Authors Posts by Arci

Arci

312 POSTS 0 COMMENTS

Printre cărţi şi Edituri preferate-2017

   Am început anul acesta ”în forţă”, cărţi bune, autori români sau străini, edituri de succes dragi sufletului meu.
O să începem cu autorii români, mai ales pentru că sunt ai noştri.

   Prima carte, o mare surpriză, de altfel, dacă e să credem zicala aşa va fi tot anul, romanul lui Marius Albert Neguţ “Îngeri Rătăciţi”(Editura Libris)
Citind cartea veţi rămâne surprinşi de varietatea de personaje, veţi vedea că există onoare, demnitate, loialitate şi compasiune, acolo unde te-ai aştepta mai puţin. Marius Neguţ ne prezintă personajele şi situaţiile firesc, fără înflorituri, fără a atenua duritatea, fără prejudecăţi, doar cu ideea clară că, asta e viaţa. Iar scenele, urmăririle, tunelurile sunt atât de plastic descrise, încât ai impresia că le străbaţi şi tu, alături de protagonişti. La un moment dat aveam parcă senzaţia că mă sufoc în tunel. Romanul lui Marius Albert Neguţ este o lecţie de viaţă, o lecţie de istorie, o lecţie de credinţă şi încă multe alte lucruri.Un roman care “te bântuie” mult după ce l-ai citit.

   Am să continui cu Editura Herg Benet, ai cărei autori mi-au făcut numai surprize plăcute.
La fel ca seria “Amanţii” sau poveştile din “Până când mă voi vindeca de tine”, cartea Corinei Ozon “Tentaţii”, pe lângă povestea ei, te determina să te autoanalizezi şi dacă ai curaj să recunoşti că ai multe vise, regrete, neîmpliniri, că-ţi doreşti o a doua şansă, să-ţi pară rău că n-ai avut atunci, cândva,  curajul s-o iei de la început. Aştept cu nerăbdare continuarea de la “Amanţii”.

   Cristina Nemerovschi nu va înceta niciodată să mă surprindă. ”” este un alt roman al căutărilor şi regăsirilor de sine: ”Ştiu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar ştiu la fel de bine şi că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă şi vie, la fel ca întotdeauna.”

   “Fata de la Nord de Ziuă” este o nouă “bijuterie” a lui Alexandru Voicescu. Eram curioasă după ce am citit “Malad” cu ce ne va mai surprinde şi încânta autorul. Şi Alex a comis-o din nou, pentru că: ”Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, aşa cum nici vieţile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar să îţi reaminteşti cine ai fost în clipa respectivă şi vei şti şi unde ai fost.”

   Un alt roman care m-a impresionat este cartea de debut a autoarei Silvia Ianaşi Katz; ””editura Aius. N-am să vă spun că este o carte perfectă, pe ici pe colo frazarea este puţin ciudată, ca a cuiva care traduce cuvintele din altă limbă, ceea ce este explicabil ţinând cont că autoarea trăieşte şi scrie în altă ţară.
Dar sinceritatea şi frumuseţea sentimentelor, învăţăturile, poveştile reale, acoperă orice mici imperfecţiuni pe care le-aş putea găsi. Impresionant este că, deşi personajele (oameni reali) trec prin foarte multe probleme şi necazuri, totuşi în mijlocul celor mai triste situaţii îşi păstrează dragostea şi speranţa în viaţă şi în oameni.
Autoarea spune: ”Prin cuvintele scrise aduc omagiu celui mai minunat sentiment, a cărui substanţă magică, atunci când îşi găseşte drum spre mintea şi inima noastră ne ajută să cunoaştem sensul vieţii: IUBIREA! Ea trebuie să fie dialogul nostru permanent în toate momentele vieţii prin care trecem, fericiţi sau nefericiţi, deoarece IUBIREA este magia dintre noi şi lumina ce rămâne după noi.DOAR IUBIREA!”

   Şi acum să “vizităm” o editura deosebită şi foarte dragă mie: Editura Crime Scene Press, unde găsesc romane poliţiste de calitate, genul meu preferat
Emblema sau poate brandul editurii nici nu ştiu cum ar fi mai bine să-l numesc, este scriitorul George Arion, care mi-a încântat începutul de an cu cărţile dansului:

”, ”Necuratul din Colga”; ”Insula cărţilor”; ”Spioni în arşiţa”, cărţi scrise în stilul lui inconfundabil alert, serios, şi totuşi cu o doză de umor.
Romanele lui George Arion sunt istorie,r eligie, credinţă, ocultism, paranormal, fantasy şi poliţist, toate ţesute cu migală ca pânză unui păianjen.
Aşa că am să fiu de acord cu, cuvintele Doamnei Ani Bradea-Tribună: ”…nu poţi scoate cărţi din tine dacă n-ai înghiţit în prealabil câteva biblioteci. Un sfat cât o carte, sau cât mai multe cărţi. Chapeau, domnule George Arion.”

   Rămânem la “Crime Scene Press “ cu alţi autori.
   V.T.Morogan  un cuplu de autori a căror carte “Frumosul Asasin” chiar a fost o surpriză, era prima dată când citeam ceva scris de ei. Este o carte foarte bine scrisă, foarte interesantă, axată pe probleme reale şi finalul lasă loc de continuare a aventurilor. Şi mai ales personajele diferite, cu caractere şi reacţii contradictorii sunt foarte bine creionate.
Pentru cei care citiţi romane scrise de autori suedezi am să vă spun că sunt sigură că o să vă placă cartea, pentru că modul de scriere seamănă cu al acestora.

   “Secretele din stradă portului” Ann Cleves” este un roman poliţist foarte bine scris, care te “obligă” oarecum să gândeşti în rând cu criminaliştii, să-ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
Aşa că sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
“Dialogul alert, descrierile şi intrigă bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie”(Woman)
“Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.”(Sunday Times)

   Şi ultima citită de la această editura zilele acestea “Averea Gutmeyer”-Alain Berenboom care m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al său “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.
De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric”(Claude Mesplede).

   O editura a cărei simplă menţionare înseamnă un succes, editura Rao, unde a apărut de curând ultimul roman al lui Eugen Ovidiu Chirovici “Cartea Oglinzilor”, un roman la fel de reuşit ca şi celelalte apărute deja la această editura.
Cartea este scrisă în stilul alert, concentrat, interesant şi incitant al lui Eugen Ovidiu Chirovici.
“Cartea Oglinzilor” a fost publicată în peste 38 de ţări din toată lumea, pentru că este: ” Un roman cu adevărat genial care m-a captivat de la prima pagină” spune Francesca Pathak(editor).
Relevante sunt şi aprecierile lui Tammy Cohen care spune: ”O poveste…captivantă despre natura iluzorie a adevărului şi a memoriei.” şi mai ales ale scriitorului Lee Child: ”Inteligent şi sofisticat .O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri. O recomand cu căldură.”
Eu nu pot decât să-i dau punctaj maxim, mai ales că ştiţi cu toţii că sunt fan E.O.Chirovici.

Rămânem la editura Rao de dată această cu autori străini.

   “Răpirea”-Robin Cook- folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook crează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care culmea în timp s-au şi realizat), dar indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu tarele lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…
Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică că a Interterranilor şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatură lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă tema medicală sau cucerire a ştiinţei sunt la fel de interesante.

   Un alt roman interesant şi incitant este “Taina Preşedintelui”-Steve Berry.
Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intrigă pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

   Continuăm cu un alt autor şi roman: James Rollins şi “Harta Oaselor”
Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”.
Rămâi uimit citind cartea de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor.
Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.
Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia.
La fel ca Steve Berry şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective.
La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

   La editura Nemira seria “Agentul Preşedintelui” a lui Griffin, ni-l prezintă pe agentul Charley Castillo şi aventurile lui.
În poveşti sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urma lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”
Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.
Iată şi câteva păreri despre această serie:
“Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
“Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă”( Monsters and Critics)

   “Fără Drept de Apel”-Jefferey Archer, un autor care nu m-a dezamăgit cu nici un roman, apărută la editura Vivaldi.
Mie personajul principal al romanului Danny Cartwright mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâre, aceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţă. Şi mai ales hotărârea de-a demonstra că nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru că întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesar, acţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.

   O altă apariţie la editura Vivaldi este “Diamantul Ierusalimului”-Noah Gordon.
Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe coperta: ”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

    La editura Orizonturi un roman al lui Michael Hartland-“În Boxa Acuzaţilor”, povestea doctorului Quinn acuzat de uciderea soţiei şi copiilor săi. Drumurile şi cercetările îl duc pe detectivul George în Mexic.
Abia aici descoperă adevărul, povestea sordidă, şi mai ales nevinovăţia doctorului. Se adevereşte încă odată că natură umană este total imprevizibilă.
Sper că v-am făcut cât de cât curioşi.
Adevărul este că romanul nu-l poţi poveşti, ar însemna să devoalezi tot, pentru că autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul că nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptat, iată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată

   De la editura Trei seria “Jack Reacher” a lui Lee Child. Unul din cele mai bune romane ale seriei este ”Să Nu Te Întorci Niciodată”.
Sunt sigură că veţi citi cu plăcere cartea, de fapt orice carte a lui Lee Child, pentru că autorul nu ne omoară cu descrieri, ele există, dar numai atât cât sunt necesare, dialogurile şi acţiunea primează.
Ai impresia că urmăreşti un film, plin de urmăriri şi adrenalină, cu un personaj principal bine antrenat şi cu o minte analitică, care normal are şi episoade de dragoste foarte frumos scrise.
Poate de aceea seria cărţilor lui Lee Child avându-l pe Jack Reacher ca personaj principal a avut un asemenea succes.
Asociated Press spune; ”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”
Cărţile au fost şi ecranizate, eroul principal fiind interpretat de Tom Cruise.
Pentru mine este o plăcere să citesc un thriller atât de reuşit, de fapt am cam citit tot ce a apărut la noi de Lee Child.

Acestea sunt o parte dintre cărţile citite anul acesta, dar cele care m-au captivat cel mai mult.

by -
9

Sub teroare, de Steve Martini-recenzie

   Steve Martini s-a născut în 28 februarie 1946 în San Francisco –California. Face parte dintr-o veche familie de italieni, mama, Rita, lucra acasă, apoi în librăria din San Gabriel, tatăl a fost administrator de ferme şi a lucrat de-a lungul întregului stat.
Martini a urmat Universitatea din California, la Santa Cruz, unde şi-a luat licenţa în stinte politice în 1968. A început ca reporter la Los Angeles Daily Journal, în 1970 devine corespondent la State Capitol-Sacramento, apoi şef de birou. Este perioada în care îşi ia licenţa în drept la University of the Pacific”s McGeorge School of Law, şi în 1975 este admis în barou.

   Steve Martini a practicat avocatură atât în mediul privat cât şi de stat. A mai lucrat ca reprezentant legal pentru California Department of Consumer Affairs şi The State Bar of California şi ca sfătuitor legal în “California Victims of Violent Crime Program”.
A avut o mulţime de funcţii legale, promovând de-a lungul anilor, până în anii 80, când devine scriitor cu “normă întreagă.” Locuieşte în statul Washington, dar călătoreşte mult în America Latină şi în Africa de Sud-Est, pentru cercetări şi noi teme pentru viitoarele cărţi.
A scris seria “Paul Madriani” care conţine 14 romane şi alte 3 romane, traduse în 22 de ţări.
CBS şi NBC au prezentat două minii serii, ecranizări după romanele lui Steve Martini.
La noi au apărut la Editura Lider două romane din seria “Paul Madriani”:” Sub Teroare”(Arraignment) şi “Procesul”(The Jury).

   Primul roman al lui Steve Martini tradus la noi este o carte plină de adrenalină, cu personaje controversate, cu imagini din sălile de judecată, cu cercetări desfăşurate din California până în Mexic, rivalităţi în sânul firmelor, dar şi puţin din viaţa privată a personajelor, atât cât să le înţelegem alegerile şi motivaţiile.

   Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi despre acţiune.
Nick Rush, avocat la firma Rocker-Dusha, apelează la Paul Madriani să preia ca avocat o cunoştinţă de-a lui, Gerald Metz. Sigur că Madriani, care avea propria lui firmă împreună cu un prieten Harry Hinds, este surprins, dar Nick încearcă să-l convingă, argumentând cu un conflict de interese. Nick avusese un divorţ urât cu prima soţie, Margaret, după care s-a recăsătorit cu Dana o “nevasta trofeu”, mai tânăra decât el, implicată în tot felul de comitete şi acte de caritate. Între cele două căsătorii a avut o relaţie cu o secretară, din care a rezultat o fiică Laura. Convenise cu mama fetiţei să ţină secretă existenţa copilului (a fost dorinţa ei), dar le susţinea băneşte şi le vizita cât putea de des, Laura crezând că este unchiul ei. Singurul care ştia era Madriani căruia i se destăinuise după o seară de beţie.

   Gerald Metz,contractor local, încerca să pară doar un om de afaceri onest, preocupat de acte de caritate, dar procurorii federali îl cercetau pentru o afacere în Mexic cu doi fraţi, Arturo şi Jaime Ibarra, afacere care până la urmă nu s-a concretizat, dar a rămas o sumă mare de bani nejustificată (se credea că e vorba de spălare de bani). Madriani bănuieşte că Metz e implicat şi-n afaceri cu droguri, aşa că refuză să-l reprezinte şi-l avertizează pe Nick să aibă grijă.

   Oarecum supărat, dar mai ales stresat, Nick pleacă de la cafenea să se întâlnească cu Metz la tribunal, dar îşi uită o mică agendă electronică pe masă. Madriani merge după el să-i dea agenda, dar când ajunge în apropierea tribunalului aude împuşcături, şi descoperă că Nick şi Metz erau morţi. După cartuşe şi zgomotul auzit îşi dă seama că a fost o armă semiautomată. Toată lumea este convinsă că Metz era ţinta şi Nick o victimă colaterală, aşa că poliţia începe cercetările.

   După înmormântare, Dana îi cere lui Madriani ajutorul, vrând să primească poliţa de asigurare de viaţă a lui Nick, dar supriză.. Adam Tolt, şeful firmei, îi spune că pe asigurare figura încă numele primei soţii. Cu ajutorul lui Harry şi a lui Adam Tolt, Madriani rezolva situaţia cu firma de asigurări, favorabil pentru ambele soţii, hotărând că onorariul lui şi al prietenului lui îl va trimite fiicei lui Nick.

   Madriani este totuşi sâcâit de ideea morţii lui Nick, de faptul că nu spusese poliţiei de agendă, de ideea că dacă el nu refuză să-l reprezinte pe Metz poate că nu mureau. Şi începe să facă propriile lui cercetări, mai ales când află de la poliţişti că Nick şi Metz fuseseră de fapt asociaţi la o firmă- Jamaile Entreprises, care se dovedeşte a fi o firmă fantomă. Toate acestea îl fac pe Madriani să caute răspunsuri şi să cerceteze. Încearcă să vorbească cu colegii lui Nick, mai ales cu cei ale căror nume le găseşte în agendă, dar în afară de Adam (şeful cel mare) se loveşte de un zid de tăcere, de evitări, chiar spaimă. Adam îl ajută cât de mult poate, inclusiv cu firma de asigurări, lăudându-l şi pe el şi pe Harry, în cele din urmă propunându-le să vină să lucreze pentru el. Din agenda lui Nick, din vorbele de pe stradă şi unele informaţii de la poliţie, aflate de către Harry, apar şi alte personaje: Espinoza, care se ocupă cu falsificări de acte, soţia lui, şi Hector Saldano, aflat în slujba fraţilor Ibarra, la un moment dat implicat cu Metz şi Nick.

   Madriani descoperă că este urmărit, Espinoza este ucis, Adam îi aduce o scrisoare sosită la firmă pentru Nick (după ce acesta fusese ucis). Scrisoarea era de la Pablo Ibarra, care-i cerea lui Nick o întrevedere, vrând să discute despre băieţii lui. Toate acestea îl determină pe Madriani să continue cu îndârjire cercetările şi să ia hotărârea de-a pleca în Mexic să vorbească cu Pablo Ibarra şi cu băieţii lui. Adam Tolt se oferă să-l ducă în Mexic cu avionul firmei şi să-l ajute în cercetări.

   Adam apelează la o firmă de pază, firma lui Julio, cu care mai lucrase, şi merg să-i caute pe fraţii Ibarra. Le spun că au venit în numele unor investitori, dar apare Saldano şi reuşesc să scape de acolo fără ca acesta să-l recunoască pe Madriani. La hotel îi aşteaptă Harry, invitat de Adam şi adus cu avionul lui să li se alăture. Pe drum Adam se certase cu cei de la firma de pază, dar îşi cere scuze motivând că e obosit, aşa că după masă se retrage în cameră.

   Harry şi Madriani stau la piscină când sunt atacaţi de un avion, al cărui trăgător este gata să-i omoare.
Când Madriani revine de la spital, unde-l dusese pe Harry, vede că oamenii de pază al lui Julio nu mai sunt şi el este mort. Când îl sună pe colegul lui Julio, pe Herman, acesta îi spune că Adam a dispărut. Madriani primeşte un mesaj, trebuie să meargă singur la un sit arheologic la Cobe şi să ducă Piatră Roseta (fraţii se ocupau şi de jefuirea de sit-uri arheologice şi vânzarea pe piaţa neagră a artefactelor). Presupunând că Adam a fost răpit de fraţii Ibarra, Madriani împreună cu Herman îl caută pe tatăl acestora. Şi Pedro Ibarra (care nu voia ca fiii lui să fie cumva ucişi) se implică şi se oferă să-i ajute cu mica lui “armata” de mercenari.

   Şi de aici ne mai aşteaptă o grămadă de surprize: Madriani află cine este vinovat pentru tot, află că de fapt Nick fusese cel vizat, că motivul morţii lui era în California, şi află şi cine trăgea sforile.
Finalul, criminalul, motivele sunt de-a dreptul surprinzătoare, dar întăresc din nou ideea că dorinţa de avere şi mai ales de putere îi face pe unii oameni să calce pe cadavre.
Dacă vreţi să aflaţi finalul, să puneţi toate piesele la locul lor în puzzle, citiţi cartea.
N-o să va plictisiţi, cartea este acţiune de la prima până la ultima filă.

“Un roman captivant, scris de un profesionist al genului, cu surprinzătoare răsturnări de situaţie, ce nu poate fi lăsat din mâna până la ultima pagină.”

   Ai impresia că pentru autor nu numai curtea cu jurii, ci toată lumea e o mare sală de judecată.
Din păcate la noi s-a mai tradus numai romanul “Procesul” unde Madriani dezleagă o altă enigmă, un alt caz de crimă.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
4

Meniu: (ciorbă de gulii, cartofi franţuzeşti,tăiţei cu turmeric)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină
-1-2 mere date pe răzătoarea mai mare
-o legătură de ridichi curăţate, date pe răzătoarea fină
-amestecaţi toate ingredientele într-un bol, potriviţi de sare, piper şi puţin oţet sau suc de lămâie
-opţional puteţi adauga mărar sau pătrunjel tocate fff mărunt

2.Ciorbă de gulii

-2 morcovi şi un pătrunjel daţi pe răzătoarea fină
-1 gulie mai mare tăiată bucăţele
-1 ceapă tăiată mărunt
-într-o oală punem puţin ulei şi călim morcovul şi pătrunjelul, adăugăm ceapa, gulia şi apă şi punem la fiert
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, cury
-când legumele sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă şi mai lăsăm să fiarbă puţin
-se poate mânca aşa sau drege cu smântână, sau smântână frecată cu ou

3.Cartofi franţuzeşti:

-4-5 cartofi curăţaţi, tăiaţi rondele şi fierţi în apă cu sare
-5-6 ouă fierte tari şi tăiate rondele
-smântână, caşcaval
-ungem cu margarină o cratiţă sau o tavă mai adâncă
-punem alternativ: un strat de cartofi +un strat de ouă +2-3 linguri smântână +cartofi +ouă +2-3 linguri smântână +cartofi
-deasupra turnam smântână amestecată cu caşcaval (dat pe răzătoare) şi dăm la cuptor
-puteţi folosi în loc de caşcaval, brânză telemea, sau în loc de un strat de ouă să tăiaţi felii subţiri de cârnat sau feliuţe de şuncă

4.Tăiţei cu turmeric (Vero)

-1 litru lapte, 150 grame tăiţei mărunţi ( am folosit tăşcuţe ca bobul de orez), o budincă de vanilie, 4 linguri de zahăr, o linguriţă turmeric ( şofran indian).
– Se fierbe laptele, separat se fierb tăşcuţele care se strecoară când sunt trei sferturi fierte şi se pun în lapte, pe ochiul mic.
– Într-un bol se dizolvă budinca cu puţin lapte rece, care se adaugă în laptele cu tăşcuţe.
– Se adaugă turmericul, se opreşte focul şi se lasă acoperit 5 minute.
-Se aşează în boluri şi e un desert delicios

Poftă Bună!

În boxa acuzaţilor, de Michael Hartland-(Ruth Carrington)-recenzie

   Cunoscutul scriitor britanic MICHAEL HARTLAND s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. A făcut documentare despre spionaj pentru radio şi televiziune, a scris articole pentru: London Times, Daily Telegraph şi Guardian.

   Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Cărţile sale au fost traduse în 27 limbi europene şi japoneză şi adaptate pentru BBC Radio-4 and Tv.
Actualmente trăieşte cu familia în Devon, unde lucrează la un nou proiect literar inspirat de terorismul Islamic.

   Primul său roman, intitulatÎN IAD PRINTRE MORŢI”, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume.
Curând, MICHAEL HARTLAND a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.
În limba română au fost traduse trei romane: ” Anul Scorpionului”, ”A treia trădareşiÎn Boxa Acuzaţilor– publicat iniţial sub pseudonimul “RUTH CARRINGTON”

   Doctor Quinn ajunge acasă buimăcit de obosealăgăseşte casa plină de poliţiştisoţia lui Nikki şi copiii Tom şi Jessica nicăieri. Este speriat, confuz, disperat şi cumplit de obosit, le spune poliţiştilor unde a fost, dar Manning, şeful comisariatului din Bristol (Anglia) îl arestează convins şi-a ucis soţia şi copiii.

“Quinn chiar nu înţelegeaEra prea năucit ca  mai şi vorbească.Trăia un adevărat coşmar.Cele trei zile care trecuseră i se păreau ireale. Omul cu înfăţişare sălbatică şi care condusese nebuneşte maşina parcă nici măcar nu fusese el, ci o altă persoanăEra convins urma în curând se trezească din somn, iar în acel moment coşmarul avea ia sfârşit.”

   În cazanul de încălzire poliţia găseşte un cadavru dezmembrat, care ardea de câteva zile. Patologul presupune este cadravrul lui Nikki, dar copiii nu sunt găsiţiAjuns la închisoare, Quinn încearcă se adune şi cere dreptul la un avocat. Când îi permit acest lucru realizează poate apela doar la Bill Taylor, un amic, vecin cu el, deoarece munca lui îl ţinea prea ocupat pentru prietenii.

   La începutcând s-au mutat în cartier şi încă trăia soţia lui Bill, se mai întâlneau la un grătar, chiar îşi cumpăraseră împreună un mic iaht, pe care îl foloseau iniţial cu toţii, apoi pe rând. Quinn avea din ce în ce mai puţin timp liber, renunţase la chirurgie şi lucra ca medic de familie, aşa era la lucru aproape tot timpul. Văzuse în timp cum Nikki se schimbămai ales după ce au crescut copiii, cum viaţa lui de familie începe se destrame şi îşi  seama dragostea lor, dacă a existat vreodată (sau a fost numai atracţie) s-a răcit. De un lucru e sigur: îşiiubeşte copiii necondiţionat şi n-ar putea accepta  nu-i mai vadăasta îl convinge oarecum tot ce spune poliţia e minciună. De altfel în cele trei zile agonizante cât lipsise, îşi căutase familia. Venit după o gardă, obosit, a găsit casa goală şi s-a gândit Nikki a plecat cu copiii. Aşa i-a căutat peste tot unde credea ar putea fila o cabană a familiei în alt comitat, la sora ei în alt oraş, iar acasă l-a aşteptat poliţia. Bill Taylor îi aduce un avocat tânăr Dixon, care nu numai nu se descurcă, dar nici nu este interesat s-o facă. Cazul îl preia Alison Hope, care rămâne surprinsă de durerea din ochii lui Quinn, şi de convingerea lui cei doi copii nu sunt morţi.

Îi iubesc foarte mult pe amândoi, nici nu-ţi pot spune cât de multŞi cred mi fi dat imediat seama dacă ei mureau. Ar fi ca şi cum murea o părticică din mine. Cumva fi ştiut.”

   Alison lucrase la o firma mare de avocatură din Londra şi deseori se gândea se întoarcă la avocatură “vie, fascinantă şi bine remunerată” din marele oraş. Dar îşi găsise aici refugiul, după decepţia suferităcare aproape o doborâse, departe de umilinţă şi bârfe.
George, prietenul ei, un tip solid şi de încrederelucra ca detectiv privat şi începe discret cerceteze ce ştia lumea pe străzi despre Quinn. El este cel care îi spune lui Alison nu cu mult timp în urmă Quinn păruse un erou pentru oraşAjuns primul la locul unei înfruntări armate între bande, salvează una dintre victime, o faţă şi pentru văzuse maşina care pleca de la locul crimei, apare la proces ca martor, declaraţia lui ducând la arestarea unui mafiot local Simon Boniface.Tânărul ucis era nepotul unui alt şef de bandă Jevangee, care însă lucra legal ca medic, la cabinetul lui mergând mulţi oameni bogaţiDeşi bănuit de trafic de arme, prostituţie şi trafic de droguri nu a putut fi incriminat, adeverind zicalahoţul neprins …negustor cinstit”.

   De-a lungul anilor poliţia nu-l putuse aresta nici pe Boniface, aşa mărturia doctorului a fost providenţială. Doar Boniface evadase de trei luni şi nimeni nu mai ştia nimic de el (ulterior îi va fi descoperit cadavrul, mort de trei luni) iar la proces jurase se răzbune pe cei care l-au închisPoliţistul care-l arestase murise de atac de cord, judecătorul moare într-un accident de maşinăşi Alison vorbeşte cu Manning, dar acesta nu acceptă mai piardă timpul convins doctorul şi-a ucis soţia. Descoperirea cadavrelor a doi copii creează o adevărată isterie, dar laboratorul afirmă scheletele datează din perioada războiului, deci nici o legătură cu cazul.

   Cercetând în cartierul select în care locuia Quinn, unde lumea nu se prea vizita şi nu prea vorbea, George şi Alison îl cunosc pe Alan Mar, director onorific al firmei de construcţii unde Bill Taylor era asociat. Dar Alan Mar deţinea şi ziarele locale şi-i pune în legătură cu o reporteriţă Gina, care făcuse nişte cercetări despre un club. Gina îl ajută pe George identifice un grup de vecini, care împreună cu Nikki participau la adevărate orgii cu alcool, droguri şi sex. Nikki avea mult timp liber pentru avea o bonă la copii (care pleacă la un moment dat la Londra pentru nu avea actele în regulă şi despre care nu se mai ştie nimic), copiii erau deja destul de mari şi Quinn era tot timpul la lucru, iar când se vedeau nu îndrăznea s-o întrebe prea multe de frică ca ea nu plece cu cei mici.

   Quinn a încercat discute cu eaconştient ea avea un amant, dar Nikki nega cu înverşunare.
George identifica o astfel de petrecere şi vede poze la Rebecca, vecină şi prietenă cu Nikki, cea care o şi duce la prima petrecere.
Apoi lucrurile se precipită: Quinn este atacat şi aproape omorât în închisoare, Rebecca se sinucide, judecătorul Carswel este ucis, maşina lui Alison este aruncată în aer (din păcate la volan era mecanicul ei un tânăr simpatic). George şi colegul lui Douglas reuşesc între la o petrecere ca angajaţi ai unei firme de catering, dar sunt descoperiţi. Douglas este omorâtmaşina lui George zdrobită în accident şi lumea îl crede şi pe el mort.

   Au loc primele zile de proces şi cu toate este distrusăcrezând George este mort, Alison reuşeşte facă faţă. Dar nici mărturia lui Bill Taylor sau a lui Alan Mar, nici încercările ei de-a discredita martorii acuzării, nu o duc prea aproape de adevărlumea continuând creadă în vinovăţia doctorului.
Scăpat ca prin minune din accident, rănit, George nu reuşeşte dea de Alison, aşa cere ajutorul reporteriţei Gina. Se pune pe picioare şi convins de-acum doctorul nu e vinovat, se hotărăşte pândească casa lui Alan Mar, pentru i se părea nu e de încredere şi ascunde ceva.

   Şi surprizădin casă lui Mar iese o persoană deghizată care pleacă cu avionul. Ajutat de Gina, George îşi schimbă înfăţişareaîl urmăreşte pe tip şi pleacă cu el cu avionul în Mexic.
Abia aici descoperă adevărulpovestea sordidăcare de fapt nu avea nici o legătură cu membrii clubului de orgii şi mai ales nevinovăţia doctorului.Se adevereşte încă odată natura umană este total imprevizibilă.

Sper v-am făcut cât de cât curioşi.

   Adevărul este romanul nu-l poţi povesti, ar însemna devoalezi tot, pentru autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptatiată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Dar pentru restul…va trebui citiţi romanul.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată.

by -
5

Meniu de Paşte

APERITIVE:

1.Pastă de Ficat:
-1 piept de pui îl fierbem în apă cu puţină sare
-1/2 ficat (poate fi pui, curcan, miel, porc) îl fierbem
-măcinăm pieptul de pui şi ficatul şi le punem într-un castron
-adăugăm 1 legătură de ceapă verde tăiată fff mărunt, piper, sare, cury, 2-3 linguriţe de muştar şi amestecăm bine
-adăugăm 4-6 linguri de smântână (mai grasă) şi amestecăm să fie ca o pastă
-putem unge cu pastă de ficat feliuţe de pâine proaspătă sau prăjită

2.Platou
-pe un platou aşezăm felii de şuncă, ouă fierte, caşcaval felii sau brânză telemea, ceapă verde, ridichi, roşii

CIORBĂ DE VIŢEL:

-1/2 kg carne de viţel tăiată bucăţele
-2-3 morcovi, un pătrunjel, un păstârnac, le dăm pe răzătoare şi le punem în oală cu puţin ulei
-călim puţin legumele, adăugăm carnea şi mai călim puţin, apoi adăugăm apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen, vegeta
-când ciorba e aproape gata adăugăm amestecul de verdeţuri (lobodă, măcriş, pătrunjel, ţelină, leuştean şi mult tarhon) şi spargem 3-4 ouă întregi în ciorbă (ca la ochiuri româneşti)
-dregem ciorba cu smântână, sau smântână frecată cu gălbenuş de ou

FRIPTURĂ:

1.Friptură de viţel:
-o bucată de cotlet sau muşchi de viţel o tăiem felii mai groase şi o condimentăm cu câteva ore înainte (chiar cu o zi) cu amestecul de condimente care ne place; eu amestec sare, piper multicolor, cury, praf de chimen, praf de coriandru, oregano, cimbru, boia (opţional)
-punem într-o cratiţă cu apă mai multă şi un păhărel de alcool (vodka, gin, coniac) şi lăsăm să fiarbă până se mai înmoaie carnea
-apoi mutăm carnea într-o tavă (cu tot cu apă) şi punem la cuptor, aveţi grijă să se rumenească pe ambele părţi

2.Friptură de miel:
-1 pulpă de miel o condimentăm cu amestecul care ne place şi lăsăm câteva ore
-punem în tavă, adăugăm apă, şi băgăm la cuptor
-când apa scade şi carnea e moale, scoatem tava din cuptor şi ungem pulpa cu un amestec de muştar şi miere şi punem friptura înapoi
-când friptura e gata o scoatem din cuptor şi acoperim tava

Garnitură:
-alegeţi 4-6 cartofi (roşii) mai mari, îi spălăm bine, îi tăiem în două pe lungime
-punem în tavă hârtie de copt şi aşezăm cartofii (cu partea tăiată în jos) şi –i punem în cuptor
-când cartofii sunt moi, scoatem tava şi-i lăsăm puţin să se răcească
-scobim jumătăţile de cartof (aşa ca să lăsăm margine cam de 1 deget)
-miezul de cartof îl amestecăm cu ceapă verde tăiată fff mărunt, şuncă tăiată mărunt, 1-2 ouă fierte tăiate mărunt sau date pe răzătoare şi 1-2 linguri de smântână
-dacă vreţi puteţi servi cartofii aşa cu brânză rasă sau caşcaval ras
-sau îi puteţi pune puţin în cuptor
-se poate face şi cu cartofi dulci (au puţin gust de dovleac copt)

PRĂJITURĂ:

1.PASCĂ:
-4 ouă, 700 gr brânză dulce, 1 lămâie, 4-6 linguri de gris, 100 gr unt, 1 praf de copt, 300 gr zahăr, esenţă de vanilie, 1 pachet de stafide
-stafidele se pun la înmuiat în apă cu esenţă de rom sau de vanilie
-se freacă untul spumă cu zahărul, adăugăm pe rând cele 4 gălbenuşuri, grisul, coajă de lămâie, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, esenţă de vanilie
-separat batem spumă albuşurile, amestecăm cele două compoziţii adăugând stafidele
-în tavă (mărime a4 sau rotundă de mărimea unei farfurii întinse) punem hârtie de copt unsă cu puţin unt, turnam compoziţia şi o punem la copt la foc potrivit cam 30-40 minute (până se face maronie)
-se taie când se răceşte

2.PRĂJITURĂ VICTORIA:
-Blat 1:8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri nuca măcinată, 1 lingură nuca de cocos
-batem albuşurile cu zahărul, până e tare
-adăugăm pe rând gălbenuşurile de ou, nuca măcinată şi nuca de cocos amestecând uşor
-tapetăm tavă (a4) punem compoziţia şi o coacem 30 minute.
-lăsăm blatul să se răcească, apoi îl tăiem în două
-Blat 2: 6 albuşuri de ou se bat spumă cu 10 linguri de zahăr
-adăugăm 150 gr nucă tăiată cu cuţitul mărunt şi 2 linguri de făină şi amestecăm uşor
-tapetăm tava şi coacem compoziţia cam 35 de minute
Crema: 6 gălbenuşuri, 300 gr zahăr, 500 ml lapte, 1 budincă vanilie, 1 pachet de unt (Rama), 1 plic zahăr vaniliat, frişcă, ciocolată rasă
-frecăm cele 6 gălbenuşuri cu zahărul şi 100 ml lapte şi punem să fiarbă până se îngroaşă, amestecând repede să nu se prindă, apoi se ia de pe foc şi se lasă la răcit
-budincă cu 400 ml lapte o preparam normal (cum scrie pe plic)
-amestecăm cele două compoziţii (punem câte o lingură şi amestecăm) şi lăsăm crema să se răcească
-frecăm spumă untul (ţinut la temperatura camerei) apoi adăugăm pe rând compoziţia anterioară
-rezultă o cremă spumoasă
Asamblare:
-punem o jumătate de blat+jumătate crema+ blatul 2+crema+jumate blat 1
-dacă nu vreţi frişcă păstraţi câteva linguri din crema cu care ungeti partea de sus a blatului (prăjiturii) şi radeti din belşug ciocolată
-dacă vreţi cu frişcă: pe partea de sus a prăjiturii puneţi un strat gros de frişcă, iar ciocolata o presăraţi numai când serviţi prăjitură

Poftă Bună! Paşte Fericit!

by -
5

Averea Gutmeyer, de Alain Berenboom-recenzie

   “Averea Gutmeyer” este al doilea roman al autorului  publicat în limba română, după “Primejdii în Regat” ambele apărute la editura Crime Scene Press.

   Alain Berenboom s-a născut la Bruxelles, în 1947. Tatăl său, farmacist, era de origine poloneză, iar mama lituaniană, născută la Vilnius. Berenboom este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori belgieni contemporani de limba franceză, dar şi o autoritate internaţională în domeniul drepturilor de autor. Actualmente este profesor la Universite libre din Bruxelles, renumit avocat în Belgia şi mai ales un scriitor pasionat de genul mystery&thriller. A publicat 11 romane, o piesă de teatru şi o colecţie de nuvele. Este Cavaler al Ordinului Leopold din 2004. Academia regală belgiană de limba şi literatura franceză i-a acordat două premii importante: „Premiul Felix Denayer”, în 2007, pentru ansamblul operei sale literare şi Premiul „Emile Berneheim”, în 2010, pentru cel mai bun roman belgian al anului – „Regele Congoului”. A primit Premiul Rossel pentru anul 2013, unul dintre cele mai prestigioase premii literare belgiene, acordat de către cotidianul Le Soir.

   Potrivit autorului, cartea descrie nu doar o anchetă ”delicioasă” a detectivului belgian Michel Van Loo, ci surprinde istoria şi complexitatea unei epoci, anume perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial
M-am hotărât să citesc cartea după ce am văzut descrierea ei de pe copertă, aşteptându-mă la un roman poliţist clasic şi am avut o surpriză foarte plăcută.

    Dar să vă spun în câteva cuvinte (ştiţi deja că nu dezvălui prea multe) subiectul cărţii şi câteva personaje.
Detectivul Michel Van Loo este angajat de Irene de Terrenoir, frumoasa şi provocatoarea soţie a unui diplomat francez, să ancheteze o poveste ciudată şi interesantă în acelaşi timp. Tatăl ei doctorul Gutmeyer pierise (sau cel puţin aşa se ştia) în lagărul nazist de la Terezin împreună cu mama ei Ana. Ea scăpase doar pentru că atunci când i-au ridicat nemţii părinţii, era în vizită la o prietenă. Familia prietenei o trimite în Moravia, la nişte fermieri care au avut grijă de ea până la finalul războiului. Când s-a interesat de averea familiei, la banca din Elveţia, a aflat cu stupoare că tatăl ei venise în persoană cu câteva zile în urmă şi ridicase toţi banii din conturi, dispărând din nou. A încercat să dea banca în judecată, dar toate înscrisurile, semnăturile şi parolele “aşa zisului” Gutmeyer s-au dovedit a fi originale.

   Michel acceptă, bucuros că are de lucru, dar şi pentru că Irene îi spune că i-a fost recomandat de domnul Tongerloo, preşedintele unei companii de asigurare pentru care el lucrase. Anne, prietena lui, e mai sceptică, mai ales după ce află că familia Terrenoir încercase să dea de urma doctorului prin Crucea Roşie şi societăţile evreieşti, dar soţii Gutmeyer s-au evaporat efectiv din lagăr. Ciudat i se pare şi că doctorul a apărut şi şi-a luat averea, dar nu şi-a căutat fiica, mai mult potrivit băncii elveţiene, adresa dată de Gutmeyer era în vecinătatea lor, deasupra farmaciei lui Hubert, etajul casei fiind de fapt nelocuit.

   Michel începe să urmărească farmacia, ezitând totuşi, pentru că Hubert îi era prieten, şi vede noaptea nişte tipi cărând cu un camion diverse lăzi. Confruntându-l pe Hubert acesta îi spune că nu cunoaşte pe nimeni cu numele de Gutmeyer, dar că evreii scăpaţi din lagăre dacă au făcut greşeala să se întoarcă în Polonia sau Cehia nu prea mai aveau cum să scape de “cortina de fier”.

   Acceptă totuşi să-i ducă pe el şi pe Anne să cunoască o evreică Lily, o prietenă a soţiei lui, care însă nu ştie nimic despre doctor, cercurile în care se învârteau ei pe vremuri fiind diferite.
Michel îi urmăreşte într-o noapte chiar şi pe cei care veneau la farmacist, aceştia trag să-l sperie ,dar până la urmă Hubert lămureşte misterul: el le procura medicamente necesare în Israel, care la momentul acela era sub embargou. Surpriză mare e că prietenii farmacistului îl angajează şi ei pe Michel, pentru că voiau să ştie de ce doctorul dăduse această adresă, şi se oferă chiar să-l ajute cu acte din evidenţele din Israel

   Aşa că Michel începe să cerceteze, îl găseşte pe profesorul Okren, care îi predase la unversitate la Praga lui Gutmeyer, dar susţine că nu mai primise nici un semn de viaţă de la elevul lui, dinainte de război. Okren trăia într-o casă cu pisicile lui, dar detectivul vede pe birou cartea de vizită a lui Irene. Okren îi promite detectivului că va caută pentru el scrisorile doctorului, dar când Michel revine îl găseşte mort.

   Cere ajutorul lui Hubert, care are mulţi clienţi evrei bătrâni, şi se întâlneşte cu Martha, o bătrână doamnă, care-i spune că de fapt doctorul nu era chiar un om onorabil, lua bani pentru avorturi, dar le încredinţa pe femei unui alt medic, ea însăşi fiind gata să moară după o asemenea intervenţie..

   Întâlnirea cu soţul lui Irene îl pune din nou pe gânduri, mai ales când acesta îi spune că şi cei din Mossad cercetează cazul, şi că Hubert ar colabora cu ei. Doar că Michel are multă încredere în prietenul lui şi-l întreabă direct. Hubert îi spune povestea vieţii lui, dar şi că drumurile lui nu s-au întâlnit niciodată cu Gutmeyer. Totuşi are câţiva bătrâni evrei bolnavi, cărora le duce medicamente, pe care va încerca să-i întrebe despre doctor.

   Michel îl caută pe Tangerloo care-i spune că nu-l recomandase lui Irene, dar că această împreună cu soţul ei voia să-i dea în judecată pentru asigurarea făcută de Gutmeyer la ei înainte de război.
Aşa că Michel se alege şi cu un al treilea client, toţi vrând să afle dacă doctorul trăieşte sau nu.
Se hotărăşte să ia urma banilor, aşa ajunge la banca din Elveţia unde doctorul avusese contul.
Surpriză e că bancherul Weiss chiar îl cunoscuse pe doctor când deschisese contul la ei, înainte de război, şi-l recunoscuse fără dubii când a ridicat banii. Doar că, după lichidarea contului, banii mai trec prin diferite bănci şi dispar.

   Apoi un pacient al lui Hubert, Lipski, le spune că la Praga a fost bancherul lui Gutmeyer şi că l-a revăzut la Terezin, că are o părere foarte proastă despre el. Din păcate momentele de luciditate ale lui Lipski erau rare şi este şi el ucis înainte de-a apuca să spună prea multe. Singura legătură dintre Okren şi Lipski pare a fi detectivul, asta determinându-i pe poliţiştii belgieni să-l aresteze, mai ales că primiseră şi nişte ponturi anonime.

   Michel scapă şi fuge la ambasada franceză, la soţul lui Irene, care îl trimite în Israel, cu un paşaport fals, să afle realitatea. Pleacă însoţit de Hubert şi este ajutat în cercetări de israelieni,prietenii farmacistului, conduşi de Moshe.
Moshe află multe lucruri despre Irene care nu sunt în concordanţă cu cele spuse de ea. Tot el află şi adresa aşa zisului Gutmeyer de la Haifa, dar acesta se dovedeşte a fi Aaron Levin, un fost coleg al doctorului, care fusese şi el în lagăr şi le spune despre Ana, mama lui Irene, care murise acolo, dar şi despre dispariţia lui Gutmeyer. Doar că nu el luase banii.
Apoi cercetând vizitează un kibut, unde trăia agentul care-l găsise pe Levin şi el le prezintă un alt supravieţuitor pe Shimon.

  Michel îşi dă seama că banii dispăruţi au fost de fapt convertiţi în diamante, mai uşor de transportat şi de valorificat. Cercetările îi duc la o Yeshiva, o şcoală rabinică.
Apoi lucrurile se precipită.
Soţii Terrenoir ajung în Israel, dar o aduc cu ei pe Anne, ameninţându-l pe Michel că o omoară dacă nu cooperează cu ei.

   Şi urmează surprizele, o întâlnire cu rabinul şcolii, o a două soţie a lui Gutmeyer, o altă poveste a lui Lavin, găsirea doctorului, noi cercetări în privinţa lui Irene, noi actori în scenă.
Sigur că până la urmă iţele poveştii sunt descâlcite, se află adevărul, pentru că tot ce părea la început adevărat se dovedeşte a fi fals. Dar totul este bine când se termină cu bine şi vinovaţii îşi primesc pedeapsa

   Mă gândeam când am început să citesc cartea că va fi plictisitoare, pentru că este scrisă la persoana întâi (Michel povesteşte) şi nu are multe dialoguri.
Dar după câteva pagini povestea te prinde şi stilul amuzant este plăcut

   Reflecţiile detectivului, replicile amuzante (haioase), ironia muşcătoare, personajele multe şi bine creionate, trecerea fără efort de la trecut la prezent, te prind şi te fac să razi, dar în acelaşi timp să fii extrem de curios de ceea ce se întâmplă, iar povestea cu deznodământul ei este surpinzătoare şi total neaşteptată.

   Cartea este foarte bine tradusă de Ileana Cantuniari, dar sunt sigură că ar fi o adevărată delectare s-o citim în original, poate că voi încerca s-o găsesc în franceză.

   Oricum “Averea Gutmeyer” m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al lui Alain Berenboom “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.

