Bunica, zanuta si ingerasii

Bunica, zanuta si ingerasii

Bunica, zânuța și îngerașii.

    Afară ninge, suflă vântul, iarna deja și-a intrat în  drepturi. Îmi place atmosfera de afară, dar și din căsuța-mi caldă, parfumată și împodobită de sărbătoare. Acum e acum, dar trecutul e încărcat de amintiri dintr-o iarnă de poveste: cu zăpezi cât casa, soba duduind, nepoatele și bunicii lângă soba fierbinte. Vocea melodioasă a bunicii răsuna în liniștea făcută de ochii sclipitori ale micuțelor. Bunica – plecată acum pe cea mai strălucitoare stea, recita poeziile învățate la puțina școală pe care a făcut-o, dar a urmat cu sfințenie școala vieții, din care a ieșit premiantă: trei vlăstari ce-au iubit-o dumnezeiește.

   Bunica recită poezii îngerilor și cu toții râd. Îngerii o înconjoară cu iubirea lor, ascultând versurile și poveștile despre cele trei zâne și un prinț, ale bătrânei cu chip de sfântă. Nici un sunet, nici un râset de cristal nu o întrerupe pe minunata bunicuță, vocea-i melodioasă e balsam, e mângâiere pentru îngerii triști și îndurerați – au văzut plângând o zână a bunicii.

  • Bunico, zânuța plânge… și plânge cu jale, spune îngerașul cu lacrimi în ochi.
  • Plânge de dor, îngerașă frumoasă.. Îi este dor de povești spuse de bunica, de zâmbetul și vocea ei.
  • Bunico, dar nu știe zânuța că tu ești cu noi?
  • Știe, dar tot îi este dor.
  • Și plânge, iar eu nu pot să nu plâng cu ea, spune tuturor îngerul cu ochii în lacrimi.
  • Plânge și bunica, draga mea, îi răspunde bătrâna blând.

Îngerașul fuge în brațele bunicii. Se alintă, iar iubirea îi oprește lacrimile.

  • Bunicuța mea iubită, nu o putem ajuta pe zânuță? Întreabă un alt îngeraș emoționat.
  • Nu știu, dragul meu.
  • O putem ajuta, spune un al treilea îngeraș cu ochii senini.
  • Bunico, spune-ne povestea zânuței, te rugăm!

Bunica, cu zâmbet trist și lacrimi în ochi, spune doar pentru ea: mi-e așa dor de zânuțele mele, dar de zânuța Lăuruș mi-e și mai dor… Și-a șters lacrimile și-a adunat în jurul ei îngerași – cu toții o iubeau atât de mult!

  • Bunico, sunt atât de fericit că ești aici cu noi, spune stâlcit un îngeraș
  • Și eu sunt fericită, dar mi-am lăsat familia în lacrimi și durere.
  • Bunico, de ce vin oamenii în cer? Am auzit că mor, dar cum să moară, dacă ajung la noi?
  • Nu moare nimeni, dragul bunicii, dar fizic nu mai suntem lângă cei pe care-i iubim. Trăim veșnic aici.

Hai să vă spun povestea zânuței mele, vreți? Fiți atenți.

Toți erau atenți, cu ochii mari și zâmbet cald. Bunica povestea, iar un alt îngeraș mi-a șoptit povestea pentru voi.

   Zânuța e tristă. E tristă că e singură, că nu are pe nimeni alături care să o iubească. Și-a dorit și ea să fie alintată, protejată. Crede că va rămâne singură mereu pentru că s-a născut cu un defect fizic.  Cu toate astea, zânuța visează să aibă soț, copii și căsuța lor. Visează la ziua în care va deveni soție și își va ține în brațe copiii.

   Îngerașul mi-a transmis și ultimul gând al bunicii înainte să se încheie povestea: dorința zânuței se va îndeplini. Mi-a spus și despre veselia îngerașilor și dorința lor de a fi de ajutor zânuței.

Bunica spune încă povești, îngerii se joacă, iar zânuța din poveste crede total în dorința ei. Câtă fericire vor trăi împreună: zânuța, bunica, îngerașii și toți cei care o iubesc!

SIMILAR ARTICLES

7 COMMENTS

  1. superb!laura m-ai facut sa plang!viata asta e tare ciudata si nedreapta uneori dar stii cum se spune”speranta moare ultima”!asa ca.. ;)

  2. Foarte frumoasa poveste, m-ai facut sa plang! Oricum, sunt putin mai sensibila momentan, iar in ceea ce priveste dorul te bunici, nici nu pot sa spun ce nostalgii si cat dor ma apuca in preajma sarbatorilor. Iti doresc Sarbatori fericite, si implinirea dorintelor!

Leave a Reply