfrânt cu una cu două, reușește să o farmece și, astfel, cei doi ajung să  petreacă o noapte plină de pasiune. Dar a doua zi dimineață, Avery se trezește singură în pat. Își amintește doar că Joe nu-i spusese multe la plecare, ci doar banalul “Te voi suna”.

   În ciuda convingerii că el nu-și va ține promisiunea, Joe o sună chiar în acea zi, însă ea este convinsă că o eventuală relație cu el este sortită eșecului, așa că refuză să-i răspundă la telefon. Dar Joe nu e omul care să renunțe așa de ușor. Și când el vrea ceva, nimeni nu-i stă în cale!

“Poate că aș mai fi avut parte de încă o noapte de sex fierbinte, dar nu vreau să fiu distracția ieftină a unui tip bogat.”

 “Eu sunt bărbatul potrivit pentru tine. Poate nu sunt chiar cel pe care-l cauți tu, dar sunt ceea ce vrei. Ești singură de prea mult timp, scumpo. E timpul să te trezești cu un bărbat în patul tău. E timpul să ai parte de sex epuizant, care te domină și te face să tremuri așa de tare dimineața, încât nici măcar nu vei putea să-ți torni cafeaua în cană.”

   Dar Avery nu-și poate permite acum nici un compromis, pentru că ea tocmai a fost angajată să organizeze nunta anului, mirele fiind chiar vărului lui Joe. Interesant e că Ryan, mirele, a fost silit să o ceară pe mireasă în căsătorie pentru că ea rămăsese însărcinată. El este un arhitect care și-a petrecut toată viața preocupat doar de muncă, apoi când în sfârșit se hotărâse și el să ia o pauză, să se distreze puțin, a dat peste Bethany, o țipă petrecăreață, o profesionistă în ale mondenului, genul de femeie oportunistă, care vrea să se mărite cu un bărbat cu bani.

   Însă apar niște complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală, iar Avery are de luat cea mai grea decizie din viața ei. Doar punându-și cariera la mijloc și riscând totul – chiar și inima pe care până atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult.

   În carte asistăm și la o altă poveste de dragostea – cea dintre Sofia, sora lui Avery, și Steven Cavanaugh, asistentul lui Avery. Cei doi se certau de multe ori, se ofensau cu ușurinţă și foarte rar se iertau. Cu toate acestea, la început nu erau așa. Când Steven a fost angajat, el şi Sofia au devenit imediat prieteni. El era un tip sofisticat, cu un stil impecabil, și avea un umor atât de fin, încât Avery și Sofia s-au gândit că era homosexual. Și le-au luat trei luni ca să-și dea seama că nu era!

“ – Nu, sunt hetero, mărturisea el pe un ton absolut nonșalant.

 – Dar ai mers cu mine sa-mi cumpăr haine, protestase Sofia.

 – Fiindcă m-ai rugat.

 – Te-am lăsat în cabina de probă, continuă Sofia, din ce în ce mai contrariată. Am probat o rochie în fața ta. Și nu ai scos un cuvânt!

– Am spus mulțumesc.

– Ar fi trebuit să-mi spui că nu ești gay!

– Nu sunt gay.

– Acum e prea târziu, i-a trântit-o Sofia.“

    De atunci, Sofia abia reuşea să schimbe un cuvânt cu Steven în mod civilizat. El, în schimb, se comporta cu amabilitate, dar observațiile sale înțepătoare nu ratau să-şi atingă obiectivul. Doar intervenţiile frecvente ale lui Avery evitau ca luptele lor să degenereze în război. Însă apariția fostului iubit al Sofiei, produce o mare schimbare în viața celor doi certăreți!

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje și ce decizii vor lua ele. Un lucru vă mai destăinui : o să vă reîntâlniți cu toate personajele din seria Travis!

 “Uneori visele se schimbă atunci când nu te uiți. Lucrurile pe care le realizasem și învățasem, ba chiar și cele pierdute, toate m-au ajutat să privesc lumea în alt mod. Dar, mai presus de toate, mă schimbasem datorită oamenilor la care am ales să țin.

 “Vei găsi pe cineva exact când nu vei mai cauta.”

“Caută orice motiv poți, pentru a fi fericită. Nu te abține, gândind că vei avea timp mai târziu … nimeni nu poate fi sigur de asta. “

Cartea Roșcata cu ochi negri de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de către Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant 

 

by -
13

        Trei coroane întunecate, de Kendare Blake-Editura Corint-recenzie

 

Titlul original: Three Dark Crowns

Traducere: Roxana Olteanu

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 368

Gen: Fantasy

 

   În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.
Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharine este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.
ULTIMA REGINĂ RĂMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.

     Tulburător! Incredibil! Autoarea Kendare Blake a reușit și de această dată să mă surprindă plăcut cu o poveste întunecată și foarte complicată, mult mai fascinantă decât ” Anna în veșmânt de sânge ”. Răsturnările de situație de la finalul cărții m-au lăsat mută de uimire. Pe parcursul lecturii, mi-am făcut o grămadă de scenarii, dar nu mă așteptam la asemenea surprize de proporții. Și cât de  amarnic m-am înșelat în privința unor personaje de care mă atașasem!

     Am avut o mulțime de sentimente contradictorii și nici după ce am parcurs întreaga poveste, nu am reușit să disting în mod cert cine sunt personajele pozitive sau negative. Nu mai aveam încredere în nimeni și devenisem suspicioasă la cel mai mic gest făcut de cineva. De fapt, toate personajele mi-au incitat interesul tocmai datorită naturii lor duale și a intrigilor urzite de ele. Doar o singură persoană m-a impresionat mult și a reușit să-și dovedească loialitatea – Jules Milone – cea mai puternică naturalistă de pe insulă și, totodată, prietena și confidenta lui Arsinoe.

     Nu doar că am fost tulburată de evenimentele petrecute la finalul cărții, dar m-am simțit într-un fel  trădată de acțiunile întreprinse de un anumit personaj masculin. Sunt furioasă pe el și nu îl pot înțelege. Iubește o fată și totuși se culcă cu alta. Îi mărturisește iubitei ce a făcut și promite că nu se va mai întâmpla, dar cu prima ocazie, o feștelește. E conștient că le rănește pe amândouă fetele, dar se așteaptă să fie iertat. Și, Doamne, cât de naive sunt ele…

  Ați citit deja descrierea cărții, deci știți ce haruri posedă fiecare fată. Însă, să nu vă imaginați că sunt trei tinere regine ce huzuresc, așteptând întrecerea. Antrenamentele dure și faptul că ele nu sunt libere cu adevărat, ne determină să le compătimim. Gândiți-vă că Katharine se antrenează zilnic cu otrăvuri, înghite sau i se injectează diverse otrăvuri ca să-și întărească harul. Iar Mirabella, oricât de mult își face datoria față de preotese, acestea vor să știe în permanență unde se află și ce face, iar pentru asta i-au legat clopoței de glezne, de teamă ca nu cumva să fugă.

     Dintre cele trei regine, o prefer pe Arsinoe. Katharine mi se pare o fire slabă și puțin cam naivă, în ciuda faptului că toxicii sunt cei mai duri și cele mai crude ființe. Mirabella nu mi-a demonstrat că e puternică, așa cum se spune (puterea ei se manifestă cu adevărat doar atunci când se înfurie). O admir pentru că nu vrea să-și ucidă surorile, dar doar atât. În schimb, pe Arsinoe nu o interesează cum arată, încalcă regulile, e loială prietenilor săi, le sare în ajutor, îi protejează și nu se teme să ia vina asupra ei atunci când cineva apropiat riscă să fie ucis. 

  Trebuie să recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă adaptez cu lumea fantasy creată de autoare. Ni se oferă foarte multe detalii despre tradițiile și regulile impuse de Zeiță, despre legende străvechi. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Premiza romanului este foarte interesantă. În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice, însă numai una va deveni Regina Încoronată. Și pentru asta, cele trei surori trebuie să se înfrunte într-o  luptă pe viață și pe moarte.

   Legenda spune că niciodată până acum nu au mai domnit în succesiune trei regine, fie că aveau  sau nu același har. Regina Camille, mama tripletelor, își câștigase coroana, otrăvindu-și surorile  cu multă viclenie. Însă ea a părăsit insula împreună cu regele-consort imediat ce și-a revenit după ce a născut tripletele, fiind nevoită să se supună legilor, la fel cum au făcut toate reginele. Zeița trimisese noile regine, așa că domnia celei vechi se încheiase.

   La vârsta de șase ani, cele trei surori au fost despărțite, fiecare fiind luată de câte un clan (de naturaliști, elementali și toxici). Timp de șaisprezece ani ele au fost educate și pregătite pentru marea înfruntare, iar până la instalarea noii regine, Consiliul Negru va conduce insula. La câteva luni după aniversarea de șaisprezece ani a reginelor, va avea loc Ceremonia de Beltane, care marchează începutul Anului Ascensiunii. Va avea loc o vânătoare ritualică, urmată de un ospăț, apoi se vor face pregătirile pentru Debarcare, ce are loc în noaptea de după Vânătoare și, pentru Revelare, care e în noaptea următoare. Debarcarea e atunci când li se prezintă curtezanii, de unde regina își va alege regele-consort. Revelarea e atunci când reginele își demonstrează harul. Și după ce se încheie Ceremonia de Beltane, vine momentul curtării oficiale și, tot atunci, reginele se înfruntă până la moarte. Au la dispoziție un an întreg se se omoare, până la următorul Beltane.

    Katharine este cea mai mică dintre triplete, născută ultima și e micuță de statură. La vârsta de șase ani a fost adusă la conacul Greavesdrake deținut de toxici.Va fi educată și pregătită de către otrăvitoarea Natalia, capul familiei de toxici Arron, cel mai puternic membru al Consiliului Negru. Prin definiție, toxicii sunt cei mai severi și riguroși, așa că antrenamentele sunt dintre cele mai dure și crude. 

   În Consiliu îngrijorarea e tot mai mare, de când templul îi susține pe elementali, iar Natalia se teme că toxicii vor intra în Anul Ascensiunii cu o regină slabă. Lucru care se confirmă la aniversarea de șaisprezece ani a Katharinei, când  aceasta nu reușește să-și dovedească harul (că poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic).

“ Când se uită în oglindă, își vede corpul ca pe niște piese separate. Oase. Piele. Sânge prea puțin. Nu e nevoie de cine știe ce efort ca s-o reduce la zero (…) De multe ori se întreabă dacă surorile sale sunt la fel de slabe. Și dacă pe sub piele sunt la fel ca ea. Niciuna nu e toxică, una e naturalistă și alta elementală.” 

“ Cu ochii injectați și plini de lacrimi, Katharine le vede strâmbăturile. Rușinea ei este reflectată în fiecare expresie.” 

   Dar să ne îndreptăm atenția și spre Orașul naturaliștilor – Wolf Spring, acolo unde Arsinoe, cea de-a doua soră, își aniversează și ea ziua de naștere.  Ea ar trebui să poată înflori toate tufișurile și să înverzească șesul cu totul. Dar ea încă nu și-a căpătat adevăratul har. Din cauza acestei slăbiciuni, nu se așteaptă nimeni ca ea să supraviețuiască Anului Ascensiunii și este luată în bătaie de joc de oamenii săi.

“Numai că de trei generații încoace au fost ucise regine naturaliste mai puternice decât Arsinoe. Clanul Arron e mult prea potent. Otrava lor reușește întotdeauna. Și chiar dacă nu reușește, lupta lor o să fie cu Mirabella.”

 

   Însă în acea zi se dă anunțul că exilul bunului ei prieten, Joseph Sandrin, s-a încheiat și va reveni pe insulă. Acesta fusese exilat pentru că în urmă cu cinci ani, împreună cu  iubita lui, Jules Milone (cel mai puternic elemental de pe insulă), au încercat s-o ajute pe Arsinoe să fugă de pe insulă. Dar și Jules a avut de suferit din cauza acelei evadări eșuate, pentru că sentința pe care a primit-o aceasta a fost să rămână doică și moașă celibatară pentru regine, să trăiască singură ca servitoare a coroanei, iar singurii tovarăși să fie regina și regele-consort. Cât despre Arsinoe, aceasta se simte  vinovată  că din cauza ei cei doi iubiți au fost despărțiți.

   Între timp, în Orașul elementalilor – Rolanth, își aniversează ziua de naștere și cea de-a treia soră. Înalta, puternica, frumoasa, sălbatica și curajoasa Mirabella, cea despre care se spune că are cele mai multe șanse să câștige înfruntarea și că va fi următoarea regină din Fernnbirn. Forța harului pe care îl are fata a făcut să renască în oameni credința.

   Însă la vânătoare din ziua aniversării sale, are parte o o mare surpriză neplăcută. Ea și preotesele nu vor vâna un animal, ci va asista la sacrificarea unei novice.

“– Dacă nu o faci tu, regina mea, atunci o vom face noi. Dar dacă o facem noi, moartea va fi mai lentă.” 

   Cele întâmplate  la acel ritual al sacrificiului, dar și gândul că va fi silită să-și ucidă surorile, o determină pe Mirabella să fugă de la templu, iar decizia ei va avea  urmări grave pentru toată lumea. Mulți oameni vor avea de suferit, preotesele vor încerca să-și pună în aplicare planul diabolic. Se vor folosi de o legendă străveche, o poveste despre Anul Sacrificial – se referă la o generație de regine în care una singură e puternică, iar celelalte sunt slabe. Și în acel An Sacrificial, cele două regine slabe sunt ucise de mulțime după ceremonia de Relevare, iar cea rămasă în viață, va deveni o Regină cu Mâini Albe (se referă la faptul că ea va urca pe tron fără să verse vreo picătură din sângele surorilor, pentru că alții le vor omorî).

   Dar și Natalia are în minte un plan, iar aici, un rol important îl va avea Pietyr, nepotul ei preferat. Harul Katharinei se încăpățânează să rămână slab, însă Pietyr îi propune să o ajute să și-l dezvolte și, totodată, îi arată cum să flirteze cu viitorii curtezani. Însă vor ajunge să aibă o relație secrete.

“ Și ce-i cu asta? Harurile contează tot mai puțin. Acum coroanele nu se mai câștigă, se construiesc prin politici și alianțe. Și nicio familie de pe insulă nu poate naviga pe aceste ape mai bine ca familia Arron.”

   Va reuși Natalia să-și ducă planul până la capăt? Va fi sau nu dejucat planul Marii Preotese ? Cum va decurge întâlnirea dintre cele trei surori? Cine va învinge? Oare e bine că Arsinoe este învățată să se folosească de Magia joasă (magia pentru cei lipsiți de har), mai ales că se știe că e foarte periculoasă? Care este rolul lui Pietyr? Ce se întâmplă cu Jules și Joseph?

“Se uită din nou la Mirabella, frumoasă și regală fără niciun efort, și la Katharine, care e drăguță și pare periculoasă ca o bucată de sticlă neagră. Față de ele, ea nu e nimic.O trădătoare  și o lașă. Lipsită de har, nenaturală și desfigurată. Față de ele, ea nici nu e regină.” 

“ – Vreau răzbunare, șoptește ea, și degetele ei trasează pe brațul Nataliei urme însângerate. Și după aceea îmi vreau coroana.”

“ – Vor plăti toți pentru asta, spune ea, cu capul înfundat în umărul lui. Vor vărsa sânge și vor urla și vor primi ce merită.” 

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Povestea are multe răsturnări de situație și veți avea parte de multe suprize!

 

Cartea Trei coroane întunecate, de Kendare Blake a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
18

          Vampirul de pe Strada Sforii, de Sergiu Someşan-recenzie

 Editura: Datagroup

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 216

Gen: Crime, Mister

Cotaţie Goodreads: 4,1

 

   O serie de crime bizare zguduie din temelii liniștea Brașovului. Una după alta, trei tinere fete sunt ucise în centrul orașului, pe Strada Sforii, cea mai îngustă stradelă din estul Europei. Toate au fost omorâte în același fel: mușcate de gât și abandonate pe stradă. Cât erau în viață, pe cele trei fete le lega un singur punct comun: toate fuseseră virgine. Să fie vorba de un vampir? Sau este mâna unui ucigaș cu sânge rece care se ascunde sub masca unui vampir pentru a încurca urmele ce duc spre el? Criminaliștii din Brașov, ajutați de un ciudat trio de detectivi veniți din București, vor încerca din răsputeri să dea de capătul acestor întâmplări misterioase. Dacă vor izbuti sau nu, veți afla citind una din cele mai complexe narațiuni polițiste scrise la noi în ultimele decenii! 

     De scriitorul Sergiu Someșan auzisem cu ani în urmă însă, fără un motiv anume, nu eram tentată să-i citesc cărțile. Dar, printr-un concurs de împrejurări, mi-a picat în mâini cartea “ Să n-o săruți pe Isabel”, am citit-o și m-am simțit atrasă de stilul abordat de autor, așa că mi-am propus să citesc și alte cărțile de-ale sale.

   Știind că Sergiu Someșan este un scriitor de science-fiction și fantasy, am crezut că “Vampirul de pe Strada Sforii” este o poveste ce aparține de domeniul fantasticului dar, spre marea mea bucurie, am descoperit că am de-a face cu un roman polițist destul de reușit, care mi-a pus la treabă micile celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii care să mă ducă spre aflarea ucigașului.

   Trebuie să vă mărturisesc că imediat după ce am terminat de citit cartea, am început să caut pe internet cât mai multe informații despre Strada Sforii din Brașov. Am vrut să vizualizez locul crimei, să-mi imaginez anumite scene. Spre rușinea mea, nici nu auzisem de ea până în prezent și nici nu știam că acest loc este considerat unul cele mai celebre locuri romantice din Europa de Est. În mod cert am să remediez problema, iar următoarea dată când am să trec prin orașul Brașov, am să vizitez și această zonă.

   Din informațiile căutate pe internet, Strada Sforii nu este o stradă ca oricare alta, pentru că, prin îngustimea ei (între 1,11 m și 1,35 m), o face unicat atât în România, cât și în Europa, fiind situată pe locul trei pe plan mondial. Este atestată documentar în secolul XVII și a reprezentat, inițial, un gang de acces pentru pompieri, iar din 2003, obiectivul a beneficiat de numeroase îmbunătățiri, fiind restaurant, iluminat și redat circuitului turistic.

    Ce anume am apreciat la volumul de fată? Misterul care planează asupra modului în care sunt înfăptuite crimele (desenele lăsate la fața locului indică faptul că avem de-a face cu omoruri ritualice), detaliile atât despre munca desfășurată de poliție, cât și despre cum se realizează un profil psihologic, scriitura simplă, nepretențioasă, modul în care se împletesc umorul, ironia și intriga polițistă, oferind cititorului o lectură relaxantă.

“ Deși Brașovul, fiind atât de aproape de Castelul Bran, mă așteptam să aibă mai mulți adepți ai vampirilor. Este bine asta, altfel, ar fi trebuit să umblăm cu țăruși de lemn la noi și să ne schimbăm gloanțele din pistoale cu unele din argint.”

 

“ – Dragă Budeanu, parcă așa te numești, nu? și la semnul afirmativ al inspectorului continuă… eu nu vreau să îmi ții un curs de eBayologie, ci doar să mi-l găsești pe cel care a cumpărat o bucată de lemn de sânger, ai înțeles?”

 

   De altfel, tachinările, micile certuri dintre detectivii Malamut și Pisica, m-au făcut adesea să zâmbesc și cred că ei au dat un plus de savoarea acestui roman.

“- Pisicile sunt rele.

 – Pisicile sunt pagmatice, îi replică ea Malamutului, apoi se întoarse spre chestor:

 – Vorbesc foarte serios. Nu-mi surâde ideea ca o secretară să-mi cunoască mișcările. Uneori poate fi o chestiune de viață și de moarte.

 – Oricum pisicile au nouă vieți, interveni Malamutul.

 – Și câinii sunt proști, se stropși ea la Malamut, iar Spiridon a avut o clipă senzația că a    scuipat exact ca o pisică adevărată. Și-a revenit repede și s-a întors spre chestor.

 – E clar, așadar. Transfer-o sau împușc-o, dar să nu o mai găsim pe aici data viitoare …”

Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față? Să fie ceva mai lung, iar finalul să nu fie atât de abrupt. După părerea mea, subiectul este foarte interesant, dar  aș fi vrut să fie exploatat la maxim.

   Acțiunea începe în fortă. Într-o dimineață de octombrie a anului 2014, trei copii de clasa a treia au găsit pe Strada Sforii o fată întinsă pe jos. Una dintre fetițe s-a apropiat de ea, crezând că poate are nevoie de ajutor, dar imediat a început să țipe. Nu a înspăimântat-o atât balta de sânge în care stătea capul fetei, cât inconfundabilul semn de pe gâtul ei, ca și cum ar fi fost mușcată de un vampir. Imediat după ce copiii și-au revenit din șoc, au alertat poliția.

   În scurt timp, la fața locului își face apariția medicul legist Rizescu și comisarul șef Vasile Câmpeanu, cel care va prelua cazul. Dintre membrii echipei sale mai fac parte: subinspectorul Alina Dăciulescu (aceasta are capacitatea aproape supranaturală de a intui tiparul ascuns al unui loc și să găsească ceea ce alții s-au străduit să ascundă), inspectorul Vladimir Crăciun și inspectorul principal Ovidiu Brumaru. Acesta din urmă abia se întorsese din SUA, unde fusese la un curs de perfecționare de o jumătate de an la FBI (care se ocupau numai cu cazuri speciale – criminalii în serie) și imediat după ce a ajuns înapoi la București, a fost transferat la Brașov.

   La prima vedere, cauza morții este cel puțin neobișnuită: victima a sângerat până a murit, însă misterul constă în faptul că legistul nu-și poate da seama unde s-a scurs tot sângele din corp.

“– Să nu ne furăm singuri căciula! Sunt de acord că este o priveliște înspăimântătoare, dar aici nu sunt mai mult de câteva sute de mililitri, o jumătate de litru cel mult, iar pavajul din pietre cubice nu ar fi putut, în niciun caz, absorbi trei-patru litri de sânge.”

   Însă sub corpul fetei este găsită o pâlnie din lemn, cu care asasinul colectase sângele, iar la doi metri de victimă, se descoperă un graffiti care părea mai proaspăt decât alte desene de pe zid, ce reprezenta simbolul zodiacal al fecioarei. Deși erau patru camere de supraveghere în zonă, nu există nicio imagine de la locul crimei pentru că la toate le-au fost tăiate firele de legătură în cursul serii, iar a cincea, care avea o legătură wireless, a avut obiectivul stropit cu o soluție cleioasă și opacă. Nimeni nu a văzut nimic și nici nu a trecut pe străduță pentru că fusese blocată în cursul nopții, la ambele capete, de o bandă de plastic din aceea folosită de Poliție, cu inscripția: ”Accesul interzis!”

   Victima se numește Corina Plopeanu (22 de ani) și era studentă în anul doi la Facultatea de Drept. De la colega ei de apartament, anchetatorii au aflat niște lucruri foarte ciudate. Se pare că fata era virgină, dar mergea cu diferiți bărbați, pe bani și, de fiecare dată purta asupra ei o centură de castitate, însă lăsa cheile acasă ca să fie sigură că nu i se întâmplă nimic și își avertiza clienții că nu poate face cu ei decât sex oral. Uneori bărbații care își doreau mai mult de la ea, recurgeau la violență și fata scăpa numai datorită faptului că avea centura  pe ea. Câteodată revenea acasă  foarte rău bătută, dar nu renunța la acea formă de prostituție pentru că nu îi ajungeau banii de facultate. Oare unul dintre clienți să o fi ucis?

   După aproximativ o lună de zile, comisarul șef Câmpeanu a fost informat că pe Strada Sforii a apărut un nou graffiti, cam în același loc unde a fost găsit și celălalt. Noul desen avea dimensiunile identice cu ale celui vechi și reprezenta ceva asemănător unui oval foarte stilizat, cu două mici inserții în formă de cârlige de fiecare parte. Să fie asta semnul că se va produce o nouă crimă? Se pare că da!

   În scurt timp, poliția a fost informată că a mai avut loc o crimă, tot pe aceeași stradă. Scena crimei nu se deosebea aproape cu nimic de precedenta. Locul unde fusese ucisă a două fată era exact același unde fusese găsită prima victimă. Singura diferență consta în faptul că a doua victimă fusese ucisă ziua în amiaza mare.

   Pe de altă parte, la București, chestorul Claudiu Nistorescu, cel care făcuse transferul inspectorului principal Ovidiu Brumaru, află de cazul de la Brașov și activează pe Malamutul și Pisica și aplică planul Spiridon. Acești trei detectivi vor face o anchetă paralelă cu cea a poliției.

   Vor izbuti aceștia să-l prindă pe criminalul în serie înainte care acesta să ucidă din nou? De ce este foarte important locul unde au avut loc crimele? De ce uciderea fetelor trebuia să aibă loc în acea zonă și nu în altă parte? De ce îi trebuiau criminalului trei litri de sânge de virgină? De ce a riscat să le ucidă acolo ?

   Situația crimei pe Strada Sforii și virginitatea fetelor au o importanță crucială. Nu există amprente, nu sânge sau altceva lăsat de criminal. Doar o pâlnie de lemn, niște graffiti pe zid, care e posibil să fi fost desenate de criminal sau nu. Dacă au fost desenate de acesta, ce semnificație are? A vrut el să transmită un mesaj?

   Romanul “Vampirul de pe Strada Sforii“ abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți cine este criminalul! Recomand această carte tuturor împătimiților de romane polițiste.

 

Mulţumim autorului Sergiu Someșan pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

      Nemuritoarea Starling (vol.1 Emblema eternității) de Angela Corbett-Editura Corint-recenzie

Titlul original: Eternal Starling

Traducere : Andra Elena Agafitei

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Data apariţiei: 23 Februarie 2017

Nr. de pagini: 352

Gen: Romance,Young Adult, New Adult, Fantasy, Paranormal Romance

 

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu îi poate despărţi

   Evie Starling a dus o viaţă relativ obişnuită, ieşind cu prietenele, vorbind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Toate acestea se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a începe colegiul, şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.

   De secole, Alex Night şi Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut propriile lui motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susţin că sunt sufletul ei pereche şi îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul altă persoană decât credea. Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, şi Rezistenţa Daevos, distrugătorii sufletului.

   Cu un trecut pe care nu îl înţelege şi un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine să aibă încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o vor pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.

      Mi-am dorit sa citesc această carte încă de când am auzit prima dată despre ea. Coperta și descrierea m-au făcut să reacționez precum copilașul care intră prima dată într-un magazin de jucării. Știți de ce? Pentru că mă fascinează genul acesta de poveste în care dragostea  trece bariera timpului (așa cum e și seria Fallen de Lauren Kate). Iar atunci când un exemplar a ajuns în mâinile mele, am început să o devorez într-o veselie. Presimțeam că mă va atrage în vraja ei, dar nu bănuiam că va fi o dragoste la prima citire.

    Din punctul meu de vedere,  “Nemuritoarea Starling” este cea mai bună carte din cadrul colecție Leda Edge și mă bucur tare mult că editura a avut ideea să-l publice.  Însă trebuie să vă mărturisesc că eu nu l-am perceput ca pe o poveste fantasy, ci ca pe un romance/ young adult, în care ni se prezintă o lume mistică creată de Zeițe și de sufletele lor pereche și abia în a doua jumătate a cărții, începe să se dezvolte subiectul reîncarnării și luptele dintre două societăți.

     Ce anume am apreciat la volumul de față? Aura de mister în care sunt învăluite personajele, ideea de suflete pereche și mitologia la care face referire autoarea, personalitatea protagonistei, povestea de dragoste și, nu în ultimul rând, discuțiile atât de spumoase dintre protagoniști.

    Un element interesant în carte este  triunghiul amoros care se formează între Evie Starling, Alex Night și Emil Stone. Nu sunt o fană a acestui gen de poveste de dragoste, dar de data asta, am înțeles perfect de ce Evie se simte atât de derutată  din cauza celor doi tineri care susțin că sunt sufletul ei pereche și vor să-i demonstreze cât de mult o iubesc. Mă întreb ce alegere o să facă până la urmă: Alex – băiatul bun și arogant, sigur pe el, care îi oferă cele mai frumoase momente romantic – sau Emil, băiatul cel rău și sarcastic, care îi spune direct ce simte?

     Atunci când a fost vorba de un triunghi amoros, întotdeauna am fost părtinitoare, mi-am ales ușor preferatul, dar acum sunt și eu derutată, nu mă pot decide cine e rău și cine e bun, cine se preface sau cine o manipulează pe Evie.  Ba mai mult, sunt suspicioasă în privința ambilor tineri.

     Alex este prea perfect – frumos, romantic, protector, atent la dorințele fetei, dar trece prea repede peste niște etape. Înțeleg că este  ceva frustrant pentru el, că o știe foarte bine, că o dorește de secole, că e sufletul lui pereche, dar oare Evie e pregătită ? O cam sperie pentru că știe foarte  multe lucruri despre trecutul ei, de parcă ar fi fost acolo. Se grăbește, dar în același timp, spune că nu e momentul potrivit pentru o apropiere intimă. E posomorât dacă ea nu-și exprimă prea curând sentimentele pentru el și  îmi dă impresia că e puțin cam posesiv. Chiar așa e în realitate sau vrea să-i arate doar ceea ce vrea Evie să vadă?

“ –  Cum ar fi putut să fie evidente sentimentele tale? am întrebat eu, ridicând vocea. Tu faci comentarii care sugerează că ești interesat de mine, dar acțiunile tale indică opusul! Nici măcar nu mă atingi. “

“ Mă simțeam umilită și furioasă. M-am ridicat pufnind; momentul era ruinat, iar eu eram supărată. Tip stupid, zâmbet cretin, și fără niciun sărut prostesc.” 

 

     Nici Emil nu pierde timpul. Se comportă altfel decât Alex, dar are același mod de-a  o cuceri pe Evie. Nici el nu vrea să grăbească lucrurile, dar și-o revendică ca iubită din prima clipă. Și m-a nedumerit reacția lui atunci când a zărit-o pentru prima dată – s-a îndreptat spre ea și a sărutat-o în fața tuturor celor din facultate. Am fost suspicioasă și în privința lui, chiar dacă am remarcat că el nu-i trezește niciun sentiment negativ, fiind atent, grijuliu și pare că vrea cu adevărat să o facă fericită. Dar Evie îl consideră candidatul ideal pentru o relație care să o ajute să-și revină dintr-o alta. Era perfect pentru planul ei de-al uita pe Alex. Și nu pot fi de acord cu ea. Înțeleg că a fost rănită și că treaba asta i se pare o idee bună, dar sunt mari șanse ca ea să fie rănită din nou.

Relația dintre mine și Emil era atât de diferită de relația cu Alex. Emil era misterios și fermecător. Când ne atingeam, mi se stârneau niște emoții diferite față de cele pe care le mai simțisem. Când mă sărutam cu Emil, parcă mă fulgera – și-mi plăcea asta.” 

     Așa cum am mai spus, mi-a plăcut faptul că s-a făcut referire la reîncarnare (văzută ca un mod de ați găsi sufletul-pereche), dragostea ce trece bariera timpului, conceptul de eternitate (care nu începe când mori, ci există încă dinainte ca o persoană să se nască), însă cel mai mult, m-a fascinat legenda care se spune că “ lumea a fost creată de Zeițe și de sufletele lor pereche. Zeițele erau atotputernice, iar împreună cu partenerii lor, au săvârșit un ritual care a creat două suflete – care se potriveau perfect, în toate privințele. Sufletelor ăstora li se spuneau complemente divine. Dar sufletele trebuiau să învețe și să crească, așa că, în loc să rămână împreună, au fost trimise în lumea oamenilor și s-au contopit cu trupurile copiilor care erau pe cale să se nască. Sufletele și-au petrecut viețile căutându-și cealaltă jumătate. Când trupurile lor de oameni mor, sufletele se reîncarnează ca să continue căutarea. Sentimentul de déjà-vu sau legătura instantanee pe care oamenii o simt câteodată atunci când întâlnesc pe cineva necunoscut înseamnă că sufletele lor se știu din altă viață … și că ar putea fi chiar sufletul-pereche al acelei persoane.”

    “Nemuritoarea Starling” este primul volum din trilogia Emblema eternității, povestea fiind spusă de protagonista cărții, Evangeline Starling (Evie). Tânăra a absolvit de curând colegiul, apoi s-a mutat în Gunnison, Colorado, cu trei luni înainte de începerea primului ei an de facultate la Western State College. Conduce un Mustang din ’66, dar și un ATV, îi plac drumețiile, are o înălțime de 1,75 m și nu-i este rușine cu rotunjimile sale, considerând că “diavolul a inventat cântarele și că doar doctorii și masochiștii au așa ceva”. E amuzantă, sarcastică, încăpățânată, inteligentă, independentă, directă. Dar nu prea are noroc la băieți – ultimul iubit a întrecut orice limită atunci când i-a spus că nu are timp “să se ocupe de sentimentele ei și că ar trebui să mediteze la emoțiile ei și să-și scrie observațiile într-un jurnal, apoi să-l caute când nu mai e atât de irascibilă”, apoi i-a dat lovitura de grație – înșelând-o cu o majoretă.

     Și dacă Luke nu ar fi înșelat-o, nu ar fi părăsit siguranța căminului părinților ei, din Montana, nu ar fi hotărât să meargă în drumeție în munții necunoscuți ai Canionului Negru și nu s-ar fi rătăcit în mijlocul munților Stâncoși. A pierdut drumul, dar pe urmă a dat peste un tânăr care a ajutat-o să coboare muntele – Alex Night (21 ani). Însă, din prima clipă a deranjat-o atitudinea lui, iar sarcasmul acestuia a subminat rapid atracția pe care a simțit-o când l-a văzut prima oară.

Era un adevărat sex simbol – trebuia doar să îl fac să-și țină gura.”

     Știa că era imposibil să aibă o șansă cu el, gândind că tipii ca Alex “ ieșeau cu super modele ridicol de înalte, de un metru optzeci, și cu o talie cât circumferința unui dvd.” Însă, din prima clipă de când îl zărește, a simțit că îl știe de undeva, iar atunci când s-au atins, a simțit cum semnul ei din naștere în formă de crin s-a încălzit.

De îndată ce ne-am atins, am simțit o căldură în spate, chiar în locul în care aveam semnul din naștere în formă de crin, dar eram prea ocupată să mă concentrez asupra lui Alex ca să mă gândesc la căldură. Legătura dintre mâinile noastre era intensă, ca și când aș fi atrasă spre el, și o parte din mine despre care nu știam că există și-a făcut brusc apariția.” 

   Au continuat să se vadă și în următoarele săptămâni, iar Alex i-a oferit niște surprize de proporții la prima lor întâlnire romantică: o trăsură a venit să o ia de acasă, au cinat la lumina lumânărilor, au dansat într-o sală de bal, în acordurile piesei Moon River (cântecul ei preferat).

“- Până la final, probabil că vei fi deja îndrăgostită de mine.

Am rămas cu gura căscată.

 – Ăsta e un țel impresionant, Alex.

Nu mai fusesem niciodată îndrăgostită de nimeni.

 – Vrei să punem un pariu? a întrebat el.

Am mijit ochii.           

 – Te-am cunoscut acum o săptămână, am răspuns. Nici măcar nu știu dacă o să-mi mai placi sâmbăta viitoare, deci nici nu se pune problema să mă îndrăgostesc de tine în șapte zile.

 – Ai dreptate, a fost el de acord și colțurile gurii i-au zvâcnit. Probabil că se va întâmpla mai devreme”.

   Apariția unui bărbat care avea pe braț un semn de culoare roșie, care semăna cu o pânză de păianjen, îl face pe Alex să se comporte ciudat. Un amestec de mânie și panică i-a traversat chipul, și în următorul moment îi cere lui Evie să plece, că nu trebuie să fie văzuți împreună. Vrea să se mute la ea acasă, ca să o protejeze, dar Evie nici nu se gândește că ar putea fi ținută prizonieră din cauza presupunerilor nebunește ale lui Alex.

     Însă tânărul care se presupune că o iubește mai mult decât orice pe lume, i-a zis că e în pericol, apoi o părăsește fără nicio explicație, spunând doar atât : “ Sunt oameni care nu vor să fim împreună (…) Pentru că sunt sufletul tău pereche, Evie.”

     După câteva săptămâni, Evie începe facultatea, iar în prima zi zărește un tânăr, pe Emil Stone, care îi pare foarte cunoscut, cu toate că nu l-a mai văzut niciodată. După ce s-au mai uitat unul la celălalt câteva secunde, tipul s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de ea și a sărut-o. În acel moment îi are o viziune, iar semnul ei din naștere se încălzește ( la fel ca și cu Alex).

Mi-am simțit inima bătând mai tare cu fiecare mișcare și căldura a început să-mi cuprindă spatele – o căldură pe care nu o mai simțisem de când mă atinsese Alex. Faptul că pătrunsese în spațiul meu m-ar fi suparat – dacă aș fi putut să mă mișc. “ 

     Reapariția lui Alex în viața lui Evie, nu face decât să o înfurie și să o facă să îl rănească la rândul ei, așa că îi spune că are de gând să continuie relația cu Emil. Degeaba îi spune Alex să aibă grijă, că tipul este periculos și ar fi mai bine să se țină departe de el. Reacția acestui îi întărește horătârea să fie cu celălalt. Dar Alex și Emil se cunosc de foarte mult timp și este evident faptul că se urăsc.

“ – De parcă tu n-ai distrus-o. Cum ai putut să pretinzi că o iubești și totuși să stai deoparte și să te uiți cum suferă? Nu te preface atât de nobil. Știi că tu ești motivul pentru care a venit la mine. La mine, Night, ea m-a vrut pe mine.” 

     Lucrurile încep să se complice din momentul în care Evie începe să fie urmărită de niște indivizi, toți având același semn pe braț, în formă de pânză de păianjen. Ce vor de la ea?

   Până la urmă, Alex se decide să-i spună fetei adevărul. Și pentru că știa că nu va fi crezut, încercă să i-o dovedească, amintindu-i de semnul ei din naștere de pe spate în formă de crin. Îi spune că de fiecare dată când ei se ating, semnul se încălzește. Acela este un semn al sufletului, un semn care călătorește cu sufletul ei în fiecare nou corp în care locuiește.

“ Când îți întâlnești prima oară sufletul-pereche, semnul se închide la culoare. Imediat după contactul fizic cu persoana respectivă, semnul se încălzește de fiecare dată când te atinge și culoare se închide. Căldura și culoarea se intensifică în funcție de cât de intimi deveniți; acea intimitate face ca între tine și sufletul tău pereche să se formeze o legătură. ”

     Abia acum află Evie că sufletul ei s-a reîncarnat, dar dacă Alex este sufletul ei pereche, de ce semnul  sufletului, acel crin de pe spate,  recunoaște două?  Știm deja că ea a avut aceeași senzație dinspre semnul sufletului când a fost atinsă atât de Alex, cât și de Emil.

     Alex face parte din Societatea Amaranthine și este protectorului sufletului lui Evie de mai bine de 250 de ani, dar sufletul ei este mai bătrân decât atât. Însă Alex nu știe ce s-a întâmplat în viețile pe care le-a trăit înainte ca el să devină protectorul ei. Iar aspectul fizic i se schimbă cu fiecare incarnare, dar personalitatea este asemănătoare. Nu e la fel, dar în mare, are același trăsături.

„ Imediat după ce Zeițele au început să trimită suflete în lume, și-au dat seama că unele suflete erau, în mod natural, echilibrate spre rău. Zeițele au hotărât că aveau nevoie de un grup care ar putea să-i ajute pe oameni să își găsească sufletul-pereche și care să pună în aplicare voința Zeițelor, când sufletele rele trebuiau controlate. Așadar, ele au organizat Societatea Amaranthine.”

“Sufletele își petrec sute, chiar mii de ani trăind și murind în căutarea unicei lor iubiri adevărate. Societatea Amaranthine lucrează ca să se asigure că toată lumea are oportunitatea, cea mai bună șansă posibilă, de a-și găsi sufletul-pereche și de a fi împreună pentru totdeauna.”

     Însă, în afară de societatea Amaranthine, există alții care aparţin unei organizații sinistre, Rezistența Daevos. Iar Emil este unul dintre ei. Membrii Daevos sunt hotărâți să extermine sufletele, să lase sufletul-pereche al unei persoane să hoinărească etern, fără cealaltă jumătate. Fiecare suflet are opțiunea de a deveni bun sau rău, dar găsirea sufletului pereche ”te face fericit și îți echilibrează emoțiile, astfel încât este mai puțin înclinat să alegi o cale negativă”. Dacă sufletul unei persoane rămâne fără jumătatea lui, este mai probabil ca sufletul rămas să se alăture Rezistenței Daevos.Țelul lor este să aducă în Rezistență cât mai multe suflete posibil și să-și sporească armata. Ei au puterea de a lua suflete, dar nu au puterea de a simți legătura care indică faptul că oamenii sunt suflete-pereche. Pentru asta au nevoie de un Urmăritor. Când s-a organizat Rezistența, cei din Amaranthine și-au asumat responsabilitatea de a-i proteja pe Urmăritori. De îndată ce Societatea știe ca un suflet este un Urmăritor, acestuia îi este atribuit un Protector. Protectorul și Urmăritorul formează o legătură care permite Protectorului să urmărească acel suflet prin fiecare incarnare. Urmăritorii au abilitatea de a localiza orice legătură, poate să găsească legăturile sufletului-pereche, dar și legătura dintre un Protector și un Urmăritor. Sunt neprețuiți pentru Rezistența.

     Dar aceștia din urmă, nu au de când să o omoare pe Evie, ci vor face orice că să-i folosesca talentele. Semnul sufletului lui Evie este un pic diferit de al altora pentru că el este o variație a nodului trinității, care reprezintă viața, moartea și renașterea. Este semnul unui Urmăritor și rămâne același de fiecare dată când se reîncarnează.

     Multe evenimente au loc în continuare, dar vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă mai departe. Vă invit să intrați în minunata lume mistică creată de Angela Corbett!

“ Sunt îndrăgostită de fostul meu iubit, care probabil e nebun și crede că este sufletul meu pereche și care insistă să rămână în viața mea, ca să mă protejeze de actualul meu iubit, care ar putea sau nu să fie periculos. Și nu știu dacă pot să am încredere în vreunul din ei. Nimic în neregulă, chiar nimic.”

Nota 10 +

Cartea Nemuritoarea Starling de Angela Corbett a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
3

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone- Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. La battaglia di Gropius

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 10 Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 226

Gen: Dystopia, Urban Fantasy, Young Adult

 

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

   Este decembrie 1978 şi iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părţi ale Zidului, stratul alb al zăpezii a îngheţat peste casele şi şcolile în ruină, peste parcurile şi curţile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populaţia adultă a oraşului, constrângându-i astfel pe copiii şi tinerii care au supravieţuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunşi la vârsta maturităţii, boala să-i ucidă şi pe ei.

   De data aceasta, un război necruţător se dezlănţuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană şi resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi şi seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate…

   Evenimentele petrecute la finalul cărții “ Berlin. Zorii din Alexanderplatz “ m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea, pentru a descoperi cum își va pune Wolfrun în aplicare planul de acapare a celorlalte grupuri. În același timp, eram curioasă să văd cum va evolua relația dintre Jakob și Christa. Descrierea de pe copertă m-a lăsat să cred că acțiunea va fi mult mai interesantă, însă nicio clipă nu am bănuit că acest volum se află la un nivel net superior față de celalte două cărți. Am avut parte de o surpriză fantastică pentru că povestea din “Berlin. Bătălia din Gropius” este mult mai alertă, intriga mai bine dezvoltată,  aventura și suspansul au fost parcă în doză dublă, iar clipele de tensiune se întrepătrund cu momente înduioșătoare (dragostea fraternă dintre Bernd și sora lui mai mică, Nina; atracția dintre Jakob și Christa).

“ Să se sărute și gata. Căci știa că limba ar fi căpătat consistența unui cartof fiert de îndată ce ar fi încercat să spună ceva vag intelectual și romantic în același timp.”

   De asemenea, am constat câteva modificări în “rețeta” de bază. Dacă în celelalte volume, cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus, de această dată s-a pus accent pe evenimentele din prezent, iar partea de amintiri s-a axat mai mult pe perioada imediat următoare evenimentelor din volumul al doilea (august – decembrie 1978), pe ceea ce își amintește Claudia, membra grupului Reichtag. Astfel, am avut posibilitatea să aflu ce s-a întâmplat după ce Timo și ai lui au revenit în Reichtag, cum s-a format triunghiul amoros Claudia-Timo-Roberto, cauza numeroaselor dispute dintre cei doi băieți, dar și ce descoperire a făcut Lisbeth, lidera de vârstă din grup, în legătură cu virusul.

Cât despre flashback-urile din perioada de dinainte apariției virusului, acestea m-au ajutat să aflu ce anume a făcut-o pe Wolfrun, lidera grupului Tegel, să devină o psihopată, o ființă care nu acționează din răzbunare, ci pentru că “așa are ea chef”. 

   După cum ați aflat deja, din vara lui 1975 până în primăvara lui 1976, lumea adulților luase sfârșit din cauza unui virus misterios, despre care nu se cunoșteau nici originea, nici tratamentul, dar care lovea mortal pe oricine avea peste optsprezece ani, și uneori și mai tineri. În oraș nu au mai rămas decât copiii. Neputând rezista de unii singuri, se uniseră în grupuri, care deveniseră din ce în ce mai numeroase, așa încât trebuiră să caute noi adăposturi, suficient de mari să încăpă cu toții. Ca să supraviețuiască, au învățat să vâneze și să se apere.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, Buchner Doi

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Claudia, Roberto, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Acțiunea din “Berlin. Bătălia din Gropius”are loc în decembrie 1978, la câteva luni după evenimentele din volumul al doilea. Între timp, iarna s-a abătut asupra Berlinului, iar copiii s-au  gândit că va urma o perioadă liniștită. Dar s-au înșelat!

   În ajunul Crăciunului, grupul Tegel, condus de Wolfrun, incendiază micul castel de pe Insula păunilor, locuit de fetele din Havel. Nora, Christa, Britta și micul Theo au reușit să iasă afară, dar în dreptul debarcaderului au dat nas în nas cu Wolfrun.

“ Limbile de foc se reflectau pe fața ei și pielea animalului. În spatele ei, vreo sută de tineri din Tegel: îmbrăcați în negru, cu ochii injectați. Mai erau câteva torțe aprinse. Wolfrun nu era singura călăre. Vreo duzină dintre ei călăreau animale nervoase, care scoteau abur pe nări și loveau din picioare, speriate de flăcări.” 

   Deși dă impresia are de reglat niște conturi cu Havel din cauza celor întâmplate la Sărbătoarea Morții (aflați mai multe citind primul volum – Berlin. Focurile din Tegel), dar și pentru a-l lua din nou pe micul Theo, Wolfrun nu acționează din răzbunare, ci pentru că și-a propus să le acapareze teritoriu. Însă în momentul în care ea vrea să se apropie de Theo, Britta  reacționează promt: ridică pușca și trage un foc în aer, dând astfel impresia că cei din Havel au cu ce să se apere. Wolfrun le lasă să plece, dar lansează o avertizare:

“ – Bine, așa facem…vă vom lăsa să plecați. Dar când ajungeți la Gropiusstadt, căci știu că acolo mergeți să vă refugiați la băieței, când ajungeți, spuneți-le prietenilor voștri să se pregătească. Fiindcă sosim și noi.”

   Nu doar fetele din Havel au venit să se refugieze în Gropiusstadt, ci și cei din Zoo – Lupul și Castorul. Grupul Tegel au distrus totul, le-au cerut celor de acolo să plece și au spus că Zoo este de acum zona lor.

   Următorul atac va fi împotriva celor din Gropiusstadt, dar vor fi ei pregătiți pentru bătălia ce va urma? Va reuși Jakob, șeful grupului, să-și organizeze oamenii?

“ Era îngrijorat, da, dar și electrizat. Nu fusese niciodată o adevărată ciocnire între grupuri până în acel moment, doar incăierări, păruieli între indivizi sau între bande care se întâlneau în timpul jafurilor. Dar dacă lucrurile se vor întâmpla după cum părea, iată, în acea zi aveau să ia parte chiar la o bătălie.

 Bătălia din Gropius.” 

   Între timp, în Reichtag, Vierme se confruntă și el cu o dilemă. Timo, viitorul lider al grupului și totodată prietenul lui cel mai bun, a dispărut subit. Ceilalți tineri din grup, care au văzut cât de mult se schimbase tânărul după ce luase parte la o expediție împreună cu tinerii din Gropius și fetele din Havel ca să vâneze o fiară misterioasă care se învârtea  pe străzile din oraș (aflați mai multe citind volumul doi – Berlin. Zorii din Alexanderplatz), s-au gândit că nu a mai suportat povara responsabilității, așa că a fugit, dovedind că nu era la înălțimea așteptărilor. Însă Vierme este convins că acesta nu ar fi fugit pe ascuns ca un laș. Nu l-ar fi abandonat. Nu i-ar fi trădat. Ceva s-a întâmplat cu Timo, așa că se hotărăște să îl caute.

   Suspansul crește odată cu dezvăluirea unui secret. Lisbeth, lidera de vârstă din Reichtag, mărturisește de ce virusul încetase să o ucidă și de ce acum a reînceput să resimtă boală. S-ar putea să existe o soluție ca tinerii să evite moartea, însă ei trebuie să ascundă descoperirea și, dacă în viitor se va afla, să fie împiedicată punerea în practică a acestui act. De ce?

   Ce anume i-ar putea salva pe tineri de la moarte? Va reuși Vierme să-l găsească pe Timo? Cum se va încheia confruntarea din Gropius? Ce planuri are Claudia ca să devină imună la virus?

“ În aer se simțea teamă – excitație. 

  În aer se simțea că în joc era viitorul lor.

  Ei, care nu se gândeau de ani întregi la viitor.”

   “Berlin. Bătălia din Gropius” s-a dovedit o lectură captivantă, plină de suspans și, deși este o distopie care se adresează adolescenților, poate fi citită și de către adulți.

Cartea Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„ Jakob se strecură aproape şi se întinse lângă ea. Îi plăcea totul la Christa, inclusiv glasul şi ceea ce spunea: firul gândurilor. Se gândi din nou că, în acel moment, ceea ce dorea cel mai mult, cel mai mult pe lume, mai mult decât orice altceva, era să o sărute; "

Berlin. Zorii din Alexanderplatz (vol.2 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone-Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. L’alba di Alexanderplatz

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 1 Iunie 2016

Nr. de pagini: 224

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

 

CÂND AI PIERDUT TOTUL, RĂMÂNE CEEA CE EȘTI.

                                      
   Când orașul era încă un oraș, oamenii se trezeau în fiecare dimineață în Berlinul de Vest și în Berlinul de Est, separate prin Zidul necruțător. Când orașul era încă un oraș, Timo, Jakob și Christa nu aveau cum să știe că, într-o bună zi, vor fi nevoiți să deschidă ochii într-o lume fără adulți, în cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii. Un oraș în care, pentru a supraviețui, este nevoie să faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo. În ciuda luptelor înverșunate însă, toți au ceva în comun: virusul care, la sfârșitul adolescenței, le va curma viața, ca și cum maturizarea ar fi fost o condamnare la moarte.
Iar virusul nu este singura primejdie. O fiară misterioasă umblă liberă pe străzi, atacă și ucide animale și copii, apoi dispare fără urme. Iar pentru a se apăra de inamicul invizibil, tinerilor nu le mai rămâne decât să se alieze și să lupte împreună.

   Având în vedere că “ Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al seriei Berlin, mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Acțiunea este ceva mai alertă, iar subiectul mi s-a părut mult mai interesant. Cei doi autori au mărit doza de suspans odată cu apariția unei fiare misterioase ce umblă liberă pe străzile Berlinului. Toate personajele trăiesc într-o permanentă stare de tensiune, neștiind cu ce anume se confruntă. 

  De asemenea, mi-a plăcut că și de această dată, scenele din prezent au alternat cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus sau din perioada imediat următoare ridicării Zidului Berlinului. Dar dacă în primul volum am aflat mai multe despre trecutul lui Jakob și al Christei, în volum doi am avut ocazia să asist la mai multe evenimente din viața lui Timo, liderul grupului Reichtag. Însă m-a nemulțumit faptul că nici de aici nu am reușit să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce o persoană depășește o anumită vârstă.

   Așa cum ati aflat deja, acțiunea se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în cinci grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo. Toți ştiu că virusul începe să se manifeste în jurul vârstei de 18 ani, deși au fost cazuri în care unii tineri au murit și la șaisprezece ani.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, gemenii Buchner

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Karl, Claudia, Roberto, Michael, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Au trecut patru luni de când cei din Tegel, stârniți de Wolfrun (cel mai detestat personaj din serie), l-au răpit pe micuțul Theo, de când Nora, Christa și Britta, cu ajutorul lui Sven, Jakob și Bernd, s-au dus  să-l ia înapoi și de când Sven, liderul grupului Gropiusstadt, a fost răpus de virus în timpul Sărbătorii Morții, în timpul ultimei încercări. După moartea lui, Chloe, lidera grupului Tegel, i-a lăsat pe ceilalți să plece, în ciuda voinței lui Wolfrun, dându-i voie lui Theo să se întoarcă în Havel.

   Între timp, Chloe a murit și ea din cauza virului, iar Wolfrun cea nebună a devenit noua șefă din Tegel. De asemenea, în urma morții lui Sven, Jakob a fost ales șef în Gropiusstadt. Cât despre Nora, lidera fetelor din Havel, la cei 17 ani ai ei, se numără de acum printre cei mai mari din grup și, pe zi ce trece, a devenit tot mai tăcută și retrasă. Doar pentru Christa și Britta, vara a fost o adevărată mană cerească, fiind vizitate deseori de Jakob și Bernd. În mod deosebit, Jakob s-a arătat la fiecare vizită tot mai grijuliu față de Christa, gesturile lui trădând atracția pe care o simte pentru ea.

„ Jakob se strecură aproape şi se întinse lângă ea. Îi plăcea totul la Christa, inclusiv glasul şi ceea ce spunea: firul gândurilor. Se gândi din nou că, în acel moment, ceea ce dorea cel mai mult, cel mai mult pe lume, mai mult decât orice altceva, era să o sărute; şi-şi simţi inima dilatându-se până deveni enormă, apoi contractându-se pe neaşteptate, pompând sânge în creier, şi respiraţia grea. Îi atinse uşor părul cu degetele. Închise ochii. Simţea prezenţa Christei, pielea, corpul, de parcă iradiau.”

   De această dată, în volumul al doilea, viața eroilor noștri este pusă în primejdie, atât de virus, cât și de apariția unei misterioase creaturi care umblă liberă pe străzi, atacând și ucigând animale și copii.

“În schimb, atrase atenția cuiva mult mai periculos. Care era obișnuit să se miște fără să lase urme, nevăzut. Ceva ce începu să-l urmărească mai întâi de departe, apoi de-aproape – tot mai de-aproape. Ceva ce nu mâncase de zile întregi. “

   Cei din gruparea Reichtag nu-și pot explica ce anume a sfâșiat un cerb în parc, măcelărindu-l într-un mod atât de îngrozitor. Unii au presupus că masacrul a fost făcut de niște străini veniți  din afara Zidului sau de niște fiare care au suferit niște mutații din cauza virusului.

   Și celor din gruparea Gropiusstadt le-au fost măcelărite oile, așa că au luat decizia ca nimeni să nu mai doarmă în aer liber, ci pe acoperișuri. S-au format două patrule care au plecat spre Havel și Zoo, ca să discute cu cei de acolo, iar Jakob, Bernd și gemenii Buchner au plecat pe urmele monstrului.

Berlinul, epuizat și ruinat, de obicei tăcut, se descompunea brusc în mii de sunete minuscule, fiecare gâlgâind parcă din gâtlejul unui coșmar. Respirau fiind mereu în alertă, descompunând respirațiile în segmente foarte rapide. Ochii lor alergau dintr-un colț în altul, la dreapta și la stânga, pentru a preîntâmpina capcanele neașteptate. Erau siguri că ceva îngrozitor se va năpusti peste ei de la balcon sau dintr-o mașină, luându-i prin surprindere. Că urmașul denaturant al vreunei fiare necunoscute va înhăța pe cineva de gleznă și-l va târî  într-o gaură de canalizare ca să-l devoreze.

   La un moment dat, s-au decis să cerceteze o anumită zonă și, în timp ce Jakob și Bernd s-au dus să vadă dacă nu e ceva în cimitir, Buchner Unu se gândește să arunce o privire la intrarea în metrou. Însă, tocmai când se întorcea spre ieșire, a auzit un zgomot neobișnuit. Și este atacat de monstru. Prietenii au încercat să-i sară în ajutor, dar a fost prea târziu. I-au găsit trupul fără viață în mijlocul coridorului, însă monstrul dispăruse.

“ Poate că erau șoareci sau un șarpe: ochii i se obișnuiseră deja cu întunericul din coridor și cu siguranță l-ar fi văzut.

 Însă el nu văzuse nimic.

 Doar simțise o zguduitură în aer, ca înainte de un cutremur.

 Întunericul se umflase.

 Și sărise peste el.”

   Pe Insula păunilor, Christa și Britta și-au dat seama cine e “vinovatul”, așa că merg la prietenii din grupul Gropiusstadt, cu gândul să-și unească forțele și le oferă acestora arme și muniție pentru a omorâ fiara. Alianța ar fi o soluție bună pentru a se apăra de inamic, însă cei din Reichtag și Tegel au aflat că cei din Gropius au arme, așa că s-au gândit la o strategie : să meargă la ei și să le spună că doresc să-i ajute și după ce vor scăpa de monstru, după ce au vor juca rolul băieților buni și de încredere, vor pune mâna pe armele lor. Vor reuși ce și-au propus? Vor învinge monstrul? A rezistat alianța lor? Se vor trăda? Cum vor decurge lucrurile între Jakob și Christa? Dar între Timo și Claudia?

“Se gândi că oamenii, când sunt în pericol, devin egoiști.

Și că egoismul este ca lemnele pentru foc.

Și că focul, în cele din urmă, arde totul.”

 

   “Berlin. Zorii din Alexanderplatz” este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă încât să fie o lectură atractivă. Veți avea parte de aventură, suspans, intrigă și un strop de romantism.

 

Cartea Berlin. Zorii din Alexanderplatz (vol.2 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

“Am îngropat-o într-o pădure falsă de deasupra minei Lykos, acolo unde am făcut dragoste cu ea ultima dată. Eram pirpirii și inocenți pe atunci. Cum a putut o fată așa de fragilă ca ea să aibă un asemenea spirit, un așa vis de libertate când atâtea alte suflete puternice trudeau și-și țineau capetele plecate de frică să nu privească în sus ? ”

   Furia Aurie, de Pierce Brown-Editura Paladin

Titlul original: Golden Son

Traducere: Iulia Pomagă

Editura: Paladin

Data apariţiei: Octombrie 2016

Nr. de pagini: 592

SF/Fantasy; Dystopia; Young Adult;

Cotaţie Goodreads: 4,46

Seria Red Rising: 1. Red Rising (2014) – Furia Roșie  2. Golden Son(2015) – Furia Aurie 3. Morning Star(2016)

   Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

   Pierce Brown s-a născut pe 28 ianuarie 1988 în Colorado, dar a trăit în peste opt state din America. Furia Aurie este cel de-al doilea volum din trilogia dedicată revoluţionării unei societăţi abuzive care stăpâneşte întreg Sistemul Solar. A fost desemnat cel mai bun roman SF al anului 2015 în cadrul Goodreads Choice Awards.

   Cine mă cunoaște, știe că nu rezist în fața unei tentații literare și, oricât aș încerca să rezist ispitei, curiozitatea mă îndeamnă să accept tot felul de provocări. În cele trei decenii care au trecut de când am prins drag de acest viciu, lectura, am încercat să abordez cam toate tipurile de romane – aventură, polițiste, romantice, thriller, paranormal, fantasy etc. Și pentru că nu voiam să-mi impun anumite limite, declarând din start că nu-mi place un anumit gen, am dorit să intru și pe un teritoriu mai greu accesibil mie – SF-ul.

   Adevărul e că până anul trecut am evitat poveștile science-fiction, crezând că nu sunt pentru mine. Însă Pierce Brown m-a făcut să-mi dau seama cât de mult m-am înșelat. “Furia Roșie ”, romanul lui de debut, mi-a mers la suflet. Din prima clipă am fost fermecată de stilul autorului, de felul în care a realizat narațiunea, numeroasele momente emoționante, modul în care a descris sentimentele lăuntrice ale lui Darrow, suferința lui atunci când și-a văzut soția biciuită, apoi spânzurată. Autorul nu a trecut ușor peste acel eveniment tragic, ci l-a descris atât de bine, încât pentru o clipă am crezut că parcurg un roman scris de Sparks. Și după ce am citit ultima pagină, singura mea dorință a fost să aflu ce se va întâmpla în următorul volum.

  Dacă acțiunea din “Furia Roșie ” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, evenimentele din “Furia Aurie”, cel de-al doilea volum din trilogia Red Rising, m-au făcut să trec prin toată gama de trăiri emoționale. De această dată, mizele sunt mult mai mari și avem parte de numeroase întorsături de situație, conspirații, atentate, bătălii în spațiu, trădări, alianțe, omoruri, dueluri, dar și pasaje romantice, amintiri dulci-amărui, gelozii. Darrow și prietenii lui trec prin atât de multe peripeții, încât nu am cum să le cuprind în prezentarea de față. Tot ceea ce am să menționez în continuare, nu reprezintă decât partea introductivă – cam 15% din acțiune.

   Având în vedere că povestea este spusă din perspectiva lui Darrow, avem ocazia să-l urmărim în tot ceea ce face, să-i aflăm toate gândurile și sentimentele – dorul de Eo (fosta soție), suferința îndurată, dorința lui de a-i răzbuna moartea, dar și dragostea pe care o mai simte față de Mustang/ Virginia au Augustus, fosta lui iubită.

 “Îi plâng moartea în fiecare zi. Uitând din ce în ce mai mult cine eram, ce vise aveam și ce iubeam. Tristețea e-acum amorțită. Și merg înainte, în ciuda umbrei pe care o aruncă asupra mea.”

“Am îngropat-o într-o pădure falsă de deasupra minei Lykos, acolo unde am făcut dragoste cu ea ultima dată. Eram pirpirii și inocenți pe atunci. Cum a putut o fată așa de fragilă ca ea să aibă un asemenea  spirit, un așa vis de libertate când atâtea alte suflete puternice trudeau și-și țineau capetele plecate de frică să nu privească  în sus ? ”

   Acțiunea are loc la 700 de ani după ce omenirea a colonizat alte planete și s-a instalat ierarhia socială, fiecare clasă având o anumită culoare. Mai întâi s-au extins către satelitul Pământului, Luna, dar pentru că era foarte dificil să se lanseze navete spațiale de  pe Pământ din cauza gravitației și a atmosferei, Luna a devenit portul Pământului, cu ajutorul căruia au fost colonizate lunile și planetele Sistemului Solar. De pe Lună, Consulul Suveran, Octavia au Lune își guvernează Imperatorii și Pretorii, îi comandă pe cei doisprezece Cavaleri Olimpici, legiunile de Războinici Însemnați și pe Imperatori. Roșii fac munca de jos. Rozalii le satisfac plăcerile și îi servesc pe cei din clasele superioare. Obsidienii au fost crescuți pentru război. Maronii sunt servitori în case, birouri și instituții sociale. Cenuşii cutreieră orașele asigurând supunerea în fața ierarhiei. Portocalii asigură mentenanța sistemelor pe nave. Violeţii sunt artiști. Verzii se ocupă cu tehnologia. Galbenii studiază medicina. Albaștrii sunt piloți. Cei Arămii se ocupă cu problemele birocratice. Albii împart dreptatea conform propriilor legi( sunt preoți). Argintii se ocupă de contabilitate și logistică. Fiecare culoare are un scop. Toate culorile îi susțin pe Aurii care reprezintă elita.

   În primul volum am făcut cunoștință cu Darrow, un tânăr din clanul de mineri Roșii de pe Marte, a cărui soție a fost spânzurată din cauza unui cântec popular interzis, la ordinul ArhiGuvernatorului Augustus. A fost și el spânzurat, dar nu a murit, ci a ajuns pe mâna rebelilor – Fiii lui Ares, de la care află că Roșii au fost trași pe sfoară. Umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ținuți drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se mai putea face dreptate în acea societate abuzivă era ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei. Iar pentru asta el a suportat numeroase operații, transformându-se într-un Auriu de calitatea întâi. A aplicat pentru Institut, a trecut examinarea Controlului Calității, face Trecerea, un test prin care 100 de tineri au fost obligați să lupte între ei până la moarte. Darrow trece proba, apoi ia parte la o competiție care a durat timp de  un an. A reușit să câștige și de această dată, iar ArhiGuvernatorul Augustus îi lansează propunerea – să devină Lăncier al Casei Augustus.

   Acțiunea din al doilea volum – “Furia Aurie”, are loc la doi ani după ce Darrow au Andromedus, fost Sondor al Iadului de pe Lykos, cel supranumit Secerătorul de pe Marte, a câștigat la Institut și a ajuns să lucreze pentru ArhiGuvernatorul Nero au Augustus, cel care i-a spânzurat soția și la un an de când a părăsit-o pe iubita lui, Mustag, fiica dușmanului lui de moarte, Augustus. Însă scopul lui a rămas același: să-i nimicească pe Aurii din interior, să-l vadă distrus pe cel care a ordonat moartea lui Eo (soția lui).

“Timp de șapte sute de ani, poporul meu a trăit într-o sclavie mută, fără speranță. Acum eu sunt sabia lor. Și eu nu iert. Și nu uit. Așa că lasă-l să mă conducă spre navetă. Lasă-l să creadă că-i aparțin. Lasă-l să mă primească în casă lui ca să pot s-o ard din temelii.

Dar apoi fiica lui mă prinde de mână și simt cum toate minciunile îmi împovărează umerii. Se spune că un regat dezbinat nu poate să reziste. Dar nimeni nu spune ce se întâmplă cu o inimă.”

  Darrow are acum 20 de ani și este unul dintre Războinicii Însemnați. Cel mai crud și mai strălucit reprezentant al umanității. Cu toate că poartă în gând amintirea fostei lui soții, îi e dor de Mustang/ Virginia au Augustus, cea care acum un an i-a cerut să rămână când și-a luat rămas bun de la ea și de la Marte. Nu mai știe nimic despre ea și nici n-a mai primit vești de la Fiii lui Ares, cei care i-au mijlocit transformarea într-un Auriu.

“ Totul e atât de străin de viitorul pe care mi l-am imaginat când eram copil. Atât de departe de viitorul pe care am vrut să-l creez pentru poporul meu când i-am lăsat pe Fiii lui Ares să mă modifice artizanal. Credeam că o să schimb lumile. Ce naiv nu crede asta? În schimb, am fost înghițit de mașinăria acestui vast imperiu care merge nestăvilit înainte. ”

   Odată cu absolvirea Institului, celebritatea lui a crescut, iar acum se află la Academie ca să-și definitiveze studiile, să învețe arta războiului. Însă la Academie a venit și Karnus au Bellona, alături de alți câțiva nepoți bine aleși să “studieze”. Familia Bellona, rivalii Casei Augustus, îl urăsc de moarte pentru că el l-a ucis pe fiul mai mic al Imperatorului Bellona, în timpul Trecerii și îi vor inima pe-o tavă, dar nu-i pot face niciun rău pentru că Darrow îi aparține lui Augustus, care-l poate proteja.

   Chiar de la începutul romanului “Furie Aurie”, asistăm la examenul final al lui Darrow. El conduce o flotă de nave stelare de război, iar prada urmărită este Karnus, fratele mai mare al fostului lui prieten, Cassius au Bellona și al băiatului pe care l-a ucis în timpul Trecerii, Julian au Bellona. În cazul în care termină Academia pe primul loc, își poate câștiga propria flotă și are șanse să devină Pretor, așa că e în stare de orice pentru a învinge. Însă el pică proba pe ultima sută de metri, atunci când un Distrugător îi lovește nava de război și sute de oameni sunt omorâți din cauza acestui joc.

   Cu toate că Darrow a ieșit pe locul doi dintre toți lăncierii de la Academie, ArhiGuvernatorul Augustus este foarte nemulțumit. În plus, el s-a săturat de conflictele dintre Darrow și Cassius, de  numeroasele încăierări cu membrii Casei Bellona, iar ca să-l protejeze pe el costă bani, oportunități, contracte, afaceri, așa că s-a decis să-i vândă contractul altei Case, iar serviciile lui vor fi tranzacționate prin licitație. Contractul va fi reziliat în trei zile și până atunci, îi va însoți pe suprafața Lunii. Și pentru a înrăutăți și mai mult situația, există și o recompensă pe capul lui. Oare cât o să reziste Darrow fără protecția lui Augustus?

   Între timp, Victra au Julii, un alt lăncier al Casei Augustus, înlesnește o întâlnire între Darrow și Șacalul, fiul renegat al ArhiGuvernatorului, întâlnire ce va avea loc în afara Citadelei, într-o tavernă din Orașul Pierdut. Crudul Șacal are în minte un plan diabolic, însă are nevoie de ajutorul lui Darrow, așa că a luat decizia  să-i cumpere contractul printr-un intermediar imediat ce va fi scos la licitație.

“ – Așa cum orice Auriu cu o oarecare educație știe, există un sindicat al crimei care conduce lucrurile în Orașul Pierdut. O vastă organizație criminală care, dacă e s-o studiezi până la vârf, vezi că e sub influența biroului Suveranei micii noastre Societăți. Octavia au Lune pare să fie întruparea virtuții Aurii. Dar are un fetiș pentru lucrurile murdare – asasinate, organizarea de greve muncitorești pe domeniile propriilor ei ArhiGuvernatori, aranjarea de întâlniri. Tot așa se ocupă și de Orașul Pierdut. Ea și Furiile ei au ales cu mâna lor conducerea familiilor mafiote; cele trei sunt creaturile ei. Și-acum, partea interesantă. Am găsit câțiva membri ai aceleiași organizații care sunt… niște spirite agitate.

– De ce  Orașul Pierdut? întreb eu. De ce e important?

– E doar o bucățică din întreg. O să le-ajut pe acestea ambițioase Culori inferioare cu un preț. Când vor ajunge la putere, or să distrugă ceva ce amenință Societatea: pe Ares și Fiii lui. “

   Se pare că Fiii lui Ares sunt o amenințare îngrozitoare pentru Șacal, Augustus și Suverană, iar dacă Darrow se aliază cu Șacalul, va fi un război între ucigașii nemiloși din sindicate și agenții lui Ares. Dar îi va lăsa Darrow să-i distrugă pe aceștia din urmă?

   Însă în tavernă are loc un atentat pus la cale chiar de Fiii lui Ares, iar Darrow se vede nevoit să-l salveze pe Șacal, apoi pleacă să se reîntâlnească cu rebelii care la rândul lor au dat dovadă de cruzime atunci când s-au decis să omoare sute de oameni nevinovați, oameni aparținând Culorilor inferioare.

 “Și eu care credeam că Aurii au mințile zdruncinate. Suntem cu toții doar spirite rănite bâjbâind prin întuneric, încercând cu disperare să ne coasem la loc, să umplem găurile pe care le-au făcut în noi. Eo m-a ținut departe de drumul ăsta. Fără ea, aș fi la fel ca ei. Pierdut. “

   Din păcate, acesta nu a fost singurul atentat. Au mai fost și vor urma și altele. Războinicii lui Ares, aceste creaturi care trăiesc doar pentru răzbunare, vor să detoneze  patru sute de explozii –  vor fi șase sute de atacuri  asupra depozitelor de armament, sedii guvernamentale, companii electrice, rețele de comunicare. Și vor ca Darrow să participe la atentatul ce va avea loc la încheierea Summitului, la gala unde vor participa toți Guvernatorii, Senatorii, Pretorii, Imperatorii, Ofițerii judiciari din toată Societatea. El va trebui să declanșeze bomba cu radiu.

   Darrow refuză să participe, dar primește lovitura de grație, în clipa în care i se pune în față o hologramă cu înregistrarea morții soției lui, momentul în care Eo, aflată pe eșafod, îi mărturisește surorii ei că este însărcinată.

   Faptul că Aurii nu au omorât-o doar pe ea, au ucis și ce și-a dorit Darrow mai mult pe lume – să fie tată și soț, această crudă dezvăluire, îl face pe Darrow să cedeze. Iar furia lui crește!

“ Furia crește. Am avut o șansă și s-a dus. Tot ce-am fi putut să ne dorim a dispărut din cauza mea și a lor. Legile lor. Cruzimea lor. Au făcut o femeie s-aleagă moartea pentru ea și copilul ei nenăscut în locul unei vieți de sclavie. Totul pentru putere. Totul ca ei să-și poată păstra mica lume perfectă.”

   Care va fi decizia lui Darrow? Îi va ajuta pe Fiii lui Ares sau se va alia cu Șacalul? Va fi de acord să moară mii de oameni? Sau va fi  în stare să transforme ura mocnită dintre Bellona și Augustus într-un război civil? Ce alternative va găsi el? Ce reacție va avea la aflarea vestii că fostul lui prieten, Cassius au Bellona, a devenit cel mai periculos duelist de pe Lună și animalul de companie al Suveranei, iar fosta lui iubită, Mustang, este curtată de Cassius? Cum va decurge întâlnirea dintre cei doi foști iubiți? Vor avea ei o șansa de împăcare? Cine va mai supraviețui după confruntările dintre  Aurii și Fiii lui Ares?

 “Greutatea pe care o simt apăsându-mi  pieptul e din cauza ei. La fel și tensiunea ciudată pe care o simt în mâinile ce tânjesc să o atingă, tânjesc să o țină în brațe și să-i spună că totul nu e decât o mască falsă. Nu  sunt un pion al tatălui ei. Sunt mai mult decât atât. Tot ce fac e în numele binelui. Doar că nu al binelui lor.  “

   “Furia Aurie”, cel de-al doilea volum din trilogia Furia Rosie, este o carte care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină. Dacă nu ați cumpărat romanul, vă recomand să o faceți, iar cei care îl au deja, să nu mai amâne. Citiți-l! Veți avea  parte de o aventură de neuitat!

NOTA 10+

Cartea Furia Aurie, de Pierce Brown a fost oferită pentru recenzie de către Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
12

Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN),de Fabio Geda şi Marco Magnone -Editura Corint Junior

 

Titlul original: Berlin. I Fuochi di Tegel

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: Noiembrie 2015

Număr pagini: 192

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

NU ESTE LUMEA PE CARE AU ALES-O. DAR ESTE SINGURA RĂMASĂ.

   Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.
Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.
Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

    Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al unei serii formate din șapte cărți, a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine și, deși se adresează în primul rând adolescenților, mărturisesc că m-a prins și pe mine în mrejele sale.

   Chiar dacă acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accent pe prezentarea personajelor principale și a celor cinci facțiuni, puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mană, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste. Am savurat din plin aventurile prin care au trecut Jakob, Christa și prietenii lor, iar ultimile șaizeci de pagini (în care se desfășoară scena macabrelor Jocuri ale Morții), au fost pentru mine, o sursă de mare agitație. M-a impresionat maniera de scriere, modul în care cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus. Astfel, am avut posibilitatea să aflu mici întâmplări din viața de zi cu zi a personajelor principale, interacțiunea cu părintii, reacția lor la apariția virusului. De asemenea, m-a surprins plăcut faptul că romanul are foarte multă acțiune, în ciuda numărului mic de pagini.   

   Însă, am avut și câteva nemulțumiri. În primul rând, aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce persoana împlinește o anumită vârstă ( în jur de 16-19 ani). În al doilea rând, m-a deranjat faptul că autorii au introdus de la început un număr mare de personaje și m-am încurcat la un moment dat, neștiind să-i mai deosebesc.

   Acțiunea romanului se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire. Toți sunt conștienți că virusul este unul imprevizibil – între șaptesprezece și optsprezece ani se putea manifesta în orice moment, iar unii tineri muriseră chiar la șaisprezece ani.

   În primele luni ce au urmat epidemiei, în lipsa adulților care să impună ordinea, orașul trăia în plin haos. Găștile  de copii rămași de capul lor s-au împrăștiat  prin oraș, au sărit Zidul ca să se salveze, proviziile de mâncare au fost furate, magazinele au fost  jefuite, iar ciocnirile erau numeroase și violente.

   Însă atunci când  mâncarea din supermarketuri s-a  terminat, copiii au învățat  să-și facă rost de hrană vânând: “ învățaseră să meșteșugărească capcane pentru iepuri; să sape gropi în care cădeau mistreții și cerbii, animalele care pe vremuri se găseau  doar în Grünewald și în celelalte  păduri ale orașului din care, acum, însă, bântuiau nestingherite pe străzi; învățaseră cum să le închidă într-o curte și să le omoare cu săgeți, pietre și cuțite”.

   Dar să revin puțin la cele cinci grupuri rivale: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo.  Fetele  din grupul Havel locuiesc încă din primele luni ale lui 1976 în palatul de pe insula Pfaueninsel, Insula păunilor și sunt conduse de Nora (15 ani). Cea mai bună prietenă a ei este Christa (14 ani), o fată care provine dintr-o familie de medici. Ea și Jakob, unul dintre băieții din Gropius, se cunosc dinainte de epidemie – mama lui mergea să facă curățenie în casa familie Hartmann, părinții Christei.

   Comunitatea  de băieți care s-au adunat la Gropiusstadt este condusă de Sven, care la cei nouăsprezece  ani  ai lui, era cel mai în vârstă dintre toți. În jurul înțelepciunii și a carismei lui, băieții din Gropius au găsit acea armonie unică ce îi deosebește de ceilalți. Ei trăiesc după anumite reguli, importante fiind solidaritatea și colaborarea.

   Deși Sven este un personaj ușor de îndrăgit, alți doi băieți din Gropius mi-au atras atenția – Bernd și Jakob. Despre Bernd am aflat că a făcut școala elementară în Bavaria, lângă Munchen, apoi a fost trimis de mama lui la Berlin și înscris la colegiul catolic din Gropiusstadt. Făcuse acest lucru pentru  a-l ține pe băiat departe de ieșirile necontrolate ale tatălui. Jakob(14 ani), cel mai bun prieten al lui Bernd, este fiul unui jurnalist care nu acceptă compromisurile și ale unei artiste. Este curajos și protector și adesea are tendința de a-și cita tatăl.

“- Tata, continuă el, spunea că oamenii ajung vii în momentul morții, în timp ce alții, când le vine rândul, erau deja morți de multă vreme.“

El și Bernd erau nedespărțiți, dar Jacob încercase mereu să-l țină pe Bernd departe de necazuri. Simțea că e de datoria lui să-l protejeze. Erau de nedespărțit când venea vorba de distracții, când glumeau sau munceau, dar când trebuia să facă ceva riscant, ei bine, în acel caz, lui Jakob îi plăcea să se descurce singur: dacă s-ar  fi rănit, nu ar fi avut de suferit și altcineva doar pentu că fusese alături de el.”

   Grupul din Tegel este condus de o fată pe nume Chloe (18 ani), iar Sven o cunoscuse cândva (îi fusese iubită). Pe cât este Sven de generos, de cinstit și de săritor, pe atât de violentă, egocentrică și nesupusă este Chloe. Ea trăiește cu convingerea că “ virusul instaurase o ordine nouă, minunată: lumea  în care se născuseră, lumea adulților, se sfârșise și începuse o era nouă, a exceselor și anarhiei.

“- Ce sens are să îmbătrânim? repeta noaptea, în jurul focului, celor care alegeau să i se alăture. Singura perioadă în care are sens să trăim este a noastră: trupuri tinere și spirite libere, spunea. Viața este scurtă? Ne vom bucura de ea și mai mult, fără să ne spună cineva ce să facem”.

“- Fiecare să-și vadă de viața lui. Să nu ne deranjam…Dar tu auzi ce spui? Deschide ochii, Sven! Lumea de dinainte a dispărut, s-a volatilizat, spuse ea suflând peste degete și deschizându-le ca pentru a da drumul unor fluturi. Pentru totdeauna. Nu mai avem nimic de sperat și de făcut, decât să ne bucurăm de libertatea pe care acea lume, lumea de dinainte, ne-a refuzat-o.”

    Însă  nimeni nu o întrece în răutate și cruzime pe Wolfrun (14 ani), secunda lui Chloe. De departe este personajul pe care l-am detestat cel mai mult. Până și ceilalți membrii ai grupului se tem de ea și nimeni nu-și dorește ca după moartea lui Chloe, să vină ea la putere. Urăște regulile și, pe zi ce trece, dovedește că este nebună de legat.

“Carne tânără, pericol, exces: iată revoluția celor din Tegel, răspunsul lor la cruzimea destinului. Modul lor de a nega faptul că virusul stinsese un anotimp extraordinar al vieții, acela în care forța trupului este înlocuită de conștientizare și experiență. “

   Tocmai lui Wolfrun îi vine ideea să-l răpească pe micuțul Theo, nepotul Norei, și să-l aducă în Tegel, iar motivul este unul extrem de prostesc, având în vedere  situația în care se aflau cu toții. Theo este un Copil al Morții ( așa îi numesc cei din Tegel pe copiii născuți din mame contaminate în timpul sarcinii și care au murit aducându-i pe lume) și, cum și cei din Tegel au un Copil al Morții(o fetiță pe nume Anneke, singura ființă vie pentru care ea reușește să simtă ceva apropiat de afecțiune), Wolfrun s-a gândit că ar fi fost frumos să aibă doi, o pereche – băiat și fată.

   Nora și Christa vor să-l aducă pe Theo înapoi, dar se gândesc că au foarte puține șanse de izbândă. Altfel ar fi fost situația dacă ar fi fost și un băiat cu ele, așa că s-au gândit să îi ceară ajutor lui Sven, liderul băieților ce locuiesc în Gropiusstadt, dar acesta le refuză. După ce ele părăsesc zona, Jakob, un alt membru Gropius, se hotărăște să traverseze Berlinul înghețat pentru a le ajuta pe fete să elibereze copilul.

“Ajunsese la concluzia că da, simțea că era de datoria lui să o facă, că s-ar fi dus pentru oricine, dar gândul că o face pentru Christa era deosebit de plăcut și cumplit în același timp: foarte plăcut căci era plin de promisiuni și recompense, cumplit căci l-ar fi putut împinge să fie nesăbuit și imprudent. După ce-și spuse aceste lucruri, se concentră  asupra cuvântului “foarte plăcut”; un zâmbet jenat îi ilumină chipul. Îndepărtă îndoielile ridicând din umeri și continuă să meargă.”

   Jakob este capturat de Timo, un membru al grupării Reichtag, dar este salvat de Sven și Bernd. Cei trei se reunesc cu grupul de fete – Nora, Christa și Britta și cu toții pornesc în mare grabă spre ținutul Tegel pentru a-l elibera pe micuțul Theo. Însă pentru a-l aduce înapoi, trebuie să participe cu toții la “Jocurile Morții ”. Vor reuși ei să învingă? În ce constă cele cinci probe?

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Jakob, Christa și prietenii lor. Nu vă lăsați înșelați de numărul mic de pagini pentru că scrisul este foarte mărunt. Asta nu trebuie să vă împiedice să citiți o carte pe care de altfel o recomand tuturor, indiferent de vârstă.


 

Cartea Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
13

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, de Cristina Nemerovschi -Editura Herg Benet

 

Editura: Herg Benet

Colecţia: Radical din 7

Data apariţiei: Noimebrie 2016

Număr pagini: 412

Gen: Psihologic, Thriller psihologic

   În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.

    De fiecare dată când termin de citit o carte care îmi merge la suflet, nu reușesc să-mi adun gândurile, să scriu ceva inteligent. În mintea mea sunt tot felul de idei, fraze, impresii, dar nu știu cum să le dau un sens, o direcție. Scriu, apoi mă trezesc că șterg tot,  nemulțumită fiind de ceea ce fac. Trăiesc cu impresia că nu am cum să redau cu acuratețe povestea. Și mi-e ciudă că pierd atât de mult timp privind monitorul, așteptând să mă liniștesc, să-mi pun ideile într-o oarecare ordine.

   Toate aceste stări mă încearcă și în momentul de față. Vreau să scriu câteva impresii despre romanul scris de Cristina Nemerovschi și tot ce îmi vine acum să spun e un idiot si simplu ”wow”.

   Probabil vă întrebați ce anume m-a atras la “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” și de ce nu reușesc să îmi exprim toate trăirile pe care le-am avut citind această minunată și răvășitoare carte.

   În primul rând , m-a uluit modul în care autoarea descrie acele stări de anxietate, agorafobie, depresie, atacuri de panică, etc. Ba mai mult, m-a surprins plăcut faptul că ea a dorit să abordeze un subiect atât de  tulburător și nu cred că greșesc dacă consider cartea ei ca un fel de îndrumător pentru cei care suferă de tot felul de tulburări/afecțiuni/fobii. Firește că toate aceste lucruri m-au determinat să caut pe internet  mai multe amănunte despre carte. Și într-un final, am dat peste un articol semnat chiar de autoare, în care ne împărtășește motivul pentru care a dorit să scrie o carte cu un subiect atât de  realist.

Pentru prima dată de când scriu, mă bătuse gândul ca “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” să fie o carte de non-ficțiune, mai exact o carte de psihologie/dezvoltare personală, în care să povestesc pe larg experiența mea cu anxietatea. A avut chiar un titlu provizoriu: “Drumul înapoi”. Mi-am dorit mult să o scriu în ziua în care am citit pe diferite forumuri că un mare număr de oameni care suferă de anxietate generalizată, agorafobie, atacuri de panică, depresie ajung să se sinucidă în punctul în care eram eu atunci – o persoană complet nefuncțională, care nu avea deloc o perspectivă încurajatoare în față, înainte să înceapă tratamentul. Sigur, atunci nu știam și nu credeam că o să fiu mai bine, dar mi-am spus că dacă voi fi, o voi scrie. Am început-o sub formă de jurnal, o carte de non-ficțiune, dar ceva nu mă atrăgea la ea. Întotdeauna, până acum, când am scris, am fost într-o transă, m-am simțit incredibil de vie, de motivată, de fericită – cu manuscrisul ăsta nonfictiv nu se întâmpla asta. Atunci mi-am dat seama că nu este ceea ce fac eu cel mai bine – să spun povești inspirate din realitate, dar povești, cu cap, trup și picioare, cu personaje care să vă fascineze, să vă trezească, să vă schimbe. Și mi-am dat seama că trebuie să combin ceea ce aveam de spus despre anxietate cu o poveste cu care cititorii să rezoneze. Așa s-au născut Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Nu am lăsat nimic pe dinafară din tot ce voiam să povestesc din experiența mea personală, absolut deloc, atât că i le-am transferat Anei, personajul principal.

    În al doilea rând, am apreciat faptul că în cea de-a doua parte a cărții, s-a trecut de la un roman psihologic, la un thriller condimentat cu câteva scene erotice. Mi-a plăcut modul cum autoarea s-a jucat cu mintea mea, făcându-mă să-mi imaginez tot felul de scenarii. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei povești.

    Având în vedere că aceasta a fost prima carte a Cristinei Nemerovschi pe care am citit-o, trebuie să recunosc că am avut mari emoții atunci când am început să o parcurg. Descrierea mă intrigase suficient de mult cât să-mi doresc să  o citesc, dar habar nu aveam de stilul autoarei. Nu aveam mari așteptări în privința ei, dar îmi doream din tot sufletul ca prima impresie să fie una bună. Nicio clipă nu m-am gândit că voi fi sedusă de la primele fraze. Nicio clipă nu am bănuit cât de motivată voi fi să cunosc povestea Anei.

 Dacă într-o dimineață ai deschide ochii și ai vedea că ești tot în camera ta și în patul tău, dar te-ai transformat aproape în altcineva și trebuie să iei totul de la capăt?

Ți-ar fi greu? Ai renunța?

 Ai tresări, bucuros de provocarea asta?

Ți-ar fi indiferent că te-ai pierdut?”

 “Noi suntem învingătorii.

 Cei în interiorul cărora s-a stricat ceva, așadar s-a trezit.

 Cei care simțim totul. Cei pe care ne rănește fiecare zi, cu fiecare clipă pe care o aduce.

 Cei vulnerabili și curajoși. Cei fără limite. Cei care înțelegem, noi cei care suntem pe de-a-ntregul în fiecare întâmplare din viața noastră.

Actorii ei, nu spectatorii.

Cei care schimbăm.

Noi, cei care trăim pentru a simți, oricât de periculos s-ar dovedi într-un final asta.

 Noi nu pierdem nimic (…) Ei pierd. Clipele, zilele, totul. Pentru că le iau de-a gata ca și cum le-ar merita. Nu luptă ca noi, pentru fiecare gură de aer, pentru fiecare dimineață în care te trezești viu, pentru fiecare zi dusă până la capăt.

 Noi suntem cei vii, iar oamenii care rămân vii nu pot fi decât învingători.  “

    Romanul Cristinei Nemerovschi este deosebit de realist, tocmai pentru că tratează  o gamă largă de subiecte precum trauma, suferința, boala, moartea, iubirea, sinuciderea, depresia etc. Nu e genul de carte pe care o poți citi în mod superficial, ci dimpotrivă, trebuie să-i acorzi toată atenția și, dacă se poate, să înțelegi toate stările și sentimentele personajelor, fără să încerci să le judeci comportarea.

    Povestea fiind narată la persoana întâi singular, m-a făcut să trăiesc cu impresia, mai ales la început, că este scrisă sub formă de jurnal, un jurnal în care Ana își deapănă amintirile (copilăria, relația cu părinții, sora și iubitul, perioada de studenție) și povestește pe larg despre stările și sentimentele sale, despre moartea mamei, cum a debutat anxietatea ei și ce s-a întâmplat cu ea de când s-a internat în sanatoriu.

 “Acum, de când eram bolnavă, mi se părea că în rândul oamenilor nu pot decât să mă fac de râs. Să fiu o pacoste atât pentru mine, cât şi pentru ei. Trăgeam de mine să rămân conştientă, trează, să nu alunec în amorţeală, şi ei în general observau, şi mă întrebau dacă mă simt bine, dacă au făcut ceva care m-a deranjat… şi atunci era de o sută de ori mai rău, pentru că începeam să mă simt vinovată pentru faptul că nu pot fi eu însămi, relaxată şi funny, aşa cum obişnuiam pe vremea când le spuneam glume, le povesteam întâmplări amuzante sau pur şi simplu îi ascultam vorbind despre ceva ce conta pentru ei. În ultimele luni, plecasem de fiecare dată dintre oameni cu coada între picioare şi cu ochii în lacrimi.”

    Ana (22 ani) este o tânără ce suferă de anixietate generalizată, cu tulburări de anxietate socială și agorafobie. Înainte fusese o fată sănătoasă, normală, sociabilă, studentă la două facultăți, dar moartea mamei a zguduit-o în asemenea măsură, încât ajunge să aibă crize de anxietate, atacuri de panică, coșmaruri. Toate aceste tulburări o fac să renunțe la iubit, își îngheață anul la ambele facultăți și se internează într-un sanatoriu aflat  într-un “loc rupt de lume, într-un decor de vis, în care erai lăsat în pace să te reconectezi cu părțile din tine care păreau că-ți scapă ”.

    Aici se împrietenește cu Punky, un  puști rebel cu creastă verde care “ trăiește pentru “muzica punk, alcool de orice fel și arme”. Toată lumea îl privește cu teamă, cu reținere, și-l ocolește pe cât posibil și doar Ana îl privește cu compasiune.  

 În fiecare zi, la ora 6 și 20, Ana se duce la baie să fumeze un joint și îl urmărește de la geam pe tânărul de care se simte foarte atrasă – pe Sin (19 ani) cel superb, minunat, curtenitor, sofisticat și narcisist. Acesta se cazase într-una din căsuțele mici de lemn din apropiere, la câteva zile după ce ea venise la sanatoriu. Însă el nu a venit singur, ci însoțit de iubita lui, frumoasa și excentrica Sagri(40 ani), o scriitoare de romane thriller ce suferă de depresie de mai mulți ani și care fusese și ea cândva internată  în același sanatoriu. 

    Ana se împrietenește cu cei doi,  se află mai mereu în compania lor și puțin câte puțin, ajunge să se îndrăgostească de Sin. Tot ce simțea pentru el venea parcă în contradicție cu boala ei, iar când se gândea la Sin, își dorea să  trăiască, să iasă la suprafață, să aibă un viitor.

 Pur și simplu, îmi dădeam  voie să plutesc în îndrăgostirea asta, pentru că era o mică și palidă luminiță în haosul întunecat în care mă scufundasem timp de câțiva ani”.

     În scurt timp, la sanatoriu își face apariția și sora Anei, care s-a decis să stea și ea aici pentru o scurtă perioadă de timp. Cris este o tânără de 14 ani care suferă de tulburări psihice(suferă de bipolaritate). Este genul de  adolescent-problemă, caracterul ei neîmblânzit și tulburările de personalitate pe care le avusese dintotdeauna o împiedicaseră să se înțeleagă cu alte persoane. Devenea violentă mult prea ușor și i se părea firesc să-și impună de fiecare dată părerea. Perioadele de tristețe inexplicabilă erau înlocuite des cu excese de veselie și vitalitate care o făceau atât de populară și de iubită. Așa că nu e de mirare că în scurt timp începe o relație cu Punky.

    În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile.

Am alergat fără suflare până în miezul înghesuielii, i-am dat pe toți la o parte și m-am uitat în jos, de unde câțiva oameni ridicau cu o frânghie ceva ce…părea un cadavru.”

 

   O persoană care făcea parte din acest grup, este găsită moartă în râpa din apropierea sanatoriului. E vorba de o  sinucidere sau o crimă? Ce se întâmplă cu Ana și ceilalți prieteni ai ei?  Vă invit să descoperiți restul în carte.

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată ” este o carte greu de citit din cauza stărilor prin care trec personajele, dar este și mai greu să o lași din mână.

 

Fragmente:

„Oamenii care nu au avut niciodată o tulburare psihică nu vor putea vreodată să vadă realitatea prin ochii cuiva care suferă de depresie clinică. Lumea e diferită prin ochii noștri. Nu poți să ne vorbești cu entuziasm și optimism despre mâine, despre viitor. Pentru noi, cuvintele astea nu mai au semnificație. Noi trăi într-o lume de vată murdară. În orice parte îți arunci privirea, totul e gri. Gri infinit. Mâine e gri. Viitorul e gri. Și, când nu mai poți de atâta gri, alegi să ieși din vată. Fiecare așa cum e în stare.”

„De-a lungul vieții mele, nu fusesem întotdeauna o învingătoare.

Uneori, fugisem de ceea ce simțeam. Uneori, ascunsesem ceea ce eram. Alteori renunțasem la mine, pentru că voiam să fiu percepută într-un anumit fel de către cei din jur. Da, purtasem măști.

Îmi părea rău după zilele mele pierdute și îmi promiteam că de-acum înainte voi trăi, orice ar fi.

„Pentru zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Trăiește-le, până la capăt.” , îmi scrisese Sagri pe prima pagină din Diavoli orbi.”

“Toți cei defecți suntem învingători, să nu uiți asta. Și, când va veni vremea, ajută și tu un învingător să-și găsească drumul. E greu doar la început. Pe urmă, e o bucurie.”

“Știu că o să mai am obsesii. Știu că foarte probabil o să mai am și depresii. Știu că anxietatea va fi mereu acolo, gata să sară în față oricând și să încerce să preia controlul, numai pentru că e convinsă că poate. Știu că atacurile de panică vor rămâne pentru mine ca niște colegi de școală primară; ne vom mai vizita din când în când, sau ne vom întâlni pe stradă, și ne vom minuna de cât de tare ne-am schimbat cu toții și, în același timp, ceva din noi a rămas la fel și așa va fi pentru totdeauna. Știu că mă voi mai simți defectă până în ultima fibră, și fără vindecare.

Știu și că, dincolo de astea, vor mai fi și multe alte sentimente. Știu că am să mai fiu fericită.

Știu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar știu la fel de bine și că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă și vie, la fel ca întotdeauna.

Iar asta, azi, acum, îmi este de ajuns.”


Editura_Herg_Benet

 Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, de Cristina Nemerovschi a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

               Pecetea morţii, de Veronica Roth- Editura Corint

Titlul original: Carve the Mark

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 496

Gen: Science Fiction; Fantasy; Young Adult

    În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei și a dragostei într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

Pe o planetă stăpânită de violență și răzbunare, într-o galaxie unde unii sunt favorizați de soartă, toată lumea posedă un har, o putere unică menită să dea formă viitorului. În vreme ce majoritatea are de câștigat de pe urma acestui har, unii nu au aceeași soartă, abilitățile lor făcându-i vulnerabili în fața controlului celorlalți. Își vor putea aceștia recăpăta darurile, soarta și viețile? Vor fi ei capabili să întoarcă balanța de putere în această lume?

“Roth prezintă o lume detaliat construită, plină de intrigă politică și aventură, adesea brutală, însă pătrunsă de o emoționantă poveste de dragoste. Fanii lui Roth vor aștepta cu entuziasm urmarea.” – Booklist

     Având în vedere că mă număr printre cititorii care îndrăgesc trilogia Divergent (cu toate că nu sunt de acord cu finalul seriei; un anumit eveniment petrecut în Experiment m-a făcut să nu mai pot duce lectura până la capăt), mi-am dorit foarte mult să citesc “Pecetea morții”, chiar dacă descrierea de pe copertă îmi semnala faptul că voi avea de-a face cu un roman SF.

   Și de această dată, curiozitatea nu mi-a dat pace până nu am aflat mai multe amănunte despre carte. Mare mi-a fost surprinderea când am descoperit că Veronica Roth a scris și rescris povestea încă de când avea 12 ani și că pentru o perioadă de cinci luni a trăit la Cluj.

pecetea-mortii_1_fullsize

    Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri (plante precum năgară, ogra, floare-de-gheață, floare-de-tihnă; stiluri de luptă – altetahak, elmetahak, zivatahak) și termini precum flux, har-flux, undă-flux și nici acum nu sunt convinsă că am înțeles în totalitate cum funcționează lumea creată de autoare. Însă glosarul de la finalul cărții m-a ajutat să ies din starea de confuzie. Dar în ciuda celor menționate, povestea a început să mă prindă în mrejele sale, din momentul în care s-a făcut trecerea și la alte genuri pe care le apreciez mai mult – fantasy și young adult.

   Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul în care Veronica Roth a creat lumi noi, cu tot felul de planete, limbi, oracole, haruri etc. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Universul prezentat în carte este compus din nouă națiuni-planete: Othyr, Pitha (planeta de apă),Tepes (planeta deșertică), Kollande, Ogra, Essander, Zold, Trella și Thuvhe/Urek (planeta de gheață). Teoretic, fiecare națiune-planetă este independentă, însă Adunarea (organul de conducere  al galaxiei) reglementează negoțul, armele, tratatele, călătoriile și aplică legile în spațiile nereglementate. Fiecare planetă din galaxie are trei oracole (unul care se înaltă, unul care stă și unul care cade), iar acestea împart destinele ca pe niște daruri unor persoane speciale. Destinele făceau ca anumite familii să fie importante (precum familia Noavek).

Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

   Peste fiecare planetă din galaxie curge un fel de energie – flux. Acesta curge prin toate lucrurile care au viață, circulă prin fiecare persoană care respiră. În carte este descris ca o putere invizibilă care le conferă oamenilor abilități și poate fi canalizat în nave, mașinării, arme. Har-flux este un rezultat al fluxului care curge printr-o ființă. Sunt abilități, unice pentru fiecare persoană, care se dezvoltă în timpul pubertății și nu sunt mereu favorabile. De exemplu, personajele principale din “Pecetea morții” au următoarele har-flux: Akos poate  anula puterile celorlați oameni; Cyra poate să rănească pe oricine o atinge, însă harul ei o face să simtă o durere continuă (harul o face să cheme durerea în ea și să o proiecteze în alții), iar harul lui Ryzek îi permite să facă schimb de amintiri cu alți oameni.

Pecetea mortii 2

   Acțiunea din “Pecetea morții” se desfășoară pe planeta Thuvhe, cunoscută și ca “planeta de gheață”. E locuită atât de thuvhesiți, cât și de shoteți. Shotet este un popor, nu o națiune-planetă și erau vestiți pentru comportamentul lor brutal și fioros. Își crestau linii pe brațe pentru fiecare viață pe care o luau și își antrenau până și copiii în arta războiului. De asemenea, ei erau unici prin faptul că urmau fluxul prin galaxie, detașarea lor de locuri și posesiuni este ceva singular. Noavek este familia conducătoare din Shotet și sunt vrăjmașii familiei Kereseth din Thuvhe.

   Romanul este redactat din perspectiva celor două personaje principale, Akos și Cyra, și avem astfel posibilitatea să le aflăm trecutul, amintirile și să le înțelegem comportamentul.

   Cyra Noavek e sora lui Ryzek, brutalul tiran care conduce poporul Shotet. Ea și-a descoperit harul la vârsta de opt ani, în urmă unui eveniment extrem de înfiorător. La acea vreme, suveran în Shotet era tatăl ei, Lazmet Noavek, un bărbat despotic care și-a silit băiatul, pe Ryzek ( în vârstă de optsprezece ani), să execute un prizonier. Iar în momentul în care Ryzek și-a utilizat harul pe Cyra – făcând schimb de amintiri cu ea, atunci s-a declanșat și har-fluxul.

Când mâna lui mi-a găsit obrazul, pe sub pielea mea au răsărit niște vene întunecate, negre ca smoala, care semănau cu niște miriapode, cu niște împletituri de umbre. Au pornit din loc, târându-mi-se în sus pe brațe, aducându-mi  fierbințeală în obraji. Și durere.”

“Venele întunecate îmi aduseseră durere; întunericul era durere, iar eu eram plămădită din durere, eu eram însăși durerea.”

Pecetea mortii 1

   Harul ei îi conferă durere, dar și putere lui Ryzek – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra (cunoscută și ca “Biciul lui Ryzek”) e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

Prin Shotet și Thuvhe circulau zvonuri despre mine, încurajate de Ryzek – și poate că acele zvonuri călătoriseră prin toată galaxia, de vreme ce toate gurile adorau să comenteze despre clanurile predestinate. Acestea vorbeau despre agonia pe care o puteau stârni mâinile mele, despre un braț înțesat de la încheietura mâinii la umăr și înapoi de peceți ale morții, și despre mintea mea, aflată în pragul nebuniei. Oamenii se temeau de mine și mă detestau în aceeași măsură. Însă această versiune a mea – această fată distrusă, care nu făcea decât să scâncească – nu era acea persoană despre care se vorbea.”