   De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric” (Claude Mesplede).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
2

Meniu: (pastă de jumări,supă de pui,pilaf de orez,langoş)

1.Aperitiv-pastă de jumări:

-300 gr jumări date prin maşina de măcinat carne
-50 gr unt sau margarină
-4-5 ouă fierte tari şi date pe răzătoare
-2-3 linguriţe de muştar, piper, sare, după gust
-se mixează bine ingredientele şi se pune pasta puţin la rece

2.Supă de pui:

-punem la fiert tacâmurile de pui şi un piept mai mic împreună cu 2-3 morcovi, un pătrunjel şi sare
-când carnea şi morcovii sunt fierţi strecurăm supa şi putem pune tăiţei sau găluşte de gris

3.Pilaf de orez

-tăiem mărunt morcovii din supă şi curăţăm şi tăiem bucăţele carnea de pe oase, la fel şi pieptul
-punem orezul în strecurator şi-l spălăm puţin la jet de apă, apoi îl punem cu un pic de ulei şi-l călim puţin
-adăugăm zeama din supă şi punem la fiert
-adăugăm pe rând morcovii şi carnea
-potrivim de sare, piper, cury şi puţin şofran
-dacă vă place când îl serviţi puteţi pune deasupra pătrunjel verde tocat mărunt

4.Langoş:

-amestecăm într-un castron: 2 iaurturi simple (125 gr) +2 ouă întregi +un cub de drodie (pacheţel galben) muiat cu puţin lapte +puţină sare
-adăugăm 500 gr făină, amestecăm bine
-punem compoziţia într-o pungă mare (de plastic ca cele de 1 leu) şi punem cu pungă în frigider (nu strângeţi punga prea tare, îi trebuie loc să dospească)
-când vedem că a dospit (creşte cantitatea în pungă) rupem bucăţi pe care le întindem cu sucitoarea şi le prăjim în tigaia cu ulei
-se pot umple cu brânză sărată cu verdeaţă, cu brânză dulce, cu varză, cu cartofi sau dulceaţă
-avantajul este că puteţi coace doar câteva, puneţi punga înapoi în frigider şi coaceţi restul a doua zi

Poftă Bună!

by -
3

Seria “Agentul Presedintelui”, de W. E. B.Griffin-recenzie

    W. E. B. Griffin (n. 1929) a crescut în suburbiile New York-ului şi în Philadelphia. După efectuarea serviciului militar, unde a primit medalia Army of Occupation, şi-a început studiile la Philipps-Universitat Marburg, Germania, pe care le-a întrerupt pentru a participa la Războiul din Coreea, în calitate de corespondent de război, unde i-a fost decernată insignă Infanterist Combatant. La sfârşitul conflictului, Griffin a continuat să lucreze în armata americană. După succesul primelor sale romane, s-a dedicat exclusiv scrisului. Este autorul a 36 de romane publicate în 6 serii (The Brotherhood of War, The Corps, Men at War, Badge of Honor, Honor Bound şi The Presidential Agent), fiecare dintre ele devenind bestseller pe listele The New York Times, The Wall Street Journal şi Publishers Weekly. Cărţile sale sunt traduse în peste 15 limbi şi s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare. Este membru al asociaţiilor Operaţiuni Speciale, Veterani ai Războaielor în Străinătate, al Legiunii Americane, al Asociaţiei Piloţilor din Aviaţia Armatei şi Asociaţiei Tanchistilor. A fost investit cu Ordinul St George al Asociaţiei Tanchistilor şi cu Ordinul St Andrew al Asociaţiei piloţilor din Aviaţia Armatei.

  Din seria “Agentul Preşedintelui” au fost traduse la noi două romane la editura Nemira: ”Din Ordinul Preşedintelui” şi “Ostaticul”.

   Am citit cu foarte multă plăcere şi interes cele două romane, dar sincer nu pot să vi le povestesc, au atât de multă acţiune, dialoguri, personaje, de parcă ai urmări un film. Dar pentru că sunt sigură că v-ar plăcea, şi merită citite, am să încerc să subliniez câteva evenimente şi personaje.

   Aşa că voi începe prin a vă spune ce a generat folosirea lui Charley Castillo de către preşedintele SUA. Autorul ne vorbeşte despre agenţiile de informaţii CIA, FBI, DIA, DEA, Siguranţa statului, o mulţime de echipe şi de oameni, şi totuşi, preşedintele este convins că fiecare lucrează de capul lui, că nu colaborează, că orgoliile, rivalităţile şi dorinţa de afirmare sunt din ce în ce mai mari, ceea ce îi determina să raporteze doar ceea ce ei consideră important.

   Ca atare îi anunţă pe Secretarul de Stat Matt Hall (omul în care avea cea mai mare încredere, fiind totodată cel mai bun prieten al lui) şi pe Dr Natalie Cohen, consilieră pe probleme de Securitate Naţională, că va desemna pe cineva să cerceteze activitatea serviciilor pentru că vrea să zguduie din temelii ”imensa şi extraordinar de scumpa noastră comunitate de servicii secrete”
Astfel că îl numeşte pe asistentul lui Hall, maiorul Carlos Guillermo Castillo să facă cercetări şi să-i raporteze numai lui sau secretarului de stat rezultatele.

   Cercetările sunt cu atât mai importante cu cât dispare un avion american 727 din Luanda, care aparţine unei firme private, dar în lumina evenimentelor din 11 septembrie, toate dispariţiile de avioane erau tratate cu maximă seriozitate. (“Din Ordinul Preşedintelui”).

   Dick Miller, un agent detaşat la ambasada din Luanda, află primul, face câteva cercetări şi comunică rezultatele ambasadorului. Acesta le înaintează comunicate tuturor agenţiilor, dar ele cred că patronii au distrus avionul pentru a încasa asigurarea, aşa că nu mai cer raportul informativ detailat al agentului. Dar nimeni nu mai reuşeşte să afle nimic despre avion, iar unul dintre patronii firmei (pilot care plecase după avion) este dat dispărut. Preşedintele îl însărcinează pe Charley Castillo să afle ce s-a întâmplat şi-n acelaşi timp să vadă şi modul de reacţie al agenţiilor.

   Povestea vieţii lui Charley este deosebită, el are cetăţenie germană şi americană şi s-a născut în perioada războiului din Vietnam. Mama lui Erika von und zu Gossinger, aparţinea unei familii bogate, care deţinea trei ziare regionale, o fabrică de bere şi multe pământuri, a avut o poveste de dragoste de câteva zile cu un tânăr pilot american Jorge Castillo, care a fost trimis pe front. N-a mai ştiut nimic despre el şi n-a avut cum să-i anunţe naşterea fiului lor Karl. Poate că tatăl şi fratele ei l-ar fi putut cauta, mai ales că erau prieteni cu comandantul american detaşat în zonă, dar nu au făcut-o pentru că nu voiau un american în familie. Moartea lor într-un accident de maşină şi vestea pe care o primeşte Erika, diagnosticul de cancer pancreatic, o determina să încerce să dea de Jorge, nevrând ca fiul ei, care abia împlinise 12 ani, să rămână singur. Karl nu dorea să plece în America, dar în Germania nu mai aveau rude, doar un foarte bun prieten Otto, care conducea afacerile şi sperase mereu că se va căsători cu Erika pe care o iubea foarte mult.

   Maiorul american Allan B Naylor află că Jorge a murit ca un erou în Vietnam, a primit Medalia de Onoare post mortem şi găseşte familia lui care locuia la San Antonio-Texas. Don Fernando Castillo şi soţia lui Alicia erau bogaţi, aveau ferme, afaceri şi o importantă descendenţa istorică. Mai aveau două fete şi nepoţi, dar pierderea singurului fiu îi afectase foarte mult. Aflând despre nepot vin în Germania, îl cunosc şi pe el şi pe mama lui, apoi la moartea ei îl aduc în America şi Karl devine Carlos. Este acceptat necondiţionat în noua familie şi iubit, dar mai apropiat va fi de bunica lui Abuela şi de vărul lui Fernando, de aceeaşi vârstă cu el.
Absolvent de West Point, cu o solidă cultură generală, vorbeşte mai multe limbi străine, este carismatic ceea ce-i atrage porecla de Don Juan. Viaţa lui continuă în armată, participă la războiul din Golf ca pilot, şi rămâne ca ofiţer de informaţii.

   Ajutat de foşti colegi de armată aflaţi în diferite funcţii, cum era şi Dick Miller (pe care-l salvase în Golf) află că ar fi în ecuaţie şi o organizaţie islamistă, cu conexiuni în Philadelphia, care voia să distrugă “Clopotul din Philadelphia Pennsylvania”. Este contactat de Howard Kennedy, un fost agent FBI care lucra pentru Alex Pevsner, un traficat de arme, care se oferă să-l ajute să localizeze avionul. Charley se bazează pe informaţiile furnizate, mai ales că, află că atât CIA cât şi FBI se folosiseră de avioanele de transport ale rusului, pentru diferite transporturi ultra secrete.

   Cu ajutorul forţelor de poliţie din Philadelphia găseşte conexiunile cu islamiştii, primeşte informaţiile de la Pesvner şi cu ajutorul generalului McNab şi a beretelor verzi găseşte avionul şi-l aduce în ţară.
Succesul operaţiunii îl determină pe preşedinte să-l trimită într-o nouă misiune (“Ostaticul”) în Argentina, unde fusese răpită soţia ataşatului ambasadei, J. Winslow Masterson (fost baschetbalist). În timpul cercetărilor ataşatul este găsit împuşcat într-un taxi, la fel şi şoferul, iar femeia răpită este găsită drogată. Încearcă cu ajutorul forţelor argentiniene să găsească vinovaţii şi să organizeze trimiterea familiei în ţară. Dar maşina ambasadei este atacată, şoferul un tânăr puşcaş marin este ucis şi Betty Scneider agentă de securitate şi iubita lui Charley este rănită grav.

   Toate aceste evenimente îl determină pe Preşedinte să înfiinţeze organizaţia “Oficiul de Analiză Organizaţională” care va aparţine de Departamentul de Securitate Naţională, condus de maiorul Charley Castillo  şi care îi va raporta numai lui direct.
Cercetările întreprinse şi echipa cu care lucrează îl fac pe Charley să descopere implicarea fratelui lui Betsy Masterson, funcţionar ONU în toate nenorocirile.

   Sigur că va soluţiona povestea, aşa că dacă vreţi să aflaţi vinovaţii, motivele şi finalul unei poveşti de dragoste, pentru că romanul are toate ingredientele, citiţi-l!.

   În poveste sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urmă lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”

   Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.

   Iată şi câteva păreri despre această serie:
    “Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
   “Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă” (Monsters and Critics)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Meniu:(salată, pulpe în stil Jamaican,chec delicios cu lămâie)

1.Aperitiv: salată

-3-4 cartofi îi curăţăm, îi tăiem bucăţele şi-i punem la fiert în apă cu sare
-când cartofii sunt de jumătate fierţi adăugăm şi un dovlecel tăiat bucăţele
-fierbem 3-4 ouă ţări, le curăţăm şi le tăiem mărunt
-punem într-un castron cartofii şi dovlecelul (scurse), ouăle, ţelină murată după gust, piper, şi le mixăm
-puteţi să adăugaţi 2-3 linguri de maioneză, sau un dressing cu iaurt cremos sau smântână
-când serviţi puteţi presara deasupra, după preferinţă, pătrunjel verde sau mărar tăiate fff mărunt

2.Ciorbă de curcan:

-300 gr carne de curcan (de lucru) tăiată mărunt
-2-3 morcovi, 1 pastarnac, 1 pătrunjel date pe răzătoarea fină
-1 ceapă mică tăiată mărunt
-punem puţin ulei în oală, adăugăm legumele şi le călim puţin, apoi punem ceapa şi carnea şi le punem să fiarbă
-potrivim de sare şi piper, cury, praf de chimen, vegeta şi lăsăm să fiarbă
-când ciorba e aproape gata adăugaţi amestecul de verdeaţă (măcriş, lobodă, pătrunjel, ţelină, leuştean, tarhon)
-când ciorba este gata se poate drege cu un ou frecat cu smântână

3.Pulpe în stil Jamaican

-1 kg de pulpe dezosate (partea de sus) le condimentăm şi le lăsăm la rece cu o zi înainte
-pregătim o tavă mare (pentru cuptor), tigaia cu ulei (puţin) şi o farfurie cu făină albă (dacă vreţi puteţi să puneţi în ea puţină boia şi condimente)
– trecem carnea prin făină şi o prăjim rapid în tigaie pe ambele părţi, apoi o punem în tavă (atenţie carnea trebuie doar să prindă crustă nu să se facă de tot)
-când am terminat de prăjit, acoperim tava cu o folie de aluminiu şi o băgăm la cuptor (în tavă nu puneţi nimic doar carnea)
-atenţie cam în 15-20 de minute este gata (o să auziţi uleiul cum sfâraie în tavă)
-scoateţi bucăţile imediat într-un vas acoperit
-în uleiul din tavă puteţi pune cartofi tăiaţi în patru sau rondele mai groase, condimentati, puneţi apă cât acoperă şi băgaţi tavă în cuptor
-când cartofii sunt gata serviţi cu murături

4.Chec delicios cu lămâie (Andreea)

Ingrediente
Blatul:
1 pachet de unt (250 de grame)
o cană cu zahăr (cca. 200 de grame)
4 ouă
coajă rasă de la 2 lămâi
1 şi 1/2 căni cu făină
1 plic de praf de copt

Siropul:
100 ml de apă
200 g de zahăr
Zeamă de la 2 lămâi
Sfat: Utilizaţi ingredientele la temperatura camerei!

Mod de preparare
Într-un bol, mixati untul cu zahărul până capătă consistenţa unei creme. Încorporaţi ouăle unul câte unul şi amestecaţi până compoziţia devine omogenă. Adăugaţi coajă rasă de lămâie, amestecând continuu.
Amestecaţi făină cu praful de copt, apoi încorporaţi-le în compoziţia din unt, zahăr şi ouă, pentru a obţine un aluat moale.
Tapetaţi o formă de copt (eu am folosit o tavă de cozonac) şi coaceti compoziţia la 180°C, timp de 40 de minute. Checul este gata când trece testul scobitorii.
În timp ce checul se coace, pregătiţi siropul din apă, zahăr şi zema de lămâie, pe care le fierbeţi timp de 5-10 minute.
Imediat ce scoateţi checul din cuptor, înţepaţi-l cu o furculiţa pe toată suprafaţa şi turnaţi deasupra siropul. Este important ca atât checul cât şi siropul să fie fierbinţi când se întâlnesc. Lăsaţi la răcit, apoi scoateţi bunătatea asta din tavă.

Poftă Bună!

Secretele din Strada Portului, de Ann Cleeves

   În 2006 Ann Cleeves a primit premiul “Duncan Lawrie Dagger” acordat de către “Crome Writer’s Association” (CWA) pentru primul roman din seria “Shetland” numit “Raven Black” (tradus în limba română cu titlul ”Negru de corb” apărut în 2012 la Crime Scene Publishing).
    Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale tv atrăgând după sine vânzări excepţionale ale tuturor romanelor sale.

   O crimă înainte de Crăciunîn metrou, un martor, un secret vechi din trecutul unei comunităţi în aparenţă inocentă. Toate indiciile duc la strada Portului şi totuşi, oare de ce toţi cei care locuiesc acolo se feresc vorbească?

      “Nimeni nu tulbură apele mai tare decât Ann Cleeves” (Val McDermid)

   Înainte de Crăciun detectivul Joe Ashworth se întoarce cu fiica lui Jessie de la un spectacol de colinde, de la Catedrala Newcastle. Jessie era solista corului şcolii şi tocmai fusese lăudată de dirijor pentru interpretare. Se întorc cu metroul bucuroşicomentândprivind lumea care se agită cu cumpărăturileÎn metrou Joe înregistrează cu privirea mereu alertă de poliţist diferite grupuri de tineri teribilişticorporatişti care se întorc acasăşi o doamnă în vârstă elegantă şi distinsăcare se aşează pe scaun. Din cauza unei defecţiuni, metroul nu mai pleacă din staţia Mardle şi oamenii coboară meargă la autobus. Joe e hotărât ia un taxi, dar Jessie fuge înapoi în vagon s-o trezească şi pe doamna în vârstăsingură care nu coborâse, aşa descoperă e moartă. Joe o anunţă pe şefa lui Vera şi echipa de criminalişti.
    Vera Stanhope, şefa biroului de omucideri şi Joe află numele moartei, Margaret Krukowski de 70 de ani, şi existenţa banilor din portofel îi face şi dea seama motivul crimei nu a fost jaful. Adresa moartei era pe strada Portului la nr. 1, unde avea Kate Dewar o pensiune, şi unde mai lucra şi Margaret, care avea un apartament la mansardă.

   În timpul derulării cercetărilor îi cunoaştem pe cei din trecutul şi prezentul victimei.
   Kate Dewar, de fapt Kate Guthrie, fosta cântăreaţă şi compozitoare de succes, proprietara pensiunii, are doi copii-Ryan şi Chloe, pe care simte câteodată nu-i mai înţelege. Doi adolescenţi total diferiţifata mereu implicată în câte un proiect şcolar, dornică fie în prim planbăiatul un şmecheraş şi profitor, veşnic băgat în necazuri, care părea se cuminţise de când lucra la Malcolm, un prieten de-al lui Margaret. Soţul lui Kate, Rob murise şi acum avea un prieten, profesor de muzică, Stuart, cu care voia se căsătoreascăSe înţelege foarte bine cu Margaret, cu care era prietenă din tinereţecare chiar o ajutase mult cu pensiunea şi cu creşterea copiilor. Dar abia acum realizează nu ştie prea multe despre prietena ei, pentru întotdeauna îi respectase intimitatea. Ştia doar soţul polonez, cu care se căsătorise împotriva dorinţei părinţilor, o părăsise şi ea era activă la Adăpostul pentru femei şi în diferite acţiuni de caritate.

    Locatarul aproape permanent al pensiunii George Enderby se ocupă cu comerţul de cărţi şi poposea 2-3 zile şi la pensiune. La un moment dat este părăsit de soţia lui Diana, dar pentru nu vrea şi trâmbiţeze eşecul apelează la un prieten profesor, biolog la Universitate, Michael Craggs, care venea pe insula Coquet facă cercetări.
    Malcolm Kerr avea un atelier de reparat bărci şi vara organiza excursii de observare a păsărilor de mare pe insula Coquet. Când trăia şi tatăl lui, Billy, şi firma mergea bine, Margaret lucrase contabila la ei. Apoi, într-un incendiu firma a ars, Billy rezolva actele cu firma de asigurări. Totul s-a întâmplat chiar în ziua când a avut loc petrecerea de ziua lui Billy, s-au auzit chiar zvonuri ar fi fost vorba de încasarea asigurării, dar legea tăcerii guverna cel mai mult micul orăşel şi mai ales strada Portului. Pe atunci la cârciuma din Coble, unde se adunau cu toţiiera proprietara o femeie aprigă Val, al cărei fiu Rick, un tip alunecos şi perfid, dispare tot în acea noapte.
    LaAdăpost” le cunoaştem pe Jane administratoarea, pe Laurie, o fostă hoaţă, pe Susan care o ştia din tinereţe pe Margaret şi pe Emily, o adolescentă cu probleme.
    În timp ce se derulau cercetări, interogatorii, este ucisă o prostituată Dee Robson, o crimă oribilăPoliţia are tot felul de bănuielimai ales după ce Stuart Booth, logodnicul lui Kate, le povesteşte în tinereţe a fost clientul lui Margaret, care lucra ca escortă sau prostituată de lux. Ciudat era îi dispăruse din portofel o poză a ei pe care o avea de când erau foarte tineri.

    Printre toate cercetările personajelor, implicate mai mult sau mai puţin în întâmplări din trecut şi prezent, aflăm câte ceva şi despre viaţa personală a poliţiştilor.
    Astfel Joe, căsătorit cu Sal, avea trei copii, cea mai mare fiind Jessie, un tip calm, liniştit, bine văzut de colegi şi de şefa lui.
     Vera Stanhope, şefaal cărei tată fura pe vremuri ouă de păsări exotice şi făcea afaceri cu Billy Kerr.     Charlie, divorţat, cu o fată care venise locuiască cu el.
      Holly, adjunctăcareşi dorea foarte mult reuşească într-o lume mai mult a bărbaţilorVieţile lor personale se derulează în paralel cu vieţile personajelor din anchete şi cercetări.
     Un punct de cotitură îl constituie momentul când Jessie este luată din grupul de colegi, şi atrasă într-o altă zonă, dar spre norocul ei este salvată de Malcolm.
     

  Şi după ce am aflat atât de multe, vine firesc întrebareacine este ucigaşul? de ce ucide?
     Dacă vreţi aflaţi cum s-a derulat în trecut şi prezent viaţa personajelor, cum au interacţionatcine este criminalul citiţi cartea.
    Este un roman poliţist foarte bine scris, care teobligă” oarecum gândeşti în rând cu criminaliştii, ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
      Aşa sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
    “Dialogul alert, descrierile şi intriga bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie” (Woman)
     “Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.” (Sunday

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (supă de viţel, peşte fript pe grătar, napolitane cu blat şi cremă)

1.Aperitiv: salată bouef

-carnea de viţel şi zarzavatul fierte în supă le tăiem mărunt
-fierbem 5 cartofi în apă cu sare, îi tăiem mărunt şi-i adăugăm la salată (eu curăţ cartofii şi aşa îi fierb-mi se par mai gustoşi)
-4-6 castraveţi muraţi (după gust) tăiaţi mărunt îi adăugăm în castron
-adăugăm 2 linguriţe de muştar, maioneză şi potrivim de sare şi piper.

2.Supă de viţel

-în zeamă de supă (fiartă pe carne şi zarzavat) putem pune găluşte de gris sau tăiţei

3.Peşte fript pe grătar

-4-5 bucăţi de peşte le condimentăm cu sare şi piper şi le lăsăm să stea măcar o oră
-prăjim peştele pe grătar
-servim cu cartofi piure sau prăjiţi, orez
-se poate servi cu mujdei de usturoi

4.Napolitane cu blat şi cremă

-2 foi de napolitane, un plic cu glazură de ciocolată
-blatul: 7 albuşuri le batem spumă cu 1 cană de zahăr +1 cană de nuci tăiate (sau stafide, sau rahat tăiat bucăţi) +1 cană de făină +1/2 praf de copt
-coacem blatul şi-l lăsăm să se răcească
-crema: amestecăm 7 gălbenuşuri +200 gr zahăr +200 gr lapte +2 linguri făină şi punem la fiert până se îngroaşă; lăsăm să se răcească şi mixăm cu 250 gr unt sau margarină ramă
-aşezăm prăjitură astfel: foaie de napolitană+cremă+blat+cremă+foaie de napolitană
-deasupra punem glazură de ciocolată
-o lăsăm puţin la rece şi o tăiem când servim (cuţitul ud)

Poftă Bună!

chef

by -
5

Meniul:(salată de ton cu orez, felii de porc cu roşii, budincă ciocolată)

1.Aperitiv: salată de ton cu orez
-fierbem cam o cană de orez (crud) în apă cu sare şi vegeta
-scurgem orezul, îl punem în castron cât e cald, adăugăm 2 cutii de ton mărunţit în ulei (cu tot cu ulei), o cutie de porumb (scursă)
-adăugăm sare, piper dacă e nevoie şi zeamă de lămâie după gust
-acoperim cu un capac şi lăsăm să se răcească

2. Ciorbă de porc
-1/2 kg carne de porc tăiată bucăţele
-1-2 morcovi, 1 pătrunjel, un păstarnac, 2-3 cartofi, toate curăţate şi tăiate mărunt
-într-o oală călim puţin carnea în fff puţin ulei, adăugăm legumele şi apă şi punem la fiert
-adăugăm condimentele preferate, sare şi piper
-când conţinutul este fiert adăugăm amestecul de verdeaţă şi dregem cu smântână

16729544_839050496233327_7094403684265420540_n

3. Felii de porc cu roşii
-6 felii de carne condimentată cu o zi înainte
-o ceapă mică, o cutie de suc de roşii
-carnea o dăm prin făină şi o aşezăm cu puţin ulei, într-o cratiţă sau o tigaie adâncă, o lăsăm puţin să se prăjească uşor pe ambele părţi
-adăugăm ceapa tăiată mărunt, sucul de roşii şi puţină apă dacă mai e nevoie sau tot suc de roşii şi lăsăm să fiarbă bine
-servim cu cartofi piure sau orez felii de porc

4. Budincă ciocolată
-2 budinci de ciocolată, fierte exact după indicaţiile de pe plic
-eu adaug puţină esenţă de rom şi ciocolată răzuită sau bucăţele mărunte
-o luaţi de pe foc o împărţiţi în boluri şi o lăsaţi la rece
-se poate servi cu frişcă sau toping de ciocolată

Poftă Bună!chef

by -
6

”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Harta oaselor, de James Rollins 

 Editura: Rao

Titlul original: Map of Bones

   James Rollins este pseudonimul pentru James Paul Czajkowski, născut pe 20 august 1961 în Chicago. A urmat cursurile Universităţii din Missouri-Columbia de medicină veterinară, devenind doctor în medicină veterinară (D.V.M.). Practică medicina veterinară la Sacramento, dar renunţă pentru a se dedica scrisului. Calificarea în speologie şi scuba-diving i-au folosit la documentarea şi scrierea romanelor. Lucrează ca jurnalist şi scrie romane de aventuri, thriller şi mistery. A scris şi romane fantasy sub pseudonimul James. Clemens. A fost inspirat de autori ca Jules Verne, C.S. Lewis, H.G. Wells, Edgar Rice Buroughs, L. Frank Baum, Howard Carter. La noi s-au tradus patru romane ale lui, care fac parte din seria Sigma Forces astfel: ”Harta Oaselor (Map of Bones)”; ”Virusul lui Iuda (The Judas Străin)”; ”Furtună de Nisip (Sandstorm)”; ”Ordinul Negru (Black Order)”.

    Este prima carte a acestui autor pe care o citesc şi m-a ţinut “în priză” de la prima până la ultima filă, mai ales că îmi plac foarte mult cărţile de acest gen, bine scrise, care au la baza subiecte istorice sau religioase. M-a tentat şi prezentarea romanului:

    “În timpul unei slujbe la catedrala din Koln, în Germania un grup de intruşi înarmaţi, deghizaţi în călugări, dezlănţuie un adevărat carnagiu, omorându-i fără milă pe toţi participanţii la ceremonia religioasă. Ucigaşii au venit după o nepreţuită comoară ce poate schimba lumea: moaştele celor trei Magi de la Răsărit. O societate străveche de alchimişti şi de asasini, Curtea Dragonului, intenţionează să folosească moaştele sfinte pentru a îngenunchea lumea după bunul lor plac.
   Agentul Pierce de la Departamentul Apărării, locotenentul Rachel Verona şi echipa Sigma merg pe urmele oaselor, ajungând până la suprema confruntare dintre întuneric şi lumină-un loc pierdut al istoriei, unde ştiinţa se întâlneşte cu religia pentru a dezlănţui o forţă nemaivăzută de la începutul timpurilor.”

   Moaştele celor trei Magi de la Răsărit, motiv de discordie între biserici, declanşează evenimentele. Monseniorul Vigor Verona şi echipa lui de arhivari caută indicii în una dintre cele mai bine păzite zone din Biblioteca Vaticanului, numită ”Archivio Segretto Vaticano” (scandaloasa Arhivă Secretă a Vaticanului). De fapt Vigor avea el însuşi multe secrete, de aceea nu se îndoia de zicala care circula: ”Vaticanul are prea multe secrete…dar nu destule.”

     Nu s-a ştiut niciodată numărul exact al magilor, presupunerea că au fost trei pornea de la darurile aduse: aur, smirnă şi tămâie, şi referirile la ei, deşi destul de vagi apar doar în Evanghelia după Matei. Cuvântul “magi” nu se referă la magie, deşi provine din cuvântul “magoi” din limba greacă, ci înseamnă “practicanţi ai unei înţelepciuni ascunse”. Povestea spune că erau astrologi, adepţi a lui Zoroastru, veniţi din Persia sau din Babilon, pentru că au citit în stele semnul naşterii unui rege la apus, prevestite de apariţia astrului numit “Steaua din Bethlehem”

    În Ierusalim nici măcar nu a fost remarcată steaua, magii i-au atras atenţia lui Irod, crezând că noul rege ar fi născut într-o familie regală. Irod citind cărţile profeţiilor ebraice, i-a îndreptat către Bethlehem, doar că pe drum steaua a reapărut şi i-a condus la pruncul nou născut. Magii avertizaţi de un înger nu i-au spus lui Irod cine era pruncul, aşa a urmat “măcelul pruncilor”. Dar Maria şi Iosif, avertizaţi şi ei de un înger, fugiseră deja cu pruncul în Egipt.
    Atunci de ce oare fuseseră furate moaştele magilor?

    Vigor ştia că există inamici care vor să slăbească puterea Sfântului Scaun şi preoţii asemenea lui se interpuneau între Vatican şi lume, războinici ascunşi care menţineau frontul: ”Vigor ştia prea bine că Vaticanul era o entitate politică în aceeaşi măsură în care era una spirituală…. Şi, deşi Vigor nu era de acord cu tot ce se făcuse în trecut, şi poate nici în prezent, credinţa lui rămânea neclintită…ca Vaticanul însuşi.” “Imperiile se pot ridica şi prăbuşi. Filozofii veneau şi plecau. Dincolo de toate astea însă, Vaticanul rămânea statornic, impasibil şi neclintit. Era istorie, timp şi credinţă, toate păstrate în piatră.”

    În misterele referitoare la Magi se spunea că pruncul Isus le-ar fi oferit în dar o “piatră cu puteri nemaivăzute” şi că datorită ei magii ar fi fondat o frăţie mistică, ezoterică. Dar arhivele sunt incendiate şi Vigor ajunge la concluzia că în spatele crimelor se ascunde “Ordinis Draconis”-Curtea Imperială a Dragonului Regal.

    “Ca în orice cult al aristocraţiei, aceşti lideri extremişti cred că ei şi membrii organizaţiei lor sunt conducătorii de drept şi aleşii omenirii. Că s-au născut pentru a guverna lumea, drept cuvenit lor prin puritatea sângelui.”
    “Dar ei vor mai mult. Nu doar să fie regii lumii. Caută toate formele de cunoştiinţe străvechi ca să-şi lărgească şi mai mult sfera lor malefică de influenţă.”

    Curtea avea membrii şi la Vatican, era asociată cu: Consiliul European al Prinţilor; Cavalerii Templieri; Ordinul Rosocrucian; cu legături în U.E. Vaticanul cere ajutorul organizaţiei Sigma, o organizaţie americană ultra secretă condusă de Painter Crowe. Echipa este formată din Grayson Pierce (Gray), Kat Bryant şi Monk Kokkalis.

   Gray, prototipul călăreţului singuratic, preferă să lucreze singur, dar este numit şef de echipă. Kat, fosta membră a serviciilor secrete din cadrul marinei avea cunoştiinţe de microelectronică şi contraspionaj, lucrase şi cu Vigor Verona la anihilarea unei reţele de hoţi de obiecte de artă. Monk este un foarte bun agent, specialist şi în medicină judiciară.

    Masacrului din Koln îi supravieţuieşte un tânăr american Jason Pendleton, iar analizele făcute în cele mai performante laboratoare Sigma relevă faptul că azima ar fi fost otrăvită c-o otravă pe bază de aur. Jason s-a ascuns în confesional, doar aşa a scăpat, pentru că alţii care nu se împărtăşiseră au fost măcelăriţi de ucigaşi.

    Aşa că agenţii Sigma, împreună cu locotenentul Rachel Verona şi unchiul ei, monseniorul Vigor Verona, trebuie să cerceteze să afle ce s-a întâmplat. În catedrală sunt atacaţi de un grup de ucigaşi, reuşesc cu greu să scape ajutaţi de-o tipă aparent aliată cu criminalii. Doamna Dragon-numită Seichan, o agentă a Breslei, o organizaţie de mercenari care lucra pentru cei care plăteau mai bine. Reuşesc să scape din ambuscadă, revin la hotel unde află că singurul supravieţuitor al masacrului, Jason, a fost ucis la spital. Îşi dau seama că trebuie să acţioneze fără a spune nimănui unde merg şi ce au de gând, pentru că nu ştiu în cine mai pot avea încredere.

    Vigor le povesteşte despre ”Curtea Dragonilor” care nu are ca tel descoperirea lui Dumnezeu, ci dobândirea puterii şi vor să impună o nouă Ordine Mondială, ferm convinşi că sunt ”genetic superiori şi sortiţi, din naştere, să fie stăpânii lumii.” În sânul bisericii erau grupuri care credeau în “Evanghelia după Toma” şi cei care se conduceau după “Evanghelia lui Ioan”. Toma se crede că ar fi fost şi cel care i-a botezat pe cei trei magi. Vigor ajunge la concluzia că în atacul de la Koln şi apoi incendierea bisericii de la Milano, era mai mult decât simplă dorinţă de-a fura moaştele.

    Agenţii cercetează mostrele, aflând din ce material sunt oasele, apoi pe baza indiciilor pornesc căutările care îi duc la Milano, Roma, Alexandria, Elveţia, Vatican. Intervin şi alte personaje importante sau mai puţin importante, dar fiecare cu rolul lui de-a ne ajuta să desluşim povestea: Raoul conducătorul dragonilor, doctor Alberto Menardi fost prefect şef al arhivelor Vaticanului, amator de experimente ca într-un lagăr nazist, bunica –nonna lui Rachel al cărei rol este halucinant, cardinalul Sperra care o angajase pe Seichan ca agent dublu să ajute Sigma, generalul Rende şeful poliţiei din Roma, de fapt Imperatorul Curţii Dragonului, Logan Gregory adjunctul lui Painter şi spion al dragonilor.

    Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”. Rămâi uimit, citind cartea, de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor. Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.

    Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia. La fel ca Steve Berry, şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective. La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

by -
9

„Atlantida mit sau realitate?”

Răpirea de Robin Cook-Editura Rao

     Robert Brian Cook “Robin Cook” s-a născut în 4 mai 1940 în New York, a studiat la Wesleyan University din Connecticut Columbia, University College of Physicians and Surgeons, la Harvard, a fost rezident la Harvard şi Boston, a fost ofiţer de marină pe submarinul Polaris, a condus laboratorul de cercetări de la Cousteau Society. Fiind şi scafandru profesionist a lucrat cu J-Y Cousteau. Robin Cook este un medic şi scriitor american, care scrie despre subiecte medicale ce afectează sănătatea publică. Este cunoscut pentru tratarea temelor medicale în genul thriller. Romanele lui tratează subiecte că: donarea de organe, tratamente de fertilitate, inginerie genetică, fertilizarea în vitro, malpraxis, transplant de organe, cercetări în domeniul industriei farmaceutice. Acţiunea se centrează de regulă în jurul spitalelor în care a lucrat. Unele dintre romanele sale au fost ecranizate pentru marele ecran şi pentru televiziune.
Romanele traduse şi la noi sunt: ”Intenţii Periculoase”; ”Risc Asumat”; ”Răpirea”; ”Şocul”; ”Marker”; ”Criza”.

   “Robin Cook ne propune în ,,Răpirea” o poveste îndrăzneaţă. O echipa de oceanografi care încearcă să cerceteze un misterios munte submarin face o descoperire uluitoare, care relansează disputele legate de controversata Atlantidă şi care schimbă tot ceea ce ştim despre viaţă pe Terra.
În ,,Răpirea” maestrul thriller-ului medical rezolva una dintre cele mai incitante enigme ale omenirii” (The New York Times)

   Întrebarea frecventă “Atlantida mit sau realitate?”, care există de când au apărut scrierile lui Platon, şi-a primit răspunsul după sute de ani de cercetări. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată.

   ,,Tradiţiile scrise sau orale ale popoarelor străvechi par să confirme existenţa unei „ţări a oamenilor albi” în mijlocul Atlanticului, numită Atlan în America Centrală şi de sud, Ufa la triburile africane ashanti şi yoruba, Aaru în Egipt, Avalon la celţii britanici…Interesant de remarcat este faptul că toate aceste tradiţii, fie ele sumeriene, feniciene, egiptene, cartagineze, etiopiene, cretane, celte, africane, mayaşe, quishe, guatemaleze sau honduriene afirmă, ca şi Platon, că acesta ţară a fost distrusă de cutremure, valuri seismice şi inundaţii postglaciare într-o perioadă cuprinsă între 15.000 -8.000 i.Hr., dar grupurile scăpate din catastrofă, ca şi cele din colonii, baze navale şi contoare s-au răspândit atât în Lumea Veche, cât şi în cea Nouă, contribuind din plin la civilizarea popoarelor de acolo, aflate la început de drum.
Dincolo de dovezile argheologice incontestabile şi care se întind din Honduras şi până în Egipt, Malta şi Creta, sunt dovezile geologice (fostele albii ale fluviilor europene şi americane, ale căror urme se văd şi acum în Oceanul Atlantic) şi zoologice (migraţia anghilelor), despre care vom vorbi într-un articol separat.

   La întrebarea „Atlantida mit sau realitate?” se poate răspunde azi, cu dovezile existente. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată, spre care ar merita să tindem şi noi astăzi.” (MIXDECULTURA.RO)

   Cercetările făcute au dus la descoperirea de şosele, piramide, clădiri fortificate, domuri gigantice sau platforme pe care se înălţau odată temple sau bastioane, scări făcute din blocuri imense de piatră, toate subterane. Un lucru interesant la aceeaşi latitudine cu Piramida lui Keops s-a descoperit, la 900 m adâncime, o piramidă cu două deschideri opuse, printr-o deschidere apă era aspirată prin altă expulzată. Problema a fost cercetată şi de celebrul naturalist J-Y Cousteau.

   Din toate acestea şi din colaborarea cu, Cousteau, s-a născut idea cărţii. Să vorbim puţin despre subiectul ei.
Compania Benthic Marine face cercetări de forare într-o pungă submarină de magmă, undeva la vest de Arhipeleagul Azore. Perry, directorul firmei este convins că în caz de reuşită compania va fi propulsată în fruntea cercetărilor oceanografice, sporind astfel interesul publicului în domeniul explorărilor submarine şi uşurând atragerea de investitori.
Benthic Explorer, vasul companiei, se postase pentru forări deasupra unui anumit punct al lanţului muntos submarin, lung de aproape douăzeci de mii de kilometri, care desparte Atlanticul în două.. Ruperea celei de-a treia sape de foraj şi necesitatea înlocuirii ei pornesc întreagă acţiune.

    Cercetătorii încercau să afle de ce se tot rupe sapa, din ce e compus misteriosul munte submarin. Acesta apărea ca un Vulcan inactiv, cu o crustă subterană al cărei mijloc lichefiat s-ar afla la numai 130 de m sub fundul oceanului. Dar substanţa din ceea ce părea o pungă magmatică prezenta caracteristici de propagare a sunetului identice cu acelea întâlnite în spaţiul Moho, misterioasă zonă care desparte scoarţa Pământului de mantia sa.

    Perry hotărăşte să încerce, deşi nici ruşii nici americanii nu reuşiseră să obţină primele mostre de topitură magmatică, crezând că analizele l-ar putea lămuri asupra structurii şi că s-ar putea obţine date preţioase cu privire la originea Pământului. Totuşi punga pare un spaţiu gol, existând o neconcordanţă între datele de pe radar şi cele seismice. Pentru înlocuirea sapei sunt trimişi doi scafandrii Richard şi Michael, şi batiscaful Oceanus condus de Donald Fuller, fost comandor în marină, şi de Suzanne Newel oceanograf expert, urmând să ducă şi materialele necesare. Ofiţerul vasului Mark îi propune lui Perry să meargă şi el, să vadă nemaipomenitul peisaj submarin. Scafandrii urmau să fie coborâti într-o cabina ca un clopot.

   După verificări minuţioase Oceanus este lansat. Pentru Suzanne muntele submarin este fascinant prin structura sa geologică, nişte coloane de bazalt care par făcute de mâna omului, iar vârsta rocilor era de ordinul miliardelor de ani, de aceea a şi crezut că a greşit ceva la operare sau că aparatul a greşit. Aşa că, vrea să refacă probele. După ce lasă aparatura pentru scafandrii la locul stabilit, merg să-i arate lui Perry lanţul muntos. Ajung la o crevasă, curioşi intră puţin s-o cerceteze şi sunt absorbiţi în interior, părând că are loc un seism. Pierd legătura cu vasul şi Mark trimite scafandrii să vadă dacă nu-i pot repera, dar sunt şi ei absorbiţi în adânc. Cei de pe vas sunt convinşi că a fost un cutremur şi că ceilalţi au fost victimele unei catastrofe.

   Batiscaful ajunge pe un platou, cei trei ies din el încercând să cerceteze şi să găsească urme de viaţă. Donald credea că sunt experimente militare secrete. Dau de-o încăpere unde îi găsesc şi pe cei doi scafandrii, apoi hainele se topesc pur şi simplu pe ei, ajung într-o cameră cu paturi şi adorm. Când se trezesc găsesc nişte haine uşoare de mătase, se îmbracă şi pornesc pe coridoare până la o ieşire unde văd o mulţime de oameni, frumoşi, sănătoşi, îmbrăcaţi ca şi ei.

   Sunt întâmpinaţi de doi dintre ei, Arak şi Sufa, care le explică că au trecut prin perioada de decontaminare şi că se află în Interterra, o ţară aflată dedesuptul oceanelor, în spaţiul dintre scoarţă şi mantia Pământului, o lume submarină. Află că de fapt sunt acolo de o lună, văd realizările Interterranilor, modul lor de viaţă, de reproducere, felul cum se distrează. Sunt impresionaţi de liniştea şi calmul acestora, de realizările acelei lumi, de taxiurile aeriene cu care circulau, comandate prin voce, de clonele jumătate umane-jumătate roboţi care-i serveau şi răspundeau tot la comenzi vocale. Apoi modul ciudat cum îşi manifestă iubirea, naşterea, mutarea esenţei umane în alt corp, ca un fel de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Toate lucruri ciudate şi năucitoare pentru ei. Întâlnesc un bătrân, Harvey Goldfarb, care-şi petrecea ziua urmărind la televizor programe pământene, şi care le spune că este unul dintre supravieţuitorii de pe Titanic.

   Pentru Interterrani comportarea pământenilor este uneori amuzantă, altădată înfricoşătoare, pentru că ei nu suportă violenţa de nici un fel .Ajung în faţa Consiliului Bătrânilor, unde li se spune că au fost răpiţi pentru că aceştia voiau să afle dacă se ştie despre existenţa lor, şi de ce se forează atât de mult. Pământenii află că de fapt au fost “aspiraţi” printr-o ,,poartă”, că au existat mai multe “treceri” acum închise, că mai există şi alte oraşe şi că după perioada de acomodare îşi pot alege oraşul în care vor să locuiască, dar că în nici un caz nu mai pleacă din Interterra.

   La muzeul pământenilor, Donald vede şi batiscaful lor şi se hotărăsc să plece cu orice prêt, disperaţi că familiile lor i-ar crede morţi. Singură fiind, Suzanne alege să rămână, dar îi şi trădează pe colegii ei, de frică ca ei să nu fie omorâţi când încearcă să plece prin “poartă”.

   Ce se va întâmplă mai departe, dacă vor reuşi sau nu pământenii să scape, cum vor face, unde şi în ce vremuri vor ajunge veţi vedea dacă citiţi cartea.

    Folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook ceează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care, culmea, în timp s-au şi realizat), indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…

   Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică ca a Interterranilor, şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatura lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă temă medicală sau cucerire a ştiinţei, sunt la fel de interesante.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

by -
6

Meniu:(salată de zuchini,supă cremă de broccoli,coaste de porc la cuptor,cremeş)

1.Aperitiv: salată de zuchini

-1-2 zuchini îi curăţăm, îi dăm pe răzătoarea fină şi-i presăram cu sare lăsând să stea puţin
-3-5 linguri de maioneză (cu cartof)
– punem într-un castron zucchini (pe care îl stoarcem puţin), maioneză, mărar tăiat fff. mărunt
-adăugăm după gust piper (multicolor)
-punem în castron acoperit la rece măcar o oră

2.Supă cremă de broccoli:

-curăţăm broccoli şi-l punem la fiert în apă cu sare şi vegeta
-punem la fiert şi 2 morcovi, un păstârnac împreună cu broccoli
-când sunt fierte mixăm legumele în blender
-punem mixul în oală, adăugăm din apa în care au fiert legumele (cât de consistentă vreţi să fie) şi dăm câteva clocote
-adăugăm după gust sare, piper, cury, pătrunjel tăiat ff. mărunt
-se serveşte cu crutoane

3.Coaste de porc la cuptor:

-coastele de porc fie le tăiem felii, fie lăsăm bucată întreagă, o condimentăm cu mixul care ne place şi le lăsăm la rece măcar câteva ore
-punem coastele în tavă şi pe lângă ele putem pune 4-5 cartofi curăţaţi şi tăiaţi în două
-acoperim cu apă şi punem la cuptor
-servim cu murătură

4.Cremeş:

-un pachet de foi Boromir
Crema se prepară astfel:
-1l de lapte +300 gr zahăr +2 pliculeţe vanilie +4 linguri cu vârf de făină +7-8 ouă
-amestecăm gălbenuşurile cu 300 de gr zahăr şi zahărul vaniliat până se face spumos,
-adăugăm pe rând făină şi ½ lapte şi mixăm să fie ca un aluat de clătite
-1/2 lapte îl punem la fiert, punem compoziţia anterioară în el amestecând continuu şi-l fierbem până se face ca o mămăligă mai tare
-batem albuşurile (să fie o spumă tare)
-luăm crema de pe foc şi punem pe rând spuma, amestecând mereu (se amestecă de jos în sus)
-după ce încorporăm spuma punem crema caldă pe foaie
-foaia de sus o tăiaţi bucăţi cu un cuţit ascuţit şi o puneţi deasupra, apoi lăsăm la rece
-înainte de-a servi presăraţi cu zahăr praf

Poftă Bună!chef

by -
7

Meniu:(ouă umplute,friptură de viţel,tort rece)

1.Aperitiv: Ouă umplute

-8 ouă fierte tari, curăţate şi tăiate în două pe lungime
-1 pateu de ficat mai mare sau 2 mai mici
-2 linguriţe de muştar
-4-500 gr smântână
-maioneză cu cartof, dintr-un gălbenuş de ou, cam 14-16 linguri
-într-un castron mixăm gălbenuşurile de ou cu pateul, cele două linguriţe de muştar 2-4 linguri de smântână, sare şi piper după gust; cu compoziţia asta umplem ouăle pe care le aşezăm pe platou
-maioneza o amestecăm cu smântână, potrivim de sare şi piper şi turnam sosul astfel format peste ouă şi dăm la rece

2.Ciorbă din carne de viţel:

-1/2 kg carne de viţel tăiată bucăţele
-2 morcovi mai mari, un pătrunjel, un păstârnac, o ţelină mică, o gulie le tăiem bucăţele mărunte sau le dăm pe răzătoare (cum vă place-eu dau morcovii pe răzătoarea fină, celelalte pe cea mai mare)
-într-o oală călim puţin în ulei morcovii, adăugăm restul legumelor şi carnea, apă şi punem la fiert
-condimentăm cu sare, piper multicolor, praf de chimen, cury, boia (opţional) şi lăsăm să fiarbă
-când ciorba e gata dregem cu gălbenuş de ou frecat cu smântână
-opţional puteţi pune verdeaţă

3.Friptură de viţel:

-feliile de carne (tăiate puţin mai groase)le condimentăm cu o zi mai repede şi le lăsăm în caserolă la rece
-pe o parte punem condimente pe cealaltă ungem subţire cu muştar
-punem feliile de carne cu apă să le acopere bine să fiarbă pe foc, până se înmoaie carnea
-când carnea e pe jumătate fiartă punem într-o tavă mai adâncă felii sau bucăţele mărunte de ardei, o cutie de ciuperci, cartofi tăiaţi în patru, dacă vă place şi ceapă felii sau tăiată mărunt şi deasupra carnea cu zeama în care a fiert
-dacă e nevoie mai adăugăm apă să acopere carnea şi punem în cuptor
-aveţi grijă să întoarceţi carnea
-când este gata serviţi cu murătură

4.Tort rece:

-amestecăm 5 ouă întregi +3 linguri lapte +7 linguri zahăr +2 pliculeţe zahăr vaniliat, omogenizăm bine şi fierbem pe foc până se îngroaşă
-lăsăm să se răcească şi amestecăm cu 300 gr unt frecat cu 4 linguri cu vârf de cacao
-se adaugă 100 gr biscuiţi de şampanie înmuiaţi în lapte, 100 gr stafide înmuiate în rom sau vin sau coniac, ciocolată amăruie bucăţele, nuci sau alune (5 linguri)
-tapetăm o cratiţă cu un celofan uns subţire cu ulei, turnam compoziţia şi lăsăm la frigider până a doua zi
-a doua zi răsturnăm tortul pe un platou şi-l ornăm cu ciocolată rasă
-se poate servi cu frişcă, îngheţată sau toping de ciocolată.

Poftă Bună!


chef

by -
5

Diamantul Ierusalimului, de Noah Gordon

   Noah Gordon (n. 11 noiembrie 1926 în Worcester/Massachusetts) este un scriitor american. Gordon a absolvit în 1950 jurnalistică şi engleză la Boston University. A fost corespondent mai mulţi ani la publicaţia Boston Herald. Primul lui roman de succes a fost Rabinul. Au urmat o serie de succese literare cu romanele Doctorul, Şamanul, Matters of Choice. Unul dintre personajele din romanul Doctorul este Avicenna. Cele mai recente romane ale sale se ocupă de teme ca: inchiziţia şi istoria culturii iudaice. La noi romanele apărute la editura Vivaldi sunt: ”Doctorul”; ”Şaman”; ”Diamantul Ierusalimului”; ”Casa de pe colină”; ”Ultimul Evreu”; ”Rabinul”; ”Catalanul”;” Clinica”.

     Mă aşteptăm la o carte clasică de aventuri, în fond e vorba despre un diamant celebru, o piatră sacră, unică prin importanţă istorică şi prin valoare, dar, dacă este aşa …este un roman atipic.

   Este o carte interesantă şi fascinantă totodată prin modul în care este structurată, prin bogăţia de informaţii şi mai ales prin deznodământul ciudat şi incitant în acelaşi timp.
Romanul urmăreşte pe două planuri de-a lungul a secole de istorie şi în timpul prezent viaţa unei familii de şlefuitori de diamante, dar şi soarta unui diamant numit ”Diamantul Ierusalimului”. Împleteşte totul cu mici poveşti de dragoste şi cu trăirile personajelor.

   Harry Hopeman continuă tradiţia, conducând compania fondată de tatăl său, care se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea de diamante. În acelaşi timp studiază şi scrie articole şi lucrări pentru publicaţii de specialitate. Este separat de soţia lui Della cu care are un fiu, Jeff.
Tatăl lui Harry, Alfred, are un atac de cord şi moare fără a apuca să-i spună acestuia secretul diamantelor păstrate de el într-o cutie cu vaselină, pe care o purtase în permanenţă de când plecase din Europa în America. Alfred plecase din Germania în 1931, pe când era director la Hauptman (numele lui iniţial) o cunoscută casă de diamante din Berlin, din cauza naziştilor. Ajuns la New York lucrează întâi pentru alţii adunându-şi un mic capital, apoi face tranzacţii cu diamante şi reuşeşte să-şi fondeze noua firmă. Cutia cu vaselină, pe care o purta în permanenţă cu el conţinea un diamant mai mare şi şase diamante mai mici. Alfred îi spusese lui Harry că doar cele mici sunt valoroase.
Datorită cunoştinţelor şi calificării sale Harry este solicitat din mai multe părţi să achiziţioneze diamantul galben pe care-l revendicau mai multe ţări.

   ”Diamantul Inchiziţiei”, cum mai era denumit, foarte valoros, fusese prins în mitra papei Grigorie, mitră ajunsă la Alfred pe vremea când era la Berlin, pentru a curată pietrele preţioase.

   Diamantul a avut diferite denumiri de-a lungul timpului: musulmanii îi spuneau “Diamantul din Kaaba după clădirea din Mecca spre care se întorceau la rugăciune; catolicii îl numeauOchiul lui Alexandru după numele unui papa; dar rădăcinile lui sunt mult mai adânci. Ultimele ştiri spuneau că fusese furat de la Vatican în 1946 şi achiziţionat în secret de Farouk, regele Egiptului în 1949. Doar că îl revendicau şi evreii care spuneau că diamantul face parte din bogăţiile din Templul lui Solomon. Aşa că, în momentul când se aude că un anume Yosef Mehdi vinde diamantul, Harry este solicitat şi de evrei şi de Vatican să-l achiziţioneze, fiecare stat considerându-se proprietarul lui de drept.

   Peregrinările lui Harry prin deşert, întâlnirea cu arheologul David Leslau, cel care găsise un tub de aramă cu un manuscris, de fapt ca o hartă a comorilor, căutările întreprinse de acesta pentru a găsi bogăţiile ascunse ale templului, apoi drumurile care-l duc în Israel, New York şi la Roma, determina o grămadă de cercetări. Paralel cu cercetările se derulează povestirile istorice, în care câte un strămoş a lui Harry, prelucrători de diamante, a jucat câte un rol.

   Povestea diamantului începe în momentul când armata lui Nabucodonosor, terminând de jefuit Egiptul se îndreaptă spre Templul lui Solomon din Ierusalim. Preoţii reuşesc să ascundă o mare parte din obiectele de artă şi de cult valoroase în diferite tainiţe. Pentru păstrarea secretului fiecare tainiţă era cunoscută de un singur om, cel care ducea acolo obiectele. Doar scribul, bătrân şi bolnav, ştia totul având datoria să le consemneze într-un manuscris, pe care-l ascunde într-un tub de aramă şi-l îngroapă. Unele bogaţii, printre care şi diamantul galben, au fost găsite în perioada lui Ludovic al VII-lea, de la care le-au luat soldaţii lui Salaheddin, care îl dă Moscheii din Acra.
O sută de ani mai târziu ajunge la Esteban de Costa, conte de Leon, un funcţionar laic al Inchiziţiei, care-l donează bisericii catolice din Spania. Apoi ajunge la Vatican de unde va dispărea şi va fi cumpărat de regele Farouk al Egiptului.

   Luăm contact de asemenea cu istoria şi obiceiurile evreilor şi arabilor, cu părerile lor despre cine este îndreptăţit să trăiască în Ierusalim şi în deşert, cunoaştem câte ceva din viaţa beduinilor, şi despre diferenţele culturale şi religioase dintre ei şi creştini.
Avem parte şi de povestea de dragoste a lui Harry cu Tamar, o superbă arăboaică, şi a profesorului David Leslau cu o israeliancă.

   Harry îl ajută pe profesor să descifreze manuscrisul şi să decripteze datele.
Încet, cu răbdare şi migală, Harry descâlceşte iţele poveştii de la începuturi şi până în zilele noastre, reuşind în final să descopere ”Diamantul Ierusalimului” şi să-l redea deţinătorului de drept.

   Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe copertă:

”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

“Când mia de ani va lua sfârşit, Satana va fi eliberat din temniţă.” (revelaţia lui Ioan 20:7)

Al optulea păcat, de Philipp Vandenberg

   După ce a studiat germanistica şi istoria artelor la Munchen, Philipp Vandenberg (n. 1941) a lucrat ca jurnalist la câteva mari cotidiene şi reviste ilustrate din Germania. Romanul său “Fuga faraonilor” devine un succes mondial, iar thriller-ul istoric “Conspiraţia Sixtină” îi consolidează reputaţia. Cu ediţii publicate în peste 30 de limbi, este unul dintre cei mai traduşi autori contemporani. Opera sa cuprinde numeroase thrillere şi cărţi de nonficţiune bazate îndeosebi pe cercetări arheologice. Printre romanele sale traduse la noi sunt: ”Făuritorul de oglinzi”; ”Dosarul Golgota”; ”Pergamentul uitat”; ”Al optulea păcat”; ”Fiica Afroditei”;” A cincea Evanghelie”; ”Gladiatorul”; ”Conjuraţia Sixtină”.

“Când mia de ani va lua sfârşit, Satana va fi eliberat din temniţă.” (revelaţia lui Ioan 20:7)

    O carte pe care nu o poţi povesti pentru că ar însemna să dezvălui tot misterul. Am să vă spun doar că în centrul întâmplărilor se află giulgiul, în care se presupune că ar fi fost învelit Isus la înmormântare.
Se spune că originalul ar fi la Torino. Oare? Ar lăsa Vaticanul o asemenea comoară biblică într-o biserică oarecare? Cu atât de multe manuscrise, obiecte, chiar gânduri secretizate de Vatican nu este greu să ajungi să-ţi pui întrebări.

Aşa că hai să vedem personajele din piesa unde fiecare îşi joacă rolul după firea lui.

    Lukas Malberg-anticar avut, stabilit la Munchen, vine la Roma pentru a vedea o colecţie de cărţi rare a unei marchize. Scopul nemărturisit este de-a o revedea pe Marlene Ammer, fostă colegă de şcoală şi de bancă, pe care o reîntâlnise la petrecerea cu colegii, a aniversării a 20 de ani de la terminarea studiilor. Marlene devenise o femeie frumoasă şi fiind amândoi celibatari nu excludea posibilitatea unei idile. Dar o găseşte pe Marlene moartă în cadă şi de aici începe acţiunea. Cercetările îl fac să cunoască diferite personaje, să fie la un moment dat urmărit, căutat de poliţie şi chiar gata să fie ucis. Este sprijinit şi ajutat în cercetări de-o reporteră, Caterina, şi de un detectiv pensionat Bărbieri.

   Caterina Lima –este o reporteră de investigaţii, tânăra şi dornică de afirmare. Începe să cerceteze cazul morţii Marlenei, dar este trecută la alt departament, fără explicaţii. Normal că vrea să afle povestea şi-l caută pe Lukas. Îi spune acestuia că la dispoziţii “de foarte de sus” cazul Marlene Ammer a fost închis, merg împreună la casa în care locuise aceasta, dar supriză… nu mai găsesc apartamentul, uşa era zidită, holul zugrăvit, portăreasă dispărută, găsesc doar nişte călugăriţe.

   Marchesa-marchiza Lorenza Falconieri, care vrea să vândă colecţia de cărţi rare a soţului decedat, prietenă cu Marlene, este de fapt arestată pentru hoţie şi în final ucisă.

   Cardinalul Gonzaga, al doilea om în stat la Vatican, este un om rece, dur, care la un moment-dat se îndrăgosteşte de cea pe care o credea Marlene şi o vizita des. Şantajat de Anicet îi duce acestuia giulgiul original din pivniţele secrete ale Vaticanului. Este însoţit de secretarul său Soffici, pe care-l ironizează la fiecare vorbă şi de şoferul său Alberto. Întors la Roma este căutat de un necunoscut, care vrea să-i vândă contra unei sume exorbitante o bucăţică tăiată din giulgiul original.

   Anicet, fostul cardinal Tecina, s-a considerat nedreptăţit de curie la alegerile papale, a plecat de la Vatican şi a înfiinţat frăţia ”Fidelis Fidei Flagrantes”, în Burg Layenfels, unde aduce o mulţime de genii, specialişti care să cerceteze giulgiul. Ideea era să reconstituie ADN-ul lui Isus pentru a găsi aşa numita “Gena Domnului”
Profesorul Murath voia să găsească “gena credinţei” pentru a putea manipula minţile şi credinţa oamenilor şi Anicet vede valoarea unei asemenea descoperiri ca pe o armă a răzbunării lui.

   Dar ca peste tot există şi în frăţie animozităţi între savanţi, astfel Dulazek şi Gruna îi tot pun piedici contaminându-i experienţele. Ei îi şi explică lui Malberg că cercetările lui Murath ar putea duce la anularea credinţei şi după câteva generaţii: ’Câteva generaţii. După care templele, bisericile şi moscheele vor deveni doar muzee ale vremurilor în care gena credinţei era necunoscută”

   La început savanţii chiar au crezut în oportunitatea unor astfel de cercetări, dar recunosc chiar ei:

”Ca toţi ceilalţi la început nici noi n-am ştiut nimic despre intenţiile lui Anicet. Ar fi trebuit să ne dea de gândit în această privinţă inversarea numelui din Tecina în Anicet. Anicet este cel mai rău demon dintre toţi demonii. Simbolul lui este crucea cu o linie oblică, adică o cruce secţionată de o linie, ceea ce ar semnifica mult: nu există mântuire.”

   Soffici-secretarul lui Gonzaga, care nutrea propriile ambiţii, se foloseşte de un interlop Frederico Garre, poreclit Faţă -Arsă, şi încearcă să-l folosească şi pe Anicet pentru a face rost de bani şi a dispărea în lume,dar…

   Se presupune de asemenea că Marlene ar fi murit în timpul unei exorcizări, ordonate de Morro, egalul în rang al lui Gonzaga, de aceea la înmormântarea ei participase întreaga curie şi se încearcă să se muşamalizeze totul. Dar Marlene are o soră stewardesă Liane, pe care Malberg încearcă fără succes s-o găsească.
Apare în peisaj şi un procuror tânăr Achille Mesomedes hotărât să elucideze cazul, este şi cel care-l exonerează pe Malberg scoţându-l de sub urmărire. Un rol important joacă în cercetări şi sprijinul detectivului Bărbieri şi o mulţime de personaje secundare, care intervin într-un fel sau altul.

   Până la urmă cercetările lui Malberg şi ale Caterinei, ajutaţi de Bărbieri, duc la elucidarea tuturor întâmplărilor. Finalul este surprinzător şi şocant prin urâţenia caracterului unor personaje.
Toate întâmplările, interacţiunile personajelor, crimele, duc la concluzia că indiferent de loc şi timp, indiferent că sunt oameni simpli sau genii, lăcomia şi dorinţa de putere nasc monştri care calcă la propriu pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile.

  Focul de la Burg Layenfels purifică parcă totul, arzând până la temelie aroganta clădire;

”Flăcările au distrus originalul giulgiului lui Isus din Nazareth. Ca şi preţioasa carte a lui Gregor Mendel, redată doar pentru scurt timp cunoaşterii umane, în cele din urmă păstrându-şi secretul pentru ea. Dar, mai înainte de toate, a fost distrus diabolicul plan al celor doi posedaţi de ideea de a schimba lumea şi de a-i răpi acesteia tocmai ceea ce le oferă multor oameni echilibrul vieţii.”

Dar oare ce vor face cei ce vor veni după ei?
Dacă vreţi să ştiţi mai multe, să vedeţi de fapt ce s-a întâmplat şi cine au fost vinovaţii, citiţi cartea.
O să vă placă pentru că este scrisă într-un stil alert, cu multe dialoguri, foarte puţine descrieri, doar atât cât să înţelegem adevărurile istorice şi religioase, multă interacţiune între personaje, şi mai ales ridică puţin valul secretelor de la Vatican.

Aşa că: lectură plăcută!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (ciorbă de mazăre verde,şniţel de pui şi dovlecel,coşuleţe)

1.Aperitiv-salată de paste:

-1/2 pachet de paste (mie îmi plac cele că nişte fundiţe) fierte în apă cu sare şi scurse le punem într-un castron
-1 morcov mare dat pe răzătoarea fină
-un pumn de boabe de mazăre verde fierte şi scurse
-200 gr şuncă tăiată mărunt
-200 de gr de brânză telemea sau caşcaval date pe răzătoarea fină
-verdeaţă- pătrunjel sau mărar tăiate foarte fin
-se pun toate în castronul cu paste şi amestecăm bine, apoi punem la rece până servim
-cui îi place poate să pună puţină smântână

2.Ciorbă de mazăre verde:

-un pachet de mazăre boabe
-1-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină îi călim cu puţin ulei, adăugăm apă şi punem la fiert
-adăugăm mazărea în oală şi potrivim de condimente (sarea o puneţi la final)
-când legumele sunt fierte adăugăm verdeaţă şi opţional găluşcuţe de făină sau paste
-dregem cu smântână

3.Şniţel de pui şi dovlecel

-felii de piept de pui, bătute, condimentate şi lăsate câteva ore la rece
-dovlecelul se curată şi se taie felii mai groase (de jumate de deget)se sărează, lăsăm cam 1 ora apoi îl punem în strecurătoare să se scurgă
-pregătim o farfurie cu făină
-într-un castron batem bine ouăle, adăugăm praf de cartofi (din pacheţel de praf de cartofi pentru piure) şi puţină apă rec e(să fie ca un amestec de clătite subţire)
-dăm feliile de dovlecel şi de carne prin făină şi amestecul de ou şi le prăjim
-serviţi cu garnitură sau cu murături

4.Coşuleţe:

-aveţi nevoie de forme (ca cele de brioşe, dar ceva mai mici), le ungeţi cu untură sau margarină şi tapetaţi cu făină (numai la prima tură, apoi se dau doar prin făină)
-pentru aluat: 1 margarină Rama (sau echivalentul în untură) +4 gălbenuşe de ou +100 gr zahăr +1 linguriţă bicarbonat stins cu zeamă de lămâie +1/2 kg făină =se frământă cu puţină apă să fie un aluat potrivit
-rupem biluţe de mărimea unei nuci, şi le potrivim în forme
-batem spuma de la ouă cu 4 linguri de zahăr şi 2 linguri de nucă măcinată
-1 borcan de gem aromat îl amestecăm cu 2-3 linguri de nucă
-aşezăm formele (cu aluatul modelat) pe o tavă punem în fiecare formă 2 -3 linguriţe de gem şi deasupra spumă şi punem la copt
– când sunt gata le scoatem din cuptor lăsăm puţin să se răcească şi scoatem din formă (folosiţi un cuţit cu lama subţire să dezlipiţi dacă e necesar).

Poftă Bună!

by -
4

Duel poetic: Iluzia identităţii & Să nu te simţi niciodată singur

Iluzia identităţii
Mihaela Popescu

Stau singur

Într-un vagon obscure

Rămas gol

Îmi dau ocol

Mă privesc

Mă pierd

Mă regăsesc

Binevoitor măsor

O mână de amator

Trasând o linie imaginară

Graniță neclară

Între mine adevăr

Până la mine minciună

Totul dimpreună

Strașnică furtună

Apoi cu teamă

Mă-nconjor

Compensator

Aștept să mă limpezesc

Clar să-mi întrezăresc

Realitatea ficțiunii

Despre mine

Personajul

Mirajul

Bruiajul

Unei proiecții caudate

Neterminate

Strivite fereastrei

Unui vagon obscur

Rămas gol

Pierdut atol

Într-un ocean secat

De sinceritate

Mesaj abandonat

Cu abilitate

În cutia amintirilor

În numele clipelor

Strânse cu regularitate

De-o mână de amator

Într-un glob transparent

Numit apparent

Identitate.

Să nu te simţi niciodată singur (Le mage)
Mihai Gavrilescu

 

Zilele de toamnă te trezesc
cu stetoscopul în urechi
ca să-şi acordeze căderile frunzelor
la ritmul bătăilor tale de inimă.
Fiecare dimineaţă e la fel.

Îţi bei ceaiul în aceeaşi cameră,
pe acelaşi scaun,
din aceeaşi ceaşcă,
doar felul în care amesteci mierea
cu linguriţa pare că are de fiecare dată
un altfel de sens.
Sau poate vrei să-ţi dea şi ţie un alt sens.
Îţi părăseşti apartamentul de bloc,
laşi nişte paturi dezvelite şi goale
o canapea de mult neaşezată
și o mobilă suferind de amnezia
ieri-ului prăfuit.
Te leagă un “nu ştiu ce” de ele,
parcă nu ai vrea să le laşi singure
Sau poate nu vrei
să rămâi tu singur.
Iei acelaşi autobuz, dai peste aceleaşi feţe
ele beau cafea, se vede în cearcănele
lipite de toamnă ca nişte plasturi cu umbre
sub ochii lor.
“Miroase a toamnă!” îşi spune o bătrână
cerşindu-şi zilele oamenilor.
Tu nu o auzi, nu zâmbeşti, te prefaci iritat
te grăbeşti spre acelaşi birou
în care îţi vinzi zilele
pe care ai fi putut
să le dai de pomană
celor care încă mai ştiu
de ce îngălbenesc frunzele.
Te întorci acasă, e seară,
te amesteci cu mulţimea de nimeni
care înţeleg la fel de puţin ca tine
de ce-i părăsesc păsările.
Te crezi diferit privindu-i insistent
pentru că ei beau cafea şi tu ceai.
Încerci cheia de două ori în uşă
nici casa nu te mai vrea,
covoarele te aşteaptă întinse;
oricât de tare le-ai călca
te privesc indiferent;
patul e nefăcut şi rece;
te cuibăreşti în plapumă,
nu vrei şi tu cearcăne ca ceilalţi,
te culci devreme
și transformi azi-ul în ieri
uitându-l la încuierea pleoapelor.

Şi poate totul ar fi fost altfel
dacă ai şti că într-un alt colţ de lume
cineva ascultă la un pick-up vechi
în fiecare noapte,
când Bucureştiul adoarme,
bătăile tale de inimă
încercând să-şi acordeze
visul la ele.

 

Sursa foto: thechive.com-pinterest

 

by -
6

Meniu:(Salată de varză dulce cu ton,supă cremă cu tăşcuţe,salam cu nucă)

1.Aperitiv: Salată de varză dulce cu ton

-o căpăţână de varză dulce (mărime mare sau medie) o dăm pe răzătoarea fină, o amestecăm cu sare şi 2 linguri de zahăr şi o lăsăm să stea cam ½ ora, apoi o stoarcem şi o punem într-un castron
-adăugăm o cutie de ton mărunţit în ulei şi zeamă de lămâie după gust
-potrivim de sare, piper şi adăugăm mărar tăiat ff. mărunt
-punem caserola la rece cam 1 oră

2.Supă cremă cu tăşcuţe

-1 pulpă întreagă de pui o punem la fiert cu 2 morcovi, 2 cartofi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac, o bucată de ţelină şi sare
-când totul e fiert, le dăm prin blender
-punem mixtură în oală, adăugăm zeama în care au fiert, sare, piper, cury, praf de chimen, şi amestecul de verdeaţă şi lăsăm să dea câteva clocote
-separat fierbem tăşcuţe (paste din aluat de tăiţei tăiate pătrăţele) le scurgem, le adăugăm în supă cremă şi dregem cu smântână
-puteţi opta pentru crutoane în loc de tăşcuţe

3.Friptură de pui cu cartofi

-3-4 pulpe de pui condimentate (sare, piper multicolor, cury, chimen praf, praf de coriandru, praf de lemon gras, boia dulce sau picantă) de azi pe mâine
-5-6 cartofi de mărime medie curăţaţi şi tăiaţi în două
-punem în tavă carnea, cartofii, 1 crenguţa de cimbru (sau dacă vă place rozmarin) şi apă cât acoperă
-băgăm tavă la cuptor şi lăsăm până ce scade apă şi se rumenesc şi carnea şi cartofii
-servim cu murături

4.Salam cu nucă:

-250 gr nuca măcinată +250 gr zahăr praf +2 linguri cacao +2 linguri esenţă de rom +1 albuş de ou bătut =se amestecă şi se întinde compoziţia pe un celofan ca o foaie (celofanul trebuie umezit în prealabil)
-crema: 1 pachet de unt se freacă cu 120 gr zahăr praf, se adaugă 3 gălbenuşe (ouăle fierte ţări şi răzuite pe răzătoarea fină-numai gălbenuşul) şi lămâie după gust
-crema se întinde peste foaia cu nucă, se rulează ca un salam şi se pune la rece.
-când îl tăiaţi, tăiaţi felia cu tot cu celofan şi apoi scoateţi celofanul

Poftă Bună!chef

by -
7

Fără drept de apel, de Jeffrey Archer

Editura Vivaldi

   Jeffrey Howard Archer, Baron Archer de Weston-super-Mare (n. 15 aprilie 1940, Londra) este un autor englez de succes şi fost politician. Cariera sa politică s-a încheiat cu o condamnare la închisoare pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei pe care a efectuat-o în perioada 2001-2003. Înainte de debutul său literar, Archer a fost membru al Parlamentului (1969–74), deputat al Partidului Conservator (Britanic) (1985–86).
La noi au apărut până acum două volume de povestiri: ”Pisica are nouă vieţişi “Aici se ascunde o poveste şi romanele: ”O chestiune de onoare”; ”Nici un ban în plus, nici un ban în minus”; Primul între egali”; ”În linie dreapta”; ”Cărările gloriei”; ”O duzină de tertipuri”; ”Onoare pentru hoţi”; ”Impresie falsă”; ”Fii norocului”; ”Fără drept de apel”. Au fost traduse de asemenea două serii: seria care cuprinde romanele: Cain şi Abel”; ”Fiica risipitoare” şi-i spunem preşedintelui şi saga familiei Clifton din care au apărut: ”Doar timpul ne va spune”; ”Păcatele tatălui”; ”Mai puternic decât sabia”; ”Un secret bine păstrat”; ”Ai grijă ce-ţi doreşti”; ”A venit vremea”. Mai urmează apară Acesta a fost omul” volumul şapte al seriei Clifton şi romanul “A patra putere”

Fără drept de apel este Cain şi Abel al secolului XXI”

   L-am citit prima dată pe Jeffrey Archer când a apărut romanul Cain şi Abel” (prima ediţie la noi) şi pot spune m-a cucerit, aşa am citit aproape toate cărţile lui, adică cele traduse la noi.
Mie personajul principal al romanului, Danny Cartwright, mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâreaceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţaŞi mai ales, hotărârea de-a demonstra nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.

   Danny lucrează la garajul lui H.Wilson, tatăl lui Beth şi al lui Bernie. Pe Beth o iubeşte necondiţionat, iar Bernie este cel mai bun prieten al lui. Danny o cere pe Beth de soţie şi când ea acceptă îl sună pe Bernie şişi dau întâlnire la Dunlop Arms sărbătoreascăRaddiscută, glumesc, fără griji până în momentul când văd la o masă patru bărbaţi băuţi, pe unul dintre ei recunoscându-l fiind actorul de seriale Lawrece Davenport, un favorit al publicului. Bărbaţii spun vorbe urâtese leagă de Beth, şi Bernie e gata reacţioneze, dar Danny îşi  seama sunt beţi aşa împreună cu logodnica lui îl scot din bar. Beth merge caute un taxi, timp în care doi dintre bărbaţii din bar îi atacă pe cei doi prieteni, iar ceilalţi doi închid aleea pentru ca ea nu poată chema ajutoare. Unul dintre bărbaţi, Spencer Craig, luase un cuţit din bar şi când realizează nu-i pot înfrânge pe băieţi îl taie adânc pe Danny pe picior şi îi înfige cuţitul în piept lui Bernie, care moare în braţele prietenului săuStand lângă bar Craig fuge acasă, se schimbă în haine curateîşi trimite prietenii acasă şi aşteaptă la bar sosirea poliţiei pe care tot el apucase s-o cheme. Sergentul Fuller îl arestează pe Danny, convins în urmă a ceea ce văzuse şi mai ales i se povestise acesta este ucigaşulLa proces mărturia lui Beth şi a prietenilor lui Danny nu este luată în seamă şi cum ar fi putut…când acuzarea avea patru martori de asemenea calibru: Spencer Craig-avocat pledant; Gerald Payne-om de afaceri: Lawrence Davenport-actor: şi Toby Mortimer. Toţi patru făcuseră parte în timpul şcolii din grupul Muşchetarii” fondat şi condus de Spencer Craig, aşa nu i-a fost greu acestuia -i convingă spună acelaşi lucru, o declaraţie concepută de el, credibilăfără le pese de vieţile pe care le distrugeau.

  Aşa că, mărturiile lor coroborate cu diferite lucruri scoase din context de către procurorul Pearson, fac ca avocatul lui Danny, tânărul Alex Redmayne nu-l poată salva şi primească 20 de ani de închisoarePână la recurs Danny mai sperămai ales se născuse şi fiica lui Christy şi Beth îl vizită mereu şi-l încuraja.

   În închisoare Danny este pus în aceeaşi camera cu Nick Moncrief şi Marele Al.Nick, ofiţer fiind fusese judecat de Curtea Marţială pentru o eroare la Kosovo, proces în care fusese implicat şi sergentul lui Marele Al. Nick făcea parte dintr-o veche familie scoţiană, dar tatăl lui îl dezmoştenise şi lăsase toată averea unchiului Hugo, fratele lui mai mic. În momentul în care află i s-a respins recursul Danny se schimbăîi scrie lui Beth dându-i libertatea şi n-o mai primeşte când insistă -l vadăsperând ea şi continue viaţa. Nick se hotărăşte -l ajute cât poate, îl învaţă citească scrie, îl îndeamnă şi continue studiile, îl învaţă se poarte în societate,  facă mişcare, devenind pentru Danny un adevărat Pygmalion.

   Unul dintre cei patru, Toby Mortimer, ajunge în închisoare din cauza drogurilor, si Marele Alcare lucra la infirmerie, îl face spună adevărul şi chiar îl înregistrează pe casetă, dar proba nu este admisă la proces. Simţind acesta este veriga slabă, Spencer Craig plăteşte un deţinut (pe care-l apărase la un proces) -l omoare pe Mortimer, făcând pară o sinucidere şi apoi, pentru siguranţăplanifică şi moartea lui Danny.

Doar soarta îşi avea planurile ei…

   Tuns şi aranjat, vorbind cum învăţase de la mentorul lui, Danny seamănă extraordinar cu Nick şi chiar se amuză cu toţii când gardienii îi mai confundă. Obiceiul lui Nick de a-i da lui Danny lănţişorul lui şi inelul când mergea la duş îi fac deseori de nedeosebit .De aceea Leach, asasinul plătit de Craig greşeşte şi la duş îl omoară pe Nick crezând e Danny. Toată lumea crede acelaşi lucru, mai ales Al, dânduşi seama de oportunitate, schimbă la infirmerie dosarele celor doi între ele, aşa toţi sunt convinşi de identitatea mortului. Tot Al îi spune Nick ar fi vrut asta pentru el, îi spune citească jurnalul acestuia ca -i cunoască viaţa, pentru are şansa  iasă peste patru săptămâniAşa află şi Danny despre testamentul făcut de Nick când fusese în Scoţia la înmormântarea tatălui săuşi aflase bunicul lui îi lăsase o avere. Avocatul scoţian Fraser Munro, care-l reprezentase pe bunicul lui, ia legătură cu el, întocmeşte şi testamentul şi-i spune unchiul lui, Hugo, încearcă pună mâna şi pe moştenirea lăsată de bunicul lui. Printre altele bunicul îi lăsase o comoară în timbre el fiind unul dintre cei mai reputaţi colecţionari din lume.
Aşa Danny, sub numele de Nick pleacă din închisoarese întâlneşte cu Munro care-i  cheile casei din Londra şi-i spune situaţia averii, acceptând -l consilieze şi -l reprezinte în continuare. Hugo, unchiul, încearcă cu un testament fals –i ia averea,  dar nu reuşeşte.

   Şi de aici începe o altă parte a aventurii lui Danny, găseşte timbrele, demască falsul în acte a lui Hugo, pune la punct casa din Londra, o donează pe cea din Scoţia Fondului Naţional de Patrimoniu de acolo aşa cum dorise bunicul lui şi cu mult fler înmulţeşte banii aflaţi în contÎncepe deasemenea -i cunoască pe cei trei şi-i atrage în afaceri, făcându-i piardă bani. Dar Craig intră la bănuieli, pune un detectiv -l urmărească şi -i facă poze, şi când vede şi cicatricea îşi  seama ce s-a întâmplat. Îl anunţă pe Fuller care bucuros de pont îl arestează pe Danny, doar cu o zi înainte de ziua când acesta voia se prezinte în Justiţie spună adevărulLa fel atunci când o ceruse pe Beth, şi viaţă îi oferise surprizele ei: Dacă Danny Cartwright ar fi cerut-o pe Beth Wilson în căsătorie cu o zi mai devreme sau mai târziu, nu ar fi fost arestat pentru uciderea celui mai bun prieten. Dar când martorii acuzării sunt un avocat, un actor cunoscut, un aristocrat şi un afacerist de succes, cine creadă versiunea acuzatului?” Aceiaşimai puţin Mortimer, care-l acuză şi acum.
Alex Redmayne, secondat de tatăl lui, un reputat avocat, îl reprezintă din nou, dar de această dată mărturiile tuturor, inclusiv a lui Fraser Munro, descâlcesc iţele şi duc la un cu totul alt deznodământ,

Nu vi se pare şi vouă e un Edmond Dantes modern?!!

   Dacă vreţi aflaţi mai multe, pentru ce v-am povestit eu e foarte puţindacă vreţi ştiţi amănuntele şi deznodământul poveştii citiţi cartea.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesaracţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.
Va recomand cu încredere Fără drept de apella fel ca de altfel toate romanele lui Jeffrey Archer.

10/10

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

Frumosul asasin, de VT Morogan

Editura Crime Scene Press

   Viorica şi Teodor Morogan locuiesc în străinătate de peste treizeci de ani. În primii cinci ani au locuit la Montreal, Canada, iar după aceea la Stockholm, Suedia.
Cu toate că, iniţial, ambii au terminat Facultatea de Geologie de la Universitatea Bucureşti, evoluţia lor ulterioară a fost diferită. După studii de artă plastică, făcute la Montreal, Teodor Morogan s-a dedicat picturii, având expoziţii personale şi de grup. Viorica Morogan a continuat să se specializeze în domeniul geologiei şi este actualmente doctor docent la Universitatea Stockholm, având un palmares bogat de publicaţii ştiinţifice. Pasionată de literatură, Viorica este traducătoare din limba suedeză şi, împreună cu Teodor, autoare de române poliţiste.
La Crime Scene Press au publicat romanele „Frumosul asasin” (2014) şi „În vrie (2016)”.
Am dorit să ştiu de unde provine numele autorului de aceea am vrut să facem cunoştiinţă cu ei.

  Romanul ”Frumosul asasin” este un roman complex, după cum spune şi George Arion: ”VT Morogan prezintă o relaţie plină de suspans între spaţiul nordic şi cel meridional”.

     Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi acţiune.
Alexa Vancea locuia la Stockholm în Suedia, unde lucra ca jurnalistă, mai bine spus se prefăcea că e jurnalistă, în loc să predea la Universitatea din Lome, capitala ţării africane Togo. Şi era şi la dispoziţia unei organizaţii secrete conduse de Nathan Scott. Mulţi prieteni de-ai ei jurnalişti, reporteri, care voiau să povestească despre atrocităţile de la baza Bou-Azzer, să trezească opinia publică, muriseră: ”Nu reuşea în nici un chip să scape de amintirile tulburătoare ale anului premergător, aşa-numitei ,,primăveri arabe”‘, primăvară care se dovedise a fi o iarnă aspră şi, probabil, foarte lungă. În locul democraţiei, revoluţiile din ţările arabe aduseseră la putere regimuri religioase, totalitare, după cum fusese de altfel planificat de forţele întunecate din lume. Eforturile organizaţiei din care făcea parte Patrick şi care era condusă de Nathan Scott, de a trezi opinia publică, eşuaseră.” O parte din grup muriseră în diferite accidente, o parte se ascunseseră în Suedia. Alexa, corespondent al ziarului L”Observateur, Anders medic la un cabinet psihiatric, şi Patrick care era tot timpul plecat, în diferite misiuni.

   Deprimată de vara răcoroasă din Stockholm, Alexa pleacă la Hammamet-Tunisia în vacanţă. Seara pe plajă găseşte cadavrul unei suedeze, despre care află ulterior că era laborantă la un mare concern farmaceutic. După vreo două zile este acostată la plajă de-o altă suedeză, Mălin, prietenă cu cea moartă, care-i povesteşte necăjită despre prietena ei Eva, despre faptul că lucrau în acelaşi laborator şi că, găsiseră nereguli privind vaccinurile şi medicamentele. Când îi spusese despre asta directorului filialei firmei, din Suedia, Alain Woolley, acesta le-a spus că a cercetat şi tot lotul defect a fost distrus, dar ele aflaseră că nu era adevărat. A doua seară şi Mălin este omorâtă şi Alexa speriată se întoarce în Suedia.

   Începe să se intereseze discret de firma Profarma, mai ales că suedezii parcă erau tot timpul la doctor, tot timpul cu tot felul de tratamente şi medicamente revoluţionare, lucru remarcat şi de Anders. Nathan deţine informaţii despre o nouă conspiraţie a oligarhiei industriei chimice şi farmaceutice: ”Gripele se succedau fără întrerupere, aviară, stomacală, porcină, bovină, spaniolă, de tip Hong-Kong şi aşa mai departe. Vaccinurile apăreau în acelaşi ritm vertiginos, iar guvernele le cumpărau cu banii din impozite şi le stocau spre binele şi fericirea populaţiei îndobitocite de atâtea primejdii. Câţiva ajungeau fabulos de bogaţi, mai mulţi foarte bogaţi ,alţii doar bogaţi, iar unii, majoritatea de fapt, reuşeau să-şi păstreze serviciile bine remunerate. Cerere şi oferta. Legea mult lăudată a economiei de piaţă .Când cererea nu există, atunci trebuia creată, uneori chiar cu forţa, deoarece cartelurile industriei farmaceutice îţi ofereau deja produsele. Populaţia trebuia transformată, încetul cu încetul, într-o masă ascultătoare de bolnavi, care aşteptau cu sufletul la gură apariţia noilor medicamente, mult mai eficiente decât cele anterioare, a noilor echipamente şi metode de analiză, mult mai sofisticate, mai costisitoare, decât cele din urmă cu un an.”

   Nathan îl trimite pe Patrick să le solicite ajutorul, crezând că nu e nimic periculos.
Dar apar alte cadavre, laboranta Sanna Anderson, bună prietenă a Evei, femeia de serviciu somaleză, doctoriţa Mihaela Sekely, omorâte aproape în acelaşi mod.

   Apare şi un ucigaş, cu ochi superbi, Viktor Laho, al cărui şef Boris, conducătorul unui mare cartel, voia lucrările de la Profarma. Aşa că Viktor intermedia lucrurile, curăţând eventualele probleme din jurul lui A.Woolley, care fusese de acord să vândă pentru o mare suma de bani, ambii aşteptând ca cercetătorul suedez Rickard Sundblad să termine vaccinul. A.Woolley voia să ia banii şi să dispară, să-şi trăiască viaţă. Dar şeful firmei din Londra îşi dă seama că se întâmplă ceva la filiala suedeză şi o trimite pe Jeanne Beaufort să cerceteze.

   Descendenta unei vechi familii nobiliare, stilată, inteligentă, licenţiată, figura la firma ca cercetător, dar era un agent iscusit şi o ucigaşă la nevoie.
Drumurile tuturor se intersectează, Jeanne, lesbiană fiind, pune ochii pe Alexa. Viktor o vede şi el şi femeia cu ochi superbi, ca ai mamei lui, îl cucereşte definitiv, el îndrăgostindu-se pentru prima dată. Îi spune lui Boris adevărul şi cu acordul acestuia se retrage din joc, dar o urmăreşte în continuare discret pe Alexa, parcă presimţind că această va avea nevoie de ajutorul lui..

   În tot acest timp poliţia cercetează crimele, dar fără a ajunge la un rezultat .Urmează alte morţi, răzbunări, sinucideri, iubiri timide. Autorii ne prezintă nu numai munca poliţiştilor ci şi viaţa lor, problemele lor, modul lor de a fi, cu bucuriile şi eşecurile.

   Tot aşa ne povestesc şi despre cei implicaţi, începând cu copilăria lor, modul cum au crescut, eşecurile şi abuzurile din viaţă lor. Cunoaştem şi o parte din societatea românilor, cei cu care se intersectează drumurile Alexei, poveştile lor, felul de a fi şi de a privi viaţa.

   Şi zău că de unele personaje îţi pare rău, ţi-e chiar milă, pe unii îi deteşti, pe alţii îţi vine chiar cum s-ar spune ”să-i strângi de gât”,  iar unii pur şi simplu îţi plac.

   Dacă vreţi să ştiţi ce se întâmplă şi care e deznodământul poveştii (apropo e cu happy end) citiţi romanul.

   Este o carte foarte bine scrisă, foarte interesantă, axată pe probleme reale şi finalul lasă loc de continuare a aventurilor. Şi mai ales personajele diferite, cu caractere şi reacţii contradictorii sunt foarte bine creionate.
Pentru cei care citiţi romane scrise de autori suedezi am să vă spun că, sunt sigură că o să vă placă cartea, pentru că modul de scriere seamănă cu al acestora.

 Personal, nu prea sunt încântată de autori nordici (e doar părerea mea personală) aşa că voi da cărţii doar 4 steluţe.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

by -
6

Duel poetic: Metaforă & Sunt vinovată de…

Metaforă
Călin Lucian

te iubesc atât de mult,
încât, te respir poezie.

sărutându-ți rimele
mă cufund între virgulele tale umede
și te citesc printre rânduri,
dansând în liniștea ploii
pe care mi-o răsari pe sub gene.
îți simt mângâierea albului
pe albastrul din mine,
nu-i așa că palmele tale
îmi recită versul
și îmi ating chipul
în poemele tale ?

SUNT VINOVATĂ DE…
Maria Savu ( Săvulescu ) 

 Sunt singura vinovată că lumina
Ce-mi dăruiești, nu poate să străbată
Nopțile goale în care am vina
În inimă adânc îngropată

Sunt singurătatea inculpată
De la capătul degetelor mele
Vaietul unui clopot a spart chiar acum
Timpanul vrăjit unei stele.

Părerea voastră?

by -
7

Duel poetic: Turnând septembrie în vers & Rubrica

Turnând septembrie în vers
Călin Lucian

Ești ca o melodie jazz
între bătăile esenței mele
ce-n piept zvâcnește-n ritmul tău.
Imprevizibilă –
improvizând cu fiecare notă –
născând în mine zeu și păcătos,
mișcând în sufletu-mi de ametist
tăceri ce le citești doar printre rânduri,
chiar dacă versu-mi pare sinuos.

Atunci când vrei ești un tango
suav și senzual, învolburată.
Înflăcărată –
ești mai bărbată în feminitatea ta,
decât toți barzii care-ți fredonează
romanța lor dezacordată.

Mai torn septembrie în vers
și-l sorb pe tot, cu tot cu deziluzii.
Dansează –
mi-e drag să-ți număr pașii
și chiar de nu mă vezi,
tu știi că te privesc.
Nu te opri, ești ca un vals,
știai că…tac ! Ba am s-o spun,
căci altfel am să mor nebun,
știai că te iubesc ?

Rubrica
Rodica Pușcașu

Pierdut frunze
Îngălbenite-n gânduri de toamnă,
Printre lacrimile cuvintelor de despărțire.
Găsit portofel plin
de iluziile primăverilor care nu mai vin niciodată.
Caut anotimpuri eterne,
Cu vedere la suflet,
Plata în jurăminte la gura șemineului
Când ninge. 

 Părerea voastră?

by -
5

Meniu: (bruschete cu verdeaţă, ciorbă-Năcreală sau sârbuscă,tort cu morcovi)

1.Aperitiv: bruschete cu verdeaţă

-feliuţele de pâine le prăjim, le ungem fierbinţi cu untură (fie de pasăre fie de porc), sărăm puţin şi presăram deasupra verdeaţă tăiată mărunt
-verdeaţă poate fi: pătrunjel sau mărar sau ambele tăiată fff mărunt

2.Ciorbă- Năcreală sau sârbuşcă/sârbuşcă –specifică pentru nordul Moldovei (Alexandra Ali):

  Se face cu zer de oaie la origine. Adică zerul de la laptele de oaie. Dar merge şi cu laptele prins/bătut (merge mai bine cel făcut în casă, căruia noi îi zicem chişleag – are şi laptele şi zerul).
Ingrediente:
Cartofi
Ceapă
Morcov
Ardei gras
Verdeţuri (lobodă, ţelină, leuştean, pătrunjel, mărar)
Facultativ se pot pune şi păstăi verzi, mazăre, fidea (dar puţin din fiecare sau puţin din câte un ingredient anume, excluzând celelalte)
1,5 litri de lapte prins/zer
250-300 gr smântână
Cum o fac eu: cartofii curăţaţi şi spălaţi, tăiaţi cuburi de maxim 2 cm, la fel şi morcovul, ceapă tăiată ceva mai fin, ardeiul (care poate fi şi opţional) se taie şi el cubuleţe.
Într-o oală se pun la fiert toate legumele cu vreo 2 litri de apă. Când sunt fierte, se adaugă zerul/laptele prins (neapărat acrişor şi nu dulce). Se pune cam jumătate din cantitatea de verdeţuri tocată, nu neapărat prea fin. Se mai lasă un clocot sau două şi apoi se ia de pe foc, se adaugă restul de verdeţuri şi smântână. Se poate mânca alături de ceapă verde sau ceapă roşie, la temperatura camerei, călduţă, dar, cel mai bine, merge rece cu o bucăţică de mămăliguţă rece şi ceapă. (Perfectă pentru zilele călduroase)

3.Cartofi la cuptor cu cârnaţi:

-curăţaţi cartofii îi tăiaţi felii mai groase chiar în 4 dacă nu sunt prea mari, îi puneţi în tavă
-condimentaţi cu piper (multicolor), vegeta, boia, cury, nu puneţi sare să nu fie sărat cârnatul
-cârnaţii îi tăiaţi bucăţi mai mari (cam ca şi crenwustii) şi-i puneţi între cartofi
-dacă, cârnaţii nu sunt unşi puneţi puţin ulei (eu tai şi o felie sau două de slănină în loc de ulei şi-o pun în tavă)
-puneţi apă să acopere cartofii şi băgaţi la cuptor
-serviţi cu murătură sau salată de roşii

4.Tort cu morcovi (Alexandra Ali):

-Tort cu morcov (blat de casă)
După cum urmează:
o cană de făină
o cană de zahăr
4 ouă (temperatura camerei)
4 morcovi mari, raşi prin răzătoarea mică (sau 6 dacă sunt ceva mai mici)
2 linguriţe de scorţişoară
esenţă de vanilie
un plic zahăr vanilinat
un plic praf de copt
un praf de sare
facultativ, se poate adaugă şi pireu/gem de mere/zarzăre (eu am ales gemul de zarzăre pentru că este mai acrişor)
Într-un bol înalt am bătut spumă ouăle cu zahărul, până compoziţia s-a deschis la culoare şi a devenit că o crema. Am adăugat zahărul vanilinat şi gemul de zarzăre, circa 250 – 300 gr.
În alt vas am amestecat cu un tel cană de făină cu sarea, scorţişoară şi praful de copt, pe care apoi le-am încorporat treptat în ouăle bătute. La sfârşit am adăgat şi morcovul ras şi am amestecat foarte bine pentru a uniformiza compoziţia.
Pentru că nu am avut o tavă rotundă, am luat ceaunelul, l-am uns cu unt şi am tapetat cu făină, apoi am turnat compoziţia în el. Cuptorul trebuie să fie încălzit în prealabil, la 180 grade (sau la mare, la un cuptor obişnuit ca al meu). Se coace timp de 40 de minute, după care se lasă la răcit, în tavă, şi abia apoi se scoate din tavă.

unnamed
La crema, am făcut 2 din comerţ: ciocolată şi lămâie. Dar se poate mânca blatul şi pe post de chec, numai pus într-o formă dreptunghiulară şi tăiat feliuţe.

unnamed (2) (2)

Poftă Bună!chef

by -
11

Lee Child: ”Inteligent şi sofisticat.O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.”

Cartea oglinzilor, de Eugen Ovidiu Chirovici

“Jocul minţii tale te poate surprinde chiar şi pe tine.”

Editura Rao

   Romanul este structurat pe trei părţi, trei poveşti, trei adevăruri ale aceleaşi întâmplărimoartea tragică a profesorului Joseph Wieder: ”..una dintre cele mai importante personalităţi care predau la Princeton în acei ani, considerat un soi de Prometeu, coborât printre noi muritorii ,pentru a ne învaţă tainele focului”
Fiecare parte, fiecare etapă este povestită din perspectiva celui care încearcă la momentul respectiv desluşească povestea.

   Prima poveste este a agentului literar Peter Katz, care primeşte o scrisoare şi un fragment de manuscris de la Richard Flynn. Nu este prima dată când primeşte un manuscris, dar simte este ceva adevărat şi interesantaşa lasă totul şi citeşte documentul. Richard Flynn s-a născut şi a crescut în Brooklyn, a terminat engleza la Princeton, şi a urmat o carieră în publicitate. Anumite veşti aflate în ultimul timp, accentuate şi de problemele lui de sănătateîl determină scrie povestea asasinării reputatului psiholog şi professor Joseph Wieder, din păcate asasinul nefiind descoperit. Dar unele amănunteapărute la acel moment, îl fac creadă ştie adevărul şi scrie o carte cu titlul provizoriu de Cartea Oglinzilor”, pe de-o parte pentru întotdeauna şi-a dorit fie scriitor, pe de altă parte pentru a fi cel care spune lumii adevărul despre relaţia dintre el, Laura Baines şi profesor: Mi-a fost dataşadar aflu acel adevăr în urmă cu trei luni, aşa cum scriam mai susşi mi-am dat seama trebuie -l împărtăşesc şi celorlalţideşi furia şi frustrarea pe care le simţeamşi încă le mai simt-erau copleşitoareÎnsă uneori ura poate fi un combustibil puternic, chiar mai puternic decât iubirea.”

   Flynn povesteşte despre cum a cunoscut-o pe Lauracare a închiriat o camera în casa în care stătea şi el, despre relaţia care s-a dezvoltat între ei, care după el fusese mai mult decât prietenie. Laura i-a mai povestit a avut un prieten Timothy Sanders, care acum o hărţuieşte, de aceea se şi mutase. Tot Laura îi face cunoştiinţă cu profesorul, care îl plăteşte ca -i catalogheze cărţileÎl cunoaşte pe Derek Simmons, un tip care fusese acuzat şi-ar fi omorât soţia, dar pentru în adolescenţă mai avusese episoade psihotice este ajutat de profesor, internat şi tratat în spital. Apoi, odată eliberat, profesorul îl ia pe lângă el dându-i de lucru. Serile de discuţii cu profesorul, comportarea echivocă a Laurei, îl fac pe Flynn nu mai ştie care e adevărul şi şi pună întrebări: Laura e încurcată sau nu cu profesorul? Mai e sau nu prietenă cu Timothy?Ţine sau nu la el cu adevărat?” Apoi profesorul este găsit mort şi toţi sunt cercetaţi de poliţiemai ales fiecare îl vizitase în seara respectivă pe Wieder.

  Peter Katz este interesat de continuarea manuscrisului, curios vadă ce aflase Flynn, dar când îl caută află acesta a murit şi prietena lui Danna Olsen, moştenitoarea lui nu ştia nimic despre vreo carte. Flynn fusese diagnosticat în urmă cu un an de cancer, chimioterapia nu a avut rezultate. Peter se gândeşte nu va mai afla deznodământul poveştii poate Richard Flynn, ştiind e pe moarte, gândise manuscrisul ca pe o mărturie tardivă. Dar pentru povestea nu-i  pace îl caută pe John Keller, fost reporter de investigaţiicăruia îi oferă şansa de-a cerceta cazul, câştigând nişte bani, mai ales subiectul ar fi avut un potenţial comercial important pentru agenţieDacă va descoperi ceva va putea chiar scrie o carte folosind ca punct de plecare fragmentul de manuscris al lui Flynn.

   Pe John Keller îl tentează ideea, prietena lui Samproducător tv îl încurajeazăaşa începe facă cercetări şi avem a doua parte a romanului, cu întâmplările văzute prin prisma lui.
Începe prin a cauta pe net în ziarele vremii tot ce se poate despre crimăsuspecţi şi cercetări. Apoi apelează la Harry Miller, detectiv particular găsească anumite personaje din fostul anturaj al profesorului: pe Laura Baines, Derek Simmons şi pe Sarah Harper, fostă colegă de facultate cu LauraCitind datele şi cercetând se gândeşte Laura are o legătură cu crima şi şi însuşise manuscrisul, despre care se spunea l-ar fi scris profesorul, în domeniul cercetării psihologice.

   Îi găseşte pe cei implicaţiLaura îşi schimbase numele pentru a nu fi căutată de reporteri, ajunsese un psiholog reputat, cu cărţi publicate, cu o activitate impresionantă. Sarah Harper, după o viaţă zbuciumatăse pregăteşte de mutare pe o insula cu ultima cucerire. Derek Simmons locuia cu o partenera şi avea un mic atelier. John Keller se întâlneşte şi cu poliţistul pensionat Roy Freeman care cercetase cazul şi care îi  nişte informaţii şi note referitoare la crimăVorbeşte cu secretara profesorului, cu foştii colegi, unii îl laudă alţii îl criticăToată lumea are o altă părere şi o altă poveste despre profesor şi mai ales o altă versiune a faptelor. J.Keller este obosit, tracasat de cantitatea mare de note fără a ajunge la un rezultat final, logodnica îl părăseşte şi acceptă până la urmă un post în cinematografie .Îi restituie lui Peter Katz scrisoarea şi fragmentul de manuscris, îi spune versiunea lui despre caz spunând după părerea lui Flynn era criminalul şi cartea ar fi fost mărturia lui.

   Înainte de-a pleca din oraş îi  lui Roy Freeman cutia cu toate cercetările şi notiţele lui, şi aşa începe a treia parte a cărţiipovestită de către detectiv, care avusese mereu o nemulţumire  nu soluţionase cazul.
Şi apare un nou element, un criminal condamnat la moarte mărturiseşte el este cel care l-a omorât pe profesor.
Frank Spoel, un tânăr cu antecedente, avusese o altercaţie cu nişte “prieteni de afaceri”îl bate pe unul, este închis şi ajunge într-un spital psihiatric, într-un program de cercetări al lui Wieder. Când iese cu greu din închisoarea-spital este hotărât şi refacă viaţa. dar se şi răzbune pe profesor. Îl găseşteîl urmăreşte şi-l loveşte cu o batălăsându-l într-o baltă de sânge sigur l-a omorât. Dar Freeman este intrigat pentru ora morţii este mai târzie decât momentul atacului, deci cine e vinovatul? Cercetează, verifică probele, lucrurile, pune faptele cap la cap şi descoperă adevăratul vinovat şi motivele lui.

   Care este adevărul referitor la vieţile protagoniştilorcine şi de ce l-a ucis pe profesor, veţi afla citind cartea.
Prietena lui Flynn îl cheamă pe Peter -i dea manuscrisul, dar în lumina adusă de cercetări, cartea nu ar mai fi reală mai ales pentru :Toţi se înşelaseră, toţi văzuseră doar propriile obsesii dincolo de ferestrele prin care încercaseră privească şi care se dovediseră a fi nişte oglinzi.”.

Cartea este scrisă în stilul alert, concentrat, interesant şi incitant al lui Eugen Ovidiu Chirovici.

   “Cartea Oglinzilor” a fost publicată în peste 38 de ţări din toată lumea, pentru este: ”Un român cu adevărat genial care m-a captivat de la prima pagină spune Francesca Pathak (editor).
Relevante sunt şi aprecierile lui Tammy Cohen care spune:O povestecaptivantă despre natura iluzorie a adevărului şi a memoriei. şi mai ales ale scriitorului Lee Child: Inteligent şi sofisticat.O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.O recomand cu căldură.”

Eu nu pot decât -i dau punctaj maximmai ales ştiţi cu toţii sunt fan E.O. Chirovici.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Dreptul la viaţă, de Silvia Kaţz Ianăşi-viaţa bate filmul

   Am vrut să intru puţin în jocul colegei mele Laura, jocul cu provocarea zodiilor la citit, şi întâmplarea a făcut să citesc cartea unei autoare puţin mai tânăra decât mine, dar din aceeaşi zodie –zodia Fecioarei. Haideţi să o cunoaştem.

   Silvia Kaţz Ianăşi s-a născut în comună Runcu, judeţul Gorj la 19 septembrie 1954. Locuieşte în Israel şi scrie conţinut pentru  reviste din ţară şi din străinătate. Colaborează cu două săptămânale din Israel “Revista Familiei” şi “Magazin”. A primit premiul de excelenţă din partea Asociaţiei Scriitorilor din Israel pentru promovarea culturii româneşti.
Publică proză în antologia ”Cuvântul în timp” (ed. Grinta2011), iar în 2012 o carte cu poveşti pentru cei mici numită ”Spiriduşii Pădurii” (ed.Zodia Fecioarei)
Romanele ei publicate la “Noul scris românesc”-romanul de debut şi apoi la ed. ”SimArt” sunt: ”Dreptul la viaţă”; ”Doar iubirea rămâne”; ”Viaţa ca un zid”; ”Crime în numele iubirii”; ”Iluzii de femeie”; ”Iubiri…şi iubiri”.
Am să vă vorbesc despre cartea de debut ”Dreptul la viaţă” care conţine trei poveşti senzaţionale: Dreptul la viaţă, Destinul Mariei, Sora de coşmar; şi am să vă spun câteva cuvinte despre prima cea care dă şi titlul cărţii lăsându-vă să le descoperiţi voi pe celelalte.

   Sofia trăia la Bucureşti cu nepoata ei Livia, de fapt păreau două surori. După moartea părinţilor Sofiei şi al surorii şi cumnatului ei, cele două rămăseseră singure şi locuiau în casa părintească, vizitate de Nataşa, prietena lor care lucra la spital. Prin ea Sofia îl cunoaşte pe Isac un medic, originar din Israel, care lucra şi el în spital. Isac terminase şcoala în România, era un tip serios ce punea meseria pe primul plan. Se cunosc, se împrietenesc, e dragoste la prima vedere, dar evenimentele din vieţile lor îi ţin departe o perioadă unul de altul. Moartea tatălui, boala mamei, apoi moartea ei, îl fac să stea şi să lucreze acasă în Israel, încercând să fie alături de familia lui. În timpul acesta, Livia nepoata Sofiei termină facultatea şi devine un medic de familie iubit şi apreciat de pacienţi. Dar soarta intervine din nou în vieţile lor. Livia se îndrăgoste de un coleg medic, Ahmed, din Liban şi hotărăsc să se căsătorească. Sofia nu s-a opus căsătoriei mai ales că o vede pe Livia aşa fericită, şi tinerii pleacă în Liban. Cu timpul comunicarea dintre ele s-a rărit, apoi a încetat de tot şi după îndelungi insistente Sofia primeşte o scrisoare de la nepoata ei în care-i povesteşte despre viaţa ei; îi spune că aşteaptă al doilea copil, că familia soţului n-o agreează şi o urmăreşte permanent, că Ahmed s-a schimbat şi a devenit gelos pe oricine comunica cu ea aşa că, o va caută ea atunci când va putea. Sofia a simţit în sinea ei că Livia nu e fericită, dar nu are ce să facă dacă aceasta nu-i cere ajutorul decât să aştepte. De ziua ei Isac revine în viaţa ei, povestindu-i prin ce trecuse şi spunându-i că n-a încetat niciodată s-o iubească. Povestea lor de dragoste se reaprinde, se căsătoresc şi Sofia vinde casa, pune banii la banca şi pleacă cu soţul ei în Israel.

   Isac, un om cu gândire modernă, nu-i cere lucruri imposibile pentru ea, îi explică doar diferenţele dintre religiile lor şi dintre legile statului. Şi totuşi, Sofia se teme să-i spună că are o nepoata căsătorită cu un arab, mai ales după ce el îi povesteşte despre eternele atacuri ale arabilor: ”În zilele care au urmat, el i-a povestit foarte afectat despre suferinţa poporului evreu, care trăia de ani de zile în teroare, datorită atentatelor şi neînţelegerilor dintre evrei şi arabi. Consideră că este nedrept ca oameni nevinovaţi să moară din cauza terorismului şi nu găsea nici o scuză fanaticilor care îl practicau.” S-a gândit că-i va spune după ce se vor căsători, dar apoi relaţia ei cu Livia devenind inexistentă, parcă n-a găsit niciodată momentul potrivit.

   Ajunsă la Tel Aviv este emoţionată de întâlnirea cu Isac, devenit “universul şi destinul ei”, dar şi de clipa în care a păşit pe “Pământul Sfânt”:” În clipa în care a pus piciorul pe Pământul Sfânt, Sofia a privit cerul înstelat şi a crezut că tot universul s-a unit ca ea să fie fericită. Era emoţionată şi se simţea ca un copil care descoperă lumea. O lume plină de culori şi miracole în care totul parcă plutea în jurul ei şi oriunde privea îi părea că trăieşte un vis!”

   Surprinzător era faptul că în jurul Israelului erau ţări arabe cu teritorii mult mai mari, cu pustiuri care aşteptau să fie locuite, şi totuşi, ei voiau bucata pe care se afla statul Israel în ciuda ţinuturilor mustind de istorie şi a muncii multor generaţii pentru a face locuibilă fâşia de pământ. Oamenii erau convinşi că existau forţe străine care doreau dezbinarea lor: ”Noi toţi suntem răspunzători că lumea în care trăim nu este perfectă şi că adevărul poate fi măsluit şi mutilat de alţii, chiar şi atunci când există probe istorice.”

   Sofia se acomodează uşor cu familia lui Isac, cu colegii lui, se împrieteneşte cu mulţi alţii, aici oamenii sunt mai democraţi şi nu prigonesc alte naţii. Oamenii sunt încă marcaţi de anii în care, în ţările în care au locuit, evreii au fost jigniţi, desconsideraţi şi prigoniţi.

   Isac vrea ca ea să fie fericită, o invită pe Nataşa în vizită şi merg amândouă la locurile sfinte mai ales la Zidul Plângerii şi la Mormântul Sfânt. Sofia rămâne gravidă, aşteaptă un băieţel. Apoi încep o serie de atentate arabe în Israel şi ei îi este imposibil să-i mai spună lui Isac de nepoata ei. Urmează alte încercări, războiul cu Libanul, adăposturile construite pe lângă case sau în interior, pierderea sarcinii, teroarea absolută, întoarcerea Liviei în ţară cu copiii ei, momentul de cumpăna când ea îi spune lui Isac despre ei, apoi întâlnirea lor cu Livia, şi peste toate rămâne prezentă întrebarea: de ce lumea nu ia atitudine, nu vede ce se întâmplă? pentru că : ”În tot acest coşmar, comunitatea internaţională continuă să condamne Israelul şi parcă nu vedea tragedia prin care trecea. Oamenii nu aveau nevoie decât de linişte şi să trăiască în pace în propria lor ţară. Era dreptul fiecărui om şi parcă nimeni nu voia să înţeleagă că erau nevoiţi să se apere şi nu Israelul începuse acest conflict nenorocit, care a dus la un război din care nimeni nu avea de câştigat.”

   Citind povestea Sofiei cunoşti altfel oamenii şi viaţa din Israel, lucruri văzute din interior prin ochii celor care trăiesc acolo. Am trăit cartea odată cu personajele, plângând cu ele, râzând cu ele, visând cu ele ascultându-le poveştile extraordinare, şi mai ales încercând să văd realitatea prin ochii lor.

   De altfel autoarea mărturiseşte:

”Am scris această carte cu multă furie şi sinceritate. Sper ca toţi cititorii, indiferent de preferinţele literare, să descopere aici câte o lecţie de viaţă şi de iubire. Nu am scris aceste pagini ca ele să fie o dezbatere filozofică, ci pentru ca multă lume să se regăsească aici, pe alocuri. Multe din întâmplările descrise nu au fost trăite doar de mine, ci şi de prietenii şi cunoştiinţele mele, care consideră că avem dreptul la viaţă, aşa cum ar trebui să-l aibă toţi oamenii pământului. Nu sunt o expertă în ale scrisului, dar această carte s-a născut sub lumina care izvorăşte din pământul sfânt, acolo unde uneori viaţa şi libertatea îţi sunt interzise, unde eşti nevoit să te ascunzi în spatele unui zid pe care scrie; ,,siguranţă”, şi totuşi, atunci când vrei să treci dincolo, trebuie să priveşti printre spărturile zidului şi să desluşeşti ce scrie dincolo de el; ,,viaţă sau moarte”! Pământul sfânt are nevoie de pace iar poporul evreu are ,,Dreptul la Viaţă!”

   Celelalte două poveşti sunt şi ele dureroase dar frumoase, interesante, reale şi o dovadă clară că de cele mai multe ori ”viaţa bate filmul”

   N-am să vă spun că este o carte perfectă, pe ici pe colo frazarea este puţin ciudată, ca a cuiva care traduce cuvintele din altă limba, ceea ce este explicabil ţinând cont că autoarea trăieşte şi scrie în altă ţară.
Dar sinceritatea şi frumuseţea sentimentelor, învăţăturile, poveştile reale, acoperă orice mici imperfecţiuni pe care le-aş putea găsi. Impresionant este că deşi personajele (oameni reali) trec prin foarte multe probleme şi necazuri, totuşi în mijlocul celor mai triste situaţii îşi păstrează dragostea şi speranţa în viaţă şi în oameni.

Autoarea spune:

Prin cuvintele scrise aduc omagiu celui mai minunat sentiment, a cărui substanţă magică, atunci când îşi găseşte drum spre mintea şi inima noastră ne ajută să cunoaştem sensul vieţii: IUBIREA! Ea trebuie să fie dialogul nostru permanent în toate momentele vieţii prin care trecem, fericiţi sau nefericiţi, deoarece IUBIREA este magia dintre noi şi lumina ce rămâne după noi. DOAR IUBIREA! Ea te face să dansezi sub stele ,însufleţeşte totul în jur, este temelia vieţii noastre şi tot ea ne readuce la suprafaţă din adâncul durerii. IUBIREA are timpul ei în viaţa noastră, dar trece mult prea repede ca noi să o înţelegem şi să o păstrăm. Ea ne guvernează viaţa şi ne marchează destinele!” (Doar iubirea rămâne)

   Dacă vreţi să citiţi ceva viu, adevărat. frumos, sensibil şi mai ales real citiţi cărţile Silviei Katz Ianăşi.
Din punctul meu de vedere cartea această, la fel ca şi celelalte merită numărul maxim de steluţe.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
5

Duel poetic: Nu ştiu s-ascult! &Te caut şi mă caut

Nu ştiu s-ascult! -Amalia Năcrin(merii merii)

Nu ştiu s-ascult
De corp, de inima şi de tumult.
Nu ştiu!
Cândva, demult,
când norii mi-au adus un corp din fagurii de miere dezlipiţi de stup
am vrut mai mult!
Şi cât am vrut!
N-ascut!
Sunt răzvrătită şi de multe ori m-ascund
cu joacă-n şoarecele ce ademeneşte şi aleargă prin pisici.
Ce?
Ce zici?
Ce-ai face tu când vreau înfrupt
din licori combinate?
dau paharele pe spate
şi mbăt de pasiuni neruşinate?
Te-ncânt?!
Sau te uimesc mai mult?
Sub zodia această m-am născut!
Exact!
Nu ştiu decât dau superlativ la cel mai mult!
Aşa simt în corpul ast* şi simt.
nu mai mi te apropii,
n-am ţi dau nimic,
căci
nu vreau laşi cu sufletul înfrânt,
dânduţi,
eu n-am măsură,
aşa sunt,
aşa m-au adus zeii pe pământ,
cu totul la mai mult,mai mult, mai mult!
 

Te caut şi mă caut-Lorena Viţelaru

atât de diferit îmi pare,
şi-n mii de chipuri, chipul eu ţi-l văd,
dar ştiu -i doar o întâmplare
şi când aud în jurul meu râzând.

şi opresc privind întrebătoare
cu ochii răscolesc mulţimi
te scot din mintea mea neştiutoare
şi din cuvinte aruncate fără vini.

mai stau şi te adun din toate cele spuse
şi din atâtea nopţi în care ne-am dorit
din zorii dimineţilor răpuse
de şoaptă ta înceată cu, care m-ai trezit.

te caut, şi caut prin ploile mărunte
şi mâna ta o prind imaginar
şi-n grabă stropii toţi îi las sărute
cu-atât nesaţ, cu gura ta de jar.

şi uit nu te ştiuşi iar îmi pare
mâna ta o simt în jurul meu
de parc- fi-ntr-o lume fără zare
şi-n mii de chipuri văd doar chipul tău.

by -
5

Duel poetic: Întrebare de lumină&Dimineaţa luminii

Întrebare de lumină
Amalia Năcrin

 

Ce să fac cu lumina din cer?

S-o sting din lampadar când suflă vântul

sau să mă ofer

clipă de clipă cu niște lampioane?

Și de-ar crăpa de foame

în fulgere mascate,

lumina…

nu s-ar răstălmăci în prune coapte

peste noapte!

Mai degrabă ar ploua cu struguri acrii

să-mi sterpezească zilele din lacrimi.

Ce să fac eu cu copacul ei?

Cu un prun holtei

și cu vână vineție ?

Iacătă tentație de neam-prost!

De-ăla-mi trebuie mie?

Mă uit și-mi număr câte în lună și în stele,

stau cu mâinile benoclate-n jos,

pe lângă zdreanța albă ce deșirată curge peste ele,

fac tăvălug cu părul înțesat de norii ca năluca

și-l ciufulesc adesea,

nori ciudați și ofticați…

lăsați-mi-l lăieț, pe umeri,

ce difuzați, ce-o-mprăștiați,

sunt doar o descentrată,

doar nu-s dusă cu pluta!

Eu,

tot colo-șa pe piedestal

să-i urc luminii umbra mea,

cu aripi ,

cu cangrene la copitele de cal,

cu rugămintea-n ochii,ce special

nu mi i-am amintit

să nu le dea cu nostalgie și iubit

vreun neica-nimeni,

ca și mine,

vreun antipatic luat din anticariat,

demodat,

și el un dezlânat întru păcat,

vreun scelerat întru iubit.

 

Dimineaţa luminii
Daniel Irimescu (Daniel Dac)

Las frageda lumină să vorbească

La-ngemănarea dimineților târzii,

Când roua-n tihnă prinde să-nvelească

Candoarea pașilor curați, din zori de zi.

 

Tălpile-mi sărut pământul dezvelit

Și-l simt cum măngâie picioarele domol,

Cu fiecare pas, respir, la nesfârșit

Aroma vieții pătrunzându-mi trupul gol.

 

Mă prind cu mâinile de-un colț de răsărit

Și-l strâng în palmele căuș, ca să îl sorb,

Să nu se piardă niciun strop de infinit

Când însetat de el mă pierd, de orb.

 

Pătrund prin stropi care aștern pe flori

Din nesfârșita curgere-n milenii,

Esența cerului, în armonii de viori,

Din minunata odă a Iubirii!

 

Adânc coboară-n fiecare por

Trezind în taină ochiul adormit,

De-ntunecimi ce parcă pun zăpor,

În asfințituri care ne-au zorit.

 

Pierdută într-un răsărit de noapte

Eterna-mi pleoapă-a  nemuririi,

Se zbate-n chipul fiecărei șoapte

Din nesfârșita dimineață a Luminii!

 Părerea voastră?

 

by -
5

Meniu: (salată de conopidă,ciorbă de gulii,plăcintă cu carne,clătite americane)

1.Aperitiv: Salată de conopidă (Vero) conopida

– 1 conopidă mică, 1 ceapă, 2 ouă, muştar, ulei, condimente. Se fierbe conopida, se mărunţeşte, separat se face maioneza – gălbenuşurile cu o lingură de muştar şi ulei. Se adaugă ceapa tăiată mărunt Se amestecă toate cu mixerul, se condimentează după gust cu sare. Eu adaug puţin piper alb.

2.Ciorbă de gulii

-1 gulie mare o curăţăm şi o tăiem fie bucăţele mici, fie ca nişte beţişoare
-1 morcov îl dăm pe răzătoarea fină, îl călim în puţin ulei, punem apă şi-l punem la fiert
-adăugăm gulia tăiată
-adăugăm condimente: vegeta, praf de chimen, sare, piper (multicolor), praf de cury, boia opţional şi lăsăm să fiarbă
-dacă vreţi mai deasă fie puneţi 2 gulii fie faceţi dintr-un ou găluşcuţe (ca la ciorbă de mazăre)
-când e aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă, lăsăm câteva clocote apoi dregem cu smântână

3.Plăcintă cu carne (Alexandra Ali):

-1. Pentru aluat:
– 350-450 gr de margarină
– un ou
– făină (vreo 500 de grame, dar depinde câtă smântână pui)
-şi desigur smântână (eu am pus smântână lichidă cam 300 de ml, deci am pus şi ceva mai multă făină)
– un strop de oţet (eu am pus oţet de mere)
Le amesteci: mai întâi margarina la temperatura camerei, cu oul, sarea şi oţetul, amesteci cu mixerul, apoi torni făină în ploaie până aluatul devine prea tare pentru a mai mixa.
-pentru umplutură:
În general, am văzut că se combină carnea de porc cu cea de vacă, dar eu am avut carne tocată de curcan şi am combinat cu cea de porc. (La cantităţi nu aş putea să spun exact, cam 600 de grame de carne tocată de curcan şi cam tot atâta de porc)
– 2 cepe mari tăiate fin şi călite împreună cu câţiva căţei de usturoi tăiaţi feliuţe
-apoi se amestecă cu carnea şi se lasă şi această la călit până îşi schimbă culoarea; dacă, carnea e prea uscată poţi adaugă un pahar de apă şi poţi lasă să scadă
-condimentezi: sare, piper, boia de ardei iute (mie îmi place ceva mai iute), rozmarin, cimbru şi orice altceva mai vrei
-laşi să se răcească
-înainte de a întinde compoziţia pe aluat se adaugă cam 100 ml de smântână pentru a lega mai bine compoziţia
Am întins aluatul în 2 foi separate, cam de 1/2 cm grosime.
Pe una am pus şi nişte felii de cartofi înăbuşite în prealabil în apă clocotită, am pus carnea şi am rulat-o ca pe o ruladă dulce….Am bătut un ou foarte bine şi am uns marginile pentru a se lipi.
A două foaie am umplut-o simplu cu compoziţia pe o parte şi am adus peste cealaltă parte pentru a acoperi. La fel cu oul (Îţi ajunge un ou pentru ambele foi)
Le-am pus într-o tavă unsă cu margarină, sau poate să fie cu ulei şi făină
Le-am înţepat cu o scobitoare, le-am uns suprafaţă cu ou şi le-am dat la cuptorul pre-încălzit.
Şi stau cam de vreo 40 de minute.

4.Clătite americane:

-din cantitatea asta ies cam 6-8 clătite de mărimea unei farfurii întinse mici
-o cană de făină+2 linguri de zahăr+1/2 praf de copt+un praf de sare se amestecă (uscat )într-un castron
-un ou (întreg) se bate cu o cană de lapte, 2 linguri ulei, 1 linguriţă rasă de bicarbonat stins cu zeamă de la o lămâie, 1-2 prafuri de zahăr vaniliat
-mixăm cele două compoziţii
-ungem tigaia cu ulei şi punem compoziţia cu polonicul (ca la celelalte clătite)
-ies puţin mai groase, dar au avantajul că şi a doua zi sunt moi şi sunt foarte gustoase

Poftă Bună!chef

”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Taina preşedintelui, de Steve Berry

Nu poţi da greş cu Steve Berry!(Library Journal)

   Steve Berry este avocat şi, deşi nu mai practică avocatură, este implicat în politica locală din Georgia. Interesul sau pentru istorie l-a îndemnat spre cariera de scriitor.
A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţi – Profeţia familiei Romanov, Al treilea secret, Moştenirea templierilor, Conexiunea Alexandria – au urcat rapid în topurile întocmite de UŞA Today, Publisher’s Weekly, The New York Times.Au mai apărut la noi la editura Rao: Răzbunare la Paris; Tezaurul Împăratului; Trădare la Veneţia; Afacerea Columb; Enigma Reginei şi Taina Preşedintelui.

Steve Berry surprinde din nou cu subiectul abordat.

  Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, dar mai ales trecut şi prezent, o taină din trecutul îndepărtat, care ar putea distruge prezentul.
Abraham Lincoln, legendarul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, nu a fost chiar aşa cum îl prezintă miturile şi legendele populare. Astfel abolirea sclaviei era deja prezentă în Constituţie în momentul preşedenţiei lui, mai apoi Războiul Civil al cărui motiv cunoscut ar fi fost pentru a pune capăt sclaviei, conform spuselor lui Lincoln era de fapt pentru a salva Uniunea:

”Misiunea mea este de salvare a Uniunii. Aş salva-o pe cea mai scurtă cale conform Constituţiei. Dacă aş putea salva Uniunea fără să eliberez niciun sclav, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând toţi sclavii, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând unii sclavi şi lăsându-i pe alţii în soarta lor, aş face-o. Ce fac eu în legătură cu sclavia şi cu rasa de culoare o fac deoarece cred că ajută la salvarea Uniunii. Ce interzic, interzic deoarece nu cred că ar ajuta la salvarea Uniunii.”

  Pe de altă parte era Biserica Mormonă numită şi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor Zilei de Apoi, al cărei conducător, ales după regulile lor, se numea profet. La început datorită hotărârilor referitoare printre altele la căsătoriile multiple, la constituirea unui stat numit Deseret, au numeroase dispute cu Congresul, care deşi respinge cererea de stat autonom restrânge teritoriul şi-l numeşte Utah, desemnându-l pe Brigham Young (unul dintre profeţi) guvernator.

   Între Lincoln şi Young a intervenit o înţelegere prin care mormonii erau lăsaţi în pace, dar nu se mai ridicau împotriva statului. Ca semn de bună credinţă preşedintele oferă un document secret, care să fie păstrat în acelaşi loc cu secretul ascunzătorii aurului mormon. Secretul urma să fie transmis din generaţie în generaţie între preşedinţi şi profeţi, dar moartea neprevăzută a lui Lincoln distruge şansa aflării lui, totul devenind un secret bine păstrat. Şi totuşi sunt oameni care vor cu orice preţ să-l descopere. Documentul se referă la dorinţa statelor de a ieşi din Uniune şi la şedinţa în care Lincoln luase hotărârea să păstreze Uniunea chiar cu preţul declanşării Războiului Civil.Un secret bine păstrat şi de profeţii bisericii pentru că şi ei considerau că statul federal era mai important pentru evoluţia omenirii.

   Dar iată că senatorul de Utah, Thaddeus Rowan, vechi politician, dar în acelaşi timp de credinţă mormonă, care ar fi trebuit să fie şi următorul profet al bisericii, caută să afle adevărul cercetând arhivele accesibile numai anumitor funcţionari ai statului
Îl cooptează şi pe Josepe Salazar un credincios fanatic în credinţa bisericii (la fel ca întreaga lui familie) pentru care chiar şi crimele în numele credinţei erau permise.

   Cercetările lor atrag atenţia preşedintelui S.U.A., Daniels, dar şi a actualului profet al bisericii Snow. Este omorât un agent american, care îi urmarea pe oamenii lui Salazar. Acesta se înconjurase de o mică armată formată din “daniti”, nişte radicali fanatici din sânul bisericii, despre care se credea că au dispărut. De data asta preşedintele implică serviciul ultra secret condus de Stephanie, agentul mort fiind dintre oamenii ei. Aşa că intră în joc Luke Daniels (nepot al preşedintelui şi agent) care îl caută pe Cotton Malone şi-i cere ajutorul. Malone, un personaj complex, s-a pensionat din agenţie şi şi-a deschis o librărie în Danemarca, se ocupă de cărţi, dar din când în când la solicitarea ei o ajută pe Stephanie. Miza acestei misiuni este foarte mare aşa că el acceptă încă odată să între în joc, intrigat de tot ceea ce se întâmplă şi dorind să descopere adevărul. Dar Stephanie o implică şi pe prietena lui Cassiopeia Vitt, femeia de care el se simte foarte atras. Cassiopeia lucrase şi ea în câteva misiuni alături de Stephanie şi Malone, dar acum se retrăsese şi se ocupa de reconstrucţia unui castel în Franţa. Doar că ea provenea dintr-o familie de mormoni la fel de veche ca descendenţă ca a lui Salazar şi la fel de bogată. Mai mult, ei doi fuseseră prieteni în copilărie, familiile sperând într-o căsătorie. Doar că ea l-a refuzat şi la moartea părinţilor ei părăseşte biserica neputând accepta idea că femeia era privită doar ca mamă şi soţie supusă fără dreptul de-a avea propriile idei şi păreri.

   Cassiopeia acceptă să ajute convinsă că Salazar nu putea fi un ucigaş, bazându-se doar pe amintiri din tinereţe, fără a şti că acesta avea viziuni şi devenise un fanatic.
Misiunea lor era să descurce iţele şi să afle tot ce puseseră la cale Rowan şi Salazar. Trebuiau totodată să împiedice aflarea secretului din trecut, al legăturii dintre Abraham Lincoln şi Biserica Mormonă, secret care ameninţă supravieţuirea S.U.A.

   Conform stilului lui Steve Berry cartea este plină de adrenalină şi acţiune, protagoniştii se plimbă prin Europa şi America, multă istorie care explică acţiunile lor şi mai ales multe tipologii umane.
Vedem cum sub “umbrela” credinţei toate faptele par a fi motivate. De fapt totul, inclusiv credinţa şi religia sunt subordonate lăcomiei şi mai ales dorinţei de putere.

   Dacă vreţi să ştiţi cum au reuşit Malone, Stephanie, Luke, Cassiopeia, preşedintele Daniels şi profetul Snow să dezamorseze “bomba” pe cale să schimbe lumea, ce s-a întâmplat cu Josepe Salazar şi Thaddeus Rowan citiţi cartea.

   Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric, şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat, dar şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intriga pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Din punctul meu de vedere “Taina Preşedintelui” merită maximum de steluţe (5) la fel ca toate celelalte romane ale autorului.

 “Salazar rămase calm. Oricât de mare fusese spectacolul dat de Cotton Malone, se îndoia că era cu adevărat în pericol. Era doar unul dintre miile de oficiali de mâna a doua ai Bisericii Sfinţilor Zilei de Apoi. Puţin probabil că guvernul Statelor Unite să vină acolo că să-l asasineze. Însă asta nu însemna că situaţia nu era primejdioasă. Observase deja că Malone luase o armă de la unul din daniti, căci recunoscuse pistolul îndreptat spre el. Toţi oamenii lui erau înarmaţi la fel:  aceeaşi marca, acelaşi model. Armele erau pasiunea lui. Salazar le iubea şi avusese nenumărate de când se ştia. Tatăl lui îl învăţase cum să le respecte şi să le mânuiască. Iar pe cont propriu el reuşise să se perfecţioneze în folosirea lor pentru binele Bisericii.
– Interesant că superiorii tăi te-au trimis aici că să mă înfrunţi, deşi ai atât de puţine informaţii. Aveam impresia că ştii câte ceva despre Iegatura dintre acele şase state americane.
– Ai fi surprins să afli cât de multe ştiu.
Lui Salazar nu-i plăcea deloc expresia de încredere de pe mutră celui care îl ţinea prizonier.
– Eu cred, zise Malone, că tu eşti cel curios. Vrei să afli cum şi de ce suntem atât de interesaţi de ţine. Pregăteşte-te! O să afli răspunsul Ia toate astea în foarte scurt timp.
– Abia aştept.
– Sunt curios într-o privinţa, zise Malone. Profetul actual are habar de mică ta bandă de daniti? Îmi imaginez că n-ar aproba aşa cea. Biserica mormonă a evoluat mult faţă de începuturi. Nevoia de astfel de extreme a dispărut.
– Eu n-aş fi atât de sigur. Biserica mea a fost supusă la multe abuzuri şi persecuţii. Am suferit multe insulte, precum cele de care am avut parte de la ţine mai devreme, violente şi chiar asasinate. Şi am supravieţuit tuturor acestora fiindcă n-am fost slabi.
Salazar trăgea de timp, dându-le oamenilor săi răgazul să acţioneze, ceea ce speră că şi făceau.”

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
7

Duel poetic: Iluzia finalului & Fără nume

Iluzia finalului
Mihaela Popescu

Final Interval uman

 Între două începuturi

 Un îndemn al ieșirii

În lumina

Zilei de mâine

O goană nebună

 După colorații fluturi de gânduri

Final

Cuvânt banal

Legătură trecutului

Cu răsăritului prezentului

 Îmbrățișarea momentului

Fericirii deschiderii

De noi orizonturi

 Călătoria sufletului

Spre alte lumi pustii

 Repopulate la intervale egale

 Cu altfel de idei geniale

Graniță mortală

 Între trecere și secundă vitală

 Final

 Nu-nseamnă un punct

Un tragic sfârșit

 Când tot ce-a fost s-a risipit

Ci totul e-o înșiruire ordonată

 De puncte de suspensie

Ale speranțelor extensie

O iluzie cu parfum de mirare

Care miroase neîncetat

A continuare…

 

Fără nume (Le mage)
Mihai Gavrilescu

E sentimentul acela al flăcării stinse.
Într-un moment pe care nu l-ai anticipat niciodată
se face întuneric
și nu mai poți vedea nimic
nu mai poți atinge nimic
nu te mai poți face auzit.
Ar trebui să aibă un nume
ceva care să-ți facă pielea de găină
ceva care să descrie mai bine aruncarea în prăpastie
un sinonim mai bun pentru această prăbușire a acoperișului cerului peste tine.
Ei îl numesc mult prea simplu: vid
de parcă ar fi ceva banal
să simți că lipsești cu totul din tine
să simți că lipsești

Părerea voastră?

 

 

by -
8

 

Duel poetic: Mai ales noi & Atat mi-a ramas

Mai ales noi
Ro Rodica Pricob Puşcaşu

Totul e lumină,

Ca irisul tău atunci când își adună culorile,
Ca inima ta atunci când aruncă săbii de iubire.
Totul e lumină,
Mai ales sus,
Pe colțul de lună unde-ți plimbi gândul în seara aceasta,
Mai ales pe cărarea dintre curcubeu și mâna ta plină de flori.
În lumea aceasta,
Mai ales noi găsim lumină,
Acolo unde timpul, cu surâsul lui înghețat,
Aleargă pe câmp cu plasa pentru secunde.
Mai ales noi,
Care-am aruncat răspunsurile peste tot
Și nu ne pasă de ochii celor care culeg spini din realitate,
Noi, mai ales noi…
Iubim.

 

Atât mi-a rămas
Călin Lucian

sfâșiai albastrul providenței
care se cufunda în mare
sortito
și îl împleteai cu albul poeziei
în care-ți revărsai esența
ce-ți picură clipele sub sâni
căutându-mi privirea
întrebând apusul
pentru ce își întinde aripile
ca să mă poarte în nordul
de unde toate zborurile
duc spre sudul tău
până și pietrele surâdeau de bucurie
sub pașii noștri
îndrăgostito
atunci când ne plimbam atingerile
iar valurile mării veneau la mal
pentru a ne admira și chicoteau complice

atât mi-a rămas din noaptea aceea
iubito
dimineața în care surâsul tău
răsărea lângă sărutul meu

Aşteptăm părerea voastră!

 

 

by -
7

Meniu:(aperitiv, ciorbă de varză dulce, pizza, prăjitură dulce malai)

1. Aperitiv (Alexandra)

– Salată de piept de pui cu maioneză şi ardei roşu
Se poate consideră un aperitiv, merge perfect la sărbători sau la mese festive
Ingrediente:
Un piept de pui 500 gr
Ouă
Ulei
Lămâie
Sare
Piper
Muştar
Ardei gras
Bagheta pentru a face bruschetele +unt
Se fierbe pieptul de pui (carnea de pui nu se spală, se fierbe sau se pregăteşte direct; nu se spală pentru a nu răspândi boli precum salmonella, E.coli murind la temperaturi înalte).
După ce a fiert pieptul de pui, se taie în fâşii, apoi în cubuleţe. Fiecare cubuleţ se ia şi se despart fibrele cărnii. Aşa salată devine mai ”închegată”. Ardeiul roşu se taie fâşii şi apoi cubuleţe mici.
Dintr-un ou fiert, gălbenuşul la unul crud, sare, piper, muştar, ulei şi lămâie se face o maioneză. Se încorporează maioneză cu carnea de pui şi cubuleţele de ardei roşu. Se mai condimentează după gust.
Bagheta se taie în felii, se ung feliile pe ambele fete cu unt, într-o tavă se pune hârtie de copt şi apoi feliile de bagheta şi se dau la cuptor până se rumenesc. Când sunt gata, se scot şi se lasă la răcit. Se pune salată de pui pe bruscheta şi se poate orna cu pătrunjel, ardei gras verde sau albuş de ou fiert.

2.Ciorbă de varză dulce:

-1-2 morcovi îi dăm pe răzătoarea fină, îi călim în puţin ulei punem apă şi punem la fiert
-adăugăm o ceapă tăiată mărunt
-varză o curăţăm, o spălăm, o tăiem fideluta şi o adăugăm în oală
-punem condimente: piper, sare, boia (opţional), cury, praf de chimen
-când ingredientele sunt aproape fierte adăugăm cimbru, mărar şi tarhon (dacă vă place)
-se poate drege cu smântână sau bulion depinde de preferinţe

3.Piza (Vero)

– Pizza de casă.

Aluat
-300 gr făină, 1 ou, 1 lingură margarină, un praf de cuţit de sare, un pacheţel de drojdie muiată sau un pliculeţ de drojdie uscată=frământăm cu puţină apă şi lăsăm să dospească o jumătate de ora la cald

-Conţinut– se unge blatul cu pastă de ardei picantă sau pastă de roşii, se adaugă kaizer şi salam mărunţit ( sau orice aveţi în frigider, cârnaţi, ton mărunţit), se rade brânză sărată, se adaugă salam feliat (eu folosesc salamul cu parmezan). Se da la cuptor, înainte cu câteva minute să fie gata se rade caşcaval.
-înainte de a fi gata coaptă, scoatem tava din cuptor, ridicăm uşor marginile cu cuţitul şi punem cu lingura roată lapte (aşa aluatul nu se va întări, ci rămâne pufos)
-mai băgăm tava la cuptor câteva momente

4.Prăjitură dulce mălai (mălai dulce)

-două căni de mălai, o cană de gris, o cană de făină albă, 1 praf de copt, 100 ml ulei, o cană de lapte dulce, o cană de iaurt (sau lapte prins), o cană de zahăr şi trei ouă
-amestecăm ingredientele ca la un chec, punem în tavă (A4) unsă şi tapetată şi dăm la copt
-tăiem prăjitură rece, dacă vreţi puteţi presară deasupra zahăr praf

Poftă Bună!chef

%d bloggers like this: