Carti fantasy

“Un vampir este capabil să simtă uneori mult mai mult decât un om. Poate simţi iubirea, durerea, singurătatea şi disperarea mult mai puternic decât un muritor. Iar inima mea bate pentru simplul motiv că o parte din mine a rămas umană.”

    Refugiul, de Raluca Butnariu-volumul 1 al trilogiei Tărâmul Tăcerii-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data apariției: Noiembrie 2017

Număr pagini: 271

Gen: fantasy, romance

Trilogia Tărâmul Tăcerii: 1. Refugiul, 2. Născuți sub zodia tăcerii, 3. Dulcele sărut al morții

  • Sicilia. Un drum îngust de munte, o noapte înecată într-o ploaie torențială. Trei vampiri plecați să vâneze.
  • Alecsandra Drummond asistă neputincioasă la moartea logodnicului ei, apoi încearcă disperată să-și salveze propria viață. Cu trupul zdrobit în urma impactului mașinii cu pereții stâncoși ai muntelui, secătuită de sânge, pradă unor dureri agonizante produse de veninul creaturii care o atacase, tânăra femeie este conștientă că moare și că nu există nimeni care s-o ajute…
  • Și totuși soarta tinerei femei este schimbată fulgerător, printr-un capriciu al naturii.
  • Transformată într-un hibrid, nici om dar nici vampir, Alecsandra este cooptată de către membrii unei grupări secrete, numită Refugiul, unde învață să se adapteze noii sale vieți.
  • Scopul ocupanților Refugiului este să păstreze secretă existența vampirilor în perimetrul orașului Chicago, anihilându-i pe cei care încălcau granițele. Scopul Alecsandrei este să-i găsească pe cei trei vampiri care i-au ucis logodnicul.
  • O serie de crime încrucișează drumul Alecsandrei cu cel al agentului special FBI, Maxwell Jacobi, care este direct implicat în investigarea acestora, iar între ei se naște subit o atracție puternică.
  • Mirosul acestui bărbat încăpățânat și carismatic este irezistibil de seducător pentru prădătorul din Alecsandra. Dincolo de magnetismul sexual, este nevoită să se lupte cu setea intensă pe care acest bărbat i-o stârnește. Este conștientă că apropierea dintre ei pune în pericol viața agentului FBI și este ferm decisă să-l țină departe de ea.
  • Max se îndrăgostește instantaneu de frumoasa și misterioasa Alecsandra Greydon. Cine este în realitate această femeie și ce secrete ascunde ea?
  • O serie de personaje fascinante, situații periculoase, dialoguri spumoase și o acțiune derulată într-un ritm alert, care te va ține în suspans până la ultima filă, este ceea ce vă promite primul volum din Trilogia Tăcerii.

   Atunci când am scris recenzia la Crepuscul”, vă mărturiseam că am cumpărat toate cărțile historical romance ale autoarei Raluca Burnariu, la îndemnul unor prietene, cu gândul să le citesc cândva, dar nu mi-am dus până la capăt “destăinuirea”: i-am achiziționat cărțile cu un imens zâmbet pe chip, dar cu o oarecare doză de scepticism în suflet. Adevărul e că mă transform într-un veritabil Toma Necredinciosul atunci când vine vorba de  autori apreciați de toată lumea sau scrieri lăudate de toți cititorii, motiv pentru care încep lectura parcă montată să găsesc defecte sau puncte slabe, dar purtând în suflet speranța că la final de lectură să ajung și eu un fan al respectivului autor. Spre marea mea bucurie, exact acest din urmă lucru mi s-a întâmplat în cazul de față. Dacă prin intermediul romanului “Crepuscul”- cartea cu care am pășit pentru prima oară în universul magic al autoarei – am descoperit talentul cu care își farmecă fanii, cu “Refugiu” mi-a dat practic lovitura de grație. Abia acum am realizat de ce este atât de prețuită de cititoarele romantice. Abia acum mi-am dat seama ce nestemată are literatura română contemporană.

  Având în vedere că “Refugiul” se încadrează în genul fantasy-ului contemporan cu personaje  suprarealiste, probabil că o parte dintre cei care nu prea îndrăgesc acest gen și-au spus: “ O poveste cu vampiri? Ne-a săturat să auzim de  poveștile astea în care coltoșii sunt însetați de  sânge sau sex. Da, știm și noi de saga Amurg, Jurnalele vampirilor, Academia vampirilor…“  Total eronat!  

  Din punctul meu de vedere, “Refugiul” este un thriller romance cu vampiri atipici. Raluca Butnariu a reușit de această dată să combine într-un mod armonios elemente de aventură, intrigă polițistă, mister, suspans, fantasy și dragoste, ceva ce nu am mai găsit decât la autoare precum J.D. Ward, Kelley Armstrong, Jeaniene Frost, Laurell K. Hamilton sau Tanya Huff.  Avem parte de numeroase întorsături de situație, urmăriri ca-n filme, răpiri, lupte teritoriale între vampiri, dar și lupte între vampiri și traficanții de droguri, situații limită care ne țin în suspans pană la final.  

  De asemenea, autoarea aduce un suflu nou și un original unghi de abordare al acestui mit. Vampirii ei, nu doar că au renunțat să se mai hrănească cu sânge uman, înlocuindu-l cu cel animal, ci au ajuns să își facă un renume din a-i proteja pe oameni de vampirii care nu vor să renunțe la acest “elixir”. Toți cei care care locuiesc la Refugiu, par la prima vedere o adunătură pestriță de vampiri, unul mai țicnit ca altul, dar în foarte scurt timp constați că sunt mai onești și mai corecți decât marea majoritate a oamenilor. Sunt carismatici, seducători și au un deosebit simț al umorului – un umor negru incorigibil care te îndemnă să-i îndrăgești din prima clipă. Discuțiile dintre ei sunt atât de spumoase, încât te trezești râzând în hohote chiar și în timpul desfășurării unor evenimente dramatice.

  • “Sofia îi zâmbi suav. Bărbatul nici nu apucă să-i vadă mişcarea. Arma îi zbură din mâini, izbindu-se cu un zgomot puternic de o grindă. Metalul mitralierei aproape se mulă pe conturul acesteia, fragmentându-se în bucăţi care zburară în toate direcţiile.
  • – Dispari, îi sugeră cu blândeţe Sofia, dezgolindu-şi caninii într-un rânjet dulce.

     Bărbatul deveni alb ca hârtia, ochii i se dădură peste cap şi căzu grămadă la pământ.

  • – Ce-or fi având ăştia de leşină de câte ori văd o pereche de colţi? mormăi Sofia retoric, păşind peste trupul inconştient.
  • – Păi, mă gândesc că-şi dau seama şi ei că zâmbetul tău, stomatologic activ nu-i chiar atât de inofensiv precum pare, îi răspunse Mario tot printr-un mormăit, în timp ce astupa cu laba mare şi lată a mâinii sale faţa unui alt paznic înarmat, care apăruse din spaţiul dintre un tir şi remorca lui, făcându-i vânt înapoi. Se auzi un sunet înfundat şi apoi linişte. S-au măcar intuiesc faptul că dinţii ăia nu-s numai de decor, sfârşi el, amuzat.”

  În ceea ce privește latura romantică, am apreciat faptul că accentul nu se pune pe scenele de sex, ci pe nobilul simțământ al dragostei, pe profunzimea și statornicia sentimentelor  pe care le au ocupanții Refugiului (cuplurile de vampirii: Guido și Sena; Mario și Sofia; Vivien și Cyril; Mal și Henna, Eleni și Kay, la care se adaugă superbul Marcus), dar și pe întreg tumultul de sentimente pe care Alecsandra îl are față de cei doi bărbați care o iubesc: vampirul Marcus și agentul FBI, Maxwell Jacobi. Cu toate că se simte atrasă sexual de capriciosul, fermecătorul, grațiosul, dar și mortalul Marcus, inima ei bate pentru Max. El a trezit de la bun început ceva în inimă ei amorțită. Nu știe dacă e vorba de dragoste, dar în mod sigur acel ceva o sperie. Golul pe care Leo l-a lăsat în inimă ei este parțial umplut de prezența lui Max, însă e conștientă că nu pot fi împreună pentru că l-ar pune tot timpul într-un mare pericol.

  Legat de acest aspect, trebuie să recunosc că preferatul meu este vampirul Marcus. Acest personaj m-a fascinat din prima clipă, poate și pentru că fizionomia și felul lui de a fi, instabil, imprevizibil, loial, dar și gelos, mi-a amintit de personajul meu preferat din întreaga literatură fantasy – Clayton Danvers (care nu-i vampir, ci vârcolac), unul dintre protagoniștii seriei urban fantasy “Femei din lumea de dincolo” de Kelley Armstrong. Sentimentele pe care le are de atâta timp față de Alecsandra, dar și decizia pe care a luat-o la final, m-a făcut să-l apreciez și mai mult.

 “Vampirul care se înamorase de ea era un specimen realmente superb, carismatic şi volatil, suspicios şi complet imprevizibil, lucruri care o atrăgeau spre el dar care o şi puneau în gardă, făcând-o să păstreze distanţa.

  Ceea ce o uimea şi o înspăimânta pe Alecsandra cel mai mult la el era profunzimea şi statornicia sentimentelor lui. În cei cinci ani de când îşi declarase în mod deschis afecţiunea pentru ea, niciodată nu-i fusese infidel. Era un mascul ca toţi masculii, cu necesităţi fizice normale. Vampirii, prin însăşi natura lor, erau nişte creaturi extrem de senzuale, care practicau sexul cu aceeaşi plăcere cu care vânau. Marcus renunţase de bunăvoie la acel aspect important al existenţei lui, preferând să aştepte clipa când ea avea să-şi încheie socotelile cu trecutul, lăsându-şi în urmă pentru totdeauna amintirile din cealaltă viaţă.”

  Alecsandra Drummond, singurul vampir hibrid din Refugiu, bântuită de traumele trecutului – moartea logodnicului ei, sfâșiată atât de dorința de răzbunare, cât și de nevoia de a trăi din nou în lumea umană, este un personaj complex, care se dezvăluie treptat. La prima vedere, ai impresia că e o fire încrâncenată, bătăioasă, atunci când vine vorba să se confrunte cu anumiți vampiri, dar de fapt e o ființă vulnerabilă, sensibilă și romantică.  

  “Un vampir este capabil să simtă uneori mult mai mult decât un om. Poate simţi iubirea, durerea, singurătatea şi disperarea mult mai puternic decât un muritor. Iar inima mea bate pentru simplul motiv că o parte din mine a rămas umană.”

   În prologul cărții am avut ocazia să o văd pe Alecsandra așa cum era înainte de tranformarea ei. Aici am aflat că se născuse într-o suburbie a Los Angeles-ului cu douăzeci și patru de ani în urmă, într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind profesor de istorie a artei, iar mama ei, graficiană. Avea doi frați mai mici și o soră care era chirurg plastician la cel mai mare centru de înfrumusețare din Detroit. Era logodită cu Leonardo Fabrini, un celebru pilot de Formula Unu și se simțea o femeie împlinită. Însă, în ziua în care trebuia să își viziteze pentru prima oară viitoarea soacră, viața ei a luat o turnură dramatică. A fost nevoită să asiste neputincioasă la omorârea logodnicului ei, de către trei creaturi ciudate (ulterior află că e vorba de vampirul Igor și două însoțitoare de-ale sale) și probabil ar fi avut și ea aceeași soartă dacă nu ar fi fost lovită de trăsnet chiar în momentul în care Igor o mușca. A fost adusă carbonizată într-un spital din Milano și transferată apoi, la cererea părinților, într-o clinică privată din Chicago, loc unde, spre stupefacția medicilor, își revine spectaculos într-un timp foarte scurt. Dar în lunile agonizante din spital, trupul ei a început să-și modifice structura și simțurile să i se ascută pană la paroxism.

  Transformată într-un hibrid, nici om dar nici vampir, Alecsandra este cooptată de către membrii unei grupări secrete, numită Refugiul. Urmatorii trei ani a fost nevoită să locuiască în acest loc, alături de unsprezece vampiri şi să înveţe să se descurce cu ceea ce devenise. Dar dacă scopul ocupanților Refugiului era cel de a păstra secretă existența vampirilor în perimetrul orașului Chicago, anihilându-i pe cei care vânau pe teritoriul lor, țelul Alecsandrei era să-i găsească pe cei trei vampiri care i-au ucis logodnicul.

“- Suntem familia ta, Lex, se aplecă Guido spre ea, luându-i cu blândeţe faţa în palmele sale şi privind-o adânc în ochi. Vrem cu toţii să te ajutăm să-l răzbuni pe Leo. Niciunul dintre noi nu poate suporta tristeţea nesfârşită din ochii tăi, chiar şi atunci când pari să râzi din tot sufletul. Nu vrem să te mai vedem nefericită. Dorim, la fel de mult ca şi tine, să-ţi găseşti liniştea. Eşti a noastră, te iubim enorm şi-ţi vom sta alături. Igor va trebui să ştie asta. Nu eşti singură… nu mai eşti singură, se corectă el. E destul de clar pentru tine?

   În anii care au urmat, Alecsandra s-a străduit din răsputeri să dea de urma creatorului ei, toată strădania fiindu-i zadarnică. Pană într-o zi când a descoperit că Igor începuse să facă afaceri cu niște traficanți de droguri, chiar în Chicago. Însă pista urmărită de ocupanții Refugiului îi duce pe aceștia drept în calea unui vampir care vâna oameni chiar pe teritoriul lor, și astfel ea ajunge în vizorul lui Maxwell Jacobi, agentul special FBI desemnat să ancheteze lanțul de crime din Downtown.

   În cei cincisprezece ani de carieră ca agent, Max nu s-a mai confruntat cu un caz atât de ciudat. Modul de operare era același în toate cele opt crime comise: perforarea carotidei stângi, vene secate de sânge. Legistul era de părere că individul folosește un soi de cange cu două vârfuri, pe care o înfige în gâtul victimelor. Partea interesantă era că nu-și dădea seama cum le recoltează tot sângele din „instalaţie”. Curiozitatea îl îndeamnă pe Max să mai dea o raită la locul ultimei crime, iar aici i se pare că vede “o femeie tulburător de frumoasă, îmbrăcată sexy, mirosind ca îngheţată la cornet”.

Fusese la doi metri în spatele ei şi păşise în gang cu o secundă în urma ei. Nu avusese unde să dispară de sub ochii lui, nu avusese când să dispară! Şi totuşi apariţia se volatilizase pur şi simplu, ca o fantomă! Un lucru bizar, inexplicabil şi ilogic, pe care mintea lui nu-l putuse accepta decât ca pe o disfuncţie temporară a simţurilor sale, cauzată de stres şi prea multe nopţi nedormite. Nu văzuse femeia, i se păruse că doar o vede. Fusese o viziune…

  O săptămână mai târziu, Max este invitat la o licitaţie de obiecte de artă, unde are surpriza să dea peste aceeaşi femeie pe care o văzuse părăsind aleea întunecată şi care dispăruse din faţa ochilor lui ca un fum. Şi dacă era una şi aceeaşi persoană, atunci cine era şi ce legătură avea ea cu cele trei cadavre de pe aleea aceea insalubră? Ce căutase ea oare în acea parte a oraşului, la acea oră târzie, în fundătura aceea sordidă?

 

“Această femeie fascinantă, misterioasă, seducătoare, incredibil de frumoasă şi de distantă era… ca un joc de puzzle în care piesele nu se potriveau. “

  Max este fascinat de vocea și chipul misterioasei femei și vrea cu orice preț să afle cine este și ce anume ascunde ea. La rândul ei, Alecsandra simte o subită atracție față de agent. În ultimii ani o curtaseră destui masculi, dar niciunul “nu-i fusese pe plac din cauza… mirosului. Acum întâlnise unul care-i plăcea, atrăgător şi inteligent, dar pe care nu-l putea accepta… tot din cauza mirosului! Mirosul lui Max Jacobi era prea… irezistibil şi ea pur şi simplu nu reuşea să facă abstracţie de el”. Este conștientă că apropierea dintre ei pune în pericol viața agentului FBI și este ferm decisă să-l țină departe de ea. Însă, cu cât încearcă să stea  la distanță, cu atât este Max mai decis să se apropie de ea, să-i afle toate secretele. Dar oare cum va reacționa la aflarea adevărului?

Lui Max i se tăie respiraţia şi un val de transpiraţie rece i se prelinse pe coloană când revelaţia il pocni drept între ochi. Poate că unghiul de abordare ales nu era cel potrivit. Raporta totul la capacitatea unui om. Dar dacă ea nu era… om?

  Va reuși Alecsandra să îl găsească pe Igor? Își va duce răzbunarea până la capăt? Cine se face vinovat de moartea atâtor oameni în Downtown? Pe care dintre cei doi bărbați va alege? Max sau Marcus? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile! Sper că acest refugiu în lumea celor nemuritori să vă ofere adevărate momente de delectare!

NOTA 10+

                       Mulțumesc Raluca Butnariu!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro

by -
19

În plin război al elementelor primordiale, Pământ, Apă, Aer, Foc, două suflete pierdute se întâlnesc. Ea, o simplă muritoare. El, un gardian înconjurat de mister. Amândoi ocrotitori ai omenirii. El condus de pasiune. Ea, întruchiparea dragostei infinite și dezinteresate.

Tărâmul Mistic vol.1- Îngerul Luminii, de Alina Cosma-recenzie

Editura: Primus

Anul aparitiei: 2017

Nr de pagini: 137

Gen: fantasy, roman alegoric, romance

Tărâmul Mistic este o lume fantastică în care mitologia se împletește cu credința, în care Spiritele și Muritorii realizează echilibrul dintre universul văzut, cel al oamenilor, și universul nevăzut, cel al miraculosului.
Într-o lume în care elementele primordiale sunt în conflict, un conflict ce pune în pericol însă
și existența omenirii, două suflete pierdute se întâlnesc. Deși primordial diferite, vor fi nevoite să găsească o cale prin care Focul să se contopească cu Apa, Pământul cu Aerul, Ura cu Dragostea; CALEA ce va readuce echilibrul universal.

Dumnezeu a creat lumea.

Iar îngerii vegheau asupra Creației

     Îmi cunoașteți fascinația pentru poveștile magice sau mistice, așa că îmi înțelegeți starea de bucurie, atunci când am primit această carte din partea autoarei Alina Cosma. Descrierea de pe copertă a patra mi-a stârnit atât de mult curiozitatea, încât nu am mai avut răbdare și m-am apucat să o citesc chiar în ziua de Crăciun. Citisem toate cărțile Alinei, atât cele de dragoste, cât și cele de epocă și fantasy, așa că îi știam maniera de scriere –  stil simplu, dar delicat, cu fraze scurte, fără descrieri ample, dar cu foarte mult dialog. Presimțeam că și de această dată voi fi prinsă în vraja ei, dar nu așteptam să descopăr o poveste complexă, total diferită de ce a scris până acum.

   “Îngerul Luminii“, primul volum din seria Tărâmul Mistic, este o poveste captivantă, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, plină de magie și iubiri înflăcărate. Este o carte alertă, cu personaje puternice, darnice, iubitoare, cu acțiune alertă, clipe tensionate care se întrepătrund cu momente emoționante, scene romantice, și nu în ultimul rând, replici amuzante. De altfel, asistăm la o poveste de dragoste incitantă și plină de umor, duelul verbal dintre cei doi protagoniști, Daria și Gabriel, fiind deliciul cărții.

În plin război al elementelor primordiale, Pământ, Apă, Aer, Foc, două suflete pierdute se întâlnesc. Ea, o simplă muritoare. El, un gardian înconjurat de mister. Amândoi ocrotitori ai omenirii. El condus de pasiune. Ea, întruchiparea dragostei infinite și dezinteresate.

  Cu toate că la început am avut impresia că se adresează în mod special copiilor și adolescenților, poate și datorită atmosferei ce îmi amintea parcă de Cronicile din Nania – vârsta fragedă a unor personaje, sprijinul pe care animalele îl primesc din partea tinerilor gardieni, războiul dintre elementele naturii, trecerea dintr-un tărâm în altul, dintr-o dimensiune în alta – , în scurt timp mi-am dat seama că am de-a face cu o poveste ceva mai complexă care ar trebui să fie citită de toată lumea, indiferent de vârstă. Tematica cărții m-a făcut să-mi amintesc de mitologie, de minunata lucrare a naturii, de spiritele care au tendinţa să fugă de cei care distrug natura, și că salvarea nu poate venii decât din partea  celor cu suflet pur.

   Tărâmul mistic este un univers de trecere între lumea fizică a oamenilor și lumea spiritelor. Este tărâmul care face legătura și echilibrul între cele două lumi. Există patru stăpâni ai elementelor primordial – Pământ, Apă, Foc, Aer : Geea, Oceanus, Raul și Gabriel. Creaturile fantastice care populează tărâmul au domenii diferite de acțiune și forme adaptate elementului în care trăiesc: gnomi, spiriduși – elementul Pământ; nimfe, sirene – Apă; elfi, zâne – Aer; salamandre, gorgone – Foc.

   În urmă cu ceva vreme, acești stăpâni au intrat în conflict. Stăpânul focului, care vrea să stăpânească totul, s-a aliat cu stăpânul Aerului, iar împreună vor să distrugă tot ce există pe pământ și în ape. Conflictul dintre elemente poate să producă un dezechilibru în atmosfera Pământului, așa că trebuie să i se pună capăt cât mai curând. Ce se întâmplă acum e un război fără sens, dar dacă ceilalți nu se opun invaziei, se vor pierde teritorii și vieți.

   Geea și Oceanus nu pot participa la luptă pentru că sunt spirite, motiv pentru care cer sprijin din partea unor gardieni, copii din lumea reală cu abilități special, care să lupte pentru apărarea viețuitoarelor. Dar și Raul are de partea lui pe cel mai puternic gardian, pe Gabriel, Gardianul celor patru vânturi.

  Primii trei gardieni – Eduard (7 ani), Rafael (medic veterinar) și micuța Hope, răspund chemării lor și pătrund de bunăvoie pe Tărâmul Mistic, ca să ia parte la luptă. Însă, atunci când muza Atena cere ajutorul Dariei, o studentă la medicină, cel de-al șaptelea gardian al Tărâmului Mistic, gardianul zburătoarelor, se arată sceptică și nesigură. E puternică și specială, dar nu-și cunoaşte puterile. Nu înțelege acest război, cu tot felul de ființe de care nici măcar nu știa că există. E speriată de tot ce vede în jurul ei, pe câmpul de luptă, și nu-și dorește decât să revină acasă, pe pământ. Din păcate, tocmai ea va avea neplăcuta ocazie de a se lupta cu Gabriel, cu acest demon cu chip de înger.

“Un tânăr cu păr negru ca tăciunele, îmbrăcat cu armură de nuanța petrolului se apropia, trecând cu ușurință printre luptători. Daria se simțea tot mai agitată, i se făcu teamă. Încă era departe. Un băiat îl opri pentru o clipă, dar în curând copilul își pierdu spada. Daria își luă inima în dinți și alergă spre ei, apărând copilul. Tânărul o privi surprins. Ea se înfioră, avea cei mai negri și adânci ochi pe care îi văzuse vreodată. El făcu un pas în spate, susținându-i privirea.

 – Crezi că te descurci mai bine? întrebă cu un zâmbet ironic, după o clipă de ezitare.

 – Voi încerca! Nu este frumos să lovești ființe lipsite de apărare.

Tânărul râse zgomotos.

 – Ți se pare lipsit de apărare?

 – Câți anișori crezi că are?

 – Lupta această nu se dă între forțe egale! Urmează să aud că nu ar trebui să lovesc o femeie!

Rămase uimită pentru o clipă. Tânărul cunoștea oamenii. Când îi văzu rânjetul batjocoritor, se enervă. Spadele lor se loviră cu putere. Daria simți durere în braț, era mult prea puternic să i se opună. Se retrase în defensivă, reușind cu greu să pareze loviturile.”

 

   Deși o atacă, nu o rănește. Lupta dintre ei e mai degrabă o joacă de-a șoarecele și pisica. E curios în privința ei pentru că simte că e specială. Ar vrea să o cunoască mai bine, așa că o răpește și o duce în palatului său de la Polul Sud, în lumea oamenilor. Astfel, se asigură că Daria nu va avea șanse de scăpare pentru că, în caz că va vrea să fugă, i-ar fi imposibil să supraviețuiască condițiilor de afară.

   În mod surprinzător, Daria nu este chiar atât de speriată de situația în care se află. Dimpotrivă. Încearcă să află cât mai multe amănunte despre el și motivul pentru care a adus-o la palat. În plus, nu se lasă intimidată și de fiecare dată știe cum să îi răspundă. Și cu toate că mai mereu se duelează verbal, cei doi se simt din ce în ce mai mult atrași unul de celalalt. Dar cum se poate înfiripa ceva între o muritoare și cel mai puternic gardian?

“- Care este motivul pentru care nu ai mai luptat?

  – Te am pe tine să-mi omor plictiseala, zâmbi ironic”.

   Se pare că misteriosul Gabriel nu este un om obișnuit. Nimeni nu știe că el este de fapt stăpânul Aerului. Nici măcar Raul. Pare tânăr, dar e nemuritor, apărut încă de la geneza lumii. Se știe că nu există o armă fizică obișnuită care poate să ucidă stăpânul unui element, așa că nu poate fi doborât nici el. În plus, are o putere de regenerare foarte mare. Însă la interval de câteva sute de ani suferă de amnezie. Ultima dată s-a întâmplat destul… de recent, în urmă cu vreo două secole. Iar ceea ce simte pentru Daria e destul de greu de explicat. În plus, orice ar fi avut în minte atunci când a răpit-o, nu mai contează acum. Tot ce vrea în momentul de față e să o protejeze și să o țină la distanță de Raul.

“- Mi-e dor de lumea mea, suspină ea.

– Te va găsi dacă pleci de aici.

– Nu știu ce vreți de la mine, dar nu sunt specială!

– Uită-te la mine!

Își ridică privirea.

– Crezi că mint când spun că îmi mărești puterile?

– Acesta este motivul pentru care mă ții aici, să-ți mărești puterile?

– Nu am nevoie de îmi măresc puterile. Dar tu ai nevoie să te descoperi.

– De ce crezi că nu mă cunosc?

– Când voi considera că ești în siguranță, te voi elibera! Îți promit!

– De ce-ți pasă de siguranța mea?

– Cât timp te afli aici, ești responsabilitatea mea.

– Aceasta a fost intenția ta de la început?

– M-am răzgândit. ”

   Dar ce se va întâmpla când Raul va afla de existența ei și că e prizoniera lui Gabriel? Ce alegere va lua atunci când se va afla față în față cu Raul? De ce e Daria atât de specială?

   Recomand “Tărâmul Mistic – Îngerul Luminii” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism și multă magie!

Mulțumesc autoarei Alina Cosma!

Theo Anghel, constructorul unei lumi excepționale-„Diabolic”

Titlu: Diabolic

Autor: Theo Anghel

Editura: QUANTUM

An apariţie: 2017

Format: 200 x130 mm

Număr pagini: 498

 

   Rar mi se întâmplă să citesc. De obicei las cărțile să mă ducă în lumea creată de mintea autorului, respir în ritmul rândurilor care curg alcătuind lumi imposibil de experimentat în viața reală… las cărțile să mă citească.

   „Diabolic” nu e o carte… e o excepțională incursiune într-o lume pe care tu în calitate de cititor o explorezi imediat după ce impactul cu coperta se estompează… dacă se estompează vreodată. Ce e special la coperțile acestei serii? Ei bine, sunt hipnotizante. Aș putea spune, acum, după ce am citit și ultimul volum din serie, că magia cărților lui Theo Anghel începe cu coperta. Vă mai amintiți butonul „ignition” din filmul Star Treck? Cu ajutorul lui se făcea teleportarea. În cazul cărților lui Theo Anghel, coperta e butonul cu care începe totul.

   În viața reală, noi, oamenii, suntem obișnuiți să credem doar ceea ce vedem… dar dacă, după perdeaua fină a certitudinilor palpabile, există și alte posibilități? Despre posibilități, existențe și lumi, povestește atât de frumos, ca într-un scenariu de film demn de Oscar, Theo Anghel. Crezi ca exagerez? Te provoc să citești… și apoi vei vedea că nicio expunere, oricât de elocventă ar vrea să pară, nu poate evoca întocmai intensitatea trăirilor pe care cititorul seriei „Am murit din fericire” le experimentează.

   Iar dacă începutul de an e despre topuri… atunci trebuie să menționez faptul că seria „Am murit din fericire” se clasează pe prima poziție în preferințele mele de fantasy ale anului ce tocmai s-a încheiat.

  După ce am hoinărit prin lumi fantastice, citind „Întoarcerea”, „Chaos”, „Dincolo” și „Purgatorio”, iată că a venit și vremea să descopăr ce se ascunde în lumea pe care Theo Anghel a numit-o „Diabolic”.

   Pentru cei care au citit celelalte volume din această serie, poate să apară întrebarea: „Oare e posibil ca Theo Anghel să mai reușească să surprindă cititorii, construind situații, personaje, stări, circumstanțe inedite, originale… astfel încât Diabolic să primească atribute la superlativ?!”. Ei bine, numai citind cartea poți să realizezi că Theo Anghel nu e o simplă scriitoare, ci e o minte complexă care construiește neîncetat. Lumile sale sunt alcătuite din piese de puzzle rupte atât din lumea reală, cât și din lumea fantastică, imaginea de ansamblu fiind un adevărat uragan al suspansului.

   „Diabolic” nu e doar un simplu fantasy… e un fantasy excepțional, în care fiecare element, de la personaje, la dialog sau circumstanțe, au un rol esențial în construcția unei cărți pe care nu poți decât s-o adori.

   Acțiunea are ritmul unui tango allegro, cu suave nuanțe de povești de dragoste. Replicile personajelor poartă uneori accente dramatice, alteori sunt pline de ironie sau umor. O astfel de nuanțare a replicilor este o caracteristică emblematică a stilului lui Theo Anghel. Presiunea și suspansul pe care cititorul le experimentează, urmează o traiectorie ascendentă, după care autoarea detensionează atmosfera cu ajutorul unei replici pline de umor.

   De data aceasta, Oriana se întoarce în Chaos, apoi își reia îndatoririle. La fel ca înainte, ceasul îi dă de știre atunci când are o nouă misiune. Nimic nu este ușor… nici pentru ea, nici pentru Abel și Alma. Situațiile limită, care par fără ieșire scot la iveală caracterele personajelor, tăria lor de a face față unor circumstanțe greu de imaginat. Abel și Alma nu sunt doar un cuplu antagonic demon-înger. Ei simbolizează caracterul dual al omului, dovada că în ființa noastră, coexistă binele și răul, însă totul ține de alegere. Dincolo de simbolistica personajelor, Abel și Alma au construit – prin natura apropierii lor – o relație specială, un soi de inexplicabilă dependență, un amestec straniu de sentimente contradictorii, relevat atât de frumos, prin replici care par să se asorteze cuplurilor care se tachinează pentru că se iubesc.

   Misiunile pe care le are de îndeplinit Oriana de această dată dezvăluie o lume reală plină de vicii, de nedreptăți, de inegalități. Societatea de astăzi, plină de tare, este străbătută de rău… un rău care echivalează prin intensitate cu răul forțelor malefice din lumile întunecate cu care Oriana s-a întâlnit de când a părăsit lumea aceasta.

   Reapar personaje precum Viorel și Iulia. Viețile lor întruchipează lupta perpetuă a supraviețuirii într-o societate dominată de rău.  Gudina, cu alura sa de filosof, eșuează în misiunea sa de recuperator, iar acest lucru generează o mare dilemă pentru Oriana. Aceasta este pusă în ipostaza de a alege între a o salva pe Alma sau a-l preda pe Gudila. Alegerile Orianei sunt întotdeauna dificile, iar acest lucru relevă faptul că linia dintre bine și rău este adesea suficient de fină, încât alegerile să nu mai fie ușoare.

   Dincolo de suspansul acțiunii, gândul Orianei zboară mereu la Marc… dar revederea cu acesta pare imposibilă. Se pare că acesta a făcut un sacrificiu pentru a o salva pe Oriana, vânzându-și sufletul Iadului. Totuși, sub condeiul lui Theo Anghel, imposibilul a devenit adesea posibil… așa că va trebui să citiți cartea pentru a descoperi dacă cei doi se întâlnesc sau nu.

  Dialoguri incendiare, excepțional construite sunt elemente care dau originalitate stilului Theo Anghel. Pericolul și situațiile limită, răsturnările de situații, imprevizibilul… sunt notele care alcătuiesc construcția unui fantasy perfect.

Iată câteva citate:

-Nu-mi vine să cred că am dormit lângă tine, pufnea Alma ca o pisică enervată în spatele meu.

-Nu te-am atins, prețioaso!

-Doar gândul că…

-Dacă te-aș fi atins,crede-mă, n-ai mai fi fost atât de tensionată în clipa asta, îi aruncă Abel, amuzat”.

„Marc fusese întotdeauna un răzvrătit care considera că singurul rol al regulilor era să fie încălcate. Chiar dacă i se impusese să nu ia legătura cu familia, el tot nu se lăsase, găsise o soluție să le poarte de grijă. Și eu care considerasem că el era un pierdut.

Nu era el, ci eu”.

„Malorum roti capul exasperat și, pentru o clipă, sângele mi-a înghețat în vene când l-am văzut privind în direcția noastră”.

   „Diabolic” este un roman fantasy excepțional, cu un final pe măsură… dar despre toate acestea, veți afla pătrunzând în minunata aventură a Orianei.

 

 

Cartea Diabolic/Am murit, din fericire 5 de Theo Anghel poate fi comandata de pe site-ul Editura Quantum Publishers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

  “Tu cât de mult te poți ascunde de magie?”

Neamul Corbilor vol. 3-Din negura timpului, de Lavinia Călina

Editura: Herg Benet

Colecţia: Cărţile Arven

Anul apariţiei: 2017

Număr pagini: 278

Gen: Fantasy

Seria Neamul Corbilor: 1. Copiii Întunericului, 2. Blestemul zorilor, 3. Din negura timpului

   După dispariția lui Nicol, Roxana încearcă să se apere de pericolele care pândesc la tot pasul, alături de noul ei grup de aliați și într-un cămin în care sentimentele de dragoste capătă noi și surprinzătoare sensuri. Însă viziunile sale devin din ce în ce mai puternice și mai greu de descifrat, iar o confruntare finală între Neamul Corbilor și celelalte Neamuri pare iminentă. Poate Roxana să readucă în tabăra sa speranța supraviețuirii, dejucând planurile finale ale Corbilor?

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta pare să nu se termine, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

   Dragii mei, am primit cel mai frumos cadou de Crăciun! Nu mă refer la cadoul primit din partea Moșului, ci la ceea ce mi-a oferit Lavinia Călina prin intermediul cărții sale – “Din negura timpului”, ultimul volum din seria “Neamul Corbilor”: o poveste fascinantă, o lume captivantă și plină de pericole, mult suspans, adrenalină și mister, neașteptate  momente romantice, un deznodământ pe măsura așteptărilor, un epilog (narat de două personaje masculine) care m-a făcut să rânjesc viclean precum motanul Cheshire din Alice în Țara Minunilor și “cel mai perfect și nebun final al unei povești ”(asta ca să citez un anumit personaj). O carte excepțională din toate punctele de vedere!

   Am așteptat cu nerăbdare, dar și cu teamă, să aflu deznodământul seriei, cine va învinge în ultima confruntare dintre Neamul Corbilor și ceilalți vrăjitori. Îmi doream tare mult ca povestea să aibă happy-end, pentru că nu voiam să cred că totul – lupta, sacrificiul, lacrimile, chinul, durerea – a fost în zadar. Dar, după experiența neplăcută pe care am avut-o la “Zona zero”, unde finalul m-a pălit fix în moalele capului, mă așteptam la tot ce era mai rău. Sper norocul meu, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că autoarea m-a luat prin surprindere (nici nu știu de câte ori am spus” Nu se poate!” și ”Pe bune?”), iar finalul m-a prins cu un zâmbet idiot pe față.

   Cu toate că și celelalte două volume mi-au plăcut, “Din negura timpului” mi s-a părut mult mai reușit. În afară de faptul că a avut mai multă intrigă, acțiune și suspans, am apreciat că autoarea a fost ceva mai darnică cu latura romantică. Dar nu povestea de dragoste dintre Roxana și Liviu a fost cea care mi-a atras atenția, ci un alt cuplu, format din… Ei, na! Era cât pe ce să vă spun cine sunt protagoniștii! Nu, vă las pe voi să descoperiți! Un lucru vă destăinui: cei doi nu s-au suportat niciodată, el a fost destul de obsedat de ideea că ea merită să moară, iar ea i-a detestat întotdeauna aroganța de vrăjitor și năravurile.

“Cu toții știți povestea aia de iubire cu un băiat care întâlnește o fată și i se aprind instantaneu călcâiele după ea. Ei bine, asta nu e una dintre poveștile acelea. Asta e o poveste în care un băiat întâlnește o fată, îi e indiferentă apoi ajunge să o urască de moarte. Să se lase consumat de mânie și furie și dorința de-a o distruge. Să se piardă în nebunia asta până ajunge să nu mai cunoască omul pe care îl vede în oglindă.”

   Pe lângă cele menționate, volumul de față a avut un scenariu și mai interesant, iar revelațiile și surprizele s-au ținut lanț. Totul e puțin derutat și enigmatic la început, pentru că povestea este narată de Roxana, în timpul unor viziuni sau atunci când este inconștientă (putea să vadă absolut totul în jur, chiar și în această stare, datorită puterilor ei). Și după cum știm deja, ei i-au fost șterse anumite amintiri, așa că habar nu are cine sunt oamenii pe care îi vede în viziunile sale. În plus, după ce va fi salvată, cei din jur vor încerca să nu ofere explicații, știind că Radu putea vedea prin ochii ei și astfel le-ar fi aflat planurile. De asemenea, în prima parte a cărții, am trăit cu impresia că autoarea se joacă puțin cu mintea mea și vrea să mă facă părtașa unei șarade. Un anumit personaj mi-a atras atenția de la început – Marian, iar aura de mister în care este învăluit m-a determinat să-mi pun câteva întrebări. De ce apare atât de des în viziunile Roxanei? De ce este atât de fascinată de el, cu toate că nici nu știe cine este el și nici nu l-a întâlnit vreodată în realitate? Îl iubește pe Liviu, atunci de ce i se luminează toată fața când îl vede pe Marian? De ce Marian este tulburat de prezența lui Ștefan? De ce este atât de apreciat de Ovidiu? Este un simplu om, fără puteri și totuși, părerea lui contează pentru vrăjitori. De ce? Am bănuit destul de repede cine e el, iar după ce mi s-a confirmat identitatea lui, am stat mai tot timpul cu zâmbetul pe chip, așteptând să văd cam ce pune la cale. De altfel, am impresia că acest personaj o să vă trezească și vouă interesul. Cei care nu vor afla din timp identitatea lui, vor fi șocați, iar cei care vor fi atenți la anumite amănunte și vor descoperi cine e el, vor râde cu lacrimi. J

   Înainte să trec la prezentarea cărții de față, trebuie să menționez foarte pe scurt ce s-a întâmplat în primele două volume, dar și o parte din povestea acestor Corbi, de unde a apărut legenda,  pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba.

   În primul volum – “Copiii Întunericului”, am făcut cunoștință cu Roxana și Nicol, două tinere cu personalități aparent diferite care împărtășesc același secret și anume că sunt vrăjitoare. Puterea lor era una naturală, ereditară. De la bunica Nicoletei au aflat că numai primul copil de sex feminin putea moșteni dinspre înaintașele ei, iar dacă prima fată murea, puterea familiei murea odată cu ea. De asemenea, li s-a mai spus că în cazul în care o femeie nu avea urmași de gen feminin, atunci putea alege să își împartă puterea fiilor ei, doar că aceștia trebuiau mereu să practice, să exerseze, să cultive timp de mulți ani acea fărâma de magie lăsată de mama lor, altfel aveau să o piardă pentru totdeauna. Însă existau  și vrăjitori care erau nemulțumiți de abilitățile lor, așa că au găsit o altă cale de a-și crește rapid puterea,  furând-o de la alții. Iar dacă o vrăjitoare își pierdea puterea, nu avea să mai apuce următorul răsărit. Așa că Nicol și Roxana au încercat timp de mai mulți ani să ducă împreună o viață cât mai banală, pentru a se ascunde de ceilalți vrăjitori, mai ales de cei din Neamul Corbilor. De asemenea, ni s-a prezentat o parte din povestea acestor Corbi, de unde a apărut legenda mamei tuturor neamurilor, cum printr-un ritual și-a predat puterile celor cinci fii ai săi, înainte de a muri. O astfel de predare a puterii era menită să țină familia unită, să nu lase să se piardă tot ce urmașii au reușit să crească și să întărească. Acești băieți i-au moștenit abilitățile, dar în loc să îi apropie, puterea i-a dezbinat. S-au întors unul împotrivă celuilalt, și-au creat propriile lor familii, și-au luat nume noi și au căutat să își mărească forțele. Cel mai mic dintre ei s-a decis să vâneze alți vrăjitori pentru a le fura puterile și a devenit mai puternic decât frații lui. Și-a luat de soție o altă vrăjitoare și și-au crescut neamul. Așa s-a născut Neamul Corbilor. Ceilalți frați au organizat mici grupuri, s-au răspândit prin țară și și-au creat și ei propriile familii. Pe lângă neamul Corbilor, mai există cel al Cerbilor, Lupilor, Roibilor și Șoimilor (aceștia au trecut de bună voie în Neamul Corbilor). Cu toții sunt copii ai întunericului în care nu te poți încrede. Celelalte neamuri au ales să își crească puterea ereditar, practicând magia, devenind într-adevăr mai buni lansând totul moștenire generațiilor viitoare, însă erau mult prea slabi față de Corbi, așa că au format o alianță. În schimb, Corbii au ales calea mai scurtă. Cu cât furau mai mult, cu atât deveneau mai puternici. La conducerea lor poate veni doar un descendent direct al celui care a întemeiat  neamul. Acum la conducere este Radu, bărbatul cu care Nicol l-a făcut pe Ovidiu. Așadar, băiatul este ultimul descendent.

   În al doilea volum – “Blestemul Zorilor”, am văzut cum Nicol și Roxana au devenit pioni în mijlocul acestei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cum Nicol a fost șantajată de Radu și până la urmă a căzut în plasa lui, cum el i-a sucit și controlat mințile prin intermediul unui colier de argint. Iar în ceea ce o privește pe Roxana, ea ales să jure credință lupilor. Nu că ar fi simțit o oarecare apropiere față de neamul respectiv, ci a făcut-o pentru că a vrut să salveze viața celui pe care îl iubea. Dacă nu ar fi procedat astfel, Liviu ar fi riscat să fie judecat de Consiliu, căci își trădase neamul atunci când plecase cu Roxana. În felul acesta, ea și Nicol au devenit dușmani doar prin simplu fapt că aveau  semne diferite. Volumul se încheie cu capturarea Roxanei de către Bogdan, un membru al Cerbilor (imediat după ce Liviu o ceruse în căsătorie), cu promisiunea ca el și alți câțiva din neamul lui să li se alăture Corbilor. Radu are de gând să o oblige pe Roxana să îi aducă pe lume un nou moștenitor pentru Neamul Corbilor. Dar, având în vedere că vrăjitorii din neamuri diferite nu pot avea un copil, sau nu puteau, pentru că mama ar muri în timpul sarcinii, Radu trebuie să aștepte  momentul potrivit ca Roxana să se lapede de Lupi și să jure credință Corbilor. Din păcate, Nicol a pierit răpusă de blestemul zorilor, transferându-i  lui Ovidiu puterea sa.

   Acțiunea din ultimul volum -“Din negura timpului” are loc la doi ani după evenimentele din “Blestemul zorilor”și se concentrează atât pe salvarea Roxanei din mâinile lui Radu, cât și pe confruntarea dintre Neamul Corbilor și ceilalți vrăjitori, și implicit, apariția mamei tuturor neamurilor, cea despre care se spune că va veni din negura timpului să aducă pace între neamuri.

   În toată această perioadă de timp, vrăjitorii, dar și Liviu, au încercat tot posibilul ca să afle locul în care Radu o ține prizonieră pe Roxana. În schimb, Ștefan și-a înecat amarul în băutură și femeie și nu a mai dat niciun semn de viață de când a aflat că Nicol a pierit.

“…Stefan a luat-o razna rău în ultima vreme. Când a pierdut-o pe Monica, am crezut că trece printr-o fază, că își va îneca amarul în alcool și femei și va reveni la normal după ce se va răzbuna. Dar după ce Radu i-a făcut felul lui Nicol, a fost mai rău … Când Nicol era în viață, cel puțin Ștefan avea un motiv pentru care să trăiască, voia să se răzbune. Devenise obsedat de ideea asta. Voia ca el să fie cel care-i frânge gâtul, dar și-a ratat șansa. După ce a aflat adevărul… a fost din ce în ce mai rău.”

    De asemenea, aflăm că Radu a vrut să se asigure că Roxana nu va încerca să scape, așa că a făcut o vrajă care să o facă mai docilă, mai loială și care să o înnebunească în același timp. Bărbatul îi răstălmăcea mintea, iar atingerea lui reușea să îi păcălească simțurile. Ultimii doi ani și i-a petrecut în casa lui Radu, încercând să-și amintească acele lucruri pe care el i le-a șterg din minte și eșuând lamentabil. Știe despre ea unde s-a născut, de frate și părinți, cum s-a întâlnit cu Nicol, despre relația lui Nicol cu Radu, nașterea lui Ovi. Apoi amintirile se intetosau. Știe ca Nicol omorâse o femeie (Monica, iubita lui Ștefan), că pentru o perioadă de timp a plecat din țară împreună cu cineva, dar cu cine și de ce nu-și mai amintește (plecase cu Liviu în Austria). De asemenea, nu știe nici cine e bărbatul care îi tot apare în viziuni de ceva timp. Din ce a văzut, a înțeles că îl chemă Marian, e un simplu om și are o fetiță în jur de un an pe nume Ligia. Cu toate că îl vede în vise de aproape un an, nu a avut curaj sa povestească nimănui, căci nu are încredere în nimeni. E micul ei secret.

Nu m-am putut împotrivi, nu am știut ce să fac, au avut ei grijă să devin asemeni unei legume, să nu mai am dorințe, să nu mai știu pe cine iubesc, dacă am iubit vreodată, să nu mai am forța necesară să lupt, dar  apoi… dar apoi el a început să apară în mintea mea și totul s-a schimbat.”

“Prezența lui mă liniștea, mă calma, dar în același timp simțeam că mă rup în mii de bucăți. El era ca o umbră ce îmi acoperea sufletul, îmi eclipsă total inima și mă lăsa fără voință. Cândva, viața mea fusese plină de lumină, dar acum, cu el aici, simțeam că trăiesc doar în întuneric. “

   În ultima ei viziune, Roxana l-a văzut pe Marian în preajma unor oameni care discutau chiar despre salvarea ei. Fețele lor nu-i spuneau nimic, nu credea să-i fi cunoscut vreodată, sau nu își amintea, dar le simțea energia și a recunoscut neamurile din care făceau parte. Însă, a rămas surprinsă să vadă că printre Lupi, Cerbi și Roibi, apare o persoană din Neamul Corbilor care le promite să îi ajute să o salveze și că dorește un acord cu ei ca să scape de Radu. Însă, cel mai uluitor lucru se întâmplă abia după ce toți membrii grupului se despart, atunci când Marian face un anumit gest…

“Puse mâna în așa fel încât să nu se stingă flama de la brichetă și reuși într-un final. Trase un fum și se uită în gol… dar, cumva… parcă ochii lui verzi mă priveau pe mine, deși nu eram fizic prezentă acolo.

– Dacă mă auzi, să știi că venim după tine!”

   Și așa a fost! Marian, împreună cu misterioasa persoană din Neamul Corbilor reuşesc să îi scoată pe Roxana și Ovidiu din casa în care Radu îi ținea închiși. Dar cine e Marian și Corbul? De ce e așa importantă Roxana pentru el? Cum va reacționa Radu? Ce legătura există între micuța Ligia și legenda  care se vehiculează în ultima perioadă, precum că mama tuturor neamurilor va veni din negură timpului și va aduce pacea? Dar dacă mama tuturor neamurilor revine, Ovi e în pericol. E Corb, și dacă ea îi va judeca după modul în care au folosit magia, băiatul poate să moară. Sau nu? Oare Nicol chiar a murit? Cine va învinge în ultima confruntare dintre Neamul Corbilor și ceilalți vrăjitori? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

“Mereu a circulat printre noi o legendă cum că atunci când doi vrăjitori din neamuri diferite vor avea sentimente atât de puternice unul pentru celălalt încât să uite de diferențele lor și de tot războiul iscat cu secole în urmă, ea va reveni și va purifica magia ce dăinuie în noi.”

 “Cred că asta era partea care îmi displăcea cel mai mult la războiul asta. Azi îți împărțeai pâinea cu un vrăjitor, iar mâine îi luai viața pentru că făcea parte din alt clan decât al tău.“

“Poveștile pot fi de multe feluri, de dragoste, de aventură, de groază, dar toate au un final. Spre norocul meu, în aceasta, iubirea învinge în final. Căci doar ea are puterea să vindece rănile provocate în trecut și ne ajută să mergem mai departe.” 

Nota 10+

Cartea Din negura timpului, de Lavinia Călina poate fi comandata de pe site-ul Editura Herg Benet. 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Vrăjitorul vântului, de Susan Dennard-Editura Nemira-recenzie

Editura: Nemira

An apariţie: 2017

Traducere din limba engleză: Andreea Florescu

Număr de pagini: 481

 

Citat preferat: „Un om nu este mintea lui. Un om nu este trupul lui. Ele sunt doar simple unelte, cu ajutorul cărora un om poate lupta în continuare.”

   Cum ar fi să trăim cu toţii într-o lume în care nimic nu e imposibil, iar ceea ce pare greu la început se despleteşte încetul cu încetul şi ne dă un prezent şi un viitor? Acest tărâm nu ar fi unul oarecare: ar exista vrăjitoare, regate, intrigi, asasinate, căsătorii nedorite, despărţiri care mai de care mai dramatice. Creaturi ale nopţii şi zilei ar cutreiera străzile oraşelor şi legături  noi s-ar ivi la orizont. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o astfel de lume şi am reuşit acest lucru, pentru…câteva zile datorită lui Susan Dennard care aminteşte că orice loc în care ne-am afla îşi are şi plusurile şi minusurile: putem spune că am fi dorit să trăim în secolul al XVIII-lea pentru a ne da seama, ulterior, că nu existau medicamente atât de numeroase şi că războaiele încă nu se terminaseră, popoarele nu erau ceea ce sunt astăzi. Am vrea să fim vrăjitori, dar mai bine să analizăm costurile…

   Susan Dennard s-a născut pe 25 februarie 1984 în Georgia, SUA. A studiat statistica, apoi a urmat cursuri aprofundate de biologie marină la Great Lakes Institute for Environmental Research din Windsor, Ontario. Din anul 2009, când a început documentarea pentru a realiza o teză de doctorat şi a călătorit cu soţul ei în Europa, a început să scrie beletristică. A debutat în anul 2012 cu romanul „Something Strange and Deadly”, primul volum dintr-o trilogie. „Vrăjitoarea Adevărului”, prima parte din seria „Tărâmul Vrăjitorilor”, a apărut în ianuarie 2016 şi a devenit imediat bestseller New York Times. A urmat „Vrăjitorul Vântului” în ianuarie 2017, autoarea plănuind apariţia unui al treilea volum în 2018.

  Vrăjitorul adevărului” mi-a adus zâmbetul pe buze, amintindu-mi că nu finalizasem o poveste cam încurcată. Personajul principal de astă dată pare a fi Merik cel care aparent ”murise” –  „dacă mori, există şi unele avantaje! Merik Nihar, prinţul Nubrevnei şi fost amiral al marinei nubrevnane, şi-ar fi dorit să se fi dat mort mai devreme. De când era un cadavru, reuşise să le dea de capăt mult mai multor lucruri” –  şi care avea un contract în desfăşurare datorită Safiei, vrăjitoarea adevărului. El nu a dus-o pe aceasta la locul de destinaţie, ea rămânând captivă, lângă împărăteasa Marstokului, Vaness. Iseult nu se află lângă Safi şi singurul mod în care pot comunica pare a fi un semnal roşu care să le arate dacă una ori cealaltă mai trăieşte. Vieţile lor nu sunt lipsite de evenimente…

   Nava pe care se aflau Safia şi Vaness a fost răpusă, dar cele două femei reuşesc să scape şi în aceste împrejurări. Vor ajunge la ţărm ulterior, însă norocul nu pare să le surâdă deoarece nu au apă sau mâncare, sunt conştiente că atacatorii corabiei pot veni oricând să le revendice aşa că, fără pic de răgaz, vor încerca să treacă de pădurea care li se derula în faţa ochilor. Pornesc pline de speranţă, dar fiecare pas le devine din ce în ce mai greu, piciorul parcă nu vrea să le înainteze, Vaness se gândeşte la răzbunarea care îi va aştepta pe aceia care au îndrăznit să îi atace nava şi…oboseala îşi spune cuvântul, setea trage şi ea semnalul de alarmă. Safi va pleca să aducă apă, dar este prinsă în capcană de un Bard al Iadului. Numită eretică şi înjosită este luată  spre a fi predată…Pare că soarta se cam joacă cu liniile ce vor urma în scenariul său…

    Ines se află şi ea într-o pădure şi…se reîntâlneşte cu vrăjitorul sângelui. Îl îngrijeşte şi îşi dă seama că a fost găsită datorită banilor luaţi, însemnaţi cu sângele acestuia. Tânăra va face un pact cu vrăjitorul: ea îi va da acestuia banii înapoi(pe care el să îi restituie tatălui său), iar el trebuie să o găsească pe Safi. Întrebarea care se pune cu privire la această alianţă este cine pe cine va trăda primul. Nu uităm că vrăjitorul a fost trimis să o găsească şi să o aducă pe Ines unei alte persoane…Firele s-au cam încâlcit…

    Merik se află în ţara natală şi urmăreşte mişcările pe care la face sora sa. În anumite momente pare că vrea să iasă din secret şi să arate tuturor că trăieşte, iar în altele, din contra se ascunde în umbre. Resimte lispa echipajului său şi a lui Safi la care se gândeşte necontenit, dar ştie că zarurile au fost deja aruncate, nemaifiind necesară împotrivirea, ci acceptarea curentului, a valului. Merik încearcă să dejoace planurile surorii sale, face căutări, dar cu privire la ce anume? Va trebui să citiţi ca să aflaţi de ce este în stare un Vrăjitor, un rege pentru a-şi proteja oamenii şi iubirea. Cât de departe va putea să meargă?

    Lucrarea este scrisă la persoana a III-a singular, naratorul este omniscient şi omniprezent. Personajele sunt complex caracterizate direct şi indirect „Safi îşi petrecu braţele pe după împărăteasa sleită de puteri şi înfruntară amândouă valurile blânde. Nu se simţea deloc uşurată că supravieţuise atacului”, „savura cum i se încleştau maxilarele, în timp ce-şi croia drum pe Aleea Vulturului, prin ploaia care cădea fără prea mare tragere de inimă. Se folosea de frustrare ca să-şi prefacă masca într-un rânjet de nepătruns”. Cadrele sunt descrise minuţios, acţiunile personajelor şi ceea ce gândeşte fiecare se află într-o înlănţuire echilibrată. Cartea în sine te ţine cu sufletul la gură, te face să îţi foloseşti imaginaţia pentru a crea altceva.

   Sperăm să  găsim destinul personajelor noastre printre file şi să înţelegem de ce „Safiya…curând, vei simţi asta pe pielea ta…tot ce vei iubi îţi va fi luat de lângă tine…şi măcelărit…Dacă ai vrea, ai putea să schimbi ţi să modelezi lumea. Ai antrenamentul necesar…Din păcate, pare să-ţi lipsească iniţiativa .”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

10/10 steluţe

Cartea Vrăjitorul vântului, de Susan Dennard poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

 Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

 

Demoni, de Laura Nureldin-Editura Herg Benet-recenzie

Anul apariţiei: 2017
Editura: Herg Benet
Număr pagini: 262
 Ador stilul ei glumeț, lipsit de griji al autoarei. Laura Nureldin este singura autoare care mă face să râd când citesc o carte.
,,M-am născut pe 11 octombrie 1979, la Iași, din mamă bucureșteancă și tată sudanez. Despre tată am aflat la 35 de ani că trăiește, deci ăsta ar putea fi următorul meu meu roman. Am scris de când mă știu. Pe pereți, pe hârtie, în desfășurătorul de jurnal, pe blog. Acum, la „bătrânețe”, m-am apucat de scris povești.

Nici studiile, nici funcția nu mă recomandau pentru asta – sunt absolventă de Psihologie și lucrez ca prezentator de știri din 2002. Am început cu Jurnalul în engleză de la Realitatea TV, am continuat cu diverse emisiuni și jurnale la N24, The Money Channel, TVR și Antena 3.”

   ,,La împlinirea vârstei de 16 ani, Lisa Whelan primește un cadou care îi va schimba viața; acesta sosește într-o micuța cutie de catifea, însă cuprinde puterea unui întreg neam de vrăjitoare-strămoșii ei, de care nu aflase până atunci. Cel care o va iniția în arta vrăjitoriei este Yadiel, un demon enervant care și-a dedicat întreagă sa viață protejării familiei Lisei, chiar din vremurile în care s-au născut primele vrăjitoare Whelan, cu mii de ani în urmă. Totuși, noile puteri ale tinerei fete declanșează alte forțe, mult mai întunecate decât și-ar fi putut imagina vreodată.,,
   Cu așa o descriere este normal să devin super curioasă în privința cărții, iar cum stilul autoarei îmi este super îndrăgit, am purces să citesc cartea. O poveste super fantastică, nu că n-aș vrea să fie reală (eu să am Steaua și puterile 🙂 ), dar cu o încărcătură emoțională profundă, cu o mătușa care o va iubi necondiționat și cu un prieten de nădejde, succesul este ca și asigurat.
    Când părinți tinerei Lisa vor muri într-o furtună iscată pe mare, fata va locui cu sora tatălui, Annie. Acesta încearcă pe cât posibil să o ajute, cu multă dragoste și înțelegere, să depășească momentele dificile. La fel va fi și marea, pe care o iubește, în ciuda faptului că părinții săi au pierit pe mare.
   Fiind o fire introvertită, Lisa are un prieten sau cum îi place ei să zică- ca un frate, pe Jonathan, de aceiași vârstă cu ea.
   Ciudatul vis avut cu o seară înainte de aniversare o sperie, nu știe ce poate însemna. Deși iubește marea, totuși, să visezi că ești sub apă și poți respira în voie devine puțin înfricoșător. Acesta este de fapt primul din cele patru visuri promotorii.
   Cadoul neașteptat primit în ziua când va împlini șaisprezece ani de la mătușa sa, îi va schimba destinul irevocabil. Frumoasa stea o va atrage, iar formatul ei are anumite simboluri ce le reprezintă.

,,-Are cinci colțuri, corect? Deci e o pentagramă. Iar simbolurile gravate pe ea-am văzut că le studiai-sunt ale celor patru elemente. Câte unul pe fiecare colț. Unul pentru foc, unul pentru apă, unul pentru pământ și unul pentru aer.
Merse la oglinda din baie ca să vadă ce se întâmplă. Unul dintre colțurile stelei strălucea, ca și cum ar fi reflectat o lumină. Însă, indiferent ce mișcări făcea și cât se răsucea, sclipirea era aceiași.
Atunci observă că cel care strălucea era colțul cu simbolul apei. Gravura emana o lumină blândă. Fata își trecu degetele peste ea. Lumina se intensifică.
Îl simți cald, în ciuda faptului că era făcut din metal. Iar căldura părea să se scurgă în interiorul ei, prin degete și prin porțiunea de piele pe care stătea bucata de argint. Era o senzație teribil de ciudată, dar plăcută. Reconfortantă. Liniștitoare.
Fără să-și poată explica de ce, Lisa simți că primea înapoi o parte din ea despre care nici nu știuse că-i lipsește.
Iar ochii îi străluciră auriu.”

   În ziua aniversări se confirmă visul-Lisa va putea să înoate sub apă fără grija de a se îneca. Este doar primul dar pe care îl va descoperi.
   Al doilea vis îi va arata un alt coșmar: casa unde locuiește va lua foc, ea va reuși să se salveze atât pe ea cât și pe mătușa sa. Ciudat este că focul o va asculta și se va da din calea ei.
    Colțul stelei destinat simbolului foc s-a activat strălucind, iar Lisa își va salva în aceeași seară prietenul de a arde în urma unor lansări de artificii nereușite.
   Următorul vis îi arată că are puterea de a stăpâni furtuna și de a se salva din ea. Normal, la trezire colțul de stea destinat aerului strălucește și Lisa exersează noul dar primit-controlul aerului.
   Al patrulea vis, al patrulea colț din stea va străluci iar, și de data aceasta Lisa este convinsa că are control asupra pământului. Pe lângă visele despre daruri intră în scenă și ,,Psihopatul Invizibil”, poreclă dată de Lisa unui personaj care o ajută să descifreze misterele. Ciudat este că, vocea vorbește cu ea doar în mintea ei.       Oare a luat-o razna? Cine este acea voce și cine este bărbatul din vis?

,,Ca anesteziată, Lisa căzu cu capul pe pernă, adormită buștean. Visa un bărbat înalt și întunecat care stătea așezat pe patul ei și o privea cum doarme. Îi mângâie obrazul și se apleca să o sărute cast pe frunte. Când bărbatul se ridică, fata văzu că ochii lui erau aurii.

   Discuțiile din capul Lisei cu cel numit Yadiel- un Demon fără chip, sunt foarte comice, dar fata învață multe lucruri noi despre ea și despre originile ei. Astfel, Yadiel o va preveni că este în pericol, iar forțele Răului o vor moartă. Când Forțele atacă în camera ei, Lisa se panichează, dar împreună cu Demonul și Darul ei va învinge. La fel se va întâmpla și când mașina în care se află împreună cu mătușa sa va lua foc, iar ele se vor zbate să scape.
   Ce se întâmplă? De ce o vor moartă? Ea este o fire calmă şi nu îi place să facă rău. Răspunsul îl are Yadiel în visele lor.
   Surprinzător este și că Lisa se simte atrasă de Demon, care la rândul său îi declară că o iubește. Când îi apare în vis o ceremonie, iar pe deget un semn de pentagramă, Lisa este nedumerită. Ceremonia din vis a fost reală sau ce? Se pare că da, semnul inelului apare pe deget și la trezire.

,,Lesath Wahala, ești perechea mea, jumătatea mea, oglinda mea, alter ego-ul meu. Iar eu sunt toate aceste lucruri pentru tine. Am așteptat o eternitate să fii desăvârșită. Te-am plămădit din cioburi de materie, de energie, de visuri. Da, eu te-am visat spre ființă. Cum aș putea să nu te iubesc? Tu ești din mine.
-Îți este…frică de mine micuţo?
Frică? Nu. Nu avea cum să-i fie vreodată frică de el. Era, însă,copleșită. Toți anii plini de durere, de singurătate, de clipe în care se simțise inadaptată și nelalocul ei fuseseră spulberați cu aceste patru cuvinte: tu ești din mine. Acum avea sens. Simțea că totul este așa cum trebuie să fie. Că ea este așa cum trebuie să fie. Nu se mai simțea ca o adolescentă stingheră, ci ca o ființă conturată, puternică și infinită. O ființă care conținea toată puterea, cunoașterea și noblețea înaintaşelor ei. A celor ca ea.

   Jonathan, în ciuda faptului că este îndrăgostit de Lisa, o va asculta, o va susține și aproape va fi ucis de către forțele Răului. Relația dintre Lisa și Ciudatul din capul ei este dureroasă pentru John, dar va fi alături de ea indiferent ce s-ar întâmpla.
   Annie neavând Darul, acesta sărise peste ea, nu va ști ce se întâmplă cu nepoata ei. Când îi va descoperi Grimoarul cu vrăji, când acesta o va arde în palmă, mătușa va deveni îngrijorată. Ce se petrece cu nepoata ei?De unde vin coșmarurile din vise, de ce se întâmplă lucruri ciudate în preajma fetei? Răspunsul îl va primi de la mama sa decedată.
   Acum sunt și eu curioasă împreună cu Lisa: Cum va evolua relația ei cu Yadiel? Avea să continue să o viziteze doar în vis și să rămână o voce fără formă în restul timpului? Urma ca ea să-și piardă dimensiunea fizică și să i se alăture în aceea lume a lui despre care ea nu știa nimic? Oare va putea el să vină în lumea ei și să trăiască că o ființă umană?
   Răspunsul este unul neașteptat și vă invit să îl descoperiți voi citind această carte. Eu m-am îndrăgostit de cărțile Laurei. Aștept următoarea carte-partea a doua- cu nerăbdare.
    Nota mea este 10.
Cartea Demoni, de Laura Nureldin poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
22

,,Niciodată nu mai întâlnise o astfel de femeie. De-a lungul timpului avusese de a face cu o sumedenie de vrăjitoare. Unele îl tentaseră destul de mult ca să le aducă în patul lui. Orice iz de putere îl aţâţa suficient pentru a-i deschide cheful de joacă. Se amuzase pe socoteala lor. Le sedusese şi le corupsese mintea fără milă, delectându-se cu aroma îmbătătoare a victoriei."

Crepuscul, de Raluca Butnariu-Editura Librex Publishing-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data apariţiei: Noiembrie 2017

Număr pagini: 255

 

Asgard. Tărâmul zeilor nemuritori.

   Zei mari, născuți din miezul creator al universului, meniți să stăpânească lumi nenumărate, și zei mai mici, la fel de lacomi și doritori de putere. Zeii cei mici râvneau și ei să stăpânească lumi, însă acest lucru nu le era îngăduit. Răscoala lor a fost inevitabilă. La fel și înfrângerea. Au fost blestemați, transformați în demoni și trimiși printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul. Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra-Trecerii în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare cu puteri deosebite. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă. Atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul – Cetatea celor de nebiruit – avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță.

Cel puțin așa sorocea Profeția…

   Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi seminția lor a început treptat să se stingă. Însă răul nu a dispărut complet, ci s-a retras tăcut în măruntaiele pământului, ticluindu-și cu răbdare, în întuneric, cumplita-i răzbunare. Anii care s-au scurs au fost socotiți în veacuri și mai apoi în milenii. Iar momentul Profeției se apropia…

Vor reuși cei proscriși să-și răzbune prea lungul exil și să dobândească ceea ce râvniseră încă de la început? Vor reuși oamenii să le țină piept unor creaturi însetate de putere, sânge și răzbunare, cu atât mai mult cu cât soarta lor atârnă de alegerea unui demon și cea a unei Păstrătoare, pe jumătate zeiță, pe jumătate muritoare?

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit acest fabulos roman fantasy și de atunci tot încerc să-mi pun ordine în gânduri, dar constat că mintea mea zburdă în continuare în magica lume populată de creaturi fantastice și de personaje cu puteri supranaturale – zei, semizei, demoni, driade etc. Vreau să scriu recenzia, dar în loc să încropesc ceva, mă trezesc că iau cartea în mână și recitesc pasajele cele mai interesante. Adevărul e că nu îmi vine să mă despart de cei doi protagoniști, Leah și Saul. Îmi amintesc de discuțiile lor spumoase și de modul cum s-au completat unul pe altul – un lucru destul de interesant, având în vedere că fac parte din tabere opuse, unul reprezentând lumina, iar celălalt întunericul. Acțiunea alertă m-a făcut să stau cu sufletul la gură, iar ultimile trei capitole au reprezentat pentru mine o sursă de mare agitație.

   De autoarea Raluca Butnariu am auzit cu ani în urmă. Mai multe doamne mi-au recomandat să îi citesc cărțile și recunosc că tentația a fost foarte mare, mai ales atunci când mi s-a spus că în materie de historical romance e ca o Judith McNaught a României. Am ținut cont de părerea lor, așa că am fost conștiincioasă și mi-am achiziționat romanele sale de epocă. Însă atunci când am aflat că autoarea s-a orientat și spre genul fantasy, toată atenția mea s-a îndreptat spre “Crepuscul”. Voiam ca prima mea întâlnire cu opera ei să fie ceva diferit, inedit. Voiam să fie precum dragostea la prima vedere. Să simt fluturi în stomac, să mă îndrăgostesc de stilul ei, de personajele ei. Și așa a fost! Romanul Crepuscul mi-a întrecut toate așteptările.

    Raluca m-a introdus într-o lume magică în care nu am fost doar un spectator tăcut la cele petrecute în carte. Am trăit alături de personaje și le-am simțit toate trăirile emoționale. Replicile amuzante și  înțepături ironice dintre Leah și Saul, m-am făcut să zâmbesc adesea. Dar m-am trezit și cu lacrimi în ochi de fiecare dată când vedea vorba de  regele Jerod și zeița Neyra, părinții Leei. În plus, natura duală a lui Saul (demon-cameleon cu o fire cameleonică, care a moștenit de la mama sa, o vrăjitoare cu darul prefacerii, frumusețea, înclinația către studiu și talentul ei de a-și schimba înfățișarea, iar de la tatăl său, regele nemesingienilor, luase cruzimea, inteligența și abilitatea de a conduce și stăpâni), m-a determinat să stau într-o permanentă stare de tensiune, neștiind ce este de fapt în mintea lui. Nu i-am putut intui intențiile și mai mereu m-am îndoit de el, din cauza minciunilor pe care le spune cu atâta ușurință. De la început și până la sfârșit, nu am putut să disting adevărul de minciună. Îmi puneam problema dacă nu cumva totul nu-i decât o înșelăciune, o cursă monstruoasă, un plan morbid, executat abil, cu sânge rece, de o cruzime înfiorătoare.

“În alte condiţii, probabil că s-ar fi deranjat să investească un oarece efort şi s-o ademenească în tabăra potrivită. Ar fi fost un pumn usturător dat drept în gura aristocraţiei din Asgard. Gândul acesta îl făcu să rânjească. Convertirea celei care pentru ei reprezenta singura garanţie a păcii şi continuităţii lumii lor… O privelişte magnifică, fără-ndoială!”

 “Totul era schimbător, sorţii fiind la fel de capricioşi ca zeii, însă el trebuia să se asigure că la momentul respectiv să fie în tabăra care trebuie: adică cea a învingătorilor.

  Aşa că tot ce el trebuia să facă era să aştepte şi să se adapteze schimbărilor din mers. Pentru că, mai mult decât să-şi încolţească prada, cameleonului din el îi plăcea să improvizeze, să surprindă, să ademenească şi să câştige.”

    De asemenea, am mai avut parte de o surpriză plăcută, prin faptul că stilul de scriere al Ralucăi se apropie mult de stilul autoarei mele de suflet, Nora Roberts. Amândouă reușesc cu mult succes să aducă magia în viața cititorilor, crează o anumită dependență, iar poveștile lor sunt impregnate de misticism. Însă, am remarcat și ceva diferit. La  Nora Roberts, taberele dintre bine și rău sunt foarte clar delimitate, personajele negative merg până la capăt cu planurile lor diabolice, iar cei care se confruntă cu personajul negativ, sunt de regulă un cuplu format de doi tineri din tabăra bună. În cazul de față, aș fi văzut mai degrabă cuplul Leah-Morkhan, luptând până la capăt împotriva lui Saul. Dar Raluca Butnariu a depășit granița dintre  bine și rău, dintre lumină și întuneric, creionând o poveste mult mai interesantă, incitantă și plină de neprevăzut.

Tu eşti preţul pentru care am renunţat la tot ceea ce aveam şi puteam să am, la tot ceea ce am fost şi puteam să devin.”

   E drept că am fost încântată de latura romantică a cărții – povestea de dragoste imposibilă între o semizeiță și un demon -, de intrigă (autoarea reușind cu succes să țină cititorii în suspans), dar cel mai mult am fost captivată de modul în care autoarea a conturat povestea: apariția demonilor, cum au fost ei izgoniți din Asgard, Tărâmul zeilor nemuritori, printr-un portal, și implicit, am fost fermecată de legenda care însoţeşte Poarta Celor Şapte.

   Cu aproape trei cicluri osirice în urmă, când omenirea se afla de abia la începuturile ei, pământul nu aparţinea decât zeilor – zei mari şi mici, care cârmuiau lumile şi convieţuiau în pace şi armonie. Treptat, unii dintre ei au devenit mai ambiţioşi şi mai lacomi decât ceilalţi, râvnind la mai multă putere şi bogăţie. Când cea mai mare parte a zeilor mărunţi s-a revoltat, zeii cei mari s-au mâniat si au hotărât să-i pedepsească pe cei vinovaţi, izgonindu-i pentru totdeauna din lumea veşniciei lor. Le-au luat nemurirea, sau o parte a ei, şi i-au osândit pe veci, blestemându-i şi transformându-i în demoni. I-au exilat, trimițându-i printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul. Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra-Trecerii/PiatraStelei în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare puternice şi înţelepte. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă. Profeţia spune că ”atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul – Cetatea celor de nebiruit – avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță”.

    Însă demonii au avut la dispoziţie aproape trei mii de ani ca să-şi gândească răzbunarea şi modul în care urma s-o împlinească. În tot acest timp, au stat ascunşi în văgăunile lor,” ştergându-şi urmele, învăluiţi în uitare”, și și-au construit o armată puternică, înfricoşătoare, de nebiruit. Au reușit să captureze și să ucidă două Păstrătoare, și astfel, au pus mâna pe două din cele trei pietre. Nemeth, regele nemesingienilor(războinici demoni de o cruzime inimaginabilă, lipsiţi de orice urmă de îndurare), nu mai are nevoie decât de ultima piatră și de sângele unui nemuritor sau de sângele unui vlăstar al Asgardului pentru a putea folosi Pietrele Stelei. Iar dacă Nemeth va reuși să pășească dincolo de Poartă, blestemul se va ridica şi el îşi va recăpăta veşnicia.

“Trăise veacuri nenumărate în acel colţ uitat de lume, măcinat de o ură fără margini, furie şi dorinţa mistuitoare de a se întoarce acolo unde începuse totul. Fusese izgonit, i se răpise nemurirea şi condamnat să-şi sfârşească viaţa în această lume mică, insignifiantă şi sufocantă… numai pentru că avusese îndrăzneala să ceară ceea ce i se cuvenea!”

 “Avea să-şi redobândească nemurirea şi, odată cu ea, chipul şi trupul său aveau să reîntinerească, recăpătându-şi vigoarea şi puterea de odinioară. Urma să stăpânească lumi care- i fuseseră interzise, să le distrugă sau să le modeleze după bunu-i plac. Se vedea şezând pe tronul atotputernicului şi mândrului Beltham, singurul dintre zei care avea să-i cunoască mărinimia, petrecându-şi veşnicia într-o lesă la picioarele lui, ca un câine ce era. Tabloul acela era favoritul lui şi singurul lucru care-l împiedica să păşească în el era… ultima dintre Păstrătoare şi Piatra de la gâtul ei!”

   Singura ființă care ar putea să îi scape  pe toți de această cumplită amenințare este Leah, ultima Păstrătoare, fiica regelui Jerod din Eliria și a zeiței Neyra. Însă ea reprezintă și singura verigă slabă din armura pentru că ea are sânge de nemuritor. Așadar, sfârşitul sau izbăvirea stă în mâinile ei.

“Se apropie timpul când aceste locuri îşi vor pierde din puritate şi vor deveni vulnerabile. Umbrele au început să se întindă, Leah, luând în stăpânire pământul, bucată cu bucată, şi tot ceea ce se află deasupra şi-năuntrul lui. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Iar tu eşti speranţa noastră. Ultima noastră speranţă.”

 “Curând, vieţi nevinovate vor fi jertfite şi sânge neprihănit va uda aceste pământuri. E scris în Cartea Destinului şi nici chiar noi, zeii, nu putem interveni. Iar tu nu-i poţi salva pe toţi. Pe unii vei reuşi, dar nu pe toţi. Asta va fi durerea şi povara ta. Şi a noastră. Dar va trebui să înţelegi şi să accepţi acest adevăr. “

     Și pentru că Nemeth are nevoie de ultima piatră și de sângele Leei, își trimite fiul, pe Saul, un demon-cameleon să lupte cu ea. Însă modul în care tânăra îl înfruntă “cu o graţie specifică celor care ştiu cum anume să-şi înfrunte adversarul cu o sabie în mână şi să-l ţină la distanţă”, îl determină pe Saul să-şi revizuiască complet impresiile în privinţa ei.  În plus, i-a trezit curiozitatea şi interesul cameleonului din el, așa că începe să o urmărească peste tot. Se simte atras de mintea, voinţa, forţa, curajul şi puterile ei. Este ademenit şi stârnit de faptul că “nu mai întâlnise niciodată o vrăjitoare cu o asemenea forţă mentală. Şi ceva îl făcea să creadă că ceea ce văzuse era numai suprafaţa. Puterile ei erau, cu siguranţă, la fel de adânci ca apa unui lac de munte.”  Nu-şi face probleme în a o captura pe micuţa războinică, dar  în scurt timp, își dă seama că a ratat o gramadă de ocazii în care ar fi putut duce la bun sfârşit misiunea pe care Nemeth i-o încredinţase.

“Niciodată nu mai întâlnise o astfel de femeie. De-a lungul timpului avusese de a face cu o sumedenie de vrăjitoare. Unele îl tentaseră destul de mult ca să le aducă în patul lui. Orice iz de putere îl aţâţa suficient pentru a-i deschide cheful de joacă. Se amuzase pe socoteala lor. Le sedusese şi le corupsese mintea fără milă, delectându-se cu aroma îmbătătoare a victoriei. Şi întotdeauna fusese uşor, atât de uşor! Însă niciuna nu se apropiase, nici pe departe, de talentul şi puterea acestei Păstrătoare. Era… unică! Indiferent cum ar fi privit-o. Totul la ea îl provoca şi-l stimula. Ei bine, pe câmpul de la Biel-Cairngorm, avea să se lămurească cât de redutabilă era. Acolo, în acele mlaştini, fiecare dintre ei urma să dea tot ce era mai bun în el. Pentru că niciunul dintre ei nu-şi putea permite vreo greşeală.

 “O subestimase pe ea. N-avea de gând să mai repete această greşeală vreodată. Intenţiona să echilibreze balanţa într-un mod cât mai satisfăcător cu putinţă. Deja se hotărâse asupra unei strategii strălucite, un plan absolut încântător prin viclenia şi genialitatea lui, când Nemeth îşi trimisese gărzile năroade în cetate, tăindu-i şansa de a-l pune în aplicare.”

    Între timp, ameninţarea asupra căreia au fost avertizaţi elirienii cu multă vreme în urmă pluteşte la miazăzi. Demonii au invadat ținutul vecin, iar acum sunt la granița Eliriei. Regelui Jerod i s-a cerut ca în maxim o săptămână să le predea de bunăvoie cetatea, coroana şi tronul, pe fiica sa, Leah şi Piatra, în schimbul promisiunii că Eliria şi întregul ei popor va fi cruţat de mânia lor.

   Elirienii vor trebui să oprească această urgie care se anunţă la miazăzi de hotarele lor. Însă oştirea lor este mică comparativ cu cea pe care va trebui curând s-o întâmpine. Au ținut un sfat la Stânca Zeilor, iar cuvântul lor a fost acesta: „biruinţa nu va sta în mâinile celor de-un singur neam, ci în voinţa celor patru. Apa, pământul, focul şi aerul vor trebui să se unească într-un singur cuget. Forţa stă în echilibru şi nu va exista biruinţă fără sacrificiu”.

   Pământul este reprezentat de elirieni, aerul e stăpânit de nimfe, apa e guvernată de ondine, iar focul aparţine leoninilor. Singura lor șansă de salvare constă într-o posibilă alianță cu aceștia. Dar, cu toate că vor primi ajutor din partea driadelor conduse de Khaly, șansele să îi învingă pe demoni sunt aproape nule pentru că Nemeth prevăzuse aceste alianțe și avea să le împiedice. În scurt timp, acest pământ, urma să fie în curând câmpul de luptă a unui război înfricosător, poate cel mai mare și mai teribil din toate timpurile. Cine va ieși victorios? De ce a ales Saul să o salveze pe Leah în mlaștinile de la Biel-Cairngorm? Ce planuri ascunde el? Ce târg va încheia cu zeitățile? Ce decizie va lua la final?

El era unul dintre cei mai instruiţi războinici ai lui Nemeth. Amplitudinea forţelor lui mentale şi energetice era uriaşă şi nu putea fi contestată. Darurile lui întunecate erau extrem de complexe. Era viclean, puternic, abil şi foarte, foarte periculos. Un adversar formidabil care, ca aliat, le-ar fi mărit şansele de izbândă. În momentul de faţă, nemesingienii erau în avantaj: cuceriseră cetatea de scaun, regele era prizonier, armata fusese decimată. Puţinii supravieţuitori se retrăseseră în munţi, la adăpost. Curând, aveau să fie vânaţi precum sălbăticiunile şi nimiciţi cu toţii. Şi totul avea să fie pierdut… asta dacă nu se repliau cât mai repede şi nu ripostau.”

 Vă invit în lumea magică a creaturilor de poveste, o lume aflată la granița dintre lumină și întuneric, într-un crepuscul fermecător.

NOTA 10+

Mulțumesc Raluca Butnariu!

Cartea Crepuscul, de Raluca Butnariu poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro

Regatul ceţii şi al furiei (vol.2) Sarah J.Mass-prezentare

Seria Regatul spinilor şi al trandafirilor vol 2

Număr pagini: 496
Aventură/Fantasy/Ficţiune tineri

O POVESTE DE DRAGOSTE ABSOLUT CAPTIVANTĂ – RT Book Reviews

   După ce a aflat că magia există şi a primit acest dar preţios de la stăpânii lumii fermecate a zânelor, Feyre nu poate uita evenimentele întunecate prin care a trecut. Nu poate uita nici înţelegerea pe care a făcut-o cu Rysand, vicleanul stăpân al Regatului Nopţii. Care va fi preţul pe care îl va plăti pentru a-şi recăpăta libertatea? Şi, mai presus de orice, va reuşi Feyre să-şi vindece sufletul ca să schimbe, pentru totdeauna, soarta lumii sale?

Sursa> Editura Rao

“Ar trebui să ne iertăm dușmanii, dar nu înainte de a-i vedea spânzurați” Heinrich Heine

Fără îndurare, de Joe Abercrombie-partea a II-a din trilogia Prima Lege

Editura Nemira
Colecția Nautilus
Data apariției: 2017
Titlul original: Before They Are Hanged
Traducere: Ruxandra Toma
Număr de pagini: 664

   Nu știu dacă nu am consumat în recenzia la Tăișul sabiei, primul volum al trilogiei Prima Lege, toate superlativele pe care le puteam îndrepta spre Joe Abercrombie, comparația supremă cu maestrul absolut al fantasy-ului epic, George Martin, fiind ea însăși o declarație de admirație.

   Tânărul scriitor britanic are o prospețime și o originalitate a stilului cuceritoare, într-o enclavă a literaturii unde e destul de ușor să rămâi doar un epigon, pierzându-te în clișee. Comparația cu Quentin Tarantino, copilul teribil al cinematografiei de public inovatoare, este și ea pe drept vehiculată. Aceeași explozie de imaginație creativă ce dă peste cap orice șabloane, aceleași reinterpretări extravagante ale unor motive clasice, același sadism sângeros scenografic – paradoxal, al autorului de fantasy mai realist decât al regizorului.

  Pentru că există sadism în scriitura lui Abercrombie. Este un demiurg literar la fel de nemilos, de crud, de dur ca unele dintre personajele sale, în construcția și definirea destinelor acestora. Nu-i pasă că ar putea leza sensibilități sau afecta firi emotive de cititori, nu se teme de grotesc și, așa cum a mărturisit recent într-un interviu din cadrul Serilor Nautilus, organizate de editura Nemira, are o adevărată fascinație pentru eșec, pentru planurile care sfârșesc lamentabil, pentru oamenii care se îneacă la mal și smulg înfrângerea din ghearele victoriei.

   Fără îndurare, volumul doi al ciclului Prima Lege, cotinuă cu aceeași forță a narării, fără niciun episod care să te lase mai puțin interesat decât altele. Cu o frecvență de schimbare a perspectivelor personajelor parcă un pic mai rapidă decât în primul volum și cumva încartiruită pe zone geografice. Adică, dacă evenimentele dintr-un capitol se petrec în Nord, se adună POV-urile protagoniștilor aflați în regiune, urmând ca în cel ce va prezenta situația din Sud sau călătoria prin Vechiul Imperiu, să se treacă în revistă și viziunile celor aflați în partea respectivă de lume.

  Astfel, avem patru fire ale acțiunii, reluate din nodul tensionat în care ne lăsase sfârșitul primului volum.

    Prin Vechiul Imperiu spre Marginea Lumii au pornit Bayaz – Întâiul dintre Magi, ucenicul lui -Malacus Quai, uriașul barbar nordic Logen Nouădegete, cvasi-demonica sălbăticiune – sclava fugară Ferro Maljinn, filfizonul duelist recent câștigător al Turnirului Unional – Jezal dan Luthar și călăuza lor din Ordinul Navigatorilor – Fratele Picior-Lung. Periculozitatea călătoriei lor este rezumată ghiduș de vorbărețul lor ghid, într-un soi de haz de necaz tipic personajelor lui Abercrombie:

“Întotdeauna Nordul a fost sălbatic și nelegiuit, plin de dihonii sângeroase și de tâlhari neîndurători la drumul mare. Toți de prin părțile astea sunt înarmați până în dinți, în orice clipă gata să ucidă. În Gurkhul, călătorii de pe alte meleaguri rămân în libertate doar dacă așa poftește guvernatorul local, riscând oricând să fie înrobiți… Cercul Lumii este plin de pericole, prietene cu nouă degete, dar dacă nu-ți este de ajuns și tânjești după primejdii și mai îngrozitoare, îți sugerez să vizitezi Vechiul Imperiu.”

   Expediționarii de circumstanță au pornit în căutarea Sămânței, o mega-armă misterioasă pe care Bayaz vrea să o folosească împotriva celor care întrebuințează într-o modalitate perversă și malefică magia, riscând să ducă lumea la pierzanie și încălcând legile din vechime. Dacă în primul volum nu am avut clarificate complet conceptele etico-religioase și istoria mitică a universului Primei Legi, acum ele se explică detaliat, din conversațiile lui Bayaz, mai bine-zis – tragerile de limbă executate asupra sa de către ceilalți tovarăși de drum, ori din poveștile în jurul focului.

     În Dagoska, Sand dan Glokta, torționarul din Inchiziție, fostul erou de război ajuns într-o stare fizică deplorabilă după chinurile suportate în închisorile Împăratului, a primit misiune de la Arhilectorul Sult, să descopere unde a dispărut fostul  inchizitor local și să apere orașul de la graniță de iminenta invazie gurkiana. Găsește cetatea total nepregătită de un eventual asediu, măcinată de conflicte interne, suspiciuni de trădare și lipsă de unitate armată între trupele Uniunii, mercenari și localnici. El are împuternicirea Consiliului Unional să întreprindă tot ce este necesar pentru a rezista unui eventual atac, dar țelul pare aproape o provocare imposibilă, cu atâtea probleme în interiorul cetății.

   În Nord, clanurile băștinașe unite sub Bethod devastează Englia colonială. Trupele Uniunii trimise să apere teritoriul sunt prost pregătite și slab conduse. Singurii care percep cât de cât corect magnitudinea amenințării inamice și au idee despre ce trebuie să facă, sunt mareșalul Burr și fostul maior – proaspătul colonel West. Pentru a se menține însă la conducere, ambii trebuie să jongleze politic, împăcând generali orgolioși care nu se suportă unul pe altul și floarea nobilimii din capitală ce s-a deplasat la fața locului ca la un turnir unde pot să se umple de glorie, în frunte cu prințul moștenitor Ladisla.

   Tot în Nord îi regăsim și pe vechii tovarăși de bandă ai lui Logen. Toți Oameni Aleși sau Oameni Vestiți, adevărați eroi locali intrați în legendele orale ale locului pentru faptele lor aprige de vitejie, istorisite prin cântece populare. Ei încearcă să-l anunțe pe Bethod despre pericolul ce paște Nordul, odată cu  invazia monștrilor shanka dinspre munți, pentru că au conștientizat în recenta lor incursiune în zona izolată, cât de mult s-au înmulțit capetele turtite. Însă mesajul  sfârșește în previzibila baie de sânge și ei sunt nevoiți să se alăture dușmanului dușmanului lor, adică Uniunii, făcând astfel o improbabilă, dar savuroasă, joncțiune cu West, Principele Ladisla și suita lui pestriță de filfizoni aristocrați.

   Pericolul înconjoară Adua, capitala celei mai luminoase dintre civilizațiile Cercului Lumii, cea Unională… El vine dinspre Imperiul Gurkian, care aflăm că nu este condus doar de belicosul lui Împărat, ci că acesta are în spate o forță a magiei malefice; cel care li s-a impus drept Profet, Khalul, fiind de fapt unul dintre magii care încalcă Prima și a Doua Lege – prevederi de siguranță esențiale pentru a nu se ajunge iar la distrugerea civilizației umane… Vine dinspre Nord, prin Bethod și invazia barbarilor săi, iar și mai în spatele lor, prin oribilii shanka/capetele turtite, altă invenție sinistră a vrăjitoriei folosită ticăloșit… În interiorul Uniunii se coc trădările și interesele meschine care sabotează orice efort de apărare conjugat… Iar ideea, altfel izvorâtă din bune intenții, a Întâiului dintre Magi, Bayaz, de a readuce în actualitate o armă atât de distructivă, încât oricine ar trebui să se teamă să nu-i ajungă printre victime, chiar dacă ar fi folosită împotriva dușmanilor, nu este mai puțin primejdioasă decât restul amenințărilor directe.

  Un volum mustind de acțiune, intrigi politice, vicleșuguri, ambuscade și violență disperată descătușată, cu personaje individualizate psihologic magistral, nici măcar cel mai neînsemnat dintre ele nefiind creat cu ștampila clișeului. O carte care are de toate, chiar romantism și povești de dragoste sau de prietenie înduioșătoare, la fel de neconvenționale ca înfruntările și protagoniștii săi. Cu gri-ul amestecului dintre alb și negru în planul eroilor-anti-eroi, dar plin de coloristica, miresmele și miesmele lumilor prin care te poartă, de la înghețatul, stâncosul și împăduritul Nord, până în orașele fistichii Unionale, prin Dagoska cea cu savoare de mirodenii înecată în căldură și praf nisipos, până spre adâncul Sud policrom, unde populații nenumărate se cabrează sub o unică voință, sau în Vechiul Imperiu, printre splendidele ruine ale unor decăzute civilizații milenare.

   Reamintesc titlurile volumelor acestei prime trilogii din universul Prima Lege și din ce butade li s-au imprimat denumirile originale:

Prima Lege / The First Law

Tăișul sabiei – The Blade Itself (2006)

The blade itself incites to deeds of violence.” / Însuși tăișul sabiei incită la fapte de violență.  — citat din Odiseea lui Homer

Fără îndurare – Before They Are Hanged (2007)

“We should forgive our enemies, but not before they are hanged”/ Ar trebui să ne iertăm dușmanii, dar nu înainte de a-i vedea spânzurați  — citat din Heinrich Heine

Puterea armelor – Last Argument of Kings (2008)

Inscripția latină de pe tunurile lui Ludovic al XIV-lea: Ultima Ratio Regnum / Ultimul argument al Regilor

  Tot sub pecetea The First Law mai apar și alte romane, dintre care, unul, Dulce Răzbunare, tocmai a fost tradus la aceeași fantastică editură Nemira.

Cartea Fără îndurare, de Joe Abercrombie poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto : IMDb

 

 

 

by -
7

Întoarcerea acasă (Seria Cei 100, partea a III-a) de Kass Morgan-recenzie

   După un război nuclear devastator, omenirea trăiește în nave spațiale, departe de suprafață radioactivă a Pământului. 100 de adolescenți delicvenți sunt trimiși într-o misiune periculoasă: trebuie să recolonizeze planeta În primul volum vom avea parte de poveștile tinerilor condamnați ce au pornit în misiunea sinucigașă sau poate, aceasta va fi salvarea lor.
   Știm cât de aspre au fost regulile în Colonii. Oare pe Pământ va fi mai ușor ca și Docrina Gaia aplicată în spațiu?
  După incendiul care a mistuit tabăra, au învățat să facă barăci din lemn! O vom găsi pe Clarke cu Bellamy împreună în pădure în căutarea Octaviei. Sora lui Bellamy ar fi fost răpită! Nu știu de cine sau cum, cert este că vor să o găsească.
   Clarke află că secretul ei cel mai ascuns, Lily, pe care a ajutat-o să moară mai repede, era de fapt fosta prietenă a lui Bellamy. Acesta o înțelege și încearcă să o ierte pentru fapta comisă, și îi găsim împreună în volumul trei.
  Coloniștii vor lua prizonieră o fată pământeancă-Sasha, iar aceasta nu va fi în siguranță în tabăra coloniștilor. Aceștia o vor acuza de crimele înfăptuite.
   Sasha le va dezvălui de fapt că mai sunt oameni pe Pământ, că sunt și răi, rebelii, iar aceștia ar fi responsabili și de răpirea Octaviei și de una din crimele comise. Wells o va îndrăgi pe fata conducătorului Pământenilor pașnici.
   Clarke va descoperi că de fapt ar m-ai fi fost o expediție de pe Colonie, oameni pământeni i-ar fi ajutat, dar în urma neînțelegerilor ar fi fost uciși și alungaţi.
În prima expediţie ar fi și părinții lui Clarke…oare aceștia au scăpat, trăiesc?
   În volumul trei asistăm la navele care au aterizat pe Pământ. Acestea nu au aterizat în condiții tocmai ușoare, iar victimele sunt peste tot.
   Un alt cuplu despre care știm ce a făcut în Colonii-Glass și Luke-vor reuși să ajungă pe Pământ.

[quote_box_center]

,,Glass apucă brațul scaunului și strânse mâna lui Luke,așteptând valul de frică.Însă nu veni. Știa că ar fi trebuit să se teamă, dar cele întâmplate în ultimele zile o amorțiseră. ÎI fusese foarte greu să vadă cum căminul ei  se destramă, în timp ce Colonia rămânea fără oxigen. ÎI fusese foarte greu să riște să iasă în spațiu fără autorizație, să treacă de pe Walden pe Phoenix, unde aerul era încă respirabil.
Vedea doar profilul lui Luke; profilul lui perfect și bărbia puternică, pe care și-o imaginase noapte de noapte, în timpul acelor oribile luni de detenție, când fusese condamnată la moarte și împlinise optsprezece ani.
Fu readusă la realitate de sunetul metalului rupt. Îi vibra prin timpane și prin barbie, prin oase și prin abdomen. Scrâșni din dinți. Privi îngrozită și neputincioasă cum acoperișul se desprinse și zbura, de parcă ar fi fost doar o cârpă.
Se forță să se întoarcă spre Luke, care închisese ochii și îi strângea mâna cu și mai multă intensitate.
Brusc, cu un troznet violent, nava căzu pe Pământ și totul se întunecă.”

[/quote_box_center]

 
    Acțiunea alertă din carte nu te lasă nici să respiri. În ultimele ore ale aceleași zile Well fusese dat afară din tabăra, pentru că a ajutat-o pe Sasha să fugă. Apoi Clarke și Belllamy s-au întors cu Octavia, iar aceasta a confirmat că există rebeli violenți pe Pământ. Wells a aflat că este frate cu Bellamy, iar prăbușirea navelor și încercarea de a acorda primul ajutor fac ca ziua să pară interminabilă.
   Socul cel mare vine atunci când își face apariția vicecancelarul Rhodes și o parte din gardienii săi, iar aceștia vor începe să dea ordine și așteaptă să fie îndeplinite la fel ca și în Colonii.
Bellamy cel a cărui autor a fost vital în supraviețuirea celor 100 în primele zile va fi prins și condamnat la moarte pentru împușcarea pe Colonii a cancelarului.
   Haosul și frica se instaurează în supraviețuitori din Colonii. Glass împreună cu Luke vor fugi din tabără. Nu vor ca Luke să fie cel care e nevoit să îl împuşte pe Bellamy. Ei vor întâlni pământeni rebeli, iar aceștia îl vor răni grav pe Luke. Glass, în disperarea sa va încerca să îl readucă în tabără pe iubitul său grav bolnav. Va reuși să scape cu viață? Îl va aduce la timp pentru a fi salvat Luke? Ce îi așteaptă în tabără?
Clarke împreună cu Wells îl vor ajuta pe un Bellamy rănit să fugă în tabăra pământenilor pașnici, tabăra Sahei.
 

 ,,Bellamy nu era obișnuit să stea degeaba, să nu facă nimic. Nu-i plăcea să se simtă neputincios. Inutil. Era obișnuit să lupte pentru lucrurile de care avea nevoie: mâncare, siguranță, sora lui, viața în sine, iar dacă trebuia să depindă de alții o lua razna.”

  Frământările nu îi vor da pace. Ce se va întâmpla când gardienii îi vor găsi și îi vor obliga pe pământeni să îl predea? Cum va putea el să pună atâtea suflete prețioase în pericol?
Şi totuși, când vor fi găsiți, când vor fi somați cu armele să predea condamnatul, pământenii îi vor lua apărarea.
 

,,Nenumărate mâini se ridicară în aer și blocară vederea lui Max, a lui Burnett și a celorlalți gardieni. Genunchii lui Bellamy începură să se înmoaie, în timp ce un copleșitor val de recunoștință creștea în el. Adulții de pe Colonie nu îi oferiseră niciodată lui Bellamy nici măcar o fărâmă din bunătatea aceea. Niciodată, nici măcar atunci când, practic, murea de foame împreună cu Octavia.I ar oamenii aceștia erau dispuși să riște totul pentru el, un străin!’

 
    Care va fi deznodământul dintre gardieni și pământeni? Cine va muri, care pereche se va destrăma…a cui va fi durerea mai mare?
   Înfruntările nu se termină aici. Pe lângă un Rhodes maniac, gardieni violenți, avem de a face și cu atacurile rebelilor asupra taberei oamenilor din Colonii. Cine va câștiga, cât de mari vor fi pierderile și ce se va întâmpla, vă las să descoperiți singuri.
Vor reuși să supraviețuiască oamenii din Colonii pe Pământ?
Îşi va găsi Clarke părinții sosiți acum un an pe Pământ?
Câţi alți oameni mai sunt supraviețuitori și unde?
 
   Sunt bucuroasă pentru ca am avut posibilitatea de a citi această serie fantasy minunată. Câteodată, am stat și m-am gândit că, poate, acest scenariu din serie s-ar putea adeveri, iar eu aș fi în locul nepăstuiţilor aceia. Nu cred că aş putea supraviețui la fel cum au făcut-o eroii noștri. Puterea de a supravieţui a unor tineri, unii minori încă, este uluitoare.

Cartea Întoarcerea acasă (Seria Cei 100, partea a III-a) de Kass Morgan poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

“Și  Ahmann, odată aflat pe deplin sub controlul ei, nu mai trebuia decât să cadă pe perne și să-l secătuiască atât de deplin, încât orice femeie care avea să-i urmeze să fie o dezamăgire.”

Războiul la lumina zilei, de Peter V. Brett -Editura Nemira-recenzie

                                                   (Seria Demon, partea a III-a)

Titlul original: The Daylight War

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus

Anul apariţiei: octombrie 2017

Nr. de pagini: 840

Gen: Fantasy; Epic Fantasy

Seria The Demon Cycle : 1. Omul pictat – The Painted Man ( 2008); 2. Sulița deșertului – The Desert Spear (2010); 3. Războiul la lumina zilei – The Daylight War(2013); 4. The Skull Throne (2015);  5. The Core (2017) 

    În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Mântuitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge o dată pentru totdeauna. Arlen Bales, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Mântuitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice.

   Ahmann Jardir a transformat triburile deșertului Krasia într-o armată care ucide demonii și s-a proclamat Shar’Dama Ka, Mântuitorul.

   Arlen și Jadir, pe vremuri cei mai buni prieteni, sunt acum dușmani înverșunați. Dar când hoardele se ridică pentru a da lovitura finală omenirii, trebuie să-i învingă mai întâi pe adversarii cei mai de temut: demonii din sufletul omului.

    Îmi doream să citesc “Războiul la lumina zilei” încă de când am terminat Sulița deșertului”, dornică să aflu prin ce peripeții vor mai trece Omul Glifat/ Arlen Bales, Renna, fata care îi fusese promisă lui Arlen încă din copilărie, Culegătoarea de ierburi Leesha Paper din Văiuga Izbăvitorului și saltimbancul Rojer Juma-de-Mână. Voiam să văd cu ce anume mă mai poate surprinde Peter V. Brett, autorul care știe cu adevărat cum să provoace imaginația cititorilor. A fost nevoie de doi ani ca să mi se împlinească dorința.

  “Războiul la lumina zileieste genul de carte care te face să treci printr-o serie întreagă de trăiri emoționale – afecțiune, compasiune, frustrare, furie, ură – , dar să și simți o anumită stare de confuzie din cauza acțiunilor desfășurate de personaje. Trăiești mai mereu cu impresia că toți au câte ceva de ascuns, că în mintea fiecăruia există un anumit plan, și din cauza asta ajungi să stai într-o permanență stare de tensiune, neștiind ce se va întâmpla în următorul moment.

  Titlul cărții te îndeamnă să crezi că vei avea parte de o poveste fantasy în care se vor desfășura  numeroase bătălii purtate contra unor creaturi malefice, conspirații, alianțe etc. Lucrurile nu vor fi chiar așa pentru că autorul s-a axat mai mult pe latura romantică. O adevărată intrigă romantică, în care vei asista la tot felul de partide de sex, scene de gelozie, stări tensionate, conflicte. Abia în ultimele 200 de pagini și-a îndreptat atenția asupra luptelor dintre oameni și miezingi și spre mult așteptata întâlnire dintre Arlen și Jadir. Sunt convinsă că mulți dintre fanii genului fantasy vor fi dezamăgiți de poveste, dar pe mine personal m-a încântat toată această romantizare a seriei.

    După părerea mea, “Războiul la lumina zilei” este un roman al intrigilor de culise (mai bine spus, de așternut – nu știu dacă este corectă exprimarea mea, dar așa am gândit din prima clipă), în care se observă ce putere au femeile asupra bărbaților. Ele conduc în iatac, cu carnea și sudoarea lor, în așternuturi. Am asistat la o serie întreagă de intrigi duse pe de o parte de  manipulatoarea Inevera, prima soție a lui Jardir, iar pe de altă parte de Culegătoarea de ierburi Leesha Paper, cea pe care o iubește Jardir. Amândouă vor să-l controleze sau să îl determine să își dezvăluie planurile și tocmai din această cauză îl cam compătimesc.

   Cred că Arlen este mult mai norocos, având în vedere că este iubit de două femei care nu doresc decât ca el să fie fericit. Renna Tanner i-a fost promisă încă din copilărie și de curând i-a devenit parteneră de echipă în lupta contra miezingilor. Este cea în care are toată încrederea și pe care o iubește necondiționat. Pe Leesha, femeia cu care a avut în trecut o aventură de noapte (o încleștare întreruptă de apariția demonilor), o consideră o foarte bună prietenă. E drept că se simte vinovat pentru că i-a refuzat cândva dragostea, însă știe că la acea vreme situația stătea altfel, și nu se punea problema să își întemeieze o familie, având în vedere că sângele lui era întinat de magie, iar el se considera la rândul său un demon. Reapariția Rennei în viața lui, susținerea pe care o primește din partea ei, l-a determinat să își schimbe perspectiva și să-și acorde o șansă la dragoste.

“Leesha își dădu seama că își ținea răsuflarea și se sili să reînceapă să respire. Era ridicol să se supere. Se săturase de mult să-l tot aștepte pe Arlen și începuse să caute pe altcineva. Pe noapte, greața care o chinuia în fiecare dimineață dovedea cât de departe mersese. Și totuși îl voia. Dacă ar fi vrut-o și el, i s-ar fi oferit fără rezerve.

Dar el n-o voise. Dăduse vina pe blestemul lui. Spusese că nu-și putea face o familie, nu cu sângele lui întinat de magie. Cumva, asta o făcuse să-l iubească și mai mult, să-i admire noblețea și demnitatea sacrificiului. Se simțise slabă, fiindcă, după asta, își căutase alinare în alte brațe.

Dar fusese oare sincer? În numai câteva luni, trecuse de la renunțarea la dragoste la logodna cu o altă femeie. Tot ce pretinsese atunci fusese prefăcătorie? Gândul o umplu de furie. Cum îndrăznise? O crezuse atât de slabă, atât de disperat de dornică de dragostea lui, încât să nu poată suporta adevărul? Crezuse că e nevoie de o minciună cu care să-și îndulcească refuzul? Lașul.”

  După cum ați aflat deja din recenziile precedente, omenirea se confruntă de foarte mulți ani cu niște creaturi malefice – miezingi sau alagai – demoni ai focului, lemnului, pietrei, nisipului, apei, vântului, metamorfi și ai minții (prinți miezingi). Aceștia ies din pământ (Miez) la apusul soarelui, atacă oamenii, se hrănesc cu ei și distrug tot ce le ies în cale. Nu există armă care să-i omoare, doar razele soarelui îi alungă în văgăunile din care au apărut. Sunt ținuți la distantă de  niște simboluri magice numite glife. Oamenii din Nord (verdeni) sunt atât de înspăimântați de  demoni încât nu mai au curajul să lupte contra lor, preferând să se baricadeze în case sau adăposturi protejate de glife. Doar Mesagerii și războinicii din Krasia (fort cunoscut și ca Sulița deșertului) sunt cei care mai au curajul sa lupte contra lor. Însă oamenii mai au speranța că în curând vor fi salvați de cel despre care profețiile spun că îi va distruge pe miezingi o dată pentru totdeauna – Izbăvitorul.

  Dar cine este cu adevărat Izbăvitorul? Arlen Bates, cunoscut acum ca Omul Glifat, cel care poate înfrunta orice demon, îi poate lecui pe oameni de boli și care detestă să i se spună Izbăvitorul? Sau Ahmann Jardir, cel care poartă toate însemnele primului Kaji, coroana și sulița Izbăvitorului și care a transformat triburile deșertului Krasia într-o armată care ucide demonii și s-a proclamat Shar’Dama Ka, Mântuitorul? Cei doi au fost pe vremuri buni prieteni, însă acum sunt dușmani înverșunați și au idei diferite în privința modului în care pot înfrânge creaturile venite din Miez. De altfel, Jardir este decis să unifice toate orașele libere din nord (ținuturile verzi) și să pornească războiul împotriva demonilor și împotriva oricui îi stă în cale.

   Evenimentele din “Războiul la lumina zilei” au loc într-o perioadă scurtă de timp, doar o lună de zile, iar acțiunea se desfășoară pe trei planuri care spre final vor ajunge să se suprapună în punctul culminant – confruntarea dintre cei doi potențiali Izbăvitori – Arlen și Jardir. Pe deoparte vom călători prin ținuturile verzi, alături de Arlen și Renna (anul 333 D.Î.), iar pe de altă parte, vom lua parte la toate peripețiile pe care Leesha, Roger și cele două soții ale sale, Amanvah și Sikvah (fiica și nepoata lui Jardir), le vor avea în drum spre Văiuga Izbăvitorului.

   De asemenea, vom descoperi detalii importante din viața Ineverei, damaji’ting (conducătoare care  se bucură de un mare respect și una dintre cele mai puternice femei din Krasia) și prima soție a conducătorului krasian, Ahmann Jardir, firul narativ alternând între trecut și  prezent (300-333 D.Î.  – După întoarcere). Faptul că descoperim cât de  tristă i-a fost copilăria, dar și ce a putut să îndure pe timpul uceniciei în Palatul Dama’ting, ne determină să îi înțelegem mai bine motivele pentru care a luat decizia să se căsătorească cu cel care peste ani va fi considerat Izbăvitorul și de ce a ajuns să îi manipuleze pe toți, cu scopul de a înlesni ascensiunea soțului său la putere. Totodată, vom vedea toate gândurile care o macină din momentul în care Leesha Paper își face apariția în viața soțului ei, dar și ce planuri urzește împotriva dușmancei sale.

Singura ei grijă era Ahmann. Trebuia să-l știe în siguranță și gata să pună mâna pe putere când îi ieșea în cale. Trebuia să planteze semințele acelei puteri. Dacă i se îngăduia s-ajungă pe culmea ei, nicio intrigă din Krasia nu mai servea la nimic. Iar dacă nu, poporul ei avea să se distrugă pe durata unei singure generații.”

“Și  Ahmann, odată aflat pe deplin sub controlul ei, nu mai trebuia decât să cadă pe perne și să-l secătuiască atât de deplin, încât orice femeie care avea să-i urmeze să fie o dezamăgire.”

   Partea cea mai captivantă din carte mi s-a părut aceia în care i-am urmărit pe Arlen și Renna. Firul narativ se continuă de unde a rămas la finalul volumului “Sulița deșertului”. Cei doi tineri s-au luptat cu un prinț al demonilor, iar mai apoi s-au decis să formeze o echipă în lupta contra demonilor și s-au logodit.

   Se pare că atunci când s-a confruntat cu demonul minții, Arlen a reușit să intre în mintea acestuia și să afle toate planurilor prinților din Miez, așa că ei trebuie să pornească în cel mai scurt timp spre Cutter’s Hollow, ca să-i avertizeze pe oamenii de acolo de viitorul atac. Pe drum vor întâmpina  destule probleme, se vor lupta cu tot soiul de demoni, dar de fiecare dată vor ieși învingători. Și asta datorită puterilor magice pe care Arlen și le-a dobândit încă de pe vremea în care a fost nevoit să supraviețuiască în mijlocul pustietăţii. Se dematerializează, se vindecă de aproape orice nu îl ucide și poate lecui ființele de orice boală. Însă atunci când Renna descoperă cum anume a reușit logodnicul ei să își dobândească puterile, imediat i-a venit ideea să obțină și ea aceleași puteri magice. S-ar putea ca această decizie să îi schimbe viața…

“Dacă stau cu mâinile-n sân, o să-l pierd, se gândi. Oricât de puternic ar fi, nu poate face asta singur. Trebuie să țin pasul sau o să fiu lăsată în urmă când o să fie din nou atras către Miez.”

“Arlen nu-și poate găsi moartea aici, o să și-o caute în Miez, și nu-l pot lăsa să se ducă acolo singur. Am făgăduit să rămân cu el și să nu-l încetinesc.”

   Odată cu însușirea acestor puteri, Renna parcă și-a modificat personalitatea. Pasiunea și furia se aprinde acum în ea cu iuţeală, mai ales când se gândește la Leesha. Nu știe sigur ce reprezintă culegătoarea de ierburi pentru Arlen, iar reacțiile ei necontrolate iscă o serie de discuții contradictorii. Adevărul e că Leesha Paper o fi fost trecutul lui Arlen, dar încă mai are putere asupra lui. Iar asta se vede cât se poate de clar în momentul în care tânărului i se spune că Leesha a plecat împreună cu Rojer în Krasia și că Ahmann Jardir a cerut-o în căsătorie. În mintea lui sunt mai multe gânduri contradictorii, dar în mod cert se simte dator să o salveze din mâinile dușmanului său de moarte.

“Renna scuipă. Simțea un monstru răcnind în ea; esența demonică, urlându-și setea de violență. Scrâșni din dinți. Senzația era prea intensă ca s-o poată înăbuși. O copleșea. Se încordă, luptându-se cu imboldul de a sări la el. Ba chiar de a-l ucide.

— Ce e? se răsti Arlen, văzându-i privirea sălbatică și răspunzându-i cu una de zece ori mai înverșunată. Trebuia să-ți fiu credincios fiindcă tații noștri au făcut troc cu noi, de parc-am fi fost vite? Ren, am plecat din Pârâul lui Tibbet cu gândul să nu mă mai întorc niciodată.

Renna se trase înapoi. Arlen Bales, simplul gând la el și amintirea sărutului lor din fân și a cuvintelor prin care i se promise ea fuseseră pentru Renna Tanner, în frageda ei tinerețe, lumea întreagă. Visurile țesute în jurul lui Arlen o ajutaseră să treacă prin vremuri grele, care pe alții i-ar fi strivit. Chiar îi striviseră. Gândul că pe atunci nu însemnase nimic pentru el, că nu avusese niciun loc în gândurile lui, era prea cumplit ca să-l poată suporta.

Arlen se repezi la ea, și ea își scoase instinctive cuțitul. El se mișcă mai iute, o prinse de încheieturile mâinilor și i le împinse în jos cu forța unui demon al pietrei. Ea se încordă zadarnic.

— N-am cunoscut-o pe fetița care erai atunci, spuse Arlen. Și n-am știut ce femeie urma să devii. Altminteri m-aș fi întors imediat să te iau cu mine.”

   Însă Leesha acceptase să-l însoțească pe Jardir în Krasia cu un motiv anume. Voia să afle tot ce plănuiește el în legătură cu unificarea/ cucerirea orașelor libere din nord. Totodată, încercase să îi câștige încrederea, să îl farmece suficient de mult încât să îi ia în considerare sfaturile. Iar acum, după ce aflase tot ce o interesa, va încerca să revină în Nord, ca să îl prevină pe Arlen. Însă vestea că a rămas însărcinată cu copilul lui Jardir, o va determina să ia anumite decizii. Să sperăm că vor fi niște decizii bune!

   “Războiul la lumina zilei” este un roman complex, fascinant, intens și plin de acțiune. Recomand cu căldură această carte atât iubitorilor de fantasy, cât și celor care îndrăgesc genul romance. Aveți ocazia să întâlniți personaje de neuitat, scene palpitante, numeroase intrigi, scene de dragoste și multă magie.

Citate

“— Dar pentru tine nu e? Omul Glifat, cel pe care îl numesc nordicii Izbăvitorul, e cheia pentru Sharak sub Soare, Ahmann. Până și un orb vede asta! Iar neprețuita ta Leesha Paper îl apără, îl ține în siguranță, ca să-ți poată înfige o suliță în spate!

Ahmann se înnegură la față și Inevera se temu că mersese prea departe, însă el nici măcar nu o mustră.

— Nu sunt atât de prost. Acum avem oameni în Văiuga. Dacă acest Om Glifat își face apariția acolo, o să aflu și o să-l ucid dacă nu mi se închină.

— Iar eu o să ți-o aduc pe fiica lui Erny sau dovada trădării ei față de Everam, făgădui Inevera.”

 “— Izbăvitorul suntem cu toții, răspunse Arlen. Izbăvitor e oricine stă demn sub cerul nopții, în loc să se ascundă în spatele glifelor… sau sub pământ.”

 “— Demonii au pătruns în capul meu, Leesha, o întrerupse Arlen. Le-am aflat planurile și, mai rău, ei le-au aflat pe-ale mele. Știu tot ce-am făcut vreodată, plus ceea ce am de gând în privința lui Jardir și a atacului împotriva lor. Tot ce-am pus la cale a devenit inutil într-o singură clipă.”

 “La apariția lui, își înălță bărbia. Strălucea de magie cu atâta putere, încât nu se putea uita la el fără să-și mijească ochii glifați. Înțelegea de ce îl credea lumea Izbăvitorul. Uneori nici Ziditorul însuși nu strălucea ca Arlen Bales.”

 Nota 10

Cartea Războiul la lumina zilei (Seria Demon, partea a III-a), de Peter V. Brett  poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
8

Omul în negru fugea prin deșert și pistolarul se ținea după el.

Pistolarul, de Stephen King (seria Turnul întunecat) – recenzie

Titlu original : The Gunslingers (2003)

Editura Nemira, 2017

Colecția Nautilus fantasy

Traducere de Mircea I. Pricăjan

Nr. pagini 240 

Omul în negru fugea prin deșert și pistolarul se ținea după el.

   În acest mod începe King povestea Pistolarului; brusc, fără o introducere prealabilă, ex abrupto. Ultimul pistolar își urmărește dușmanul prin deșert. Dar cine acest pistolar? Cine este omul în negru? Și care este motivul acestei urmăriri? Sunt întrebări cărora autorul le oferă răspuns în mod gradual, firesc, fie în mod direct, fie prin intermediul memoriei afective a personajului principal.

   Roland Deschain, cel din urmă pistolar, un bărbat puternic și violent, cu un trecut dureros, despre care aflăm din ceea ce el însuși povestește, are de îndeplinit o misiune aproape imposibilă și de luat decizii dificile, ceea ce îl transformă într- un singuratic al deșertului. Dacă la început pare un personaj desprins dintr-un western, treptat se dovedește un ins complex, prin între două lumi. Căci, la finalul volumului, rămâne întrebarea: când are loc acțiunea romanului? În trecut, în prezent, în viitor sau atemporalitatea unei lumi paralele? Planurile temporale alternează, ceea ce sporește ambiguitatea unui posibil răspuns. Aici, timpul curge ciudat, după cum bine știi.(Allie)

Era doar un pelerin de rând, cu alte cuvinte, și tot ce putea spune cu reală certitudine era că îi era sete. […]

Mai jos de ploscă erau armele, amândouă atent calibrate pentru mâinile sale; atunci când îi rămăseseră de la tatăl său, care cântărea mai puțin și nu era atât de înalt, la fiecare fusese adăugată câte o plăcuță. Cele două curele i se încrucișau peste vintre. Tocurile erau unse atât de bine încât nici soarele acela filistin nu le putea crăpa.

   Nu cred că am mai citit un roman în care autorul să fi folosit mai multe tehnici narative și să fi amestecat într-atât genurile românești. În prima parte, acțiunea este narată prin tehnica povestirii în ramă, însă naratorul rămâne mereu același. Mai exact, acesta ne spune că, în drumul lui, pistolarul primește adăpost în coliba unui om al deșertului, cultivator de porumb, căruia îi povestește despre Tull, orașul blestemat, unde a cunoscut-o pe Allie cea însemnată. Aceasta povestește, la rându-i, cum l-a înviat omul în negru pe Nort, bietul dependent de iarba-diavolului și despre cifra nouăsprezece.

Ea nu avea curaj. Doar un bar și o cicatrice. Și un cuvânt. Un cuvânt care se zbătea în spatele buzelor închise. […]

Însă omul care îl readuse la viață pe Nort și scrisese un mesaj – îi lăsase un cuvânt ca un pistol armat pe care, într-o zi, ea și-l va lipi de tâmplă – știuse că astfel stăteau lucrurile.

Nouăsprezece va revela secretul.

Nouăsprezece era secretul.

Roman mitic, distopic, western, fantasy, thriller. Pistolarul este din toate câte puțin.

  Omul în negru, personaj cameleonic, negativ, pe jumătate diavol, pe jumătate vrăjitor, îl atrage pe Roland în mod inexplicabil. În Tull, populația aproape îl venerează și se sacrifică în numele lui. Reprezintă puterea de care acești bieți ticăloși înfometați au nevoie și tentația perpetuării speciei. Folosește magia pentru a învinge într-o luptă a minții. Rolul său este de a-l pregăti pe eroul ce dă titlul romanului pentru ceea ce urmează să înfrunte.

   Roland trebuie să salveze lumea. Trebuie să îl prindă pe omul în negru și să-l ucidă. Cu toate că mă așteptam să-și descarce pistoalele, lupta dintre cei doi este una psihologică, iar Roland este pus în situația de a face o alegere foarte grea: între ce este bine și ce este bun; între a salva lumea sau pe Jake, băiețelul ce fusese ucis de un criminal în serie.

  Prezicerile omului în negru deschid drumul spre Turnul întunecat, unde pistolarul va purta o inimaginabilă luptă finală.

–… Apa trebuie să curgă la vale și ție trebuie să ți se spună. Vei alege trei, înțeleg… dar mie nu-mi pasă cu adevărat și nici nu vreau cu adevărat să știu.

–Cei trei, murmură pistolarul, gândindu-se la Oracol.

–Și apoi începe distracția! Dar pe atunci eu voi fi demult plecat. Râmas bun, pistolarule! Rolul meu s-a încheiat acum. Lanțul este încă în mâinile tale. Ai grijă să nu ți se-nfășoare în jurul gâtului.

    Revenind la ideea inițială, privitoare la modul în care autorul își începe romanul, constat că tot ce am citit poate fi considerat o lungă introducere. Căutarea continuă prin deșert anunță, de fapt, intriga seriei. Și dacă la început vei spune că Pistolarul nu te face să cumperi și celelalte volume, la final, te vei răzgândi.

Seria Turnul întunecat cuprinde:

Pistolarul (I)

Alegerea celor 3 (II)

Ținuturile pustii (III)

Vrăjitorul și globul de cristal (IV)

Lupii din Calla (V)

Cântecul lui Susannah (VI)

Turnul întunecat (VII)

Cartea Pistolarul de Stephen King (seria Turnul întunecat) poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
24

“Fuge de oameni și se ascunde de ei cât poate de mult, fără să știe de ce o face, dar simțind că ăsta e lucrul pentru care fusese născută .”

Cheia Iadului. Volumul 1-Deschiderea Porţilor, de Georgiana Sandu-recenzie

 

Editura: Tritonic

Colecţia: Casmir

Data apariţiei: noiembrie 2017

Număr pagini: 446

Gen: Fantasy

Nota mea: 10+

      Printre flăcările Infernului şi cruzimea oamenilor, un copil s-a născut. Fiica unui înger.
A crescut pură, bândă şi ascunsă, dar păcatul a corupt-o, iar durerea ei a distrus lumea.

   Atunci când săvârșește primul păcat, Duwan aproape că deschide Porțile Iadului spre lumea oamenilor. A fost născută și crescută cu un scop: sufletul ei e Cheia care ține închise creaturile întunericului. Un mic păcat și e suficient că Diavolul să o găsească, să afle în ce trup se ascunde Cheia și să dezlănțuie infernul.

   Prinsă în secretele unor tărâmuri interzise și atâția ani ascunsă în umbre, ea devine simbolul unei lumi, cauza unor masacre, protejată unei armate de Gardieni ai Iadului și Cheia distrugerii tuturor, dar în această întreagă apocalipsă, va simți pentru prima dată dragostea. Dragostea pentru un bărbat care o va proteja cu prețul vieții… sau o va ucide înainte că Diavolul să-i răpească sufletul. Iar iubirea lor, odată dezlănțuită, ar putea deveni cel mai mare păcat al tuturor timpurilor.

   Acum două zile am terminat de citit “Deschiderea Porților”, primul volum din trilogia “Cheia Iadului” și încă mă simt prinsă în mrejele acestei povești uluitoare și nu pot să revin la realitate. Mi-am propus să scriu recenzia imediat după ce termin lectura, dar  în mintea mea era o învălmăseală de gânduri, idei și trăiri emoționale. Răsturnările de situație de la finalul cărţii m-au lăsat mută de uimire. Nici acum nu-mi vine să cred că s-a ajuns la așa ceva! De fiecare dată când mă gândesc la consecințele acțiunilor celor doi protagoniști, la ceea ce a produs Duwan în urma acelui moment de slăbiciune și ce sacrificiu a făcut Iolaw pentru ea, îmi vine să strig că așa ceva nu e posibil! Am nevoie urgent de continuare, altfel nu am liniște!

   Am citit toate cărțile Georgianei Sandu și am văzut cât de bine scrie pe segmentul “roman de dragoste”, dar cu Cheia Iadului și-a dat parcă doctoratul. Să abordezi genul fantasy, să creionezi o lume originală plecând de la un subiect mult utilizat – Îngeri Căzuți, și să scrii atât de bine, ăsta e lucru mare. Din punctul meu de vedere, Cheia Iadului întrece toate scrierile sale de până acum. Aici se vede talentul ei în stare pură. Credeți-mă când vă spun că este excepțională pe genul fantasy!

   Sunt multe lucruri care mi-au plăcut aici: stilul abordat, ritmul foarte alert, complexitatea personajelor, aura de mister în care sunt învăluite ele, trecerea de la lumea ireală la cea reală, faptul că acțiunea se desfăşoară și în România (și nu oriunde ci la Hoia Baciu, cea mai bântuită pădure din lume), povestea de dragoste care e ceva mai aparte ( având în vedere ceea ce sunt de fapt Duwan și Iolaw, ei nici nu au voie să se îndrăgostească unul de altul).

   Însă, chiar dacă mi-a plăcut enorm povestea, altceva m-a fascinat pe mine: modul cum Georgiana Sandu a creionat geneza Îngerilor Căzuți, a Gardienilor Iadului, dar și cele patru Lumi: Lumea Nouă, pe care toți o cunosc ca lumea muritorilor; Lumea de Sus – Raiul;  Lumea de Jos – Iadul; Lumea Veche – dimensiunea în care ajunge toată magia interzisă. Cronologic, Lumea de Sus e mult mai veche, pentru că a luat naștere odată cu Creatorul, dar aici e un fel de depozit sau o închisoare. Cei mai vechi păcătoși ai timpurilor sunt aduși aici. De fapt, în acest loc sunt aduse  vrăjitoarele, nepoatele lui Lucifer, și alte creaturi  născute din magia vrăjitoarelor.

   “Cheia Iadului“ este genul de carte care trebuie citită cu foarte mare atenție. Dacă ai trecut peste un pasaj, se poate să fi pierdut câteva informații utile. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez noțiunile de bază, înainte de a intra în subiectul cărții. Și de ce nu, poate că ceea ce am să vă explic acum, o să vă ajute să înțelegeți mai bine lumea creată de autoare, motivul pentru care Duwan este atât de protejată de Gardienii Iadului, urmașii Îngerilor Căzuți.

   De fapt,  Biblia Veche  nu vorbește despre ei ca și Îngeri Căzuți, ci îngerii ce au păcătuit și au fost alungați din rai – 111 îngeri, împreună cu Lucifer, unul dintre cei mai iubiți de Creator. Au fost alungați în Lumea de Jos, un tărâm sterp și întunecat, dar Lucifer s-a ridicat și și-a creat propria lume, Iadul. Împreună cu ceilalți îngeri, au creat monștri, “dihanii îngrozitoare ce se hrăneau cu răutatea lor”. Mult timp și l-a petrecut în gaura lui de Iad, înmulțindu-și armata, pregătindu-se pentru ce avea să urmeze. În timpul ăsta, a fost creată Lumea Nouă, animalele, plantele și omul.

   Când Diavolul a văzut iubirea Creatorului pentru aceste ființe inferioare, i-a urât mai mult decât orice. Îi voia distruși, voia Lumea Nouă pentru el. Așa că și-a scos demonii din Iad si i–a trimis asupra omenirii. Însă, după ce răul și întunericul a acoperit pământul, Creatorul l-a spălat (Marele Potop).

“A distrus atât creaturile, cât și oamenii întinați de Diavol, lăsându-l doar pe cel ce mai rămăsese pur. Însă nu a fost așa de ușor. Demonii și Diavolul s-au luptat, au supraviețuit Potopului și au rămas pe pământ. Atunci au coborât îngerii și s-a dezlănțuit primul dintre războaie … S-au luptat zile fără număr, Îngeri Puri și Îngeri Căzuți, serafimi și demoni, până când nu avea să mai rămână niciunul. “

   Însă ceva inimaginabil s-a întâmplat. Doisprezece dintre Îngerii Căzuți s-au întors împotriva lui. Li s-a făcut milă de oameni, așa că au mers înaintea lui Uriel, fratele  mai mic al lui Lucifer, unul dintre cei mai iubiți îngeri al Creatorului și unul dintre cei mai mari războinici ai Raiului, și s-au plecat în fața lui. Nu i-au cerut iertare, ci doar permisiunea să lupte alături de el, să îi protejeze pe oameni.

Amon, îngerul conducător  al celor 40 de legiuni din Iad. Apollyon, îngerul morții. Armaros, îngerul învățăturii și al magiei. Bune, îngerul dragon. Flauros, îngerul leopald. Vepar, îngerul apei, ce luptă  sub formă de sirenă. Lix Tetrax, îngerul vântului. Ornias, îngerul schimbător de formă. Phonix, îngerul pasăre de foc. Marbas, îngerul leu. Uzza, îngerul puterii. Și Samyaza, îngerul farmecelor și unul dintre primii fii ai Creatorului. Cei 12 Pocăiți.”

   Nu erau semnificativi ca număr, dar au fost o surpriză ce i-a luat pe nepregătite pe demoni. Îngerii Căzuți  le cunoșteau trucurile, slăbiciunile, așa că i-au ras de pe câmpul de luptă. După ce demonii au fost trimiși înapoi în lumea lor, Uriel a creat Zidul Iadului. A coborât în Lumea de Jos, și și-a folosit puterea să înconjoare tărâmul blestemat și să îl închidă, astfel încât demonii și Diavolul să nu mai poate ieși vreodată. Apoi a creat Porțile, “destinate sufletelor ce aveau să se scalde din nou în păcat și să cadă alături de cel pe care l-au urmat”. Și după asta, a creat-o pe Auriel – “o bucată din el, așa cum oamenii sunt bucăți rupte din Creator. Copilul lui, sufletul ce poate deschide Porțile din exterior. Sufletele intră, dar nimeni nu mai poate ieși. A pus sufletul în corpul unei muritoare și a ascuns-o, lăsând în ea destinul a două lumi.“

  Lumea Nouă era din nou pură și liberă. Însă 12 dintre marii luptători ai războiului au rămas în urmă, fără să mai aparțină cuiva. În Iad ar fi fost distruși dacă se întorceau, iar în Lumea de Sus nu mai erau primiți. Însă Uriel l-a convins pe Creator să rupă o bucată din Lumea de Sus și să creeze Lumea Veche, un tărâm doar al celor 12 îngeri pocăiți și au fost puși să jure că își vor folosi noua șansă să îi apere pe oameni și Lumea Nouă. Au fost numiți metani ( înseamnă pocăit în limba veche). Iar ei și-au permis să se numească între ei Gardienii Iadului.

   Despre Îngerii Căzuți și Gardienii Iadului ar mai fi  foarte multe de spus, dar vă las pe voi să le aflați toată povestea. Important de reținut e faptul că acum, fiecare dintre ei are dreptul să lase doar câte un urmaș, pe care îl numește după Îngerul Căzut din care i se trage generația. Iar în momentul de față, urmașii lor se confruntă cu o  mare problemă – regăsirea lui Auriel. Și cum această creație a îngerului Uriel este un suflet care migrează în trupuri umane de-a lungul timpului și se ascunde de ochii lumii, găsirea ei nu va fi chiar așa de ușoară.

  Revenind la povestea din prezent, trebuie să ne îndreptăm atenția spre Duwan Alwah (18 ani), protagonista cărții de față. Tânăra s-a născut în Somalia și a fost singurul copil alb într-o mulțime de oameni mulatri. Nu știe cine îi sunt părinții și nici locul exact unde  s-a născut. Femeia care a crescut-o, cea căreia îi spune bunică, nu i-a spus prea multe lucruri, decât că a găsit-o într-un sat distrus de rebeli, printre cenușă și oameni morți (Duwan a fost singura supraviețuitoare a atacului). A fugit cu ea în America, a adoptat-o legal, însă niciodată  nu i-a spus mai multe despre proveniența sa. Faptul că e somaleză a fost  întotdeauna principalul motiv de glume și batjocură pe seama ei, iar colegii de liceu o văd ca pe o paria. Este o ființă pură și blândă, dar are un caracter antisocial, motiv pentru care este o singuratică. Are o slăbiciune pentru supranatural, în special pentru îngeri. Nici ea nu-și explică atracția asta dar, “atata timp cât o ține deconectată de la realitate, n-o să își refuze vreodată placerea păcătoasă de a citi despre fantezii cu ființe sacre și sfinte”.

“Fuge de oameni și se ascunde de ei cât poate de mult, fără să știe de ce o face, dar simțind că ăsta e lucrul pentru care fusese născută .”

   Singura persoană care se tot învârte în jurul ei este Kale, colegul ei de liceu, căpitanul echipei de fotbal și cel mai râvnit dintre băieți. Se vede că e atras de ea și că încearcă să o ajute, să o integreze printre oamenii obișnuiți. Însă nici Kale nu pare un adolescent normal, pentru că Duwan “simte în el ceva ciudat ce nu reușise să deslușească niciodată, ceva diferit ce nu se simțea la niciun alt om pe care-l întâlnise, iar asta o speria și-o atrăgea în egală măsură.”

   Cu toate că cei doi se cunosc de foarte mulți ani, Duwan a încercat mereu să-l evite sau să-l respingă aproape cu brutalitate, iar asta îi trezește uneori sentimentul de vinovăție. Însă, când Kale o invită de această dată să meargă cu el la o petrecere, ceva o tentase să accepte. De parcă o voce se strecurase în spatele urechii și-i șoptise ademenitor să meargă. Dar știind că bunica nu îi va da voie să meargă la petrecere, se decide să mintă și astfel va comite primul păcat din viața ei. Apoi la petrecere va săvârși cel de-al doilea păcat, simțind o imensă ură față de cei din jur.

“Se simți tot mai asaltată de sentimente de toate felurile, de la furie și gelozie, până la batjocură și amuzament. Toate erau rele, nici măcar una care să se bucure că fata ciudată își găsise în sfârșit curajul să se comporte tipic vârstei, să fie una de-a lor. Nu! O renegau, n-o voiau printre ei.  “

   Duwan va fi în acea noapte martora unui fenomen bizar și din acest moment viața ei se va schimba pentru totdeauna. Până și comportamentul lui Kale e bizară. Parcă nu mai e acel Kale pe care îl știa. Ochii lui nu mai sunt umani, iar rânjetul slinos pare brăzdat de colți. Parcă e altcineva, dar cine?

– Cine ești tu? găsi curajul să întrebe, încă fără să simtă ceva în preajma lui, probabil își pierduse abilitatea asta.

  – Unul din nesfârșitele coșmaruri ce vor urma pentru tine, vorbi glasul gros, iar ea  își dădu abia acum seama că nu e engleză sau orice altă limbă cunoscută, sună exact așa cum și-o imaginase când văzuse semnele pe oglindă. Oripilantă și barbară, dar o înțelese la fel de ușor cum citise acele cuvinte. 

 Se aplecă deasupra ei și,  găsind puterea de care se credea capabilă, se lasă pe spate și îl lovi din nou cu piciorul în stomac, apoi se trase pe fund și se ridică cât de repede putu. O luă la fugă și îi auzi din nou râsul, ca al unui balaur ce se joacă cu prada.

– Nu mai poi fugi de noi, Cheie! O sa ne deschizi Porțile!”

   Salvată la timp de un misterios călăreț ce poartă o robă de călugăr și o sabie la brâu, Duwan (numele său înseamnă prima apariţie a luminii) va fi dusă  în Lumea Veche, iar aici va ajunge să cunoască adevărul, că se prea poate ca ea să fie Auriel, creația îngerului Uriel. Iar dacă se confirmă că Duwan este Auriel, atunci Lumea Nouă și Lumea Veche sunt într-un mare pericol. Diavolul o caută de  mult timp pentru că ea reprezintă Cheia iadului.   

“Atunci când a construit Porțile Iadului, i-a închis pe demoni în Lumea de Jos. Iar tu, tu le-ai încuiat. Sufletu tău e Cheia Iadului … Diavolul te vrea pentru că tu ești singura ce poate deschide Porțile. Acum că te-am găsit, nimic n-o să-l mai oprească să nu te vâneze pentru restul zilelor tale.

Și cum pot deschide eu porțile?

 – Sufletul tău e Cheia. Ca să deschizi Porțile, trebuie să ajungi în Lumea de Jos. Trebuie să mori.” 

 “Auriel e un suflet, migrează în trupuri umane de-a lungul timpului și se ascunde de ochii lumii. Locul ei e în biserici secrete, printre călugări. Însă, se presupune că fiecare om care se naște și e binecuvântat cu sufletul ei, știe cine e. Auriel îi redă memoria celor de dinaintea lui, istoria întregii noastre existențe, de la căderea lui Lucifer și până la crearea Metanilor. Știe că trebuie să se ascundă, să fie pură și fără păcat. Pentru că păcatul e arma Diavolului și asta îl poate conduce la ea. Dacă te-a găsit, ai comis un păcat”.

   Însă Duwan nu știe absolut nimic, pentru că Auriel nu i-a redat memoria, așa că va fi și mai vulnerabilă în fața demonilor care sunt pregătiți pentru ziua în care vor fi eliberați. Gardienii Iadului vor încerca să o protejeze cu orice preț, dar vor reuși ei să o salveze de fiecare dată?

“- Auriel e în tine, dar tu ești Duwan Aleah. Acum înțeleg asta. Ești specială, și orice ne așteaptă, știu că nu te vei ascunde în spatele nostru, ci vei  ieși să lupți. Poate primul tău păcat te-a demascat, dar ți-a și eliberat spiritul, dorința de a te impune și de a lupta. O să lupți, Duwan. O să protejezi Lumea Nouă și oameni, nu?”

   Diavolul va încerca să o înnebunească, să îi trimită cele mai îngrozitoare creaturi după ea și o să-i stoarcă sufletul. O să o facă să-și dorească să moară doar ca să scape.

“-El îți face asta. E doar începutul. Nu o să te vâneze fizic tot timpul. Cea mai grea luptă pe care o s-o ai cu el va fi în mintea ta. Încearcă să te ispitească, să abuzezi de puterea pe care te face să crezi că o ai și să cazi cu totul în păcat.”

  Dar în această întreagă apocalipsă, Duwan va simți pentru prima dată dragostea. Iar această iubire, odată dezlănțuită, ar putea deveni cel mai mare păcat al tuturor timpurilor. S-a îndrăgostit de Iolaw, unul dintre Gardienii Iadului, a cărei datorie e să păzească Zidul, să îi trimită înapoi pe demonii ce ies prin el. Dar el e diferit de ceilalți gardieni. Nu poartă numele niciunuia dintre cei 12 Îngeri Căzuți și nici măcar nu-și cunoaște povestea. I-a fost interzisă. Nu a fost crescut că ceilalți, n-a avut un părinte al lui. Mama a fost izgonită imediat după ce l-a născut. A fost nevoit să lupte să fie cel mă bun, pentru că s-a simțit mereu nedemn să se numească gardian.  Cu toate acestea, el este cel mai puternic dintre ei. E prezent la ieșire celor mai răi demoni, și niciunul nu a reușit să îl omoare. Dacă ceilalți gardieni au anumite păcate ce le sunt interzise și nu au nicio șansă se le încalce, nu același lucru se aplică și lui Iolaw. El e imun la ele. Încearcă să le respecte, la fel ca ceilalți, dar dacă își pune în cap să le încalce, nimic nu îl poate opri.

  V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele petrecute la începutul cărții. Nu vă rămâne decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu Duwan, Kale, Iolaw și ceilalți  Gardieni ai Iadului.

  “Cheia Iadului. Deschiderea Porților “este un roman fabulos, care pur si simplu răscoleşte sufletul cititorului. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene tulburătoare, multe intrigi, dragoste, dar și foarte multă magie. Dacă nu ați cumpărat romanul, vă recomand să o faceți, iar cei care îl au deja, să nu mai amâne. Citiți-l! Veți avea parte de o aventură de neuitat!

Nota 10+

Mulțumesc Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

Dragonii din Anador, de Lisa Darlent-cartea întâi a seriei Urmașul Pandemoniului-recenzie

Editura Quantum Publishers

Anul 2017

Nr. pagini: 337 

,,Un oraş este trecut prin foc şi sabie, demonii roiesc pe cerul nopţii, iar plânsetul unui copil răsună în beznă.
Rătăcit pe meleaguri necunoscute şi ajungând în grija Antadorului, ultima barieră împotriva exteriorului, Yano se alătură gărzii orașului împreună cu Sayra, o tânără cu ochi de lup, și fratele său, Hiron. Scopul lui este găsirea unei căi de a-şi proteja ţinuturile natale, dar şi de a dezlega misterul existenţei unei lumi atinse din greşeală, de care este atras în mod inexplicabil. În timp ce prințul Calindor și Lander, comandantul gărzii regale, conduc grupul pe urmele vânătorilor de zei, umbra străvechiului Anador bântuie precum un spectru asupra tuturor.
După secole de ostilitate, un dragon și un demon se privesc în ochi, fiecare pândind mișcările celuilalt.

   Eii, vreau să citesc o carte. Titlul este mai mult decât interesant, descrierea la fel, așa că…purced a începe cartea!!! Nu îmi vine a crede ce lume fantastică ne va dezvălui autoarea…demoni, dragoni, zeii, magi, magie, vrăjitori la tot pasul, animale apărute în urma ucideri dragonilor-thalinii…

,,-Ploua? întreba Yano după ce înghiți ultimul dumicat. Începuse ploaia, însă picăturile erau de un roșu aprins și pătau zăpadă acolo unde cădeau. Murdăreau totul însemnând codrul cu pecetea lor. Iar mirosul ușor metalic…
Documentele din Elmoran. Atacurile thalinilor. Lacrimile zeităților, fenomenul ciudat care marcase omenirea de două ori. Acum a treia oară. Totul se potrivea.
-Plânsul zeilor, se trezi șoptind.
Zeii plângeau cu lacrimi de sânge, căci asta erau misterioasele picături.
Ploaia roșie dura doar câteva secunde, apoi înceta. Imediat, un răget răsună din ceruri, făcând pământul să vibreze și zăriră printre nori un trup imens, întunecat. Avea aproape cincizeci de metri lățime, de două ori pe-atât în lungime și se prăvălea din înalturi. Era atât de mare, încât umbrea o bună parte din pădure. Pe lângă aripi, mai zăriră un picior solzos, un pântec argintiu, niște coarne că de oțel și o coadă precum un șarpe uriaș.’

   V-ați dat seama că uciderea dragonilor nu aduce nimic bun… thalinii… animale îngrozitoare care ucid tot ce le stau în cale…inclusiv tărâmul natal, acolo unde își vor găsi o familie adoptivă și un frate vitreg.
Yano, un tânăr de șaptesprezece ani, un demon… se pare că întâlnirea cu Hiron, fratele vitreg și cu bunicul acestuia Marslo îl va face un demon pașnic, dornic de un trai normal. Viața sa va fi tulburată și dată peste cap când va sări în ajutorul unei fetițe… și se va dezvălui lumii ce anume este el-un demon, nu contează că este unul pașnic, lumea îl va considera un monstru.

Încă din cele mai vechi timpuri demonii fuseseră detestați. Agresivitatea și natură lor crudă le crease o imagine înfiorătoare și erau asemuiți cu cele mai cumplite coșmaruri. Mamele își învață copii de mici să se țină departe de astfel de făpturi și să dea de veste dacă zarea vreuna. Bărbații în putere aveau sarcina de a ține năpasta departe de așezări și erau instruiți de cei mai în vârstă, dar fără un exorcist sau fără uneltele necesare, șansele de izbândă erau mici.”

   Frica și dorința de a proteja fetița combinate cu magia lui Hiron, îl vor duce în alt loc…nu își va da seama cum, de ce, va exista numai puternica lui dorință de supraviețuire.
   Astfel, Yano va ajunge în Antador și va da ochi cu Calidor, al doilea prinț la tron.
   Aici, vraja puternică a lui Calidor va face ca Yano să fie primit normal de către oameni. Tânărul prinț va dori să știe câte ceva din viața lui -ce este, de unde este, și ce îl aduce în partea sa de lume.
   Cei doi frați vor să descopere adevărații vinovați din spatele tuturor masacrelor înfăptuite de ucigașii thalinii, iar Calidor și comandantul său Lander vor încerca să prevină dezastrul ce planează asupra regatului lor.
   Yano călare pe o sauriană, însoțit de Xinx, un animal ciudat care aduce cu o veveriță, dar agresiv, împreună cu vrăjitoarea Leyra, cu Hiro și Sayra o altă ființă posedată de un lup, vor cerceta la ordinele lui Calidor disparițiile oamenilor din ținuturile alăturate.
   Yano va ajunge un demon subjugat Leyrei, astfel va reuși să își sporească puterea magică. Va descoperi cine este vinovat de uciderea dragonilor și cine este vinovat de toate nenorocirile din lumea umană.

   Xinx, este un animăluț contradictoriu…odată își arată inteligența, altădată muşcă și înțeapă…se pare că el este ceva mai mult decât pare. Acest lucru îl vom descoperi când Xinx îi va conduce pe cei doi frați în lumea magică a dragonilor-Anador!

Xinx se ghemuise lână trupul blănos al lui Alis. Prin fereastră grajdului putea vedea fumul ce ieșea prin geamurile sparte ale conacului. Uneori avea impresia că era mult prea inteligent pentru lumea această. Își lăsă botul pe labe și închise ochii, ignorând exploziile ce răsunau în noapte.”

   Se pare că și în Anador lucrurile nu stau mai bine. Dragonii sunt tot mai puțini, uciderea lor din ce în ce mai deasă aducând nenorocirile din lumea oamenilor.
  Almon un demon malefic din Pandemoniu va ucide legendarii dragoni, iar magia acestora eliberată la moarte îl vor face tot mai puternic. Ce pune la cale Almon?

  Va reuși Yano să îl învingă pe temutul demon?  Va scăpa de ura nimicitoare a lui Almon?
   La fel cum demoni îi sunt dușmani, așa se vor găsi și oameni și magii să îl condamne pe Yano. Va scăpa de exorcizare? Va scăpa de condamnarea la moarte? Își va mai revedea familia adoptivă? Va scăpa cu viață din acestă lume ce pare a fi ostilă unui demon pașnic?
  Va ceda Yano și va pleca cu Almon în Pandemoniu?

  Cartea ne face martori la diverse bătălii și manifestări magice. Descrierile locurilor sunt amănunțite, și îi creează cititorului o imagine fantastică. Acțiunea alertă, primejdiile la tot pasul, animale mitice, fantastice, demonice… fac din cartea această o lectură potrivită atât pentru adulți cât și pentru copii. Recunosc, câteodată, avalanșa acțiuni din cărți m-a făcut să revin asupra unor pasaje… dar am avut parte de o lectură exact ca și subiectul cărții, fantastică!

   Recomand această prima carte și sunt curioasă ce întâmplări fantastice vom descoperi în volumul al doilea!

Autoarea, o tânără scriitoare româncă, ne dezvăluie câteva gânduri despre această carte..

Un roman cu zeci de variante, căruia i-au trebuit trei ani să ajungă la formă actuală.,,Urmașul Pandemoniului” a luat naștere din pasiunea pentru timpurile simple, medievale, combinate cu elemente fantastice. În Yano nu am văzut eroul nemuritor, puternic, ce biruie răul. El însuși un simbol al întunericului, a fost construit drept un personaj cu calități și defecte, cu numeroase slăbiciuni și cu o naivitate exagerată uneori. M-am atașat de el de îndată ce l-am creat și îmi va fi tare greu când va sosi clipa să-l părăsesc.”

Quantum Publishers Logo

 

Cartea Dragonii din Anador de Lisa Darlent a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

 

“Fiecare fantomă vine nechemată din tărâmurile neguroase ale visurilor și ale tăcerilor. “

Tobele toamnei vol. 1 (Seria Outlander, partea a IV-a) de Diana Gabaldon-recenzie

Titlul original: Drums of autumn

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecția Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 9 oct. 2017

Nr. de pagini: 632

Gen: Historical Fiction, Adventure, Romance, Fantasy

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991); 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. Tobele toamneiThe Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

Totul a început în Scoția, în mijlocul unui cerc de piatră. Claire Randall a călătorit în timp și a ajuns în brațele lui Jamie Fraser, cu care a trăit o poveste tragică, terminată odată cu întoarcerea ei în prezent, purtând în pântece copilul lui. 
După două decenii de frământare, eroina se întoarce iar în timp și se reîntâlnește cu Jamie, de data aceasta pe continentul american. Dar prețul pe care-l plătește este că o lasă în urmă pe fiică lor, Brianna, care face, la rândul ei, o descoperire tulburătoare, trezindu-se într-o epocă și într-un ținut necunoscut. În căutarea mamei și a tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată, Brianna își riscă viitorul, încercând să schimbe istoria ca să le salveze lor viețile. Totuși, o întâlnire neașteptată o poate face să rămână în trecut pentru totdeauna…

   „Stilul Dianei Gabaldon este impresionant, fie că evocă sălbăticia Americii coloniale, zarva familiară dintr-o casă parohială scoțiană din prezent, poftele trupești sau dorurile sufletești. Legiunile ei de fani adoră să se arunce în acest ocean de romantism.“ Publishers Weekly

     De-a lungul timpului am ajuns să mă atașez de multe cărți, însă o anumită serie de romane de dragoste fantastice a reușit să-mi cucerească inima – “Outlander”. De la bun început am prins drag de stilul lejer al autoarei și niciodată nu s-a pus problema că sunt prea multe volume/părți sau prea multe pagini de citit. Are aventură, intrigă, mister, magie, romantism, detalii istorice, intrigi politice, obiceiuri și tradiții păgâne, locații pitorești, momente dramatice sau emoționante, pasaje amuzante, dar și personaje imposibil de uitat.

     Cu toate că unii cititori au catalogat seria (sau prima parte a seriei – Călătoarea ) ca fiind o povestea de dragoste siropoasă, bogată în prea multe scene erotice, eu nu am putut să o percep astfel, pentru că mintea mea nu a rămas setată pe acele scene romantice, ci pe evenimentele dramatice. E drept că în “Călătoarea”, povestea se concentrează mai mult pe relația dintre Claire Randall și Jamie Fraser, dar aici este doar temelia operei lui Gabaldon – o mărturie că iubirea durabilă este posibilă, o iubire atât de puternică, încât să reziste dificultăților și despărțirii, îndeajuns de puternică pentru a dura peste timp. În “Talismanul”(partea a doua), ficțiunea istorică ia locul romantismului – o ficțiune istorică ce are la bază un fapt real: bătălia de la Culloden, cea mai grea înfrângere suportată de scoțieni, romanul fiind plin de numeroase detalii istorice, conspirații, planuri de luptă. În “Cercul de piatră“ (partea a treia) ficțiunea istorică este înlocuită treptat de aventură. Aici asistăm la toate chinurile îndurate de Jamie, imediat după cele întâmplate la Cullonden, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns timp de șapte ani într-o pesteră, perioada de detenție. Mai departe, luăm parte la reîntâlnirea celor doi îndrăgostiți și la numeroasele lor peripeții pe mare.  

     Finalul de la “Cercul de piatră” vol. 2 m-a făcut să aștept cu  mare nerăbdare apariția celui de-al patrulea roman din seria Outlander. Pe de-o parte, voiam să asist la alte noi aventuri, alături de îndrăgitul cuplu Claire-Jamie și, pe de altă parte, voiam să văd cum a fost viața Briannei după dureroasa despărțire de Claire. Până la urmă așteptarea mi-a fost răsplătită! Povestea asta a fost exact așa cum speram!  

   “Tobele toamnei“ vol. 1 m-a purtat într-o călătorie palpitantă, plină de neprevăzut. Nu a avut aceeași încărcătură emoțională ca precedentele cărți, dar a excelat la capitolul aventură. Jamie și Claire au trecut printr-o serie de întâmplări și incidente neprevăzute. Au salvat un evadat de la spânzurătoare, au fost jefuiți de pirați, au fost martorii unor evenimente tulburătoare petrecute pe o plantație, au văzut cât de inuman sunt tratați sclavii, au fost atacați de un urs, au dat nas în nas cu indienii etc.  

     Chiar nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, clipe tensionate, dar și momente amuzante. Chiar și în cele mai tulburătoare momente, se întâmplă o serie de evenimente hilare sau se spun tot felul de lucruri amuzante. Jamie Fraser are o plăcere nemaipomenită de a ironiza, în timp ce Ian, nepotul lui, are năravul de a intra în tot felul de necazuri. Cât despre Claire, nu pot spune decât că are marele talent de a-și găsi pacienți în cele mai inedite locuri și este pusă în  niște situații destul de neplăcute, făcându-l pe Jamie să întrebe: “- Cum se face că orice bărbat  pe care îl cunoști vrea să-și dea jos pantalonii la cinci minute după ce te-a văzut ?”

“- Aici erați, a spus el cu vocea groasă și satisfăcută. Așa, deci. Duncan n-a vrut. I- am zis că doamna Claire a spus că tre’ să fiu beat înainte să mă tăie. Și uite, sunt beat. Beat ca… a tăcut o clipă, s-a legănat primejdios și a ridicat sticla în aer. Ca un porc! a încheiat el cu un aer triumfător. A făcut un pas în încăpere, a căzut pe burtă și a rămas lat.”

     Unele părti din romanul “Tobele toamnei” vol.1 au loc în prezent (în secolul XX, anii 1969 – 1971; zonele Boston, Inverness, Oxford), dar cea mai mare parte din acțiune se petrece în secolul al XVIII -lea, perioada 1767-1770, în Coloniile Americane.

     Evenimentele din prezent au loc cam la opt luni după ce Claire a trecut prin pietrele de la Craigh na Dun, în ziua sărbătorii focului de Samhain, ca să se reîntâlnească cu Jamie, lăsându-o în urmă pe fiica lor, Brianna. Tânăra rămăsese în grija istoricului Roger Wakefiend (cel care o ajutase să descopere dacă James Fraser este în viață și despre care am aflat că este strănepotul lui Dougal Mackenzie, unchiul lui James Fraser și al lui Gellis Duncan, o călătoare în timp ca și Claire), iar el își îndeplinise bine misiunea. Dar Brianna nu știuse dacă o făcuse pentu a-și respecta promisiunea față de Claire ori pentru că ținea cu adevărat la ea, așa că a preferat să se distanțeze de el și de tot ce îi amintea de acea perioadă și să se întoarcă în Boston.  

 Însă, reapariția lui Roger în viața ei, a făcut ca fantomele trecutului, toată durerea și tot dorul, să inunde sufletul Briannei.

Fantomele gonesc în urma noastră și prin noi, ascunzându-se în viitor. Privim în oglindă și vedem umbrele altor chipuri uitându-se înapoi prin ani; vedem forma amintirii, stând materializată în cadrul ușii. Prin sânge sau alegere, noi dăm naștere fantomelor, ne bântuim singuri.

Fiecare fantomă vine nechemată din tărâmurile neguroase ale visurilor și ale tăcerilor. “

“ Venim din mister și plecăm spre mister și, între timp, ne străduim să uităm. Însă o adiere care se strecoară într-o cameră încremenită îmi face părul să fluture din când în când cu o afecțiune delicată. Cred ca e mama mea. “

     Roger este singura persoană din lume care poate înțelege ce se petrece în sufletul Briannei, cât de mult o sperie gândul că poate Claire nu a supraviețuit acelei treceri mistice prin cercul de pietre. La început, a încercat să se gândească că ea doar a plecat, așa, că într-o călătorie. Și când nu a mai putut face asta, a încercat să creadă că a murit. Dar Claire nu e moartă și tocmai de aceea, Brianna trebuie să-și depășească temerile și să caute orice informație…

“- Dar nu e moartă … Ăsta e necazul! Trebuie să-i duc lipsa tot timpul și știu că n-o voi revedea, dar ea nici măcar nu e moartă! Cum pot s-o jelesc când cred – când sper – că e fericită acolo unde se află, când eu am determinat-o să plece? … De aceea vreau să aflu, înțelegi? Vreau s-o găsesc, să-i găsesc. Să văd că e bine. Dar mă gândesc că poate nu vreau să aflu. Dacă descopăr că nu e bine, dacă aflu ceva îngrozitor? Ce se va întâmpla dacă voi descoperi că a murit, că a murit el – ei bine, asta probabil că nu ar cântări prea mult, pentru că el oricum e mort sau a fost -, dar trebuie să aflu!”  

     Însă, atunci când Roger găsește un mic anunț dintr-un ziar, tipărit pe 13 februarie 1776, în colonia americană Carolina de Nord, în legătură cu soarta părinților ei, își dă seama că Brianna a avut perfectă dreptate să se teamă. Claire îl găsise pe Jamie și trăise fericită alături de el câțiva ani, apoi o mare nenorocire s-a abătut asupra lor. Anunțul îl năucește atât de mult, încât nici nu are curaj să-i mărturisească tinerei ce a descoperit pentru că ține enorm la ea și vrea să o ferească de suferință. Ce va face până la urmă? Îi va sugera să renunțe la căutări sau îi va mărturisi adevărul? Există oare o șansă să modifice istoria și să salveze viața părinților ei?

     Mi-am dorit foarte mult să văd cum se desfășoară povestea de dragoste dintre Brianna și Roger și, sinceră să fiu, mă așteptam să îi văd la fel de pasionali ca Jamie și Claire. Din păcate, am văzut doi tineri foarte indeciși, mult prea pudici și parcă puțin cam prea bucuroși că sunt întrerupți de fiecare dată când pasiunea le dă târcoale. În schimb, marea mi-a fost bucuria să-i văd pe Claire și Jamie la fel de îndrăgostiți și înflăcărați. Dar oare dragostea lor poate depăși chiar toate obstacolele?

     Dacă în “Cercul de piatră”, am luăm parte la reîntâlnirea celor doi soți și la numeroasele lor peripeții pe mare, în “Tobele toamnei” avem ocazia să vedem cum Claire și Jamie se vor confrunta cu noua lor viață în coloniile americane. Nava lor fusese împinsă spre coasta Georgiei de un uragan. Ajunseseră acolo uzi, zdrențăroși și săraci – cu excepția câtorva pietre prețioase mari și scumpe, dar având speranța că aici vor avea parte de o viață mai bună.

“La urmă urmelor, era o lume nouă, eliberată de frică și încărcată de bucurie, pentru că acum eu și Jamie eram împreună, pentru viața pe care o aveam în față. Despărțirea și tristețea se aflau în urma noastră. Nici măcar gândul la Brianna nu-mi provoca vreun regret cumplit – îmi era dor nespus și mă gândeam mereu la ea, dar știam că era în siguranță în timpul ei, și acea cunoaștere îi făcea absența mai ușor de suportat.”

    În această nouă aventură îi vor avea alături de ei pe : Ian, nepotul lui Jamie – un puști care intră mai mereu în tot felul de necazuri (băiatul fusese răpit de pirați în anul precedent, iar dorința de a-l slava, îi adusese pe Claire și Jamie pe un drum întortocheat și periculos până în America); Fergus (fiul adoptiv al lui Jamie), un tanăr de origine franceză, pe care l-au scos în urmă cu douăzeci de ani dintr-un lupanar parizian; Duncan, un  fost deținut care fusese cândva închis la Ardmuir, laolaltă cu Jamie. Doar pierderea brațului din cauza unei infecții îl salvase de la a fi trimis la muncă împreună cu ceilalți deținuți. Cum nu era apt pentru munci grele, fusese grațiat și eliberat, pentru  a muri de foame pe străzi –  asta până când l-a descoperit Jamie. Mai târziu își va face apariția și Lord John Grey (este la rândul său protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon), bărbatul care de-a lungul timpului a avut o imensă influență asupra vieții lui Jamie. Datorită lui a supraviețuit pe câmpul de luptă și în închisoare, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru ca Jamie să nu ajungă sclav. În plus, el este cel care  are grijă de copilul lui Jamie. Însă lui Claire îi este greu să  aibă un sentiment cald de amiciție față de John Grey, mai ales de când acesta i-a mărturisit natura sentimentelor pe care le nutrea față de soțului ei.

     Din păcate, necazurile se vor abate asupra lor încă de cum au pășit în Charleston. Pentru început, au asistat neputincioși la spânzurarea unui prieten de-al lui Jamie, iar mai apoi au fost nevoiți să îl salveze de la spânzurătoare pe un alt individ – Stephen Bonnet, condamnat pentru contrabandă și piraterie. Acesta reușise să scape de sub supraveghere și se ascunsese tocmai în căruța lor. Știind că în noaptea respectivă drumurile vor fi înțesate de soldați care să-l vâneze, tot ce voia de la ei era să îl trecă în siguranță pe lângă tunicile roșii. Dar oare Jamie a făcut ce trebuie?

“- Coroana nu-l alege întotdeauna pe omul nepotrivit pentru a-l spânzura, englezoaico, a spus el. De cele mai multe ori, omul prins în ștreang își merită soarta. Și n-aș vrea să cred că am ajutat un ticălos să scape nepedepsit.”

     Încă de la bun început, Jamie și Claire s-au gândit să plece din Charleston, să se îndrepte spre Wilmington, apoi să ajungă la Cross River, acolo unde singura rudă pe care Jamie o avea în Lume Nouă-mătușa Jocasta Mackenzie, deținea o plantație numită River Run. Însă călătoria spre Cross River s-a dovedit una plină de pericole pentru că ambarcațiunea lor a fost atacată de pirați, iar în fruntea lor se afla chiar Stephen Bonnet, bărbatul pe care îl ajutaseră în urmă cu câteva zile să scape de tunicile roșii. Însă, în loc să le mulțumească, Bonnet le ia toate pietrele prețioase.

“- O femeie nesăbuită, a spus Bonnet nepăsător, dar cred că nu vă deranjează asta. A dat din cap, zâmbind ușor. Va rămân îndatorat pentru ocazia de a-mi plăti datoria față de dumneavoastră, sir. Viață pentru viață, așa cum spune Cartea cea Bună.

-Asta e plată? a spus Ian, cu un aer furios. După câte am făcut pentru tine, ne jefuiești și ne lovești, îți pui mâinile murdare pe mătușa și câinele meu și mai ai îndrăzneala de a vorbi de răsplată?”

     Nici măcar viața alături de mătușa Jocasta nu a fost una mai ușoară pentru ei. Au încercat să se  familiarizeze cu ritmul vieții de la River Run, însă prezența sclavilor îi tulbura. Și nici nu puteau face nimic în această privință.  

“- Am trăit ca un sclav, Claire, a spus încet, ținându-și capul plecat. Și n-aș putea trăi știind că există cineva pe pământ care simte față de mine ceea ce am simțit eu față de cei care își închipuiau că-mi sunt stăpâni.“

 Din păcate, aici se ține cont de o procedură barbară, legea vărsării de sânge – dacă un negru atacă o persoană albă și, făcând asta, se varsă sânge, atunci trebuie să moară pentru acea infracțiune. Atunci când supraveghetorul gaterului de pe plantație are o altercației cu unul dintre sclavi și este rănit de acesta, se invocă legea coloniei, iar sclavul va fi în curând judecat și executat. Dar ceea ce se va întâmpla mai apoi, e greu de descris în cuvinte. Claire va fi pusă în situația să ia o decizie care îi va  frânge inima.    

“M-am străduit să nu aud și să nu simt nimic, să nu percep nimic altceva decât bătăile sângelui pe care le simțeam cu vârfurile degetelor. M-am străduit din răsputeri să alung din mintea mea vocile din jur, murmurul, praful și duhoarea sângelui, pentru a uita unde mă aflam și ceea ce făceam.”

     Însă acesta nu a fost decât începutul tuturor necazurilor lor. Moartea unei tinere de pe plantație îi va pune și pe ei în pericol. În plus,vor intra în conflict cu unul dintre sergenții Marinei Regale, tot din cauza acelei proceduri barbare și vor fi siliți să plece în zonele sălbatice ale Carolinei de Nord, se vor ascunde în munți, pe teritoriul indienilor Tuscarora și se vor confrunta cu o severă epidemie.

 Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul! Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe. Lectură plăcută!

Nota 10

Cartea Tobele toamnei vol. 1 (Seria Outlander, partea a IV-a) de Diana Gabaldon poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

“Tăișul sabiei însăși incită la acte de violență.” – Homer, Odiseea

Tăișul sabiei-partea I din Trilogia Prima Lege, de Joe Abercrombie-recenzie

Editura Nemira
Colecția: Nautilus
Anul apariției: 2017
Titlul Original: The Blade Itself
Traducător: Laura Bocancios
Număr de pagini: 608

    Tot auzi în zilele astea de glorie absolută a Cântec-ului de gheață și foc martinian, cam despre orice carte fantasy și nu numai, că ar fi Urzeala Tronurilor combinată cu… ceva… sau mutată… undeva…, în așa fel încât să te facă să anticipezi că romanul respectiv o să te pasioneze strașnic, deși, desigur, subiectul lui real îl regăsești doar în ceva-ul sau undeva-ul ăla. De fapt, opera lui Martin nu seamănă cu nimic ce era până la el în fantasy și nici cei care au încercat să-i urmeze rețeta nu au prins niciunul combinația la perfecție. Sunt teme, preluări istorice, dualități alb-negru întrepătrunse sau moduri de a-și trata personajele, care le-au ieșit binișor unora și i-au dus pe o cale apropiată, dar nimic care să egaleze pe deplin realismul și vivacitatea universului sau caracterelor din GoT.

   Asta până la seria Prima Lege a lui Abercrombie. Nu există cu adevărat alt titlu pe care să îl indici cuiva căruia i-a plăcut Urzeala tronurilor și ar dori să citească ceva în același stil.

   Sigur, sunt diferențe. Lumea din A Song of Ice and Fire are mai multă complexitate politică, pentru că este inspirată foarte amplu din istoria europeană, cea din The First Law este mai axată pe trăirile individuale ale personajelor în cadrul unei tulburări generale de aceeași magnitudine. La Martin realismul se creionează prin descrieri ale tuturor aspectelor vieții, de la heraldică la felurile de mâncare servite într-un han, la Abercrombie el vine din totalitatea imperfecțiunilor protagoniștilor, în contextul aceluiași soi de momente excepționale în care sunt puși să acționeze. Aș spune, cu riscul blasfemiei, că eroii lui Abercrombie sunt mai amuzanți, în orice alt gen de comparații ieșind la egalitate cu cei ai lui Martin. De exemplu, la importantul criteriu al gradului în care te atașezi de ei, unde ambii scriitori excelează, parcă tocmai pentru a-ți sfâșia inima când ți-i masacrează fără milă, la un moment dat.

  Asadar, același dur ev mediu european tramsmutat în fantasy. Cu unele aspecte ceva mai moderne istoric în Prima Lege. Uniunea este mai dezvoltată ca regatele din jur și are un pic din Imperiul Habsburgic sau Britanic colonial – dacă Abercombie nu ar fi avut grijă ca prin denumirea unei regiuni înapoiate, Englia, dintre asprul Nord și Uniune, să rezerve țării lui un rol insignifiant ca sursă de inspirație. Ba chiar, Englia e un fel de Anglie și Americă la un loc, dublând satira – dacă ai insista neapărat să identifici fiecare regat inventat într-o entitate statală din istoria noastră. Imperiul Gurkhul ar fi un fel de altoire otomano-persană-arabă sub Mehmet Cuceritorul, Darius sau Saladin. Vechiul Imperiu, cu gloria lui de altădată, este inspirat de fostul Imperiu Roman. Uniunea cea avansată reprezintă o variantă medievalo-burgheză a Uniunii Europene. Nordul poate fi pentru britanici ținutul temuților scoțieni care mereu îi atacau pe la spate, când se prindeau în confruntările din sud, sau al unor vikingi fără talent de navigatori, însă la fel de fioroși, pentru restul omenirii ce nu știe despre scoțieni decât bancuri.

    Logen Nouă-Degete sau Sângerosul Nouă este un înfiorător barbar din Nord călit în cruntele lupte dintre clanuri, expert în supraviețuire, dar lăsat fără familie de invazia monștrilor shanka, porecliți și capete turtite. Umanoizi în genul orcilor, dar neumani și inumani. Apar tot mai mulți cu fiecare an, fără să se știe decât vag de unde năvălesc. Rămășițe nenaturale ale unui vechi conflict între magi, creaturile nu par, deocamdată, suficient de numeroase încât să-i determine pe luptătorii nordului să se mobilizeze în masă împotriva lor.

   Despărțit de banda lui sinistră de războinici, toți Oameni Aleși, după o confruntare cu shanka, adunându-și ciolanele de prin prăpastia în care căzuse și din șuvoiul năvalnic de râu ce-l târâse, Logen ajunge să vagabondeze prin smârcuri mlăștinoase, înainte de a afla în jurul unui foc de tabăra spiritist că este căutat de Bayaz, Întâiul dintre Magi. Fără prea multe perspective imediate, barbarul acceptă neinteresat măcar să pună întrebări, călăuzirea unui Ucenic trimis după el, către Biblioteca Nordului, unde Marele Mag reușește să îl impresioneze prin felul cum îl pune la punct pe Bethod, cuceritorul care a îngenuncheat până atunci rând pe rând toate clanurile din Nord. Pe multe, chiar cu ajutorul lui Nouă Degete, care i-a fost Campion până la o separare violentă de drumuri și aspirații.

   La fel de lipsit de curiozitate pentru scopurile sale, îl urmează Logen și pe Bayaz, alături de tot mai simpatizatul ucenic Malacus Quai, spre Adua, înfloritoarea și civilizată capitală a Uniunii.

  Datoria lui Sand dan Glokta, Inchizitor al Maiestății Sale, este aceea de a descoperi trădătorii și a le stoarce mărturisirea faptelor lor ticăloase. Necontând prea mult dacă ei sunt cu adevărat trădători sau nu, atâta vreme cât au fost indicați drept suspecți de superiorul său, Arhilectorul Sult.

   Odată cel mai strălucitor cavaler al Uniunii, câștigător al Turnirului duelistic, cu o carieră fulminantă-n Armată, tânăr dintr-o familie bună, talentat în luptă și curajos, Glokta a fost capturat în război de către inamic. În temnițele Împăratului Gurkian a învățat ce înseamnă durerea, umilința și disperarea. S-a întors acasă după doi ani ca o epavă umană, la numai cei treizeci și ceva de ani ai săi mișcându-se încet, asemeni unui bătrân infirm, șchiopătând, cu oase distruse și dinți sparți, nemaiamintind deloc de tânăra speranță a cavalerismului de odinioară.

   Acesta este omul care aplică acum torturi subtile sau mai puțin subtile învinuiților politic, mereu cu amintirea celor suferite de el în prizonierat, dar nu ca un imbold meschin de a-i face și pe alții să sufere, ci doar cu o înțelegere pe care a căpătat-o asupra naturii umane și a felului în care poți destructura orice personalitate, oricât de puternică… Torținoarul Glokta este cel mai complex personaj întâlnit până acum de mine într-un roman fantasy.

  Jezal dan Luthar e un tânăr flușturatic cu sânge nobil. Talentat în artele militare  este selecționat să participe la prestigiosul Turnir anual tradițional pe care îl câștigase odată și Glokta, dar implicarea sa în antrenamente este total lipsită de ambiție. Preferă jocurile de cărți și bețiile în compania prietenilor lui din Garda Regală și ușuraticele cuceriri sexuale întâmplătoare. O existență vidă și superficială, până când intră sub șocul atracției pasionale și viscerale față de o fată de clasa inferioară, Ardee West, sora amicului său, căpitanul meritocratic West.

  Ferro Maljinn e o sclavă evadată din Imperiul Gurkhul. O luptătoare aproape demonică, al cărui unic gând este răzbunarea. O făptură mârâitoare și sanguinară, care îl face pe Sângerosul Nouă să pară aproape un cățeluș drăgălaș prin comparație.

  Adua, cu centrul său administrativ intitulat Agriont, devine punctul magnetic spre care traiectoriile tuturor acestor personaje se îndreaptă pentru a-și încrucișa destinele și a se implica voit ori nevoit în lupta pentru putere ce se conturează… Fiindcă Uniunea este un cuib de intrigi, uneltiri, comploturi, în timp ce din exterior nori negrii se adună. Pe de o parte Bethod, autoproclamat Regele Nordului, atacă recent colonizata Englia, pe de alta, noul Împărat Gurkian vrea să spele rușinea înfrângerii trecute în fața Uniunii și să invadeze teritoriile de graniță. Mai există o amenințare, nu pe deplin conștientizată de către oameni, înmulțirea dincolo de munți a oribililor capete turtite shanka, care funcționează în același rol de pericol monstruos îndreptat împotriva întregii umanități, pe care îl au în Urzeala Tronurilor armata de zombii a Celorlalți.

   Schimbările perspectivelor de narare prin alternarea punctelor de vedere ale diferiților protagoniști sunt fluide și bine dozate. Succesiunea lor ajută cititorul să  perceapă profund fibra socială și politică a romanului, lăsând mereu o senzație de mai vreau, pentru că fiecare tronson de intrigă este la fel de interesant și nu ajungi să te saturi de niciunul dintre ele.

   Un punct forte al stilului lui Abercrombie este descrierea înfruntărilor armate, ale  luptelor și războaielor. Nu e loc pentru cavalerismele nobililor împopoțonați cu  armuri elegante în ciocnirile din universul Primei Legi. Bătăliile se duc prin noroaie, zăpezi, praf deșertic, păduri și înseamnă valuri de sânge, sudoare, urlete și durere. Onoarea, mila și toate sentimentele generoase sunt sufocate în revărsări de furie, ură, frică și violență oarbă.

   Tăișul sabiei, întâiul volum din Prima Lege – această serie care, fără îndoială este pe drumul spre clasicizare-reprezintă mega-opera heroic fantasy prin excelență. Deja are o desfășurare scenografică și cinematografică încă din carte, în clipa când se va ecraniza sau serializa în vreo adaptare filmată, mă aștept la o explozie a pasiunii pentru ea cel puțin la fel de mare ca pentru GoT.

   Nu amânați să fiți printre privilegiații care deja au citit romanele, până când va începe isterizarea fanilor ei cinefili.

  Primele trei volume ale ciclului, publicate la Editura Nemira, au fost numite în original cu fragmente de fraze preluate din butade semi-celebre. În limba română s-a mers pe titluri ce au păstrat sonoritatea, dar au cam golit-o de orice referință culturală, pentru a deveni mai de impact direct sau, poate, în ideea, altfel corectă, că nu au treabă zicerile terestre cu un univers fantasy.

Cam așa ar arăta această trilogie enclavizată a Primei Legi, cu trimiteri cu tot:

Prima Lege / The First Law

Tăișul sabieiThe Blade Itself (2006)

The blade itself incites to deeds of violence.”  — citat din Odiseea lui Homer

 

Fără îndurareBefore They Are Hanged (2007)

“We should forgive our enemies, but not before they are hanged” — citat din Heinrich Heine

Puterea armelorLast Argument of Kings (2008)

Inscripția latină de pe tunurile lui Ludovic al XIV-lea: Ultima Ratio Regnum

 Tot sub pecetea The First Law mai apar și alte romane, dintre care, unul, Dulce Răzbunare, tocmai a fost tradus la aceeași super-editură Nemira.

 

Cartea Tăișul sabiei-partea I din Trilogia Prima Lege, de Joe Abercrombie poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

surse foto: IMDb

Spune-i. El trebuie să afle...

Trădarea câștigătorului, de Marie Rutkoski-recenzie

Editura: Leda Edge

Titlu original: The Winner’s Crime

Traducere: Chițu Oana

Număr pagini: 399

Seria Trilogia câştigătorului-The Winner’s Trilogy-1. Blestemul câştigătorului, 2. Trădarea câştigătorului, 3.The Winner’s Kiss 

   Nu prea ştii în ce categorie să încadrezi acest roman: distopie, fantasy, YA fantasy? Are elemente istorice, medievale, într-un ţinut inventat, fără un timp alocat anume, cu diverse tradiţii, culturi, valori. Are ceva şi din imperiul roman, şi atunci imaginaţia ta zburdă şi face compilaţii de timpuri şi culturi. Mi-a plăcut să îmi imaginez prin scriitura autoarei ţinutul şi cultura celor două popoare: valorian şi herrani. O lume nouă şi fascinantă! Asta scriam în recenzia primului volum și îmi mențin părerea.

       Ritmul este alert, acţiunea bună, personaje bine creionate, dar mai bine evidențiate în primul volum,  chiar şi cele secundare. În acest al doilea volumul autoarea se axează mai mult pe suspans, intrigă, comploturi și situații la care nu te aştepţi. Partea romantică de data aceasta este slab dezvoltată, nu se mai pune accentul pe romantism, dar asta nu este un impediment, ci dă o altă structură cărții. Toată lumea trădează pe toată lumea, iată o nouă abordare a autoarei. Poate fi frustrant să citești cum toţi trădează, dar  este acel ceva care te ține în suspans pe tot parcursul cărţii.

   Primul volum se încheie cu armistiţiul fragil dintre valorieni și herrani, şi anunțul căsătoriei lui Kestrel cu fiul împăratului. O căsătorie de convenienţă, o strategie pe care o adoptă Kestrel să-l salveze pe Arin, dar și pentru independența herranilor. Dar, ea știe cum va reacționa Arin dacă află adevăratul motiv al alegerii ei, așa că îl lasă să creadă ce vrea.

   Integrarea  la palat cu regulile impuse de împărat, care bănuia motivul alegerii ei, și pregătirile în vederea căsătoriei cu prințul Verex nu sunt ușoare pentru Kestrel. Ea devine și liantul dintre valorieni și guvernatorul herrani, Arin.

   Împăratul o ține sub observație bănuind, așa cum am spus, motivele pentru care ea a ales acest drum și îi pune în față tot fel de evenimente, teste, să vadă cum reacționează, dacă este loială, dacă susține valorile și dacă va fi un adevărat conducător, o adevărată prințesă valoriană. În acelaşi timp o presează pe Kestrel să fixeze data nunții, își dă seama că aceasta o amână găsind diverse motivaţii.

   Da, o amână pentru că încerca să câștige timp în speranța că ceva se poate întâmpla, ceva ce poate să întoarcă lucrurile şi să rupă logodna.

  Este îndrăgostită de Arin, dar mai presus de dragoste este viața lui și atunci afișează acel ceva de neînţeles și ambiguu atunci când cei doi vor fi față în faţă.

   Arin nu înțelege și nici nu știe ce se ascunde în spatele înţelegerii dintre împărat și Kestrel. Se simte trădat. Are tot fel de gânduri, face supoziții și caută răspunsuri la întrebările pe care și le pune.

   Întâlnirea dintre cei doi la balul organizat de împărat mi s-a părut un joc de-a șoarecele și pisica, dar fiecare pe teritoriul lui, fără ceva explicit, un fel de tatonare care nu duce nicăieri.

   Un personaj interesant apare în acest volum, un fel de legătură între cei doi- este vorba de ministrul agriculturii, Tensen. Genul acela de personaj înțelept, dar viclean, manipulator, încercând să le arate și să-i ajute în descifrarea unor lucruri.

  Ce mi-a plăcut foarte mult este sistemul de comunicare dintre Tensen și Kestrel- să o numim operațiunea Molia. Nu știu de unde a reușit autoarea să adune informații despre creșterea moliilor, să le țină în viață o perioadă, să le hrănească, şi nici cum de a avut o astfel de idee originală, dar apare în carte ca fiind ideea lui Kestrel. Plasarea moliei pe un tablou în condițiile în care ochii din umbră ai împăratului erau vigilenți devine semnul de comunicare dintre cei doi.

   Cu toate că, Kestrel este o tipă extrem de inteligentă și face tot posibilul să nu dea de bănuit în acțiunile ei, aceea de-ai ajuta pe herrani, şi să-l ţină în viaţă pe bărbatul pe care îl iubeşte, un gest de-al ei se va răsfrânge asupra lui Arin

   În carte se simte pericolul la tot pasul, parcă toată lumea complotează, toți au planuri ascunse, toți aşpteaptă să trădeze.

   Va exista o relație între Arin și Kestrel? Va afla Arin motivul alegerii ei? Cum va acționa Kestrel și ce va face ea? Va afla Arin adevarul? Cine este trădătorul și cine este cel trădat? Iată câteva întrebări care sper să vă stârnească curiozitatea.

   Pacea fragilă dintre valorieni și herrani, birul împăratului, îl face pe Arin să caute aliați în Dacra. Un nou ținut ce apare în peisajul creat de autoare. Ce se întâmplă și cum decurg lucrurile….hai că descoperiți voi.

   Relaţia dintre prințul Verex și Kestrel nu este una bună la început. Acesta o evită, nu este de acord cu  căsătoria, chiar au momente tensionate şi pline de frustrare când se întâlnesc, dar la un moment dat amândoi își dau seama că sunt implicați în acest plan și treptat atitudinea lor se schimbă, amândoi înțelegând că este mai bine să fie aliați împotriva unui împărat dominator.

  Verex mi s-a părut un personaj interesant, deși la început l-am ignorat, dar când am înțeles că este diferit de tatăl său, că este inteligent și are alte aspirații, mi-a plăcut de el. Dar cel mai interesant personaj este Roshar fratele prinţesei dacrane, cel puţin în viziunea mea (probabil alţi cititori nu-l consideră interesant).

   Nu aș vrea să vă dau mai multe amănunte despre ceea ce se întâmplă în carte, dar merită să o citiți în special pentru final. Aici mi-a pus capac mai ales că nu l-am înțeles pe tatăl lui Kestrel, atitudinea lui față de propriul copil. Are autoarea un stil de te înnebuneşte cu finalurile.. Adică mori şi învii în acelaşi timp, te ţine într-un suspans de nedescris şi când să afli ce trebuie, pac- va urma.

   Întrebarea de 100 de puncte: Va avea loc nunta regală în condițiile în care Verex este îndrăgostit de prințesa dacrană Risha? V-am încuiat?  🙂  Posibil. Puteam să mă refer la Arin și Kestrel, ce se întâmplă între cei doi, dar așa cum, cartea este o trădare și o intrigă o aplic și eu și vă duc într-o altă direcție pe care aș vrea să o descifrați. 🙂

Cartea Trădarea câștigătorului, de Marie Rutkoski poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Ephialte -Începutul unui Coșmar, de Cristinne C.C.-recenzie

Editura: Quantum Publishers
An apariție: 2017
Nr. pagini: 228

Ne aflăm într-o Nouă Lume ce se zbate să supraviețuiască în urma unui eveniment cataclismic ce a avut loc cu mai bine de cinci sute de ani în urmă, o lume în care oamenii încearcă pe de-o parte să reconstruiască, iar pe de altă parte, să lupte împotriva unei boli cumplite și misterioase. Însă există și alte creaturi ce trăiesc printre ei, Ephialte și Umbre.
Alisia Iacob, o tânără impulsivă, non-conformistă, un Ephialt novice, abia trecută de Ini
țiere, se trezește aruncată dintr-o banală coincidență într-o serie de evenimente ce o plasează în mijlocul unui adevărat conflict între ephialte și dușmanii acestora, Umbrele.
Descoperind din întâmplare intrigile
țesute de unul dintre cei mai importanți și puternici oameni, secrete ce pun în pericol atât viața oamenilor, cât și a Ephialtelor, Alisia devine ținta principală a mai multor dușmani.
Pentru a supravie
țui, se vede nevoită să lege alianțe neașteptate, dar și să-și descopere abilități surprinzătoare și periculoase.
În mijlocul tuturor acestor evenimente ce se succed cu rapiditate, la fel de neprevăzută este
și descoperirea primelor atingeri ale pasiunii, pentru ca, la fel de brusc, să fie curmate de resentimente vechi și înrădăcinate.

   Am citit cam toate genurile de proză, dar în ultima perioadă de timp, m-am simțit tot mai mult atrasă de poveștile fantastice. De ce? Probabil pentru că îmi place să evadez cât mai departe de realitatea cotidiană. Sau poate pentru că în literatura fantasy, realitatea nu are nicio putere și doar imaginația mea controlează totul. Așa că înțelegeți de ce devorez cam toate cărțile care apar la Quantum.

   În ceea ce privește “Începutul unui coșmar”, primul volum al seriei Ephialte, trebuie să vă mărturisesc că m-am îndrăgostit de lumea creată de Cristinne C.C. De la bun început, am știut că va fi pe placul meu, din cauza descrierii și a numeroaselor păreri pozitive, dar nu mă așteptam să aibă un asemenea impact asupra mea. Sunt o fană a genului romance, dar cartea aceasta nu are așa ceva – sau mai bine spus, este doar sugerată ideea că între Alisia și Max ar putea exista ceva în viitor – și, totuși, a reușit să mă cucerească. În plus, am fost foarte încântată de faptul că fiecare capitol începe cu câte un citat din poeziile lui Mihai Eminescu.

   Mi-a plăcut stilul abordat de autoare, modul în care a făcut trecerea de la momentele tulburătoare la anumite situații care ne aduc zâmbetul pe buze, modul cum și-a creionat personajele, misterul în care ele sunt învăluite, ritmul alert. Personajul central al cărții, Alisia Iacob,  m-a cucerit prin felul de a fi – încăpățânată, tenace, curajoasă. Este temperamentală și sarcastic – are un extraordinar talent de a ironiza tăios, nefiind obișnuită cu subtilitatea.

„- Mâncarea mea nu e… vie! bodogăni.

  – Poate ar fi trebuit să întreb animalul de la care provine dacă a fost de acord să fie tăiat și aruncat la tine-n farfurie! i-am întors-o, de-a dreptul iritată.”

   Baza romanului este destul de interesantă. Lumea – Noua Lume -se confruntă  cu o epidemie (Degenerative Malak Desease – boala lui Malak) care face ravagii în lumea oamenilor, deja zguduiți  și reduși la mai puțin de un sfert în urma Revelației. Multe lucruri nu se știu despre această afecțiune, nici cum a apărut, nici cum se transmite, și nici cum poate fi tratată. Oamenii pierd controlul cu realitatea, cu propria lor ființă și, în cele din urmă, mor. Fără nicio explicație, intrau într-un fel de  stare de comă.

   Însă, omenirea se mai confruntă și cu altă problemă – Ephialtele, poreclite “Coșmaruri”, care se hrăneau cu energia emanată de oameni, atunci când acestora le era indusă starea de frică. Erau niște  făpturi frumoase, ispititoare, nu foarte diferite ca înfățișare de oameni. Aveau puteri deosebite și reflexe extraordinare, se puteau vindeca după răni destul de grave, erau imuni la orice boală și erau nemuritori. Se nășteau oameni, dar când atingeau maturitatea, organismul lor începea să refuze mâncarea și simțeau din ce în ce mai mult “nevoia de a consuma energie pură, emanată de oameni, printr-un proces de stimulare a minții acestora și creeri unei stări de teamă”. Când începea acea tranziţie, exista un ritual de trecere la noua formă de viață, numit Inițiere. De asemenea, aceste ființe rămâneau pentru totdeauna cu chipul și trăsăturile avute la Inițiere.

   Singurul dușman natural al ephialtelor erau Umbrele. Acestea nu par nici în viață, dar nici nu se poate spune că sunt moarte. De fapt, în afară de ochi și de felul în care se mișcă, nimeni nu și-ar da seama că sunt Umbre și nu oameni oarecare. De obicei erau trimise de Consiliu. Dacă vreun ephialt încălca drepturile oamenilor, folosindu-se de abilitățile sale, Consiliul trimitea Umbrele să-i dea o lecție. Mult mai des însă, Umbrele decideau să atace din proprie inițiativă. Nimeni nu știa exact de ce făceau asta, însă ephialtele nu se puteau baza pe ajutorul cuiva. Nici oamenii, nici Consiliul, nu țineau vreo parte în conflictele dintre ei. Atâta timp cât nu încălcau drepturile oamenilor, atât ephialte, cât și Umbrele erau lăsați să-și rezolve disputele.

“Nu mulți erau cei care se puteau lăuda că au dat gata un ephialt. Distrugerea creierului însă, era o altă poveste. Umbrele ne atacau făcând exact asta. Nu erau mai rapide decât noi, dar acționau mereu în grup și, dacă vreuna dintre ele reușea să ajungă atât de aproape de un ephialt încât să-i pătrundă la minte, acesta din urmă era imobilizat de durerea imensă pe care o simțea.”

   Povestea este spusă din perspectiva lui Alis Iacob, o tânără ephailt care a trecut de curând Inițierea. Împreună cu ceilalți frați ai ei (Felix, Marcus și Dani), se mutase cu mai puțin de trei ani în urmă în Mandaria – o peninsulă împresurată în cea mai mare parte de Marea Neagră, care se prindea de continent doar printr-o fâșie care făcea trecerea până la așezarea Calatis. Toate tranzacțiile mai importante din Ținuturile de Mijloc aveau loc aici, iar mișcarea permanentă de populație de toate felurile, le asigura suficientă discreție pentru a se putea hrăni fără probleme.

   Fire impulsivă și rebelă, Alis intră în tot felul de  necazuri, din care scapă adesea cu ajutorul  fraților ei. Însă, pe când era la vânătoare într-un bar dintr-o zonă rău famată, este întreruptă de la”masă” de un tip misterios, care își arată dezgustul fățiș față de ea.

– Sunteți niște creaturi care trebuie eliminate! Nu puteți fi lăsate nesupravegheate, să împrăștiați groază și panică în toate părțile…”

   Inițial a crezut că are de-a face cu o Umbră, așa că și-a concentrat toate simțurile spre el, dar în zadar. Era ca și cum tipul nu ar fi fost acolo. În plus, tânărul își pierduse efectiv calmul în timpul discuției cu ea și, pentru un moment, și-a arătat adevăratele ”sentimente” față de ephialte. Se știa că Umbrele nu aveau așa ceva. Erau ființe fără suflet. Ceva  nu era în regulă cu el! Nu era un simplu om, dar nu era nici Umbră. A încercat să-l provoace să-i spună mai multe, să-l seducă, dar totul a fost în zadar.

– Nu poți condamna o fată că încearcă. Știi? Cine știe? Poate undeva, acolo, îngropat adânc în mintea ta, își mai aduci aminte cum e să simți.

 – Draga mea, nimeni nu ți-a explicat până acum că nu acolo ar trebui să fie îngropate sentimentele? Și apoi, ce ar fi trebuit să simt? Spune-mi! Ce crezi tu că ar fi trebuit să simt privindu-te? Admirație pentru chipul tău? Compasiune pentru inocența ta? Sau ce? “

   Până la urmă, Max îi dezvăluie că a fost trimis de cineva care vrea să o cunoască, iar rolul lui este să asigure acest lucru. Firește că impulsiva Alis a încercat să se împotrivească, dar  într-o fracțiune de secundă, s-a trezit imobilizată. Ba mai mult, după ce a fost lovită în cap, tânăra și-a pierdut cunoștința. Lucru nemaiîntâlnit, având în vedere că “ oricât de aproape de distrugere ar fi, un ephialt este întotdeauna conștient. Până în ultima clipă. Nu doarme și nu leșină.”

“Max continua să mă sărute, iar când am întors capul pentru o gură de aer pe care, în clipa aia, o uram pentru că îmi era necesară, buzele lui coborâră pe maxilarul meu, apoi pe gât, cu o așa ardoare încât, pentru o secundă, am crezut că mă voi sufoca. Un geamăt răgușit mi-a scăpat în vâltoarea momentului incendiar.

 Max se opri brusc. Am deschis ochii pe care abia atunci am realizat că îi aveam închiși.

 Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost căutătura lui strălucind în întuneric, rece, intensă și plină de ură. O clipă mai târziu, ceva m-a lovit foarte tare în tâmpla stângă și, după o fracțiune de secundă de durere seacă, lumea a dispărut, lăsându-mă să alunec în întuneric.”

   Atunci când își revine în simțiri, tânăra constată că este  închisă într-o încăpere cufundată în întuneric, având mâinile legate deasupra capului. Era suspendată cu niște lanțuri prinse în tavan, iar un fel de câmp energetic, conceput special pentru a incapacita ephialtele, înconjura temnița. Iar aici este pusă la dispoziția unor Umbre care se hrănesc cu ea.

 “- Ephialt, singurul tău rol este de a hrăni Umbrele atât cât spiritul îți va rezista până va fi distrus. Am făcut o alianță cu oamenii și, în schimbul proteciei pe care le-o oferim împotriva voastră, ei ne facilitează aceste… întâlniri.”

   Alianță între oameni și Umbre? E interzis așa ceva! Consiliul avea o înțelegere cu oamenii, în care aceștia din urmă se angajau să nu se asocieze cu temutele Umbre.

    De la Andreas, un alt “locatar” al temniței, Alis află că ei sunt pe Capri Seconda, o insulă deținută de Theon Novac, un puternic om de afaceri. Despre acest individ se știa de ceva timp că intenționează să construiască aici un centru de cercetare, pentru a efectua studii clinice pe un nou posibil tratament miraculos pentru boala Noi Lumii, DMD sau Degenerative Malak Desease (boala lui Malak). Necunoscandu-se modul de transmitere al maladiei, deschiderea unui astfel de centru pe o insulă izolată părea cea mai bună idee.

   Dar ce se întâmplă pe insulă, nu pare deloc un laborator de cercetare în vederea găsirii unui tratament, ci mai degrabă un loc rupt din cele mai urâte coșmaruri. Un loc de coșmar pentru ephialte. Dar ce vor să facă cu Alis și Andreas? Umbrele o țin acolo că sursă de hrană pentru ei, iar Andreas, nefiind un ephialt, Umbrele nu se hrănesc cu el, dar este totuși torturat de oameni. Cei doi trebuie să evadeze cât mai curând din acest loc! Dar cum va scăpa Alis de acel câmp electronic? Ei, asta vă las pe voi să aflați.

  Tot de la Andreas, tânăra află că fratele lui este căsătorit de câțiva ani cu o tânără ephialt pe nume Philia, lucru foarte interesant. Există relații între om și ephialt, dar nu căsătorii.

Ephialtele erau nemuritoare. În plus, odată trecută Inițierea, înghețați la o vârstă atât de fragedă, era complicat să întrețină o relație serioasă cu oameni având aceeași vârstă. Oamenii nu se gândeau la căsătorie așa de devreme în viață, iar mai târziu, când ajungeau la maturitate, cu siguranță nu-și doreau să-și ia ca partener pe viață pe cineva care să arate mult mai tânăr. În plus, oamenii – majoritatea – își doresc copii. O căsătorie cu un ephialt scotea o asemenea perspectivă din peisaj. După Inițiere, pa, reproducere! Ehialtele nu puteau avea copii.“

   La un moment dat, Philia n-a mai vrut să fie nemuritoare. Nu voia să-și piardă soțul din cauza bătrâneții. Auzise că există o cale prin care un ephialt poate renunța la imortalitate și, încet, să redevină om, așa că a făcut ca dorința să i se împlinească. A reușit! Era acum muritoare, cu toate că mai păstra o parte din agilitatea și instinctele unui ephialt. Nimeni nu mai știa de acest lucru uluitor pentru că secretul a fost păstrat cu strășnicie de familie.

   Se pare că Andreas se află aici pe insulă pentru că Novac și oamenii lui cred că el are un răspuns la niște probleme pe care încearcă ei să le rezolve. Despre ce probleme e vorbă? Ce planuri pune la cale Novac? De ce s-a aliat cu Umbrele? Ce a cauzat maladia? Cine este Max? Cărei lumi îi aparține?

“Poate că eu meritam să fiu închisă acolo. Poate că meritam să plătesc pentru acei oameni pe care i-am folosit ca să mă hrănesc, pentru toate suferințele pe care le-am provocat, numai ca eu să pot supraviețui. Dar, cum rămâne cu oamenii pe care voi îi chinuiți acolo? (…) Ceilalți oameni închiși acolo pentru a le obliga pe ephailte să se hrănească cu energia lor ce vină au? Când eram jos, în fața ta, îngenunchiată de durerea pe care prietenul tău mi-o cauzase, cine a fost lângă mine? Un om. Un om pentru care m-am întors. Un om pe care n-am putut să-l abandonez în acel loc cumplit. Vezi tu, Max… E o lume mult mai complexă în jur decât crezi tu! Și-n lumea asta, noi am fost în stare să ne găsim, să ne înțelegem, să ne respectăm și să ne atașăm unii de alții. Nu ai decât să rămâi în lumea ta, prieten al Umbrelor! Singur cu principiile tale ipocrite! Și plin de ură! “

 

Cartea Ehialte – Începutul unui Coșmar de Cristinne C.C. poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
17

       Urzeala tronurilor, de George R.R. Martin-recenzie

Titlu original:  A Game of Thrones

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecție: Nautilus

Anul apariției: 2017

Gen: Ficțiune, fantasy

Număr de pagini: 832

Nota mea: 10/10

   George R.R. Martin s-a născut în 1948 la New Jersey și a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois. În anii ’70 George R.R. Martin a scris o serie de nuvele, printre care și Regii nisipurilor (1979), pentru care i-au fost decernate Premiile Hugo și Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy și horror. În anii ’80 a fost producător și scenarist în televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television și producător al filmului Beauty and the Beast. Nuvela Zburătorii Noptii, care dă și titlul volumului publicat în anul 1985, a fost ecranizată.

    În 1996 Martin a început să scrie seria fantasy Cantec de gheață și foc (din care la editura Nemira au apărut Festinul Ciorilor, Iureșul săbiilor, Încleștarea regilor, Dansul dragonilor și Urzeala tronurilor). Seria este alcătuită din șapte romane dintre care două se află încă în stadiul de proiect (The Winds of Winter și A Dream of Spring).

   Seria Cântec de gheață și foc este considerată o capodoperă a genului, după trilogia Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien, drepturile cinematografice fiind deja achiziționate de HBO. Primele 7 sezoane din serial au fost deja difuzate.

    Nu cred că există om care să nu fi auzit până acum de celebrul serial ,,Game of Thrones”, mulți l-au și vizionat, devenind fani înfocați. Povestea fermecătoare are la bază seria de cărți ,,Cântec de gheață și foc”, o reinterpretare a unor mituri de sorginte nordică, scrisă de celebrul George R.R. Martin, un titan al literaturii fantastice contemporane. Spre rușinea mea, am amânat până acum lectura primului volum, însă cred că e mai bine mai târziu decât niciodată

      Aveam așteptări mari de la această carte, iar George R.R. Martin le-a întrecut. Nici că se putea ca această serie să debuteze cu un volum mai interesant și mai fascinant decât atât. Stilul său, scriitura m-au cucerit de la primele pagini. Anumite personaje mi-au atras atenția imediat, astfel încât le-am îndrăgit de la prima până la cea din urmă pagină. Am savurat acest roman fantasy, l-am citit pe bucățele, bucurându-mă de fiecare capitol, de fiecare întâmplare și de fiecare personaj, conturate cu o deosebită măiestrie.

    Mai mult decât oricând înțeleg pasiunea celorlalți pentru carte și, implicit, pentru serial. Povestea reușește să treacă cititorul printr-o gamă largă de senzații, trăiri, sentimente. Bucurie, admirație, simpatie, dezgust, revoltă, nemulțumire, curiozitate, empatie, încântare, toate îi devin familiare celui care citește ,,Urzeala tronurilor”. În ciuda dimensiunilor sale (peste 800 de pagini), te simți  dezamăgit la final, nu-ți vine să crezi că tocmai în momentul acela s-a gândit autorul să pună ,,stop”, tocmai când acțiunea devenea din ce în ce mai palpitantă. Rămâi cu nenumărate întrebări cărora nu le-ai aflat răspunsul,însă următoarele volume vor încerca să-ți potolească setea pentru călătoriile în Westeros, pentru aventurile personajelor creionate cu iscusință, pentru tot ceea ce-ți oferă o lectură à la Martin.

   Probabil mai există printre voi și persoane care nu știu prea multe despre cadrul în care se desfășoară evenimentele din această serie, motiv pentru care consider că este necesar să fac câteva mențiuni. Povestea țesută de talentatul autor american este plasată în ținutul Celor Șapte Regate, în care iarna și vara pot dura ani de zile, influențând, în mod direct, viața locuitorilor săi. Cele Șapte Regate sunt guvernate de un șir de lorzi, în fruntea cărora se află regele. Societatea prezentă este una medievală, guvernată după legi specifice, în care onoarea, victoriile obținute cu sabia în mâna joacă un rol important în derularea vieții de zi cu zi.

   Acțiunea este prezentată din perspectiva mai multor personaje, opt la număr, astfel încât ni se oferă posibilitatea de a înțelege cât mai bine această poveste, presărată cu aventură, suspans și multe alte ingrediente.

    Fără îndoială, cei mai mulți protagoniști fac parte din familia Stark, din teritoriile nordice, și anume:

  • Eddard (Ned), Lordul Stark de Winterfell, Paznic al Nordului. Împreună cu actualul rege Robert Baratheon – bun prieten al său – și alți aliați ai acestuia, l-a detronat pe Rhaegar Targaryen, punând capăt domniei dragonilor, stabilind o nouă rânduială. Ned își iubește casa, pământurile natale și familia, fiind, totodată, un conducător înțelept, onorabil, capabil să asculte și să analizeze la rece faptele, în vederea găsirii celor mai bune soluții.
  • Catelyn, Lady Stark, soția lui Eddard și mama copiilor acestuia, născută la Riverrun, ca fiică a Lordului Tully. Are părul roșcat, pe care l-au moștenit aproape toți copiii săi. Poate fi caracterizată drept un personaj loial familiei sale, capabilă de sacrificii pentru cei dragi. Firea cumpătată este marcată de decizii impulsive, uneori, chiar de un curaj nebunesc.
  • Sansa, fiica cea mare a soților Stark, preocupată să devină o adevărată doamnă. Sub îndrumarea atentă a Septei Mordane, își dezvoltă manierele, un comportament demn de o viitoare…  regină (poate?). Puțin cam naivă, sensibilă, sclifosită.  
  • Arya, sora mai mică a Sansei, total diferită de aceasta. Arya  se remarcă prin moștenirea părului și a trăsăturile fizice ale celor din familia Stark. Fire rebelă, războinică, o pasionează aventura, natura, săbiile, călăritul și se remarcă prin lipsa grației cu care ar trebui să fie înzestrată o domniță de vârsta sa.
  • Bran, fiul mijlociu al lui Ned și al lui Catelyn. Adoră să se cațăre, să ajungă în cele mai inaccesibile locuri ale proprietății Winterfall.
  • Jon Snow, unicul bastard al lui Eddard Stark, crescut la Winterfell, disprețuit de Catelyn și tolerat de frații săi. Arya, cu care seamănă la înfățișare, este singura care-l iubește sincer și pentru care nu este doar un frate vitreg. Asemenea multor altor bastarzi, viitorul lui Jon este incert, întrucât nu face parte din linia de succesiune a familiei princiare.

Alte personaje semnificative sunt:

  • Tyrion, fratele reginei Cersei și a regicidului Jamie. Deși este membru al despoticei și sângeroasei familii Lannister, Tyrion întruchipează, cu adevărat, o personalitate interesantă. Este pitic, nu poate fi considerat cavaler, însă este un Lannister. Nu mânuiește sabia, dar se folosește de cuvintele meșteșugite, presărate cu ironie și sarcasm, de înțelepciune pentru a-i înfrunta pe cei din jur.
  • Daenerys, unica prințesă a dinastiei Targaryen, obligată să locuiască alături de fratele său mai mare în Orașele Libere, în teritoriile ce nu intră în alcătuirea Celor Șapte Regate. În orice caz, simpla ei existență pune în pericol actuala orânduire din Westeros, căci nu trebuie uitat: copilul unui dragon este, la rândul său, un dragon.

   În acest prim volum, sugestiv intitulat ,,Urzeala tronurilor”, datorită tuturor intrigilor, conflictelor, jocurilor politice ce îi vor mulțumi pe pasionații romanelor istorice (și nu numai), vara extrem de lungă pare să prevestească venirea unei ierni grele, ce va aduce odată cu sine și schimbări dramatice, neașteptate.

   La Winterfell, familia Stark trăiește în liniște și pace, lăsându-se prinși în mrejele vieții cotidiene, lipsite de griji. În  mod uimitor, un grup de cavaleri găsesc o lupoaică proaspăt ucisă, care a dat naștere unor pui de lup străvechi, o specie, aparent, dispărută de pe meleagurile nordului. Ned acceptă ca cei 6 copii ai săi (5 legitimi, 1 ilegitim) să-i adopte și să-i îngrijească pe cei 6 puișori, lipsiți de ocrotirea maternă. Apariția acestor ființe legendare, traiul lor alături de familia Stark poate preconiza un sfârșit sau, cine știe, un nou început.

     Pe nepusă masă, Familia Regală, însoțită de un convoi numeros, își anunță vizita la Winterfell. Din acest moment, Ned își ia adio de la liniștea dorită, fiind nevoit să accepte funcția de Mână a Regelui (un fel de prim-ministru) și să călătorească la Debarcaderul Regelui, capitala Celor Șapte Regate. În toiul acestei vizite regale, Bran aproape că este ucis de Jamie și de Cersei, pe care i-a surprins în timpul unui act incestuos. Supraviețuiește unei căderi de la înălțime, dar viața lui nu va mai fi nicicând aceeași…

     Într-un final, Ned pleacă la Debarcaderul Regelui pentru a-i fi aproape vechiului său prieten, regele Robert, luându-le cu sine pe Sansa – promisă drept mireasă prințului moștenitor, și pe Arya, care pornește într-o veritabilă călătorie inițiatică, ce va face din ea, mai mult sau mai puțin, o tânără războinică.

     Jon Snow se alătură Rondului de Noapte, oamenilor îmbrăcați negru responsabili de apărarea Zidului ce separă regatele de o întindere necunoscută, din care se pare că nu lipsesc magia, ființele mitice, despre care nu se știe prea multe. Depune un jurământ care-i va marca întreaga existență, căci odată ce a ales acest drum, nu mai poate renunța.

,,- Ce știi tu despre cum e să fii bastard?

-Toți piticii sunt bastarzi în ochii taților lor.

-Dar tu ești fiul adevărat al mamei tale, născut Lannister. […] Eu nici măcar nu știu cine a fost mama mea, zise Jon.

– O femeie, fără îndoială. Majoritatea asta sunt… Amintește-ți asta, băiete! Toți piticii pot fi bastarzi, dar nu toți bastarzii trebuie să fie și pitici.

Se întoarse și o luă agale înapoi, spre festin, fluierând o melodie. Când deschise ușa, lumina din interior îi proiectă umbra clară în curte și, pentru o clipă doar, Tyrion Lannister fu înalt ca un rege.”

     Catelyn îl bănuiește pe Tyrion că ar fi responsabil de accidentul suferit de Bran și de ulterioara tentativă de asasinare a băiatului. Îl ia captiv, gestul său fiind capabil să ducă la izbucnirea unui conflict deschis cu Lannisterii. În capitală, aceeași familie Lannister încearcă să scape de regele Robert și, înainte de toate, să elimine pericolul pe care îl reprezintă onestul și loialul Ned Stark pentru planurile lor malefice.

      Un război va începe, o bătălie care va permite lupului ancestral (simbolul neamului Stark) să înfrunte leul (Lannister). Și, mai mult decât oricând, deviza ,,Vine iarna!” (Stark) pare să prevestească viitorul locuitorilor Celor Șapte Regate…

,,Aici erau tăcerea nopții, lumina lunii și umbre, un covor gros de frunze moarte, coline împădurite coborând lin spre albia pârâului, arbuștii și tufele rărindu-se pe măsură ce terenul cobora.

   Aici era fiul său, călare pe armăsar, uitându-se în urmă, spre ea, pentru ultima oară, cu sabia ridicată în semn de salut.

   Aici era cântecul cornului de luptă al lui Maege Mormont, un șuier jos și prelung, care se rostogolea spre vale dinspre răsărit, anunțându-i că ultimii călăreți ai lui Jaime intraseră în capcană.

   Iar Vântul Cenușiu își dădu capul pe spate și urlă.

   Sunetul păru să treacă direct prin Catelyn Stark, iar ea se trezi zgribulindu-se. Era un sunet îngrozitor, înspăimântător, dar avea muzicalitate. Preț de o clipă simți ceva aproape de milă pentru Lannisterii de jos. Așa răsună moartea, se gândi ea.”

     În tot acest timp, Daenerys a fost măritată cu Khalul Drogo, conducătorul unui neam de barbari, devenind ea însăși o Khaleesi. Fratele său moare, iar ea rămâne unica speranță, ultima persoană capabilă să-i răzbune pe dragoni…

,,Irri îi aduse oul cu cochilia de un verde-închis; picături de bronz luciră printre solzii săi când îi întoarse în mâinile ei mici. Dany se ghemui pe saltea, trăgându-și mantia de mătase fină peste ea și ținând oul în golul dintre pântecele umflat și sânii ei mici și fragezi. Îi plăcea să țină ouăle. Erau atât de frumoase, iar uneori, fiind atât de aproape de ele, o făceau să se simtă mai puternică, mai curajoasă cumva, de parcă și-ar fi tras puterea din acei dragoni pietrificați închiși înăuntru.

   Stătea acolo, ținând oul, când simți copilul mișcându-se în ea… de parcă s-ar fi întins afară, frae spre frate, sânge către sânge.

– Tu ești dragonul, îi șopti Dany, adevăratul dragon. Știu asta. O știu.

    Și zâmbi, adormind și visându-se acasă.”

    Va reuși Ned să facă față intrigilor țesute în capitală? Ce se va alege cu naiva și sensibila Sansa? Dar cu încrezătoare și curajoasa Arya? Fiii lui Catelyn vor avea șansa să ducă mai departe numele și sângele familiei Stark? Tyrion va reuși să scape din necazurile ce se ivesc la orizont? Se va obișnui Jon Snow cu viața de la Rondul de Noapte, în timp ce viața tatălui și a frăților săi vitregi atârnă de un fir de ață? Lannisterii vor obține ceea ce-și doresc atât de mult, și anume puterea deplină asupra regatelor? Sângele de dragon ce-i curge prin vene lui Daenerys îi va permite să schimbe destinul Westerosului?

    Va veni iarna, cu adevărat?

     Vă recomand cu drag să citiți ,,Urzeala tronurilor”, scrisă de George R.R. Martin! Pentru mine a reprezentat o surpriză mai mult decât plăcută, căci  mi-a oferit o poveste de nota 10. Personal, sunt nerăbdător să mă delectez cu volumele următoare și, mai apoi, cu serialul devenit deja un fenomen internațional.

     Vă plac poveștile cu un sâmbure fantastic? Vreți o lectură diferită, incredibilă?

     Dacă răspunsul vostru este ,,da”, atunci nu ezitați să încercați această serie! Pe mine m-a cucerit!

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Urzeala tronurilor de George R.R. Martin a fost oferită pentru recenzie de Cartepedia.ro şi poate fi comandată direct de pe site.

Sursă imagini: pinterest.com

 

Printre ceilalţi, de Jo Walton-prezentare

Premiile HUGO, NEBULA şi BRITISH FANTASY pentru cel mai bun roman

Editura: Paladin

Publicată în septembrie 2017

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

Domeniu: Fantasy

 Aceasta nu este o poveste simpatică şi nu este nici o poveste uşor de spus. Dar este o poveste despre zâne, aşa că simţiţi-vă liberi să vă gândiţi la ea ca la o poveste cu zâne. Oricum, nu e ca şi cum o să-i daţi crezare.

   Rămasă infirmă în urma unui accident, Mori fuge de la mama ei şi ajunge să locuiască cu tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată. Citeşte enorm, ţine un jurnal şi tot ce-şi doreşte este să întâlnească pe cineva cu aceleaşi pasiuni. Între timp, se mulţumeşte să discute cu zânele despre minunata, şi totuşi periculoasa, lume a magiei. Trimisă la un internat unde prietenii adevăraţi sunt greu de găsit, Mori încearcă să se desprindă de copilăria nefericită şi să trăiască în lumea reală, în ciuda suferinţelor pe care le are de înfruntat.

 În lume sunt o mulţime de lucruri îngrozitoare, e adevărat, dar sunt şi câteva cărţi minunate.

Sursa foto şi text: Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Moştenirea străbunilor, de Maria Ileană-prezentare

Editura Tritonic

Colecţia SFFH

   Când ai o poveste extraordinară în urma ta, rămâi cu multe întrebări lipsite de răspuns dintre care doar una singură te macină în permaneţă: Ce mă mai poate aştepta? Ema înţelege în scurt timp că odiseea ei este departe de a se sfârşi. Aşa că îşi asumă noul drum pe care viaţa i-l impune şi îşi acceptă rolul în Regat. Evenimentele o aduc cu fiecare pas tot mai aproape de istoria moştenită şi prin urmare de clipa în care realizează că e datoria ei să lase deoparte trecutul şi să dea o şansă prezentului.
Dar bunicul ei, Tristan, apare în scenă pentru a-şi prelua locul la conducere şi Ema se va vedea pusă în faţa unui război care nu va fi purtat pe câmpul de luptă. Nimeni nu rămâne în lanţurile întunericului, când cunoaşte calea corectă prin care poate să evadeze.

“Într-o literatură care şterge graniţa dintre mainstream şi fantasy, Maria Ileană demonstrează, cu naturaleţe şi talent, că adolescenţii nu fug de realitate, ci doar o privesc cu alţi ochi.”-Lucian Dragoş Bogdan

Sursa foto şi text: Editura Tritonic

Ultimele patru lucruri, de Paul Hoffman-prezentare

Editura: Rao

Număr pagini: 416

Moarte, Judecată, Rai şi Iad

Acestea sunt ultimele patru lucruri care acum au devenit cinci
Faceţi cunoştinţă cu Thomas Cale

   Cale este un amestec straniu de inocenţă rănită şi brutalitate pragmatică; este un personaj ciudat şi plin de conflicte interioare, iar povestea este scrisă într-o manieră captivant de întunecată şi greu de descifrat. Oare ce va alege până la urmă Cale, salvarea sau condamnarea veşnică?

Sursa foto şi text: Editura Rao

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Bijuteria (vol 1 din Trilogia Oraşul Solitar) de, Amy Ewing-prezentare

Editura: Rao

Număr pagini: 320

,,INTRIGĂ PROVOCATOARE ȘI PERSONAJE IREZISTIBILE” Andrea Cremer, autorul seriei The Nightshade

   ”Bijuteria” este primul volum al trilogiei The Lone City, o ficțiune destinată adolescenților. Născută și crescută în Mlaștină, Violet a fost sortită să fie mamă-surogat pentru bogătași și este cumpărată la licitație de Ducesa din Lac. Adolescenta trebuie să accepte realitățile urâte cu care se confruntă… asta în timp ce se luptă să supraviețuiască. Dar, înainte de a-și accepta soarta, ea cunoaște un tânăr fermecător, de care se va îndrăgosti iremediabil. Însă relația lor interzisă va avea consecințe nebănuite. Aflată la granița dintre supunere și revoltă, Violet trebuie să decidă dacă este dispusă să riște pentru propria libertate.

Sursa foto şi text:  Editura Rao

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

             Vassa și noaptea, de Sarah Porter-recenzie

Titlul original: Vassa in the night

Traducere din limba engleză: Mihaela Sofonea

Gen: Fantasy, Young Adult

Editura: Nemira Publishing House

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 336

    Sarah Porter este scriitoare, pictoriță și profesoară. Este autoarea trilogiei Lost Voices: Lost Voices, Waking Storms și The Twice Lost. Sarah și soțul său trăiesc în Brooklyn, New York.

                Din momentul în care ,,Vassa și noaptea” a fost tradusă și publicată în română (ba chiar, dinainte) mi-am dorit s-o citesc. Coperta fermecătoare și descrierea incitantă au fost suficiente pentru a mă convinge, astfel încât am inclus-o cât mai curând în planul de lectură. Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul în compania acestei cărți, paginile au zburat, de parcă ar fi fost vrăjite, ghidate de bagheta unui magician. Iar în fața mea s-a ivit o sferă magică, în interiorul căreia ochii mei au urmărit o poveste minunată…

   Poate că nu începe cu ,,A fost odată ca niciodată…”, însă are, cu siguranță, un punct de pornire, pe care, spre deosebire de un basm, îl vom afla pe parcurs. Din această poveste nu lipsește magia, nu lipsesc ființele înzestrate cu puteri ce ne depășesc capacitatea de înțelegere. Există, de asemenea, aventură, suspans, momente critice în care cititorul crede că totul s-a sfârșit. Dar finalul… este demn de un basm, în care… știți voi cine pe cine învinge.

   Protagonista este personajul eponim al textului, și anume Vassa Lisa Lowenstein, în vârstă de șaisprezece ani. Viața sa de până acum nu a fost nicidecum ușoară. A rămas orfană de mamă, tatăl a părăsit-o – mânat de dorințe stranii, de neînțeles, iar acum locuiește în Brooklyn, New York, alături de mama sa vitregă și de surorile sale vitrege, Chelsea și Stephanie. Familia o consideră o copilă cu tulburări comportamentele, o persoană dificilă cu un caracter oarecum josnic. Chelsea este singura puțin mai înțelegătoare, cea care încearcă s-o ajute să treacă peste traumele care i-au marcat copilăria, fiindu-i alături, deși între ele nu există nicio legătură de sânge.

,,Cât despre mine, mă îngrijesc de lebedele mele, căci sunt calde și rănite și, spre deosebire de Pangolin, nu sunt deloc liberă. Nu am calificările necesare pentru  a distruge noaptea sau pentru a manevra documente juridice. S-ar putea chiar să fiu la ananghie, întemnițată într-un cerc de capete retezate și un stol de păsări agitate; teritoriul meu este o insulă de sânge și zăpadă, care scânteiează sub lumina de culoarea apusului, emanată de BY’s. Țara mea este ciotul unde desfac batonul pentru Erg și o așez pe coapsă. Îl mănâncă într-o catedrală vie, mișcătoare de gâturi albe, arcuite.

O fi teritoriul meu mic, dar în el pot încă iubi ce e în fața mea din toată inima, din cât mi-a mai rămas din ea.”

   Înainte să moară, Zinaida, mama Vassei, o pictoriță talentată și o femeie lipsită de inhibiții, i-a lăsat acesteia în grijă o păpușă din lemn, cerându-i să aibă grijă de ea și s-o țină ascunsă de toți ceilalți. Această păpușă avea să fie botezată Erg și avea s-o însoțească mereu pe Vassa, împărțind mâncarea cu aceasta, provocându-i și necazuri, din când în când.

   În lumea în care trăiește Vassa, nopțile sunt tot mai lungi, soarele întârzie, adesea, să-și facă apariția pe bolta cerească. Se pare că totul este provocat de magie, de faptele unora care au ales să răpească fragmente din noapte și să le încătușeze în diverse locuri, precum într-un corp de motociclist. Doar că Vassa nu știe aceste lucruri. La fel ca toți ceilalți bănuiește că totul este doar un fenomen, inexplicabil, de altfel.

,,Deasupra noastră, norii atârnă ca o mie de ouă întunecate. Simt că încearcă să nu plângă. Simt că nici măcar nu știe exact ce este plânsul. O vreme urcăm și coborâm împreună pantele miezului nopții și singurul sunet este bâlbâiala vântului.

-Noaptea te vede, Vassa, îmi spune el în cele din urmă.

Încearcă să schimbe subiectul?

-Presupun că noaptea vede tot. Dacă vede.”

   Erg se ține de șotii, astfel încât Vassa este acuzată de Stephanie că ar fi o hoață, fapt complet neadevărat, însă fetei îi este imposibil să-și dovedească nevinovăția. Într-o noapte, Stephanie o trimite la BY’s, un magazin straniu în care hoților li se taie capetele, singurul loc deschis non-stop, singura lumină puternică din marea de întuneric a nopții.  Ajunge acolo și este acuzată că ar fi încercat să fure ceva din magazin. Proprietara, bătrâna Babs Yagg, o obligă să lucreze trei nopți în magazin, în schimbul vieții sale.

   Ceea ce nu știe Vassa e că cele trei nopți petrecute aici o vor schimba pentru totdeauna. Căci fiecare noapte va fi însoțită de o provocare, de o sarcină venită din partea vârstnicei patroane. O are pe Erg alături, o păpușă mică, dar capabilă de fapte mari, cea care, într-un fel sau altul, a adus-o aici, pentru ca destinul Vassei să se împlinească. Sau nu.

   Parcarea magazinului este străbătută noapte de noapte de un motociclist, la prima vedere, înfiorător. Vassa va putea vorbi cu el doar în vis, atunci când vor zbura pe motocicleta bărbatului, prilej cu care îi va afla adevărata identitate. Va încerca să-l ajute și pe el să scape din robia lui Babs, a acestei femei malefice, crude, care se dovedește a fi o vrăjitoare. Nu doar o singură dată, Vassa va fi pusă în situații, aparent, lipsite de orice cale de scăpare.

,

,Așadar, ce este deasupra noastră când soarele e dedesupt? Patul îngust scârțâie când îmi las capul pe spate. Aproape că mă aștept să se deschidă tavanul și să-mi dezvăluie răspunsul, dar, de fapt, îl cunosc oricum. El fusese cândva noaptea sau o parte din ea, în orice caz. Iar acum, că e din nou zi, îmi lipsește mult prea mult ca să mă simt bine. Când îl voi revedea, voi ști că nu mă mai desparte decât o noapte de supraviețuire, dar începe să pară că am mult mai multe de făcut aici, în afară de a scăpa cu viață.”

   Și, fără îndoială, partea cea mai fascinantă a poveștii o reprezintă prietenia și sentimentele care se nasc în sufletul mare al  adolescentei. Ea se împrietenește cu motociclistul năpăstuit, cu un cârd de lebede ce au fost altădată oameni, cu o pereche de mâini – numită Dexter – care datorită ei înțelege cât de rea este Babs. Și, mai mult decât atât, Vassa se împrietenește cu noaptea sau poate că noaptea se împrietenește cu ea, ajutând-o și cerându-i ajutorul în același timp. Poate că se și îndrăgostește, însă asta rămâne să aflați de unii singuri…

,,Noaptea e peste tot, acoperind fiecare frunză și fereastră de pe întreaga emisferă. Atunci, de ce simt clar că se apropie ca răspuns la cuvintele mele? O simt agățându-mi-se de gene ca o molie făcută din vânt. Simt că mă caută, că răscolește după toate secretele din adâncurile ființei mele, strecurându-se în ochii mei.

Simt cum mă sărută tandru, ca sângele care-mi pulsează în buze.

<<Noaptea te vede, Vassa.>> ”

Va reuși Vassa să scape din mâinile lui Babs? Ce este, de fapt, Erg, ce misiune are, cu ce scop a fost creată de Bea? Ce se ascunde în spatele motociclistului? Va scăpă Brooklyn-ul de domnia fermecată a nopții?

       Am fost curios să descopăr povestea aflată la baza acestui roman, mai exact ,,Vasilisa cea frumoasă”, și, prin urmare, am citit-o. Nu pot să spun decât că apreciez nespus reinterpretarea basmului rusesc într-o manieră modernă, de actualitate, schimbând cadrul rusesc, pastoral cu unul american, citadin. De asemenea, am fost încântat să descopăr o serie de elemente ce s-au păstrat și în romanul fantasy. Spre exemplu, situația familială a Vasilisei, păpușa moștenită de la mama răposată, întâlnirea cu Muma Pădurii sau baba Iaga și probele la care a fost supusă de aceasta.

   Ce-i drept, Sarah Porter a dezvoltat foarte mult istoria, punând accentul pe trăirile și sentimentele personajului principal, făcând din el un erou, oferindu-i ajutoare, prezentându-l în lumini și umbre. Nici scriitura ei nu este de neglijat, întrucât mânuiește cu dibăcie cuvintele și țese povestea cu iscusință și cu nelipsitul strop de magie.

   Mai e nevoie să mai spun ceva? Doar atât: citiți ,,Vassa și noaptea” de Sarah Porter! Bucurați-vă de Brooklyn-ul aflat sub conducerea întunericului, alăturați-vă Vassei în misiunea sa de a restabili ordinea în univers și, mai ales, în colțișorul ei de lume, în viața sa ce abia acum începe cu adevărat…

,,- Da, spun eu, apoi îmi dau seama că este prima dată de când a murit mama când cuvântul acasă înseamnă ceva pentru mine, nefiind doar o vorbă goală.

Chiar dacă Chelsea mi-e rudă sau nu, ea înseamnă familia mea mai mult decât a însemnat vreodată oricine altcineva. E familia mea pentru că îi pasă destul încât să-și bată capul. Indiferent pe cine am pierdut în viață, Chelsea este aici, acum, și sunt recunoscătoare că o am.

-Da, Chelsea, sunt gata să vin acasă.”

            LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Vassa și noaptea, de Sarah Porter poate fi comandata de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

 „Deosebirile de limbă și obiceiuri nu contează câtuși de puțin, atâta vreme cât avem aceleași țeluri, iar inimile noastre rămân deschise.”

Harry Potter și Pocalul de Foc, de J.K. Rowling-recenzie

 „Deosebirile de limbă și obiceiuri nu contează câtuși de puțin, atâta vreme cât avem aceleași țeluri, iar inimile noastre rămân deschise.”

Titlul original: Harry Potter and the Goblet of Fire

Seria Harry Potter: 1. Harry Potter și Piatra Filosofală, 2. Harry Potter și Camera secretelor, 3. Harry Potter și Prizonierul la Azkaban, 4. Harry Potter și Pocalul de Foc, 5. Harry Potter și Ordinul Phoenix, 6. Harry Potter și Prințul Semipur, 7. Harry Potter și Talismanele Morții

A doua ediție Editura Arthur

Grupul Editorial Art

Anul apariției: 2017

Traducere din engleză de: Florin Bican

Număr pagini: 718

Gen: Fantasy, Aventuri, Thriller

Cotație Goodreads: 4,53

    Deci… nici nu știu cum să încep! Sunt fană Harry Potter, iar recitirea acestei cărți în noua ediție mi-a trezit atâtea emoții… Atâtea emoții, încât mi-a luat 10 zile s-o termin. În mod obișnuit, aș fi citit-o mult mai repede, însă atunci când vine vorba de Harry Potter, sunt un pic masochistă: fac ce fac și trag de carte, o citesc într-un ritm foarte lent, pentru a o savura și a nu mă despărți de ea. Să nu pierd niciun cuvânt, niciun sens, să savurez totul… În cele din urmă, am conștientizat că de fapt, nu doream să termin cartea pentru că făcând asta, m-aș fi despărțit de personaje, de acțiune… Mai ales că acest volum este primul mai gros, mai complex din serie.

  Citeam, pur și simplu, cu un zâmbet pe față, amintindu-mi toate scenele, subliniam frenetic atât de multe citate, încât mi-e greu să vorbesc despre tot într-o simplă recenzie.

   Într-o recenzie trecută, atrăgeam atenția asupra spuselor lui J.K. Rowling, cum că Harry Potter este, de fapt, o operă polițistă. Recitind „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, mi s-a părut cea mai polițistă carte din serie. Ei bine, acum „Harry Potter și Pocalul de Foc” mi se pare. Și da, nu l-am catalogat degeaba drept „thriller”, pentru că acest roman este mai mult decât un fantasy pentru adolescenți.

  De departe mult mai complex decât primele trei, volumul 4 face trecerea către o altă etapă din lumea vrăjitorească (nu vreau să folosesc termenul „magosferă”, din recenta traducere, eu sunt mai de școală veche); o etapă în care nu mai este totul roz și cu final 100% fericit. Este prima carte din serie care se termină cu o moarte tragică, de impact (nu vă zic a cui, deși sunt sigură că mulți știți; de acord, în primul volum a murit Quirrell, dar să fim serioși, cui i-a păsat prea mult?). De asemenea, acțiunea este mult mai complexă și apar personaje noi: Ochi Nebun Moody, Fleur Delacour, Viktor Krum, Madame Maxime, Igor Karkaroff, Barty Crouch, Ludo Bagman, Rita Skeeter.

    Este și volumul în care are loc Cupa Mondială de Quidditch (Vâjthaț).

   Față de volumele de până acum, cartea începe inedit: cu un bătrân Mageamiu/Încuiat, ce aparent n-are nicio legătură cu povestea, suspectat că i-ar fi ucis pe proprietarii unui conac din zonă.

   Harry Potter, aflat încă în vacanță, are un vis tulburător: Voldemort vorbește cu detașare despre unele crime comise de curând, iar următoarea plănuită îl are ca victimă chiar pe Harry. Băiatul se trezește cu o durere enormă a celebrei cicatrice în formă de fulger, rămasă în urma blestemului de când era bebeluș, care i-a ucis părinții.

   Nu durează mult până când Harry se reunește cu familia Weasley și Hermione, mergând împreună la Cupa Mondială de Quidditch/Vâjthaț, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului.

   Cu această ocazie, lucrurile scapă de sub control, având loc atacuri ale Mortivorilor (Devoratori ai Morții). Mai mult decât atât, cineva conjură Semnul Întunecat, producând panică.

„ – Ron, Știm-Noi-Cine și acoliții săi au trimis Semnul Întunericului pe cer ori de câte ori au ucis pe cineva, spuse domnul Weasley. Ești prea tânăr, nu-ți dai seama ce teroare inspira. Gândește-te numai cum ar fi să vii acasă și să găsești Semnul Întunericului plutind deasupra acoperișului tău și să știi ce-o să găsești înăuntru…”

   Dar Cupa Mondială de Quidditch nu este singurul eveniment din acel an. Ajunși la Hogwarts, elevii află că școala va găzdui Trimagiciada/Turnirul celor Trei Vrăjitori, o competiție între trei școli de magie: Hogwarts, Beauxbatons și Durmstrang. Fiecare școală va avea un concurent desemnat de Pocalul de Foc, un artefact magic ce va face selecția. Pentru că în trecut au avut loc  accidente în cadrul acestei competiții, la această ediție s-a trasat limita de vârstă: niciun elev sub vârsta de 17 ani nu se poate înscrie. Concurenții vor trece prin trei probe, care nu vor fi dezvăluite decât la momentul potrivit.

   Iată că sosește și seara în care se desemnează concurenții: de la Beauxbatons, frumoasa Fleur Delacour, de la Durmstrang, Viktor Krum, nimeni altul decât gonaciul/Căutătorul din echipa națională de Quidditch a Bulgariei, pe care Harry și prietenii lui tocmai l-au urmărit la Cupa Mondială și de la Hogwarts, Cedric Diggory, reprezentantul casei Hufflepuff/Astropufi. Însă când cu toții cred că selecția s-a încheiat, Pocalul scuipă un alt nume: Harry Potter.

  Întreaga sală este cuprinsă de stupoare: unii sunt convinși că Harry a trișat, păcălind limita de vârstă, în timp ce alții își dau seama de adevăr și de însemnătatea acestuia: cineva i-a pus numele în pocal și întrebarea este „De ce?”. Cine ar avea interesul ca Harry să concureze?

  Harry este cel mai mirat dintre toți, întrucât știe foarte bine că nu a fost el. Nici n-ar fi fost capabil să încalce o vrajă atât de puternică precum cea pusă de Dumbledore, pentru a trece peste limita de vârstă.

  Se conturează ipoteza că i s-a pus numele în pocal cu scopul de a fi ucis. Ce mod mai lipsit de suspiciuni de a-l înlătura decât un accident în timpul Trimagiciadei?

   Este un an greu pentru Harry: se pare că cineva de la Hogwarts îi dorește moartea, foarte puțini îl cred că nu s-a înscris deliberat (nici măcar prietenul său cel mai bun, Ron, nu-l crede, fiind convins că dorește să iasă încă o dată în evidență), cei de la Slytherin/Viperini îl hărțuiesc pe holurile școlii și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Rita Skeeter, o jurnalistă băgăcioasă, îi pune tot felul de cuvinte în gură, răstălmăcindu-i declarațiile și publicând reportaje false despre viața sa. Și ca să se umple paharul, fata de care-i place, Cho Chang, merge la bal cu Cedric Diggory, unul dintre concurenții săi la Trimagiciadă.

  Citindu-l acum, când sunt mai matură, realizez că romanul nu este numai despre aventurile lui Harry în timpul Trimagiciadei; nu avem parte doar de acțiune și mister, ci și de mesaje subtile, aluzii la mai multe subiecte precum prejudecățile (lupta pentru drepturile elfilor de casă, dusă de Hermione, ea identificându-se cu situația lor, provenind din familie de Mageamii/Încuiați; problematica sângelui pur, situația Uriașilor); bullying-ul – acum constat că Harry era o victimă constantă a bullying-ului, fiind hărțuit de colegii lui de la Slytherin; aviditatea unor jurnaliști după subiecte de scandal, capabili de a face orice pentru rating (răstălmăcirea vorbelor, inventarea unor povești fanteziste – vezi Rita Skeeter)… Toate acestea constituie probleme cât se poate de reale și de actuale în societatea noastră.

  În plus, sunt foarte bine redate problemele adolescenților: dificultatea lui Harry și Ron de a invita fetele la bal, supărarea lui Hermione că Ron nu a invitat-o la bal decât ca ultimă soluție, invidia și gelozia lui Ron…

„Cu o săptămână în urmă, lui Harry i s-ar fi părut că găsirea unei partenere de dans este un fleac în comparație cu înfruntarea Dragonului cu Coarne-n Coadă. Dar acum, că trecuse această probă și se confrunta cu încercarea de a invita o fată la bal, era de părere că ar prefera o nouă rundă cu dragonul.

– Harry, trebuie să ne luăm inima-n dinți și să invităm pe cineva, spuse Ron vineri dimineața, pe un ton care sugera că plănuiesc asediul unei fortărețe impenetrabile. În seara asta, când ne întoarcem în salon, amândoi vom avea câte o parteneră, ne-am înțeles?

Ron nu-i răspunse. Se uita furios la Hermione și Krum, care dansau în apropiere.”

   Unul dintre aspectele pe care nu mă satur să-l comentez este traducerea noii ediții. Ca de obicei, am întâlnit termeni traduși mai bine și alții mai puțin bine. Deși desigur că întotdeauna voi prefera vechea traducere, este a copilăriei mele. Pentru mine, întotdeauna vor fi Culprid sau Cruplud, nu Doodler, Șobo, nu Șobi, Apariție/Dispariție, nu Aparetare/Dezaparetare, Snuffles și nu Nas, Polen Zvârr, nu Pudră Flu-Flu, Profeții despre Viitor, nu Preziceri și Profeții, Iele și nu Veela, Vindecători și nu Medimagi, împietrire și nu stupificare, artificii Filibuster și nu „Archebuza”, homari cu capete explozive și nu Salamandragoni cu Propulsie Explozivă, Devoratori ai Morții și nu Mortivori, VIGILENȚĂ CONTINUĂ și nu VIGILENȚĂ PERMANENTĂ, Pana de Citate Rapide și nu Condeiul Crono-Criptic, Alge-branhii și nu galgală, Weasley Bing-Bong și nu Farmacofarsele Weasley, Portal și nu Teleportcheie, Obliviate și nu Dezmemorează, lumea vrăjitorească și nu Magosferă. Nici măcar „Hogwarts, scurtă istorie” nu mai e același lucru. Acum se numește „Hogwarts, un scurt istoric”.

  M-a intrigat și schimbarea în traducerea ingredientelor pentru o anumită poțiune: „Carne, sânge, mădular”. Pentru mine va rămâne veșnic „Fibră, sânge și os”.

  Unele traduceri le-am găsit mai bune: S.P.A.S. devine M.I.E.L., ceea ce mi se pare OK, pentru că și în original acronimul forma un cuvânt (S.P.E.W.), mai ales că aduce un plus de umor; „HAI CEDRIC DIGGORY – ADEVĂRATUL CAMPION DE LA HOGWARTS” (în prima ediție formularea era prea lungă); „caramele Lingua-Longa” – de preferat față de Bomboane Limbă de-o Tonă; mi se pare simpatică traducerea numelui bufniței lui Ron, Pigwidgeon (Pig) – în noua ediție i se spune Porcu’, de la Porcumbel.

„Harry se uită cu ochi mari la cuvântul „Porcu”, apoi își ridică privirea spre bufnița minusculă care acum făcea ture rapide în jurul becului din tavan. Niciodată nu văzuse un animal care să semene mai puțin cu un porc.”

   Un bonus față de vechea ediție este adaptarea șarpelui Nagini ca femelă; în vechea traducere, Nagini era mascul, deși în original este femelă, numele ei provenind de la un spirit din mitologia indiană ce ia formă de șarpe sau de la o femeie ce de la mijloc în jos este șarpe.

  Nu mi-a plăcut la actuala traducere numele formației „Weird Sisters”. Deși „Baba Cloanța” e amuzant, „Surorile Stranii” se potrivea mai bine, întrucât originalul face aluzie la opera shakesperiană „Lady Macbeth”. De asemenea, poate fi o referință la adresa trupei de rock Twisted Sisters, din anii ’80.

   M-a amuzat și intrigat deopotrivă accentul lui Krum, care în prima ediție nu era transpus așa:

„- Aș vria sî stăm puțin di vorbî.

– Da, bine, spuse Harry ușor surprins.

– Vrei sî facim câțâva pași?

– Sigur, spuse Harry, intrigat. (… 

– De ce-o luăm încolo? se miră Harry când trecură de coliba lui Hagrid și de caleașca luminată a celor de la Beauxbatons.

– Sî nu ni-audî ciniva, îl lămuri Krum laconic. (… 

– Vriau sî știu, spuse el cu ochii scăpărându-i mânios, ce-i întri tini și Her-miau-ni-ni. (… 

– Zbuori fuarti bini. Ti-am urmârit la prima prubî.

– Ci s-întâmplî?”

   De asemenea, graseierea din accentul franțuzesc al oaspeților de la Beaxbatons a dispărut.

   În schimb, mi-a plăcut faptul că actuala traducere are o flexibilitate mai bună în ceea ce privește modul de a vorbi al unor personaje precum Hagrid, elfii de casă sau oamenii din satul lui Voldemort:

Alde Frank n-a trebuit decât să se furișeze în conac când dormea’ servitorii.”

   Bineînțeles că fiind fană, am urmărit ecranizarea de mai multe ori. Este un film foarte bun, însă nu mă pot opri să observ diferențele dintre el și carte. Nu-mi place că l-au scos complet pe Ludo Bagman și că nu ne-au arătat nimic din meciul de Quiddtich din finala Irlanda-Bulgaria. Atât de palpitant este descris jocul în carte și de la prima lectură aș fi vrut să văd Fenta Vronski. Însă mi-a plăcut cum au pus în valoare relația Hermione-Viktor Krum. Scena în care Krum îi aruncă fetei o privire în timp ce se înscrie în competiție este de departe favorita mea, meritul fiind al filmului, pentru că în carte nu există.

   În concluzie, citiți cartea! Nu încetez în a mă minuna de complexitatea și dibăcia construirii acestei opere.

   Citate:

„Este un fenomen cât se poate de ciudat, dar, atunci când ți-e groază de ceva și ai da orice pentru ca timpul să treacă mai încet, timpul are urâciosul obicei de a se grăbi.”

„Înțelegerea este primul pas spre acceptare și numai prin acceptare este posibilă vindecarea.”

„Dacă amortizăm durerea pentru o vreme, nu facem decât să o amplificăm și mai tare în momentul în care, în cele din urmă, o vei simți.”

„Îți spun încă o dată: fă pașii pe care ți i-am sugerat și toată lumea te va ține minte – fie că ești sau nu Ministru – ca pe unul dintre cei mai curajoși miniștri ai Afacerilor Magice pe care i-am avut. Refuză să acționezi și istoria te va ține minte ca pe cel care s-a dat la o parte și i-a acordat lui Voldemort o a doua șansă de a distruge lumea pe care am încercat noi să o reconstruim! (… Dacă hotărârea ta de a închide ochii te va duce până într-acolo, Cornelius, spuse Dumbledore, am ajuns în punctul în care drumurile noastre se despart.”

„Simțea că ei trei ajunseseră la un nivel de înțelegere care le permitea să comunice fără cuvinte – că fiecare dintre ei așteaptă un semn, un cuvânt în legătură cu ceea ce se petrecea în afara școlii Hogwarts  – și că era inutil să discute despre ceea ce ar putea să se întâmple până când nu știau sigur ceva.”

„Ce-i scris o să se-ntâmple oricum, și, cân’ s-o întâmpla, om vedea noi ce-i de făcut. (… Ai făcut exact ce-ar fi făcut și taică-tău și să știi că la mine asta-i cea mai mare laudă.”

„Suntem puternici doar atâta vreme cât rămânem uniți, iar atâta vreme cât suntem dezbinați, suntem slabi.”

„Deosebirile de limbă și obiceiuri nu contează câtuși de puțin, atâta vreme cât avem aceleași țeluri, iar inimile noastre rămân deschise.”

„Amintiți-vă, dacă va sosi un moment în care veți avea de ales între ceea ce e bine și ceea ce e ușor, ce i s-a întâmplat unui băiat curajos, bun și prietenos, doar pentru că s-a nimerit să stea în calea Lordului Voldemort.”

    Despre autoare:

   Ar fi foarte multe de spus despre J.K. Rowling, dar din lipsă de spațiu și timp, mă voi rezuma la câteva aspecte: pe numele ei Joanne Rowling, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice ale tuturor timpurilor. Seria Harry Potter a făcut-o celebră, după ce manuscrisul fusese respins inițial de 12 edituri. A contribuit la realizarea scenariului piesei de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, a înființat o fundație de binefacere, legată de alte trei cărți ce fac parte din universul Harry Potter. O puteți citi în continuare pe www.pottermore.com, un site dedicat fanilor celebrei serii.

Tot sub numele de J.K. Rowling, a publicat romanul „Moarte subită” și sub pseudonimul Robert Galbraith, alte câteva cărți polițiste.

 

Cartea Harry Potter și Pocalul de Foc de J.K. Rowling a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

 

,,Când se sfârșise timpul şi lumea îşi pierduse memoria, iar omul care fusese odată dispăruse din vedere ca o navă ce se îndepărtează în zare..."

Transformarea, de Justin Cronin-“Când vocile suave amuţesc…”

Editura Nemira
Colecţia Nautilus
Data apariţiei: 2017
Titlul original: The Passage
Traducători: Ştefan Ghidoveanu, Cristina Ghidoveanu, Andreea Florescu
Număr volume: 2
Număr de pagini: 488 + 560

   Nici nu ştiu din ce sursă de informare sau zvon amical mi s-a impus ideea că romanul Transformarea – primul dintr-o trilogie (la Nemira apărut în două volume zdrăvenele ce arată superb) este un fel de Războiul Z cu vampiri în loc de zombi. Poţi păstra aceeași comparaţie şi după ce l-ai citit, mai ales pentru numărul mare de personaje şi atmosfera din a doua sa parte, dar seria lui Cronin începe cu mult înaintea şi merge mult mai în profunzimea crizei planetare din lumea sa. Evenimentele se cumulează ca în cele mai bune povești ale lui Stephen King, încet, pas cu pas, adunând la un loc multele personaje prezentate aparent fără legătură şi împletindu-le acţiunile înspre un punct magnetic ce reprezintă o primejdie tot mai clar definibilă.

   Chiar dacă  suntem într-un viitor foarte apropiat, doar cu ceva mai multe războaie şi atentate, unde oamenii au la marginea societăţii aceleaşi probleme familiale dickensiene dintotdeauna, începi să percepi indicii despre diferenţele  imperceptibile care dau tonalitatea mai altfel a acestui univers. Unele ultimative, încă dinainte de contactul cu ameninţarea principală – amintiri reprimate, vise, premoniţii şi manifestări telepatice stranii par să prevestească o schimbare dramatică în textura existenţei.

 

   În abundența junglei boliviene, profesorul Jonas Lear face o descoperire menită să schimbe pentru totdeauna destinul umanităţii: un virus transmis de lilieci, care îmbunătăţeşte temporar condiţia umană, permiţând vindecarea de boli incurabile, întărirea organismului şi oprirea îmbătrânirii. Din păcate, expunerea la el este deocamdată letală, provocând febră hemoragică, odată trecută etapa ameliorării temporare, aşa că este nevoie în continuare de experimente pentru a extrage numai partea bună a molipsirii. Armata preia frâiele experimentelor genetice în ideea transformării oamenilor, mai înainte de orice, în soldaţi perfecţi, care se vindecă uşor, se recuperează rapid şi se întorc la luptă. Pentru a se realiza asta se pregăteşte o baza secretă în Colorado şi se hotărăşte începerea experimentelor pe condamnaţi la moarte sustraşi de FBI din sistemul penitenciar înainte de execuţie.

   Agentul FBI,  Brad Wolgast, este printre cei însărcinaţi să colecteze deținuţii pentru Proiectul NOE – aşa cum a fost botezat experimentul, cu referire la vârsta matusalemică a personajului biblic. Cel mai uşor este să culegi vinovaţii, dar ce resorturi ale conştiinţei se activează într-o minte de tată care şi-a pierdut fiica, atunci când trebuie să trimită înspre experimentele despre natura cărora are deja o vagă idee, nevinovăţie pură? Şi nu doar pe vreunul dintre osândiţi, acuzat pe nedrept, cum este Anthony Carter, dar şi o fetiţă. O fetiţă părăsită de mamă în cadrul unei comunităţi monahale.

   De fapt, cu micuţa Amy Harper Bellafonte începe şi se dezvoltă această saga. Prin tribulaţii ale decăderii umane, aproape clasice, trece mama ei, dând greş în viaţă, fiind bătută de tatăl-iubit-întreţinut de care reuşeşte cu greu până la urmă să scape, dată afară de la serviciu, ajungând să se prostitueze în camere sordide de motel, cu Amy închisă în baie şi dormind în cadă, chiar ucigând la un moment dat un client în legitimă apărare şi fiind de aceea nevoită să-şi părăsească copila.

   Afectată de toate acestea, Amy ajunge o fiinţă tăcută şi ciudată, totuşi până la urmă o fetiţă dulce pe care toţi simt nevoia să o protejeze, de la surorile mănăstirii, unde a fost părăsită, şi persoanele întâlnite întâmplător, până la agentul FBI trimis să o răpească.

   Doisprezece sunt condamnaţii pe care încep experimentele înfiorătoare ce presupun multă durere şi dezumanizare completă, a treisprezecea ar trebui să fie nevinovata Amy, dacă mustrările de conştiinţă ale agentului Brad Wolgast nu vor duce la întreruperea planurilor scelerate ale cercetătorilor.

   Prima parte a cărţii este un thriller captivant, cu puţine elemente fantastice. Fiecare personaj este urmărit individualizat, cu trecut şi prezent, lumea încă nu s-a îndepărtat prea mult de cea de acum şi situaţiile prin care trec protagoniştii sunt mai mult cele ale unui roman de suspans, un pic polițist, actual, sau, aşa cum am mai remarcat, unul în stil Stephen King – din cele ale lui în care elementul horror se manifestă mai târzior şi doar tremură mult timp neclar într-un colţ al scenei în timp ce problemele realităţii cotidiene se precipită, distrăgând atenţia.

   O amalgamare de evenimente şi trăiri interioare care produce în fiecare dintre protagonişti mici transformări ce o preced sau o prefigurează pe cea mare:

Când se sfârșise timpul şi lumea îşi pierduse memoria, iar omul care fusese odată dispăruse din vedere ca o navă ce se îndepărtează în zare, dând ocol pământului cu viaţa lui cea veche ascunsă în cală; când stelele rotitoare priviseră în jos la nimic, iar luna pe arcul ei nu-şi mai amintea numele lui şi nu mai rămăsese decât uriaşa mare de foame pe care plutea la nesfârşit – înăuntrul lui, în cel mai adânc cotlon, încă se mai află ceva: un an. Muntele, anotimpurile ce se schimbau şi Amy. Amy şi Anul lui Zero.”

   A doua parte, care este un vast fragment de operă post-apocaliptică, începe odată cu finalul previzibil apocaliptic, dar nu mai puţin tulburător, al primei, după ce acei doisprezece virali au evadat împrăștiind molima, la foarte mulţi ani distanţă, când deja lumea arată cu totul altfel.

   Singura şansă a umanităţii este acum Amy a cărei inoculare simbiotică a transformat-o în unica forţă ce poate face faţă “vampirilor”, având capacităţile acestora, dar fără a contracta şi toate efectele secundare negative pe care le-au suferit ei.

   Cei cu care are de dat lupta pentru viitorul omenirii sunt de-acum creaturi monstruoase şi însetate de sânge, propagatori ai terorii şi ai distrugerii, care nu mai lasă celor ce încă au scăpat de molipsirea vampirească decât perspectiva unei lupte interminabile, o viaţă trăită sub ameninţarea contaminării prin contactul cu inamicul şi al morţii care a ajuns preferabilă vieţii asediate sau monstruoase.

 

   Destinul ultimilor supravieţuitori din Colonia protejată de Ziduri depinde de felul cum e apărată de Paznici, dar şi de fiecare dintre membrii familiilor rămase în viaţă, rezistenţa lor disperată constituindu-se într-o veritabilă cronică a eroismului uman.

  Avem alte personaje, de alt gen, adaptate noii epoci întunecate, saga relansându-se pe noi traiectorii, de-acolo unde alte poveşti pre-apocaliptice se termină sau cele post-apocaliptice încep ezitant, fără o istorie explicativă în spate. Acum teroarea este palpabilă şi atmosfera de totul e pierdut, grea, dar speranţa că se mai poate salva măcar ce a rămas este luminiţa din capătul abisului care însufleţeşte şi încarcă cu determinare luptătorii împotriva tenebrelor.

   Justin Cronin are talentul de a crea într-o lume SF&F personaje perfect realiste, parcă desprinse din cotidianul mainstream, pe care le prezintă exhaustiv, dar fără să te obosească nicio clipă prin divagaţiile despre devenirea şi traiectorile lor până în punctul  în care le-ai întâlnit. Talent dublat de priceperea aproape tachinatoare de a te ţine suspendat de un fir subţire, cu răsuflarea tăiată în aşteptarea deznodământului sau rezolvării unui moment palpitant.

 

  O carte mare, şi la propriu şi la figurat, pe care ţi-o doreşti şi mai groasă, cu şi mai multe volume, la cât de bine reuşeşte să te prindă în fiecare etapă a deversării ei imaginative fantastice şi înfiorătoare.

Trilogia completă arată astfel:

The Passage (2010) – Transformarea (Nemira, 2017)

The Twelve (2012)

The City of Mirrors (2016)

 

 

Cartea Transformarea, de Justin Cronin poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

„De aceea mi-am spus de multe ori că, dacă omul se gândește la veșnicie, aceasta se întâmplă pentru că într-un fel sau altul veșnicia există.”

Orașul din afara timpului, de Enrique Moriel-recenzie

„De aceea mi-am spus de multe ori că, dacă omul se gândește la veșnicie, aceasta se întâmplă pentru că într-un fel sau altul veșnicia există.”

 Titlul original: La ciudat sin tempo

Editura: Nemira

Colecția Suspans

Anul apariţiei: 2011

Traducere din limba spaniolă de: Mioara Adelina Angheluță

Număr pagini: 464

Gen: Thriller, Fantasy

  „Orașul din afara timpului” ne conduce într-o incursiune în Barcelona de-a lungul secolelor. De fapt, aș spune că aceasta este tema centrală, iar adevăratul personaj principal este chiar Barcelona, intriga fiind doar un pretext pentru descrierea orașului catalan de-a lungul timpului. Pentru lămuriri, sunt incluse în carte două hărți ale orașului, una din trecut și cealaltă din prezent.

   Romanul se desfășoară pe două planuri, deschizându-se cu un asasinat destul de ciudat: cadavrul unui bărbat înstărit este găsit fără picătură de sânge în el și cu o înțepătură la gât. Nimeni nu înțelege modul de operare, supozițiile ducând către un asasinat ritual. Printre cei interesați de caz sunt Marcos Solana, un avocat cu prestigiu, a cărui clientelă este formată din barcelonezi bogați, Marta Vives, asistenta acestuia, la bază arheolog, și preotul Olavide.

   La spitalul clinic unde era ținut corpul, Marcos Solana observă o fotografie cu personalul medical din 1916, în care îl recunoaște pe medicul legist văzut mai devreme. Curios din fire, face tot posibilul pentru a dezlega misterul. Să fie cineva care să semene atât de mult? Sau (ipoteză fantasmagorică) este vorba de aceeași persoană?

  În celălalt plan, narațiunea are loc la persoana I, personajul central fiind un vampir născut într-un lupanar (bordel) al Barcelonei secolului XV, mai exact, în cartierul Raval din orașul vechi. Având toate caracteristicile de vampir, personajul nostru trăiește veșnic; a trecut prin multe secole, a asistat „live” la scrierea istoriei, având expertiza necesară pentru a ne purta de-a lungul evenimentelor principale din istoria Spaniei, implicit a Barcelonei, de a ne descrie acest oraș legendar. Un oraș frumos, astăzi vizitat de turiști, dar în aceeași măsură, sângeros, ca de altfel toată istoria Spaniei. Din acest motiv nu este o carte pentru oricine, unele pasaje descriind metode sadice și sângeroase de tortură folosite în Inchiziție și nu numai.

„Istoria Barcelonei a fost făurită de câteva zeci de morți despre care se vorbește și de mii de morți despre care nu vorbește nimeni.”

„Orașul în care mă născusem era foarte complicat: era naționalistă și centralistă, internațională și locală, clericală și anarhistă, plină de biserici și înțesată de lupanare, bogată și totodată înglodată în sărăcie.”

„Istoria Barcelonei este plină de femei care au luptat pentru o parte a ființei lor. Instinctul femeilor nu le înșală niciodată.”

   Fiind vampir, personajul nostru nu numai că trăiește veșnic, dar nici nu îmbătrânește, trecând veșnic drept un bărbat de 30 de ani. Este nevoit ca de-a lungul timpului, pentru a evita întrebările firești ale celor din jur, să-și schimbe identitatea și profesia. Este, pe rând, ajutor de preot, bancher, medic, jurnalist, ajutor de călău, asistent al unui om important în stat, profesor. Își schimbă slujbele și identitatea în funcție de regimul politic, profitând de confuzia din administrație provocată de războaie pentru a-și acoperi urmele. De când s-a născut, este urmărit de Celălalt, o ființă supranaturală la fel ca el, care încearcă să-l ucidă. Paradoxal, Celălalt este într-una din epocile sale o persoană importantă în cadrul temutei Inchiziții.

 

   Probabil am eu o imaginație bogată, însă n-am putut să nu mă gândesc că personajele sunt aluzii la adresa unor figuri istorice ale Spaniei: faptul că personajul principal este vampir și s-a născut în Raval mă duce cu gândul la „Vampira din Raval” – o presupusă răpitoare, asasină și proxenetă de copii (ulterior a fost lansată ipoteza că femeia s-ar fi făcut vinovată de răpirea unei singure fetițe, restul fiind legendă), iar Celălalt îmi amintește de temutul inchizitor Tomás de Torquemada.

  Prin ochii personajului ne este descrisă configurația Barcelonei din secolul XV până astăzi: cu secole în urmă, exista doar orașul vechi, iar celebra Las Ramblas era doar un șuvoi de apă. Cu trecerea timpului, s-a construit orașul nou. Tot prin prisma personajului cu viață veșnică asistăm la momente istorice importante, suntem purtați prin mai multe epoci, ne sunt spuse poveștile mai multor locuri din Barcelona.

„Barcelona e un oraș care trăiește din mituri, chiar dacă se spune că e realist.”

„Barcelona era un uriaș necunoscut,un uriaș care inventase și știuse să păstreze un lucru de preț: buna înțelegere între oameni. Înțelegerea și ospitalitatea.”

„Honorata cântărește șapte sute cincizeci de kilograme și a fost turnat în anul 1865, în perioada în care Barcelona era prosperă, avea prima cale ferată din Spania, cele mai bune fabrici textile, cei mai bogați și mai pântecoși comercianți și cele mai grațioase tinere din înalta societate, care, pentru a-și păstra silueta zveltă, învățaseră să călărească într-un club nou aristocrat – Cercul Ecvestru.”

„Republica a declarat biserica Sfânta Maria del Mar monument de interes național pe 3 iunie 1931, fără ca să provoace prin aceasta revolta Dreptei. A fost o dovadă că republica era la fel de interesată de aspecte culturale pe cât era de cele agrare, dar nu au mers mai departe de atât, după spusele cunoscătorilor, căci îngrădiseră destul interesul cultural față de biserici.”

„Războiul Civil m-a învățat multe lucruri, în cazul în care nu le știam. Mi-a arătat că în felul acela se încheia un proces vechi de secole, că de fapt secolul XX era o continuare a secolului al-XV-lea, întrucât vechile conflicte nu fuseseră încă rezolvate.”

   De asemenea, personajul îl cunoaște pe Gaudi, fiind unul dintre cei doi oameni care și-au dat seama de natura sa de ființă supranaturală. Altcineva care a observat acest lucru este un preot în serviciul cui a fost, acuzat de erezie.

„Dar acum am ajuns la o concluzie: dacă lumea este condusă de principiul Răului, Răul trebuie să aibă fii. Sunt puțini, foarte puțini, dar trebuie să aducă mărturie. Tu ești unul dintre ei, dar poate încă nu ți-ai dat seama: tu ești unul dintre ei.”

   Pot spune că acel preot este personajul meu preferat, datorită neînfricării de a gândi liber și de a vorbi deschis despre anumite aspecte considerate de neclintit, lucru care i-a adus, în cele din urmă, condamnarea.

  Romanul merge puțin spre filosofie, fiind abordate mai multe aspecte, precum și cel al veșniciei, lupta dintre Bine și Rău, existența diavolului, probată cel mai bine de prezența unor ființe precum personajul nostru, considerat un fiu al diavolului.

„De aceea mi-am spus de multe ori că, dacă omul se gândește la veșnicie, aceasta se întâmplă pentru că într-un fel sau altul veșnicia există.”

„Există ceva și mai înspăimântător decât zâmbetul morții, și anume zâmbetul vieții veșnice.”

„Crede-mă, prietene, moartea este îndurătoare, pentru că nu ne lasă să vedem ororile vieții, nici urmările cumplite ale faptelor noastre.Veșnicia este cea mai grea pedeapsă la care am fi osândiți, și milă mi-e de Dumnezeu pentru că și el o îndură.”

„Primim imbolduri de la ceea ce numim Bine și Rău, însă noi creăm etica și morala.”

„Totul este atât de absurd, încât nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să credem că diavolul există.”

„Câteodată simt că timpul nu există, chiar dacă asistăm la propria noastră degradare. Dacă există idei nemuritoare, adeseori mă întreb dacă nu există și ființe care sunt și ele nemuritoare.”

„Nu înțeleg de ce vă grăbiți să faceți anumite lucruri, șopti părintele Olavide fără să o privească. Întotdeauna se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Timpul este nesfârșit.”

„- De ce vin din negura veacurilor?

– Deoarece Creația încă nu s-a încheiat.”

   Introducerea lui Gaudi ca personaj, fie chiar și episodic, este o altă referire la veșnicie, prin metafora construirii catedralei Sagrada Familia: „În timp ce ne adânceam amândoi în întuneric, mi-a mai spus: Cred în veșnicie, altfel nu aș înălța templul acesta. Iar noi cei care credem în veșnicie, credem în diavol.”

   Autorul induce subtil o reflexie la adresa regimurilor din Spania, care deși s-au schimbat în timp, păstrează aceleași tendințe. Pot ghici din stilul acestuia spiritul revoluționar ca reacție la un regim opresiv, care a suprimat mult timp libertatea de gândire și exprimare, cu atât mai mult cu cât unul dintre romanele autorului a fost cenzurat de regimul franchist, considerat „roșu” (termen peiorativ folosit la adresa republicanilor) și „pornografic”.

„Inchiziția nu-i interoga niciodată pe cei simpli, pe cei care se mărgineau să repete cuvântul lui Dumnezeu, ci pe cei care îl treceau prin filtrul gândirii. Acest lucru a fost mereu o constantă în țara mea, fără ca nimic să-l poată schimba: toți cei care gândesc sunt suspecți. Prin urmare, cel mai bine este să te arăți de acord cu tot ce se spune și să te supui celui care poruncește.”

„Unele sunt chiar din epoca lui Franco, dar nici măcar nu se regăsesc în arhivele ziarelor. Motivul este cât se poate de simplu: pe atunci nu se publica nimic despre fapte supranaturale care ar fi zdruncinat credința cetățeanului. Tot ce era legat de religie era sfânt.”

„Orice societate bine organizată se bazează pe acceptarea crimei ca parte integrantă. Aceasta se întâmplă mai des în timpul dictaturilor decât în societățile liberale, deși niciuna nu este scutită.Uneori, crima constă în corupție. Alteori, în lipsa de libertate.Alteori, în minciună. Alteori, în vărsarea de sânge.”

   Este un roman despre cultură, istorie, ideologii. Sfatul meu este să citiți printre rânduri, întrucât acțiunea este doar un pretext, autorul punând mult mai mult accent pe ceea ce răzbate din fundal. Tocmai de aceea, la final am rămas cu impresia multor întrebări fără răspuns și a situațiilor neclarificate.

Lectură plăcută!

Citate:

„În același fel în care ne trudim să clădim o cetate, tot la fel ne străduim să construim o conștiință.”

„Bijuteriile sunt timpul însuși.”

„Bijuteriile frumoase sunt veșnice, sunt mereu iubite și, mai mult decât atât, înmagazinează istorie. Unul din farmecele lor este că nu au avut niciodată o singură stăpână: ele unesc generații de-a rândul.”

„Mintea este propria noastră taină și niciodată nu rămâne descoperită.”

„Cei care rătăcim printre umbre nu uităm de nimic, dar locuitorii orașelor își uită propria istorie.”

„- Dacă e să ne gândim la secolele trecute, nu cred că Barcelona a avut vreo logică.

– Mi-e teamă că gândim la fel, dar nici nu mi-ar plăcea și aibă logica unui oraș elvețian.”

„Multe clădiri vechi din Barcelona sunt ca niște morminte despre care încă nu se știe ce ascund.”

„Istoria se repetă, iar timpul nu există. Îl împărțim ca să ne ordonăm puțin viețile, cu toate că în realitate timpul este plan și nu are nici început, nici sfârșit.”

„Cel care nu gândește nu este om pe deplin.”

 Despre autor:

   Enrique Moriel este pseudonimul folosit de Francisco Gonzalez Ledesma (1927-2015), scriitor, jurnalist, scenarist. A studiat Dreptul, a profesat ca avocat, apoi ca jurnalist la ziarul La Vanguardia, unde a ajuns redactor-șef.

   Este considerat unul dintre promotorii romanului noir în Spania, în 2007 obținând Premio RBA de Novela Negra pentru „Una novela de barrio”. În 1948 a câștigat Premio Internacional de Novela pentru „Sombras Viejas”, din juriu făcând parte Somerset Maugham și Walter Starkie. Însă dictatura franchistă din țara sa i-a cenzurat romanul, catalogat drept „roșu” (termen peiorativ pentru republicani) și „pornografic”. (sursa Wikipedia)

   Autorul a publicat de-a lungul timpului sub mai multe pseudonime: Silver Kane, Taylor Nummy, Rosa Alcázar, Silvia Valdemar, Enrique Moriel.

Cartea Orașul din afara timpului de Enrique Moriel poate fi comandată de pe targulcartii.ro

Călătorie magică în Oraşul Stelelor, de Mary Hoffman-prezentare

Editura:Meteor Publishing
 Nr. pagini: 384
An apariţie: 2017

Descriere carte:

   Georgia O’Grady este o adolescentă rebelă, băiețoasă și introvertită, îndrăgostită de echitație, muzee și natură.

    Fiind de-a dreptul terorizată de fratele său vitreg, care se leagă de ea din orice fleac, colindă mereu prin oraș până la întoarcerea părinților săi acasă, pentru a nu rămâne singură cu acesta. Într-una dintre peregrinările sale zilnice descoperă într-un magazin de antichități un minunat căluț etrusc înaripat, pe care-și dă toate economiile strânse la pușculiță.

   Odată ce Georgia adoarme acasă, în patul său, cu acest căluț în mână, dorindu-și din tot sufletul o evadare din lumea de coșmar în care trăia, el o poartă departe, până în Orașul Stelelor, Remora, unde nimerește tocmai în toiul pregătirilor pentru faimoasa cursă de cai Stellata.

   În palpitanta acțiune ce se desfășoară în frumosul oraș talian reapar și figuri cunoscute deja din Călătorie magică în Orașul Măștilor, precum Lucien, devenit între timp Luciano, regentul Rodolfo, fiica lui, ducesa Arianna, fosta ducesă a Bellezzei, Silvia, ori atât de temutul duce Niccolò di Chimici.

   În Remora viața Georgiei capătă cu totul alt curs, ea devine pe neașteptate eroina momentului, este încununată de glorie și înconjurată de prieteni și asta îi dă curajul necesar pentru a înfrunta cu capul sus problemele ei de acasă și a se bucura din plin de anii de liceu.

Sursa foto şi text: Editura:Meteor Publishing

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura:Meteor Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Femeia cu colier de velur, de Alexandre Dumas-prezentare

,,Femeia cu colier de velur” roman din ciclul ,,Cele o mie una fantome”

Titlu original: La femme au collier de velours

Cele o mie una fantome reprezintă o amplă culegere de povestiri fantastice, publicată de Alexandre Dumas în 1849.

Cartea e constituită din şapte cicluri:

Cele o mie una fantome

Femeia cu colier de velur

Căsătoria lui moş Olifus

Testamentul domnului de Chauvelin

O cină la Rossini

Gentilomii din Sierra Morena

Iepurele bunicului

   Cuprinde un bogat repertoriu de teme şi motive specifice literaturii fantastice: capete tăiate care vorbesc, spânzuraţi malefici, fantome şi vampiri, povestea unui vânător blestemat să urmărească un iepure uriaş şi nemuritor sau aventurile stranii ale unui marinar căsătorit cu o sirenă. Povestirile din Cele o mie una fantome, care au precedat Povestirile crude şi insolite de Villiers de L’Isle-Adam, dezvăluie o latură mai puţin cunoscută a operei lui Dumas.

Sursa foto şi text; Editura Paralela 45

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Paralela 45

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … "

       Aleasa dragonului, de Naomi Novik– Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Uprooted

Traducere: Oana Ionascu

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Data apariției: 17 mai 2017

Nr. de pagini: 448

Gen : fantasy, young adult, romance, fairy tales

Cotație Goodreads : 4,1

Nota mea: 10

 Agnieszka își iubește satul, pădurile și râul strălucitor, aproape de care pândește însă o prezență malefică. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său. Agnieszka și ai ei știu că o va alege pe draga ei prietenă, frumoasa, grațioasa și curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai că Dragonul va face altă alegere.

  Romanul a câştigat trei premii importante în 2016: premiul Nebula pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy şi premiul Mythopoeic. De asemenea, a avut o nominalizare la premiul Hugo pentru cel mai bun roman.Va fi adaptat pentru marele ecran de Compania Warner Bros.

  Am mai citit până acum povești care m-au trimis cu gândul la basmele scrise de frații Grimm, Hans Christian Andersen sau Gabrielle-Suzanne Barbot, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca “Aleasa dragonului”. Bănuiam că povestea va fi pe placul meu, din cauza descrierii care m-a făcut să cred că voi avea parte de o reinterpretare a celebrului basm “Frumoasa și bestia”, dar nu mă așteptam să mă atragă în asemenea măsură, încât să-mi doresc să o mai iau încă o dată la citit, imediat ce am ajuns la ultima pagină.

  Contrar celor gândite de mine în faza incipientă, “Aleasa dragonului” prezintă o serie de referințe la folclorul slav și, sinceră să fiu, chiar mi-a plăcut enorm de mult faptul că Agnieszka învață să facă vrăji folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, considerând-o pe aceasta o soră în” magie stranie, pe care nimeni altcineva nu era capabil s-o înțeleagă.”

  Ce m-a atras la romanul de față ? Nu te plictisești nici măcar o clipă. Cu toate că ai impresia că narațiunea este lentă (de vină fiind cantitatea de  impresii, descrieri, de aici nelipsind o serie întreagă de amănunte cu privire la modul în care se fac vrăjile), te trezește la final că, de fapt, ai luat parte la destul de multe evenimente. De altfel, nici nu am să vă pot povești prea multe lucruri, tocmai pentru că sunt prea multe, așa că am să vă spun doar câteva întâmplări petrecute la început. Suficient cât să vă conving să citiți cartea.   

  De asemenea, mi-a plăcut trecerea de la momentele tulburătoare, la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze. De fapt, întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, gâlceava dintre Agnieszka și Dragon fiind cireașa de pe tort. Cu cât este mai iritat Dragonul de comportamentul ei, cu atât este Agnieszka mai amuzată de reacția lui. Degeaba o face el țărăncuță nătângă, idioată, proastă, necioplită, inutilă, smintită, Anieszka trece peste jigniri ca și cum nici nu le-ar auzi.  

“ – Am … gătit și am făcut curat … am încercat eu să explic.

 – Cel mai murdar lucru din acest turn ești tu! “

  Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine nu contează doar povestea sau maniera de scriere, ci să și simt că pot empatiza cu personajul feminin (mă ajută să mă transpun în povestea respectivă). Iar faptul că în “Aleasa dragonului”, povestea este narată la persoana întâi, din punctul de vedere al tinerei Agnieszka, m-a făcut să o înțeleg cât mai bine și, astfel, am ajuns să îi admir transformarea de la țărăncuța nătângă și mai mereu murdară, în curajoasa vrăjitoare care reușește să salveze un regat. De altfel, ea m-a cucerit prin felul de a fi – neînfricată, independentă, încăpățânată, fiind în stare de orice pentru a-i proteja pe cei la care ține.  

  Pe parcursul unei singure zile, am călătorit alături de Agnieszka, de la Turnul Dragonului, locul unde ea a deprins arta magiei, până în întunecatul și maleficul Codru, populat de monstruozități și stricăciune, iar de aici, am ajuns la Curtea regelui din Polnya și am asistat la discuțiile pe care ea le-a avut cu cei mai mari vrăjitori ai țării.  

   Și acum îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc de o anumită întâmplare petrecută la Curte.  Ea se prezintă în fața celor mai de seamă vrăjitori, ca să fie confirmată ca vrăjitoare, iar atunci când constată că aceștia sunt mult prea sceptici ca s-o ia în serios, se enervează atât de tare, încât face o vrajă de se scutură întreg castelul ca un uriaș adormit, apoi rostește : “ Dar asta este suficientă magie ca să mă pună pe listă? Sau vreți să vedeți mai mult? “  

  În ceea ce îl privește pe Dragon / Sarkan, să nu vă gândiți că este vreo reptilă zburătoare sau mai știu eu ce. De fapt, el este un vrăjitor nemuritor căruia Agnieszka îi face zile fripte cu firea ei independentă. Doar ridurile fine din colțul ochilor și al gurii îi trădează anii. În rest, arată ca un om în floarea vârstei: trăsături bine conturate, părul negru, fără fire arginții, obraji netezi, nebătuți de vânt, mâini lungi și grațioase. Numele lui – Sharkan – înseamnă dragon în limba magiei, iar acesta este numele pe care l-a luat atunci când a primit confirmarea ca vrăjitor. Însă, adevărul e că el are comportarea de dragon – este rece, irascibil, mai mereu enervat. Se poartă de parcă nu mai știe să gândească și să simtă ca un om obișnuit.

Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … ”

 Cu toate că mai mereu se ceartă, între încăpățânata Agnieszka și morocănosul Dragon se înfiripă o poveste de dragoste. Și nici nu o să vă vină să credeți cine va lua inițiativa Da, ea este cea care își face curaj să pătrundă în camera lui și va iniția “jocul”.  

“- Cum ai…? a îngăimat el, ridicându-se într-un cot, pe chip răsărindu-i în sfârșit revolta.

Dar eu l-am împins pe spate și l-am sărutat.

A scos un sunet de surpriză printre buzele mele, apoi m-a apucat de brațe și m-a ținut departe.

-Ascultă aici, creatură imposibilă ce ești! Sunt mai bătrân cu un secol și ceva decât …

-Mai taci odată! i-am zis eu nerăbdătoare.

Auzi ce scuză-și găsise el!  “

Draperiile s-au închis în jurul nostru. Stătea deasupra mea, cu ochii lucind în întunericul intim al baldachinului. Mă privea sălbatic, cercetându-mi chipul. Ar fi putut să mă mai mângâie puțin cu degetul, dar el a mai făcut-o o singură dată. Un suspin sau un geamăt mi-a suit în gâtlej, iar el s-a aplecat și m-a sărutat, ca și cum ar fi vrut să mă devoreze.”  

   Agnieszka locuiește în Dvernik, care nu era nici cel mai mare, dar nici cel mai mic sat din Vale, la unsprezece kilometri depărtare de maleficul Codru, populat de cele mai terifiante creaturi. Tuturor le este frică de acel loc, iar singura persoană care îi poate proteja de răul-Codrului este Dragonul, cel mai puternic vrăjitor din Polnya, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său.

     În ciuda poveştilor care sunt spuse de călătorii care trec prin Vale, Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el … pentru că nu este un dragon adevărat. O fi el vrăjitor şi nemuritor, dar tot om rămâne, iar sătenii s-ar duce în ceată să-l omoare dacă el şi-ar manifesta dorinţa de a o gusta pe vreuna dintre fete. Interesant e că Dragonul duce o fată în turnul lui şi după zece ani îi dă drumul, numai că ea se întoarce o cu totul altă persoană. Straiele îi sunt mult prea elegante, vorbeşte ca o doamnă de la Curte şi, pe deasupra, după ce a locuit totuşi singură cu un bărbat vreme de zece ani, normal că are reputația ruinată. Însă toate fetele spun că el nu s-a atins de ele nici măcar cu un deget În plus, Dragonul le dă tuturor fetelor o pungă plină cu arginţi drept zestre atunci când le trimite acasă, astfel că oricine ar fi bucuros să le ia de soţie, ruinate sau nu.

   Nu sunt multe sate în Vale, prin urmare Dragonul nu prea are de unde alege – ia numai o fată care are şaptesprezece ani împliniţi, între octombrie și octombrie anul următor. Acum, din anul naşterii Agnieszkai sunt doar unsprezece, Însă toată lumea ştie că o va lua pe Kasia, cea mai frumoasă, deşteaptă şi bine-crescută fată din Vale.

  Numai că Dragonul va face altă alegere. În loc să o ia pe draga de Kasia, o alege tocmai pe Agnieszka, care la cei şaptesprezece ani ai ei, era “încă o slăbănoagă, cu picioare mari şi cu părul castaniu, încurcat nevoie-mare”. Singurul ei dar, dacă-l putem numi aşa, era să rupă, să păteze sau să piardă tot ce avea pe ea într-o zi.

  Irascibilul Dragon nici nu știe cu cine s-a procopsit. “Țărăncuța nătângă” îi va da bătăi de cap încă din prima clipă în care pășește în Turnul Dragonului. A avut nefericirea să fie aproape rostogolit pe scări sau să vină de-a rostogolul pe pardoseală. Ba mai mult, atunci când Agnieszka a crezut ca va fi aruncată în focul din vatră, s-a pus să-l zgârâie și să-l lovească.  

Tot ce vedea era că o gâsculiță de la țară, pe care tocmai o alesese, râdea de el, Dragonul, cel mai mare vrăjitor din regat, stăpânul și domnul ei.. Nu cred că mai cutezase cineva vreme de un secol să râdă de el. S-a ridicat eliberându-și picioarele, apoi s-a uitat de sus la mine, scos din sărite ca o pisică furioasă. Însă m-a făcut să râd și mai abitir. Atunci el s-a răsucit brusc pe călcâie și m-a lăsat să râd ca proasta pe podea, ca și cum nu știa ce să-mi facă.”

   Și totuși, de ce avea nevoie vrăjitorul de ea? Ca bucătăreasă era o calamitate, iar dacă o luase pentru ca să-i țină companie, mai bine s-ar fi lăsat păgubaș. Fata avea un nemaipomenit dar de a provoca dezastre. Tot ce reușea să facă era să-l enerveze, să-l facă să urle de nervi. Și nici măcar nu ține cont de sfaturile lui. Intră dintr-un bucluc în altul!

“-Am … am adus prânzul.

-Adevărat? mi-a răspuns el tăios. Fără să cazi pe drum în vreun puț? Sunt uluit!

 Abia apoi mi-a adresat o privire încruntată:

-Sau ai căzut?

 M-am uitat la rochie: pe poale erau o enormă pată scârboasă de vomă – o ștersesem eu cât de   bine putusem în bucătărie, dar tot se vedea – și o alta acolo unde îmi suflasem nasul. Mai erau câțiva stropi de sos de friptură și alte câteva pete căpătate când ștersesem oalele. Tivul păstra  noroiul de dimineață și, pe deasupra, mai erau niște găurele făcute cine știe când. “

   Agnieszka încercă tot timpul să-l sfideze, iar atitudinea de fată săracă cu duhul devenise arma  răzbunării ei. Voia cu orice preț să-l necăjească amarnic, știind că el o va recompensa de fiecare dată cu o încruntătură neîncrezătoare. Însă, într-un mod cu totul surprinzător, ea are un talent înnăscut la făcut vrăji. Dar nici așa nu scapă de mustrările vrăjitorului.  

– Cum de reușești să-ți faci singură toate astea? m-a întrebat el odată uluit, când umblam de colo până colo cu un dumicat de budincă de orez prins în păr, tocmai în creștetul capului.

  Atunci când vine în vizită prințul Malek, eroul regatului Polnya, Dragonul o sfătuiește să nu iasă din cameră ei din anumite motive. Însă Agnieszka se gândește să stea de vorbă cu prințul, că poate acesta îl va convinge pe vrăjitor să-i dea drumul, dar se trezește sărutată. Fiind la un pas să fie violată, Agnieszka reacționează în stilul ei caracteristic: îi trântește o tavă în cap de îl lasă lat pe legendarul erou Și iarăși, Dragonul se vede în situația ingrată de a-și scoate din belea protejata, preparand o poțiune a uitării pe care i-o servește prințului.

  Însă, a venit ziua în care Baronul din Mlaștinile Galbene îl chemă în ajutor pe Dragon ca să-i salveze ținutul de o himeră, așa că acesta se vede nevoit să o lase singură pe Agnieszka în Turn. Dar, tocmai atunci, oamenii din Dvernik cer și ei ajutor Dragonului și, cum el este plecat, tânăra se decide să fugă din Turn, cu gândul că vrăjile ei vor fi suficient de bune ca să-i salveze pe cei din satul ei natal.

  Încărcată cu o grămadă de poțiunii, ajunge în Dvernik, unde află că vitele din sat au fost mușcate de lupii posedați de rău, veniți din Codru. Însă, cum acestea nu au fost sacrificate, răul din ele va ajunge să intre și în oameni, așa ca fata va avea mult de furcă. Cum va reuși ea să țină piept răului, va las pe voi să aflați, dar, în mod cert e că Dragonul reușește să vină la timp să o salveze, dar neatenția îl va costa: va fi mușcat de un lup. De această dată, Agnieszka va fi pusă în situația de a-l salva pe stăpânul ei. Folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, tânăra va realiza o vrajă care îi va salva viața Dragonului și astfel, vrăjitorul se vede nevoit să recunoască puterile noii sale protejate.

 

 La scurt timp după această întâmplare nefericită, mama Kasiei, vine la Turn ca să le ceară ajutorul. Fiica ei fusese luată de trei creaturi monstruoase (Umblători), și dusă în întunecimea Codrului. Va reuși să o salveze? Dar ce șanse mai are Kasia în cazul în care e deja posedată de rău?

Dacă cineva drag ne era luat de Umblători, tot ce puteam spera pentru ei era moartea, însă era doar o speranță. Nu știam niciodată sigur până când nu se întorceau și astfel se dovedea că nu au murit. Și-atunci trebuia să-i vânăm.”

   Însă, în cazul în care Agnieszka va reuși să o salveze pe Kasia, sunt mari șanse să fie luată în vizor de prințul Malek. Acesta dorește de mai mult timp să-și salveze mama, pe regina Hanna, care dispăruse de mai bine de douăzeci de ani. Este ferm convins că regina nu e moartă, ci doar captivă în Codru. Dar cum de ajunsese ea în acest loc bântuit?

    Se spunea că prințul moștenitor Vasily al Rosyei se îndrăgostise de regina Hanna și fugiseră împreună și, când cavalerii regelui îi încolțiseră, s-au adăpostit în Codru. Însă regina și prințul Vasily n-au mai ieșit niciodată. Regele Polnyei l-a învinuit pe moștenitorul Rosyei de moartea  moștenitorului sau. Și de atunci s-au purtat războaie după războaie, întrerupte doar de armistiții ocazionale și de câteva tratate de scurtă durată. A o elibera pe regină putea însemna încheierea războiului cu Rosya și împăcarea celor două popoare. Dar, mai poți ieși vreodată din Codru după ce ai stat în el vreme de douăzeci de ani?

 Așadar, Agniezska se va confruntă cu mari probleme în viitorul apropiat. Va reuși ea să treacă peste toate obstacolele? Dar ce anume bănuie Codrul? De fapt, cum a fost creat el? Vor putea vrăjitorii să înfrângă puterea lui? De ce Dragonul lua câte o fată din Vale, după care o lăsa să plece după zece ani?   

Orice ar fi creatura care sălășluiește în Codru, cea care răspândește spurcăciunea, a ajuns să trăiască acolo și să bea din acea putere ca dintr-o cupă.“

  Recomand “Aleasa dragonului” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, mister, locații pitorești, dar și momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Și foarte multa magie!

   Nota 10

 

 Cartea Aleasa dragonului de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

,,Pentru că tu eşti....pentru că eu sunt."

Prin cenuşa de visuri, de O.G.Arion-recenzie-,,Cândva, m-ai numit Sigrun”

Editura: Librex Publishing

Număr pagini: 230

Seria Nemuritor:  Ultimul viking, Te voi găsi, Dincolo de timp,  Prin cenuşa de visuri

   Oana Arion uimeşte cititorii cu acest volum, unul dintre cele mai interesante şi neaşteptate de până acum. O carte pentru sufletul meu, cel mai bun volum al seriei. Am ajuns la concluzia că autoarea poate aborda cu uşurinţă orice gen, dovedeşte asta prin graţia, rafinamentul, documentarea şi măiestria cu care reuşeşte să echilibreze naraţiunea, încununate cu succes de personaje inteligente şi inteligibil create. Cea mai mare calitate este graniţa dintre realitate şi iluzie, dintre existent şi inexistent, aici fiind o linie subţire pe care reuşeşte să o menţină, fără să treacă în ridicol sau ceva minimal infinit de plictisitor, creând o poveste captivantă şi originală. Menţine atenţia cititorului mai ales prin stilul cinematografic al poveştii, dar şi prin personaje care, prin credibilitatea lor dezvoltă autonomie devenind independente şi ajungând direct la sufletul cititorului.

   Când cu umor, când detaşat sau sarcasm, autoironie, dar şi amărăciune, personajul principal Victoria ne dezvăluie personalitatea autoarei, devenind parte integrantă a acţiunii.

   Nu ştiu cum va fi ultimul volum, dar pot afirma că: cu acesta serie autoarea debutantă Oana Arion îşi face intrarea în lumea literară al genului fantasy şi o face cu succes, reuşind să facă pasul decisiv către o literatură serioasă. Şi după cum spunea un om luminat din critica literară ,,Literatura nu este o joacă” .

   Prin cenuşă de visuri este un portal către final, desluşind o mică parte din ceea ce ne frământa ca şi mister în celelalte volume. Surprizele se ţin lanţ şi cartea te impresionează cu fiecare scenă prezentată.

   Acţiunea volumului patru se petrece pe două planuri: prezent şi trecut, dar dacă mă întrebaţi pe mine aş spune prezent-trecut şi viitor, depinde din ce unghi priveşti.

   După ultimele ei experienţe în lumea muritorilor/nemuritorilor, Victoria intra în posesia unei informaţii extrem de importante- leacul pentru vampirism. După cum bine ştiţi, Arrio şi-a exprimat dorinţa să redevină om, aşa că iubita lui, viitoare lui soţie va încerca să înfăptuiască acesta dorinţă. Va reuşi sau nu, asta rămâne de văzut, cert este că are nevoie de câteva lucruri esenţiale pentru a începe umanizarea vampirului ei iubit: să se întoarcă în trecut în să-l cunoască pe Arrio uman, în casa lui, în anii 1757, să găsească un lucru de o importantă maximă, un obiect ce se aflase în posesia lui înainte de-a fi transformat, să afle cine şi de ce l-a făcut vampir (asta îşi dorea) şi cu ajutorul unor incantaţii ale unei vrăjitoarei puternice să înceapă ritualul.

  Întâlnim o Victoria în plină activitate de schimbare, pregătindu-se să intre în lumea din trecut. Costumaţie, comportament, nume schimbat, cercetări ale cutumei acelor vremuri, tot pachetul

  Imaginaţi-vă o Victoria gen lady X, trecând de la blugi la rochiile cu corset, dantele, panglici, pantalonaşi cu volănaşe şi alte minuni ce se purtau în Cordoba anilor 1757.

   Majoritatea acţiunii se petrece în trecut şi veţi avea surprize extreme. Arrio uman mi-a plăcut cu mult mai mult decât cel din prezent, având acel ceva de epocă impunător şi atrăgător într-un fel diferit. Nu am fost fan al personajului, dar de data aceasta pot să spun că l-am plăcut mult. Totuşi, rămân fanul personajului Ian, cred că cel mai puternic personaj secundar evidenţiat al poveştii.

   Vom întâlni personaje noi, situaţii noi şi extrem de vibrante, iar finalul vă va lăsa mască.

   Mi-a plăcut acesta parte de historical romance cu răpiri, întâlniri de gradul zero, cu detaliile bine prezentate de autoare ale cutumelor vremii, costumaţiilor, până şi felurile de mâncare servite în acea vreme dă unicitate şi veridicitatea poveştii.

   Victoria ajunge în casa părinţilor lui Arrio, dar pleacă în căutarea lui, acesta fiind în deplasare cu afacerea familie. În drumul ei va fi luată ,,prizonier” de căpitanul unei corăbii, va fi legată, vândută, şi ajunge pe mâna unui colecţionar, cel mai puternic, un anonim, nimeni nu ştia exact cine este. Aici veţi avea o mare surpriză.  În perioada cât va fi în posesia anonimului puternic vor avea loc câteva scene…..dar mai bine nu vă spun vă las să descoperiţi.  În acesta lume din trecut va întâlni atât muritori cât şi nemuritori (chiar şi atunci se pare că nu toţi erau ceea ce păreau a fi), va ajunge să cunoască ,,secretul” lui Arrio, şi…….nu se încheie pentru că va fi bulversat pentru voi aşa cum a fost şi pentru mine ceea ce veţi afla.

   Mi-au plăcut foarte mult notele de la finalul acestui volum, unde autoarea ne prezintă de unde s- a inspirat pentru crearea personajului Contele De Saint Germain, personaj real ce a apărut prin anii 1742 în Franţa, după ce mai bântuise câţiva ani prin Anglia, dar şi căpitanul unui corsar, William Death, locotenentul Devil şi chirurgul Ghost. Numele acestora se vor regăsi în poveste.

   După ce am terminat cartea în mintea mea au stăruit câteva cuvinte scrise de domnul A.G.Secară., şi care se potrivesc acestui volum: ,,Orice iubire se reflectă în altă iubire, potenţeză orice altă iubire… Şi orice iubire n-ar vrea să rănească altă iubire, orice iubire iartă altă iubire.”

  După ce veţi citit şi voi, sau dacă aţi făcut-o, veţi desluşi mai bine aceste cuvinte şi ce am vrut să transmit.

   Dragostea, misterul, blestemul arginţilor, trecutul, prezentul, viitorul, supranaturalul, magia, se combină în acestă poveste originală cu un final spectaculos.

   Dacă Victoria reuşeşte să se întoarcă din trecut, cum şi cu ce rezultate, veţi afla voi. Va mai fi aceeaşi Victoria?

,,Nu mai eram nici Victoria, nici Hope, nici Sigrun. nu mai ştiam cine sunt. Îmi reveneau în minte cuvinte ca nişte ecouri dintr-o altă viaţă…

Pentru că tu eşti….pentru că eu sunt.”

 

Cartea Prin cenuşa de visuri, de O.G.Arion poate fi comandată de pe site-ul Librex

“Singura cale de a ucide umbrele e să aprinzi toate luminile.”  

Femei periculoase vol. 2, de George R.R. Martin & Gardner Dozois

 

Editura Nemira
Colecţia Nautilus
Data apariţiei 2017
Titlul original: Dangerous Women
Traducător: Filip Columbeanu şi Ruxandra Toma
Număr de pagini: 512

   Vă spuneam în cronica de întâmpinare a primului volum Femei periculoase, cât de bune consider colecţiile de povestiri gestionate de George Martin. Cele scrise de el – excelente de la un capăt la altul; cele pe care le selectează – numai una şi una, încununate mereu în final de antologie cu o creaţie proprie.

   Chiar dacă Gardner Dozois este editorul profesionist, hiper-specializat şi de renume dintre cei doi, eu ca răsfoitor şi de antologii realizate doar de Dozois, afirm din nou cu toată convingerea că numai implicarea lui Martin în Războinicii, Străzi întunecate şi Femei periculoase, face din aceste volume, unele dintre superlativele genului. Cele încropite doar de premiatul specialist, fiind la fel de pline de buruieni de necitit ca orice alte adunături literare care au creat reputaţia generală rea a antologiilor. Ideea că e imposibil să le parcurgi povestire cu povestire, trebuie mereu să fii pregătit să faci saltul salvator când constaţi că ai nimerit într-o fundătură şi să speri că următoarea mini-istorisire nu a fost adăugată la fel de neinspirat în tomul cu pricina, astfel încât te va plictisi mai puţin.

   Nimic din senzația asta când deschizi o antologie pe care şi-a pus pecetea George R.R. Martin. Povestirile sunt doar excelente şi foarte bune. Şi în Războinicii şi în Femei periculoase, ba chiar şi în Străzi întunecate, care primeşte o categorisire limitativă de urban fantasy, coeditorii au căutat să extindă aria de selecţie, culegând nu numai povestiri SF sau F, dar şi istorice, criminalistice ori psihologice.

  Colecția Femei periculoase, câştigătoare a World Fantasy Award for Best Anthology 2014, are o tematică mai ofertantă decât a oricărei alteia. Pentru că feminitatea poate fi primejdioasă într-o infinitate de feluri. De la atractivitate magnetică creatoare de obsesii, până la protecţia supremă asigurată celor dragi, în primul rând copiilor sub imperativul instinctului matern, ca iubitoare de pace obţinută prin luptă feroce dacă e nevoie… şi, da, câteodată, chiar ca pericol malefic căruia originea pasională îi accentuează maleficitatea.

 

Câteva cuvinte despre fiecare dintre povestirile cuprinse în cel de-al doilea volum:

 Al doilea arabesc, foarte încet, de Nancy Kress

Mini-bijuterie literară distopică.

   O bandă nomadă de indivizi hotărâţi să supravieţuiască cu orice preţ destrămării societăţii înaintează prin semi-pustietatea urbană post apocaliptică, cu atenţie belicoasă îndreptată împotriva altor bande asemănătoare cu a lor. Femeile sunt reduse la stadiul de șeptel, turmă de femele ale tribului, folosite pentru procreare şi recreere.

   Povestea este derulată din perspectiva unei moaşe bătrâne care ştie că poate urma banda doar atâta vreme cât reușește să ţină pasul cu ea şi să se dovedească utilă în îmbogăţirea ei cu noi membri, prin tratarea femeilor fecunde, care sunt cele mai protejate.

   În timpul unui popas de noapte printre ruinele Complexului Lincoln Centre din New York, ei îi revin unele amintiri din poveştile bunicii care a lucrat acolo, în timp ce tineri membri ai grupului, doi băieţi şi două fete, descoperă cu ochi naivi şi uimiţi înregistrări video şi cărţi despre balet.

   Atraşi de frumuseţea artei pe care o absorb cu toate simţurile retrezite, instinctual, ei sunt primii care realizează că supravieţuirea nu poate fi numai fizică şi că ea nu are nicio valoare dacă nu e însoţită şi de o trăire spirituală.

  Dar ce vor face când modalitatea pur practică, brută, de a îşi menține la cote maxime şansele de-a rămâne în viaţă intră în conflinct cu proaspăta lor spiritualizare prin artă? Vor mai putea să renunţe la frumuseţe?

Oraşul lui Lazăr, de Diana Rowland

“Nu are iadul destulă furie, cât femeia căreia i s-a batjocorit oraşul.”

  Un scurt thriller psihologic scris de o fostă poliţistă de patrulă, criminalist de teren şi medic legist. Profesionalism care i se simte în compoziție.

Poliţişti corupţi, criminali profitori şi cetăţeni care iau dreptatea în propriile mâini, într-un New Orleans rămas fără râul vital, pentru că Mississippi a fost deviat după revenirea dezastruoasă a uraganului Katrina. Acum oraşul trebuie să intre într-o nouă matcă şi o femeie simte că are ceva de spus în privinţa felului cum va arată aceasta, pentru că e şi oraşul ei.

 Pronunţarea Osândei, de S.M. Stirling 

  Din nou o lume post-apocaliptică, însă relativ paşnică, unde comunităţile rurale reîncep istoria cu noi tradiţii şi legi extrase din cele vechi. Dar atunci când are loc un viol sălbatic în colectivitatea incipientă, reîntoarcerea la violenţa dreaptă a pedepselor primordiale este inevitabilă.

Fecioarele, de Diana Gabaldon

Episod anterior, un prequel pentru celebra serie Outlander.

   Jamie Fraser tocmai a fost biciuit şi alungat din Scoţia. Cu rănile de pe spate încă sângerând şi supurând se vântură împreună cu camaradul lui credincios Ian prin Franţa, încercând să îşi câştige traiul angajat într-o trupă de mercenari. Aceştia, în lipsă momentană de războaie, sunt prinşi în tot felul de misiuni de protecţie, iar într-una dintre acestea Jamie şi Ian se trezesc că trebuie să păzească o tânăra evreică şi servitoarea ei pe drumul până la soţul care i-a fost ales şi unde o expediază unchiul său, împreună cu zestrea corespunzătoare.

 Iadul nu cunoaşte furia, de Sherrilyn Kenyon

Poveste horror tipică.

   Nişte tineri organizează o expediţie într-un loc blestemat de unde amerindienii au fost deportaţi cândva în istorie. S-a păstrat însă o legendă că acolo s-ar găsi o comoară, aşa că, hop, şi inconştienţii după ea, în pofida tuturor avertismentelor prietenei lor telepate, o fată cu sânge băştinaş. Ea simte prezenţa unui duh femeiesc străvechi şi foarte periculos, dar asemeni unei Cassandre moderne e ignorată total, până când primele atrocități încep să se întâmple. Un pic cam clișeic totul şi nu atât din cauza motivului clasic al Cassandrei, cât a nenumăratelor filme de groază asemănătoare.

 Numele fiarei, de Samuel Sykes

Istorisire mai mult psihologică decât science-fiction despre contactul inter-specii.

   O familie de colonişti umani, înarmaţi, nu se ştie de ce, doar cu un topor şi un cuţitaş sunt hăituiţi de nişte băştinaşi extratereştri care pot comunica cu ei dacă vor. Pe de o parte oamenii, tata, mama şi două fiice, pe de alta o femelă alienă care îşi învaţă puiul, tot femelă, să vâneze. Sau invers. Un mascul şi o femelă cu doi pui umani, şi două vânătorițe ce duc la capăt ritualul civilizaţiei lor. Depinde din ce punct de vedere priveşti scena dramatică. Şi cine consideră fiecare că e fiara.

Ingrijitoarele, de Pat Cadigan

  Două surori locuiesc împreună şi îşi îngrijesc mama internată într-un institut medical, una în calitate de voluntar, cealaltă vizitând-o bisăptămânal. Atmosfera din aia de: “Se întâmplă chestii dubioase în ospiciul ăsta!”

Minciuni spuse de mama, de Caroline Spector

   Povestire din ciclul Wild Cards, dintr- o lume populată cu super-eroi, în număr finit şi clasificaţi pe căprării. Adică nu poate face unul ce face celălalt. Well, cu excepţia celui care are puterea de a fura temporar specializarea fiecăruia.

   E tocmai ce se întâmplă la Festivalul de Mardi Gras din New Orleans. Mama-adoptivă care are super-puterea foarte folositoare de a crea balonaşe explozive, trebuie să îşi apere micuţa fetiţă-insectivoră-telepată de atacuri zombi în timpul unei parade alegorice. După cum se aştepta, nu prietena ei necromantă este de vină pentru acest mârşav atentat, ci cei care sunt în spatele hoţului de puteri, în cazul ăsta, al celei de a manipula zombii.

   Se impune o situaţie de ori noi, ori ei, când mama, fetiţa şi ghida reîmproprietărită a zombilor hotărăsc că trebuie să lămurească definitiv problema lor de securitate personală.

 Prinţesa şi Regina sau Negrii şi Verzii, de George R.R. Martin

Cronica oficială şi mult aşteptată de fani a întregii istorii de lupte pentru succesiune din Dansul Dragonilor.

  Cu două secole înainte de acţiunea din Cântec de gheaţă şi foc, Targaryenii şi dragonii lor scuipători de foc sunt stăpâni de necontestat peste Westeros. Dar când Regele Viserys I moare, lăsând ca moştenitoare desemnată verbal pe fiica sa Rhaenyra, ultima lui soţie, Regina Alicent, nu-i acceptă decizia, şi dintr-un amestec de sete de putere şi teamă de a nu-i fi masacraţi copiii pretendenți legal de către cealaltă spiță domnitoare, îl încoronează ca nou rege pe fiul ei, Aegon.

  Rhaenyra, aflată la Piatra Dragonului, unde se pregătea să nască, se încoronează şi ea regină şi porneşte războiul de revendicare a Tronului de Fier, tocmai din acea primă fortăreaţă Targaryen de la Dragonstone, asemeni strămoșilor ei care au cucerit călare pe dragoni Westerosul. Dar în faţa sa stau acum tot Targaryeni, care au fiecare dragonul său.

   Succesiuni sângeroase de confruntări terestre, navale şi aeriene, punctate cu trădări incredibile, schimbări ale taberelor în masă şi revolte populare, pornesc în avalanşă odată cu războiul cvil. Împărăţia Targaryen se transformă într-una de moarte şi foc, unde cele mai vânate trofee ale războiului de exterminare devin chiar dragonii.

 

    Mai mult decât o colecţie, mai mult decât o antologie, Femei periculoase 2 este o completare a culturii pop a fiecăruia dintre noi, cei îndrăgostiţi de seriile de cărţi şi serialele în desfășurare.

Surse foto> IMDb si Pinterest

 

Cartea Femei periculoase vol. 2, de George R.R. Martin & Gardner Dozois a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Percepţii inconştiente, de Iulia Ioniţă- Librex Publishingrecenzie

Editura: Librex Publishing

Categoria: Beletristică/fantasy

Anul apariției:  aprilie 2017

Nr. de pagini: 300

Nota mea: 9/10

   Nu mi-am propus, dar anul acesta am avut parte de foarte multe surprize literare. Până acum, 2017 este anul cu cele mai multe noutăți în ceea ce privește lectura și ieșiri din zona de confort. M-am întâlnit la o poveste și cu autoarea Iulia Ioniță, a cărei carte Percepții înconștiente m-a determinat să-mi fac propriul scenariu.

   Coperta e ”ruptă” dintr-un tablou, plin de istorie. Am simțit încă de la copertă, prezența  în poveste a unei lumi ciudate, misterioase. O luptă grea, în care nu se știe cine și ce anume va câștiga. Nu știam nimic despre poveste, autoare sau stilul de scriere, dar nimic din toate acestea nu m-au determinat să nu citesc romanul, dimpotrivă.  Coperta mi-a trezit curiozitatea la cote maxime.

  Cumva, m-am regăsit în povestea lui Molly, căci viața mea la liceu nu a fost ușoară deloc, iar toată situația protagonistei, care a îndepărtat-o de colegi, faptul că a fost acuzată, batjocorită, bătută – pentru modul cum se îmbracă, mi-a amintit de viața mea de liceană.

   Molly e o fată specială. Știe asta datorită locului unde a crescut, a situației familiale pe care a fost nevoită să o înfrunte, iar evenimentele din viața ei de copil, i-au creat probleme cu cei din jur. Locuiește într-o casă normală, are o singură prietenă bună, cea mai bună, dar un eveniment tragic și neobișnuit, atrage și mai mult antipatia, ura și bătaia de joc.

   Nimeni nu o crede, toți o consideră ciudată, rea, nedemnă de prietenia lor. Din ziua evenimentului, pentru Molly, totul se schimbă: viața ei devine un haos total, prietenii îi devin dușmani, iar tot ce urmează pentru ea este înfiorător, sfâșietor.

   Singurătatea o definește, plânsul isteric o vizitează zilnic. Asta nu ar fi nimic. Ar fi banalul vieții ei, dar ceea ce o înspâimântă este altceva: lucrurile ciudate pe care le primește. Asta o înfricoșează de-a dreptul. Ce secrete ascunde Molly? Cine și de ce ar vrea cineva să-i facă rău?

   Caută soluții și modalități ca să scape din situația ciudată, dureroasă și plină de întrebări fără răspuns, iar Yore pare a fi locul ideal, locul în care viața ei se poate schimba, acolo unde va fi în siguranță, va fi fericită.

   Yore e locul în care Molly e acceptată, înțeleasă. E locul în care se simte acasă și refuză să mai plece. Se atașează de prieteni, dar liniștea durează mult prea puțin. Chiar și în fața pericolelor, refuză să se retragă, să plece singură și să-și abandoneze amicii.

  Cine o fi cu adevărat Molly? Ce secrete e pe cale să descopere despre sine și cum va reacționa. Puterile tinerei o scot în evidență, atrag atenția totală, iar întunericul, răutatea, secretele o pun mereu în situații limită.

   Să fie oare ”vinovată” pentru readucerea la viață a  unui Conte sau pentru faptul că multe persoane nevinovate își pierd viața? Molly, cea care a căutat liniștea, este prinsă în vârtejul unor emoții foarte puternice.

   Află secrete importante despre cei care o înconjoară, dar și despre ea și trecutul ei, iar ea se află în situația de a alege: să fugă sau să rămână, să lupte sau să abandoneze lupta și să moară. Flama Sangvină este numitorul comun, cea care va da naște unei lupte crâncene dintre bine și rău. Este cea care asigură viață veșnică și fiecare se luptă pentru propria existență și a preluării puterii asupra tuturor.

   O lume misterioasă, bântuită de creaturi ciudate, persoanele posedate de puteri  ale întunericului, dar și vindecătoare, toate evenimentele petrecute în Yore au un singur scop: salvarea lumii  temporare.

   Puteri nebănuite, oameni banali ce sunt ceea ce nu par a fi, lupte pentru supraviețuire și o iubire puternică, dar imposibilă, colorează în nuanțe speciale o poveste  plină de suspans. Mi-a plăcut mult ideea unei povești atlfel, ba chiar și nevoia de a ieși bine din zona mea de confort. Mi-a plăcut mult împletirea unei situații banale cu alte evenimente ce au crescut emoția până la maxim.

   Toată acțiunea din Percepții iconștiente se petrece în șapte ere, iar Molly învață tot ce se poate despre destin, fenomene misterioase, Află tot ce o interesa despre ea. Învață să facă față oricărei situații, înfruntă pericolele și înțelege că răul atacă oricând.

   O poveste întortocheată, ciudățică, dar foarte interesantă, foarte bine evidențiată. Cu toate astea, simt să evidențiez un lucru: Nu e o carte pentru oricine. O poate citi oricine, dar de înțeles o poate înțelege doar cititorul atras de acest gen de cărți.

   Romanul nu se citește chiar ușor, dar în momentul în care te prinde…te prinde bine. Am avut ceva mici hopuri la personaje. Toate sunt ok, dar au fost mute, iar la un moment dat mă rătăceam printre atâtea nume.

   O luptă a binelui cu răul, a iubirii contra urii, a normalului împotriva controlului, o luptă crâncenă, în care oare cine va învinge? Bine sau rău – în oricare formă ar exista ele, în final.

   Finalul este surprinzător, chiar neașteptat. Dacă ar fi un singur lucru pentru care să merite această carte, acel lucru ar fi…finalul romanului.

   Mă bucur că am reușit să o cunosc pe autoarea Iulia Ioniță prin intermediul acestui roman. Și recunosc: simt că nu am cunoscut-o destul. Vreau să văd ce descopăr despre ea și în romanul Flori în păr. În acest moment, spun doar atât despre ea: este un autor curajos.

Lectură plăcută!

Cartea Percepţii inconştiente, de Iulia Ionită poate fi comandată de pe Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Fantasy-ul literaturii engleze vs Fantasticul literaturii române

Ce este basmul şi ce este fantasy-ul ?

    Basmul este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care se relatează întâmplările fantastice ale unor personaje imaginare care se luptă cu forţele răului, pe care le înving. Termenul de „basm” provine din slavonescul „basnĭ”, însemnând „născocire”, „scornitură”, „minciună”.

   În literatura română, basmul a apărut din dorinţa individului de a se lăsa pradă unor noi forme de percepere a universului în care trăieşte. Scriitorii din România, au ales să „culeagă” din folclor aceste opere, pentru ca ca mai apoi să le reinterpreteze,  păstrându-le caracteristicile esenţiale precum formulele fixe, oralitatea. Reprezentanţi de seamă sunt Petre Ispirescu, Ion Creangă, Nicole Filimon, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale.

     De cealaltă parte, « fantezia » este o subspecie a fantasticului, care foloseşte din plin magia. Suportul acesteia este imaginaţia. Reprezentanţi de seamă sunt J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, Moony Witcher, C.S.Lewis, J.K.Rowling, Anne Rice.

     Mare atenţie a nu se confunda specia basmului cu subspecia fanteziei. Caracterul princiar al „fantasy-ului” este imprevizibilitatea de care dă dovadă neurmând un plan dat, totul e cuprins de vălul necunoscutului. Punctul  de plecare al subspeciei este lumea comună, pe care o părăseşte şi intră într-o alta cu noi reguli.

    Ceea ce leagă cele două specii literare este apartenenţa la fantastic. Fantasticul reprezintă acea nesiguranţă citită pe chipul cititorului, în momentul în care nu mai poate să distingă ceea ce este real, de ceea ce este plăsmuit. Când realizează sfera în care se află, opera numai poate fi considerată fantastică. Conform lui Ţzvetan Todorov, pentru ca un text să fie inclus fantasticului, trebuie să satisfacă următoarele condiţii: „trebuie să-l oblige pe cititor a considera lumea personajelor drept o lume a fiinţelor vii astfel încât să ezite între o explicaţie naturală şi una supranaturală a evenimentelor evocate. Această ezitare poate fi împărtăşită de unul dintre personaje…ultima condiţie cere cititorului să adopte o anumită atitudine faţă de text:să refuze atât interpretare alegorică cât şi pe cea „poetică”.

    Pentru a scoate în evidenţă trăsăturile basmului şi fanteziei am realizat o comparaţie între„Făt-Frumos din lacrimă” scris de Mihai Eminescu şi seria „Harry Potter” scrisă de J.K.Rowling.

       În  basmul  „Făt-Frumos din lacrimă ”acţiunea se desfăşoară linear – un cuplu împărătesc, îşi dorea foarte mult un copil. În timp ce împărăteasa se ruga la icoana Maicii Domnului,  a observat că aceasta lăcrima. Tânăra înghite lacrima, devenind însărcinată. După câteva luni, împărăteasa dă naştere unui „fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii”. Când ajunge la maturitate, Făt-Frumos va pleca în lume – motivul călătoriei iniţiatice. Eroul va fi supus multor încercări, în final căsătorindu-se cu fiica Mumei Pădurii.

   Schema basmului este respectată – situaţia iniţială, călătoria iniţiatică, apariţia forţelor Răului, încercările la care este supus eroul, lupta cu forţele Răului şi victoria Binelui, recompensa finală.

   „Harry Potter” prezintă aventurile unui copil orfan, care află la vârsta de 11 ani cine este cu adevărat – un vrăjitor. Datorită abilităţilor sale Harry va fi admis la „Şcoala de magie, farmece şi vrăjitorii, Hogwarts”. Seria „Harry Potter” cuprinde opt volume şi fiecare dintre acestea prezintă câte un an din viaţa protagonistului, respectiv al fiului său.

   La începutul primului volum, cititorul este introdus într-un cadru cât se poate de banal – „Domnul şi doamna Dursley de pe Aleea Boschetelor numărul 4, erau foarte mândri că erau normali, slavă Domnului!”. Urmând firul întâmplărilor vom observa intervenţia supranaturalului „o ştire stranie: au fost observate peste tot în oraş bufniţe, cu un comportament cât se poate de ciudat…sunt văzute peste zi”. Interesante sunt numerele ce par a domina întreaga lucrare – „Aleea Boschetelor numarul 4”, „peronul 9 şi 3/4” şi modul în care autoarea echilibrează balanţa dintre ceea ce aparţine realităţii şi ceea ce aparţine exclusiv fantasticului. Observăm utilizarea temei „eului” :cea a privirii. Todorov afirmă că „ori de câte ori vreun personaj al povestirii are de făcut un pas hotărâtor către supranatural, oglinda este nelipsită”. În opera lui J.K.Rowling, oglinda este simbolizată atât prin zidul care se deschide în faţa băiatului pe Aleea Diagon „ciocăni de trei ori cu umbrela lui în acel punct. Cărămida atinsă începu să se mişte, iar în mijlocul ei apăru o gaură care se mări şi se tot mări, până se făcu suficient de mare chiar şi pentru Hagrid, şi amândoi trecură dincolo de zid, pe o străduţă întortocheată, care cotea la stânga” , cât şi prin imaginea peronului „la 9 şi ¾ …băiatul dispăru ca prin minune, până să-şi dea seama Harry”. Acestea revelă ideea de ruptură totală de obiectiv şi căderea în imaginar „ Băiatul privi în urma lui şi văzu cum spărtura din zid se micşora văzând cu ochii, până dispăru de tot”.

   O trăsătură comună între basm şi fantasy rezidă în specificul personajelor – în basmul lui Eminescu, Făt-Frumos are un buzdugan şi un cal magic; în opera lui J.K.Rowling, Harry are puteri magice, este uşor de recunoscut datorită cicatricii în formă de fulger de pe frunte, are o baghetă magică. Ambii protagonişti au de parcurs un drum iniţiatic, care se va finaliza prin victoria Binelui. La mijlocul fiecărui volum, Harry are de depăşit un obstacol – de obicei în apropierea examenelor de sfârşit de an şcolar. Excepţie fac cartea a şaptea – aceasta ilustrează lupta finală dintre Harry (Binele) şi Lordul Cap-de-Mort (Răul)şi a opta. Elementele fantastice prezente în cele două lucrări, acestea sunt de diferite tipuri – în „Făt-Frumos din lacrimă” se disting calul fermecat, puterile eroului, existenţa regelui ţânţarilor, Muma Pădurii, Gerarul; iar în „Harry Potter”, observăm creaturile magice (centauri, fantome, goblini, elfii de casă, Dementori, Thestrali, vârcolaci, animalele lui Hagrid etc.), a obiectelor magice, Ministerului Magiei, locurile în care se află Harry, vrăjile.

   Din perspectiva temelor abordate, în cadrul basmului remarcăm pe cea a luptei dintre Bine şi Rău; în cadrul seriei „Harry Potter” fiind dominantă tema morţii (autoarea confirmă acestea „cărţile mele vorbesc pe larg despre moarte. Se deschid cu moartea părinţilor lui Harry. Observăm apoi, obsesia lui Cap-deMort în cucerirea morţii şi călătoria în aflarea imortalităţii. Înţeleg şi eu de ce Cap-de-Mort doreşte să o stăpânească. Tuturor ne este frică de ea”).

    În concluzie ceea ce contează cu adevărat este conţinutul lucrării, modul în care este citită şi înţeleasă. Pentru literatura fantastică din zilele noastre, basmul reprezintă punctul de plecare spre aventura denumită scriere.

    BIBLIOGRAFIE

„Introducere în literatura fantastică” Ţzvetan Todorov, Editura „Univers”, Bucureşti, 1973

„Dicţionarul Explicativ al limbii române” Editura „Academiei Republicii Socialiste ”, România, 1975

„Harry Potter şi piatra filozofală” J.K.Rowling

„Făt-Frumos din lacrimă” Mihai Eminescu

                        SITOGRAFIE

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Fantezie_(gen_artistic)

http://en.wikipedia.org/wiki/Harry_Potter#Structure_and_genre

http://www.wattpad.com/120893-useful-information-on-harry-potter-elements

http://mariantruta.ro/precaritatea-canonica-a-fantasy-ului-romanesc/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Basm

 

Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennnan, Maureen Johnson-recenzie

Titlul original: The Bane Chronicles

Editura: Leda Edge – Grupul Editorial Corint

Corint Books

Colecția Leda Edge Fantasy

Colecție coordonată de: Shauki Al-Gareeb

Anul aparitiei: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Ofelia Al-Gareeb și Shauki Al-Gareeb

Număr pagini: 446

Gen: Fantasy

   „Cronicile lui Magnus Bane” este o carte extra din universul seriilor „Instrumente mortale” și „Dispozitive infernale”, ambele scrise de Cassandra Clare. Este independentă de serii, axându-se pe aventurile lui Magnus Bane, personaj din acest univers ficțional.

   Cartea conține 11 povestiri avându-l în centru pe Magnus Bane, Înaltul Magician din Brooklyn: „Ce s-a întâmplat cu adevărat în Peru”, „Regina fugară”, „Vampiri, brioșe și Edmund Herondale”, „Moștenitorul de la miezul nopții”, „Mărirea Hotelului Dumort”, „Salvarea lui Raphael Santiago”, „Decăderea Hotelului Dumort”, „Ce să-i cumperi unui vănător de umbre care are de toate (și cu care nu ieși în mod oficial)”, „Ultima bătălie a Institutului din New York”, „Cursul iubirii adevărate (și al primelor întîlniri)”, „Căsuța vocală a lui Magnus Bane”.

    Țin să menționez că nu știu prea  multe despre acest univers; n-am citit nicio carte din serie, iar până de curând, deși auzisem câte ceva, nu știam mai nimic despre subiect; nu este genul pe care îl abordez de obicei, doar am ieșit un pic din zona de confort. Așa că iertați posibilele erori sau desincronizări!

   Ca să fiu sinceră, la început cartea nu mi s-a părut wow și deși găseam interesantă „plimbarea” prin mai multe epoci și locuri din lume, tot ce reușeam să văd erau câteva povestiri fantasy, cu vampiri, vârcolaci, magicieni. Aceasta pentru că nu cunoșteam contextul. Nu citisem nicio carte din serie, nici măcar un film sau vreun episod din universul ficțional respectiv nu văzusem. Observam că mai multă lume citește cartea, așa că ajunsesem să mă întreb dacă este ceva în neregulă cu mine. De ce nu mă mișcă în niciun fel?

   Cam pe la „Salvarea lui Raphael Santiago” a început să-mi placă cu adevărat și am devenit curioasă să aflu mai multe despre universul Vânătorilor de umbre. Curios, nu-mi plac vampirii sau poveștile cu ei (știu, multora le voi părea o ciudată), dar Raphael mi-a prins slăbiciunea.

   Să mă apuc de cărți atunci ar fi durat prea mult, așa că am ales scurtătura: am ales să urmăresc un prim episod din serialul Shadowhunters. Să văd dacă mă prinde și să înțeleg cât de cât contextul. Și nu numai că m-a prins, dar am constatat că e foarte adictiv! Câteodată chiar e bine să ieși din zona de confort! În plus, înțelegând contextul, deodată am văzut cartea în altă lumină; nu mai era un simplu fantasy, ci am ajuns să-l cunosc mai bine pe Magnus Bane. Așa că sfatul meu pentru cei ca mine, care nu știu nimic despre acest univers ficțional, este să urmărească înainte măcar un episod, două, din serial, pentru a se familiariza cu contextul. Să citești „Cronicile lui Magnus Bane” pur și simplu, fără a ști nimic, e ca și cum ai irosi cartea.

   Dar să trecem la povestirile propriu zise. Excentricul magician se pare că s-a hotărât să-și scrie memoriile: cronici de la 1791 până în prezent. Da, ați ghicit, Magnus este nemuritor, ca multe personaje din universul ficțional. Ne sunt povestite mai multe întâmplări prin care a trecut magicianul, care coincid cu momente istorice importante: anii de după revoluția franceză, marea pană de curent din New York, epoca prohibiției, marea criză economică din perioada interbelică, anii 1970, când drogurile au devenit din ce în ce mai răspândite, sfârșitul anilor 1980, când cazurile de SIDA se înmulțeau. Așadar, avem ocazia să călătorim atât din punct de vedere geografic, cât și temporal, aventurile lui Magnus Bane purtându-ne prin: Peru-ul secolelor XVIII, XIX, XX, Franța imediat după revoluție, Londra mijlocului de secol XIX, New York-ul anilor 1920, 1950, 1970, al secolului XXI. Mi-a plăcut modul în care atmosfera acelor vremuri și locuri este reconstituită cronologic:

„În Paris, oamenii erau întotdeauna în căutarea ultimei mode. Peruci înalte până în tavan, cu bărcuțe în miniatură în ele; mătăsuri scandaloase; fard alb și pomeți înalți și îmbujorați, atât la bărbați, cât și la femei; alunițele decorative; croiala; culorile… În Paris, cineva putea să aibă ochi de pisică (iar el îi avea) și să spună oamenilor că era un artificiu al modei.”

„- Tocmai l-ai ratat pe de Sade.

– Ce păcat! exclamă Magnus.

Marchizul de Sade era indiscutabil un mundan ciudat, cu cea mai perversă imaginație pe care o întâlnise Magnus de la Inchiziția spaniolă încoace.”

„Toată lumea din New York bea, iar faptul că acum o făceau illegal îi oferea o senzație de și mai bine.”

„Ceva era întotdeauna pe cale să se întâmple, ceva important. Făcea parte din starea de spirit a vremii. Mundanii câștigau sume absurde de bani pe Wall Street și îi cheltuiau pe zorzoane, filme și băutură.”

„- Magnus, nu se poate să nu fi observat că lucrurile se schimbă. Lucrurile sunt în mișcare. Marele Război Mundan…

– Ei mereu intră în războaie, spuse Magnus, ridicând picioarele unei duzini de pahare de vin sparte și aliniindu-le.

– Nu așa. Nu atât de global. Și se apropie de magie. Produc lumină și sunet. Comunică la distanță. Asta nu te îngrijorează? (…)

– Se întâmplă, Magnus, spuse Aldous și vocea lui deveni foarte profundă. Îl poți simți peste tot în jur. Vine, și totul se va nărui.

– Ce anume vine?

– Crahul și năruirea. Mundanii își pun credința în banii lor de hârtie, iar când aceștia se vor preface în scrum, lumea se va întoarce cu susul în jos.”

„Timpul era ca apa, uneori glacial și lent (anii 1720… niciodată din nou), alteori ca un iaz liniștit, uneori un pârâu bland, alteori un râu năvalnic. Și, câteodată, timpul era ca aburul, dispărând atunci când treceai prin el, învăluind totul în pâclă, reflectând lumina. Aceștia fuseseră anii 1920.”

„ – Edgar, îl salută Magnus cu o înclinare a capului. Înțeleg că ai cedat presiunilor și ai instalat un telefon.

Magnus arătă spre un telefon care se afla pe o măsuță într-un colț întunecat, ca și când ar fi fost pedepsit pentru existența sa.

– E o afurisită de belea. Ai auzit ce zgomot face? Dar poți vorbi cu celelalte Institute cu ușurință și să suni să se livreze gheață, așa că…”

„Observă că mulți oameni își petreceau zilele adunați în jurul teletipurilor care prezentau cotațiile bursiere și care se găseau în toate hotelurile și cluburile, în multe restaurante, ba chiar în unele baruri și frizerii.”

„La sfârșitul verii 1953 se înregistră un val de căldură toridă.”

„Orașul era falit. Jumătate dintre clădirile din Bronx arseseră. Gunoiul se aduna grămezi pe străzi, deoarece nu se găseau bani pentru colectare. Atacuri asupra persoanelor, crime, jafuri…”

„New Yorkul… era scos din circuit. Nu exista nicio linie de orizont. Nu exista nicio strălucire la Empire State Building. Era complet, complet întuneric. Și de la o fereastră la alta, de pe stradă la mașină și la ușa de la intrare, se striga:

– PANĂ DE CURENT!”

„Oi fi tu magician, dar asta nu înseamnă că e imposibil să-ți fie furată combina stereo.”

    Personajul este foarte bine conturat. Astfel, chiar și pentru un începător ca mine, este ușor să desprinzi anumite caracteristici ale magicianului. Fiu al unui demon, cu însemnul specific al ochilor de pisică, excentric, cu o părere foarte bună despre sine până la narcisim („În scrisoarea pe care am primit-o se afirmă că ați avea nevoie de talentele mele speciale, dar trebuie să vă mărturisesc că am atâtea talente, încât nu sunt sigur pe care le solicitați.”), preocupat în foarte mare măsură de modă, aventurier (a avut de-a lungul timpului o grămadă de iubite și iubiți, printre care și vampirul Camille Belcourt); îi place luxul, să trăiască pe picior mare, dar în fond, are o inimă bună: îi poartă o grijă părintească proaspătului vampir Raphael Santiago și devine cu totul altul când se îndrăgostește de Alec Lightwood, fiul unor celebri Vânători de Umbre.

„Alec era un războinic care îi adusese pacea lui Magnus.”

    Povestirea în care se chinuie să-i găsească un cadou potrivit mi se pare cea mai amuzantă, iar cea cu întâlnirea este hot-hot!

   Din carte, Magnus îmi pare oarecum superficial, ceea ce nu mi se confirmă în serial. Chiar pot spune că mi l-am imaginat un pic altfel față de serial citind cartea. Altă caracteristică a lui este simțul umorului. Recunosc că tipul său de umor nu m-a prins de fiecare dată, însă unele replici chiar sunt amuzante:

„- Doamnă, zise Magnus, apropiindu-se. Trebuie să vă sfătuiesc să nu coborâți din trăsură în timpul procesului de lichidare a unui demon.”

„Credeți că pirații vor ataca vasul pentru a vă fura găinațul? întrebă Magnus.”

„- Am o întâlnire la prânz îi explică ea. Nu aveți nicio modalitate să grăbiți procesul?

– Ăăă, nu. E magie neagră, doamnă Connor. Nu e ca și cum ați comanda o pizza.”

    Una dintre scenele mele preferate are loc în epoca prohibiției, când Magnus deținea un local unde se consuma alcool. La o razie a poliției, farmecă încăperea pentru a părea un cerc de cărți ș ceai:

„- Domnilor! exclamă Magnus, deschizând larg brațele. Bine ați venit la cercul nostru de ceai și cărți. Tocmai eram pe punctul de a discuta cartea serii, Jude neștiutul. Ați ajuns la timp! S-ar putea să vă cer să plătiți pentru ușă, dar vă înțeleg impulsul. Sub nicio formă nu e bine să se întârzie la discuții!

Mulțimea se prăpădea de râs. Oamenii agitau farfuriile ceștilor de ceai spre polițiști și fluturau cărți.”

  Amuzante sunt și pisicile lui Magnus, deținute în perioade diferite ale vieții lui, Marele Catsby și Președintele Miau. Și cum să nu placi un personaj care doarme cu pisica în cap?

„Magnus se trezi cu strălucirea aurie a luminii de amiază strecurându-se prin fereastra lui și cu pisica dormindu-i pe cap.”

„- Toată lumea mi-a spus că faceți alegeri excentrice în ceea ce privește moda, și sunt convinsă că tunsoarea dumneavoastră este foarte la modă, răspunse ea. Dar, sincer, arată de parcă ar fi dormit o pisică pe capul dumneavoastră.”

    Altă referire amuzantă la pisici o face Isabelle, sora lui Alec, în povestirea „Căsuța vocală a lui Magnus Bane.”, pentru a-i împăca pe Magnus și Alec:

„Pisica noastră, Church, și pisica ta, Președintele Miau, se iubesc. N-am mai văzut până acum o astfel de iubire. N-am știut că o asemenea iubire poate să existe în inima… unei pisici. Unii oameni spun că iubirea dintre doi motani e greșită, dar eu cred că e minunată. Iubirea îl face pe Church mai fericit decât a fost vreodată. Nimic nu-l face mai fericit decât Președintele Miau. Te rog, nu le ține despărțite pe aceste două pisici. Te rog, nu-i lua lui Church bucuria iubirii.”

   Această ultimă povestire este oarecum comică, însă nu-mi place finalul ambiguu. Până la urmă, nu aflăm ce s-a întâmplat, dacă toate acele mesaje au dus sau nu la împăcare.

    Pe lista lucrurilor amuzante am trecut și preocuparea lui Magnus pentru modă:

„- Nimeni altcineva nu poartă ceva care să semene măcar pe departe cu pălăria ta.

Magnus aruncă o privire de dispreț tuturor marinarilor certați cu moda.  

– Îmi pare rău pentru ei, firește, dar nu văd de ce această observație ar trebui să-mi modifice actualul meu plan de acțiune extrem de șic.”

„Se opri asupra unui ansamblu complet într-o nuanță simplă de albastru-azuriu, dar nu înainte de a goli conținutul unui garderob întreg.”

„Mai era și faptul că uneori vampirii comiteau nelegiuiri mai rele decât omorul. Comiteau infracțiuni împotriva modei.”

„Magnus își dorea să spele petele de pe nou-adoptata sa profesie și să se îmbrace într-un fel atât potrivit profesiei, plăcut ochiului, cât și după ultimele tendințe în modă.”

„- Ești în industria modei?Arăți de parcă ai fi în industria modei.

– Nu, răspunse el. Eu sunt moda.”

    Îmi place la aceste povestiri (și probabil la acest univers, când voi citi seriile) că învelișul fantasy este o metaforă pentru aspecte mult mai profunde, conținând mesaje serioase și educative împotriva prejudecăților privind orientarea sexuală sau virusul HIV, arătându-ne ignoranța oamenilor mai ales în ceea ce privește ultimul aspect:

„Clinica era pentru pacienții cu HIV. Casa molimei moderne. În loc să arate compasiune sau bun-simț sau preocupare, mulți oameni priveau cu ură și dezgust clinica. Oamenii fiecărei epoci se considerau luminați și toți se împiedicau în mare în același întuneric de ignoranță și frică.”

    De asemenea, există un mesaj și la adresa consumului de droguri, capitolul purtând un titlu sugestiv: „Decăderea hotelului Dumort”, aluzie la autodistrugerea lui Camille, una dintre fostele iubiri ale lui Magnus; la cât de greu este să asiști la decăderea unei ființe iubite: „Când pierzi pe cineva înfrânt de dependență – și el pierduse mulți -, pierzi ceva foarte prețios. Îl privești căzând. Îl aștepți să ajungă la fund.”

„Drogurile nu îl interesaseră niciodată pe Magnus. Un vin bun, indiscutabil, dar se ferea de poțiuni și pulberi și pilule.”

   Sunt convinsă că fanii seriilor „Instrumente mortale” și „Dispozitive infernale” vor găsi fascinantă revederea cu unele personaje: Catarina Loss, Ragnor Fell, Camille Belcourt, Raphael Santiago, Edmund Herondale, Alec Lightwood, Theresa Gray. „Ultima bătălie a Institutului din New York” este povestirea cea mai apropiată de cele petrecute în seria „Instrumente mortale”: cercul lui Valentine, revolta, luptele dintre Vânătorii de Umbre și cei din Lumea de Jos, vizita lui Jocelyn la Magnus, cu rugămintea de a o ajuta în privința fiicei ei, Clary (protagonista serialului Shadowhunters). Aproape în fiecare povestire au loc referiri la personajele din serie, însă până să urmăresc serialul, nu le sesizam.

    Așadar, este o carte foarte bună pentru fanii seriilor Classandrei Clare, iar celor care nu cunosc subiectul, pentru o savurare la potențial maxim le recomand vizionarea cel puțin a unui episod din serial sau lectura uneia din cărți, cum îi este mai convenabil.

Citate:

„Când oamenii mor, ai senzația că toate bucățelele din tine pe care le-ai dăruit lor se duc și ele. Durează foarte mult să te reconstruiești până ce ești din nou întreg, și nu mai ești niciodată întru totul același.”

„Inimile doamnelor sunt ca niște bibelouri din porțelan pe o poliță din cămin. Există foarte multe și e tare ușor să le spargi fără să bagi de seamă.”

„Oamenii pot renunța la multe lucruri pentru iubire, însă nu pot renunța la sine.”

„În ei încă mai exista ceva ce întotdeauna îi amintea lui Magnus de o veche legendă pe care o auzise despre firul roșu al sorții: că un fir stacojiu invizibil îi leagă pe anumiți oameni și oricât de tare s-ar încurca, nu poate și nu are să se rupă niciodată.”

„Nu există nici un fel de grație în moarte.”

„Iubirea nu învinge orice. Iubirea nu e întotdeauna răbdătoare. Tot ce ai îți poate fi luat, iubirea ar putea fi ultimul lucru rămas, și apoi ar putea să-ți fie luată și iubirea.”

„Când iubești pe cineva atât de intens, iar acea persoană nu te iubește la fel, este imposibil să te desparți frumos.”

„Așa erau vampirii: întotdeauna îți săreau la jugulară, atât la propriu, cât și la figurat.”

    Despre autoare:

   Cassandra Clare este autoarea celebrelor serii fantasy „Instrumente mortale” (Bestseller New-York Times, Bestseller USA Today, Bestseller Wall Street Journal, Bestseller Publishers Weekly) și „Dispozitive infernale” (Bestseller USA Today, Bestseller Wall Street Journal, Bestseller Publishers Weekly). Cărțile ei au fost publicate în peste treizeci de milioane de exemplare și traduse în peste 35 de limbi.

   Sarah Rees Brennan este autoarea romanului mystery gotic romantic „Unspoken” (Bestseller New York Times). A mai scris „Team Human” în colaborare cu Justine Larbalestier. Prima sa carte din The Demon`s Lexicon a fost aleasă ALA Top Ten Best Books for Young Adults.

   Maureen Johnson a scris 10 romane Young Adult, printre care „13 plicuri albastre”, „The Name of the Star” și „The Madness Underneath”. The Times a declarat-o printre primele 140 de persoane pe care trebuie să le urmărești pe Twitter.

Cartea Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennnan, Maureen Johnson a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

%d bloggers like this: