Băiețelul cu haine largi, de Cătălin Onuț Piciu-lansare de carte+recenzie în avanpremieră

Lansarea va avea loc joi, 2 februarie, orele 16.30 în Craiova, la Biblioteca Judeţeană ,,Alexandru şi Aristia Aman”

   Cătălin Onuț Piciu, omul  pasionat de artă, artistul care modelează chipuri de lut și eliberează strigătele pământului,  se dovedește a fi și un bun cunoscător al artei de a  modela proza vieții, dând la iveală emoție și sensibilitate.

   Volumul de povestiri „Băiețelul cu haine largi” dezvăluie un mod propriu de a scrie, de a transforma narațiunea în poem, trecând prin registrul stilistic al confesiunii și regresiei în trecut. Combinație uneori șocantă între liric și epic, preaplin omenesc de sinceritate, „fragmentele” de viață nu pot fi citite decât încet și cu pauze, urmate de lungi momente de reflecție…

   Sunt depănate amintiri, momente emoționante în care figura mamei rămâne punctul de reper al stabilității, al certitudinii că mâine va fi o zi mai buna: „priveam cea mai curajoasă persoană din viaţa mea, unul  dintre oamenii care a luptat  toată viaţa  ei cu soarta, cu oamenii înguşti, cu distanţa, de a nu  fi acolo de a fi aici, de a nu  te mulţumi  că stai jos, ci de a te ridica (…). Da, îmi  cunoscusem în sfârşit mama şi plângeam… ” („Paștele la Vâlcea”)

  Ca un laitmotiv emblematic în paginile cărții se va regăsi tema copilăriei. Cătălin Piciu reînvie cu povestirile sale cuvintele lui Antoine de Saint-Exupery: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”  Însă toate povestirile vor rămâne triste, într-o încercare de a înțelege, de a explica lumea celor mari.  Se oferă lecția maturității precoce. Nu una voită, ci una impusă de comportamentul nefiresc al adultului care ar fi trebuit să îndrume pașii, să ofere mângâiere, protecție, îmbrățișări și sfaturi: „micuţul aşa-şi vedea familia: părinţii ce-mpart copii, copii ce-mpart părinţi, unul cu mama, unul cu tata. Părinţi ce aleg din proprii lor copii, copii ce aleg din singurii lor părinţi.”

    O maturizare forțată în lumea celor mari, lume a egoismului, a brutalității și neînțelegerilor…O haina prea larga pentru un suflet de copil. Toate astea pot dărâma castelul magic cu praf de zâne, pot zugrăvi pereții palatului cu cele mai urâte tonuri de gri, pot lăsa urme de noroi pe treptele de la intrarea în viață, pot lăsa resturi de mizerie prin toate cotloanele sufletului, pot aduce urâțenia acolo unde erau lucruri frumoase. Pot dărâma bucuria din sufletul unui copil: „ îl adusese-n lumea ei, a oamenilor mari, a celor răi şi de cele mai multe ori încrâncenaţi, fără vorbe bune şi fără alintări, fără vise şi de cele mai multe ori fără dorinţe.” („Copil venit în lumea celor mari”)

  „Băiețelul cu haine largi” rămâne în memoria cititorului ca o carte tristă si necesară, de un curaj si o onestitate copleșitoare, transpunere literară a unui strigăt interior mut, ca în pânza lui Edvard Munch.

   Străbătând anii, omul matur își poate regăsi curajul de a continua, de a-și croi o viața împlinită doar extrăgând seva inocenței din prospețimea copilăriei: „Tânăr, ce e prea mult e încă puţin, bătrân, ce este prea puţin este deja mult şi prezentul îl duci în treacăt…? Am fi de-ai locului? Am fi de-ai inimilor noastre? Și-ntunericul nopţii nu ne-ar mai opri, ziua am fi mai tot timpul copii, veseli şi-ndrăgostiţi de momentul în care putem fi noi, potrivind întrebarea „Eşti de- al iubirii tale?” Atunci poţi fi copil mereu, tot timpul copil…”

biblioteca judeteana craiova

4 COMMENTS

  1. Îmi plac cărţile triste. Nu ştiu de ce, poate pentru că mă învaţă anumite lucruri, pentru că trăiesc odată cu personajul şi acest aspect mă determină să reflectez la anumite aspecte. Felicitări pentru recenzie şi mulţumesc pentru recomandare! 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.