   Akos Kereseth e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginită. Interesant e faptul că el înțelege foarte bine limba shoteta și comunică foarte bine cu shotiții, deși afirmă că nu le-a învățat niciodată limba. Mai târziu se descoperă că el are o mai mare afinitate cu cultura celor din Shotet decât cu cea Thuvhe.

   Viața lui Akos se schimbă din ziua în care are loc o alertă de urgență venită dinspre Adunare. Akos și frații lui, Eijeh și Cisi, află de la tatăl lor că Adunarea și-a asumat răspunderea să anunțe destinele celor predestinați. De obicei, destinul unei persoane nu e făcut public decât după ce moare, fiind cunoscut doar de aceasta și de familia sa, dar acum situația e alta și toată lumea știe care sunt destinele fraților Kereseth.

   Îngrijorat pentru soarta copiilor săi, tatăl îi ia de la școală, dar atunci când revin cu toții acasă, găsesc trei soldați shoteți în camera de zi, care au venit în mod special pentru oracol și pentru unul dintre copii (cu toate că nici ei nu știau care anume este acela). În încăierarea produsă, tatăl copiilor este omorât, iar Akos reacționează violent: reușește să scape din cătușe, fură un pumnal și  îl omoară pe unul dintre soldați.

    Akos și Eijeh sunt capturați de soldații din Shotet și duși în fața tiranului Ryzek. Abia acum se descoperă care sunt de fapt destinele celor doi frați. În timp ce destinul lui Akos e să moară în servicul familiei Noavek, să moară slujindu-l pe Ryzek, Eijeh  are un destin aparte: să prevadă viitorul galaxiei. Așadar, va fi următorul oracol de pe planeta de gheață.

   Abia după doi ani, Cyra și Akos se întâlnesc față în față pentru prima oară, iar în momentul în care Ryzek îi cere să-l atingă pe tânăr, se produce un lucru interesant. Akos, datorită harului său, întrerupe fluxul atunci când atinge mână fetei și, în același timp, face ca durerea ei să dispară.

“Am întins mâna spre Akos și întunericul s-a împrăștiat sub piela mea precum cerneala vărsată dintr-o călimară. Mi-am atins mâna de a lui și m-am pregătit să-l aud urlând.

 În schimb, toate umbrele-flux au dat înapoi și au dispărut. Și, odată cu ele, și durerea mea.” 

   Având în vedere că singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viată de acolo și să revină împreună acasă, se folosește de faptul că poate să anuleze harul lui Cyra și îi cere să facă un târg: el îi poate oferi acea alinare a durerii de care ea are atât nevoie, iar Cyra  trebuie să-l învețe să lupte. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc? Vă las pe voi să aflați răspunsul.

   V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele petrecute la începutul cărții. Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu Cyra si Akos.

“— Presupui că sunt brutală fiindcă asta e ceea ce-ai auzit, am comentat eu. Ei bine, ce zici de ceea ce am auzit eu despre tine? Ești sensibil, un laș, un fraier?
— Tu ești o Noavek, a spus el cu încăpățânare, împreunându-și brațele la piept. Ai brutalitatea în sânge.
— Nu eu am ales sângele care-mi curge prin vine, am replicat. Așa cum nici tu nu ți-ai ales destinul. Tu și cu mine am devenit ceea ce am fost meniți să devenim
.”

Nota 10editura-corint

Cartea Pecetea morții de Veronica Roth a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

by -
9

Ne putem vindeca-epilogul seriei Divergent de Veronica Roth

    “Ne putem vindeca”, epilogul seriei Divergent de Veronica Roth, este o scurtă povestire despre viața lui Four, acțiunea având loc la cinci ani după evenimentele din Experiment.

   În cele 15 de minute cât vă ia să citiți cele 42 de pagini, aveți ocazia să reintrați în lumea fantastică din Divergent, să vă reîntâlniți cu personajele preferate (Four, Christina, Caleb Prior, Shauna, Zeke, Cara, Matthew, Nita, Johanna, Evelyn), să fiți alături de ei la trierea recruților care se face din an în an, să aflați ce au mai făcut în toată această perioadă, dar mai ales o să descoperiți care sunt gândurile,  trăirile şi fricile resimţite de Four și spre cine a ajuns să-și îndrepte atenția.

   Epilogul a fost oferit gratuit celor care au comandat cartea Pecetea morții (care nu are nicio legătură cu seria Divergent) exclusiv pe site-ul Editurii Corint. S-a procedat în acest fel tocmai pentru că autoarea a impus această restricție.

epilog Ne putem vindeca

FRAGMENTE:

“De când m-a împiedicat să înghit serul memoriei, am avut încredere în ea într-un fel în care n-am avut niciodată în altcineva. Sunt de părere că o persoană care te-a văzut atât de slab și n-a folosit asta niciodată împotriva ta e demnă de acea încredere. Dar tot mi-e greu să recunosc față de ea o altă vulnerabilitate, ba chiar să și rostesc acele cuvinte cu voce tare.”

“În sfârșit, arunc o privire prin jur. Mulțimea adunată la baza Carierei, în apropiere de marginea prăpastiei, este densă și multicoloră, așa cum n-am mai văzut-o niciodată. Și oamenii – tineri și bătrâni și alte categorii de vârstă între ei, ținând pahare la piept și vorbind. Ochii mei caută și-acum diviziunile facțiunilor, dar nu găsesc niciuna – nici măcar la mine, cu cămașa albă ca în Candoare, jenșii albaștri că în Erudiție și pantofii negri ca în Neînfricare.

Acum suntem doar oameni.”

“Tobias, la optsprezece ani ești prea tânăr ca să te gândești că nu mai poți avea un alt lucru bun în viața ta. Prea tânăr ca să nu o dai în bară iar și iar sau… să nu te vindeci. Prea tânăr, iar tu ești prea… Lasă fraza în aer. Tu ești prea bun ca să nu-ți trăiești viața.”

“Muncim și visam. Luptăm, râdem și ne îndrăgostim. Mergem mai departe.

Și ne vindecăm.”

Ne putem vindeca

 

“- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

     Jocul necromanţilor, de Şerban Andrei Mazilu-Editura Crux Publishing

Editura: Crux Publishing

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 369

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

 Seria Cronici din Voss : 1. Anotimpul pumnalelor; 2. Jocul necromanților

   La solicitarea fanilor, Andrei Mazilu revizitează Arhipelagul Voss cu romanul Jocul necromanților, căci multe lucruri au rămas nerezolvate după ce eroii au ieșit din scenă la finalul romanului Anotimpul pumnalelor. După Cădere, Imperiul se confruntă cu și mai multe forțe oculte hotărâte să distrugă definitiv echilibrul dintre Bine și Rău. Până și zeul Moarte se simte neputincios în fața haosului ce pare că vrea să consume sufletele tuturor muritorilor. Dar Thanos are propriile lui arme: Ordinul Corbilor, compus din cinci asasini ce au un singur scop – menținerea balanței Creației cu orice preț. Întotdeauna există un rău mai mare, iar vechi dușmani pot deveni prieteni atunci când se confruntă cu Întunericul absolut. Pumnalele taie în carne vie, jocuri politice se fac și se desfac, mistere vechi sunt scoase la iveală și noi eroi își fac apariția. Personaje memorabile, o cursă pe viață și pe moarte, o poveste de dragoste cum puține mai sunt și un univers fantastic de o profunzime tulburătoare. 

   Anul trecut am citit pe nerăsuflate “Anotimpul pumnalelor”, primul volum din seria Cronici din Voss și am avut ocazia să descopăr o lume magică și întunecată, în care nu am fost doar un simplu spectator. Simțeam că sunt alături de Corbi, că fac parte din grupul lor. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția următorului volum!

Jocul necromantilor

   “Jocul necromanților” este un roman complex, care te bulversează, te îngrozește și te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf. Are aventură, intrigă, mister, trădări, practici oculte, mituri și legende, manifestări supranaturale, un strop de romantism, dar și planuri diabolice, crime oribile, evenimente terifiante (unele scene fiind de o duritate greu de digerat) care te solicită din punct de vedere emoțional.

   Sunt multe lucruri care mi-au plăcut: complexitatea personajelor, stilul figurat abordat de autor, ritmul amețitor, numeroasele întorsături absolut surprinzătoare, situațiile limită care te țin în suspans pană la final, acțiunea care se desfăşoară pe mai multe planuri. Nici acum nu-mi dau seama cum autorul a reușit să scrie o poveste atât de amplă, cu o acțiune atât de intensă, să fie atent la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu uşurinţă într-o lume fantastică de care greu se mai poate desprinde la final.

   De asemenea, am apreciat faptul că în acest volum am găsit informații despre istoria Imperiului Voss, ascensiunea, moartea și învierea lui Turek, descendența vrăjitoarei Savannah, istoria Corbilor și multe detalii despre zeități și culte.

   Așa cum v-am spus și în “Anotimpul pumnalelor”, avem de-a face cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală (deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor), populată de o serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii, vârcolacii și moroii, dar și de zeități, forțe oculte, vrăjitoare, stafii. Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de  Ordinul Corbilor, o organizație de asasini care acționa în numele zeului Thanos, cel care menține echilibru viață-moarte.

Jocul necromantilor 2

   La finalul primului volum am asistat la niște evenimente tulburătoare. În urma războiului purtat între Mequette și Corbi, cei din urmă au învins, iar viziunea lui Septimus I s-a împlinit: dinastia Voss a fost eliminată.

   Însă lucrurile nu s-au terminat acolo, așa cum s-a crezut. Se pare că vrăjitoarea Savannah nu doar că o manipulase în mod subtil pe ambițioasa contesă Madeline Mequette, cea care își dorea să devină împărăteasa lumii, nu doar a Imperiului, dar ea se și prefăcuse ani în șir a fi un aliat al Corbilor, ascunzând cu măiestrie adevărata ei identitate și rolul ei în învierea lui Turek Marteen, teribilul inamic al lui Thanos, zeul Morții. Miile de victime ale războiului nu au fost decât un tribut, ceva necesar pentru a-l aduce înapoi pe Turek, călugărul sanctificat de Biserica Triumviratului, cel care biruise cândva vârcii și moartea. Iar în “Jocul necromanților” aflăm că el  a revenit pe tărâmul oamenilor pentru a cuceri lumea cu o armată de cadavre ambulante.

   Iar în privința celor doi Corbi, Aendo Assermore și Jessah (Loup), lucrurile stau altfel față de ceea ce am crezut inițial. După ce o executaseră pe contesa Mequette la ordinul lui Thanos, ambii își închipuiseră că misiunea lor se sfârșise. Aendo reușise să o convingă pe Jessah să părăsească împreună Arhipelagul, să fugă pe o mică și izolată insulă numită Levand. Îi spusese că “atât  ucigașul Assermore, cel mai eficient asasin de pe acele meleaguri, cât și înfricoșătoarea Loup – așa cum Jess fusese poreclită – trebuiau să dispară; că se achitaseră de orice datorie față de zeul Moarte și că, dacă exista un picur de echitate în univers, își câștigaseră  pe deplin dreptul să își trăiască în pace restul zilelor.” Însă și-au întârziat plecarea și au ajuns prizonierii lui Turek.

   Acțiunea din “Jocul necromanţilor” debutează  cu un eveniment cutremurător. Inspectorul de Miliție Franco Baudelaire pătrunde în casa profesorului Rimm (despre care aflăm ulterior că este unul dintre slujitorii lui Turek) și îi citește corespondența și notițele din jurnal, notițe care confirmau faptul că Rimm avea cele mai groaznice intenții. Acesta vorbea despre ritualuri științifice (referindu-se la experimentele sale pe cadavre) și despre cât de încântat era că putea contribui la “ascensiunea tânărului zeu”. Însă atunci când pătrunde în mansarda reședinței Rimm descoperă ceva absolut sinistru.

“Pe tărgile dinăuntru, cadavre mai mult sau mai puțin proaspete zăceau eviscerate, iar pe pereți, în cuie, fuseseră atârnate părți anatomice ale mai multor animale. Tavanul era înlocuit de bare butucănoase, astfel încât să permită gerului să conserve ”materia primă”, în timp ce fulgi rătăciți de zăpadă se așternuseră peste leșuri și peste uneltele de pe bancul de lucru. Într-un colț, însă, micul altar spurcat nu își găsea locul în decorul relativ…tehnic. Lumina alburie de afară se revărsa peste Ochiul lui Thanos, în irisul căruia cineva înfipsese un cuțit de lamă vălurită. Sub el, într-un vas de lut, sânge negru se închega sub rafalele de vânt înghețat, înconjurat de bucăți de oase și stranii amulete din cupru.”

   Exact în acel moment, inspectorul se trezește față în față cu o creatură înfricoșătoare. Trupul îi  duhnea a putreziciune, mâinile îi erau umflate, degetele fiindu-i prevăzute cu gheare în loc de unghii, zeci de copci îi împodobeau pieptul și abdomenul, iar capul era prevăzut cu două perechi de ochi fără pleoape, urechi de lup, nas despicat și coarne de berbec. Iar când a glăsuit, printre buzele-i împietrite, Baudelaire a realizat că altcineva i se adresa și nu arătarea.

 “- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

   După ce inspectorul reușește să distrugă acea mostruozitate, în casă pătrund alte șase creaturi înfiorătoare, ce “scheunau și hâsâiau sălbatic, dornice de sange”.

  Din fericire, Baudelaire este salvat de câțiva agenți ai Serviciului Secret, iar în scurt timp  se va afla în fața lui Cassius Rho, noul lider al Serviciului Secret, și a lui Moon Thatcher Lillycatcher, fostul ministru al Științei și Dezvoltării. De la aceștia află că ei și sectanții se luptă pentru controlul Mlaștinii. Informatorii au observat că lunaticii sunt din ce în ce mai numeroși, că își fac simțită  prezența în întreg Arhipelagul, dar nicăieri mai mult ca în acest loc. Nimeni nu știe de ce  s-au strâns într-un număr atât de mare. Și tot de la ei află că medicul legist Daelin Dawson, curajoasa lui protejată, a reușit să se strecoare în sediul loc secret și i-a ajutat să scape de dăunători, în doar șase zile.

   De fapt,  încă de la dispariția împăratului, omorârea tuturor baronilor și eliminarea comerțului cu tutun, întreg Arhipelag Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) este dominat de haos, iar Serviciul Secret abia mai reușește să mențină o oarecare ordine.

   Între timp, subteranul clocotea în corul de imnuri, în nebunia colectivă, în sângele vărsat fluvii spre gloria stăpânului Turek. Din sutele de zeloți care, de bunăvoie, se supuseseră pletorei de  chinuri inimaginabile, doar câteva duzini mai respirau, deși mintile nu le mai aparțineau demult, iar flăcările devotamentului nebunesc carbonizaseră orice urmă de suflet ar mai fi posedat. Doar unei mâini de necromanți li se permisese să își păstreze o oarecare rațiune – destulă încât să acționeze inteligent, să se poată folosi de viclenia și învățăturile pe care cel ce aspira să devină zeu le împărtășise cu ei.”

Jocul necromantilor 3

   Cei patru necromanți, locotenenții lui Turek, au fost aleși nu doar fiindcă posedau titluri și relații cu anumite cercuri sociale la care secta nu avea acces, ci datorită unui nivel de educație pe care restul nu îl aveau, dar și pentru că  erau “înzestrați” cu diverse tipuri de perversitate. John Taft (Sculptorul), al cărui aspect inocent nu trăda câtuși de puțin adevărata-i fire, este demonul care ucide femei. Nu s-a dovedit a fi doar un nebun original, ci și un necromant inovativ. Ulfmar Kay este pe cât de viclean și ambițios, pe atât de iscusit în arta întunecată; era versatil, adaptându-se în funcție de mediu oricărei situații, reușind să își farmece fără efort interlocutorul. Yvette Von Erikson este genul de femeie avidă de putere. A fost recrutată și instruită chiar de preoteasa-vrăjitoare Savannah. Ezrah Rimm, a cărei loialitatea față de Turek este totală, este cel mai ordonat, minuțios, răbdător slujitor, anticipând cu mult talent intențiile cultului, fiind capabil să ucidă întreaga populație a insulei.

   Turek cere celor patru  necromanți să îndeplinească anumite sarcini. Kay va trebui să recâștige controlul asupra Mlaștinii, să preia Universitatea și să saboteze întâlnirea prefecților. Lui Taft i se ordonă să-și folosească toate trucurile pe care le cunoște și toate ritualurile pe care le-a învățat pentru a-l ucide pe inspectorul Baudelaire. Yvette Von Erikson are misiunea de a o găsi și captura  pe  vrăjitoarea Savannah, iar lui Rimm i se dă cea mai importantă dintre misiuni. Stăpânul îi cere nu doar să-l elibereze pe Aendo Assermore, dar să îl și ajute să se pună pe picioare. Trupul zdrobit al Corbului trebuia “reparat” rapid, pentru ca apoi, prin orice mijloace, el trebuia să fie convins să recupereze un artifact.

  Adevărul e că cei doi Corbi, Aendo și Jessah, au fost prizonieri în tot acest timp, au fost bătuți, torturați, ba ea chiar a fost silită să îi despice carnea zile la rând (sub amenințarea execuției bărbatului iubit, Jessah fusese nevoită să ia locul torționarului implorându-i de fiecare dată iertare lui Aendo cât ea decupa în carnea lui). Uneori caznele durau ore întregi și Aendo ar fi  fost mort până acum, dacă vrăjitoarele nu i-ar fi administrat  forțat licori curative.

“Dintre toate armele lui Thanos, Aendo Assermore fusese cea mai devastatoare, binecuvântat de zeu cu abilități pe care nici un alt asasin nu le avusese până atunci. Putuse odată să invoce întreaga armată a vârcilor, să se transforme în umbre si să comunice cu gândul, dar acum nu mai poseda nici unul din toate acele daruri…” 

   Va accepta el să recupereze acel artefact, atât de necesar lui Turek Marteen? Dar locotenenți, își vor îndeplini sarcinile? Va reuși Turek să învingă Moartea, să îl ucidă pe Thanos? Se vor mai putea reuni cei cinci Corbi? Cine va învinge?

“Dacă Turek reușește să ducă la îndeplinire ritualul, nu doar că nimeni nu va poseda acea viață veșnică pe care el a promis-o, ci va elibera Răul suprem. Împreună, în această realitate, cei patru demoni vor distruge orice urmă de viață; se vor răzbuna pe zeul ce ne veghează, trecând în tărâmul lui și consumând suflete fără număr. Nu îmi pot decât imagina cât de puternic ar fi afectat echilibrul Creației și ce efect ar avea asupra altor lumi… Însăși soarta Universului se află în mâinile noastre”.

   “Jocul necromanților“ este un roman complex, fascinant, care pur și simplu răscoleşte sufletul cititorului. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene șocante, multe intrigi, dragoste și foarte multă magie.

 Nota 10

Crux Publishing logo

Cartea Jocul necromanților de Șerban Andrei Mazilu, a fost oferită pentru recenzie de către Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru.”

      O minciună nevinovată de K.A. Tucker – Editura Epica

   Volumul 2 din seria “Zece respirații scurte”

Titlul original : One Tiny Lie
Traducere : Gabriela Stoica
Editura : Epica

Colecția: EpicLove
Nr. pagini : 368
Anul apariției: Noiembrie 2016

Gen : Romance, New Adult, Young Adult

Cotație Goodreads : 4,3

Seria Ten Tiny Breaths (Zece respirații scurte) : 0.5. In Her Wake (2014); 1. Zece respirații scurte – Ten Tiny Breaths (2012); 2. O minciună nevinovată – One Tiny Lie (2013); 3. Four Seconds to Lose (2013); 4. Five Ways to Fall (2014)

   Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli. 

  „— Întotdeauna te voi face sa fii mândru de mine, tati.” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Livie i le-a adresat tatălui ei.

   În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

   Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?

   “Întensă, plină de emoție și cu foarte multe scene fierbinți… K.A. Tucker nu lasă niciun sentiment neatins. O lectură care te va ține prizonier până la ultimul cuvânt.” – Colleen Hoover

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit “O minciună nevinovată” și încă mă simt de parcă m-am dat într-un mountain rousse. Am savurat fiecare moment în parte, am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, am plâns atunci când o vedeam pe Livie rănită de vorbele sau faptele lui Ashton și, spre final, am simțit că mi se tăie răsuflarea din cauza destăinuirilor făcute de protagonist.

   Am avut câteva temeri atunci când am început să citesc povestea lui Livie. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul fată bună – băiat rău și eram convinsă că mare parte din acțiune se va concentra pe cumințirea “bestiei”. De asemenea, îmi era teamă că acest roman nu se va ridica la nivelul primului volum din serie și mă va plictisi. Se pare că m-am înșelat. Nu în totalitate, dar suficient de mult.  

   Poate că “O minciună nevinovată” nu are la fel de multe elemente dramatice ca “Zece respirații scurte”, însă pe mine m-a cucerit prin modul cum s-a pus accent pe sentimente. Aproape de fiecare dată când credeam că lucrurile au reintrat pe făgaș normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Ajunsesem să dau fiecare filă cu oarecare emoție sau teamă, neștiind ce voi mai descoperi în continuare. Și, poate că povestea lui Kacey este mult mai captivantă, însă eu m-am atașat din prima clipă de surioara mai mică, tocmai pentru că mi-a amintit de mine, adolescenta timidă de altădată.  

   Și dacă tot sunt la momentul dezvăluirilor, trebuie să vă spun că la început îmi făcusem o impresie negativă despre Ashton Henley. Mă deranja comportarea lui de bădăran și adesea l-am învinuit pentru modul în care o rănea pe Livie. Avea o iubită oficială (o fată drăguță pe nume Dana), se simțea atras de Livie, dar în același timp se culca cu numeroase femei, fiind adeptul aventurilor de o noapte. Și da, l-am considerat un ticălos. Un nemernic care își conduce prietena la aeroport și doar la câteva ore după aceea e în pat cu o altă femeie. Este băiatul rău care nu are niciun fel de respect pentru fetele care se oferă mult prea ușor, și totuși, acestea ridică în slăvi teribilele lui abilități sexuale și se înjosesc în ultimul hal doar pentru a mai avea parte de o scurtă partidă de sex cu el. Iar la întrebarea pe care i-o pune Livie, de ce face sex cu atât de multe fete, el își motivează apetitul sexual nestăvilit astfel: “Este o defulare pentru mine. Mă ajută să uit ceea ce vreau să uit.

   De asemenea, nu înțelegeam de ce îi place să o pună pe Livie în situații jenante, de ce îi oferea niște semnale contare, acum o săruta și o făcea să se îndrăgostească de el, ca mai apoi să fie distant, avertizând-o să nu spună cuiva că s-a dat la ea. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri și am ajuns să nu-i mai condamn comportarea. Am fost șocată la aflarea adevărului și, în acel moment, am trăit cu senzația că sufletul mi-a fost rupt în mii de bucățele.

   Totul are legătură cu o anumită persoană care îl șantajează de mulți ani, o ființă abjectă care nu vrea sub nicio formă să-i ofere libertatea de a face propriile alegeri în viață. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărții. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Ashton Henley și ale sale secrete întunecate, secrete pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului.     Însă, oricât de mult mă necăjea comportarea lui, mă trezeam râzând în hohote din cauza discuțiilor dintre ei, a replicilor încărcate de înțepături ironice.  

O minciuna nevinovata (2)

“-  Crezi că m-ai citit.

 – Dacă stau să mă gândesc bine…da: fanfaron, afemeiat, dobitoc narcisist.

Trebuie să încetez cu băutura. Sindromul gurii slobode a pus oficial stăpânire pe mine. Urmează să mai dezvălui și visul meu erotic.”

   Pe Livie Cleary, protagonista volumului doi, am întâlnit-o prima dată în “Zece respirații scurte”, pe când avea doar 15 ani și m-a cucerit prin felul ei de a fi. Se fâstâcea toată când venea vorba să fie în centrul atenției oricărui băiat. Îi dădeau lacrimile atunci când vedea copii plângând, găsea o scuză pentru oamenii care făceau lucruri idioate și, încă de la acea vârstă, făcea muncă de voluntariat în cantinele săracilor și în biblioteci. Sora ei nu era departe de adevăr atunci când afirma că “dacă ar fi suficient de mare încât să aibă carnet de conducere, ar călca frâna ca să evite greierii. Dintotdeauna a fost un copil bun, fiind mereu supusă și calmă. De atunci observasem că era genial de deșteaptă, având parcă  maturitatea unei persoane de douăzeci și cinci de ani. Însă pierderea părinților într-un teribil accident de mașină a făcut-o să crească prea repede. Ea a fost cea care și-a susținut moral sora mai mare atunci când aceasta începuse să alunece pe panta drogurilor, aventurilor de o noapte și a violenței. Și tot Livie a fost cea care a rugat-o să apeleze la ajutorul doctorului Stayner. Însă, niciodată Kacey nu s-a gândit că puternica și echilibrata Livie a suferit la fel de mult, doar că a ținut totul în ea.  

   Au trecut trei ani de la evenimentele din primul volum, și de această dată, Kacey este cea care începe să-și facă griji pentru Livie. Își vede sora cum se străduie din răsputeri să se mențină la un standard de perfecțiune, prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune intreprinsă, mintea ei fiind setată să nu se abată de la acest plan pe care crede că trebuie să îl urmeze. Este fata matură și responsabilă, studenta conștiincioasă, sora iubitoare, viitoare doctoriță, o ființă umană blândă și grijulie. Și în mod cert va claca într-o zi dacă continuă astfel.

   Înainte ca Livie să plece la Princeton (se pregătea pentru medicină-oncologie, pediatrie), Kacey o roagă să stea de vorbă cu doctorul Stayner, nonconformistul terapeut pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic. Aceasta acceptă, și în cele trei luni de sesiuni non-terapeutice, primește o serie de însărcinări pe care încearcă să le abordeze cu proverbiala sa exuberanță, acceptând fiecare dintre cererile lui nebunești și îndeplinindu-le în mod excelent, fără să-și dea seama că el i le cere pentru simplu fapt că vrea să o vadă că poate refuza/renunța.

“- Eşti una din persoanele cele mai bune la suflet pe care am întâlnit-o vreodată, Livie. Tu reacţionezi foarte intens la durerea sufletească. Este ca şi cum ai absorbi durerea altora. În ciuda timidităţii tale extreme, faci aproape orice ca să nu eşuezi. Nu îţi place să pici la vreun examen şi, în mod categoric, nu îţi place să înşeli aşteptările oamenilor. Mai ales ale celor pe care îi respecţi(…) Am aflat, de asemenea, că în vreme ce îi accepți cu mintea deschisă pe ceilalți, cu defectele lor cu tot, ești extraordinar de dură cu tine însăți. Cred că dacă ai face ceva greșit te-ai îmbolnăvi  fizic.”

“- Viaţa ta pare să fie guvernată de un plan anume. S-a înrădăcinat în rutina ta de zi cu zi, a devenit aproape că o religie pentru tine. Ţi-a dictat alegerile pe care le-ai făcut pană acum și pe cele pe care ai de gând să le faci în viitor. Nu îl pui la îndoială, nu îl testezi. Îl duci la îndeplinire (…) Cred că părintii tăi te-au ajutat să pui la cale acest plan și tu te ții cu dinții de el, aceasta fiind o modalitate de a păstra legătura cu ei.”

   Toate aceste lucruri menționate de doctor, o împiedică pe Livie să-și dezvolte propria personalitate, așa că e vremea să afle cine e cu adevărat, să-și trăiasca viața de studentă așa cum trebuie și se  distreze puțin.

   Așa că în prima zi la Princeton, Livie este vizitată în noua reședință de către Kacey (care poartă un tricou cu inscripția “Eliberați libidoul lui Livie”) care o însoțește la o petrecere în togă și o îndeamnă să bea câteva shoturi de jeleu cu votcă. Băutura o eliberează de inhibiții, prinde gustul distracției și se trezește sărutată de un “Adonis înalt, gigantic, cu părul șaten închis ondulat, cu pielea bronzată și cu un corp capabil să seducă pană și o călugărită oarbă”, care este nimeni altul decât Ashton Henley, căpitanul echipei de canotaj la categoria grea din Princeton, cel mai tare timp din școală și un mare afemeiat. Enervată de gestul tipului, îi aplică un pumn în maxilar.

 “- Așadar ești timidă…, dar nu suficient de timidă încât să îmi arzi un pumn în față.

Urmează o pauză, după care-mi aruncă din nou un alt zâmbet pieziș debordând de aroganță.

– Îmi pare rău, nu am putut să mă abțin. Prea te delectai cu băutura aia. Am simțit nevoia să o gust și eu.“

   De la atâtea shot-uri cu vodcă, Livie se îmbată și i se taie firul. Iar a doua zi, când se trezește din somn,  are parte de o imensă surpriză. Întins de-a curmezișul patului lui Regan, colega ei de cameră, se află un individ complet dezbrăcat, iar pe una dintre fese, are proaspăt tatuat cuvântul: ”Irlandeza”. Este Ashton ”hoțul de jeleu cu votcă” Henley!  

 Cu mișcări surprinzător de grațioase, se rostogolește jos din pat și se ridică în picioare. Aerul îmi șuieră printre dinți când îl trag în piept, mutându-mi privirea spre fereastră, dar nu înainte de a-l vedea din față în toată splendoarea.

Mă întreabă râzând pe înfundate:

– Ce s-a întâmplat, Irlandezo?

Îmi smucesc capul din nou spre el.

– Cum mi-ai spus?

El zâmbește afectat, cu mâna odihnindu-se de o treaptă a scării, părând în largul său cu toată lipsa curentă de veșminte.  

– Nu pari să îți amintești cine știe ce din noaptea trecută, nu-i așa?”

   Livie nu-și mai amintește ce s-a întâmplat la petrecere, ce a făcut cu Ashton, că a fost o “super fată rea” și nici că este posesoarea unui tatuaj. E de înțeles că jena o face ca din acel moment să-l evite, însă nu se aștepta ca bărbatul afemeiat să regrete că s-a încurcat cu ea. Suficient cât să o urmărească și să-i ceară să uite ce s-a întâmplat la petrecere și să nu spună nimănui.  

   Dar tachinările dintre ei continuă, și în ciuda faptului că se simte tot mai atrasă de el, Livie ia decizia să formeze un cuplu cu Connor, cel mai bun prieten al lui Ashton, un irlandez din Dublin stabilit de câțiva ani în America. Cred că acest lucru a cântărit mult în ochii ei, având în vedere ca tatăl fetei a fost tot irlandez, iar accentul și asemănarea fizică îi amintea de el. În plus, Connor este genul de bărbat care îi poate oferi stabilitate, și pe care părinții ei l-ar fi agreat. Dar oare asta își dorește Livie cu adevărat ? Nu cumva doctorul Stayner are dreptate când îi spune ca iar încearcă să ducă o viață perfectă? Ce alegere va face până la urmă? Dar ce se întâmplă dacă Connor află ce a făcut cu Ashton? Dacă nu o să mai vrea să aibă nimic de-a face cu ea? Ce reacție va avea ea când se va trezi față în față cu iubita oficială a lui Ashton? De ce se poartă ca un bădăran cu Livie? Ce secrete întunecate ascunde el? Cu cine va rămâne?

O minciuna nevinovata (3)

Dacă află Connor, adeptul relației ”încetul cu încetul”, o va rupe curând cu mine “rapid și dur”.

“Uneori în viată ți se întâmplă să iei o decizie și să te pomenești că o pui la îndoială. Destul de mult. Nu o regreți, de fapt. Știi că ai făcut, probabil, alegerea corectă și că probabil este mai bine așa. Dar îți petreci o groază de timp întrebându-te ce naiba o fi fost în capul tău atunci.”

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru.”

   “O minciună nevinovată” este o carte plină de emoții și trăiri intense.  Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!   

NOTA 9.5

editura Epica

Cartea O minciuna nevinovata de K.A. Tucker a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
25

"Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

        Măşti şi secrete, de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura: Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 440

Gen: Romantic

Cotaţie Goodreads: 4,79

    Deși conștientă de riscurile la care se expune, Brittany Cavannough este iremediabil atrasă de aura întunecată și plină de mister pe care o emană Maddox Wright. Și, exact ca un fluture atras de flacăra unei lumânări, riscă să se ardă.

   Trădată de persoanele la care se aștepta mai puțin să o facă, descoperă că toată lumea poartă o mască și ascunde secrete.

   Va ajunge să poarte ea însăși o mască și își va îngropa secretele cât mai adânc în suflet.

   Un roman de dragoste care te va ține cu sufletul la gură, așteptând să descoperi fiecare secret în parte.

    Cu altă ocazie, v-am mărturisit faptul că îmi place să-mi depăşesc zona de confort, abordând mai multe genuri literare și am ajuns să apreciez până și SF-ul. Iar atunci când vine vorba de genul romantic, în ciuda faptului că citesc atât povești de dragoste ce au o anumită doză de umor sau ironie, cât și povești cu final dramatic (Nicholas Sparks este favoritul meu în materie de dramă), recunosc că le prefer pe primele. Apreciez valoarea unei povești care reflectă realitatea, dar adesea rămân cu un sentiment cumplit de frustrare sau tristețe, motiv pentru care știu că îmi va fi peste puterile mele să o mai recitesc cândva. Prefer să savurez o carte care îmi oferă un strop de fericire sau de relaxare, după o zi istovitoare din viața agitată pe care o trăim cu toții. O carte precum cea de față.

   “ști și secrete” a reușit să-mi redea zâmbetul pe buze, m-a făcut să visez cu ochii deschiși și m-a determinat să reflectez asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante. Dacă vrem să fim fericiți, trebuie să fim dispuși să luptăm pentru a o merita. Dacă iubim cu adevărat, atunci nu trebuie să ținem cont de piedici și de defecte. În același timp, m-a făcut să-mi pun anumite întrebări. Merită să acorzi a doua șansă unui om care te-a rănit? Cine suntem noi să credem că suntem mai buni decât ceilalți?  

   Cei care mă cunosc, știu deja că am o mare slăbiciune față de scrierile Corinei Cîndea, tocmai pentru că are un stil ușor, relaxant, cursiv și fiecare poveste emană mult optimism. Dar de această dată, calitatea ei de scriitoare ne este relevată în “Măști și secrete“ mai mult decât în oricare altă carte scrisă de ea, prin faptul că aici se resimte mai acut frământările sufletești ale personajelor și intriga este mult mai interesantă. Însă la fiecare problemă ivită, autoarea adaugă un stop de umor, o glumă, o mică înțepătură ironică, vrând parcă să detensioneze situația.

“ — Maddox, nu te uita la mine de sus că-mi iau o scară și tot ajung să te plesnesc!”

Corina Cindea -Masti si secrete 2

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de intriga cărții, iar faptul ca povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, m-a ajutat să-mi dau seama ce gândește și simte fiecare. Atracția dintre  Brittany Cavannough și Maddox Wright  este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu cealaltă, în ciuda faptului că sunt extrem de diferiți, amândoi având alte principii despre viață. Ei sunt precum întunericul și lumina. Două contraste, atrase iremediabil unul de celălalt. Se atrag și se resping în același timp. Când unul dintre ei devine mai îndrăzneț, bate celălalt în retragere și invers. Maddox îi spune să stea departe de el, dar nu-și ascultă propriul sfat.

Eu, cu viața și secretele mele, sunt întunericul, iar ea…lumina. Lumina spre care mă simt iremediabil atras și după care tânjesc să o consum.”

   A fost o reală plăcere să constat că autoarea a introdus niște personaje secundare minunate. Mă refer aici la vulcanica Kelsey și calmul Brad, cei mai buni prieteni ai lui Brittany. Toți trei au crescut împreună, iar de doi ani cei doi formează un cuplu adorabil. Mi-au dat impresia că sunt precum cei trei mușchetari – toți pentru unul, unul pentru toți. Foarte diferiți și totuși atât de asemănători când vine vorba de loialitate, dragoste, responsabilități.  

   Brittany și Kelsey se completează perfect, în ciuda faptului că sunt foarte diferite una de cealaltă. Prima adoră liniștea și își petrece timpul liber citind o carte, cealaltă adoră gălăgia, preferând să-și petreacă nopțile în cluburi și la petreceri. Brittany se gândește de două ori înainte de a spune ceva și tratează totul cu calm. Kelsey, debordează  de energie, spune absolut orice îi trece prin minte. Este directă, integră și foarte protectoare.

    Brittany este elevă în ultimul an, fiind înscrisă la un liceu privat din Miami. De șase luni de zile este iubita celui mai sexi băiat din școală, Wade Buchannan, căpitanul echipei de fotbal. Având în vedere că fata are o minte sclipitoare, fiind șefa de promoție, ar putea urma orice facultate, însă ea își dorește să ajungă fotograf în lumea modei. Mai are doar câteva săptămâni până termină școala, apoi va pleca în Europa pentru că a fost acceptată de Academia de Arte și Design din Milano. Nimeni și nimic nu o mai poate abate din calea pe care s-a decis s-o urmeze.  

   Însă apariția unui necunoscut în parcarea școlii îi tulbură viața atât de ordonată a lui Brittany. Privirea îi este atrasă ca un magnet de acest personaj întunecat care stă călare pe un motor uriaș și al cărui chip nu-l poate distinge din cauza vizorului.

“Ca și cum ar simți privirea mea pe el, necunoscutul își întoarce brusc capul spre mine și… uit să mai respir. Deși nu pot să văd nimic din chipul lui, îi simt privirea. O simt efectiv cum mă măsoară, lăsând urme fierbinți pe piele și strâng cartea la pieptul meu într-un gest inutil căci, cu siguranță, nu mă poate proteja nici de necunoscut, nici de ceea ce simt.”

   Faptul că acum îl văd pe acesta discutând cu Brad, trezește curiozitatea celor două fete și vor să afle ce legătură există între cei doi. Vor să știe cine este, să facă cunoștință cu el, dar bărbatul refuză să-și dea jos casca, doar ridică viziera și răspunde: ”nu vrei să mă cunoști!

  După plecarea acestuia, Brad le spune că bărbatul este Meddox Wright, mărturisește că nu știe prea multe despre el, dar ține să o  avertizeze pe Brittany să se țină departe de individ.

Are dreptate, nu vrei să îl cunoști! Trăiește într-o altă lume, complet diferită de a ta, are cu totul alte principii despre viață. O lume și o viață care nu ți-ar aduce decât  neplăceri.”

   Maddox Wright este o enigmă pentru cei din jur, fiind genul de bărbat complicat, întunecat, furios, periculos. Are un trecut despre care nimeni nu știe nimic, dar acest trecut îl face să fie retras și plin de secrete. Nu este cu adevărat prieten cu cineva și refuză să vorbească despre familia lui. Tot ce se știe despre el e că  a intrat la liceu cu ajutorul unei burse și a terminat ca șef de promoție. Fiind foarte deștept, i-a uluit atât de mult pe toți profesorii pe care i-a avut, încât și acum aceștia îl pomenesc și îl dau ca exemplu. Fiind extrem de bun la orice sport, toți profesorii l-au vrut în echipa lor, dar el a preferat să se concentreze doar pe școală. Până la urmă a cedat și a intrat în echipa de înot și a câștigat toate concursurile, dar a renunțat la acest sport după ce a terminat școala. Uluitor e că a terminat mai apoi facultatea în doar doi ani.

    Tocmai faptul că lumea spune  despre Maddox că este cu adevărat misterios, o face să se întrebe cum este el cu adevărat. A încercat din răsputeri să și-l scoată din minte, ba chiar s-a gândit că se simte atras de el doar din cauza clişeicului “băiat rău – fată cuminte”. Însă își dă seama că ceea ce simte pentru el nu a mai simțit pentru nimeni. Să se fi îndrăgostit atât de repede sau e vorba de dorință?  Era posibil să fie puțin din amândouă.

“O dragoste care năvălește peste tine brusc, luându-te prin surprindere și dându-ți lumea peste cap. Care te întoarce pe dos mai mult decât ai punea crede vreodată și care te face să te simți prins într-o furtună de sentimente și trăiri. Exact ceea ce simt lângă Maddox.”

    Faptul că îl întâlnește în tot felul de locuri, nu o ajută deloc. Degeaba o atenționează Maddox să păstreze distanța față de el, Brittany ignoră orice bun simț, uitând că are un iubit care îi oferă o dragoste calmă și liniștită, “o iubire în care știi la ce să te aștepți de la cel de lângă tine și în care ești sigur de sentimentele pe care celălalt le are pentru tine. “

– Stai departe de mine, Brittany, sau o să te rănesc chiar dacă nu vreau asta!”

   Între timp, Kelsey este destul de îngrijorată în privința iubitului ei pentru că de la un timp se comportă ciudat. Firește că nu s-a lăsat până nu a aflat că el este implicat în curse și pariuri, iar într-o seară, fetele s-au gândit să-l urmărească și astfel ajung într-o pădure unde dă peste Maddox care participă la o cursă ilegală de mașini. În ciuda faptului că el este destul de supărat că o vede acolo, totuși cere ca în cazul în care câștigă, să primească ca premiu, pe lângă cei 8000 de dolari … şi un sărut de la ea. Un sărut pe care îl va amâna din anumite motive.

   La rândul său, Maddox este foarte curios în privința lui Brittany. Uneori îi pare o fată cuminte și nevinovată, alteori ispititoare, ca și cum ar avea mai multe personalități care se luptă între ele. Cu toate că niciodată nu arată ce gândește sau simte, Brad și-a dat seama că în mod sigur lui Maddox îi pasă de Brittany, chiar dacă acest lucru nu-i convine.

Mă amețește cu totul și nu știu ce mai vreau! Suntem mereu în contratimp și sunt la fel de nehotărâtă ca și el. Mă simt atrasă iremediabil către el dar, în același timp, îmi este teamă de ceea ce simt. E prea intens totul, prea…brusc și cred că și el simte la fel. În plus, se pare că are nu știu ce secrete care îl țin departe de mine.”

 

“De când îl cunosc pe Maddox, o grămadă de  femei s-au învârtit în jurul lui. Pe unele le-a acceptat oarecum, altele l-au lăsat indiferent. Pe toate însă le-a părăsit fără niciun fel de remușcări. Niciodată nu i-a păsat! Până la Brittany.”

    Însă momentul în care află că ea va pleca în Europa pentru a-și continua studiile, este extrem de edificator pentru Maddox. Nu se mai poate minți. Este îndrăgostit și nu vrea să o lase se plece. Se duce la ea acasă, o convinge să nu mai plece la Milano, fac dragoste, apoi se despart, rămânând ca a doua zi să se întâlnească. Doar că Maddox nu mai apare la întâlnire!

   Timp de trei săptămâni l-a căutat Brritany prin tot orașul, dar el a dispărut. Trei săptămâni de griji și întrebări care au măcinat-o pe interior și cu trecerea fiecărei zile, încrederea ei s-a topit câte puțin. Așa că a luat decizia să plece totuși la Milano și să-și vadă de viața ei.  

    Oare ce anume l-ar fi putut face pe Maddox să nu-și țină promisiunea? Oare regretă ce s-a întâmplat între ei? Oare nu a reprezentat pentru el decât o aventură de-o noapte, iar acum se ascunde pe undeva? De ce oare la un an de la aceste evenimente, Brittany află că Meddox este  extrem de furios pe ea? Cum va fi reîntâlnirea lor după doi ani? De ce Maddox o acuza că a depus plângere că ar fi violat-o? Oare ce s-a întâmplat de fapt? Ce secrete ascunde el de Brittany? Ce reacție va avea ea când va afla secretele lui?

Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

”Viața este un bal mascat și numai de tine depinde cum alegi să o trăiești: privind de pe margine, pierdut în anonimat și lăsând totul să treacă pe lângă tine, sau savurând fiecare moment al ei în așa fel încât, atunci când vine momentul demascării, să ai curajul să o faci”

    “Măști și secrete” este o lectură sentimentală, sensibilă, care oferă o lecție de viață și care reușește să ofere cititorului o doză mare de energie și emoție.  

Librex.ro

Cartea Măşti şi secrete de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
11

Irina, de Adina Speteanu-Editura Tritonic

Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Data apariţiei: noiembrie 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

    M-am bucurat foarte mult atunci când a apărut cartea “Irina” întrucât apreciez mult scrierile autoarei Adina Speteanu. Bănuiam că voi avea de-a face cu o poveste de dragoste, dar nu m-am așteptat să descopăr un roman atât de profund, o poveste ce reflectă realitatea cotidiană. Am urmărit traiectoria sentimentelor pe care le au Diana și Alex, doi tineri aflați la vârsta schimbărilor, când încă nu știu cum să gestioneze anumite lucruri, care nu știu cum să facă față presiunii celor din jur, cum să se descurce cu relația de prietenie sau iubire. M-a emoționat drama familiei Preda, durerea sufletească îndurată de Diana din cauza morții mamei sale, suferința micuței Irina, care nu poate înțelege de ce tatăl ei nu o poate suferi.

adina-speteanu-irina

  Povestea este spusă atât din perspectiva celor doi tineri, Diana și Alex, dar și a altor personaje, printre care se numără tatăl fetei, fratele ei, dar și profesorul de engleză, Damian Todor, un bărbat misterios care sare în apărarea lui Alex când acesta intră într-o dispută cu niște huligani și care se află mai tot timpul în preajma Dianei, încercând să o protejeze.

   Familia Dianei a fost una dintre cele mai apreciate din Zărnești, dar problemele au început să apară atunci când s-a născut Irina, fata lor cea mică. Se pare că doctorul Oprea a auzit anumite zvonuri despre fată și s-ar fi supărat, și într-o noapte, când se întorceau de la o petrecere, au avut un accident de mașină, iar soția a murit pe loc.

   Rămas văduv și cu trei copii în spate, dintre care unul abia născut, doctorul practic a înnebunit de suferință. A preferat să se îngroape în munca de la spital, evitând orice contact cu familia. S-a închis în el, învinovățindu-se pentru pierderea singurei femei pe care o iubise vreodată. Așa că de la accidentul survenit în urmă cu opt ani, cei trei copii au crescut fără mamă, dar și fără tată. Cel mai mult a avut de suferit micuța Irina pe care tatăl o ignoră complet, dând impresia că o urăște. Având în vedere că este un bărbat mai dur,  Diana se temea de el pentru că existau momente în care furia lui putea să se transforme în violență. De aceea evita s-o lase pe Irina multă vreme singură cu el.

   Cum tatăl lor nu prea le-a acordat atenție, Diana rămăsese singura care se ocupa de treburile casei, mai ales după ce fratele ei Mihai a plecat la facultate, în străinătate. Prietenii le-au întors spatele imediat de cum au văzut că au probleme, printre ei numărându-se și Alex, cel mai bun prieten al ei. Cât despre colegii de liceu, aceștia au început să profite de timiditatea Dianei și au transformat-o în bătaia de joc a liceului.

    Diana Oprea și Alex Preda (fata doctorului și băiatul primarului) se cunoșteau din copilărie și au fost prieteni foarte buni, dar când mama Dianei a murit, totul între ei s-a schimbat. În noaptea în care Diana abia aflase de moartea mamei sale, Alex venise la ea acasă, să-i reclame un incident banal și atât de nepotrivit. Au început să țipe unul la altul, și-au aruncat vorbe grele, iar printre reproșuri și insulte, Alex i-a spus că mai bine n-ar fi fost niciodată prietenul ei. Mai târziu, după ce a aflat ce se întâmplase în acea noapte, și-a cerut iertare și că regret toate vorbele pe care i le-a spus, dar Diana n-a putut să-l creadă. Era mult prea furioasă pe toți cei din jurul ei și nu-și dorea ca el să se apropie de ea, așa că l-a îndepărtat și l-a evitat cât mai mult posibil.irina

“- Am încetat să mai cred în destin în clipa în care persoanele la care țineam mi-au arătat care este adevărata lor părere…”

    Anii au trecut, iar cei doi foști prieteni s-au schimbat și ei. Diana considera că Alex este acel gen de persoană care crede că totul i se cuvine și că poate să facă ce vrea cu cei din jurul său având în vedere că este fiul primarului. Adevărul e că tânărului nu-i plăcea faimă de care avea parte, dar nu făcea nimic pentru a o stopa.Se lăsa băgat în seamă și vânat de fete, deși niciuna nu-i plăcea cu adevărat. Pentru a nu intra în dizgrația prietenilor, accepta orice propunere. Cât despre Diana, până și profesorul ei de engleză și-a dat seama că parcă vorbea cu un “adult confuz și speriat, care nu știa în ce direcție să o ia pentru a fi mai bine”. Devenise o singuratică. Se îndepărta de oricine, atunci când limitele erau depășite și intimitatea îi era invadată.

   În ziua în care avea loc cea de-a opta aniversare a morții mamei ei, Diana are parte de un moment extrem de dureros, plin de umilință, atunci când Joseph, cel mai bun prieten al lui Alex, s-a luat de ea, de față cu alți colegi, spunându-i că este o ciudată. Văzând că ea nu reacționează în niciun fel, a prins-o de mână și a trântit-o cu capul de asfalt. După un “ scuză-mă ” spus în batjocură, băiatul a început să radă în hohote, fericit nevoie mare de fapta sa.

Auzind hohotele sale, ceilalți își întoarseră privirile curioase către spectacolul oferit de cei doi. Izbucniră și ei în același râs frenetic, arătând-o cu degetul pe biata victimă a nepăsării celorlalți.”

 

   Necazul e că cei care acum râd de ea sunt foștii ei prieteni, iar Diana își dă seama că schimbarea lor s-a petrecut din cauza suferinței sale. Odată cu închiderea în sine și cu îndepărtarea de cei din jur, comportamentul lor nu avea cum să rămână același. I-au observat lipsa de interes, așa că  interesul lor pentru ea a scăzut până când s-a transformat în batjocură.

   Doar Alex își dă seama că s-a ajuns prea departe și vrea să recapete acea prietenie care îl unise cândva de Diana, dar pe care o pierduse ca un prost, reproșându-i un lucru complet ridicol în cel mai greu moment din viața sa. Voia să o ajute, să intre în vorbă cu ea, dar nu știa cum să se apropie. Iar prima întâlnire față în față s-ar fi soldat eșecului dacă nu ar fi fost micuța și lipicioasa Irina, care reușește cu felul ei de a fi să îi facă să zâmbească și să comunice.

   Nu numai Irina este cea care îi apropie pe cei doi tineri, ci și noul profesor de engleză, Damian Todor, pe care Alex l-a întâlnit pentru prima oară  în niște împrejurări puțin mai delicate, atunci când acesta l-a apărat de niște huligani cu care tânărul se afla într-un conflict mai vechi. Din anumite motive, profesorul o urmărește pe Diana, vrea sa afle cât mai multe despre ea și astfel descoperă că cei doi au fost cândva prieteni și în curând le face o surpriză: îi mută în aceeași bancă și le cere ca pe tot parcursul anului să facă împreună toate proiectele. El este cel care va încerca să îi schimbe părerea despre Alex, să o facă să-l ierte pe tânăr.irina-adina-speteanu

“- De ce nu încerci acum? De ce nu privești proiectul drept o modalitate prin care să recuperezi acea legătură cu cei din jurul tău?

 Oftă și se ridică de la masă, dar profesorul o opri.

-Dă-ți o șansă, Diana, îi spuse el cu blândețe. Asumă-ți riscul de a-i înțelege pe cei din jur și a-i accepta așa cum sunt. Nu te izola.”

     Până și Joseph își schimbă părerea despre Diana după ce află din gura lui Alex ce anume a dus la ruptura dintre ei. Chiar am apreciat modul cum îl sfătuiește pe Alex, arătându-i că dacă vrea să o recupereze, trebuie să înțeleagă că ea nu mai este aceeași fată inocentă de acum opt ani.

 “-  Alex tu ai rănit-o în cel mai stupid mod posibil, începu el cu o voce joasă, măsurându-și totuși vorbele. I-ai reproșat un lucru de-a dreptul pueril în noaptea în care mama ei a murit, fără ca măcar să-ți pese de faptul că ea murea pe dinăuntru și că aștepta ca tu să nu o rănești.

-Dar eu….încercă Alex să vorbească, dar Joseph îl opri.

-După ce i-ai călcat prietenia și încrederea în picioare, ai plecat, arătându-i cât de egoist poți tu să fii. Nici măcar nu i-ai spus un singur cuvânt care să o consoleze!”

 “- Ar trebui să te gândești la faptul că Diana e-o persoană nu un joc de cărți sau mai știu eu ce competiție care îți place ție. Poate că ești în stare să ieși învingător la acele lucruri, dar când vine vorba de oameni, dă-mi voie să nu fiu atât de încrezător. Mai ales că trofeul tău e o persoană tristă și dezamăgită de tine, luptătorule.”

 “- Nu e atât de ușor să îndepărtezi urmele lăsate de trecut, și dacă vrei să o recuperezi, ar trebui să începi să înțelegi acest lucru. Pentru că acel trecut dureros te include și pe tine și așa lucrurile sunt mult mai complicate.”

     Însă necazurile încep să apară, dar de această dată, cei doi le fac față împreună. Într-o oarecare măsură, tocmai aceste necazuri îi apropie din nou. Irina se certă cu colegii din cauza unor bârfe care începuseră să circule încă de când murise mama, dar abia acum au ajuns și la urechile colegilor ei. Și se știe foarte bine cum sunt copiii, mai ales că ei nu realizează cât de ușor îi pot răni pe cei din jur și nu conștientizează consecințele vorbelor lor. Iar Irina este un copil foarte trist, care a avut mult de suferit, care nu a avut ocazia să-și cunoască mama și totuși i-a venerat numele și atunci când i se spune că ea nu este de fapt fiica doctorului, a reacționat ca atare.

   Diana se tot gândește dacă să-i acorde lui Alex o a doua șansă, dar se teme că avea să fie din nou rănită și nu mai voia să sufere. Problema e că ea este și puțin confuză pentru că există șanse ca ceea ce simte pentru Alex să nu fie doar prietenie.

“De ce trebuie să-mi întorci lumea pe dos de fiecare dată când ești aproape de mine? De ce nu pot să-mi înving inima și să las rațiunea să câștige? De ce, Alex? Dar oricât de mult aș încerca să mă mint și să pretind că nu simt nimic, mi-aș dori să cred că greșesc și că am putea să rezolvăm totul. Să reușim să lăsăm deoparte trecutul, pentru că doar așa am putea să fim fericiți.”

    Însă ironia sorții a făcut ca cei doi tineri să fie loviți de o dubă, tocmai când se pregăteau să coboare din mașină pentru a merge la mormântul mamei ei. Dacă Alex și-a revenit relativ repede, având doar câteva contuzii și mâna dreaptă ruptă, situația Dianei este foarte gravă pentru că nu purta centura de siguranță și impactul a fost aproape mortal.

“Sufletul lui fu cuprins de o nebunie pe care nu o recunoștea și nici nu o putea controla. Știa doar că se simțea vinovat de starea în care iubita lui ajunsese, blestemându-și zilele pentru clipa în care o chemase să meargă cu el să ducă coletul pe care mama lui i-l dăduse.

 -Alex, calmează-te. Nu-ți face bine starea asta.

 -Puțin îmi pasă de cum mă simt eu! Nu înțelegi? Fata la care țin se zbate între viață și moarte din cauza mea! Din cauza mea, Joseph! îi spuse prinzându-l de mâneca tricoului.

 Suspinele aproape că îl sufocau, dar nu îi păsa. Dacă ar fi știut că așa putea să o salveze, și-ar fi oferit viața fără să se gândească de două ori. Însă pe lângă durerea care îi încerca sufletul acum, cel mai greu lucru era sentimentul de vină care nu îl lăsa în pace. Chiar dacă Diana ar fi supraviețuit, tot nu ar fi putut să scape de remușcări, acuzându-se pentru acel accident pentru tot restul vieții sale.”

    Chiar dacă Diana a ieșit până la urmă din comă, ea și-a pierdut memoria. Nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și nu recunoaște pe nimeni, nici măcar pe Alex. Iar pentru binele ei, tatăl său ia decizia ca Damian să o ducă departe, pentru a o proteja de trecut, de oameni.

 La dispariția Dianei, bârfa din orașul lor ia amploare, transformând familii Oprea și Preda într-un subiect de maxim interes. Treptat, cu cât Alex și Mihai ajung mai aproape de Diana, descoperă secrete de familie care le schimbă viața pentru totdeauna. Iar Irina devine singurul punct de legătură dintre cei doi, pe viață.

    Nu mai dezvălui și alte lucruri pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiți motivul pentru care micuța Irina este centrul acestei minunate povești, de ce se află în conflict familiile Oprea și Preda, care este adevărata identitate a profesorului, dar și toate încercările prin care vor trece cei doi protagoniști – Diana și Alex, cum destinul se încăpățânează să îi aducă împreună în ciuda faptului că sunt prea multe lucruri care îi despart.

Între ei a existat mereu o pasiune pe care nici măcar destinul nu a putut să o distrugă. I-a îndepărtat pentru un timp, dar așa cum a rupt firul într-un moment, l-a cusut într-altul. Ei au fost și vor fi mereu doi poli opuși care nu vor avea liniște decât în clipa în care se vor putea întâlni.”

   “Irina” este o carte despre prietenie și dragoste, lucrurile care contează cel mai mult în viață. Un roman presărat cu speranță, îndoieli, disperare, remușcări, ură, responsabilitate, care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde și te lasă cu un zâmbet larg la final.

Nota 9,5Editura Tritonic

Cartea Irina, de Adina Speteanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebookevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră.

Sistemul nostru de evaluare aici

           Micuţa balerină de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 312

Gen: Romantic

”La cei aproape optsprezece ani, întreaga viață a Ryei se concentrează asupra unui singur lucru: dansul. Asta este ceea ce îi place și își dorește să facă în viitor.

 La doar douăzeci și doi de ani, Jay Hamilton își vede visul cu ochii: semnarea unui contract cu una dintre cele mai bune echipe de fotbal american, Dallas Cowboys. Și nu doar atât. Pe cale să câștige finala împreună cu echipa, tânărul fundaș este hotărât să facă tot ce îi stă în putință să câștige trofeul.

 Întâlnirea celor doi și atracția puternică pe care o simt unul față de celălalt îi pune în dificultate, cariera strălucită care li se întrezărește și de care sunt atât de mândri devenind un impediment, alături de presa care profită de povestea lor fierbinte.

 Rupți între două lumi care nu au nimic comun între ele, cea a dansului și a sportului, Jay și Rya sunt nevoiți să facă unele compromisuri. Să aleagă. Dar când o fac, s-ar putea să fie prea târziu…”

   Am intrat în al treilea an de când încerc să vă ispitesc cu tot felul de cărți și ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu prezentarea sau recenzarea lor. În schimb, mă simt năpădită de mari emoții atunci când scriu despre autorii pe care îi apreciez în mod deosebit. În astfel de momente simt că nu pot reda cu acuratețe minunatele lor creații. Cum aș putea, din cuvintele mele simple și banale, să vă fac să înțelegeți impactul pe care îl are asupra mea o anumită carte, cât de mult îmi face sufletul să vibreze de bucurie, și în același timp, să vă conving că merită să o citiți și voi, stimatele mele doamne care îndrăgiți genul romantic?  

   Corina Cîndea este una dintre scriitoarele care reușește, prin intermediul poveștilor sale, să-mi însenineze zilele. Mă face să văd viața într-un fel mult mai luminos. Însă ea a reușit să mă surprindă cu “Micuța balerină”. De această dată am văzut o altă fațetă a talentului ei.  

   Mi-au plăcut enorm de mult cărțile din seria Triplu H pentru sunt povești amuzante, însă a fost suficient să citesc primele capitole din “Micuța balerină” ca să îmi dau seama că am de-a face cu o poveste mult mai specială față de ceea ce bănuiam. Este încărcată de emoție și pasiune, de scene puțin mai intense sau dramatice, tocmai pentru că autoarea s-a decis să abordeze anumite subiecte ceva mai sensibile, precum efectul drogurilor și al alcoolului, dar și despre agresiune sau tentativă de viol. Deși m-a durut sufletul să o văd pe Rya, personajul principal feminin al cărții, suferind din cauza prostiilor făcute de alții, am apreciat decizia luată de autoare ca să ne arate și această latură negativă a societății.  

   “Micuța balerină” înseamnă pentru mine mult mai mult decât o poveste de dragoste. Chiar dacă există un final fericit, tot am plâns puțin, dar acele lacrimi nu au apărut din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului. Anumite evenimente m-au făcut să râd, să plâng, ba chiar să compătimesc anumite personaje, însă ultimele 50 de pagini au făcut o tumbă cu sufletul meu. Mi-au oferit atâtea emoții, încât îmi venea să întorc pagină după pagină pentru a afla dacă totul va avea o rezolvare. Iar finalul m-a găsit cu un zâmbet tâmp pe chip.

   Acum nu vă gândiți că povestea ar fi prea bogată în tot felul de momente care v-ar întrista. Balanța înclină mai mult spre scene care v-ar descreții frunțile. Pe parcursul lecturii am avut impresia că asist la o comedie romantică delicioasă. Protagoniștii sunt adorabili cu modul lor de a se tachina, cu micile lor certuri și scene de gelozie. M-a binedispus reacțiile lui Jay atunci când o vedea pe Rya în preajma altor băiați, dar ceea ce m-a amuzat a fost modul cum a reacționat ea pe plajă, atunci când femeile se uitau după el. Profitând de faptul că Jay stătea pe burtă și sub pretextul că îi dă cu cremă, i-a scris pe spate cu crema protectoare “ Nu deranjați! Sunt luat!”    

   Povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști – Jay Hamilton (22 ani) și Rya Jones (17 ani), existând și scurte pasaje în care naratorul este fie Chase, prietenul cel mai bun al lui Jay, fie Shane, un dansator îndrăgostit de Rya.

   La începutul cărții asistăm la o partidă de fotbal american în care fundașul Jay Hamilton, aflat la primul său meci, marchează un touchdown și își duce echipa în semifinale. După meci urma să aibă loc o petrecere, sărbătorind astfel victoria, însă antrenorul echipei întrerupe momentul de bucurie, rugându-l pe Jay să-i facă o favoare. Bărbatul băuse câteva beri, uitând că mai trebuie să și meargă la liceu, acolo unde Taylor, băiatul lui mai mic, avea spectacol de balet. Așa că îi cere lui Jay să-l ducă până acolo. Dar curiozitatea îl îndeamnă pe tânăr să intre în sală, tocmai când pe scenă intră o balerină a cărei grație l-a făcut să-și țină respirația.

“Ochii i se măresc surprinși când pe scenă apare, în mijlocul dansatorilor dezlănțuiți, o balerină și își ține respirația în timp ce privirea îi rămâne fixată pe ea. Fata pare să vrea să demonstreze că baletul se poate dansa pe orice fel de muzică și asta îl incită.

  Deși nu își dă seama, poziția lui nu mai e relaxată acum, din contră. Desprins de perete, ușor încordat, privește cu uimire mișcările grațios executate de micuța balerină care pare înconjurată de o aură proprie. Plutește ușor pe scenă într-o înșiruire de unduiri și sărituri, apoi se oprește brusc, arătând ca și cum ar fi speriată de cei din jurul ei și fuge în culise.”

   Imediat după spectacol, antrenorul îi face cunoștință cu fiul lui, dar și cu partenera de dans a băiatului, nimeni altă decât micuța balerină, Rya. Încă aflat sub puternicul efect pe care aceasta i l-a făcut din prima clipă, și în ciuda faptului că inițial fusese șocat aflând că fata are doar șaptesprezece ani, acceptă să-i aducă  pe Taylor și Rya la petrecere, cu promisiunea că va avea grijă de cei doi.

   Nu a fost nevoie de prea mult timp ca să-și dea seama ce fel de fată este. La cât e de frumoasă și după modul grațios în care dansează, crezuse că e sufletul petrecerilor, fiind  mai mereu înconjurată de prieteni, dar de fapt Rya este o singuratică, unicul ei prieten fiind Taylor. Dansul îi ocupa fiecare clipă liberă și nu avea timp să lege prietenii. Oricum își dăduse seama că fetele nu se simțeau bine în preajma ei, iar băieții voiau  mai mult decât era ea dispusă să ofere.  

   Jay a înțeles că trebuie să se țină la distanță de ea, să scape de această ispită, așa că își îndreaptă atenția spre colegii lui, dar și spre o roșcată cu care ar vrea să sărbătorească și altfel victoria. Mult prea târziu a remarcat că Rya a dispărut.  

   Îngrijorat, dar și simțindu-se vinovat că uitase de ea, o caută prin toate încăperile, iar când ajunge în dreptul unui dormitor, aude un strigăt slab din interior. Izbește cu umărul în ușă și intră vijelios atunci când recunoaște vocea, apoi încremenește în fața imaginii care i se înfățișează. Un coleg de echipă, mort de beat, o îngrămădise pe Rya într-un colț al camerei, fiind pe punctul de a o viola.

Cămașa ei, făcută bucăți, e împrăștiată pe lângă pat, iar fusta îi e ridicată din cauza poziției în care s-a strâns de teamă. Își strânge mâinile pe pieptul ascuns acum doar de sutienul din dantelă, iar brațele și picioarele ei au urme roșiatice de la modul brutal în care a fost strânsă și îmi imaginez cu groază că mâine pielea ei frumoasă va fi plină de vânătăi.”

   Traumatizată de ceea ce i s-a întâmplat, îl roagă pe Jay să nu o lase singură, așa că acesta o duce acasă la el. Tânărul a încercat pe cât posibil să o scoată din starea de șoc, dar pe timpul nopții fata are un coșmar, iar țipetele ei îl trezesc pe tânăr care dă năvala în cameră. Vrând să o liniștească, se așează alături de ea în pat și cu toate că apropierea ei este o dulce tortură, în scurt timp a reușit să adoarmă. Dar odată cu ivirea zorilor, Jay se trezește cu plăcerea creată de  un corp cald pe care îl strânge-n brațe, iar fata răspunde la sărutările lui.  

Nu e un act sexual, e doar o imitație a lui și corpul meu e dureros de conștient de asta dar, chiar dacă nu sunt sigur că sunt complet treaz, știu instinctiv și că nu e pregătită pentru mai mult.”

   Când și-a revenit din beția pasiunii, Jay și-a dat seama ce era să facă și cu cine, așa că înainte să își piardă și ultima fărâmă de control și să facă ceva pentru care nu s-ar putea ierta niciodată, iese din cameră fără să mai privească în urmă, lăsând-o bulversată pe fată. După ce a făcut un duș cu apă rece, ca să-și liniștească hormonii, a condus-o acasă, promițându-i că o va suna din când în când, însă ea nu-l crede.

   Rya este uluită și copleșită de ceea ce s-a întâmplat. Se simte rușinată de modul în care i-a răspuns la sărutări, de felul în care s-a agățat de el. Însă temerea ei era că Jay a fost drăguț din obligație sau din milă. Se gândea că el probabil avea o mulțime de femei experimentate în jurul lui și să ” se trezească dimineața lângă un corp cald este ceva obișnuit la el” și poate că a reacționat din instinct. A durut-o răceala pe care i-o arătase imediat după ce și-a dat seama cine e lângă el, așa că și-a propus să uite ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore și să treacă mai departe.  

   Însă liniștea durează puțin pentru că Taylor își face apariția și îi spune Ryei că a primit de la Jay invitații la semifinale. Adevărul e că tânărul trimisese invitațiile cu un motiv. Încercase în ultimele săptămâni să și-o scoată pe fată din minte, dar dacă a văzut că nu reușește, a sperat că o reîntâlnire cu ea ar putea să-l ajute să scape de obsesia față de ea. Dar și-a dat seamă că s-a înșelat imediat de cum a văzut-o în tribună. Însă Rya îl ia prin surprindere atunci când îi spune că ar vrea să rămână prieteni, dar doar atât.

” Și …din nou sunt surprins! Realizez că în fața mea nu este o copilă speriată, așa cum mă așteptam, ci o fată suficient de matură să știe ce vrea. Și nu mă vrea pe mine! Tocmai mi-a spus-o clar și răspicat. Culmea, deși doream să-i ofer și eu simpla mea prietenie, încercând să ascund ceea ce simt, doar în speranța să o pot avea aproape mai des , acum nu mă mai pot mulțumi doar cu atât.”

   Până la urmă Jay o convinge să facă măcar o încercare, promițându-i că nu o să-i ceară mai mult decât este ea dispusă să ofere, dar știau că nu le va fi ușor, mai ales că amândoi munceau și pierdeau mult timp, ea cu școala și repetițiile, el cu meciurile și cantonamentele. Și în ciuda faptului că au decis să nu treacă la un alt nivel al relației decât după ce ea face optsprezece ani, știau că adevărata problemă era că el este o persoană cunoscută, iar ea minoră. Dacă lumea afla despre ei, Rya ar putea fi analizată și etichetată, iar pe Jay l-ar putea costa cariera.

   Lucrurile încep să se complice din momentul în care apar zvonuri despre relația lor, iar jurnaliștii  sportivi încep să-i atace, încercând să obțină interviuri cu ei. Oricât au negat relația sau au refuzat să răspundă întrebărilor, până la urmă s-a aflat.

După conferința de presă a celor de la Dallas Cowboys, fundașul Jay Hamilton a refuzat să răspundă întrebărilor referitoare la relația pe care o are cu o misterioasă blondă. Ei au fost văzuți vizitându-l, împreună, pe Chase Reed, coechipierul lui Hamilton, chiar în această seară. Precum vedeți, relația dintre cei doi pare destul de serioasă. Gurile rele afirmă însă că domnișoara este minoră…

   Dar relația de dragoste  riscă să se destrame nu doar din cauza că sunt hărțuiți de presă. Jay devine din ce în ce mai gelos și super-protectiv, din momentul în care află că ea va participa la curs de dans, un fel de tabără de pregătire și în funcție de prestație, i se oferea șansa unei burse de un an de zile, dar și din cauza apariției lui Shane, un dansator care s-a îndrăgostit de Rya.

“Deși ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost s-o fac să sufere, eu am fost cel care a rănit-o cel mai mult. Mi-am dat seama că relația noastră, așa scurtă cum a fost, i-a adus mai multă suferință decât bucurie.”

“Îmi plâng soarta, îmi plâng necazul…Plang după iubirea pierdută și ce ar fi putut să fie…Plâng pentru că el a renunțat, plâng pentru că și eu am renunțat.”

   Ce se va întâmpla dacă Rya primește bursa? Ei se iubesc suficient de mult încât distanța și timpul să nu conteze? Sau poate că Jay o va alunga cu gelozia, posesivitatea și neîncrederea lui? Ce reacție a avut Rya când l-a găsit pe Jay într-o ipostază extrem de compromițătoare alături de o altă tânără? Să fie oare adevărat că Jay se va căsători cu acea femeie din cauză că este însărcinată?

   Corina Cîndea a scris o carte încărcată de momente romantice, de multă pasiune și emoție. Am fost sedusă de “Micuța balerină“ a cărei poveste plină de farmec și profunzime și-a câștigat locul în sufletul meu.

Nota 10

Librex.ro

Cartea Micuța balerină de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
15

,,În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei."

    Casa păpuşilor de M. J. Arlidge-Editura Trei

 Titlul original: The Doll’s House

Traducere: Laura Karsch

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 432

Gen: Thriller, Mystery, Psychological Thriller

Seria Helen Grace : 1.Ghici cine moare primul – Eeny Meeny (2014); 2. Ghici ce-i în cutie – Pop Goes the Weasel (2014); 3. Casa păpușilor – The Doll’s House (2015); 4. Liar Liar (2015) ; 5.Little Boy Blue (2016) ; 6. Hide and Seek (2016)

   Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!
Ce legătură poate fi între o fată care se treze
ște răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie?
Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite
și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

Ghici cine moare primul și Ghici ce-i în cutie“ mi-au oferit o experientă extrem de tulburătoare, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum al seriei “Helen Grace”. Eram dornică să mă reîntâlnesc cu frumoasa, dura și impulsiva Helen (impulsivitatea este practic în ADN-ul ei), cea care se îmbracă adesea într-un costum de piele și străbate străzile orașului Southampton călare pe o motocicletă Kawasaki.

casa-papusilor-1

   Eram convinsă că autorul va folosi același model ca în primele două volume, dar a reușit să mă surprindă cu o nouă tactică. Dacă în “ Ghici cine moare primul“ accentul s-a pus mai mult pe anchetă și pe modul de operare al asasinului, iar în “Ghici ce-i în cutie“, pe lângă ancheta în desfășurare, am asistat toate frământările sufletești ale personajelor, în “Casa păpușilor” situația se schimbă. În primul rând, nu ni se mai prezintă, în mod special, o serie de crime desfășurate parcă pe bandă rulantă, ci suntem observatori la toate încercările prin care trece Ruby, o tânără răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră. De această dată, Helen va face o cursă contra cronometru, în încercarea de a o salva. Dacă va reuși sau nu, vă las pe voi să aflați.

   În al doilea rând, nu vedem doar care este viața anchetatorilor în afara secției de poliției, dar și asistăm la toate  luptele care se dau în culise, în interiorul secției. Dispute, orgolii, ambiții, conflicte, polițiști carieriști – toate aceste lucruri riscă să dezbine echipa, ceea ce ar fi putut îngreuna ancheta. Iar din punctul meu de vedere, toate aceste jocuri din spatele cortinei m-au atras mai mult decât ancheta de față. La un moment dat,  m-a copleșit cruzimea intrigii Subcomisarului de poliție Ceri Harwood, setea ei de răzbunare. Inspectorul șef Helen Grace reușise să prindă până în prezent doi ucigași în serie și, drept urmare, dobândise statutul de legendă în cadrul poliției. Eroismul și popularitatea ei este cam greu de digerat de șefa Harwood și unii dintre subalterni, așa că aceștia vor contribui la o urâtă conspirație.

   Vechea echipă a Inspectorului Șef Helen Grace se destramă. Tony Bridges a părăsit definitiv poliția, agentul Grounds avea să iasă în curând la pensie, iar agent Charlene “Charlie “Brooks se află în concediu de maternitate, iar noul adjunct al inspectorului Grace este agent-șef Lloyd Fortune – un tânăr de culoare, chipeș, mereu în ascensiune, sortit parcă unor lucruri mărețe. Se pare că în echipa pentru incidente majore domnește o atmosferă încordată în care Helen se simte cam stingheră. De fapt, pe parcursul ultimilor doi ani, majoritatea aliaților ei plecaseră sau fuseseră înlăturați, fiind înlocuiți cu polițiști șlefuiți, ambițioși, supuși, care să joace după cum le cântă Subcomisarul Harwood.

  Cât despre personajul Helen Grace, am constatat o mare schimbare în bine. Dacă la început, în primul volum, nu am reușit să o îndrăgesc absolut deloc pentru că mi s-a părut mult prea rece, meschină și obsedată de muncă, în  romanul de față am observat cât de mult încercă să-și depășească temerile, ajungând să închege o oarecare amiciție cu fosta ei rivală, jurnalista Emilia Garanita. Nu mai este chiar atât de secretoasă, ajungând la un moment dat să facă anumite destainuri despre abuzurile trăite în copilărie. Din păcate, încă mai are acea senzație de vină, motiv pentru care apelează în continuare la Jack ( reprize sado- maso, dominare etc). Dar cea mai mare surpriză a fost să o văd atât de apropiată de subalterna ei, agent-șef Charlie.

  Firul narativ din “Casa păpușilor” se desfășoară pe două planuri care la un moment dat se vor intersecta, atunci când se descoperă o posibilă legătură între cele două cazuri.

   Acțiunea romanului începe în forţă. Tânăra Ruby se zvârcolește în pat după o noapte agitată petrecută într-un club și, brusc își dă seama că ceva nu e în regulă.

“Ruby dădu perna la o parte și se ridică în capul oaselor. Deschide gura să spună ceva, dar nu scoate decât un sunet slab – corpul îi împietrise de spaimă. Se dusese la culcare în patul ei plăcut, confortabil. Dar se trezise într-o pivniță rece, întunecoasă.”

   Ce era locul ăsta? De ce se află ea aici? Simte cum o apucă disperarea, iar gândul că nu are inhalatorul la ea o scoate din minți. Brusc aude cum se deschide ușa pivniței și un bărbat își face apariția, iar ceea ce îi spune  pur și simplu o descumpănește.

“- N-o să te caute nimeni, Ruby.

  – Mă așteaptă părinții mei. Mama o să treacă astăzi…

  – Părinții tăi nu te iubesc.

  – Cum?

  – Niciodată nu te-au iubit.

  – Ce tot spui?

  – Am văzut cum se poartă cu tine. Ce spun când nu ești tu de față. Vor să scape de tine.”

    Între timp, pe o plajă pustie din Carsholt, o familie venită pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână, găsește într-un șanț cadavrul unei tinere.

Andy se apropie de marginea șanțului. Presimțea peste ce avea să dea acolo. Parcă și vedea cu ochii minții. Dar chiar și așa, inima îi stătu în loc când privi în groapă. Pereții erau abrupți, șanțul era adânc – cam de un metru – și acolo, la fund, perfect încadrat de nisipul ud, se găsea chipul palid al unei tinere.”

Inspector-șef Helen Grace a preluat cazul și nici măcar nu bănuiește cu ce se va confrunta.

    După gradul de descompunere, femeia zăcea acolo cam de vreo doi-trei ani, iar cine a omorât-o nu este un amator pentru că a știut exact cum să scape de cadavru într-un mod prudent și premeditat. Este un indiciu clar că ucigașul a mai făcut asta și înainte. Experții criminaliști nu au găsit nicio cauză evidentă a decesului; nu existau leziuni provocare de glonț sau cuțit, iar vertebrele și ceafa erau intacte. Deci s-a mers de la premiza că sărmana femeie a fost ucisă prin înfometare. Această idee a fost întărită și de faptul că în stomac i s-au găsit urme de substanțe necomestibile – lemn, bumbac, metal. De asemenea, s-a constatat că victima suferea de o boală de inimă și avea implantat un stimulator cardiac, și astfel a putut fi identificată, pe baza numărului de serie. Numele este este Pippa Briers.

   Însă atunci când Helen s-a dus acasă la Pippa, tatăl ei nu a crezut sub nicio formă că este vorba de fiica lui. Deși nu o mai văzuse de câțiva ani, nu o declarase dispărută pentru că din când în când primea câte un SMS sau tweet de la ea. Ba mai mult, chiar în acea zi îi trimisese un mesaj! Oare ce se întâmplă? Să fi încurcat poliția numărul de serie al stimulatorului? Se pare că nu, pentru că tatăl fetei este chemat la morgă să o identifice. Și se confirmă faptul că e Pippa.

   Între timp, părinții lui Ruby sesizează poliția că fiica lor a dispărut, iar agent Sanderson preia cazul. O anumită informație o face pe polițistă să-și dea seama că situația capătă o tentă mai lugubră. Fata suferise toată viața de astm și totuși lăsase acasă inhalatorul. Oare plecase din proprie inţiativă sau era și altcineva implicat în poveste asta? Însă  Ruby îl înștiințase printr-un scurt e-mail pe proprietarul locuinței că renunță la contractul de închiriere, apoi dăduse un mesaj prin care-și anunța familia că pleacă pentru o vreme.

   Însă mintea ageră a inspectoarei Helen Grace face conexiunile potrivite și descoperă că mesajele trimise de Ruby și Pippa, au fost trimise de către o terță persoană, care simula prezența digitală a fetelor. Era evident că ucigașul nu știa că găsiseră și identificaseră cadavrul Pippei.

   Lucrurile se complică îngrozitor din momentul în care alte două fete sunt găsite îngropate pe plaja pustie. Ținute în viață de dincolo de mormânt prin tweet-uri și SMS-uri !

   Separat de acest complicat caz, inspectoarea Helen Grace încearcă să dea de urma nepotului său, care dispăruse de mai bine de optsprezece luni. Abia de curând descoperă că în centrul orașului Northampton avusese loc un atac cu violență fizică, soldat cu arestarea și reținerea tânărului. Interesant e faptul că poliția de acolo s-a dat peste cap să ascundă orice detaliu privind adresa, serviciul, cunoștințele lui, ceea ce indică faptul că doreau să-l protejeze. Dar de ce?

    Având în vedere că Subcomisarul Harwood refuză să solicite dosarul pe cale oficială, Helen cere ajutorul lui Charlie, să se folosească de relațiile pe care le avea la sediul poliției din Northampton și astfel  intră în contact cu inspectorul Marsh, fără să știe că acesta contribuie la o urâtă conspirație. De când aștepta Harwood să-și ia revanșa! ÎI întinsese lui Helen o cursă, o ademenise  să pună mână pe un material secret și astfel să ajungă pe mâna celor de la Anticorupție. Era hotărâtă s-o distrugă!

  Va reuși Helen să zădărnicească tentativa  lui Harwood de-a o distruge? De ce fusese răpită Ruby? Ce făcuse? Va izbuti Helen să o salveze la timp? Cine este ucigașul și de ce își tatuează victimele? De ce e mierla albastră atât de importantă pentru el. Care este semnificația tatuajului?

“În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei.”

   Romanul “Casa păpușilor” abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți noua poveste cu Helen Grace care hăituiește iarăși un criminal în serie.

Nota 10Editura Trei

 

Cartea Casa păpuşilor de M. J. Arlidge poate fi comandată de aici

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

            Oraşul de deasupra de Nicoleta Tudor-Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 290

Gen: Romantic, Fantasy

 Seria Cercurile mistice: 1. Cercurile mistice; 2. Ora;ul de deasupra; 3.Toria

    A doua carte din seria Cercurile Mistice dezvăluie pendularea tinerei Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, între două mari iubiri.O iubire pământeană poate străbate timpul și spațiul?

Două universuri paralele unite prin dragostea Mădălinei.

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldură pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger . . .  “orasul-de-deasupra-2

    De două ori am citit cartea” Orașul de deasupra“ si de fiecare dată a avut același impact asupra mea. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, plin de duioșie, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia îmi puteam stăpânii lacrimile. Am trăit fiecare moment la intensitate maximă. Am râs, am plâns și am suferit alături de Mădălina. Iar la final, am simțit un gol în stomac pentru că trebuia să mă despart de personajele pe care ajunsesem să le îndrăgesc atât de mult. Și tare greu m-am desprins de acele fire invizibile care mă țineau legată de uluitoarea poveste scrisă de Nicoleta Tudor.

   Dacă în primul volum al seriei Cercurile mistice m-a fascinat latura mistică (vrăjitorie, șatră de țigani, blesteme), în “Orașul de deasupra”  m-a cucerit modul cum a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural/real și fantezie, trecerea de la niște momente tulburătoare, tensionate sau înduioșătoare, la anumite situații care aduc cititorului zâmbetul pe buze. În plus, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie: Maria, Matei, Iolanda, Iani, Garofița, bătrânul Bulibașa și șatra de țigani.

   Personajul central al romanului este Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, protagoniștii primului volum al seriei Cercurile mistice. Având o fire boemă, tânăra preferă să picteze și să citească decât să își îndrepte atenția spre medicină, așa cum își dorește mama sa. Ea a moștenit harul părinților ei, acela de a citi și influența gândurile oamenilor, dar și de a-i vindeca, făcând să dispară durerea “numai fixându-și ochii ei negri, mari și lăcrimoși asupra zonei pe care dorea să o vindece”. Însă ea mai are un dar, acela de a vedea “orașul de deasupra “ planeta Toria.

   În urmă cu câțiva ani, Mădălina a găsit în podul casei o ladă veche în care erau ținute niște straie străveche, dar și un săculeț cu bănuți. Bănuțul cu o gaură perfectă în el i-a atras atenția, și în timp ce-l studia, a constatat că pe fațetele lui începea să se vadă orașul pe care ea îl vedea de când se știa. În timp ce-l strânge în mână, se trezește că este teleportată în Toria, la malul mării și vede cum un băiat cam de vârsta ei este  împins de doi bărbați  până la apă. Scena înspăimântătoare la care asistă în continuare o face să strângă și mai tare bănuțul și astfel se întoarce în camera sa.

Și atunci a simțit amețeala care a cuprins-o brusc, tunelul pe care aluneca în rotocoale, țipătul ei fiind acoperit de un vuiet de lumină care o înconjura și o împingea tot înainte. Când și-a revenit, se afla în nisip, pe malul mării, iar în spatele ei se conturau clădirile elegante și strălucitoare pe care ea le zărea în miniatură.”

   Ani au trecut, Mădălina ajunge să-l cunoască pe Sorin și pe zi ce trece simte că îl place tot  mai mult. Tânărul pe cât era de frumos, pe atât era de sufletist și blând. O făcea să râdă tot timpul și îi  dădea un sentimentul de stabilitate și încredere.

Era iubitul ei, iar ea se simțea liniștită alături de el. Se simțea în siguranță. Îl cunoștea doar de câteva luni dar știa că el va fi umărul de care ea se va sprijini. El va fi liniștea ei.

   În noaptea de după incidentul de la cinema, în urma căruia ea îl salvează pe Sorin, ajunge să vadă din nou orașul de deasupra și brusc ia decizia să scoată din nou bănuțul din noptieră și astfel ajunge din nou pe malul mării, în Toria. Curiozitatea o face să intre în oraș, tocmai când are loc o petrecere unde toată lumea poartă măști, precum cele venețiene. Și aici se împrietenește cu o fată care îi spune ceva ce o nedumerește pe Mădălina.

“-De unde știi tu cum se îmbracă pământenii? mă întreabă cu glasul scăzut. Pe aici nimeni nu mai știe nimic de pământeni de când a fost Căderea.

 – Bănuiesc, i-a răspuns nesigură, întrebându-mă ce înseamnă Căderea.

– Interesant, spuse după ce mă mai studie o dată. Bunica mea îmi povestea adesea despre pământeni, străbunica ei a fost pe pământ. De fapt a și rămas acolo. De atunci nu mai avem voie. Nu se știe nici la cine este cheia. Dar ce vorbesc eu, știu că nu am voie.”

   Revenind pe plaja din Toria, Mădălina zărește un un tânăr care stătea sprijinit de un bolovan, privind pierdut spre mare. Și îl recunoaște. Este băiatul pe care l-a văzut prima dată.

Dintr-o mie de băieți, aș fi recunoscut acei ochi negri, ochii care m-au tulburat și pe care nu i-am putut uita niciodată. Părul negru îi flutura în bătaia vântului, și atunci am știut. Și el mă recunoscuse. “

   La următoarea vizită în orașul de deasupra, Mădălina descoperă că pe tânăr îl cheamă Naum și este descendentul direct al primei familii care a venit pe Toria. De asemenea, află mai multe  lucruri despre această minusculă planetă, dar și că bănuțul este de fapt o cheie cu ajutorul căruia cei din Toria puteau părăsi planeta, iar Naum era însemnat ca purtător al cheii.

 Planeta se răzbunase pe locuitorii ei, pentru că nu o trataseră cum trebuie, și încet încet dispărea câte o porțiune din aceasta. Ei nu o mai puteau vedea sau percepe în nici un fel. Astfel că rămase vederii lor doar un oraș, cu malul mării în care nu se mai încumetau să intre sau să navigheze, întrucât nu știau cât mai puteau vedea sau percepe din acesta. Sau nu li se dădea voie. Doar cei care mureau erau însoțiți pe ultimul drum până la malul mării unde erau lăsați pe apă, și dispăreau în neant.”

   Între cei doi apare o atracție instantanee, o pasiune mistuitoare care pe zi ce trece o distruge sufletește  pe Mădălina. În viața ei exista deja Sorin, iar alături de Naum simțea o foarte mare nesiguranță.

Dar ce mă făceam cu dragostea mea pentru Naum, care mă mistuia centimetru cu centimetru. Nu aveam aceeași siguranță nici în el, nici în mine. Câteodată mă privea cu atâta durere de îmi dădea impresia că îmi ascunde ceva.”

  Prima oară când m-a sărutat, după nouă luni, am simțit cum dispare nisipul de sub picioarele mele. A fost atât de intens ce am trăit, golul pe care l-am simțit în stomac, foamea pe care o aveam de el. Am tânjit după acel sărut timp de nouă luni. Credeam că nu se va mai întâmpla niciodată. Şi mai târziu, stând în patul din camera mea, simțeam acel sărut. Simțeam gustul lui ușor sărat de la briza mării și buzele lui fierbinți care le striveau pe ale mele. Și apoi privirea lui pierdută. L-am întrebat dacă regretă că m-a sărutat. A dat din cap supărat și mi-a spus că nu regretă nici un moment decât că a așteptat atâta timp ca să o facă. Și că acum, că a făcut-o, nimic nu va mai fi la fel. M-a întors spre el, mi-a cuprins fața cu palme puternice și mi-a spus:

-Odată și odată noi vom fi împreună! “orasul-de-deasupra-1

   Mădălina se tot gândește că trebuie să se distanțeze de misteriosul Naum, dar nu rezistă tentației. Tot ce conta pentru ea era să-l vadă. Nu-și putea controla iubirea pentru el. Incertitudinea, nesiguranța, necunoscutul, toate acestea o neliniștesc. Suferă în tăcere, refuză să discute cu cineva și încet încet intră în depresie. Sorin îi este alături când trece prin aceste moment grele, fără să bănuie ce se petrece în sufletul fetei.

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

   Cu toate că tânărul îi spune că într-o zi vor fi împreună, comportarea lui Naum îi aduce fetei numai suferință și dezamăgire. Iar ziua în care Aris, prietena pe care și-a făcut-o în Toria, le spune că Enola se apropie, duritatea cu care el îi cere Mădălinei să plece, o sperie cumplit. Dar cine era Enola și ce influență putea avea asupra lui, încât să se poarte cu ea cu atâta asprime?

   Mădălina și-a interzis să mai privească spre cer, să mai caute orașul de deasupra. Luni de zile a refuzat să se mai ducă după Naum. Pentru ea nu mai exista decât Sorin și dulcea dragoste pe care i-o purta.

“M-am simțit vie la el în brațe, după atâta timp, îl simțeam și simțeam că îl iubesc. Și simțeam că trăiesc. Mă privea și mă săruta, mă săruta și iarăși mă privea .Îi simțeam pulsul accelerat, îmi simțeam inima bătând, simțeam legătura care se crea între noi, ne învăluia și ne făcea să plutim  de plăcere, de bucurie și de iubire.”

    Dar pe Mădălina o frământă multe gânduri. Vrea să-l mai vadă pe Naum pentru ultima oară, să primească niște explicații de la el, dar ajunge să cedeze în fața lui.

  Însă  ceea ce îi va pricinui cea mai mare suferință a fost acel moment în care îl vede pe Naum alături de o tânără frumoasă care îi spune acestuia:“Abia aștept să ne unim, pentru a nu ne mai despărți în fiecare zi

 

“Am simțit cum îmi aluneca pământul de sub picioare și lacrimi grele au pornit să-mi curgă pe față. Deci asta era. Am atins bănuțul pentru a nu mă repezi cu pumnii asupra lui Naum și am ajuns în camera mea pentru a-mi linge rănile.”

    Oare va scăpa Mădălina de fantoma acestei iubiri sfâșietoare? Ce alegere va face ea? Oare ce reprezentă Căderea? De ce nu aveau voie cei de pe Toria să vorbească despre pământeni?

“-  Ai sufletul chinuit de o dragoste mare. O dragoste care te omoară pe picioare. Ai de făcut o alegere grea. Între un bărbat pe care îl iubești mistuitor și un bărbat pe care îl iubești la fel de mult dar care îți aduce liniștea în suflet.”

Voi trăi toată viața cu amintirea unei iubiri fără seamăn, a unei iubiri care nu se va șterge din sufletul meu niciodată.”

   Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să vă las vouă plăcerea de a descoperi ce se întâmplă mai departe cu Madalina, Sorin şi Naum.

   Vă mărturisesc că pe mine m-a impresionat răbdarea lui Sorin, faptul că el nu-i cere Mădălinei nimic, ci o îndeamnă să facă ceea ce îi dictează sufletul. De aceea mi-a plăcut de el foarte mult. Dar și suferința lui Naum m-a răvășit profund!

   “Orașul de deasupra “este un roman complex, fascinant, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Iubirea, magia și fantasticul își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic!

Nota 10 +

 

Librex.roCartea Orașul de deasupra de Nicoleta Tudor a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
16

    I.R.En. de Sandra Coroian-Editura Quantum Publishers

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Noiembrie 2016
Număr pagini: 230

  Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?

  Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile. 

  Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.

  O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem. 

  I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.

  Acum câteva minute am terminat de citit “I.R.En.” și încerc să-mi pun ordine în gânduri, dar  încă sunt sub influența evenimentelor din carte. M-am propus să-i scriu recenzia imediat după ce o termin de citit, dar  îmi dau seama că în mintea mea este o învălmășeală de idei, o adevărată furtună emoțională. Simt că sunt încă prinsă în mrejele acestei povești uluitoare și nu pot să revin la realitate. Scriu, apoi șterg, negăsind cuvintele potrivite pentru a vă explică ce înseamnă pentru mine “I.R.En”.

   După cum știți, devorez orice carte care apare la Quantum și nu de puține ori mi-am recunoscut dependența față de această editură. Dacă până acum m-a “hrănit” cu povești fantasy sau romance, de această dată a venit rândul unui roman SF, lucru care pentru mine reprezentă o provocare. Sunt  încă un învățăcel în materie de science-fiction și până în prezent nu am citit decât câteva cărți scrise de Pierce Brown, Lisa Price sau Amie Kaufman (după cum vedeți e vorba de partea mai light a SF-ului). Cu toate că prefer două genuri literare – thriller și romance, mi-am propus totuși să-mi depășesc zona de confort citind și altceva (sau cum îmi place să spun – să lărgesc aria de vânătoare), iar acum mă bucur că am acceptat provocarea.

  Genial! Tulburător! Șocant! Doar în acest fel pot caracteriza acest SF psihologic scris de Sandra Coroian. Am fost complet fermecată de stilul abordat, de felul cum este realizată narațiunea, de complexitatea personajelor, de trecerea de la lumea ireală la cea reală. La un moment dat, aveam impresia că autoarea se joacă cu mintea mea. Îmi făcusem tot felul de scenarii, dar de multe ori, când eram singură de ceva, îmi dădeam seama că e cu totul altceva. Ajunsesem în situația să nu mai știu ce se întâmplă în realitate. Iar la final am primit lovitura de grație! Efectiv am fost năucită la aflarea adevărului! Și sunt convinsă că și pentru voi va fi un șoc!

  “I.R.En.” este genul de carte care trebuie citită cu foarte mare atenție, care îți pune la treabă celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii. Dacă ai trecut peste un pasaj se poate să fi pierdut câteva informații. De altfel, în ciuda ritmului foarte alert, subiectul cărții m-a făcut să pun din când în când frână pentru a digera anumite pasaje.

  De această dată, n-am să vă pot povesti prea multe pentru că v-aș servi niște spoilere de toată frumusețea, dar voi încerca să vă ofer câteva ceva, doar atât cât să vă tentez să citiți cartea. De fapt, dacă stau și mă gândesc bine, încercând să vă introduc puțin în acțiunea cărtii, voi fi nevoită să vă induc putin în eroare, pentru că de fapt nimic nu este ce pare a fi. Singurul pont pe care vi-l dau e că anumite lucruri din carte m-a făcut să-mi amintesc de tematica din Matrix.i-r-en

  Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul cum Sandra Coroian și-a imaginat această lume cu tot felul de sisteme, coduri și ranguri. Iar eu ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază. Lumea pe care o descoperim la începutul cărții este condusă de 5 Supremi care au creat tot acest sistem. Iar oamenii trebuiau să țină cont de cele 5 Coduri pe care nu aveau voie să le încalce. De exemplu, nu aveau voie să își însușească bunurile deținute  de către sistem, nu aveau  dreptul să ia viața cuiva fără permisiunea sistemului sau a celor 5 Supremi, nu își puteau lega sufletul de o altă ființă umană decât cu aprobarea Supremilor și nici nu aveau voie să viseze. În aceasta lume existau și Healerii, un fel de savanți cu  IQ inuman de mare și care erau instruiți în investigarea manifestărilor fiziologice și intelectuale ale unei ființe umane  și care aveau la rândul lor câte un Mediator. În timp ce un Healer este o ființă umană, Mediatorul este jumătate om, jumătate mașinărie, fiind progamat să fie lipsit de sentimente.

Mediatorul avea un singur scop. Să recruteze, în primul rând, iar în momentul în care aveau să fie avansați, deveneau însoțitori, protectori sau un fel de bodyguarzi.”

   Povestea este spusă atât din perspectiva lui Cehel Ynue (28 ani), eroina cărții, dar și a altor personaje – Jason, Mun (tânărul care i-a oferit primul sărut), dar și a unui personaj căruia nu doresc să-i spun numele (pentru a nu vă strica surpriza).

   Pe când Cehel avea doar 14 ani, Mediatorii au constatat că fata poseda o inteligență cu mult peste  cea a copiilor de vârsta ei, așa că i-au contactat părinții, i-au plătit ca să uite că au avut vreodată o fiică, iar pe Cehel au dus-o în LaiDakam pentru a intra în programul de instruire și informare, susținut și supravegheat de un Healer. La vârsta de 18 ani a dat examenul de devotament și loialitate, prioritatea ei numărul unu fiind aceea de a îndeplini misiuni de urmărire și prindere a celor care încălcau codurile principale.

De fapt, prioritățile mi-au fost reprogramate. Sunt tot eu, toate amintirile mele sunt intacte, dar odată cu examenul de devotement și loialitate, prioritatea mea numărul 1 a devenit  îndeplinirea misiunilor și a scopurilor sistemului, indirect a celor 5 Supremi. Am fost transformată într-o unealtă.

Mi s-a spus despre I.R.En., dar nu și ce înseamnă. Din câte am înțeles pe atunci și din câte pot deduce acum, I.R.En. e un fel de sistem. Nu știu ce face. Nu știu care îi este scopul sau cu ce scop a fost conceput.

   La vârsta de 20 ani, Cehel, care a devenit și ea un Healer, a primit prima ei misiune oficială și tot atunci și-a întâlnit mediatorul personal care o va însoți pretutindeni-Jason. Misiunea era aceea de a identifica un suspect, extragerea lui din orașul Mundi și predarea acestuia mai departe. Numai că în timpul misiunii, Jason ucide un bărbat pe care îl consideră un pericol, încălcând astfel cel de-al 4-lea cod, dar în loc să-l raporteze Comandantului Helen și implicit celor 5 Supremi, Cehel se gândește să păstreze secret. De ce? Pentru că ceea ce îi spune Jason (care alege să-și dezvăluie chipul cât se poate de uman) o pune pe gânduri.

“ – Vezi tu, Cehel…nu toate lucrurile sunt așa cum par sau așa cum ți se spune că trebuie să fie. Există anumite căi prin care poți păcăli sistemul.

  –Și tu? Tu ai păcălit sistemul pentru a-mi salva viața?

 Atunci Jason mi-a zâmbit pentru prima oară.

  -Nu. Eu nu mă supun codurilor. Nu cred în coduri și nici tu nu ar trebui să o faci.”

   Nu doar aceste cuvinte au bulversat-o, ci și reacția suspectului atunci când l-au găsit. Bărbatul plângea și era ferm hotărât să-și pună capăt zilelor decât să fie prins, iar vorbele sale îi par fetei fără înțeles.

“ – Nu ai cum să înțelegi. Faci parte din sistem. Nu știi de fapt ce înseamnă sistemul. Oh, scumpă Healer, dacă ai ști adevărul. Îmi pare rău că trebuie să trăiești în realitatea asta. Îmi pare rău că nu ai cum să realizezi ce se întâmplă de fapt.”

 

   În loc să fie entuziasmată că prima ei misiune s-a încheiat cu succes, Cehel simte că ceva nu este în regulă. Și într-adevăr ceva rău se întâmplă! În momentul în care aduce prizonierul în fără Comandantului Helen, aceasta îl împușcă în cap, fără pic de remușcare, încălcând la rândul ei codul. A sfidat legea și pe cei 5 Supremi. Asta a făcut-o pe  Cehel să-și piardă încrederea în comandant, în coduri și în sistem.

  Din acest moment încep necazurile pentru Cehel și Jason. Li se dă o a doua misiune, acea de a cerceta teritoriul Kahleyla și de a raporta existența ființelor vii. Însă atunci când s-au apropiat de acel teritoriu, au fost azvârliți din helicopter, iar mai apoi, nu au mai putut lua legătura cu bază.

Nu cumva Comandantul Helen a încercat să scape de ei, trimițându-i într-o misiune falsă?

  Lucrurile încep să se complice foarte mult din momentul în care își dau seama că în Kahleyla timpul stă parcă pe loc, iar cel mai halucinat lucru e că aici totul pare că un fel de hologramă sau ceea ce se cheamă mirror effect. La un moment dat nu am știut precis dacă s-au intersectat cu ei înșiși sau dacă e vorba de niște clone.

În clipa în care nălucile au trecut pe lângă noi, am încremenit. Erau…noi. Eu și Jason, vorbind despre focurile pe care le auzise el.

– Hei! Am strigăt după noi, dar niciunul nu se întorsese.

 Își continuară drumul, ca și cum nici nu am fi existat.

– Jason, ce dracu’? Poate era o hologramă.

– O hologramă? Nu ți se pare ciudat că acum câteva clipe eu am auzit ceva și tu nu, iar când m-am trântit la pământ, tu ai auzit focuri de armă?

– Nu înțeleg. Poate, teritoriul ăsta se joacă cu mințile noastre.“

    Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit(cam 25 % din ce se întâmplă în carte) până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Cehel și Jason, ce este I.R.En., cine este de fapt Cehel, ce sentimente are pentru Jason sau pentru Mun și ce parte a fost reală sau ireală/virtuală.

  Sandra Coroian a reuşit să mă surprindă cu talentul şi creativitatea de care a dat dovadă şi pentru asta ţin să o felicit! De asemenea, îi mulțumesc pentru faptul că a scris una dintre cele mai geniale cărți pe care am citit-o în ultimii ani.

  Sper din tot sufletul ca și alți oameni să o descopere și să-i citească cartea! Iar dorința mea cea mai aprigă e ca “I.R.En.” să aibă o continuare!

Nota 10+Quantum Publishers Logo

 

Cartea I.R.En. de Sandra Coroian a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

 

 

%d bloggers like this: