Authors Posts by Laura Apetroaie

Laura Apetroaie

66 POSTS 0 COMMENTS

Mireasa îndărătnică de Julie Garwood-recenzie

Titlul original: The Bride

Traducerea din limba engleză:  Alexandru Macovescu

Editura: Alma parte a grupului Editorial Litera

Colecția:  Iubiri de poveste

Categoria: Roman de dragoste, Roman istoric, Roman străin

Nr. de pagini: 324

Nota mea: 9/10

   Nu am mai citit un roman din Colecția Iubiri de poveste de foarte multă vreme, iar Mireasa îndărătnică a venit la mine fix în momentul în care, chiar aveam în plan să îndrept situația cu o carte care să-mi ofere starea interioară de bine, să-mi relaxeze mintea și corpul.

   E cu atât mai bine, zic eu, căci Julie Garwood îmi era total necunoscută în materie de lectură. Am auzit toate laudele aduse autoarei și cărților pe care le scrie, dar până acum, nu am avut ocazia să-i citesc niciuna dintre titlurile vândute în milioane de exemplare.

   Povestea nu m-a prins de la prima pagină, căci imaginea relatată la începutul romanului nu este una veselă, dimpotrivă, dar tot a fost bine, căci a trecut repede. Totuși, nu înainte de a vedea și simți răutatea pe chipul uman, secretele în jurul cărora se țese această poveste ce a dat fiori englezoaicelor.

   Nu a durat mult până să întâlnesc un tată a cinci fete, obosit, apăsat puternic de probleme și… de alte secrete și înțelegeri financiare, care să-i asigure ieșirea din probleme încurcate, dar care m-a enervat prin egoismul lui, prin firea lui ciudată și nevoia de a se pune pe sine la adăpost, de a folosi drept paravan mezina – cea care făcea totul în casă, cea care-i rezolva conflictele, cea care făcea să domnească liniștea între tată și celelalte surori.

   Am cunoscut-o și pe Jamie, menită unui alt bărbat, nu din iubirea ce-i lega, ci din nevoia tatălui ei de suflet dar și pe surorile sale răzvrătite, gălăgioase, fricoase. Spaima cea mare intră în familia lor atunci când află că doi scoțieni își caută neveste.

   Nimic nu ar fi de speriat dacă nu ar ști frumoasele englezoaice povestea lui Alec Kincaid: toată lumea era convinsă că și-a ucis prima soție. Frica intră în sufletul lor, groaza că ar putea fi oricare sclava unui barbar, ucigaș fără suflet.

   Din egoism sau motive întemeiate, Jamie nu trebuia să apară în fața scoțienilor, pe motiv că ea nu ar fi trezit interesul pețitorilor nedoriți, dar destinul, în ciuda tuturor pregătirilor (sau a lipsei lor), are alte planuri pentru panicoasa Mary și spumoasa Jamie.

   Totul a fost pe repede înainte, lipsit de emoție, de romantism, de duioșie și bucuria că este dorită în momentul nunții. Nici măcar o cerere în căsătorie nu a existat, a fost doar un anunț pentru viitoarele mirese. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să mai zăbovească puțin în Anglia, dar… nu a fost să fie. Cuplurile ”fericite” au pornit imediat la drum.

   Șocul, groaza și sfidarea pun stăpânire pe zvăpăiata Jamie încă din clipa în care-și află destinul, dar nici măcar o secundă nu se arată ca fiind slabă sau temătoare în fața omului care urmează să-i schimbe viața pentru totdeauna.

   Cu toate că la început, acțiunea se axează pe cei patru: Jamie și Alec, Mary și Daniel, atenția pică mai mult pe primii. Am așteptat toată cartea să citesc și despre ceilalți.  Drumul spre Scoția a fost presărat cu replici tăioase, blândețe, nervi, râsete sănătoase din partea scoțianului, îmbufnările soției, calm, dar și duritate, umor și tensiune maximă.

   Deși Alec știa foarte clar cum anume trebuie să-i fie nevasta, cum trebuia să se comporte cu ea, cum să o dea pe brazdă, în fața ei, barbarul era altul, nici dacă voia nu putea să fie așa cum plănuise. Jamie era un mister total, o plăcea mult, chiar pentru felul ei rebel, răzvrătit și duios. Înțelegând aproape imediat că englezoaica lui nu se va schimba – indiferent de ce ar face el. O admira profund pentru tăria ei, pentru faptul că era înfiptă și refuza să se dea bătută sau să se arate atinsă de inumanitatea lui. În ochii ei, Alec era un barbar, fără sentimente, foarte atrăgător, dar față de care nutrea sentimente diferite: ură, apreciere, atracție.

   El o trata ca pe soția lui, știa că va fi doar a lui. Ea se opune vehement să-i cedeze. Primul moment de apropiere nu aduce și liniștea, pacea și armonia în cuplu. Doi puternici nu vor ceda niciodată atât de ușor. Barierele dintre soți dispar ceva mai târziu, când Jamie primește asigurări că Alec nu o va lovi și nu îi va face niciodată rău.

   Sosirea în Scoția o neliniștește puțin, o aruncă în necunoscut, dar înfruntă totul, arătându-se exact așa cum este. Este privită cu neîncredere, dar știe imediat cum anume să se facă plăcută, să fie apreciată și îndrăgită și de către noua ei familie.

   Alec își tot dă silința să o modeleze după regulile scoțiene, după regulile personale – una din ele este să nu mai fie sclavă precum era în țara ei, iar reușita lui este cam departe de fiecare dată, căci Jamie reușește  să-l surprindă, să-l impresioneze, să o placă exact așa necizelată precum a luat-o de acasă.

   Vor accepta cei doi că se iubesc, nu doar că se simt atrași fizic, unul de altul? Va reuși Jamie să se adapteze total și să transforme Scoția în casa ei? Ce se va întâmpla cu Mary și Daniel până la urmă? Care este adevărul despre zvonul ce atârnă de trecutul lui Alec: și-a ucis sau a fost ucisă Helen? Zvonul e doar zvon sau pe Jamie o pândește pericolul de… moarte?

   Povestea miresei îndărătnice este plină de atitudine, de umor, romantism și iubire, dar și de nevoia de control, duritate, supunere și zvonuri dureroase. Final pe măsură pentru o poveste neaşteptat de interesantă. Sigur, spun asta… dar doar din punctul meu de vedere.

   Tot ce m-a enervat în carte s-a transformat total pe parcurs, chiar și modul în care Alec se purta cu Jamie uneori, a avut un rol.. să se descotorosească de măștile pe care le purtau cândva.  Egoismul și duritatea din replicile lui tăiau în carne vie, dar pentru a i se supune. Jamie știe în cine se vrea transformată, dar va ști să-și transforme soțul. Nimic nu i se pare imposibil atunci când își dorește ceva

   Julie Garwood mi-a deschis pofta cu acest roman. Vreau să-i mai descopăr poveștile și măiestria cu care le scrie. Ce anume îmi recomanzi?

Lectură savuroasă!

Cartea Mireasa îndărătnică de Julie Garwood poate fi comandată de pe targulcartii.ro

Flower, de Elizabeth Craft şi Shea Olsen-recenzie

Editura: Epica Publishing House

Număr pagini: 352

   După o porție generoasă de răcoare și pepene din producție proprie – sper să-ți fac poftă și de dulce, dar și de recomandarea mea de astăzi. Am tot văzut cartea în online, am tras și cu ochiul la opinia cititorilor – pro, dar și contra acestui roman pentru adolescenți. Iar la final am tras concluzia: vreau să am propria părere despre Flower.

   Nu m-am așteptat ca o lectură destinată adolescenților să mă miște atât de mult în interior, să mă facă să simt durerea personajelor ca propria-mi durere, iar povestea celor doi să îmi transmită atât de multe, prin cuvinte, emoții  și lecții atent presărate în spatele unui limbaj simplu.

  M-am privit ca într-o oglindă în povestea tinere Charlotte, mi-am îngropat oftatul în zâmbete strâmbe, m-am enervat de zeci de ori pe parcursul călătoriei mele alături de Charlotte și Tate, căci fără să îmi propun, am dat filmul înapoi și am ajuns în perioada clasei a 12-a, dar și a episoadelor din filmul vieții mele de adolescentă.

   Perioada liceului m-a maturizat și mai mult, mi-a arătat, prin duritate, etichete și chipuri umane, cât de superficial este omul, cât de repede trece prin viață, cât de simplu i se pare totul, cât de ușor crede că deține adevărul absolut, cât de repede uită că nu are numai drepturi fără număr, ci și obligații.  De ele uită mereu, dar drepturile și le exercită fără întârziere, putând oricând: să râdă de ceilalți, să rănească, să vorbească, să se creadă superior față de alții.

   Charlotte mi-a călcat pe urme, cel puțin în ceea ce privește școala și învățatul, chiar dacă-și lua zi de zi bobârnace de la cei care o numeau ”tocilara”, fără măcar să bănuiască un lucru important:

Pentru lume poți fi un nimeni, dar oricând poți deveni universul cuiva, sensul și motivul pentru care merită să-și schimbe modul de a (se) privi – pe sine și viața sa.

   În momentul în care  imaginea despre viață, imaginea persoanei care ți-a dat viață, a bunicii care te-a crescut, dar și a surorii care s-a fript și a irosit șansa ei la un viitor mult mai luminos, mezinei Charlotte nu-i rămâne decât să-și impună reguli stricte, limite serioase și obiective clare pentru o altfel de viață, o siguranță care nu o va arunca în necunoscut și care o va păstra departe de repetarea poveștilor trăite de cele trei femei în viața ei.

   Charlotte nu vrea să aibă parte de același destin, vrea să demonstreze tuturor că se poate și altfel, că studiu te duce departe în viață, că munca și lipsa ideii de a renunța, îți poate schimba viața în totalitate.

Când omul își face planuri, viața îi arată că are o surpriză pentru el: un plan total diferit și te împinge, cu o forță invizibilă pe un nou drum –unul pe care el oricum l-ar fi ocolit din start.

   Totul mergea bine în viața tinerei aflată deja la vârsta majoratului.  Totul se desfășura conform planului, atunci când apare Tate – băiatul fermecător și total necunoscut pentru Charlotte, care se simte bine în preajma lui, este mișcată de gesturile lui simple,dar pe care vrea cu orice preț să-l țină la distanță, căci promisiunea și planul ei de viitor sunt mult mai importante.

   Tate e vedetă, a cântat, e faimos și vânat de tabloide și fani, dar Charlotte habar nu are cine este și-l tratează ca pe un simplu om ce vrea să o îndepărteze de obiectivul ei. Ea nu știe cine e cel care i-a dăruit flori, cafea, haine scumpe și un nou look. El o cunoaște: e singura fată care l-a tratat ca pe ceea ce este -un om simplu, care nu are nici un interes, cea care nu i-a picat în brațe leșinată, ea e cea care îl înfruntă, îi răspunde, îl învaţă, îl acceptă așa cum este.

Nimic nu e simplu cu Charlotte. Nu are decât un singur prieten, nu renunță ușor, e hotărâtă să-și vadă de viitorul ei, de obiectivul principal, îl refuză invitația în oraș, nu mai vrea să-l vadăm dar îl așteaptă în fiecare seară atunci când închide florăria.

   Precauția nu înseamnă să refuzi bucuria și iubirea, dar de teama de a nu fi văzută ca bunica, mama și sora ei, Charlotte, se  pedepsește, muncește din greu. Ceea ce înțelege mai târziu tânăra:

Ai nevoie de iubire, căci ești iubire, iar iubirea nu te poate face decât fericită, iar fericirea frumoasă.

   Charlotte nu se consideră frumoasă, căci îi lipsește fericirea din ochi, iar iubirea îi este închisă în suflet. Tocmai asta face Tate. Îi arată că e foarte frumoasă. Dar nu numai ea are nevoie de o transformare, nu numai ea are temeri și secrete. Tate e cunoscut pentru că iubea muzica, dar faima i-a distrus bucuria și toate rezultatele muncii sale, l-a ținut departe de scenă, departe de inspirația de a compune. Asta face Charlotte pentru băiatul pe care-l iubește. Îl inspiră, alungă vinovăția din mintea și sufletul lui, îi redă încrederea în sine și în pasiune.

   Iubirea nu e întotdeauna roz, dar nu contează culoarea iubirii, ci intensitatea ei atunci când durerea apare, sfâșie pe interior, smulge lacrimi și bucăți din suflet. Se iubesc, îți mărturisesc iubirea, decid să lupte împreună, dar la primul impas, Tate se retrage, fuge și abandonează totul. Apoi revine, cu o mare de regrete după el.

   Deși Tate are puterea să-și mărturisească secretul, pericolul ca relația lor să cunoască, din nou eșecul, este foarte mare, iar cea care are cel mai mult de suferit este Charlotte, care decide să lase totul în urmă, să-și reia viața, dar să renunțe la planul ei bătut în cuie.

   Iubirea e cu bune, frumusețe, zâmbete, dar e și cu nori negri, tunete, fulgere și ploi torențiale. Așa-i iubirea, dar doar atunci când faci față oricărei intemperii, doar atunci poți spune că iubești cu adevărat.

Oare reușesc până la urmă să rămână împreună? Tot ce pot să-ți spun este asta: finalul este fericit. Te-am liniștit, așa-i?

    Cartea Flower scrisă de Elizabeth Craft și Shea Olsen m-a surprins, mi-au fost depășite așteptările, mi-a scos din suflet dureri pe care le credeam vindecate, amintiri despre o perioadă în care mă luptam eu cu mine, iar câștigarea războiului era atât de departe atunci. Mi-a plăcut povestea – deloc banală, căci reușește să atragă atenția, să tragă un semnal de alarmă, iar la final să-ți adresezi niște întrebări simple, dar esențiale.

   Flower este despre oameni și suflet, despre durere și vindecare, despre secrete și eliberare, iubire și lipsa ei.  Despre greșeli și iertare despre putere și vulnerabilitate, prietenie și încredere, șansă și impunere, decizii și libertate,. Dar și despre teamă și siguranță, credință și dorință. E despre viață, despre imposibilul care devine posibil, despre miracole și putere, faimă și simplitate, vinovăție și un nou început. E despre mine și tine. Despre oricine a cunoscut fericirea – cu gustul ei dulce-amărui.

În iubire nu ai nevoie de ochelari, ci de o inimă deschisă și convingerea că o meriți din plin.

” Primul nostru sărut. Prima noastră declarație de dragoste. Prima noastră eternitate” – citat din Flower, Elizabeth Craft și Shea Olsen

Lectură savuroasă!

Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Fata cea bună, de Mary Kubica-Editura Herg Benetrecenzie

Titlul original:  The Good  Girl

Traducerea din limba engleză: Cristina Nemerovschi

Editura: Herg Benet

Colecția: Passport. Literatură străină

Genul: Thriller

Anul apariției 2017

Nr. de pagini:384

Nota mea: 10/10

   Tocmai am cunoscut întreaga poveste a Miei, fata cea bună care poartă pe umeri și în suflet povara nefericirii, căci banii nu garantează fericirea, poziția socială nu aduce liniștea, renumele și profesia nu te ferește de pericole.

   Fata cea bună este imaginea perfectă a  oricărei tinere și femei neîmplinită, nefericită, care are o viață plină de comodități, de bunăstare, dar nu are parte de iubire, înțelegere, susținere. Mia este vocea acelor femei care își urlă neputința, nefericirea, dorința de a nu urma aceeași cale ca sora și tatăl, în carieră.

   Mia își spune povestea plină de întuneric, durere, neîmplinire în relația de cuplu, prin vocea altora, prin scoaterea la lumină a unor dorințe interioare ascunse, chiar dacă pentru asta este absolut necesară experiența pe care o trăiește alături de Colin – băiatul rău care îi salvează viața, îi arată ce înseamnă pericolul, durerea fizică și sufletească, pe de o parte, și ce înseamnă cu adevărat fericirea, iubirea, prezența, supraviețuirea, pe de altă parte.

   Fata cea bună te poartă în cea mai lungă, benefică și transformatoare experiență de viață, te face părtaș și prietenul ei de suflet, căruia îi împărtășește cele mai ascunse secrete, cele mai arzătoare dorințe, dar și cele mai dureroase răni pe care le-a suferit în viața ei.

   Părinții sunt cei care ar trebui să te iubească exact așa cum ești, să te accepte. să te ajute.

   Ei sunt cei care, prin acțiunile lor, atitudinea, neimplicarea lor rănesc profund sufletul. Iar posibilitatea ca rănile să nu se vindece niciodată este foarte mare. În povestea Miei îi simți dezamăgirea profundă, durerea usturătoare, dar într-o carieră de succes este nevoie de o imagine fără nicio pată. Iar pentru asta tatăl face orice: își ignora fiica ca o pedeapsă, pe soția lui o domină.  – Doar el are dreptate, doar el știe adevărul, doar el dictează. Se aseamănă oare cu ceva din realitatea zilnică?

   Răpirea o sperie pe Mia, o paralizează, dar o primește și ca pe o șansă la libertatea totală, la eliberare, o oportunitate unică de a se cunoaște, de a se încrede în sufleul ei, în destin. Este poate ocazia perfectă de a fi ea însăși, fără teamă în faţa unui străin periculos – pe care ajunge să-l cunoască, să-l înțeleagă, să-l iubească, să-l asculte, să-l simtă ca pe familia pe care nu a avut-o, acolo într-o cabană abandonată.

   Afla tot adevărul despre răpire, despre nevoile reale ale făptașului, despre cel care a pus totul la cale, despre trecutul, familia, durerea  lui – care au dus la schimbarea lui totală în fața lui Colin își spune toată povestea, își eliberează durerea și povară din suflet pentru că doar lângă el găsește ceea ce căuta de foarte multă vreme.

În familia cu o imagine perfectă, nimic nu e perfect.

   Nimic nu e clar, nimic nu e la voia întâmplării. Totul e calculat, e făcut să pară perfect. În familia perfectă a Miei tatăl ei, şterge, cu ajutorul banilor, orice ar putea să dăuneze imaginii sale. Un tată judecător – nu doar la serviciu, ci și acasă face legea peste tot, decide pentru toată familia – condamnându-și soția și fiica la o viață trăită într-un clopot de sticlă.

   Am simțit durerea, nefericirea, dorința de schimbare, de a pleca de lângă familie, de a fi o persoană liberă departe de o familie ce trăiește după tipare bine puse la punct. M-am regăsit în povestea tinerei, am trăit, simțit fiecare emoție, m-am revoltat. E și povestea mea. E povestea tuturor. Eu sunt Mia. Și tu poți fi o Mia – ce te poate face să plângi cu lacrimi apare.

Fata cea bună transformă (încă o dată) băiatul cel rău și periculos.

  Destinul îi aduce împreună pe o cale plină de durere, îi duce departe pe un drum plin de pericole, în pustiu, într-un loc lipsit de confort, de bogății, dar le oferă siguranță, o viață la limita supraviețuirii. Tocmai ideea de supraviețuire îi apropie, îi unește, îi transformă total și îi determină, fără prea multe cuvinte, să rămână împreună.

  Fericirea Miei capătă altă formă, o poartă pe alt drum, într-o altă etapă a vieții sale. Răpirea ei a schimbat pe toți, a fost benefică și pentru mama Eve, iar în cazul tatălui.. a adus elucidat mistere, a dezvăluit secrete, a deslușit o poveste bine ascunsă.

  Totul e bine când se termină cu bine, când adevărul învinge, durerea se transformă, oferă curaj, iar iubirea capătă chip, iar Mia nu va mai fi niciodată singură.

   Fata cea bună de Mary Kubica este thrillerul care aduce în prim plan bogăția, familia și problemele cotidiene, lipsa curajului de a înfrunta un soț dornic să dețină controlul, căruia nu-i pasă  decât de imaginea sa în societate, nicidecum de familia și fericirea ei.

   O carte foarte bună, plină de tensiune și suspans. O carte perfectă, aș zice. Eu am avut ceva probleme. Nu cu povestea, nu cu scrierea, ci cu structura cărții. Nu de puține ori m-am simțit bulversată de planurile narative, de ”înainte” și ”după”. M-am redresat mereu. Am stat cu sufletul la gură, iar amintirile Miei la cabană au adus lacrimi în ochii mei. A fost…sfâșietor.

   Pericol, corupție, iubire adevărată în oglindă cu iubirea forțată de împrejurări, durere fără margini, răbufniri, decizii și sentimente ce fierb la foc mic, sunt gata să dea în focul unei povești fantastice.

Lectură savuroasă!

 

Cartea Fata cea bună, de Mary Kubica poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Percepţii inconştiente, de Iulia Ioniţă- Librex Publishingrecenzie

Editura: Librex Publishing

Categoria: Beletristică/fantasy

Anul apariției:  aprilie 2017

Nr. de pagini: 300

Nota mea: 9/10

   Nu mi-am propus, dar anul acesta am avut parte de foarte multe surprize literare. Până acum, 2017 este anul cu cele mai multe noutăți în ceea ce privește lectura și ieșiri din zona de confort. M-am întâlnit la o poveste și cu autoarea Iulia Ioniță, a cărei carte Percepții înconștiente m-a determinat să-mi fac propriul scenariu.

   Coperta e ”ruptă” dintr-un tablou, plin de istorie. Am simțit încă de la copertă, prezența  în poveste a unei lumi ciudate, misterioase. O luptă grea, în care nu se știe cine și ce anume va câștiga. Nu știam nimic despre poveste, autoare sau stilul de scriere, dar nimic din toate acestea nu m-au determinat să nu citesc romanul, dimpotrivă.  Coperta mi-a trezit curiozitatea la cote maxime.

  Cumva, m-am regăsit în povestea lui Molly, căci viața mea la liceu nu a fost ușoară deloc, iar toată situația protagonistei, care a îndepărtat-o de colegi, faptul că a fost acuzată, batjocorită, bătută – pentru modul cum se îmbracă, mi-a amintit de viața mea de liceană.

   Molly e o fată specială. Știe asta datorită locului unde a crescut, a situației familiale pe care a fost nevoită să o înfrunte, iar evenimentele din viața ei de copil, i-au creat probleme cu cei din jur. Locuiește într-o casă normală, are o singură prietenă bună, cea mai bună, dar un eveniment tragic și neobișnuit, atrage și mai mult antipatia, ura și bătaia de joc.

   Nimeni nu o crede, toți o consideră ciudată, rea, nedemnă de prietenia lor. Din ziua evenimentului, pentru Molly, totul se schimbă: viața ei devine un haos total, prietenii îi devin dușmani, iar tot ce urmează pentru ea este înfiorător, sfâșietor.

   Singurătatea o definește, plânsul isteric o vizitează zilnic. Asta nu ar fi nimic. Ar fi banalul vieții ei, dar ceea ce o înspâimântă este altceva: lucrurile ciudate pe care le primește. Asta o înfricoșează de-a dreptul. Ce secrete ascunde Molly? Cine și de ce ar vrea cineva să-i facă rău?

   Caută soluții și modalități ca să scape din situația ciudată, dureroasă și plină de întrebări fără răspuns, iar Yore pare a fi locul ideal, locul în care viața ei se poate schimba, acolo unde va fi în siguranță, va fi fericită.

   Yore e locul în care Molly e acceptată, înțeleasă. E locul în care se simte acasă și refuză să mai plece. Se atașează de prieteni, dar liniștea durează mult prea puțin. Chiar și în fața pericolelor, refuză să se retragă, să plece singură și să-și abandoneze amicii.

  Cine o fi cu adevărat Molly? Ce secrete e pe cale să descopere despre sine și cum va reacționa. Puterile tinerei o scot în evidență, atrag atenția totală, iar întunericul, răutatea, secretele o pun mereu în situații limită.

   Să fie oare ”vinovată” pentru readucerea la viață a  unui Conte sau pentru faptul că multe persoane nevinovate își pierd viața? Molly, cea care a căutat liniștea, este prinsă în vârtejul unor emoții foarte puternice.

   Află secrete importante despre cei care o înconjoară, dar și despre ea și trecutul ei, iar ea se află în situația de a alege: să fugă sau să rămână, să lupte sau să abandoneze lupta și să moară. Flama Sangvină este numitorul comun, cea care va da naște unei lupte crâncene dintre bine și rău. Este cea care asigură viață veșnică și fiecare se luptă pentru propria existență și a preluării puterii asupra tuturor.

   O lume misterioasă, bântuită de creaturi ciudate, persoanele posedate de puteri  ale întunericului, dar și vindecătoare, toate evenimentele petrecute în Yore au un singur scop: salvarea lumii  temporare.

   Puteri nebănuite, oameni banali ce sunt ceea ce nu par a fi, lupte pentru supraviețuire și o iubire puternică, dar imposibilă, colorează în nuanțe speciale o poveste  plină de suspans. Mi-a plăcut mult ideea unei povești atlfel, ba chiar și nevoia de a ieși bine din zona mea de confort. Mi-a plăcut mult împletirea unei situații banale cu alte evenimente ce au crescut emoția până la maxim.

   Toată acțiunea din Percepții iconștiente se petrece în șapte ere, iar Molly învață tot ce se poate despre destin, fenomene misterioase, Află tot ce o interesa despre ea. Învață să facă față oricărei situații, înfruntă pericolele și înțelege că răul atacă oricând.

   O poveste întortocheată, ciudățică, dar foarte interesantă, foarte bine evidențiată. Cu toate astea, simt să evidențiez un lucru: Nu e o carte pentru oricine. O poate citi oricine, dar de înțeles o poate înțelege doar cititorul atras de acest gen de cărți.

   Romanul nu se citește chiar ușor, dar în momentul în care te prinde…te prinde bine. Am avut ceva mici hopuri la personaje. Toate sunt ok, dar au fost mute, iar la un moment dat mă rătăceam printre atâtea nume.

   O luptă a binelui cu răul, a iubirii contra urii, a normalului împotriva controlului, o luptă crâncenă, în care oare cine va învinge? Bine sau rău – în oricare formă ar exista ele, în final.

   Finalul este surprinzător, chiar neașteptat. Dacă ar fi un singur lucru pentru care să merite această carte, acel lucru ar fi…finalul romanului.

   Mă bucur că am reușit să o cunosc pe autoarea Iulia Ioniță prin intermediul acestui roman. Și recunosc: simt că nu am cunoscut-o destul. Vreau să văd ce descopăr despre ea și în romanul Flori în păr. În acest moment, spun doar atât despre ea: este un autor curajos.

Lectură plăcută!

Cartea Percepţii inconştiente, de Iulia Ionită poate fi comandată de pe Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Vara plină de amintiri și cărţi de dragoste

   Am fost un copil fericit, am avut parte de o copilărie plină de culoare, de iubirea bunicilor, de iubiri pline de vise irealizabile, dar mereu prezente în mintea mea de adolescentă visătoare. Verile la bunici  – mă apucă nostalgia și dorul de vremuri demult apuse, de râsetele cu lacrimi, de glasul bunicii, de vocea blajină, de duioșia dumneaei atunci când ne recita poezii – pe care le-a învățat în cele patru clase pe care a apucat să le urmeze.

   Fiecare vară a fost unică – prin bucuriile sale, prin suferința care m-a întărit și maturizat mult prea repede, prin gașca de prieteni care se aduna seară de seară la poartă – pe care acum prea puțini o mai deschid. Mi-a rămas în suflet fiecare vară, dar mai ales…fiecare noapte transformată în zi – una perfectă pentru a citi cărţi de dragoste, ce-mi tăiau răsuflarea și-mi aprindeau visele amorțite de gânduri și durere.

   A fost nevoie doar de o singură vară în care să merg la biblioteca din sat – era întotdeauna o plăcere. Nu veneau mulți copii, dar îmi plăcea să stau de vorbă cu doamna bibliotecară și să caut în tihnă cărțile pe care să le iau acasă. După ore de căutări, reveneam acasă cu sacoșa de cărți. Peste douăzeci de romane siropoase în răpeau somnul, îmi transformau starea și-mi luminau mintea și sufletul.

   O singură vară. De atât a fost nevoie ca să descopăr autoarea care mi-a rămas în suflet până în prezent: Danielle Steel – pe care inițial – în acel moment, am considerat-o ca fiind bărbat. Orice ar fi fost, scria foarte frumos – siropos, dar nu era vorba de acele cărți care să te plictisească, să te enerveze, să te facă să te uiți dacă mai ai mult până la următorul capitol, jumătatea cărții sau finalul ei.

   Am cunoscut autoarea Danielle Steel, iar gustat stilul și am apreciat enorm modul cum mă simt, starea în care eram, atunci când îi citeam romanele savuroase – ce-mi dădeau aripi spre cele mai frumoase vise.

   Cum de am știu de atunci că-mi place Danielle Steel? Păi era simplu de gândit asta, dar nici acum nu regret faptul că am ales-o pe Danielle Steel autoarea mea preferată. A rămas așa până astăzi – când citesc și mai mulți autori, descopăr și mai multe stiluri și povești care mă cuceresc. Dar ea, ea autoarea sufletului meu, m-a cucerit iremediabil. Va rămâne în topul sufletului meu întotdeauna – chiar dacă și-a mai lărgit orizontul în materie de scris, și-a schimbat poate și stilul puțin. Va fi autoarea care mi-a făcut verile mai frumoase, mi-a șters lacrimi și mi-a alinat dureri interioare de nenumărate ori.

   Prima carte citită de la Danielle Steel este Bijuterii. Îmi amintesc atunci că mă minunam, mă miram și trăiam cu impresia că este cea mai groasă carte pe care am văzut-o vreodată. Trăiam cu senzația că mă va plictisi groaznic şi că o voi abandona imediat. Eram aproape convinsă că-mi va lua multe zile până o voi termina de citit.

   Mirarea a fost și mai mare atunci când am văzut cu câtă poftă citeam cartea, cât de repede întorceam paginile, cu cât patos împărtășeam impresii cu sora și verișoara mea. Despărțirea de romanul acesta a fost grea. Da, m-am despărțit cu greu de personaje, poveste și fiecare emoție trăită pe parcursul lecturii.

   Mai trebuie să spun că după Bijuterii am devorat și alte cărți ale autoarei, că nu mă săturam de romanele ei, că mai voiam să mă bucur de stilul ei, de pofta nebună de lectură. Am citit fiecare carte ce purta semnătura autoarei – romane foarte vechi, dar scrise atât de bine. Mi s-a făcut dor de vară, de romanele Daniel Steel, de copilărie, de povești.

   De atunci mi-a rămas în cap romanul Bijuterii, pe care l-a căutat ani la rând în speranța că-ș voi găsi undeva pentru a-l putea lua acasă. E puntea frumoasă dintre trecut și prezent. După căutări multe, foarte multe. L-am găsit. Am plătit mai mult pentru transportul ei, decât pentru cartea în sine, dar nimic nu a contat. Cartea era a mea, iar atunci când l-am ținut în mână, am avut senzația că m-am reîntâlnit cu un prieten vechi, după ani de zile de absență.

   Nu e singura carte din bibliotecă semnată de Danielle Steel. Mai am Bucurie regăsită – citit și recitit de…nici nu mai știu exact, dar la fiecare recitire am plâns mai ceva ca atunci când am citit romanul pentru prima dată.

   La fel de recitite sunt și Imagine în oglindă și Nuntă în stil hollywoodian, iar acum, simplu fapt că mi-am reamintit de ele, a trezit în sufletul meu dorul de aceste trei cărți vechi ale autoarei Danielle Steel.

   Te-ai înșelat dacă ai crezut că dețin doar cărți vechi scrise de autoarea mea de suflet. Am și câteva titluri mai noi, primite cadou, dar pe care nu am apucat să le citesc. Încă, dar bine că sunt ale mele. Bine ar fisă am și timp pentru ele,  căci mă așteaptă multe surprize, simt asta.

   Acum ceva anu vizionam ecranizările unor bestseller-uri semnate Danielle Steel, iar anul trecut am citit o carte aparte, un stil wow pentru autoare. Am descoperit o altă Danielle Steel în Mistele dragostei.

   Mă așteaptă cuminți pentru o lectură savuroasă:  Hotel Vendome, Dincolo de aparențe, Luminile sudului, dar și reîntâlnirea cu Bijuterii și toate poveștile citite în copilărie, căci vreau să văd cum percep acum, la 30 de ani romanele marca Danielle Steel.

   Citești cărți ale autoarei? Care e ultima întâlnire literară cu Danielle Steel pe care ai savurat-o?

 

Doamna râului, Jude Deveraux-recenzie

Titlul original: River Lady (1985)

Traducere din limba engleză:  Grigore Pintilie Corina

Editura: Miron

Categoria: Carte de dragoste

Număr de pagini: 442

Nota mea: 9/10

Anul apariţiei:  1995

   Anul acesta este al premierelor, al întâlnirilor literare cu autoare pe care nu aș fi crezut vreodată că le voi citi. Îmi place mult atunci când descopăr autoare noi – pentru mine, ce scriu povești surprinzătoare, ce pot cuceri cu ușurință cititorii.

  Nu știu de ce nu am avut niciun fel de atracție pentru romanele de dragoste. Le citeam și înainte, dar nu foarte des, iar acum le cam caut – atent, dar frecvent, căci sunt cărțile care îmi dau o stare foarte bună, mă relaxează și-mi cresc mult pofta pentru lectură.

   Am început luna iulie frumos. Am avut întâlnire cu Jude Deveraux. Nu puteam întârzia sau rata această ocazie. Nu regret absolut nimic.

   Cu Doamna râului, Jude Deveraux a fost puțin mai altfel. În primele două zile am reușit să citesc un număr record de pagini: 10, iar în următoarea am terminat cartea. Da, așa sunt eu când e prea cald afară. Nu eu sunt de vină, ci vremea de afară care m-a cam dat peste cap, dar am recuperat.

  Autoarea scrie bine, cucerește cu povestea spumoasă dintre Leah și Wesley, ba chiar reușește să te țină captivă până la final. Dar până la final e cale lungă, e o călătorie anevoioasă, periculoasă și plină de secrete.

   Leah Simmons este tânăra care refuză să-și părăsească frații și tatăl. Trăiește într-o zonă sărăcăcioasă, acceptă bătăile primite, muncește pe rupte. De ce? Pentru frații ei. Nu se dă în lături de la nimic – este femeia bună la toate. Tot ce-o înconjoară o face să aibă despre sine o părere foarte proastă, nu se consideră frumoasă – nici nu are cum să fie, căci modul cum arată – neîngrijită, murdară, îi pune imediat eticheta de femeie urâtă – de care toți fug unde văd cu ochii – de vină fiind înfățișarea, dar și ceea ce se știe despre femeile din familia Simmons – sunt etichetate ca fiind femei ușoare.

  Ea acceptă totul – și ceea ce se spune, dar mai ales destinul ei, scris deja și bătut în cuie. Deși știe că nu va reuși niciodată să se căsătorească din dragoste, încă mai speră, iar de mică visează la Wesley Standford – cel pe care-l întâlnește, întâmplător la cârciumă.

   Trecutul revine în prezent – pe cei doi îi leagă amintirea unui pupic pe obraz, dar și un obiect pe care Leah îi păstrează cu sfințenie. Iar atunci când ajunge să stea lângă Wes, să-i simtă respirația, atingerile și sărutul… încă mai speră.

   Fericirea lui Leah durează prea puțin, visul ei din copilărie se năruie, iar de la iubire la ură – pe care o simte pentru frumosul Wesley, nu mai e decât un pas. Totul se schimbă pentru amândoi în acea noapte de pomină. Wesley o pierde pe Kim, iar Leah intră în viața lui Wesley fără să vrea, aproape fără acordul ei.

   Schimbările nu-i apropie pe cei doi, ba mai mult, îi îndepărtează, iar ura plutește între cei doi. Timpul, distanța și ura, se topesc, iar Leah este decisă să-l determine – fizic, vestimentar, comportamental pe Wesley să o placă.

   Planurile ei pică în ziua în care el nici măcar nu o bagă în seamă, în ziua în care îl aude spunând clar faptul că, pentru ea simte doar ură. Orgoliul, durerea și trecutul – cel care-i spune neîncetat că este o Simmons, o ajută să ia o decizie bună pentru amândoi. Un plan gândit bine, care să-i spele numele de rușinea trăită. Zis, acceptat, pus în aplicare începând din ziua în care pornesc la drum – unul spre libertate. Numai că planul de acasă nu se potrivește cu drumul lung, anevoios, plin de durere, pericole pe care îl au de parcurs.

  În pustiul prin care trec au loc fel de fel de peripeții, de evenimente, schimbări, pierderi, dar și apropieri între Leah și Wes. Se schimbă din nou totul de la o zi la alta, pericolul pândește, totul stă să explodeze, să iasă la lumină, să se descopere. Au loc renunțări, decizii și acceptări.

   Leah și Wesley pleacă mai departe, împreună spre orașul și casa care le va fi locuință, dar din nou, planurile sunt date peste cap și trecutul tinerei se arată într-o noapte întunecată. Trec prin diverse încercări, Leah își apără soțul, Wes simte pericolul și povestea se complică din nou.

  Finalul..Oh, total neașteptat, parcă forțat. Nu e trist, dar nu m-am aşteptat deloc să se termine așa. Știi cum e? Senzația mea a fost atunci asta: cartea nu e terminată. Nu am cum să citesc peste 400 de pagini, să mă duci prin toate pădurile, personajele să fie nevoite să depășească obstacole aproape imposibile, să simtă moartea în ceafă de atâtea  ori, iar la final, când totul ar fi trebuit să se așeze, să am parte de așa ceva…

   O poveste interesantă, plină de personaje, acțiune, suspans, dar și iubire fierbinte. Pentru mine a fost rețeta ideală de lectură relaxantă, răcoritoare și foarte plăcută pentru o zi de vară sufocantă. Este lectura perfectă atunci când vrei să evadezi, să lași realitatea ta departe și să cunoști, să explorezi, să descoperi, să trăiești intens, dar și să te joci cu focul pericolului – cel care pândește la fiecare pas, să dai peste hoți – de care mai apoi să te păzești. Mai bine spus.. să înfrunți pericolul, să-i simți ghearele ascuțite chiar pe corpul tău, iar tu să reziști eroic, să refuzi calea ușoară, să abandonezi pe alții – pentru a te salva pe tine.

   În ciuda finalului deloc inspirat – e o opinie subiectivă și extrem de personală, mi-a plăcut destul de mult primul roman al autoarei Jude Deveraux – am făcut cercetări și am înțeles că River Lady este volumul cu numărul trei din serie.

Lectură plăcută!

Cartea Doamna râului, Jude Deveraux  este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Vraja sudului de Jennifer Blake-recenzie

Titlul original: Southern Rapture

Traducerea:  Cecilia Fodor

Editura: Aquila 93

Nr. de pagini:311

Nota mea: 10/10

       Am parte de o nouă premieră în materie de lectură. Prima mea întâlnire literară cu autoarea Jennifer Blake s-a petrecut, iar călătoria noastră împreună a fost una frumoasă, plină de neprevăzut, de suspans, istorie și iubire. Mă declar încântată de Vraja sudului și de stilul de scriere al autoarei. Modul în care m-a prins în mreje este și el rar întâlnit de mine. Mie ori îmi place o carte de la început, ori mă enervează de la prima pagină. În cazul Vrăjii sudului, a fost așa: povestea nu m-a prins de la început, dar m-a captivat total, pe parcurs.

      Romanul apare pentru prima dată în 1987, iar traducerea în română apare nouă ani mai târziu și nu știu dacă a mai fost reeditat, dacă se găsește acum și într-o nouă ediție.

      Am tot auzit că Jennifer Blake s-ar asemăna foarte bine cu Sandra Brown – pe care eu am citit-o și etichetat-o, prima dată, ca fiind autoare de romane erotice, nicidecum historical-romance. Poate mă înșel, dar personal, nu cred că există o asemănare atât de mare, ca și stil, între cele două. Dacă vrei să aibă totuși un numitor comun, poți spune că ambele autoare sunt cunoscute, cu multe bestseller-uri scrise, publicate și vândute.

     O poveste ce te ține cu sufletul la gură și care te învăluie în parfumul de istorie și iubire este cea care nu te lasă să o lași neaflată.

    Povestea din sud are în prim plan o tânără nordică frumoasă, focoasă, încăpățânată și plină de energie, care pornește în căutarea adevărului. Este hotărâtă să afle adevărului despre asasinul fratelui ei. Va afla adevărul, dar toată viața ei se va schimba, nimic nu va mai fi la fel, iar ea.. ea va fi o cu altă persoană.

    Despre criminalul fratelui ei, știe atât cât îi trebuie ca să pornească propriile căutări și nu vrea să renunțe până când, cel care a ucis, va plăti pentru fapta sa. Nimic nu-i putea șterge din suflet ura ce o simțea pentru ticălosul asasin.

    În prima noapte în casa tușii Em, Lettie are parte de o experiență tulburătoare, care face să-i fiarbă sângele în vene, mai mult decât o sperie. Are o întâlnire neașteptată cu un bărbat puternic, arătos și greu de confundat sau uitat. Nu pățește nimic, dar vizitatorul nepoftit lasă urme vizibile.

    Toată lumea a auzit de Spin. Unii îl condamnă pentru ceea ce face rău, iar alții îl apreciază pentru binefacerile sale. O fi Spin omul rău – asasinul? Sau el e doar omul care apare acolo unde e nevoie de  el, exact atunci când e nevoie?

      Nimeni nu-l poate prinde pe Spin, dar toți știu pe unde umblă, când și de ce numele-i vine de la spinul pe care-l lasă mereu pe unde trece. Privirea lui înțeapă precum spinul, vorba-i poate fi usturătoare, glasul tăios și sigur. Așa e cel care se bănuiește că ar face rău. Spin – salvatorul e mereu pregătit cu o vorbă bună, cu o privire fierbinte și cu un glas gâtuit, ce vorbește despre dorință – una trupească, atunci când e în preajma ei – femeia care-l bănuiește.

     Pe ea o salvează,  cu ea se adăpostește din calea furtunii, ea a fost cea care i-a ieșit în cale în acea noapte – din cauza ei a trebuit să se facă nevăzut.

    Între Spin și Lettie Manson are loc întâlnirea cea mai importantă – acel moment în care el îi spune clar și răspicat faptul că nu el este asasinul pe care-l caută, pe care-l bănuiește și ar da orice să-l vadă la spânzurătoare.

    Dar oare îl va crede Lettie? E suficientă această mărturisire pentru ca ea să se îmbuneze? O flacără, un foc arde neîntrerupt și e legătura dintre cei doi. Va arde? Se va consuma până la final sau se va stinge?

    E ură sau dorință, necunoscut sau pasiune, iubire, nevoie sau un simplu moment trecător. E totul, iar acest tot ce va transforma odată cu aflarea adevărului. Un adevăr tulburător, sfâșietor care va schimba totul în jur, dar și în sufletul ei, a lui Lettie Manson.

    Deznodământul te va pune pe gânduri, îți va da de gândit, te va…îți vei dori să recitești cartea imediat.

    Iubire arzătoare, minciună, foc interior și o poveste pe care nu o voi uita prea curând.

     Merită să ai o lectură savuroasă!

Cartea Vraja sudului de Jennifer Blake poate fi comandată de pe targulcartii.ro

 

Smoke Screen-Paravanul de fum, de Sandra Brown-recenzie

 

Titlul original: Smoke Screen

Traducerea:  Ileana Dinu

Editura: Lider

Colecția:  Beletristică

Categoria: Romance/Suspans

Nr. de pagini: 407

 

    A trecut ceva timp de când m-am întâlnit, literar vorbind, cu autoarea Sandra Brown, îmi era dor, căci au trecut peste 10 ani de la ultima carte citită de mine într-o vacanța de vară. Am cam ratat multe cărți noi, dar și vechi, dar poate voi avea timp să recuperez cumva.

   Mi-am dorit o carte care să-mi amintească de stilul Sandra Brown, să mă surprindă, să mă țină captivă într-o poveste memorabilă. Paravanul de fum avea să facă toate astea, și poate chiar mai mult. Am avut așteptări, iar acestea mi-au fost răsplătite oarecum.

   Paravanul de fum este cartea care m-a surprins plăcut, dar în care nu am recunoscut stilul Sandrei Brown. Diferă foarte mult această poveste și stilul în care a fost scrisă de tot ce-am citit eu  până acum. Romanul Paravanul de fum mă distanțează mult de poveștile foarte siropoase ale autoarei.

   Romanul de față este învăluit în mister, este plin de acțiune, spune o poveste ce se încadrează mai degrabă la mistery decât la romance, este foarte bine scris, într-un stil diferit, care nu face altceva decât să trezească interesul, curiozitatea și pofta de lectură – pentru a afla cât mai repede deznodământul.

   Intri în poveste cu așteptări, dar ești surprins încă de la prima pagină, misterul te învăluie imediat, suspansul îți crește pulsul, dar vrei să afli, vrei piste care să te facă să înțelegi ce s-a întâmplat de s-a ajuns la…crimă.

   Jay este polițist – unul foarte cunoscut, dar și misterios, căci toate pistele duc la ideea că, a trăit o viață dublă, total necunoscută, plină de acțiuni, rău intenționate, interzise – din punctul de vedere al meseriei pe care o practica, cu atât mai mult cu cât, era considerat un erou.

   Britt este reporter la cel mai cunoscut post de televiziune, este un om dedicat muncii, dar care în trecut a făcut mult rău unui om nevinovat, neștiind că va simți pe pielea ei cum roata se va întoarce împotriva ei.

   Ce legătură există între Jay și Britt? Ce fel de relație au? Ce-i aduce împreună într-un bar, dar mai ales ce se întâmplă mai departe? Nimeni nu știe, Britt nici atât, dar realitatea e cruntă: Jay este mort, Britt acuzată de crimă, iar amintirile ei în legătură cu acea noapte sunt în ceață.

   Frânturi de imagini vii și dialog trunchiat îi invadează gândul, dar nimic nu este clar și nici o piesă din acest puzzle misterios nu o duce pe Britt pe calea adevărului. Tot ce știe ea este ca nu l-a ucis pe Jay, că nu avea cum să facă asta, dar totul o incriminează și nimeni de la poliție nu o crede că nu-și amintește nimic din ceea ce s-a întâmplat.

   Ea bănuiește motivele care au dus la pierderea memoriei, bănuiește de ce amintește nimic, dar nici unul nu o salvează, nu o scot la lumină, ci o înfundă mai tare, căci autopsia nu îi susține tinerei Britt declarația convingătoare, așadar este acuzată și vinovată de crimă. Deși ea spune că nu a comis o asemenea faptă.

   Ce se va întâmpla mai departe? Se va preda și va ispăși o pedeapsă, fiind nevinovată? Va fugi sau va fi salvată în ultimul moment de.. adevăr?

   Fix în momentul în care se cam pregătea arestarea ei, trecutul revine ca o umbră, o ia din prezent și o face să regrete situația ce nu mai poate fi schimbată. Trecutul ei glorios, devine dureros. Trecutul ei poartă un nume:  Raley, iar ceea ce urmează îi unește pe cei doi, îi determină să se unească într-o luptă cu morile de vânt pentru descoperirea adevărului. Poveștile celor doi, Britt și Raley este trasă la xerox, cu același numitor comun Jay.. Să fie aceasta oare o poartă spre adevărul învăluit în mister total?

   Multe întrebări și prea puține răspunsuri, dorințe de nestăpânit îi unesc pe cei doi – una pentru descoperirea secretelor bine ascunse, iar alta este dorința și pasiunea ce-i apropie din ce în ce mai tare.

   Vor afla împreună adevărul? Vor reuși oare împreună să dea la o parte paravanul de fum ce acoperă foarte bine adevărul? Va fi posibil ca toată ceața să dispară, iar ei să fie declarați nevinovați? Cum vor face față pasiunii – vor ceda sau nu? Vor rămâne împreună sau pericolul care-i pândește îi va despărți?

   Atât de multe întrebări și piste false. Atât de multe piese în acest joc periculos. Cartea a fost pe placul meu, doar că la un moment dat… m-am simțit prea încurcată în detalii, prea îndepărtată de aflarea adevărului și de final.

   O carte bună care nu merita să fie atât de lungită. Totuși.. aceste întorsături și ițe încurcate, m-au făcut să-mi pierd răbdarea, recunosc asta cu toată sinceritatea, dar au și crescut emoția la cote maxime.  Suspans, acțiune, iubire și lupta pentru adevăr s-au unit într-un tot.

Paravanul de fum nu dispare dacă nu ai curajul să riști și să treci prin el.

Lectură plăcută!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul targulcartii.ro

Este cartea care nu doar spune o poveste, ci va ajuta pe (tinerele) cititoare să facă diferența dintre bine și rău, prietenie și amiciție, iubire și prietenie, adevăr și minciună, plăcere și obligație, bunătate și răutate, gura lumii și propriile sentimente.

Tocilara, de Holly Smale-recenzie

Titlul original: Geek girl

Traducerea:  Roxana Oroșanu

Editura: Gama

Colecția:  Tocilara

Categoria: Gama Indigo

Nr. de pagini: 320

Nota mea: 9/10

 

   O carte usoară nu va avea niciodată nimic de transmis –această replică o întâlnesc destul de des în lumea cărților. Nu dețin adevărul absolut, dar nimic nu poate fi generalizat, cu atât mai puțin în această lume fascinantă, surprinzătoare și deloc banală.

   Cartea Tocilara, Holly Smale, de la Editura Gama este una din cărțile, care, deși este ușoară, mesajul există – este chiar unul destul de complex, întrucât se extinde pe mai mute paliere ale vieții adolescentine: viață de liceu, a fi cool sau nu, prietenie, traiul alături de o mamă vitregă, alegeri, consecințe, reușite.

   Harriet, cea mai bună fată din clasă, nu se bucura de acest statut, căci oricât de bine ar fi să înveți, să fii prima la învățătură, să ai parte de admirația profesorilor, exista  totuși și un dezavantaj: simpatica Harriet și-a atras antipatia majorității, este poreclită și tratată ca atare.

   Și Tocilara învăța cam tot ce îi pica sub ochi și în mână. Asta nu e tocmai un lucru rău, căci datorită informațiilor din carte, am mai învățat și eu câte ceva. Pentru mine nu a fost rău, pentru personajul cărții, însă, plăcerea ei îi aduce doar necazuri din partea colegilor. Și doar o singură prietenă – cea mai bună prietenă, care ajunge să o cunoască foarte bine, să o descopere, să-i știe temerile, dar care o acceptă așa cum este.

   Tocilara este foarte potrivită pentru copii, dar dacă ar trebui să spun și mai exact cui aș recomanda această cărțulie, aș spune clar: o văd genul de carte citită în special de către adolescente. De ce? Pentru că are ca personaj o adolescentă, la vârsta de 15 ani, căreia îi cam plăcea să învețe.  Nu că ar fi ceva rău în asta, dar… Situația ei mi-a cam amintit de mine. Nu, nu eram poreclită tocilara în liceu, nu mi se zicea pe față, tocilara, dar eram tratată astfel, eram vorbită pe la colțuri și izonizată până și pentru că refuzam să plec de la ore.

   La început mi-a fost la fel de greu în liceu, la fel cum îi este și tocilarei și încercam să depășesc cumva situația, să mă adaptez și să trec peste toate șoșotelile și răutățile gratuite. Eu am reușit, dar oare tocilara ce-a făcut?

   Este cartea care nu doar spune o poveste, ci va ajuta pe (tinerele) cititoare să facă diferența dintre bine și rău, prietenie și amiciție, iubire și prietenie, adevăr și minciună, plăcere și obligație, bunătate și răutate, gura lumii și propriile sentimente. Din povestea lui Harriet înveți lucruri elementare, dar esențiale despre viață – ce pot fi de folos oricui, oricând, indiferent de vârstă.

   Am avut un moment în care povestea lui Harriet mi-a amintit de telenovela ”Betty cea urâtă” – poate e de râs (sau plâns), dar nu am putut să nu fac analogii mentale, nişte paralele- carte – film, Tocilara fiind o Betty cea urâtă modernă, o Betty cea urâtă, care la fel ca în film, are șansa de a se transforma. Imediat după ce mi-am amintit de film, Harriet spune în carte că e și va rămâne mereu Rățușca cea urâtă.

   Mi-a plăcut foarte tare și chiar am apreciat faptul că Annabel – mama vitregă a lui Harriet, deși pare o mamă rea, chiar nu este, dimpotrivă. Va avea un rol definitoriu atunci când situația ei și a tatălui va scăpa de sub control.

   În una din escapadele sale, Harriet ajunge la un salon de modă, atrage atenția cu neîndemânarea sa, o încurcă rău de tot, iar la final.. se trezește pozată. Deși nu ea visa de mică să devină model.

   Unde dai și unde crapă, Harriet este aleasă pentru a fi modelul celei mai cunoscute personalități din lumea modei. Dar cum va face oare să treacă peste refuzul categoric al mamei? Va ajunge oare în Rusia la o prezentare de modă.

   Îşi minte mama și prietena, lipsește de la scoală și trăiește două zile visul de model. Cât de ușor sau complicat va fi pentru Harriet? Va fi oare suficient de prezentabilă în cadrul prezentării sau va gafa din nou?

   Totul e pe cale să se ducă de râpă: adevărul să fie aflat înainte de vreme, mama să o certe, iar prietena cea mai bună să o urască. Totul se năruie, dar nu este pierdut, vine la pachet și cu o rezolvare: Harriet află și ea niște adevăruri despre mama sa, iar ițele pe care le-a încurcat ea, se descurcă cumva.

   În toată escapada sa, Harriet află ce înseamnă iubirea, simte fiori, atinge și stă chiar lângă cel pe care-l place. Oare este reciproc sentimentul? Va suferi Harriet din dragoste? Un roman spumos și plin de umor ce ce-ți va starea de spirit în cel mai pozitiv mod posibil.

   Cartea este una absolut relaxantă, plină de umor și de momente care-ți dau de gândit, dar trebuie să recunosc faptul că am avut și  situații în care m-am întrebat ”Oare când anume își va da seama și Harriet că minciuna îi va dăuna?” sau ”Cât mai trebuie să citesc până în momentul în care va deveni fata asta șic, nu de alta dar acușica se termină cartea și nu mai are timp să devină șic.. și-ar fi păcat?”

   Am înțeles de ce a fost nevoie de atâtea pagini dedicate tocilarei, felului ei de a fi, de a reacționa, de a rezolva lucrurile – mereu alegând soluția facilă: minciuna, dar parcă aș fi vrut să se acorde mai mult spațiu în carte și celuilalt episod din viața adolescentei – momentului de glorie, etapa în care era mai mult șic decât tocilară. Chiar cred că s-a terminat prea repede povestea și că lucrurile au rămas nespuse, nefinalizat oarecum.

   Sunt sigură că volumul 2 al seriei va elucida multe mistere și va oferi multe răspunsuri, pe care adolescenta din mine, le aşteaptă cu nerăbdare. Abia aștept continuarea, iar acum mă bucur că seria are 4 volume.

   Mi-a plăcut mult cartea, cu minusurile sale și cu foarte multe plusuri, chiar cred că merită atenție. Nu  e o pierdere de timp, ba chiar, din contră: nu pierzi nimic, doar câștigi relaxare totală și zâmbet permanent.

Lectură plăcută! Vei avea dacă citești cartea!

Cartea a fost oferita de Editura Gama. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Gama.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Suflete pereche, de Mary Balogh-recenzie

Editura: Lider
Anul: 2013
Număr pagini: 368
Traducător: Mihnea Columbeanu

   Este a doua carte scrisă de autoarea Mary Balogh pe care o citesc, și deși aceasta nu se aseamănă cu prima, pot să afirm cu o convingere totală faptul că autoarea m-a cucerit iremediabil. Suflete pereche este o carte care mi-a adus bucăți din realitatea personală în fața ochilor, este povestea care m-a determinat să stau nemișcată minute în șir, cartea pe care nu mi-am dorit să o termin.

   Începutul mi-a dat multe momente în care nu o recunoșteam pe autoare, nu-i recunoșteam stilul, iar asta mi-a dat o stare de agitație continuă, fiind aproape convinsă de faptul că, această a doua întâlnire va fi cumva sortită eșecului.  Acum, după lectură pot să spun doar atât: Mary Balogh este genul de autor care te surprinde cu fiecare carte pe care o scrie.

   Suflete pereche împletește frumos poveștile și viețile a două suflete rănite, chinuite, ce-au luptat în cele mai sângeroase războaie – ocazie cu care, și Anne, dar și Sydnam pierd câte ceva. Odată cu întâlnirea lor, mai pierd odată. Singurătatea și ideea că pentru ei viitorul alături de partener și copii, a apus cu ani în urmă.

   Anne este acea femeie care s-a fript cu ciorbă și a învățat să suflet și în iaurt. Deși  în tinerețe plănuia să se căsătorească cu cel pe care-l cunoștea foarte bine, planul ei pică în ziua în care, află că  cel pe care-l voia alături se va căsători cu… fix cu cine se aștepta mai puțin.  Și parcă nu-i era de ajunsă suferința aceasta, era pe cale să aducă pe lume un copil – nelegitim.  Cireașa de pe tort e alta, totuși… familia ei o respinge, nu o acceptă cu un copil din flori, nu vor o asemenea pată asupra numelui. Anne învață să se descurce singură, acceptă că va rămâne singură, cu David toată viața.

   O invitație de vacanță, alături de copilul ei și alte persoane importante, e pe cale să-i schimbe viața, dar dacă la început era tristă pentru faptul că, timp de o lună, va trebui să stea departe de școală, copile, prietene și viața ei obișnuită, la plecare, sufletul i se face bucăți, mintea îi rămâne pe meleagurile Țării Galilor, iar inima sa rămâne la singurul bărbat care-a trezit în ea dorința și nevoia de iubire.

  Cine este Sydnam? Protagonistul și Anne se întâlnesc întâmplător, într-o seară când, minunata Anne, se plimba prin împrejurimi. L-a zărit, a văzut totul din profil, iar frumusețea lui era de-a dreptul răpitoare. Ceva s-a întâmplat, căci prima întâlnire a fost sortită eșecului.

  Adevărul este că Sydnam era frumos, așa cum îi văzuse Anne, dar ceva îi făcea, nu doar frumos, ci și… special. Un defect fizic îl făcea deosebit, îl deosebea de toți ceilalți bărbați. Indiferent de acest defect fizic, Anne s-a apropiat de el foarte curând, iar prietenia dintre ei doi și-a urmat cursul firesc.

   Începutul este întotdeauna, dar plimbările și timpul petrecut împreună a făcut ca restul să fie doar detalii, ca nimic să nu mai conteze atât de mult. Anne îl descoperă pe Syd cel adevărat, îi descoperă sufletul – cel  rănit, dar neatins de defecte.

  Curând cei doi ajung să-și povestească viața, să râdă, să facă împreună lucruri nebunești, să simtă că trăiesc și că nu sunt judecați pentru nimic, nici pentru cine sunt, pentru cum arată sau pentru ceea ce au făcut în trecut.

  Mesajul cărții este atât de simplu, dar real complet și complex. Și atât de bine se pliază pe realitatea noastră, încât, și numai pentru atât și merită să citești cartea:  Nimeni nu s-a născut ca să fie singur pe pământ. Indiferent de defecte, cu toții avem sufletul pereche. Cel mai mare defect uman, nu este cel de pe corp, nu e lipsa, ci limita.

   Îmi vei spune că povestea lor e doar în carte, că niciodată o poveste nu poate evidenția realitatea. Eu cred că orice poveste pornește de la un grăunte de adevăr, de la o idee reală, iar povestea sufletelor pereche este atât de frumoasă, atât de inspirată din realitate, încât e păcat să nu o citești și să nu înveți din ea. Nu există imposibil, nu exist defect pe care iubirea să nu-l transforme în calitate, nu vezi niciodată cu mintea ceea ce poți simți și vedea cu inima.

   Sydnam și Anne se văd dincolo de trecut, de defecte, de piedici. Și se simt apropiați, iar în ultima zi de vacanță, simt dorința inimilor – acea dorință căreia nimeni nu-i poate rezista. Simt chemarea și nevoia de a.. trăi intens iubirea ce i-a învăluit pe nesimțite. Iubirea face totul posibil.

   Totul dispare, regrete, păreri de rău, distanța dintre ei – care credeau că nu se vor mai întâlni vreodată. Are loc marea transformare a vieții lor, apropierea  dintre ei, întâlnirea cu familia lui, acceptarea lui Syd de către David, împăcarea cu familia ei și … petrecerea surpriză dată în cinstea iubirii dintre Sydnam și Anne.

   Off, s-a terminat atunci când voiam să mai continue, când m-am convins că iubirea trece peste orice piedică, durere, neajuns, distanță, împotrivire. Iubirea transformă viața și omul. În totalitate.

Lectură plăcută!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

 

Absolut tot, de Nicola Yoon-recenzie

Titlul original: Everything, Everything

Traducere din limba engleză:  Roxana Coțovanu

Editura: YoungArt (imprint al Grupului Editorial Art)

Număr de pagini: 286

Nota mea: 9/10

Anul apariţiei:  2016

 

Ce-ar conta mai mult în viața ta – corpul, sănătatea sau libertatea?

   Dar atunci când sănătatea nu te lasă să trăiești, ci doar să-ți duci cu demnitate crucea și să supraviețuiești, ai alege să fii precaut sau ai risca totul pentru a face ceea ce simți, indiferent de riscurile la care te supui? Ai alege viața sau riscul de a simți măcar o dată tot ce ți-e interzis?

   Am tot auzit despre această carte, iar toate cuvintele despre roman au fost de laudă, dar cea care m-a convins de faptul că-mi va plăcea mult – absolut totul la această poveste, a fost colega mea Alina. Ea mi-a zis doar că-mi așteaptă cu nerăbdare opinia despre carte. Am citit cartea. De fapt, am de devorat-o, dar nu regret nimic. Poate doar faptul că s-a terminat.  Dar să știi că, pe undeva în mintea mea zace ideea că această poveste – a lui Maddy și Olly va avea o continuare. Ar fi păcat să nu fie așa cum simt. Vom vedea dacă am sau nu am dreptate.

   Madeline face parte dintr-o familie normală, cu mama, tată și frate până în ziua în care, viața îi răpește bucuria de a trăi alături de partea masculină a familiei. Ea știe că suferă  de o boală rară , foarte gravă, iar aceasta o condamnă la un trai limitat, departe de exterior, de oameni, de natură, de tot ce se întâmplă în afara casei în care locuiește împreună cu mama ei. Știe că nu poate ieși afară, nu poate avea prieteni, nu se poate bucura decât de cărți, mama și asistenta care are grijă de ea, internetul și orele de curs prin skype.

   E cu adevărat o viață limitată, o viață simplă, o viață petrecută în același mediu ”steril”, ferit de alte bucurii simple. Cu toate acestea, Maddy nu se plânge, se bucură de prezența celor două femei din viața ei, a timpului petrecut împreună, de lectură și de tot ce-i oferă bucuriile cu care deja este obișnuită. Se bucură atât cât poate și nu este genul de adolescent care să iasă din cuvântul părintelui, nu are măcar secrete față de acesta.  În viața ei absolut tot  este la vedere.

   Este fericită cu puținul ei, cu absolut tot ce înseamnă pentru ea esențialul, știe ce e bine pentru ea – acel bine evidențiat de mama sa,  și nu-și dorește mai mult. Chiar dacă boala ei o limitează, chiar dacă fiecare zi este trasă la indigo, Medeline se bucură, trăiește demn și e mulțumită – motiv pentru care nu se revoltă, nu caută răspunsuri – pentru că știe că acestea nu există, nu cere altceva.

Tu ai putea trăi viața lui Medeline? Te-ai bucura de absolut tot chiar dacă ai știi că boala din corpul tău te condamnă să trăiești într-o bulă?

   Ai suporta  gândul că nu ai voie să comunici cu oameni, că nu ai voie să-i atingi, să-i simți, să-i îmbrățișezi? Ai  suporta cu greu ideea de a nu te bucura de natură și toate frumusețile ei doar pentru că ești bolnav. Boala lui Maddy o face să fie captivă într-o lume doar a ei, o lume colorată doar de cărți, filmele pe care le vede împreună cu mama, jocurile și puținele momente de fericire. Dar i s-a spus că nu are voie nimic din tot ce e firesc și poate banal. Boala – alergie la oameni trebuie ținută sub control și o transformă într-un suflet captiv în dorințele care nu i se vor împlini niciodată, ci doar special și cu unele nevoi speciale. Medeline trăiește într-o bulă firavă, dar care nu riscă să se spargă vreodată. De ce? Pentru că adolescenta de 17 ani știe că toată viața ei înseamnă acea casă, înseamnă supraveghere atentă și decizii la care trebuie să se supună pentru a-i fi bine.

   Deși se luptă cu dorințele unui adolescent, Maddy nu iese din rutina sa zilnică, nu-și neglijează mama, lecțiile sau lecturile. Și nu privește pe geam – nu are ce să vadă afară. Până într-o zi când în casa vecină, se mută o nouă familie. Vede pe geam patru persoane noi vor fi vecinii tinerei, dar atenția îi pică pe copii – pe băiatul care o surprinde privindu-l.

   Între Maddy și Olly se înfiripă o prietenie frumoasă, el vine să o cunoască, dar i se spune că nu poate fi primit în locuință. Primul prieten al copilei, legătura ei cu exteriorul, noutatea și bucuria – sunt doar noi dorințe pe care Maddy nu și le poate îndeplini din cauza bolii de care suferă.

   Totuși, cei doi vorbesc frecvent pe chat, se cunosc, se bucură unul de altul, se caută. Mai mult, se încalcă reguli, apar secrete, iar cei doi se văd – fără știrea mamei. Se văd, dar de la distanță. Viața lui Medeline se schimbă atunci când încalcă o a doua regulă.

   Când este descoperită, Maddy suferă și încercă să se îndepărteze de cel care o face să-și dorească și mai mult să fie normală, dar ea nu e normală, e bolnavă și nu are voie să se vadă, să se atingă cu nimeni.

  Curiozitatea și tot ce simte pentru Olly o determină să ia o decizie, radicală, una care o pune în pericol, care o face să ascundă adevărul. Și ghici ce? Are parte de experiența vieții ei! Toată această nebunie o pune în fața unui adevăr dureros, a unui adevăr care i-a fost ascuns ani la rând. Maddy realizează că a trăit cu teamă, că  a trăit în minciună și secrete – și mai rău e că totul, absolut tot i se părea normal, firesc și o dovadă de iubire.

   O poveste plină de secrete, căci nu doar o boală te duce la nevoia de a te arată altfel decât ești – puternic și deloc vulnerabil, secrete, minciuni, tragedii ce lasă urme nevindecate și rezultate dureroase.

   Mi-a plăcut povestea tare mult. I-am înțeles trăirile, nevoile și riscurile, iar pe mama lui Madeline am înțeles-o până într-un punct. I-am înțeles teama de singurătate și nevoia de protecție, dar și motivele care au determinat-o să reacționeze așa, să meargă pe drumul ascunderii unui adevăr. Nu am înțeles doza de egoism și nici faptul că nu s-a gândit la urmările acțiunilor sale.

   Într-o astfel de poveste, știi ce e boala,  dar crede-mă: uneori te poți înșela în privința bolnavului, oare cine este cu adevărat bolnav în această poveste?

   Finalul este unul care m-a făcut să visez la o continuare. Nu este trist, dimpotrivă. Este unul deschis spre noi orizonturi pentru un cititor care înțelege mult mai mult dintr-o astfel de carte. Este un final ofertant. Finalul vorbește despre libertate, prietenie și iubire. Visez la o continuare plină de viața, iubire și o nouă șansă pentru Maddy.

Lectură plăcută!

Cartea Absolut tot, de Nicola Yoon a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
3

Priveste partea buna a lucrurilor, de Hans- Joachim Funke, Julia Westermann-recenzie

 

Editura: Univers Enciclopedic

Categoria: LifeStyle

Colecția: Dezvoltare personală

Număr de pagini:160

Anul apariţiei:  2016

    Privește partea buna a lucrurilor,  Hans- Joachim Funke, Julia Westermann este cartea care pune foarte mut accentul pe entuziasm, pozitiv, fericire, bine, bogăție sufletească, înțelegerea și privirea tuturor experiențelor trăite și din perspectivă pozitivă, nu numai negativă. Se merge pe sugestia clară a unui principiu simplu: ” în orice rău există și un bine.

     Cum se poate acest lucru. Simplu. Cu ajutorul psihologiei pozitive – este psihologia care se axează pe resursele esențiale ce dau naștere fericirii, stimei de sine, încrederii, puterii interioare, voinței. Psihologia pozitivă nu evită negativul, ci ajută la enunțarea pozitivului din ceea ce numim mulți negativ, ajută la maximizarea resurselor ce declanșează fericirea pentru a obține o stare generală bună și de lungă durată.

   Psihologia pozitivă ajută la transformarea vieții per-total, la nivel, fizic, mental, emoțional, sufletesc, imunitar, verbal, dar și la nivel de atitudine, reacție, mulțumire. Psihologia pozitivă reușește să schimbe percepția umană de a vedea, de a simți și de a înțelege lucrurile.

   Percepția pe care o avem duce la recunoștință și mulțumire interioară, exterioară și la orice nivel al vieții.  Recunoștința este unul dintre scopurile cele mai importante pe care le are psihologia pozitivă.

   Această lucrare îndeamnă cititorii să se analizeze, să-și cunoască foarte bine punctele forte, căci fără ele, sunt mereu victimele defectelor și ale imperfecțiunilor – pe care le auto-observă sau le sunt observate de către cei din jur.

   Știm cu toții ce este fericirea. Și vrem cu toții să fim mereu fericiți. Și putem fi așa întotdeauna, dar asta nu înseamnă că fericirea este un rol, un rol pe care îl joci și în care musai trebuie să fii zen întotdeauna, în orice moment al vieții tale. Fericirea îți permite să fii uman, îți oferă libertatea aceasta. A fi fericit înseamnă și să accepți negativitatea, starea de temere și nesiguranță, frica, neputința, încordarea. Singura condiție este  să nu transformi o stare de moment, într-o stare de fapt, într-o atitudine permanentă, într-un stil de viață.

   Pentru o fericire durabilă este necesar să lucrezi permanent la starea ta interioară pozitivă, trebuie întotdeauna descoperite alte și alte surse de pozitivitate, de entuziasm, trebui resurse inepuizabile care să-ți dăruiască starea de bine pe termen lung.

   Pentru a vedea, a simți și a adopta o atitudine pozitivă e nevoie de perseverență, de lucru cu sine și răbdare, căci nimic nu se obține simplu. Și cel care renunță din prima nu va reuși niciodată să obțină rezultate.

   Cartea Privește partea bună a lucrurilor, Hans- Joachim Funke, Julia Westermann este structurată pe 7 mari capitole, fiecare capitol este destul de argumentat, ai ce învăța, sunt lucruri esențiale și multe aspecte care atrag atenția și necesită timpul, răbdarea și dorința cititorului.

   Cel mai bine, această carte ar atrage un pasionat de spiritualitate și dezvoltare personală, aflat la început de drum. Aș fi citit cu și mai mult interes această lucrare dacă era pe la începutul lecturilor mele din domeniu.

   Sunt genul de cititoare care a spus ~da~ oricărui gen de carte, de orice autor, pentru că a avut ce învăța din tot ce a citit. Ba mai mult, atunci când am început să citesc carte după carte, am început chiar cu dezvoltare personală. Acum am diversificat  lectura, dar din când în când, revin la dezvoltare personală de dragul amintirilor și uneori, a nevoii de a ieși din cotidian.

   Nu este o carte lipsită de informații sau una rea, dar din punctul meu de vedere e scrisă prea tehnic, prea după  un tipar – pe care îl respectă majoritatea cărților de dezvoltare personală. Cineva care lucrează în domeniu, este atras și asta consumă la orice oră din zi și din noapte da, aceasta este cartea perfectă, cu noțiunile perfecte, cu limbajul perfect, deloc greoi. Dar pentru un cititor obișnui, care citește cam orice și a citit la viața lui și cărți din această sferă, parcă vrea mai mult atunci când vrea să se mai întâlnească cu vechi prietenele literare.

    Pentru mine  care mă delectez și cu lucrări de dezvoltare personală, așteptările au fost mari. Eu una am așteptat ca aceasta carte să fie scrisă altfel, mai puțin după tipar, mai mult după un tipar personalizat care să atragă și mai mult.

   Cărțile de dezvoltare personală au două șanse: să-ți placă sau să nu-și placă. Și modul de scriere poate face de cele mai multe ori diferența. Iată de ce, unii chiar nu citesc acest gen de carte.

Orice ai decide, fă ceea ce simți și dacă simți, dar mai ales dacă ai nevoie. Lectură plăcută!

 

Cartea Priveste partea buna a lucrurilor de Hans- Joachim Funke, Julia Westermann a fost oferita pentru recenzie de Editura Univers Enciclopidic. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Şi am privit cu toţii spre cer, de Tommy Wallach

Titlul original:  The Girl With All The Gifts

Traducerea din limba engleză: Ruxandra Toma

Editura: Epica

 Colecția EpicWave

Genul: Ficțiune contemporană pentru adolescenți

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 400

 

     În momentul în care am început cartea, nu știam nimic despre ea Nimic despre acțiune și personaje, despre ce se întâmplă. Știam doar că majoritatea recenziilor de pe bloguri sunt pozitive. Despre cartea în sine aveam doar două informații: asteroid și citatul acesta ”Nu e sfârșitul lumii, spuse Stacy”

      Nu e nevoie de mult ca mintea mea să treacă pe modul activ și să înceapă să creioneze un scenariu, iar de data aceasta, mintea mea spunea că un grup de prieteni adolescenți, trăiesc un moment de panică, crezând că un asteroid va pune capăt vieții lor. Dar ceea ce au văzut, privind spre cer, le va schimba viața pentru totdeauna. Mă întrebam atunci, la începutul călătoriei mele literare cât de mult seamănă acțiunea din carte cu scenariul din mintea mea?

      Acum, după lectură realizez că nu am fost foarte departe, dar unele lucruri nu s-au petrecut așa cum m-aș fi așteptat. Nu e un lucru rău, căci am fost surprinsă. Uneori foarte surprinsă, chiar. Imaginația autorului a întrecut imaginația mea.

    Toată acțiunea romanului se petrece în doar două luni, iar finalul așteptat  ar fi moartea peste 66% din populație, în urma dezastrului produs de asteroidul Ardor. Pe  scurt,  personajele principale Peter, Eliza, Andy, Anita, află că în doar două luni un asteroid va distruge totul, iar viața lor ar deveni atunci amintire.

    Cei patru liceeni trăiesc frica unui sfârșit, se panichează cât să-și numere până și cafelele băute, refuză să mai meargă la ore, trăind doar cu teamă, injectându-și în suflet și teama familiilor. Asta până într-o zi când au realizat că viitorul nu le aparține, dar au prezentul – de doar două luni pentru a trăi.

    În doar două luni trăiesc așa cum nu au trăit până atunci, refuză să se mai îngrijoreze, să se mai gândească, dar au ales să simtă intens tot ce mai au de experimentat. Cam toți au ieșit din carapacea lor, au trecut granița imposibilului și au acționat fără teamă de consecințe.

    Nu a lipsit nimic: droguri, alcool, răutate, răpire, mister, duritate, petreceri, personaje ce nu sunt ceea ce par, acțiuni necugetate, dualitate, părinți exagerați – mai panicați decât proprii copii. Până aici totul foarte ok, căci aceasta este atitudinea cea mai potrivită:

Trăiește și bucură-te de ceea ce ai fără să te gândești la ce se va întâmpla într-un viitor (oricum) nesigur.

    Nimic de obiectat în privința ipostazelor în care au fost puse personajele, dar la un moment dat, chiar mi s-a părut prea mult. Prea multă duritate, chiar și pentru cei care pot citi cartea, conform avertismentului de +13.

    Dacă tot au luat decizia să trăiască intens, să se bucure, să fie altfel ca până la aflarea veștii care a zdrobit fără milă viitorul omenirii, nu am înțeles de ce s-a lungit până aproape de final în privința iubirii. Adică toți au trecut prin foc, unul lângă altul, au suferit, au fost închiși, dar abia la final au realizat că se iubesc. Abia la final și-au mărturisit iubirea și-au îndrăznit să nu mai fugă de adevăr: nevoia de iubire și propriile sentimente.

    Era nevoie de sfârșitul lumii ca fiecare să-și recunoască sentimentele și să facă un pas spre schimbare. E adevărat că o asemenea veste..te poate încuraja să te descotorosești de ceea ce nu te reprezintă, ca să fii așa cum simți și să nu mai amâni, dar pe relațiile frumoase dintre personaje nu prea s-a insistat.

    S-a lungit acțiunea, dar anumite aspecte s-au abandonat din fașă. Personajele din jurul celor patru adolescenți au dispărut în ceață. Meritau elucidate multe lucruri, dacă nu în carte, pe parcurs, măcar într-un epilog.

    Cartea nu este deloc rea. E posibil să o fi citit eu într-un moment nepotrivit. Cu toate acestea, eu aș traduce astfel finalul unui roman interesant scris, pe alocuri foarte bun, în timp ce, unele situații și atitudini, ce meritau să iasă în evidență, au fost lăsate în umbră.

   O carte care poate ridica semne de întrebare, poate schimba atitudinea și modul de reacție în situații extreme. Poate schimba în totalitate modul în care vezi viața, o trăiești și o simți.

   Concluzia mea: Ai grijă ce anume îți dorești că s-ar putea să se întâmple, dar atenție și mai mare la ce anume – entuziasm/fericire sau teamă îți alimentează existența, căci gândurile îți crează realitatea în care trăiești.editura Epica

Cartea Şi am privit cu toţii spre cer, de Tommy Wallach a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Ragtime,de E.L. Doctorow

Titlul: Ragtime

Titlul original: Ragtime

Traducerea din limba engleză: Antoaneta Ralian

Editura: Litera

Număr pagini: 288

    Recunosc faptul că autorul îmi era total necunoscut, deși datorită acestui roman pe care am avut oportunitatea să-l citesc, am aflat că E.L Doctorow a fost unul dintre cei mai mari și apreciați romancieri  ai secolului al XX-lea. A câștigat premii cu mai multe cărți pe care le-a scris – are doisprezece romane, nuvele, dar și o piesă de teatru.

   Cartea de față, Ragtime este scrisă în anul 1975, iar cu aceasta obține premiul National Book Critics Circle Awards. Ragtime este o carte specială, având în vedere subiectul, dar și includerea unor personaje reale, extrem de cunoscute. Toate aceste nume răsunătoare ne permit să le privim trecutul personal, fără menajamente.

   Fiind romancier, povestea din Ragtime  este una romantică sau chiar nostalgică,  dar nu siropoasă, ci mai degrabă una plină de istorie, cu o legătură puternică cu trecutul Americii – unul nu foarte liniștit.

   Este autorul care poate prezenta foarte în detaliu America secolului trecut, unul care poate transforma acțiunea romanului într-un puzzle întortocheat, pe care-l poți rezolva doar dacă ai curajul să pătrunzi barierele impuse de propriile reguli.

  Acțiunea este descriptivă, bogată în evenimente, dar nu se bucură de adrenalină sau dialog, iar acest aspect mi-a îngreunat puțin lectura. Multitudinea de evenimente, de personaje reale și fictive m-a bulversat puțin. M-am rătăcit prin întâmplări și nume, pierzând rareori firul.

  Personajele reale care sunt aduse și plasate în Ragtime fac toată povestea verosimilă, demnă de o capodoperă.

  Autorul ne prezintă o mică parte din evenimentele americane, cele care au reușit să transforme statul, să-l anime, să-l scoată la lumină. Mulți dintre cei care au pășit pe pământ american, contribuie la înflorirea și emanciparea Statelor Unite.

  Sunt prezentate de asemenea și multe probleme politice, implicarea feminină și punerea pe tapet a capacităților femeilor de a putea face fața, de a intra într-o lume a bărbaților, chiar și în domenii în care până atunci doar bărbații erau luați în seamă. Se prezintă și evenimente de criză, dar și modul cum sfârșeau mulți.

   Stilul lui E.L Doctorow nu este unul facil, dimpotrivă. Nu e un stil obișnuit și te poate scoate foarte ușor din zona de confort, iar dacă nu ești obișnuit să părăsești această zonă, e foarte probabil să abandonezi lectura după doar câteva pagini.

  Ragtime descrie cu lux de amănunte dezvoltarea Americii, cum au fost acceptată minoritatea, descrie anumite situații și atitudinea personajelor în anumite momente

   Autorul are curajul de a ieși el însuși din tipare literare, imaginația sa în crearea poveștii mi-a depășit propria imaginație. Am căutat acțiunea și am găsit o poveste care m-a lăsat fără nici o replică, am căutat relaxarea, dar am găsit o poveste plină de enigme, de întrebări și răspunsuri .

   Ce oferea America? Oportunitate tuturor celor care voiau să reușească și aveau o idee, un plan sau o viziune asupra a ceea ce voia să facă și să obțină. Ce mai oferea America secolului XX? Prețuri mici și un viitor luminos.

  Ce este Ragtime? Este un tablou real despre o Americă vie, plină, prosperă. Este un tablou pe care E.L. Doctorow îl pictează prin îmbinarea cercetării cu imaginația Totuși aflăm din carte de unde vine titlui acesteia. Ragtime este melodia cântată de Coalhouse Walter. O melodie afro-americană cu acorduri de pian

  Ragtime este o carte complexă: personalități răsunătoare, istorie, dezvoltare și emanciparea Americii, muzică – îmbinarea perfectă pentru iubitorii acestui gen de lectură, dar și o noutate surprinzătoare pentru toți cei care sunt mereu în căutare de evadare din cotidian.

Evaluare: 3/5

Lectură plăcută!

 

editura-litera

Cartea Ragtime, de E.L. Doctorow a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
4

La limită, de Diana Farca

   Am citit această minunată carte acum ceva timp. De atunci și până acum nu s-a schimbat nimic. Emoțiile, imaginile și povestea sunt intacte, iar cuvintele nu vor să-mi părăsească interiorul, nu vor să se exteriorizeze și să se așeze frumos pe nicăieri.

   La limită, Diana Farca este o carte despre viață, rătăcire, puterea imensă, regăsire, unitate, bunătate, dăruire, înțelegere, ajutor, adevărată cunoaștere, prețuire, învățare și răsplată.

   Mi-a plăcut mult cartea, căci am citit cuvinte, am văzut imagini și am trăit intens fiecare emoție, fiecare întâmplare deschisă perfect în paginile cărții.

La limită – cartea care m-a adus mereu la limita celor mai intense emoții, râs și plâns.

Articolul îl puteţi citi integral pe Bookcaffe

by -
5

Te iubesc, Filip!, de Antonia Bogdana Bălan

   Doamne, am citit cartea asta acum foarte mult timp, dar povestea scrisă de Antonia Bogdana Bălan mi-a rămas în suflet și în gând. Este o carte de citit cu sufletul, de simțit, trăit și de ținut minte.

O carte bună o citești acum, dar o păstrezi în suflet pentru totdeauna!

   Iubirea și trăirea ei, povestea ce unește două suflete este cea mai puternică legătură. Puternică și imposibil de distrus, indiferent de piedici.

   Povestea este simplă și complicată, frumoasă și complexă- un episod din viață, foarte profund, sensibil și real. Dureros de real. Și dureros de bine scris. O poveste de iubire trăită intens de două suflete ce parcă s-au căutat întotdeauna, care s-au simțit, dar s-au rătăcit pe drumul vieții.

   Te iubesc, Filip este povestea unei iubiri visate, căutate, rătăcite, simțite și regăsită… când? Atunci când te aștepți mai puțin sau deloc. Atunci când te resemnezi și ajungi să te alini cu gândul că iubirea adevărată există doar în vise – alea pe care le visezi noaptea și ai vrea sa le trăiești ziua.

Articolul îl puteţi citi integral pe Bookcaffe

Viaţa mea, de Charles Darwin

 

Titlul original: The life and letters of Charles Darwin. Edited by his son, Francisc Darwin

Editura: Herald

Colecția: Autobiografia

Număr de pagini: 224

Anul apariţiei:  2016

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este instrumentul prin intermediul căruia cititorul poate descoperi cine a fost Charles Darvin, dincolo de activitatea sa, de titluri și realizările sale în procesul de evoluție a lumii. Știm deja că a fost naturalist și geolog britanic.

   Cartea de față este un adevărat eveniment – de a cunoaște pe Darwin ca și copil,  adolescent, prieten, tânăr, tată și soț. Este un privilegiu oferit tuturor celor care sunt atrași de autobiografie și dornici să cunoască oameni renumiți.

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este structurată pe trei mari capitole: familia, autobiografia și amintiri despre viața de zi cu zi a lui Charles Darwin- relatate de fiul Francisc Darwin. Cartea se bucură și de o prefață de unde aflăm prin intermediul fiului lui Darvin detalii care au făcut posibilă scrierea acestei cărți despre viața tatălui său: scrisori și Carnetul de buzunar a lui Darwin.

   Intrăm ușor, dar sigur în viața și sufletul valorosului Charles Darwin, îi cunoaștem o parte din  familie cu detalii importante despre fiecare membru  pe care au reușit să-l cunoască. Darwin este o familie destul de numeroasă, dar nicidecum completă. Recunosc faptul că această primă parte a cărți nu m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut, dar nu nu mi-a trezit curiozitatea suficient.

   Partea de autobiografie mi-a plăcut mai mult. Aici aflăm toate detaliile despre copilărie, scoală, facultate și o parte din activitatea desfășurată de Darwin.  E partea cea mai interesantă din carte, în care îl poți simți pe Charles, îl poți creiona și forma o imagine a lui, în fiecare etapă a vieții lui, evidențiată în fiecare pagină a romanului.

   Citind tot ceea ce spunea Charles Darwin despre el, am simțit totul ca fiind un monolog al său, un monolog serios, dar pe alocuri și autoironic. Toate paginile ce ascundeau autobiografia am trăit-o altfel – nu am simțit că am citit, ci că l-am ascultat: relaxat, amuzat, agitat, preocupat parcă să transmită date care pot fi reținute cu ușurință.

                S-a născut pe 12 februarie 1809.

Lui Charles Darwin nu i-a plăcut şcoala, ba dimpotrivă. Spunea despre aceasta că:

”… școala ca mijloc de educație era pur și simplu un spațiu gol…”

  Chiar considera școala ca fiind un mijloc nociv pentru dezvoltarea lui din punct de vedere intelectual, pentru că școala pe care o urma oferea o educație strictă și clasică, neputând învăța pe de rost lecțiile. Cursurle i se păreau plictisitoare și doar câteva obiecte îi atrăgeau atenția.

    A urmat trei ani de medicină, dar a renunțat la facultate, pentru că nu era ceea ce voia pentru el. Dar avea pasiuni precum: vânătoarea, colecția de insecte și altele, iar acestea îi promiteau un viitor bun.

    Ultima parte a cărții este dedicată lui Charles Darwin – ca simplu om în diferite momente ale vieții, în diverse etape – mai ales în cea în care deja era îmbătrânit de ani și boală.  Aflăm detalii fizice: avea 1,80 metri înălțime,  barbă netunsă, părul cenușiu și alb. Din punct de vedere vestimentar purta doar haine închise la culoare, nu foarte strâmte.

   Se trezea devreme, lucra zilnic, se plimba, scria, citea, iar atunci când boala pusese deja stăpânire pe corpul său, se retrăgea foarte devreme în camera de la etaj. Doar soția lui știa câtă suferință a îndurat Charles Darwin.

 Iubea câinii și avea drept prieten necuvântător devotat un câine morocănos.

   Ca tată nu era deloc strict, ba chiar era generos cu toți copiii lui. Copiilor le făcea plăcere joaca cu tatăl, iar tatăl vesel intra mereu în jocurilor pruncilor.

 Îi plăceau mult romanele și să i se citească mereu din câte unul.

   Ca soț, era tandru și empatic. Doar alături de soție își găsea fericirea și doar prezența ei îi umplea viața de liniște și mulțumire.

  Citiţi cartea şi  sper ca în opinia unora dintre voi să fie notată cu apreciere maximă. Nu e genul meu de lectură și mi-au scăpat multe detalii.

                Lectură plăcută!Editura Herald-logo

                               Cartea Viaţa mea, de Charles Darwin  a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

by -
5

Gândurile japoneze, de Ana Drobot

   Gânduri japoneze nu este un roman, ci este chiar ceea ce spune și titlul, gânduri. Sunt gânduri scurte, frumoase, pline de energie, de culoare, optimism, speranță, de suflet – al autoarei, normal. Este o cărticică simpatică, foarte grăitoare, ce scoate în evidență frumusețea din oameni și din afara lor.

   Micuța cutiuță cuprinde nu doar gânduri, ci secrete – ale fericirii, simplității, ale bucuriei, ale unei vieți împlinite conține și culoare, imagini colorate, superbe – ce vin să completeze peisajul sublim al vieții și al împlinirii prin iubirea pentru frumusețe și simplitate.

   Gânduri japoneze aduce în prim plan sentimente și emoții pure, simțite de către autoare. Sunt momente simple încărcate cu emoții.

   Recenzia se citește integral pe Bookcaffe.

by -
8

Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin

Titlul: Ecouri din tenebre

Editura: Crux Publishing

Categoria: Autori români

Colecția: Crux Publishing Enigma

Număr de pagini: 286

Anul apariţiei:  2016

     Nu am citit nimic de la Editura Crux până acum, dar există un început pentru toate. Când am văzut coperta și titlul cărții, m-am gândit că este vorba despre non-ficțiune – asta nefiind o problemă pentru mine.

    Am început să citesc și să aflu despre ce e vorba, de fapt. Am aflat încă din primele pagini că nu e vorba de o carte no-fictivă, ci de o îmbinare a realității cu imaginația autoarei. Totul se învârte în jurul unei întrebări: ”Există viață după moarte?”

    Eu ca om și cititor am o părere. Sunt convinsă de faptul că viața nu se încheie odată cu dispariția noastră fizică. Sunt convinsă, cred, dar am și simțit faptul că ne continuăm călătoria și experiența la un alt nivel. Pe pământ este doar o etapă, care se încheie tocmai pentru a începe o alta, imediat după.

   Te vei întreba dacă această carte este despre paranormal. Este despre ceea ce simți tu. Este despre tot ceea ce, pe unii încântă, fascinează și le trezesc curiozitatea, iar pe alții îi sperie și îi înfricoșează.

   Cartea prezintă cazuri și experiențe de viață trăite de anumite persoane din afară. Sunt situații inedite, inexplicabile în care obiectele se mișcă, pereți par să vorbească, se aud pași. Mobila se mută, ceștile se fac zob.

    Tot ce este prezentat în carte, poveștile unor oameni simpli, pare sinistru, te lasă fără cuvinte, te determină să te oprești din lectură și să îți pui întrebarea ”Oare chiar e posibil?”. Posibil sau nu, Ecouri din tenebre nu vrea să convingă în legătură cu existența unor entități sau a paranormalului, ci vrea doar să atragă atenția, să trezească curiozitatea celor interesați de subiect, să pună la încercare imaginația cea fără limite, dar care poate, în fața unor situații ca cele relatate în carte, pot crea blocaje mentale și emoționale. Depinde doar de evoluția spirituală a fiecăruia.

   Următoarea întrebare ar fi dacă eu cred în paranormal? Dacă cred în existența entităților. M-am întrebat și eu în timp ce ascultam ecourile din tenebre. Chiar m-am gândit și am ajuns la o primă concluzie:

Nu trebuie să existe ca să crezi, ci trebuie să crezi ca să existe! Nimic nu poate exista fără ca tu să crezi.

     Există dacă credem, dacă simțim. Niciodată nu va exista în realitatea cuiva ceva în care nu crede, ceva în ce decide să nu investească energia. Așa cum eu simt că viața nu se termină aici, pe pământ, așa crede altcineva în paranormal. Dar oare de ce e paranormal? De ce e atât de greu de crezut? Poate pentru că unii nu sunt pregătiți încă pentru o astfel de experiență, de veste. Doar experiența ne formează credința în existența paranormalului, a entităților, a straniului – numește-l cum vrei.

   Chiar dacă nu mă atrage subiectul, am citit cartea. Recunosc: unele cazuri prezentate mi-au atras atenția, dar nu m-au făcut suficient de curioasă încât să răstorn internetul în aflarea informațiilor sau aprofundarea subiectului.

   Cartea va placea mult și foarte mult cititorilor și persoanelor interesate de subiect, de acest fenomen ce a luat amploare și la noi în țară. Vă va ține cu inima în gât  Eu am întâmpinat ceva probleme la lectura cărții, căci scrisul mi s-a părut ușor înghesuit. Am avut impresia că o mare de informații nu au spațiu să se așeze.

Binele și răul nu pot exista unul fără altul!

    Dar în viața omului există doar ceea ce crede el că merită, doar ceea ce atrage el prin gândirea, atitudinea, acțiunile și vorbele lui.

   După această nouă concluzie, am stat și m-am gândit de ce cărțile care tratează acest gen de subiecte, care-și doresc să arate tuturor că inexplicabilul poate face parte din viața tuturor, de ce aduc în atenția cititorului doar cazuri și situații în care predomină răul, urâtul, teama? Mi-e atât de greu să înțeleg de ce ar promova o carte de genul acesta,  răul? De ce să induci oamenilor starea de panică și frică?

    Mi-ar fi plăcut ca în Ecouri din tenebre, autoarea Rodica Bretin să cuprindă mai multe cazuri în care entitățile de lumină, entitățile calde, salvatoare să iasă în față, să se arate că nu numai răul există, că aceste entități nu fac doar rău, că există și salvatori, nu doar cei care sperie. În cartea de față, există astfel de cazuri, dar sunt prea puține, iar eu cred că a venit momentul să calmăm oamenii, nu să-i speriem și mai tare.

Dacă ești curios și încântat de subiect, citește Ecouri din tenebre. Îți va plăcea.

Crux Publishing logo

Cartea Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Zodiac de cititor

   Crezi în horoscop sau nu, eu m-am gândit să te provoc. Să instig la lectură pe cât mai mulți dintre cititorii noștri. Pentru cei care nu urmăresc horoscopul, vă asigur că horoscopul meu săptămânal va fi așteptat cu bucurie, emoție, încântare și nerăbdare – dacă mai încape.

   În fiecare săptămână voi provoca cele 12 zodii la lectură. Voi face pentru fiecare zodie câte o alegere intuitivă. Eu te provoc, voi, dragi zodii cititoare, nu trebuie decât să acceptați provocarea și să o onorați în maxim 14 zile.

Care este scopul acestui horoscop?

  1. Să citim mai mult;
  2. Să interacționăm mai mult și mai des;
  3. Să încurajăm lectura și pe cititori să ne spună despre cărțile citite;
  4. Să ieșim din zona noastră de confort literar;
  5. Să ne amuzăm teribil;
  6. Să fim atât de convingători încât..cei care citesc puțin sau deloc să facă asta mai des sau să înceapă să citească;
  7. Opinia despre cartea citită o aștept pe grupul site-ului #horoscopprovocator sau #zodiicititoare.

Va fi complicat? Va fi ușor? Vă va fi pe plac? Toate astea rămâne să le descoperim împreună în următoarea perioadă. Nu-mi rămâne decât să anunț – pe cei care nu știu că eu m-am născut în iunie (gemeni), căci voi fi prima care va intra în acest joc literar.

Horoscop provocator pentru zodii cititoare 9 – 16 ianuarie 2017

BERBEC – tu ești provocat zi de zi, dar de o provocare la lectură nu ai avut parte de ceva timp. Săptămâna asta fă-ți timp pentru o carte cu copertă albă.

TAUR – Ar fi bine să-ți potolești agitația cu o carte ”fierbinte”. Te va ajuta să te relaxezi și să uiți de ceea ce e în jur pentru câteva ore bune.

GEMENI – Ești atașat și nu-ți poți lua mintea de la ceva ce s-a petrecut în trecut. Deconectează-te cu ajutorul unei cărți care să te ducă într-o altă lume, să te ajute să rămâi prins în acțiune. Nu dispera și nici nu închide cartea la fiecare 5 minute, devoreaz-o!

RAC – Oare de ce ar trebui să-ți dau ca și temă pentru săptămâna asta o carte care să te ajute să te cunoști mai bine? Nu-i nimic întâmplător. Citește în aceste zile o carte ușurică de dezvoltare

LEU – La cum te știu pe tine, dragă Leule, o carte cu ”greutate” merge la fix săptămâna asta mare. Poți face fața lui Stephen King? Să te văd!

FECIOARĂ – Ai o stare foarte bună, după o perioadă agitată, așa-i? Îți simt curiozitatea și pofta de lectură. Ție îți dau spre lectură un bestseller a cărui lectură ai tot amânat-o. Spor la citit!

BALANȚĂ – Nu mai cântări atâta vorbele altora. Vrei să pui ceva în balanță săptămâna asta? Citește o a doua carte a unui autor descoperit anul trecut.

SCORPION – Tu ai citit și vei citi, dar e timpul să faci o schimbare. O carte de non-ficțiune te așteaptă. O aud de aici țipând.

SĂGETĂTOR – Tu nu mai săgeta pe nimeni cu privirea săptămâna asta. Cucerește iremediabil o carte cu o ispită în fața căreia nici un Don Juan nu ar rezista. Succes!

CAPRICORN – Ai multe drumuri de făcut în aceste zile? O carte cu lupte te poate însoți oriunde vei fi. Scoate o carte la plimbare și vei fi mai fericit!

VĂRSĂTOR – Hei, hei! E rândul tău, iar pentru neastâmpărul tău am cea mai tare provocare. O carte care să aibă în titlul ei cuvântul ”onoare”. Știi ce anume vei citi?

PEȘTI – Tu ești harnic din fire. Fii harnic și în următoarele 7 zile și citește o carte de 300 de pagini.

Gata pentru această săptămână. Ne citim în următoarea perioadă când voi găsi alte provocări pentru fiecare zodie cititoare.

 Dodii, de Florin Dumitrescu

recenzie

     Cine este Florin Dumitrescu? Asta m-am întrebat și eu, iar scurta biografie m-a luminat, bucurat și purtat în trecut, în copilărie. Autorul poeziilor a colaborat ca și textier cu trupe autohtone foarte cunoscute și îndrăgite: Timpuri noi, Sarmalele Reci, Direcția 5, Pasărea Rock. Cum crezi că ascult eu acum Șpriț de vară pe viscol? Ca și autor de versuri numai bune de citit de către pasionații de versuri, s-a apucat târziu – fie vorba între noi, nu există târziu pentru cărți, literatură și lectură. Chiar și târziu, CV-ul lui Florin Dumitrescu arată chiar bine, publică încă din 1996, iar u an mai târziu apare Ana are mere. Scrie și pentru copii și obține premii importante. Scrie chiar și în Cartea cu bunici (Humanitas, 2007). Florin Dumitrescu este doctor în antropologie din 2014.

   Dodii este titlul volumului de poezii scris de Florin Dumitrescu. Dodii sunt vorbele aiurea spuse de cineva, în grabă, fără să gândească, dar atunci când toate aiurelile, nu sunt fără rost, iese ceva. La Florin Dumitrescu iese, dar special: o poezie (sau mai multe) în care te regăsești, te vezi, te cauți, te rătăcești, te recompui, devii mai bun sau chiar altcineva.

Acest volum de poezie este structurt în părți, trei la număr, iar Dodii, poezia care dă titlul volumului este inclusă în prima parte a volumului.

Și tu crezi în dodii? Și tu asculți de zodii?

    Coperta volumului de poezii este și ea grăitoare. Pentru mine este o copertă – oglinda în care privești și poți alege ceea ce vezi. Depinde doar de tine. Depinde doar de tine în ce culori vezi viața, cât de mari vezi încercările și cât de grăitoare sunt soluțiile, cât de dulce este reușita. Poți să alegi tot ce vezi și cum vezi tot ce este în jurul tău.

   Dodii de Florin Dumitrescu e despre viață, despre tot ce există, despre tot ce simți, despre cum simți. Despre cum vezi și ce vezi, despre ceea ce roade în interior. Despre opiniile pe care le ai, despre tăcerile tăinute ce nu pot fi ascunse sau păstrate în umbră

Dodii exprimă emoție, nervi, umor, lacrimi, durere, dramă, întrebări fără răspuns, confuzia, lumina, bunătatea, realitatea înconjurătoare. Exprimă furie sau se face doar haz de necaz. Exact ca în viața noastră cea de toate zilele.

Profet sau poet…. – Sau prooroc… –S-au textier de pop-rock

     Dodiile vorbesc și despre condiția umană, despre credințe, principii și valori personale. Le avem pe toate și numai noi putem decide cum și dacă le folosim sau le lăsăm să zacă, să hiberbeze și stima de sine să se târâie până dispare de tot. Iar pentru asta nu e de vină statul, nici cei din jur.

În Dodiile cu rimă au loc toți și toate. Mai ales de toate acele situații de care ne lovim zi de zi: ghișeul, fata de la carne,  rima,  descântecul, zeii, Bulă. Oricine vorbește aiurea, dar în Dodii-rimă care ne amuză, da-ți spun și un adevăr, nu cred că poate oricine scrie. Florin Dumitrescu reușește să amuze, să te facă să ridici din sprânceană. E imposibil să uiți că…

L-au ucis pe Bulă

(…;) Cine-a tras în Bulă?

Cine a tras în simbolul valah? (…;)

Cui ne lași tu Bulă

orfani de umor?

Dacă-i banc,lipsește poanta,

dar mă tem că-i tristul adevăr…

Dacă nu e Bulă,

speranța

e nulă…e nulă.. (…;)

   Dodii te amuză. Te întruntă. Te face să-ți adresezi întrebări. Florin Dumitrescu dă Dodiilor un sens, un rost. Și nu uita: Țara te vrea prost (Sarmalele Reci, 1995), dar tu nu vrei să faci pe plac nimănui, așa-i? Citește! Cărțile te fac neprost!

                         Lectură plăcută!

sigla Nemira

Cartea Dodii, de Florin Dumitrescu a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Nemira.

by -
10

Elegii 9½, de Michael Haulică

Titlul: Elegii 9 ½

Editura: Tritonic

Categoria: Autori români

Colecția: Casmir

Număr de pagini: 244

Anul apariţiei:  martie 2016

Nota mea: 10/10

    Am văzut cartea, am simțit-o și-am am avut sentimentul că trebuie să o citesc. Nu am căutat informații despre carte, despre autor, nimic. Nu mi-am dorit să aflu detalii, ci doar să o citesc. Să fie pentru mine o surpriză totală.

   Titlul cărții m-a dus cu gândul la anii de școală, atunci când învățam despre elegie. Am terminat liceul de 10 ani, dar sper că nu mă înșeală memoria. Elegia este o specie a poeziei lirice unde sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale.

   Este un roman care exprimă clar și foarte detaliat sentimente de tristețe, de lipsă a iubirii, a prezenței feminine din viața bărbatului, nevoia acestuia de a avea pe cineva alături, de a simți, trăi, respira parfumul unic de femeie completă. Nevoia bărbatului se a-și umple întreaga ființă cu femeia pe care o simte și o iubește – doar și numai așa, simțind-o. Este un roman în care este elogiată femeia, în care femeia este considerată jumătatea perfectă, cea care lipsește pentru ca bărbatul să se simtă, întreg și complet pentru a se simți fericit. Este romanul în care este evidențiată singurătatea atunci când femeia nu face parte din viața bărbatului..

   Și-a fost. Nu m-am așteptat nici măcar o secundă la o astfel de surpriză literară. E mai mult decât o carte. E un tablou pe care-l vezi cum se pictează în culorile emoțiilor, cum se transformă sub influența simțămintelor, a imaginilor, a trăirilor interioare, dar mai ales al cuvintelor pline de substanță, de vibrație, de tot ce e mai frumos într-un suflet dornic de trăirea unor emoții ce au lipsit prea mult din viața lui.

   Habar nu am dacă ceea ce scriu eu acum despre Elegiile autorului Michael Haulică se poate numi recenzie. Poate e doar nevoia mea interioară de a scoate la lumină emoțiile amorțite de prea multă iarnă în viața și inima mea.

   Stau și mă gândesc la fericirea după care toți tânjim. Și la planurile noastre după care spunem că vom ajunge să trăim acea fericire perfectă pentru noi. Cât de mult ne dorim fericirea, atât de mult că ajungem să o descriem în detalii amănunțite. Atât de amănunțit ajungem să creionăm, să simțim și să trăim ceea ce scriem, că ne trezim treziți de dorința că e mai bine să trăim așa fericirea – doar scriind și descriind-o din mintea noastră. Atunci deziluzia se instalează, acea amărăciune că … întâlnindu-ne fericirea, vom fi dezamăgiți – și nu asta ne este dorința. Așa că renunțăm la fericire, dar nu la gândul cum ar fi cu fericirea alături.

Singurătatea este atunci când iubirea nu mai e.

  Toți fugim de singurătate, ne amăgim, căutăm, ne implicăm, găsim. Iubim, iubim și iar iubim. Iubim crezând că este pentru totdeauna, că aceasta este ultima dată când iubim, că nu vom mai putea iubi la fel de tare niciodată.

   Singurătatea este momentul în care nu mai știm cum să arătăm că simțim iubirea ce ne leagă de cel de alături. Iată o altă definiție simplă. Accept definiția de mai sus, dar totuși..iubirea nu dispare niciodată, doar se transformă. Dar tot iubire rămâne. Dacă iubirea n-ar mai fi, noi nu am mai fi, nu am mai avea nici un rost, nu am mai ști sensul și nici motivul pentru care trăim.

   Suntem singuri atunci când mințim, când nu împărtășim ceea ce simțim, iar ceilalți înțeleg tăcerea ca fiind un mesaj care îi anunță fără menajamente că iubirea nu mai există. Adevărul că atunci când ne folosim de iubirea altuia pentru a ne simți cu un sens, pentru a umple golurile din noi, la un moment dat, conexiunea dintre două suflete se va produce, mai devreme sau mai târziu.

   În singurătate și în lipsa iubirii – acestea rămân totuși, pentru mine, două noțiuni diferite, apar regretele, reproșurile, acuzațiile, vinovății tardive (sau nu), nevoia de a explica, de a fi ascultat  și înțeles. Crește nevoia de a da timpul înapoi de a o lua de la capăt, de a face altfel. Are rost?

  În singurătate apare gelozia născută din gândurile fericirii celuilalt, cel care a părăsit fără regrete, cel care și-a reluat viața, cel care a plecat și a lăsat în urmă trecutul ca și când nu ar fi existat în viața ta.

   O îmbinare perfectă între emoție și ficțiune reală – imposibil vei spune, dă naștere acestui roman surprinzător, plin de emoție, culoare și nevoia de a te regăsi, de a fi, de a simți, trăi.  Elegii 9 ½ de Michael Haulică este o călătorie prin sufletul și gândul uman, o modalitate de a renaște, de a te reinventa, de a te recunoaște în oglinda minții.

   Este îmbinarea perfectă care te va emoționa și trezi, care te va face să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri, te va cufunda în lumea interioară și te va scoate la suprafața lumii actuale pentru a putea rezista.

   Minunată carte, minunată senzație. Minunată dorință de a continua să vezi, de a continua să privești neîncetat în imaginile create de emoții trezite de cuvinte. Minunat mod de a o lua de la capăt, de a începe o nouă etapă, un nou an. Minunată e senzația unei energii care vine din lectura romanului Elegii 9½ de Michael Haulică.

Lectură plăcută!

Editura Tritonic

 

 Cartea Elegii 9½ de Michael Haulică a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Bunica, zânuța și îngerașii.

    Afară ninge, suflă vântul, iarna deja și-a intrat în  drepturi. Îmi place atmosfera de afară, dar și din căsuța-mi caldă, parfumată și împodobită de sărbătoare. Acum e acum, dar trecutul e încărcat de amintiri dintr-o iarnă de poveste: cu zăpezi cât casa, soba duduind, nepoatele și bunicii lângă soba fierbinte. Vocea melodioasă a bunicii răsuna în liniștea făcută de ochii sclipitori ale micuțelor. Bunica – plecată acum pe cea mai strălucitoare stea, recita poeziile învățate la puțina școală pe care a făcut-o, dar a urmat cu sfințenie școala vieții, din care a ieșit premiantă: trei vlăstari ce-au iubit-o dumnezeiește.

   Bunica recită poezii îngerilor și cu toții râd. Îngerii o înconjoară cu iubirea lor, ascultând versurile și poveștile despre cele trei zâne și un prinț, ale bătrânei cu chip de sfântă. Nici un sunet, nici un râset de cristal nu o întrerupe pe minunata bunicuță, vocea-i melodioasă e balsam, e mângâiere pentru îngerii triști și îndurerați – au văzut plângând o zână a bunicii.

  • Bunico, zânuța plânge… și plânge cu jale, spune îngerașul cu lacrimi în ochi.
  • Plânge de dor, îngerașă frumoasă.. Îi este dor de povești spuse de bunica, de zâmbetul și vocea ei.
  • Bunico, dar nu știe zânuța că tu ești cu noi?
  • Știe, dar tot îi este dor.
  • Și plânge, iar eu nu pot să nu plâng cu ea, spune tuturor îngerul cu ochii în lacrimi.
  • Plânge și bunica, draga mea, îi răspunde bătrâna blând.

Îngerașul fuge în brațele bunicii. Se alintă, iar iubirea îi oprește lacrimile.

  • Bunicuța mea iubită, nu o putem ajuta pe zânuță? Întreabă un alt îngeraș emoționat.
  • Nu știu, dragul meu.
  • O putem ajuta, spune un al treilea îngeraș cu ochii senini.
  • Bunico, spune-ne povestea zânuței, te rugăm!

Bunica, cu zâmbet trist și lacrimi în ochi, spune doar pentru ea: mi-e așa dor de zânuțele mele, dar de zânuța Lăuruș mi-e și mai dor… Și-a șters lacrimile și-a adunat în jurul ei îngerași – cu toții o iubeau atât de mult!

  • Bunico, sunt atât de fericit că ești aici cu noi, spune stâlcit un îngeraș
  • Și eu sunt fericită, dar mi-am lăsat familia în lacrimi și durere.
  • Bunico, de ce vin oamenii în cer? Am auzit că mor, dar cum să moară, dacă ajung la noi?
  • Nu moare nimeni, dragul bunicii, dar fizic nu mai suntem lângă cei pe care-i iubim. Trăim veșnic aici.

Hai să vă spun povestea zânuței mele, vreți? Fiți atenți.

Toți erau atenți, cu ochii mari și zâmbet cald. Bunica povestea, iar un alt îngeraș mi-a șoptit povestea pentru voi.

   Zânuța e tristă. E tristă că e singură, că nu are pe nimeni alături care să o iubească. Și-a dorit și ea să fie alintată, protejată. Crede că va rămâne singură mereu pentru că s-a născut cu un defect fizic.  Cu toate astea, zânuța visează să aibă soț, copii și căsuța lor. Visează la ziua în care va deveni soție și își va ține în brațe copiii.

   Îngerașul mi-a transmis și ultimul gând al bunicii înainte să se încheie povestea: dorința zânuței se va îndeplini. Mi-a spus și despre veselia îngerașilor și dorința lor de a fi de ajutor zânuței.

Bunica spune încă povești, îngerii se joacă, iar zânuța din poveste crede total în dorința ei. Câtă fericire vor trăi împreună: zânuța, bunica, îngerașii și toți cei care o iubesc!

by -
11

Tratament special-Îmblânzirea scorpiei (vol. 2) de Davine M. Vesco, Lexi B. Newman

Titlul: Tratament special (#2 Îmblânzirea scorpiei)

Editura Librex Publishing

Categoria:  Beletristică, Cărți pentru adolescenți

Număr de pagini: 372

Anul apariţiei: noiembrie 2016

Nota mea: 10+/10

    Am așteptat cu mare nerăbdare volumul al II-lea al seriei, căci nu puteam rata continuarea poveștii dintre Jay și minunata ființă care i-a făcut viața un iad. Dar oare i-a făcut doar probleme sau i-a dat acestuia și motive de mândrie? Oare a rezistat Jay farmecelor și replicilor tăioase? Care de la care a învățat mai mult? Cine a cedat primul și ce s-a mai întâmplat în viața ei după ce a fost descoperită? Răspunsurile toate le veți găsi în volumul Îmblânzirea scorpiei.

    Nu o să afli doar răspunsuri, ci o să descoperi secrete, o să râzi, o să te întristezi, o să simți nedreptate, durere, iubire. O să cunoști trecutul Anei, secretele familiei Davis, o să apară oameni care vor da viața protagonistei peste cap. O vei cunoaște pe Anna – prin ochii celor care știu mai multe decât au spus inițial că știu. Întreaga poveste o va aduce în prim plan pe Anna – cea pe care o vei iubi și urî; o vei aprecia și te vei trezi spunându-i că e prostuță și nedreaptă cu cei care o iubesc, în felul lor, deloc vizibil poate, dar o iubesc. Cei din jur sunt schimbători, când prea duri, când blânzi, iar aceste schimbări nu-i vorbesc Annei despre iubire, ci despre altceva.

   Va avea momente în care se va gândi că nu este iubită, ci că toți vor să o pedepsească, când o chinuie, o rănesc verbal și o supun la antrenamente dure care o vor lăsa fără vlagă, cu răni fizice, dar și sufletești. De ce toate acestea? Răspunsul nu e foarte greu de intuit.

    Ce crezi că a mai făcut draga mea Anna de când nu m-am mai văzut cu ea? Nimic ieșit din comun, vei zice. Îți spun eu că a pregătit un spectacol de neratat în această a doua carte. Te va surprinde, te va amuza și enerva. Te va binedispune cu replici spumoase, cu o atitudine copilărească, dar te va lăsa cu gura căscată, vei fi ca la dentist atunci când vei face cunoștință cu puterea ei, cu gândirea și, mai ales cu situațiile limită pe care va reuși să le depășească.

   Cum să iubești o împiedicată care îți pune nervii la încercare mereu?

    Cum să nu o iubești tu ca cititor, când Jay o iubește prin toți porii? Aaa, da. Nu prea recunoaște el asta, dar cine a zis că Anna va renunța așa ușor? Nu recunoaște nici atunci când încasează palme zdravene, în numele iubirii, dar va găsi Anna – cea mereu împiedicată, calea sigură spre inima lui. Și crede-mă! Va recunoaște adevărul singur, de bună voie și silit.. de propriul suflet.

  Vei vedea o Anna la fel de spumoasă, de comică, de hotărâtă și îndrăgostită. E o împiedicată, o păpușă simpatică, dar și o scorpie gata oricând să arate ce poate. Și arată chiar tot ce poate, uimind pe toată lumea – se uimește chiar și pe sine, dar îi dă înainte, căci are în minte doar un singur scop:

   Nu renunța, căci s-ar putea să regreți! Nu da înapoi nici când știi că nu e bine, căci riști să te întorci de unde ai venit, dar nu ai vrea să mai fii.

    În volumul al II-lea al trilogiei, Anna devine prietena pe care o vei primi în viața ta, fie că vrei, fie că nu îți dorești astfel de oameni alături. Surprinzător… sau poate nu, dar te vei trezi trăind sentimentul de compasiune – față de Anna, față de Jay și de alte persoane la fel de importante pentru fantastica Anna.

    Puștoaica riscă enorm, chiar și atunci când știe că a fost descoperită, chiar și în momentul în care are gura mult prea mare, dar ce să faci? Niciodată nu va putea să tacă, aducând în ochii tăi lacrimi de atâta râs, făcându-te să te strâmbi în fața paginilor atunci când simpatica fătucă te va irita cu atitudinea și încăpățânarea ei – mai tare ca o rocă.

   Te va prinde la fel de repede povestea, iar toată acțiunea te va bulversa, te va marca, te va duce pe căi greșite, căci sigur o să ai ceva scenarii în cap, dar totul se va spulbera, căci nimic nu este ceea ce pare a fi.

   Minciuna are mereu picioare scurte. Mincinosul nu poate acuza că a fost mințit.

   Viața Annei se va schimba într-o fracțiune de secundă. Și nu doar pentru că a mințit. A mințit, a fost descoperită, tratată ca o mincinoasă, respinsă de Jay Davis, susținută de restul familiei Davis, reprimită în Academie, tratată precum o elevă cu probleme. Astea toate sunt frecție la picior de lemn. Ceea ce se întâmplă, o vor transforma pe micuța scorpie într-o leoaică.

   Tot ce află Anna despre familia Davis, despre trecutul ei, o vor îndepărta din nou de Jay, iubitul ei.

   Și cum niciodată un greu nu vine decât cu sacul plin de greutăți după el, toată Academia este în impas, în fața unei Comisii dure – aș spune cu secrete dure, cu adevăruri dureroase. Anna este pusă față în față cu trecutul ei, cu durerea ce o credea vindecată și pe care credea că a reușit să o accepte.

   Adevărul e dureros și poate greu de acceptat, pentru Anna, dar când află că a fost mințită de toți cei pe care îi iubește cel mai mult, e și mai dificil să se stăpânească, să mintă pentru a salva reputația școlii și pe ea însăși.

   Minciuna nu rezistă, adevărul iese la iveală, iar Anna recunoaște ceea ce a făcut pentru a-și marca teritoriul. Teritoriul se numește Jay Davis. Îi este greu să accepte adevărul, să accepte pe cei care au mințit-o cu bună știință, dar viața o învață rapid pe fătuca noastră că…

  Viața e scurtă, iar tu poți să pierzi într-o clipită tot ce ți-a rămas mai de preț: familia sau pe cel iubit.

   Sunt o mulțime de situații complicate, schimbări bruște, care o forțează pe Anna să ia decizii rapide, dacă vrea să nu piardă ceea ce i-a fost atât de greu să regăsească și să recâștige.

   Personaje surprinzătoare, schimbări majore și deloc așteptate, au scos din viața protagoniștilor persoane greu de învins, după multe minciuni și jocuri în care s-a acționat greșit. Tensiune maximă, frică, dorința de a acționa, nevoia de a salva. Toate acestea o duc pe Anna mult mai sus în cadrul Academiei militare și pentru totdeauna în inima și brațele lui Davis.

   Nu am de gând să-ți spun cum se termină, deși știu că ai vrea. Îți spun doar că mi-a plăcut foarte mult, mai mult decât primul volum – am simțit foarte clar evoluția autoarelor, pe care le rog să nu renunțe vreodată la scris, căci o fac foarte bine. Sunt din ce în ce mai bune cu fiecare nou volum/nouă carte pe care o scriu.

   Când corectura fizică te poate da pe brazdă

    Poate exista acest moment, în care să spui că durerea fizică te poate îndrepta? Ei bine, eu cred că pe Anna doar o îmblânzește puțin, dar nu o va da niciodată pe brazdă. O Anna dată pe brazdă, o Anna cuminte, nu ar mai fi Anna. Și ar fi păcat.

  Lectură plăcută!

Librex.roCartea Tratament special-Îmblânzirea scorpiei (vol. 2) de Davine M. Vesco, Lexi B. Newman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Pași în trecut nu te duce pe drumul poveștii, ci pe drumul inimii. Acolo au loc transformări profunde

Paşi în trecut, de Lina Moaca-o împletire a prezentului cu trecutul

Editura: Librex Publishing

Categoria: Beletristică

Colecția: Roman istoric

Număr de pagini: 312

Anul apariţiei: 2016

Nota mea: 10+

    Știi deja că eu și cartea cu subiect istoric nu prea ne înțelegem, dar anul acesta ne-am dat amândouă silința să ne acceptăm, dar și să ne împrietenim. Ea a încercat să mă convingă de faptul că merită să fie citită, eu m-am lăsat ”mituită”. Rezultatul e unul bun, dar nu este 100% convingător.

   Atunci când am văzut coperta cărții, aceasta mi-a transmis non-verbal un mesaj care m-a convins. A fost dragoste de carte la prima vedere, iar Lina Moacă m-a surprins cu Pași în trecut. Mi-a dăruit cartea care să mă convingă iremediabil: a scris o carte istorică, dar nu e doar o carte istorică și atât. Este o carte – fenomen, o carte – eveniment. Un roman – flacără vie – ce va arde mereu în inima mea.

”Ia-mă acasă. O să-ți placă de mine! Nu mă lăsa necitită!”

    Și da, îmi place mult Pași în trecut. Nu doar mi-a plăcut, încă îmi place, căci întreaga carte îmi transmite un mesaj puternic. Începând de la copertă până la ultima pagină. Îmi place încă, și acum, după ce am terminat de citit cartea.

   La finalul lecturii nu am putut să nu scriu câteva cuvinte despre minunăția de carte. O carte care m-a purtat prin istorie, prin suflet și o mare de emoții – aproape imposibil de exprimat în cuvinte. Când încă eram sub influența cărții și a poveștii, impresiile la cald mi se par a fi cele mai sincere. Sincere și needitate.

Dumizăule, ce carte! O altfel de carte care te mistuie, care te pregătește, te răscolește, te încălzește, te face să vezi totul clar și firesc.

    Ce-am simțit atunci, simt și acum. Atunci mi-a fost teamă că nu o să pot scrie, iar de două zile tot scriu, în speranța că voi reuși să transmit, prin cuvinte, cât de mult mi-a plăcut. Tare mă tem că orice aș scrie și oricât aș scrie, nu voi putea să-mi îndeplinesc scopul.

 Dacă în Oameni, îngeri și demoni inima bate mai tare, iar în Valuri de viață emoțiile cuprinde întreaga ființă, în romanul Pași în trecut, autoarea surprinde cititorii cu o poveste cu iz de istorie. Pași în trecut este o iubire înflăcărată, trăită intens, ce va rămâne în istoria literaturii române contemporane.

   O poveste care te poartă prin fiecare încăpere a vieții, prin tinerețe, conflictul dintre generații, viața de la sat și modernismul, dar și prin iubirea cea mistuitoare, cea care te face să simți, să visezi cu ochii deschiși, să-ți dorești mai mult și mai repede, ce te ajuta să călătorești în timp.

Pași în trecut nu te duce pe drumul poveștii, ci pe drumul inimii. Acolo au loc transformări profunde

   Prin coperta cărții am înțeles faptul că paginile cărții vor transforma aproape orice cititor, îl va transforma în totalitate, ceva din ființa lui nu va mai fi niciodată la fel. Cu mine coperta și cartea și-au atins scopul: nu mai sunt aceeași nici în interior și nici mental. Povestea va cutremura cititorul, dar nu-l va speria, îl va cuceri, îl va determina să-și pună întrebări, dar și să-și creeze scenarii.

Pași în trecut – o împletire a prezentului cu trecutul

    Există oare o legătură între prezentul și trecutul prezentat în carte? Ce legătură există între Dragoș și Auraș? Există o legătură între cei doi, iar legătura dintre ei este una foarte puternică. Auraș este cel în care Dragoș se oglindește perfect. Este un alter ego a lui Dragoș. Auraș este partea ascunsă din Dragoș. Auraș nu este  decât cel care îi transmite lui Dragoş că trebuie să fie puternic și să lupte cu toate forțele pentru a dobândi ceea ce își dorește – indiferent dacă va trebui să poarte lupte grele, lupte în care nu va mai fi niciodată același, indiferent dacă va pierde ceva din sine pentru a câștiga ceea ce își dorește și iubește cu adevărat.

                Este romanul care s-a cerut recitit imediat și pe care îl voi reciti iar și iar, căci mai am atâtea de descoperit în mine.

Finalul cărții năruie orice scenariu și te pregătește pentru o nouă călătorie în inimă, în minte și în istorie.

Citate

”Razele fierbinți și transparente, ca o pulbere de aur, se revarsă din înălțimile cerului prin fereastra înaltă în mijlocul încăperii cu pereți albi și mobilier sculptat. Însă strălucirea caldă nu reușește  să descarce aerul de tensiunea rece și apăsătoare care plutește împrejur în zigzaguri electrizante.”

”Îmi plac mai mult ca orice, aceste momente tihnite de cunoaștere și învățătură, în care simt cum cresc și mă întăresc prin forțe care mi se descoperă din interior, din adâncuri nebănuite.”

”Din apropierea marelui sanctuar circular, lunecă parcă din văzduh un chip îngeresc  în straie albe. Îi remarc gingășia, suplețea. Doamne, Dumizăule! Fecioara cu suflarea-i năvalnică, din ochii mai albaștri ca seninul verii, îmi învolburează fulgerător trupul. Atâta frumusețe. E mult mai mult, decât  văzusem eu vreodată. (…;). Simt cum vâltoarea albastră, ca o lumină ce tot sporește în intensitate, mă ridică spre ceruri și mă agăț de ea ca nu cumva să-mi dea drumul. E curcubeu, pulbere de aur. Inima îmi bubuie nestăvilită la desăvârșirea strălucitoare. ”

Lectură plăcută!
Libraria librex.ro

 Cartea Paşi în trecut, de Lina Moacă a fost oferită pentru recenzie de Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex Publishing.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

”Monologul unui infidel care se întreabă întruna dacă nu cumva o fi infidel”

 Fidelităţi, de Diane Brasseur-Monologul unui infidel

 Titlul original: Les fidélités

Traducerea: Doru Mareș

Colecția: Damen Tango

Editura: Nemira

Număr pagini: 160

    Fidelități- și te-ai putea gândi la fericirea eternă în cuplu, la fericirea împărțită mereu la doi și înmulțită cu infinitul. Se poate să o consideri un omagiu adus femeii sau iubirii ce ea o poartă bărbatului de alături. Adevărul este că.. Fidelități este puțin din toate. Este despre iubire și lipsa ei, despre curaj și lipsa lui, despre iubire și trădare, despre recunoaștere și înșelăciune, despre permisivitate și gelozie, despre secrete, deziluzii și împlinire

   Este o carte ușurică, o carte pe care mă așteptam să o devorez. Mă așteptam să îmi placă. Fidelități îmi promitea ceva, dar promisiunea a rămas undeva, împlinită și nu prea. Dar atunci când am terminat de citit, tot ce a rămas a fost un gust amar. Ăsta e gustul dezamăgirii, vei spune. Da, este. Imediat după ce am terminat de citit cărțulia asta, m-am apucat de scris: fix despre dezamăgire, dar la câteva rânduri m-am oprit. Nu pentru că am dorit asta, dar nu am mai putut scrie. Acum știu și de ce anume: cartea asta nu este chiar o dezamăgire, nu una totală, cel puțin.

   Înainte de a privi cartea dintr-o a doua perspectivă, spuneam că Fidelități e ceva imposibil de povestit. Și chiar mi se părea imposibil să se întâmple asta până și într-o ficțiune. Nu înțelegeam sensul și logica. Dacă înainte spuneam că nici nu știu unde aș putea încadra această cărțulie, acum parcă perspectiva asta permisivă îmi spune că…

   O să aleg ceea ce scrie și pe copertă. Așa cum este scrisă ,,Fidelități”‘, pare un monolog interior pe post de jurnal, în care protagonistul și-a închipuit de toate. Și-a închipuit, dar închipuirile lui nu au ajuns niciodată în realitate. Nimic din ceea ce și-a imaginat nu s-a întâmplat, nu a rezolvat nimic. Pe coperta cărții scrie clar:

”Monologul unui infidel care se întreabă întruna dacă nu cumva o fi infidel”

    Pe de o parte am așteptat până la finalul cărții să se întâmple ceva care să schimbe în câteva clipe totul și, implicit, părerea mea despre tot ce-am citit. M-am așteptat ca acest monolog să aibă și un rezultat, să se schimbe povestea sau să se trezească infidelul că e infidel, dar să renunțe la infidelitate. Dar nu s-a întâmplat nimic. Am citit doar niște gânduri – care pe undeva alunecau tare spre nicăieri.

   Atunci mă întrebam de ce oare nu s-a întâmplat nimic? Sau ce s-o fi întâmplat, de fapt, de nu pricep eu. Dar acum mă gândesc la faptul că nu există nimic în rândurile citite, care să-mi spună că nu s-a întâmplat nimic. Acum, după o pauză, am început să cred că nimic din ceea ce scrie în carte, nu s-a întâmplat, că totul s-a petrecut doar în mintea infidelului. Alix e doar amanta perfectă,  doar în mintea lui, fericirea cu cele două femei, soția și amanta, este doar în mintea lui.

   Totul, fiecare pagină este o trăire profundă, iar tonul pe care stă scris totul, este unul monoton, pe alocuri, dar și foarte trist. Iar asta denotă lipsurile din viața amoroasă, lipsuri care-l fac pe bărbat să se simtă gol, neîmplinit și nefericit.

   Fidelități spune o poveste a iubirii neîmplinite, a nevoii de iubire, afecțiune, dăruire, apropiere, contopire, dominare. Trage un semnal de alarmă în privința neimplicării, a neatenției, a tăcerii –confundată cu oboseala, lipsa de chef și a tihnei. Toate astea pot spune cât de nefericit este partenerul, cât de puțin se cunosc și cât de puțin comunică unul cu altul despre relație.

   Fidelități spune povestea unui nefericit și infidel, dar doar cu mintea. A unui infidel, căci se gândește la posibilitatea unei relații extraconjugale, a traiului unei vieți duble, dar această relație rămâne doar  în mintea soțului. Se poate să fii infidel doar gândindu-te la infidelitate sau la posibilitatea de a fi un infidel?

   Mintea umana ajută și la fericirea, dar și la nefericirea noastră. Mintea nefericitului naște soluții fără compromis: povești de iubire, femei perfecte și relații intime ce taie răsuflarea – și oferă fericirea. De moment, dar tot fericire este. Apariția lui Alix, chiar și numai la nivel mental, aduce puțină fericire în cuplu, bărbatul iubindu-și soția – trupește și sufletește.

   Știi ceea ce nu am înțeles? De ce nu a existat comunicare între soți? Chiar și așa, doar în mintea bărbatului. De fapt, cartea a fost doar despre gândurile lui, iar soția, fiica și Alix au fost doar personaje episodice.

  Frământări, frustrări,  urlete tăcute, căutări, frânturi de fericire, dureri nerostite, emoții nespuse, trăiri  puternice neîmpărțite cu nimeni, singurătate, suferință, milioane de gânduri și o singură persoană– așteptând să fie auzit, ascultat, înțeles, luat de mână, îmbrățișat.

  Despre tristețea și fericirea la care tânjește, dar nu mai ajunge, nici măcar cu mintea. Cartea asta e doar un strigăt de ajutor la care nu răspunde nimeni.

Nu știu dacă să-ți recomand cartea, dar cred că dacă va avea cineva de învățat dintr-o carte, aceasta va apărea în calea cititorului.

Lectură plăcută, indiferent dacă vei ajunge să citești Fidelități de Diane Brasseur sau nu.sigla Nemira

Cartea Fidelităţi, de Diane Brasseur a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Pasărea bunului Dumnezeu, de James McBride

Titlul original: The Good Lord Bird

Traducerea:  Ioana Filat

Editura: Pandora M

Colecția:  Literary Fiction

Categoria: Ficțiune istorică

Nr. de pagini: 456

Anul apariției: 2015

    Am auzit de aceasta carte și nu am ezitat atunci când mi s-a oferit oportunitatea de a o avea și citi. Probabil că după titlul ei, romanul nu prea te atrage, dar așa cum se tot spune să nu judeci o carte după coperta sa, așa cred că nu trebuie să judecăm o carte după titlul sau subiectul pe care-l abordează.

    Pasărea Bunului Dumnezeu este o poveste completă și complexă. Este o poveste tristă, plină de durere, de schimbări bruște, dar este și o poveste despre curaj, putere și încredere. Este despre puterea de a merge mai departe, despre nevoia de a depăși toate obstacolele vieții ce apar în cale, despre nevoia de a te ascunde pentru a te putea proteja și a fi în siguranță – în lupta pentru supraviețuire.

    Este o luptă pentru eliberarea negrilor de sclavie. O poveste despre credința totală a omului în faptul că nu a greșit cu nimic, doar s-a născut de culoare, iar asta nu este o greșeală, ci o realitate. Este o luptă în care se simte dorința arzătoare de a arăta faptul că, indiferent de culoare, sex sau religie, cu toții sunt oameni și merită tratați și respectați pentru ceea ce sunt, nu pentru cum sunt, cum arată.

   Da, povestea din carte este mult mai complexă, mai abundentă în detalii, în informații, în situații complicate. Și deși… sună dur, merită citită pagină cu pagină, chiar dacă ai de străbătut peste 450 de pagini. Nu va fi ușor, poate nici plăcut, dar merită.

    O altfel de carte – o poveste tristă nu are drept scop întristarea cititorului, ci trezirea lui la realitatea dură în care trăiesc uneori sufletele nevinovate.

    E grea această titulatură? E grea și dureroasă marginalizarea. E o luptă infernală cu ceilalți, dar și cu propria ființă. E groaznic să trăiești ascuns, dar totuși în văzul lumii –pe care trebuie să-i convingi că nu ești așa cum se crede, că ești normal și că nu meriți să fii judecat doar pentru că ești de culoare – etichetat ca fiind diferit.

   A fi ceea ce ești NU înseamnă decât normalitate, nu bolnav, nu diferit, nu sclav!

    Cartea are nu doar religie în paginile poveștii, ci și istorie. Combinația dintre cele două este fascinantă, ușor dificilă, dar niciodată imposibil de citit, de explorat. Este și ficțiune, relatată la persoana I, dar e atât de bine scrisă, încât ajungi să o simți ca fiind adevărată. Ba chiar să o și trăiești.

   Sincer! Nu mi-aș fi dorit să trăiesc în acele vremuri și nici să fiu în locul vreunui personaj.  Nici nu pot să mă văd, măcar pentru o secundă, în pielea Cepșoarei – un băiat de culoare, ce-și pierde tatăl și este nevoit să-și ducă zilele alături de John Bătrânul – un alb foarte credincios, ce lupta pentru eliberarea de sclavie a negrilor.

   Cât de greu îi este micuțului de doar 12 ani să reziste, să poarte și să se comporte precum o negresă, să lupte împotriva trăirilor sale interioare. Luptă cu neputința, cu lașitatea, cu durerea, dar și cu dorința (de nestăpânit) de a fugi, de a se elibera de povară. Are parte de foarte multe momente în care simte că nu mai poate, că nu mai vrea sau că nu-i mai pasă de ceilalți.

   Chiar dacă se comportă ca o negresă, în toată perioada în care își ascunde adevărata identitate, băiețelul reușește să atragă antipatiile multora din jur. E o poveste dură, căci, pe lângă luptele interioare și exterioare, au loc foarte multe evenimente dureroase, dar și..sângeroase. Da, moarte este prezentă.

   Viața te ia pe nepregătite aproape întotdeauna și ești forțat să te arăți așa cum ești, dar și cine ești cu adevărat.

    Mai ales atunci când e vorba despre iubire. În calitate de negresă, lucrează într-un bordel – unde face curățenie.  Într-o zi, Cepșoarei i se pune din nou la încercare voința, ba chiar vrea să spună cine este, mai bine spus, ce este, căci se îndrăgostește de una dintre femeile care lucrau în acel bordel.

   O să afli dacă a făcut pasul cel mare sau dacă a renunțat și a plecat din nou în lupta contra sclaviei. Oare ce o fi ales Cepșoară de aceasta dată? Și-a ascultat instinctul sau i-a fost frică?

    De ce nu aș fi citit cartea

  Hai să-ți spun adevărul: am auzit de cartea asta, știam că e bună și că merită, dar nu știam că este istorică (știi deja că eu nu prea sunt cu romanele istorice, nu?) și nici că toată povestea se întinde pe 450 de pagini. E voluminoasă, istoria și durerea descrisă în carte… mi-ar fi spus ”Nu o citi!”, din start, dar neștiind aceste amănunte esențiale, am citit-o.

   E nevoie de răbdare și de psihic puternic pentru a citi Pasărea Bunului Dumnezeu.

    Chiar dacă este o ficțiune, poți oricând învăța din carte. Poți învăța multe despre persoanele de culoare, despre curaj, credință, răbdare și biruință, căci doar cei ce au răbdare pot birui, pot ieși învingători și vor fi răsplătiți.

   Dacă după tot ce ai citit în această prezentare, mai vrei să citești cartea, chiar îți recomand să o faci. Recomand cartea, chiar dacă e tristă, chiar dacă are un astfel de subiect. E genul de carte care te invită la introspecție, dar și una care te scoate bine de tot din  zona de confort.

Lectură plăcută!pandora M

Cartea Pasărea bunului Dumnezeu, de James McBride a fost oferită pentru recenzie de Editura PandoraM

Poate fi comandată de pe site-ul Editura PandoraM

 Neliniştea verii, de Quentin Bates

Titlul original: Summerchil

Traducerea:  Lucia Verona și Bogdan Hrib

Editura: Tritonic

Colecția:  Mystery& Thriller

Categoria: Roman străin, Mystery, Thriller

Nr. de pagini: 166

Anul apariției: 2016

    Îmi plac mult cărțile de la editura Tritonic. Pentru că sunt relaxarea mea de după sau înainte de lectura unui roman care mă poate solicita psihic. Îmi plac pentru că mă țin captivă într-o lume plină de mister, o lume încurcată de probleme, de misiuni dificile, o lume colorată, o lume ce oferă un stop de adrenalină. Îmi plac pentru că mă atrag foarte ușor, încă de la primele pagini, în mrejele unui labirint întortocheat, ce nu prea lasă loc de plictiseală.

   Neliniștea verii, de Quentin Bates promite a fi o poveste pe care nu o poți lăsa din mană. Promite să te poarte pe potecile misterioase ale unei crime nedorite, dar prin intermediul căreia toată banalitatea cărții dispare. Sau cam ar trebui să facă asta. Te întrebi dacă reușește? Eu am fost convinsă că așa va fi, dar… ceva a lipsit din povestea asta. Ceva sare, piper și mister. Ceea ce se dorea a fi un mister islandez, s-a dovedit a fi o poveste din care a lipsit ingredientul principal.

  O să ți să pară ciudat, dar totul a fost foarte clar, nimic dubios, nimic wow. Nici măcar o secundă în care să mă întreb: ”Frate, ce e cu povestea asta? Oare pe unde mă poartă” Traiectoria a fost aceeași, de la un capăt la altul. Nu s-a schimbat nimic, ba chiar a fost destul de previzibil până și finalul.

   Mint, căci la final m-am așteptat ca poliția să prindă criminalul. Dar totul a fost cam pe dos. Finalul nu l-am prevestit deloc. În rest, totul mi s-a părut clar, liniștit și…ca la carte – pentru făptaș și pentru poliția ce trebuia să-l prindă.

  Nu vreau să trăiești cu senzația că Neliniștea verii este un roman rău sau altele asemenea, ci vreau să reții ideea că:

Un roman cumințel tare, care nu prea a reușit să mă surprindă atât de mult pe cât mă așteptam să o facă.

    Totul începe cu personajul principal, un dulgher priceput, care reușește să impresioneze prin rapiditatea cu care își duce la finalizare toate proiectele în care se angajează. Aflăm că e un bărbat divorțat, certat cu fosta soție, căreia îi datorează bani. Singurătatea și-o ascunde în muncă, dar și în patul unei alte femei – care-l cam neglijează.

   Este acesta un început bun pentru un mystery? Este, crede-mă! Mintea mea țesea deja o poveste. Era foarte activă și jucăușă (mintea) și deja mă pregătea pentru momentul în care toată cartea urma să facă ”Boom”. Cartea a explodat doar în mintea mea, în realitate….. Lucrurile au stat cu totul altfel. Puțin diferit decât îmi imaginam eu.

În cele peste 160 de pagini a fost și ceva savoare și adrenalină, dar nu suficientă, după umila mea părere.

  La viața anosta a protagonistului s-a adăugat ceva sare, ca să aibă puțin gust de crimă mystery-polițist. Tipul intră într-o combinație ciudățică, acceptă să dea la gata un showroom, dar toată povestea care i se servește despre lucrarea pe care trebuie să o finalizeze este cusută rău cu ață albă- de proastă calitate. Cu toate astea, se trece mai departe, se pun întrebări fără răspuns și nici munca nu este plătită.

Cam ce crezi că face personajul nostru? Face, tace și dă înainte fără să mai ceară nimic. E cam naiv, aș zice.

V-am zis deja că omulețul era dator fostei soții. Nu la ea, ci față de copiii lor, dar nu mai apucă să îi dea bani, căci toată viața lui se schimbă.

Când teama devine propria umbră, când frica intră în sânge, fugi cât mai departe!

    Asta face și el, căci și-a cam dat foc la valiză. Săracul de el nu a vrut, dar cam asta a reușit să obțină. Din frică și din dorința de a scăpa de un munte de om. A reușit să scape de el, dar din acel moment trebuia să facă totul ca să scape de poliție, de oamenii care, mai devreme sau mai târziu, au dau de numele lui, l-au căutat. Dar oare l-au prins?

  Or să reușească oamenii legii să-l aducă pentru a înțelege de ce a ucis un om? Sau, dimpotrivă, va reuși el să fugă de tot și toate dovezile ce-l numesc pe el drept vinovat. Este vinovat, dacă crima s-a produs dintr-un accident? Este vinovat dacă el doar s-a apărat de cel care voia să-l pedepsească?

   După cum cred că ți-ai dat deja seama, Neliniștea verii nu a fost atât de wow pentru mine, dar poate fi super wow pentru oricare alt cititor, căci tot are ceva cu care te poate încânta sau îți poate trezi curiozitatea.

De ce nu m-a impresionat așa cum mă așteptam?

   Îți dau un singur motiv: cartea mi se pare neterminată, incompletă pe alocuri. Adică la faimosul showroom erau multe dedesubturi care trebuiau, zic eu, elucidate sau amintite.  Criminalul, a luat cu el o a șaptea cheie de la hala construită. E o cheie care putea fi folosită de autor în scopul alimentării poveștii cu și mai mult mister și adrenalină. Finalul? Ei.. finalul e..ciudat. Mi-a dat senzația că romanul e neterminat.

  Da, o carte ce promitea. O carte bună, dar care putea fi foarte bună. O carte cu un subiect ce putea fi lungit, explorat, dus mult mai departe decât a fost dus. Păcat.

   Îți lansez o provocare: citește cartea. Apoi lasă-mi aici un comentariu și spune-mi ce părere ai, dacă ți-a plăcut și care a fost, este și rămâne ideea ta? Cu ce senzație ai trăit lectura și care este senzația ta, per ansamblu despre romanul Neliniștea verii de Quentin Bates.

Abia aștept să dezbatem subiectul și tot ce ține de acest mister islandez.

Lectură plăcută!Editura Tritonic

Cartea Neliniştea verii, de Quentin Bates a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
9
Copyright by UJMAG.ro

Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro, de Alin Popescu

 

Titlul: Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro

Editura: Evrika Publishing

Colectia: Colectia Business

Număr pagini: 150

    Înainte să citești impresiile mele despre carte, aș avea pentru tine o întrebare: Tu de ce ai citi cartea Totul pentru o ciocolată cu rom? Ce răspuns ai la această întrebare, dar fără să citești nimic altceva despre ea? Răspunsul meu îl vei afla mai târziu.

   Acum, după răspunsul tău lăsat la comentarii, poți să citești prezentarea. Nu-ți uita răspunsul la întrebarea mea.

    Alin Popescu scrie o carte, Totul pe o ciocolată cu rom, folosindu-se de propria lui poveste în ale antreprenoriatului, se dă pe sine drept exemplu, căci nu există profesor mai bun ca experiența.  Dar să știi că în carte nu vei citi povești din viața antreprenorului Alin Popescu în care el se laudă din cale afară, se pune pe sine într-o lumină bună sau pe vreun piedestal și îndeamnă pe ceilalți să-i urmeze exemplul, să facă așa cum a făcut el, să urmeze întocmai deciziile pe care el le-a adoptat și aplicat pentru afacerea lui.

   Dacă nu-l știi pe Alin Popescu – așa cum e foarte posibil să se întâmple și în cazul tău, îți spun că el este în spatele site-ului Avocat.net. Și dacă nici de site-ul cu pricina nu ai auzit (nu l-ai accesat vreodată), atunci îl vei cunoaște prin intermediu cărții pe care a scris-o.

   A scris o carte plină de povețe, sfaturi utile, o carte pe care a simțit-o – se vede și se simte asta, de la început până la ultima pagină. Este o carte ce pune la dispoziția cititorului fiecare lecție pe care Alin Popescu a învățat-o în toată acestă perioadă. O carte scrisă pe înțelesul tuturor. Unii ar spune că e scrisă banal, eu spun că e simțită. E scrisă cu sufletul, așa cum poate ar fi vrut și autorul să citească o carte.

   Chiar Alin Popescu, spune la final, faptul că acestă carte nu a fost scrisă într-un timp scurt, ci în decursul anilor, că a scris exact atunci când a simțit că mai are o poveste frumoasă, care merită să fie scrisă, dăruită și împărtășită tuturor.

   Totul pe o ciocolată cu rom este o carte de afaceri, o carte care vorbește foarte deschis despre ce înseamnă și cum este să fii antreprenor în România. Înainte să închizi site-ul – doar pentru că tu nu citești cărți de acest gen, înainte să spui ”nu mă interesează, eu nu citesc pentru că nu sunt și nici nu intenționez vreodată să devin unul”, am să-ți spun că Alin Popescu vorbește altfel despre mediul de afaceri autohton. Nu, nu mă refer la faptul că doar încurajează pe cititori să devină antreprenori, ci la faptul că vorbește despre el – un antreprenor cunoscut, folosindu-se de povești.

   Dacă te interesează subiectul, în cartea aceasta vei găsi foarte multe date, detalii și sfaturi utile – testate, aplicate, dar și rezultatele obținute. Vei citi povești scurte care te vor introduce în lumea afacerilor, te va plasa în miezul  problemei, vei găsi și foarte multe idei, sugestii pe care să le aplici și în afacerea ta. Vei găsi și ce anume să NU faci, să nu aplici, dar și cum anume să nu pici într-o extremă periculoasă, cum să nu lași munca ta să alunece, să o lași să se ducă pe apa sâmbetei. Vei înțelege și de ce să nu renunți atunci când vei avea de înfruntat probleme serioase.

   Dacă nu te atrage domeniul afacerilor, ai putea crede că această carte nu merită timpul tău, că nu e pentru tine, că va fi pierdere de timp sau că nu te va învăța nimic, simt nevoia să te contrazic. Aceasta carte de afaceri este despre afaceri, dar totul, absolut totul e trecut prin filtrul emoțional al omului Alin Popescu: om, prieten, soț, tată.

   Cartea asta de afaceri, nu este doar despre afacerea Avocat.net, este despre viața, despre momente de cumpănă, despre nopți nedormite, despre influența problemelor de la job în familie, despre neputință, greutăți, căutări.

    Dar dacă în paginile cărții nu s-ar fi povestit așa frumos despre fiecare pas făcut de autor pentru a reuși, ar rămâne pur și simplu o carte despre un om care a trăit, a experimentat, a eșuat, s-a ridicat, a continuat, a evoluat, a reușit, s-a blocat, a ieșit din impas, a crescut, s-a cramponat de mii de gânduri, probleme, dar cum a făcut mereu să nu-și abandoneze afacerea, dorința de la 20 de ani

   De ce susțin că sfaturile sunt utile și pentru viață, nu doar pentru o afacere prosperă și de succes? Pentru că fiecare are momente în viața sa în care simte că ratează, simte că nu mai poate, simte că se prăbușește, dar găsește mereu o cale, cel puțin, să-și ajute familia, să restabilească echilibrul și să readucă armonia în realitatea sa.

   Am citit cărți de diferite categorii, din genuri diferite, chiar și de afaceri, care erau scrise bine, elaborate, dichisite cu tot ce le trebuie pentru a deveni cele mai bune cărți de afaceri din toate timpurile. Cu toate astea, tocmai acele cărți sunt citite, apreciate, dar atât. Prea puțini le înțeleg, le aplică și foarte puțin obțin rezultate.

    De ce ai citi o carte despre antreprenoriat dacă nu te atrage gândul să devii un antreprenor?

   Ai citi o astfel de carte pentru autorul ei? Da, este foarte posibil și asta. Ai citi o astfel de carte pentru că titlul ei te atrage ca un magnet și ceva din tine te îndeamnă să o citești? Da, iată că și acesta poate fi un răspuns.  Sau poate că te întrebi la ce anume mai poate fi utilă o carte de genul? Ca să te relaxezi după muncă sau după o lectură solicitantă. Da, e un răspuns bun și motivant pentru unii. Care e concluzia: citește orice. Numai citește o carte!

    Dar la întrebarea- De ce ai citi cartea ,,Totul pe o ciocolată cu rom”, ce răspuns mi-ai da? Răspunsul tău eu l-am aflat, iată și răspunsul meu:

   Răspunsul meu ar fi unul singur: pentru că din acea carte ai ce învăța și ceea ce înveți poate fi aplicat de oricine și în viața lui de zi cu zi. Din acest motiv am citit eu Totul pe o ciocolată cu rom, scrisă de Alin Popescu. Pentru a afla cum este Alin Popescu, cine este el cu adevărat, dar și să văd dacă-mi pot forma imaginea acestui om citindu-i cuvintele, poveștile, simțindu-i emoțiile. Am continuat să citesc pentru a vedea dacă găsesc sufletul care a scris, nu persoana care a scris-o.

   Pentru că antreprenoriatul înseamnă viață, şi uneori e necesar să fii antreprenorul vieții tale, familiei tale și a celor care te iubesc. Antreprenoriatul înseamnă echilibru și împlinire, iar acesta începe din familie, nu de la job și nu de la birou.

   Merită să citești această carte. Merită tot timpul tău. Merită fiecare minut, merită atenție. Merită, căci te răsplătește cu multe idei. Te inspiră, oferă multe răspunsuri, dar și sugeștii. Merită pentru că poți alege ceea ce ți se potruvește.

   Dacă nu ești antreprenor, ești om, iar omul are o singură viață pe care ar fi bine să știe să o trăiască, să o iubească, să o respecte, să o aprecieze și s-o prețuiască la justa sa valoare. Știi care este factorul comun dintre viață și antreprenoriat? Fix valoarea! Iar valoarea ambelor poate fi dată numai și numai de om. Fii ce vrei tu, dar dă-ți mereu valoarea reală.

   Totul pe o ciocolată cu rom este o carte deloc ușoară, deloc banală, foarte incomodă. Care va spune adevăr după adevăr, oricât de dureros ar fi pentru cititor, oricât de frustrant și supărător ar deveni omul care-ți servește adevărul pe o tavă – fără ocolișuri și fără pregătire. Ești pregătit?

Lectură plăcută!evrika-publishing

Cartea a fost Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro,de Alin Popescu, a fost oferita pentru recenzie de Editura Evrika Publishing. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Evrika Publishing

Hija de la fortuna

Fiica norocului de, Isabel Allende-Hija de la fortuna

Titlul original: Hija de la fortuna

Traducerea:  Cornelia Rădulescu

Editura: Humanitas/ Humanitas Fiction

Colecția:  Seria de autor Isabel Allende

Categoria: Literatură

Număr pagini: 368

Nota mea: 8,5/10

     Este prima carte scrisă de autoarea Isabel Allende pe care o citesc, iar când am început să citesc acest roman mă așteptam să fie o lectură ușurică, care să mă prindă imediat și care mă va ține captivă până la ultima pagină.

   Romanul Fiica norocului este structurat pe trei părți, iar acestea cuprind acțiunea  pe trei mari perioade de timp:  1843- 1848,  1848- 1849, 1850- 1853

   Fiica norocului este Eliza Sommers – o fată abandonată, dar crescută, educată și protejată de Rosa Sommers. Cu venirea micuței în familia Sommers începe romanul, autoarea încercând parcă să transmită încă de la început faptul că povestea dintre pagini nu prea va lăsa cititorul să respire. Este o poveste impresionantă despre obiceiul de a lua decizii radicale (fără să se admită contestarea lor odată luate), despre influență și  dorința de a ieși mereu în față și de a avea mereu ultimul cuvânt în fața oricui.

   Povestea nu este deloc rea, nu este deloc de necitit, dimpotrivă, dar cred că am ales eu momentul nepotrivit în care să o citesc. Și nu, nu este chiar o lectură ușoară, ci doar captivantă, căci nu mă lasă deloc să renunț la ea. Aș vrea să cred că romanele scrise de autoare trebuie citite în propriul ritm – mai mult decât altele, căci am simțit cartea ca fiind una ce reflectă puternic realitatea acelei perioade

   Sunt genul care renunță la citirea unei cărți, dacă procesul se desfășoară doar în două viteze – încet și foarte încet, dar există ceva în acest roman, neindentificat încă de mine, care m-a tot îndemnat să nu renunț la lectură. Vocea din mintea mea zicea mereu ”nu încă, nu încă”, iar asta m-a tot împins să dau pagină după pagină. Cartea asta cere timp și atenție – așa am perceput-o eu, cel puțin.

   Un lucru mi-e clar: Stilul Allende, fie nu este pentru oricine, fie romanele scrise de autoare se citesc doar în anumite stări de spirit. E foarte posibil ca Fiica norocului să nu fie chiar pentru novici.

   Povestea este foarte încărcată de situații în care personajele își arată puterea, superioritatea, slăbiciunea, neștiința sau lipsa de educație., dar și nevoia de control, de trai în înalta societate, de renume, de aranjare a viitorului și a căsătoriilor din interes.

    Totul se învârte în jurul principiilor, al valorilor, dar și al aranjamentelor. Da, iubirea se simte, se jură credință, dar multe dintre relații par imposibile și nepotrivite, căci nu se respectă statutul social. S iubește și se greșește, se iau decizii în numele altora și pentru alții, fără să se țină cont de părerile celui direct implicat. Se și renunță la iubire, doar pentru că influența celor din jur este mult mai puternică decât curajul de a recunoaște ceea ce simte fiecare.

   E povestea binelui ce primește o altfel de răsplată: ascultarea vocii interioare. Deși în acea perioadă nu se admitea neascultarea, nerecunoștința și traiul alături de o persoană săracă, Fiica norocului, Eliza, pleacă după bărbatul pe care îl iubește – mai presus de statut, de gura celorlalți sau părerea familiei ei adoptive.

   Viața Elizei se schimbă radical, iar atunci când credea că își va găsi iubitul și va începe o viață nouă alături de el, întreaga poveste  din mintea ei, se oprește brusc. De atunci, nu-i ramâne decât să o ia de la capăt și să învețe din nou să trăiască, să accepte și să iubească.

   Încercările prin care trece nu sunt ușoare, e nevoie de curaj și de decizii care să-i asigure Elizei siguranța. Ajunge în America, dar va fi destul de greu să-și găsească iubitul, iar viața ei este într-un pericol continuu.

   Te întrebi dacă Eliza îl va găsi pe cel pe care-l iubește, pe cel pentru care a riscat tot și a renunțat la tot? Oare povestea asta va avea un happy end? Citește cartea, căci merită fiecare pagină. Și o spun eu, cea care a avut ceva bătăi de cap cu acest roman – după cum bine spuneam la începutul recenziei.

    Merită citită, poate nu chiar citită prima, dar merită aflată povestea și tainele ei, cu siguranță. E genul de carte care te scoate din cotidian, din zona de confort, pe care vrei să o lași, dar care nu te prea lasă ea pe tine.

Lectură plăcută!humanitasfiction

Cartea  Fiica norocului, de Isabel Allende a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

O femeie puternică luptă până la capăt chiar dacă știe că sora și fratele îi doresc moartea.

Ultimul vis al Cleopatrei, de Christian Jacq

Titlul original:  Le Dernier Rêve De Cléopâtre

Traducerea din limba franceză: Liliana Urian

Editura: ALL

Colecția: Roman istoric

Gen:  Carte generala, Beletristică, Roman istoric

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 336

    Din categoria ”Am făcut-o și pe asta”. Am citit, după 10 ani de pauză, un roman istoric. Nu am mai pus mâna pe unul încă din liceu. De ce? Pentru că pe toată perioada școlii am fost terorizată de lecturile obligatorii, în care era lege să se strecoare și două-trei titluri istorice. Nu mă înțelege greșit, dar aveam ora de istorie pentru a învăța istoria românilor (care mi-a plăcut), nu mai aveam nevoie de încă o oră de istorie și în ora de limba și literatura română.

    Aș introduce romanul în lista cu lecturi obligatorii în liceu. Sunt convinsă de faptul că romanul, povestea și toată acțiunea va atrage foarte mulți elevi. Sunt sigură de faptul că un astfel de roman istoric va plăcea și va deschide pofta pentru lectură.

    Dar să nu transform prezentarea asta într-o oră de educație sau și mai rău într-o pagină din jurnalul meu de liceană – una care nu a citit romanele istorice. Recunosc asta foarte cinstit. Am spart gheața și mă bucur pentru asta. Mă felicit pentru curajul meu

    Și dacă e vorba să fiu sinceră, sunt până la capăt. Nu am știut că această carte este una istorică, iar atunci când m-am apucat de citit, am făcut-o cu o oarecare reținere și teamă că nu-mi va plăcea, ținând cont stric de oroarea mea pentru romanele istorice.

    Adevărul este că m-am cam înșelat, căci romanul Ultimul vis al Cleopatrei mi-a plăcut Nu o să spun că lectura lui merge ca unsă, dar e bine. Este un roman care m-a scos bine din zona mea de confort, dar nu regret nimic. Și nici nu-l devorez, dar este mai bine decât mă așteptam.

   Este un roman istoric foarte bine scris, care abundă de informații istorice, dar tot ce-am citit nu m-a plictisit, ci dimpotrivă, m-a făcut mereu și mai curioasă să descopăr povestea, să citesc mai departe. Nu plictisești citind, nu ai cum să dai paginile fără să le citești cu emoție și curiozitate crescută.

    E un roman cu și despre lupte. Lupta pentru recucerire, pentru supraviețuire, pentru redobândirea puterii. Despre ura dintre frați, despre dorințe arzătoare – ascunse sau evidente. Despre frumusețe, putere, răutate, răzbunări, durere, achitări sau eliminări din jocul complicat al puterii. Se gândește fiecare pas, fiecare decizie se cântărește, fiecare gând este analizat, căci Cleopatra vrea cu orice preț să-și recapete puterea și domnia în Alexandria. Se caută căi de atac, surse de alianță și oameni puternici care o pot ajuta și susține să-și împlinească ultimul vis. O femeie puternică luptă până la capăt chiar dacă știe că sora și fratele îi doresc moartea.

   Fratele, în vârstă de doar 10 ani –un băiat mofturos, face numai ce vrea. Și ce credeți că vrea? Se crede deja invincibil, vrea să-şi vadă sora moartă și mai vrea ceva: prăjituri. M-a cam amuzat, căci mereu spune: ” Mi-e foame. Vreau să mănânc prăjituri și să beau vin”.

    Am așteptat puțin întâlnirea dintre Cleopatra și Cezar, căci scopul lui e clar, să respecte testamentul  lui Ptolemeu al XII- lea, iar Cezar are o misiune certă: să împace frații, căci puterea trebuie, conform testamentului, să se împartă între Ptolemeu al XIII-lea și Cleopatra, sora lui.

    Deși cei din Alexandria o vor moartă, departe de urbe, Cezar cere să vină regina, să i se ofere siguranță și să revină, ca el să poată lua o decizie și să poată restabili ordinea și pacea. Veștile din partea Romei, prin reprezentantul său, Cezar nu sunt deloc mulțumitoare, dar nu se admit replici sau neascultare. Alexandria este datoare Romei pentru ajutorul oferit lui Ptolemeu al XII-lea, iar datoria este uriașă.

   Lupta pentru putere este aprigă, iar cei care ar trebui să fie fideli, trădează și duc propriile lupte neștiute de nimeni. Nu se ține cont de nimic, se calcă în picioare principii, se uită de credință și fidelitate, dar până la urmă toate măștile vor cădea, iar adevărul va ieși la iveală.

    Am citit cu nerăbdare multe pagini. Totul în așteptarea a ceva, a unei picături de romantism, de ceva care să dea o altă aură romanului. Am așteptat cu sufletul la gură o poveste de iubire, căci  nu dă niciodată rău – nici măcar într-un roman istoric.

    Povestea de iubire există, este una pătimașă, fulgerătoare, pasională, una care ai crede că ia mințile reginei Cleopatrei și a lui Cezar. Povestea asta i-a unit în iubire și în luptă, i-a unit pentru totdeauna – și nu îi desparte în fața pericolelor, a problemelor. Iubirea asta salvează și luptă.

    Lupta dintre Alexandria și Roma va reuși să-i despartă? Îi va apropia și vor lupta împreună pentru a se salva reciproc? O carte cu greutate, cu personaje puternice, inteligente și deloc naive sau influențabile. Un roman cu un subiect interesant și un final încărcat de emoție.

    Toată lupta asta crește tensiunea cititorului, a personajelor, iar relația și alianța lor în aceasta luptă scârțâie tare. Am trăit cu impresia că o decizie radicală va duce la ruperea înțelegerii, la o separare, la transformarea iubirii într-o ură arzătoare.Editura All

Cartea Ultimul vis al Cleopatrei, de Christian Jacq, a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Totul pentru femei, de Catrinel Zaharia

Editura: Evrika Publishing

Colecția:  Colecţia Business

Anul apariției:  2015

Nr. de pagini: 122

Uită-te puțin la coperta asta. Este absolut superbă, este ingenioasă și cu totul altfel decât am văzut și am atins până acum la o carte dedicată femeii. Un mare plus și pentru faptul că are semn de carte în ton cu coperta– care m-a cucerit iremediabil.

    Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate împrejurările în care am auzit de cartea asta, tind să cred că o recomanda cineva în online. Și vorbea foarte frumos despre acest mic ghid de regăsire a femeii atunci când se simte singură, rătăcită, într-o lume străină, nu în lumea ei, în care se simte bine, fericită, puternică, frumoasă, în siguranță.

   E o carte scurtă, limbajul este accesibil, exprimarea clară. Propoziții scurte, pe înțelesul tuturor, abordare delicată, într-un stil foarte prietenos, delicat, precum o mângâiere ușoară, o îmbrățișare strânsă, plină de iubire, care conferă liniște, pace, încredere, entuziasm, putere de a merge mai departe și zâmbet.

    Ai 122 pagini de viață, bucăți de suflet așternute pe hârtia goală, rece și tristă. Ai povești de viață, trăiri, emoții, dureri, situații delicate, hopuri, iubiri visate, simțite, trăite, consumate, amiciție, masculinitate, feminitate, putere, independență, dorință de autodepășire, apreciere, acceptare, dragoste, autenticitate, înfrânarea dorinței de schimbare a celui de lângă tine.

   Majoritatea am avut cel puțin un moment în care am simțit că nu mai putem, că nu o să rezistăm, că suntem singure și ne este imposibil să o luăm de la început. Ceea ce subliniază această carte este că… femeie, ești puternică, ești capabilă, ești puterea, încrederea, ești iubirea, iar iubirea face totul posibil.  Ceea ce vrea Catrinel Zaharia să transmită femeii și tuturor, este valabil pentru fiecare, femei și bărbați:

    Nu renunța! Dacă ai inima plină de iubire, ai totul și poți face tot ce vrei, chiar și să o iei mereu de la capăt. Iubirea te face din ce în ce mai puternic, îți dăruiește tot ce ai nevoie pentru  a te ridica și a ajunge sus. Și din ce în ce mai sus. Iubirea te menține întotdeauna la înălțime.

   “Totul pentru femei” ajută femeile să-și rearanjeze viața după haos, să se gândească la sine și ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare, dăruiește sufletului său rănit putere și motive pentru care ea merită să pornească din nou la drum, motivele pentru care este esențial să nu renunțe, să nu se lase doborâtă de probleme, lipsuri sau singurătate

    Este cartea, care iți spune foarte simplu, clar și deloc dur adevăruri dureroase, adevăruri pe care e nevoie să ți le spună cineva din afara  ta, adevăruri deloc fericite, care te scot din zona de confort și te fac să te simți incomod, dar care te vor ajută să deschizi ochii, să privești totul din alt unghi, să vezi totul mai clar – va pica vălul de pe ochi.

    Ți se spune că e perfect să greșești, că nu este o tragedie dacă suferi, dacă rămâi singură căci nu vei fi așa o viață întreagă. Ți se dă optimism în cantități mari, îți este pompată încrederea, speranța și optimismul: iubirea adevărată poate fi oriunde. Habar nu ai când va da peste tine. Zâmbește.

   Ai dreptul la viața – pe care o poți trăi cum vrei și cum simți. Ai dreptul la fericire, la iubire, la frumusețe, liniște, pace. Depinde de tine și de ceea ce crezi tu că meriți. Meriți! Permite-ți să primești tot ce vrei de la viață. Renunță la ceea ce nu te mai ajută, vindecă-te și bucură-te de tine, viața ta și iubire. Din plin.

    M-a bucurat cartea, m-am bucurat că am citit-o. Și da, m-ar fi ajutat enorm într-o anumită perioadă din viața mea, din trecutul meu.  Citește-o, zâmbește, dăruiește cuiva drag aceste pagini – cuiva care crezi și simți că are nevoie de mângâiere, de motive să se bucure chiar și atunci când nu poate zâmbi, de modalități de vindecare. Ajut-o să se ridice și să se bucure din nou de viață.

Fericire cât încape în inima ta. Pentru că meriți! Lectură plăcută!evrika-publishing

Cartea Totul pentru femei, de Catrinel Zaharia a fost oferită pentru recenzie de Editura Evrika Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Evrika Publishing.

O carte pentru copii îți reamintește să nu uiți să te bucuri de lucrurile simple

Stropi de lumină, de Corina Iancu

Editura: Celestium

Categoria: Kid

Număr de pagini: 54

Anul apariţiei: 2016

O carte pentru copii îți reamintește să nu uiți să te bucuri de lucrurile simple

   Cartea asta m-a bucurat enorm. Pe mine ca adult, m-a dus direct în copilărie, atunci când nu am avut sau nu prea am avut cărți dedicate vârstei copilăriei. Și acum că mi-am amintit, să știi că singura carte (mai pentru copii) din bibliotecă erau poveștile nemuritoare- o carte veche, cu pagini ce abia mai stăteau lipite de cotor, din câte îmi amintesc, nici măcar nu avea autor. Avea copertele lipsă, așa că i-am făcut noi coperte din scoci (s-ar putea să nu se scrie chiar așa) lat, de culoare maro – știi ce spun, așa-i?

   Doar văzând copertele cărții m-am bucurat de imagini, culori, emoții. Ce-am simțit? Bucurie. Da, doar privind o copertă viu colorată, ce sigur are o poveste – scrisă de sufletul meu, povestită  fără cuvinte, rămasă în colțul cu amintiri neprețuite. Fiecare culoare de pe copertă mi-a încântat inima și copilul interior. Am avut  copilărie, dar nu am avut cărți adaptate vârstei și nu am descoperit universul închis între coperte decât în liceu.

   Am citit cărțulia asta imediat ce am primit-o și nu regret nimic. E o carte pentru toți copiii. Ei se vor bucura foarte mult de cele 54 de pagini ale cărții, de scrisul mare, de imaginile superbe care însoțesc fiecare poveste. Micuții  vor simți emoția, bucuria, fericirea, simplitatea și frumusețea unor lucruri cărora, poate până acum nu le-au acordat atenție, importanță sau timp.

   Sunt un adult care apreciază cărțile și lectura, unul care își va da silința să insufle copiilor săi dragostea pentru cărți și lectură, fără să oblige sau să condiționeze dragostea pentru cărți.

   Este nevoie de autori noi, povești noi, cărți noi, emoții noi, care să atragă micii cititori spre lectură, povești, emoția descoperirii, setea pentru cunoaștere și învățare prin joacă, prin simplitate și zâmbet. E nevoie ca oamenii mari să reînvețe să fie copii, să creeze foarte des noutate și  diversitate în copilăria tuturor.

    Este minunat ca un autor să scrie pentru copii și să atragă nu doar copiii, ci și părinții prin cărților pe care le scriu, le simt și le lasă moștenire celorlalți. Pe mine poveștile Corinei Iancu m-au cucerit, mi-au îmbălsămat sufletul cu iubire, mi-a clătit mintea și ochii cu desene superbe și culori fericite. Cele câteva zeci de minute petrecute în compania ,,Stopilor de lumină”, au fost o adevărată desfătate, un adevărat răsfât mental și sufletesc. Mi-am reîncărcat inima cu energie pozitivă, cu iubire și frumos – evidențiat atât de simplu prin cuvinte ce merg la suflet.

   Corina Iancu, reusește prin ,,Stropi de lumină să redea universului copilăriei strălucirea, bucuria și fericirea, curiozitatea, curajul și culoarea unui spațiu ușor abandonat, și învechit. Autoarea dă un restart unui spațiu vast, oferă culoare, emoție, trăire, lecții de viață, sfaturi utile – într-un stil aparte, care să-i cucerească pe cei mici, să-i atragă, să-i mențină și le trezească mereu curiozitatea și dorința de a evolua, de a crește, de a învăța – ușor și cu foarte multă plăcere.

Dacă un adult se bucură citind ,,Stropi de lumină”, un copil este de-a dreptul fascinant și fericit într-un spațiu feeric, plin de lumină, căldură și emoție pură.

O carte pentru copii luminează mintea și sufletul copiilor – oferind un spațiu în care gustă fericirea, iar pe părinți îi face fericiți gândul că puii lor învață, se bucură, au parte de experiențe noi.

    Titlul cărții este foarte bine ales. Un titlu care chiar asta face: oferă stropi de lumină, culoare, bucurie. Oferă motive de fericire simplă, învață picii despre și cum să devină atenți, comunicativi, responsabili, ascultători, cum să renunțe la teamă, cum să nu fie răutăcioși, cum să ofere, să asculte, să înțeleagă și să fie independenți și sufletiști.

     Stropi de lumină în viața copiilor, stropi de lumină în ochii copiilor, simțite ca și emoții de către părinții mândri și fericiți că au alături copii curajoși, puternici, descurcăreți, motivați, cu suflețele blânde pline de iubire și bunătate  – pe care o revarsă asupra lor, asupra celor din jur, asupra animalelor.

    Copiii învață lucruri despre viață prin bucurie, joacă, atenție. Părinții își reamintesc despre cum este să fii copil într-o lume plină de griji, își reamintesc multe lucruri pe care le considerau uitate și învață și ei alături de proprii bobocei, căci nimeni nu se naște învățat și nici măcar mami și tati nu le știu pe toate.

    Un copil ce citește devine prieten de nădejde pentru părinți, pentru copii și pentru animăluțe!

Lectură plăcută copii și părinți deopotrivă!Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Stropi de lumină de Corina Iancu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Poate fi comandată de pe site-ul editurii Editura Celestium.

Autor: Laura Apetroaie

Instinct, de Ioana Duda-medicament pentru suflet

Titlul: Instinct

Editura: Herg Benet

Categoria: Proză scurtă, Eseuri

Colecția: Blog ‘n’ Roll

Număr de pagini: 176

Anul apariţiei: aprilie 2016

    Ador diversificarea în lecturile cu care mă delectez, ador să descopăr autori noi, oameni noi și a lor penel interior. Apreciez oamenii care au curaj să scrie așa cum simt, să fie așa cum vor – fără măști și se arată tuturor fără  nici un fel de problemă.

    Încă de când am aflat că la Editura Herg Benet va apărea cartea Instinct, scrisă de Ioana Duda, mi-am trecut titlul pe lista cu dorințe literare. Mi-am dorit foarte mult să o citesc. Cum de ce? Din instinct. O astfel de carte se citește din instinct, nu are nevoie de foarte multe motive, de analiză detaliată, de recenzii și opinii.  Cartea Instinct m-a simțit din prima, a simțit că rezonez cu multe din paginile ei, că mă voi regăsi în toate emoțiile și trăirile pictate pe foi imaculate.

    Instinct, de Ioana Duda nu este o carte pe care să o poți citi într-o singură zi, căci nu este o simplă carte. De când am deschis-o și am început să-mi plimb sufletul pe fiecare cuvințel, am simțit-o ca fiind un dialog între minte și suflet, un dialog sincer, emoționant și liber între două prietene – autoare și cititor, dar și o confesiune pe care autoarea o face propriului suflet, o mărturisire pentru a se elibera, a fi împăcată cu propria persoană, o împăcare a sa cu propria inimă.

De câte ori ți-ai urmat inima pentru a trăi fericirea? Fericirea este calea în propria viață. Nu-ți spun asta din experiență, ci din instinct.

     Instinctul Ioanei Duda a scris o carte, care a fost, este și va fi citită de către mulți cititori. Instinctul îmi spune acum că majoritatea cititorilor de Instinct sunt și vor fi femei. Poate am sau poate nu am dreptate, dar crede-mă că Instinctul feminin (Ioana Duda) a scris Instinct, dar nu este dedicată femeilor. Nu este dedicată doar femeilor. Instinct poate fi simțit, trăit, devorat și de către bărbații curioși, deschiși la minte și la suflet, care vor să cunoască și mai bine femeia – de alături sau femeia, în general.

   Să nu faci greșeala să crezi că Instinct este cartea prin care Ioana Duda elogiază doar femeia sau doar bărbatul. Nici gând. În Instinct Ioana elogiază TRĂIREA – cu tot ce înseamnă ea. Elogiază iubirea, emoția pură, bucuria, durerea, lacrima nervii, fericirea, dragostea.

    Știi? Poți să simți foarte bine faptul că… citind Instinct, citești jurnalul celei care a scris cu atâta drag fiecare pagină. Citind, am simțit foarte bine cum pătrund în viața Ioanei, în sufletul ei, cum particip – cu acordul ei, la fiecare episod din viața ei, cum în fața mea autoarea se dezgolește de secrete, de măști, de tot ce nu o reprezintă, iar mie mi se arată exact așa cum este ea – cu bune și rele, cu păcate și vicii, cu plusuri și minusuri, mi-a arătat fără teamă deciziile sale, rezultatele obținute, iubirile și suferințele, durerile fizice și interioare, rănile, vindecările, lacrimile și zâmbetele, acțiunile și retragerile sale atunci când poate trebuia să meargă mai departe.

    Un om simplu, cu o inimă imensă mi-a arătat foarte clar că oricine poate greși – că e indicat să greșești, să simți, să suferi, să plângi, să urli, să te temi și să fugi. Cartea Instinct mi-a predat încă o dată lecția acceptării și iertării de sine, căci fără acceptare și iertare pentru propriile noastre persoane nu putem trăi, nu putem merge mai departe. Da! Fără partener reușim să ne continuăm viața, dar fără noi în propria viață, nu putem trăi. Nu trăim, de fapt, doar supraviețuim, iar dacă noi nu ne acceptăm și iertăm, nu putem pretinde asta de la ceilalți din jur.

Poate că la prima vedere, eseurile și toate cele 176 de pagini scrise de sufletul unei femei trecute prin viață – nu foarte, dar oricum suficient, par doar o lipsă de ocupație, o pierdere de vreme pentru cititori, dar nu este așa.

    De instinct am avut, avem nevoie și vom avea mereu nevoie în viața noastră. De Instinct, cartea Ioanei Duda, avem nevoie pentru sufletul nostru. Eu una am simțit cartea Ioanei ca fiind medicament pentru suflet. Citindu-i trăirile ș fragmente din povestea ei de viață, am simțit cum mi-am făcut o nouă prietenă. O prietenă pe viață, care pot comunica de la suflet la suflet, fără să aibă nici una din noi nevoie de cuvinte. Citind am simțit cum o parte din inima ei vine la mine, se mută în mine pentru totdeauna. Și am ma simțit cum nu sunt singura care a suferit, a plâns, a urlat, s-a bucurat, a trăit, a căzut și s-a târât prin viață, că nu sunt singura care a reușit să se ridice, indiferent de lovituri. Iar dacă Ioana Duda a putut, eu am putut să fac asta, oricine va reuși.

Citind Instinct, trăiești o nouă viață și înveți să prețuiești ceea ce ești și ai mai valoros: pe tine.

Lectură plăcută.Editura_Herg_Benet

Cartea Instinct, de Ioana Duda, a fost oferită pentru recenzie de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site/ul Editurii Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Oscar Wilde a subliniat și omagiat viața, fericirea, frumusețea, iubirea în toate operele sale – opere care abundă de înțelepciune.

Oscar Wilde pentru blazaţi – 99 de pilule de înţelepciune pentru fericirea de aici şi acum. Allan Percy

Titlul original: EL COACHING DE OSCAR WILDE – 99 pildoras de sabiduria para la felicidad de aqui y ahora

Editura: Herald

Colecția:  COLIBRI

Categoria: Cărți deschise

Anul apariției:  2016

Număr de pagini: 160

    Știu că foarte mulți prieteni ai mei, prieteni care știu că lectura este o a doua natură a mea, un stil de viață, un hobby, o plăcere, o atitudine, un mod de a mă autodepăși mereu, de a afla, de a mă relaxa, o atitudine, o poartă deschisă întotdeauna spre nou și frumusețe – frumusețea e mereu simplă, ieftină sau gratuită, se minunează și spun că citesc pe bandă rulantă. Pe unii dintre cei care mă văd zi de zi cu o carte în fața ochilor, atitudinea aceasta îi supără, îi deranjează și îi determină să se manifeste care cum simte. Iar eu? Eu îi las în pace și mă manifest și eu cum simt: îi ignor cu și mai multe cărți citite.

    Pe mine scrie diversitate și dacă îmi place să citesc din toate domeniile – nu chiar toate, dar din majoritatea, dacă îmi place să descopăr cărți noi, povești noi și autori care să mă cucerească, citesc cât pot, orice și oricând.

    Așa s-a întâmplat și cu Oscar Wilde pentru blazați de Allan Pearcy. Știam că e un alt gen de carte, un gen de lectură căruia nu i-am spus niciodată nu. Această carte subțirică am citit-o de plăcere, cu plăcere și în doar câteva ore. Nu e nimic greoi, complicat sau spectaculos, dar e o lectură ușoară, relaxantă și foarte interesantă.

    După titlul său foarte pompos, cartea e foarte ușoară și extrem de subțire. Și dacă e să analizezi coperta și din nou, titlul, poți spune fără nici o urmă de confuzie că este o carte psihologică, genul ălă de carte motivațională, deloc interesantă și prea puțin apreciată de cititori.

    Dacă mă întrebi pe mine – cea care citește orice, chiar și cărți motivaționale, aceasta este mai mult un omagiu adus lui Oscar Wilde. Este genul de carte care te apropie și ma mult de autori cunoscuți și apreciați, autori care au avut ceva de spus în literatură și nu numai.

    Oscar Wilde pentru blazați face parte dintr-o serie de cărți extrem de interesante, care nu face altceva decât să ajute cititorii să cunoască și mai bine autori consacrați.

    Eu am ales să citesc 99 de pilule pentru fericirea de aici și acum, pentru că mi-a atras atenția cui aparțin cele 99 de citate amintite în paginile cărții. Eu am citit de Oscar Wilde doar Portretul lui Dorian Grey, carte care mi-a atras atenția prin povestea creată și prin subiectul abordat. Portretul a atras multe laude și foarte multe critici, dar autorul cu siguranță și-a atins scopul: a atras atenția, a fost citit, apreciat și criticat.  Datorită acestei cărți, Oscar Wilde pentru blazați chiar aș mai vrea să citesc un roman scris de acest autor.

    Mi-a plăcut diversitatea subiectelor abordate: viață, siguranță, bani, iubire și resentimente, a trăi și a supraviețui, adevăr, trecut, prezent și viitor, suflet, bogăție, defecte, plăcere, bunătate și răutate, muncă, joc, experiență, pasiune, fericire, creație, suferință, acceptare, libertate, ispite, datorie, responsabilitate, asumare, vindecare, valoare, reușită și eșec, prietenie, optimism și pesimism, educație, iubirea de sine, amintire și uitare, recunoștință și nemulțumire.

    Dacă era vorba doar de 99 de motive să fii fericit aici și acum cu ajutorul lui Oscar Wilde, probabil această carte ar fi fost doar o altă carte citită în acest an pe lista mea, dar nu a fost doar atât. În detaliile oferite de Allan Percy am mai găsit ceva foarte interesant. Consideră-le alte două motive importante care te pot convinge cu ușurință să citești această carte.

     Primul dintre ele este acela că în scurta detaliere pe marginea celor 99 de pilule pentru blazați, autorul a adus în atenție și alte titluri, alți autori consacrați, iar pentru mine a fost cea mai frumoasă modalitate de reamintire a unor autori și cărțile lor. Multe dintre cărțile amintite în Oscar Wilde pentru blazați le-am citit și mi-au plăcut foarte mult.

     Un al doilea motiv pentru care merită să rămâi în compania acestei cărți pentru câteva ore este unul și mai interesant: merită să citești pentru că la final, în ultimele pagini ale acestei cărți afli detalii despre viața lui Oscar Wilde.

    Autorul Portretului lui Dorian Grey a făcut închisoare, a fost părăsit de soție, niciodată nu s-au despărțit și în fața legii, de prieteni și cunoscuți. Niciodată nu și-a pierdut speranța și umorul.  Ceea ce nu am știut este faptul că după ce a fost eliberat, a plecat la Paris unde și-a schimbat numele din Oscar Wilde în Sebastian Melmoth

    Ce s-a dorit prin 99 de pilule pentru fericire? Nu știu motivația autorului Allan Percy, dar pot să spun opinia mea: fericirea este simplă, este actuală, vindecătoare, putând schimba radical cursul vieții. Fericirea din prezent aduce aceeași stare, sentiment și emoție și în viitor – apropiat sau îndepartat. Oscar Wilde a subliniat și omagiat viața, fericirea, frumusețea, iubirea în toate operele sale – opere care abundă de înțelepciune.

Lectură plăcută!herald

Cartea Oscar Wilde pentru blazaţi – 99 de pilule de înţelepciune pentru fericirea de aici şi acum. Allan Percy a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul edituriiPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

 Autor: Laura Apetroaie
%d bloggers like this: