Calea Regilor de Brandon Sanderson-Editura Paladin

Calea Regilor de Brandon Sanderson-Editura Paladin

by -
21

Acţiunea se petrece în Roshar - un ţinut fantastic dominat de stânci însufleţite, furtuni devastatoare şi spreni (spirite fără substanţă care apar tot timpul indiferent dacă sunt dorite sau nu).

calea-regilor-vol. 1Calea Regilor de Brandon Sanderson

Titlu original: The Way Of Kings
Editura: Paladin Grupul editorial Art
An publicaţie: 2015
Număr pagini: 655
Traducere din limba engleză: Ana- Veronica Mircea

Primul gând avut atunci când am primit cărţile a fost “Doamne, sunt mai groase decât DEX-ul!!!”, iar soţul meu s-a amuzat teribil şi mi-a sugerat într-un mod nu prea subtil că Biblia în variantă originală ar reprezenta o lectură mai rapidă. Vai de mine! Nu-mi rămânea decât să sper că autorul avea să mă captiveze cu o poveste incitantă care să transforme cititul într-o experienţă plăcută şi relaxantă.

Brandon Sanderson este un nume nou pentru mine dar stilul său mi s-a părut cuceritor. Mi-a dat tot timpul impresia că nu se grăbeşte în a relata întâmplările, descriind totul în amănunt şi folosind cuvintele pentru a creea imagini cât mai vii.

“Calea regilor” a fost pentru mine genul de lectură-provocare atât prin “urieşenia” (nu am găsit un alt cuvânt care să se potrivească mai bine) cărţilor cât şi prin complexitatea romanului pentru că, trebuie să precizez de la început, autorul are un stil complex al povestirii, un fel de ritual doar de el ştiut care stârneşte cititorului o curiozitate aproape înfricoşătoare. Am tot întors filele cărţii dorind să ştiu ce urmează, ce are să se întâmple cu personajele. Am plutit prin lumea magică creată de Sanderson şi e ca şi cum cartea reuşeşte să oprească timpul, formând în jurul tău un spaţiu vrăjit.

Acţiunea se petrece în Roshar – un ţinut fantastic dominat de stânci însufleţite, furtuni devastatoare şi spreni (spirite fără substanţă care apar tot timpul indiferent dacă sunt dorite sau nu). Conform însemnărilor de la începutul capitolelor, întâmplările relatate duc cititorul undeva în sec. XII, într-o lume apusă în care fantasticul, SF-ul şi istoria se împletesc într-o armonie indestructibilă rezultând “Calea regilor” – un roman de o forţă narativă covârşitoare.

Cartea debutează cu ruperea Pactului-Jurământ al Heralzilor şi lăsarea oamenilor în voia sorţii şi la cheremul unor duşmani necunoscuţi. În urma celor care au plecat pe drumuri neştiute au rămas însă Cristalsăbiile-arme de o putere colosală a căror valoare depăşeşte regate întregi şi suflete umane.

Acţiunea se continuă 4500 de ani mai târziu, când cititorul asistă la asasinarea Regelui Gavilar Kholin de către un Cristalpurtător din neamul parshendi pe nume Szeth. Cu această ocazie vedem puterile uimitoare ale armelor lăsate de Heralzi şi ale Cristalpurtătorilor care sunt aproape invincibili în luptă.
După cum spuneau legendele, Cristalsăbiile fuseseră purtate mai întâi de Cavalerii Radianţi cu nenumărate ere în urmă. Daruri primite de la zeul lor, le îngăduiau să lupte cu ororile pietrei şi ale focului, de zeci de stânjeni înălţime, duşmani cu ochii arzând de ură, Pustiitorii.”
“O Cristalsabie nu tăia carnea vie – despica însuşi sufletul.”
“Regele încă mai mişca. Cristalarmura ar fi trebuit să ofere protecţie în cazul unei asemenea căderi, dar o bucată mare de lemn însângerat era împlântată în coasta lui Gavilar, străpungându-l în locul de unde lipsea plăcuţa distrusă mai devreme de Szeth.”

Calea regilor-harta (1)De asemenea observăm că ţinutul Roshar este locuit de mai multe popoare cu ranguri, înfăţişări şi tradiţii diferite. Parshii erau de obicei slugi, consideraţi sălbatici şi în aparenţă inofensivi. “Erau oameni cu pielea marmorată, neagră cu roşu. Erau numiţi parshendi-veri ai unor servitori mai docili din fire, cunoscuţi în cea mai mare parte a lumii drept parshi.” Alethii erau un popor cu o eleganţă şi o frumuseţe înnăscută considerat superior. “Impresionanţi oameni, aceşti alethi. Chiar şi beţi, aveau o nobleţe înnăscută.” Existau ochi-întunecaţi (oameni de rând) şi ochi-luminoşi (oamenii cu sânge nobil).
Religia cea mai răspândită a acestor civilizaţii era cultul vorin, iar zeul suprem, Atotputernicul, era venerat de oameni care îşi puneau în El speranţele şi siguranţa. Lumina, pietrele preţioase şi furtuna reprezentau surse de putere preţuite, adulate şi folosite în majoritatea timpului. Diverşi spreni (duhuri) erau prezenţi aproape mereu în preajma muritorilor. Majoritatea nedoriţi şi enervanţi, aceştia îşi fac apariţia în cele mai nepotrivite momente.
În jurul flăcărilor dansau focspreni minusculi, ca nişte insecte din lumină închegată.”
“Durerospreni – ca nişte mâini portocalii minuscule, cu degete prea lungi – i se târau împrejur, atraşi de suferinţa lui.”

Calea regilor-harta (2)Autorul relatează totul amănunţit, iar cititorul pătrunde încet în lumea Rosharului. Ciudat, violent şi în acelaşi timp fascinant, acest ţinut vitreg atrage cu forţa unui magnet, iar harta reprezentată la începutul romanului începe să capete un contur tot mai clar, culori şi personaje.
În continuare, acţiunea e povestită la persoana a treia urmărind individual destinele mai multor personaje principale, destine care se întâlnesc într-un punct comun, deşi personajele par să nu aibă între ele o altă legătură decât faptul că locuiesc în Roshar, iar vieţile le sunt influenţate de această lume a extremelor.
Primul personaj cu care cititorul face cunoştinţă este Szeth cel făr’ adevăr din neamul parshendi. Acesta îşi ascultă stăpânii fără a pune întrebări. Uciderea Regelui Gavilar este una dintre obligaţiile sale pe care o duce la bun-sfârşit datorită abilităţilor sale de Cristalpurtător. Acest asasinat va reprezenta începutul războiului între parshi şi alethi, un război nimicitor desfăşurat pe Câmpiile Sfărâmate.
“Veşmintele albe ale unui ucigaş erau o tradiţie parshendi. (…;) Alb ca să fii curajos. Alb ca să nu te pierzi în întuneric. Alb ca s-avertizezi. Pentru că dacă voiai să asasinezi un om, el avea dreptul să te vadă venind.”
“Îl înzestra cu puterea de a manevra orice lucru care+i lega pe oameni de pămant, fie că era o forţă, un spren sau un zeu. Prin ea, putea să lege oamenii sau obiectele de diverse suprafeţe sau de diverse direcţii.”
“Să ucizi. Era cel mai mare păcat. Şi, cu toate acestea, Szeth stătea acolo, făr’ adevăr, profanând cu paşii săi piatra folosită pentru construcţie. Şi lucrurile n-aveau să se sfârşească aici. Nu exista decât o singură viaţă pe care, fiind un făr’ adevăr, n-avea dreptul s-o ia. Şi aceea era viaţa lui.”

Pe Kaladin îl cunoaştem pe câmpul de luptă ca pe un războinic iscusit “binecuvântat de Furtună”. Norocul îl părăseşte atunci când este trădat de lordul Amaram. Din soldat, Kaladin devine sclav şi este înfierat cu semnul shash (periculos). Kaladin este un alethi, iar misterul din jurul lui m-a făcut să îndrăgesc acest personaj. Curajul său ieşit din comun atrage atenţia asupra acestui protagonist şi te face să te întrebi ce oare îi rezervă soarta după atât de multă suferinţă.
“Omul ăsta luptă ca o furtună şi gândeşte de două ori mai repede decât alţii. Felul în care se mişcă uneori …”
“Dacă tânjea după ceva, atunci Kaladin îşi dorea să ţină în mână o suliţă. Să lupte din nou, să-ncerce să caute calea înapoi, către omul care fusese. Un om căruia îi păsa. “
“Toţi ochi-luminoşii pe care-i cunoscuse Kaladin, fie ca sclav, fie ca om liber, se dovediseră corupţi până-n măduva oaselor, în ciuda seninătăţii şi a frumuseţii lor exterioare. Erau ca nişte leşuri în putrefacţie, înveşmântate în mătăsuri superbe.”

Shallan nu şi-ar fi imaginat vreodată că va părăsi vila somptuoasă a părinţilor ei pentru a călători. Moartea tatălui şi multiplele datorii ale Casei sale o obligă însă să plece în căutarea lui Jasnah Kholin – prinţesa eretică dar luminată. Planul lui Shallan este de a fi acceptată ca elevă a lui Jasnah şi de a-i fura acesteia Animmodul – bijuteria care putea transforma orice substanţă în oricare alta. Deşi este cunoscută drept o fire timidă şi introvertită, fata dă dovadă de mult curaj şi isteţime în îndeplinirea obiectivului său.
În primii ani ai vieţii, se simţise ca un obiect delicat de cristal, încuiat într-o vitrină ca să poată fi privit fără a fi atins vreodată. Unica fiică, ultima amintire rămasă de la mult-iubita soţie a Luminlordului Davar.”
“Avea să devină eleva lui Jasnah Kholin, erudita eretică. Nu ca să-şi desăvârşească educaţia. Nu ca să dobândească prestigiu. Ca să afle unde -şi ţinea Animmodul. După care avea să i-l fure.”
“Nestematele încastrate în Animmodul lui Jasnah erau enorme, unele dintre cele mai mari pe care le văzuse vreodată Shallan, fiecare valorând mai multe sfere. Una era cuarţ fumuriu, un cristal negru, pur. A doua era un diamant. Iar a treia era un rubin.”

Calea regilor-harta (3)După moartea fratelui său, Dalinar Kholin nu a mai avut linişte. Pe lângă sentimentul de vinovăţie care îl macină, acesta este torturat de viziuni pe care nu le înţelege şi care îl sperie atât pe el cât şi pe cei doi fii ai săi: Adolin şi Renarin. Cu toate acestea, Dalinar nu îşi permite să se prabuşească deoarece regele Elhokar are nevoie de el.
Nu-l ajutase pe Gavilar, ci zăcuse, beat, într-o baltă de vin în vreme ce fratele lui se lupta ca să-şi salveze viaţa. Ar fi trebuit să fie lângă el, să-l apere. De la fratele lui nu-i mai rămăseseră decât două lucruri , două lucruri pe care le putea proteja cu speranţa dobândirii unui soi de mântuire: regatul lui Gavilar şi fiul lui.”
“Dalinar Kholin înnebunea. De câte ori îi lovea o mare furtună, cădea la podea şi începea să tremure. Pe urmă aiura, vorbind păsăreşte.”
“Dalinar era Ghimpele Negru, un geniu al câmpului de luptă şi o legendă vie.”

Deasemenea există şi câteva personaje secundare prin intermediul cărora cunoaştem mai bine protagoniştii şi ţinutul magic al Rosharului.
Prin Ishikk, un pescar lacstrăvezean, avem şansa să cunoaştem zona Lacului Străveziu care, din câte se pare, este mai mult ocrotită de furia furtunilor din Roshar. Aici oamenii par mai fericiţi, războaiele se ţin departe, iar străinii vin şi pleacă.
“Dac-ar fi ştiut ce loc plăcut era Lacul Străveziu, cu siguranţă că toată lumea şi-ar fi dorit să trăiască acolo şi n-ai mai fi avut pe unde să mergi fără să te împiedici de vreun străin.”
“Lacul Străveziu era însăşi viaţa. Cândva, ţinutul fusese revendicat de un rege. Poporul lui fusese numit Sela Tales şi era un Regat Istoric.”

Nan Balat, fratele lui Shallan, este departe de a fi un model. Îl vedem prima dată torturând un crab cu o plăcere sadică şi scuzându-şi prin această activitate laşitatea şi frustrarea generată de propriul handicap. Nefiind capabil să rezolve problemele acute ale Casei familiei sale, el rămâne în Davar, în timp ce sora lui îşi riscă viaţa pentru a obţine Animmodul salvator.

Lui Nan Balat îi plăcea să ucidă tot soiul de creaturi. Nu oameni. Niciodată oameni.”
“Fiecare sfâşiere îi dădea satisfacţie – trăgea mai întâi uşor, iar animalul se crispa. (…;) Era, pur şi simplu, un lucru pe care-l făcea. Trebuia să-ţi păstrezi cumva mintea întreagă.”

Adolin şi Renarin sunt de asemenea personaje bine conturate al căror aport la ritmul alert al acţiunii se simte pe parcursul povestirii. Deşi fraţi, cei doi sunt foarte diferiţi. În timp ce Adolin se avântă în luptă şi este o fire impulsivă, Renarin este ţinut pe loc din cauza unei afecţiuni a sângelui şi este mai chibzuit.

Un alt personaj secundar care mie mi-a plăcut foarte mult este sprenul Syl. Syl este de fapt un vântspren fără de care Kaladin şi-ar fi pierdut cu siguranţă motivaţia şi ar fi clacat. Deşi sprenii sunt duhuri fără substanţă, Syl este diferită. Din momentul în care îl cunoaşte pe Kaladin, vântsprenul începe să înţeleagă noţiuni, să aibă amintiri şi, în mod şi mai ciudat, să se ataşeze de fiinţa umană. Acest comportament bizar o face pe Syl să se întrebe adesea ce este şi ce se întâmplă cu ea.

Destine diferite, scopuri diferite, poveşti de viaţă cutremurătoare, vise zdrobite şi drumuri distincte care inevitabil se încrucişează printr-un joc perfid al hazardului. Nu poţi evita să nu te întrebi care ar fi fost soarta acestor oameni dacă Heralzii nu ar fi renunţat la luptă în urmă cu milenii.

Cum şi în ce fel se vor intersecta aceşti oameni, care este legătura între aceste personaje care trăiesc pe cont propriu şi cum pot ele influenţa lumea Rosharului, veţi afla doar plimbându-vă prin ţinuturile imaginaţiei lui Sanderson şi asistând la temerile, responsabilităţile, suferinţele şi speranţele protagoniştilor.

Sanderson pune cititorul în contact cu o lume imaginară dar care are suficientă forţă de a anula realitatea imediată. La un moment dat te simţi acolo, în acel ţinut iraţional prezentat în tonalităţi sobre şi abstracte.

Citate:

“Nici eu nu ştiu ce sunt. Podar? Chirurg? Soldat? Sclav? Toate astea nu sunt nimic altceva decât nişte etichete. În interior sunt eu.”
“- Uneori, spuse Dalinar, trofeul nu merită preţul plătit. Căile prin care ajungem la victorie sunt uneori tot atât de importante ca victoria însăşi.”
“- Ţi-e frică să mergi înainte, spuse el, dar te îngrozeşte gândul c-ai putea redeveni ceea ce ai fost.”
“Străinii căutau întotdeauna ceea ce nu puteau avea.”
“Îi luaseră libertatea, familia, prietenii şi visurile la care ţinea mai presus de orice. Nu mai aveau ce să-i facă.”

 

Diverta

Cartea Calea Regilor de Brandon Sanderson este oferită pentru recenzie de Diverta. Cartea poate fi comandată de pe site-ul www.dol.ro. Activitatea magazinului online şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook. Dacă vă doriţi diversitate, puteţi urmări blogul cu recenzii despre produse www.clubdiverta.ro

Autor: Maryliyn
Review overview
5

21 COMMENTS

  1. felicitari Mara! ;) o super recenzie, ai avut ce sa descoperi in aceasta carte!imi place mult,citita prin recenzia ta,dar nu cred ca as avea rabdarea de a o citi!!!

  2. Cartea te introduce intr-un univers aparte , complicat, cu personaje multe. Recenzia este detaliata si ajuta la descifrarea acestui univers. Ma gandesc ca totusi, era bine venita si o apreciere a traducerii excelente a unei experimentate Ana-Veronica Mircea.

  3. Felicitari pentru ca ai facut recenzie la una dintre cartile mele favorite. Chiar eram curioasa cum sunt traduse anumite expresii, deoarece eu am citit-o in original. Intr-adevar este de apreciat traducerea, nu este deloc una usoara.
    :) Curaj la citit, cartea efectiv nu poate fi lasata din mana!

  4. Felicitari pentru recenzie, se vede ca te-a acaparat povestea!! 655 de pagini nu pare a fi ceva iesit din comun, eu cand am vazut “caramida” am zis ca are peste mie sigur :)))

  5. Felicitari Mara. Se vede ca ai fost captivata de aceasta carte, pentru ca, prin scrierea acestei recenzii, ai reusit sa ne starnesti interesul chiar si noua, celor care nu prea se dau in vant dupa un astfel de gen de carte.
    Si astfel, revin la vechea mea intrebare: De ce e timpul atat de scurt? :(

  6. felicitari pentru recenzie. am citit ambele carti si pot spune ca sunt captivante si ma fac sa-mi fie ciuda ca inca nu exista urmatorul volum in romana. Am doar o mica observatie de facut..Szeth nu face parte din neamul Parshendilor ci din Shin. daca ai ramas cu impresia ca era omul lor.. ai pierdut mult din actiunea cartii si ar trebui sa recitesti, altfel nu ai sa intelegi mare lucru mai tarziu.

    Lectura placuta in continuare

Leave a Reply