Authors Posts by Arci

Arci

422 POSTS 0 COMMENTS

by -
13

Origini, de Dan Brown-Editura Rao-recenzie

Titlu original: Origin
Traducere:  BĂdescu Adriana
Editura:  RAO-2017
Număr pagini: 527

   “Navigând pe coridoarele ascunse ale istoriei și pe apele tulburi ale extremismului religios, Langdon și Vidal trebuie să scape de un inamic sumbru, a cărui putere atotcunoscătoare pare să-și aibă sursa chiar în Palatul Regal al Spaniei, și care nu se va opri de la nimic în încercarea de a îngropa pentru totdeauna descoperirea lui Edmond Kirsch.”

“Toate lucrările de artă și arhitectură, toate informațiile de ordin științific și toate organizațiile religioase care apar în acest roman sunt reale.”

   Asta spune Dan Brown și ne convingem citind cartea. Alături de eroii romanului călătorim de-a lungul Spaniei, din palatal regal la muzeul Guggenheim din Bilbao, de la Sagrada Familia la Centrul de Supercalcul din Barcelona-aflat în locația fostei biserici Torre Girona, din Valea Celor Căzuți (monumental funerar al lui Franco) la El Escorial_-locul de odihnă veșnică a monarhilor spanioli. Cunoaștem întâmplări din viața familiei regale, organizarea palatului și a pazei, momente din istoria Spaniei la fel de interesante ca și descoperirile științei. Fiecare întâmplare și descoperire este legată de momentele bune sau rele din viața personajelor, de împlinirile sau neîmplinirile lor, de frustrările lor.

Dar, haideți să vedem ce se întâmplă.

   Edmond Kirsch, om de știință, unul dintre studenții profesorului Langdon, crede că a făcut o descoperire epocală

“Iată cele două enigme aflate la baza întregii experiențe omeneșți. De unde venim? Și încotro ne îndreptăm?Creația și destinul omenesc. Două mistere universale. Robert, adaugă Edmond cu o privire pătrunzătoare, descoperirea mea…răspunde clar la ambele întrebări.”

   Deși discuțiile lor au fost deseori în contradictoriu, sau poate chiar de aceea, Edmond ține la Langdon vrând să împărtășească cu acesta descoperirea lui:

“Poate că-ți amintești ce ți-am garantat atunci-că știință va spulbera miturile religioase încă din decursul vieții noastre.”

“Îmi amintesc. Și ți-am zis că religia a supraviețuit timp de milenii progreselor științifice, că a avut un rol important în societate și că, deși poate că va evolua, de murit nu va muri niciodată.”

“Ai susținut că de câte ori voi găsi un <adevăr științific> care contrazice sau subminează principiile religioase, să discut despre el cu un erudit din domeniul religiei, în speranța că poate îmi  voi da seama că știința și religia încearcă de multe ori să spună aceeași poveste folosind două limbaje diferite.”

“Specialiștii lumii științifice și cei din domeniul spiritual utilizează deseori un  vocabular diferit pentru a descrie exact aceleași mistere ale universului. Iar conflictele au frecvent la baza chestiuni de semantică, nu de substanță.”

   Langdon îi admiră inteligența și determinarea. Cu douăzeci  de ani în urmă Edmond fusese unul dintre primii lui studenți la Harvard, pasionat de computere, de coduri, de limbajul simbolismului, un tip aparent banal, dar de-o inteligență sofisticată.

“În prezent Edmond Kirsch era un nonconformist de renume internațional-specialist IT miliardar, futurolog, inventator și om de afaceri, autorul unei game incredibile de tehnologii de ultima generație în domenii variate, ca robotica, neurologia, inteligența artificială și nanotehnologia. Iar predicțiile lui infailibile cu privire la viitoarele evoluții științifice îi conferiseră o aură aproape mistică”

   Edmond și Langdon se întâlniseră frecvent de-a lungul anilor, elevul cerând părerea profesorului, dar făcând în final cum credea el. În general era vorba despre piese de artă cu care voia să-și îmbogățească colecția. Doar la ultima întâlnire discutaseră despre Dumnezeu, despre credințele fundamentale ale diferitelor religii ale lumii și despre miturile creației:

“Langdon îi conturase o imagine detailată a diferitelor convingeri de la povestea Genezei, aceeași în iudaism, creștinism și Islamism, până la mitul hindus al lui Brahma, cel babilonian al lui Marduk și multe altele.”

“…știința și religia nu sunt rivale, sunt doar două limbaje diferite care încearcă să spună aceeași poveste. E loc suficient în lumea asta pentru amândouă.”

Apoi, după o pauză de aproape un an, Langdon primește invitația la evenimentul organizat de elevul său.

   Edmond îl caută înainte de prezentare și-i spune că discutase anterior cu trei importanți lideri religioși, care tocmai participaseră la “Parlamentul Mondial al Religiilor” (din 1893 sute de lideri spirituali se reuneau în diferite locații timp de o săptămână, pentru dialoguri interconfesionale):

Parlamentul avea ca obiectiv declarat <cultivarea armoniei între religiile lumii, construirea de punți între diverse mișcări spirituale și celebrarea comuniunii între toate credințele religioase>”

   Edmond se va întâlni în Catalania cu episcopul catolic Antonio Valdespina (prieten și sfătuitor al regelui Spaniei), rabinul Yehuda Koves (filozof și autor al unor scrieri ample despre Cabala) și Sayed al-Fadl (reputat allamah și cărturar Islamic) Celor “Trei Magi” sau “Sfânta Treime”cum îi numește  el, Edmond le va vorbi despre descoperirile lui, deoarece:

“…cred că informația pe care o dețin îi va afecta pe credincioșii din întreaga lume, într-un mod radical, provocând, probabil, o schimbare de paradigmă pe care n-aș putea s-o descriu decât ca…explozivă.”

   Le promite că-i va lăsa să se gândească la ceea ce le arată, dar este hotărât (pentru că timpul nu este în favoarea lui), și iată-l peste trei zile în mijlocul evenimentelor:

“Ceea ce nu știau ei era faptul că, peste numai trei zile, Kirsch intenționa să facă publică prezentarea video respectivă, în cadrul unui eveniment exploziv, meticulos coregrafiat. După aceea, oamenii din lumea întreagă vor înțelege că învățăturile tuturor religiilor de pe Pământ au, într-adevăr, un lucru în comun, Toate sunt greșite.”

  Evenimentul este într-adevăr foarte bine organizat, fiecare invitat pare a fi condus și îndrumat de un ghid personal (prin căștile primite la intrare).

   Ghidul lui Langdon se numește Winston, ceea ce-i amintește acestuia despre admirația lui Edmond pentru Winston Churchill. Dar rămâne stupefiat când află că de fapt “ghidul” este un computer, o inteligență artificială pe care Edmond dorea s-o testeze în acea seară, că de fapt “ghidul”interacționa cu toți invitații. Cercetările dezvoltate în timp și banii investiți de Edmond în ele, au dus la crearea unui computer, aproape uman, o inteligență artificială ieşită din tipare.

   În discuția cu Edmond, Langdon află că acesta a fost amenințat, nu știa exact de către cine, așa că îi dă profesorului un cartonaș cu o adresă unde ar urma să se întâlnească după prezentare. Langdon este surprins de tot ce se întâmplă și mai ales de faptul că Edmond pare foarte bolnav și slăbit, deși acesta îi spune că urmează un regim vegan, ceea ce pare o explicație plauzibilă la acel moment.

   Muzeul prin care Winston îl ghidează pe Langdon până la destinație este un amestec de vechi și nou, cu opere futuriste, inclusiv un fel de “autoportret” al robotului (acesta îl va ajuta pe profesor în cercetări).

   Prezentarea evenimentului o face directoarea muzeului, frumoasa Ambră Vidal, logodnica prințului Julian, apoi oaspeții sunt conduși într-un loc amenajat astfel încât să pară un planetarium sofisticat. La începutul prezentării Edmond folosește un film care-l prezintă pe profesorul Robert Langdon vorbind despre începuturile lumii, primele credințe și primii zei, despre cum atunci când fenomenele naturale au putut fi explicate științific zeii au dispărut pe rând lăsând locul unuia singur:

“-Zeus! tună glasul lui Langdon. Părintele tuturor zeilor. Cea mai temută și mai venerată dintre divinitățile păgâne. Mai mult ca oricare alt seamăn al său, Zeus a rezistat propriei extincţii, ducând o luptă aprigă împotriva dispariției-exact așa cum făcuseră, de altfel, și zeii anteriori, cărora le luase locul.”

“-Adepții lui Zeus erau atât de ferm atașați de zeul lor, încât tânăra credință creștină, cuceritoare, n-a avut de ales decât să adopte chipul lui ca figură a noului ei zeu.”

   Dar Edmond crede că dezvoltarea tehnologică îi va determina pe oamenii din viitor să ne considere vechi și prăfuiți, pentru că sistemul de operare al minții omeneșți ar fi ”Detestă Haosul. Creează Ordine.”, ceea ce reprezintă programul de organizare al creierului uman.

  Întrebările gen: ”De unde venim? Încotro ne îndreptăm?, au primit până acum răspunsuri simpliste mai mult prin intermediul credinței, dar lucrurile se vor schimba:

“Introspecția spirituală a fost întotdeauna domeniul de interes al religiei, care ne îndeamnă să credem orbește în învățăturile ei, chiar și atunci când sunt ilogice.”

“Știința este antiteza credinței, relua Edmond. Prin definiție, știință este încercarea de-a găsi dovezi fizice pentru ceea ce este necunoscut sau încă nedefinit, de a respinge superstițiile și percepțiile greșite în favoarea adevărurilor observabile. Când știința oferă un răspuns, acesta este universal. Iar omenirea nu se războiește din cauza lui, ci face front comun în jurul lui.”

“Epoca religiei se apropie de sfârșit, cea a științei abia se naște.”

  În mod vădit prezentarea era astfel concepută pentru a stârni controverse, deși procesul ei urmarea istoria și evoluția științei corelată cu cea a evenimentelor.

   Dar înainte de a-și prezenta descoperirea, Edmond este ucis. Atacatorul, un tip în uniformă de marină, reușește să dispară.

   La început, bănuit din cauza derulării evenimentelor, Langdon ajutat de Ambră încearcă să descopere ce s-a întâmplat și de ce. Dirijați și ajutați de Winston, ei ies din muzeu și parcurg un drum al căutărilor convinși că numai prezentarea descoperirii lui Edmond va opri tăvălugul.

   Ucigașul, amiralul Avila, a ajuns asasin în urma unor evenimente crunte în familie și a întrării lui în biserica palmarienilor. Biserica Palmariană era o biserica alternativă a bisericii catolice, care credea că papa era prea modern și că biserica căzuse pradă “ereziei modernismului”

   Avila adera la credința palmariană, așa că atunci când este contactat din partea lor de o persoană numită ”Regentul”, executa fără crâcnire ordinele convins că o face în numele credinței. După asasinarea lui Edmond va fi trimis pe urmele lui Langdon până în Barcelona, unde va fi ucis accidental.

   În lume, un asasin contractat pe dark internet îi omoară pe rabinul Koves și pe clericul musulman, și totul i se înscenează lui Valdespino. Tot o înscenare îl scoate din joc și pe Garza, șeful gărzii regale. Mai apoi dispariția din palat a prințului Julian cu Valdespino și plecarea regelui într-un loc necunoscut declanșează alte teorii ale conspirației.

   Cercetările îi duc pe Ambră și Langdon la Sagrada Familia la Barcelona, unde vor găsi “cheia” ce le va permite să acceseze prezentarea lui Edmond. ”Cheia” era un vers dintr-un poem de William Blake: ”Întunecată religie a pierit și dulcea știință e stăpână”, iar cartea acestuia era expusă la catedrală.

  Apoi Langdon își amintește “autoportretul “lui Winston, și ajung la locația lui, adresa care era și pe cartonașul primit de la Edmond. Acolo vor găsi cel mai mare computer construit vreodată, în cadrul căruia era proiectat  Winston, inteligența artificială.

   În toate cercetările sunt asistați de câte ori este posibil de către Winston, care la final le va spune și că Edmond mai avea doar câteva zile de trăit și chiar se interesase cum s-ar putea sinucide mai rapid. Dau publicității descoperirea lui Edmond și predicția lui în privința viitorului, credința că omul și tehnologia vor fuziona, că factorul uman va evolua în ceva diferit, că viitorul omenirii va fi mai lin și mai blând:

”-Ne aflăm  acum la o ciudată răspântie a istoriei, continuă Edmond, un moment în care lumea pare întoarsă cu susul în jos și în care nimic nu este așa cum ne-am imaginat că va fi. Dar incertitudinea a fost întotdeauna un precursor al transformărilor de amploare; schimbarea este în mod inevitabil precedată de teamă și tulburări. Vă îndemn să aveți încredere în capacitatea omului de a fi creativ și de a iubi, fiindcă atunci când sunt combinate, aceste două forțe au puterea de a ilumina orice întuneric.”

“-Fie că folosofiile noastre să țină pasul cu tehnologia. Fie ca înțelegerea și compasiunea noastră să țină pasul cu puterea pe care o dobândim. Și fie ca dragostea, nu frica, să fie motorul schimbării noastre!”

   Încă marcat de ceea ce Edmond a realizat, Langdon află cu stupoare că Wisnton va dispărea așa cum a fost programat de creatorul lui.

Încet, cu răbdare, fiecare mister este elucidat și lucrurile se așează în matca lor.

   Dar cine a dat informații sitului de știri? Cine a ordonat uciderea clericilor? Cine a ordonat asasinarea lui Edmond și atacul asupra lui Langdon? Cine a încălcit ițele, îndreptând suspiciunile asupra șefului gărzii regale și a episcopului? Ce a avut de mărturisit regele fiului său?

   Iată întrebări care la final își vor găși răspunsul. Mărturisesc că a fost puțin înfricoșător și extrem de surprinzător.

Dar până la urmă cum spune Langdon reformulând oarecum versul-cheie al lui William Blake:

“Dulcea știință va alunga religiile întunecate…pentru că acelea luminate să poată înflori.”

Și totuși rămâne întrebarea:

“Omenirea față în față cu al șaptelea regn: se va adapta sau va repeta soarta înaintașilor neanderthalieni?” (Alexandra Bădescu)

Merită și trebuie să citiți acest roman al lui Dan Brown:

“Un roman care plasează știință în antiteză cu creationismul, atrăgând astfel controverse la fel de mari precum cele iscate de Codul lui Da Vinci. În Origini, vizionarul Edmond Kirsch vine cu o teorie atât de îndrăzneață, încât, crede el: <Nu va zgâlţâi principiile fundamentale. Vi le va zdrobi> Kirsch adresează afirmația respectivă umanității, deoarece aceasta este scară la care Brown scrie. Dan Brown și ideile serioase se potrivesc împreună în Origini mai bine că niciodată până acum.” (Janet Măslin,The New York Times)

   Ce mă intrigă pe mine este abordarea bisericii și boicotarea cărții. Se întâmplă același fenomen ca și la “Codul lui Da Vinci”. Sincer nu cred că cineva s-ar fi uitat cu foarte mare atenție la tabloul “Cina cea de taină”, încercând să vadă ce sugera autorul, dacă biserica nu ar fi cerut interzicerea cărții. Lumea ar fi tratat cartea ca pe orice alt thriller cu temă biblică sau istorică.

   Dovadă că “Îngeri și demoni”, apărută înainte de “Codul lui Da Vinci”, a trecut aproape neremarcată, deși pe lângă subiectul biblic tratează și probleme foarte interesante legate de știința viitorului. Chiar dacă, cam la un an după apariția cărții, publicații serioase dezvăluiau existența cercetărilor de la institutul Cern din Elveția, care a produs primele particule de atimaterie, lucru prezent și în România, lumea nu s-a sesizat.

   Și din nou la “Origini” biserica se mobilizează nefăcând altceva decât o reclamă masivă (chiar agresivă) romanului.

   Cred că fiecare om trebuie lăsat să-și facă propria părere despre credință și știință și nu în ultimul rând despre cărțile lui Dan Brown.

 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
5

Meniu: (salată de roșii cu avocado, cartofi dulci umpluți, tiramisu la pahar)

1.Aperitiv: salată de roșii cu avocado

-avocado trebuie să fie bine copt, îl curățăm îl tăiem mărunt (sau felii) și-l punem într-un bol

-adăugăm 1-2 roșii (dacă vreți le curățați de coajă) tăiate mărunt

– potrivim de sare, piper, adăugăm verdeață tăiată f mărunt, dacă vă place un pic de lămâie sau oțet

-servim rece eventual cu pâine prăjită

2.Ciorbă de conopidă:

-curățăm conopida, o desfacem buchetele, și o lăsăm în apă rece

-dăm pe răzătoarea fină 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 pătrunjel

-punem legumele în oală în puțin ulei, le călim puțin, adăugăm conopidă și apă și punem la fiert

-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen și lemon grass, boia opțional

-când conopida e aproape gata adăugăm amestecul de verdeață și mai lăsăm câteva clocote

-se poate servi așa sau dreasă cu smântână

3.Cartofi dulci umpluți:

-2 cartofi dulci mai mari îi spălăm bine (le lăsăm și coajă), le tăiem capetele, îi tăiem în două pe lung și-i punem în tavă pe hârtie pergament (cu partea tăiată în jos) la copt

-când s-au copt îi lăsăm puțin să stea apoi îi scobim, lăsând cam de un deget pe margine

-miezul de cartof îl amestecăm cu bucățele de cârnat (nu crud) fiert, bucățele de bacon, condimente, o ceapă tăiată ff mărunt, un pic de brânză rasă și 1-2 linguri smântână

-umplem jumătățile de cartof, le așezăm în tavă (cu umplutura în sus) pe hârtie pergament, presăram cu cașcaval sau brânză rasă și punem la cuptor

4.Tiramisu la pahar:

-putem folosi praful de cremă de la Dr Oekter (dacă vrem să facem mai puțin) preparat cum scrie pe cutie

-punem în cupe sau boluri un strat de pișcoturi  muiate în cafea (sau cacao)

-punem un strat de cremă, un strat de frișcă și presăram cu ciocolată rasă

-servim după câteva ore să fie rece

Poftă Bună!

by -
5

Duel poetic: Gară pentru eu & Călător în timp

 

Gară pentru eu-Mihaela Hură

 

A răsărit în drumul meu

O gară numai pentru eu,

cu un peron de așteptare

și trenuri doar pentru plecare.

 

Acolo merg din când în când,

să-mi văd batista fluturând

și să-mi compun un mic refren

când mă conduc la câte-un tren.

 

Mă uit cum stau pierdută-n geam

și mă întreb dacă mai am

soare destul în strop de rouă

până s-ajung în gară nouă.

 

Flutur batista și strecor

În  ea un vis și-un pic de dor.

 

 

Călător în timp-Daniel Vişan

 

Sunt călător în timp și mă distrez
bătând, ușor, la porți necunoscute
și, dacă îmi convine, avansez
cuvinte dulci, cu vrute și nevrute.

 

Căci vrute am mereu la îndemână
iar cele mai nevrute le tot scap
când mai primesc o palmă peste mână
și mi se spune că-s căzut în cap.

 

Dar nu mă las, și bat la alte porți
ba chiar în stânci din fața unor grote,
căci dacă știi în timp să te transporți,
găsești prin toate erele cocote.

 

De-ar fi să povestesc din aventuri
sau întâmplări trăite-n evul mediu,
ați crede că sunt zorii imaturi
ai zilelor de azi, ce n-au remediu.

 

Dar, ce știți voi!? Vă spun că vă-nșelați!
V-o spun ținând în mână o cheiță
cu care cavaleri la drum plecați
își încuiau centura la domniță.

 

De nu mă credeți, voi jura, din nou,
cu mâna-n buzunar, pe vreo năframă
pe care am primit-o ca erou
al unei nopți … în brațe la o damă.

 

Sunt călător în timp și, plictisit,
vă jur pe picul sfânt ce zace-n mine,
că de o vreme m-am îndrăgostit
și plec în viitor. Ceau, pa! Cu bine!

Părerea voastră?

 

 

by -
13

Apelul Morţilor, de Ian Rankin-Editura Leda

Titlu original: The Naming Of The Dead
Traducere:  Carmen Ion
Editura: LEDA
Număr pagini: 604

“SUMMITUL G8…GEORGE  BUSH… ȘI  INSPECTORUL REBUS

O combinație explozivă de acțiune și politică…pe fundalul celei mai încercate săptămâni din istoria recentă a Marii Britanii.”

   Pentru că mi-a plăcut foarte mult romanul lui Ian Rankin- “De-a v-ați ascunselea” am fost curioasă în ce aventuri și anchete îl mai implică pe inspectorul Rebus. Și iată…

“Ce pot avea în comun crimele în serie, politica locală și reuniunea la nivel înalt G8 din Scoția?

În orașul Edinburgh s-a comis încă o crimă – dar pentru că victima este un violator recent eliberat din închisoare, polițiștii nu depun prea mare efort în rezolvarea cazului. Lucrurile se vor schimba însă simțitor atunci când intră în scenă celebrul, dar și problematicul inspector John Rebus. Împreună cu sergentul Siobhan Clarke, mai tânăra sa colegă, acesta descoperă dovezi că un criminal în serie se află în libertate…

În aceeași perioadă, în Scoția se desfășoară reuniunea la nivel înalt G8. La un dineu organizat în deschiderea acestui eveniment, unul dintre parlamentarii invitați își pierde viață. Inspectorul Rebus investighează și aparenta sinucidere a acestuia, dar șefii săi, care din motive necunoscute doresc să mușamalizeze totul, îi retrag cazul. Cum Rebus nu a respectat însă niciodată regulile, iar Siobhan are motive foarte personale pentru a vâna un polițist însărcinat cu reprimarea tulburărilor publice, începe o luptă înverșunată împotriva propriilor colegi…”

   John Rebus asistă la funeraliile fratelui său Mickey, prilej pentru el de-a se gândi și la propria viață. Era singur, fără soție, fără o familie a lui, numai poliția și cazurile, dar într-un an nu le va mai avea. Mai avea un an până la pensie, dar deja șeful său, inspectorul Jamie Macree și tânărul Derek Starr, adjunctul lui îl considerau o relicvă. Îi tot repetau “s-o ia mai ușor”, dar Rebus nu știa și nici nu-și imagina ce ar putea face altceva. Când caută o scuză să plece de la ceremonie îl sună colega lui Siobhan, care-l anunță că au găsit un loc cu bucăți de haine agățate în copaci, ca niște ofrande.

Una dintre bucăți provenea din jachetă lui Cyril Colliar, ucis cu șase săptămâni în urmă.

   Acesta fusese închis la 20 de ani, pentru viol însoțit de acte de cruzime. Eliberat după zece ani Colliar se întorsese în Edinburgh, unde lucra ca bătăuș și gorilă în baruri. Patronul său, Cafferty ”Marele Ger”, era un gangster local, pe care încercau de mulți ani să-l prindă, dar omul se plasa cumva la limita subțire a legii. Avea oameni care făceau pentru el lucrurile murdare și care niciodată nu-l trădau.

   Dar într-o noapte Colliar fusese ucis cu o lovitură puternică în ceafă și cu toate cercetările poliția nu găsise nimic. Până acum…

   Uciderea lui Colliar li se păruse  un mesaj adresat lui Cafferty, dar  găsesc și alte bucăți de materiale, agățate în copaci, ca și cum ucigașul și-ar fi etalat trofeele. Asta îi pune pe gânduri.

   Rebus și Siobhan cheamă criminaliştii, apare și inspectorul Macree, care le cere să fie discreți, pentru că urma să aibă loc întâlnirea G8, cu șefii de state, pentru luarea de măsuri de eradicare a sărăciei, de fapt pentru a înlesni afacerile importante, printre care și cele cu arme.

   Pe de altă parte, o mulțime de oameni vin să demonstreze pașnic pentru pace, dar vor fi atacați de elemente locale care vor să perturbe liniștea. O mulțime de polițiști și servicii sunt detașate în oraș.

   Rebus și Siobhan își continuă ancheta, o identifică pe victima lui Colliar, descoperă că mama fetei înfiinţase un site de care se ocupa, pe care erau denunțați astfel de oameni.

   Între timp la castel moare Ben Webster, nu se știe însă dacă e sinucidere sau crimă. Familia lui fusese deja lovită crunt de tragedie. Mama a fost ucisă într-un jaf, tatăl moare câteva luni mai târziu, mai rămăseseră el și sora lui, acum numai ea. O chema Stacey și era polițistă.

Webster fusese un tip de treabă, un politician onest, așa că părea cam improbabil să se sinucidă.

   Rebus și Siobhan continuă cercetările în ambele cazuri, deși sunt obstructionaţi tot timpul de colegii lor, de comandantul Steelforth, responsabil cu securitatea la G8 și implicit de comisarul lor șef, care nu voia să se pună rău cu superiorii.

   Cercetând moartea lui Webster dau de tot felul de probleme necinstite și uneltiri în domeniul apărării, produse de către Pennen Industries.

   Verificându-l pe Colliar dau de alți doi violatori uciși în același mod: Trevor Guest și Edward Isley, omorâți la intervale regulate de timp.

   Intră în scenă consilierul Tench, bun orator, charismatic, care are o oarecare legătură cu doi dintre cei uciși, dar și o legătură extraconjugală cu Denise,s ora unei polițiste Ellen Wylie.

Ellen și consilierul Tench postaseră și ei pe site-ul familiei Jensen (victima lui Colliar)

   Consilierul mai este implicat și într-un etern război cu Cafferty, totul e atât de întretăiat și intersectat că deosebești din ce în ce mai greu binele de rău.

   Siobhan își caută părințîi, vechi hipioți, veniți la demonstrație și concert. Așa o întâlnește pe Santal o tânăra ce doar pare hipiotă, dar care îi pozează pe demonstranți și nu poliția, cum făceau ceilalți.

   Așa că în nebunia din oraș, pe de-o parte mai marii lumii punând țara la cale, pe de altă parte demonstranții pentru eradicarea sărăciei care fac “apelul morților” și grupurile de agitatori, moartea lui Ben Webster trece oarecum neluată în seamă. Rebus o întâlnește pe sora acestuia Stacey la morgă, dar n-o mai vede la înmormântare.

   Pe de altă parte cercetările lui  despre Pennen Industries și  șeful ei Richard Pennen, îl determină pe acesta să ia măsuri și patru oameni de-ai lui, îmbrăcăți în falși polițiști îl închid pe Rebus într-o celulă a unei secții mărginașe. Profită de faptul că celulele erau goale pregătite pentru demonstranți și polițiștii  trimiși pe străzi. Sigur că la final Rebus îi va găsi și se va răzbuna (datele i le va da chiar Steelforth, care va coopera acum, deși inițial îi sprijinise intenționând să treacă în serviciul lui Richard Pennen.)

   Rebus va ajunge în locul de baștină a lui Trevor Guest, îi va găsi un vechi coleg din copilărie, care-i va vorbi despre el, spunându-i în același timp și povestea familiei Webster de la casa de vacanță.

   Apoi mama lui Siobahn este rănită și căutând să afle vinovatul ea va urmări o mulțime de poze și filmări. Dar va reuși să facă lumină doar cu pozele lăsate de Santal. Rebus o recunoaște pe Santal ca fiind Stacey, sora lui Webster, o polițistă care lucra sub acoperire.

   Lucrurile se precipită. Consilierul Tench este ucis, Cafferty este bănuit, dar are un alibi imbatabil, la fel și un lider de gașcă. Toate par a avea legătură între ele, și totuși, până la urmă, se dovedește că ucigașul lui Tench era altcineva, decât al celorlalți morți, iar motivul unul simplu și banal.

   Nici ceilalți trei morți nu erau legați  în nici un fel, doar că doi dintre ei serviseră pentru a acoperi moartea celui de-al treilea, a lui Trevor. Iar moartea lui Webster pare totuși un accident.

Ei, cred că v-am amețit destul!

   Am să vă mai spun că obstrucţionat de colegi și șefi, dar tenace ca un cățel care a prins un os, Rebus nu se lasă. Este ajutat de reporteri, cărora le oferă date în exclusivitate, de colegi care-i datorează favoruri, chiar de Cafferty, cu alte cuvinte “se face frate cu dracul până trece puntea”

  Sigur că până la urmă va afla cine sunt criminalii, îl va pedepsi pe șeful celor care-l închiseseră, va pune lucrurile în ordine.

   Cartea este foarte complexă, scrisă pe mai multe planuri, foarte multe personaje care se intersectează între ele  și cu viețile polițiștilor, multe interese, multă lăcomie, ură, sete de putere, dorința de dreptate.

O carte pe care o veți citi cu sufletul la gură.

Iată și câteva păreri avizate despre carte:

“Acest roman prin amestecul său amețitor de crimă și problematica politică de actualitate, este de-a dreptul năucitor. Rankin se află în deplinătatea maturității sale și aproape că se catapultează în afara constrângerilor genului polițist.” (Daily Mail)

“Un Rankin realist și dur, totul la superlativ.” (Metro London)

“Un roman polițist captivant și complex” (Independent).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
5

Meniu:(salată berlineză, supă de vițel, mâncare picantă de legume, desert rapid)

1.Aperitiv: salată berlineză

-1 kg carne de vită sau vițel fiartă și măcinată

-300 gr ceapă curățată se ține de azi pe mâine în apă rece apoi se taie ff mărunt

-300 gr castraveți murați tăiați foarte mărunt și scurși

-se amestecă ingredientele într-un castron cu condimente :sare,piper multicolor,cury,boia(pentru culoare)sau 2-3 linguri de pastă de roșii

-adăugăm 2-3 linguri de smântână și maioneză câtă se cere

-se pune în bol la rece și se ornează cu felii de castravete murat și de gogoșari murați

2.Supă de vițel

-se pune la fiert carnea cu zarzavatul

-când carnea este fiartă  o măcinăm în salată

-în zeamă strecurată punem tăiței,tascute,surubele,găluște de gris

3.Mâncare picantă de legume (Vero):

-Ingrediente: 1 ceapă, 1 ardei roșu, 2 vinete, 500 gr ciuperci proaspete,orez   mexican cu legume congelat jumătate de pungă .

-Se călește ceapă cu ardeiul aproximativ 5 min, se adaugă ciupercile și vinetele, când sunt pe jumătate fierte se adaugă puțînă apă și orezul cu legume. La foc mic aproximativ 10/15 min. Se condimentează după gust.

-Eu adaug puțîn chilli să fie picantă.

-se poate servi așa sau cu grătar din piept de pui,carne de porc sau vițel

4.Desert rapid:

-fierbem 2-3 budinci diferite și le punem în cupe în straturi

-adăugăm un strat de frișcă și ornăm cu felii de fructe sau cu ciocolată rasă

-servim rece

Poftă Bună!

Duel poetic: Te caut şi mă caut & De-ai fi

Te caut şi mă caut-Lore Viţelaru

atât de diferit îmi pare,
și-n mii de chipuri, chipul eu ți-l văd,
dar știu că-i doar o întâmplare
și când aud în jurul meu râzând.

 

și mă opresc privind întrebătoare
cu ochii răscolesc mulțimi
te scot din mintea mea neștiutoare
și din cuvinte aruncate fără vini.

 

mai stau și te adun din toate cele spuse
și din atâtea nopți în care ne-am dorit
din zorii dimineților răpuse
de șoaptă ta înceată cu, care m-ai trezit.

 

te caut, și mă caut prin ploile mărunte
și mâna ta o prind imaginar
și-n grabă stropii toți îi las să mă sărute
cu-atât nesaț, cu gura ta de jar.

 

și uit că nu te știu, și iar îmi pare
că mâna ta o simt în jurul meu
de parc-aș fi-ntr-o lume fără zare
și-n mii de chipuri văd doar chipul tău

 

De-ai fi-Daniel Vişan Dimitriu

De-ai fi un trandafir bătut de vânt,
M-aș face-al trandafirilor veșmânt;
Aș fi un glob de sticlă, un cristal,
Și-aș vrea să fiu ușor, precum un voal.

 

De-ai fi o pasăre rănită-n zbor,
Aș vrea, cu tine-n brațe să cobor,
Să te așez, ușor, să te ajut,
Și să-ți alin durerea c-un sărut.

 

De-ai fi corabia pierdută-n val,
Aș vrea să fiu reciful de coral,
Să te ascund de-al valului avânt
În portul liniștit dinspre pământ.

 

De-ai fi domniță într-un greu război
Ce ne-ar amenința pe amândoi,
Aș vrea ca eu să stau în fața ta
Și să-ți ofer, ca scut, inima mea

Ce părere aveţi?

 

by -
3

Duel poetic: Cloșca răzvrătită & Altceva

Se întâmplă în poiată:

 Cloșca răzvrătită –Mihaela Hură

S-a făcut iar primăvară

și, de când a dat căldura,

într-o curte de la țară

bântuie harababura:

mieii țopăie bezmetici,

iezii sar peste uluc,

unde calci, te tot împiedici

de vreun animal năuc.

 

Dar spectacolul cel mare

Se petrece în coteț,

Unde cloșca-i cea mai tare

și cocoșu-i nătăfleț.

 

Cloșca a decis deodată

c-are-o soartă mult prea grea

și că e persecutată

numai lângă pui să stea;

nu-i nici slută, nici bătrână,

are și ea viața ei –

până când să mai rămână

să hrănească mititei?!

 

L-a chemat, deci, hotărâtă

Pe cocoș: -Ia vino-ncoa’!

Soarta mea e cam urâtă

și e numai vina ta!

Puii sunt ai tăi, privește-i:

au cu toții ciocul tău;

pune mâna și-ngrijește-i,

să mă odihnesc și eu.

 

Și în ziua următoare,

Ce priveliște-n ogradă

Când în zori, cu mic, cu mare,

toți s-au repezit să vadă

cloșca țanțoșă, senină,

ciugulind la viermișori,

iar cocoșul, în grădină,

dădăcind pe puișori

 

Şi-acum în lumea oamenilor:

Altceva-Daniel Vişan Dimitriu

 

– Costică, e duminică!
– O fi, ei și? – e doar o zi!
– Ce, te-ai tâmpit? – e zi de pescuit!
– Nici mort nu pot: mă doare-n cot!
– M-ai speriat! Ce s-a-ntâmplat?

 

– Aveam un gând hai-hui
Cu mine-n urma lui,
El a accelerat,
Eu m-am împiedicat
Și –iote-așa! – căzui,
Că nu știu cum să spui,
Pe gândul de năpastă
Trimis de-a mea nevastă
Ce tot țipa: “Costică,
De te mai duci cu Gică
Și vii iar matolit,
Cu mine ai sfârșit!”
M-am speriat, măi frate,
De am căzut pe spate
Și m-am lovit în cot,
Dar … asta nu e tot
Că, stând cu fața-n sus
Simțindu-mă, eu, dus,
O voce-am auzit
De am încremenit:
“Costică, dragul meu,
Sunt îngerașul tău
Și-ți vreau, știi tu, de bine,
Iubește-te cu mine!”
– Măi, Gică, spune tu:
Eu ce să fac, să … nu?

 

– Mă, ce-ai băut și n-am știut?
Te doare-n cot? Râd, nu mai pot!
Nu-n cot, în cap! Hai, mă, la crap!
Hai, vin’ la naș! Ce îngeraș?
Că, de-i femeie, -i dăm să beie,
De-i altceva, om controla
Și-om înțelege, pân’-o fi lege,
Că și-altceva, de nu-i tâmpit,
Tot aia e la … pescuit.

Părerea voastră?

 

 

 

 

 

 

by -
6

Meniu de Revelion 2017-2018

APERITIVE
1. Salată de paste cu fructe de mare

-2 conserve de fructe de mare (cu tot cu ulei sau sos) și o cutie de ton în ulei (cu ulei cu tot)

-un pachet de paste (fundițe mici) de 250 gr se fierbe în apă cu sare și se spală și se lasă la scurs apoi se pune într-un castron

-1-2 morcovi dați pe răzătoarea fină stropiți cu puțină lămâie și mărar tăiat foarte fin

-amestecăm toate ingredientele în castron, mai adăugăm sare piper, lămâie după gust, și punem la rece

2. Ruladă de carne (Vero):

-preparăm o compoziție de chiftele

-tăiem fâşiuţe de ardei roșu, ciuperci și bucățele de cașcaval (ciuperci din conservă)

-ungem tava de chec cu puțin ulei, presăram pesmet (pe fundul tăvii și pe pereți)

-punem un strat de carne de chiftele, presăram ciuperci, ardei și cașcaval, apoi punem al doilea strat de carne, apăsăm puțin pe margini

-ungem rulada cu puțin ulei și punem la cuptor

-se scoate din tavă și se taie rece

-puteți s-o puneți și pe hârtie pergament în cuptor, mie mi se pare mai simplu în tava de chec

3.Salată de ceapă marinată cu chifteluțe (Alexandra)

1kg ceapă curăţată de coajă și tăiată în jumătăți, apoi feliuțe fine

Piper boabe

Muștar boabe

Sare

Oțet (de vin alb sau de mere)

3 foi de dafin

3 ouă

O lingură muștar

Ulei

Pentru chifteluțe:

1,5 kg carne măcinată

O ceapă

2 căței de usturoi

Condimente

Ceapă tăiată feliuțe fine (peștișori îi zicem noi, de ce? habar nu am) se “aruncă” într-o oală în care s-a pus la fiert apa, condimentele și vreo 2-3 linguri de oțet. Când apa fierbe se stinge focul și se pune ceapa. Se lasă în acest amestec până devine translucidă. Se scurge într-o sită și se depozitează în frigider pentru când e nevoie de salată. Între timp se prepară maioneza și se prăjesc chifteluțele (mici, rotunde). Asamblarea: ceapă, maioneză și chifteluțe, sare după gust. Poftă bună!

CIORBĂ ; din carne de porc

-fierbem oasele de porc în apă cu sare, curățăm carnea de pe oase și o tăiem bucățele

-1-2 morcovi,1 pătrunjel,1 păstârnac, o țelină mică le dăm pe răzătoarea fină, le punem în oală și le călim în foarte puțin ulei

-adăugăm carnea, zeamă de carne (strecurată) și punem la fiert

-adăugăm condimemntele care ne plac

-când ciorba e aproape gata adăugăm amestecul de verdeață preferat și mai lăsăm câteva clocote

-se poate servi așa sau dreasă cu smântână

FELUL DOI:
1.Peşte la cuptor cu lămâie

– curățați peștele, condimentaţi-l și lăsați-l să stea puțin

-puneți peștele în tavă, adăugați câteva felii de lămâie, apă și puneți-l la cuptor

-eu am luat somon sălbatic în crustă de ierburi de la Lidl,și l-am pus numai pe hârtie pergament la cuptor,iar când l-am mâncat l-am stropit cu lămâie

-se poate servi cu cartofi piure sau mămăligă

2.Șnițele din carne de porc (Vero)

– batem carnea, pe o parte o ungem subțire cu muștar, pe cealaltă o condimentăm

-punem feliile într-o caserolă și lăsăm la rece câteva ore

-când le preparăm le dăm prin făină, ou și pesmet amestecat cu semințe de in și de susan

-se pot servi cu cartofi piure și murături

3.Cartofi umpluți și ciuperci la grătar (Iliuță)

-ciupercile se curată, se taie codița, se spală și se condimentează cu sare și vegeta, le punem pe un platou cu gura în jos să se scurgă apa

-alegem cartofi roșii mai mari,îi spălăm bine și-i punem la copt (cu coajă cu tot)

– codițele de ciuperci le tăiem bucățele și le punem într-o tigaie cu ceapă  și ardei roșu tăiat foarte mărunt, adăugăm puțină apă și ulei și le călim până se moaie

-cartofii copți îi tăiem în două pe lung și scoatem din miez, lăsăm cam de un deget

-miezul îl amestecăm cu legumele,.un pic de brânză telemea rasă fin,1-2 ouă întregi, potrivim de condimente după gust

-cu compoziția umplem jumătățile de cartof, presăram cașcaval ras și le punem la cuptor

-între timp punem pe grătar ciupercile

-le servim împreună

PRĂJITURĂ
1.Tort cu blat de cacao și cremă caramel (Voichița)

-Blat: 8 ouă, un paf de sare,7 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilinat, 8 linguri făină,1 praf de copt, 2 linguri ulei, 3 linguri cacao

Sirop: 200 ml apă,1 lingură rom,100 gr zahăr

Crema caramel:700 ml frișcă lichidă,100gr unt, 200 gr zahăr, 300 gr mascarpone

Pentru décor:150 gr ciocolată, 200 ml frișcă lichidă,1 lingură  din cremă cu mascarpone, 50 gr zahăr, colorant alimentar

Preparare:

-Blat: batem bine albușurile cu un praf de sare, adăugăm zahărul și zahărul vanilinat, apoi când spuma e tare punem pe rând gălbenuşurile și făina amestecată cu praful de copt și incorporam bine. La final adăugăm uleiul în compoziție.Se coace la foc mediu cam 40 minute, se scoate și se lasă la răcit. Când blatul e rece se taie în 3 foi.

-Sirop- Punem la fiert apă cu zahărul și când se leagă adăugăm romul.Se lasă să se răcească

-Crema Caramel- Punem la foc mediu zahărul să se caramelizeze, îl luăm de pe foc și adăugăm 200 ml frișcă lichidă, punem amestecul din nou pe foc și amestecăm continuu până se topește caramelul și compoziția începe să se îngroașe,moment în care adăugăm untul. Fierbem compoziția în continuare până ajunge la consistenţa dorită (nu foarte tare pentru că atunci când se răcește caramelul se mai îngroașă) Se lasă la răcit, când e foarte bine răcit se adaugă mascarponele se mixează energic, apoi se adaugă 500 ml frișcă lichidă (eu am pus numai 400 ml) și mixam în continuare până se întărește.

-Asamblare

-Punem prima foaie de blat o însiropăm+un strat de cremă+foaie însiropată+cremă+foaie însiropată

-cu crema rămasă îmbrăcăm tortul și îl lăsăm să stea 30 min la frigider

-Décor

-tăiem hârtie de copt cât să cuprindă tortul de jur-împrejur.

-topim ciocolată și facem pe hârtie formele pe care le dorim, lăsăm 1-2 minute să se răcească, apoi o înfăşurăm în jurul tortului și lăsăm tortul la frigider 15-20 minute.

-între timp batem lingura de  crema cu mascarpone cu zahărul și colorant alimentar

-se decorează după imaginație, după ce luăm jos foaia pergament

2.Prăjitură cu mere și bezea (Maria)

-Se amestecă:4 gălbenuşe de ou +4 linguri de zahăr +zahăr vanilinat +coajă de lămâie +100 gr ulei (sau unt topit) pus ca la maioneză +3 linguri lapte +1 paf de copt +250 gr făină=un aluat curgător

-În tava tapetată (sau în yena) punem aluatul (îl potrivim cu lingura de lemn) presăram gris și punem merele rase (cu tot cu coajă pe răzătoarea mare) și dăm la cuptor

-când e aproape gata scoatem tava, punem deasupra bezeaua, o nivelam și punem înapoi la cuptor  la foc mic până se întărește bezeaua.

Bezeaua: se bate albuşul de la cele 4 ouă spumă +1 linguriță de oțet sau lămâie+un praf de sare până se întărește, apoi adăugăm pe rând 250gr zahăr praf și mixam la viteză mică

-prăjitură se taie rece

 Pofta Buna!
La multi ani!

“Respectul dobândit prin teamă, e un respect fals.”

Inocenţa Păcatului, de Marius Albert Neguţ-recenzie

Libris Editorial
Număr pagini: 364

   Mi-au atras atenția fragmentele postate, coperta deosebită și mai ales autorul, al cărui nume, încă de la apariția romanului sau de debut Îngeri Rătăciți”, înseamnă o garanție a unei cărți foarte bune.

   Și Marius “a comis-o” din nou, a scris poveșți de viață dureros de reale, care se întâlnesc în diferite momente și devin un roman.

   La fel ca la “Îngeri Rătăciți” și aici, întâmplările, faptele, sunt atât de “condensate” încât să le povestești ar însemna să dezvălui totul, așa că din nou vom merge pe urma personajelor.

   Ce mi-a plăcut în mod deosebit și cred eu că face personajele și mai veridice, este păstrarea limbajului, cuvinte țigăneșți sau în argou, pe care autorul le explică în subsolul paginii, așa cum explică și evenimentele la care face referire în roman. Cumva, pe lângă o mică “lecție” de istorie a acelor timpuri, reușește să te transpună în viața celor despre care vorbește, fie ei studenți, profesori sau țigani, oameni simpli, bogați  sau săraci.

Citind ai impresia că urmăreșți un film, atât este totul de real.

Dar haideți să vorbim despre personaje…

   Și începem cu Amalia, combinăție între înger și demon, adusă în acest punct de viața pe care a dus-o. Tatăl ei o abuza din copilărie, nu o violase încă, dar o mângâia, o atingea, provocându-și singur plăcere. Amalia, deși el o amenința mereu cu casa de copii, încearca să-i spună mamei sale, care însă n-o crede, o bate și o pâraşte tatălui. Plin de ură și teamă totodată, acesta îi mai trage o bătaie și-i cere nevestei să verifice dacă fata e încă virgină. Și totuși, venind într-o zi mai devreme de la lucru, își vede bărbatul ,beat, dormind dezbrăcât în patul fetei. Ftaă țintuită sub mâna lui nu îndrăznea să se miște ca monstrul să n-o bată și pe ea și pe mama ei. Femeia cu ochii în lacrimi și plini de silă pleacă și copilul speră că a plecat după ajutor, dar nu…

“Era sigură că mama-i fugise după ajutor. Așteptase astfel, ore întregi, încremenită în brațele lui ca în strânsoarea unui șarpe. În tot acest timp îndoiala crescuse în ea până când atinsese stadiul amar al certitudinii.

Maică-sa nu plecase după ajutor, ci doar …plecase.

Multă vreme fusese incapabilă să accepte. Mintea sa își tot imagina scenarii în care ea se întorcea și o lua de acolo.Trecuseră astfel doi ani și visurile Amaliei muriseră de mult-acum își ura mama cu putere-poate chiar mai mult decât pe tată.”

   Apoi chinul continuă, mai ales că află că tatăl ei era un proxenet, paznic fiind la casa de copii le închiria pe fete prietenilor lui, silindu-le prin amenințări să se supună.

   La intrarea în clasa a -9-a bunica ei este cea care vine la serbarea de deschidere, aducându-i un pachețel cu mâncare. Impactul mare asupra ei nu îl au colegii și școală cât dirigintele, care le spune că-i va medita și ajuta cu sfaturi  în părculețul de lângă casa lui.

“Acolo vom aprofunda lecțiile, vom vorbi unul cu altul și vă voi asculta problemele. Gândiți-vă la mine ca la un profesor de zbor! Da! Nu zâmbiţi. Ce vreți să fiți în viață? Vulturi sau viermi?

Amalia i-ar fi răspuns că și viermii își depășesc uneori condiția de târâtoare, preschimbându-se în fluturi superbi, însă, nedorind să atragă atenția asupra sa, tăcu.”

   În timpul vizitelor din ce în ce mai dese la bunica ei îl cunoaște pe Peti, are de-acum un prieten cu care poate vorbi. Se întâlneau zilnic, stăteau de vorbă- îl învața să citească.

Se ferește cât poate de tatăl ei, care îi tot face reproșuri amintindu-i că el o întreține:

“Era sătulă de litaniile lui interminabile-de câte ori o prindea și se mai  putea exprima coerent, îi reproșa același lucru: că nu-l iubește, deși el este cel care are grijă de ea.!

Amaliei, reproșul lui i se părea atât de absurd, că nici nu știa dacă să-i plângă de milă lui sau sieși. Avea momente în care abia se abținea să nu-l scuipe în față. Să nu-i strige ura, să nu-l lovească.”

   Într-o seară, mai beat decât de obicei și supărat că aflase de prietenia cu țiganul, tatăl ei o bate până ce nu se mai poate împotrivi și o violează, după care amenințând-o din nou şi o trimite să se spele. Amalia îl ascultă ca în tranșă:

“Ceea ce se întâmplase, nu i se întâmplase ei-cel puțin așa simțea. Avea o stare ciudată, de parcă nu ea era cea care acum se ridica și se îndrepta spre baie, ci adevărata Amalia era undeva pe marginea patului și rece observa totul fără pic de emoție.”

“Când își tăie venele, rămase mirată. Se așteptase s-o doară…”

  În spital bunica o vizitează și află adevărul sordid despre fiul ei. Deși tatăl o păzea ca nu cumva să-l dea de gol, bunica îi promite c-o va duce la ea.

“Făcea tot posibilul să se întărească psihic, dar ceva se stinsese în interiorul fiinţei sale. Inocența copilăriei îi fusese furată. Un amalgam de sentimente nu-i da pace: frica viscerală se combina cu furia oarbă, umilința profundă, cu ura și dorința de răzbunare. Însă promisiunea bunicii îi dă speranța: nu va mai stă în casa tatălui sau! Va locui la Buni!”

   Dar monstrul vine s-o ducă acasă. Amalia urcă disperată, gândindu-se la sinucidere, dar jos apare miliția și ea crede că buni l-a reclamat. Dar când vor să-l aresteze, el lovește un miliţian, scoate cuțitul și e gata să-l omoare, dar este împușcat. La percheziție milițienii găsesc o mașină de scris și manifeste. Amalia era sigură că nu le scrisese tatăl ei, care oricum nu scria nimic niciodată, abia citea, dar așa ajunge la bunica ei.

Vorba proverbului ”calul de dar nu se caută la dinți” și în mod tacit până la moartea bunicii nu se discuta nimic despre ce s-a întâmplat.

   Pentru Amalia toată familia ei va însemna Bunica, chiar dacă mama ei se întorsese în vechiul apartament, pentru ea nu mai exista:

”Din colțul de țară în care fugise, maică-sa revenise. Locuia în vechiul lor apartament. N-o căutase niciodată și bine făcuse.”

Exact în perioada cât fusese spitalizată dispar din viața ei și Peti și Profesorul Mihai Carp.

   Dispariţiile o debusolează și aproape clachează, dar reproșul mut din ochii bunicii și cuvintele ei amare o fac să reacționeze. Învață foarte bine, intră la facultate, unde are aceleași rezultate remarcabile, îl cunoaște pe Vlad, se mută cu acesta în apartamentul lui. Părinții lui Vlad aveau o situație materială bună, aveau bani, îi ajutau, și o vreme sunt fericiți. Dar Vlad începe cu câte o țigară de “iarbă”, apoi heroină (biluțe) și încet- încet începe și Amalia. La un moment dat, când banii se termină, vând lucrurile din apartament și se mută în garsoniera bunicii. În final Vlad se sinucide, Amalia ajunge la dezintoxicare, dar rămâne singură și robită viciului:

“Își simțea inima bătând și zâmbi. Fiecare bătaie răspândea în corpul ei fericire pură. Nu o mai durea nimic! Nu mai avea nicio problemă! Era liberă să zboare, să întoarcă timpul. Plutea pe un vis orgasmic dincolo de nori, de tot ce e rău.”

   Mihai Carp, profesorul de română, un personaj slab și totuși puternic, un personaj pe care fie îl urăști fie îl iubești, dar și el oarecum o victimă a propriei copilării. Satul de regimul comunist, tatăl lui Mihai încearcă să treacă înnot Dunărea în Iugoslavia, dar  moare, lăsând în urmă:

…o femeie cu zâmbet preschimbat în plâns, o soție părăsită închisă în sine și înrăită de șicanele Securității, ce se transformase într-o mamă distantă, temătoare în a mai oferi dragoste cuiva, chiar și propriului copil.”

   Mihai aflase abia când era la facultate, înainte ca mama lui să moară, adevărul dispariției tatălui său. Până la moartea ei fusese privat oarecum de afecțiune, dar abia după aceea conştientizase lipsurile materiale.

Își condamnase părinții, dar în timp ce mama lui trăise temându-se să-și deschidă sufletul chiar și în fața lui, tatăl său nu putuse accepta traiul într-o colivie.

Abia la maturitate Mihai conştientizase că:

“…în lumea asta mare există și oameni ce nu pot trăi într-o colivie. Oameni pentru care Libertatea definește viața, ea fiind mai presus de dragoste.

Îl ajutase să înțeleagă, să conștientizeze faptul că și el trăia într-o astfel de cușcă, în care îi era din ce în ce  mai greu să-și deschidă aripile. Mai conştientizase ceva: era timpul să forțeze scăparea, să zboare din acel loc și să trăiască cu adevărat, să lase trecutul și să meargă înainte pe calea destinului său.”

   Pentru a-și putea urma destinul învățase, terminase cu brio facultatea. I se propuseseră posturi bune, dar alesese un liceu din Rahova, aproape de parcul Humuleșți, unde își cumpără o casă mică cu banii obținuți din vânzarea apartamentului părinților. Găsirea casei fusese providențială, Mihai dorind s-o ia de la zero în alt loc, în altă casă, în altă viață.

   E-adevărat era un cartier mărginaș, mulți oameni trăiau cum învățaseră de mici, fără utilități la casă, temându-se mereu să investească din cauza demolărilor. Dar oamenii se ajutau între ei, se respectau și-și respectau intimitatea. La marginea cartierului era Câmpul unde veneau căruțele cu țigani şătrari. Aceștia își făceau acolo tabăra, stăteau vara apoi plecau, autoritățile nu reușiseră să-i colonizeze ca pe căldărari sau ursari, dar venirea lor dădea culoare și pitoresc cartierului.

   Mihai își pusese la punct casa, o modernizase, își făcuse o mică încăpere pentru trandafiri și la începutul școlii era în casă nouă. Din prima zi se îndrăgostește de Andra, profesoară de muzică la același liceu:

“Intensitatea amintirii momentului în care se îndrăgostise iremediabil îl copleși pur și simplu.”

“-Nu mi-am ascultat niciodată inima bătând înainte de a o vedea întâia oară pe Ea! Nu am fost conștient că respir, că versurile scrise pe hârtie se pot materializa în ființă!”

   Timid din fire îi pune pe ascuns flori în dulap și versuri, până ce Andra ia decizia :îl caută de Crăciun și rămân împreună, cu toate că tatăl ei, supărat că nu a fost consultat rupe orice relație cu fiica lui. Așa că de Revelion, având doi colegi de facultate ca martori se căsătoresc.

   În lunile următoare Mihai a fost mai fericit ca oricând, avea elevii lui pe care-i iubea, o avea pe Andra, era un om împlinit. După un an reputația lui de profesor non-conformist era un fapt. Dar nu toți profesorii vedeau cu ochi buni modul de-a preda, de-a interacționa cu elevii și de a-i înțelege. Mihai avea obiceiul să spună că:

“Respectul dobândit prin teamă, e un respect fals.”

   Directorul liceului îi atrage atenția, Andra mai încearcă să-l tempereze, dar modul lui de predare se datora faptului că-și alesese calea din vocație și învățase multe din relația lui cu proprii săi dascăli. Doar că era în anii aceia când un astfel de lucru nu era văzut cu ochi buni.:

”….el nu voia să dreseze papagali, ci să lase în urma lui o vibrație pozitivă a cărei reverberație să transforme în bine personalitatea încă în formare a tinerilor.”

“…prefera să se documenteze temeinic și să furnizeze elevilor detalii ce le trezeau curiozitatea, ignorând de multe ori faptul că pe acestea, deși nu erau interzise oficial, era indicat să le ții sub tăcere.”

   Luat de val face greşeala de-a povesti elevilor, despre boală și moartea lui Eminescu, fapte reale dar neagreate de conducerea partidului. Așa că va fi convocat la Securitate.

   Este prelucrat, terorizat, i se amintește de greșelile părinților lui, rezistă o vreme, dar clachează în momentul în care este amenințată Andra, soția lui. Își dă seama că un coleg (chiar directorul) îi informase despre ora lui și discuțiile cu elevii. Până la urmă terminat psihic cedează și semnează un acord de informator cu numele “Poetul”

   Plin de rușine și umilință pentru lașitatea lui îi mărturisește totul Andrei, care însă îl înțelege și împreună hotărăsc că ceea ce va scrie în note să fie doar generalități, care să nu afecteze viața nimănui, dar s-o salveze pe a lor. În același timp începe să-și evite colegii, chiar și elevii, pentru a nu auzi nimic ce ar trebui să raporteze. Citea uimirea în ochii copiilor, dar nu le putea spune adevărul:

“Ce le-ar fi putut spune…? În nici un caz, adevărul!

Se mustra amarnic-își transferase lașitatea în sala de clasă iar elevii, simțind, începuseră să se îndepărteze încet-încet de el, până când, la un moment dat, rând pe rând, încetaseră să i se mai destăinuie. Conştientizase că a distrus conexiunea cu ei, iar asta se adăugase la amarul lui. Eșuase”

   Andra supărată la început îl înțelege, se consumă alături de el, dar apoi luptătoare fiind își dă seama că trebuie să-l ajute:

”Hotărâtă să nu-și piardă bărbatul, cu perseverență și dragoste, cu vorbe bune și dezmierdări, cu zâmbete și înțelegere, reuși în cele din urmă să-l facă să se ierte, să se obișnuiască cu situația și să caute metode de a o eluda.”

   Mihai se răzbună oarecum pe director, fiind primul pe care-l raportează. Abia acum Mihai realizează că nu numai apartamentul mamei fusese o cușcă, ci toată țara, îl ura pe maiorul și prin extensie întregul organ represiv al Securității:

“În loc să creeze un aliat, prin abuzul exercitat securistul determinase un om apolitic, interesat doar de soție și flori, de poezie și școală, să devină în forul său interior un dușman al sistemului.”

A urmat finalul clasei a 12-a și Mihai își ține cuvântarea cu inima fără să-i mai pese de urmări:

“-Lăsați inima, nu oamenii, să vă fie ghid spre viitor! Ea știe ce e bine pentru voi. De asemenea…Nu va lăsați judecați de semenii voștri! Permiteți asta doar propriului suflet. Remușcarea sau, așa cum vă doresc, extazul din el, să vă fie scala de valori. Aveți încredere în voi și în convingerile voastre. Căutați lumina, dar ține-ți minte…!”

“Mai presus de orice, nu frângeţi aripile sufletului-visele! Fără vise nu veți mai putea zbura! Din păsări vă veți transforma în cârtițe speriate de lumină, așa cum suntem noi!”

   Află despre povestea Amaliei și pune la cale cu bunica răzbunarea, determinând arestarea și moartea tatălui ei. Om bun și sensibil se incriminează, deși era vorba despre un ticălos, un pedofil, o scursură a societății. Andra încearcă să-l ajute, dar se izbește de un zid. Dar îl iubește pe Mihai necondiționat:

Pe Andra nimic din ce trăise înainte de Mihai nu o pregătise pentru el. Cunoștea acum o altă față a dragostei. Învață că nebunia ei se poate împleti armonios cu sensibilitatea lui, că dezinvoltura nu exclude romantismul, că fiorul unei mângâieri abia simțite te poate cutremura până în ultima fibră.”

   Așa că se hotărăşte să-i dea soțului ei ce-și dorește mai mult: un copil. Din păcate analizele arată că suferă de o boală rară, că sarcina ar fi un pericol pentru viața ei și chiar a copilului. Dar nu-i spune nimic lui Mihai, hotărâtă să aibă copilul. Mihai o simte mai închisă, mai retrasă și are emoții că nu-l mai iubește, dar vestea primită îl uluiește și-l bucură.

Dar ca de obicei viața are surprizele ei…

   Andra și copilul mor (ce se întâmplă aflați citind cartea). Mihai o ia pe calea băuturii, ajunge în pușcărie, iese, pierde casă (fentat de Briliant-șeful țiganilor din cartier, care se ocupă și cu droguri) și va locui într-o mașină a unui vecin, întreţinându-se din meditațîi.

  Și în sfârșit Peti, puiul de țigan, băiatul lui Zabar, bulibașa țiganilor şătrari.

   Fuge din șatră din cauza bătăilor administrate de tatăl lui și a deciziei de a-l căsători, conform obiceiului. Rătăcește pe străzi până e găsit de băieții lui Briliant. Acesta îl ia pe Peti în casa lui, ca pe un alt fiu. Peti ar fi vrut să învețe, dar Briliant consideră că nu e nevoie, așa că, isteț fiind prinde ponturi, ”găsește marfă”, devine cunoscut și apreciat în cercul lor. Dar Briliant începe afaceri cu droguri, este dat “în gât” sectoristul, pe care până atunci îl plătise, vine să-i ia banii și el nervos îl înjunghie. Apoi îi aruncă lui Peti cuțitul să-l arunce și-i spune să se ascundă până trimite pe cineva după el. Doar că hotărât să șteargă toate urmele trimite un om al lui să-l omoare, Peti își dă seama, îl lovește și dispare. O regretă doar pe Amalia, pe care o cunoscuse când o salvase de frații săi și care-l învățase să citească. Peti fusese nevoit să fugă exact când ea ieșise din spital, dar el credea că dacă le era menit se vor mai întâlni.

   Din păcate Peti va ajunge  la pușcărie (aici neavând acte va declara că-l cheamă Zabar-numele tatălui său), va învăța să se apere și să reziste, și chiar să devină cel mai “tare”.

La o răzmeriță îl salvează pe căpitan, comandantul gărzii, dar apoi este atacat de un deținut, care-i șoptește că e trimis de Briliant să-l omoare. Rănit ajunge în spital.

   Ceaușescu dă o amnistie în care scapă mulți pușcăriași, printre care și Peti, ajutat și de recomandarea dată de căpitanul căruia îl salvase viața. Se întoarce în oraș hotărât să se răzbune pe Briliant,s ă vadă ce s-a întâmplat cu Amalia și să-și continue viața. Are emoții la început, dar e atât de schimbat (se maturizase) încât nimeni nu-l recunoaște.

   Ce se va întâmpla cu cei trei, ce s-a întâmplat în anii de detenție a lui Mihai și ai lui Peti, cum au ajuns la pușcărie și de ce, cum și dacă și-au revenit veți afla citind cartea.

   Viețile celor trei se intersectează și interferează de-a lungul anilor, poveștile desfășurându-se pe mai multe planuri. Toate întâmplările eroilor se petrec în anii comunismului, ai revoluției, ai mineriadelor, pe fondul tulburărilor, uneltirilor, luptelor, laşităţilor și violențelor de atunci.

   Cu poveștile eroilor Marius ne trece prin perioada anilor 1985-1992. Poveștile lui sunt despre viață și moarte, dragoste și ură, crime, violență dusă la extreme, vieți distruse de droguri și alcool, despre oameni care se cred “Dumnezei” hotărând cine trebuie să trăiască sau să moară pentru a le fi lor bine.

  Și totuși, chiar și așa, sensibilitatea, dragostea, frumosul, speranța își găsesc locul în sufletele eroilor, și cuvintele lor sunt memorabile:

“Creierul nu e o tablă de pe care să ștergi cu buretele creta amintirilor!”

“-Ia-mi gândurile, fă-le nisip, pe-o plajă albită de vânt…”

“-Iar tu ia-mi inima, fă-o o stea și arunc-o într-un val călător spre nisipul gândurilor tale…”

   Și astfel când ajungi la capăt cu lectura capătă un sens profund cuvintele lui Marius de pe prima pagină a cărții:

“Un om se poate consuma ca o flacără, ca un lemn ce arde mocnit și abia împrăștie căldură, iar lumina lui nu penetrează întunericul. Nu de el îți vei aminti, ci de acela ce s-a mistuit puternic, aruncând în jurul său scântei, iar astfel, dăinuind în memoria oamenilor, a învins moartea!”(Marius Albert Neguț)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
8

Duel poetic: Crochiu & Strigăt

 Crochiu, de Alexandru Luca

Strigoii de-azi noapte îmi umblă ș-acum

Prin cer și prin versuri, și totul e scrum

Dar nu te poți plânge, și chiar ai uitat

De când lacrima este un bun arestat.

Să fim cu toți veseli, e ordin de sus

Nimeni nu vrea s-audă ce ai de spus.

Și noaptea din noi se face mai neagră

Și visele au toate pelagră.

Acum nu mai contează ce este în jur

 Că adevărul devine sperjur

Că cinstea-i rușine, și oamenii fug

De tot ce-i frumos.

 Sunt vremuri de rug.

 

              Strigăt, de Vero Budea

Strig cât pot de tare

chiar dacă nimeni nu mă aude.

 Am să-mi eliberez lacrimile

și nu am să-mi țin prizonieră emoția

fie ea veselă sau tristă.

Voi încerca să simt

tot ceea ce mă face

să trăiesc, să vibrez.

 Îndrăznesc să strig neînfricată

 Pentru că doar așa îmi păstrez

 inima curată.

 

Ce părere aveţi?

 

 

by -
4

Meniu: (pastă de jumări, ciorbă de legume, aripi de pui cu lămâie, mere coapte)

1. Aperitiv: pastă de jumări

-250-300 gr jumări date prin mașina de tocat carne

-2-3 ouă fierte tari și date  pe răzătoarea fină

-punem în caserolă jumările, ouăle, 2-3 lingurițe de muștar (după gust) piper multicolor, sare și omogenizăm bine

-servim pe feliuțe de pâine prăjită, ornate cu felii de castraveți murați sau feliuțe de gogoșar (proaspăt sau murat)

2.Ciorbă de legume

-2 morcovi, 1 păstârnac, 1 pătrunjel, 1 țelină mică date pe răzătoarea fină se călesc cu puțin ulei apoi adăugăm celelalte legume

-2-3 cartofi tăiați cubulețe, buchetele de conopidă, bucheţele de broccoli, un pic de mazăre

-adăugăm sare, piper, puțin cury și praf de chimen și lăsăm să fiarbă

-când sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeață care ne place

-se poate servi așa sau dreasă cu smântână

3.Aripi de pui cu lămâie

-aripile de pui condimentate (condimentul care vă place) le punem în cratiță cu bucățele de morcov, 2-3 felii de lămâie și apă să le acopere și le lăsăm să fiarbă

-când carnea este fiartă adăugăm mărar tăiat fff fin și  smântână și mai lăsăm să dea câteva clocote

-se poate servi simplu sau cu garnitură: piure de cartofi sau mămăligă

4.Mere Coapte:

-spălăm merele, le așezăm în tavă (cu codița în sus) și le coacem

-e un desert ușor, sunt foarte bune reci de la frigider

-dacă vreți, după ce le coaceți și se răcesc, scoateți cotorul și le presărați cu ciocolată rasă și frișcă

Poftă Bună!

Dresoarea, de Cristina Nemerovschi-Editura Herg Benet-recenzie

Editura Herg Benet-2017
Număr pagini: 278

“Mă gândeam foarte mult în ultimul timp la ce înseamnă să îmblânzeșți pe cineva. Cum poți da deoparte pornirile rele, crude, ca să rămână doar ceea ce este acceptat în societate. La cum mă îmblinzisem pe mine, cum îmi domolisem amintirile, chiar cu riscul de-a le schingiui, de a da deoparte multe dintre ele, numai pentru a putea să trăiesc cu mine.”

   Să citesc cartea Cristinei Nemerovschi a fost o încântare, am citit-o fără pauze, abia putând să respir, atâtea întrebări aș fi avut de pus. Dar să vorbesc despre ea se dovedește a fi foarte greu.

   Este o carte=lecție de viață, de la început până la sfârșit, o carte document a relației părinți-copii, frați-surori, colegi de scenă, a relațiilor eșuate de dragoste, dar și a găsirii în final, a unei iubiri pure născută în două suflete chinuite, care se descoperă unul pe altul și împreună descoperă frumusețea vieții și a iubirii.

   Ar fi păcat să nu vă povestesc câte ceva despre eroii romanului, despre interacțiunea lor, și câte ceva despre acțiunea cărțîi.

   Ludmila se naște într-un sat pierdut din Ucraina, un sat lângă pădure, cu priveliști minunate, dar cu oameni rămăși parcă în secolul trecut. Citind aveam impresia că satul era o lume a bărbaților, că femeile erau tolerate și de folos doar să facă treburile  în gospodărie, în dormitor, și pe post de sac de box când “domnul și stăpânul” avea chef. Iar copiii. asta era de-a dreptul crunt…erau doar niște poveri, existau doar pentru a servi ca mod de defulare, fie fiind bătuți, fie violate, de propriul tată sau de prietenii lui. Iar mamele nu-și apărau niciodată copiii, asistau cu placiditate la tot, de parcă ceea ce se întâmpla era absolut normal:

“Cum adică să nu poți face copiilor tăi tot ce-ți trece prin cap, păi nu sunt ai tăi? De ce i-ai mai făcut, dacă nu-ți poți descarca supărările pe pielea lor sensibilă? Sigur că poți! Sigur că ei trebuie să suporte. Pentru că îți datorează viața.”

“Lucrul cel mai rău însă atunci când ai un părinte crud este că nu poți compara situația ta cu nimic. Nu ai termen de comparație, nu ai de unde să faci rost de o privire de ansamblu. Ești mic și neștiutor și în mintea ta ajungi să crezi că numai tu ești cel care greșește. Că meriți să fii tratat astfel.”

“Mai ales  spre sfârșit, am avut senzația că maică-mii într-un fel îi plăcea când ne bătea tata, era mulțumită. Poate o considera o dovadă de afecțiune față de ea-tată se îngrijea în sfârșit de copii, nu era ca alți bărbați, numai la amante și la crâșmă. Își mai făcea din când în când și datoria de părinte. Poate era bucuroasă și ușurată că n-o bate pe ea. Sau poate intrase un demon în mine și îmi șoptea gândurile astea necurate, eretice.”

   Oaza luminoasă, în toată copilăria ei, era sora ei Oksana cu care încerca să fie tot timpul împreună, asupra căreia veghea apărând-o de mania tatălui, dar și de indiferența mamei, sora cu care era ca ”două boabe într-o păstaie.”

   O iubea pe sora ei necondiționat și-l îndrăgea pe Vitali, băiatul din vecini. Au fost prieteni și mai apoi iubiți, dar Vitali o trădează chiar cu Oksana. Supărată la început, Liudmila încearcă să-i înțeleagă și chiar o iartă pe Oksana.

   Vitali are și el o poveste dureroasă. Tatăl lui îl bătea frecvent până ce mai crescuse și riposta sau se ferea. Pe mama lui o omorâse în bătaie, dar nimeni nu spunea asta cu voce tare și poliția prefera să nu se amestece.

Dimitri se lega și de Ludmila frecvent și Vitali care susținea că ține la ea, n-o apară niciodată.

   Peste ani, Ludmila și-a explicat că Vitali era de fapt un supraviețuitor și “atunci când ești un supraviețuitor lupți pentru tine”:

“Nu-ți consumi energia pentru alții. Oamenii se schimbă, și uneori chiar simți că nu trebuie să-ți riști viața pentru o altă persoană. Așa mi-l explic pe Vitali, azi. Se conservă. Avea nevoie de toată energia ca să-și apere propria viață. Nu ar fi avut cum să mă mai salveze și pe mine.”

Tatăl lui Vitali încercase de câteva ori s-o violeze dar a eșuat:

“Încercării de atunci îi mai urmaseră și altele, nereușite ce-i drept, dar toate ar fi fost încununate de succes dacă tata ar fi avut un cuvânt de spus în asta. Coșmarurile mele îi includeau mereu pe cei doi, care se sprijineau și se încurajau unul pe altul ca să ducă treaba la bun sfârșit.”

   După ce Dimitri o violează, cu acordul tatălui ei, casa ei arde, părinții ei mor în incendiu, dar din păcate moare și Vitali. E singurul de care-i pare rău.

Pe Dimitri îl lovește cu o toporișcă, nu moare, dar ajunge în spital.

   Amintirile legate de casa ei, care arde, și de moartea părinților le îngroapă adânc în subconștient, doar din când în când se întreba: ”Ludmila ce ai făcut între 15 și 16 ani?”

O caută pe sora ei Oksana toată viață, convinsă că trăiește, dar nu o găsește nicăieri.

   Ludmila iubea circul, iubea animalele și le înțelegea, poate pentru că le simțea spirite înrudite, așa că după ce-și revine lucrează în diferite locuri, până ajunge la circul pe care-l consideră casa ei. Acolo i se dau pe mâna, de mici, o leoaică Shakira și un tigru Ruslan:

Am început să iubesc animalele mai mult decât orice altceva pe lume. Ele erau la fel de complicate ca și noi dar nu purtau măști. Își manifestau întotdeauna emoțiile și nu voiau să pară altceva decât ce erau. Puteam comunica perfect cu ele. Nu ne mințeam niciodată. Nu aveam intenții ascunse, nici eu față de ele, nici ele față de mine.”

   Dar Ludmila iubea bătrânii, copiii și părinții care știau să fie părinți. Poate de aceea  fiecare spectacol, în care le aducea bucuria pe feţe, însemna enorm pentru ea:

Eram atât de fericită când vedeam copii apărați de părinți, crescuți cu încredere de sine, copii cărora li se oferă tot ce au nevoie ca să se transforme în adulți sănătoși psihic.”

“Și îi iubeam pe părinții care știau să fie părinți, a fel cum îi iubeam pe adulții care își asumaseră că a fi părinte nu era pentru ei.”

“Am început să iubesc mult bătrânii.”

“Îi iubeam pe bătrânii care încă mai visau, care nu renunțau să aibă o viață bogată. Pe cei care își făceau fericiți nepoții.”

   Pe colegul ei dresorul Iuri nu-l lăsa în preajma animalelor ei și încerca să-l împiedice să fie prea dur și cu cele de care se ocupa el. Cu o viață grea în urmă, Iuri părea câteodată un alter ego al tatălui ei, era dur și violent convins că animalele pot fi disciplinate numai cu bătaia.

   Ea pe de altă parte își iubea “copiii”, îi trata cu blândețe, convinsă că și ei o înțeleg  așa cum și ea îi înțelegea pe ei.

   Inspirată de povestea dresoarei, de renume internațional, Lidia Jiga (își dorea să fie la fel de bună în meserie ca ea) iar Ludmila fiind un nume prea lung pentru scenă își spune Lidia.

   Viața ei nu este ușoară, leagă prietenii durabile cum este cea cu Beatrice, acrobată, cu Cornel, directorul circului și chiar cu Iuri, dresorul. Dar are și legături =eșec printre care cea cu Marius, care n-a putut accepta să fie părăsit și o hărțuia tot timpul.

Dar zilele îi erau înseninate de un admirator necunoscut, care-i lăsa mici daruri la portar, și de animalele ei.

Până la urmă îl cunoaște și pe admiratorul secret, Asid, și între ei se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste.

   Asid, un suflet înrudit, cu mama irlandeză și tată arab. Părinții lui colindaseră Europa, când el avea un an, locuiseră în Franța, apoi veniseră în România, pentru că tatăl lui voia să mai facă o facultate. Apoi tatăl  își înșelase soția, s-au despărțit și Asid stătea când la unul, când la altul, dar de cele mai multe ori la vecina lor de bloc, tanti Viorica. Ea îl ducea în parc, îi cumpără jucării, l-a învățat să  vorbească și-l iubea ca pe propriul fiu. Când a împlinit doi ani mama lui a plecat din România cu un englez, lăsându-l oficial în grija tatălui, neoficial în grija vecinei. Până la urmă tatăl lui începe să bea, se droghează, intră în anturaje periculoase și sfârșește prin a fi ucis. Așa că, Asid rămâne definitiv cu tanti Viorica, având amândoi un chioșc  în care lucrau.

“Se consideră norocos că o avusese pe femeia aia, care nici măcar nu îi era rudă, o iubise și o iubea în continuare.”

“Părea o femeie bună. Genul care ar putea iubi un copil.”

   La circ se angajează două acrobate tinere Adela și Nați, și la cererea lui Beatrice, Ludmila acceptă să facă câteva numere la trapez cu ele. Avea uneori o strângere de inima și o senzație de teamă când o vedea sau lucra cu Nati. I se părea că seamănă cu cineva cunoscut, dar pe urmă tot ea se gândea că de vină este reticenţa ei în relațiile cu oamenii.

   Apare legea în care se specifică că în România circul nu mai are voie să dețină pentru dresură animale sălbatice., și Iuri se gândește să plece în Belarus și s-o ia și pe ea. Ciudat, ciclul asta al vieții: Lidia Jiga (cea adevărată) venea din zona Făgărașului, și moare într-un turneu la Harkov în Rusia, Ludmila venea dintr-un sat din Ucraina să lucreze într-un circ din România.

  Și au loc ultimele spectacole și accidentul în care, dacă nu intervenea Asid, Ludmila ar fi murit, ucisă de Shakira.

  Ludmila își revine în spital, începe să pună amănuntele și lucrurile cap la cap, discuta și cu Nati și realizează ce s-a întâmplat. De aceea nici n-o învinovățește pe Shakira și nu lasă să fie eutanasiată.

   Sincer m-a durut sufletul pentru Ludmila, pentru copilăria ei chinuită, pentru dezamăgirile viețîi și m-am bucurat că la final și-a găsit liniștea și dragostea.

   Dacă vreți să aflați ce s-a întâmplat la spectacol și înainte, de ce a atacat-o Shakira, cine a pus totul la cale și de ce, cine l-a dirijat pe Marius s-o hărțuiască și de ce, cine a vrut s-o omoare pe Ludmila și care erau motivele, citiți cartea. Iată câteva din gândurile Ludmilei:

”Iubirea de care am fost lipsită întreaga mea copilărie, iubirea care a fost înlocuită cu lovituri, frică, nesiguranță, s-a adunat într-un glob multicolor în pieptul meu și scânteiază, trimite căldură în jur.

Globul asta m-a ajutat să continui să iubesc.”

“Poate că există lucruri, mi-am zis pe care trebuie să ne abținem să le îmblânzim.Trebuie să le confruntăm așa cum sunt, brute, sălbatice, diferite, pentru că frumusețea poate fi și așa.

Există frumusețe și în nedreptate, în suferință, în durere, în ororile minții noastre, dacă iese ceva bun la final de poveste.”

“Cât timp aveam iubire, ne puteam reinventa la infinit.”

Cartea Dresoarea, de Cristina Nemerovschi poate fi comandată de pe site-ul Herg Benet

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
8

Pulbere de oase, de Matt Hilton-Editura RAO

Titlu original: Dead Men”s Dust
Traducere:  Raluca Matis
Editura: RAO
Număr pagini: 345

   “Joe Hunter este omul care „rezolva probleme“ și, ca fost militar și agent CIA, se pricepe foarte bine la ceea ce face. Însă când află că fratele său, John Telfer, de care se înstrăinase de multă vreme, a dispărut, descoperă că tot ceea ce avusese de rezolvat până atunci a fost doar o joacă de copii în comparație cu ceea ce îl așteaptă. Căci Tubal Cain, cel mai prolific criminal în serie nedescoperit din America, este un ucigaș sentimental. Cel mai de preț lucru pentru el este setul de cuțite pe care îl folosește și, din nefericire, Joe are proasta inspirație de a-i fura unul. Astfel, pentru a-și găsi fratele, Hunter trebuie să-l găsească pe Cain, iar cei trei bărbați pornesc într-o cursă de-a lungul țării, spre un loc atât de pustiu din sud-vestul Americii, încât din oameni nu mai rămâne decât… pulbere de oase”

   Joe Hunter își trăiește viață în armată, dar după paisprezece  ani de vânat oameni renunţă și-și deschide o firmă de consultanță privată:

“Ca soldat am vânat și am ucis oameni. Asta fac soldații. Dar pentru mine, omorul era un lucru personal. Când trebuie să te uiți în ochii oamenilor pe care-i omori, se întâmplă ceva cu tine. Violența îmbolnăvește sufletul omului. Ura consumă și dă naștere disprețului de sine. Nu contează că morțile erau autorizate, corecte sau justificate.”

“Timp de paisprezece ani am întâmpinat violența față în față, răspunzând cu violență și mai mare, și se părea că în ciuda intențiilor mele bune, nimic nu se schimbase.”

   John, fratele lui după mamă, în timp ce Joe era erou de război, era derbedeul fără căpătai care pierdea vremea acasă. Și totuși, părințîi îi țineau partea lui John, iar el nici măcar nu le spusese că banii din care trăia veneau de la Joe. Când află că John jucase și pierduse banii cei doi se ceartă urât și nu se mai caută.

   John își părăsește nevasta și copiii și dispare cu Louise, o colegă de la serviciu, lăsându-i în urmă fără remușcări, deși știa ce  însemna asta pentru ei și ce puteau păți din partea acelora cărora le rămăsese dator. Dar Joe îi ajută pe Jenny și pe copii, alungându-i pe cămătari.

   La ultima vizită Jenny îi dă o scrisoare pe care i-a trimis-o Louise, în care o roagă să-l anunțe pe Joe că fratele lui a dispărut.

Joe îl caută pe Rink, fost coleg și prieten și ajutați de Harvey pornesc în căutarea lui John.

   Drumurile lui John se intersectează cu ale lui Tubal Cain, un ucigaș prolific, niciodată prins. John îi ia mașina, dar face greșeala de a-i lua și un cuțit, ori colecția lui de cuțite este lucrul la care Cain ține cel mai mult, numindu-le uneltele meseriei lui. Cain îl găsește pe John, dar pentru că îi convine se aliază momentan cu el. John furase niște matrițe pentru bani falși, și niște bani falși pe care vrea să-i schimbe pe bani adevărați. Dar ca orice afacere cu un mafiot, nici aceasta nu sfârșește bine. Cain îl ajută să se salveze, savurând de pe acum cum îl va ucide.

   Urmează urmăriri de-a lungul țării, crime lăsate în urmă, la un moment dat FBI anunță că John ar fi ucigașul în serie și-l dă în urmărire.

   Așa că Joe și Rink încearcă să-l găsească ei primii. Este momentul în care Walter, fostul lui șef de la CIA, le spune povestea lui Cain, un psihopat, fost agent.

După multe urmăriri, lupte, crime, John este salvat și intră în programul de protecție a martorilor.

  Dacă vreți să aflați cum a fost salvat, cine minte și cine spune adevărul, cine este de fapt Tubal Cain și cum a ajuns un ucigaș, ce se întâmplă cu Joe, John, Rink, Louise, Jenny și copiii, citiți cartea.

   Cu toate că este interesantă, cu multe dialoguri, urmăriri, crime, toate scrise într-un stil cinematografic, nu pot să spun că “m-a prins”

  Mi s-a părut un pic facilă și previzibilă, mai mult o carte ușoară și relaxantă, nu genul de thriller complex.

   Voiam să citesc ceva scris de Matt Hilton, eram curioasă mai ales că romanul face parte dintr-o serie ”seria Joe Hunter”, dar sincer am fost dezamăgită.

Oricum este părerea mea personală, s-ar putea că vouă să vă placă.

 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
6

Meniu de Crăciun

APERITIVE:

1.Platou:

-tăiați pe platou caltaboș, leibar, cârnați bucăți, slănină, jumări, împreună cu bucăți de brânză telemea sau cașcaval, și ouă fierte tari tăiate în 2 sau 4

-pe un platou mai mic  puneți murături asortate: castraveți, gogoșari, ardei copți, conopidă, dovlecel, felii de măr, ceapă, morcovi

-puteți servi și cu muștar sau hrean după preferințe

2. Fâșii de piept de pui cu susan (Vero)

-tăiem pieptul de pui în fâșii de grosimea unui deget și le condimentam cu câteva ore înainte

-dăm carnea prin făină, ou și pesmet amestecat cu susan alb, și o prăjim

-le scoatem într-o strecurătoare să se scurgă puțin uleiul

CIORBĂ de curcan

-punem la fiert oasele de curcan în apă cu sare și vegeta, apoi curățăm carnea și o tăiem bucățele

-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac, 1 țelină mică le dăm pe răzătoarea fină

-punem legumele în oală le călim cu foarte puțin ulei, adăugăm carnea și zeamă de carne (strecurată) și punem la fiert

-potrivim de sare și piper

-când ciorba e gata dregem cu smântână frecată cu gălbenuș de ou

FELUL DOI:

1.Friptură de curcan pe pat de legume:

-condimentam pulpele de curcan și le lăsăm să stea măcar o oră (folosiți condimentele care vă plac)-pregătim legumele: 1 -2 cepe tăiate peșțișori, 2 ardei roșii tăiați fâșii, o cutie de ciuperci (întregi), un dovlecel tăiat felii mari

– amestecăm muștar (preferabil cel cu bobițe) 2 lingurițe cu 1 o linguriță de miere,

-punem în tavă legumele, peste ele pulpele, 1 păhărel de alcoo l(coniac,gin,vodkă) și apă cât acoperă și punem la cuptor, pe parcurs mai adăugăm câte puțină apă să nu se ardă legumele

-când carnea e aproape gata scoatem tava, ungem pulpele cu amestecul de muștar și mai lăsăm la cuptor să facă crustă

-puteți servi așa sau cu cartofi piure sau orez fiert

2.Friptură de porc cu cartofi piure (Vero)

-puneți carnea de porc (bucată întreagă) să fiarbă până se moaie un pic în apă cu sare și condimente și un păhărel de alcool (coniac,vodkă, gin-înmoaie carnea și-i dă o savoare aparte)

-pregățiți un amestec de muștar cu miere

-puneți carnea (când e aproape gata) în tavă, ungeţi bine cu amestecul de muștar, adăugați în tavă zeamă de la carne (nu să acopere carnea) și puneți la cuptor

-când carnea e gata și a făcut  crustă, scoateți bucata pe un  lemn sau platou și porționați felii

-serviți cu cartofi piure și dacă vreți murături

PRĂJITURI

1.Brioșe pufoase (Alexandra)

6 ouă

300 ml lapte

300 ml ulei

300-400 grame zahăr

Zahăr vanilinat

650-700 grame făină

Praf de copt

Sare

   Ouăle se bat spumă cu zahărul și zahărul vanilinat până ce se simte că s-a topit zahărul din compoziție. Cât încă merge mixerul, se adaugă laptele, uleiul, praful de copt stins cu zeamă de lămâie/oțet, apoi făină câte puțin până rezultă o compoziție ceva mai groasă că la clătite, care să poată fi pusă în forme cu lingură. Formele de hârtie sau cele tip tavă se ung cu puțin ulei (pentru a se desprinde mai ușor de brioșă), apoi se adaugă cu o lingură (eu am folosit una de lemn, ceva mai mare decât o lingură obișnuită) compoziție în forme până la 3/4 din înălțimea formei. Se dau la cuptor între 20-30 de minute. Depinde mult de cuptor.

Când sunt gata, se scot din cuptor, dar se lasă la răcit în tavă. Se pot mânca simple sau pudrate cu zahăr, ornate cu cremă de unt. Cu bucăți de ciocolată, cu ce se dorește.

Eu am făcut o budincă de ciocolată și înainte de a le da la cuptor, le-am pus câte o linguriță de budincă de ciocolată în mijloc.

2.Tiramisu:

-400-600 gr pișcoturi

-500 gr mascarpone

-5 ouă

-2 plicuri de praf de frișcă (dr Oekter)

-8 linguri de zahăr

-cafea fiartă, cacao, amaretto

a)-se freacă gălbenușurile cu zahărul, se adaugă mascarponele, se omogenizează și se dă la rece.

b)-se bate albusul să fie tare, se pun cele două plicuri de praf de frișcă și se mixează bine

-se amestecă cele două compoziții (a+b) și se pune la rece

-pregățiți tava și vedeți întâi cum așezați pișcoturile și câte rânduri vreți să puneți (lăsăți puțin loc pe margini) 2-3 ca să știți cum împărțiți crema

-facem un sirop din cafea sau cacao în care punem (opțional) lichior amaretto

-punem pe tavă un rând de pișcoturi muiate +crema+pișcoturi+crema, deasupra să fie crema

-punem tava la rece, înainte de-a servi presăram deasupra pudră de cacao

Poftă Bună! 

Crăciun Fericit!

by -
22

 Duel poetic: Dorinţe ascunse & Repere

Dorinţe ascunse-Vero Budea

Vreau să mă-mbăt cu gustul tău

Dimineața, la prânz și seara

Să beau elixirul miraculos

Cu aroma dulce-acrișoară

A numelui tău.

Vreau să-mi înlănțui brațele

În jurul trupului tău puternic,

Să-mi topesc dragostea

În sărutări pasionale.

Vreau să mă pierd în tine,

Să te rătăcești în mine,

 Să ne contopim

Într-o singură iubire.

 

     Repere-Daniel Vișan-Dimitriu

 

Înșir niște pași în pustiu
și merg spre nimic. N-am o țintă.
Reperele, de când mă știu,
se schimbă și-ncearcă să mintă.

De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
și nori care vin să mă-nfrunte.

Mă chinui, mă cațăr cât pot,
ajung pe un vârf și-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare,

 

pe care aș vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci știu că-i pe-aici, pământeană.

E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.

Părerea vostră?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

by -
6

Duel poetic: O plăcintă cu bucluc & Mirare

Cam aşa era pe vremea poveştilor:

O plăcintă cu bucluc- Mihaela Hură

Cosânzeana s-a gândit să facă

O plăcintă bună, ca să-i placă

și lui Făt-Frumos. Deci l-a-ntrebat:

-Ce-ai dori să pun în aluat?

Făt-Frumos, foarte plăcut surprins,

A spus: -Vreau să-l faci cu lapte prins.

-Lapte prins? Vrei să mă duc în  piață

După  lapte, dis-de-dimineață?

Hai, gândește-te la altceva.

 

Prințul s-a gândit. Și-a spus: -Aș vrea

Să pui în plăcintă ciocolată,

și promit să o mănânc pe toată!

S-a mirat Ileana: -Ia-o-ncet,

Vrei cumva să faci vreun diabet?

Tot mâncând câte-o ciocolățică,

Vezi că ai făcut ceva burtică;

Vrei să nu mai poată calul tău

Să zboare cu tine? Haide, zău…

Aș vrea să mănânci mai sănătos,

cere-mi altceva, te rog frumos.

Cam pleoștit, prințul s-a concentrat

și-a cerut: -Atunci, în aluat

poți să pui stafide și alune.

-Nu pot crede-așa ceva! Pe bune??

Dacă faci cumva vreo alergie,

O să-mi reproșeze lumea mie

și povestitorii o să scrie

că Ileana este mai ceva

decât Baba-Cloanța, nu-i așa?

Dintr-un personaj bun și naiv,

Să ajung eroul negativ?

Speriat acum de-a binelea,

A spus Făt-Frumos: -Știi ce? Aș vrea

Astă seară să nu mai gătești,

că nu-mi place să te obosești.

Ridicându-și sub breton sprânceana,

A spus foarte rece Cosânzeana:

-A, deci nu îți place cum gătesc…

Vorbele acestea mă rănesc.

-N-am vrut să spun asta, nu, nici gând!

Însă pur și simplu nu-s flămând –

s-a grăbit să zică Făt-Frumos.

Dar Ileana a-nțeles pe dos:

-A, deci nu ți-e foame, nu-i așa?

Poate ai mâncat altundeva…

 

Şi în zilele noastre:

Mirare-Daniel Vişan Dumitru

– Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ți spun de ce-am plecat și ce m-apasă.

-Ei bine, am să vin. Același loc?
-Același! – am să fac o rezervare
și, poate -cine știe?- am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simțeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

 

Și ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind ușor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp, când m-am lăsat
purtat pe valul dulce, de iubire.

Au fost și zile calme, și furtuni,
și mari tristeți, și multă bucurie,
și ani mai răi, dar, mult mai mulți ani buni,
a fost cum viața știe ea să fie.

Parfumul tău, același, cel știut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ți l-am simțit pe loc, într-un sărut
ce, în secunde, a durat doar una.

 

Ne-am așezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit, din viață, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ți-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare

.

L-ai desfăcut și ai găsit un plic
în care îți scrisesem multe rânduri
în care încercam să îți explic
ce am crezut, ce-aș vrea acum și … gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi, și-o stare
pe care o știam și am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

 

-Gândeai așa atunci, sau crezi acum?
Te-ai înșelat, puteai să-mi spui și, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi și nu singurătate.

 

Ce părere aveţi?

 

 

 

by -
4

Meniu: (pastă de peşte, şniţel din piept de pui cu garnitură de cartofi dulci, chec de zahăr ars)

1.Aperitiv: pastă de peşte

-o conservă de ton în ulei și una de sardine în ulei, le zdrobim puțin cu furculița și stropim cu lămâie

-2-3 ouă fierte tari, date pe răzătoarea fină

-un pachet de unt (sau margarină Rama) îl frecăm să fie ca o spumă

-adăugăm peștele (cu tot cu ulei), ouăle, potrivim de sare, piper și lămâie și omogenizăm bine

-servim pe feliuțe  de pâine prăjită ornate cu feliuțe de măsline.

2. Ciorbă  de pui:

-fierbem  oasele de pui în apă cu sare și vegeta, apoi curățăm carnea și o tăiem mărunt

-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac, 1 țelină mică le dăm pe răzătoarea fină

-punem în oală legumele răzuite, adăugăm carnea și zeamă de carne (strecurată) și punem la fiert

-adăugăm condimente: cury, piper multicolor, lemon grass, praf de chimen și lăsăm să fiarbă

-dregem cu smântână frecată cu gălbenuș de ou

3.Şniţel din piept de pui cu garnitură de cartofi dulci:

-feliile de piept le batem puțin apoi presăram un praf de scorțișoară și lămâie, le punem în caserolă și le lăsăm câteva ore la rece

-pregătim amestecul de condimente care ne place, eu pun: sare, piper multicolor, cury, praf de lemon grass, praf de chimen, praf de coriandru și opțional boia dulce sau picantă

-condimentam șnițelele, le punem în altă caserolă și le mai lăsăm câteva ore

-coacem șnițelele trecute prin făină, ou și făină de mălai (date prin făină de mălai sunt crocante și nu absorb ulei)

-cartofii dulci îi curățăm, îi tăiem baghete sau rondele, îi condimentam și-i lăsăm să stea puţin

-prăjim cartofii, când îi scoateți îi puneți în strecurător, să picure uleiul

4.Chec de zahăr ars (de post):

-2 căni da făină (folosim ca măsură cana mare de ceai) +1 cană de zahăr +4 linguri de ulei +1 linguriță bicarbonat stins +8 lingurițe de zahăr pe care îl ardem +nuci, stafide, rahat tăiat bucaţele

– ardem cele 8 lingurițe de zahăr, adăugăm cam o cană și jumătate de apă și fierbem un sirop

-punem într-un castron: făina, zahărul, uleiul, bicarbonatul stins apoi adăugăm siropul de zahăr ars, câte puțin să avem o compoziție de consistenţa unui chec

-adăugăm bucăți de nucă (prăjită), stafide, rahat, după preferinţe

-tapetăm două tăvi de chec, sau o tavă obișnuită de prăjitură, turnam checul și punem la copt

-checul îl scoateți din tavă și –l tăiați când e rece

-se poate servi așa, sau presărat cu zahăr praf sau cu glazură de ciocolată sau caramel deasupra

Poftă Bună!

 foto sweet potatoes pixabay

by -
10

Nu te încrede în nimeni, de Gregg Hurwitz-recenzie

Titlu original: Trust no one
Traducere:  Ana Veronica Mircea
Editura:  RAO- 2008
Număr pagini: 441

“O slujbă bună, un apartament frumos în Los Angeles, o viaţă liniştită, Nick Horrigan a lăsat în urmă un incident traumatizant petrecut chiar înainte să împlinească 18 ani. Sau cel puţin aşa părea, până când o echipa SWAT apare pe neaşteptate în locuinţa lui, în miez de noapte, şi îl târăşte spre un elicopter. Nick află că un terorist a pus mâna pe o centrală nucleară şi ameninţă să o arunce în aer… dacă nu vorbeşte cu el. Atras în vârtejul unei intrigi mortale, Nick este acuzat că deţine un secret periculos, care îl va duce în culisele unei curse pentru alegerile prezidenţiale. În vreme ce adevărul este scos la lumină încetul cu încetul, dezvăluit de sub straturi de minciuni şi înşelătorii, un singur lucru este sigur: secretul demult îngropat, legat de traumele din trecutul său, ameninţă acum la fiecare pas viaţa lui Nick.”

   Nick Horrigan se trezeşte brusc la două noaptea cu presimţirea că ceva rău urmează să se întâmple. Seara urmărise la televizor dezbaterea din cursa prezidenţială, acum aude sirenele de poliţie. Pe moment crede că e paranoic, reuşise şi el, acum după 17 ani să-şi depăşească propriile spaime şi să doarmă o noapte întreagă.
La prima vedere totul pare normal. Totuşi când intră în camera de zi vede o frânghie atârnând de sus, maşini de poliţie şi SUV-uri jos, iese pe balcon şi se trezeşte cu un tip îmbrăcat în haine SWAT, cu puşcă de asalt. Alte răpăieli pe hol, uşa e smulsă din balamale şi sufrageria se umple cu oameni cu cagule.
Într-o clipă totul devine un haos, Nick e percheziţionat dur, de parcă ar fi putut ascunde ceva sub pijamaua subţire, perna canapelelor despicata, sertare trântite şi golite pe jos. Apoi şeful întreabă dacă el este ”Nick Horrigan, născut pe 12 iunie 1973? Fiul agentului Frank Durant?”  şi-i vâră sub ochi o poză întrebându-l dacă-l cunoaşte pe tip. Când Nick neagă îi spune să-şi ia pantofi, îl ia pe sus, îl urcă în elicopter şi-l duc la centrala nucleară de la San Onofre.

   Un terorist urmărit intrase acolo şi ameninţa că aruncă centrală în aer dacă nu discută cu Nick.
Abia în elicopter Wydell, şeful trupei, îi spune că, atunci când poliţia, după cererea teroristului, l-a identificat în baza de date şi-au dat seama că tatăl lui vitreg, Frank Durant fusese însărcinat cu paza vicepreşedintelui Caruthers. De aceea apelaseră la serviciul secret.
Wydell îi mai spune că nu este timp de politeţuri, trebuie să afle de ce teroristul îl vrea pe Nick. Îi mai spune că nu trebuie să facă nimic periculos, doar să intre şi să-i dea teroristului un telefon mobil, restul îl va face negociatorul adus la faţa locului.

   La centrală nucleară Nick găseşte un tip lovit, mai bătrân decât în poza văzută, care după ce scoate un aparat de bruiaj, îi dă rucsacul să se convingă că nu are nici o bombă-în rucsac erau haine şi bani. Charlie, cel pe care-l numeau terorist, fusese prieten şi coleg cu Frank, îi spune că tatăl lui vitreg vorbea mereu despre el, aşa că s-a gândit că poate avea încredere în Nick. Pe antebraţ Charlie avea exact ca Frank, o inscripţie sub forma unui tatuaj, care spunea ”nu te încrede în nimeni!”.

  Charlie îi dă lui Nick o cheie, pe care acesta o ascunde în talpa adidaşilor, prin marginea de plastic crăpat din călcâiul pantofului, în perna de aer. Vrea să-i povestească mai multe şi să-l roage să-l ajute, dar sună celularul, aşa că îl ia de la Nick crezând că dacă răspunde până negociază mai câştigă ceva timp. Înainte de-a răspunde îi mai spune lui Nick: ”Nu te încrede în nimeni!” Şi răspunde:

”Străfulgerarea albă a unei explozii i-a spulberat capul, şi şocul m-a propulsat în aerul bubuitor, prin care am plutit cu încetinitorul, şi apoi întuneric.”

   Nick îşi revine la spital, e uşor rănit, doar în obraz are încastrată o bucăţică de os zburată din craniul lui Charlie, dar doctoriţă s-a gândit că nu are rost să-l supună traumei unei operaţii.
Încercând să-şi acceseze telefonul, să vadă dacă nu are vreun mesaj, îşi dă seama că cineva îl urmăreşte. Îşi aminteşte că Charlie i-a spus: ”Viaţa ta e acum în pericol!” şi realizează că vreme de şaptesprezece ani încercase să scape de fantomele trecutului:

“Fusese linişte atât de multă vreme, încât îmi spuneam că era posibil să fi scăpat de necazuri. În ultimii câţiva ani, ajunsesem chiar să mă relaxez convingându-mă că ”Da, pot avea parte de asta”. Dar, indiferent cât de mult m-aş fi străduit să pretind contrariul, în adâncul sufletului ştiam că nu putea fi adevărat. Iar acum fantomele ieşiseră în cele din urmă din ascunzători.”

   Agenţii Wydell şi Sever vin la spital, încearcă să afle dacă teroristul i-a spus ceva, dar Nick le spune doar numele Charlie. Totuşi ei susţin că l-au identificat şi că era un terorist căutat, Mike Milligan. Ei încearcă să afle dacă Nick ştie că de fapt în rucsac nu era nici o bombă, doar că Nick nu mai era un copil speriat. Nu le spune nimic, nu vrea să i se ştie numele şi nici să participe la vreo conferinţă de presă. Ambii candidaţi din cursa prezidenţială vor să se folosească de moment, dar Nick acceptă să se vadă doar cu Caruthers, pentru că pe vremuri Frank vorbise frumos de el, şi mai ales nu vrea presă.

   Acesta încearcă şi el să afle ce s-a întâmplat la centrală, dar, deşi senatorul îi vorbeşte frumos despre Frank, Nick nu are încredere în nimeni. Hotărât, Nick îi mai spune că nu e de acord cu nici unul dintre ei şi nici cu dezbaterile din cursa prezidenţială, pentru că orice promit politicienii acum, uită când ajung pe post:

“Doctrina şi indignarea morală prefăcută, astea mă obosesc. La vechea mea slujbă, am fost martor la o mulţime de schimbări politice, şi Dumnezeu ştie că Bilton a devastat serviciile sociale, iar eu am descoperit că indiferent ce-ar promite politicienii, de obicei nu reuşeşte să se infiltreze până jos, până la oamenii care au nevoie de aşa ceva.”
“-Nu eşti un fan al formei noastre de guvernământ?
-Poate fi foarte primejdioasă când te afli în extremitatea ei nepotrivită.”

   Să vedem acum câte ceva despre Nick. Tatăl lui murise când avea 4 ani, aşa că nu ştia prea multe despre el, doar ce-i mai povestea mama lui, Callie. Când a împlinit 11 ani în viaţa lor a apărut Frank, care lucra în Seviciul Secret şi se ocupa de protejarea vicepreşedintelui. Nick şi Callie s-au mutat în casa lui Frank. La început reticenţi cei doi ajung să se înţeleagă bine. Frank nu-l presează, îl lasă să câştige încredere în el. Frank fusese combatant în Vietnam, de acolo avea şi tatuajul cu mesajul ”nu te încrede în nimeni”. Era uşor paranoic, avea arme ascunse în casă, că să nu fie prins fără apărare. Apoi Frank devine de-a dreptul paranoic, i se pare că e în permanenţă urmărit, verifică uşile şi geamurile, îi păzeşte şi pe ei:

“M-am întrebat de ce se furişa un agent federal prin propria casă, trăgând cu ochiul pe ferestre, dar n-am spus nimic. Poate că nu voiam să mă gândesc la implicaţii. Poate-mi era frică de ceea ce mi-ar fi putut dezvălui răspunsul.”
“Aveam să aştept. Indiferent despre ce ar fi fost vorba, Frank putea controla lucrurile.”

   Cu o săptămâna înainte de-a împlini 18 ani, când mama lui plecase la Chicago la un curs de artă, Nick şi prietenii lui merg după film la un restaurant. Acolo este efectiv acostat de-o chelneriţă, frumoasă, mai în vârstă decât el, care-i dă întâlnire pe terenul de sport. Nick nu-i spune nimic lui Frank, pleacă pe ascuns prin garaj, lăsând alarma oprită. Când revine peste o oră îl găseşte pe Frank în fotoliu, grav rănit cu propria-i armă. Frank moare în braţele lui, dar poliţia spune că a fost un jaf. El şi Callie se înstrăinează, fiecare suportând durerea şi remuşcările în felul lui..
Apoi Nick este sunat la telefon şi doi tipi îl iau de acasă cu maşină şi-l duc la centrul de detenţie, acuzându-l că l-a omorât pe Frank. Văzând că nu recunoaşte nimic, îl sperie, îi dau bani, îl duc la aeroport şi-i spun să dispară, altfel cea care va dispărea va fi mama lui.
Pleacă în Alaska, lucrează în diferite locuri, după 6 luni o sună pe Callie doar să-i spună că e bine.
Un tip cu care lucrează, fugar şi el, îl învaţă să lupte, să reposteze scrisorile ca să nu se ştie de unde sunt trimise, să se ascundă. Apoi se mută la Washington şi în final în Oregon, unde face şi cursurile serale luându-şi diploma în literatură şi filozofie.

   La nouă ani de la plecare revine acasă. Îşi găseşte un apartament cu chirie, o caută pe Callie, dar nu-i spune adevărul dorind s-o protejeze. Ea îi dă o parte dintre lucrurile lui personale, pe care le păstrase, dar întâlnirile lor se răresc, fiecare văzându-şi de viaţă. Nick o mai urmarea noaptea din maşină, vrând s-o ştie în siguranţă.
Reîntalnirea cu colegii îi lasă un gust amar şi multe resentimente:

“Am încercat să-mi reiau vechea viaţă. Dar am descoperit curând că nu mai era acolo aşteptându-mă. Şi prietenii mei plecaseră sau îşi văzuseră de vieţile lor. Reîntalnirea cu ei mi-a adus aminte cât de mult pierdusem. Cât de gravă era vătămarea, întipărită în caracterul meu cu fierul roşu, ca stigmatul unui osândit. Într-o zi fusesem un băiat de şaptesprezece ani, cu o consolă de jocuri Nintendo, căruia i se prevedea o viaţă decentă. A doua zi eram un adult fugar.”

    Aşa că o ia de la început, cu noi prieteni, o nouă viaţă, se integrează în societate, până la noaptea fatidică:
“Mi-am găsit în sfârşit liniştea, sau cel puţin una dintre versiunile ei.
Şi pe urmă m-am trezit într-o noapte ca să văd capătul unei frânghii negre încolăcindu-se în balconul meu.”
Doar că de data asta Nick nu mai e un copil, e hotărât să nu se mai lase dominat şi începe cercetările pe cont propriu. Găseşte dulapul pe care-l deschide cheia lui Charlie, acolo găseşte o altă cheie şi un rucsac cu bani. În a doua ascunzătoare acasă la Charlie găseşte nişte poze şi negative. Îl caută băiatul lui Charlie, Mick care-i spune că tatăl lui şantaja pe cineva ca să-i facă lui rost de bani. Dar până să-l întâlnească Mick este şi el omorât.
Aşa că Nick din aproape în aproape, ajutat de-o fostă prietenă şi de un om al străzii, reuşeşte să găsească persoanele din trecut, care pot face lumină. O găseşte până şi pe chelneriţa care-l ademenise în noaptea morţii lui Frank şi află că fusese plătită să facă asta. Abia acum vede ramificaţiile uriaşe ale caracatiţei. Află şi cine a fost cu adevărat Charlie şi ce legătură avea cu Frank.
Află întâmplări din trecut şi care dintre candidaţi încearcă să-şi ascundă murdăriile, şi ai cărui agenţi au pus lucrurile în mişcare până la crimă.
Află, dovedeşte, pedepseşte…pedepsindu-i şi pe ucigaşii lui Frank:

“E mult mai greu să susţii povara amintirilor, să te împaci cu trecutul, să te întorci cu faţa la necazuri şi să le înfrunţi. E mult mai greu, dar descopăr că merită să lupţi.
Dorm din nou noaptea. În a nu deţine nici un secret e o putere enormă. Acum sunt protejat, fiindcă povestea mea e publică. Dacă aş muri, oamenii potriviţi ar pune întrebările potrivite.”
“După cum am aflat recent, oamenii sunt dornici să-şi trăiască viaţă cu stele în ochi. Problema e că stelele blochează realitatea. Nu e de mirare că vrem să ne ascundem de ea. E urâtă. E brutală. Dar poate fi şi graţioasă şi oferă alinări cu care încă încerc să mă obişnuiesc. Ascunde surprize şi nu sunt toate neplăcute.”

   Este incredibil câte vieţi pot fi distruse pentru că unii vor să ajungă în posturi cheie. Ambiţii politice la unii, ambiţia şi siguranţa că dacă ei câştigă le va fi bine la alţii.
Per total aceeaşi lăcomie, sete de putere, credinţă că ţi se cuvine totul, indiferenţă faţă de viaţă şi sentimentele celor ce nu-ţi sunt de folos, determinarea de a-ţi atinge scopul, chiar dacă drumul tău e presărat cu cadavre şi vieţi irosite.
Aceeaşi lege a cultului personalităţii, a siguranţei că tu eşti cel ales, a nepăsării faţă de orice nu-ţi este de folos, aceeaşi subordonare a ideilor democratice ţelurilor tale.
O carte reală, foarte bine scrisă, care pune multe întrebări, toate prezentate într-un stil alert şi intens. Sincer, te ţine captiv de la prima până la ultima filă.

O carte pe care merită s-o citeşti şi la final sunt convinsă că veţi fi tentaţi, ca şi mine, să puneţi în practică îndemnul: “Nu te încrede în nimeni!”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
11

Duel la înălţime, de Tom Clancy-Editura Rao-recenzie

Titlu original: The sum of all fears
Traducere: George Salomie
Editura: Rao 1998
2 Volume-Număr pagini: 571+507

Fiecare război lasă urme adânci în conștiința luptătorilor și crestează cicatrice în sufletele martorilor nevinovați. Și după fiecare rămâne ceva ce reclamă răzbunare. Pentru arabii păgubiți de conflictul din Golf, varianta ideală ar fi reizbucnirea Războiului Rece prin învrăjbirea foștilor lui protagoniști de la Washington și Moscova. Iar dacă asta ar presupune asasinarea președintelui american în exercițiu cu ocazia Super Bowl-ului…cu atât mai bine. Infidelii care iau în derîdere Coranul și Jihadul nu vor fi niciodată prea puţini.”

   La prima vedere am crezut că este ceva cu război aerian, avioane, parasutisti, dar “Duel la înălțime” se referă la reacțiile și hotărârile luate de marile puteri în situații de criză, care pot duce la începerea unui nou război.

“Razboiul din Golf s-a încheiat. Totodată a dispărut însă  și una dintre armele nucleare ale Israelului. Echilibrul de forțe din Orientul Mijlociu-dar și din lumea întreagă-este pe cale să se schimbe în mod fatal…Jack Ryan, directorul adjunct al CIA-eroul din “Datorie De Onoare” și”Jocuri De Putere”-revine în forță într-o acțiune atît de dramatică și de intensă, încît vom fi aproape convinși că scenariul propus de scriitor s-a petrecut cu adevărat.”

   Îmi place Tom Clacy, dar cărțile lui sunt atât de complexe și documentate încât devine o adevărată provocare să vorbești despre ele. Și totuși…să încercăm.

   Începuturile acestui roman se află mai departe în timp, când sirienii au atacat Înălțimile Golan, vrând să cucerească Israelul. Soldații rezistă, îi resping și sirienii atacă în forță cu tancuri și artilerie. Israelienii știau că se pot baza pe avioanele lor, care sunt superioare și conduse de piloți antrenați, dar au omis faptul că sirienii fuseseră instruiți și aprovizionați cu arme de ruși. Mai mult, israelienii mai aveau opt bombe cu încărcătură nucleară, vopsite astfel încât să pară tancuri de combustibil. Inițial vor să le folosească și chiar  încarcă avioanele, apoi dau ordin să se renunțe și să se folosească armament normal. În nebunia acelor momente, în graba nesăbuită a tinerilor piloți, una dintre bombe rămâne atașată la avion. În confruntarea care urmează artileria siriană este distrusă, pilotul avionului se izbește de stâncile golașe, dar înainte de asta bomba nearmată s-a desprins de avion și s-a prăbușit îngropându-se în pământul unui fermier druz la 50 m de casă. Pământul a acoperit-o și fermierul o va descoperi peste câțiva ani. Trei zile după luptă israelienii își dau seama că le lipsește o bombă, dar nu au cum s-o caute:

“Bomba era undeva în spatele liniilor siriene-dar unde? Care dintre cele patru avioane o transportase? Unde se prăbușise? Era imposibil să le ceară sirienilor să o caute. Oare puteau să se spovedească americanilor, tocmai cei de la care “materialul nuclear special” fusese obținut pe căi ilegale?

Şi astfel, culcușul bombei rămase necunoscut pentru toată lumea, cu excepția fermierului druz, care o acoperi pur și simplu cu doi metri de țărînă și continuă să-și cultive peticul de pămînt pietros.”

Peste ani, sătui de toate luptele și războaiele inutile din Orientul Mijlociu se caută o soluţie.

   Şeful personalului de la Casa Albă, C.Adler-consilierul pe probleme de securitate, Jack Ryan-director adjunct CIA, și alți câțiva prieteni de încredere discută despre ce s-ar putea face  în situația în care Războiul Rece s-a terminat, rușii acționează și ei destul de previzibil, cam la fel ca americanii, Germaniile s-au unificat. Cei de față îi cer părerea lui Jack Ryan, respectându-l pentru meritele lui deosebite în luptă și pentru toate misiunile executate cu curaj și profesionalism.

Ryan le spune că motivul războaielor din Orientul Mijlociu este religia și toate vizează Israelul:

Catolicii și protestanții cred că Cristos este fiul Domnului, dar asta nu a împiedicat Irlanda de Nord să explodeze…Și e cel mai sigur loc din lume pentru evrei. Creștinii ăștia îngrozitori sînt atît de ocupați să se ucidă unii pe alții, încît nu mai au timp să fie antisemiți. Uite Arnie, oricît de insignifiante ne-ar părea nouă diferențele religioase din ambele locuri, pentru ei sînt suficient de mari că să ucidă. Sînt atît de mari cît le trebuie, amice.”

   Preşedintele nou ales, Fowler, voia să facă ceva memorabil, era suficient de orgolios să vrea să fie pomenit în istorie:“Trebuie să facem ceva, că să dăm impresia că nu stăm degeaba”

   La propunerea lui Ryan  se organizează o întâlnire la Vatican a conducătorilor celor mai importante țări, prezidată de papă pentru că:
”Vaticanul este o țară adevărată, cu un statut diplomatic real, dar fără armată…soldații sînt elvețieni…iar Elveția este neutră, nici măcar membră a Națiunilor Unite. Arabii își fac acolo afacerile bancare și chefurile…”

   În timpul acesta FBI-ul îl urmărise pe John Russell, care alăturându-se unui grup numit “Mișcarea Indiana Americană” fusese implicat în foarte multe acte criminale. Pentru aceștia gruparea “Societatea Războinicilor Națiunii Siouxe”, unde activau și el și fratele lui Marvin se ocupă de trecere drogurilor prin contrabandă în Canada.. F.B.I.-ul îi urmarea de mult timp, îi încolțește la un motel unde îl și omoară pe John salvând niște reporteri. Marvin Russell scapă și fuge din ţară.

   În altă parte a lumii teroristul  Ismael Qati tocmai aflase că are cancer, nu se temea de moarte, ci doar că nu va reuși să facă ce-și propusese așa că trebuie să grăbească lucrurile:

”Nu era bărbatul care să includă un eșec în planurile lui. Își alesese un scop în viață și decisese, cu ani înainte, să-l realizeze, indiferent cît l-ar fi costat pe el sau pe alții. Pe acest altar sacrificase totul, visurile părinților decedați, promovarea lui și a altora, o viață normală, confortabilă, cu o femeie care ar fi putut să-i dăruiască doi-trei copii-toate acestea le respinsese în favoarea unei căi de trudă, pericol și hotărâre cumplită de a atinge acel unic ţel strălucitor.”

   Apoi o confruntare între arabi și israelieni, care debutează pașnic, dar devine sângeroasă, determină transformarea unui plan inițial teoretic într-unul practic, un proiect numit “Pilgrimage” Ryan, Adler și Talbot reușesc să contacteze toate țările din proiect, se fac și se modifică tratate, iar la Roma va fi semnat în formă finală. Bineînțeles că președintele Fowler își va aroga toate meritele, deci egoul lui era satisfăcut:

“Fowler știa istorie. Era în fața unei șanse unice. Nu se mai întâmplase niciodată. Poate că era începutul procesului, poate sfârșitul lui, dar ceea ce urmarea el putea fi exprimat simplu. Va pune capăt războiului. Numele  J.Robert Fowler va fi asociat cu tratatul acesta. Era inițiativa administrației lui prezidențiale. Discursul lui la Națiunile Unite chemase națiunile lumii la Vatican. Subordonații lui conduseseră negocierile. Numele lui va fi primul pe documentele tratatului. Forțele lui armate vor garanta pacea.Î și câștigase cu adevărat locul în istorie.”

  Era satisfăcut și de legătura cu Liz Elliott, consilierul pentru securitate, o legătură importantă pentru doi oameni singuri, dar secretă deocamdată.

   În cealaltă parte a lumii fiul bătrânului druz îl anunță pe comandatul Qati de existența bombei. Un grup între care și inginerul Ghosn și Marvin Russell, ajuns și el acolo, se duc s-o ia, o duc într-un depozit s-o poată cerceta și detona. Dar Ghosn își dă seama ce este și la ce poate fi folosită. Îl cooptează în echipă pe un fost profesor al lui din Germania, un fizician de renume, pe un alt terorist tot din Germania pe nume Bock, a cărui soție se sinucisese în închisoare. Vor găsi componentele și materialele necesare și vor reuși să facă o bombă nucleară. Bineînțeles toți cei implicați într-un fel sau altul în proces, inclusiv la transportul ei în SUA, n afară de Qati și Ghosn vor fi uciși în numele cauzei și în ideea de-a nu compromite acţiunea.

Deci în timp ce unii luptau să încheie pacea alții nu voiau că această să se realizeze.

   Pe de altă parte Liz Elliott voia să-l îndepărteze pe Ryan, nu-l suporta pentru că era un om integru, care nu îngenunchea în fața nimănui și nu linguşea, și care era apreciat de adevărații luptători și de foarte mulți din Congres. Prin metodele pe care orice amantă le deține reușește să-i inoculeze lui Fowler ideea că trebuie să scape de Ryan. În același timp pune oameni să-i cerceteze trecutul și banii, dă datele unui reporter, este gata să-i distrugă credibilitatea și mai ales căsnicia.

Doar că minciună are picioare scurte… adevărul se află și Liz este pusă la punct chiar de Cathy soția lui Ryan, ea însăși un medic reputat, specialistă în cardiologie.

   Aruncarea în aer a stadionului din Denver la Super Bowl, în timpul meciului, numărul mare de victime, inclusiv oameni importanți din stat, și ideea că a fost o bombă cu încărcătură nucleară inflamează și mai mult situația. Și președintele trebuia să fie pe stadion, dar ratase din cauza vremii nefavorabile. Mai mult, pe lângă bombă teroriștii pun la cale și destabilizarea armatelor, încăierarea lor și  în Berlin chiar atacul armatei americane de către ruși.

 Preşedintele Fowler, secondat de amantă dă ordine contradictorii și are idei necorespunzătoare pentru că  nu are răbdare să vadă rezultatele cercetărilor și-l acuză pe Ryan de incompetenţă.

   Hotărât să demisioneze după ce se rezolvă criză, Ryan își vede de treabă, adună date, pune cap la cap informațiile, află toate faptele. Tot el este cel care va vorbi cu rușii, președintele rus cunoscându-l din timpul războiului, cu omologii lui din Israel, Germania, Rusia, cu prințul Ali din Arabia Saudită, și va reuși să facă pace, evitând un război.

Cei doi teroriști sunt prinși, interogați, și se află că în spatele lucrurilor era un șeic din Irak care nu era de acord cu prințul Ali, și nu voia pacea cu necredincioşii.

   Prost sfătuit și orbit de orgoliu, când află cine este vinovatul principal, Fowler vrea să trimită un avion cu bombă nucleară să distrugă localitatea unde se află șeicul. Dar, ca noroc, era nevoie de două autorizații pentru aprobare. Doi oficiali cu autorizație fiind morți, singurul rămas era Ryan.

El refuză să omoare oameni nevinovați.

  Lucrurile se vor rezolva, conflictul se va stinge, vinovații vor fi pedepsiți, toate cu cooperarea tuturor statelor implicate. Este incredibil cât rău pot face o mâna de oameni profitând de îngâmfarea, reaua credință, egoul exacerbat, invidia și îngustimea minții. Exact cum îi spune Ryan preşedintelui:

“Tu ești cel care  a dat rasol! Tu ești cel care ne-a adus pe marginea prăpastiei- și acum adevăratul motiv pentru care vrei să macelaresti un oraș întreg este că ești furios pentru că mândria ta a fost rănită și vrei să-ți iei revanșa. Vrei să le arăți că nimeni nu te poate manevra …pe tine! Asta-i motivul, nu-i așa? NU-I AŞA?”

   Dacă vreți să vedeți cum s-a ajuns aici, cum s-au desfășurat și rezolvat lucrurile, care este reacția oamenilor și deznodământul întâmplărilor, citiți cartea.

Iata și câteva păreri autorizate:

“Tom Clancy știe să facă din ordinea mondială o aventură citită pe nerăsuflate, cu pulsul la 200.” (Houston Chronicle)

“Îţi trebuie curajul lui Clancy pentru a face din cel mai puternic om al planetei un personaj de carte cu slăbiciuni, vicii și…amantă.”(Chattanooga Press.)

Cartea Duel la înălţime, de Tom Clancy poate fi comandată de pe site-ul targulcartii.ro

by -
7

Duel poetic: Frunzele nu mor niciodată & Fără întoarcere

 

Frunzele nu mor niciodată –Maria Savu (Maya Alma)

Eu sunt cea care te iubește cu toate anotimpurile. Cu risipa verdelui.
Uneori cu trista mea toamnă,
obosită de plecările și de reîntoarcerile ei.
Atunci îmi place să mă ții cel mai mult în brațe
îmbătat de agitația sânilor mei
doldora de arome de lapte.

De atunci până acum,
buzele tale ca două boabe de strugure le bântuie pe ale mele sub formă amețitoare de fâlfâiri de fluturi, sărutări intense.
Pentru tine, nimic nu contează mai mult decât toamna în care m-ai găsit.
Când eram obligată să fiu doar forma unui lut.
Umbra mea.

Următorul pas aveam să-l fac pe dosul zborului tău de înger întârziat.
Încă mai cred că moartea frunzelor învie pe undeva.

A venit toamna, Iubireo!

 

Fără întoarcere—Călin Lucian

să mă duc, unde,
când mi-ai strivit uitările
sub sărutul tău ?
să mă întorc la ce,
după ce m-ai învățat să zbor
și mi-ai oferit sufletul
cuprins în paginile unei cărți ?
te voi citi, deși mi-aș dori să te trăiesc
și să am brațele tale în jurul meu
măcar pentru o veșnicie.

să mă duc, unde,
când, tu, ai făcut din vis realitate,
iar din dezamăgiri împliniri ?
să mă întorc la ce,
când aici tu îmi ești
și mă vrei așa cum sunt.

să mă duc, unde ?

Verdict? Părerea voastră?

 

sursa foto-pixabay

by -
2

Meniu: (salată bulgărească, ciorbă de perişoare, budincă sărată din paste, salată de fructe)

1.Aperitiv: salată bulgărească:

-o căpățână de varză o curățăm, o spălăm, o tăiem foarte fin (sau dăm pe răzătoarea mare) și o amestecăm într-un castron cu puțină sare și zahăr și lăsăm să stea

-3-4 ardei  kapia îi curățăm și-i tăiem fin

-3-4 oua fierte tari și tăiate felii

-în castron punem puțină lămâie (sau oțet) adăugăm peste varză ardeii, ouăle, puțin ulei, mărar tăiat foarte fin și amestecam

-lăsăm 1-2 ore la rece înainte de-a servi

 

2.Ciorbă de perişoare:

-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac le dăm pe răzătoarea fină, o ceapă mică tăiată mărunt (opţional)

-călim legumele în puțin ulei și punem la fiert

-potrivim de sare, piper multicolor, chimen praf, cury, boia și lăsăm să fiarbă

-amestecăm carnea tocată cu un ou, 2 lingurițe de făină, puțin piper și sare

-când legumele sunt pe jumătate fierte adăugăm perișoarele (cât de mici le puteți face)

-adăugăm verdeață tăiată mărunt și la final dregem cu smântână

3.Budincă sărată din paste (Alexandra)

Budinca din paste și brânză sărată:  Aveam brânză sărată la congelator, numai bună de dat pe răzătoarea mică și pregătit o budincă. 500 grame de brânză sărată rasă fin, 4 ouă, 300 grame zahăr, tăiței sau spaghete fierte (300 grame). Eu am folosit și un plic cu praf de budincă de vanilie din comerț. Compoziția rezultată se răstoarnă în tavă, deasupra am pus dulceață de cireșe negre și am dat la cuptor cam 30 de minute la 160 de grade

 

4.Salată de fructe:

-tăiaţi bucățele piersici, nectarine, prune  și le puneți într-un castron

-merele și perele le dăm pe răzătoarea mare și le amestecăm cu restul fructelor

-zahar cât se cere, zahăr vanilinat, opțional puțină scorţişoară

-adăugaţi 3-4 linguri nucă măcinată sau un pachețel de nucă de cocos

– amestecaţi și puneți la rece

-puteţi servi cu fulgi de ciocolată, frișcă sau înghețată

 

Poftă Bună!

by -
3

Listă cărţi scrise de Frederick Forsyth

 

1. ”The Biafra Story” (1969)

2. ”The Day of The Jackal” (1971)-“Ziua Şacalului”-Editura Olimp-1994-Filmul -1973

-Editura RAO-2008

3. ”The Odessa File” (1972)-“Dosarele Odessa” (2005) Editura RAO-Filmul-1974

4. ”The Dogs of War” (1974)-“Câinii Războiului”(1993)-Editura Olimp-Filmul -1980

5. ”The Shepard” (1975)-povestiri

6. ”The Devil’s Alternative” (1979)-“Alternativă Diavolului”(2006) Editura RAO

7. ”Emeka” (1982)

8. ”No Comebacks” (1982)-colecție de povestiri

9. ”The Fourth Protocol”(1984)-“Al Patrulea Protocol”(2009) Editura RAO-Filmul 1987

10. ”The Negotiator” (1989)”Negociatorul”-Editura Univers

11. ”The Deceiver” (1991)-“Dezinformatorul”(1995)-Editura Univers

12. ”Great Flying Stories” (1991)-compilație de povestiri

13. ”The Fist of God” (1994)-“Pumnul lui Dumnezeu”(1998)-Editura RAO

14. ”Icon” (1996)-“Manifestul Negru”(1998)Editura RAO

15. ”The Phantom of Manhattan” (1999)-“Fantoma din Manhattan”(2002) Editura RAO

-partial adaptată în musical-ul “Love Never Dies”-2010

16. ”The Veteran” (2001)-povestiri

17. ”Avenger” (2003)-“Răzbunătorul”(2005) Editura RAO

18. ”The Afghan” (2006)-“Afganul” (2009) Editura RAO

19. ”The  Cobra” (2010)

20. ”The Kill List” (2013)

21. ”The Outsider: My Life In Intrigue Autobiography” (2015)

by -
7

Meniu: (roșii umplute cu vinete, supă cremă de broccoli, mămăligă cu legume la cuptor, chec)

1.Aperitiv: roșii umplute cu vinete

-preparăm salata de vinete, fără maioneză: vinetele tocate fin, ceapă dată pe răzătoarea fină și scursă, 1-2 lingurițe de lămâie, piper, sare și ulei turnat încet ca la maioneză până se leagă

-roşiile le curățăm, le scobim și le lăsăm cu gura în jos să se scurgă

-eu tai mărunt miezul și-l amestec cu salata de vinete

-cu compoziția respectivă umplem roșiile, presăram deasupra brânză telemea sau cașcaval rase și dăm la rece

2.Supă cremă de broccoli:

-o căpățână de broccoli, o curățăm, o desfacem și punem bucheţelele la fiert în apă cu sare

-adăugăm în apă 1 morcov, 1 pătrunjel, 1 păstârnac și 2 cartofi tăiate bucăţi

-când legumele sunt fierte le blenduim să devină că o pastă

-punem peste pastă în oală, apă în care au fiert legumele, punem la fiert

-potrivim de sare, piper, coriandru praf, chimen praf, mărar tăiat fff fin (sau pătrunjel ) și lăsăm să clocotească

-dregem cu smântână și servim așa sau cu crutoane

3. Mămăligă cu legume la cuptor

-curăţăm 2 dovlecei și o vânată, le tăiem felii, le sărăm și le lăsăm să stea puțin, apoi le scurgem

-prajim separat în ulei pe o parte și pe alta feliile de dovleac și vinete

-facem o mămăligă potrivită

-punem în tavă hârtie pergament și întindem mămăliga ca și cum ar fi o foaie (grosime cam un deget)

-dam pe răzătoare 200 gr brânză telemea și cam 100 gr caşcaval

-peste mămăligă punem un strat de dovlecei deasupra presăram brânză apoi vinetele și presăram puțină brânză

-amestecam cașcavalul cu 2 linguri de smântână și-l punem deasupra și dăm la cuptor

4. Chec:

-1 ou +90 ml ulei (sau 200 gr unt topit) +250 ml lapte +175 gr zahăr tos+1 plic zahăr vaniliat+2 linguri cacao +1 plic praf de copt +250 gr făină=amestecăm bine

-adăugăm 100 gr ciocolată de lapte tăiată mărunt

-punem în tava tapetată la copt

-se taie rece

-puteti pune o glazură de ciocolată deasupra sau zahăr praf

Poftă Bună!

by -
5

Listă cărţi scrise de Jeffrey Archer

SERIA   “KANE and ABEL”- “CAIN și  ABEL”

1.” Kane and Abel” (1979)-“Cain și Abel” (1993)-Editura Vivaldi

2.”The Prodigal Daughter” (1982)-“Fiica Risipitoare”(1994)-E.Vivaldi

3.”Shall We Tell the President” (1986)-“Să-i spunem președintelui”-E.Vivaldi

 

SERIA:”CLIFTON  CHRONICLES”-“ CRONICA  FAMILIEI  CLIFTON”

1.”Only Time Will Tell” (2011)-“Doar Timpul Ne Va Spune” (2012)-E.Vivaldi

2.”The Sins of the Father” (2012)-“Păcatele Tatălui” (2012)-E.Vivaldi

3.”Best Kept Secret”(2013)-“Un Secret Bine Păstrat” (2013)-E.Vivaldi

4.”Be Careful What You Wish For” (2014)-“Ai Grijă Ce-ți Dorești” (2014)-E.Vivaldi

5.”Mightier Than The Sword” (2015)-“Mai Presus Decât Sabia” (2015)-E.Vivaldi

6.”Cometh The Hour” (2016)-“A Venit Vremea” (2016)-E.Vivaldi

7.”This Was A Man” (2016)-“A Fost Un Om” (2017)-E.Vivaldi

 

ALTELE:

1.”Not A Peny More,Not A Peny Less”(1976)-“Nici Un Ban În Plus,Nici Un Ban În Minus”-E.RAO

2.”First Among Equals” (1984)-“Primul Între Egali”(2015)-E.RAO

3.”A Matter of Honour” (1986)-“O Chestiune de Onoare”(2009)-E.RAO

4.”Aș The Crow Flies” (1991)-“În Linie Dreapta”(2008)-E RAO

5.”Honour Among The Thieves” (1993)-“Onoare Printre Hoți”-E.RAO

6.”The Fourth Estate” (1996)-“A Patra Putere” (2005)-E.Vivaldi

7.”The Eleventh Commandment” (1998)-“A 11-A Porunca” (1998)-E.Vivaldi

8.”Sons of Fortune” (2002)-“Fiii Norocului” (2014)-E.Vivaldi

9.”A Prison Diary” (2002)-“Jurnalul Unui Lord Întemnițat” (2003)-E.Vivaldi

10.”False Impression”(2005)-“Impresie Falsă”2013)-E.Vivaldi

11.”The Gospel According To Judas” (2007) cu Frank Maloney

12.”A Prison of Birth” (2008)-“Fără Drept De Apel” (2009)-E.Vivaldi

13.”Path of Glory” (2009)-“Cărările Gloriei” (2009)-E.Vivaldi

 

SHORT  STORIES –POVESTIRI

1.”A Quiver Full Of Arrows”

2.”A Twist În The Tale”(1988)

3.”Fools,Knaves and Heroes” (1991)-povestiri politice

4.”Twelve Red Herrings” (1994)-“O Duzină de Tertipuri”(1997)-E.RAO

5.”To Cut A  Long Story Short” (2000)-“Să Scurtăm Povestea”(2001)-E.Vivaldi

6.”Cât O’Nine Tales” (2006)-“Pisica Are 9 Vieți” (2007)-E.Vivaldi

7.’And A  Thereby Hangs A Tale “(2010)

 

by -
3

Duel poetic: Timpul ploilor & Doar atunci

Timpul ploilor –Maria Savu (Maya Alma)

Suntem atât de departe unul de altul
și-atât de apropiați în gândul celuilalt
c-o mână încerc să îți ating înaltul
cealaltă dă la o parte norii de cobalt

Răsare ca o mare pierdută în azururi
această clipă solitară în care singurătate mi-s
și ca un val mi-e dor de aer și a pururi
împing furtuna-mi înspre țărmul tău abis

Stăm unul lângă altul deși nu te mai simt
decât în mine și-n părul greu de-atingeri
te mai respir clipei de ieri și din instinct
vine iubirea ta să-mi fie leac la îngeri.

 

Doar atunci –Călin Lucian

zbor
porumbițo
zbor pe deasupra tâmplelor tale
zbor printre depărtările ce ne apropie
între acel mâine
în care voi atinge din nou orizontul
alături de tine și ieri
când mă ridicai în al nouălea cer
aproape de îngeri

nu am să-mi mai întind aripile
divino
decât atunci când
tu
vei zbura alături de mine

Verdict?

 

 

 

 

 

 

by -
3

Meniu: (salată de morcovi cu măr, ciorbă de cartofi, clătite cu pui la cuptor, compot de fructe)

1. Aperitiv: salată de morcovi cu măr

-2 morcovi îi dăm pe răzătoarea fină, punem un pic de sare și lămâie și lăsăm să stea puţin

-dăm pe răzătoarea mai mare mărul, îl adăugăm peste morcovi

-potrivim de sare, piper multicolor, lămâie dacă mai e nevoie

-se poate servi și cu feliuțe de pâine prăjită

2. Ciorbă de cartofi:

-curăţăm cartofii, îi tăiem cubulețe și-i lăsăm să stea puțin în apă

-1-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac le curățăm și le dăm pe răzătoarea fină

-dacă vă place puteți pune și o ceapă tăiată mărunt sau o bucată de praz

-călim legumele cu puțin ulei, adăugăm apă, potrivim de sare, piper, coriandru praf, chimen praf și lăsăm să fiarbă

-când cartofii sunt fierți adăugăm amestecul de verdeaţă

-dregem cu smântână

3. Clătite cu pui la cuptor (Alexandra):

-Clătite cu pui la cuptor: Compoziția obișnuită de clătite (cu făină, ouă, lapte/apă carbogazoasă, sare). Umplutura am pregătit-o din carne de pui tocată, cu legume- ceapă, ardei roșu, ciuperci, condimente. Toate trebuie călite într-o tigaie cu ulei încins. Când carnea și-a schimbat culoarea, se adaugă legumele, se călesc și ele, apoi se adaugă cașcaval ras fin, smântână și puțină făină ca să se închege compoziția. Se lasă la răcit câteva minute. Pe fiecare clătită în parte se pun cam 2-3 linguri din compoziția rezultată, se împăturesc sau se rulează și se pun în tavă. Peste ele se toarnă un sos realizat din ulei, făină, puțină brânză de burduf sau altă brânză moale și sărată, smântână și apoi se dau la cuptor cam 30-35 de minute la 150 de grade.

4. Compot de fructe

-curăţăm două pere, două mere, le tăiem cubuleţe

-punem întâi perele cu apă și 3-5 linguri de zahăr să fiarbă puțin apoi adăugăm merele și 2 felii de lămâie cu tot cu coajă (mie îmi place cu lime)

-adaugam scorțișoară sau cuișoare (după preferințe), zahăr vanilinat și dacă mai e nevoie puțin zahăr

– se poate servi rece sau cald

Poftă Bună!

by -
14

“Celor care știu ce s-a petrecut cu adevărat în Golf și care mi-au vorbit despre acest lucru, sincerele mele mulțumiri. Vă dați seama foarte bine la cine mă refer; haideți să lăsăm lucrurile așa cum sînt.”

Pumnul lui Dumnezeu, de Frederick Forsyth-recenzie

Titlu original: The Fist Of God
Traducere:  Radu Paraschivescu şi Cornelia Bucur
Editura:  RAO, 1998
Număr pagini: 699

   Frederick Mc Carthy Forsyth s-a născut în 25 august 1938 în Ashford, Kent, Anglia. A fost pilot în Royal Air Force, spion la MI6, jurnalist, ocazional comentator politic și scriitor de succes.

  Mai multe  romane ale sale au fost ecranizate, cărțile sale sunt frecvent pe lista de bestseller, de altfel a vândut peste 70 milioane de cărți. Scrie thrillere și crime-fiction.

“Operaţiunea ,,Furtună în deşert” e pe cale de a începe când serviciile secrete americane află că Saddam Hussein are la dispoziţie o armă ucigătoare care poate nimici armatele aliate. Maiorul Mike Martin este paraşutat în munţii Irakului, cu ţinta Bagdad. Misiunea: Să găsească şi să distrugă Qubth-UT-Allah-,,Pumnul lui Dumnezeu.”

   Un roman complex despre feţele văzute și nevăzute ale unei confruntări, care n-a antrenat doar Irakul și Kuweitul, ci întreaga lume.

   Romanul începe cu asasinarea unui savant Gerry Bull, care a dat naștere unor teorii bizare în mas-media. Vina era aruncată de unii către CIA, alții ținteau către MI6  sau Mossad pentru că se spunea că israelienii îi urau pe cei ce lucrau pentru Irak. Și Gerry Bull asta făcea…

Gerry lucra pentru Irak, iar Irakul era dușmanul Israelului. Cu alte cuvinte doi și cu doi fac patru. Singura problemă era că, în lumea umbrelor și a oglinzilor deformante, ceea ce părea să nu fie doi era înmulțit cu un alt factor care, la rândul lui, nu era neapărat ce părea să fie, iar rezultatul putea, ce-i drept, să fie patru, dar de cele mai multe ori era cu totul altul.”

Dar cum era Gerry Bull?

   Gerald Bull se născuse în Ontario, era isteț cu mintea brici, a absolvit Universitatea  din Toronto, Facultatea de Inginerie la 16 ani, la 22 devenind cel mai tânăr posesor al titlului de doctor din istoria facultății. Imaginația i-a fost stârnită de studiul balisticii, în contextul ingineriei spațiale, era interesat de rachete, proiectile, și de orice alt obiect aflat în zbor. După 10 ani la CARDE (Institutul Canadian de Cercetări și Dezvoltare a Armamentului), sponsorizat de Universitatea McGill și de Armată, înființează pe Insula Barbados un mic centru de cercetare.

“Era ca și cum ai fi încercat să câștigi supremația în industria automobilului de Formula Unu bazându-te pe dotările unui garaj obişnuit”.

   Bull a reușit! A început  o carieră  punctată cu numeroase și uimitoare invenții. Zbătându-se într-o lume dezinteresată de proiectele lui, Gerry Bull oferă consultanță delegațiilor militare din alte  țări, cimentând prietenii cu cei din Israel, Egipt, Venezuela, Chile și Iran. De asemenea, consultații pe probleme de artilerie Angliei, Olandei, Italiei, Canadei și Americii, ai căror savanți militari (deși nu erau de la Pentagon) continuau să-i studieze activitatea și invențiile cu venerație și teamă.

   Pentru că, având aprobarea CIA și inocent în probleme politice i-a ajutat pe sud-africani să-și înnoiască parcul de artilerie, ajunge la închisoare și plătește o amendă consistentă. L-a deranjat mai mult rușinea îndurată și sentimentul trădării, iar compania pe care o conducea dă faliment.

   Intră la consultanță, lucrează pentru China, apoi ajunge în Irak, unde este recrutat de Amer Saadi, numărul doi din MIMI (Ministerul Industriei și Industrializării Militare). Acesta i-a spus că au nevoie de ajutorul lui și Bull, care adoră problemele, acceptă. Dorind să-și realizeze visul (tunul gigant), Bull face abstracție de regimul pentru care lucrează, lucru pe care îl fac și mulți irakieni. Supertunul l-a numit “Proiectul Babilon-Pumnul lui Dumnezeu” iar propulsorul de rachete “Pasărea Irakiană”.

“Cele trei servicii de referință, CIA din America, SIS din Anglia și Mossadul israelian, au ajuns împreună la concluzia că, din cele două dispozitive, tunul Babilon era o jucărie amuzantă, iar racheta Pasărea o amenințare veritabilă. Toate cele trei servicii au calculat greșit, întrucât cea care nu avea să funcționeze era tocmai Al-Abeid” (Proiectul Pasarea)

   Apoi discuția cu un prieten îi deschide ochii și vrea să plece din Bagdad, dar este prea târziu. Saddam dă ordin să fie ucis.

   Preşedintele Saddam era înconjurat de un număr mic de apropiați în care avea încredere, fiul lui, ginerele, și mai ales cei care făceau parte din tribul în care se născuse și el:

“Pentru Saddam Hussein există o singură calitate pe care le-o cerea celor care erau în slujba lui: loialitatea. O loialitate totală, absolută, înrudită cu sclavia. Experiența îl învățase că și această însușire avea o anumită ierarhie interioară. Pe primul plan se situa familia, pe urmă venea clanul și apoi în al treilea rând, tribul. Există o zicală arabă care zice cam așa: ”Eu și fratele meu împotriva vărului nostru; eu și vărul meu împotriva lumii.” Pentru președintele irakian acesta era un adevărat principiu de viață, în care credea neabătut și care dădea roade.”

   Din tribul lui făceau parte cei mai importanți consilieri și miniștrii precum și Omar Khatib, comandantul temutei poliții secrete, care purta porecla de Torţionarul. Deși se auzeau plângeri la adresa lui, până la președinte, acesta nu le lua în seama știind că îi este loial, mai ales că făcea parte din tribul al-Tikriti.

   Ceilalti doi bărbați din serviciile secrete erau: Doctorul Ubaidi-care se ocupa cu spionajul peste hotare și Hassam Rahmani  care se ocupă de operațiunile de spionaj organizate în Irak de alte state.

    Lui Saddam îi plăcea să se înconjoare de cât mai mulți când lua hotărâri:

“Atunci când se discuta probleme delicate, unii dictatori prefera ca la ședințe să ia parte un număr cât mai mic de oameni. Saddam proceda exact pe dos; dacă trebuia să facă unele treburi murdare, era mai bine să fie implicați cu toții. În acest fel, nimeni nu putea să spună: nu m-am mânjit, n-am știut nimic. Pe de altă parte, toți cei aflați în jurul lui înțelegeau, fără echivoc, mesajul: cad eu, cădeți și voi.”

   Pe de altă parte știe și să țină secrete. Îi dăduse o sarcină lui Osman Badri, ofițer și inginer, care construise cu muncitori străini o bază secretă. Muncitorii, aduși cu elicoptere rusești, după terminarea lucrărilor fuseseră uciși, dar Badri nu știa asta. Baza secretă adăpostea un tun gigant. În apropierea bazei erau trei sate cu rol de santinelă, populate cu oameni-gărzi, capre, case, păreau niște sate autentice, chiar lângă deşert.

   Osman Badri participa la invazia Kuweitului, împreună cu fratele lui, pilot pe avion. Cu tatăl lui evita să discute despre Saddam, pentru că acesta îi admira pe englezi și fusese un medic respectat și apreciat. Dar lui Osman Badri anul 1990 i s-a părut cel mai important din viața lui și-i spune fratelui său:

“-Am stat cu spatele la Golf și cu fața la Palatul Dasman și mi-am zis: ”Lăudat fie Profetul, am făcut-o. Până la urmă am cucerit Kuweitul într-o singură zi, și așa s-a terminat totul.”

Evenimetele ulterioare aveau să-i infirme vorbele. Așa avea să înceapă totul.”

Hassam Rahmani se află în poliția secretă pentru că era foarte bun la ceea ce făcea ”un technocrat într-o lume de cretini care parveniseră politic.”

   Era întrebat de prieteni lui din alte țări de ce slujește regimul acesta și deși răspundea evaziv, realitatea era alta. Voia să urce pe scara socială, și avea o afecțiune reală pentru oamenii din țara lui, pe care Partidul Baas nu-i mai reprezenta de multă vreme. Totuși trebuia să aibă grijă, să se ferească de necazuri și să avanseze:

“Motivul principal era că voia să urce pe scara socială. Pentru irakienii din generația lui opțiunile erau puține la număr. Putea fie să se opună regimului, să plece din țară, să trăiască în străinătate de pe o zi pe alta, ferindu-se de echipele de lichidare trimise pe urmele lui și câștigându-și pâinea ca interpret sau traducător din arabă în engleză sau invers, fie să rămână în Irak..

Daca rămânea, avea iarăși trei variante. Să se opună din interior regimului, urmând să ajungă  într-una din camerele de tortură ale acelui animal pe nume Omar Khatib, o creatură pe care o ura cu certitudunea că sentimentul era sută la sută reciproc, să încerce să supraviețuiască în pielea omului de afaceri într-o economie care se apropia din ce în ce mai mult de prăbușire, sau să le zâmbească tuturor tâmpiţilor și să avanseze cuminte, pe scară ierarhică, folosindu-și inteligența și calităţile.”

 

     După ce Saddam a ocupat Kuweitul, americanii, englezii, israelienii vor forma “Comisia Meduza”.

   Dar și aici vor interveni orgoliile. Ei încearcă să-și dea seama dacă Saddam are bombă nucleară sau o armă chimică fatală, conlucrează cu experții  în problemele arabe și de armament.

   Steve Laing, director al departamentului pe relația Orientului Mijlociu la Century House (în fapt Serviciul Englez de Informații cunoscut ca MI6) îl abordează pe Terry Martin, născut în Bagdad, crescut în Irak, școlit în Anglia, specialist în arabă și istoria Orientului Mijlociu. Ar vrea să-l convingă să meargă în Kuweit, să fie agentul lor acolo deoarece le trebuiau date despre armată. Nu ar vrea să lucreze cu un localnic, ar prefera un englez. Terry le spune că fratele lui Mike, maior în SAS ar fi foarte potrivit, arată și vorbește ca un arab și e super antrenat.

   Asa că Mike Martin este rechemat din Abu-Dhabi și cu acordul șefilor lui trimis în Kuweit.

   Întâmplarea face ca el și fratele lui să fi crescut împreună cu familia și fiii doctorului Badri și să fie buni prieten în școală și cu Hassam Rahmani. Viața îi va duce pe cei trei în aceleași locuri, e drept de pe poziții diferite și din fericire nu se vor întâlni.

   Mike ajunge la Riad unde  este așteptat și i se face rost de acte. Mike se transformă într-un adevărat beduin, nespălat, neîngrijit. Face cunoștiință cu un tânăr pilot  din Kuweit, al cărui tată era un negustor bogat și cunoscut. Tânărul pilot îl roagă să-i transmită tatălui său un mesaj din partea lui. Mike pleacă, aproape de graniță își mută lucrurile în coșurile unei cămile și călare pe ea cu puiul ei legat trece în Kuweit. Ia legătura cu negustorul, care se oferă să-l ajute, îi face rost de cheile de la câteva case părăsite, mai multe rânduri de acte, mai multe maşini.

   Şi așa Mike, pe lângă strângerea de informații îi învață pe un grup de tineri kuweitieni cum să ducă o luptă de gherilă și să provoace cât mai multe pagube duşmanului.

   Între timp, la Bagdad, un tânăr negustor Harris primește la hotel un plic. La început se sperie, apoi trimite plicul la Londra, unde merge și el. Ia plicul și-l duce la ofițerul lui de legătură la ambasada Israelului (Harris –evreu fiind-acceptase să ajute Israelul).

   Scrisoarea transmitea că o înaltă oficialitate a regimului irakian, cu o poziție cheie între consilierii pe probleme politice și militare, se arată dispus să lucreze pentru Israel, oferind informații în schimbul unor sume de bani, depuse într-un cont la o veche banca austriacă. După o ședința la nivel înalt i se trimit la căsuța poștală menționată o listă cu 20 de întrebări  verificabile. Cel care va fi numit Jericho răspunde corect, dovedind că a spus adevarul.

   A.B. Moncada, angajat la Națiunile Unite, este desemnat să țină legătura cu Jericho, se stabilesc locuri pentru a lăsa mesajele, modul cum se vor anunța reciproc, fără a se cunoaște niciodată. Timp de doi ani Moncada se ocupă de Jericho, apoi diplomatul este rechemat în țară și colaborarea încetează. Şi aici se adeverește expresia “tace și face” englezii îl aveau pe Mike în Kuweit de care nu spuseseră nimănui, israelienii pe Jericho, iarăși tăcere, deși pretindeau că vor colabora cu toţii.

  Întâmplator Terry află de Jericho, de la profesorul său, un israelian care tradusese mesajele. El îi spune lui Paxman și lui Laing. Veștile ajung la șefii lor, care iau legătura cu directorul CIA, apoi cu prim ministrul israelian. Așa vor ajunge să îl folosească din nou pe Jericho, dar le trebuie un om de legătură. Așa că Mike va fi scos din Kuweit și trimis în Bagdad. De data asta se va apela și la Mihail Gorbaciov, și Mike va fi grădinarul casei ataşatului rus în Bagdad.

   La fel ca toate serviciile și cele irakiene se spionau între ele. Rahmani își infiltrează agenta pe Leila în patul generalului Kadiri, dar acesta află și ea este ucisă. Ambii vor fi îngroziți neștiind cât spusese Leila și cui.

   Cu informațiile trimise de Jericho prin Mike americanii bombardează o mulțime de fabrici de armament. Dar cea mai importantă, cea care adăpostea “Pumnul lui Dumnezeu” nu era de găsit. Pentru informație Jericho cere 5 milioane de dolari și să fie scos din ţară.

   Apoi lucrurile se precipită. Israelienii vor să afle cu orice prêt cine e Jericho și chiar o vor face urmărind contul bancar. Cum? Puteți afla citind cartea.

   Omar Khatib îi spune lui Saddam că doctorul Sahah Siddiqui este trădătorul, dar a murit la interogatoriu (convenabil nu?) Apoi tatăl lui Osman Badri este arestat, torturat și ucis, anchetatorii acuzând pe baza unor probe plantate de ei. După înmormântare Osman va vorbi cu “un înalt general” care-l abordează cu compasiune și în discuție îi va spune unde este “Pumnul lui Dumnezeu”. Speriat de ce a făcut va fugi la fratele lui, dar din păcate se vor prăbuși cu avionul.

   Oamenii lui Rahmani interceptează frecvența radio pe care emite Mike, dar în timp ce plasa se strânge el fuge. Jericho transmite locul unde este arma secretă.Toată lumea își unește forțele și locul este distrus, apoi Saddam este scos de armata aliaților din Kuweit.

Şi totuși persistă întrebarea: De ce n-au ocupat aliații Irakul?

  Cartea este extrem de complexă, multe personaje, multe situații, multe documente, de altfel autorul o dedică:

“Celor care știu ce s-a petrecut cu adevărat în Golf și care mi-au vorbit despre acest lucru, sincerele mele mulțumiri. Vă dați seama foarte bine la cine mă refer; haideți să lăsăm lucrurile așa cum sînt.”

   Deşi vorbește mult despre tehnică și tactică de luptă, despre diferitele tipuri de armament, despre componenţa și modul de existența al serviciilor secrete, despre cum și pe ce criterii se fac și se desfac alianțe, cartea nu este plictisitoare.

   Dacă vreți să vedeți cum au distrus arma, cine era și ce s-a întâmplat cu Jericho (pe mine m-a lăsat mască) cum s-a descurcat Mike și cum s-a întors acasă, care erau jocurile de culise ale aliaților citiți cartea.

De altfel iată câteva păreri avizate despre carte:

“Un roman formidabil…O mare varietate de personaje prezentate cu măiestrie…Și mai presus de orice, Forsyth te ține cu sufletul la gură prin arta de a povesti…” (Sunday Times)

“O intrigă desfășurată într-o viteză amețitoare, pe mai multe planuri, și o incredibilă atenție acordată amănuntului definitoriu-iată amprenta inconfundabilă a unui autor de notorietate.” (Daily Mirror)

“Înca odată, precum în “Ziua şacalului” și în atâtea alte romane memorabile, maestrul a dat o strălucită probă de virtuozitate.” (The Times)

Cartea Pumnul lui Dumnezeu, de Frederick Forsyth poate fi comandată de pe site-ul targulcartii.ro

În mintea comisarului, de Teodora Matei-recenzie

Editura: Tritonic, 2017
Număr pagini: 145

   “O bătrână găsită moartă în apartament, o defecțiune la gaze și un Casanova mort pe canapeaua din sufragerie, o tentativă de omor, o tânără femeie, victima a unei rețele de prostituție, și un băiat răpit. Se dau toate acestea împreună cu doi polițiști bucureșteni, detașați la Ploiești. Iar ceea ce rezultă face parte din ceea ce va fi numit cândva <stilul Teodora Matei>”

   Cartea Teodorei Matei pare la prima vedere o carte de povestiri. Mă întrebăm: ”ok, de ce un roman când de fapt sunt cazurile comisarului, fiecare caz o poveste?

   Abia când am citit-o mi-am dat seama cu câtă măiestrie a împletit Teodora totul, astfel încât da…cartea este un roman.

   Şi acum să vorbim puțin despre personaje și întâmplări sau cazuri.

   Îl avem pe comisarul Anton Iordache, personajul principal, aflat în spital, imobilizat la pat din cauza unui accident. Dar nu piciorul în ghips este problema, ci faptul că nu-și amintește nimic despre perioada recentă petrecută la Ploiești. Fusese detașat acolo din București împreună cu Sorin Matache, inspector șef, colegul lui, într-un schimb de experiență cu cei din Ploiești.

   Iordache nu fusese vinovat, evitase accidentul, singurul rănit fiind el însuşi.

   Acum își amintește întâmplări din copilărie, părinții, mătușa, soția și copiii lui.

”Ar fi putut să improvizeze, să spună niște banalități, s-o scalde cum s-ar zice. Ce-l speriase cel mai tare era faptul că pierderea  de memorie îi putea afecta locul de muncă, iar comisarul nu era pregătit încă să se pensioneze, cu atât mai mult pe caz de boală.”

   Nu-l încurajează nici analizele ample, nici întâlnirile cu psihologul. Dar iată că Dan, patronul unei edituri, prieten cu el din facultate, venise cu o idee: să-i pună pe autorii de la editură să scrie câte o poveste după cazurile rezolvate la Ploiești, mizând pe faptul că citirea manuscrisului îi va reda memoria. Așa că Iordache se apucă de citit:

    “Curiozitate”

   Cora Abrudan, nepoata doamnei Vlaicu, anunță poliția că mătușa ei nu răspunde de două zile la telefon și nu poate intra în casă, ușa fiind blocată. Vine poliția, pompierii și o găsesc pe doamna moartă, și-n casă un miros pregnant de lăcrămioare. Printre lacrimi nepoata le spune ce medicamente lua mătușa, că ea i le pregătea, că avea și ceva homeopat din lăcrămioare. Dau declarație la poliție și ea și soțul ei, Dan Abrudan, fiind și amprentați. Cercetările acasă la victimă, discuțiile cu vecinii, amprentele care corespund cu unele dintr-o spargere dată în alt cartier, și în final lista convorbirilor telefonice ale celor doi le dă răspunsul, deoarece ”curiozitatea costă.” Recitirea poveștii îi amintește comisarului mirosul tincturii din casa moartei, hainele purtate de nepoată, chiar faptul că-l jena pantoful, deci era pe drumul bun.

    “Decepţie”

    Un caz clasic de gelozie dusă la extrem, o poveste de dragoste, un Casanova cu multe cuceriri la activ jonglând între femei. Dar nici ața întinsă nu rezistă la infinit.

     “L-am omorât ca să nu mai plece”-este litania din mintea femeii.

    Una dintre femei, obsedată de el, hotărăște să-l omoare și aproape că ar fi fost “crima perfecta”.

    Dar rezultatul medicului legist e stupefiant: omul a murit de atac de cord, nu intoxicat cu gaze. S-au găsit în sânge urme de la medicamentele multe pe care le lua, mai ales stimulente că de… trebuia să ”performeze”. Cercetările poliției duc și la a doua femeie din triunghi. Singura pedepsită va fi ea pentru că aflând de moartea iubitului vrea să-și calce rivala cu masina.

    Încă odată se adeverește zicala că “viața bate filmul

    “305”

    Dispare un băiat, Andrei, un tocilar cum îi spun prietenii, dar câteodată e bine să fii tocilar.

    Andrei și George, fratele lui, erau crescuți de mama lor care lucra de acasă pentru a-l putea supraveghea pe băiatul mai mare. Acesta se născuse cu un handicap psihic, dar după tratament reușise să se înțeleagă cât de cât cu mama și fratele lui. Tatăl îi părăsise incapabil să accepte ideea bolii copilului. George  avea obiceiul să-l urmărească pe geam pe fratele lui, când acesta pleca la școală. Când vine poliția el repetă obsesiv niște cifre, strângând în mână o mașinuță albastră. Cercetările poliției implică discuții cu cei aflați pe traseul puștiului, cu tatăl lui, cu vânzătorul de la chioșcul de ziare. Între timp apare cererea de recompensă, și o poză a lui Andrei, care va fi atent cercetată de criminaliști. Sorin Matache, inspectorul șef, are ideea de-a vorbi din nou cu George, care le repetă obsesiv aceleași cifre și le arată mașinuță. Cu ajutorul mamei vor reuși să interpreteze indiciile date de băiat, poza cercetată relevă și ea niște date și așa vor află cine sunt vinovații și Andrei se întoarce acasă.

    “Argentina”

    Sorin Matache e supărat. Avea întâlnire cu o nouă cucerire, o fată frumoasă Lorena, dar de trei zile nu dădea de ea. Povestind despre Lorena autoarea ne plimbă printr-un cartier țigănesc cu oamenii și obiceiurile lui. Căutând-o pe Lorena, ajutat de ingeniozitatea ei, de denunţurile primite după apariția pozei ei la televizor, inspectorul găsește o rețea de traficanți de “carne vie”

      Şi normal  o salvează pe Lorena.

     Citind despre cazuri Anton Iordache își amintește toată perioada de la Ploiești, dar ce-l deranjează sunt pasajele referitoare la o presupusă amantă, modul cum este expusă relația cu soția și copiii:

      “Dacă era ceva ce-l deranja la textele aduse de Dan, era modul în care fusese văzut din exterior.”

       “Erau niște lucruri care nu se prea potriveau cu imaginea pe care și-o crease.”

       Dar dacă era să fie cinstit cu sine însuşi:

   

  “Numai că trupul acela părea să nu-i aparțină, sufletul i se simțea captiv într-o carcasă care începuse să scârțâie. Asta în timp ce, uneori, ar fi mers pe stradă strigând: <Lume, lume! Am aproape patrusopt de ani, dar iubesc ca la optișpe, vreau să alerg, să cânt, să fac dragoste cu cea mai dulce femeie din lume! Natăfleţul ăsta grizonat pe care-l vedeți e doar un Păcălici, o glumă a vietii!>”


    Teodora Matei îmbină poveștile cu viața privată a personajelor, cu trăirile și frustrările lor, cu peregrinările lor prin oras.

  Prin ochii personajelor vedem cartierele Ploieștiului, locurile interesante care spun o poveste, hoteluri, restaurante, inclusiv pub-ul campionului de box supranumit ”Moşul”

    Dacă v-am stârnit curiozitatea citiți cartea!

    Este o lectură antrenantă, interesantă, dar și relaxantă.

     Mulţumesc Teodora pentru cadoul primit.

by -
7

Duel poetic: Ultimul druid & Drumul Spre  Lumină

Ultimul druid-Daniel Vişan Dumitru

Toiagul ce mă poartă pe vechile hotare
Nu-i ramură tăiată din arbor oarecare,
Şi are-n el putere, iar altul ca el nu-i,
Căci eu îi sunt druidul, supusul nimănui.

El mi s-a dat, el, singur, în clipa când, din ceruri,
A coborât scânteia trimisă din eteruri
Şi mi-a adus ce numai druizii au ca dar
Iar toţi ceilalţi se-nclină puternicului har.

Sărmanii, chiar şi regii, stăpâni în lumea lor,
Se tem de cel ce este-al cunoaşterii izvor,
Îi caută puterea, deşi se tem de ea,
Şi-i folosesc ştiinţa, îl roagă să mai stea,

Iar lumea lor măruntă, adesea fără legi,
E, toată, la-ndemâna druizilor pribegi,
Chemaţi s-o îngrijească, să-ncerce să repare
Tot ceea ce o strică, tot ceea ce o doare.

În mine-s adunate din două mii de ani,
Secretele pierdute de gali şi de romani
În vremurile-n care, de lucruri noi avid,
Mi-am căpătat puterea. Sunt ultimul druid.

Drumul Spre Lumină-Daniel Irimescu (Dac)

O să cadă frânte de pe umeri

Ale noastre aripi albe, toate,

Până sufletu’ va vrea să-și cânte,

Ale lui iubiri, demult uitate.

Râuri, râuri, vijelios s-aruncă

Printre gene care tremur obosite,

Herghelii de zămislite lacrimi,

Din străfundul inimii rănite.

Pe obraz șiroaiele încet s-aprind

Și cioplesc grăbit cu dalta vremii, riduri,

Ce-amintesc de negrăitele dureri

Și de caznele lăuntricelor iaduri.

În țărână pașii rătăciți se-afundă

Sub povara veche-a crucii de pe umeri,

Care-i poartă astăzi, zornic prin furtună,

Spre un asfințit al ultimelor temeri.

Roua dimineții spala-noastre patimi

Curățând obrazul apăsat de vină,

Iar în ochi răsare, dup-atâta beznă,

Drumul ce ne duce, veșnic spre lumină.

 Părerea voastră?

Sursa foto: Pinterest

by -
4

Meniu: (salată de zucchini, ciorbă de gulii, pizza cu aluat din conopidă, brioşe cu lămâie)

1. Aperitiv: salată de zucchini

-2 zucchini îi curățăm, îi dăm pe răzătoarea fină, îi săram puțin și-i lăsăm să stea ½ oră

-îi stoarcem și-i punem într-un castron

-adaugam în castron: mărar tăiat fff mărunt și 4-8 linguri de maioneză (cu cartof) și 2 linguri de smântână

-punem puțin piper multicolor și dacă mai e nevoie sare, amestecăm și punem la rece

2.Ciorbă de gulii:

-doua gulii curățate le tăiem felii subțiri sau le dăm pe răzătoarea mare

-curatam 2 morcovi îi dăm pe răzătoarea fină, adăugăm guliile, ulei și le călim puțin, apoi adăugăm apă

-potrivim de sare, piper, cury, coriandru praf, lemon gras praf

-când e aproape gata adăugăm amestecul de verdeață și mai lăsăm câteva clocote

-daca vă place o dregeți cu smântână

-tot opțional puteți pune boia și o ceapă mică

3.Pizza cu aluat din conopidă (Alexandra)

-Pizza cu aluat din conopidă -Se taie buchetele de conopidă și se fierb în apă cu sare. Se lasă la răcit, se scurg de apă în exces și se mărunțesc sau blenduiesc în robotul de bucătărie. Rezultă o pastă în care se adaugă: 2 ouă, 5-6 linguri de făină (eu am folosit făină de grâu și de hrișcă), sare, piper, se amestecă și se toarnă în tava tapetata cu ulei și puțin gris pe fundul tăvii. Deasupra se poate pune orice, cubulețe de carne (pui, salam, șuncă – orice doriți), măsline, porumb, felii de roșii, de ardei roșu, ciuperci și se dă tava în cuptor vreo 30-40 de minute la 160 de grade.

4. Brioşe cu lămâie:

_-225 gr făină +175 gr zahăr tos +2 lingurițe praf de copt stins cu zeamă de lămâie +coajă rasă de la 2 lămâi +1 lingură semințe prăjite de mac +3 ouă întregi +100 gr iaurt+ 175 gr unt topit

-se amestecă ingredientele

– se pun în forme de brioșe se pun pe o tavă și se coc

Poftă Bună!

by -
4

Listă cărţi scrise de Craig Russell

SERIA  JAN  FABEL

1.”Blood Eagle” (2005)- “Vulturul Însângerat” (Nepătrunse Sunt Întunecimile Sufletului Omenesc)-Editura RAO (2007)

2. ”Brother Grimm” (2006)_”Fratele Grimm” (Când Moartea Nu Este Doar O Poveste)-Editura RAO (2007)

3.”Eternal” (A Killer Lives Again-2007)- “Roșu Pentru Totdeauna” (2012)-Editura RAO

4.”The Carnival Master”(2008)

5.”The Valkyrie Song”(2009)

6.”A Fear of Dark Water”(2011)

7.”The Ghost of Altona”(2015)

SERIA   LENNOX

1.”Lennox”(2009)

2.”The Long Glasgow Kiss” (2010)

3.”The Deep Dark Sleep” (2011)

4.”The Dead Men and Broken Hearts” (2012)

5.”The Quiet  Death of Thomas Quaid” (2016)

 

Cristopher Galet

“Biblical” (2014) în UK- “The Third Testament” (2015)

by -
16

Duel poetic: Era noapte…& Dragoste fără cuvinte…

Era noapte… Rodica Pușcaşu

Era noapte

Și peste inimi

Ploua cu versuri.

Ține umbrela, mi-ai spus,

Nu vrei să ți se topească aripile,

Eu am fugit,

Prin ploaie,

Desculță.

Și apa mi-a topit toate cuvintele.

Doar buzele tale

Le vedeam râzând,

Când gândurile noastre se sărutau,

Pe pod.

Era noapte…

Când am murit iubirea noastră,

Pentru că ne-am topit în picăturile de ploaie

Pentru că tu m-ai lăsat

Să alerg inimile

Desculță

Prin clipele ude.

Era noapte…

Și peste noi,

Ploua cu regrete niciodată rostite.

Dragoste fără cuvinte.. Lucian  Ciuchiţă

Nu știu dacă sunt fericit că te-am cunoscut,

Dar mă simt treaz și agitat în gânduri.

Dacă aș ști că a fost destinul

M-aș resemna și aș fi apatic…

Dacă aș ști că a  fost o întâmplare

Mi-aș dori să mă eliberez de povara momentului

Și să caut motivul acelor căutări..

Asa că, nu știu nimic și sunt bucuros

De ambiguitatea clipei alături de tine…

Verdict?

 

by -
6

Meniu: (salată de conopidă,ciorbă de conopidă, friptură la cuptor cu orez, pişcot cu fructe)

1. Aperitiv: salată de conopidă

-fierbem conopida în apă cu sare, o scurgem, o zdrobim și o punem într-un castron

-adăugăm sare, piper, după gust, opțional puțin usturoi, mărar tăiat fff fin și 4-6 linguri de maioneză (făcută cu cartof)

-mixam totul bine și punem la rece

-când servim putem orna cu felii subțiri de gogoșar și praz

2.Ciorbă de conopidă

-desfacem buchetelele de conopidă și le lăsăm să stea în castron în apă rece

-curățăm doi morcovi îi dăm pe răzătoarea fină, îi călim în puțin ulei, opțional puteți pune ceapă tăiată mărunt

-adăugăm apă și punem la fiert

-când apa clocotește adăugăm conopida, potrivim de sare, piper, cury și lăsăm să fiarbă

-când conopida e aproape fiartă adăugăm amestecul de verdeață și mai lăsăm câteva clocote.

-se poate servi așa sau dreasă cu smântână

3. Friptură la cuptor cu orez (Vero)

Friptură la cuptor

Zece bucăți cotlet de porc, se pun la marinat cu vegeta, piper și boia (dulce sau picantă) cu o zi înainte.

Se așează în tavă cu o cană de apă și ulei puțin.

Se ține la foc mic 45 minute ( dacă e necesar mai adăugați un pic de apă). Opriți focul și pisați 3 căței de usturoi și o mai țineți la cuptor 15 minute ( cu focul stins).

Orez

2 cepe, 2 morcovi, 250 gr orez, 2 foi dafin, vegeta, piper.

Se călește ceapa cu morcovii date prin răzătoare adăugându-se câte un strop de apă. Se pune apă cam 500 ml, când fierbe se adaugă orezul și foile de dafin. Se fierbe la foc mic, dacă e necesar adăugați apă fiartă. Când e aproape fiert opriți focul și puneți capacul pentru 15 minute.

4. Pişcot cu fructe:

-300 gr zahăr +4 galbenuşe de ou +10 linguri apă fierbinte (se pune pe rând 3+3+4) +1 praf de copt +1 plic de zahăr vaniliat +8 linguri ulei +14-16 linguri de faină

-cele 4 albuşe se bat cu 100 gr zahăr să fie spumă tare

-se amestecă cele două compoziții (amestecați încet cu mișcări de jos în sus)

-punem în tavă hârtie pergament sau folie de aluminiu unsă cu ulei

-punem compoziția în tavă (mărime a4)

-punem fructele fie vișine (fără sâmburi și scurse bine), sau felii de piersică, caise, prune

-când s-a copt o lăsăm să se răcească, o presăram cu zahăr praf cu vanilie și o tăiem bucăţi

-dacă vreți când s-a răcit puteți pune deasupra o cremă rece de vanilie sau frișcă

Poftă Bună!

by -
7

Listă cărţi scrise de Lee Child

   După ce v-am prezentat ultima carte, citită de mine, a lui Lee Child-“Evadare Imposibilă”, un prieten mi-a spus că ar fi interesant și binevenit de știut care sunt cărțile din seria Jack Reacher și câte dintre ele au fost traduse la noi. Deci pentru cei cărora vă place autorul iată lista cărților lui Lee Child în ordinea în care le-a scris:

1. Killing  Floor (1997)-apărută la noi  cu titlul “Capcana  Margrave” (2008)-Editura Humanitas-Humanitas Fiction

2. Dye Trying (1998)- Evadare Imposibilă (2008)-Editura Humanitas- Humanitas Fiction

3. Tripwire (1999)

4. The Visitor (uk)/”Running Blind”(us)-(2000)

5. Echo Burning (2001)

6. Without Fail (2002)

7. Persuader (2003)

8. The Enemy (2004)

9. One Shot (2005)

10. The Hard Way (2006) ”Nimic Nu E Ușor” (2006)- Editura Reader’s Digest “colecția de romane”, în asociere cu “The Reader’s Digest Association Limited London”

11. Bad Luck And Trouble (2007)-“Belele și Ghinioane”(2007)-Editura Reader’s Digest

12. Nothing To Lose (2008)-“Nimic de Pierdut”(2008)-Editura Reader’s Digest

13. Gone Tomorrow (2009)

14. 61 Hours”(2010)- 61 de Ore (2016) Editura Trei –colecția “Fiction Connection”

15. Worth Dying For  (2010)- “Merită să Trăiești” (oct.2017)-Editura Trei-nou apărută, este continuarela “61 de Ore”

16.The Affair (2011)- “Ancheta” (2011)-Editura Litera-seria ficţiune

17. A Wanted Man (2012)

18. Never Go Back (2013)- “Să Nu Te Întorci Niciodată” (2014)-Editura Trei

19. Personal (2014)- “Personal”(2015)-Editura Trei

20. Make Me(2015)- “Convinge-mă”(2016)-Editura Trei

21. Night School (2016)- “Școală de noapte” (2017)-Editura Trei

22. The Midnight Line (2017)

 

Sursa foto: Wikipedia

by -
13

Evadare imposibilă, de Lee Child-recenzie
Seria Jack Reacher

Titlu original: Die Trying
Traducere:  Radu-Mihail Greceanu
Editura: Humanitas  Fiction-2008
Număr pagini: 500

   “O stradă din Chicago, într-o zi însorită. Hoinărind fără ţintă, Jack Reacher vede o femeie care încearcă să se descurce cu două sacoşe şi un baston. Fireşte, nu ezită să-i dea o mâna de ajutor. Greşeală. În clipa următoare, sunt răpiţi sub ameninţarea armelor. Prins în cătuşe, aruncat într-o furgonetă, Reacher va avea la dispoziţie 2000 de mile pentru a pricepe ce se întâmplă. Răpitorii n-au scos un cuvânt. Femeia pretinde că este agent FBI. În rest, mister. Punctul terminus al acestei călătorii de coşmar va fi un cătun din Montana, într-o zonă aproape inaccesibilă, unde fiecare este aruncat într-o celulă. Curând, devine limpede că trebuie să evadeze. Sunt în joc vieţile a sute de oameni. Totuşi, cum poţi evada din închisoarea perfectă? Zăvoare solide, gardieni înarmaţi, câini de pază şi, de jur-împrejur, munţi sălbatici. Femeia a pus la punct un plan, Reacher are propriile lui metode. Amândoi sunt puternici şi hotărâţi, dar au o şansă numai dacă îşi unesc forţele. Timpul trece, catastrofă se apropie…”

    Ce-are de-a face soarta cu momentele cheie din viaţa noastră?
    Curios, dar… un singur moment poate conta enorm. Acesta este şi crezul eroului nostru.
    Jack Reacher rămăsese în viaţă pentru că întotdeauna fusese prudent. Slujise treisprezece ani în armată şi fusese rănit o singură dată, la Beirut, în baza americană. Spre norocul lui îl lovise o bucată de os, tot ce mai rămăsese dintr-un sergent de marină, care din păcate fusese prea aproape de explozie.
    Reacher a fost salvat atunci şi acum, treisprezece ani mai târziu, ecoul îl ajunsese din urmă. Simţea că urma să se întâmple ceva, deşi se plimba doar prin Chicago în drum spre Wisconsin.
   Se afla în Chicago, într-o zi de luni, ultima luni din iunie. În plimbarea lui, fără ţintă, trece pe lângă o curăţătorie, când o carjă de metal, scăpată de posesoare, ajunge la picioarele lui. O tânără femeie de 30 de ani, stătea în uşă cu umeraşele cu haine pe umăr. Reacher face ce ar fi făcut orice bărbat politicos, îi dă bastonul şi-i ia umeraşele cu haine hotărât s-o ajute. O ia de braţ gândindu-se s-o însoţească câţiva paşi până va fi sigură pe ea, dar se trezeşte în faţă cu doi tipi cu automate.
    Cei doi care-i ameninţau erau îmbrăcaţi, tunşi la fel şi cam nervoşi cu armele.
     Reacher ştie că el ar putea scăpa … dar tipa?!!
    În acelaşi timp dacă tipii ar trage ar putea răni oameni nevinovaţi din intersecţie, iar femeia de lângă el avea un picior rănit şi s-ar fi mişcat prea încet.
    Aşa că se lasă urcat cu femeia în maşina unde mai era unul-şoferul.
    Conform obiceiului Reacher îi evaluează mental pe cei trei:

“Trei tipi, toţi în jur de treizeci sau treizeci şi cinci de ani, unul şef, unul trupete bine înţepenit pe picioare, iar ultimul, un trupete nervos.Toţi trei, încordaţi, înfăptuind un fel de misiune pe care o repetaseră că nişte actori înainte. Un puzzle.”

   Atunci când sunt obligaţi să schimbe maşina, Reacher îşi dă seama, după zgomotul făcut de poşetă, că femeia avea acolo un pistol. Şeful atacatorilor îi încătuşează în dubiţă, dă foc celeilalte maşini şi pornesc la drum. Un drum lung, cu neplăcerile lui şi mai ales cu faptul că nu ştiau încotro merg.

    Pe de altă parte, la două mii şapte sute de kilometrii de Chicago, în colţul unei clădiri deja existente, este construită o cameră, o alveolă de lemn, din care nu se putea ieşi. Tâmplarii erau preocupaţi să lucreze bine, sperau să mai primească de lucru. Dar patronul nu lasă martori în urma lui. Aşa procedase şi cu militarii care păziseră silozul de rachete (care dispăruseră înainte de-a fi dezafectate).

    În tabără adunase femei şi bărbaţi, familii din grupurile din York, din grupuri conduse de diferiţi şefi de “miliţie” din zonă.. Curios era că şefii dispăruseră şi el adunase toate persoanele, spunându-le că vor înfiinţa o republică liberă, că le vor face o surpriză federalilor, că vor întemeia o lume nouă în care el va fi preşedinte. Ciudat, oamenii care de fapt se temeau de el, erau de-a dreptul hipnotizaţi de cuvintele lui. Comandantul Borken, cum îl numeau oamenii, avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor (semăna cu conducătorul unei secte), nu ierta nici o greşeală, nu admitea nici o altă părere decât a lui. Toţi erau înarmaţi.

“Suntem gata să ne asumăm statutul de naţiune.”


“Avem o armată, avem trezorerie, avem rezerve financiare, avem un sistem legal, avem democraţie.”


“Declaraţia de independenţa, spuse. Înseamnă dreptul poporului de a schimba sau a aboli vechiul guvern şi de a institui un nou guvern, într-o astfel de formă, încât să i se pară cel mai capabil de a-i asigura siguranţa şi fericirea.”


“Vechile legi au dispărut. Acum avem legi noi. Un nou mod de-a face lucrurile. Îndreptăm două sute de ani de lucruri prost făcute”

    Într-acolo se îndrepta şi maşina cu cei doi prizonieri.
     Femeia se numea Holly, era o tânăra agentă FBI, şi iniţial îl crede pe Reacher când susţine că e portar la un club din Chicago. Totuşi, după toate întâmplările de pe drum, modul cum el o salvează şi-l ucide pe unul dintre tipi, care voise s-o violeze, îi ascunde acestuia cadavrul şi deşi poate nu fuge s-o lase la cheremul răpitorilor, o determină să-şi pună şi să-i pună întrebări, aşa aflând câte ceva despre trecutul lui.
     Pe de altă parte, neprezentarea ei la şedinţă îl făcuse pe şeful ei Mc Grath să-şi dea seama că s-a întâmplat ceva. Holly fusese analist de capital pe Wall Sreet, reuşise printre primii la examen şi fusese trimisă la Academia FBI la Quantico. Era foarte inteligentă, bine antrenată, dar în acelaşi timp trata lucrurile cu un umor ironic şi o atitudine firească, care făcea ca oamenii să o iubească.

     Absenţa ei îi determină pe colegi să dea alarma, ajungând la concluzia că a fost răpită.
     La sugestia şefului CIA –Webster, majoritatea agenţilor sunt trimişi acasă spunându-li-se că Holly e la spital. Mc Grath îi alege pe Brogan şi Milosevic, doi colegi ai ei, cărora le spune adevărul şi că are nevoie de ajutorul lor. Mc Grath, un tip foarte bine pregătit, nu rezistase la Washington într-un birou şi revenise pe teren, şef la Chicago.
  

“Era distant, dar abordabil. Nu se trăgea de şireturi cu nimeni, dar îşi făcea oamenii să simtă că ar face orice pentru ei. Era un om scurt şi îndesat, plin de energie, genul de tip neobosit care radiază o încredere totală. Genul de tip care-şi face echipajul să se simtă mai bine numai pentru că îl conduce.”


   Dar Holly nu era numai un simplu agent, era şi fiica generalului Johnson, preşedintele statelor majore reunite ale armatei, o funcţie militară cu rangul cel mai înalt care putea fi oferit de naţiune. Un general cu patru stele a cărui ascensiune fusese spectaculoasă,prieten bun cu preşedintele. De fapt acesta era şi naşul lui Holly. Webster îl anunţă că fiica lui a dispărut şi este deja căutată discret de colegii ei. I se spune şi preşedintelui, dar acesta nu vrea să se afle deocamdată nimic şi nici nu ia nici o măsură, ar pierde politic.

    Colegii lui Holly îi reconstituie paşii, ajung la curăţătorie şi obţin pozele de la camera de supraveghere. În poză părea că Reacher e cu atacatorii, după identificarea celor din poze, generalul Garber, superiorul lui Reacher în război, le spune că acesta în nici un caz nu e amestecat cu răpitorii şi vor avea un ajutor în el.
    Apoi găsesc cele două maşini incendiate şi reuşesc să-i identifice şi pe ceilalţi trei din poze, vechi tovarăşi ai lui Borken. Aşa ajung la acesta, în tabăra căruia era infiltrat un tânăr agent CIA.
    Şi totuşi fiecare lucru pe care îl găsesc pare o fundătură, ca şi cum Borken le-ar anticipa şi cotracara paşii.
Aşa Mc Grath îşi da seama că are un trădător printre ei.
    În tabără Reacher asistă la modul cum Borken face dreptate, împuşcându-l pe Loder, unul din vechii lui tovarăşi, pentru că făcuse greşeli la răpirea lor.
    Apoi discutând cu Holly îşi dau seama amândoi că la biroul din Chicago este o “cârtiţă”.
    Iniţial Borken îl crede pe Reacher că e un simplu portar şi vrea să-l trimită să negocieze cu autorităţile, să le accepte cererile. Chiar îl trimite pe unul dintre acoliţii lui să-i facă turul taberei.
    Dar află de la “cârtiţa” din Chicago cine e Reacher cu adevărat şi vrea să-l omoare. Holly găseşte o metodă curajoasă să-l salveze. Borken se repliază şi drept pedeapsă îi pune pe amândoi să sape groapa pentru agentul infiltrat, pe care-l omorâse.
    Reacher şi Holly despică firul în patru, revăd toate momentele şi oamenii şi-şi dau seama cine ar putea fi agentul “cârtiţa”.
    Găsesc o reţea de tuneluri şi-n peştera trupurile soldaţilor ucişi, aşa că-şi dau seama că trebuie să găsească o cale de-a scapa.
    Reacher reuşeşte să scape, se ascunde printre cadavre, apoi ajunge la cei care veniseră cu generalul să atace tabăra şi căutau o modalitate s-o facă. Generalul era însoţit de câţiva oameni loiali şi prieteni, de generalul Garber, Webster, Mc Grath şi cei doi agenţi Brogan şi Milosevic.
    Lui Reacher i se dăduse de înţeles că-n pereţii camerei, unde era închisă Holly, este clădit explozibil, iar din discuţiile auzite crede că e vorba de ucidearea femeilor şi copiilor din tabără.
    Abia când va vedea că spaţiul dintre pereţi este gol îşi va da seama că Borken trimisese duba cu explozibil, pe ascuns, la San Francisco, pentru că urma sărbătoarea de 4 iulie.
    Ajutat de ceilalţi, Reacher o va salva pe Holly, îi va ucide pe cei vinovaţi, va afla cine este “cârtiţa”, va distruge şi duba cu explozibil.
    Dacă vreţi să aflaţi cine era (erau) cârtiţa şi de ce făcea asta, cum va rezolva Reacher problemele, cum o va salva pe Holly şi ce va face fiecare la final, citiţi cartea.
    La fel ca celelalte cărţi ale lui Lee Child şi această pare un film, numai acţiune, dialog şi interacţiuni între personaje. Descrieri puţine, mai mult gândurile lui Reacher şi calculele făcute, care explică acţiunile lui.

   Iată câteva păreri despre carte care spun mai bine ca mine părerea despre personaje şi acţiune:
“Personajul principal are o integritate morală fără fisură şi abordează viaţă într-o manieră cel puţin excentrică”. (Publishers Weekly)
“Jack Reacher este un supererou,namblanzit şi dur, dar capabil uneori de compasiune şi blândeţe.” (The Poisoned Pen)
“Întorceam febril paginile, încercând să ţin pasul cu răsturnările de situaţie ale celui mai bun thriller pe care l-am citit în ultimul an” (Broadway Ham @High)

Cartea Evadare imposibilă de Lee Child poate fi comandată de pe targulcartii.ro

%d bloggers like this: