Căsătorie de plăcere de Tahar Ben Jelloun-Editura Nemira-recenzie

Căsătorie de plăcere de Tahar Ben Jelloun-Editura Nemira-recenzie

by -
22

Căsătorie de plăcere, de Tahar Ben Jelloun-Editura Nemira-recenzie

Editura Nemira, 2017
Colecția Babel
Tiltu original: Le bonheur conjugal (2016)
240 de pagini

   Atâta rasism și atâta prostie își găseau justificarea într-o presupusă superioritate a arabilor față de africani, un vechi reflex moștenit al comportamentelor coloniale.

   Tocmai am terminat de citit un roman despre iubire, familie și rasism, al unui marocan plecat din țara natală, scris în limba franceză; o mărturie vie a discriminărilor care se fac în Maroc, cauzate de culoarea pielii și de religie. Marocanii nu se simt africani, deoarece au pielea albă, afirmă autorul, prin vocea unui personaj.
Romanul este construit pe structura povestirii în ramă, un procedeu vechi, pe care îl regăsim la cele 1001 de nopți (amintite în serile romantice de Amir și Nabu), cu o narațiune-cadru, în care naratorul obiectiv creează atmosfera și îl prezintă pe naratorul subiectiv, cel care va pune sub semnul întrebării autenticitatea celor povestite.
   A fost odată, în orașul Fès, un povestitor ca nimeni altul. Numele lui era Goha, avea pielea negricioasă, trupul uscat și ațos, privirea iscoditoare și directă. (naratorul obiectiv)
   A fost odată, în Fès, un băiețel pe nume Amir, născut într-o familie de negustori despre care umbla vorba că descindeau din neamul Profetului.(naratorul subiectiv)
   Acțiunea se desfășoară pe aproape jumătate de secol, începând cu anii ’50, când Amir, un negustor familist din Fès, pleacă în obișnuita călătorie anuală în Senegal, pentru a încheia afaceri. Aici, încheie o căsătorie de plăcere (Mut’a) cu fermecătoarea africancă Nabu, de care se îndrăgostește și pe care hotărăște să o ia acasă. Însă, viața alături de două soții nu va fi ușoară.
   Povestea pasională dintre Amir și Nabu este doar un pretext pentru a aduce în discuție o problemă care este tabu și în zilele noastre: ura rasială. Familia lui Amir (mai ales Lalla Fatma, soția sa) nu acceptă deloc această legătură permisă de legea Coranului. Nabu este neagră, prin urmare o consideră inferioară:

–Și ia spune, negresele, tuciuriile, sunt la fel de negre, la fel de murdare, tot așa miros a sudoare și le pute gura? (Lalla Fatma)

    Pentru a se pune la adăpost, fiind conștientă că Fatma va face tot posibilul să o alunge (prin farmece și magie neagră), Nabu rămâne însărcinată și dă naștere unor gemeni deosebiți: unul negru și celălalt alb, nu mulatri. Dacă pentru majoritatea este un semn bun, venit de la Dumnezeu, Fatma îi consideră un blestem ce-i va aduce sfârșitul. Interesantă este relația dintre cele două; Fatma se mândrește cu pielea-i albă, dar are sufletul negru de răutate și invidie, Nabu are pielea neagră, dar sufletul bun. În nicio clipă nu îi întoarce răul Fatmei.

   Rămasă singură în Tanger, după moartea lui Amir, Nabu este nevoită să se descurce singură pentru a supraviețui. Jignirile pe care le îndurase în casa familiei lui Amir se generalizează, fiind jignită pe stradă, la magazin, oriunde. Acceptă cuvintele grele și merge mai departe, nu se revoltă. Gemenii ei, Hassan și Houcine, resimt puternic ura celor din jur.

    Aș putea spune că acțiunea romanului are două părți, delimitate de decesul lui Amir: prima parte urmărește povestea a doi oameni care fac parte din lumi diferite, dar luptă pentru a fi împreună și trăiesc o iubire aproape ireală, iar a doua, mult mai dramatică, exploatează psihicul omului hăituit, ce ajunge la nebunie. Șocantă e aventura lui Salim, fiul lui Hassan: aflat în cartierul Saddam, cunoscut pentru faptul că este plin de imigranți săraci, este luat drept unul dintre aceștia, i se confiscă aparatul de fotografiat și trimis cu primul avion la Dakar, capitala senegaleză.

–Negrotei împuțit! Tu, marocan? Tu, musulman? Tu, dintr-o familie de vază? Nu ți-e rușine să minți și să te dai drept ceea ce nu ești, drept ceea ce nu vei fi în veci? Ai văzut tu vreodată un clandestin cu aparat foto?, îi răspunse un polițist la încercarea de a se elibera.

    Salim reface drumul plin de umilințe al celor care caută o viață mai bună până acasă, însă nu-și mai găsește liniștea; într-o noapte, pleacă spre graniță, unde este împușcat.
     Cu toate că suntem avertizați încă de la început de către naratori că avem de-a face cu o ficțiune, există numeroase elemente care parcă oferă o oarecare autenticitate poveștii: date și evenimente istorice, orașe descrise în funcție de perioada pe care o traversează. De exemplu, este amintit masacrul de la Skhirat, din 1971, o tentativă de lovitură de stat și un asasinat al regelui ratat, prilej pentru narator de a-și exprima opțiunile politice. Pe atunci, Hassan și Houcine învățau la liceul francez.

   Căsătorie de plăcere constituie și o monografie a vieții marocanilor, a musulmanilor credincioși, care țin la tradiție mai mult decât la viață. De exemplu, în cultura lor, femeia trebuie să îi fie supusă bărbatului, care poate avea până la patru soții. Acestea pot fi repudiate foarte ușor.

–Dacă nu, repudierea! Durează un minut, cât îți scriu scrisoarea de divorț și îți faci bagajele. Ajunge să îți rostesc de trei ori la rând „Ești repudiată!” și nu mai ești soția mea. Așa-i legea!

    Sunt descrise orașele, cartierele, casele, camerele, locul fiecăruia la masă, felul în care se respectă unul pe celălalt sau se urăsc. Familiile fassi dețin sclavi și au drept de viață și de moarte asupra lor. Aceștia nu au voie să părăsească locuința și nici nu sunt plătiți pentru munca lor.

    Căsătorie de plăcere e un roman dur, șocant chiar prin veridicitatea poveștii, despre cum poate culoarea pielii să îți traseze destinul și cât de nedrepți și ipocriți putem fi noi, oamenii, ființele superioare, atunci când ne lăsăm conduși de prejudecăți, convingeri și credințe eronate. Consider că titlul, pe lângă semnificația lui evidentă (povestea căsătoriei dintre Amir și Nabu), este ironic și se referă la felul în care se realizează legăturile dintre oameni de culturi și rase diferite.

 

Neagră, complet neagră, pielea mea era neagră până pe tălpi, de parcă le-aș fi vopsit cu tuș.[…] La fel și palmele. Pielea neagră era identitatea mea, dublă, triplă, metisă, tulbure, lividă, fierbinte și chiar infernală. Ea stătea mărturie pentru negrul din mine, amintea de strămoșii trimiși de pe insula Gorée spre Americi. Pielea mea neagră, lipsită de găuri ca să respire și sufletul meu vopsit în negru, imposibil de șters, făceau din mine un om liber și gata să apere această libertate prin orice mijloace, s-a apere și să urmeze calea pe care ea mi-o indica. (Salim)

 

Cartea Căsătorie de plăcere de Tahar Ben Jelloun a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

22 COMMENTS

  1. Am a uzit de carte încă de când a apărut și la noi, si mi-am dorit-o ( pentru copertă, este superba). I.iplac cărțile de genul acesta, mi se pare că avem ce învăța din ele.
    Felicitări pentru recenzie!

    • Nu stiu cum se face, dar in ultimul timp am dat peste carti care promoveaza egalitatea intre oameni. In romanul acesta, o banala poveste de amor ascunde dureri vechi de cand lumea.

  2. O recenzie convingatoare, care ma face sa imi doresc lectura acestei carti! :) Un subiect inedit si ajuta sa cunoastem mai bine alte culturi.

  3. Mă bucur foarte tare că am achiziționat romanul. Mi se pare interesant faptul că aduce în discuție subiectul poligamiei și pe cel al căsătoriei temporare, prezentă mai ales în societățile musulmane shiite… Foarte tentantă recenzie!

  4. Nu credeam ca ma mai poate soca ceva, dar ai reusit. Pare un roman intens care te tine captiv pana la final chiar daca probabil plange sufletul in tine pentru dramele acestor oameni.

    • Ai dreptate, te socheaza atata durere, dar mai ales faptul ca unii considera normal tot ce se intampla.

  5. Nu stiu daca as putea citit cartea. Emana atata durere. De ce oare exista atata ura in lume? Zilele trecute am citit cartea “Si soarele e o stea” de Nicola Yoon si am ramas socata cat de mult ii urasc asiaticii pe cei de culoare. Of, Doamne!

    • Noi traim ca sub un glob de sticla ce ne protejeaza. Un roman ca acesta e bun din cand in cand, sa ne aminteasca faptul ca nu totul e roz si verde si frumos…

  6. Nu stiu ce ma atrage mai mult, poza artistica care este superba, sau recenzia care m-a fermecat. am trecut cartea oe lista si data viitoare cand o sa pacatuiesc cu siguranta o sa am aceasta carte in cos :D

    • Multumesc, Ancuta! Inainte sa citesti cartea, inarmeaza-te cu rabdare; s-ar putea sa iti vina sa iei la bataie niste personaje.

  7. Ce frumos ai scris despre această carte :D Știi că eu ador Marocul, motiv pentru care sunt sigur că-mi va plăcea ,,Căsătorie de plăcere” :)

    Felicitări, Andreea ;)

    • Am vazut :) Uite, pe mine initial m-a inselat titlul; am crezut ca este vorba de un roman siropos, dar ma bucur ca m-am inselat. Este complex, fascinant!

  8. foarte frumoasa prezentarea ta andreea,dar pentru mine cartea a fost prea dureroasa.felicitari!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro