Authors Posts by Cosmin

Cosmin

122 POSTS 0 COMMENTS

Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban-recenzie

Editura: Quantum Publishers

Colecția: Alfa

Număr de pagini: 232

Anul apariției: 2017

     Alina Șerban s-a născut în 1992 la Galați și a absolvit Facultatea de Jurnalism. Are un masterat în Relații Publice și Publicitate, iar în prezent lucrează la ziarul local Viața Liberă. Locuiește în orașul său natal alături de un câine și o pisică, împărțindu-și timpul liber între pasiunea pentru lectură, scris și cea pentru fotografie. A debutat în 2017 cu romanul ,,Ziua în care am învățat să zbor”, publicat la Quantum Publishers.

   Mi-am dorit nespus să citesc această carte, încă din momentul în care a fost publicată. Descrierea m-a atras, coperta m-a incitat, iar faptul că autoarea locuiește în Galați ca și mine a reprezentat un factor decisiv. Imediat ce am pus mâna pe volumul de față, am și început lectura, o lectură ce s-a dovedit a fi fermecătoare și tare captivantă.

   Mi-a plăcut mult romanul ,,Ziua în care am învățat să zbor”, o scriere psihologică încântătoare, o poveste pe care o descoperi încet-încet, pagină cu pagină și care nu încetează, nici măcar pentru un moment, să te surprindă. Îmi pare rău că am amânat-o până acum și nu pot să afirm decât că aștept cu nerăbdare continuarea. Totodată, țin să precizez că m-am bucurat să fac cunoștință cu un autor gălățean deosebit, care mă determină să mă mândresc cu orașul meu și cu oamenii valoroși care încă mai locuiesc aici. Alina Șerban este, într-adevăr, una din speranțele literaturii române și, cu precădere, ale celei gălățene 🙂

   Alina debutează cu acest roman psihologic bine scris, documentat și capabil să miște cititorul, să-i stârnească sentimente diverse, să-l pună pe gânduri, întrucât abordează o temă destul de comună pentru literatura contemporană, dar care datorită complexității sale nu a fost exploatată complet până acum, și anume depresia. Această afecțiune de ordin psihic se numără printre principalele boli și probleme cu care se confruntă societatea secolului al XXI-lea, motiv pentru care, consider eu, este absolut necesar să-i conștientizăm existența și să încercăm să empatizăm cu oamenii care suferă de ea, să le oferim suportul de care au nevoie.

   Un alt aspect pe care l-am apreciat este modul în care autoarea își transpune gândurile, ideile, sentimentele într-un personaj masculin, Oskar Kaufmann, protagonistul cărții de altfel. Acțiunea cărții este plasată în Germania, în arealul germanofon și, cu precădere, în Nuremberg (Nürnberg), landul Bavaria.

   Oskar este un tânăr scriitor, fiu al unei familii cu cinci copii din Dinkelsbühl. În ciuda dorințelor și visurilor părinților săi, a ales să-și urmeze propria cale și să facă ceea ce-i place cel mai mult, și anume să scrie. În scurt timp, cărțile sale l-au făcut celebru, autor de bestseller-uri, apreciat de critici și de cititori. Este interesant modul în care ni se înfățișează portretul acestui artist al cuvântului, dar și modul în care se raportează acesta la societate și societatea la el, la ascensiunea sa rapidă în cadrul ,,breslei” scriitorilor. Publicul îl apreciază, devine un idol pentru cei care-i citesc și-i iubesc scrierile, însă o categorie de oameni îl privesc cu scepticism, îl consideră un scriitoraș banal, de duzină. Această perspectivă este cât se poate de reală, de altfel.

   Vin sărbătorile de iarnă, vine Crăciunul, iar Oskar le face o vizită părinților. Încercând să păstreze tradiția, cei cinci frați, trei băieți (Oskar, Martin, Josef) și două fete (Elsa, Karolina), se adună în casa părintească pentru a celebra, pentru a petrece câteva zile împreună, ca odinioară.  Anul acesta, din nefericire, Crăciunul nu reprezintă nicidecum un motiv de bucurie și de voioșie pentru Oskar. Se pare că este bolnav, însă niciun medic nu a fost în stare să-i dea un diagnostic clar.

   Încearcă din răsputeri să-și păstreze secretă slăbiciunea, pe care o ascunde, inițial, și de membrii familiei sale. Leșină, i se face rău în public, îi îngrijorează pe toți ceilalți cu starea sa de sănătate. Ajunge chiar și pe copertele ziarelor, începându-se o adevărată campanie de defăimare a sa. Acest lucru îl scoate din minți, motiv pentru care are de gând să ceară ajutorul justiției pentru știrile mai mult sau mai puțin false. În acest demers, primește ajutor de la sora sa Elsa, avocat de profesie. Nimeni nu-i poate știrbi imaginea, nimeni nu-i poate distruge renumele pe care și l-a creat de unul singur, fără ajutorul nimănui.

   În tot acest timp, lui Oskar îi este imposibil să-și înțeleagă propria stare de sănătate și, implicit, de spirit. Are momente în care se simte foarte bine, urmate de căderi bruște, neașteptate. Se prea poate să sufere de depresie, medicii nu sunt siguri, iar el nici nu vrea să-și imagineze una ca asta…

   O cunoaște pe Clara, secretara lui Rudi, prietenul său cel mai bun, și împreună încep o relație. Petrec timp împreună, la început se simt atrași unul de altul, însă, de fapt și de drept, Oskar nu o iubește, iar încercările ei tot mai evidente de a-l schimba (vasăzică, în bine) devin iritante, deranjante pentru tânărul bărbat. Pentru câteva luni, boala sa dă semne că a dispărut, însă într-o zi se redeclanșează pe neașteptate… Oskar urmează să-și lanseze o nouă carte, care îi va salva reputația sau care, cine știe, poate că i-o va târî prin noroi…

   Este prezentată relația lui Oskar cu membrii familiei sale, o serie de legături care ia o întorsătură neașteptată ca urmare a unor evenimente. Reușește chiar să le salveze, să le lumineze viețile a doi dintre frații săi. Totuși, viitorul lui rămâne incert și rămâne să descoperiți de unii singuri cum se sfârșește acest volum interesant.

   ,,Ziua în care am învățat să zbor” prezintă destinul unui artist bolnav, incapabil să se înțeleagă pe sine însuși, darămite să priceapă firescul vieții. Suferă de depresie, nu știe ce ar trebui să facă, la ce să se aștepte de la ziua de mâine. Un lucru devine tot mai evident, și anume rolul pe care l-a jucat familia sa în acest proces de degradare psihică. Însă e posibil ca această afecțiune să-i ofere ceva în schimb? Depresia îi poate oferi aripi, îl poate aduce mai aproape de ziua în care va putea să zboare, să-și depășească propriul statut, să-și înfrunte destinul sau, de ce nu, să și-l împlinească?

   Cartea întruchipează mai mult decât jurnalul tânărului Oskar. Pe alocuri, reprezintă o confesiune, pe care el o face preotului duhovnic sau, poate chiar, propriei conștiințe, în încercarea de a-și clasifica viața, faptele, de a afla cum să procedeze mai departe, cum să se căiască, cum să înainteze de-a lungul cărării bătătorite de soartă.

   Vă recomand să citiți romanul de debut al autoarei Alina Șerban! Vă invit să descoperiți o carte fermecătoare ce încântă prin povestea măiestruos redată, prin personajele atent schițate și prin gama de emoții ce se ascund printre cuvinte și ce nu încetează să vibreze, să ajungă la sufletul cititorului…

Citate:

 

,,În lumea asta perfectă nimeni nu are sentimente, dar toţi au prejudecăţi.”

   ,Nu scriam de dragul nimănui, nici măcar de al lui, ci pentru că simţeam că e singurul mod în care puteam spune cu adevărat ce gândesc, fără să fiu judecat. Societatea maliţioasă nu percepea ideile ca fiind direct ale mele. E o operă de ficţiune, deci, acele păreri și lamentaţii nu există mai mult decât Dumnezeu pentru Nietzche, așa că nu-și făceau griji.”
   ,,Într-o clipă, am realizat că stăteam în picioare, privind balconul ca pe o eliberare. Aș fi vrut să mă opresc, să adorm iar, dar nu era cu putinţă. Nu eram eu acela. Și totuși, mă vedeam pășind către necunoscut, către ceva care mă chema. Era neobișnuit de rece afară, un fel de frig primordial, înainte de care nimic nu a fost. O pereche de aripi mă aștepta în colţul balconului, iar eu, ca un nătăfleţ, m-am întins spre ele, le-am așezat de parcă ar fi fost întotdeauna ale mele și dus am fost. Degeaba am ţipat ca un nebun. Oamenii nu puteau zbura. Un gol imens m-a cuprins deodată. Simţeam că mă apropii, apoi că mă îndepărtez. Eram prea sus și totodată prea jos. Mi-am revenit în simţiri fără să știu cum și de ce. Micuţa mea prietenă mă gâdila cu mustăţile ca să mă trezească, fiindcă eram pe podea. Acela a fost un fel de început, schimbarea. Eram conștient de faptul că acela care a fost odată murise în momentul când am luat aripile și am plonjat în gol. Că a rămas doar cel de după, dărâmat, dar împăcat cu sine. M-am văzut zburând. Am conștientizat!”

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Mihai Viteazul, de Cristian Moșneanu–pre-recenzie

Prefață/Cuvânt înainte: Cornel Bîrsan, prof. dr. Cristian Condurache, Ștefan Dumitrache

Gen: Non-ficțiune, Istorie

Editura: Librex Publishing

Data apariției: noiembrie 2017

  Cine este Cristian Moșneanu ?

   Născut în urmă cu 33 de ani, dintr-o familie “nobiliară” de țărani “moșneni”, răzeși ai ţinutului Dobrotei prahovene, și-au căutat “identitatea” încă de la primii pași în vastitatea  tradițiilor şi eposului  satului românesc.

   Creația sa cuprinde atât cărți de istorie (,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”– coautor, ,,Petru Dimitrie Cercel”, ,,Mihai Viteazul”), cât și poezie (,,Lăsând totul în vânt…”), dar, mai nou, i se adaugă și un volum de aforisme (,,Truisme în chip de aforisme”), toate fiind publicate sub egida Librex Publishing.

   Despre Cristian Moșneanu v-am vorbit și cu un alt prilej, însă țin să reiau faptul că se numără printre cercetătorii de seamă din domeniul istoriei, reprezentând una din speranțele istoriografiei române contemporane. Datorită unor oameni pasionați de istorie asemenea lui, putem afirma că studiul istoriei României se află, în continuare, pe mâini bune.

   După eforturile de a scoate la lumină misterul legat de existența și descălecatul lui Radu Negru Vodă, după volumul ce-l prezintă pe prea puțin cunoscutul Petru Dimitrie Cercel, a venit rândul ca istoricul Cristian Moșneanu să ne surprindă cu o altă lucrare, dedicată, de această dată, faimosului voievod muntean Mihai Viteazul, o figură emblematică pentru istoria neamului nostru.

   Din fericire, am avut șansa să citesc/să studiez această carte cu puțin timp înainte de publicarea ei, motiv pentru care țin să-i mulțumesc lui Cristian, un neprețuit prieten de-al meu. Am lecturat-o imediat, în cel mult 3 ore, mânat de o sete de cunoaștere, de dorința de a afla mai multe despre Mihai Viteazul, un personaj pe care, personal, îl admir nespus. Nu doar o singură dată am avut impresia că mă aflu alături de el: pe meleagurile rodnice ale Valahiei, pe câmpul de luptă, la Alba Iulia, în preajma cortului în care a fost decapitat.

   Concluzia? Mi-a plăcut extrem de mult maniera în care este prezentată personalitatea istorică, analiza detaliată a evenimentelor, controversele cărora autorul încearcă să le ofere o rezolvare, opiniile sale argumentate referitoare la diferite aspecte legate de viața domnitorului Mihai Viteazul.

  Înainte de toate, consider că este necesar să menționez faptul că ,,Mihai Viteazul” reprezintă prima carte din colecția ,,Mari voievozi și regi ai românilor”, un proiect prin care editura Librex ȋşi propune să aducă ȋn atenţia publicului douăsprezece cărţi despre unii dintre  cei mai ȋnsemnaţi conducători ai acestui popor. Prima carte va fi dedicată lui Mihai Vodă Viteazul, primul dintre conducătorii români, care intrând triumfător ȋn Alba Iulia a reuşit pentru prima oară să ȋndeplinească visul secular al tuturor celor de-o mumă, de-un neam şi de-o limbă. Colecţia se va ȋncheia cu o lucrare dedicată lui Ferdinand  I ”Ȋntregitorul”, cel care a reuşit să desăvârşească opera lui Mihai Filum Pătraşco.

   Fără îndoială, volumul de față este de nelipsit din biblioteca fiecăruia dintre noi, din biblioteca fiecărui român care prețuiește istoria națională și eforturile depuse de strămoșii noștri pentru ca astăzi să putem trăi în România, pentru ca astăzi să ne numim români și să vorbim limba română. Mihai Viteazul este una din personalitățile care a influențat destinul Țărilor Române din trecut și, implicit, al României de astăzi.

      Mihai Viteazul (n. 1558) a fost fiul nelegimit al domnitorului Pătrașcu cel Bun, născut din legătura celui din urmă cu Tudora, descendentă a faimoasei familii Cantacuzino. În condițiile în care tatăl său a murit înainte ca el să se nască, a fost crescut de mama sa și de rudele de sex masculin ale acesteia. La maturitate a ieșit din anonimat, implicându-se în viața politică a Țării Românești, ocupând funcția de Mare Ban al Craiovei.

O altă dovadă care să ateste că Mihai este os de domn, este dat de faptul că Teodora, mama lui purta “în pecetea  de pe inelu-i titlul de Doamnă, <gospojda>, şi semne luate din herbul ţerii. Fiul său va fi numit-o în dania cea adevărată tot <Doamnă>, cum îi zic apoi toţi Voevozii ce vin pe urmă şi hotarasc asupra moşiilor ei de moştenire”. Aşadar chiar dacă Teodora a fost numai ţiitoare a lui Pătraşcu, aceasta a primit de la voievod acele însemne pe care le purta Doamna ţării, lucru argumentat de altfel şi din modul cum o numea Mihai (doamnă) în documente şi restul voievozilor munteni care au urmat.

    În 1593 își începea domnia ce avea să țină 8 ani, o domnie marcată de victorie și succes, Mihai dovedindu-și, rând pe rând, abilitățile de diplomat, dar și pe cele de militar. I-a învins în război pe turci, și-a găsit un aliat în împăratul romano-german Rudolf al II-lea și, cel mai important, a reușit să cucerească Transilvania și Moldova din mâinile lui Andrei Bathory, respectiv ale lui Ieremia Movilă, reîntregind teritoriul locuit odinioară de daci, aducându-i laolaltă pe români.

La 24 noiembrie 1593 Mihai Viteazul va ajunge domn al Țării Românești, având în principal susținerea lui Andronic Cantacuzino: „L-am făcut domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai; l-am preferat, <socotind> că el este mai bun decât ceilalţi boieri vicleni, care nu arată să fi moştenit ceva  deosebit de la părinţii lor, căci toţi sunt vicleni şi mincinoşi din fire, nişte intriganţi şi cu totul nepricepuţi în treburile ţării. însă în ceea ce-l priveşte pe banul Mihai, sărmana ţară este mulţumită, şi au înălţat rugăciuni lui Dumnezeu pentru că i-a învrednicit şi le-a dat un astfel de păstor bun, creştin cu milă pentru cei săraci şi cu frica lui Dumnezeu […] pentru că eu […] m-am zbătut şi l-am făcut domn, lucru de care eu sunt foarte mulţumit. Este vrednic să păstorească un popor, el, mai bine decât alţii“

            Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba-Iulia

     Acțiunele pe care le-a întreprins au marcat, fără doar și poate, destinul Țărilor Române. Deși unirea înfăptuită de Mihai Viteazul nu a rezistat decât un an, ca urmare a faptului că a fost asasinat mișelește, acest act de bravură, această dovadă de patriotism și dedicare avea să rămână întipărită în memoria colectivă a poporului român care a reușit, în cele din urmă, să se reîntregească.

Succesul repurtat de Mihai ȋn Moldova are un răsunet nescontat ȋn Europa astfel ȋncât regele Franţei, Henric al V-lea, scria ambasadorului său la Poartă “Se zice ca românul e foarte tare şi că planurile lui cresc potrivit cu izbândele”. Tot legat de acestă ispravă, ȋntr-un jurnal publicat la Roma se menţionează: Dacă a fost vreodată un principe în lume demn de glorie pentru acţiuni eroice, acesta e signor Mihai, principele Valahiei”.

    Cartea lui Cristian Moșneanu începe prin a ne prezenta descendența și pe membrii familiei lui Mihai Viteazul, aducându-se argumente în favoarea înrudirii sale cu Pătrașcu cel Bun și Petru Dimitrie Cercel. Sunt trecute în revistă perioada anterioară domniei lui Mihai și situația Valahiei în pragul accederii sale la tron, domnia propriu-zisă, sfârșitul tragic al acestuia. Ni se oferă, de asemenea, informații despre titulara domnitorului, despre viziunea contemporanilor, cronicarilor, istoricilor în ceea ce îl privește, dar și o serie de imagini ce-l surprind pe voievodul valah și anumite momente-cheie ale epocii sale.

      Cu excepția conținutului bine documentat, volumul se remarcă printr-un limbaj și printr-o manieră de expunere a ideilor accesibilă publicului larg. Astfel, acesta poate reprezenta lectura oricărui român pasionat de istorie sau, pur și simplu, a oricărui român dornic să afle mai multe despre istoria țării sale, despre Mihai Viteazul – erou al neamului. Prin urmare, vă recomand să citiți ,,Mihai Viteazul” de Cristian Moșneanu, să înțelegeți mai bine domnia și contribuția domnitorului muntean la conturarea conștiinței și a identității naționale. Căci fără istorie ne este imposibil să ne înțelegem trecutul, să apreciem valoarea patriei noastre, să acceptăm și să ducem la îndeplinire misiunea pe care o avem cu toții (doar suntem români, nu-i așa?!)…

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, de Lucian Boia-recenzie

Editura: Humanitas

Colecția: Seria de autor Lucian Boia

Gen: Non-ficțiune, Istorie

Anul apariției: 2009

Număr pagini: 376

   Lucian Boia, născut în București la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. Opera sa, întinsă și variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România și în Franța, precum și traduceri în engleză, germană și în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor și a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune) și la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât și prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viața extraterestră și sfârșitul lumii până la comunism, naționalism și democrație). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului și la istoria Franței. În 1997, lucrarea sa Istorie și mit în conștiința românească a stârnit senzație și a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naționale.

  Sunt sigur că toată lumea a auzit de Lucian Boia, unul dintre cei mai bine cotați istorici români contemporani (poate chiar cel mai bun?!). Viziunea sa asupra istoriei, asupra evenimentelor trecutului este una cât se poate de originală, de interesantă, întrucât Lucian Boia nu respectă întotdeauna convențiile, nu se ghidează strict după ce au analizat și conchis cercetării anteriori, ci preferă să ne ofere propriile sale interpretări, profitând din plin de libertatea de exprimare și de lipsa cenzurii din prezent.

     Lucrările sale mi-au tot fost recomandate cu scopul de a înțelege anumite aspecte, de a avea în vedere niște imagini de ansamblu asupra unor evenimente, personalități. Și ținând cont de faptul că îmi doresc să devin un mare istoric, să îmi dezvolt o gândire analitică, capabilă să descifreze esența istoriei și a urmelor sale, mi-am propus să nu mai amân. Astfel, am citit ,,<<Germanofilii>>. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”, cu un creion ascuțit la îndemână și cu o mare sete de cunoaștere.

      Acest volum mi-a plăcut sau, mai bine zis, am apreciat subiectul pe care-l dezbate și abordarea autorului, o abordare accesibilă unei grup larg de cititori. Ce-i drept, Lucian Boia își asumă misiunea de a ne împărtăși rezultatele cercetărilor sale, de a le oferi răspunsuri și informații tuturor românilor, mai mult sau mai puțin obișnuiți cu stilul prezent în cărțile de istorie, ceea ce, consider eu, că i-a reușit.

     Subiectul cărții este reprezentat de existența și de activitatea germanofililor români în elita intelectuală românească din timpul Primului Război Mondial. Marea conflagrație a izbucnit în 1914, însă România nu s-a alăturat imediat țărilor beligerante, așteptând până în august 1916, când sub presiunea Marilor Puteri s-au alăturat uneia din tabere, declarând, prin urmare, război celeilalte.

      Decizia României de a se alătura Antantei (Franța, Anglia, Rusia) a tot fost amânată, din diferite motive. În tot acest timp, a început în Regat o adevărată ,,luptă” ideologică, propagandistică în rândul intelectualilor, ce avea drept scop influențarea opiniei publice și, implicit, luarea unei decizii care, indiferent de natura acesteia, avea să schimbe destinul României.

             România înainte de anul 1918

      Pe de o parte s-au situat antantofilii/ francofilii, cei care își doreau  ca România să se alăture, în primul rând, Franței și, mai apoi, aliaților acesteia. Exceptând motivele de ordin sentimental, cultura și civilizația franceză răspândite în rândul românilor, această alianță i-ar fi oferit României, alcătuită la acel moment numai din Muntenia și Moldova, posibilitatea de a se reuni cu Transilvania, de a-i aduce laolaltă pe toți românii separați de intemperiile istoriei. Unirea cu Transilvania (prin Transilvania înțelegem, în acest context, Ardealul, Maramureșul, Banatul și Crișana) ar fi anulat însă șansa de a recupera Basarabia de la Imperiul Țarist.

       Pe de altă parte s-au situat germanofilii, cei care voiau o alianță cu Puterile Centrale și, cu precădere, o alianță cu Germania, un centru cultural și economic impresionant. Ar fi luptat astfel împotriva rușilor, recuperând Basarabia, provincia ai cărei locuitori erau asupriți, supuși unei suferințe, în comparație cu care ardelenii duceau o viață roz.

      Prima treime a cărții este dedicată prezentării generale a fenomenului de ,,germanofilie”. Cu acest prilej, Lucian Boia clarifică anumite aspecte, și anume, faptul că, de multe ori, germanofilii erau, mai degrabă, rusofobi, iar mare parte din aceștia ar fi preferat menținerea neutralității, astfel încât puțini susțineau, cu adevărat, intrarea în război de partea Puterilor Centrale. Istoricul român alege să folosească termenul ,,germanofil” între ghilimele cu scopul de a-l relativiza și de a-l nuanța.

     În această secțiune a cărții abordarea este structurală, și anume ,,germanofilii” sunt împărțiți pe medii și categorii, ținându-se cont de partidele politice, de orientările acestora, accentuându-se faptul că marea lor majoritate provenea din rândul elitei societății. Personalitățile menționate au fost ziariști, scriitori, istorici, academicieni, oameni politici, a căror perspective s-au diferențiat în funcție  de pregătirea profesională, de influențele la care au fost supuși, de contactele pe care le-au avut cu nemții, respectiv, cu francezii. Totodată, se marchează contrastul dintre antantofili și germanofili, autorul oferindu-ne explicațiile necesare pentru a înțelege contextul politic, social, cultural al vremii și, prin urmare, opțiunile politice ale românilor.

     În cadrul celorlalte două treimi ale lucrării de față, autorul își propune să analizeze opțiunile și destinele fiecărei personalități ,,germanofile”în parte, în ordine alfabetică. Aflăm informații despre activitatea lor profesională, despre tangențele pe care le-au avut cu diferite tabere politice, despre modul în care au încercat să-și traseze propriul viitor în funcție de circumstanțe. Printre personalitățile studiate (60) se numără: Grigore Antipa, Victor Babeș, Tudor Arghezi, Martha Bibescu, George Coșbuc, Alexandru Macedonski, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Nicolae Tonitza, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Ioan C. Filitti, Radu Rosetti, frații Mateiu și Luca Caragiale.  

    ,,<<Germanofilii>>. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial” reușește să ne îndrume, astfel încât să putem înțelege o anumită perioadă din istoria poporului nostru, anumite acțiuni ale strămoșilor noștri, acțiuni care, într-un fel sau altul, au avut niște consecințe. Un aspect și mai interesant îl reprezintă posibilitatea de a descoperi o altă față, o altă latură a personalității unor oameni celebri, pe care îi cunoaștem pentru meritele din domeniile în care au activat, dar care, din câte se pare, au fost mai mult decât niște simpli gazetari, poeți, istorici, oameni de știință.

     Nu în ultimul rând, desfășurarea și urmările Primului Război Mondial, felul în care au ales să acționeze sau nu anumiți oameni constituie o lecție importantă, de care ar trebui să ținem cont, mai ales, fiindcă nu știm niciodată ce surprize (plăcute/neplăcute) ne va rezerva viitorul.

     Vă sfătuiesc să parcurgeți această lucrare sau oricare alta ce poartă semnătura lui Lucian Boia și să vă aduceți aminte de istorie, de tot ce-au înfăptuit oamenii trecutului, o sursă inepuizabilă de modele, de urmat sau de evitat…

     

Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial de Lucian Boia poate fi comandată pe site-ul targulcartii.ro

by -
17

       Urzeala tronurilor, de George R.R. Martin-recenzie

Titlu original:  A Game of Thrones

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecție: Nautilus

Anul apariției: 2017

Gen: Ficțiune, fantasy

Număr de pagini: 832

Nota mea: 10/10

   George R.R. Martin s-a născut în 1948 la New Jersey și a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois. În anii ’70 George R.R. Martin a scris o serie de nuvele, printre care și Regii nisipurilor (1979), pentru care i-au fost decernate Premiile Hugo și Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy și horror. În anii ’80 a fost producător și scenarist în televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television și producător al filmului Beauty and the Beast. Nuvela Zburătorii Noptii, care dă și titlul volumului publicat în anul 1985, a fost ecranizată.

    În 1996 Martin a început să scrie seria fantasy Cantec de gheață și foc (din care la editura Nemira au apărut Festinul Ciorilor, Iureșul săbiilor, Încleștarea regilor, Dansul dragonilor și Urzeala tronurilor). Seria este alcătuită din șapte romane dintre care două se află încă în stadiul de proiect (The Winds of Winter și A Dream of Spring).

   Seria Cântec de gheață și foc este considerată o capodoperă a genului, după trilogia Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien, drepturile cinematografice fiind deja achiziționate de HBO. Primele 7 sezoane din serial au fost deja difuzate.

    Nu cred că există om care să nu fi auzit până acum de celebrul serial ,,Game of Thrones”, mulți l-au și vizionat, devenind fani înfocați. Povestea fermecătoare are la bază seria de cărți ,,Cântec de gheață și foc”, o reinterpretare a unor mituri de sorginte nordică, scrisă de celebrul George R.R. Martin, un titan al literaturii fantastice contemporane. Spre rușinea mea, am amânat până acum lectura primului volum, însă cred că e mai bine mai târziu decât niciodată

      Aveam așteptări mari de la această carte, iar George R.R. Martin le-a întrecut. Nici că se putea ca această serie să debuteze cu un volum mai interesant și mai fascinant decât atât. Stilul său, scriitura m-au cucerit de la primele pagini. Anumite personaje mi-au atras atenția imediat, astfel încât le-am îndrăgit de la prima până la cea din urmă pagină. Am savurat acest roman fantasy, l-am citit pe bucățele, bucurându-mă de fiecare capitol, de fiecare întâmplare și de fiecare personaj, conturate cu o deosebită măiestrie.

    Mai mult decât oricând înțeleg pasiunea celorlalți pentru carte și, implicit, pentru serial. Povestea reușește să treacă cititorul printr-o gamă largă de senzații, trăiri, sentimente. Bucurie, admirație, simpatie, dezgust, revoltă, nemulțumire, curiozitate, empatie, încântare, toate îi devin familiare celui care citește ,,Urzeala tronurilor”. În ciuda dimensiunilor sale (peste 800 de pagini), te simți  dezamăgit la final, nu-ți vine să crezi că tocmai în momentul acela s-a gândit autorul să pună ,,stop”, tocmai când acțiunea devenea din ce în ce mai palpitantă. Rămâi cu nenumărate întrebări cărora nu le-ai aflat răspunsul,însă următoarele volume vor încerca să-ți potolească setea pentru călătoriile în Westeros, pentru aventurile personajelor creionate cu iscusință, pentru tot ceea ce-ți oferă o lectură à la Martin.

   Probabil mai există printre voi și persoane care nu știu prea multe despre cadrul în care se desfășoară evenimentele din această serie, motiv pentru care consider că este necesar să fac câteva mențiuni. Povestea țesută de talentatul autor american este plasată în ținutul Celor Șapte Regate, în care iarna și vara pot dura ani de zile, influențând, în mod direct, viața locuitorilor săi. Cele Șapte Regate sunt guvernate de un șir de lorzi, în fruntea cărora se află regele. Societatea prezentă este una medievală, guvernată după legi specifice, în care onoarea, victoriile obținute cu sabia în mâna joacă un rol important în derularea vieții de zi cu zi.

   Acțiunea este prezentată din perspectiva mai multor personaje, opt la număr, astfel încât ni se oferă posibilitatea de a înțelege cât mai bine această poveste, presărată cu aventură, suspans și multe alte ingrediente.

    Fără îndoială, cei mai mulți protagoniști fac parte din familia Stark, din teritoriile nordice, și anume:

  • Eddard (Ned), Lordul Stark de Winterfell, Paznic al Nordului. Împreună cu actualul rege Robert Baratheon – bun prieten al său – și alți aliați ai acestuia, l-a detronat pe Rhaegar Targaryen, punând capăt domniei dragonilor, stabilind o nouă rânduială. Ned își iubește casa, pământurile natale și familia, fiind, totodată, un conducător înțelept, onorabil, capabil să asculte și să analizeze la rece faptele, în vederea găsirii celor mai bune soluții.
  • Catelyn, Lady Stark, soția lui Eddard și mama copiilor acestuia, născută la Riverrun, ca fiică a Lordului Tully. Are părul roșcat, pe care l-au moștenit aproape toți copiii săi. Poate fi caracterizată drept un personaj loial familiei sale, capabilă de sacrificii pentru cei dragi. Firea cumpătată este marcată de decizii impulsive, uneori, chiar de un curaj nebunesc.
  • Sansa, fiica cea mare a soților Stark, preocupată să devină o adevărată doamnă. Sub îndrumarea atentă a Septei Mordane, își dezvoltă manierele, un comportament demn de o viitoare…  regină (poate?). Puțin cam naivă, sensibilă, sclifosită.  
  • Arya, sora mai mică a Sansei, total diferită de aceasta. Arya  se remarcă prin moștenirea părului și a trăsăturile fizice ale celor din familia Stark. Fire rebelă, războinică, o pasionează aventura, natura, săbiile, călăritul și se remarcă prin lipsa grației cu care ar trebui să fie înzestrată o domniță de vârsta sa.
  • Bran, fiul mijlociu al lui Ned și al lui Catelyn. Adoră să se cațăre, să ajungă în cele mai inaccesibile locuri ale proprietății Winterfall.
  • Jon Snow, unicul bastard al lui Eddard Stark, crescut la Winterfell, disprețuit de Catelyn și tolerat de frații săi. Arya, cu care seamănă la înfățișare, este singura care-l iubește sincer și pentru care nu este doar un frate vitreg. Asemenea multor altor bastarzi, viitorul lui Jon este incert, întrucât nu face parte din linia de succesiune a familiei princiare.

Alte personaje semnificative sunt:

  • Tyrion, fratele reginei Cersei și a regicidului Jamie. Deși este membru al despoticei și sângeroasei familii Lannister, Tyrion întruchipează, cu adevărat, o personalitate interesantă. Este pitic, nu poate fi considerat cavaler, însă este un Lannister. Nu mânuiește sabia, dar se folosește de cuvintele meșteșugite, presărate cu ironie și sarcasm, de înțelepciune pentru a-i înfrunta pe cei din jur.
  • Daenerys, unica prințesă a dinastiei Targaryen, obligată să locuiască alături de fratele său mai mare în Orașele Libere, în teritoriile ce nu intră în alcătuirea Celor Șapte Regate. În orice caz, simpla ei existență pune în pericol actuala orânduire din Westeros, căci nu trebuie uitat: copilul unui dragon este, la rândul său, un dragon.

   În acest prim volum, sugestiv intitulat ,,Urzeala tronurilor”, datorită tuturor intrigilor, conflictelor, jocurilor politice ce îi vor mulțumi pe pasionații romanelor istorice (și nu numai), vara extrem de lungă pare să prevestească venirea unei ierni grele, ce va aduce odată cu sine și schimbări dramatice, neașteptate.

   La Winterfell, familia Stark trăiește în liniște și pace, lăsându-se prinși în mrejele vieții cotidiene, lipsite de griji. În  mod uimitor, un grup de cavaleri găsesc o lupoaică proaspăt ucisă, care a dat naștere unor pui de lup străvechi, o specie, aparent, dispărută de pe meleagurile nordului. Ned acceptă ca cei 6 copii ai săi (5 legitimi, 1 ilegitim) să-i adopte și să-i îngrijească pe cei 6 puișori, lipsiți de ocrotirea maternă. Apariția acestor ființe legendare, traiul lor alături de familia Stark poate preconiza un sfârșit sau, cine știe, un nou început.

     Pe nepusă masă, Familia Regală, însoțită de un convoi numeros, își anunță vizita la Winterfell. Din acest moment, Ned își ia adio de la liniștea dorită, fiind nevoit să accepte funcția de Mână a Regelui (un fel de prim-ministru) și să călătorească la Debarcaderul Regelui, capitala Celor Șapte Regate. În toiul acestei vizite regale, Bran aproape că este ucis de Jamie și de Cersei, pe care i-a surprins în timpul unui act incestuos. Supraviețuiește unei căderi de la înălțime, dar viața lui nu va mai fi nicicând aceeași…

     Într-un final, Ned pleacă la Debarcaderul Regelui pentru a-i fi aproape vechiului său prieten, regele Robert, luându-le cu sine pe Sansa – promisă drept mireasă prințului moștenitor, și pe Arya, care pornește într-o veritabilă călătorie inițiatică, ce va face din ea, mai mult sau mai puțin, o tânără războinică.

     Jon Snow se alătură Rondului de Noapte, oamenilor îmbrăcați negru responsabili de apărarea Zidului ce separă regatele de o întindere necunoscută, din care se pare că nu lipsesc magia, ființele mitice, despre care nu se știe prea multe. Depune un jurământ care-i va marca întreaga existență, căci odată ce a ales acest drum, nu mai poate renunța.

,,- Ce știi tu despre cum e să fii bastard?

-Toți piticii sunt bastarzi în ochii taților lor.

-Dar tu ești fiul adevărat al mamei tale, născut Lannister. […] Eu nici măcar nu știu cine a fost mama mea, zise Jon.

– O femeie, fără îndoială. Majoritatea asta sunt… Amintește-ți asta, băiete! Toți piticii pot fi bastarzi, dar nu toți bastarzii trebuie să fie și pitici.

Se întoarse și o luă agale înapoi, spre festin, fluierând o melodie. Când deschise ușa, lumina din interior îi proiectă umbra clară în curte și, pentru o clipă doar, Tyrion Lannister fu înalt ca un rege.”

     Catelyn îl bănuiește pe Tyrion că ar fi responsabil de accidentul suferit de Bran și de ulterioara tentativă de asasinare a băiatului. Îl ia captiv, gestul său fiind capabil să ducă la izbucnirea unui conflict deschis cu Lannisterii. În capitală, aceeași familie Lannister încearcă să scape de regele Robert și, înainte de toate, să elimine pericolul pe care îl reprezintă onestul și loialul Ned Stark pentru planurile lor malefice.

      Un război va începe, o bătălie care va permite lupului ancestral (simbolul neamului Stark) să înfrunte leul (Lannister). Și, mai mult decât oricând, deviza ,,Vine iarna!” (Stark) pare să prevestească viitorul locuitorilor Celor Șapte Regate…

,,Aici erau tăcerea nopții, lumina lunii și umbre, un covor gros de frunze moarte, coline împădurite coborând lin spre albia pârâului, arbuștii și tufele rărindu-se pe măsură ce terenul cobora.

   Aici era fiul său, călare pe armăsar, uitându-se în urmă, spre ea, pentru ultima oară, cu sabia ridicată în semn de salut.

   Aici era cântecul cornului de luptă al lui Maege Mormont, un șuier jos și prelung, care se rostogolea spre vale dinspre răsărit, anunțându-i că ultimii călăreți ai lui Jaime intraseră în capcană.

   Iar Vântul Cenușiu își dădu capul pe spate și urlă.

   Sunetul păru să treacă direct prin Catelyn Stark, iar ea se trezi zgribulindu-se. Era un sunet îngrozitor, înspăimântător, dar avea muzicalitate. Preț de o clipă simți ceva aproape de milă pentru Lannisterii de jos. Așa răsună moartea, se gândi ea.”

     În tot acest timp, Daenerys a fost măritată cu Khalul Drogo, conducătorul unui neam de barbari, devenind ea însăși o Khaleesi. Fratele său moare, iar ea rămâne unica speranță, ultima persoană capabilă să-i răzbune pe dragoni…

,,Irri îi aduse oul cu cochilia de un verde-închis; picături de bronz luciră printre solzii săi când îi întoarse în mâinile ei mici. Dany se ghemui pe saltea, trăgându-și mantia de mătase fină peste ea și ținând oul în golul dintre pântecele umflat și sânii ei mici și fragezi. Îi plăcea să țină ouăle. Erau atât de frumoase, iar uneori, fiind atât de aproape de ele, o făceau să se simtă mai puternică, mai curajoasă cumva, de parcă și-ar fi tras puterea din acei dragoni pietrificați închiși înăuntru.

   Stătea acolo, ținând oul, când simți copilul mișcându-se în ea… de parcă s-ar fi întins afară, frae spre frate, sânge către sânge.

– Tu ești dragonul, îi șopti Dany, adevăratul dragon. Știu asta. O știu.

    Și zâmbi, adormind și visându-se acasă.”

    Va reuși Ned să facă față intrigilor țesute în capitală? Ce se va alege cu naiva și sensibila Sansa? Dar cu încrezătoare și curajoasa Arya? Fiii lui Catelyn vor avea șansa să ducă mai departe numele și sângele familiei Stark? Tyrion va reuși să scape din necazurile ce se ivesc la orizont? Se va obișnui Jon Snow cu viața de la Rondul de Noapte, în timp ce viața tatălui și a frăților săi vitregi atârnă de un fir de ață? Lannisterii vor obține ceea ce-și doresc atât de mult, și anume puterea deplină asupra regatelor? Sângele de dragon ce-i curge prin vene lui Daenerys îi va permite să schimbe destinul Westerosului?

    Va veni iarna, cu adevărat?

     Vă recomand cu drag să citiți ,,Urzeala tronurilor”, scrisă de George R.R. Martin! Pentru mine a reprezentat o surpriză mai mult decât plăcută, căci  mi-a oferit o poveste de nota 10. Personal, sunt nerăbdător să mă delectez cu volumele următoare și, mai apoi, cu serialul devenit deja un fenomen internațional.

     Vă plac poveștile cu un sâmbure fantastic? Vreți o lectură diferită, incredibilă?

     Dacă răspunsul vostru este ,,da”, atunci nu ezitați să încercați această serie! Pe mine m-a cucerit!

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Urzeala tronurilor de George R.R. Martin a fost oferită pentru recenzie de Cartepedia.ro şi poate fi comandată direct de pe site.

Sursă imagini: pinterest.com

 

by -
17

România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920). Triumful  principiului naționalităților

Autori: Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus, Viorica Moisuc

Editura: Dacia

Anul apariției: 1983

Gen: Istorie, Non-ficțiune

Număr de pagini: 416

   Eliza Campus a fost unul dintre cei mai străluciți studenți ai savantului Nicolae Iorga, pasionată de istorie, care avea să ajungă conferențiar la Facultatea de Istorie din București și șef al sectorului de istorie universală din cadrul Institutului de Istorie ,,Nicolae Iorga”. Ea este autoarea mai multor lucrări de istorie, printre care ,,Înțelegerea balcanică”, ,,Din politica externă a României 1913-1947” și ,,Politica externă a României în perioada interbelică”.

   Viorica Moisuc (n. 1934) a fost, pe rând, profesor de istorie, cercetător științific al Institutului de Istorie ,,Nicolae Iorga”, cercetător științific principal al institutelor de Studii Istorice și Social-Politice, respectiv de Studii Sud-Est Europene. În prezent este profesor universitar, senator, membră în Comisia pentru drepturile omului.

  La rândul lor, Constantin Botoran și Ion Calafeteanu sunt doi istorici români admirabili, ce s-au remarcat printr-o contribuție importantă adusă istoriografiei române și europene.

   Primul Război Mondial a reprezentat o conflagrație de proporții impresionante, în care au murit mii de oameni, dar, mai important decât atât, a marcat o evoluție politică și socială esențială pentru apariția și dezvoltarea Europei de astăzi. Imperiile multinaționale s-au dezmembrat, au dispărut de pe harta politică a bătrânului continent, lăsând în urma un număr remarcabil de state naționale, independente.

   Principiul autodeterminării, propus de Wilson, dar și politica susținută la Conferința de Pace de la Paris au influențat, în mod direct, destinul României, fărâmițate până la acel moment de intemperiile istoriei. În condițiile în care perioada Primului Război Mondial mă pasionează în  mod special, datorită schimbărilor pe care le-a determinat, am decis să citesc și să studiez lucrarea de față, rezultatul muncii de cercetare asiduă depuse de patru mari istorici români.

   Cartea are în vedere plasarea României în contextul internațional al Primului Război Mondial, dar și în planul întocmit în cadrul Conferinței de Pace de la Paris. Pe parcursul celor 6 mari capitole avem ocazia să înțelegem cât mai bine subiectul abordat, să ne conturăm o imagine de ansamblu cât mai apropiată de adevăr, de ceea ce s-a întâmplat în acei ani tulburi și, deopotrivă, glorioși ai națiunii române.

   Primul capitol aduce în prim-plan niște considerații asupra chestiunii principiului naționalităților până la izbucnirea conflagrației mondiale. Următoarele trei capitole prezintă anii Primului Război Mondial. Anii de neutralitate (1914-1916)  au fost marcați de numeroase tratative ale României cu Marile Puteri, în timp ce în țară luaseră naștere două curente de propagandă distincte, proantantă și germanofil. În cele din urmă, România s-a alăturat Antantei (Franța, Anglia, Rusia și Italia), declarând război Austro-Ungariei.

   Perioada 1916-1918 a reprezentat, fără doar și poate, un efort neîncetat al națiunii române, din punct de vedere economic-financiar, militar, diplomatic. Indiferent de clasa socială, de statutul social, toți românii au avut de suferit, au îndurat lipsuri, au înfruntat necruțătorul război, purtând în suflet speranța victoriei puterilor aliate și, implicit, a unificării provinciilor aflate sub jug străin cu patria-mamă.

   Din fericire, sfârșitul războiului a surprins România în tabăra învingătorilor, de partea Antantei. În anul 1918 s-a realizat mult așteptata unire cu provinciile înstrăinate: Basarabia (27 martie), Bucovina (28 noiembrie) și Transilvania (1 decembrie). Însă greul de abia acum începea.

   Capitolele 5 și 6 prezintă misiunea diplomatică a României în vederea recunoașterii internaționale a Marii Uniri, dar și modul în care s-a desfășurat Conferința de Pace de la Paris (1918-1920). Principiul naționalităților, diplomații iscusiți și alți factori au fost în favoarea reîntregirii națiunii române.

   În condițiile în care în anul 2018, aniversăm centenarul Marii Uniri consider că este necesar, mai mult decât oricând, să ne documentăm, să ne amintim de acest eveniment esențial pentru existența României pe care o cunoaștem astăzi. Cartea celor 4 istorici români oferă o perspectivă amănunțită asupra uneia din cele fascinante și complicate perioade din istoria României Moderne.

   Dacă aveți șansa să citiți cartea de față sau orice alt titlu ce poartă semnătura unuia dintre acești istorici, vă recomand să nu o ratați! Chiar dacă nu sunteți, în mod deosebit, pasionați de lecturile cu caracter istoric, cred că este aproape obligatoriu să descoperim și să prețuim istoria națională a patriei noastre.

        La mulți ani România!  

Cartea România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920) poate fi comandată de pe targulcartii.ro

by -
10

    Imperiul Otoman (1450-1700), de Andrina Stiles-recenzie

Titlul original: The Ottoman Empire, 1450-1700

Traducere din limba engleză: Felicia Pavel

Editura: All

Colecția: Acces la istorie

Gen: Istorie, Non-ficțiune

Anul apariției: 1998

Număr pagini: 184

     Andrina Stiles este autoarea/co-autoarea mai multor cărți de istorie, printre care ,,The Ottoman Empire, 1450-1700”, ,,Russia, Poland and The Ottoman Empire, 1725-1800” (Rusia, Polonia și Imperiul Otoman), ,,The Unification of Germany, 1815-1890” (Unificarea Germaniei), ,,Napoleon, France and Europe”(Napoleon, Franța și Europa), ,,Sweden and The Baltic, 1523-1721” ( Suedia și Zona Baltică), ,,The Unification of Italy” (Unificarea Italiei).

    Nu este pentru prima oară când am ocazia să țin în mână un volum din vechea colecție a Editurii All, sugestiv intitulată ,,Acces la istorie”. Cum spuneam, numele este sugestiv, întrucât cărțile din această colecție utilă, binevenită, oferă informații sintetizate, bine documentate, dar, mai mult decât atât, îi permit cititorului să arunce o privire dincolo de înșiruirea de fapte, evenimente, personalități. O astfel de carte îți oferă șansa de a înțelege istoria, de a lucra cu informația, de a o analiza și de a o folosi pentru a-ți realiza o ,,fundație” trainică.

      De această dată, am studiat ,,Imperiul Otoman”, un ghid realizat de Andrina Stiles pentru cei dornici să se familiarizeze cu istoria Imperiului Otoman, cu perioada cuprinsă între anii 1450 și 1700. Fiecare capitol are la sfârșit o schemă a lecției și o serie de exerciții, bazate, cel mai adesea, pe sursele istoriografice citate în carte. Aceste exerciții permit consolidarea cunoștințelor acumulate, motiv pentru care lucrarea Andrinei Stiles reprezintă un manual extrem de bun. Încă de la început se precizează că volumul este dedicat atât simplului cititor, dornic să-și lărgească orizontul de cunoaștere, să descopere noi curiozități, cât și elevilor și studenților cărora le oferă mai mult decât o simplă lectură.

    Pot afirma că perioada aleasă și prezentată de autoare este foarte bine inspirată, iar pasionatul de istorie din mine susține că este și cea mai frumoasă. Cele două secole și jumătate au reprezentat perioada cea mai înfloritoare a Imperiului Otoman, o perioadă de ascensiune, de apogeu, urmată, din nefericire, de o stagnare lentă și de începutul unui declin dureros. Mi se pare extrem de uimitor faptul că o putere ca Imperiul Otoman a putut să se prăbușească de pe culmile succesului militar, politic, social și să prăbușească atât de urât, atât de nedrept (oare?). Totuși, această lucrare reușește să ne ofere răspunsuri, justificate, bazate pe o temeinică cercetare.

     Primul capitol  prezintă, pe scurt, apariția Imperiului Otoman, evoluția rapidă a acestuia până la Căderea Constantinopolului, un eveniment crucial  din istoria Europei. Aflăm, de asemenea, diferențele dintre otomani și turci și modul în care Imperiul a început să se facă remarcat pe scena politică a Evului Mediu.

   Al doilea capitol evidențiază perioada de puternică expansiune a Imperiului Otoman (1450-1566), făcându-ne cunoștință cu Mehmet al II-lea Cuceritorul (Fatih), cu Bayazid al II-lea, cu Selim I și cu Suleyman Magnificul (Legiuitorul). Ni se oferă detalii despre politica externă a imperiului, despre războaiele purtate fie cu cei din Răsărit, fie cu europenii. Al treilea capitol vine ca o completare, prezentând concret elementele ce au determinat succesul otoman, fără a se uita de cei doi mari conducători – Mehmet al II-lea Cuceritorul și Suleyman Magnificul – ce au asigurat gloria imperiului, o glorie pe care urmașii lor nu aveau s-o mai cunoască niciodată…

                            

                           Suleyman Magnificul (1520-1566)

     Capitolul al patrulea este, fără doar și poate, unul din cele mai interesante și mai importante. Acesta ilustrează modul în care era organizat imperiul în perioada evocată, aducând în discuție timarul, sistemul devșirme, ienicerii, spahii, dar și ierarhia socială, viața socio-economică a statului. Astfel, se completează imaginea de ansamblu asupra Imperiului Otoman din acele vremuri, marcate de succes și dezvoltare. Fără aspectele anterior menționate e dificil să înțelegi modul în care funcționa statul otoman, scoțându-se, totodată, în evidență ceea ce le lipsea europenilor pentru a li se opune, pentru a ajunge, la rândul lor, la același nivel de dezvoltare, la același apogeu al extinderii teritoriale.

        În următorul capitol, cel de-al cincilea, cititorului îi sunt aduse la cunoștință perioada 1566-1700, dar și domniile ce au urmat morții lui Suleyman Magnificul. Devenim martori ai stagnării Imperiului Otoman, care din nenumărate motive decăzuse și nu mai avea puterea necesară pentru a se susține pe el însuși, pentru a rezista trecerii timpului, modernizării ce se făcea resimțită de la un deceniu la altul. Ajungem până la momentul în care debutează declinul imperiului, a cărui dată e dificil de stabilit. Dar despre acest declin se detaliază în cel de-al șaselea capitol.

      Capitolul șapte oferă detalii despre modul în care era privit Imperiul Otoman atât de locuitorii săi, cât și de occidentali, sub forma unor relatări interesante. Cel din urmă capitol se intitulează ,,Impactul Imperiului Otoman asupra Europei” și redă modul în care acest stat a reușit să influențeze destinul vechiului continent, destinul Balcanilor și al Occidentului. Bineînțeles că se are în vedere și impactul Europei asupra Imperiului Otoman, căci schimbul de influență s-a manifestat reciproc.

                                                             Expansiunea Imperiului Otoman

     Imperiul Otoman a reprezentat o mare putere militară, un model de organizare. Otomanii nu au ezitat să facă sacrificii, nu s-au încumetat aproape de la nimic pentru binele statului și pentru ca dinastia otomană să poată dăinui. S-a practicat fratricidul, sultanii și-au omorât fii, anumite femei au făcut orice pentru a-și apăra familia, pentru a-și atinge scopurile. Mulți au gustat din șerbetul puterii, însă puțini sunt cei care au știu cum să-l bea, astfel încât să nu fie otrăviți de acesta.

    Imperiul Otoman a promovat toleranța religioasă, cum probabil nu a mai făcut-o altă mare putere europeană, iar în anumite perioade din istoria sa a aplicat în mod admirabil justiția. Din aceste motive și nu numai, popoarele contropite au avut șansa de a trăi mai bine decât înaintea cuceririi sau decât ar fi trăit sub conducerea marilor familii regale europene. Un alt fapt interesant este reprezentat de posibilitatea de a deveni dintr-o slugă, dintr-un sclav lipsit de drepturi un om liber, un om cu putere. Nenumărate au fost cazurile în care oameni simpli, din popor, au ajuns viziri, pașale, sultane. Iar lista aspectelor fascinante, referitoare la Imperiul Otoman, este mult mai lungă…

      Dacă sunteți pasionați de istoria Imperiului Otoman, dacă doriți să aflați mai multe despre acesta, despre o altă lume, nu ezitați să citiți această lucrare!

    De asemenea, dacă aveți șansa să citiți orice alt titlu din colecția ,,Acces la istorie”, nu ratați ocazia!

     Istoria este atât de prețioasă, atât de fermecătoare, atât de importantă…

 

Cartea Imperiul Otoman (1450-1700) de Andrina Stiles este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

 

     

      Despre toamnă… în poezia românilor

    A venit și toamna, anotimpul frunzelor pictate în nuanțe roșiatice, castanii, galbene, frunze care se desprind, parcă, din înaltul cerului și învăluie pământul ca o mantie. Răcoarea atât de mult așteptată, după o vară caniculară, ne îndeamnă la visare. Nu doar o dată gândurile noastre zboară hăt departe, întrecându-se cu stolurile de păsări ce-și fâlfâie aripile prin văzduh.

    Din punct de vedere științific, toamna e doar un sezon ce face trecerea de la vară la iarnă, un anotimp ca oricare altul, cu caracteristicile climatice specifice. În schimb, pentru poeți, pentru cei pasionați de arta cuvintelor toamna are o însemnătate aparte. E o perioadă dificilă din viața omului, un moment de veștejire a inimii, o cumpănă din existența sa efemeră…

     Personal, iubesc toamna pentru tot ceea ce înseamnă ea, pentru aerul răcoros pe care-l inspir în fiecare dimineață, pentru dezmierdarea simțurilor pe care mi-o oferă peisajul specific anotimpului. Ploile de toamnă sunt de-a dreptul liniștitoare, stropii care biciuiesc ferestrele și copacii golași îmi oferă un sentiment pe care nu mi-l pot explica, un amestec ciudat de melancolie și speranță. Ce-i drept, sunt de felul meu o persoană care cade ușor în mrejele nostalgiei, ca și cum optimismul manifestat anterior s-ar fi evaporat pe nesimțite.

     Am scotocit prin bibliotecă și am scos la iveală câteva cărți de poezii, cărți ale scriitorilor români. Am început să le răsfoiesc de îndată, căutând poezii care să elogieze toamna, care să prezinte acest anotimp din prisma trăirilor umane. Din când în când, dedic câteva minute lecturii acestor poezii – un balsam pentru sufletele oricăruia dintre noi, motiv pentru care am decis să împărtășesc și cu voi câteva dintre ele, pe care le consider eu semnificative.

      Voi începe cu ,,Emoție de toamnă” de Nichita Stănescu, un discurs liric absolut fermecător, unul din cele mai frumoase pe care am avut șansa să le studiez la școală și care, sper eu, îmi va rămâne veșnic întipărit în minte și, mai ales, în suflet.  

,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.”

      Conform eului poetic, toamna este un moment critic pentru sufletul său, pentru iubirea sădită în inima sa. În aceste clipe de slăbiciune se teme, este neîncrezător, are în vedere posibilitatea ca existența sa să fie învăluită de o ,,frunză de pelin”, umplută de amărăciune, lipsită de dulceața iubirii împărtășite, trăite la cele mai înalte cote. Din câte se pare, sentimentele sale se reflectă asupra naturii, frunzele copacilor uscându-se odată cu inima sa. Totuși, puterea iubirii îi permite îndrăgostitului să spere la ceva mai bun, prevestind venirea primăverii și faptul că după toamnă, iarnă, viața va renaște, iar iubirea îi va încununa sufletul cu fericire…

    De la timida notă de optimism a lui Nichita Stănescu, trecem la George Bacovia, unul din poeții mei favoriți. Fără doar și poate, toamna este unul din anotimpurile cărora poetul simbolist le dedică nenumărate versuri, încărcate de pesimism, înconjurate de o aură nevrotică, caracterizate de spleen, de plictis existențial. Dintre acestea am ales ,,Amurg violet”:

,,Amurg de toamnă violet…

Doi plopi, în fund, apar în siluete

-Apostoli în odăjdii violete –

Orașul tot e violet.

Amurg de toamnă violet…

Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;

Mulțimea toată pare violetă,

Orașul tot e violet.

Amurg de toamnă violet…

Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;

Străbunii trec în pâlcuri violete,

Orașul tot e violet.”

    După cum se poate observa, eul liric este cuprins de o deprimare profundă, se lasă pierdut într-un univers iluzoriu, guvernat de halucinație, bulversare, un univers închis, un spațiu claustrofob, de altfel. Acest ,,amurg violet” sugerează un declin, o degradare a spiritului ce va duce, inevitabil, la sfârșitul omului, a umanității. Caracterul bizar este accentuat de simbolul cromatic ,,violet”. Această pată de culoare persistă în mintea individului și o asociază cu plopii, cu orașul, cu mulțimea. Până și apostolii sunt învăluiți de această culoare, ilustrându-se incapacitatea clericilor de a înfrunta efemeritatea omului. Finalul poeziei oferă o imagine apocaliptică printr-o negare a rădăcinilor strămoșești, anunțând o dezintegrare a lumii, alunecarea acesteia în neant…

       În acest context, toamna întruchipează această apropiere de sfârșit, caracterul inevitabil și ireversibil al morții. Totul e sobru, funerar…

       O altă creație lirică pe care doresc să vi-o împărtășesc este ,,Amurg de toamnă” a marelui poet și filosof ,,Lucian Blaga”:

      ,,Din vârf de munți amurgul suflă

         cu buze roșii

         în spuza unor nori

         și-atâta

         jăraticul ascuns

         sub valul lor subțire de cenușă.

         O rază  

         ce vine goană din apus

         și-adună aripile și se lasă tremurând

         pe-o frunză:

         dar prea e grea povara –

         și frunza cade.

         O, sufletul!

         Să mi-l ascund mai bine-n piept

         și mai adânc,

         să nu-l ajungă nici o rază de lumină:

         s-ar prăbuși.

         E toamnă.”

      Și de această dată, eul poetic suferă. De pe culmile fericirii, ale extazului a ajuns să decadă, să apună asemenea soarelui la asfințit. Inima sa a fost afectată extrem de tare de o iubire trecută. Intensitatea pasiunii, profunzimea sentimentelor pe care le-a nutrit odinioară l-au răvășit. Acum, cel suferind se teme, vrea să ia măsuri de precauție – inutile, am putea afirma – pentru ca inima sa să nu poată cădea pradă unei alte iubiri care, în final, să se sfârșească în același mod. E toamnă, tabloul din natură este transferat în sfera spirituală, iar acest anotimp semnifică, din punct de vedere al stării psihologice a individului, o cumplită deprimare, o oboseală a spiritului…

       Mă limitez la aceste trei poezii, extrase din creația a trei artiști ai cuvântului. Toamna este prezentată în trei maniere pe cât de asemănătoare, pe atât de diferite, căci, bineînțeles, viziunea asupra lumii este unică, în funcție de poet.

       Eu v-aș sfătui să citiți poezie, această formă inegalabilă a artei, această expresie la apogeu a sentimentelor și trăirilor umane. Și, mai mult decât atât, vă sfătuiesc să-i citiți pe poeții români. Pe cei de ieri, dar și pe cei de azi. România se poate mândri cu numeroase talente, așa că am face bine să le apreciem, fiecare în parte, la adevărata lor valoare!

      Și era să uit: pe anticariatul Târgul Cărții găsiți o gamă largă de volume de poezie. Ediții mai vechi, ediții mai noi, toate vă așteaptă să le răsfoiți.  

(O carte care a fost citită de mai multe persoane, care a fost răsfoită de mai multe mâini, ascunde printre filele sale și poveștile vechilor proprietari, a altor cititori…;)

Însemnări zilnice. Volumul I, de Maria, Regina României-recenzie

Editura: Albastros

Anul apariției: 1996

Gen: Memorii, Jurnal

Număr pagini: 428

   Regina Maria. Cel mai de seamă monarh al României. Cea mai măreață regină a patriei noastre. O femeie incredibilă. Mama românilor, protectoarea acestora. O infirmieră de război, un diplomat genial, un artist al cuvintelor. Un om generos, neînfricat, capabil de orice sacrificiu pentru binele celor pe care-i iubește. Un exemplu de urmat.

   Regina Maria este, fără îndoială, una din personalitățile remarcabile din prima jumătate a secolului al XX-lea, o figură istorică importantă, ce a jucat un rol decisiv în amplul proces de reîntregire teritorială al României. Fără ea, poate că astăzi Transilvania și Bucovina ar fi în continuare separate de patria-mamă, iar existența României Mari nu ar fi decât un vis…

Regina Maria

   Maria Alexandra Victoria s-a născut în 1875  la Kent, în Marea Britanie, fiind fiica ducelui Alfred Ernest Albert de Saxa Coburg-Gotha, duce de Edinburgh, și a Marii Ducese a Rusiei Maria Alexandrovna Romanova. Pe scurt, era nepoată după tată, a Victoriei I – Regină a Angliei și Împărăteasă a Indiei, iar după mamă a țarului Rusiei Alexandru al II-lea. Luându-i în considerare descendența augustă, nu putem decât s-o apreciem și mai mult pe Regina Maria și să-i înțelegem mai bine contribuția adusă țării noastre.

  În anul 1892 s-a măritat cu principele moștenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, alături de care avea să aibă 6 copii: Carol (viitorul Carol al II-lea al României), Elisabeta – Regină a Greciei, Maria – Regină a Iugoslaviei, Nicolae, Ileana – Arhiducesă a Austriei și Mircea – decedat la doar trei anișori. Pentru relațiile matrimoniale pe care le-a susținut, Regina Maria a ajuns să poarte numele de ,,soacră a Balcanilor”.

   În anul 1914, Ferdinand și Maria au devenit regii României, următorii ani până la decesul lui Ferdinand, survenit în 1927, reprezentând o perioadă de înflorire a Regatului. România a intrat în război de partea Antantei în 1916, Regina fiind sigură că țara ei adoptivă  avea să fie sprijinită de Anglia – țara sa natală, de Rusia și de Franța. După sfârșitul Marelui Război, câștigat de Aliați, Maria a reprezentat cauza României la Paris și la Londra, asumându-și cu demnitate dificila sarcină de diplomat.

   Datorită contribuției ei, Marea Unire a fost posibilă. Eforturile ei au permis reconstruirea țării răvășite de război, de ocupația germană. Cert este că și-a dedicat o mare parte vieții României, implicându-se activ în acțiuni caritabile, cautând și obținând ajutor străin pentru poporul ei greu încercat…

   Eu o admir extrem de mult pe Majestatea Sa, un om precum ea mă determină să fiu mândru că sunt român și recunoscător, pentru că vorbesc dulcele grai românesc. Consider că am multe de învățat de la ea, de fapt, cu toții avem, motiv pentru care îmi face o deosebită plăcere să mă documentez referitor la viața și activitatea sa. Una din cărțile pe care am citit-o recent și despre care vreau să vă vorbesc astăzi este primul volum din ,,Însemnări zilnice”, o serie de jurnale transcrise și puse laolaltă.

   Acest prim volum ne oferă informații neprețuite despre perioada decembrie 1918-decembrie 1919. Citindu-l avem ocazia să facem o incursiune în România acelor vremuri, ni se permite să pășim alături de Regina Maria prin București, prin Iași. O însoțim la Paris, la Londra, la turneele Familiei Regale prin țara, în sfârșit, unită. Privim fiecare eveniment, fiecare întâmplare dintr-o altă perspectivă, din perspectiva Reginei, a celei ce a fost o mamă a națiunii.

   Îi aflăm gândurile, facem cunoștință, prin ochii ei, cu mai mari sau mai mici personalități ale acelor timpuri. Pătrundem în intimitatea acestei femei uimitoare, îi aflăm întâlnirile, acțiunile la care ia parte, îi înțelegem faptele și deciziile atent chibzuite. O altă lume ni se deschide dinainte, o lume afectată de război, cu un nivel de trăi inferior celui de care ne bucurăm noi astăzi.

   Am putea crede că citim un basm, o parte din povestea unei Regine, însă am fi uimiți să descoperim că viața unui om cu așa-zisul sânge albastru nu este deloc simplă. Ba dimpotrivă. Pe umerii unui rege sau a unei regine nu se află doar grijile sale personale, pe ei nu îi preocupă doar binele familiei lor, nu li se permite să se piardă în detalii lipsite de importanță, de multe ori, nu li se dă voie să profite de micile bucurii ale vieții. Ei poartă responsabilitatea unei întregi națiuni, al unui popor pentru care trebuie să lupte, să vorbească, să obțină tot ceea ce este necesar…

Regina Maria într-un spital de campanie

   Prima zi cuprinsă în însemnări este cea de 1 decembrie 1918, ziua proclamării Marii Uniri. Totodată, în acea zi exilul Familiei Regale la Iași a luat sfârșit, permițându-i-se să revină la București, acasă, la căldura propriului cămin. Participăm la viața socială a Reginei, suntem martori ai problemelor sale de familie. Călătorim și luăm parte la Conferința de Pace de la Paris, revenim acasă și muncim pentru România, pentru viitorul românilor pe un teritoriu reîntregit. Acest volum ia sfârșit odată cu notele ultimei zile a anului 1919,  dar povestea și misiunea Reginei Maria nu s-au terminat. Ea avea să fie, în continuare, protectoarea celor sărmani, susținătoarea artiștilor și o figură emblematică a țării…

   Vă recomand să citiți însemnările zilnice ale Majestății Sale! Vă invit s-o descoperiți pe această englezoaică care a iubit România ca pe ea însăși. Nu trebuie să ne uităm eroii, nu trebuie să-i uităm pe cei care au făcut ceva pentru patrie. În 2018 vom celebra Centenarul Marii Uniri, încât o astfel de lectură e mai mult decât binevenită…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Însemnări zilnice. Volumul I de Maria, Regina României poate fi comandată de pe târgulcărţii.ro

Sursa foto> Pinterest

          

by -
8

Pisicile războinice (#6). Vremuri întunecate, de Erin Hunter-recenzie

Titlul original: Warrior cats. The darkest hour

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Gen: Ficțiune, Literatură pentru copii

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 352

   De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă, creatorii celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile războinice (24 de volume), Supraviețuitorii (12 volume) și Exploratorii (12 volume). Aceste serii sunt favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

   La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

   Uită-ne ajunși la cel de-al șaselea și cel din urmă volum al subseriei ce poartă semnătura lui Erin Hunter. După cinci volume fascinante, înțesate de aventură, suspans și populate de personaje memorabile, a venit rândul să-l aducem în discuție pe cel care oferă un deznodământ aventurilor lui Inimă de Foc. Însă, țineți minte: povestea nu ia sfârșit aici! Un sfârșit este urmat de un nou început…

   Pentru cei care nu au citit încă niciun volum din seria ,,Pisicile războinice”, e necesar să realizez o scurtă introducere. Această poveste oferă o perspectivă asupra lumii din punctul de vedere al unor pisici sălbatice, crescute în pădure, și permite cititorului să facă o incursiune în viața acestora, să le înțeleagă faptele, modul de a trăi și să remarce, într-o manieră diferită, virtuțile și defectele societății umane. De altfel, prin intermediul personajelor necuvântătoare sunt satirizați oamenii, caracterele lor și acțiunile pe care le întreprind, acțiuni care se răsfrâng asupra altor oameni, asupra mediului înconjurător, asupra celorlalte viețuitoare, obligate, până la urmă, să accepte…

   Pisicile din pădure sunt împărțite în 4 clanuri distincte, dar organizate identic, conform unei ierarhii sociale bine stabilite. La nivelul clanului, fiecare pisică ocupă o poziție, știe ce are de făcut pentru bunăstarea întregului grup. De asemenea, viața lor este ghidată după anumite principii, după un cod al războinicilor, în funcție de credința lor în Clanul Stelelor, o divinitate colectivă alcătuită din toți războinicii onorabili care au părăsit, la un moment dat, această lume…

   La sfârșitul volumul anterior, Stea de Tigru – conducătorul Clanului Umbrelor – a încercat să răpună Clanul Tunetului, atrăgând o haită de câini până în tabăra lor. Din fericire, planul i-a fost dejucat de inteligența și de inspirația de moment a lui Inimă de foc – secundul Clanului Tunetului, dușmanul de moarte al lui Stea de Tigru. Pisicile au fost salvate de la o moarte cumplită, câinii și-au găsit sfârșitul, însă totul s-a realizat cu sacrificiul întreprins de Stea Albastră, înțeleapta conducătoare a lui Inimă de Foc.

   În acest volum, Inimă de Foc se vede nevoit să meargă mai departe, deși mentora, conducătoarea, mult prețuita sa Stea Albastră a murit. Trebuie să se conformeze și să-și urmeze destinul ce i-a fost hărăzit. Merge în călătoria la Piatra Lunii pentru a împărtăși ritualul spălării cu Clanul Stelelor.

   În vis, reîntâlnește toate pisicile răposate din clanul său, intră în contact cu nouă dintre ele, de la care primește câte un dar și o viață, de care să se folosească pentru a-și sluji clanul cu demnitate și onoare. Din nefericire, Stea de Foc – căci acesta este noul său nume – primește o previziune legată de o cumpănă pe care pisicile din pădure o vor avea de depășit…

 ,,Stea de Foc a privit înnebunit în jur, căutând ajutor sau răspunsuri la celelalte pisici. Dar în poiană se lăsase întunericul. Pisicile din Clanul Stelelor dispăruseră, lăsându-l singur cu dealul acela sumbru din oase. În vreme ce panica începea să-l cuprindă, a simțit prezența familiară a lui Stea Albastră, blana ei caldă lipindu-se de trupul lui. Nu o vedea, fiind întuneric, dar vocea ei i-a șoptit la ureche:

-Se apropie ceva îngrozitor, Stea de Foc. Cele patru vor deveni două. Leul și tigrul se vor înfrunta în luptă, iar sângele va domni în pădure.

Când a terminat de vorbit, mirosul și căldura blănii ei au dispărut.”

   Această previziune nu-i dă pace lui Stea de Foc, îl însoțește pe tot parcursul cărții. Însă, treptat, piesele puzzle-ului vor începe să se lege și să dea un sens celor spuse de sufletul răposatei conducătoare. Clanul Umbrelor și Clanul Râului se aliază, devenind unul singur – Clanul Tigrilor, sub conducerea lui Stea de Tigru. Acesta încearcă să-i convingă pe Stea de Foc și pe Stea Înaltă (Clanul Vântului) să li se alăture, astfel încât pădurea să fie dominată de un singur clan, însă oferta îi este refuzată. Și pe bună dreptate!

   Pisicile ce i se împotrivesc lui Stea de Tigru sunt pregătite să lupte, să-și dea viața pentru a păstra rânduiala celor patru clanuri. În schimb, conducătorul tigrilor îi surprinde în mod neplăcut, întrucât a cerut sprijinul Clanului Sângelui, clan alcătuit din pisici vagaboande ce locuiesc în satul celor Două-Picioare și ce se hrănesc cu gunoaiele aruncate de aceștia. Ceea ce va urma va șoca toate pisicile.

   Clanul Sângelui dorește să domine pădurea și să dea clanurile la o parte. Stea de Foc nu are de gând să renunțe, continuă să spere, să creadă în ajutorul și în sprijinul Clanului Stelelor, însă totul e incert…

Va reuși Stea de Foc să înlăture Clanul Sângelui, să-l gonească din pădurea lor? Ce rol va juca Clanul Stelelor în această bătălie pe viață și pe moarte? Liniștea, pacea, ordinea vor putea prinde rădăcini în pădurea pisicilor războinice?

,,-Și acum veghem asupra ta. Tu ești pisica pe care am ales-o, Stea de Foc. Tu ești focul care va salva clanul. Nu te-a adus niciun războinic din Clanul Stelelor. Ai venit de bunăvoie, pentru că ai spiritul unui războinic și inima unei pisici loiale. Credința ta în Clanul Stelelor îți va da puterea de care ai nevoie.”

   Vă invit să citiți acest volum minunat și, totodată, întreaga serie! Eu o recomand copiilor și adulților, deopotrivă. Cei mici vor descoperi o poveste fermecătoare, ce le va deschide apetitul pentru lectură, iar cei mari vor avea parte de o istorie deosebită, dedicată copiilor, dar ale cărei semnificații le vor înțelege altfel…

Și nu uitați: o aventură s-a sfârșit, iar alta e pe cale să înceapă!

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Pisicile războinice (#6). Vremuri întunecate de Erin Hunter şi întreaga serie,  poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto: Pinterest

             Vassa și noaptea, de Sarah Porter-recenzie

Titlul original: Vassa in the night

Traducere din limba engleză: Mihaela Sofonea

Gen: Fantasy, Young Adult

Editura: Nemira Publishing House

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 336

    Sarah Porter este scriitoare, pictoriță și profesoară. Este autoarea trilogiei Lost Voices: Lost Voices, Waking Storms și The Twice Lost. Sarah și soțul său trăiesc în Brooklyn, New York.

                Din momentul în care ,,Vassa și noaptea” a fost tradusă și publicată în română (ba chiar, dinainte) mi-am dorit s-o citesc. Coperta fermecătoare și descrierea incitantă au fost suficiente pentru a mă convinge, astfel încât am inclus-o cât mai curând în planul de lectură. Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul în compania acestei cărți, paginile au zburat, de parcă ar fi fost vrăjite, ghidate de bagheta unui magician. Iar în fața mea s-a ivit o sferă magică, în interiorul căreia ochii mei au urmărit o poveste minunată…

   Poate că nu începe cu ,,A fost odată ca niciodată…”, însă are, cu siguranță, un punct de pornire, pe care, spre deosebire de un basm, îl vom afla pe parcurs. Din această poveste nu lipsește magia, nu lipsesc ființele înzestrate cu puteri ce ne depășesc capacitatea de înțelegere. Există, de asemenea, aventură, suspans, momente critice în care cititorul crede că totul s-a sfârșit. Dar finalul… este demn de un basm, în care… știți voi cine pe cine învinge.

   Protagonista este personajul eponim al textului, și anume Vassa Lisa Lowenstein, în vârstă de șaisprezece ani. Viața sa de până acum nu a fost nicidecum ușoară. A rămas orfană de mamă, tatăl a părăsit-o – mânat de dorințe stranii, de neînțeles, iar acum locuiește în Brooklyn, New York, alături de mama sa vitregă și de surorile sale vitrege, Chelsea și Stephanie. Familia o consideră o copilă cu tulburări comportamentele, o persoană dificilă cu un caracter oarecum josnic. Chelsea este singura puțin mai înțelegătoare, cea care încearcă s-o ajute să treacă peste traumele care i-au marcat copilăria, fiindu-i alături, deși între ele nu există nicio legătură de sânge.

,,Cât despre mine, mă îngrijesc de lebedele mele, căci sunt calde și rănite și, spre deosebire de Pangolin, nu sunt deloc liberă. Nu am calificările necesare pentru  a distruge noaptea sau pentru a manevra documente juridice. S-ar putea chiar să fiu la ananghie, întemnițată într-un cerc de capete retezate și un stol de păsări agitate; teritoriul meu este o insulă de sânge și zăpadă, care scânteiează sub lumina de culoarea apusului, emanată de BY’s. Țara mea este ciotul unde desfac batonul pentru Erg și o așez pe coapsă. Îl mănâncă într-o catedrală vie, mișcătoare de gâturi albe, arcuite.

O fi teritoriul meu mic, dar în el pot încă iubi ce e în fața mea din toată inima, din cât mi-a mai rămas din ea.”

   Înainte să moară, Zinaida, mama Vassei, o pictoriță talentată și o femeie lipsită de inhibiții, i-a lăsat acesteia în grijă o păpușă din lemn, cerându-i să aibă grijă de ea și s-o țină ascunsă de toți ceilalți. Această păpușă avea să fie botezată Erg și avea s-o însoțească mereu pe Vassa, împărțind mâncarea cu aceasta, provocându-i și necazuri, din când în când.

   În lumea în care trăiește Vassa, nopțile sunt tot mai lungi, soarele întârzie, adesea, să-și facă apariția pe bolta cerească. Se pare că totul este provocat de magie, de faptele unora care au ales să răpească fragmente din noapte și să le încătușeze în diverse locuri, precum într-un corp de motociclist. Doar că Vassa nu știe aceste lucruri. La fel ca toți ceilalți bănuiește că totul este doar un fenomen, inexplicabil, de altfel.

,,Deasupra noastră, norii atârnă ca o mie de ouă întunecate. Simt că încearcă să nu plângă. Simt că nici măcar nu știe exact ce este plânsul. O vreme urcăm și coborâm împreună pantele miezului nopții și singurul sunet este bâlbâiala vântului.

-Noaptea te vede, Vassa, îmi spune el în cele din urmă.

Încearcă să schimbe subiectul?

-Presupun că noaptea vede tot. Dacă vede.”

   Erg se ține de șotii, astfel încât Vassa este acuzată de Stephanie că ar fi o hoață, fapt complet neadevărat, însă fetei îi este imposibil să-și dovedească nevinovăția. Într-o noapte, Stephanie o trimite la BY’s, un magazin straniu în care hoților li se taie capetele, singurul loc deschis non-stop, singura lumină puternică din marea de întuneric a nopții.  Ajunge acolo și este acuzată că ar fi încercat să fure ceva din magazin. Proprietara, bătrâna Babs Yagg, o obligă să lucreze trei nopți în magazin, în schimbul vieții sale.

   Ceea ce nu știe Vassa e că cele trei nopți petrecute aici o vor schimba pentru totdeauna. Căci fiecare noapte va fi însoțită de o provocare, de o sarcină venită din partea vârstnicei patroane. O are pe Erg alături, o păpușă mică, dar capabilă de fapte mari, cea care, într-un fel sau altul, a adus-o aici, pentru ca destinul Vassei să se împlinească. Sau nu.

   Parcarea magazinului este străbătută noapte de noapte de un motociclist, la prima vedere, înfiorător. Vassa va putea vorbi cu el doar în vis, atunci când vor zbura pe motocicleta bărbatului, prilej cu care îi va afla adevărata identitate. Va încerca să-l ajute și pe el să scape din robia lui Babs, a acestei femei malefice, crude, care se dovedește a fi o vrăjitoare. Nu doar o singură dată, Vassa va fi pusă în situații, aparent, lipsite de orice cale de scăpare.

,

,Așadar, ce este deasupra noastră când soarele e dedesupt? Patul îngust scârțâie când îmi las capul pe spate. Aproape că mă aștept să se deschidă tavanul și să-mi dezvăluie răspunsul, dar, de fapt, îl cunosc oricum. El fusese cândva noaptea sau o parte din ea, în orice caz. Iar acum, că e din nou zi, îmi lipsește mult prea mult ca să mă simt bine. Când îl voi revedea, voi ști că nu mă mai desparte decât o noapte de supraviețuire, dar începe să pară că am mult mai multe de făcut aici, în afară de a scăpa cu viață.”

   Și, fără îndoială, partea cea mai fascinantă a poveștii o reprezintă prietenia și sentimentele care se nasc în sufletul mare al  adolescentei. Ea se împrietenește cu motociclistul năpăstuit, cu un cârd de lebede ce au fost altădată oameni, cu o pereche de mâini – numită Dexter – care datorită ei înțelege cât de rea este Babs. Și, mai mult decât atât, Vassa se împrietenește cu noaptea sau poate că noaptea se împrietenește cu ea, ajutând-o și cerându-i ajutorul în același timp. Poate că se și îndrăgostește, însă asta rămâne să aflați de unii singuri…

,,Noaptea e peste tot, acoperind fiecare frunză și fereastră de pe întreaga emisferă. Atunci, de ce simt clar că se apropie ca răspuns la cuvintele mele? O simt agățându-mi-se de gene ca o molie făcută din vânt. Simt că mă caută, că răscolește după toate secretele din adâncurile ființei mele, strecurându-se în ochii mei.

Simt cum mă sărută tandru, ca sângele care-mi pulsează în buze.

<<Noaptea te vede, Vassa.>> ”

Va reuși Vassa să scape din mâinile lui Babs? Ce este, de fapt, Erg, ce misiune are, cu ce scop a fost creată de Bea? Ce se ascunde în spatele motociclistului? Va scăpă Brooklyn-ul de domnia fermecată a nopții?

       Am fost curios să descopăr povestea aflată la baza acestui roman, mai exact ,,Vasilisa cea frumoasă”, și, prin urmare, am citit-o. Nu pot să spun decât că apreciez nespus reinterpretarea basmului rusesc într-o manieră modernă, de actualitate, schimbând cadrul rusesc, pastoral cu unul american, citadin. De asemenea, am fost încântat să descopăr o serie de elemente ce s-au păstrat și în romanul fantasy. Spre exemplu, situația familială a Vasilisei, păpușa moștenită de la mama răposată, întâlnirea cu Muma Pădurii sau baba Iaga și probele la care a fost supusă de aceasta.

   Ce-i drept, Sarah Porter a dezvoltat foarte mult istoria, punând accentul pe trăirile și sentimentele personajului principal, făcând din el un erou, oferindu-i ajutoare, prezentându-l în lumini și umbre. Nici scriitura ei nu este de neglijat, întrucât mânuiește cu dibăcie cuvintele și țese povestea cu iscusință și cu nelipsitul strop de magie.

   Mai e nevoie să mai spun ceva? Doar atât: citiți ,,Vassa și noaptea” de Sarah Porter! Bucurați-vă de Brooklyn-ul aflat sub conducerea întunericului, alăturați-vă Vassei în misiunea sa de a restabili ordinea în univers și, mai ales, în colțișorul ei de lume, în viața sa ce abia acum începe cu adevărat…

,,- Da, spun eu, apoi îmi dau seama că este prima dată de când a murit mama când cuvântul acasă înseamnă ceva pentru mine, nefiind doar o vorbă goală.

Chiar dacă Chelsea mi-e rudă sau nu, ea înseamnă familia mea mai mult decât a însemnat vreodată oricine altcineva. E familia mea pentru că îi pasă destul încât să-și bată capul. Indiferent pe cine am pierdut în viață, Chelsea este aici, acum, și sunt recunoscătoare că o am.

-Da, Chelsea, sunt gata să vin acasă.”

            LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Vassa și noaptea, de Sarah Porter poate fi comandata de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

  O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk-recenzie

Titlul original: Kafamda Bir Tuhaflik

Traducere din limba turcă și note: Luminița Munteanu

Editura: Polirom

Gen: Ficțiune

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 606

    Orhan Pamuk s‑a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într‑o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într‑un cartier înstărit din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i‑au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepţie, cel mai tînăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa.

   Am început această vacanță de vară cu ,,Femeia cu Părul Roșu” și am ales s-o închei tot cu un titlu ce poartă semnătura lui Orhan Pamuk, și anume ,,O ciudățenie a minții mele”. Două cărți pe care le-am adorat, pe care le-am citit cu o deosebită plăcere, savurându-le pagină cu pagină, și între care am găsit anumite asemănări. Și, mai important decât atât, ambele evidențiază evoluția lui Pamuk ca autor, iar, personal, sunt tot mai surprins pe măsură ce-i citesc scrierile.

   Nu e prima oară când spun că-l apreciez pe Pamuk, că-i iubesc stilul și că-l consider unul din marii scriitori ai prezentului și unul din puținii care promovează, cu adevărat, literatura de calitate. Pamuk scrie bine, ba chiar, foarte bine, iar cărțile sale sunt pline de semnificații, de filosofie, de istorie, de iubire, de adevăr și, mai mult decât atât, sunt pline de VIAȚĂ.

  Fără îndoială, se pricepe cel mai bine la a așterne pe hârtie sentimentele sale față de Turcia și, cu precădere, față de Istanbul, orașul său natal, orașul ce l-a găzduit de-a lungul întregii sale existențe de până acum. E un cetățean remarcabil, un patriot, un istanbulez admirabil, caracterizat de o candoare uimitoare. Scrie cu sinceritate, înfățișează adevărul și lumea în care trăiește cu bune și cu rele, fără a exagera vreo clipă, fără a găsi scuze, ci doar acceptând realitatea.

   Pentru prima oară într-o carte de-ale sale pe care o citesc, am întâlnit nenumărate planuri narative. De asemenea, acțiunea a fost prezentată de un narator obiectiv, omniscient și omniprezent, dar și de o serie impresionantă de personaje. La început, acest pluriperspectivism poate părea obositor, însă e minunat faptul că poți urmări povestea din mai multe puncte de vedere, că o poți înțelege din prisma unei femei, a unui bărbat, a unui tânăr sau a unui bătrân. Autorul își duce la capăt misiunea de a oferi o viziune cât mai completă asupra universului descris, asupra societății evidențiate, o misiune deloc simplă, dar care ilustrează talentul și dedicarea cu care Orhan Pamuk își scrie cărțile.

   După cum se menționează și la începutul cărții, ,,aceasta este povestea vieții și a visărilor lui Mevlut Karataș, bragagiu și iaurgiu”, o poveste adevărată, conform spuselor naratorului.  Mevlut s-a născut la Cennetpınar, într-un sătuc din sudul Anatoliei, unde și-a și petrecut anii lipsiți de griji ai copilăriei. La 12 ani, și-a însoțit tatăl la Istanbul, în speranța că va absolvi liceul, că va deveni un om mare, dar și pentru a-l sprijini pe acesta, pentru a-i ține de urât în metropola atât de îndepărtată de casă. Încă de timpuriu, Mevlut a descoperit ce înseamnă munca de iaurgiu, ce înseamnă să străbați Istanbulul pentru a vinde iaurt și pentru a câștiga bani. Puțini, dar necesari. Cu efort, dar și cu satisfacții, mai degrabă, de ordin sufletesc.

   Acțiunea propriu-zisă a romanului debutează în anul 1969,  odată cu venirea lui Mevlut la Istanbul. În această perioadă, fosta capitală a Imperiului Otoman se afla la începutul dezvoltării sale ca oraș modern. În anii care au urmat granițele sale s-au extins tot mai mult, înglobând suprafețe întinse de pământ, populate pe nepusă masă și considerate a fi prelungiri ale metropolei. Pe un deal situat într-o astfel de zonă de periferie, a ajuns să locuiască Mevlut împreună cu tatăl său în baraca cu o singură încăpere, lipsită de orice confort. Chiar și așa, Mevlut avea să-și amintească cu drag și cu emoție în suflet anii petrecuți în ceea ce devenise pentru el ,,acasă”.

,,Noaptea, orașul e mai frumos, știi? Noaptea, oamenii spun adevărul.”

   Perioada adolescenței sale a fost marcată de cursurile la Liceul Atatürk din Duttepe, cursuri pe care nu le frecventa întotdeauna și pe care avea să le abandoneze la un moment dat, de hoinărelile prin oraș alături de tatăl său, dar și de lipsa afecțiunii materne. Mama și surorile sale erau la țară, iar el era aproape singur în acest loc străin, necunoscut. Din fericire, la o mică distanță de ei locuia familia Aktaș. Unchiul Hasan era fratele tatălui său, iar mătușa Safiye sora mamei sale. Cei doi aveau doi fii, Korkut și Suleyman, verii lui Mevlut, cu care acesta avea să se intersecteze întreaga viață.

   La 25 de ani, după terminarea stagiului militar obligatoriu,  a răpit-o pe Rayiha dintr-un sat vecin cu al său. Dar, înainte de asta, a zărit o tânără cu ochi superbi la o nuntă și  i-a trimis nenumărate scrisori de dragoste timp de câțiva ani. Astfel, Mevlut a ajuns s-o răpească pe cea de-a doua soră a lui Vediha, soția lui Korkut. Ceea ce nu știa el e că toate misivele scrise erau adresate mezinei Samiha, cea mai frumoasă dintre surori, dar pe care se pare că Suleyman o dorea de soție.

   Nu am nicio îndoială că până aici v-am zăpăcit puțin cu numeroasele personaje, cu relațiile complicate dintre acestea, însă, dacă veți citi romanul, veți remarca cât de lin curge povestea și cât de frumos se leagă ițele destinului. Fire care se înnoadă, noduri care se dezleagă…

,,

-Abdurrahman Efendi, dumneata ești mai mare decât mine, așa că trebuie să știi, i-am zis eu în timp ce beam amândoi câte un pahar de rachiu pe stomacul gol, înainte de a ne fi aduse midiile la tavă. Pentru ce trăiește omul?

-Pentru dragoste, fiule! a zis el.

– Altceva?

– Pentru prietenie! a spus el cugetând puțin.

-Altceva?

-Pentru fericire, fiule! Pentru Dumnezeu… Pentru țară, pentru nație…

L-am întrerupt:

-Omul trăiește pentru onoare, tată dragă! i-am zis eu.”

   Mevlut și Rayiha au fost fericiți împreună. Foarte fericiți. Au descoperit dragostea cu toate fețele sale, au înfruntat viața, s-au sprijinit la bine și la greu. Și-au închiriat propria locuință, au avut două fiice minunate – Fatma și Fevziye. Între timp, Mevlut a ales să se axeze pe vânzarea de bragă – mult mai profitabilă, de altfel, și și-a căutat diferite slujbe.

   Ne este relatată povestea lui Mevlut până în anul 2012. Personajul nostru este supus nenumărator schimbări în ceea ce privește viața sa personală și, în paralel, ne este prezentată modernizarea Istanbulului, occidentalizarea tot mai proeminentă a acestuia ce pune în pericol meseria de bragagiu, de vânzător ambulant, o meserie pe cale de dispariție în zilele noastre.

   În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, Mevlut și-a găsit liniștea interioară, pacea sufletească cutreierând cartierele mai mult sau mai puțin noi ale metropolei de pe Bosfor și vânzând bragă. Nopțile petrecute astfel i-au umplut sufletul de bucurie, i-au oferit o satisfacție care, alături de iubirea Rayihei, l-a făcut fericit, mulțumit de propria viață.  Deși verii săi au câștigat mulți bani, urcând pe scara socială, el s-a mulțumit cu puțin în ceea ce privește latura materială a existenței sale. Din păcate, orice lucru, oricât de minunat ar fi, are un sfârșit…

,,Mevlut s-a așezat pe o bancă, împovărat de situația în care se afla. Privirile sale erau preocupate de umbra palatului Topkapî, care se întrevedea în atmosfera pâcloasă din zare, de spectrele uriașe, plumburii ale moscheilor, de vapoarele mari, în culoarea fierului, care alunecau tăcute pe luciul apei, de pescărușii care țipau, având mereu ceva de împărțit. Simțea cum se apropia de el domol, cu o îndârjire de nestăvilit, aidoma valurilor acelora oceanice uriașe pe care le văzuse la televizor, tristețea. Doar Rayiha l-ar mai fi putut alina. Mevlut nu putea trăi fără ea.”

                         Turnul Galata (Galata Kulesi) – noaptea

   Cartea lui Orhan Pamuk aduce în discuție problematica căsătoriilor, a mariajelor într-o Turcie aflată în continuă schimbare, în care sistemele de valori ale străbunilor, atât de bine înrădăcinate în mentalitatea populară, se ciocnesc de cele moderne, influențate de tendințele Occidentului. Să-ți găsești sufletul-pereche într-o astfel de lume, în care echilibrul este firav, reprezintă o misiune dificilă. Contează respectarea obiceiurilor, dar și situația materială ce înclină balanța. În acest context, trei bărbați diferiți, Mevlut, Suleyman și Ferhat – amicul kurd al lui Mevlut, s-au îndrăgostit de aceeași femeie: Samiha. Doar că Samiha pe cât era de frumoasă, pe atât de capricioasă, de libertină, de independentă. Totuși, la final, doar unul din bărbați avea să-i fie ales…

,,

Cu toate astea, am chibzuit în câteva rânduri că Mevlut mi-ar fi putut scrie mie scrisorile acelea. Ba chiar mi-am zis ,,astâmpără-te, Samiha, nu te mai gândi la asta, e rușine!”. M-am gândit însă de mai multe ori. Cugetul unei femei este de nestăpânit, la fel ca și visele ei; gândurile mele țopăie de colo până colo, aidoma unui hoț care pătrunde într-o casă pe întuneric și este cuprins de neastâmpăr.”

Vă las pe voi să aflați deznodământul acestei istorii incitante…

   ,,O ciudățenie a minții mele” reprezintă un elogiu adus iubirii adevărate, ce depășește granițele timpului și ale spațiului, o definiție a fericirii și a împlinirii pe plan spiritual, dar și o monografie a societății turce contemporane și, cu precădere, a societății istanbuleze din a doua jumătate a secolului trecut.

,,La oraș, poți să fii singur în mulțime, iar ceea ce face ca orașul să fie oraș e, de fapt, posibilitatea de a-ți tăinui ciudățenia cuibărită în minte, cunfundându-te în acel vălmășag.”

   Vă invit să citiți acest roman extraordinar din creația scriitorului turc Orhan Pamuk! Vă invit să descoperiți o poveste în care soarta este cea care decide, cea care unește și cea care desparte, cea care lovește și mângâie, deopotrivă. Veți avea șansa să pătrundeți în viețile unor oameni simpli, reflecția societății din care fac parte, vă veți plimba prin Istanbulul nemuritor, vă veți alătura lui Mevlut pe parcursul istoriei sale personale. Sunt sigur că vă va plăcea! Căci ce poate fi mai frumos decât o carte în care sunt împletite dragostea pentru scris, pentru arta cuvântului, și dragostea de țară, iubirea față de orașul purtat în suflet, în acest caz, Istanbulul?

Părerile criticilor:

  • ,,Unul dintre cele mai savuroase romane ale lui Pamuk și începutul ideal pentru cei care vor să-l cunoască pe autorul turc. Prin cartea sa, Pamuk face pentru Istanbul ce a făcut Joyce pentru Dublin. El surprinde nu doar ceea ce vezi și simți într-un oraș, ci și cultura, credința și tradițiile, oamenii și valorile lui… O scrisoare de dragoste pentru Turcia modernă.” The Washington Post
  • ,,Femeile din aceste pagini sunt fabuloase… În mijlocul uriașei întinderi a Istanbulului, între Orient și Occident, Pamuk folosește o mulțime fremătătoare de personaje ca să spună povestea unei culturi mereu în schimbare și a multelor sale discordii.” The Boston Globe
  • ,,O ciudățenie a minții mele e o vastă colecție de personaje, evenimente, case, mâncăruri, obiecte care, după cum își va da seama cititorul după ce va fi citit șase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul.” The Guardian

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk poate fi comandată de pe librăria online cartepedia.ro

Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele, de Jennifer E. Smith-recenzie

Titlul original: Hello, Goodbye, and everything in between

Traducere din limba engleză: Ofelia Al-Gareeb

Editură: Epica Publishing House

Gen: Young Adult, Romance

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 272

    Jennifer E. Smith, născută în Chicago, SUA, este autoarea a opt cărți pentru adolescenți și tineri, printre care se numără ,,Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere”, ,,Uite așa arată fericirea”, traduse și publicate deja la Epica Publishing House. Și-a obținut masterul în scriere creativă la Universitatea St. Andrews din Scoția, iar cărțile sale au fost traduse în 33 de limbi.

   Din lista de lecturi pentru vacanța de vară nu trebuie să lipsească titlurile Young Adult, iar eu m-am conformat. Și nu mi-a părut rău. Am citit cu o deosebită încântare cartea lui Jennifer  E. Smith, o istorie încântătoare, un love story adorabil, din care, bineînțeles, nu lipsesc porția de dragoste, stropul de pasiune, fulgii de emoție. Totul se combină atât de frumos în povestea de față, punând cititorul tânăr – căruia îi este dedicată, în mod special, cartea- pe gânduri și aducând zâmbetul pe buzele cititorului mai experimentat – pe care nu îl excludem din ecuație, trecut de perioada adolescenței și a primei iubiri.

  Am mai citit romane pentru adolescenți, însă acesta mi s-a părut diferit. Stilul autoarei este de-a dreptul fermecător, purtând o vizibilă amprentă personală. Intensitatea trăirilor se face resimțită pe parcursul rândurilor așternute, astfel încât nu doar o singură dată ai impresia că te afli alături de personaje, că ești parte a poveștii sau… chiar că povestea îți aparține, revenindu-ți ție rolul protagonistului, al unuia dintre îndrăgostiți.

   Clare și Aidan, doi tineri din Chicago, au absolvit recent liceul și au fost admiși la universitățile pe care și le-au dorit. Timpul a trecut mai repede decât s-ar fi așteptat și așa se face că în ziua următoare vor pleca la facultate. Ea la Dartmouth College în New Hampshire, pe coasta atlantică a Statelor Unite, iar el la University of California din Los Angeles, tocmai în capătul opus al țării, pe malul Pacificului.

  Clare este sigură că relația lor nu va rezista, ținând cont de distanță, de faptul că se vor revedea abia în vacanța de Ziua Recunoștinței. Din acest motiv, consideră că ea și Aidan ar trebui să se despartă acum, fără certuri, și să rămână prieteni. Viața de student îi va schimba pe amândoi, le va aduce în cale alți tineri/tinere cu care vor ieși în oraș, cu care vor petrece timpul liber și de care poate că se vor îndrăgosti. Despărțindu-se acum, ar evita sfârșitul dezastruos al relației lor de doi ani și și-ar oferi libertatea de a se bucura de facultate, fără a fi limitați de existența unui partener la mii de kilometri distanță.

,,Dar, înainte s-o facă, Aidan se oprește pentru a scoate un penny din buzunarul lui. Stă acolo un moment, scuturându-l în palmă, apoi îl aruncă în fântână, unde scoate un pleosc satisfăcător înainte de a se scufunda, pentru a se alătura constelației formate din celelalte moenede.

Clare e pe punctul de a-l întreba ce dorință și-a pus, dar se răzgândește.

 E sigură că știe răspunsul.

În timp ce se îndepărtează, aruncă o privire înapoi la apa care unduiește, încercând să nu se gândească la faptul că, în loc să găsească un suvenir aici – ceva ce să ia mai departe cu ei-,  au reușit să lase ceva în urma lor.

 Asta îi frânge puțin inima.”

   Aidan nu are aceeași părere și speră în adâncul sufletului că o va convinge și pe ea. Mai au 12 ore de petrecut împreună, iar mult prea organizata Clare a pregătit o listă cu locuri pe care ar trebui să le revadă, locuri din oraș cu o însemnătate aparte pentru ei și pentru relația lor. Totodată, vrea să ia câte un suvenir din fiecare loc, o mică amintire pentru când povestea ei și a lui Aidan nu va rămâne decât o amintire frumoasă…

  Se urcă în mașina lui Aidan și străbat orașul, fără a respecta în totalitate planificarea inițială. Se întâlnesc pentru ultima oară cu Stella și Scotty, prietenii lor cei mai buni, savurează delicioasa pizza din oraș, merg  la bowling, se alătură unui grup de petrecăreți, se plimbă pe malul lacului Michigan. Nu doar o dată, Clare și Aidan rămân singuri, râzând sau discutând în contradictoriu, trăindu-și cea mai lungă și, în același timp, cea mai scurtă noapte din existența lor de adolescenți.

  Fără doar și poate, această ultimă noapte este una a dezvăluirilor, a conturilor reglate. Pe de o parte, Clare află că Aidan nu a aplicat, de fapt, pentru admiterea la Harvard, o dorință a părinților acestuia, dar și o variantă în favoarea relației lor. Pe de altă parte, ei i se reproșează că nu are suficientă încredere în iubirea dintre ei, cum dovedește și  faptul că nu i-a mărturisit lui Aidan niciodată că îl iubește, că a evitat să folosească magicul ,,te iubesc!”…

,,- Este locul în care mi-ai spus prima dată că mă iubești, îi spune, ușor rămasă fără suflare, sperând să îl scoată din starea lui, să îl facă să își amintească, să-l facă să-și revină. De asta suntem aici.

Dar când se uită la el, ochii lui sunt atât de triști, încât asta o face să se oprească brusc. […]

-Da, păi, spune Aidan în cele din urmă, chiar înainte de a ieși pe ușă în bura de ploaie, nu e ca și cum mi-ai fi spus-o și tu.”

   Orele se scurg una după alta, multe incidente marchează această noapte devenită extrem de palpitantă. Cu fiecare kilometru parcurs de mașină, cu fiecare pas pe care-l fac pe caldarâm, cu fiecare îmbrățișare, se apropie tot mai mult de răsăritul soarelui, de momentul în care ea se va urca în mașină alături de părinții săi și va pleca. La scurt timp timp, el se va îmbarca în avion. Nu mai au vreme, nu mai au suficiente cuvinte, suficiente sărutări…

  Clare și Aidan se vor despărți? Povestea lor de iubire va fi sortită sfârșitului, având în vedere că vor studia la mii de kilometri distanță, pe cât de aproape de îndeplinirea propriului vis, pe atât departe de celălalt? La urma urmei, prima iubire, cea din liceu, poate rezista întreaga viață, poate face față probei timpului sau reprezintă o simplă încercare?

,,Dragostea nu e ceva ce poți lua înapoi. E ca un descântec magic: odată ce rostești cuvintele, acestea rămân pur și simplu acolo, schimbând și transformând tot ceea ce a fost cândva adevărat.

   Vă recomand să citiți ,,Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele”, minunata carte a lui Jennifer E. Smith! Căci, la urma urmei, cum să fie nu fie fascinantă o carte despre adolescenți, despre prima dragoste și piedicile pe care le întâmpină aceasta? Adolescența, anii efemeri cărora n-o să încetăm să le ducem dorul, corespunde unei lumi aparte, unui univers în care orice lucru și orice persoană sunt altfel percepute, înțelese, iubite. Sentimentele inocente, ce continuă să păstreze ceva pueril, învăluie adolescența și o înfășoară ca pe un cocon. Dar, la un moment dat, din acel cocon va ieși un fluture ce-și va duce existența mai departe, ținând strâns între aripioare puțin din praful magic al adolescenței apuse…

   ,,În decursul unei singure seri, Jennifer E. Smith reușește să surprindă fiecare nuanță perfectă și dureroasă a primei iubiri. N-aș fi vrut ca noaptea – sau cartea aceasta – să se termine vreodată.”Sarah Dessen, autoare de bestselleruri New York Times

      Personal, nici eu nu aș fi vrut ca această carte să se sfârșească…

  „Această capodoperă a lui Jennifer E. Smith vă va bântui inima cuprinsă de durere. Este o suferință care își trage suflul din personajele care par atât de reale încât le auzi cum respiră, și dintr-o poveste în care te vei regăsi și care te va răvăși cu fiecare pagină parcursă.”Jennifer Niven, autoarea bestsellerului ,,Toate acele locuri minunate”

      Nu-mi rămâne decât să vă urez:

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele de Jennifer E. Smith a fost oferită de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

              

by -
13

Istanbul. Orașul imperial, de John Freely-recenzie

Titlul original: Istanbul.The Imperial City

Traducere din limba engleză: Ondine-Cristina Dăscălița

Editura Trei

Colecția Istorie

Gen: Non-ficțiune, istorie

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 352

 John Freely s-a născut la New York în 1926. A intrat în marina militară americană la vârsta de 17 ani, servind în cadrul unei unități de comando în Birmania și China în timpul ultimelor luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A obținut un doctorat în fizică la New York University în 1960 și a urmat studii postdoctorale la Oxford University. A predat fizica și istoria științelor la Bogazici Universitesi și a locuit la New York, Boston, Londra, Atena, Istanbul și Veneția.

   Este autorul a peste 40 de lucrări, printre care mai multe cărți de istorie și călătorie ce au cunoscut un mare succes (Strolling Through Istanbul, Classical Turkey, Strolling Through Athens, Strolling Through Venice,  Inside the Seraglio, Children of Achilles etc.). S-a stins din viață pe 20 aprilie 2017, numele său rămânând sinonim cu memoria orașului Istanbul.

   Istanbul. Acest cuvânt, format doar din câteva litere, semnifică foarte multe. Povești nespuse, vorbe nerostite, oameni neînțeleși, evenimente cunoscute și necunoscute, clădiri, iubire, războaie, lacrimi, zâmbete, toate se contopesc, devin un întreg, pe care-l numim simplu: Istanbul. Dar, înainte de toate, Istanbulul este un oraș deosebit, unicul din lume situat pe două continente, având o istorie pe cât de lungă, pe atât de fascinantă.  

     Despre acest loc incredibil, extrem de drag sufletului meu, sunt multe de spus, atât de multe, încât cuvintele prisosesc. Istanbulul poate fi pus, fără îndoială, laolaltă cu alte mari orașe ale lumii, fără a se lăsa eclipsat de farmecul Parisului, de eleganța Londrei, de vestigiile Romei, de caracterul cosmopolit al New York-ului. Istanbulul este special, diferit prin excelență, învăluit de o aură fermecătoare ce se datorează, într-o bună parte, istoriei învolburate.

       John Freely, un împătimit al metropolei de pe Bosfor, a realizat o lucrare de referință, intitulată sugestiv ,,Istanbul. Orașul imperial”. Nu-și propune să cuprindă întreaga istorie a acestui oraș, fapt imposibil, de altfel. Nu își dorește decât să sintetizeze existența acestui loc unic, s-o pună în valoare, s-o prezinte și dintr-o altă perspectivă. Și, nu în ultimul rând, vrea să transmită puțin din admirația și dragostea sa pentru Istanbul, în încercarea de a ne convinge să-l vizităm și să-l iubim, la rândul nostru. Iar eu sunt sigur că a reușit.

     Să citești acest jurnal înseamnă, totodată, să călătorești, să te lași purtat de-a lungul istoriei cunoscute, să faci cunoștință cu oamenii de ieri, de azi. Pășești prin Istanbul, te pierzi printre străduțele ticsite de clădiri mai vechi sau mai noi, te lași vrăjit de strălucirea minaretelor, de parfumul vechi al seraiurilor, de briza proaspătă a Bosforului, de ciripitul zglobiu al porumbeilor.

      Istanbulul este prezentat  la cele trei mari vârste ale sale, în trei ipostaze diferite, dar care surprind, în esență, cam același oraș: Bizanțul grecesc, Constantinopolul roman/bizantin și Istanbulul otoman/turc. Sufletul orașului a rămas aproximativ același, atmosfera s-a tot schimbat, s-a îmbunătățit, s-a înrăutățit, dar a păstrat întotdeauna puțin din farmecul specific metropolei de pe Bosfor, metropolă care unește două continente (Europa și Asia), două lumi diferite (Occidentul și Orientul), modernul de tradițional.

     Povestea Istanbulului începe cu întemeierea Byzantionului (aproximativ 658 î.Hr.) pe malul european al Bosforului, al acestei strâmtori  ,,ce întrece orice altă strâmtoare, deoarece cu aceeași cheie deschide și închide două lumi, două mări” (Petrus Gyllius).  Timp de câteva secole, polisul a jucat un rol important, datorită poziției sale strategice, de care a profitat din plin. S-a implicat în războaiele dintre greci și persani, dintre atenieni și spartani, individualizându-se, remarcându-se ca un oraș independent, un punct esențial în viața economică, dar și politică a acelor vremuri (fapt valabil și mai târziu).

    În ciuda expansiunii romane, Bizanțul și-a păstrat statutul de oraș liber, fiind cucerit și supus Romei abia în 196 d.Hr., în timpul domniei lui Septimius Severus. În 330 d.Hr., împăratul Costantin cel Mare a mutat capitala imperiului la Bizanț, care din acel moment avea să poarte numele de Constantinopol (NOVA ROMA CONSTANTINOPOLITANA). Astfel, Bizanțul grecesc devenise un oraș imperial, o capitală de unde se decidea soarta unui imperiu întins pe trei continente.

    Constantinopolul a fost martor al decăderii Imperiului Roman, al dispariției celui din Apus (476 d.Hr) și al istoriei învolburate al celui din Răsărit (Bizantin). Orașul a cunoscut perioade de înflorire și, respectiv, de regres, de foamete și sărăcie. Împărați de seamă, precum Teodosiu cel Mare, Iustinian și-au lăsat amprenta asupra acestui colț de lume, marcat de intemperiile istoriei. Capitala ortodoxismului s-a aflat sub conducerea mai mult sau mai puțin abilă a unor oameni și dinastii ce s-au succedat neîncetat. A rezistat doar până într-un punct, căzând pradă turcilor conduși de Mehmet al II-lea Cuceritorul în anul 1453.

    Din acest moment, avea să înceapă o altă epocă pentru orașul ,,înconjurat de o ghirlandă de ape” (Procopiu), botezat Istanbul. A fost islamizat, transformat în capitala unui imperiu aflat în plină ascensiune, însetat de sânge și dornic să se extindă. Timpul a trecut, sultanii instalați la Topkapî s-au tot schimbat, nu fără a lăsa ceva în urmă, nu fără a oferi un tribut orașului, constituit din moschei, medrese, fundații de binefacere ș.a.m.d. Descoperim fiecare domnie în parte, victoriile, eșecurile, bunătatea, tirania celor care se autoproclamau ,,padișah al lumii”. Cunoașteam strălucirea Istanbulului din timpul lui Suleyman Magnificul, decăderea ce a urmat, stagnarea, declinul înfășurat într-o poleială aurită.

Vedere asupra Istanbulului (secolul al XIX-lea) – gravură realizată de Melling

     Începutul secolului al XX-lea avea să aducă numeroase schimbări, iar printre acestea s-au numărat destrămarea Imperiului Otoman, proclamarea Republicii Turcia și mutarea capitalei la Ankara de către Mustafa Kemal Ataturk. Chiar și așa, Istanbulul a rămas la fel de magnific, reprezentând nucleul economic, cultural, istoric al țării.

     Modul în care este înfățișată metropola de pe Bosfor te convinge să o vizitezi, să-ți dorești să pui piciorul în acest colț de lume impresionant, cu o lungă istorie în spate. John Freely acordă o atenție deosebită monumentelor din Istanbul, dedicând un capitol separat acestui patrimoniu al umanității. Căci pe aici s-au perindat grecii, romanii, turcii, fiecare contribuind  la clădirea imaginii orașului de care ne putem bucura noi astăzi.

     Istanbulul a fost dintotdeauna un important centru comercial, datorită poziției sale geografice, încât multe popoare au trecut pe aici, mulți dintre ei stabilindu-se în uimitoarea metropolă. Venețieni, genovezi, armeni, evrei, francezi, greci au conviețuit și conviețuiesc în acest oraș, celebru datorită caracterului său multicultural, multiconfesional. Poate că din acest motiv a rezistat de-a lungul timpului, a renăscut de fiecare dată din propria cenușă. Istanbulul a întruchipat și continuă, sper eu, să întruchipeze o civilizație proprie.

     Vă recomand să citiți ,,Istanbul. Orașul imperial” de John Freely! Vă invit să  descoperiți metropola de pe Bosfor cu al său tablou plin de culoare, înmiresmat, animat. Poate că veți ajunge să vizitați Istanbulul (dacă nu ați reușit deja) și sunt sigur că după această lectură veți admira totul altfel, dintr-o altă perspectivă, a omului care știe și înțelege măcar puțin din sufletul acestui oraș.  

     Istanbulul e un oraș al contrastelor, dar și un oraș al istoriei vii, nemuritoare, ce continuă să pulseze printre zidurile prăfuite ale construcțiilor, mascată de gălăgia furnicarelor de oameni, de clipocitul apei, de ritmurile muzicii orientale și, deopotrivă, occidentale…

Părerile criticilor:

  • ,,Această lucrare dezvăluie mici tezaure de informație, având totodată un farmec ce amintește de O mie și una de nopți.” – Literary Review
  • ,,Dacă vă gândiți să faceți o vizită la Istanbul, nu plecați fără a citi această carte din scoarță în scoarță cel puțin de două ori.” – Irish Time
  • ,,Cea mai potrivită carte de luat cu tine când pleci să explorezi cel mai fascinant oraș al lumii.” – Scotsman

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

 

Cartea Istanbul. Orașul imperial de John Freely poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
16

O fiică necunoscută a lui Napoleon, de Martha Bibescu-recenzie

Titlu original: Une fille inconnue de Napoleon

Traducere din limba franceză și note: Andreea Gheorghițoiu

Ediție îngrijită și cuvânt înainte de: Ion Grecescu

Editura: Rum Irina

Gen: Ficțiune istorică

Anul apariției: 1993

Număr pagini: 152

    Martha (1886-1973), devenită prințesă Bibescu prin căsătoria cu  George Valentin Bibescu, a fost o descendentă a renumitelor familii Lahovary și Mavrocordat  care au jucat un rol deosebit de important în istoria României. Din mulțimea preocupărilor sale cea dominantă a fost literatura, ajungând să se numere printre marii scriitori francezi de origine română.

   Eforturile sale s-au materializat în peste 40 de volume semnate Principesse Bibescou, dar și cu pseudonimul Lucile Decaux, dintre care menționăm: ,,Les huit paradis”/ ,,Cele opt paradisuri” – roman premiat de Academia Franceză (1908); ,,Isvor, le pays des saules”/ ,,Isvor, țara sălciilor” (1923); ,,Catherine-Paris” (1927); ,,Au bal avec Marcel Proust”/ ,,La bal cu Marcel Proust” (1928), ,,La Nymphe Europe”/ ,,Nimfa Europa” (1960) ș.a.m.d.

                        

    Pe Martha Bibescu am descoperit-o recent și, în scurt timp, a devenit un autor de referință pentru mine, întrucât a fost înzestrată cu un talent uimitor și cu o capacitate impresionantă de a transmite emoții, trăiri, prin intermediul celor scrise. Bineînțeles că admirația mea nu se îndreaptă strict către scriitoarea Martha Bibescu, ci și către femeia din spatele acestui nume, o româncă exemplară, ambițioasă, de la care avem multe de învățat.

    După fermecătorul roman ,,Papagalul verde”, m-am decis să citesc ,,O fiică necunoscută a lui Napoleon”, o lucrare de ficțiune istorică pe care, pur și simplu, am adorat-o. Stilul unic al Marthei continuă să mă fascineze, întrucât aceasta reușește să contureze, într-o manieră romanțată, o altă epocă, alte vremuri, apuse, dar care nu încetează să ne suscite atenția. Știe cum să înfrumusețeze o poveste, cum s-o ambaleze, astfel încât esența să rămână la fel de  tare, iar sentimentele la fel de intense.

    Prin căsătoria cu prințul Bibescu, Martha a devenit nora prințesei Valentine de Riquet, contesă de Caraman-Chimay, o femeie cu o descendență ilustră. Mama acesteia, Émilie de Chimay se presupune a fi fiica ilegitimită a împăratului francez Napoleon Bonaparte, rodul iubirii trecătoare dintre acesta și Françoise-Marie LeRoy. În condițiile în care Martha însăși era o admiratoare a lui Napoleon, posibilitatea ca strămoșilor ei să le curgă prin vene sângele împăratului reprezenta, fără doar și poate, un real motiv de bucurie. A avut șansa de a citi memoriile prințesei de Chimay și, pornind de la acestea, a scris această carte, această poveste a unei fiice necunoscute, uitate în negura trecutului.

,,-Tinerețea are unghii tari, dar inima sensibilă, zise ea. Și acum vei putea să te lauzi că ai văzut portretul adevărat al lui Napoleon.

Încadrată în frunze de laur din aur apăru o miniatură a Împăratului, foarte deosebită de cea pe care o văzusem cu câteva minute înainte, în rana cu cocarda.
-Ah, ce monstru frumos!

Nu mai era portretul oficial, figura de Cezar cam gras răspândită în milioane de exemplare în lume. Era un cap puternic, mai puțin frumos, cu trăsături mai puțin regulate, ai cărui ochi păreau însuflețiți de o viață prodigioasă.Sub arcul sprâncenelor ușor încruntate datorită obiceiului de a comanda, intensitatea privirii te fermeca. Gura bine desenată ascundea un surâs. Dar trăsătura dominantă a obrazului mi-o dezvăluia această imagine realistă: Împăratul avea fălci formidabile și barba era albăstruie. Miniatura era semnată și datată: Jaquet, 1810.”

                                      

   Însoțiți de Martha și de comentariile acesteia, călătorim în Franța secolului al XIX-lea, într-o perioadă nu tocmai liniștită, marcată de numeroase schimbări pe scenă politică. Primul Imperiu, Restaurația – cu domniile lui Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea, Ludovic Filip, A Doua Republică, Al Doilea Imperiu. În vâltoarea evenimentelor, viața francezilor s-a aflat într-o continuă schimbare: decăderea unora, ascensiune politică/economică a altora. Autoarea nu pune accentul pe aceste aspecte, însă nu ezistă să creioneze societatea acelor vremuri, cu bune și cu rele.

    Facem cunoștință cu Emilia, născută în 1806 la Lyon, fiica unei alte Emilii, despre care se zvonește că ar fi fost iubita lui Napoleon. Această copilă s-a făcut remarcată încă de la o vârstă fragedă, datorită frumuseții sale ieșite din comun. Radia, strălucea, atrăgând privirile tuturor celorlalți, ba chiar și ale împărătesei Maria-Luiza care avea să mărturisească că la o serbare organizată în cinstea ei la Caen ,,a fost adusă cea mai frumoasă fetiță pe care am văzut-o vreodată”.

      Din nefericire, micuța Emilia a fost obligată să suporte căsnicia mamei sale cu domnul Pellapra, un netrebnic, un om lipsit de scrupule și extrem de violent. Nu de puține ori, a fost ea însăși ținta nemulțumirilor acestuia și ale palmelor dornice să lovească, să dezvăluie superioritatea stâlpului casei. Între ea și mama sa a existat o afecțiune profundă, o relație mamă-fiică cum rar se mai întâlnea. Cele două au fost de nedespărțit de-a lungul întregii lor existențe, susținându-se, sprijinindu-se neîncetat.      

               Château de Menars – în apropierea acestuia au fost înmormântate cele două Emilii, dar și Martha Bibescu

     Emilia a crescut și, încet-încet, au început să iasă la iveală anumite trăsături din caracterul puternic al Împăratului, a intuit adevărul. Întreaga viață avea să fie mândră de originile sale nobile, avea să trăiască cu un dezvoltat simț al onoarei și al demnității personale. Tatăl său nu a fost nimeni altul decât iluminatul Napoleon Bonaparte, un cuceritor, o personalitate remarcabilă, un om ce a influențat și schimbat destinul Franței și al Europei.

,,Toată lumea în jurul ei cunoștea acest secret pe care ea și-l citea în inimă; Denis îl știa; bunica Leroy îl știa; pseudo-tatăl său, rudele îl știau.

  În ce moment anume din viața ei a aflat micuța Emilia că era fiica ,,idolului” său?

   Se pare că ghicise cu mult înainte de a fi primit confidențele mamei sale. După scenele groaznice pe care i le făcea Pellapra și pedepsele corporale care le urmau, ea repeta mereu aceste versuri:

   <<Courage, enfant déchu d’une race divine

   Tu portes sur ton front ta superbe origine.>>”

     S-a căsătorit cu contele de Brigode, paire al Franței, mult mai în vârstă decât ea. A rămas curând văduvă, mamă a doi gemeni, dintre care doar unul avea să supraviețuiască copilăriei. A fost îndelung curtată, dar a sfârșit prin a-și uni destinul cu cel al prințului Joseph de Chimay, tatăl altor patru copii, printre care și Valentine, viitoarea prințesă Bibesco. Pașii aveau să-i poarte pe la Fontainebleu, pe la Windsor – în vizită la regina Victoria.

   Viața acestei femei nu a fost deloc simplă, marcată de lipsuri, de greutăți, trăită într-un oarecare con de umbră. Chiar și așa, ea a întruchipat o urmașă demnă de marele Napoleon…

,,Nu pot uita că cea care le-a scris ducea greutatea unei eredități fabuloase, că ea însăși și-a adus mereu aminte de ea și că, dintre copiii Împăratului – regele Romei dispărut fără urmă, familia Walewski stinsă, contele Leon mort nebun -, ea singură a transmis sângele lui Napoleon generațiilor viitoare, cu mulți urmași în Belgia, în Franța, în Elveția, în Anglia, în Italia, în Ungaria și până în România. Sunt singurele cuceriri care durează.”

    Vă invit să citiți ,,O fiică necunoscută a lui Napoleon”, să descoperiți scriitura minunată a Marthei Bibescu și să vă lăsați purtați în țara luminilor, caracterizată de farmecul secolului al XIX-lea!

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea O fiică necunoscută a lui Napoleon de Martha Bibescu poate fi comandată de pe targulcartii.ro

by -
12

Orhan Pamuk sau cum Turcia s-a făcut remarcată pe piața editorială internațională

     Citeam nu demult o lucrare de geopolitică referitoare la regimul actual de guvernare din Republica Turcia și mi-a atras atenția modul în care s-a realizat ascensiunea acestui stat pe scena politică și nu numai a lumii. Bineînțeles că era imposibil să nu remarc menționarea lui Orhan Pamuk de către marele politolog turc și, astfel, am reușit să pricep, să înțeleg mai bine anumite aspecte.

    Despre Orhan Pamuk cred că am auzit cu toții. Mulți sunt cei care îl laudă, care îi apreciază nespus cărțile și tot la fel de mulți sunt și cei care îl critică, pentru care scrierile sale sunt enervant de plictisitoare. Din fericire, fac parte din prima categorie și nu mi-e jenă să recunosc că Pamuk se numără printre scriitorii mei favoriți, ocupând un loc de onoare în biblioteca mea alături de Elif Shafak, Paulo Coelho, Eric-Emmanuel Schmitt ș.a.m.d.

   Orhan Pamuk s-a născut în anul 1952 la Istanbul și a crescut într-o familie numeroasă, decăzută, asemănătoare celor descrise în romanele Cevdet Bey și fiii săi, Cartea neagră. A renunțat la studiile de arhitectură în favoarea picturii, una din pasiunile sale, dar a sfârșit prin a absolvi Facultatea de Jurnalism și a se dedica în totalitate scrisului. Romanele sale au fost bine primite de cititorii turci și, mai ales, de cei străini, așa încât a obținut numeroase premii și distincții, precum Orhan Kemal Novel Prize (Turcia), Prix de la Découverte Européenne (Franța), Premio Grinzane Cavour (Italia) și Peace Prize of the German Book Trade (Germania).

      În anul 2006, cartea Mă numesc Roșu a fost premiată cu Nobelul pentru Literatură, iar Orhan Pamuk a intrat în istorie drept primul laureat turc al distincției oferite de Academia Suedeză. Putem afirma că premiul a venit la timpul potrivit și că a jucat un rol esențial în deschiderea Turciei către piața editorială europeană și internațională.

                     Coperta romanului ,,Mă numesc Roșu” (în turcă vs în română)

     Istoria Turciei Moderne și, cu precădere, a doua jumătate a secolului al XX-lea au fost marcate de nenumărate confruntări pe scena politică internă a țării. Lovituri de stat, partide înființate și scoase în afara legii, curente politice diverse și un vizibil regres al națiunii turce. Apariția și ascensiunea partidului AKP de la începutul anilor 2000 au fost însoțite de o stabilizare a situației economice, dar și de un efort susținut al clasei politice pentru ridicarea Turciei la rangul de mare putere mondială. În acest context, activitatea literară remarcabilă a unor scriitori  asemenea lui Orhan Pamuk a fost binevenită, astfel încât ascensiunea Turciei să nu se limiteze strict la cea de natură economică.

       De ce a avut și de ce are Orhan Pamuk atât succes?

      Fără îndoială, scrierile sale sunt extrem de complexe, iar stilul denotă rafinament, erudiție. Însă, înainte de toate, Orhan Pamuk scrie cu candoare, cu o deosebită libertate, lăsând la o parte prejudecățile. Reușește să prezinte Turcia, țara sa de baștină, cu bune și cu rele, în lumini și umbre, înfățișând-o în întreaga sa splendoare. Nu se rușinează să mărturisească ce are pe suflet, nu îi pasă că ceea ce scrie s-ar putea întoarce împotriva sa, nu își îngrădește spiritul artistic, ba dimpotrivă, și-l cultivă. Își lasă aripile să zboare, să fâlfâie în universul fascinant al cuvintelor, al culorilor, al sentimentelor de tot felul…

    Citindu-i cărțile ai ocazia să descoperi o lume diferită, aflată la granița dintre tradiție și modernitate, religie și laicism, vechi și nou,  o țară situată pe două continente, o punte între mentalități, obiceiuri și stiluri de viață distincte. Totodată, vei intra în contact cu o literatură de actualitate, ale cărei semnificații și mesaje sunt valabile în prezent mai mult decât oricând.

    Orhan Pamuk aduce în atenția publicului larg o bucățică din istoria Turciei, puțin din cultura și civilizația acestui popor. De-a lungul acestui proces nu izolează Turcia, ci o pune în legătură cu alte națiuni ale lumii, accentuând importanța acestei piese din imensul puzzle cunoscut drept mapamond. Nu idealizează Turcia, nu o ridică în slăvi, vrând să sugereze că întunericul permite, la urma urmei, valorificarea luminii…

     Din nefericire, scriitorul nu este suficient de apreciat de compatrioții săi și s-a confruntat cu naționalismul exacerbat al acestora. Cu câțiva ani în urmă, a fost dat în judecată, pentru că ar fi afirmat în cadrul unui interviu că Turcia este vinovată de genocidul armean, respectiv, de cel kurd, aducând ,,injurii” demnității naționale. Renumele său și sprijinul colegilor de breaslă de peste hotare l-au salvat de acest proces injust. În prezent, Orhan Pamuk este la fel de controversat și privit cu suspiciune, întrucât se opune vehement regimului lui Erdoğan, dar și schimbărilor survenite în Turcia, în care libertatea de expresie aproape că a rămas doar o amintire.

    Cert este că Orhan Pamuk reprezintă o voce a națiunii sale, a oamenilor de cultură din Turcia, victime ale regimului asemănător unei dictaturi. A avut și el o mică contribuție la deschiderea culturală a țării și va continuă să aibă. Regimurile  politice se schimbă, dar cultura rămâne, în esență, aceeași.

      Vreau să închei acest articol cu o listă de recomandări, cu câteva titluri, pe care vă sfătuiesc să le citiți:

  • ,,Zăpada”, ,,romanul cu aer kafkian al lui Orhan Pamuk”, ,,urmărește un moment din viața unui poet ce revine în inima frământată de umori și conflicte religioase a unui orășel turcesc de provincie, Kars.” Intrigile, poveștile de dragoste, jocurile politice sunt nelipsite din acest roman, un tablou încununat de fermecătorii fulgi de nea, mirifici, o poartă spre meditație, spre găsirea cheii universului și, implicit, a liniștii sufletești…

                                 

  • ,,Istanbul” reprezintă un elogiu adus metropolei de pe Bosfor, singurului oraș din lume situat pe două continente. Înainte de a fi un oraș frumos, de dimensiuni impresionante, este orașul lui Orhan, locul în care s-a născut, a crescut, a degustat viața. Cartea poate fi considerată o autobiografie a acestuia, împletită cu povestea Istanbulului, martor mut al multor evenimente, al existenței multor oameni, al râsetelor, al lacrimilor, al sărbătorilor și al vremurilor de necaz…

                    

  • ,,Viața cea nouă” este, de multe ori, idealul omului. Ne dorim schimbarea, ne dorim un nou început, vrem o viață nouă, mai bună, pe placul nostru. Acest roman reflectă o parte din filosofia și concepția lui Pamuk despre existența umană, despre idealuri, despre cărți și rolul acestora în viața noastră…

                                   

       Pe târgulcărții.ro le găsiți la prețuri avantajoase, alături de alte titluri pe care, personal, nu le-am citit încă, în ediții mai vechi sau mai noi, dar care păstrează, fără doar și poate, farmecul cărților scrise de Pamuk.

        În ceea ce mă privește, Orhan Pamuk este un scriitor unic și așa va rămâne…

by -
10

   Pisicile războinice. O cale primejdioasă, de Erin Hunter-recenzie

Titlul original: Warrior Cats. A dangerous path

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2016

Gen: Ficțiune, Aventură, Literatură pentru copii

Număr pagini: 352

Cotație Goodreads: 4.42

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă, creatorii celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile războinice (24 de volume), Supraviețuitorii (12 volume) și Exploratorii (12 volume). Aceste serii sunt favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

   La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

   După fascinantele aventuri din volumul 4 al seriei, nu aș fi crezut că mă mai poate uimi ceva, însă continuarea m-a surprins plăcut, mi-a oferit răspunsuri la anumite întrebări și a lăsat în urmă alte enigme. Fără îndoială, fiecare carte ce poartă semnătura lui Erin Hunter e unică în felul ei, capabilă să te țină în suspans de la prima până la ultima pagină. Nici nu îți dai seama cum trece timpul în compania pisicilor din pădure, într-o lume la care nu avem, în mod obișnuit, acces.

   Deși poate suna incredibil, pisicile războinice sunt împărțite în patru clanuri, fac parte dintr-o societate ce se aseamănă din anumite puncte de vedere cu cea omenească, pe care o și satirizează, de altfel. Fiecare clan are un conducător, un secund, războinici, ucenici, regine, pui, bătrâni, iar toți membrii își cunosc rolul, misiunea pe care o au de dus la îndeplinire în cadrul familiei din care fac parte, și fac tot posibilul pentru a respecta codul războinicilor, pentru a-și dovedi loialitatea față de clan. Marea majoritate. Ca și în cazul oamenilor, mai există și excepții, căci perfecțiunea ar fi de-a dreptul plictisitoare.

   La sfârșitul celui de-al patrulea volum, Inimă de Foc află că Gheară de Tigru, fostul secund al Clanului Tunetului, un trădător fără pereche, a devenit Stea de Tigru, conducătorul Clanului Umbrelor. Cel dat afară din propriul clan a devenit stăpânul altuia, fiind considerat o binecuvântare într-un moment de cumpănă, de vulnerabilitate și de reală slăbiciune. O veste neașteptată pentru Inimă de Foc. Clanul său a suferit destul de mult în ultima perioadă, Stea Albastră e puternic zdruncinată. Dar poate că dușmanul său de moarte le va da pace acum, preferând să se preocupe în totalitate de bunăstarea noii sale familii…

   După cum menționam anterior, aventura continuă și în acest volum, sfidând granițele firescului, oferindu-i cititorului răsturnări de situație și nenumărate surprize. Stea Albastră nu primește cu încântare vestea legată de ascensiunea fostului ei secund, motiv pentru care vrea să se asigure că pisicile aflate în grija sa sunt în siguranță. În continuare, are momente în care este distrasă, căzută pe gânduri, dar, totuși, Inimă de Foc remarcă o schimbare de atitudine. Stea Albastră se preocupă mai mult de clan, nu fără a-l băga în sperieți datorită vorbelor grele adresate Clanului Stelelor, divinității lor. Nu va mai fi niciodată aceeași.

  Între clanurile dintre pădure se evidențiază o tot mai apăsătoare tensiune. Clanul Râului pare să se fi aliat cu cel al Umbrelor, din dorința arzătoare de a-și extinde teritoriile de vânătoare. Astfel, se ajunge la o confruntare directă între Clanul Râului și clanul lui Stea Albastră. Dungă Cenușie, vechiul tovarăș al lui Inimă de Foc, își trădează noul clan de dragul prietenului său și al familiei pe care a fost nevoit s-o părăsească. În vâltoarea evenimentelor, Blană de Piatră și Labă de Ceață – două pisici din clanul dușman – află că Stea Albastră este, de fapt, mama lor. Un secret care, cu siguranță, a influențat și va influența și mai târziu destinul clanurilor…

,,-Și mai susții că ești lideră de clan! a șuierat disprețuitor Blană de Piatră. De ce nu lupți?

A ridicat o labă, gata să zgârie umărul lui Stea Albastră. În aceeași  secundă, Inimă de Foc s-a aruncat e pe stâncă. A aterizat în rigolă, aproape călare pe Blană de Piatră, forțându-l să se îndepărteze de Stea Albastră. De partea cealaltă, Labă de Ceață a scos  un țipăt sfidător  și a scos ghearele din teacă.

-Opriți-vă! a strigat Inimă de Foc. N-o răniți pe Stea Albastră… E mama voastră!”

 

   O haită de câini se află liberă prin pădure, lăsând în urmă numai dezastru. Câteva pisici devin victimele acestor patrupede obsedate să ucidă, împătimite după mirosul și gustul sângelui. Durează puțin timp până când se află cine sunt responsabili de nelegiuirile din codrul odinioară sigur. Dușmanul cel mai de temut al lui Inimă de Foc pare să ticluiască un plan malefic, din care fac parte, din păcate, și câinii…

,,- Ce s-a întâmplat? a repetat secundul. Cine v-a atacat?

S-a auzit un scâncet ușor, care s-a transformat încet în cuvinte. Inimă de Foc o privea înspăimântat, dându-și seama ce încerca să spună.

-Haită, haită – a șoptit mica pisică. Să ucidem, să ucidem.”

     Existența lui Inimă de Foc nu a fost nicicând mai complicată. Relația specială pe care o are cu Furtună de Nisip este mai șubredă decât oricând. Stea de Tigru vrea ca puii lui rămași în Clanul Tunetului să i se alăture. Pădurea e plină de pericole. Stea Albastră se încăpățânează să acuze Clanul Stelelor de toate nenorocirile ce s-au abătut asupra clanului ei. Cert este că Inimă de Foc va fi supus mai multor încercări, va fi nevoit să-și dovedească pentru a mia oară loialitatea și dragostea față de clan, să dezvăluie tuturor că merită să facă parte din această mare familie și că poziția sa nu este pur întâmplătoare.

,,-Trecutul e trecut. Trebuie să judecăm fiecare situație în parte. Am să chibzuiesc cu grijă la ceea ce dorești tu, Stea de Tigru, și am să-ți ofer un răspuns la următoarea Adunare.

Inimă de Foc se îndoia că Stea de Tigru avea să aștepte o lună întreagă, dar, spre surprinderea lui, liderul Clanului Umbrelor a plecat capul și s-a dat înapoi cu un pas.

-Prea bine, a răspuns el. O lună – dar nu mai mult de atât.”

      Vor reuși încă o dată pisicile din Clanul Tunetului să facă față încercărilor la care sunt supuse? Există vreo șansă ca într-o zi viața în pădure să fie una liniștită, lipsită de griji și de lipsuri? Inimă de Foc își va salva clanul ori ba? Focul va proteja sau va distruge?

   Vă recomand să citiți ,,Pisicile războinice. O cale primejdioasă”! Veți fi martori la evoluția personajelor atent creionate de autoare, vă veți destinde și veți sta cu sufletul la gură, iar la sfârșit veți vedea cum această lume a pisicilor se cutremură. Veți încerca să puneți cât mai curând mâna pe volumul următor, din dorința de a vă potoli curiozitatea. Vacanța nu s-a sfârșit încă, așa că profitați din plin de ea, acompaniați-o cu o carte bună, perfectă pentru copiii mici și mari!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Pisicile războinice. O cale primejdioasă de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

        Saga favoritelor, de Jean des Cars-Editura Trei-recenzie

Titlul original: La Saga des Favorites

Traducere din limba franceză: Bogdan Perdivară

Editura: Trei

Colecția: Istorie

Gen: Non-ficțiune, istorie

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 440

Nota mea: 10/10

  Născut la Paris în 1943, Jean des Cars (pe numele întreg, Jean Marie de Pérusse des Cars) este un scriitor și jurnalist francez, colaborator la Paris MatchFigaro Magazine și Jours de France. Istoric reputat și autor prolific, el și-a creat un nume ca pasionat cronicar al marilor case dinastice europene și al destinelor celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Printre lucrările sale cele mai cunoscute, multe dintre ele traduse în numeroase limbi, se numără Saga dinastiei de HabsburgSaga dinastiei de WindsorSaga dinastiei RomanovSaga reginelorSaga favoritelor, dar și biografiile dedicate unor personalități istorice celebre, precum Ludovic al II-lea al Bavariei, împărăteasa Elisabeta a Austriei, prințul moștenitor Rudolf al Austriei, împărăteasa Eugenia a Franței și multe altele.

   Jean des Cars se numără, fără îndoială, printre scriitori mei favoriți. Stilul său mă fascinează, întrucât cărțile sale nu sunt scrise într-un limbaj rigid, riguros, rece, ci, dimpotrivă, stilul științific, specific lucrărilor de non-ficțiune, se împletește cu cel jurnalistic. Astfel, totul se transformă într-o poveste cursivă, plăcută, capabilă să te țină captiv în mrejele sale și, mai ales, în ale istoriei. Jean des Cars se aventurează în această carte a vieții, în acest izvor fără început și fără sfârșit și revine cu amintiri pe care nu ezită să ni le împărtășească.

   O lucrare de-a sa pe care am citit-o recent se intitulează frumos ,,Saga favoritelor”. Mi-a plăcut nespus, întrucât am avut ocazia, încă o dată, să profit de stilul unic al autorului. De-a lungul câtorva zile m-am bucurat de această antologie, superb ilustrată, presărată de povești de dragoste ce au cutremurat societatea ultimelor secole prin curaj, pasiune și o lipsă incredibilă de inhibiții. Totodată, m-am lăsat purtat într-o călătorie uimitoare prin Europa, pe la Curțile Regale, pe meleagurile veșnic fermecătoare ale bătrânului continent.

   Este necesar să începem prin a preciza semnificația termenului ,,favorită”.  Autorul ne oferă explicații în acest sens, pe care consider că trebuie să vi le împărtășesc:

,,Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care ,,se bucură de favorurile” unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulțumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră sau durabilă. Ea are putere, exercită influență politică, economică sau artistică; obține rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populație, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea.”

   Acum vă gândiți, cu siguranță, la favoritele regilor Franței, de multe ori mai celebre decât regii înșiși, însă, stați fără grijă, aceștia nu sunt singurii care au încercat să-și găsească fericirea în rândul celor lipsiți de sânge albastru.  Se știe că viața capetelor încoronate nu a fost întotdeauna roz, fiind prea presați de protocol, de o conduită ,,adecvată” unui membru al Familiei Regale, dar și de alianțele matrimoniale, realizate în scopuri politice (menținerea și garanția păcii, extinderea granițelor etc).

       Madame de Pompadour (Sursă: Wikipedia)

  Ați fi uimiți să descoperiți că multe state se pot ,,mândri” cu astfel de relații interzise, unele mai mult sau mai puțin cunoscute, dar care au avut, fără doar și poate, niște consecințe ce au rămas întipărite în memoria colectivă a europenilor și nu numai. În volumul de față, Jean des Cars le aduce la cunoștința publicului larg pe optsprezece dintre favoritele Europei. Mai bine de jumătate aparțin Franței, țării de baștină a scriitorului, permițând o incursiune semnificativă în istoria acestui stat, unul dintre stâlpii Occidentului încă din Evul Mediu.

   Prin urmare, favoritele de la Versailles/Louvre prezentate sunt: Agnes Sorel – întâia favorită; Diana de Poitiers – amazoana lui Henric al III-lea; Gabrielle d’Estrées– vesela alinare a lui Henric al IV-lea; Louise de La Valliere, doamna de Montespan și doamna de Maintenon – cele trei vârste ale dragostei regelui Ludovic al XIV-lea; surorile de Nesle, doamna de Pompadour și doamna du Barry – capriciile amoroase ale lui Ludovic al XV-lea; Zoé du Cayla – inspiratoarea lui Ludovic al XVIII-lea, la care se adaugă Miss Howard – amanta providențială a viitorului Napoleon al III-lea.

    Am apreciat că printre paginile acestei cărți se regăsesc și alte favorite despre care, personal, voiam să aflu mai multe: Lola Montez – muza blestemată a regelui Ludovic I al Bavariei, Katia Dolgorukova – fericirea furată a țarului Aleksandru al II-lea al Rusiei, Blanche Delacroix – iubirea sfidătoare a lui Leopold al II-lea, regele belgienilor; Magda Lupescu – lupoaica lui Carol al II-lea al României și, nu în cele din urmă, Wallis Simpson – o amenințare pentru coroana britanică, marea iubire a monarhului Eduard al VIII-lea al Regatului Unit.

                    Wallis Simpson

   Fiecare dintre cele 18 povești prezintă viața unei  favorite cu bune și cu rele, cu realizări și cu fapte rușinoase, pusă în relație cu viața monarhului căruia i-a ,,sucit” mințile. Descoperim, astfel, nu doar erorile înfăptuite de anumiți regi în numele iubirii, ci și modul în care a decurs domnia lor, modul în care viața privată – atât de controversată – s-a răsfrânt asupra îndatoririlor față de națiunea asupra căreia fuseseră însărcinați să vegheze. Pentru realizarea acestor biografii 2 în 1, scriitorul s-a documentat foarte mult, a cercetat arhive prăfuite, a studiat cărți și a făcut din această saga o sursă de informație cât se poate de complexă, de corectă și de încredere.

    Întâmplările de la marile Curți ale Europei m-au purtat în lumi pe cât de fermecătoare, pe atât de complicate, m-au determinat să visez cu ochii deschiși. Nu doar o singură dată mi-am spus că aș da orice să pot face o călătorie în timp pentru a vedea cu proprii ochi evenimentele remarcabile ce suscită și acum interesul publicului. Reproducerile după tablouri, după portrete aparținând unor oameni de mult plecați dintre noi sunt, într-adevăr, savuroase. (Și nu spun asta din perspectiva unui cunoscător și mare pasionat de artă, nici vorbă!)

   Totuși, povestea mea favorită este cea a Magdei Lupescu și a regelui Carol al II-lea, două personaje autohtone, amintiri dintr-o Românie a secolului al XX-lea, pe când mai purta încă numele de regat și se afla sub cârmuirea unor oameni, cu adevărat, înzestrați. Jean des Cars nu se limitează la a prezenta relația pasională dintre cei doi, principe moștenitor, ulterior, rege și o tânără din popor. Scriitorul francez face cunoscută încercarea națiunii române de a-și depăși statutul, de a-și obține independența și de a-și desăvârși evoluția sub îndrumarea unei familii domnitoare europene.

   Sunt aduși în discuție Carol I – un rege sever, dar vizionar, Elisabeta – cunoscută în lumea cultural-artistică sub numele de Carmen Sylva, Ferdinand I – cel loial, întregitorul României, Maria – nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, cea căreia îi datorăm, în bună parte, Marea Unire din 1918. După aceea, îi vine rândul lui Carol al II-lea – un monarh nu tocmai responsabil, cel care a renunțat la tron pentru împlinirea pe plan sentimental. Cea vinovată de neglijența lui este nimeni alta decât Magda Lupescu, alături de care a înfruntat viața, presărată de pasiune, surprize, petreceri și… reproșuri.

               Magda Lupescu și Carol al II-lea al României

  În ,,Saga favoritelor” veți găsi povești de dragoste pentru toate gusturile, motiv pentru care vă recomand s-o citiți, chiar dacă nu sunteți pasionați, în mod special, de istorie! Vă invit să luați parte la o călătorie fascinantă, pe care o veți adora. Pașii vă vor purta pe la Louvre, pe la Versailles, pe străzile Parisului veșnic animate, pe la palatul Buckingham și prin multe alte destinații europene (și nu numai). Câteva pagini de istorie și câțiva stropi de iubire – elixir neprețuit, o combinație perfectă, în ceea ce mă privește…

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Saga favoritelor de Jean des Cars a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

Surse foto: Pinterest, Wikipedia

Atatürk-făuritorul Turciei Moderne, de Mehmet Ali Ekrem-recenzie

Editura Politică București

Anul apariției: 1969

Gen: Non-ficțiune, Istorie

Număr pagini: 256

Nota mea: 10/10

   Cei care mă cunosc știu că sunt pasionat de istoria Imperiului Otoman și a Turciei. Îmi face mare plăcere să citesc o carte ce abordează acest subiect și, astfel, să reușesc să pătrund tot mai mult în această lume fascinantă, în această civilizație, pe cât de diferită, pe atât de asemănătoare cu a noastră. Cu fiecare carte studiată, am șansa de a-mi lărgi orizontul de cunoaștere și de a înțelege mai mult. Căci, scopul istoriei este, în primul rând, cel de a înțelege, de a învăța, ca, mai apoi, să poți aplica în viața de zi cu zi.

  Atatürk este, în ceea ce mă privește, un geniu, o personalitate remarcabilă a secolului al XX-lea. Opera sa, acțiunile întreprinse în favoarea națiunii turce reprezintă un izvor nesecat, un subiect inepuizabil. Îi port o profundă admirație și un respect sincer. Pentru mine el este egalul lui Alexandra Macedon, al lui Petru cel Mare, al lui Napoleon Bonaparte, întrucât și-a pus amprenta asupra societății din care a provenit, lăsând o moștenire neprețuită poporului său și nu numai.

Mustafa Kemal Atatürk (Sursă foto)     

  Așa am ajuns să citesc lucrarea lui Mehmet Ali Ekrem, un istoric român de origine turcă, frumos intitulată ,,Atatürk – făuritorul Turciei Moderne”. Fără îndoială, titlul este mai mult decât potrivit. Ataturk a făurit Republica Turcia, a profitat de dezmembrarea decăzutului Imperiu Otoman, de moartea inevitabilă a acestuia și a îndrumat națiunea turcă spre renașterea națională. Slăbiciunea resimțită de Sublima Poartă a fost folosită de Mustafa Kemal în folosul turcilor, reușind să clădească din ruine ceva durabil. Temeliile republicii nou formate continuă să reziste și astăzi cu trăinicie, în ciuda vieții politice actuale extrem de tumultoase.

  După ce am parcurs întreaga carte cu o deosebită plăcere, mi-am dat seama că este cea mai bună sinteză a vieții și a activității lui Atatürk pe care am citit-o și, poate chiar, cea mai bună existentă în limba română. Bibliografia evidențiază o cercetare temeinică, având la bază documente și lucrări în limba turcă, dar și în alte limbi europene. La sfârșit, ne este oferită și o selecție de fotografii alb-negru ce-l înfățișează pe Mustafa Kemal și frumoasa sa evoluție, ascensiune pe scena politică a Turciei.

  Înainte de toate, ne este prezentat contextul, situația Imperiului Otoman aflat în plin regres în secolul al XIX-lea, respectiv la începutul secolului al XX-lea. Gloria de altă dată pare să fi rămas blocată între paginile cărților prăfuite. Sfârșitul expansiunii otomane, dar și sistemul de organizare feudal au contribuit la decăderea imperiului și la sărăcirea acestuia. Din opulența și grandoarea lui Mehmet al II-lea Cuceritorul sau a lui Suleyman Magnificul pare să nu mai fi rămas nimic. Imperiul Otoman nu s-a adaptat vremurilor, modernității și a căzut pradă, încet-încet, influenței și intereselor Marilor Puteri. A devenit ,,bolnavul Europei”, guvernat de o dinastie neputincioasă sau, mai bine zis, indiferentă, mult prea ignorantă și dezinteresată, închisă în propria cochilie.

   Câteva capete ,,luminate” au încercat să modernizeze Imperiul, implementând reformele Tanzimatului, însă acest proces a fost întrerupt. Domnia despoticului Abdülhamid al II-lea a înrăutățit situația și mai tare. Teritorii cucerite cu secole în urmă au intrat sub autoritatea unor țări precum Franța, Anglia, Italia, țări din Balcani și-au proclamat indepedența. Imperiul a dispărut din Africa, iar existența sa în Europa era limitată. Tineri revoluționari, inspirați de Occident, au încercat să schimbe ceva. Așa au apărut Junii Turci, printre care s-a numărat și tânărul militar Mustafa Kemal, aflat la începutul unei cariere ce se anunța a fi încununată de succes și numeroase realizări.

   Primul Război Mondial a năruit Imperiul Otoman, din cauza alianței sale cu Puterile Centrale, și l-a adus la sapă de lemn. Puterile Antantei au fost hotărâte să șteargă moștenirea lui Osman de pe harta politica a lumii. Tratatul de la Sèvres a reprezentat o adevărată moarte a statului. Țara a fost împărțită aproape în totalitate și contropită de străini. Însă, din fericire, scânteia revoluției a izbucnit în Anatolia și, sub conducerea lui Mustafa Kemal, turcii au început un veritabil război de independență. Împotriva Sublimei Porți și împotriva Occidentului.

Turcia în urma Tratatului de la Sèvres (Sursă foto)

   După câțiva ani de luptă, de eforturi ce nu pot fi contestate, Mustafa Kemal și tovarășii săi au reușit să schimbe destinul turcilor. Astfel, la 29 octombrie 1923, a fost proclamată Republica Turcia la Ankara, eveniment ce a urmat Tratatului de la Lausanne – renașterea unei națiuni. Protagonistul nostru și-a atins scopul, a fost ales președinte al țării, dar greul abia atunci a început. După ce a pus la punct relațiile internaționale, s-a văzut nevoit să se ocupe cât mai urgent de reorganizarea internă a statului. A întâlnit nenumărate piedici, revolte, însă nimic nu l-a împiedicat să ducă la capăt mișcarea de modernizare și europenizare a Turciei.

   Timp de 15 ani, până la moartea sa, Turcia a fost reformată și schimbată, odată pentru totdeauna. S-a pus accent pe laicizarea statului, pe reînvierea spiritului național. Procesul de emancipare al femeior a continuat, acestea au căpătat drept de vot, ieșind din conul de umbră pe care au fost nevoite să-l accepte timp de secole. A fost introdus numele de familie în rândul populației, iar Mustafa Kemal și-a primit meritatul apelativ ,,Atatürk”, fiind considerat un tată al turcilor. Alfabetul arab a fost înlocuit cu cel latin, iar Turcia a fost supusă unei iluminări, promovării educației în rândul maselor.

 Atatürk arătând poporului noul alfabet, în timpul unui turneu prin țară (Sursă foto)

   Oricâte cărți, oricâte lucrări de specialitate s-ar scrie despre Atatürk și la activitatea sa, nu ar fi suficiente. Realizările sale sunt neprețuite. Atatürk este, fără doar și poate, un model de urmat. Un militar excepțional, un om politic de seamă și, cel mai important, un cetățean al patriei sale, căreia și-a dedicat întreaga existență. A pus interesul colectiv, interesul națiunii înaintea celui propriu, înainte împlinirii sale ca individ. Din acest motiv, este necesar să citim mai multe despre el, să învățăm din experiența lui și să contribuim cu toții pentru clădirea unei lumi mai bune. Pentru noi și pentru urmașii noștri.

   Fie că sunteți pasionați de istorie, fie că nu, vă sfătuiesc să citiți acest volum, să vă familiarizați cu personalitatea lui Mustafa Kemal Atatürk! Fiecare țară poate avea un Ataturk al ei sau mai mulți. Important e să învățăm, să muncim, să ne desăvârșim și să ne implicăm. Nepăsarea și ignoranța unora, mai pregătiți, mai buni, a permis dintotdeauna dezlănțuirea celor lipsiți de orice scrupul. Prin urmare, nu-ți uita patria și nici propria persoană!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Atatürk-făuritorul Turciei Moderne de Mehmet Ali Ekrem este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
14

VIAȚĂ PROFESIONALĂ SAU VIAȚĂ PERSONALĂ?

Îmi pare rău, sunt așteptată, de Agnès Martin-Lugand-recenzie

Titlul original: Désolée, je suis attendue

Traducere din limba franceză:  Carmen Otilia Spânu

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 368

Nota mea: 10/10

     După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș, fiind tradus în mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein.

    Cărțile lui Agnès Martin-Lugand s-au vândut în Franța în peste un milion de exemplare. La Editura Trei, romanul Oamenii fericiți citesc și beau cafea a apărut în 2016, urmat de celălalt roman al autoarei, Viața e ușoară, nu-ți face griji.

Foto von Agnes Martin-Lugand

   Am tot auzit vorbindu-se despre Agnès Martin-Lugand, despre cărțile ei, despre minunata lansare organizată la București. Nu mai citisem nicio creație de-a autoarei de origine franceză și eram nerăbdător să-i descopăr stilul atât de lăudat, să intru în contact cu literatura franceză contemporană. Dacă m-ați întreba de ce am ales să încep cu cel din urmă titlu tradus la noi, probabil v-aș răspunde că descrierea cărții m-a atras ca un magnet și, mai ales, conceptul de workaholic adus în atenția cititorilor.

   VIAȚĂ PROFESIONALĂ SAU VIAȚĂ PERSONALĂ?

   Fără îndoială, această întrebare, retorică aș putea spune, reprezintă fundamentul cărții de față. Lui Yaël, protagonista acestui roman, îi este extrem de dificil să găsească răspunsul corect. De ce? Fiindcă este un workaholic, o persoană dependentă de muncă, pasionată până la extrem. Existența ei se învârte în jurul slujbei pe care o are, prioritatea sa de necontestat.

  Dar, înainte de toate, Yaël a fost o tânără ca toate celelalte. A profitat din plin de anii studenției, și i-a petrecut distrându-se, bucurându-se de viața alături de gașca sa de prieteni. O gașcă frumoasă, nebunatică, lipsită de inhibiții și, cel mai important, unită. Totul era atât de frumos, Yaël lipsită de orice grijă… până într-o zi. Prietenul lor Marc a dispărut brusc, fără să anunțe pe cineva, fără să le ofere o garanție că se va întoarce, că este în regulă. Nimeni nu știa nimic, iar Yaël a suferit cel mai mult, căci o parte din universul ei se năruise peste noapte…

    După ce a terminat facultatea și stagiatura, a fost angajată de Bertrand, patronul agenției de traduceri și interpretariat la care a și făcut practică. Încet-încet s-a dedicat muncii sale, putând astfel să-l uite pe Marc. S-a schimbat foarte mult, încât acum e de nerecunoscut. Munca e izvorul fericirii sale, al ambiției sale nestăvilite de a reuși, de a se perfecționa, de a-și depăși limitele.

,,În schimb, șeful tocmai își bătea capul cu omonimele în engleză. Și se mai considera interpret! Trebuie să-i învăț totul! Nici una, nici două, am parcurs cei trei pași care mă despărțeau de el, i-am pus mâna pe umăr și i-am șoptit mândră la ureche o soluție la problema sa. A bătut nervos din degete pe masa de lemn.

-Afară, domnișoară stagiară! a șuierat printre dinți, aruncându-mi o privire încruntată.

  [… Bun, măcar acum știa că exist. Dar, Dumnezeule, ce netoată! Ar trebui să învăț să-mi țin gura câteodată.”

   Zece ani s-au scurs ca vântul și ca gândul. Yaël nu mai este de mult tânăra iubitoare de distracție, ci o doamnă serioasă, hiperactivă, mereu îmbrăcată într-o ținută office ce-i accentuează răceala, caracterul ursuz, lipsit de umor și voioșie. În schimb, se poate mândri cu evoluția sa. În momentul de față este mâna dreaptă a șefului și, mai mult decât atât, un reprezentant de seamă al unei agenții ce s-a extins, ce a devenit faimoasă datorită promptitudinii și calității serviciilor oferite.

   Alice, sora ei și Cedric, soțul acesteia, și-au întemeiat o familie, au doi copii frumoși. Jeanne și Adrien, la rândul lor, se pot lăuda cu împliniri pe plan personal. Yaël a rămas singura din grup nemăritată, fără copii. Jobul îi ocupă tot timpul, astfel încât întâlnirile cu prietenii și familia sunt tot mai rare și cât se poate de scurte. Protagonista este deranjată de copii gălăgioși ai prietenilor, de glumele vechilor săi tovarăși, de buna lor dispoziție, de capacitatea lor de a face și altceva înafară de muncă. ,,Îmi pare rău, sunt așteptată” devine, astfel, definiția existenței sale mult prea preocupate de lucrurile efemere…

,,Mi-am amintit de prezența lui Marc, am închis o clipă ochii și m-am întors spre el. Părea complet aiurit de ceea ce se petrecea. Ce spectacol dezolant îi ofeream? Până la urmă, își va da seama că nu mai era ca înainte.

– Îmi pare rău, sunt așteptată…, i-am spus în șoaptă. Nu voiam să stric petrecerea, dar am obligații.

– Eh… nu-ți face griji… Nu sunt supărat pe tine, mi-a răspuns vădit sincer.”

   Starea lui Yaël se agravează pe zi ce trece. Este epuizată psihic, nu se alimentează, nu se odihnește și nu renunță la a lucra din spatele biroului său ori la a fugi de la o întâlnire de afaceri la alta. Față de colegi manifestă o aroganță și o lipsă de toleranță ieșite din comun. Și, într-o după-amiază, intră într-un magazin de vechituri pentru a se adăposti de stropii de ploaie ce biciuiesc fermecătorul oraș de pe Sena. Vânzătorul nu este nimeni altul decât Marc, prietenul dispărut, prietenul pe care nu credea că o să-l mai vadă. Este reticentă în ceea ce îl privește, însă acesta se reîntoarce în grupul de prieteni, fiind primit cu brațele deschise.

   Bertrand o obligă să-și ia un concediu de trei săptămâni. O hotărâre ce o răvășește la propriu. Cum ar putea lenevi atâta timp? Cum ar putea să stea departe de lumea afacerilor, traducerilor, stropită din belșug cu șampanie fină?

   La insistențele prietenilor, acceptă să-i însoțească la casa de vacanță a părinților ei și ai lui Alice. Mica Floare, reședința construită de tatăl său în sudul Franței, îi amintește de copilărie, de alte vremuri. La început, se încăpățânează să-și continue stilul de viață nesănătos, dar prezența lui Marc o copleșește, o aduce cu picioarele pe pământ. Se bucură de piscină, de hambarul înțesat de amintiri, de plimbările prin regiune, de prieteni. Yaël de altă dată pare să fi renăscut.

,, M-am uitat la resturile electronice care erau să ne coste viața, mai ales pe el. Pentru că, până la urmă, a mea se rezuma la asta. La chestia asta. Lumea, ceilalți nu mai existau, nu mai aveam nicio idee despre ce este bun, rău, drept sau nedrept. Existența mea se rezuma la informațiile furnizate de chestia asta inanimată, fără emoții. Eram o scoică goală, fără considerație pentru cei din jurul meu. Fusesem pe punctul să-l omor pe Marc ca să-mi salvez telefonul, acest iPhone 6 cu care dormeam, care până la urmă era bunul meu cel mai prețios, unicul de altfel. Am simțit o mână pe braț, m-am răsucit spre Marc, spăsit în fața mea.

― Îmi pare rău pentru glumă, nu trebuia să se termine așa, s-a scuzat el.

    Nu, n-ar fi trebuit să se termine așa și nu era vina lui. N-ar fi trebuit să încerc să-l recuperez, n-ar fi trebuit să pierd din vedere realitatea, n-ar fi trebuit să devin complet irațională pentru chestia aia, ar fi trebuit să râd, ar fi trebuit să scot limba la el, ar fi trebuit să- i promit că am să-l arunc în apă ca să mă răzbun.”

   Din nefericire, minunatul concediu ia sfârșit, protagonista se vede nevoită să se întoarcă la activitatea sa de zi cu zi. Cu forțe proaspete, cu zâmbetul pe buze, schimbată. Nu-și mai neglijează prietenii ca înainte, dar tentația reușitei îi acaparează treptat judecata. E posibil ca Bertrand s-o facă asociata lui. Din acest motiv, trebuie să-i dovedească ce poate. Însă inima sa bate mai tare în prezența lui Marc. Ca și cum cei zeci ani unul fără altul nu ar fi existat.

   Până la sfârșitul cărții suntem martori ai unei confruntări interioare, permanente. Yaël trebuie să facă alegeri sau, cel puțin, așa crede ea. Yaël cea veche, dezinteresată, pusă pe șotii sau Yaël cea nouă, obsedată de perfecțiune? Marc, povestea lor de iubire sau agenția, locul de muncă? Mica Floare sau Paris? Trecut sau viitor? Viața personală sau viața profesională? Rămâne să aflați care din răspunsuri vor triumfa în cele din urmă.

„- Fii lucid, noi doi nu suntem pe aceeași lungime de undă. Eu sunt ambițioasă, tu te mulțumești cu ce ai, ceea ce nu pot să-nțeleg cu niciun chip. N-am timp de pierdut, nici loc să mă încurc în amănunte…”

   Mi s-a părut de-a dreptul fascinantă cartea lui Agnès Martin-Lugand. Am fost plăcut surprins să descopăr o poveste frumos țesută, ce se citește ușor. Am parcurs cartea imediat, pierzându-mă în această istorie surprinzătoare ce evidențiază un personaj principal complex și ce introduce cititorul în cultura occidentală, pe cât de asemănătoare cu a noastră, pe atât de diferită.

   Personal, m-am regăsit în personalitatea lui Yaël, întrucât am, adesea, tendința de a deveni un workaholic cu acte în regulă. Spre norocul meu, reușesc să scap din când în când de această patimă, de acest drog destul de periculos. Fără îndoială, acest volum ar trebui să se afle în biblioteca și în planurile de lectură ale oricărui cititor care se respectă, dar, în special, în ale oamenilor pasionați de muncă. Să nu uite niciodată că banii, faima, succesul nu reprezintă cheia unei vieți fericite. Pentru asta avem nevoie de multe alte lucruri, pe care, de multe ori, e suficient să le acceptăm în viața noastră, pentru care nu trebuie să muncim din răsputeri.

  Vă recomand cu mare drag ,,Îmi pare rău, sunt așteptată”! Această carte mi-a înfrumusețat week-end-ul, căci, fără îndoială,  este perfectă pentru a o lua cu tine în vacanță. Peste mări și țări sau la o aruncătură de băț. Important este să profiți din plin de timpul liber, de compania celor dragi ție, de viața asta scurtă, dar fermecătoare. Presar-o cu momente memorabile și cu oameni neprețuiți! Carpe diem!

   Îmi pare rău, sunt așteptată e scris cu aceeași naturalețe care a devenit o marcă a scrisului lui Agnès Martin-Lugand. (Le Parisien)

   Cred că nu ne oprim niciodată din a ne construi propria fericire. E un proces neîntrerupt. Yaël poate să se schimbe, are dreptul ca, la un moment dat, să aleagă altă cale. Până la urmă, putem avea mai multe vieți. (Agnès Martin-Lugand)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Îmi pare rău, sunt așteptată de Agnès Martin-Lugand a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

Petru Dimitrie Cercel. Gentilomul valah care a fermecat Europa de Cristian Moșneanu-recenzie

Prefață: Cornel Bîrsan, Vasile Lupaşc-Sfinteş

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Gen: Non-ficțiune, Istorie

Număr pagini: 144

Nota mea: 10/10

    Câți dintre voi ați auzit până acum de Petru Dimitrie Cercel? Cu siguranță, nu mulți. Și, cu certitudine, nu de la școală, nu din manualele de istorie. Din nefericire, trăim în vremuri în care societatea pune un preț tot mai mic lucrurilor importante, uită esențialul, se pierde în detalii de actualitate. Pentru mulți istoria este o enigmă, un mister de nepătruns, motiv pentru care este important să creștem o societate care nu ezită să arunce o privire în urmă pentru a-și înțelege prezentul și pentru a înfrunta viitorul.

     Atunci când școala nu ne oferă suficient, nu ne ajută atât cât ar trebui, nu ne rămâne decât să ne lărgim singuri orizontul de cunoaștere. Lectura reprezintă cel mai util mijloc de a ne dezvolta, de a ne construi o lume interioară capabilă să se reflecte și asupra celei exterioare. Istoria este extrem de importantă, reprezintă o sursă infinită de informație, de lecții de viață, de sfaturi. Cei care aleg să studieze istoria și să se ocupe de cercetare sunt puțini, mai ales, în România.  

    Spre norocul nostru, avem și câțiva oameni talentați, pasionați de această știință aparte, care nu ezită să-și împărtășească descoperirile cu ceilalți și să contribuie, într-un fel sau altul, la educarea societății contemporane. Printre ei se numără și tânărul autor Cristian Moșneanu, pe care l-am cunoscut prin intermediul lucrării ,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”, realizată împreună cu istoricii Cornel Bîrsan și Adrian Anghel. Am fost încântat să văd că Editura Librex publică un alt titlu ce poartă semnătura acestui autor și țin să le mulțumesc pentru exemplarul oferit (și autorului pentru autograf :D ).

     Numele lui Petru Dimitrie Cercel nu-mi era complet străin, căci nu demult citisem un articol despre acesta pe internet. Totuși, am fost curios să aflu mai multe și am avut ocazia să mă bucur de această carte, o lectură rapidă, concisă. Unul din motivele pentru care-l apreciez pe Cristian Moșneanu este reprezentat de modalitatea în care se prezintă lucrările sale, acestea fiind accesibile publicului larg, cititorului nu tocmai familiarizat cu limbajul istoric, cu tipul acesta de carte. El nu se adresează strict elitei intelectuale, istoricilor, ci tuturor, întrucât întreaga națiune ar trebui să-și însușească disciplina numită istorie. Volumul de față debutează, de altfel, cu o introducere, cuprinzând o prelegere despre importanța istoriei și motivele pentru care autorul a ales să ne ,,vorbească” despre Petru Dimitrie Cercel și nu despre o altă personalitate istorică mai celebră.

“Printre altele avu să spună Sfinţia Sa, vorbind cu unii cardinali, că a cunoscut mulţi oameni, dar n-a găsit niciunul atăt de cunoscător al tuturor lucrurilor din lume ca Principele Valachiei” (Relatare a lui Franco Siviori despre impresia făcută de Petru Dimitrie Cercel  Papei Sixtus al V-lea)

    Înainte de toate, Petru Dimitrie Cercel (1545-1590) a fost domn al Valahiei, al Țării Românești, fiu al lui Pătrașcu cel Bun și urmaș al domnitorilor Radu Negru, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul.  Cartea prezintă câțiva membrii ai familiei sale și dezbate, cu argumente solide, legătura de sânge cu Mihai Viteazul. Se dovedește că responsabilul de prima unire a Țărilor Române a fost frate vitreg cu gentilomul valah. Fără doar și poate, relația dintre cei doi domnitori este extrem de controversată în rândul istoricilor, însă cu timpul poate că vor fi scoase la iveală și alte dovezi care să ofere o certitudine.

                                                                            Sursă

    Unul din capitolele cele mai interesante ale acestei lucrări este, în ceea ce mă privește, cel referitor la iubirea protagonistului față de ,,creația dumnezeiască ruptă din coasta lui Adam”. Am fost uimit să descopăr câte femei importante au căzut pradă iubirii și slăbiciunii față de domnitorul român. Pe lista ,,cuceririlor” sale se numără Griseldis, o membră a familiei Bathory, Caterina de Medici – mama regelui Franței Henric al III-lea, Louise și Margareta (,,Regina Margot”) – soția, respectiv sora aceluiași monarh. În mod neașteptat, Haseki Safiye Sultan, de origine venețiană, se află printre admiratoarele lui Petru Cercel. În condițiile în care, soția sultanului Murad al III-lea și sultana-mamă a lui Mahmud I era închisă în harem, în așa-zisa colivie cu zăbrele de aur. Soția domnitorului și mama copiilor săi este nimeni alta decât Sultana Koprelli, o nobilă otomană convertită la creștinism.

                                                             Safiye Sultan – Sursă

      Aflăm mai multe despre urmașii lui Petru Dimitrie Cercel, despre numeroasele călătorii întreprinse de-a lungul vieții și vizitele sale la marile Curți Regale ale vremii, dar și despre scurta sa domnie de doar doi ani. Spre deosebire de mulți alți domnitori, el a reușit în puținul timp petrecut pe tronul Țării Românești să aducă o contribuție la creșterea prestigiului acestei țări în ochii Marilor Puteri apusene. A reorganizat administrația țării, a adus nenumărați străini pentru ca Renașterea să ajungă și în acest colț al continentului. Și, mai mult decât atât, a cultivat prietenii cu importante figuri ale vremii, străduindu-se să clădească un sistem de alianțe care l-ar fi sprijinit  în lupta contra Imperiului Otoman.

   Petru Dimitrie Cercel are “o anume abilitate plină de graţie ṣi de dragoste, la care se adaugă o ȋnfăţiṣare binevoitoare că nu poţi judeca de unde primeṣti mai multă satisfacţie: din vorbirea sau din privirea lui cu care subjugă ca ṣi cu niṣte lanţuri ṣi strânge ȋn veṣnică supunere inima altora… El poartă imprimată, pe suverana sa frunte , imaginea vie a mărinimiei, din pieptul căruia ies comori” (Francesco Puggiella-legiuitor ṣi poet toscan)

     Nu există niciun dubiu că acest domnitor a fost primul ambasador cultural al românilor, fiind el însuși un artist și un mare învățat. Vorbea 12 limbi străine, fapt ce i-a deschis multe porți. A încercat să-și lase amprenta asupra vieții culturale românești, s-o aducă în rândul celor din Occident. Eforturile sale sunt de necontestat, iar dacă ar fi reușit să domnească mai mult, și-ar fi dus întreaga misiune la bun sfârșit. De remarcat că Petru Dimitrie Cercel a fost bun prieten cu Pierre Ronsard, marele poet francez, ai cărui strămoși provin de pe meleagurile noastre. Se aduc dovezi în privința acestui fapt și a legăturilor dintre Ronsard și Banul Mărăcine.

     “Toţi se miră de ȋnfăţiṣarea lui cea maiestoasă, de vorbirea lui cea curată aproape ȋn toate limbile europene ṣi de ȋnalta lui ȋnţelepciune” (Relatare despre Petru Dimitrie Cercel din cronica Fuchsia – Lupio – Oltarodium)

    Ce aduce nou această lucrare?

   În premieră pentru istoriografia românească, sunt traduse din limba franceză două scrisori de recomandare pentru Petru Dimitrie Cercel ale regelui Franței, Henric al III-lea, și ale reginei-mamă, Caterina de Medici, misive adresate Dogelui Veneției. De asemenea, este lămurită chestiunea originii românești a poetului francez, Pierre Ronsard, și a legăturilor sale cu Banul Mărăcine. Nu în ultimul rând, ne este oferită o perspectivă asupra obiceiurilor din Valahia acelor vremuri, un capitol esențial pentru a înțelege atmosfera de atunci.

               

                                                                      Pierre Ronsard – Sursă

    Scopul acestei cărți este, în primul rând, după cum precizează și autorul în încheiere, acela de a familiariza cititorul cu personalitatea lui Petru Dimitrie Cercel. La urma urmei, acesta nu se diferențiază de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și alți domnitori despre care am învățat și continuăm să învățăm la orele de istorie.

     Prin urmare, vă recomand cu tot dragul volumul ,,Petru Dimitrie Cercel. Gentilomul valah care a fermecat Europa”! Veți descoperi o lectură deosebită, o carte despre o personalitate prea puțin cunoscută, uitată în negura trecutului, dar pe care tânărul autor și istoric Cristian Moșneanu o aduce la viață și la cunoștința publicului larg.

  Sunteți pregătiți să-l cunoașteți pe Petru Dimitrie Cercel, un mare gentilom și un remarcabil erudit, un prim ambasador cultural al unei țărișoare ,,insignifiante”?

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Petru Dimitrie Cercel. Gentilomul valah care a fermecat Europa de Cristian Moșneanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
14

   Pisicile războinice. Furtuna de Erin Hunter-recenzie

Titlul original: Warrior cats. Rising storm

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2016

Gen: Ficțiune, Aventură, Literatură pentru copii

Număr pagini: 344

Cotație Goodreads: 4.38

 De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă, creatorii celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile războinice (24 de volume), Supraviețuitorii (12 volume) și Exploratorii (12 volume). Aceste serii sunt favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

  La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

   Recent, vă vorbeam despre Pisicile războinice. Pădurea secretelor, al treilea volum al seriei, un volum ce m-a lăsat în coadă de pește, cu o mulțime de întrebări fără răspuns și cu o mare nerăbdare în ceea ce privește continuarea aventurilor lui Inimă de Foc. Pentru cei care nu au avut încă șansa să descopere această serie, trebuie să știți că se numără printre cele mai bune din categoria literaturii pentru copii, reprezentând o îmbinare armonioasă între util și plăcut, între relaxare și învățare.

     Întreaga istorie este prezentată din perspectiva lui Inimă de Foc, un motan de casă, ce a ales viața din pădure cu provocările ei nesfârșite, în defavoarea unei vieți tihnite, lipsite de orice grijă. A intrat în Clanul Tunetului, unul dintre cele patru mari clanuri ale pădurii, s-a integrat printre pisicile născute din generație în generație în natură, în sânul clanului. Încă de la început s-a remarcat prin curaj și o deosebită loialitate față de tovarășii săi și, mai ales, față de conducătoarea clanului și mentora sa, Stea Albastră.

    La sfârșitul celui de-al treilea volum, Clanul Tunetului a fost surprins de atacul organizat de Gheară de Tigru, secundul clanului, și de o bandă de pisici singuratice. Din fericire, Inimă de Foc a reacționat fără ezitare, salvându-și conducătoarea de la o moarte sigură. Gheară de Tigru a fost izgonit, iar funcția sa de secund i-a fost oferită eroului Inimă de Foc, unui străin, unui pisoi de casă. Poate că această onoare i-ar fi umplut inima de bucurie motanului, dar situația nu este deloc simplă. Pisicile din pădure trec prin vremuri tulburi, iar Stea Albastră este mai zdruncinată decât oricând de trădarea fostului secund…

      În acest volum, Inimă de Foc se vede nevoit să-și ducă la îndeplinire noile sarcini și fără ajutorul experimentatului Vifor Alb nu ar fi făcut, cu siguranță, față.  Sunt atâtea lucruri de pus la punct, patrule de organizat, un clan de apărat și îngrijit și, în plus, un ucenic de instruit. Nu este suficient faptul că are atâtea griji pe cap, că starea deplorabilă a conducătoarei sale îl impacientează, căci trebuie să fie atent și la Labă de Nor, nepotul său alb ca neaua. Un luptător în devenire, un foarte bun vânător, dar aflat în incapacitatea de a înțelege și respecta un cod al războinicilor, aflat în strânsă legătură cu loialitatea față de clan.

      Inimă de Foc îl surprinde pe nepotul său pe teritoriul celor Două Picioare, acceptând mâncare de la oameni. Încearcă să-l aducă pe calea cea dreaptă, însă pisoiașul ajunge să fie răpit de oameni și dus departe. Secundul și Furtună de Nisip pornesc, de bunăvoie, într-o misiune și după multe peripeții îl aduc acasă, cu lecția învățată de această dată.

,,Pisicile au tresărit din nou, când o altă ușă a cuibului s-a închis trântindu-se, undeva după colț. Inimă de Foca văzut un Două-Picioare îndreptându-se spre monstru cu ceva în mână. Semăna cu o vizuină împletită din tulpini uscate. Prin plasa tare de la unul dintre capete, Inimă de Foc a zărit o blăniță albă. S-a uitat mai de-aproape, iar inima i-a stat în loc când a recunoscut figura din spatele plasei, cu ochii măriți de spaimă.

 Era Labă de Nor!”

   Stea Albastră pare să nu mai aibă încredere decât în Inimă de Foc și în Vifor Alb. Stă ascunsă în vizuina sa, mănâncă foarte puțin, se acuză pentru deciziile pe care le-a luat de-a lungul timpului. La un moment dat, refuză să mai creadă în puterea și mărinimia Clanului Stelelor. Și-a sacrificat fericirea, a renunțat la proprii copii, i-a lăsat să crească departe de mângâierea ei și s-a dedicat clanului.

     Unul din incidentele responsabile de revoltarea conducătoarei față de divinitate, dar și de lipsa de bunăstare a Clanului Tunetului, este reprezentat de incendiul ce le-a surprins tabăra și le-a ars-o aproape din temelii. Cu chiu cu vai, în miez de noapte, Inimă de Foc și războinicii s-au străduit să salveze bătrânii, reginele și puii din ghearele mistuitoare ale focului. Au fost nevoiți să traverseze râul și să se adăpostească pe teritoriul Clanului Râului. Pe lângă distrugerile de ordin material, trei pisici și-au pierdut viața în groaznica noapte. Una dintre ele este Colț Galben, pisica-vraci a clanului, o prietenă dragă secundului și conducătoarei.

,,S-a trezit tresărind. A deschis repede ochii și s-a uitat prin vizuină temător. Ceva era în neregulă. Lumea din visele lui îi invadase realitatea; mirosul înțepător încă plutea în jurul lui și o ceață stranie, sufocantă se strecura printre crengi. Inimă de Foc a sărit în patru labe și a năvălit afară din vizuină. O lumină portocalie strălucea printre copaci. Să fi răsărit deja soarele? Mirosul a devenit mai puternic, iar motanul, îngrozit, și-a dat seama ce era. Foc!”

    Furtuna și năpasta par să se fi abătut asupra Clanului Tunetului. Bătrânii pun supărarea divinității pe nerespectarea ritualului, numirea lui Inima de Foc drept secund realizându-se mai târziu decât ar fi trebuit. Necazurile nu contenesc. Iar visele lui Inimă de Foc în care apare Frunză Ruginie, o prietenă răposată, nu-i dau pace. Și, în vâltoarea tuturor evenimentelor, Inimă de Foc și Furtună de Nisip sunt tot mai apropiați. Nu mai sunt pisoiașii de altă dată, au crescut, iar atracția dintre ei este tot mai evidentă.

    Va reuși Inimă de Foc să apere Clanul Tunetului, să-i schimbe destinul? Va avea el parte de sprijinul necesar? Amenințarea lui Gheară de Tigru va dispărea? Vor înceta oamenii să distrugă, prin acțiunile lor, habitatul acestor necuvântătoare și, astfel, să le permită să-și ducă traiul ca până acum? Focul va mistui ori va apăra?

    Vă recomand cu drag acest volum din seria ,,Pisicile războinice”! Cititorii mici și mari vor avea șansa de a descoperi o poveste uimitoare, în spatele căreia se află numeroase învățături, tipologii umane satirizate, modele de urmat sau de evitat, aventuri fără seamăn și personaje remarcabile. În vremurile în care trăim uităm ce înseamnă să fii copil, dar o astfel de lectură ne va aminti farmecul altei vârste, pe care am face bine să n-o lăsăm de o parte, în negura trecutului…

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Pisicile războinice. Furtuna de Erin Hunter a fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

              

by -
13

Soliman Magnificul, de André Clot-Editura Aramisrecenzie

Titlul original: Soliman le Magnifique

Traducere din limba franceză: Ion Herdan

Editura: Aramis

Anul apariției: 1997

Gen: Istorie, Non-ficțiune

Număr pagini: 378

Nota mea: 10/10

   André Clot (9 noiembrie 1909 – 2002) a fost un istoric și eseist francez. A lucrat între anii 1936 și 1942 pentru l’Agence Havas, între 1943 și 1945 pentru Radio Brazzaville și din 1945 până la pensionare pentru l’Agence France-Presse. A locuit mult timp în Turcia și în Orientul Mijlociu. Specialist în studii islamice, a publicat numeroase cărți referitoare la istoria și cultura țărilor musulmane.

    Printre operele sale principale se numără: L’Espagne musulmane. viiie – xve siècle (Spania musulmană. Secolele 8-15); L’Égypte des Mamelouks : l’empire des esclaves 1250-1517 (Egiptul Mamelucilor: imperiul sclavilor 1250-1517); Les Grands Moghols : splendeur et chute, 1526-1707 (Marii Moguli: splendoare și decădere, 1526-1707), Mehmed II, le conquérant de Byzance (1432-1481) (Mehmet al II-lea, cuceritorul Bizanțului), Haroun al-Rachid et le temps des “Mille et une nuits” (tradus la noi ca și Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți), Soliman Le Magnifique (Soliman Magnificul). Ultimele trei au fost traduse și în limba română.

   Fără îndoială, cu toții am auzit, la un moment dat, despre Süleyman Magnificul. Deși mulți dintre noi nu știm mai nimic despre acesta. Eu l-am descoperit datorită serialului omonim, difuzat cu câțiva ani în urmă la Kanal D. Nu m-aș fi așteptat să-mi placă, însă tot frumosul expus, prezentat telespectatorilor m-a fascinat și pe mine. Povestea de dragoste dintre Süleyman și Hürrem, gloria Imperiului Otoman, viața luxoasă, fericită și tragică, deopotrivă, de la seraiul Topkapî. A trecut ceva timp și n-am încetat, nici măcar pentru o clipă, să mă documentez și să-mi cultiv pasiunea pentru istoria otomană.

   Îmi doream cartea lui André Clot de mult timp, căci auzisem că este foarte bine realizată și structurată, numărându-se printre cele mai bune lucrări referitoare la acest subiect inepuizabil și fermecător. Am citit-o cu o deosebită plăcere. Este o carte de istorie, lipsită de ficțiune și ce reflectă, pe cât de mult posibil, adevărul istoric. Cu bune și cu rele. Cu victorii și cu eșecuri. Cu iubire. Cu ură. Cu război nesfârșit, al sultanului cu ceilalți și cu propria sa persoană. Totuși, nu m-am plictisit, întrucât am avut impresia pe tot parcursul lecturii că în fața mea se țese povestea vieții unui om, în deplina ei splendoare…

 Portretul lui Süleyman. Sursă

  Cartea debutează cu o extrem de interesantă introducere în istoria otomanilor. Descoperim astfel cum Osman, urmașul unui neam provenind din regiunea altaică, a pus bazele Imperiului, devenind primul sultan. Următorii au dus mai departe această misiune, susținută și de concepte religioase. Încet-încet granițele Imperiului, la început un nucleu statal din Anatolia, s-au extins tot mai mult, profitând și de slăbirea bizantinilor. Cuceririle lor nu s-au limitat la cele din peninsula Asia Mică, ajungând curând să domine Balcanii. Lovitura de grație a oferit-o Mehmet al II-lea, cel care a asediat și cucerit Constantinopolul, punând capăt Imperiului Bizantin, un vestigiu al gloriei romane.

   Pe acest fond își face apariția tânărul Süleyman, al zecelea sultan al dinastiei. Un personaj a cărui faimă i-a fost predestinată, întrucât cifra zece are o mare importanță în cultura islamică. Cifra perfecțiunii. Tatăl său i-a pregătit terenul în scurta sa domnie, permițându-i lui Süleyman să-și întreacă strămoșii și, mai mult decât atât, să aducă imperiul la apogeu, la un nivel de dezvoltare și expansiune pe care nu-l va mai atinge niciodată. Volumul se structurează în două părți: viața personală și realizările sultanului în contextul internațional, respectiv situația Imperiului de la acea vreme, organizarea sa administrativă, socială, rolul culturii și al artei în viața publică.

   Încet-încet îl descoperim pe Sultanul Sultanilor, Kanuni (Legiuitorul) Süleyman, cunoscut de europeni drept Magnificul. Se poate spune că a trăit într-o epocă de aur ce nu s-a limitat la Imperiul Otoman. Întreaga Europă era supusă schimbărilor. Nu demult fusese descoperită America, Renașterea era în plină ascensiune, iar pe tronurile europene stăteau Francisc I (Franța), Henric al VIII-lea (Anglia) și Carol Quintul (Spania și Sfântul Imperiu Roman). Süleyman completa acest tablou al măreției, fiind, fără doar și poate, cel mai strălucit dintre capetele încoronate ale vremii. (Și nu spun asta din simpatie pentru acesta!)

                  Imperiul Otoman la punctul culminant al expansiunii sale. Sursă

   În anul 1520, Süleyman urca pe tronul lăsat moștenire de Selim Yavuz (Crudul). În ciuda vârstei sale (avea doar 26 de ani), era înzestrat cu o inteligență nativă, cu un spirit strategic, cu dragoste pentru artă și frumos și, poate cel mai important, cu experiența conducerii oamenilor. În scurt timp s-a făcut remarcat pe scena politică a Europei prin cucerirea insulei Rodos și a Belgradului. Drumul său spre inima Europei prindea contur. Din nefericire, după marea victoria de la Mohacs și după cucerirea Ungariei (și, implicit, a Transilvaniei) ceva s-a întâmplat. Cea mai bine pregătită și dotată armată din lume întâlnise cel mai mare obstacol din istorie: vremea și ale sale capricii. Nu a reușit să asedieze Viena, iar visul de a pune mâna pe Roma, capitala creștinismului, s-a năruit. De remarcat că multe alte figuri ale istoriei au întâmpinat dificultății din aceeași cauză. Este suficient să-i menționăm pe Napoleon Bonaparte, pe Adolf Hitler. (Poate că ar fi reușit mai mult dacă ar fi studiat istoria și geografia fizică, nu-i așa? Sau poate dacă i-ar fi acordat atenția cuvenită?)

      Facem cunoștință cu Hürrem, Roxelana, fata cu părul de foc ce i-a furat mințile sultanului, deși în această carte nu se pune accentul pe relația lor. Cert este că această femeie, Haseki Sultan (sultana favorită), a știut să-l manevreze, să-l vrăjească cu râsul și voiciunea sa. I-a oferit mai mulți copii, dintre care doar 5 au ajuns la vârsta maturității: Mehmet – copilul favorit al familiei, mort înainte să ajungă sultan; Mihrimah – raza de lună a tatălui său, una din cele mai importante arme politice ale lui Hürrem; Selim – viitorul sultan Selim al II-lea, Bețivul, Desfrânatul; Bayazid – omorât din cauza ambițiilor sale politice și Cihangir – cel mai sensibil și vulnerabil fiu, ucis de boala care l-a însoțit și măcinat întreaga viață. Hürrem este cea care a contribuit la asasinarea favoritului Ibrahim Pașa, dar și a prințului moștenitor Mustafa. Iubirea lui Süleyman pentru ea l-a determinat să o ia de soție, o premieră în istoria dinastiei. Până în momentul respectiv niciun sultan nu mai luase de soție o sclavă convertită la islamism.

   Imaginea promoțională a serialului. Pe tron se află Süleyman, la dreapta sa Hürrem Haseki Sultan, la stânga Hatice Sultan – sora sa cea mai mică, în față – Mihrimah Sultan, în spate Mahidevran Sultan – mama lui Mustafa, Șehzade Mustafa, Ibrahim Pașa – soțul lui Hatice, Rüstem Pașa – soțul sultanei Mihrimah. Sursă.

   Între paginile acestei cărți regăsim portretele unor oameni rămași faimoși datorită contribuțiilor aduse imperiului și nu numai, printre care se numără Barbarossa – marele amiral otoman, Mimar Sinan – arhitectul care a înfrumusețat imperiul datorită geniului său creator, un Leonardo Da Vinci al Orientului. Sunt prezentate, de asemenea, relațiile diplomatice dintre Sublima Poartă și Europa, pe de o parte, și Imperiul Safavid (Persan), pe de altă parte. Înțelegerea dintre Süleyman și Francisc I, dogele Veneției, relațiile tensionate cu Carol Quintul, conflictele armate cu șahul Tahmasp pe care persanii nu aveau să le uite niciodată.

Süleyman Magnificul și Francisc I (regele Franței). Sursă

   În cea de-a doua parte, facem o incursiune în viața de la palat, în haremul celebru datorită caracterului său paradoxal, în societatea otomană a acelor vremuri. Ne plimbăm printre nobili, țărani, musulmani, creștini, evrei, ne împărțim între Anatolia (Asia) și Rumelia (Europa). Simțim pe propria piele schimbările aduse de Legiuitor în administrarea imperiului său. Și, în final, ne despărțim de acest univers magnific, de cei 46 de ani de domnie ai lui Süleyman, ani marcați de victorii și lacrimi, deopotrivă. Și privim cum epoca de aur se stinge ca o flacără lăsată în bătaia vântului. Însă Süleyman Magnificul va rămâne veșnic viu în memoria colectivă a turcilor și a umanității…

   E suficient să privești bibliografia ca să constați câtă documentare, câtă cercetare au fost necesare pentru realizare acestei sinteze. Unul din istoricii pe care i-a consultat cu precădere a fost însuși românul Nicolae Iorga. Lucrarea lui Clot este excepțională, capabilă să-ți ofere o lecție de istorie temeinică, de calitate și pe care ți-e imposibil să n-o îndrăgești. Din acest motiv, vă recomand cu mare drag ,,Soliman Magnificul”. O carte despre o personalitate remarcabilă, despre o epocă de neuitat și despre o lume care continuă să uimească, să inhibe imaginația oamenilor. Fie că sunteți împătimiți ai lecturilor istorice, fie că sunteți simpli cititori dornici să-și lărgească orizontul cunoașterii, acest volum este perfect…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Soliman Magnificul de André Clot este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
14

   Hărțile prevestitoare, de Michael A. Stackpole-recenzie

Titlul original: Cartomancy

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2017 (ediția a II-a)

Număr de pagini: 496

    Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, și este un celebru autor de romane fantasy și science fiction. În 1979 a obținut diploma de licență în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborâd în multe producții de mare succes. A scris primul său roman fantasy în 1986,Talion: Revenant, care însă nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987, a semnat trilogia Warrior, ce i-a adus consacrarea și a stat la baza unui serial de animație televizat.

    Datorită popularității sale ca autor, a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. A semnat numeroase volume ce s-au bucurat de un real succes atât în rândul publicului, cât și printre critici, dintre care amintim revoluționara serie fantasy Dragon Crown War. Cea mai recentă trilogie, Epoca  descoperirilor, reprezintă o nouă abordare neconvențională a genului fantasy, creând un univers al magiei și fantasticului unic în întregul spațiu literar.

   Anul trecut am citit ,,Atlasul secret”, primul volum al trilogiei ,,Marile descoperiri”, o carte extraordinară, a cărei continuare am așteptat-o cu nerăbdare. Am pândit ocazia de a mă delecta în voie cu ,,Hărțile prevestitoare”, căci am prevestit că va fi o experiență de neuitat. Și nu m-am înșelat.

   Cel de-al doilea volum a reprezentat o lectură și mai plăcută și mai antrenantă și mai animată. M-am aventurat printre paginile înțesate de suspans, intrigi, răsturnări de situație și am citit. M-am lăsat prins în mrejele poveștii, bucurându-mă de fiecare rând, de fiecare fir al poveștii. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri narative, fiind relatată din mai multe perspective. Deși, pe alocuri, am întâmpinat dificultăți din cauza acestui fapt, din cauza numărului mare de personaje, nu pot să nu recunosc că este o creație complexă, bogată în trăiri, emoții, dorințe.

   Michael A. Stackpole este, fără îndoială, un artist extrem de talentat, un virtuoz al cuvântului. Lumea fantastică ce ia naștere din condeiul său este nelipsită de magie. Au trecut 737 de ani de la Urgie, de la apocalipsa ce a schimbat înfățișarea lumii odată pentru totdeauna. Imperiul a fost salvat de împărăteasa Cyrsa, cea care l-a și divizat în Nouă Principate. Au trecut secole întregi de atunci fără ca cineva să mai știe ceva despre împărăteasă, însă unii speră în adâncul sufletului lor ca aceasta își va face apariția, fără întârziere, când o altă catastrofă va avea loc. Pacea dintre principate este instabilă. Întâmplări bizare au loc. Creaturi înzestrate cu forțe magice par să apară din neant…

   În primul volum, cei doi frați, Keles și Jorim, nepoții marelui cartograf Qiro Anturasi, au plecat în două expediții distincte. Keles primise drept misiune redescoperirea Drumului mirodeniilor dinaintea Urgiei și, astfel, a ajuns prin regiuni în care magia antică își face simțită și acum prezența. A fost capturat de prințul deseian Pyrust și obligat să facă niște schimbări în capitala principatului. În cel de-al doilea volum, Keles plănuiește să fugă împreună cu prințesa Jasai cât mai departe. Nu ai nicio clipă de pierdut în această închisoare.

  ,,Jasai își trecu mâna peste pântec.

-Copilul  meu se va naște în luna Șobolanului. După aceea viața mea nu mai face nici doi bani.

– Nu cred că am nici măcar atâta răgaz, rânji Keles cu tristețe.

– Iar șansele noastre de scăpare se vor termina chiar și mai repede. Odată ce începe să se vadă sarcina, abilitățile mele de evadare se diminuează.

– Știu, dar mă gândeam la ceva, bătu el în planurile orașului. Râul Negru se va revărsa aproximativ peste șase săptămâni. Ori o să scăpăm până atunci, ori nu mai ieșim de-aici niciodată.”

   Sufletul lui Nirati Anturasi, nepoata lipsită de abilități de cartograf a lui Qiro, ajunge după moarte în Anturasixan, un tărâm creat de bunicul ei pentru ea. Un tărâm ce prinde viață, ce devine dintr-un loc fictiv parte a mapamondului. În acest loc îl întâlnește pe Nelesquin, un personaj legendar, oponentul împărătesei Cyrsa, cel care plănuiește o invazie, sprijinită de Qiro, asupra principatelor. Singurul lui vis este acela de a reuni Imperiul și de a trece la conducerea acestuia…

 

,,Refuză să admită că o iubea. Nutrea o mare afecțiune pentru ea, însă, dacă-și recunoștea iubirea, suferința pe care izbutea s-o țină sub control l-ar fi consumat. Dar, pe cât era de hotărât să nege orice urmă de dragoste, nu alungă posibilitatea de a se ajunge în cele din urmă acolo, iar pierderea sentimentului de afecțiune l-ar fi vătămat la fel de greu.”

      Jorim, aflat în timpul expediției pe vasul Lupul furtunii, descoperă de la populația amentzutl că este încarnarea unui zeu, numit Tetcomchoa, și, brusc, situația sa se complică. Prințul Pryust începe o campanie de cucerire a principatelor, ajungând până la porțile Nalenyr-ului, guvernat de mult prea vulnerabilul prinț Cyron. Acesta primește o mână de ajutor de la o persoană de la care nu s-ar fi așteptat. De la o curtezană. În tot acest timp, un vechi ordin al misticilor se pregătește pentru iminenta confruntare dintre Cyrsa și Nelesquin, dintre forțele binelui și forțele răului.

,, – Îmi îngreunezi situația.

-Nu, te ajut să-ți definești problemele, îl străpunse Anaeda Gryst cu privirea. Dacă tu crezi că nu poți face față confruntărilor ca bărbat, n-ai vrea să ți se întâmple asta ca zeu/

– Nu cred că am de ales.

– Poate că nu, admise ea și îl luă pe Shimik de lăbuță. Dar ar fi mai bine să găsești în tine răspunsul provocării, pentru că eșecul ar fi urgia urgiilor.”

   Va reuși Jorim să-și îndeplinească misiunea divină? Cine este Doamna de Jais și Jad? I se va permite lui Nelesquin să-și atingă scopul malefic? În acest război al magiei și al iscusinței de tot felul, binele va mai putea învinge încă odată răul?

   Vă invit să citiți ,,Hărțile prevestitoare”! Cu siguranță veți fi fascinați de această poveste, de personajele atent conturate, de aventurile fără de seamăn. Dacă iubiți literatura fantasy, lumile conduse de forțe supranaturale, veți adora această carte. Și orice aș spune nu ar fi de ajuns…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Pisicile războinice.Pădurea secretelor, de Erin Hunter-recenzie

Titlu original: Warriors. Forest of secrets

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All         

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2015

Număr pagini: 344

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă.

      La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

       Având în vedere că nu demult a fost 1 iunie, că am celebrat Ziua copilului și că vacanța de vară se apropie cu pași repezi, m-am gândit că ar fi timpul să vă vorbesc despre cel de-al treilea volum al seriei ,,Pisicile războinice”. O serie încântătoare, perfectă pentru copiii de toate vârstele. O lectură pe care aș include-o, fără doar și poate, în bibliografia școlară. Povestea atractivă și scriitura lejeră ar atrage orice copil în mrejele lecturii, i-ar deschide apetitul pentru această activitate nobilă, esențială pentru dezvoltarea sa ca individ.

   Pentru cei care nu au citit încă primele două volume, protagonistul seriei este Inimă de Foc, un războinic viteaz al Clanului Tunetului. Da, ați auzit bine. O felină războinic. Membru al unui clan. Inițial, Inimă de Foc a fost un motan de casă, din tărâmul celor Două Picioare. În urma unor întâmplări a ajuns în Clanul Tunetului, unul din cele 4 aflate sub protecția Clanului Stelelor, divinitatea colectivă ce influențează societatea acestor pisici. O societate ce se aseamănă izbitor cu cea a oamenilor, motiv pentru care povestea lui Erin Hunter este o alegorie ce are drept rol evidențierea diferențelor dintre oameni și animale, dar și a perspectivei din care felinele privesc lumea.

                                                                               Sursă foto

   Pas cu pas acest străin a reușit să câștige respectul celorlalți și, mai ales, aprecierea lui Stea Albastră, conducătoarea clanului și mentorul său iubit. O misiune deloc ușoară. S-a văzut pus de nenumărate ori în situația de a-și dovedi loialitatea, a luptat din răsputeri, a participat la misiuni de o importanță capitală pentru menținerea păcii și armoniei între cele 4 clanuri. În cel de-al doilea volum, sora sa, pisică de casă, i l-a încredințat pe unul din puii săi, un motănel abia născut, alb ca laptele, pentru a face parte din clan. În cea de-a treia carte Norișor/ Labă de Nor se va confrunta, la rândul său, cu prejudecățile anumitor membrii ai clanului, dar va demonstra că merită să se numere printre ei.

   Pacea dintre cele 4 clanuri este instabilă, atât de fină încât ar putea fi dezechilibrată la cea mai mică atingere, la cea mai plăpândă adiere de vânt. Iarna este cruntă, atât de friguroasă cum nu a mai fost de ani de zile. Toate pisicile se confruntă cu dificultăți, cu hrana insuficientă, cu stomacurile dornice să-și astâmpere chiorăitul, însă Clanul Tunetului rezistă, cum a reușit și altă dată, după spusele bătrânilor.

   Inimă de Foc și prietenul său, Dungă Cenușie, sunt mai hotărâți decât oricând să-l demaște pe Gheară de Tigru, secundul clanului lor, cel responsabil de evenimente tragice, de moartea sau accidentarea unor pisici și care pare să aibă ceva de ascuns. Aleg să meargă în satul oamenilor, locul în care este găzduit Dungă Neagră, un vechi tovarăș, cel care îi poate ajuta în acest demers. Află de la acesta tot adevărul, pe care Inimă de Foc i-l aduce la cunoștință conducătoarei sale, dar degeaba. Nu este crezut.

,,<<Dacă m-am înșelat în tot timpul ăsta?>>, s-a întrebat Inimă de Foc. <<Dacă Gheară de Tigru este exact ceea ce pare a fi: un secund loial și eficient?>> Dar nu se putea convinge să creadă asta. Și în timp ce se îndrepta încet spre mormanul de mâncare, își dorea cu ardoare să fie eliberat de povara lucrurilor pe care le știa.”

   La un moment dat, odată cu venirea primăverii și cu topirea zăpezii, cei doi războinici descoperă necazurile pe care Clanul Râului le are de înfruntat. Apa râului iese din albie, inundându-le o mare parte din teritoriu. În plus, din cauza poluării provocate de oameni au rămas fără pește, fără hrana atât de necesară. Poate de dragul lui Pârâu Argintiu, războinică a Clanului Râului și iubita secretă a lui Dungă Cenușie, ori poate din altruism, decid să-i ajute, procurându-le vânat proaspăt. Și fără ca Clanul Tunetului să știe ceva. Încă…

                                                                          Sursă foto

    Gheară de Tigru împreună cu Coadă Ruptă, prizonierul clanului, și o bandă de pisici singuratice atacă tabăra în încercarea de a o înlătura pe Stea Albastră, aflată la ultima sa viață. Inimă de Foc și Norișor acționează la timp și reușesc să evite o catastrofă. Din acest moment, Stea Albastru nu mai fi aceeași, prea zdruncinată…

    În tumultul acestor evenimente, Inimă de Foc află informații ce îl pun pe gânduri. Istoria clanurilor pare mai complicată decât pare. Pârâu Argintiu urmează să nască puii lui Dungă Cenușie, iar vechii lor aliați, cei pe care i-au salvat de altfel, Clanul Vântului, trec de partea Clanului Umbrelor. Trecutul este uitat, ignorat, însă în această pădure a secretelor trecutul are o importanță pe care nu toți o conștientizează…

,,Inimă de Foc și-a lins una dintre labe și apoi s-a frecat pe față cu ea. Pe măsură ce i se limpezeau gândurile, și-a adus aminte de avertizarea lui Frunză Ruginie: Apa stinge focul. Oare ce încerca să-i spună? S-a gândit apoi la profeția mai veche a lui Frunză Ruginie, că focul avea să salveze clanul. Urmându-l pe Dungă Cenușie afară din vizuină, Inimă de Foc și-a dat seama că tremură și nu e doar din cauza frigului. Simțea cum se adună necazurile, asemenea unor nori grei de furtună. Dacă apa avea să stingă focul, atunci ce ar mai fi putut salva clanul? Oare vorbele lui Frunză Ruginie însemnau că pisicile din Clanul Tunetului erau condamnate să piară?”

     Va reuși Inimă de Foc să afle adevărul despre legăturile secrete dintre clanuri? Ce viitor îi așteaptă pe Dungă Cenușie și pe scumpa sa Pârâu Argintiu, responsabili de a fi încălcat codul războinicilor? Cum va fi afectată ierarhia Clanului Tunetului? Mai există speranță când totul pare aproape pierdut?

    Vă invit să descoperiți ,,Pisicile războinice. Pădurea secretelor”! Oferiți-le această serie cadou copiilor dumneavoastră, citiți-o alături de ei, învățați împreună din povestea acestor pisici uimitoare, veritabile tipologii umane. Veți avea parte de o poveste fascinantă, nelipsită de aventură și suspans, pe care o aveți adora, indiferent de vârstă.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Pisicile războinice.Pădurea secretelor de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi cărtureşti

RECOMANDĂRI BOOKFEST 2017

      Mai ieri ne pregăteam de Gaudeamus și uită-ne ajunși în mai 2017, așteptând Salonul Internațional de Carte Bookfest, organizat în cadrul Romexpo, București. Ca de obicei, editurile ne oferă o gamă variată de titluri din care să alegem, însă toți cititorii, de cursă lungă sau nu, avem probleme când trebuie să ne decidem strict asupra unor achiziții. Există atâtea tentații care îngreunează alegerea. Din acest motiv, cum deja v-am obișnuit, voi încerca să vă ușurez misiunea, recomandându-vă câteva titluri. Vorbăria multă, sărăcia omului. Deci, să trecem la treabă (la citit și cumpărat)!

1. ,,Vassa și Noaptea” de Sarah Porter (Editura Nemira) nici nu e nevoie să mai adaug ceva, întrucât descrierea face toți banii:

    ,,Vassa locuiește împreună cu mama vitregă și surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoți și uneori chiar și pe clienții nevinovați. Așa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopții să cumpere becuri, se prea poate să fie o misiune suicidară. Noroc că are un sprijin: o păpușă de lemn, ascunsă într-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate că va alunga blestemul… 

   Inspirat de povestea rusească Vasilisa cea Frumoasă, romanul scris de Sarah Porter desenează un Brooklyn magic, în care obiectele au suflet și întâmplările se țin lanț zi și noapte.”

 

  1.  ,,O zi din șapte” de Lauren Oliver (Editura Litera) – acum și într-o ecranizare de excepție J

,, CE-AI FACE DACĂ AI MAI AVEA DOAR O SINGURĂ ZI DE TRĂIT?

    Samantha Kingston pare să ducă o viaţă perfectă: are aproape tot ce-şi doreşte, iubitul ei este cel mai popular băiat din școală și împarte totul cu prietenele ei. Ziua de vineri, 12 februarie, ar trebui să fie una ca oricare alta din viaţa ei încântătoare, dar Samantha suferă un accident de maşină şi moare. Apoi se trezeşte a doua zi şi primește o nouă șansă. Şi apoi iar. Şi iar. De şapte ori. Trăindu-și ultima zi de viaţă șapte zile la rând, Sam va desluși în cele din urmă misterul din jurul morţii ei – și va descoperi adevărata valoare a lucrurilor pe care este în pericol să le piardă.”

 

  3.,,Martha Bibescu și vocile Europei. Corespondență și Dosar CNSAS 1941-1945” – volum editat de Alina Pavelescu (Editura Corint)

   „Prin intermediul unor documente inedite pâna acum, cititorul acestei cărți va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în același timp, o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul […, o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voință și curaj, știa la fel de bine ce voia și cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoșoaiei). Nu se interesa numai în mod pasiv de politică: prin numeroasele ei cunoștințe, a încercat cu perseverență să favorizeze ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosință.

Era un adevarat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.” Mihai Brâncoveanu

4. ,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk (Editura Polirom) – încă un titlu din seria de autor Orhan Pamuk pe care abia aștept să-l savurez J

   Oare prima experienţă erotică poate să ne hotărască întreaga viaţă? Sau destinul ne este trasat doar de forţa istoriei şi a legendelor?

„În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor şi la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viaţă, la femei şi la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roşu m-a învăţat să mă cunosc şi m-a învăţat, totodată, sensul fericirii…” (Orhan Pamuk) 

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea şi dificultăţile ei, cu seninătăţile şi grosolăniile ei. Totul are rezonanţă, totul are înţelesuri.” (The Washington Post)

5. ,,Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu (Editura Polirom)

      ,,Al treilea roman al Simonei Antonescu ne poartă cu două veacuri în urmă, în Principatele Române. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar însufleţeşte destine individuale, ci dă viaţă şi tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Această călătorie de şase ani în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentică evadare în trecut.
Pe moşiile Ţării Româneşti, grînarul marilor imperii, sau în bătălii pe mare şi pe uscat, pe uliţele tîrgului Bucureştilor, traversate de picioare desculţe şi taine de palat, sau la Constantinopole, în serai şi catacombe, printre intrigi şi capete tăiate, istoria îşi urmează cursul.
    Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curţii Regale şi Darul lui Serafim –, se situează sub aceeaşi inscripţie heraldică: Dacă nu revezi trecutul, nu vezi prezentul şi nu prevezi viitorul.”

  6. ,,Saga favoritelor” de Jean des Cars (Editura Trei)

     ,,Volumul de față reunește portretele sclipitoare ale celor mai ilustre favorite. Apropiate puterii, exercitându‑și influența adesea într‑o manieră clandestină, ele alcătuiesc un galant cortegiu de femei cărora importanți bărbați de stat le datorează mult. Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care „se bucură de favorurile” unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulţumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră ori durabilă. Ea are putere, exercită influenţă politică, economică sau artistică; obţine rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populaţie, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea. Muzele prezentate de autor în acest periplu prin istoria Europei au jucat toate un rol proporţional cu influenţa exercitată asupra monarhului, prinţului moștenitor, regelui sau împăratului lângă care s-au aflat, fie el căsătorit, văduv sau celibatar: Agnes Sorel, Diana de Poitiers, Gabrielle d’Estrées, Louise de La Valliere, marchiza de Montespan, doamna de Maintenon, surorile de Nesle, marchiza de Pompadour, doamna du Barry, Zoé du Cayla, Lol Montez, Miss Howard, Katia Dolgorukova, Blanche Delacroix, Magda Lupescu și Wallis Simpson. Optsprezece portrete de femei care au influențat cursul istoriei. În bine și în rău.”

  7. ,,Îmi pare rău, sunt așteptată” de Agnes Martin-Lugand (Editura Trei)

     ,,Yaël trăiește doar pentru munca ei. Interpretă de excepție la o agenție renumită, își împarte timpul între întâlniri și cine de afaceri. Nu știe ce înseamnă o vacanță, e dependentă de adrenalină. Nu renunță niciodată la ținuta ei office și la pantofii cu tocuri înalte. Își vede rar familia și prietenii, care își fac griji pentru ea. Nu ține cont de sfaturi, pentru că simte că a făcut alegerea potrivită, animată de dorința neclintită de a reuși.
Până când îl întâlnește pe Marc, cel mai bun prieten al său din studenție, și viața ei, atât de bine organizată, sare în aer. Trecutul o ajunge din urmă și Yaël descoperă că fericirea și succesul personal par a fi incompatibile…
Un roman emoționant despre alegerile pe care le facem în viață.

 8. ,,Dosarul unei vacanțe de groază” de Ana Rotea (Editura Arthur) – aventurile Detectivilor Aerieni continuă :D

,,Cei mai îndrăgiți detectivi pleacă într-un schimb interșcolar la Bran. Nici nu se cazează bine la atipicul Hotel Clementina că Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc au un nou caz de rezolvat. De data aceasta investighează dispariția cameleonului Clementina, care se zice că poate ghici viitorul. Așa cum ne-am obișnuit, detectivii noștri acționează cu profesionalism și fac tot posibilul să o găsească pe Clementina până nu e prea târziu. Și, pentru că e Halloween și oricum se întâmplă lucruri taaare ciudate în hotel, copiii îi conving pe însoțitorii lor să-i lase să dea o petrecere de neuitat.”

 

 9. ,,Poveștile deosebiților” de Ransom Riggs (Editura Young Art) – o carte perfectă pentru pasionații seriei Miss Peregrine

   ,,Canibali bine-crescuți care se înfruptă din membre regenerabile, porumbei piromani, maeștri în arta sabotajului, o lăcustă mare cât un buldog, o fată care încearcă să se împrietenească cu fantome și o alta care îmblânzește coșmarurile, acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le veți întâlni în minunata antologie de față.

Într-o ediție îngrijită și adnotată de protejatul domnișoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Poveștile Deosebiților adună cele mai îndrăgite texte din literatura acestora. Transmise din generație în generație, povestirile de față sunt în parte lecție de istorie – veți afla, de pildă, peripețiile primei ymbryne -, în parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.

O lectură obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cât și pentru orice iubitor de povești nemaipomenite.”

 10.,,Absolut tot” de Nicola Yoon (Ediție tie-in, Editura Young Art)

   ,,Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.”

                         

 

 Ce titluri din cele prezentate vă tentează? Ce titluri ați mai adăuga acestei liste?

  Vă doresc să aveți spor la cumpărături și să vă bucurați din plin de lectură!

  Enjoy!

Fangirl, de Rainbow Rowell-recenzie

Titlul original: Fangirl

Traducere din limba engleză și note: Ela-Evelina Jianu

Editura: Young Art

Anul apariției: 2017

Gen: Young Adult, romance

Număr pagini: 528

Nota mea: 10/10

   Literatura Young Adult. Literatura pentru adolescenți și nu numai. Genul acela de cărți ce te fascinează de la prima și până la ultima pagină. Cărți pe care le simți în profunzime. Povești simpatice, scrise, în general, într-un stil simplist, lejer, accesibil oricărui cititor. O modalitate inedită de a te destinde, de a vedea din altă perspectivă anii frumoși ai adolescenței, marcați de primele povești de dragoste și de primii pași spre maturitate, spre atât de ,,râvnita” vârstă de adult.

   Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care citesc literatură YA și o clasez în fruntea preferințelor mele. Și, din fericire, există în România o editură specializată în acest domeniu, un imprint al Grupului Editorial Art: Young Art. O poartă larg deschisă către adolescență și către magia inegalabilă a acestei vârste. Din oferta bogată și extrem de variată a editurii face parte și autoarea Rainbow Rowell, una din cele mai bune de altfel. Eu am descoperit-o cu ceva timp în urmă prin intermediul celebrei povești ,,Eleanor&Park”. După o experiență atât de minunată nu m-aș fi așteptat că autoarea m-ar mai putea impresiona la fel de tare. Însă m-am înșelat…

     Rainbow Rowell (n.1973) este o prozatoare din Statele Unite, născută în Omaha, Nebraska, unde trăiește și în prezent, alături de soțul ei și de cei doi copii. Din 1995, când și-a luat licența în jurnalism, până în 2012, când s-a apucat serios de scris, a fost editorialistă pentru Omaha World-Herald. Primul ei roman, Attachments, a apărut în 2011. Adevăratul succes a venit însă odată cu cele două romane pentru tineri apărute în 2013, Fangirl și Eleanor&Park, pe care New York Times le enumeră printre debuturile remarcabile ale anului. Ambele au fost deja traduse în zeci de limbi. În 2015, Rowell a publicat romanul fantastic Carry On.

Sursă foto

     ,,Fangirl” a reprezentat pentru mine, înainte de toate, o lectură fermecătoare, pe care am parcurs-o cu o deosebită plăcere și pe care m-am străduit s-o lungesc cât mai mult posibil. Nu mi-aș fi dorit să se mai termine această poveste născută din condeiul (sau tastele) autoarei de origine americană. S-a întâmplat să mă regăsesc în atitudinea anumitor personaje, să mă identific într-o oarecare măsură, reușind, astfel, să empatizez cu ele, să le înțeleg trăirile, sentimentele și să pătrund tot mai mult în miezul poveștii.

   Protagonista cărții este Cather sau, cum i-ar plăcea ei, Cath. O adolescentă obișnuită din Omaha, statul Nebraska. Are o soră geamănă, Wren, și un tată, Arthur, nu tocmai întreg la minte, cei mai importanți oameni din viața sa, de care o leagă sentimente profunde. Mamă nu a avut niciodată. Laura și-a părăsit fiicele gemene într-o cumplită zi de 11 septembrie 2001, a uitat de existența lor, fiind prea preocupată de propria liniște și fericire.

   Cath a fost dintotdeauna cea plângăcioasă, cea sensibilă, cea mai puțin populară, spre deosebire de Wren. Copilăria și adolescența i-au fost marcate de numeroase complexe de inferioritate, de o anxietate ieșită din comun, de o teamă față de oameni, față de situațiile noi, neprevăzute. Wren e cea care a sprijinit-o și a ajutat-o să treacă peste momentele critice. Cele două surori împărtășesc pasiunea pentru celebra serie de cărți Simon Snow, a autoarei Gemma T. Leslie. Au citit toate volumele, au vizionat ecranizările și mai mult decât atât au scris împreună nenumărate povești fan fiction, contribuind oarecum la existența aceste lumi fantastice.

  Sursă foto

       În toamna anului 2011, Cath și Wren pleacă la Lincoln pentru a-și realiza studiile universitare. Cath ,,Cea Plângăcioasă” nu este extrem de încântată, pe când Wren ,,Cea Matură” abia așteaptă anii de studenție, viața într-un campus alături de tineri de pretutindeni. Cath se vede nevoită să înfrunte necunoscutul, întrucât Wren preferă să se cazeze într-un alt campus, să-și împartă camera cu o colegă pe care, la urma urmei, nu o cunoaște.

   Anul universitar nu începe nicidecum bine. Cath nu îndrăznește să se ducă la cantina căminului său și timp de o lună mănâncă batoane de slăbit, unt de arahide și, din când în când, preparatele servite în căminul lui Wren. Totul până când vorbește pentru prima oară, în adevăratul sens al cuvântului, cu colega sa de cameră, Reagan, o tipă excentrică, exhibiționistă, dar cu care va ajunge să se împrietenească. Merg împreună la cantină, iar Cath își dă seama că temerile ei au fost nejustificate.

   Fata studiază filologia și printre multe altele participă la cursul de creație literară pentru avansați al doamnei Piper, o scriitoare bine văzută în comunitatea locală. O parte din temele pentru acest curs le face cu Nick, efortul depus de amândoi fiind întotdeauna apreciat și notat cât mai bine. Timpul liber și-l petrece scriind povești pentru fanii săi din State și din Japonia. Folosindu-se de meșteșugul cuvintelor, inventează și reinventează povești cu Simon Snow și vampirul Baz, toate fiind adunate într-un așa-zis volum ,,Nu renunța, Simon”.

,,Cath își imagină că stătea în fața laptopului ei. Încercă să pună în cuvinte ce simțea, ce se întâmpla când era bine, când totul funcționa, când îi veneau cuvintele înainte să-și dea seama ce vor să însemne, țâșnind din pieptul ei ca rimele, ca versurile de rap. Ușor ca săritul coardei. Ca atunci când sari fix înainte ca frânghia să-ți atingă gleznele.

-Ca să împărtășim lumii ceva adevărat, răspunse o altă fată.

Cath clătină din cap.

-De ce scriem ficțiune? întrebă profesoara Piper.

Cath se uită în jos, în caiet.

<<Ca să dispar.>>”

   Prin intermediul lui Reagan, îl cunoaște pe Levi, fostul iubit al acesteia și băiatul pe care l-a văzut prima dată când a ajuns în camera sa de cămin. Încet-încet se împrietenesc, descoperă că au anumite lucruri în comun și, fără să vrea, Cath se îndrăgostește de acest tip galant, zâmbitor, politicos cu toată lumea, gata să se sacrifice pentru binele celorlalți. Pe parcursul acestui prim semestru la Lincoln, relația dintre ea și Wren se răcește, cele două comunică tot mai rar, fapt ce o afectează pe Cath. Sora sa e de nerecunoscut, prea ahtiată după ieșirile în club, beții, după această viață studențească trăită la maximum.

,,Ochii lui Cath se închiseră, iar pleoapele așa rămaseră, strânse. Ar fi vrut să le deschidă la loc. Ar fi vrut să se uite mai bine la sprâncenele acelea mult prea întunecate ale lui Levi, ar fi vrut să-i admire tunsoarea ciudată, ca de vampir. Simțea că treaba asta avea să nu se mai repete și că, oricum, putea distruge tot ce mai rămăsese din viața ei, așa că voia să deschidă ochii, ca să aibă dovada că se întâmplase.

Dar era atât de obosită. Și gura lui era atât de moale. Și nimeni nu o mai sărutase vreodată pe Cath în felul ăsta. Numai Abel o mai sărutase înainte, iar atunci era ca și cum simțeai o presiune fermă asupra buzelor, la care răspundeai la fel.

Săruturile lui Levi erau devoratoare. Ca și cum el absorbea ceva din lăuntrul ei, bărbia lui zvâcnind ușor. Cath își trecu degetele prin părul lui, dar nu putu să deschidă ochii. În cele din urmă, nu putu rămâne trează.”

                        Sursă foto

   Câteva evenimente îi marchează existența protagonistei noastre. Tatăl ei are o cădere nervoasă, Wren ajunge la spital în stare gravă din cauza excesului alcool. Și ca totul să fie perfect, Laura, încearcă să le cunoască pe fiicele sale, de care nu i-a păsat atâta timp, dar fără succes în ceea ce o privește pe Cath, prea supărată pentru a o ierta.

   Cath se vede împărțită între problemele de familie, Levi, tema pentru cursul profesoarei Piper în care nu-și mai găsește locul și ,,Nu renunța, Simon”. Trebuie să termine ciclul de povești înainte de lansarea celui de-al optulea volum din luna mai. Ultimul volum. Cel care va pune capăt poveștii. Va reuși Cath să treacă cu bine peste toate? Va fi posibil ca ea și Wren să fie surorile de odinioară? Relația ei cu Levi are vreo șansă? Va învăța ea ce înseamnă să fii, cu adevărat, un scriitor, un maestru al cuvintelor?

,,- Ah. Păi, ăăă, mai încolo, când termini, crezi că ai putea să mă duci cu mașina până la Omaha? Știu că e cam mare deranjul, dar o să plătesc benzina. Doar că am un fel de urgență în familie.

-Vin să te iau acum. Într-un sfert de oră.

– Nu. Levi, pot să mai aștept dacă ești la serviciu.

– Ai o urgență în familie?

– Da… spuse ea încet.

– Ne vedem într-un sfert de oră.”

   Vă garantez că această poveste vă va fi pe plac, că o veți citi cu încântare ca și mine, de altfel. Din acest motiv, vă recomand ,,Fangirl”, un love story inocent, amuzant și plin de farmec! Acesta vă va înfățișa frumusețea studenției, a primei povești dragoste, a meseriei de scriitor și, cel important, a familiei unite, capabile să depășească orice obstacol…

Părerile criticilor:

  • ,,Magia nu este iscată de baghete, ci de incredibila abilitate a lui Rowell de a construi relații complexe, tulburătoare, intense, triumfătoare.” Booklist
  • ,,O istorie amuzantă și duioasă despre maturizare, povestea unei scriitoare în căutarea propriei voci […]. Impresionantă, plină de autenticitate.” Publishers Weekly

 

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Fangirl, de Rainbow Rowell a fost oferită de Editura Young Art. Poate fi comandată de pe site-ul Arthur.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
16

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea, de Jean des Cars-recenzie

Titlul original: La Saga des Romanovs. De Pierre le Grand à Nicolas II

Traducere din limba franceză: Ileana Cantuniari

Postfață: Doru Dumitrescu

Editura: Corint

Anul apariției: 2013

Număr pagini: 400

Nota mea: 10/10

   JEAN DES CARS (n. 1943) este un cunoscut jurnalist francez care a semnat articole în mari cotidiene precumParis Match şi le Figaro. Reputat specialist în istoria marilor familii ale aristocraţiei europene, cu deosebire a familiilor Habsburg şi Grimaldi, este autor al mai multor cărţi foarte apreciate de marele public, printre care se numără: Eugénie, la dernière impératrice, Perrin, 1997; Louis II de Bavière, Perrin, 1998; Sissi, impératrice d’Autriche, Perrin, 1999; Inoubliable Grace de Monaco, Éditions du Rocher, 1999, La saga des Habsbourg. Du Saint Empire à l’union européenne, Perrin, 2010 şi La saga des Windsor, Perrin, 2011. Din 2011 este cavaler al Ordinului Grimaldi, acordat persoanelor care au contribuit la creşterea prestigiului principatului.

                 (Autorul Jean des Cars – Sursă foto)

    Rusia. Cel mai întins stat de pe Glob. Una din marile puteri ale Europei și nu numai.  Un participant de seamă la cele două războaie mondiale. Leagănul comunismului. Fosta URSS. Țara lui Putin. Și, cu mult timp înainte, Imperiul Țarist. Statul ce le-a ținut piept francezilor, aflați sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, și naziștilor, guvernați de concepțiile lui Adolf Hitler. Cu o populație eterogenă, martoră a unei evoluții de-a lungul secolelor, marcată pe alocuri de căderi bruște, urmate de un progres uimitor. Dacă aș fi pus să descriu în trei cuvinte Rusia, aș răspunde fără să clipesc: continuitate, multinaționalitate și rezistență.

   De aceea, mi-am dorit să aflu mai multe despre acest popor, despre dinastia Romanov căreia îi datorăm existența Rusiei pe harta politică actuală. Cum am mai afirmat, manifest o slăbiciune pentru monarhie, pentru Casele Regale europene, motiv pentru care momentele petrecute în compania unei cărți asemenea celei de față sunt memorabile. Și, în sfârșit, am avut ocazia de a citi una din lucrările francezului Jean des Cars, un scriitor pe care-l admir nespus. Concluzia?

   Mi-a plăcut foarte mult. Timp de o săptămână, în fiecare seară, când liniștea se așternea asupra locuinței mele și asupra orașului, deschideam cartea și, implicit, mă aventuram în istoria Rusiei imperiale. M-am plimbat pe străduțele din Sankt Petersburg (în traducere: Orașului Sfântului Petru), am vizitat Palatul de Iarnă, am admirat operele de artă din Muzeul Ermitaj, am luat parte la încoronările țarilor din impunătorul Kremlin. Pe scurt: am simțit atmosfera acelor veacuri îndepărtate, apuse, dar pe care le percepeam ca fiind aproape sufletului meu, la o aruncătură de băț.

     (Kremlinul, Moscova – Sursă foto)

 

,,Gigantism și restrângere… Măreție și rușine. Decăderea sa amintea de cea a Imperiului Otoman, dar era mult mai rapidă. Astăzi, trebuie să ținem seama de remarcabilii diplomați ruși, campioni în amenințarea cu forța și în subtilitățile compromisului. Politica externă a Kremlinului poate părea brutală în ochii democrațiilor adormite de confortabila și molitica viziune europeană care s-a strecurat în veșmintele învechite ale naționalismului. Moscova își apără interesele. Putem înțelege acest lucru cercetând o hartă: vom avea o lecție de geopolitică. Și putem aminti, în limba cardinalului de Rentz, acel conspirator din vremea Frondei care a sfârșit prin a îndeplini misiuni diplomatice pentru Ludovic al XIV-lea, că ,,Statele nu au prieteni. Au doar interese”. Altă dovadă că Rusia a ieșit din coma ei ideologică: o nouă flotă maritimă se pregătește. ,,Nu există imperiu fără flotă maritimă”, spunea Petru cel Mare.”

    ,,Saga dinastiei Romanov” debutează cu o introducere în istoria Rusiei, oprindu-se puțin asupra dinastiei Rurik, prima din Rusia, și aducând la cunoștință cititorului câteva date despre cneazul Igor (cel care va inspira opera cu același nume scrisă de Borodin), despre soția acestuia, Olga. Pas cu pas este prezentată ascensiunea Rusiei kievene și lărgirea ariei sale de influență, ținându-se cont și de contextul internațional. Căderea Constantinopolului în 1453 a făcut din Moscova un important centru al creștinătății și, cu precădere, al ortodoxismului. Nu degeaba avea să fie numită ,,a treia Romă”. Tot înainte de Romanovi se face remarcat Ivan cel Groaznic, o prefigurare a absolutismului monarhic specific lui Ludovic al XIV-lea.

   Epoca Romanovilor începe cu Mihail I, cumnat al lui Ivan cel Groaznic, cel considerat demn de a fi țarul Rusiei. Primele domnii, primii țari sunt oarecum promițători, însă schimbarea vizibilă își face apariția abia în timpul lui Petru I, cunoscut ca și Petru cel Mare. Această personalitate remarcabilă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea face eforturi evidente pentru modernizarea imperiului, pentru aducerea acestuia la nivelul statelor din Occident. După ce vizitează o parte din Europa decide să îmbunătățească traiul supușilor săi, să întreprindă o serie de reforme. El este cel care pune temelia Sankt Petersburg-ului, orașul său de suflet, o proiecție a aspirațiilor sale, a viitorului pe care-l prevede Rusiei.

 

,,Să ne amintim că dacă Parisul, Londra sau Berlinul au fost făurite de o îndelungată istorie, de secole de lucrări și de generații, Petru I nu-și acordă decât câțiva ani – zece poate – pentru a înălța acest oraș nou despre care se șoptește că și-l dorește capitală. O dată mai mult, el dă exemplu. După ce a doborât un arbust de drobiță cu ciorchinii aurii, el începe construcția primei case a viitorului oraș. Potrivit unei tradiții eroice, această micuță clădire este înălțată în numai… trei zile și seamănă mult cu cea pe care o închiriase în Olanda. Este ceea ce se va numi ,,căsuța lui Petru cel Mare” și care trebuie neapărat vizitată pentru că de aici a pornit formidabila aventură, din spatele acelor bușteni. Poate fi socotită o culme, deoarece această cabană este foarte rusească, iar țarul pregătește un oraș care nu va mai avea nimic rusesc…”

   (Palatul de Iarnă – Sursă)

   Jean des Cars trece în revistă țarii, țarinele, rând pe rând, acordându-le o atenție deosebită Ecaterinei a II-a, ,,Despotul luminat”, lui Pavel I, lui Alexandru I și celui din urmă Romanov, Nicolae al II-lea.  Domniile fiecărui țar sunt analizate, apreciate, criticate, comparate între ele, totul într-o manieră ce împletește rigurozitatea științifică cu arta povestirii.  Este uimitor modul în care cultura rusească a înflorit de-a lungul timpului, oferind lumii artiști și opere de artă, multe dintre ele dăinuind până astăzi. În Palatul de Iarnă din capitala Imperiului Țarist se poate vizita astăzi Muzeul Ermitaj, o bijuterie, ce găzduiește opere din întreaga Europă. Un veritabil patrimoniu al bătrânului continent.

   Dinastia Romanov a dat Rusiei optsprezece țari care au consolidat, mai mult sau mai puțin, poziția sa pe mapamond. Ultimul dintre ei, Nicolae al II-lea, a fost victima regimului bolșevic, sfârșind executat  împreună cu întreaga sa familie. Această tragedie, această pată pe imaginea Rusiei contemporane, este descrisă amănunțit, evidențiindu-se în acest mod sfârșitul unui imperiu, sfârșitul celei de-a doua dinastii, ale cărui efecte s-au răsfrânt asupra destinului națiunii ruse actuale.

,

,În numai două minute, la ordinul lui Lenin, puterea bolșevică, încolțită, și-a încheiat socotelile cu Romanovii, simbolul vechii Rusii. Rasputin prezisese: ,,Când eu voi fi mort, Rusia va cădea în ghiarele diavolului”.”

   Deși comuniștii au încercat să nege importanța Romanovilor, să ascundă adevărul, acesta a ieșit ca întotdeauna la iveală. Însă acum, mai mult ca oricând, Rusia are prilejul de a se mândri cu acești conducători, cu această familie al cărei nume va rămâne veșnic în istorie.

    Jean des Cars reușește să reînsuflețească o perioadă din istorie, creionând-o în culorii vii și, pe alocuri, în tonuri cenușii. Își duce la îndeplinire misiunea, documentându-se temeinic, dezvăluind lumii întregi ciclicitatea și farmecul istoriei, motiv pentru care eu vă recomand să includeți ,,Saga dinastiei Romanov” în lista de lecturi obligatorii. O enciclopedie accesibilă publicului larg, o poveste și nu un basm, unde binele nu învinge de fiecare dată răul. O călătorie într-o Rusie a altor vremuri, presărată cu nenumărate experiențe, lecții de viață, atât de actuale…

    Recunoștința mea profundă se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, cel care a oferit un exemplar al cărții de față și care, înainte de toate, a avut inițiativa lăudabilă de a publica această lucrare a lui Jean des Cars. Vă mulțumesc!

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

Primăvara și cărțile ei

    Iarna a luat sfârșit, ghioceii au înflorit din nou. A venit primăvara și odată cu ea numeroase titluri vor cunoaște calea tiparului peste hotare. Ca întotdeauna listele mele au crescut simțitor și aștept cu nerăbdare traducerea acestor cărțulii și la noi. Bineînțeles că nu pot păstra doar pentru mine, așa că voi împărtăși cu voi câteva recomandări, de care sper să ne bucurăm curând.

“The Crown’s Fate” de Evelyn Skye

     Povestea din “Jocul coroanei” se continuă cu un historical fantasy de excepție plasat în Rusia Imperială.

   Rusia se află la un pas de o mare schimbare. Încoronarea Pașei se apropie, iar Vika este acum Magul Imperial, un rol mult mai dificil și mai periculos decât s-ar fi așteptat. Pașa are de înfruntat propriile sale probleme, are dubii privind legitimitatea sa, Vika îl detestă, iar cel mai bun prieten său a murit. Când își face apariția un nou pretendent al tronului, Pașa conștientizează că trebuie, mai mult ca niciodată, să-și apere poziția și imperiul. Pentru Nikolai sfârșitul jocului s-a soldat cu o înfrângere, însă a scăpat din ghearele morții. Este doar o umbră, dar nu poate rămâne ascuns la nesfârșit. O revoluție, noi forțe magice sunt doar câteva motive pentru ca Vika, Nikolai și Pașa să lupte. Pentru a-și apară lumea și pe ei înșiși…

“Carry On” de Rainbow Rowell

   Simon Snow este, fără îndoială, cea mai proastă alegere care ar fi putut fi făcută. Asta crede colegul său de cameră, Baz, care, deși este un vampir rău, are dreptate. În jumătate din timp Simon nu-și poate face bagheta să funcționeze, iar în cealaltă jumătate dă foc la ceva. Tot răul pare să i se fi întâmplat lui Simon. Este în ultimul al la Școala de Magie Watford și enervantul nemesis al său nici nu s-a deranjat încă să apară… ,,Carry On” este o scrisoare de dragoste pentru poveștile romantice și pentru puterea cuvintelor, pentru fiecare ,,ales” care a avut mai multe în minte decât să salveze lumea…

“Strange the Dreamer” de Laini Taylor

Este o frumoasă poveste despre:
Urmările unui război dintre zei și oameni
Un oraș misterios rămas fără nume
Un eroc mitic cu mâinile pătate de sânge
Un tânăr bibliotecar cu un singur vis
O fată periculoasă
Alchimie, coșmaruri, monștri, prietenie și trădare, iubire și măcel…

“The Most Beautiful Woman in Florence: A Story of Botticelli” de Alyssa Palombo

   O fată la fel de frumoasă ca și Simonetta Cattaneo niciodată nu ar accepta o cerere în căsătorie în Italia secolului XV, dar renunță la acest principiu pentru a se mărită cu Marco Vespucci. Acest tânăr chipeș și bine educat face parte din anturajul puternicei familii de Medici. Înainte de căsătorie, reușește să intre în cercul de politicieni, poeți, artiști și filosofi al lui Lorenzo și Giuliano de Medici. Giuliano este fascinat de frumusețea, rafinamentul și cultura sa, însă ea îl cunoaște pe pictorul Sandro Botticelli de care se îndrăgostește. Declarată cea mai frumoasă femeie din Florența, ea răspunde invitației pictorului de a poza pentru un tablou. Cu timpul ea învață cum să-și administreze mariajul, statutul în societatea florentină. Între Simonetta și Sandro ia naștere o poveste de dragoste pasională, ce duce la imortalizarea ei într-o capodoperă: Nașterea lui Venus.

“The Horse Dancer” de Jojo Moyes

   Sarah primește de la bunicul său un cal superb, numit Boo, cu care se antrenează în parcuri și pe alei. În speranța că într-o zi va putea urma o școală de echitație de elită din Franța, departe de cartierul său sărăcăcios din Londra. Dar când bunicul său se îmbolnăvește este obligată să alterneze călăria cu școala și vizitele la spital. Natașa, o tânără avocată trecută printr-un divorț, și-a pierdut încrederea în sine. Noul iubit este un om de nimic și este obligată să-și împartă casa cu fostul soț. Destinul le aduce pe cele două protagoniste împreună, iar Natașa o ia sub aripa sa pe Sarah. Însă fata de paisprezece ani păstrează un secret, un secret care va schimba viețile celor implicați, odată pentru totdeauna…

Sper că am reușit să vă tentez.
Să aveți o primăvară minunată și să vă bucurați de multe cărți frumoase!

by -
7

         Anul regelui, de Principele Radu al României-recenzie

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2012
Număr pagini: 110
Nota mea: 10/10

     Anul 1866. Anul în care România îl primea pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și-l accepta drept principe domnitor. Această personalitate remarcabilă a obținut, mai apoi, independența României, devenind în 1881 primul rege al românilor. Sub domnia acestuia s-au realizat numeroase reforme, s-au întreprins acțiuni ce aveau scopul de a moderniza regatul proaspăt creat. Avea să fie urmat la tron de Ferdinand I, alături de care România s-a luptat și a trecut peste Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea a fost încoronat, însă avea să renunțe la tron favoarea fiului său. Regele Mihai I.

    Tânărul monarh cu un viitor promițător înainte nu a avut șansa de a cârmui prea mult timp țara primită în grijă de la înaintașii săi. Comuniștii l-au amenințat, l-au obligat să abdice și l-au exilat împreună cu Regina-mamă Elena. Propria națiune îl izgonea, negându-i moștenirea și fără a i se oferi respectul cuvenit. În exil s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, împreună cu care a avut cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

   Deși departe de meleagurile natale, Majestatea Sa le-a insuflat soției și fiicelor sale iubirea pentru România, pentru români și pentru valoarile acestei națiuni, pe care nu a încetat să le poarte în suflet. Viața printre străini nu a fost simplă, ci dimpotrivă. Abia după căderea comunismului, regele Mihai a avut șansa de a-și revedea țara. Prin intermediul Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu, al Principesei Maria, a contribuit la refacerea României postcomuniste, implicându-se în numeroase activități caritabile, dar și în creșterea prestigiului țării pe plan internațional. În consecință, a influențat aderarea noastră la Uniunea Europeană în 2007, de exemplu.

   “Anul regelui” este un lăudabil demers al Alteței Sale Principele Radu, o încercare de a aduce monarhie și pe rege în atenția publicului, în atenția românilor de pretutindeni. În vremuri în care puțini sunt cei care își întorc privirea spre trecut, spre realizările strămoșilor, este nevoie să ne amintim de rege, de Casa Regală pe care o reprezintă cu demnitate de decenii întregi.

    România nu mai este monarhie constituțională, însă la ,,fundația” republicii postcomuniste au contribuit și membrii Familiei Regale, proaspăt veniți din exil. Acesta este unul din numeroasele motive pentru care Majestatea Sa merită să fie acceptat, respectat și iubit de noi toți. Înainte de a fi rege, Mihai I este om, are o familie frumoasă pe care o iubește nespus. Astfel a luat naștere acest album, bogat ilustrat, ce împletește atribuțiile regale cu cele ale unui cap de familie. Principele Radu surprinde momentele-cheie ale anului regal, dezvăluind ceea ce se află dincolo de imaginea oferită de mass-media.

    Este prezentat fiecare anotimp în parte, cu evenimentele, obiceiurile și programul regelui. Rândurile scrise alternează cu fotografii ce îi înfățișează pe membrii Familiei Regale, o mulțime de instantanee din viața publică și privată a Majestății Sale. Aflăm detalii din “culise”, despre etichetă, despre protocol, despre patronajul și furnizorii Casei Regale. În orice caz, acest album nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Să nu uităm că monarhia a salvat România, a construit-o și a sprijinit-o neîncetat. Eu sper că vă va face mare plăcere să-l descoperiți pe regele românilor!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: www.familiaregala.ro

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Un război, un exil, o viață-Ana a României

 

   Trăim într-o lume ingrată, într-o lume a oamenilor nerecunoscători și ignoranți. Acești oameni nu apreciază binele ce li s-a făcut, nu-i respectă pe acei binevoitori care i-au salvat sau sunt cuprinși de o indiferență fără limite, de o incredibilă nepăsare. Casa Regală a României este una din binefăcătorii acestei națiuni, dată la o parte și uitată de mulți. Din fericire, mai există și oameni nelipsiți de patriotism care privesc monarhia cu respect și admirație profundă. E mai mult decât important să ne cunoaștem trecutul pentru a ne putea înțelege prezentul, iar regele face parte din istoria noastră.

   Fără un monarh, România nu ar fi reușit să-și obțină independența, nu ar fi devenit ,,națiune de sine stătătoare”. Familia regală a avut o contribuție inegalabilă pentru modernizarea regatului, pentru binele supușilor săi. Eu sunt impresionat de sprijinul lor, îi admir pe membrii Casei Regale și sunt nemulțumit de nepăsarea multor conaționali de-ai mei. De aceea îmi doresc să aflu cât mai multe despre acești oameni, să-i cunosc mai mult pentru a le oferi respectul cuvenit.Încă am o speranță că totul va fi bine…

   Bănuiesc că toată lumea a auzit de decesul Reginei Ana, de funeraliile de la Curtea de Argeș, dar și de controversele ce s-au iscat. Unii au afirmat că ea nu este de drept regina României, alții că nu găsesc rostul unei zile de doliu național. În niciun caz nu sunt de acord cu ei, nimeni nu ar trebui. Ea e regina noastră și trebuie s-o cinstim cum se cuvine, luând exemplul celor din Occident… Vestea morții reginei m-a întristat nespus, dar cel puțin sunt împăcat sufletește, căci am reușit să aștern și eu câteva rânduri în cartea de condoleanțe dedicată Alteței Sale.

Citiţi articolul integral pe Mes Passions…

Noaptea de foc,de Eric-Emmanuel Schmitt

    Acum, după ce am dat ultima pagină, nu știu ce să spun. Că mi-a plăcut nespus nu ar fi suficient. Această minunăție de carte te zdruncină din adâncul sufletului, te macină picătură cu picătură, culminând cu o furtună de nisip. Ești acoperit din cap până-n picioare, simțurile îți sunt inundate și te topești sub acțiunea soarelui dogoritor. Focul te învăluie ca o mantie distructivă și protectoare, deopotrivă. Asculți liniștea nopții și lași să-ți curgă o lacrimă pe obraz…

   ,,O călătorie adevărată constă întotdeauna în confruntarea unor plămădiri ale imaginației cu o anumită realitate, situându-se între aceste două lumi. Atunci când nu pornește la drum cu nici o așteptare, călătorul nu va vedea decât ceea ce poate fi văzut cu ochii; în schimb, dacă și-a format deja în închipuire o imagine a locului pe care-l vizitează, va vedea mai mult decât se arată privirii și, dincolo de clipa prezentă, îi va întrezări trecutul și viitorul; și chiar dacă ar suferi o dezamăgire, aceasta i-ar fi mult mai de folos și l-ar îmbogăți oricum, spre deosebire de un simplu proces-verbal.”

   În această ultimă carte, Schmitt alege să facă o dezvăluire, alege să împărtășească o experiență ce i-a marcat existența odată pentru totdeauna. La vârsta de doar 28 de ani a renăscut din propria cenușă asemenea păsării Phoenix. S-a născut din nou în deșert, fiind o altă persoană, una care a descoperit niște taine ale acestei lumi complicate. Iar totul a început cu o propunere venită din partea regizorului Gerard de a face un film despre Charles de Foucauld. Tânărul conferențiar din Lyon a acceptat fără să știe că viața și divinitatea aveau să-i ofere o lecție.

Citiţi articolul integral pe Mes Passions

by -
4

Listă autori români-Grupul Editorial Art

1.Florin Bican

,,Și v-am spus povestea așa”

,,Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc”

,,Singur printre mârlani”

2.Horia Corcheș

,,Istoria lui Răzvan”

,,Partaj”

3.Lavinia Braniște

,,Rostogol merge acasă”

4.Alex Moldovan

,,Olguța și un bunic de milioane”

5.Ioana Nicolaie

,,Ferbonia”

,,Arik și mercenarii”

6.Adina Popescu

,,O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului”

,,8 povestiri de pe Calea Moșilor”

7.Ana Rotea

,,Dosarul Popcorn”

,,Dosarul clopoțeilor de Crăciun”

8. Matei Vișniec

,,Omul de zăpadă care voia să întâlneasă soarele/ Le bonhomme de neige qui voulait rencontrer le soleil”

9.Mihai Barbu

,,Vând kilometri”

by -
8

Ucenicul arhitectului,de Elif Shafak

    Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

   Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

   ”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Articolul îl puteţi citi integral pe Mes Passions

by -
6

Doamna Atatürk, de İpek Çalışlar

   Cu toții ați auzit probabil de Mustafa Kemal Atatürk, o personalitate remarcabilă a secolului XX. El a schimbat destinul națiunii turce, a fondat Republica Turcia, punând astfel capăt perioadei dureroase de declin a Imperiului Otoman. A modernizat statul nou format, i-a permis să evolueze asemenea celor din Occident. A susținut laicitatea și progresul social, politic, economic, cultural. A permis emanciparea femeilor musulmane, le-a oferit drepturile de care nu au dispus niciodată.

   Despre acest om, supranumit și tatăl turcilor, se pot scrie și spune multe. Dovadă stau nenumăratele biografii, studii, cărți. Un aspect important nu a fost luat în seamă, a fost evitat deopotrivă de scriitori și istorici: Latife Hanim. Soție a lui Atatürk pentru scurt timp, ea  a reușit să-l influențeze, să-l sprijine pe acest om politic ce va ocupa pentru totdeauna un loc fruntaș în istoria Turciei moderne.

   Dar înainte de a fi un om politic de succes și primul președinte al Turciei, Atatürk a fost bărbat și om. A avut nevoie de afecțiune, de iubire și de un cămin, iar Latife Hanim a fost singura care i le-a putut oferi, ce-i drept, nu pentru mult timp.

 Recenzia se citește integral pe Mes passions

%d bloggers like this: