Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

,,Chiar și fără camerele de gazare, Bergen-Belsen devine o mașinărie de ucis oameni. În fiecare zi trebuie să fie îndepărtate din pavilion o jumătate de duzină de cadavre. Oficial, femeile sunt declarate ca decedate prin moarte naturală. La Bergen-Belsen moartea este tot atât de firească precum o muscă într-un grajd"

Bibliotecara de la Auschwitz, de Antonio G. Iturbe

Editura Rao, 2015

Titlu original: La bibliotecaria de Auschwitz (2012)

Traducere din limba spaniolă de Graal Soft SRL

Număr pagini: 416 

    Nu cred că am citit un roman cu mai multe elemente de autenticitate decât cel în discuție, cu o legătură atât de strânsă între ficțiune și realitate, încât să devină greu să îl mai încadrezi în această specie literară. Pornind de la mărturisirile unei supraviețuitoare a Holocaustului, pe nume Dita Kraus, autorul reînvie anii 1944-1945, marcați de cea mai mare crimă a umanității: exterminarea evreilor.

    E ianuarie 1944. La Auschwitz-Birkenau imensele cuptoare funcționează la capacitate maximă, având drept combustibil corpuri umane. Miroase a carne arsă și praful ce se așterne e, de fapt, cenușa celor ce nu vor mai pleca de aici. Dita Adlerová, o fată cu 14 ani împliniți și nici unul înainte, foarte slabă și cu plete castanii, încălțată cu niște ciorapi de lână lungi și saboți de lemn, își asumă rolul de responsabilă a unei biblioteci clandestine, cu 8 cărți uzate fizic, din blocul 31, care adăpostește pe parcursul zilelor lungi copiii familiilor din lagărul BIIb. Poate părea asbsurdă preocuparea pentru cultură într-o lume în care moartea îți suflă în fiecare clipă în ceafă, când știi că poți muri oricând de tifos, gazat sau împușcat, însă, pentru Dita, cuvintele din aceste cărți răsună mai puternic decât mitralierele ofițerilor SS. Pentru ea, a începe să citești o carte este ca și cum te-ai urca într-un tren care te duce în vacanță. Alfred Hirsch, antrenorul evreu devenit leaderul deținuților, înființează aici o școală, și, alături de  profesori și supraveghetori, aleargă într-un maraton cu obstacole împotriva celui mai mare tăvălug de vieți din istoria umanității.

   Viața aici i-a făcut pe oameni să-și piardă aproape complet umanitatea; femeile își vând corpul pentru o bucată de pâine veche; dimineața, căruciorul cu morții de peste noapte se intersectează cu cel în care este adusă acea apă amară numită pretențios supă. Aproape în fiecare zi, noi transporturi de evrei sunt duse direct în camerele de gazare. La Auschwitz nici păsări nu sunt; se electrocutează în gardul electric, folosit uneori și ca armă pentru sinucidere. Lagărul este folosit ca paravan pentru crime, puterile internaționale nu trebuie să știe nimic. Există, însă, o oază: blocul 31. Naziștii s-au străduit să elimine tot, dar nu au reușit să ia speranța, naivitatea copiilor și curajul Ditei. Bibliotecara se refugiază într-un colț și citește. Personajele puținelor cărți îi devin prieteni și sfătuitori; îl are alături pe bravul soldat Švejk, al lui Hašek, care îi vorbește despre absurditatea războiului, călătorește alături de Nils Holgersson prin Suedia și zâmbește amintindu-și că la un moment dat credea că personajele din Muntele vrăjit de Thomas Mann o înțeleg mai bine decât o fac părinții ei.

    Doctorul Josef Mengele fredonează arii de operă și își alege material didactic printre copii și femei însărcinate. Își dorește ca numele lui să fie trecut în analele medicinei și face experimente pe oameni: autopsii in vivo, injectarea de cerneală în ochi cu scopul de a afla dacă poate crea artificial ochii albaștri, iradierea etc. Slăbiciunea lui o constituie perechile de gemeni, pe care își supune unor serii de teste ce sfidează până și imaginația celui mai sadic criminal. Totul în numele științei.

    Rudi Rosenberg este registrator și îndrăgostit de Alice. Când urmează ca aproape toți evreii din lagărul BIIb să fie gazați, își trădează semenii. Unul dintre singurii care reușește să evadeze, nu este luat în seamă de autorități când face cunoscute atrocitățile din lagărul de exterminare.

Puțini sunt cei care scapă în viață de aici, iar Dita se numără printre ei.

    Primăvara lui 1945. Dita se află alături de mama ei în lagărul de la Bergen-Belsen. Aici, în pavilionul unde sunt repartizate, împreună cu încă vreo cincizeci de femei, nu li se dă nimic de mâncare la cină, nu există paturi și păturile miros a urină. Trebuie să doarmă pe podeaua din lemn și aproape că nu au loc nici pe jos.

Chiar și fără camerele de gazare, Bergen-Belsen devine o mașinărie de ucis oameni. În fiecare zi trebuie să fie îndepărtate din pavilion o jumătate de duzină de cadavre. Oficial, femeile sunt declarate ca decedate prin moarte naturală. La Bergen-Belsen moartea este tot atât de firească precum o muscă într-un grajd.

    Sosirea englezilor eliberatori este primită cu furie: unde au fost până acum? Dita este salvată, dar mama ei nu mai apucă să se bucure de libertate.

    În primele capitole ale romanului, alternează planurile temporale: cel al acțiunii propriu-zise și cel indus de fluxul conștiinței și al memoriei involuntare. Dita rememorează momente din copilăria sa fericită, în mod cronologic, până la sosirea la Auschwitz. Își amintește de globul pământesc pe care-l folosea într-un joc cu tatăl său, de aniversări, de sosirea primelor tancuri la Praga, de ceasul din piață, devenit un laitmotiv al cărții, simbol al timpului care se scurge ireversibil. În ultimele capitole, accentul cade doar pe evenimentele în desfășurare, ritmul devine alert și, dacă până acum era greu să faci pauză de la lectură, de acum devine aproape imposibil; tensiunea crește gradual și în niciun moment nu poți afirma că bănuiești ce urmează. Eu nu aș fi bănuit că voi fi martoră, prin Dita, la moartea Anei Frank, autoarea celebrului Jurnal.

Ana moare pe patul mizerabil, într-o singurătate absolută, la o zi după sora ei. Rămășițele lor vor rămâne pentru totdeauna în acele gropi comune de la Bergen-Belsen. Dar Ana a făcut ceva ce va deveni un mic miracol: amintirea ei și a surorii sale Margot va rămâne vie timp de mulți ani.

    Am încercat să găsesc puncte slabe acestei cărți. Încă mai caut. Tehnică narativă fără cusur, personaje vii, documentare temeinică, traducere impecabilă, trimiteri la sursele textelor citate, tehnoredactare ireproșabilă sunt doar unele dintre aspectele care fac din Bibliotecara de la Auschwitz un titlu care nu trebuie ratat. Autorul aduce un omagiu memoriei celor peste jumătate de milion de oameni torturați și uciși în lagăre în cel de Al Doilea Război Mondial și ne dă o lecție de viață, despre curaj, ambiție și devotament, prin povestea adevărată a unei supraviețuitoare, pe numele său adevărat, Dita Kraus.

Pentru toate acestea și pentru multe altele, acord cărții, cu toată responsabilitatea, 5 steluțe.

 

logo_librisCartea Bibliotecara de la Auschwitz, de Antonio G. Iturbe fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site/ul Libris.ro.

 

6 COMMENTS

  1. Îmi doresc aceasta carte de ceva vreme. Acum, după ce am citit recentzia ta, m-am convins! Trebuie sa o citesc! :)
    Felicitari!

  2. Sincer nu as putea citit o carte de genul acesta. Este prea dura, prea cutremuratoare. Da, reflecta istoria dar pentru mine ar fi prea mult.
    Felicitari pentru recenzie!

  3. felicitari andreea!am citit cartile care au aparut pe vremuri la noi(si au fost multe,am vazut si o gramada de filme si desi stiam ca sunt reale de fiecare data parca mi-era greu sa cred.dar din pacate s-a intmplat!acum nu mai am suflet sa citesc asa ceva.o carte care m-a impresionat mult(a fost si filmul) este :”alegerea sophiei”,daca n-ati citit-o inca ,merita desi este foarte dura.

Leave a Reply