Authors Posts by Arci

Arci

323 POSTS 0 COMMENTS

by -
5

Meniu: (supă de curcan, pulpe de curcan pe pat de legume, tort labirint)

1.Aperitiv: salată asortată

-tăiem mărunt legumele (morcovi, păstârnac, pătrunjel, ţelină, 1-2 cartofi) fierte în supă
-curăţăm de pe oase şi tăiem mărunt carnea fiartă în supă
-tăiem mărunt o cutie de ciuperci
-într-un castron punem legumele+carnea+ciupercile+1 cutie porumb (scursă) +ţelină murată (după gust)+1-2 linguriţe muştar, sare, piper şi amestecăm
-adăugăm maioneză, amestecăm şi punem la rece
-dacă vă place puteţi tăia feliuţe de praz foarte subţire şi măsline

2.Supă de curcan

-în zeama strecurată de pe carne şi legume putem fierbe tăiţei sau găluşte de gris

3.Pulpe de curcan pe pat de legume

-pulpele le condimentăm şi le lăsăm să stea puţin
-în tavă tăiem felii 1-2 cepe, 1-2 ardei roşii, 1 dovlecel felii (mai groase_), o cutie de ciuperci (scurse), 2-3 cartofi tăiaţi rondele (mai groase)
-presăram sare, piper, cury, boia, praf de chimen, praf de coriandru, oregano, cimbru
-punem deasupra pulpele condimentate, apă cât acoperă şi punem la cuptor
-punem în apă un păhărel de alcool: coniac, gin, vodka
-lăsăm până scade apa şi pulpele devin crocante
-mai adăugăm apă să avem şi un pic de sos peste legume
-dacă vă place usturoiul faceţi un mujdei, scoateţi tava din cuptor turnaţi mujdeiul peste friptură şi acoperiţi tava (nu mai puneţi în cuptor)

4.Tort Labirint

-500 gr biscuiţi simpli, 300 gr nutela, 400 gr smântână (grasă), 250 gr mascarpone, 1 lingură cafea fiartă, 3 linguri lapte, 1 lingură miere de albine
-într-un bol bateţi smântâna până se întăreşte apoi adăugaţi mascarpone+1 lingură de cafea+mierea şi mixati bine apoi punem 1-2 linguri de nutela şi mixăm să fie o crema densă şi pufoasă
-preparam într-un castron o cafea cu lapte (în care vom înmuia biscuiţii)
-pregătim o tavă de tort rotundă( cu inel)
-ungem un biscuite cu o lingură de nutela peste care punem o lingură de cremă, apoi al doilea biscuite; presăm puţin, dar rapid prin cafeaua cu lapte şi aşezăm în tavă
-aşezăm roată până cuprindem toată tava
-dacă rămâne vreun loc gol punem o bucăţică de biscuite
-după ce am umplut forma, crema de smântână rămasă o turnăm deasupra şi punem tortul la rece
-tăiaţi fâşii de hârtie de ce lăţime vreţi şi câte dungi vreţi pe tort
-când tortul s-a întărit puneţi făşiile, presăraţi pe tort ciocolată rasă sau cacao, apoi luaţi făşiile de hârtie cu grijă să rămână tortul cu dungi

Poftă Bună!

Puterea destinului/Primul sacrificiu, de Thomas Gifford-recenzie

   Thomas Gifford (16.05.1937-31.10.2000) a terminat universitatea Harvard unde a şi câştigat multe premii de scriere creativă. A lucrat la “The Sun Newspaper” şi la “The Gutrie”.
A câştigat premiul ”Putnam” pentru cel mai bun roman cu “Puterea Destinului” (“The Wind Chill Factor”). Recunoaşterea internaţională vine cu romanul “The Glendover Legacy” după care s-a făcut în 1981 un film numit ”Dirty Tricks”, apoi cu thrillerul despre Vatican “The Assassini”.
A publicat 9 romane cu numele real Thomas Gifford, 4 romane cu pseudonimul Thomas Maxwell şi 3 romane cu pseudonimul Dana Clarins.
A murit de cancer de colon în locuinţa sa din Dubuque, owa în 2000 în noaptea de Halloween.

   La editura Rao au apărut în limba română 4 dintre romanele sale: ”Operaţiunea Pretorian” (“Pretorian”)—poveste din Al Doilea Război Mondial, romanul “Assassini”-un thriller despre cetatea Vaticanului la fel de şocant ca şi “Codul Lui DaVinci”-Dan Brown, şi cele două care fac parte din saga familiei Cooper: ”Puterea Destinului” (“The Wind Chill Factor”-1975) şi “Primul Sacrificiu”(“The First Sacrifice”-1994).

Motto-ul lui favorit era: ”We’re not here for a long time,we’re here for a good time”

   Am să vă povestesc despre aceste două cărţi ale lui Thomas Gifford, scrise la distanţă de aproape douăzeci de ani, dar ambele prezentând saga familiei Cooper în perioada războiului, imediat după, şi la 20 de ani după război când aveau loc schimbări uriaşe în întreaga Europă.
Toată povestea este văzută şi redată prin prisma amintirilor, sentimentelor, aventurilor lui John, cel mai mic dintre băieţii Cooper.

“Eu nu sunt ceea ce par a fi
El nu este ceea ce pare a fi
Ei nu sunt ceea ce par a fi.”

   Localitatea Cooper’s Falls a fost întemeiată în partea de nord a Minnesotei de John, primul dintre Cooperi şi tizul celui din roman, care şi-a făcut averea din transport feroviar şi comerţ cu grâne..

   Austin Cooper bunicul copiilor, a prosperat odată cu naţiunea pe la începutul secolului XX, un om inteligent, care-i numără printre prietenii săi pe cei mai cunoscuţi giganţi ai finanţelor: Carnegie, Rockefeller, Ford, Mellon. În anii “20 în timpul unei vizite făcute în Germania, a fost mişcat de condiţia proastă a nemţilor, care sufereau sub ceea ce el numea ”jugul penitenţei impus de cuceritorii lor după terminarea Marelui Război”. Nu era singurul care credea astfel, mulţi istorici şi observatori susţinând frecvent ideea că acea pace nedreaptă a favorizat de fapt izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, un război de 30 de ani din 1914 până în 1945.

   Fire activă, Austin, a căutat persoanele despre care credea că ar avea un cuvânt de spus în renaşterea Germaniei din cenuşă precum pasărea Phoenix. Aşa că s-a aliat social şi financiar cu familia Krupp. Apoi şi-a început colaborarea cu doi nazişti înverşunaţi, extrem de capabili şi hotărâţi să fondeze o lume nouă: Adolf Hitler şi Herman Goring.

   John nu a înţeles niciodată de ce bunicul său devenise un simpatizant al mişcării naziste din Europa şi mai mult s-a implicat activ în politică fascistă dusă de Germania, Italia, Spania. Dar interesul major al lui Austin era ca de obicei la afacerile sale şi la a face cât mai mulţi bani. Pentru John şi fratele lui Cyril, bunicul era adultul care se ocupă de ei, făcea sport cu ei, juca diferite jocuri, un personaj sobru şi binevoitor totodată, deşi ziarele “Liberty”şi “Collier’s” îl etichetau drept “nazistul numărul 1 al Americii”, nazistul American care era frecvent fotografiat cu Hitler, călătorind cu Goring, Speer, doamna Goring, consfătuindu-se în spatele uşilor închise cu Alfred Krupp.

   Tatăl băieţilor, care absolvise Universitatea Harvard în 1932, era un tânăr chipeş cu înclinaţii artistice (mărturie stând portretul făcut soţiei lui) reacţionase violent la ideile naziste, luptase ca pilot în RAF şi murise în 1941, fără a i se găsi corpul. Soţia lui şi Lee, sora mai mică a băieţilor, muriseră la Londra în timpul unui bombardament.

   John îşi rememorează toate aceste lucruri mergând cu maşina de la Boston la Cooper”s Falls, pe o furtună de zăpadă, la cererea fratelui său, pe care nu-l văzuse de foarte mult timp.

   Cyril îi trimisese o telegramă din Buenos Aires, în care-i cerea să se vadă acasă în 20 ianuarie, pentru că ”arborele genealogic trebuie îngrijit”. John se conformează, deşi nu înţelege nimic, convins fiind că moartea bunicului curăţase oarecum blazonul familiei. Cel puţin asta susţinuse Arthur Brenner, avocatul lui Austin, care după moartea acestuia rămăsese prietenul devotat al băieţilor. Tot el fusese acela care-l ajutase pe tatăl lor să ajungă în RAF, şi cel care aflase ce se întâmplase cu mama şi surioara lor- Lee.

   Pe drum cineva încearcă să-l omoare pe John, apoi ajuns acasă îl găseşte pe Cyril mort. Paula, iubita lui Cyril dintotdeauna, îi spune că ea-l anunţase pe fratele lui, că lucrând la arhivă bibliotecii găsise nişte documente de-ale lui Austin cam ciudate şi o cutie închisă. Se pare că spusele Paulei şi un articol cu poză dintr-un ziar din Glasgow îl determinaseră pe Cyril să vină urgent din Buenos Aires şi să-l cheme şi pe John. Doctorul Bradlee care-i ştia de când se născuseră, vine chemat de John să constate decesul şi-l aduce cu el pe Olaf Peterson, şeful poliţiei din orăşel. Olaf se căsătorise cu o moştenitoare din zona, renunţase la poliţia din marele oraş deşi fusese un detectiv de excepţie, dar acceptase funcţia de şef al poliţiei în orăşel.
Împreună cu Paula, Arthur Brenner şi Olaf, John încearcă să pună lucrurile cap la cap.

   După ştiinţă lui John, Cyril învârtise multe afaceri în diferite părţi ale lumii: Cairo, Munchen, Glasgow, Londra, Buenos Aires, dintr-un capăt al lumii în altul fără răgaz. De aceea, când primise telegramă, pornise îndată la drum, îi era efectiv dor de fratele lui. Încearcă împreună cu Olaf să afle ultimele mişcări ale lui Cyril, dar intervine un nou val de atacuri şi crime: Paula este ucisă, biblioteca şi postul de poliţie aruncate în aer, Arthur rănit şi un perete al casei lui distrus şi John atacat din nou de data asta acasă la el, unde el chiar îl ucide pe unul dintre atacatori. Determinat, John pleacă la Buenos Aires să descurce ultimele zile ale lui Cyril.Acolo îl ajută comisarul Roca, îl întâlneşte pe A.Kothmann şi Martin St John, două figuri proeminente ale locului, care îi ajutau pe vechii nazişti să-şi piardă urmă în Argentina.

   Află de moartea profesorului Dolldorf un cunoscut al lui Cyril, ucis înainte de acesta. Fiica acestuia, Maria îi dă primul indiciu în momentul în care îi dă o poză apărută în ziarul din Glasgow, fotografia domnului şi a doamnei Gunter Brendel, făcută la încheierea unor contracte cu o firmă din oraş. Casa Mariei este incendiată şi el îi explică lui Roca de ce fotografia avea aşa un impact major: Lise, soţia lui Brendel, semăna perfect cu mama lor, aşa cum o pictase tatăl lui.

   Aşa că John, la fel ca şi Cyril, este convins că ea e sora lui Lee. În jurnalul ţinut de profesor Maria mai întâlnise nişte nume ciudate: Brbarosa şi Siegfried.

   John continuă cercetările în Glasgow, apoi la Munchen, o cunoaşte pe Lise şi pe soţul ei, este din nou ameninţat, atacat, aproape ucis, dar Olaf îi vine în ajutor. Lise nu-l crede de la început, dar cel mai mult îl şochează că se îndrăgosteşte instantaneu de ea deşi îşi tot repetă că e sora lui.

   În cursul evenimentelor Brendel este omorât, la fel şi Siegfried, acolitul lui şi amantul Lisei, se zădărniceşte un complot al naziştilor care voiau să instaureze Noul Reich.

   Întoarcerea lui John acasă la Cooper’s Falls, Lise rămânând în Germania, şi întâlnirea lui cu Arthur, explicaţiile şi poveştile acestuia, îl ajută să afle adevărul surprinzător şi spectaculos despre bunicul, tatăl său şi omul în care avusese încredere toată viaţă.

   Povestea halucinantă, dar reală îl va determina să plece din Cooper’s Falls, să doneze casa oraşului în schimbul celor distruse în explozie şi se stabileşte la Boston. Îşi împarte viaţă între o librărie, un cinematograf, scrie şi refuză să se mai gândească la Lise-Lee sau la fratele lui Cyril.

   Aici se încheie “Puterea Destinului” şi nici măcar autorul nu credea că va continua. Şi totuşi scrie continuare ”Primul Sacrificiu” considerând că saga familiei avea nevoie de-o finalitate.

Şi iată că după douăzeci de ani trecutul îl ajunge pe John din urmă.

“Conştiinţa este primul sacrificiu care se face pe drumul supravieţuirii. (E.L.Hunn)

  O reporteră Beate îi aduce lui John o scrisoare de la Lise, care nu-i dăduse până atunci nici un semn de viaţă. Poate n-ar fi avut curaj să-l caute nici acum dar dispariţia Erikai, fiica ei, o determina.
Lise era căsătorită cu Wolf Koller, de 20 de ani, omul de care până şi cancelarul Glock asculta. Wolf avea multe afaceri, bani, propria mică armata şi mai ales propriile interese.

   Tatăl lui Wolf, profesorul de drept, autor de texte de lege, Erhard Koller, fusese una dintre personalităţile sistemului judiciar al lui Hitler, unul dintre judecătorii aleşi personal de el şi reprezentantul celui de-al Treilea Reich la Conferinţa de la Wannsee.

   El este cel care îl condamnă pe Alois Schmidt, un ofiţer de rang mediu, folosit ca mesager de cei de rang înalt şi făcut “ţap ispăşitor”, după un atentat eşuat asupra lui Hitler.

   Peste ani Bernd Schmidt, hotărât să-şi răzbune tatăl, ajunge şeful securităţii lui Koller şi se foloseşte de orice şansă inclusiv de fiul său Karl Heinz.

   Este perioada frământărilor din Europa, cade Zidul Berlinului, Estul se uneşte cu Vestul Germaniei, ruşii încearcă să-şi facă prieteni în vest, Elţîn este săpat de oamenii lui. Karl se îndrăgosteşte de Erika Koller, şi ziarist fiind pune în ecuaţie informaţiile şi află despre operaţiunea Spartakus.

   Anii petrecuţi pe front de Bernd şi apoi activitatea în STASI îi fuseseră de folos pentru funcţia pe care o ocupă acum, dar nu-i diminuaseră dorinţa de răzbunare. Bernd este acela care îl trimite pe fiul său să-i dea informaţii lui Delaney, pe care-l cunoştea de pe vremea când acesta era în CIA în anii ’50.

   Wolf pe de altă parte, deşi părea amabil şi prietenos, avea foarte multe de ascuns. După moartea lui Brendel, conducerea partidului nazist (din care făcea parte) îi ceruse s-o ia de soţie pe Lise, şi-a dat seama că aceasta ştia prea multe aşa că o ţinea sub control cu ajutorul doctorului Gisevius.

    Wolf îl vizită des la clinică din munţi, unde era ţinută în viaţă de 20 de ani Rafaela, o teroristă de renume, dar singura lui iubire. Wolf se foloseşte de bandă de naţionalişti condusă de Stiffel, pentru a creea haos, ceea ce-i va da posibilitatea să apară apoi ca un erou salvator, dar complotează şi să strângă relaţiile cu Rusia prin Rossovici, care urmă să-l înlocuiască pe Elţîn. Cei doi voiau să facă un pact Germania-Rusia care le-ar fi permis să controleze Europa şi să ţină piept Americii.

    Cancelarul Glock îl sprijinea pentru că se temea de el şi-i era dator, dar toată lumea ştia că un vot pentru Glock însemna de fapt unul pentru Koller.

   Înainte de-a veni în Germania, John este din nou atacat şi aproape ucis în drum spre orăşelul copilăriei lui, unde mergea să vorbească cu Olaf. Din păcate acesta nu-l poate însoţi, având piciorul rupt, dar îi dă câteva nume la care poate apela.

   În Germania John scapă din mai multe curse şi cu ajutorul lui Paulus, fost şef de poliţie, şi a lui Beate află toată povestea sordidă.

   Wolf află de “trădarea lui Bernd” şi-i omoară pe toţi trei. E gata s-o omoare şi pe Lise şi chiar pe Erika. Dar,s pre disperarea lui, Erika, care aflase detalii despre naşterea ei, află despre uciderea lui Karl şi hotărâtă să se răzbune înregistrează o casetă cu toate informaţiile şi-l şantajează pe tatăl ei.

   În joc intră o grămadă de agenţi, unii încă activi, alţii mercenari, despre care se credea că muriseră (făcuseră parte din echipa de terorişti a Rafaelei), angajaţi de Wolf cu alte nume şi identităţi. Agenţii ca Delaney, Profesorul (a cărui legătură neştiută cu John o veţi află dacă citiţi cartea), Kilroy toţi sunt coordonaţi de Chedar din America. Acesta conduce din umbră o organizaţie secretă de informaţii, stand în biroul lui, în care dormea şi mânca, ţesându-şi pânză ca un păianjen şi mutând pionii pe tablă. E chiar înfricoşător să ştii că undeva…cineva îţi hotărăşte soarta.

   Cu efortul tuturor, cu aportul lui John ajutat de Paulus, povestea se descâlceşte, enigmele se află, operaţiunea e zădărnicită, Lee este salvată, la fel şi Erika.
”….era Amurgul Zeilor…oare acesta era sfârşitul Reich-ului pe care sperase să-l creeze? Se sfârşise totul înainte de-a începe…blestemul…avea să doarmă o mie de ani şi încă o mie şi să nu se trezească niciodată…” sunt ultimele gânduri ale lui Koller.

   Volumul are atât de multe personaje, fiecare cu rolul său mai mic sau mai mare, dar cu locul său pe tabla de şah a istoriei. Multă acţiune derulată la viteză maximă, crime, atacuri, toate hotărâte şi executate de cei care credeau că pot stăpâni lumea.

   Cartea curpinde şi o cronică destul de amănunţită, dar nu plictisitoare a perioadei istorice, a frământărilor din întreagă lume şi mai ales din Europa acelor ani.

  Dar ceea ce surprinde este iscusinţa maestrului păpuşar, care ţese pânza, de-a face lucrurile să se rezolve cu mici excepţii după placul său.

   Îmi plac cărţile lui Thomas Gifford, care pe lângă acţiune, crime, violenţe, dragoste, ingredientele unui thriller de excepţie prezintă şi o epocă istorică cu toate părţile ei bune sau rele, căci:

“Hitler a pierdut al Doilea Război Mondial. Este un fapt bine cunoscut de toată lumea. Dar ceea ce nu toată lumea ştie este că un grup de nazişti au supravieţuit războiului şi îşi privesc înfrângerea doar ca pe o retragere temporară. Ei s-au infiltrat în posturi-cheie la diferite companii şi corporaţii reprezentând cele mai importante state şi încearcă să pună mâna pe putere.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
4

Meniu: (ciorbă de mazăre verde, creier natur cu garnitură,prăjitură:rondele cu cremă de nucă)

1.Aperitiv: ouă umplute

-4-5 ouă fierte tari curăţate şi tăiate pe lungime
-1 pateu mic, 1-2 linguriţe de muştar, 4-5 linguri de maioneză (cu cartof) şi 400 gr smântână (mai grasă)
-într-un castron amestecăm gălbenuşul cu pateul şi muştarul, potrivim de sare şi piper şi umplem jumătăţile, le aşezăm într-o caserolă mai mare, eu le pun cu umplutura în jos
-facem un sos din maioneză şi smântână, puţină sare şi piper, pe care îl turnam peste ouă şi punem caserola la rece

2.Ciorbă de mazăre verde:

-dăm pe răzătoarea fină 2 morcovi şi un pătrunjel şi le punem cu puţin ulei în oală la călit
-adăugăm un borcan (sau o pungă de mazăre), apă şi condimente şi punem la fiert
-când ingredientele sunt fierte adăugăm amestecul de verdeaţă, mai lăsăm să dea câteva clocote şi putem drege cu smântână
-dacă vă place puteţi pune în ciorbă nişte găluşcuţe micuţe
-găluşcuţele le faceţi dintr- un ou bătut bine, amestecat cu făină, se pune cu linguriţa mică în ciorbă

3.Creier natur cu garnitură:

-curăţaţi creierul de toată pieliţa (dacă îl lăsaţi să stea puţin în apă rece cu un pic de sare îl puteţi curata uşor)
-puneţi creierul în cratiţă cu puţin ulei, condimente şi puţină apă
-aveţi grijă că se face foarte repede, mai adăugaţi apă pe măsură ce scade
-ca şi condimente eu pun sare, piper multicolor, puţin cury, boia (opţional), puţin oregano şi cimbru, dar folosiţi ce condimente vă plac
-se poate servi cu garnitură de cartofi piure sau orez
-eu pun puţină lămâie pe el când îl mănânc

4.Prăjitură: Rondele cu crema de nuca

-1/2 kg făină+3 gălbenuşuri de ou+1 margarină+un pic de sare+un praf de copt=le frământăm (dacă e nevoie cu puţină apă sau 1-2 linguri de smântână) şi lăsăm aluatul să stea cam ½ oră
-întindem o foaie de ½ cm, o tăiem rondele cu un pahar mai mic şi le coacem, apoi le lăsăm să se răcească
-crema: 100 gr unt, frecat spumă cu 200 gr zahăr praf +150 gr nucă măcinată+o esenţă de rom (opţional)
-se lipesc rondelele câte 3-5 cu crema, se îmbracă şi pe margine cu cremă şi se dau prin nucă măcinată

Poftă Bună!

În spatele blocului, de Mara Wagner-recenzie

  ,,Mara Wagner debutează la editura Nemira în colecția Cuaternar cu romanul În spatele blocului – o carte despre copilăria și adolescența petrecute în comunism, cu toate jocurile și micile ritualuri care colorau viața într-o epocă gri.” /Blog Nemira

   Cartea Marei Wagner este o carte uşor de citit, plăcută, amuzantă şi tristă pe ici pe colo şi mai ales foarte reală.  Mi s-a părut mai mult un “jurnal personal” al Mariei, o adolescentă care se caută şi se autodefineşte în perioada grea a anilor”80.

   Maria ne vorbeşte despre ea, despre familia ei, vecinii din bloc şi din cartier, despre jocurile copilăriei, dar şi despre cozi, marfă puţină, raţie de alimente şi mai ales despre comportamentul contradictoriu al adulţilor, modul cum văd viaţa şi se raportează la copiii lor şi la probleme.

   Să vorbim puţin despre realităţile vieţii de atunci.

   Când Maria era mică la televizor era un film serial pentru copii foarte vizionat ,,Mihaela”, acum în fiecare zi la TV erau 2-3 ore de program şi mai ales “Telejurnalul” cu realizările “tovarăşilor”, doar sâmbăta şi duminica erau desene animate şi “erau de neratat”. Duminica după “Lumea copiilor” era “Albumul duminical”, o emisiune pentru întreaga familie şi în rest emisiuni laudative unele chiar cu melodii drăguţe:

“Sigur că astfel de emisiuni nu se puteau rata, desenele animate se dădeau rar la televizor, doar sâmbăta şi duminica. În restul zilelor era program TV doar seara două trei –ore, se numea Telejurnal. N-aveai ce vedea, numai oameni şi vorbărie, imagini cu Tovarăşul, fabrici şi câmpuri. Nimic interesant, foarte rar câte un film american vechi.”

   Apoi cozile interminabile la care stătea întreagă familie, sau doar copiii dacă părinţii erau la lucru. Uneori lucrurile mergeau normal, alteori nervii, oboseala, aglomeraţia duceau la certuri şi busculade. Altfel, acolo, oamenii se puneau la punct cu noutăţile, femeile schimbau reţete, se plângeau de soţ, de copii, îşi bârfeau vecinii. Ajungeau să-ţi placă cartelele folosite pentru anumite alimente, evitai astfel haosul şi scandalul.

“Oamenii se împrieteneau la cozi, aşa se întâmplă întotdeauna.”
“Mariei îi plăceau cartelele, stabileau o oarecare ordine în haosul asta alimentar.”

   Mătuşa Mariei le mai trimitea pachete din Germania, care erau vămuite şi chiar lipseau anumite produse, dar oricum prindeau bine.

   Apa caldă se dădea doar câteva ore pe zi, aşa că mama Mariei încălzea apă şi-l îmbăia pe Dragoş, fratele ei mai mic, în cuva maşinii de spălat, observase că aşa nu se consumă multă apă şi mai ales că nu se răceşte aşa repede.

    Seara cartierul era în beznă din cauza lipsei de curent, lecţiile se făceau la lumânare sau la lampa cu gaz, dar cel mai rău era când Maria trebuia să vină pe întuneric de la şcoală.

   Dar vara…vara era raiul. Mergeau în concediu la mare, stăteau la aceeaşi familie, la curte, mergeau la plajă, mâncau ce gătea gazda, seară făceau un grătar cu ţuică, bere, vin.

   Familia Mariei era o familie din clasa de mijloc, mama profesoară, tatăl inginer, şi un frate mai mic. Stăteau într-un apartament cu două camere, aranjat utilitar, doar cărţile multe făceau o notă aparte. Doina, mama ei se ocupa pe lângă serviciu de casă, de copii, şi tricota pulovere, căciuli, mănuşi, veste de lână pentru toată familia şi mai apoi pe bani pentru colege. O implicase şi pe Maria s-o ajute cu curăţenia, cu fratele ei, cu drumurile la bunici. Părinţii mamei locuiau aproape de ei, Maria era legată emoţional de bunicul ei. Pensionat de boală când Maria era mică, dorise să-şi ajute fata aşa că se ocupase permanent de copilă. Tatăl Mariei primise un calculator de la sora lui şi toată ziua meşterea şi lucra la el, aşa că era cam absent din viaţa casei.

   Deşi Doina era cam autoritară i-ar fi plăcut uneori ca soţul ei să se implice mai mult şi s-o ajute. Când au o criză în căsnicie, ea duce copiii la bunici, şi-i lasă acolo ceva timp încercând să –şi refacă familia. Maria şi Dragoş se tem de un divorţ, dar adulţii îşi rezolva problemele:

“La urmă urmei, ai ei nu erau chiar aşa răi. Sigur, mai ridicau tonul unul la altul, de fapt mai mult mama se certa când se supăra pe tata, de cele mai multe ori pentru că n-o ajută cu treaba în casă. Sau pentru că petrecea prea mult timp la calculator. Maria nici nu şi-l putea imagina pe tatăl lor “făcând urât” sau dându-i pe uşa afară. Poate doar pe mama aruncând nişte farfurii de pământ, ca atunci. În plus, tatăl lor nu se baga niciodată când îi certa mama şi nici nu-i lovise vreodată”.

   Crescând, Maria conştientizează viaţa şi problemele celor din jurul ei, comparând familiile prietenelor cu a ei. Prietena ei cea mai bună, Ramona, avea un frate de vârsta lui Dragoş, dar tatăl ei avea zile când bune când bea prea mult, se certa cu soţia, îi bătea şi-i scotea din casă, aşa că ei dormeau la Maria.

   Maria nu s-a temut niciodată de tatăl ei, doar de mama ei. Pe Maria o bătuse de când era mică cu o nuieluşă, pentru diferite pozne pe care le făcea, copila peste ani amintindu-şi doar durerea bătăii nu şi cauza.  Apoi când crescuse mai mare au urmat palmele venite de nicăieri şi pedepsele.

    Dar Maria chiar se considera norocoasă în comparaţie cu alţi copii din vecini:

”Maria se consideră totuşi printre copiii norocoşi. Cunoştea copii pe care îi băteau şi mama şi tata. Cu nuia sau lingura de lemn, curea sau furtun, făcăleţ ori bătător de covoare, orice le pica în mână când se cerea aplicată corecţia. Mama ei prefera să-i bată doar cu palma, spunând că “unde dă mama creşte”. Hotărât lucru se putea declara norocoasă. La ei în familie tatăl nu-i dădea afară din casă, iar mama nu-i bătea decât cu mâna.”

   Maria este un copil bun, se joacă cu ceilalţi copii jocurile copilăriei acelor vremuri, are grijă de fratele ei să nu fie bătut de alţii, leagă prietenii cu fete şi băieţi, este în esenţă un copil normal. Doar că fiind un copil introvertit gândeşte mult, analizează, despică firul în patru.

   De aceea când Ramona îi spune că unui băiat, Manu, îi place de ea, Maria este încântată şi emoţionată, dar totuşi circumspectă. Îi plăcea băiatul cu ochii verzi, un gen de “băiat rău” (şi care-i fete nu-i place genul?), era incitată şi de poveştile pe care le auzea de la alte fete care aveau prieteni:

“Maria se întrebase de mai multe ori dacă a avea un prieten chiar implică o cerere de prietenie din partea lui, ”Vrei să fii prietena mea?”, sau dacă lucrurile pur şi simplu se întâmplau şi te prindeai după anumite semne că ai sau încă nu un prieten. Dar care anume erau semnele. Maria n-ar fi ştiut să spună. Şi nici pe altcineva nu voia să întrebe, căci s-ar fi dat de gol.”

   Nici băieţii nu erau foarte curajoşi, le urmăreau pe fete din priviri, comentau între ei şi-şi dădeau coate, erau drăguţi uneori.

   La un moment dat Manu îi dă întâlnire în spatele blocului şi chiar o sărută, dar pentru ea totul era atât de nou, misterios şi emoţionant ţinutul de mâna, atingerea umerilor şi mai ales sărutul, încât este foarte timidă.

“Energia degajată din mâinile lor, atingerea lui aspră şi totodată blândă, fermitatea cu care o ţinea, pielea lui pe pielea ei, toate astea o acaparaseră în asemenea măsură, încât parcă altceva nu mai exista pe lume.”
“Maria nu era în stare să spună nimic, mergea mută, condusă de Manu şi ascultând fascinată. Din când în când mai dădea din cap şi zâmbea. Nu scosese aproape nici un cuvînt de când se întâlniseră.”

   Doar că nota proastă de la matematică şi mai ales faptul că ascunde testul de mama ei vine cu repercusiuni. Mama ei o pedepseşte:

“Dragoş privea cu ochi mari spectacolul, era ceva ce nu vedea în fiecare zi dar era totuşi un ritual pe care-l cunoştea. Întâi tăcerea posacă a mamei, apoi izbucnirea, furia crescândă cu urlete şi strigături, care culminau de regulă cu o palmă ori cu nişte tras de păr în funcţie de gravitatea faptelor. Maria simţea deja loviturile care urmau să vină.”
“Scăpase ieftin de data asta n-o bătuse.”
“Nu doar că scăpase ieftin, ieşise chiar bine.”

  Ca o salvare vine plecarea în vacanţă la mare unde-l cunoaşte pe Vlad, fiul unei familii prietene. Se plimbă împreună, discută, copilăroşi şi reticenţi, deşi le place unul de altul, chiar vor coresponda.
Întoarsă acasă, Maria află că prietena ei Ramona umblă cu Manu, şi normal o doare trădarea lor:

“Prietena ei din bloc, poate prietena ei cea mai bună, fosta ei prietenă. Împreună cu prietenul ei, cu care se ţinuse de mâna şi care o sărutase în ploaie şi care o lăsase pe spate pe teren şi o sărutase a doua oară în văzul tuturor. Fostul ei prieten, Doi trădători.”

  Toate frământările vârstei ei îşi pun amprenta, nu se mai poate concentra şi cum nu-i place, dar nici nu înţelege matematica, ia din nou o notă mică. Peste toate se adaugă şi durerea morţii bunicului.

   În momentele acestea de derută, părinţii ei află de notă şi pedepsele nu întârzie să apară:

“-Nu mai ieşi afară tot anul, spuse mama pe un ton calm în timp ce-şi stingea ţigara.
-Şi vom lucra zilnic la matematică, adaugă tatăl, arătând spre cartea de pe masă, cu coperţi cafenii.”
“-Şi, domnişoară, cu povestea asta te-ai lins pe bot şi de ziua ta, încheie mama pe un ton plin de satisfacţie, se ridică şi părăsi bucătăria.”

   Necăjită, neînţeleasă, debusolată şi foarte singură pleacă de acasă în ploaie, dar ajunge în final, seara la bunica ei, vorba aia “nici măcar să fugă de acasă nu era în stare”.

   Totuşi gestul ei le dă de gândit părinţilor, care îşi revizuiesc atitudinea, gândindu-se că au fost prea aspri, aşa că-i vor lua un meditator la matematică, îi ţin ziua de naştere şi chiar îi fac cadou un căţel, pe care şi-l dorea de mult.

   Împăcarea contează enorm pentru Maria:

“Scoase mâna stângă din buzunarul cald şi prinse mâna înmănuşată a mamei. Mai făcură doi paşi, apoi se opriră amândouă şi mama o îmbrăţişă. Maria îşi cufundă nasul în haina rece şi aspră a mamei, şi acolo, în mijlocul trotuarului, în braţele mamei, simţi că timpul s-a oprit în loc.”

     Apoi de revelion Vlad şi ai lui vin la munte, băiatul avea un fel de a fi sincer şi deloc complicat, nu se ferea de cuvinte, era spontan şi Maria avea încredere în el:

“Şi acum suntem împreună, spusese. Ce bine sunau cuvintele astea! Simplu, firesc. Şi nu conta dacă se referise la ei doi sau la toţi, doar la vacanţă, la iarnă sau pentru totdeauna. Era bine cum era şi Maria savura fiecare clipă.”

   Un copil naiv, bun şi frumos care speră în continuare văzând frumosul peste tot:

“Aşa imprevizibilă cum era, viaţa era totuşi frumoasă. Un singur lucru nu-i era foarte limpede, dacă i se ceruse sau nu prietenia. Dar, de fapt, nici nu mai conta prea tare.”

   Mi-a plăcut Maria, poate unora vi se va părea copilăroasă, demodată, chiar plictisitoare. Dar aşa erau relaţiile, mai calme, mai lente în evoluţie, mai romantice şi parcă era mai frumos.

   Bineînţeles am şi nemulţumiri, nu legate de carte sau de autoare, ci de situaţii.

   Citind cartea mi-am adus aminte de copii, de familii pe care le cunoşteam şi care ar putea fi chiar cele din roman. M-a revoltat situaţia din familia Ramonei, ştiu că pe vremuri femeile erau altfel educate, dar să stai lângă un bărbat abuziv cu tine şi copiii tăi a fost un lucru pe care nu l-am înţeles şi nu l-am acceptat niciodată.

   Ce exemplu de familie pot avea acei copii? Ce trauma vor avea? Cum vor percepe viaţa de familie, iubirea, prietenia ca adulţi având drept exemplu ce se întâmplă în familia lor? Şi-apoi pentru ce? Cu toate tarele epocii se punea preţ pe copii şi familii, iar o mama îşi putea creşte liniştită copiii din munca ei şi pensia alimentară. Dar pentru asta trebuia hotărâre şi curaj!

   Pe urmă, sincer, m-a dezamăgit mama Mariei (ca de altfel în multe cazuri văzute de-a lungul timpului). Da lucra, se ocupa de casă, dar nu-şi lasă sufletul să se apropie de copii. Făcea ce fac multe mame şi-n ziua de azi, serviciu, spălat, mâncare şi-n rest…avea pretenţii la note bune şi comportare impecabilă, aşa cum o concepea ea. Unde erau discuţiile dintre o mamă şi fiica ei, de ce Maria trebuie să se sperie şi să-şi facă gânduri negre la primul ciclu? De ce nu are cu cine să discute tot ce o frământă? Eu cred că o mamă trebuie să fie în primul rând prietena numărul unu a copiilor ei, o prietenă cu care să poată discuta cele mai intime şi năstruşnice gânduri fără teamă de-a fi judecaţi.

   Ştiu că nu este uşor nici pentru mame, depinde mult de educaţia primită de ele, dar este singurul mod de-a rămâne conectat la viaţa copilului tău. Altfel devii doar un spectator.

   Maria era recunoscătoare pentru fiecare apropiere, tânjea după mama ei, iar mie, sincer, îmi venea s-o strâng de gât pe Doina. Şi credeţi-mă, ştiu ce vă spun, din experienţă.

    Poate a fost şi norocul meu de-a fi crescută într-o familie frumoasă, cu părinţi deschişi la minte şi moderni pentru acele vremuri. Aşa că şi eu la rândul meu am încercat să fiu în primul rând prietena copiilor mei.

   Dacă o carte poate stârni atâtea gânduri, atâtea emoţii, şi reamintiri, înseamnă că şi-a atins scopul.
   Vă recomand din suflet cartea Marei Wagner.
   Veţi vedea o altă faţă a copilăriei şi adolescenţei, frământată, frumoasă şi interesantă, fără atâtea gadgeturi, doar “în spatele blocului”.

Cartea În spatele blocului, de Mara Wagner a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

“Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate"…Washington Post:

Cercul cavalerilor, de Brad Meltzer–recenzie

   Brad Meltzer s-a născut la 1 aprilie 1970 în Brooklyn, oraşul New York-SUA, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Columbia. Este romancier, scenarist şi autor de benzi desenate. Primul său roman a fost respins de editori în repetate rânduri, dar cel de-al doilea i-a adus în 1997 succesul. Cărţile sale s-au aflat mai bine de un an pe lista de bestselleruri în Statele Unite, fiind traduse în peste 25 de limbi, în întreagă lume. Brad Meltzer a scris şi non-ficţiune, cărţi pentru copii şi benzi desenate pentru care a şi primit prestigiosul premiu Eisner. A realizat programe pentru canalul de televiziune History: ”Brad Meltzer Decoded” şi “Brad Meltzer’s Lost History”, şi este unul dintre realizatorii serialului TV American “Jack&Bobby”.
La noi au apărut la editura Rao romanele: ”Jocul Zero”, ”Milionarii”, ”Cartea Sorţii”, ”Cercul Asasinilor”, ”Cercul Cavalerilor”.

“De-a lungul timpului, au existat peste şase tentative de asasinare a preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Patru au reuşit. Criminalii au acţionat singuri sau au fost legaţi, peste timp, de o cauză comună? Este întrebarea la care încearcă să răspundă arhivistul Beecher White, care revine într-un nou thriller marca Brad Meltzer. În acest al doilea volum al trilogiei, intriga romanului vă poartă în culisele politicii de înalt nivel, într-o cursă contra cronometru pentru a opri asasinarea preşedintelui american. Vă aşteaptă o poveste spectaculoasă, cu răsturnări de situaţie şi dezvăluiri surprinzătoare în căutarea celui de-al cincilea asasin. Va reuşi oare Beecher să îl oprească la timp pe misteriosul Cavaler?”

   Romanul lui Brad Meltzer “Cercul Cavalerilor” (The Fifth Assassin) are la temelie povestea agenţilor preşedintelui. a agenţilor care apară “Preşedenţia” (Culper Ring) şi a Cavalerilor de Aur, care apărau secretele vechi de secole ale bisericii.
Cavalerii au fost implicaţi cu secole în urmă în asasinarea preşedinţilor americani: Abraham Lincoln, A.Garfield, William McKenley, John F.Kennedy, căutând să apere marele secret al bisericii (denumit numele lui Dumnezeu) şi nefiind de acord cu anumite acţiuni ale preşedinţilor faţă de biserică, inclusiv a lui Wallace, actualul şef de la Casa Albă.

   Acum, la secole distanţă, cineva, care poartă masca lui Lincoln pe faţă, ucide preoţi recreînd crimele prin care au fost ucişi primii patru dintre preşedinţi.
Toate grupările implicate în diferite comploturi şi asasinate şi mai ales Cavalerii bisericii aveau nevoie de-o metodă de comunicare. George Washington este cel care-şi dă seama că mesajele erau ascunse în cărţi de joc, părere întărită şi de încercarea bisericii de a interzice jocurile de noroc, în special jocurile de cărţi. Căutând să descifreze mesajele, comandă foarte multe pachete de cărţi de joc, care de-a lungul vremii vor servi şi ca marcă pentru asasini. Tot atunci îşi înfiinţează propriul cerc de spioni ”Culper Ring”

   Arhivistul Beecher White, racolat pentru Culper Ring de către Tot, şeful său, este antrenat să vadă şi să interpreteze toate amănuntele şi frânturile din istorie şi viaţa reală. El încearcă să descâlcească crimele şi chiar să le anticipeze, convins că preoţii sunt doar un antrenament, ţinta finală fiind preşedintele Wallace. Aşa ajunge Beecher să descopere anumite fapte pe care preşedintele voia să le ascundă. Deranjat de iscusinţa arhivarului şi temându-se că i se vor afla secretele, doar ucisese în tinereţe un om, Wallace pune la cale “uciderea” prietenului şi confidentului său Doctorul Palmiotti. Amândoi cred că aşa le va fi mai simplu să descopere ucigaşul, dar şi să-l implice pe Beecher, vrând să scape de el pentru că ştia prea multe şi putea descoperi şi mai multe amănunte şi fapte sordide din trecutul lor. De fapt voia să scape şi de Beecher cum scăpase şi de alţi membrii ai grupării Culper Ring.

   Deşi Tot credea că gruparea Cavalerilor nu mai există, Beecher nu este convins de asta mai ales că simbolul grupării, care aparent era un vultur cu aripile desfăcute (simbol aflat şi pe dosul cărţilor vechi de joc), era de fapt un Phoenix:

“Orcine ar fi cei pe care îi urmăreşti, nu contează dacă au existat pe vremea lui Lincoln, a lui JFK sau a oricui altcineva. Ceea ce contează este că ei cred că au existat. Aşa că, dacă aceşti Cavaleri încearcă să îl omoare pe preşedintele nostru actual şi să înceapă un nou război civil, acum ştii cu cine ai de-a face. Aceasta nu este o luptă pentru ei. Este destinul lor. În ochii lor, precum pasărea Phoenix şi predecesorii lor din Biserică, sunt războinici sfinţi care nu pot fi niciodată ucişi.”

   În cursul cercetărilor Beecher se loveşte de Marshall şi Clementine, foştii lui colegi de şcoală şi prieteni. Deşi se bănuiesc unul pe altul, fiecare în felul lui încearcă să afle nişte vechi adevăruri referitoare la taţii lor. Cei trei erau din acelaşi oraş, învăţaseră la aceeaşi şcoală, dar abia acum, târziu, au aflat că taţii lor fuseseră în acelaşi timp în armată, în aceeaşi trupă care participase nu numai la antrenamente foarte dure ci şi la anumite experimente. Tatăl lui Beecher se presupunea că murise într-un accident când el avea 12 ani, al lui Marshall era infirm de când se născuse el, al lui Clementine devenise un ucigaş în serie, închis actualmente la un azil. Dar vieţile lor, ale copiilor se intersectează tot timpul. Cei trei se urmăresc între ei, se cercetează reciproc, legaţi de amintirea unei prietenii şi a unei culpe comune, dar fiecare continuă să cerceteze moartea preoţilor. Îşi dau seama că ucigaşul nu recreează doar crimele din trecut ci-l copiază şi pe Nico, tatăl lui Clementine.

   După salvarea preşedintelui, Beecher devine conştient că e singurul mai tânăr din Culper Ring, şi unul din puţinii supravieţuitori şi că Tot aşteaptă de la el să refacă grupul, care apară preşedenţia nu pe preşedinte:

“Nu ceda niciodată. Nu ceda niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată-în nici o privinţă, mare sau mică, urâtă sau frumoasă-nu ceda decât în faţa convingerilor onorabile şi de bun simt! (Winston Churchill)”
“Culper Ring nu a rezistat atâta vreme pentru că noi suntem cei mai tari Beecher. A rezistat pentru că suntem cei mai deştepţi”.
“Vom supravieţui. Şi ne vom regrupa. Şi vom încerca să ne dăm seama ce ne-a lovit. Aşa reconstruim. Am mai făcut-o şi o vom face din nou.”

   Aşa că Beecher are o idée- îi propune lui Marshall să li se alăture. La început acesta respinge ideea, dar apoi dându-şi seama de jocul, necinstea şi duplicitatea preşedintelui, chiar şi faţă de el, precum şi de intenţiile lui de-a scapa de arhivar, se hotărăşte să accepte.
Wallace este omul care ştie pe ce butoane să apese pentru a determina oamenii să facă ce vrea el şi e hotărât să ascundă sub preş toate mizeriile indiferent de cine moare pentru asta:

“O jumătate de zâmbet se instală pe faţa lui Wallace.
De peste o săptămâna, în timp ce tot felul de detalii ajungeau în presă, acesta făcuse o obsesie pentru setul vechi de cărţi găsit în buzunarul Cavalerului. În vreme ce mărea ritmul şi urma cărarea înapoi spre Câmp David, preşedintele ştia că atunci, când venea vorba despre regi, dame, valeţi şi restul, şi mai ales, atunci când venea vorba de Beecher şi Culper Ring, nicio carte nu era mai bună ca un joker.”

   Ştiu că e prea puţin cât v-am spus, dar cartea este atât de plină de acţiune, de dialoguri, de răsturnări de situaţie, încât nu se poate povesti.
Autorul îmbină extraordinar trecutul cu prezentul, istoria cu religia, biserica şi preşedenţia, evoluţia personajelor, prezentându-le din copilărie până la maturitate.
Cartea este un adevărat slalom printre adevăruri şi mituri, poveşti şi legende, vieţi şi fapte trecute şi prezente, încât nu poţi s-o laşi din mână.

   Cred că ar ieşi nişte filme extraordinare dacă s-ar realiza după cărţile autorului.
Nu ştiu dacă am reuşit să vă redau cât de puţin din interesul şi plăcerea cu care am citit cartea, făcându-vă cunoştiinţă cu un autor nou şi pentru mine, dar pe care sunt hotărâtă să-l descopăr şi-n alte cărţi.

Semnificativă este şi părerea Washington Post:
“Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate…
Este unul dintre cele mai bune romane ale lui Meltzer de până acum…Finalul cărţii pare să anunţe revenirea lui Beecher, într-o continuare pe care o aşteptăm cu nerăbdare.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (supă de pui,plăcintă de pui,prăjitură cu miez negru)

1.Aperitiv: salată crudităţi:

-2 morcovi mai mari îi dăm pe răzătoarea fină şi-i stropim cu lămâie
-1 măr mai mare sau două mici date pe răzătoarea mai mare
-o cutie de rucola spălată şi tăiată cât de mărunt vă place
–le punem toate într-un bol, potrivim de sare, piper şi lămâie dacă mai e nevoie
-după preferinţe puteţi adauga pătrunjel sau mărar tăiat fff mărunt
-puneţi salata măcar o ora la rece

2.Supă de pui:

-3-4 bucăţi de spate de pui, 2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 ţelină, 1-2 cartofi (tăiaţi în două) le punem la fiert în apă cu sare la foc mic
-când ingredientele sunt fierte strecurăm zeama
-putem fierbe tăiţei sau găluşte de gris

3.Plăcintă de pui:

-tăiem mărunt toate ingredientele din supă
-întindem o foaie de aluat foietaj (eu iau Morăriţa că are două foi) pe hârtia de copt pusă în tavă
-punem toată compoziţia, lăsând cât mai multă margine liberă
-într-un bol batem 2-3 ouă întregi cu 1-2 linguri smântână şi 200 gr caşcaval ras, apoi o aşezăm cu lingura peste umplutură
-ridicăm marginile de la aluat roată, puţin peste umplutură şi punem la cuptor
-se poate mânca aşa sau cu murătură

4.Prăjitură cu miez negru:

-1/2 kg făină+ un cub mic de drodie muiată +2 linguri zahăr +1/4 margarină ramă(sau untură)+1 pahar lapte+2 gălbenuşuri de ou+se frământă o coca care se lasă să stea 1/2 ora
-se împarte coca în două şi se întind două foi
-miezul:se freacă 9 gălbenuşe cu 12 linguri de zahăr+1 vârf de cuţit praf de copt (sau bicarbonat)+50 gr cacao+350 gr miez de nucă (fie tăiat bucăţele, fie măcinat)+albuşurile bătute spumă
-în tava unsă şi tapetată se pune prima foaie (foile necoapte!!!) +miezul+a doua foaie şi se pune la copt (se înţeapă puţin cu furculiţa sau scobitoarea foaia de sus)
-se taie rece şi se pudrează cu zahăr praf.

Poftă Bună!

by -
15

”Nepătrunse sunt întunecimile sufletului omenesc…”

Vulturul însângerat, de Craig Russell-recenzie

Titlul original: Blood Eagle

Editura: Rao
An apariţie: 2007 
Traducere: Ruxandra Atanasie
Număr pagini: 380

   Craig Russell s-a născut în 1956, în Fife, Scoţia. A fost poliţist, dar a lucrat şi în industria publicităţii ca director artistic şi copywriter. De 12 ani este scriitor liber –profesionist. Russell a manifestat un interes timpuriu pentru limba germană,  precum şi pentru istoria şi societatea germană postbelică. Aşa a apărut seria Jan Fabel, thrillere cu acţiunea în Hamburg, care au fost şi ecranizate de televiziunea germană ARD.
Din atracţia lui pentru frumuseţea şi unicitatea oraşului Glasgow, şi istoria lui din perioada anilor 1950 s-a născut seria Lennox, ecranizată de BBC.
Russell a scris şi nuvele sub numele de Cristopher Galt, povestirea “Biblical” fiind publicată în UK cu denumirea ”The Third Testament”. Romanele lui au fost traduse în 23 de limbi în toată lumea.
În 2007 a primit prestigioasă distincţie ”Poliizeistern (Police Star)” din partea poliţiei din Hamburg, fiind de altfel singura persoană care nu era de naţionalitate germană ce a primit această distincţie.
Tot în 2007 a fost nominalizat pentru “CWA Duncan Lawrie Golden Dagger”, cea mai înaltă distincţie a lumii literare internaţionale pentru scriitorii de crime şi la “SNCF Prix Polar” în Franţa. În 2008 a câştigat “CWA Dagger în the Library”, iar în 2013 a fost nominalizat la “CWA Ellis Peters Historical Dagger”.
Din cele 7 romane apărute din seria Fabel, la editura Rao s-au tradus: ”Vulturul Însângerat (Blood Eagle)”; ”Fraţii Grimm (Brother Grimm)”; şi “Roşu Pentru Totdeauna (Eternal)”.

“Nicăieri nu au fost vremurile întunecate mai întunecate decât pe pământurile vikingilor. Acolo au înflorit culturi puternice, culturi ale căror superstiţii şi ritualuri însângerate erau legate de credinţele cele mai secrete. Una dintre cele mai înfiorătoare manifestări de acest fel era ritualul Vulturului Însângerat.
Un ceremonial al sacrificării de vieţi omeneşti.”

   Cartea lui Craig Russell este o îmbinare de crime, urmăriri, stări psihologice, personaje din războiul mondial (SS), dar şi din cele mai recente: Irak, Afganistan, Cecenia, precum şi mituri şi legende încă din vremea vikingilor.
Personajele sunt din lumea crimei organizate, din elită societăţii şi a poliţiei din Hamburg, cât şi a altor sisteme de urmărire, cercetare şi opresiune germane. Iar faptele sunt ca în orice amalgam de lumi şi personaje, cinstea şi corectitudinea puse la grea încercare de lăcomie şi trădare, minciuni şi crime orchestrate de psihopaţi carismatici cu multă putere de convingere.

   Ce mi s-a părut puţin dificil este folosirea gradelor şi funcţiilor din poliţie şi alte structuri cu denumirea în limba germană, deşi autorul la începutul cărţii ne face un tabel explicativ, şi ne prezintă şi o hartă a Hamburgului cu locaţiile unde se petrece acţiunea. Dar acţiunea şi conexiunile ei te prind şi urmăreşti totul cu mult interes.

   Comisarul Jan Fabel, o combinaţie de scoţian cu neamţ, divorţat (în parte din cauza meseriei), tatăl unei fete, este un tip inteligent, erudit, hotărât să prindă vinovaţii, atât de corect în principiile şi demersurile sale încât nu se teme să accepte uneori mici compromisuri în acţiuni.
Acţiunea este plasată în Hamburg ”o metropolă a contrastelor şi umbrelor”, unde luptele dintre bandele de turci şi ucrainiei sunt la ordinea zilei, unde concepţiile şi mentalităţile din vechea şi noua Germanie se confruntă sau se combină.
Aici o forţă malefică găseşte solul potrivit pentru a exista.

Acţiunea începe prin uciderea în mod ritualic a două tinere, care aparent nu au nici o legătură, iar ucigaşul trimite e-mailuri de avertizare şi de bătaie de joc poliţiei. E-mailurile sunt trimise lui Fabel, iar fragmentele din ele te duc la ideea că autorul lor nu este un simplu psihopat, este unul erudit, care crede în legende şi se crede oarecum înrudit cu comisarul din cauza descendenţei lor (scoţian+german). Mai mult probabil participase la cursurile ţinute de acesta în Rusia şi Germania despre criminalii în serie. E-mailurile sunt semnate :”Fiul lui Sven”.

“Mi-am petrecut toată viaţă la marginea fotografiilor altor oameni, neobservat. Dar acolo, înăuntru, neştiută de mine şi ascunsă de lume, încolţeşte sămânţa a ceva măreţ şi nobil…”
“Acum măreţia străluceşte prin mine. Nu, nu cer măreţia pentru mine; Eu nu sunt decât instrumentul, mijlocul de transmitere.”
“Vă va lua mult timp să mă găsiţi Her Fabel, dar înainte de asta, eu îmi voi fi întins departe aripile de vultur. Îmi voi lasa amprenta însângerată pe pământul nostru sacru.”
“Mă puteţi opri, dar nu mă veţi prinde niciodată.”
“De acum încolo nu voi mai fi la marginea fotografiilor altor oameni. E rândul meu să fiu în centru.”

   Jan Fabel începe cercetările luând legătura şi cu alte structuri ale serviciilor germane, cu profesori de istorie, cu psihologi, oripilat de modul în care sunt ucise victimele, tăiatul, aşezarea plămânilor într-o anumită poziţie indicând aripi de vultur. Apelează la toţi informatorii săi. Are loc o nouă crimă, o ziaristă Angelica Bloom, care dorise să vorbească cu el, şi de aici parcă ghemul începe să se desfăşoare. Abia moartea unui fost poliţist Klugmann, despre care se credea că e un poliţist corupt, plecat din poliţie şi care lucra acum pentru o bandă, dar care în realitate se va dovedi ofiţer sub acoperire pentru serviciile secrete, face ca în final să existe o cooperare reală între servicii. Aşa Fabel află că şi a doua victimă era tot ofiţer sub acoperire infiltrată într-o bandă de ucrainieni. Martor nevăzut al uciderii lui Klugmann, un drogat Hansi dă câteva detalii despre crimă, în momentul când se găseşte asupra lui pistolul. El afirmă că ucigaşii sunt germani, se sperie când recunoaşte la cantină doi poliţişti (cu funcţii destul de mari-de aici şi explicaţia scurgerilor de informaţii) ca fiind cei care au tras în Klugmann, dar nu dă detalii. Hansi este omorât la rândul său, totuşi apucă să-i scrie o scrisoare mamei sale, pe care în cazul dispariţiei lui îi cere să i-o arate lui Fabel.

   Apare apoi bătrânul Vitrenko, însoţit de o tânără, sora primei victime, care îi spune comisarului povestea familiei lui, fiind sigur că ucigaşul nemilos este chiar fiul lui. Acesta avea alături de el câţiva mercenari, încă din război (ca un fel de sectă a vulturului însângerat) cu care comisese şi atunci şi după o mulţime de atrocităţi. Vrea să-l ajute pe Fabel, dar din păcate şi el şi tânăra sunt ucişi cu bestialitate de fiul său Vitrenko.
Fabel află că Vitrenko a fost asociat cu Eitel-tatăl şi fiul-în escrocherii imobiliare, şi tot de acolo îl racolase pe Mac Swain (al cărui nume în traducere însemna ”fiul lui Sven”) ca discipol al său.

   Eitel, bătrânul, fusese ofiţer SS, iar fiul său se implică cu Vitrenko în ritualuri de violare şi ucidere al unor tinere (una dintre ele i-a recunoscut tatuajul), ritualurile fiind şi un mod de racolare al acoliţilor. Vitrenko, un psihopat abil şi inteligent, care a studiat la un mare institut de criminalistică din Ucraina, racola oameni labili, pe care-i subjuga psihic prin legendele povestite, prin ritualurile pe care le făceau, dându-le iluzia de putere şi mai ales iluzia de ”zei”.

   Uciderea tinerelor femei a fost efectuată de Mac Swain, ucenicul, la ordinul lui Vitrenko, dar uciderea bătrânului său tată şi al fetii care-l ajută au fost opera “maestrului”.
Credinţa lui că era un urmaş al vikingilor îl determina să-l venereze pe Odin, să creadă în ziua răzbunării şi în sacrificiile umane, care luau forma “Vulturului Însângerat” Iar Sven era numele unui războinic viking, care devenise rege al Suediei şi şi-a însuşit toate ritualurile păgâne. Numele lui era Blot Sven în traducere Sven cel înnaripat sau Sven Sacrificatorul.

   Vitrenko a crezut în aceste legende şi le-a folosit pentru a-şi manipula oamenii şi a orchestra crimele.
Încet şi cu răbdare Fabel dezleagă toate iţele crimelor şi trădărilor.

   Este ameţitoare şi intrigantă derularea faptelor, amestecul dintre vechi şi nou, legende vechi de secole găsindu-şi corespondenţa în lumea de azi, psihopaţi motivaţi de setea de putere şi iluzia de “zei”.
Este în acelaşi timp frustrantă lipsa de cooperare şi încredere între servicii, cum de altfel se întâmplă şi în ziua de azi, fiecare dintre ei fiind convins că deţine adevărul suprem.
Craig Russell este un autor care merită cunoscut şi citit. Cărţile lui sunt interesante, foarte bine documentate cu acţiune alertă şi personaje complexe, mai ales că:

”Nepătrunse sunt întunecimile sufletului omenesc…”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
15

“Când cauţi iubirea, găseşti moartea. Când cauţi moartea, găseşti iubirea. Iar când nu mai găseşti nici una, nici alta, redescoperi viaţa. Sau muzica.

Tot timpul din lume, de Teodora Matei-recenzie

   Teodora Elena Mateiu s-a născut în 09.06.1971 la Ploieşti. Publică sub pseudonimul Teodora Matei. A publicat proză scurtă în revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastică, ficţiuni.ro, Argos, Revista de suspans, începând cu anul 2012. De asemenea a contribuit la diferite antologii şi volume colective.
Romanele ei apărute sunt: ”Omul fluture” (2015) şi “Maya” (2016) în colaborare cu Lucian Dragoş Bogdan; ”Stăpânul castelului” (iunie 2016, ed.Tritonic) şi “Cel-ce-simte” (august 2016, ed.Tritonic). Şi acum tot la editura Tritonic romanul “Tot timpul din lume”.

“Când cauţi iubirea, găseşti moartea. Când cauţi moartea, găseşti iubirea. Iar când nu mai găseşti nici una, nici alta, redescoperi viaţa. Sau muzica.
Pentru Ava, Aidan, Clara şi Marek viaţa este un concert pentru pian. De unii dorit, de unii respins. Cei care vor alege muzica, vor trăi veşnic, pentru că şi muzică e veşnică.
Dar iubirea? Şi ea e veşnică?”

   Mărturisesc că m-a intrigat prezentarea de pe copertă şi eram şi curioasă să citesc o carte a autoarei, celelalte mi se păruseră prea fantasy şi ştiţi deja că nu prea agreez genul.
Teodora Matei spunea că este o carte poliţistă, dar mie mi s-a părut mai mult o îmbinare a policier-ului cu fantasy, dar atât de bine scrisă şi atât de captivantă încât sincer n-am putut s-o las din mâna. Găsim aici, sigur la altă dimensiune, povestea lui Shakespeare-“Romeo şi Julieta”, reeditarea modernă a mitului tinereţii veşnice (vezi basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”) complectate de suma viciilor umane, dar şi dragoste.

Veţi întreba: ”Dragostea faţă de cine?”. Ei hai să vedem…

   Povestea începe cu Aidan (nepotul) care primeşte de la avocat un plic lăsat de celălalt Aidan, bunicul lui bătrân şi aventuros. L-a lăsat preventiv, în cazul în care nu mai revenea din călătorie să fie predat poliţiei. Nepotul citeşte prima pagină a poveştii, dar renunţă şi preda plicul poliţiei amuzându-se de “isprava” bătrânului, găsind chiar şi un titlu pentru caz ”Pianista”.

   Dar să vedem povestea sau mai bine zis poveştile care la un moment dat se îmbină.
Marek, renumit compozitor şi pianist, se mută cu Clara, soţia şi iubirea lui, într-o casă din capitală,a proape de centru. Căutase aşa o casă deoarece petrecea mult timp în studio şi dorea ca soţia lui să poată merge uşor în oraş. Se închidea în studio cu Vladimir, prietenul şi agentul lui, căruia de multe ori îi dicta notele compoziţiilor. Clara, pe de altă parte, nu mai picta nimic, îşi pierduse inspiraţia, se ocupa numai de casă şi grădină. Dragostea lor ardea ca o flacără, dar orele petrecute fără Marek o deprimau, la fel ca şi conştientizarea că muzica i-l fură de fiecare dată, fără să-şi dea seama că ea era toată inspiraţia şi creaţia lui.

   Pe fondul acestor trăiri intense, apare în vizită un bun prieten al lui Marek, un tânăr actor Mirco, şi normal este cazat la ei în căsuţa de vară. Acesta petrece din ce în ce mai mult timp cu Clara, uneori trimis chiar de Marek, care avea deplină încredere în ei. Dar cei doi au o relaţie, Clara rămâne gravidă şi pierde copilul ( soţul ei crezând până la final că e copilul lui). Când Marek revine de la un concert, la care soţia lui lipsise, îi găseşte morţi pe amândoi. Clara lăsase o scrisoare în care îşi explica gestul. Pe Clara o găseşte în casa lor, iar pe Mirco în căsuţa în care era găzduit. Da…pare o scenă gen Romeo şi Julieta, dar mie mi-a făcut impresia că era atât un gest de sfidare cât şi de atragere a atenţiei făcut de Clara.

   Cert e că Marek este atât de marcat şi disperat încât se scufundă într-un ocean de deznădejde, băutură, droguri, nu mai compune, nu-i mai pasă de cum arată, chiar e gata să-şi distrugă compoziţiile. Noroc cu Vladimir, care le salvează şi prin vânzarea lor câte unui pianist mai face rost de bani .
La un moment dat Marek începe din nou să cânte, dar nu propriile compoziţii, la recomandarea lui Vladimir cânta în fiecare seară la un bar.
Totul pare să meargă bine, barul are o clientelă din ce în ce mai selectă care vine să-l asculte pe pianist şi chiar îi solicită acestuia concerte private. Şi din nou intervine ceva…

   Vladimir vinde din compoziţiile lui Marek unor instrumentişti tineri, şi de fiecare dată după concert, în care cântau respectivele compoziţii, pianistul avea un accident fatal. E suficient să se creeze o isterie colectivă şi lumea să-l privească ca pe un monstru blestemat. Dar bogătaşii la care mergea să cânte îl iniţiază în tainele cultului satanist practicat de ei, care presupunea că poţi întâlni o persoană din altă lume şi prin produsele consumate să rămâi veşnic tânăr. Grupul este arestat şi Marek scapă ca prin urechile acului ajutat de Vladimir. Dar recade în starea anterioară de delăsare, drogare şi chiar practici de magie neagră, totul doar pentru că aşa e sigur că o poate avea pe Clara cu el. Dar totul se schimbă când merge să asculte o tânăra pianista Ava, care prin agentul ei cumpărase de la Vladimir o compoziţie a lui Marek.

   Ava, o pianista tânăra, avusese de mică o viaţă grea. Tatăl ei murise lăsându-le cu multe datorii pe care ea şi mama ei încercau să le achite. Pierd casa şi stau în chirie când Ava îl cunoaşte pe Aidan, un tânăr de bani gata, ambiţios, cu o fire schimbătoare şi extrem de orgolios. Se îndrăgostesc şi Aidan o prezintă mamei lui, care nu e prea încântată de situaţie. Aidan le duce să stea într-o casă de-a lor, fără chirie .Mama Avei se îmbolnăveşte grav şi ea acceptă câteva concerte într-un orăşel de munte. Aidan nu prea e de acord, dar până la urmă nu are încotro când Ava îi spune că nu vrea să profite de banii lui. Doar că aşa cum se mai întâmplă, agentul îi trage în piept, concertele sunt pe un an şi dacă nu cânta nu sunt plătiţi.

   Ava nu are ce să mai facă, dar într-un weekend când vine acasă mama ei o anunţă că au fost date afară din casă de oamenii lui Aidan, şi el nu este de găsit. Şi până atunci avea un weekend cu ceartă şi indiferenţă, altul cu iertare şi flori. Ava vrea să termine cu viaţa, dar mai era şi mama ei. Aşa că se mută amândouă, concertele se termină, mama ei moare şi Ava rămâne singură, doar cu amintirile.
Are noroc cu gazda care o recomandă şi începe să dea lecţii particulare de pian. Adună o sumă destul de mare de bani, dar gândul ei este tot la sinucidere. Ştiind povestea compoziţiilor lui Marek îşi trimite agentul să cumpere una sau mai multe, sperând că şi în cazul ei blestemul să fie valabil.

   Vladimir se bucură pentru că şi el şi Marek erau faliţi. Ava cânta şi are din ce în ce mai mult succes. Până la urmă îl cunoaşte pe Marek, devin prieteni şi parteneri, pentru că fiecare era omul unei singure iubiri. Marek o introduce, cu acordul ei, în tainele magiei negre, în tainele nemuririi.
Văd lumea, dau concerte, se mută des, îşi schimbă identitatea, totul pentru a evita speculaţiile asupra vârstei lor. Se retrag de fiecare dată la căsuţa din oraşul de munte, oaza lor de linişte. Aici îi găseşte Aidan, dar restul poveştii şi multe alte amănunte veţi afla dacă citiţi romanul.

   Vă mai spun doar că Teodora Matei a scris un roman care îmbină genuri literare diferite, poveşti de dragoste, mituri şi legende, caracteristici umane căci nu lipsesc lăcomia, orgoliul, ura, iubirea, obsesia. Şi o face foarte bine.
Mă bucur că am citit romanul pe care vi-l recomand şi vouă şi aştept cu nerăbdare următoarea ei carte.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
8

Meniu: (bulgăraşi de brânză,chifteluţe cu piure de cartofi,tort cu căpşuni)

1.Aperitiv: bulgăraşi de brânză

-200 gr brânză telemea mai puţin sărată sau brânză dulce; telemeaua trebuie dată pe răzătoarea fină
-250 gr caşcaval dat pe răzătoarea fină
-100 gr unt
-mixăm untul+brânză telemea+200 gr caşcaval+condimente=până se face ca o cremă
-punem bolul pentru o ora în frigider, apoi formăm biluţe din amestec pe care le tăvălim prin caşcaval (50 gr)
-dacă vă plac măslinele puteţi pune în mijlocul bilelor câte ½ măslină

2.Ciorbă de perişoare:

-1/2 carne de curcan sau vită măcinată
-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac le dăm pe răzătoare
-punem în oală puţin ulei, călim legumele, adăugăm apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen
-din carne +1 ou+2 linguri făină+sare, piper=formăm perişoarele
-când legumele sunt aproape fierte adăugăm perişoarele şi lăsăm să mai fiarbă apoi adăugăm verdeaţă
-puteţi servi simplu sau dregeţi cu smântână

3.Chifteluţe cu piure de cartofi

-1 kg carne de curcan sau amestec vită-porc
-2 cartofi daţi pe răzătoarea fină şi storşi, 2 ouă, 2-3 linguri pesmet, 1 lingură făină
-1-2 căţei de usturoi daţi pe răzătoarea fină sau ½ linguriţă usturoi granulat
-într-un castron amestecăm carnea, cartofii storşi, ouăle, făină, pesmetul, usturoiul
-adăugăm sare, piper multicolor, boia (opţional), cury, praf de chimen, puţin coriandru
-formatăm chiftelele şi le coacem fie în tigaia cu ulei fie le punem în cuptor pe hârtie de copt
-că şi garnitură facem cartofi piure

4.Tort cu căpşuni:

blat: zdrobim mărunt 400 gr biscuiţi simpli, turnam peste ei 150 gr unt topit, amestecăm şi aşezăm compoziţia într-o formă rotundă de tort (cu inel); presăm uşor cu lingura să uniformizăm
-de jur împrejurul tăvii aşezăm în poziţie verticală jumătăţi de căpşuni (300 gr)
crema: 600 gr brânză dulce mixăm cu 150gr zahăr pudră apoi adăugăm treptat 500 ml frişcă lichidă (nebătută)+20 gr gelatină (2 pliculeţe muiate în 100 ml apă) pe care o amestecăm în prealabil cu 100 ml lapte fierbinte.
-crema trebuie să fie curgătoare de consistentă unei smântâni
-turnam crema în tavă tapetată cu căpşuni, o lăsăm la rece să se întărească puţin
-jeleul: 300 gr căpşuni le punem la fiert cu 100 ml apă şi 3 linguri de zahăr până se înmoaie fructele, apoi dăm jeleul prin sită; sucul obţinut îl punem din nou pe foc mai fierbem 2-3 minute după care adăugăm gelatină (10 gr-1 plic muiată în puţină apă)
-turnam jeleul fierbinte peste tort, nivelăm repede şi lăsăm la frigider câteva ore

Poftă Bună!

Preludiu, de Ileana Vulpescu-recenzie

   Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoeşti, judeţul Dolj) este o o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră şi traducătoare română.
   După o licenţă în Litere (limba şi literatură franceză), la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), a lucrat lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei şi a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soţia poetului şi traducătorului Romulus Vulpescu.
    Ileana Vulpescu scrie proză şi teatru, traduce din literaturile engleză, franceză şi spaniolă, şi semnează versiuni în limba franceză din literatură modernă şi contemporană românească.

   Debutul sau a avut loc în revistaFamiliadin iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976, Ileana Vulpescu romanul sau Rămas-bun (Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare) a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangăal Academiei Române şi Premiul „Cântărea României” pentru romanul Arta conversaţiei (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru “Sărută pământul acesta (50.000 de exemplare).

   Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai cunoscut roman este Arta conversaţiei, care a reuşit ajungă best-seller înainte de 1989. Romanele ei au fost traduse în slovacă (“Rămas-bun casei părinteşti” ) , maghiară (“Artă conversaţiei” ), italiană (“Sărută pământul acesta” ) şi franceză (“Artă conversaţiei” ) .
   În 1991, întreagă activitate literară -a fost încununată cu Premiul „România Mare”. Ileana Vulpescu a primit, în data de 23 octombrie 2015, din partea Fundaţiei Dignitas un premiu şi Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă -2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita.
   În acelaşi an, în iunie 2015, scriitoarei i-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, în semn de recunoştinţă pentru întreagă activitate culturală, pentru participarea la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române, pentru toate proiectele sale care au promovat şi promovează imaginea pozitivă a României şi pentru susţinerea mediului academic.

   Are încă 11 romane publicate: ”Rămas Bun Casei Părinteşti”(1975); ”Arta Conversaţiei” (1980); ”Candidaţii la Fericire” (1983);” Sărută Pământul Acesta” (1987); ”Carnetul din Porthart” (1996); ”Arta Compromisului” (2002); ”De-amor, de-amar, de inima albastră” (2005); ”Viaţă,viaţălegată cu aţă” (2007): ”Pe apa Sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la maşină”( 2011); ”Noi doamna doctor când o murim?” (2012).
Şi ultimul roman al Ilenei Vulpescu- “Preludiu” publicat în 2017.

   Când am început citesc “Preludiu” abia aşteptam o termin şi  povestesc despre ea.
Acum îmi dau seama mi-am “impus” o sarcina prea mare. Nu poţi povesti o asemenea carte cum nu îţi poţi povesti sufletul. Tot romanulaşa cum de-altfel ne-a obişnuit autoarea, este o mare experienţă şi lecţie de viaţăDacă eşti sincer cu tine însuţi îţi dai seama de fapt totul este despre tine, despre temerile şi visele tale, te poţi identifica atât de mult cu întâmplărilegânduriledorinţele eroinei, încât de-a dreptul te sperie. Dar poate asta este “marea taină” a autoarei,  te facă simţi tot ce a simţit şi ea când a scris, ţi dai seama toate gândurile, ideile, poverile sunt şi ale tale. Poate pentru cei mai tineri, ideile şi părerile Doamnei Ileana Vulpescu, vor părea desuete, demodate sau uşor exagerate probabil pentru vremurile acestea, dar încercaţi treceţi de părerile preconcepute şi pur şi simplu trăiţi” cu eroina cărţii.

   Romanul este mai mult un monolog, este povestea Lidiei Busuioc, o rememorare a vieţii ei la vârsta de optzeci şi cinci de ani, o rememorare făcută cinstit, fără frică de părerea lumii, mai mult o datorie faţă de propria viaţă şi propriul suflet.
Lidia Busuioc fată de învăţători de la ţarăca moştenire rurală păstrase o atitudine rezervatăneutrăfaţă de oricine”

   Moartea tatălui şi mai apoi boala mamei, o îndepărtase de toate neamurile. Indiferenţa rudelor o duruse pe Lidia, care uneori chiar îşi dorea moartea: ca  nu mai ştiuca  nu mai ştiu.”
De altfel îi şi înţelegea oarecum mai ales :

Cât eşti sănătos şi ai de toate, şi mai ales banitoată lumea ţi-e prietenăTe-mbolnaveşti şiai scăpătatte ocolesc toţi de parcă ai fi o groapă-n drum.
Când se însoară un bărbat se-nsoară cu o femeie nu cu un neam întreg. Femeia se mărită şi ea cu un bărbat nu cu tot neamul lui. Familia se divizează-n celule. Nu e răspunzătoare una de celelalte. Fraţii sînt fraţi cît sînt la părinţi.”

   Lidia ajunsă o foarte bună ingineră chimistălucra la o fabrică cu profil militar, era serioasăcorectă, avea o relaţie de trei ani cu Dinu. După trei ani Dinu îi spune într-o conversaţie oarecare nu este obligată se mărite cu el. Şocată la începutîşi  seama parcă totuşi era uşurată. Oricum, părinţii lui Dinu, avocaţişi-ar fi dorit o altă partidă pentru fiul lor, deşi acesta, arhitect de meserie, era de altfel un tip greu de suportat. Orgolios şi coleric, Dinu îşi  seama aştepta o manifestare de furie de la Lidia, care nu venise, ea urcase demnă în tramvai şi plecase.

“Dinu n-ar fi făcut rău cuiva pentru nimic în lume. Dar nu se gândea cât rău se poate face cu vorba. Un proverb oriental spune o fapta rea se şterge cu o fapta bună, o vorbă rea nu se şterge cu nimic. Nu poţi întoarce glonţul plecat din armă nici piatră pornită din praştie.”

   Îi pare rău şi încearcă se împace cu Lidia, dar ea îi spune s-o caute peste trei luni dacă va mai avea aceleaşi sentimente. Lui Dinu nu prea-i convine, dar îi recunoaşte fetii meritele:

“Pe lumina, Lidia era demnă urmaşa a ţărăncilor din neamul ei, pe-ntuneric era o femeie fără inhibiţiiînsă mută ca pietrele.”
Era femeia, omul a cărui capacitate de-a tăcea şi de-a-nghiţi n-o mai întâlnise la nimeni. Era un om de cursă lungă. Nu-şi uita niciodată promisiunile, era punctuală şi-n sinea ei judeca sever pe cine nu se conforma cuvântului dat şi orei stabilite. Vorbea puţin, dar totdeauna cu precizie, la obiect”

   În timpul despărţirii Lidia e hotărâtă şi cumpere o casă a ei şi s-o aducă şi pe mama ei stea cu eaAudienţa la inginerul şef al fabricii Vladimir Vizante, îi aduce două mari surprize.
În primul rând inginerul o simpatizează de la început:

Cînd li se întîlniseră prima oară privirile, o clipă, Vladimir uitase respire şi-i fugise tot sîngele din inima. Fiorul dat de ceva tulburător şi neaşteptat

   Hotărât -i fie de folos o ajută contracteze o locuită într-un bloc particular, de care se ocupa fratele lui. Între cei doi atracţia este explozivă şi sunt sinceri de la început unul cu altul, se vor iubi cu patimăfără aşteptărifără pretenţii, pur şi simplu trăind clipa:

Însemni fisura din armurăÎnsemni lipsa vaccinului împotriva atracţiei dintre un bărbat şi-o femeie…”
Nu ştiu câtă iubire e pe lume-dacă are proporţiile minţii şi mai ales ale prostiei-ştiu doar ataşamentul pentru o femeie nu tempiedică te-n-drăgosteşti şi de alte femei.”
Clipa o trăiau intens doar cît erau ei doi împreună, dar şi alunge din minte lumeaoricît s-ar fi străduit nu izbuteau.<Trăieşte clipă> e un îndemn la bucurie, la uitarea de sinela extaz. Altminteri toată viaţa trăim clipa ca şi cînd am număra pietricelele de rîu.”

   După cele trei luni se împacă oarecum cu Dinu, dar el este solicitat la Budapesta pentru scenografia a două piese, iar ea cu George, fost coleg de şcoală de la primară la facultate, acum coleg de serviciu sunt trimişi la un an de specializare la un laborator în Franţa. George este cel mai bun prieten al ei, însurat cu o doctoriţă pe care o iubeşte, cu doi copii pe care-i creşte frumos, sănătosţărăneşte fără mofturi şi răzgâieliLa început reticenţicrezându-i agenţi ai securităţii, testându-le tot timpul cunoştiinţele, colegii lor francezi îi acceptă fără rezerve.

   Dar cum viaţa nu e niciodată simplă, Parisul îi oferă ocazia reîntâlnirii cu Vladimir, de fapt cu întreaga lui familie, soţie şi fiu la o petrecere dată de doi colegi, francezi, prieteni şi cu soţia lui.
Vladimir lucra acum în Arabia SaudităLa petrecere băiatul lui pune ochii pe Lidia, dansează amândoi un tango, dar la plecare Lidia îi retează orice avânt. Prietenul ei George are o aventură cu o colegă Mireille, lucru care o îngrijorează pe Lidia, mai ales va rezulta şi o fetiţă pe care ea o botează. Apoi Lidia şi George, ajutaţi de şeful laboratorului, se înscriu la un doctorat la institut în Franţa, lucru care le va deschide şi alte perspective.

   În cei doi ani cât stă la Paris, Lidia are o relaţie cu profesorul J. Fabert:

În acel moment am înţeles cîtă nevoie are o fiinţă de iubire. Cîtă nevoie are omul simtă de sufletul şi de trupul său cineva are nevoie şi le doreşte. Dinu era departe, gândul la Vladimir durea, toate amintirile năvăleau peste mine, dar profesorul Fabert era lângă mine, un bărbat şi o femeie.”
“Pasiunea s-a declanşat din momentul cînd am întîlnit privirea unui bărbat. Ne-am despărţit din corectitudine: e-nsurat şi are copii. Nu-mi place o femeie fie înşelată pentru mine şi nici despart un bărbat de familia lui”
“Nu credeam mai puteam iubi vreodată, cu toate simţeam nevoia de mîngîieri, de iubire totală.”

   Întoarsă în ţară acceptă se împace cu Dinu şi se căsătoresc: ”O relaţie întreruptă la temperatura camerei (cum se recomandă îngurgităm alimentele şi băuturile) este cel mai uşor de reluat”

Împărţită oarecum între soţul şi mama ei, necăjită nu putea avea copii, Lidia se complace într-o viaţă călduţăpână în momentul când Dinu îi cere divorţeze pentru el va avea un copil cu altaDivorţează fără resentimente, chiar uşurată cumva, urându-i lui Dinu aibă un copil sănătos şi fie fericit:

“-Dinule, îţi urez vînt în pînze pe noua corabie!”
Divorţul a-nsemnat pentru mine o piatră pe care mi-o luam de pe inima.”
simţeam eliberată şi absolvită de o gravă greşeală”.

   În următorii ani mai are o legătură cu un coleg (un tânăr general) Gianni, divorţat la rândul lui.

“Anii petrecuţi alături de Gianni au fost cei mai liniştiţi din viaţa meaBlîndeţea lui valora pentru mine mai mult decît inteligenţacultură şi firea lui echilibrată şi reţinută>”
“Cu Gianni simţeam liberă. Eram doi adulţi care nu înşelau pe nimeni, careşi trăiau cu discreţie legăturafără grija de-a se feri de cineva.”

   Dar Gianni pleacă în Germania, pentru a fi aproape de fetele lui, lucru pe care ea nu poate -l facă.
Şi cum viaţa are meandrele ei, Dinu o caută rugând-o se împace cu el şi -l ajute şi crească băiatul, pe Horia. Soţia şi socrii lui muriseră cu un an în urma într-un accident de maşină.

Într-o viaţă lungă m-am ales cu destule învăţăminte între care niciodată-niciodată>ocupă primul loc. Cînd m-am despărţit de Dinu, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut mai trăiesc alături de el vreodată, nicidecum mi petrec cea mai mare parte din viaţă lîngă el. Viaţa are atîtea poteci, încît nu ştii pe care s-o alegi şimai răudacă porneşti pe una despre care ştii de la-nceput nu e bună.”

   Întâlnirea cu Horia o determina accepte, iubindu-l instantaneu din clipa când i-l prezentase Dinu. Horia, care parcă semăna mai mult cu ea decât cu părinţii lui, termină şcoală de ofiţeri, devine ceea ce şi-a dorit –aviator ,dar moare într-un accident. La puţin timp se stinge şi Dinu şi Lidia rămâne din nou singurăÎn timp îi mai întâlneşte pe Vladimir, pe J.Fabert, pe prietenele de nădejde făcute de-a lungul vieţii.
De altfel Lidia ne povesteşte despre fiecare, despre George cu familia lui, despre Gianni şi ai lui, fiecare poveste cu suişurile şi coborâşurile ei.

   Ajunsă la 85 de ani, cheamă la ea nişte nepoţi din partea mamei ei cărora le face testament.
   Aşa ajunge la o clinică de evaluare psihiatrică, pentru a se certifica e sănătoasă mintalca testamentul nu poată fi contestat de alţi nepoţi. De altfel discuţiile cu profesorul Sorescu duc la această rememorare a vieţii.
   Iată şi câteva gânduri ale Lidiei care mie mi-au plăcut:

“Vladimir dacă am mărit, am fiu o nevastă fidelăfiindcă am te am în suflet şi-n trup toată viaţă şi nu te găsi în nimeni. Tu ai fii banul meu alb pentru zile negre, pavăza şi mîngîierea meafiindcă tu eşti şi ai fii totdeauna bărbatul vieţii mele…”
La optzeci şi de ani, mi-e milă de mine cea de la toate vîrstelefiindcă mi se pare m-am purtat prosteşte, nesincer şi timorat toată viaţă.”
“Memoria uită ce-a învăţatuită mult, dar nu ce a trăit. Aici nu există de <mult> şi curînd> ci şi. Aici se-ntipăreşte pentru cîte zile ai, frumosul-dacă ai avut parteurîtul pentru care ai smulge bucăţi din tine -l uiţi.”
Dacă te iubeşti pe tineîţi găseşti circumstanţe atenuante pentru toate greşelile faţă de tine şi faţă de alţiiDacă nu te iubeştitot răul şi urîtul le duci cu tine ca pe o boală cronică de care nu se moare dar care te –nsoţeşte pînă-n ultima clipă.”

   Dacă am reuşit  redau cât de puţin din frumuseţea şi înţelepciunea acestei cărţi şi  fac curioşi s-o citiţi bucur.
Pentru mine fiecare rând, fiecare pagină a însemnat o lecţie de viaţă ca de altfel toate romanele Doamnei Ileana Vulpescu.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti, Librex

by -
15

Meniu: (salată de leurdă,ficat cu mere,chec cu mere)

1.Aperitiv: salată de leurdă

-2-3 legături de leurdă spălată şi tăiată fideluţă se pun într-un bol
-adăugăm sare, piper, oţet aromat sau suc de lămâie
-opţional puteţi adauga smântână sau iaurt mai cremos
-puteţi de asemenea să puneţi mărar sau pătrunjel tăiat fff fin
-salata trebuie lăsată măcar o ora la rece

2.Ciorbă de legume:

-2 morcovi, un pătrunjel, un păstârnac date pe răzătoarea fină le punem la călit cu puţin ulei apoi adăugăm restul legumelor
-o ceapă tăiată mărunt, o gulie tăiată bucăţele, bucheţele de conopidă şi broccoli, 1-2 cartofi tăiaţi mărunt, 1 dovlecel tăiat cubuleţe, o cutie de ciuperci
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, praf de cury, praf de coriandru
-când legumele sunt fierte dregem cu smântână frecată cu ou
-după ce oprim focul adăugăm în oală 1 linguriţă de şofran şi amestecăm

3.Ficat cu mere:

-1 kg de ficat de pui sau curcan
-2-3 mere tăiate felii subţiri
-punem în cratiţă ficatul şi-l călim cu puţin ulei, adăugăm merele şi puţină apă şi punem la fiert
-adăugăm piper multicolor, praf de cury, praf de chimen, cimbru (nu puneţi sare)
-se serveşte cu cartofi piure

4.Chec cu mere:

-3 ouă întregi se freacă cu 300 gr zahăr, adăugăm 100 ml ulei
-când sunt amestecate bine adăugăm +300 gr făină+300 gr mere răzuite+1 linguriţă bicarbonat stins cu puţină lămâie
-tapetăm tava (ulei sau margarină şi făină) turnam aluatul (curgător) şi punem la copt
-se scoate din tavă rece şi se poate presara cu zahăr praf sau se poate orna cu ciocolată topită

Poftă Bună!

Printre cărţi şi Edituri preferate-2017

   Am început anul acesta ”în forţă”, cărţi bune, autori români sau străini, edituri de succes dragi sufletului meu.
O să începem cu autorii români, mai ales pentru că sunt ai noştri.

   Prima carte, o mare surpriză, de altfel, dacă e să credem zicala aşa va fi tot anul, romanul lui Marius Albert Neguţ “Îngeri Rătăciţi”(Editura Libris)
Citind cartea veţi rămâne surprinşi de varietatea de personaje, veţi vedea că există onoare, demnitate, loialitate şi compasiune, acolo unde te-ai aştepta mai puţin. Marius Neguţ ne prezintă personajele şi situaţiile firesc, fără înflorituri, fără a atenua duritatea, fără prejudecăţi, doar cu ideea clară că, asta e viaţa. Iar scenele, urmăririle, tunelurile sunt atât de plastic descrise, încât ai impresia că le străbaţi şi tu, alături de protagonişti. La un moment dat aveam parcă senzaţia că mă sufoc în tunel. Romanul lui Marius Albert Neguţ este o lecţie de viaţă, o lecţie de istorie, o lecţie de credinţă şi încă multe alte lucruri.Un roman care “te bântuie” mult după ce l-ai citit.

   Am să continui cu Editura Herg Benet, ai cărei autori mi-au făcut numai surprize plăcute.
La fel ca seria “Amanţii” sau poveştile din “Până când mă voi vindeca de tine”, cartea Corinei Ozon “Tentaţii”, pe lângă povestea ei, te determina să te autoanalizezi şi dacă ai curaj să recunoşti că ai multe vise, regrete, neîmpliniri, că-ţi doreşti o a doua şansă, să-ţi pară rău că n-ai avut atunci, cândva,  curajul s-o iei de la început. Aştept cu nerăbdare continuarea de la “Amanţii”.

   Cristina Nemerovschi nu va înceta niciodată să mă surprindă. ”” este un alt roman al căutărilor şi regăsirilor de sine: ”Ştiu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar ştiu la fel de bine şi că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă şi vie, la fel ca întotdeauna.”

   “Fata de la Nord de Ziuă” este o nouă “bijuterie” a lui Alexandru Voicescu. Eram curioasă după ce am citit “Malad” cu ce ne va mai surprinde şi încânta autorul. Şi Alex a comis-o din nou, pentru că: ”Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, aşa cum nici vieţile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar să îţi reaminteşti cine ai fost în clipa respectivă şi vei şti şi unde ai fost.”

   Un alt roman care m-a impresionat este cartea de debut a autoarei Silvia Ianaşi Katz; ””editura Aius. N-am să vă spun că este o carte perfectă, pe ici pe colo frazarea este puţin ciudată, ca a cuiva care traduce cuvintele din altă limbă, ceea ce este explicabil ţinând cont că autoarea trăieşte şi scrie în altă ţară.
Dar sinceritatea şi frumuseţea sentimentelor, învăţăturile, poveştile reale, acoperă orice mici imperfecţiuni pe care le-aş putea găsi. Impresionant este că, deşi personajele (oameni reali) trec prin foarte multe probleme şi necazuri, totuşi în mijlocul celor mai triste situaţii îşi păstrează dragostea şi speranţa în viaţă şi în oameni.
Autoarea spune: ”Prin cuvintele scrise aduc omagiu celui mai minunat sentiment, a cărui substanţă magică, atunci când îşi găseşte drum spre mintea şi inima noastră ne ajută să cunoaştem sensul vieţii: IUBIREA! Ea trebuie să fie dialogul nostru permanent în toate momentele vieţii prin care trecem, fericiţi sau nefericiţi, deoarece IUBIREA este magia dintre noi şi lumina ce rămâne după noi.DOAR IUBIREA!”

   Şi acum să “vizităm” o editura deosebită şi foarte dragă mie: Editura Crime Scene Press, unde găsesc romane poliţiste de calitate, genul meu preferat
Emblema sau poate brandul editurii nici nu ştiu cum ar fi mai bine să-l numesc, este scriitorul George Arion, care mi-a încântat începutul de an cu cărţile dansului:

”, ”Necuratul din Colga”; ”Insula cărţilor”; ”Spioni în arşiţa”, cărţi scrise în stilul lui inconfundabil alert, serios, şi totuşi cu o doză de umor.
Romanele lui George Arion sunt istorie,r eligie, credinţă, ocultism, paranormal, fantasy şi poliţist, toate ţesute cu migală ca pânză unui păianjen.
Aşa că am să fiu de acord cu, cuvintele Doamnei Ani Bradea-Tribună: ”…nu poţi scoate cărţi din tine dacă n-ai înghiţit în prealabil câteva biblioteci. Un sfat cât o carte, sau cât mai multe cărţi. Chapeau, domnule George Arion.”

   Rămânem la “Crime Scene Press “ cu alţi autori.
   V.T.Morogan  un cuplu de autori a căror carte “Frumosul Asasin” chiar a fost o surpriză, era prima dată când citeam ceva scris de ei. Este o carte foarte bine scrisă, foarte interesantă, axată pe probleme reale şi finalul lasă loc de continuare a aventurilor. Şi mai ales personajele diferite, cu caractere şi reacţii contradictorii sunt foarte bine creionate.
Pentru cei care citiţi romane scrise de autori suedezi am să vă spun că sunt sigură că o să vă placă cartea, pentru că modul de scriere seamănă cu al acestora.

   “Secretele din stradă portului” Ann Cleves” este un roman poliţist foarte bine scris, care te “obligă” oarecum să gândeşti în rând cu criminaliştii, să-ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
Aşa că sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
“Dialogul alert, descrierile şi intrigă bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie”(Woman)
“Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.”(Sunday Times)

   Şi ultima citită de la această editura zilele acestea “Averea Gutmeyer”-Alain Berenboom care m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al său “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.
De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric”(Claude Mesplede).

   O editura a cărei simplă menţionare înseamnă un succes, editura Rao, unde a apărut de curând ultimul roman al lui Eugen Ovidiu Chirovici “Cartea Oglinzilor”, un roman la fel de reuşit ca şi celelalte apărute deja la această editura.
Cartea este scrisă în stilul alert, concentrat, interesant şi incitant al lui Eugen Ovidiu Chirovici.
“Cartea Oglinzilor” a fost publicată în peste 38 de ţări din toată lumea, pentru că este: ” Un roman cu adevărat genial care m-a captivat de la prima pagină” spune Francesca Pathak(editor).
Relevante sunt şi aprecierile lui Tammy Cohen care spune: ”O poveste…captivantă despre natura iluzorie a adevărului şi a memoriei.” şi mai ales ale scriitorului Lee Child: ”Inteligent şi sofisticat .O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri. O recomand cu căldură.”
Eu nu pot decât să-i dau punctaj maxim, mai ales că ştiţi cu toţii că sunt fan E.O.Chirovici.

Rămânem la editura Rao de dată această cu autori străini.

   “Răpirea”-Robin Cook- folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook crează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care culmea în timp s-au şi realizat), dar indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu tarele lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…
Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică că a Interterranilor şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatură lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă tema medicală sau cucerire a ştiinţei sunt la fel de interesante.

   Un alt roman interesant şi incitant este “Taina Preşedintelui”-Steve Berry.
Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intrigă pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

   Continuăm cu un alt autor şi roman: James Rollins şi “Harta Oaselor”
Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”.
Rămâi uimit citind cartea de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor.
Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.
Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia.
La fel ca Steve Berry şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective.
La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

   La editura Nemira seria “Agentul Preşedintelui” a lui Griffin, ni-l prezintă pe agentul Charley Castillo şi aventurile lui.
În poveşti sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urma lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”
Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.
Iată şi câteva păreri despre această serie:
“Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
“Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă”( Monsters and Critics)

   “Fără Drept de Apel”-Jefferey Archer, un autor care nu m-a dezamăgit cu nici un roman, apărută la editura Vivaldi.
Mie personajul principal al romanului Danny Cartwright mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâre, aceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţă. Şi mai ales hotărârea de-a demonstra că nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru că întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesar, acţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.

   O altă apariţie la editura Vivaldi este “Diamantul Ierusalimului”-Noah Gordon.
Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe coperta: ”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

    La editura Orizonturi un roman al lui Michael Hartland-“În Boxa Acuzaţilor”, povestea doctorului Quinn acuzat de uciderea soţiei şi copiilor săi. Drumurile şi cercetările îl duc pe detectivul George în Mexic.
Abia aici descoperă adevărul, povestea sordidă, şi mai ales nevinovăţia doctorului. Se adevereşte încă odată că natură umană este total imprevizibilă.
Sper că v-am făcut cât de cât curioşi.
Adevărul este că romanul nu-l poţi poveşti, ar însemna să devoalezi tot, pentru că autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul că nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptat, iată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată

   De la editura Trei seria “Jack Reacher” a lui Lee Child. Unul din cele mai bune romane ale seriei este ”Să Nu Te Întorci Niciodată”.
Sunt sigură că veţi citi cu plăcere cartea, de fapt orice carte a lui Lee Child, pentru că autorul nu ne omoară cu descrieri, ele există, dar numai atât cât sunt necesare, dialogurile şi acţiunea primează.
Ai impresia că urmăreşti un film, plin de urmăriri şi adrenalină, cu un personaj principal bine antrenat şi cu o minte analitică, care normal are şi episoade de dragoste foarte frumos scrise.
Poate de aceea seria cărţilor lui Lee Child avându-l pe Jack Reacher ca personaj principal a avut un asemenea succes.
Asociated Press spune; ”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”
Cărţile au fost şi ecranizate, eroul principal fiind interpretat de Tom Cruise.
Pentru mine este o plăcere să citesc un thriller atât de reuşit, de fapt am cam citit tot ce a apărut la noi de Lee Child.

Acestea sunt o parte dintre cărţile citite anul acesta, dar cele care m-au captivat cel mai mult.

by -
10

Sub teroare, de Steve Martini-recenzie

   Steve Martini s-a născut în 28 februarie 1946 în San Francisco –California. Face parte dintr-o veche familie de italieni, mama, Rita, lucra acasă, apoi în librăria din San Gabriel, tatăl a fost administrator de ferme şi a lucrat de-a lungul întregului stat.
Martini a urmat Universitatea din California, la Santa Cruz, unde şi-a luat licenţa în stinte politice în 1968. A început ca reporter la Los Angeles Daily Journal, în 1970 devine corespondent la State Capitol-Sacramento, apoi şef de birou. Este perioada în care îşi ia licenţa în drept la University of the Pacific”s McGeorge School of Law, şi în 1975 este admis în barou.

   Steve Martini a practicat avocatură atât în mediul privat cât şi de stat. A mai lucrat ca reprezentant legal pentru California Department of Consumer Affairs şi The State Bar of California şi ca sfătuitor legal în “California Victims of Violent Crime Program”.
A avut o mulţime de funcţii legale, promovând de-a lungul anilor, până în anii 80, când devine scriitor cu “normă întreagă.” Locuieşte în statul Washington, dar călătoreşte mult în America Latină şi în Africa de Sud-Est, pentru cercetări şi noi teme pentru viitoarele cărţi.
A scris seria “Paul Madriani” care conţine 14 romane şi alte 3 romane, traduse în 22 de ţări.
CBS şi NBC au prezentat două minii serii, ecranizări după romanele lui Steve Martini.
La noi au apărut la Editura Lider două romane din seria “Paul Madriani”:” Sub Teroare”(Arraignment) şi “Procesul”(The Jury).

   Primul roman al lui Steve Martini tradus la noi este o carte plină de adrenalină, cu personaje controversate, cu imagini din sălile de judecată, cu cercetări desfăşurate din California până în Mexic, rivalităţi în sânul firmelor, dar şi puţin din viaţa privată a personajelor, atât cât să le înţelegem alegerile şi motivaţiile.

   Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi despre acţiune.
Nick Rush, avocat la firma Rocker-Dusha, apelează la Paul Madriani să preia ca avocat o cunoştinţă de-a lui, Gerald Metz. Sigur că Madriani, care avea propria lui firmă împreună cu un prieten Harry Hinds, este surprins, dar Nick încearcă să-l convingă, argumentând cu un conflict de interese. Nick avusese un divorţ urât cu prima soţie, Margaret, după care s-a recăsătorit cu Dana o “nevasta trofeu”, mai tânăra decât el, implicată în tot felul de comitete şi acte de caritate. Între cele două căsătorii a avut o relaţie cu o secretară, din care a rezultat o fiică Laura. Convenise cu mama fetiţei să ţină secretă existenţa copilului (a fost dorinţa ei), dar le susţinea băneşte şi le vizita cât putea de des, Laura crezând că este unchiul ei. Singurul care ştia era Madriani căruia i se destăinuise după o seară de beţie.

   Gerald Metz,contractor local, încerca să pară doar un om de afaceri onest, preocupat de acte de caritate, dar procurorii federali îl cercetau pentru o afacere în Mexic cu doi fraţi, Arturo şi Jaime Ibarra, afacere care până la urmă nu s-a concretizat, dar a rămas o sumă mare de bani nejustificată (se credea că e vorba de spălare de bani). Madriani bănuieşte că Metz e implicat şi-n afaceri cu droguri, aşa că refuză să-l reprezinte şi-l avertizează pe Nick să aibă grijă.

   Oarecum supărat, dar mai ales stresat, Nick pleacă de la cafenea să se întâlnească cu Metz la tribunal, dar îşi uită o mică agendă electronică pe masă. Madriani merge după el să-i dea agenda, dar când ajunge în apropierea tribunalului aude împuşcături, şi descoperă că Nick şi Metz erau morţi. După cartuşe şi zgomotul auzit îşi dă seama că a fost o armă semiautomată. Toată lumea este convinsă că Metz era ţinta şi Nick o victimă colaterală, aşa că poliţia începe cercetările.

   După înmormântare, Dana îi cere lui Madriani ajutorul, vrând să primească poliţa de asigurare de viaţă a lui Nick, dar supriză.. Adam Tolt, şeful firmei, îi spune că pe asigurare figura încă numele primei soţii. Cu ajutorul lui Harry şi a lui Adam Tolt, Madriani rezolva situaţia cu firma de asigurări, favorabil pentru ambele soţii, hotărând că onorariul lui şi al prietenului lui îl va trimite fiicei lui Nick.

   Madriani este totuşi sâcâit de ideea morţii lui Nick, de faptul că nu spusese poliţiei de agendă, de ideea că dacă el nu refuză să-l reprezinte pe Metz poate că nu mureau. Şi începe să facă propriile lui cercetări, mai ales când află de la poliţişti că Nick şi Metz fuseseră de fapt asociaţi la o firmă- Jamaile Entreprises, care se dovedeşte a fi o firmă fantomă. Toate acestea îl fac pe Madriani să caute răspunsuri şi să cerceteze. Încearcă să vorbească cu colegii lui Nick, mai ales cu cei ale căror nume le găseşte în agendă, dar în afară de Adam (şeful cel mare) se loveşte de un zid de tăcere, de evitări, chiar spaimă. Adam îl ajută cât de mult poate, inclusiv cu firma de asigurări, lăudându-l şi pe el şi pe Harry, în cele din urmă propunându-le să vină să lucreze pentru el. Din agenda lui Nick, din vorbele de pe stradă şi unele informaţii de la poliţie, aflate de către Harry, apar şi alte personaje: Espinoza, care se ocupă cu falsificări de acte, soţia lui, şi Hector Saldano, aflat în slujba fraţilor Ibarra, la un moment dat implicat cu Metz şi Nick.

   Madriani descoperă că este urmărit, Espinoza este ucis, Adam îi aduce o scrisoare sosită la firmă pentru Nick (după ce acesta fusese ucis). Scrisoarea era de la Pablo Ibarra, care-i cerea lui Nick o întrevedere, vrând să discute despre băieţii lui. Toate acestea îl determină pe Madriani să continue cu îndârjire cercetările şi să ia hotărârea de-a pleca în Mexic să vorbească cu Pablo Ibarra şi cu băieţii lui. Adam Tolt se oferă să-l ducă în Mexic cu avionul firmei şi să-l ajute în cercetări.

   Adam apelează la o firmă de pază, firma lui Julio, cu care mai lucrase, şi merg să-i caute pe fraţii Ibarra. Le spun că au venit în numele unor investitori, dar apare Saldano şi reuşesc să scape de acolo fără ca acesta să-l recunoască pe Madriani. La hotel îi aşteaptă Harry, invitat de Adam şi adus cu avionul lui să li se alăture. Pe drum Adam se certase cu cei de la firma de pază, dar îşi cere scuze motivând că e obosit, aşa că după masă se retrage în cameră.

   Harry şi Madriani stau la piscină când sunt atacaţi de un avion, al cărui trăgător este gata să-i omoare.
Când Madriani revine de la spital, unde-l dusese pe Harry, vede că oamenii de pază al lui Julio nu mai sunt şi el este mort. Când îl sună pe colegul lui Julio, pe Herman, acesta îi spune că Adam a dispărut. Madriani primeşte un mesaj, trebuie să meargă singur la un sit arheologic la Cobe şi să ducă Piatră Roseta (fraţii se ocupau şi de jefuirea de sit-uri arheologice şi vânzarea pe piaţa neagră a artefactelor). Presupunând că Adam a fost răpit de fraţii Ibarra, Madriani împreună cu Herman îl caută pe tatăl acestora. Şi Pedro Ibarra (care nu voia ca fiii lui să fie cumva ucişi) se implică şi se oferă să-i ajute cu mica lui “armata” de mercenari.

   Şi de aici ne mai aşteaptă o grămadă de surprize: Madriani află cine este vinovat pentru tot, află că de fapt Nick fusese cel vizat, că motivul morţii lui era în California, şi află şi cine trăgea sforile.
Finalul, criminalul, motivele sunt de-a dreptul surprinzătoare, dar întăresc din nou ideea că dorinţa de avere şi mai ales de putere îi face pe unii oameni să calce pe cadavre.
Dacă vreţi să aflaţi finalul, să puneţi toate piesele la locul lor în puzzle, citiţi cartea.
N-o să va plictisiţi, cartea este acţiune de la prima până la ultima filă.

“Un roman captivant, scris de un profesionist al genului, cu surprinzătoare răsturnări de situaţie, ce nu poate fi lăsat din mâna până la ultima pagină.”

   Ai impresia că pentru autor nu numai curtea cu jurii, ci toată lumea e o mare sală de judecată.
Din păcate la noi s-a mai tradus numai romanul “Procesul” unde Madriani dezleagă o altă enigmă, un alt caz de crimă.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (ciorbă de gulii, cartofi franţuzeşti,tăiţei cu turmeric)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină
-1-2 mere date pe răzătoarea mai mare
-o legătură de ridichi curăţate, date pe răzătoarea fină
-amestecaţi toate ingredientele într-un bol, potriviţi de sare, piper şi puţin oţet sau suc de lămâie
-opţional puteţi adauga mărar sau pătrunjel tocate fff mărunt

2.Ciorbă de gulii

-2 morcovi şi un pătrunjel daţi pe răzătoarea fină
-1 gulie mai mare tăiată bucăţele
-1 ceapă tăiată mărunt
-într-o oală punem puţin ulei şi călim morcovul şi pătrunjelul, adăugăm ceapa, gulia şi apă şi punem la fiert
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, cury
-când legumele sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă şi mai lăsăm să fiarbă puţin
-se poate mânca aşa sau drege cu smântână, sau smântână frecată cu ou

3.Cartofi franţuzeşti:

-4-5 cartofi curăţaţi, tăiaţi rondele şi fierţi în apă cu sare
-5-6 ouă fierte tari şi tăiate rondele
-smântână, caşcaval
-ungem cu margarină o cratiţă sau o tavă mai adâncă
-punem alternativ: un strat de cartofi +un strat de ouă +2-3 linguri smântână +cartofi +ouă +2-3 linguri smântână +cartofi
-deasupra turnam smântână amestecată cu caşcaval (dat pe răzătoare) şi dăm la cuptor
-puteţi folosi în loc de caşcaval, brânză telemea, sau în loc de un strat de ouă să tăiaţi felii subţiri de cârnat sau feliuţe de şuncă

4.Tăiţei cu turmeric (Vero)

-1 litru lapte, 150 grame tăiţei mărunţi ( am folosit tăşcuţe ca bobul de orez), o budincă de vanilie, 4 linguri de zahăr, o linguriţă turmeric ( şofran indian).
– Se fierbe laptele, separat se fierb tăşcuţele care se strecoară când sunt trei sferturi fierte şi se pun în lapte, pe ochiul mic.
– Într-un bol se dizolvă budinca cu puţin lapte rece, care se adaugă în laptele cu tăşcuţe.
– Se adaugă turmericul, se opreşte focul şi se lasă acoperit 5 minute.
-Se aşează în boluri şi e un desert delicios

Poftă Bună!

În boxa acuzaţilor, de Michael Hartland-(Ruth Carrington)-recenzie

   Cunoscutul scriitor britanic MICHAEL HARTLAND s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. A făcut documentare despre spionaj pentru radio şi televiziune, a scris articole pentru: London Times, Daily Telegraph şi Guardian.

   Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Cărţile sale au fost traduse în 27 limbi europene şi japoneză şi adaptate pentru BBC Radio-4 and Tv.
Actualmente trăieşte cu familia în Devon, unde lucrează la un nou proiect literar inspirat de terorismul Islamic.

   Primul său roman, intitulatÎN IAD PRINTRE MORŢI”, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume.
Curând, MICHAEL HARTLAND a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.
În limba română au fost traduse trei romane: ” Anul Scorpionului”, ”A treia trădareşiÎn Boxa Acuzaţilor– publicat iniţial sub pseudonimul “RUTH CARRINGTON”

   Doctor Quinn ajunge acasă buimăcit de obosealăgăseşte casa plină de poliţiştisoţia lui Nikki şi copiii Tom şi Jessica nicăieri. Este speriat, confuz, disperat şi cumplit de obosit, le spune poliţiştilor unde a fost, dar Manning, şeful comisariatului din Bristol (Anglia) îl arestează convins şi-a ucis soţia şi copiii.

“Quinn chiar nu înţelegeaEra prea năucit ca  mai şi vorbească.Trăia un adevărat coşmar.Cele trei zile care trecuseră i se păreau ireale. Omul cu înfăţişare sălbatică şi care condusese nebuneşte maşina parcă nici măcar nu fusese el, ci o altă persoanăEra convins urma în curând se trezească din somn, iar în acel moment coşmarul avea ia sfârşit.”

   În cazanul de încălzire poliţia găseşte un cadavru dezmembrat, care ardea de câteva zile. Patologul presupune este cadravrul lui Nikki, dar copiii nu sunt găsiţiAjuns la închisoare, Quinn încearcă se adune şi cere dreptul la un avocat. Când îi permit acest lucru realizează poate apela doar la Bill Taylor, un amic, vecin cu el, deoarece munca lui îl ţinea prea ocupat pentru prietenii.

   La începutcând s-au mutat în cartier şi încă trăia soţia lui Bill, se mai întâlneau la un grătar, chiar îşi cumpăraseră împreună un mic iaht, pe care îl foloseau iniţial cu toţii, apoi pe rând. Quinn avea din ce în ce mai puţin timp liber, renunţase la chirurgie şi lucra ca medic de familie, aşa era la lucru aproape tot timpul. Văzuse în timp cum Nikki se schimbămai ales după ce au crescut copiii, cum viaţa lui de familie începe se destrame şi îşi  seama dragostea lor, dacă a existat vreodată (sau a fost numai atracţie) s-a răcit. De un lucru e sigur: îşiiubeşte copiii necondiţionat şi n-ar putea accepta  nu-i mai vadăasta îl convinge oarecum tot ce spune poliţia e minciună. De altfel în cele trei zile agonizante cât lipsise, îşi căutase familia. Venit după o gardă, obosit, a găsit casa goală şi s-a gândit Nikki a plecat cu copiii. Aşa i-a căutat peste tot unde credea ar putea fila o cabană a familiei în alt comitat, la sora ei în alt oraş, iar acasă l-a aşteptat poliţia. Bill Taylor îi aduce un avocat tânăr Dixon, care nu numai nu se descurcă, dar nici nu este interesat s-o facă. Cazul îl preia Alison Hope, care rămâne surprinsă de durerea din ochii lui Quinn, şi de convingerea lui cei doi copii nu sunt morţi.

Îi iubesc foarte mult pe amândoi, nici nu-ţi pot spune cât de multŞi cred mi fi dat imediat seama dacă ei mureau. Ar fi ca şi cum murea o părticică din mine. Cumva fi ştiut.”

   Alison lucrase la o firma mare de avocatură din Londra şi deseori se gândea se întoarcă la avocatură “vie, fascinantă şi bine remunerată” din marele oraş. Dar îşi găsise aici refugiul, după decepţia suferităcare aproape o doborâse, departe de umilinţă şi bârfe.
George, prietenul ei, un tip solid şi de încrederelucra ca detectiv privat şi începe discret cerceteze ce ştia lumea pe străzi despre Quinn. El este cel care îi spune lui Alison nu cu mult timp în urmă Quinn păruse un erou pentru oraşAjuns primul la locul unei înfruntări armate între bande, salvează una dintre victime, o faţă şi pentru văzuse maşina care pleca de la locul crimei, apare la proces ca martor, declaraţia lui ducând la arestarea unui mafiot local Simon Boniface.Tânărul ucis era nepotul unui alt şef de bandă Jevangee, care însă lucra legal ca medic, la cabinetul lui mergând mulţi oameni bogaţiDeşi bănuit de trafic de arme, prostituţie şi trafic de droguri nu a putut fi incriminat, adeverind zicalahoţul neprins …negustor cinstit”.

   De-a lungul anilor poliţia nu-l putuse aresta nici pe Boniface, aşa mărturia doctorului a fost providenţială. Doar Boniface evadase de trei luni şi nimeni nu mai ştia nimic de el (ulterior îi va fi descoperit cadavrul, mort de trei luni) iar la proces jurase se răzbune pe cei care l-au închisPoliţistul care-l arestase murise de atac de cord, judecătorul moare într-un accident de maşinăşi Alison vorbeşte cu Manning, dar acesta nu acceptă mai piardă timpul convins doctorul şi-a ucis soţia. Descoperirea cadavrelor a doi copii creează o adevărată isterie, dar laboratorul afirmă scheletele datează din perioada războiului, deci nici o legătură cu cazul.

   Cercetând în cartierul select în care locuia Quinn, unde lumea nu se prea vizita şi nu prea vorbea, George şi Alison îl cunosc pe Alan Mar, director onorific al firmei de construcţii unde Bill Taylor era asociat. Dar Alan Mar deţinea şi ziarele locale şi-i pune în legătură cu o reporteriţă Gina, care făcuse nişte cercetări despre un club. Gina îl ajută pe George identifice un grup de vecini, care împreună cu Nikki participau la adevărate orgii cu alcool, droguri şi sex. Nikki avea mult timp liber pentru avea o bonă la copii (care pleacă la un moment dat la Londra pentru nu avea actele în regulă şi despre care nu se mai ştie nimic), copiii erau deja destul de mari şi Quinn era tot timpul la lucru, iar când se vedeau nu îndrăznea s-o întrebe prea multe de frică ca ea nu plece cu cei mici.

   Quinn a încercat discute cu eaconştient ea avea un amant, dar Nikki nega cu înverşunare.
George identifica o astfel de petrecere şi vede poze la Rebecca, vecină şi prietenă cu Nikki, cea care o şi duce la prima petrecere.
Apoi lucrurile se precipită: Quinn este atacat şi aproape omorât în închisoare, Rebecca se sinucide, judecătorul Carswel este ucis, maşina lui Alison este aruncată în aer (din păcate la volan era mecanicul ei un tânăr simpatic). George şi colegul lui Douglas reuşesc între la o petrecere ca angajaţi ai unei firme de catering, dar sunt descoperiţi. Douglas este omorâtmaşina lui George zdrobită în accident şi lumea îl crede şi pe el mort.

   Au loc primele zile de proces şi cu toate este distrusăcrezând George este mort, Alison reuşeşte facă faţă. Dar nici mărturia lui Bill Taylor sau a lui Alan Mar, nici încercările ei de-a discredita martorii acuzării, nu o duc prea aproape de adevărlumea continuând creadă în vinovăţia doctorului.
Scăpat ca prin minune din accident, rănit, George nu reuşeşte dea de Alison, aşa cere ajutorul reporteriţei Gina. Se pune pe picioare şi convins de-acum doctorul nu e vinovat, se hotărăşte pândească casa lui Alan Mar, pentru i se părea nu e de încredere şi ascunde ceva.

   Şi surprizădin casă lui Mar iese o persoană deghizată care pleacă cu avionul. Ajutat de Gina, George îşi schimbă înfăţişareaîl urmăreşte pe tip şi pleacă cu el cu avionul în Mexic.
Abia aici descoperă adevărulpovestea sordidăcare de fapt nu avea nici o legătură cu membrii clubului de orgii şi mai ales nevinovăţia doctorului.Se adevereşte încă odată natura umană este total imprevizibilă.

Sper v-am făcut cât de cât curioşi.

   Adevărul este romanul nu-l poţi povesti, ar însemna devoalezi tot, pentru autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptatiată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Dar pentru restul…va trebui citiţi romanul.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată.

by -
5

Meniu de Paşte

APERITIVE:

1.Pastă de Ficat:
-1 piept de pui îl fierbem în apă cu puţină sare
-1/2 ficat (poate fi pui, curcan, miel, porc) îl fierbem
-măcinăm pieptul de pui şi ficatul şi le punem într-un castron
-adăugăm 1 legătură de ceapă verde tăiată fff mărunt, piper, sare, cury, 2-3 linguriţe de muştar şi amestecăm bine
-adăugăm 4-6 linguri de smântână (mai grasă) şi amestecăm să fie ca o pastă
-putem unge cu pastă de ficat feliuţe de pâine proaspătă sau prăjită

2.Platou
-pe un platou aşezăm felii de şuncă, ouă fierte, caşcaval felii sau brânză telemea, ceapă verde, ridichi, roşii

CIORBĂ DE VIŢEL:

-1/2 kg carne de viţel tăiată bucăţele
-2-3 morcovi, un pătrunjel, un păstârnac, le dăm pe răzătoare şi le punem în oală cu puţin ulei
-călim puţin legumele, adăugăm carnea şi mai călim puţin, apoi adăugăm apă şi punem la fiert
-potrivim de sare, piper, cury, praf de chimen, vegeta
-când ciorba e aproape gata adăugăm amestecul de verdeţuri (lobodă, măcriş, pătrunjel, ţelină, leuştean şi mult tarhon) şi spargem 3-4 ouă întregi în ciorbă (ca la ochiuri româneşti)
-dregem ciorba cu smântână, sau smântână frecată cu gălbenuş de ou

FRIPTURĂ:

1.Friptură de viţel:
-o bucată de cotlet sau muşchi de viţel o tăiem felii mai groase şi o condimentăm cu câteva ore înainte (chiar cu o zi) cu amestecul de condimente care ne place; eu amestec sare, piper multicolor, cury, praf de chimen, praf de coriandru, oregano, cimbru, boia (opţional)
-punem într-o cratiţă cu apă mai multă şi un păhărel de alcool (vodka, gin, coniac) şi lăsăm să fiarbă până se mai înmoaie carnea
-apoi mutăm carnea într-o tavă (cu tot cu apă) şi punem la cuptor, aveţi grijă să se rumenească pe ambele părţi

2.Friptură de miel:
-1 pulpă de miel o condimentăm cu amestecul care ne place şi lăsăm câteva ore
-punem în tavă, adăugăm apă, şi băgăm la cuptor
-când apa scade şi carnea e moale, scoatem tava din cuptor şi ungem pulpa cu un amestec de muştar şi miere şi punem friptura înapoi
-când friptura e gata o scoatem din cuptor şi acoperim tava

Garnitură:
-alegeţi 4-6 cartofi (roşii) mai mari, îi spălăm bine, îi tăiem în două pe lungime
-punem în tavă hârtie de copt şi aşezăm cartofii (cu partea tăiată în jos) şi –i punem în cuptor
-când cartofii sunt moi, scoatem tava şi-i lăsăm puţin să se răcească
-scobim jumătăţile de cartof (aşa ca să lăsăm margine cam de 1 deget)
-miezul de cartof îl amestecăm cu ceapă verde tăiată fff mărunt, şuncă tăiată mărunt, 1-2 ouă fierte tăiate mărunt sau date pe răzătoare şi 1-2 linguri de smântână
-dacă vreţi puteţi servi cartofii aşa cu brânză rasă sau caşcaval ras
-sau îi puteţi pune puţin în cuptor
-se poate face şi cu cartofi dulci (au puţin gust de dovleac copt)

PRĂJITURĂ:

1.PASCĂ:
-4 ouă, 700 gr brânză dulce, 1 lămâie, 4-6 linguri de gris, 100 gr unt, 1 praf de copt, 300 gr zahăr, esenţă de vanilie, 1 pachet de stafide
-stafidele se pun la înmuiat în apă cu esenţă de rom sau de vanilie
-se freacă untul spumă cu zahărul, adăugăm pe rând cele 4 gălbenuşuri, grisul, coajă de lămâie, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, esenţă de vanilie
-separat batem spumă albuşurile, amestecăm cele două compoziţii adăugând stafidele
-în tavă (mărime a4 sau rotundă de mărimea unei farfurii întinse) punem hârtie de copt unsă cu puţin unt, turnam compoziţia şi o punem la copt la foc potrivit cam 30-40 minute (până se face maronie)
-se taie când se răceşte

2.PRĂJITURĂ VICTORIA:
-Blat 1:8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri nuca măcinată, 1 lingură nuca de cocos
-batem albuşurile cu zahărul, până e tare
-adăugăm pe rând gălbenuşurile de ou, nuca măcinată şi nuca de cocos amestecând uşor
-tapetăm tavă (a4) punem compoziţia şi o coacem 30 minute.
-lăsăm blatul să se răcească, apoi îl tăiem în două
-Blat 2: 6 albuşuri de ou se bat spumă cu 10 linguri de zahăr
-adăugăm 150 gr nucă tăiată cu cuţitul mărunt şi 2 linguri de făină şi amestecăm uşor
-tapetăm tava şi coacem compoziţia cam 35 de minute
Crema: 6 gălbenuşuri, 300 gr zahăr, 500 ml lapte, 1 budincă vanilie, 1 pachet de unt (Rama), 1 plic zahăr vaniliat, frişcă, ciocolată rasă
-frecăm cele 6 gălbenuşuri cu zahărul şi 100 ml lapte şi punem să fiarbă până se îngroaşă, amestecând repede să nu se prindă, apoi se ia de pe foc şi se lasă la răcit
-budincă cu 400 ml lapte o preparam normal (cum scrie pe plic)
-amestecăm cele două compoziţii (punem câte o lingură şi amestecăm) şi lăsăm crema să se răcească
-frecăm spumă untul (ţinut la temperatura camerei) apoi adăugăm pe rând compoziţia anterioară
-rezultă o cremă spumoasă
Asamblare:
-punem o jumătate de blat+jumătate crema+ blatul 2+crema+jumate blat 1
-dacă nu vreţi frişcă păstraţi câteva linguri din crema cu care ungeti partea de sus a blatului (prăjiturii) şi radeti din belşug ciocolată
-dacă vreţi cu frişcă: pe partea de sus a prăjiturii puneţi un strat gros de frişcă, iar ciocolata o presăraţi numai când serviţi prăjitură

Poftă Bună! Paşte Fericit!

by -
5

Averea Gutmeyer, de Alain Berenboom-recenzie

   “Averea Gutmeyer” este al doilea roman al autorului  publicat în limba română, după “Primejdii în Regat” ambele apărute la editura Crime Scene Press.

   Alain Berenboom s-a născut la Bruxelles, în 1947. Tatăl său, farmacist, era de origine poloneză, iar mama lituaniană, născută la Vilnius. Berenboom este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori belgieni contemporani de limba franceză, dar şi o autoritate internaţională în domeniul drepturilor de autor. Actualmente este profesor la Universite libre din Bruxelles, renumit avocat în Belgia şi mai ales un scriitor pasionat de genul mystery&thriller. A publicat 11 romane, o piesă de teatru şi o colecţie de nuvele. Este Cavaler al Ordinului Leopold din 2004. Academia regală belgiană de limba şi literatura franceză i-a acordat două premii importante: „Premiul Felix Denayer”, în 2007, pentru ansamblul operei sale literare şi Premiul „Emile Berneheim”, în 2010, pentru cel mai bun roman belgian al anului – „Regele Congoului”. A primit Premiul Rossel pentru anul 2013, unul dintre cele mai prestigioase premii literare belgiene, acordat de către cotidianul Le Soir.

   Potrivit autorului, cartea descrie nu doar o anchetă ”delicioasă” a detectivului belgian Michel Van Loo, ci surprinde istoria şi complexitatea unei epoci, anume perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial
M-am hotărât să citesc cartea după ce am văzut descrierea ei de pe copertă, aşteptându-mă la un roman poliţist clasic şi am avut o surpriză foarte plăcută.

    Dar să vă spun în câteva cuvinte (ştiţi deja că nu dezvălui prea multe) subiectul cărţii şi câteva personaje.
Detectivul Michel Van Loo este angajat de Irene de Terrenoir, frumoasa şi provocatoarea soţie a unui diplomat francez, să ancheteze o poveste ciudată şi interesantă în acelaşi timp. Tatăl ei doctorul Gutmeyer pierise (sau cel puţin aşa se ştia) în lagărul nazist de la Terezin împreună cu mama ei Ana. Ea scăpase doar pentru că atunci când i-au ridicat nemţii părinţii, era în vizită la o prietenă. Familia prietenei o trimite în Moravia, la nişte fermieri care au avut grijă de ea până la finalul războiului. Când s-a interesat de averea familiei, la banca din Elveţia, a aflat cu stupoare că tatăl ei venise în persoană cu câteva zile în urmă şi ridicase toţi banii din conturi, dispărând din nou. A încercat să dea banca în judecată, dar toate înscrisurile, semnăturile şi parolele “aşa zisului” Gutmeyer s-au dovedit a fi originale.

   Michel acceptă, bucuros că are de lucru, dar şi pentru că Irene îi spune că i-a fost recomandat de domnul Tongerloo, preşedintele unei companii de asigurare pentru care el lucrase. Anne, prietena lui, e mai sceptică, mai ales după ce află că familia Terrenoir încercase să dea de urma doctorului prin Crucea Roşie şi societăţile evreieşti, dar soţii Gutmeyer s-au evaporat efectiv din lagăr. Ciudat i se pare şi că doctorul a apărut şi şi-a luat averea, dar nu şi-a căutat fiica, mai mult potrivit băncii elveţiene, adresa dată de Gutmeyer era în vecinătatea lor, deasupra farmaciei lui Hubert, etajul casei fiind de fapt nelocuit.

   Michel începe să urmărească farmacia, ezitând totuşi, pentru că Hubert îi era prieten, şi vede noaptea nişte tipi cărând cu un camion diverse lăzi. Confruntându-l pe Hubert acesta îi spune că nu cunoaşte pe nimeni cu numele de Gutmeyer, dar că evreii scăpaţi din lagăre dacă au făcut greşeala să se întoarcă în Polonia sau Cehia nu prea mai aveau cum să scape de “cortina de fier”.

   Acceptă totuşi să-i ducă pe el şi pe Anne să cunoască o evreică Lily, o prietenă a soţiei lui, care însă nu ştie nimic despre doctor, cercurile în care se învârteau ei pe vremuri fiind diferite.
Michel îi urmăreşte într-o noapte chiar şi pe cei care veneau la farmacist, aceştia trag să-l sperie ,dar până la urmă Hubert lămureşte misterul: el le procura medicamente necesare în Israel, care la momentul acela era sub embargou. Surpriză mare e că prietenii farmacistului îl angajează şi ei pe Michel, pentru că voiau să ştie de ce doctorul dăduse această adresă, şi se oferă chiar să-l ajute cu acte din evidenţele din Israel

   Aşa că Michel începe să cerceteze, îl găseşte pe profesorul Okren, care îi predase la unversitate la Praga lui Gutmeyer, dar susţine că nu mai primise nici un semn de viaţă de la elevul lui, dinainte de război. Okren trăia într-o casă cu pisicile lui, dar detectivul vede pe birou cartea de vizită a lui Irene. Okren îi promite detectivului că va caută pentru el scrisorile doctorului, dar când Michel revine îl găseşte mort.

   Cere ajutorul lui Hubert, care are mulţi clienţi evrei bătrâni, şi se întâlneşte cu Martha, o bătrână doamnă, care-i spune că de fapt doctorul nu era chiar un om onorabil, lua bani pentru avorturi, dar le încredinţa pe femei unui alt medic, ea însăşi fiind gata să moară după o asemenea intervenţie..

   Întâlnirea cu soţul lui Irene îl pune din nou pe gânduri, mai ales când acesta îi spune că şi cei din Mossad cercetează cazul, şi că Hubert ar colabora cu ei. Doar că Michel are multă încredere în prietenul lui şi-l întreabă direct. Hubert îi spune povestea vieţii lui, dar şi că drumurile lui nu s-au întâlnit niciodată cu Gutmeyer. Totuşi are câţiva bătrâni evrei bolnavi, cărora le duce medicamente, pe care va încerca să-i întrebe despre doctor.

   Michel îl caută pe Tangerloo care-i spune că nu-l recomandase lui Irene, dar că această împreună cu soţul ei voia să-i dea în judecată pentru asigurarea făcută de Gutmeyer la ei înainte de război.
Aşa că Michel se alege şi cu un al treilea client, toţi vrând să afle dacă doctorul trăieşte sau nu.
Se hotărăşte să ia urma banilor, aşa ajunge la banca din Elveţia unde doctorul avusese contul.
Surpriză e că bancherul Weiss chiar îl cunoscuse pe doctor când deschisese contul la ei, înainte de război, şi-l recunoscuse fără dubii când a ridicat banii. Doar că, după lichidarea contului, banii mai trec prin diferite bănci şi dispar.

   Apoi un pacient al lui Hubert, Lipski, le spune că la Praga a fost bancherul lui Gutmeyer şi că l-a revăzut la Terezin, că are o părere foarte proastă despre el. Din păcate momentele de luciditate ale lui Lipski erau rare şi este şi el ucis înainte de-a apuca să spună prea multe. Singura legătură dintre Okren şi Lipski pare a fi detectivul, asta determinându-i pe poliţiştii belgieni să-l aresteze, mai ales că primiseră şi nişte ponturi anonime.

   Michel scapă şi fuge la ambasada franceză, la soţul lui Irene, care îl trimite în Israel, cu un paşaport fals, să afle realitatea. Pleacă însoţit de Hubert şi este ajutat în cercetări de israelieni,prietenii farmacistului, conduşi de Moshe.
Moshe află multe lucruri despre Irene care nu sunt în concordanţă cu cele spuse de ea. Tot el află şi adresa aşa zisului Gutmeyer de la Haifa, dar acesta se dovedeşte a fi Aaron Levin, un fost coleg al doctorului, care fusese şi el în lagăr şi le spune despre Ana, mama lui Irene, care murise acolo, dar şi despre dispariţia lui Gutmeyer. Doar că nu el luase banii.
Apoi cercetând vizitează un kibut, unde trăia agentul care-l găsise pe Levin şi el le prezintă un alt supravieţuitor pe Shimon.

  Michel îşi dă seama că banii dispăruţi au fost de fapt convertiţi în diamante, mai uşor de transportat şi de valorificat. Cercetările îi duc la o Yeshiva, o şcoală rabinică.
Apoi lucrurile se precipită.
Soţii Terrenoir ajung în Israel, dar o aduc cu ei pe Anne, ameninţându-l pe Michel că o omoară dacă nu cooperează cu ei.

   Şi urmează surprizele, o întâlnire cu rabinul şcolii, o a două soţie a lui Gutmeyer, o altă poveste a lui Lavin, găsirea doctorului, noi cercetări în privinţa lui Irene, noi actori în scenă.
Sigur că până la urmă iţele poveştii sunt descâlcite, se află adevărul, pentru că tot ce părea la început adevărat se dovedeşte a fi fals. Dar totul este bine când se termină cu bine şi vinovaţii îşi primesc pedeapsa

   Mă gândeam când am început să citesc cartea că va fi plictisitoare, pentru că este scrisă la persoana întâi (Michel povesteşte) şi nu are multe dialoguri.
Dar după câteva pagini povestea te prinde şi stilul amuzant este plăcut

   Reflecţiile detectivului, replicile amuzante (haioase), ironia muşcătoare, personajele multe şi bine creionate, trecerea fără efort de la trecut la prezent, te prind şi te fac să razi, dar în acelaşi timp să fii extrem de curios de ceea ce se întâmplă, iar povestea cu deznodământul ei este surpinzătoare şi total neaşteptată.

   Cartea este foarte bine tradusă de Ileana Cantuniari, dar sunt sigură că ar fi o adevărată delectare s-o citim în original, poate că voi încerca s-o găsesc în franceză.

   Oricum “Averea Gutmeyer” m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al lui Alain Berenboom “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.

   De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric” (Claude Mesplede).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
2

Meniu: (pastă de jumări,supă de pui,pilaf de orez,langoş)

1.Aperitiv-pastă de jumări:

-300 gr jumări date prin maşina de măcinat carne
-50 gr unt sau margarină
-4-5 ouă fierte tari şi date pe răzătoare
-2-3 linguriţe de muştar, piper, sare, după gust
-se mixează bine ingredientele şi se pune pasta puţin la rece

2.Supă de pui:

-punem la fiert tacâmurile de pui şi un piept mai mic împreună cu 2-3 morcovi, un pătrunjel şi sare
-când carnea şi morcovii sunt fierţi strecurăm supa şi putem pune tăiţei sau găluşte de gris

3.Pilaf de orez

-tăiem mărunt morcovii din supă şi curăţăm şi tăiem bucăţele carnea de pe oase, la fel şi pieptul
-punem orezul în strecurator şi-l spălăm puţin la jet de apă, apoi îl punem cu un pic de ulei şi-l călim puţin
-adăugăm zeama din supă şi punem la fiert
-adăugăm pe rând morcovii şi carnea
-potrivim de sare, piper, cury şi puţin şofran
-dacă vă place când îl serviţi puteţi pune deasupra pătrunjel verde tocat mărunt

4.Langoş:

-amestecăm într-un castron: 2 iaurturi simple (125 gr) +2 ouă întregi +un cub de drodie (pacheţel galben) muiat cu puţin lapte +puţină sare
-adăugăm 500 gr făină, amestecăm bine
-punem compoziţia într-o pungă mare (de plastic ca cele de 1 leu) şi punem cu pungă în frigider (nu strângeţi punga prea tare, îi trebuie loc să dospească)
-când vedem că a dospit (creşte cantitatea în pungă) rupem bucăţi pe care le întindem cu sucitoarea şi le prăjim în tigaia cu ulei
-se pot umple cu brânză sărată cu verdeaţă, cu brânză dulce, cu varză, cu cartofi sau dulceaţă
-avantajul este că puteţi coace doar câteva, puneţi punga înapoi în frigider şi coaceţi restul a doua zi

Poftă Bună!

by -
3

Seria “Agentul Presedintelui”, de W. E. B.Griffin-recenzie

    W. E. B. Griffin (n. 1929) a crescut în suburbiile New York-ului şi în Philadelphia. După efectuarea serviciului militar, unde a primit medalia Army of Occupation, şi-a început studiile la Philipps-Universitat Marburg, Germania, pe care le-a întrerupt pentru a participa la Războiul din Coreea, în calitate de corespondent de război, unde i-a fost decernată insignă Infanterist Combatant. La sfârşitul conflictului, Griffin a continuat să lucreze în armata americană. După succesul primelor sale romane, s-a dedicat exclusiv scrisului. Este autorul a 36 de romane publicate în 6 serii (The Brotherhood of War, The Corps, Men at War, Badge of Honor, Honor Bound şi The Presidential Agent), fiecare dintre ele devenind bestseller pe listele The New York Times, The Wall Street Journal şi Publishers Weekly. Cărţile sale sunt traduse în peste 15 limbi şi s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare. Este membru al asociaţiilor Operaţiuni Speciale, Veterani ai Războaielor în Străinătate, al Legiunii Americane, al Asociaţiei Piloţilor din Aviaţia Armatei şi Asociaţiei Tanchistilor. A fost investit cu Ordinul St George al Asociaţiei Tanchistilor şi cu Ordinul St Andrew al Asociaţiei piloţilor din Aviaţia Armatei.

  Din seria “Agentul Preşedintelui” au fost traduse la noi două romane la editura Nemira: ”Din Ordinul Preşedintelui” şi “Ostaticul”.

   Am citit cu foarte multă plăcere şi interes cele două romane, dar sincer nu pot să vi le povestesc, au atât de multă acţiune, dialoguri, personaje, de parcă ai urmări un film. Dar pentru că sunt sigură că v-ar plăcea, şi merită citite, am să încerc să subliniez câteva evenimente şi personaje.

   Aşa că voi începe prin a vă spune ce a generat folosirea lui Charley Castillo de către preşedintele SUA. Autorul ne vorbeşte despre agenţiile de informaţii CIA, FBI, DIA, DEA, Siguranţa statului, o mulţime de echipe şi de oameni, şi totuşi, preşedintele este convins că fiecare lucrează de capul lui, că nu colaborează, că orgoliile, rivalităţile şi dorinţa de afirmare sunt din ce în ce mai mari, ceea ce îi determina să raporteze doar ceea ce ei consideră important.

   Ca atare îi anunţă pe Secretarul de Stat Matt Hall (omul în care avea cea mai mare încredere, fiind totodată cel mai bun prieten al lui) şi pe Dr Natalie Cohen, consilieră pe probleme de Securitate Naţională, că va desemna pe cineva să cerceteze activitatea serviciilor pentru că vrea să zguduie din temelii ”imensa şi extraordinar de scumpa noastră comunitate de servicii secrete”
Astfel că îl numeşte pe asistentul lui Hall, maiorul Carlos Guillermo Castillo să facă cercetări şi să-i raporteze numai lui sau secretarului de stat rezultatele.

   Cercetările sunt cu atât mai importante cu cât dispare un avion american 727 din Luanda, care aparţine unei firme private, dar în lumina evenimentelor din 11 septembrie, toate dispariţiile de avioane erau tratate cu maximă seriozitate. (“Din Ordinul Preşedintelui”).

   Dick Miller, un agent detaşat la ambasada din Luanda, află primul, face câteva cercetări şi comunică rezultatele ambasadorului. Acesta le înaintează comunicate tuturor agenţiilor, dar ele cred că patronii au distrus avionul pentru a încasa asigurarea, aşa că nu mai cer raportul informativ detailat al agentului. Dar nimeni nu mai reuşeşte să afle nimic despre avion, iar unul dintre patronii firmei (pilot care plecase după avion) este dat dispărut. Preşedintele îl însărcinează pe Charley Castillo să afle ce s-a întâmplat şi-n acelaşi timp să vadă şi modul de reacţie al agenţiilor.

   Povestea vieţii lui Charley este deosebită, el are cetăţenie germană şi americană şi s-a născut în perioada războiului din Vietnam. Mama lui Erika von und zu Gossinger, aparţinea unei familii bogate, care deţinea trei ziare regionale, o fabrică de bere şi multe pământuri, a avut o poveste de dragoste de câteva zile cu un tânăr pilot american Jorge Castillo, care a fost trimis pe front. N-a mai ştiut nimic despre el şi n-a avut cum să-i anunţe naşterea fiului lor Karl. Poate că tatăl şi fratele ei l-ar fi putut cauta, mai ales că erau prieteni cu comandantul american detaşat în zonă, dar nu au făcut-o pentru că nu voiau un american în familie. Moartea lor într-un accident de maşină şi vestea pe care o primeşte Erika, diagnosticul de cancer pancreatic, o determina să încerce să dea de Jorge, nevrând ca fiul ei, care abia împlinise 12 ani, să rămână singur. Karl nu dorea să plece în America, dar în Germania nu mai aveau rude, doar un foarte bun prieten Otto, care conducea afacerile şi sperase mereu că se va căsători cu Erika pe care o iubea foarte mult.

   Maiorul american Allan B Naylor află că Jorge a murit ca un erou în Vietnam, a primit Medalia de Onoare post mortem şi găseşte familia lui care locuia la San Antonio-Texas. Don Fernando Castillo şi soţia lui Alicia erau bogaţi, aveau ferme, afaceri şi o importantă descendenţa istorică. Mai aveau două fete şi nepoţi, dar pierderea singurului fiu îi afectase foarte mult. Aflând despre nepot vin în Germania, îl cunosc şi pe el şi pe mama lui, apoi la moartea ei îl aduc în America şi Karl devine Carlos. Este acceptat necondiţionat în noua familie şi iubit, dar mai apropiat va fi de bunica lui Abuela şi de vărul lui Fernando, de aceeaşi vârstă cu el.
Absolvent de West Point, cu o solidă cultură generală, vorbeşte mai multe limbi străine, este carismatic ceea ce-i atrage porecla de Don Juan. Viaţa lui continuă în armată, participă la războiul din Golf ca pilot, şi rămâne ca ofiţer de informaţii.

   Ajutat de foşti colegi de armată aflaţi în diferite funcţii, cum era şi Dick Miller (pe care-l salvase în Golf) află că ar fi în ecuaţie şi o organizaţie islamistă, cu conexiuni în Philadelphia, care voia să distrugă “Clopotul din Philadelphia Pennsylvania”. Este contactat de Howard Kennedy, un fost agent FBI care lucra pentru Alex Pevsner, un traficat de arme, care se oferă să-l ajute să localizeze avionul. Charley se bazează pe informaţiile furnizate, mai ales că, află că atât CIA cât şi FBI se folosiseră de avioanele de transport ale rusului, pentru diferite transporturi ultra secrete.

   Cu ajutorul forţelor de poliţie din Philadelphia găseşte conexiunile cu islamiştii, primeşte informaţiile de la Pesvner şi cu ajutorul generalului McNab şi a beretelor verzi găseşte avionul şi-l aduce în ţară.
Succesul operaţiunii îl determină pe preşedinte să-l trimită într-o nouă misiune (“Ostaticul”) în Argentina, unde fusese răpită soţia ataşatului ambasadei, J. Winslow Masterson (fost baschetbalist). În timpul cercetărilor ataşatul este găsit împuşcat într-un taxi, la fel şi şoferul, iar femeia răpită este găsită drogată. Încearcă cu ajutorul forţelor argentiniene să găsească vinovaţii şi să organizeze trimiterea familiei în ţară. Dar maşina ambasadei este atacată, şoferul un tânăr puşcaş marin este ucis şi Betty Scneider agentă de securitate şi iubita lui Charley este rănită grav.

   Toate aceste evenimente îl determină pe Preşedinte să înfiinţeze organizaţia “Oficiul de Analiză Organizaţională” care va aparţine de Departamentul de Securitate Naţională, condus de maiorul Charley Castillo  şi care îi va raporta numai lui direct.
Cercetările întreprinse şi echipa cu care lucrează îl fac pe Charley să descopere implicarea fratelui lui Betsy Masterson, funcţionar ONU în toate nenorocirile.

   Sigur că va soluţiona povestea, aşa că dacă vreţi să aflaţi vinovaţii, motivele şi finalul unei poveşti de dragoste, pentru că romanul are toate ingredientele, citiţi-l!.

   În poveste sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urmă lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”

   Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.

   Iată şi câteva păreri despre această serie:
    “Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
   “Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă” (Monsters and Critics)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Meniu:(salată, pulpe în stil Jamaican,chec delicios cu lămâie)

1.Aperitiv: salată

-3-4 cartofi îi curăţăm, îi tăiem bucăţele şi-i punem la fiert în apă cu sare
-când cartofii sunt de jumătate fierţi adăugăm şi un dovlecel tăiat bucăţele
-fierbem 3-4 ouă ţări, le curăţăm şi le tăiem mărunt
-punem într-un castron cartofii şi dovlecelul (scurse), ouăle, ţelină murată după gust, piper, şi le mixăm
-puteţi să adăugaţi 2-3 linguri de maioneză, sau un dressing cu iaurt cremos sau smântână
-când serviţi puteţi presara deasupra, după preferinţă, pătrunjel verde sau mărar tăiate fff mărunt

2.Ciorbă de curcan:

-300 gr carne de curcan (de lucru) tăiată mărunt
-2-3 morcovi, 1 pastarnac, 1 pătrunjel date pe răzătoarea fină
-1 ceapă mică tăiată mărunt
-punem puţin ulei în oală, adăugăm legumele şi le călim puţin, apoi punem ceapa şi carnea şi le punem să fiarbă
-potrivim de sare şi piper, cury, praf de chimen, vegeta şi lăsăm să fiarbă
-când ciorba e aproape gata adăugaţi amestecul de verdeaţă (măcriş, lobodă, pătrunjel, ţelină, leuştean, tarhon)
-când ciorba este gata se poate drege cu un ou frecat cu smântână

3.Pulpe în stil Jamaican

-1 kg de pulpe dezosate (partea de sus) le condimentăm şi le lăsăm la rece cu o zi înainte
-pregătim o tavă mare (pentru cuptor), tigaia cu ulei (puţin) şi o farfurie cu făină albă (dacă vreţi puteţi să puneţi în ea puţină boia şi condimente)
– trecem carnea prin făină şi o prăjim rapid în tigaie pe ambele părţi, apoi o punem în tavă (atenţie carnea trebuie doar să prindă crustă nu să se facă de tot)
-când am terminat de prăjit, acoperim tava cu o folie de aluminiu şi o băgăm la cuptor (în tavă nu puneţi nimic doar carnea)
-atenţie cam în 15-20 de minute este gata (o să auziţi uleiul cum sfâraie în tavă)
-scoateţi bucăţile imediat într-un vas acoperit
-în uleiul din tavă puteţi pune cartofi tăiaţi în patru sau rondele mai groase, condimentati, puneţi apă cât acoperă şi băgaţi tavă în cuptor
-când cartofii sunt gata serviţi cu murături

4.Chec delicios cu lămâie (Andreea)

Ingrediente
Blatul:
1 pachet de unt (250 de grame)
o cană cu zahăr (cca. 200 de grame)
4 ouă
coajă rasă de la 2 lămâi
1 şi 1/2 căni cu făină
1 plic de praf de copt

Siropul:
100 ml de apă
200 g de zahăr
Zeamă de la 2 lămâi
Sfat: Utilizaţi ingredientele la temperatura camerei!

Mod de preparare
Într-un bol, mixati untul cu zahărul până capătă consistenţa unei creme. Încorporaţi ouăle unul câte unul şi amestecaţi până compoziţia devine omogenă. Adăugaţi coajă rasă de lămâie, amestecând continuu.
Amestecaţi făină cu praful de copt, apoi încorporaţi-le în compoziţia din unt, zahăr şi ouă, pentru a obţine un aluat moale.
Tapetaţi o formă de copt (eu am folosit o tavă de cozonac) şi coaceti compoziţia la 180°C, timp de 40 de minute. Checul este gata când trece testul scobitorii.
În timp ce checul se coace, pregătiţi siropul din apă, zahăr şi zema de lămâie, pe care le fierbeţi timp de 5-10 minute.
Imediat ce scoateţi checul din cuptor, înţepaţi-l cu o furculiţa pe toată suprafaţa şi turnaţi deasupra siropul. Este important ca atât checul cât şi siropul să fie fierbinţi când se întâlnesc. Lăsaţi la răcit, apoi scoateţi bunătatea asta din tavă.

Poftă Bună!

Secretele din Strada Portului, de Ann Cleeves

   În 2006 Ann Cleeves a primit premiul “Duncan Lawrie Dagger” acordat de către “Crome Writer’s Association” (CWA) pentru primul roman din seria “Shetland” numit “Raven Black” (tradus în limba română cu titlul ”Negru de corb” apărut în 2012 la Crime Scene Publishing).
    Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale tv atrăgând după sine vânzări excepţionale ale tuturor romanelor sale.

   O crimă înainte de Crăciunîn metrou, un martor, un secret vechi din trecutul unei comunităţi în aparenţă inocentă. Toate indiciile duc la strada Portului şi totuşi, oare de ce toţi cei care locuiesc acolo se feresc vorbească?

      “Nimeni nu tulbură apele mai tare decât Ann Cleeves” (Val McDermid)

   Înainte de Crăciun detectivul Joe Ashworth se întoarce cu fiica lui Jessie de la un spectacol de colinde, de la Catedrala Newcastle. Jessie era solista corului şcolii şi tocmai fusese lăudată de dirijor pentru interpretare. Se întorc cu metroul bucuroşicomentândprivind lumea care se agită cu cumpărăturileÎn metrou Joe înregistrează cu privirea mereu alertă de poliţist diferite grupuri de tineri teribilişticorporatişti care se întorc acasăşi o doamnă în vârstă elegantă şi distinsăcare se aşează pe scaun. Din cauza unei defecţiuni, metroul nu mai pleacă din staţia Mardle şi oamenii coboară meargă la autobus. Joe e hotărât ia un taxi, dar Jessie fuge înapoi în vagon s-o trezească şi pe doamna în vârstăsingură care nu coborâse, aşa descoperă e moartă. Joe o anunţă pe şefa lui Vera şi echipa de criminalişti.
    Vera Stanhope, şefa biroului de omucideri şi Joe află numele moartei, Margaret Krukowski de 70 de ani, şi existenţa banilor din portofel îi face şi dea seama motivul crimei nu a fost jaful. Adresa moartei era pe strada Portului la nr. 1, unde avea Kate Dewar o pensiune, şi unde mai lucra şi Margaret, care avea un apartament la mansardă.

   În timpul derulării cercetărilor îi cunoaştem pe cei din trecutul şi prezentul victimei.
   Kate Dewar, de fapt Kate Guthrie, fosta cântăreaţă şi compozitoare de succes, proprietara pensiunii, are doi copii-Ryan şi Chloe, pe care simte câteodată nu-i mai înţelege. Doi adolescenţi total diferiţifata mereu implicată în câte un proiect şcolar, dornică fie în prim planbăiatul un şmecheraş şi profitor, veşnic băgat în necazuri, care părea se cuminţise de când lucra la Malcolm, un prieten de-al lui Margaret. Soţul lui Kate, Rob murise şi acum avea un prieten, profesor de muzică, Stuart, cu care voia se căsătoreascăSe înţelege foarte bine cu Margaret, cu care era prietenă din tinereţecare chiar o ajutase mult cu pensiunea şi cu creşterea copiilor. Dar abia acum realizează nu ştie prea multe despre prietena ei, pentru întotdeauna îi respectase intimitatea. Ştia doar soţul polonez, cu care se căsătorise împotriva dorinţei părinţilor, o părăsise şi ea era activă la Adăpostul pentru femei şi în diferite acţiuni de caritate.

    Locatarul aproape permanent al pensiunii George Enderby se ocupă cu comerţul de cărţi şi poposea 2-3 zile şi la pensiune. La un moment dat este părăsit de soţia lui Diana, dar pentru nu vrea şi trâmbiţeze eşecul apelează la un prieten profesor, biolog la Universitate, Michael Craggs, care venea pe insula Coquet facă cercetări.
    Malcolm Kerr avea un atelier de reparat bărci şi vara organiza excursii de observare a păsărilor de mare pe insula Coquet. Când trăia şi tatăl lui, Billy, şi firma mergea bine, Margaret lucrase contabila la ei. Apoi, într-un incendiu firma a ars, Billy rezolva actele cu firma de asigurări. Totul s-a întâmplat chiar în ziua când a avut loc petrecerea de ziua lui Billy, s-au auzit chiar zvonuri ar fi fost vorba de încasarea asigurării, dar legea tăcerii guverna cel mai mult micul orăşel şi mai ales strada Portului. Pe atunci la cârciuma din Coble, unde se adunau cu toţiiera proprietara o femeie aprigă Val, al cărei fiu Rick, un tip alunecos şi perfid, dispare tot în acea noapte.
    LaAdăpost” le cunoaştem pe Jane administratoarea, pe Laurie, o fostă hoaţă, pe Susan care o ştia din tinereţe pe Margaret şi pe Emily, o adolescentă cu probleme.
    În timp ce se derulau cercetări, interogatorii, este ucisă o prostituată Dee Robson, o crimă oribilăPoliţia are tot felul de bănuielimai ales după ce Stuart Booth, logodnicul lui Kate, le povesteşte în tinereţe a fost clientul lui Margaret, care lucra ca escortă sau prostituată de lux. Ciudat era îi dispăruse din portofel o poză a ei pe care o avea de când erau foarte tineri.

    Printre toate cercetările personajelor, implicate mai mult sau mai puţin în întâmplări din trecut şi prezent, aflăm câte ceva şi despre viaţa personală a poliţiştilor.
    Astfel Joe, căsătorit cu Sal, avea trei copii, cea mai mare fiind Jessie, un tip calm, liniştit, bine văzut de colegi şi de şefa lui.
     Vera Stanhope, şefaal cărei tată fura pe vremuri ouă de păsări exotice şi făcea afaceri cu Billy Kerr.     Charlie, divorţat, cu o fată care venise locuiască cu el.
      Holly, adjunctăcareşi dorea foarte mult reuşească într-o lume mai mult a bărbaţilorVieţile lor personale se derulează în paralel cu vieţile personajelor din anchete şi cercetări.
     Un punct de cotitură îl constituie momentul când Jessie este luată din grupul de colegi, şi atrasă într-o altă zonă, dar spre norocul ei este salvată de Malcolm.
     

  Şi după ce am aflat atât de multe, vine firesc întrebareacine este ucigaşul? de ce ucide?
     Dacă vreţi aflaţi cum s-a derulat în trecut şi prezent viaţa personajelor, cum au interacţionatcine este criminalul citiţi cartea.
    Este un roman poliţist foarte bine scris, care teobligă” oarecum gândeşti în rând cu criminaliştii, ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
      Aşa sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
    “Dialogul alert, descrierile şi intriga bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie” (Woman)
     “Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.” (Sunday

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (supă de viţel, peşte fript pe grătar, napolitane cu blat şi cremă)

1.Aperitiv: salată bouef

-carnea de viţel şi zarzavatul fierte în supă le tăiem mărunt
-fierbem 5 cartofi în apă cu sare, îi tăiem mărunt şi-i adăugăm la salată (eu curăţ cartofii şi aşa îi fierb-mi se par mai gustoşi)
-4-6 castraveţi muraţi (după gust) tăiaţi mărunt îi adăugăm în castron
-adăugăm 2 linguriţe de muştar, maioneză şi potrivim de sare şi piper.

2.Supă de viţel

-în zeamă de supă (fiartă pe carne şi zarzavat) putem pune găluşte de gris sau tăiţei

3.Peşte fript pe grătar

-4-5 bucăţi de peşte le condimentăm cu sare şi piper şi le lăsăm să stea măcar o oră
-prăjim peştele pe grătar
-servim cu cartofi piure sau prăjiţi, orez
-se poate servi cu mujdei de usturoi

4.Napolitane cu blat şi cremă

-2 foi de napolitane, un plic cu glazură de ciocolată
-blatul: 7 albuşuri le batem spumă cu 1 cană de zahăr +1 cană de nuci tăiate (sau stafide, sau rahat tăiat bucăţi) +1 cană de făină +1/2 praf de copt
-coacem blatul şi-l lăsăm să se răcească
-crema: amestecăm 7 gălbenuşuri +200 gr zahăr +200 gr lapte +2 linguri făină şi punem la fiert până se îngroaşă; lăsăm să se răcească şi mixăm cu 250 gr unt sau margarină ramă
-aşezăm prăjitură astfel: foaie de napolitană+cremă+blat+cremă+foaie de napolitană
-deasupra punem glazură de ciocolată
-o lăsăm puţin la rece şi o tăiem când servim (cuţitul ud)

Poftă Bună!

chef

by -
5

Meniul:(salată de ton cu orez, felii de porc cu roşii, budincă ciocolată)

1.Aperitiv: salată de ton cu orez
-fierbem cam o cană de orez (crud) în apă cu sare şi vegeta
-scurgem orezul, îl punem în castron cât e cald, adăugăm 2 cutii de ton mărunţit în ulei (cu tot cu ulei), o cutie de porumb (scursă)
-adăugăm sare, piper dacă e nevoie şi zeamă de lămâie după gust
-acoperim cu un capac şi lăsăm să se răcească

2. Ciorbă de porc
-1/2 kg carne de porc tăiată bucăţele
-1-2 morcovi, 1 pătrunjel, un păstarnac, 2-3 cartofi, toate curăţate şi tăiate mărunt
-într-o oală călim puţin carnea în fff puţin ulei, adăugăm legumele şi apă şi punem la fiert
-adăugăm condimentele preferate, sare şi piper
-când conţinutul este fiert adăugăm amestecul de verdeaţă şi dregem cu smântână

16729544_839050496233327_7094403684265420540_n

3. Felii de porc cu roşii
-6 felii de carne condimentată cu o zi înainte
-o ceapă mică, o cutie de suc de roşii
-carnea o dăm prin făină şi o aşezăm cu puţin ulei, într-o cratiţă sau o tigaie adâncă, o lăsăm puţin să se prăjească uşor pe ambele părţi
-adăugăm ceapa tăiată mărunt, sucul de roşii şi puţină apă dacă mai e nevoie sau tot suc de roşii şi lăsăm să fiarbă bine
-servim cu cartofi piure sau orez felii de porc

4. Budincă ciocolată
-2 budinci de ciocolată, fierte exact după indicaţiile de pe plic
-eu adaug puţină esenţă de rom şi ciocolată răzuită sau bucăţele mărunte
-o luaţi de pe foc o împărţiţi în boluri şi o lăsaţi la rece
-se poate servi cu frişcă sau toping de ciocolată

Poftă Bună!chef

by -
6

”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Harta oaselor, de James Rollins 

 Editura: Rao

Titlul original: Map of Bones

   James Rollins este pseudonimul pentru James Paul Czajkowski, născut pe 20 august 1961 în Chicago. A urmat cursurile Universităţii din Missouri-Columbia de medicină veterinară, devenind doctor în medicină veterinară (D.V.M.). Practică medicina veterinară la Sacramento, dar renunţă pentru a se dedica scrisului. Calificarea în speologie şi scuba-diving i-au folosit la documentarea şi scrierea romanelor. Lucrează ca jurnalist şi scrie romane de aventuri, thriller şi mistery. A scris şi romane fantasy sub pseudonimul James. Clemens. A fost inspirat de autori ca Jules Verne, C.S. Lewis, H.G. Wells, Edgar Rice Buroughs, L. Frank Baum, Howard Carter. La noi s-au tradus patru romane ale lui, care fac parte din seria Sigma Forces astfel: ”Harta Oaselor (Map of Bones)”; ”Virusul lui Iuda (The Judas Străin)”; ”Furtună de Nisip (Sandstorm)”; ”Ordinul Negru (Black Order)”.

    Este prima carte a acestui autor pe care o citesc şi m-a ţinut “în priză” de la prima până la ultima filă, mai ales că îmi plac foarte mult cărţile de acest gen, bine scrise, care au la baza subiecte istorice sau religioase. M-a tentat şi prezentarea romanului:

    “În timpul unei slujbe la catedrala din Koln, în Germania un grup de intruşi înarmaţi, deghizaţi în călugări, dezlănţuie un adevărat carnagiu, omorându-i fără milă pe toţi participanţii la ceremonia religioasă. Ucigaşii au venit după o nepreţuită comoară ce poate schimba lumea: moaştele celor trei Magi de la Răsărit. O societate străveche de alchimişti şi de asasini, Curtea Dragonului, intenţionează să folosească moaştele sfinte pentru a îngenunchea lumea după bunul lor plac.
   Agentul Pierce de la Departamentul Apărării, locotenentul Rachel Verona şi echipa Sigma merg pe urmele oaselor, ajungând până la suprema confruntare dintre întuneric şi lumină-un loc pierdut al istoriei, unde ştiinţa se întâlneşte cu religia pentru a dezlănţui o forţă nemaivăzută de la începutul timpurilor.”

   Moaştele celor trei Magi de la Răsărit, motiv de discordie între biserici, declanşează evenimentele. Monseniorul Vigor Verona şi echipa lui de arhivari caută indicii în una dintre cele mai bine păzite zone din Biblioteca Vaticanului, numită ”Archivio Segretto Vaticano” (scandaloasa Arhivă Secretă a Vaticanului). De fapt Vigor avea el însuşi multe secrete, de aceea nu se îndoia de zicala care circula: ”Vaticanul are prea multe secrete…dar nu destule.”

     Nu s-a ştiut niciodată numărul exact al magilor, presupunerea că au fost trei pornea de la darurile aduse: aur, smirnă şi tămâie, şi referirile la ei, deşi destul de vagi apar doar în Evanghelia după Matei. Cuvântul “magi” nu se referă la magie, deşi provine din cuvântul “magoi” din limba greacă, ci înseamnă “practicanţi ai unei înţelepciuni ascunse”. Povestea spune că erau astrologi, adepţi a lui Zoroastru, veniţi din Persia sau din Babilon, pentru că au citit în stele semnul naşterii unui rege la apus, prevestite de apariţia astrului numit “Steaua din Bethlehem”

    În Ierusalim nici măcar nu a fost remarcată steaua, magii i-au atras atenţia lui Irod, crezând că noul rege ar fi născut într-o familie regală. Irod citind cărţile profeţiilor ebraice, i-a îndreptat către Bethlehem, doar că pe drum steaua a reapărut şi i-a condus la pruncul nou născut. Magii avertizaţi de un înger nu i-au spus lui Irod cine era pruncul, aşa a urmat “măcelul pruncilor”. Dar Maria şi Iosif, avertizaţi şi ei de un înger, fugiseră deja cu pruncul în Egipt.
    Atunci de ce oare fuseseră furate moaştele magilor?

    Vigor ştia că există inamici care vor să slăbească puterea Sfântului Scaun şi preoţii asemenea lui se interpuneau între Vatican şi lume, războinici ascunşi care menţineau frontul: ”Vigor ştia prea bine că Vaticanul era o entitate politică în aceeaşi măsură în care era una spirituală…. Şi, deşi Vigor nu era de acord cu tot ce se făcuse în trecut, şi poate nici în prezent, credinţa lui rămânea neclintită…ca Vaticanul însuşi.” “Imperiile se pot ridica şi prăbuşi. Filozofii veneau şi plecau. Dincolo de toate astea însă, Vaticanul rămânea statornic, impasibil şi neclintit. Era istorie, timp şi credinţă, toate păstrate în piatră.”

    În misterele referitoare la Magi se spunea că pruncul Isus le-ar fi oferit în dar o “piatră cu puteri nemaivăzute” şi că datorită ei magii ar fi fondat o frăţie mistică, ezoterică. Dar arhivele sunt incendiate şi Vigor ajunge la concluzia că în spatele crimelor se ascunde “Ordinis Draconis”-Curtea Imperială a Dragonului Regal.

    “Ca în orice cult al aristocraţiei, aceşti lideri extremişti cred că ei şi membrii organizaţiei lor sunt conducătorii de drept şi aleşii omenirii. Că s-au născut pentru a guverna lumea, drept cuvenit lor prin puritatea sângelui.”
    “Dar ei vor mai mult. Nu doar să fie regii lumii. Caută toate formele de cunoştiinţe străvechi ca să-şi lărgească şi mai mult sfera lor malefică de influenţă.”

    Curtea avea membrii şi la Vatican, era asociată cu: Consiliul European al Prinţilor; Cavalerii Templieri; Ordinul Rosocrucian; cu legături în U.E. Vaticanul cere ajutorul organizaţiei Sigma, o organizaţie americană ultra secretă condusă de Painter Crowe. Echipa este formată din Grayson Pierce (Gray), Kat Bryant şi Monk Kokkalis.

   Gray, prototipul călăreţului singuratic, preferă să lucreze singur, dar este numit şef de echipă. Kat, fosta membră a serviciilor secrete din cadrul marinei avea cunoştiinţe de microelectronică şi contraspionaj, lucrase şi cu Vigor Verona la anihilarea unei reţele de hoţi de obiecte de artă. Monk este un foarte bun agent, specialist şi în medicină judiciară.

    Masacrului din Koln îi supravieţuieşte un tânăr american Jason Pendleton, iar analizele făcute în cele mai performante laboratoare Sigma relevă faptul că azima ar fi fost otrăvită c-o otravă pe bază de aur. Jason s-a ascuns în confesional, doar aşa a scăpat, pentru că alţii care nu se împărtăşiseră au fost măcelăriţi de ucigaşi.

    Aşa că agenţii Sigma, împreună cu locotenentul Rachel Verona şi unchiul ei, monseniorul Vigor Verona, trebuie să cerceteze să afle ce s-a întâmplat. În catedrală sunt atacaţi de un grup de ucigaşi, reuşesc cu greu să scape ajutaţi de-o tipă aparent aliată cu criminalii. Doamna Dragon-numită Seichan, o agentă a Breslei, o organizaţie de mercenari care lucra pentru cei care plăteau mai bine. Reuşesc să scape din ambuscadă, revin la hotel unde află că singurul supravieţuitor al masacrului, Jason, a fost ucis la spital. Îşi dau seama că trebuie să acţioneze fără a spune nimănui unde merg şi ce au de gând, pentru că nu ştiu în cine mai pot avea încredere.

    Vigor le povesteşte despre ”Curtea Dragonilor” care nu are ca tel descoperirea lui Dumnezeu, ci dobândirea puterii şi vor să impună o nouă Ordine Mondială, ferm convinşi că sunt ”genetic superiori şi sortiţi, din naştere, să fie stăpânii lumii.” În sânul bisericii erau grupuri care credeau în “Evanghelia după Toma” şi cei care se conduceau după “Evanghelia lui Ioan”. Toma se crede că ar fi fost şi cel care i-a botezat pe cei trei magi. Vigor ajunge la concluzia că în atacul de la Koln şi apoi incendierea bisericii de la Milano, era mai mult decât simplă dorinţă de-a fura moaştele.

    Agenţii cercetează mostrele, aflând din ce material sunt oasele, apoi pe baza indiciilor pornesc căutările care îi duc la Milano, Roma, Alexandria, Elveţia, Vatican. Intervin şi alte personaje importante sau mai puţin importante, dar fiecare cu rolul lui de-a ne ajuta să desluşim povestea: Raoul conducătorul dragonilor, doctor Alberto Menardi fost prefect şef al arhivelor Vaticanului, amator de experimente ca într-un lagăr nazist, bunica –nonna lui Rachel al cărei rol este halucinant, cardinalul Sperra care o angajase pe Seichan ca agent dublu să ajute Sigma, generalul Rende şeful poliţiei din Roma, de fapt Imperatorul Curţii Dragonului, Logan Gregory adjunctul lui Painter şi spion al dragonilor.

    Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”. Rămâi uimit, citind cartea, de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor. Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.

    Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia. La fel ca Steve Berry, şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective. La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

by -
9

„Atlantida mit sau realitate?”

Răpirea de Robin Cook-Editura Rao

     Robert Brian Cook “Robin Cook” s-a născut în 4 mai 1940 în New York, a studiat la Wesleyan University din Connecticut Columbia, University College of Physicians and Surgeons, la Harvard, a fost rezident la Harvard şi Boston, a fost ofiţer de marină pe submarinul Polaris, a condus laboratorul de cercetări de la Cousteau Society. Fiind şi scafandru profesionist a lucrat cu J-Y Cousteau. Robin Cook este un medic şi scriitor american, care scrie despre subiecte medicale ce afectează sănătatea publică. Este cunoscut pentru tratarea temelor medicale în genul thriller. Romanele lui tratează subiecte că: donarea de organe, tratamente de fertilitate, inginerie genetică, fertilizarea în vitro, malpraxis, transplant de organe, cercetări în domeniul industriei farmaceutice. Acţiunea se centrează de regulă în jurul spitalelor în care a lucrat. Unele dintre romanele sale au fost ecranizate pentru marele ecran şi pentru televiziune.
Romanele traduse şi la noi sunt: ”Intenţii Periculoase”; ”Risc Asumat”; ”Răpirea”; ”Şocul”; ”Marker”; ”Criza”.

   “Robin Cook ne propune în ,,Răpirea” o poveste îndrăzneaţă. O echipa de oceanografi care încearcă să cerceteze un misterios munte submarin face o descoperire uluitoare, care relansează disputele legate de controversata Atlantidă şi care schimbă tot ceea ce ştim despre viaţă pe Terra.
În ,,Răpirea” maestrul thriller-ului medical rezolva una dintre cele mai incitante enigme ale omenirii” (The New York Times)

   Întrebarea frecventă “Atlantida mit sau realitate?”, care există de când au apărut scrierile lui Platon, şi-a primit răspunsul după sute de ani de cercetări. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată.

   ,,Tradiţiile scrise sau orale ale popoarelor străvechi par să confirme existenţa unei „ţări a oamenilor albi” în mijlocul Atlanticului, numită Atlan în America Centrală şi de sud, Ufa la triburile africane ashanti şi yoruba, Aaru în Egipt, Avalon la celţii britanici…Interesant de remarcat este faptul că toate aceste tradiţii, fie ele sumeriene, feniciene, egiptene, cartagineze, etiopiene, cretane, celte, africane, mayaşe, quishe, guatemaleze sau honduriene afirmă, ca şi Platon, că acesta ţară a fost distrusă de cutremure, valuri seismice şi inundaţii postglaciare într-o perioadă cuprinsă între 15.000 -8.000 i.Hr., dar grupurile scăpate din catastrofă, ca şi cele din colonii, baze navale şi contoare s-au răspândit atât în Lumea Veche, cât şi în cea Nouă, contribuind din plin la civilizarea popoarelor de acolo, aflate la început de drum.
Dincolo de dovezile argheologice incontestabile şi care se întind din Honduras şi până în Egipt, Malta şi Creta, sunt dovezile geologice (fostele albii ale fluviilor europene şi americane, ale căror urme se văd şi acum în Oceanul Atlantic) şi zoologice (migraţia anghilelor), despre care vom vorbi într-un articol separat.

   La întrebarea „Atlantida mit sau realitate?” se poate răspunde azi, cu dovezile existente. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată, spre care ar merita să tindem şi noi astăzi.” (MIXDECULTURA.RO)

   Cercetările făcute au dus la descoperirea de şosele, piramide, clădiri fortificate, domuri gigantice sau platforme pe care se înălţau odată temple sau bastioane, scări făcute din blocuri imense de piatră, toate subterane. Un lucru interesant la aceeaşi latitudine cu Piramida lui Keops s-a descoperit, la 900 m adâncime, o piramidă cu două deschideri opuse, printr-o deschidere apă era aspirată prin altă expulzată. Problema a fost cercetată şi de celebrul naturalist J-Y Cousteau.

   Din toate acestea şi din colaborarea cu, Cousteau, s-a născut idea cărţii. Să vorbim puţin despre subiectul ei.
Compania Benthic Marine face cercetări de forare într-o pungă submarină de magmă, undeva la vest de Arhipeleagul Azore. Perry, directorul firmei este convins că în caz de reuşită compania va fi propulsată în fruntea cercetărilor oceanografice, sporind astfel interesul publicului în domeniul explorărilor submarine şi uşurând atragerea de investitori.
Benthic Explorer, vasul companiei, se postase pentru forări deasupra unui anumit punct al lanţului muntos submarin, lung de aproape douăzeci de mii de kilometri, care desparte Atlanticul în două.. Ruperea celei de-a treia sape de foraj şi necesitatea înlocuirii ei pornesc întreagă acţiune.

    Cercetătorii încercau să afle de ce se tot rupe sapa, din ce e compus misteriosul munte submarin. Acesta apărea ca un Vulcan inactiv, cu o crustă subterană al cărei mijloc lichefiat s-ar afla la numai 130 de m sub fundul oceanului. Dar substanţa din ceea ce părea o pungă magmatică prezenta caracteristici de propagare a sunetului identice cu acelea întâlnite în spaţiul Moho, misterioasă zonă care desparte scoarţa Pământului de mantia sa.

    Perry hotărăşte să încerce, deşi nici ruşii nici americanii nu reuşiseră să obţină primele mostre de topitură magmatică, crezând că analizele l-ar putea lămuri asupra structurii şi că s-ar putea obţine date preţioase cu privire la originea Pământului. Totuşi punga pare un spaţiu gol, existând o neconcordanţă între datele de pe radar şi cele seismice. Pentru înlocuirea sapei sunt trimişi doi scafandrii Richard şi Michael, şi batiscaful Oceanus condus de Donald Fuller, fost comandor în marină, şi de Suzanne Newel oceanograf expert, urmând să ducă şi materialele necesare. Ofiţerul vasului Mark îi propune lui Perry să meargă şi el, să vadă nemaipomenitul peisaj submarin. Scafandrii urmau să fie coborâti într-o cabina ca un clopot.

   După verificări minuţioase Oceanus este lansat. Pentru Suzanne muntele submarin este fascinant prin structura sa geologică, nişte coloane de bazalt care par făcute de mâna omului, iar vârsta rocilor era de ordinul miliardelor de ani, de aceea a şi crezut că a greşit ceva la operare sau că aparatul a greşit. Aşa că, vrea să refacă probele. După ce lasă aparatura pentru scafandrii la locul stabilit, merg să-i arate lui Perry lanţul muntos. Ajung la o crevasă, curioşi intră puţin s-o cerceteze şi sunt absorbiţi în interior, părând că are loc un seism. Pierd legătura cu vasul şi Mark trimite scafandrii să vadă dacă nu-i pot repera, dar sunt şi ei absorbiţi în adânc. Cei de pe vas sunt convinşi că a fost un cutremur şi că ceilalţi au fost victimele unei catastrofe.

   Batiscaful ajunge pe un platou, cei trei ies din el încercând să cerceteze şi să găsească urme de viaţă. Donald credea că sunt experimente militare secrete. Dau de-o încăpere unde îi găsesc şi pe cei doi scafandrii, apoi hainele se topesc pur şi simplu pe ei, ajung într-o cameră cu paturi şi adorm. Când se trezesc găsesc nişte haine uşoare de mătase, se îmbracă şi pornesc pe coridoare până la o ieşire unde văd o mulţime de oameni, frumoşi, sănătoşi, îmbrăcaţi ca şi ei.

   Sunt întâmpinaţi de doi dintre ei, Arak şi Sufa, care le explică că au trecut prin perioada de decontaminare şi că se află în Interterra, o ţară aflată dedesuptul oceanelor, în spaţiul dintre scoarţă şi mantia Pământului, o lume submarină. Află că de fapt sunt acolo de o lună, văd realizările Interterranilor, modul lor de viaţă, de reproducere, felul cum se distrează. Sunt impresionaţi de liniştea şi calmul acestora, de realizările acelei lumi, de taxiurile aeriene cu care circulau, comandate prin voce, de clonele jumătate umane-jumătate roboţi care-i serveau şi răspundeau tot la comenzi vocale. Apoi modul ciudat cum îşi manifestă iubirea, naşterea, mutarea esenţei umane în alt corp, ca un fel de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Toate lucruri ciudate şi năucitoare pentru ei. Întâlnesc un bătrân, Harvey Goldfarb, care-şi petrecea ziua urmărind la televizor programe pământene, şi care le spune că este unul dintre supravieţuitorii de pe Titanic.

   Pentru Interterrani comportarea pământenilor este uneori amuzantă, altădată înfricoşătoare, pentru că ei nu suportă violenţa de nici un fel .Ajung în faţa Consiliului Bătrânilor, unde li se spune că au fost răpiţi pentru că aceştia voiau să afle dacă se ştie despre existenţa lor, şi de ce se forează atât de mult. Pământenii află că de fapt au fost “aspiraţi” printr-o ,,poartă”, că au existat mai multe “treceri” acum închise, că mai există şi alte oraşe şi că după perioada de acomodare îşi pot alege oraşul în care vor să locuiască, dar că în nici un caz nu mai pleacă din Interterra.

   La muzeul pământenilor, Donald vede şi batiscaful lor şi se hotărăsc să plece cu orice prêt, disperaţi că familiile lor i-ar crede morţi. Singură fiind, Suzanne alege să rămână, dar îi şi trădează pe colegii ei, de frică ca ei să nu fie omorâţi când încearcă să plece prin “poartă”.

   Ce se va întâmplă mai departe, dacă vor reuşi sau nu pământenii să scape, cum vor face, unde şi în ce vremuri vor ajunge veţi vedea dacă citiţi cartea.

    Folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook ceează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care, culmea, în timp s-au şi realizat), indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…

   Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică ca a Interterranilor, şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatura lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă temă medicală sau cucerire a ştiinţei, sunt la fel de interesante.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

by -
6

Meniu:(salată de zuchini,supă cremă de broccoli,coaste de porc la cuptor,cremeş)

1.Aperitiv: salată de zuchini

-1-2 zuchini îi curăţăm, îi dăm pe răzătoarea fină şi-i presăram cu sare lăsând să stea puţin
-3-5 linguri de maioneză (cu cartof)
– punem într-un castron zucchini (pe care îl stoarcem puţin), maioneză, mărar tăiat fff. mărunt
-adăugăm după gust piper (multicolor)
-punem în castron acoperit la rece măcar o oră

2.Supă cremă de broccoli:

-curăţăm broccoli şi-l punem la fiert în apă cu sare şi vegeta
-punem la fiert şi 2 morcovi, un păstârnac împreună cu broccoli
-când sunt fierte mixăm legumele în blender
-punem mixul în oală, adăugăm din apa în care au fiert legumele (cât de consistentă vreţi să fie) şi dăm câteva clocote
-adăugăm după gust sare, piper, cury, pătrunjel tăiat ff. mărunt
-se serveşte cu crutoane

3.Coaste de porc la cuptor:

-coastele de porc fie le tăiem felii, fie lăsăm bucată întreagă, o condimentăm cu mixul care ne place şi le lăsăm la rece măcar câteva ore
-punem coastele în tavă şi pe lângă ele putem pune 4-5 cartofi curăţaţi şi tăiaţi în două
-acoperim cu apă şi punem la cuptor
-servim cu murătură

4.Cremeş:

-un pachet de foi Boromir
Crema se prepară astfel:
-1l de lapte +300 gr zahăr +2 pliculeţe vanilie +4 linguri cu vârf de făină +7-8 ouă
-amestecăm gălbenuşurile cu 300 de gr zahăr şi zahărul vaniliat până se face spumos,
-adăugăm pe rând făină şi ½ lapte şi mixăm să fie ca un aluat de clătite
-1/2 lapte îl punem la fiert, punem compoziţia anterioară în el amestecând continuu şi-l fierbem până se face ca o mămăligă mai tare
-batem albuşurile (să fie o spumă tare)
-luăm crema de pe foc şi punem pe rând spuma, amestecând mereu (se amestecă de jos în sus)
-după ce încorporăm spuma punem crema caldă pe foaie
-foaia de sus o tăiaţi bucăţi cu un cuţit ascuţit şi o puneţi deasupra, apoi lăsăm la rece
-înainte de-a servi presăraţi cu zahăr praf

Poftă Bună!chef

by -
7

Meniu:(ouă umplute,friptură de viţel,tort rece)

1.Aperitiv: Ouă umplute

-8 ouă fierte tari, curăţate şi tăiate în două pe lungime
-1 pateu de ficat mai mare sau 2 mai mici
-2 linguriţe de muştar
-4-500 gr smântână
-maioneză cu cartof, dintr-un gălbenuş de ou, cam 14-16 linguri
-într-un castron mixăm gălbenuşurile de ou cu pateul, cele două linguriţe de muştar 2-4 linguri de smântână, sare şi piper după gust; cu compoziţia asta umplem ouăle pe care le aşezăm pe platou
-maioneza o amestecăm cu smântână, potrivim de sare şi piper şi turnam sosul astfel format peste ouă şi dăm la rece

2.Ciorbă din carne de viţel:

-1/2 kg carne de viţel tăiată bucăţele
-2 morcovi mai mari, un pătrunjel, un păstârnac, o ţelină mică, o gulie le tăiem bucăţele mărunte sau le dăm pe răzătoare (cum vă place-eu dau morcovii pe răzătoarea fină, celelalte pe cea mai mare)
-într-o oală călim puţin în ulei morcovii, adăugăm restul legumelor şi carnea, apă şi punem la fiert
-condimentăm cu sare, piper multicolor, praf de chimen, cury, boia (opţional) şi lăsăm să fiarbă
-când ciorba e gata dregem cu gălbenuş de ou frecat cu smântână
-opţional puteţi pune verdeaţă

3.Friptură de viţel:

-feliile de carne (tăiate puţin mai groase)le condimentăm cu o zi mai repede şi le lăsăm în caserolă la rece
-pe o parte punem condimente pe cealaltă ungem subţire cu muştar
-punem feliile de carne cu apă să le acopere bine să fiarbă pe foc, până se înmoaie carnea
-când carnea e pe jumătate fiartă punem într-o tavă mai adâncă felii sau bucăţele mărunte de ardei, o cutie de ciuperci, cartofi tăiaţi în patru, dacă vă place şi ceapă felii sau tăiată mărunt şi deasupra carnea cu zeama în care a fiert
-dacă e nevoie mai adăugăm apă să acopere carnea şi punem în cuptor
-aveţi grijă să întoarceţi carnea
-când este gata serviţi cu murătură

4.Tort rece:

-amestecăm 5 ouă întregi +3 linguri lapte +7 linguri zahăr +2 pliculeţe zahăr vaniliat, omogenizăm bine şi fierbem pe foc până se îngroaşă
-lăsăm să se răcească şi amestecăm cu 300 gr unt frecat cu 4 linguri cu vârf de cacao
-se adaugă 100 gr biscuiţi de şampanie înmuiaţi în lapte, 100 gr stafide înmuiate în rom sau vin sau coniac, ciocolată amăruie bucăţele, nuci sau alune (5 linguri)
-tapetăm o cratiţă cu un celofan uns subţire cu ulei, turnam compoziţia şi lăsăm la frigider până a doua zi
-a doua zi răsturnăm tortul pe un platou şi-l ornăm cu ciocolată rasă
-se poate servi cu frişcă, îngheţată sau toping de ciocolată.

Poftă Bună!


chef

by -
5

Diamantul Ierusalimului, de Noah Gordon

   Noah Gordon (n. 11 noiembrie 1926 în Worcester/Massachusetts) este un scriitor american. Gordon a absolvit în 1950 jurnalistică şi engleză la Boston University. A fost corespondent mai mulţi ani la publicaţia Boston Herald. Primul lui roman de succes a fost Rabinul. Au urmat o serie de succese literare cu romanele Doctorul, Şamanul, Matters of Choice. Unul dintre personajele din romanul Doctorul este Avicenna. Cele mai recente romane ale sale se ocupă de teme ca: inchiziţia şi istoria culturii iudaice. La noi romanele apărute la editura Vivaldi sunt: ”Doctorul”; ”Şaman”; ”Diamantul Ierusalimului”; ”Casa de pe colină”; ”Ultimul Evreu”; ”Rabinul”; ”Catalanul”;” Clinica”.

     Mă aşteptăm la o carte clasică de aventuri, în fond e vorba despre un diamant celebru, o piatră sacră, unică prin importanţă istorică şi prin valoare, dar, dacă este aşa …este un roman atipic.

   Este o carte interesantă şi fascinantă totodată prin modul în care este structurată, prin bogăţia de informaţii şi mai ales prin deznodământul ciudat şi incitant în acelaşi timp.
Romanul urmăreşte pe două planuri de-a lungul a secole de istorie şi în timpul prezent viaţa unei familii de şlefuitori de diamante, dar şi soarta unui diamant numit ”Diamantul Ierusalimului”. Împleteşte totul cu mici poveşti de dragoste şi cu trăirile personajelor.

   Harry Hopeman continuă tradiţia, conducând compania fondată de tatăl său, care se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea de diamante. În acelaşi timp studiază şi scrie articole şi lucrări pentru publicaţii de specialitate. Este separat de soţia lui Della cu care are un fiu, Jeff.
Tatăl lui Harry, Alfred, are un atac de cord şi moare fără a apuca să-i spună acestuia secretul diamantelor păstrate de el într-o cutie cu vaselină, pe care o purtase în permanenţă de când plecase din Europa în America. Alfred plecase din Germania în 1931, pe când era director la Hauptman (numele lui iniţial) o cunoscută casă de diamante din Berlin, din cauza naziştilor. Ajuns la New York lucrează întâi pentru alţii adunându-şi un mic capital, apoi face tranzacţii cu diamante şi reuşeşte să-şi fondeze noua firmă. Cutia cu vaselină, pe care o purta în permanenţă cu el conţinea un diamant mai mare şi şase diamante mai mici. Alfred îi spusese lui Harry că doar cele mici sunt valoroase.
Datorită cunoştinţelor şi calificării sale Harry este solicitat din mai multe părţi să achiziţioneze diamantul galben pe care-l revendicau mai multe ţări.

   ”Diamantul Inchiziţiei”, cum mai era denumit, foarte valoros, fusese prins în mitra papei Grigorie, mitră ajunsă la Alfred pe vremea când era la Berlin, pentru a curată pietrele preţioase.

   Diamantul a avut diferite denumiri de-a lungul timpului: musulmanii îi spuneau “Diamantul din Kaaba după clădirea din Mecca spre care se întorceau la rugăciune; catolicii îl numeauOchiul lui Alexandru după numele unui papa; dar rădăcinile lui sunt mult mai adânci. Ultimele ştiri spuneau că fusese furat de la Vatican în 1946 şi achiziţionat în secret de Farouk, regele Egiptului în 1949. Doar că îl revendicau şi evreii care spuneau că diamantul face parte din bogăţiile din Templul lui Solomon. Aşa că, în momentul când se aude că un anume Yosef Mehdi vinde diamantul, Harry este solicitat şi de evrei şi de Vatican să-l achiziţioneze, fiecare stat considerându-se proprietarul lui de drept.

   Peregrinările lui Harry prin deşert, întâlnirea cu arheologul David Leslau, cel care găsise un tub de aramă cu un manuscris, de fapt ca o hartă a comorilor, căutările întreprinse de acesta pentru a găsi bogăţiile ascunse ale templului, apoi drumurile care-l duc în Israel, New York şi la Roma, determina o grămadă de cercetări. Paralel cu cercetările se derulează povestirile istorice, în care câte un strămoş a lui Harry, prelucrători de diamante, a jucat câte un rol.

   Povestea diamantului începe în momentul când armata lui Nabucodonosor, terminând de jefuit Egiptul se îndreaptă spre Templul lui Solomon din Ierusalim. Preoţii reuşesc să ascundă o mare parte din obiectele de artă şi de cult valoroase în diferite tainiţe. Pentru păstrarea secretului fiecare tainiţă era cunoscută de un singur om, cel care ducea acolo obiectele. Doar scribul, bătrân şi bolnav, ştia totul având datoria să le consemneze într-un manuscris, pe care-l ascunde într-un tub de aramă şi-l îngroapă. Unele bogaţii, printre care şi diamantul galben, au fost găsite în perioada lui Ludovic al VII-lea, de la care le-au luat soldaţii lui Salaheddin, care îl dă Moscheii din Acra.
O sută de ani mai târziu ajunge la Esteban de Costa, conte de Leon, un funcţionar laic al Inchiziţiei, care-l donează bisericii catolice din Spania. Apoi ajunge la Vatican de unde va dispărea şi va fi cumpărat de regele Farouk al Egiptului.

   Luăm contact de asemenea cu istoria şi obiceiurile evreilor şi arabilor, cu părerile lor despre cine este îndreptăţit să trăiască în Ierusalim şi în deşert, cunoaştem câte ceva din viaţa beduinilor, şi despre diferenţele culturale şi religioase dintre ei şi creştini.
Avem parte şi de povestea de dragoste a lui Harry cu Tamar, o superbă arăboaică, şi a profesorului David Leslau cu o israeliancă.

   Harry îl ajută pe profesor să descifreze manuscrisul şi să decripteze datele.
Încet, cu răbdare şi migală, Harry descâlceşte iţele poveştii de la începuturi şi până în zilele noastre, reuşind în final să descopere ”Diamantul Ierusalimului” şi să-l redea deţinătorului de drept.

   Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe copertă:

”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

“Când mia de ani va lua sfârşit, Satana va fi eliberat din temniţă.” (revelaţia lui Ioan 20:7)

Al optulea păcat, de Philipp Vandenberg

   După ce a studiat germanistica şi istoria artelor la Munchen, Philipp Vandenberg (n. 1941) a lucrat ca jurnalist la câteva mari cotidiene şi reviste ilustrate din Germania. Romanul său “Fuga faraonilor” devine un succes mondial, iar thriller-ul istoric “Conspiraţia Sixtină” îi consolidează reputaţia. Cu ediţii publicate în peste 30 de limbi, este unul dintre cei mai traduşi autori contemporani. Opera sa cuprinde numeroase thrillere şi cărţi de nonficţiune bazate îndeosebi pe cercetări arheologice. Printre romanele sale traduse la noi sunt: ”Făuritorul de oglinzi”; ”Dosarul Golgota”; ”Pergamentul uitat”; ”Al optulea păcat”; ”Fiica Afroditei”;” A cincea Evanghelie”; ”Gladiatorul”; ”Conjuraţia Sixtină”.

“Când mia de ani va lua sfârşit, Satana va fi eliberat din temniţă.” (revelaţia lui Ioan 20:7)

    O carte pe care nu o poţi povesti pentru că ar însemna să dezvălui tot misterul. Am să vă spun doar că în centrul întâmplărilor se află giulgiul, în care se presupune că ar fi fost învelit Isus la înmormântare.
Se spune că originalul ar fi la Torino. Oare? Ar lăsa Vaticanul o asemenea comoară biblică într-o biserică oarecare? Cu atât de multe manuscrise, obiecte, chiar gânduri secretizate de Vatican nu este greu să ajungi să-ţi pui întrebări.

Aşa că hai să vedem personajele din piesa unde fiecare îşi joacă rolul după firea lui.

    Lukas Malberg-anticar avut, stabilit la Munchen, vine la Roma pentru a vedea o colecţie de cărţi rare a unei marchize. Scopul nemărturisit este de-a o revedea pe Marlene Ammer, fostă colegă de şcoală şi de bancă, pe care o reîntâlnise la petrecerea cu colegii, a aniversării a 20 de ani de la terminarea studiilor. Marlene devenise o femeie frumoasă şi fiind amândoi celibatari nu excludea posibilitatea unei idile. Dar o găseşte pe Marlene moartă în cadă şi de aici începe acţiunea. Cercetările îl fac să cunoască diferite personaje, să fie la un moment dat urmărit, căutat de poliţie şi chiar gata să fie ucis. Este sprijinit şi ajutat în cercetări de-o reporteră, Caterina, şi de un detectiv pensionat Bărbieri.

   Caterina Lima –este o reporteră de investigaţii, tânăra şi dornică de afirmare. Începe să cerceteze cazul morţii Marlenei, dar este trecută la alt departament, fără explicaţii. Normal că vrea să afle povestea şi-l caută pe Lukas. Îi spune acestuia că la dispoziţii “de foarte de sus” cazul Marlene Ammer a fost închis, merg împreună la casa în care locuise aceasta, dar supriză… nu mai găsesc apartamentul, uşa era zidită, holul zugrăvit, portăreasă dispărută, găsesc doar nişte călugăriţe.

   Marchesa-marchiza Lorenza Falconieri, care vrea să vândă colecţia de cărţi rare a soţului decedat, prietenă cu Marlene, este de fapt arestată pentru hoţie şi în final ucisă.

   Cardinalul Gonzaga, al doilea om în stat la Vatican, este un om rece, dur, care la un moment-dat se îndrăgosteşte de cea pe care o credea Marlene şi o vizita des. Şantajat de Anicet îi duce acestuia giulgiul original din pivniţele secrete ale Vaticanului. Este însoţit de secretarul său Soffici, pe care-l ironizează la fiecare vorbă şi de şoferul său Alberto. Întors la Roma este căutat de un necunoscut, care vrea să-i vândă contra unei sume exorbitante o bucăţică tăiată din giulgiul original.

   Anicet, fostul cardinal Tecina, s-a considerat nedreptăţit de curie la alegerile papale, a plecat de la Vatican şi a înfiinţat frăţia ”Fidelis Fidei Flagrantes”, în Burg Layenfels, unde aduce o mulţime de genii, specialişti care să cerceteze giulgiul. Ideea era să reconstituie ADN-ul lui Isus pentru a găsi aşa numita “Gena Domnului”
Profesorul Murath voia să găsească “gena credinţei” pentru a putea manipula minţile şi credinţa oamenilor şi Anicet vede valoarea unei asemenea descoperiri ca pe o armă a răzbunării lui.

   Dar ca peste tot există şi în frăţie animozităţi între savanţi, astfel Dulazek şi Gruna îi tot pun piedici contaminându-i experienţele. Ei îi şi explică lui Malberg că cercetările lui Murath ar putea duce la anularea credinţei şi după câteva generaţii: ’Câteva generaţii. După care templele, bisericile şi moscheele vor deveni doar muzee ale vremurilor în care gena credinţei era necunoscută”

   La început savanţii chiar au crezut în oportunitatea unor astfel de cercetări, dar recunosc chiar ei:

”Ca toţi ceilalţi la început nici noi n-am ştiut nimic despre intenţiile lui Anicet. Ar fi trebuit să ne dea de gândit în această privinţă inversarea numelui din Tecina în Anicet. Anicet este cel mai rău demon dintre toţi demonii. Simbolul lui este crucea cu o linie oblică, adică o cruce secţionată de o linie, ceea ce ar semnifica mult: nu există mântuire.”

   Soffici-secretarul lui Gonzaga, care nutrea propriile ambiţii, se foloseşte de un interlop Frederico Garre, poreclit Faţă -Arsă, şi încearcă să-l folosească şi pe Anicet pentru a face rost de bani şi a dispărea în lume,dar…

   Se presupune de asemenea că Marlene ar fi murit în timpul unei exorcizări, ordonate de Morro, egalul în rang al lui Gonzaga, de aceea la înmormântarea ei participase întreaga curie şi se încearcă să se muşamalizeze totul. Dar Marlene are o soră stewardesă Liane, pe care Malberg încearcă fără succes s-o găsească.
Apare în peisaj şi un procuror tânăr Achille Mesomedes hotărât să elucideze cazul, este şi cel care-l exonerează pe Malberg scoţându-l de sub urmărire. Un rol important joacă în cercetări şi sprijinul detectivului Bărbieri şi o mulţime de personaje secundare, care intervin într-un fel sau altul.

   Până la urmă cercetările lui Malberg şi ale Caterinei, ajutaţi de Bărbieri, duc la elucidarea tuturor întâmplărilor. Finalul este surprinzător şi şocant prin urâţenia caracterului unor personaje.
Toate întâmplările, interacţiunile personajelor, crimele, duc la concluzia că indiferent de loc şi timp, indiferent că sunt oameni simpli sau genii, lăcomia şi dorinţa de putere nasc monştri care calcă la propriu pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile.

  Focul de la Burg Layenfels purifică parcă totul, arzând până la temelie aroganta clădire;

”Flăcările au distrus originalul giulgiului lui Isus din Nazareth. Ca şi preţioasa carte a lui Gregor Mendel, redată doar pentru scurt timp cunoaşterii umane, în cele din urmă păstrându-şi secretul pentru ea. Dar, mai înainte de toate, a fost distrus diabolicul plan al celor doi posedaţi de ideea de a schimba lumea şi de a-i răpi acesteia tocmai ceea ce le oferă multor oameni echilibrul vieţii.”

Dar oare ce vor face cei ce vor veni după ei?
Dacă vreţi să ştiţi mai multe, să vedeţi de fapt ce s-a întâmplat şi cine au fost vinovaţii, citiţi cartea.
O să vă placă pentru că este scrisă într-un stil alert, cu multe dialoguri, foarte puţine descrieri, doar atât cât să înţelegem adevărurile istorice şi religioase, multă interacţiune între personaje, şi mai ales ridică puţin valul secretelor de la Vatican.

Aşa că: lectură plăcută!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Meniu: (ciorbă de mazăre verde,şniţel de pui şi dovlecel,coşuleţe)

1.Aperitiv-salată de paste:

-1/2 pachet de paste (mie îmi plac cele că nişte fundiţe) fierte în apă cu sare şi scurse le punem într-un castron
-1 morcov mare dat pe răzătoarea fină
-un pumn de boabe de mazăre verde fierte şi scurse
-200 gr şuncă tăiată mărunt
-200 de gr de brânză telemea sau caşcaval date pe răzătoarea fină
-verdeaţă- pătrunjel sau mărar tăiate foarte fin
-se pun toate în castronul cu paste şi amestecăm bine, apoi punem la rece până servim
-cui îi place poate să pună puţină smântână

2.Ciorbă de mazăre verde:

-un pachet de mazăre boabe
-1-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină îi călim cu puţin ulei, adăugăm apă şi punem la fiert
-adăugăm mazărea în oală şi potrivim de condimente (sarea o puneţi la final)
-când legumele sunt fierte adăugăm verdeaţă şi opţional găluşcuţe de făină sau paste
-dregem cu smântână

3.Şniţel de pui şi dovlecel

-felii de piept de pui, bătute, condimentate şi lăsate câteva ore la rece
-dovlecelul se curată şi se taie felii mai groase (de jumate de deget)se sărează, lăsăm cam 1 ora apoi îl punem în strecurătoare să se scurgă
-pregătim o farfurie cu făină
-într-un castron batem bine ouăle, adăugăm praf de cartofi (din pacheţel de praf de cartofi pentru piure) şi puţină apă rec e(să fie ca un amestec de clătite subţire)
-dăm feliile de dovlecel şi de carne prin făină şi amestecul de ou şi le prăjim
-serviţi cu garnitură sau cu murături

4.Coşuleţe:

-aveţi nevoie de forme (ca cele de brioşe, dar ceva mai mici), le ungeţi cu untură sau margarină şi tapetaţi cu făină (numai la prima tură, apoi se dau doar prin făină)
-pentru aluat: 1 margarină Rama (sau echivalentul în untură) +4 gălbenuşe de ou +100 gr zahăr +1 linguriţă bicarbonat stins cu zeamă de lămâie +1/2 kg făină =se frământă cu puţină apă să fie un aluat potrivit
-rupem biluţe de mărimea unei nuci, şi le potrivim în forme
-batem spuma de la ouă cu 4 linguri de zahăr şi 2 linguri de nucă măcinată
-1 borcan de gem aromat îl amestecăm cu 2-3 linguri de nucă
-aşezăm formele (cu aluatul modelat) pe o tavă punem în fiecare formă 2 -3 linguriţe de gem şi deasupra spumă şi punem la copt
– când sunt gata le scoatem din cuptor lăsăm puţin să se răcească şi scoatem din formă (folosiţi un cuţit cu lama subţire să dezlipiţi dacă e necesar).

Poftă Bună!

by -
4

Duel poetic: Iluzia identităţii & Să nu te simţi niciodată singur

Iluzia identităţii
Mihaela Popescu

Stau singur

Într-un vagon obscure

Rămas gol

Îmi dau ocol

Mă privesc

Mă pierd

Mă regăsesc

Binevoitor măsor

O mână de amator

Trasând o linie imaginară

Graniță neclară

Între mine adevăr

Până la mine minciună

Totul dimpreună

Strașnică furtună

Apoi cu teamă

Mă-nconjor

Compensator

Aștept să mă limpezesc

Clar să-mi întrezăresc

Realitatea ficțiunii

Despre mine

Personajul

Mirajul

Bruiajul

Unei proiecții caudate

Neterminate

Strivite fereastrei

Unui vagon obscur

Rămas gol

Pierdut atol

Într-un ocean secat

De sinceritate

Mesaj abandonat

Cu abilitate

În cutia amintirilor

În numele clipelor

Strânse cu regularitate

De-o mână de amator

Într-un glob transparent

Numit apparent

Identitate.

Să nu te simţi niciodată singur (Le mage)
Mihai Gavrilescu

 

Zilele de toamnă te trezesc
cu stetoscopul în urechi
ca să-şi acordeze căderile frunzelor
la ritmul bătăilor tale de inimă.
Fiecare dimineaţă e la fel.

Îţi bei ceaiul în aceeaşi cameră,
pe acelaşi scaun,
din aceeaşi ceaşcă,
doar felul în care amesteci mierea
cu linguriţa pare că are de fiecare dată
un altfel de sens.
Sau poate vrei să-ţi dea şi ţie un alt sens.
Îţi părăseşti apartamentul de bloc,
laşi nişte paturi dezvelite şi goale
o canapea de mult neaşezată
și o mobilă suferind de amnezia
ieri-ului prăfuit.
Te leagă un “nu ştiu ce” de ele,
parcă nu ai vrea să le laşi singure
Sau poate nu vrei
să rămâi tu singur.
Iei acelaşi autobuz, dai peste aceleaşi feţe
ele beau cafea, se vede în cearcănele
lipite de toamnă ca nişte plasturi cu umbre
sub ochii lor.
“Miroase a toamnă!” îşi spune o bătrână
cerşindu-şi zilele oamenilor.
Tu nu o auzi, nu zâmbeşti, te prefaci iritat
te grăbeşti spre acelaşi birou
în care îţi vinzi zilele
pe care ai fi putut
să le dai de pomană
celor care încă mai ştiu
de ce îngălbenesc frunzele.
Te întorci acasă, e seară,
te amesteci cu mulţimea de nimeni
care înţeleg la fel de puţin ca tine
de ce-i părăsesc păsările.
Te crezi diferit privindu-i insistent
pentru că ei beau cafea şi tu ceai.
Încerci cheia de două ori în uşă
nici casa nu te mai vrea,
covoarele te aşteaptă întinse;
oricât de tare le-ai călca
te privesc indiferent;
patul e nefăcut şi rece;
te cuibăreşti în plapumă,
nu vrei şi tu cearcăne ca ceilalţi,
te culci devreme
și transformi azi-ul în ieri
uitându-l la încuierea pleoapelor.

Şi poate totul ar fi fost altfel
dacă ai şti că într-un alt colţ de lume
cineva ascultă la un pick-up vechi
în fiecare noapte,
când Bucureştiul adoarme,
bătăile tale de inimă
încercând să-şi acordeze
visul la ele.

 

Sursa foto: thechive.com-pinterest

 

by -
6

Meniu:(Salată de varză dulce cu ton,supă cremă cu tăşcuţe,salam cu nucă)

1.Aperitiv: Salată de varză dulce cu ton

-o căpăţână de varză dulce (mărime mare sau medie) o dăm pe răzătoarea fină, o amestecăm cu sare şi 2 linguri de zahăr şi o lăsăm să stea cam ½ ora, apoi o stoarcem şi o punem într-un castron
-adăugăm o cutie de ton mărunţit în ulei şi zeamă de lămâie după gust
-potrivim de sare, piper şi adăugăm mărar tăiat ff. mărunt
-punem caserola la rece cam 1 oră

2.Supă cremă cu tăşcuţe

-1 pulpă întreagă de pui o punem la fiert cu 2 morcovi, 2 cartofi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac, o bucată de ţelină şi sare
-când totul e fiert, le dăm prin blender
-punem mixtură în oală, adăugăm zeama în care au fiert, sare, piper, cury, praf de chimen, şi amestecul de verdeaţă şi lăsăm să dea câteva clocote
-separat fierbem tăşcuţe (paste din aluat de tăiţei tăiate pătrăţele) le scurgem, le adăugăm în supă cremă şi dregem cu smântână
-puteţi opta pentru crutoane în loc de tăşcuţe

3.Friptură de pui cu cartofi

-3-4 pulpe de pui condimentate (sare, piper multicolor, cury, chimen praf, praf de coriandru, praf de lemon gras, boia dulce sau picantă) de azi pe mâine
-5-6 cartofi de mărime medie curăţaţi şi tăiaţi în două
-punem în tavă carnea, cartofii, 1 crenguţa de cimbru (sau dacă vă place rozmarin) şi apă cât acoperă
-băgăm tavă la cuptor şi lăsăm până ce scade apă şi se rumenesc şi carnea şi cartofii
-servim cu murături

4.Salam cu nucă:

-250 gr nuca măcinată +250 gr zahăr praf +2 linguri cacao +2 linguri esenţă de rom +1 albuş de ou bătut =se amestecă şi se întinde compoziţia pe un celofan ca o foaie (celofanul trebuie umezit în prealabil)
-crema: 1 pachet de unt se freacă cu 120 gr zahăr praf, se adaugă 3 gălbenuşe (ouăle fierte ţări şi răzuite pe răzătoarea fină-numai gălbenuşul) şi lămâie după gust
-crema se întinde peste foaia cu nucă, se rulează ca un salam şi se pune la rece.
-când îl tăiaţi, tăiaţi felia cu tot cu celofan şi apoi scoateţi celofanul

Poftă Bună!chef

by -
7

Fără drept de apel, de Jeffrey Archer

Editura Vivaldi

   Jeffrey Howard Archer, Baron Archer de Weston-super-Mare (n. 15 aprilie 1940, Londra) este un autor englez de succes şi fost politician. Cariera sa politică s-a încheiat cu o condamnare la închisoare pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei pe care a efectuat-o în perioada 2001-2003. Înainte de debutul său literar, Archer a fost membru al Parlamentului (1969–74), deputat al Partidului Conservator (Britanic) (1985–86).
La noi au apărut până acum două volume de povestiri: ”Pisica are nouă vieţişi “Aici se ascunde o poveste şi romanele: ”O chestiune de onoare”; ”Nici un ban în plus, nici un ban în minus”; Primul între egali”; ”În linie dreapta”; ”Cărările gloriei”; ”O duzină de tertipuri”; ”Onoare pentru hoţi”; ”Impresie falsă”; ”Fii norocului”; ”Fără drept de apel”. Au fost traduse de asemenea două serii: seria care cuprinde romanele: Cain şi Abel”; ”Fiica risipitoare” şi-i spunem preşedintelui şi saga familiei Clifton din care au apărut: ”Doar timpul ne va spune”; ”Păcatele tatălui”; ”Mai puternic decât sabia”; ”Un secret bine păstrat”; ”Ai grijă ce-ţi doreşti”; ”A venit vremea”. Mai urmează apară Acesta a fost omul” volumul şapte al seriei Clifton şi romanul “A patra putere”

Fără drept de apel este Cain şi Abel al secolului XXI”

   L-am citit prima dată pe Jeffrey Archer când a apărut romanul Cain şi Abel” (prima ediţie la noi) şi pot spune m-a cucerit, aşa am citit aproape toate cărţile lui, adică cele traduse la noi.
Mie personajul principal al romanului, Danny Cartwright, mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâreaceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţaŞi mai ales, hotărârea de-a demonstra nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.

   Danny lucrează la garajul lui H.Wilson, tatăl lui Beth şi al lui Bernie. Pe Beth o iubeşte necondiţionat, iar Bernie este cel mai bun prieten al lui. Danny o cere pe Beth de soţie şi când ea acceptă îl sună pe Bernie şişi dau întâlnire la Dunlop Arms sărbătoreascăRaddiscută, glumesc, fără griji până în momentul când văd la o masă patru bărbaţi băuţi, pe unul dintre ei recunoscându-l fiind actorul de seriale Lawrece Davenport, un favorit al publicului. Bărbaţii spun vorbe urâtese leagă de Beth, şi Bernie e gata reacţioneze, dar Danny îşi  seama sunt beţi aşa împreună cu logodnica lui îl scot din bar. Beth merge caute un taxi, timp în care doi dintre bărbaţii din bar îi atacă pe cei doi prieteni, iar ceilalţi doi închid aleea pentru ca ea nu poată chema ajutoare. Unul dintre bărbaţi, Spencer Craig, luase un cuţit din bar şi când realizează nu-i pot înfrânge pe băieţi îl taie adânc pe Danny pe picior şi îi înfige cuţitul în piept lui Bernie, care moare în braţele prietenului săuStand lângă bar Craig fuge acasă, se schimbă în haine curateîşi trimite prietenii acasă şi aşteaptă la bar sosirea poliţiei pe care tot el apucase s-o cheme. Sergentul Fuller îl arestează pe Danny, convins în urmă a ceea ce văzuse şi mai ales i se povestise acesta este ucigaşulLa proces mărturia lui Beth şi a prietenilor lui Danny nu este luată în seamă şi cum ar fi putut…când acuzarea avea patru martori de asemenea calibru: Spencer Craig-avocat pledant; Gerald Payne-om de afaceri: Lawrence Davenport-actor: şi Toby Mortimer. Toţi patru făcuseră parte în timpul şcolii din grupul Muşchetarii” fondat şi condus de Spencer Craig, aşa nu i-a fost greu acestuia -i convingă spună acelaşi lucru, o declaraţie concepută de el, credibilăfără le pese de vieţile pe care le distrugeau.

  Aşa că, mărturiile lor coroborate cu diferite lucruri scoase din context de către procurorul Pearson, fac ca avocatul lui Danny, tânărul Alex Redmayne nu-l poată salva şi primească 20 de ani de închisoarePână la recurs Danny mai sperămai ales se născuse şi fiica lui Christy şi Beth îl vizită mereu şi-l încuraja.

   În închisoare Danny este pus în aceeaşi camera cu Nick Moncrief şi Marele Al.Nick, ofiţer fiind fusese judecat de Curtea Marţială pentru o eroare la Kosovo, proces în care fusese implicat şi sergentul lui Marele Al. Nick făcea parte dintr-o veche familie scoţiană, dar tatăl lui îl dezmoştenise şi lăsase toată averea unchiului Hugo, fratele lui mai mic. În momentul în care află i s-a respins recursul Danny se schimbăîi scrie lui Beth dându-i libertatea şi n-o mai primeşte când insistă -l vadăsperând ea şi continue viaţa. Nick se hotărăşte -l ajute cât poate, îl învaţă citească scrie, îl îndeamnă şi continue studiile, îl învaţă se poarte în societate,  facă mişcare, devenind pentru Danny un adevărat Pygmalion.

   Unul dintre cei patru, Toby Mortimer, ajunge în închisoare din cauza drogurilor, si Marele Alcare lucra la infirmerie, îl face spună adevărul şi chiar îl înregistrează pe casetă, dar proba nu este admisă la proces. Simţind acesta este veriga slabă, Spencer Craig plăteşte un deţinut (pe care-l apărase la un proces) -l omoare pe Mortimer, făcând pară o sinucidere şi apoi, pentru siguranţăplanifică şi moartea lui Danny.

Doar soarta îşi avea planurile ei…

   Tuns şi aranjat, vorbind cum învăţase de la mentorul lui, Danny seamănă extraordinar cu Nick şi chiar se amuză cu toţii când gardienii îi mai confundă. Obiceiul lui Nick de a-i da lui Danny lănţişorul lui şi inelul când mergea la duş îi fac deseori de nedeosebit .De aceea Leach, asasinul plătit de Craig greşeşte şi la duş îl omoară pe Nick crezând e Danny. Toată lumea crede acelaşi lucru, mai ales Al, dânduşi seama de oportunitate, schimbă la infirmerie dosarele celor doi între ele, aşa toţi sunt convinşi de identitatea mortului. Tot Al îi spune Nick ar fi vrut asta pentru el, îi spune citească jurnalul acestuia ca -i cunoască viaţa, pentru are şansa  iasă peste patru săptămâniAşa află şi Danny despre testamentul făcut de Nick când fusese în Scoţia la înmormântarea tatălui săuşi aflase bunicul lui îi lăsase o avere. Avocatul scoţian Fraser Munro, care-l reprezentase pe bunicul lui, ia legătură cu el, întocmeşte şi testamentul şi-i spune unchiul lui, Hugo, încearcă pună mâna şi pe moştenirea lăsată de bunicul lui. Printre altele bunicul îi lăsase o comoară în timbre el fiind unul dintre cei mai reputaţi colecţionari din lume.
Aşa Danny, sub numele de Nick pleacă din închisoarese întâlneşte cu Munro care-i  cheile casei din Londra şi-i spune situaţia averii, acceptând -l consilieze şi -l reprezinte în continuare. Hugo, unchiul, încearcă cu un testament fals –i ia averea,  dar nu reuşeşte.

   Şi de aici începe o altă parte a aventurii lui Danny, găseşte timbrele, demască falsul în acte a lui Hugo, pune la punct casa din Londra, o donează pe cea din Scoţia Fondului Naţional de Patrimoniu de acolo aşa cum dorise bunicul lui şi cu mult fler înmulţeşte banii aflaţi în contÎncepe deasemenea -i cunoască pe cei trei şi-i atrage în afaceri, făcându-i piardă bani. Dar Craig intră la bănuieli, pune un detectiv -l urmărească şi -i facă poze, şi când vede şi cicatricea îşi  seama ce s-a întâmplat. Îl anunţă pe Fuller care bucuros de pont îl arestează pe Danny, doar cu o zi înainte de ziua când acesta voia se prezinte în Justiţie spună adevărulLa fel atunci când o ceruse pe Beth, şi viaţă îi oferise surprizele ei: Dacă Danny Cartwright ar fi cerut-o pe Beth Wilson în căsătorie cu o zi mai devreme sau mai târziu, nu ar fi fost arestat pentru uciderea celui mai bun prieten. Dar când martorii acuzării sunt un avocat, un actor cunoscut, un aristocrat şi un afacerist de succes, cine creadă versiunea acuzatului?” Aceiaşimai puţin Mortimer, care-l acuză şi acum.
Alex Redmayne, secondat de tatăl lui, un reputat avocat, îl reprezintă din nou, dar de această dată mărturiile tuturor, inclusiv a lui Fraser Munro, descâlcesc iţele şi duc la un cu totul alt deznodământ,

Nu vi se pare şi vouă e un Edmond Dantes modern?!!

   Dacă vreţi aflaţi mai multe, pentru ce v-am povestit eu e foarte puţindacă vreţi ştiţi amănuntele şi deznodământul poveştii citiţi cartea.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesaracţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.
Va recomand cu încredere Fără drept de apella fel ca de altfel toate romanele lui Jeffrey Archer.

10/10

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

Frumosul asasin, de VT Morogan

Editura Crime Scene Press

   Viorica şi Teodor Morogan locuiesc în străinătate de peste treizeci de ani. În primii cinci ani au locuit la Montreal, Canada, iar după aceea la Stockholm, Suedia.
Cu toate că, iniţial, ambii au terminat Facultatea de Geologie de la Universitatea Bucureşti, evoluţia lor ulterioară a fost diferită. După studii de artă plastică, făcute la Montreal, Teodor Morogan s-a dedicat picturii, având expoziţii personale şi de grup. Viorica Morogan a continuat să se specializeze în domeniul geologiei şi este actualmente doctor docent la Universitatea Stockholm, având un palmares bogat de publicaţii ştiinţifice. Pasionată de literatură, Viorica este traducătoare din limba suedeză şi, împreună cu Teodor, autoare de române poliţiste.
La Crime Scene Press au publicat romanele „Frumosul asasin” (2014) şi „În vrie (2016)”.
Am dorit să ştiu de unde provine numele autorului de aceea am vrut să facem cunoştiinţă cu ei.

  Romanul ”Frumosul asasin” este un roman complex, după cum spune şi George Arion: ”VT Morogan prezintă o relaţie plină de suspans între spaţiul nordic şi cel meridional”.

     Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi acţiune.
Alexa Vancea locuia la Stockholm în Suedia, unde lucra ca jurnalistă, mai bine spus se prefăcea că e jurnalistă, în loc să predea la Universitatea din Lome, capitala ţării africane Togo. Şi era şi la dispoziţia unei organizaţii secrete conduse de Nathan Scott. Mulţi prieteni de-ai ei jurnalişti, reporteri, care voiau să povestească despre atrocităţile de la baza Bou-Azzer, să trezească opinia publică, muriseră: ”Nu reuşea în nici un chip să scape de amintirile tulburătoare ale anului premergător, aşa-numitei ,,primăveri arabe”‘, primăvară care se dovedise a fi o iarnă aspră şi, probabil, foarte lungă. În locul democraţiei, revoluţiile din ţările arabe aduseseră la putere regimuri religioase, totalitare, după cum fusese de altfel planificat de forţele întunecate din lume. Eforturile organizaţiei din care făcea parte Patrick şi care era condusă de Nathan Scott, de a trezi opinia publică, eşuaseră.” O parte din grup muriseră în diferite accidente, o parte se ascunseseră în Suedia. Alexa, corespondent al ziarului L”Observateur, Anders medic la un cabinet psihiatric, şi Patrick care era tot timpul plecat, în diferite misiuni.

   Deprimată de vara răcoroasă din Stockholm, Alexa pleacă la Hammamet-Tunisia în vacanţă. Seara pe plajă găseşte cadavrul unei suedeze, despre care află ulterior că era laborantă la un mare concern farmaceutic. După vreo două zile este acostată la plajă de-o altă suedeză, Mălin, prietenă cu cea moartă, care-i povesteşte necăjită despre prietena ei Eva, despre faptul că lucrau în acelaşi laborator şi că, găsiseră nereguli privind vaccinurile şi medicamentele. Când îi spusese despre asta directorului filialei firmei, din Suedia, Alain Woolley, acesta le-a spus că a cercetat şi tot lotul defect a fost distrus, dar ele aflaseră că nu era adevărat. A doua seară şi Mălin este omorâtă şi Alexa speriată se întoarce în Suedia.

   Începe să se intereseze discret de firma Profarma, mai ales că suedezii parcă erau tot timpul la doctor, tot timpul cu tot felul de tratamente şi medicamente revoluţionare, lucru remarcat şi de Anders. Nathan deţine informaţii despre o nouă conspiraţie a oligarhiei industriei chimice şi farmaceutice: ”Gripele se succedau fără întrerupere, aviară, stomacală, porcină, bovină, spaniolă, de tip Hong-Kong şi aşa mai departe. Vaccinurile apăreau în acelaşi ritm vertiginos, iar guvernele le cumpărau cu banii din impozite şi le stocau spre binele şi fericirea populaţiei îndobitocite de atâtea primejdii. Câţiva ajungeau fabulos de bogaţi, mai mulţi foarte bogaţi ,alţii doar bogaţi, iar unii, majoritatea de fapt, reuşeau să-şi păstreze serviciile bine remunerate. Cerere şi oferta. Legea mult lăudată a economiei de piaţă .Când cererea nu există, atunci trebuia creată, uneori chiar cu forţa, deoarece cartelurile industriei farmaceutice îţi ofereau deja produsele. Populaţia trebuia transformată, încetul cu încetul, într-o masă ascultătoare de bolnavi, care aşteptau cu sufletul la gură apariţia noilor medicamente, mult mai eficiente decât cele anterioare, a noilor echipamente şi metode de analiză, mult mai sofisticate, mai costisitoare, decât cele din urmă cu un an.”

   Nathan îl trimite pe Patrick să le solicite ajutorul, crezând că nu e nimic periculos.
Dar apar alte cadavre, laboranta Sanna Anderson, bună prietenă a Evei, femeia de serviciu somaleză, doctoriţa Mihaela Sekely, omorâte aproape în acelaşi mod.

   Apare şi un ucigaş, cu ochi superbi, Viktor Laho, al cărui şef Boris, conducătorul unui mare cartel, voia lucrările de la Profarma. Aşa că Viktor intermedia lucrurile, curăţând eventualele probleme din jurul lui A.Woolley, care fusese de acord să vândă pentru o mare suma de bani, ambii aşteptând ca cercetătorul suedez Rickard Sundblad să termine vaccinul. A.Woolley voia să ia banii şi să dispară, să-şi trăiască viaţă. Dar şeful firmei din Londra îşi dă seama că se întâmplă ceva la filiala suedeză şi o trimite pe Jeanne Beaufort să cerceteze.

   Descendenta unei vechi familii nobiliare, stilată, inteligentă, licenţiată, figura la firma ca cercetător, dar era un agent iscusit şi o ucigaşă la nevoie.
Drumurile tuturor se intersectează, Jeanne, lesbiană fiind, pune ochii pe Alexa. Viktor o vede şi el şi femeia cu ochi superbi, ca ai mamei lui, îl cucereşte definitiv, el îndrăgostindu-se pentru prima dată. Îi spune lui Boris adevărul şi cu acordul acestuia se retrage din joc, dar o urmăreşte în continuare discret pe Alexa, parcă presimţind că această va avea nevoie de ajutorul lui..

   În tot acest timp poliţia cercetează crimele, dar fără a ajunge la un rezultat .Urmează alte morţi, răzbunări, sinucideri, iubiri timide. Autorii ne prezintă nu numai munca poliţiştilor ci şi viaţa lor, problemele lor, modul lor de a fi, cu bucuriile şi eşecurile.

   Tot aşa ne povestesc şi despre cei implicaţi, începând cu copilăria lor, modul cum au crescut, eşecurile şi abuzurile din viaţă lor. Cunoaştem şi o parte din societatea românilor, cei cu care se intersectează drumurile Alexei, poveştile lor, felul de a fi şi de a privi viaţa.

   Şi zău că de unele personaje îţi pare rău, ţi-e chiar milă, pe unii îi deteşti, pe alţii îţi vine chiar cum s-ar spune ”să-i strângi de gât”,  iar unii pur şi simplu îţi plac.

   Dacă vreţi să ştiţi ce se întâmplă şi care e deznodământul poveştii (apropo e cu happy end) citiţi romanul.

   Este o carte foarte bine scrisă, foarte interesantă, axată pe probleme reale şi finalul lasă loc de continuare a aventurilor. Şi mai ales personajele diferite, cu caractere şi reacţii contradictorii sunt foarte bine creionate.
Pentru cei care citiţi romane scrise de autori suedezi am să vă spun că, sunt sigură că o să vă placă cartea, pentru că modul de scriere seamănă cu al acestora.

 Personal, nu prea sunt încântată de autori nordici (e doar părerea mea personală) aşa că voi da cărţii doar 4 steluţe.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

by -
6

Duel poetic: Metaforă & Sunt vinovată de…

Metaforă
Călin Lucian

te iubesc atât de mult,
încât, te respir poezie.

sărutându-ți rimele
mă cufund între virgulele tale umede
și te citesc printre rânduri,
dansând în liniștea ploii
pe care mi-o răsari pe sub gene.
îți simt mângâierea albului
pe albastrul din mine,
nu-i așa că palmele tale
îmi recită versul
și îmi ating chipul
în poemele tale ?

SUNT VINOVATĂ DE…
Maria Savu ( Săvulescu ) 

 Sunt singura vinovată că lumina
Ce-mi dăruiești, nu poate să străbată
Nopțile goale în care am vina
În inimă adânc îngropată

Sunt singurătatea inculpată
De la capătul degetelor mele
Vaietul unui clopot a spart chiar acum
Timpanul vrăjit unei stele.

Părerea voastră?
%d bloggers like this: