Authors Posts by Arci

Arci

365 POSTS 0 COMMENTS

by -
7

Duel poetic: Hai în inimă la ora & Atât de simplu

Hai în inimă la ora-Maria Savu (Maya Alma)

Cât cuprinde zarea ta, cerul s-a schimbat în rouă
să îmi răcorească gura, norii stau să cadă-n ea,
miezul zilei nu mai știe frunza pe unde să-și plouă,
muguri dulci mocnind a tine dau a rod prin toamna mea.

Hai în inimă la ora când s-au  rupt zorii de văi,
vântul adiind miresme se întoarce-n ochii tăi
mult mai lin ca înainte mai duios furând din pleoape
licăr străjuit de aur, somn profund de cer și ape.

Hai în inimă la ora când se trece înspre-albastru
și îngroap-o în venirea unui ceas neamorțit,
precum liniștea-nserării adorând umil un astru,
te găsesc lângă răni vechi, leac de îngeri, împietrit

Atât de simplu-Călin Lucian

Aş refuza Edenul de nu mi-ai fi, tu, Evă.
Nu vreau nici veşnicii, nici cer, nu vreau nici aripi,
de n-am zbura-mpreună, aş refuza şi Raiul !
Tu-mi eşti şi univers şi paradis şi zbor,
decât eternitatea trăită fără tine,
aş accepta, domniţă, mai repede să mor.

Femeie, te ador!

 Ce spuneţi?  Verdict?

by -
8

Crimă în Chicago, de Michael Harvey-recenzie

Titlu original: The Chicago Way

Traducere: Roxana Moisin

 Editura: RAO
 Număr pagini: 282

   Michael Harvey este autor american, jurnalist şi producător de documentare şi seriale.
S-a născut la Boston, a studiat jurnalismul şi limbile clasice la Northern University şi dreptul la Duke University. Este autorul a şapte thrillere, reporter de investigaţii, producător de documentare, producător şi producător executiv al seriei ”Cold Case Files”. A câştigat multiple premii atât pentru documentare cât şi pentru cărţi.
Locuieşte la Chicago, unde deţine un Irish Bar: ”The Hidden Shamrock”.
Cele 7 romane ale sale sunt:” The Chicago Way’ (Crimă în Chicago)-2007, ”The Fifth Floor”-2008, ”The Third Rail”-2010, ”We All Fall Down”-2011, ”The Innocence Game”-2013,”The Governor’s Wife”-2015, ”Brighton”-2016.

Acum doi ani, tipul care se află de partea cealaltă a mesei îmi pusese o pungă cu cocaină în maşină, mă acuzase de deţinere de droguri şi renunţase la caz doar după ce fusesem de acord să-mi dau demisia “
Aşa ajunge Michael Kelly din poliţist detectiv particular.

   Într-o bună zi este căutat de fostul lui partener John Gibbons, care-l roagă să-l ajute cu un caz vechi rămas nerezolvat. În 1997, înainte de Crăciun, avusese loc un viol, fata fusese tăiată şi împuşcată. Pe vremea aceea cei doi nu erau încă parteneri. Gibbons îl arestează pe tip şi-l trimite la poliţie ( la închisoare) urmând să-l interogheze a doua zi dimineaţă. Spre surprinderea lui, individul dispăruse şi directorul de atunci, de altfel un om serios şi de treabă îi cere să renunţe la cercetări şi să facă cazul uitat. Acum, după 8 ani, primise o scrisoare de la victimă Elaine Remington, care se pare că supravieţuise şi s-a hotărât să afle adevărul. Îi mai spune lui Kelly că cineva puternic trăsese sforile şi aranjase astfel ca vinovatul să scape, mituise, ameninţase, chiar şi el primise o medalie de poliţist de argint, cea mai mare distincţie pe care o putea primi un poliţist în Chicago, dacă aveai una erai asigurat. Mai primise o promovare şi o mărire de salariu. Gibbons s-a supus cererii superiorului său, dar acum scrisoarea venită de la victimă îl răvăşise, aşa că a hotărât să-l angajeze pe Kelly să afle adevărul:

Ca detectiv, vechiul meu partener fusese un tip puternic. Era în stare să dărâme uşi, chiar dacă nu ştia ce putea fi de cealaltă parte.”

   Gibbons îi spune lui Kelly tot ce ştie, urmând să se întâlnească a două zi, să meargă amândoi la depozitul de probe al poliţiei, să ia dosarul şi probele. Doar că în cursul nopţii Gibbons este ucis cu un pistol de 9 mm.
Pe Kelly îl contactează dimineaţă cei de la Chanel 6 Action News (poliţia găsise la mort cartea lui de vizită) şi producătoarea Diane Lindsay îi dă caseta înregistrării de la locul crimei, cerând în schimb orice informaţii ar putea avea. Este mirat, dar Diane îi spune că are nevoie de reportaj pentru a se menţine la Chanel 6, sau pentru a avansa, şi se oferă să-l ajute la rândul ei cu tot ce poate. Tot ea îi spune că Gibbons a fost ucis de aproape, deci de o persoană pe care o cunoştea şi în care avea încredere.

   Întors la apartament Kelly o găseşte pe Elaine, au o discuţie, ea îl ameninţă (cu un pistol de 9 mm) apoi la sosirea poliţiei dispare, lăsându-i totuşi numărul ei de telefon.
O’ Leary, procurorul din cauza căruia plecase din poliţie, vrea să afle ce ştie Kelly, deşi e conştient că nu-l poate acuza de nimic:

,,Acum eram vechi prieteni, discutând altă chestiune care mă privea. Am procedat cu toată atenţia cuvenită.
-Dacă e o potrivire, nu e una prea bună. Chiar şi tu eşti de acord. De fapt, mai ales tu, domnule procuror. Cât despre cauzele acestei potriviri, intenţionez să le aflu.
O’Leary a zâmbit şi m-a fixat cu privirea. Am putut observă foamea de a face rău în expresia gurii lui şi iar m-a cuprins fiorul rece de ziua trecută. Apoi a dispărut, fiind înlocuit de perspectiva şi mai pesimistă a zilei de mâine.”

Dar procurorul adjunct Bennett Davis, un tip pe care-l consideră prieten îl eliberează:

“Scund şi gras, cu chelie de la doisprezece ani şi mereu îndrăgostit de femei pe care nu le putea avea. Bennett bătuse calea spre procuratură direct după studiile de la Northwestern şi nu privise niciodată înapoi. Era mâna dreaptă a lui O’Leary, lua toate cazurile importante din Chicago şi rar nu rezolva unul”

   De altfel Kelly îl consideră un om corect şi drept şi singurul său prieten de la procuratură. Mai mult, Davis o place pe Nicole, pe care Kelly o consideră sora lui mai mică. Cei doi crescuseră împreună, el o salvase de la un viol şi erau ca fraţii. Nicole, medic legist, lucra cu un grup de asistente, detectivi, jurişti şi avocaţi special pregătiţi pentru a rezolva cazurile de abuzuri sexuale din oraş.
Kelly merge cu ea la un caz al unei adolescente, interesat fiind de modul cum cercetează ei, fiind vorba de un caz asemănător cu al lui Gibbons. Amândoi sunt grijulii unul cu altul, el o avertizează în privinţa simpatiei ei faţă de poliţistul Vince Rodriguez, care o place şi el. Ea îi spune să aibă grijă cu Diane Lindsay, pentru că e o femeie puternică, interesată mai mult de ce e bine pentru ea, deşi lucrează şi pentru “Asociaţia de Lupta Împotriva Violurilor”.

   Şi Kelly începe cercetările, merge acasă la Gibbons şi stă de vorbă cu Mulbery, proprietăreasa lui, sperând să afle câte ceva de la ea.
Apoi merge la depozitul de probe şi are noroc cu Ray Goshen, care deşi nu-i ajutase pe procurori, pe el îl ajută pentru că-l respectase pe Gibbons. Caută amândoi dosarul lui Elaine Remington, dar nu găsesc nimic. Totuşi într-o cutie ascunsă, se pare chiar de Gibbons, găsesc un plic cu un tricou verde tăiat şi pătat, pe care Goshen se face că nu-l vede când îl ia:

“Ca orice funcţionar model, preţuia ura instituţională, alimenta de altfel uitata lui problemă cu procuratura şi ţinea la duşmănie ca la aur. Idiferent ce îi făcuse procuratura lui Goshen, nu era de bine pentru ei. Oricum, în cazul meu era cu totul altă poveste. Am luat tricoul cu atenţie, l-am băgat în plicul lui şi m-am strecurat afară din depozit cât de repede şi de discret am putut.”

   Kelly îl reîntâlneşte pe Vince la un viol, o fată de 12 ani, dar violatorul scapă după ce ucide un bătrân. A doua zi merge din nou la Gibbons acasă, dar o găseşte pe proprietăreasă moartă şi este şi el semiparalizat cu un aparat de electroşocuri. Când îşi revine anunţă poliţia de la telefonul dintr-un bar din apropiere, unde o întâlneşte pe Diane, dar şi pe Elaine. Le vede vorbind şi i se pare că seamănă, că au acelaşi aer. Apoi Masters, unul dintre poliţiştii care mai stăteau de vorbă cu el, îl caută, îi spune că ştie că a fost la locul crimei şi vrea să ştie ce a căutat şi dacă a găsit ceva.

   Convin amândoi să se ajute reciproc, Kelly fiind convins că totul are legătură cu cazul Remington.
Spe mirarea lui primeşte prin poştă un plic, care presupune că e de la Mulbery şi se dovedeşte a fi dosarul întocmit de Gibbons despre violul lui Elaine Remington, el fiind ofiţerul însărcinat cu cercetarea.

   Kelly merge cu tricoul găsit la Nicole rugând-o să cerceteze ADN-ul din petele ce păreau de spermă. Nicole găseşte ceva ciudat şi-i cere lui Kelly să se întâlnească la laborator. Doar că cineva, cineva cunoscut în care avusese încredere, o ucide.
Furioşi Vince şi Kelly îşi unesc forţele, hotărâţi să descopere ce se întâmplă. Vince găseşte într-un fişier ascuns notiţele lui Kelly, aşa văd că se leagă cazul lui Elaine de cazul tinerei de 12 ani violate acum. Şi spre surprinderea lor pe tricoul lui Elaine mai era un ADN, deci fuseseră doi violatori.
ADN-ul de pe adolescentă era la fel cu cel găsit pe victimele lui Grime, violatorul în serie, care acum era închis. Cel de pe tricoul lui Elaine era a lui Grime şi al altcuiva, un complice al acestuia.
În cazul lui Grime o declaraţie importantă, dar luată sub jurământ şi sigilată aparţinea unui vecin de-al lui, un adolescent Pollard Daniel, al cărui ADN se dovedste a fi pe câteva victime.

   Kelly merge să discute cu Grime, violatorul mim, la închisoare, şi notiţa dată de acesta îl pune pe urmele lui Pollard. Urmărindu-l pe acesta el o întâlneşte şi pe Elaine, mai încearcă să obţină informaţii despre ea şi viol, dar ea îi spune că după ce fusese violată, abia aşteptase să ajungă acasă în Sedan, locul copilăriei ei.
Pe de altă parte Kelly remarcă că toţi cei care avuseseră tangenţă cu cazul Elaine Remington muriseră într-un fel sau altul, ca şi cum cineva i-ar fi bifat pe o lista: medicul de la urgenţă Joe Jeffries, care o consultase murise în condiţii suspecte, Carol Gleason asistenta fusese împuşcată mortal în timpul a ceea ce părea un jaf, Dave Belmont şeful lui Gibbons moare aparent de un atac de cord, al doilea poliţist Tony Salvucci este împuşcat pe o alee, Gibbons împuşcat şi el. Se folosise acelaşi pistol de 9 mm, întrebarea care se pune este a cui era?

   Kelly are noroc cu detectivul Reynolds, care cerceta încă cazul lui Carol Gleason, pentru că avea îndoieli că a fost spargere, aşa că fac schimb de dosare şi informaţii..
Găsirea unei poze de grup cu procurorii care rezolvaseră cazul Grime, discuţiile cu vechi poliţişti, găsirea lui Pollard împuşcat, îl fac să vadă toate piesele de puzzle şi să-şi dea seama cine este cel care orchestrează, totul.
Apoi Kelly face nişte cercetări şi în Sedan unde află lucruri revelatoare despre Elaine, care de fapt era moartă, şi despre surorile ei.
Tot el este cel care îl pune pe tipul care orchestrase totul, oferindu-i totuşi şansă să scape onorabil, să se sinucidă.

   Finalul este altfel decât te-ai gândi.
Totul este atât de ciudat, interesant, intens şi şocant încât te pune pe gânduri. Personajele sunt contradictorii, tot timpul la graniţa dintre bine şi rău, poate mai mult spre rău, deşi parcă toţi aveau justificări morale. Deciziile de crimă, pentru a muşamaliza fapte sau probe, sunt luate cu sânge rece, fie pentru a nu fi descoperit vinovatul fie în numele unei răzbunări bolnave.

   Autorul nu vorbeşte numai despre caz, ci şi despre vieţile personajelor, pozitive sau negative, despre motivele care le-au determinat să comită crime, despre motivele care le-au trecut de-o parte sau de alta a legii.

De fapt:
“Co-creatorul şi producătorul executiv al serialui de televiziune Cold Case Files, Michael Harvey ne oferă un thriller poliţist intens şi scris cu elegantă, având în rolul principal un poliţist irlandez dur, devenit detectiv particular, care reprezintă pentru Chicago ce reprezenta Raymond Chandler pentru Los Angeles.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
3

Meniu: (chifteluţe de legume, sarmale, prăjitură cu cremă de iaurt)

1.Aperitiv-Chifteluţe de legume (Alexandra):

– 4-5 cartofi raşi pe răzătoarea mare, un dovlecel scobit de mijlocul cu seminţe dat prin răzătoarea mare, ardei roşu, morcov, ciuperci, praz mărunţite la robotul de bucătărie. Catoful şi dovlecelul trebuie scurşi de apă rezultată în urma răzăturii, se sărează, se pune restul de legume şi se amestecă împreună cu 5 linguri de făină, 2 ouă, 3 linguri de gris de grâu şi ce alte condimente mai doriţi. Se prăjesc în tigaia cu ulei încins pe ambele părţi, câte 1 minut pe fiecare parte. Se poate lua compoziţie cu lingura sau cu mâna şi modela cât de cât formă. Sunt bune chifteluţele în sandviciuri, dar şi aşa, simple, calde, dar parcă mai bune reci.

2.Ciorbă de perişoare

-1 ceapă mică tăiată mărunt, 2 morcovi cu un pătrunjel şi un păstârnac le dăm pe răzătoarea fină
-punem legumele să se calească cu puţin ulei, adăugăm apă, condimente (sare, piper, cury, boia, praf de chimen) şi punem la fiert
-carnea măcinată o amestecăm cu un ou, puţină sare, piper şi un pic de făină
-când legumele sunt moi formăm din carne perisoarele şi le punem în oală, lăsăm să fiarbă
-adăugăm verdeaţă tăiată foarte mărunt: pătrunjel, ţelină, leuştean, tarhon, măcriş
-puteţi drege cu smântână

3.Sarmale (Vero):

-1kg şi jumătate de carne de porc cu vită, 2 cepe, 300gr orez, varză murată, cimbru, vegeta, sare, piper, boia, bulion.
Se pune într-un bol carnea, peste se aşează orezul, vegeta ( 2 linguri aproximativ), sare, piper după gustul fiecăruia ( eu pun 1 lingură mare de piper), 1 linguriţă cimbru uscat ( merge înlocuit cu o crenguţă cimbru proaspăt adăugat pe fundul cratitei).
Într-o tigaie călim ceapă tăiată mărunt până se face transparentă, o tragem de pe foc şi adăugăm 2 linguri boia.

4.Prăjitură cu cremă de iaurt (Vio)

-blatul: un pişcot din 5-6 ouă, 6 linguri rase de zahăr, 6 linguri de făină, 1 zahăr vaniliat, 1/2 praf de copt
-se coace, se lasă la răcit şi se taie în două părţi
Crema:
-3 pliculeţe de gelatină transparentă, 3 pliculeţe de zahăr vaniliat, 1/2 l iaurt simplu, 1/2 l frişcă lichidă, zeamă de la o lămâie, zahăr după gust (cam 7-8 linguri)
-gelatina se amestecă cu o cană de apă şi se încălzeşte puţin pe foc
-se bate frişca, se adaugă gelatina călduţă, iaurtul, zeama de lămâie, zahărul şi se bate, apoi se pune puţin la rece
-se umple blatul, se îmbracă în cremă şi se dă la rece
-se taie după câteva ore

Poftă Bună!

“Thriller poliţist şi roman de spionaj. Aventurile captivante ale unui roman care a ajuns fără să vrea asasin plătit.”

Mercenarul întunericului, de Dan Ioan Panţoiu-Editura Rao-recenzie

Editura RAO: 2017
Număr pagini: 260

   Am comandat cartea dintr-un impuls. Mi-a plăcut cum era realizată coperta, m-a intrigat titlul şi cuvintele din prezentare şi bineînţeles editura, doar e editura mea preferată. Faptul că autorul este român a fost un bonus.
    Am citit în ultimii ani multe romane apărute la RAO ale autorilor români şi am ajuns la concluzia că avem autori români contemporani foarte buni, la fel de buni ca cei străini.
    Dar să vă spun câteva cuvinte despre carte. Cum spune chiar autorul:

“Cartea de faţă este inspirată din realitate. Dar cât este realitate şi cât este ficţiune, nici autorul nu mai ştie.
De aceea nu poate să spună nici unde, nici cum şi nici dacă personajele mai sunt sau nu cu adevărat în viaţă…
Între anii 1994-1995, presa din România şi canalele televiziunilor de ştiri au consemnat ca pe o curiozitate, faptul că mai multe centre pentru copiii cu dizabilităţi, aziluri pentru bătrâni şi biserici au primit donaţii totalizând aproape un milion de dolari USD.
Donatorul a preferat să rămână necunoscut.”

   Personajul principal al romanului este Dusan Panait, elev sergent la şcoala de ofiţeri şi “de naţionalitate balcanică” cum se autocaracterizează cu mult umor. Străbunicul lui, grec, venise în România de la Salonic cu soţia şi trei băieţi. Făcea comerţ cu fructe uscate, cereale, ulei de măsline şi pentru că negustoria i-a mers bine s-a mutat de la Brăila la Constanţa, apoi la Bucureşti unde s-a şi stabilit. Unul dintre băieţi a fost bunicul lui Dusan, Nikolas. Acesta a avut un singur fiu pe Iorgos, tatăl lui, care a murit când copilul avea un an.

   Când fasciştii au ocupat Grecia, familia a hotărât să-şi romanizeze numele din Panagiotis în Panait.
   Mama lui provenea dintr-o familie de sârbi răzvrătiţi dintr-un sat din sudul Belgradului. Familia ei fugise în România trecând Dunărea. S-au aşezat într-un sat de munte mai izolat unde s-au apucat să cultive legume. Negoţul a mers, şi cu banii câştigaţi au cumpărat sute de hectare de pădure pe care le-au defrişat şi au cultivat cereale. În câţiva ani au ajuns chiaburi.
    Dusan, copil fiind, ”îl însoţea pe bătrânul grec noaptea la păscut vitele.” Priveau amândoi stelele, fiecare stea avea taina şi povestea ei şi parcă fiecare îi transmitea ceva.

Cădea în somn şi se visa cucerind lumi, cetăţi şi înfrângând armate ale întunericului.”

   Într-o noapte au fost atacaţi de lupi şi, deşi boii i-au omorât, Dusan a rămas cu o teamă de întuneric.

“Din noaptea aia a început să vadă altfel întunericul. Să-l simtă şi să se teamă de el.”

   Bunicul lui îi spunea:

“Dacă nu te temi, nu te mobilizezi, nu te concentrezi şi eşti pradă uşoară pentru oricine. Din frică vine curajul.”
“Când te cuprinde frica, primeşte-o, uită-te bine la ea, simte-o ca pe o fiinţă şi cuprinde-o la rândul tău. Atunci fii sigur că ai învins-o. Şi pe viitor Dusane, agapi mou, când ţi-e greu, gândeşte la ce-ţi spun acum: respiră, gândeşte, trăieşte! Să nu uiţi niciodată cuvintele astea! Să le repeţi în minte până când vei simţi că eşti tare şi stăpân pe tine!”

   N-a uitat cele trei cuvinte, care de-a lungul anilor l-au salvat din multe situaţii cumplite.
   Cutremurul din 4 martie 1977 îl găseşte elev în ultimul an la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne de la Băneasa.
    Erau cu toţii la cantină, la masa de seară, au ieşit afară şi nu le-a venit să creadă cum se valurea pământul. Apoi a simţit miros de gaz şi împreună cu maistrul lor Ţopescu şi colegii săi reuşeşte să înlăture pericolul. Apoi continuă instrucţia până când este chemat la comandantul şcolii, general-maior Radian, pentru a primi o însărcinare importantă şi de încredere.

   Dusan avea o presimţire, moştenise darul premoniţiei de la mama şi bunica lui, ar sfaturile lor l-au ajutat să înveţe să-şi asculte subconştientul şi să se asculte pe el:

“Ascultă-te pe tine, cel din tine! Ascultă-ţi instinctele!”
“Aşa a învăţat să-şi asculte subconştientul. Mai târziu, a înţeles ce mare har i-a fost dat.
“Chiar mai pricepută şi mai sensibilă în a prinde informaţiile şi vibraţiile astrale era bunica Radoslava.”
“Tot ea i-a arătat cum să se uite la stele, să le vadă, zicea. Şi tot ea l-a învăţat cum să asculte pământul şi trunchiurile copacilor, atunci când nu ştia ce drum să aleagă.”

   Radian era doctor în ştiinţe, lucrase 21 de ani în DIE, foarte apreciat mai mult în afară ţării. Datorită profesionalismului, flerului şi capacităţii sale prinsese mulţi spioni, ceea ce-i adusese o avansare rapidă, dar şi antipatia unora din jurul său, colegi sau subordonaţi care-şi “făcuseră din delaţiune şi carierism un scop în viaţă”. Aceştia l-au atacat fără scrupule, cu mijloace murdare, mai ales că erudiţia lui Radian îi făcea să se simtă mici.
    Pe de altă parte de starea de spirit existentă au profitat serviciile rivale occidentale şi sovietice care au alimentat “pe toate căile distrugerea imaginii unuia dintre cei mai buni spioni ai României şi ai lumii.”
Urmarea a fost că unii i-au vrut locul, ”chiar sângele”, dar cei rămaşi integri i-au propus şefului statului să-l numească comandant la Şcoala Militară a M.I..

   Radian îl înţelesese pe Dusan, care de câteva ori voise să renunţe la şcoală, discuta cu el şi de fiecare dată îl lămurise să rămână, aşa că lui îi datora acesta faptul că aproape termină cursurile.
   Radian îi explică că în urma cutremurului jumătate din centrul vechi al Bucureştiului este ruine, blocuri vechi din 1920-1930 neconsolidate erau acum dărâmate, mulţi oameni morţi sau prinşi sub dărâmături, liniile telefonice, relee de televiziune căzute. În blocurile dărâmate locuiau şi mulţi oameni cu funcţii importante- diplomaţi, ofiţeri cu rang superior în M.I şi oameni cu bani, bijuterii şi lucruri de valoare:

“În astfel de situaţii la faţa locului apar hienele şi şacalii. Scormonitorii şi jefuitorii de cadavre. În plus apar şi cei interesaţi să găsească anumite documente de importantă deosebită.”

   Dusan înţelege ce i se cere să facă, să supravegheze zona în care va fi trimis, să adune şi să asigure paza documentelor şi valorilor găsite şi să aibă grijă să nu fie ucis de indivizi “care şi-au învăţat bine lecţiile.”
Radian avea încredere în nonconformistul Dusan şi chiar încercase să-l convingă să treacă de la miliţie la securitate şi insistă de fiecare dată, deşi elevul refuzase:

“Poate după zilele care vor trece şi după misiunea pe care ţi-o voi încredinţa, vei vedea altfel lucrurile. Să ştii că Securitatea nu înseamnă neapărat doar întemniţarea, schingiuirea şi închiderea celor ce sunt împotriva orânduirii socialiste. Sunt direcţii care chiar sunt necesare pentru viaţa oamenilor. Pentru pacea ţării şi a planetei!”

   Dusan a fost debarcat la fostul bloc Scala şi nu-i venea să creadă că frumoasa cofetărie unde-şi invita cuceririle nu mai există, că era doar un morman de moloz. Un excavator uriaş umplea cu ruine camioanele şi apăreau din ce în ce mai multe cadavre.
   Pierdut şi fără glas acceptă o cană de ceai de la Dorina, lucrătoare la salubritate. Dorina, o femeie tânăra de 30 de ani, micuţa de statură, cu un fes tricotat, i-a adus timp de trei zile şi nopţi ceai şi mâncare.
După trei zile, petrecute mai mult singur, oboseala, grija că nu ştia nimic de ai lui îi dădeau un sentiment de abandon:

“Ceda psihic. Cel mai greu era însă sentimentul că fusese abandonat. Abandonat între dărâmături, alături de saci cu bani, bijuterii, role cu filme de celuloid, benzi magnetice, documente şi tablouri. Bazarul unor foste vieţi. Oameni care muriseră îngroziţi în beznă, striviţi, asfixiaţi, neputincioşi. Oameni ale căror suflete bântuiau printre ruine.”

   Au început să apară tot mai mulţi prădători. Dusan rugase un plutonier major care împreună cu soldaţii scoteau cadavrele, şi-i ajutau pe cascadorii de la Buftea să salveze supravieţuitori, să anunţe şcoala să-i trimită un înlocuitor. Dar nu aveau pe nimeni disponibil.
   Dusan era oarecum dependent de Dorina care-i aducea câte ceva de mâncare uneori, alteori venea o maşină a armatei care le împărţea o ciorbă la toţi.
   În a patra zi a sosit o maşină cu un grup condus de un maior, care după ce i-a dat parola a început să încarce sacii. Când maşină era încărcată Dusan a cerut un proces verbal pentru saci, vehement maiorul îl refuză iniţial, dar se trezeşte cu puşca lipită de el. Aşa că locotenentul face un proces verbal de primire al sacilor, dar maiorul îl ia la ochi, deşi râzând fals îl anunţă că a trecut testul şi că sigur se vor revedea:

“Ştiu că vorbele maiorului se vor împlini. Da se vor revedea. Cu siguranţă se vor revedea. Simţea asta. Şi nu-i plăcu ce simţea.”

   Ajuns la şcoală află că ai lui sunt bine şi se hotărăşte ca după ce se odihneşte s-o caute pe Dorina şi să-i mulţumească pentru sprijin.
   Dar sculat brutal din somn i se dă o nouă misiune, de data asta de către comandantul lui direct.
   “Presimţi că nu era nimic bun la mijloc. Nu ştia atunci câtă dreptate avea.”

   De data asta este trimis să păzească groapa de gunoi ”Groapă lui Oatu,” cum i se mai spunea, pentru că până şi ziarele străine vuiau că acolo se fură tot ce nu s-a descoperit lângă ruine: bani, valori, haine. Echipele de pionieri şi utecişti căutau ziua în moloz, sortau lucrurile şi predau sacii paznicilor. În noaptea precedentă paznicii fuseseră ucişi şi sacii furaţi.
   Aşa că dacă la Scala doar îi speriase pe hoţi cu cartuşe trase în aer, acum avea ordin să tragă în plin. I se dă armă cu încărcătoare de rezervă, şi hrană rece pentru o săptămâna. I se mai spune că ordinul venise direct de la Preşedinte, iar faptul că au fost aleşi patru dintre cei mai buni elevi denotă fie încrederea pe care o are în ei, fie neîncrederea faţă de Unităţile de profesionişti ale Securităţii sau Miliţiei. Urma să fie singur, paznicii gropii fiind retraşi noaptea pentru a nu mai fi victime.

   Dusan se împrieteneşte cu paznicii, cu tinerii care munceau la groapă. Vederea bărăcii în care paznicii fuseseră efectiv executaţi îl determină să-şi aranjeze un alt adăpost. Mai află de la paznici că maşina cu care furaseră sacii era de tip militar, dar fără numere, că cei veniţi după saci ştiau tot rostul şi că au mitraliat postul de pază.
   Prima noapte a trecut greu, dar l-au ajutat amintirile din copilărie şi mai ales cuvintele bunicului său pe care le repetă că pe o mantră: ”respiră, gândeşte, trăieşte.”

   Paznicul Grigore îl asigură că-i va aduce numărul de telefon al Dorinei şi-i povesteşte câte ceva despre ea.
Dusan face o recunoaştere a perimetrului, apoi îşi amenajează cu sfoară, sticle, cutii de tablă un sIstem de avertizare. Mai mult… îşi îndeasă în rucsac haine culese din moloz, îl acoperă cu mantaua părând că acolo doarme, şi el schimbă adăpostul.
   Aşa că atacul nu-l ia nepregătit, se trage în el (de fapt în rucsac) aşa că trage şi el şi omoară doi oameni, dar când trage şi spre cei de lângă maşină aceştia nu păţesc nimic şi pleacă în viteză.
   Apare o maşină cu Uslaşi care-l iau prizonier, dar şi o maşină a miliţiei. Colonelul de miliţie îl verifică vorbind cu Radian care îi confirmă ce a spus Dusan. Aşa că îl preia pe arestat, scrie un proces verbal, dar nu consemnează în el modul de comportare al uslaşilor, şi-l duce în arestul miliţiei.

   Este interogat şi bătut până la sosirea şi intervenţia lui Radian care-l scoate de acolo. Cu acordul Preşedintelui, Radian îl transferă după vindecare într-o unitate specială, o baza secretă de antrenament.   Datorită rezultatelor şi aptitudinilor lui, Dusan este recomandat pentru a deveni membru al unităţii speciale, preţul tranzacţiei fiind chiar viaţa lui.
   După schimbarea politicii pro-sovietice a României, Securitatea statului a devenit vulnerabilă faţă de KGB. Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a ajuns la concluzia că numai Securitatea israelită-Mossad putea face faţă ruşilor. Aşa că se creează alianţe. În acelaşi timp statul scotea bani prin aprobările de plecare din ţară a evreilor, mulţi bani, ca un fel de răscumpărare plătită de statul Israel pentru cetăţenii săi. Tranzacţiile se derulau prin două firme de comerţ exterior, de fapt firme ale Securităţii. Aşa s-au creat şi unităţile speciale antrenate de Mossad care aveau mai multe scopuri: să execute misiuni sub acoperire având că scop înlăturarea din ţară a persoanelor incomode, să asigure transportul conspirativ de informaţii diplomatice, documente, parole, cifruri şi conturi bancare şi de asigurare a siguranţei zborurilor. Mai erau curăţătorii şi cei numiţi Mercenarii Întunericului. Odată pregătiţi membrii operau prin rotaţie, şi toate operaţiunile la care se participa erau foarte bine plătite:

“Sigur, toate operaţiunile la care participă membrii acestor unităţi speciale sunt plătite. Se câştigă mai mulţi bani decât ai visat vreodată! Ca toţi ceilalţi, vei semna un contract. Garanţia de executare a contractului din partea ta este aceeaşi cu preţul din tranzacţia care te-a adus aici.
Viaţa ta! Ca garanţie suplimentară: viaţa alor tăi.!”

   Dusan care idealizase viaţă pentru care se pregătea în Bucureşti vrea iniţial să refuze, dar alternativă era un proces şi zidul de beton cu moartea. Şi atunci ia o hotărâre:
   “Din viaţa care i se oferea semnând, mai putea ieşi. Cândva. Cumva. Dar din moartea care-l aştepta dacă n-ar fi făcut-o, n-avea scăpare!”
   “Recrutarea se produsese. Era deja un mercenar.
    Un mercenar în solda întunericului.”

   După ce se reface şi după antrenamente Dusan pleacă în permisie, îi revede pe ai lui şi se încarcă de energie şi speranţa:
   “Toate mirosurile, culorile şi energiile locurilor dragi îl reclădeau şi-l încărcau cu viaţă.
   Toate acestea erau ale lui. Nimeni nu i le va putea lua. Şi întotdeauna le va regăsi când le va caută. Vor fi pentru totdeauna matricea lui! Pe care doar el o ştia.”

   Întors la Bucureşti o caută pe Dorina, apoi caută să afle vinovaţii pentru ce s-a întâmplat la groapă de gunoi şi cine îi încărcase arma cu gloanţe oarbe, dar parcă o mână divină îi pedepsise pe toţi.
    Însoţeşte o vreme transporturi aeriene, are câteva momente de linişte în dragostea lui cu Dorina, pe care însă boala ei le curma brusc. Trimisă în Israel la tratament, Dorina îşi va reface viaţa cu un medic argentinian.
    Într-o jumătate de an Dusan o pierde pe Dorina, bunicii şi mama, pe toţi cei dragi lui, rămânând singur într-o “lume pustie şi cenuşie”.
“Curând întunericul urmă să fie deplin.”

   Şi-acum urmează pentru Dusan viaţa de mercenar al întunericului. Nu e uşor să ia vieţi la comandă, începe să se înece în alcool. Apoi cu multă voinţă se va salva.
   La un moment dat ca peste tot şi în organizaţia lor apare trădarea, lăcomia, trădătorii.
   Află că un grup îi urmăreşte pe mercenari, îi omoară şi le ia banii. Şi asta de când fuseseră şi ruşii primiţi într-un fel de consiliu secret cu europenii şi Mossadul.
   Dar nu vă spun mai mult, parafrazând poveştile vă voi spune doar că “din poveste înainte mult mai este”.

   Dacă vreţi să aflaţi aventurile, misiunile şi viaţă lui Dusan, modul în care se salvează şi-şi salvează banii (adunase peste un million de dolari) trebuie să citiţi cartea. Veţi mai trece prin multe aventuri, poveşti de prietenie, loialitate, ură, trădare, dragoste şi mai ales dorinţa de supravieţuire.

   Important e că până la urmă toate lucrurile sunt plătite şi că Dusan:
“Ajuns asasin plătit, reuşeşte, în urma unor peripeţii extraordinare, să se răzbune pe cei care-i doreau moartea şi banii şi să se retragă departe de acea lume a întunericului din care fusese constrâns să facă parte.”

   Recunosc că m-a răscolit romanul, mi-a adus aminte de cutremurul din 1977, eram la Sinaia, am ajuns la Bucureşti şi am văzut pe viu grozăviile descrise în carte. Mi-am amintit de multe poveşti şi drame auzite, văzute şi citite, de lucruri pe care le-am aflat, de oamenii pe care i-am cunoscut.
   Şi mi-am dat seama că povestea lui Dusan este “brodată “ pe realitatea vieţii şi evenimentelor de atunci.
   Romanul este scris într-un stil alert, fără descrieri şi poveşti inutile, exact ca o carte document foarte impresionantă.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
4

Vinovăţia a devenit inocenţa, nelegiuirea a adus merite de serviciu, impostorii slugarnici şi zeloşi au ajuns eroi, a fi prezent însemna să fii absent, iar a avea şobolani în subsol era un semn de reale aptitudini gospodăreşti.” (Robert Ludlum)

Compromisul, de Robert Ludlum-recenzie

Titlu original: Trevayene
Traducere:  Irina Negrea
Editura: Lider Bucureşti 
Romanul a apărut initial în limba engleză cu pseudonimul JONATHAN  RYDER
Număr pagini:  569

“Din punctul meu de vedere, una dintre realizările cu adevărat remarcabile ale omului este democraţia reprezentativă şi neîngrădită, iar cea mai mare încercare din toată istoria de a crea un asemenea sistem a fost minunatul experiment american, aşa cum şi-a găsit el expresia în Constituţia noastră. ”(Robert Ludlum)
“Iată de ce am scris “Trevayne”, acum aproape două decenii. Era pe vremea afacerii Watergate şi, de indignare, am umplut nenumărate pagini. Ceva mai tânăr-dar nu necopt-, datorită firii impulsive şi necumpătate simţeam că-mi plesneşte capul de cuvinte ca: Înşelătorie! Abuz de putere! Corupţie! Stat poliţienesc!” (Robert Ludlum)

  Personajul principal al romanului, Andrew Trevayne, este în vacanţă cu soţia şi copiii, dar bancherul Franklyn Baldwin îi solicită o întâlnire. Acesta conducea comisia care se ocupa de cheltuielile legate de apărare şi voia să înfiinţeze un subcomitet, care ar urma să efectueze ”un studiu aprofundat” al relaţiilor de la Pentagon.
Patru, cinci corporaţii, de fapt nişte conglomerate răspundeau cam de 70% din bugetul de apărare şi nu mai exista nici un control eficient. Acest subcomitet ar fi devenit un instrument de investigaţie al Comisiei de apărare.

   Pentru că îl respectă pe Baldwin şi-l consideră prieten Trevayn acceptă întâlnirea. Dar nu ar vrea să devină preşedintele subcomitetului, odată pentru că avea destulă activitate cu propriile afaceri şi apoi pentru că:
“Persoana care va ocupa acel post va deveni un paria…dacă apucă să lucreze o vreme acolo.”
Pentru că la Pentagon e o harababură generală şi în orice încercare de-a face ordine ei ar pierde monopolul, oricine ar fi aşa curajos să încerce asta ar deveni un adevărat duşman.
Doar William Hill-ambasador şi Frank Baldwin-bancherul, prieteni de-o viaţă, ale căror vieţi şi activităţi s-au dovedit productive pentru ţară vor să lase o moştenire. Subcomitetul este ideea lor pentru că, cred ei, ţara trebuie să afle adevărul:

“Adevărul. Întreagă dimensiune a adevărului, aşa cum credem noi că e el. Ţara are dreptul să-l afle, cu preţul oricărei suferinţe. Pentru a vindeca orice boală trebuie pus un diagnostic correct. Nu lozinci evazive promovate de fanatici ipocriţi, nici acuze răzbunătoare zbierate de răzvrătiţi…Adevărul Andrew. Doar adevărul. Darul acesta va fi al nostru, al lui Billy şi al meu. Poate ultimul nostru dar.”

   Şi avându-l pe Trevayne preşedinte cei doi sunt convinşi că subcomitetul va fi deopotrivă apolitic şi cinstit. Ambele partide încercaseră să-l recruteze, dar nu reuşiseră şi ţinând cont şi de calităţile şi abilităţile lui cei doi “bătrâni” l-au convins şi pe preşedintele ţării:

“Nu eşti republican sau democrat, nici liberal sau conservator. Ambele partide au încercat să te recruteze şi le-ai refuzat pe amândouă. Eşti o contradicţie în această era a nomenclaturii. N-ai nimic de pierdut sau de câştigat. Vei fi crezut. Asta e important…Am devenit un popor polarizat, împărţit în tabere ce implică poziţii conflictuale şi intransigente. Avem nevoie cu disperare să credem iarăşi în adevărul obiectiv.”

   Trevayne urmează să se întâlnească cu preşedintele, care-l cheamă acasă la ambasadorul Hill, pentru a discuta liniştiţi. Îi spune că dacă acceptă postul, va fi numit, dar că lucrurile vor fi urâte pentru că sunt mulţi cei care nu vor acest subcomitet şi mai ales nu condus de el, pe care-l ştiu incoruptibil.
Dar evenimentele se precipită, soţia lui este drogată şi agresată şi abia acum Trevayne face legătura cu incidentele şi înscenările făcute fiicei şi fiului său.
Asta îl întărâtă şi-l motivează, aşa că apare în faţa senatului pentru interviu şi validare.
Răspunde deschis la întrebări, dar are curajul să ceară şi reciprocitate şi vrea să determine senatorii să nu se amestece în treburile comisiei, ci să coopereze cu ea:

“Să-i fac să se justifice în faţă mea… în raportul acestei audieri. În darea de seamă va trebui să se menţioneze că această comisie este un auxiliar necesar al subcomitetului. Un parteneriat de lucru.”
“…dacă arăt explicit că subcomitetul nu poate funcţiona fără cooperarea Senatului, fără participarea activă a acestei comisii în particular. Dacă nu-i pot face să se angajeze în acest sens, n-are nici un rost să continuu.”
“Tipii devin o parte activă a …cercetării. Fiecare membru va deveni un inchizitor, nici unul nu va şti exact implicarea ”distinsului său coleg”…Se împarte bogăţia, se împarte responsabilitatea.”

   Este validat, îşi organizează propriul sediu, îşi aduce în echipă oamenii lui, oameni în care are încredere.
De cealaltă parte, Genessee Industries, o organizaţie puternică care cuprindea mulţi senatori şi oameni politici, nu avea nici un interes ca cei din comisie să-i cerceteze afacerile şi ramificaţiile, ceea ce Trevayne chiar avea de gând, aşa că-şi organizează apărarea fără a se feri să se asocieze cu cei de teapă mafiotului Mario Spadante. Doar că acesta nu va ţine cont de ce vor ei şi va acţiona chiar în stilul lui mafiot, oricum avea lucruri neterminate cu Trevayne de pe vremuri. Până la urmă sătui de iniţiativele lui eşuate, care ar putea atrage atenţia asupra lor, cei care l-au folosit îl elimină făcând să pară o luptă între mafioţi.
La fel de mult se vor folosi de un ziarist din Washington-Roderick Bruce, care se va implica pentru că voia să-l termine pe maiorul Bonner, pe care-l consideră vinovat pentru moartea prietenului lui. Maiorul Bonner fusese numit de către armata pe lângă Trevayne, cu scopul să-l ajute, să-l păzească, dar şi să –l urmărească şi să raporteze totul superiorului său, generalul Cooper.

   Doar că Trevayne şi Bonner se vor ajuta şi salva reciproc câştigându-şi respectul unul faţă de celălalt.
E dificil pentru că din corporaţie fac parte: Robert Webster (consilierul preşedintelui), senatorii Allen, Knapp, Norton, Armbruster, generalul de brigadă Cooper, James Goddard-geniul financiar şi multe alte persoane importante şi surprinzător până şi avocatul lui Trevayne –Madison.

   Cam atât despre încrederea faţă de oamenii de lângă tine.
Şi totuşi, Trevayne şi oamenii lui află numele câtorva persoane puternice, care au participat fiecare la câte o operaţiune importantă a companiei Genessee, dar, doar doi dintre ei se vor dovedi cei mai importanţi ei fiind fondatorii companiei. Trevayne încearcă să stea cu ei pe rând de vorba, ca să afle exact realitatea.
Intervin o mulţime de morţi făcute să pară accidente.
Atacul la adresa casei lui, a familiei şi chiar a lui însuşi sunt însă dejucate de cei care îl apară.
Asta îl motivează parcă şi mai mult.
Până la urmă Trevayne descurcă iţele, găseşte motivaţiile, va ajunge chiar într-o funcţie mare. Dar cu ce preţ?
O mulţime de crime, atacuri, comploturi, minciuni, trădări toate generate de lăcomie şi setea de putere:

   “Ca o dovadă de supremă tâmpenie, unii demnitari au alimentat vălvătaia terorismului, vânzând arme unui stat terorist în timp ce aliaţilor noştri le cereau să n-o facă. Vinovăţia a devenit inocenţa, nelegiuirea a adus merite de serviciu, impostorii slugarnici şi zeloşi au ajuns eroi, a fi prezent însemna să fii absent, iar a avea şobolani în subsol era un semn de reale aptitudini gospodăreşti.” (Robert Ludlum)

   Cu toate că romanul are multă acţiune, dialoguri, personaje, situaţii, este alert şi intens, mie mi s-a părut puţin mai slab decât celelalte cărţi ale autorului, probabil fiindcă este printre primele scrise de acesta.
Dorind să pună pe hârtie revolta faţă de situaţia politică a ţării, să spună foarte multe într-o formă condensată, mi s-a părut puţin prea încărcat.
De altfel chiar autorul recunoaşte:

   “Exact când aştern pe hârtie aceste rânduri, Statelor Unite ale Americii le-a fost dat să asiste la două dintre campanile prezidenţiale socotite a fi cele mai ruşinoase ,înjositoare, inepte, necinstite şi jignitoare din câte îşi pot aminti admiratorii în viaţă ai sistemului nostru. Candidaţii au fost “asmuţiţi”de nişte manipulatori cinici ai celor mai elementare temeri ale publicului, fanfaronadele “guriştilor” gălăgioşi erau mai căutate decât declaraţiile de poziţie inteligente, imaginea a prevalat asupra rezultatelor.”
“Plus că change, plus c’est la meme chose, zice un proverb francez. Aceeasi Marie, cu altă pălărie. Sau poate istoria îşi repetă nesăbuinţele “ad nauseum”, fiindcă omul este o fiinţă cu un talmeş-balmeş de pofte ce îl împing mereu să revină la troacă plină de otravă.” (Robert Ludlum)

Cartea Compromisul, de Robert Ludlum poate fi comandată de pe targulcărţii.ro

by -
5

Meniu: (ciorbă de varză, chiftele coapte în cuptor şi sos de legume,îngheţată de pepene galben)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-1-2 morcovi îi dăm pe răzătoarea fină, punem peste ei un pic de lămâie şi un pic de zahăr şi lăsăm să stea puţin
-1 ţelină mare (sau 2 mai mici) o dăm pe răzătoarea fină o frecăm puţin cu sare, o lăsăm să stea cam 20 de minute,apoi o stoarcem şi o punem într-un castron
-adăugăm morcovii cu zeamă cu tot şi 1 măr mare dat pe răzătoarea fină (cu tot cu zeamă)
-amestecăm şi punem salată la rece, dacă vă place când serviţi puteţi adaugă smântână, iaurt sau maioneză

2.Ciorbă de varză:

-varza se taie fideluţă, se opăreşte puţin în apă cu sare şi se scurge
-1-2 morcovi îi dăm pe răzătoarea fină, îi călim cu puţin ulei, adăugăm varză (opărită), apă şi punem la fiert
-1 roşie mică, curăţată de coajă, o tăiem bucăţele şi o adăugăm în oală
-potrivim de sare, piper, cury, chimen praf, cimbru
-când ciorba e aproape gata adăugăm verdeaţă: pătrunjel, leuştean, tarhon
-se poate servi simplă sau cu smântână

3.Chiftele coapte în cuptor şi sos de legume (Alexandra):

-Chifteluţe din carne de pui cu legume, coapte în cuptor: -piept sau pulpă de pui, dezosate, se dau prin maşina de tocat carne sau robotul de bucătărie. Ardeiul roşu cubuleţe, morcovul ras fin, ceapa şi prazul împreună cu ciupercile mărunţite la robotul de bucătărie se călesc puţin în ulei vegetal sau unt. Apoi se lasă la răcit. Într-un bol se pune carnea de pui tocată, legumele călite şi răcite, 2 ouă, 4 linguri de gris, sare, piper sau condimente pentru carnea de pui deja pregătite. În tavă întinsă se unge cu puţin ulei peste tot, se formează biluţele din compoziţia bine amestecată (mâinile sunt instrumente mult mai bune decât oricare alte ustensile de bucătărie). Se pun în tavă şi se dau la cuptor cu puţină apă în tavă (sau poate vin), timp de vreo 30-40 de minute la 160 de grade.
-Chifteluţele pot fi servite aşa cum sunt ele, cu orez, cu pireu, dar şi cu un sos. Eu am ales cu sos. L-am pregătit astfel: ce a rămas în tăvi, am turnat într-o tigaie pe plită. Împreună cu ceapa tocată mărunt, ciuperci tăiate şi ele destul de mici şi ardei roşu cubuleţe, toate călite bine, apoi am adăugat suc de roşii ( se poate şi bulion sau roşii tăiate mărunt), apoi apă cu puţină făină. Am lăsat să dea un clocot, apoi am condimentat cu sare şi piper

4.Îngheţată de pepene galben:

-1 pepene galben se curată se taie bucăţele şi se face pastă (cu robot sau blender), puteţi tăia o felie sau două bucăţele mărunte şi le puneţi deoparte
– puneţi piureul de pepene în castron, adăugaţi zahăr după gust, puţin zahăr vaniliat, puţină lămâie şi mixati bine
-adăugaţi ½ frişcă bătută şi 100 gr smântână (mai grasă), bucăţele de pepene şi stafide (muiate în prealabil în rom) şi amestecaţi uşor, dar să devină omogenă compoziţia
-puneţi în caserole la rece (congelator), amestecaţi la o ora până se întăreşte de tot
-puteţi servi cu frişcă sau sos caramel (sau ciocolată)

Poftă Bună!

by -
9

Printre şacali, de Philip Shelby-recenzie

Traducere: Mariana Popescu-Mălăieşti
Editura: Lider -1997
Număr pagini: 409
 

“Griffin North, general american de culoare, un adevărat idol al armatei americane, moare în condiţii misterioase. Concluziile anchetei nu sunt acceptate de maiorul Mollie Smith care, convinsă că generalul a fost asasinat se lansează într-o temerară acţiune de descoperire a adevărului.”
“Firele duc până sus, obstacole aproape insurmontabile i se aşează în cale pentru că puţini sunt cei care vor ca adevărul să iasă la lumină.”

   “Nu lipsesc urmăririle, întâlnirile secrete, ameninţările, capcanele de tot felul…Pe parcursul acestor evenimente, Rachel descoperă taine atât de uluitoare încât viaţa ei nu ar mai putea fi niciodată aceeaşi cu cea de până acum. Această, dacă va reuşi să mai rămână în viaţă…”

    În Baltimore, Rachel Collins asista la încercarea de capturare a sergentului Charlie Dunn, care se presupunea că ar face trafic de arme. Poliţia încearcă să evite amestecul armatei, dar trebuie totuşi să transmită informaţiile. Informatorul le spusese că Dunn vrea să vândă armele furate armatei unui şef regional al Gărzii Albe. Cei de la secţia de Criminalistică din Cadrul Armatei, de la Fort Belvoir, nu reuşesc să găsească nimic incriminator referitor la Dunn şi decid s-o trimită pe Rachel că observator.
Când Rachel vede că Dunn avea cu el soţia şi copilul, că-i agresează pe amândoi,i ntră peste el. Copilul şi soţia sunt salvaţi, Dunn este împuşcat, dar reuşeşte să-i spună lui Rachel că este mândru că a contribuit la moartea negrului, a generalului North.

   De departe, de pe un acoperiş, cel numit “Inginerul” urmăreşte cu atenţie totul .El pusese la cale toată treaba, vrând ca Dunn să fie ucis fără bănuieli, în fond era singurul care ştia cine era de vină pentru accidentul generalului. Însă îşi dă seama că Dunn îi spusese ceva lui Rachel, dar n-o ucide încă, vrând să afle ce ştia.

   Pe altă scenă, în sala de audieri a biroului senatului, judecătorul Simon Esterhaus urma să spună concluziile raportului în urma cercetării morţii lui North. Maiorul Mollie Smith, agent special din cadrul CID, aştepta să vadă, deşi era aproape sigură de concluzii, aproape sigură că se dorea muşamalizarea. În ultimele săptămâni îşi condusese propria anchetă pentru că era sigură că generalul fusese ucis. Aşa că aflase tot ce se putea despre Esterhaus. Judecătorul era de origine umilă, dintr-o comunitate agricolă din Ohio, fusese un student strălucit, lucrase ca grefier pentru un judecător de la Curtea Supremă de Justiţie, devenise cel mai tânăr partener la biroul de avocatură Bell and Robertson, firmă de renume din Washington. Apoi judecător în Maryland, baroul federal, comitete guvernamentale şi prezidenţiale, acum era nominalizat de către preşedinte pentru ocuparea unui loc rămas liber la Curtea Supremă de Justiţie.

   Mollie ştia că North însemna o ameninţare pentru mulţi, unii îl vedeau chiar ca pe un viitor preşedinte, dacă America în noul mileniu ar fi putut accepta un preşedinte negru:

“Ar fi putut să devină, gândi Mollie. În ciuda tuturor îndoielilor lui cu privire la politică, şi a temerii că dacă ar părăsi uniforma militară s-ar pomeni pe tărâm străin şi ostil..”

   La tribunal Mollie o întâlneşte şi pe Pamela Esterhaus, soţia judecătorului, pe care o cunoscuse în timpul razboiului din Golf. Acum Pamela lucra pentru Ministerul Justiţiei la aşa zise “resurse umane”. Pamela, o femeie frumoasă şi frapantă merge să-şi caute soţul, pe care de altfel îl domină, pentru că el o iubea :

“Pamela îşi ascundea sexualitatea precum un magician, în viaţa ei personală nelăsând să se vadă nimic din această. Şi-o dezvăluia într-o splendoare nudă numai atunci când avea nevoie să cucerească sau să-şi satisfacă vreo dorinţa.”
“Esterhaus cunoştea în totalitate şi pe fiecare în parte treptele puterii ei. Purta cicatricile respective. Şi totuşi în ciuda tuturor suferinţelor pe care i le impusese, în ciuda tuturor încălcărilor de lege pe care îl făcuse să le accepte, nu era în stare să o respingă sau s-o refuze, după cum nu putea nici să schimbe influenţa lumii asupra fluxului şi refluxului.”

   Dar, deşi nu ştia nimeni, Mollie fusese iubita lui North, aşa că nici nu se gândeşte să accepte concluziile raportului. Mai mult, avea doi martori care puteau dovedi că moartea generalului nu fusese un accident, şi mai ales că judecătorul avusese un dosar vast şi complex despre North.
   Când Rachel, adjuncta ei, cu care era şi foarte bună prietenă, îi spune ce-i şoptise Dunn înainte de-a muri, ea hotărăşte să-i pună pe cei doi martori la adăpost, până termină cercetările. Nu-i ascunde prin sistemul oficial de protecţie a martorilor, ci pe cont propriu, pentru că nu ştie în cine poate avea încredere şi cât de sus erau complotiştii.
   Împreună cu Rachel îi pun pe Copeland şi pe Beth la adăpost. Dar Mollie este ucisă, de acelaşi tip numit “Inginerul”, deşi acesta nu reuşeşte să afle de la ea adresa martorilor.

   Rachel preia cercetările împreună cu Logan Smith, fratele lui Mollie. Logan este chemat de preşedinte să afle cine a omorât-o pe Mollie. Instructajul şi sprijinul urma să i-l dea Esterhaus, în care preşedintele avea deplină încredere, şi orice află îi raporta numai acestuia. Iniţial Esterhaus încearcă să afle de la Logan dacă ştia cumva la ce lucra sora lui, şi-i dă acestuia paginile găsite în cutia ei de valori, corectate şi şterse de către Inginer, care le găsise şi pe cele de acasă. Cu toate că ştersese numele martorilor, Inginerul voia ca Logan şi Rachel să-i găsească pentru ca el să-i poată elimina. Logan îi cere judecătorului un permis pentru nivelul Top Secret-numit Cosmic, permis care-i permitea accesul la toate nivelele, un permis pe care doar preşedintele îl putea elibera.

   Esterhaus îl sprijină, pentru că recunoaşte iscusinţa planului Inginerului: Logan îi va găsi pe Rachel şi pe martori, dar bineînţeles că nici unul dintre ei nu va fi lăsat în viaţă.

“Abia atunci vom fi în siguranţă, gândi Esterhaus.”
“Alcoolul îi producea întotdeauna efectul acesta-scormonea suferinţa pe care o ascundea de ochii lumii cu atâta scrupulozitate.”

Cine să fie în siguranţă? Pe cine proteja Esterhaus? Cine se află la baza tuturor problemelor?
Care era motivul tuturor capcanelor şi crimelor?

   Logan Smith îşi începuse cariera la FBI cu 20 de ani în urmă, imediat după colegiu. După instrucţie a activat în secţia de cercetări penale a Biroului, apoi ajutor de director adjunct, a înaintat rapid specializându-se în situaţii dificile în care era necesară atât iscusinţa intelectuală cât şi cea fizică. A urmărit diferite bande, apoi după ce-a fost împuşcat l-au trecut la contraspionaj extern. S-a apucat de vânat spioni, dar nu cu arma, ci luând urmă banilor. Apoi a înfiinţat secţia de terorism intern unde avea câţiva oameni cu care lucra permanent, ca şi Lucille, echipe de intervenţie în toate oraşele mari şi mai ales multe materiale despre care cei de sus nu aveau cunoştiinţă.
    Deocamdată hotărăşte să ancheteze de unul singur, mergând pe urmele lui Mollie, la biroul ei, la Langley, discuta cu Sam Peterson crezând că sora ei a apelat la programul de protecţie al martorilor. Află că Mollie nu apelase la el, dar este intrigat de trenurile văzute la el în birou, unul dintre colegi îi spune că Sam Peterson este un colecţionar şi că ei îl porecleau “Inginerul”.
Doar că Smith nu auzise încă de “Inginer”.

   Smith o găseşte pe Rachel la hotelul unde era ascuns Copeland, doar că Inginerul ajunge înaintea lor la el şi înainte de-al omorî află unde e Beth.
   Cei doi îşi unesc forţele, ajung în oraşul lui Beth chiar când casa, în care se presupunea că stă această, este aruncată în aer. Doar că Beth dormise în seara respectivă acasă la părinţii ei. Ea le spune despre dosarul pe care Esterhaus îl avea despre North. Cei doi încearcă să găsească dosarul, doar că Inginerul ajunge din nou înaintea lor şi-l răneşte grav pe Smith.
   Rachel reuşeşte să scape, şi-l urmăreşte pe Esterhaus, convinsă că de la el se aflau toate datele.
   Acesta e distrus, prea multe morţi, prea multe eşecuri, aşa că o sună pe Rachel şi-i dă dosarul pe care nu reuşiseră să-l găsească. Din păcate Esterhaus este ucis, după ce citeşte dosarul Rachel o contactează pe Pamela, deja intuind adevărul şi înţelegând ce s-a întâmplat.
  Inginerul o urmăreşte, aflând de la Pamela locul întâlnirii, este gata s-o ucidă, dar apoi lucrurile se derulează cu viteză fulgerului.
   Oare scapă ,,Inginerul”?

   Dacă vreţi să aflaţi de ce a murit generalul North, de ce atâtea crime, cine este în realitate Inginerul şi cine l-a angajat să ucidă, citiţi cartea.
   Credeţi-mă că m-au şocat explicaţiile şi rezolvarea cazului şi nu-mi venea să cred ce motive de-a dreptul halucinante au stat la baza unui astfel de plan.
   Cine a dat ordinul? Cine a pus la cale planul? Cine i-a folosit pe ceilalţi ca pe nişte pioni? Şi mai ales: de ce?
   Sunt convinsă că veţi fi la fel de surprinşi şi chiar şocaţi ca şi mine.

  Până atunci:
  “Cu deosebitul talent ce i-a adus consacrarea Philip Shelby ne oferă o nouă poveste palpitantă.
Un roman plin de suspans,captivant până la ultima pagină.”

Cartea Printre şacali, de Philip Shelby poate fi comandată de pe târgulcărţii.ro

by -
12

”Americanul vrea o sută de milioane de dolari.”

Şcoala de noapte, de Lee Child-Editura Trei-recenzie

Titlu original; Night School
Traducere: Constantin Dumitru -Palcuş
Editura: TREI
Număr pagini: 446

    Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. S-a născut în Coventry, a crescut în Birmingham şi acum locuieşte la New York. Se spune că la fiecare douăzeci de secunde undeva în lume se vinde un roman de al său din seria Jack Reacher. Cărţile sale se află constant pe liste de bestselleruri de ambele părţi ale Atlanticului şi sunt publicate în peste o sută de teritorii. A primit nenumărate distincţii, cea mai recentă fiind CWA’s Diamond Dagger pentru contribuţia remarcabilă în domeniul crime fiction.
După două dintre romanele sale au fost realizate ecranizări de excepţie: Jack Reacher, bazată pe romanul One Shot, şi Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, care a fost lansată în toamna anului 2016.

   “Acest roman, a cărui acţiune se petrece cu ani în urmă, cu o investigaţie de şcoală veche, tactici urbane inteligente şi atitudinea devenită clasică a lui Reacher, este o carte antrenantă, care se citeşte cu sufletul la gură.”(Library Journal)

Este numărul 21 din seria Jack Reacher.

“E doar o voce ivită de nicăieri: Americanul vrea o sută de milioane de dolari”
“Pentru ce anume ? Şi de la cine? Este anul 1996 şi sovieticii au plecat de mult. Dar acum a apărut un nou inamic într-un apartament din Hamburg, o celulă jihadistă plănuieşte o lovitură de proporţii.”

   Jack Reacher revine cu succes dintr-o misiune secretă, primeşte a doua medalie, o nouă “Legiune de Merit”, pentru merite excepţionale în îndeplinirea unor servicii remarcabile pentru SUA. Seamănă cu o tranzacţie:

   “Era o tranzacţie. Un simbol contractual. ”Ia-ţi tinicheaua şi să nu scoţi o vorbuliţă despre chestia pe care ţi-am cerut s-o faci în schimb. ”Ceea ce Reacher ar fi făcut oricum.”

În nici un caz Reacher nu s-ar fi lăudat cu ceea ce făcuse, totul era strict secret:

  “Nu era nimic de laudă. Balcanii, puţină muncă de poliţist, căutarea a doi localnici care cunoşteau ceva secrete de război, amândoi identificaţi şi localizaţi rapid, apoi împuşcaţi în cap. Totul fiind parte din procesul de instaurare a păcii.Interesele fuseseră servite şi lucrurile se calmaseră puţin.”

   După ceremonie Reacher este trimis la “şcoală” o detaşare temporară într-un loc, o clădire închisă într-un complex corporatist din Mc Lean Virginia.
Toată plecarea s-a făcut astfel încât să pară că a devenit un personaj fără importantă, că sergentii, avizi de zvonuri, să afle că era doar un curs obişnuit, nimic palpitant, aşa că părea scos din circulaţie:

   “Instantaneu am devenit o ştire perimată. Am ieşit de pe ecranul radarului. Sunt sigur că deja a aflat toată lumea. Sunt un nimeni. Am dispărut în ceaţă birocratică.”

  Reacher şi-a luat câteva lucruri, maşina primită din parcul auto, cam ponosită, şi a plecat la drum spre Virginia.
În faţa clădirii şcolii mai erau parcate două maşini guvernamentale, alte două organizaţii separate, în fond cursul se numea pompos: ”Impactul recentelor inovaţii din criminalistică asupra cooperării dintre agenţii. ”În afara lui mai erau doar doi participanţi, cu totul trei: Jack Reacher-Poliţia Militară, Casey Waterman –FBI şi John White-CIA.
Încearcă toţi trei să-şi dea seama de ce au fost aduşi acolo. Fiecare fusese anunţat de şeful lui după o misiune de succes, având de faţă un martor, aşa că în câteva secunde toţi au aflat că cel vizat merge la un curs oarecare, deci au devenit practic invizibili în moara de bârfe:

 “Dacă aşa stau lucrurile, în acest moment, noi trei suntem cei mai invizibili oameni de pe planetă. Nimeni nu e curios să ştie de soarta noastră. Nimeni nici măcar nu-şi aminteşte de noi. Nu-i nimic mai banal decât locul în care ne aflăm.”

   Apoi au apărut Alfred Ratcliffe, consilier pe probleme de securitate naţională, omul de încredere al preşedintelui şi Marian Sinclair, principalul adjunct al consilierului. Ei doi şi preşedintele însuşi erau cei care din acel moment le ordonau celor trei agenţi. Ratcliffe le explică că după 11 septembrie fiecare zvon, fiecare şoaptă, fiecare pistă este urmărită pentru preîntâmpinarea dezastrelor. Tocmai de aceea ştiau foarte puţini oameni despre operaţiune.
Sinclair este cea care le dă amănuntele.
În Hamburg este un apartament într-un cartier rezidenţial, închiriat de 4 tineri, trei saudiţi şi un iranian, luaţi drept play-boy pe plan local, posibil înrudiţi cu familii bogate şi influenţe, cu alte cuvinte un soi de pierde vară prin Europa. În realitate au fost recrutaţi în ţările lor de origine şi trimişi din Yemen şi Afganistan în Germania, de o organizaţie nouă. Despre organizaţie se ştia că e jihadistă, cu metode de antrenament paramilitare şi indiferenţă la naţionalitate. Aşa că, deşi e ciudat că saudiţi şi iranieni să lupte împreună, cei 4 tineri, bine văzuţi în tabăra de antrenament, au fost trimişi la Hamburg în urmă cu un an. Misiunea lor era să se integreze în Occident, să stea liniştiţi şi să aştepte noi ordine-o celulă latentă şi o casă conspirativă.

     Unul dintre băieţi, iranianul, era agent dublu, recrutat de CIA din Hamburg.
Până acum fusese linişte, dar deodată a apărut un musafir, un saudit tânăr, a cărui sosire a fost şi ea o surpriză. Dar organizaţia lor semăna oarecum cu Mafia, aşa că tipul le-a spus că are nevoie să stea la ei până îşi termină misiunea. În ultimul timp, temându-se de interceptări şi ascultări, organizaţiile jihadiste preferau să comunice prin curieri, care erau ajutaţi sau doar stăteau în casele conspirative.
Nou venitul avea misiunea lui, avea o întâlnire cu cineva pentru o negociere, întâlnirea a avut loc. Mesagerul impresionat de amploarea poveştii le-a spus şi celorlalţi, de fapt doar mesajul spus de cel cu care s-a întâlnit: ”Americanul vrea o sută de milioane de dolari.”

   Cei trei agenţi împreună cu Sinclair încearcă să-şi dea seama la ce s-ar putea referi negocierea, dar nimic ştiut nu pare a avea o asemenea valoare, nici un fel de arme furate.
Misiunea primită de ei este de a-l găsi pe “american”, fără a desconspira agentul iranian, şi fără a face vâlvă.
Sinclair le spune că preşedintele a autorizat o asemenea acţiune strict secretă deoarece “americanul” ar putea fi cineva de la Guvern, Departamentul de Stat, Justiţie sau Pentagon.
Cei trei agenţi primesc toată logistica cerută, îşi primesc oamenii, fiecare sergentul cu care lucrează cel mai bine, aşa că Reacher o primeşte pe Frances Neagley, colaboratoarea şi prietena lui cea mai bună.
Fiecare echipă face ce ştie mai bine, unii analizează datele, alţii scormonesc în arhive şi situaţii ale diferitelor instituţii, iar Reacher şi partenera lui pleacă la Hamburg să vadă pe teren care e situaţia şi să-i verifice pe americanii care au călătorit în acea perioada în Germania.

    În timpul asta la Hamburg americanul, luat de val, vorbeşte prea mult cu o prostituată de lux, aşa că o ucide şi dispare
În Jalalabad –Afganistan mesagerul se prezintă în faţa şefilor, le spune mesajul, dar faptul că-l luase gura pe dinainte în Hamburg îi este fatal şi este ucis. Vor trimite un nou mesager, de dată asta o faţă.
În Hamburg Reacher şi Neagley verifică zona din jurul apartamentului, parcurile, barurile şi au o altercaţie la un bar care nu-i serveşte pe americani. În cercetările lor sunt legitimaţi de un poliţist când trec prin apropierea locului unde fusese ucisă prostituată.
Americanul pleacă câteva zile la Amsterdam să se liniştească lucrurile, convins că şi-a şters toate urmele, urmând să revină la Hamburg la întâlnirea cu mesagerul.

      Reacher şi Neagley se întorc în Virginia.
Cercetând lista cu americanii care călătoriseră la Hamburg în acea perioadă dau de oameni care trec hotarul să-şi depună banii în Elveţia, găsesc dispăruţi din armata, dar nu reuşesc să-şi dea seama ce ar putea valora o sută de milioane de dolari.
Apoi găsirea unui martor care-l văzuse pe mesagerul saudit în bar cu americanul determina trimiterea celor doi înapoi în Hamburg, unde vor lua legătura cu Griezman, detectiv şef care cerceta şi uciderea prostituatei. Singurul lucru găsit este o amprentă pe portiera maşinii, într-un loc destul de ascuns şi portretul robot făcut de martor. Deci “americanul “a greşit!!!

   În timp ce erau la Hamburg se întoarce şi americanul din Amsterdam pentru întâlnirea cu mesagerul, care are loc şi este confirmată suma.
În căutările lor Reacher şi Neagley ajung din nou la barul unde mai fuseseră, sunt urmăriţi de “albi”-nazişti, şi după ce “îi conving” află că acolo se fac afaceri cu documente false şi arme, şi că-l văzuseră acolo şi pe american.
Griezman îi roagă să verifice amprenta în bazele de date americane. Aşa îl găsesc pe Horace Wiley, un tânăr american din Texas, dezertor din armată. Îi cercetează viaţa, iau legătura cu Arnold, pentru un timp tatăl lui vitreg, cu generalul Helsmworth, cu fruntaşul Coleman şi află despre legendă lui David Crocket. Dar ce se numeşte în realitate David Crocket? Veţi află citind cartea.

   Pe fir intră şi o organizaţie nazistă din Hamburg condusă de Dremmler, un tip foarte influent. Organizaţia avea oameni în toate punctele cheie, aşa că Muller, şef la circulaţie îl urmăreşte pe Griezman, pune beţe în roate anchetatorilor, încearcă chiar să-i ucidă pe Reacher şi Neagley. În final Dremmler încearcă să pună mâna şi pe marfă (despre care nici nu ştie măcar ce este) şi pe bani, totul în numele reînfiinţării Reich-ului.
Apoi lucrurile se precipită, Reacher prinde mesagerul, o femeie tânăra care le spune tot.
Până la urmă marfă este recuperată, vinovaţii pedepsiţi, misiunea devine un succes şi normal Reacher va mai primi o medalie-ehivalentul unei Stele de Bronz pe timp de pace, odată cu cuvintele subantelese: ”Ia-ţi tinicheaua şi să nu scoţi o vorbuliţă!”

  Dar trebuie să citiţi romanul pentru a înţelege toată încrengătura de situaţii, pentru a vedea cum trecutul se întrepătrunde cu prezentul, pentru a savura acţiunea, personajele, motivele acţiunii şi modul de rezolvare.

   Lee Child reuşeşte din nou să ne ţină cu sufletul la gură, să incite prin stilul alert, cinematografic pentru că:
“Premisa unui complot anterior atentatului de la 11 septembrie 2001 este în acelaşi timp convingătoare şi deconcertantă, iar Lee Child, cu atenţia lui caracteristică pentru detalii, reuşeşte să redea întreaga acţiune într-un mod surprinzător şi credibil.”(Publishers Weekly).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
5

Meniu: (chipsuri, ciorbă de cartofi, ghiveci, salată de fructe în pepene galben)

1.Aperitiv: chipsuri (Alexandra)

Chipsuri din legume: cuptorul preîncălzit la 180 de grade, o tavă întinsă, ulei, condimente uscate şi legume: eu am folosit dovlecel zucchini şi cartof dulce. Desigur, se pot folosi şi cartofii simpli, soiul peruvian- mov, dovlecel, morcov. Se taie legumele în rondele, nu foarte subţiri, cam jumătate de centimetru. Se presară sare şi se lasă să se scurgă apă din ei. Se tamponează cu un prosop de hârtie apoi se realizează o marinadă din ulei, sare, piper şi alte condimente dacă mai doriţi. Eu am folosit busuioc şi mărar.

2.Ciorbă de cartofi:

-se curată 5-6 cartofi potriviţi şi se taie cubuleţe
-o ceapă mică se taie mărunt
-1 morcov şi un pătrunjel se curată şi se dă pe răzătoarea fină
-punem în oală puţin ulei, ceapă, morcovul şi pătrunjelul, călim puţin
-adăugăm cartofii şi apa şi punem la fiert
-potrivim de sare după gust, adăugăm condimentele care ne plac: piper multicolor, un pic de cury, chimen praf, boia (opţional)
-când cartofii sunt aproape fierţi adăugăm verdeaţă tăiată fff mărunt: pătrunjel, leuştean, tarhon şi mai lăsăm câteva clocote
-dacă vă place puteţi drege cu smântână

3.Ghiveci:

1-2 cepe tăiate bucăţele mici, 1-2 ardei tăiaţi felii subţiri, 1 dovlecel tăiat bucăţi mici, 3-4 ciuperci tăiate felii (opărite în prealabil) 1-2 roşii curăţate de coajă şi tăiate bucăţele mici
-punem în cratiţă puţin ulei, ceapa şi ardeiul şi le călim puţin
-adăugăm restul legumelor şi 1 pahar de apă şi lăsăm să fiarbă
-punem condimente: sare, piper multicolor, cury, coriandru, chimen, boia, lemon gras, oregano,, cimbru, mărar
-puteţi pune feliuţe subţiri de cârnaţi sau bucăţele de bacon
-când legumele sunt gata adăugăm în cratiţă 3-4 ouă bătute

4.Salată de fructe în pepene galben:

-alegeţi pepeni galbeni mai mici, îi tăiaţi în două scoateţi sâmburii şi scobiţi jumătăţile astfel încât să lăsaţi cam un deget de pepene pe ele
-tăiem mărunt bucăţelele de pepene scoase şi le punem într-un castron, adăugăm piersici decojite tăiate mărunt, pere tăiate bucăţele (decojite), boabe de strugure roşu şi alb, bucăţele de pepene roşu
-punem în castron un pic de zahăr (după gust), 1-2 zahăr vaniliat, un pic de coniac şi 1-2 linguriţe de nucă de cocos, amestecăm şi cu compoziţia umplem jumătăţile de pepene şi le punem la rece
-când serviţi puteţi pune peste fructe îngheţată şi frişcă

Poftă Bună!

by -
9

Suspectul, de Michael Robotham-Editura Rao-recenzie

Titlu original: The Suspect
Traducere:  LINGUA  CONNEXION
Editura RAO-2012
Număr pagini: 505

   Michael Robotham (9.11.1960) s-a născut în Casino, New South Wales, Australia. După terminarea şcolii a început practica în jurnalism la “The Sun”. Din 1986 a lucrat în Londra ca reporter, editor adjunct la diferite ziare din UK, apoi din 1989 la “The Mail on Sunday”. În 1993 a demisionat şi a devenit aşa numit “ghostwriter”, colaborând la 15 autobiografii pentru oameni de artă, politicieni, sportivi, 12 dintre acestea devenind bestsellers pe lista “Sunday Times”.

   Din 1996 se reîntoarce în Australia cu familia şi devine scriitor cu normă întreagă de thrillere psihologice. În 2002 o parte a manuscrisului pentru romanul “The Suspect” face vâlvă la London Book Fair, astfel că romanul s-a dovedit un adevărat succes, a fost tradus în 22 de limbi şi s-a vândut în peste un milion de exemplare în întreagă lume.
Romanele lui au fost nominalizate şi au primit multe premii, cel mai important fiind cel din 2015-CWA Gold Dagger pentru romanul”Life or Death”.
După romanele sale televiziunea germană ZDF a produs două serii:”Adrenalin” (The Suspect) în 2014 şi “Amnesie”(Drowned) în 2015.
Dintre cele 12 romane de succes publicate, la noi s-a tradus doar “The Suspect” (“Suspectul”), la editura RAO în 2012.

“Joseph O’Loughlin pare să aibă o viaţă perfectă-o soţie frumoasă, o fiica iubitoare şi o carieră de succes ca psiholog într-o clinică. Însă chiar şi traiul perfect se poate nărui. Iar o fată ucisă, un pacient tânăr cu probleme psihice şi cea mai mare minciună din viaţă lui sunt suficiente motive pentru ca acest lucru să se întâmple.”

“Un thriller psihologic de excepţie.”

   Aşa sună recomandarea de pe copertă şi m-am convins de adevărul afirmaţiei citind cartea.
Romanul este scris la persoana I-a, Joseph O’ Loughlin îşi spune povestea vieţii, trecutul fiind intercalat printre momentele prezentului.
Cartea începe cu momentul în care psihologul Joseph O’ Loughlin îl salvează de la sinucidere pe tânărul Malcolm, care suferă de leucemie. O meserie ingrată, trebuie să-i cunoşti povestea, să intri în mintea lui, să-l ajuţi chiar dacă acolo undeva, adânc în tine îi înţelegi intenţia:

“În ultima or i-am pus întrebări şi i-am spus poveşti. Ştiu că mă aude dar vocea mea este pentru el doar un zgomot de fundal. Se concentrează asupra dialogului său interior ,întrebându-se dacă ar trebui să trăiască sau să moară. Vreau să particip la dezbatere, dar mai întâi am nevoie de o invitaţie.”

   Salvarea lui Malcolm este intens mediatizată, aşa că soţia lui Joseph, Julianne deşi îl înţelege este supărată pe el pentru că a riscat.
Şi încă nu ştie tot!!!
Joseph îi ascunde că boală lui, un început de Parkinson, evoluează, ea crede că se vede cu prietenul lui Jock, un neurolog, pentru nişte simple teste. Doar că Joseph este conştient de evoluţia reală a bolii, de paralizia care-i cuprinde braţul şi piciorul, de uşoarele tremurături, dar îşi ascunde neliniştea de soţia şi fiica lui. I se pare că asta l-ar face să pară slab, aşa că deşi cum se spune “cu sabia deasupra capului” încearcă să-şi continue viaţa normal.
Duminica dimineaţă merge cu Julianne şi Charlie la cimitir la mormântul lui Gracie, ducând nişte cutii mari cu frunze.

   Strămătuşă lui Gracie era motivul pentru care nu urmase altă ramură a medicinii ca tatăl lui, ci psihologia. Ea nu ieşise din casă timp de 60 de ani, trăia într-o casă veche victoriană doar cu căţelul ei. Lui Jpseph îi plăcea s-o viziteze, ea vorbea mult cu el, era curioasă de toate detaliile vieţii lui de şcolar, de toţi prietenii lui, de toate jocurile lui. Gracie croia rochii şi cosea, clientele veneau la ea, alegea din cataloage, iar materialele le comanda prin poştă:

“În mod nesurprinzător, viziunea lui Gracie despre lume era limitată. Ştirile de la televizor şi evenimentele cotidiene păreau să-i amplifice teama şi suferinţa. Vedea oameni luptându-se, păduri tăiate, bombe căzând şi ţări înfometate. Nu acestea erau motivele pentru care fugea de lume, dar cu siguranţă nu reprezentau nici un stimulent pentru a se întoarce.”

Gracie era o “agarofobica clasică”, îngrozită de spaţiile deschise. La întrebarea lui Joseph dacă nu vrea să iasă să vadă stelele, sau dacă nu-i lipseşte ceva, ea îi mărturiseşte:

Iubeam toamna, chiar atunci când frunzele începeau să cadă. Obişnuiam să mergem la Grădinile Kew şi alergam pe alei, ridicând frunzele şi încercând să le prind. Frunzele ondulate, alunecau dintr-o parte în altă, ca nişte bărci în miniatură, plutind prin aer până se aşezau în palmele mele.”

   Aşa că la aniversarea ei, Joseph, duce multe frunze într-o camera nefolosită, pune luminiţe să pară că sunt afară într-o seară de toamnă. Gracie s-a bucurat enorm şi s-au jucat amândoi cu frunzele ca şi cum ar fi fost în parc. De aceea, după moartea ei, Joseph ducea în fiecare an cutii cu frunze pe care le arunca pe mormântul ei. Asta face şi acum şi-i explică fiicei lui, Charlie:

“Mătuşa Gracie nu mai poate arunca frunzele în aer. Dar oriunde ar fi, dacă ne-ar privi acum, cred că ar râde. Şi cu siguranţă va aprecia ceea ce facem. Asta e ceea ce contează.”

   De data asta cineva lăsase o lopata rezemată de piatră, pe care el o ia şi-o aruncă mai departe, fără a bănui măcar ce rol va avea aceasta în următoarele întâmplări.
Aruncă frunzele, îi prinde paznicul cimitirului, dar auzind povestea lui Gracie îi iartă şi stau liniştiţi de vorbă. În timpul discuţiei observă că de cealaltă parte a drumului, în jur, pe panta care duce la canal e plin de poliţie. Aceştia au găsit un cadavru, despre care vor presupune că este al unei prostituate.
Pacienţii lui Joseph sunt diferiţi, fiecare cu problemele lui, dar cel mai intrigant şi incitant este cazul lui Bobby Moran, un tip de 22 de ani, logodit, care i-a fost trimis de prietenul lui neurologul Jock. Bobby era cooperant uneori, nervos câteodată, din discuţiile lor părea că a mai avut de-a face cu psihologi, dar Joseph nu găseşte nimic evidenţiat în fişa lui medicală. Când era nervos exploda: ”Încetează să te joci cu mintea mea”, apoi se liniştea şi schimba vorba.

Joseph merge şi la întâlniri ale prostituatelor, cărora le vorbeşte despre violenţa de pe străzi şi crimele comise împotriva celor care au o astfel de meserie. O cunoscuse pe Elisa Velasco, o tratase, îi vorbise şi oarecum o salvase, ea încercând acum să salveze alte prostituate şi să le facă dacă nu să-şi schimbe viaţa măcar să conştientizeze pericolele:

“Există riscuri în toate relaţiile lor, indiferent dacă e vorba de cele cu proxeneţii, clienţii sau cu un psiholog. Au învăţat să nu aibă încredere în bărbaţi.
Aş vrea să le fac să conştientizeze şi mai mult pericolul.”
“Pe de altă parte acestor femei nu este necesar să li se spună. Pericolul este mereu prezent.”

La întrunire apare inspectorul Vincent Ruiz cu oamenii lui, care încearcă să identifice cadavrul găsit cu o zi înainte în canalul de lângă cimitir. Credea că e prostituată şi spera că cineva o va recunoaşte. Îl recunoaşte pe Joseph ca fiind profesorul care l-a salvat pe sinucigaşul de pe acoperiş. La început e ironic cu el, dar când profesorul îi face o scurtă caracterizare, îl roagă să-l ajute spunând că dacă poate face acest lucru numai privind pe cineva va putea găsi detalii interesante şi la un cadavru.

   Spre surprinderea lui, Joseph recunoaşte cadavrul. Este Catherine McBride,  fostă asistentă la spital şi fostă pacientă a lui. Din cauza vieţii din familia ei Catherine clacase şi obişnuia să-şi provoace durere prin tăieturi. Nu fusese internată la psihiatrie şi nici nu era în vreun grup de terapie. Îşi ţinea trecutul ascuns, şi tăieturile la fel, se temea să nu-şi piardă serviciul. Joseph o tratase de câteva ori, o ajutase, ştia că are o relaţie cu un medic căsătorit din spital, aşa că încercase să facă tot ce era omeneşte posibil. Doar că ea înţelesese totul greşit şi încercase o abordare sexuală. Refuzul lui o determinase să plece din spital, nu înainte de-a-l reclama pentru hărţuire sexuală şi deşi îşi retrăsese reclamaţia el fusese cercetat, aşa că plecase şi-şi deschisese un cabinet privat.

   Joseph habar nu avea că ea aplicase pentru postul de secretară la el la cabinet, de asta se ocupa actuala lui secretara care voia să se pensioneze. Dar Catherine provine dintr-o familie cunoscută, bunicul deputat, aşa că ancheta continuă în forţă.
Bobby este internat de urgenţă, îl cheamă pe Joseph şi în cursul discuţiei îi povesteşte despre obsesia lui- morile de vânt:

Este un zgomot metallic, zornăitor, dar când vântul e cu adevărat puternic, lamele se estompează şi aerul începe să urle de durere…”

   Cuvinte pe care profesorul le va recunoaşte mai târziu într-o discuţie cu mama lui, ca fiind spuse de un tânăr care o ajutase în grădina. Vorbind cu Bobby simte un miros de cloroform şi de data asta hotărăşte să-i spună lui Ruiz că el crede că Bobby ar putea fi implicat în moartea lui Catherine.
În toată această nebunie, şi mai ales la aflarea veştilor despre boala lui, are un moment de deznădejde şi se culcă cu Elisa. Se simte foarte vinovat faţă de soţia lui, de aceea nu mai repetă experienţa, dar i se pare în continuare mai uşor să vorbească cu Elisa despre tot.

   Julianne se confruntă cu problemele casei, se stricase boilerul şi chemase un instalator care refăcea toată instalaţia, şi pe care i se pare că-l văzuse căutând ceva în birou. Pe lângă toate astea îl simte pe Joseph că e mai îndepărtat de ea şi-l bănuieşte c-o înşală.
Şi deodată Ruiz îl cheamă pe Joseph la interogatoriu, învinuindu-l de moartea lui Catherine, avea scrisorile de pe calculatorul ei adresate unui anume J.O., telefoanele date către biroul lui-de fapt vorbise cu secretara pentru post, şi amprentele lui pe lopata găsită lângă cimitir (va amintiţi de lopata găsită lângă mormântul lui Gracie pe care el o aruncase?!) Ruiz nu acceptă nici o justificare şi faptul că nu avea un alibi pentru seara respectivă îl incriminează şi mai mult. De fapt Joseph avea, dar nu voia să vorbească despre Elisa, ca să nu afle Julianne, deşi ea se oferise să dea o declaraţie la poliţie.

   Şi intervine dezastrul, Elisa este ucisă, normal în casa ei se găsesc amprentele lui, Julianne află şi-l dă afară din casă, biroul este cercetat, el arestat.
Totuşi din lipsa de probe clare este eliberat, stă la Jock, dar îşi dă seama că trebuie să afle pe cont propriu cine îi înscenează totul.
Bănuindu-l pe Bobby merge în localitatea în care s-a născut, localitate în al cărei spital începuse să lucreze ca psiholog. Nu găseşte nimic pe numele Bobby Moran, aşa că merge la şcoală, pe care acesta spusese că a urmat-o şi descoperă că de fapt îl cheamă Bobby Morgan.

   Urmărind toate pistele îi află povestea familiei, ordinul de restricţie pentru tatăl lui, care se presupunea că-l abuzase, o mama petrecăreaţă, care nu-i putea suporta tatăl, bea, se destrăbăla mai rău ca o prostituată, un frate vitreg, o istorie sordidă ca multe altele. Cercetând dosarul de la protecţia copilului află că fusese şi el în echipa de psihologi (era primul lui caz) care-i verficase cazul.
Spre mirarea lui îşi dă seama că cei care fuseseră în respectiva echipe erau ori ei morţi ori pierduseră de-a lungul anilor pe cineva drag:

“I-o iau înainte, recitînd o lista de nume: judecătorul McBride, Melinda Cossimo, Rupert Erskine, Lucas Dutton, Alison Gorski-toţi implicaţi în acelaşi caz de protecţie a copilului. Erskine e mort. Ceilalţi au pierdut cu toţii pe cineva drag lor.”

    Iar el semnase cererea legală de luare în custodie, asta explică totul.
Mai mult… acasă la părinţii lui, mama lui îi povesteşte despre mediu, despre morile de vânt folosind exact cuvintele lui Bobby.
Joseph încearcă să-l prindă pe Bobby, dar acesta îl atrage pe un vas, încearcă să-l omoare acolo, dar fiindcă scapă şi ajunge pe mal vrea să-l chinuie şi să-l ucidă .
Joseph îi spune că a vizitat-o pe mama lui care e pe moarte, că şi-a dat seama cine a fost adevăratul vinovat în vechea poveste din copilăria lui:

“Adică e destul de clar cine merită toată această ură. Se vede ce a făcut. Ţi-a depreciat şi torturat tatăl. S-a culcat cu alţi bărbaţi şi l-a umilit pe tatăl tău, chiar şi în faţă prietenilor lui. Şi,după asta, colac peste pupăză, l-a acuzat că ar fi abuzat de propriul fiu…”

Vorbăria cu Bobby îi mai dă puţin răgaz până apare poliţia şi scapă.
Dar îşi dă seama că Bobby nu putea gândi un plan de-o asemenea anvergură de unul singur:

”Cum e să fii omnipotent Bobby? Să fii judecător, jurat şi călău, să-i pedepseşti pe toţi cei care trebuie pedepsiţi? Cred că ai planificat toate astea timp de câţiva ani. Uimitor! Dar mai exact pentru cine ai făcut toate astea?”

  Ajunge acasă la timp că să-şi salveze familia.
Dacă vreţi să aflaţi dedesubturile poveştii, toată urâţenia, toate tenebrele, toate motivele trebuie să citiţi cartea.

   Autorul nu ne spune numai o poveste din trecut cu repercursiuni în prezent, nu ne oferă numai adrenalina cercetărilor şi urmăririlor, ci face şi o analiză psihologică, dură uneori a personajelor şi a crimelor.
Devine înspăimântător să vezi toate meandrele gândirii, toată întunecimea minţii unui personaj aparent normal.

  Şi totuşi cartea se încheie într-o notă optimistă căci Joseph spune:
Experimentez sentimente de tristeţe, depresie, frustrare şi anxietate. Sunt uşor alarmat. Îmi imaginez oameni care mă privesc de la uşile de la intrare, din maşinile parcate.”
“Sunt reacţii obişnuite ale şocului şi traumei.”
“Ştiu că situaţia se va deprecia. Dar la naiba, sunt norocos! Mulţi oameni au Parkinson. Niciunul nu are o soţie frumoasă, o fiica iubitoare şi un copil pe cale de-a se naşte.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
15

Până la capat, de Michael Connelly-recenzie

Titlu original: The Reversal

Traducere:  Maria Aciobăniţei
Editura:  Rao 2015
Număr pagini: 393

“Cel mai bun roman al lui Connelly: intens, inteligent şi emoţionant.”(Los Angeles Times)

   “Un nou thriller care îl are în prim -plan pe cinicul Mickey Haller. După ani în şir în care a jucat rolul de avocat, Haller este rugat să treacă în “barca” procurorilor şi să dea de capăt unei crime oribile. Ucigaşul, Jason Jessup, a ispăşit deja 24 de ani de închisoare şi este eliberat şi reabilitat în baza unei noi dovezi ADN. Haller însă nu înghite povestea, fiind convins că Jessup este cu adevărat vinovat. Intrigat de acest caz îl acceptă. Cu o condiţie însă: posibilitatea de-a lucra cu un anumit investigator LAPD, nimeni altul decât fratele lui vitreg, Harry Bosch. Cei doi trebuie să se mişte repede, înainte că Jessup să lovească din nou.”

   De data asta Michael Connelly vine cu o surpriză: Haller, avocatul al cărui birou era în spatele limuzinei, apărătorul cunoscut, este solicitat să preia un caz de omucidere din partea procuraturii, ca procuror independent.
Procurorul districtual Williams îl solicită pentru că fiind an de alegeri i-ar prinde bine o victorie şi mai ales crede că-l va manipula uşor pe Haller. Doar că acesta nu este o marionetă, lucru pe care-l face cunoscut, şi acceptă cazul numai dacă este lăsat să lucreze independent, cu echipa aleasă de el. Williams acceptă, deoarece realizează că Haller nu poate fi obligat să facă ceva ce oricum i se pare că nu e un rol potrivit pentru el. Aşa că acceptă să-i dea, ca al doilea avocat, pe Maggie McPherson, fosta soţie a lui Haller şi pe Harry Bosch, detectiv pensionat şi frate vitreg cu el, ca anchetator. Williams nu avea altă soluţie pentru că nu putea folosi pe nimeni de la procuratură, mai ales că acuzatul Jason Jessup dăduse în judecată statul şi implicit procuratura, susţinând că fusese închis pe nedrept 24 de ani.

   Jason Jessup fusese condamnat pe baza probelor şi mărturiilor, pentru uciderea unei fetiţe de 12 ani Melissa Landy, doar că la acea vreme nu se folosea în proces ca proba ADN-ul.
Timp de 24 de ani Jessup scrisese tuturor forurilor, făcuse plângeri, înaintase petiţii, mai ceva ca un avocat, susţinându-şi nevinovăţia şi cerând să fie eliberat. Sigur că nu fusese luat în serios pentru că exista şi un martor ocular, sora Melissei-Sarah.

   Cele două fetiţe se jucau de-a-scunselea şi Sarah văzuse când Jessup o luase pe Melissa şi o dusese la camionul lui, un camion mare de tractat maşini. Câteva ore mai târziu fata fusese găsită strangulată într-un tomberon de gunoi. Petele de pe rochiţă duseseră la concluzia că autorul crimei îşi satisfăcuse astfel pornirile sexuale.
Jessup atrage în final atenţia unei organizaţii de avocaţi numită ”Proiectul de Justiţie Genetică” (PJG). Aceştia îi preiau cazul şi obţin un ordin de testare genetică a spermei găsită pe rochiţa albastră pe care o purta victima.

Şi surpriză…

   Sperma nu este a lui Jessup, informaţia înclinând balanţa în favoarea lui, şi deşi tribunalele menţinuseră de fiecare dată condamnarea, Curtea Supremă desfiinţase cazul şi ceruse procuraturii ca în termen de 60 de zile să repună cazul pe rol cu probe noi sau să renunţe la acuzaţii.
Jessup apare mereu la TV prin interviuri date la telefon sau în persoană din închisoarea San Quentin, sustinandu-şi nevinovăţia, cerând milioane de dolari despăgubiri pentru anii petrecuţi acolo, primind chiar susţinere de la câteva vedete de calibru de la Hollywood. Iar dacă după vârtejul acesta mediatic ar fi fost eliberat ar fi devenit el însuşi o celebritate.

   Un avocat căruia îi plăceau luminile rampei, Clive Royce, preia pro bono cazul recomandat de PJG.
Haller, McPherson şi Bosch sunt convinşi că Jessup este vinovatul şi având şi ei fete sunt şi mai motivaţi să găsească noi probe şi dovezi.
Nu este uşor: detectivii de atunci, mulţi martori, inclusiv mama şi tatăl vitreg al victimei au murit în aceşti ani. Dar Bosch este neobosit.
Bosch verifică din nou probele existente, caută mărturii noi şi mai ales încearcă să dea de Sarah, sora victimei. Marcată de moartea Melissei, accentuată de neputinţă ei de-a alerta pe cineva la timp, plus abuzurile la care o supunea tatăl ei vitreg, Sarah se adânceşte într-o viaţă promiscuă, droguri, prostituţie, arestări, clinici de dezintoxicare. Dar atunci când o găseşte Bosch era “curată” de mulţi ani, preda cursuri de sticlărie, era un om calm şi echilibrat. Îl recunoaşte din prima pe Jessup în poze, îl identifica şi la tribunal.

   Spre mirarea unora Haller nu se opune eliberării condiţionate a lui Jessup, dar are grijă să fie pus sub observaţie şi urmărit non stop de către DSI, o brigada de poliţişti duri folosiţi clandestin pentru supravegherea suspecţilor, indivizi suspectaţi de crime violente care nu se opreau până ce nu erau prinşi în flagrant şi opriţi de poliţie. Haller aştepta ca Jessup încrezător să facă o greşeală.
Tot Bosch este cel care cere neoficial, părerea unui psiholog-criminalist, o prietenă de-a lui, Rachel Walling în care avea deplină încredere, rugând-o să facă un profil al criminalului.

   Jessup se plimbă noaptea prin parcurile naţionale, după închidere, se aşează mereu pe aceleaşi bănci, chiar aprinde o lumânare la baza unui pom. Intrigat Bosch îl urmăreşte câteva nopţi împreună cu cei de la DSI, mai ales că Rachel îi face un profil total diferit de cel făcut cu 24 de ani în urmă de psihologul de atunci al poliţiei. Ea este convinsă că în mod sigur Jessup mai avea la activ şi alte victime.Î ntr-o seară Jessup urmăreşte casa lui Bosch, aşa că el ia măsuri de protecţie pentru fiica lui.

   Dar urmărindu-l singur într-o zi, Bosch descoperă un adăpost sub dig unde se putea intra doar printr-un canal de pe şosea sau prin peretele de nisip. Crezând că e singur intră să verifice locul şi e gata să fie surpins de Jessup, scăpat de sub urmărire. Acolo sub dig Bosch găseşte mai multe încăperi, una din ele închisă cu un lacăt nou, deschide şi vede o pernă, pături şi conserve. Întăreşte pază şi urmărirea suspectului convins că acesta pregăteşte locul pentru un ostatic.

   Cu toate încercările lui Clive Royce, Haller este tot cu un pas înainte, demontând în proces toate probele apărării. Sarah este atât de hotărâtă să nu-l lase pe Jessup să scape încât e foarte sigură, calmă şi eficientă în mărturie. În timp ce aşteaptă cu toţii sentinţa şi Haller este convins că Jessup va fi închis din nou, intervin noi crime, noi surprize pentru că un criminal nu se dezminte.
Sigur că lucrurile se vor lămuri, situaţiile, probele precum şi acţiunile ulterioare duc la concluzia că Jessup este un ucigaş psihopat.

Dacă vreţi să ştiţi şi ultimele întâmplări şi crime citiţi cartea.

După cum bine afirmă Booklist:

  “Să citeşti cartea aceasta este că şi cum ai admira un maistru zidar la lucru, care încet şi cu grijă, aşază cărămidă peste cărămidă, creând ceva care funcţionează perfect, desăvârşit.”

“Connelly este fără îndoială unul dintre cei mai buni autori contemporani de thrillere, iar ,,Până la capăt” poate fi considerat un succes. Această carte este irezistibilă de la început şi până la sfârşit” (Colette Bancroft-St.Pete Times Book Editor)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi cărtureşti

 

by -
11

Meniu:(ciorbă de fasole verde,tocăniţă fină cu legume,lapte de pasăre)

1.Aperitiv:

-1 castravete îl tăiem felii subţiri şi-l frecăm cu puţină sare, îl lăsăm să stea puţin apoi îl spălăm la jet de apă
-o legătură de ceapă verde o tăiem felii subţiri, o frecăm cu sare, lăsăm să stea puţin şi o stoarcem
-2-3 roşii (curăţate sau nu de coajă) le tăiem bucăţele
-2-3 ouă fierte tari şi tăiate cubuleţe
-amestecăm ingredientele în castron cu mărar (sau pătrunjel) tăiat fin, sare, piper, suc de lămâie sau oţet balsamic după gust
-presăram brânză sau caşcaval date pe răzătoarea fină şi lăsăm puţin la rece

2.Ciorbă de fasole verde

-curăţăm fasolea şi o rupem în 2-3 bucăţi
-1 -2 morcovi şi un pătrunjel le dăm pe răzătoarea fină şi le călim cu puţin ulei, adăugăm fasolea şi apa şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury şi vegeta
– când fasolea e fiartă adăugăm pătrunjel tăiat fin şi 1-2 linguri de smântână sau iaurt gras

3.Tocăniţă fină cu legume

-250 gr carne de porc tăiată cubuleţe, 250 gr cârnat cabanos, 250 gr costiţă un pic afumată sau bacon
-punem într-o cratiţă 2 cepe tăiate felii sibtiri, 2 ardei roşii tăiaţi fin, un morcov dat pe răzătoarea fină şi puţin ulei şi le călim puţin apoi adăugăm bucăţelele de bacon şi de carne şi felii de ciuperci, călim puţin după care adăugăm apă cât să acopere bine conţinutul şi lăsăm să fiarbă la foc mic
-punem în apă şi un păhărel de alcool: gin, vodka, coniac, dă un gust bun sosului şi frăgezeşte carnea
-potrivim de sare şi piper (aveţi grijă la sare că mai punem şi cârnatul), praf de chimen, cury, puţin cimbru şi oregano, un pic de coriandru praf şi ghimbir şi lăsăm să fiarbă, adăugând câte un pic de apă când e nevoie
-când carnea e aproape gata punem în tocăniţă cârnaţii şi lăsăm să mai fiarbă puţin
-se poate servi cu cartofi piure sau mămăligă, dacă vă place adăugaţi smântână sau roşii

4.Lapte de pasăre:

-batem spumă tare 5 ouă cu 2 linguri de zahăr
-gălbenuşurile le amestecăm cu 5 linguri de zahăr, 1 budincă de vanilie şi un pahar de lapte rece
-punem 1,5 litri de lapte cu 2-3 linguri de zahăr şi 2 plicuri de zahăr vaniliat să fiarbă la foc mic
– când laptele fierbe punem cu un polonic mai mic sau o lingură bucăţi din spumă, lăsăm să fiarbă puţin presărând deasupra lapte cald, şi le scoatem pe un platou cu spumieră
-când terminăm cu albuşul turnam în lapte sosul cu gălbenuşe de ou şi lăsăm să dea câteva clocote amestecând continuu
-punem în castroane laptele astfel fiert şi punem deasupra cu spumieră bucăţile de albuş
-lăsăm să se răcească, servim rece de la frigider.

Poftă Bună!

by -
6

Şi acum începe jocul.

Filmul Isus, de Andreas Eschbach-recenzie

Titlu original: Das Jesus Video

Traducător:  Frederica Dochinoiu

Editura:  RAO
Număr pagini: 666

   Andreas Eschbach s-a născut în 1959, la Ulm, a studiat ingineria aviatică şi a lucrat iniţial ca inginer de software. Cu ajutorul Fundaţiei Arno Schmidt a reuşit să-şi scrie primul roman, un science-fiction. Succesul a venit odată cu romanul Das Jesus Video (Filmul Iisus). Astăzi, Andreas Eschbach este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori germani şi s-a dedicat întru totul meseriei de scriitor
Romanele sale, traduse şi la noi la editura RAO sunt: ”Secătuit”,Premiul Nobel”, ”Ultimul Dintre Ei” şi “Filmul Isus”

“Ce caută instrucţiunile de utilizare ale unei camere de filmat într-un mormânt vechi de 2000 de ani din Israel? O camera de filmat care nu urmează să fie lansată pe piaţă decât în câţiva ani? Exploratorul Stephen Foxx are o singură explicaţie: cineva trebuie să fi încercat să îl filmeze pe Isus Hristos.
Aşadar scheletul din mormânt să aparţină unui om din viitor? Şi dacă da, ce a descoperit el?”

 

Pământul arid, steril, se întindea în valuri sterpe de jur împrejur, fără nici o vegetaţie cu excepţia unor fire de iarbă uscate, care creşteau în umbră unor pietre mai mari. Măcar ele confereau câmpiei o strălucire verzuie, ce lasă la orizont locul dealurilor gri şi teşite de vântul ce bătuse nenumărate mii de ani şi care mai bătea şi acum.Totuşi nu există sentimentul depărtării. Dimpotrivă se simţea că sub o lupă. De parcă ar fi putut simţi fizic cum istoria a cel puţin trei culturi mari se concentrase pe acest pământ. Fiecare piatră şi fiecare tufiş uscat erau impregnate cu amintirile sângeroaselor drame sau pogromurilor nemiloase, ecouri îndepărtate ale vocilor profeţilor biblici păreau să răsune încă din munţi şi fervoarea nenumăratelor rugăciuni străbătea parcă trupul ca o radiaţie radioactivă.”

    Peisajul arid îl irită pe Charles Wilford Smith, dar febra căutărilor, interpretarea datelor, descoperirea istoriei este ceea ce-l atrage pe un şantier arheologic.
Charles Wilford Smith a plecat ca tânăr soldat în Israel, a staţionat în Palestina în 1947-1948, când Naţiunile Unite discutau planul de-a permite evreilor să-şi întemeieze un stat propriu. Apoi s-a întors în Anglia, a plecat din armată şi-a întemeiat o familie, având o slujbă în industria textilă. Timp de 20 de ani a dus o viaţă discretă, apoi subit a început să organizeze şantiere arheologice, unde lucra cu mulţi studenţi şi voluntari. Era un tip care “făcea totul pe cont propriu”, fără a apela la alţi oameni de ştiinţă, dar reuşea mereu să găsească sponsorizări. Un lucru găsit pe vremea când soldat fiind vizita Israelul, îl face să obţină fonduri de la John Kaun, un bărbat veşnic elegant şi stăpân pe el:

“Purta un costum bleumarin care îi venea perfect şi ar fi părut complet deplasat în mediul acela dacă ar fi fost purtat de altcineva. Însă John Kaun, incontestabil stăpân peste un concern multinaţional, era obişnuit ca mediul să se adapteze la el, şi nu invers. Cumva acest lucru părea să fie valabil şi pentru peisaje deşertice, situri arheologice şi temperaturile ridicate de vara.”

   La şantierul arheologic unul dintre studenţi, Stephen Foxx face o descoperire deosebită şi ciudată.
Anunţat de Charles Wilford Smith, Kaun soseşte cu oameni, rulote, aparatură, o adevărată desfăşurare de bogăţie şi forţă.
De altfel Kaun, devenit milionar la 22 de ani era numit în cercurile de afaceri Gingis Han, din cauza “metodelor sale fără scrupule de a-şi conduce afacerile.”
Acum la 42 de ani era considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din SUA, dar erau doar aparenţe înşelătoare de multe ori. Avea unul dintre cele mai mari trusturi media, rivalizând cu CNN-ul, dar se extinsese prea mult şi avea nevoie de infuzie masivă de capital, pe care credea cu tărie că i-o va aduce această descoperire arheologică.

   Stephen Foxx provenea din Maine, făcuse primul milion la 19 ani, pentru că înţelesese de mic ce importanţi sunt banii, pentru că ei îţi dădeau mijlocul prin care să poţi face ce vrei. La 16 ani reuşise să convingă o întreprindere din oraşul său că era în stare să realizeze un sistem de administrare a datelor care să funcţioneze mai bine decât cel existent. Şi reuşise folosindu-se de reţelele de internet pentru a crea un grup de studenţi informaticieni, care-şi făcuse fiecare partea lui, el asamblând întregul. A fost de-a dreptul impresionat să vadă ce buni erau studenţii indieni cu care lucra. Apoi a vândut programul la 5 firme aşa că şi el şi indienii s-au îmbogăţit, unii deschizându-şi propriile firme, dar colaborând când era nevoie.
Stephen nu continuase cu goana după bani pentru că nu-l interesa să devină miliardar. A absolvit liceul, a studiat economia politică la o mică universitate, conducea un Porsche roşu, cam vechi, ieşea cu fete. Banii pe care-i avea îi investise cu cap, aşa că trăia foarte bine din profituri, şi-i folosea pentru relaxare, adică îşi finanţa cu ei călătoriile şi cercetările. Participa cel puţin odată pe an la tabere de cercetări zoologice, expediţii botanice în păduri tropicale, dar cel mai mult îl pasionau cercetările arheologice. Devenise membru al Societăţii Exploratorilor şi mergea ca student voluntar în tabere arheologice. Îi plăcea să cunoască oameni şi locuri noi, să descopere bucăţi de istorie.

   Stephen le povesteşte lui Judith, colega lui de pe şantier, pe care o şi plăcea şi fratelui ei Yehoshuah, restaurator la muzeu, descoperirea pe care o făcuse. Într-un mormânt vechi de 2000 de ani pe lângă scheletul unui bărbat găsise un săculeţ de pânză în care într-o husă de plastic erau instrucţiunile de utilizare a unei camere Sony MR-01 Cam Corder. L-a informat pe profesorul Wilford, dar acesta îi ceruse să păstreze secretul. Ceea ce Stephen nu-i spusese profesorului era că mai găsise în săculeţ şi bucăţele de hârtie sfărâmată, ca o scrisoare, pe care o pusese separat într-o punguţă.

   Când devine clar că sunt excluşi din cercetări cei trei caută să afle conţinutul bucăţelelor de hârtie, adică al scrisorii. Ideea lui, împărtăşită şi de ceilalţi, era că un călător în timp vizitase Pământul Sfânt de acum 2000 de ani, îl filmase pe Isus, dar nu mai reuşise să revină în timpul său.

   Kaun militarizează tabăra vrând să păstreze secretul absolut, pune să fie urmăriţi şi monitorizaţi toţi, dar mai ales omul său Ryan îi urmăreşte pe Stephen şi Judith.
Kaun îi aduce ca sfătuitori pe profesorul Goutiere şi pe scriitorul de science fiction (ale cărui romane erau despre călătoriile în timp) Peter Eisenhardt căruia îi propune un onorariu exorbitant. Totodată aduce un tomograf de ultrasunete performant, împreună cu tehnicienii lui, hotărât să găsească camera video şi filmul.
Furios că e dat la o parte, dar şi curios Stephen dă telefon la Sony şi află că respectiva cameră era abia în faza de prototip urmând să apară peste vreo 3 ani, dar că deja se făceau înscrieri pe liste. Din scrisoarea pe care reuşeşte cu fratele lui Judith s-o reconstituie află că vizitând Palestina călătorul intrase fără să ştie într-o buclă atemporală şi se trezise în Bashar, o mică localitate de unde nu mai putuse reveni în timpul lui.
Aşa că, în timp, îl văzuse pe Isus, şi chiar îl filmase, îşi întemeiase o familie, apoi murise.

   Judith îl ajută pe Stephen în cercetări, era deşteaptă şi bine antrenată (fusese în armată).
Kaun încearcă să vândă bisericii ideea descoperirii, dar la început nu este luat în serios.
Totuşi, unul dintre tehnicienii tomografului, George Martinez, un mexican credincios care vizitase cu sufletul la gură locurile sfinte, în momentul când i se cere să scaneze templul sfânt îi povesteşte părintelui Lukas tot ce ştia şi auzise. Părintele, avea o mică bisericuţă şi era implicat într-un program de ajutorare al săracilor. Şocat de povestea tehnicianului sună la Vatican.

   Aşa soseşte părintele Scarfaro din Congregaţia pentru Sfânta Învăţătură, organizaţie de pe vremea Papei Grigoriu al –IX-lea din 1231, de fapt numele actual al Sfintei Inchiziţii.
Şi acum începe jocul. Pe de-o parte Stephen şi Judith care încearcă să descopere obiectul, ajutaţi parcă de fiecare dată de-o forţă invizibilă. Pe de altă parte Kaun cu toate resursele şi puterea lui, mănat de aviditatea de bani şi de şi mai multă putere. Şi al treilea jucător Biserica Catolică care după cum spunea părintele Scarfaro nu dorea o altă interpretare a bibliei şi a istoriei.

   Până la urmă după urmăriri în galeriile de sub templu, la o mănăstire din deşert, Stephen găseşte camera, dar Kaun i-o ia. Totuşi şi acesta o pierde, după ce abia văzuse un film pe ea. Scarfaro ia camera şi discul şi le distruge pentru că:

“Scriptură Sfântă e perfectă, zise el. Această i-am învăţat pe oameni de sute de ani, atât de mult timp încât au început să creadă, pentru binele lor şi pentru pacea lor sufletească. Putem să permitem că acum să se adauge ceva? Nu putem. Avem voie să permitem să se constate că Isus a spus altceva decât s-a transmis? Nu avem voie. Dacă am face-o, totul s-ar încurca, s-ar deschide toate uşile şi porţile îndoielii, ar fi distrusă credinţa. Dar fără credinţă nu există pace sufletească. Este datoria noastră să le permitem oamenilor să-şi păstreze credinţa-chiar cu preţul ca noi înşine să o pierdem”.

   Şi iată cum totul pare a se fi terminat, mai ales că autorul ne spune cum au murit sau au dispărut din viaţa publică anumite persoane implicate.
Stephen încearcă să-şi continue viaţa, avea contracte de onorat printre care şi cel cu firma Video World Dispatcher. Când aceştia îi cer să verifice listele lor pentru cererile de camera Sony MR-01 şi MR-02, un nume şi o comandă îi atrage atenţia. Apoi îşi aminteşte subit calmul şi detaşarea profesorului Wilford în timpul derulării evenimentelor. Aşa că face ce ştie el mai bine, rezolv[ puzzlelul şi află în sfârşit adevărul.

O poveste interesantă, incitantă cu un final şocant. Un amestec de nou şi vechi, de mituri, credinţe, legende cu cele mai noi descoperiri ale ştiinţei. Un final neaşteptat, dar frumos.

Oricum nimic nu pare a lua sfârşit căci:

”Orizontul sclipea, părând că se transformă într-un rânjet batjocoritor. Nimic nu mai era adevărat. Dacă ridica privirea de pe punctul argintiu din depărtare, lumea avea să-şi înceteze existenţa şi sfârşitul timpurilor avea să vină.
Aşa trebuia să simtă cineva care înnebunea. Cineva căruia îi fugea pământul de sub picioare.
Sau care simţea pentru prima dată pământul sub picioare.
-Da, încuviinţă el. Povestea începe.”

Dacă vreţi să citiţi o carte deosebită, thriller şi sciece fiction, vă recomand “Filmul Isus” şi veţi citi despre:
Omul aflat în căutarea sensului existenţei.
O carte incredibil de palpitantă şi de profundă”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

Sfinxul, de T.S.Learner-recenzie

Titlu original: Sphinx
Traducere: Ion Carmen
Editura: Litera -2010
Număr pagini: 660

   T.S.Learner (Tobsha Learner) s-a născut şi a crescut în Anglia, apoi a locuit în Australia şi S.U.A. Îşi împarte viaţa între Londra, Sydney şi California. A publicat trei volume de povestiri: ”Quiver” vândută într-un tiraj de 150000 exemplare în întreaga lume, ”Tremble” şi  “Yearn:Tales of Paradox and Sexual Longing”. Este autoarea a trei romane : ”Sphinx”-roman de debut bine primit de critici şi cititori atât în Anglia cât şi în Australia, ”The Witch of Cologne” aleasă cartea lunii în septembrie 2005 de către Asociaţia Editorilor Americani şi “Madonna Marş şi Soul”.

“Alexandria, Egipt 1977. În timpul scufudărilor în căutarea unei epave arheologul Isabella Warnock descoperă un artefact care nu seamănă cu nimic din ceea ce a văzut vreodată: un astrarium, un instrument misterios, despre care se spune că ar fi avut puterea de-a hotărî destinele faraonilor şi regilor încă de la începuturile istoriei.
Un adversar necunoscut şi o sectă puternică declanşează o cursă nebunească pentru a proteja un secret de veacuri în lumea plină de primejdii şi de comploturi a egiptologilor, în care vrăjile străvechi şi legendele intră în conflict violent cu ambiţiile moderne.”

   “Sfinxul” o carte care merită citită şi savurată. M-a surprins când am citit că este cartea de debut a autoarei. Imaginaţi-vă 660 de pagini de acţiune pură, o mulţime de personaje, multe mituri şi legende, mai ales că acţiunea se petrece în principal în Egipt.

  Egiptul o ţară renumită pentru miturile, legendele şi istoria sa. Multe situri arheologice, multe artefacte descoperite, multe mistere desluşite, dar şi multe semne de întrebare şi enigme rămase nerezolvate. O îmbinare între nou şi vechi, o încercare a oamenilor de-a părea moderni, oameni ai viitorului şi totuşi, rămaşi în misticismul şi credinţele trecutului: profeţii, instrumente magice, unelte ale binelui, dar mai ales ale răului, diavoli sau zei veneraţi alături de credinţa creştină, de dezvoltarea şi modernizarea regiunii şi a vieţii oamenilor…asta e Egiptul. Pe de-o parte o viaţă modernă şi trepidantă, pe de altă credinţă în idoli vechi, vrăji şi profeţii ale sectelor:

“…Egiptul este o ţară plină de mistere. Aici demarcaţia dintre ceea ce este însufleţit şi neînsufleţit pe lume nu este la fel de clară ca în Occident. Noi avem propriile divinităţi. E o poveste veche…”

   Aşa era şi Isabella Warnock, un arheolog cunoscut, originară din familia Brambilla. Pentru Isabella specializată în arheologie marina ”terenul de vânătoare” era format din văile şi stâncile de pe fundul marii. În explorările ei subacvatice ea cauta o relicvă antică “un astrarium” pe care-l consideră “prototipul mecanismului Antikyteras” un artefact descoperit în 1901, aproape de insula Rhodos, datând din vremea Cleopatrei sau chiar mai devreme.
“Antikytera” era în sine o enigmă, artefacte tehnologice de-o complexitate asemănătoare nu au reapărut decât peste o mie de ani, dar Isabella era convinsă că existaseră predecesori care îi serviseră de model. Dar ce e Antikytera? Iată explicaţia dată de istorici:

“Mecanismul Antikytera datează din secolul I d.Hr. şi reprezintă din câte se ştie în prezent, angrenajul antic cel mai sofisticat din punct de vedere mecanic. Are forma unei cutii şi se presupune că a fost folosit pentru calcularea cu mare exactitate a poziţiei dar şi a orbitelor unor corpuri cereşti: Soarele, Luna, şi cele 5 planete majore cunoscute în acea epocă. Cuprinde cel puţin treizeci de roţi dinţate şi nici un mecanism de-o complexitate cât de cât similară nu a mai fost confecţionat până în Evul Mediu. Funcţiunile sale fac şi acum obiectul unor studii şi analize ştiinţifice.”

   Isabella era considerată o rebelă printre colegii ei şi faptul că uneori avea intuiţii referitoare la câte o descoperire, de-a dreptul premoniţii supranaturale n-o ajută să fie mai simpatizată.
Oliver Warnock era geofizician, avea un adevărat dar de-a descoperi petrol de aceea în cercurile lor i se mai spunea şi “Profetul”. Se născuse într-un sat minier Cumbria, cu un tată destul de dur, supărat că nici unul dintre băieţi nu-i urmase meseria. Oliver se înţelege foarte bine cu fratele lui Gareth, care marcat de rigiditatea părinţilor, mama o profesoară de pian şi catolică ferventă, evadase în droguri şi o viaţă artistică efervescentă. Avea perioade bune şi perioade de cădere, dar se înţelegea bine cu Isabella, un spirit înrudit. Amândoi descifrează câteva hieroglife, Gareth chiar desenează o schiţa de prototip după informaţiile date de Isabella. Oliver devenise un om de ştiinţă care credea în explicaţiile ştiinţifice şi rigorile meseriei. I se pare ciudată încrederea Isabellei în predicţii, în profeţii şi legende, dar îi place exaltarea ei. Aşa că având puţin liber (luase foc o sondă) se hotărăşte să se scufunde cu ea îngrijorat că ea insistă s-o facă, deşi vremea era imprevizibilă. Doar că Isabella spunea că a doua zi i se prezisese moartea şi că, dacă-l găsea, astrariumul i-ar putea schimba soarta. Scufundarea se făcea într-o zona militară şi-n Egipt legile erau foarte aspre, iar Isabella se menţinea mereu undeva la marginea legalităţii.

   Ea a găsit epava unei corăbii, despre care presupunea că este a Cleopatrei.
Cleopatra ştia că dacă Octavian îşi consolida puterea l-ar fi ucis pe Marc Antoniu, soţul ei, şi i-ar fi sacrificat copii, aşa că mizase totul pe-o carte; salvarea astrariumului care putea fi, după cum scrisese Siculus, o armă puternică ce putea prezice când să ataci sau să te retragi. Se pare că în toiul luptei ea ar fi luat astrariumul cu ea şi copiii şi ar fi fugit cu corabia. Doar că această eşuase.

Oliver încearcă cu argumente logice s-o determine pe Isabella să amâne scufundarea şi fac o vizită bunicii ei.

“Eu, unul, credeam într-o lume guvernată de legea cauzei şi efectului:Diamantele se formează din carbon cristalizat, marmură din calcite, petrolul din comprimarea substanţelor organice. Aceasta era lumea mea: una palpabilă. explorabilă. Isabella avea o lume a ei, mult mai spirituală, în care evenimentele se desfăşurau conform unei logici karmice şi trăirile personale aveau impact imediat asupra politicului, asupra microcosmosului şi asupra macrocosmosului. Pentru mine o astfel de percepţie era greşită, o viziune antropocentrică bazată pe sentimentul automulţumirii, o încercare făcută de un adept al determinismului de a da sens destinului.”

Femeie independentă, Isabella e nemulţumită de amânare, dar nici vremea nu ţine cu ea:

“Isabella era o femeie extraordinar de independentă, care se ridicase în mod conştient împotriva familiei şi a educaţiei primite, apărându-şi cu înverşunare dreptul de a-şi alege şi de a-şi exercită în mod liber profesia….”
“Isabella crescuse înconjurată de mituri ale Cleopatrei şi ale oraşului ei subteran, Heraklion, iar prietenii de familie obişnuiau să povestească despre cum înotaseră printre statui stranii şi printre ruine de palat scufundate. Toate aceste poveşti îi marcaseră profund psihicul, atrăgând-o iremediabil cu misterele lor.”

   Familia Brambilla fusese una dintre cele mai influente dinastii din comunitatea italiană din Alexandria. Tatăl ei, Paolo, deţinea una din cele mai mari filaturi din ţară, dar preşedintele Nasser (după criza Canalului Suez din 1956) preluase şi naţionalizase companiile străine. Aşa că Paolo se trezise administrator al fabricii în timp ce egiptenii care cultivaseră bumbacul au ajuns stăpâni. Umilinţa insuportabilă a culminat cu un atac de cord. Mama Isabellei, Cecilia s-a recăsătorit peste un an şi s-a întors în Italia lăsând-o pe copila de 8 ani în grijă bunicilor.

   Sfâşiat de pierderea fiului şi decăderea familiei, bunicul Giovanni se dedicase celor două pasiuni- vânătoarea şi egiptologia, pasiuni pe care i le inoculase şi nepoatei. Văduva lui, bunica Francesca, locuia într-o vila al cărei etaj era nevoită să-l închirieze şi trăia de ani buni din amanetarea bijuteriilor de familie. Îşi păstrase intendentul sudanez, credinciosul Aadul, deşi acum chiriaş în casă şi nu salariat. Păstrase însă aparenţele ca toată lumea veche a Egiptului. La Francesca venise în vizită şi egiptologul Hermes Hermiedes-vechi prieten al lui Giovanni. După moartea lui se ataşase de nepoata cu care împărţea fascinaţia chiar obsesia faţă de mysticism, astrologie şi filozofii spirituale. Cunoscător al scrierii vechi petrecea multe ore cu Isabella traducându-i şi descifrându-i secretul hieroglifelor.

Oliver îi admira deşi nu le înţelegea credinţă, el fiind un ateu convins:

“Observasem că oamenii săraci erau mai înclinaţi spre religie, că o formă de abdicare de la responsabilitatea de a-şi lua soarta în propriile mâini, fapt care mă făcuse să renunţ la catolicism, aderând în facultate la ideile socialiste şi, mai târziu, la preceptele materialismului.”

   Seara, Oliver încearca totuşi să-şi convingă soţia să mai amâne scufundarea, dar ea susţinea că nu mai are timp, a doua zi era ziua morţii ei prezisă de Ahmos Khafre. Pentru că el nu putea crede aşa ceva Isabella îi dă un alt motiv, faptul că multă lume inclusiv Amelia Lynhurst, fostul mentor al ei la începutul studiilor la Oxford, voia astrariumul. Oliver nu ştia ce le despărţise pe cele două, dar ştia că Amelia îşi pierduse credibilitatea un urma unei teze referitoare la o misterioasă preoteasă a lui Isis, despre care susţinea că trăise în timpul celei de-a XX –dinastii, sub domnia faraonului Nectanebo al II-lea. Existenţa preotesei era susţinută de prea puţine dovezi, deşi până la urmă se va dovedi că Amelia avusese dreptate, dar prea târziu pentru ea.

   Noaptea, Isabella are acelaşi coşmar cu o adunare, oameni cu măşti de animale_”ceremonia cântăririi sufletelor”. Vechii egipteni credeau că inimile morţilor erau cântărite de Osiris şi în funcţie de cumulul de păcate sau de curăţenia inimii, mortului i se permitea să între în viaţa de apoi, lucru terifiant pentru un egiptean dar şi pentru un creştin. Asta îi amintea lui Oliver de credinţa încrâncenată a mamei lui. Doar că totul pare a avea legătură cu amintiri ale Isabellei din copilărie.

   A doua zi Isabella găseşte astrariumul, dar are loc un cutremur submarin şi ea moare. Cercetările poliţiei îl împiedică să se ocupe de înmormântare, Francesca se ocupă de tot, nepoata fiind îngropată în cavoul familiei. În fiecare moment Oliver vede în preajma lui un uliu, ceea ce-i aminteşte de tatuajul cu Ba a a lui Isabelle, e ca şi cum ea ar fi mereu lângă el .După înmormântare un medic legist îl abordează şi-i spune că soţia lui a fost îmbălsămată, dar a ajuns la el fără organele interne şi mai ales fără inimă. La înmormântare participă şi Cecilia, mama Isabellei cu soţul ei Carlos. La început Oliver e ostil cu ea, dar Carlos îi explică că nu e totul cum susţinea Francesca, că după moartea lui Paolo bunicii insistaseră s-o ia pe nepoată, că bătrânul era un nebun obsedat de mysticism care hipnotiza oamenii.

   Încă de la înmormântare Oliver e abordat de Amelia, de Hermes, toţi întrebând de astrarium. Şi Oliver se trezeşte cu o mare responsabilitate: să aibă grijă de astrarium, să demonstreze părerile soţiei şi o mare întrebare: în cine poate avea încredere şi care este încheierea epopeii?

   Aşa începe un adevărat periplu în America, în Anglia, din nou în Egipt, încercând să ia legătură cu diferiţi oameni, atacat, aproape ucis, drogat, cu casa devastată, cu prieteni ucişi.

   Până la urmă descâlceşte toate iţele, dă de capătul poveştii, reuşeşte să ducă astrariumul la locul lui şi să împiedice forţele malefice. Toate acţiunile petrecându-se pe fondul încercărilor lui Sadat de-a face pace cu Knessetul, o pace între arabi şi israelieni, pe care mulţi voiau s-o împiedice şi pe fondul crizei petrolului.
Acesta este probabil şi motivul importanţei mitice acordată astrariumului. Unii îl percepeau ca pe o armă care îi putea face victorioşi şi puternici, alţii ca pe un mecanism care le putea asigura nemurirea, alţii ca pe un artefact de-o importanţă arheologică deosebită

  Dar pentru Oliver era doar mijlocul prin care sufletul Isabellei îşi putea găsi calea. Şi mai ales îşi dorea liniştea şi pacea sufletească, care ar fi urmat după îndeplinirea ultimei dorinţe a soţiei lui.
Pentru toţi ceilalţi găsirea astrariumului alimenta doar orgolii, dorinţa de avere şi putere sau nemurire. Deşi nemurirea se va dovedi o dorinţa cu două tăişuri: unii şi-o doreau, alţii, cum veţi vedea dacă veţi citi cartea, voiau să scape de ea.

   Nu v-am spus prea multe, dar cartea este atât de densă şi complexă, cu atât de multe informaţii. încât ai putea să scrii un mic roman dacă ai povesti mai amănunţit.
Dar frumuseţea este să citeşti cu proprii tăi ochi toate întâmplările, legendele, poveştile, să cunoşti personajele şi să înţelegi acţiunea şi întorsăturile întâmplărilor.

   De altfel aprecierile primite de carte sunt şi ele edificatoare:
“Personajele convingătoare şi acţiunea atent creionată fac din Sfinxul o adevărată încântare printre thrillerele apocaliptice recente.”(The Times)
“Alert şi fascinant, acest thriller constituie o lectură obligatorie pentru fanii lui Kate Mosse şi ai lui Dan Brown.”(The Sun)..

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (salată de pui, friptură de pui, îngheţată de fructe)

1.Aperitiv: salată de pui

-tăiem mărunt carnea de pe oasele din supă, morcovii, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina
-3-4 cartofi fierţi îi tăiem mărunt
-într-un castron amestecăm ingredientele, adăugăm ţelină murată (sau castraveţi muraţi tăiaţi bucăţele)
-adăugăm 1-2 linguriţe de muştar, sare, piper, maioneză şi omogenizăm
-puteţi orna salată cu feliuţe de ardei roşu şi praz sau măsline

2.Supă de pui:

-în zeamă strecurată punem tăiţei, sau găluşte de gris

3.Firptura de pui (Vero)

-pulpele de pui le condimentăm cu câteva ore înainte
-le coacem pe grătar sau le punem în tavă la cuptor cu apă să se moaie bine
-le putem servi cu cartofi prăjiţi sau copţi şi cu salată de crudităţi

4.Îngheţată de fructe

-puteţi folosi un singur fel de fructe sau un mix din diferite fructe
-tăiaţi bucăţi fructele şi mixaţile să fie ca un piure
-3-4 ouă: bateţi albusul spumă cu zahăr-o lingură la un ou, adăugaţi gălbenuşurile, 100 gr smântână şi 100 gr frişcă (bătută)
-adăugaţi în amestec fructele, omogenizati bine şi puneţi la rece.

Poftă Bună!

by -
12

Meniu: (salată de avocado, ciorbă de conopidă, sniţele de pui şi dovlecel pane, prăjitură televizor)

1.Aperitiv: salată de avocado

-1 avocado curăţat şi tăiat bucăţele
-1-2 roşii curăţate de coajă, tăiate bucăţele
-o bucată de mozarella sau telemea date pe răzătoarea mare
-punem toate ingredientele în castron, adăugăm mărar tăiat ff fin (sau pătrunjel) sare, piper, puţin oţet balsamic şi amestecăm
-lăsăm la rece măcar o oră

2.Ciorbă de conopidă

-o conopidă o curăţăm, o spălăm şi o desfacem buchetele
-1 morcov, 1 pătrunjel, 1 păstârnac le dăm pe răzătoarea fină şi le călim cu puţin ulei
-adăugăm conopidă şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, chimen praf, cury
-când conopida e fiartă punem pătrunjel şi tarhon tăiate mărunt
-putem servi aşa sau dreasă cu smântână

3.Şniţele de pui şi dovlecel pane

-1 dovlecel îl curăţăm, îl tăiem felii potrivite, îl sărăm puţin şi-l lăsăm să stea cam ½ ora, apoi îl punem în strecurator să se scurgă
-un piept de pui tăiat baghete îl condimentăm şi-l lăsăm să stea 1 oră
-pregătim făina, oul bătut şi pesmetul
-dăm dovlecelul şi baghetele de pui prin făină, ou, pesmet şi le prăjim
-se poate servi cu cartofi piure, orez sau salată de crudităţi

4.Prăjitură televizor:

-Foi-1/2 kg făină +1 pachet margarină Rama +gălbenuşul de la 2 ouă +250 gr zahă r+1 linguriţă rasă de bicarbonat stins cu zeamă de lămâie, se frământă cu câtă smântână e necesară că să fie un aluat potrivit. Se împarte aluatul în două, în jumătate punem 1 lingură de cacao. Coacem cele 2 foi (una albă, una neagră) pe dosul tăvii
-Crema: amestecăm 3-4 linguri de făină cu ¼ lapte rece. Punem la fiert ¼ lapte şi adăugăm sosul de făină amestecând continuu, fierbem până se îngroaşă şi lăsăm să se răcească. Amestecăm spumă un pachet de unt cu 300 gr zahăr praf. Amestecăm cele două compoziţii şi lăsăm crema la rece
-Blatul:un pişcot clasic din 6 ouă
Glazură:punem la fiert 6 linguri de zahăr +3 linguri cacao +1/2 pahar de apă. Fierbem siropul până se îngroaşă, apoi adăugăm 25 gr unt sau margarină
-prăjitură se montează astfel: foaia neagră -1/2 crema-blatul-1/2 crema-foaia albă-glazură
-se taie după câteva ore.

Poftă Bună!

by -
18

Moştenirea Scarlatti, de Robert Ludlum-recenzie

Titlu original: The Scarlatti Inheritance

Editura: Olimp

Traducere: Doina Constantinescu
Număr pagini:  436

   Robert Ludlum (n. 25 mai 1927 New York City – d. 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller. Cele 27 de romane ale sale, care au însumat între 290 şi 500 de milioane de cărţi publicate, au apărut în 33 de limbi şi 40 de ţări. Ludlum a folosit în publicarea cărţilor sale şi pseudonimele Jonathan Ryder şi Michael Shepherd.
    A scris câteva romane în colaborare cu Gayle Lynds şi cu Philip Shelby. Multe dintre cărţile sale au fost ecranizate, cea mai cunoscută fiind Seria Bourne.

  O parte dintre romanele sale: Trilogia lui Bourne: Identitatea lui Bourne (1980), Supremaţia lui Bourne (1986),  Ultimatumul lui Bourne (1990). Testamentul lui Holcfroft, Cercul Matarese, Numărătoare inversă Matarese, Opţiunea Paris, Codul Altman, Conspiraţia Spirală, Decepţia lui Prometeu, Trădarea lui Tristan, Complotul generalilor, Directiva Janson, Drumul spre Omaha – The Road to Omaha, Manuscrisul lui Chancelor, Proiectul Hades, Protocolul Sigma, Ţinutul Magic

   “Elizabeth Wyckham Scarlatti are un plan-un joc disperat, de ultima clipă-destinat să salveze omenirea de bărbatul numit Heinrich Kroeger. Acest extrem de periculos personaj este chiar fiul său. Dacă nu-l va putea opri, el îi va da celui de-al Treilea Reich cea mai puternică armă de pe Pământ.”
    “Armele ei: banii şi puterea. Ţinta ei: cel mai periculos om din lume: Fiul ei.”

   Acţiunea cărţii se petrece în ultimele zile ale anului 1944, către finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când fanaticii nazişti pregăteau deja apariţia celui de-al Treilea Reich.

   Heinrich Kroeger, un nazist cu funcţie înaltă în partid, trimite Departamentului de Stat SUA un mesaj. Spune că va da aliaţilor planurile complete ale fortificaţiilor nemţeşti de la Berlin: buncăre subterane, amplasamentul rachetelor, depozite de alimente şi chiar postul de comandă al Fuhrer-ului. Condiţia pusă era că le va da numai maiorului Matthew Canfield şi numai dacă îl aduce la întâlnire pe April Red.
    Sigur că povestea începuse cu foarte mulţi ani în urmă.

  În 1892 Elizabeth Royce Wyckham, fiica de 27 de ani a lui Albert O. Wyckham s-a căsătorit cu Giovanni Merighi Scarlatti, un imigrant sicilian sărac. Până la el cu toate eforturile părinţilor, culminând chiar cu o plimbare prin Europa, Elizabeth refuzase orice partidă.

   Tânărul Scarlatti, un bărbat masiv cu palme mari, trăsături colţuroase tipic italieneşti, dădea impresia unui tip cu multă încredere în sine. Nu avea familie, nu avea o diplomă, dar avea cunoştinţe ample despre utilajele industriale şi prezentase un proiect care reducea costurile de producţie la hârtie cu 16%. Italianul se pricepea la tot felul de improvizaţii, modifica maşini, evitând folosirea mai multor muncitori.
     Dar bătrânul Wyckham îl plătea foarte puţin, profitând fără ruşine de abilităţile lui. Nici Giovanni nu era prost, înţelesese că dacă va rămâne un simplu muncitor nu va realiza nimic. Încearcă singur să se edifice dar Elizabeth îl place şi hotărăşte să-l ajute, conştientă că alături de el va fi partener cu drepturi egale.
     Aşa că împreună îl păcălesc pe Wyckham şi Giovanni ajunge un mare patron, care cu soţia lui, Elizabeth, va fonda un adevărat imperiu: ”imperiul Scarlatti”.

   Părinţii lui Elizabeth mor şi ea hotărăşte să plece din Chicago la New York, unde o puteau lua de la început în societate, mai ales că aveau deja trei fii: Roland de 9 ani, Chancellor Drew de opt şi Ulster Stewart de 7. Ea nu voia ca ei să fie ostracizati de societatea snoabă din Chicago. Aşa că se mută, cumpără un teren pentru a construi o casă în oraş, dar din păcate Giovanni moare subit. La început debusolată Elizabeth îşi revine, doar fusese o femeie puternică, egală soţului ei, şi consolidează în continuare imperiul. Ca un bun comandant ea realizează o organizaţie ca o armată bine instruită şi inteligenţă.

   Şi-a construit o casă impunătoare în oraş, a cumpărat o moşie la Newport, o casă de vacanţă la mare la Oster Bay şi a luat hotărârea să schimbe numele de familie al băieţilor din Scarlatti în Scarlett, estimând că le va fi mai simplu să se adapteze.
    Din păcate cei doi băieţi mai mari nu aveau imaginaţia lui Giovanni sau măcar intuiţia ei în afaceri şi în relaţiile interumane. Iar cel mic Ulster părea a fi o problemă, la început lăudăros, apoi adolescent fiind îşi folosea bogăţia şi situaţia socială cu cruzime şi brutalitate. La Princeton în primul an, Ulster prezenta evidente tendinţe de ostilitate faţă de fraţii lui, de colegi de profesori şi servitori. Era tolerat numai pentru că era fiul mamei sale, dar devenise un monstru răsfăţat.

   Elizabeth încearcă să-l determine să facă ceva cu viaţa lui, să lucreze, dar el devine şi mai periculos luând de bun totul, sigur că are drepturi dar nici o datorie. Trei fii, trei firi total diferite: Roland timid şi maleabil, Chancellor studios şi corect şi Ulster arogant şi periculos.

Pe 6 aprilie 1917 America a intrat în primul război mondial.

      Primul a plecat Roland în Franţa ca locotenent de artilerie, dar a fost ucis în prima zi de război. Ceilalţi doi băieţi au vrut să plece şi ei dar Elizabeth îi cele lui Chancellor să rămână civil, având nevoie de el la firmă. Ulster putea pleca la război.
     Spre mirarea tuturor s-a achitat onorabil de datoriile sale pe front, în special la Meusse-Argonne unde a şi primit o medalie pentru curaj în luptă. Doar că nimeni n-a ştiut că el înscenase totul, nemţii se retrăgeau, plecat în recunoaştere găseşte un tânăr neamţ c-o mitralieră lăsat în urmă, îl omoară apoi trage spre proprii camarazi ca şi cum ar fi fost atacaţi de nemţi.
     Se întoarce la oamenii lui care-l cred un erou, mai ales că nu ştiau că în pădure au tras doar în soldaţi deja morţi. Sub pretextul că-şi răzbună fratele, el îşi trimite plutonul într-o direcţie, el urmând altă cale pe care susţinea că a văzut doi nemţi fugind. Acolo îl întâlneşte însă pe Gregor Strasser, un ofiţer nazist care văzuse toată faza cu omorârea caporalului şi gloanţele trase spre camarazii săi. Pleacă cu neamţul, să-l scoată în linişte la Paris, apoi în Germania, devin prieteni şi aliaţi, neamţul era arogant şi-i ura pe oamenii de rând la fel de mult ca el.

   Strasser se întoarce la familia lui, propunându-i lui Ulster după ce-şi rezolva problemele să i se alăture lui şi oamenilor puternici care deja militau pentru ridicarea după înfrângere şi pentru unificarea elitei Europei. Tot el îi dă lui Ulster ideea să-şi ia un nume german, ca să-l recunoască când îl contactează, aşa că pentru nemţi Ulster va fi Heihrich Kroeger. Se despart şi pleacă fiecare pe drumul lui, dar vor ţine legătura.
     Ulster are planurile lui, ajunge la compania lui ca şi cum s-ar fi strecurat printre inamici şi revine acasă erou. Apoi o ia metodic: îi cere fratelui său să-l ajute să se familiarizeze cu afacerile, îşi caută o soţie de familie bună, pleacă într-o călătorie de nuntă, aparent haotică, revine, dar după naşterea fiului său dispare.
    Sigur că este căutat de toţi, inclusiv de-o agenţie aparţinând Ministerului de Interne, pentru că în drumurile lui haotice, Ulster pusese în practică tot ce aflase şi învăţase la bancă. În prima fază Matthew Canfield e desemnat să-l urmărească, pozând în agent vamal, pentru contrabandă cu alcool, dar jocul lui Ulster era mai mare şi are grijă să dispară orice martor putea duce la el.
    Atunci când dispare, Elizabeth îşi dă seama că au dispărut şi banii din fondul lui principal şi din “visteria” unde banii transformaţi în diamante şi aur erau ca o asigurare–depozit pe ani, şi că şi-a regizat cu mult talent viaţa.

    Canfield ajunge s-o cunoască pe Janet soţia lui Ulster, apoi o salvează pe Elizabeth de la moarte în timp ce ea plecase cu vaporul în Europa să-şi caute fiul şi să vadă la bănci situaţia conturilor.
     Bancherul care o ajutase pe Elizabeth să pună lucrurile la cale este ucis. Ea e atacată pe vapor, dar e salvată de Canfield pe care-l crede iniţial un comis voiajor. Impresionată de el şi aflând cine e cu adevărat Elizabeth îl angajează conştientă că are nevoie de tot ajutorul posibil.
    Ajunşi în Anglia Canfield cu ajutorul lui Derek, un agent englez o duce pe Elizabeth la adăpost şi merge înapoi în America s-o aducă şi pe Janet să-i ajute să poată identifica locurile şi persoanele întâlnite în luna lor de miere. Elizabeth scapă de un nou atentat, apoi toţi trei sunt atacaţi şi aproape ucişi. Ajung la Londra la hotel. În timp ce Canfield şi Janet sunt la un bar un om mascat intră la Elizabeth în cameră şi o ameninţă. Se dovedeşte a fi Ulster devenit un monstru după operaţiile estetice nevindecate. El îi spune că acum este Heinrich Kroeger, că e înconjurat de oameni puternici, că trebuie să-l lase în pace dacă nu îi va ucide pe toţi cei dragi ei, inclusiv pe propriul lui fiu.

   Ulster intrase în rândul membrilor partidului nazist care era hotărât să învie al Doilea Reich şi lucrează la asta. Doar că Ulster nu-şi cunoaşte mama…
    Ea se reîntoarce în state, îşi pune la adăpost familia cu ajutorul lui Canfield, apoi pune la cale un plan şi face totul pentru a-l lasă pe fiul ei fără asociaţi şi chiar la cheremul lor.
    Abia la marea confruntare Canfield îşi dă seama că Ulster este Kroeger. Are loc o luptă şi pare că l-a omorât, dar Strasser, prietenul lui, îl scoate de acolo.

   Coaliţia pe care a vrut-o cu nume mari din industria lumii este dizolvată de Elizabeth, Canfield se căsătoreşte cu Janet şi-l adoptă pe băiat schimbându-i numele după al lui.

Războiul se termină, germanii sunt înfrânţi şi Kroeger apare cu propunerea.

   Dacă vreţi să ştiţi cum a reuşit Elizabeth să-l împiedice pe fiul ei, de ce a apărut Kroeger acum, cine din partid l-a trădat, cine din cei din jurul lui s-a aliat cu americanii, ce vrea cu Canfield şi cu fiul lui citiţi cartea.
    Va asigur că merită. Ca toate cărţile lui Robert Ludlum romanul este alert, plin de acţiune, multe personaje cu diferite caractere, fapte halucinante, convingeri fanatice bazate pe evidente uimitoare şi şocante, uşurinţa de-a înşela, de-a ucide, de-a minţi în numele umanităţii.
     La fel ca şi la celelalte romane ale lui Ludlum, citind ai impresia că vezi un film tulburător şi şocant care-ţi întăreşte din nou convingerea că trecutul poate marca viitorul.

Cartea Moştenirea Scarlatti de Robert Ludlum este oferită pentru recenzie de targulcartii.ro

by -
12

Jocul de domino, de Michael Connelly-recenzie

Titlu original: The crossing

Traducere: Cristina -Mihaela Tripon
Editura Rao- 2016
Număr pagini: 362

“Detectivul Hieronymus ”Harry” Bosch, personajul principal al romanului “Jocul de domino” a apărut pentru prima oară într-o carte semnată de Michael Connelly în anul 1982. De atunci a urmărit criminali deosebit de periculoşi şi a descurcat iţele unor afaceri încâlcite în mai bine de douăzeci de romane. Ba chiar a şi devenit eroul serialului TV “Bosch”, care se bucură de mare succes în Statele Unite.”

  “Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât la recondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta până în clipa în care fratele său vitreg, celebrul “avocat din limuzina” Mickey Haller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul lui Haller, Da ”Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, este acuzat că a ucis cu bestialitate o femeie de vază. Sarcina celor doi fraţi este să îl scape pe Foster de închisoare, deşi toate probele recoltate de la locul crimei, inclusiv cele biologice, îl incriminează. Misiunea pare imposibilă în condiţiile în care adversarii echipei Bosch-Haller sunt unşi cu toate alifiile şi nu se sfiesc să ucidă. Vor reuşi cei doi fraţi să scoată adevărul la iveală?”

   Cu aşa o prezentare cum să nu fii curios să citeşti noul roman al lui Connelly din “Seria Harry Bosch”?
Haller apelează la ajutorul lui Bosch pentru că îşi cunoaşte clientul şi este convins că nu a înfăptuit crima de care este învinuit. Da, fusese şeful unei bande, dar se “cuminţise”, era căsătorit, avea doi copii, era un pictor autodidact cu expoziţii în Washington, deţinea chiar un atelier unde oferea copiilor din zona cursuri gratuite de pictură după orele de şcoală. Şi oricum Foster era învinuit de-o crimă de-o brutalitate extremă, ceea ce nu se potrivea de fel cu firea lui.

   Lexi Parks se ocupă de siguranţa publică, protecţia consumatorilor şi relaţiile cu presa în zona West Hollywood, era căsătorită cu ajutorul de şerif Vincent Harrick.
Ea a fost atacată în pat, în timp ce dormea, agresată sexual, apoi bătută cu bestialitate cu un obiect contondent.
La început poliţiştii nu găsesc nici un suspect, dar apoi Foster este învinuit de crimă pe baza potrivirii cu o proba ADN prelevată de la locul crimei. Antecedentele nu îl ajută nici ele şi toţi sunt convinşi că au găsit vinovatul.

   Detectivul lui Haller, Cisco este accidentat intenţionat de un tip cu un Camaro, poate pentru că găsise ceva, aşa că Haller îl roagă pe Bosch să-l ajute. La început Bosch vrea să refuze pentru că ar însemna să fie de cealaltă parte a baricadei, şi ştia părerea colegilor lui despre asta, dar după ce discută cu Foster e şi el convins că acesta nu putea ucide şi mai ales nu aşa.
Cercetând pozele de la locul crimei, probele şi mărturiile, Bosch remarcă că nu se găseşte în acte nici o referire la ceasul scump purtat de victimă. Amănuntul îl sâcâie şi încearcă să afle ce s-a întâmplat cu el. Inadvertenţele din declaraţii şi stenograme îl pun pe gânduri, prea pare totul o “făcătură”.
Verifică desfăşurătoarele telefoanelor şi vede că Foster nu avusese nici o convorbire, nici o legătură cu Parks, părea doar un vinovat ”convenabil”.

  Parks în schimb sunase la o firmă de reparaţii de ceasuri din marca respectivă, apoi la magazinul fraţilor Nguyen, de unde soţul ei i-l cumpărase cadou. Se pare că fusese prea curioasă…
Curios Bosch merge şi el pe urma ceasului, dar verficările lui la magazin şi discuţiile insistente cu unul din fraţi duc la uciderea celor doi şi devastarea magazinului.
Cercetând alibiul lui Foster constată că acesta se întâlnise cu un travestit cu care avea o relaţie ascunsă, mai ales de ochii familiei. Dar până să ajungă detectivul la el James Allen este omorât, crima pusă de poliţie pe seama unei relaţii eşuate.

   Bosch e din ce în ce mai sigur că este urmărit şi lucrurile se precipită. Şi Haller şi Bosch găsesc emiţătoare pe maşinile lor, semn clar că erau urmăriţi. La Bosch se intră în casă, Haller este oprit de doi poliţişti în civil şi arestat încercându-se chiar falsificarea probei de alcolemie.
Cisco le spune şi el că tipul cu Camaro l-a lovit intenţionat şi a fugit de la locul faptei.
Bosch verifică arestările lui James Allen şi intră la bănuieli, face copii după pozele poliţiştilor care l-au arestat pe Haller şi le arată vecinului lui care-i văzuse când au intrat la el în casă. Vecinul îi recunoaşte, la fel şi martori din cartierul lui Allen care i-au văzut lăsându-l pe acesta pe străduţă mort.
Bosch verifică conturile celor doi şi dă de sume mari de bani virate periodic de câţiva, printre care şi un doctor estetician. Acesta îi spune detectivului că a fost filmat cu două prostituate şi şantajat de cei doi poliţişti Eliş şi Long.
Aşa Bosch îşi dă seama de reţeaua de prostituţie şi şantaj condusă de cei doi poliţişti corupţi, care nu ezitau să ucidă martorii.

   Încearcă să-l ucidă şi pe Bosch când acesta înregistrează declaraţia doctorului, dar este omorât doctorul şi unul dintre poliţişti Long este rănit, pentru că Elis, colegul lui, îl foloseşte fără milă pe post de scut uman.
Ce face Elis? Fuge sau vrea răzbunare? Ce fac Bosch şi Haller? Reuşesc să demonteze acuzările şi să dovedească nevinovăţia lui Foster?
De ce probe se folosesc şi cum aflaţi citind cartea.

   “Ce poate fi mai bun decât Harry Bosch şi Mickey Haller? Să îi pui să formeze o echipă, adică exact ce se întâmplă în “Jocul de domino”, una dintre cele mai bune poveşti ale lui Connelly” (Globe and Mail)
Pentru că Bosch, asemenea căţelului care a prins un os, demontează dovezile una câte una şi dărâma toate piesele de domino rezolvând fiecare puzzle.

“Jocul de domino demonstrează încă o dată că Michael Connelly este un maestru al genului”(Sun-Sentinel)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
8

Meniu: (pastă de carne cu roşii, friptură de curcan, prăjitură cu ness)

1.Aperitiv: pastă de carne cu roşii

-carnea de pe oasele din supă (sau un piept fiert)
-1-2 roşii curăţate de coajă şi tăiate bucăţi
-o bucată de mozarela (sau caşcaval)
-le punem toate în robot să se facă că o pastă, apoi o punem în castron
-adăugăm mărar tăiat foarte fin (sau pătrunjel) piper, sare un pic de ulei şi un pic de oţet balsamic sau zeamă de lămâie
-lăsăm cam o ora la rece şi servim pe pâine prăjită

2.Supă de curcan

– în supă strecurată puteţi pune tăiţei, şurubele sau găluşte de gris

3.Friptură de curcan:

-pulpele de curcan le condimentăm cu ceva timp înainte (sare, piper, cury, praf de chimen, boia, praf de coriandru)
-curăţăm câţiva cartofi noi şi-i tăiem în două
-punem în tavă carnea şi cartofii şi apă cât acoperă şi punem la cuptor
-aveţi grijă când încep să se coacă să întoarceţi şi carnea şi cartofii pe ambele părţi
-puteţi servi cu o salată verde

4.Prăjitură cu nes:

– foile: 10 albuşe bătute cu 300 gr zahăr şi 300 gr nuca măcinată, se coc 3 foi pe dosul tăvii
-crema: 10 gălbenuşe se fierb pe aburi cu 10 linguri de zahăr timp de 30 minute, după ce s-a răcit adăugăm 300 gr unt (frecat spumă)
-în 2/3 de crema se adaugă 2-3 linguri (sau pliculeţe ) nes dizolvat în ff puţină apă, iar în 1/3 punem 1 esenţă de vanilie
-aşezăm prăjitură astfel: foaie-crema nes-foaie –crema nes-foaie-crema vanilie-ciocolată rasă
-punem la rece câteva ore

Poftă Bună!

by -
13

Convinge-mă, de Lee Child-Editura Trei-recenzie

Titlu original: Make me

Traducere:  Constantin-Dumitru Palcus
 
Editura: TREI -2016
 
Număr pagini: 503

Reacher e un personaj de legendă. Unul dintre cei mai originali şi mai seducători eroi de pop-fiction.”(The Washington Post)

   “Fostul poliţist militar Jack Reacher este antieroul perfect: tare că granitul,dar cu o minte şi o conştiinţa pe măsură. Reuşeşte să vadă ceea ce multora le scapă şi e dispus să facă orice e necesar că să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Fiecare volum din seria pasionantă creată cu inteligenţă de Lee Child îl poartă pe luptătorul rătăcitor într-o nouă aventură, astfel încât poţi să începi lectură cu oricare carte, inclusiv cu ultima lui bijuterie, ”Convinge-mă!”

   O noapte de vară într-un orăşel uitat de lume, pe lângă care trece o cale ferată, câteva case, o fermă, un lan de grâu şi un cadavru al unui detectiv, suficient de masiv cât să fie nevoie de unelte speciale.Temându-se că dacă îl îngroapă în lanul de grâu lucrurile pot fi văzute şi din satelit de cei care l-ar caută, ei îi sapă groapa lângă clădirea fermei, cu retroexcavatorul, pe care erau montate patru reflectoare, siguri că nimeni nu-i poate vedea la miezul nopţii, la cinci ore după trecerea trenului de seară şi cu şapte ore înainte de trenul de dimineaţă. Aşa că au avut grijă să-l îngroape adânc pe detectivul Keever.
   Doar că una e planificarea şi altul e jocul realităţii…

   Trenul de seară a trecut chiar la miezul nopţii din cauza unui blocaj de locomotive petrecut în sud. Trecerea trenului i-a surprins puţin, dar nu mai aveau ce face decât să continue după ce s-a aşternut liniştea.
  Cam la 30 de km de fermă, în gară, trenul a încetinit şi a coborât un singur pasager Jack Reacher, aflat în una dintre peregrinările lui. Jack a fost intrigat mai întâi de numele localităţii ”Mother”s Rest”, gândindu-se că-i un nume excelent pentru o haltă feroviară. Îşi imaginase şi o poveste, cum că drumul de căruţe vechi se întretaie cu calea ferată, că o femeie născuse cândva acolo, că şirul de căruţe fusese nevoit să facă popas şi peste timp cineva se gândise să construiască pe acel loc un orăşel ca un memento. Se aştepta să găsească un monument, un muzeu şi fiindcă nu se grăbea nicăieri hotărăşte să facă un ocol. Dar spre dezamăgirea lui a dat peste construcţii agricole, un motel, un restaurant, un magazin.

   În gara întâlneşte o femeie asiatică, cam la 40 de ani, cu constituţie atletică, care iniţial se bucură, dar rămâne nedumerită după ce îl vede mai bine pe Jack. Se aştepta la altcineva, nu la un tip masiv ca şi Jack, dar îl duce totuşi la motelul unde era cazată.
   Tipul de la motel îi dă o camera, apoi raportează cuiva că “a mai venit un tip” şi după ordinul primit păzeşte curtea şi pe ocupanţii celor două camere toată noaptea.

   Dimineaţă Jack se plimbă la pas prin oraş, căutând un muzeu, un mausoleu, o urmă care să arate că pe acolo trecuseră căruţele în drumul lor spre vestul sălbatic, dar rămâne dezamăgit de ceea ce vede. Remarcă că e urmărit de un băiat de vreo 12 ani care se dovedeşte a fi nepotul administratorului de la motel.
  La restaurant o reînâalneste pe femeia din gară, necăjită că nu apăruse nici acum colegul ei. Michelle Chang, fosta agent FBI, acum într-o reţea de detectivi particulari, este intrigată de apariţia lui Jack şi vrea să afle ce anume cercetează. Până la urmă Chang îi spune că au o operaţiune în desfăşurare, dar colegul ei din Oklahoma City, venit în oraş cu trenul să cerceteze ceva a dispărut, după ce apucase totuşi să o cheme să-l ajute. Nu-l găseşte nicăieri, nu-i găseşte nici notiţele, aşa că nu ştie la ce anume lucra.

   Iniţial Jack e hotărât să plece, dar în periplul său prin oraş remarcă atitudinea ostilă şi comportamentul ciudat al unor localnici. Apoi în garp coboară din tren un tip slăbuţ, cam de 50 de ani, cu o geantă mică de piele în mâna, care este întâmpinat de tipul de la magazinul de piese de schimb, condus la motel şi cazat.
   Intrigat de comportamentul celor din oraş Jack hotărăşte să mai rămână. Noaptea recepţionerul păzeşte din nou curtea şi dimineaţă Jack vede că pe călătorul sosit seară îl ia un tip cu un Cadillac. Oare unde îl duce?
   E ciudat mai ales că maşina nu are plăcute cu numere şi-l recunoaşte pe şofer ca fiind tipul de la biroul de Western şi FedEx.

   Ajutată de Jack, Chang cercetează camera lui Keever. Găseşte un bilet cu un număr de telefon din L.A. şi o notiţă -200 de morţi_ şi hotărăsc să meargă la Oklahoma City să verifice biroul.
   Pe drum sunt atacaţi şi gata să fie răniţi de doi tipi într-o maşină roşie care le spun să nu mai revină în oraş, susţinând că sunt nepoţii celui de la motel. Scapă de ei şi ajung acasă la Keever, dar constată că cineva le-a luat-o înainte şi nu găsesc nimic despre cazul la care lucra. În casa lui Keever găsesc totuşi o revista LA Times cu un semn de carte pus la un articol al lui Westwood. Pe semnul de carte figura acelaşi număr de telefon ca pe bileţel, numele orăşelului ”Mother”s Rest” şi un nume Maloney. Sună la numărul de telefon şi-şi dau seama că e numărul jurnalistului.

   Aşa că îl roagă pe Westwood să vadă din miile de apeluri, despre diferite conspiraţii, unul pe care să-l fi refuzat şi care să revină apoi cu alt nume şi număr de telefon şi să vadă la ce crime se referise detectivul pe bileţel.
   Apoi se întorc în “Mother”s Rest” hotărâţi să descopere ce s-a întâmplat cu detectivul. Sunt cazaţi la motel fără probleme, dar dimineaţa văd o femeie în vârstă, îmbrăcată în alb, plecând cu acelaşi Cadillac. Caută prin tot oraşul şi se interesează dacă există un tip pe care-l cheamă Maloney, îl reîntâlnesc şi pe băiatul de la Western care le spune că din când în când face şi pe taximetristul
    Explicabil, dar pentru cine şi pentru ce loc?

   La întoarcere îşi găsesc bagajele în faţă motelului şi sunt somaţi de un grup ostil să plece.
   Pentru moment pleacă. În urmă lor, în oraş, un grup de 8 oameni au întâlnire şi votează punerea lor sub supraveghere şi la nevoie chiar eliminarea lor. Însărcinaţi cu această sunt un grup de ucrainieni conduşi de Mercenko, oameni care lucrau pe onorarii foarte mari.
    Jack şi Chang merg în L.A. să-l întâlnească pe Westwood, să afle ce anume cerceta Keever şi de ce avusese nevoie de întăriri. Reuşesc să dea de omul care-l sunase pe ziarist Peter McCann şi merg să discute cu el. Dar ajung târziu, este omorât de cei care încearcă apoi să-i ucidă şi pe ei.
    Află totuşi că Peter avea un fiu Michael care dispăruse, dar şi o sora Lydia Lair căreia îi povestise totul. Lydia le povesteşte despre nepotul ei un tip deprimat şi nefericit care a dispărut şi despre căutările lui Peter. Din nou sunt atacaţi, dar Jack salvează situaţia şi pe membrii familiei Lair.

   Aşa îşi dau seama că urmărirea continuă, îl identifică cu ajutorul foştilor colegi al lui Chang, pe Mercenko, omul care se ocupă de treburi murdare şi avea un contract pe numele lor. Jack îl omoară pe Mercenko, aşa că urmărirea lor încetează. Cu ajutorul unui prieten al ziaristului, un hacker, reuşesc să descopere situri şi mesaje din Deep Web, o reţea underground şi o filiera prin care se asigura moarte asistată, celor ce doreau acest lucru din diferite motive.
    Şi totuşi întrebarea cheie e cum puteau câştiga cei din reţea atâţia bani?!

   Jack, Chang şi Westwood îşi pun la bătaie toate resursele, relaţiile, cunoştintele şi dau de capătul poveştii. O poveste incredibilă şi monstruoasă!
    Descoperă şi elimină monştrii cu chip de om din “Mother”s Rest”.
    Este incredibil ce pot face oamenii pentru bani, faima sau pur şi simplu din amuzament şi mai ales “pentru că pot”!.

    Până la urmă rămâi şocat de ce monştrii se pot ascunde sub chipul unor oameni aparent normali.
    Ce află cei trei, cu ce se confruntă, cum scapă, care e afacerea reală, puteţi află citind cartea.

   Îmi place stilul lui Lee Child nu numai pentru modul aproape cinematografic de redare a poveştii, dar şi pentru felul în care ne prezintă gândurile, abilităţile şi acţiunile eroului datorate anilor de pregătire intensă.
    Realizezi că Jack Reacher nu este vreun erou de poveste, ci un om în carne şi oase, foarte bine antrenat să gândească, să analizeze, să lupte.

   M-a dezamăgit puţin când am văzut că în ecranizări rolul lui Jack este jucat, foarte bine de altfel, de Tom Cruise, poate pentru că din descrieri mi-l imaginăm mai masiv.
    Dar: ”Avertisment: după ce l-ai cunoscut pe Jack Reacher, vei deveni dependent, aşa că fii pregătit.”
    Evening Standard afirmă: ”Reacher, care şi-a câştigat de mult o imagine de legendă, e la urmă urmei, o fiinţă omenească…Lee Child povesteşte magistral: précis, laconic, încărcat de tensiune.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

Acţiunea Mascarada, de Gayle Lynds

Titlu original: Masquerade

Traducere: Viorel Ciocan

Editura: Lider

Număr pagini: 457

   Gayle Lynds s-a născut în Nebraska, a copilărit în Iowa unde a şi terminat “University of Iowa” cu specializarea în jurnalism. Şi-a început cariera ca reporter de investigaţii la “Arizona Republic”. Publică scurte povestiri literare sub propriul nume şi romane de ficţiune (pulp fiction) sub diferite pseudonime: G.H.Stone, Gayle Stone, Nick Carter şi Dan Pendleton. De asemenea o serie de romane “YA mistery novel”.
    Împreună cu Robert Ludlum publică 3 romane din seria “The Covert –One”. În 2004 a fondat “Internaţional Thriller Writers” unde împreună cu David Morrell a devenit co-preşedinta.
   A luat diferite premii şi distincţii de prestigiu, iar romanul “The Hades Factor” scris împreună cu Robert  Ludlum a fost ecranizat într-o miniserie la CBS în 2006.
     Primul ei soţ romancierul Dennis Lynds moare în 2005, se recăsătoreşte cu judecătorul John C. Sheldon şi se stabileşte în Maine.
   Împreună cu Robert Ludlum scrie 3 romane, apărute şi în limba română: ”Proiectul Hades” (The Hades Factor-2000), ”Opţiunea Paris” (The Paris Option-2002), ”Codul Altman” (The Altman Code-2003).
Singură publică romanele: ”Acţiunea Mascarada” (Masquerade-1996), ”Mozaic”(Mosaic-1998), ”Marea schimbare” (Mesmerized-2001), ”Conspiraţia Spirală” (The Coil-2004), ”The Last Spymaster”-2006, ”The Book of Spies”-2010 şi “The Assassins”-2015.

“Într-o lume a oglinzilor distorsionate în care îi este aproape imposibil să distingă adevărul de “scenariile” construite special pentru a o debusola, protagonista se lansează într-o misiune extrem de dificilă: salvarea propriei persoane. Curând, Sarah se află în dublă ipostază de vânat-vânător, fiind desemnată să-l anihileze pe Carnivor-un periculos asasin internaţional, animat de aceleaşi intenţii faţă de ea.”

   “Acţiunea Mascarada” este romanul în care facem cunoştiinţă cu câteva personaje pe care le vom regăsi şi-n “Conspiraţia Spirală”.

   Doar că aici personajul central este Sarah Walker, jurnalistă şi verişoara lui Liz Sansborough, nepoata Carnivorului. Sarah începuse să lucreze la nonconformistul jurnal “Santa Barbara Independent”, apoi scrisese articole din lumea artistică pentru revistele “Los Angeles” şi “California”. Editoarea de la “Vanity Fair”-Tina Brown o angajase pentru revista “Talk”, o revista importantă care se ocupă de celebrităţi. Devenise curând cel mai important reporter de interviuri de la “Talk” apoi senior editor.
    Avea un frate mai mare Michael, un spirit neliniştit ca şi ea, interesat de toate vietăţile posibile.
   Tatăl ei Hamilton Walker, fusese dat spre adopţie, abuzat fizic, bătut, înfometat, totuşi ajunsese un respectat profesor de engleză la colegiul din Santa Barbara.Tatăl şi mama ei Jane, se înţelegeau foarte bine, se căsătoriseră din dragoste, se iubeau şi se respectau şi acum. Doar bunicul matern nu-şi înghiţise ginerele” pentru că îi lipsea ambiţia”. Otto Sansborough îşi dedicase viaţa obţinerii puterii şi succesului, fusese un avocat important pe Coasta de Vest, un “adevărat rechin”, despre care Sarah auzise că a fost şi un bandit, un hoţ şi un escroc..

   Părinţii ei îşi vânduseră casa, puseseră bani în bancă, şi cu cei rămaşi îşi plătiseră locurile la un sanatoriu de lux în Arizona care avea şi teren de golf. Spre “norocul” lor câştigaseră un premiu oportun de la OMNI-American, un premiu pentru pensionari, o reducere de 10% la preţul locurilor. Aşa că acum trăiau într-un complex elegant şi luxos pentru pensionari.
    Michael devenise antropolog, şi era plecat într-o expediţie în Himalaya.

   Cam în aceeaşi perioadă Sarah făcuse o operaţie estetică, voia doar mici retuşuri, dar ajunge să aibă faţa unui star de cinema, abia mult mai târziu realizează că seamănă acum perfect cu verişoara ei Liz .
   Sarah nu-şi cunoscuse verişoara, ştia doar că mama ei avea un frate Harold-Hal, însurat, care trăia la Londra şi avea o fiica de vârsta ei. Bunica lui Liz le făcea fursecuri ei şi lui Michael când o vizitau şi ea nu-şi pusese prea multe întrebări despre Hal crezând că semăna cu bunicul ei Otto, ceea ce ar fi explicat tăcerea mamei în privinţa lui. Sarah se ataşase mai mult de srăbunica Firenze care locuia la Santa Barbara şi era cea mai vârstnică rudă a ei pe care o ştia. Bunicii lui Sarah muriseră când ea era mică într-un accident pe un iaht.
Sarah nu se căsătorise niciodată, deşi avusese de-a lungul anilor câteva legături, dar ea avea “un suflet neliniştit” şi era parcă mereu cu bagajele făcute.

   Dar toate astea le va afla Sarah mai târziu, şi tot atunci se va întreba cât din întâmplările ”bune” venite la fix pentru familia ei erau reale sau fuseseră aranjate.
   Cam în perioada când ai ei au plecat la sanatoriu şi Michael în Himalaya, Sarah îl cunoaşte pe Gordon, un bărbat aparent calm, tandru şi echilibrat. Se întâlnesc şi beau un ceai împreună, apoi se pare că Sarah are un accident şi nu-şi mai aminteşte nimic.

  Gordon pare singura ei ancora deşi nici pe el nu şi-l aminteşte. El îi spune că a avut un accident, că este amnezică, că este soţia lui şi o va ajuta să-şi revină. Doctorul adus de el pe nume Allan Levine i-a prescris un tratament cu pastile antidepresive ca s-o ajute. Când ea spune că nu mai vrea pastile Gordon îi spune că trebuie să se refacă, că ea este agent C.I.A. şi că misiunea ei ar fi “să pună mâna “pe Carnivor, un ucigaş plătit pe care se pare că-l cunoaşte.

   La început, influenţată şi de pastile, Sarah acceptă tot ce-i spun Gordon şi Levine, cum că ea ar fi de fapt Liz Sansborough, că Sarah Walker era un nume folosit de ea când lucra sub acoperire, că de fapt Carnivorul o urmarea pentru că îi văzuse faţa, şi nimeni care-l văzuse nu supravieţuia. Atacul asupra ei şi a lui Gordon, aparenta moarte a unuia dintre atacatori, ucis se pare de ea, desăvârşesc minciuna care i s-a spus. Aşa că i se pare firesc să accepte să meargă la “Fermă”, tabăra de antrenament a C.I.A.

   Aici, supravegheată în permanenţă de Gordon, omul lui Hughes Bremner-adjunct C.I.A., Sarah face multe antrenamente dure, extenuante, dar are şi flashuri de memorie. Hotărăşte să nu mai ia antidepresivele prescrise de doctor, dar o face pe ascuns deoarece şi Levine şi Gordon se opun cu înverşunare.
    De data asta Sarah îşi aminteşte multe lucruri şi nume, se furişează noaptea şi cercetează dosare secrete, aşa află detalii despre viaţa şi familia ei, vede poza lui Liz şi îşi dă seama că e înşelată şi doar un pion în lupta celor mari.

   Doar directorul taberei, Asher Flores, un tip nonconformist, retrogradat pe acest post, care nu-l putea suportă pe Gordon este intrigat de anumite lucruri şi pune întrebări, accesează dosare, ceea ce-i aduce o altă mutare disciplinară. Nu ştie ce să facă, dar plimbându-se şi meditând noaptea o vede pe Sarah, care încearcă să fugă şi dintr-un impuls hotărăşte s-o ajute şi fug amândoi.
    Sunt daţi în urmărire şi vânaţi atât de poliţie cât şi de proprii colegi, deveniseră persoane non-grata în agenţie. De fapt o voiau în viaţă doar pe Sarah, lucru care îi şi îndârjeşte şi mai mult.
    Pe de altă parte membrii unui puternic consiliu, al cărui preşedinte era Hughes Bremner, adjunct C.I.A., iniţiază acţiunea ”Mascarada”. Cu trei luni în urmă Carnivorul trimisese un mesaj unui număr de patru state, unde acţionase, susţinând că e obosit şi în schimbul unei retrageri protejate îşi va dezvălui loviturile:

“Scotea la licitaţie un nepreţuit depozit cu cele mai mari secrete ale globului, iar Marea Britanie, Franţa, Germania şi Statele Unite erau invitate să participe.”

   Deşi preşedintele se opusese să acorde azil unui asasin, directoarea C.I.A.-Arlene Debo şi Hughes Bremner îl convinseseră să-l lase pe el, pe Hughes, să reprezinte S.U.A. şi să vadă ce materiale are Carnivorul.
Dar Hughes, care conducea din umbră şi organizaţia Mustang, voia de fapt să-l elimine pe Carnivor înainte de-a spune prea multe, fiecare având multe de ascuns şi fiecare ţară folosind la un moment dat talentele asasinului. Aşa că declanşase în acelaşi timp acţiunea Mascarada în care Sarah, datorită asemănării cu Liz, era un pion important. Doar că era necesară deplină ei cooperare şi ascultare pe care voia să le realizeze cu ajutorul lui Levine.

   Agentul veteran C.I.A., Lucas Maynard, numărul 1 în consiliu, îşi dă seama că Hughes urmăreşte alte considerente, dar şi el avea agenda lui, aşa că încearcă să-şi asigure bătrâneţile oferindu-i subsecretarului de stat Clare Edwards, fost agent şi el cândva, nişte documente preţioase. Cunoscându-i lui Edwards dorinţa de parvenire şi de putere e sigur că va fi interesat. Maynard deşi bătrân şi bolnav de diabet, era îndrăgostit, avea o relaţie cu o tânăra ziaristă Leslee Pousho. Ţinuse totul foarte secret şi voia să dispară cu ea împreună, dar şi cu ceva bani.
    Doar că oamenii lui Hughes îl urmăresc şi află…

   Aşa că Maynard şi Edwads sunt ucişi, doar că primul apucase să-i spună iubitei adevărul şi să-i dea toate documentele. Ea va încerca să publice câteva articole, dar este găsită, atacată şi aproape ucisă, salvarea îi vine de la cine nu te aştepţi, soţia lui Hughes care deşi alcolică îşi dă seama de cruzimea şi necinstea soţului.
Sarah şi Asher deşi urmăriţi şi vânaţi reuşesc să pună cap la cap lucrurile şi să afle multe informaţii. Dar sunt din nou prinşi şi Sarah că să-l salveze pe Asher (apare aici şi o poveste de dragoste) acceptă să revină în program. De data asta Levine îi dă o substanţă mai puternică, încearcă să-i inoculeze ideea că Liz verişoara ei ar fi amanta Carnivorului şi că Sarah luându-i locul la negocieri îl va ucide pe asasin.

   Sarah şi Asher descoperiseră şi firme înfiinţate de C.I.A. prin care se derula spălarea de bani, îşi dau seama şi cum au fost urmăriţi, descoperă clinica “Je suis chez moi”, unde Levine făcea experimente, dar îi şi trata şi chiar întinerea pe mulţi oficiali şi multe personalităţi.
    Doar că de asta dată va fi vorba şi de-o operaţiune numită “La Grandeur”, care era menită să paralizeze piaţa monetară, şi-n timp ce se căutau vinovaţii Hughes avea de gând să dispară cu banii într-un paradis tropical.

  Vor reuşi Sarah şi Asher ajutaţi de câţiva spioni veterani să descâlcească tot ghemul şi să descopere vinovaţii?
Se va preda Carnivorul?
Cine este acesta şi ce legătură are cu Liz?
De ce vor Hughes şi acoliţii lui să fie omorât asasinul înainte de-a vorbi?
Ce va face Liz, care de fapt era agent C.I.A?
Ce vor face în continuare Sarah şi Asher?
Scapă sau moare Carnivorul?
Iată întrebări la care veţi găsi răspuns doar citind cartea.

   O carte plină de secrete, minciuni, adevăruri spuse pe jumătate, poveşti noi şi vechi, rivalităţi, prietenii şi duşmănii şi din nou totul bazat pe cele mai vechi păcate: orgoliu, sete de bani, mărire şi putere.

“O lectură electrizantă, generată de dinamismul acţiunii, răsturnări surprinzătoare de situaţii şi un final pe măsură.”
Aceasta este Mascarada!!!

Cartea Acţiunea Mascarada de Gayle Lynds este oferită pentru recenzie de targulcartii.ro

by -
4

Meniu: (ciorbă de legume, tocăniţă de pui, baton)

1.Aperitiv: salată cu ton

-o cană de orez o punem la fiert în apă cu sare şi vegeta
-când orezul este fiert îl strecurăm şi-l punem într-un castron
-adăugăm 2 cutii de ton mărunţit în ulei şi o cutie de porumb (fără apă), potrivim de sare, piper şi zeamă de lămâie
-opţional se pot pune feliuţe de măsline
-amestecăm totul şi lăsăm măcar o oră să se pătrundă aromele

2.Ciorbă de legume (Vero)

-tăiem mărunt 2-3 cartofi,,un dovlecel,,o conopidă mică
-2 morcovi,,un pătrunjel,1 păstârnac le dăm pe răzătoarea mare
-o ceapă mică o tăiem mărunt şi o punem la călit în puţin ulei, adăugăm zarzavatul, restul legumelor, apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, boia sau roşii (sau bulion), praf de chimen
-când legumele sunt fierte adăugăm verdeaţă (în ce combinaţie vă place) şi mai lăsăm să dea câteva clocote

3.Tocăniţă de pui:

-un piept de pui tăiat bucăţele
-2 cepe tăiate peştişori şi un ardei tăiat felii subţiri le călim în puţin ulei, adăugăm şi carnea apoi apă şi punem la fiert
-adăugăm după gust sare, piper, chimen praf, boia sau roşii, coriandru praf, cury, puţin cimbru şi puţin oregano
-când ingredientele sunt fierte putem lasa aşa sau punem un pic de mărar
-se poate servi cu mămăligă

4.Baton:

-1kg zahăr
-500 gr lapte praf (gras)
-un pachet de unt sau Rama
-200ml apă, cacao, esenţă de rom, 1-2 linguri de cafea (praf)
-stafide sau alune, sau bucăţele de nucă, sau fructe confiate
-zahărul şi apa se pun la fiert până se leagă, adăugăm margarină amestecând până se topeşte
– amestecăm şi dăm prin sită praful de lapte, cacao, cafeaua (opţional)
-punem amestecul de praf în siropul de pe foc, omogenizăm bine
-adăugăm esenţă de rom şi stafide sau ce vrem să mai punem
-într-o tavă punem o foaie de celofan, turnam compoziţia, o nivelăm şi lăsăm să se răcească şi să se întărească
-o tăiem bucăţi cât de mari vrem
-dacă vreţi ciocolată albă nu puneţi cacao, puteţi pune 1-2 linguri de cocos

Poftă bună!

by -
8

Cassandra Compact, de Robert Ludlum şi Philip Shelby-recenzie

Traducerea: Anca-Irina Ionescu
Editura: Lider-Editura Luceafarul
Număr pagini: 392

   Robert Ludlum (n. 25 mai 1927 New York City – d. 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller. Cele 27 de romane ale sale, care au însumat între 290 şi 500 de milioane de cărţi publicate, au apărut în 33 de limbi şi 40 de ţări. Ludlum a folosit în publicarea cărţilor sale şi pseudonimele Jonathan Ryder şi Michael Shepherd.
A scris câteva romane în colaborare cu Gayle Lynds şi cu Philip Shelby. Multe dintre cărţile sale au fost ecranizate cea mai cunoscută fiind Seria Bourne.
Philip Shelby s-a născut la Montreal, licenţiat în drept la McGill University, locuieşte în Los Angeles. Este scriitor cu normă întreagă de romane poliţiste. A scris în colaborare cu Robert Ludlum-Cassandra Compact şi singur romanele : ”Atac la preşedinte”, ”Jocuri Murdare”, ”Oaza Viselor”, ”Printre şacali”.

“Fără cei curajoşi, unde am fi ajuns?”
“De astă dată, avem şansa să stopăm monstrul în loc să trăim oroarea pe care poate s-o răspândească.”
“Un virus…
A vrut să fie primul, mi-a luat locul! Înseamnă că avea nevoie de dispozitivul special pentru experimente…”

   Protagonistul romanului este Jon Smith, colonel şi doctor cercetător în armată. După eşecul monstruosului “proiect Hades” (“Proiectul Hades”-Robert Ludlum-Gayle Lynds) şi moartea groaznică a logodnicei lui Sophia Russell, cercetătoare ca şi el la Institutul de Cercetări în domeniul bolilor infecţioase al Armatei SUA, Jon îşi dă demisia.
Dar preşedintele SUA- Castillo sătul de eschivările şi luptele dintre servicii îşi înfiinţează propriul serviciu, o organizaţie cunoscută sub numele de Serviciul de Operaţiuni sub Acoperire Unu.

   Klein conduce serviciul fiind ochii şi urechile preşedintelui. Prea puţini îl cunoşteau la Pentagon unde avea un birou mic înghesuit şi părea un funcţionar şters, dar conştiincios. De fapt, în spatele micului birou se afla adevăratul loc de muncă a lui Klein, încăperea cu cea mai modernă aparatură şi o secretară-asistentă eficientă, cumnata lui, singură ca şi el din cauza morţii soţului. De aici îşi conducea liniştit, dar sigur, mica armata, încercând să contracareze toate situaţiile explozive.

   Agenţii lui Klein erau oameni calificaţi, care din anumite motive nu se puteau încadra în structuri rigide şi mai ales oameni singuri, fără familie, care cunoşteau riscurile şi pericolele la care se supun.
Klein primeşte o alertă şi-l trimite pe Jon să-l aducă în state pe Iuri Danko, colonel în Divizia de Informaţii Medicale a armatei ruse. Danko semnase un acord de colaborare cu Klein, de fapt cu organizaţia şi faptul că renunţă la tot însemna că descoperise ceva foarte important şi periculos.

  Jon este trimis urgent la Veneţia după rus, dar îşi asigură spatele apelând la un vechi prieten Peter Howell, fost agent la serviciile speciale ale armatei şi la MI6. Peter se “pensionase” dar era solicitat în continuare la anumite cazuri, datorită experienţei şi pregătirii sale.

   La întâlnirea lui Danko cu Jon, cei doi sunt atacaţi şi rusul este ucis. Pare un atac mafiot şi Jon îi urmăreşte pe ucigaşi, dar barca acestora este aruncată în aer. Explozibilul fiind cel mai nou produs al Armatei SUA.
Peter pretinde că e medic şi verificându-l pe Danko găseşte în buzunarul lui o hârtie cu un text scris de mână codificat, cu un singur cuvânt inteligibil_”Bioaparat”-centrul rus pentru cercetare în domeniul armelor biologice, proiectare şi fabricare.

   Jon se întâlneşte cu Klein la NASA, verifică datele decriptate din biletul lui Danko care preciza că virusul e în stadiul doi şi nu mai poate fi îmbunătăţit decât în state în condiţii speciale. Viruşii periculoşi erau depozitaţi la Institutul de Cercetare al Armatei în SUA şi la Bioaparat în Rusia.
Jon descoperă cu groază că este vorba în bilet despre virusul variolei, aşa că se hotărăsc să ceară şi ajutorul ruşilor. Castillo discuta cu omologul său rus şi sprijiniţi şi de omologul şi prietenul lui Klein din Rusia încearcă să dea de capăt poveştii.

   Tot la NASA, Jon o întâlneşte pe Megan Olsen, prietenă din copilărie a Sophiei, cercetătoare şi ea, acum pregătindu-se pentru cercetare pe naveta spaţială Discovery.
Jon pleacă în Rusia unde cu ajutorul lui Kirov, colonel în armată, cercetează cum au dispărut fiolele de la Bioparat şi descoperă spionul în persoana Larei Teleghina, aghiotanta colonelului.
Intervenţia unui asasin rus Beria, îi face să piardă timp şi fiolele sunt aduse în SUA.

   În timpul acesta la Veneţia, Peter cercetează explozia care i-a omorât pe cei doi mafioţi, fraţii Rocca. Comisarul Dionetti cooperează dându-i lui Peter date despre locaţia grupării fraţilor în acelaşi timp avertizându-i pe ceilalţi, convins că Peter nu scapă din Sicilia. Doar că lui Peter anumite lucruri i se par ciudate aşa că e foarte prudent.

   După multe aventuri, urmăriri, mulţi morţi, Jon reuşeşte cu ajutorul lui Peter şi a lui Randi, sora Sophiei, ea însăşi agent CIA să afle că fiolele furate de la ruşi au ajuns în state la concernul farmaceutic Bauer-Zermatt.
Profitând de dorinţa de putere şi lăcomia oamenilor, Karl Bauer orchestrează toată povestea ajutat fiind şi de oameni ca generalul Richardson, Price-director adjunct al Agenţiei de Securitate, comisarul Marco Dionetti, maiorul Lara Teleghina, cercetătorul Adam Treloar pe care-i transformă în victime ale asasinului Beria, încercând până la final să şteargă toate urmele care duceau la el.
Ultimul pas era dezvoltarea virusului în condiţii spaţiale, aşa că foloseşte naveta Discovery şi pe cercetătorul Dylan Reed să încerce virusul, astfel rezultat, pe membrii echipei.

   Este imposibil să povesteşti o carte cu atât de multă acţiune, aşa că, dacă vreţi să urmăriţi acţiunea, aproape ca pe un film, citiţi cartea.

   Mulţi oameni buni şi răi, fiecare condus de propriile sentimente şi raţiuni, multe întâmplări bazate pe prezent sau pe legături cu trecutul, orgolii, lăcomie, sete de putere, călătorii şi aventuri.
Ca de obicei la cărţile lui Robert Ludlum rămâi şocat la final când îi afli pe toţi vinovaţii şi îţi dai seama că nu numai că “nimic nu e ce pare a fi”, dar şi că lumea stă pe “un butoi cu pulbere”

Sper că v-am făcut curioşi aşa că…. “lectură plăcută”!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
3

Meniu: (chiftele reci, ciorbă de gulii, ciuperci umplute, chec)

1.Aperitiv: Chiftele reci (Călina)

1 cană de linte roşie
1 cană de bulgur (bulgur măcinat fin)
1 ceapă medie
2 linguri de pastă de tomate
ulei
lămâie
pătrunjel tocat mărunt
mărar (opţional)
fulgi de ardei iute
chimion măcinat
sare şi piper
salată verde

   Se pune lintea să fiarbă în 4 căni de apă (se măsoară apă cu aceeaşi cană cu care s-a măsurat şi lintea). După ce a fiert lintea (aprox 10-15min) se adaugă cana de bulgur se amestecă bine de tot, se ia oala de pe foc şi se acoperă cu un capac. Se lasă acoperit încă vreo 10 min. Între timp se căleşte în ulei ceapa tăiată mărunt şi se adaugă cele 2 linguri de pastă de tomate. Împreună cu restul ingredientelor ( pătrunjel, sare, piper, chimion măcinat, zeamă de la o jumătate de lămâie) se adaugă în compoziţia de linte şi bulgur. Se amestecă şi se lasă la răcit.
După ce compoziţia s-a răcit se formează chiftelele (udaţi mâinile pt a le forma mai uşor).

2.Ciorbă de gulii:

-o gulie mare curăţată şi tăiată beţişoare
-un morcov +un pătrunjel +un păstârnac le dăm pe răzătoarea fină, le punem în oală cu puţin ulei şi le călim puţin (opţional o ceapă mică tăiată mărunt)
-adăugăm în oală apă şi gulia (tăiată)
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen,
-când legumele sunt fierte adăugăm verdeaţă: pătrunjel, leuştean, ţelină, tarhon tăiate ff mărunt, mai lăsăm vreo două clocote
-dregem supa cu smântână sau smântână frecată cu gălbenuş de ou

3.Ciuperci umplute:

– curăţăm ciupercile, le separăm de codiţe, le spălăm le sărăm puţin şi le punem cu gura în jos să se scurgă
-tăiem mărunt ceapa verde şi codiţele de la ciuperci şi le călim cu puţin ulei, adăugăm carne măcinată, condimente, puţină apă şi lăsăm să fiarbă până scade apa
-când e gata amestecăm cu 2-3 ouă întregi (să lege compoziţia) şi umplem ciupercile
-le aşezăm în tavă, punem puţină apă
-pe fiecare ciupercă presăram caşcaval (sau brânză) dat pe răzătoarea fină şi amestecat cu puţină smântână
-lăsăm la cuptor până se rumeneşte
-se poate servi cu o salată de vară

4.Chec:

-8 gălbenuşe de ou se freacă cu o cană de zahăr, un praf de sare, 16 linguri de apă fiartă (fierbinte) şi 6 linguri ulei
-8 albuşuri bătute spumă cu o cană de zahăr le amestecăm cu prima compoziţie (gălbenuşurile) şi cu 2 căni de făină şi un praf de copt
-putem pune în chec bucăţi de ciocolată, nucă (prăjită), stafide, fructe confiate
-punem compoziţia în tava unsă şi tapetată
-o lăsăm puţin să se răcească apoi o scoatem din tavă
-dacă aveţi tăvi mici puneţi în două (compoziţia trebuie să fie puţin mai sus decât jumătatea tăvii), puteţi coace şi în tavă rotundă sau dreptunghiulară

Poftă Bună!

by -
7

Jocuri murdare, de Philip Shelby-recenzie

Titlu original: Gatekeeper
Ttraducere:  Mihaela Simona Mărculescu
Editura: Lider
Număr pagini: 376

“Tensiune, jocuri politice, suspans, senzaţional, intrigi ce reuşesc să distrugă un pur sentiment de dragoste, ca pe o floare plăpândă ce va renaşte abia după trecerea furtunii, sînt elemente care cu siguranţă îl vor captiva pe cititor”

Un om care se crede mai presus decât ceilalţi, astfel încât dă ordinul final….
Un asasin care greşeşte şi ucide pe cine nu primise ordin….
Un senator care face un pact cu “diavolul” pentru a ajunge la Casa Albă…..
Un ambasador –doi care conduce din umbră conformându-se principiilor lui Machiavelli…
Iată motivele romanului numit nu degeaba ”Jocuri Murdare”:
“Mies van der Rohe, care era poate cel mai mare arhitect al secolului, nu înţelesese lucrul cel mai important: nu Dumnezeu se află în amănunte, ci diavolul.
Şi morală era: întotdeauna să verifici chiar şi cele mai mici detalii.”

   În urmă cu 15 ani Hollis Freemont, o copila de 11 ani era fericită. Avea o familie frumoasă, era iubită şi răsfăţată. În câteva secunde viaţa ei s-a schimbat total.
Părinţii ei şi un prieten al tatălui sunt ucişi sub ochii ei. Tatăl, despre care ştia că e ofiţer la ambasadă, stătea de vorbă cu un francez, apoi urcase cu fiica lui pe Carusel. Când tatăl fiind împuşcat, căzuse peste ea mama ei alergând spre ei îl izbise pe francez aşa că glonţul destinat acestuia o lovise în plin. Următorul glonţ îl termină şi pe francez, era 4 iulie. Prietenii părinţilor ei, Dawson Wylie şi soţia lui o luaseră pe Hollis şi o crescuseră cu dragoste. Asasinul nu a fost găsit niciodată.

   Martha Wylie fusese cea care o crescuse şi o veghease pe Hollis până la moartea ei. Chiar şi atunci îi lăsase un apartament de care ştiau numai ele două.
Hollis termină şcoala, lucrează o vreme la ambasada SUA din Santo Domingo, apoi vine la Paris, locul tragediei ei, hotărâtă să-şi exorcizeze toate amintirile neplăcute, să-şi poată continuă viaţa.
Aici îl cunoaşte pe Paul McGann, al doilea în funcţie după ambasador, şi parcă uitându-şi toate fricile îl acceptă ca prieten şi ca iubit. Mai existau mici întrebări şovăitoare, mici nedumeriri, expresii scăpate de el, dar Hollis le îndepărta pentru că-l iubea şi avea încredere în el.
Din păcate o încredere prost investită…

   Paul McGann era de 8 ani adjunct al misiunii diplomatice, dar de fapt el era adevăratul conducător al ambasadei, el lega şi dezlega toate iţele. Ambasadorul anterior, prudent îl caracterizase astfel:
“Este un ticălos, dar este ticălosul tău. Nu întinde coarda cu el, nu-l înfrunta, Lasă-l să-şi facă treaba şi vei avea imaginea unui geniu.”

   Dar un geniu malefic, adeptul lui Machiavelli, vorbind fluent 4 limbi străine, avea un mod dur şi calm de-a se comporta, nu-i pasa dacă era urât. Devenise cu timpul o persoană indispensabilă, deşi părea că-şi îndeplineşte conştiincios îndatoririle, sabotase chiar cariera unor tineri, se folosea de serviciile şi defectele oamenilor, de bârfă şi insinuări cu artă şi fineţe. Avea o putere atât de mare, încât telefoanele lui la Guvernul Francez aveau prioritate chiar şi faţă de cele ale ambasadorului.
Dar Hollis îl iubea şi-l privea cu ochii unei iubite, chiar îl prezintă lui Wylie şi se bucură când el are o părere favorabilă.

   La muncă Hollis încearcă să fie prietenă cu celelalte fete, dar numai colega ei Julie acceptă, celelalte o invidiază pentru relaţia cu Paul. Parcă şi şefa ei Susan Garcetti e cu ochii pe ea, dar se va dovedi că doar o “păzea”

   Şi iată că reactivarea “Meşterului”, un vechi asasin plătit declanşează un adevărat haos. Meşterul este contactat şi i se oferă un contract în SUA.
Paul care lucra şi pentru o organizaţie secretă, primeşte sarcina de a-l ajuta, mai ales că Meşterul începuse să fie urmărit şi de membrii ai organizaţiei secrete “Omega”, condusă de Sam Crawford.
Ei hotărăsc să vadă dacă pot afla ce contract şi ce legături are Meşterul, aşa că îl urmăresc non-stop.
Neavând pe cine folosi şi fără să-l intereseze ce părere ar avea Hollis dacă ar ştii cine este omul cu adevărat, el o roagă să-l ajute. În ultima seară petrecută împreună îi face cadou un pandantiv (de fapt cu emiţător ascuns), lucru ce o măguleşte pe îndrăgostită şi-i explică ce are de făcut.

   Apoi manevrează astfel ca Hollis să-i falsifice semnătura şi să facă tot posibilul să nu-l dezamăgească.
Aşa că, Hollis îl întâlneşte pe “Meşter”-Jones, dar îl vede pe acesta omorând un om, el o ameninţă c-o omoară şi pe ea aşa că e nevoită să plece cu el cu trenul la aeroport. Reuşeşte să-l sune pe Paul, dar acesta nu-i răspunde, ameninţată şi speriată că ar muri oameni nevinovaţi îl duce pe Jones în SUA.
Cel ucis este din echipa lui Crawford şi acesta îi urmăreşte în SUA. La sosire în aeroport Meşterul –Jones vrea s-o omoare pe Hollis, dar Crawford o salvează şi asasinul dispare. Aşa află Hollis că acesta este asasinul care i-a ucis părinţii. Încearcă să-l contacteze pe Paul, dar acesta o sacrifică din nou. Şi Hollis îşi dă seama cu ce fel de om are de-a face, mai ales când descoperă emiţătorul din medalion.

   Încercând să afle pe cine viza Meşterul şi cine îl manevrează face echipa cu Crawford, sprijinindu-se unul pe altul. Tot el îi spune că tatăl ei şi Wylie fuseseră cei care fondaseră Omega, dar tatăl ei aflase lucruri care-l făcuseră să-şi schimbe optica aşa că fusese ucis.
Urmăririle şi luptele continuă în diferite locaţii din New York şi împrejurimi. Sunt ajutaţi şi de un poliţist, singurul supravieţuitor din cei 5 care formau o organizaţie de pedepsire a răufăcătorilor. Acesta vrea să-şi răzbune colegii.

   Multe urmăriri, mulţi morţi, multe victime inutile, totul ilustrând megalomania unora, setea de putere şi cruzimea altora.
Sigur că până la urmă lucrurile se rezolva, marii vinovaţi pedepsiţi, o grămadă de răufăcători morţi.
Explicaţiile şi motivaţiile sunt surprinzătoare, chiar halucinante.
Deşi Meşterul scapă momentan ei sunt mulţumiţi că au omorât omul care dădea ordinele.
Dar la fel că şerpii, organizaţia fantomă îşi revine, un nou şef îi ia locul celui mort şi uneltirile vor continua.
Doar că Hollis şi Crawford sunt hotărâţi să-şi trăiască viaţa, dar să şi aştepte reapariţia Meşterului.

Este foarte puţin ceea ce v-am spus faţă de conţinutul cărţii, aşa că lectură plăcută!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefantcartepedia şi cărtureşti

by -
5

Meniu: (ciorbă de varză, peşte la cuptor cu legume, bărcuţe)

1.Aperitiv: salată de fasole verde

-fierbem fasolea în apă cu sare
-o legătură de ceapă verde o tăiem feliuţe, o lăsăm puţin cu sare şi o stoarcem
-punem în castron fasolea (scursă de apă, dar fierbinte) adăugăm ceapă (stoarsă) 2 roşii tăiate felii subţiri sau bucăţele
-adăugăm pătrunjel sau mărar tăiat ff fin, piper, un pic de ulei, un pic de zeamă de lămâie
-amestecăm bine, punem capacul şi lăsăm să se pătrundă aromele
-se poate servi şi de la frigider

2.Ciorbă de varză:

-spălăm varza şi o tăiem felii cât de fine ne plac
-un morcov dat pe răzătoare îl călim cu puţin ulei, opţional şi o ceapă mică, adăugăm varză şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen
-când legumele sunt fierte adăugăm verdeaţă: cimbru, pătrunjel, leuştean şi tarhon şi mărar şi mai lăsăm câteva clocote
-puteţi pune roşii sau bullion sau smântână după preferinţe

3.Peşte la cuptor cu legume:

-1-2 peşti curăţaţi, dar întregi îi condimentăm cu sare şi piper (e foarte gustos piperul cu lămâie)
-punem în tavă un strat de legume: ceapă, ardei, roşii, felii de lămâie
-aşezăm peştii deasupra şi punem apă
-aveţi grijă să se facă peştii pe ambele părţi şi mai adăugaţi apă să nu se ardă legumele
-serviţi cu cartofi piure sau orez

4.Bărcuţe  (Voichiţa)

-1 pachet de forme (găsiţi la Kaufland)
-fierbeţi 1-2 budinci de vanilie
-bateţi 250 ml frişcă
-puneţi în forme budincă, ornaţi cu frişcă şi cu fructe de sezon
-puteţi presară deasupra nucă de cocos sau ciocolată rasă.

Poftă Bună!

“Oamenii buni sunt uneori atraşi pe calea violenţei din cauza unor forţe situaţionale. Cu alte cuvinte, identităţile lor rămân suspendate într-un fel de detaşare morală."

Conspiraţia Spirala, de Gayle Lynds-recenzie

Titlu original: THE COIL
Traducerea: Croitoru Cătălin
Editura Lider
Număr pagini: 520 

   Gayle Lynds s-a născut în Nebraska, a copilărit în Iowa unde a şi terminat “University of Iowa” cu specializarea în jurnalism. Şi-a început cariera ca reporter de investigaţii la “Arizona Republic”. Publică scurte povestiri literare sub propriul nume şi romane de ficţiune (pulp fiction) sub diferite pseudonime: G.H.Stone, Gayle Stone, Nick Carter şi Dan Pendleton. De asemenea o serie de romane “YA mistery novel”.
Împreună cu Robert Ludlum publică 3 romane din seria “The Covert –One”. În 2004 a fondat “Internaţional Thriller Writers” unde împreună cu David Morrell a devenit co-preşedintă.
A luat diferite premii şi distincţii de prestigiu, iar romanul “The Hades Factor” scris împreună cu Robert Ludlum a fost ecranizat într-o miniserie la CBS în 2006.
Primul ei soţ romancierul Dennis Lynds moare în 2005, se recăsătoreşte cu judecătorul John C. Sheldon şi se stabileşte în Maine.
Împreună cu Robert Ludlum scrie 3 romane, apărute şi în limba română: ”Proiectul Hades” (The Hades Factor-2000),”Opţiunea Paris” (The Paris Option-2002), ”Codul Altman” (The Altman Code-2003).
Singură publică romanele: ”Acţiunea Mascarada” (Masquerade-1996), ”Mozaic” (Mosaic-1998), ”Marea schimbare” (Mesmerized-2001), ”Conspiraţia Spirală” (The Coil-2004), ”The Last Spymaster”-2006, ”The Book of Spies”-2010 şi “The Assassins”-2015.

   Cartea lui Gayle Lynds este o altă mărturie a faptului că trecutul influenţează mult prezentul.
Personajul central Liz Sansborough este, în momentul declanşării poveştii, profesoară de psihologie la Universitatea din California de Sud. Orele petrecute cu studenţii o pasionează şi o motivează, mai ales discuţiile libere purtate cu aceştia pe diferite teme.
La ultima ei întâlnire cu studenţii înainte de vacanţă, discuţiile se axează pe tema violenţei de-a lungul istoriei:

“Marx pretindea că violenţa este moaşa istoriei, tocmai le spunea ea. Însă fascismul nu a fost creat de aristocraţie aşa cum nici comunismul nu a fost creat de ţărănime. Ambele curente au fost rezultatul unor ideologi politici, de la Troţki şi Lenin la Hitler şi Mussolini, şi fiecare sistem politic a fost creat prin violenţă. Aceşti ideologi şi adepţii lor au apelat la ucideri în masă printr-o intoxicare ideologică-un substitut pentru religie dacă doriţi-pentru a crea o lume nouă şi un om nou. În ceea ce-i priveşte pe Stalin şi pe Hitler, aceştia au folosit terorismul şi violenţa nu numai împotriva unor armate vrăjmaşe, ci şi împotriva civililor, inclusiv a propriilor cetăţeni, aşa cum procedează şi dictatorii din zilele noastre. Saddam Hussein, Osama bin Laden, talibanii şi reţeaua al-Qaeda reprezintă cele mai recente exemple.”

   Interesant a fost şi răspunsul oamenilor obişnuiţi la evenimente, după cum precizează studenţii:

“Oamenii buni sunt uneori atraşi pe calea violenţei din cauza unor forţe situaţionale.
Cu alte cuvinte, identităţile lor rămân suspendate într-un fel de detaşare morală. Folosesc apoi justificări şi interpretări că să-şi legitimeze acţiunile. De aici scuze ca “mentalitatea de turmă” şi “puterea mulţimii” şi situaţii în care oamenii obişnuiţi ajung să comită fapte reprobabile, de o violenţă pe care nu o vor putea uită niciodată şi de care nu vor scapa toată viaţa…”

   În acelaşi timp la reţeaua de televiziune Compass Broadcasting se difuzează serialul, al cărui autor este Liz, despre războiul rece. Noul sezon urma să dezvăluie noi fapte:

“În ceea ce priveşte sezonul următor, profesorul de psihologie ne ameninţă cu dezvăluirea unor detalii pasionante, referitoare la unele dintre cele mai misterioase şi periculoase personaje ale războiului rece-asasini internaţionali precum faimosul Abu Nidal sau figurile mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin celebre, precum Carnivorul sau Abatele…”

   Altfel are o viaţă aparent normală, are un prieten Kirk, coleg cu ea la universitate şi se pregăteşte de vacanţă, o întâlnire cu verişorii ei Sarah şi Asher, ambii agenţi CIA, la Paris. Liz a lucat şi ea o vreme în cadrul agenţiei, încercând oarecum să răscumpere faptele tatălui ei, dar a renunţat foarte dezamăgită

“Pentru Companie nu există nimic sacru, nici măcar Constituţia. Un fost director explicase odată la un congres că agenţia nu reuşea să onoreze în toate ocaziile Constituţia. Asta era o altă problema referitoare la cei care preamăreau violenţa şi la instituţiile create de ei-există tendinţa că aceştia să distrugă tocmai ceea ce ar fi trebuit să apere.”

  Tatăl ei fusese Carnivorul, la început agent CIA, apoi după moartea brutală a primei soţii devine asasin plătit în slujba celui care plătea mai bine. Prin natura meseriei are acces la o mulţime de secrete şi toată lumea a presupus că avea dosare ale fiecărui client. Mama lui Liz îl sprijină la început crezând că e în slujba ţării şi a binelui, apoi află că de fapt el nu este un patriot ci un asasin plătit. Pentru Liz şocul aflării adevărului este foarte mare. Intrase la Langley, era un agent foarte bun, avea misiuni cu Sarah şi soţul ei Asher, mai mult cei de la CIA profită de asemănarea dintre verişoare şi le conving să facă mici modificări, aşa că arătau ca nişte surori gemene, lucru care le era de folos .
Dar totul se prăbuşeşte când află adevărul despre tatăl ei. Încearcă să-l convingă să se predea, dar între timp el moare într-un incendiu. La scurt timp mama ei şi fratele vitreg al acesteia Mark mor într-o explozie de gaz în apartament. Şocată şi debusolată Liz pleacă de la CIA şi găseşte un post la facultate. Pare că şi-a găsit locul, dar viaţa vine cu noi surprize.

  Urma să plece în vacanţă după ultimul curs şi petrecerea decanului. Dar lucrurile se precipită. În timp ce aleargă cineva încearcă s-o omoare. Scapă şi vrea să meargă la poliţie, dar Kirk îi spune că-l va chema pe ajutorul de şerif să-i ia declaraţia. Seara ajunge mai târziu la petrecere şi surprinde o discuţie între Kirk şi decan şi-şi dă seama că nu numai că numirea i-a fost aranjată, dar şi că e supravegheată continuu de cei doi pe care-i credea prietenii ei. Din nou cineva încearcă s-o omoare, altcineva, cel pe care-l credea ajutorul de şerif, o salvează.

   Aşa îşi dă seama că toată liniştea ei fusese aparentă, că nu a scăpat niciodată de agenţie şi se trezeşte între două grupuri de interese. Dar problema este cu atât mai serioasă cu cât la Paris Sarah este răpită şi Asher împuşcat ajunge la spital. Şi ce e mai ciudat toată lumea şi buni şi răi caută dosarele Carnivorului, pentru că unii oameni în funcţii înalte au fost şantajaţi, iar alţii s-au sinucis.
Dar Liz nu ştie nimic de dosare şi e sigură că dacă ar fi existat au pierit în explozia din apartamentul mamei ei. Aşa că pleacă la Paris hotărâtă să-l ajute pe Asher s-o găsească pe Sarah.

   În cealaltă parte de lume Simon Childs, agent sub acoperire, află unele lucruri în legătură cu tatăl său, văr prin alianţă cu mama lui Liz. Sir Robert se sinucisese cu ceva timp în urmă, lăsând multe necunoscute. Simon află de la bancherul lui că şi sir Robert la fel ca toţi ceilalţi care apelaseră la Carnivor au fost şantajaţi de cineva despre care s-a presupus că ar avea dosarele asasinului. Cercetările îl duc la Paris unde împreună cu Liz încearcă să afle ce se întâmplă, mai ales că Asher fusese şi el răpit din spital şi dus cu Sarah în nord, în Scoţia.

   Cei doi sunt pe cont propriu, izolaţi de propriile agenţii (Simon lucra pentr M16), la ordinele şi presiunile unor şefi de foarte sus. Lupta care se dă este pentru dosare, pe de-o parte toate organizaţiile mari internaţionale CIA, FBI, M16, pe de altă parte un grup select de persoane numit Spirala, O organizaţie în sânul altei organizaţii mai mari, Nautilus, formată din cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din lume.
Grupul Spirala era format din 7 oameni care aveau nume de tităţi, oameni care lucrau în diferite domenii, puterici şi influenţi voiau să conducă lumea, dar şi să-şi protejeze investiţiile. Din nou dorinţa de putere şi lăcomia…

   Dar morţile recente ale unor oameni influenţi, doi chiar din Spirală, precum şi ordinele contradictorii îi fac să înţeleagă că între ei se ascunde un trădător.
Liz şi Simon trebuie să se apere pe ei, să-i salveze pe Sarah şi Asher şi să găsească vinovaţii.
O plimbare prin ţări diferite, între grupări diferite, mulţi oameni ucişi în jurul lor, comploturi la nivel mondial, asasini plătiţi, lupte, şi mai ales un final exploziv şi surprinzător, deşi cu happy end, sunt ingredientele unui roman de succes.

   Sincer, nu te poţi opri din citit de la prima până la ultima filă.
Dacă v-am făcut curioşi citiţi cartea, credeţi-mă, cărţile autoarei merită.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

Meniu: (supă cremă de broccoli,piept de pui cu sos de lămâie,napolitane cu cremă de suhaida)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-o legătură de ceapă verde tăiată cât de mărunt vă place, se lasă puţin cu sare, apoi o stoarcem
-un castravete tăiat felii subţiri, îl lăsăm puţin cu sare şi-l stoarcem
-punem într-un castron ceapa, castravetele, 2 roşii tăiate felii, un ardei tăiat felii subţiri
-adăugăm pătrunjel sau mărar tăiat mărunt, sare, piper, puţin oţet balsamic şi amestecăm
-presăram brânză dată pe răzătoare sau caşcaval, servim după ce a stat puţin la rece

2.Supă cremă de broccoli:

-punem la fiert buchetele de brocoli cu un morcov, un pătrunjel, un păstârnac şi 1-2 cartofi mici
-dăm legumele fierte prin blender, adăugăm zeama în care au fiert legumele să fie de consistentă unei smântâni
-adăugăm sare, piper, mărar tăiat ff mărunt
-dregem cu smântână
– se poate servi cu crutoane

3.Piept de pui cu sos de lămâie:

-punem feliile de piept în cratiţă la fiert
-adăugăm sare, piper, cury şi felii de lămâie (curăţaţi coajă subţire şi lăsăm învelişul alb)
-când carnea este fiartă adăugăm în apă smântână şi mai dăm câteva clocote
-servim cu cartofi piure sau mămăligă

4.Napolitane cu cremă de suhaida (Vio)

-1 pachet de foi de napolitane
Crema:-400 gr unt (sau margarină Rama)+300 gr zahăr+5 linguriţe nes (praf)+5 linguri apă+5 linguri cafea fiartă+3 linguri cacao=se fierb cam 20-30 minute (puneţi la fiert într-o oală mai înaltă pentru că în prima faza face spumă)
-când se mai răceşte puţin (luăm de pe foc) punem pe rând 4 ouă întregi amestecând continuu
-punem crema la rece câteva ore sau chiar până a două zi
-umplem foile

 Poftă Bună!

by -
5

Meniu:(supă cremă de cartofi,felii de vită cu legume,tort de frăguţe)

1.Aperitiv: salată de zucchini

-1-2 zuchini daţi pe răzătoarea fină, daţi cu un praf de sare, îi lăsăm să stea puţin şi-i stoarcem (nu foarte tare)
-punem într-un castron zucchini (stors), puţin mărar tăiat foarte mărunt, piper, sare după gust
-amestecăm 3-5 linguri de maioneză cu 2-3 linguri de smântână (mai grasă) apoi punem sosul în castron şi amestecăm cu zucchini
-se lasă la rece măcar o ora înainte de servire

2.Supă cremă de cartofi:

-punem la fiert 3-4 cartofi curăţaţi şi tăiaţi bucăţi cu un morcov, un pătrunjel şi un păstârnac
-după ce au fiert legumele le dăm prin blender până se fac că o pastă
-punem pastă rezultată în oală cu zeamă în care am fiert legumele (atâta zeamă cât de concentrată vreţi supă), adăugăm verdeaţă tăiată mărunt (eu pun pătrunjel, leuştean, şi tarhon), sare, piper, puţin cury şi chimen praf şi o lăsăm să dea câteva clocote
-dregem cu smântână, sau dacă nu vă place folosiţi iaurt cremos

3.Felii de vită cu legume:

-carnea o feliem cu o zi înainte şi o condimentăm (combinaţia de condimente care vă place)
-eu pun pe o parte condimente pe cealaltă ung subţire cu muştar, le pun în caserolă (totdeauna partea cu muştar să fie în sus) şi le pun la rece
-iniţial le pun la fiert în cratiţă cu apă până sunt mai moi
-pregătesc în tavă un strat de legume: ceapă, ardei, ciuperci tăiate felii, dovlecei tăiaţi bucăţi mai mari, felii de cartofi tăiate mai groase)
-pun carnea peste patul de legume, torn apă în care a fiert(dacă e nevoie mai adaug apă, aşa ca să acopere bine carnea)
– verificaţi în cuptor când scade apa şi carnea începe să prindă crustă s-o întoarceţi pe ambele părţi şi dacă apă scade ff mult mai adăugaţi câte un pic să aveţi şi sos

4.Tort de frăguţe (Vio)

-Blatul: 12 gălbenuşe se freacă cu 12 linguri de zahăr până se face spumă, adăugăm 12 linguri nucă măcinată+ 4 linguri pesmet +12 albuşuri bătute spumă
-punem blatul la copt în tava unsă şi tapetată, când blatul e rece îl tăiem în 3 părţi
Crema: -400 ml lapte se pun la fiert cu 4 linguri de făină până se îngroaşă, apoi lăsăm să se răcească
-300 gr unt se freacă spumă cu 250 gr zahăr
-amestecăm cele două compoziţii şi adăugăm 500 ml frişcă (bătută)
-lăsăm 1/3 cremă pentru ornat
-2/3 cremă le amestecăm cu frăguţe
-însiropăm blatul cu un sirop cu vanilie sau sirop de fructe, umplem cu cremă (cea cu frăguţe), ornăm cu treimea de cremă rămasă, cu frăguţe şi toping de ciocolată.

Poftă Bună!

by -
3

Meniu: (ciorbă de varză dulce,chiftele cu cartofi noi,ruladă cu cremă de biscuiţi)

1.Aperitiv: pastă de peşte

-2 cutii de ton în ulei le mixăm bine cu un pachet de unt (puneţi şi uleiul de la conserve)
-adăugăm 2-3 ouă (fierte tari şi date pe răzătoare), sare, piper, zeamă de lămâie după gust
-mixati compoziţia o puneţi în bol, o ornaţi cu măsline şi o puneţi la rece

2.Ciorbă de varză dulce:

-1 varză mare, curăţată şi tăiată fideluţă
-1 ceapă sau câteva fire de ceapă verde tăiată fin
-1 morcov, 1 pătrunjel date pe răzătoarea fină le călim puţin în ulei
-adăugăm în oală ceapă,varză şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, puţin praf de chimen, cury, un pic de coriandru praf şi cimbru
-când legumele sunt fierte adăugăm mărar tăiat foarte fin şi opţional bulion şi mai lăsăm să fiarbă puţin
-dacă vă place mai mult adăugaţi smântână

3.Chiftele cu cartofi noi

-1/2 kg carne de curcan măcinată, 2 cartofi daţi pe răzătoarea fină şi storşi le punem într-un castron
-adăugăm 2 ouă, 1-2 linguri făină, sare, piper, cury, boia, şi 4-5 linguri de pesmet şi amestecăm bine
-dacă vă place puteţi adaugă ceapă tăiată fff fin sau usturoi zdrobit
– formăm chiftelele şi le coacem în tigaia cu ulei
-cartofii noi îi alegem mai mici îi curăţăm, îi punem în taaă de la cuptor cu puţin ulei, condimente şi apă cât îi acoperă
-să fiţi atenţi să întoarceţi cartofii pe ambele părţi când încep să se coacă (scade apă)

4. Ruladă cu cremă de biscuiţi

-2 foi de napolitane
-amestecăm 4 ouă cu 200 gr zahăr până se topeşte zahărul
– într-o cratiţă caramelizăm 200 gr zahăr adăugăm 200 gr unt şi amestecăm să se topească şi untul şi caramelul, adăugăm ouăle frecate cu zahăr şi amestecăm bine până se îngroaşă compoziţia
-luăm cratiţă de pe foc adăugăm 2 pachete de biscuiţi sfărmaţi şi esenţă de rom şi amestecăm bine crema
-punem crema fierbinte pe foi şi le rulăm
-fiecare ruladă o împachetăm în celofan (o rulăm) şi după ce se răceşte o punem la frigider
-când s-a răcit bine (şi s-a întărit crema) se poate tăia

Poftă Bună!

by -
9

Îngerul alb, de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie

Editura Blassco-Lucman

   Scriitorul român Constantin Chiriţă s-a născut pe 12 martie 1925 la Ibăneşti, judeţul Vaslui. Clasele primare le face în satul natal, iar cele liceale le urmează la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad şi la Bucureşti. Se înscrie la Politehnica din Bucureşti, dar nu îşi finalizează studiile. Se dedică literaturii şi ziaristicii, devenind redactor la ziarul Scînteia. Colaborează şi la alte publicaţii, mai ales la Luceafărul şi Sportul literar.

  Constantin Chiriţă debutează ca scriitor în anul 1949 cu volumul de nuvele “Matei Ion a cucerit viaţa”. Prima parte a operei sale reprezintă creaţii în stilul realismului socialist. Chiriţă începe să scrie romane de aventuri pentru adolescenţi, gen care l-a consacrat.

    Cel mai cunoscut roman al său este “Cireşarii“, un ciclu format din cinci volume: Cavalerii florii de cireş, Castelul fetei în alb, Roată norocului, Aripa de zăpadă şi Drum bun, Cireşari! Volumele, considerate adevărate best-seller în perioada comunistă, au fost ecranizate în anii 1970 sub forma unui serial de televiziune. Constantin Chiriţă a fost distins de două ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1964 şi 1974.

    Alte volume scrise de Chiriţă: Întâlnirea (1959), Oţelul (1960), Pasiuni (1962), Trilogia în alb (1974), Trandafirul alb (1964), Pescăruşul alb (1969), Îngerul alb (1969), Livada (1979), etc.
    Din 1977 Constantin Chiriţă a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Scriitorul a decedat la data de 14 noiembrie 1991 în localitatea Bonn-Konigswinter din Germania.

    Am recitit cartea lui Constantin Chiriţă, reeditată în 2004 la editura Blasco-Lucman. Eram curioasă cum am s-o percep acum, după atâţia ani de când am citit-o. Nu trebuie să vă spun că mi-a plăcut la fel de mult, altfel nu v-aş povesti despre ea.

   Toată acţiunea romanului se petrece pe un iaht, iahtul lui Angelo Petti, un tânăr afacerist şi filantrop de 38 de ani. Donase bani unor galerii mai mari sau mai mici, dar singura sumă cunoscută concret e cea de la muzeul Metropolitan, 500000 dolari, despre care lăsase să se afle.

    Angelo Petti invită pe iahtul său la o croazieră de inaugurare nouă persoane, care nu ştiu decât că a doua zi vor asculta o confesiune, va fi o zi de mărturisire a unei crime, lucru care explică oarecum prezenţa pe iaht şi a celor trei detectivi de faima mondială: Achile Pommot, Lary. L. King şi George Graisset. O parte dintre invitaţi sunt primiţi chiar de către Angelo Petti (un tip cu ochelari negri, tăcut şi retras) în numele căruia vorbeşte secretarul şi paza sa Bob Stewart, alţii de către căpitanul iahtului Tonio Velazza. Iahtul era numit “Confession”, un nume foarte sugestiv.

    Bob Stewart, un tânăr de 37 de ani, avusese o agenţie de investigaţii, care nu prea mergea, aşa că renunţase şi se angajase ca secretar particular al lui Angelo Petti.

    Tonio Velazza, o vedetă printre căpitanii de iahturi, se angaja numai la prieteni şi cunoștințe, altfel îşi conducea propria ambarcaţiune, dar suma oferită de Angelo este foarte mare aşa că acceptă.

    Ceilalţi invitaţi sunt: John Sheridan (om de afaceri American, 55 ani), Peter Duffin (56 ani, fost director de banca la New York), Margaret Smith (34 de ani, vedetă etalon a televiziunii americane), Eva Morelli (30 de ani, celebra vedetă de cinema), James Ladd (40 de ani, redactor al unei reviste din New York), Max Tylor (46 de ani, director al unei agenţii de reclame). Personaje diverse care din diferite motive acceptă invitaţia lui Angelo Petti, aparent fără nici o legătură între ele şi totuşi legate parcă de un fir invizibil, pentru că vieţile lor s-au interconectat în diferite perioade de timp. Unora dintre ei li se cere să rămână în camera lor, unde au tot confortul până a două zi. Alţii, printre care şi cei trei detectivi, James Ladd şi John Sheridan se întâlnesc la o bere în barul de pe iaht. De altfel fiecare invitat avea pe invitaţia lui doar o parte din oaspeţii de pe iaht, ca şi cum Angelo nu ar fi vrut să ştie unii de alţii.

    Discuţiile din bar se animă şi toţi ajung la concluzia că ar fi vorba despre o confesiune a vinovatului pentru tragedia pe care o trăise cu un an în urmă Peter Duffin, tragedie legată de James Sheridan (pierduse 5 milioane de dolari) într-o afacere numită “afacerea Super” de către James Ladd.

    Sheridan crescuse ca un copil al străzii, fără a-şi cunoaşte părinţii, dar lucrează în diferite domenii, face bani, pierde bani. Ajuns bogat donează tablouri unor galerii mai mici, pentru a se face cunoscut. Este înşelat de unii care-i vând nişte falsuri ceea ce-l determină să înveţe în 3 ani tot ce se putea despre tehnica picturii şi a culorilor, despre istoria artei ajungând să recunoască din prima un fals de un original. Aşa se îndrăgosteşte de picturi, având câţiva pictori preferaţi, ajunge să-şi facă propria galerie doar pentru el, într-o casă a lui, o galerie foarte bine păzită şi asigurată, de existenţa căreia ştiau prea puţini oameni. Primeşte din partea unui oarecare Von B. o scrisoare în care i se propun spre cumpărare câteva tablouri, printre care erau şi vreo două ale pictorilor lui preferaţi. Von B. îşi făcuse bine temele, aşa că ţese pânza de păianjen în care-l învăluie pe Sheridan. Tentat acesta acceptă, fără multe întrebări şi pregăteşte la banca lui Peter Duffin 5 milioane de dolari în bancnote de 50 şi 100 de dolari, suma pe care s-o poată folosi oricând. Merge în Tampico (Mexic), cu avionul să vadă tablourile, iahtul urmând să vină curând. Dar pentru că vânzătorul nu apare se întoarce la New York presimţind dezastrul. Aici găseşte o adevărată tragedie: i se furaseră banii, dar nu pierderea sumei, ci modul cum se întâmplase totul şi mai ales pierderea de vieţi omeneşti îl oripilează.

    Fetiţa bancherului lui, Margaret, a fost ademenită la vila lui John, la fel ca şi mama ei Clara şi luate ostatice. Peter Duffin este şi el dus acolo, copila şi soţia sunt torturate în faţa lui. Sigur că acceptă să ducă banii unde îi spune răpitorul, acesta specificându-i că atât timp cât totul e bine le va putea salva pe fiica şi soţia lui. Totul se întâmplă după planificare, se întâlnesc la o cabină telefonică, în telefon se aude cineva vorbind, deci totul pare în ordine, răpitorul ia banii şi vrea să-l omoare pe Peter, dar apariţia unei alte maşini îl salvează. Peter crezuse că totul e ok, dar le găseşte pe cele două moarte, cheamă poliţia care constată că cele două sunt moarte de când plecase el de acolo după bani. Disperat încearcă să se sinucidă doar că ratează şi rămâne orb. Venise pe iaht sperând să afle în sfârşit cine e criminalul.

   John Sheridan încercase din toate puterile să găsească asasinul, mai ales că le mărturiseşte detectivilor că micuţa Margaret era fiica lui.

   Detectivii sunt de acord că totul putea fi regizat numai având complici în interior, mai ales că Sheridan avea foarte puţine persoane de încredere, printre ele fusese cândva şi Eva, acum doar Margaret. Deci vorba francezului ”Cherchez la femme!”

   Seara se termină şi detectivii merg în camerele lor hotărâţi totuşi să vegheze. Dar la cererea lui Angelo detectivii sunt drogaţi de către barman, să doarmă 8 ore. Bob Stewart îi pregăteşte şi lui Angelo somniferul (acesta suferea de insomnii) şi el însuşi este drogat de Max Taylor, care voia să-şi recupereze nişte acte de la Angelo.

   Un alt lucru interesant, fiecare camera avea o nişă, acoperită de un tablou, de unde se puteau asculta conversaţiile din camera cealaltă. Aşa îl aude Duffin pe Angelo vorbind cu Bob şi recunoaşte vocea celui care-i omorâse fiica şi soţia, o voce pe care n-a putut-o uita niciodată.

    Dimineaţa, în apele româneşti motorul vasului explodează şi nu mai pot înainta. Căpitanul Valazza îl trezeşte pe Bob şi amândoi merg să vorbească cu Angelo. Îl găsesc şi pe acesta şi pe Margaret ucişi.

   Cei trei detectivi îşi dau seama că au fost drogaţi şi află de la barman de ce, şi hotărăsc să înceapă cercetările.

   Din partea românilor li se alătură doctorul Alexandru Tudor psiholog şi detectiv şi căpitanul Vintilă V. Vintilă, care împreună cu Valazza se vor ocupă de partea formală a cercetării. Iniţial cei trei faimoşi detectivi îl privesc pe Tudor cu politeţe şi îngăduinţă, dar după câteva minute de discuţii, reflecţiile şi părerile de bun simt, engleza de Oxford şi franceza pigmentată cu cuvinte din argou le câştigă simpatia şi respectul.

  În timpul cercetărilor află şi gradul de implicare a lui Max Taylor în cazul Sheridan, interacţiunea lui cu cel numit “Îngerul” şi teama lui de acesta. Discutând încă odată cu toţi află că Margaret era foarte schimbată în ultimul an, că fusese şi în cabina lui Angelo seara.

   Peter Duffin îi cheamă la el în cameră şi le spune că cineva îl tot sună la telefon şi-l îndeamnă să se sinucidă. Asta şi face cu ei de faţă după ce le povesteşte circumstanţele în care a aflat că în cabina alăturată e asasinul, cum a ascultat toate discuţiile lui iclusiv cea cu Margaret, cum a aşteptat să adoarmă, apoi i-a zdrobit capul.

   Bun…au găsit un vinovat la o crimă, dar rămâne întrebarea : ”cine a ucis-o pe Margaret şi de ce?” Alexandru Tudor este cel care le atrage atenţia că în cazul Sheridan rămăseseră în viaţă doi martori- Peter Duffin şi Margaret Smith, singurii care l-ar fi putut identifica pe criminal, unul prin voce celălalt vizual.

     Întrebarea care rămâne: Cui servesc crimele şi de ce?

   Sigur că adevărul va fi dedus şi demonstrat, ucigaşul găsit şi pedepsit.

   Merită să citiţi cartea lui Constantin Chiriţă! Citindu-l mi s-a părut a fi o combinaţie de Agatha Christie cu Georges Simenon.

by -
2

 

 

Meniu: (ciorbă de măcriş, mâncare de salată verde, salată de fructe cu mentă)

1.Aperitiv: crochete de cartofi cu brânză

-2-3 cartofi fierţi daţi pe răzătoarea fină
-100 gr brânză telemea dată pe răzătoarea fină
-le amestecăm cu 1-2 ouă întregi, sare, piper, 1 lingură de făină
-formăm biluţe pe care le dăm prin pesmet şi le prăjim
-le scoatem pe şerveţele să se absoarbă uleiul
-se pot servi şi fierbinţi şi mai reci

2.Ciorbă de măcriş

-măcrişul spălat, tăiat fideluţă îl călim puţin, adăugăm apă şi-l punem la fiert
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, şi orez (spălat în prealabil)
-punem în ciorbă mărar sau pătrunjel (după preferinţe) tăiat foarte fin
-puteţi servi simplu sau cu smântână

3.Mâncare de salată verde:

-o căpăţână de salată verde o curăţăm, o spălăm şi o tăiem fideluta, apoi o punem la călit în puţin ulei
-adăugăm apă (cât e nevoie pentru un sos), sare, piper, usturoi granulat (sau tăiat foarte fin) şi lăsăm să fiarbă
-când salată e moale adăugăm mărar tăiat fin
-într-o cană de lapte amestecăm 2 linguri de făină, turnam compoziţia peste salată amestecând tot timpul şi mai lăsăm să dea câteva clocote
-se poate servi cu ouă ochiuri sau kaizer, cârnaţi prăjiţi

4.Salată de fructe cu mentă

-căpşuni, piersici, caise tăiate bucăţele
-cireşe şi vişine fără sâmburi
-banane tăiate felii şi stropite cu lămâie
-puneţi toate fructele într-un bol, adăugaţi zahăr după gust, un păhărel de coniac, nuca de cocos şi amestecaţi bine
-presăraţi deasupra frunze de mentă proaspătă tăiată foarte fin şi puneţi la rece
-puteţi servi cu fulgi de ciocolată sau cu frişcă

Poftă Bună!

 

 

“Singurele care se întorceau din vechea ei viaţă erau cuvintele, pe care poate că, de asta dată avea să le facă să rămână…”

Înstrăinare, de Alina Maria Duţă-Editura Eagle-recenzie

   O poveste ca atâtea altele, despre cum poţi să te înşeli, să greşeşti drumul, să cazi, să te ridici şi să renaşti din propria cenuşă, la fel ca pasărea Phoenix. Cam aşa ar putea fi enunţat în câteva cuvinte subiectul romanului. Dar haideţi s-o cunoaştem pe Nora, o tânără sensibilă, puţin naivă, puţin prea încrezătoare în oameni, aşa ca multe alte tinere.

   Nora şi mama ei nu erau apropiate, tatăl le părăsise, iar tatăl vitreg, ”un ipocrit inofensiv”, nu prea fusese interesat de ea. Bunicul Norei a fost cel care a iubit-o foarte mult şi i-a influenţat modul de-a gândi, dar şi viaţa. Bătrânul nu putea să-l sufere pe ginerele lui, numindu-l “un pictor cu capul în nori”, mai ales că el era un om al cifrelor. Bunicul era ultimul dintr-un “neam de oameni de afaceri de producători de vin.” Avea nostalgia vremurilor trecute şi rămăsese marcat de duritatea vieţii familiei lui mai ales la venirea comuniştilor şi confiscarea averilor:
    ”Ura i-a făcut şi mai proşti”, spunea.
    ”Nu numai că au luat ce nu era al lor, dar nici n-au păstrat viile, soiurile îngrijite şi îmbunătăţite de bunicu. Le-au smuls şi-n locul lor ce-au plantat? Iarbă şi buruieni…”

    Nora se îndrăgostise de Ştefan, un tânăr din oraşul ei natal, dar când ajunge la facultate la Bucureşti îl întâlneşte pe Robert care o atrage prin felul lui de-a fi:
”Cu câţiva ani mai în vârstă decât Ştefan, terminase deja facultatea şi i se prevestea un viitor strălucit în finanţe. A asaltat-o imediat, insistent, cu siguranţa lui, cu manierele lui impecabile, până când romantismul lui Ştefan a început să i se pară infantil.”

    Aşa că îl părăseşte pe acesta pentru Robert, cu uşurinţă, luând lucrurile parcă în glumă, abia peste ani, când în privirea ei se va reflectă aceeaşi suferinţă, înţelegând de fapt ce a făcut şi cât de crudă a fost:
”Se jucase prosteşte cu un cuvânt a cărui greutate nu o pricepuse nici când îi văzuse durerea întipărită pe faţă. A înţeles târziu, atunci când îşi privea propriul chip în oglindă iar privirea ei trăda aceeaşi suferinţă, a aceluia căruia i s-a furat speranţa.”

   Viaţa lângă Robert, cu tot confortul ei material, cu toate că are o menajeră, o slujbă frumoasă şi incitantă, este o viaţă grea. La început se mai refugia în scris, dar apoi a simţit că nu mai e prietenă cu cuvintele. Robert este gelos, posesiv, violent. Discuţiile şi ieşirile verbale se lasă cu lovituri. După fiecare astfel de episod, el încearcă să fie drăguţ, nu numai pentru că în felul lui bolnav ţine la soţia lui, dar şi pentru că ea era deşteaptă, frumoasă, cultă, dădea bine în societate şi avea nevoie de ea pentru ascensiunea lui la bancă:

La început, se prefăcuse că îl crede şi intrase în joc, sperând în sinea ei că scenele vor înceta. Mai auzise de astfel de cazuri, ce-i drept rareori. Mizase pe inteligenţa lui, dar o făcuse în mod greşit…”
“Trebuiau să pozeze încă odată în cuplul perfect: ea femeia independentă cu succes în afaceri, etalându-şi talia zveltă într-o rochie care îi venea că turnată, el, bancherul charismatic, omul de lume influent şi sigur pe el. A!…şi uman pe deasupra….”

   Nora se complăcea în viaţa asta, în relaţiile cu prietenii lui cu care nu avea nimic în comun. Ea iubea muzică de calitate, jazul, pianul, discuţiile interesante ori ceilalţi erau interesaţi doar de haine, bârfe, manele. Încearcă de vreo două ori să vorbească cu mama ei, se plânge de atitudinea lui Robert, dar aceasta nici nu vrea să audă de divorţ pe motivul ipocrit “ce va zice lumea”?

   La serviciu îşi ascundea problemele, dar menajera ei, Ileana, o vede aşa cum este un suflet chinuit. Ileana avusese şi ea parte de un bărbat violent, de-o viaţă grea, dar scăpase şi venise la Bucureşti şi muncea pentru a se întreţine pe ea şi fiul ei.

    Acasă, după fiecare episod, Nora se refugiază în pod şi reciteşte scrisorile ascunse ale lui Ştefan, încercând să-şi vindece măcar sufletul cu amintirile frumoase. Ultima bătaie, când Ileana o scoate din mâinile lui Robert şi-o duce la spital, apoi o găzduieşte o noapte la ea acasă, a fost ca un duş rece care a trezit-o din letargie. Se mobilizează şi scapă de Robert.

    Între timp este căutată de un avocat din Viena, care o anunţă că este moştenitoarea străbunicii ei, Iustina. Despre Iustina nu se vorbea în familie, doar bunicul Norei, care fusese cel mai mare băiat al ei, o pomenea cu drag şi regret şi spunea că a fost o luptătoare.

    Nora avea câteodată vise mai ciudate, uneori calme, alteori agitate, că un fel de premoniţii, dar Robert râsese de ea de fiecare dată când încercase să vorbească despre ele. Mergând la Viena, văzând casa i se pare că recunoaşte unele imagini din visele ei. Se împrieteneşte cu avocatul, de fapt fiul avocatului străbunicii ei, îi caută pe nepoţii soţului portughez al Iustinei, unul dintre ei, arhitect, se oferă să-i renoveze casa din Viena, îl găseşte şi pe fostul şofer al avocatului, bătrân, dar cu mintea clară care-i povesteşte cu drag de străbunica ei.

    Aflând povestea vieţii ei, citindu-i filele de jurnal găsite, Nora îşi dă seama prin ce vremuri şi întâmplări cumplite a trecut străbunica ei. O impresionează mai ales rândurile citite în una dintre pagini:
“L-am întrebat atunci pe Dumnezeu, am strigat, L-am întrebat de ce şi-a întors faţa de la mine şi mult timp am crezut că mi-am pierdut credinţa. Târziu, am înţeles că a fost de fapt Singurul care m-a ajutat să trec peste toate. Sper să fie lângă mine până la sfârşit.”

    Trecând printr-un viol, neajutată de tatăl ei, Iustina a trebuit să-şi părăsească băieţii şi să plece departe. A avut o căsătorie zbuciumată cu Paolo, ucis în timpul războiului. Manuel, strănepotul lui Paolo, este cel care îi povesteşte Norei mai multe despre străbunica ei, despre Max, câinele a cărui statuie o găsise în casă, despre implicarea lui Paolo în lupta împotriva nemţilor, despre bunica lui, Margarida, care a fost ajutată de cumnata ei. Tot însoţită de Manuel vede vechea moşie a familiei de la Sintra, un loc sumbru pe care-l visase şi care Iustinei nu-i plăcuse niciodată. Manuel îi spune râzând o poveste despre o familie care deţinuse locul şi practicase magia şi deşi Nora e convinsă că e doar o legendă, totuşi locul are ceva sinistru:
Îmi tot spun că-i o prostie, ziua, când văd florile albastre deschise pe pământul gol, mai mult piatră, dar ceva îmi spune că acolo se ascunde un lucru ce nu trebuie stârnit, sentiment confirmat..”

   Rezolvarea problemelor cu Robert, mica răzbunare, divorţul şi liniştea casei care rămâne numai a ei, o determină să se liniştească şi să se gândească la viitorul şi opţiunile ei. Se gândeşte şi chiar are o tentativă de-al căuta pe Ştefan, dar e conştientă că au trecut anii şi amândoi s-au schimbat şi au alte vieţi:
“L-ar fi căutat cu încăpăţânare pe Ştefan al ei, în încercarea de-a se regăsi, şi ar fi constatat că Ştefan al ei n-avea decât puţine în comun cu bărbatul care stătea acum la masa de la geam, aşteptând o Nora care de fapt, nici nu mai există”.

     Nora începe din nou să scrie şi pune pe hârtie povestea Iustinei şi a ei, simţind cumva că străbunica ei îi insuflase curajul de-a se desprinde de trecut şi de-a merge mai departe:
   “Îi datora acestei femei propria eliberare de trecut, pentru că în ultimele săptămâni, Nora îşi trăise prin cuvintele Iustinei propria suferinţă şi propriul deznodământ.”
   “În sfârşit începea să respire în propria ei casă şi într-o zi a înţeles că despovărarea pe care o simţea nu venea numai din faptul că scăpase de Robert, ci şi pentru că, în sfârşit, se eliberase de Ştefan”
   “…pentru că Manuel Fereira, ei bine el însemna altceva. Avea să o ia încetul cu încetul, fiecare zi pe rând fără să se grăbească, să-l cunoască aşa cum nu avusese răbdarea sau inţelepciunea de a-i cunoaşte pe niciunul dintre bărbaţii care trecuseră prin viaţa ei.”
   “Singurele care se întorceau din vechea ei viaţă erau cuvintele, pe care poate că, de asta dată avea să le facă să rămână…”

   Alina–Maria Duţă ne-a spus în cuvinte simple, dar sensibile o poveste, care poate fi povestea de viaţă a oricăruia dintre noi, dar ca s-o savuraţi trebuie s-o citiţi. Se ascunde în paginile cărţii un amalgam de sentimente şi trăiri: dragoste, ură, răzbunare, lacrimi şi zâmbete, vise şi speranţe.
     Semnificativ rămâne şi citatul de pe coperta cărţii:
    “Cele mai sfredelitoare cuvinte, citite pe urmă cu aviditate de generaţii întregi, s-au născut din durere, nu din fericire.
    Seninătatea nu impresionează pe nimeni dacă nu e însoţită de dramă, viaţa este pusă în valoare numai atunci când este înconjurată de suflul morţii.”

Cartea Înstrăinare de Alina-Maria Duță este oferită de Editura Eagle şi poate fi comandată de pe site-ul editurii.

by -
10

Pasărea nopţii, de Mary Higgins Clark-recenzie

   Mary Higgins s-a născut şi a crescut în New Yorker Bronx, fiind fiica unor emigranţi irlandezi. A avut zece ani, când tatăl, proprietar al restaurantului “Higgins Bar and Grillhouse” din Bronx, a murit de un infarct miocardic.

   După terminarea liceului a absolvit o şcoală postliceală ca secretară şi a lucrat după aceea ca secretara într-o agenţie de publicitate şi ca stewardesa la Pan Am.
După căsătoria cu prietenul ei Warren Clark în 1949, a început să scrie. După multe respingeri, a publicat în 1956 prima povestire (Stowaway) pentru un onorariu de 100 dolari, în ziarul Extension magazine.
După moartea soţului în 1964, rămâne cu cinci copii (Carol, Marilyn, Patty, Warren und David). Primul ei roman Aspire to the Heavens (1969), un roman biografic despre George Washington, s-a vândut prost. Cinci ani mai târziu, a încercat din nou, cu Where are the children? . Simon&Schuster au cumpărat dreptul de autor pentru 3000 de dolari. Cartea a fost publicată în 1975, ajungând un bestseller.

   Următorul roman, A Stranger Is Watching (1977), a avut un succes şi mai mare şi a fost distins cu renumitul Grand prix de littérature policière. Pentru acest al doilea roman poliţist, a primit deja 1,5 milioane dolari. De atunci a publicat peste 25 de romane poliţiste, care numai în Statele Unite ale Americii s-au vândut mai mult de 80 de milioane de exemplare. Unele au fost ecranizarea pentru televiziune.
Între 1974 şi 1979 a urmat cursurile Universităţii Fordham, absolvind filozofia.
A fost în 1987 preşedinta societăţii Mystery Writers of America şi a primit în 2000 premiul Grand Master Award pentru întreaga sa operă. Din 2001 există premiul literar, ”The Simon & Schuster – Mary Higgins Clark Award”. În 2010 a fost omagiată cu Agatha Award (Malice Domestic Award for Lifetime Achievement) pentru munca ei de până atunci. O altă mare recunoaştere pentru întreaga sa activitate primeşte Clark, în 2012 cu Anthony Award.

   “Pasărea nopţii” este ”un roman psihologic, ce îl introduce pe cititor într-o lume strălucitoare şi elegantă, dar tributară unor instincte criminale.”
“Întotdeauna îi plăcuse definiţia bufnitei: pasăre răpitoare de noapte…cu gheare ascuţite şi pene moi care o ajută să zboare silenţios…La figurat, cuvântul desemnează o persoană cu obiceiuri nocturne; Sînt Bufniţă, obişnuia el să-şi şoptească în barbă, după ce îşi selecta prada, lumea mea;”

   Exact în săptămâna când în Orange County se sărbătorea Columbus Day se împlineau 20 de ani de la o crimă ce zguduise orăşelul. O studentă la medicină, Karen Sommers, venită în vizită la părinţi rămăsese peste noapte. În cursul nopţii a fot înjunghiată mortal în piept şi în inimă, în timp ce dormea, şi nimeni nu văzuse şi nu auzise nimic. La strigătele disperate ale mamei, când o găsise dimineaţă, au venit vecinii care încercaseră să ajute, dar din păcate distruseseră orice probe ar fi putut găsi poliţia. Sam Deegan cercetase ani întregi, dar nu reuşise să găsească criminalul şi cazul nerezolvat îl bântuia. Acum se gândea că în curând se va pensiona şi va trebui să predea dosarul şi să renunţe. Sam continua s-o viziteze cu regularitate pe Alicia Sommers, mama victimei şi chiar să meargă la mormântul fetii, sperând să dea peste vreun element care să-l facă să găsească ucigaşul.

   Între timp soţia lui Sam murise, la fel şi soţul lui Alice aşa că detectivul îi devenise un prieten drag pe care se putea baza. Alicia se mutase în oraş, dar rămăsese prietenă cu Jean Sheridan, fata vecinilor ei (de când locuise în vechea casă), un copil bun care avea parte de doi părinţi scandalagii şi egoişti, aşa că se bucura că ea venea în vizită.
Jean venea în oraş pentru că era întâlnirea de 20 de ani de la terminarea cursurilor de la Stonecroft Academy, ocazie cu care câţiva foşti absolvenţi vor primi o medalie onorifică din partea şcolii. Din program Jean află că va fi şi o slujbă memorială pentru Alison, colega lor care murise cu o luna în urmă,  înecată în piscină. Când ajunge la hotel, Jean află de la Jake Perkins, un tânăr reporter de la ziarul local, despre moartea celorlalte fete din grupul lor. Fuseseră 7 fete care luau masa, râdeau şi vorbeau împreună. Mai rămăseseră doar ea şi Laura.

   Jean nu avusese o viaţă uşoară, veşnic între doi părinţi certăreţi şi egoişti, care s-au şi despărţit când ea a terminat liceul, fiecare refăcându-şi viaţa. Jean şi-a continuat viaţa învăţând şi devenind o scriitoare şi un istoric de succes. Dar acum era şantajată, primea faxuri, biletele şi scrisori în care era ameninţată fiica ei Lily. La 18 ani îl întâlnise pe Reed, Carol Reed Thorton Jr. din Maryland, student la West Point. Reed voia un viitor cu Jean, urma s-o prezinte şi părinţilor lui (tatăl lui era general la Pentagon),dar exact când află că va fi tată este omorât de-o maşină în campus (şoferul dispare).
Jean nu ştie ce să facă, ai lui nu ştiau de ei, la părinţii ei nu putea apela. Aşa că vorbeşte cu doctorul Connors (despre care aflase la biserică că mai ajutase tinere) s-o ajute şi dă copilul spre adopţie. Adopţiile erau secrete şi acum când cineva îi ameninţă fiica nu are cum s-o ajute. Face mici cercetări, îi spune şi Aliciei, care îl roagă pe Sam s-o ajute şi caută să afle cine ar fi putut ştii despre Lily. În timpul reuniunii, la hotel, la cimitir primeşte mereu mesaje.

   La reuniune îşi întâlneşte foştii colegi şi deşi mult schimbaţi fiecare e diferit şi ciudat în felul lui.
Jean învăţase bine şi în liceu, reuşise şi în viaţă, dar după Reed nu mai iubise pe nimeni. Nu-i vine să creadă că doar ea şi Laura mai sunt din grupul lor de fete, care mai ieri parcă râdeau, vorbeau şi se amuzau. Cel care le omora îşi spunea “bufniţă” şi fusese respins, jignit şi luat peste picior în liceu. Poliţia găseşte greu indiciul că o semnătură: la fiecare loc al unei crime lasă o bufniţă mică,că o broşă.El hotărâse să le ucidă pentru copilăriile din liceu, să le arate că el este stăpânul. Tot el o omorâse şi pe Karen, crezând că e Laura, deoarece casa fusese a părinţilor ei şi el nu ştia că o vânduseră. Mai omorâse şi alte femei când instinctul de ucigaş al bufnitei prelua controlul.

   Laura era o actriţa, puţin cam trecută pentru filme, cauta pe cineva s-o susţină şi venise pentru că avea în vizor vreo doi colegi care erau în industria filmului şi a spectacolului.
Carter Stewart-un puştan pricăjit şi neglijent în timpul şcolii, lucrase în hotelul în care era oaspete acum, devenise un renumit scriitor de piese, ironic, rece, calculat, sumbru aşa cum erau şi scrierile lui:

“Tipul începuse să scrie încă din facultate-diverse piese într-un act, destul de nonconformiste, jucate de studenţii de la teatru, care i-au dat posibilitatea să mai rămână la Yale şi după absolvire”
”A avut primul succes răsunător pe Broadway înainte de-a împlini treizeci de ani”

   Mark Fleischman, doctor psihiatru, specializat în problemele adolescenţilor, poate tocmai din cauza poveştii lui de viaţă. Fratele lui Denis a fost omorât de-o maşină pornită din pantă şi mama lor îl considerase vinovat pe Mark, crezând că nu a pus frână:

“Părinţii lui Mark nu s-au sfiit să declare public că şi-ar fi dorit ca Mark să fi murit şi nu fratele lui. El a reacţionat făcându-se medic psihiatru pentru adolescenţi. Mă întreb dacă o fi încercat vreodată să trateze şi adolescentul din el.”

   Robby Brent ajuns actor de comedie; ” a fost un elev delăsător, provenit dintr-o familie de intelectuali, ameninţat în permanentă că îşi va pierde bursa pe care o avea la Stonecroft. Umorul a devenit armura şi refugiul lui”.

Gordon Amory-ajuns bogat, şi-a făcut multe operaţii estetice, a devenit cunoscut şi totuşi:

“Totuşi când mi se mai îneacă uneori corăbiile, mă trezesc că am rămas acelaşi Gordie prostovanul, puştiul nătărău de care era aşa nostim să faci mişto”

   Din cei şase consideraţi crema clasei doar Laura avusese o copilărie fericită şi fără lipsuri.
Jack Emerson, cel care organizase reuniunea ajunsese un investitor în afaceri imobiliare, dar legat de parteneri dubioşi, petrecăreţ şi afemeiat.
În timpul reuniunii este ucisă o fostă profesoară de-a lor care-şi plimba câinele. Câinele este şi el bătut mortal, dar apucă să-şi muşte agresorul.

   Poliţia începe cercetări ample, şi lucrurile se precipită.
Jean află că fiica ei, pe care părinţii o botezaseră Meredith este cadet la West Point, şi că atât ea cât şi părinţii adoptivi vor s-o cunoască. Cum fata avea examene şi promisese să nu plece din campus toţi cred că e în regulă.

   Laura dispare, înainte de ultima seară ,Robby dispare şi el, dar este găsit mort peste câteva zile. Pusă de ucigaş Laura o atrage pe Jean într-o cursa, şi în acelaşi timp este răpită şi Meredith-Lily. Acestea urmau să fie ultimele crime ale ucigaşului, voia s-o omoare pe fată ca să vadă cum suferă Jean, avea pregătite trei pungi pe care scrisese numele femeilor şi trei bufniţe.
Sam accelerează cercetările şi cu ajutorul lui Perkins reuşeşte să găsească locul şi să le salveze.

   Dacă vreţi să aflaţi cine este criminalul, cum îşi ţese pânza de păianjen, ce s-a întâmplat cu “bufniţă”, dar şi cu celelalte personaje, citiţi cartea.
Nimeni nu poate bănui ce resentimente şi complexe vechi pot apărea în anii de şcoală şi la ce pot ele duce.
După ce te poartă cu multă intensitate de-a lungul acţiunii, dezvăluind o grămadă de tipologii umane, cartea are totuşi un happy end (asta pentru cei curioşi).

De fiecare dată când citesc o carte a autoarei rămân uimită de modul cum îşi construieşte intriga, cum îşi creionează personajele, cum conduce acţiunea fără să te lase până la final să bănuieşti cine este vinovatul. Şi de obicei vinovatul şi finalul romanului sunt mai mult decât surprinzătoare. Nu degeaba a fost numită ,,Regina literaturii americane de suspans”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Meniu:(ciorbă de conopidă,pulpe la cuptor cu cartofi noi,spumă de căpşuni)

1.Aperitiv: salată de crudităţi cu mozzarella

-2 roşii decojite şi tăiate cubuleţe, 1 castravete tăiat foarte fin, 1 ardei căpia roşu tăiat fideluta, 3-4 ridichi date pe răzătoarea fină, 1 legătură de ceapă verde tăiată fin (cu tot cu cozile verzi) le punem într-un castron
-adăugăm verdeaţă (pătrunjel sau mărar) tăiată foarte fin, sare, piper, puţin ulei şi după gust zeamă de lămâie
-presăram cu mozzarella dată pe răzătoare şi lăsăm la rece măcar 1 ora

2.Ciorbă de conopidă:

-o conopidă mai mare,o curăţăm,o desfacem în buchetele şi o lăsăm puţin în apă rece
-1-2 morcovi,1 pătrunjel,1 pastarnac le dăm pe răzătoarea fină,le călim puţin în ulei
-adăugăm în oală conopidă şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare,piper,cury,praf de chimen,opţional boia
-când legumele sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă
-putem drege cu smântână sau smântână cu ou

3.Pulpe la cuptor cu cartofi noi

-4-5 bucăţi de pulpă (partea de sus sau ciocănele) le condimentăm cu amestecul de condimente pe care îl preferăm
-6-8 cartofi noi (roşii) mai mici îi curăţăm şi-i lăsăm întregi
-punem în tavă bucăţile de pui şi cartofii
-punem apă cât să acopere totul şi un păhărel de alcool( vodka, gîn, coniac) şi punem tava în cuptor
-când apa scade să fiţi atenţi să lăsaţi tava numai cât vreţi să fie de crocante ingredientele (să le întoarceţi să se facă pe ambele părţi)

4.Spumă de căpşuni

-1 kg de căpşuni curăţate şi spălate
-lăsăm cam ¼ întregi restul le zdrobim puţin
-batem albusul de la 4-5 ouă cu o cană de zahăr şi 1-2 pliculeţe de zahăr vanilinat să fie o spumă tare
-adăugăm gălbenuşurile şi căpşunile zdobite
-punem în cupe sau boluri căpşuni întregi, turnam deasupra spumă şi le punem la rece
-când serviţi puteţi presara în cupe fulgi de cocos sau ciocolată după gust

Poftă Bună!

%d bloggers like this: