O poveste cu jocuri murdare, dragoste şi onoare! Să câştigi ce-ţi doreşti s-ar putea să te coste tot ceea ce iubeşti.

Blestemul câștigătorului de Marie Rutkoski

Blestemul câştigătorului de Marie Rutkoski-recenzie

Titlul original: The Winner”s Curse
Traducerea: Oana Chiţu
Editura: Leda/Grupul Editorial Corint
Număr pagini: 365
Colecţia Leda Edge, coordonată de Shauki Al.Gareeb

    Blestemul câștigătorului de Marie Rutkoski – într-un ţinut inventat, fără un timp alocat anume.

Să câştigi ce-ţi doreşti s-ar putea să te coste tot ceea ce iubeşti.

          Când am început să citesc cartea nu am vrut să ştiu nimic despre ea, în afară de câteva recenzii pe care le-am citit. După ce am terminat cartea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să cercetez să văd dacă se continuă, dacă face parte dintr-o serie, asta pentru că finalul este ofertant, şi părea că ceva este neterminat. Chiar mă gândeam dacă cumva este numai o carte independentă şi nu mai are continuare, atunci chiar cred că m-aş fi simţit frustrată. Vreau continuarea acestei cărţi, pentru că nu se poate să rămână aşa, trebuie să existe continuare. Şi există, am răsuflat uşurată, acum aştept celelalte volume.

    Revigorant, fascinant, surprinzător, sunt câteva cuvinte pe care eu le atribui acestei cărţi. Deja îmi fac scenarii ce s-ar putea întâmpla în continuare, ce mi-ar plăcea să se întâmple, dar cred că autoarea le ştie pe ale ei şi sper să ne rezerve ceva şi mai fascinant.

      Nu prea ştii în ce categorie să încadrezi acest roman: distopie, fantasy, YA fantasy ? Are elemente istorice, medievale, într-un ţinut inventat, fără un timp alocat anume, cu diverse tradiţii, culturi, valori. Are ceva şi din imperiul roman, şi atunci imaginaţia ta zburdă şi face compilaţii de timpuri şi culturi. Mi-a plăcut treaba asta să îmi imaginez eu prin scriitura autoarei ţinutul şi cultura celor două popoare: valorian şi herrani. O lume nouă şi fascinantă!

       La început am fost sceptică în privinţa cărţii, m-am gândit că voi găsi tiparul obişnuit de historical-fantasy. Dar, m-am înşelat, este cu mult mai mult decât atât, şi repet nu ştiu în ce categorie să-l încadrez.
      Ritmul este alert, acţiunea bună, personaje bine creionate, chiar şi cele secundare, puţin m-a sâcâit dialogul dintre cei doi având senzaţia că răspunsurile sunt la întrebări ştiute numai de ei, dar cu toate acestea, rămâne şi este un roman bun şi revigorant pentru mine.

      Kestrel fata valoriană şi Arin băiatul herrani sunt două personaje puternice şi magnifice. Ea, deşi fragilă aparent, este o fată puternică, curajoasă, cu o inteligenţă sclipitoarea, asta mi-a plăcut extrem de mult. Cred că ar fi putut şi poate, de ce nu, să fie general de armată cu mintea ei strategică. O tânără ce ştie să acţioneze atunci când trebuie şi cum trebuie. Arin, tipul arogant şi feroce, sclavul cu atitudine sfidătoare, a avut momente când m-a enervat cu încăpăţânarea lui, dar în final veţi descoperi un tip la fel de în inteligent ca şi Kestrel, ce ştie să facă alegerea potrivită. L-am apreciat pentru multe din faptele lui pe care le-am descoperit pe parcurs, după ce mă enervase bine. Aşa că i-am dat Cezarului ce este al lui şi l-am înţeles.

       Povestea se prezintă în felul următor. Două popoare, imperii, porneşte un război. Valorian şi herrani. Câştigător din această luptă este imperiul valorian si cucereşte ţinutul herrani. Poporul herrani devine sclav al câştigătorului, şi fiecare suflet ajunge să lucreze în slujba valorienilor, indiferent că au fost familii de aristocraţi sau nu.
     Câţiva ani buni sunt oarecum umiliţi, dar aşa cum se ştie câştigătorul ia totul. Dorinţa de-a trăi învinge sclavia şi o acceptă aparent, deşi în sufletul lor fiecare îşi dorea libertatea. Valorienii se stabilesc în căminele lor, pe pământul lor, îşi fac regulile lor, şi toţi trebuie să le respecte.valoriana

      Kestrel este fiica unuia dintre cei mai importanţi şi influenţi generali ai valorienilor. Mai are puţin şi ajunge la vârsta majoratului şi opţiunile ei ghidate de regulile valoriene sunt: căsătoria sau soldat în armata. Nu o încântă niciuna din aceste opţiuni, fiind pasionată de muzică, (dar în cultura aristocraţiei valoriene aceasta era o artă neapreciată, chiar dispreţuită) şi îşi doreşte o viaţă normală, de ce nu, poate şi dragostea. Cum şi ce trebuie să facă ea să nu îşi dezamăgească şi nici să îşi sfideze tatăl? Ca soldat era un dezastru, ca strateg era un general. Vom vedea, sau mai bine zis vom citit ce drum alege Kestrel.
      Dar până atunci, deşi majoratul şi decizia definitivă bate la uşa, Kestrel prin jocul sorţii, ajunge în piaţa de licitaţii, atunci când era scos la vânzare un sclav. Un tânăr cu o atitudine arogantă şi sfidătoare,  ce stătea drept în faţa mulţimii şi aştepta. Când adjudecătorul a strigat că tânărul este fierar, o meserie căutată de valorienii pentru fabricarea de armament, dar mai ales că ştie să cânte, Kestrel împinsă de o forţă nevăzută începe să liciteze pentru el. Deşi nu avusese intenţia să-l cumpere, reuşeşte în final să plece acasă cu arogantul şi ferocele sclav herrani.arin (2)

       Numele lui este Arin, (deşi până să îi cunoască este numit Smith) mai exact monarhist herrani, din familie aristocrată, nu un simplu personaj. Arin îşi urzeşte pas cu pas planul pentru a-şi elibera poporul, chiar dacă pentru asta este nevoie să calce pe cadavre, să mintă, să joace murdar.
     Scopul lui a fost exact acela de-a intra în casa generalului Trajan, tatăl lui Kestrel, acolo este spion, dar poate fabrica şi arme pentru poporul lui.
      Nu se aştepta nicio clipă să o placă pe fata duşmanului, şi cu toate acestea îşi va continua lupta şi planul.

     Kestrel nu ştie cine este şi ce este Arin, este atrasă de el, de felul lui de-a fi. Şi în scurt timp va realiza cine este cu adevărat Arin şi ce planuri are.

    Din acest moment totul capătă o altă nuanţă, şi acţiunea se schimbă, pentru că vom asista la multe răsturnări de situaţie, intrigi, comploturi, ambuscade, lupte sângeroase, dar şi alegeri dificile.

       M-am întrebat de ce blestemul câştigătorului? După ce citeşti povestea îţi dai seama că fiecare câştigător îşi are blestemul lui, pierderea lui. În ochii mei amândoi beneficiază de blestemul câştigătorului.

       Autoarea a fost inspirată de acest titlu de la o prietenă economistă în timp ce discuta despre licitaţii. Ea a fost cea care a menţionat conceptul de blestem al câştigătorului. Această noţiune descrie cum câştigătorul unei licitaţii pierde în acelaşi timp, căci el sau ea a câştigat plătind un preţ cu mult mai mare decât valoarea obiectului. Fascinată de acest ,,câştigi şi pierzi” în acelaşi timp, a creat romanul.

      Da, aşa cum am spus, cele două personaje sunt câştigătoare şi perdante în acelaşi timp. Un blestem pe care nu ai cum să-l fentezi decât dacă unul iese cu adevărat câştigător în sufletul lui, fără să plătească vreun preţ anume. Acum mă întreb dacă va reuşi cineva să fie cu adevărat câştigător fără să fie perdant. Vom vedea.

     Mi-a plăcut că s-a păstrat coperta originală şi sper să se întâmple acelaşi lucru şi cu celelalte volume.

       A..şi vreau să vă spun că am urât un personaj în povestea asta. Cred că am avut de câteva ori tentative de a-l ucide cu peniţa, este vorba de Coţcarul. Adica îmi venea sa îl străpung cu vârful pixului, creionului, de câte ori îi vedeam scris numele. Citiţi şi veţi descoperi de ce am avut aceste gânduri criminale. L-am avut şi pe Irex un valorian nemernic, dar cel puţin la ăsta mi-a trecut repede sentimentul de enervare.

      Cartea asta te trece prin toate stările, dar asta este şi frumuseţea ei pentru că o trăieşti la maxim.

O poveste cu jocuri murdare, dragoste şi onoare!
 

,,Un tiumf liric al cartilor YA fantasy: Ann Aguirre”

    ,,Kestrel a cuprins mâna bătătorită a lui Arin în a ei, simţindu-i căldură aspră, unghiile încă înnegrite de cărbunii din care făcuse focul în fierărie. Pielea lui părea carne vie, frecată până la sânge şi des. Dar murdăria era prea adânc impregnată. Ea şi-a înlănţuit degetele cu ale lui. Kestrel şi Arin au ieşit împreună pe coridor, deschizând uşa fantomatică din trecut, aceea pe care oamenii ei o spărseseră cu zece ani în urmă.”

 Cartea Blestemul câştigătorului de Marie Rutkoski  poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Recenzii cărți

Surse imagini: pinterest.com

Blestemul câștigătorului de Marie Rutkoski

25 COMMENTS

  1. Oh! Ce urat sa ma ispitesti inainte de salariu cu o carte! Am pus-o pe lista. Imi place maxim recenzia. O distopie interesanta si captivanta dupa parerea mea. Mie cand o sa-mi vina comanda o sa se chinuie curierul sa bage cutia pe poarta! :))) Felicitari pt prezentare! :*

  2. foarte frumoasa prezentarea iasmy,se vede ca ti-a placut cartea.
    felicitari! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  3. Felicitari ! O recenzie superba ! O noua carte pe lista mea ! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  4. locco_smiley_4 locco_smiley_4 locco_smiley_4 abia astept sa apara si la mine!foarte interesanta recenzia,dar,m-ai lasat fara final,mor,vreau Aspacardin,glumesc!
    Abia astept sa o citesc,m-ai ispitit maxim!

  5. Felicitari ,Iasmy ! Mi-a facut acum cateva zile cu ochiu aceasta carte, cand ma uitam pe Libris, acum ca am citit recenzia ta clar o trec pe lista ! Asa ca iar m-am lasat ispitita ! locco_smiley_43 locco_smiley_4

  6. Felicitari pentru recenzie! Sler sa imi cumpar cat mai repede aceasta carte pentru ca este absolut minunata.

  7. Felicitari pentru recenzie! Sper sa imi cumpar cat mai repede aceasta carte pentru ca este absolut minunata.

    • Multumesc! Este sa stii! Eu acum astept cu nerabdare continuarea, cine stie cand va iesi pe piata, pentru ca trebuie sa aflu ce naiba se intampla intre cei doi. Sper sa nu ramana numai doua cunostinte, iar daca autoarea merge pe aceasi linie cu, comploturi, intriga, jocuri murdare, chiar avem cu ce ne delecta

  8. Nu am mai citit de mult o carte fantasy. Poate ar trebui sa-i acord o sansa. Prezentarea e ispititoare.

    • Daniela, asa cum am spus nu stiu daca se incadreaza in genul fantasy, distopie, YA fantasy, pentru ca are elemente istorice medievale, cultura, regulamente si valori ale unor popoare inventate. Totul pare cumva real, ca si cum acestea ar fi existat in realitatea istorica a lumii.

  9. Super recenzie! Abia aştept să o citesc şi eu. O aveam de ceva timp în gând locco_smiley_37

  10. Felicitari pentru prezentare !!!
    Din ce ne prexinti se pare ca aceasta carte este una foarte inteesanta. Nici mie nu prea imi plac finalurile „in standby” dar daca exista o continuare e mult mai bine 🙂

  11. Mersi! Niciodata nu mi-au placut cartile cu finaluri din astea care te lasa in aer. Cateodata le-am urat pt sfarsit, deoarece imi lasau un sentiment ciudat de nedefinit si neterminat. Dar, aici avem continuare si dupa cum se prevede seriozitatea la orizont din partea Leda Edge, clar va continua seria.

  12. Multumesc pentru recenzie. Am sa cumpar cartea aceasta intr-un final. Este foarte interesanta si are o tenta de parfum ispititor. Cel putin cartile in care imi sunt prezentate razboaie intre culturi diferite ma atrag la puncte maxime. Si, as vrea sa citesc cartea ca sa vad daca acel personaj antipatic tie va reprezenta acelasi lucru si pentru mine :)) Felicitari!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.