Camera blestemata de Mireille Calmel-La chambre maudite

Camera blestemata de Mireille Calmel-La chambre maudite

Dar fiarele pădurii nu s-au atins de tânăra rănitaă, pentru că o considera de-a lor, le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă...

Camera blestemată, de Mireille Calmel-La chambre maudite

Editura: Rao

Titlu original: „La chambre maudite”

Număr pagini: 320

Nota mea: 8/10

Seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1

„Nu era chiar spaimă. Doar o uşoară apăsare, pe care-o simţea coborîndu-i din piept pînă la pulpele lipite de coastele măgarului.”

Descriere:

 ,,Toţi o cred moartă, dar Isabeau a reuşit să supravieţuiască doar pentru a se răzbuna. Povestea ei ne duce în subteranele Parisului, la curtea miracolelor. Profeţiile unui copil, care mai târziu va deveni Nostradamus, ne poartă în cautarea Pietrei filozofale. Acţiune, mister, reconstituire a unei epoci istorice toate într-un roman pasionant!”

    O carte tristă, care ne zguduie din temelii existenţa. Un roman de excepţie contruit pe baza unor lucruri hidoase. Un suflet care are nevoie de ajutor şi un destin aparte. Suferinţa şi răzbunarea sunt două piese importante din puzzelul acestei cărţi. Fără ele imaginea ar fi incompletă şi nedescifrabilă. Personajele bine conturate, caracterele lor fiind vizibile de la mare distanţă, şi plasate la locul corespunzător au creat o poveste fascinantă.

   Uneori cuvintele din tine te apasă din ce în ce mai tare. Acele cuvintele au nevoie să fie spuse şi auzite de cineva, altfel rişti să devii o persoană frustrată. Odată ce sunt eliberate vei răsufla uşurat şi te vei bucura mai mult de fiecare zi trăită.

    Mireille Calmel ne arată, în minunatul său prim volum, ce înseamnă violenţa şi agresiunea verbală.  Strigătul transmis de autoare are un ecou mult prea lung ca să nu fie auzit. În mintea mea a ajuns, cu siguranţă. Calmel a reuşit să mă facă să înţeleg că: stima şi respectul faţă de tine te face să nu răspunzi anumitor provocări şi să stai mai retras. Cu cât eşti implicat mai puţin cu atât e mai bine. Afundat într-o singură problemă, rişti să îţi pierzi chiar viaţa….Da, este un fantasy, şi am înţeles anumite lucruri mai bine decât dacă aş fi citit o carte de dezvoltare personală.

   Acţiunea romanului ,,Camera blestemată” este plasată cu sute de ani în urmă, pe vremea când existau stăpâni şi curţi regale. Slugile, de asemenea sunt şi ele prezente la datorie. Purtaţi în minunatul Paris al anilor 1500, splendida privelişte te uimeşte: străzi curate, ospitalitate, castele minunate şi oameni frumoşi, atât din punct de vedere fizic cât şi al limbajului folosit. Toate aceste sunt un fel de ambalaj strălucitor ce ascunde hidoşenia. Concluzia finală: Curaţi pe dinafară, dar murdari pe dinăuntru. Acest este tristul adevăr despre acea vreme.

    O ploaie puternică rupe un copac de la rădăcină şi îl prăbuşeşte peste un turn al castelului din Paris. Oamenii, dar mai ales stăpânul moşiei erau foarte supăraţi şi trec chiar din ziua respectivă la reconstruirea turnului. Cu acest aspect, Calmel îşi începe romanul. Apoi, pagină cu pagină povestea este ţesută sub ochii noştri.

   La castel locuia Isabeau, personajul principal al poveştii, ducând o viaţă grea, nu din cauza muncii fizice, ci din cauza nefericirii. Sufetul Isabelei era plin de suferinţă şi nereuşite. Am apreciat mult puterea ei de a lupta în fiecare zi cu viaţa monotonă pe care o trăia. Uitase să mai zâmbească. Acum, în locul zâmbetului afişează tristeţe şi suspin, să nu mai vorbim despre persoanele pe care ea nu le suferă din castel…

S-a căsătorit cu un angajat al moşiei, însă refuzând să se dăruiască regelui. Este bătută, violată şi însemnată cu fierul roşu. Soţul ei a fost spânzurat chiar în noaptea nunţii lor.

    Naivitatea şi nepregătirea lui Isabeau duc către o catastrofă totală. Împotrivindu-se şi negândindu-se la riscuri, fata refuză să se culce cu regele, însă acestă decizie îi va aduce necazuri.

   Nu după mult timp Isabeau este rănită şi aruncată lângă castel. Stăpânul castelului spunea tuturor că noaptea vor veni lupii şi o vor mânca şi nimic nu va mai rămâne din ea. Afirmaţie greşită, pentru că haita de lupi, ieşind noaptea la vânătoare o „adoptă” şi o fac „regina” lor. Ce nu ştiau oamenii, inclusiv regele, era că Isabeau are puteri vindecătoare şi poate înţelege graiul lupilor. Înviind, coordonează haita devenind în scurt timp stăpână atotputernică în lumea lor, venerată, iubită şi respectată. Familia din care face parte este o familie ciudată, o familie de vârcolaci. Le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă…

Dar fiarele pădurii nu s-au atins de tânăra rănită, pentru că o considera de-a lor, le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă...

„În timp ce degetele ei se agăţau de noroi, încercând să urce spre adăpostul grotei întrezărite, un cuvânt, un singur cuvânt, îi alină rănile.

  Răzbunare. Răzbunare.”

   Zilele trec, însă Isabeau nu stă degeaba: concepe un plan de răzbunare împotriva lui Francois de Chazeron, stăpânul castelului. Planul rezultat era unul grozav şi foarte bine pus la punct, neexistând suprapuneri sau eşecuri.

    Nevoită să plece la Paris, Isabeau lasă planul în mâinile lui Loraline, fiica sa care a crescut în sălbăticie, fiind şi ea o femeie vârcolac, trasformându-se la fiecare lună plină în lup. Loraline, devenind responsabilă de ducerea la bun sfârşit a planului de răzbunare, se concentrează, dar oare va reuşi să recapete onoarea mamei ei?  Să fie oare un total eşec? Răspunsurile, bineînţeles, le găsiţi în carte.

„ Când pasajul se închise în urma lui, Loralire se simţi mult mai puternică. (….) era hotărâtă să înfrunte adevărul.”

    O poveste fascinantă, plasată în capitala Franţei, care pe mine m-a făcut să înţeleg unele lucruri, va rămâne mult timp în memoria şi inima mea. E o carte cu suflet scrisă pentru suflete.

Călătoriile personajului Theophrastus Bombast von Hohenheim, cunoscut şi sub numele de Paracelsus vor  conduce la copilul Nostradamus.

„Pe vârful colinei, o lupoaică sură, cu o blană sclipitoare, privea, sfâşiată, cum se despart aceste două destine. Când nu se mai zări decât un punct la orizont, Cythar îşi trecu limba aspră peste botul ei, făcând să i se balanseze cruciuliţa de aur prinsă de un lănţişor pe care-îl purta la gât.

  Abia atunci, lupoaica începu să urle.”

 

Vă urez: Lectură plăcută!

P.s: La Editura Rao a apărut şi cel de-al doilea volum: „Răzbunarea lui Isabeau”. Eu abia aştept să citesc şi acestă carte. Cu siguranţă se va număra printre preferatele mele.

 

 

 

25 COMMENTS

  1. bravo robertt,frumoasa prezentare!
    mai ca as fi tentata sa citesc cartea(in urma prezentarii facute de tine)daca as agreea mai mult genul.
    felicitari! ;)

  2. Felicitari pentru stradanie! Dar ca sa nu fie numai felicitari, as fi curios sa imi citezi unde ai gasit faza pe care tu o consideri inspiratoare de butade, despre curatenia Parisului. Evul mediu era cea mai murdara epoca a umanitatii. Calmel, desi scrie fantasy, are un stil realist. Personajele ei sangereaza, supureaza si putrezesc prin inchisori. Nasc in dureri si mor de rani cu cangrena. Nu vad cum ar putea descrie strazile imunde ale Parisului, pline de cersetori paduchiosi si unde oamenii isi aruncau excrementele pe fereastra, ca si curate. Nu e un basm cartea asta. :p

    • Cica singurul loc cu adevarat curat si stralucitor al Parisului din Evul Mediu era resedinta regala. In rest, totul era inecat intr-un miros de peste putrezit, mizerie si sange. N-am citit nimic de autoare. Cartea asta suna bine. Doar e fantasy! :) Iar paralela catre Nostradamus suna interesant. Ia sa o caut…

      • Chiar merita citit orice a aparut de Mireille Calmel. :) Scrie un gen de fantasy foarte discret, in afara de unele chestii vrajitoresti, nu poti face diferenta intre romanele istorice si genul ei. Tocmai fiindca e asa plina de acuratete mereu, cred ca nu exista nicio sansa sa fi scris niscaiva aiureli despre curatenie. Chiar si printre nobili exista conceptia : O baie la nastere si o baie la inmormantare, altfel risti sa faci pantecaraie. Ceea ce putea fi si adevarat daca nu foloseai apa de la izvor, pentru ca toata apa din jurul oraselor era infestata de ce aruncau in ea. Mai sunt si episoade dragute amintite de istoricii vremii despre marile ducese sau contese care isi lasau noaptea pe jos in palat perucile voluminoase si pana dimineata isi faceau in ele cuib soarecii. Brrr. :D

  3. Felicitari pentru recenzie! Cartea mi se pare foarte interesanta. Poate in viitor voi avea ocazia sa o citesc!

  4. Wow. De dimineata citisem aceasta recenzie si am ramas profund indragostita de subiectul cartii. Atat de captivant, incat este imposibil sa nu-ti doresti cartea!

Leave a Reply