Cand nimic nu mai e la fel

Cand nimic nu mai e la fel

by -
14

Când nimic nu mai e la fel

Fără bunica, lumea nu mai era la fel. Pentru Maria, ea era un stâlp de neclintit, era fiinţa care ştia să rezolve chiar si problemele care păreau fără soluţie. Era modelul său de înţelepciune şi credea, în sufletul ei de copil, că o va avea alături întreaga viaţă. Într-o seară de iarnă, părinţii i-au spus, în cuvinte blânde şi cu lacrimi care se ascundeau jucăuşe pe sub gene, că bunica a plecat într-o călătorie de unde nu avea să se mai întoarcă.

De atunci, dulceaţa de gutui n-a mai fost niciodată atât de aromată, leagănul din curte nu mai avea nici un farmec… iar zăpada care abia căzuse, nu mai era decât o pătură menită să acopere pământul. Fără bunica, Maria nu mai găsea farmec în nimic. Totul se schimbase, totul devenise trist şi nimeni nu părea să poată schimba această stare.

Departe… departe, într-o lume care există, deși noi nu o vedem, în tărâmul norilor, îngeraşul Mariei, Aripă Uşoară, fu chemat la Norul Central, unde Dumnezeu îi spuse că nu o văzuse pe Maria zâmbind de foarte mult timp, iar dacă sarcina i se părea prea grea, era gata să îi trimită Mariei un alt înger.

-Nu e nevoie, voi face tot ce îmi stă în putinţă ca să o înveselesc pe Maria! răspunse îngeraşul şi plecă îngrijorat spre pământ… atât de îngrijorat, încât în zborul său se izbi de un corb bătrân.

-Hei… nici îngerii nu mai respectă regulile de circulaţie în cer? strigă corbul supărat.

-Iartă-mă, începu Aripă Uşoară să vorbească, aranjându-şi penele aripilor, tocmai am fost chemat la şeful meu şi am o sarcină foarte dificilă de îndeplinit, iartă-mă… eşti bine?

-Sunt bine, îi răspunse bătrânul corb privindu-l nedumerit, apoi îşi luă zborul mai departe, gândindu-se: „Hmm, până şi îngeraşii au un şef… abia aştept să le spun asta şi nepoțeilor mei”.

Ajuns din nou în camera Mariei, îngeraşul se aşeză obosit, pe marginea patului unde dormea fetiţa. O înveli cu păturica şi apoi o privi îndelung. Chiar şi dormind, Maria părea tristă.

-Cum să fac eu să te înveselesc, fetiţo, şopti îngeraşul încet, trebuie să fie ceva care să te facă să zâmbeşti din nou!

Dimineaţă, aceeaşi tristeţe amară se aşternu pe chipul Mariei, iar îngeraşul, deşi făcu mari eforturi, nu reuşi să obţină nici măcar un surâs.

Şi stând aşa la fereastră… trist şi îngândurat, îl zări pe îngeraşul copilului care locuia alături.

-Hei, Aripă Albă, ce bine că te-am întâlnit, se bucură îngeraşul.

-Şi eu mă bucur, Aripă Uşoară! Ce se întâmplă cu Maria? întrebă văzând fetiţa care stătea tristă lângă fereastră.

-Nu ştiu ce să mai fac, răspunse Aripă Uşoară. Nu reuşesc să o fac să zâmbească… şi am fost chemat la Norul Central… dacă nu o fac să zâmbească din nou, atunci o să îmi pierd misiunea…

-Nu se poate, trebuie să reuşeşti! Vino diseară, după ce adoarme Maria, în faţa Norului unde locuiesc bunicii! De acolo, din cer, uneori bunicii încă mai pot să rezolve unele probleme! îi şopti Aripă Albă, apoi îşi luă zborul spre fetiţa pe care o avea în grijă.

Aripă Uşoară aşteptă să adoarmă Maria, apoi zbură spre cer, spre norul unde locuiau bunicii. Acolo se întâlni cu Aripă Albă.

-O vom căuta pe bunica Mariei şi o vom ruga să ne ajute cu ceva.

-Şi cum o vom găsi? se miră Aripă Uşoară. Sunt atâtea străzi în norul acesta… şi atâtea case… şi atâtea bunici…

-Să ne grăbim! Vom zbura pe la fiecare casă şi o vom găsi! îi spuse Aripă Albă.

Mult au mai căutat îngeraşii… şi într-un final au găsit-o pe bunica Mariei. Cu părul cărunt şi ochii blânzi, bunica Mariei stătea pe o bancă din faţa casei şi împletea şosete pentru vrăbiile zgribulite care se mai opreau pe acolo în zborul lor spre țările calde.

-Hei… ce-i cu voi aici la ora aceasta? Nu trebuia să păziţi copiii? se sperie bunica.

-Ba da, bunicuţo, dar avem mare nevoie de ajutorul tău, vorbi îngrijorat îngeraşul Aripă Uşoară.

Îngeraşul îi povesti bunicii cât de tristă era Maria şi cum îşi petrecea ea orele stând lângă fereastră şi privind îngândurată, cum se uită la leagănul din faţa casei, acolo unde obişnuia să asculte poveştile bunicii.

-Înţeleg, răspunse bunicuţa, nepoţeii nu ştiu că noi suntem mereu alături de ei, chiar şi atunci când noi ne mutăm în cer. Haide, zboară liniştit spre Maria, eu voi coborâ în visul ei şi îi voi reda zâmbetul.

*

Îngeraşii îşi luară zborul spre pământ, în timp ce bunica îşi luă andrelele şi ghemul de lână, învârti pe deasupra capului o pană albă de porumbel şi intră în visul Mariei.

Cand Aripă Uşoară ajunse în camera Mariei, fetiţa tocmai începea să viseze. Îngeraşul suflă pe suprafaţa ferestrei şi urmări şi el, cu atenţie şi cu multa emoţie, visul Mariei. Fetiţa păşea încet spre leagănul din faţa casei, de sub bătrânul stejar. Ningea lin, iar copiii vecinilor alergau prin zăpadă, bulgărindu-se. Dintr-un fulg de zăpadă, apăru… nimeni altcineva, decât bunica.

-Maria, unde e zâmbetul tău ştrengăresc? întrebă bunicuţa.

Fetiţa izbucni în plâns văzând ochii blanzi și dragi ai bunicii, ochi de care îi era atât de dor. Îi luă mâinile şi îşi lăsă faţa peste ele, iar lacrimile sale curgeau, împiedicând-o să vorbească.

-Unde ai fost, bunico, reuşi Maria să spună, ştergându-și lacrimile, nimic nu mai e la fel de când ai plecat, te rog să te întorci…

-Draga mea nepoţică, îi şopti bunica cu blândeţe, vine o vreme în care bunicii se mută în ceruri… însă chiar şi aşa, noi nu ne părăsim nepoţeii niciodată, pentru că de acolo, din ceruri, noi vedem tot ce se întâmplă cu voi şi vă ajutăm atunci când aveţi nevoie de ajutorul nostru. Haide, aşează-te pe genunchii mei şi îţi voi spune o poveste.

Maria se aşeză pe genunchii bunicii sale şi ascultă povestea despre îngeraşi şi despre cum îi păzesc aceştia pe copii, iar în timp ce povestea, bunica împletea de zor.

-Uite, spuse bunica atunci când povestea se sfârşi, ia aceste şoseţele, să le porţi atunci când iarna va fi aprigă… şi nu uita că nu vreau să te văd tristă. Fiecare zâmbet al tău, mă face foarte fericită.

Maria zâmbi muțumită. Acum ştia: bunica n-o părăsise niciodată, ea doar se mutase în cer, acolo unde se mută bunicii când soseşte vremea.

Când se trezi, Maria alergă afară. Ningea lin, ca într-o poveste spusă de bunica. Copiii vecinilor alergau prin zăpadă şi se bulgăreau. Maria vru să se aşeze pe leagăn, însă zări acolo, o pereche de şoseţele împletite. Câteva lacrimi începeau să joace în colţurile ochilor, însă îşi aminti de visul său şi le împiedică să curgă pe obraji.

-N-o să mai plâng, ştiu că bunica e acolo, sus şi mă priveşte mereu.

În dimineaţa aceea, mama şi tata o văzură pe Maria zâmbind şi inimile lor se umplură de bucurie.

*

Acolo sus, în cartierul norilor, pe strada bunicilor, era mare veselie. Bunica Mariei, împreună cu alte bunici, priveau cum nepoţeii lor se bucură de fulgii de nea… iar îngeraşul Aripă Uşoară fu din nou chemat la Norul Central. De data aceasta a fost felicitat pentru ideea sa de a-i aduce uneori pe bunici în visurile nepoţeilor.

Pentru bunicii mei, al treilea nor, pe dreapta

Review overview
5

14 COMMENTS

  1. ;) ;) ;) ceva foarte emotionant,citind,mi-am adus aminte de mama mea…care si ea este dusa acolo sus cu bunici…

  2. rodica multumesc!m-ai omorat,ma gindeam ce multe persoane dragi am acolo pe aleea norilor.
    foarte frumos ;) ;) ;) ;) ;) ;)

    • Mulțumesc, Arci! Mă bucur că ți-a plăcut! Am scris povestea aceasta (dedicată bunicilor mei și celor dragi plecați dincolo) pentru a-i explica fetiței mele de ce nu o mai așteaptă bunicul în poartă atunci când mergem în vizită. Și scriind, mi-am dat seama că de acolo de sus, ei chiar ne veghează. Eu am acolo sus, persoane foarte dragi, persoane la care nu mă așteptam să plece, iar atunci când am încetat să plâng, am început să-i simt aproape. Și asta e reconfortant.
      În speranța că nu v-am întristat, vă îmbrățișez cu mare drag!

  3. si eu ma gindesc des la mamaita mea si mi-e tare greu fara de ea…..asa e ca nu mai e nimic la fel !!!!!

  4. Ravasitor! Rodica, m-ai facut sa-mi reamintesc de bunicii mei…Ce copilarie frumoasa am avut datorita lor…

  5. Cred că majoritatea dintre noi ne amintim cu drag de bunicii noștri, pentru că au făcut parte din farmecul copilăriei noastre. Să ne amintim de ei cu drag și cu zâmbete, chiar dacă e trist să nu-i mai avem în preajmă. Nu cred că le place să ne vadă triști!

  6. Foarte frumos! Te face sa regreti ca nu ai petrecut mai mult timp cu bunicii. Eu i-am pierdut pe toti patru in decursul a doi ani de zile si imi pare rau ca nu i-am vizitat mai des, acum imi este dor de ei.

  7. “De atunci, dulceata de gutui n-a mai fost niciodata atat de aromata…” – cunosc sentimentul asta mult prea bine asa ca ai felicitarile mele pt o poveste emotionanta pana la ultimul rand.

  8. Superb Rodica . Te felicit. Ai reușit sa ma faci sa plâng. Și o fac rar. Și mie îmi e dor de bunica

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro