Baieti aproape buni de Bogdan Teodorescu

Baieti aproape buni de Bogdan Teodorescu

Băieţi aproape buni, de Bogdan Teodoresu

recenzie

   Romanul scriitorului Bogdan Teodorescu” Băieți aproape buni” a apărut în anul 2010 la editura Tritonic în colecția ”Serie de autor”. Este cel de al doilea roman al acestui cunoscut scriitor pe care am avut plăcerea să îl citesc. Primul roman, “Spada”, apărut tot la editura Tritonic în anul 2008 în colecția “crime scene” a fost pentru mine nu numai o uriașă surpriză ci și un adevărat șoc. Am închis cartea, nu foarte groasă, nu foarte mare ca format, și m-am uitat cu atenție în jur. Totul era la fel!!! Cum este posibil ca un autor să scrie așa ceva și nimeni să nu bage de seamă??? Același șoc, dar mult mai mare, l-am avut și acum citind noul roman al lui Bogdan Teodorescu, “Băieți aproape buni”. Este posibil ca un scriitor să facă o radiografie atât de precisă a societății în care trăim de 27 de ani și chiar mai mult, și ecoul  acestor adevăruri dureroase să fie zero? Poate nu chiar zero, există câteva recenzii și articole foarte bune scrise în ultimii ani între care cel mai bun mi se pare cel care aparține scriitoarei Gabriela Adameșteanu, dar asta înseamnă totuși un cerc restrâns de confrați și unul – doi cititori entuziasmați – uluiți ca și mine și cam atât.

   Dar cine este scriitorul care, cu un condei sigur, precis și tăios ca un bisturiu, disecă până la os societatea românească contemporană, ante și postrevoluționară? Bogdan Teodorescu din punctul meu subiectiv de vedere face parte din generația scriitorilor tineri. S-a născut la 22 august 1963 și a început să scrie de foarte tânăr poezie. A debutat cu versuri în “România literară” în 1979 iar în 1982 a publicat primul volum de poezii la editura Albatros de la care a primit și premiul Albatros pentru debut scriitoricesc. Urmând moda acelor timpuri și în ciuda evidentelor talente și preocupări personale, urmează cursurile facultății de Construcții din București pe care le absolvă în 1987. După 1990 se dedică jurnalismului lucrând ca redactor șef la revista “Tinerama”. În acei ani intră și în viața politică și în 1996 conduce campania electorală a președintelui Emil Constantinescu  cu mult succes după cum bine se știe. În perioada 1996 – 1997 a fost secretar de stat, ministru interimar la departamentul Informațiilor publice. Datorită acestor funcții dar nu numai, a adunat experiență, informații, și viziune pe care le-a folosit în romanele scrise până acum “Spada”, “Băieți aproape buni”, “Libertate”.

   În anul 2000 absolvă Colegiul Național de Apărare și în 2006 își ia doctoratul în comunicare. Devenind specialist în marketing politic și electoral, îmbrățișează cariera universitară, în momentul de față fiind conferențiar universitar la SNSPA.  Este fondator și președinte de onoare al Fundației Multimedia pentru democrație locală înființată în 1995 și membru al Asociației internaționale a consultanților politici ( IPAC) și al Asociației europene a consultanților politici ( EPAC ) din 2001. În anul 2004 devine membru al Uniunii Scriitorilor și în perioada 2004 – 2007 este președinte al Institutului Pro specializat în analize și sondaje. Figura sa este bine cunoscută, fiind într-o perioadă extrem de prezent pe ecranele televizoarelor ca invitat în diverse talk-showuri de mare popularitate. Dar sunt deja câțiva ani de când este văzut foarte rar, el însuși mărturisind că preferă să se retragă la catedra universitară și la masa de scris, ca scriitor. Romanele pe care le scrie dovedesc înțelepciunea acestei alegeri din punctul de vedere al cititorilor lui.

   Am prezentat mai pe larg datele biografice ale scriitorului Bogdan Teodorescu pentru că aceste date arată bogăția surselor de inspirație și informație pentru romanele sale. Majoritatea scriitorilor din toate timpurile s-au inspirat și se inspiră din propria experiență de viață și Bogdan Teodorescu nu face excepție. Iar viața sa a fost atât de bogată în întâlniri, experiențe, evenimente, informații de primă mână, încât era inerent ca în romanele sale toate acestea să constituie atuuri pentru subiecte deosebite și personaje absolut uluitoare și memorabile.

   Într-un interviu acordat lui Sebastian Edurad în jurnalul.ro, Bogdan Teodorescu spune ceva revelator pentru cititorii lui: “Eu cred că romanul înseamnă poveste. Povestea este fundamentală. O poveste < povestibilă> …de aceea eu colecționez povești. Mă gândesc la ele, le pregătesc cu minuțiozitate. Mă gândesc foarte mult la ele. Despre Spada am vorbit prima dată în 1993. Cartea am scris-o în 2002.” Așa se prezintă și romanul “Băieți aproape buni”. Povești în poveste, completate cu alte povești. Câte personaje întâlnim în roman tot atâte povești aflăm. Poate să pară o poveste prea încărcată dar în realitate nu este de loc așa. Fiecare poveste își are menirea ei precisă și are ca efect o mai bună punere în lumină a poveștii principale.

   Romanul se deschide cu povestea unui personaj oarecum misterios despre care aflăm că i se spune nea Vio, de fapt Viorel Ionescu, fost ofițer superior al Securității, acum la pensie, retras, discret, conducând cu talent și cu scopuri ascunse restaurantul “Tarabostes” specializat în mâncăruri tradiționale românești în varianta lor rafinată. Toate poveștile pe care ni le spune nea Vio sunt în roman scrise cu literă specială și apar atunci când avem nevoie să înțelegem cam ce se întâmplă.

   Acțiunea propriu zisă debutează ca în orice roman polițist clasic. Tânăra și deja bine cunoscuta ziaristă de investigații, Ioana Arsene, se duce la o întâlnire programată cu unul dintre afaceriștii foarte bogați ai  momentului, Doru Vrană, având grijă să-și fixeze un microfon sub taiorul elegant cu care se îmbracă. Doru Vrană este un apropiat al ministrului de interne Matei Diaconescu și un susținător financiar al noului președinte ales. Dar la întâlnire se prezintă doar omul bun la toate al lui Doru Vrană, Claudiu și trei gărzi de corp postate acolo de generalul Azoiței pentru a-l ține pe afacerist sub control. Unul dintre bodyguarzi, Sandu poreclit Verzică era drogat. Enervată că nu putea scoate nici o informație de la Claudiu, Ioana Arsene izbucnește în râs isteric când aude porecla matahalei Verzică. Acesta o lovește peste cap și după doua lovituri o omoară. Moartea accidentală a renumitei ziariste aruncă în aer echilibrul destul de fragil existent între cei care dețineau puterea politică: președinte, generalul SRI, omul de afaceri în calitatea sa de sponsor, ministru. Peste toți mai intervine și poliția criminalistică aflată la datorie.

   Aceasta își începe ancheta a doua zi după descoperirea cadavrului Ioanei Arsene într-o pădure la marginea Bucureștiului, complet dezbrăcată și cu evidente urme de violență la cap. Polițiștii implicați erau inspectorii Sandu Bucur și Mannix Florea împreună cu șeful lor, comisarul șef, Vasile Anton poreclit Veselie.Toți își au poveștile lor definitorii. În momentul în care se precipită scena politică din cauza morții ziaristei care pune în fierbere toată presa și audiovizualul din țară, își fac apariția și alte personaje: consilierul prezidențial Lulu Safta, consultantul politic și fost realizator de televiziune Victor Crețeanu, ministru de interne Matei Diaconescu, jurnalistul Alin Mazilu coleg și colaborator cu Ioana Arsene, generalul SRI George Azoiței. Fiecare cu povestea lui și autorul are grijă să ne spună aceste povești în amănunt ca să putem înțelege motivațiile personale dar și de conjunctură ale fiecăruia în parte.

   Romanul nu este de loc genul clasic de roman cu crime. Moartea absolut întâmplătoare a ziaristei Ioana Arsene nu este decât rezultatul unei societăți care și-a pierdut complet busola morală. Toate, absolut toate personajele și cele prezente deja pomenite și cel subînțeles, catalizatorul, beneficiarul și cel care trebuie protejat de eventualele urmări ale morții ziaristei, adică Președintele, sunt lipsiți de orice urmă de moralitate și acest adevăr teribil se face simțit în toate amănuntele vieții lor trecute și prezente. Nu există personaje pozitive clasice. Există doar o întreagă țesătură  dezgustătoare de interese care aduce la un loc într-o adevărată împletitură încâlcită și mizerabilă lumea politică, lumea afacerilor, instituțiile statului și presa de toate genurile. Singurul lor Dumnezeu sunt banii, cât mai mulți, cât mai repede câștigați și eventual cât mai bine puși la adăpost.

   Și la final, când după mai multe variante nereușite de a mușamaliza asasinatul, omul din umbră, nea Vio, vrea să dea lovitura finală celui pe care îl urmărea cu dorința sa de răzbunare, este forțat să renunțe și să amâne pentru că de fapt altcineva scria partitura, altcineva supraveghea toate jocurile din umbră. Nu intru în mai multe amănunte pentru că o carte de factură polițistă nu are nici un haz dacă i se cunoște finalul dinainte.

    În ultima parte a cărții autorul introduce un personaj fără poveste, este vorba de un ziarist străin, Desmond Carr. Acesta privește cu ochiul obiectiv a celui venit din afară și propune un scenariu de film care să redea moartea Ioanei Arsene așa cum s-a petrecut ea. În cele din urmă reușește să facă filmul așa cum dorea el la cea mai importantă casă de filme din țară. Filmul chiar ajunge să ruleze în cinematografe. Interesantă este însă reacția publicului față de film. Citiți romanul, chiar este o lectură deosebită!

    Romanul “Băieți aproape buni” nu a rămas fără ecou în lumea profesioniștilor scrisului. Cel mai mult m-a impresionat aprecierea scriitoarei Gabriela Adameșteanu care spune într-un articol scris în 2012: “La prima vedere un thriller “Băieți aproape buni” este mai degrabă, dacă ținem să-l includem într-o categorie, un roman politic, fără îndoială cel mai bun din perioada postdecembristă.” ( Bucureștiul cultural, 17 iulie 2012).

   Mărturisesc că am citit și apoi am recitit acest roman din dorința de a fi cât mai atentă la toate poveștile și la toate amănuntele. Faptul că nu este construit ca un roman clasic ci ca un puzzle, obligă cititorul să fie foarte atent. Indiferent cu ce ochi privești societatea românească a ultimelor decenii,tot ești impresionat de ceea ce îți oferă romanul lui Bogdan Teodorescu ca viziune de ansamblu. Și știind că a avut cele mai bune locuri de unde a urmărit scena politică, toată povestea capătă parcă mai multă greutate.

Mulțumesc editurii Tritonic pentru șansa de a citit acest roman deosebit.Editura Tritonic

 

Cartea Băieţi aproape buni, de Bogdan Teodorescu a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Sursa foto> certitudinea.ro

8 COMMENTS

  1. O carte interesanta. Imi plac cartile politiste desi in ultimii ani nu prea am citit acest gen. Mi se pare totusi ca are o actiune foarte intortocheata. Sau poate este prima impresie….
    Mersi de recomandare.

  2. Pare o carte interesanta. Inca nu am citit nici una dintre cartile autorului, dar le voi avea in vedere, pentru viitor.

  3. felicitari dana!asta trebuie neaparat s-o citesc si eu,cam aceeasi impresie,pe care de altfel ai avut-o si tu am avut -o citind “spada”. ;) ;) ;)

Leave a Reply