Authors Posts by Arci

Arci

341 POSTS 0 COMMENTS

by -
7

Jocuri murdare, de Philip Shelby-recenzie

Titlu original: Gatekeeper
Ttraducere:  Mihaela Simona Mărculescu
Editura: Lider
Număr pagini: 376

“Tensiune, jocuri politice, suspans, senzaţional, intrigi ce reuşesc să distrugă un pur sentiment de dragoste, ca pe o floare plăpândă ce va renaşte abia după trecerea furtunii, sînt elemente care cu siguranţă îl vor captiva pe cititor”

Un om care se crede mai presus decât ceilalţi, astfel încât dă ordinul final….
Un asasin care greşeşte şi ucide pe cine nu primise ordin….
Un senator care face un pact cu “diavolul” pentru a ajunge la Casa Albă…..
Un ambasador –doi care conduce din umbră conformându-se principiilor lui Machiavelli…
Iată motivele romanului numit nu degeaba ”Jocuri Murdare”:
“Mies van der Rohe, care era poate cel mai mare arhitect al secolului, nu înţelesese lucrul cel mai important: nu Dumnezeu se află în amănunte, ci diavolul.
Şi morală era: întotdeauna să verifici chiar şi cele mai mici detalii.”

   În urmă cu 15 ani Hollis Freemont, o copila de 11 ani era fericită. Avea o familie frumoasă, era iubită şi răsfăţată. În câteva secunde viaţa ei s-a schimbat total.
Părinţii ei şi un prieten al tatălui sunt ucişi sub ochii ei. Tatăl, despre care ştia că e ofiţer la ambasadă, stătea de vorbă cu un francez, apoi urcase cu fiica lui pe Carusel. Când tatăl fiind împuşcat, căzuse peste ea mama ei alergând spre ei îl izbise pe francez aşa că glonţul destinat acestuia o lovise în plin. Următorul glonţ îl termină şi pe francez, era 4 iulie. Prietenii părinţilor ei, Dawson Wylie şi soţia lui o luaseră pe Hollis şi o crescuseră cu dragoste. Asasinul nu a fost găsit niciodată.

   Martha Wylie fusese cea care o crescuse şi o veghease pe Hollis până la moartea ei. Chiar şi atunci îi lăsase un apartament de care ştiau numai ele două.
Hollis termină şcoala, lucrează o vreme la ambasada SUA din Santo Domingo, apoi vine la Paris, locul tragediei ei, hotărâtă să-şi exorcizeze toate amintirile neplăcute, să-şi poată continuă viaţa.
Aici îl cunoaşte pe Paul McGann, al doilea în funcţie după ambasador, şi parcă uitându-şi toate fricile îl acceptă ca prieten şi ca iubit. Mai existau mici întrebări şovăitoare, mici nedumeriri, expresii scăpate de el, dar Hollis le îndepărta pentru că-l iubea şi avea încredere în el.
Din păcate o încredere prost investită…

   Paul McGann era de 8 ani adjunct al misiunii diplomatice, dar de fapt el era adevăratul conducător al ambasadei, el lega şi dezlega toate iţele. Ambasadorul anterior, prudent îl caracterizase astfel:
“Este un ticălos, dar este ticălosul tău. Nu întinde coarda cu el, nu-l înfrunta, Lasă-l să-şi facă treaba şi vei avea imaginea unui geniu.”

   Dar un geniu malefic, adeptul lui Machiavelli, vorbind fluent 4 limbi străine, avea un mod dur şi calm de-a se comporta, nu-i pasa dacă era urât. Devenise cu timpul o persoană indispensabilă, deşi părea că-şi îndeplineşte conştiincios îndatoririle, sabotase chiar cariera unor tineri, se folosea de serviciile şi defectele oamenilor, de bârfă şi insinuări cu artă şi fineţe. Avea o putere atât de mare, încât telefoanele lui la Guvernul Francez aveau prioritate chiar şi faţă de cele ale ambasadorului.
Dar Hollis îl iubea şi-l privea cu ochii unei iubite, chiar îl prezintă lui Wylie şi se bucură când el are o părere favorabilă.

   La muncă Hollis încearcă să fie prietenă cu celelalte fete, dar numai colega ei Julie acceptă, celelalte o invidiază pentru relaţia cu Paul. Parcă şi şefa ei Susan Garcetti e cu ochii pe ea, dar se va dovedi că doar o “păzea”

   Şi iată că reactivarea “Meşterului”, un vechi asasin plătit declanşează un adevărat haos. Meşterul este contactat şi i se oferă un contract în SUA.
Paul care lucra şi pentru o organizaţie secretă, primeşte sarcina de a-l ajuta, mai ales că Meşterul începuse să fie urmărit şi de membrii ai organizaţiei secrete “Omega”, condusă de Sam Crawford.
Ei hotărăsc să vadă dacă pot afla ce contract şi ce legături are Meşterul, aşa că îl urmăresc non-stop.
Neavând pe cine folosi şi fără să-l intereseze ce părere ar avea Hollis dacă ar ştii cine este omul cu adevărat, el o roagă să-l ajute. În ultima seară petrecută împreună îi face cadou un pandantiv (de fapt cu emiţător ascuns), lucru ce o măguleşte pe îndrăgostită şi-i explică ce are de făcut.

   Apoi manevrează astfel ca Hollis să-i falsifice semnătura şi să facă tot posibilul să nu-l dezamăgească.
Aşa că, Hollis îl întâlneşte pe “Meşter”-Jones, dar îl vede pe acesta omorând un om, el o ameninţă c-o omoară şi pe ea aşa că e nevoită să plece cu el cu trenul la aeroport. Reuşeşte să-l sune pe Paul, dar acesta nu-i răspunde, ameninţată şi speriată că ar muri oameni nevinovaţi îl duce pe Jones în SUA.
Cel ucis este din echipa lui Crawford şi acesta îi urmăreşte în SUA. La sosire în aeroport Meşterul –Jones vrea s-o omoare pe Hollis, dar Crawford o salvează şi asasinul dispare. Aşa află Hollis că acesta este asasinul care i-a ucis părinţii. Încearcă să-l contacteze pe Paul, dar acesta o sacrifică din nou. Şi Hollis îşi dă seama cu ce fel de om are de-a face, mai ales când descoperă emiţătorul din medalion.

   Încercând să afle pe cine viza Meşterul şi cine îl manevrează face echipa cu Crawford, sprijinindu-se unul pe altul. Tot el îi spune că tatăl ei şi Wylie fuseseră cei care fondaseră Omega, dar tatăl ei aflase lucruri care-l făcuseră să-şi schimbe optica aşa că fusese ucis.
Urmăririle şi luptele continuă în diferite locaţii din New York şi împrejurimi. Sunt ajutaţi şi de un poliţist, singurul supravieţuitor din cei 5 care formau o organizaţie de pedepsire a răufăcătorilor. Acesta vrea să-şi răzbune colegii.

   Multe urmăriri, mulţi morţi, multe victime inutile, totul ilustrând megalomania unora, setea de putere şi cruzimea altora.
Sigur că până la urmă lucrurile se rezolva, marii vinovaţi pedepsiţi, o grămadă de răufăcători morţi.
Explicaţiile şi motivaţiile sunt surprinzătoare, chiar halucinante.
Deşi Meşterul scapă momentan ei sunt mulţumiţi că au omorât omul care dădea ordinele.
Dar la fel că şerpii, organizaţia fantomă îşi revine, un nou şef îi ia locul celui mort şi uneltirile vor continua.
Doar că Hollis şi Crawford sunt hotărâţi să-şi trăiască viaţa, dar să şi aştepte reapariţia Meşterului.

Este foarte puţin ceea ce v-am spus faţă de conţinutul cărţii, aşa că lectură plăcută!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefantcartepedia şi cărtureşti

by -
5

Meniu: (ciorbă de varză, peşte la cuptor cu legume, bărcuţe)

1.Aperitiv: salată de fasole verde

-fierbem fasolea în apă cu sare
-o legătură de ceapă verde o tăiem feliuţe, o lăsăm puţin cu sare şi o stoarcem
-punem în castron fasolea (scursă de apă, dar fierbinte) adăugăm ceapă (stoarsă) 2 roşii tăiate felii subţiri sau bucăţele
-adăugăm pătrunjel sau mărar tăiat ff fin, piper, un pic de ulei, un pic de zeamă de lămâie
-amestecăm bine, punem capacul şi lăsăm să se pătrundă aromele
-se poate servi şi de la frigider

2.Ciorbă de varză:

-spălăm varza şi o tăiem felii cât de fine ne plac
-un morcov dat pe răzătoare îl călim cu puţin ulei, opţional şi o ceapă mică, adăugăm varză şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen
-când legumele sunt fierte adăugăm verdeaţă: cimbru, pătrunjel, leuştean şi tarhon şi mărar şi mai lăsăm câteva clocote
-puteţi pune roşii sau bullion sau smântână după preferinţe

3.Peşte la cuptor cu legume:

-1-2 peşti curăţaţi, dar întregi îi condimentăm cu sare şi piper (e foarte gustos piperul cu lămâie)
-punem în tavă un strat de legume: ceapă, ardei, roşii, felii de lămâie
-aşezăm peştii deasupra şi punem apă
-aveţi grijă să se facă peştii pe ambele părţi şi mai adăugaţi apă să nu se ardă legumele
-serviţi cu cartofi piure sau orez

4.Bărcuţe  (Voichiţa)

-1 pachet de forme (găsiţi la Kaufland)
-fierbeţi 1-2 budinci de vanilie
-bateţi 250 ml frişcă
-puneţi în forme budincă, ornaţi cu frişcă şi cu fructe de sezon
-puteţi presară deasupra nucă de cocos sau ciocolată rasă.

Poftă Bună!

“Oamenii buni sunt uneori atraşi pe calea violenţei din cauza unor forţe situaţionale. Cu alte cuvinte, identităţile lor rămân suspendate într-un fel de detaşare morală."

Conspiraţia Spirala, de Gayle Lynds-recenzie

Titlu original: THE COIL
Traducerea: Croitoru Cătălin
Editura Lider
Număr pagini: 520 

   Gayle Lynds s-a născut în Nebraska, a copilărit în Iowa unde a şi terminat “University of Iowa” cu specializarea în jurnalism. Şi-a început cariera ca reporter de investigaţii la “Arizona Republic”. Publică scurte povestiri literare sub propriul nume şi romane de ficţiune (pulp fiction) sub diferite pseudonime: G.H.Stone, Gayle Stone, Nick Carter şi Dan Pendleton. De asemenea o serie de romane “YA mistery novel”.
Împreună cu Robert Ludlum publică 3 romane din seria “The Covert –One”. În 2004 a fondat “Internaţional Thriller Writers” unde împreună cu David Morrell a devenit co-preşedintă.
A luat diferite premii şi distincţii de prestigiu, iar romanul “The Hades Factor” scris împreună cu Robert Ludlum a fost ecranizat într-o miniserie la CBS în 2006.
Primul ei soţ romancierul Dennis Lynds moare în 2005, se recăsătoreşte cu judecătorul John C. Sheldon şi se stabileşte în Maine.
Împreună cu Robert Ludlum scrie 3 romane, apărute şi în limba română: ”Proiectul Hades” (The Hades Factor-2000),”Opţiunea Paris” (The Paris Option-2002), ”Codul Altman” (The Altman Code-2003).
Singură publică romanele: ”Acţiunea Mascarada” (Masquerade-1996), ”Mozaic” (Mosaic-1998), ”Marea schimbare” (Mesmerized-2001), ”Conspiraţia Spirală” (The Coil-2004), ”The Last Spymaster”-2006, ”The Book of Spies”-2010 şi “The Assassins”-2015.

   Cartea lui Gayle Lynds este o altă mărturie a faptului că trecutul influenţează mult prezentul.
Personajul central Liz Sansborough este, în momentul declanşării poveştii, profesoară de psihologie la Universitatea din California de Sud. Orele petrecute cu studenţii o pasionează şi o motivează, mai ales discuţiile libere purtate cu aceştia pe diferite teme.
La ultima ei întâlnire cu studenţii înainte de vacanţă, discuţiile se axează pe tema violenţei de-a lungul istoriei:

“Marx pretindea că violenţa este moaşa istoriei, tocmai le spunea ea. Însă fascismul nu a fost creat de aristocraţie aşa cum nici comunismul nu a fost creat de ţărănime. Ambele curente au fost rezultatul unor ideologi politici, de la Troţki şi Lenin la Hitler şi Mussolini, şi fiecare sistem politic a fost creat prin violenţă. Aceşti ideologi şi adepţii lor au apelat la ucideri în masă printr-o intoxicare ideologică-un substitut pentru religie dacă doriţi-pentru a crea o lume nouă şi un om nou. În ceea ce-i priveşte pe Stalin şi pe Hitler, aceştia au folosit terorismul şi violenţa nu numai împotriva unor armate vrăjmaşe, ci şi împotriva civililor, inclusiv a propriilor cetăţeni, aşa cum procedează şi dictatorii din zilele noastre. Saddam Hussein, Osama bin Laden, talibanii şi reţeaua al-Qaeda reprezintă cele mai recente exemple.”

   Interesant a fost şi răspunsul oamenilor obişnuiţi la evenimente, după cum precizează studenţii:

“Oamenii buni sunt uneori atraşi pe calea violenţei din cauza unor forţe situaţionale.
Cu alte cuvinte, identităţile lor rămân suspendate într-un fel de detaşare morală. Folosesc apoi justificări şi interpretări că să-şi legitimeze acţiunile. De aici scuze ca “mentalitatea de turmă” şi “puterea mulţimii” şi situaţii în care oamenii obişnuiţi ajung să comită fapte reprobabile, de o violenţă pe care nu o vor putea uită niciodată şi de care nu vor scapa toată viaţa…”

   În acelaşi timp la reţeaua de televiziune Compass Broadcasting se difuzează serialul, al cărui autor este Liz, despre războiul rece. Noul sezon urma să dezvăluie noi fapte:

“În ceea ce priveşte sezonul următor, profesorul de psihologie ne ameninţă cu dezvăluirea unor detalii pasionante, referitoare la unele dintre cele mai misterioase şi periculoase personaje ale războiului rece-asasini internaţionali precum faimosul Abu Nidal sau figurile mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin celebre, precum Carnivorul sau Abatele…”

   Altfel are o viaţă aparent normală, are un prieten Kirk, coleg cu ea la universitate şi se pregăteşte de vacanţă, o întâlnire cu verişorii ei Sarah şi Asher, ambii agenţi CIA, la Paris. Liz a lucat şi ea o vreme în cadrul agenţiei, încercând oarecum să răscumpere faptele tatălui ei, dar a renunţat foarte dezamăgită

“Pentru Companie nu există nimic sacru, nici măcar Constituţia. Un fost director explicase odată la un congres că agenţia nu reuşea să onoreze în toate ocaziile Constituţia. Asta era o altă problema referitoare la cei care preamăreau violenţa şi la instituţiile create de ei-există tendinţa că aceştia să distrugă tocmai ceea ce ar fi trebuit să apere.”

  Tatăl ei fusese Carnivorul, la început agent CIA, apoi după moartea brutală a primei soţii devine asasin plătit în slujba celui care plătea mai bine. Prin natura meseriei are acces la o mulţime de secrete şi toată lumea a presupus că avea dosare ale fiecărui client. Mama lui Liz îl sprijină la început crezând că e în slujba ţării şi a binelui, apoi află că de fapt el nu este un patriot ci un asasin plătit. Pentru Liz şocul aflării adevărului este foarte mare. Intrase la Langley, era un agent foarte bun, avea misiuni cu Sarah şi soţul ei Asher, mai mult cei de la CIA profită de asemănarea dintre verişoare şi le conving să facă mici modificări, aşa că arătau ca nişte surori gemene, lucru care le era de folos .
Dar totul se prăbuşeşte când află adevărul despre tatăl ei. Încearcă să-l convingă să se predea, dar între timp el moare într-un incendiu. La scurt timp mama ei şi fratele vitreg al acesteia Mark mor într-o explozie de gaz în apartament. Şocată şi debusolată Liz pleacă de la CIA şi găseşte un post la facultate. Pare că şi-a găsit locul, dar viaţa vine cu noi surprize.

  Urma să plece în vacanţă după ultimul curs şi petrecerea decanului. Dar lucrurile se precipită. În timp ce aleargă cineva încearcă s-o omoare. Scapă şi vrea să meargă la poliţie, dar Kirk îi spune că-l va chema pe ajutorul de şerif să-i ia declaraţia. Seara ajunge mai târziu la petrecere şi surprinde o discuţie între Kirk şi decan şi-şi dă seama că nu numai că numirea i-a fost aranjată, dar şi că e supravegheată continuu de cei doi pe care-i credea prietenii ei. Din nou cineva încearcă s-o omoare, altcineva, cel pe care-l credea ajutorul de şerif, o salvează.

   Aşa îşi dă seama că toată liniştea ei fusese aparentă, că nu a scăpat niciodată de agenţie şi se trezeşte între două grupuri de interese. Dar problema este cu atât mai serioasă cu cât la Paris Sarah este răpită şi Asher împuşcat ajunge la spital. Şi ce e mai ciudat toată lumea şi buni şi răi caută dosarele Carnivorului, pentru că unii oameni în funcţii înalte au fost şantajaţi, iar alţii s-au sinucis.
Dar Liz nu ştie nimic de dosare şi e sigură că dacă ar fi existat au pierit în explozia din apartamentul mamei ei. Aşa că pleacă la Paris hotărâtă să-l ajute pe Asher s-o găsească pe Sarah.

   În cealaltă parte de lume Simon Childs, agent sub acoperire, află unele lucruri în legătură cu tatăl său, văr prin alianţă cu mama lui Liz. Sir Robert se sinucisese cu ceva timp în urmă, lăsând multe necunoscute. Simon află de la bancherul lui că şi sir Robert la fel ca toţi ceilalţi care apelaseră la Carnivor au fost şantajaţi de cineva despre care s-a presupus că ar avea dosarele asasinului. Cercetările îl duc la Paris unde împreună cu Liz încearcă să afle ce se întâmplă, mai ales că Asher fusese şi el răpit din spital şi dus cu Sarah în nord, în Scoţia.

   Cei doi sunt pe cont propriu, izolaţi de propriile agenţii (Simon lucra pentr M16), la ordinele şi presiunile unor şefi de foarte sus. Lupta care se dă este pentru dosare, pe de-o parte toate organizaţiile mari internaţionale CIA, FBI, M16, pe de altă parte un grup select de persoane numit Spirala, O organizaţie în sânul altei organizaţii mai mari, Nautilus, formată din cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din lume.
Grupul Spirala era format din 7 oameni care aveau nume de tităţi, oameni care lucrau în diferite domenii, puterici şi influenţi voiau să conducă lumea, dar şi să-şi protejeze investiţiile. Din nou dorinţa de putere şi lăcomia…

   Dar morţile recente ale unor oameni influenţi, doi chiar din Spirală, precum şi ordinele contradictorii îi fac să înţeleagă că între ei se ascunde un trădător.
Liz şi Simon trebuie să se apere pe ei, să-i salveze pe Sarah şi Asher şi să găsească vinovaţii.
O plimbare prin ţări diferite, între grupări diferite, mulţi oameni ucişi în jurul lor, comploturi la nivel mondial, asasini plătiţi, lupte, şi mai ales un final exploziv şi surprinzător, deşi cu happy end, sunt ingredientele unui roman de succes.

   Sincer, nu te poţi opri din citit de la prima până la ultima filă.
Dacă v-am făcut curioşi citiţi cartea, credeţi-mă, cărţile autoarei merită.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

Meniu: (supă cremă de broccoli,piept de pui cu sos de lămâie,napolitane cu cremă de suhaida)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-o legătură de ceapă verde tăiată cât de mărunt vă place, se lasă puţin cu sare, apoi o stoarcem
-un castravete tăiat felii subţiri, îl lăsăm puţin cu sare şi-l stoarcem
-punem într-un castron ceapa, castravetele, 2 roşii tăiate felii, un ardei tăiat felii subţiri
-adăugăm pătrunjel sau mărar tăiat mărunt, sare, piper, puţin oţet balsamic şi amestecăm
-presăram brânză dată pe răzătoare sau caşcaval, servim după ce a stat puţin la rece

2.Supă cremă de broccoli:

-punem la fiert buchetele de brocoli cu un morcov, un pătrunjel, un păstârnac şi 1-2 cartofi mici
-dăm legumele fierte prin blender, adăugăm zeama în care au fiert legumele să fie de consistentă unei smântâni
-adăugăm sare, piper, mărar tăiat ff mărunt
-dregem cu smântână
– se poate servi cu crutoane

3.Piept de pui cu sos de lămâie:

-punem feliile de piept în cratiţă la fiert
-adăugăm sare, piper, cury şi felii de lămâie (curăţaţi coajă subţire şi lăsăm învelişul alb)
-când carnea este fiartă adăugăm în apă smântână şi mai dăm câteva clocote
-servim cu cartofi piure sau mămăligă

4.Napolitane cu cremă de suhaida (Vio)

-1 pachet de foi de napolitane
Crema:-400 gr unt (sau margarină Rama)+300 gr zahăr+5 linguriţe nes (praf)+5 linguri apă+5 linguri cafea fiartă+3 linguri cacao=se fierb cam 20-30 minute (puneţi la fiert într-o oală mai înaltă pentru că în prima faza face spumă)
-când se mai răceşte puţin (luăm de pe foc) punem pe rând 4 ouă întregi amestecând continuu
-punem crema la rece câteva ore sau chiar până a două zi
-umplem foile

 Poftă Bună!

by -
5

Meniu:(supă cremă de cartofi,felii de vită cu legume,tort de frăguţe)

1.Aperitiv: salată de zucchini

-1-2 zuchini daţi pe răzătoarea fină, daţi cu un praf de sare, îi lăsăm să stea puţin şi-i stoarcem (nu foarte tare)
-punem într-un castron zucchini (stors), puţin mărar tăiat foarte mărunt, piper, sare după gust
-amestecăm 3-5 linguri de maioneză cu 2-3 linguri de smântână (mai grasă) apoi punem sosul în castron şi amestecăm cu zucchini
-se lasă la rece măcar o ora înainte de servire

2.Supă cremă de cartofi:

-punem la fiert 3-4 cartofi curăţaţi şi tăiaţi bucăţi cu un morcov, un pătrunjel şi un păstârnac
-după ce au fiert legumele le dăm prin blender până se fac că o pastă
-punem pastă rezultată în oală cu zeamă în care am fiert legumele (atâta zeamă cât de concentrată vreţi supă), adăugăm verdeaţă tăiată mărunt (eu pun pătrunjel, leuştean, şi tarhon), sare, piper, puţin cury şi chimen praf şi o lăsăm să dea câteva clocote
-dregem cu smântână, sau dacă nu vă place folosiţi iaurt cremos

3.Felii de vită cu legume:

-carnea o feliem cu o zi înainte şi o condimentăm (combinaţia de condimente care vă place)
-eu pun pe o parte condimente pe cealaltă ung subţire cu muştar, le pun în caserolă (totdeauna partea cu muştar să fie în sus) şi le pun la rece
-iniţial le pun la fiert în cratiţă cu apă până sunt mai moi
-pregătesc în tavă un strat de legume: ceapă, ardei, ciuperci tăiate felii, dovlecei tăiaţi bucăţi mai mari, felii de cartofi tăiate mai groase)
-pun carnea peste patul de legume, torn apă în care a fiert(dacă e nevoie mai adaug apă, aşa ca să acopere bine carnea)
– verificaţi în cuptor când scade apa şi carnea începe să prindă crustă s-o întoarceţi pe ambele părţi şi dacă apă scade ff mult mai adăugaţi câte un pic să aveţi şi sos

4.Tort de frăguţe (Vio)

-Blatul: 12 gălbenuşe se freacă cu 12 linguri de zahăr până se face spumă, adăugăm 12 linguri nucă măcinată+ 4 linguri pesmet +12 albuşuri bătute spumă
-punem blatul la copt în tava unsă şi tapetată, când blatul e rece îl tăiem în 3 părţi
Crema: -400 ml lapte se pun la fiert cu 4 linguri de făină până se îngroaşă, apoi lăsăm să se răcească
-300 gr unt se freacă spumă cu 250 gr zahăr
-amestecăm cele două compoziţii şi adăugăm 500 ml frişcă (bătută)
-lăsăm 1/3 cremă pentru ornat
-2/3 cremă le amestecăm cu frăguţe
-însiropăm blatul cu un sirop cu vanilie sau sirop de fructe, umplem cu cremă (cea cu frăguţe), ornăm cu treimea de cremă rămasă, cu frăguţe şi toping de ciocolată.

Poftă Bună!

by -
3

Meniu: (ciorbă de varză dulce,chiftele cu cartofi noi,ruladă cu cremă de biscuiţi)

1.Aperitiv: pastă de peşte

-2 cutii de ton în ulei le mixăm bine cu un pachet de unt (puneţi şi uleiul de la conserve)
-adăugăm 2-3 ouă (fierte tari şi date pe răzătoare), sare, piper, zeamă de lămâie după gust
-mixati compoziţia o puneţi în bol, o ornaţi cu măsline şi o puneţi la rece

2.Ciorbă de varză dulce:

-1 varză mare, curăţată şi tăiată fideluţă
-1 ceapă sau câteva fire de ceapă verde tăiată fin
-1 morcov, 1 pătrunjel date pe răzătoarea fină le călim puţin în ulei
-adăugăm în oală ceapă,varză şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, puţin praf de chimen, cury, un pic de coriandru praf şi cimbru
-când legumele sunt fierte adăugăm mărar tăiat foarte fin şi opţional bulion şi mai lăsăm să fiarbă puţin
-dacă vă place mai mult adăugaţi smântână

3.Chiftele cu cartofi noi

-1/2 kg carne de curcan măcinată, 2 cartofi daţi pe răzătoarea fină şi storşi le punem într-un castron
-adăugăm 2 ouă, 1-2 linguri făină, sare, piper, cury, boia, şi 4-5 linguri de pesmet şi amestecăm bine
-dacă vă place puteţi adaugă ceapă tăiată fff fin sau usturoi zdrobit
– formăm chiftelele şi le coacem în tigaia cu ulei
-cartofii noi îi alegem mai mici îi curăţăm, îi punem în taaă de la cuptor cu puţin ulei, condimente şi apă cât îi acoperă
-să fiţi atenţi să întoarceţi cartofii pe ambele părţi când încep să se coacă (scade apă)

4. Ruladă cu cremă de biscuiţi

-2 foi de napolitane
-amestecăm 4 ouă cu 200 gr zahăr până se topeşte zahărul
– într-o cratiţă caramelizăm 200 gr zahăr adăugăm 200 gr unt şi amestecăm să se topească şi untul şi caramelul, adăugăm ouăle frecate cu zahăr şi amestecăm bine până se îngroaşă compoziţia
-luăm cratiţă de pe foc adăugăm 2 pachete de biscuiţi sfărmaţi şi esenţă de rom şi amestecăm bine crema
-punem crema fierbinte pe foi şi le rulăm
-fiecare ruladă o împachetăm în celofan (o rulăm) şi după ce se răceşte o punem la frigider
-când s-a răcit bine (şi s-a întărit crema) se poate tăia

Poftă Bună!

by -
9

Îngerul alb, de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie

Editura Blassco-Lucman

   Scriitorul român Constantin Chiriţă s-a născut pe 12 martie 1925 la Ibăneşti, judeţul Vaslui. Clasele primare le face în satul natal, iar cele liceale le urmează la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad şi la Bucureşti. Se înscrie la Politehnica din Bucureşti, dar nu îşi finalizează studiile. Se dedică literaturii şi ziaristicii, devenind redactor la ziarul Scînteia. Colaborează şi la alte publicaţii, mai ales la Luceafărul şi Sportul literar.

  Constantin Chiriţă debutează ca scriitor în anul 1949 cu volumul de nuvele “Matei Ion a cucerit viaţa”. Prima parte a operei sale reprezintă creaţii în stilul realismului socialist. Chiriţă începe să scrie romane de aventuri pentru adolescenţi, gen care l-a consacrat.

    Cel mai cunoscut roman al său este “Cireşarii“, un ciclu format din cinci volume: Cavalerii florii de cireş, Castelul fetei în alb, Roată norocului, Aripa de zăpadă şi Drum bun, Cireşari! Volumele, considerate adevărate best-seller în perioada comunistă, au fost ecranizate în anii 1970 sub forma unui serial de televiziune. Constantin Chiriţă a fost distins de două ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1964 şi 1974.

    Alte volume scrise de Chiriţă: Întâlnirea (1959), Oţelul (1960), Pasiuni (1962), Trilogia în alb (1974), Trandafirul alb (1964), Pescăruşul alb (1969), Îngerul alb (1969), Livada (1979), etc.
    Din 1977 Constantin Chiriţă a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Scriitorul a decedat la data de 14 noiembrie 1991 în localitatea Bonn-Konigswinter din Germania.

    Am recitit cartea lui Constantin Chiriţă, reeditată în 2004 la editura Blasco-Lucman. Eram curioasă cum am s-o percep acum, după atâţia ani de când am citit-o. Nu trebuie să vă spun că mi-a plăcut la fel de mult, altfel nu v-aş povesti despre ea.

   Toată acţiunea romanului se petrece pe un iaht, iahtul lui Angelo Petti, un tânăr afacerist şi filantrop de 38 de ani. Donase bani unor galerii mai mari sau mai mici, dar singura sumă cunoscută concret e cea de la muzeul Metropolitan, 500000 dolari, despre care lăsase să se afle.

    Angelo Petti invită pe iahtul său la o croazieră de inaugurare nouă persoane, care nu ştiu decât că a doua zi vor asculta o confesiune, va fi o zi de mărturisire a unei crime, lucru care explică oarecum prezenţa pe iaht şi a celor trei detectivi de faima mondială: Achile Pommot, Lary. L. King şi George Graisset. O parte dintre invitaţi sunt primiţi chiar de către Angelo Petti (un tip cu ochelari negri, tăcut şi retras) în numele căruia vorbeşte secretarul şi paza sa Bob Stewart, alţii de către căpitanul iahtului Tonio Velazza. Iahtul era numit “Confession”, un nume foarte sugestiv.

    Bob Stewart, un tânăr de 37 de ani, avusese o agenţie de investigaţii, care nu prea mergea, aşa că renunţase şi se angajase ca secretar particular al lui Angelo Petti.

    Tonio Velazza, o vedetă printre căpitanii de iahturi, se angaja numai la prieteni şi cunoștințe, altfel îşi conducea propria ambarcaţiune, dar suma oferită de Angelo este foarte mare aşa că acceptă.

    Ceilalţi invitaţi sunt: John Sheridan (om de afaceri American, 55 ani), Peter Duffin (56 ani, fost director de banca la New York), Margaret Smith (34 de ani, vedetă etalon a televiziunii americane), Eva Morelli (30 de ani, celebra vedetă de cinema), James Ladd (40 de ani, redactor al unei reviste din New York), Max Tylor (46 de ani, director al unei agenţii de reclame). Personaje diverse care din diferite motive acceptă invitaţia lui Angelo Petti, aparent fără nici o legătură între ele şi totuşi legate parcă de un fir invizibil, pentru că vieţile lor s-au interconectat în diferite perioade de timp. Unora dintre ei li se cere să rămână în camera lor, unde au tot confortul până a două zi. Alţii, printre care şi cei trei detectivi, James Ladd şi John Sheridan se întâlnesc la o bere în barul de pe iaht. De altfel fiecare invitat avea pe invitaţia lui doar o parte din oaspeţii de pe iaht, ca şi cum Angelo nu ar fi vrut să ştie unii de alţii.

    Discuţiile din bar se animă şi toţi ajung la concluzia că ar fi vorba despre o confesiune a vinovatului pentru tragedia pe care o trăise cu un an în urmă Peter Duffin, tragedie legată de James Sheridan (pierduse 5 milioane de dolari) într-o afacere numită “afacerea Super” de către James Ladd.

    Sheridan crescuse ca un copil al străzii, fără a-şi cunoaşte părinţii, dar lucrează în diferite domenii, face bani, pierde bani. Ajuns bogat donează tablouri unor galerii mai mici, pentru a se face cunoscut. Este înşelat de unii care-i vând nişte falsuri ceea ce-l determină să înveţe în 3 ani tot ce se putea despre tehnica picturii şi a culorilor, despre istoria artei ajungând să recunoască din prima un fals de un original. Aşa se îndrăgosteşte de picturi, având câţiva pictori preferaţi, ajunge să-şi facă propria galerie doar pentru el, într-o casă a lui, o galerie foarte bine păzită şi asigurată, de existenţa căreia ştiau prea puţini oameni. Primeşte din partea unui oarecare Von B. o scrisoare în care i se propun spre cumpărare câteva tablouri, printre care erau şi vreo două ale pictorilor lui preferaţi. Von B. îşi făcuse bine temele, aşa că ţese pânza de păianjen în care-l învăluie pe Sheridan. Tentat acesta acceptă, fără multe întrebări şi pregăteşte la banca lui Peter Duffin 5 milioane de dolari în bancnote de 50 şi 100 de dolari, suma pe care s-o poată folosi oricând. Merge în Tampico (Mexic), cu avionul să vadă tablourile, iahtul urmând să vină curând. Dar pentru că vânzătorul nu apare se întoarce la New York presimţind dezastrul. Aici găseşte o adevărată tragedie: i se furaseră banii, dar nu pierderea sumei, ci modul cum se întâmplase totul şi mai ales pierderea de vieţi omeneşti îl oripilează.

    Fetiţa bancherului lui, Margaret, a fost ademenită la vila lui John, la fel ca şi mama ei Clara şi luate ostatice. Peter Duffin este şi el dus acolo, copila şi soţia sunt torturate în faţa lui. Sigur că acceptă să ducă banii unde îi spune răpitorul, acesta specificându-i că atât timp cât totul e bine le va putea salva pe fiica şi soţia lui. Totul se întâmplă după planificare, se întâlnesc la o cabină telefonică, în telefon se aude cineva vorbind, deci totul pare în ordine, răpitorul ia banii şi vrea să-l omoare pe Peter, dar apariţia unei alte maşini îl salvează. Peter crezuse că totul e ok, dar le găseşte pe cele două moarte, cheamă poliţia care constată că cele două sunt moarte de când plecase el de acolo după bani. Disperat încearcă să se sinucidă doar că ratează şi rămâne orb. Venise pe iaht sperând să afle în sfârşit cine e criminalul.

   John Sheridan încercase din toate puterile să găsească asasinul, mai ales că le mărturiseşte detectivilor că micuţa Margaret era fiica lui.

   Detectivii sunt de acord că totul putea fi regizat numai având complici în interior, mai ales că Sheridan avea foarte puţine persoane de încredere, printre ele fusese cândva şi Eva, acum doar Margaret. Deci vorba francezului ”Cherchez la femme!”

   Seara se termină şi detectivii merg în camerele lor hotărâţi totuşi să vegheze. Dar la cererea lui Angelo detectivii sunt drogaţi de către barman, să doarmă 8 ore. Bob Stewart îi pregăteşte şi lui Angelo somniferul (acesta suferea de insomnii) şi el însuşi este drogat de Max Taylor, care voia să-şi recupereze nişte acte de la Angelo.

   Un alt lucru interesant, fiecare camera avea o nişă, acoperită de un tablou, de unde se puteau asculta conversaţiile din camera cealaltă. Aşa îl aude Duffin pe Angelo vorbind cu Bob şi recunoaşte vocea celui care-i omorâse fiica şi soţia, o voce pe care n-a putut-o uita niciodată.

    Dimineaţa, în apele româneşti motorul vasului explodează şi nu mai pot înainta. Căpitanul Valazza îl trezeşte pe Bob şi amândoi merg să vorbească cu Angelo. Îl găsesc şi pe acesta şi pe Margaret ucişi.

   Cei trei detectivi îşi dau seama că au fost drogaţi şi află de la barman de ce, şi hotărăsc să înceapă cercetările.

   Din partea românilor li se alătură doctorul Alexandru Tudor psiholog şi detectiv şi căpitanul Vintilă V. Vintilă, care împreună cu Valazza se vor ocupă de partea formală a cercetării. Iniţial cei trei faimoşi detectivi îl privesc pe Tudor cu politeţe şi îngăduinţă, dar după câteva minute de discuţii, reflecţiile şi părerile de bun simt, engleza de Oxford şi franceza pigmentată cu cuvinte din argou le câştigă simpatia şi respectul.

  În timpul cercetărilor află şi gradul de implicare a lui Max Taylor în cazul Sheridan, interacţiunea lui cu cel numit “Îngerul” şi teama lui de acesta. Discutând încă odată cu toţi află că Margaret era foarte schimbată în ultimul an, că fusese şi în cabina lui Angelo seara.

   Peter Duffin îi cheamă la el în cameră şi le spune că cineva îl tot sună la telefon şi-l îndeamnă să se sinucidă. Asta şi face cu ei de faţă după ce le povesteşte circumstanţele în care a aflat că în cabina alăturată e asasinul, cum a ascultat toate discuţiile lui iclusiv cea cu Margaret, cum a aşteptat să adoarmă, apoi i-a zdrobit capul.

   Bun…au găsit un vinovat la o crimă, dar rămâne întrebarea : ”cine a ucis-o pe Margaret şi de ce?” Alexandru Tudor este cel care le atrage atenţia că în cazul Sheridan rămăseseră în viaţă doi martori- Peter Duffin şi Margaret Smith, singurii care l-ar fi putut identifica pe criminal, unul prin voce celălalt vizual.

     Întrebarea care rămâne: Cui servesc crimele şi de ce?

   Sigur că adevărul va fi dedus şi demonstrat, ucigaşul găsit şi pedepsit.

   Merită să citiţi cartea lui Constantin Chiriţă! Citindu-l mi s-a părut a fi o combinaţie de Agatha Christie cu Georges Simenon.

by -
2

 

 

Meniu: (ciorbă de măcriş, mâncare de salată verde, salată de fructe cu mentă)

1.Aperitiv: crochete de cartofi cu brânză

-2-3 cartofi fierţi daţi pe răzătoarea fină
-100 gr brânză telemea dată pe răzătoarea fină
-le amestecăm cu 1-2 ouă întregi, sare, piper, 1 lingură de făină
-formăm biluţe pe care le dăm prin pesmet şi le prăjim
-le scoatem pe şerveţele să se absoarbă uleiul
-se pot servi şi fierbinţi şi mai reci

2.Ciorbă de măcriş

-măcrişul spălat, tăiat fideluţă îl călim puţin, adăugăm apă şi-l punem la fiert
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, şi orez (spălat în prealabil)
-punem în ciorbă mărar sau pătrunjel (după preferinţe) tăiat foarte fin
-puteţi servi simplu sau cu smântână

3.Mâncare de salată verde:

-o căpăţână de salată verde o curăţăm, o spălăm şi o tăiem fideluta, apoi o punem la călit în puţin ulei
-adăugăm apă (cât e nevoie pentru un sos), sare, piper, usturoi granulat (sau tăiat foarte fin) şi lăsăm să fiarbă
-când salată e moale adăugăm mărar tăiat fin
-într-o cană de lapte amestecăm 2 linguri de făină, turnam compoziţia peste salată amestecând tot timpul şi mai lăsăm să dea câteva clocote
-se poate servi cu ouă ochiuri sau kaizer, cârnaţi prăjiţi

4.Salată de fructe cu mentă

-căpşuni, piersici, caise tăiate bucăţele
-cireşe şi vişine fără sâmburi
-banane tăiate felii şi stropite cu lămâie
-puneţi toate fructele într-un bol, adăugaţi zahăr după gust, un păhărel de coniac, nuca de cocos şi amestecaţi bine
-presăraţi deasupra frunze de mentă proaspătă tăiată foarte fin şi puneţi la rece
-puteţi servi cu fulgi de ciocolată sau cu frişcă

Poftă Bună!

 

 

“Singurele care se întorceau din vechea ei viaţă erau cuvintele, pe care poate că, de asta dată avea să le facă să rămână…”

Înstrăinare, de Alina Maria Duţă-Editura Eagle-recenzie

   O poveste ca atâtea altele, despre cum poţi să te înşeli, să greşeşti drumul, să cazi, să te ridici şi să renaşti din propria cenuşă, la fel ca pasărea Phoenix. Cam aşa ar putea fi enunţat în câteva cuvinte subiectul romanului. Dar haideţi s-o cunoaştem pe Nora, o tânără sensibilă, puţin naivă, puţin prea încrezătoare în oameni, aşa ca multe alte tinere.

   Nora şi mama ei nu erau apropiate, tatăl le părăsise, iar tatăl vitreg, ”un ipocrit inofensiv”, nu prea fusese interesat de ea. Bunicul Norei a fost cel care a iubit-o foarte mult şi i-a influenţat modul de-a gândi, dar şi viaţa. Bătrânul nu putea să-l sufere pe ginerele lui, numindu-l “un pictor cu capul în nori”, mai ales că el era un om al cifrelor. Bunicul era ultimul dintr-un “neam de oameni de afaceri de producători de vin.” Avea nostalgia vremurilor trecute şi rămăsese marcat de duritatea vieţii familiei lui mai ales la venirea comuniştilor şi confiscarea averilor:
    ”Ura i-a făcut şi mai proşti”, spunea.
    ”Nu numai că au luat ce nu era al lor, dar nici n-au păstrat viile, soiurile îngrijite şi îmbunătăţite de bunicu. Le-au smuls şi-n locul lor ce-au plantat? Iarbă şi buruieni…”

    Nora se îndrăgostise de Ştefan, un tânăr din oraşul ei natal, dar când ajunge la facultate la Bucureşti îl întâlneşte pe Robert care o atrage prin felul lui de-a fi:
”Cu câţiva ani mai în vârstă decât Ştefan, terminase deja facultatea şi i se prevestea un viitor strălucit în finanţe. A asaltat-o imediat, insistent, cu siguranţa lui, cu manierele lui impecabile, până când romantismul lui Ştefan a început să i se pară infantil.”

    Aşa că îl părăseşte pe acesta pentru Robert, cu uşurinţă, luând lucrurile parcă în glumă, abia peste ani, când în privirea ei se va reflectă aceeaşi suferinţă, înţelegând de fapt ce a făcut şi cât de crudă a fost:
”Se jucase prosteşte cu un cuvânt a cărui greutate nu o pricepuse nici când îi văzuse durerea întipărită pe faţă. A înţeles târziu, atunci când îşi privea propriul chip în oglindă iar privirea ei trăda aceeaşi suferinţă, a aceluia căruia i s-a furat speranţa.”

   Viaţa lângă Robert, cu tot confortul ei material, cu toate că are o menajeră, o slujbă frumoasă şi incitantă, este o viaţă grea. La început se mai refugia în scris, dar apoi a simţit că nu mai e prietenă cu cuvintele. Robert este gelos, posesiv, violent. Discuţiile şi ieşirile verbale se lasă cu lovituri. După fiecare astfel de episod, el încearcă să fie drăguţ, nu numai pentru că în felul lui bolnav ţine la soţia lui, dar şi pentru că ea era deşteaptă, frumoasă, cultă, dădea bine în societate şi avea nevoie de ea pentru ascensiunea lui la bancă:

La început, se prefăcuse că îl crede şi intrase în joc, sperând în sinea ei că scenele vor înceta. Mai auzise de astfel de cazuri, ce-i drept rareori. Mizase pe inteligenţa lui, dar o făcuse în mod greşit…”
“Trebuiau să pozeze încă odată în cuplul perfect: ea femeia independentă cu succes în afaceri, etalându-şi talia zveltă într-o rochie care îi venea că turnată, el, bancherul charismatic, omul de lume influent şi sigur pe el. A!…şi uman pe deasupra….”

   Nora se complăcea în viaţa asta, în relaţiile cu prietenii lui cu care nu avea nimic în comun. Ea iubea muzică de calitate, jazul, pianul, discuţiile interesante ori ceilalţi erau interesaţi doar de haine, bârfe, manele. Încearcă de vreo două ori să vorbească cu mama ei, se plânge de atitudinea lui Robert, dar aceasta nici nu vrea să audă de divorţ pe motivul ipocrit “ce va zice lumea”?

   La serviciu îşi ascundea problemele, dar menajera ei, Ileana, o vede aşa cum este un suflet chinuit. Ileana avusese şi ea parte de un bărbat violent, de-o viaţă grea, dar scăpase şi venise la Bucureşti şi muncea pentru a se întreţine pe ea şi fiul ei.

    Acasă, după fiecare episod, Nora se refugiază în pod şi reciteşte scrisorile ascunse ale lui Ştefan, încercând să-şi vindece măcar sufletul cu amintirile frumoase. Ultima bătaie, când Ileana o scoate din mâinile lui Robert şi-o duce la spital, apoi o găzduieşte o noapte la ea acasă, a fost ca un duş rece care a trezit-o din letargie. Se mobilizează şi scapă de Robert.

    Între timp este căutată de un avocat din Viena, care o anunţă că este moştenitoarea străbunicii ei, Iustina. Despre Iustina nu se vorbea în familie, doar bunicul Norei, care fusese cel mai mare băiat al ei, o pomenea cu drag şi regret şi spunea că a fost o luptătoare.

    Nora avea câteodată vise mai ciudate, uneori calme, alteori agitate, că un fel de premoniţii, dar Robert râsese de ea de fiecare dată când încercase să vorbească despre ele. Mergând la Viena, văzând casa i se pare că recunoaşte unele imagini din visele ei. Se împrieteneşte cu avocatul, de fapt fiul avocatului străbunicii ei, îi caută pe nepoţii soţului portughez al Iustinei, unul dintre ei, arhitect, se oferă să-i renoveze casa din Viena, îl găseşte şi pe fostul şofer al avocatului, bătrân, dar cu mintea clară care-i povesteşte cu drag de străbunica ei.

    Aflând povestea vieţii ei, citindu-i filele de jurnal găsite, Nora îşi dă seama prin ce vremuri şi întâmplări cumplite a trecut străbunica ei. O impresionează mai ales rândurile citite în una dintre pagini:
“L-am întrebat atunci pe Dumnezeu, am strigat, L-am întrebat de ce şi-a întors faţa de la mine şi mult timp am crezut că mi-am pierdut credinţa. Târziu, am înţeles că a fost de fapt Singurul care m-a ajutat să trec peste toate. Sper să fie lângă mine până la sfârşit.”

    Trecând printr-un viol, neajutată de tatăl ei, Iustina a trebuit să-şi părăsească băieţii şi să plece departe. A avut o căsătorie zbuciumată cu Paolo, ucis în timpul războiului. Manuel, strănepotul lui Paolo, este cel care îi povesteşte Norei mai multe despre străbunica ei, despre Max, câinele a cărui statuie o găsise în casă, despre implicarea lui Paolo în lupta împotriva nemţilor, despre bunica lui, Margarida, care a fost ajutată de cumnata ei. Tot însoţită de Manuel vede vechea moşie a familiei de la Sintra, un loc sumbru pe care-l visase şi care Iustinei nu-i plăcuse niciodată. Manuel îi spune râzând o poveste despre o familie care deţinuse locul şi practicase magia şi deşi Nora e convinsă că e doar o legendă, totuşi locul are ceva sinistru:
Îmi tot spun că-i o prostie, ziua, când văd florile albastre deschise pe pământul gol, mai mult piatră, dar ceva îmi spune că acolo se ascunde un lucru ce nu trebuie stârnit, sentiment confirmat..”

   Rezolvarea problemelor cu Robert, mica răzbunare, divorţul şi liniştea casei care rămâne numai a ei, o determină să se liniştească şi să se gândească la viitorul şi opţiunile ei. Se gândeşte şi chiar are o tentativă de-al căuta pe Ştefan, dar e conştientă că au trecut anii şi amândoi s-au schimbat şi au alte vieţi:
“L-ar fi căutat cu încăpăţânare pe Ştefan al ei, în încercarea de-a se regăsi, şi ar fi constatat că Ştefan al ei n-avea decât puţine în comun cu bărbatul care stătea acum la masa de la geam, aşteptând o Nora care de fapt, nici nu mai există”.

     Nora începe din nou să scrie şi pune pe hârtie povestea Iustinei şi a ei, simţind cumva că străbunica ei îi insuflase curajul de-a se desprinde de trecut şi de-a merge mai departe:
   “Îi datora acestei femei propria eliberare de trecut, pentru că în ultimele săptămâni, Nora îşi trăise prin cuvintele Iustinei propria suferinţă şi propriul deznodământ.”
   “În sfârşit începea să respire în propria ei casă şi într-o zi a înţeles că despovărarea pe care o simţea nu venea numai din faptul că scăpase de Robert, ci şi pentru că, în sfârşit, se eliberase de Ştefan”
   “…pentru că Manuel Fereira, ei bine el însemna altceva. Avea să o ia încetul cu încetul, fiecare zi pe rând fără să se grăbească, să-l cunoască aşa cum nu avusese răbdarea sau inţelepciunea de a-i cunoaşte pe niciunul dintre bărbaţii care trecuseră prin viaţa ei.”
   “Singurele care se întorceau din vechea ei viaţă erau cuvintele, pe care poate că, de asta dată avea să le facă să rămână…”

   Alina–Maria Duţă ne-a spus în cuvinte simple, dar sensibile o poveste, care poate fi povestea de viaţă a oricăruia dintre noi, dar ca s-o savuraţi trebuie s-o citiţi. Se ascunde în paginile cărţii un amalgam de sentimente şi trăiri: dragoste, ură, răzbunare, lacrimi şi zâmbete, vise şi speranţe.
     Semnificativ rămâne şi citatul de pe coperta cărţii:
    “Cele mai sfredelitoare cuvinte, citite pe urmă cu aviditate de generaţii întregi, s-au născut din durere, nu din fericire.
    Seninătatea nu impresionează pe nimeni dacă nu e însoţită de dramă, viaţa este pusă în valoare numai atunci când este înconjurată de suflul morţii.”

Cartea Înstrăinare de Alina-Maria Duță este oferită de Editura Eagle şi poate fi comandată de pe site-ul editurii.

by -
10

Pasărea nopţii, de Mary Higgins Clark-recenzie

   Mary Higgins s-a născut şi a crescut în New Yorker Bronx, fiind fiica unor emigranţi irlandezi. A avut zece ani, când tatăl, proprietar al restaurantului “Higgins Bar and Grillhouse” din Bronx, a murit de un infarct miocardic.

   După terminarea liceului a absolvit o şcoală postliceală ca secretară şi a lucrat după aceea ca secretara într-o agenţie de publicitate şi ca stewardesa la Pan Am.
După căsătoria cu prietenul ei Warren Clark în 1949, a început să scrie. După multe respingeri, a publicat în 1956 prima povestire (Stowaway) pentru un onorariu de 100 dolari, în ziarul Extension magazine.
După moartea soţului în 1964, rămâne cu cinci copii (Carol, Marilyn, Patty, Warren und David). Primul ei roman Aspire to the Heavens (1969), un roman biografic despre George Washington, s-a vândut prost. Cinci ani mai târziu, a încercat din nou, cu Where are the children? . Simon&Schuster au cumpărat dreptul de autor pentru 3000 de dolari. Cartea a fost publicată în 1975, ajungând un bestseller.

   Următorul roman, A Stranger Is Watching (1977), a avut un succes şi mai mare şi a fost distins cu renumitul Grand prix de littérature policière. Pentru acest al doilea roman poliţist, a primit deja 1,5 milioane dolari. De atunci a publicat peste 25 de romane poliţiste, care numai în Statele Unite ale Americii s-au vândut mai mult de 80 de milioane de exemplare. Unele au fost ecranizarea pentru televiziune.
Între 1974 şi 1979 a urmat cursurile Universităţii Fordham, absolvind filozofia.
A fost în 1987 preşedinta societăţii Mystery Writers of America şi a primit în 2000 premiul Grand Master Award pentru întreaga sa operă. Din 2001 există premiul literar, ”The Simon & Schuster – Mary Higgins Clark Award”. În 2010 a fost omagiată cu Agatha Award (Malice Domestic Award for Lifetime Achievement) pentru munca ei de până atunci. O altă mare recunoaştere pentru întreaga sa activitate primeşte Clark, în 2012 cu Anthony Award.

   “Pasărea nopţii” este ”un roman psihologic, ce îl introduce pe cititor într-o lume strălucitoare şi elegantă, dar tributară unor instincte criminale.”
“Întotdeauna îi plăcuse definiţia bufnitei: pasăre răpitoare de noapte…cu gheare ascuţite şi pene moi care o ajută să zboare silenţios…La figurat, cuvântul desemnează o persoană cu obiceiuri nocturne; Sînt Bufniţă, obişnuia el să-şi şoptească în barbă, după ce îşi selecta prada, lumea mea;”

   Exact în săptămâna când în Orange County se sărbătorea Columbus Day se împlineau 20 de ani de la o crimă ce zguduise orăşelul. O studentă la medicină, Karen Sommers, venită în vizită la părinţi rămăsese peste noapte. În cursul nopţii a fot înjunghiată mortal în piept şi în inimă, în timp ce dormea, şi nimeni nu văzuse şi nu auzise nimic. La strigătele disperate ale mamei, când o găsise dimineaţă, au venit vecinii care încercaseră să ajute, dar din păcate distruseseră orice probe ar fi putut găsi poliţia. Sam Deegan cercetase ani întregi, dar nu reuşise să găsească criminalul şi cazul nerezolvat îl bântuia. Acum se gândea că în curând se va pensiona şi va trebui să predea dosarul şi să renunţe. Sam continua s-o viziteze cu regularitate pe Alicia Sommers, mama victimei şi chiar să meargă la mormântul fetii, sperând să dea peste vreun element care să-l facă să găsească ucigaşul.

   Între timp soţia lui Sam murise, la fel şi soţul lui Alice aşa că detectivul îi devenise un prieten drag pe care se putea baza. Alicia se mutase în oraş, dar rămăsese prietenă cu Jean Sheridan, fata vecinilor ei (de când locuise în vechea casă), un copil bun care avea parte de doi părinţi scandalagii şi egoişti, aşa că se bucura că ea venea în vizită.
Jean venea în oraş pentru că era întâlnirea de 20 de ani de la terminarea cursurilor de la Stonecroft Academy, ocazie cu care câţiva foşti absolvenţi vor primi o medalie onorifică din partea şcolii. Din program Jean află că va fi şi o slujbă memorială pentru Alison, colega lor care murise cu o luna în urmă,  înecată în piscină. Când ajunge la hotel, Jean află de la Jake Perkins, un tânăr reporter de la ziarul local, despre moartea celorlalte fete din grupul lor. Fuseseră 7 fete care luau masa, râdeau şi vorbeau împreună. Mai rămăseseră doar ea şi Laura.

   Jean nu avusese o viaţă uşoară, veşnic între doi părinţi certăreţi şi egoişti, care s-au şi despărţit când ea a terminat liceul, fiecare refăcându-şi viaţa. Jean şi-a continuat viaţa învăţând şi devenind o scriitoare şi un istoric de succes. Dar acum era şantajată, primea faxuri, biletele şi scrisori în care era ameninţată fiica ei Lily. La 18 ani îl întâlnise pe Reed, Carol Reed Thorton Jr. din Maryland, student la West Point. Reed voia un viitor cu Jean, urma s-o prezinte şi părinţilor lui (tatăl lui era general la Pentagon),dar exact când află că va fi tată este omorât de-o maşină în campus (şoferul dispare).
Jean nu ştie ce să facă, ai lui nu ştiau de ei, la părinţii ei nu putea apela. Aşa că vorbeşte cu doctorul Connors (despre care aflase la biserică că mai ajutase tinere) s-o ajute şi dă copilul spre adopţie. Adopţiile erau secrete şi acum când cineva îi ameninţă fiica nu are cum s-o ajute. Face mici cercetări, îi spune şi Aliciei, care îl roagă pe Sam s-o ajute şi caută să afle cine ar fi putut ştii despre Lily. În timpul reuniunii, la hotel, la cimitir primeşte mereu mesaje.

   La reuniune îşi întâlneşte foştii colegi şi deşi mult schimbaţi fiecare e diferit şi ciudat în felul lui.
Jean învăţase bine şi în liceu, reuşise şi în viaţă, dar după Reed nu mai iubise pe nimeni. Nu-i vine să creadă că doar ea şi Laura mai sunt din grupul lor de fete, care mai ieri parcă râdeau, vorbeau şi se amuzau. Cel care le omora îşi spunea “bufniţă” şi fusese respins, jignit şi luat peste picior în liceu. Poliţia găseşte greu indiciul că o semnătură: la fiecare loc al unei crime lasă o bufniţă mică,că o broşă.El hotărâse să le ucidă pentru copilăriile din liceu, să le arate că el este stăpânul. Tot el o omorâse şi pe Karen, crezând că e Laura, deoarece casa fusese a părinţilor ei şi el nu ştia că o vânduseră. Mai omorâse şi alte femei când instinctul de ucigaş al bufnitei prelua controlul.

   Laura era o actriţa, puţin cam trecută pentru filme, cauta pe cineva s-o susţină şi venise pentru că avea în vizor vreo doi colegi care erau în industria filmului şi a spectacolului.
Carter Stewart-un puştan pricăjit şi neglijent în timpul şcolii, lucrase în hotelul în care era oaspete acum, devenise un renumit scriitor de piese, ironic, rece, calculat, sumbru aşa cum erau şi scrierile lui:

“Tipul începuse să scrie încă din facultate-diverse piese într-un act, destul de nonconformiste, jucate de studenţii de la teatru, care i-au dat posibilitatea să mai rămână la Yale şi după absolvire”
”A avut primul succes răsunător pe Broadway înainte de-a împlini treizeci de ani”

   Mark Fleischman, doctor psihiatru, specializat în problemele adolescenţilor, poate tocmai din cauza poveştii lui de viaţă. Fratele lui Denis a fost omorât de-o maşină pornită din pantă şi mama lor îl considerase vinovat pe Mark, crezând că nu a pus frână:

“Părinţii lui Mark nu s-au sfiit să declare public că şi-ar fi dorit ca Mark să fi murit şi nu fratele lui. El a reacţionat făcându-se medic psihiatru pentru adolescenţi. Mă întreb dacă o fi încercat vreodată să trateze şi adolescentul din el.”

   Robby Brent ajuns actor de comedie; ” a fost un elev delăsător, provenit dintr-o familie de intelectuali, ameninţat în permanentă că îşi va pierde bursa pe care o avea la Stonecroft. Umorul a devenit armura şi refugiul lui”.

Gordon Amory-ajuns bogat, şi-a făcut multe operaţii estetice, a devenit cunoscut şi totuşi:

“Totuşi când mi se mai îneacă uneori corăbiile, mă trezesc că am rămas acelaşi Gordie prostovanul, puştiul nătărău de care era aşa nostim să faci mişto”

   Din cei şase consideraţi crema clasei doar Laura avusese o copilărie fericită şi fără lipsuri.
Jack Emerson, cel care organizase reuniunea ajunsese un investitor în afaceri imobiliare, dar legat de parteneri dubioşi, petrecăreţ şi afemeiat.
În timpul reuniunii este ucisă o fostă profesoară de-a lor care-şi plimba câinele. Câinele este şi el bătut mortal, dar apucă să-şi muşte agresorul.

   Poliţia începe cercetări ample, şi lucrurile se precipită.
Jean află că fiica ei, pe care părinţii o botezaseră Meredith este cadet la West Point, şi că atât ea cât şi părinţii adoptivi vor s-o cunoască. Cum fata avea examene şi promisese să nu plece din campus toţi cred că e în regulă.

   Laura dispare, înainte de ultima seară ,Robby dispare şi el, dar este găsit mort peste câteva zile. Pusă de ucigaş Laura o atrage pe Jean într-o cursa, şi în acelaşi timp este răpită şi Meredith-Lily. Acestea urmau să fie ultimele crime ale ucigaşului, voia s-o omoare pe fată ca să vadă cum suferă Jean, avea pregătite trei pungi pe care scrisese numele femeilor şi trei bufniţe.
Sam accelerează cercetările şi cu ajutorul lui Perkins reuşeşte să găsească locul şi să le salveze.

   Dacă vreţi să aflaţi cine este criminalul, cum îşi ţese pânza de păianjen, ce s-a întâmplat cu “bufniţă”, dar şi cu celelalte personaje, citiţi cartea.
Nimeni nu poate bănui ce resentimente şi complexe vechi pot apărea în anii de şcoală şi la ce pot ele duce.
După ce te poartă cu multă intensitate de-a lungul acţiunii, dezvăluind o grămadă de tipologii umane, cartea are totuşi un happy end (asta pentru cei curioşi).

De fiecare dată când citesc o carte a autoarei rămân uimită de modul cum îşi construieşte intriga, cum îşi creionează personajele, cum conduce acţiunea fără să te lase până la final să bănuieşti cine este vinovatul. Şi de obicei vinovatul şi finalul romanului sunt mai mult decât surprinzătoare. Nu degeaba a fost numită ,,Regina literaturii americane de suspans”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Meniu:(ciorbă de conopidă,pulpe la cuptor cu cartofi noi,spumă de căpşuni)

1.Aperitiv: salată de crudităţi cu mozzarella

-2 roşii decojite şi tăiate cubuleţe, 1 castravete tăiat foarte fin, 1 ardei căpia roşu tăiat fideluta, 3-4 ridichi date pe răzătoarea fină, 1 legătură de ceapă verde tăiată fin (cu tot cu cozile verzi) le punem într-un castron
-adăugăm verdeaţă (pătrunjel sau mărar) tăiată foarte fin, sare, piper, puţin ulei şi după gust zeamă de lămâie
-presăram cu mozzarella dată pe răzătoare şi lăsăm la rece măcar 1 ora

2.Ciorbă de conopidă:

-o conopidă mai mare,o curăţăm,o desfacem în buchetele şi o lăsăm puţin în apă rece
-1-2 morcovi,1 pătrunjel,1 pastarnac le dăm pe răzătoarea fină,le călim puţin în ulei
-adăugăm în oală conopidă şi apă şi punem la fiert
-potrivim de sare,piper,cury,praf de chimen,opţional boia
-când legumele sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă
-putem drege cu smântână sau smântână cu ou

3.Pulpe la cuptor cu cartofi noi

-4-5 bucăţi de pulpă (partea de sus sau ciocănele) le condimentăm cu amestecul de condimente pe care îl preferăm
-6-8 cartofi noi (roşii) mai mici îi curăţăm şi-i lăsăm întregi
-punem în tavă bucăţile de pui şi cartofii
-punem apă cât să acopere totul şi un păhărel de alcool( vodka, gîn, coniac) şi punem tava în cuptor
-când apa scade să fiţi atenţi să lăsaţi tava numai cât vreţi să fie de crocante ingredientele (să le întoarceţi să se facă pe ambele părţi)

4.Spumă de căpşuni

-1 kg de căpşuni curăţate şi spălate
-lăsăm cam ¼ întregi restul le zdrobim puţin
-batem albusul de la 4-5 ouă cu o cană de zahăr şi 1-2 pliculeţe de zahăr vanilinat să fie o spumă tare
-adăugăm gălbenuşurile şi căpşunile zdobite
-punem în cupe sau boluri căpşuni întregi, turnam deasupra spumă şi le punem la rece
-când serviţi puteţi presara în cupe fulgi de cocos sau ciocolată după gust

Poftă Bună!

by -
10

,,Zona aceea devenea una interzisă, n-avea dreptul să între în ea. Pare o absurditate ce spun, dar aşa gândeam. Iar ea insistă să între. Fisurile existente la început au devenit crăpături şi prăpăstii."

Orbi în tranziţie, de Stelian Ţurlea-Librex Publishing-recenzie

   Am citit câteva romane scrise de Stelian Ţurlea, iniţial romane poliţiste: ”Greuceau (roman cu un poliţist)”, Caz închis”, ”Săptămâna nebună”, ”Crimă la Torino”. Apoi romane de altă factură, cu întâmplări din viaţă, dar la fel de interesante şi atractive: ”Ieşi din viaţa mea”, ”Trei femei”, ”Iubire interzisă”.

   Dar romanul “Orbi în tranziţie” m-a surprins plăcut. Nu mă aşteptam la un astfel de “love story”, pentru că la prima vedere asta pare. Pe urmă, la o privire mai atentă, îţi dai seama că cele două personaje par mai degrabă două comete, sau două stele, pe acelaşi cer al perioadei de tranziţie. Rar şi scurt în drumurile lor se intersectează pentru o seară sau câteva ore, dar de cele mai multe ori fiecare gravitează pe drumul ei.

    Autorul scrie romanul pe două planuri, din două puncte de vedere: al lui, numit Popeye şi al ei, al Ligiei pe care autorul o numeşte de fiecare dată ”Ligia-cea-subţire-cu-părul-lung-şi-negru.”
    Unele personaje se regăsesc şi-n romanul anterior, apărut în 1997 ,“Fă-ţi patul şi dormi!”, dar din poveştile şi referirile lui Popeye putem înţelege povestea.

    Nu prea ştiu cum aş putea să vă povestesc romanul, dar cred că cel mai bine este să vorbim despre personaje, despre vieţile, trăirile şi gândurile lor, despre cum îşi amintesc lucrurile sau cum percep realitatea debusolantă a acelor vremuri.

 Ligia provenea dintr-o familie de intelectuali, dar timpurile, cu încercările lor, lăsaseră urme adânci. Străbunica, profesoară de matematică la cel mai bun liceu din oraş, străbunicul un inginer strălucit, locuiau într-o casă cu glicină în Cluj, oraş în care erau multe disensiuni între români şi unguri. La sfârşitul războiului şi venirea comuniştilor ungurul Arpad, un oportunist care se va strecura în orice regim, le ia casă, străbunica locuind în mansardă. Apoi fiica ei, prima Ligia, se căsătoreşte cu un ofiţer, care din erou, în vremurile tulburi de atunci, ajunge duşman al poporului şi este închis. Ligia naşte o fetiţă, pe care o botează tot Ligia, este în final arestată şi ea şi moare în închisoare. Aşa că străbunica îşi creşte nepoata, dar blestemul pare că le bântuie în continuare. Nepoata rămâne gravidă cu un student, arestat pentru că l-au prins ascultând Europa Liberă.

     La naşterea ultimei Ligia (eroina noastră), nepoata moare aşa că străbunica, singură şi ea de acum, trebuie s-o crească. La moartea străbunicii Ligia merge şi locuieşte câţiva ani cu Moş Nibi fratele mai mic al străbunicului ei. Aici îl cunoaşte pe Popeye, şi-n lungile lor plimbări îşi povestesc vieţile, visele, speranţele, şi se îndrăgostesc. Dar moartea lui Moş Nibi o găseşte debusolată de realităţile vieţii, de poveştile despre străbunii ei, de faptul că nu mai are pe nimeni, aşa că pleacă, dispare fără a spune cuiva unde merge. Amintirile şi durerile o duc la Cluj, la casă cu glicină, unde va locui ceva timp în mansardă. Familia lui Arpad nu are curaj s-o scoată şi de acolo. Îşi întâlneşte colege de şcoală, încearcă să-şi caute de lucru, dar în vremurile de dinainte de revoluţie nu era uşor. Arpad cel tânăr o violează, dar ei îi este frică să-l reclame, urmare a fricii ancestrale inoculate de poveştile străbunicii. Totuşi îşi revine..

Dacă supravieţuisem până atunci, voi fi în stare să supravieţuiesc mereu, orice mi se va întâmpla. Am fost mândră de mine. Îmi revenisem.”

    Se ambiţionează, îşi caută de lucru, apoi singurătatea o determină să accepte o relaţie, deşi în gândul ei discuta mult cu Popeye, pe care, fiindcă îl văzuse prea puţin, îl idealizează:

 

“Dar chiar peste toate ar trebui să spun că în lunile acelea de singurătate mă gândisem de multe ori la tine, nu ştiu de ce, mi te imaginam povestindu-mi exact cum se întâmplase când umblam aiurea pe străzile oraşului tău, de parcă ai fi vrut să mă ajuţi de departe şi ajunsesem să mă îndrăgostesc de tine.

    Omul cu care a avut relaţia, chiar dacă aceasta se încheiase, o ajută mult, ea continuându-şi facultatea. Doar că ea se simte din ce în ce mai mult o întreţinută şi hotărăşte să plece din oraş, exact când încep revoltele.

    Rămâne şocată când începe revoluţia, nu mai înţelege nimic, îi vedea pe foştii comunişti sau securişti în noile structuri. Aşa că de frică pleacă din oraş, fuge din nou şi ajunge la Bucureşti.

 

De ce mai ieşiseră în stradă, dacă tot cei dinainte erau în frunte?
    Seara m-am hotărât să plec din nou din oraş, simţeam că mă sufoc, mi se părea minciuna prea mare. Acum cred că am greşit, trebuia să rămân şi să ies în faţă, să spun lumii ce ştiu. Dar atunci îmi era frică…”

    Bucureştiul, un oraş imens, o sperie, dar îşi aminteşte de fratele nelegitim al străbunicului ei, ajuns un avocat de succes, acum pensionat, care o ajută. Băieţii lui gemeni erau plecaţi din ţară, amândoi profesori la Harvard şi el rămăsese singur. Urmează anii de şcoală, serviciu, iubiri, trădări. Până îl reîntâlnește pe Popeye, deşi parcă sunt amândoi mereu în contratimp.

   Povestea lui Popeye e la fel de ciudată.
    După ’90, după Piaţa Universităţii, revista care-l trimisese la Paris nu-l mai primeşte. Începe să lucreze orice găsea, inclusiv la căratul pachetelor cu ziare, noaptea, la Casa Presei. În nopţile acelea cunoaşte un tipograf bătrân, de care se ataşează şi cu care stă foarte mult de vorbă. Acesta îl învaţă multe lucruri despre tipărire, corectură şi chiar scrierea unui articol. Citeşte mult şi cu nesaţ ziare, dar mai ales cărţi. De multe ori Popeye chiar se gândea că ar putea şi el să scrie o carte:
   

 “Mă pomeneam gândindu-mă cum aş fi scris eu cutare carte sau cum l-aş fi descris eu pe cutare personaj cu care adormeam în minte într-un târziu. Uneori simţeam că-mi ard degetele să scriu ce-mi trecea prin cap. N-am făcut-o niciodată, mi se părea o iluzie, o himeră, nu mă vedeam scriind altceva decât articole. Dar continuăm să visez.”

     Tot bătrânul tipograf îi face cunoştinţă cu un poet care îl ia la revista lui culturală să facă corecturi, şi-l convinge că ar fi un bun ziarist. Aşa ajunge la un ziar nou deschis, alergând bezmetic după ştiri, aflând multe lucruri de la oamenii străzii, scria mai ales în parc, dar meseria îi plăcea din ce în ce mai mult.
   

“Scriu în parc şi când dă frigul şi cad frunzele. Atunci îmi place cel mai mult, nu e mai nimeni în jur, am impresia că sunt stăpânul lumii.”

    Între timp mama lui se îmbolnăveşte, Popeye ştie că dorinţa ei cea mai mare e să-l vadă la casa lui. Cunoaşte o fată de vârsta lui, Ianina, se căsătoresc şi au un băieţel. Se simte bine cu ea şi crede c-o iubeşte. Mama lui moare, are loc mineriada. Popeye este acolo printre mineri, sigur că în spatele lor e cineva care-i dirijează. Stă de multe ori de vorbă cu ei, le ascultă poveştile şi doleanţele, dar apoi bătăile din piaţă, gloanţele trase de scutieri, oamenii bătuţi, totul îl marchează. Curând se mută la alt ziar şi apoi la un post important de televiziune.
    “Adevărul pe care îl căutăm eu nu există. Sau nu ştiam unde să-l caut. Atunci am simţit cum se sfâşie ceva în mine. N-aş putea spune ce anume. Dar atunci aş fi vrut să fi trăit în altă ţară.”

    Şi pentru el meseria ajunge pe primul loc, mai importantă ca familia, mai rău ca o amantă. Separă cele două vieţi între ele, dar Ianina îl bănuieşte de infidelitate, îl urmăreşte, îl hărţuieşte făcând ca orice sentiment pe care-l avea pentru ea să dispară:
 

 “

Zona aceea devenea una interzisă, n-avea dreptul să între în ea. Pare o absurditate ce spun, dar aşa gândeam. Iar ea insistă să între. Fisurile existente la început au devenit crăpături şi prăpăstii.
   Nu mă interesa iubirea ei.
   N-o mai voiam.
   Nu eram în stare să-i spun asta.”

    Ianina se mută cu băiatul la ai ei, Popeye îl vizitează foarte des, vrea să divorţeze. Dar Ianina nu acceptă nici o discuţie referitoare la divorţ, ameninţându-l că nu-l mai lasă să vadă copilul:
   “Iar dacă o faci împotriva voinţei mele, o să mă străduiesc să nu-ţi mai vezi băiatul niciodată!
   În clipă aceea cred că am urât-o. Mult mai târziu am înţeles-o, dar atunci inima mea era deja goală.
   N-am mai deschis subiectul niciodată.”

    Cu timpul Ianina îi devine indiferentă, dar se complace în situaţia asta, cu toate că ea încearcă de-a lungul anilor să se împace:
   “Aşa au trecut anii. Cu timpul îmi era indiferent ce face. Mă obişnuiam să fiu singur. Mă obişnuiam cu gândul că eşuasem din nou.”
  Popeye lucrează în televiziune, evenimentele multe, interesante, incitante, nu-i mai lasă loc de viaţă personală.
    Acum e momentul când Ligia şi Popeye se reîntâlnesc. Dar sunt şi nu sunt împreună…
   Fiecare cu munca lui, cu viaţa lui, cu priorităţile lui. Când se întâlnesc se iubesc, se simt bine, dar oare e destul?
    Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre povestea celor doi, o poveste frumoasă, puţin tristă, dar foarte reală.

    Vă sfătuiesc să citiţi cartea. Este mai mult decât un “love story”.  Este un cumul de poveşti de viaţă şi o frescă a societăţii acelor vremuri.

Librex.ro

Cartea Orbi în tranziţie de Stelian Ţurlea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
13

Divorţurile amanţilor, de Corina Ozon-Editura Herg Benetrecenzie

Editura: Herg Benet

   Am aşteptat cu nerăbdare noul roman al Corinei, sincer întrebându-mă: oare despre ce va scrie? Oare tot Mircea şi Cati vor fi în prim plan, sau poate Nelu? Mai ales că la o lansare îi spusesem Corinei că personajul Nelu mi se pare foarte ofertant.

    Dar Corina este omul care ştie să asculte şi mai ales să ”te asculte”, şi, din frânturi de poveşti de viaţă, să scrie o nouă carte cu acelaşi talent cu care a scris şi celelalte volume. Pentru cei care nu ştiţi am să vă spun că seria conţine 4 cărţi apărute până acum: Zilele amanţilor”, ”Nopţile amanţilor”,,Amanţii 3.0.” şi “Divorţurile amanţilor”.

  Găsiţi amănunte despre primele trei pe site, dar am să vă reamintesc ce făceau personajele la finele volumului “Amanţii3.0”.

   Mircea pleacă de acasă hotărât să divorţeze, nemaisuportând viaţa cu Teo, dar iubindu-şi foarte mult copiii. Cati revine din America, unde nu s-a putut adapta, poate nu atât cu viaţa, ci cu căsătoria ei cu Epaminonda, care avea problemele lui de sănătate, şi mai ales iubindu-l pe Mircea.

    Cami îşi creşte fetiţa ajutată de Nelu (ne aşteptăm la o căsătorie?), care pentru prima dată pare a fi renunţat la alte cuceriri. Clau face tratament cu citostatice, ajutată băneşte şi moral de Pişcoţel, cel care pare a fi şi vinovat pentru declanşarea bolii ei. Larisa şi Tibi sunt împreună cu toate ciudăţeniile şi fetişurile lor.

    Teo e “turbată” şi hotărăşte să-i facă lui Mircea “zile amare”, deşi cochetează în continuare şi cu Raiu, un alt ciudat. Mama lui Teo, de … ca soacra, l-ar vrea pe Mircea înapoi cu toate foloasele materiale şi pentru că în neamul ei nu se ajunsese la divorţ, dar îi place şi rolul mai important pe care îl are în viaţa lui Teo de când e singură.

    Mioara, prietena lui Teo, după căsătorie şi relaţii ratate are un soţ pocăit, mai tânăr ca ea, cu care e mulţumită. El o iubeşte foarte mult, ea încearcă să-i respecte obiceiurile şi credinţa, în fond viaţa în doi e o sumă de compromisuri.

    Alex, colegul de birou al lui Mircea şi Nelu, e omul pe care cei doi îl duseseră prima dată la bordel şi la căsătoria căruia asistaseră. Şi Boss, socrul lui Cati, care de fapt a jucat un rol important în căsătoria ei cu Epaminonda, singurul lui fiu.

Cam astea ar fi principalele personaje.

   Şi acum să vedem cum e viaţa amanţilor în acest volum. Am să las pionii principali la urmă pentru că vom vorbi mai mult despre ei. Deci…

   Boss o ajută pe Cati să se reangajeze la firma lui, dar e reticent cu privire la divorţul de Epaminonda, ale cărui probleme psihice (omul e bipolar) s-ar putea accentua pus în faţa unui asemenea pas.

    Mioara îşi duce viaţa mulţumită cu soţul ei, mai face câte un mic chef cu Teo, dar refuză să-i fie martoră la procesul de divorţ şi chiar o sfătuieşte să fie mai temperată în cererile pe care i le face lui Mircea.

   Cami îşi creşte copila, reia oarecum relaţiile cu grecul-tatăl copilei, pe care încă îl iubeşte. Este totuşi corectă, nu-i promite nimic mai mult lui Nelu decât prietenie, şi-i înapoiază banii cu care o împrumutase.

   Clau îşi termină tratamentul, e mulţumită că e în viaţă, e tot cu Piscotel, care simţindu-se vinovat îi face toate chefurile. Este o prietenă loială şi sare în ajutor, astfel când fetele pleacă în excursie la Londra are grijă de fata lui Cami, de care se ataşează foarte mult.

    Larisa pare mulţumită cu căsnicia ei ciudată cu Tibi, dar la Londra cunoaşte un tânăr Sebi, cu care are o scurtă aventură şi păstrează legătură pe net şi după revenirea în ţară.

    Mama lui Teo îşi ajută fata şi nepoţii, se mai bagă cu sfaturi unele absurde, altele bune sau războinice. Îl regretă pe Mircea, nu atât pentru faptul că s-a purtat frumos cu ea, cât mai ales pentru ajutorul material pe care-l primea de la el.

   Teo are o personalitate ciudată. Nu-l mai iubeşte pe Mircea, dar îl vrea pentru că îl consideră o posesiune a ei. Îl vrea pe Mircea şi pentru atitudinea lui faţă de copii şi mai ales pentru posibilitatea lui materială de-a întreţine familia. Ea nu crede în sentimentele lui Cati, ci o vede doar că persoană care vrea să –i ia un “bun”al ei, persoană care profită de banii lui Mircea. Aşa că, sfătuită şi de mama ei introduce acţiunea de divorţ, aduce martori, se ceartă cu Mircea, ameninţându-l că nu-l mai lasă să vadă copiii, mai mult chiar, îl vorbeşte de rău în faţă celor mici. În acelaşi timp e flatată de atenţia şi mesajele lui Raiu, tipul de la casa mortuară, cu mesajele lui desuete, cu întâlnirile şi locurile ciudate în care o duce.

   Alex colegul de birou al lui Mircea şi Nelu, îi surprinde cu totul când recunoaşte şi declara cu mândrie chiar că e gay, că a făcut o greşeală cu căsătoria şi mai ales când se afişează cu partenerul lui, lucruri de care cei doi nu l-ar fi crezut capabil.

    Nelu rămâne acelaşi personaj controversat şi cred eu totuşi ofertant pentru autor.

   Spre mirarea lui Mircea este cuminţit şi implicat în relaţia cu Cami, dar când îşi dă seama că ea nu-l iubeşte se consolează în braţele unei noi cuceriri. Şi totuşi, cum îi spune lui Mircea simte că a ajuns la o vârstă când oamenii îşi doresc să se aşeze la casă lor, să găsească aceeaşi femeie în patul lor. Devine intrigant acest Nelu, ciudat de nostalgic pentru firea lui de până atunci, dar întotdeauna l-am apreciat pentru felul lui sincer de-a fi chiar dacă câteodată până la duritate. Cum s-ar spune “cu el ştiai întotdeauna cum stai”. Aşa că nu pot să mă abţin să-i doresc să-şi găsească perechea visată, să-şi construiască căsuţa viselor lui şi familia dorită.

   Cati îşi caută de lucru, se angajează, se întâlneşte cu fetele, chiar pleacă cu ele în excursie, vrea să divorţeze, dar mai ales vrea o viaţă liniştită cu Mircea. Doar că pentru asta trebuie amândoi să divorţeze .E conştientă că pentru Mircea copiii sunt totul şi mai ales că Teo le va baga “beţe în roate”. Şi totuşi, deşi are unele mici răzvrătiri încearcă să-l înţeleagă pe Mircea, să-l ajute şi să-l sprijine pentru că îl iubeşte cu adevărat.

    Şi acum Mircea, un personaj aparent simplu, dar infinit de complex. Se mută de acasă pentru că nu mai poate trăi cu Teo, pe care deşi nu o mai iubeşte o respectă pentru calităţile ei de mamă, şi nu mai suportă nici amestecul şi discuţiile cu soacra sa. Ţine mult la Cati, conştient că ea-l acceptă cu toate problemele şi hachiţele lui. Dar mai ales îşi iubeşte necondiţionat copiii, şi pentru ei, pentru a putea fi cât de mult împreună este de acord cu toate cererile lui Teo de la divorţ, unele de-a dreptul aberante.

   Deci, dacă vreţi să vedeţi cum interacţionează personajele, ce se întâmplă, şi mai ales să vă delectaţi şi amuzaţi cu poveşti nostime, dar reale (dacă vă uitaţi atenţi imposibil să nu le vedeţi şi în jur) citiţi cartea Corinei.

     Mi-a plăcut modul Corinei de-a reda evenimentele şi întâmplările, odată din perspectiva lui, odată din a ei, fie că e vorba de soţii, amante sau prieteni.

    Poate unora n-o să vă placă limbajul, dar, deşi uneori frust (de fapt ca-n viaţă) este atât de bine încadrat în context că nu deranjează, ci amuză.

    Acum sper că vom mai avea o urmare, vreau să văd ce se mai întâmplă cu personajele.

Felicitări, Corina pentru noul roman.

   Şi acum va redau câteva fraze din “declaraţia “Corinei de pe coperta cărţii, cu care sincer sunt perfect de acord:

“Am spart bariere şi ţi-am băgat amanţii în casă, în sertarul de la birou, în avion sau metrou. Dacă ai avut şi tu curajul să citeşti, eşti la fel de nebun. Nebun de curajos, mai ales că le-ai spus şi altora să citească. Lumea e mai vie, am spart borcanul cu fluturi şi alegem să vorbim fără perdea, aşa cum e viaţa. Povestea se scrie odată cu tine, acum şi aici, iar aventura continuă. Amanţii, c’est moi!”

Cartea Divorţurile amanţilor, de Corina Ozon a fost oferită de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Herg BenetPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

“Un hoţ de talie mondială. O comoară nepreţuită. O vânătoare fără graniţe.”

Vulturul cu două capete, de James Twining-recenzie

Titlu original: Double eagle
Traducere: I.Berteanu, Laura Maria
Editura: RAO
Număr pagini: 441

   James Twining s-a născut în 13 decembrie 1972 la Londra. Şi-a petrecut copilăria la Paris, apoi urmează şcoala la Christ Church Oxford cu o diplomă în Literatura şi Lingvistica Franceză.
Îşi începe cariera în lumea afacerilor lucrând în divizia de afaceri corporatiste UBS. În 1999 îşi începe propria afacere împreună cu un prieten, în 2001 fiind cotat ca unul dintre cei 8 cei mai tineri antreprenori de succes. După ce-şi vinde afacerea în 2002-2003 se dedică scrisului. Locuieşte cu soţia şi cele două fiice la Londra.
În seria de romane, în care Tom Kirk este personajul central au apărut 4 cărţi dintre care două traduse şi la noi la editura Rao: ”The Double Eagle” (“Vulturul cu Două Capete”)’ ”The Black Sun” (“Soarele Negru”) ’”The Gilded Seal” şi “The Geneva Deception”.

   Cărţile lui James Twining m-au intrigat mai întâi prin copertă, apoi prin descriere, şi m-au încântat prin conţinut.

“Un hoţ de talie mondială. O comoară nepreţuită. O vânătoare fără graniţe.”

   “Vulturul Cu Două Capete” este prima carte a seriei avându-l ca personaj central pe Tom Kirk, un nou James Bond. Facem cunoştinţă cu personajul cheie, omul care investighează şi este investigat, cel care este legat într-un fel sau altul de toate personajele fie ei băieţi buni sau răi.
Thomas Kirk, alias Tom Kirk, alias Tom Duval are dublă cetăţenie americană după mamă, britanică după tată.Mama Rebecca Kirk, fostă Duval, moare într-un accident de maşină şi micul Tom, care avea doar 13 ani, dar pe care ea îl lăsase să conducă, rămâne marcat pe viaţă.
Mai mult, tatăl său Charles, neputând să-l mai vadă după accident şi neştiind să gestioneze situaţia îl trimite la părinţii mamei lui în Boston. Bunicul, tatăl mamei, era senatorul Trent Duval. Tom primeşte după terminarea liceului o bursă la Oxford, dar este dat afară după primul an şi pleacă la Paris. Acolo urmează cursuri de istoria artelor la Sorbona.
Piper, acum şef al CIA, atunci detaşat la misiunea diplomatică din Franţa, îl remarcă, îi vede potenţialul şi-l consideră candidatul ideal pentru a fi racolat, în fond era tânăr, singur, foarte inteligent, fără legături familiale puternice şi mai ales în căutarea unui ideal în care să creadă.

   Urmează instructajul obişnuit de agenţi, dar şi cel special pentru a fi folosit în spionajul industrial în “Operaţiunea Centaurul.” Tom Duval (Kirk) devine cel mai bun agent, ştia să se piardă în mulţime, vorbea cinci limbi străine, citea mult, spărgea orice seif sau sistem de securitate, avea relaţiile potrivite, toate astea îl făceau special. Dar i se dă ordin să ucidă un cercetător, lucru pe care-l refuză şi pentru că vrea să plece din agenţie, americanii trimit pe cineva să-l elimine, disperaţi să nu se afle despre operaţiune. Tom scapă, îi ajută pe francezi să-şi recupereze nişte lucruri şi aceştia îl ajută să-şi însceneze moartea şi să iasă din peisaj. Lucrează o vreme în tabăra “băieţilor răi”, furând diverse obiecte la cerere, primind comenzile prin Archie.
Apoi tatăl sau moare, el mută afacerea cu antichităţi a acestuia de la Geneva la Londra, şi hotărăşte să treacă de partea legală a afacerii. Ultima afacere pe care o acceptă este furtul unui “Ou Faberge”, la cererea lui Archie. Un moment de neatenţie, îşi scoate masca, o geană îi cade pe podea la locul faptei şi americanii află că de fapt trăieşte.

   De cealaltă parte, agenta FBI Jennifer Browne în cursul unei misiuni împuşcă un coleg (de fapt prietenul ei), este exonerată de vină pentru că el nu respectase ordinele, dar este mutată pentru trei ani în Atlanta. Revenită în Washington este detaşată la Departamentul de Furturi Majore şi Transporturi Ilegale condusă de Bob Corbett.

   Moartea părintelui Gianluca Rainieri porneşte avalanşa. Acesta lucrase la Banca Vaticanului până dispăruse cu două milioane de dolari. La autopsia părintelui, ucis la Paris, medicii găsesc un săculeţ mic cu o monedă, înghiţită de el când văzuse că nu are scăpare.

   Moneda numită ”Vulturul cu Două Capete” dată din perioada Marii Crize din 1933 din America. Preşedintele Roosvelt interzisese folosirea şi comercializarea aurului aşa că monedele, deja bătute, trebuiseră topite şi transformate în lingouri depuse la Trezorerie.Totuşi câteva monede au dispărut, patru au fost recuperate şi topite, cinci depuse în seifurile trezoreriei, una cumpărată de regele Farouk, apoi scoasă la licitaţie şi achiziţionată de un investitor imobiliar, un olandez bogat, crud şi nemilos, Darius Van Simson.

   În timp ce Jennifer cercetează în muzee, la institut şi trezorerie monezile, aflând că cele cinci lipsesc, Tom încearcă să scape de ultima afacere contractată de Archie. Acesta îi cere să mai fure un “Ou Faberge” deoarece contractorul afacerii era Cassius, unul dintre cei mai cruzi şi nemiloşi dealeri de artă, al cărui chip nu-l ştia nimeni, deoarece îi ucidea pe toţi cei care l-ar fi putut identifica.
Jennifer îi cere lui Tom s-o ajute promiţându-i că-i vor curată dosarul şi va fi lăsat în pace să trăiască liniştit. Iniţial Tom o refuză, apoi se întâlnesc acasă la Harry Renwick, omul la care el ţinea foarte mult şi-l vedea nu numai ca pe un prieten, ci chiar ca pe un surogat de tată. Renwick fusese foarte bun prieten cu Charles, tatăl lui Tom, şi mereu alături de băiat ca un unchi iubitor, un tip bonom, simpatic, vesel. Era totodată şi prieten cu şeful lui Jennifer.

    La început furios, Tom discută cu ei despre monezi, despre toate întâmplările încercând să dezlege iţele. După plecarea lui Tom, casa lui Renwick este atacată, el împuşcat şi Jennifer lăsată inconştientă. Când ea îşi revine, mai vede doar casa răvăşită, mult sânge şi în pivniţă un cadavru care arde. Moartea lui Renwick îl determină pe Tom să colaboreze cu condiţia să afle şi cine este ucigaşul şi să-l pedepsească.
Într-o cursa contra cronometru, între crime, urmăriri, drumurile duc de la Londra la Paris, de la Amsterdam la Istanbul, în căutarea hoţilor de monede şi a vinovaţilor. Spre surprinderea lor dau peste o conspiraţie orchestrată de faimosul Cassius, ajutat de oamenii lui care erau până la cel mai înalt nivel.

   La fel că în alte cărţi cu acţiune trepidantă şi aici nimic nu este ce pare a fi, trădările sunt şi la cel mai înalt nivel, oameni iniţial de aceeaşi parte a baricadei care din lăcomie devin cei mai înverşunaţi duşmani. Din nou totul în numele puterii şi al banilor.

“Spre câte nu împingi tu inima omului, blestemată sete de aur” (Virgil,Eneida)

   Sigur că până la urmă Jennifer şi Tom descurcă ghemul de crime şi minciuni, rezolva totul aflând şi cine este Cassius.

  Dacă vreţi şi voi să aflaţi vinovaţii şi să citiţi o carte foarte bună nu rataţi romanul lui James Twining.
Noile aventuri ale lui Tom Kirk le vom găsi în romanul “Soarele Negru”, unde acesta trebuie să găsească legătura dintre moartea unui supravieţuitor de la Auschwitz căruia i se taie braţul, un tablou aparent fără valoare, furat dintr-o sinagogă din Praga şi o maşină Enigmă furată din Muzeul Naţional de Criptologie.Toate duc la “o comoară legendara” sau “o moştenire malefică”.

Citiţi pentru că merită veţi vedea.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
4

Meniu:(ciorbă de gulii, sniţele altfel, tartă cu căpşuni)

1.Aperitiv: bruschete

-curăţăm de coajă 2-3 roşii şi le tăiem bucăţi foarte mici
-adăugăm verdeaţă tocată mărunt, puţină brânză telemea dată de răzătoarea foarte fină, puţin piper şi ulei (opţional puţină zeamă de lămâie)
-punem amestecul pe feliuţe fierbinţi de pâine prăjită

2.Ciorbă de gulii

-1 gulie mai mare sau 2 mai mici le curăţăm şi le tăiem fie feliuţe fie cuburele
-2 morcovi, 1 pătrunjel, un păstârnac le dăm pe răzătoarea fină şi le punem la călit cu puţin ulei
-adăugăm gulia, apă, condimente şi punem la fiert (opţional şi boia)
-când legumele sunt fierte adăugăm amestecul de verdeaţă şi mai lăsăm câteva clocote
-se poate servi aşa, cu smântână sau iaurt cremos

3.Şniţele altfel (Maria)

-batem puţin feliile de piept de pui sau curcan
-le presăram cu un praf de scorţişoară şi cu zeamă de lămâie şi le lăsăm în caserolă la rece câteva ore
-apoi le condimentăm (cu ce condimente ne plac) şi le mai lăsăm 2-3 ore la rece
-trecem carnea prin făină, ou bătut şi pesmet (opţional) şi le frigem
-le servim cu garnitura care ne place, cartofi, orez sau legume

4.Tartă cu căpşuni:

-batem un blat din 5 ouă, 5 linguri de zahăr, 5 linguri de făină, 1 zahăr vaniliat, 1 lingură ulei
-îl punem la copt în formă unsă şi tapetată cu făină,
-când e gata îl lăsăm la răcit
-preparam 2 budinci de vanilie sau 2 crème reci de vanilie (după indicaţiile de pe plic)
-preparam un sirop din apă (sau cafea) +2 linguri zahăr + esenţă de vanilie, rom, migdale
-însiropăm blatul, cum ne place, punem un strat de căpşuni tăiate felii, deasupra crema (sau budincă rece) şi un strat de căpşuni întregi
-punem tarta la rece, putem servi aşa sau cu frişcă

Poftă Bună!

by -
9

Act de război, de Brad Thor-recenzie

“Cine crede că singurul gând despre teamă trebuie să fie cel despre însăşi teama noastră ar trebui să-l cunoască pe Brad Thor”.(Newsweek)

   Deci, haideţi să-l cunoaştem pe Brad Thor mai întâi ca persoană.
Bradley George “Brad” Thor s-a născut în 21 august 1969 în Chicago, Illinois. A absolvit cu “magna cum laude” la University of Southern California, unde a studiat scrierea creativă, producţia de film şi televiziune. Este analist la “Homeland Security” în cadrul programelor de identificare a ţintelor terorismului şi membru al “Alexandrian Defense Group”
În 2008 a participat la operaţiuni în Afganistan, documentându-se pentru thrillerul său “The Apostle”. A susţinut cursuri despre zonele de conflict şi este membru al “The Heritage Foundation”. Cărţile lui Brad Thor au fost traduse în întreaga lume şi de câţiva ani ocupă locurile fruntaşe pe lista celor mai bune opere de ficţiune a cotidianului ”The New York Times”.
Cea mai cunoscută este seria “Scot Harvath” ale cărei drepturi de ecranizare au fost cumpărate de Warner Bros.
La noi au apărut trei romane din serie la editura Rao: ”Lista Neagră” (“Black List”),” Codul de Conduită” (“Code of Conduct”), şi “Act de Război” (“Act of War”).

   “Act de Război este unul dintre cele mai bune thrillere ale lui Brad Thor, rivalizând cu tot ce s-a scris înainte” (ZenksMorningReport.com)

   Din nou o carte ofertantă, spionaj, misiuni speciale secrete, acţiune şi războiul împotriva terorii, acesta este ultimul thriller a lui Brad Thor.
“Lăsaţi-l să doarmă. Pentru că, odată trezit, dragonul va zdruncina întreagă lume.” (Napoleon Bonaparte)
Aşa şi este. Un agent CIA este ucis, o informatoare chinezoaică Mingxia dispare şi cei de la Langly intră într-o continuă stare de agitaţie. Se presupunea că femeia deţinea date despre un posibil atac la adresa SUA, aşa că cei din agenţie aveau nevoie de informaţii.

   Ken Harmon, un agent vestit pentru calmul şi organizarea lui, primeşte ordinul să ia legătură cu chinezoaica la Hong Kong şi reuşeşte să afle tot ce ştia aceasta despre atacul pregătit de chinezi, susţinuţi din umbră de Pakistan şi Coreea de Nord. operaţiune denumită “XIU LONG”=”Dragonul de Zăpadă”, nume dat datorită însemnătăţii lui în mitologia chineză.

   Xiu Long era o creatură din mitologia chineză despre care se spunea că aduce întunericul, frigul şi moartea.
Toate agenţiile colaborează şi propun modalităţi de-a afla ce se întâmplă. Un pion important îl constituie “Carlton Group”, o organizaţie privată, condusă de un fost şef al CIA, Reed Carlton.
Grupul are contracte încheiate cu Departamentul Apărării, reuşind să organizeze o reţea de agenţi operativi extraordinară, care opera mai ales în Pakistan şi Afganistan, pentru că nimeni nu putea să adune date din aceste zone mai repede şi mai bine decât ei. Reed raporta direct Preşedintelui şi Secretarului Apărării.

   Chinezii s-au înmulţit considerabil în ultimii ani, resursele lor au scăzut, aşa că încearcă să le găsească unde pot şi sunt hotărâţi să pornească un război fără limite. Totuşi aveau grijă să acţioneze prin terţe persoane pentru ca lumea să nu-i poată bănui. Se află că intermediarul din regiunea uigura, care făcuse legătură cu un membru al Al Qaeda din Pakistan-Ahmad Yaqub, a fost omorât de chinezi în ideea de a-şi ascunde implicarea. Totodată CIA a aflat că un detaşament special al APE (Armata populară de Eliberare) este antrenat de China în Coreea de Nord, într-un loc ascuns, astfel încât să nu poată fi depistat de satelit.

  Aşa că, americanii demarează simultan două operaţiuni: operaţiunea “Gold Dust” care presupunea infiltrarea unui grup de 3 soldaţi Seal plus un agent de la Divizia de Operaţiuni Speciale, cu misiunea de-a găsi în Coreea de Nord tabăra de antrenament şi misiunea “Blackbird” care trebuia să-l captureze pe Ahmad Yaqub, un saudit cu legături în Al Qaeda , care din fortareaţa lui din munţi participa la finanţarea acţiunilor teroriste împotriva politicienilor corupţi pakistanezi şi afgani, precum şi împotriva tuturor acelora consideraţi duşmani ai islamului şi talibanilor.

   Operaţiunea “Blackbird” era condusă de Scot Harvath, agent al Carlton Group, aşa că dacă erau prinşi SUA nu era implicată. Reed Carlton văzuse în Harvath un izvor de talent în stare pură aşa că îi “şlefuise” priceperea extraordinară de-a combate terorismul şi-l învăţase tot ce ştia el despre tehnicile şi lumea spionajului. Asta, plus perioada activă din trupele SEAL şi din cadrul Diviziei de Securitate Prezidenţială a Serviciilor Secrete, făceau din Harvath un agent nepreţuit. Devenise nu doar un vânător şi un asasin priceput, ci şi un prădător de top temut de toţi ceilalţi. Împreună cu Chase, Sloan şi agenţi pakinstanezi el organizează o ambuscadă şi reuşeşte să-l răpească pe Yaqub, pe care-l duce pe un submarin american să-l interogheze. La început Yaqub nu se teme doar că Harvath nu era obligat să respecte convenţiile de la Geneva şi Haga, se teme şi pentru:

“Teroriştii aleseseră nu numai să pornească un război împotriva Statelor Unite ale Americii, ci şi să-l întreţină prin atacuri din ce în ce mai devastatoare. Ideologia lor religioasă întortocheată era dincolo de orice raţionament. Era imposibil să îi lămureşti, indiferent de fapte, că America jucase un rol pozitiv în istoria lumii. Teroriştii ucideau bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi ca să îşi impună voinţa întregii lumi. Din punctul de vedere a lui Harvath, America şi aliaţii săi nu îi eliminau pe aceşti oameni suficient de repede.”

   Aşa află că un uigur, un recrutor îi ceruse ajutorul ca să adune 6 oameni pe care să-i trimită în America. A cerut ingineri, iar recrutorul Khuram Hanjour s-a ocupat de ei. Urmărindu-l pe acesta ajung în Emirate, unde află că recrutase 6 studenţi arabi, de la aceeaşi facultate de inginerie, pe care-i trimisese în SUA, într-un program iniţiat de fostul preşedinte şi sponsorizat, culmea de NASA. După stagiu, însă studenţii s-au făcut nevăzuţi pe teritoriul Americii şi nu puteau fi găsiţi pentru că primiseră telefoane noi speciale, coduri personale şi trebuiau să aştepte să fie contactaţi.
Profitând de orice slăbiciune a acestora pe care şi-o puteau imagina (în fond şi ei erau tineri), reuşesc să afle numele iniţiale şi figurile acestora şi încearcă să-i identifice în bazele de date ale imigraţiei şi pe internet, convinşi că au un cont de facebook.

   Paralel cu ei Jiang Shi, colonel veteran al armatei chineze, lucra pentru Al Doilea Departament, departament de spionaj care-i adunase pe cei mai importanţi strategi ai Chinei. ”Dragonul de Zăpadă”, un război fără limite împotriva SUA fusese ideea lui, respinsă iniţial de politicienii din “Comitetul Permanent al Politburo” care nu voiau ca statul să fie implicat şi, mai mult, aveau copiii la studii în America. În final au fost de acord cu condiţia că vlăstarele lor ”prinţişorii” să fie aduşi acasă şi mai ales totul să pară un atac Al Qaeda. Atacul ar creea un haos total în SUA, urmând să se desfăşoare înainte ca recoltele să fie strânse, pentru că în timpul iernii să se instaleze foametea şi populaţia să fie decimată. Shi trebuia să sincronizeze atacul celor 6 celule iar colegii lui informaticieni să intoxice internetul cu discuţii între adepţii jihadului la un atac. Pentru că unii dintre oameni dispar îl trimite pe Cheng (considerat James Bond al chinezilor) să afle ce se întâmplă, să elimine pe cine trebuie şi să scoată din America odraslele politicienilor ”prinţişorii”.

   Drumurile lui Harvath şi Cheng se intersectează şi se suprapun, totusiHarvath are de partea lui agenţiile care-l ajută aşa că identifica bazele de depozitare ale celulelor,recuperează aparatul luat de Cheng şi îi ia prizonieri pe “prinţişori”.

   De cealaltă parte echipa din acţiunea “Gold Dust” formată din 3 membrii SEAL şi agentul Billy Tang care cunoştea bine Coreea de Nord şi ca teritoriu şi ca limbă, reuşesc să găsească tabăra de antrenament, unde funcţiona şi o închisoare pentru “duşmanii statului”. Aceştia erau închişi împreună cu familiile lor până la 3 generaţii pentru a li se ”curată arborele genealogic”. Acolo erau torturaţi şi mureau cu miile. Tang salvează un băieţel Jin Sang. Acesta se furişa din lagăr, cu acordul paznicilor, şi mai prindea în capcane iepuri, din care le dădea şi lor. Cei care veniseră să se antreneze se prefăceau că sunt fermieri, învăţau să facă agricultură, iar câteodată trăgeau cu gloanţe de cauciuc în prizonierii care chipurile îi atacau. Jin Sang le povesteşte tot ce ştie el, iar Tang reuşeşte să între noaptea în tabără şi vorbeşte cu sora băiatului. Ea îi spune tot ce îi auzise pe chinezi şi coreeni vorbind, mai ales că aceştia nu se fereau de prizonieri, ştiind că vor muri cu toţii. Tang ar fi vrut s-o salveze şi pe fată, dar ea moare, aşa că îl ia pe băiat cu ei, hotărât să-l ducă în America şi să-l înfieze.

   La Wahington, preşedintele Porter şi conducătorii agenţiilor află că vechea administraţie luase împrumuturi fără număr de la chinezi, garantând în secret cu ţinuturi din state. Punând cap la cap toate informaţiile îşi dau seama ce aveau chinezii de gând şi ce armă voiau să folosească.
Din fericire reuşită echipelor, capturarea ”prinţişorilor”, le dau posibilitatea în spatele uşilor să discute altfel cu chinezii, care sunt de acord cu toate cererile. Jiang Shi este lăsat la mâna americanilor şi omorât. Impresionat de povestea orfanului coreean, preşedintele îi determina pe nord coreeni să accepte vizita organizaţiilor umanitare în lagăre şi chiar cercetarea dosarelor.

   Dacă vreţi să vedeţi ce monstruozitate concepuseră chinezii, la ce crime se pretează oamenii invocând lupta pentru dreptate, dar şi cum cei care chiar dacă nu sunt îngeri sunt de partea binelui, citiţi cartea. Romanul este scris într-un stil alert, multă acţiune, multe personaje bune sau rele, dorinţa de mărire şi mai ales putere:

“Soldaţii folosesc orice mijloace aflate la dispoziţia lor, ca să ţină în siguranţă Statele Unite. Thor îşi transformă cititorii, ei având impresia că participă, parcurgându-i cartea, la un TV show, cum e cunoscutul ”24”, direct în pagină.!” (Associated Press)
“Din Hong Kong în America, apoi în Coreea de Nord şi China, cu Al Qaeda şi puşcaşi marini din Navy Seal la bord, cititorul aflat în această navă virtuală abia îşi trage respiraţia în călătoria extraordinară pe care a conceput-o Brad Thor.” (Revista Suspense)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
2

Meniu: (pastă de brânză în ardei, pui pe sare, prăjitură cu cremă de brânză şi bezea elveţiană)

1. Aperitiv-pastă de brânză în ardei

-1 borcan de ardei capia copţi şi muraţi îi punem la scurs
-250 gr brânză dulce+100 gr brânză telemea (dată pe răzătoarea fină)+100 gr caşcaval (ras fin) =se mixează bine
-adăugăm 100 gr unt+sare, piper după gust (e mai aromat cu piper mozaic)+mărar tăiat foarte fin
-mixăm bine compoziţia şi umplem cu ea ardeii

2.Ciorbă cu carne de pui:

-un piept de pui tăiat mărunt,
-2 morcovi, 1 păstârnac, 1 pătrunjel date pe răzătoarea fină le punem să se calească în puţin ulei, adăugăm carnea şi mai lăsăm puţin la călit, apoi adăugăm apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, chimen praf, puţin cury, puţin praf de ghimbir şi lăsăm să fiarbă
-când carnea este fiartă adăugăm amestecul de verdeaţă şi dregem cu smântână frecată cu gălbenuş de ou

3.Pui pe sare:

-un pui tăiat în 2 sau patru bucăţi îl condimentăm cu vegeta şi piper (fără sare)
-în tavă punem un strat de sare mai dură cam de un deget, aşezăm deasupra bucăţile de pui şi punem la cuptor; puiul îşi ia câtă sare are nevoie
-când carnea este gata o serviţi cu cartofi nature sau piure

4. Prăjitură cu cremă de brânză şi bezea elveţiană (Voichiţa)

Blat: 8 ouă,1 praf de sare, 7 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vaniliat, 1 praf de copt, 8 linguri făină, 2 linguri ulei, 3 linguri cacao
Sirop: 300 ml apă, 100 ml vin dulce, 100 gr zahăr
-Crema: 400 gr mascarpone, 200 gr nutela, 300 gr zahăr, 250 ml smântână pt frişcă sau frişcă lichidă mai groasă
-Bezea elveţiană: 4-5 albuşuri, 10 ml zeamă de lămâie, 200 gr zahăr

Preparare:

Blat: separăm albuşurile şi le batem cu praful de sare şi zahărul până obţinem o spumă tare, adăugăm pe rând gălbenuşurile, zahărul vaniliat, uleiul, făina amestecată cu cacao şi praful de copt. Se coace 30-40 minute, când s-a răcit îl tăiem în 3 părţi
Sirop: punem la fiert apa, vinul şi zahărul, fierbem până se leagă. După ce s-a răcit însiropam blatul după plac
-Crema: mixăm brânza cu 200gr zahăr, adăugăm nutela. Separat batem frişca cu 100 gr zahăr şi o încorporăm în crema de brânză. Cu acest amestec umplem foile de tort.
Bezeaua:  pe baie de aburi punem albuşurile împreună cu zahărul şi zeama de lămâie şi amestecăm energic până se topeşte zahărul. Transferăm compoziţia în bolul mixerului, care trebuie să fie fierbinte şi mixăm până obţinem o bezea fermă. Cu această bezea îmbrăcăm tortul
-Pe margine putem folosi toping de ciocolată.

Poftă Bună!

by -
23

Zăpezile care dor, de Florina Sanda Cojocaru-recenzie

“Nu mi-e nici primăvară şi nici iarnă.
Mi-e dor de tine. Eu atâta ştiu.
Nu mi-e tăcere, nu îmi e nici larmă,
Sunt doar un mort ce-şi spune că e viu.”

   Florina Sanda Cojocaru ne surprinde cu un nou roman, scris în maniera ei inconfundabilă, o continuare a vieţii Elsei şi o finalitate a încercărilor sortite ei.

   Am avut senzaţia citind “Elsa” că finalul adevărat nu este acela, că nu Knute este limanul final al vieţii ei.
Pentru cei care nu aţi citit “Elsa” am să fac câteva referiri şi la acesta pentru că unele personaje, chiar dacă nu mai sunt, se regăsesc în amintirile şi sentimentele Elsei şi-n acest roman.

   “Doc”-Cezar, marea iubire a Elsei, deşi a plecat către stele, o bântuie şi acum, după atâţia ani în care ea a încercat să trăiască. El i-a modelat mintea şi sufletul de adolescentă şi apoi viaţa de femeie tânără. Doc a iubit-o nespus, în felul lui, deşi parcă mereu încerca să-şi pună oprelişti, s-o lase să-şi continue viaţa.
Elsa l-a iubit aşa ursuz, morocănos sau vesel, rău sau bun, l-a iubit chiar şi când o respingea, chiar şi când nu l-a înţeles. Şi totuşi comportarea lui Doc are o explicaţie: o iubea, dar ea era tânăra faţă de el şi “orgoliul“ lui de bărbat nu i-ar fi permis să fie respins. Apoi când îşi ia “inima-n dinţi” şi-i acceptă iubirea trebuie s-o respingă, tot din orgoliu, dar de data această “orgoliul” de a nu-l vedea murind. ”Joaca “ asta cu sufletul ei o face vulnerabilă, aşa o are pe Mascha, dintr-o relaţie adulteră (Tibi, tatăl fetii era căsătorit), dar nu regretă nici un moment apariţia copilului.

   Fugind de “demonii iubirii” pentru Doc, ajunge în Danemarca unde îl cunoaşte pe Knute, danezul ei blond, o vreme cavalerul ei în armură strălucitoare.
Knute o iubeşte, pare să o înţeleagă, îi dă numele lui Maschei şi o creşte ca pe fiica lui. Apare apoi Anne-lise, fiica lor şi pare că totul e bine. Elsa se ocupă de casă, de fete, pictează, scrie, dar la fiecare ezitare, fiecare clipă neplăcută, fragmente din scrisorile lui Doc, pe care el nu i le-a trimis niciodată (le-a primit după moartea lui) îi revin în minte.

Anii trec, oamenii se schimbă…

   Elsa simte că soţul ei Knute este schimbat, dar nu ştie ce să facă şi din ce în ce mai mult îl simte pe Doc între ei şi-şi reaminteşte cuvintele lui:

“Mi-e pustiu fără tine, un iad pe pământ. Să am posibilitatea să cred că ne vom întâlni în rai, că vei lăsa partea ta de verdeaţă pentru partea mea, că vei reintra în viaţa mea, cea de după. Chiar aşa? Cu cine ai alege să încerci o altă formă de existenţă? Cu danezul liniştit sau cu mine? Interesant subiect. Abia acum sunt îndrăgostit aşa cum ai fi vrut, pentru că te iubesc în mod dezinteresat, fără egoism, fără strop de misoginism. Trebuia să te trăiesc. M-am crezut nemuritor. Acum plătesc, şi într-un mod meschin. Când mă doare rău, mă gândesc la tine. Tot ce simt, dragostea, pentru că e vorba de multă, multă dragoste, acţionează ca un calmant, atunci când cele clasice nu îşi mai fac treaba. Şi când Paula pleacă îmi rămâi tu.”

   E greu când ai avut o iubire ca a Elsei, chiar dacă te-a dezamăgit, faptul că el “a plecat la stele” te face să idealizezi omul, să-i vezi numai părţile frumoase, să uiţi eşecurile şi să nu te gândeşti că dacă încă ai fi de fapt cu el poate nu ar fi totul perfect. Şi Doc s-a înşelat şi în privinţa “danezului liniştit”…

   Speriată că l-ar putea pierde pe Knute şi pe fete, Elsa încearcă o ieşire în ploaie, discuţii şi drăgălăşenii, chiar o vacanţă, dar totul e un eşec şi atunci cum să nu-şi rememoreze cuvintele lui Doc:

“Într-o zi, am gândit că mi-ar plăcea să fiu după moartea mea o iarnă, nu pământ, un alt om sau un animal. Doar o iarnă, şi să ning peste tine, cuprinzându-te în albul singurătăţilor mele, să mă strecor până la piele şi dincolo, curgându-ţi în gânduri ca versurile unei poezii de dragoste. Rad de unul singur. Sunt pierdut. Nimeni nu îmi oferă un colţ din rai şi nici iarnă să fiu, nu mă ajută nimeni, dar încă pot visa, nu? Mă întreb când vei începe să mă uiţi, pentru că şi uitarea e firească. Şi dacă voi deveni iarnă, mi te voi aminti, te voi iubi la fel de mult?”

   Knute pe de altă parte, gelos pe faima ei, pe reuşitele ei în pictură şi scris, pe admiratorii ei, temându-se că ea l-ar putea părăsi, dar şi gelos pe Doc, gelos pe un mort, se schimbă enorm fără să-şi dea seama:

“Gelozie. Un cuvânt urât. Boală. O boală grea, de care nu te mai vindeci. Nu poţi lupta cu un mort şi cu amintirile pe care acesta le-a lăsat. Pur şi simplu, nu ai cum.”

   Cuvintele dintr-o scrisoare a lui Doc, scrisă de altfel pentru Elsa, dar pe care el o traduce, îl fac să se îndoiască şi de el şi de ea, îl fac să ardă de gelozie:

   “Mă întreb şi acum dacă am meritat dragostea ta. Nu ştii să iubeşti decât într-un singur mod cu un devotament total faţă de omul care ţi-a cucerit inima. Nici nu realizez dacă ştii să minţi. În ochii tăi se citesc teamă sau bucuria, depinde. Tu nu ştii să mimezi fericirea atunci când nu o ai. Doamne, ce am pierdut? Mai mult decât o viaţă, cu mult mai mult.”

   Orgoliul lui combinat cu gelozia extremă îi întunecă lui Knute minţile şi-i distrug viaţa.
O înşală pe Elsa cu Anja, o îndepărtează pe nesimţite de toţi prietenii ei, în jurul lor fiind doar prietenii lui, o lume cu care Elsa nu prea rezonează, e dur, brutal, ironic, o bănuieşte tot timpul, îi subminează încrederea în ea însăşi atât de greu câştigată.
Elsa se simte singură, prizonieră într-o colivie pe care o acceptă doar de dragul fetelor, fără a avea cu cine vorbi deschis (mama ei era în ţară), aşa că se refugiază în convorbiri pe facebook cu un necunoscut Nenu, pe numele real Darius. Discuţiile curg uşor, firesc, totdeauna e mai uşor să fii sincer cu un necunoscut:

“Apropierea de un om care este la mii de kilometrii distanţă. Cum s-a făcut? Cine a început să povestească primul? Nici nu îmi mai amintesc, dar aş putea să caut în istoric. Tot ce ştiu este că îmi face bine să vorbesc cu cineva, nu la modul formal, să îmi cântăresc cuvintele din teamă de-a nu leza pe cineva. Ştiu. În orice relaţie care scârţâie, ambii parteneri poartă vini. Vina mea este că am crezut că mă pot vindeca, vină lui, dacă se poate numi vină, e că nu mai are răbdare cu mine. Şi nu mai am puterea să lupt cu fantasmele trecutului, pur şi simplu, le accept, cu mine, în mine.”
“Nu sunt perfectă, nici nu am pretenţia să cred asta, dar îmi lipsesc cuvintele, cele dintre mine şi omul meu, atingerile de altădată, căutările…Îmi lipseşte el, cum ar putea spune despre mine cât de mult îi lipsesc. Nefericiţi în trăirile noastre, la un moment de cotitură. Aici intervine povestea schimbului de mesaje cu un necunoscut.”

   Cuvintele lui Nenu, gândurile lui exprimate brutal de sincer îi amintesc de Doc, doar că de astă dată nu e vorba de iubire ci de o ”descătuşare a tăcerilor” ei.
Elsa încearcă să-şi refacă relaţia cu Knute, doar că acesta îi verifică facebook-ul, îi vede mesajele schimbate cu Nenu şi nu e satisfăcut de explicaţia că discuta cu un cititor al cărţii ei. Knute începe s-o urmărească, s-o verifice şi-n acelaşi timp îşi expune ostentativ relaţia cu Anja.
Între timp intervin şi discuţiile cu Mascha, acum adolescentă, care în copilărie l-a cunoscut pe Doc, dar n-a putut şi nici acum n-o poate înţelege pe mama ei. Îl iubeşte pe Knute şi are impresia că e numai vina Elsei că el suferă.
În zbaterea acestei căsnicii, din ce în ce mai terne şi urâte, a încercărilor de-a se reapropia de Mascha, în neliniştea de-a nu şti ce face mama ei (dacă mai bea sau nu), singura ei oază de linişte sunt discuţiile pe net cu Nenu. Discuţiile cu el îi fac bine, el îi explică oarecum temperamentul, orgoliul şi furia bărbaţilor, care sunt în acelaşi timp şi duri şi copii. Nenu îşi dă seama că Elsa îl crede mai în vârstă aşa că îi spune câte ceva despre el:’

“Am 55 de ani. Sunt bătrân Elsa, încăpăţânat ca un catâr şi am început să îmi iubesc singurătăţile. Călătoresc mult, poate şi pentru faptul că atunci când ajung acasă, nu mă aşteaptă nimeni.”

  Crezându-l mai în vârstă Elsei îi e uşor să vorbească cu el, să-şi spună frământările şi durerile, dorindu-şi să aibă o baghetă magică cu care să rezolve toate problemele:

“Am nevoie de-o baghetă magică, să mă trezesc dimineaţa şi să văd totul roz, atât de roz până la starea de greaţă, să mă prefac, domnul meu, că totul e perfect şi chiar nimic nu pute în micul meu univers.”
“Nu îţi ştiu nici numele de familie, nici măcar nu ştiu dacă mi-ar ajuta la ceva.”
“Sunt…eu cu perfecţiunile şi imperfecţiunile mele.”

   Discuţiile îi fac să se cunoască mai bine şi să se aline reciproc.
Nenu are o fiică Teona, care locuieşte cu mama ei în Italia, el nu se poate “lipi” de nici o femeie reală şi trece din relaţie în relaţie, aşteptând la fel ca Elsa o nouă dragoste. Singurele constante în vieţile lor sunt fetele şi pentru ele încearcă să meargă mai departe.
Apoi Nenu îi cere să se vadă cu el o oră în gară, în drumul lui spre Italia. Se întâlnesc şi pentru amândoi este dragoste la prima vedere, deşi Elsa este şocată că nu este bătrânul care credea ea, ci un bărbat tânăr, de seama ei, un specimen frumos chiar. La început e supărată că i-a ascuns adevărul, dar îşi dă seama că dacă îi ştia vârsta reală nu ar fi fost aşa deschisă cu el.

 Dar urâţenia vieţii le întunecă întâlnirea şi realităţile vieţii îi ajung din urmă.
Elsa încearcă să-şi refacă căsnicia, dar rămâne gravidă, deşi nu-şi mai dorea un copil şi Knute parcă se mai potoleşte. Dar e chinuită de premoniţii legate de fiica ei mai mică Anne-lise. Knute n-o ia în serios, e preocupat doar de copilul care trebuie să vină, dar şi de relaţia cu Anja.

   Apoi Anne-lise pleacă, lăsată de Knute, în Italia cu clasa, dar autocarul se răstoarnă şi copila ajunge în comă la spital. În urma şocului Elsa pierde sarcina, e dusă de soţul ei la un psihiatru, dar reuşeşte să fie alături de fiica ei. Anne-lise îşi revine, dar toate încercările lasă urme adânci. Şi totuşi Elsa e hotărâtă să îndure orice, conştientă că în Danemarca n-ar avea nici o şansă să-i fie încredinţate fetele.

Şi viaţa îşi urmează căile ei…

   Knute pusese pe cineva s-o urmărească şi să-i facă poze la întâlnirea din gară. Aşa că o duce la un avocat, cere separarea, fetele rămân la el, permiţându-i doar întâlniri supravegheate şi o aduce pe Anja în casă.
Surprinzător, cea care o ajută şi o sprijină este Anna, soacra ei. Ajutorul Annei este valoros, aşa că îşi vede fetele mai des, şi e ajutată şi băneşte, deoarece Knute îi tăiase toate căile de existenţa, chinuind-o nemilos, parcă cu aceeaşi putere cu care o iubise cândva.
Mama ei paralizează şi ea este nevoită să revină în România s-o ajute, deşi Knute o ameninţă că dacă pleacă îşi va pierde de tot fetele. Doar că de astă dată Knute are parte de revolta fetelor şi a mamei lui care nu sunt de acord cu el.

   Lipsită de bani, Knute îi închisese toate conturile, Elsa se angajează şi are grijă de mama ei. În toată nebunia şi durerea ei, Nenu este cel care o caută, o ajută băneşte când Knute îi dă un ultimatum să ajungă în Danemarca şi o va ajuta pe mama ei în continuare.
Nenu, pe numele lui Darius, are şi el zbuciumurile lui. Teona, fiica lui, este diagnosticată cu cancer şi face un tratament dur cu citostatice, mai întâi în Italia apoi în Turcia, dar este inutil. În timpul analizelor află că de fapt Teona nu este fiica lui biologică, dar asta nu-l opreşte să fie alături de copila lui, mai ales că mama fetii e indiferentă şi mercantilă. Încearcă să-şi ajute şi sora mai mică Maria, care duce o viaţă de chin cu un om violent, dar ea se întoarce la el.

   Doi oameni chinuiţi de soartă, şi el şi ea, oare ce surprize le mai oferă viaţa?
Darius îşi construieşte în “munţii lui” o pensiune căreia îi dă numele Teona şi chiar încearcă să-şi refacă viaţa cu o colegă.

   Elsa revenită în Danemarca devine ”amanta propriului soţ”, stă tot separat, dar îşi vede copilele mai des.
Când Elsa pleacă în ţară anunţată de recăderea mamei ei, Mascha îi cere lui Knute s-o aducă să-şi vadă bunica. Mama ei moare şi Mascha o sprijină mult cu înmormântarea.
Revenite în Danemarca Mascha îi anunţă că vrea să facă studiile în România şi Knute o aduce la facultate. Cu Mascha plecată, cu soacra ei refăcându-se după un infarct, cu vizitele lui Knute, viaţa Elsei curge liniar întreruptă de neliniştile şi regretele ei şi ale soţului:

“-Nu ţi-am dat nici un motiv să te mai îndoieşti. Sunt aici. Nu am mai plecat niciunde nu am mai vorbit cu nimeni.
-Da, dar pot eu să ştiu ce ascund gândurile tale?
-Îmi pare rău că nu există nicio aparatură care să confirme vorbele mele. Poate astfel te-ai linişti. O radiografie a gândurilor, vă rog! Ar fi interesant.”

   Lucrurile par a se linişti. Când Mascha nu mai răspunde la telefon, de data asta la premoniţiile Elsei, Knute reacţionează şi pleacă amândoi la Bucureşti. Aici află că Mascha e la spital cu peritonită. Lângă patul copilei Knute îi cere Elsei să-l ierte pentru toate mizeriile, să revină acasă spunându-i că a anulat actele făcute la avocat, că-i vor fi recunoscute drepturile indiferent ce hotărâre va lua şi că Anja va pleca:

“Am greşit amândoi, nu ştiu care dintre noi mai mult, am puterea să uit, sper că şi tu o vei face. Te-am pedepsit prea aspru. Nu mă pot întoarce în trecut, să îndrept greşelile, nu pot să-ţi ascult tăcerile din urmă, dar sunt deschis la dialog, măcar de azi înainte. Nu vreau să te pierd! Nu acum!”

Elsa acceptă, convinsă că-şi poate trăi viaţa cu Knute mai departe:

“Pot reînvaţa să iubesc un om, am această credinţă că pot. Pot uita totul. Să trăieşti cu ura în suflet, presupune un consum prea mare de energie. În această viaţă acestea sunt realităţile mele! E timpul să revin în prezent, să las iubirea pentru Doc într-un colţ de suflet, să gândesc că Nenu are o altă realitate, una care nu cuprinde trăirile mele, doar aşa pot să merg mai departe.”

Dar din nou…viaţa…
Hotărăsc să meargă să vadă şi mormântul mamei Elsei, dacă tot sunt în ţară. Pe drum au un accident de maşină, Knute o salvează pe Elsa, dar el moare în explozia maşinii.
Nu vă spun mai multe. Dacă citiţi cartea veţi afla ce se va întâmplă cu Elsa, fetele ei şi cu Nenu-Darius. Şi normal că e mult mai multă conversaţie, sunt întâmplări, idei, gânduri, sentimente pe care le veţi putea simţi doar citind romanul.

   “ZĂPEZILE CARE DOR” este un amalgam de sentimente, vise, speranţe, iubiri de la prima până la ultima filă.
Ca şi celelalte romane ale Florinei Sanda Cojocaru şi acesta îţi răscoleşte sufletul şi mintea, trăieşti cu personajele fiecare moment, te regăseşti în gândurile şi visele lor, plângi şi râzi cu ele, şi mai ales iubeşti cu ele.

Felicitări Florina pentru încă un roman cu, despre şi pentru suflet!

by -
5

Meniu: (supă de curcan, pulpe de curcan pe pat de legume, tort labirint)

1.Aperitiv: salată asortată

-tăiem mărunt legumele (morcovi, păstârnac, pătrunjel, ţelină, 1-2 cartofi) fierte în supă
-curăţăm de pe oase şi tăiem mărunt carnea fiartă în supă
-tăiem mărunt o cutie de ciuperci
-într-un castron punem legumele+carnea+ciupercile+1 cutie porumb (scursă) +ţelină murată (după gust)+1-2 linguriţe muştar, sare, piper şi amestecăm
-adăugăm maioneză, amestecăm şi punem la rece
-dacă vă place puteţi tăia feliuţe de praz foarte subţire şi măsline

2.Supă de curcan

-în zeama strecurată de pe carne şi legume putem fierbe tăiţei sau găluşte de gris

3.Pulpe de curcan pe pat de legume

-pulpele le condimentăm şi le lăsăm să stea puţin
-în tavă tăiem felii 1-2 cepe, 1-2 ardei roşii, 1 dovlecel felii (mai groase_), o cutie de ciuperci (scurse), 2-3 cartofi tăiaţi rondele (mai groase)
-presăram sare, piper, cury, boia, praf de chimen, praf de coriandru, oregano, cimbru
-punem deasupra pulpele condimentate, apă cât acoperă şi punem la cuptor
-punem în apă un păhărel de alcool: coniac, gin, vodka
-lăsăm până scade apa şi pulpele devin crocante
-mai adăugăm apă să avem şi un pic de sos peste legume
-dacă vă place usturoiul faceţi un mujdei, scoateţi tava din cuptor turnaţi mujdeiul peste friptură şi acoperiţi tava (nu mai puneţi în cuptor)

4.Tort Labirint

-500 gr biscuiţi simpli, 300 gr nutela, 400 gr smântână (grasă), 250 gr mascarpone, 1 lingură cafea fiartă, 3 linguri lapte, 1 lingură miere de albine
-într-un bol bateţi smântâna până se întăreşte apoi adăugaţi mascarpone+1 lingură de cafea+mierea şi mixati bine apoi punem 1-2 linguri de nutela şi mixăm să fie o crema densă şi pufoasă
-preparam într-un castron o cafea cu lapte (în care vom înmuia biscuiţii)
-pregătim o tavă de tort rotundă( cu inel)
-ungem un biscuite cu o lingură de nutela peste care punem o lingură de cremă, apoi al doilea biscuite; presăm puţin, dar rapid prin cafeaua cu lapte şi aşezăm în tavă
-aşezăm roată până cuprindem toată tava
-dacă rămâne vreun loc gol punem o bucăţică de biscuite
-după ce am umplut forma, crema de smântână rămasă o turnăm deasupra şi punem tortul la rece
-tăiaţi fâşii de hârtie de ce lăţime vreţi şi câte dungi vreţi pe tort
-când tortul s-a întărit puneţi făşiile, presăraţi pe tort ciocolată rasă sau cacao, apoi luaţi făşiile de hârtie cu grijă să rămână tortul cu dungi

Poftă Bună!

Puterea destinului/Primul sacrificiu, de Thomas Gifford-recenzie

   Thomas Gifford (16.05.1937-31.10.2000) a terminat universitatea Harvard unde a şi câştigat multe premii de scriere creativă. A lucrat la “The Sun Newspaper” şi la “The Gutrie”.
A câştigat premiul ”Putnam” pentru cel mai bun roman cu “Puterea Destinului” (“The Wind Chill Factor”). Recunoaşterea internaţională vine cu romanul “The Glendover Legacy” după care s-a făcut în 1981 un film numit ”Dirty Tricks”, apoi cu thrillerul despre Vatican “The Assassini”.
A publicat 9 romane cu numele real Thomas Gifford, 4 romane cu pseudonimul Thomas Maxwell şi 3 romane cu pseudonimul Dana Clarins.
A murit de cancer de colon în locuinţa sa din Dubuque, owa în 2000 în noaptea de Halloween.

   La editura Rao au apărut în limba română 4 dintre romanele sale: ”Operaţiunea Pretorian” (“Pretorian”)—poveste din Al Doilea Război Mondial, romanul “Assassini”-un thriller despre cetatea Vaticanului la fel de şocant ca şi “Codul Lui DaVinci”-Dan Brown, şi cele două care fac parte din saga familiei Cooper: ”Puterea Destinului” (“The Wind Chill Factor”-1975) şi “Primul Sacrificiu”(“The First Sacrifice”-1994).

Motto-ul lui favorit era: ”We’re not here for a long time,we’re here for a good time”

   Am să vă povestesc despre aceste două cărţi ale lui Thomas Gifford, scrise la distanţă de aproape douăzeci de ani, dar ambele prezentând saga familiei Cooper în perioada războiului, imediat după, şi la 20 de ani după război când aveau loc schimbări uriaşe în întreaga Europă.
Toată povestea este văzută şi redată prin prisma amintirilor, sentimentelor, aventurilor lui John, cel mai mic dintre băieţii Cooper.

“Eu nu sunt ceea ce par a fi
El nu este ceea ce pare a fi
Ei nu sunt ceea ce par a fi.”

   Localitatea Cooper’s Falls a fost întemeiată în partea de nord a Minnesotei de John, primul dintre Cooperi şi tizul celui din roman, care şi-a făcut averea din transport feroviar şi comerţ cu grâne..

   Austin Cooper bunicul copiilor, a prosperat odată cu naţiunea pe la începutul secolului XX, un om inteligent, care-i numără printre prietenii săi pe cei mai cunoscuţi giganţi ai finanţelor: Carnegie, Rockefeller, Ford, Mellon. În anii “20 în timpul unei vizite făcute în Germania, a fost mişcat de condiţia proastă a nemţilor, care sufereau sub ceea ce el numea ”jugul penitenţei impus de cuceritorii lor după terminarea Marelui Război”. Nu era singurul care credea astfel, mulţi istorici şi observatori susţinând frecvent ideea că acea pace nedreaptă a favorizat de fapt izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, un război de 30 de ani din 1914 până în 1945.

   Fire activă, Austin, a căutat persoanele despre care credea că ar avea un cuvânt de spus în renaşterea Germaniei din cenuşă precum pasărea Phoenix. Aşa că s-a aliat social şi financiar cu familia Krupp. Apoi şi-a început colaborarea cu doi nazişti înverşunaţi, extrem de capabili şi hotărâţi să fondeze o lume nouă: Adolf Hitler şi Herman Goring.

   John nu a înţeles niciodată de ce bunicul său devenise un simpatizant al mişcării naziste din Europa şi mai mult s-a implicat activ în politică fascistă dusă de Germania, Italia, Spania. Dar interesul major al lui Austin era ca de obicei la afacerile sale şi la a face cât mai mulţi bani. Pentru John şi fratele lui Cyril, bunicul era adultul care se ocupă de ei, făcea sport cu ei, juca diferite jocuri, un personaj sobru şi binevoitor totodată, deşi ziarele “Liberty”şi “Collier’s” îl etichetau drept “nazistul numărul 1 al Americii”, nazistul American care era frecvent fotografiat cu Hitler, călătorind cu Goring, Speer, doamna Goring, consfătuindu-se în spatele uşilor închise cu Alfred Krupp.

   Tatăl băieţilor, care absolvise Universitatea Harvard în 1932, era un tânăr chipeş cu înclinaţii artistice (mărturie stând portretul făcut soţiei lui) reacţionase violent la ideile naziste, luptase ca pilot în RAF şi murise în 1941, fără a i se găsi corpul. Soţia lui şi Lee, sora mai mică a băieţilor, muriseră la Londra în timpul unui bombardament.

   John îşi rememorează toate aceste lucruri mergând cu maşina de la Boston la Cooper”s Falls, pe o furtună de zăpadă, la cererea fratelui său, pe care nu-l văzuse de foarte mult timp.

   Cyril îi trimisese o telegramă din Buenos Aires, în care-i cerea să se vadă acasă în 20 ianuarie, pentru că ”arborele genealogic trebuie îngrijit”. John se conformează, deşi nu înţelege nimic, convins fiind că moartea bunicului curăţase oarecum blazonul familiei. Cel puţin asta susţinuse Arthur Brenner, avocatul lui Austin, care după moartea acestuia rămăsese prietenul devotat al băieţilor. Tot el fusese acela care-l ajutase pe tatăl lor să ajungă în RAF, şi cel care aflase ce se întâmplase cu mama şi surioara lor- Lee.

   Pe drum cineva încearcă să-l omoare pe John, apoi ajuns acasă îl găseşte pe Cyril mort. Paula, iubita lui Cyril dintotdeauna, îi spune că ea-l anunţase pe fratele lui, că lucrând la arhivă bibliotecii găsise nişte documente de-ale lui Austin cam ciudate şi o cutie închisă. Se pare că spusele Paulei şi un articol cu poză dintr-un ziar din Glasgow îl determinaseră pe Cyril să vină urgent din Buenos Aires şi să-l cheme şi pe John. Doctorul Bradlee care-i ştia de când se născuseră, vine chemat de John să constate decesul şi-l aduce cu el pe Olaf Peterson, şeful poliţiei din orăşel. Olaf se căsătorise cu o moştenitoare din zona, renunţase la poliţia din marele oraş deşi fusese un detectiv de excepţie, dar acceptase funcţia de şef al poliţiei în orăşel.
Împreună cu Paula, Arthur Brenner şi Olaf, John încearcă să pună lucrurile cap la cap.

   După ştiinţă lui John, Cyril învârtise multe afaceri în diferite părţi ale lumii: Cairo, Munchen, Glasgow, Londra, Buenos Aires, dintr-un capăt al lumii în altul fără răgaz. De aceea, când primise telegramă, pornise îndată la drum, îi era efectiv dor de fratele lui. Încearcă împreună cu Olaf să afle ultimele mişcări ale lui Cyril, dar intervine un nou val de atacuri şi crime: Paula este ucisă, biblioteca şi postul de poliţie aruncate în aer, Arthur rănit şi un perete al casei lui distrus şi John atacat din nou de data asta acasă la el, unde el chiar îl ucide pe unul dintre atacatori. Determinat, John pleacă la Buenos Aires să descurce ultimele zile ale lui Cyril.Acolo îl ajută comisarul Roca, îl întâlneşte pe A.Kothmann şi Martin St John, două figuri proeminente ale locului, care îi ajutau pe vechii nazişti să-şi piardă urmă în Argentina.

   Află de moartea profesorului Dolldorf un cunoscut al lui Cyril, ucis înainte de acesta. Fiica acestuia, Maria îi dă primul indiciu în momentul în care îi dă o poză apărută în ziarul din Glasgow, fotografia domnului şi a doamnei Gunter Brendel, făcută la încheierea unor contracte cu o firmă din oraş. Casa Mariei este incendiată şi el îi explică lui Roca de ce fotografia avea aşa un impact major: Lise, soţia lui Brendel, semăna perfect cu mama lor, aşa cum o pictase tatăl lui.

   Aşa că John, la fel ca şi Cyril, este convins că ea e sora lui Lee. În jurnalul ţinut de profesor Maria mai întâlnise nişte nume ciudate: Brbarosa şi Siegfried.

   John continuă cercetările în Glasgow, apoi la Munchen, o cunoaşte pe Lise şi pe soţul ei, este din nou ameninţat, atacat, aproape ucis, dar Olaf îi vine în ajutor. Lise nu-l crede de la început, dar cel mai mult îl şochează că se îndrăgosteşte instantaneu de ea deşi îşi tot repetă că e sora lui.

   În cursul evenimentelor Brendel este omorât, la fel şi Siegfried, acolitul lui şi amantul Lisei, se zădărniceşte un complot al naziştilor care voiau să instaureze Noul Reich.

   Întoarcerea lui John acasă la Cooper’s Falls, Lise rămânând în Germania, şi întâlnirea lui cu Arthur, explicaţiile şi poveştile acestuia, îl ajută să afle adevărul surprinzător şi spectaculos despre bunicul, tatăl său şi omul în care avusese încredere toată viaţă.

   Povestea halucinantă, dar reală îl va determina să plece din Cooper’s Falls, să doneze casa oraşului în schimbul celor distruse în explozie şi se stabileşte la Boston. Îşi împarte viaţă între o librărie, un cinematograf, scrie şi refuză să se mai gândească la Lise-Lee sau la fratele lui Cyril.

   Aici se încheie “Puterea Destinului” şi nici măcar autorul nu credea că va continua. Şi totuşi scrie continuare ”Primul Sacrificiu” considerând că saga familiei avea nevoie de-o finalitate.

Şi iată că după douăzeci de ani trecutul îl ajunge pe John din urmă.

“Conştiinţa este primul sacrificiu care se face pe drumul supravieţuirii. (E.L.Hunn)

  O reporteră Beate îi aduce lui John o scrisoare de la Lise, care nu-i dăduse până atunci nici un semn de viaţă. Poate n-ar fi avut curaj să-l caute nici acum dar dispariţia Erikai, fiica ei, o determina.
Lise era căsătorită cu Wolf Koller, de 20 de ani, omul de care până şi cancelarul Glock asculta. Wolf avea multe afaceri, bani, propria mică armata şi mai ales propriile interese.

   Tatăl lui Wolf, profesorul de drept, autor de texte de lege, Erhard Koller, fusese una dintre personalităţile sistemului judiciar al lui Hitler, unul dintre judecătorii aleşi personal de el şi reprezentantul celui de-al Treilea Reich la Conferinţa de la Wannsee.

   El este cel care îl condamnă pe Alois Schmidt, un ofiţer de rang mediu, folosit ca mesager de cei de rang înalt şi făcut “ţap ispăşitor”, după un atentat eşuat asupra lui Hitler.

   Peste ani Bernd Schmidt, hotărât să-şi răzbune tatăl, ajunge şeful securităţii lui Koller şi se foloseşte de orice şansă inclusiv de fiul său Karl Heinz.

   Este perioada frământărilor din Europa, cade Zidul Berlinului, Estul se uneşte cu Vestul Germaniei, ruşii încearcă să-şi facă prieteni în vest, Elţîn este săpat de oamenii lui. Karl se îndrăgosteşte de Erika Koller, şi ziarist fiind pune în ecuaţie informaţiile şi află despre operaţiunea Spartakus.

   Anii petrecuţi pe front de Bernd şi apoi activitatea în STASI îi fuseseră de folos pentru funcţia pe care o ocupă acum, dar nu-i diminuaseră dorinţa de răzbunare. Bernd este acela care îl trimite pe fiul său să-i dea informaţii lui Delaney, pe care-l cunoştea de pe vremea când acesta era în CIA în anii ’50.

   Wolf pe de altă parte, deşi părea amabil şi prietenos, avea foarte multe de ascuns. După moartea lui Brendel, conducerea partidului nazist (din care făcea parte) îi ceruse s-o ia de soţie pe Lise, şi-a dat seama că aceasta ştia prea multe aşa că o ţinea sub control cu ajutorul doctorului Gisevius.

    Wolf îl vizită des la clinică din munţi, unde era ţinută în viaţă de 20 de ani Rafaela, o teroristă de renume, dar singura lui iubire. Wolf se foloseşte de bandă de naţionalişti condusă de Stiffel, pentru a creea haos, ceea ce-i va da posibilitatea să apară apoi ca un erou salvator, dar complotează şi să strângă relaţiile cu Rusia prin Rossovici, care urmă să-l înlocuiască pe Elţîn. Cei doi voiau să facă un pact Germania-Rusia care le-ar fi permis să controleze Europa şi să ţină piept Americii.

    Cancelarul Glock îl sprijinea pentru că se temea de el şi-i era dator, dar toată lumea ştia că un vot pentru Glock însemna de fapt unul pentru Koller.

   Înainte de-a veni în Germania, John este din nou atacat şi aproape ucis în drum spre orăşelul copilăriei lui, unde mergea să vorbească cu Olaf. Din păcate acesta nu-l poate însoţi, având piciorul rupt, dar îi dă câteva nume la care poate apela.

   În Germania John scapă din mai multe curse şi cu ajutorul lui Paulus, fost şef de poliţie, şi a lui Beate află toată povestea sordidă.

   Wolf află de “trădarea lui Bernd” şi-i omoară pe toţi trei. E gata s-o omoare şi pe Lise şi chiar pe Erika. Dar,s pre disperarea lui, Erika, care aflase detalii despre naşterea ei, află despre uciderea lui Karl şi hotărâtă să se răzbune înregistrează o casetă cu toate informaţiile şi-l şantajează pe tatăl ei.

   În joc intră o grămadă de agenţi, unii încă activi, alţii mercenari, despre care se credea că muriseră (făcuseră parte din echipa de terorişti a Rafaelei), angajaţi de Wolf cu alte nume şi identităţi. Agenţii ca Delaney, Profesorul (a cărui legătură neştiută cu John o veţi află dacă citiţi cartea), Kilroy toţi sunt coordonaţi de Chedar din America. Acesta conduce din umbră o organizaţie secretă de informaţii, stand în biroul lui, în care dormea şi mânca, ţesându-şi pânză ca un păianjen şi mutând pionii pe tablă. E chiar înfricoşător să ştii că undeva…cineva îţi hotărăşte soarta.

   Cu efortul tuturor, cu aportul lui John ajutat de Paulus, povestea se descâlceşte, enigmele se află, operaţiunea e zădărnicită, Lee este salvată, la fel şi Erika.
”….era Amurgul Zeilor…oare acesta era sfârşitul Reich-ului pe care sperase să-l creeze? Se sfârşise totul înainte de-a începe…blestemul…avea să doarmă o mie de ani şi încă o mie şi să nu se trezească niciodată…” sunt ultimele gânduri ale lui Koller.

   Volumul are atât de multe personaje, fiecare cu rolul său mai mic sau mai mare, dar cu locul său pe tabla de şah a istoriei. Multă acţiune derulată la viteză maximă, crime, atacuri, toate hotărâte şi executate de cei care credeau că pot stăpâni lumea.

   Cartea curpinde şi o cronică destul de amănunţită, dar nu plictisitoare a perioadei istorice, a frământărilor din întreagă lume şi mai ales din Europa acelor ani.

  Dar ceea ce surprinde este iscusinţa maestrului păpuşar, care ţese pânza, de-a face lucrurile să se rezolve cu mici excepţii după placul său.

   Îmi plac cărţile lui Thomas Gifford, care pe lângă acţiune, crime, violenţe, dragoste, ingredientele unui thriller de excepţie prezintă şi o epocă istorică cu toate părţile ei bune sau rele, căci:

“Hitler a pierdut al Doilea Război Mondial. Este un fapt bine cunoscut de toată lumea. Dar ceea ce nu toată lumea ştie este că un grup de nazişti au supravieţuit războiului şi îşi privesc înfrângerea doar ca pe o retragere temporară. Ei s-au infiltrat în posturi-cheie la diferite companii şi corporaţii reprezentând cele mai importante state şi încearcă să pună mâna pe putere.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
4

Meniu: (ciorbă de mazăre verde, creier natur cu garnitură,prăjitură:rondele cu cremă de nucă)

1.Aperitiv: ouă umplute

-4-5 ouă fierte tari curăţate şi tăiate pe lungime
-1 pateu mic, 1-2 linguriţe de muştar, 4-5 linguri de maioneză (cu cartof) şi 400 gr smântână (mai grasă)
-într-un castron amestecăm gălbenuşul cu pateul şi muştarul, potrivim de sare şi piper şi umplem jumătăţile, le aşezăm într-o caserolă mai mare, eu le pun cu umplutura în jos
-facem un sos din maioneză şi smântână, puţină sare şi piper, pe care îl turnam peste ouă şi punem caserola la rece

2.Ciorbă de mazăre verde:

-dăm pe răzătoarea fină 2 morcovi şi un pătrunjel şi le punem cu puţin ulei în oală la călit
-adăugăm un borcan (sau o pungă de mazăre), apă şi condimente şi punem la fiert
-când ingredientele sunt fierte adăugăm amestecul de verdeaţă, mai lăsăm să dea câteva clocote şi putem drege cu smântână
-dacă vă place puteţi pune în ciorbă nişte găluşcuţe micuţe
-găluşcuţele le faceţi dintr- un ou bătut bine, amestecat cu făină, se pune cu linguriţa mică în ciorbă

3.Creier natur cu garnitură:

-curăţaţi creierul de toată pieliţa (dacă îl lăsaţi să stea puţin în apă rece cu un pic de sare îl puteţi curata uşor)
-puneţi creierul în cratiţă cu puţin ulei, condimente şi puţină apă
-aveţi grijă că se face foarte repede, mai adăugaţi apă pe măsură ce scade
-ca şi condimente eu pun sare, piper multicolor, puţin cury, boia (opţional), puţin oregano şi cimbru, dar folosiţi ce condimente vă plac
-se poate servi cu garnitură de cartofi piure sau orez
-eu pun puţină lămâie pe el când îl mănânc

4.Prăjitură: Rondele cu crema de nuca

-1/2 kg făină+3 gălbenuşuri de ou+1 margarină+un pic de sare+un praf de copt=le frământăm (dacă e nevoie cu puţină apă sau 1-2 linguri de smântână) şi lăsăm aluatul să stea cam ½ oră
-întindem o foaie de ½ cm, o tăiem rondele cu un pahar mai mic şi le coacem, apoi le lăsăm să se răcească
-crema: 100 gr unt, frecat spumă cu 200 gr zahăr praf +150 gr nucă măcinată+o esenţă de rom (opţional)
-se lipesc rondelele câte 3-5 cu crema, se îmbracă şi pe margine cu cremă şi se dau prin nucă măcinată

Poftă Bună!

În spatele blocului, de Mara Wagner-recenzie

  ,,Mara Wagner debutează la editura Nemira în colecția Cuaternar cu romanul În spatele blocului – o carte despre copilăria și adolescența petrecute în comunism, cu toate jocurile și micile ritualuri care colorau viața într-o epocă gri.” /Blog Nemira

   Cartea Marei Wagner este o carte uşor de citit, plăcută, amuzantă şi tristă pe ici pe colo şi mai ales foarte reală.  Mi s-a părut mai mult un “jurnal personal” al Mariei, o adolescentă care se caută şi se autodefineşte în perioada grea a anilor”80.

   Maria ne vorbeşte despre ea, despre familia ei, vecinii din bloc şi din cartier, despre jocurile copilăriei, dar şi despre cozi, marfă puţină, raţie de alimente şi mai ales despre comportamentul contradictoriu al adulţilor, modul cum văd viaţa şi se raportează la copiii lor şi la probleme.

   Să vorbim puţin despre realităţile vieţii de atunci.

   Când Maria era mică la televizor era un film serial pentru copii foarte vizionat ,,Mihaela”, acum în fiecare zi la TV erau 2-3 ore de program şi mai ales “Telejurnalul” cu realizările “tovarăşilor”, doar sâmbăta şi duminica erau desene animate şi “erau de neratat”. Duminica după “Lumea copiilor” era “Albumul duminical”, o emisiune pentru întreaga familie şi în rest emisiuni laudative unele chiar cu melodii drăguţe:

“Sigur că astfel de emisiuni nu se puteau rata, desenele animate se dădeau rar la televizor, doar sâmbăta şi duminica. În restul zilelor era program TV doar seara două trei –ore, se numea Telejurnal. N-aveai ce vedea, numai oameni şi vorbărie, imagini cu Tovarăşul, fabrici şi câmpuri. Nimic interesant, foarte rar câte un film american vechi.”

   Apoi cozile interminabile la care stătea întreagă familie, sau doar copiii dacă părinţii erau la lucru. Uneori lucrurile mergeau normal, alteori nervii, oboseala, aglomeraţia duceau la certuri şi busculade. Altfel, acolo, oamenii se puneau la punct cu noutăţile, femeile schimbau reţete, se plângeau de soţ, de copii, îşi bârfeau vecinii. Ajungeau să-ţi placă cartelele folosite pentru anumite alimente, evitai astfel haosul şi scandalul.

“Oamenii se împrieteneau la cozi, aşa se întâmplă întotdeauna.”
“Mariei îi plăceau cartelele, stabileau o oarecare ordine în haosul asta alimentar.”

   Mătuşa Mariei le mai trimitea pachete din Germania, care erau vămuite şi chiar lipseau anumite produse, dar oricum prindeau bine.

   Apa caldă se dădea doar câteva ore pe zi, aşa că mama Mariei încălzea apă şi-l îmbăia pe Dragoş, fratele ei mai mic, în cuva maşinii de spălat, observase că aşa nu se consumă multă apă şi mai ales că nu se răceşte aşa repede.

    Seara cartierul era în beznă din cauza lipsei de curent, lecţiile se făceau la lumânare sau la lampa cu gaz, dar cel mai rău era când Maria trebuia să vină pe întuneric de la şcoală.

   Dar vara…vara era raiul. Mergeau în concediu la mare, stăteau la aceeaşi familie, la curte, mergeau la plajă, mâncau ce gătea gazda, seară făceau un grătar cu ţuică, bere, vin.

   Familia Mariei era o familie din clasa de mijloc, mama profesoară, tatăl inginer, şi un frate mai mic. Stăteau într-un apartament cu două camere, aranjat utilitar, doar cărţile multe făceau o notă aparte. Doina, mama ei se ocupa pe lângă serviciu de casă, de copii, şi tricota pulovere, căciuli, mănuşi, veste de lână pentru toată familia şi mai apoi pe bani pentru colege. O implicase şi pe Maria s-o ajute cu curăţenia, cu fratele ei, cu drumurile la bunici. Părinţii mamei locuiau aproape de ei, Maria era legată emoţional de bunicul ei. Pensionat de boală când Maria era mică, dorise să-şi ajute fata aşa că se ocupase permanent de copilă. Tatăl Mariei primise un calculator de la sora lui şi toată ziua meşterea şi lucra la el, aşa că era cam absent din viaţa casei.

   Deşi Doina era cam autoritară i-ar fi plăcut uneori ca soţul ei să se implice mai mult şi s-o ajute. Când au o criză în căsnicie, ea duce copiii la bunici, şi-i lasă acolo ceva timp încercând să –şi refacă familia. Maria şi Dragoş se tem de un divorţ, dar adulţii îşi rezolva problemele:

“La urmă urmei, ai ei nu erau chiar aşa răi. Sigur, mai ridicau tonul unul la altul, de fapt mai mult mama se certa când se supăra pe tata, de cele mai multe ori pentru că n-o ajută cu treaba în casă. Sau pentru că petrecea prea mult timp la calculator. Maria nici nu şi-l putea imagina pe tatăl lor “făcând urât” sau dându-i pe uşa afară. Poate doar pe mama aruncând nişte farfurii de pământ, ca atunci. În plus, tatăl lor nu se baga niciodată când îi certa mama şi nici nu-i lovise vreodată”.

   Crescând, Maria conştientizează viaţa şi problemele celor din jurul ei, comparând familiile prietenelor cu a ei. Prietena ei cea mai bună, Ramona, avea un frate de vârsta lui Dragoş, dar tatăl ei avea zile când bune când bea prea mult, se certa cu soţia, îi bătea şi-i scotea din casă, aşa că ei dormeau la Maria.

   Maria nu s-a temut niciodată de tatăl ei, doar de mama ei. Pe Maria o bătuse de când era mică cu o nuieluşă, pentru diferite pozne pe care le făcea, copila peste ani amintindu-şi doar durerea bătăii nu şi cauza.  Apoi când crescuse mai mare au urmat palmele venite de nicăieri şi pedepsele.

    Dar Maria chiar se considera norocoasă în comparaţie cu alţi copii din vecini:

”Maria se consideră totuşi printre copiii norocoşi. Cunoştea copii pe care îi băteau şi mama şi tata. Cu nuia sau lingura de lemn, curea sau furtun, făcăleţ ori bătător de covoare, orice le pica în mână când se cerea aplicată corecţia. Mama ei prefera să-i bată doar cu palma, spunând că “unde dă mama creşte”. Hotărât lucru se putea declara norocoasă. La ei în familie tatăl nu-i dădea afară din casă, iar mama nu-i bătea decât cu mâna.”

   Maria este un copil bun, se joacă cu ceilalţi copii jocurile copilăriei acelor vremuri, are grijă de fratele ei să nu fie bătut de alţii, leagă prietenii cu fete şi băieţi, este în esenţă un copil normal. Doar că fiind un copil introvertit gândeşte mult, analizează, despică firul în patru.

   De aceea când Ramona îi spune că unui băiat, Manu, îi place de ea, Maria este încântată şi emoţionată, dar totuşi circumspectă. Îi plăcea băiatul cu ochii verzi, un gen de “băiat rău” (şi care-i fete nu-i place genul?), era incitată şi de poveştile pe care le auzea de la alte fete care aveau prieteni:

“Maria se întrebase de mai multe ori dacă a avea un prieten chiar implică o cerere de prietenie din partea lui, ”Vrei să fii prietena mea?”, sau dacă lucrurile pur şi simplu se întâmplau şi te prindeai după anumite semne că ai sau încă nu un prieten. Dar care anume erau semnele. Maria n-ar fi ştiut să spună. Şi nici pe altcineva nu voia să întrebe, căci s-ar fi dat de gol.”

   Nici băieţii nu erau foarte curajoşi, le urmăreau pe fete din priviri, comentau între ei şi-şi dădeau coate, erau drăguţi uneori.

   La un moment dat Manu îi dă întâlnire în spatele blocului şi chiar o sărută, dar pentru ea totul era atât de nou, misterios şi emoţionant ţinutul de mâna, atingerea umerilor şi mai ales sărutul, încât este foarte timidă.

“Energia degajată din mâinile lor, atingerea lui aspră şi totodată blândă, fermitatea cu care o ţinea, pielea lui pe pielea ei, toate astea o acaparaseră în asemenea măsură, încât parcă altceva nu mai exista pe lume.”
“Maria nu era în stare să spună nimic, mergea mută, condusă de Manu şi ascultând fascinată. Din când în când mai dădea din cap şi zâmbea. Nu scosese aproape nici un cuvînt de când se întâlniseră.”

   Doar că nota proastă de la matematică şi mai ales faptul că ascunde testul de mama ei vine cu repercusiuni. Mama ei o pedepseşte:

“Dragoş privea cu ochi mari spectacolul, era ceva ce nu vedea în fiecare zi dar era totuşi un ritual pe care-l cunoştea. Întâi tăcerea posacă a mamei, apoi izbucnirea, furia crescândă cu urlete şi strigături, care culminau de regulă cu o palmă ori cu nişte tras de păr în funcţie de gravitatea faptelor. Maria simţea deja loviturile care urmau să vină.”
“Scăpase ieftin de data asta n-o bătuse.”
“Nu doar că scăpase ieftin, ieşise chiar bine.”

  Ca o salvare vine plecarea în vacanţă la mare unde-l cunoaşte pe Vlad, fiul unei familii prietene. Se plimbă împreună, discută, copilăroşi şi reticenţi, deşi le place unul de altul, chiar vor coresponda.
Întoarsă acasă, Maria află că prietena ei Ramona umblă cu Manu, şi normal o doare trădarea lor:

“Prietena ei din bloc, poate prietena ei cea mai bună, fosta ei prietenă. Împreună cu prietenul ei, cu care se ţinuse de mâna şi care o sărutase în ploaie şi care o lăsase pe spate pe teren şi o sărutase a doua oară în văzul tuturor. Fostul ei prieten, Doi trădători.”

  Toate frământările vârstei ei îşi pun amprenta, nu se mai poate concentra şi cum nu-i place, dar nici nu înţelege matematica, ia din nou o notă mică. Peste toate se adaugă şi durerea morţii bunicului.

   În momentele acestea de derută, părinţii ei află de notă şi pedepsele nu întârzie să apară:

“-Nu mai ieşi afară tot anul, spuse mama pe un ton calm în timp ce-şi stingea ţigara.
-Şi vom lucra zilnic la matematică, adaugă tatăl, arătând spre cartea de pe masă, cu coperţi cafenii.”
“-Şi, domnişoară, cu povestea asta te-ai lins pe bot şi de ziua ta, încheie mama pe un ton plin de satisfacţie, se ridică şi părăsi bucătăria.”

   Necăjită, neînţeleasă, debusolată şi foarte singură pleacă de acasă în ploaie, dar ajunge în final, seara la bunica ei, vorba aia “nici măcar să fugă de acasă nu era în stare”.

   Totuşi gestul ei le dă de gândit părinţilor, care îşi revizuiesc atitudinea, gândindu-se că au fost prea aspri, aşa că-i vor lua un meditator la matematică, îi ţin ziua de naştere şi chiar îi fac cadou un căţel, pe care şi-l dorea de mult.

   Împăcarea contează enorm pentru Maria:

“Scoase mâna stângă din buzunarul cald şi prinse mâna înmănuşată a mamei. Mai făcură doi paşi, apoi se opriră amândouă şi mama o îmbrăţişă. Maria îşi cufundă nasul în haina rece şi aspră a mamei, şi acolo, în mijlocul trotuarului, în braţele mamei, simţi că timpul s-a oprit în loc.”

     Apoi de revelion Vlad şi ai lui vin la munte, băiatul avea un fel de a fi sincer şi deloc complicat, nu se ferea de cuvinte, era spontan şi Maria avea încredere în el:

“Şi acum suntem împreună, spusese. Ce bine sunau cuvintele astea! Simplu, firesc. Şi nu conta dacă se referise la ei doi sau la toţi, doar la vacanţă, la iarnă sau pentru totdeauna. Era bine cum era şi Maria savura fiecare clipă.”

   Un copil naiv, bun şi frumos care speră în continuare văzând frumosul peste tot:

“Aşa imprevizibilă cum era, viaţa era totuşi frumoasă. Un singur lucru nu-i era foarte limpede, dacă i se ceruse sau nu prietenia. Dar, de fapt, nici nu mai conta prea tare.”

   Mi-a plăcut Maria, poate unora vi se va părea copilăroasă, demodată, chiar plictisitoare. Dar aşa erau relaţiile, mai calme, mai lente în evoluţie, mai romantice şi parcă era mai frumos.

   Bineînţeles am şi nemulţumiri, nu legate de carte sau de autoare, ci de situaţii.

   Citind cartea mi-am adus aminte de copii, de familii pe care le cunoşteam şi care ar putea fi chiar cele din roman. M-a revoltat situaţia din familia Ramonei, ştiu că pe vremuri femeile erau altfel educate, dar să stai lângă un bărbat abuziv cu tine şi copiii tăi a fost un lucru pe care nu l-am înţeles şi nu l-am acceptat niciodată.

   Ce exemplu de familie pot avea acei copii? Ce trauma vor avea? Cum vor percepe viaţa de familie, iubirea, prietenia ca adulţi având drept exemplu ce se întâmplă în familia lor? Şi-apoi pentru ce? Cu toate tarele epocii se punea preţ pe copii şi familii, iar o mama îşi putea creşte liniştită copiii din munca ei şi pensia alimentară. Dar pentru asta trebuia hotărâre şi curaj!

   Pe urmă, sincer, m-a dezamăgit mama Mariei (ca de altfel în multe cazuri văzute de-a lungul timpului). Da lucra, se ocupa de casă, dar nu-şi lasă sufletul să se apropie de copii. Făcea ce fac multe mame şi-n ziua de azi, serviciu, spălat, mâncare şi-n rest…avea pretenţii la note bune şi comportare impecabilă, aşa cum o concepea ea. Unde erau discuţiile dintre o mamă şi fiica ei, de ce Maria trebuie să se sperie şi să-şi facă gânduri negre la primul ciclu? De ce nu are cu cine să discute tot ce o frământă? Eu cred că o mamă trebuie să fie în primul rând prietena numărul unu a copiilor ei, o prietenă cu care să poată discuta cele mai intime şi năstruşnice gânduri fără teamă de-a fi judecaţi.

   Ştiu că nu este uşor nici pentru mame, depinde mult de educaţia primită de ele, dar este singurul mod de-a rămâne conectat la viaţa copilului tău. Altfel devii doar un spectator.

   Maria era recunoscătoare pentru fiecare apropiere, tânjea după mama ei, iar mie, sincer, îmi venea s-o strâng de gât pe Doina. Şi credeţi-mă, ştiu ce vă spun, din experienţă.

    Poate a fost şi norocul meu de-a fi crescută într-o familie frumoasă, cu părinţi deschişi la minte şi moderni pentru acele vremuri. Aşa că şi eu la rândul meu am încercat să fiu în primul rând prietena copiilor mei.

   Dacă o carte poate stârni atâtea gânduri, atâtea emoţii, şi reamintiri, înseamnă că şi-a atins scopul.
   Vă recomand din suflet cartea Marei Wagner.
   Veţi vedea o altă faţă a copilăriei şi adolescenţei, frământată, frumoasă şi interesantă, fără atâtea gadgeturi, doar “în spatele blocului”.

Cartea În spatele blocului, de Mara Wagner a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

“Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate"…Washington Post:

Cercul cavalerilor, de Brad Meltzer–recenzie

   Brad Meltzer s-a născut la 1 aprilie 1970 în Brooklyn, oraşul New York-SUA, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Columbia. Este romancier, scenarist şi autor de benzi desenate. Primul său roman a fost respins de editori în repetate rânduri, dar cel de-al doilea i-a adus în 1997 succesul. Cărţile sale s-au aflat mai bine de un an pe lista de bestselleruri în Statele Unite, fiind traduse în peste 25 de limbi, în întreagă lume. Brad Meltzer a scris şi non-ficţiune, cărţi pentru copii şi benzi desenate pentru care a şi primit prestigiosul premiu Eisner. A realizat programe pentru canalul de televiziune History: ”Brad Meltzer Decoded” şi “Brad Meltzer’s Lost History”, şi este unul dintre realizatorii serialului TV American “Jack&Bobby”.
La noi au apărut la editura Rao romanele: ”Jocul Zero”, ”Milionarii”, ”Cartea Sorţii”, ”Cercul Asasinilor”, ”Cercul Cavalerilor”.

“De-a lungul timpului, au existat peste şase tentative de asasinare a preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Patru au reuşit. Criminalii au acţionat singuri sau au fost legaţi, peste timp, de o cauză comună? Este întrebarea la care încearcă să răspundă arhivistul Beecher White, care revine într-un nou thriller marca Brad Meltzer. În acest al doilea volum al trilogiei, intriga romanului vă poartă în culisele politicii de înalt nivel, într-o cursă contra cronometru pentru a opri asasinarea preşedintelui american. Vă aşteaptă o poveste spectaculoasă, cu răsturnări de situaţie şi dezvăluiri surprinzătoare în căutarea celui de-al cincilea asasin. Va reuşi oare Beecher să îl oprească la timp pe misteriosul Cavaler?”

   Romanul lui Brad Meltzer “Cercul Cavalerilor” (The Fifth Assassin) are la temelie povestea agenţilor preşedintelui. a agenţilor care apară “Preşedenţia” (Culper Ring) şi a Cavalerilor de Aur, care apărau secretele vechi de secole ale bisericii.
Cavalerii au fost implicaţi cu secole în urmă în asasinarea preşedinţilor americani: Abraham Lincoln, A.Garfield, William McKenley, John F.Kennedy, căutând să apere marele secret al bisericii (denumit numele lui Dumnezeu) şi nefiind de acord cu anumite acţiuni ale preşedinţilor faţă de biserică, inclusiv a lui Wallace, actualul şef de la Casa Albă.

   Acum, la secole distanţă, cineva, care poartă masca lui Lincoln pe faţă, ucide preoţi recreînd crimele prin care au fost ucişi primii patru dintre preşedinţi.
Toate grupările implicate în diferite comploturi şi asasinate şi mai ales Cavalerii bisericii aveau nevoie de-o metodă de comunicare. George Washington este cel care-şi dă seama că mesajele erau ascunse în cărţi de joc, părere întărită şi de încercarea bisericii de a interzice jocurile de noroc, în special jocurile de cărţi. Căutând să descifreze mesajele, comandă foarte multe pachete de cărţi de joc, care de-a lungul vremii vor servi şi ca marcă pentru asasini. Tot atunci îşi înfiinţează propriul cerc de spioni ”Culper Ring”

   Arhivistul Beecher White, racolat pentru Culper Ring de către Tot, şeful său, este antrenat să vadă şi să interpreteze toate amănuntele şi frânturile din istorie şi viaţa reală. El încearcă să descâlcească crimele şi chiar să le anticipeze, convins că preoţii sunt doar un antrenament, ţinta finală fiind preşedintele Wallace. Aşa ajunge Beecher să descopere anumite fapte pe care preşedintele voia să le ascundă. Deranjat de iscusinţa arhivarului şi temându-se că i se vor afla secretele, doar ucisese în tinereţe un om, Wallace pune la cale “uciderea” prietenului şi confidentului său Doctorul Palmiotti. Amândoi cred că aşa le va fi mai simplu să descopere ucigaşul, dar şi să-l implice pe Beecher, vrând să scape de el pentru că ştia prea multe şi putea descoperi şi mai multe amănunte şi fapte sordide din trecutul lor. De fapt voia să scape şi de Beecher cum scăpase şi de alţi membrii ai grupării Culper Ring.

   Deşi Tot credea că gruparea Cavalerilor nu mai există, Beecher nu este convins de asta mai ales că simbolul grupării, care aparent era un vultur cu aripile desfăcute (simbol aflat şi pe dosul cărţilor vechi de joc), era de fapt un Phoenix:

“Orcine ar fi cei pe care îi urmăreşti, nu contează dacă au existat pe vremea lui Lincoln, a lui JFK sau a oricui altcineva. Ceea ce contează este că ei cred că au existat. Aşa că, dacă aceşti Cavaleri încearcă să îl omoare pe preşedintele nostru actual şi să înceapă un nou război civil, acum ştii cu cine ai de-a face. Aceasta nu este o luptă pentru ei. Este destinul lor. În ochii lor, precum pasărea Phoenix şi predecesorii lor din Biserică, sunt războinici sfinţi care nu pot fi niciodată ucişi.”

   În cursul cercetărilor Beecher se loveşte de Marshall şi Clementine, foştii lui colegi de şcoală şi prieteni. Deşi se bănuiesc unul pe altul, fiecare în felul lui încearcă să afle nişte vechi adevăruri referitoare la taţii lor. Cei trei erau din acelaşi oraş, învăţaseră la aceeaşi şcoală, dar abia acum, târziu, au aflat că taţii lor fuseseră în acelaşi timp în armată, în aceeaşi trupă care participase nu numai la antrenamente foarte dure ci şi la anumite experimente. Tatăl lui Beecher se presupunea că murise într-un accident când el avea 12 ani, al lui Marshall era infirm de când se născuse el, al lui Clementine devenise un ucigaş în serie, închis actualmente la un azil. Dar vieţile lor, ale copiilor se intersectează tot timpul. Cei trei se urmăresc între ei, se cercetează reciproc, legaţi de amintirea unei prietenii şi a unei culpe comune, dar fiecare continuă să cerceteze moartea preoţilor. Îşi dau seama că ucigaşul nu recreează doar crimele din trecut ci-l copiază şi pe Nico, tatăl lui Clementine.

   După salvarea preşedintelui, Beecher devine conştient că e singurul mai tânăr din Culper Ring, şi unul din puţinii supravieţuitori şi că Tot aşteaptă de la el să refacă grupul, care apară preşedenţia nu pe preşedinte:

“Nu ceda niciodată. Nu ceda niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată-în nici o privinţă, mare sau mică, urâtă sau frumoasă-nu ceda decât în faţa convingerilor onorabile şi de bun simt! (Winston Churchill)”
“Culper Ring nu a rezistat atâta vreme pentru că noi suntem cei mai tari Beecher. A rezistat pentru că suntem cei mai deştepţi”.
“Vom supravieţui. Şi ne vom regrupa. Şi vom încerca să ne dăm seama ce ne-a lovit. Aşa reconstruim. Am mai făcut-o şi o vom face din nou.”

   Aşa că Beecher are o idée- îi propune lui Marshall să li se alăture. La început acesta respinge ideea, dar apoi dându-şi seama de jocul, necinstea şi duplicitatea preşedintelui, chiar şi faţă de el, precum şi de intenţiile lui de-a scapa de arhivar, se hotărăşte să accepte.
Wallace este omul care ştie pe ce butoane să apese pentru a determina oamenii să facă ce vrea el şi e hotărât să ascundă sub preş toate mizeriile indiferent de cine moare pentru asta:

“O jumătate de zâmbet se instală pe faţa lui Wallace.
De peste o săptămâna, în timp ce tot felul de detalii ajungeau în presă, acesta făcuse o obsesie pentru setul vechi de cărţi găsit în buzunarul Cavalerului. În vreme ce mărea ritmul şi urma cărarea înapoi spre Câmp David, preşedintele ştia că atunci, când venea vorba despre regi, dame, valeţi şi restul, şi mai ales, atunci când venea vorba de Beecher şi Culper Ring, nicio carte nu era mai bună ca un joker.”

   Ştiu că e prea puţin cât v-am spus, dar cartea este atât de plină de acţiune, de dialoguri, de răsturnări de situaţie, încât nu se poate povesti.
Autorul îmbină extraordinar trecutul cu prezentul, istoria cu religia, biserica şi preşedenţia, evoluţia personajelor, prezentându-le din copilărie până la maturitate.
Cartea este un adevărat slalom printre adevăruri şi mituri, poveşti şi legende, vieţi şi fapte trecute şi prezente, încât nu poţi s-o laşi din mână.

   Cred că ar ieşi nişte filme extraordinare dacă s-ar realiza după cărţile autorului.
Nu ştiu dacă am reuşit să vă redau cât de puţin din interesul şi plăcerea cu care am citit cartea, făcându-vă cunoştiinţă cu un autor nou şi pentru mine, dar pe care sunt hotărâtă să-l descopăr şi-n alte cărţi.

Semnificativă este şi părerea Washington Post:
“Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate…
Este unul dintre cele mai bune romane ale lui Meltzer de până acum…Finalul cărţii pare să anunţe revenirea lui Beecher, într-o continuare pe care o aşteptăm cu nerăbdare.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (supă de pui,plăcintă de pui,prăjitură cu miez negru)

1.Aperitiv: salată crudităţi:

-2 morcovi mai mari îi dăm pe răzătoarea fină şi-i stropim cu lămâie
-1 măr mai mare sau două mici date pe răzătoarea mai mare
-o cutie de rucola spălată şi tăiată cât de mărunt vă place
–le punem toate într-un bol, potrivim de sare, piper şi lămâie dacă mai e nevoie
-după preferinţe puteţi adauga pătrunjel sau mărar tăiat fff mărunt
-puneţi salata măcar o ora la rece

2.Supă de pui:

-3-4 bucăţi de spate de pui, 2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 ţelină, 1-2 cartofi (tăiaţi în două) le punem la fiert în apă cu sare la foc mic
-când ingredientele sunt fierte strecurăm zeama
-putem fierbe tăiţei sau găluşte de gris

3.Plăcintă de pui:

-tăiem mărunt toate ingredientele din supă
-întindem o foaie de aluat foietaj (eu iau Morăriţa că are două foi) pe hârtia de copt pusă în tavă
-punem toată compoziţia, lăsând cât mai multă margine liberă
-într-un bol batem 2-3 ouă întregi cu 1-2 linguri smântână şi 200 gr caşcaval ras, apoi o aşezăm cu lingura peste umplutură
-ridicăm marginile de la aluat roată, puţin peste umplutură şi punem la cuptor
-se poate mânca aşa sau cu murătură

4.Prăjitură cu miez negru:

-1/2 kg făină+ un cub mic de drodie muiată +2 linguri zahăr +1/4 margarină ramă(sau untură)+1 pahar lapte+2 gălbenuşuri de ou+se frământă o coca care se lasă să stea 1/2 ora
-se împarte coca în două şi se întind două foi
-miezul:se freacă 9 gălbenuşe cu 12 linguri de zahăr+1 vârf de cuţit praf de copt (sau bicarbonat)+50 gr cacao+350 gr miez de nucă (fie tăiat bucăţele, fie măcinat)+albuşurile bătute spumă
-în tava unsă şi tapetată se pune prima foaie (foile necoapte!!!) +miezul+a doua foaie şi se pune la copt (se înţeapă puţin cu furculiţa sau scobitoarea foaia de sus)
-se taie rece şi se pudrează cu zahăr praf.

Poftă Bună!

by -
15

”Nepătrunse sunt întunecimile sufletului omenesc…”

Vulturul însângerat, de Craig Russell-recenzie

Titlul original: Blood Eagle

Editura: Rao
An apariţie: 2007 
Traducere: Ruxandra Atanasie
Număr pagini: 380

   Craig Russell s-a născut în 1956, în Fife, Scoţia. A fost poliţist, dar a lucrat şi în industria publicităţii ca director artistic şi copywriter. De 12 ani este scriitor liber –profesionist. Russell a manifestat un interes timpuriu pentru limba germană,  precum şi pentru istoria şi societatea germană postbelică. Aşa a apărut seria Jan Fabel, thrillere cu acţiunea în Hamburg, care au fost şi ecranizate de televiziunea germană ARD.
Din atracţia lui pentru frumuseţea şi unicitatea oraşului Glasgow, şi istoria lui din perioada anilor 1950 s-a născut seria Lennox, ecranizată de BBC.
Russell a scris şi nuvele sub numele de Cristopher Galt, povestirea “Biblical” fiind publicată în UK cu denumirea ”The Third Testament”. Romanele lui au fost traduse în 23 de limbi în toată lumea.
În 2007 a primit prestigioasă distincţie ”Poliizeistern (Police Star)” din partea poliţiei din Hamburg, fiind de altfel singura persoană care nu era de naţionalitate germană ce a primit această distincţie.
Tot în 2007 a fost nominalizat pentru “CWA Duncan Lawrie Golden Dagger”, cea mai înaltă distincţie a lumii literare internaţionale pentru scriitorii de crime şi la “SNCF Prix Polar” în Franţa. În 2008 a câştigat “CWA Dagger în the Library”, iar în 2013 a fost nominalizat la “CWA Ellis Peters Historical Dagger”.
Din cele 7 romane apărute din seria Fabel, la editura Rao s-au tradus: ”Vulturul Însângerat (Blood Eagle)”; ”Fraţii Grimm (Brother Grimm)”; şi “Roşu Pentru Totdeauna (Eternal)”.

“Nicăieri nu au fost vremurile întunecate mai întunecate decât pe pământurile vikingilor. Acolo au înflorit culturi puternice, culturi ale căror superstiţii şi ritualuri însângerate erau legate de credinţele cele mai secrete. Una dintre cele mai înfiorătoare manifestări de acest fel era ritualul Vulturului Însângerat.
Un ceremonial al sacrificării de vieţi omeneşti.”

   Cartea lui Craig Russell este o îmbinare de crime, urmăriri, stări psihologice, personaje din războiul mondial (SS), dar şi din cele mai recente: Irak, Afganistan, Cecenia, precum şi mituri şi legende încă din vremea vikingilor.
Personajele sunt din lumea crimei organizate, din elită societăţii şi a poliţiei din Hamburg, cât şi a altor sisteme de urmărire, cercetare şi opresiune germane. Iar faptele sunt ca în orice amalgam de lumi şi personaje, cinstea şi corectitudinea puse la grea încercare de lăcomie şi trădare, minciuni şi crime orchestrate de psihopaţi carismatici cu multă putere de convingere.

   Ce mi s-a părut puţin dificil este folosirea gradelor şi funcţiilor din poliţie şi alte structuri cu denumirea în limba germană, deşi autorul la începutul cărţii ne face un tabel explicativ, şi ne prezintă şi o hartă a Hamburgului cu locaţiile unde se petrece acţiunea. Dar acţiunea şi conexiunile ei te prind şi urmăreşti totul cu mult interes.

   Comisarul Jan Fabel, o combinaţie de scoţian cu neamţ, divorţat (în parte din cauza meseriei), tatăl unei fete, este un tip inteligent, erudit, hotărât să prindă vinovaţii, atât de corect în principiile şi demersurile sale încât nu se teme să accepte uneori mici compromisuri în acţiuni.
Acţiunea este plasată în Hamburg ”o metropolă a contrastelor şi umbrelor”, unde luptele dintre bandele de turci şi ucrainiei sunt la ordinea zilei, unde concepţiile şi mentalităţile din vechea şi noua Germanie se confruntă sau se combină.
Aici o forţă malefică găseşte solul potrivit pentru a exista.

Acţiunea începe prin uciderea în mod ritualic a două tinere, care aparent nu au nici o legătură, iar ucigaşul trimite e-mailuri de avertizare şi de bătaie de joc poliţiei. E-mailurile sunt trimise lui Fabel, iar fragmentele din ele te duc la ideea că autorul lor nu este un simplu psihopat, este unul erudit, care crede în legende şi se crede oarecum înrudit cu comisarul din cauza descendenţei lor (scoţian+german). Mai mult probabil participase la cursurile ţinute de acesta în Rusia şi Germania despre criminalii în serie. E-mailurile sunt semnate :”Fiul lui Sven”.

“Mi-am petrecut toată viaţă la marginea fotografiilor altor oameni, neobservat. Dar acolo, înăuntru, neştiută de mine şi ascunsă de lume, încolţeşte sămânţa a ceva măreţ şi nobil…”
“Acum măreţia străluceşte prin mine. Nu, nu cer măreţia pentru mine; Eu nu sunt decât instrumentul, mijlocul de transmitere.”
“Vă va lua mult timp să mă găsiţi Her Fabel, dar înainte de asta, eu îmi voi fi întins departe aripile de vultur. Îmi voi lasa amprenta însângerată pe pământul nostru sacru.”
“Mă puteţi opri, dar nu mă veţi prinde niciodată.”
“De acum încolo nu voi mai fi la marginea fotografiilor altor oameni. E rândul meu să fiu în centru.”

   Jan Fabel începe cercetările luând legătura şi cu alte structuri ale serviciilor germane, cu profesori de istorie, cu psihologi, oripilat de modul în care sunt ucise victimele, tăiatul, aşezarea plămânilor într-o anumită poziţie indicând aripi de vultur. Apelează la toţi informatorii săi. Are loc o nouă crimă, o ziaristă Angelica Bloom, care dorise să vorbească cu el, şi de aici parcă ghemul începe să se desfăşoare. Abia moartea unui fost poliţist Klugmann, despre care se credea că e un poliţist corupt, plecat din poliţie şi care lucra acum pentru o bandă, dar care în realitate se va dovedi ofiţer sub acoperire pentru serviciile secrete, face ca în final să existe o cooperare reală între servicii. Aşa Fabel află că şi a doua victimă era tot ofiţer sub acoperire infiltrată într-o bandă de ucrainieni. Martor nevăzut al uciderii lui Klugmann, un drogat Hansi dă câteva detalii despre crimă, în momentul când se găseşte asupra lui pistolul. El afirmă că ucigaşii sunt germani, se sperie când recunoaşte la cantină doi poliţişti (cu funcţii destul de mari-de aici şi explicaţia scurgerilor de informaţii) ca fiind cei care au tras în Klugmann, dar nu dă detalii. Hansi este omorât la rândul său, totuşi apucă să-i scrie o scrisoare mamei sale, pe care în cazul dispariţiei lui îi cere să i-o arate lui Fabel.

   Apare apoi bătrânul Vitrenko, însoţit de o tânără, sora primei victime, care îi spune comisarului povestea familiei lui, fiind sigur că ucigaşul nemilos este chiar fiul lui. Acesta avea alături de el câţiva mercenari, încă din război (ca un fel de sectă a vulturului însângerat) cu care comisese şi atunci şi după o mulţime de atrocităţi. Vrea să-l ajute pe Fabel, dar din păcate şi el şi tânăra sunt ucişi cu bestialitate de fiul său Vitrenko.
Fabel află că Vitrenko a fost asociat cu Eitel-tatăl şi fiul-în escrocherii imobiliare, şi tot de acolo îl racolase pe Mac Swain (al cărui nume în traducere însemna ”fiul lui Sven”) ca discipol al său.

   Eitel, bătrânul, fusese ofiţer SS, iar fiul său se implică cu Vitrenko în ritualuri de violare şi ucidere al unor tinere (una dintre ele i-a recunoscut tatuajul), ritualurile fiind şi un mod de racolare al acoliţilor. Vitrenko, un psihopat abil şi inteligent, care a studiat la un mare institut de criminalistică din Ucraina, racola oameni labili, pe care-i subjuga psihic prin legendele povestite, prin ritualurile pe care le făceau, dându-le iluzia de putere şi mai ales iluzia de ”zei”.

   Uciderea tinerelor femei a fost efectuată de Mac Swain, ucenicul, la ordinul lui Vitrenko, dar uciderea bătrânului său tată şi al fetii care-l ajută au fost opera “maestrului”.
Credinţa lui că era un urmaş al vikingilor îl determina să-l venereze pe Odin, să creadă în ziua răzbunării şi în sacrificiile umane, care luau forma “Vulturului Însângerat” Iar Sven era numele unui războinic viking, care devenise rege al Suediei şi şi-a însuşit toate ritualurile păgâne. Numele lui era Blot Sven în traducere Sven cel înnaripat sau Sven Sacrificatorul.

   Vitrenko a crezut în aceste legende şi le-a folosit pentru a-şi manipula oamenii şi a orchestra crimele.
Încet şi cu răbdare Fabel dezleagă toate iţele crimelor şi trădărilor.

   Este ameţitoare şi intrigantă derularea faptelor, amestecul dintre vechi şi nou, legende vechi de secole găsindu-şi corespondenţa în lumea de azi, psihopaţi motivaţi de setea de putere şi iluzia de “zei”.
Este în acelaşi timp frustrantă lipsa de cooperare şi încredere între servicii, cum de altfel se întâmplă şi în ziua de azi, fiecare dintre ei fiind convins că deţine adevărul suprem.
Craig Russell este un autor care merită cunoscut şi citit. Cărţile lui sunt interesante, foarte bine documentate cu acţiune alertă şi personaje complexe, mai ales că:

”Nepătrunse sunt întunecimile sufletului omenesc…”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
16

“Când cauţi iubirea, găseşti moartea. Când cauţi moartea, găseşti iubirea. Iar când nu mai găseşti nici una, nici alta, redescoperi viaţa. Sau muzica.

Tot timpul din lume, de Teodora Matei-recenzie

   Teodora Elena Mateiu s-a născut în 09.06.1971 la Ploieşti. Publică sub pseudonimul Teodora Matei. A publicat proză scurtă în revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastică, ficţiuni.ro, Argos, Revista de suspans, începând cu anul 2012. De asemenea a contribuit la diferite antologii şi volume colective.
Romanele ei apărute sunt: ”Omul fluture” (2015) şi “Maya” (2016) în colaborare cu Lucian Dragoş Bogdan; ”Stăpânul castelului” (iunie 2016, ed.Tritonic) şi “Cel-ce-simte” (august 2016, ed.Tritonic). Şi acum tot la editura Tritonic romanul “Tot timpul din lume”.

“Când cauţi iubirea, găseşti moartea. Când cauţi moartea, găseşti iubirea. Iar când nu mai găseşti nici una, nici alta, redescoperi viaţa. Sau muzica.
Pentru Ava, Aidan, Clara şi Marek viaţa este un concert pentru pian. De unii dorit, de unii respins. Cei care vor alege muzica, vor trăi veşnic, pentru că şi muzică e veşnică.
Dar iubirea? Şi ea e veşnică?”

   Mărturisesc că m-a intrigat prezentarea de pe copertă şi eram şi curioasă să citesc o carte a autoarei, celelalte mi se păruseră prea fantasy şi ştiţi deja că nu prea agreez genul.
Teodora Matei spunea că este o carte poliţistă, dar mie mi s-a părut mai mult o îmbinare a policier-ului cu fantasy, dar atât de bine scrisă şi atât de captivantă încât sincer n-am putut s-o las din mâna. Găsim aici, sigur la altă dimensiune, povestea lui Shakespeare-“Romeo şi Julieta”, reeditarea modernă a mitului tinereţii veşnice (vezi basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”) complectate de suma viciilor umane, dar şi dragoste.

Veţi întreba: ”Dragostea faţă de cine?”. Ei hai să vedem…

   Povestea începe cu Aidan (nepotul) care primeşte de la avocat un plic lăsat de celălalt Aidan, bunicul lui bătrân şi aventuros. L-a lăsat preventiv, în cazul în care nu mai revenea din călătorie să fie predat poliţiei. Nepotul citeşte prima pagină a poveştii, dar renunţă şi preda plicul poliţiei amuzându-se de “isprava” bătrânului, găsind chiar şi un titlu pentru caz ”Pianista”.

   Dar să vedem povestea sau mai bine zis poveştile care la un moment dat se îmbină.
Marek, renumit compozitor şi pianist, se mută cu Clara, soţia şi iubirea lui, într-o casă din capitală,a proape de centru. Căutase aşa o casă deoarece petrecea mult timp în studio şi dorea ca soţia lui să poată merge uşor în oraş. Se închidea în studio cu Vladimir, prietenul şi agentul lui, căruia de multe ori îi dicta notele compoziţiilor. Clara, pe de altă parte, nu mai picta nimic, îşi pierduse inspiraţia, se ocupa numai de casă şi grădină. Dragostea lor ardea ca o flacără, dar orele petrecute fără Marek o deprimau, la fel ca şi conştientizarea că muzica i-l fură de fiecare dată, fără să-şi dea seama că ea era toată inspiraţia şi creaţia lui.

   Pe fondul acestor trăiri intense, apare în vizită un bun prieten al lui Marek, un tânăr actor Mirco, şi normal este cazat la ei în căsuţa de vară. Acesta petrece din ce în ce mai mult timp cu Clara, uneori trimis chiar de Marek, care avea deplină încredere în ei. Dar cei doi au o relaţie, Clara rămâne gravidă şi pierde copilul ( soţul ei crezând până la final că e copilul lui). Când Marek revine de la un concert, la care soţia lui lipsise, îi găseşte morţi pe amândoi. Clara lăsase o scrisoare în care îşi explica gestul. Pe Clara o găseşte în casa lor, iar pe Mirco în căsuţa în care era găzduit. Da…pare o scenă gen Romeo şi Julieta, dar mie mi-a făcut impresia că era atât un gest de sfidare cât şi de atragere a atenţiei făcut de Clara.

   Cert e că Marek este atât de marcat şi disperat încât se scufundă într-un ocean de deznădejde, băutură, droguri, nu mai compune, nu-i mai pasă de cum arată, chiar e gata să-şi distrugă compoziţiile. Noroc cu Vladimir, care le salvează şi prin vânzarea lor câte unui pianist mai face rost de bani .
La un moment dat Marek începe din nou să cânte, dar nu propriile compoziţii, la recomandarea lui Vladimir cânta în fiecare seară la un bar.
Totul pare să meargă bine, barul are o clientelă din ce în ce mai selectă care vine să-l asculte pe pianist şi chiar îi solicită acestuia concerte private. Şi din nou intervine ceva…

   Vladimir vinde din compoziţiile lui Marek unor instrumentişti tineri, şi de fiecare dată după concert, în care cântau respectivele compoziţii, pianistul avea un accident fatal. E suficient să se creeze o isterie colectivă şi lumea să-l privească ca pe un monstru blestemat. Dar bogătaşii la care mergea să cânte îl iniţiază în tainele cultului satanist practicat de ei, care presupunea că poţi întâlni o persoană din altă lume şi prin produsele consumate să rămâi veşnic tânăr. Grupul este arestat şi Marek scapă ca prin urechile acului ajutat de Vladimir. Dar recade în starea anterioară de delăsare, drogare şi chiar practici de magie neagră, totul doar pentru că aşa e sigur că o poate avea pe Clara cu el. Dar totul se schimbă când merge să asculte o tânăra pianista Ava, care prin agentul ei cumpărase de la Vladimir o compoziţie a lui Marek.

   Ava, o pianista tânăra, avusese de mică o viaţă grea. Tatăl ei murise lăsându-le cu multe datorii pe care ea şi mama ei încercau să le achite. Pierd casa şi stau în chirie când Ava îl cunoaşte pe Aidan, un tânăr de bani gata, ambiţios, cu o fire schimbătoare şi extrem de orgolios. Se îndrăgostesc şi Aidan o prezintă mamei lui, care nu e prea încântată de situaţie. Aidan le duce să stea într-o casă de-a lor, fără chirie .Mama Avei se îmbolnăveşte grav şi ea acceptă câteva concerte într-un orăşel de munte. Aidan nu prea e de acord, dar până la urmă nu are încotro când Ava îi spune că nu vrea să profite de banii lui. Doar că aşa cum se mai întâmplă, agentul îi trage în piept, concertele sunt pe un an şi dacă nu cânta nu sunt plătiţi.

   Ava nu are ce să mai facă, dar într-un weekend când vine acasă mama ei o anunţă că au fost date afară din casă de oamenii lui Aidan, şi el nu este de găsit. Şi până atunci avea un weekend cu ceartă şi indiferenţă, altul cu iertare şi flori. Ava vrea să termine cu viaţa, dar mai era şi mama ei. Aşa că se mută amândouă, concertele se termină, mama ei moare şi Ava rămâne singură, doar cu amintirile.
Are noroc cu gazda care o recomandă şi începe să dea lecţii particulare de pian. Adună o sumă destul de mare de bani, dar gândul ei este tot la sinucidere. Ştiind povestea compoziţiilor lui Marek îşi trimite agentul să cumpere una sau mai multe, sperând că şi în cazul ei blestemul să fie valabil.

   Vladimir se bucură pentru că şi el şi Marek erau faliţi. Ava cânta şi are din ce în ce mai mult succes. Până la urmă îl cunoaşte pe Marek, devin prieteni şi parteneri, pentru că fiecare era omul unei singure iubiri. Marek o introduce, cu acordul ei, în tainele magiei negre, în tainele nemuririi.
Văd lumea, dau concerte, se mută des, îşi schimbă identitatea, totul pentru a evita speculaţiile asupra vârstei lor. Se retrag de fiecare dată la căsuţa din oraşul de munte, oaza lor de linişte. Aici îi găseşte Aidan, dar restul poveştii şi multe alte amănunte veţi afla dacă citiţi romanul.

   Vă mai spun doar că Teodora Matei a scris un roman care îmbină genuri literare diferite, poveşti de dragoste, mituri şi legende, caracteristici umane căci nu lipsesc lăcomia, orgoliul, ura, iubirea, obsesia. Şi o face foarte bine.
Mă bucur că am citit romanul pe care vi-l recomand şi vouă şi aştept cu nerăbdare următoarea ei carte.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
8

Meniu: (bulgăraşi de brânză,chifteluţe cu piure de cartofi,tort cu căpşuni)

1.Aperitiv: bulgăraşi de brânză

-200 gr brânză telemea mai puţin sărată sau brânză dulce; telemeaua trebuie dată pe răzătoarea fină
-250 gr caşcaval dat pe răzătoarea fină
-100 gr unt
-mixăm untul+brânză telemea+200 gr caşcaval+condimente=până se face ca o cremă
-punem bolul pentru o ora în frigider, apoi formăm biluţe din amestec pe care le tăvălim prin caşcaval (50 gr)
-dacă vă plac măslinele puteţi pune în mijlocul bilelor câte ½ măslină

2.Ciorbă de perişoare:

-1/2 carne de curcan sau vită măcinată
-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac le dăm pe răzătoare
-punem în oală puţin ulei, călim legumele, adăugăm apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen
-din carne +1 ou+2 linguri făină+sare, piper=formăm perişoarele
-când legumele sunt aproape fierte adăugăm perişoarele şi lăsăm să mai fiarbă apoi adăugăm verdeaţă
-puteţi servi simplu sau dregeţi cu smântână

3.Chifteluţe cu piure de cartofi

-1 kg carne de curcan sau amestec vită-porc
-2 cartofi daţi pe răzătoarea fină şi storşi, 2 ouă, 2-3 linguri pesmet, 1 lingură făină
-1-2 căţei de usturoi daţi pe răzătoarea fină sau ½ linguriţă usturoi granulat
-într-un castron amestecăm carnea, cartofii storşi, ouăle, făină, pesmetul, usturoiul
-adăugăm sare, piper multicolor, boia (opţional), cury, praf de chimen, puţin coriandru
-formatăm chiftelele şi le coacem fie în tigaia cu ulei fie le punem în cuptor pe hârtie de copt
-că şi garnitură facem cartofi piure

4.Tort cu căpşuni:

blat: zdrobim mărunt 400 gr biscuiţi simpli, turnam peste ei 150 gr unt topit, amestecăm şi aşezăm compoziţia într-o formă rotundă de tort (cu inel); presăm uşor cu lingura să uniformizăm
-de jur împrejurul tăvii aşezăm în poziţie verticală jumătăţi de căpşuni (300 gr)
crema: 600 gr brânză dulce mixăm cu 150gr zahăr pudră apoi adăugăm treptat 500 ml frişcă lichidă (nebătută)+20 gr gelatină (2 pliculeţe muiate în 100 ml apă) pe care o amestecăm în prealabil cu 100 ml lapte fierbinte.
-crema trebuie să fie curgătoare de consistentă unei smântâni
-turnam crema în tavă tapetată cu căpşuni, o lăsăm la rece să se întărească puţin
-jeleul: 300 gr căpşuni le punem la fiert cu 100 ml apă şi 3 linguri de zahăr până se înmoaie fructele, apoi dăm jeleul prin sită; sucul obţinut îl punem din nou pe foc mai fierbem 2-3 minute după care adăugăm gelatină (10 gr-1 plic muiată în puţină apă)
-turnam jeleul fierbinte peste tort, nivelăm repede şi lăsăm la frigider câteva ore

Poftă Bună!

Preludiu, de Ileana Vulpescu-recenzie

   Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoeşti, judeţul Dolj) este o o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră şi traducătoare română.
   După o licenţă în Litere (limba şi literatură franceză), la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), a lucrat lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei şi a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soţia poetului şi traducătorului Romulus Vulpescu.
    Ileana Vulpescu scrie proză şi teatru, traduce din literaturile engleză, franceză şi spaniolă, şi semnează versiuni în limba franceză din literatură modernă şi contemporană românească.

   Debutul sau a avut loc în revistaFamiliadin iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976, Ileana Vulpescu romanul sau Rămas-bun (Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare) a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangăal Academiei Române şi Premiul „Cântărea României” pentru romanul Arta conversaţiei (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru “Sărută pământul acesta (50.000 de exemplare).

   Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai cunoscut roman este Arta conversaţiei, care a reuşit ajungă best-seller înainte de 1989. Romanele ei au fost traduse în slovacă (“Rămas-bun casei părinteşti” ) , maghiară (“Artă conversaţiei” ), italiană (“Sărută pământul acesta” ) şi franceză (“Artă conversaţiei” ) .
   În 1991, întreagă activitate literară -a fost încununată cu Premiul „România Mare”. Ileana Vulpescu a primit, în data de 23 octombrie 2015, din partea Fundaţiei Dignitas un premiu şi Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă -2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita.
   În acelaşi an, în iunie 2015, scriitoarei i-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, în semn de recunoştinţă pentru întreagă activitate culturală, pentru participarea la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române, pentru toate proiectele sale care au promovat şi promovează imaginea pozitivă a României şi pentru susţinerea mediului academic.

   Are încă 11 romane publicate: ”Rămas Bun Casei Părinteşti”(1975); ”Arta Conversaţiei” (1980); ”Candidaţii la Fericire” (1983);” Sărută Pământul Acesta” (1987); ”Carnetul din Porthart” (1996); ”Arta Compromisului” (2002); ”De-amor, de-amar, de inima albastră” (2005); ”Viaţă,viaţălegată cu aţă” (2007): ”Pe apa Sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la maşină”( 2011); ”Noi doamna doctor când o murim?” (2012).
Şi ultimul roman al Ilenei Vulpescu- “Preludiu” publicat în 2017.

   Când am început citesc “Preludiu” abia aşteptam o termin şi  povestesc despre ea.
Acum îmi dau seama mi-am “impus” o sarcina prea mare. Nu poţi povesti o asemenea carte cum nu îţi poţi povesti sufletul. Tot romanulaşa cum de-altfel ne-a obişnuit autoarea, este o mare experienţă şi lecţie de viaţăDacă eşti sincer cu tine însuţi îţi dai seama de fapt totul este despre tine, despre temerile şi visele tale, te poţi identifica atât de mult cu întâmplărilegânduriledorinţele eroinei, încât de-a dreptul te sperie. Dar poate asta este “marea taină” a autoarei,  te facă simţi tot ce a simţit şi ea când a scris, ţi dai seama toate gândurile, ideile, poverile sunt şi ale tale. Poate pentru cei mai tineri, ideile şi părerile Doamnei Ileana Vulpescu, vor părea desuete, demodate sau uşor exagerate probabil pentru vremurile acestea, dar încercaţi treceţi de părerile preconcepute şi pur şi simplu trăiţi” cu eroina cărţii.

   Romanul este mai mult un monolog, este povestea Lidiei Busuioc, o rememorare a vieţii ei la vârsta de optzeci şi cinci de ani, o rememorare făcută cinstit, fără frică de părerea lumii, mai mult o datorie faţă de propria viaţă şi propriul suflet.
Lidia Busuioc fată de învăţători de la ţarăca moştenire rurală păstrase o atitudine rezervatăneutrăfaţă de oricine”

   Moartea tatălui şi mai apoi boala mamei, o îndepărtase de toate neamurile. Indiferenţa rudelor o duruse pe Lidia, care uneori chiar îşi dorea moartea: ca  nu mai ştiuca  nu mai ştiu.”
De altfel îi şi înţelegea oarecum mai ales :

Cât eşti sănătos şi ai de toate, şi mai ales banitoată lumea ţi-e prietenăTe-mbolnaveşti şiai scăpătatte ocolesc toţi de parcă ai fi o groapă-n drum.
Când se însoară un bărbat se-nsoară cu o femeie nu cu un neam întreg. Femeia se mărită şi ea cu un bărbat nu cu tot neamul lui. Familia se divizează-n celule. Nu e răspunzătoare una de celelalte. Fraţii sînt fraţi cît sînt la părinţi.”

   Lidia ajunsă o foarte bună ingineră chimistălucra la o fabrică cu profil militar, era serioasăcorectă, avea o relaţie de trei ani cu Dinu. După trei ani Dinu îi spune într-o conversaţie oarecare nu este obligată se mărite cu el. Şocată la începutîşi  seama parcă totuşi era uşurată. Oricum, părinţii lui Dinu, avocaţişi-ar fi dorit o altă partidă pentru fiul lor, deşi acesta, arhitect de meserie, era de altfel un tip greu de suportat. Orgolios şi coleric, Dinu îşi  seama aştepta o manifestare de furie de la Lidia, care nu venise, ea urcase demnă în tramvai şi plecase.

“Dinu n-ar fi făcut rău cuiva pentru nimic în lume. Dar nu se gândea cât rău se poate face cu vorba. Un proverb oriental spune o fapta rea se şterge cu o fapta bună, o vorbă rea nu se şterge cu nimic. Nu poţi întoarce glonţul plecat din armă nici piatră pornită din praştie.”

   Îi pare rău şi încearcă se împace cu Lidia, dar ea îi spune s-o caute peste trei luni dacă va mai avea aceleaşi sentimente. Lui Dinu nu prea-i convine, dar îi recunoaşte fetii meritele:

“Pe lumina, Lidia era demnă urmaşa a ţărăncilor din neamul ei, pe-ntuneric era o femeie fără inhibiţiiînsă mută ca pietrele.”
Era femeia, omul a cărui capacitate de-a tăcea şi de-a-nghiţi n-o mai întâlnise la nimeni. Era un om de cursă lungă. Nu-şi uita niciodată promisiunile, era punctuală şi-n sinea ei judeca sever pe cine nu se conforma cuvântului dat şi orei stabilite. Vorbea puţin, dar totdeauna cu precizie, la obiect”

   În timpul despărţirii Lidia e hotărâtă şi cumpere o casă a ei şi s-o aducă şi pe mama ei stea cu eaAudienţa la inginerul şef al fabricii Vladimir Vizante, îi aduce două mari surprize.
În primul rând inginerul o simpatizează de la început:

Cînd li se întîlniseră prima oară privirile, o clipă, Vladimir uitase respire şi-i fugise tot sîngele din inima. Fiorul dat de ceva tulburător şi neaşteptat

   Hotărât -i fie de folos o ajută contracteze o locuită într-un bloc particular, de care se ocupa fratele lui. Între cei doi atracţia este explozivă şi sunt sinceri de la început unul cu altul, se vor iubi cu patimăfără aşteptărifără pretenţii, pur şi simplu trăind clipa:

Însemni fisura din armurăÎnsemni lipsa vaccinului împotriva atracţiei dintre un bărbat şi-o femeie…”
Nu ştiu câtă iubire e pe lume-dacă are proporţiile minţii şi mai ales ale prostiei-ştiu doar ataşamentul pentru o femeie nu tempiedică te-n-drăgosteşti şi de alte femei.”
Clipa o trăiau intens doar cît erau ei doi împreună, dar şi alunge din minte lumeaoricît s-ar fi străduit nu izbuteau.<Trăieşte clipă> e un îndemn la bucurie, la uitarea de sinela extaz. Altminteri toată viaţa trăim clipa ca şi cînd am număra pietricelele de rîu.”

   După cele trei luni se împacă oarecum cu Dinu, dar el este solicitat la Budapesta pentru scenografia a două piese, iar ea cu George, fost coleg de şcoală de la primară la facultate, acum coleg de serviciu sunt trimişi la un an de specializare la un laborator în Franţa. George este cel mai bun prieten al ei, însurat cu o doctoriţă pe care o iubeşte, cu doi copii pe care-i creşte frumos, sănătosţărăneşte fără mofturi şi răzgâieliLa început reticenţicrezându-i agenţi ai securităţii, testându-le tot timpul cunoştiinţele, colegii lor francezi îi acceptă fără rezerve.

   Dar cum viaţa nu e niciodată simplă, Parisul îi oferă ocazia reîntâlnirii cu Vladimir, de fapt cu întreaga lui familie, soţie şi fiu la o petrecere dată de doi colegi, francezi, prieteni şi cu soţia lui.
Vladimir lucra acum în Arabia SaudităLa petrecere băiatul lui pune ochii pe Lidia, dansează amândoi un tango, dar la plecare Lidia îi retează orice avânt. Prietenul ei George are o aventură cu o colegă Mireille, lucru care o îngrijorează pe Lidia, mai ales va rezulta şi o fetiţă pe care ea o botează. Apoi Lidia şi George, ajutaţi de şeful laboratorului, se înscriu la un doctorat la institut în Franţa, lucru care le va deschide şi alte perspective.

   În cei doi ani cât stă la Paris, Lidia are o relaţie cu profesorul J. Fabert:

În acel moment am înţeles cîtă nevoie are o fiinţă de iubire. Cîtă nevoie are omul simtă de sufletul şi de trupul său cineva are nevoie şi le doreşte. Dinu era departe, gândul la Vladimir durea, toate amintirile năvăleau peste mine, dar profesorul Fabert era lângă mine, un bărbat şi o femeie.”
“Pasiunea s-a declanşat din momentul cînd am întîlnit privirea unui bărbat. Ne-am despărţit din corectitudine: e-nsurat şi are copii. Nu-mi place o femeie fie înşelată pentru mine şi nici despart un bărbat de familia lui”
“Nu credeam mai puteam iubi vreodată, cu toate simţeam nevoia de mîngîieri, de iubire totală.”

   Întoarsă în ţară acceptă se împace cu Dinu şi se căsătoresc: ”O relaţie întreruptă la temperatura camerei (cum se recomandă îngurgităm alimentele şi băuturile) este cel mai uşor de reluat”

Împărţită oarecum între soţul şi mama ei, necăjită nu putea avea copii, Lidia se complace într-o viaţă călduţăpână în momentul când Dinu îi cere divorţeze pentru el va avea un copil cu altaDivorţează fără resentimente, chiar uşurată cumva, urându-i lui Dinu aibă un copil sănătos şi fie fericit:

“-Dinule, îţi urez vînt în pînze pe noua corabie!”
Divorţul a-nsemnat pentru mine o piatră pe care mi-o luam de pe inima.”
simţeam eliberată şi absolvită de o gravă greşeală”.

   În următorii ani mai are o legătură cu un coleg (un tânăr general) Gianni, divorţat la rândul lui.

“Anii petrecuţi alături de Gianni au fost cei mai liniştiţi din viaţa meaBlîndeţea lui valora pentru mine mai mult decît inteligenţacultură şi firea lui echilibrată şi reţinută>”
“Cu Gianni simţeam liberă. Eram doi adulţi care nu înşelau pe nimeni, careşi trăiau cu discreţie legăturafără grija de-a se feri de cineva.”

   Dar Gianni pleacă în Germania, pentru a fi aproape de fetele lui, lucru pe care ea nu poate -l facă.
Şi cum viaţa are meandrele ei, Dinu o caută rugând-o se împace cu el şi -l ajute şi crească băiatul, pe Horia. Soţia şi socrii lui muriseră cu un an în urma într-un accident de maşină.

Într-o viaţă lungă m-am ales cu destule învăţăminte între care niciodată-niciodată>ocupă primul loc. Cînd m-am despărţit de Dinu, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut mai trăiesc alături de el vreodată, nicidecum mi petrec cea mai mare parte din viaţă lîngă el. Viaţa are atîtea poteci, încît nu ştii pe care s-o alegi şimai răudacă porneşti pe una despre care ştii de la-nceput nu e bună.”

   Întâlnirea cu Horia o determina accepte, iubindu-l instantaneu din clipa când i-l prezentase Dinu. Horia, care parcă semăna mai mult cu ea decât cu părinţii lui, termină şcoală de ofiţeri, devine ceea ce şi-a dorit –aviator ,dar moare într-un accident. La puţin timp se stinge şi Dinu şi Lidia rămâne din nou singurăÎn timp îi mai întâlneşte pe Vladimir, pe J.Fabert, pe prietenele de nădejde făcute de-a lungul vieţii.
De altfel Lidia ne povesteşte despre fiecare, despre George cu familia lui, despre Gianni şi ai lui, fiecare poveste cu suişurile şi coborâşurile ei.

   Ajunsă la 85 de ani, cheamă la ea nişte nepoţi din partea mamei ei cărora le face testament.
   Aşa ajunge la o clinică de evaluare psihiatrică, pentru a se certifica e sănătoasă mintalca testamentul nu poată fi contestat de alţi nepoţi. De altfel discuţiile cu profesorul Sorescu duc la această rememorare a vieţii.
   Iată şi câteva gânduri ale Lidiei care mie mi-au plăcut:

“Vladimir dacă am mărit, am fiu o nevastă fidelăfiindcă am te am în suflet şi-n trup toată viaţă şi nu te găsi în nimeni. Tu ai fii banul meu alb pentru zile negre, pavăza şi mîngîierea meafiindcă tu eşti şi ai fii totdeauna bărbatul vieţii mele…”
La optzeci şi de ani, mi-e milă de mine cea de la toate vîrstelefiindcă mi se pare m-am purtat prosteşte, nesincer şi timorat toată viaţă.”
“Memoria uită ce-a învăţatuită mult, dar nu ce a trăit. Aici nu există de <mult> şi curînd> ci şi. Aici se-ntipăreşte pentru cîte zile ai, frumosul-dacă ai avut parteurîtul pentru care ai smulge bucăţi din tine -l uiţi.”
Dacă te iubeşti pe tineîţi găseşti circumstanţe atenuante pentru toate greşelile faţă de tine şi faţă de alţiiDacă nu te iubeştitot răul şi urîtul le duci cu tine ca pe o boală cronică de care nu se moare dar care te –nsoţeşte pînă-n ultima clipă.”

   Dacă am reuşit  redau cât de puţin din frumuseţea şi înţelepciunea acestei cărţi şi  fac curioşi s-o citiţi bucur.
Pentru mine fiecare rând, fiecare pagină a însemnat o lecţie de viaţă ca de altfel toate romanele Doamnei Ileana Vulpescu.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti, Librex

by -
15

Meniu: (salată de leurdă,ficat cu mere,chec cu mere)

1.Aperitiv: salată de leurdă

-2-3 legături de leurdă spălată şi tăiată fideluţă se pun într-un bol
-adăugăm sare, piper, oţet aromat sau suc de lămâie
-opţional puteţi adauga smântână sau iaurt mai cremos
-puteţi de asemenea să puneţi mărar sau pătrunjel tăiat fff fin
-salata trebuie lăsată măcar o ora la rece

2.Ciorbă de legume:

-2 morcovi, un pătrunjel, un păstârnac date pe răzătoarea fină le punem la călit cu puţin ulei apoi adăugăm restul legumelor
-o ceapă tăiată mărunt, o gulie tăiată bucăţele, bucheţele de conopidă şi broccoli, 1-2 cartofi tăiaţi mărunt, 1 dovlecel tăiat cubuleţe, o cutie de ciuperci
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, praf de cury, praf de coriandru
-când legumele sunt fierte dregem cu smântână frecată cu ou
-după ce oprim focul adăugăm în oală 1 linguriţă de şofran şi amestecăm

3.Ficat cu mere:

-1 kg de ficat de pui sau curcan
-2-3 mere tăiate felii subţiri
-punem în cratiţă ficatul şi-l călim cu puţin ulei, adăugăm merele şi puţină apă şi punem la fiert
-adăugăm piper multicolor, praf de cury, praf de chimen, cimbru (nu puneţi sare)
-se serveşte cu cartofi piure

4.Chec cu mere:

-3 ouă întregi se freacă cu 300 gr zahăr, adăugăm 100 ml ulei
-când sunt amestecate bine adăugăm +300 gr făină+300 gr mere răzuite+1 linguriţă bicarbonat stins cu puţină lămâie
-tapetăm tava (ulei sau margarină şi făină) turnam aluatul (curgător) şi punem la copt
-se scoate din tavă rece şi se poate presara cu zahăr praf sau se poate orna cu ciocolată topită

Poftă Bună!

Printre cărţi şi Edituri preferate-2017

   Am început anul acesta ”în forţă”, cărţi bune, autori români sau străini, edituri de succes dragi sufletului meu.
O să începem cu autorii români, mai ales pentru că sunt ai noştri.

   Prima carte, o mare surpriză, de altfel, dacă e să credem zicala aşa va fi tot anul, romanul lui Marius Albert Neguţ “Îngeri Rătăciţi”(Editura Libris)
Citind cartea veţi rămâne surprinşi de varietatea de personaje, veţi vedea că există onoare, demnitate, loialitate şi compasiune, acolo unde te-ai aştepta mai puţin. Marius Neguţ ne prezintă personajele şi situaţiile firesc, fără înflorituri, fără a atenua duritatea, fără prejudecăţi, doar cu ideea clară că, asta e viaţa. Iar scenele, urmăririle, tunelurile sunt atât de plastic descrise, încât ai impresia că le străbaţi şi tu, alături de protagonişti. La un moment dat aveam parcă senzaţia că mă sufoc în tunel. Romanul lui Marius Albert Neguţ este o lecţie de viaţă, o lecţie de istorie, o lecţie de credinţă şi încă multe alte lucruri.Un roman care “te bântuie” mult după ce l-ai citit.

   Am să continui cu Editura Herg Benet, ai cărei autori mi-au făcut numai surprize plăcute.
La fel ca seria “Amanţii” sau poveştile din “Până când mă voi vindeca de tine”, cartea Corinei Ozon “Tentaţii”, pe lângă povestea ei, te determina să te autoanalizezi şi dacă ai curaj să recunoşti că ai multe vise, regrete, neîmpliniri, că-ţi doreşti o a doua şansă, să-ţi pară rău că n-ai avut atunci, cândva,  curajul s-o iei de la început. Aştept cu nerăbdare continuarea de la “Amanţii”.

   Cristina Nemerovschi nu va înceta niciodată să mă surprindă. ”” este un alt roman al căutărilor şi regăsirilor de sine: ”Ştiu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar ştiu la fel de bine şi că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă şi vie, la fel ca întotdeauna.”

   “Fata de la Nord de Ziuă” este o nouă “bijuterie” a lui Alexandru Voicescu. Eram curioasă după ce am citit “Malad” cu ce ne va mai surprinde şi încânta autorul. Şi Alex a comis-o din nou, pentru că: ”Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, aşa cum nici vieţile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar să îţi reaminteşti cine ai fost în clipa respectivă şi vei şti şi unde ai fost.”

   Un alt roman care m-a impresionat este cartea de debut a autoarei Silvia Ianaşi Katz; ””editura Aius. N-am să vă spun că este o carte perfectă, pe ici pe colo frazarea este puţin ciudată, ca a cuiva care traduce cuvintele din altă limbă, ceea ce este explicabil ţinând cont că autoarea trăieşte şi scrie în altă ţară.
Dar sinceritatea şi frumuseţea sentimentelor, învăţăturile, poveştile reale, acoperă orice mici imperfecţiuni pe care le-aş putea găsi. Impresionant este că, deşi personajele (oameni reali) trec prin foarte multe probleme şi necazuri, totuşi în mijlocul celor mai triste situaţii îşi păstrează dragostea şi speranţa în viaţă şi în oameni.
Autoarea spune: ”Prin cuvintele scrise aduc omagiu celui mai minunat sentiment, a cărui substanţă magică, atunci când îşi găseşte drum spre mintea şi inima noastră ne ajută să cunoaştem sensul vieţii: IUBIREA! Ea trebuie să fie dialogul nostru permanent în toate momentele vieţii prin care trecem, fericiţi sau nefericiţi, deoarece IUBIREA este magia dintre noi şi lumina ce rămâne după noi.DOAR IUBIREA!”

   Şi acum să “vizităm” o editura deosebită şi foarte dragă mie: Editura Crime Scene Press, unde găsesc romane poliţiste de calitate, genul meu preferat
Emblema sau poate brandul editurii nici nu ştiu cum ar fi mai bine să-l numesc, este scriitorul George Arion, care mi-a încântat începutul de an cu cărţile dansului:

”, ”Necuratul din Colga”; ”Insula cărţilor”; ”Spioni în arşiţa”, cărţi scrise în stilul lui inconfundabil alert, serios, şi totuşi cu o doză de umor.
Romanele lui George Arion sunt istorie,r eligie, credinţă, ocultism, paranormal, fantasy şi poliţist, toate ţesute cu migală ca pânză unui păianjen.
Aşa că am să fiu de acord cu, cuvintele Doamnei Ani Bradea-Tribună: ”…nu poţi scoate cărţi din tine dacă n-ai înghiţit în prealabil câteva biblioteci. Un sfat cât o carte, sau cât mai multe cărţi. Chapeau, domnule George Arion.”

   Rămânem la “Crime Scene Press “ cu alţi autori.
   V.T.Morogan  un cuplu de autori a căror carte “Frumosul Asasin” chiar a fost o surpriză, era prima dată când citeam ceva scris de ei. Este o carte foarte bine scrisă, foarte interesantă, axată pe probleme reale şi finalul lasă loc de continuare a aventurilor. Şi mai ales personajele diferite, cu caractere şi reacţii contradictorii sunt foarte bine creionate.
Pentru cei care citiţi romane scrise de autori suedezi am să vă spun că sunt sigură că o să vă placă cartea, pentru că modul de scriere seamănă cu al acestora.

   “Secretele din stradă portului” Ann Cleves” este un roman poliţist foarte bine scris, care te “obligă” oarecum să gândeşti în rând cu criminaliştii, să-ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
Aşa că sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
“Dialogul alert, descrierile şi intrigă bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie”(Woman)
“Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.”(Sunday Times)

   Şi ultima citită de la această editura zilele acestea “Averea Gutmeyer”-Alain Berenboom care m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al său “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.
De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric”(Claude Mesplede).

   O editura a cărei simplă menţionare înseamnă un succes, editura Rao, unde a apărut de curând ultimul roman al lui Eugen Ovidiu Chirovici “Cartea Oglinzilor”, un roman la fel de reuşit ca şi celelalte apărute deja la această editura.
Cartea este scrisă în stilul alert, concentrat, interesant şi incitant al lui Eugen Ovidiu Chirovici.
“Cartea Oglinzilor” a fost publicată în peste 38 de ţări din toată lumea, pentru că este: ” Un roman cu adevărat genial care m-a captivat de la prima pagină” spune Francesca Pathak(editor).
Relevante sunt şi aprecierile lui Tammy Cohen care spune: ”O poveste…captivantă despre natura iluzorie a adevărului şi a memoriei.” şi mai ales ale scriitorului Lee Child: ”Inteligent şi sofisticat .O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri. O recomand cu căldură.”
Eu nu pot decât să-i dau punctaj maxim, mai ales că ştiţi cu toţii că sunt fan E.O.Chirovici.

Rămânem la editura Rao de dată această cu autori străini.

   “Răpirea”-Robin Cook- folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook crează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care culmea în timp s-au şi realizat), dar indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu tarele lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…
Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică că a Interterranilor şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatură lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă tema medicală sau cucerire a ştiinţei sunt la fel de interesante.

   Un alt roman interesant şi incitant este “Taina Preşedintelui”-Steve Berry.
Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intrigă pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

   Continuăm cu un alt autor şi roman: James Rollins şi “Harta Oaselor”
Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”.
Rămâi uimit citind cartea de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor.
Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.
Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia.
La fel ca Steve Berry şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective.
La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

   La editura Nemira seria “Agentul Preşedintelui” a lui Griffin, ni-l prezintă pe agentul Charley Castillo şi aventurile lui.
În poveşti sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urma lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”
Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.
Iată şi câteva păreri despre această serie:
“Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
“Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă”( Monsters and Critics)

   “Fără Drept de Apel”-Jefferey Archer, un autor care nu m-a dezamăgit cu nici un roman, apărută la editura Vivaldi.
Mie personajul principal al romanului Danny Cartwright mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâre, aceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţă. Şi mai ales hotărârea de-a demonstra că nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru că întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesar, acţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.

   O altă apariţie la editura Vivaldi este “Diamantul Ierusalimului”-Noah Gordon.
Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe coperta: ”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

    La editura Orizonturi un roman al lui Michael Hartland-“În Boxa Acuzaţilor”, povestea doctorului Quinn acuzat de uciderea soţiei şi copiilor săi. Drumurile şi cercetările îl duc pe detectivul George în Mexic.
Abia aici descoperă adevărul, povestea sordidă, şi mai ales nevinovăţia doctorului. Se adevereşte încă odată că natură umană este total imprevizibilă.
Sper că v-am făcut cât de cât curioşi.
Adevărul este că romanul nu-l poţi poveşti, ar însemna să devoalezi tot, pentru că autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul că nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptat, iată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată

   De la editura Trei seria “Jack Reacher” a lui Lee Child. Unul din cele mai bune romane ale seriei este ”Să Nu Te Întorci Niciodată”.
Sunt sigură că veţi citi cu plăcere cartea, de fapt orice carte a lui Lee Child, pentru că autorul nu ne omoară cu descrieri, ele există, dar numai atât cât sunt necesare, dialogurile şi acţiunea primează.
Ai impresia că urmăreşti un film, plin de urmăriri şi adrenalină, cu un personaj principal bine antrenat şi cu o minte analitică, care normal are şi episoade de dragoste foarte frumos scrise.
Poate de aceea seria cărţilor lui Lee Child avându-l pe Jack Reacher ca personaj principal a avut un asemenea succes.
Asociated Press spune; ”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”
Cărţile au fost şi ecranizate, eroul principal fiind interpretat de Tom Cruise.
Pentru mine este o plăcere să citesc un thriller atât de reuşit, de fapt am cam citit tot ce a apărut la noi de Lee Child.

Acestea sunt o parte dintre cărţile citite anul acesta, dar cele care m-au captivat cel mai mult.

by -
10

Sub teroare, de Steve Martini-recenzie

   Steve Martini s-a născut în 28 februarie 1946 în San Francisco –California. Face parte dintr-o veche familie de italieni, mama, Rita, lucra acasă, apoi în librăria din San Gabriel, tatăl a fost administrator de ferme şi a lucrat de-a lungul întregului stat.
Martini a urmat Universitatea din California, la Santa Cruz, unde şi-a luat licenţa în stinte politice în 1968. A început ca reporter la Los Angeles Daily Journal, în 1970 devine corespondent la State Capitol-Sacramento, apoi şef de birou. Este perioada în care îşi ia licenţa în drept la University of the Pacific”s McGeorge School of Law, şi în 1975 este admis în barou.

   Steve Martini a practicat avocatură atât în mediul privat cât şi de stat. A mai lucrat ca reprezentant legal pentru California Department of Consumer Affairs şi The State Bar of California şi ca sfătuitor legal în “California Victims of Violent Crime Program”.
A avut o mulţime de funcţii legale, promovând de-a lungul anilor, până în anii 80, când devine scriitor cu “normă întreagă.” Locuieşte în statul Washington, dar călătoreşte mult în America Latină şi în Africa de Sud-Est, pentru cercetări şi noi teme pentru viitoarele cărţi.
A scris seria “Paul Madriani” care conţine 14 romane şi alte 3 romane, traduse în 22 de ţări.
CBS şi NBC au prezentat două minii serii, ecranizări după romanele lui Steve Martini.
La noi au apărut la Editura Lider două romane din seria “Paul Madriani”:” Sub Teroare”(Arraignment) şi “Procesul”(The Jury).

   Primul roman al lui Steve Martini tradus la noi este o carte plină de adrenalină, cu personaje controversate, cu imagini din sălile de judecată, cu cercetări desfăşurate din California până în Mexic, rivalităţi în sânul firmelor, dar şi puţin din viaţa privată a personajelor, atât cât să le înţelegem alegerile şi motivaţiile.

   Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi despre acţiune.
Nick Rush, avocat la firma Rocker-Dusha, apelează la Paul Madriani să preia ca avocat o cunoştinţă de-a lui, Gerald Metz. Sigur că Madriani, care avea propria lui firmă împreună cu un prieten Harry Hinds, este surprins, dar Nick încearcă să-l convingă, argumentând cu un conflict de interese. Nick avusese un divorţ urât cu prima soţie, Margaret, după care s-a recăsătorit cu Dana o “nevasta trofeu”, mai tânăra decât el, implicată în tot felul de comitete şi acte de caritate. Între cele două căsătorii a avut o relaţie cu o secretară, din care a rezultat o fiică Laura. Convenise cu mama fetiţei să ţină secretă existenţa copilului (a fost dorinţa ei), dar le susţinea băneşte şi le vizita cât putea de des, Laura crezând că este unchiul ei. Singurul care ştia era Madriani căruia i se destăinuise după o seară de beţie.

   Gerald Metz,contractor local, încerca să pară doar un om de afaceri onest, preocupat de acte de caritate, dar procurorii federali îl cercetau pentru o afacere în Mexic cu doi fraţi, Arturo şi Jaime Ibarra, afacere care până la urmă nu s-a concretizat, dar a rămas o sumă mare de bani nejustificată (se credea că e vorba de spălare de bani). Madriani bănuieşte că Metz e implicat şi-n afaceri cu droguri, aşa că refuză să-l reprezinte şi-l avertizează pe Nick să aibă grijă.

   Oarecum supărat, dar mai ales stresat, Nick pleacă de la cafenea să se întâlnească cu Metz la tribunal, dar îşi uită o mică agendă electronică pe masă. Madriani merge după el să-i dea agenda, dar când ajunge în apropierea tribunalului aude împuşcături, şi descoperă că Nick şi Metz erau morţi. După cartuşe şi zgomotul auzit îşi dă seama că a fost o armă semiautomată. Toată lumea este convinsă că Metz era ţinta şi Nick o victimă colaterală, aşa că poliţia începe cercetările.

   După înmormântare, Dana îi cere lui Madriani ajutorul, vrând să primească poliţa de asigurare de viaţă a lui Nick, dar supriză.. Adam Tolt, şeful firmei, îi spune că pe asigurare figura încă numele primei soţii. Cu ajutorul lui Harry şi a lui Adam Tolt, Madriani rezolva situaţia cu firma de asigurări, favorabil pentru ambele soţii, hotărând că onorariul lui şi al prietenului lui îl va trimite fiicei lui Nick.

   Madriani este totuşi sâcâit de ideea morţii lui Nick, de faptul că nu spusese poliţiei de agendă, de ideea că dacă el nu refuză să-l reprezinte pe Metz poate că nu mureau. Şi începe să facă propriile lui cercetări, mai ales când află de la poliţişti că Nick şi Metz fuseseră de fapt asociaţi la o firmă- Jamaile Entreprises, care se dovedeşte a fi o firmă fantomă. Toate acestea îl fac pe Madriani să caute răspunsuri şi să cerceteze. Încearcă să vorbească cu colegii lui Nick, mai ales cu cei ale căror nume le găseşte în agendă, dar în afară de Adam (şeful cel mare) se loveşte de un zid de tăcere, de evitări, chiar spaimă. Adam îl ajută cât de mult poate, inclusiv cu firma de asigurări, lăudându-l şi pe el şi pe Harry, în cele din urmă propunându-le să vină să lucreze pentru el. Din agenda lui Nick, din vorbele de pe stradă şi unele informaţii de la poliţie, aflate de către Harry, apar şi alte personaje: Espinoza, care se ocupă cu falsificări de acte, soţia lui, şi Hector Saldano, aflat în slujba fraţilor Ibarra, la un moment dat implicat cu Metz şi Nick.

   Madriani descoperă că este urmărit, Espinoza este ucis, Adam îi aduce o scrisoare sosită la firmă pentru Nick (după ce acesta fusese ucis). Scrisoarea era de la Pablo Ibarra, care-i cerea lui Nick o întrevedere, vrând să discute despre băieţii lui. Toate acestea îl determină pe Madriani să continue cu îndârjire cercetările şi să ia hotărârea de-a pleca în Mexic să vorbească cu Pablo Ibarra şi cu băieţii lui. Adam Tolt se oferă să-l ducă în Mexic cu avionul firmei şi să-l ajute în cercetări.

   Adam apelează la o firmă de pază, firma lui Julio, cu care mai lucrase, şi merg să-i caute pe fraţii Ibarra. Le spun că au venit în numele unor investitori, dar apare Saldano şi reuşesc să scape de acolo fără ca acesta să-l recunoască pe Madriani. La hotel îi aşteaptă Harry, invitat de Adam şi adus cu avionul lui să li se alăture. Pe drum Adam se certase cu cei de la firma de pază, dar îşi cere scuze motivând că e obosit, aşa că după masă se retrage în cameră.

   Harry şi Madriani stau la piscină când sunt atacaţi de un avion, al cărui trăgător este gata să-i omoare.
Când Madriani revine de la spital, unde-l dusese pe Harry, vede că oamenii de pază al lui Julio nu mai sunt şi el este mort. Când îl sună pe colegul lui Julio, pe Herman, acesta îi spune că Adam a dispărut. Madriani primeşte un mesaj, trebuie să meargă singur la un sit arheologic la Cobe şi să ducă Piatră Roseta (fraţii se ocupau şi de jefuirea de sit-uri arheologice şi vânzarea pe piaţa neagră a artefactelor). Presupunând că Adam a fost răpit de fraţii Ibarra, Madriani împreună cu Herman îl caută pe tatăl acestora. Şi Pedro Ibarra (care nu voia ca fiii lui să fie cumva ucişi) se implică şi se oferă să-i ajute cu mica lui “armata” de mercenari.

   Şi de aici ne mai aşteaptă o grămadă de surprize: Madriani află cine este vinovat pentru tot, află că de fapt Nick fusese cel vizat, că motivul morţii lui era în California, şi află şi cine trăgea sforile.
Finalul, criminalul, motivele sunt de-a dreptul surprinzătoare, dar întăresc din nou ideea că dorinţa de avere şi mai ales de putere îi face pe unii oameni să calce pe cadavre.
Dacă vreţi să aflaţi finalul, să puneţi toate piesele la locul lor în puzzle, citiţi cartea.
N-o să va plictisiţi, cartea este acţiune de la prima până la ultima filă.

“Un roman captivant, scris de un profesionist al genului, cu surprinzătoare răsturnări de situaţie, ce nu poate fi lăsat din mâna până la ultima pagină.”

   Ai impresia că pentru autor nu numai curtea cu jurii, ci toată lumea e o mare sală de judecată.
Din păcate la noi s-a mai tradus numai romanul “Procesul” unde Madriani dezleagă o altă enigmă, un alt caz de crimă.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (ciorbă de gulii, cartofi franţuzeşti,tăiţei cu turmeric)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină
-1-2 mere date pe răzătoarea mai mare
-o legătură de ridichi curăţate, date pe răzătoarea fină
-amestecaţi toate ingredientele într-un bol, potriviţi de sare, piper şi puţin oţet sau suc de lămâie
-opţional puteţi adauga mărar sau pătrunjel tocate fff mărunt

2.Ciorbă de gulii

-2 morcovi şi un pătrunjel daţi pe răzătoarea fină
-1 gulie mai mare tăiată bucăţele
-1 ceapă tăiată mărunt
-într-o oală punem puţin ulei şi călim morcovul şi pătrunjelul, adăugăm ceapa, gulia şi apă şi punem la fiert
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, cury
-când legumele sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă şi mai lăsăm să fiarbă puţin
-se poate mânca aşa sau drege cu smântână, sau smântână frecată cu ou

3.Cartofi franţuzeşti:

-4-5 cartofi curăţaţi, tăiaţi rondele şi fierţi în apă cu sare
-5-6 ouă fierte tari şi tăiate rondele
-smântână, caşcaval
-ungem cu margarină o cratiţă sau o tavă mai adâncă
-punem alternativ: un strat de cartofi +un strat de ouă +2-3 linguri smântână +cartofi +ouă +2-3 linguri smântână +cartofi
-deasupra turnam smântână amestecată cu caşcaval (dat pe răzătoare) şi dăm la cuptor
-puteţi folosi în loc de caşcaval, brânză telemea, sau în loc de un strat de ouă să tăiaţi felii subţiri de cârnat sau feliuţe de şuncă

4.Tăiţei cu turmeric (Vero)

-1 litru lapte, 150 grame tăiţei mărunţi ( am folosit tăşcuţe ca bobul de orez), o budincă de vanilie, 4 linguri de zahăr, o linguriţă turmeric ( şofran indian).
– Se fierbe laptele, separat se fierb tăşcuţele care se strecoară când sunt trei sferturi fierte şi se pun în lapte, pe ochiul mic.
– Într-un bol se dizolvă budinca cu puţin lapte rece, care se adaugă în laptele cu tăşcuţe.
– Se adaugă turmericul, se opreşte focul şi se lasă acoperit 5 minute.
-Se aşează în boluri şi e un desert delicios

Poftă Bună!

În boxa acuzaţilor, de Michael Hartland-(Ruth Carrington)-recenzie

   Cunoscutul scriitor britanic MICHAEL HARTLAND s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. A făcut documentare despre spionaj pentru radio şi televiziune, a scris articole pentru: London Times, Daily Telegraph şi Guardian.

   Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Cărţile sale au fost traduse în 27 limbi europene şi japoneză şi adaptate pentru BBC Radio-4 and Tv.
Actualmente trăieşte cu familia în Devon, unde lucrează la un nou proiect literar inspirat de terorismul Islamic.

   Primul său roman, intitulatÎN IAD PRINTRE MORŢI”, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume.
Curând, MICHAEL HARTLAND a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.
În limba română au fost traduse trei romane: ” Anul Scorpionului”, ”A treia trădareşiÎn Boxa Acuzaţilor– publicat iniţial sub pseudonimul “RUTH CARRINGTON”

   Doctor Quinn ajunge acasă buimăcit de obosealăgăseşte casa plină de poliţiştisoţia lui Nikki şi copiii Tom şi Jessica nicăieri. Este speriat, confuz, disperat şi cumplit de obosit, le spune poliţiştilor unde a fost, dar Manning, şeful comisariatului din Bristol (Anglia) îl arestează convins şi-a ucis soţia şi copiii.

“Quinn chiar nu înţelegeaEra prea năucit ca  mai şi vorbească.Trăia un adevărat coşmar.Cele trei zile care trecuseră i se păreau ireale. Omul cu înfăţişare sălbatică şi care condusese nebuneşte maşina parcă nici măcar nu fusese el, ci o altă persoanăEra convins urma în curând se trezească din somn, iar în acel moment coşmarul avea ia sfârşit.”

   În cazanul de încălzire poliţia găseşte un cadavru dezmembrat, care ardea de câteva zile. Patologul presupune este cadravrul lui Nikki, dar copiii nu sunt găsiţiAjuns la închisoare, Quinn încearcă se adune şi cere dreptul la un avocat. Când îi permit acest lucru realizează poate apela doar la Bill Taylor, un amic, vecin cu el, deoarece munca lui îl ţinea prea ocupat pentru prietenii.

   La începutcând s-au mutat în cartier şi încă trăia soţia lui Bill, se mai întâlneau la un grătar, chiar îşi cumpăraseră împreună un mic iaht, pe care îl foloseau iniţial cu toţii, apoi pe rând. Quinn avea din ce în ce mai puţin timp liber, renunţase la chirurgie şi lucra ca medic de familie, aşa era la lucru aproape tot timpul. Văzuse în timp cum Nikki se schimbămai ales după ce au crescut copiii, cum viaţa lui de familie începe se destrame şi îşi  seama dragostea lor, dacă a existat vreodată (sau a fost numai atracţie) s-a răcit. De un lucru e sigur: îşiiubeşte copiii necondiţionat şi n-ar putea accepta  nu-i mai vadăasta îl convinge oarecum tot ce spune poliţia e minciună. De altfel în cele trei zile agonizante cât lipsise, îşi căutase familia. Venit după o gardă, obosit, a găsit casa goală şi s-a gândit Nikki a plecat cu copiii. Aşa i-a căutat peste tot unde credea ar putea fila o cabană a familiei în alt comitat, la sora ei în alt oraş, iar acasă l-a aşteptat poliţia. Bill Taylor îi aduce un avocat tânăr Dixon, care nu numai nu se descurcă, dar nici nu este interesat s-o facă. Cazul îl preia Alison Hope, care rămâne surprinsă de durerea din ochii lui Quinn, şi de convingerea lui cei doi copii nu sunt morţi.

Îi iubesc foarte mult pe amândoi, nici nu-ţi pot spune cât de multŞi cred mi fi dat imediat seama dacă ei mureau. Ar fi ca şi cum murea o părticică din mine. Cumva fi ştiut.”

   Alison lucrase la o firma mare de avocatură din Londra şi deseori se gândea se întoarcă la avocatură “vie, fascinantă şi bine remunerată” din marele oraş. Dar îşi găsise aici refugiul, după decepţia suferităcare aproape o doborâse, departe de umilinţă şi bârfe.
George, prietenul ei, un tip solid şi de încrederelucra ca detectiv privat şi începe discret cerceteze ce ştia lumea pe străzi despre Quinn. El este cel care îi spune lui Alison nu cu mult timp în urmă Quinn păruse un erou pentru oraşAjuns primul la locul unei înfruntări armate între bande, salvează una dintre victime, o faţă şi pentru văzuse maşina care pleca de la locul crimei, apare la proces ca martor, declaraţia lui ducând la arestarea unui mafiot local Simon Boniface.Tânărul ucis era nepotul unui alt şef de bandă Jevangee, care însă lucra legal ca medic, la cabinetul lui mergând mulţi oameni bogaţiDeşi bănuit de trafic de arme, prostituţie şi trafic de droguri nu a putut fi incriminat, adeverind zicalahoţul neprins …negustor cinstit”.

   De-a lungul anilor poliţia nu-l putuse aresta nici pe Boniface, aşa mărturia doctorului a fost providenţială. Doar Boniface evadase de trei luni şi nimeni nu mai ştia nimic de el (ulterior îi va fi descoperit cadavrul, mort de trei luni) iar la proces jurase se răzbune pe cei care l-au închisPoliţistul care-l arestase murise de atac de cord, judecătorul moare într-un accident de maşinăşi Alison vorbeşte cu Manning, dar acesta nu acceptă mai piardă timpul convins doctorul şi-a ucis soţia. Descoperirea cadavrelor a doi copii creează o adevărată isterie, dar laboratorul afirmă scheletele datează din perioada războiului, deci nici o legătură cu cazul.

   Cercetând în cartierul select în care locuia Quinn, unde lumea nu se prea vizita şi nu prea vorbea, George şi Alison îl cunosc pe Alan Mar, director onorific al firmei de construcţii unde Bill Taylor era asociat. Dar Alan Mar deţinea şi ziarele locale şi-i pune în legătură cu o reporteriţă Gina, care făcuse nişte cercetări despre un club. Gina îl ajută pe George identifice un grup de vecini, care împreună cu Nikki participau la adevărate orgii cu alcool, droguri şi sex. Nikki avea mult timp liber pentru avea o bonă la copii (care pleacă la un moment dat la Londra pentru nu avea actele în regulă şi despre care nu se mai ştie nimic), copiii erau deja destul de mari şi Quinn era tot timpul la lucru, iar când se vedeau nu îndrăznea s-o întrebe prea multe de frică ca ea nu plece cu cei mici.

   Quinn a încercat discute cu eaconştient ea avea un amant, dar Nikki nega cu înverşunare.
George identifica o astfel de petrecere şi vede poze la Rebecca, vecină şi prietenă cu Nikki, cea care o şi duce la prima petrecere.
Apoi lucrurile se precipită: Quinn este atacat şi aproape omorât în închisoare, Rebecca se sinucide, judecătorul Carswel este ucis, maşina lui Alison este aruncată în aer (din păcate la volan era mecanicul ei un tânăr simpatic). George şi colegul lui Douglas reuşesc între la o petrecere ca angajaţi ai unei firme de catering, dar sunt descoperiţi. Douglas este omorâtmaşina lui George zdrobită în accident şi lumea îl crede şi pe el mort.

   Au loc primele zile de proces şi cu toate este distrusăcrezând George este mort, Alison reuşeşte facă faţă. Dar nici mărturia lui Bill Taylor sau a lui Alan Mar, nici încercările ei de-a discredita martorii acuzării, nu o duc prea aproape de adevărlumea continuând creadă în vinovăţia doctorului.
Scăpat ca prin minune din accident, rănit, George nu reuşeşte dea de Alison, aşa cere ajutorul reporteriţei Gina. Se pune pe picioare şi convins de-acum doctorul nu e vinovat, se hotărăşte pândească casa lui Alan Mar, pentru i se părea nu e de încredere şi ascunde ceva.

   Şi surprizădin casă lui Mar iese o persoană deghizată care pleacă cu avionul. Ajutat de Gina, George îşi schimbă înfăţişareaîl urmăreşte pe tip şi pleacă cu el cu avionul în Mexic.
Abia aici descoperă adevărulpovestea sordidăcare de fapt nu avea nici o legătură cu membrii clubului de orgii şi mai ales nevinovăţia doctorului.Se adevereşte încă odată natura umană este total imprevizibilă.

Sper v-am făcut cât de cât curioşi.

   Adevărul este romanul nu-l poţi povesti, ar însemna devoalezi tot, pentru autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptatiată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Dar pentru restul…va trebui citiţi romanul.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată.

by -
5

Meniu de Paşte

APERITIVE:

1.Pastă de Ficat:
-1 piept de pui îl fierbem în apă cu puţină sare
-1/2 ficat (poate fi pui, curcan, miel, porc) îl fierbem
-măcinăm pieptul de pui şi ficatul şi le punem într-un castron
-adăugăm 1 legătură de ceapă verde tăiată fff mărunt, piper, sare, cury, 2-3 linguriţe de muştar şi amestecăm bine
-adăugăm 4-6 linguri de smântână (mai grasă) şi amestecăm să fie ca o pastă
-putem unge cu pastă de ficat feliuţe de pâine proaspătă sau prăjită

2.Platou
-pe un platou aşezăm felii de şuncă, ouă fierte, caşcaval felii sau brânză telemea, ceapă verde, ridichi, roşii

CIORBĂ DE VIŢEL:

-1/2 kg carne de viţel tăiată bucăţele
-2-3 morcovi, un pătrunjel, un păstârnac, le dăm pe răzătoare şi le punem în oală cu puţin ulei
-călim puţin legumele, adăugăm carnea şi mai călim puţin, apoi adăugăm apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen, vegeta
-când ciorba e aproape gata adăugăm amestecul de verdeţuri (lobodă, măcriş, pătrunjel, ţelină, leuştean şi mult tarhon) şi spargem 3-4 ouă întregi în ciorbă (ca la ochiuri româneşti)
-dregem ciorba cu smântână, sau smântână frecată cu gălbenuş de ou

FRIPTURĂ:

1.Friptură de viţel:
-o bucată de cotlet sau muşchi de viţel o tăiem felii mai groase şi o condimentăm cu câteva ore înainte (chiar cu o zi) cu amestecul de condimente care ne place; eu amestec sare, piper multicolor, cury, praf de chimen, praf de coriandru, oregano, cimbru, boia (opţional)
-punem într-o cratiţă cu apă mai multă şi un păhărel de alcool (vodka, gin, coniac) şi lăsăm să fiarbă până se mai înmoaie carnea
-apoi mutăm carnea într-o tavă (cu tot cu apă) şi punem la cuptor, aveţi grijă să se rumenească pe ambele părţi

2.Friptură de miel:
-1 pulpă de miel o condimentăm cu amestecul care ne place şi lăsăm câteva ore
-punem în tavă, adăugăm apă, şi băgăm la cuptor
-când apa scade şi carnea e moale, scoatem tava din cuptor şi ungem pulpa cu un amestec de muştar şi miere şi punem friptura înapoi
-când friptura e gata o scoatem din cuptor şi acoperim tava

Garnitură:
-alegeţi 4-6 cartofi (roşii) mai mari, îi spălăm bine, îi tăiem în două pe lungime
-punem în tavă hârtie de copt şi aşezăm cartofii (cu partea tăiată în jos) şi –i punem în cuptor
-când cartofii sunt moi, scoatem tava şi-i lăsăm puţin să se răcească
-scobim jumătăţile de cartof (aşa ca să lăsăm margine cam de 1 deget)
-miezul de cartof îl amestecăm cu ceapă verde tăiată fff mărunt, şuncă tăiată mărunt, 1-2 ouă fierte tăiate mărunt sau date pe răzătoare şi 1-2 linguri de smântână
-dacă vreţi puteţi servi cartofii aşa cu brânză rasă sau caşcaval ras
-sau îi puteţi pune puţin în cuptor
-se poate face şi cu cartofi dulci (au puţin gust de dovleac copt)

PRĂJITURĂ:

1.PASCĂ:
-4 ouă, 700 gr brânză dulce, 1 lămâie, 4-6 linguri de gris, 100 gr unt, 1 praf de copt, 300 gr zahăr, esenţă de vanilie, 1 pachet de stafide
-stafidele se pun la înmuiat în apă cu esenţă de rom sau de vanilie
-se freacă untul spumă cu zahărul, adăugăm pe rând cele 4 gălbenuşuri, grisul, coajă de lămâie, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, esenţă de vanilie
-separat batem spumă albuşurile, amestecăm cele două compoziţii adăugând stafidele
-în tavă (mărime a4 sau rotundă de mărimea unei farfurii întinse) punem hârtie de copt unsă cu puţin unt, turnam compoziţia şi o punem la copt la foc potrivit cam 30-40 minute (până se face maronie)
-se taie când se răceşte

2.PRĂJITURĂ VICTORIA:
-Blat 1:8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri nuca măcinată, 1 lingură nuca de cocos
-batem albuşurile cu zahărul, până e tare
-adăugăm pe rând gălbenuşurile de ou, nuca măcinată şi nuca de cocos amestecând uşor
-tapetăm tavă (a4) punem compoziţia şi o coacem 30 minute.
-lăsăm blatul să se răcească, apoi îl tăiem în două
-Blat 2: 6 albuşuri de ou se bat spumă cu 10 linguri de zahăr
-adăugăm 150 gr nucă tăiată cu cuţitul mărunt şi 2 linguri de făină şi amestecăm uşor
-tapetăm tava şi coacem compoziţia cam 35 de minute
Crema: 6 gălbenuşuri, 300 gr zahăr, 500 ml lapte, 1 budincă vanilie, 1 pachet de unt (Rama), 1 plic zahăr vaniliat, frişcă, ciocolată rasă
-frecăm cele 6 gălbenuşuri cu zahărul şi 100 ml lapte şi punem să fiarbă până se îngroaşă, amestecând repede să nu se prindă, apoi se ia de pe foc şi se lasă la răcit
-budincă cu 400 ml lapte o preparam normal (cum scrie pe plic)
-amestecăm cele două compoziţii (punem câte o lingură şi amestecăm) şi lăsăm crema să se răcească
-frecăm spumă untul (ţinut la temperatura camerei) apoi adăugăm pe rând compoziţia anterioară
-rezultă o cremă spumoasă
Asamblare:
-punem o jumătate de blat+jumătate crema+ blatul 2+crema+jumate blat 1
-dacă nu vreţi frişcă păstraţi câteva linguri din crema cu care ungeti partea de sus a blatului (prăjiturii) şi radeti din belşug ciocolată
-dacă vreţi cu frişcă: pe partea de sus a prăjiturii puneţi un strat gros de frişcă, iar ciocolata o presăraţi numai când serviţi prăjitură

Poftă Bună! Paşte Fericit!

by -
5

Averea Gutmeyer, de Alain Berenboom-recenzie

   “Averea Gutmeyer” este al doilea roman al autorului  publicat în limba română, după “Primejdii în Regat” ambele apărute la editura Crime Scene Press.

   Alain Berenboom s-a născut la Bruxelles, în 1947. Tatăl său, farmacist, era de origine poloneză, iar mama lituaniană, născută la Vilnius. Berenboom este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori belgieni contemporani de limba franceză, dar şi o autoritate internaţională în domeniul drepturilor de autor. Actualmente este profesor la Universite libre din Bruxelles, renumit avocat în Belgia şi mai ales un scriitor pasionat de genul mystery&thriller. A publicat 11 romane, o piesă de teatru şi o colecţie de nuvele. Este Cavaler al Ordinului Leopold din 2004. Academia regală belgiană de limba şi literatura franceză i-a acordat două premii importante: „Premiul Felix Denayer”, în 2007, pentru ansamblul operei sale literare şi Premiul „Emile Berneheim”, în 2010, pentru cel mai bun roman belgian al anului – „Regele Congoului”. A primit Premiul Rossel pentru anul 2013, unul dintre cele mai prestigioase premii literare belgiene, acordat de către cotidianul Le Soir.

   Potrivit autorului, cartea descrie nu doar o anchetă ”delicioasă” a detectivului belgian Michel Van Loo, ci surprinde istoria şi complexitatea unei epoci, anume perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial
M-am hotărât să citesc cartea după ce am văzut descrierea ei de pe copertă, aşteptându-mă la un roman poliţist clasic şi am avut o surpriză foarte plăcută.

    Dar să vă spun în câteva cuvinte (ştiţi deja că nu dezvălui prea multe) subiectul cărţii şi câteva personaje.
Detectivul Michel Van Loo este angajat de Irene de Terrenoir, frumoasa şi provocatoarea soţie a unui diplomat francez, să ancheteze o poveste ciudată şi interesantă în acelaşi timp. Tatăl ei doctorul Gutmeyer pierise (sau cel puţin aşa se ştia) în lagărul nazist de la Terezin împreună cu mama ei Ana. Ea scăpase doar pentru că atunci când i-au ridicat nemţii părinţii, era în vizită la o prietenă. Familia prietenei o trimite în Moravia, la nişte fermieri care au avut grijă de ea până la finalul războiului. Când s-a interesat de averea familiei, la banca din Elveţia, a aflat cu stupoare că tatăl ei venise în persoană cu câteva zile în urmă şi ridicase toţi banii din conturi, dispărând din nou. A încercat să dea banca în judecată, dar toate înscrisurile, semnăturile şi parolele “aşa zisului” Gutmeyer s-au dovedit a fi originale.

   Michel acceptă, bucuros că are de lucru, dar şi pentru că Irene îi spune că i-a fost recomandat de domnul Tongerloo, preşedintele unei companii de asigurare pentru care el lucrase. Anne, prietena lui, e mai sceptică, mai ales după ce află că familia Terrenoir încercase să dea de urma doctorului prin Crucea Roşie şi societăţile evreieşti, dar soţii Gutmeyer s-au evaporat efectiv din lagăr. Ciudat i se pare şi că doctorul a apărut şi şi-a luat averea, dar nu şi-a căutat fiica, mai mult potrivit băncii elveţiene, adresa dată de Gutmeyer era în vecinătatea lor, deasupra farmaciei lui Hubert, etajul casei fiind de fapt nelocuit.

   Michel începe să urmărească farmacia, ezitând totuşi, pentru că Hubert îi era prieten, şi vede noaptea nişte tipi cărând cu un camion diverse lăzi. Confruntându-l pe Hubert acesta îi spune că nu cunoaşte pe nimeni cu numele de Gutmeyer, dar că evreii scăpaţi din lagăre dacă au făcut greşeala să se întoarcă în Polonia sau Cehia nu prea mai aveau cum să scape de “cortina de fier”.

   Acceptă totuşi să-i ducă pe el şi pe Anne să cunoască o evreică Lily, o prietenă a soţiei lui, care însă nu ştie nimic despre doctor, cercurile în care se învârteau ei pe vremuri fiind diferite.
Michel îi urmăreşte într-o noapte chiar şi pe cei care veneau la farmacist, aceştia trag să-l sperie ,dar până la urmă Hubert lămureşte misterul: el le procura medicamente necesare în Israel, care la momentul acela era sub embargou. Surpriză mare e că prietenii farmacistului îl angajează şi ei pe Michel, pentru că voiau să ştie de ce doctorul dăduse această adresă, şi se oferă chiar să-l ajute cu acte din evidenţele din Israel

   Aşa că Michel începe să cerceteze, îl găseşte pe profesorul Okren, care îi predase la unversitate la Praga lui Gutmeyer, dar susţine că nu mai primise nici un semn de viaţă de la elevul lui, dinainte de război. Okren trăia într-o casă cu pisicile lui, dar detectivul vede pe birou cartea de vizită a lui Irene. Okren îi promite detectivului că va caută pentru el scrisorile doctorului, dar când Michel revine îl găseşte mort.

   Cere ajutorul lui Hubert, care are mulţi clienţi evrei bătrâni, şi se întâlneşte cu Martha, o bătrână doamnă, care-i spune că de fapt doctorul nu era chiar un om onorabil, lua bani pentru avorturi, dar le încredinţa pe femei unui alt medic, ea însăşi fiind gata să moară după o asemenea intervenţie..

   Întâlnirea cu soţul lui Irene îl pune din nou pe gânduri, mai ales când acesta îi spune că şi cei din Mossad cercetează cazul, şi că Hubert ar colabora cu ei. Doar că Michel are multă încredere în prietenul lui şi-l întreabă direct. Hubert îi spune povestea vieţii lui, dar şi că drumurile lui nu s-au întâlnit niciodată cu Gutmeyer. Totuşi are câţiva bătrâni evrei bolnavi, cărora le duce medicamente, pe care va încerca să-i întrebe despre doctor.

   Michel îl caută pe Tangerloo care-i spune că nu-l recomandase lui Irene, dar că această împreună cu soţul ei voia să-i dea în judecată pentru asigurarea făcută de Gutmeyer la ei înainte de război.
Aşa că Michel se alege şi cu un al treilea client, toţi vrând să afle dacă doctorul trăieşte sau nu.
Se hotărăşte să ia urma banilor, aşa ajunge la banca din Elveţia unde doctorul avusese contul.
Surpriză e că bancherul Weiss chiar îl cunoscuse pe doctor când deschisese contul la ei, înainte de război, şi-l recunoscuse fără dubii când a ridicat banii. Doar că, după lichidarea contului, banii mai trec prin diferite bănci şi dispar.

   Apoi un pacient al lui Hubert, Lipski, le spune că la Praga a fost bancherul lui Gutmeyer şi că l-a revăzut la Terezin, că are o părere foarte proastă despre el. Din păcate momentele de luciditate ale lui Lipski erau rare şi este şi el ucis înainte de-a apuca să spună prea multe. Singura legătură dintre Okren şi Lipski pare a fi detectivul, asta determinându-i pe poliţiştii belgieni să-l aresteze, mai ales că primiseră şi nişte ponturi anonime.

   Michel scapă şi fuge la ambasada franceză, la soţul lui Irene, care îl trimite în Israel, cu un paşaport fals, să afle realitatea. Pleacă însoţit de Hubert şi este ajutat în cercetări de israelieni,prietenii farmacistului, conduşi de Moshe.
Moshe află multe lucruri despre Irene care nu sunt în concordanţă cu cele spuse de ea. Tot el află şi adresa aşa zisului Gutmeyer de la Haifa, dar acesta se dovedeşte a fi Aaron Levin, un fost coleg al doctorului, care fusese şi el în lagăr şi le spune despre Ana, mama lui Irene, care murise acolo, dar şi despre dispariţia lui Gutmeyer. Doar că nu el luase banii.
Apoi cercetând vizitează un kibut, unde trăia agentul care-l găsise pe Levin şi el le prezintă un alt supravieţuitor pe Shimon.

  Michel îşi dă seama că banii dispăruţi au fost de fapt convertiţi în diamante, mai uşor de transportat şi de valorificat. Cercetările îi duc la o Yeshiva, o şcoală rabinică.
Apoi lucrurile se precipită.
Soţii Terrenoir ajung în Israel, dar o aduc cu ei pe Anne, ameninţându-l pe Michel că o omoară dacă nu cooperează cu ei.

   Şi urmează surprizele, o întâlnire cu rabinul şcolii, o a două soţie a lui Gutmeyer, o altă poveste a lui Lavin, găsirea doctorului, noi cercetări în privinţa lui Irene, noi actori în scenă.
Sigur că până la urmă iţele poveştii sunt descâlcite, se află adevărul, pentru că tot ce părea la început adevărat se dovedeşte a fi fals. Dar totul este bine când se termină cu bine şi vinovaţii îşi primesc pedeapsa

   Mă gândeam când am început să citesc cartea că va fi plictisitoare, pentru că este scrisă la persoana întâi (Michel povesteşte) şi nu are multe dialoguri.
Dar după câteva pagini povestea te prinde şi stilul amuzant este plăcut

   Reflecţiile detectivului, replicile amuzante (haioase), ironia muşcătoare, personajele multe şi bine creionate, trecerea fără efort de la trecut la prezent, te prind şi te fac să razi, dar în acelaşi timp să fii extrem de curios de ceea ce se întâmplă, iar povestea cu deznodământul ei este surpinzătoare şi total neaşteptată.

   Cartea este foarte bine tradusă de Ileana Cantuniari, dar sunt sigură că ar fi o adevărată delectare s-o citim în original, poate că voi încerca s-o găsesc în franceză.

   Oricum “Averea Gutmeyer” m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al lui Alain Berenboom “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.

   De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric” (Claude Mesplede).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

%d bloggers like this: