Authors Posts by Rodica Puscasu & Sorina Ciocarlan

Rodica Puscasu & Sorina Ciocarlan

9 POSTS 0 COMMENTS

Vise trăsnite

   Bine v-am regăsit! Ați visat ceva interesant între timp?

   Întrucât visele noastre depășesc tărâmul literar și pentru că am observat că vă plac, am hotărât să extindem rubrica, ce nu se va mai numi „Vise literare”, ci „Vise trăsnite”. Veți vedea de ce. Lectură plăcută!

Personaj misterios în librărie

   Era noapte și eu eram în librărie. Urcam scările, ținându-mă de balustradele de lemn. Niciun bec, nicio lumină… nimic, în afară de respirația șuierătoare pe care o simțeam în ceafă. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede. O briză (nu-mi pot explica de unde s-a ivit) a început să răsfoiască cu repeziciune filele cărților.

-N-o să ai liniște până n-o să descoperi cine sunt, s-a auzit o voce… atât de aproape de urechile mele.

   Printre rafturile pline de cărți, o siluetă de bărbat plutea fără ca eu să pot să-i văd fața. Mi-a reproșat că am fost fascinată de el atunci când am citit cartea, dar că apoi l-am uitat imediat ce am pășit în filele altei cărți. A spus că sunt o cititoare oarecare și că l-am dezamăgit foarte mult… iar în final m-a amenințat că dacă nu voi afla cine este, îmi va face un coșmar din fiecare noapte. A spus toate acestea, printre foșnetul filelor de cărți… și apoi a dispărut.

   Știu doar atât… e un personaj dintr-o carte celebră… și așteaptă ca eu să-l descopăr. Până atunci, știu doar că e bărbat, personaj celebru și e înfricoșător. Din păcate, m-am trezit fără niciun alt indiciu… aștept să dea un semn în nopțile următoare! – Rodica

Pisica la cinema

   Eram la țară și după ce am vorbit toată seara cu unchiul meu despre pisici și despre apariția și dispariția misterioasă a unuia dintre ei din gospodărie, ne-am culcat cu toții târziu, pe la vreo 2 noaptea. Ce visez eu: că verișoara mea îmi povestea cum pisica ei merge la cinema, intră în sală, se așază pe scaun și se uită la film. Amuzant era felul în care povestea. ca și cum ar fi cel mai normal lucru din lume. A doua zi, de dimineață, i-am spus unchiului meu: „Mă înnebuniși cu pisicii, uite ce visai!”Sorina

Răpitorii și mâncarea pentru pisici

   Deși acest vis aparent nu are nimic literar, am convingerea că subconștientul meu a preluat povestea din „320 de pisici negre”, de Rodica Ojog-Brașoveanu, când Melania i-a pus pe cei care o răpiseră să i-l aducă pe Mirciulică, susținând că altfel nu s-ar putea concentra. Visez eu că sunt răpită împreună cu pisica mea tricoloră și că ea mieuna. Îi era foame, așa că mi-a venit ideea salvatoare: o să-i pun pe răpitori să cumpere cea mai scumpă mâncare pentru pisici și la cât mănâncă pisica mea… Cu siguranță o să ne dea drumul, doar nu preferă falimentul! Nu mai știu ce s-a întâmplat pentru că m-am trezit.Sorina

 

Vise literare-Sărbători pascale cu Viktor Krum, Examen cu Putin

   A trecut cam multișor, nu? Normal, doar nu visăm la comandă. Se pare că, cu cât trece mai mult timp, cu atât visele literare sunt mai interesante:

                                       Thriller S.F. sofisticat

    Nici nu știu dacă să vi-l povestesc, este un vis atât de aiurea și fără noimă… Singura legătură cu domeniul literar este faptul că se datorează, cel mai probabil, lecturilor mele nocturne (v-am spus că nu citesc de obicei cărți pașnice, mai mult thrillere, povestiri polițiste etc); în acest caz, Crimele Sofisticate ale lui George Arion mi-au tulburat visele. Și ar mai fi ceva: zici că e un scenariu al unui thriller, S.F. sau fantasy.

   Se făcea că mergeam la cineva, mă invitase o tipă în orășelul/satul în care stătea ea. Nu mă întrebați cine era tipa, habar nu am. Mă urcasem într-un fel de microbuz, ținând în mână un bilețel cu numele stației.

   Lângă mine stătea o fată pe care am întrebat-o dacă are idee unde trebuie să cobor. Mi-a spus că ea cobora mai devreme decât mine, la altă stație. Mergem noi ce mergem, cu microbuzul ce părea o trăsură de lemn sau mai degrabă un tramvai din acela, de pe timpuri. Deși era vreo 2 noaptea, soarele strălucea pe cer, revărsând lumina diurnă. Ziceți și voi, ciudățenie mai mare ca asta… Cum să fie noapte și lumină afară, că doar nu suntem în țările nordice… Mă gândeam cum ajung eu în orașul ăleia și s-o sun la ora asta.

   Pe drum, ne-am nimerit într-un fel de mlaștină. Nu mai puteam să înaintăm, încercam să scăpăm, dar tot alunecam în noroi.

   Apoi, nu știu cum, dar eram captivi într-o clădire. Văzându-mă așa, o tipă s-a gândit să mă ajute. Atunci am realizat că intrasem, de fapt, în altă dimensiune, un fel de univers paralel. Am intrat cu tipa într-o cabină de toaletă, sperând să nu observe cineva mai multe picioare pe sub ușă.

   Tipa a scos o cheiță de metal și mi-a făcut semn cum se folosește, arătându-mi tot din gesturi un fel de interfon din cabină. Ea a ieșit, eu am rămas cu cheița, dar tot nu înțelesesem ce trebuie să fac. I-am schițat un „Merci!” din ochi, când au intrat mai mulți oameni în cabină și au activat un cod la acel interfon (sau ce naiba era). Nu-mi dau seama de unde, dar știam, pur și simplu, că acei oameni voiau să mă ajute să scap de acolo.

   Și așa a și fost! Am ajuns pe un culoar, împreună cu mai mulți „ostatici”, și ne-am repezit la o ușă cu geam, poarta spre lumea noastră. Știu că am ieșit pe geam și gata, eram salvată!

   La țanc, pentru că m-am trezit, regretând că mă culcasem la loc și că astfel am avut visul ăsta anxiogen.  (Sorina)

  O dimineață cu Oana Mujea

   Dormeam. M-am trezit când s-a deschis ușa camerei mele, iar în prag era… Oana Mujea! Eram jenată că am întâmpinat-o așa, de abia trezită din somn, nepieptănată. Apoi m-am trezit cu adevărat și am constatat că Oana Mujea nu era, de fapt, acolo. (Sorina)

 

                                         Astrologie cu J.K. Rowling

   În urmă cu câteva zile, vorbisem cu fostele mele colege de liceu despre faptul că la anul vom avea întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Ce visez eu: că eram la întâlnirea de 10 ani, într-un loc elegant, eu însămi îmbrăcată foarte elegant, iar la masa noastră stătea… J.K. Rowling! Era ca în poză, cu unghiile lungi și roșii și inițiase o discuție despre… zodii. Cum știam deja, ea e zodia Leului. Vorbea, evident, în română. Când a ajuns la Rac, mă plictisisem (vă dați seama, mă plictisisem cu J.K. Rowling!) și am ieșit din cameră, căutându-mi prietenele. (Sorina)

 

                                     Sărbători pascale cu Viktor Krum

   Vis literar nou! L-am visat pe… Viktor Krum! Cei care au citit volumul 4 al seriei Harry Potter știu despre cine vorbesc. Pentru cei care n-au citit, lasă, că tot se lansează acum, la Bookfest!

   Am visat că era Paștele și se strânsese tot neamul la mine. Printre invitați era și… Krum! Nu, nu era neam cu mine, se pare că era prieten cu verișoară-mea. Doar că avea ceva diferit: era blond-șaten și cu părul creț, creț. Și eu mă gândeam ce proastă alegere făcuse pentru look, îi stă muuult mai bine brunet. Salută pe toată lumea și când ajunge la mine se apropie și îmi spune la ureche: „Noi ne-am mai întâlnit o dată, nu-i așa?”. La care eu răspund misterios: „Da.”

   Unde și când ne întâlnisem habar n-am, dar în vis era o certitudine că așa se întâmplase. Coincidență sau nu, a doua zi de la acest vis am aflat că „Harry Potter și Pocalul de Foc”  (volumul 4, în care apare Krum), în ediție nouă, este disponibil pentru precomandă. – Sorina

 

                                                Examen cu Putin

   După Înviere, când am reușit să adorm pentru câteva ore, am visat că aveam de dat un examen important. Nu știam în ce va consta examenul, știam doar că omenirea își schimbase regulile peste noapte și fiecare individ era supus unui test pentru a i se evalua aptitudinile. Eram singură într-o sală imensă și aveam în față o foaie albă și un pix. Deodată am auzit pași. Cineva se apropia, iar inima mea bătea din ce în ce mai tare. Brusc, s-a deschis ușa și în prag a apărut Putin. A început să mă acuze că am scris articole în care îl ridicam în slăvi pe Dostoievski și mi-a mai spus că eu voi face parte dintre cei care nu vor mai da examenul. Urma să fiu acuzată. Degeaba îi tot spuneam că i-am citit toate cărțile, chiar și biografia interzisă… el, nimic! Trebuie să precizez faptul că întotdeauna, când îi visez pe prietenii mei ruși, eu vorbesc rusa fluent. Deci, într-o rusă sublimă, îi explicam lui Putin că n-am făcut nimic rău. Într-un final, mi-a dat jumătate de oră în care trebuia să scriu câteva motive pentru care să-l conving că intențiile mele erau bune… ceea ce am și făcut. Putin a părăsit sala, a lăsat un soldat la ușă, iar eu m-am pus pe scris. Când am terminat, am luat foaia și am vrut să mă ridic, dar soldatul a îndreptat o armă spre mine. I-am spus că am terminat de scris, iar el a dat să plece. Pe hol, i s-a făcut rău și a căzut ca secerat. Am încercat să-l resuscitez, dar el, nimic. De frică să nu vină Putin, l-am tras pe soldat de picioare și l-am ascuns într-un dulap din sală. Nu vă puteți imagina cum îmi bătea inima… iar apoi a venit Putin, care a citit ce am scris și a fost mulțumit. Doar că, tocmai în momentul când ne pregăteam să ieșim din sală, ușa dulapului s-a deschis, iar soldatul mort s-a rostogolit până la picioarele noastre. N-am mai reușit să văd decât privirea aprigă a lui Putin, apoi m-am trezit brusc. Bătăile inimii au revenit la ritmul normal abia după câteva minute.   (Rodica)

 

Surse foto: Encyclopedia Britannica, Rebloggy

Vise literare VII

V-a fost dor? N-am mai visat de mult literar, dar din fericire, psihicul nostru revine la vechile comportamente, cu un caracter ciclic. Cu alte cuvinte, visele lovesc din nou!

           

Multiplicatorul de stick-uri

   „Acesta nu e un vis literar în adevăratul sens al cuvântului, ci seamănă, mai degrabă, cu un fragment de roman sau cu un scenariu de film thriller:

   Găsisem în cutia de scrisori două bucăți din plastic albastru. Mă uitam la ele, nu știam ce sunt, când mi-am dat seama că persoanele care le aduseseră erau acolo veniseră să mi le înmâneze personal. Cele două bucăstickți de plastic ascundeau, de fapt, stick-uri USB ce conțineau datele unor experimente. Persoanele (două femei) aduseseră cu ele și doi bărbați care participau ca subiecți la experiment. Îmi explică despre ce e vorba, când unul din bărbați spune:

   – Dar pe mine m-ați întrebat dacă sunt de acord să particip? Că nu sunt!

   Atunci, cu toții și-au luat la revedere și au plecat, dar înainte de asta, le-am dat înapoi stick-urile. Mă gândeam cine știe ce o fi pe ele, ce rezultate la experimente dubioase la care nu trebuie să am acces și dacă rămân stick-urile la mine, se întorc să mă împuște. Le-am înapoiat stick-urile, ele mi-au mulțumit, dar imediat după ce au plecat am realizat ceva: cât stătusem cu ele acolo, un aparat anume, un fel de xerox pentru obiecte, multiplicase stick-urile. Iar ele auziseră zgomotul acela, eu am întrebat:

  – Ce se aude?

  – Multiplicatorul…

   La naiba, aveam o copie de pe stick-uri, chiar dacă le înapoiasem! Dacă veneau după mine? Și mă rodea curiozitatea: să mă uit ce e pe ele sau nu?…”  – Sorina

Cartea vorbitoare și codul

   „De câteva săptămâni, e o carte care mă atrage foarte mult. Un album (n-am să spun editura) care are pe copertă un tip celebru. Totul a început când a trebuit să duc cartea aceea la raft. Așa cum mi-e obiceiul, până să ajung la raftul care trebuie, răsfoiesc un pic cartea sau chiar citesc un rând-două și mă bucur în sinea mea, de parcă aș fi un chelner care a primit bacșiș și nu știe nimeni. Evident, se întâmplă ca citind, să mă împiedic și să răstorn teancuri de cărți… dar nimic nu e mai important ca acele două rânduri pe care le citesc și devin, astfel, ale mele.

   Și cum vă spuneam… s-a întâmplat acum câteva săptămâni. Duceam cartea aceea la raft, iar tipul de pe copertă mi-a atras atenția prin expresia feței. În noaptea aceea, am visat că eram din nou în librărie… și duceam cartea aceea la raft. Când să pun cartea în raft, tipul mi-a spus:

  -O să vină un tip să mă cumpere, în foile acestei cărți e un cod care va salva lumea.

  Ciudat e că nu mă mira faptul că tipul de pe copertă vorbește, ci faptul că în carte e un cod care va salva lumea de la nu știu ce calamitate. Am început să răsfoiesc, să răsfoiesc, nu găseam nimic… nu era nici un cod sau nu eram eu suficient de agilă pentru a-l găsi. La un moment dat, aud în librărie un tip că întreabă de cartea aceasta. Tipul de pe copertă mă privește disperat și mă anunță scurt că omenirea e pierdută, iar eu sunt responsabilă pentru asta. Brusc, toate păcatele mele anterioare devin insignificante… pe lângă acesta.

  -Dacă această carte încape pe mâna lui, el va găsi codul, dar îl va folosi pentru a distruge omenirea.

  Am încercat să ascund cartea, dar deodată, in fața mea a apărut un tip înalt, cu o alură sobră.

  -Aș dori această carte, îmi spune, arătând spre cartea pe care eu o țineam în mână.

  -E deja vândută, îmi pare rău, îi răspund, încercând să dispar din fața lui.

  -Haide, începe matahala să râdă, știu că nu e vândută… sau mai bine, uite, îți dau dublu!

  În timp ce scoate portofelul din buzunar, încep să alerg printre rafturi. Rafturile se fac mai înalte și librăria devine un labirint, iar eu alerg, alerg… cu cartea în mână, cu tipul de pe copertă care nu mai tace, ci îmi reamintește mereu că nu am fost în stare să găsesc codul. Alerg, iar râsul puternic al matahalei sobre mă urmărește. Inima îmi bate cu putere, gata să-mi sară din piept. Nu mai am nici o șansă. Sunt pierdută. Și eu, și omenirea. Mă opresc și mă așez între rafturi. Deschid cartea ca o ultimă disperare și dintr-o dată, în mintea mea totul devine clar. Codul era: 8888. Nu mă întrebați de ce, de unde… am știut că acesta era codul și l-am rostit cu voce tare. Atunci, matahala ajunsă deja lângă mine, s-a transformat în păianjen, iar eu l-am strivit.

   M-am trezit bucuroasă că salvasem lumea, cu gândul că aveam să primesc o veste bună (asta înseamnă când visezi păianjen) și mai aveam un gând: să pun la loto numere cu 8… eram sigură că aveam să câștig. Și poate că așa ar fi fost… dacă aș fi ajuns la agenție să pun bilet, dar am uitat…”  – Rodica

 

Autori români

   „Se pare că în ultimul timp am o tendință în a visa autori români. Într-o noapte, am visat-o pe Monica Ramirez. Dar ghinion, nu mai știu cum, în ce context, ce făcea, dar știu sigur că am visat-o. De fapt, nu mai ținea minte, până când am deschis Facebook-ul și am văzut o postare de-a ei. Atunci mi-am amintit visul. Coincidență sau telepatie? :))

   Altă dată, am visat că eram undeva, la o cabană în munți, care arăta precum casa mea. Nicoleta Tudor era acolo, dormea în camera cealaltă și… călătorea în timp, tocmai se întorsese din altă perioadă.” – Sorina

Vis compensatormateria intunecata

   „Am visat că… citeam cartea „Materie întunecată”, de Blake Crouch. După ce am citit o mostră din această carte, oferită de Editura RAO la Gala SuperBlog, am rămas intrigată, fascinată și mi-am dorit cartea. Imediat după ce am făcut comandă, am visat că deja o citeam.” – Sorina

Vise literare-Expecto Patronum

Cum ați spus că mai vreți vise literare, ne-am conformat și le-am scos de la cuptor 🙂 . Bucurați-vă de ele!

 Expecto Patronum

   Acum ceva timp, pe site-ul www.pottermore.com, J.K. Rowling a postat testul conform căruia putem afla fiecare ce formă are Patronsul nostru. E, în noaptea de după ce am făcut testul am visat că încercam vraja Patronus și ieșeau niște firicele argintii, fără contur încă. Exact cum se întâmplă și în carte, când înveți să conjuri un Patronus. Parcă să zic că spre sfârșitul visului am reușit să-i dau o formă, dar nu semăna cu o nurcă (Patronusul meu conform testului de pe Pottermore). Ciudat este că deja uitasem de vis, abia spre seară mi-am amintit. De ce ciudat? Na, nu exersezi în fiecare seară vraja Patronus… – Sorina

Propunerea lui Dosto

   Pilotam un avion (deși, de obicei visez că zbor cu aripi… ei, acum pilotam). Și în dreapta mea aveam un copilot care m-a anunțat că trebuie să aterizăm, pentru că cineva se pierduse pe munte și trebuia salvat. Era în joc viața unui om… și eu eram gata să aterizez forțat ca să-l salvez. Ei… și am aterizat în pădure, deși a fost destul de dificil să fac asta. Sub un stejar bătrân aștepta să fie salvat… cine altceva decât Dostoievski?! Spre surprinderea copilotului, eu am știut să vorbesc rusește. Domnul Dostoievski mi-a spus că pot să-i spun Dosto și mi-a mulțumit pentru că am reușit să aterizez. Eu i-am spus că a fost o nimica toată și că sunt capabilă de operațiuni și mai complicate. Auzind acestea, Dosto mi-a spus că  era nevoie de mine în armata rusă, iar eu am acceptat să iau parte la câteva operațiuni. Copilotul meu a vrut să mă convingă să nu accept propunerea… dar eu i-am spus:

-Cum să refuzi o propunere din partea lui Dosto?

Și am acceptat. L-am dus pe Dosto acasă (locuia undeva la periferia orașului meu) și i-am promis că poate conta pe mine pentru operațiuni.

Notă: Știți că am citit recent „Istoria secretă a visului”, de la Nemira. Am înțeles că fiecare vis e un mesaj, iar mesajul acestui vis e clar: Rodica, învață limba rusă! Fă-o pentru Dostoievski! Concluzia: … m-am apucat de învățat limba rusă! – Rodica

Răzbunarea lui Ralph

   Era noapte și eu zburam. (Mai fac asta uneori, când mă plictisesc 🙂 . Și dintr-o dată, am căzut într-o groapă adâncă. Eram foarte speriată și nici măcar nu reușeam să strig. Nu mai aveam voce. Deodată, am văzut o lumină. Cineva mă căuta. O scară s-a lăsat încet și am auzit o voce:

-Urcă! Haide, urcă!

   Am început să urc, iar când am ajuns sus, era părintele Ralph din „Pasărea Spin”. Dar nu era foarte bucuros. Mi-a spus că era foarte supărat, pentru că scrisesem un material cu titlul „Cinci personaje masculine pe care ai vrea să le ucizi” și că el ocupa primul loc în topul meu. Eu nu-mi aminteam să fi scris așa ceva, dar el mi-a arătat o revistă cu un astfel de material semnat cu numele meu. Degeaba am încercat eu să-l conving… Era foarte supărat. Văzând că nu reușesc să-mi impun punctul de vedere, m-au apucat nervii și i-am spus că, deși nu am scris eu materialul, mi-aș fi dorit să-l fi scris. I-am mai spus că e un bărbat fără inițiativă, nehotărât și că în locul lui Meggie, nici nu l-aș fi observat!!! El s-a enervat și m-a aruncat înapoi în groapă. Atunci am realizat că aveam mobilul la mine, am sunat la 112 și am spus că sunt atacată de un personaj… M-am trezit înainte să apară salvatorii. – Rodica

VA URMA (puteți fi siguri)

Surse foto:The Debutante Ball

Vise literare-Guest star la Gaudeamus

   Pentru că a trecut cam multișor de când nu v-am mai răsfățat cu vise literare, v-am pregătit un nou material. Vise noi, proaspăt scoase din cutie!

Guest star la Gaudeamus

   Nu pot să ajung la Gaudeamus, oricât de mult mi-aș dori. E inutil să înșir motivele, dar trebuie să spun că citind zilnic comentarii de-ale colegilor mei de la Literatura pe Tocuri, potrivit cărora plănuiesc să se întâlnească acolo și ce fain o să fie, mi-a rămas în creier ideea aceasta… și…

   Eram îmbrăcată într-o rochie albastră, de vară. Aglomerație de nedescris, oameni mulți, cu un accent diferit de graiul meu bucovinean. Eu singură, în mulțimea aceea în care îmi era imposibil să recunosc pe cineva. Telefonul mobil – mort. Îmi dau seama că situația e gravă. Timpul e scurt, iar eu mai am două ore până să ajung la tren. Mă stresez, mă stresez… ce să fac, unde sunt membrii LPT? Mă duc la intrare și sprijin ușa, în speranța că cineva care va intra va fi Mili, Iasmy, Sorina, Laura, Cos, Iliuța sau Arci… Brusc, gândul îmi fuge la Arci și mă gândesc: „Waw! Ce fain ar fi să vină Arci… să mergem împreună la cărți apoi să mergem la o cafea”, dar Arci nu e nicăieri și nici Mili, nici Iasmy, nici Sorina, nici Cos și nici Iliuța… iar eu sunt singură, într-o mare imensă de oameni care se agită pe lângă standurile editurilor. Deodată, văd pe cineva cunoscut… nu știu cine e, dar sigur îl cunosc de undeva. Și alerg, alerg, făcându-mi loc prin mulțime, dar fața cunoscută dispare în marea de oameni… iar eu mă întorc dezamăgită spre ușă. Acolo, surprizăăăăăăă!!!! Mili, Iasmy, Sorina, Laura, Cos, Iliuța… și, desigur, Arci! Waw! CE super! Ce întâlnire super!

PS: … și desigur, în spatele lor, Dostoievski, cu un buchet de trandafiri albaștri, de culoarea rochiei mele. – Rodicatrandafiri-albastri-dostoievski

 „Vrei autograf, ă?”

   Știind că sunt expertă în domeniu, colegul meu de la Literatura pe Tocuri, Cosmin, m-a întrebat câteva lucruri legate de Harry Potter. Scria recenzia la „Harry Potter și Camera Secretelor”. I-am răspuns și l-am asigurat că despre Harry Potter mă poate întreba orice, pentru că sunt specialistă :-).

   Cu siguranță discuția mi-a rămas în minte, să vedeți ce visez în acea noapte: se făcea că eram cu Cosmin într-o librărie, ne uitam pe la cărți și când, ce (sau mai degrabă pe cine) văd? Pe Tom Felton (pentru cine nu știe, Draco Malfoy din ecranizările Harry Potter). Nu-mi venea să cred, eram aproape ca o fană isterică, de genul „OMG, e Tom Felton!”. Îi tot făceam semn lui Cosmin, voiam să-i spun „Uite cine e lângă noi!”, când Tom i se adresează lui:

– Vrei autograf, ă?

În română și fix pe tonul ăsta! 🙂

La care eu eram ofticată pentru că-i oferea lui autograf și nu mie! Voiam să-i atrag atenția, să-i spun că EU vreau autograf, dar parcă eram paralizată, nu-mi ieșea niciun cuvânt din gură, nu puteam spune nimic! Zici că-mi aplicase vraja „Petrificus totalus”, doar că n-am căzut ca bolovanul, cum se întâmplă de regulă (cunoscătorii știu). Gata, nu mă mai întrebați, că nu vă mai spun nimic, m-am trezit! Sau poate nu… – Sorinatom-felton-librarie

 Fancying Rudolph Valentino

„Îmi împing blocnotesul spre ea și scriu „CARE E?”

– Cel care seamănă cu Rudolph Valentino, zice ea, părând surprinsă că a fost nevoie s-o întreb.

„DE UNDE NAIBII SĂ ȘTIU EU CUM ARĂTA RUDOLPH VALENTINO?” scriu. „CARE E?” ”

Citatul este din Fata fantomă, de Sophie Kinsella, carte ce mi-a plăcut foarte mult. Eu aveam aceeași problemă ca Lara, nu știam cum arată Rudolph Valentino, o vedetă a anilor ‘20. Îmi era numele vag cunoscut (mai mult pentru că are o rezonanță deosebită decât pentru că aș ști cine e), dar habar n-aveam cum arată. Totuși, fragmentul m-a făcut curioasă, cu atât mai mult faptul că o contemporană de-a lui (fie ea și dintr-o carte de ficțiune) îl considera sexy.

Ce visez eu în noaptea cu pricina: că-l căutam pe Google pe Rudolph Valentino și-l găseam… urât cu spume! Într-o poză din aceea alb negru, dar urât! Mă gândeam „Ce naiba o fi văzut Sadie (personajul din carte) la el?” 🙂

A doua zi mi-am îndeplinit visul. Eram și mai curioasă, așa că ghici ce? L-am căutat pe Rudolph Valentino pe Google. Mi s-a părut nu chiar urât cu spume, dar cam nașpa pentru gusturile mele :-). Și probabil pentru gusturile de astăzi… Și la fel ca în vis, într-o fotografie alb-negru (asta nu e chiar o surpriză) 🙂 – Sorinarudolph-valentino

Cam asta au visat colegele noastre pentru voi. Dar fiți pe fază, nu e tot! În curând va apărea o continuare.

Vise plăcute!

 VA URMA

Surse foto: Poze super misto,Harry Potter Wiki – WikiaAlt Film Guide

 

 

Tom Cruise și rufele murdare, Fantomele de la Durmstrang

Vise literare (IV) – Tom Cruise și rufele murdare, „Oh, shit!”

Vise literare (IV) - Tom Cruise si rufele murdare, Fantomele de la Durmstrang

    Pentru că am văzut că vă plac visele, v-am mai pregătit o porție. Nu sunt toate vise literare, dar păstrează aceleași elemente inedite. Sperăm să vă distrați citindu-le!

    Anul 2000

    „Știu că nu este un vis literar, dar are un caracter scenic atât de pronunțat, încât pare o poveste. Nu pot să nu-l povestesc, mi-am spus. Se făcea că mergeam pe stradă și cum mă uit în stânga, văd un peisaj cunoscut: Piața Unirii din București. Numai că nu arăta ca azi. Văd o clădire cu albastru, care în realitate nu există și nu știu dacă a existat vreodată. Și apoi mi-a picat fisa: m-am întors în timp! Știam sigur-sigur că m-am întors în timp. Eu încercam s-o conving pe maică-mea de asta, iar ea îmi spunea: „Ei, întors în timp, cum să ne întoarcem în timp? Termină cu prostiile!”. Văd niște ziare și zic deodată: „Trebuie să văd ce dată e azi! Neapărat!” Mă reped la un ziar, n-am fost atentă la lună și zi, dar am văzut „2009”. Zic „A, nu e atât de departe”. Când mă uit mai bine, văd, de fapt, 2000. 2000? Acum 16 ani? Mi se părea incredibil, extraordinar!

   Era pe trotuar un fel de chioșc, unde niște tipi tineri vindeau sandviciuri, cafele, sucuri. Ce mă gândeam eu în momentul ăla: îți dai seama că acum ăștia sunt oameni maturi? Nu mai sunt tinerii de atunci. Acum, adică în realitatea anului 2016.

   Ciudat este că nu m-am speriat nicio clipă că aș rămâne blocată acolo, în timp. Eram pur și simplu fascinată și gata să explorez realitatea anului 2000! E adevărat că am prins acele vremuri, dar eram prea mică, vedeam lucrurile altfel. Acum aveam ocazia să explorez din perspectiva timpului din care veneam.” – Sorina

Tom Cruise și rufele murdare

Tom Cruise si rufele murdare„Nu am o pasiune teribilă pentru Tom Cruise… și nici el pentru mine, din câte știu, dar într-o noapte, am visat că eram în concediu în Italia, și nu oriunde, ci în laguna Orbetello, unde aveam o vilă. Totul era minunat, eu aveam vilă și eram în concediu:))))). La un moment dat, cineva a venit în cameră și mi-a spus că în vila de peste drum locuia nimeni altul decât Tom Cruise. A doua zi, pe când eu îmi beam cafeaua în terasa casei, l-am văzut pe Cruise cum își bea și el cafeaua în terasa vilei de vis-a-vis. Neștiind ce conversație să leg, l-am salutat simplu, iar el a început să mă întrebe ce știu despre centrul istoric din Orbetello și de ce nu are voie să întindă hainele spălate în balcon. Ca să exemplifice, mi-a arătat niște tricouri pe care și le spălase la mână și s-a plâns că administratorul vilei nu îi dă voie să întindă rufele  la uscat… iar eu, ce era să fac??? I-am zis să vină la mine, eu eram proprietara vilei în care stăteam și nu mă deranja dacă Tom Cruise își întindea tricourile la mine în terasă. Când a ajuns la mine și l-am văzut de aproape, am fost foarte dezamăgită. Nu arăta așa ca-n filme… și din cauza dezamagirii m-am trezit-Rodica

  „Oh, shit!”

A Christmas Carol„Eram într-o bibliotecă imensă, cu săli mari și foarte înalte. Spațiile dintre rafturi erau foarte înguste și era întuneric… nici măcar nu reușeam să văd titlurile. Din capătul opus, venea Hitler, cu binecunoscutul său mers și cu figura aceea încruntată. Am vrut să mă întorc, dar mi-am dat seama că oricât de repede aș merge, tot m-ar prinde… dar instinctul de supraviețuire mă îndemna să fug. Am reușit să mă întorc și să fug repede printre rafturi. Deodată, o mână puternică m-a prins și m-a ridicat pe un dulap. Era Scrooge din „A Christmas Carol”. Mi-a spus că vrea să-i facă o farsă lui Hitler… așa că-l aștepta cu o găleată de smoală, pe acel dulap, iar când Hitler a ajuns în dreptul rafturilor unde eram noi, Scrooge a vărsat găleata cu smoală în capul lui Hitler. Știu că în realitate Hitler nu era mare fan al limbii engleze, dar la mine în vis a spus foarte clar: „Oh, Shit!”.”” – Rodica

                                             Fantomele de la Durmstrang

Fantomele de la Durmstrang   „Sigur v-ați dat seama că sunt obsedată de „Harry Potter” Cred că v-am înnebunit cu visele mele: ba Voldemort/Tom Riddle e la mine în pivniță și-mi degustă murăturile, ba dau peste Draco la țară, ba-l urmăresc pe Voldemort cu taxi-ul (bine că nu zbura, altfel ce făceam eu cu un amărât de taxi după el?), ba profesoara McGonagall e în aceeași încăpere cu mine…

   Ultimul vis avut nu este la fel de clar precum celelalte, dar știu sigur că era cu niște elevi de la Durmstrang. Mulți. Când îmi dau seama că de fapt erau fantomele acelor elevi. Era plin cu fantome de la Durmstrang! Măcar să-l fi văzut pe Krum, dar nu! Numai fantome. N-aș ști să vă spun mai multe, pentru că nu-mi amintesc. Și rău îmi pare! M-am trezit ofticată că n-am visat mai clar și că nu-mi aminteam mai multe! Era ca amintirea alterată a lui Slughorn (cunoscătorii știu). Măcar la el era clară până într-un punct… Visul meu a fost vag de la început, dar măcar știu sigur despre ce era vorba.” – Sorina

Știți deja: dacă aveți vise asemănătoare cu acestea, așteptăm să ne povestiți!

Surse foto:

http://www.twitter.com

http://harrypotter.wikia.com

 http://mirunastanculescu.ro/2015/03/19/care-este-diferenta-dintre-vise-si-indeplinirea-lor/

Filându-l pe Voldemort în taxi

Vise literare (III) – Filându-l pe Voldemort în taxi, La plajă cu Sadoveanu

Pentru că au fost cereri, am hotărât să facem o trilogie a viselor literare. Introducerile sunt de prisos, așa că haideți să vedem ce scriitori/personaje am mai visat:

Filându-l pe Voldemort în taxi

Vise literare (III) - Filându-l pe Voldemort„Am visat că… îl urmăream pe Voldemort cu un taxi! Vroia să-l omoare pe nepotul profesoarei mele de franceză și eu încercam să-l opresc! Culmea că nici nu știu dacă profesoara mea de franceză are vreun nepot! Dar în vis avea, era fiul surorii ei (nici dacă are vreo soră în realitate nu știu, dar ce mai contează?). Și ea (profa de franceză) îl ascundea pe nepot de Voldemort la ea acasă. Voldemort era într-o mașină și eu într-un taxi, îi spusesem taximetristului să urmărească mașina. Știu că stăteam pe bancheta din spate, mă ascundeam după Vise literare (III) - Filându-l pe Voldemortscaunul șoferului (Voldemort nu trebuia să-și dea seama că eu îl urmăream) și mă uitam cum schimba șoferul vitezele. Asta pentru că în realitate mi se pare o adevărată filozofie să știi să schimbi vitezele ).  Cum îl urmăream noi așa, aud niște râcâituri, din ce în ce mai intense și deodată… miau! Mă trezesc și dau cu ochii de pisica mea, cocoțată pe gratiile ferestrei și urcându-se pe galerie.” – Sorina

Coșmarul cărților dispărute

„Acum vreo trei săptămâni, la serviciu, mi-a căzut în cap o carte (ca și cum nu eram suficient de zăpăcită). Vise literare (III) - Filându-l pe Voldemort cu un taxi, La plajă cu SadoveanuCartea era una destul de groasă și nu mi-a fost chiar foarte comod. Era un manual de medicamente. Întrebându-mă ce semn o fi acesta, am adormit gândindu-mă la manualul acela verde, gros și plin de termeni ciudați pentru mine. Imediat ce am închis ochii, m-am trezit din nou la serviciu, înconjurată de cărți… doar că, de această dată, toate cărțile erau identice. Toate cărțile erau acel manual de medicamente, iar eu mă întrebam cine  l-o fi scris: Tolstoi sau Dostoievski. În mintea mea, autorul nu putea fi decât unul din aceștia doi. Pentru că în librărie era întuneric, am început să pășesc printre rafturi, până am ajuns la rafturile unde eu știam că erau cărțile lui Dostoievski. Nu mai era nici un roman de-a lui… ci numai manualul acela care apărea obsesiv peste tot. Pe unul din rafturi, am găsit o scrisoare prin care eram anunțată ca a doua zi să pregătesc toate cărțile lui Dostoievski pentru un client… iar eu nu aveam nici o carte de-a lui… ci doar manualul de medicamente. Toată noaptea m-am chinut să găsesc o explicație, o soluție… ce aveam să fac a doua zi… unde dispărură toate cărțile????  Am fost foarte bucuroasă să constat că, la serviciu, toate cărțile erau așa cum trebuie să fie.” – Rodica

Orașul de deasupra balconului

orasul-de-deasupra_1_fullsize„Eram în vacanță și dormeam. De regulă, somnul îmi este deranjat mai degrabă de stimulii vizuali decât de cei auditivi. Cu alte cuvinte, mă deranjează mai tare și mă poate trezi o lumină aprinsă decât un zgomot. Poate să țipe cineva pe afară și nu mă trezesc, dar dacă aprinzi lumina, am impresia că-mi bagi lanterna în ochi și strig ca o căpiată: „Stinge lumina aia!”. De asta nu suport nici lumina lunii când dorm, dar asta e altă poveste.  Dormeam și deodată, în toiul nopții, percep o lumină. Soare. Soare noaptea. În starea dintre somn și trezie, știam că e noapte. Și mai știam și că eram în romanele Nicoletei Tudor și că lumina era de la cei de pe cealaltă planetă, care aterizaseră la noi.  Mă trezesc eu de-a binelea și nici urmă de extraterestru sau personaj din cărțile Nicoletei Tudor. Lumina venea de pe balcon, cel mai probabil de la vecinii de hotel. Sau de undeva de afară…”  – Sorina

 

La plajă cu Sadoveanu

„Am visat că eram la plajă… și nu oriunde, ci undeva pe o insulă de la marginea oceanului. Lângă mine, dar Vise literare (III) - filându-l pe Voldemortpe un prosop separat, Sadoveanu. Ursuz rău și foarte indispus. Nu puteai să legi o conversație cu el. Doar că eu, văzându-l, m-am grăbit să-l întreb dacă nu știe ce ocean e: Pacific sau Atlantic. El s-a enervat teribil și a zis că nici acolo nu poate să aibă liniște, iar eu m-am supărat pe el și i-am spus că nu-mi place nimic din ce a scris. La un moment dat, în cearta iscată între noi (la un moment dat m-a făcut chiar „impertinentă”), a apărut un om foarte mic care ne-a certat că suntem doar noi și că suntem incapabili să ne înțelegem. Mie mi-a fost rușine, dar simțeam că el nu avea același feeling.”  – Rodica

Voi visați personaje sau scriitori? Așteptăm răspunsuri!

 

Sursa foto: www.photo-dictionary.com

Vise literare (II)-Trădarea lui Eminescu, Cu Voldemort  în pivniţă

Așa cum am promis, revenim cu alte „vise literare”. Dacă sunt mai spectaculoase decât cele din prima parte, doar voi puteți spune. Sau dacă seamănă cu vreunul din visele voastre… Să înceapă distracția!

     Cu Voldemort în pivnițăvise literare - partea a-II-a

„Cred că imediat după ce am citit „Harry Potter și Camera Secretelor” (fanii știu de ce atunci), am visat că la mine în pivniță se refugiase nimeni altul decât… Voldemort! (sau conform traducerii de atunci, Cap-de-Mort). Nu-l văzusem, doar știam că e la mine în pivniță și că-mi mănâncă murăturile! Nu mai știu ce s-a întâmplat, de fapt nu cred că s-a întâmplat ceva, că m-am și trezit. Măcar să fi fost Tom Riddle, ca în carte… Dar n-am să aflu niciodată sub ce formă venise la mine în pivniță, îmi pot doar imagina…” (Sorina)

                                                       vise literare                                        Dezamăgită de Creangă

„Eram pe prispa casei bunicilor mei și, la un moment dat, dinspre poartă apare Creangă mâncând semințe. Eu i-am făcut loc, sperând c-o să-mi povesească verzi și uscate, dar el s-a așezat și n-a făcut altceva decât să mănânce semințe și să arunce cojile pe jos.” (Rodica)

           Trădarea lui Eminescu

„Când învățam pentru admiterea la liceu, am visat că Eminescu era la mine în cameră și mi-a mărturisit că Luceafărul îmi era dedicat mie. Eu am alergat să-i spun asta profului de română și, în timp ce alergam, am căzut într-o groapă unde am stat până dimineață, iar când am fost găsită de o prietenă de-a mea, aceasta mi-a mărturisit că și ei Eminescu i-a spus același lucru. Am plâns amândouă, gândindu-ne pe care avea s-o aleagă… și m-am trezit plângând.” (Rodica)

 Ion și extratereștriivise literare II

„Eu m-am născut la țară… aveam o curte mare, cu mulți tei. Într-o noapte, am visat că la mine în curte au aterizat două nave cu extratereștri. Evident, mă căutau pe mine. Se pare că eram un exemplar pe care ar fi vrut să-l studieze cu mare atenție. Speriată, m-am baricadat într-o cameră și încercam să pun scaune în ușă ca să nu poată intra extratereștrii să mă răpească. Când să iau un scaun, îl văd, într-un colț al camerei, tremurând și el, Ion. Speriat mai tare decât mine. Mi-a spus că pe el l-au cercetat deja și că mai avea să trăiască doar vreo două ore. Eu am început să plâng, la gândul că și mie mi se va întâmpla la fel, iar Ion m-a speriat și mai tare, spunându-mi că pe femei le inseminează pentru perpetuarea speciei lor. A zis că pe Ana o inseminaseră deja, iar eu am făcut o criză și am început să-i arunc în cap cu ce aveam prin cameră.” (Rodica)

Aproape de Marc

aproape de marc „Ploua cu stropi grei și pantofii mei erau grei de atâta apă. Pe podul de pe râul Suceava eram doar eu și el. Purta o glugă și nu i se vedeau decât câteva șuvițe de păr rebele, care păreau să iubească ploaia aceea deasă. M-am apropiat de el. Nu mai era nimeni pe pod…

-Marc???

Simt cum mi se strânge sufletul într-un nod mare localizat în stomac. Cum e posibil să mi se întâmple asta? Oh, Doamne…

Marc se întoarce spre mine. E chiar el… cu gluga aceea, cu ochii lui care mă privesc acum.

-Am auzit c-ai vorbit frumos despre mine, mi-a vorbit privindu-mă seducător.

Am vrut să-i răspund, să-i spun c-am făcut și eu tot ce-am putut… dar el m-a întrerupt:

-Uite ce e… peste două ore trebuie să mă întorc în carte, cum vrei să petrecem acest timp?

-Să mergem la mine, să ne uscăm, i-am propus.

Ne luăm de mână și pășim prin ploaie.

-Ți-e frig? m-a întrebat și m-a acoperit cu hanoracul lui, fără să aștepte un răspuns.

Nu mi-era frig, dar era bine. Cu toate acestea, pașii noștri se grăbeau spre casă. Mai aveam puțin până la intrarea în bloc. Un claxon infernal se auzi brusc în spatele nostru.

-Îmi pare rău, îmi spune, trebuie să plec… e o misiune specială…

-Nu pleca, te rog… fac un ceai extraordinar, încerc eu să-l conving, însă claxonul acela devine tot mai insistent, iar eu devin la fel de insistentă:

-Marc… nu pleca… ceaiul…

Deodată, o forță invizibilă mă zdruncină puternic. Deschid ochii.

-Trezește-te! E ora 7! În jumătate de oră trebuie să ajungi la job, îmi spune soțul meu, care mă privește nedumerit și nu înțelege cum de nu am auzit alarma telefonului.

-Job??? Iarăși am visat???

-Da… cred că visai. Auzi, aveți la job vreun coleg pe nume Marc? mă întreabă soțul, în timp ce mă ridic zăpăcită, cu părul vâlvoi.

-Aaa, nu… Marc e un personaj dintr-o carte, „Chaos”… îi răspund cu părerea de rău că n-am apucat să fac măcar un selfie cu Marc.” (Rodica)

Voi ce mai visați? Ceva personaje sau scriitori?

Surse foto: www.efemeride.ro, www.youtube.com

Ați visat vreodată ceva neobișnuit? Vreun personaj de carte sau scriitor într-un context ciudat de familiar?

Vise literare – partea I-Idilă cu contele Vronsky, Vacanță rurală cu Draco

    Ați visat vreodată ceva neobișnuit? Vreun personaj de carte sau scriitor într-un context ciudat de familiar? Ați avut așa-zise „vise literare”? Nu, nu ne apucăm acum să vă descifrăm visele, să vă spunem că înseamnă cutare să visezi nu știu ce și așa mai departe. Sau mai rău, să vă psihanalizăm.

    Câțiva membri ai echipei Literatura pe tocuri s-au gândit să vă facă să zâmbiți puțin, printr-un articol mai… diferit. Așa că ne-am hotărât să povestim câteva vise năstrușnice, legate de scriitori și personaje din cărți.

anna karenina

     Pregătiți? Hai să facem o incursiune în lumea viselor:

Idilă cu contele Vronsky

„Eram în liceu și am avut de citit Anna Karenina. Ca și atunci când am citit „Maitrey” de Eliade, au urmat săptămâni întregi de vise care de care mai stranii. Iată unul dintre ele: eram la un bal rusesc și contele Vronsky dansa cu Anna Karenina, dar atunci când m-a văzut pe mine, a părut de-a dreptul fascinat. Nu știu cum a lăsat-o pe Anna, dar ne-am trezit amândoi într-un hambar, sărutându-ne. Dintr-o dată, încăperea s-a întunecat și în ușă a apărut Anna, cu o furcă în mână. Eu, speriată, încercam să-i spun că e căsătorită și ar fi mai bine să plece, dar ea, nimic… S-a năpustit în părul meu și a început să mă ciufulească rusește. Când m-am trezit speriată, motanul meu, Miron, torcea cu lăbuțele în părul meu.” (Rodica)

Draco Vacanță rurală cu Draco

    „Eram la țară, rudele mele se îndeletniceau cu câte ceva prin curte, iar eu am intrat în casă. Am început să mă plimb prin camere, vroiam să văd ce s-a schimbat de când fusesem ultima dată acolo. Era răcoare, plăcut, deschid o ușă și peste cine dau? Draco Malfoy (Reacredință, după vechea traducere) din Harry Potter, într-una din camere! Acum aș putea să spun că l-am întrebat ce caută acolo, că el mi-a spus în șoaptă: „Șștttt! Închide ușa! Nu mă da de gol! Sunt aici cu o misiune secretă!”. Eu gândindu-mă: „Aha, a venit după dragoni și vampiri! Dar stai așa, ăia sunt în Transilvania, aici e Oltenia! :))”. Dar nu. Nu s-a întâmplat nimic din toate astea. Nu mi-a spus nimic Draco, pentru că m-am trezit imediat ce am deschis ușa, râzând de propria imaginație. Și chiar dacă mi-ar fi spus ceva, l-aș fi pus să repete sau să scrie pe ceva, pentru că englezii au un accent așa complicat….” (Sorina)

                                             Furia lui Dostoievski

    „Eram în liceu, ultimul an. Mare fan Dostoievski. Împreună cu niște prietene, ne-am hotărât să facem o dostoievskiședință de spiritism. Evident, eu am venit cu ideea să-l chemăm pe Dostoievski, care s-a lăsat rugat și nu ne-a îndeplinit cererea. Am fost foarte dezamăgită… dar în noaptea aceea, Dostoievski mi-a apărut în vis. Eram într-o pădure, iar Dostoievski purta o mantie lungă și neagră, iar eu tremuram de frică și știam că venise să mă pedepsească pentru că-i deranjasem liniștea de veci. Când a pornit spre mine, frica mea era din ce în ce mai mare și nu știam ce să fac. Am alergat, am alergat… până acasă. Dostoievski m-a privit cum baricadam ușa și a plecat, nu înainte de a mă amenința că le va spune totul alor mei… despre spiritism și despre faptul că fumam. Acesta a fost visul meu cu Dostoievski…. și nu l-am mai deranjat de atunci. Dar și el a fost fair play… nu le-a spus nimic alor mei.” (Rodica)

Maitreyi, în livadă la bunica mea

    „După ce am reușit să termin de citit Maitreyi (pentru că nu reușeam de plâns), am visat că eram la bunica vise literare - partea Imea în livadă, sub un vișin, stăteam de vorbă cu Maitreyi. A venit bunica mea și Maitreyi i-a povestit că taică-su nu o lasă să se căsătorească cu Allan. Bunica a privit-o în ochi și a întrebat-o câți ani are, apoi a certat-o, spunându-i că e rușine să fugă cu un băiat la vârsta asta. Și i-a spus să pună mâna să învețe. Maitreyi a început să plângă și eu nu știam cum s-o consolez. Apoi a venit taică-su, a găsit-o plânsă și s-a dus la bunica s-o întrebe de ce a certat-o pe fată. Bunica i-a ținut o prelegere și au plecat amândoi, iar eu o tot rugam pe Maitreyi să mă țină la curent cu ce se mai întâmplă… dar din păcate, n-a mai venit sub vișin niciodată.” (Rodica)

McGonagall  Bătaia din geam

„Acum mai mult timp, prin generală sau liceu, am visat că eram într-o cameră, împreună cu mai multe persoane (acum nu mai știu exact cine), doar că printre ele se aflau profesorul meu de matematică și… profesoara McGonagall din Harry Potter! Nu mai știu despre ce vorbeam, doar că stăteam într-o cameră, cu lumina aprinsă, și se auzeau niște bătăi în geam… Ploua foarte tare în vis, era furtună în toată regula, genul de zi mohorâtă, când stai cu lumina aprinsă toată ziua. Nu știu cine a spus să vedem ce se întâmplă, ce e cu bătăile alea; părea ca și când cineva sau ceva ar bate în geam… Nu, nu era Salcia Bătăușă (sau Plesnitoare), ci banalul vânt. Dar n-am mai aflat, pentru că m-am trezit, constatând mirată că zgomotele auzite în vis erau reale: era furtună și în realitate, zgomotul fiind produs de geamul trântit violent de vânt. Era la fel de întuneric ca în vis, chiar dacă lumina nu era aprinsă și nimeni nu mai era acolo în afară de mine. Eram doar eu și trista revelație că McGonagall, ca orice personaj din Harry Potter, există doar în carte/film.” (Sorina)

    A mai visat cineva personaje sau scriitori? Dacă da, așteptăm să ne povestiți într-un comentariu! Și fiți atenți, în curând va urma continuarea în alt articol!

VA URMA

 

%d bloggers like this: