Authors Posts by Raluca

Raluca

2 POSTS 0 COMMENTS

Marile speranțe, de Charles Dickens

Titlu original: Great Expectations

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 572

Categoria Literatura Universală

   Charles Dickens este unul dintre cei mai marii clasici ai literaturii universale. Un scriitor de excepţie şi un foarte important reprezentant al realismului din Anglia secolului al XIX, Dickens este cunoscut pentru celebrul său roman Oliver Twist, ecranizat şi tradus, iar apoi retipărit chiar şi astăzi.

   Marile speranţe este o încurcătură de fapte şi evenimente, de legături şi relaţii consensuale alambicate. Povestea îl are în centru pe Phillip Pirrip (Pip). Evenimentele petrecute se învârt în jurul acestui personaj narator şi tot ceea ce se întâmplă nu este altceva decât universul care se materializează în jurul lui.

   Totul începe încă de când băiatul (Pip) este capabil să aibă amintiri astfel că întreaga carte este un (pseudo)jurnal în care nu se consemnează doar evenimentele ci şi trăirile, stările şi emoţiile personajului.

   Un orfan crescut de sora sa, Georgiana- personaj cu tentă malefica, dar nu negativ astfel că cititorii pot empatiza cu ea. Este foarte dură cu Pip, îl pedepseşte şi îl ceartă mereu indiferent de gravitatera faptelor lui acuzându-l că este un copil “crescut pe palme”. Într-un fel este de înţeles faptul că Georgiana îl pedepseşte frecvent pe Pip. Toate frustrările şi suferinţa pierderii ambilor părinţi au afectat-o mai mult pe ea, pe când Pip era prea mic pentru a simţi durerea şi tristeţea pe care ţi-o provoacă pierderea părinţilor. În plus, ea se alege cu un copil care nu e al ei şi care, de parcă nu era de ajuns, o va lega toată viaţa de responsabilitatea creşterii lui. Este ca şi cum ea nu ar fi avut când să fie tânăra.

   Joe Gargery este un fierar, soţul Georgianei şi cel mai bun prieten al lui Pip. Sub presiunile puse de sora sa Pip construieşte profilurile psihologice ale părinţilor şi ale celor 5 fraţi ai săi (cu toţii morţi) pe baza scrisului de pe pietrele funerare din cimitirul din mlaştina de la marginea comunităţii încercand să reconstruiască familia de care nu a avut niciodată parte. Cimitirul în care îşi petrece destul de mult timp devine prima realitate pe care tânărul Pip ne-o livrează în încercarea lui de a ne spune povestea vieții sale.

   Atunci când un deţinut evadează cu câteva zile înainte de Crăciun şi îl întâlneşte pe Pip în cimitir are loc prima mare schimbare din viaţa protagonistului care se va concretiza peste ani într-un fel de schimb inegal de favoruri. Celălalt punct de cotitură care, la fel ca şi întâlnirea cu deţinutul, îi va influenţa viaţa în viitor este vizita în casa domnişoarei Havisham şi întâlnirea cu Estella – protejata acesteia. Estella este arogantă şi înfumurată, dar în acelaşi timp şi incredibil de frumoasă, fapt pe care tânărul Pip, chiar şi copil fiind, nu poate să nu îl observe.

   Timpul trece, gândul îi rămâne la Estella şi prea puţin la deţinutul grotesc pe care l-a întâlnit în mlaştini uitând cu desăvârşire de el în momentul în care, de nicăieri, un binefăcător îi oferă şansa de a pleca la oraş şi de a deveni un gentelman.

   Perspectiva care îi apare în faţa ochilor este promiţătoare. O şansă reală de a fi cu Estella- o domnişoară respectată şi curtată de toată lumea acum, o şansă pe care nu a avut-o înainte din cauza discrepanţei financiare şi sociale. Condiţia diferită ale celor doi îl împiedică pe Pip să tindă spre un viitor alături de ea.

   Ca oricare alt personaj existent, domnişoara Havisham are un secret şi un trecut încurcat. Originea Estellei este incertă. Binefăcătorul lui Pip trăieşte în umbră pentru o perioada. Toţi sunt mânaţi de motive şi interese diferite şi toate personajele au o legătură între ele. Trecutul se leagă încurcat în jurul lui Pip. El pătrunde într-un univers în care toţi au, sau au avut, o legătură directă cu ceilalţi.

   Romanul lui Dickens este o operă de mare valoare tocmai pentru abilitatea lui de a crea intrigi şi de a da sens unor legături între personaje. În plus totul se află la final. Toate evenimentele se descurcă, aflăm cine e tatăl cui şi cine a trădat pe cine. Cui i s-a făcut un bine şi cine a plătit pentru degradarea morală a altuia. Este foarte interesant şi incitant în acelaşi timp. Un roman de dragoste prins într-un roman în care eroii sunt motivaţi de propriile interese meschine, de răzbunare şi de nevoia absolută de bani.

   Pip şi Estella sunt prinşi la mijloc. Ea este crescută să nu iubească iar el este învăţat că pentru a o cuceri nu este suficient să fie el însuşi ci trebuie să devină un distins domn din înalta societate. Romanul are o frumuseţe interioară, este captivant şi fermecător prin intrigă şi descriere. Dickens este, cu siguranţă, un mare scriitor şi merită toate laudele care îi sunt aduse.

   Cartea a fost foarte bună şi o recomand cu mare drag şi multă plăcere. Simbolistica unelor secvenţe şi impactul vizual pe care unele scene ţi le oferă sunt savuroase. Până la urmă Marile speranţe este o poveste despre fresca socială şi despre societatea acelor timpuri care scoate la suprafaţă noi înţelesuri ale firii şi psihologiei umane.

logo_libris

Cartea Marile sperante de Charles Dickens a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro.

Robbie s-a sinucis încă din momentul în care a intrat în Riverton pentru prima dată, sau poate a fost mai devreme. Când a apăsat pe trăgaci? Când a ales poezia? Când a ales să nu mai fie un ignorant și și-a stabilit crezuri? Când a refuzat moștenirea sau când s-a decis să plece la război? Ori poate mai târziu când a luat pamblica sau când a ales să se întoarcă cu volumul de poezii. Aș vrea să știu. Da. Robbie Hunter s-a sinucis!

Casa de la Riverton, de Kate Morton-Miros de mucegai, urme de copii fantomă şi praf

Titlu original: The House at Riverton (The Shifting Fog)
Editura Humanitas
Traducător: Sînziana Dragoș
Număr pagini: 444
Notă: 10/10

”Mirosea a mucegai, a urme de copii fantomă și a praf îndelung așternut.”

    Într-o Anglie aflată la început de secol XIX întâlnim o familie de nobili în sânul căreia se naște o poveste complicată cunoscută doar de cei apropiați ai casei. Un secol mai târziu singura deținătoare a secretelor familiei este Grace, una dintre servitoarele care a fost martora tuturor evenimentelor petrecute la casa de la Riverton.

    Credincioasă familiei pentru care a slujit atâția ani, Grace refuză să împărtășească adevăratele evenimente și cu altcineva în afară de nepotul ei, Marcus, căruia îi înregistrează casete ce conțin detaliile despre moartea poetului Robbie Hunter, care a făcut ca locul să fie celebru, și alte adevăruri necunoscute despre viața la conac. Grace înregistrează povestea pentru nepotul ei pentru că acesta a suferit o mare decepție în momentul în care soția lui a murit. Ea doar încearcă să-l ajute să treacă peste, vrea să-i arate cum e adevărata vinovăție și cum ar trebui ea să se simtă.

   Totul începe când Grace primește o scrisoare de la producătoarea unui film care are la bază tocmai povestea familiei Hartford, deținătorii conacului. Amintirile îi revin treptat făcând-o să rememoreze cu suferință toată drama trăită în conac.

   Casa de la Riverton este o carte care vorbește despre încercările disperate ale femeilor de a ieși din anonimat și de a-și câștiga drepturile într-o epocă în care bărbații încă erau considerați cu mult superiori. O carte despre feminism și emanciparea femeii. Hannah este o feministă plină de idei, în permanență revoltată și hotărâtă să-și depășească condiția, în timp ce fratele ei David nu face altceva decât să râdă de absurditatea ei.

    Cei trei copii ai fiului lordului Ashbury Frederick, sunt atât de diferiți față de Grace. Copilăria lor e plină de jocuri, aventuri și mistere având în principal alte preocupări și griji în timp ce copilăria lui Grace se petrece în timp ce aceasta le urmărește jocurile și le curăță camerele.

   O imagine distorsionată a unui război, care însă se clarifică după izbucnirea acestuia, produce o puternică zdruncinare a simțămintelor. Războiul distruge vieți, familii, obiceiuri și suflete. Suferința pe care o aduce e incomparabilă cu oricare altă suferință posibilă.

   Alfred, un tânăr servitor care în viitor se va apropia din ce în ce mai mult de Grace, este un exemplu, o demonstrație de putere a războiului. M-am întristat profund, războiul l-a marcat, l-a traumatizat. Nu contează alianța din care faci parte sau care putere cedează prima, din război nu ai cum să ieși câștigător, niciodată. Pe front toată lumea pierde ori se pierde – o  parte din esența soldatului, din personalitate, din individualitate, o parte din suflet.

”- Tu crezi că am rămas același om care a plecat în Franța! a început el încetișor. Oamenii par că mă recunosc, și atunci trebuie să pretind că sunt la fel, dar sunt alt om, Gracie!

M-a luat prin surprindere, mă pregătisem să infrunt un alt atac, îndemnuri mânioase de a-l lăsa în pace. Dar vocea lui abia șoptită m-a făcut să îngenunchez, să-l pot auzi. Buza de jos îi tremura, de frig sau din altă pricină, nu-mi dădeam seama.

– Îi văd, Grace. Nu atât de des ziua dar toată noaptea îi văd și-i aud. În salon, în bucătărie, pe stradă. Mă strigă, dar când mă întorc… nu e nimeni… cu toții sunt…”

”Războaiele fac istoria înșelător de simplă. Ele marchează repere clare, distincții simple: înainte și după, învins și învingător, rău și bine. Dar istoria adevărată, trecutul nu sunt chiar așa. Nu sunt liniare, nu au contur. Sunt alunecoase, asemenea lichidelor, infinite și de nepătruns, asemenea spațiului. Și totul se schimbă: chiar atunci când crezi că deslușești un tipar, perspectiva se schimbă și apare o versiune alternativă, adusă la suprafață de o amintire îndelung reprimată.”

  Treptat, în viața familiei apar fețe noi în timp ce altele se pierd. Morțile dureroase care anunță sfârșitul tragic al familiei de nobili sunt presărate peste tot în carte.

   Fiul Lordului Hunter (Robbie) –un fiu nelegitim care însă ajunge să fie moștenitor- m-a fascinat de la prima apariție. Înzestrat cu frumusețea tăcerii și cu aspectul unui artist neînțeles cu puternice crezuri de viață, l-am găsit atragându-mi atenția tocmai pentru afinitatea și interesul său față de arta adevărată și de bun gust.

    Robbie este un om cu idei făcut din idei. Ceva ce nu poate fi explicat. El insuși este ca un vis care însumează în el toate conceptele și elementele care stau la baza bunului gust. Un extremist în ceea ce privește filosofiile și conceptele de viață, un bun cunoscător în ceea ce privește muzica și pictura și un foarte bun coregraf al cuvintelor. Dacă moartea sa tragică nu ar fi fost subiectul cărții, ai fi putut jura că e doar un vis al personajelor menit să le mai alunge clipele anoste din viața la țară.

    Evoluția unor personaje a fost fabuloasă. Ceva ușor de remarcat. Odată cu trecerea timpului și modificarea normelor sociale din Anglia totul se schimbă. Emmeline devine o tânară mondenă ahtiată după afirmarea socială, Hannah trece de la firea energică și determinarea ei, la o perioadă de deznadejde, simțindu-se captivă în propriile alegeri; Teddy (fiul unul banchier cu care Hannah decide să se căsătorească) trece de la optimism și dorința de aventuri și cunoaștere la un sclav al politicii și al afacerilor. Numai Robbie ramane Robbie, el e același iubitor de artă pe care l-am cunoscut în prima jumătate a romanului. E misterios și seducător, în dezacord total cu tendințele moderniste ale societății domnul Hunter, trăiește în propria lui lume, o lume parțial distrusă de război, dar în care nu se schimbă decât lumina. La întoarcerea lui în peisaj el este mai întunecat, traumatizat, mai crud.

    Situația femeilor din acea perioadă e cât se poate de tristă, așteptând ca viața lor să înceapă fără să știe că de fapt acest lucru nu o să se întâmple niciodată într-o lume guvernată de bărbați, principiu cu care Hannah se luptă în cea mai mare parte a vieții ei și de care va încerca să scape prin orice mijloace.

    La început perspectiva unei alianțe între familia Hannei și familia lui Teddy m-a încântat. Teddy era un bărbat vesel, dornic de aventură și alături de care mi-o puteam imagina pe Hannah trăind o viață plină de plăceri și călătorii, perfectă pentru ea; dar după nuntă s-a întamplat inevitabilul. Pentru ce să-ți mai dorești să fii peste tot și să devii mai bun când ai deja o soție care să te lege de casă, un scop mai puțin romantic cum e slujba care să îți călăuzească drumul, pentru ce când poți face politică?

”Robbie, un tanar boem, iar Teddy, după patru ani de lucru alături de tatăl său, o caricatură a bogăției și influenței.”

    Totuși, în ultimul capitol, Robbie mi-a părut pentru câteva secunde schimbat. Amețit de focul de artificii ce i-au trezit traume din război el mi-a părut animalic. O asemenea degradare a unui om așa formidabil. Atunci mi-am dat seama că totuși el s-a schimbat. Războiul și-a pus amprenta și asupra lui, deși un timp a părut mai stăpân pe sine decât alții.

   În final, pe penultima pagină a cărții, chiar sub replica ”- Domnul Hunter s-a sinucis.”, mi-am notat: Robbie s-a sinucis încă din momentul în care a intrat în Riverton pentru prima dată, sau poate a fost mai devreme. Când a apăsat pe trăgaci? Când a ales poezia? Când a ales să nu mai fie un ignorant și și-a stabilit crezuri? Când a refuzat moștenirea sau când s-a decis să plece la război? Ori poate mai târziu când a luat pamblica sau când a ales să se întoarcă cu volumul de poezii. Aș vrea să știu. Da. Robbie Hunter s-a sinucis!

Cartea a avut cu siguranță un final imprevizibil și foarte emoționant.

Un roman a cărei grație şi frumusețe m-a destrămat și fascinat peste măsură.

%d bloggers like this: