Carti de dragoste

“Am blestemat ciudatul umor al sorţii, care-mi oferise o slujbă bună în cel mai rău loc cu putinţă. Eram în raiul băieţilor răi. Sau în iad. Oricum ar fi fost, nu era locul potrivit pentru mine.”

 Ecouri din strada Scoția, de Samantha Young-recenzie

Titlul original: Echoes of Scotland Street

Traducere: Oana Duşmanescu

Editura: Trei

Colecţia Eroscop

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 352

Gen: Romance

Seria On Dublin Street: 1. Pe strada Dublin (On Dublin Street, 2012) ; 2. Pe strada Londra (Down London Road, 2013); 2.5. Castle Hill; 3. Pe strada Jamaica (Before Jamaica Lane, 2014); 3.5. Until Fountain Bridge; 4. Pe strada India (Fall From India Palce, 2014); 5. Ecouri din strada Scoţia (Echoes of Scotland Street, 2014); 5.5. Valentine; 6. Moonlight on Nightingale Way, 2015); 6.5. One King’s Way; 6.6. StarsOver Castle Hill

A terminat o cu băieții răi, dar el e atât de bun… 
Shannon MacLeod a ales întotdeauna genul greşit de bărbat. După ce a trecut dintr-o relaţie toxică în alta, şi a jurat să stea departe de bărbaţi — mai ales de cei din soiul “băiat rău”.
Cole Walker este exact genul de tip pe care Shannon vrea să-l evite — superb, tatuat, fermecător şi arogant. Dar exteriorul lui dur ascunde un om bun, care-şi doreşte să-şi găsească aleasa. Cole este hotărât s-o scoată pe Shannon din singurătatea ei şi să-i cucerească inima.
Când Shannon îşi deschide sufletul în faţa lui Cole cel stabil şi devotat, pasiunea dintre ei se aprinde fulgerător. Trecutul ei însă o bântuie necontenit, iar temerile pe care le are ameninţă să-i despartă pe vecie.

     În ultimii ani, am auzit numai păreri pozitive despre seria On Dublin Street, dar fără nici un motiv anume, am evitat să citesc și eu cărțile. Am avut grijă să mi le cumpăr, dar  îmi spuneam mereu că le voi aborda abia după ce o să apară și ultimul volum din serie. Însă, după mai multe stăruințe din partea prietenelor, mi-am făcut curaj să le citesc. Nu cred că mai trebuie să spun ce impact a avut asupra mea, cât de fermecată am fost de  fiecare poveste în parte. Este o serie încântătoare, cu subiecte ce reflectă realitatea cotidiană, cu personaje pe care le îndrăgeşti din prima clipă și cu o doză imensă de romantism.

   “Ecouri din strada Scoția” este o poveste de dragoste minunat de senzuală și încărcată de emoție. Este un roman despre oameni reali care reușesc să supraviețuiască, înfruntând dificultățile vieții. Este genul de carte care te îndeamnă să reflectezi asupra unor lucruri. Să luptăm pentru dragostea noastră, să nu ne lăsăm influențați de alte persoane, să renunțăm la prejudecăți, să nu rămânem prizonieri în trecut, ci să privim cu încredere spre viitor.

   M-am bucurat foarte mult atunci când a apărut cartea “Ecouri din strada Scoția” întrucât am așteptat cu mare nerăbdătoare să aflu povestea de iubire a lui Cole Walker, fratele mai mic al lui Jo, protagonista din “ Pe strada Londra” (cartea mea preferată). La fel ca și alte fane ale scriitoarei Samantha Young, am urmărit evoluția lui Cole de-a lungul seriei, de la puștiul timid și sârguincios de altădată, la tânărul responsabil din prezent – bun și inteligent, loial și milos, puternic și talentat, curajos și iertător. Am văzut ce copilărie tristă și nefericită a avut – cu o mamă egoistă, alcoolică și abuzivă – care îi repeta într-una că nu-i bun de nimic, că e un nimic, și cu un tată închis pentru jaf armat. Singura persoană care l-a sprijinit și l-a protejat în permanență a fost sora lui mai mare, Jo. Ea a avut întotdeauna grijă de el, asigurându-se că e spălat, imbrăcat și hrănit, iar pentru asta, muncea de-i săreau capacele. Însă, ceea ce l-a făcut pe Cole să se simtă ca naiba în copilărie, a fost faptul că Jo se întâlnea mereu numai cu tipi bogați, tocmai pentru că voia să-i ofere lui siguranța necesară. L-am văzut cum devenea din ce în ce mai matur și mai frustrat din pricina situației lor și a neputinței sale de a face ceva în legătură cu asta. Numai apariția lui Cam (actualul lui cumnat) în viața lor a făcut ca totul să se schimbe în bine. În “Pe strada Jamaica” am întâlnit un Cole ajuns la vremea adolescenței, care făcuse o mică pasiune față de Olivia, iar în “Pe strada India”(pe când avea douăzeci și unu de ani) am văzut ce prietenie frumoasă s-a închegat între el și Hannah, cât de mult a susținut-o în cele mai dramatice momente ale vieții.

“— Au băgat-o direct în operaţie. Inima i s-a oprit pe masă, dar au resuscitat-o. În acel moment, toată familia ei era la spital şi toţi ne puneau întrebări. Eu eram paralizat de şoc. Hannah şi cu mine nu eram apropiaţi, dar mi se părea o tipă de treabă, liniştită, care n-avea cum să dea de bucluc. Mă tot gândeam că, dacă avea să scape, o să-i fiu un prieten mai bun. Un prieten care ar şti din capul locului ce i se-ntâmplă. (…) După întâmplarea asta, lucrurile au început să meargă rău la şcoală, s-a deprimat… iar eu mi-am dorit să aibă pe cineva. Aşa că ne-am apropiat. I-am devenit cel mai bun prieten. “

   Citind consecutiv primele patru cărți din serie, am avut ocazia să urmăresc toate discuțiile, gesturile, reacțiile lui Cole Walker și în mod inevitabil am început să fiu atrasă de acest personaj. Nu pot să vă ascund faptul că mi-am dorit cu ardoare ca el să fie naratorul în cartea de față. Din păcate (pentru mine), am constat că povestea este spusă din perspectiva lui Shannon MacLeod, o tânără roșcată pe care o mai întâlnisem în epilogul de la “Pe strada Jamaica”. Mi-am amintit cu mare drag acel moment  în care Olivia îl găsește pe Cole (pe atunci el avea cincisprezece ani) discutând cu o micuță roșcată (Shannon), pe treptele casei lui Ellie din strada Scoția. Însă, dacă acolo am văzut acțiunea prin ochii Oliviei, de această dată, în prolog, am înțeles ceea ce s-a întâmplat de fapt între cei doi adolescenți, atracția pe care au simțit-o încă din prima clipă. Dar, cum fata avea deja un iubit, acea primă întâlnire a fost și ultima pentru ei.

“Ewan a-nceput să trăncănească despre trupă, fără să se deranjeze să mă-ntrebe cum îmi petrecusem seara sau cum se simţea buni, deşi îi spusesem că-mi făceam griji pentru ea. Pe când maşinuţa veche se-ndepărta de strada Scoţia, în toiul pălăvrăgelii sale neîncetate, am simţit că soarta îmi oferise două ceşti, iar eu, ca o proastă, sorbeam din cea greşită.”

   La nouă ani de la acea întâlnire, în loc de o Shannon simpatică și comunicativă, am regăsit o tânără tristă, nesigură, prudentă și reticentă cu oamenii. Experiențe nefericite pe care le-a avut cu bărbații, a făcut-o să nu mai creadă în dragoste și să aibă tot felul de prejudecăți.

   Shannon a fost dintotdeauna atrasă ca un magnet de băieții răi, iar modul dezastruos în care s-a sfârșit ultima ei relație, i-a lăsat urme adânci în suflet. Ollie păruse inițial un bărbat diferit de restul celor cu care se întâlnise până atunci –  romantic, atent, îndrăgostit. Pană când a început, încet, să se schimbe. Atât de subtil încât lui Shannon i-a luat mult timp să-și dea seama ce-i făcea. O manipula emoțional, o umilea, o făcea să se simtă lipsită de valoare. Însă atunci când, într-o criză de gelozie, a snopit-o în bătaie, a ajuns să ceară ajutorul lui Logan, fratele ei mai mare. Iar  maniera în care s-a răzbunat acesta pe Ollie, a dus la condamnarea lui la doi ani de închisoare. În plus, relația cu părinții și sora ei s-a răcit și mai tare pentru că ei au învinuit-o de cele întâmplate.

“— Mama, tata şi Amanda… mi-au spus că e vina mea, că toţi credeţi că e vina mea. Mi-au zis că nu mă vor ierta niciodată. Am crezut că e mai bine… să plec. Pentru toată lumea.”

   După toate astea, Shannon a simțit nevoia să facă o schimbare. A venit la Edinburgh ca să stea la distanţă de vechea ei viaţă, de vechile ei alegeri. De băieţii răi. Şi singurul interviu pe care l-a obţinut a fost la un studio de tatuaje – INKarnate, unde managerul cel arătos şi tatuat era nimeni altul decat Cole Walker, cel pe care îl întâlnise în urmă cu nouă ani pe strada Scoția. Faptul că a început să flirteze cu ea imediat de cum a văzut-o, a determinat-o să creadă că el este la fel că toți ceilalți bărbați  care i-au distrus viaţa.

“Am blestemat ciudatul umor al sorţii, care-mi oferise o slujbă bună în cel mai rău loc cu putinţă. Eram în raiul băieţilor răi. Sau în iad. Oricum ar fi fost, nu era locul potrivit pentru mine.”

 “Totuşi, a fi captivă în apropierea băiatului rău de vis, ale cărui haine voiai să le sfâşii în ciuda faptului că ştiai că nu e potrivit pentru tine, e mai rău. Mult mai rău.”

 

   Văzându-l cum se comportă în preajma femeilor, Shannon începe să credea  tot ce este mai rău despre el și nu se jenează să-i arunce în față tot felul de cuvinte jignitoare.

— Nu pot să suport tipii ca tine.

Am spus cuvintele astea pe un ton jos, plin de venin, care l-a făcut pe Cole să se dea brusc înapoi, surprins.

— Tipii arătoşi care presupun că toate femeile le vor cădea la picioare, mulţumindu-le pentru un strop de atenţie. Ei bine, eu nu sunt una dintre ele. Nu respect şmecherii ca tine. Nu-mi place de tine. N-am încredere în tine. în spatele zâmbetului tău fermecător nu există nimic, în afara unor promisiuni deşarte. Nu ai nimic real să-mi oferi, nici mie, nici altei victime de-a flirtului tău. Diferenţa dintre mine şi ele e totuşi că eu sunt suficient de isteaţă ca să te văd aşa cum eşti cu-adevărat.

Cu răsuflarea întretăiată, am conchis:

— Nimic. “

   Din păcate, Shannon habar nu are că exteriorul lui dur ascunde un om bun și blând, un romantic incurabil, dornic să-și găsească aleasa. Nu știe prin câte a trecut în copilărie, cât de mult a fost afectat de faptul că propria lui mamă – o femeie egoistă, bețivă și abuzivă – îi repeta într-una că e un nimic. Și tocmai de aceea, Shannon reprezintă o mare dezamăgire pentru el.

“Când m-am apropiat, am încremenit la auzul vocii lui Hannah, care spunea:

— Nu ştiu care e problema. E evident că vă plăceţi reciproc.

Inima îmi bătea ca nebuna. Am aşteptat, tensionată, replica lui Cole.

— Hannah, las-o baltă. Shannon e doar o prietenă.

M-am lipit de perete, simţindu-mă copleşită brusc de dezamăgire. Credeam că avem împreună o zi minunată şi, deşi nu eram sigură dacă pot avea încredere în el, nu puteam nega felul în care Cole mă făcea să mă simt. Dar se pare că numai eu simţeam asta.

— Este…, a spus Cole, şovăind. E păcat, dar pur şi simplu nu e fata pe care o caut eu.

M-a zdrobit.

Eram absolut zdrobită.

— Cea crezut ea că ştie despre mine când a-nceput să lucreze la studio…

— Cole, şi-a cerut scuze pentru aia.

— Uite, nu e vorba despre ce-a crezut. Este vorba despre ce-a spus şi despre ce e capabilă să spună când o apucă strechea. Am crescut cu porcăriile astea, Hannah. Nu mă mai întorc niciodată acolo.”

   Din acel moment, Shannon și Cole au încercat să stea cât mai departe unul de celălalt, iar ostilitatea dintre ei era evidentă pentru toți cei din jur. Abia după dezvăluirile pe care i le-a făcut Hannah despre adevăratul caracter al lui Cole, Shannon și-a dat seama că l-a judecat după aparențe. Va încerca să-și îndrepte greșeala, dar poate că va fi prea târziu …

— Pot fi prietenul tău, Shannon. Ştiu că atunci când ai venit aici am fost prea îndrăzneţ cu tine, cu flirtul, dar asta a fost atunci. Nu se va mai întâmpla.

— Nu se va mai întâmpla? am izbucnit înainte să mă pot controla.

— Cred că eşti atrăgătoare, a spus el cu prudenţă. Cred că amândoi ştim asta, dar tu şi cu mine… suntem diferiţi. Mai bine rămânem prieteni.

Ştiam că trebuie să-i accept cuvintele şi să merg mai departe, dar mă simţeam un pic deranjată.

— Diferiţi?

— N-am avut parte de un început perfect din cauza acestor diferenţe. ..

Mi-am dat seama despre ce vorbea.

— Pentru că eu judec cu atâta uşurinţă.

M-am dezumflat când am văzut pe faţa lui că pricepusem ce voia să spună. S-a strâmbat.

— Eu nu funcţionez aşa, şi o relaţie cu cineva de genul ăsta m-ar înnebuni. Oricât de grozavă ai fi, eu nu vreau nimic superficial. Aşa că mai bine prieteni.”  

   Shannon și-a dat seama de greșeala comisă tocmai când începuse să țină la Cole și nu putea suporta gândul că-l rănise atât de mult. Va putea ea să-l facă să-și dea seama că toate jignirile pe care i le servise veneau dintr-un loc care nu avea nicio legătură cu el? Îi va putea dezvălui tot răul pe care i-1 provocase altcineva? Va mai exista o a două șansă pentru ei?

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Shannon și Cole. Între timp, eu îmi rod unghiile așteptând să-și facă apariția cea de-a șasea carte din serie – povestea lui Logan, fratele lui Shannon. Sper să se întâmple cât mai curând!

   “Ecouri din strada Scoția“ este o carte despre prietenie, dragoste, încredere, familie –  lucruri care contează cel mai mult în viață. Un roman presărat cu speranță, îndoieli, disperare, remușcări, care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde și te lasă cu un zâmbet larg la final.

Citate:

“Ştiam c-o să-nţeleagă imediat toate motivele pentru care mi-aş fi dorit să nu fi întors spatele acelei legături ciudate şi magice pe care o simţisem când aveam cincisprezece ani. Dacă n-aş fi plecat atunci, viaţa nu m-ar fi învăţat că nu trebuie să am încredere în acest bărbat — un bărbat care merită încrederea mea, mai mult decât ceilalţi dinaintea lui.

Am văzut amestecul de durere, regret şi pasiune din privirea lui Cole şi am înţeles, fără s-o spună, că şi el simţea la fel.”

 “— Ştii, a zis el cu un glas coborât şi emoţionat. Tu ştii totul. Ştii cum m-a făcut ea să mă simt toată viaţa şi tot te-ai gândit că e o idee bună să mă laşi deoparte ca să câştigi aprobarea familiei tale. Ea nu mă merita şi tot mă făcfa să mă simt ca un nimic, ca şi cum aş fi avut ceva de dovedit. Ei nu te merită şi tu tot mă faci oarecum să mă simt ca un nimic, ca şi cum aş avea ceva de demonstrat. Tu, dintre toţi oamenii de pe pământ.”

 

Cartea Ecouri din strada Scoția, de Samantha Young, a fost oferită pentru recenzie de către Editura Trei. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
15

Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni, de Ioana Chicet-Macoveiciuc-recenzie

Editura: Univers

Număr de pagini: 240

„Speranța nu cunoaște rațiune, ea strigă nebună dintr-un colț al inimii până când nu mai e nimeni să o audă.”

   Uneori am norocul să dau peste câte o carte care mă marchează atât de tare pentru simplul fapt că mă determină să-mi recunosc propriile greșeli, purtându-mă cu ajutorul protagoniștilor într-o călătorie introspectivă. Acesta este și cazul scrierii Ioanei Chicet-Macoveiciuc, „Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni”, un roman despre viață, dragoste, durere, pierdere, regăsire și împăcare cu sine. Este o carte în care mi se pare imposibil să nu te implici, în special grație autoarei și a măiestriei deosebite de a transpune exact în scris rolul ce-l joacă acea primă iubire în viața fiecăruia dintre noi.

   În viață și implicit în iubire nu încetăm niciodată să ne păstrăm acea doză de speranță ce ne face să credem că lucrurile vor reintra pe făgașul normal, că acea prăpastie de ghinion în care pare că ne afundăm, se va închide la un moment dat. Totuși, cu toate că acest sentiment ne păstrează vii, motivați și încrezători că vom fi din nou alături de cei pe care îi iubim, uneori, atunci când nu putem să ne tăiem legăturile care ne mențin captivi în trecut, nu mai reușim să mergem înainte, să ne continuăm viața în ciuda evenimentelor neplăcute pe care ne-a fost dat să le trăim sau a oamenilor pe care i-am pierdut. Într-o lume dominată de speranță și de trecut trăiește Oana, iar acest război interior pe care îl provoacă cele două elemente, o stoarce complet de puteri și de viață.

  Oana este o tânără de 26 de ani, care și după terminarea facultății trăiește într-o cameră de cămin și lucrează ca traducătoare. Este genul acela de fată liniștită, care preferă să citească o carte, în loc să iasă în club, zâmbitoare și foarte vorbăreață, mai ales când este emoționată. Până aici poate nu vi se pare cu nimic deosebită, însă viața Oanei a fost încă din copilărie marcată de un lucru: părul ei des, creț, de culoarea cafelei cu lapte și ultraînfoiat.

„În părul Oanei puteai ascunde oricând lucruri fără să le mai poți găsi vreodată.”

   Tocmai din cauza podoabei capilare cu personalitate, Oana încearcă pe cât posibil să iasă cât mai puțin în evidență. Cea care îi scoate, totuși, viața din monotonie este prietena ei cea mai bună, Lola. Dezinhibată, energică, extraordinar de activă și cu aspirații de cântăreață, Lola o poartă pe Oana prin diverse cluburi, întotdeauna cu promisiunea că nu vor sta prea mult. Dar dacă prima pleacă în fiecare seară cu câte cineva la braț, bărbat sau femeie (genul nefiind deloc important), protagonista noastră nu este la fel de disponibilă. Până într-o seară când destinul face să-l întâlnească pe Andrei, un tânăr fotograf, destul de tăcut, care se oferă să o scape de moliile din cămin.

„În seara aceea a scăpat definitiv de molii. Nu și de Andrei, însă. Nu și de el, din fericire și din nefericire, pentru că în iubire, chiar și cele mai nobile și minunate lucruri pot ajunge să doară mai tare decât o amputare de membru. Sau de inimă, ca să nu spun de viață, în cazul Oanei.”

   Povestea lor de dragoste se conturează treptat, fapt ce-i conferă și mai multă profunzime. Dar chiar dacă sentimente există de ambele părți, personalitățile diferite ale celor doi le pun numeroase piedici, conducând în final la o despărțire prematură. Evenimentul nedorit o distruge pe Oana, care nu mai găsește în interiorul ei puterea de a merge mai departe. Incertitudinea cu privire la iubirea lui Andrei o macină și nici măcar eforturile Lolei nu par să mai dea rezultate. Speranța se întrezărește însă de unde se așteaptă mai puțin și anume de la Cristian, un tânăr veterinar care este îndrăgostit de Oana încă din anii studenției. Va putea oare acesta să o vindece și să o determine să se elibereze de Andrei? Va mai încerca Oana să se reconecteze cu fostul iubit? Și care este de fapt motivul marii despărțiri? Răspunsurile la aceste întrebări le veți descoperi pe parcursul lecturii, iar unele dintre ele vă vor marca profund.

   Pe parcursul cărții veți simți profunzimea poveștii și faptul că a fost scrisă cu suflet pentru suflete, a fost scrisă ca să ne regăsim în protagoniști, să trăim în același timp cu ei, să râdem de situațiile amuzante prin care trec și să plângem de fiecare dată când suferă, să devenim parte din ei și ei să devină o parte din noi. Iubirea dintre Oana și Andrei este unică și frumoasă, chiar dacă le provoacă suferință. Ne arată cât de importantă este comunicarea, în cuplu și nu numai. Ea este cheia ce poate descuia orice lacăt, chiar și pe Andrei, „cutia din lemn de abanos fără cheie”. Din nefericire însă, Oana nu a realizat că tot timpul a avut-o la îndemână.

   Pentru Oana, Andrei reprezintă prima iubire pe care o simte cu toată ființa, dar de care în același timp se îndoiește și nu știe cum să o abordeze. O trăiește cu fiecare celulă și își dorește ca și celălalt să se manifeste la fel. Problema este că fiecare om este construit diferit și reacționează diferit. Dacă ea simte nevoia să-și strige iubirea în gura mare și să o arate cu fiecare ocazie, Andrei este exact opusul. Tăcut, închis în sine și extrem de calculat, bărbatul o iubește pe Oana, dar o face în felul său. O mângăie din priviri, îi acordă câte un zâmbet slab, o fotografiază în cele mai frumoase locuri și o întoarce mereu din drum atunci când ea se satură de tăcerea lui și vrea să destrame totul.

„Erau împreună de aproape un an. Le era bine, deși se certau și se despărțeau cam o dată pe lună. Oana striga și-și agita în aer pumnii mici, se înroșea la față și-l trăgea de cămășile și de tricourile lui negre, amenința că-l părăsește, uneori chiar își lua rucsacul pufos în spinare și trântea ușa în urma ei, mai-mai să-și prindă părul în toc, el fie alerga după ea s-o întoarcă, o lua pe umăr și urca treptele cu ea în spinare, ca în filme, fie o lăsa să se ducă și o aștepta să se întoarcă a doua zi.

   În ciuda numeroaselor diferențe dintre ei, reușesc să se mențină legați unul de altul. Dar cât poate dura o astfel de relație? Când este momentul potrivit să spui stop și să realizezi că de fapt îți provoacă mai mult rău decât bine? Aceste întrebări mi le-am pus eu în timp ce le citeam povestea, sperând totuși că vor descoperi o cale de mijloc, că vor găsi echilibru și vor discuta despre ceea ce-i macină până să fie prea târziu. Nu a fost așa, iar despărțirea m-a durut pe mine parcă la fel de mult ca pe Oana pentru că îmi părea așa de rău că iubirea lor atât de frumoasă nu a fost suficientă pentru a putea învinge îndoiala.

„Știa sigur că i-ar fi teribil de greu, dacă nu chiar imposibil, să traiască fără el. Iar asta o speria, crea în ea o tensiune pe care simțea nevoia să o elibereze iscând scandaluri din când în când. Avea nevoie ca el s-o asigure că o iubește, că n-o va părăsi niciodată, că și dacă-l va părăsi ea, el se va duce după ea și o va aduce înapoi în brațe, cerându-și scuze și promițându-i sincer că n-o va mai răni niciodată.”

   Chiar dacă în lumina reflectoarelor se află Oana și Andrei, pentru mine un rol important îl ocupă  efervescenta și condimentata Lola, această ”femme fatale” a romanului, cea care întoarce atât privirile bărbaților, cât și pe cele ale femeilor, și, nu în ultimul rând, colacul de salvare al Oanei. Ea este prietena care îi stă întotdeauna alături protagonistei noastre, o susține, o ceartă și o ajută oricând are nevoie, chiar și când nu realizează acest lucru. Este imposibil să nu vă poarte și pe voi măcar puțin cu gândul la cei ce ocupă în viața voastră acest statut și să vă aducă un zâmbet pe buze. Pot spune chiar că este sarea și piperul cărții.

„Acolo, în barul mic și întunecos de la subsol, a căzut definitiv sub vraja Lolei. Nici acum, șase ani mai târziu, nu știa de ce o alesese Lola pe ea, dar era bucuroasă. Lola era raza de soare din viața ei, omul care o ajută să creadă în ea, care o făcea să râdă în cele mai sumbre momente, de care se agăța ca de un colac de salvare când simțea că se duce la fund, care-o ajuta să-și descâlcească părul când degetele și pieptenele ei de lemn oboseau.”

Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni” este un roman care mi-a mers la suflet și pe care vi-l recomand cu drag tuturor. Se citește ușor, are un stil fluid de scriere și cred că oricine poate rezona cu povestea protagoniștilor. Este o carte cu și despre viață, cu și despre iubire.

 

Cartea Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni, de Ioana Chicet-Macoveiciuc a poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
12

Tu eşti alesul meu, de Julia Quinn-Editura Miron-recenzie

Titlu original; Brighter Than The Sun
Traducere: Gabriela Anca Marin
Editura: Miron
Număr pagini: 382
    Cartea face parte din seria-The Lyndon Sisters-1. Everything and the Moon.2-Brighter than the sun (Tu ești alesul meu)
 
   Julia Quinn (Julie Cotler Pottinger) s-a născut în anul 1970 în New York City. Genurile romance şi historical romance i-au adus notorietate şi cărţile sale au captat atenţia cititorilor traducându-se în douăzeci şi nouă de limbi.
 
   Când am început să citesc această nouă carte a Juliei nici prin cap nu îmi trecea ce amuzantă va fi. Certurile ,,dezastrele” casnice ce vor ,,cădea” pe Ellie fac deliciul acestei lecturi. Pur și simplu vei râde în hohote, și vei trece peste acțiunea puțin mai lejeră din carte. Eu sunt o persoană care nu mă amuz când citesc o carte, dar de data aceasta am făcut-o! Sper ca această carte să descreţească fruntea cât mai multor cititori!
 
  Când Charles Wycombe, îndrăznețul și incorigibilul conte de Billington a căzut dintr-un copac și a aterizat la picioarele lui Ellie, niciunul dintre ei nu a bănuit că această întâmplare nefericită va duce la căsătorie. Charles trebuia însă să-și găsească o mireasă înainte să împlinească treizeci de ani, altfel urma să-și piardă averea. Iar Elli avea nevoie de un soț, altfel ar fi fost obligată să se mărite cu bărbatul ales de odioasa logodnica a tatălui ei. Așa că se înțeleg să se căsătorească, chiar dacă nu li se pare neapărat cea mai bună idee.
 

,,Eleanor Lyndon își vedea de treaba ei când Charles Wycombe, conte de Billington, a aterizat în viața ei-la modul propriu. Se plimba de una singură, îngânând un cântecel vesel și ținându-și mintea ocupată, încercând să estimeze profitul anual al companiei East &West Sugar Company (la care cumpărase și ea câteva acțiuni) când, spre marea ei uimire, un bărbat a căzut din cer și a aterizat la-sau mai exact pe-picioarele ei. Şi-a tras piciorul stâng de sub umărul bărbatului, și-a ridicat fusta deasupra gleznelor, ca să nu o prăfuiască, după care s-a aplecat:

-Domnule? a spus. Ești bine?

El a răspuns doar:

-Au!

Dumnezeule, a murmurat ea. Sper că nu ți-ai zdrobit vreun os, nu-i așa?

El nu a spus nimic, doar a expirat prelung. Ellie s-a tras în spate, lovită de izul respirației lui.

-Dumnezeule mare, a șoptit. Miroși mai rău decât o distilărie.

-E de la whisky, a mormărit el. Un gentleman nu bea altceva. Doar whisky.

-În nici un caz așa de mult, i-a răspuns ea. Doar un bețiv poate să bea atît.

El s-a ridicat cu dificultate și a clătinat din cap, încercând parcă să se limpezească.

-Exact, a spus făcând un gest larg prin aer, după care a închis imediat ochii, pentru că ameţise din nou. Mă tem că sunt puțin cam beat.”

   Cu așa o întâlnire memorabilă cum să nu fii curios să mergi mai departe și să o urmăreşti pe tânăra noastă care, deși inteligentă, este inocentă în prezența părții masculine. Fiind o fiică de vicar a fost învățată să acorde ajutor persoanelor aflate în dificultate, iar tânărul nostru conte chiar avea nevoie de ajutor.

   Prin aburii alcoolului, Charles va distinge o superbă ființă, care îi ține piept. Un lucru neobișnuit pentru un conte. Când toate tinerele debutante de la Londra ar fi foarte bucuroase să îi între în graţii, tânăra noastră îi oferă o muştruluială zdravănă, iar acest fapt îl pune pe gânduri.

”Charles nu era prea sigur de ce, poate pentru că nu era complet treaz, dar îi plăcea cum sună cuvântul ,,amîndoi” rostit de buzele ei. Domnișoara Lyndon avea ceva special, care îl făcea să se bucure că-i era alături. Era loială, corectă, cu mintea ageră. Și avea un ciudat simt al umorului. Exact genul de persoană pe care cineva și-ar dori să o aibă alături atunci cînd avea mare nevoie de ajutor.

Avea o voce plăcută, și-a zis Charles. Avea voce plăcută, era isteață, spirituală și deși încă nu aflase ce culoare avea părul ei-avea sprîncene frumoase. Și se simțea al naibii de bine când ea se lipea toată de el.,,

După puține dezbaterii cei doi și-au dat seama că ar fi în avantajul lor să se căsătorească.

   Charles va pierde averea dacă nu se căsătorește în decurs de cinsprezece zile, iar Ellie nu ar rezista în casa tatălui său cu viitoarea mama soacră. Cum finanțele sale nu pot fi scoase de către ea, va accepta cererea puțin cam neobișnuită a contelui.

   De aici în colo avem dueluri verbale între cei doi, tatonări din partea contelui pentru a-și cuceri cu adevărat soția, pe lângă dezastrele ce se ivesc în gospodăria contelui, în care vinovată ar fi chiar contesa, ea fiind ultima care are de a face cu dezastrele produse. Să fie într-adevăr atât de nepricepută?

,,Nu era însă pregătit să vadă acel tablou: soția lui era în patru labe, cu întregul cap-ba chiar și jumătate de bust-într-un cuptor care se afla la Wycombe Abbey încă de pe vremea lui Cromwell.

-De data asta am reușit. A scos un grătar carbonizat și l-a băgat la loc. Trebuie doar așezat mai departe de flacăra.

Flacara? Lui Charles i-a înghețat sîngele în vene. Se juca cu focul?

-Gata! Ellie a dat să iasă din cuptor și a mai aterizat o dată în șezut. Acum ar trebui să fie în regulă.”

    Oare de la acest incident s-a declanșat incendiul în bucătărie?

   La fel se va întâmpla cu sera de portocali și trandafiri. Ellie care iubea grădinăritul va avea drept rezultat uscarea tuturor plantelor, iar duhoarea ce răzbate de acolo este insuportabilă.

   Totul va culmina când Ellie își va arde mâinile cu un ceaun cu dulceață. Cine este invidios pe noua contesă și îi va dejuca toate încercările de a-și lăsa amprenta asupra noii sale case?

  Oare să fie aceiași persoană care a sabotat cabrioleta tinerei perechi și sau răsturnat? Sau când contesa a fost otrăvită cu desertul preferat al contelui? Cine îi dorește moartea contelui, mai ales că un nou incident apare la calul cu care călărește el de obicei?

   Cert este că o persoană periculoasă le vrea răul. Oare vor reuși să scape cei doi?

   Vor reuși să convieţuiască împreună? Va putea contele să o cucerească pe frumoasa sa soție?

O poveste minunată scrisă de o autoare preferată de mine.

     Nota mea pentru carte 10.

Cartea Tu eşti alesul meu, de Julia Quinn poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

 

„Dacă tangoul însuși ar dansa cu mine, ar conduce sau s-ar lăsa condus?”

Zeii tangoului, de Carolina de Robertis-recenzie

 Titlul original: The Gods of Tango

Editura: Nemira

Colecția Damen Tango, romane cu dragoste

Anul apariţiei: 2015, 2017

Traducere din limba engleză de: Carla Georgescu

Număr pagini: 377

Gen: biografie fictivă, dramă, dragoste

Roman câștigător al Stonewall Book Award

 

„- Tangoul a început cu tobele, iar tobele sunt o rugăciune, le purtăm încă înlăuntrul nostru.

– Da.

– Bine.

– Și atunci?

– Și atunci, prieteni, tangoul este muzica zeilor.”

   Nici nu știu de unde să încep; „Zeii tangoului” este genul acela de carte care te îndeamnă la a reflecta, a analiza. O carte la care simți nevoia să decantezi tot ceea ce ai citit înainte să te apuci de scris recenzia sau de a începe altă lectură.

   Pot spune cu mâna pe inimă că este o carte cu un subiect pe care nu l-am mai întâlnit; un subiect original, inedit, lipsit de clișee. În același timp, este o carte despre condiția femeii și lupta pentru supraviețuire.

   Povestea începe în 1913, când valuri de imigranți italieni străbăteau oceanul pentru a ajunge în America de Sud. Din acest punct de vedere, mi-a adus aminte de Terra Nostra, un serial brazilian în care personajele principale erau italieni ce emigrau spre Brazilia în căutarea unei vieți mai bune. Nu știu câți dintre voi se uită la telenovele, însă poate își dă seama cineva despre ce vorbesc.

   Revenind la cartea noastră, personajul principal este Leda, o tânără de 17 ani din satul italian Alazzano, de lângă Napoli. Se logodește cu vărul său, Dante, care emigrează în Argentina, cu promisiunea de a o aduce acolo și pe ea într-o zi.

   Timpul trece și are loc nunta – în ciuda romanului atipic, cred că aceasta m-a mirat cel mai tare: o nuntă în absența mirelui, reprezentat de tatăl acestuia, unchiul Ledei, don Matteo. A doua zi, Leda se îmbarcă pe vapor pentru a-și reîntâlni soțul. Călătoria durează 3 săptămâni și ajunsă în port, este întâmpinată de un prieten de-al lui Dante, Arturo, care îi dă cea mai proastă veste posibilă: soțul ei a murit într-o încăierare dintre poliție și anarhiști.

   Prin aceasta, autoarea atinge o altă temă a istoriei Americii de Sud: în acea perioadă, la începutul secolului XX, aveau loc mișcări ale anarhiștilor, muncitori ce luptau pentru propriile drepturi. Și iar îmi aduce aminte de Terra Nostra…

   Leda se trezește peste noapte văduvă într-o țară străină, foarte diferită de mediul în care trăise până atunci.

Era o văduvă adolescentă, aruncată în voia sorții pe un tărâm necunoscut, executând partitura unei muzici noi cu propriul trup.”

   Arturo o conduce la locuința pe care o împărțise cu Dante și cu mulți alți imigranți italieni: un conventillo (diminutiv pentru „mănăstire” în spaniolă), un conac în care locuiau peste 60 de persoane. „Conventillos” erau, de fapt, foste case boierești, abandonate de argentinieni odată cu epidemia de febră galbenă și ocupate ulterior de persoane defavorizate din punct de vedere financiar.

   Leda îi anunță pe cei de acasă de moartea lui Dante, iar aceștia îi promit că îi vor trimite bani pentru a se întoarce în Italia. Însă Leda nu vrea să se întoarcă în Italia; a gustat prea mult din libertate pentru a renunța la ea.

„Banii nu eliberează o femeie. Nu ai cum să înțelegi, fiindcă ești bărbat.”

   În conventillo face cunoștință cu tangoul și se îndrăgostește iremediabil de această muzică. De mică își dorise să cânte la vioară, însă i s-a spus că aceasta nu este o preocupare pentru femei. Tatăl ei îi dăduse, înainte să plece, o vioară încărcată de istorie, cu indicația de a i-o înmâna lui Dante. Acum, că Dante a murit, Leda începe să exerseze în secret la vioară. Visul de a cânta tangou i se așterne în fața ochilor, însă din păcate, în acea perioadă, femeilor nu le era permis să cânte; femeilor nu le era permis nimic, în afară de treburile casnice. Posibilitățile lor erau foarte limitate: ori se căsătoreau, ori ajungeau în bordeluri.

   Leda își câștigă existența în acele zile cosând alături de femeile din conventillo, care așteptau întoarcerea soților de la muncă.

„Stând în curte și făcându-și de lucru cu acul și cu ața, se întreba ce-i putea oferi viața de bărbat. Alte slujbe. Existau mult mai multe locuri de muncă pentru bărbați. Și libertatea de a merge pe stradă la orice oră, fie noapte sau zi.”

   Această primă parte mi s-a părut cea mai monotonă din carte: Leda cosea alături de acele femei, fără să se întâmple nimic toată ziua. La un moment dat, chiar am crezut că Leda se va căsători cu Arturo, totul fiind bine și frumos, dar clișeic. Nicio clipă nu am bănuit continuarea originală a romanului!

   Nu, nu s-a întâmplat nimic între Leda și Arturo, asta era în imaginația mea! Totul ia o turnură decisivă într-o seară, când Leda exersa în tăcere la vioară și-i vine ideea de a se îmbrăca în hainele soțului său. O femeie nu poate cânta tangou, dar un bărbat, da!

 „Totuși, simțea că fata asta nu era ușor de influențat. Era mânată de un soi de disperare, iar el știa că disperarea nu poate merge decât într-una dintre cele două direcții: fie te face docil ca un cățeluș, fie te transformă într-o armă de luptă. Fata asta nu era docilă. Orașul o șlefuia deja ca pe tăișul unei săbii.”

   Partea a doua a romanului începe cu deghizarea Ledei în bărbat: părăsește pe ascuns acea conventillo în care cu toții o cunoșteau ca femeie, își ia înfățișarea de bărbat și pleacă în altă parte a orașului Buenos Aires. În transformare a ajutat-o mult aspectul fizic, fiind înaltă, slabă, fără rotunjimi specifice feminine.

„Cum de-am putut da naștere unei fete fără pic de carne pe ea? se mira uneori mama ei.”

„Și-a inventariat avantajele. Voce joasă. Sâni mici. Șolduri înguste. Înălțimea. Trunchi și membre lungi. Cine s-ar fi gândit vreodată că înfățișarea ei se poate dovedi un avantaj, același fizic pe care îl deplânsese mama ei: cum o să porți vreodată un copil în pântec, ești ca un tub, lucrurile vor trece prin tine fără să rămână și să crească așa cum ar trebui. Și apoi fața ei: uscățivă, ascuțită, deloc fină, așa cum ar trebui să fie fața unei femei (de pildă, Palmira, aplecată deasupra lucrului ei, cu obrajii frumos rotunjiți). Chipul Ledei era dominat de un nas proeminent, ca un cioc, cu o ridicătură îndărătnică exact la mijlocul punții. Nas masculin, ar zice unii. Câtuși de puțin delicat. Înspăimântător.”

„Un fior de spaimă a străbătut-o. Feminitatea ei dispăruse. Fără ea, se simțea urâtă, neprețuită și totodată în culmea fericirii, înălțată într-un plan necunoscut și amețitor.”

   A trebuit să învețe să vorbească, să se miște, să meargă, să se comporte ca un bărbat. Își ia numele de „Dante”, primul care îi vine în minte. Este acceptată într-o trupă de muzicanți, alături de care începe să cânte prin mai multe localuri.

   „Mâine o să cânte mai bine, iar apoi și mai bine, chiar dacă asta însemna ca ea să exerseze până când degetele aveau să-i sângereze. Dorea ceva cu ardoare, dorea să se perfecționeze, își dorea scena, viața însăși.”

   Viața trăită ca bărbat vine cu o revelație: Ledei îi plăceau femeile. Dacă în prezent subiectul este încă unul controversat, cu atât mai mult atunci, când nu se vorbea despre aceste lucruri. Deși abia atunci ea își conștientizează orientarea sexuală, dacă citiți cu atenție, veți observa că este evidentă încă de la începutul romanului: în drum spre port, în ziua plecării spre Argentina, vede din trăsură o femeie în rochie roșie și simte impulsul de a fugi după ea.

   „Dar cum putea să dorească așa ceva? Cum putea o femeie… Nu auzise nicicând una ca asta. Sigur era imposibil, dacă nu cumva diavolesc, cel mai grav păcat, dincolo de orice speranță de mântuire.

Și totuși, se afla aici. Și dorea.”

   Din momentul „transformării”, Leda/Dante trăiește într-o vigilență continuă, pentru că descoperirea secretului, a adevăratei identități ar fi echivalat cu o condamnare la moarte. Erau vremuri violente, în care înjunghierile și bătăile se aflau la ordinea zilei.

Va reuși Leda să păstreze secretul?

   Povestea ei se întrepătrunde cu istoria tangoului. Știați, de exemplu, că la originea tangoului stă muzica africană, cu ale ei tobe? La începuturi, tangoul era cântat în conventillos și bordeluri, locuri în care femeile decente nu călcau. Odată ce tangoul a pătruns în saloanele de la Paris, acest tip de muzică a fost ridicat la adevărata sa valoare și a început să fie cântat pe scară largă.

„- Tangoul, spunea Casemiro, este sunetul Africii.

– Nu, zicea Palo, s-a născut aici. Tangoul e sunetul Americii.

– Dar poartă în el sunetul Africii.”

„Totul se schimbă, a spus Santiago repede. Nu e nimic rău în asta. Tangoul se transformă în continuare, iar noi vom face parte din acea schimbare. … nu trebuie să ne temem de instrumente noi atâta vreme cât fac ca muzica să dăinuiască.”

„- Nu știi ce este tangoul, a întrerupt-o Nestore. Nu e potrivit pentru femei.

– Femeile îl dansează, nu?

– Duminica la prânz, în curtea locuinței, da. Dar tangoul ajunge în multe alte locuri unde să zicem că doamnele nu pot pătrunde.”

   „Zeii tangoului” este, în esență, un roman despre condiția femeii și lupta pentru supraviețuire într-o lume a bărbaților. Pe lângă povestea centrală, întâlnim mai multe teme secundare ce converg spre aceeași idee: Cora, verișoara Ledei, care aparent a înnebunit subit, Mamita, o prostituată căreia i s-a luat copilul la naștere („Băieții tineri îți sfâșie inima, căci oricare dintre ei ar putea fi propriul tău copil.”), Carmen, obligată de fratele ei să se mărite cu un bătrân pentru a salva situația financiară a familiei, Rosa, copilul din flori al unui moșier, nevoită să plece de acasă pentru că amantul mamei n-o voia prin preajmă, Fata Vrabie, o emigrantă poloneză, vândută unui bordel, Alma, ajunsă tot într-un bordel, cu un copil în brațe. Femei nevoite să se prostitueze pentru a supraviețui, deoarece societatea nu le dădea nicio șansă de a-și câștiga altfel existența. Nu o dată Leda se gândește că dacă nu și-ar fi însușit identitatea masculină, s-ar fi trezit în aceeași situație ca ele.

„Nimeni n-a făcut nici un gest în apărarea fetei. Leda crezuse dintotdeauna că femeile trebuie apărate, că aceasta era o lege de bază printre bărbați, însă acum se confrunta cu o altă lege de-ale lor, conform căreia prostituatele nu erau femei, astfel că, în cazul lor, nu se aplică aceleași reguli.”

   Dintre toate aceste teme secundare, cel mai mult mi-a atras atenția povestea Corei. „Cora la matta” („nebuna” în italiană), verișoara Ledei, fiica unchiului Matteo și sora lui Dante, care deodată a început să se poarte ciudat. Cu toții vedeau în ea o nebună periculoasă, îndeplinind funcția de țap ispășitor al satului. De fapt, acea presupusă nebunie era un simplu simptom al abuzului. Povestea Corei este foarte bine documentată, anii în care autoarea a lucrat în organizațiile pentru drepturile femeilor spunându-și cuvântul.

   Subiectul este original, inedit, nu cred că poți găsi multe cărți asemănătoare. Greu de crezut cum Leda a reușit să treacă atât timp drept bărbat, dar se pare că nu e singura: cântărețul de jazz Billy Tipton a fost considerat toată viața bărbat, pentru ca post-mortem să se descopere că era, de fapt, femeie. Întrebată dacă s-a inspirat din biografia acestuia, autoarea a declarat că ideea i-a venit înainte de a afla de acest caz.

   Romanul are o parte atmosferică bine conturată, descriind viața din localurile unde se cânta tangou, străzile din Buenos Aires ale acelor vremuri:

„Pe un bulevard mai lat, un lampagiu începuse să stingă felinarele stradale, înălțându-și prăjina spre flăcările captive în sticlă, sus, deasupra capetelor, nimicindu-le cu o mișcare scurtă din încheietură.”

   În concluzie, pot spune că o recomand: este o carte bună, scrisă foarte bine, mie, una, mi-a plăcut. Sunt de acord, totuși, că nu este pentru toată lumea. Dacă nu vă simțiți confortabil cu anumite teme precum bisexualitatea, travesti-ul, scene erotice, mai bine amânați, poate nu e pentru voi, cel puțin în acest moment.

„Lasă pe mâine ce-i al zilei de mâine, căci va fi tot acolo, așteptându-te.” – proverb italian

Despre autoare:

   Carolina de Robertis este o scriitoare de origine uruguayană, ce în prezent locuiește în Oakland, California. Are strămoși italieni, străbunica ei emigrând în Argentina la începutul secolului XX; bunicii ei au fost exilați din Argentina în Uruguay, în timpul dictaturii lui Perón.

   A trăit în Anglia, Elveția și SUA, a lucrat zece ani în organizații ce sprijină drepturile femeilor și până în prezent a publicat trei romane: „Perla”, „The Invisible Mountain” (bestseller internațional), „Zeii tangoului” (pentru care a câștigat Stonewall Book Award, cel mai longeviv premiu pentru cărțile cu teme LGBTQ), iar în prezent lucrează la un nou roman. Scrierile ei au fost traduse în 17 limbi.

Predă cursuri de literatură și traducere literară la San Francisco State University.

 

Cartea Zeii tangoului, de Carolina de Robertis poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

 

Darul atingerii, de Mia Marlowe-recenzie

Titlu original: Touch of a scoundrel
Editura: Litera
Numar pagini: 256
Traducere: Mihaela Sofonea

  Seria: Touch of Seduction: 1.Seducţie la prima vedere (Touch of a Thief), 2.Pretenţiile unui crai (Touch of a Rogue), 3.Darul atingerii (Touch of a Scoundrel)

   Cu această carte închei seria frumoasă ,,Touch of Seduction”. Autoarea m-a delectat cu poveşti minunate, despre încredere, iubire, curaj şi dovedeşte că orice este posibil dacă există comunicare, înţelegere şi adevăr!
    O nouă carte, alţi protagonişti, alt personaj cu un dar, din punctul meu de vedere buclucaş! Aici se aplică proverbul acela: ,,Oricât te fereşti, tot acolo nimereşti”.

   Conte de Devonwood, Griffin Nash are un dar mai aparte, poate să întrevadă viitorul, doar atingând un obiect sau o persoană cu mâna neacoperită. Când a încercat să schimbe destinul tatălui său, şi-a dat seama că poate a făcut o greşelă imensă…Tatălui său îi era scris să moară în urma impactului cu un poştalion. În ziua fatidică, Griffin, încearcă să amâne plecarea tatălui cu diferite pretexte şi metode, dar… poştalionul mortal a avut întârziere o oră şi tatăl său tot a murit… poate a intervenit şi din cauza sa nu a reuşit să îl salveze pe tatăl său? O întrebare ce îl va chinui pe un băieţel de paisprezece ani ce va ajunge conte brusc. Peste ani, întâlnim un conte care încearcă să menţină moştenirea sa pe linia de plutire. Cu abilitatea de a prevede unele lucruri, contele va câştiga ocazional la jocurile de noroc bunăstarea familiei sale. Ce nu va prevede va fi întâlnirea cu domnişoara Emmaline Farnsworth.

,,Lord Devonwood se opri lângă hortensie pentru a se uita mai bine la tânăra fermecătoare care şedea pe banca de piatră. Nu în fiecare zi dai peste o nimfă în grădina, înainte de micul dejun. Sângele i se încinse, de parcă ar fi fost încă tânărul Griffin, ca şi când nu ar fi fost împovărat de responsabilităţile unei moşii vaste şi de toate vieţile care depindeau de el pentru fiecare îmbucătură pe care o vârau în gură şi pentru fiecare monedă din buzunar.
Doamna pe care o avea sub priviri era preocupată de un caiet de schiţe şi habar nu avea de prezenţa lui. Se putea desfăt după placul inimii cu frumuseţea ei lipsită de pretenţii, fără grija că ar putea lua cineva aminte, calculându-şi interesul şi sperând să aibă sorţi de izbândă.
O singură buclă arămie scăpase de sub bonetă şi îi atârnă umedă pe ceafă. Pielea ei catifelată părea înrourată şi trandafirie în soarele cald al dimineţii.’

   Încins de această făptură mult prea îndrăzneaţă pentru a fi englezoaică, Griffin are o discuţie contradictorie, iar sentimentul de bine, pe care îl are în faţa acestei făpturi care nu se teme şi nu se înclină în faţa lui, este de scurtă durată. Fratele său Teddy, proaspăt întors din străinătate, anunţă pe Emma ca fiind iubita lui, viitoarea logodnică. Oare este adevărat? Dacă da, este de datoria lui să îşi apere fratele de persoane ce vor să profite de el. Problema este că, atingând-o accidental pe frumoasa noastră americancă, contele se vede sărutându-se cu foc cu iubita fratelui. Mai mult decât atât, cei doi s-ar potrivi perfect.

   Emmaline Farnsworth, americancă, o escroacă căutată în mai multe ţări pentru vânzarea de falsuri şi şiretlicuri, împreună cu aşa zisul ei ,,tată” profesorul Farnsworth Monty, este în căutarea unei noi victime. Nu este venită în Anglia pentru a-şi căuta soţ, motivul său este altul. De această dată au o aşa zisă antichitate din Egipt, extrem de valoroasă, iar dacă ,,cineva” ar finanţa căutările ar descoperi o mină de aur. Boala de plămâni a lui Monthy, o determină să acţioneze în forţă, iar Tedy este următoarea sa victima. Când întâlnirea dintre Emma şi Griffin devine incendiară, planul lui Emma se cam clatină…

,,Contele păruse negreşit atras de ea în grădină, înainte de apariţia lui Theodore. ÎI plăcuse duelul lor verbal. Brunet şi chipeş, Lord Devonwood era mai mult decât plăcut la vedere, dar în privirea lui neobişnuită, argintie-cenuşie, se ivea din când în când un licăr fatal.”

   Cum va reuşi să suprime Griffin atracţia dintre el şi americancă, dar cum va dejuca planurile în privinţa lui Theo şi logodnei iminente? Eii, orice este permis pentru binele familiei, aşa contele nostru va încerca să se dea el la Emma, mai ales că viziunile sale cu tânăra sunt mai mult decât delicioase.
    Planurile sale vor fi puse la grele încercări, iar tentativa de a schimba viitorul pe baza unei viziuni nu are succes, ajungând să se culce chiar el cu iubita fratelui său.
    Problema lui Emma este cu atât mai grea cu cât, în loc de Theo se va dărui lui Griffin (cei doi fraţi au făcut schimb de dormitoare), iar Monthy este din ce în ce mai bolnav, nevoia urgentă de bani pentru al interna într-un sanatoriu scump este foarte presantă.

   Ce se va întâmpla cu relaţiile din această familie? Ce este cu statuia aceea aşa zisă antică? De ce o vrea cineva neapărat mergând până la o încerca să o fure din dormitorul profesorului?
    Va reuşi Emma să se ţină departe de Griffin? Cum se va împăca condiţia sa modestă de escroacă cu cerinţele unei familii nobile?
    Ce va face Griffin când este descoperit cu logodnica fratelui său în pat, chiar de acesta? Va reuşi să prevadă dacă va scăpa din duelul dintre fraţii?
     Cine va avea câştig de cauză şi pe cine va alege Emma?
    Va reuşi să scape din mâinile răpitorului ei sau va fi cobai pentru a încerca praful mortal ascuns în aceea statuietă malefică?

   O carte pe care am devorat-o pus şi simplu, bine, în timpul meu liber, evident! Mi s-a părut foarte amuzantă, acţiunea, intrigile la ele acasă. Mai vreau cărţi traduse de această autoare.
     Recomand cu căldură această serie!
     Nota mea pentru această carte este 9,5!

 

Cartea Darul atingerii de Mia Marlowe poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Ducele de Castle.Tratatul de pace, de Alina Cosma-pre/recenzie-Continuarea romanului „Fiica regelui”

Editura: Primus

Data apariţiei: 29 octombrie 2017

Nr. de pagini: 192

Gen: roman de dragoste (de epoca); historical romance; fantasy-romance

 Seria Ducele de Castle: 1. Fiica regelui; 2. Tratatul de pace

 

Eternele povești de iubire se nasc din chinurile sfâșietoare ale dragostei.

Încotro se îndreaptă povestea lui Alexandru și a lui Miriam?

Pe când toți îl considerau nebun, singura care mai credea în el era ea!

Ajunsă pe tron, Miriam luptă să-și salveze poporul. Însă ea va fi nevoită să-și salveze și căsnicia și, mai ales, să vindece inima rănită a lui Alexandru. În încercarea disperată de a aduce pacea, regina cade în mâinile celui care îi omorâse tatăl, iar Alexandru este condamnat pentru uciderea regelui Teodor.

Într-o lume în care prejudecățile conduc societatea, va reuși Miriam să se facă ascultată la masa tratativelor? Va reuși regina să-și salveze țara și regele?

    În urmă un cu an, pe vremea când  eram foarte dornică să citesc cât mai multe lucrări scrise de autori români contemporani, am dat din întâmplare peste “Fiica regelui”, primul volum din seria “Ducele de Castle”.  E drept că mă lăsasem vrăjită de descrierea cărții, dar avusesem și câteva temeri că nu va fi pe placul meu, având în vedere că nu mai auzisem până atunci de  autoarea Alina Cosma. Însă, spre marea mea bucurie, am descoperit o poveste de dragoste (nici acum nu știu unde să o încadrez – historical romance sau fantasy-romance, de epocă) înduioșătoare, un stil de scriere simplu și delicat, cu fraze scurte, fără descrieri ample, cu foarte mult dialog, o acțiune alertă de nici nu-ți vine să crezi că se pot întâmpla atâtea evenimente în nici 200 de pagini (cartea are scrisul mai mărunt ) și doi protagoniști – Miriam și Alexandru, care dau un plus de savoare datorită disputelor din ei (mai tot timpul se provoacă unul pe celălalt ). Finalul m-a lăsat cu zâmbetul pe buze și, sinceră să fiu, am crezut că nu își va mai face apariția o continuarea. În plus, povestea se terminase atât de frumos, încât nu mai doream să se schimbe ceva între cei doi îndrăgostiți. M-am înșelat în ambele privințe!

  Mare mi-a fost bucuria, când  autoarea și-a exprimat dorința să-mi ofere în dar volumul doi  –“ Tratatul de  pace”, fapt pentru care îi mulțumesc din suflet!

   Așa că, în ciuda faptului că lansarea va avea loc pe 29 octombrie, eu știu deja ce s-a mai întâmplat cu perechea pe care am ajuns să o îndrăgesc atât de mult!

   Dacă în primul volum, povestea a avut o doză  mare de  romantism, cu multe replici ironice (ceva caracteristic tinerilor îndrăgostiți care încep să-și dea târcoale), în volumul doi – “Tratatul de pace” am constatat că povestea s-a transformat într-un roman de aventuri în toată regula, al cărui conținut  abundă de peripeții, răsturnări de situație, suspans și… dueluri.

   Și de această dată avem parte de intrigi, trădări, stări de gelozie, momente de pasiune, aventuri pline de neprevăzut, dar toate au fost parcă în doză dublă. În plus, acțiunea mi s-a părut și mai interesantă. Schimbarea de comportament pe care am remarcat-o la Alexandru mi-a stârnit o serie de trăiri emoționale. Trebuie să recunosc că de multe ori m-a enervat modul lui de gândire, greșelile pe care le-a comis, și parcă nu-mi venea să cred că se poate comporta atât de josnic cu ființa pe care o iubea cel mai mult pe lume. I-am înțeles motivul, temerile, dar tot m-am simțit afectată. De asemenea, m-a durut sufletul să vad o Miriam înlăcrimată, geloasă, suspicioasă. Bine măcar că anumite evenimente au reușit să o mobilizeze la timp, redevenind tânăra pe care o știam – curajoasă, cutezătoare, sfidătoare, încăpățânată.

   Înainte să trec la prezentarea romanului de față, am să menționez, foarte pe scurt, evenimentele din primul volum-“Fiica regelui”, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în seria Ducele de Castle.

   La începutul secolului al XV-lea, Regatul Lycaste era zdruncinat de lupte interne. Asasinarea regelui Ferdinand și inscăunarea fiului acestuia ca rege a dus la accentuarea instabilităţii politice și administrative. Alexandru, comandantul gărzii regale, fiind  trimis de actualul rege să aresteze pe o femeie care și-a otrăvit soțul, găsește o tânără închisă în temnița castelului și, fără să știe cine este ea de fapt, decide să o ia sub protecția lui. În curând descoperă că Miriam este fiica ilegitimă a fostului rege, rezultatul unei iubiri interzise, și sora actualului rege, Eduard. Atunci când acesta din urmă află de existența ei, ordonă să fie asasinată, dar Alexandru reușește să fugă cu fata în regatul Claire, la rudele lui, ajungând astfel sub protecția casei de Castle. Însă planurile le sunt date peste cap de vestea că regele a murit de ftizie și, cum nu avea moștenitori, Cancelarul și nobilii au decis să o aducă pe tron pe Miriam. Între timp, între cei doi tineri se naște o dragoste interzisă, având în vedere că vin din lumi pe cât de diferite, pe tot atât de rigide- ea, o prințesă care trebuie să se căsătorească numai cu un bărbat de același rang, el – un comandant de oști care abia de curând și-a recâștigat titlul nobiliar de Duce de Castle. Împreună își vor înfrunta destinele  și își vor găsi fericirea într-o societate dominată de reguli nemiloase.

 

   Acțiunea din volumul al doilea – “Tratatul de pace”, începe în forță, cu un moment dramatic petrecut la curtea Reginei Miriam și a regelui Alexandru. Tânăra regină mai avea o lună până să dea naștere moștenitorului, dar soarta a decis altceva. Au apucat-o durerile mai devreme, dar anumite complicații pot face ca ea să moară la naștere. Iar Alexandru  trece prin niște clipe groaznice.

Văzuse mult sânge pe câmpurile de luptă, dar de data aceasta i se făcu rău, totul se învârtea în jurul lui. Se întoarse cu spatele la doctor.

    – Doamne, o rupe toată; șopti el ștergându-și sudoarea de pe frunte cu dosul mâinii. Apoi îi șterse fruntea și ei.

   – Iubita mea, îi șopti el la ureche, trebuie să reziști! Am atâta nevoie de tine!

În clipa următoare fața ei se crispă din nou. Nu mai avea putere să scoată vreun sunet. El strânse pumnii, îl durea pieptul.

  – Doamne, ce am făcut?! pufni el cu lacrimi în ochi.”

   Până la urmă, au supraviețuit atât mama, cât și copilul, dar Alexandru este  mult prea zdruncinat, așa că în următoarele luni încercă să stea cât mai departe de ei. De fiecare dată când o vede pe Miriam, retrăieste din nou clipele acelea când a fost sigur că o pierde. În plus, suferința lui este dublată de vinovăție, iar temerile sale au rădăcini în trecut (mama lui s-a stins la câteva zile după ce l-a născut, tot din cauza unor complicații). Tot acest tăvălug emoțional îl transformă într-un bărbat dur, rece, distant, neatent, așa că în scurt timp, tot mai multe voci cer să fie declarat nebun și înlăturat de la putere. Miriam este singura care mai crede în el și va încerca să-și salveze căsnicia. Dar atunci când o zărește în castel pe Magdalena, femeia care deține un bordel și care în trecut îi aducea fete lui Alexandru, devine suspicioasă, fiind ferm convinsă că el o înșeală, așa că preferă să părăsească palatul regal, decisă fiind că de acum înainte să țină ședințele de Consiliu în altă parte.

Urmă coridorul lung mărginit de statuiete de marmură și ajunse în spațiul larg în care dădeau alte trei coridoare. La un moment dat observă o femeie trecută de prima tinerețe, care îi atrase atenția. O recunoscuse, era însoțită de o tânără și se apropiau. Simți că i se strânge inima, veneau dinspre dormitorul lui. Se ascunse după un colț, urmărind cum cele două femei se îndepărtau. I se făcuse greață, inspiră adânc, cu speranța să-și revină. Apoi apărură lacrimile, îi tremurau și mâinile. Se sprijini de perete și se rugă să nu apară nimeni.”

 “Îi era greu să accepte faptul că avea o altă femeie, chiar dacă o părăsise de câteva luni. Dar avuse încredere oarbă în el, iar ea îi oferise totul.”

 Dar și Magdalena este revoltată de purtarea lui și încearcă să-l facă să se întoarcă la familia lui.

“ – Știu că ai nevoie de o femeie.

   – De unde știi?

   – Ascultă, Alexandru, îți vreau binele! Nu îmi vorbi de parcă nu te-aș cunoaște! Știu că îți lipsește. Sunt convinsă că și dacă ți-aș alege cea mai frumoasă fată pe care o am, tu ai vrea doar una. Ceea ce cauți tu nu găsești aici și nici în băutură, ci la tine acasă!

   – Tu ai spus, uneori am și eu nevoie de o femeie! “

   Cât despre actualul Cancelar, unchiul lui Alexandru, nici nu mai știe ce facă pentru ca lucrurile să revină pe un făgaș normal.

Trebuia să merg la naiba! Ești un nebun înfumurat care ai fi în stare să dai foc întregii țări! Te comporți ca un tiran! De ce nu pleci naibii, dacă nu suporți pe nimeni în jurul tău?! Îmi cer iertare! Vrei să te vezi doar cu femeia aceea, Magdalena!

  Alexandru se încruntă.

 – I-ai spus de ea?

 – Cui?

 – Reginei!

 – Nici măcar numele nu ești în stare să i-l pronunți!

 – Este regină! Nu ar trebui săi te adresezi pe nume!

 – Pentru mine în primul rând este Miriam, apoi regina! Iar pentru tine este un nimeni!

 Nici regină, nici soție, nici măcar mama fiului tău!”

   Între timp, în regat au început să apară tot felul de probleme politice și administrative. Iar cel mai mare pericol vine din sud- sunt atacați la graniță de cei din Regatul Meath. Însă în loc să încerce un tratat de pace cu Regele Teodor, Alexandru cere ajutor regatului Claire și declară război.

“- Noaptea trecută am fost atacați la granița de sud. Au reușit să pătrundă în țară. Au fost atacate și distruse mai multe sate. Avem mulți morți și răniți între oamenii de rând. Vom trimite cereri de sprijin aliaților noștri și vom declara război Regatului Meath!”

   Regina Miriam este conștientă de faptul că oamenii nu sunt pregătiti de război, cu sărăcia pe care o aveau în tară, așa că ia decizia să vorbească cu regele Teodor ca să vadă ce intenții are acesta. Fără știrea soțului ei, se va strecura în Regatul Meath, dându-se drept un sol din partea Regatului Lycaste, însă planul îi este dejucat și astfel ajunge în mâinile dușmanului, iar singurul care o mai poate salva este Alexandru.

Ostașii erau epuizați, flămânzi, dar de când regele și comandantul lor de o viață li se alăturase, totul era mai ușor de suportat. Își urmau regele necondiționat și luptau cu dăruire totală.

  Se iveau zorile. Un ostaș intră în cort cu un răvaș.

 – Un sol din partea regelui Teodor a lăsat asta pentru Măria Ta! Ostașul îi întinse bucata de hârtie.

 – Nu a așteptat răspuns? întrebă Alexandru încruntat.

 „Solul Regatului Lycaste se află în grija mea. Dacă dorești să o recuperezi pe domnița cu părul de aur, va trebui să-ți trimiți comandantul personal! Regele Teodor”

   Se va negocia până la urmă tratatul de pace? Și dacă da, ce va vrea regele Teodor în schimbul păcii? Va reuși Miriam să îl învingă în duel pe acesta? Cum de a ajuns Alexandru să fie condamnat pentru uciderea regelui Teodor?  Ce se va întâmplă mai departe cu cei doi soți?

   Multe evenimente au loc în continuare, dar vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă mai departe. Sper că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul.

Mulțumesc din suflet autoarei Alina Cosma pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

 

 

 

Giuvaierele nopţii, de Amanda Quick-prezentare

Vineri-20.10.2017- la toate punctele de difuzare a presei alături de revista Libertatea pentru Femei!

   Când un străin misterios intră în micul ei anticariat ca să vadă o carte rară abia scoasă la vânzare, Mercy Pennington nici nu-și imaginează că acesta va fi începutul aventurilor ei într-o lume fascinantă și primejdioasă.
Viața lui Croft Falconer se învârte în jurul violenței – o violență înnăscută pe care a învățat să o controleze cu ajutorul artelor marțiale și care l-a ajutat să răzbată în misiunile periculoase în care l-a trimis cariera lui. El știe că Valea giuvaierelor secrete, o lucrare erotică din secolul al optsprezecelea, este strâns legată de un secret întunecat. Mult timp a crezut că a fost distrusă de foc – și, odată cu ea, și nebunul fanatic care și-a construit imperiul pe exploatarea naivității adepților săi.

   Cum a putut cartea să ajungă în mâinile unui anticar dintr-un orășel de provincie? Și cine este cumpărătorul bogat care s-a grăbit deja să o achiziționeze? Conștient că Mercy se află în pericol fără să știe, Croft insistă să o însoțească spre proprietatea izolată din munți a misteriosului domn Gladstone.
Pentru Mercy, Croft ar putea fi pericolul în persoană. Sau ar putea fi dragostea vieții ei. Dar secretele pe care el le ascunde ar putea să le aducă amândurora moartea, înainte ca Mercy să descopere adevărul.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

 

Văpaia soarelui, de Raluca Butnariu-un historical romance incitant

Nr. pagini: 479
Editura Librex Publishing
Anul: 2017
Gen: Historical romance

   Văpaia soarelui de Raluca Butnariu este o carte încărcată cu pasiune, adrenalină, suspans, secrete, personaje încăpăţânate, moşteniri cu mesaje ascunse și situații neprevăzute la tot pasul. Pe parcursul lecturii puteți simţi energia pozitivă, afecţiunea din spatele cuvintelor şi gesturilor.

    Totul a început cu un deces, o moştenire impresionantă şi o clauză care stârneşte multe controverse. La acestea se adaugă un jurnal misterios cu o valoare inestimabilă pe piața neagră şi misiuni care ar putea duce la găsirea lui. Multe întrebări fără răspuns, capcane la tot pasul şi o femeie care trebuie să deschidă Cutia Pandorei pentru a încheia lupta cu trecutul. Punctul culminant pare să fie când trei fraţi primesc vestea că au primit moştenire de la unchiul lor o avere care le-ar garanta siguranţa financiară, însă pentru a intra în posesia ei unul trebuie să se căsătorească cu tânăra văduvă în maxim șase luni, iar bonus se va adăuga suma de cinci sute de mii de lire. Toţi sunt şocaţi de gestul imprevizibil şi nu pot înţelege gestul acestuia, dar nu pot comenta împrejurările sau motivele bizare. Încă mai speră că este o glumă de prost gust.

O moştenire fabuloasă şi o condiţie care va stârni controverse

Blythe era înalt şi chipeş într-un fel întunecat şi primejdios, de corsar maur. Lionel, la fel de înalt ca fratele său mai mare, era blond, cu ochii de un albastru luminos, genele lungi şi trăsături armonioase, având alura unui arhanghel. Edmond, cel mai mic dintre ei ca vârstă, era cu un lat de palmă mai scund decât ceilalţi doi dar indiscutabil mai arătos şi, tocmai fiindcă era conştient de acest fapt, adopta un aer de blazare tipică filfizonilor, care părea să aibă mare trecere în faţa sexului frumos. Teoretic, toţi trei aveau suficiente atuuri pentru a câştiga afecţiunea unei femei. Dar o cunoştea prea bine pe Julia şi bănuia cum avea să privească ea această nebunie.”

   Singurul care arde de nerăbdare să pună mâna pe banii ei este Edmond, un pierde vară, dar Julia îl detestă şi ar face orice gest nebun numai să nu între pe mâinile lui. Lionel îi este un foarte bun prieten, iar Blythe a fost cândva marea ei dragoste. Afecţiunea şi devotamentul pentru memoria lui John, o împiedică să vadă pădurea de uscături şi scopul ei este să rămână independentă, să îşi continue viaţa, aşa cum îi promisese acestuia pe patul de moarte.

   Chiar dacă este în doliu, Julia primeşte un bilet misterios şi se vede nevoită să meargă de urgenţă la Londra. Caută indicii despre un jurnal misterios care îi ocupa gândurile şi orice fir de urmărit era binevenit. Un bal de caritate este locul de întâlnire, dar are nevoie de misteriosul Blythe Arkwright, noul duce de Ross, singurul care era disponibil spre disperarea ei.

   Cei opt ani care trecuseră peste amintirile lor ar fi fost suficiente să îngroape orice urmă de (re)sentimente, dar pe undeva încă îi mai bântuia întrebarea: De ce? Oare de ce?

Nu prea ştia exact ce sentimente îi inspira acum această femeie, dar orice ar fi fost nu semăna deloc cu indiferenţa pe care şi-ar fi dorit s-o poată simţi vizavi de persoana ei. Julia reuşea fără efort și întotdeauna, ori de câte ori se întâlneau, să răscolească un colţ al sufletului său într-un fel extrem de neplăcut, umplându-l cu tot felul de emoţii care nu-şi aveau locul şi nici rostul acolo. Un colţ pe care-l prefera, naibii, să fie tăcut şi gol!”


Fusese o vreme când acei ochi ameţitori îi smulseseră pământul de sub picioare şi…Blythe își impusese să nu privească în urmă. Ce rost ar fi avut? Julia fusese cea care alesese”

    Frumuseţea Juliei îi dă bătăi de cap, dar timpul îl ajutase pe Blythe să se formeze, să aleagă meseria potrivită şi să îşi construiască propriul drum.
   Formalităţile se îndeplinesc cu succes, amândoi îşi fac datoria pentru care se angajaseră, iar sumele strânse la balul de caritate ajung să fie mulţumitoare, dar seara nu se încheie. La scurt timp după ce o lasă acasă, Blythe merge să rezolve o altă problemă arzătoare şi printre umbre o vede pe femeia care îi invada gândurile îmbrăcată precum un bărbat. O urmăreşte și din întâmplare drumurile li de intersectează după o draperie, în casa lui Seth Bleymoore-un bărbat periculos, temut, bănuit că ar fi ucis numeroase persoane în condiții dubioase. În scurt timp în cameră își fac apariția trei bărbaţi care negociază afaceri.
     Un singur pas greşit şi viaţa lor este în pericol.
     Scapă nevătămaţi la mustață, însă nu oricum. Julia nu poate să umble cu minciuni, ceva informaţii trebuie să dezvăluie astfel Blythe nu o va lăsa în veci să îşi continue cercetările.

– Este vorba de jurnalul unei femei.”


“- Păi, să zicem că în el se găsesc informaţii referitoare la locul în care este ascuns un diamant de culoare galbenă, suficient de mare încât să te tragă la fundul apei dacă-ţi vine vreodată ideea să înoţi cu el la gât. Valoarea lui este estimată cam la un milion şi jumătate. Desigur, asta fără a pune la socoteală restul diamantelor care-l înconjoară şi formează întregul colier. În total, valorează o avere. Una uriaşă.
– Iar colierul a aparţinut…? lăsă el loc de răspuns.
Marchizei de Pompadour, amanta mult iubită a regelui Ludovic al XV-lea.
Blythe îşi înălţă sprâncenele surprins. O poveste de dragoste şi o comoară îngropată demult. Nu se aşteptase la ceva atât de drăgălaş şi romantic. Treaba începea să devină interesantă.
– Continuă, o îndemnă Blythe, privind-o atent.
Oricine cunoaşte istoria. Se spune că doamna a fost singura femeie care a stăpânit cu adevărat inima suveranului. În semn al afecţiunii sale sincere şi profunde, Ludovic, i-a dăruit acest diamant fabulos: Văpaia Soarelui. A fost văzut doar o singură dată la gâtul marchizei, cu ocazia unui bal dat în cinstea zilei de naştere a augustului ei iubit. Se spune că nu există un altul la fel în lume. Oricum, gesticulă Julia vag cu o mână, se ştie că frumoasa marchiză i-a fost mai mult decât amantă. Multe dintre deciziile luate în timpul domniei lui au fost inspirate de către această femeie. Jurnalul ei conţine multe informaţii cu privire la politica, scandalurile şi intrigile de la curte. De asemenea, ar avea şi o foarte mare importanţă istorică.”

    Ştie că detaliile primite sunt minuscule, dar instinctul îl îndeamnă pe Blythe să o ţină aproape, altfel femeia aceasta îi va da viaţa peste cap şi nu avea dispoziţia necesară să acopere scandaluri. Ceea ce nu ştie este că oricum va atrage asupra lor atenţia când o va obliga să rămână în propria casă.
    Acesta va fi începutul nebuniei care le va măcina gândurile şi le va pune la grea încercare răbdarea. Două temperamente puternice, două pietre tari care scot scântei atunci când ceva nu corespunde dorinţei lor. 
   Este în natura lui Blythe să protejeze persoanele care le are la suflet, iar Julia nu face excepţie de la regulă, ceea ce îi va face misiunea extrem de dificilă. Cum să îngrădeşti o femeie care nu este firavă şi deține talente ascunse?


   Revederea lor cu lady Anne şi soțul acesteia, Michael Davenport (personajele din Umbra nopţii) scoate la iveală noi indicii. Anne era apropiată de Julia prin prisma proiectului Suita Cleopatrei, iar Michael îi devenise bun prieten de pe vremea războiului cu Franţa. Fiecare ascunde ceva și în scurt timp planurile li se vor schimba radical.

   Legătura invizibilă dintre Julia şi Blythe se va contura încetul cu încetul şi vor înţelege că nu au cum să se opună inevitabilului. Pasiunea ce îi leagă este un drog nociv, dar vital pentru propria sănătate mintală. Aerul pe care îl respirau era încărcat emoţional şi chiar dacă se mint la tot pasul, la un moment dat tot vor ceda.
În ce condiţii şi cât de greu le va fi să se decidă, chiar va stârni amuzamentul. Sunt încăpățânaţi, orgolioşi şi de neoprit, dar împreună au o şansă pentru a găsi misteriosul jurnal secret.

   Cartea Văpaia soarelui este încărcată cu informaţii care par să ducă la dezlegarea secretului ce aplanează asupra jurnalului. Dacă vor reuşi să descifreze scrisul codat și să scape de cei care le pun viața în pericol, rămâne de văzut şi de trăit. Autoarea Raluca Butnariu va ţine suspansul şi pe lângă doza de romantism vom avea parte de substanţă, chimie şi acel ceva specific.
   Dacă vă era dor de aventura din cartea Umbra nopții, să știți că vor exista detalii despre femeile spion. Vom afla informații prețioase despre această latură secretă plină de mister.

   Am trăit alături de personaje fiecare moment şi m-am enervat atunci când apăreau indicii neprevăzute, dar care duceau nicăieri.  Subiectivismul şi plăcerea de a citi o carte precum Văpaia soarelui, mă îndeamnă indirect să transmit cât de bine m-am simţit pe parcursul lecturii.  Dacă ar fi să am unele obiecţii care au stricat entuziasmul, ar fi finalul imprevizibil. Începuse să îmi placă acţiunea şi să merg pe un anumit circuit misterios, să caut detalii şi să mă bucur de atmosfera tensionată, dar totul s-a liniştit brusc. Acesta a fost minusul, a lipsit acel avânt, acel ceva care ar fi făcut sfârșitul incendiar.  Simt că a ştirbit din farmec şi a lăsat totul în aer.
Surpriza a fost însă May-May, femeia care o instruise pe Anne, iar mai târziu pe Julia. Ele descoperiseră tehnici de a jongla cu loviturile şi intervenţiile inamicilor să fie joacă de copii.

     Dacă vă doriți o carte palpitantă alegeți Văpaia soarelui.

Cartea Văpaia soarelui de Raluca Butnariu este oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing și poate fi comandată de pe site-ul librex.ro

Photo credit: Pinterest.com, Arhiva personală

Calendar Girl vol 2, de Audrey Carlan-prezentare 

   Cel mai fierbinte roman erotic de la Cincizeci de umbre ale lui Grey, după cum anunța USA Today la începutul anului 2016, Calendar Girl a reușit performanța de a vinde trei milioane de exemplare și drepturile de traducere în douăzeci și șapte de limbi la scurt timp după publicarea în SUA. Calendar Girl a devenit bestseller și în țările în care a fost tradus.

   Aventurile Miei continuă și o poartă prin lumea sportivilor din Boston, pe plajele exotice din Hawaii sau în cercurile înalte din Washington. Va cunoaște alți bărbați fascinanți și va îmbina voluptățile cu necesitatea de a câștiga banii atât de necesari pentru salvarea tatălui ei. Dar nu cumva Mia a făcut păcatul suprem, acela de a se îndrăgosti?

Sursa foto si text> Editura Univers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Pretenţiile unui crai, de Mia Marlowe-recenzie

Titlu original: Touch of Seduction
Traducerea: Mihaela Sofonea
Editura: Litera
Colecţia Iubiri de poveste
Seria: Touch of Seduction: 1.Seducţie la prima vedere (Touch of a Thief), 2.Pretenţiile unui crai (Touch of a Rogue), 3.Touch of a Scoundrel

   Mia Marlowe, autoare premiată de romane istorice romantice a primit numeroase elogii încă de la debut. Până în prezent cărţile ei au fost traduse în 10 limbi, numărându-se printre prezenţele constante în topurile din New York Times şi Publishers Weekly. A avut numeroase ocupaţii: profesor, director de cor şi agent imobiliar printre altele. Iubeşte istoria, arta, muzica şi călătoriile, evident din moment ce a trăit în mai multe state. În prezent locuieşte cu familia în New Englend.

   Am terminat şi ceea de a doua carte din serie, iar impresia făcută prima dată nu s-a schimbat. Mi-a plăcut şi această poveste cu peripeţii.

,,Jacob Preston îşi doreşte trei lucruri de la o femeie care se arată interesată să ajungă la el în pat: să fie pasională şi înflăcărată, să fie versată în chestiuni legate de amor şi – pentru că aceste două cerinţe să fie cu succes îndeplinite – să fie căsătorită.
Lady Julianne Cambourne are toate trăsăturile unei femei pasionale şi în mod sigur nu pare genul sentimental.”

   Pe lângă problemele ivite cu fiul vitreg, Julianne o fosta actriţă devenită lady Cambourne are acum şi probleme cu situaţia financiară, dacă nu reuşeşte să găsească la timp toate cele şase pumnale ezoterice.

”Algeron îi respectase inteligenţa, la fel de mult cum îi admirase frumuseţea. Şi îi permise fără nici o restricţie să-şi înfiinţeze propria fundaţie de caritate-Şcoala pentru Fete a doamnei Osgood. Juliane înţelesese foarte bine pasiunea lui pentru arme ezoterice şi datorită experienţei ei scenice putuse chiar să facă demonstraţii ale mânuirii lor în mici lupte simulate, care îi bucurase pe amândoi. Dar viaţa ei plină de libertăţi îndrăgite se năruise în ziua în care Algeron fusese găsit mort”.

   Văduvă fiind ştiind ce viaţă mizeră a dus de mică, Juliane va apela la Jacob pentru a o ajuta de a găsi la timp ultimul din cele şase pumnale.
Statutul de văduvă ar trebui să fie un motiv îndeajuns de bun ca Jacob să se ţină departe de ea. Şi totuşi, el o găseşte mult prea ispititoare. Iar tentaţia devine chiar mai mare în clipa când ea se dezlănţuie şi nu vrea să cedeze atracţiei mult prea evidente dintre cei doi.

,,-Ai un sentiment exagerat al propriei importante, domnule Preston. Nu o să mă culc cu dumneata doar pentru a-mi asigura serviciile dumitale.
Aproape că scuipa flăcări prin ochii ei de culoarea chilimbarului. Indignarea îi era trădată de roşeaţa care se înalţa peste gulerul înalt al rochiei şi-i aprindea pomeţii ca nişte flăcări.
Doamne, chiar era o femeie foarte frumoasă!”

   Jacob are abilitatea misterioasă şi de-a dreptul supranaturală de a afla informaţii prin simpla atingere a metalelor, iar informaţiile care le poate obţine sunt variate, dar şi foarte periculoase pentru sănătatea sa mintală. Va risca el alături de această tânără văduvă, îndărătnică şi deloc supusă? Câteodată suntem independenţi de alegerea noastră, la fel şi Preston, şi dacă va capăta un sărut va fi gata să o ajute.

,,Nu-şi amintea să fi existat vreo perioadă a vieţii sale în care metalul să nu-i fi vorbit. Se întâmpla mereu atunci când pielea lui goală atingea orice fel de element chimic lustruit. Prima dată auzise glasul fierului şi apoi descoperise că fiecare metal în parte avea propriul sunet unic, pe care Jacob îl putea auzi dacă se afla îndeajuns de aproape. Iar metalele preţioase emiteau note muzicale, delicate. Argintul, de exemplu, vibra într-un clinchet strălucitor, în timp ce aurul exprima o melodie mult mai caldă şi voluptoasă. Cântecul oţelului era mult mai ascuţit şi mai strident, iar fierul emitea tonuri grave şi adânci.
Dintre toate metalele, platina era singură tăcută în faţă lui. Şi încerca să se înconjoare cu ea cât de des putea, de vreme ce era singura substanţă odihnitoare pentru el-chiar dacă raritatea sa o transforma în ceva foarte scump.”

   Datorită abilităţi sale a descoperit prin intermediul pumnalului pus la dispoziţie de către Julianne cum a murit lord Algernon, dar nu înţelege ce impuls a avut pumnalul, de ce a curmat viaţa lordului. Pare ceva malefic la aceste pumnale, oare va mai dori să meargă mai departe Preston şi să o ajute pe frumoasa văduvă?Julianne va fi motivul pentru care îşi va risca sănătatea mintală tânărul nostru crai, deoarece după fiecare ,,citire , ,a unui obiect metalic, acesta se alege cu dureri groaznice de cap. Acesta este extrem de atras de fosta noastră actriţă, dar şi de a afla misterele ce înconjoară pumnalele. Cei doi vor descoperi prin intermediul bibliei druizilor date despre pumnale. Partea din manuscris care a moştenit-o împreună cu pumnalele îi va pune pe Preston şi Julianne în situaţii periculoase. Sunt persoane din Ordinul Druizilor care sunt extrem de interesate de reunirea celor şase pumnale. Cineva va încerca să pună mâna pe manuscris, îi va urmări din umbră, şi posibil să aibă puteri supranaturale şi el. Diferenţa dintre cei doi tineri cu puteri supranaturale este că Preston ajută pe cât poate, rivalul său vrea să distrugă totul în calea sa pentru a obţine o putere imensă.

   Pe parcursul acestei căutări contra cronometru cu duşmani periculoşi pe urmele lor, Preston şi Julianne vor avea momentele lor de pasiune. El un crai, care nu se gândeşte la însurătoare, ea o fire independentă mult prea conştientă de lupta sa dusă pentru a deveni persoana care este acum.

   Vor ceda sentimentelor?
Vor reuşi să îşi acorde o şansă la fericire?
Vor reuşi să descopere la timp şi să se salveze din pericolul mortal reprezentat de pumnale, şi prezenţa malefică ce planează asupra lor?
Urmează să descoperiţi voi toate peripeţiile prin care trec tinerii.

Nota mea este 9.

Cartea Pretenţiile unui crai, de Mia Marlowe poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

„Vocea, își aminti ea, fusese cea mai înfricoșătoare. Felul în care trecea de la accentele jalnice la forță, într-o stare de nebunie calmă, decisă."

Păcate sacre, de Nora Roberts-Editura Miron-recenzie

 

Editura Miron

Număr pagini: 383

   „De dogoarea verilor din Washington nu poţi scăpa… şi nici de contorsionata slujbă a “Preotului” – un nebun care strangulează blonde zvelte, drăguţe, cu eşarfa de mătase albă folosită de preoţi la oficierea serviciului divin, lăsînd lîngă acestea notiţe prin care îşi absolvă victimele de păcate.

Ceea ce le dă cu adevărat de furcă frumoasei Tess Court şi lui Ben Paris – doi pasionaţi ai profesiilor lor şi care nu reuşesc să păstreze o distanţă profesională între ei, este flacăra pasiunii oarbe, fierbinţi.

Tess Court, psihiatrul de elită, desemnată de primar să se ocupe de acest caz este zveltă, drăguţă şi blondă…

Ben Paris, un ofiţer de poliţie plin de magnetism, care se ocupă de investigaţii, nu îi poate rezista lui Tess.

Dar mai este cineva care a pus ochii pe Tess… cineva care visează să o salveze, să-i cureţe sufletul de păcate, recurgînd la insolita lui metodă de absolvire în noaptea tăcută, fierbinte”.

 

  Fără îndoială, Nora Roberts este considerată una dintre cele mai remarcabile voci ale genului romance, impregnat cu nuanțe de thriller. Pe de altă parte, unii critici susțin că scrierile saled au devenit în timp, clișeice, că acțiunile sunt previzibile și că cititorii pierd astfel contactul cu suspansul cărții. Evident, fiecare are propria percepție asupra unei cărți. Un lucru e sigur: pe mine acțiunea m-a acaparat în totalitate, iar personajele m-au fascinat.

   Pe numele său real, Eleanor Marie Robertson, Nora Roberts s-a nascut la data de 10 octombrie 1950 în Silver Spring, Maryland. Este fiica cea mai mica din cei cinci copii ai familiei. Școala pe care a urmat-o a fost una cu specific catolic. În anul 1979, începe să scrie și descoperă că aceasta este marea sa pasiune. Din păcate, primele șase manuscrise trimise unei edituri au fost respinse. Mai târziu, în anul 1981, reușește să publice prima nuvelă „Irish Thoroughbred” la Editura Silhouette Books. Folosește încă de pe atunci pseudonimul Nora Roberts. Între anii 1982 si 1984, aceeași editură îi publică nu mai puțin de 23 de nuvele. Totuși, Nora Roberts cunoaște succesul abia în 1985, când i se publică cartea „Playing The Odds”. De atunci, seria bestseller-urilor pare să nu se mai termine.

   „Pacate sacre” e o carte pe care o citești cu sufletul la gură, sperând că personajele de care deja te-ai atașat, vor reuși să scape cu viață. Ne aflăm în Washington, într-o vară toridă, când turiștii colindă străzile aglomerate, căutând să-și potolească căldura exagerată cu băuturi reci și înghețată. Sunt circumstanțe pe care un criminal în serie le găsește mai mult decât favorabile.

   Tess Court este un psihiatru de succes. Primarul Washingtonului i-a plasat sarcina de a colabora cu detectivul Ben Paris într-un caz de crime în serie. Nu era o simplă sarcină… de vreme ce primarul acestei metropole era chiar bunicul lui Tess. Astfel, lucrurile erau mult mai complicate… și ca să se conplice și mai mult, apare acest Ben… cu care e nevoită să colaboreze pentru capturarea criminalului.

   Se pare că aceste crime în lanț erau un motiv de reală îngrijorare pentru primar, care-și dorea un oraș liniștit, fără evenimente de natură negativă. Suspansul cărții poartă o traiectorie ascendentă. Mai întâi aflăm despre modalitatea în care criminalul alege să își ucidă victimele. Acesta lăsa întotdeauna lângă cadavru, o eșarfă de preot și un bilet pe care scria: „Iertate să-i fie păcatele”.

   Chiar dacă nici unul, nici celălalt nu par foarte fericiți de ideea unei colaborări, Tess și Ben își dau seama foarte curând că munca lor de echipă poate da rezultate. Totuși, criminalul nu e atât de ușor de prins. Mai întâi de toate, cei doi protagoniști caută răspunsuri referitoare la motivul crimelor, încercând să afle ce e în mintea unui astfel de om și care sunt evenimentele care au declanșat șirul de orori. În anevoiosul proces al încercării de a dezlegare a misterului, Tess și Ben se îndrăgostesc.

   La un moment dat, suspansul capătă două dimensiuni. Una vizează continua cursă pentru depistarea criminalului, iar cealaltă expune etapele apropierii dintre Tess și Ben. Îmbinarea acestor două coordonate conferă o savoare deosebită cărții. Întâlnirile celor doi se lasă cu scântei, mai ales că pentru completarea tabloului psihologic al criminalului sunt necesare multe ore petrecute împreună.

   În timpul anchetei, cei doi descoperă cu stupoare că cineva dezvăluia presei informații din anchetă. Încep să dea vina unul pe celălalt, dar își dau seama curând că nu de la ei a plecat scurgerea de informații. Curând, după cei doi își dau seama că atracția dintre ei s-a transformat în iubire, criminalul pune ochii pe Tess… iar din acest moment, suspansul își mărește considerabil intensitatea.

   Stilul cărții este alert, nu există pauze mari, nu există pasaje descriptive foarte lungi… cu alte cuvinte, nu e o carte care să plictisească. Personajele par la început imaginea perfecțiunii, dar pe parcurs li se dezvăluie latura umană, cu adorabilele imperfecțiuni. Ben pare bărbatul ideal, cu un fizic plăcut, charmant, cu un job interesant. Tess e blondă, inteligentă și foarte frumoasă. Acestea sunt primele impresii despre personaje… apoi le descoperi caracterul, micile defecte, temerile, răbufnirile… și realizezi că nu sunt nici pe departe imaginea perfecțiunii. Totuși, fiind alături de ei în această intensă cursă pentru prinderea criminalului, nu poți să nu te atașezi de personaje. Tehnica narativă e una cursivă. Autoarea introduce în fiecare capitol, câte un fragment în care descrie și trăirile criminalului, gândurile sale… iar asta contribuie la suplimentarea suspansului.

   Mi-a plăcut dialogul și mai ales cum a l-a condimentat autoarea, trecându-l de la replici serioase, până la ele acide sau ironice. Mi-a plăcut abordarea subiectului, modul în care Nora Roberts a ales să expună o temă destul de des folosită în literatură, dar să o impregneze cu nota sa de originalitate. Mi-a plăcut finalul foarte mult. Cu alte cuvinte, e o carte care merită  citită!

   „Păcate sacre” nu e doar un romance. E o carte în care genul thriller se îmbină armonios cu elementele de romance, iar cititorul ajunge să vizualizeze personajele și circumstanțele, ca și cum ar vedea un film… iar asta înseamnă, după prerea mea, să scrii o carte bună.

Iată și câteva citate:

„Ben citi din nou raportul și se opri mai mult asupra armei crimei. Eșarfa unui preot. Alături, fusese prins cu un ac, un bilet. Îl citise acolo, îngenunachiat lângă victimă: Iertate fie-i păcatele”.

„Vocea, își aminti ea, fusese cea mai înfricoșătoare. Felul în care trecea de la accentele jalnice la forță, într-o stare de nebunie calmă, decisă.

-Ben, ceea ce vreau să înțelegi este faptul că parcă stăteam de vorbă cu doi oameni. Unul din ei plângea disperat, aproape pledaând. Celălalt… celălalt era de departe fanatic, hotărât.

-Când strangulează femei este una și aceeași persoană.”

Cum se încheie această cursă pentru descoperirea criminalului, veți afla citind cartea!

Cartea Păcate sacre, de Nora Roberts poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

Contract marital, de Alexa Drăgan-vol 1

Editura: Letras

Număr pagini: 256

   Mi-a trebui ceva vreme să mă hotărăsc dacă să scriu ceva despre acesta carte.  Am decis, în final, ca ar fi ok să îmi expun părerea, poate cine stie, am perceput eu greşit, iar voi cei care aţi citit-o aveţi argumente solide să le demontaţi pe ale mele.

   O carte ce se citeşte cu uşurinţă, o poveste de dragoste emoţionată, posesivă şi umbrită de frici. Personaje cu temeri, dar sufletiste, ce încerca să îşi depăşească trecutul dureros, să îşi trăiască prezentul şi viitorul, să creadă în fericire şi să lupte cu sinele lor.

   Ana este o femeie cu un trecut dureros, din acest motiv este reticentă în relaţii. Damian Alexander are şi el partea lui de trecut destul de întunecat ce îi dezvoltă temeri, deşi pare un bărbat extrem de puternic. Liantul dintre cei doi şi cum ajung la o căsătorie de convenienţă în prima fază este Miruna, fetiţa lui Damian. Ana o cunoaşte pe micuţă atunci când aceasta era agresată verbal în faţa şcolii. Intervine, deşi nu prea era în măsură, dar gestul persoanei mature care agresează un copil a făcut-o să ia atitudine. Între cele două (Ana şi Miruna) se  dezvoltă o relaţie strânsă de prietenie, simpatie şi iubire.

   Pe tatăl ei îl cunoaşte la o petrecere, habar nu avea că vila luxoasă unde avea loc petrecerea era de fapt a lui Damian Alexander şi Miruna este fiica acestul om potent financiar, dar mai ales atrăgător.
Primul impact dintre cei doi protagonişti este incitant şi interesant, preconizând că va ieşi ceva cu scântei. Îmbrăcată foarte sexy, Ana este etichetată şi Damian o acostează în toaleta femeilor. Are loc un schimb de replici cu subînţelesuri, apropouri, şi Ana devine un arici, plesnind verbal în mândria domnului milionar. Ce urmează după câteva zile? Un buchet uriaş de trandafiri cu scuzele de rigoare şi invitaţia la cină, incluzând şi o o discuţie foarte importantă.

   Despre ce discuţie este vorba, cred că v-aţi dat seama, Damian are nevoie de o soţie să câştige custodia deplină a Mirunei şi îi propune Anei un contract marital, având in vedere relaţia ei cu fiica lui.
Cum decurg lucrurile? Vor fi şi roz şi gri şi momente roşii pline de pasiune, dar şi negrul trecutului care va veni în val. Care dintre cei doi va fi mai puternic să depăşească momentele întunecate, să accepte viitorul, citiţi voi.

   Ca şi bază, temelie, povestea este bună, dar, din păcate nedezvoltată suficient şi cel mai deranjant, clişeică. Mă refer aici, în special, la dialoguri. Partea de gânduri ale personajelor, temerile lor, naraţiunea, sunt în regulă, autoarea reuşind să le aştearnă pe hârtie destul de coerent şi cursiv, dar toate acestea sunt umbrite de dialogurile clişeice, liniare şi mult prea siropoase. Acel alint ,, iubirea mea”, ,,iubire”, folosit în majoritatea dialogurilor, ajunge să deranjeze vizual şi mental. Prea mult, prea des, prea dulce.

Iubire, ia-mă! Fă ce vrei cu mine, sunt a ta.
-Nu te opri, iubire.
-Iubire, dacă aşa o să înceapă toate dimineţile noastre, o să întârzii mereu la muncă….
-Idem, iubire. Dacă o să continuăm aşa, o să reuşeşti să mă omorî….
-Cred că este timpul să facem un dus pentru a ne răcori, nu?
-Sigur că da, iubire. Chiar avem nevoie să ne răcorim, plus că trebuie să ne grăbim….

Şi acest stil de dialog întâlnim în special în partea a doua a cărţii.

   Da, astfel de alintări: ,,iubirea ”, ,,iubi”, etc… sunt folosite de foarte multe cupluri, dar, tocmai asta le face să devină clişeice, neverosimile şi puerile. Ce vreau sa evidenţiez este faptul că:  într-un cuplu din viaţa reală aceste forme de alint dau bine, pentru că este vorba de ton, vibraţie, sentiment, tachinare, etc, dar atunci când aduci toate acestea într-o carte, si mai ales repetitiv, nu dau bine- devin cuvinte fade şi strică farmecul originalităţii.

   Iar….. -De ce eşti supărată, cumnată?ooo, parcă-I desprins din viaţa la ţară.

   Adică, dacă tot suntem în zona de poveste la un nivel de profunzime, mai cu stil, nu stricăm feng şhui-ul cu ,,pieţisme”. Dacă subiectul cărţii ar fi fost ceva de genul Moromeţii, da, aceste exprimări erau ok, făcând parte din context şi din peisajul rural. Dar aşa, a fost ca nuca în perete. Deşi există o singură formulare a fost suficientă pentru mine să mă facă să îmi schimb radical părerea, evident alături de celelalte dialoguri.

Din acest motiv, deşi cartea ca fundament ar fi ok, idee bună, dialogurile o depunctează.

   Autoarea are un real potenţial, dar din punctul meu de vedere ar trebui să lucreze la partea aceasta, să încerce să aducă pe pergament dialoguri inteligente şi originale, să scape de acel sweet love story. Cu siguranţă povestea ar fi fost de multe stele.

   Aş vrea ca autoarea să nu se supere pe mine, nu scriu cu răutate aceste remarci, şi să ia ca pe ceva constructiv, pentru că este păcat, are talent în special pe partea narativă şi de construcţie.

   Cel mai mult mi-a plăcut începutul şi finalul acestui prim volum, finalul însemnând ultimele 4 pagini, dar asta nu a fost suficient să spun că mi-a plăcut cartea per total din motivele scrise mai sus. M-am bucurat la început crezând ca va fi ceva frumos, totul părea în regulă, dar cuprinsul a fost decisiv.

   Nu ştiu cum va fi volumul doi, dar sper ca autoarea să vină cu un stil nou.

   Sunt probabil cititori cărora le-a plăcut foarte mult cartea şi le respect percepţia, din acest motiv puteţi citi şi voi cei care nu aţi facut-o, poate cine ştie, aveţi o altă părere faţă de ceea ce am scris, dar eu nu am reuşit sa trec peste clişeu.

"L-am privit și am țipat din nou … Ochii mereu dușmănoși erau acum închiși și corpul zăcea întins între podea și ultima treaptă."

Iubire periculoasă. Volum 3-Duşmani de sânge, de Georgiana Sandu-recenzie

 Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Număr de pagini: 552

Data apariţiei: iulie 2017

Gen: young adult, romance

Nota mea: 10 +

 Seria Iubire periculoasă: 1. Obsesie  2. Cercul Vieţii  3. Duşmani de sânge; 4. Colaps; 5. Jocul; 6. Dominaţie; 7. Vendetta

Katherine Wrise nu va mai fi o adolescentă obişnuită. A ştiut asta din ziua în care Harris Stone a privit-o pentru prima dată.

Între acomodarea cu noua viata si lupta cu trecutul fiecăruia, Kath se trezeşte bântuită de fantome. Frica ei se materializează şi sentimentul că încă nu-şi cunoaşte suficient iubitul, o îmbolnăveşte, determinând-o să-l vadă peste tot, să îl simtă urmărind-o din umbră şi să fie martora unor fapte îngrozitoare săvârţite de el. Se trezeţte vinovată pentru fiecare dintre ele şi încearcă, ca de fiecare dată, să rezolve singură misterul.

Abia în pragul morţii, Kath o să descopere că demonul şi fantoma… nu îşi doresc inima ei în acelaşi fel.

   În ultima perioadă de timp, am reușit să nu mai am obiceiuri nesănătoase de cititor, dar “Iubire periculoasă. Dușmani de Sange” m-a determinat să încalc regulile. Datorită ei am făcut noapte albă, iar a doua zi m-am simțit ca un zombie. Prima parte a cărții a fost precum o prăjiturică – savuroasă, și nicio clipă nu am bănuit că totul nu reprezintă decât liniștea de dinaintea furtunii. Evenimentele petrecute în ultimele 120 de pagini m-au răvășit complet, mi-au mărit pulsul și… somnul a fugit. Cum să dorm când Katherine, protagonista seriei, îndura cele mai mari chinuri din cauza unor monștrii care au dat dovadă de atât de multă cruzime?

“Ăsta e prețul pe care îl voi plăti pentru că m-am îndrăgostit de un demon. Asta e consecința pe care o voi suporta pentru că am acceptat o iubire periculoasă.”

   Ea nu era decât o victimă în răzbunarea lor, nu conta deloc, dar maniera în care au lovit în ce iubea mai mult Harris, mi-a stârnit dorința să fiu și eu un personaj și să-i nimicesc pe nenorociți. Ajunsesem să cred ca povestea se va termina prost, iar eu voi rămâne cu un cumplit sentiment de frustrare și tristețe. Dar m-am înșelat! Finalul m-a găsit zâmbit, mulțumită de modul în care s-a încheiat cel de-al treilea volum al seriei. S-a terminat exact așa cum mi-am dorit!

   Primele două volume din serie mi-au mers la suflet, dar “Dușmani de sânge” a devenit preferatul meu. Cred că este una dintre cele mai frumoase cărți scrise de Georgiana Sandu și mult timp de acum încolo îmi voi aminti cu drag de ea.

  Dacă “Obsesie” și “Cercul vieții” se axează mai mult pe romantism și acțiune – de fapt, o îmbinare de  erotism și adrenalină, “Dușmani de sânge” are  un element în plus: suspansul. Povestea prezintă numeroase momente amuzante și scene romantice, dar autoarea a preferat să strecoare și câteva clipe de mare tensiune – evenimente care te pun pe gânduri și te determină să îți pui o serie de întrebări: ceea ce vede Kath este real sau un vis? Harris este cel care acționează din umbră sau e vorba de altcineva? Dar  dacă ceilalți mint? De ce traficanții de arme au depus atât de mult efort ca să o prindă pe Kath ?

   Fiecare poveste scrisă de Georgiana Sandu este foarte bine gândită, superb construită, dar cu “Dușmani de sânge” m-a cucerit în totalitate. De acesta dată, autoarea a reușit să mă surprindă plăcut datorită suspansului bine dozat, deselor întorsături de situație, iar evenimentele din cea de-a doua parte reprezintă cireașa de pe tort. N-am să vă pot povești prea multe lucruri pentru că acest volum are foarte multă acțiune, dar voi încerca să vă ofer câteva ceva, atât cât să vă tentez să citiți cartea/seria.

   De această dată, Kath se trezește acuzată de furtul unei mașini și uciderea unui băiat, pe baza falsei declarații date la poliție de către Amber, fosta iubită a lui Harris (care în același timp este și sora ei vitregă, având același tată). Ca să scape, trebuie să-l predea pe Harris, adevăratul vinovat, iar asta e la fel de imposibil ca recunoașterea că ea l-ar fi omorât pe tânărul respectiv. Chiar dacă mai este șocată de vestea că iubitul ei l-a executat cu sânge rece, la ordinal lui Carter, nu l-ar trăda pentru nimic în lume. În plus, se prea poate ca poliția să aibă alte motive pentru care au arestat-o…

“Nu mă vor neapărat pentru că mă suspectează de uciderea lui Joshua sau furtul acelei mașini, ci pentru că eu sunt intrarea lor pe pista lui Carter Gunn. Fac parte din oamenii de acolo, am ucis și am furat … deci înseamnă că toți facem asta. Singura diferență e că pe mine m-au prins.”

   Cine știe cum ar fi evoluat lucrurile dacă nu ar fi intervenit la timp Margot, o polițistă care din anumite motive protejează banda din care face parte și Harris. De fapt, cel care s-a ocupat de scoaterea ei din închisoare, a fost chiar Carter, șeful lui Harris, care și-a adus imediat avocații, a făcut tărăboi și nimeni n-a putut să zică nimic împotriva lor. Toată situația asta l-a înfuriat mult, dar nu pe Kath o învinovățește, ci pe Amber, pentru că… prin răzbunarea ei prostească, a intrat pe teritoriul lui, așa că se va ocupa îndeaproape de pedepsirea ei. Dar în ce va consta pedeapsa? Se spune că oricine încearcă să se implice în afacerile lui Carter, riscă să dispară pentru totdeauna. Traficanții nu își asumă riscuri, de niciun fel.

“… e mai bine să băgăm puțină frică în ea acum și să se potolească, decât să primesc mai târziu  un alt ordin de execuție.

  Am înghițit în sec, voiam să îl întreb dacă e capabil de așa ceva, să își ucidă fosta iubită, dar nu vreau să aud răspunsul la asta. Mi-e teamă de el, mi-e teamă chiar și de o ezitare.”

   Interesant este că acest episod neplăcut nu a făcut decât să le întărească și mult relația, și parcă au început să aibă mai mult încredere unul în celălalt.

“Din noapte asta o să încetez să mă mai gândesc la ce o să se întâmple mai departe, ce mă așteaptă lângă Harris, pentru că începe să fie foarte clar că viitorul se prevestește a fi total diferit față de orice am plănuit pentru viața mea.”

   Vom asista în continuare la toate momentele lor romantic – scene fierbinți de dragoste, declarații de iubire, și o vom vedea pe Kath în mai multe ipostaze: o Kath  fericită pentru că se simte iubită; o Kath panicată pentru că a fost aleasă șefa majoretelor în locul lui Amber – fiind astfel nevoită să participe la competiţiile naționale de majorete și să organizeze preselecția de băieți pentru echipă; o Kath  înțelegătoare cu tatăl ei (care s-a decis să se împace cu prima lui soție, femeia cu care o făcuse pe Amber); o Kath decisă să joace rolul lui Cupidon pentru dragii ei prieteni. Pe Chris îl va aduce mai des în preajma Victoriei, fata de care e îndrăgostit de  foarte mult timp, iar lui Ken îi va lansa o provocare delicioasă, în urmă căreia se va alege cu o iubită: Kristen. Mai pe scurt, acesta va juca pentru o perioadă de timp, rolul admiratorului misterios care provoacă plăcere la telefon, iar Kristen va avea parte de o mare surpriză…

   Relația celor doi devine tot mai serioasă, iar Harris se decide să cumpere o casă și își roagă iubita să se mute împreună. Ideea a speriat-o pe Kath, dar ce va afla pășind în respectiva casă, o va face să se răzgândească.

– E… frumoasă, dar de ce ai ales tocmai casa asta?

 – Pentru că asta a fost casa mea, până a murit mama. Aici am trăit singura perioadă fericită din viața mea, până ai apărut tu, și vreau să reiau de unde m-am oprit.“

 “Am venit aici să mă gândesc ce loc ar putea fi potrivit pentru noi. Unul pe care să îl accepți și tu, apoi mi-am dat seama că sunt în locul perfect. Am realizat că locuința asta nu îmi mai trezește instantaneu zeci de amintiri amare, în sfârșit reușesc să văd și amintirile frumoase cu ea. Și asta datorită ție, iar eu vreau să creez alte amintiri frumoase cu tine, aici.”

   Din păcate, toate aceste momente pline de veselie sau încărcate de emoție, nu au reprezentat decât liniștea de dinaintea furtunii. Între acomodarea cu noua viață și lupta cu trecutul fiecăruia, Kath se va trezi bântuită de o fantomă. Frica ei se materializează și sentimentul că încă nu-și cunoaște suficient iubitul, o îmbolnăvește, determinând-o să-l vadă peste tot, să îl simtă urmărind-o din umbră și să fie martora unor fapte îngrozitoare săvârșite de el.

   Încă din prima noapte petrecută în noua locuință, a simțit că este urmărită din umbră. Iar ce a zărit în fața casei a derutat-o cumplit de mult. Să fie halucinație sau realitatea? Începe oare să își piardă mințile?

“Era Harris.

  Mi-am pus mâna la gură, simțind cum îmi cedează picioarele și am încercat să îmi recapăt cât mai repede calmul, până când nu leșinam. Nu era o persoană care îi semăna, era chiar el. L-aș recunoaște  oriunde … Expresia lui era sadică, iar felul în care își lumina chipul făcea totul și mai înfricoșător în întuneric, așa cum încerci să sperii un copil punându-ți lanterna sub bărbie.

  Și exact asta încerca și el să îmi facă, pentru că îmi zâmbi.

  Îmi zâmbi diabolic.”  

   Altădată, pe când era acostată în vestiar de către Zac, un tip îndrăgostit de ea de ceva timp, s-a trezit că luminile de pe hol se sting, iar Zac a fost smuls din fața ei și izbit de perete de un necunoscut. Mai târziu, Zac i-a mărturisit lui Max, cel mai bun prieten al său, că cel care îl bătuse pe hol, nu a fost nimeni altul decât Harris. Kath nu știe dacă e adevărat sau nu, dar în mod cert, liceul a luat-o razna și toate par să aibă legătură cu ea și Harris. Iar acest lucru îi este din nou demonstrat pe timpul balului mascat, atunci când ea părăsește ringul de dans, se strecoară pe culoar și dă nas în nas cu un tip care poartă mască și costum negru. Nu știe cine e, dar buclele de păr ce ieșeau de sub mască și expresia feței, îi amintesc de Harris. Nu a avut timp să înțeleagă bine cine e de fapt în fața ei pentru că privirea i s-a îndreptat spre baza scărilor, iar ceea ce a văzut acolo, a îngrozit-o pur și simplu!

“M-am prins de balustradă și, când am privit în jos, am simțit cum îmi coboară tot sângele din creier într-o fracțiune de secundă și groaza a scos din mine un țipat atât de puternic, încât s-a auzit ca sunetul unei tobe pe holurile goale.”

“L-am privit și am țipat din nou … Ochii mereu dușmănoși erau acum închiși și corpul zăcea întins între podea și ultima treaptă.

Max.

Max mort.”

   Kath nu a spus nimic poliției de necunoscutul înfricoșător ce o condusese la Max, dar e sigură că el îl împinsese pe scări. Nu știe ce să spună despre el, cum să îl descrie fără să pară nebună, dar e a doua oară când îl vede și, tot pentru a doua oară, i se pare că seamănă cu Harris. Este el cu adevărat sau o ia ea razna? Și dacă e el, de ce acționează în acest fel?

   Singura soluție e să încerce să rezolve misterul, iar pentru început își propune să îl înțeleagă cât mai bine pe Harris, să vadă cu ochii ei lumea lui, lumea traficanților de arme. Vrea să asiste la una dintre acțiunile lui periculoase, așa că îl roagă pe Carter să o ia și ea în Italia, fără ca iubitul ei să știe. În mod surprinzător, șeful îi acceptă propunerea, dar numai după ce o supune la un test. Îi va pune o armă și îi va cere să tragă în cineva. În cine va trage nu am să vă spun, ci vă las pe voi să aflați.

“- Realizezi ce o să vezi acolo, nu?

  – Moarte! am răspuns fără vreun sentiment direct.

  – Și vrei să vezi asta? Cauzată de băiatul pe care îl iubești?”

   Kath era foarte conștientă că va asista la ceva rău, dar cum va reacționa atunci când îl va vedea pe Harris luând parte un la act atât de sângeros?

   “Când credeam că totul s-a terminat, a început adevăratul spectacol sângeros. Toți au coborât din mașini, înarmați până în dinți și gloanțele au zburat spre escorta tirurilor. Oamenii erau scoși din mașini, împușcați și aruncați în grămezi pe marginea drumului. Și am văzut lucrul pentru care am venit aici, lucru de care îmi era teamă. L-am văzut pe Harris făcând asta.”

   Kath și Harris au trecut prin multe necazuri încă din prima zi de când au devenit iubiți, dar ce îi așteaptă de acum încolo, întrece orice închipuire. În curând vor fi martorii celui mai dramatic eveniment din viața lor. Nici prin gând nu le-a trecut că atunci când vor accepta să meargă la nunta mamei lui Kath, vor ajunge să-și riște viața. Vor intra direct în plasa întinsă de cel mai temut dușman al lui Carter. Cine e de fapt Hugh Reynolds, viitorul soț al mamei ei? Ce legătură există între el și Harris? De cel îl urăște așa de mult Drake, mâna dreaptă a lui Reynolds? Și cine este de fapt fantoma care a tot urmărit-o pe Kath în ultima perioadă?  Ce semnificație are tatuajul cei doi pui de lup de pe șoldurile lui Harris? Cine este dușmanul său de sânge?

“Mintea și corpul mi-au clacat când mi-am dat seamă cine e cu adevărat omul din fața mea. Nu e viitorul soț al mamei, nu e un gangster periculos, nu e cel mai mare dușman al iubitul meu. Toate astea nu mai contează acum, sunt nimicuri pe lângă adevărata lui identitate.”

 “ M-am zbătut disperată și am scrâșnit când spatele mi-a trosnit, lipit de un stâlp de lemn. Mâinile îmi erau prinse în jurul lui, de aceleași lanțuri grele și dureroase. Sunt un animal înlănțuit.

   Disperarea punea stăpânire pe mine și agitația mea a crescut, încercând o ultimă speranță că voi reuși să mă eliberez. Capul îmi zvâcnea în durere, la fel și restul oaselor, ce păreau să ardă în interiorul meu, odată cu pielea și carnea care erau însă înghețate. Mi-am văzut aburul ieșind printre buze și am început din nou să plâng de spaimă.

– Ajutor! Să mă ajute cineva!”

 “Lanțurile îmi sapă în încheieturi și simt durerea până-n măduva oaselor. Nu știu dacă plâng din cauza durerii, a fricii sau a ce va urma ma departe. Pentru că ăsta pare să fie doar începutul. “

 “Am pictat în minte chipul lui. Al celui real pentru mine, nu al celui malefic. Ochi de smarald și buclele sălbatice îmi dansau ca un sevraj în minte și m-am agățat de imaginea lor, încercând să elimin oroarea ce se întâmplă acum cu mine.

Țip pentru că ăsta e singrul lucru pe care-l mai pot face.”

“– Nu mi-am dorit un înger blând care să mă scoată din Iad și să mă ridice spre Rai. Mi-am dorit un înger sălbatic, care să îmi facă Iadul să arate că un Rai. Și te-am primit pe tine.”

 “Iubirea pentru Harris mă omoară și o face în mai multe feluri, pericolul din jurul lui nu e cel mai important, ci felul în care îmi bate inima în jurul lui.” 

“– Nu pot să mai trăiesc fără tine și asta mă sperie atât de tare uneori. Urăsc ce am făcut din viața mea, tot răul pe care l-am creat și dușmanii ce mi-i te pot lua.”

“Închide ochii grei și cazi ușor în brațele mele,

Aici ești în siguranță și nimeni nu mi te va lua vreodată.

Ești cadoul divin ce mi-a fost dăruit în iad,

Ești raza mea de soare care strălucește în cea mai întunecată zi,

Tu, îngerașul meu, dormi lin la pieptul meu și uită că există rău…”

 NOTA 10 +

Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Seria „Legenda celor patru soldaţi"

Îmblânzirea bestiei, de Elizabeth Hoyt-recenzie

Titlul original: „To Beguile a Beast”

Traducere din limba engleză: Elena Arhire/Graal Soft

Seria „Legenda celor patru soldaţi”

Editura: Litera

Colecţia: Iubiri de poveste

Număr de pagini: 272

An apariţie: 2016

 

   Dragă cititorule, imaginează-ţi pentru un moment că te afli pe un pod care uneşte două maluri foarte îndepărtate. Te afli la mijloc şi nu ştii ce cale să alegi: pe cea din stânga sau pe aceea din dreapta. Un drum este ceţos, iar un altul luminos şi cu puţini nori. Îl vei alege pe cel ceţos; mergi către el şi esţi învăluit de o perdea gri ce se strânge puţin câte puţin în jurul tău. Brusc totul se luminează, viaţa îşi reia cursul şi găseşti un început pe care l-ai considerat de multă vreme pierdut în negura anilor. Acest început va îmbrăca forma…a ceea ce doreşte orice persoană şi anume…

   Elisabeth Hoyt, autoarea ale cărei romane de dragoste istorice au urcat rapid în topurile de bestselleruri. De asemenea, cărţile ei, traduse până acum în 15 limbi, au fost nominalizate de patru ori la premiul RITA şi au câştigat de două ori premiul Romantic Times Reviewer’s Choice. Elisabeth s-a născut în New Orleans, dar a crescut în St. Paul, Minnesota. A călătorit mult şi a vizitat St. Andrews, Scoţia; Germania, Franţa şi Belgia. A petrecut un an în Oxford şi, pe timpul unui schimb de vară între studenţi, a locuit în Kawasaki, Japonia. Are BA în antropologie de la Universitatea din Wisconsin la Madison. A mai scris trilogia „The Princess”,   seriile „Maiden Lane” şi „Legend of Four Soldiers”.

   Volumul se deschide cu aceeaşi legendă, a celor patru soldaţi care se întorceau de la război. De astă dată condeiul autoarei poposeşte asupra unui „soldat care se întorcea acasă, traversând munţii dintr-un tărâm îndepărtat…Soldatul nostru se luptase în război cu cea mai mare vitejie, dar mulţi alţi soldaţi luptaseră la fel…dintr-un singur punct de vedere, el era diferit. Nu putea să mintă”. Acestuia i s-a spus Povestitorul de adevăruri sau Sir Alistair Munroe.

   Pentru a fi un bun povestitor trebuie să fi trăit anumite evenimente care să lase gravată în lumea, în fiinţa unei persoane sentimentul a ceea ce de abia s-a petrecut. Aşa se întâmplă că o întâmplare a lăsat impregnat pe faţa şi corpul lui Sir Alistair  semne prea dure: acesta nu mai are un ochi şi a fost lipsit de două degete de la o mână. Din ce cauză? Deoarece a participat la masacrul de la Spinner’s Falls şi a supravieţuit plătind un preţ. Când a revenit în societate a observat că  aducea teama copiilor, provoca repulsie oamenilor din jurul său şi a preferat să se izoleze la castelul din Scoţia unde a continuat să cerceteze flora şi fauna. A aflat ulterior că exista un trădător care a condus la finalul tragic al misiunii din război şi a început propriile cercetări. Anii trec şi viaţa îşi urmează cursul. Alistair rămâne în singurătate, refuză să o vadă până şi pe sora sa mai mare. Acestea se petrec până apare în pragul acestuia, într-o seară ploioasă, o femeie împreună cu doi copii, care se recomandă a fi  noua lui menajeră. Munroe nu poate crede cele auzite; el nu angajase nicio menajeră, dar se pare că soţia unui bun prieten de al său, Vale, a preferat să nu îl anunţe despre mica modificare pe care o va aduce lumii lui Alistair. Este hotărât să o trimită pe Helen Fitzwilliam înapoi la Londra, dar femeia nu se lasă doborâtă de vorbele acestuia sau de înfăţişarea sa. Îl înfruntă şi câştigă:

„-Mă aştept să vreţi să plecaţi în dimineaţa asta…

-Va trebui să cumpăr unul nou, nu? Un ceainic…

-Voi cere o trăsură…

-Sunt oameni care preferă metalul…

-Ca să mă lăsaţi în pace!…

-Iar pentru ceainic, preferaţi ceramică sau cositor?

-Ceramică, dar…măcar am apucat să aleg ceainicul, mormăi Alistair în apărarea lui.”

   Opera este plină de haz. Totodată arată o nouă versiune a basmului „Frumoasa şi bestia” care înfrânge normele şi arată că nu înfăţişarea contează, ci sufletul unei persoane. Alistair acceptă, într-un final ca Helen să rămână în casa acestuia, fără să ştie motivul pentru care femeia se afla acolo: ea fusese amanta ducelui Lister căruia îi pasă de ea şi de copiii săi ca de nişte obiecte, netratându-i cu iubire, ci doar cu nişte vizite rare. Helen ştia că dacă va fugi, Lister o va găsi şi îi va lua copiii de lângă dânsa, aşa că a plecat acolo unde acesta nici măcar nu s-ar fi aşteptat. Oare îi va găsi pe ea şi pe micuţi? Oare Alistair îl va lăsa să îi fure lumina de la capătul tunelului? Rămâne de citit…

   Lucrarea este scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Personajele sunt frumos conturate, relevând caractere puternice, încredere şi curaj. Descrierile spaţiale sunt în număr redus, autoarea concentrându-se asupra dialogului „Sunteţi un idiot./Mai mulţi oameni de ştiinţă importanţi din Edinburgh şi de pe continent v-ar contrazice.”. Pentru un cititor avid după romanele de dragoste, împletite cu istoria Londrei secolului al XVIII-lea şi pline de acţiune şi suspans, cartea de faţă este alegerea perfectă.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

NOTĂ:5/5 steluţeCartea Îmblânzirea bestiei, de Elizabeth Hoyt poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Seducţie la prima vedere, de Mia Marlowe-Iubiri de poveste-recenzie

Titlu original: Touch of a thief

Traducere: Alina Rogojan

Editura: Litera

Colectia: Iubiri de poveste

Seria: Touch of Seduction: 1.Seducţie la prima vedere (Touch of a Thief), 2.Pretenţiile unui crai (Touch of a Rogue), 3.Touch of a Scoundrel

   Mia Marlowe este soprană şi a avut ocazia să cânte cu Placido Domingo. Ea scrie romane istorice şi romance. A avut numeroase ocupaţii: profesor, director de cor şi agent imobiliar printre altele. Iubeşte istoria, arta, muzica şi călătoriile, evident din moment ce a trăit în mai multe state. In prezent locuieşte cu familia în New Englend.

Lady Viola Preston poate lua butonii de la manşetele unui gentleman fără ca acesta să bage măcar de seamă, la fel cum poate descuia cel mai complicat mecanism al unui seif în mai puţin de un minut. Însă, de fiecare dată când fură vreo bijuterie, Viola are grijă să poarte mănuşi, pentru că, de fiecare dată când atinge o piatră preţioasă cu mâna-dezgolită, piatră începe să îi „vorbească”, făcând-o să aibă viziuni tulburătoare — aproape la fel de neliniştitoare precum imaginea străinului cu privire glacială care o prinde în flagrant delict.

,,-Cauţi ceva?
Vocea masculină răsună tunător dintr-un colţ cufundat în întuneric.
,,Drace”! Viola se năpusti spre uşă, dar aceasta se trânti în faţa ei. Servitorul indian ieşi din ascunzătoarea sa din spatele uşii.
-Te rog nu încerca să fugi, altfel cu regret te informez că voi fi nevoit să te împuşc.
Vocea melodioasă a hindusului nu trăda cu nimic seriozitatea ameninţării.
Viola fugi spre fereastră, sperând că era deschisă în spatele draperiilor. Şi că sub această se află un tufiş prietenos care să îi atenueze căderea.
Locotenentul Quinn o prinse înainte să ajungă la geam, lipind-o cu spatele de pieptul lui. Mâna lui mare se răsfiră peste unul din sânii ei neacoperiţi de corset.
Pe toţi dracii! E o femeie. Aprinde lampa cu gaz Sanjay!”

   Uite aşa Quinn va da peste celebrul ,,Hoţ de bijuterii din Mayfair”, care era o hoaţă de fapt, şi Lady pe deasupra. Când tatăl Violei a decedat toată averea contelui a trecut în mâinile unui văr hărpăret, care nu avea de gând să întreţină familia defunctului. Cu o mamă pe cap, o soră care şi-a pierdut minţile când soţul a plecat, o nepoată, Viola a fost nevoită să întreprindă ceva pentru a-şi întreţine familia. Cum deţine două talente, unul în degete abile a deschide seifurile, iar cel de al doilea în ,,citirea pietrelor preţioase”, tânăra noastră lady a devenit hoţ, iar renumele său îl va atrage pe Quinn spre ea. Acesta împreună cu servitorul său indian în ochii lumii moderne, dar un prinţ în India, vor încerca să dea de urma maleficului diamant care alcătuieşte ochiul zeului Shiva.

,,Se spune că deţine o putere imensă. Dacă ajunge în mâinile cui nu trebuie, energia pietrei Baaghh kaa kkhuun devine malefică.”
Acest malefic diamant a fost furat dintr-un templu din India de către o bandă de thugi, şi pierdut fără urmă ca o ,,picătură de scuipat în Gange”.

Înfăţişarea şi vorbele lui Quinn au darul de a o tulbura pe Viola.

,,-E o diavoliţă, femeia asta.
-Poate. Quinn ridică una din sprâncenele lui brunete. Dar, dacă aşa stau lucrurile, atunci bătrânul meu vicar avea dreptate.
Diavolul ştie într-adevăr să îmbrace forme plăcute.
Cuvintele lui răsunară în urechile Violei precum un compliment cu dublu sens. Nu îl studiase prea atent pe locotenentul Quinn în timpul dineului. Nu prea avea timp pentru bărbaţi şi pentru problemele pe care i le creau aceştia unei femei. Se arsese o dată, şi era de-ajuns. Acum îl cântări cu o privire cercetătoare ce se potrivea cu a lui.
Trăsăturile regulate ale lui Quinn erau de o frumuseţe clasică. Gura lipsită de riduri şi dinţi albi o făcură pe Viola să îşi dea seama că era mai tânăr decât estimase ea iniţial. Se îndoia că apucase să vadă treizeci şi cinci de primăveri. Pielea lui albă de englez se bronzase sub soarele fierbinte al verilor indiene şi fusese biciuită de musonii tânguitori ai Indiei. Ochii lui cenuşii ca furtuna erau cu atât mai bine scoşi în evidenţă de nuanţa pielii profund bronzate. Păreau să privească direct în ea şi să vadă dincolo de măştile ei-să vadă în ea hoaţa cu pretenţii de lady.”

   Cei doi tineri vor pleca în Franţa pe urmele diamantului. Atracţia reciprocă le va înfierbânta sângele, iar minciuna nevinovată,  soţ şi soţie, nu îi va ajuta prea mult să stea deoparte unul de celălalt. Chiar dacă Viola a fost păcălită de fostul logodnic, Quinn are şi el un secret teribil, cei doi vor încerca împreună să convieţuiască. Darul Violei de a simţi bijuteriile îi vor pune pe urmele adevăratului diamant. Acesta, lasă în urmă sa numai moarte, iar apropierea tinerei lady de el fără protecţia necesară din argint, o va face să între în convulsii şi să leşine.

   Vor reuşi cei doi să recupereze la timp preţioasa bijuterie, şi să pună capăt răscoalei cipanilor indieni împotriva englezilor din India?
Cum va decurge relaţia dintre lord Ashford şi lady hoaţa? Va reuşi să treacă Viola peste secretul teribil deţinut de Quinn?

   O serie şi o autoare nouă pentru mine. Îmi place prezentarea istoriei din perioada dominaţiei engleze asupra poporului din India. Unele fragmente care ne dezvălui obiceiurile, cultură acestui popor, este o atracţie întotdeauna pentru cititor, mai ales pentru mine, care sunt fascinată de India. Un dar ciudat al eroinei, bijuterii fabuloase prezentate, o acţiune alertă, sentimente descătuşate, ingrediente mai mult decât satisfăcătoare pentru a ne convinge să citim această carte.

Recomand această carte. Nota mea este 9,5.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto: Pinterest

Răpirea predicatorului, de Karen Witemeyer-prezentare

Un cowboy care vrea să fie predicator.
Fiica unui om certat cu legea care vrea să îi schimbe planurile.

   În drum spre un interviu pentru un post la o biserica din Piney Woods, Texas, lui Crockett Archer nu îi veni a crede că e silit să se dea jos din tren de către un răufăcător şi prezentat fiicei bărbatului ca predicatorul pe care ea îl ceruse de ziua ei de naştere. E hotărât să dea bir cu fugiţii, lucru mult mai lesne dacă şi-ar putea lua gândul de la Joanna Robbins şi de la cererea ei neobişnuită.

  Luni la rând, Joanna se rugase pentru un pastor. Un om care să readucă la viaţă bisericuţa abandonată din sânul comunităţii în care trăia. Un om care să îi fie alături în împlinirea promisiunii făcute mamei aflate pe patul de moarte. Dar, tocmai când se părea că rugăciunile îi erau ascultate, se vădeşte că pastorul se află acolo împotriva voinţei sale şi că visează să îşi urmeze chemarea în altă parte.
Să fie oare vreo cale prin care să îl poată convinge pe Crockett că a ajuns tocmai în locul unde îi era destinat să fie?

  Cu amestecul tipic de umor, istorie şi ficţiune western plin de savoare, finalista în două rânduri a RITA Award şi autoarea de succes Karen Witemeyer ne oferă o poveste de dragoste din Texas care are toate şansele să vă fure inima.

Sursa foto şi text Life Publishers

Cartea poate fi comandată de pe liferomania.ro

Seducerea unui păcătos, de Elizabeth Hoyt-recenzie

Seria „Legenda celor patru soldaţi”

Titlul original: „To Seduce a Sinner”

Traducerea din limba engleză: Bianca Mateescu/Graal Soft

Editura: Litera

Colecţia „Iubiri de poveste”

An apariţie: 2016

Număr de pagini: 321

   Ce am simţit citind acest volum? Un amalgam de sentimente. M-a fermecat prin spontaneitatea personajelor, prin felul deschis prin care se manifestau. Este ca şi cum autoarea ne dă câteva fire de aţă pe care ni le leagă de degetul mic de la mâna dreaptă ori stângă şi ne ia cu dânsa spre un labirint, poate că al minotaurului, dar eu, cititor, nu am găsit decât o poveste a patru soldaţi care şi-au creat o viaţă cu bune şi cu rele şi care doresc să afle adevărul ce stă în spatele unui masacru. Imaginaţi-vă un ciclon, iar în mijlocul acestei furtuni stau cuvinte încâlcite care aşteaptă a fi ordonate de către…

   Elisabeth Hoyt , autoarea ale cărei romane de dragoste istorice au urcat rapid în topurile de bestselleruri. De asemenea, cărţile ei, traduse până acum în 15 limbi, au fost nominalizate de patru ori la premiul RITA şi au câştigat de două ori premiul Romantic Times Reviewer’s Choice. Elisabeth s-a născut în New Orleans, dar a crescut în St. Paul, Minnesota. A călătorit mult şi a vizitat St. Andrews, Scoţia; Germania, Franţa şi Belgia. A petrecut un an în Oxford şi, pe timpul unui schimb de vară între studenţi, a locuit în Kawasaki, Japonia. Are BA în antropologie de la Universitatea din Wisconsin la Madison. A mai scris trilogia „The Princess”,   seriile „Maiden Lane” şi „Legend of Four Soldiers”.

   Volumul se deschide şi de astă dată cu imaginea unui soldat care se întorcea de la război. El mărşaluia spre casă, un loc  în care credea şi nu prea credea pentru că ştia că nu mai exista un cineva care să îl aştepte. Numele său era Jack Zâmbăreţul. Acesta este imaginea în oglindă a personajului principal, vicontele de Vale, Jasper Renshaw, proaspăt părăsit în faţa altarului pentru un preot cu părul bălai. Nici bine nu a fost anulată căsătoria că în pragul casei sale a apărut o nouă soţie, Melisande Fleming, care se oferă să se mărite cu el. Jasper este năucit la cât de repede merg lucrurile şi, pentru a nu mai pierde timp preţios cu cucerirea unei alte femei, acceptă propunerea domnişoarei Fleming. El nu îşi dă, însă seama că Melisande îl iubea pe acesta de mai mulţi ani: l-a urmărit cum i-a cerut mâna celei mai bune prietene ale sale şi cum a fost, ulterior, părăsit; l-a privit cum flirta cu alte femei, dar nu a avut destul curaj să vină mai aproape de acesta. Ea este mult prea timidă, nu îi plac evenimentele mondene, aceasta fiind în totală contradicţie cu felul de  a fi al lui Jasper care doreşte să fie mereu în centrul atenţiei şi sufletul oricărei serate. Vicontele de Vale este un om cu zâmbetul pe buze, dar care ascunde un trecut tragic, fiind unul dintre puţinii supravieţuitori ai masacrului de la Spinner’s Falls. Nu vrea să îi arate soţiei sale adevăratul său chip, plin de amărăciune, de dor faţă de prietenii şi camarazii pierduţi pe front. Se vor duce, însă două bătălii: a lui Melisande pentru a-l cunoaşte mai bine pe viconte şi pentru a-l ţine la distanţă „când intră în sala unde avea loc balul mascat al lui Lady Graham, Melisande îşi ascunsese mâinile tremurânde între faldurile fustei…detesta genul acela de mondenităţi…dar acela era teritoriul lui Jasper. Şi dacă voia să-i arate că putea fi o înlocuitoare mai mult decât potrivită pentru nenumăratele lui iubite, atunci trebuia să-l înfrunte pe propriul teren” şi a lui Vale pentru a o cuceri.

   Jasper începe să o curteze pe Melisande; îşi dă seama că în spatele hainelor anoste, chipului şters, timidităţii sale, se află o femeie puternică, inteligentă,  plină de pasiune, dar care nu va trebui să ştie niciodată ce face vicontele de Vale în timpul său liber: încearcă să găsească persoana care şi-a trădat camarazii pe câmpul de luptă. Tot întrebând, Jasper află că trădătorul ar fi avut mama din Franţa, dar lucrurile se complică. Va pleca împreună cu Melisande în Scoţia către singuraticul Sir Alistair Munroe, un alt supravieţuitor al masacrului pentru a afla mai multe. În tot acest timp îşi va apăra soţia de intemperii şi va descoperi…ceva ce rămâne de citit…

   Opera este scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Ceea ce impresionează este modul în care sunt construite personajele, gândurile acestora, sentimentele pe care le dau în vileag:

Jasper se uită la soţia lui, care stătea pe scaunul de vizavi de el…în timp ce stătea şi o privea, mintea lui plănuia furioasă următorul asalt asupra fortăreţei sufletului ei…La ce te gândeşti? întrebă Melisande şi vocea ei căzu în gândurile lui, precum o pietricică într-un lac./Mă întreb dacă eşti o zână, îi răspunse el./Îţi baţi joc de mine./Din păcate, nu, inima mea. ”.

Lectură plăcută!!!

Notă: 5/5 steluţe

Cartea Seducerea unui păcătos, de Elizabeth Hoyt poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Respiraţia i se opri dureros. Se holba la ea încercând să-şi menţină echilibrul, apoi îşi strânse mai tare bastonul, ca să se apere de forţa cu care amintirile îl aruncară cu câţiva ani în urmă, la Waterloo, la Bruxelles, în toate celelalte momente în care o văzuse făcând exact aceleaşi gesturi.

Capitularea, de Julie Anne Long-recenzie

Titlul original: Since the surrender
Editura Litera
Traducere: Manuela Bulat

Seria Pennyroyal Green:  1. The Perils of Pleasure (Placeri vinovate), 2. Like No Other Lover (Un iubit ca nimeni altul), 3. Since the Surrender (Capitularea), 4. I Kissed an Earl, 5. What I Did for a Duke, 6.How the Marquess Was Won,  7. A Notorious Countess Confesses, 8. It Happened One Midnight, 9. Between the Devil and Ian Eversea, 10. It Started With a Scandal, 11. The Legend of Lyon Redmond

   Julie Anne Long locuieşte în zona San Francisco. Este o autoare cu numeroase premii, iar cărțile din genul romance au cucerit o mulţime de cititori. Are ca hobby-muzica clasică şi muzeele.

   Acţiunea din Capitularea se petrece în mare parte într-un muzeu. Seria Pennyroyal Green ne conduce prin vieţi, pasiuni, aventuri şi rătăciri ale locuitorilor din Pennyroyal Green, Sussex, Anglia, o ţară în care trăiesc familii bogate: Eversea şi Redmond, ale căror relaţii sunt civilizate la suprafaţă, dar de fapt, foarte tensionate din cauza unei serii infinite de nemulţumiri începute în timpul lui William Cuceritorul. Vom urmări aceşti oameni peste tot unde îi vor aduce pasiunile, fie că este vorba de Londra, o sală de bal, un dormitor sau pe mare. Povestirile sunt legate vag şi personajele se repetă, dar nu în fiecare carte. Un număr de personaje Pennyroyal Green vor avea poveştile lor, nu doar Eversea şi Redmond, şi fiecare poveste poate fi citită independent una de cealaltă, iar plăcerea va fi de partea cititorului.

   Viața liniştită de zi cu zi a căpitanului Charles “Chase” Eversea, un erou războinic, dispare atunci când primeşte un mesaj misterios care îl aduce în întâmpinarea lui Rosalind March. Cu cinci ani în urmă un sărut îl costase transferul la o altă comandă. La acea vreme, Rosalind, în ciuda iubirii ei faţă de soţ, dorea atenţia căpitanului curajos, dar acum văduva vrea doar să-i găsească din nou sora dispărută.

   Abia sosit, de fapt “alungat” de familia lui, la Londra, cu misiunea, chipurile, de a vedea cu ochii lui dacă vărul său îndepărtat s-ar potrivi ca vicar în comitatul lor, Chaise va fi abordat de Liam, o puşlama micuţă care îşi face veacul pe străzile din Londra. Isteţ foc, puştiul îl anunţă că- ,,Am un mesaj pen’mneavoastră!
 Biletul buclucaş care îl anunţă cam aşa-,,Căpitan Eversea, ne întâlnim într-o oră la muzeul Montmorency, lângă bucolicele italiene. E o chestiune foarte urgentă.
P.S. – Bucolice înseamnă vaci şi alte chestii de-astea.”

    Întâlnirea stabilită într-un muzeu îi va readuce căpitanului amintiri ce se vor pierdute!

,,Înaltă. Zveltă.
De la pălărie până la botine, veşmintele aveau nuanţe calde de maro, de la ciocolatiu la auriu-închis al tivului pelerinei. Efectul general ar fi trebuit să fie de camufla, dat fiind lemnul vechi şi lumina difuză care o înconjurau. Însă era genul de femeie care nu putea să spere că va rămâne neobservată, indiferent unde s-ar fi aflat şi cât de nemişcat ar fi stat.
Era suficient de gentleman pentru a se întreba cum era bine s-o abordeze pe femeia neînsoţită, care părea de familie bună… când, în sfârşit, ea se mişcă. Subtil, însă vizibil-o înclinare uşoară a capului, o mişcare abia perceptibilă a unui umăr.
Pentru el, avură acelaşi efect ca o lovitură de cizmă în coaste.
Respiraţia i se opri dureros. Se holba la ea încercând să-şi menţină echilibrul, apoi îşi strânse mai tare bastonul, ca să se apere de forţa cu care amintirile îl aruncară cu câţiva ani în urmă, la Waterloo, la Bruxelles, în toate celelalte momente în care o văzuse făcând exact aceleaşi gesturi.
Şi inevitabil, la ultima dată când o atinsese pe Rosalind March.’

    Ce se întâmplă? Unde a dispărut Lucy? Se pare că ar fi probat o brăţară, nu ar fi plătit, a fost arestată de un sergent de stradă, dusă la închisoare şi de acolo a dispărut. Când cei doi tineri vor încerca să dea de mai multe informaţii, drumul lor va fi blocat. Nu ştie nimeni unde a dispărut frumoasa fată, dar cu un creier cât un grăunte. Între timp unele indicii pornesc de la un tabloul din muzeu, unii dintre cunoscuţii căpitanului ar fi şi ei implicaţi. Sora golănașului nostru Liam, ar fi dispărut şi ea. Acelaşi scenariu, un furt al unei pâini, acelaşi sergent ar fi arestat-o şi… a dispărut!

   Coincidenţă sau nu, traficul dintr-un bordel cunoscut de Chase a început să scadă simţitor. Picturile atârnate în bordel ar fi şi în muzeu. Cine este pictorul şi ce legătură au? Ce legătură să fie între un păpuşar care în timpul reprezentaţiilor sale îl atacă pe fratele căpitanului? Unele indicii îl pun pe gânduri, doar că informaţiile obţinute duc la concluzia că păpuşarul este speriat, se teme, fata sa ar fi dispărut, iar el ar fi lucrat pentru cineva în schimbul unor ameninţări.

   Pe lângă goana după informaţii avem parte de o readucere aminte dureros-plăcută din partea văduvei March. Aceasta în timpul căsătoriei cu colonelul, i-ar fi căzut cu tronc căpitanul nostru. Deşi nu mai mult de un sărut schimbat între ei duce totuşi la detaşarea căpitanului.

Uitase că acesta avea talentul de a tulbura atmosfera unui loc, întocmai ca o furtună. Puful de pe ceafă i se zbârli. Braţele i se răciră de emoţie. Venise. Ce triumf!
Cuvintele lui erau la fel de calde ca ale unui ofiţer care îşi pedepsea un subaltern şi erau încărcate de ironie. Dar… oh! Vocea. Cum de nu se pregătise să-i audă din nou vocea? Înşelător de blândă, întunecată şi catifelată, alina precum fumul de opiu când conversaţia era naturală şi intimă-de pildă, în timpul unui vals sau când ţinea pe cineva de braţ la un dineu.
Când dădea un ordin, putea face un cuvânt să tune ca o împuşcătură de pistol.
Vocea lui era o armă.
Ochii lui… Ochii lui încă ar fi putut tăia diamante. Ar fi putut lumina un puţ întunecat.
Erau albaştri.
Nu ,,albaştri” era un cuvânt nepotrivit pentru ei.
Auzise întotdeauna descrieri ale caracterului lui în cuvinte absolute: Curajos. Loial. De încredere. Genial. Încăpăţânat. Neobosit. Disciplinat.

   Acum văduvă, cu o soră dispărută, se vede nevoită să apeleze la căpitan. Oare o va ajuta? Va reuşi să treacă peste ce a fost între ei? Sau pasiunea va pune stăpânire pe ei? Eu zic că focul odată aţâţat mocneşte vreme îndelungată. Scânteile dintre cei doi vor deveni incendiare. Periplul lor prin muzee, prin bordel în căutarea de indicii, îi vor face pe cei doi să îşi analizeze opţiunile pe care le au.

   Ea-ameninţată prin scrisori, el-nevoia de a o proteja, va duce la o cerere în căsătorie, refuzată de Rosalind.
Ce se poate întâmpla mai departe? Cine sunt puternicele persoane care răpesc fetele frumoase pentru simplu fapt că au furat? Ce se întâmplă cu acele fete- vor reuşi să le găsească?

   Vor reuşi cei doi să capituleze în faţă dorinţelor păcătoase şi chiar a iubirii pentru o viaţă?

Recomand această carte din serie. Nota mea este 9.

Cartea Capitularea de Julie Anne Long poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 Sursa foto> Pinterest

Capitularea domnişoarei Fairbourne, de Madeline Hunter-prezentare

 Colecţia Cărţi Romantice

Vineri, 29.09.2017, la toate punctele de difuzare a presei alături de revista Libertatea pentru Femei.

   O femeie la conducerea unei prestigioase case de licitații londoneze? Ridicol! Totuși aceasta e intenția Emmei Fairbourne după ce tatăl ei moare pe neașteptate, lăsându-i frâiele acestei afaceri extraordinare.
Desigur, nu e atât de inconștientă încât să facă acest lucru pe față și să sperie colecționarii bogați și clienții fideli. Așa că pune la cale o mică înșelătorie, căutând să angajeze un tânăr chipeș și fermecător care să organizeze licitațiile.
Totul ar fi decurs bine, fără intervenția enervantă a lui Darius, arogantul conte de Southwaite, care, fără știrea ei, a fost partenerul din umbră al răposatului ei tată, iar acum este coproprietarul casei de licitații Fairbourne.
Un conte nu are nici un interes să conducă o astfel de afacere – și Darius nu vrea să-i permită acest lucru nici domnișoarei Fairbourne. Fără îndoială, afacerea trebuie vândută.
Dar încăpățânata Emma nu este ca nici o altă femeie pe care a cunoscut-o, refuzând să-i respecte ordinele.
Păstrându-și cumpătul, Darius se hotărăște să atace pe alt front. Există și altă metodă de-a o face să capituleze, una cu mult mai plăcută pentru amândoi…

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Femeia falsă, de Jude Deveraux-recenzie

Titlul original: „Counterfeit Lady”

Seria „The James River”

Editura: MIRON

Număr de pagini: 383

An apariţie: 2012

   Ce s-ar întâmpla dacă  pentru câteva zile am fi nişte simpli călători, ori piraţi şi, de ce nu, căpitanul unui vas din anul 1794? Am avea parte de o viaţă plină de aventură, de lupte între marinari, de prea mult peşte şi nelegiuiri. Probabil am fi sclavii unei nave, dar curajoşi fiindcă ştim că putem muri din cauza unei furtuni mult prea puternice, putem fi răpuşi de boli sau rămâne fără alimente. Câte şi mai câte se pot întâmpla la bordul unei corăbii. În plus, putem fi mituiţi să furăm o soţie pentru un bogătaş şi să încurcăm o lady cu…o servitoare, refugiată din Franţa care şi-a privit familia trasă în ţeapă şi care a fost nevoită să plece să găsească un nou început. Oare de ce să ne complicăm atât de mult? Mai bine rămânem în secolul nostru şi ducem viaţa de acum, decât să o schimbăm pe o alta. Nu se ştie, însă dacă nu vom ajunge să ne schimbăm părerea după ce vom citi cartea scrisă de…

   Jude Deveraux (Jude Gilliam) s-a născut pe data de 20 septembrie 1947 în Fairdale, Kentuky şi este autoarea a peste 40 de volume care au fost trecute pe lista „The New York Times Best Selle list”. Este cunoscută pentru romanele istorice de dragoste: povestirile sale au de cele mai multe ori în centru eroine puternice care îşi duc viaţa în anii trecuţi ai secolului al XIX-lea Colorado sau New Mexico. Câteva dintre volumele publicate de aceasta sunt „Fecioara”(1988), „Iubire de catifea”(1982), „Invitaţia”(1994).

   Opera se deschide cu imaginea Angliei rurale din iunie 1794.  Ne este prezentată familia Maleson: Jacob „un om mic de statură, gras, cu o burtă care-l obliga să lase ultimii nasturi ai vestei neîncheiaţi” şi fiica sa, Bianca cu „trupul înalt şi corpolent” care se studia în oglindă şi se gândea la zilele de glorie, acum nemairămânând decât cu o mică avere, o casă la ţară şi un nume regal. Aceasta o avea ca slujnică pe Nicole Courtalain, o femeie  care a trăit Revoluţia Franceză pe propriai piele şi care acum era nevoită să se refugieze în Anglia.

   Nicole provenea dintr-o familie de nobili, rude cu regii Franţei. Ascunde un secret de-a dreptul macabru: cât timp ea şi bunicul său fuseseră plecaţi, părinţii acesteia muriseră în focul declanşat de ţăranii de pe moşie. De aceea s-a ascuns cu acesta în căpiţele de fân din hambar şi nu au fost găsiţi. Povestea ei nu se termină aici: cei doi devin ajutoarele unor oameni de la moară. Totuşi sătenii înfuriaţi de cele întâmplate îi vor ucide familia morarului la un loc cu bunicul tinerei. Nu mai avea pe nimeni şi nimic în Franţa aşa că ajunge la Londra unde devine cameristă şi apoi doamna bună la toate a Biancăi. Spre deosebire de ceilalţi refugiaţi, Nicole nu e primită cu milă, ci cu neîncredere în propria descendenţă, cu ură şi superioritate. Trebuie, însă să se adapteze şi aşa şi face. Mai mult, pune la cale un plan pentru viitor: munceşte fără oprire şi strânge bani pentru a deveni asociata la o firmă de cusătorie care aparţine uneia dintre verişoarele sale. Din păcate lucrurile nu merg aşa cum trebuia. Destinul are o altă idee: în timpul unei plimbări cu trăsura, Bianca şi Nicole sunt atacate de bandiţi care nu vor aur sau haine, ci pe Bianca Maleson. Cea de pe urmă, dorind să scape, strigă cât poate de tare că Nicole este cea căutată. Aceştia o iau pe sus pe tânăra noastră şi fug pe un vas care se îndrepta spre…America.

   Ce are să o aştepte de aici în colo sau, mai bine zis…cine? Pe vas Nicole o cunoaşte pe Janie, femeia trimisă de Clay Armstrong să îi fie alături Biancăi pe drum, să îi coasă haine noi, să îi dea de mâncare. Tânăra se confesează acesteia, îi spune ce mare încurcătură s-a comis şi că nu ştie cum să o îndrepte. În plus, căpitanul vasului are ordin dat de Clay să îl însoare prin reprezentant. Foloseşte forţa pentru a o determina pe Nicole să accepte, iar aceasta cedează. Trece timpul, iar cele două femei ajung, în cele din urmă în America. Clay nici nu aşteaptă să audă explicaţiile lui Janie despre cele petrecute că se şi duce valvârtej spre Nicole şi o sărută. Ea îl dă repede la o parte şi îi spune că nu este Bianca. Furios, Clay îi spune că este o hoaţă şi o jigneşte în fel şi chip. Drept urmare Nicole va fugi, dar nu rezistă prea mult timp fără apă şi mâncare. Mai mult decât atât, este prinsă de mai mulţi câini, se loveşte la picior şi pare că zilele îi sunt numărate. Cel care o salvează este Clay. O duce acasă şi îi dă mâncare, vin – dându-şi seama cât de slabă la băutură era aceasta – o tratează la rană.

   În următoarea dimineaţă, Clay îi propune lui Nicole anularea căsătoriei, trebuindu-le doar prezenţa doctorului care fusese martor la nunta de pe vas. Până atunci, ea avea să rămână la moşia acestuia, în calitate de soţie a acestuia. Lunile trec, iar Clay se simte din ce în ce mai atras de Nicole. Nu doar el, dar şi muncitorii, nepoţii bărbatului, prietenii de familie, localnicii, cu toţii sunt vrăjiţi  de bunătatea fetei, de inteligenţa sa, de curajul şi bucuria pe care o aduce. Lucrurile bune nu ţin, însă mult timp…Barca se întoarce şi apare…Bianca de care Clay pare de-a dreptul fermecat. Parcă nu vede şi nu aude cuvintele pline de ură, dorinţa de avere a Biancăi. În plus nu vrea să îi destăinuie lui Nicole motivul pentru care nu vorbeşte despre moartea fratelui său mai mare şi a soţiei acestuia, Beth. Beth-Bianca, Bianca-Beth, este ceva ce ar trebui să ştim? Este ceva ce îl reduce pe Clay la un simplu obiect vorbitor şi care nu-i poate spune decât „da” Biancăi şi „nu” dragostei lui Nicole…Ce anume va fi dispusă Bianca să facă pentru a-l ţine pe Clay alături? Înşelăciune? Omor? Nu sunt vorbe goale fiindcă femeia se foloseşte de toţi şi de toate pentru a se asigura că va deveni „doamna Armstrong”. Doreşti, dragă cititor, să afli capătul unui lanţ al tristeţii care se strânge de jur împrejurul  încheieturii personajelor noastre şi nu mai vrea să le dea drumul?

   „Femeia falsă” este scrisă la persoana a III-a, naratorul este omniscinet şi omniprezent. Descrierile nu sunt atât spaţiale, cât bazate pe personaje, pe ce simt şi văd acestea la un moment dat, fapt ce conferă farmec lucrării „Nicole nu-şi putea imagina cum urma să ajungă acasă, încercă să-şi ţină capul sus şi-şi fixă privirea numai asupra casei…se aruncă în pat şi hohotele de plâns izbucniră”; observăm imaginile dinamice care dau contur acţiunii „Nicole începu să fugă spre casă. Trebuie să-l găsesc pe Clay. În bibliotecă, pe jos, erau urme de sânge, dar nici urmă de Clay. Inima ei încetase să bată mai de mult”. Personajul feminin rămâne un model demn de urmat: curajoasă, isteaţă, bună la suflet. Celor cărora le plac cărţile de tipul labirintului cu patru ieşiri dintre care una aduce fericirea şi celelalte moarte, dramă, suferinţă, colorate cu multă acţiune, dragoste, vor fi pur şi simplu daţi peste cap de combinaţie.

VĂ UREZ LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

   NOTĂ: 5/5 STELUŢE

 Cartea Femeia falsă, de Jude Deveraux poate fi comandată de pe site-ul târgulcărţii.ro

Sursa foto: Pinterest

Inimă sălbatică, de Elizabeth Hoyt-recenzie

Seria: „Legenda celor patru soldaţi”

Titlul original: „To Desire a Devil”

Traducere din limba engleză: Elena Arhire/Graal Soft

Editura: Litera

Colecţia „Iubiri de poveste”

An apariţie:2016

Număr de pagini: 270

5/5 STELUŢE

 

   Omul este o fiinţă cu totul şi cu totul deosebită şi ar trebui să ne simţim mândri că suntem ceea ce suntem şi nu o altă făptură. De ce acestea? Fiindcă avem capacitatea de a simţi bunele şi relele, fericirea şi tristeţea, ura şi iubirea. Uneori ne lăsăm copleşiţi de acest amalgam de sentimente şi ne ridicăm, fiind cuprinşi de bucurie, ori, din contra, cădem la pământ, în disperare, uitându-ne o lume întreagă. De uitare îi este frică omului, de faptul că fie va uita persoana care îi este aproape în ultimele momente, fie va uita cine este, fie îl vor uita pe el cu toţii. Parese că scriu cuvinte sumbre, parcă legate şi parcă dezlegate. Acestea nu reflectă decât ceea ce am descoperit într-o carte adusă de…

   Elisabeth Hoyt , autoarea ale cărei romane de dragoste istorice au urcat rapid în topurile de bestselleruri. De asemenea, cărţile ei, traduse până acum în 15 limbi, au fost nominalizate de patru ori la premiul RITA şi au câştigat de două ori premiul Romantic Times Reviewer’s Choice. Elisabeth s-a născut în New Orleans, dar a crescut în St. Paul, Minnesota. A călătorit mult şi a vizitat St. Andrews, Scoţia; Germania, Franţa şi Belgia. A petrecut un an în Oxford şi, pe timpul unui schimb de vară între studenţi, a locuit în Kawasaki, Japonia. Are BA în antropologie de la Universitatea din Wisconsin la Madison. A mai scris trilogia „The Princess”,   seriile „Maiden Lane” şi „Legend of Four Soldiers”.

   Romanul se deschide şi de astă dată cu un fragment dintr-o mini poveste care va urmări cititorul pe parcursul întregii lucrări. Vom afla continuarea Legendei celor patru soldaţi, mai cu seamă, a celui care s-a oprit să îşi scoată o pietricică din cizmă. El nu dorea să îşi reia călătoria deoarece nu credea că va exista vreo persoană care să îl aştepte acasă. Soldatul a fost schimbat de război „frica şi dorinţa, curajul şi pierderile, omorurile şi oboseala, toate îşi lasă subtil amprenta asupra lui, minut de minut, zi de zi, an de an până când, în cele din urmă, se schimbă întru totul, o transformare în bine sau în rău a omului care fusese cândva”. Acesta a rămas să cugete, dar nu pentru mult timp… fiindcă lângă el va apărea o sabie de nicăieri şi soldatul nostru va fi de aici încolo numit Longsword…

   Ulterior, lectorul este adus în Londra lui octombrie 1765 şi îi este prezentată domnişoara Beatrice Corning, nepoata celui care a moştenit toată averea Blanchard, mai bine spus, cel care a revendicat-o după ce au apărut veştile de pe front despre moartea adevăratului conte, Reynaud St. Aubyn. După cum aflasem în volumele anterioare, Reynaud, este fratele lui Emeline Gordon, recent căsătorită cu Samuel Hartley, şi care decedase în urmă cu şapte ani în bătălia de la Spinner’s Falls. Aşa s-a crezut până la momentul acestei petreceri, destul de plictisitoare din perspectiva lui Beatrice, când „uşa salonului albastru se deschise brutal şi se trânti de perete. Fiecare cap din încăpere se întoarse ca să îl privească pe bărbatul care rămase pironit în pragul ei. Era înalt, cu umeri extraordinar de laţi…părul negru îi cădea în dezordine pe spate, şi o barbă prea mare aproape îi acoperea obrajii supţi. O cruce de fier se legăna în urechea lui şi un pumnal imens, scos din teacă era atârnat de o sfoară la brâu”. Lucrurile iau o turnură neaşteptată; bărbatul începe a striga cât îl ţin plămânii că doreşte să îşi vadă tatăl. În tot acest timp privirea-i nu conteneşte în a o măsura din cap şi până în picioare pe Beatrice. După câteva minute acesta îşi pierde cunoştinţa. Tânăra noastră îl recunoaşte de îndată din portretul  la care se uita zi de zi: bărbatul era nimeni altul decât Reynaud St. Aubyn.

   Reynaud fusese ţinut ca sclav de către indieni, dar a reuşit să fugă şi s-a întors pentru a-şi reclama drepturile. Află cele ce s-au petrecut cât timp a fost plecat: casa, averea, titlul erau deţinute de unchiul lui Beatrice, iar sora sa s-a căsătorit cu unul dintre companionii săi din regiment. Ce urmăreşte în cele din urmă? Să  i se redea toate care i se cuvin. Totuşi pentru a reuşi va trebui să se supună regulilor societăţii engleze, să redevină vicontele manierat şi oratorul de altă dată, să se căsătorească. Este ajutat de mătuşa sa, Tante Cristelle şi de vechii săi camarazi: Hartley, Munroe şi Vale. Află că masacrul de la Spinner’s Falls nu a fost doar un accident, ci a fost plănuit şi va face orice pentru a descoperi adevărul. Nu se gândeşte, însă că trădătorul care a întins cursa cu şapte ani în urmă va încerca să îl ucidă, angajând mercenari după bunu-i plac. Pe acest fundal, plin de acţiune şi mister, se va naşte şi o poveste de dragoste dintre cele mai pasionale dintre Reynaud şi Beatrice care se ceartă fără sorţi de izbândă. El ştie şi nu ştie ce vrea, iar dânsa s-a săturat să îl aştepte. Ca de obicei, puţin alcool şi auzim cu toţii acele cuvinte „Te iubesc, trebuie să îi spun” . Ce se va întâmpla, rămâne de citit…

   „Inimă sălbatică” este scris la persoana a III-a, naratorul este omniscient şi omniprezent. Descrierile spaţiale aduc un ton specific volumului „cu coloane albe înşirate de-a lungul pereţilor, care se înălţau spre tavan cu bucle ornamentale discrete. Mesele şi scaunele erau împrăştiate ici-colo, iar în centrul încăperii se afla o masă ovală pe care se găsea o vază cu stelişoare târzii”, crema societăţii era împărţită în cupluri care dansau, domnişoare care aşteptau a fi curtate, bărbaţi care vorbesc despre politică şi femei, soţii, care infirmă toate ideile soţului care face parte din Camera Lorzilor şi nu ştie să facă propuneri de legi mai înţelepte J. Personajele nu lasă de dorit. Cel care m-a impresionat a fost Reynaud datorită curajului său, tăriei de caracter, reuşind să salveze o parte din companionii săi în luptă şi rezistând ca sclav pentru şapte ani. În plus se adaptează la fiece mediu, rustic sau la societatea londoneză a secolului al XVIII-lea.

„-Sunt prostuţă, nu? Să mă aştept ca un bărbat pe care îl cunosc doar dintr-un portret să fie un prinţ romantic.

-Poate, recunoscu el. Dar dacă nu am avea visuri romantice, viaţa ar fi teribil de plicticoasă, nu crezi?”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!Cartea Inimă sălbatică de Elizabeth Hoyt poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto:  Pinterest

,,Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

        Iubire periculoasă. Volum 1-Obsesie, de Georgiana Sandu-recenzie

 Editura: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Număr de pagini: 522

Data apariţiei: iulie 2016

Gen: young adult, romance

Cotatie Goodreads : 4,57

Nota mea: 10 +

 Seria Iubire periculoasă: 1. Obsesie; 2. Cercul Vieţii; 3. Duşmani De Sânge; 4. Colaps; 5. Jocul; 6. Dominaţie; 7. Vendetta

   Lumea lui Kath se sfarămă atunci când parinţii ei divorţează, durerea îi rupe aripile, lasând-o să cadă în cele mai întunecate capcane ale existenţei. Începe să se drogheze, punându-și viaţa în pericol… Atunci când tatal ei o mută forţat în Seattle, aduce şi mai multă durere în sufletul distrus al fiicei sale. O nouă familie apare din umbră… îngerul sălbatic are nevoie de un înger păzitor, dar primeşte un demon. Harris reprezintă tot ceea ce o femeie poate iubi nebuneşte şi tot ceea ce o poate ucide. Cu un trecut tenebros şi prea multe secrete în prezent, devine un protector ce nu îi păzeşte trupul şi sufletul frumoasei Katherine, ci le devorează în cel mai pasional mod cu putinţă, iar iubirea lui o aduce mai aproape de moarte decât a fost vreodată.

   „Iubire periculoasă” a cunoscut succesul pentru prima oară pe platforma online wattpad, fiind de asemenea, prima carte din România ce a atins pragul de un milion de lecturi, devenind imediat un fenomen. Încă ocupă primul loc.

   Înainte să mă apuc să citesc cartea “Iubire periculoasă. Obsesie”, mi-am propus să nu țin cont de faptul că acest volum de debut a primit titlul de bestseller al anului 2016, că Georgiana Sandu este una dintre cele mai iubite autoare de pe platforma wattpad sau că mă cucerise cu romanul “Prefă-te că mă iubești” (o poveste scrisă impecabil). Nu voiam să mă las influențată de toate aceste lucruri, ci să pornesc de la zero, fără să am mari așteptări. În schimb, mi-a fost teamă că nu va reuși să-mi atingă sufletul, că nu va avea același impact ca “Prefă-te că mă iubești”. Dar în scurt timp, mi-am dat seama că nu aveam de ce să mă tem atât de mult. Adevărul este că nici nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multe răsturnări de situație, scene fierbinți, replici amuzante, momente emoționante.

   Ce se întâmplă în “Iubire periculoasă. Obsesie”, depășește nebunia din seria Beautiful de Jamie McGuire, erotismul e mai ceva ca în cărțile din cadrul colecției Eroscop, iar atmosfera e parcă desprinsă din “ The Fast and The Furios”. Este o combinație sofisticată de senzualitate și adrenalină. Pasiune și suspans. Iubire și ură. Și foarte, foarte, foarte multe emoții

    Nu știu în ce gen să o încadrez – romance, young adult, romantic suspense, important e că  “Obsesie” a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine. Cred că este cea mai surprinzătoare carte pe care am citit-o în ultima perioadă. Povestea este superb construită, intriga este bine închegată, scenele se succed cu repeziciune, cu personaje credibile, inteligente, puternice, dornice să-și depășească limitele.

  Și dacă tot am adus vorba de personaje, trebuie să vă mărturisesc că la început îmi făcusem o impresie greșită despre Harris Stone. Mă gândeam la tot ce este mai rău despre Demonul de care toți se tem. Este periculos, violent, dur, întunecat, nemilos, probabil fiind capabil să omoare fără resentimente și deloc romantic. Are un comportament agresiv, fiind ușor de enervat și greu de calmat. La proasta lui reputație, se mai adăuga și câteva plăceri vinovate: participa la cursele ilegale de mașini, se droga și își marca iubitele ca pe niște animale (le tatua pe gât cu litera S). Însă, în ciuda acestor defecte și năravuri, am rămas plăcut surprinsă de modul în care se comportă cu Kath. Nicicând nu aș fi crezut că un tânăr cunoscut pentru comportamentul său agresiv, sălbatic și posesiv, se poate purta atât de blând și tandru.

“Cu greu își afișează adevăratul paradis pe care îl deține înăuntrul său, dar atunci când o face, nu poți să nu rămâi fascinată de el. “

  De fapt, multe lucruri nu am reușit să le înțeleg, dar în momentul în care am citit capitolul “Lacrimile Demonului”, în care el povestește câte ceva despre trecutul său, abia atunci am reușit să îl văd  pe adevăratul Harris Stone. Am fost șocată când am aflat ceea ce i s-a întâmplat mamei lui, că el s-a născut în urma unui viol, că a fost un copil al străzii. Însă, cel mai mult m-a impresionat modul în care vorbește despre mama lui, despre lecțiile de viață oferite de ea, despre nevoia de dragoste…

“Mama mea spune mereu că atunci când ești înconjurat de șerpi, transformă-te într-un uliu … Șerpii există în viața oricărui om, sunt dușmanii. Dar tu poți să alegi dacă o să fii șoarecele sau vulturul.… Un dușman e o continuă amenințare. Dacă nu poți scăpa de el, asigură-te că nu uiți de existența lui, e o parte din tine.”

,,Obișnuia să îmi spună că totul are un început și un sfârșit. Întotdeauna trebuie să fii conștient de asta. Când treci printr-o perioadă grea, trebuie să aștepți și să speri că va lua sfârșit și vei fi fericit  într-o zi. La fel și invers, când ești fericit și împlinit, nu uita că asta se va termina într-un sfârșit. Trebuie să știi să aștepți, să îți trăiești viața și să știi să te oprești atunci când ajungi prea departe.“

   Când avea 12 ani, mama lui s-a îmbolnăvit de leucemie și doi ani mai târziu a pierdut-o de tot și de atunci viața i s-a schimbat complet. La 14 ani a fost trimis la orfelinat, dar a fugit de acolo pentru că locul acela era un iad. A preferat să stea pe străzi și să caute de mâncare prin tomberoane. A trăit ca un aurolac o perioadă și cum nu-i plăcea să cerșească, a început să fure. Întotdeauna a fost atras de mașini și atunci când a descoperit pista misteriosului Carter, viața lui a luat o altă turnură.

   În ceea ce o privește pe Katherine Wrise, pot spune că nu am prea plăcut-o de la început și nu am fost de acord cu ceea ce a făcut, dar i-am înțeles perfect motivele. Puțin câte puțin, am ajuns să-i apreciez caracterul puternic, rebel, impulsiv și i-am admirat îndrăzneala și curajul.

   Kath nu a a fost niciodată copilul cuminte și foarte studios, însă era o adolescentă normală, cu apucături specifice vârstei sale. După divorțul părinților, viața ei a trecut la cu totul alt nivel de rebeliune. Drogurile și băutura și-au făcut loc în ea. A devenit dură, agresivă, incontrolabilă și sălbatică. Dar în spatele tuturor acestor schimbări explozive, se ascunde un suflet distrus. S-a depărtat de prietenii ei și a intrat într-un alt anturaj.  Și poate că ar fi continuat cu acest stil de viată desfrânat și periculos, dacă tatăl ei  nu s-ar fi hotărât să o depărteze până când lucrurile nu scăpau complet de sub control. A scos-o din arest după o tentativă de jefuire a unui fast-food, mai mult moartă decât vie din cauza supradozei,  apoi a luat decizia de a se muta împreună într-un nou oraş.

 “Ce se poate întâmpla cu un copil atunci când își pierde modelul în viață? Când e dezamăgit de cea lângă care a crescut, călcându-i pe urme? Când e abandonat de propria mamă în favoarea banilor și a unei vieți liniștite? Nimic bun. 

 Și acest “nimic bun” era tot ce aveam nevoie. Un întuneric în care am căzut după plecarea ei, dar mă ajută să supraviețuiesc. Să nu mai știi ce se întâmpla cu tine, era cel mai bun mod să treci peste. Asta până când tata m-a smuls din întunericul meu, încercând să mă scoată la lumină. Lumina care e acum strălucitorul Seattle, ce nu îmi va fi nimic altceva decât mormânt.”

   Din prima zi de liceu, Kath reușește să se împrietenească cu simpaticii ei colegi, Candice, Kristen, Chris, Zac, însă are și “nefericirea” să asiste la momentul în care își fac apariția în curtea școlii vedetele liceului, gașca pe care nimeni nu îndrăznește să o deranjeze, cei care se cred grozavi pentru că participă la curse ilegale de maşini și își fac veacul prin garaje părăginite unde se îndoapă cu droguri. Iar acum și-au făcut o intrare în glorie, cu mașinile lor tunate, reușind s-o impresioneze pe eroina noastră. Și nu doar mașinile au lăsat-o gură cască, ci și liderul găștii, Harris Stone (Demonul).

 “Era posibil să îmi rămână aerul în gât? Pentru că asta mi se întâmplă acum și l-am verificat tușind ușor să mă asigur că nu înghițisem vreo muscă. Băiatul veni în fața celorlalți, proptindu-și piciorul pe marginea capotei joase … Ochii mei au analizat imediat sculptura perfectă a corpului său; mușchii erau atât de bine definiți și masivi prin tricoul negru, mulat pe corpul înalt, încât erau mai evidenți decât dacă ar fi fost dezbrăcat. Brațele îi erau acoperite de tatuaje, oferindu-i o alură periculoasă și matură.” 

   În mod cu totul surprinzător, Kath reușește să-i capteze atenția lui Harris și se știe ce se întâmplă dacă  cel mai sexy băiat din liceu i se pune pata pe o fată. Acest demon sălbatic, împătimit al pericolului, îi va da viața peste cap, îi va devora sufletul și o va face să simtă ce înseamnă pasiunea, senzualitatea, iubirea periculoasă.

“A stat câteva secunde privind în gol, apoi și-a întors fulgerător atenția spre mine. Contactul cu privirea lui m-a electrocutat. M-a electrocutat cu adevărat și eram sigură că cel puțin firele de păr de pe mâini mi s-au ridicat.

 Nu mă așteptam la asta, nu trebuia să mă observe, eu eram cea invizibilă.

Dar ochii lui mi-au dovedit că mă văd foarte bine și mi s-a oprit aerul în gât, din nou, nefiind capabilă să mai mișc vreun mușchi. Voiam disperată să întorc capul, dar eram înțepenită de privirea lui hipnotizantă. Ochii lui îmi puteau provoca o implozie.”

 “Privirea sa îmi aduce aminte de ochii prădătorului privindu-și prada, sau mai bine zis, privirea  demonului analizând sufletul neajutorat chiar înainte de a-l devora.”

 

   Atracția dintre  ei este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu celălalt. Însă această atracție nu trece neobservată de cei din jur, iar de aici vor pleca o serie întreagă de probleme. Din prima clipă, atrage antipatia lui Amber, iubita lui Harris, apoi ajunge să fie acostată de Joshua, fiind la un pas să fie răpită. Iar atunci când i se propune să facă parte din echipa de majorete, unde Amber este șefa lor, un mare necaz o paște. Încă de la primul antrenament, o pune să stea în vârful piramidei și vă dați seama și singuri ce se întâmplă mai departe.

“Picioarele mi-au cedat și am închis ochii când am simțit aerul rece trecând pe lângă mine. Cădeam. Țipetele altor persoane au explodat în jurul meu. Așteptam terifiată lovitura puternică cu pământul, care avea să mă lase cu sechele, dar nu a mai venit. În schimb am simțit două menghine puternice care mă prind în ultima secundă, strângându-se apoi mai tare în jurul meu .”

   Și de această dată, Harris a fost cel care i-a sărit în ajutor, dar când își va da seama că ea se află în sevraj, în loc să o ducă  la un cabinet medical, preferă să o ducă la locuința pe care o împarte cu restul găștii și îi va administra un drog, lucru care o va enerva profund pe Kath.

   Abia de acum înainte încep adevăratele necazuri pentru ea. Amber și-a propus să o distrugă cu orice preț, Joshua continuă să-i facă probleme, tatăl ei a început o relație cu o altă femeie, care se dovedește a fi prima lui soție. O serie întregă de secrete ies la iveală, iar Kath va fi devastată când va afla adevărul despre mama ei, despre trecutul părinților săi, despre legătura care există între ea și Amber.

“- Măcar tu nu ai trăit o minciună. Ai avut un singur părinte, dar care te-a iubit și nu ți-a ascuns adevărul despre cine ești. Ce rost a avut pentru mine să îi am pe amândoi? Ca să aflu acum că tot ce a reprezentat familia mea a fost o greșeală? Că eu am fost o greșeală. Că mama mea este mai perfidă decât am crezut, iar tata un mincinos.”

   Harris continuă să stea prin preajma ei, însă Kath nu are de gând să fie noua lui jucărie sexuală, refuză să-i pice în plasă, așa cum au făcut celelalte fete, așa că încearcă să i se împotrivească, iar asta trezește furia tânărului. În plus, Kristen și V. au avut grijă să îi atragă atenția că trebuie să păstreze distanța oricât de mult ar fi atrasă fizic de el sau cel puțin să fie atentă ce face,  pentru că numai lucruri rele se întâmplă cu fetele pe care Demonul punea ochii. El nu-și alegea decât virgine, pe care le tatua pe gât cu litera S, ca toți să știe că fata e a lui și să nu se apropie de ea. Niciodată nu se cupla cu o fată care a fost a altuia. Și mai ales dacă nu mai e virgină. El vrea să fie primul și se pare că și ultimul, deoarece niciun băiat nu se mai apropie de o tipă care are S-ul pe gât, chiar dacă Harris a părăsit-o deja.

“- Știe ce face, o să îți sucească mințile într-un fel pe care nici nu ți-l imaginezi. O să îți pună lumea la picioare și apoi o să ți le tăie când nici nu îți dai seama. Nu ești prima. Acum tu ești prioritatea lui, dar mai încolo va apărea alta și vei rămâne exact ca Amber. Nu e tipul de băiat care să se culce cu toate fetele și să schimbe câte una în fiecare noapte. Dar ce le face celor pe care le alege, e chiar mai rău decât asta. Pentru că ele speră la iubirea lui și sunt sfârșiate când își dau sema că nu o vor avea niciodată. Stone e demonul perfect.”

“- Harris e un tip periculos, Kath, și nu pentru că este capabil să omoare pe oricine cu mâinile goale, și fără sentimente. O să vină momente când o să te roage anumite lucruri, lucruri care o să ți se pară ciudate, dar să-l asculți, pentru binele tău. Este deja obsedat de tine și tu de el ca să mai puneți punct chestiei ăsteia. Deci, să fii atentă ce să o faci de acum încolo.”

 “Harris chiar era un demon, un demon fără control capabil oricând să ucidă fără rețineri.”

   Însă Harris se dovedește a fi altfel decât crezuse inițial Kath, iar de aici surprizele se țin lanț. Având în vedere că autoarea a preferat să scrie povestea doar din perspectiva lui Kath, nu putem ști ce este în mintea lui. Sentimentele pe care le nutrește pentru ea, îl determină să îi spună doar o mică parte din secrete.

Știu ce ți s-a spus despre mine și ce impresie ți-au format toate astea. Nu o să neg nimic din ce ai aflat, cam tot e se vorbește despre mine e adevărat. Și nu o să îți promit că sunt altfel acum pentru că  tu ești diferită, asta te-ar putea convinge mai tare ca sunt un prefăcut. Dar o să îți demonstrez în timp ca acel ceva enervant, straniu, dar plăcut, pe care îl simt pentru tine, e cu adevărat diferit.”

   În ciuda sentimentelor pe care le împărtășesc, Harris refuză să depășească pragul preludiului pentru că vrea să îi ofere șansa de a avea mai multă încredere în el. Ar vrea să-i ofere mai mult, dar nu poate. Deocamdată. Pentru că s-ar putea ca atunci când îi va afla toate secretele, să nu mai rămână cu el. După ce “secțiunea secretelor” va dispărea. Oare așa o fi? Demonul și Îngerul sălbatic vor reuși să depășească toate obstacolele? Rămâne de văzut.

   Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle prea multe amănunte, să NU  le citească.

“Oricare ar fi dușmanii lui Harris, par să fie o amenințare serioasă dacă și-a tatuat semnificația lor pe piele. L-am subestimat la început, crezând că le-a făcut doar pentru a arăta bine, le-a făcut din același motiv ca mine: sentimente. 

Fiecare tatuaj are o semnificație pentru cel care și-l face. Un sentiment, o durere, o bucurie, o plăcere… ceva ce îl reprezintă într-un fel sau altul.“

“Mi-a prins mâna ducând-o ușor spre pieptul său și lipindu-mi palma în dreptul inimii.

– O simți? Nu ai idee de cât timp nu a mai bătut așa. A fost moartă până la tine, Katherine … Niciodată să nu plângi din cauza mea. Nici măcar de fericire. Nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi, rosti aproape speriat, ștergându-mi lacrima din colțul ochiului cu vârful degetului.”

“Nu mai pot nega că mă îndrăgostesc nebunește de el și știu că dacă el m-ar dezamăgi acum, așa cum au făcut toți cei pe care îi iubeam, aș fi distrusă complet. Cu el totul se schimbă, devine ușor oxigenul meu și lucrurile nu mai par atât de complicate atunci când el e lângă mine.… Apariția lui în viața mea poate era o minune sau un blestem. Rămânea de văzut.”

“- Ești umbrită de dușmănie și crezi că ai pierdut totul, că nu ai avut niciodată nimic. Că ai fost o greșeală. Nu, Katherine. Eu sunt o greșeală. Un blestem.… Nu aștepta să pierzi cu adevărat totul ca să realizezi cât de dură și rece poate fi viața cu adevărat. Poate că nu ai totul, dar încă mai ai multe.”

“- Inima asta nu a mai bătut de mult cu un scop. De când a murit mama, am fost o umbră pe pământ. Fără un scop anume, doar să se distrugă pe sine și pe alții. Fără să simtă sau să mai iubească. Până la tine.”

“Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

“- Te iubesc, Katherne, și tu nu ai nicio idee ce înseamnă dragostea pentru mine. Gândește-te la o floare în mijlocul unei păduri. Înconjurată de frumusețe și de tot ce are nevoie ca să trăiască cât mai bine. Dar singură, singură între copaci mari care o admiră, dar nu o înțeleg. Una de-a lor, dar atât de diferită de ei. Toți cred că are nevoie de altă floare lângă ea, care să îi țină companie, să fie la fel ca ea. Dar nu are nevoie de cineva asemănător cu ea, are nevoie de cineva care să o înțeleagă, să o facă să radieze când e în jurul ei, oricât de diferiți ar fi. Un suflet viu care să îl învie și pe al ei. Știi cine face o floare să radieze, Katherine?… Un fluture, spuse aproape în șoaptă. Își mângâie nașul de al meu și am zâmbit amândoi. Tu ești fluturașul meu, m-ai  adus înapoi la viață și la fericire. Suntem diferiți, dar împreună strălucim.”

“Când iubeşti pe cineva foarte mult, acea persoană îţi umple viaţa de fericire. Dar când o pierzi, fericirea se transformă în durere. Durerea se transformă în acceptare, acceptarea în amintire, amintirea în uitare şi, în cele din urmă, uitarea în fericire.”

NOTA 10 +

Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

Să iubeşti un Conte, de Julia Quinn-Editura Miron-recenzie

Titlu original: A Night Like This

Traducerea: Cornelia Cerneţchi Pascu

Editura: Miron

Numar pagini: 366

Seria Smythe-Smith Quartet-1. Just Like Heaven (2011)-2. A Night Like This (2012)-3. The Sum of All Kisses (2013)-4. The Secrets of Şir Richard Kenworthy (2015)

 

   Julia Quinn (Julie Cotler Pottinger) s-a născut în anul 1970 în New York City. Genurile romance şi historical romance i-au adus notorietate şi cărţile sale au captat atenţia cititorilor traducându-se în douăzeci şi nouă de limbi.

   O carte cu adevărat ,,delicioasă”. O serie pe care vreau să o citesc în întregime, ceea ce înseamnă că aştept să fie tradusă şi la noi. Cred că aţi auzit de celebrele concerte Smythe-Smith, nu? Ce mai contează că celebrele interprete se schimbă în funcţie de căsătoria fiecăruia, toate sunt la fel, iar verişoarele sunt multe -cu o ureche muzicală dezastruoasă! De această dată în premieră va fi acceptată să cânte guvernanta familiei Smythe-Smith. Ce mai contează când e vorba de bunul renume al concertului? Se mai întâmplă să se îmbolnăvească şi interpretele, nu? Sau doar îşi dau seama că talentul muzical este pe nicăieri…

   Anne Wynter nu este cea care pretinde că ar fi…deşi este guvernanta fetelor mai mici din familia Pleinsworth, nu are prea multe de spus despre ea. Este frumoasă, manierată, recomandări excelente, singuratică şi cam atât…sau nu? Când va fi nevoită să cânte ne vom da seama că guvernanta noastră evita mulţimile pe cât posibil. De ce oare? De cine sau de ce se teme?

,

,Văzu pe cineva.
Îngheţă. Cineva le urmarea din culise. Uşa prin care intraseră pe scenă şi pe care Anne îşi aminti că o închisese cu un clic, era întredeschisă. Cum ea se afla cel mai aproape de uşă, vedea un bărbat care le privea.
Panică.
Puse stăpânire pe ea, comprimându-i plămânii şi aprinzându-i pielea. Cunoştea această senzaţie. Nu o copleşea prea des, slavă Domnului, dar de cele mai multe ori i se întâmpla. Ori de câte ori vedea pe cineva într-un loc unde nu trebuia să se afle.
Încetează.
Se strădui să respire. Se afla în casa contesei de Winstead, o văduva bogată. Era într-o deplină siguranţă. Nu trebuia decât să…”

   Daniel Winstead un tânăr conte care la o partidă de cărţi, la băutură cu prietenii, ajunge să se dueleze cu Hugh, acesta din urmă va fi împuşcat accidental în genunchi…ceea ce pentru aceea vreme era un dezastru. Degeaba încearcă Daniel să se justifice că a fost o greşeală, că au fost beţii amândoi protagoniştii duelului, lordul Ramsgate (tatăl lui Hugh ) îl ameninţă cu moartea. Va începe exilul său prin Europa, fuga de criminalii ce se găseau pe urmele lui, până când, după câţiva ani Hugh îl va găsi şi îl va convinge să revină în Anglia. El nu îi poartă pică şi l-a convins şi pe tatăl său să îl lase în pace pe Daniel.
Acesta nu vrea o revenire glorioasă în casa părintească, aşa că va intra prin uşa din dos, va asista la concert şi va întâlni o făptură minunată.

,,O privi cum răsuflă, cum îşi flexează degetele, apoi…
Ea ridică privirea.
Timpul s-a oprit pur şi simplu. Era modul cel mai ciudat de a descrie sentimentul, dar acele câteva clipe, când ochii ei îi întâlniră pe ai lui…sau prelungit, s-au extins, apoi s-au topit în eternitate.
Era frumoasă. Dar asta nu explica nimic. Mai văzuse femei frumoase şi altădată. Chiar se culcase cu multe dintre ele. Dar această…Ea…Ea… Nici chiar gândurile lui nu puteau fi exprimate prin cuvinte.
Avea părul negru, lucios şi bogat şi nu conta că fusese strâns într-un coc modest. Nu avea nevoie de agrafe decorative sau de altceva. Şi-ar fi putut purta părul strâns la spate, ca o balerină, ori şi l-ar fi putut tunde scurt şi tot ar fi fost fiinţa cea mai reuşită pe care o văzuse în viaţa lui.
Faţa ei, de forma unei inimi, şi pielea albă, apoi genele lungi, frumos arcuite. În lumina apusului nu putea distinge culoarea ochilor ei şi asta i se păru trist.
Dar buzele ei…
Spera din tot sufletul ca această tânăra să nu fie măritată, fiindcă avea de gând să o sărute. Întrebarea era când.”

   Ce avea de ascuns frumoasa noastră Anne? Se pare că ea nu este chiar o simplă guvernantă. Avea o familie decentă, o soră, dar din cauza încrederi acordată unui tânăr, acesta a profitat de ea. Când acesta îi aruncă în faţă că este o uşuratică şi că el este logodit cu o fată de viţă nobilă, Anne în încercarea de a scapa de mârşăviile tânărului i-ar fi crestat foarte rău faţa.  Părinţii au alungat-o de acasă, iar tânărul o va ameninţa cu răzbunarea. Se pare că şi Anne are demonii săi de care fuge, iar precauţia sa în tot ceea ce face are acum un înţeles.

   Daniel nu înţelege de ce frumoasa guvernantă nu vrea să îi cadă în braţe. Da, vor exista tachinări între cei doi tineri, săruturi furate pline de fiori, aranjamente din partea tânărului conte pentru a fi inclus şi el în planurile Annei, dar nu îşi poate da seama de ce fata încearcă să îi reziste.

   Anne, deşi foarte atrasă de conte va încerca să pună distanţă între ei, atunci când, câteva întâmplări nefericite îi puteau costa viaţa. Contele va fi atacat, atelajul unde se găseau cei doi tineri s-a răsturnat peste ei, iar fiecare din tineri va crede că duşmanii lor declaraţi sunt de vină. Hugh îi va asigura că nu tatăl său este în spatele mârşăviilor. Oare se fie George, tânărul infam care a profitat de Anne? Acesta a cautat-o în continuare decis să se răzbune. Când o va prinde neajutorată pe o alee va reuşi să îşi ducă la bun sfârşit planul?
Ce va face Daniel, când aleasa inimii lui a dispărut din casa verişoarelor sale? Va reuşi să scape de răpitorul său însetat de răzbunare?
Oare relaţia lor va mai avea vreo şansă?

   O carte la care am ras cu lacrimi atunci când asistam la dialogurile dintre cei doi tineri, dar mai ales la strădaniile deloc mascate ale contelui de a îşi petrece cât mai mult timp cu Anne. Va suferi alături de planurile deloc cuminţi ale mult mai tinerelor verişoare pentru a-şi urma inima? Am asistat la suferinţa Annei, atunci când încearcă să reziste eroic la dreptul ei de a fi fericită. Nu mai are puterea de a visa la o viaţă de familie, iar privaţiunile suferite de când a fost alungată o vor face să se resemneze în faţa destinului.

   Autoare are un dar special de a te face să asişti împreună cu personajele sale la tot ce se întâmplă în cărţile ei, şi nu le  poţi lasă din mâna. Povestea ,,Să iubeşti un conte”, este una dintre cele mai bune cărţi ale sale traduse la noi. Aştept după cum am mai spus să citesc toată seria Smythe-Smith.

O carte de nota 10.

Cartea Să iubeşti un Conte, de Julia Quinn poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

Sursa foto> Pinterest

Şoapta împăcării, de Kim Vogel Sawyer -prezentare

   Ostracizată de tribul său, din cauza tatălui ei alb, Lizzie Dawson trăieste singură într-o zonă muntoasă din Alaska, practicând obiceiurile tribului ei chiar dacă locuiește în căsuţa din afara satului, ridicată de tatăl ei. Ea visează la împăcarea cu bunicii săi pentru a împlini ultima dorinţă a mamei sale, dar încă n-a găsit o cale pentru a stinge conflictul care o ţine departe de tribul ei.

  Clay Selby şi-a dorit dintotdeauna să calce pe urmele tatălui său, un misionar însufleţit de o dragoste adâncă pentru indienii americani, care a adus pe mulţi la Dumnezeu. Clay soseste în Alaska hotărât să înceapă o biserică şi oşscoală pentru indienii athabascani. El este complet absorbit de acest scop. . . până când întâlneşte o tânără indiancă, cu o fire independentă și cu cei mai tulburători ochi albaştri pe care i-a văzut el vreodată.

  Dar Clay descoperă curând că Lizzie nu e considerată parte din trib. Iar prietenia cu ea ar putea avea consecinţe dramatice pentru slujirea lui. Va fi el forţat să aleagă între dorinţa sa de a le sluji băştinaşilor şi imboldul tainic al inimii lui?

Sursa foto şi text: Life Publishers

Cartea poate fi comandată de pe site-ul liferomania.ro

,„Nu uita!” gemeau cicatricele. „Nu uita locurile în care securea ţi-a sfârtecat carnea şi glonţul de plumb te-a străpuns până la os. Ţine minte că ai fost însemnat pentru vecie."

Gustul ispitei, de Elizabeth Hoyt-recenzie

Seria: „Legenda celor patru soldaţi”

Colecţia:”Iubiri de poveste”

Titlu original: „To Taste Temptation”

Traducere din limba engleză: Bianca Mateescu/Graal Soft

Editura:Litera

Număr de pagini: 288

An apariţie:2016

   

   O întrebare pe care multă lume evită fie să o pună, fie să-i dea un răspuns concret: „Cum este pe timp de război?”. De ce toate acestea? Fiindcă războiul înseamnă suferinţă, râuri de sânge care  par a nu mai seca. Imaginaţi-vă, dragi cititori, cum se purtau în secolele trecute luptele între triburile băştinaşe şi englezi, cum soţiile, copiii şi surorile rămâneau acasă şi aşteptau. Veştile proaste erau aduse de presă ori scrisoare sau locotenent. Acele vremuri arătau diferenţele între bine şi rău, între fericire şi durere. Cine ştia să joace şah, ştia şi arta războiului, cum anume să învingă pe cel mai slab. Un pion bine aşezat făcea de cele mai multe ori diferenţa. Totuşi, ce s-ar întâmpla dacă o piesă oarecare ar transmite strategia atent măsluită către inamic? Un masacru. Cine să fie persoana care ne  trimite atât de departe în timp?

   Elisabeth Hoyt este autoarea ale cărei romane de dragoste istorice au urcat rapid în topurile de bestselleruri. De asemenea, cărţile ei, traduse până acum în 15 limbi, au fost nominalizate de patru ori la premiul RITA şi au câştigat de două ori premiul Romantic Times Reviewer’s Choice. Elisabeth s-a născut în New Orleans, dar a crescut în St. Paul, Minnesota. A călătorit mult şi a vizitat St. Andrews, Scoţia; Germania, Franţa şi Belgia. A petrecut un an în Oxford şi, pe timpul unui schimb de vară între studenţi, a locuit în Kawasaki, Japonia. Are BA în antropologie de la Universitatea din Wisconsin la Madison. A mai scris trilogia „The Princess”,   seriile „Maiden Lane” şi „Legend of Four Soldiers”.

   Volumul se deschide cu un epilog în care sunt prezentaţi patru soldaţi care se întorceau acasă de la luptă. Ajunşi la o răscruce, aceştia au trebuit să se despartă: unul a mers către răsărit şi prin pădurea întunecată, altul către munţii din depărtări, al treilea alege calea cea mai uşoară, iar ultimul a rămas în urmă pentru a-şi scoate o piatră din cizmă. Povestea care urmează a fi spusă aparţine primului şi anume Inimă de Fier. În carte vom observa cum sunt spuse în paralel două istorii strâns legate una de alta. Cea care prinde ulterior contur este a lui Lady Emeline Gordon, sora mai mică a căpitanului St. Aubyn, decedat în bătălia de la Spinner’s Falls şi a lui Samuel Hartley,  fost soldat, om de afaceri venit în Londra din Boston. De ce spun că este a lor? Fiindcă cei doi vor ajunge din ce în ce mai apropiaţi, simţind de la ură şi respect până la  dragoste unul faţă de celălalt.

   Samuel Hartley a venit în Londra sub pretextul de a reuşi să îşi mărească afacerea şi de a face intrarea sorei sale în societate. Există un mic impediment. El este un bărbat recunoscut pentru o aparentă laşitate arătată pe câmpul de luptă, care nu cunoaşte bine bunele maniere şi pentru faptul că se îmbracă mai deosebit decât ceilalţi gentelmeni. Are nevoie de ajutor în ceea ce o priveşte pe sora sa, Rebecca. Cui îl cere? Lui Lady Emeline Gordon, sora căpitanului său. Mai devreme am afirmat că acesta are un pretext, dar pentru a ascunde ce scop? Ei bine…Samuel nu consideră că în războiul din Colonii, în care multe vieţi s-au pierdut, totul a fost pură întâmplare. Mai exact, nu crede că triburile băştinaşe au avut doar norocul de a şti poziţia trupelor engleze. Nu!  El ştie că există un trădător şi…rămâne de văzut cine este acesta J. De cealaltă parte, Lady Emeline îşi doreşte să afle cum au fost ultimele clipe din viaţa fratelui său, iar în momentul în care Hartley îi dezvăluie adevăratele sale planuri, ea imediat va dori să i se alăture. Dar oare ce anume vor trebui să realizeze, la ce anume vor trebui să renunţe pentru a putea afla adevărul din spatele morţii fratelui şi căpitanului St. Aubyn? Samuel doreşte să vorbească cu toţi cei care au supravieţuit acelei lupte, dar începe să se împiedice de maşinaţiuni, de atacuri prin surprindere şi de…puţină dragoste…

„- Dar ce te-a făcut să râzi?

Lui Emeline i se tăie răsuflarea când auzi tandreţea din vocea lui.

-Faptul că este absolut ridicol! Cine s-ar putea gândi că eşti laş?

-Nu e ridicol, şopti Sam apropiindu-şi faţa de a ei. Nu mă cunoşti.

-Ba da. Eu… Voise să-i spună că îl cunoştea mai bine decât pe orice alt bărbat de pe faţa pământului. Mai bine chiar decât pe Jasper. Dar nu apucă să mai rostească nici un cuvânt, pentru că buzele lui le acoperiră pe ale ei. De ce tocmai acest bărbat? De ce nu oricare altul, de rangul ei şi din ţara ei?”

   Cei doi sunt precum albul şi negrul, sarea şi piperul: Samuel foloseşte bunele maniere doar atunci când crede de cuviinţă, dar Emeline nu vede societate fără de acestea; stilurile vestimentare sunt diferite „Şi atunci de ce dumneata alegi să porţi o încălţăminte atât de ciudată?…Vânătorii îi poartă în pădurile din America. Sunt foarte comozi şi mult mai utili decât pantofii englezeşti. Iar jambierele protejează de spini şi de crengi. M-am obişnuit cu ei…Îşi dădea seama că ea şi-ar fi dorit să fie mai convenţional şi să semene mai mult cu gentlemenii englezi obişnuiţi… ”.  Unul este în permanenţă lovit de amintiri „Nu uita!” gemeau cicatricele. „Nu uita locurile în care securea ţi-a sfârtecat carnea şi glonţul de plumb te-a străpuns până la os. Ţine minte că ai fost însemnat pentru vecie. Tu eşti supravieţuitorul. Singurul martor rămas ”, iar celălalt tânjeşte după memorii. Ce are să se întâmple?  Rămâne de citit…

   Opera este scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Uneori povestea este relatată prin prisma gândurilor lui Samuel, iar alteori prin ceea ce face şi spune Lady Emeline. Ceea ce m-a impresionat este felul în care sunt descrise spaţiile şi cum a fost construit firul narativ „traversă o baltă şi simţi cum stropii îi biciuiau coapsele. Oricum nu mai conta, era deja ud până la piele. Ştia că se apropia de chei, căci putea simţi deja mirosul rânced al fluviului. Pe marginea aleii se ridicau, de-o parte şi de alta, depozite uriaşe. Respira greu şi simţea o durere usturătoare sub coaste. Pierduse complet noţiunea timpului”. Personajele sunt bine conturate, având personalităţi puternice, amibiţie şi curaj. Faptul că trec prin atâtea peripeţii m-a atras de la primele file ale volumului. Sper să vă placă şi dumneavoastră, dragi cititori!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Gustul ispitei, de Elizabeth Hoyt poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Scandaluri ascunse, de Caroline Linden-recenzie

Titlu original: Six degrees of scandal

Traducere: Diana Ţuţuianu

Editura: Litera

Colecţía: Iubiri de poveste

Număr pagini: 304

Seria: Poveşti Scandaloase’-1.Dragoste şi alte poveşti scandaloase, 2.Între raţiune şi scandal, 3.Iubiri şi scandaluri, 4.Scandaluri ascunse

   Este cazul să descopăr a patra carte din serie, m-ai ales că, din celelalte trei cărţi am urmărit zbuciumul Oliviei şi încercarea ei de a scapa de Lordul Clary.

    Olivia Townsend se află într-o situaţie aproape fără ieşire. Urmărită de un bărbat periculos aflat în căutarea unei comori pierdute, dar extrem de valoroase, despre care ea nu ştie nimic, dar şi vânată de el pentru a şi-o face amantă, nu se poate baza decât pe nişte însemnări ale răposatului ei soţ şi pe bărbatul care a fost prima-şi singura-ei dragoste.
Deşi a suferit enorm când a fost obligată să accepte un soţ impus de tatăl ei şi să renunţe astfel la bărbatul iubit, Olivia s-a străduit din răsputeri să-şi ascundă durerea în cei zece ani care s-au scurs de atunci. Dar acum, când el îi vine în aujor şi jură să rămână alături de ea orice se va întâmplă, nu se poate împedica să spere că, de data această, soarta va fi în favoarea lor.

   Prima dată când cei doi tineri s-au întâlnit, James a lăsat o impresie puternică fetiţei care participa cu părinţii  şi surioara la slujba de duminică.

,,Olivia Herbert ştiu că James Weston este genul care creează probleme încă de prima oară când el îi făcu cu ochiul, într-o dimineaţă plăcută de august în care fluturii zburau pe deasupra curenţilor de aer cald ce circulau prin uşa deschisă a bisericii St.Godfrey, iar domnul Bunce, preotul, tot vorbea şi vorbea, la nesfârşit, ca şi cum ar fi să adoarmă pe toţi cei din biserica.
În timp ce Olivia urmarea cu privirea unul dintre fluturi-unul alb şi delicat, cu pete albăstrui pe aripi, care intra în picaj şi apoi parcă plutea fără pic de efort prin aerul încărcat de fum şi de particule de praf, ochii ei îi întâlniră pe cei a lui James. Familia lui stătea pe banca alăturată, iar, când privirile li se întâlniră, băiatul acela neruşinat îi făcu repede cu ochiul.”

   Familia Oliviei, deşi de vită nobilă, erau foarte strâmtoraţi financiar. Când familia lui James a cumpărat o reşedinţa maiestoasă în zonă, Olivia a avut voie să viziteze fetiţele din vecini. Ce dacă familia Weston era parvenită? Aveau banii, iar asta conta. Copii din cele două famili au început să se viziteze, iar Olivia a devenit prietenă bună cu copii Weston, mai ales cu chipeşul James. În vara când Olivia împlinise şaptesprezece ani, totul s-a schimbat. James a făcut dragoste cu ea, s-au promis unul altuia, dar el a plecat cu treburi, spunându-i să aştepte, iar ea a fost descoperită de mama sa şi forţată să se căsătorească cu un străin, cu Henry, în schimbul unui ajutor financiar pentru părinţii Oliviei.

   Căsnicia Oliviei plină de regrete pentru iubirea din tinereţe, a funcţionat până la decesul soţului, rămânând în urmă o văduvă fără nici un venit, unele probleme de rezolvat pentru a elucida din misterul ce îi învăluia venitul fostului ei soţ. Singurele ei prietene ce îi rămân alături, sunt tinerele din familia Weston. Acestea o vor ajuta să scape din mâinile crude ale vicontelui Clary, care îşi dorea ceva cu disperare. Olivia ştia că vrea să o facă amanta sa, dar ce mai dorea Clary? Cu siguranţă ceva foarte valoros de la defunctul soţ, îndeajuns pentru a încerca să o înece pe Lady Atherton, Penelope. Olivia va apela la Penelope pentru ai cere o sumă măricică de bani cu care se va face nevăzută, încercând totodată să se ascundă, dar şi să descopere ce ar avea de valoare pentru ai pune viaţa în pericol prietenei ei, dar şi a sa.
În ajutorul tinerei văduve va veni James, hotărât să dea de frumoasa Olivia şi de a o ajută, dar şi pentru a îşi lipezi sentimentele în privinţa acestei făpturi minunate.
Regăsirea Oliviei nu se întâmplă sub auspicii tocmai plăcute:

,,Olivia trase adânc aer în piept şi îşi balansa corpul cu toată puterea.
El era înalt şi se află acolo pe alee, în timp ce ea nu era la fel de înaltă şi stătea ca într-o găoace în grădina casei dărăpănate.Lopata îl lovi zdravăn cu toată suprafaţa metalică în braţ, cu o forţă care aproape o făcu să îşi piardă echilibru. Pistolul zbură din mâna bărbatului şi dispăru în întuneric. Bărbatul înjnură şi se încovoie. Înnebunită, Olivia trase lopata înapoi, ridicând-o ca să mai lovească o dată. Trebuia să îl împiedice să găsească arma.
-Opreşte-te, strigă el, ridicându-şi mâinile în timp ce cădea în genunchi. Aşteaptă!
Cu braţele ridicate, cu inima bătându-i să îi sară din piept, Olivia recunoscu vocea la timp cât să se abţină să-l mai lovească o dată. Nu era Simion Clary. De fapt, nu era cineva care i-ar fi făcut vreun rău.
-J-Jamie? se bâlbâi ea neîncrezătoare.
El îşi lasă capul pe spate în momentul în care norul trecu şi descoperi din nou luna oferindu-i suficientă lumină încât să-i vadă faţa sub borul pălăriei.
Bună seară, Livie, spuse James Weston cu un zâmbet strâmb. Ce bine-mi pare să te

revăd!”

   Cu cât va descoperi mai multe indicii, cu atât îşi vor da seama cu ce se confruntă cei doi. Primirea din greşeală a unor acte din partea avocatului fostului soţ vor pune într-o lumina nouă faptele. Reiese că Henry se ocupa cu contrabanda operelor valoroase de artă. Acestea erau introduse ilegal în Anglia, iar defunctul era intermediar. Ultima tranzacţie nu s-ar mai fi încheiat, iar acea opera de artă este inestimabilă.
Olivia şi James vor încerca să dea de tabloul respectiv, dar şi să găsească mai multe dovezi pentru al putea inculpa pe Clary. Fuga lor cu infractori periculoşi pe urme, îi va apropia pe cei doi, dar îi vor face să conştientizeze ce au pierdut în urmă cu zece ani.

   Vor reuşi să descopere despre ce tablou este vorba şi unde se găseşte?
Vor scăpa cu viaţă din ghearele temutului Clary?
Cum se va desfăşura relaţia dintre cei doi tineri? Vor mai avea curajul să îşi acorde încă o şansă la fericire, sau greşelile trecutului au lăsat urme prea adânci pentru ei?

   Cu acest al patrulea volum am încheiat seria ,,Poveşti scandaloase”, şi pot să recomand cu încredere această autoare atunci când vreţi cu adevărat să va relaxaţi. Este o gură de aer proaspăt pentru o minte obosită de treburile cotidiene.
Nota mea pentru carte, dar şi pentru întreaga serie este 9,8.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto: Pinterest-Trevillon Images

O singură minune, de Alina Cosma -recenzie

Editura: Primus

Anul apariţiei: 2014

Nr. de pagini: 186

Gen: roman de dragoste

 

Dan Alexandru Maria, un bărbat greu de abordat, ajunge să se îndrăgostească de tânăra Alexandra Maria Dan, o fiinţă mult prea sensibilă pentru lumea în care trăieşte. Amintiri adânc întipărite, gingăşie, sensibilitate, o dragoste profundă, care depăşeşte bariere, piedici şi chiar moartea, este tot ce îi uneşte. 
Dar ce va face Dan pentru a-şi salva soţia pe care o adoră, ca fiica lor să-şi cunoască mama?
Vieţile celor care îi înconjoară se vor schimba pentru totdeauna, iar singura minune pe care o recunoaşte Dan în viaţa sa îi va oferi un dar pentru veşnicie.
„O singură minune” este o poveste de viaţă, de dragoste, speranţă şi credinţă. Tot ceea ce pare o simplă coincidenţă face parte dintr-un plan divin. Nimic nu rămâne la voia întâmplării!

   „O singură minune” este o poveste de dragoste, dragostea ce unește un cuplu, dragostea între frați, dragoste de părinte, de fiică, de mamă, dragostea în diferitele ei forme. Dar în același timp este o poveste de viață, speranță și credință. Este o poveste care te prinde, te ține alături, apoi rămâne acolo, în suflet.

  Acum câteva minute am terminat de citit această minunată și răvășitoare poveste și încerc să-mi pun ordine în gânduri, dar încă mă simt sub influența evenimentelor petrecute în carte. Mă tot gândesc ce anume să vă povestesc, care îmi sunt impresiile, dar îmi dau seama că nici măcar nu știu cu ce să încep. Mă simt mult prea bulversată din cauza întorsăturilor de situație de la final, dar și foarte emoționată din cauza unor rânduri scrise de fetița celor doi protagoniști.

   Ce anume am apreciat la romanul de față? Stilul simplu și delicat, cu fraze scurte, dar pline de înțelepciune, acțiunea alertă de nici nu-ți vine să crezi că se pot întâmpla atâtea evenimente în nici 200 de pagini. În plus, îmi place că autoarea nu se axează pe descrieri ample, ci pe dialog, așa că nu ai cum să te plictisești. De altfel, în nicio carte scrisă de Alina Cosma, nu există amănunte de umplutură care să frâneze acțiunea.

   „O singură minune” este o carte despre prietenie, dragoste și credință, lucruri care contează cel mai mult în viață. Un roman presărat cu îndoieli, disperare, invidie, suferință, iertare, speranță, curaj, care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde.

 

   Personajul principal al cărții, Dan Alexandra Maria, inginer arhitect de meserie, este genul acela de ființă gingașă și mult prea sensibilă pentru lumea în care trăiește, care întotdeauna pune pe cei dragi mai presus de ea. Este frumoasă, inteligentă, sensibilă, și totuși are tendința de a se subaprecia, considerând că are mult prea multe defecte. E drept că este o femeie care nu iese în evidență, dacă nu stai să o observi, însă, într-un mod cu totul surprinzător, reușește să atragă atenția directorului inginer Maria Dan Alexandru. Acest bărbat greu de abordat este de-a dreptul fascinat de  fata inteligentă, de o frumuseţe naturală, care a apărut parcă de nicăieri și i-a salvat contractul cu o firmă de construcții. Însă preferă să nu facă nicio mișcare. Deocamdată!

   La un an de la prima lor întâlnire, Alexandra este chemată în biroul directorului ei, care îi spune că inginerul Maria Dan, unul dintre directorii unei sucursale din străinătate, i-a propus să o transfere  în Arabia Saudită, țara în care lucrează și el. Tânăra nu stă prea mult pe gânduri și acceptă noua slujbă.

“Peste o săptămână se afla în avionul care o ducea spre Riad, capitala Arabiei Saudite. Începuse să o cuprindă teama gândindu- se la faptul că era o femeie singură într-o ţară arabă, dar dacă ar fi refuzat oferta era convinsă că ar fi regretat. Privi la cruciuliţa din aur pe care o purta la gât şi o strânse în pumn.”

   Din păcate, Alexandra are destul de multe neplăceri la noul loc de muncă tocmai pentru că este femeie. Degeaba își face cu conștiinciozitate toate proiectele, de fiecare dată vede privirea batjocoritoare ale celor de față. Doar Dan e de partea ei și o încurajează să nu se de-a bătută.

“- Ai tot dreptul să fii supărată. Dar voi fi sincer cu tine.

Ea continuă să-l ignore.

– Faptul că eşti femeie te dezavantajază, aici trăim într-o lume a bărbaţilor care desconsideră femeile. Pe lângă aceasta eşti tânără şi frumoasă, motiv pentru care ești privită atfel decât se pare că îţi doreşti…

– Adică târfă, zise ea apăsat.”

   Lucrând împreună la un nou proiect, Alexandra şi Dan se întâlnesc de mai multe ori pe zi, dar el este tot timpul distant. Asta până într-o zi când o surprinde cu o invitație la o recepție cu ocazia unui eveniment oarecare. Iar de aici lucrurile iau o cu totul altă turnură pentru că atracția dintre cei doi devine din ce în ce mai mare.

“El rămase tăcut. Îşi simţea inima că îi sare din piept, iar parfumul ei fin îl amețea. Ştia că dacă ar vorbi şi-ar trăda emoţia. Ea îi simţi căldura corpului şi parfumul discret, dar plăcut. Se controla cu greu să nu îi tremure mâinile. Îl strânse puţin mai tare de mână, inconștient, pentru a-şi controla emoţia.”

“ – Ce s-ar întâmpla dacă te-aş săruta?

Ea se ridică de la masă şi începu să îşi adune planşele în grabă. El se apropie de ea.

   – Alexandra, te rog să te opreşti!

   Porni spre uşă scăpând din planşe. El alergă după ea şi se puse în faţa uşii. O prinse de faţă şi o sărută apăsat pe buze. Ea nu făcu nici un gest. După o clipă buzele lui nu o mai apăsau, ci o atingeau ușor. Ei îi alunecară planşele, simţind fiori prin tot corpul. O lacrimă îi căzu pe obraz. Îl prinse de mâini, iar el se opri din sărut şi o lăsă să-şi îndepărteze faţa din palmele lui. Nu îl privea.

   – Dă-mi te rog şansa să îţi demonstrez că un bărbat este în stare să iubească o femeie! “

 

   La o săptămână după ce s-au sărutat, el a cerut-o în căsătorie, apoi în preajma sărbătorilor de iarnă, cei doi au revenit în țară, cu gândul ca Dan să facă cunoștință cu familia ei. Din prima clipă bărbatul și-a dat seama că mama Alexandrei este o femeie foarte dominantă, care vrea să controleze pe toată lumea, iar Florentina, sora mai mică a logodnicei lui, este genul de  fată nărăvașă, pusă pe flirt.

   Adevărul e că Florentina a fost dintotdeauna invidioasă pe Alexandra, așa că mai mereu i-a făcut zile fripte Murea de ciudă că sora ei mai mare și-a găsit un loc de muncă în străinătate bine plătit și că s-a logodit cu un bărbat atât de superb. Iar când l-a zărit pentru prima dată pe Dan, pur și simplu i s-a pus pata pe el. Îl voia cu orice preț, fără să țină cont de sentimentele Alexandrei.

  La scurt timp după logodnă, Alexandra se decide să se transfere din nou în România, așa că cei doi își vor continua relația de la distanță.

“După câteva clipe el se opri din sărut şi cu o îmbrăţişare caldă, îşi lăsă capul pe umărul ei.

– Îmi va fi aşa dor de tine, şopti el.

– Şi mie de tine.

– Rămân singur între scorpii şi nu voi mai avea îngerul meu păzitor, să mă călăuzească…

Ea se întoarse spre el. Amândoi aveau lacrimi în ochi.

– Iubitule, ţi-am promis că voi fi mereu alături de tine.

– Ştiu că te vei gândi mereu la mine, dar nu te voi mai putea ţine în braţe, nu mă vei mai ţine în braţe.”

   Dan a reușit să se transfere și el în țară după nuntă, dar între cei doi tineri a apărut o prăpastie adâncă din cauza că el își petrece tot mai mult timpul la muncă. Alexandra a devenit tot mai tăcută, abătută și retrasă și refuză să mai comunice cu el sau să doarmă împreună.

   În urma unei discuții aprinse între ei, Dan pleacă de acasă și se duce la fermă, unde dă peste Florentina. Aflând că cei doi s-au certat, fata profită de ocazie și îl îmbată cu gândul că așa îi va fi mai ușor să-l seducă.

 “Se simţea ameţit. Florentina îi mai puse un pahar. Sufletul lui era trist şi nu îl mai interesă cât să bea. La un moment dat pierdu numărul paharelor, iar ochii îi deveniră grei. Dori să se ridice, dar îşi pierdu echilibrul.

Florentina îl ajută să urce scările până în dormitor. El se prăbuşi în pat adormind într-o clipă. Ea se apropie de el şi îi ridică tricoul. El nu făcu nicio mişcare, dormind în continuare. Îi trase tricoul de pe mâini şi de pe cap, apoi începu să-i desfacă cureaua pantalonilor şi îl dezbrăcă. Se aplecă să îl sărute…”

   Ce anume s-a petrecut cu adevărat în acea noaptea vă las pe voi să aflați, însă trebuie să spun că Alexandra a venit și ea la fermă a doua zi dimineață și i-a surprins pe cei doi împreună în pat. Din păcate, Dan  nu-și prea amintește nimic de cele întâmplate din cauza că băuse prea mult. Mai rău e că la scurt timp după această întâmplare, Alexandra primește telefon de la Florentina, care îi comunică că e însărcinată. Din acest moment, nu mai există cale de împăcare, iar Alexandra este decisă să divorțeze.

   Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri ce s-a întâmplat mai departe cu Alexandra si Dan. Aștept cu nerăbdare părerea voastră!

Mulțumesc din suflet autoarei Alina Cosma pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

 

Și îngerii iubesc, de Teresa Medeiros-recenzie

Titlu original: Once an Angel

Editura: Litera

Colecția: Alma ~Iubiri de poveste

Traducere din limba engleză: Lavinia Șerban

Număr pagini: 341

    Despre autoare

   Teresa Medeiros este cunoscută ca romancier premiat în Statele Unite, cu peste zece milioane de cărți tipărite. Trăiește în Kentucky cu soțul și pisica ei, născută în 1962/1963( nu se știe sigur). Peste 23 de cărți publicate, toate pe lista New York Times Best Seller. Scriitor de filme Fantasy, Futuristic și Paranormal Romance, câștigătorul Premiului PRISM, și de două ori câștigătorul Premiului Waldenbooks pentru cea mai bună ficțiune. În plus, ea este un membru charter al scriitorilor români ai American Honor Roll.  Ea este, de asemenea, membru al Kentucky Romance Writers and Novelists.

 

  „ –  Ce credeți, domnule, este o sirenă?

      – Vezi solzi?

  Penfeld aruncă o privire rapidă peste umăr. Nu văzu decât o tânără cu forme voluptoase, pe care stăpânul lui o acoperea cu grijă cu haina lui.

Justin se ridică ținând-o ca pe o copilă în brațele lui. Capul ei se sprijinea cald și umed pe umărul lui. Îi studie trăsăturile – nasul delicat cu vârful ușor ridicat, buzele pline care nu-și cereau scuze pentru aspectul lor senzual.

  Penfeld îndrăzni să se întoarcă.

    – Oare de unde a venit, domnule? O fi victima unui naufragiu? Sau o fugară?

   – Nu e o fugară, Penfeld. E un dar. Un dar al mării.”

  Când trăiești pe o insulă pustie, înconjurat doar de un trib Maori și valetul tău, o femeie găsită pe malul mării dezbrăcată ți se pare un dar, un înger.

   Romanul acesta este menit să-ți aducă un zâmbet pe buze, să te facă să vibrezi de plăcere pierzându-te în jocul seducției. Un joc pe care doar în cărți mai reușim să-l savurăm. Acest roman aparținând genului romance, este cea mai amuzantă carte pe care am citit-o anul acesta. E drept că am cam fugit de romantism căutând aventură. Ei bine, aici am găsit de toate pentru toți: romantism, aventură, mister, trădare, iubire și multă senzualitate.

    Justin Connor este moștenitorul unui titlu nobil, duce. Supărat pe familia lui își caută propria sa aventură alături de doi prieteni. În căutare de aur, pe o insulă din Noua Zeelandă unul dintre prieteni trădează, iar celălalt își pierde viața lăsându-și în grija lui Justin fiica.

„ – Cine ești tu, Emily? De ce fugi?

  – De tine. Începu să se zbată, de teamă că panica ar fi împins-o să mărturisească mai mult decât intenționase.„

   Emily Claire Scarborough trăiește într-un internat așteptând ca tutorele său Justin să apară să o salveze de directoarea școlii care o tratează ca pe o slugă de când tatăl ei a murit. Deși Justin trimite bani directoarei, aceasta este veșnic nemulțumită și profitând de faptul că fata nu este căutată de nimeni o pune la muncă și o ține într-un pod mizerabil. După șapte ani, directoarea se hotărăște să o trimită pe fată tutorelui său cu doi elevi răutăcioși. Cum aceștia nu-l găsesc o aruncă pe fată peste bord. Așa ajunge Claire să fie descoperită pe plajă chiar de Justin. Ea realizează cine e el, dar el o cunoaște sub numele de Emily fără a ști că e pupila lui. Se naște jocul seducției, întâmplări amuzante și o poveste de iubire absolut jucăușă. Pe cât de inocentă e tânăra de optsprezece ani, pe atât de directă și pusă pe șotii.

   Justin e mai tânăr decât credea Claire (în jur de treizeci de ani), iar el crede că ea are vreo 11, fără să bănuiască că tânăra de optsprezece ani de care se îndrăgostește este fata prietenului său.

   Ceea ce Emily vrea este să-l facă pe tutorele său să plătească pentru că a abandonat-o, fiind singură atâta vreme. Lucrurile se complică când realizează că Justin este tot ceea ce-și dorește de la un bărbat.

   Totul se schimbă când Justin află că tatăl său a decedat și este oficial Duce. Trebuie să plece la Londra să preia responsabilitățile titlului și e hotărât să o găsească pe Claire, îndurerat că Emily vrea să rămână pe insulă.

   Oh, dar ce surpriză are când după multe căutări și o recompensă uriașă, Emily care revenise pe furiș la Londra este adusă ca pupila sa, Claire. Justin umpluse casa cu jucării, hăinuțe pentru o fată de unsprezece ani.

   Pentru o perioadă fata e nărăvașă, apoi exagerat de cuminte. Câteodată se ceartă cu Justin, ca mai apoi să-l seducă. După o ceartă serioasă, Claire fuge de acasă căutând refugiu la un bordel unde fosta servitoare din internat, cea care i-a fost prietenă este acum femeia care-şi oferă compania anumitor bărbați.

   Ea este salvată la timp de Justin, chiar din mâinile celui mai frumos bărbat. Omul care-l trădase pe tatăl ei și pe Justin și la care era moștenirea ei. Diavolul cu chip de înger.

   Din seara aceea nimic nu a mai fost la fel. Povestea lor de dragoste se consumă și pentru un timp spiritul lor de aventură se manifestă doar noaptea. Zilele trecând aparent liniștite una după alta.

„Își trecu buzele prin triunghiul mătăsos al feminității ei, apoi o sărută. Îi vorbi într-o șoaptă răgușită, pe jumătate ordin, pe jumătate rugăminte.

– Ai încredere în mine!

Nu-i mai ceruse niciodată asta. Cum să-l refuze tocmai acum? Capul îi căzu pe pernă și picioarele i se înmuiară, oferindu-i acces la mai mult decât trupul ei. Gemând, își înfipse pumnii în cămașa lui. El era demon, cât și înger, oferindu-i un extaz de nedescris până începu să se zvârcolească de plăcere. Înainte să distrugă liniștea casei cufundate în somn cu strigătul ei, buzele lui îi acoperiră gura într-un sărut șocant și îmbătător.”

    Acțiunea se petrece în anul 1865, momentul când moare tatăl fetei și peste șapte ani când se întâlnesc cei doi porumbei. Poziția femeii în societate era mult inferioară bărbatului, de cele mai multe ori femeile conștiente de vizitele soților lor la bordeluri. Oricât de captivante erau balurile și petrecerile din înalta societate, bârfa și scandalurile erau condimentele principale care animau zilele doamnelor în perioada respectivă. Momentele amuzante ale acestui roman însuflețește vizitele și petrecerile la care Claire participă și șotiile ei pornesc deseori reacții controversate.

   Totul trebuie lămurit între Justin și Claire, iar apariția lui Nicky a venit la fix pentru a lămuri unde la cine este moștenirea fetei. La Justin sau Nicky. Tânăra află că David, tatăl ei a murit împușcat chiar de Justin. Împreună îi întind o capcană lui Nicky pentru a afla toată povestea, iar fata se hotărăște să fugă cu Nicky. Justin pornește în căutarea ei.

De ce a plecat Claire? Cine spune adevărul și cum ajung toți înapoi în Noua Zeelandă?

Cu cine rămâne? Pentru că Nicky o cere în căsătorie.

Acest roman plin de mister, aventură, pasiune și senzualitate te poartă într-o atmosferă diferită și te scoate din rutina de zi cu zi.

„ – Aiureli, domnule, dacă îmi permiteți să spun. Am descoperit că civilizația nu este pe gustul meu. Am ajuns să cred că un pic de aventură, la fel ca o ceașcă de ceai fierbinte, încălzește sângele și ne păstrează pasiunea în inimă.”

Cartea Și îngerii iubesc, de Teresa Medeiros poate fi comandata de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto: Pinterest

 Prefă-te că mă iubești de Georgiana Sandu-recenzie

Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Data apariţiei: Aprilie 2017

Număr pagini: 628

Gen: Romance

Nota mea: 10+

O seară, o cină în familie și câteva zâmbete forțate. Pare un târg rezonabil prin care poate scăpa de cel mai mare dușman al ei. Asta crede Jenn când acceptă să joace rolul de iubită pentru cel mai râvnit burlac al Americii.

Henry e fiul moștenitor al unei averi impresionante, dar încăpățânarea de a-i demonstra tatălui său că nu e doar un muieratic cheltuitor, îl duce la extrema de a-și angaja ” logodnica perfectă “. Setea pentru bani îi orbește și ajung la un pas de catastrofa. Dintr-un joc de-o seară, se trezesc la un pas de căsătorie, iar pasiunea ce începe să încolțească pe sub furie nu le e deloc de ajutor.

   Știam că autoarea Georgiana Sandu își dorea o părere sinceră despre cartea ei, așa că am început lectura cu gândul să mă țin de cuvânt și să notez atât părțile pozitive, cât și negative, ce m-a atras, dar și ce mi-aș fi dorit de la romanul de față. Însă, după ce am călătorit timp de trei zile în lumea făurită de ea, am constat că nu îi pot oferi decât cuvinte de laudă. Am mai citit cărți bine scrise sau povești incitante, interesante, sublime, dar Georgiana mi-a oferit  povestea perfectă sufletului meu. Povestea de dragoste pe care mi-o doream de mult timp. Ea mi-a demonstrat nu doar că are talent la scris, ci că are scrierea în sânge, îi curge parcă prin vene. În plus, mi-a dovedit că este una dintre cele mai bune autoare de la noi și depășește, din punctul meu de vedere,  multe dintre autoarele traduse pe la editura Epica sau cele apărute în cadrul cărților romantice (colecția).

  “ Prefă-te că mă iubești ” este un roman uimitor și complex, cu un stil de scriere vioi, antrenant și incitant, care pur și simplu nu are cum să te plictisească, cu o narațiune extraordinar de amuzantă, cu numeroase răsturnări de situație, acțiune cât cuprinde, poante istețe, scene emoționante, răni sufletești și planuri machiavelice, scene erotice și, mai ales, multă iubire.

   Spre deosebire de alte cărți, de această dată s-a întâmplat un lucru inedit. De obicei, eu simt nevoia să mă transpun în pielea personajul feminin și adesea reușesc să le găsesc personajelor masculine tot felul de defecte. Însă nu s-a întâmplat așa și în cazul de față. Din prima clipă m-am atașat de flușturaticul Henry tocmai pentru că am reușit să îl “citesc” destul de repede. Sub ambalajul de băiat rău, pe care se încăpățânează să îl afișeze, e o persoană foarte inteligență, care știe să arate afecțiune celor care merită cu adevărat. El nu a fost întotdeauna derbedeul fără viitor și aspirații. Anumite  lucruri petrecute în trecut, l-au determinat să se schimbe. A ales să se autodistrugă, să se transforme într-o persoană total diferită, ca să uite cine a fost și ce îți dorea să devină. Răceala tatălui său îl durea încă din copilărie. Apoi, în adolescență, învățase să nu mai îi pese și chiar să se bucure de lipsa de atenție, pentru că nu se punea pe el presiunea de a fi perfect ca în cazul fratelui său mai mare, Ryan. E drept că primise orice își dorise, dar nu și iubire. Așa că a devenit un tânăr rebel și răsfățat.

Am ales să mă autodistrug, să mă transform într-o persoană total diferită, ca să uit cine-am fost și ce mi-am dorit odată de la viață. Nu-mi mai păsa de nimeni și de nimic, doar să trăiesc clipa și să cheltui cât mai mult din nenorociții de bani ai tatei.”

   Nicicând nu am mai întâlnit un personaj masculin atât de interesant, de imprevizibil. Niciodată nu știam până unde va merge și care îi sunt limitele, dacă va pica sau nu în fața tentațiilor, dacă își va încălca sau nu promisiunile. Însă, prin modul în care a gestionat toate lucrurile, m-a făcut să-l îndrăgesc enorm de mult. Așa că de azi înainte, dacă cineva mă va întreba care e personajul masculin preferat, răspunsul va fi doar unul singur: Henry Steward.

   În ceea ce o privește pe Jennifer Rey, pot spune că am reușit foarte ușor să mă transpun în pielea ei, nu doar pentru că am găsit câteva lucruri în comun cu ea, ci și pentru că, la un moment dat, am avut același vis ca și ea.

“- Îmi place natura, liniștea. Când eram mică visam să am o casă în pădure unde să fiu singură, doar eu, natura și animalele. Nu îmi plăceau oamenii și nici acum nu îi agreez mai mult, dar sunt mai sociabilă și am învățat să înfrunt viața așa cum e. “

   Jen este o femeie puternică, hotărâtă, independentă, superbă, care nu are nevoie de ajutorul nimănui, însă are toate motivele să se simtă incompletă. Nu-și cunoaște originile și nimănui nu i-a păsat de ea. A fost abandonată de mamă pe scările spitalului imediat după ce a născut-o, apoi și-a petrecut copilăria la orfelinat. Nu a avut niciodată o familie a ei, o casă a ei și chiar și acum, locuiește în casă celei mai bune prietene, Samantha. Însă lucrurile se vor schimba pentru ea din momentul în care i se va cere să joace un rol…

 

“Avea să regrete asta tot restul vieții ei, era sigură. Natura frumoasă și electrizantă din interiorul ei avea să fie distrusă apocaliptic atunci când va veni vremea să își spună adio. În fostă ei natură, castă și aproape fără viață, nu existase riscul unei distrugeri devastatoare.”

 

 

   Jenn Rey și Henry Steward nu s-au suportat din prima clipă în care s-au cunoscut, în primul an de facultate. Ea l-a etichetat imediat că fiind un nesimțit fără scrupule, un înfumurat idiot, un puști de bani gata, un mitocan fustangiu. În schimb, el a descoperit că nimic nu e mai amuzant decât să o enerveze. Dacă ar fi acordat atenție oricărei alte fete, aceasta s-ar fi simțit în extaz, însă când venea vorba de Jennifer Rey, devenea  la fel de agreabilă ”ca o cățea castrată pe lângă un mascul în călduri”.

   Însă acum a venit  momentul ca Henry  să-i ceară ajutorul lui Jenn… El trebuia să fie prezent la o cină foarte importantă de familie, la care va participa și Ryan, fratele lui mai mare, dar și cel mai mare dușman al sau. Ryan era copilul preferat, premiant întotdeauna, vedeta echipei de fotbal a liceului, sclipitor apoi la facultate, iar acum se pregătea să  ia locul tatălui său ca director de bancă.

   De data asta, Ryan se întorsese din nou în forță și îi dădea lui Henry o altă lovitură care să-l dărâme și mai mult în ochii tatălui său : o relație serioasă cu o fată frumoasă și inteligență pe care avea de gând să o aducă la cină.

  Într-un moment de frustrare, în care Ryan își lăuda iubita, Henry a lansat bomba, că și el are o relație serioasă cu o fată perfectă și avea să le-o aducă la cină, să o cunoască și să le demonstreze că e și el în stare să cucerească o fată frumoasă, sexy, serioasă și deșteaptă. Ideea e perfectă, dar e o singură problemă: fata nu există.

   A încercat el să caute “iubirea vieții-studentă-model și ocazional gospodină”, le urmărise cam pe toate fetele de la cursuri lui și se decisese în cele din urmă să plătească pentru o seară. Fata trebuia să știe de la început cum stă treaba și ce rol joacă, iar el putea să facă pe îndrăgostitul pentru o seară. Dar nu găsise prea multe pretendente care să-l mulțumească și să atingă toate standardele. Însă Andy, prietenul lui cel mai bun, îi oferă o soluție: să apeleze la Jenn.

   Jenn este frumoasă, inteligentă, tupeistă, sexy. Are toate calitățile, însă problema e că îl urăște de aproape patru ani și mai mult ca sigur că l-ar refuza. Însă mizează pe faptul că fata are o situație materială precară, așa că mai sunt șanse să accepte. Sau nu?

“Jennifer Rey nu e o femeie pe care să o ademenești cu câteva bancnote, oricât de multă nevoie ar avea de ele. Principiile ei nu sunt doborâte de situația materială, iar Henry era fascinat și mâhnit de asta în egală măsură. Dar de un lucru era sigur, ceva ce îl făcu aproape să sară în sus de bucurie până la mașină: Toată familia lui o s-o adore pe leoaica asta inteligentă și sexy, iar Ryan o să își roadă unghiile pe sub șervețel.”

   Deși l-a început s-a temut “să nu fie catalogată ca o altă cucerire de unică folosință a prințului moștenitor al imperiului Steward “, Jenn acceptă propunerea, dar refuză banii. În schimb, îl pune să promită că o va lăsa în pace și nu va mai face glume proaste pe seama ei.

 “ – Să te ia dracu’, Henry Steward. Te urăsc! Te urăsc din tot sufletul. Nu ai făcut decât să mă chinui de când m-ai cunoscut și continui chiar și acum, când ai nevoie de mine. Nu-ți pasă de nimeni și de nimic, doar de tine. De fericirea și imaginea ta.” 

    Interesant e că exact în ziua cinei, Jenn a găsit un inel pe plajă, l-a probat acasă și i-a rămas pe deget din greșeală. Henry l-a văzut la mâna fetei chiar înainte să intre în casă și, pentru că familia lui să nu interpreteze că relația lor ar fi mai serioasă decât intenționau ei să pară, îi cere să și-l dea jos și îl bagă în buzunar, cu gândul să îl dea înapoi după ce plecau de la cină.

“- Nu uita amănuntul cel mai important din seara asta, spuse el, zâmbind, iar ea se întoarse,   speriată de ce ar mai  putea să îi spună.

 – Prefă-te că mă iubești. “

   Henry și Jenn și-au jucat foarte bine rolul de cuplul îndrăgostit, fata a fost ușor acceptată de familie, cina a decurs bine, doar cu mici înțepături ironice, însă bunicul Russell a avut grijă să lanseze  o veste-bombă: s-a decis să-și lase o mare parte din avere, inclusiv hergheliile de cai, aceluia dintre nepoți care se va căsători primul. Iar căsătoria să se facă cât timp mai este el în viață.

 

   Henry nu-l putea lăsa pe Ryan să câștige de data asta. Toată viața a trăit în umbra fratelui, dar de această dată a venit vremea lui și avea să facă orice sacrificiul pentru asta. Așa că scoate repede inelul din buzunar, apoi lansează anunțul :”  Eu și Jennifer suntem logodiți ”.

“- Știu cât de apocaliptic pare asta. Eu logodit, huh? Și ai dreptate, frățioare. E o nebunie. Dar habar nu ai tu ce poate să facă femeia pe care am cerut-o în căsătorie. Îi făcu ștrengărește cu ochiul, și se întoarse la femeia pe care nu o prea ceruse în căsătorie și habar nu avea ce poate să facă, dar după sărutul de mai devreme, era al dracului de disperat să afle.”

   Jenn este pusă asupra faptului împlinit și nu mai poate da înapoi. Dacă s-ar afla adevărul ar fi mari șanse să-și piardă bursa acordată chiar de tatăl lui Henry. În plus, primește de la tânăr o ofertă de nerefuzat: îi dă 10 milioane de dolari dacă continuă șarada.

     Însă Henry trebuie să aibă grijă cu Jenn pentru că ea nu e una din femeile obișnuite cu care umblă el și în momentul asta are nevoie de ea ca logodnică mai mult decât orice partidă de sex i-ar oferi. Așa că va trebui să reziste ispitei, nu doar în privința ei, ci și a altor femei. Treaba e serioasă, deci gata cu escapadele. Nu pentru Jenn și ideea că ea s-ar supăra, ci din cauza lui Ryan. Mai mult ca sigur că fratele său o să pună un detectiv pe urmele lui ca să îl prindă înșelându-și logodnica.

“ Ar face-o să își piardă mințile și să îl implore să o facă a lui, e convins de asta după scena de mai devreme, dar femeile ca Jenn sunt cele mai periculoase. Sunt ca un cub de gheață ce arde în flăcări. Când sunt în extaz, uită de ele și devin niște feline sălbatice, dorind să fie devorate și să devoreze (… Dar, pentru că întotdeauna există un dar, după ce totul se termină și dispare ceața extazului, felina își folosește ghearele să zgârie în adevăratul sens al cuvântului (… Femeile cerebrale sunt cele mai sălbatice atunci când își pierd rațiunea, și o să pierd rar, dar se întâmplă dezastre. Însă dezastre și mai mari vin după. Iar el n-are de gând să piardă totul doar pentru o noapte cu femeia asta. Oricât de uimitoare ar putea fi. ”

   Însă Ryan ii suspectează pentru înşelătorie, asa ca încearcă să îi despartă şi să ia moştenirea promisă fratelui său mai mic. Iar când intră în scenă și Kim, prima logodnică a lui Henry, lucrurile iau o turnură neplăcută, mai ales că femeia este hotărâtă să-și seducă fostul iubit. Va reuși Jenn să încurce planurile dușmanilor? Vor reuși cei doi să ducă șarada până la capăt? Va cădea Henry în mrejele lui Kim? Care este secretul lui Henry? Ce anume l-a schimbat pe el atât de mult?

“ Prefă-te că mă iubești “ este una dintre cele mai bune cărți romantice pe care le-am citit vreodată. O recomand cu drag pentru că merită! Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!  

 

  Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente:

 “ – De ce dracu‘ continui să mă minți? Te cunosc foarte bine și nu te-ai fi așezat tu în genunchi în fața unei femei decât dacă o iubeai până la cer și înapoi. De ce mi-ai ascuns asta? Și tu și ceilalți. Ca să arăt acum ca o dobitoacă în fața prințesei ce se pare că deține inima lui Henry.”

 “ Se simțea folosită într-un mod pe care nu și-l putea explica nici ea. Nesemnificativă, ca un copil prostuț, orfan și ușor de mințit când ajunge în inima paradisului din sânul unei familii.”

 “ Henry fusese oricum “pregătit” și încins toată săptămâna, se învârtise în jurul ei, dar acum nu mai avea nevoie de ea. Femeia pe care o iubise și probabil încă o mai iubea, era aici, așa că logodnica prefăcută nu mai conta nici cât negru sub unghie.”

“ Îl iubea! Îl iubea mai mult decât iubise vreodată pe cineva, spiritul lui se încolăcise dominant și puternic în jurul inimii ei, iar ea cedase neputincioasă.

 Și pe cât de vie se simțea din cauza ei, știa că iubirea asta avea să îi aducă sfârșitul. Atunci când totul se va termina, ea va rămâne sfâșiată și pustiită în urmă lui, iar el se va întoarce la femeia pe care o iubise cu adevărat. Cea în brațele căreia era și acum.”

“ – Știi că întotdeauna ai fost preferatul meu. Simt că ești o parte din mine mai mult decât au fost vreodată proprii mei copii. Și ești tot copilul meu, pană la urmă. Ți-ai pierdut maturitatea și traseul în viată după ce ți-a făcut James. Te-am privit distrugându-te singur și nu știam ce să fac că să te aduc înapoi.”  

“- Ea e a doua ta șansă, motivația să te întorci înapoi pe drumul tău. Sunt sigur de asta. Vreau să trăiesc să vă văd plecând pe amândoi pe același drum, pe tine maturizându-te din nou, devenind bărbatul la care visai când erai mic.” 

“ – Nu te urăsc, Jenn (… Ceea ce simt pentru tine, e ca apusul pe care îl privești acum. 

   – Cum adică? intrebă Jenn, cu respirația tăiată, apoi își dădu seama și aproape îi dădură lacrimile. 

  Apusul nu există. Așa cum nu există nici sentimentele tale pentru mine, spuse ea… 

  – Nu! Apusul există, e acolo, doar că nu reușești tu să-l vezi din cauza norilor.”  

  “Atunci când începi o minciună, riști să nu-ți dai seama când se transformă în adevăr. “

NOTA 10 +

 Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea Prefă-te că mă iubești, de Georgiana Sandu poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

 

Sfărîmătorul de inimi, de Julie Garwood-recenzie

Titlul original: „HEATBREAKE”

Traducere: Lucia Ostafi-Iliescu

Editura: Miron

Număr de pagini: 511

USA Today: „Întotdeauna originale şi imposibil de lăsat din mâini, cărţile ei ne dezvăluie emoţii puternice şi personaje încântătoare, care ne ţin cu răsuflarea tăiată.”

   Cum anume v-aţi simţi, dragi cititori, dacă aţi afla că sunteţi urmăriţi permanent? O altă persoană, afară de cei apropiaţi vouă, vă cunoaşte toate secretele şi metehnele, vă priveşte când dormiţi, vă sună la telefon, râde pentru a închide imediat, vă trimite mesaje şi…vă ameninţă cu moartea? Nu ştiu care vă e răspunsul, dar voi încerca să îl ghicesc: posibil să fiţi terifiaţi de atare veşti, de-a dreptul răscoliţi de un tumult de sentimente care mai de care mai negative. Există oare lumina de la capătul tunelului sau este doar un mit precum al monstrului din Loch Ness? Sigur că se întrevede soluţia din acest carusel al fricii, care la fiece pas ne dă câte o mică lovitură, în picior ori direct în moalele capului…Vorbesc despre F.B.I. şi o autoare soră cu speranţa: Julie Garwood.

   Julie Garwood s-a născut în oraşul Kansas, Missouri. A fost crescută într-o familie irlandeză. La vârsta de unsprezece ani mama sa şi-a dat seama că Julie nu putea citi. Din acest motiv Sora Elizabeth, maică şi profesoară de matematică, a ajutat-o pe fetiţă să reuşească pe timpul unei singure veri. Cât timp studia pentru a fi R.N., Garwood s-a decis să aibă o dublă specializare, atât în istorie, cât şi în asistenţă medicală. După ce i-a citit lucrările, profesorul său de istorie a încurajat-o să îţi ia un an liber pentru a scrie. Astfel a adus la lumină o carte pentru copii şi primul său roman istoric. În prezent scrie romane istorice de dragoste, romane de dragoste contemporane şi young adult.

   „Sfărîmătorul de inimi” se deschide cu imaginea unui confesional în care „era mai cald decât în iad”. Părintele Thomas Madden aştepta cu nerăbdare să treacă cele nouăzeci de minute care îi mai rămăseseră pentru a scăpa de cutia în care era nevoit să aştepte pe credincioşi pentru a-şi mărturisi păcatele. Mai erau câteva minute, când, deodată, uşa confesionalului s-a deschis şi a venit primul dintre oamenii care aveau să-i povestească că…a ucis mai multe femei. Că îi era sete de atare acţiuni, dar voia să fie iertat, în ciuda faptului că nici părintele anterior nu îi eliberase sufletul de acea culoare neagră care l-a acaparat. Thomas rămăsese fără grai; nu dori să îi facă pe plac acestei persoane. Ce s-a petrecut în cele din urmă? Criminalul nostru i-a spus părintelui care îi este noua obsesie: sora sa

„Spune-mi numele, i-a cerut Tom, rugându-se lui Dumnezeu să aibă timp suficient pentru a asigura protecţia bietei femei./ Laurant, a şuierat şarpele. Numele ei e Laurant./Groaza l-a izbit pe Tom, ca un pumn în stomac./Laurant a mea?/Exact. Ei, acuma ştii, părinte. Am să-ţi ucid sora”.

   Pur şi simplu l-a lăsat fără grai această dezvăluire. A ieşit ca o tornadă gata să îl demaşte pe acel monstru, dar nici nu puse bine piciorul afară că se trezi cu o lovitură puternică în cap şi îşi pierdu cunoştinţa. După ce se trezi fugi cât de repede şi sună la şeful celui mai bun prieten al său, Nick, unul dintre cei mai buni agenţi F.B.I.  Cel de pe urmă se întorcea acasă, într-un concediu pentru a-şi putea şterge din memorie amintirea ultimei sale misiuni în care fusese nevoit să îl ucidă pe făptuitor. Vacanţa nici bine nu i-a început, că deja avea o nouă sarcină: să fie umbra lui Laurant, să o păzească chiar cu preţul propriei vieţi. El nu o cunoştea pe aceasta decât din fotografiile lui Tom. Vedeţi dumneavostră, dragi cititori, Laurant şi Tom nu au avut ocazia de a fi o adevărată familie până de curând, când aceasta şi-a finalizat studiile din Franţa şi s-a întors. Ea locuise într-un internat în marele Hexagon, iar fratele său, împreună cu familia lui Nick. Cel de pe urmă crezuse că va avea de a face cu o fetişcană şi nici de cum cu o femeie curajoasă care atunci când era nervoasă îşi prepara o ceaşcă de ceai fierbinte fără a o bea ulerior, pasională şi care îşi iubeşte fratele mai mult decât orice pe lume. Prin urmare, dacă părintele Tom fusese lovit şi doborât de un psihopat, Nick fusese răpus de la inimă către cap şi picioare de…dragoste şi teamă.

  Ceea ce m-a atras la acest volum este faptul că lectorul ajunge să o cunoască pe viitoarea victimă în detaliu prin descrierile de-a dreptul minuţioase ale autoarei „Timp de câteva clipe s-a simţit uşurată că ea era ţinta, nu fratele ei…Ai primit vestea foarte bine, a remarcat fratele ei cu un ton acuzator. Atât el cât şi Nick aşteptau să conştientizeze vestea, studiind-o atent ca pe un fluture captiv sub un pahar./ Nu prea ştiu ce să cred, a răspuns ea. Vreau să sper că nu e adevărat…ce a spus.”. Făptuitorul nu este un oarecare, ci un criminal în serie care, orbit de propriilei fantasme, caută o nouă pradă şi a găsit-o în persoana lui Laurant „este în faza de adoraţie. Ceea ce înseamnă că îşi închipuie că eşti îndrăcit de perfectă şi vrea să te protejeze. Acuma tipul e obsedat şi în mod clar se află în conflict cu el însuşi. Sau oricum, asta vrea să credem. Probabil că iniţial i-ai plăcut, Laurant, şi de aceea n-a vrut să-ţi facă rău, dar ştie că va ajunge şi aici, pentru că indiferent ce vei face, vei ajunge să-l dezamăgeşti. În mintea lui crede că nu e posibil să trăieşti conform aşteptărilor lui – e sigur de asta – şi de aceea nu ai cum să câştigi bătălia.”. Aceasta e opinia agentului, dar a vinovatului…”îi plăcea cum sună şi a ajuns la concluzia că probabil „Călăul Necunoscut” era cea mai reuşită poreclă pe care a primit-o vreodată. Avea impresia că simplitatea ei i se potriveşte. Folosind astfel de cuvinte, catârii – porecla dată de el agenţilor FBI – admiteau cât de ineficienţi şi incompetenţi sînt şi dovedea totodată că era ceva cinstit şi pur în prostia şi ignoranţa lor…Nu-i aşa că ne-am distrat? A strigat el rulând cu viteză pe autostradă. Apoi a râs. O, da, ne-am distrat”.

   Laurant îşi dă seama că singura cale de a-şi găsi din nou liniştea este să îl înfrunte pe acela care i-a dat lumea peste cap. Cum anume? Înfuriindu-l. Acesta este tipul criminalului organizat, îşi şterge urmele, îi place să fie cunoscut de ceilalţi, să fie popular, se crede mult mai bine pregătit decât forţele de ordine, dar va putea el oare să nu calce pe alături măcar o singură dată? Laurant propune şefului să o folosească drept momeală. Totodată va pretinde că este îndrăgostită de Nick şi că urmează să se căsătorească cu acesta pentru a-l face pe necunoscut să se arate…Ce se va petrece? Se va termina totul cu bine, cu un happy end şi…cam atât? Sau vom avea de a face cu o nouă turnură a poveştii, cu mult prea mult suspans şi cu…

   Opera este scrisă la persoana I de un narator obiectiv, omniscient. Naratorul este personaj-victimă, poliţist şi făptuitor. Cele care dau coloratură romanului sunt sentimentele pe care le dezlănţuie în fiinţa cititorului. Este una dintre acele cărţi care nu m-au lăsat să o las de o parte pentru mult timp: plecam în oraş şi mă întorceam la citit, plecam la ştrand şi o luam cu mine  la plajă, pe maşină. Un adevărat accesoriu. Descrierile nu lasă de dorit, intrăm în gândurile lui Laurant, Nick şi în cele ale Sfărîmătorului de inimi…suntem când speriaţi de moarte, când raţionali, dar ne temem de avioane, când terifiaţi de imaginile din mintea unui asasin. Ce ne rămâne de făcut dacă nu să citim un volum la care zicala că „aparenţele înşeală” nu poate fi nicicând mai veridică…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

5/5 STELUŢE

 

 Cartea Sfărîmătorul de inimi de Julie Garwood poate fi comandată de pe site-ul Editura MironPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi librarie.net

 

Sursă imagini: pinterest.com

 

Dragoste regăsită, de Linda Lael Miller-Editura Miron-recenzie

 

Editura: Miron

Număr pagini: 386

An apariţie: 2013

 

„Dragoste regăsită este o poveste uimitoare despre dragostea adevărată.

O urzeală complicată, personaje pe care le îndrăgiţi, umor, emoţie intensă – toate acestea, precum şi finalul exuberant, vă vor face să fiţi fascinaţi de acest roman.”

Frumosul Ian Yarbro este obligat de împrejurări să intre într-o căsătorie aranjată cu încăpăţânata Jacy Tiernan. Cei doi soţi vor putea să depaşească duşmănia dintre ei, neîncrederea şi ura şi să se îndrăgostească unul de altul, pentru toata viaţa?

Fiica unui mareşal, Linda Lael Miller este autoarea a peste 100 de romane, devenite bestsellere, majoritatea dintre ele reflectând dragostea ei pentru West.

Linda şi-a început carierea de scriitor, în momentul în care un profesor i-a spus că poveştile pe care le scrisese sunt bune. Mai târziu, când Linda s-a hotărât să scrie romane, nu prea a avut succes cu editurile până în 1983, când Pocket Books acceptă să publice romanul ei “Fletcher’s Women”. De atunci, Linda a publicat romane istorice, contemporane, paranormale şi thrillere, mai apoi concentrându-se pe cărţile cu “aromă occidentală”. Pentru devotamentul ei, autorii din America de romane de dragoste i-au acordat în 2017 premiul: “Nora Roberts Lifetime Achievement Award”.

   Încep prin a vă spune că am avut mari emoţii în momentul în care m-am apucat să citesc această carte, întrucât, până acum, n-am mai citit o carte romantică 100%. Am mai citit cărţi în care sunt prezente relaţii de iubire sau căsătorii, acestea alternându-se cu crime, sinucideri etc, dar în aceasta este în mare parte vorba despre dragoste.

   După ce am citit primele pagini, recunosc, nu prea m-a dat pe spate cum a fost începută, însă când am dat şi ultima pagină mi-a dat seama că mi-a plăcut. Înainte priveam foarte reticent cărţile de dragoste, în mintea mea circulând idei de genul: sunt scrise pe bandă rulantă, n-are ce să fie interesant, sunt scrise la repezeală. Ei bine, după lectura cărţii “Dragoste regăsită” aceste gânduri au dispărut complet, pentru că romanul Lindei Lael Miller m-a impresionat plăcut.

   Ştiu că astfel de prejudecăţi aveam şi despre cărţile SF, dar, după ce am citit un roman SF bun, toate acestea s-au risipit. La fel s-a întâmplat şi acum.

   Romanul “Dragoste regăsită” a fost publicat iniţial în 1994, sub numele The legacy”, în traducere liberă (în româneşte) însemnând “Moştenirea”, ambele titluri, atât de la ediţia din română, cât şi de la cea în limba engleză având o strânsă legătură cu conţinutul romanului.

   După cum mărturiseşte într-un interviu, scriitoarea Linda Lael Miller petrece între 5 şi 6 ore pe zi scriind şi, de asemenea, spune că totul începe de la o idee, pe care o prezintă editorilor săi, mai apoi apucându-se de scris viitoarea carte. La scrierea unui nou roman, Linda foloseşte foarte puţine schiţe, totul curând de la sine în momentul când tastează.

   Romanul începe cu o petrecere unde Ian Yarbro, un tânăr moşier, se reîntâlneşte după ani întregi cu fosta lui iubită, Jacy Tiernan. Jacy se reîntorsese în Australia pentru a avea grijă de tatăl ei bătrân şi bolnav, pe nume Jack.

   La început, cititorul porneşte de la ideea că Ian şi Jacy nu se mai iubesc, dar cu fiecare zi ce trece, cei doi se simt din ce în ce mai atraşi şi dornici de a începe o relaţie împreună, însă fiind foarte orgolioşi, niciunul nu face primul pas.

   În timp ce tatăl lui Jacy se îngrijeşte de câţiva oaspeţi care veniseră să-i transmită acestuia sănătate şi gânduri bune, Ian şi Jacy se întâlnesc în bucătăria moşiei lui Jack, sărutându-se. Peste ei intră Jack, tinerii despărţindu-se îndată.

   Cu mult timp în urmă, pe vremea când Jacy era doar o adolescentă inocentă, iar Ian un tânăr blând şi bun, cei doi îndrăgostiţi au avut o relaţie de iubire, dar s-a terminat cu o despărţire dureroasă, întrucât Jacy aflase că în pântecul altei femei se afla un copil de-al lui Ian. Acest copil, fusese conceput înainte ca Jacy să aibă o relaţie cu Ian, însă Jacy Tiernan percepe copilul ca o infidelitate şi îl părăseşte pe Ian. Copilul este acum un băiat pe nume Chris, având 9 ani.

   Pentru că la o şcoală din apropierea zonei unde locuia Jacy nu mai exista învăţător/profesor, i se oferă ei postul şi începe să lucreze, educând copii. În primele zile nu prea veneau copii, dar încet-încet apăreau din ce în ce mai mulţi. Jacy îşi ia rolul de profesoară în serios şi face cunoştinţă cu elevii.

   Suferind şi obosit să mai gestioneze afaceri, Jack vrea să renunţe la moşia sa, “Corroboree Springs”, lăsându-i lui Jacy terenurile, iar lui Ian izvoarele de apă, pentru că pe moşia lui Ian toate izvoarele secaseră. Jacy nu vrea să admită că tatăl ei îi dă izvoarele lui Ian, fostul ei iubit, aşa că refuză decizia tatălui său, dar Jack nu dă înapoi şi semnează actele ca terenurile să rămână pe numele lui Jacy, iar izvoarele pe numele fostului ei iubit, Ian Yarbro, Ian fiind un colaborator al lui Jack.

   Singura alegere potrivită pe care ar trebui să o facă Jacy Tiernan este să îl ia pe Ian în căsătorie, această alegere fiindu-i propusă şi de tatăl său. Pentru că relaţie dintre Jacy şi Ian merge din ce în ce mai bine, tinerii proprietari se căsătoresc, lăsând la o parte orgoliile prosteşti şi îngâmfarea, menite să pună piedici între ei.

   Nunta nu este una fastuoasă, cu mulţi invitaţi, cu mâncare multă sau cu muzică multă, ci este, de fapt, o adunare de familie, în care Ian şi Jacy îşi spun “Da!” şi îşi unesc destinele pentru totdeauna. Când a venit rândul tatălui lui Jacy să le ureze mult succes celor doi tineri, atât Jacy, cât şi Ian au observat că vorbele lui Jack sună mai degrabă ca un “adio”, decât ca nişte felicitări.

   Noaptea nunţii a fost una de poveste pentru Ian şi Jacy, fiind descrisă în vreo 4-5 pagini de către narator. Jacy se mută la moşia lui Ian, acum locuind în camera lui, care a devenit “a lor”. Imediat după noaptea nopţii, la proprietatea familiei Yarbro soseşte un bărbat pe nume Collie care vine cu o veste proastă: tatăl lui Jacy, Jack, a murit, lângă râul de pe fosta proprietate a lui. Veste aduce pe cerul noii familii numai nori şi totul devine din ce în ce mai întunecat. Oare se va termina relaţia dintre Ian şi Jacy aici? Vor trece peste acest eveniment împreună sau singuri? Cum se va termina romanul?

“Dragoste regăsită” mi-a demonstrat că Linda Lael Miller este o autoare care merită citită, chiar şi de cei care nu citesc romane de dragoste, pentru că sigur nu vor fi dezamăgiţi.

   “Dragoste regăsită”  este un roman simplu, dar complex, bogat în acţiune, cu personaje plăcute şi răsturnări de situaţie ce fac cititorul să stea “ca pe ace” atunci când citeşte. Recomand cu drag, în special cititorilor împătimiţi de romance.

Cartea Dragoste regăsită, de Linda Lael Miller, poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi librarie.net

Sursa foto> Pinterest

 

“Destinul a făcut să te cunosc în urma unei tragedii pe care o regret, dar nu regret nicio clipă petrecută alături de tine.”

            Darul vieții, de Alina Cosma-recenzie–roman de dragoste

Editura: Primus

Anul apariției: 2016

Nr. de pagini: 188

Gen: roman de dragoste

Doi tineri se cunosc întâmplător. O înțelegere banală duce la o poveste de dragoste.

Cristian, un suflet rănit, dorește să dea lecții despre libertate, el însuși fiind prins într-un trecut ce-l bântuie. Dalia, o tânără care trăiește închisă în universul ei, îi redă încrederea în viață. Tot ceea ce pare că ar trebui să îi unească îi desparte.

„Darul vieții” spune povestea unei inimi care învață să bată pentru doi, o poveste despre încredere, despre dragostea care eliberează.

     Anul trecut am avut ocazia să citesc ”Ducele de Castle. Fiica regelui”, o carte pe care nici acum nu știu unde să o încadrez – historical romance sau fantasy-romance, și am fost extrem de încântată de maniera de scriere a autoarei Alina Cosma. Apoi mi-am dorit să mai citesc și alte cărți de-ale sale, dar nimic nu mai era pe stoc la acea vreme. Însă, zilele trecute, o minune s-a produs. O surpriză plăcută venită chiar din partea scriitoarei, care a avut amabilitatea să-mi ofere spre lecturare câteva cărți scrise de ea.  

    Deși mi-a spus că celelalte două romane –“O singură minune” și „Darul vieții ”– sunt alt gen de cărți decât Ducele de Castle pentru că au o încărcătură emoțională mare, nici o secundă nu m-am gândit cât de mult mă va afecta povestea de dragoste dintre Dalia și Cristian, doi tineri atât de diferiți. Ea – timidă, prudentă, discretă, retrasă, pudică, iubitoare. El – genul de bărbat care nu știe ce înseamnă dragostea, obișnuit să ia totul ca pe ceva care i se cuvine, arogant.

   Înainte să mă apuc să o citesc, aveam convingerea că voi avea parte de o poveste că oricare alta, că cei doi vor trebui să treacă peste mai multe obstacole ca să fie împreună. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul “fată bună cumințește băiatul rău “. Dar, până la urmă, mi-am dat seama că m-am înșelat puțin. Pe lângă faptul că ni se arată cum se poate schimbă o persoană, descoperim că de fapt nimic nu este întâmplător în viață.

    “Darul vieții” este o carte absolut tulburătoare, o poveste despre iubire, încredere, suferință, sacrificiu, curaj, credință și, mai presus de toate, despre greșeli și despre asumarea consecințelor. Are un subiect sensibil, un limbaj accesibil, un stil simplu și cu o acțiune care se desfășoară într-un ritm alert.

     Dalia Brudaşcu (28 de ani), protagonista cărții, sosise de curând la o pensiune de trei margarete, dornică să se bucure de concediu, să se relaxeze, să se bucure de natură. Dar, în scurt timp, intră în vizorul lui Cristian ( 31 de ani), un tip dornic de o scurtă aventură și care și-a dat seama imediat că tânăra este o fire timidă, așa că va fi o pradă ușoară.  

O privi pentru o clipă, era frumoasă, dar nu acea frumuseţe artificială pe care o aveau majoritatea femeilor pe care le cunoscuse, ci ceva special. Îi inspira inocenţă şi fragilitate.”

    Dar degeaba o invită el mai peste tot (club, plimbări, cină), ea este extrem de prudentă  și încearcă să-l țină la distanță, iar asta îl enervează la culme. În plus, tânăra știe că e o fire plictisitoare și nu înțelege de ce Cristian își pierde timpul cu ea. Până la urmă, lucrurile vor degenera în ultima seară și fiecare se decide să-și vadă de propria viață.

    Însă atunci când  se va duce la recepţie ca să achite nota de plată pentru zilele petrecute la pensiune, recepționerul îi spune că suma a fost deja achitată de patron – nimeni altul decât tânărul în compania căruia a petrecut ultimele zile de vacanță, Cristian Matei.

“- Domnul Matei ne-a transmis că nu aveţi nimic de plată.

– Cine este domnul Matei?

– Patronul, răspunse recepţionerul.

– Nu cred că îl cunosc.

– Aţi stat de vorbă cu dânsul destul de des.

– Tot nu îmi dau seama cine este.

– Tânărul cu care aţi discutat.

Simţi că i se înmoaie genunchii.”

     Decisă să-și achite datoria față de tânăr, Dalia va încerca să dea de el, însă atunci când  îl va reîntâlni, acesta îi va produce un mare șoc.  

  Cum Cristian este un bărbat bogat, nu are nevoie de banii ei, așa că îi spune direct că, în locul datoriei, va trebui să accepte să joace rolul de damă de companie pe o perioara de trei luni. Îl va însoți oriunde  o va solicita, la întâlniri de afaceri sau cu prietenii, însă nu vor exista relații intime între ei, decât numai dacă dorește ea, însă în acest caz, o  va plăti pentru partidele de sex.  

     Daliei nu i-a plăcut atitudinea tânărului, dar cum nu o obliga să fie intimă cu el, acceptă acest “serviciu”. Însă ea nu înțelege de ce o vrea prin preajmă lui, tocmai pe ea, o tipă banală, emotivă și plictisitoare. Cristian este un bărbat frumos, irezistibil, bogat și ar fi putut alege pe altcineva.

   Tânăra îl va însoți prin diverse locuri, dar nicăieri nu se va simți bine. Simțea că nu avea ce caută printre acei  oameni bogați, aroganți, vulgari. Și totuși, cei doi tineri se vor simțit tot mai atrași unul de celălalt, în ciuda faptului că sunt atât de diferiți.

Se trezi cu dorința să îi guste pielea. Îi privi gâtul și o mușcă ușor cu buzele. Câteva șuvițe rebele îi mângâiau fața, excitându-l. Își  dădu seama că ar trebui să se îndepărteze, dar dorința carnală era atât de puternică încât nu se mai putu opri.

     În curând, Dalia începe să bănuie că tânărul se folosește de ea, că acea înțelegere o făcuse dintr-un anumit motiv, că dorește să se răzbune pe anumite persoane, în special pe fosta lui iubită, Roxana.  

“- Știu că îmi vrei binele. Dar înainte de a termina cu ei doresc să le dau o lecție, în special unuia dintre ei.

– Roxanei?

– Nu.

– Ce ți-a făcut de ești atât de supărat pe ea?

O privi fix.

– Mi-a omorât copilul.

– Poftim?!  

Își drese vocea, evitându-i privirea.

– A făcut un avort fără să-mi  ceară părerea.”

 

– A vrut să ne despărțim, dar am insistat să mai încercam. Apoi am aflat că era însărcinată. Într-o zi a venit acasă dărâmată și m-a anunțat că a făcut avortul.

   Însă Cristian nu a fost dezamăgit doar de fosta iubită… Anumite evenimente petrecute în trecut îl bântuie și acum. Cu ani în urmă, a fost martorul unui accident. El și părinții lui tocmai se întorceau de la o nuntă. Mama lui trebuia să nască peste o săptămână. Tatăl, cu toate că era băut, conducea mașina cu mare viteză, a intrat într-o depășire și i-a ieșit o mașină în cale, iar mașina lor a ajuns într-un șanț. În urmă accidentului, mama a pierdut copilul, iar din cauza acestei pierderi, a încercat să se sinucidă. De atunci, relația dintre Cristian și tatăl său este foarte rece pentru că nu l-a putut ierta…

  În scurt timp, Dalia și Cristian ajung să lege o strânsă prietenie, dar o anumită mărturisire făcută de  ea, îl va șoca pe tânăr în asemenea măsură, încât va ajunge în scurt timp să fie internat în spital.

   Ce anume l-a putut marca atât de mult pe Cristian? De ce părinții lui au ajuns să fie atât de atașați de tânără? Ce anume îi leagă pe aceștia de Dalia?  

Destinul a făcut să te cunosc în urma unei tragedii pe care o regret, dar nu regret nicio clipă petrecută alături de tine.

Nota 9

Mulțumesc din suflet autoarei Alina Cosma pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

 

Aceasta este povestea lui Caroline Fletcher.

Lumina din întuneric vol 1, de Lynn Austin-prezentare

Lumina din întuneric este prima carte din seria Focul topitorului

Aceasta este povestea lui Caroline Fletcher.

  Caroline Fletcher este fiica răsfăţată a unei familii bogate din Sud. Tessie este doica ei, însă pentru Caroline, aceasta este mai mult decât o sclava, îi este o prietenă întotdeauna gata să îi fie alături. În Sud, deţinerea de sclavi este un mod de viaţă despre care Caroline nu a pus niciodată întrebări până în ziua în care tatăl său i-a frânt inima lui Tessie, când l-a vândut pe Grady, singurul ei copil. Acest fapt a rănit-o şi pe Caroline, Grady fiind prietenul ei de joacă. Strigătul de disperare al băiatului când era smuls din braţele mamei sale şi tarat de comercianţii de sclavi i-a deschis lui Caroline ochii spre suferinţele îndurate de sclavi.

   După moartea mamei sale, Caroline este trimisă în Nord, la nişte rude. Acolo, ea petrece doi ani, timp în care adera la mişcarea aboliţionistă. Caroline doreşte foarte mult să-i ajute pe sclavi să îşi câştige libertatea, dar ce poate face o singură fată?

  Când Caroline se întoarce acasă, îl cunoaşte pe Charles St. John, un bărbat chipeş. Deşi era un deţinător de sclavi, acesta este fascinat de dorinţa arzătoare a lui Caroline de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi. Cei doi au mai multe discuţii aprinse legate de problema sclavilor, însă, în ciuda diferenţelor dintre ei, se simt tot mai atraşi unul de celălalt. Astfel, Charles şi Caroline se logodesc urmând să facă nunta în vară. Dar, înainte de sosirea verii, izbucneşte războiul civil. Tatăl său şi Charles luptă pentru Confederaţie.

   Când verişorul ei din Nord, Robert, un soldat al Uniunii, este capturat şi îi cere ajutorul, ea se simte prinsă la mijloc. Ajutând Uniunea, Caroline simte că ar ajuta la încheierea războiului şi la eliberarea celor care suferă din cauza sclaviei. Dar cum să ajute duşmanii şi să-şi pună în pericol tatăl şi logodnicul? Şi unde este Dumnezeu în mijlocul acestui dezastru fără sens?

Sursa foto şi text: Life Publishers

Cartea poate fi comandată de pe site-ul liferomania.ro

Mireasa îndărătnică de Julie Garwood-recenzie

Titlul original: The Bride

Traducerea din limba engleză:  Alexandru Macovescu

Editura: Alma parte a grupului Editorial Litera

Colecția:  Iubiri de poveste

Categoria: Roman de dragoste, Roman istoric, Roman străin

Nr. de pagini: 324

Nota mea: 9/10

   Nu am mai citit un roman din Colecția Iubiri de poveste de foarte multă vreme, iar Mireasa îndărătnică a venit la mine fix în momentul în care, chiar aveam în plan să îndrept situația cu o carte care să-mi ofere starea interioară de bine, să-mi relaxeze mintea și corpul.

   E cu atât mai bine, zic eu, căci Julie Garwood îmi era total necunoscută în materie de lectură. Am auzit toate laudele aduse autoarei și cărților pe care le scrie, dar până acum, nu am avut ocazia să-i citesc niciuna dintre titlurile vândute în milioane de exemplare.

   Povestea nu m-a prins de la prima pagină, căci imaginea relatată la începutul romanului nu este una veselă, dimpotrivă, dar tot a fost bine, căci a trecut repede. Totuși, nu înainte de a vedea și simți răutatea pe chipul uman, secretele în jurul cărora se țese această poveste ce a dat fiori englezoaicelor.

   Nu a durat mult până să întâlnesc un tată a cinci fete, obosit, apăsat puternic de probleme și… de alte secrete și înțelegeri financiare, care să-i asigure ieșirea din probleme încurcate, dar care m-a enervat prin egoismul lui, prin firea lui ciudată și nevoia de a se pune pe sine la adăpost, de a folosi drept paravan mezina – cea care făcea totul în casă, cea care-i rezolva conflictele, cea care făcea să domnească liniștea între tată și celelalte surori.

   Am cunoscut-o și pe Jamie, menită unui alt bărbat, nu din iubirea ce-i lega, ci din nevoia tatălui ei de suflet dar și pe surorile sale răzvrătite, gălăgioase, fricoase. Spaima cea mare intră în familia lor atunci când află că doi scoțieni își caută neveste.

   Nimic nu ar fi de speriat dacă nu ar ști frumoasele englezoaice povestea lui Alec Kincaid: toată lumea era convinsă că și-a ucis prima soție. Frica intră în sufletul lor, groaza că ar putea fi oricare sclava unui barbar, ucigaș fără suflet.

   Din egoism sau motive întemeiate, Jamie nu trebuia să apară în fața scoțienilor, pe motiv că ea nu ar fi trezit interesul pețitorilor nedoriți, dar destinul, în ciuda tuturor pregătirilor (sau a lipsei lor), are alte planuri pentru panicoasa Mary și spumoasa Jamie.

   Totul a fost pe repede înainte, lipsit de emoție, de romantism, de duioșie și bucuria că este dorită în momentul nunții. Nici măcar o cerere în căsătorie nu a existat, a fost doar un anunț pentru viitoarele mirese. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să mai zăbovească puțin în Anglia, dar… nu a fost să fie. Cuplurile ”fericite” au pornit imediat la drum.

   Șocul, groaza și sfidarea pun stăpânire pe zvăpăiata Jamie încă din clipa în care-și află destinul, dar nici măcar o secundă nu se arată ca fiind slabă sau temătoare în fața omului care urmează să-i schimbe viața pentru totdeauna.

   Cu toate că la început, acțiunea se axează pe cei patru: Jamie și Alec, Mary și Daniel, atenția pică mai mult pe primii. Am așteptat toată cartea să citesc și despre ceilalți.  Drumul spre Scoția a fost presărat cu replici tăioase, blândețe, nervi, râsete sănătoase din partea scoțianului, îmbufnările soției, calm, dar și duritate, umor și tensiune maximă.

   Deși Alec știa foarte clar cum anume trebuie să-i fie nevasta, cum trebuia să se comporte cu ea, cum să o dea pe brazdă, în fața ei, barbarul era altul, nici dacă voia nu putea să fie așa cum plănuise. Jamie era un mister total, o plăcea mult, chiar pentru felul ei rebel, răzvrătit și duios. Înțelegând aproape imediat că englezoaica lui nu se va schimba – indiferent de ce ar face el. O admira profund pentru tăria ei, pentru faptul că era înfiptă și refuza să se dea bătută sau să se arate atinsă de inumanitatea lui. În ochii ei, Alec era un barbar, fără sentimente, foarte atrăgător, dar față de care nutrea sentimente diferite: ură, apreciere, atracție.

   El o trata ca pe soția lui, știa că va fi doar a lui. Ea se opune vehement să-i cedeze. Primul moment de apropiere nu aduce și liniștea, pacea și armonia în cuplu. Doi puternici nu vor ceda niciodată atât de ușor. Barierele dintre soți dispar ceva mai târziu, când Jamie primește asigurări că Alec nu o va lovi și nu îi va face niciodată rău.

   Sosirea în Scoția o neliniștește puțin, o aruncă în necunoscut, dar înfruntă totul, arătându-se exact așa cum este. Este privită cu neîncredere, dar știe imediat cum anume să se facă plăcută, să fie apreciată și îndrăgită și de către noua ei familie.

   Alec își tot dă silința să o modeleze după regulile scoțiene, după regulile personale – una din ele este să nu mai fie sclavă precum era în țara ei, iar reușita lui este cam departe de fiecare dată, căci Jamie reușește  să-l surprindă, să-l impresioneze, să o placă exact așa necizelată precum a luat-o de acasă.

   Vor accepta cei doi că se iubesc, nu doar că se simt atrași fizic, unul de altul? Va reuși Jamie să se adapteze total și să transforme Scoția în casa ei? Ce se va întâmpla cu Mary și Daniel până la urmă? Care este adevărul despre zvonul ce atârnă de trecutul lui Alec: și-a ucis sau a fost ucisă Helen? Zvonul e doar zvon sau pe Jamie o pândește pericolul de… moarte?

   Povestea miresei îndărătnice este plină de atitudine, de umor, romantism și iubire, dar și de nevoia de control, duritate, supunere și zvonuri dureroase. Final pe măsură pentru o poveste neaşteptat de interesantă. Sigur, spun asta… dar doar din punctul meu de vedere.

   Tot ce m-a enervat în carte s-a transformat total pe parcurs, chiar și modul în care Alec se purta cu Jamie uneori, a avut un rol.. să se descotorosească de măștile pe care le purtau cândva.  Egoismul și duritatea din replicile lui tăiau în carne vie, dar pentru a i se supune. Jamie știe în cine se vrea transformată, dar va ști să-și transforme soțul. Nimic nu i se pare imposibil atunci când își dorește ceva

   Julie Garwood mi-a deschis pofta cu acest roman. Vreau să-i mai descopăr poveștile și măiestria cu care le scrie. Ce anume îmi recomanzi?

Lectură savuroasă!

Cartea Mireasa îndărătnică de Julie Garwood poate fi comandată de pe targulcartii.ro

“Soţia plantatorului de ceai” este o carte cu adevărat valoroasă, un roman minunat şi încântător.

Soţia plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies-recenzie

Editura: Nemira

Titlul original: The tea planter’s wife

Număr pagini: 440

Traducător: Monica Şerban

,,Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.”

   Dinah Jefferies s-a născut în Malaysia, dar s-a mutat în Anglia când avea nouă ani. De-a lungul anilor, a călătorit mult și a rămas foarte atașată de Asia de Sud. Pe vremuri, a trăit într-o comunitate mică, alături de o trupă rock și a lucrat ca artist.

   În 2014 i-a apărut la Penguin primul roman, The Separation. Soția plantatorului de ceai este al doilea volum pe care l-a publicat și are în pregătire o a treia carte. În prezent locuiește în Gloucestershire împreună cu soțul.

   “Soţia plantatorului de ceai” o carte complexă, frumoasă, cu o acţiune bogată, cu personaje interesante şi cu multe secrete. Am citit-o în doar 3 zile, având 440 de pagini. Am devorat-o rapid, întrucât trebuia să ajung cât mai repede la final, să aflu adevărul. Nu voiam să se termine, însă stăteam ca pe ace în aşteptarea finalului care vine ca o concluzie şi dezleagă toate misterele, adevărul (Perlă care iubeşte adâncul – Byron) ieşind la lumină.

   M-am bucurat enorm când am început să citesc acest roman al lui Dinah Jefferies, pentru că stilul de scriere se aseamănă cu cel al lui Kate Morton (autoarea a 5 bestsellere) şi cu cel al lui Khatherine Webb (autoarea cărţilor “Nevăzuţii”  şi “Moştenirea”).

   Înainte de a începe să vă detaliez structura şi acţiunea romanului, vreau să vă spun că “Soţia plantatorului de ceai” este o carte care merită să o treceţi pe lista scurtă de lecturi a lunii august, până nu trece vara, întrucât este un roman exotic. Dacă nu vă permiteţi o vacanţă, sunt sigur că veţi călători alături de Dinah, un ghid excelent, şi veţi rămâne cu impresii pozitive despre Ceylon.

Cartea este împărţită în patru părţi: O nouă viaţă; Secretul; Zbaterea; Adevărul.

   Acestor 4 părţi li se alătură şi o notă a autorului plus mulţumirile. La sfârşit, se găseşte şi o selecţie de cărţi din care s-a documentat scriitoarea pentru acest roman. Mi-a plăcut că a introdus şi acea listă, utilă mai ales pentru cei care au rămas cu o impresie bună despre Ceylon (Sri Lanka), tărâmul exotic al ceaiului de bună calitate.

   Vă întrebaţi cum i-a venit ideea autoarei de a scrie acest roman? Ei bine, ideea i-a venit când soacra ei, Joan Jefferies, i-a povestit lui Dinah despre copilăria acesteia ( a lui Joan), petrecută în India şi în Burma, în timpul anilor ‘20 şi începutul anilor ‘30. Aceste poveşti spuse de Joan includeau cultivatori de ceai din Ceylon şi din India, stârnindu-i curiozitate lui Dinah. De aici, au urmat luni întregi de încercări de a scrie acest roman cuprinzător şi eterogen. Romanul a fost publicat oficial în 2015, fiind ales pentru clubul de lectură Richard și Judy. De asemenea, s-a aflat în topul celor mai bine vândute cărţi în lista de bestsellere a Sunday Times pentru 16 săptămâni continuu. Pentru că romanele lui Dinah au acţiunea plasată în trecut, îi ia mai mult timp autoarei să scrie unul, faţă de romanele cu acţiunea plasată în zilele noastre. După cum mărturiseşte şi autoarea pe site-ul ei, îi este puţin dificil să fie, când scrie, în secolele de mult apuse şi apoi să revină în secolul XXI pentru a plimba câinele. Spune, tot pe blog, că nu ascultă muzică când citeşte, deoarece îi place să se “scufunde” complet în ceea ce face.

   Ceylonul este locul în care se plasează majoritatea acţiunii romanului, fiind o ţară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian. Renumit pentru ceai, cafea, orez, cacao şi multe alte culturi, Ceylonul este prezentat într-un mod aparte pe tot parcursul cărţii. Autoarea Dinah Jefferies oferă şi informaţii despre florile şi animalele care cresc în aceasta ţară insulară, dar şi despre Colombo, capitala Sir Lankăi.

   Gwendolyn Hooper ajunge în Ceylon cu vaporul pentru a îşi lua responsabilităţile de soţie în primire. Soţul acesteia, Laurence, este un mare şi cunoscut producător de ceai, având foarte multe plantaţii şi foarte mulţi angajaţi. Imediat ce pune piciorul pe pământ străin, Gwen nu-l zăreşte pe Laurence, însă un alt bărbat o întâmpină, zicându-i să-l aştepte pe soţul ei la un hotel. După câteva ore, apare şi Laurence, explicându-i şi scuzându-se lui Gwen că n-a ajuns la timp, deoarece fusese reţinut cu câteva treburi.

   Casa lui Laurence este una mare, spaţioasă, plină de servitori, gata să-i îndeplinească orice dorinţă lui Gwen. Neştiind de pericolele unei ţări tropicale, Gwen pleacă singură să facă un tur al împrejurimilor. Laurence nu priveşte cu bucurie plimbarea lui Gwen, adoptând poziţia soţului grijuliu şi primitor.

  Zilele se scurg şi Gwendolyn descoperă că soţul iubitor şi fericit, devine soţul rece, care nu se mai poartă aşa de bine cu ea cum se purta înainte. Gwen îşi dă seama că starea de spirit proastă a lui Laurence este provocată de un trecut întunecat şi tulbure. Secretele bine tănuite în mintea şi inima soţului ei, o fac pe Gwen să înceapă câteva cercetări şi să “scoată” spinul care nu-l lasă pe Laurence să fie alături de ea şi s-o iubească aşa cum merită. Uneori, un singur zâmbet din partea soţului ei, o mai linişteşte pe Gwen, însă aceasta nu abandonează ideea de a răscoli trecutul neclar şi de a scoate la suprafaţă ceea ce-l opreşte pe Laurence de a se apropia de ea.

   În Ceylon, soseşte şi Fran, verişoara lui Gwendolyn, dar şi Verity, sora lui Laurence. Fran venise pentru a vedea cu ochii ei cât de uimitor este Ceylonul şi pentru a afla dacă Gwen se simte cu adevărat fercită. Verity, în schimb, venise pentru a discuta cu Laurence şi pentru a beneficia de favoruri.

   Pentru că nu îi place să stea închisă în casă, Gwen iese la plimbare des împreună cu cei doi câini ,,adoptaţi”. Unul dintre câini intră într-o groapă şi Gwen descoperă că nu e o groapă, ci un tunel. În acest tunele se afla mormântul unui copil,  Gwen rămânând surprinsă de descoperire.

   Gwen reuşeşte până la urmă să vorbească cu Laurence asupra trecutului său. Astfel, află că prima lui soţie, Caroline murise alături de copilul lor, mormântul din tunel fiind al fiului.

   Uşor-uşor, relaţia dintre Laurence şi Gwendoly începe să-şi revină la normal, Laurence redevenind soţul iubitor şi atent de altădată. Pentru că totul se rezolvase între ei, Gwendolyn rămâne însărcinată cu gemeni, după spusele medicului chemat special pentru ea. Sarcina avansează, iar Gwendolyn naşte cei doi gemeni, (singură numai cu doica) aşa cum spusese doctorul: un băiat alb şi o fată neagră. Văzând culoarea fetei, Gwen simte că se prăbuşeşte şi că lumea ei se sfârşise. N-avea cum să se nască fata neagră, pentru că Laurence nu era negru, şi nici ea. Gwen îşi aminteşte de o petrecere la care fusese şi se îmbătase, iar în cameră fusese dusă de un bărbat de culoare, dar nu se putea concentra aşa cum trebuie la acea noapte, pentru că detaliile i se învârteau în minte. Din câte spune ea, nu ştie să fi făcut dragoste cu omul negru, dar fiind beată, această afirmaţie ar fi putut fi greşită.

   Gwen nu putea să se prezinte în faţa soţului ei cu un copil alb şi unul negru, aşa că doica o duce pe fată într-un sat, mai apoi, dacă avea să fie întrebată, Gwen va răspunde că a fost o cantitate mai mare de apă şi de aceea era burta mai mare decât ar fi trebuit. Doica o duce într-o familie din sat, plătind acea familie pentru hrana, hainele şi grijile pe care mama adoptivă şi le va face pentru ea.

   După ce a renunţat la fiica ei, Gwen se simte din ce în ce mai rău: e palidă, acuză dureri groaznice de cap şi nu prea mai iese din cameră. Laurence observă aceste lucruri şi-l sună pe doctor, însă nimeni nu va putea vreodată să-o facă pe mamă să uite cum a renunţat la propriul copil pentru a-şi salva căsătoria. Multe nopţi nedormite vor urma în viaţa lui Gwen şi aceasta simte că înnebuneşte.

   Cu preţul de a fi descoperită, Gwen pleacă alături de doică să o vadă pe fetiţă, deoarece nu mai suporta durerea şi dorinţa de a o ţine în braţe. Fata e bine îngrijită, nu la fel de bine ca fratele său geamăn, dar destul de bine. Întorcându-se la moşie, Gwen se face că nu s-a întâmplat nimic, însă durerea încă o simte în inimă.

   Timpul trece, iar Hugh, băiatul lui Gwen şi al lui Laurence, creşte. Din nou, Gwen simte că înnebuneşte, aşa că apelează la doctor, acesta scriindu-i să ia nişte prafuri. Pliculeţele sunt luate de către Verity, iar Gwen, consumându-le, se simte de parcă ar fi drogată, abia ţinându-se pe picioare. Medicul este chemat din nou, spunând că nu prafurile acele le prescripsese, fiind mult prea puternice pentru Gwen.

   Criza începe să-şi facă simţită prezenţa, familia lui Gwen nemaipermiţându-şi toate plăcerile de pe vremuri. Muncitorii sunt daţi afară de pe plantaţii, deoarece patronii nu mai aveau cu ce să-i plătească, iar preţul ceaiului scade.

   Din dorinţa de a o avea cât mai aproape, Gwen o ia pe fiica ei acasă la Laurence, spunând că este o rudă îndepărtată de-a doicii. Însă cum va reacţiona Laurence când va vedea fata? Ce va zice micul Hugh? Ce secrete mai ascunde Laurence? Oare Gwen îi va mărturisi lui Laurence legătura dintre ea şi fata neagră? Cum se va termina romanul? Gemeni: unul alb, celălalt negru. Exista doi taţi?

“Soţia plantatorului de ceai” este o carte cu adevărat valoroasă, un roman minunat şi încântător. Mi-a plăcut mult de tot, acţiunea menţinându-mă în alertă până la final. Încă trei cuvinte mai spun despre “Soţia plantatorului de ceai”: SPLENDID, EXCEPŢIONAL, FERMECĂTOR.

 

 Cartea Soţia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

%d bloggers like this: