Authors Posts by D.D. Petrescu

D.D. Petrescu

2 POSTS 0 COMMENTS

by -
10

O antologie memorabilă – „Zavera îngerilor” de Mihail Soare

   Când se scrie pe un astfel de site despre un volum nou apărut, este ceea ce în mod curent se numește recomandare de carte. Care este, ca orice recomandare, opțională. În cazul de față, unde este vorba tot despre o apariție recentă, fără să fie nici recenzie – un termen care a căpătat extensii ilare -, nici cronică literară, factorul facultativ ar trebui eliminat și înlocuit cu obligatoriu, nivelul valoric al volumului de față cerând imperios acest lucru. Ludic și risipitor, dar conștient de potențialul său încă neexploatat, Mihail Soare spunea într-o poezie mai veche intitulată Lied : Mă joc cu genialitatea prin țărână/ Și clopotul îmi tânguie un lied. Doar că odată cu publicarea ultimelor trei volume de versuri ale sale (Eu, Nietzscheanul,  Sfântul Cutare Poetul și Zavera îngerilor) scriitorul pare că și-a luat foarte în serios misia, dovedind și o prolificitate remarcabilă, cu două volume de versuri și unul de publicistică în ultimele șase luni, chiar dacă vizibilitatea sa în mediul literar este echivalentă cu cea a unei viețuitoare rarisime, ocrotite de lege. Publicarea unei antologii de autor m-a surprins oarecum, deși  în ceea ce-l privește pe acest autor, surpriza, șocul și paradoxul sunt elemente ce alcătuiesc firescul caracteristic scriitorilor care lasă urme vizibile pe vasta suprafața a frescei literaturii contemporane. Apreciez că antologia Zavera îngerilor, cu subtitlul trei mii și ceva de zile și nopți de poezie, sugerând o împlinire personală, apărută la Editura Betta, este, deplin argumentat, cea mai bună carte de acest fel care și-a făcut loc pe atât de volatila și capricioasa piață de carte de la noi, unde genul este unul rarisim, mărginit, cel mult, la volume colective, mai ales ca urmare a eforturilor unor antologatori vizând autori ce nu au încă o operă proprie. La o primă privire, ca în cazul tuturor volumelor acestui autor, se remarcă originalitatea, acuratețea și mesajul transmise de copertă (un alt element distinctiv), cât și un format mai puțin întâlnit (20 x 24 cm), care nu îl face nicidecum mai puțin consistent, însumând peste 260 de pagini. Fără adăugiri bio-bibliografice sau referințe critice, doar cu o prefață rezonabilă semnată de Aureliu Goci. Despre stăpânirea unui lexic plin de revelatoare găselnițe, de o muzicalitate fermecătoare, în care armonizează arhaisme, neologisme și cuvinte născocite sau cu forme modificate, fără nici o disonanță, s-a mai scris și se va mai scrie. Cum cred că se va mai scrie și despre extraordinarul simț al măsurii care-i permite lui Mihail Soare să forțeze granițele expresivității, dozând cu abilitate de scamator materia poetică, realizând adevărate exhibiții, dar care nu au nimic ostentativ, cum este, de exemplu, poemul care dă titlul antologiei, o incredibilă respirație de vreo opt sute de cuvinte (dacă am socotit eu bine – cam cât vreo cinci-șase poeme), unde nici măcar o silabă nu pare a prisosi. Poezia lui Mihail Soare posedă, în afara excepționalului instrumentar de profil, mânuit cu dezinvoltură intimidantă, o profunzime cu totul specială, în care lucrurile grave, de mare importanță, ce frământă omenirea de mii de ani, sunt spuse și cu umor, și cu autoironie, și cu lacrimi în colțul ochilor, și cu delicatețe romantică. Stilistic, așa cum au mai remarcat și alții, e aproape imposibil să-l apuci de undeva, baleind aiuritor în lăuntrul fenomenului, iar truda de a-l categorisi cred că este inutilă și neproductivă. Cineva spunea că Mihail Soare este un maestru al finalurilor. Greșit, consider eu, el are, păstrându-ne tot zona sportului minții, o stăpânire de mare maestru atât a deschiderii, cât și a dezvoltării firului poemului respectiv, care este teribil de elaborat, ca un edificiu arhitectonic impresionant, însă de o prospețime uluitoare, pregătind, într-adevăr, un final mereu surprinzător. Am remarcat în grupajul de versuri inedite incluse în volum, scrise probabil după ultima apariție, un oarecare abandon al formelor poetice cu rimă strictă, ceea ce-mi dă sentimentul că realizează că asta ușurează tălmăcirea poeziei sale în alte limbi, personal fiind de părere că este un lucru absolut onorant și obligatoriu pentru o literatură care nu-și poate permite să fie la fel de risipitoare ca autorul incriminat aici. Nu știu care este strategia editorului (dacă există așa ceva), de promovare a acestei excepționale cărți, care cere, la rândul ei, o altă carte, una de doctă analiză critică (și cred că o va scrie cât de curând cineva), dar consider că doar o eventuală bifare a unei noi apariții este o greșeală majoră. Concluzionând, putem spune că avem de-a face cu un volum foarte important, de dimensiunea unei plenare opere poetice, aparținând unui scriitor remarcabil, aproape singular ca impact reprezentativ în economia literaturii actuale.

D.D. Petrescu

by -
7

Amazing

Îl știu pe Mihail Soare cum îi știu pe Arghezi sau pe Caragiale, iar când spun asta îmi arunc ochii peste von Dragnea ori peste Atolul Palilula, două perle gazetărești, teribil de actuale atâta vreme cât se va face politică la noi, și care înseamnă pentru persoana mea niște repere fără de care nu se mai poate în domeniul ăsta. Adică must read, cum ar zice fiica mea în rongleza binecunoscută celor de seama ei. Săptămână de săptămână, de vreo trei-patru ani datul în ghiocul politic cu care acest inegalabil scrib șmecher m-a/ne-a obișnuit, înseamnă, dacă nu o confirmare a spuselor și gânditelor sale, o aprobare a părerii unanime că politica noastră e un „ghiveci” cu gust prost și rău mirositor. Și nu felul în care anticipează evenimentele este cel mai important, și le anticipează fără greș, ci modul în care pune în pagină aceste predicții, legate de niște divagații total surprinzătoare, din domenii absolut diferite și străine fenomenului politic. Satiră, ironie subtilă, erudiție impresionantă, dar nu epatantă, o neașteptată forță analitică, cam acestea ar fi în puține cuvinte, principalele atuu-ri ale publicisticii lui Mihail Soare. După descoperirea sa în această ipostază, aparent mai puțin importantă, cu legitimă apropiere de maeștrii pomeniți în fraza inițială, am dat de un versificator, în persoana aceluiași Mihail Soare, care îmi conferă mie, un modest, dar sârguincios cititor, sentimentul că am descoperitpe unul din cei mai însemnați poeți ai contemporaneității noastre pline de genialoizi. Iar acest lucru îmi dă oarecare mândrie, în afara plăcerii oferite de o lectură de mare finețe, unde antrenamentul serios e mai mult decât necesar. Pentru că doar citând din cele trei-patru volume ale poetului, cu susținerea artei sale poetice date de formidabila valoare artistică, construită pe un nonstil ce pare în afara regulilor, orice încadrare a sa fiind o aventură aiurea, bazată pe un arsenal impresionant de mijloace specifice, demne de studii de specialitate la nivel de teze doctorale, afirmația subsemnatului nu mai pare atât de specială. Citind și recitind, îmi este tot mai clar că Mihail Soare este, obligatoriu,cum spuneam, un autor must read. Plusez chiar, el nu este un poet care dedică poeme chiuvetelor, robinetelor sau centralelor termice, ca Mircea Cărtărescu, din dorința de a fi original, ci care propune ca univers literar propriul său eu existențial, dar ca nu ca pe un model mândru, uman, ci ca pe un eu multiplicativ, bun de luat în seamă pentru orice om, până la urmă. Originalitatea rezultând organic. Mihail Soare nu este poetul pe care-l vor cei care au scris despre el, doar pentru că este un senzațional prozodist sau pentru că forțează lexicul dându-i alte valorații, ci este genialul descoperitor și exploatator de instrumente poetice (nu am întâlnit un posesor al unei asemenea panoplii), iar domnul Emil Lungeanu a inițiat o temă tangențială într-una din cărțile sale, fără a epuiza subiectul, însă amprentându-l  potrivit competenței domniei sale. Mihail Soare este un autor nu doar spectaculos, caracterizare unanimă, ci și foarte profund, abordând teme filozofice sau religioase de pe poziții vecine anomiei sau apofatismului, dar pigmentate cu fermecătoare tușe romantice, greu, e drept, de distins, însă care fac din autor un mister la fel de mare ca decriptarea operei sale.Update: Tocmai am dat de Livrescu, romanul aceluiași autor, și după vreo 25 de pagini exclam : Wow !

D.D.Petrescu

%d bloggers like this: