Authors Posts by Cosmin

Cosmin

101 POSTS 0 COMMENTS

by -
13

Soliman Magnificul, de André Clot-Editura Aramisrecenzie

Titlul original: Soliman le Magnifique

Traducere din limba franceză: Ion Herdan

Editura: Aramis

Anul apariției: 1997

Gen: Istorie, Non-ficțiune

Număr pagini: 378

Nota mea: 10/10

   André Clot (9 noiembrie 1909 – 2002) a fost un istoric și eseist francez. A lucrat între anii 1936 și 1942 pentru l’Agence Havas, între 1943 și 1945 pentru Radio Brazzaville și din 1945 până la pensionare pentru l’Agence France-Presse. A locuit mult timp în Turcia și în Orientul Mijlociu. Specialist în studii islamice, a publicat numeroase cărți referitoare la istoria și cultura țărilor musulmane.

    Printre operele sale principale se numără: L’Espagne musulmane. viiie – xve siècle (Spania musulmană. Secolele 8-15); L’Égypte des Mamelouks : l’empire des esclaves 1250-1517 (Egiptul Mamelucilor: imperiul sclavilor 1250-1517); Les Grands Moghols : splendeur et chute, 1526-1707 (Marii Moguli: splendoare și decădere, 1526-1707), Mehmed II, le conquérant de Byzance (1432-1481) (Mehmet al II-lea, cuceritorul Bizanțului), Haroun al-Rachid et le temps des “Mille et une nuits” (tradus la noi ca și Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți), Soliman Le Magnifique (Soliman Magnificul). Ultimele trei au fost traduse și în limba română.

   Fără îndoială, cu toții am auzit, la un moment dat, despre Süleyman Magnificul. Deși mulți dintre noi nu știm mai nimic despre acesta. Eu l-am descoperit datorită serialului omonim, difuzat cu câțiva ani în urmă la Kanal D. Nu m-aș fi așteptat să-mi placă, însă tot frumosul expus, prezentat telespectatorilor m-a fascinat și pe mine. Povestea de dragoste dintre Süleyman și Hürrem, gloria Imperiului Otoman, viața luxoasă, fericită și tragică, deopotrivă, de la seraiul Topkapî. A trecut ceva timp și n-am încetat, nici măcar pentru o clipă, să mă documentez și să-mi cultiv pasiunea pentru istoria otomană.

   Îmi doream cartea lui André Clot de mult timp, căci auzisem că este foarte bine realizată și structurată, numărându-se printre cele mai bune lucrări referitoare la acest subiect inepuizabil și fermecător. Am citit-o cu o deosebită plăcere. Este o carte de istorie, lipsită de ficțiune și ce reflectă, pe cât de mult posibil, adevărul istoric. Cu bune și cu rele. Cu victorii și cu eșecuri. Cu iubire. Cu ură. Cu război nesfârșit, al sultanului cu ceilalți și cu propria sa persoană. Totuși, nu m-am plictisit, întrucât am avut impresia pe tot parcursul lecturii că în fața mea se țese povestea vieții unui om, în deplina ei splendoare…

 Portretul lui Süleyman. Sursă

  Cartea debutează cu o extrem de interesantă introducere în istoria otomanilor. Descoperim astfel cum Osman, urmașul unui neam provenind din regiunea altaică, a pus bazele Imperiului, devenind primul sultan. Următorii au dus mai departe această misiune, susținută și de concepte religioase. Încet-încet granițele Imperiului, la început un nucleu statal din Anatolia, s-au extins tot mai mult, profitând și de slăbirea bizantinilor. Cuceririle lor nu s-au limitat la cele din peninsula Asia Mică, ajungând curând să domine Balcanii. Lovitura de grație a oferit-o Mehmet al II-lea, cel care a asediat și cucerit Constantinopolul, punând capăt Imperiului Bizantin, un vestigiu al gloriei romane.

   Pe acest fond își face apariția tânărul Süleyman, al zecelea sultan al dinastiei. Un personaj a cărui faimă i-a fost predestinată, întrucât cifra zece are o mare importanță în cultura islamică. Cifra perfecțiunii. Tatăl său i-a pregătit terenul în scurta sa domnie, permițându-i lui Süleyman să-și întreacă strămoșii și, mai mult decât atât, să aducă imperiul la apogeu, la un nivel de dezvoltare și expansiune pe care nu-l va mai atinge niciodată. Volumul se structurează în două părți: viața personală și realizările sultanului în contextul internațional, respectiv situația Imperiului de la acea vreme, organizarea sa administrativă, socială, rolul culturii și al artei în viața publică.

   Încet-încet îl descoperim pe Sultanul Sultanilor, Kanuni (Legiuitorul) Süleyman, cunoscut de europeni drept Magnificul. Se poate spune că a trăit într-o epocă de aur ce nu s-a limitat la Imperiul Otoman. Întreaga Europă era supusă schimbărilor. Nu demult fusese descoperită America, Renașterea era în plină ascensiune, iar pe tronurile europene stăteau Francisc I (Franța), Henric al VIII-lea (Anglia) și Carol Quintul (Spania și Sfântul Imperiu Roman). Süleyman completa acest tablou al măreției, fiind, fără doar și poate, cel mai strălucit dintre capetele încoronate ale vremii. (Și nu spun asta din simpatie pentru acesta!)

                  Imperiul Otoman la punctul culminant al expansiunii sale. Sursă

   În anul 1520, Süleyman urca pe tronul lăsat moștenire de Selim Yavuz (Crudul). În ciuda vârstei sale (avea doar 26 de ani), era înzestrat cu o inteligență nativă, cu un spirit strategic, cu dragoste pentru artă și frumos și, poate cel mai important, cu experiența conducerii oamenilor. În scurt timp s-a făcut remarcat pe scena politică a Europei prin cucerirea insulei Rodos și a Belgradului. Drumul său spre inima Europei prindea contur. Din nefericire, după marea victoria de la Mohacs și după cucerirea Ungariei (și, implicit, a Transilvaniei) ceva s-a întâmplat. Cea mai bine pregătită și dotată armată din lume întâlnise cel mai mare obstacol din istorie: vremea și ale sale capricii. Nu a reușit să asedieze Viena, iar visul de a pune mâna pe Roma, capitala creștinismului, s-a năruit. De remarcat că multe alte figuri ale istoriei au întâmpinat dificultății din aceeași cauză. Este suficient să-i menționăm pe Napoleon Bonaparte, pe Adolf Hitler. (Poate că ar fi reușit mai mult dacă ar fi studiat istoria și geografia fizică, nu-i așa? Sau poate dacă i-ar fi acordat atenția cuvenită?)

      Facem cunoștință cu Hürrem, Roxelana, fata cu părul de foc ce i-a furat mințile sultanului, deși în această carte nu se pune accentul pe relația lor. Cert este că această femeie, Haseki Sultan (sultana favorită), a știut să-l manevreze, să-l vrăjească cu râsul și voiciunea sa. I-a oferit mai mulți copii, dintre care doar 5 au ajuns la vârsta maturității: Mehmet – copilul favorit al familiei, mort înainte să ajungă sultan; Mihrimah – raza de lună a tatălui său, una din cele mai importante arme politice ale lui Hürrem; Selim – viitorul sultan Selim al II-lea, Bețivul, Desfrânatul; Bayazid – omorât din cauza ambițiilor sale politice și Cihangir – cel mai sensibil și vulnerabil fiu, ucis de boala care l-a însoțit și măcinat întreaga viață. Hürrem este cea care a contribuit la asasinarea favoritului Ibrahim Pașa, dar și a prințului moștenitor Mustafa. Iubirea lui Süleyman pentru ea l-a determinat să o ia de soție, o premieră în istoria dinastiei. Până în momentul respectiv niciun sultan nu mai luase de soție o sclavă convertită la islamism.

   Imaginea promoțională a serialului. Pe tron se află Süleyman, la dreapta sa Hürrem Haseki Sultan, la stânga Hatice Sultan – sora sa cea mai mică, în față – Mihrimah Sultan, în spate Mahidevran Sultan – mama lui Mustafa, Șehzade Mustafa, Ibrahim Pașa – soțul lui Hatice, Rüstem Pașa – soțul sultanei Mihrimah. Sursă.

   Între paginile acestei cărți regăsim portretele unor oameni rămași faimoși datorită contribuțiilor aduse imperiului și nu numai, printre care se numără Barbarossa – marele amiral otoman, Mimar Sinan – arhitectul care a înfrumusețat imperiul datorită geniului său creator, un Leonardo Da Vinci al Orientului. Sunt prezentate, de asemenea, relațiile diplomatice dintre Sublima Poartă și Europa, pe de o parte, și Imperiul Safavid (Persan), pe de altă parte. Înțelegerea dintre Süleyman și Francisc I, dogele Veneției, relațiile tensionate cu Carol Quintul, conflictele armate cu șahul Tahmasp pe care persanii nu aveau să le uite niciodată.

Süleyman Magnificul și Francisc I (regele Franței). Sursă

   În cea de-a doua parte, facem o incursiune în viața de la palat, în haremul celebru datorită caracterului său paradoxal, în societatea otomană a acelor vremuri. Ne plimbăm printre nobili, țărani, musulmani, creștini, evrei, ne împărțim între Anatolia (Asia) și Rumelia (Europa). Simțim pe propria piele schimbările aduse de Legiuitor în administrarea imperiului său. Și, în final, ne despărțim de acest univers magnific, de cei 46 de ani de domnie ai lui Süleyman, ani marcați de victorii și lacrimi, deopotrivă. Și privim cum epoca de aur se stinge ca o flacără lăsată în bătaia vântului. Însă Süleyman Magnificul va rămâne veșnic viu în memoria colectivă a turcilor și a umanității…

   E suficient să privești bibliografia ca să constați câtă documentare, câtă cercetare au fost necesare pentru realizare acestei sinteze. Unul din istoricii pe care i-a consultat cu precădere a fost însuși românul Nicolae Iorga. Lucrarea lui Clot este excepțională, capabilă să-ți ofere o lecție de istorie temeinică, de calitate și pe care ți-e imposibil să n-o îndrăgești. Din acest motiv, vă recomand cu mare drag ,,Soliman Magnificul”. O carte despre o personalitate remarcabilă, despre o epocă de neuitat și despre o lume care continuă să uimească, să inhibe imaginația oamenilor. Fie că sunteți împătimiți ai lecturilor istorice, fie că sunteți simpli cititori dornici să-și lărgească orizontul cunoașterii, acest volum este perfect…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Soliman Magnificul de André Clot este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
14

   Hărțile prevestitoare, de Michael A. Stackpole-recenzie

Titlul original: Cartomancy

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2017 (ediția a II-a)

Număr de pagini: 496

    Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, și este un celebru autor de romane fantasy și science fiction. În 1979 a obținut diploma de licență în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborâd în multe producții de mare succes. A scris primul său roman fantasy în 1986,Talion: Revenant, care însă nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987, a semnat trilogia Warrior, ce i-a adus consacrarea și a stat la baza unui serial de animație televizat.

    Datorită popularității sale ca autor, a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. A semnat numeroase volume ce s-au bucurat de un real succes atât în rândul publicului, cât și printre critici, dintre care amintim revoluționara serie fantasy Dragon Crown War. Cea mai recentă trilogie, Epoca  descoperirilor, reprezintă o nouă abordare neconvențională a genului fantasy, creând un univers al magiei și fantasticului unic în întregul spațiu literar.

   Anul trecut am citit ,,Atlasul secret”, primul volum al trilogiei ,,Marile descoperiri”, o carte extraordinară, a cărei continuare am așteptat-o cu nerăbdare. Am pândit ocazia de a mă delecta în voie cu ,,Hărțile prevestitoare”, căci am prevestit că va fi o experiență de neuitat. Și nu m-am înșelat.

   Cel de-al doilea volum a reprezentat o lectură și mai plăcută și mai antrenantă și mai animată. M-am aventurat printre paginile înțesate de suspans, intrigi, răsturnări de situație și am citit. M-am lăsat prins în mrejele poveștii, bucurându-mă de fiecare rând, de fiecare fir al poveștii. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri narative, fiind relatată din mai multe perspective. Deși, pe alocuri, am întâmpinat dificultăți din cauza acestui fapt, din cauza numărului mare de personaje, nu pot să nu recunosc că este o creație complexă, bogată în trăiri, emoții, dorințe.

   Michael A. Stackpole este, fără îndoială, un artist extrem de talentat, un virtuoz al cuvântului. Lumea fantastică ce ia naștere din condeiul său este nelipsită de magie. Au trecut 737 de ani de la Urgie, de la apocalipsa ce a schimbat înfățișarea lumii odată pentru totdeauna. Imperiul a fost salvat de împărăteasa Cyrsa, cea care l-a și divizat în Nouă Principate. Au trecut secole întregi de atunci fără ca cineva să mai știe ceva despre împărăteasă, însă unii speră în adâncul sufletului lor ca aceasta își va face apariția, fără întârziere, când o altă catastrofă va avea loc. Pacea dintre principate este instabilă. Întâmplări bizare au loc. Creaturi înzestrate cu forțe magice par să apară din neant…

   În primul volum, cei doi frați, Keles și Jorim, nepoții marelui cartograf Qiro Anturasi, au plecat în două expediții distincte. Keles primise drept misiune redescoperirea Drumului mirodeniilor dinaintea Urgiei și, astfel, a ajuns prin regiuni în care magia antică își face simțită și acum prezența. A fost capturat de prințul deseian Pyrust și obligat să facă niște schimbări în capitala principatului. În cel de-al doilea volum, Keles plănuiește să fugă împreună cu prințesa Jasai cât mai departe. Nu ai nicio clipă de pierdut în această închisoare.

  ,,Jasai își trecu mâna peste pântec.

-Copilul  meu se va naște în luna Șobolanului. După aceea viața mea nu mai face nici doi bani.

– Nu cred că am nici măcar atâta răgaz, rânji Keles cu tristețe.

– Iar șansele noastre de scăpare se vor termina chiar și mai repede. Odată ce începe să se vadă sarcina, abilitățile mele de evadare se diminuează.

– Știu, dar mă gândeam la ceva, bătu el în planurile orașului. Râul Negru se va revărsa aproximativ peste șase săptămâni. Ori o să scăpăm până atunci, ori nu mai ieșim de-aici niciodată.”

   Sufletul lui Nirati Anturasi, nepoata lipsită de abilități de cartograf a lui Qiro, ajunge după moarte în Anturasixan, un tărâm creat de bunicul ei pentru ea. Un tărâm ce prinde viață, ce devine dintr-un loc fictiv parte a mapamondului. În acest loc îl întâlnește pe Nelesquin, un personaj legendar, oponentul împărătesei Cyrsa, cel care plănuiește o invazie, sprijinită de Qiro, asupra principatelor. Singurul lui vis este acela de a reuni Imperiul și de a trece la conducerea acestuia…

 

,,Refuză să admită că o iubea. Nutrea o mare afecțiune pentru ea, însă, dacă-și recunoștea iubirea, suferința pe care izbutea s-o țină sub control l-ar fi consumat. Dar, pe cât era de hotărât să nege orice urmă de dragoste, nu alungă posibilitatea de a se ajunge în cele din urmă acolo, iar pierderea sentimentului de afecțiune l-ar fi vătămat la fel de greu.”

      Jorim, aflat în timpul expediției pe vasul Lupul furtunii, descoperă de la populația amentzutl că este încarnarea unui zeu, numit Tetcomchoa, și, brusc, situația sa se complică. Prințul Pryust începe o campanie de cucerire a principatelor, ajungând până la porțile Nalenyr-ului, guvernat de mult prea vulnerabilul prinț Cyron. Acesta primește o mână de ajutor de la o persoană de la care nu s-ar fi așteptat. De la o curtezană. În tot acest timp, un vechi ordin al misticilor se pregătește pentru iminenta confruntare dintre Cyrsa și Nelesquin, dintre forțele binelui și forțele răului.

,, – Îmi îngreunezi situația.

-Nu, te ajut să-ți definești problemele, îl străpunse Anaeda Gryst cu privirea. Dacă tu crezi că nu poți face față confruntărilor ca bărbat, n-ai vrea să ți se întâmple asta ca zeu/

– Nu cred că am de ales.

– Poate că nu, admise ea și îl luă pe Shimik de lăbuță. Dar ar fi mai bine să găsești în tine răspunsul provocării, pentru că eșecul ar fi urgia urgiilor.”

   Va reuși Jorim să-și îndeplinească misiunea divină? Cine este Doamna de Jais și Jad? I se va permite lui Nelesquin să-și atingă scopul malefic? În acest război al magiei și al iscusinței de tot felul, binele va mai putea învinge încă odată răul?

   Vă invit să citiți ,,Hărțile prevestitoare”! Cu siguranță veți fi fascinați de această poveste, de personajele atent conturate, de aventurile fără de seamăn. Dacă iubiți literatura fantasy, lumile conduse de forțe supranaturale, veți adora această carte. Și orice aș spune nu ar fi de ajuns…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Pisicile războinice.Pădurea secretelor, de Erin Hunter-recenzie

Titlu original: Warriors. Forest of secrets

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All         

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2015

Număr pagini: 344

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă.

      La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

       Având în vedere că nu demult a fost 1 iunie, că am celebrat Ziua copilului și că vacanța de vară se apropie cu pași repezi, m-am gândit că ar fi timpul să vă vorbesc despre cel de-al treilea volum al seriei ,,Pisicile războinice”. O serie încântătoare, perfectă pentru copiii de toate vârstele. O lectură pe care aș include-o, fără doar și poate, în bibliografia școlară. Povestea atractivă și scriitura lejeră ar atrage orice copil în mrejele lecturii, i-ar deschide apetitul pentru această activitate nobilă, esențială pentru dezvoltarea sa ca individ.

   Pentru cei care nu au citit încă primele două volume, protagonistul seriei este Inimă de Foc, un războinic viteaz al Clanului Tunetului. Da, ați auzit bine. O felină războinic. Membru al unui clan. Inițial, Inimă de Foc a fost un motan de casă, din tărâmul celor Două Picioare. În urma unor întâmplări a ajuns în Clanul Tunetului, unul din cele 4 aflate sub protecția Clanului Stelelor, divinitatea colectivă ce influențează societatea acestor pisici. O societate ce se aseamănă izbitor cu cea a oamenilor, motiv pentru care povestea lui Erin Hunter este o alegorie ce are drept rol evidențierea diferențelor dintre oameni și animale, dar și a perspectivei din care felinele privesc lumea.

                                                                               Sursă foto

   Pas cu pas acest străin a reușit să câștige respectul celorlalți și, mai ales, aprecierea lui Stea Albastră, conducătoarea clanului și mentorul său iubit. O misiune deloc ușoară. S-a văzut pus de nenumărate ori în situația de a-și dovedi loialitatea, a luptat din răsputeri, a participat la misiuni de o importanță capitală pentru menținerea păcii și armoniei între cele 4 clanuri. În cel de-al doilea volum, sora sa, pisică de casă, i l-a încredințat pe unul din puii săi, un motănel abia născut, alb ca laptele, pentru a face parte din clan. În cea de-a treia carte Norișor/ Labă de Nor se va confrunta, la rândul său, cu prejudecățile anumitor membrii ai clanului, dar va demonstra că merită să se numere printre ei.

   Pacea dintre cele 4 clanuri este instabilă, atât de fină încât ar putea fi dezechilibrată la cea mai mică atingere, la cea mai plăpândă adiere de vânt. Iarna este cruntă, atât de friguroasă cum nu a mai fost de ani de zile. Toate pisicile se confruntă cu dificultăți, cu hrana insuficientă, cu stomacurile dornice să-și astâmpere chiorăitul, însă Clanul Tunetului rezistă, cum a reușit și altă dată, după spusele bătrânilor.

   Inimă de Foc și prietenul său, Dungă Cenușie, sunt mai hotărâți decât oricând să-l demaște pe Gheară de Tigru, secundul clanului lor, cel responsabil de evenimente tragice, de moartea sau accidentarea unor pisici și care pare să aibă ceva de ascuns. Aleg să meargă în satul oamenilor, locul în care este găzduit Dungă Neagră, un vechi tovarăș, cel care îi poate ajuta în acest demers. Află de la acesta tot adevărul, pe care Inimă de Foc i-l aduce la cunoștință conducătoarei sale, dar degeaba. Nu este crezut.

,,<<Dacă m-am înșelat în tot timpul ăsta?>>, s-a întrebat Inimă de Foc. <<Dacă Gheară de Tigru este exact ceea ce pare a fi: un secund loial și eficient?>> Dar nu se putea convinge să creadă asta. Și în timp ce se îndrepta încet spre mormanul de mâncare, își dorea cu ardoare să fie eliberat de povara lucrurilor pe care le știa.”

   La un moment dat, odată cu venirea primăverii și cu topirea zăpezii, cei doi războinici descoperă necazurile pe care Clanul Râului le are de înfruntat. Apa râului iese din albie, inundându-le o mare parte din teritoriu. În plus, din cauza poluării provocate de oameni au rămas fără pește, fără hrana atât de necesară. Poate de dragul lui Pârâu Argintiu, războinică a Clanului Râului și iubita secretă a lui Dungă Cenușie, ori poate din altruism, decid să-i ajute, procurându-le vânat proaspăt. Și fără ca Clanul Tunetului să știe ceva. Încă…

                                                                          Sursă foto

    Gheară de Tigru împreună cu Coadă Ruptă, prizonierul clanului, și o bandă de pisici singuratice atacă tabăra în încercarea de a o înlătura pe Stea Albastră, aflată la ultima sa viață. Inimă de Foc și Norișor acționează la timp și reușesc să evite o catastrofă. Din acest moment, Stea Albastru nu mai fi aceeași, prea zdruncinată…

    În tumultul acestor evenimente, Inimă de Foc află informații ce îl pun pe gânduri. Istoria clanurilor pare mai complicată decât pare. Pârâu Argintiu urmează să nască puii lui Dungă Cenușie, iar vechii lor aliați, cei pe care i-au salvat de altfel, Clanul Vântului, trec de partea Clanului Umbrelor. Trecutul este uitat, ignorat, însă în această pădure a secretelor trecutul are o importanță pe care nu toți o conștientizează…

,,Inimă de Foc și-a lins una dintre labe și apoi s-a frecat pe față cu ea. Pe măsură ce i se limpezeau gândurile, și-a adus aminte de avertizarea lui Frunză Ruginie: Apa stinge focul. Oare ce încerca să-i spună? S-a gândit apoi la profeția mai veche a lui Frunză Ruginie, că focul avea să salveze clanul. Urmându-l pe Dungă Cenușie afară din vizuină, Inimă de Foc și-a dat seama că tremură și nu e doar din cauza frigului. Simțea cum se adună necazurile, asemenea unor nori grei de furtună. Dacă apa avea să stingă focul, atunci ce ar mai fi putut salva clanul? Oare vorbele lui Frunză Ruginie însemnau că pisicile din Clanul Tunetului erau condamnate să piară?”

     Va reuși Inimă de Foc să afle adevărul despre legăturile secrete dintre clanuri? Ce viitor îi așteaptă pe Dungă Cenușie și pe scumpa sa Pârâu Argintiu, responsabili de a fi încălcat codul războinicilor? Cum va fi afectată ierarhia Clanului Tunetului? Mai există speranță când totul pare aproape pierdut?

    Vă invit să descoperiți ,,Pisicile războinice. Pădurea secretelor”! Oferiți-le această serie cadou copiilor dumneavoastră, citiți-o alături de ei, învățați împreună din povestea acestor pisici uimitoare, veritabile tipologii umane. Veți avea parte de o poveste fascinantă, nelipsită de aventură și suspans, pe care o aveți adora, indiferent de vârstă.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Pisicile războinice.Pădurea secretelor de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi cărtureşti

RECOMANDĂRI BOOKFEST 2017

      Mai ieri ne pregăteam de Gaudeamus și uită-ne ajunși în mai 2017, așteptând Salonul Internațional de Carte Bookfest, organizat în cadrul Romexpo, București. Ca de obicei, editurile ne oferă o gamă variată de titluri din care să alegem, însă toți cititorii, de cursă lungă sau nu, avem probleme când trebuie să ne decidem strict asupra unor achiziții. Există atâtea tentații care îngreunează alegerea. Din acest motiv, cum deja v-am obișnuit, voi încerca să vă ușurez misiunea, recomandându-vă câteva titluri. Vorbăria multă, sărăcia omului. Deci, să trecem la treabă (la citit și cumpărat)!

1. ,,Vassa și Noaptea” de Sarah Porter (Editura Nemira) nici nu e nevoie să mai adaug ceva, întrucât descrierea face toți banii:

    ,,Vassa locuiește împreună cu mama vitregă și surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoți și uneori chiar și pe clienții nevinovați. Așa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopții să cumpere becuri, se prea poate să fie o misiune suicidară. Noroc că are un sprijin: o păpușă de lemn, ascunsă într-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate că va alunga blestemul… 

   Inspirat de povestea rusească Vasilisa cea Frumoasă, romanul scris de Sarah Porter desenează un Brooklyn magic, în care obiectele au suflet și întâmplările se țin lanț zi și noapte.”

 

  1.  ,,O zi din șapte” de Lauren Oliver (Editura Litera) – acum și într-o ecranizare de excepție J

,, CE-AI FACE DACĂ AI MAI AVEA DOAR O SINGURĂ ZI DE TRĂIT?

    Samantha Kingston pare să ducă o viaţă perfectă: are aproape tot ce-şi doreşte, iubitul ei este cel mai popular băiat din școală și împarte totul cu prietenele ei. Ziua de vineri, 12 februarie, ar trebui să fie una ca oricare alta din viaţa ei încântătoare, dar Samantha suferă un accident de maşină şi moare. Apoi se trezeşte a doua zi şi primește o nouă șansă. Şi apoi iar. Şi iar. De şapte ori. Trăindu-și ultima zi de viaţă șapte zile la rând, Sam va desluși în cele din urmă misterul din jurul morţii ei – și va descoperi adevărata valoare a lucrurilor pe care este în pericol să le piardă.”

 

  3.,,Martha Bibescu și vocile Europei. Corespondență și Dosar CNSAS 1941-1945” – volum editat de Alina Pavelescu (Editura Corint)

   „Prin intermediul unor documente inedite pâna acum, cititorul acestei cărți va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în același timp, o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul […, o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voință și curaj, știa la fel de bine ce voia și cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoșoaiei). Nu se interesa numai în mod pasiv de politică: prin numeroasele ei cunoștințe, a încercat cu perseverență să favorizeze ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosință.

Era un adevarat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.” Mihai Brâncoveanu

4. ,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk (Editura Polirom) – încă un titlu din seria de autor Orhan Pamuk pe care abia aștept să-l savurez J

   Oare prima experienţă erotică poate să ne hotărască întreaga viaţă? Sau destinul ne este trasat doar de forţa istoriei şi a legendelor?

„În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor şi la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viaţă, la femei şi la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roşu m-a învăţat să mă cunosc şi m-a învăţat, totodată, sensul fericirii…” (Orhan Pamuk) 

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea şi dificultăţile ei, cu seninătăţile şi grosolăniile ei. Totul are rezonanţă, totul are înţelesuri.” (The Washington Post)

5. ,,Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu (Editura Polirom)

      ,,Al treilea roman al Simonei Antonescu ne poartă cu două veacuri în urmă, în Principatele Române. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar însufleţeşte destine individuale, ci dă viaţă şi tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Această călătorie de şase ani în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentică evadare în trecut.
Pe moşiile Ţării Româneşti, grînarul marilor imperii, sau în bătălii pe mare şi pe uscat, pe uliţele tîrgului Bucureştilor, traversate de picioare desculţe şi taine de palat, sau la Constantinopole, în serai şi catacombe, printre intrigi şi capete tăiate, istoria îşi urmează cursul.
    Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curţii Regale şi Darul lui Serafim –, se situează sub aceeaşi inscripţie heraldică: Dacă nu revezi trecutul, nu vezi prezentul şi nu prevezi viitorul.”

  6. ,,Saga favoritelor” de Jean des Cars (Editura Trei)

     ,,Volumul de față reunește portretele sclipitoare ale celor mai ilustre favorite. Apropiate puterii, exercitându‑și influența adesea într‑o manieră clandestină, ele alcătuiesc un galant cortegiu de femei cărora importanți bărbați de stat le datorează mult. Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care „se bucură de favorurile” unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulţumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră ori durabilă. Ea are putere, exercită influenţă politică, economică sau artistică; obţine rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populaţie, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea. Muzele prezentate de autor în acest periplu prin istoria Europei au jucat toate un rol proporţional cu influenţa exercitată asupra monarhului, prinţului moștenitor, regelui sau împăratului lângă care s-au aflat, fie el căsătorit, văduv sau celibatar: Agnes Sorel, Diana de Poitiers, Gabrielle d’Estrées, Louise de La Valliere, marchiza de Montespan, doamna de Maintenon, surorile de Nesle, marchiza de Pompadour, doamna du Barry, Zoé du Cayla, Lol Montez, Miss Howard, Katia Dolgorukova, Blanche Delacroix, Magda Lupescu și Wallis Simpson. Optsprezece portrete de femei care au influențat cursul istoriei. În bine și în rău.”

  7. ,,Îmi pare rău, sunt așteptată” de Agnes Martin-Lugand (Editura Trei)

     ,,Yaël trăiește doar pentru munca ei. Interpretă de excepție la o agenție renumită, își împarte timpul între întâlniri și cine de afaceri. Nu știe ce înseamnă o vacanță, e dependentă de adrenalină. Nu renunță niciodată la ținuta ei office și la pantofii cu tocuri înalte. Își vede rar familia și prietenii, care își fac griji pentru ea. Nu ține cont de sfaturi, pentru că simte că a făcut alegerea potrivită, animată de dorința neclintită de a reuși.
Până când îl întâlnește pe Marc, cel mai bun prieten al său din studenție, și viața ei, atât de bine organizată, sare în aer. Trecutul o ajunge din urmă și Yaël descoperă că fericirea și succesul personal par a fi incompatibile…
Un roman emoționant despre alegerile pe care le facem în viață.

 8. ,,Dosarul unei vacanțe de groază” de Ana Rotea (Editura Arthur) – aventurile Detectivilor Aerieni continuă :D

,,Cei mai îndrăgiți detectivi pleacă într-un schimb interșcolar la Bran. Nici nu se cazează bine la atipicul Hotel Clementina că Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc au un nou caz de rezolvat. De data aceasta investighează dispariția cameleonului Clementina, care se zice că poate ghici viitorul. Așa cum ne-am obișnuit, detectivii noștri acționează cu profesionalism și fac tot posibilul să o găsească pe Clementina până nu e prea târziu. Și, pentru că e Halloween și oricum se întâmplă lucruri taaare ciudate în hotel, copiii îi conving pe însoțitorii lor să-i lase să dea o petrecere de neuitat.”

 

 9. ,,Poveștile deosebiților” de Ransom Riggs (Editura Young Art) – o carte perfectă pentru pasionații seriei Miss Peregrine

   ,,Canibali bine-crescuți care se înfruptă din membre regenerabile, porumbei piromani, maeștri în arta sabotajului, o lăcustă mare cât un buldog, o fată care încearcă să se împrietenească cu fantome și o alta care îmblânzește coșmarurile, acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le veți întâlni în minunata antologie de față.

Într-o ediție îngrijită și adnotată de protejatul domnișoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Poveștile Deosebiților adună cele mai îndrăgite texte din literatura acestora. Transmise din generație în generație, povestirile de față sunt în parte lecție de istorie – veți afla, de pildă, peripețiile primei ymbryne -, în parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.

O lectură obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cât și pentru orice iubitor de povești nemaipomenite.”

 10.,,Absolut tot” de Nicola Yoon (Ediție tie-in, Editura Young Art)

   ,,Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.”

                         

 

 Ce titluri din cele prezentate vă tentează? Ce titluri ați mai adăuga acestei liste?

  Vă doresc să aveți spor la cumpărături și să vă bucurați din plin de lectură!

  Enjoy!

Fangirl, de Rainbow Rowell-recenzie

Titlul original: Fangirl

Traducere din limba engleză și note: Ela-Evelina Jianu

Editura: Young Art

Anul apariției: 2017

Gen: Young Adult, romance

Număr pagini: 528

Nota mea: 10/10

   Literatura Young Adult. Literatura pentru adolescenți și nu numai. Genul acela de cărți ce te fascinează de la prima și până la ultima pagină. Cărți pe care le simți în profunzime. Povești simpatice, scrise, în general, într-un stil simplist, lejer, accesibil oricărui cititor. O modalitate inedită de a te destinde, de a vedea din altă perspectivă anii frumoși ai adolescenței, marcați de primele povești de dragoste și de primii pași spre maturitate, spre atât de ,,râvnita” vârstă de adult.

   Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care citesc literatură YA și o clasez în fruntea preferințelor mele. Și, din fericire, există în România o editură specializată în acest domeniu, un imprint al Grupului Editorial Art: Young Art. O poartă larg deschisă către adolescență și către magia inegalabilă a acestei vârste. Din oferta bogată și extrem de variată a editurii face parte și autoarea Rainbow Rowell, una din cele mai bune de altfel. Eu am descoperit-o cu ceva timp în urmă prin intermediul celebrei povești ,,Eleanor&Park”. După o experiență atât de minunată nu m-aș fi așteptat că autoarea m-ar mai putea impresiona la fel de tare. Însă m-am înșelat…

     Rainbow Rowell (n.1973) este o prozatoare din Statele Unite, născută în Omaha, Nebraska, unde trăiește și în prezent, alături de soțul ei și de cei doi copii. Din 1995, când și-a luat licența în jurnalism, până în 2012, când s-a apucat serios de scris, a fost editorialistă pentru Omaha World-Herald. Primul ei roman, Attachments, a apărut în 2011. Adevăratul succes a venit însă odată cu cele două romane pentru tineri apărute în 2013, Fangirl și Eleanor&Park, pe care New York Times le enumeră printre debuturile remarcabile ale anului. Ambele au fost deja traduse în zeci de limbi. În 2015, Rowell a publicat romanul fantastic Carry On.

Sursă foto

     ,,Fangirl” a reprezentat pentru mine, înainte de toate, o lectură fermecătoare, pe care am parcurs-o cu o deosebită plăcere și pe care m-am străduit s-o lungesc cât mai mult posibil. Nu mi-aș fi dorit să se mai termine această poveste născută din condeiul (sau tastele) autoarei de origine americană. S-a întâmplat să mă regăsesc în atitudinea anumitor personaje, să mă identific într-o oarecare măsură, reușind, astfel, să empatizez cu ele, să le înțeleg trăirile, sentimentele și să pătrund tot mai mult în miezul poveștii.

   Protagonista cărții este Cather sau, cum i-ar plăcea ei, Cath. O adolescentă obișnuită din Omaha, statul Nebraska. Are o soră geamănă, Wren, și un tată, Arthur, nu tocmai întreg la minte, cei mai importanți oameni din viața sa, de care o leagă sentimente profunde. Mamă nu a avut niciodată. Laura și-a părăsit fiicele gemene într-o cumplită zi de 11 septembrie 2001, a uitat de existența lor, fiind prea preocupată de propria liniște și fericire.

   Cath a fost dintotdeauna cea plângăcioasă, cea sensibilă, cea mai puțin populară, spre deosebire de Wren. Copilăria și adolescența i-au fost marcate de numeroase complexe de inferioritate, de o anxietate ieșită din comun, de o teamă față de oameni, față de situațiile noi, neprevăzute. Wren e cea care a sprijinit-o și a ajutat-o să treacă peste momentele critice. Cele două surori împărtășesc pasiunea pentru celebra serie de cărți Simon Snow, a autoarei Gemma T. Leslie. Au citit toate volumele, au vizionat ecranizările și mai mult decât atât au scris împreună nenumărate povești fan fiction, contribuind oarecum la existența aceste lumi fantastice.

  Sursă foto

       În toamna anului 2011, Cath și Wren pleacă la Lincoln pentru a-și realiza studiile universitare. Cath ,,Cea Plângăcioasă” nu este extrem de încântată, pe când Wren ,,Cea Matură” abia așteaptă anii de studenție, viața într-un campus alături de tineri de pretutindeni. Cath se vede nevoită să înfrunte necunoscutul, întrucât Wren preferă să se cazeze într-un alt campus, să-și împartă camera cu o colegă pe care, la urma urmei, nu o cunoaște.

   Anul universitar nu începe nicidecum bine. Cath nu îndrăznește să se ducă la cantina căminului său și timp de o lună mănâncă batoane de slăbit, unt de arahide și, din când în când, preparatele servite în căminul lui Wren. Totul până când vorbește pentru prima oară, în adevăratul sens al cuvântului, cu colega sa de cameră, Reagan, o tipă excentrică, exhibiționistă, dar cu care va ajunge să se împrietenească. Merg împreună la cantină, iar Cath își dă seama că temerile ei au fost nejustificate.

   Fata studiază filologia și printre multe altele participă la cursul de creație literară pentru avansați al doamnei Piper, o scriitoare bine văzută în comunitatea locală. O parte din temele pentru acest curs le face cu Nick, efortul depus de amândoi fiind întotdeauna apreciat și notat cât mai bine. Timpul liber și-l petrece scriind povești pentru fanii săi din State și din Japonia. Folosindu-se de meșteșugul cuvintelor, inventează și reinventează povești cu Simon Snow și vampirul Baz, toate fiind adunate într-un așa-zis volum ,,Nu renunța, Simon”.

,,Cath își imagină că stătea în fața laptopului ei. Încercă să pună în cuvinte ce simțea, ce se întâmpla când era bine, când totul funcționa, când îi veneau cuvintele înainte să-și dea seama ce vor să însemne, țâșnind din pieptul ei ca rimele, ca versurile de rap. Ușor ca săritul coardei. Ca atunci când sari fix înainte ca frânghia să-ți atingă gleznele.

-Ca să împărtășim lumii ceva adevărat, răspunse o altă fată.

Cath clătină din cap.

-De ce scriem ficțiune? întrebă profesoara Piper.

Cath se uită în jos, în caiet.

<<Ca să dispar.>>”

   Prin intermediul lui Reagan, îl cunoaște pe Levi, fostul iubit al acesteia și băiatul pe care l-a văzut prima dată când a ajuns în camera sa de cămin. Încet-încet se împrietenesc, descoperă că au anumite lucruri în comun și, fără să vrea, Cath se îndrăgostește de acest tip galant, zâmbitor, politicos cu toată lumea, gata să se sacrifice pentru binele celorlalți. Pe parcursul acestui prim semestru la Lincoln, relația dintre ea și Wren se răcește, cele două comunică tot mai rar, fapt ce o afectează pe Cath. Sora sa e de nerecunoscut, prea ahtiată după ieșirile în club, beții, după această viață studențească trăită la maximum.

,,Ochii lui Cath se închiseră, iar pleoapele așa rămaseră, strânse. Ar fi vrut să le deschidă la loc. Ar fi vrut să se uite mai bine la sprâncenele acelea mult prea întunecate ale lui Levi, ar fi vrut să-i admire tunsoarea ciudată, ca de vampir. Simțea că treaba asta avea să nu se mai repete și că, oricum, putea distruge tot ce mai rămăsese din viața ei, așa că voia să deschidă ochii, ca să aibă dovada că se întâmplase.

Dar era atât de obosită. Și gura lui era atât de moale. Și nimeni nu o mai sărutase vreodată pe Cath în felul ăsta. Numai Abel o mai sărutase înainte, iar atunci era ca și cum simțeai o presiune fermă asupra buzelor, la care răspundeai la fel.

Săruturile lui Levi erau devoratoare. Ca și cum el absorbea ceva din lăuntrul ei, bărbia lui zvâcnind ușor. Cath își trecu degetele prin părul lui, dar nu putu să deschidă ochii. În cele din urmă, nu putu rămâne trează.”

                        Sursă foto

   Câteva evenimente îi marchează existența protagonistei noastre. Tatăl ei are o cădere nervoasă, Wren ajunge la spital în stare gravă din cauza excesului alcool. Și ca totul să fie perfect, Laura, încearcă să le cunoască pe fiicele sale, de care nu i-a păsat atâta timp, dar fără succes în ceea ce o privește pe Cath, prea supărată pentru a o ierta.

   Cath se vede împărțită între problemele de familie, Levi, tema pentru cursul profesoarei Piper în care nu-și mai găsește locul și ,,Nu renunța, Simon”. Trebuie să termine ciclul de povești înainte de lansarea celui de-al optulea volum din luna mai. Ultimul volum. Cel care va pune capăt poveștii. Va reuși Cath să treacă cu bine peste toate? Va fi posibil ca ea și Wren să fie surorile de odinioară? Relația ei cu Levi are vreo șansă? Va învăța ea ce înseamnă să fii, cu adevărat, un scriitor, un maestru al cuvintelor?

,,- Ah. Păi, ăăă, mai încolo, când termini, crezi că ai putea să mă duci cu mașina până la Omaha? Știu că e cam mare deranjul, dar o să plătesc benzina. Doar că am un fel de urgență în familie.

-Vin să te iau acum. Într-un sfert de oră.

– Nu. Levi, pot să mai aștept dacă ești la serviciu.

– Ai o urgență în familie?

– Da… spuse ea încet.

– Ne vedem într-un sfert de oră.”

   Vă garantez că această poveste vă va fi pe plac, că o veți citi cu încântare ca și mine, de altfel. Din acest motiv, vă recomand ,,Fangirl”, un love story inocent, amuzant și plin de farmec! Acesta vă va înfățișa frumusețea studenției, a primei povești dragoste, a meseriei de scriitor și, cel important, a familiei unite, capabile să depășească orice obstacol…

Părerile criticilor:

  • ,,Magia nu este iscată de baghete, ci de incredibila abilitate a lui Rowell de a construi relații complexe, tulburătoare, intense, triumfătoare.” Booklist
  • ,,O istorie amuzantă și duioasă despre maturizare, povestea unei scriitoare în căutarea propriei voci […]. Impresionantă, plină de autenticitate.” Publishers Weekly

 

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Fangirl, de Rainbow Rowell a fost oferită de Editura Young Art. Poate fi comandată de pe site-ul Arthur.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
16

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea, de Jean des Cars-recenzie

Titlul original: La Saga des Romanovs. De Pierre le Grand à Nicolas II

Traducere din limba franceză: Ileana Cantuniari

Postfață: Doru Dumitrescu

Editura: Corint

Anul apariției: 2013

Număr pagini: 400

Nota mea: 10/10

   JEAN DES CARS (n. 1943) este un cunoscut jurnalist francez care a semnat articole în mari cotidiene precumParis Match şi le Figaro. Reputat specialist în istoria marilor familii ale aristocraţiei europene, cu deosebire a familiilor Habsburg şi Grimaldi, este autor al mai multor cărţi foarte apreciate de marele public, printre care se numără: Eugénie, la dernière impératrice, Perrin, 1997; Louis II de Bavière, Perrin, 1998; Sissi, impératrice d’Autriche, Perrin, 1999; Inoubliable Grace de Monaco, Éditions du Rocher, 1999, La saga des Habsbourg. Du Saint Empire à l’union européenne, Perrin, 2010 şi La saga des Windsor, Perrin, 2011. Din 2011 este cavaler al Ordinului Grimaldi, acordat persoanelor care au contribuit la creşterea prestigiului principatului.

                 (Autorul Jean des Cars – Sursă foto)

    Rusia. Cel mai întins stat de pe Glob. Una din marile puteri ale Europei și nu numai.  Un participant de seamă la cele două războaie mondiale. Leagănul comunismului. Fosta URSS. Țara lui Putin. Și, cu mult timp înainte, Imperiul Țarist. Statul ce le-a ținut piept francezilor, aflați sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, și naziștilor, guvernați de concepțiile lui Adolf Hitler. Cu o populație eterogenă, martoră a unei evoluții de-a lungul secolelor, marcată pe alocuri de căderi bruște, urmate de un progres uimitor. Dacă aș fi pus să descriu în trei cuvinte Rusia, aș răspunde fără să clipesc: continuitate, multinaționalitate și rezistență.

   De aceea, mi-am dorit să aflu mai multe despre acest popor, despre dinastia Romanov căreia îi datorăm existența Rusiei pe harta politică actuală. Cum am mai afirmat, manifest o slăbiciune pentru monarhie, pentru Casele Regale europene, motiv pentru care momentele petrecute în compania unei cărți asemenea celei de față sunt memorabile. Și, în sfârșit, am avut ocazia de a citi una din lucrările francezului Jean des Cars, un scriitor pe care-l admir nespus. Concluzia?

   Mi-a plăcut foarte mult. Timp de o săptămână, în fiecare seară, când liniștea se așternea asupra locuinței mele și asupra orașului, deschideam cartea și, implicit, mă aventuram în istoria Rusiei imperiale. M-am plimbat pe străduțele din Sankt Petersburg (în traducere: Orașului Sfântului Petru), am vizitat Palatul de Iarnă, am admirat operele de artă din Muzeul Ermitaj, am luat parte la încoronările țarilor din impunătorul Kremlin. Pe scurt: am simțit atmosfera acelor veacuri îndepărtate, apuse, dar pe care le percepeam ca fiind aproape sufletului meu, la o aruncătură de băț.

     (Kremlinul, Moscova – Sursă foto)

 

,,Gigantism și restrângere… Măreție și rușine. Decăderea sa amintea de cea a Imperiului Otoman, dar era mult mai rapidă. Astăzi, trebuie să ținem seama de remarcabilii diplomați ruși, campioni în amenințarea cu forța și în subtilitățile compromisului. Politica externă a Kremlinului poate părea brutală în ochii democrațiilor adormite de confortabila și molitica viziune europeană care s-a strecurat în veșmintele învechite ale naționalismului. Moscova își apără interesele. Putem înțelege acest lucru cercetând o hartă: vom avea o lecție de geopolitică. Și putem aminti, în limba cardinalului de Rentz, acel conspirator din vremea Frondei care a sfârșit prin a îndeplini misiuni diplomatice pentru Ludovic al XIV-lea, că ,,Statele nu au prieteni. Au doar interese”. Altă dovadă că Rusia a ieșit din coma ei ideologică: o nouă flotă maritimă se pregătește. ,,Nu există imperiu fără flotă maritimă”, spunea Petru cel Mare.”

    ,,Saga dinastiei Romanov” debutează cu o introducere în istoria Rusiei, oprindu-se puțin asupra dinastiei Rurik, prima din Rusia, și aducând la cunoștință cititorului câteva date despre cneazul Igor (cel care va inspira opera cu același nume scrisă de Borodin), despre soția acestuia, Olga. Pas cu pas este prezentată ascensiunea Rusiei kievene și lărgirea ariei sale de influență, ținându-se cont și de contextul internațional. Căderea Constantinopolului în 1453 a făcut din Moscova un important centru al creștinătății și, cu precădere, al ortodoxismului. Nu degeaba avea să fie numită ,,a treia Romă”. Tot înainte de Romanovi se face remarcat Ivan cel Groaznic, o prefigurare a absolutismului monarhic specific lui Ludovic al XIV-lea.

   Epoca Romanovilor începe cu Mihail I, cumnat al lui Ivan cel Groaznic, cel considerat demn de a fi țarul Rusiei. Primele domnii, primii țari sunt oarecum promițători, însă schimbarea vizibilă își face apariția abia în timpul lui Petru I, cunoscut ca și Petru cel Mare. Această personalitate remarcabilă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea face eforturi evidente pentru modernizarea imperiului, pentru aducerea acestuia la nivelul statelor din Occident. După ce vizitează o parte din Europa decide să îmbunătățească traiul supușilor săi, să întreprindă o serie de reforme. El este cel care pune temelia Sankt Petersburg-ului, orașul său de suflet, o proiecție a aspirațiilor sale, a viitorului pe care-l prevede Rusiei.

 

,,Să ne amintim că dacă Parisul, Londra sau Berlinul au fost făurite de o îndelungată istorie, de secole de lucrări și de generații, Petru I nu-și acordă decât câțiva ani – zece poate – pentru a înălța acest oraș nou despre care se șoptește că și-l dorește capitală. O dată mai mult, el dă exemplu. După ce a doborât un arbust de drobiță cu ciorchinii aurii, el începe construcția primei case a viitorului oraș. Potrivit unei tradiții eroice, această micuță clădire este înălțată în numai… trei zile și seamănă mult cu cea pe care o închiriase în Olanda. Este ceea ce se va numi ,,căsuța lui Petru cel Mare” și care trebuie neapărat vizitată pentru că de aici a pornit formidabila aventură, din spatele acelor bușteni. Poate fi socotită o culme, deoarece această cabană este foarte rusească, iar țarul pregătește un oraș care nu va mai avea nimic rusesc…”

   (Palatul de Iarnă – Sursă)

   Jean des Cars trece în revistă țarii, țarinele, rând pe rând, acordându-le o atenție deosebită Ecaterinei a II-a, ,,Despotul luminat”, lui Pavel I, lui Alexandru I și celui din urmă Romanov, Nicolae al II-lea.  Domniile fiecărui țar sunt analizate, apreciate, criticate, comparate între ele, totul într-o manieră ce împletește rigurozitatea științifică cu arta povestirii.  Este uimitor modul în care cultura rusească a înflorit de-a lungul timpului, oferind lumii artiști și opere de artă, multe dintre ele dăinuind până astăzi. În Palatul de Iarnă din capitala Imperiului Țarist se poate vizita astăzi Muzeul Ermitaj, o bijuterie, ce găzduiește opere din întreaga Europă. Un veritabil patrimoniu al bătrânului continent.

   Dinastia Romanov a dat Rusiei optsprezece țari care au consolidat, mai mult sau mai puțin, poziția sa pe mapamond. Ultimul dintre ei, Nicolae al II-lea, a fost victima regimului bolșevic, sfârșind executat  împreună cu întreaga sa familie. Această tragedie, această pată pe imaginea Rusiei contemporane, este descrisă amănunțit, evidențiindu-se în acest mod sfârșitul unui imperiu, sfârșitul celei de-a doua dinastii, ale cărui efecte s-au răsfrânt asupra destinului națiunii ruse actuale.

,

,În numai două minute, la ordinul lui Lenin, puterea bolșevică, încolțită, și-a încheiat socotelile cu Romanovii, simbolul vechii Rusii. Rasputin prezisese: ,,Când eu voi fi mort, Rusia va cădea în ghiarele diavolului”.”

   Deși comuniștii au încercat să nege importanța Romanovilor, să ascundă adevărul, acesta a ieșit ca întotdeauna la iveală. Însă acum, mai mult ca oricând, Rusia are prilejul de a se mândri cu acești conducători, cu această familie al cărei nume va rămâne veșnic în istorie.

    Jean des Cars reușește să reînsuflețească o perioadă din istorie, creionând-o în culorii vii și, pe alocuri, în tonuri cenușii. Își duce la îndeplinire misiunea, documentându-se temeinic, dezvăluind lumii întregi ciclicitatea și farmecul istoriei, motiv pentru care eu vă recomand să includeți ,,Saga dinastiei Romanov” în lista de lecturi obligatorii. O enciclopedie accesibilă publicului larg, o poveste și nu un basm, unde binele nu învinge de fiecare dată răul. O călătorie într-o Rusie a altor vremuri, presărată cu nenumărate experiențe, lecții de viață, atât de actuale…

    Recunoștința mea profundă se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, cel care a oferit un exemplar al cărții de față și care, înainte de toate, a avut inițiativa lăudabilă de a publica această lucrare a lui Jean des Cars. Vă mulțumesc!

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

Primăvara și cărțile ei

    Iarna a luat sfârșit, ghioceii au înflorit din nou. A venit primăvara și odată cu ea numeroase titluri vor cunoaște calea tiparului peste hotare. Ca întotdeauna listele mele au crescut simțitor și aștept cu nerăbdare traducerea acestor cărțulii și la noi. Bineînțeles că nu pot păstra doar pentru mine, așa că voi împărtăși cu voi câteva recomandări, de care sper să ne bucurăm curând.

“The Crown’s Fate” de Evelyn Skye

     Povestea din “Jocul coroanei” se continuă cu un historical fantasy de excepție plasat în Rusia Imperială.

   Rusia se află la un pas de o mare schimbare. Încoronarea Pașei se apropie, iar Vika este acum Magul Imperial, un rol mult mai dificil și mai periculos decât s-ar fi așteptat. Pașa are de înfruntat propriile sale probleme, are dubii privind legitimitatea sa, Vika îl detestă, iar cel mai bun prieten său a murit. Când își face apariția un nou pretendent al tronului, Pașa conștientizează că trebuie, mai mult ca niciodată, să-și apere poziția și imperiul. Pentru Nikolai sfârșitul jocului s-a soldat cu o înfrângere, însă a scăpat din ghearele morții. Este doar o umbră, dar nu poate rămâne ascuns la nesfârșit. O revoluție, noi forțe magice sunt doar câteva motive pentru ca Vika, Nikolai și Pașa să lupte. Pentru a-și apară lumea și pe ei înșiși…

“Carry On” de Rainbow Rowell

   Simon Snow este, fără îndoială, cea mai proastă alegere care ar fi putut fi făcută. Asta crede colegul său de cameră, Baz, care, deși este un vampir rău, are dreptate. În jumătate din timp Simon nu-și poate face bagheta să funcționeze, iar în cealaltă jumătate dă foc la ceva. Tot răul pare să i se fi întâmplat lui Simon. Este în ultimul al la Școala de Magie Watford și enervantul nemesis al său nici nu s-a deranjat încă să apară… ,,Carry On” este o scrisoare de dragoste pentru poveștile romantice și pentru puterea cuvintelor, pentru fiecare ,,ales” care a avut mai multe în minte decât să salveze lumea…

“Strange the Dreamer” de Laini Taylor

Este o frumoasă poveste despre:
Urmările unui război dintre zei și oameni
Un oraș misterios rămas fără nume
Un eroc mitic cu mâinile pătate de sânge
Un tânăr bibliotecar cu un singur vis
O fată periculoasă
Alchimie, coșmaruri, monștri, prietenie și trădare, iubire și măcel…

“The Most Beautiful Woman in Florence: A Story of Botticelli” de Alyssa Palombo

   O fată la fel de frumoasă ca și Simonetta Cattaneo niciodată nu ar accepta o cerere în căsătorie în Italia secolului XV, dar renunță la acest principiu pentru a se mărită cu Marco Vespucci. Acest tânăr chipeș și bine educat face parte din anturajul puternicei familii de Medici. Înainte de căsătorie, reușește să intre în cercul de politicieni, poeți, artiști și filosofi al lui Lorenzo și Giuliano de Medici. Giuliano este fascinat de frumusețea, rafinamentul și cultura sa, însă ea îl cunoaște pe pictorul Sandro Botticelli de care se îndrăgostește. Declarată cea mai frumoasă femeie din Florența, ea răspunde invitației pictorului de a poza pentru un tablou. Cu timpul ea învață cum să-și administreze mariajul, statutul în societatea florentină. Între Simonetta și Sandro ia naștere o poveste de dragoste pasională, ce duce la imortalizarea ei într-o capodoperă: Nașterea lui Venus.

“The Horse Dancer” de Jojo Moyes

   Sarah primește de la bunicul său un cal superb, numit Boo, cu care se antrenează în parcuri și pe alei. În speranța că într-o zi va putea urma o școală de echitație de elită din Franța, departe de cartierul său sărăcăcios din Londra. Dar când bunicul său se îmbolnăvește este obligată să alterneze călăria cu școala și vizitele la spital. Natașa, o tânără avocată trecută printr-un divorț, și-a pierdut încrederea în sine. Noul iubit este un om de nimic și este obligată să-și împartă casa cu fostul soț. Destinul le aduce pe cele două protagoniste împreună, iar Natașa o ia sub aripa sa pe Sarah. Însă fata de paisprezece ani păstrează un secret, un secret care va schimba viețile celor implicați, odată pentru totdeauna…

Sper că am reușit să vă tentez.
Să aveți o primăvară minunată și să vă bucurați de multe cărți frumoase!

by -
7

         Anul regelui, de Principele Radu al României-recenzie

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2012
Număr pagini: 110
Nota mea: 10/10

     Anul 1866. Anul în care România îl primea pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și-l accepta drept principe domnitor. Această personalitate remarcabilă a obținut, mai apoi, independența României, devenind în 1881 primul rege al românilor. Sub domnia acestuia s-au realizat numeroase reforme, s-au întreprins acțiuni ce aveau scopul de a moderniza regatul proaspăt creat. Avea să fie urmat la tron de Ferdinand I, alături de care România s-a luptat și a trecut peste Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea a fost încoronat, însă avea să renunțe la tron favoarea fiului său. Regele Mihai I.

    Tânărul monarh cu un viitor promițător înainte nu a avut șansa de a cârmui prea mult timp țara primită în grijă de la înaintașii săi. Comuniștii l-au amenințat, l-au obligat să abdice și l-au exilat împreună cu Regina-mamă Elena. Propria națiune îl izgonea, negându-i moștenirea și fără a i se oferi respectul cuvenit. În exil s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, împreună cu care a avut cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

   Deși departe de meleagurile natale, Majestatea Sa le-a insuflat soției și fiicelor sale iubirea pentru România, pentru români și pentru valoarile acestei națiuni, pe care nu a încetat să le poarte în suflet. Viața printre străini nu a fost simplă, ci dimpotrivă. Abia după căderea comunismului, regele Mihai a avut șansa de a-și revedea țara. Prin intermediul Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu, al Principesei Maria, a contribuit la refacerea României postcomuniste, implicându-se în numeroase activități caritabile, dar și în creșterea prestigiului țării pe plan internațional. În consecință, a influențat aderarea noastră la Uniunea Europeană în 2007, de exemplu.

   “Anul regelui” este un lăudabil demers al Alteței Sale Principele Radu, o încercare de a aduce monarhie și pe rege în atenția publicului, în atenția românilor de pretutindeni. În vremuri în care puțini sunt cei care își întorc privirea spre trecut, spre realizările strămoșilor, este nevoie să ne amintim de rege, de Casa Regală pe care o reprezintă cu demnitate de decenii întregi.

    România nu mai este monarhie constituțională, însă la ,,fundația” republicii postcomuniste au contribuit și membrii Familiei Regale, proaspăt veniți din exil. Acesta este unul din numeroasele motive pentru care Majestatea Sa merită să fie acceptat, respectat și iubit de noi toți. Înainte de a fi rege, Mihai I este om, are o familie frumoasă pe care o iubește nespus. Astfel a luat naștere acest album, bogat ilustrat, ce împletește atribuțiile regale cu cele ale unui cap de familie. Principele Radu surprinde momentele-cheie ale anului regal, dezvăluind ceea ce se află dincolo de imaginea oferită de mass-media.

    Este prezentat fiecare anotimp în parte, cu evenimentele, obiceiurile și programul regelui. Rândurile scrise alternează cu fotografii ce îi înfățișează pe membrii Familiei Regale, o mulțime de instantanee din viața publică și privată a Majestății Sale. Aflăm detalii din “culise”, despre etichetă, despre protocol, despre patronajul și furnizorii Casei Regale. În orice caz, acest album nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Să nu uităm că monarhia a salvat România, a construit-o și a sprijinit-o neîncetat. Eu sper că vă va face mare plăcere să-l descoperiți pe regele românilor!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: www.familiaregala.ro

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Un război, un exil, o viață-Ana a României

 

   Trăim într-o lume ingrată, într-o lume a oamenilor nerecunoscători și ignoranți. Acești oameni nu apreciază binele ce li s-a făcut, nu-i respectă pe acei binevoitori care i-au salvat sau sunt cuprinși de o indiferență fără limite, de o incredibilă nepăsare. Casa Regală a României este una din binefăcătorii acestei națiuni, dată la o parte și uitată de mulți. Din fericire, mai există și oameni nelipsiți de patriotism care privesc monarhia cu respect și admirație profundă. E mai mult decât important să ne cunoaștem trecutul pentru a ne putea înțelege prezentul, iar regele face parte din istoria noastră.

   Fără un monarh, România nu ar fi reușit să-și obțină independența, nu ar fi devenit ,,națiune de sine stătătoare”. Familia regală a avut o contribuție inegalabilă pentru modernizarea regatului, pentru binele supușilor săi. Eu sunt impresionat de sprijinul lor, îi admir pe membrii Casei Regale și sunt nemulțumit de nepăsarea multor conaționali de-ai mei. De aceea îmi doresc să aflu cât mai multe despre acești oameni, să-i cunosc mai mult pentru a le oferi respectul cuvenit.Încă am o speranță că totul va fi bine…

   Bănuiesc că toată lumea a auzit de decesul Reginei Ana, de funeraliile de la Curtea de Argeș, dar și de controversele ce s-au iscat. Unii au afirmat că ea nu este de drept regina României, alții că nu găsesc rostul unei zile de doliu național. În niciun caz nu sunt de acord cu ei, nimeni nu ar trebui. Ea e regina noastră și trebuie s-o cinstim cum se cuvine, luând exemplul celor din Occident… Vestea morții reginei m-a întristat nespus, dar cel puțin sunt împăcat sufletește, căci am reușit să aștern și eu câteva rânduri în cartea de condoleanțe dedicată Alteței Sale.

Citiţi articolul integral pe Mes Passions…

Noaptea de foc,de Eric-Emmanuel Schmitt

    Acum, după ce am dat ultima pagină, nu știu ce să spun. Că mi-a plăcut nespus nu ar fi suficient. Această minunăție de carte te zdruncină din adâncul sufletului, te macină picătură cu picătură, culminând cu o furtună de nisip. Ești acoperit din cap până-n picioare, simțurile îți sunt inundate și te topești sub acțiunea soarelui dogoritor. Focul te învăluie ca o mantie distructivă și protectoare, deopotrivă. Asculți liniștea nopții și lași să-ți curgă o lacrimă pe obraz…

   ,,O călătorie adevărată constă întotdeauna în confruntarea unor plămădiri ale imaginației cu o anumită realitate, situându-se între aceste două lumi. Atunci când nu pornește la drum cu nici o așteptare, călătorul nu va vedea decât ceea ce poate fi văzut cu ochii; în schimb, dacă și-a format deja în închipuire o imagine a locului pe care-l vizitează, va vedea mai mult decât se arată privirii și, dincolo de clipa prezentă, îi va întrezări trecutul și viitorul; și chiar dacă ar suferi o dezamăgire, aceasta i-ar fi mult mai de folos și l-ar îmbogăți oricum, spre deosebire de un simplu proces-verbal.”

   În această ultimă carte, Schmitt alege să facă o dezvăluire, alege să împărtășească o experiență ce i-a marcat existența odată pentru totdeauna. La vârsta de doar 28 de ani a renăscut din propria cenușă asemenea păsării Phoenix. S-a născut din nou în deșert, fiind o altă persoană, una care a descoperit niște taine ale acestei lumi complicate. Iar totul a început cu o propunere venită din partea regizorului Gerard de a face un film despre Charles de Foucauld. Tânărul conferențiar din Lyon a acceptat fără să știe că viața și divinitatea aveau să-i ofere o lecție.

Citiţi articolul integral pe Mes Passions

by -
4

Listă autori români-Grupul Editorial Art

1.Florin Bican

,,Și v-am spus povestea așa”

,,Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc”

,,Singur printre mârlani”

2.Horia Corcheș

,,Istoria lui Răzvan”

,,Partaj”

3.Lavinia Braniște

,,Rostogol merge acasă”

4.Alex Moldovan

,,Olguța și un bunic de milioane”

5.Ioana Nicolaie

,,Ferbonia”

,,Arik și mercenarii”

6.Adina Popescu

,,O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului”

,,8 povestiri de pe Calea Moșilor”

7.Ana Rotea

,,Dosarul Popcorn”

,,Dosarul clopoțeilor de Crăciun”

8. Matei Vișniec

,,Omul de zăpadă care voia să întâlneasă soarele/ Le bonhomme de neige qui voulait rencontrer le soleil”

9.Mihai Barbu

,,Vând kilometri”

by -
8

Ucenicul arhitectului,de Elif Shafak

    Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

   Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

   ”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Articolul îl puteţi citi integral pe Mes Passions

by -
6

Doamna Atatürk, de İpek Çalışlar

   Cu toții ați auzit probabil de Mustafa Kemal Atatürk, o personalitate remarcabilă a secolului XX. El a schimbat destinul națiunii turce, a fondat Republica Turcia, punând astfel capăt perioadei dureroase de declin a Imperiului Otoman. A modernizat statul nou format, i-a permis să evolueze asemenea celor din Occident. A susținut laicitatea și progresul social, politic, economic, cultural. A permis emanciparea femeilor musulmane, le-a oferit drepturile de care nu au dispus niciodată.

   Despre acest om, supranumit și tatăl turcilor, se pot scrie și spune multe. Dovadă stau nenumăratele biografii, studii, cărți. Un aspect important nu a fost luat în seamă, a fost evitat deopotrivă de scriitori și istorici: Latife Hanim. Soție a lui Atatürk pentru scurt timp, ea  a reușit să-l influențeze, să-l sprijine pe acest om politic ce va ocupa pentru totdeauna un loc fruntaș în istoria Turciei moderne.

   Dar înainte de a fi un om politic de succes și primul președinte al Turciei, Atatürk a fost bărbat și om. A avut nevoie de afecțiune, de iubire și de un cămin, iar Latife Hanim a fost singura care i le-a putut oferi, ce-i drept, nu pentru mult timp.

 Recenzia se citește integral pe Mes passions

by -
6

,,Geniul” de Marie Lu

    Cu câteva luni în urmă m-am bucurat de o carte incredibilă, ce m-a vrăjit prin povestea uimitoare și scriitura plăcută a autoarei. Finalul m-a lăsat fără răspunsurile câtorva întrebări, mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să aștept cu nerăbdare continuarea. Din fericire, volumul al doilea al seriei a fost tradus destul de repede și așa am aflat ce mai fac personajele din ,,Legenda”, niște personaje uimitoare pe care le-am îndrăgit imediat și iremediabil. Și în cazul ,,Geniului” paginile au zburat ca vântul și ca gândul, timpul a trecut pe nesimțite. Încă o aventură a luat sfârșit, lăsându-se în suspans referitor la modul în care lucrurile se vor rezolva sau nu în ultima parte a trilogiei.

    În ,,Geniul” acțiunea este prezentată, de asemenea, din punctul de vedere al ambelor personaje principale, June și Day. Pe cât de mult se aseamănă cei doi, pe atât de mult se diferențiază. Fata bogată, copilul de aur al Republicii, și băiatul sărac, marele dușman al statului, focul și apa, lumina și întunericul, se completează reciproc…..

Recenzia se citeşte integral pe Mes passions

by -
21

,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moșneanu, Adrian Anghel

Editura: Librex

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 464

   ,,Întru Hristos, Dumnezeu, cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hristos și singur biruitor, Io Radu Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Românească, dintru Ungaria descălecat și de la Amlaș și Făgăraș herțeg.”

    Voi începe cu sfârșitul, mai exact cu reluarea încheierii acestei cărți. După cum bine consideră domnii autori ,,dintre toate științele, istoria este cea mai nobilă”. Da, istoria este o știință nobilă, o disciplină, ba chiar o carte a vieții, în care timpul așterne cu migală povestea omenirii. Încet-încet, fără grabă, uneori fără a fi prea explicit, abătându-se din când în când pentru o rectificare, pentru un update. Acest bătrânel cu barba albă este întruchiparea înțelepciunii, a rațiunii, căci știe ce, cât și când să dezvăluie…

    În vremuri în care se pune preț tot mai mic pe ceea ce contează cu adevărat, în care ignorăm și ne închidem în propria carapace, este necesar să luptăm contra egoismului, neglijenței și indiferenței ce ne acaparează mintea și sufletul. Cârma este preluată de neputință. Această carte a vieții a fost scrisă tocmai pentru a fi citită și ascultată. Ea conține răspunsurile întrebărilor noastre, de multe ori ascunse printre apele învolburate ale unei mări de informații.

   Istoria ne oferă explicații, modele de urmat sau de evitat, sfaturi pentru a nu repeta greșelile strămoșilor noștri. La urma urmei, acesta este scopul, acela de a  ne înțelege pe cât posibil existența și de a contribui la bunăstarea noastră. Evitând istoria, ne semnăm propria sentință. Acceptăm să fim manipulați de alții și de pornirile noastre.

   În plus, ca români, ca cetățeni ai acestui stat, suntem datori să ne cunoaștem propria istorie, originile. Suntem obligați să plătim un tribut înaintașilor noștri, fără de care, astăzi, n-am fi locuit în România, n-am fi vorbit limba română, n-am fi fost noi. Și, fiindcă trebuie să începem cu cele mai îndepărtate timpuri, pe când poporul român abia punea temelia societății și țării despre care putem vorbi în clipa de față, cartea ,,Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr” reprezintă o lectură perfectă pentru a ne familiariza cu subiectul, ba chiar pentru a-l înțelege în profunzime.

   Ca orice alt stat, Țara Românească a apărut la un moment dat pe harta politică a lumii. În Epoca Medievală, în această perioadă de tranziție, se zvonește că un anume Radu Negru Vodă a ,,descălecat” din Țara Făgărașului și a pus bazele acestui stat. Radu Negru este, fără doar și poate, o personalitate controversată, o enigmă. O fi fost el adevăratul întemeietor al Țării Românești? Sau e doar un personaj fictiv, după cum spun și manualele de istorie că Radu Negru este întemeietorul legendar și că responsabil de această realizare este, conform istoricilor, nimeni altul decât Basarab I? Cine a fost, cu adevărat, ctitorul mănăstirii de la Curtea de Argeș? curtea-de-arges

   Orele de istorie mi-au stârnit curiozitatea în această privință, am fost nemulțumit de puținele informații pe care le-am primit și am sperat că voi afla cândva mai multe despre Radu Negru Vodă. Pot să mă consider norocos, întrucât am reușit să țin în mână rezultatul unei munci temeinice, înfăptuite de trei specialiști. Am citit cu mare plăcere acest fragment din puzzle-ul Istoriei furate, am reușit să-mi consolidez puținele cunoștințe pe care le dețineam și, cel mai mult, m-a încântat faptul că am reușit să învăț ceva nou. Am fost impresionat de cercetarea amănunțită, de judecata autorilor, de modul în care au pus cap la cap informațiile. Cert e că au reușit să demonstreze că adevărul se află undeva la mijloc.

   Lucrarea este structurată pe cinci părți, problema fiind analizată din mai multe perspective, cu argumente și dovezi solide. Le voi prezenta pe fiecare în parte, însă fără a intra în detalii, căci este sarcina voastră să le descoperiți.

   Prima parte analizează contribuția cronicarilor și istoricilor la ,,mitizarea” lui Radu Negru Vodă. Astfel luăm la cunoștință interpretările și concluziile istoricilor, erorile pe care aceștia le-au înfăptuit, cu bună știință ori nu. De-a lungul secolelor, cărturarii s-au străduit să contureze istoria națiunilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, însă, de multe ori, istoria a fost rescrisă, înflorită, exagerată și utilizată astfel în scopuri politice.

   A doua parte aduce în atenția cititorilor documentele, hrisoavele ce amintesc sau ce oferă indicii despre personajul atât de controversat. Sunt verificate, studiate, apreciate mărturiile atâtor cercetători și se neagă corectitudinea anumitor acte ce, prin natura lor, contrazic adevărul istoric bine cunoscut. Inexistența unor arhive cu însemnări concise care să se fi păstrat până în zilele noastre, dezinteresul poporului român, îngreunează acest proces, însă nu-l fac imposibil. Partea a treia vine ca o completare a celei anterioare. Existența lui Radu Negru Vodă și procesul de întemeiere al Țării Românești sunt susținute de dovezi arheologice, heraldice, prezentate în detaliu de domnii autori.

   Penultima parte îl înfățișează pe Radu Negru cel legendar, un personaj de poveste neînfricat, înconjurat de o aură fabuloasă. O mică antologie de legende în care dincolo de elementele fantastice se ascund date istorice reale ce accentuează posibilitatea ,,descălecatului”. Și, în cele din urmă, autorii ne împărtășesc concluziile la care au ajuns, cu care nu poți să nu fii de acord după ce ai fost martor la săpăturile făcute în analele istoriei.

   Fără îndoială, Radu Negru Vodă a existat, iar posibilitatea ca acesta să fie numele real al întemeietorului Țării Românești este extrem de mare. Nu știm niciodată ce vom mai descoperi odată cu trecerea timpului, ce răspunsuri vom mai primi, însă pentru moment e suficient să-l privim pe Radu Negru nu ca pe un erou de basm, ci ca pe un om în carne și oase. Munca celor trei cercetători este admirabilă, de aceea și cred că ar trebui citită și înțeleasă. Să sperăm că va fi apreciată la adevărata-i valoare și că se va ține cont de ea de acum încolo.

   Cu siguranță vă recomand această carte, acest manual de istorie. Nu cred că a fost scris doar pentru alți istorici și specialiști, ci pentru noi toți. Limbajul și modul de abordare al subiectului denotă profesionalism, dar este, totodată, accesibil publicului larg. E suficient să doriți să învățați ceva nou, să vă descoperiți originile, să vă lărgiți orizonturile. Istoria înseamnă noblețe, înseamnă timp și dedicare, reprezintă un adevăr ce așteaptă să fie rostit…

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!Librex.ro

Cartea Istorie furată. Întemeierea Ţării Româneşti. Radu Negru Vodă, între legendă, mit şi adevăr, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Adrian Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex. Paote fi comandată de pe site/ul Editura Librex

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

5 STELE

by -
10

Cele mai bune cărți citite în 2016

S-a mai scurs un an, mult așteptatul 2016 a luat sfârșit, făcând loc altor 365 de zile și altor cărți citite și iubite. Anul 2016 a fost plin, cel puțin pentru mine. Am reușit să citesc suficient de mult, să depășesc challenge-ul de 100 de cărți, să călătoresc în locuri neașteptate, să cunosc personaje ce mi-au intrat la suflet. Am petrecut ore întregi în compania acestor prieteni pe care-i iubim nespus – cărțile. Majoritatea cărților au fost bune și foarte bune conform gusturilor mele, însă au fost și câteva titluri ce nu m-au impresionat.

În această perioadă toată lumea mă întreabă: ,,Care au fost cele mai bune cărți citite de tine în 2016? Ce-mi mai recomanzi să citesc?”. Îi privesc cu un amestec de indignare și amuzament și le răspund: ,,Chiar aveți timp să vă povestesc câteva zeci de cărți?”. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, parcă mă roade și pe mine curiozitatea. Ce cărți mi-au plăcut în mod special, care au devenit puncte de referință pentru mine? Pentru a-mi putea răspunde la această întrebare trebuie neapărat să am în față o listă cu toate titlurile. Am fost uimit de cât de multe cărți faine m-am bucurat. De aceea, m-am hotărât să împărtășesc cu voi 10 dintre ele, organizate într-un top personal, pe care consider că toți cititorii de cursă lungă, toți bookaholicii ar trebui să le citească. Alegerea n-a fost deloc simplă, însă uitați lista mea:

1.Pe primul loc pun laolată ,,Școala nopții”, ,,Cartea vieții” (trilogia All Souls de Deborah Harkness – Editura Litera) și ,,Talismanul” (seria Outlander de Diana Gabaldon – Editura Nemira). Fără îndoială, preferatele mele, reprezentante de seamă ale genului fantasy, pe care-l ador 🙂  Niște scrieri de o complexitate incredibilă, un amestec de magie, istorie, alchimie. Călătorii în timp, povești de iubire imposibile, lecții de viață și mult-mult farmec.

scoala_noptii_coperta_cvr_c1cartea-vietii-continuarea-254004diana-gabaldon-talismanul_

2.La o mică distanță se situează ,,Privighetoarea” de Kristin Hannah (Editura Litera). Cel mai bun historical fiction, cea mai emoționantă carte de care am avut parte în 2016. Al Doilea Război Mondial, o Franță invadată de nemți, un genocid nemilos al evreilor, prietenii, povești de dragoste, rezistență, bunătate, sacrificiu sunt cuvintele prin care aș putea descrie această poveste excepțională.privighetoarea-de-kristin-hannah-cea-mai-buna-carte-de-fic-iune-istorica-acum-in-colec-ia-blue-moon

3.,,Furia Roșie” de Pierce Brown (Editura Paladin) este, fără doar și poate, cel mai bun roman SF citit de mine în 2016. O distopie excelentă, o societate marțiană asemănătoare cu cea din Divergent, încercarea personajului principal de a-și depăși statutul, de a le dovedi tuturor că pătura de jos a societății poate fi la fel de bună ca și cea conducătoare, răsfățată și privilegiată. Și da, societatea poate supraviețui, poate dăinui de-a lungul timpului, doar dacă se bazează pe principii precum libertatea și egalitatea.furia-rosie-de-pierce-brown

4.,,Regina Roșie” de Victoria Aveyard, ,,Umanii” de Matt Haig și ,,Mila 2.0” de Debra Driza sunt niște SF-uri excepționale, traduse și publicate la Editura Nemira. O lume în care sângele ce-ți curge prin vene e o armă de temut, o reconstrucție a Turnului Babel și lecția umanității ce se naște din afecțiunea și iubirea primită. Vi le recomand fie că sunteți pasionați ai genului, fie că nu!

matt-haig-umanii-c1_1victoria-aveyard-regina-rosie-c1debra-driza

5.,,Ucenicul arhitectului” (Editura Polirom) este o fascinantă poveste ce îmbină istoria cu ficțiunea, frumosul cu urâtul, opulența cu sărăcia, fericirea cu tristețea, arta cu iubirea. Una din cele mai bune scrieri ale lui Elif Shafak, atât de realistă și de profundă, încât îți va smulge, cu siguranță, cel puțin o lacrimă…947636

6.,,Doamna Ataturk” de Ipek Calișlar (Editura Univers) – cea mai bună biografie pe care am citit-o, despre o personalitate uitată, lăsată în negura trecutului. Reușește să aducă la cunoștință cititorilor importanța educației, a culturii, nevoia de emancipare a femeii, de modernizare a societății umane. Latife Hanim este o luptătoare, un sfinx de neclintit, avidă de iubire și frumos, pe care oricare femeie ar trebui s-o aibă drept model…doamna-attaturk

Acestea sunt cele mai bune 10 cărți citite de mine în 2016, niște cărți la care mă gândesc adesea, pe care îmi doresc să le recitesc și să le simt ca la prima lectură.

Cum arată topul vostru? Cu ce minunății ne ispitiți?

      Un An Nou minunat vă doresc, cu realizări, bucurii și lecturi de excepție!

       LA MULȚI ANI!

 

 

Costumul Nici-Nu-Contează și alte povestiri, de Sylvia Plath

Titlul original: The It-Doesn’t-Matter-Suit and Other Stories

Traducere din limba engleză: Florin Bican

Ilustrații: David Roberts

Editura: Pandora M

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 96

   Apreciez literatura pentru copii, o găsesc fascinantă și din când în când mă delectez cu acest gen. Oricât  de mari și de bătrâni am fi, sufletul nostru rămâne la fel de tânăr (cu puțin efort din partea noastră), iar copilul acela zglobiu, năzbâtios și pus pe șotii rămâne veșnic acolo, într-un ungher luminat de razele plăpânde ale soarelui. Acea voioșie, acel spirit pueril trebuie ,,alimentat” pentru a rămâne la fel. Un mijloc la îndemână poate fi literatura pentru copii, iar un reprezentant de seamă – ,,Costumul Nici-Nu-Contează și alte povestiri”.

    M-am bucurat de rândurile Sylviei Plath, abundând în zâmbete și culori. Am citit pe nerăsuflate cele trei povestiri, de fapt două povestiri și un poem epic, m-am simțit pentru puțin timp copilul de altădată, la fel de inocent și zburdalnic. Traducerea măiestrită a lui Florin Bican mi-a înseninat ziua prin redarea perfectă a sentimentelor autoarei. A păstrat același ton șugubăț, același caracter ludic, atât de simplu,  dar atât de profund și fermecător.sylvia_plath

În cele trei texte distincte, autoarea izbutește să atingă tema copilăriei într-o manieră încântătoare, făcând din poveștile fără vârstă dedicate propriilor copii niște jocuri antrenante, în care cuvintele dansează, levitează, aleargă într-un frumos decor. Rămâi fără glas, nu mai ești capabil să scoți vreun sunet și singurul lucru pe care-l faci e să urmărești spectacolul ce ți se derulează prin fața ochilor cu o viteză uimitoare.

     ,,Costumul Nici-Nu-Contează” e o comică istorisire despre depășirea propriului statut, despre felul în care haina te face domn. Într-o familie obișnuită, cu șapte copii, mezinul Max constată că este singurul din întreaga comunitate lipsit de un costum și tânjește după unul pe care să-l poată purtă oriunde și oricând. Dar destinul face ca într-o zi o cutie mare, fără expeditor și un destinatar concret, să ajungă acasă la familia Nix. Înăuntru se află un costum impresionant, ,,lânos, vârtos, nou-nouț, galben-ca-muștarul, cu trei nasturi de alamă în față, strălucind ca oglinda, și cu doi nasturi de alamă în spate și cu câte un nasture de alamă pe fiecare manșetă”.

   Pentru care membru al familiei este oare costumul ? Această întrebare stăruie pe buzele tuturor. Mama Nix îl modifică pe rând pentru Tata Nix și pentru fiecare dintre fiii săi. Cu toții conștientizează că un asemenea costum nu se potrivește activităților pe care le desfășoară. Cu toții, cu excepția lui Max, singurul fără un costum al său. Băiețelul îl găsește perfect pentru sine, îl poartă cu mândrie și un vis i se îndeplinește : toată lumea, de la pisicile și câinii de pe stradă până la primar, îl privește cu admirație și respect pe Max, îmbrăcat într-un supercostum, într-un ,,Nici-Nu-Contează Costum”.

   În ,,Bucătăria doamnei Cherry” ne confruntăm cu o situație fără precedent : aparatele electrocasnice din bucătăria harnicei și gospodinei doamne Cherry suferă din cauza unei probleme existențiale. Oare n-ar putea îndeplini alte sarcini decât cele cu care au fost înzestrate ? Oare n-ar putea schimba măcar odată rolurile între ele, urmând să-i facă o frumoasă surpriză doamnei Cherry ? Zis și făcut. Dar ceea ce adineauri părea simplu ca bună ziua întrece orice așteptări.

   Cafetiera nu poate păstra înghețata asemenea lui Frigirece, iar Frigirece nu poate coace tartele cu prune ale lui Coace-Tot ș.a.m.d. Haosul cuprinde bucătăria, iar apariția și îngrozirea domnului Cherry îi conving pe spiridușii Sare și Piper (vinovații acestei debandade) că n-a fost o idee tocmai potrivită. Din fericire, totul revine la normal fix înainte de întoarcerea doamnei Cherry, ,,femeia cu adevărat norocoasă”. Electrocasnicele învață că fiecare în această lume (bucătărie) are o anumită misiune, că fiecăruia îi este dat cât poate să ducă și nimic mai mult…

        ,,Cartea Paturilor” este un frumos poem epic, un elogiu plin de umor adus paturilor. Acestea pot îndeplini numeroase funcții,  fiecare are un rol bine definit fie că ne referim la ,,Paturi-Mici-De-Buzunar,/ Și Paturi-Alimentare,/ Tanco-Paturi, Paturi-Care-/Merg-pe-Elefanți Călare”, fie la oricare alte instrumente ingenioase ce numai unui copil îi pot trece prin minte. Cert e că oricare din multitudinea de paturi ,,poate face o minune”, nu numai ,,patul alb în care,/ Înainte de culcare,/ Mama-ți dă o sărutare/ Și-apoi suflă-n lumânare/ Și te lasă plat în Pat.”

   Copiii dumneavoastră vor fi încântați de aceste mici bomboane literare însoțite de ilustrații caraghioase și sugestive, le vor sorbi cu nesaț și vor dori să mai citească. Povestirile Sylviei Plath vă vor plăcea și dumneavoastră, părinților, vă vor aminti de copilărie, de curcubeul acestei perioade mirifice. Oricât de mult ar trece timpul, oricât de bătrâni am părea, nu trebuie să uităm niciodată de sufletul nostru de copil ce așteaptă să fie hrănit și iubit…

        LECTURĂ PLĂCUTĂ !pandora M

Cartea Costumul Nici-Nu-Contează și alte povestiri, de Sylvia Plath a fost oferită pentru recenzie de Editura Pandora M. Poate fi comandată de pe site-ul Pandora M

 

by -
11

Antimemoriile unei muze, de Julia Kalman

Editura: Pandora M.

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 272

Julia Kalman și-a petrecut ultimii zece ani în ateliere de creație plastică, unde a scris două romane și jumătate. Boema a inspirat-o, a vindecat-o de blazare, iar artele i-au schimbat viața. Așa a început scrierea Antimemoriilor unei muze, un exercițiu stilistic destul de manierist, care s-a transformat într-un joc literar, într-un experiment dureros, dar seducător.Acum lucrează la un volum de proză scurtă, la un nou roman și la un proiect de traducere literară. Julia Kalman este membră a Clubului Scriitoarelor încă de la înființarea acestuia.

Cu puțin timp în urmă am citit o carte excepțională. O carte despre care nu auzisem prea multe, dar în privința căreia eram extrem de curios. Întâmplător am cunoscut-o și pe autoare pe facebook, o doamnă distinsă, elegantă și cu un vizibil aer de artist. Boemă, sensibilă și misterioasă. O persoană din ale cărei mâini ar putea ieși doar o operă neprețuită, plină de secrete gata să fie descifrate. Titlul sau poate autoarea mi-au sporit curiozitatea, m-au determinat s-o deschid. Sau poate există și acolo, într-unul din ungherele sufletului meu, ca la toți ceilalți, ceva din firea de artist. Cert e că am citit cartea.

Am petrecut câteva ore în compania antimemoriilor unei muze. Am savurat aceste rânduri așternute cu măiestrie de Julia Kalman. Am încercat să pătrund în acea lume situată undeva în spatele cuvintelor, dincolo de o lectură superficială. La început am întâmpinat mici dificultăți. Voiam să ajung la ceea ce am putea numi sufletul cărții. Voiam să pătrund în acel abis întunecat, dar care se sfârșește, în cele din urmă, cu strălucire unei lumini de-a dreptul divine. Nu a trebuit să rostesc ,,Sesam, deschide-te!”, ci a fost suficient să-mi deschid eu sufletul, să-i permit să se amestece printre cuvinte.

Pe măsură ce dădeam paginile simțeam că sunt și mai bine prins în mrejele poveștii. Legat fedeleș, cu sufletul la gură, mă lăsam purtat de acest vârtej amețitor. Odată prins, nu am mai fost eliberat până când nu am întors ultima pagină. M-am simțit confuz, deznădăjduit. Cartea s-a terminat prea repede, viteza paginilor o ajungea pe cea a luminii. Am fost deconectat de la această scriere profundă, după ce am fost unul și același cu ea, și, brusc, nu știam ce să mai fac, ce să mai zic. Toată această experiență a fost doar un vis? Un vis aflat la granița dintre straniu și miraculos, ceva între un vis frumos și un coșmar?

,,Și avea într-un fel dreptate, lumea artistică te poate distruge, îți poate lua mințile, pe de altă parte însă arta are darul de a ține timpul în loc și de a deschide porți către alte dimensiuni. Ne oglindim în fiecare tablou, vedem în el reflexia sufletului nostru, dar, oricât de buni și de frumoși am fi, cu cât privim mai mult, cu atât vom ajunge mai adânc în noi, acolo și-au făcut sălaș frustrările și limitările, ne vom descoperi răutatea și urâțenia, le vom exciza și, încetul cu încetul, vom ajunge să ne reconstruim armonia interioară.”

Am adormit, gândindu-mă la muza Regreta. Când m-am trezit toată învălmășeala din capul meu se oprise, totul era atât de clar. Am conștientizat toate trăirile mele din timpul lecturii, despre care adineauri nu știam dacă îmi aparțin mie sau ei.  Am recitit-o, dorind să mă mai bucur odată de acest carusel al trăirilor și al zbuciumului interior.

Am reflectat ceva timp asupra acestor antimemorii. Ale unei muze, ale artistului, ajuns sau încă nu în ,,pragul nebuniei”, ale cititorului, ale mele, ale tale, ale oricăruia. Și acum mi-e greu să redau într-o manieră suficient de coerentă cât de specială este această carte. Și oarecum mă tem că nu toți cititorii o vor ,,gusta”, că nu îi vor descoperi profunzimile. Această scriere ce nu vrea să fie o culegere de memorii m-a fascinat, mi-a bucurat și hrănit spiritul într-o anumită măsură. Inefabil.

Mi-a plăcut nespus, căci e genul de carte pe care ai putea-o reciti de nenumărate ori fără ca farmecul să se piardă. Cu fiecare lectură vei afla altceva nou, taine pe care nu le descifraseși.

,,Într-o noapte cu  lună așezați-vă o oglindă oarbă în față. Priviți în planul secund, stereoscopic. Expirați – inspirați. Vizualizați. Suntem acolo, sunteți acolo – suflete, iluzii și demoni flămânzi, în căutare de carne, în căutare de trup, aceleași verbe ne definesc.”

,,Antimemoriile unei muze” este o excelentă alegorie la adresa vieții artistului, un exercițiu stilistic impresionant al unui artist talentat, al cărui condei face minuni în contact cu foaia albă de hârtie. Personajul-narator este însăși Regreta, muza, crăiasa cuvintelor, regina celor scrise, artista veșnic neînțeleasă. A fost și ea un om ca toți alții, a avut o viață normală, o familie, însă odată ajunsă la maturitate a renunțat treptat la normalitate, alegând în schimb ,,nebunia”.

Cunoaște și alți artiști, majoritatea artiști vizuali, intră în acest mediu aparent vicios, depravat, nelipsit de alcool, tutun și sex. Devine una de-a lor. Începe o nouă viață, trăind de pe o zi pe alta, iubind mai mult sau mai puțin, învărtindu-se parcă în cerc, fără a face vreun pas înainte. Oriunde și-ar întoarce privirea dă de Dan, Dana, von B, Modela, bunicul Alfred, toți locuitori ai acestui univers haotic, pe alocuri fictiv.

Timpul trece și această muză se simte tot mai străină. Ca și cum nu s-a putut adapta în întregime. Nu-și găsește locul, se descoperă pe ea însăși și încearcă să înțeleagă ceea ce este cu adevărat important. Talentul ei trebuie exploatat. Existența sa este efemeră, prea scurtă pentru a fi irosită…

,,Îmi spuseseră pe un ton ferm că sunt scriitoare și că am talent, precum un copil care a capturat un curcubeu într-o sticlă, dar îmi arătaseră că eram de-abia la început, iar asta nu pentru că înzestrările ar trebui dovedite, ci, dimpotrivă, pentru că ar fi fost păcat să nu le pot stăpâni, să nu mă pot bucura de ele. Fără ei nu m-aș fi apucat de joacă.”

Julia Kalman reușește să adreseze un mirific elogiu artei și artiștilor. Fără artă viața noastră ar fi fadă, iar fără artiști n-am fi niciodată capabili să descoperim aceste proiecții ale frumosului, să le includem în viețile noastre. Autoarea româncă e dovada vie a literaturii de calitate și a artei românești a cuvântului. Nu este cu nimic mai prejos decât ,,literații” străini.  Julia Kalman te face să te simți mândru de naționalitatea ta, că te numeri printre cei care apreciază frumosul așternut pe hârtie.

Vă recomand să citiți ,,Antimemoriile unei muze”! Vă invit să porniți într-o scurtă călătorie, să cădeți și să vă ridicați alături de personajele creionate atent! Deschideți-vă sufletul, lăsați-l liber, citiți această carte, trăiți și concluzionați! Cu toții suntem artiști. Important e să scoatem la lumină acea trăsătură a firii noastre…

     Alte păreri:

  • „Se poate spune că, pentru Julia Kalman, fantasticul și ascuțitul său spirit de observație se întemeiază pe o predilecție spre ambiguitate, pe o tentație de a-și exorciza imaginea creatoare. Nu este mai puțin adevărat că, după lectura acestei cărți sclipitoare, inteligentă, ești tentat să folosești mai multe sugestii decât oferă însuși textul. Antimemoriile unei muze anunță apariția unui mare scriitor.” Denis Dinulescu
  • „Julia Kalman păstrează în fiecare clipă un soi de detașare ludică, necesară, dar nu se mutilează, nu se reduce pe sine, ba dimpotrivă, se afirmă, se amplifică, până când ajungi să nu-ți mai dai seama cine privește pe cine, cine creează pe cine, cine domină pe cine: artistul, cel care așază muza delicat pe planșetă și îi pictează pielea în culori fine sau muza însăși, care descrie totul cu atâta măiestrie.” Erika Ciuică
  • „Julia Kalman face parte dintre acele spirite introvertite, erudite și îndrăgostite de artă și frumos, reușind să-și prezinte notațiile existențiale cu o mare acuitate și detașare și din niște perspective neașteptate și extrem de moderne. Pariul ei cu literatura este un câștig care mă face să-i aștept cărțile viitoare cu o foarte mare încredere.” Paul Vinicius

                 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

pandora M

Cartea Antimemoriile unei muze, de Julia Kalman a fost oferită pentru recenzie de Editura Pandora M. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Pandora M.

by -
16

o încântătoare lecție despre adevăr și minciună, iubire și ură, despre viața de familie și problemele ei, despre miracolele pe care trebuie să le acceptăm, cărora să le permitem să-și facă culcuș în viețile și inimile noastre.

          ,,Umanii” de Matt Haig-o poveste în lumini și umbre

Titlu original: HUMANS

Traducere din limba engleză: Alina Sârbu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 376

   Matt Haig, scriitor și jurnalist, s-a născut pe 3 iulie 1975 la Sheffield, în Marea Britanie. A studiat la Leeds University și și-a înființat propria lui companie de marketing, semnând mai multe volume despre digital marketing înainte să debuteze cu o lucrare de ficțiune. După o luptă lungă cu depresia, a început să scrie literatură și este convins că cititul și scrisul i-au salvat viața. Cărțile, crede el cu tărie, au o mare putere de a uni oamenii, cu atât mai mult în lumea noastră. Unele dintre volumele sale au devenit bestselleruri: The Last Family in England (2004), The Radleys (2010), The Humans (2013). Volumele pe care le-a semnat au fost traduse în treizeci de limbi și toate romanele pentru adulți vor fi ecranizate. Autorul a publicat și volume pentru copii, apreciate și admirate, printre care Shadow Forest (2007) sau To Be A Cat (2012).matt-haig

   Anumite cărți reușesc să te pună pe gânduri, să te pună, la propriu, cu ,,botul pe labe”. Există cărți care ascund în spatele unei povești ficționale un mesaj profund, un mesaj pe care-l descoperi în urma unor ,,săpături” la adâncime. Aceste cărți te aduc cu picioarele pe pământ, te determină să privești altfel viața, oamenii care te înconjoară, evenimentele care-ți marchează într-un fel sau altul existența. Pentru astfel de cărți este nevoie de cititori dornici să privească dincolo de cuvinte, dincolo de umor autorului, dincolo de barierele vizibile cu ochiul liber. Pentru ,,Umanii” de Matt Haig este nevoie de astfel de cititori.

,,Oamenii sunt stăpâniți de dorințele lor primare, ceea ce duce la apariția suferinței și a durerii, deoarece dorințele noastre ne fac să poftim lucruri din lume, dar lumea nu e nimic altceva decât reprezentare. Deoarece unele dintre aceste pofte dau formă celor pe care le vedem, noi sfârșim prin a ne hrăni din noi înșine, până ce înnebunim. Și sfârșim aici.”

   Am citit cu mare plăcere acest roman, de la care nu mă așteptam să fie decât un SF, ca toate celelalte. Însă cartea lui Matt Haig este mai mult decât un SF, este o poveste în lumini și umbre, alb și negru, despre lumea în care conviețuim de atâtea generații, despre ceea ce o face să apară astfel în ochii noștri. Reprezintă o încântătoare lecție despre adevăr și minciună, iubire și ură, despre viața de familie și problemele ei, despre miracolele pe care trebuie să le acceptăm, cărora să le permitem să-și facă culcuș în viețile și inimile noastre.

,,Sărutul este ceea ce umanii fac atunci când cuvintele au ajuns într-un loc de unde nu mai pot evada. Este o schimbare de macaz spre un alt limbaj. Sărutul este un act de sfidare, poate chiar un război. ,,Nu ne puteți atinge”, asta este ceea ce transmite un sărut.”

   Protagonistul cărții este Andrew Martin, profesor universitar la Cambridge și mare matematician. Într-o noapte este găsit hoinărind pe străzi fără haine, în timp ce face cunoștință cu ceea ce-l înconjoară, cu viața în acest colțișor al Terrei și, implicit, al universului. De fapt, Andrew Martin nu este tocmai Andrew Martin, ci un extraterestru venit de la o distanță de milioane de ani-lumină.

   Adevăratul împătimit al numerelor a fost lichidat, iar această ființă stranie i-a împrumutat corpul, venind aici pentru a îndeplini o misiune. A fost însărcinat să-i elimine pe toți apropiații profesorului și pe posibilii cunoscători ai descoperirilor sale matematice (referitoare la demonstrația ipotezei Riemman) ce ar putea permite o evoluție uimitoare a societății umane. O evoluție deloc pe placul vecinilor lor din altă galaxie, în care teleportarea este posibilă, în care tehnologia e atât de avansată și în fața căreia pălește cea de pe Pământ, rămasă la un stadiu ,,primitiv”.

,,Cu alte cuvinte: ceva care nu era uman.

Am încercat să mă conving că asta era ridicol. Eram aproape capabil să mă conving că propria minte îmi era ridicolă și că, de fapt, nu văzusem niciodată nimic altceva decât alți umani. Că eram, de fapt, profesorul universitar Andrew Martin și toate celelalte lucruri nu fuseseră decât un soi de vis.

Da, aproape că puteam să fac astea.

Aproape.”

   Profesorul este supus unor controale psihiatrice, însă această ,,ieșire”, aparent nebunească, se presupune a fi cauzată de lipsa de odihnă, de munca continuă și nesfârșită din ultima vreme. Andrew Martin se întoarce acasă, la soția sa Isobel și la rebelul fiu Gulliver. E nevoit să se acomodeze cu noua viață, să facă tot posibilul să nu se dea de gol. Căci, din nefericire, corpului matematicianului nu a venit la pachet cu memoria și amintirile acestuia. Pune întrebări, încearcă să-și ducă la îndeplinire scopul pentru care se află aici.

   Pentru toți cei din jur pare un alt om. Noul Andrew Martin pare să-și iubească soția ca pe vremuri, pare să-i acorde fiului său atenția și afecțiunea cu care s-a zgârcit până în momentul de față. Ba chiar se împrietenește cu Newton, cățelul familiei, singurul ce pare să știe adevărul și să-l înțeleagă. Lucruri pe care odinioară le detesta, acum par să-i placă nespus. Oare criza din acea noapte ploioasă de vineri l-a schimbat definitiv, scoțând la iveală sensibilitatea și bunătatea din el?

,,După o vreme de stat cu un cățel în poală, îți dai seama că există o necesitate: aceea de a-l mângâia. Să nu mă întrebați cum de se întâmplă asta în mod necesar. În mod clar, are de-a face cu dimensiunile părții de sus a corpului uman. În orice caz, am mângâiat câinele și, în timp ce făceam asta, am înțeles că era, de fapt, o senzație plăcută, cu căldura și ritmul ei.”

   Însă cu trecerea timpului se atașează de această familie, devenită parcă a lui. Se obișnuiește cu această viață în care fericirea, iubirea conviețuiesc cu suferința, ura, în care există război și pace, în care binele și răul alternează. Oamenii jonglează cu aceste sentimente, stări, trăiri, dar per ansamblu această existență i se pare mult mai fascinantă decât viața veșnică, monotonă și ultratehnologizată pe care a dus-o undeva departe de aici. Isobel și Gulliver nu știu mare lucru despre munca lui Andrew, cu siguranță nu reprezintă un pericol. Chiar și așa, ființa extrapământeană trebuie să scape de ei. O decizie dificilă ce pare să-i rănească sufletul din ce în ce mai umanizat.

,,Sensul iubirii era să te ajute să supraviețuiești.

Sensul ei era, de asemenea, să uiți de sens, de înțeles. Să încetezi să mai cauți și să începi să trăiești. Înțelesul era să ții de mână pe cineva la care ții și să trăiești înăuntrul prezentului. Trecutul și viitorul erau mituri. Trecutul era doar prezentul care murise, iar viitorul oricum nu va exista niciodată, pentru că, până când  vom ajunge noi la el, trecutul se va fi transformat în prezent. Acesta, prezentul, era tot ce era. Mereu mișcătorul, mereu schimbătorul prezent. Și prezentul era capricios. Nu putea fi prins decât dacă dădeai drumul, dacă te detașai.

Așa că m-am detașat, am dat drumul.

Am dat drumul la tot ce exista în univers.

La tot, dar nu și mâinii ei.”

   Va accepta el să-și omoare ,,noua” familie? Va renunța la acest fruct interzis sau va prefera să fie izgonit din paradis? Va face din acest loc ACASĂ? Va dovedi că poate fi mai uman decât umanii? Asta rămâne să aflați citind minunatul roman al lui Matt Haig.

   Eu vi-l recomand cu drag, căci este o lectură ușoară, ce m-a scos din zona mea de confort. Vă invit să descoperiți această istorie fabuloasă, pe care o veți îndrăgi negreșit! Veți râde, veți plânge, însă, în final, vă veți simți bucuroși și recunoscători acestei cărți și autorului extrem de talentat. De asemenea, veți putea primi sfaturi de la personajul principal, 97 la număr, pe care CHIAR ar trebui să le urmați. Și ca să vă ispitesc, poftiți câteva:

,,1.Rușinea e o pereche de cătușe. Eliberează-te singur de ea!

  1. Nu-ți face griji în legătură cu capacitățile tale. Ai capacitatea de a iubi. Asta-i de ajuns!
  2. Râzi! Ți se potrivește!
  3. Știrile ar trebui să înceapă cu matematică, apoi cu poezia, și să o ia în jos de acolo.
  4. Supune-te capului tău. Supune-te inimii tale. Supune-te instinctului tău. De fapt, supune-te tuturor, cu excepția ordinelor.”

Părerile criticilor:

  • „O explorare minunată a ce înseamnă să iubeşti şi a ce înseamnă să fii om.“ S.J. Watson
  • „O carte care te face să râzi şi să plângi în acelaşi timp.“ Jeanette Winterson
  • „Un roman minunat de haios, palpitant şi inventiv. Asemenea lui Kurt Vonnegut şi Audrey Niffenegger, Haig foloseste convenţiile din SF ca să exploreze şi să satirizeze elegant şi convingător concepte precum liber-arbitru, căsătorie, logică, nemurire şi milă.“ The Times

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

sigla Nemira

Cartea Umanii, de Matt Haig a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
12

Recomandări Gaudeamus 2016

    Anul acesta a trecut destul de repede, parcă mai ieri era Revelionul, parcă mai ieri ne bucuram de Bookfest. Dar uite că ne pregătim pentru Gaudeamus, cel mai mare târg de carte din România. Ca întotdeauna, numeroase edituri își anunță prezența împreună cu cele mai noi cărți, proaspăt ieșite din tipar, și cu evenimente fascinante pentru pasionații de literatură. Toamna literară ne-a adus titluri noi, pe care le veți putea găsi la standurile editurilor și care vă vor încânta de-a dreptul privirea. E atât de greu de ales, căci atâtea cărți ne fac cu ochiul, însă trebuie să ne limităm, să ne gestionăm cât mai bine bugetul. Din dorința de a vă oferi o mână de ajutor, vă voi recomanda câteva titluri apărute recent la marile edituri, pe care le-am citit sau urmează să le citesc, la rândul meu. Lăsând vorbăria la o parte, uitați și lista mea (o parte din ea J ):

Grupul Editorial Art
  • ,,Miss Peregrine(#3). Biblioteca sufletelor” de Ransom Riggsmiss-peregrine

A venit timpul să descoperim saga copiilor deosebiți 🙂

,,Copiii deosebiţi aflaţi în grija lui Miss Peregrine îşi ţin fanii cu sufletul la gură până în ultimul moment. După două volume năucitoare, Ransom Riggs aduce în cea de-a treia parte a îndrăgitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodământul mult aşteptat. Jacob descoperă, în sfârşit, care este rolul său în lumea deosebiţilor, pe măsură ce abilităţile lui devin din ce în ce mai sofisticate. Alături de Emma şi Addison MacHenry, cel mai deosebit câine vorbitor, Jacob sare din prezent în trecut, dintr-o buclă în alta, pentru a-şi salva prietenii captivi într-o fortăreaţă în care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe străzile Londrei moderne în labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitată de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odată pentru totdeauna, soarta lumii deosebiţilor, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva strigoilor şi a sufletelor-pustii.”

  • ,,Furia Aurie” de Pierce Brownfuria-aurie

Un SF excelent, perfect pentru fanii genului și nu numai. Recenzia primului volum o puteți citi aici și aici.

,,Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?”

  • ,,8 povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu8-povestiri-de-pe-calea-mosilor

    Adina Popescu este unul din scriitorii mei români favoriți și sunt mai mult decât nerăbdător să-i descopăr noua carte. Acțiunea este plasată în București, prezentând universul micuței Adina. Cu siguranță, cei mari se vor regăsi în cele scrise, iar cei mici vor avea șansa de a afla ce fel de copilărie aveau părinții lor, printr-o frumoasă incursiune în trecut.

,,Adina stă pe Calea Moșilor și are tot ce își poate dori: are prieteni (din bloc și de la școală), păpuși, rotile și câte și mai câte. Are și un ghiozdan portocaliu, cu Scufița Roşie, care o face să simtă că poartă tot timpul o căsuță în spate, ca un melc. Din când în când ascultă discuri cu povești. Într-o zi scrie o poezie și devine o poetă celebră în toată școala. Într-o noapte urcă pe bloc și vede eclipsa de Lună. Iar la un moment dat îi convinge pe colegi să exploreze școala, în căutare de locuri secrete și misterioase. Calea Moșilor este toată lumea Adinei, pentru că aici se întâmplă totul, și numele ei adevărat este Calea Copilăriei.”

Nemira Publishing House
  • ,,Pasărea furtunii” de Conn IgguldenPasarea furtunii devCon Iggulden

Un roman perfect pentru pasionații de istorie, ce vă va ține cu sufletul la gură. Recenzia aici.

,,În 1437, la ani buni după domnia bravului Henric al V-lea, urca pe tron fiul său, Henric al VI-lea, renumit pentru blândețea lui. Sănătatea șubreda îl face un monarh slab, care nu poate conduce decât cu ajutorul apropiaților. Există însă destui ca ducele de York, convinși că Anglia trebuie guvernată cu mâna de fier pentru a supraviețui. Teritoriile ei din Franța sunt amenințate și umblă vorba că se pune la cale o răzmeriță. Se răspândesc temerile că Anglia nu va rezista, cu atât mai mult cu cât Henric al VI-lea vrea să o ia de soție pe Margareta de Anjou. Se adună nori grei. Cine sau ce poate salva regatul înainte să fie prea târziu?”

  • ,,Mila 2.0. Trădarea” de Debra Drizadebra-driza-mila-2-tradarea-c1

   Bănuiesc că suntem cu toții nerăbdători să aflăm ce întorsătură va mai lua viața Milei, nu-i așa? În cazul în care nu ați reușit să citiți primul volum, impresiile mele despre el le veți putea găsi aici.

,,O nemuritoare se luptă pentru supraviețuire.
În cine să mai aibă încredere Mila, în afară de Hunter, un băiat pe care abia îl cunoaște?
Cei doi pornesc în căutarea lui Richard Grady, singurul care poate să deslușească misterul trecutului ei. Însă drumul spre adevăr e pavat cu multe pericole. Generalul Holland și Vita Obscura sunt pe urmele lor. Ca să supravieţuiască, Mila trebuie să-și folosească abilitățile de android. Dar ce se va întâmpla cu umanitatea ei? Care sunt adevăratele intenții ale lui Hunter?”

Grupul Editorial Trei
  • ,,Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, respectiv ,,Viața e ușoară, nu-ți face griji” de Agnes Martin-Lugand – două volume pe care abia aștept să le citesc 🙂oamenii fericiti citesc si beau cafea

,, A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totul. Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic. Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda. O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere și cu forță regăsită.”

,, Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului său, Félix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mamă, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.Dar o întâmplare neașteptată o bulversează pe Diane și îi spul­beră toate certitudinile.Va avea ea oare curajul de a‑și construi un nou cămin?”

  • ,,Antimemoriile unei muze” de Julia Kalmanantimemoriile

O carte ce presimt că îmi vă plăcea mult de tot 🙂

,, Julia Kalman și-a petrecut ultimii zece ani în ateliere de creație plastică, unde a scris două romane și jumătate. Boema a inspirat-o, a vindecat-o de blazare, iar artele i-au schimbat viața. Așa a început scrierea Antimemoriilor unei muze, un exercițiu stilistic destul de manierist, care s-a transformat într-un joc literar, într-un experiment dureros, dar seducător.”

Păreri:

„Se poate spune că, pentru Julia Kalman, fantasticul și ascuțitul său spirit de observație se întemeiază pe o predilecție spre ambiguitate, pe o tentație de a-și exorciza imaginea creatoare. Nu este mai puțin adevărat că, după lectura acestei cărți sclipitoare, inteligentă, ești tentat să folosești mai multe sugestii decât oferă însuși textul. Antimemoriile unei muze anunță apariția unui mare scriitor.” Denis Dinulescu

„Julia Kalman păstrează în fiecare clipă un soi de detașare ludică, necesară, dar nu se mutilează, nu se reduce pe sine, ba dimpotrivă, se afirmă, se amplifică, până când ajungi să nu-ți mai dai seama cine privește pe cine, cine creează pe cine, cine domină pe cine: artistul, cel care așază muza delicat pe planșetă și îi pictează pielea în culori fine sau muza însăși, care descrie totul cu atâta măiestrie.” Erika Ciuică

 ,,Sceptrul și sângele: Regi și regine în tumultul celor două Războaie Mondiale” de Jean des Carssceptrul-si-sangele

O carte perfectă pentru pasionații de istorie și monarhie, dar și pentru a ne aminti de aceste personalități care au schimbat definitiv destinul Europei și al întregii lumi.

,,În vara lui 1914, Europa este majoritar monarhică: din douăzeci și două de state, nouăsprezece sunt regate, imperii, principate sau mari ducate. Astăzi, nu au mai rămas decât zece. Primul Război Mondial provoacă prăbușirea a patru imperii (Germania, Rusia, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman), iar al Doilea spulberă patru regate (Italia, Iugoslavia, România, Bulgaria).

Cine erau acești suverani? Dar femeile care le împărtășeau destinul?

De la ambiție la orbire, de la curaj la slăbiciune, de la gelozie la abnegație, care au fost triumfurile și eșecurile lor? Cum și-au trăit gloria, dramele, cum s-au confruntat cu ascensiunea extremismelor interbelice, cu apariția totalitarismelor? Erau conștienți de consecințele gesturilor lor? Sau au fost incapabili să stopeze avansul naționalismelor? Care au fost viețile lor personale, iubirile și pasiunile secrete? Acești monarhi, care se vor alia, se vor înfrunta și uneori trăda, sunt toți înrudiți, uniți prin legături de sânge și matrimoniale. Astfel, „războiul regilor“ va fi o incredibilă reglare de conturi familială – la scară continentală, apoi mondială.”

  Editura Booklet Fiction
  • ,,Geniul” de Marie Lu – continuarea poveștii din ,,Legenda”geniul

,, Republica se află în pragul haosului: Electorul Primo a murit, iar la putere a venit fiul său, Anden. June și Day se alătură unui grup de rebeli care sunt gata să îl ajute pe Day să își salveze fratele. Ei le cer în schimb celor doi fugari un singur lucru: să îl asasineze pe noul elector. Dar dacă rebelii se înșală și noul elector ar putea schimba fața Republicii?”

       Editura Librex Publishing
  • ,,Dincolo de timp” de Oana Arion – volumul al treilea al seriei Nemuritor, o serie fascinantă, pe care trebuie neapărat s-o citiți!dincolo-de-timp

Mai multe despre primele două volume puteți afla de aici și de aici.

,, Ultimul viking este o cutie a misterelor: ridici capacul şi nu ştii ce vei descoperi. La început scormoneşti timid, dar cu cât înaintezi în căutare devii dependent. Deşi relaxant, amuzant şi  ironic ,,Ultimul viking”  este în esenţă bazat pe o documentare minuţioasă,  Oana Arion reuşind să creeze un fantasy fascinant.” – Acest lucru este valabil și pentru continuarea seriei. Nu veți regreta această lectură, vă garantez!

  • ,,Anotimpul iubirii” de Rodica Mijache – Un MUST-READ!anotimpul-iubirii-4284-4

,,Tragicul accident care-i răpește Anamariei familia, o transformă dintr-o tânără plină de viață și eminentă studentă la Drept, într-o ființă închisă și plină de amăraciune. Plecarea lui Adrian pe frontul din Irak îl face să devină dintr-un băiat rebel şi într-o permanentă stare de nemulţumire, într-un bărbat adevărat, dar plin de cicatrici sădite adânc în suflet şi tatuate pe corpul lui puternic. Întâlnirea dintre Adrian şi Anamaria, scoate la iveală sentimente pe care ambii le-au ţinut ascunse între zidurile ridicate din teama de a nu suferi.Iubirea lor nu ţine cont de legi.”

 SPOR LA CUMPĂRĂTURI ȘI LECTURĂ PLĂCUTĂ!

by -
13

,,Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

Atlasul secret, de Michael A. Stackpole

Titlu original: The secret atlas

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2016 (Ediția a 2-a)

Număr de pagini: 552

   Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, şi este un celebru autor de romane fantasy şi science-fiction. În 1979 a obţinut diploma de licenţă în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, Michael A. Stackpole a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborând la multe producţii de mare succes. Michael A. Stackpole a scris primul sau roman fantasy (Talion: Revenant) în 1986, dar acesta nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987 a semnat trilogia Warrior, care i-a adus consacrarea şi a stat la baza unui serial de animaţie televizat.

     Datorită popularităţii sale a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. Michael A. Stackpole a semnat numeroase volume care au fost apreciate atât de public, cât şi de critici. Cunoscute sunt revoluţionara serie fantasy Dragon Crown War Cycle sau ultima sa trilogie, Epoca descoperirilor din care Editura Nemira a publicat volumele Atlasul secret şi Hărţile prevestitoare. Acestea reprezintă o abordare neconvenţională a genului fantasy, creând un univers al magiei şi fantasticului unic în întregul spaţiu literar.michael_a_stackpole

   Am auzit foarte multe laude aduse acestei cărți, am citit multe recenzii pozitive și am fost sigur că această carte este pentru mine. Când am aflat că va fi reeditată mi-am zis că nu mai pot amâna citirea ei. Și nu regret deloc această decizie, căci a întrecut orice așteptări. De ce? Fiindcă ,,Atlasul secret” este un fantasy excepțional, perfect pentru fanii acestui gen și nu numai. Eu ador acest gen, îmi place să descopăr lumi noi, oameni diferiți, să iau contact cu fantasticul, cu forțele supranaturalului ce nu încetează să mă uimească și să mă fascineze.

   Acțiunea este plasată într-o lume guvernată de magie, de forțele binelui și ale răului. Ne aflăm la câteva secole de la Urgie, eveniment care a zguduit-o din temelii, care i-a schimbat fața odată pentru totdeauna. Momentan, universul se află într-un fin echilibru, dar care nu se va menține la nesfârșit. Până atunci, oamenii își trăiesc viața, se preocupă de prezent, de ziua de mâine și nimic mai mult. Modul de organizare al societății este unul medieval, lumea este împărțită în principate și teritorii ce așteaptă a fi descoperite. Monarhii, înrudiți între ei, duc o permanentă luptă pentru supremație, pentru ca regatele lor să fie cele mai prospere, cele mai puternice. O luptă inutilă, am putea spune, dar cât se poate de realistă…

,,Keles simți cum o mână îi sfâșie inima. Un prizonierat în turnul familiei îl înspăimânta. Desigur, situația aducea cu sine protecție, însă singuranța fără libertate nu era de niciun folos. Să nu mai privești niciodată un apus de soare, la munte, sau să nu mai vezi păsările cu pene viu colorate prin junglă…”

    Principatul Nalenyr se află sub domnia prințului Cyron și este renumit datorită familiei Anturasi. Această familie este înzestrată cu abilități uimitoare, realizând cele mai bune hărți din lume. Fără acești cartografi principatul nu ar fi atât de prosper, călătoriile pe mare și pe uscat s-ar face mult mai greu. Hărțile familiei Anturasi sunt speciale,valoarea lor neputând fi echivalată nici de tot aurul din lume. Capul familiei este Qiro, un bătrân cu o minte sclipitoare, cu un caracter indescifrabil, o adevărată armă în aceste timpuri, bine ferecată într-o reședință cât se poate de sigură. Niciodată nu se știe cine ar dori să se folosească de Qiro și de cunoștințele sale pentru îndeplinirea propriilor obiective…

,,Prințul nu avea cupă și fu bucuros. Își încrucișă privirile cu Qiro și înțelese imediat că bătrânul îl voia mort pe Keles. Cyron spera că motivele și conflictele care ar fi putut zămisli o asemenea ură rămăseseră ascunse îndelung în interiorul clanului Anturasi, pentru că alternativa sugera o sminteală a lui Qiro, în fața căreia Cyron era dezarmat.

    Dacă îl ucizi pe Keles pentru că rănile lui ți-au compromis intrarea… Prințul scutură din cap. N-ar putea fi asta. Nici chiar zeii n-ar putea fi atât de capricioși.

     Qiro își înclină capul spre Prinț, apoi bău.

     Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

    În capitală se desfășoară festivalul anual al recoltei, însă această sărbătoare nu aduce doar petreceri și voie bună, ci și incidente nefericite. Keles, nepotul lui Qiro, este rănit extrem de grav în încercarea de a-i salva viața fostei logodnice. Această întâmplare îl determină pe bătrân să-și schimbe radical planurile. După ce se va însănătoși, Keles va pleca într-o periculoasă expediție terestră, în Ixyll, iar fratele său, Jorim, îi va lua locul pe vasul Lupul furtunii. Nimeni nu poate ghici adevăratele intenții ale bătrânului, până și prințul Cyron se limitează la câteva presupuneri.

,,El și mulți alții au fost înspăimântați la vremea aceea că războinicii vor domina lumea și că se va declanșa Urgie după Urgie. Mulți dintre despoții războinici și prinții tâlhari s-au gândit de două ori înainte de a săvârși ceva, asta de teamă că spiritul ascuțit al lui Jaor îi va expune oprobriului public. Așa că aste două nopți au fost chibzuite să poți tu afla că oamenii ar face multe să apere sau să ajungă la obiectele dorințelor lor, inclusiv acte de mare bravură. Toate pentru evitarea morții. Dacă nu înțelegi aceste lecții, nu vei înțelege oamenii. Dacă nu înțelegi oamenii, nu vei putea niciodată să faci vreo diferență între cei pe care trebuie să-i ucizi și cei pe care nu vei fi nevoit.

   Cei doi Anturasi pleacă în misiunile ce le-au fost oferite. Călătoresc – unul pe mare și celălalt pe uscat -, au de întâmpinat obstacole, fac descoperiri uluitoare. Fratele prințului Cyron pune la cale planuri pentru a-l uzurpa și pentru a-i cuceri regatul. Plus multe alte evenimente neplăcute le afectează viețile personajelor noastre. La atât timp după Urgie, niște răni vechi sunt deschise, lucru ce nu prevestește ceva bun. Magia e singura care va salva sau va aduce la pierzanie omenirea. Mai multe rămâne să descoperiți citind acest volum încântător…

,,Prințul își deschise brațele.

– Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați dat atâta stăruință pentru desfătarea noastră. V-aș invita să vă bucurați în continuare de belșugul recoltei aduse națiunii noastre. Ați văzut eroi în această seară, iar de la ei putem doar învăța. În primul rând, știm că rezultatele cele mai bune pot fi atinse numai prin dăruire și mult exercițiu. În al doilea rând, să nu reușim să dăm tot ce-i mai bun din noi înseamnă să fim înfrânți înainte de a apuca să acționăm.”

     ,,Atlasul secret” e o carte pe care o veți îndrăgi cu siguranță. Veți fi fermecați de această lume, vă veți atașa de personajele complex conturate, iar scriitura nelipsită de măiestrie a autorului vă va atrage în mrejele acestei povești. De aceea, vă invit să descoperiți acest univers, să aveți parte de o lectură extrem de plăcută. Timpul va trece foarte repede în compania acestei cărți. Nici nu vă veți da seama cât de repede zboară paginile și la sfârșit vă veți întrista că a s-a terminat atât de repede. Și da, veți aștepta cu nerăbdare continuarea, ca și mine de altfel…

    PĂRERILE CRITICILOR:

  • „Iată un roman fantasy de mari proporţii, cu multe conflicte sângeroase, trădări şi duplicităţi.“ Publishers Weekly
  • „Când vor vorbi despre scriitorii care au urmat după generaţia Asimov-Clarke şi generaţia Zelazny-Silverberg, viitorii cititori vor trebui să-l menţioneze pe Michael A. Stackpole.“ Stephen R. Donaldson

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!sigla Nemira

Cartea Atlasul secret, de Michael A. Stackpole a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Sursa foto. Michael A. Stackpole 

by -
18

Pisicile războinice. Foc și gheață, de Erin Hunter

Titlu original: Warriors. Fire and Ice

Traducere din limba engleză: Oana-Marina Badea

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2015

Număr pagini: 352

  De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă.

   La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.pisicile-razboinice

   Îmi place literatura pentru copii și chiar nu-mi este jenă să recunosc. Deși am crescut, uneori am nevoie de a citi și cărți din această categorie. Îmi amintesc de copilărie, îmi oferă o stare de voioșie, un fel de refresh, o doză de optimism. Mă fac să conștientizez trecerea timpului, dar și un lucru și mai important. Nu există cărți pentru adulți și pentru copii. Nu. Există doar cărți pe care le percepem într-un mod pe când suntem copii și în altul când creștem. E și normal. Ne maturizăm, experiența de lectură e din ce în ce mai vastă, privim în mod diferit ceea ce se află în spatele cuvintelor.

   O carte pentru copii pe care am citit-o cu mare drag este volumul doi din seria ,,Pisicile războinice”. Mi-a plăcut nespus prima parte, așa că nu am putut rata continuarea. Mi se pare excelentă abordarea autorilor, scriitura, acțiunea în sine. Sunt genul de cărți pe care le citești dintr-o suflare, stând permanent cu sufletul la gură, nerăbdător să afli ce se va mai întâmpla. Nu-ți dai seama cât de repede trece timpul în compania acestor animăluțe extrem de simpatice, cu personalitați proprii.

  La baza seriei se află cele 4 clanuri de pisici sălbatice: Clanul Tunetului, Clanul Umbrelor, Clanul Vântului și Clanul Râului. Pădurea în care locuiesc este împărțită, astfel încât fiecărui clan îi revine un teritoriu. În cadrul fiecărui clan există un sistem de organizare inspirat din viața oamenilor. Există o ierarhie socială, fiecare pisică știind ce rol are de îndeplinit. Puii născuți de regine, devin ucenici și mai apoi războnici ai clanului. Conducătorul are grijă de bunul mers al lucrurilor, alături de secundul său. Bătrânii, vechi războinici și regine, sunt membri respectabili ai clanurilor, nedați la o parte de cei tineri. (Cred că am putea învăța și noi ceva din asta, nu? :- )

   Clanurile trăiesc după legi și tradiții moștenite din moși-strămoși, au încredere în semnele trimise de divinitatea lor – Clanul Stelelor. Am putea spune că reprezintă o proiecție a societății omenești, o satiră cu privire la defectele și virtuțile acesteia. În orice caz, totul este atât de realistic, mai mult decât simplă ficțiune.

  În primul volum, un motan de casă ajunge să facă parte din Clanul Tunetului. Dintr-un ucenic timid, ce abia a cunoscut această lume diferită, ajunge un sprijin de nădejde pentru clanul ce l-a adoptat. Joacă un rol esențial în victoria împotriva Clanului Umbrelor, este numit războinic. Însă aventura abia acum începe pentru Inimă de foc…

  În volumul ,,Foc și gheață”, situația se înrăutățește considerabil, chiar dacă conducerea tiranică a Clanului Umbrelor a fost îndepărtată. Clanul Râului are din ce în ce mai puține resurse de hrană, Clanul Vântului se află într-un dureros exil. Balanța s-a dezechilibrat într-un mod dramatic. Stea Albastră, conducătoarea Clanului Tunetului, ia măsuri. Astfel Inimă de Foc și tovarășul său, Dungă Cenușie, aduc înapoi clanul alungat de pe teritoriul său. Celelalte două sunt obligate să accepte această decizie, însă asta nu le împiedică să pună la cale o alianță.

 

,,Pentru prima dată, Inimă de Foc și Gheară de Tigru erau îngrijorați de același lucru. Era o alianță neașteptată  în cadrul Clanurilor. După riscul pe care și-l asumase Clanul Tunetului pentru a ajuta Clanul Umbrelor să-l alunge pe Stea Căzătoare, cum putea Clanul Umbrelor să se alieze în momentul acela cu Clanul Râului?”

   Vine iarna, perioadă în care unele pisici se îmbolnăvesc, în ciuda leacurilor naturiste. Pisoii sunt cei mai afectați, câțiva dintre ei mor. O mare pierdere pentru clan, căci viitorii războinici ar fi fost de mare folos. Stea Albastră își pierde penultima viață (doar conducătorii de clan primesc cele nouă vieți de la Clanul Stelelor), situația pare să o depășească. Inimă de Foc e sigur de relele intenții ale secundului Gheară de Tigru, descoperă că Dungă Cenușie s-a îndrăgostit de fiica Clanului Râului, însă nu poate face nimic.

 

,,I se opri respirația chiar înainte de zori. Inimă de Foc aproape că adormise, când își dădu seama că peștera este cufundată în liniște. Nu se auzea niciun zgomot nici din afara taberei, ci doar o tăcere mormântală, de parcă întreg Clanul își ținea respirația. Stea Albastră era complet nemișcată. Inimă de Foc știa că e alături de Clanul Stelelor, pregătindu-se pentru singura viață care îi mai rămăsese. O mai văzuse pe Stea Albastră pierzându-și o viață. Îl furnică pielea din cauza liniștii ciudate care părea să îi învăluiască trupul, dar nu putea face nimic, așa că așteptă.”

  Se plimbă adesea pe lângă teritoriul oamenilor, o întâlnește pe surioara sa, de la care se procopsește cu un pui pentru clan. Bătălia dintre clanuri este iminentă. Va reuși Inimă de Foc să-și răspundă la propriile întrebări? Va putea contribui la echilibrarea balanței, la instaurarea păcii între clanuri? Va dovedi că este un prieten adevărat care pune prietenia mai presus de loialitatea față de clan? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind ,,Pisicile războinice. Foc și gheață”.

 

  ,,Inimă de Foc era copleșit de emoții. Era ruda lui de sânge, născută într-o casă de Două-Picioare, la fel ca el! Merse încet către Prințesa, își frecă botul de al ei, apoi se aplecă și mirosi pisoiașul. Mirosea a căldură și a lapte – străin, dar oarecum familiar. Îl linse drăgăstos pe cap, iar puiul mieună, deschizând gura rozalie, ca să-și arate dințișorii albi. Prințesa se uită la fratele ei, cu ochii strălucindu-i de bucurie.

– Ți l-am adus ție, Inimă de Foc, mieună ea încet. Vreau să-l duci înapoi la Clanul tău, ca să fie noul tău ucenic.”

   Sunt nerăbdător să citesc continuarea, căci presimt că multe-multe alte peripeții vor mai avea loc. Cu siguranță vă va plăcea această poveste, plină de lecții de viață. De aceea, vă invit să lecturați această carte, să porniți alături de Inimă de Foc și de pisicile războinice într-o aventură incredibilă, cu primejdii la tot pasul, dar și cu o recompensă pe măsură…

PĂRERILE CRITICILOR:

„O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.“ – Publishers Weekly

 

„După ce citești Pisicile războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.“  –Kirkus Reviews

LECTURĂ PLĂCUTĂ!Editura All

Cartea Pisicile războinice. Foc și gheață, de Erin Hunter a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

          Zahir, de Paulo Coelho

Titlu original: O Zahir

Traducere din limba portugheză: Gabriela Banu

Editura: Humanitas Fiction

Seria de autor Paulo Coelho

Anul apariției: 2014

Număr pagini: 336

     PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 23 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 28 octombrie 2002. A fondat Institutul Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene.

    Cu puțin timp în urmă vă povesteam despre Walkirii și despre cât de tare îmi place Coelho. Acea experiență minunată m-a împins să citesc ,,Zahir”, o altă carte a talentatului autor. Dacă atunci spuneam că îmi place tare mult, că m-am îndrăgostit de scriitura sa, acum vin cu o completare: ÎL ADOR PE COELHO! E genul de autor care reușește să te poarte în universul său încântător într-un mod cât se poate de plăcut. Te convinge că magia există, că adevărul suprem ne înconjoară, că am putea da de el, indiferent de direcția în care ne-am întoarce privirea.paulo-coelho

,,Și deodată, în mijlocul naosului, înțeleg ceva extraordinar: catedrala sunt eu, e fiecare dintre noi. Creștem, ne schimbăm, ne descoperim slăbiciuni pe care trebuie să le corectăm și nu alegem totdeauna cea mai bună soluție, dar în pofida acestor lucruri mergem înainte, încercând să ne păstrăm verticalitatea, corect, astfel încât să cinstim nu pereții, nu ușile, nici ferestrele, ci spațiul dinăuntru, spațiul în care adorăm și venerăm tot ce ne este scump pe lume.

Da, suntem o catedrală, nu încape nici o îndoială. Dar ce se află în spațiul din catedrala mea ascunsă?

Esther, Zahirul.”

     De data aceasta n-am citit toată povestea dintr-o suflare. Am simțit nevoia de a o savura, de a mă bucura de cuvintele așternute de autor cu măiestrie cât mai mult timp posibil. Timp de mai multe seri am revenit asupra cărții, m-am lăsat prins între mrejele sale fermecate, m-am aventurat alături de personaje în demersul lor de a se schimba pe ei înşiși și de a-i putea schimba și pe cei din jur. Căci, după cum bine știți, pentru a schimba lumea în bine, trebuie să permitem ca schimbarea să înceapă de la noi. Mai apoi, ne vom putea duce la îndeplinire misiunea cu care am fost însărcinați…

     Protagonistul nu este nimeni altul decât Paulo, scriitor brazilian, a cărui viață n-a fost nici pe departe roz. Totul s-a schimbat odată ce a cunoscut-o pe Esther, a patra sa soție, alături de care a petrecut cei mai frumoși ani ai vieții. Datorită ei a îndrăznit să scrie și să devină astfel unul din cei mai vânduți scriitori de pe mapamond. La rândul său, Esther se preocupă de profesia sa de jurnalist de război. Cei doi soți sunt bogați, nu duc lipsă de nimic, însă rutina pune stăpânire pe viețile lor.

,,Înainte de accident, așa aș fi făcut. Dar acum povestea mea personală își pierduse din importanță. Încetase să mai fie poveste, devenea iar legendă, căutare, aventură, călătorie în afara și înlăuntrul meu. Mă aflam din nou într-un timp în care lucrurile se transformau în jurul meu, și așa voiam să fie până la sfârșitul zilelor mele (mi-am adus aminte de epitaful meu: ,,El a murit încă din timpul vieții”). Luam după mine experiențele trecutului care-mi permiteau să reacționez cu iuțeală și precizie, dar nu-mi aminteam tot timpul lecțiile pe care le învățasem. Vă închipuiți un războinic, în mijlocul luptei, oprindu-se ca să decidă care ar fi lovitura cea mai bună? Ar muri cât ai clipi.”

    Relația lor se răcește, flacăra pasiunii se stinge încetișor. Și astfel, într-o zi, Esther dispare. Poliția îl audiază pe autor, însă îl eliberează la scurt timp. E evident că e doar un soț părăsit de propria-i soție și nu un criminal. Evenimentul este mediatizat, toată lumea află și-l compătimește pe bietul Paulo. El e uimit, nu ar fi crezut-o în stare de așa ceva, însă se învinovățește pe sine însuși în aceeași măsură. Dacă nu ar fi tot amânat discuțiile pe a doua zi…

     Presupusul amant al Estherei este un tânăr pe care l-a cunoscut în timpul călătoriilor sale prin Asia. Paulo scrie o carte, ,,Timp de reparat, timp de sfâșiat”, în care nu se sfiește să facă publică suferința sa. La lansarea cărții are surpriza de a-l întâlni pe kazahul Mihail. Acesta îi spune doar că Esther e bine și că i-a citit cu siguranța noua carte. Chiar și așa, se apropie de tânăr, îl însoțește prin mai multe locuri și descoperă lecțiile de viață pe care acesta și alții de țeapa lui le propovăduiesc.

,,Un an mai târziu, mă trezesc cu gândul la povestirea lui Jorge Luis Borges: ceva care, odată atins sau văzut, nu mai poate fi uitat – și ne contropește gândurile până ajungem la nebunie. Zahirul  meu nu constă în metafore romantice cu orbi, busole, tigri sau nu știu ce monedă. El are un nume, iar numele său este Esther.”

    Paulo pornește într-o călătorie spirituală pentru a se cunoaște pe sine însuși, dar și pentru a se apropia de Esther, de femeia ce devine ,,Zahirul” său. Acest Zahir e idealul său, e lucrul la care aspiră cel mai mult, la care tânjește din tot sufletul și pe care speră să-l obțină. Zahirul este un izvor nesecat al frumosului, un elixir al vieții nesfârșite. Se eliberează de propria poveste, descoperă adevăruri negrăite și, în final, o regăsește pe Esther în mirifica stepă kazahă. Pe cea care în tot acest timp nu a încetat să-l iubească, pe cea care l-a așteptat să ajungă în acest prag al înălțării spirituale. Și nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără îndrumarea și sprijinul tânărului Mihail…

     O frumoasă poveste, ce te captivează de la prima până la ultima pagină. O lecție despre aparențe înșelătoare, despre adevărul ce se află dincolo de primele impresii, despre iubirea adevărată și despre cum soarta jonglează cu ițele-i firave. Vă recomand cu drag această carte, sunt sigur că vă va plăcea! Poate la început va părea puțin mai greoaie, însă vă sfătuiesc să aveți răbdare, să nu vă grăbiți, căci ar fi păcat să ratați farmecul celor așternute pe hârtie de Paulo Coelho.

,, – Dacă cineva e în stare să-și iubească aproapele fără limite, fără condiții, își manifestă iubirea dumnezeiască. Când se arată iubirea lui Dumnezeu, atunci îți vei iubi aproapele. Dacă-ți iubești aproapele, te iubești pe tine. Când te iubești pe tine, lucrurile se întorc la locul lor. Se schimbă Istoria. Istoria nu se va schimba niciodată din cauza politicii, sau a cuceririlor științei, sau a teoriilor, sau a războaielor – toate astea sunt repetiții, asistăm la ele de la facerea lumii încoace. Istoria se va schimba atunci când ne vom putea folosi energia iubirii așa cum folosim energia vântului, a mărilor, a atomului.”

    Vă invit să plecați în căutarea propriului eu interior, al Zahirului mult dorit, să vă lăsați sufletul să zburde prin cele mai neașteptate locuri. Iubiți, apreciați, nu fiți egoiști, luptați pentru visurile voastre și totul va fi bine…

     Mulțumesc din suflet Editurii Humanitas Fiction pentru ocazia de a citi ,,Zahir”, această poveste a noastră, a tuturor!

           LECTURĂ PLĂCUTĂ!humanitasfiction

Cartea Zahir, de Paulo Coelho a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction.

Autor: Cosmin

by -
20

           Interviu cu doamna traducător Niculina Oprea

    Dragi cititori, a venit timpul să prezint o personalitate cu care noi, românii, ar trebui să ne mândrim.  E vorba despre doamna Niculina Oprea – un om cald, sensibil, care iubește cuvintele și care duce o neîncetată ,,luptă” pentru a promova frumosul, frumosul ascuns între paginile cărților, printre versurile poeziilor. Oricâte laude i-aș aduce știu că nu ar fi suficient, căci realizările și munca sa sunt neprețuite. Am cunoscut-o întâmplător sau, mai bine zis, m-a cunoscut dumneaei pe mine, după ce am lecturat câteva traduceri de-ale sale din limba turcă.

 Bănuiesc că sunteți curioși să aflați câte ceva despre doamna Niculina Oprea și, de aceea, voi reda câteva date bio-bibliografice:

NICULINA OPREA, poetă, s-a născut la 5 martie 1957 în Melinesti, jud. Dolj, România, și este licențiată în drept. Este Membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania și al Filialei Scriitorilor din București – Secţia Poezie. În 1974 a debutat cu poezie în suplimentul literar al cotidianului „Înainte” din Craiova apoi în revista ,,Ramuri” cu pseudonimul literar Ioanina Prelcu.

Poeme din creaţia Niculinei Oprea au fost traduse în peste zece limbi, engleză, franceză, spaniolă (catalană şi castiliană), turcă, poloneză, arabă, sârbă, albaneză, chineză, japoneză, telugu (India), ș.a. …

Este prezentă cu grupaje de poeme în numeroase antologii apărute în Europa, Asia,  America şi Africa.

 Cărţi de poezie publicate:

În apele Akheronului (1994), Trecerea ( 1996 ) 1996, Sub tirania tăcerii (2000),  Litanii la marginea memoriei (2002),  Aproape negru (2004),  … la vară, tot tu vei fi aceea (2004 ) Les Guérisons imaginaires (2007), Viețile noastre şi vieţile altora (2008), Neredeyse Siyah (2011, traducerea în limba turcă a volumului Aproape negru, traducător Ayten Mutlu), Editura Art Shop, Istambul, Turcia). Bizim yaşamlarımız ve onların yaşamları (2013, traducerea în limba turcă a volumului Vieţile noastre şi vieţile altora, traducător Mesut Şenol), Editura Art Shop, Istambul, Turcia).inserare-pe-bosfor_1

Eseu: Ipostaze ale Poeziei Româneşti.vol 1 (2015).

Traduceri:

Timp îngemănat, poezie de Enver Ercan (2016), Înserare pe Bosfor. Antologie de poezie contemporană turcă  (2015), Strada care caută marea, poezie de Hilal Karahan (2014), Iniţiatoarea, nuvele de Mustafa Balel, (2014, în colaborare cu Florin Logreştenu). Ochii Istanbulului, poezie de Ayten Mutlu (2012),  Eufratul, taina destinului meu, poezie de Sherko Bekas (2011).

  • Interviu: Celebratio (2011)

Afilieri:

  • Uniunea Scriitorilor din România.
  • Filiala Scriitorilor din București.timp-ingemanat-enver-282145

Premii :

  • Premiul ,,Dionysos Solomos” Larissa – Grecia, 2011.
  • Medalia pentru Excelență în Poezie şi Diploma de merit oferite în cadrul celui de-al 22-lea Congres al Poeților. Larissa, Grecia 2011.
  • Premiul Naaman pentru Cultură, Liban, 2011.
  • Premiul pentru Poezie, AD-VISUM, 2005, pentru volumul ,,Aproape negru”, Baia Mare.

Conferințe

-NHKM (Nazim Hikmet Centre Cultural), Istambul, Turcia, octombrie, 2010, cu tema ,,Literatura română contemporană”, octombrie, 2010.

 Centrul Cultural Turc Yunus Emre din Bucureşti, ,,Estetica poeziei şi rolul acesteia în abordările culturale”, 1 martie 2013.

            – Institutul Cultural Român de la Istanbul, prelegerea cu titlul ,,Traducerea ca formă de cunoaştere’’, 3 septembrie 2016.

 A susținut lecturi publice în țară și străinătate.

Și să nu uităm de evenimentul de pe 3 septembrie de la Istanbul, în cadrul căruia a fost lansată antologia ,,Înserare pe Bosfor”.

      Acestea sunt doar o parte din realizările doamnei poet și traducător. Sper că nimeni nu mă poate contrazice când zic că este un om excepțional, un adevărat model de muncă, ambiție, care pune pasiune în ceea ce face. Și când faci ceva  cu pasiune, e imposibil să nu fie ceva temeinic.

       Dumneaei a acceptat să ne ofere și un scurt interviu despre poezie, traducere și pasiunea sa pentru Turcia și limba turcă, pentru care îi sunt profund recunoscător. După ce îi veți citi răspunsurile, cu siguranță veți dori să citiți ceva scris/tradus de Niculina Oprea.

1.Pentru început, cine este Niculina Oprea? Cum v-ați descrie?

Niculina OPREA: Dragă Cosmin Lazăr, pentru cititorii tăi mai tineri care nu au timp să caute date despre scriitori, pot spune că sunt unul dintre scriitori care şi-a făcut ucenicia literară în oraşul Craiova, în urmă cu mai mult de 40 de ani. Pe vremea aceea, vorbesc despre anii 1970-1980, la Craiova exista un adevărat fenomen literar. Dincolo de multe alte cenacluri literare care existau în oraş, cenaclul literar înfiinţat în jurul revistei Ramuri, era o adevărată şcoală pentru tinerii din acea vreme. În perioada despre care vorbesc, revista Ramuri a fost condusă mai întâi de criticul şi istoricul literar Alexandru Piru, apoi de scriitorul Marin Sorescu, fiind una dintre cele mai bune reviste literare din ţară.

Ca mulţi alţi tineri, pentru început şi eu am debutat în pagina rezervată culturii a cotidianului ,,Înainteˮ, prin 1974. Tot în acea perioadă, am obţinut şi primul premiu la un concurs literar din Craiova, ,,Traian Demetrescuˮ, cred că era prima ediţie. De asemenea, poeziile mele au fost publicate în antologiile literare care erau tipărite periodic la Craiova. În fine, după 1980 am debutat în revista Ramuri dar cu pseudonimul literar Ioanina Prelcu. Atunci se debuta foarte greu în comparaţie cu ceea ce se întâmplă azi, cenzura era neobosită.

Pentru date bio-bibliografice, iată două link-uri:

Toamna începe la ICR Istanbul pe Înserat…

Sonbahar, İstanbul Romen Kültür Merkezi’nde Gün Batımı’nda başlıyor …

 

    În ceea ce priveşte ,, descriereaˮ, cred că cel mai bine o pot face cei ce mă cunosc îndeaproape, prieteni şi colaboratori. Pentru că doreşti un răspuns, pot să-ţi spun că dincolo de revistele literare la care aveam abonamente şi dincolo de debuturile în poezie, de când eram în liceu, am citit foarte multă critică şi istorie literară. Pot spune că sunt un scriitor care a fost foarte atent la apariţiile editoriale fie că erau ale scriitorilor consacraţi, fie că erau ale altora mai puţin cunoscuţi pentru că nu erau promovaţi suficient. Revistele literare au avut rolul principal în formarea mea ca scriitor.

2 Mie mi se pare încântător ceea ce faceți. Prin traducerile pe care le realizați ne permiteți să descoperim valori culturale ale unei țări apropiate, dar despre care mulți nu știu nimic. La rându-mi sunt pasionat de tot ceea ce reprezintă Turcia. Dar cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru aceste meleaguri încântătoare?

Niculina OPREA: În 2008 am fost invitată la Festivalul İnternaţional de Poezie ,, Şiir İstanbulˮ. Atunci l-am cunoscut pe marele poet din Kurdistan, Sherko Bekas, poet pe care atât organizatorii festivalului cât şi ceilalţi scriitori turci dar şi publicul turc l-au primit cu deosebită admiraţie şi preţuire. Cu acea ocazie mi-am dat seama că cel puţin scriitorii pe care i-am cunoscut la festival erau cu adevărat dedicaţi artei poetice. Trăiau pentru poezie şi prin poezie.

Dacă atunci când am plecat la Istanbul îl cunoşteam personal doar pe poetul Erkut Tokman (poet cu care continui colaborarea şi azi), la plecarea de la acest prim festival din Turcia aveam deja stabilite câteva repere cu privire la ceea ce va urma să fac. Desigur, am început să citesc poezie turcă, mai întâi în limba franceză, apoi în limba turcă. Poezia modernă turcă lipsea din traducerile care s-au facut de-alungul timpului, nici astăzi nu este suficient cunoscută. După Festivalul İnternaţional de Poezie de la Akyaka, 2010, împreună cu poeta Ayten Mutlu am pus la cale un proiect de traduceri. Unlterior cunoscând mai mulţi poeţi, primind cărţile lor, întâlnindu-ne din ce în ce mai des, discutând despre poezia fiecăruia, a început să-mi placă munca de traducător. Ȋntrucât limba turcă este o limbă destul de dificilă iar în original poemele sună admirabil, am constat că multe dintre traducerile în limba franceză nu atingeau nivelul poetic al poemelor respective. Astfel am purces la a merge la cursuri de limba turcă, în special pentru partea gramaticală.  Munca de traducător de poezie este o muncă personală şi nu colectivă, ea implică mult efort intelectual iar experienţa de scriitor este  binevenită în arta traducerii. Trebuie menţionat că înainte de a traduce poezie turcă, am tradus şi publicat în revistele literare româneşti, poeme ale mai multor poeţi pe care i-am cunoscut în Franţa.

3.Din câte am citit sunteți și dumneavoastră poetă. Cum priviți această ,,profesie”? Ați putea trăi fără versuri, fără metafore și poezie?

Niculina OPREA: Deşi am debutat devreme în presa literară, din motive de ordin familial, debutul meu editorial s-a produs în 1994 cu volumul În apele Akheronului, având o prefață scrisă de scriitorul Florea Miu. Editura Vlad & Vlad din Craiova. După acest volum, carţile mele au apărut cu regularitate la doi ani până în anul 2008, an în care am început să lucrez la traducere de poezie turcă.

De profesie sunt jurist. Nu am trăit din banii câştigaţi pe cărţi.

Nu cred că aş putea trăi fără măcar să citesc poezie.

4.Cu toții știm că după scriitor, traducătorul joacă cel mai important rol pentru existența unei cărți. E greu să fii traducător? V-ați vedea făcând altceva? Dacă ați da timpul înapoi ați alege același drum?

Niculina OPREA: Da, a fi traducător este o responsabilitate aproape mai mare decât aceea de autor. Dacă îmi dai voie, pot spune că munca traducătorului poate fi comparată cu cea a unui chirurg. Colaborarea dintre traducător şi autor este definitorie pentru o carte de poezie. Ȋn special în poezia turcă găsim multe sintagme, sintagme pe care nu le poţi gasi la îndemână în dicţionare sau manuale. Pentru o înţelegere corectă sigur că este obligatorie colaborarea dintre traducător şi autor. Pentru mine munca de traducător nu s-a oprit doar la a traduce o lucrare. Ȋnainte de a publica o carte de poezie turca în limba română, am publicat grupaje de poeme ale autorului respectiv în revistele literare româneşti, am publicat un interviu cu el iar altora, împreună cu editurile la care au apărut cărtile, le-am organizat lansari de carte.

Dacă aş da timpul înapoi, nu ştiu ce-aş face. Acum trăiesc nişte sentimente speciale pentru că peste o săptămână, nepoţelul meu, Andreas, va împlini trei luni.

 5.Ce mesaj doriți să le transmiteți cititorilor dumneavoastră, cititorilor noștri? I-ați îndemna să-și urmeze pasiunea, indiferent de ce spun cei din jur, chiar dacă nu e cea mai ,,bănoasă” carieră?

Niculina OPREA: Cititorilor mei le doresc să citească atât cât pot ei şi să caute să înţeleagă aşa cum trebuie un text.

Ȋn legătură cu pasiunea este mai complicat. Şi copiii mei, deşi au talent literar,  au preferat meserii plătite bine .

 Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat acestui interviu!

Niculina OPREA: Cu plăcere, dragă Cosmin.

23 septembrie, Otopeni.

Ce-aș mai putea adăuga? Nu ne apreciem destul de mult proprii scriitori, propriile talente, însă consider că nu e prea târziu pentru a ne schimba. În bine, desigur.

Toate cele bune!

Povestea lui Paulo și a lui Chris e povestea noastră, a tuturor.

Walkiriile, de Paulo Coelho-Humanitas Fiction

Titlul original: As Valkirias

Traducere din limba portugheză: Gabriela Banu

Editura: Humanitas Fiction

Seria de autor Paulo Coelho

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 204

     PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 23 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 28 octombrie 2002. A fondat Institutul Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene.

    L-am cunoscut pe Coelho cu puțin timp în urmă, citind ,,Alchimistul”. M-am îndrăgostit iremediabil de scriitura sa, de modul în care își așterne gândurile pe hârtie. Mi-am promis că voi citi cât mai curând și altceva scris de el și, din fericire, iată că a venit timpul. Am deschis volumul de față nerăbdător și tare curios să aflu cine sunt walkiriile. Auzisem de aceste ființe fantastice întâlnite în mitologia nordică și deja îmi imaginam un roman fantasy, cu multă magie. Mi-ar fi plăcut tare mult, însă adevăratul conținut al cărții m-a încântat și mai tare.

     Protagoniștii sunt Paulo și Chris, doi soți ce pleacă într-o călătorie prin deșertul Mojave. Paulo e un cunoscător al magiei, ucenic al maestrului J., iar cea mai mare aspirație a sa e aceea de a-și vedea propriul înger. Chris îl însoțește doar din dorința de a-i fi aproape. Trec prin orașe slab populate, cunosc deșertul cu al său nisip înșelător, se află la un pas de a-și pierde viețile.

“Și Paulo își închipuia îngerul. Se cufundase de multe ori în lumea invizibilă care îl înconjura, și asta nu mai era o noutate pentru el. Dar acum, după ce J. îi dăduse o sarcină, simțea că îngerul lui era mult mai prezent – ca și cum îngerii și-ar fi făcut simțită prezența doar acelora care credeau în existența lor. Cu toate astea, în pofida faptului că omul crede sau nu crede, ei sunt întotdeauna aici – soli ai vieții, ai morții, ai infernului și ai paradisului. Îi puse îngerului o mantie lungă brodată cu fir de aur și, de asemenea, aripi.”

     Îl cunosc pe Took, un tânăr Maestru al Tradiției, cel care îi oferă o lecție lui Paulo, instruind-o pe Chris. Aceasta reușește să-și controleze cea de-a doua minte, ba chiar ajunge să-și audă propriul înger. Fără să vrea este trasă în acest joc desprins parcă din basme. Lumea lor, a lui Paulo și a lui Took, devine și lumea ei. Odată ce a cunoscut adevărata realitate, nu mai poate da înapoi. În plus e în stare să facă orice pentru a-și salva căsnicia.

    Află că walkiriile sunt în apropiere și-și continuă drumul. Le întâlnesc pe aceste femei incredibile, care au renunțat la confort, la o viață monotonă pentru a se alătura Wahallei. Împreună străbat un traseu, împărtășind celor ce le ies în cale ceea ce este cu adevărat important în viață: dragostea, fericirea, îndeplinirea visurilor. Cei doi soți le însoțesc, iar Chris e uimită să descopere această “Conspirație”.

,, – Nu există nici un păcat în afară de lipsa dragostei, continuă Wahalla. Fiți curajoși, fiți capabili să iubiți, chiar dacă dragostea ar părea trădare sau ceva îngrozitor. Bucurați-vă de dragoste. Bucurați-vă de victorie. Urmați-vă inima.

– Imposibil! se auzi o voce din mulțime. Avem obligații.

– Îndepliniți-vă obligațiile. Dar ele nu vor împiedica niciodată pe cineva să-și urmeze visele. Amintiți-vă că visele sunt o manifestare a Absolutului, și faceți în viața asta numai lucruri care merită. Numai cei care vor acționa astfel vor înțelege marile transformări care vor veni.”

    În cele din urmă, cu ajutorul Wahallei, Paulo își vede îngerul. Simte Universul în întreaga-i splendoare. Părăsește deșertul pentru a se întoarce acasă. Viața lui și a lui Chris nu va mai fi nicicând aceeași…

     E uimitoare filosofia de viață pe care autorul reușește s-o pună pe tapet. El reușește să scrie o carte ce mângâie suflete, o carte capabilă să schimbe viața cititorilor ei. O poveste ce vi s-ar părea, la prima vedere, banală, e mai mult de atât. E o istorie inspirată din viața marelui Paulo Coelho. După cum mărturisește și el la începutul cărții, cu excepția câtorva elemente fictive totul este real. A apelat la ele pentru a-i fi mai ușor să transmită cititorilor o lecție importantă, o lecție despre frumos, despre iubire, despre vis și despre îngerii atotprezenți în viața noastră.

,,Nu suntem singuri. Lumea se transformă, iar noi suntem o parte din această transformare. Îngerii ne călăuzesc și ne apară. În ciuda tuturor nedreptăților, în ciuda faptului că ni se întâmplă lucruri pe care nu le merităm, în ciuda faptului că ne simțim incapabili să schimbăm ce este greșit la oameni și în lume, în ciuda strălucitelor argumente ale Marelui Inchizitor – Dragostea este mai puternică și ne va ajuta să creștem. Și doar atunci vom fi în stare să înțelegem stelele, îngerii și miracolele.”

    Adevărurile cuprinse în această carte sunt cât se poate de realiste. Drumul inițiatic, acest bildungsroman, vă va fascina. Povestea lui Paulo și a lui Chris e povestea noastră, a tuturor. Cu toții suntem protagoniștii propriilor noastre aventuri, nelipsite de fantezie, de magie. În viața noastră totul este cât se poate de autentic, chiar dacă anumite fapte par de necrezut. Pentru a da la o parte voalul ce ne încețoșează orizontul trebuie să credem.

   Din acest motiv, vă invit să faceți această incursiune, să vă cunoașteți pe voi înșivă. Citiți ,,Walkiriile”, comunicați cu propriul înger și, cine știe, poate veți ajunge să-l cunoașteți. Credeți, sperați, nu vă îndoiți și orice pare de domeniul fantasticului poate deveni realitate…

    Mulțumesc Editurii Humanitas Fiction pentru șansa neprețuită de a citi această carte incredibilă! Mie mi-a plăcut extrem de mult și vă asigur că merită să-i oferiți o șansă.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!humanitasfiction

Cartea Walkiriile de Paulo Coelho, a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas Fiction. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

Autor: Cosmin

by -
22

,,Pragul” în vizită la Galați și un interviu cu talentata autoare Doina Roman

     Pe 27 august, trilogia ,,Pragul” a făcut o vizită Galațiului cu ocazia lansării sale în portul dunărean. Bineînțeles că nu am putut rata un asemenea eveniment, găzduit de Librăria Humanitas. Nerăbdător din fire, m-am îndreptat spre locația evenimentului puțin mai devreme decât trebuia, cu intenția de a face cunoștință cu autoarea.

(Eu și câteva colege din echipa Literatura pe tocuri am mai întâlnit-o pe doamna Doina Roman la Bookfest, însă în aglomerația și în agitația aceea era imposibil să stai la discuții.)

    Am reușit s-o cunosc pe cea care se află în spatele Doinei Roman, o persoană caldă, extrem de simpatică, de gașcă. E scriitorul așa cum ni-l imaginăm cu toții, care e, înainte de toate, un om. Un om frumos. Un om de la care ai ce învăța, pe care nu poți să nu-l admiri. ( Mă poate contrazice cineva? :D )

     Lansarea a fost un succes și nu exagerez. Pentru prima oară pot spune că am participat la o lansare adevărată, o lansare la care nu ai timp să te plictisești, care speri să nu se mai termine. Discuțiile și dezbaterile purtate de Anonimul Gălățean și de domnul Christian Crăciun, referitoare la încadrarea trilogiei ca specie literară, la praguri și la lumile ce se intersectează într-un mod inedit, au reprezentat un adevărat deliciu.

     Pariez că toți cei de față au fost ispitiți și că așteptau și așteaptă nerăbdători să descopere universul creat de Doina Roman. Eu nu fac excepție de la regulă și sper din tot sufletul să am cât mai curând răgazul pentru a trece ,,pragul”. (Mulțumesc pentru cărțulii și pentru autograf!)

   Talentata Doina Roman a acceptat să ne ofere și un mic interviu.

Pentru asta, eu și întreaga echipă Literatura pe tocuri îi mulțumim!

  1. Atât eu, cât și ceilalți cititori ne întrebăm adesea: cum poate cineva să scrie o întreagă trilogie într-un timp așa de scurt? Sunt scriitori cărora le ia ani de zile ca să atingă o astfel de performanță, dar alții, precum doamna Doina Roman, demonstrează contrariul. Ne puteți împărtăși care este ,,secretul”?

    Am scris cele trei volume în trei ani și jumătate, ceea ce nu este puțin. Sunt scriitori care termină o carte în șase luni, deci eu sunt cu mult peste medie. Alții scriu o carte în trei-patru ani, poate chiar și mai mult. Tolkien a scris minunata sa carte Hobbit în 12 ani. Nu există secrete, fiecare are o anumită tehnică atunci când scrie și împărtășește tehnica sau nu, depinde. Eu scriu când pot, unde pot și unde mă împinge de la spate inspirația.

  1. De ce ați ales să abordați genul fantasy și nu un altul?

    Nu m-am întrebat ce gen abordez. Pur și simplu am scris povestea așa cum am simțit eu că aș putea să o zugrăvesc. Sunt și vor fi discuții dacă stilul în care scriu este fantasy, realism fantastic sau new weird . Habar nu am atât timp cât ajung la inimile cititorilor cu ceea ce simt eu.

3. Presupunând că există măcar un personaj la care țineți în mod special, care ar fi acela? E un erou sau unul din personajele malefice?

    Țin în mod special la Crius pe care l-am zugrăvit cât am putut de bine, pe care l-am chinuit, l-am împărțit în două, l-am făcut oglinda conștiinței sale și poate a mea, a noastră, l-am construit uman fără veleități false de erou. N-am forțat personajele să devină ceea ce nu pot fi niciodată.

    4. Dacă ar fi posibil, v-ar plăcea să faceți parte din lumea fantastică a seriei ,,Pragul”? Ați lua locul unui personaj deja existent sau ați fi dumneavoastră, Doina Roman în persoană?

    În Pragul, în lumile pe care le-am descris, chiar am și trăit. Trei ani și jumătate am fost cu ei acolo. Am plâns, am râs, am iubit, am fost furioasă, i-am scos din fundăturile lumilor și din capcanele timpului. Nici nu știți cât de fericită am fost când a venit ,,Curierul” și ne-a dat o șansă. Șansa și speranța că putem ieși, că putem evada spre o lume mai bună sau că ne putem întoarce acasă.

    5. Pentru fanii curioși, plănuiți să mai scrieți vreo altă serie la fel de încântătoare? Sau, cine știe, o continuare a trilogiei ,,Pragul”?

    Din această trilogie se mai pot scrie alte zece cărți. Eu am deschis câteva porți către lumi noi. Lumile descrise de mine au o complexitate care poate fi dezvoltată. Dar nu mai vreau să mă întorc acolo. Aș suferi prea mult. Toate sentimentele prin care am trecut m-au marcat. O să simțiți același lucru însoțind personajele Pragului în lumea Lacurilor, în ținutul lui Alk și în cel al Agenției. Nu e un drum pe care să-l mai faci de unul singur. Când termini trilogia de citit, sigur te vei gândi la viața ta altfel.

   Pentru cititorii mei, pe care îi iubesc mult și fără de care nu aș fi avut niciodată certitudinea că am făcut ceva durabil, aș vrea să transmit că da, lucrez la o altă carte, la o altă lume, la o altă emoție pentru noi toți.

    6. Cum vi s-a părut această vizită la Galați? Ați fost mulțumită de lansarea din această seară? Credeți că ,,Pragul” va prinde rădăcini în acest port dunărean?

   Pur și simplu Galațiul îmi atinge o coardă sensibilă. Să ai Dunărea care să curgă prin oraș , să poți ieși la o plimbare tu și fluviul , tu și curgerea timpului tău la braț… eh asta deja e poezie în viață. Oamenii sunt prietenoși, cultivați și au acea bună creștere în tot ce fac. Lansarea a fost cu emoții mari pentru că nu m-am așteptat să vina atât de mulți oameni. Galațiul rămâne un oraș de suflet pentru mine și păcat că nu am puterea să dau acestui loc strălucirea pe care o merită ca și alte orașe dunărene. Chiar mă întreb: ,,nu tot Dunărea curge și pe la Viena, la Bratislava, în Germania ? Și aici vine un bip, bip !

    Am încredere că în Galați ,,Pragul” va fi citit !

     7. Doriți să le transmiteți un mesaj cititorilor noștri, cititorilor dumneavoastră?

     Fără cititori opera unui scriitor moare. Așa că le transmit că inima mea bate prin ei. Și cea mai mare bucurie a mea este atunci când ei vin cu mine, citind, în această călătorie nebună și când au încredere că nu o să-i las de izbeliște niciodată.

    Ce frumos ne-a vorbit doamna autoare! E imposibil să nu remarci sensibilitatea, emoția ce se ascunde în spatele cuvintelor. Cu siguranță Doina Roman e unul din oamenii de care România are nevoie, unul din scriitorii de care literatura română are nevoie. Să sperăm că ne va putea încânta și de acum încolo cu poveștile izvorâte din sufletul său, pe care condeiul ei fermecat le așterne pe hârtie…

     Dragi cititori, voi încheia acest articol cu un sfat: dacă Doina Roman va avea vreodată o lansare la voi în oraș, nu ezitați să participați. Altfel veți regreta amarnic!

    O parte din ședința foto:

lansare Pragul de Doina Roman (1)

Doina Roman și fiara – o cățelușă adorabilă

lansare Pragul de Doina Roman (4)

Doina Roman, Anonimul Gălățean (dreapta) și Christian Crăciun(stângă)

lansare Pragul de Doina Roman (5)

Credit foto: Librăria Humanitas Galați

lansare Pragul de Doina Roman (3)

lansare Pragul de Doina Roman

by -
16

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 30

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26-În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Capitolul 27-În care timpul zboară ca vântul și ca gândul…

Capitolul 28-În care inima este cuprinsă de îndoială…

Capitolul 29-În care tragedia se întâmplă…

Capitolul 30
În care un bebeluș ar putea schimba situația…

    Lunile de sarcină au trecut. Cemile a adus pe lume o minunăție de fată, pe care a îndrăgit-o din prima clipă, de când a strâns-o pentru prima oară la piept. Ce senzație, ce sentimente profunde îi cuprind inima! O minune a apărut în viața ei, la momentul potrivit. Acum înțelege bucuria unei mame, înțelege grija și teama cuibărite în sufletul ei.  Parcă nimic nu mai contează atât timp cât își poate strânge copilul în brațe. Dar nu-și poate manifesta beatitudinea pe deplin, căci Hakan nu-i este alături. El e departe. I-a trimis nenumărate scrisori, dar n-a primit niciun răspuns. Dacă nu i-ar fi fost trimiși bani prin intermediul lui Suleyman, ar fi crezut că marea învolburată i-a răpit soțul…

    În fiecare zi stă alături de micuța Yasemin Melek, se joacă cu ea, o hrănește, o admiră cum doarme cu mânuțele strânse. Se gândește adesea la soțul ei indiferent, care n-a venit până acum să-și vadă fiica. Acest fapt o necăjește, o rănește și mai tare, jungherul pătrunzând mai adânc în inima ei de tânără îndrăgostită. O vede pe Yasemine și un zâmbet îi răsare în colțul gurii, un val de fericire îi inundă corpul. Dragostea maternă învinge orice alte sentimente, o însuflețește, o face să se simtă importantă. Importantă pentru fiica ei, căreia singură i-a ales numele. La scurt timp de la naștere, soacra sa, doamna Hatice, aflată în camera ei, o întreabă:

  • Ce nume îi punem nepoatei mele?
  • Dacă doriți, puteți să-l alegeți dumneavoastră!
  • Nu! Nici nu se pune vorba! Cemile, e fiica ta! Tu trebuie să-i dai un nume, căci decizia unei mame e cea mai valoroasă.
  • Bine atunci.

   Se gândește să-i dea numele Latiffei, dar are o reține. Simte cum ceva îi înțeapă inima. Nu poate. Nu-i poate da fiicei sale acest nume. Ar fi o condamnare la suferință, căci mereu când l-ar pronunța s-ar gândi la ființa încântătoare ce i-a dat viață. Ar vedea în fiica sa pe altcineva. Nu. Nu va permite ca existența fiicei sale să fie însoțită de o permanentă fantomă a trecutului. Hatice o vede că se gândește și că are privirea ațintită asupra buchetului cu iasomie așezat într-o vază.

  • Într-adevăr, Yasemin ar fi un nume frumos pentru nepoata mea, afirmă Hatice, spulberându-i gândurile nurorii sale.
  • .. Da, e foarte frumos! O s-o cheme Yasemin Melek!
  • Cok guzel! Îngerașul bunicii, o alintă Hatice luând-o în brațe pe nou-născută. Mașallah! Să nu-ți fie de deochi!

   Imamul vine acasă pentru a săvârși botezul islamic. Ia copilul în brațe, ridicându-l spre cer. Rostește o rugăciune, pe rând, în dreptul fiecărei urechi. În cele din urmă rostește numele fetei de trei ori. Astfel, Yasemin Melek devine musulmană. Hatice dorește să îndeplinească și o veche tradiție, conform căreia la șapte zile după naștere, părul bebelușului este tuns și cântărit. O cantitate egală de aur este oferită în scopuri caritabile. Este organizată și o petrecere, unde masa îmbelșugată este oferită pentru ca viața noului membru al comunității să fie încununată cu bucurii, realizări și belșug…

   Trec cele patruzeci de zile de lăuzie, în care proaspăta mamă nu are voie să iasă din casă. Mai are puțin timp până la examenele de sfârșit de an universitar.  Cât a stat acasă a putut învăța în liniște, mai ales că fiica sa doarme ca un îngeraș, plânge puțin, e un copil nespus de cuminte. Soacra sa e un sprijin de nădejde, fără ea nu știe ce s-ar fi făcut. Acum mai merge din când în când la cursuri, la seminarii, făcând tot posibilul să nu-și neglijeze fiica. Într-o după-amiază, se întoarce acasă obosită, după câteva ore petrecute cu nasul în cărți. Deschide ușa de la intrare, își lasă haina la cuier, se descalță.

  • Annem, am ajuns!
  • Bine-ai venit, kizim! îi urează Hatice coborând scările, sprintenă ca întotdeauna.
  • Yasemin ce face?
  • Doarme neîntoarsă de când ai plecat. Pun pariu că în curând se va trezi și-i va fi foame. Hai să te alimentezi și tu!

Merg împreună la bucătărie. Cemile se așază la masă, iar Hatice îi pune în față o farfurie cu supă aburindă și niște sarmale. Tânăra începe să se înfrupte din bucatele calde, totul fiind însoțit de ceai fierbinte. Hatice o privește cu încântare, zâmbește mulțumită.

  • Ți-a fost o foame! i se adresează după ce termină de mâncat.
  • Elinize saglik! Sărut-mâna pentru masă! Totul a fost așa de delicios! Ca întotdeauna…
  • Nu ai pentru ce! Fac și eu ce pot! Oricum, trebuie să ai grijă să mănânci bine, mai ales că o alăptezi și pe cea mică. Uite, vorbești de lup și lupul la ușă! afirmă ea răzând.
  • Mă duc la ea acum! Scumpetea mea o fi flămândă!
  • Cred și eu…

Cemile urcă în dormitor și o ia în brațe pe Yasemin, care plânge. Îi dă să mănânce, după care o leagănă până când micuța adoarme iar. O miroase și nu poate remarca mireasma de bebeluș. Ce micuță și ce delicată e!

  • Cemile, kizim! Dacă ai adormit-o pe Yasemin, vino până jos!
  • Vin imediat!

O așează pe fetiță înapoi în pătuț și coboară în grabă, nerăbdătoare să afle ce s-a întâmplat.

  • Annem, ce e?
  • Hakan a trimis o scrisoare!
  • Da? întreabă Cemile, mirată și fericită în același timp.

Ia plicul de la soacra sa, scoate scrisoarea și o despăturește. Zărește scrisul citeț, dar stângaci al lui Hakan. Mereu se amuzau împreună pe seama literelor ce par a fi niște încercări ale unui elev de clasa întâi…

,,Draga și scumpa mea soție,

Îmi cer scuze că am plecat așa, fără a-mi lua la revedere, eram supărat, însă mi-am dat seama că am fost un mare neghiob. Te rog să mă ierți! Tocmai ce ți-am primit toate scrisorile, nu știu de ce au întârziat atât. Nu-mi vine să cred că vom avea un copil! Mă voi întoarce cât mai curând acasă, la tine și la bebelușul nostru. Te pup și te iubesc! Nicio clipă nu încetez a mă gândi la tine, scumpa mea Cemile!

Cu dragoste, Hakan… – 20 aprilie 1949”

       Cemile e extrem de dezamăgită. A primit doar câteva rânduri scrise în grabă. Scrisoarea e datată acum o lună și ceva, iar el încă nu s-a întors. Hatice citește și ea scrisoarea, însă ea vede totul într-o lumină mai optimistă.

  • Uite, nu mai e supărat pe tine! Se va întoarce în curând acasă la tine și la Yasemin!
  • Annem! Vezi pe ce dată a trimis-o? A trecut atât timp și el nu a venit acasă. Mai ales că-l așteaptă un copil nou-născut…
  • Of, kizim, nu te necăji! Mi se rupe sufletul când te văd așa supărată!
  • Cum să nu fiu supărată? Cu siguranță are pe altcineva!
  • Poate a avut treabă, nu e ușor nici pentru el să fie departe de casă!
  • Annem, nu ți-am zis până acum ca să nu te supăr, dar…
  • Dar ce?
  • Suleyman mi-a zis că vasul cu care a plecat Hakan și cu care ar fi trebuit să se întoarcă e aici de o lună. El a rămas undeva pe lângă Italia. Cum îi zice… A, da… E la Monaco. Cică se va întoarce cu alt vas, după ce își rezolvă treburile, adaugă ea schițând ghilimelele cu degetele.
  • Fiule, ce-mi faci tu mine?! Cemile, se va întoarce el, poate situația nu e așa cum pare…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** * *** **  *** ***

  • Chiar trebuie să pleci, Hakan? Lunile astea alături de tine au fost minunate. Fără tine n-aș fi trecut peste moartea tatei…
  • Mă așteaptă mama cu nerăbdare. E bolnavă și îi e teamă că va muri și nu-și va avea copii alături…
  • Dar promiți să te întorci, nu-i așa? Seni cok ozlecegim, canim! (O să-mi fie tare dor de tine, dragule!)
  • Evident, mă voi întoarce cât mai repede posibil! Trebuie să și muncesc, scumpo! Vă veți descurca tu și mama ta singure? Sper că nu vă va necăji nimeni!
  • După ce te-am prezentat întregii lumi, i-am cam băgat în sperieți!
  • Cine-ar fi crezut că vor fi impresionați de un așa-zis prinț musulman?
  • Și când le-am zis că deții nu știu câte vapoare, au fost impresionați, adaugă ea râzând. Dă-i încolo de nemernici! Sunt interesați doar de bani, de averi, deși mare parte din ei și-au pierdut mai toate proprietățile. Toate rangurile acestea nobile pierd teren, lumea s-a săturat de regi, de prinți, de conți și de pretențiile lor. Lumea vrea egalitate, dar care numai egalitate nu e. Gândește-te la Hitler, de exemplu…
  • Hai să petrecem ultimele clipe împreună fără a ne gândi la politică și alte chestii de genul acesta… Ce zici, frumoaso? o întreabă el, făcându-i din ochi cu subînțeles.
  • ..*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** **** **** **** **** ***

      Cemile termină cu bine primul an de facultate, dă examenele și e mândră că a avut rezultate foarte bune. A fost lăudată de toți profesorii, pentru că a reușit să obțină cele mai mari note de la specializarea ei, în condițiile în care a trebuit să-și împartă timpul și cu bebelușul ei, cu sarcina. E atât de fericită! Se simte împlinită, căci se va putea realiza și ea profesional, că poate face ceva ce-i place. Se întoarce acasă, nu înainte de a trece pe la magazin și de a cumpăra o șampanie și dulciuri. Nici nu intră bine pe ușă, că soacra ei o acaparează cu întrebări, nerăbdătoare să afle.

  • Annem, am avut rezultate foarte bune, m-am clasat prima la specializarea noastră! De la toamnă voi primi o bursă de merit. Am cumpărat șampanie și dulciuri. Hai să sărbătorim!
  • Felicitări, kizim! Sunt mândră de tine! Of, eram sigură că vei duce la capăt ceea ce ți-ai propus…
  • Dar fără tine nu aș fi reușit niciodată! Mulțumesc mult!

Cele două se îmbrățișează, după care urcă la etaj, la Yasemin care-și aștepta mămica cu nerăbdare. După ce se îngrijește de ea, desface șampania și o servește alături de Hatice. De la radio se aude o melodie la modă în acele timpuri. Dau volumul mai tare și se lasă purtate pe ritmurile muzicii. Deodată, intră în odaie Hakan salutându-le. Hatice închide muzica.

  • Fiule, bine ai venit! Cât de mult te-am așteptat! îi zice ea strângându-l de obraji.
  • Bine te-am găsit, annem!
  • Hakan, ce dor mi-a fost de tine! îi spune Cemile, strângându-l în brațe.

El se uită la pântecele ei, apoi întreabă oarecum alarmat:

  • Ai pierdut sarcina?
  • Nu, iubitule!
  • Nu înțeleg.
  • Ce nu înțelegi? Am născut acum ceva timp o scumpete de fată! Credeai că voi fi gestantă ani de zile, ca elefanții? adaugă râzând. Vino s-o vezi pe fiica ta!

Cemile îl conduce în dormitor și i-o prezintă pe prințesa adormită. Hakan o ia cu grijă în brațe pentru a nu o trezi și o sărută pe frunte. Sentimente noi răsar în inima lui. Nu-i  vine să creadă că e fiica lui. Nu-i vine să creadă că și-a înșelat frumoasa soție, care i-a oferit cel mai de preț dar. Se hotărăște să lase în urmă aventura cu Isabella de Bourbon. Așa e cel mai bine. Acum are o fiică de crescut!

  • Ce nume i-ați dat?
  • Yasemin Melek.
  • Cok guzel! Mi-a fost dor de tine, Cemile! Așkim, te iubesc !
  • Și eu, Hakan!

    Pun copilul la loc în pătuț și se strâng în brațe din nou. Se sărută, dar sunt întrerupți de Hatice, care-i cheamă la masă. Nu le zice nimic, ba chiar regretă că le-a stricat momentul romantic.  După ce le dă să mănânce, strânge masa și-i lasă singuri pe cei doi soți. Împreună cu fiica lor. Tinerețea, ce frumoasă e tinerețea!  Și iubirea, ce dulce e! Trebuie profitat din plin de ele…

DRAGI CITITORI, ACESTA ESTE ULTIMUL CAPITOL CARE APARE ONLINE! RESTUL VA PUTEA FI CITIT CÂND VA FI GATA ÎNTREAGA CARTE! MULȚUMESC PENTRU ÎNȚELEGERE! MULȚUMESC CĂ MI-AȚI FOST ALĂTURI PÂNĂ AICI! FĂRĂ VOI NU S-AR FI FĂCUT NIMIC…

by -
12

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 29

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26-În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Capitolul 27-În care timpul zboară ca vântul și ca gândul…

Capitolul 28-În care inima este cuprinsă de îndoială…

Capitolul 29
     În care tragedia se întâmplă…

– Bună dimineața, rază de soare!
– Neața, habibi! îi răspunde ea, căscând.
– Somnoroaso! Ați dormit bine, prințeselor?
– Am visat așa de frumos!
– Foarte bine. Nu-mi spui și mie ce ți-a înseninat chipul?
– Ba da. V-am visat pe tine și pe Yasmine. Vă jucați așa de frumos în curte, iar eu vă priveam de la balcon. Unul din servitori îți adusese o cămilă și ai urcat-o pe fiica ta în spatele ei. Era atât de fericită! Bătea din palme și te striga. Avea vreo trei anișori și un păr negru splendid…
– Ca al mamei sale, adaugă el zâmbind. Sper să fie la fel de frumoasă ca mama ei! Să fie la fel, lipsită de cusur!
– Și la fel de sufletistă ca tatăl ei!
– Și la fel de deșteaptă ca mama ei!
– Și la fel de… de… minunată! Ca tatăl ei! zice ea, amuzată de propria ezitare.
– Și eu cum apăream în visul tău?
– Erai la fel de chipeș. Un prinț călare pe un armăsar alb!  
 Amândoi încep să râdă în hohote. Se îmbrățișează. Își îndreaptă privirea spre cer, în semn de recunoștință pentru fericirea lor. Copilul ăsta este rodul iubirii lor. Copilul ăsta va fi lumina ochilor lor. Yasmine va fi prințesa părinților ei. Și mai sunt cel mult trei luni până se va naște…
Ahmed ia hotărârea de a tăia câțiva miei și de a-i împărți celor săraci, în cinstea copilului cu care Allah l-a binecuvântat. Totul este însoțit de muzică, tobe răsunând și de o petrecere în cocheta lor casă. Frații lui Nur nu lipsesc nici ei, sărbătorind totodată și copilul pe care soția lui Mehmet urmează să-l nască. Distracția e în toi când unul din servitori vine la Nur și o anunță că are un musafir, care însă nu și-a dezvăluit identitatea. Ea se apleacă asupra lui Ahmed și-i șoptește la ureche:
– Habibi, avem un musafir secret! Mergem să-l întâmpinăm?
– Ce musafir?
– Nu știu. O să vedem.

    Se ridică împreună și părăsesc camera de zi, îndreptându-se spre intrare. Holul nu este nicidecum un coridor îngust, ca în casele occidentale. Marocanii pun mare preț pe designul interior, casele lor sunt adevărate opere de artă. Totul este plin de culoare. Totul este făcut cu bun gust. Casele marocane sunt adevărate colaje de culori, mirosuri și cântece. E imposibil să nu admiri atmosfera animată, specifică acestei culturi. Nur și Ahmed zăresc un bărbat sprijinindu-se de marginea fântânii arteziene de la parter. Sunt observați, la rândul lor, de către necunoscut. După ce se salută, Nur îl întreabă îndrăzneață:
– Cine ești? Ce cauți aici?
– Nu prea cunoști bunele maniere, verișoară!
– Poftim? Probabil mă confunzi. Eu nu-s verișoara ta!
– Ba da. Eu sunt Hussein Abdullah, fiul unchiului tău, Mahmud!
– Ce cauți aici, netrebnicule? Cum îndrăznești să apari în fața mea?
Hussein își îndreaptă privirea spre Ahmed și-i zice cu nonșalanță:
– Sidi Ahmed, nu ai fost în stare să-ți educi soția! S-o înveți pe nerușinata asta să-și țină gura închisă, adaugă el, atingându-i fața lui Nur. E și însărcinată!
– Tinere, ai grijă cum vorbești de soția mea! se răstește Ahmed.
– Ce vânt te-aduce pe aici, vere? îl întreabă ea, vizibil iritată, dar încercând să rămână calmă. Lucru imposibil, de altfel.
– Am venit să te văd, s-o cunosc pe vara mea. Ești frumoasă foc!
– Lasă lingușeala, netrebnicule!
– Nu te enerva, draga mea Nur! Vreau doar să te rog ceva.
– Aoleu!
– Tata a murit!
– Slavă Domnului! afirmă ea, nu fără a scăpa de privirile sceptice ale celor doi bărbați.
– Și, continuă Hussein, aș avea nevoie de ajutorul lui Mehmet. Într-o chestiune legată de moștenire, în condițiile în care el e singurul fiul major al unchiului Ali Hassan. Eu am vorbit cu el, însă se încăpățânează să nu mă ajute. Convinge-l!
– Și de ce aș face asta? După tot răul pe care ni l-a făcut Mahmud… Piei din fața mea! Să nu îndrăznești să-mi mai ieși în cale, jigodie!
– Ai auzit ce ți-a zis soția mea! Gărzi, dați-l afară!
– Ai s-o plătești, târfo! strigă la ea, în timp ce este luat pe sus și dat pe ușă afară.
    Pe Nur o podidesc lacrimile, amintindu-și de scumpul său tată. După ce i-au omorât părintele, cum îndrăznesc să vină la ea?! Ce oameni lipsiți de scrupule, ce oameni mizerabili! Ahmed îi observă starea, însă nu-i spune nimic. O conduce în dormitorul lor, după care se întoarce în camera de zi pentru a discuta cu Mehmet. Așa află că la mijloc se află o fabuloasă moștenire la care au dreptul atât copii lui Ali Hassan, cât și cei ai vărului său. Hussein încearcă să obțină mai mult decât i se cuvine, însă legea nu e de partea sa. Mehmet e interesat să descopere ce neînțelegeri au existat între cei doi veri,  cu ce era șantajat tatăl său. După ce petrecerea se termină, după ce Ahmed conduce musafirii, se întoarce la Nur, pe care o găsește îmbufnată, cu ochii roșii. A plâns, dar s-a mai calmat.
– Canim, ești bine?
– Da, sunt bine…
– Stai fără grijă! Nimeni nu-și va mai bate joc de soția mea sensibilă! Nu voi permite nimănui s-o supere!
    Nur se învelește și se culcă. Ahmed o lasă în pace. Știe că e supărată, că nu are chef să vorbească. Se așază lângă ea în pat și stinge lampa…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

– Târfa! M-a tratat cu spatele. Știam eu că nu ne va ajuta! Frate, de ce m-oi fi luat după tine, nu știu!
– Las-o în pace! Avem noi ac de cojocul ei!
– Ce vom face?
– Am o veste bună pentru tine! Turcoaica nu ne are doar pe noi dușmani.
– Serios?
– Ai uitat ce s-a întâmplat? Tata o măritase cu sidi Osman, dar ea a fugit și s-a căsătorit cu fiul lui. E o ușuratică! Fiul cel mare al lui Osman și fratele lui Ahmed ar da orice s-o vadă moartă pe Nur.
– Aha! Și vrea să facem noi treaba asta murdară, dacă am înțeles bine.
– Exact! Plătește foarte bine și nu ne strică un astfel de prieten. Nu uita din ce familie face parte! Dar înainte de a o omorî ne vom folosi de ea pentru a ne atinge și obiectivele noastre…
– Așa… Ce am de făcut? îl întreabă Hussein nerăbdător.
– Va trebui să-i surprindem într-un moment în care sunt amândoi plecați de acasă. Tu vei fi bine deghizat, nu o să te recunoască nimeni. O vei împușca în abdomen ca să piardă sarcina. Apoi, oamenii noștri vor apărea și-l vor lega pe Ahmed, dacă e nevoie îi vor aplica o lovitură ca să-l lase inconștient. O vei lua pe Nur și o vei aduce în curtea din spate. Trebuie să fii vigilent! Totul ar trebui să aibă loc noaptea, într-una din plimbările lor nocturne. O vom șantaja pe Nur să facă ce vrem noi, îl vom chema aici pe Mehmet. Vom obține ce dorim, după care o vom putea omorî și-l vom chema pe Mohamed la funeralii…
– Ești sigur, frate? Dacă ne va pune Mehmet piedici?
– Va veni aici singur, nu va avea martori. Și dacă e nevoie, vom recurge la violență.
– Bine. Ți-am spus, fii vigilent! Știu că ești băiat deștept!
– Te poți încrede în mine, frate!

*** *** *** *** *** **** *** *** *** *** *** *** ***

     În ziua următoare, Nur petrece mult timp în pat, fără a vorbi cu cei din jur. E căzută pe gânduri, e neliniștită, ba chiar își face griji pentru Ahmed, care a plecat pentru a rezolva câteva treburi în medina. Seara, când îl vede intrând din nou pe ușă, se ridică din pat și-i sare în brațe bucuroasă, de parcă i s-a luat o piatră de pe inimă.
– Hoș geldin, sevgilim! (Bine ai venit, iubitule!)
– Ce-ai pățit, draga mea? o întreabă nedumerit. Văd că te simți mai bine!
– Cok sukur! Ești teafăr și nevătămat!
– Nur, ce-i cu tine, scumpa mea?
– Mi-am făcut griji pentru tine, pentru viața ta!
– De ce?
– Pentru că netrebnicii aia sunt în stare de orice! Te poți aștepta la orice din partea lor. Sunt lipsiți de scrupule!
– Stai fără grijă! Nu va îndrăzni nimeni să se lege de mine și de soția mea! Hai să facem o plimbare sub clarul lunii! Vom lua câteva gărzi cu noi, care ne vor veghea din umbră, ca să fii tu liniștită!
– Ești sigur?
– Fii liniștită! N-o să se întâmple nimic! Te asigur.
– Dacă zici tu…

      Cei doi soți ies din casă și merg să servească cina la un restaurant. Ceea ce nu știu ei e că sunt urmăriți îndeaproape de gărzile lor, dar și de Hussein și de oamenii acestuia. După aceea, fac o plimbare prin târg și când ies din aglomerație, observă că în fața lor s-a postat un bărbat cu chipul acoperit. Acesta își îndreaptă arma spre pântecul lui Nur. Apasă pe trăgaci, însă Ahmed reacționează mai rapid, împingând-o într-o parte. Totul se întâmplă într-o fracțiune de secundă. Nur alunecă pe pământul cald și întoarce capul spre soțul ei. Atunci remarcă catastrofa: Ahmed întins pe jos, cu o rană în zona abdominală. Se apropie de el și începe să urle de durere. Lumea de pe stradă se apropie de acel loc, ceea ce le îngreunează sarcina tâlharilor, care se văd nevoiți să se retragă.
     Oamenii lui Ahmed îl ridică pe sus și-l duc degrabă acasă la ei, chemând un doctor. Nur este distrasă, nu se uită la nimeni, nu aude niciuna din întrebările servitorilor. Se așază în fața pianului și începe să cânte din memorie un fragment dintr-o simfonie de Bethoveen. Întreaga casă e inundată de sunetele muzicale ce-ți fac pielea ca de găină. Atmosfera e sobră, cu o notă tragică. Degetele lui Nur apasă clapele fără încetare. Însă mintea ei e departe. Ceea ce s-a întâmplat a șocat-o. Totul s-a întâmplat prea brusc, ea n-a putut și nu poate face nimic. Ahmed a fost împușcat. Se află la granița dintre moarte și viață, din cauza ei. S-a sacrificat pentru ea și pentru fiica lor…
       Două servitoare se hotărăsc să o scoată din transă. Starea ei de spirit ciudată le îngrozește. Pare să fi înnebunit. Se apropie de ea și o scutură puțin, după care îi dau să bea un pahar cu apă. Ea se simte mai bine, vor s-o conducă în dormitor, însă trec pe lângă camera în care fusese așezat Ahmed. Ușa era deschisă. Pe un pat se afla întins rănitul. Sub ochii lui Nur, medicul acoperă corpul soțului ei cu un cearșaf alb. Simte cum pământul se învârte odată cu ea, este cuprinsă de un tremur și începe să plângă.  Se apropie de Ahmed și strigă la cei strânși în jurul lui:
– Ce i-ați făcut soțului meu? Ahmed! Habibi!
Vrea să tragă cearceaful cu care este acoperit, însă e oprită de medic. Acesta o trage după el, în ciuda protestelor și a plânsetelor. O scoate din cameră și o convinge să-l asculte:
– Doamnă, îmi pare rău că trebuie să vă dau această veste, însă soțul dumneavoastră a murit. Am făcut tot ce am putut pentru el. Condoleanțe!
– Pot să-l mai văd o dată, vă rog? îl întreabă ea, deodată calmă.
– Îmi pare rău, dar nu…
Nur se îndreaptă singură spre dormitorul ei și a lui Ahmed, cu mâinile așezate pe pântece. Închide ușa după ea și se pune în pat, strângând la piept perna lui Ahmed, perna mirosind asemenea soțului său. Lacrimile îi brăzdează chipul și nu-și poate înăbuși țipetele. De data asta nu vine nimeni. Este lăsată în pace, să-l plângă pe cel răposat. Și plânge. Și plânge. Ahmed a murit, prințul pe cal alb a fost răpus. Acum a rămas să înfrunte viața de una singură.
– Ahmed, de ce m-ai părăsit? De ce?

Inima-mi plânge,
        Sufletu-mi jelește,
        Pe prințul cel viteaz,
        Pe soțu-mi binecuvântat…
    
        Lacrimile curg,
        Fără încetare,
        De parcă un izvor nesecat
         A izvorât din sufletu-mi nevindecat…

         Totul s-a sfârșit,
         Fericirea-mi a secat,
         Iar lacrimile-mi curg,
          Îmi curg pe obraji…
    
Kalbim ağliyor,
Yüreğim kaybediyor,
Güçlü prensim için,    
Iyi kocam için…

Gözyaşlarım akıyor,
Sonsuz akıyor,
Sanki susuz bir gol
Gibi  yüreğim den çıkmış…

Gibi herșey bitti,
Mutluluğum kalmadı,
Ve gözyaşlarım akıyor,
Yanaklarımda akıyor…

VA URMA!!!

by -
16

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 28

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26-În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Capitolul 27-În care timpul zboară ca vântul și ca gândul…

Capitolul 28
În care inima este cuprinsă de îndoială…
  • Cemile, kizim, ești bine? o întreabă soacra sa.
  • Annem, nu sunt bine! Deloc. Hakan n-a mai dat un semn de viață de câteva luni, iar pe zi ce trece sarcina avansează. Mai mult și mai mult.
  • Of, kizim…
  • Unde este? Nu putea trimite o scrisoare, ceva? De unde știm dacă e bine, sănătos, dacă n-a pățit nimic?
  • Suleyman zicea că în afară de banii aceia n-a mai trimis nimic. Probabil îi este dificil să dea vreun semn. E mai mereu în larg. Încearcă să-l înțelegi și tu…
  • Nu știu ce să zic. A plecat val-vârtej, fără să-și ia la revedere de la mine. Știu că relația noastră era puțin tensionată, însă totul trece. Cred că e supărat pe mine și vrea să mă pedepsească astfel. A reușit să-i trimită Suleyman scrisoarea mea?
  • Da. Va dura ceva timp până o va primi. Plus că nu știm când va ajunge în portul cu pricina.
  • Cine știe pe unde poposește… Dar totuși, sper ca voiajul său să nu se asemene cu cel al lui Ulise…
  • Nu înțeleg. Cine e Ulise? Ce treabă are el cu Hakan?
  • Annem, îi răspunde Cemile, amuzată de cât e de confuză doamna Hatice. Una din cele mai vechi cărți din lume, Odiseea, prezintă drumul spre casă pe care eroul grec Ulise îl face spre casă. Toată călătoria pe mare durează 7 ani, punând la socoteală și timpul petrecut prin diverse locuri, alături de femei ce au încercat să-l prindă în mrejele lor…
  • Aaa… Dar totuși nu poți face o asemenea comparație! Hakan te iubește, nu te-ar înșela. Deși, vorba ta, nu știi prin ce mreje ar putea fi prins, fără voia sa… Să ne păzească Allah de asemenea femei!
  • Amin!
  • Totuși, trebuie să gândim pozitiv! Probabil e un drum mai lung și mai dificil decât deobicei. Cu siguranță, când va ajunge într-un port mai mare îți va trimite o scrisoare, o telegramă. Pot băga mâna în foc că nu mai e supărat pe tine! Nu mai fi neliniștită! Nu face bine bebelușului. Trebuie să te odihnești, să te ocupi de facultatea ta.
  • Ai dreptate, annem! Îți mulțumesc mult!
  • Pentru ce-mi mulțumești?
  • Pentru că-mi ești alături! Contează enorm pentru mine!
  • Kizim, știu ce-nseamnă să rămâi orfană de mamă…
  • Îmi pare rău să aud asta!
  • Dar am trecut peste toate. Și acum pot avea grijă să nu-ți lipsească ție o mamă!
  • Mulțumesc! îi zice Cemile, îmbrățișând-o scurt.

Cemile se preocupă în continuare de facultate, studiază cu drag și spor, având grijă și de pruncul său. Se documentează, vrea să afle cât mai multe despre sarcină, despre nou-născuți. Într-o după-amiază, face ordine și găsește jurnalul mamei sale. Îl ține la piept, ca și cum ar putea-o îmbrățișa pe Latiffa astfel, îi pipăie copertele, îl deschide și inspiră mireasma hârtiei amestecată cu cea a cernelii. Nu știe de ce, dar simte nevoie să citească cele scrise de mama sa, să își cunoască mai bine familia…

,,Ayșe Sidika Hanim Sultan

Cine e cea mai sfântă ființă?

Pe oricine-ai întreba, cu siguranță ți-ar răspunde: mama. Eu nu fac o excepție de la regulă. Mi-am iubit nespus de mult mama și asta nu s-a schimbat niciodată!

Scriu aceste rânduri la ceva timp după moartea celei ce mi-a dat viață. Consider că merită un loc important în acest caiet, jurnal, sau ce-o fi el. Îmi vine greu să mă concentrez, să-mi adun ideile. Dar trebuie să scriu. Trebuie să scriu despre cea care m-a învățat, despre cea care mi-a insuflat iubirea pentru litere și cuvinte…

Mă doare să știu că a fost uitată, că nimănui nu îi pasă de Ayșe Sidika, că nimeni n-o cunoaște. Cărțile de istorie probabil nu vor vorbi despre ea, nimeni nu se va interesa să afle cine a fost și ce-a făcut. Va rămâne la fel ca mulți alți oameni: o anonimă. Va face parte din trecutul uitat. Scriu aceste rânduri în speranța că va exista cineva care va găsi acest jurnal și care nu o va uita pe Ayșe Sidika Hanim Sultan…

S-a născut în 1875, fiind a patra dintre copiii Sultanei Cemile, nepoată a răposatului sultan Abdulmecid. Poate că mama ei juca un rol important în politică, însă copiii unei prințese nu aveau să ajungă prea departe. Erau doar niște membri ai dinastiei lăsați pe dinafară. Nu erau nici primii, nici ultimii. Pe măsură ce te îndepărtai de linia dinastică moștenitoare, sângele albastru se preschimba în apă. Cât de nedrept!

Cemile Sultan a avut grijă ca ai săi copii să primească o educație temeinică, i-a îndemnat să-și dezvolte talentele și potențialul. Ayșe Sidika s-a dovedit a fi o poetă extrem de talentată, deși creațiile nu i-au fost citite decât de o mână de oameni. Un poet uitat în negura trecutului…

S-a căsătorit la douăzeci de ani cu un bătrân funcționar, cu care împărtășea pasiunea pentru versuri. Din păcate, după câteva luni de căsnicie a rămas văduvă. Au mai durat doi ani până când a cunoscut un bărbat de care s-a îndrăgostit iremediabil, un marocan. Inițial, era a treia lui soție, însă Youssef Khaoulani o iubea nespus de mult pe prințesa turcoaică. Ar fi petrecut și o mie și una de nopți povestind și discutând cu ea, recitând poezii și ascultându-i vocea mieroasă. A divorțat de primele două soții, două femei ce nu au reușit să-l binecuvânteze cu copii. S-au mutat la Izmir, unde și-au construit un palat impunător. Li s-au născut cele două fiice, eu și surioara mea. Am trăit fericiți aici…

Eu și Fatma nu eram conștiente de ceea ce se întâmpla în jurul nostru odată cu trecerea timpului. O vizitam mai des pe bunica, la Istanbul. Am petrecut luni întregi departe de casă. Mama era din ce în ce mai nefericită, de parcă tristețea bunicii ar fi fost o boală contagioasă, molipsitoare.

În timpul războiului, am mers cu tata în Maroc, însă mama a rămas la Istanbul, încă suferind după moartea sultanei Cemile. În 1923, odată cu proclamarea Turciei moderne și a republicii lui Mustafa Kemal Ataturk, dinastia otomană a fost îndepărtată brutal. Mama a fost exilată, s-a văzut nevoită să-și ia adio de la locurile în care și-a petrecut aproape întreaga viață. A plecat la Paris, unde a stat până la moartea sa, 15 ani mai târziu.

O vizitam din când în când, bucurându-ne nespus de mult de libertatea ce ni se oferea într-o țară occidentală. M-am căsătorit cu Ali Hassan și din acel moment n-am mai văzut-o decât de două ori. Adâncită în amintiri, în lacrimi și regrete, Ayșe Sidika și-a dat duhul în brațele noastre, mulțumită să-și aibă fiicele alături. Nu știu dacă îmi voi reveni vreodată. O parte din sufletul meu a murit odată cu ea. Allah să te odihnească, mamă!

Mama – ființă scumpă,

Mama – înger păzitor,

Icoană a copilăriei

Ce se stinge încetișor…

Mămico, unde ești?

Nu-mi auzi tu oare plânsul

Și lacrimile curgând încetișor?

Nu-mi auzi tu oare sufletul

Vibrând chinuitor?

Mămico, unde ești? ”

 

Pe Cemile o podidesc lacrimile. Le lasă să curgă încetișor, dezvelind o rană nevindecată a inimii sale. Plânge ca un copil mic. Cu suspine. Se așază pe pat și strânge la piept caietul învelit în piele. Mama sa, îngerul ei păzitor, nu mai e. E departe. Probabil o veghează de acolo, din cer și o mângâie pe cap cât timp doarme. Probabil se bucură că va avea un nepot, dar se și întristează că nu-i va putea fi alături, că nu se va putea juca cu el în livada de portocali din Izmir…

Și casa lor din Izmir… Ce frumoasă mai era! Acolo s-a născut ea, acolo s-a născut mama sa. Acolo și-au petrecut cei mai frumoși ani din viață. Acolo era acasă. Cemile se apropie de fereastră și aruncă o privire în curtea interioară. E atât de goală, de pustie. Cei câțiva copăcei au ramurile lipsite de frunze. Această imagine o întristează. Până la primăvară mai e. Mai e până când sufletul ei va reînvia odată cu natura…

Se gândește la ce-a citit. Există întrebări care nu-i dau pace, lucruri pe care nu le înțelege. De ce nu le-a fost confiscat palatul din Izmir, odată cu venirea lui Ataturk la putere? De ce mama sa a fost nefericită pe când se afla în Maroc? Oare ce viață duc oamenii în acel loc în care tatăl și frații săi și-au pierdut viețile? De ce-au plecat? De ce, de ce, de ce? Niciun răspuns.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

  • Hakan, ce mă bucur că ești aici! Ce dor mi-a fost de tine!
  • Of, Isabella! M-am întors. Eram atât de nerăbdător să te revăd! Ce dor îmi era de părul ăsta încântător, de acest parfum, de ochii ăștia încântători! îi zice el, oferindu-i mici sărutări pe frunte, pe păr, pe obraz, pe gât.

Dă s-o sărute pe buze, însă ea îl întrerupe:

  • De ce-a durat atât de mult? De ce a trebuit să te aștept atât timp? Credeam că nu ești decât un șarlatan care și-a bătut joc de mine și de sentimentele mele!
  • Și uite că acest șarlatan s-a întors la această frumusețe cu părul de culoarea abanosului, îi răspunde el, sărutându-l.

Petrec întreaga după-amiază împreună. Numai ei doi.

  • Te quiero mucho, guapa! (Te iubesc, frumoaso!)
  • Seni cok seviyorum, Hakan! (Te iubesc, Hakan!)

Și se sărută fără încetare ca doi adolescenți îndrăgostiți până peste cap…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** **** *** *** ***

  • Unde ești, Hakan? întreabă Cemile trezindu-se brusc din somn. Unde ești?

L-a visat sărutându-se cu o femeie. Cât și-ar fi dorit să-i poată vedea chipul respectivei. Se simțea nespus de revoltată, dar nu putea face nimic. S-a trezit și nu mai poate adormi. Își face un ceai de tei și în timp ce așteaptă să fiarbă apa, își pune întrebarea:

  • Dar dacă e adevărat? Dar dacă se află acum departe, în brațele unei alte femei?

VA URMA!!!

by -
30

Făuritoarea de albastru de Lois Lowry

Titlu original: Gathering Blue

Traducere din limba engleză: Andreea Caleman

Editura: Art

Anula apariției: 2016

Număr pagini: 210

Lois Lowry    Lois Lowry este o scriitoare americană, născută la 20 martie 1937, în Hawaii. A urmat cursurile Brown University și University of Southern Maine. A început să scrie în anii 70, îndeplinindu-și astfel un vis din copilărie. Este autoarea a peste 30 de cărți pentru copii și adolescenți, declarând că își măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea ,,de a-i ajuta pe adolescenți să-și răspundă la întrebările legate de viață, identitate și relații interpersonale”. Cunoscută pentru subiectele controversate abordate, Lowry este deținătoarea mai multor premii literare, dintre care amintim Newbery Medal, pentru Darul lui Jonas (The Giver) și Numără stelele. O poveste din Copenhaga (Number the Stars). Cărțile sale au stârnit cele mai diverse reacții, de la introducerea lor în programa obligatorie, până la interzicerea în școli. Deși diferite ca stil și subiecte abordate, toate cărțile ei revin la tema relațiilor umane. În prezent, Lois Lowry locuiește în Cambridge, Massachusetts, unde continuă să scrie.

    ,,Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease și în romanul câștigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas… Găsim suficient material de reflecție și de discuție, cât și un strop de magie și un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărți.” Kirkus Reviews

   Anul trecut am citit cu mare plăcere romanul ,,Darul lui Jonas”, am cunoscut o interesantă lume distopică, un personaj principal încântător, dar în același timp am fost martorul unui final neașteptat. Totul s-a terminat prea brusc, motiv pentru care am aștept cu nerăbdare volumul doi.

   “Făuritoarea de albastru” este o carte minunată, o adevărată capodoperă a literaturii pentru copii, dar pe care eu o recomand și adulților. Lectura este lejeră, nu îți dai seama cât de repede trece timpul în compania acestei cărțulii. Ba chiar ți-ai dori să nu se mai termine. E atât de palpitantă și atâtea întrebări nu-ți dau pace. Îți este stârnită curiozitatea, ești ținut în suspans, însă protagonistul nu mai este de data asta Jonas, ci Kira.

   Kira este o fată născută cu un beteșug ce a însoțit-o întreaga viață, dar și cu o inimă de aur. Mama ei a făcut tot posibilul pentru a o apăra de cei rău intenționați, nu a permis să fie dusă pe Câmp și lăsată pradă fiarelor, încâlcând astfel legea. În mod misterios, femeia contactează o boală și moare. Rămasă orfană și de mamă, fata se vede nevoită să înfrunte greutățile vieții…

    ,,Kira nu mai avea familie. Și nici casă. Coliba pe care o împărțise cu mama ei fusese arsă. Așa se făcea când murea cineva de vreo boală. Căsuța lor, singurul cămin pe care Kira îl avusese vreodată, nu mai era. Veghind trupul Katrinei, fata văzuse fumul ridicându-se în depărtare. În timp ce sufletul mamei se risipea, frânturi arse din viața ei de copil se împrăștiau și ele în văzduh.”

    Vandara cea lipsită de scrupule vrea s-o alunge și să-i ia pământul rămas moștenire. Kira nu are de gând să accepte una ca asta și este de acord să se prezinte în fața Consiliului, în cadrul unui proces. Începe să se teamă că mai-marii conducători ai satului îi vor da dreptate Vandarei, că vor accepta să fie dusă pe Câmp, să fie trimisă la moarte. Dar se înșeală, căci Consiliul găsește o soluție. Astfel Kira rămâne să locuiască în impunătoarea clădire, iar pământul ei este oferit femeilor pentru construirea unui țarc.

    “Mâinile Kirei fuseseră întotdeauna pricepute. Încă de pe vremea când era doar o copilă, mama o învățase cum să folosească acul și, trecându-l printre firele țesăturii, să făurească felurite modele din ață colorată. De la o vreme încoace însă, îndemânarea fetei dovedea ceva mai mult decât doar pricepere. Într-o adevărată explozie de creativitate, iscusința copilei o depășise cu mult pe cea a mamei sale. Fără să-i fi arătat cineva, fără să fi exersat măcar, degetele Kirei știau, fără șovăială, felul în care firele trebuie răsucite, petrecute și cusute, ca să se îmbine în broderii bogate, pline de culoare. Fata nu înțelegea de unde îi venea toată priceperea asta. Dar o simțea acolo, în vârful degetelor, care acum îi tremurau ușor de nerăbdare să înceapă să coasă. De-ar lăsa-o să rămână în sat…”

   Trebuie să menționez faptul că în viitorul în care se desfășoară acțiunea omenirea a regresat, căci câteva evenimente din trecut au distrus civilizația avansată de odinioară. Fetei, obișnuită să locuiască într-o cocioabă, i se oferă o cameră proprie, cu apă caldă curentă, cu toate cele ce îi sunt necesare. E atât de evident contrastul dintre clădirea conducerii și satul ce o înconjoară…

    Gardianul Jamison o anunță că va primi o sarcină, cât se poate de serioasă și de importantă, aceea de a restaura roba Cântărețului. Este înzestrată cu un talent uimitor în ale brodatului, ce le depășeşte cu mult pe ale mamei sale. Thomas, un băiat orfan ce locuiește în aceeași clădire, restaurează sculpturile de pe toiagul aceluiași Cântăreț. Totul pentru anuala procesiune în care sunt prezentate sub forma unui lung și plictisitor cântec evenimente din istorie și din viața de dinainte…

    ,,Ruinare. Reclădire. Ruinare iar. Refacere. Kira urmări scenele cu mâna. Orașe tot mai mari și mai impunătoare apăreau, iar distrugerea era pe măsură. Totul se repeta cu o asemenea precizie, încât cusăturile descriau o mișcare clară, ritmică: sus, jos, sus, jos, ca un val. Începea într-un colțișor, cu prima ruinare și, de acolo, creștea. Focurile erau tot mai mari, pe măsură ce satele și orașele creșteau. Toate erau, bineînțeles, mici broderii, minuscule îmbinări de cusături, dar Kira vedea cum tablourile cresc de la o porțiune de pânză la alta, cum urgia era din ce în ce mai mare și reclădirea tot mai dificilă. Iar porțiunile pe care era înfățișată pacea erau desăvârșite. Flori miniaturale, în nenumărate nuanțe, înfloreau pe pajiști scăldate în lumina razelor, cusute cu fir auriu. Figuri umane se îmbrățișau. Față de haosul și chinurile vremurilor de năpastă, imaginile din vremurile de pace erau atât de senine.”

    Kira își dezvoltă abilitățile, se pune pe treabă, însă sunt lucruri pe care nu le înțelege. Cum de și-a pierdut în circumstanțe dubioase ambii părinți? De ce Thomas e în aceeași situație?De ce oamenii care știu mai multe decât ar trebui dispar brusc? Ce viitor vor dezvălui broderiile pe care mâinile ei vor urma să le țeasă în cele din urmă? Este ea făuritoarea de albastru? Asta rămâne de văzut…

    Vă va plăcea cu siguranță această carte! Veți fi încântați să descoperiți frumoase și veritabile prietenii. De multe ori copiii pot fi pildă demnă de urmat pentru cei mari care uită ce înseamnă a fi un bun prieten, capabil de sacrificii pentru binele celuilalt. Literatura pentru copii nu e doar pentru ei, ci și pentru cei care vor să-și amintească de vremurile copilăriei, de cei mai frumoși ani ai vieții…

     Fragmente:

  • ,,Kira alesese câteva fire vopsite din coșulețul ei și începuse să coasă, cu un ac din os, modele pe bucata de pânză. Cusutul o alina și timpul trecea mai repede. Firele începuseră să-i cânte. Nu un cântec cu cuvinte sau note muzicale, ci un tremurat, o pulsație în mâinile fetei, ca și cum ațele ar fi fost vii. Pentru întâia oară, degetele copilei nu porunciseră firelor, ci doar le urmaseră ascultătoare. Kira închisese ochii și simțise acul mișcându-se singur în mâna ei, împins și tras de firele însuflețite.”
  • ,,Când Thomas zise ,,nalbă”, ținând un deget pe semnele scrise, Kira urmări cu băgare de seamă forma cuvântului. Întoarse apoi capul repede, de teamă ca nu cumva să-l învețe și să se facă vinovată de ceva ce era, de bună seamă, interzis. Zâmbi. Îi plăcuse să vadă cum condeiul dă formă sunetelor pe hârtie și cum formele spun povestea unui nume.”
  • ,,Aceeași întrebare, pe care ea și Thomas o discutaseră cu o zi înainte. Răspunsul părea a fi cel pe care și-l dăduseră singuri: erau artiști, toți trei. Făuritori de cântec, de sculpturi în lemn, de broderii. Fiind artiști, aveau o valoare pe care Kira nu reușea să o înțeleagă. Și din cauza asta fuseseră aduși aici, li se dăduseră propriile camere, erau hrăniți și îngrijiți bine.”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

logo Editura Art

Cartea Făuritoarea de albastru de Lois Lowry este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Cosmin

by -
14

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 27

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26-În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Capitolul 27

În care timpul zboară ca vântul și ca gândul…

Lunile trec. Nur și Ahmed privesc cu încântare pântecele crescând odată cu pruncul aflat acolo. Intervalul de timp până la naștere scade încet-încet. Deși e iarnă, frigul nu poate pune stăpânire pe acele tărâmuri veșnic fierbinți, în care soarele strălucește fără încetare. Zilele încep la fel, cu zâmbetul pe buze, cu vise, cu planuri de viitor. Cei doi vor ca totul să fie pregătit pentru fiica lor. Cu ajutorul lui Mehmed, Ahmed vinde cămilele pe care le deține, iar reamenajarea căsuței lor de la marginea orașului e gata. Se bucură nespus de acel loc încărcat de inestimabile amintiri. După ce fiica lor va face primii pași se vor muta la Paris, unde au trimis deja veste pentru a fi așteptați.

Nu le vine să creadă că totul merge ca uns, că nimic nu pare să le pună bețe-n roate. Ahmed face tot posibilul pentru a-i fi alături lui Nur cât mai mult timp cu putință. Dacă pleacă undeva cu treburi, așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă la ea și la fiica lor. Zilnic se plimbă împreună prin natură, admiră frumusețile create de mâinile Celui Atotputernic. Nur îi dă în continuare lecții de limba turcă, îi cântă la pian. El o privește cu încântare, mulțumind pentru neprețuitul dar cu care a fost binecuvântat. Inimile lor nu încetează nicio clipă să bată mai tare, se lasă purtați de notele muzicale și de sentimentele ce li se scurg prin vene. O perioadă de glorie, am zice. Ea se află la apogeul creativității, stiloul pe care-l ține între degetele-i catifelate alunecă pe foaia de hârtie…

Dacă asta-i fericirea,

Mă bucur că am descoperit-o.

Și-i mulțumesc cerului,

Dacă asta-i fericirea…

Sunt fericită,

Mă simt iubită,

Iar inima-mi pulsează-n vene

Tot ceea ce simte…

Îl iubesc,

Mă iubește,

Formăm un întreg,

Două jumătăți rănite…

Dacă asta-i fericirea,

I-am aflat secretul

Și nu mă tem

Să-l dezvălui lumii întregi…

Mutluluk buysa,

Buldugum icin mutluyum.

Ve gokyuzune teșekkur ederim,

Buysa mutluluk…

Mutluyum,

Sevildiyimi hissediorum,

Ve kalbim, damarlarimda atyior

Hyssetiyi herșey. ..

Onu seviyorum,

Beni seviyor,

Bir balantayiz,

Iyiki yarim yara…

Buysa mutluluk,

Siirinni buldum

Ve korkmiorum

Herkese soyleiyip…

Nur se bucură de toată atenția ce-i este acordată, de momentele petrecute în doi. În trei, mai bine zis. Își vizitează frații, o vizitează și ei la rândul lor. Petrecerile, mâncarea bună, muzica sunt nelipsite din casele și din inimile lor. Viața e asemenea unui pian. Te așezi în fața lui și atingi clapele cu iscusință sau cu stângăcie, după caz. Unele clape trădează sunete înalte, încărcate de armonie, pe când altele dau naștere unor sunete grave. A cânta la pian înseamnă a lua parte la un concert al vieții, a da piept binelui și răului. De tine, cântărețule, depinde dacă vei îmbina sunetele într-un elogiu adus beatitudinii. De tine depinde dacă vei reuși să treci peste fiecare dezacord și eroare, dacă o vei face insesizabilă auzului…

Nur stă în camera de zi de la parter și citește ziarele, se pune la curent cu ceea ce se mai întâmplă prin lumea asta mare. Războiul ce tocmai a trecut a lăsat urme adânci. Va mai trece ceva timp până când totul va fi ca înainte. Dacă va mai fi posibil. Viața merge înainte… Chiar se gândește la verișoara sa, Isabella. Știe că este în Spania, la tatăl ei, dar n-a mai aflat nimic de ea, de mătușa Fatma.

  • Ahmed, am o rugăminte la tine! i se adresează la un moment Nur.
  • Desigur, scumpa mea! Spune-mi ce vrei! Dorința ta e poruncă pentru mine…
  • Lingușitorul meu, spune ea apucându-l de obraji și oferindu-i un sărut.
  • Deci, ce misiune îmi oferiți, Alteță?
  • Am o verișoară, o cheamă Isabella. Când a început războiul s-a întors cu mătușa Fatma în Spania. La tatăl ei acasă. Nu am mai aflat nimic de ele. Ai putea să afli unde locuiesc, ca să le trimitem o scrisoare?
  • Desigur, prințesa sufletului meu! Mă duc în Casablanca azi și voi trece și pe la un prieten de-al bunicului. El sigur ne va ajuta! Ce detalii îmi mai poți da despre ele?
  • Pe mătușa Fatma o mai cheamă și Alice. E căsătorită cu unchiul Alphonse. Mătușa s-a convertit la catolicism pentru a se putea căsători cu el. Știu că zicea mama că el face parte dintr-o familie nobiliară, însă nu știu mai multe…
  • E bine și atât. O să ne ușureze căutările! Familie nobiliară, zici? Nur, voi vă trageți cu toții numai din familii de rang mare…
  • Așa o fi! Eu cred în continuare că mai bine să fii un om de rând, care se poate bucura de libertate, decât o prințesă încuiată într-un turn…
  • Cum zici tu. Nu îndrăznesc să vă contrazic, Alteță!
  • Nici să nu-ți treacă prin minte! adaugă ea râzând.

Cum i-a promis, Ahmed merge la prietenul bunicului său din Casablanca. Este primit cu brațele deschise de bătrân, nu poate refuza să rămână la cină. Deapănă amintiri legate de bunicii, de mama lui Ahmed, află mai multe despre acești oameni dragi lui.

  • Fiule, bunicul tău mi-a fost ca un frate, iar Yasmine… Yasmine a fost fiica pe care n-am avut-o! Niște oameni extraordinari, cum n-ai să mai vezi!
  • Așa e… Sidi, aș avea nevoie de ajutorul dumneavoastră, dacă se poate!
  • Bineînțeles că se poate! Voi face tot ce pot! Despre ce e vorba?
  • Soția mea îmi spunea că ar vrea să dea de verișoara sa, Isabella, care ar fi, după spusele ei, în Spania. Tatăl ei, Alphonse, face parte dintr-o familie nobiliară spaniolă, iar mama ei, Fatma Alice, este o turcoaică convertită la catolicism. Ți-aș rămâne recunoscător dacă ai afla ceva despre ei. O adresă ar fi perfectă…
  • Stai o clipă, îi zice bătrânul după care părăsește încăperea.

Se întoarce după câteva clipe cu un maldar de ziare vechi pe care le așează pe măsuța de cafea.

  • Alphonse ai zis?
  • Da.
  • Alphonse. Alphonse. Alphonse, repetă bătrânul în timp ce aruncă priviri pe coperta fiecărui ziar în parte. Uite aici!
  • Ce e?
  • Ziarul este destul de vechi. Are vreo douăzeci de ani, cu siguranță. Uite-l pe copertă! Ăsta e Alphonse de Bourbon, spune arătând cu degetul chipul unui bărbat. Căsătorit cu o turcoaică. Este și un articol despre ei. Ia să vedem! Fatma a fost convertită la catolicism și botezată Alice. Totul cu aprobarea Papei. Deci sunt din familia de Bourbon.

Stă câteva clipe pe gânduri, după care adaugă:

  • Soția ta cred că se înșeală. Nu au cum să fie în Spania!
  • De ce?
  • Din 1931 monarhia nu mai conduce Spania. Cu siguranță au fost și exilați de noul regim! Complicată treaba cu politica asta! Lumea asta nu știe ce vrea. Ba vrea regalitate, ba republică…
  • Și unde i-am putea găsi?
  • Ar putea locui în Franța, în Italia. Nu e exclus să fie în vizită la niște rude din Grecia. În Anglia mă cam îndoiesc. Sau poate…
  • Poate ce?
  • Din câte știam eu, Bourbonii ăștia sunt înrudiți cu familia Grimaldi din Monaco. Cu siguranță, o parte din exilați se află în Monaco. Mulți au proprietăți pe acolo. Și bunicul tău, de altfel, dacă nu mă înșel…
  • Așa e. Are o casă în Monte-Carlo.
  • Ați putea să-i căutați acolo, iar dacă nu, încercați la Paris! Cu siguranță veți găsi acolo rude de-ale lor care v-ar putea ghida.
  • Îți mulțumesc mult, unchiule! Eram sigur că vei ști ce e de făcut!
  • Fac și eu ce pot la vârsta mea… Mai rămâi la un ceai și niște dulciuri, nu-i așa?
  • Mai rămân puțin. După aceea mă întorc acasă. Soția și fiica mea mă așteaptă. Nu le pot lăsa să doarmă singure…
  • Ce grijuliu ești! Așa era și bunicul tău cu bunica ta. De multe ori era nevoit să plece în delegații, însă aștepta cu nerăbdare să se întoarcă acasă la soția și la fiica sa.

Cei doi mai stau puțin de vorbă, se bucură de bunătățile servite, după care Ahmed se întoarce acasă. Ajunge destul de târziu, însă o găsește pe Nur trează. Era de așteptat, doar știe cât e de încăpățânată soțioara sa scumpă.

  • Ce faci, draga mea? Ar fi trebuit să te culci!
  • Trebuia să te aștept!
  • Mă așteptam eu…
  • Și ce-ai aflat? îl întreabă ea nerăbdătoare.
  • Cu siguranță n-au cum să se afle în Spania. Fac parte din Familia Regală. Sunt exilați pe undeva. Ar trebui să-i căutăm fie în Monte-Carlo, fie la Paris.
  • Îhî…
  • Ce-i cu tine? Nu prea pari a fi în apele tale…
  • Cât ai fost tu plecat, am dormit puțin. Și am avut un vis care m-a cam neliniștit.
  • Îmi spui și mie ce-ai visat?
  • Era o dimineață însorită. Ieșisem din cameră și coboram la parter, când am fost uimită să aud pe cineva cântând la pianul meu. M-am dus în camera de zi, ținându-mi mâinile pe pântec. Am rămas înmărmurită când am văzut cine stătea în fața pianului. Era mama. Era îmbrăcată într-o rochie albă, impecabilă. Părul îi era desfăcut și-i atârna pe umeri. Chipul îi era ridat, părea mult mai bătrână de când nu o mai văzusem. Era concentrată asupra clapelor. Nu a remarcat că este privită decât când m-a auzit strânutând. A tresărit și s-a întors spre mine. Un zâmbet îi răsărise pe chip. Zâmbetul ei pe care mi-l oferea mereu, cu multă generozitate. S-a ridicat și s-a apropiat de mine. A mângâiat umflătura pântecului meu. Mi-a zâmbit din nou. Pe moment, am crezut că nu poate vorbi. Îmi observă neliniștea și mi se adresează:
  • Nur, cât de mult vă iubesc! Să ai grijă de Yasmine, să-i fii alături! Tu ești unicul ei sprijin, numai tu o poți apăra.
  • Dar…, zic eu încurcată. Ahmed?

Ea mă privește în ochi și nu pot să nu remarc tristețea ce i s-a așternut pe chip. Apoi totul dispare și mă trezesc…

  • Nu ai de ce să te neliniștești! E doar un vis! Probabil mama ta se referea la sprijinul pe care numai o mamă îl poate oferi.
  • Poate că așa e…
  • Hai să ne culcăm! Suntem amândoi obosiți.
  • Iyi geceler, sevgilim! (Noapte bună, iubitule!)
  • Iyi geceler!

Nur aude răsuflarea lui Ahmed și sforăitul lui liniștitor. Ea nu poate adormi. Se gândește la tot timpul petrecut împreună. Nici nu-și poate imagina că soțul ei ar putea păți ceva. Visele nu sunt reale. Însă îți oferă o stare neobișnuită, te îngrijorează. Mai are puțin până va naște. Fiica ei va crește mare, ea va îmbătrâni. Acest gând o face să suspine. Îi aruncă o privire lui Ahmed. Doarme neîntors. Dar de ce oare trece timpul ăsta așa de repede, ca vântul și ca gândul?

VA URMA!!!

by -
9

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 26

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26

În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Cemile iubește toamna. Copacii se leapădă de podoaba adineauri verde. Vântul spulberă covorașele ruginii ce acoperă străzile. Aerul e mai răcoros, prevestind sosirea iernii. Ce poate fi mai frumos? S-a înscris la universitate, a luat examenele fără prea mare bătaie de cap și acum este studentă. Dimineața se trezește, pregătește micul-dejun, face puțină ordine, apoi merge la cursuri. Puțin după ora prânzului termină cursurile și seminariile. Petrece câteva ore prin biblioteci, bucurându-se de lecturile pentru facultate, dar și de incredibilele povești ale literaturii universale. În cele din urmă, se întoarce acasă, bucurându-se de răcoare și de agitația de pe străzile Istanbulului. Face cumpărăturile, pregătește o cină gustoasă și-și așteaptă soțul cu masa întinsă. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu dispusă să-l facă să se destindă după o zi petrecută la muncă.

Hakan este încântat de afecțiunea soției sale, însă ceva nu-i dă pace. Are momente în care se simte cel mai fericit om din lume, în care și cel mai mic zâmbet venit din partea lui Cemile îi face inima să tresalte. Dar în alte momente cade pe gânduri. Se simte străin de tot ceea ce-l înconjoară. E nesigur pe sine, iar Cemile e doar o femeie oarecare. Nu soția de care este legat prin sfânta cununie. Nu tânăra de care s-a îndrăgostit la prima vedere și căreia i-a jurat să-i stea alături până ce moartea îi va despărți.

  • Hakan, băiete, ce e cu tine? îl întreabă Suleyman, intrând în biroul lui cu un dosar. La ce tot te gândești? În ultima perioadă observ că ceva nu e în regulă cu tine.
  • N-am nimic. Sunt doar puțin obosit…
  • Te cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama că te gândești la o fată! Așa făceai mereu când erai îndrăgostit. Tu și Cemile nu vă înțelegeți?
  • Ne înțelegem foarte bine, cok șukur.
  • Atunci?
  • Isabella.
  • Of, frate! Tu chiar o iubești pe fata aia?
  • Nu știu. Însă nu-mi pot lua gândul de la ea. Îmi amintesc de ochii ei pătrunzători, de părul ei mirosind a lavandă. De buclele blonde ce-i încadrau chipul. Nu pot să nu remarc asemănările dintre ea și Cemile. Aceleași trăsături, aceleași sprâncene arcuite! Aceeași delicatețe…
  • Greu. Tu nu ești sigur pe care dintre cele două o iubești. O iubești pe Isabella pentru că seamănă cu Cemile, iar pe Cemile pentru că seamănă cu Isabella. Ar trebui să rezolvi situația, să-ți iei gândul de la occidentala aia! Ești căsătorit cu o femeie minunată, deșteaptă, gospodină, care ar da orice ca să te vadă fericit! Nu merită s-o rănești, să-ți bați joc de sufletul ei…
  • Așa e. Sunt tare confuz.
  • Chiar și așa, ține minte: nu poți iubi două femei! Ai o singură inimă. Trebuie să o oferi doar uneia din ele. Iar alegerea ai făcut-o, căsătorindu-te cu Cemile! În orice caz, odihnește-te! Se observă că ești obosit, ai cearcăne sub ochi. Astfel n-ai să poți face față volumului de muncă de aici! Când vii la serviciu, lași restul grijilor la ușă! Istoria se repetă și când te duci acasă. Lași munca să te aștepte! Mă duc, am de dus dosarul ăsta la director. Spor la treabă!
  • Și ție, abi!

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

  • Draga mea, ai văzut cum se uita toată lumea la tine? Toți invitații îți admirau frumusețea și eleganța!
  • Annem, nu mai exagera!
  • Nu exagerez deloc! Toți prințișorii și principii aceia erau topiți după tine…
  • Invitați de seamă, n-am ce zice!
  • Eu încerc să-ți asigur un viitor lipsit de griji, vreau să-ți găsesc o partidă cât mai potrivită și tu ce faci? Îți bați joc!
  • Mamă, nu înțelegi că nu vreau să mă căsătoresc? Nu vreau nici măcar să mă gândesc!
  • Dar dacă nu sunt indiscretă, ce vrei?
  • Vreau să… să rămân nemăritată!
  • De ce?
  • Fiindcă inima mea e deja promisă cuiva. Sunt îndrăgostită, mamă!
  • De cine? întreabă Fatma uimită.
  • De un bărbat minunat. Unul de pe meleagurile tale natale. Un turc chipeș.
  • Cine e? Îl cunosc?
  • Nu, nu îl cunoști. Și nici nu-l vei cunoaște!
  • Fata mea, dacă află tatăl tău…
  • Dacă află, ce? O să mă întorc în Turcia cu el și o să trăim fericiți până la adânci bătrâneți!
  • Isabella, crezi că eu sunt mulțumită de situația asta? Spune-mi! Crezi că mie îmi place că stăm printre străini? Că n-avem dreptul să locuim în Spania și că suntem musafiri în Monaco?
  • Nu. Dar de ce te încăpățânezi să rămâi aici?
  • De ce? Fiindcă îl iubesc pe tatăl tău, fiindcă vreau să-i fiu alături! Și fiindcă vreau ca tu să fii o fiică demnă de el, moștenitoarea sa!
  • Dacă îl iubești așa de tare, de ce am petrecut atâția ani în Turcia, la mătușa Latiffa? De ce? Îți spun eu. Pentru că tata se îndrăgostise de nu știu ce ducesă și era mai-mai să meargă la papă ca să divorțeze de tine! Ducesa aia s-a căsătorit în cele din urmă și tata a rămas cu buza umflată. Apoi s-a îmbolnăvit și Fatma Alice de Bourbon s-a decis să-i fie alături ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
  • Isabella! se răstește mama sa, după care iese ca o tornadă din cameră.

Isabella nu se poate gândi decât la Hakan. Unde este? Ce face? Cu cine este? Chiar o iubește sau nu a făcut altceva decât să-și bată joc de sentimentele ei? Furia îi este potolită când își amintește de chipul, de zâmbetul lui năstrușnic, de vorbele-i mieroase, dar lipsite de fățărnicie.

  • Hakan, te vei întoarce la mine, iubitule? Isabella de Bourbon te așteaptă…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Cemile și-a început ziua cu dreptul. A fost binedispusă de dimineață, plină de energie, pusă pe fapte mari. Își termină mai repede studiul la bibliotecă, se întoarce acasă și se apucă să pregătească o cină gustoasă soțului. Gătește niște carne de miel, face lahmacun și plăcinte. Aranjează masa în camera de zi, pune alături de mâncare o sticlă de vin roșu și două pahare strălucind a curățenie. Îmbracă o rochie elegantă, își pune o pereche de cercei și un colier moștenite de la mama sa. Se întoarce în camera de zi. Aruncă priviri nerăbdătoare pe fereastră. Și așteaptă. Și așteaptă. Trece o oră. Două. Trei. E noapte de-a binelea și Hakan nu-și face apariția. Cemile ciugulește puțin, își toarnă un pahar cu vin. Și așteaptă. Ațipește rezemată cu capul de spătarul scaunului. Ușa trântită o trezește.

  • Hakan, tu ești, dragule? Hakan? Unde ai fost până la ora asta? întreabă ea, coborând treptele.

Are parte de o surpriză neplăcută. Hakan a băut în ultimul hal și abia se ține pe picioare. De răspuns la întrebări nici nu se pune problema.

  • Of, de ce-ai băut atât?!

Cu chiu cu vai, îl duce într-unul din dormitoarele de la parter. Îl ajută să-și dea jos costumul cu care merge la serviciu, după care-l întinde în pat și-l învelește. Adoarme imediat, însă nu fără a vorbi în somn:

  • Unde ești, iubita mea? Ți-e dor de mine? Mă voi întoarce la tine. Vom fi împreună!

Cemile este nelămurită, se apleacă asupra lui ca să-i înțeleagă mai bine vorbele bâlbâite. Pune totul pe seama băuturii. Alcoolul îți ia mințile, nu îți permite să mai judeci cum trebuie. Chiar și așa se simte dezamăgită. Cât l-a așteptat acasă! Ar fi avut parte de o cină romantică, ar fi râs. Voie bună. În schimb, ce a primit? Un soț beat, incapabil să facă trei pași fără a se clătina pe picioare! Urcă la etaj, intră în dormitor și închide ușa în urma sa. Se așază în pat și privește în zare spre cerul înstelat. Rămâne așa împietrită ore în șir, până când somnul o prinde în mrejele sale…

Soarele răsare, însă Cemile este prea obosită pentru a se trezi. Norocul ei că este sâmbătă și nu trebuie să ajungă la cursuri. Este smulsă din somnul cel dulce de Hakan și de zgomotul pe care-l face prin casă. Se ridică din pat și simte că i se face rău. Merge la toaletă unde varsă. Se spală pe față cu apă rece și simte cum o durere ascuțită îi străpunge capul.

  • De ce-oi fi băut cele două pahare cu vin aseară?! se ceartă ea, privindu-se în oglindă.

Coboară la parter și-l găsește pe Hakan ronțăind câte ceva din frigider.

  • Bună dimineața!
  • Neața, scumpa mea! Abia acum te-ai trezit? Am crezut că ești plecată la bibliotecă.
  • Nu. Am dormit mai mult. Eram obosită. După ce te-am așteptat până târziu!
  • Scuză-mă! Am ieșit puțin cu băieții.
  • Și pe mine m-ai lăsat să aștept! Pregătisem cina. Puteai măcar să mă anunți…
  • Scuză-mă, dragă! Nu știam că acum că m-am însurat trebuie să-i dau socoteală nevestei…
  • Nu trebuie să-mi dai socoteală! Era doar o chestiune de bun-simț…
  • Dacă nu-ți place nesimțirea mea, ești liberă să…
  • Să ce? întreabă ea, ridicând din sprâncene nervoasă.

În loc să-i răspundă, Hakan își ia haina și pleacă de acasă. Cemile iese în curtea interioară, se așază pe băncuța de lemn de la umbra falnicului stejar și începe să plângă. Petrece ore în șir acolo, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji. Sentimentele, regretele, mustrările de conștiință îi atacă inima și mintea fără milă. Se întunecă afară și Hakan se întoarce acasă. O găsește tremurând pe bancă.

  • Cemile, scumpo, ce faci aici? Ai înghețat de frig! spune el, atingându-i chipul. Haide în casă!
  • Îmi cer scuze, Hakan! Nu ar fi trebuit să-ți reproșez nimic!
  • Nu-i nimic, răspunde el indiferent.

Intră împreună în casă, iar după ce servesc cina se duc la culcare. Nu înainte ca Hakan să o anunțe că s-a ivit o cursă neașteptată. A doua zi va pleca pe vas. Fratele și mama lui vor mai veni pe la ea, să se asigure că e totul în regulă cât timp va lipsi el. O sărută de noapte bună și adorm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

  • Sultanim, vă simțiti bine? își întreabă una din slujnice stăpâna. Sultanim? Ağalar! Gărzi! Chemați medicul! Imediat!

Sultana Cemile nu se simte deloc bine. A leșinat. Medicul vine degrabă și după ce o ajută să-și revină în simțiri, o consultă.

  • Sultanim! Allah v-a binecuvântat! Veți avea un copil! Sunteți însărcinată! conchide medicul.
  • O, nu! afirmă ea îngrozită. Nu, nu e posibil!
  • Sultanim, sunteți bine?

Inspiră și expiră de câteva ori. Se calmează. Apoi adaugă:

  • Sunt bine. Ești liberă să pleci! Îi voi da eu vestea soțului meu. Nu vreau să afle de la altcineva.
  • Cum porunciți!

Cemile îi oferă o punguță de galbeni. Medicul și slujnica părăsesc odaia după ce fac plecăciunile, lăsând-o singură. Pradă disperării.

  • Cum e posibil așa ceva? Cum? Allah, de ce mă pedepsești așa? întreabă ea, îndreptându-și privirea către cer cu lacrimi în ochi.

Trebuie să ia o decizie. Și repede. Dacă va naște acest copil, îi va fi imposibil să fugă cu mult iubitul său poet. Nu! Va scăpa de copil. Dar oare va putea face asta?!

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

  • Oare sunt însărcinată? se întreabă Cemile, spălându-se pe față. Nu e prima oară când am grețuri dis-de-dimineață…

Hakan a plecat, nu l-a mai găsit când s-a trezit dimineață. Merge la doctor și află că bănuielile sale s-au adeverit. Este însărcinată. Va aduce pe lume un copil. Rodul iubirii sale cu Hakan. Dar Hakan nu-i aici ca să se bucure împreună de această veste. Cine știe când se va întoarce… Și așa, marea veste nu poate fi sărbătorită cum se cuvine…

VA URMA!!!

by -
19

,,Cronica unei despărțiri” e jurnalul unei fete al cărei nume nu-l cunoaștem

 Cronica unei despărțiri, de Andreea Chiuaru-capriciile adolescenței

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 290

recenzieandreea-chiuaru-700x519

   Andreea Chiuaru s-a născut la Câmpina, în 1995. În prezent, locuiește în București, unde este studentă  a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității București. Începând din anul 2014, deține un blog personal (www.blogpentrusuflet.ro) pe care scrie atât despre experiențele personale, cât și texte motivaționale. Andreea este, înainte de a fi scriitoare și blogger, o cititoare pasionată și consideră că scriitura, ca și orice altă meserie, se învață. Cronica unei despărțiri (2016) reprezintă romanul ei de debut.

     De când am auzit de apariția acestei cărți mi-am dorit s-o citesc. Am intuit că-mi va plăcea. Așa a și fost. Am terminat-o în câteva ore, însă am mai petrecut ceva timp pentru a reflecta asupra celor scrise. Am trăit la intensitate maximă, m-am regăsit pe mine însumi printre rândurile așternute de Andreea Chiuaru, m-am simțit de parcă eu însumi aș fi parte al acestei povești…

     ,,Cronica unei despărțiri” e jurnalul unei fete al cărei nume nu-l cunoaștem. Ea poate fi, după cum spune și autoarea, orice adolescentă, orice fată ce citește cartea. Începând cu data de 18 iunie ea începe să scrie în acest jurnal, ce va fi, în cele din urmă, cronica despărțirii sale de Alex, de băiatul pe care-l iubește. După o relație, după o frumoasă poveste de dragoste adolescentină, încărcată cu inestimabile amintiri, dar și cu animozități, ceva se întâmplă.

     Destinul pare să fie împotriva celor doi. Banala ei decizie de a merge la mare cu Maria, o veche prietenă, pune capac relației lor. Alex e sigur că a fost înșelat, ceea ce de fapt nu s-a întâmplat. Naratoarea suferă nespus de mult, e neliniștită, conștientă că-l iubește prea mult pe Alex. Amintirile nu-i dau pace, iar micuțul lor orașel e plin de ele. De asemenea, o întâlnire întâmplătoare a celor doi e inevitabilă. Își dorește ca totul să fie ca înainte, să treacă peste acest hop, peste această ceartă…

    Alex își găsește pe altcineva, pe neatrăgătoarea și mironosița Ioana. Își deschide sufletul în fața ei, după care nu îndrăznește să-o rănească, să-și bată joc de sentimentele ei, deși încă nu a uitat-o pe fosta. Protagonista noatră încearcă și ea să-și găsească pe cineva, îl face gelos pe Alex fără să vrea, însă degeaba. Inima ei îi este oferită lui Alex. Ea e în stare de sacrificii, însă el nu.

     De-a lungul lunilor se regăsesc de câteva ori, ea îl vizitează, i se oferă trup și suflet. Mereu când crede că soarele pe ieși și pe strada ei, este dezamăgită. Atât timp cât Alex nu-i dă papucii Ioanei, nimic nu va putea fi reparat. Adolescenta trece prin perioada critice, în care stă adâncită în gândurile sale și în jurnalul în care le așterne. I se adresează de multe ori în scrisorile sale. Scrisori care nu vor ajunge niciodată la destinatar. De-ar ști Alex ce se află în sufletul ei, ce lupte aprige poartă cu ea însăși…

    Toate încercările ei de a-l recâștiga sunt în zadar, toate încercările de a-și găsi pe altcineva care s-o ajute să uite sunt eșuate. Împlinește 18 ani. Timpul trece. Ultimele cuvinte scrise sunt datate în luna mai. Aproape un an de lacrimi, de remușcări, de speranțe deșarte. Ea și Alex vor mai fi împreună vreodată? Această întrebare o macină, însă reușește să vadă partea bună a lucrurilor: a pierdut un băiat, însă a câștigat pasiunea pentru scris…

     Andreea Chiuaru mânuiește condeiul cu îndemânare, face din povestea protagonistei și a lui Alex povestea oricăror alți doi adolescenți. Totul este un elogiu adus primei iubiri. Nimic nu se aseamănă cu ea, cu intensitatea sentimentelor ce păstrează  încă o urmă din inocența copilăriei. Andreea Chiuaru scrie cu mult talent, nu-și expune propriul jurnal, însă pune o bucățică din sufletul ei în această poveste, poveste pe care eu vi-o recomand cu drag!

        FRAGMENTE:

,,Așa că, te rog, nu o duce în locurile noastre! Asta nu ți-aș mai ierta-o.  A treia bancă de pe bulevard, sub castanul ăla bătrân, unde am vorbit ultima dată despre viitor, când țineam capul în poala ta, păstreaz-o doar pentru noi. Și n-o duce nici pe banca unde mi-ai furat primul sărut. Dacă va dori să se așeze acolo, tu spune-i că nu-i drept. Și n-o duce nici pe canapeaua din living unde stăteam adesea de vorbă cu mama ta. Iar de va ajunge la tine acasă, n-o lăsa să-și pună capul pe perna albastră, puțin descusută într-un colț. Toate acelea sunt ale mele și mă voi întoarce într-o zi!”

,,Înainte să-l cunosc, credeam că n-am să iubesc niciodată un alt om în afară de mine. Apoi a apărut el. Nu știu prea bine cum s-a născut dragostea noastră. L-am iubit aproape din prima clipă. Iubirea nu mă durea. Ba era chiar cel mai frumos lucru care mi se întâmplase. Am încetat să mai citesc povești de dragoste pentru că o trăiam pe cea mai frumoasă dintre toate. Apoi, ploaia mea caldă de vară s-a transformat în furtună. A devenit totul pentru mine, iar apoi a plecat. Și cu toate că în toți anii de școală am excelat la învățătură, nimeni nu m-a învățat vreodată cum aș putea trăi fără Alex.”

,,Mulțumesc, Alex, pentru că mi-ai fost alături prin toate capriciile adolescenței, pentru că m-ai ascultat când îți istoriseam certuri cu părinții, probleme de la școală, ba chiar și relații eșuate. Mulțumesc pentru că mi-ai dăruit această minune – scrisul. Mulțumesc chiar și pentru că mi-ai frânt inima. Poate că așa a trebuit să se întâmple. Poate am avut nevoie de toate astea pentru a învăța să fiu fericită cu altcineva.”

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Cronica unei despărțiri este oferită pentru recenzie de autoarea Andreea Chiuaru.

Autor: Cosmin

by -
9
 Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 25
Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

Capitolul 25
În care o tragedie stă să se întâmple…
  • Habibi, bine-ai venit! i se adresează Nur lui Ahmed, ridicându-se de pe pat pentru a-l întâmpina.
  • Bine te-am găsit, scumpo!
  • Ce ai acolo? întreabă ea vădit curioasă de cufărul pe care el îl așează jos.
  • Păi m-am dus în casa tatei…
  • Poftim? De ce?
  • Să iau ceea ce lăsasem acolo. Evident că Mohamed era acolo și am discutat.
  • Doar atât? îl întrerupe ea, ridicând din sprâncene.
  • Mi-a spus că nu am dreptul să cer ceva din moștenirea tatei. Că sunt un netrebnic. Un fiu renegat.
  • Nu e mare pagubă! N-avem nevoie de banii lor. Ne vom descurca noi cumva!
  • Bineînțeles! Însă a trebuit să iau acest cufăr. Era ascuns de mine în pod. Sunt lucrurile mamei, ceea ce am putut salva după moartea ei. Mai sunt niște lucruri, lipsite de importanță, pe care le-au revendicat bunicii mei și care sunt în siguranță în casa lor.
  • Foarte frumos!
  • Acum nu mai am niciun motiv să mă întorc în acea închisoare. Acea bucățică din mine care se afla în acest cufăr… Dacă ai ști cât de vechi e cufărul în sine! Mama îmi spunea că bunica ei l-a primit cadou în tinerețe din partea regelui din acea vreme. De fapt era încă un prinț pe atunci. Și era al naibii de îndrăgostit de bunica, în ciuda faptului că ea era măritată cu unul din oamenii săi de încredere! A fost o iubire interzisă, ce s-a sfârșit înainte de a fi prea târziu. Acum, revenind la cufăr: un mare meșter al acelor vremuri l-a confecționat din lemn de santal, a realizat toate aceste ornamente, a sculptat fiecare centimetru. Înăuntru e căptușit cu catifea adusă din Franța. O adevărată bijuterie! Iar interiorul capacului este decorat cu pietre prețioase.
  • De ce interiorul capacului?
  • Pentru a nu ieși în evidență. Era un dar din partea unui rege către o supusă măritată. Nu trebuia să bată la ochi. Plus că nimeni nu stă să verifice interiorul capacului.
  • Ne guzel! Ce frumos!
  • Deschide-l!

Nur se așază în genunchi și deschide capacul cufărului. Își trece degetele peste lemnul frumos sculptat, peste catifeaua fină la atingere. Admiră pietrele prețuite ascunse vederii și își dă seama că nu sunt aranjate la întâmplare. Ele formează niște litere arabe, echivalentul literelor M și A din alfabetul latin, dar și patru cifre: 1877.

  • Uite! Inițialele lor și un an! afirmă Nur.
  • Așa-i, ai dreptate! Ce ochi au femeile astea!
  • La prima vedere par a fi niște pietre încrustate pur și simplu aici, dar e mai mult de atât. Acest cadou cred că a fost făcut în anul 1877.
  • Așa e!

Rând pe rând, cei doi soți scot conținutul cufărului și-l întind pe măsuța din lemn de alături. Câteva rochii superbe din mătase, decorate cu pietre prețioase. Voaluri de toată frumusețea. O cutie imensă, plină de bijuterii superbe, bijuterii care ar lăsa cu gura căscată pe oricine. Câteva cărți, uzate pe la colțuri, arătând ca și cum ar fi fost citite și răscitite cu același drag, de nenumărate ori. Un caiet învelit în catifea – jurnalul răposatei. Și la fund, o cutie de metal goală.

  • Au trecut ani de zile de când a murit mama și nu am îndrăznit niciodată să citesc ceva din jurnalul ei. Nu mă consider demn să-i descopăr secretele, nu am atâta putere să iau contact direct cu ea, cu amintirile ei, cu amintirile mele. Însă la fel ca toate lucrurile pe care le vezi, face parte din mine…
  • Dar ce e cu această cutie goală? Au fost tot bijuterii aici?
  • Nu. Au fost bani, banii pe care-i avea ea strânși pe ascuns, bani pe care bunicii i-i trimiteau. Ei nu ar fi căsătorit-o niciodată cu tata dacă nu ar fi fost obligați de împrejurări. De aceea, au avut grijă să nu ne lipsească nimic nici mie, nici ei. În copilărie, de puține ori am umblat la acești bani. Însă când am fugit i-am luat pe toți. Eram conștient că nu știu când ne vom întoarce…
  • Oh… Știi că am risipit o parte din acești bani. Toate darurile pe care mi le-ai făcut, tot ce ai cumpărat! Erau din banii ei.
  • Așa e. Mai am câțiva, însă nu prea mulți.
  • Și ne vom descurca? Dacă e nevoie, mă voi angaja!
  • Nici gând! Nici să nu-ți treacă prin minte asta! Ne vom descurca! Plus că nu ai avea unde să lucrezi. Nu uita ca aici nu suntem în Occident! Aici femeile stau și cresc copii. Iar tu vei studia, vei avea grijă de fiica noastră.
  • Dacă e nevoie, îi putem cere ajutorul fratelui meu! Fabrica lui e destul de prosperă și cred că ne-ar putea împrumuta niște bani până când ne vom pune pe picioare…
  • Nu e nevoie! Mi-a rămas o mică moștenire din partea mamei. Din partea părinților ei, mai bine zis. Ea le-a fost unica fiică, iar eu le sunt unicul nepot.
  • Nu mai sunt în viață?
  • Din păcate, au murit acum câțiva ani. După ce am împlinit 18 ani…
  • Allah să aibă grijă de sufletele lor!
  • Amin!
  • Și ești sigur că vrei să umbli la acea moștenire?
  • Sunt trei case, plus niște aur. Când vom merge la Paris, vom avea unde să stăm!
  • Da?
  • Bunicul a fost diplomat, mergea des la Paris. Are și o casă în Monte-Carlo. Și în mod normal, nu locuiau în Fes, ci la Casablanca.
  • Incredibil! Nu pot înțelege un lucru. De ce mama ta s-a căsătorit cu Osman?
  • Au existat niște probleme. Probleme grave. Osman l-a ajutat pe bunicul în schimbul acestei căsătorii. El n-a iubit-o pe mama niciodată! A fost îndrăgostit de frumusețea ei, de chipul ei încântător. Nimic mai mult!
  • Allah… Hai să nu mai vorbim despre asta! Începe să mă deprime subiectul…

Cei doi pun la loc în cufăr lucrurile Yasminei și se așează pe pat. Stau îmbrățișați, fiecare bucurându-se de prezența celuilalt…

  • Seni seviyorum! (Te iubesc!)
  • Ben de, Ahmed! (Și eu, Ahmed!)

 

  • Cum și-a permis să vină aici? După tot ce a făcut! este întrebat Mohamed de unul din oamenii săi de bază.
  • A venit până aici după un amârăt de cufăr pe care l-a luat din pod! Vasăzică nu mai are pretenții la moștenirea tatei.
  • Foarte bine, sidi! Ar trebui să vă bucurați!
  • Și propui să-l las în pace după tot ce a făcut?! Nici gând!
  • Ce doriți să facem, sidi? Ce planuri aveți?
  • Va trebui să scăpăm de târfa aia turcoaică, care este și însărcinată. Ar fi cea mai puternică lovitură pe care i-o putem da lui Ahmed!
  • Sunteți sigur de asta, sidi?
  • El a riscat totul pentru Nur. Dacă nu va mai avea pentru cine risca, va reveni pe calea cea dreaptă! O să se căiască în speranța că-i vor fi iertate păcatele! Nu-l putem lăsa să trăiască cu sufletul mânjit de păcate!
  • Când vom acționa?
  • Vom aștepta puțin. Să vedem ce plănuiesc, unde locuiesc. Și bineînțeles, să avanseze sarcina, să devină vizibilă. Să fie lovitura mai puternică! Ține-i sub observație!
  • Cum porunciți, sidi!

Nur îi oferă lecții de limbă turcă soțului ei, îi scrie niște texte mai dificile, proverbe, iar el trebuie să le traducă în arabă. La început stângaci, se străduiește să facă conexiuni, să privească dincolo de cuvinte. Încet-încet, îi oferă lui Nur răspunsurile pe care le aștepta.

  • Uite că te descurci! Un lucru să ții minte: nimic nu este întâmplător! Niciun cuvânt nu este pus într-o frază doar de dragul de a fi pus.
  • Înțeleg, habibi!
  • Ia să-ți dau să citești o poezie scrisă de mine! Să văd dacă remarci metaforele!
  • Bine, ia să vedem!

Întreaga zi o petrec jucându-se cu metaforele, cu sensurile ascunse ale cuvintelor, o importantă lecție de literatură. La un moment dat, Nur stă aplecată asupra caietului oferindu-i niște explicații. Ahmed o privește, cade pe gânduri și, în cele din urmă, îi spune:

  • Tu ar fi trebuit să te faci profesoară!
  • Hm? întreabă ea confuză. Ce spuneai?
  • Ziceam că ar trebui să te faci profesoară!
  • Cum ai ajuns la concluzia asta, dragule?
  • Ai un talent aparte în a le împărtăși celorlalți cunoștințele tale! Uneori, am impresia că în fața mea stă unul din cei mai mari cărturari ai lumii și inima îmi crește în piept când mă gândesc că acest cărturar este soția mea, sufletul meu pereche…
  • Habibi…
  • Așa e, scumpa mea! Lasă, că vei studia și vei fi mai bună! Toată lumea va auzi de Nur, prințesa turcoaică… Vei fi o scriitoare și o poetă mai renumită decât Shakespeare, decât Rumi, decât Voltaire! Iar Molière nu a fost nimic pe lângă ceea ce vei fi tu…
  • Teșekkur ederim, canim! îi zice ea cu lacrimi în ochi. Îți mulțumesc că ai încredere deplină în mine! Să ne ajute Allah și să ne aibă în pază! Odată cu mine, vei crește și tu, învățăcelule…
  • Bineînțeles! Mereu voi fi alături de tine, îți voi oferi puterea de a merge înainte, de a lupta în continuare! Voi fi stâlpul de care te vei sprijini pentru a nu cădea pradă disperării și nefericirii…
  • Inșallah!
  • Cât timp a trecut! afirmă el, aruncând o privire pe fereastră. În curând se va înnopta. Ce zici, ieși la o plimbare, scumpa mea soțioară?
  • Da, hai să ieșim! Deja miroase a creier încins aici de la cât am dezbătut poeziile astea! adaugă ea răzând.

Își schimbă hainele, iar Nur se pregătește să-și pună voalul pe cap.

  • Nu-ți pune voalul!
  • De ce, habibi?
  • Lasă-ți părul liber! Oricum e întuneric și te însoțesc eu. Nimeni nu se poate lega de soția mea!
  • Foarte bine! Chiar nu-mi pare rău! Știi că nu am o pasiune pentru aceste voaluri…
  • Crezi că nu te cunosc eu pe tine, scumpo?!

Ies din casa lui Mehmet și se plimbă prin medina aglomerată, ținându-se de mână. Admiră luminile, parfumurile și muzica ce plutesc prin aerul încărcat de veselie și voie bună. Se simt ca doi îndrăgostiți, se simt liberi să-și afișeze iubirea și fericirea. Ce poate fi mai frumos decât această beatitudine, decât această stare?! Se pierd în mulțimea pestriță, se pierd în acest colț de lume, se separă de orice le-ar putea provoca suferință. Sunt două furnicuțe dintr-un mușuroi impresionat, două furnicuțe care împreună nu vor permite nimănui să le calce sub talpa încălțărilor. Părăsesc medina și ies din oraș. Simt răcoarea nopții, zăresc strălucirea mângăietoare a lunii. Se așează la baza unui palmier și, îmbrățișați, profită de tot frumosul ce-i înconjoară. Ceea ce nu știu cei doi soți e că doi ochi malefici îi spionează, le observă fiecare mișcare, din spatele unei mantii întunecate…

Vegheați de lumina lunii,

Stăm îmbrățișați,

Zâmbim, inimile ne tresaltă,

Într-o dulce bucurie…

Ne iubim,

Fericirea ne-o trăim,

Într-un pustiu întunecat,

Dar atent vegheați de regina nopții…

Ayin isgin kollarında,

Kolkolaiyiz,

Gülüyorüz, kalbimiz atiyor,

Bir tatlı sevincin altında…

Birbirimizi seviyoruz,

Mutluluğu yașıyoruz,

Bir karanlıgın yanlızlıgı,

Ama dikkatla, gecenin kralicesi bize bakar…

VA URMA!!!

%d bloggers like this: