Cartea oglinzilor de Eugen Ovidiu Chirovici

Cartea oglinzilor de Eugen Ovidiu Chirovici

by -
11

Lee Child: ”Inteligent şi sofisticat.O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.”

Cartea oglinzilor, de Eugen Ovidiu Chirovici

“Jocul minţii tale te poate surprinde chiar şi pe tine.”

Editura Rao

   Romanul este structurat pe trei părţi, trei poveşti, trei adevăruri ale aceleaşi întâmplărimoartea tragică a profesorului Joseph Wieder: ”..una dintre cele mai importante personalităţi care predau la Princeton în acei ani, considerat un soi de Prometeu, coborât printre noi muritorii ,pentru a ne învaţă tainele focului”
Fiecare parte, fiecare etapă este povestită din perspectiva celui care încearcă la momentul respectiv desluşească povestea.

   Prima poveste este a agentului literar Peter Katz, care primeşte o scrisoare şi un fragment de manuscris de la Richard Flynn. Nu este prima dată când primeşte un manuscris, dar simte este ceva adevărat şi interesantaşa lasă totul şi citeşte documentul. Richard Flynn s-a născut şi a crescut în Brooklyn, a terminat engleza la Princeton, şi a urmat o carieră în publicitate. Anumite veşti aflate în ultimul timp, accentuate şi de problemele lui de sănătateîl determină scrie povestea asasinării reputatului psiholog şi professor Joseph Wieder, din păcate asasinul nefiind descoperit. Dar unele amănunteapărute la acel moment, îl fac creadă ştie adevărul şi scrie o carte cu titlul provizoriu de Cartea Oglinzilor”, pe de-o parte pentru întotdeauna şi-a dorit fie scriitor, pe de altă parte pentru a fi cel care spune lumii adevărul despre relaţia dintre el, Laura Baines şi profesor: Mi-a fost dataşadar aflu acel adevăr în urmă cu trei luni, aşa cum scriam mai susşi mi-am dat seama trebuie -l împărtăşesc şi celorlalţideşi furia şi frustrarea pe care le simţeamşi încă le mai simt-erau copleşitoareÎnsă uneori ura poate fi un combustibil puternic, chiar mai puternic decât iubirea.”

   Flynn povesteşte despre cum a cunoscut-o pe Lauracare a închiriat o camera în casa în care stătea şi el, despre relaţia care s-a dezvoltat între ei, care după el fusese mai mult decât prietenie. Laura i-a mai povestit a avut un prieten Timothy Sanders, care acum o hărţuieşte, de aceea se şi mutase. Tot Laura îi face cunoştiinţă cu profesorul, care îl plăteşte ca -i catalogheze cărţileÎl cunoaşte pe Derek Simmons, un tip care fusese acuzat şi-ar fi omorât soţia, dar pentru în adolescenţă mai avusese episoade psihotice este ajutat de profesor, internat şi tratat în spital. Apoi, odată eliberat, profesorul îl ia pe lângă el dându-i de lucru. Serile de discuţii cu profesorul, comportarea echivocă a Laurei, îl fac pe Flynn nu mai ştie care e adevărul şi şi pună întrebări: Laura e încurcată sau nu cu profesorul? Mai e sau nu prietenă cu Timothy?Ţine sau nu la el cu adevărat?” Apoi profesorul este găsit mort şi toţi sunt cercetaţi de poliţiemai ales fiecare îl vizitase în seara respectivă pe Wieder.

  Peter Katz este interesat de continuarea manuscrisului, curios vadă ce aflase Flynn, dar când îl caută află acesta a murit şi prietena lui Danna Olsen, moştenitoarea lui nu ştia nimic despre vreo carte. Flynn fusese diagnosticat în urmă cu un an de cancer, chimioterapia nu a avut rezultate. Peter se gândeşte nu va mai afla deznodământul poveştii poate Richard Flynn, ştiind e pe moarte, gândise manuscrisul ca pe o mărturie tardivă. Dar pentru povestea nu-i  pace îl caută pe John Keller, fost reporter de investigaţiicăruia îi oferă şansa de-a cerceta cazul, câştigând nişte bani, mai ales subiectul ar fi avut un potenţial comercial important pentru agenţieDacă va descoperi ceva va putea chiar scrie o carte folosind ca punct de plecare fragmentul de manuscris al lui Flynn.

   Pe John Keller îl tentează ideea, prietena lui Samproducător tv îl încurajeazăaşa începe facă cercetări şi avem a doua parte a romanului, cu întâmplările văzute prin prisma lui.
Începe prin a cauta pe net în ziarele vremii tot ce se poate despre crimăsuspecţi şi cercetări. Apoi apelează la Harry Miller, detectiv particular găsească anumite personaje din fostul anturaj al profesorului: pe Laura Baines, Derek Simmons şi pe Sarah Harper, fostă colegă de facultate cu LauraCitind datele şi cercetând se gândeşte Laura are o legătură cu crima şi şi însuşise manuscrisul, despre care se spunea l-ar fi scris profesorul, în domeniul cercetării psihologice.

   Îi găseşte pe cei implicaţiLaura îşi schimbase numele pentru a nu fi căutată de reporteri, ajunsese un psiholog reputat, cu cărţi publicate, cu o activitate impresionantă. Sarah Harper, după o viaţă zbuciumatăse pregăteşte de mutare pe o insula cu ultima cucerire. Derek Simmons locuia cu o partenera şi avea un mic atelier. John Keller se întâlneşte şi cu poliţistul pensionat Roy Freeman care cercetase cazul şi care îi  nişte informaţii şi note referitoare la crimăVorbeşte cu secretara profesorului, cu foştii colegi, unii îl laudă alţii îl criticăToată lumea are o altă părere şi o altă poveste despre profesor şi mai ales o altă versiune a faptelor. J.Keller este obosit, tracasat de cantitatea mare de note fără a ajunge la un rezultat final, logodnica îl părăseşte şi acceptă până la urmă un post în cinematografie .Îi restituie lui Peter Katz scrisoarea şi fragmentul de manuscris, îi spune versiunea lui despre caz spunând după părerea lui Flynn era criminalul şi cartea ar fi fost mărturia lui.

   Înainte de-a pleca din oraş îi  lui Roy Freeman cutia cu toate cercetările şi notiţele lui, şi aşa începe a treia parte a cărţiipovestită de către detectiv, care avusese mereu o nemulţumire  nu soluţionase cazul.
Şi apare un nou element, un criminal condamnat la moarte mărturiseşte el este cel care l-a omorât pe profesor.
Frank Spoel, un tânăr cu antecedente, avusese o altercaţie cu nişte “prieteni de afaceri”îl bate pe unul, este închis şi ajunge într-un spital psihiatric, într-un program de cercetări al lui Wieder. Când iese cu greu din închisoarea-spital este hotărât şi refacă viaţa. dar se şi răzbune pe profesor. Îl găseşteîl urmăreşte şi-l loveşte cu o batălăsându-l într-o baltă de sânge sigur l-a omorât. Dar Freeman este intrigat pentru ora morţii este mai târzie decât momentul atacului, deci cine e vinovatul? Cercetează, verifică probele, lucrurile, pune faptele cap la cap şi descoperă adevăratul vinovat şi motivele lui.

   Care este adevărul referitor la vieţile protagoniştilorcine şi de ce l-a ucis pe profesor, veţi afla citind cartea.
Prietena lui Flynn îl cheamă pe Peter -i dea manuscrisul, dar în lumina adusă de cercetări, cartea nu ar mai fi reală mai ales pentru :Toţi se înşelaseră, toţi văzuseră doar propriile obsesii dincolo de ferestrele prin care încercaseră privească şi care se dovediseră a fi nişte oglinzi.”.

Cartea este scrisă în stilul alert, concentrat, interesant şi incitant al lui Eugen Ovidiu Chirovici.

   “Cartea Oglinzilor” a fost publicată în peste 38 de ţări din toată lumea, pentru este: ”Un român cu adevărat genial care m-a captivat de la prima pagină spune Francesca Pathak (editor).
Relevante sunt şi aprecierile lui Tammy Cohen care spune:O povestecaptivantă despre natura iluzorie a adevărului şi a memoriei. şi mai ales ale scriitorului Lee Child: Inteligent şi sofisticat.O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.O recomand cu căldură.”

Eu nu pot decât -i dau punctaj maximmai ales ştiţi cu toţii sunt fan E.O. Chirovici.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Review overview
5

11 COMMENTS

  1. Ma abtin sa citesc recenzia, daca poti sa crezi :))) pentru ca de abia astept sa citesc cartea si nu vreau sa aflu ceva de dinainte :))

  2. Si eu vreau sa citesc aceasta carte.
    Rar mi se intampla sa cumpar ceva doar pentru ca am auzit de la alte persoane ca e buna, dar, cand este vorba de o recomandare facuta de tine, Arci, fac o exceptie pentru ca am incredere in parerea si recomandarea ta!

  3. Mulţumesc pentru recomandare, Arci! Felicitări pentru recenzie! Chiar am de gând să citesc şi eu cartea aceasta! :)

  4. Multumesc eu am citit toate cartile autorului aparute la noi si-mi place foarte mult.

  5. Frumoasa recenzia Arci! Curios, dar imi place cum suna. Are ceva ce ma atrage prin urmare o trec pe lista de dorinte :) . Multumesc de recomandare. Nu am citit nimic de acest autor.

  6. O carte atrăgătoare :) Mulțumim pentru tentație! Chiar voiam să aflu o părere despre ea :D

  7. toate cartile autorului au aparut le editura rao,le gasiti cu prezentari si in lista noastra de pe site si mai sunt prezentari pe site cred ca la alte 3 romane;dar toate merita citite

Leave a Reply