Authors Posts by Diana

Diana

14 POSTS 0 COMMENTS

O lectură interesantă, ușoară (bună de luat la plajă). Dacă sunteți fan Capote, sigur o să vi se pară interesant să lecturați primele sale scrieri.

 Acum ne despărțim. Povestiri inedite, de Truman Capote

Editura: ART

Număr de pagini: 184

An apariție: 2016

       Truman Capote, pe numele său real Truman Streckfus Persons, a fost unul din cei mai importanți autori ai secolului XX. Printre scrierile sale cele mai cunoscute se numără „Mic dejun la Tiffany’s” ce a avut parte de o ecranizare excepțională cu Audrey Hepburn în rol principal. De asemenea, prin romanul „In Cold Blood” („Cu sânge rece) a lansat genul romanului dee non-ficțiune, roman bazat pe personaje și acțiuni reale.

       Însă ar fi interesant să vedem începuturile scriitoricești ale acestui fenomen literar care a fost Truman Capote. Copil precoce, Capote a scris povestiri scurte încă din copilărie. El însuși mărturisind că începuse să scrie încă de la vârsta de opt ani „din senin fără să am vreun exemplu. Nu cunoşteam pe nimeni altcineva care să scrie. De fapt, cunoşteam puţini oameni care să citească […] Cele mai interesante lucruri pe care le-am scris atunci erau observaţiile cotidiene pe care le notam în jurnal. […] Bârfele locale. Un fel de reportaj, un mod de «a vedea» şi de «a auzi» care avea să mă influenţeze mai târziu, deşi pe atunci nu-mi dădeam seama, pentru că toate scrierile mele «formale», tot ce publicasem şi dactilografiasem cu grijă era mai mult sau mai puţin ficţiune.” Ei bine, chiar este posibil să citim și să îl descoperim pe copilul – scriitor Truman Capote! Recent s-au descoperit în arhivele Bibliotecii Publice din New York o serie de proze scurte ce au fost reunite într-un volum de povestiri apărut recent și la noi sub titlul Acum ne despărțim.

      Cum sunt o mare fană a scrierilor lui Capote, m-am dat de trei ori peste cap și am reușit să obțin cartea asta (după o serie de aventuri despre care nici nu vreau să-mi amintesc). Cum mi s-a părut Acum ne despărțim? Într-un singur cuvânt: genial – nici nu mă așteptam la altceva.

     Se pare că faimosul scriitor a fost încă de mic atras de cei aflați la marginea societății în care a trăit precum afro-americanii, de pildă. Toate poveștile adunate în acest volum fac apel la compasiunea cititorului, acestea având ca subiect principal violența, crimele, rasismul, nedreptatea – pe de-o parte, iar pe cealaltă parte – generozitatea, miracolele, tandrețea și înțelepciunea.

    Cele paisprezece povestiri se citesc destul de repede, însă care îți trezește senzații în ciuda vârstei fragede a autorului. Putem vedea că Truman Capote a fost înzestrat încă de mic cu talentul de a creiona personaje complexe ce atrag cititorii. Tânărul Capote reușeste chiar un lucru pe care unii scriitori ajunși la maturitate nu-l pot îndeplini: poveștile nu sunt repetitive, singurele lor elemente comune fiind atmosfera apăsătoare și chinul continuu al personajelor.

    Cu cine ne face cunoștință autorul pe parcursul celor 184 de pagini? O să vă prezint eu câteva, urmând să cunoașteți voi restul (dacă reușesc să vă stârnesc interesul): un bărbat ce nu își poate recunoaște eșecul în fața familiei, banii începând să i se piardă în mod misterios, niște copii care se aventurează într-o pădure, o tânără bogată care se dovedește a fi cleptomană, ș.a.m.d.

     Pe scurt? O lectură interesantă, ușoară (bună de luat la plajă). Dacă sunteți fan Capote, sigur o să vi se pară interesant să lecturați primele sale scrieri.

logo Editura Art

Cartea Acum ne despărțim. Povestiri inedite de Truman Capote este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Diana

The Princess – „prințesa” este o fată ce rămâne orfană de mamă de la o vârstă fragedă și este crescută apoi doar de tatăl ei, un celt excentric. Acesta o face să creadă că este specială, diferită de ceilalți. Astfel, fata îi tratează pe toți cu superioritate. După moartea tatălui ei începe să își pună întrebări despre lume și pornește într-o călătorie în New Mexico. Aici, îl seduce pe ghidul ei, Romero care începe să se simtă stăpânul ei...

The Selected Works of D.H.Lawrence – nuvele

Titlu: The Selected Works of D.H.Lawrence

Editura: Wordsworth Editions

An apariţie: 2006

Număr pagini: 1353

    D.H. Lawrence este un cunoscut scriitor britanic ce a trăit între anii 1885 și 1930. Deși criticat în vremea sa, Lawrence și-a câștigat în timp un loc binemeritat între cei mai buni scriitori ai literaturii universale. Așa cum v-am mai povestit, am fost provocată să citesc o carte ce conține cele mai bune scrieri ale autorului. După ce am terminat cu binecunoscutele sale romane, am fost surprinsă să descopăr și câteva nuvele încântătoare.

    Aceste nuvele, șapte la număr, urmăresc aceleași linii cu celelalte opere majore ale lui D.H.Lawrence. Puternic influențat în scrierile sale de psihanaliza freudiandă, scriitorul britanic surprinde efectul industrializării asupra ființei umane, lupta continuă dintre intelect și instinct, revolta împotriva supraevaluării spiritualului și reprimării senzualității naturale, pledând pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului. (Eh, dar asta e teorie literară și nu știu cât de mult vă atrage pe voi așa ceva, hai mai bine să vă povestesc câte puțin despre fiecare nuvelă în parte)

    The Capitan’s Doll – este povestea fostei aristocrate de origine germană  Johanna ‘Hannele’ zu Rassentlow care are o aventură cu un ofițer scoțian ce  privește viața într-un mod aparte. Povestea celor doi se dezvoltă într-un triunghi amoros tipic poveștilor lui D.H. Lawrence, relația dintre căpitanul  Alexander Hepburn și Hannele complicându-se în momentul în care soția acestuia ajunge și ea în Germania.

    The Fox – în timpul Primului Război Mondial, Nellie March și Jill Banford se străduiesc să supraviețuiască la ferma Bailey, fără a avea niciun bărbat să le ajute. Deși trecute de 20 de ani, cele două nu par să aibă perspective de măritiș, deși în acea vreme femeile nu aveau altă menire. Traiul celor două este răvășit în momentul în care o vulpe le atacă păsările și, în ciuda eforturilor de a o prinde nu reușesc. La scurt timp un tânăr pe nume Henry se mută cu acestea și, pe măsură ce înaintăm în poveste, se va stabili o conexiune între el și vulpe (dar nu spun mai mult!).

The Ladybird – plasată la sfârșitul Primului Război Mondial, nuvela ne urmărește (ca mai toate operele lui Lawrence) o luptă internă. Lady Beveridge se duce să viziteze un spital de răniți din Anglia și acolo se întâlnește cu contele  Johann Dionys Psanek pe care îl cunoștea dintr-o călătorie în Boemia. Îi poveștește această întâlnire fiicei sale Daphne care începe să îl viziteze în mod regulat. Prietenia dintre cei doi se dezvoltă într-un mod frumos, însă în momentul în care soțul lui Daphne se întoarce de la război lucrurile se schimbă.

   Contele iese și el din spital și îi invită pe cei doi soți la reședința sa. Într-o seară Daphne aude un bărbat câtând într-o limbă străină… bărbat care se va dovedi a fi, evident, contele. Ce se întâmplă între cei doi? Ce ar fi de așteptat de la două personaje născocite de D.H.Lawrence?  Daphne i se  dăruiește contelui.

    St. Mawr – eroina acestei povești, Lou Witt, își abandonează căsnicia sterilă și fragilă. Catalizatorul acestei plecări este St. Mawr, un armăsar pe care aceasta îl cumpărase pentru soțul ei Rico – care portretizează perfect burghezii acelor vremuri fiind în antiteză cu sălbăticiunea calului. Unde ajunge Lou? Departe… foarte departe…

    The Princess – „prințesa” este o fată ce rămâne orfană de mamă de la o vârstă fragedă și este crescută apoi doar de tatăl ei, un celt excentric. Acesta o face să creadă că este specială, diferită de ceilalți. Astfel, fata îi tratează pe toți cu superioritate. După moartea tatălui ei începe să își pună întrebări despre lume și pornește într-o călătorie în New Mexico. Aici, îl seduce pe ghidul ei, Romero care începe să se simtă stăpânul ei…

    The Virgin and the Gypsy – este povestea a două surori, Yvette și Lucille, fiice ale unui vicar, care se întorc la vicariatul lipsit de viață unde locuiește familia lor. Mama lor a fugit ca urmare a unui scandal despre care nimeni nu vorbește, vicariatul fiind condus de bunica lor egoistă și fiica acesteia, la fel de rea. Cele două fete sunt sufocate de noua lor viață. În timpul unei excursii, Yvette întâlnește o familie de țigani. Această întâlnire doar îi va accentua sentimentul de revoltă împotriva vieții de la vicariat.

    The Escaped Cock – ultima poveste este o reinterpretare a Învierii lui Iisus Hristos. Bărbatul care supraviețuiește crucificării nu mai poate suporta lumea în care trăiește, astfel că „evadează” celebrându-și existența trupească și senzualitatea.

   Sper că aceste micro-prezentări v-au stârnit interesul. Ar fi mult de zis despre fiecare poveste în parte, dar e foarte interesant să le descoperiți voi și să ne spuneți cum vi se par!

     Ca de obicei, îl recomand pe D.H.Lawrence iubitorilor de  literatură clasică ce au mințile deschise!

Autor: Diana

 

 Lady Chatterly’s Lover (Amantul doamnei Chatterly) de D.H. Lawrence

Titlu: The Selected Works of D.H.Lawrence
Editura: Wordsworth Editions
An apariție: 2006
Număr de pagini: 1353

     După cum v-am mai povestit, m-am pornit să citesc un mastodont de vreo 1000 si ceva de pagini ce cuprinde o selecție a celor mai reușite opere ale scriitorului britanic D.H. Lawrence. Pe unele le-am recitit cu mare drag și în limba originală, iar pe altele le-am descoperit păstrându-mi admirația pentru iscusința scriitoricească a cunoscutului romancier.

    David Herbert Richards Lawrence, pe numele complet, a fost un autor destul de controversat atât în perioada în care a trăit (1885-1930), cât și multă vreme după moartea sa datorită stilului său destul de explicit de a scrie. Sexualitatea explicită, prezentă inclusiv în cea mai cunoscută operă a sa – Sons and Lovers, a atins cota cea mai înaltă în ultimul său roman – Lady Chatterly’s Lover (Amantul doamnei Chatterly) care a fost publicat în Marea Britanie în forma necenzurată abia în 1960 după încetarea unui proces pentru obsecenitate.
      Constance Chatterly este soția lui Clifford Chatterley – un bărbat bogat rămas infirm datorită războiului. Aceasta are de ales între o iubire platonică ce o obligă la o viață castă și o iubire pasională, carnală și spirituală cu un alt bărbat – paznicul de vânătoatre Oliver Mellors.

    Diferențele de clasă între Constance și Oliver subliniază diferențiarea nedreaptă și ierarhizarea socială de la începutul anilor 20. Treptat Constance realizeză că nu poate trăi doar cu satisfacția mentală, fizicul fiind și el la fel de important. Pe măsură ce relația lor se dezvoltă, Lady Chatterly și amantul ei descoperă mai multe despre interdependența minte-corp, ea aflând că sexul este mai mult decât un act rușinos și dezamăgitor, iar el invață despre provocările iubirii fizice.
      Ce se va întâmpla cu Constance, Oliver și Clifford? Citiți și aflați! Aveți grijă! Cartea conține limbaj explicit, deși nu aș cataloga-o drept pornografică ci doar brutal de onestă în ceea ce privește modul de descriere sau de a reda conversația celor doi amanți.

     O capodoperă a literaturii universale, Lady Chatterly’s Lover (Amantul doamnei Chatterly), nu ar trebui să lipsească din biblioteca unei cititor care se respectă și, mai ales, din cea a unei cititoare pe tocuri! Cartea are toate ingredientele unei lecturi incendiare, dar calitative. În plus, pasionații de cultură britanică vor avea ocazia să facă cunoștință cu numeroase aspecte ale societății engleze din anii 20.
       Sincer, mi-a plăcut mult mai mult varianta englezească a romanului, însă dacă nu vă descurcați cu limba lui Shakespeare – și traducerea în limba română e captivantă! Dacă ar fi să notez această carte, i-aș oferi un 10 din toată inima!

Autor: Diana

Women in Love vă va purta prin Marea Britanie de dinaninte Primului Război Mondial, prezentându-vă amănunțit societatea epocii, însă finalul vă va duce tocmai în Alpii Tirolezi.

 Women in Love (Femei îndrăgostite), de D.H.Lawrence

Titlu: The Selected Works of D.H.Lawrence

Editura: Wordswoth Editions

An apariție: 2006

Număr pagini: 1353

recenzie

     Așa cum vă povesteam cu ceva vreme în urmă, Mili și Iasmy m-au provocat să citesc un adevărat mastodont de carte – The Selected Works of D.H.Lawrence – o colecție cu cele mai reușite scrieri ale acestui scriitor atât de apreciat în zilele noastre, dar atât de criticat în vremea sa. Lectura merge un pic cam greu, mi-ar plăcea să pot căra cartea asta după mine, s-o devorez în autobuz, pe o bancă în parc, în baie, oriunde! Sunt o fanatică a literaturii britanice clasice!

    Opera lui D.H.Lawrence este puternic influențată de psihanaliza lui Freud și exprimă efectele industrializării asupra oamenilor epocii sale, conflictul instinct-intelect, pledând totodată pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului printre valorile esențiale.

    Apărut în 1921, romanul Women in Love (tradus la noi cu titlul de Femei îndrăgostite) este considerat acum drept cea mai matură scriere a lui D.H.Lawrence deși, inițial, publicul s-a arătat dezgustat considerând că este doar o poveste despre iubirea depravată a surorilor Brangwen – Gudrun și Ursula. Grudun este o artistă care se aventurează într-o relație destructivă cu Gerald Crich, un industriaș. În constrast cu aceștia, este creionat cuplul dintre Ursula și Rupert Birkin – un alienat mintal care emite foarte multe opinii atribuite cu D.H.Lawrence. Asemănările nu se opresc aici, Ursula a avut-o drept model de inspirație pe soția autorului – Frieda, Gudrun este o portretizare  scriitoarei și neozeelandeze Katherine Mansfiels și Gerald îl  reprezintă pe soțul acesteia – John Middelton Murry.

   Revenind la poveste, relațiile celor două surori cu bărbații iubiți (și nu numai) devin mai profunde și mai tensionate datorită apariției unei atracții fizice și psihice între Rupert și Gerlad (nu vă așteptați la asta, nu? – nici eu!). Însă ce se va întâmpla în carte trebuie să descoperiți voi! Women in Love vă va purta prin Marea Britanie de dinaninte Primului Război Mondial, prezentându-vă amănunțit societatea epocii, însă finalul vă va duce tocmai în Alpii Tirolezi. Dar mi se pare o misiune imposibilă să vă povestesc această carte, e genul acela despre care aș spune multe și de bine (și poate v-aș plictisi).

     Spre deosebire de prima mea lectură din această carte, Sons and Lovers, aceasta a fost prima dată când am avut contact cu romanul și nu pot spune mai mult decât că am rămas uimită și profund impresionată de poveste și de modul în care sunt creionate personajele. În cazul în care ar trebui să o notez, i-aș da un 9.5 din 10 – îi mai trebuia un pic, un picuț și finalul ăla (șșșșșșșșșșt! Gata că o dau în spoiler!).

    Concluzia mea? Dacă sunteți iubitori de literatură clasică și aveți o minte deschisă, veți descoperi o poveste fascinantă! Women in Love (Femei îndrăgostite) e lectura perfectă pentru vară, nu vă va obosi ci, dimpotrivă, o să vă țină prinși în mrejele sale indiferent de limba în care citiți!

    P.S.

   Eu acum mai am o singură problemă: făcând o cercetare am descoperit că acest roman este continuarea altuia, intitulat Rainbow… trebuie neapărat să fac rost și de acesta! Cică nu e mare legătură între cele două, dar D.H.Lawrence e un autor care merită citit în totalitate

Autor: Diana

by -
6
Visătoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt

An apariție: 2013
Editura: Humanitas Fiction
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Număr pagini: 236
Titlu original: La Rêveuse d’Ostende

     Cine mă cunoaște știe că am o pasiune nebună (bine, recunosc, dementă) pentru Eric-Emmanuel Schmitt. Nu-și  încărca scriitura cu floricele, expresii pompoase și vagi, cuvinte care să te facă să iei o pauză și să dai fuga la DEX.  Schmitt scrie pentru toată lumea și scrie bine, nu face literatură comercială însă poate fi înțeles de oricine. Și totuși, prin scrierile sale tulburătoare își îndeamnă cititorii să-și pună întrebări esențiale.
     Autor a numeroase romane, volume de povestiri și piese de teatru, Eric-Emmanuel Schmitt a primit peste douăzeci de premii și disticții literare, fiind tradus în peste patruzeci de limbi. Între scrierile sale cele mai cunoscute se numără: Oscar și Tanti Roz, Cea mai frumoasă carte din lume, Elixirul dragostei, Femeia în fața oglinzii și multe altele.
     Visătoarea din Ostende este un volum de povestiri ce au ca temă principală impactul puternic al imaginației asupra vieților noastre. Cele cinci povestiri „rivalizează cu cele mai bune lucrări de gen din tradiția anglo-saxonă. Pagină după pagină, Eric-Emmanuel Schmitt își ține cititorul în mrejele artei sale” (L’Express).
       Prima povestire, Visătoarea din Ostende îi are ca protagoniști și pe un tânăr scriitor venit să-și vindece sufletul și pe misterioasa proprietară a vilei în care se casează, Emma Van A. Acum țintuită într-un scaun cu rotile, fosta frumusețe își petrece timpul privin spre mare în timp ce în minte i se derulează doar aminitiri din trecut. Însă povestea vieții ei e atât de incredibilă și contrastează atât de mult cu fragilitatea Emmei încât nu poți să te întrebi dacă totul nu e doar rodul imaginației sale hrănite de miile de volume adăpostite de impresionanta bibliotecă din vila Circe.
     Crima perfectă,  cea de-a doua poveste, ne prezintă o relație perfectă care după treizeci de ani s-a risipit. Dar oare Gabrielle de Sarlat chiar a descoperit adevăratul chip al soțului ei?
     În cea de-a treia povestire facem cunoștință cu Stephanie o asistentă complexată de aspectul său fizic. Viața ei se schimbă în momentul în care un pacinet orb o face să realizeze că nu este deloc o rățușcă urâtă.
     Ce de-a patra parte (dacă-i pot spune așa), Lecturile proaste, ne arată că până și un profesor scorțos poate ajunge să nu-și mai deosebească căsuța unde își petrece vacanța de locul de desfășurare al unor comploturi… și asta datorită unui roman polițist.
       Ultima povestire are în centru o femeie care în fiecare zi așteaptă pe cineva în gara din Zurich. Nimeni nu știe cine e, pe cine așteaptă de ani de zile cu un buchet de flori în mână… și de aici se nasc tot felul de scenarii.
       Visătoarea din Ostende e un volum care te ține în priză. Nu ai cum să te plictisești pentru că tot timpul ai parte de răsturnări de situații… pur și simplu aceste povestiri nu sunt deloc previzibile. Însă o să mă opresc aici cu aprecierile – mereu mi s-a părut (și am mai spus asta) că a vorbi despre o carte e un lucru nedrept: cum să îi suprinzi toată esența? Mai bine citiți voi și-mi spuneți cum vi se pare! Sau, în cazul în care ați citit acest volum, care a fost povestirea voastră preferată?

Autor: Diana

by -
8

The Selected Works of D.H.Lawrence) este o colecție a celor mai bune scrieri ale sale cuprinzând romane bine-cunoscute și nuvele.

Fii și Amanți (Sons and Lovers) D.H. Lawrence

Titlu: The Selected Works of D.H. Lawrence

Editura:  Wordsworth Editions

An apariție: 2006

Număr pagini:  1353

      În ultima vreme am cam lipsit de pe-aici… De fapt, cum să fii pe tocuri când alergi de colo-colo? Bine, am mai avut și momente de respiro, nu mă pot plânge. Unul din momentele mele preferate a fost, evident lectura… Dar, să trecem peste introducerea plictisitoare. Acum ceva timp, Mili și Iasmy m-au provocat să citesc un adevărat mastodont de 1353 pagini – The Selected Works of D.H. Lawrence.

     Deși la vremea mea am mai citit cărți ale autorului britanic (mai de voie, mai de nevoie), niciodată nu am citit ceva scris de acest autor în engleză. Oricât de bună ar fi realizată o traducere, tot nu este exact ca originalul (bine, aș putea scrie mult și bine despre asta însă înțelegeți voi ideea).

      D.H. Lawrence este unul din cei mai apreciați scriitori britanici ai începutului de secol XX, cu toate că în perioada în care a trăit a fost cenzurat, persecutat și desconsiderat datorită subiectelor prea îndrăznețe pe care operele sale le abordau. Cartea pe care am primit-o eu, așa cum îi spune și titlul (The Selected Works of D.H. Lawrence) este o colecție a celor mai bune scrieri ale sale cuprinzând romane bine-cunoscute și nuvele. Cum dimensiunile nu prea îmi permit să o car după mine peste tot pe unde aș vrea lectura îmi e puțin cam lentă, dar oricum nu sunt adepta cititului sportiv. Fiindcă riscam să fac un articol kilometric, m-am gândit să vă scriu despre fiecare lectură în parte…

      Am început lectura acestei culegeri (dacă pot spune așa) cu romanul Sons and Lovers al cărui titlu a fost tradus la noi în două variante: Fii și amanți și Fii și îndrăgostiți. De ce? Explicația e cam lungă dar, pe scurt, e vorba de adaptare. Ca absolventă a unei facultăți cu profil de traducere și ca practicant, eu aș merge tot pe prima variantă.

      Sons and Lovers a fost scris în 1913 și a fost inclus de către Modern Library în top 100 cele mai bune romane ale secolului XX, ocupând un onorabil loc nouă. Inițial, publicul a fost cam sceptic cu privire la acest roman, iar criticile au fost destul de acide fiind considerat un roman obscen. În zilele noastre, romanul este privit drept cea mai mare reușită literară a lui Lawrence.

      Sons and Lovers (Fii și amanți/Fii și îndrăgostiți) este un roman parțial autobiografic ce urmărește povestea zbuciumată a familiei Morel. Deși provine dintr-o familie burgheză, Gertrude se îndrăgostește de un miner – Walter Morel.

      Aparent, Walter este manierat, energic și binevoitor, ceea ce o face pe Gertrude să îl accepte ca soț. Însă minciunile acestuia încep să iasă la iveală după căstorie, în special cele de ordin financiar. Nici caracterul nu îi mai e același – se îmbată des și își maltratează soția.

      Respinsă în cele din urmă de către Walter, Gertrude își revarsă toată afecțiunea asupra celor doi fii – William și Paul. Inițial, William este preferatul ei dar, acesta moare iar Paul începe să fie sufocat de atenția pe care i-o acordă mama sa.

       Lawrence urmărește în detaliu toate relațiile din roman: Gertrude – Walter, Gertrude – William/Paul, relația lui William cu Cristina care îl epuizează atât de tare încât se îmbolnăvește și moare, încercările lui Paul de a avea o relație cu Miriam în pofida mamei sale exagerat de protectoare  și a afecțiunii duse până la extrem pe care acesta o dezvoltă pentru ea.

     Cum nu vreau să fac din acest articol, o să vă mai dezvălui doar câteva lucruri. În cele din urmă, Paul și Miriam se vor despărți. Acesta urmând să formeze în cele din urmă cu cuplu cu Clara – o femeie cu zece ani mai în vârstă ca el și căsătorită.

      Și gata cu spoilerele. Dacă vreți să înțelegeți mai bine ce e cu cartea aceasta și ce se va întâmpla cu Paul, Gertrude, Clara și Miriam – citiți romanul! Sons and Lovers cu siguranță vă va captiva prin complexitatea personajelor și a relațiilor dintre ei. Poate ce am scris eu pare un talmeș-balmeș de detalii dar, cartea asta ar trebui să fie o lectură obligatorie! D.H. Lawrence este, după părerea mea, unul din cei mai buni povestitori pe care i-a avut lumea. Scriitura sa este cursivă, ușor de urmărit și te prinde prea tare încât devii atașat de personaje (bine, pe mine Paul mă cam enerva pe alocuri… cine a citit cartea poate înțelege).

    Fii și amanți/Fii și iubiți e genul ăla de carte pe care nu o poți lăsa din mână, indiferent de câte ori o citeșți sau în ce limbă.

      Concluzia? Citiți cartea! Ah… să nu uit – romanul beneficiază și de o ecranizare de excepție premiată cu un premiu Oscar și nominalizată la BAFTA, v-o recomand și pe aceasta.

Autor: Diana

by -
15
Cum m-am apucat de citit

Eu și cărțile avem o poveste atât de veche încât nici nu îmi amintesc când a început. Știu doar că eram o mogâldeață ce se cocoța pe bibliotecă, alegea o carte, cobora și apoi se prefăcea că citește cu voce tare. Evident, nu întelegeam nimic, doar îmi imaginam chestii fără noimă. Însă încrengătura aia de litere mă atrăgea cu de parcă ar fi fost un magnet și eu eram un metal.

Dacă inventarea de povești s-a manifestat timpuriu, în ceea ce privește cititul pe bune (nu prea sună OK, dar înțelegeți voi) nu am fost un copil precoce. Sigur, eram deja introdusă în lumea basmelor citite de mana sau de tata înainte de culcare și chiar reușisem să disting preferințele fiecăruia – mamei îi plăceau poveștile Fraților Grimm și poveștile nemuritoare în vreme ce tata era cu Creangă, Eminescu, etc.  De citit m-am apucat, ca mai toți copii, în clasa întâi – cu pași mici. Mai întâi mici poezioare, apoi povești scurte… și tot așa.

Prima carte citită? Lecturi suplimentare pentru clasa I– în vacanța de vară din acel an. E o carte ce o am și acum și mi-e tare dragă, e o antologie de poezii și povești pe care orice copil ar trebui să o citească!  În clasa a doua deja eram abosrbită de lumea cuvintelor. Citeam și începusem să scriu chiar și poezioare.

Primul roman citit? Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift. Știți cât de mândră am fost când l-am terminat de citit? Unde mai pui că o dată cu această carte mi-am făcut și abonament la biblioteca din oraș… Ah și aceea a fost o perioadă tare frumoasă! Hoinăream chiar și o oră printre rafturi în căutare de comori și întotdeauna îmi era atât de greu să aleg încât mă duceam acasă cu două sau trei cărți (noroc că mă împrietenisem cu doamna bibliotecară).

Și ăsta e doar rezumatul începutului. Oricât de iscusit într-ale scrisului ai fi, cuvintele îți sunt prea puține când vine vorba să descrii senzația pe care o ai atunci când ții în mână o fereastră către o altă lume. Cum să cuprinzi toată bucuria? Suspansul? Cocktailul de emoții? Nu, oricât aș încerca tot nu aș spune tot. Bucuria cititului nu poate fi cuprinsă în niște cuvinte, nu e amuzant?

Eh, dar am vorbit destul despre mine. Voi cum ați pășit lumea cărților? Care a fost prima carte citită și ce sentimente v-a trezit? Tare curioasă sunt de răspunsurile voastre!

Autor: Diana

Sursă foto: pixabay.com

by -
8

amintirile unui insingurat-Nicolae SiriusAmintirile unui însingurat de Nicolae Sirius

Editura: Adenium

An apariţie: 2013

Număr pagini: 328

Nicolae Sirius a locuit un timp în Austria, apoi nouă ani în Australia, doi în Germania şi, de mai bine de cincisprezece ani, trăieşte în Japonia. A plecat de aici ca poet şi revine, iată, acum, ca romancier – după ce a mai publicat piese de teatru sau eseuri.” (Aurel Maria Baros)

,,S-au reîntâlnit întâmplător după douăzeci de ani şi, depănând amintiri ţesute pe canavaua singurătăţii, laitmotivul existenţei fiecăruia dintre ei, un secret păstrat de ea cu sfinţenie în toată această perioada va ieşi la lumina, pe cât de dramatic, pe atât de real.”

,,Poveşti multicolore de iubire, evocate cu nostalgie de oameni care i-au cunoscut toate faţetele, când roz, când incolore…”

Amintirile unui însingurat este un roman despre cum doi foști iubiți se regăsesc după douăzeci de ani și încep să depene amintiri. Sau, mai degrabă, e un lung șir de aduceri-aminte, întâmplări absurde, povești de iubire ce trezesc nostalgie și… un secret bine ascuns.

Nicolae Sirius are o scriitură curgătoare. Amintirile unui însingurat te ține cu nervii încordați până la final. Însă, cel puțin pentru mine, cartea asta are o mică „bubă”: exploatarea trecutului comunist (un fel de caracatiță cu tentaculele bine întinse prin literatura contemporană). Dacă-ai citit una, le-ai citit cam pe toate… unii scriitori reușesc să te captiveze, alții doar te plictisesc. Și în somn aș putea vorbi despre avantajele și dezavantajele acelei epoci pe care era cât pe-aci să o apuc, dar am scăpat.

Cu toate acestea, nu pot nega faptul că povestea creionată de Nicolae Sirius e destul de captivantă, fapt pentru care aș nota-o cu un șapte (pe o scară de la unu la zece). Ce o salvează? Stilul scriitorului (despre care am spus deja), felul în care se derulează povestea, modul în care sunt construite personajele și curiozitatea pe care o stârnește. „Cum se văd, peste ani, oamenii şi întâmplările din ţară prin retina lui neliniştită şi călătoare, prin filtrul unor experienţe de viaţă incredibile? Dar o poveste de dragoste?” (Aurel Maria Baros)

Recomand romanul Amintirile unui însingurat în special nostalgicilor și celor pasionați de perioada comunistă (chiar dacă nu e o carte document, ci o operă fictivă). Totuși, dacă aveți impresia că veți rezista puteți încerca și voi să o citiți.

Nota: 7

editura-adenium-logo

Cartea Amintirile unui însingurat de Nicolae Sirius a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Diana

by -
14

Top 5 cărţi ianuarie-martie – Diana

Top 5? Cine a fost cu ideea asta? Cum să aleg doar cinci? Întotdeauna mi-a fost greu să fac astfel de topuri, sunt o dependentă de cărți (la fel cum sunteți și voi)…

Citesc mereu când prind un moment liber, mai ales în mijloacele de transport – da, sunt genul ăla de fată pe care-o vezi la metrou absorbită în cine știe ce lume. Cum să fac un clasament când fiecare carte e specială în felul ei…

Ei bine, încercarea moarte n-are, deci…

1. Femeia de hârtie de Rabih Alamedinne – o carte de care orice cititor se va regăsi. Te captivează de la primul cuvânt și parcă tot timpul îți vine s-o recitești după ce o termini! Rabih Alamedinne te induce în atmosfera Beirutului de ieri și de azi prin intermediul relatărilor și trăirilor unui personaj inconfundabil!

Femeia de hartie -Rabih Alameddine

2. Scrisorar de Mihail Șișkin – un roman epistolar pe care muream de nerăbdare să îl încep… deși eram și puțin sceptică în același timp. Șișkin ne prezintă povestea unei iubiri ce învinge tot! Proză în poezie sau poezie în proză – rămâne să vă convingeți voi!

scrisorar-Mihail Siskin

3. Neverland de Radu Găvan – autorul ne surprinde din nou cu o poveste mușcător de reală. Radu Găvan îmbină cu succes temele folclorice cu realismul, dând naștere astfel unei povești pe cât de reale, pe atât de bine scrisă (chiar mai bine decât Exorcizat care oricum se încadrează în topul preferințelor mele pe anul trecut). Despre ce e vorba? Ar trebui să aflați voi, merită!

Neverland de Radu Găvan

4. After You de Jojo Moyes – Am citit Me Before You acum câțiva ani și muream de nerăbdare să aflu ce se alege de viața Louisei după despărțirea irevocabilă de Will. Cartea, la fel ca predecesoarea e WOW, credeți-mă! Prima parte, apare în curând și în limba română – trebuie neapărat să o citiți apoi să o citiți și pe aceasta! Ah, va apărea și un film!

After You de Jojo Moyes

5. Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu – Ador cafeaua, deci e de înțeles cât am așteptat să citesc această carte. Avem de-a face cu ceva mai mult decât un roman de memorii și destăinuri, e un soi de istorie condensată a Bucureștilor din anii 60-80 parfumată cu inegalabilul miros al cafelei!

confesiunile unui cafegiu

Hai că n-a fost prea rău! Voi ce ați mai citit?

by -
10

Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu-recenzie

Editura: Humanitas
Anul apariției: 2008
Număr pagini: 504
Nota: 9,5

Gheorghe Florescu, omul din spatele confensiunilor unui cafegiu, s-a născut în 1944 și a învățat arta pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, un celebru cafegiu armean din anii ‘60.

Lăudat și criticat deopotrivă, romanul memorialistic Confesiunile unui cafegiu se face remarcat prin farmecul emanat. Ajuns cafegiu și șef al magazinului de cafea și delicatese din strada Hristo Botev 10, Gheorghe Florescu avea clienți de seamă: oameni de litere, actori, medici și tot felul de privilegiați ai regimului totalitarist aflat la putere în acea vreme.

După cutremurul din 1977 acesta devine șeful unui complex comercial din Pantelimon, dar continuă să își prepare faimoasa „cafea Avedis” într-un magazin. Însă norocul avea să i se schimbe la mijlocul anilor ‘80 când este arestat, făcând astfel cunoștință cu pușcăria de drept comun a acelei epoci.

Datorită poziției privilegiate de comerciant, Armenașu (cum i se spunea) a cunoscut și profitat ca nimeni altul de perioada comunistă: cafea, alcooluri scumpe, țigări aduce din străinătate… cam tot ce se putea aduce „din afară” și de mult sex.

Confesiunile uni cafegiu te introduce în mecanismele sistemului comunist, făcându-te să îi descoperi o față pe care mulți nu o cunosc atât de aproape. Povestea e bine scrisă, te captivează… și o spun eu – care nu-s o mare fană a cărților cu și despre perioada comunismului.

Cartea lui Gheorghe Florescu nu este un roman, ci o mică istorie a Bucureștiului anilor ‘60-’80 pe care vă invit să o descoperiți și singuri.

“Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibila o lume, lumea din care s-a născut realitatea de azi.”

“În ziua de 7 mai 1944 pe la prânz, pe strada Trinităţii, dinspre Spitalul Caritas spre Biserica Sfânta Treime mergea un dric cu patru sicrie. În spatele dricului păşea un om în jur de 45 de ani. Se numea Ion Popescu, era fiul cel mic al preotului-paroh Nicolae. Domiciliul său era în Regie. Cu o zi înainte, Regia şi întreaga zonă a Gării de Nord fuseseră bombardate masiv de aviaţia anglo-americană. Pierderile umane şi materiale au fost însemnate. Ion Popescu, soţia sa şi cei trei copii se retrăseseră în timpul bombardamentului în adăpostul antiaerian. La semnalul de încetare a alarmei aeriene, lumea a început să evacueze adăpostul. Pentru siguranţă, familia Popescu s-a îndreptat spre ieşirea din spate. Fiind mare aglomeraţie, Ion Popescul-a luat pe băiatul cel mic, Radu, şi s-a îndreptat spre intrarea principală. La un moment dat, băiatul de patru ani a fugit de lângă tatăl său spre maică-sa şi cele două surori.Când se pregăteau să iasă, unul din avioanele ce survolau zona a lansat o bombă. Întreg spatele adăpostului a fost distrus, iar doamna Popescu şi cei trei copii şi-au pierdut viaţa.

Puternic marcat de această tragedie, Ion Popescu a ajuns în faţa bisericii, pentru slujba de înmormântare. În acel moment, dintr-o curte din apropiere au ieşit două femei, Maria Florescu şi servitoarea sa Lina, împreună cu un băieţel de patru ani, Ion, fiul Măriei. Maria era soţia lui Traian Florescu, fiul cel mare al Floricăi, sora lui Ion Popescu. Preotul Nicolae avusese opt copii; Florica era cel mai mare, iar Ion, cel mai mic. Maria Florescu era gravidă în luna a noua, iar tragedia abătută asupra familiei sale o şocase. După slujbă, Maria s-a dus acasă şi nu a închis ochii toată noaptea.
Dimineaţa zilei de 8 mai era mohorâtă. Nori negri pluteau asupra Bucureştilor. Vâlvătaia războiului total cuprinsese aproape întreaga Capitală. Pe la ora prânzului,o puternică flotilă aeriană anglo-americană se afla deasupra cartierului Dudeşti….”

targulcartii.ro

Cartea Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Diana

by -
9

Scrisorar de Mihail SiskinScrisorar de Mihail Șișkin

Titlul original: Pismovnik (“Letter Book” )
Editura: Curtea veche
Număr de pagini: 352
Nota: 10

Recunosc: am început acest roman cu ceva reticențe. De ce? Eu și literatura rusă avem o poveste nu foarte fericită. În afară de Anna Karenina nimic nicio carte rusească nu mă mai prinsese în mrejele ei… Dar, iată că a apărut Scrisorar-ul lui Șișkin în viața mea. L-am deschis din curiozitate – prea îl lăuda toată lumea.
Ce-a urmat? Știți ce au spus cei de la Le Figaro? „Începutul acestui roman […] este de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea. Am putea crede că citim corespondenţa dintre Virginia Woolf şi Robert Musil.” Scrisorar este un roman epistolar cum nu prea se mai scriu acum. Mihail Șișkin se vrea un tradiționalist dar, în același timp, este și un inovator (vom vedea puțin mai încolo de ce).
Sasha și Volodia sunt doi îndrăgostiți separați de război. Însă legătura dintre cei doi reușeste să învingă bariera aceasta prin scrisorile care și le trimit. Dacă din primele scrisori putem construi o poveste de dragoste gingașă și, în același timp, senzuală – pe măsură ce pătrundem în poveste, putem desluși haosul războiul și realitatea crudă a cotidianului.

Deși Sasha primește teribila veste a morții lui Volodia, scrisorile continuă să curgă. Iubirea și (implicit) scrisorile celor doi transcend spațiul și chiar timpul (și așa, Mihail Șișkin se distanțează de tradiționalism). Iubirea adevărată e indestructibilă, iar povestea la care asistăm e una despre o dragoste veritabilă. Scrisorile Sashei și cele ale lui Volodia par să nu mai aibă legătură una cu alta dar, printre poveștile din război și poveștile despre întorsătură bizară (aș zice) din viața femeii, îi regăsim pe acei eroi de care se îndrăgostește oricine citind primele pagini.
Scrisorar îmi pare un poem despre iubire, viață și război scris în proză. E o poveste care-ți rămâne în minte și în suflet și care pare a nu se termina vreodată… Eu încă mai aștept să găsesc pe undeva vreo scrisoare… în vreun colț de carte sau internet.

Aș scrie despre cartea asta ore în șir, dar mai bine vă las pe voi să o descoperiți! Eu îi dau un 10 – nu am cum să-i dau mai puțin.

Autor: Diana

by -
6

Femeia de hartie -Rabih AlameddineFemeia de hârtie de Rabih Alameddine

Titlul original: An Unecessary Woman
Editura: Polirom
Număr de pagini: 280
Nota: 10+

Rabih Alameddine (Arabă : ربيع علم الدين) (născut în 1959) este un libanez-american, pictor şi scriitor. S-a născut în Amman, Iordania. A crescut în Kuweit și Liban, a plecat de la vârsta de 17 ani să trăiască mai întâi în Anglia, apoi în California. Iubitor de matematică, a obținut o diploma în inginerie de la Universitatea din California la Los Angeles (UCLA), precum și un Master of Business în San Francisco. Și-a început cariera ca inginer, apoi s-a îndreptat spre scris și pictură. Autorul a patru romane și o colecție de povestiri scurte, Alameddine a fost beneficiarul unei Guggenheim Fellowship în 2002. El locuiește în San Francisco și Beirut.

Credeam că știu cum e să te îndrăgostești de o carte – doar am experimentat atâtea. Mi-am cumpărat Femeia de hârtie pentru că mi-a plăcut descrierea, dar nu mă așteptam că această carte va surclasa atâtea experiențe frumoase pe tărâmul lecturii!

Ajunsă la respectabila vârstă de 72 de ani, Aliya are impresia că nu este necesară nimănui. E văduvă și nu are copii, deci locuiește singură într-un apartament din Beirut. Însă nu e chiar atât de singură pe cât am crede: de ani buni (vreo 50) Aliya traduce câte o carte pentru fiecare an. Face asta nu pentru public, ci pentru ea însăși. De fapt, dacă mă gândesc bine, cărțile au devenit un fel de religie pentru ea.

Femeia de hârtie e un roman despre cărți (un soi de ghid de lectură la scară redusă) și povești despre Beirutul trecut sau prezent, despre războiul civil din Liban și multe alte episoade din viața acestei cititoare avide. Lucrurile devin și mai interesante când Aliya riscă să piardă tot ce e mai de preț pentru ea.

Cuvintele din povestea asta au o fluiditate aparte. Te iau pe sus și te poartă în lumea lor. Rabih Alameddine, reușește să contureze atât un personaj memorabil, cât și o lume de o realitate cutremurătoare. (Între noi fie vorba, am aflat că se dedică și picturii – poate din aceste motiv creează niște descrieri absolut uluitoare și deloc obositoare.)

Oricât aș încerca, pur și simplu nu îi găsesc un punct slab acestei cărți. E mai mult decât mă așteptam să fie și cred că voi găsi cu greu o altă carte care să-mi placă atât de mult. E o carte pe care pur și simplu o trăiești!

Citiți cartea și contraziceți-mă dacă puteți!

Autor: Diana

by -
14

„un bărbat plin de secrete, fascinat de secrete şi care se crede un expert în descifrarea enigmelor celorlalţi. […] Crede că le cunoaşte pe femei, dar nu o înţelege pe a lui, nu ştie de ce a murit, nu ştie cum a trăit.”

Să cunoști o femeie de Amos Oz

Titlul original: La-da’at isha / To Know a Woman
Editura: Humanitas Fiction
Număr de pagini: 264
Nota: 8,5

Amos Oz este, fără îndoială, cel mai cunoscut scriitor israelian. S-a născut pe 4 mai 1939 în Ierusalim, numele său fiind Amos Klausner. La vârsta de 15 ani, în urma unor certuri cu tatăl său, Amos își schimba numele de familie în Oz – cuvânt care înseamnă „îndrăzneală” în limba ebraică. A debutat în 1965 cu volumul de povestiri Acolo unde urlă șacalii, iar în 1968 romanul Soțul meu, Michael îi aduce recunoașterea mondială.
Opera autorului fost tradusă în peste 40 de limbi, unele scrieri beneficiind și de ecranizări. Cum era de așteptat, Amos Oz a primit de-a lungul timpului numeroase premii și distincții (peste 30) pentru opera sa, printre acestea numărându-se și: Premiul Păcii al Editorilor Germani, Premiul Goethe, Premiul Principe de Asturias pentru literatură.

Să cunoști o femeie a fost un real succes încă din prima zi în care a apărut în librării, potrivit Financial Times, 10.000 de oameni au achiziționat romanul în această zi. Aparent e un roman de dragoste.
Personajul principal, Yoel Ravid este un agent Mossad (serviciile secrete israeliene) cu ceva gene românești. După ce soția sa, Ivria, moare într-un accident stupid, Yoel decide să se pensioneze și să se retragă într-un cartier cochet din suburbii împreună cu fiica sa Netta, mama sa și soacra. Aici, acesta începe să-și examineze obsesiv atât anii de carieră, cât și anii de căsnicie. Din acest motiv, Să cunoști o femeie e, mai degrabă un roman al memoriei, o poveste bazată pe glisarea dintre trecut și prezent.

Cu alte cuvinte (și spun asta în sensul literar, căci îi aparțin lui Marius Chivu), în romanul lui Amos Oz este vorba despre „un bărbat plin de secrete, fascinat de secrete şi care se crede un expert în descifrarea enigmelor celorlalţi. […] Crede că le cunoaşte pe femei, dar nu o înţelege pe a lui, nu ştie de ce a murit, nu ştie cum a trăit.”
Însă Yoel mai are de furcă și cu alte aspecte ale noii sale vieți. E extrem de preocupat de starea de sănătate a Nettei, nereușind să vadă cât s-a maturizat. Noii vecini, niște americani exagerat de prietenoși, par să îi întindă o cursă. Iar foștii săi colegi îl privesc cu îndoială când refuză o misiune pe care doar el o poate duce la capăt! Ce se întâmplă cu Yoel în cele din urmă trebuie să aflați voi!
Mulți cititori au fost dezamăgiți, probabil așteptându-se să citească un roman de dragoste sau dorind să descopere mai multe despre modul în care o femeie gândește. Altora li s-a părut puțin impersonal sau confuz. Personal, nu aș recomanda această carte oricui – e o carte destinată mai mult cititorilor experimentați, care apreciază și scrierile ceva mai elaborate sau celor ce preferă romanele psihologice. De asemenea, romanul poate fi considerat și un tablou destul de fidel al Israelului anilor ’80 – aspect ce cu siguranță îi va atrage și pe cei pasionați de alte culturi.

Dacă ar fi să ofer o notă acestei cărți, aceea ar fi 8,5 pentru că și mie mi s-a părut pe alocuri puțin cam lipsită de acțiune, dar nu pot nega că povestea are ceva ce atrage. În plus, Amos Oz dă dovada unor abilități scriitoricești extraordinare – am văzut cum pendularea asta între trecut și prezent a stricat (din punctul meu de vedere) niște cărți ce promiteau multe, însă nu și în cazul de față.

 

humanitasfiction

Cartea Să cunoști o femeie de Amos Oz este oferită spre recenzie de către Editura Humanitas. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Diana

by -
22

Femeia în fața oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt-recenzie

Titlul original: La femme au mirroir
Editura: Humanitas fiction
Număr de pagini: 336
Nota: 10

Există scriitori care nu au nevoie de cuvinte pompoase pentru a atinge sufletele cititorilor. Aceștia își presară cuvintele cu o extra doză de farmec. În această categorie de magicieni ai vorbelor îl putem include, fără vreo urmă de îndoială, pe Eric-Emmanuel Schmitt autorul a numeroase cărți îndrăgite precum Oscar și Tanti Roz, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume.

Bucurându-se de o notorietate crescândă, Eric-Emmanuel Schmitt vine mereu cu ceva nou. După cum bine observă și cei de la publicația Télérama, autorul francez preferă „construcțiile complexe și în același timp ludice, iar cititorul se delectează și învață citindu-i cărțile.”

Cea mai nouă operă a sa, Femeia în fața oglinzii, are în centru trei femei ce au trăit în epoci diferite, cartea putând fi considera o pledoarie în favoarea femeilor. Aici sunt prezentate trăsături definitorii ale femeii oricărui veac: capacitatea și forța de a îndura loviturile vieții, cocktailul de fragilitate și tărie ce există în fiecare dintre noi.

Cine sunt, totuși, cele trei personaje? Zic să le cunoaștem pe rând.

Anne e o tânără modestă ce locuiește în Bruges-ul secolului al XVI-lea. E forțată de familie și de împrejurări să se căsătorească cu Philippe – un tânăr foarte chipeș, de altfel. Și totuși… ea dorea altceva, se simțea mai atrasă de natură și de tainele ascunse ale lumii. Prin urmare. În ziua nunții ei se hotărăște să fugă în pădure. Din acel moment viața ei se schimbă complet.

Hanna e contemporană cu Freud și locuiește în Viena. E o aristocrată căsătorită „decât din calcul”. Trăiește înconjurată de mătuși și alte rude care încearcă să o convingă că singurul scop al ei este să asigure continuitatea familiei von Waldberg, iar presiunea crescândă devine tot mai agasantă. Astfel, Hanna încearcă să se regăsească pe sine cu ajutorul psihanalizei.

Anny Lee, cel de-al treilea personaj, trăiește în Hollywood-ul zilelor noastre. E o actriță celebră care se refugiază în droguri și alcool, până în momentul în care decide să rupă toate stratagemele de marketing ce erau menite să o transforme într-un adevărat star.

Când am pus mâna pe carte, mă așteptam să fie un alt volum de proză scurtă semnat de Eric-Emmanuel Schmitt. Însă Femeia în fața oglinzii e un roman. Cele trei femei, deși diferite, sunt atât de asemănătoare încât ai impresia că sunt legate în vreun fel una de cealaltă. Cum se poate asta? Păi va trebui să aflați voi – citind!

De remarcat este structura acestei povești. Episoadele din viețile eroinelor sunt intercalate, fapt ce mărește suspansul și poate pune în dificultate un cititor ne-experimentat. Femeia în fața oglinzii e o poveste complexă, ce poate fi cu greu încadrată într-un gen: e și roman istoric, e povestire filosofică și/sau psihologică, are și un iz de… chick lit.

Mie personal mi se pare un lucru absolut genial… urmărești trei povești scrise în trei stiluri diferite (tipice epocilor prezentate) și ești curios să afli tot mai mult din fiecare poveste.

Femeia în fața oglinzii este cu siguranță un roman de citit și recitit. Mă face să mă întreb: ce va mai scrie Schmitt dată viitoare… până atunci, are un 10+ de la mine pentru această care!

logo_libris

Autor: Diana
%d bloggers like this: