Carti fantasy

Călătorie magică în Oraşul Stelelor, de Mary Hoffman-prezentare

Editura:Meteor Publishing
 Nr. pagini: 384
An apariţie: 2017

Descriere carte:

   Georgia O’Grady este o adolescentă rebelă, băiețoasă și introvertită, îndrăgostită de echitație, muzee și natură.

    Fiind de-a dreptul terorizată de fratele său vitreg, care se leagă de ea din orice fleac, colindă mereu prin oraș până la întoarcerea părinților săi acasă, pentru a nu rămâne singură cu acesta. Într-una dintre peregrinările sale zilnice descoperă într-un magazin de antichități un minunat căluț etrusc înaripat, pe care-și dă toate economiile strânse la pușculiță.

   Odată ce Georgia adoarme acasă, în patul său, cu acest căluț în mână, dorindu-și din tot sufletul o evadare din lumea de coșmar în care trăia, el o poartă departe, până în Orașul Stelelor, Remora, unde nimerește tocmai în toiul pregătirilor pentru faimoasa cursă de cai Stellata.

   În palpitanta acțiune ce se desfășoară în frumosul oraș talian reapar și figuri cunoscute deja din Călătorie magică în Orașul Măștilor, precum Lucien, devenit între timp Luciano, regentul Rodolfo, fiica lui, ducesa Arianna, fosta ducesă a Bellezzei, Silvia, ori atât de temutul duce Niccolò di Chimici.

   În Remora viața Georgiei capătă cu totul alt curs, ea devine pe neașteptate eroina momentului, este încununată de glorie și înconjurată de prieteni și asta îi dă curajul necesar pentru a înfrunta cu capul sus problemele ei de acasă și a se bucura din plin de anii de liceu.

Sursa foto şi text: Editura:Meteor Publishing

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura:Meteor Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Femeia cu colier de velur, de Alexandre Dumas-prezentare

,,Femeia cu colier de velur” roman din ciclul ,,Cele o mie una fantome”

Titlu original: La femme au collier de velours

Cele o mie una fantome reprezintă o amplă culegere de povestiri fantastice, publicată de Alexandre Dumas în 1849.

Cartea e constituită din şapte cicluri:

Cele o mie una fantome

Femeia cu colier de velur

Căsătoria lui moş Olifus

Testamentul domnului de Chauvelin

O cină la Rossini

Gentilomii din Sierra Morena

Iepurele bunicului

   Cuprinde un bogat repertoriu de teme şi motive specifice literaturii fantastice: capete tăiate care vorbesc, spânzuraţi malefici, fantome şi vampiri, povestea unui vânător blestemat să urmărească un iepure uriaş şi nemuritor sau aventurile stranii ale unui marinar căsătorit cu o sirenă. Povestirile din Cele o mie una fantome, care au precedat Povestirile crude şi insolite de Villiers de L’Isle-Adam, dezvăluie o latură mai puţin cunoscută a operei lui Dumas.

Sursa foto şi text; Editura Paralela 45

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Paralela 45

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … "

       Aleasa dragonului, de Naomi Novik– Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Uprooted

Traducere: Oana Ionascu

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Data apariției: 17 mai 2017

Nr. de pagini: 448

Gen : fantasy, young adult, romance, fairy tales

Cotație Goodreads : 4,1

Nota mea: 10

 Agnieszka își iubește satul, pădurile și râul strălucitor, aproape de care pândește însă o prezență malefică. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său. Agnieszka și ai ei știu că o va alege pe draga ei prietenă, frumoasa, grațioasa și curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai că Dragonul va face altă alegere.

  Romanul a câştigat trei premii importante în 2016: premiul Nebula pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy şi premiul Mythopoeic. De asemenea, a avut o nominalizare la premiul Hugo pentru cel mai bun roman.Va fi adaptat pentru marele ecran de Compania Warner Bros.

  Am mai citit până acum povești care m-au trimis cu gândul la basmele scrise de frații Grimm, Hans Christian Andersen sau Gabrielle-Suzanne Barbot, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca “Aleasa dragonului”. Bănuiam că povestea va fi pe placul meu, din cauza descrierii care m-a făcut să cred că voi avea parte de o reinterpretare a celebrului basm “Frumoasa și bestia”, dar nu mă așteptam să mă atragă în asemenea măsură, încât să-mi doresc să o mai iau încă o dată la citit, imediat ce am ajuns la ultima pagină.

  Contrar celor gândite de mine în faza incipientă, “Aleasa dragonului” prezintă o serie de referințe la folclorul slav și, sinceră să fiu, chiar mi-a plăcut enorm de mult faptul că Agnieszka învață să facă vrăji folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, considerând-o pe aceasta o soră în” magie stranie, pe care nimeni altcineva nu era capabil s-o înțeleagă.”

  Ce m-a atras la romanul de față ? Nu te plictisești nici măcar o clipă. Cu toate că ai impresia că narațiunea este lentă (de vină fiind cantitatea de  impresii, descrieri, de aici nelipsind o serie întreagă de amănunte cu privire la modul în care se fac vrăjile), te trezește la final că, de fapt, ai luat parte la destul de multe evenimente. De altfel, nici nu am să vă pot povești prea multe lucruri, tocmai pentru că sunt prea multe, așa că am să vă spun doar câteva întâmplări petrecute la început. Suficient cât să vă conving să citiți cartea.   

  De asemenea, mi-a plăcut trecerea de la momentele tulburătoare, la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze. De fapt, întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, gâlceava dintre Agnieszka și Dragon fiind cireașa de pe tort. Cu cât este mai iritat Dragonul de comportamentul ei, cu atât este Agnieszka mai amuzată de reacția lui. Degeaba o face el țărăncuță nătângă, idioată, proastă, necioplită, inutilă, smintită, Anieszka trece peste jigniri ca și cum nici nu le-ar auzi.  

“ – Am … gătit și am făcut curat … am încercat eu să explic.

 – Cel mai murdar lucru din acest turn ești tu! “

  Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine nu contează doar povestea sau maniera de scriere, ci să și simt că pot empatiza cu personajul feminin (mă ajută să mă transpun în povestea respectivă). Iar faptul că în “Aleasa dragonului”, povestea este narată la persoana întâi, din punctul de vedere al tinerei Agnieszka, m-a făcut să o înțeleg cât mai bine și, astfel, am ajuns să îi admir transformarea de la țărăncuța nătângă și mai mereu murdară, în curajoasa vrăjitoare care reușește să salveze un regat. De altfel, ea m-a cucerit prin felul de a fi – neînfricată, independentă, încăpățânată, fiind în stare de orice pentru a-i proteja pe cei la care ține.  

  Pe parcursul unei singure zile, am călătorit alături de Agnieszka, de la Turnul Dragonului, locul unde ea a deprins arta magiei, până în întunecatul și maleficul Codru, populat de monstruozități și stricăciune, iar de aici, am ajuns la Curtea regelui din Polnya și am asistat la discuțiile pe care ea le-a avut cu cei mai mari vrăjitori ai țării.  

   Și acum îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc de o anumită întâmplare petrecută la Curte.  Ea se prezintă în fața celor mai de seamă vrăjitori, ca să fie confirmată ca vrăjitoare, iar atunci când constată că aceștia sunt mult prea sceptici ca s-o ia în serios, se enervează atât de tare, încât face o vrajă de se scutură întreg castelul ca un uriaș adormit, apoi rostește : “ Dar asta este suficientă magie ca să mă pună pe listă? Sau vreți să vedeți mai mult? “  

  În ceea ce îl privește pe Dragon / Sarkan, să nu vă gândiți că este vreo reptilă zburătoare sau mai știu eu ce. De fapt, el este un vrăjitor nemuritor căruia Agnieszka îi face zile fripte cu firea ei independentă. Doar ridurile fine din colțul ochilor și al gurii îi trădează anii. În rest, arată ca un om în floarea vârstei: trăsături bine conturate, părul negru, fără fire arginții, obraji netezi, nebătuți de vânt, mâini lungi și grațioase. Numele lui – Sharkan – înseamnă dragon în limba magiei, iar acesta este numele pe care l-a luat atunci când a primit confirmarea ca vrăjitor. Însă, adevărul e că el are comportarea de dragon – este rece, irascibil, mai mereu enervat. Se poartă de parcă nu mai știe să gândească și să simtă ca un om obișnuit.

Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … ”

 Cu toate că mai mereu se ceartă, între încăpățânata Agnieszka și morocănosul Dragon se înfiripă o poveste de dragoste. Și nici nu o să vă vină să credeți cine va lua inițiativa Da, ea este cea care își face curaj să pătrundă în camera lui și va iniția “jocul”.  

“- Cum ai…? a îngăimat el, ridicându-se într-un cot, pe chip răsărindu-i în sfârșit revolta.

Dar eu l-am împins pe spate și l-am sărutat.

A scos un sunet de surpriză printre buzele mele, apoi m-a apucat de brațe și m-a ținut departe.

-Ascultă aici, creatură imposibilă ce ești! Sunt mai bătrân cu un secol și ceva decât …

-Mai taci odată! i-am zis eu nerăbdătoare.

Auzi ce scuză-și găsise el!  “

Draperiile s-au închis în jurul nostru. Stătea deasupra mea, cu ochii lucind în întunericul intim al baldachinului. Mă privea sălbatic, cercetându-mi chipul. Ar fi putut să mă mai mângâie puțin cu degetul, dar el a mai făcut-o o singură dată. Un suspin sau un geamăt mi-a suit în gâtlej, iar el s-a aplecat și m-a sărutat, ca și cum ar fi vrut să mă devoreze.”  

   Agnieszka locuiește în Dvernik, care nu era nici cel mai mare, dar nici cel mai mic sat din Vale, la unsprezece kilometri depărtare de maleficul Codru, populat de cele mai terifiante creaturi. Tuturor le este frică de acel loc, iar singura persoană care îi poate proteja de răul-Codrului este Dragonul, cel mai puternic vrăjitor din Polnya, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său.

     În ciuda poveştilor care sunt spuse de călătorii care trec prin Vale, Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el … pentru că nu este un dragon adevărat. O fi el vrăjitor şi nemuritor, dar tot om rămâne, iar sătenii s-ar duce în ceată să-l omoare dacă el şi-ar manifesta dorinţa de a o gusta pe vreuna dintre fete. Interesant e că Dragonul duce o fată în turnul lui şi după zece ani îi dă drumul, numai că ea se întoarce o cu totul altă persoană. Straiele îi sunt mult prea elegante, vorbeşte ca o doamnă de la Curte şi, pe deasupra, după ce a locuit totuşi singură cu un bărbat vreme de zece ani, normal că are reputația ruinată. Însă toate fetele spun că el nu s-a atins de ele nici măcar cu un deget În plus, Dragonul le dă tuturor fetelor o pungă plină cu arginţi drept zestre atunci când le trimite acasă, astfel că oricine ar fi bucuros să le ia de soţie, ruinate sau nu.

   Nu sunt multe sate în Vale, prin urmare Dragonul nu prea are de unde alege – ia numai o fată care are şaptesprezece ani împliniţi, între octombrie și octombrie anul următor. Acum, din anul naşterii Agnieszkai sunt doar unsprezece, Însă toată lumea ştie că o va lua pe Kasia, cea mai frumoasă, deşteaptă şi bine-crescută fată din Vale.

  Numai că Dragonul va face altă alegere. În loc să o ia pe draga de Kasia, o alege tocmai pe Agnieszka, care la cei şaptesprezece ani ai ei, era “încă o slăbănoagă, cu picioare mari şi cu părul castaniu, încurcat nevoie-mare”. Singurul ei dar, dacă-l putem numi aşa, era să rupă, să păteze sau să piardă tot ce avea pe ea într-o zi.

  Irascibilul Dragon nici nu știe cu cine s-a procopsit. “Țărăncuța nătângă” îi va da bătăi de cap încă din prima clipă în care pășește în Turnul Dragonului. A avut nefericirea să fie aproape rostogolit pe scări sau să vină de-a rostogolul pe pardoseală. Ba mai mult, atunci când Agnieszka a crezut ca va fi aruncată în focul din vatră, s-a pus să-l zgârâie și să-l lovească.  

Tot ce vedea era că o gâsculiță de la țară, pe care tocmai o alesese, râdea de el, Dragonul, cel mai mare vrăjitor din regat, stăpânul și domnul ei.. Nu cred că mai cutezase cineva vreme de un secol să râdă de el. S-a ridicat eliberându-și picioarele, apoi s-a uitat de sus la mine, scos din sărite ca o pisică furioasă. Însă m-a făcut să râd și mai abitir. Atunci el s-a răsucit brusc pe călcâie și m-a lăsat să râd ca proasta pe podea, ca și cum nu știa ce să-mi facă.”

   Și totuși, de ce avea nevoie vrăjitorul de ea? Ca bucătăreasă era o calamitate, iar dacă o luase pentru ca să-i țină companie, mai bine s-ar fi lăsat păgubaș. Fata avea un nemaipomenit dar de a provoca dezastre. Tot ce reușea să facă era să-l enerveze, să-l facă să urle de nervi. Și nici măcar nu ține cont de sfaturile lui. Intră dintr-un bucluc în altul!

“-Am … am adus prânzul.

-Adevărat? mi-a răspuns el tăios. Fără să cazi pe drum în vreun puț? Sunt uluit!

 Abia apoi mi-a adresat o privire încruntată:

-Sau ai căzut?

 M-am uitat la rochie: pe poale erau o enormă pată scârboasă de vomă – o ștersesem eu cât de   bine putusem în bucătărie, dar tot se vedea – și o alta acolo unde îmi suflasem nasul. Mai erau câțiva stropi de sos de friptură și alte câteva pete căpătate când ștersesem oalele. Tivul păstra  noroiul de dimineață și, pe deasupra, mai erau niște găurele făcute cine știe când. “

   Agnieszka încercă tot timpul să-l sfideze, iar atitudinea de fată săracă cu duhul devenise arma  răzbunării ei. Voia cu orice preț să-l necăjească amarnic, știind că el o va recompensa de fiecare dată cu o încruntătură neîncrezătoare. Însă, într-un mod cu totul surprinzător, ea are un talent înnăscut la făcut vrăji. Dar nici așa nu scapă de mustrările vrăjitorului.  

– Cum de reușești să-ți faci singură toate astea? m-a întrebat el odată uluit, când umblam de colo până colo cu un dumicat de budincă de orez prins în păr, tocmai în creștetul capului.

  Atunci când vine în vizită prințul Malek, eroul regatului Polnya, Dragonul o sfătuiește să nu iasă din cameră ei din anumite motive. Însă Agnieszka se gândește să stea de vorbă cu prințul, că poate acesta îl va convinge pe vrăjitor să-i dea drumul, dar se trezește sărutată. Fiind la un pas să fie violată, Agnieszka reacționează în stilul ei caracteristic: îi trântește o tavă în cap de îl lasă lat pe legendarul erou Și iarăși, Dragonul se vede în situația ingrată de a-și scoate din belea protejata, preparand o poțiune a uitării pe care i-o servește prințului.

  Însă, a venit ziua în care Baronul din Mlaștinile Galbene îl chemă în ajutor pe Dragon ca să-i salveze ținutul de o himeră, așa că acesta se vede nevoit să o lase singură pe Agnieszka în Turn. Dar, tocmai atunci, oamenii din Dvernik cer și ei ajutor Dragonului și, cum el este plecat, tânăra se decide să fugă din Turn, cu gândul că vrăjile ei vor fi suficient de bune ca să-i salveze pe cei din satul ei natal.

  Încărcată cu o grămadă de poțiunii, ajunge în Dvernik, unde află că vitele din sat au fost mușcate de lupii posedați de rău, veniți din Codru. Însă, cum acestea nu au fost sacrificate, răul din ele va ajunge să intre și în oameni, așa ca fata va avea mult de furcă. Cum va reuși ea să țină piept răului, va las pe voi să aflați, dar, în mod cert e că Dragonul reușește să vină la timp să o salveze, dar neatenția îl va costa: va fi mușcat de un lup. De această dată, Agnieszka va fi pusă în situația de a-l salva pe stăpânul ei. Folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, tânăra va realiza o vrajă care îi va salva viața Dragonului și astfel, vrăjitorul se vede nevoit să recunoască puterile noii sale protejate.

 

 La scurt timp după această întâmplare nefericită, mama Kasiei, vine la Turn ca să le ceară ajutorul. Fiica ei fusese luată de trei creaturi monstruoase (Umblători), și dusă în întunecimea Codrului. Va reuși să o salveze? Dar ce șanse mai are Kasia în cazul în care e deja posedată de rău?

Dacă cineva drag ne era luat de Umblători, tot ce puteam spera pentru ei era moartea, însă era doar o speranță. Nu știam niciodată sigur până când nu se întorceau și astfel se dovedea că nu au murit. Și-atunci trebuia să-i vânăm.”

   Însă, în cazul în care Agnieszka va reuși să o salveze pe Kasia, sunt mari șanse să fie luată în vizor de prințul Malek. Acesta dorește de mai mult timp să-și salveze mama, pe regina Hanna, care dispăruse de mai bine de douăzeci de ani. Este ferm convins că regina nu e moartă, ci doar captivă în Codru. Dar cum de ajunsese ea în acest loc bântuit?

    Se spunea că prințul moștenitor Vasily al Rosyei se îndrăgostise de regina Hanna și fugiseră împreună și, când cavalerii regelui îi încolțiseră, s-au adăpostit în Codru. Însă regina și prințul Vasily n-au mai ieșit niciodată. Regele Polnyei l-a învinuit pe moștenitorul Rosyei de moartea  moștenitorului sau. Și de atunci s-au purtat războaie după războaie, întrerupte doar de armistiții ocazionale și de câteva tratate de scurtă durată. A o elibera pe regină putea însemna încheierea războiului cu Rosya și împăcarea celor două popoare. Dar, mai poți ieși vreodată din Codru după ce ai stat în el vreme de douăzeci de ani?

 Așadar, Agniezska se va confruntă cu mari probleme în viitorul apropiat. Va reuși ea să treacă peste toate obstacolele? Dar ce anume bănuie Codrul? De fapt, cum a fost creat el? Vor putea vrăjitorii să înfrângă puterea lui? De ce Dragonul lua câte o fată din Vale, după care o lăsa să plece după zece ani?   

Orice ar fi creatura care sălășluiește în Codru, cea care răspândește spurcăciunea, a ajuns să trăiască acolo și să bea din acea putere ca dintr-o cupă.“

  Recomand “Aleasa dragonului” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, mister, locații pitorești, dar și momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Și foarte multa magie!

   Nota 10

 

 Cartea Aleasa dragonului de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

,,Pentru că tu eşti....pentru că eu sunt."

Prin cenuşa de visuri, de O.G.Arion-recenzie-,,Cândva, m-ai numit Sigrun”

Editura: Librex Publishing

Număr pagini: 230

Seria Nemuritor:  Ultimul viking, Te voi găsi, Dincolo de timp,  Prin cenuşa de visuri

   Oana Arion uimeşte cititorii cu acest volum, unul dintre cele mai interesante şi neaşteptate de până acum. O carte pentru sufletul meu, cel mai bun volum al seriei. Am ajuns la concluzia că autoarea poate aborda cu uşurinţă orice gen, dovedeşte asta prin graţia, rafinamentul, documentarea şi măiestria cu care reuşeşte să echilibreze naraţiunea, încununate cu succes de personaje inteligente şi inteligibil create. Cea mai mare calitate este graniţa dintre realitate şi iluzie, dintre existent şi inexistent, aici fiind o linie subţire pe care reuşeşte să o menţină, fără să treacă în ridicol sau ceva minimal infinit de plictisitor, creând o poveste captivantă şi originală. Menţine atenţia cititorului mai ales prin stilul cinematografic al poveştii, dar şi prin personaje care, prin credibilitatea lor dezvoltă autonomie devenind independente şi ajungând direct la sufletul cititorului.

   Când cu umor, când detaşat sau sarcasm, autoironie, dar şi amărăciune, personajul principal Victoria ne dezvăluie personalitatea autoarei, devenind parte integrantă a acţiunii.

   Nu ştiu cum va fi ultimul volum, dar pot afirma că: cu acesta serie autoarea debutantă Oana Arion îşi face intrarea în lumea literară al genului fantasy şi o face cu succes, reuşind să facă pasul decisiv către o literatură serioasă. Şi după cum spunea un om luminat din critica literară ,,Literatura nu este o joacă” .

   Prin cenuşă de visuri este un portal către final, desluşind o mică parte din ceea ce ne frământa ca şi mister în celelalte volume. Surprizele se ţin lanţ şi cartea te impresionează cu fiecare scenă prezentată.

   Acţiunea volumului patru se petrece pe două planuri: prezent şi trecut, dar dacă mă întrebaţi pe mine aş spune prezent-trecut şi viitor, depinde din ce unghi priveşti.

   După ultimele ei experienţe în lumea muritorilor/nemuritorilor, Victoria intra în posesia unei informaţii extrem de importante- leacul pentru vampirism. După cum bine ştiţi, Arrio şi-a exprimat dorinţa să redevină om, aşa că iubita lui, viitoare lui soţie va încerca să înfăptuiască acesta dorinţă. Va reuşi sau nu, asta rămâne de văzut, cert este că are nevoie de câteva lucruri esenţiale pentru a începe umanizarea vampirului ei iubit: să se întoarcă în trecut în să-l cunoască pe Arrio uman, în casa lui, în anii 1757, să găsească un lucru de o importantă maximă, un obiect ce se aflase în posesia lui înainte de-a fi transformat, să afle cine şi de ce l-a făcut vampir (asta îşi dorea) şi cu ajutorul unor incantaţii ale unei vrăjitoarei puternice să înceapă ritualul.

  Întâlnim o Victoria în plină activitate de schimbare, pregătindu-se să intre în lumea din trecut. Costumaţie, comportament, nume schimbat, cercetări ale cutumei acelor vremuri, tot pachetul

  Imaginaţi-vă o Victoria gen lady X, trecând de la blugi la rochiile cu corset, dantele, panglici, pantalonaşi cu volănaşe şi alte minuni ce se purtau în Cordoba anilor 1757.

   Majoritatea acţiunii se petrece în trecut şi veţi avea surprize extreme. Arrio uman mi-a plăcut cu mult mai mult decât cel din prezent, având acel ceva de epocă impunător şi atrăgător într-un fel diferit. Nu am fost fan al personajului, dar de data aceasta pot să spun că l-am plăcut mult. Totuşi, rămân fanul personajului Ian, cred că cel mai puternic personaj secundar evidenţiat al poveştii.

   Vom întâlni personaje noi, situaţii noi şi extrem de vibrante, iar finalul vă va lăsa mască.

   Mi-a plăcut acesta parte de historical romance cu răpiri, întâlniri de gradul zero, cu detaliile bine prezentate de autoare ale cutumelor vremii, costumaţiilor, până şi felurile de mâncare servite în acea vreme dă unicitate şi veridicitatea poveştii.

   Victoria ajunge în casa părinţilor lui Arrio, dar pleacă în căutarea lui, acesta fiind în deplasare cu afacerea familie. În drumul ei va fi luată ,,prizonier” de căpitanul unei corăbii, va fi legată, vândută, şi ajunge pe mâna unui colecţionar, cel mai puternic, un anonim, nimeni nu ştia exact cine este. Aici veţi avea o mare surpriză.  În perioada cât va fi în posesia anonimului puternic vor avea loc câteva scene…..dar mai bine nu vă spun vă las să descoperiţi.  În acesta lume din trecut va întâlni atât muritori cât şi nemuritori (chiar şi atunci se pare că nu toţi erau ceea ce păreau a fi), va ajunge să cunoască ,,secretul” lui Arrio, şi…….nu se încheie pentru că va fi bulversat pentru voi aşa cum a fost şi pentru mine ceea ce veţi afla.

   Mi-au plăcut foarte mult notele de la finalul acestui volum, unde autoarea ne prezintă de unde s- a inspirat pentru crearea personajului Contele De Saint Germain, personaj real ce a apărut prin anii 1742 în Franţa, după ce mai bântuise câţiva ani prin Anglia, dar şi căpitanul unui corsar, William Death, locotenentul Devil şi chirurgul Ghost. Numele acestora se vor regăsi în poveste.

   După ce am terminat cartea în mintea mea au stăruit câteva cuvinte scrise de domnul A.G.Secară., şi care se potrivesc acestui volum: ,,Orice iubire se reflectă în altă iubire, potenţeză orice altă iubire… Şi orice iubire n-ar vrea să rănească altă iubire, orice iubire iartă altă iubire.”

  După ce veţi citit şi voi, sau dacă aţi făcut-o, veţi desluşi mai bine aceste cuvinte şi ce am vrut să transmit.

   Dragostea, misterul, blestemul arginţilor, trecutul, prezentul, viitorul, supranaturalul, magia, se combină în acestă poveste originală cu un final spectaculos.

   Dacă Victoria reuşeşte să se întoarcă din trecut, cum şi cu ce rezultate, veţi afla voi. Va mai fi aceeaşi Victoria?

,,Nu mai eram nici Victoria, nici Hope, nici Sigrun. nu mai ştiam cine sunt. Îmi reveneau în minte cuvinte ca nişte ecouri dintr-o altă viaţă…

Pentru că tu eşti….pentru că eu sunt.”

 

Cartea Prin cenuşa de visuri, de O.G.Arion poate fi comandată de pe site-ul Librex

“Singura cale de a ucide umbrele e să aprinzi toate luminile.”  

Femei periculoase vol. 2, de George R.R. Martin & Gardner Dozois

 

Editura Nemira
Colecţia Nautilus
Data apariţiei 2017
Titlul original: Dangerous Women
Traducător: Filip Columbeanu şi Ruxandra Toma
Număr de pagini: 512

   Vă spuneam în cronica de întâmpinare a primului volum Femei periculoase, cât de bune consider colecţiile de povestiri gestionate de George Martin. Cele scrise de el – excelente de la un capăt la altul; cele pe care le selectează – numai una şi una, încununate mereu în final de antologie cu o creaţie proprie.

   Chiar dacă Gardner Dozois este editorul profesionist, hiper-specializat şi de renume dintre cei doi, eu ca răsfoitor şi de antologii realizate doar de Dozois, afirm din nou cu toată convingerea că numai implicarea lui Martin în Războinicii, Străzi întunecate şi Femei periculoase, face din aceste volume, unele dintre superlativele genului. Cele încropite doar de premiatul specialist, fiind la fel de pline de buruieni de necitit ca orice alte adunături literare care au creat reputaţia generală rea a antologiilor. Ideea că e imposibil să le parcurgi povestire cu povestire, trebuie mereu să fii pregătit să faci saltul salvator când constaţi că ai nimerit într-o fundătură şi să speri că următoarea mini-istorisire nu a fost adăugată la fel de neinspirat în tomul cu pricina, astfel încât te va plictisi mai puţin.

   Nimic din senzația asta când deschizi o antologie pe care şi-a pus pecetea George R.R. Martin. Povestirile sunt doar excelente şi foarte bune. Şi în Războinicii şi în Femei periculoase, ba chiar şi în Străzi întunecate, care primeşte o categorisire limitativă de urban fantasy, coeditorii au căutat să extindă aria de selecţie, culegând nu numai povestiri SF sau F, dar şi istorice, criminalistice ori psihologice.

  Colecția Femei periculoase, câştigătoare a World Fantasy Award for Best Anthology 2014, are o tematică mai ofertantă decât a oricărei alteia. Pentru că feminitatea poate fi primejdioasă într-o infinitate de feluri. De la atractivitate magnetică creatoare de obsesii, până la protecţia supremă asigurată celor dragi, în primul rând copiilor sub imperativul instinctului matern, ca iubitoare de pace obţinută prin luptă feroce dacă e nevoie… şi, da, câteodată, chiar ca pericol malefic căruia originea pasională îi accentuează maleficitatea.

 

Câteva cuvinte despre fiecare dintre povestirile cuprinse în cel de-al doilea volum:

 Al doilea arabesc, foarte încet, de Nancy Kress

Mini-bijuterie literară distopică.

   O bandă nomadă de indivizi hotărâţi să supravieţuiască cu orice preţ destrămării societăţii înaintează prin semi-pustietatea urbană post apocaliptică, cu atenţie belicoasă îndreptată împotriva altor bande asemănătoare cu a lor. Femeile sunt reduse la stadiul de șeptel, turmă de femele ale tribului, folosite pentru procreare şi recreere.

   Povestea este derulată din perspectiva unei moaşe bătrâne care ştie că poate urma banda doar atâta vreme cât reușește să ţină pasul cu ea şi să se dovedească utilă în îmbogăţirea ei cu noi membri, prin tratarea femeilor fecunde, care sunt cele mai protejate.

   În timpul unui popas de noapte printre ruinele Complexului Lincoln Centre din New York, ei îi revin unele amintiri din poveştile bunicii care a lucrat acolo, în timp ce tineri membri ai grupului, doi băieţi şi două fete, descoperă cu ochi naivi şi uimiţi înregistrări video şi cărţi despre balet.

   Atraşi de frumuseţea artei pe care o absorb cu toate simţurile retrezite, instinctual, ei sunt primii care realizează că supravieţuirea nu poate fi numai fizică şi că ea nu are nicio valoare dacă nu e însoţită şi de o trăire spirituală.

  Dar ce vor face când modalitatea pur practică, brută, de a îşi menține la cote maxime şansele de-a rămâne în viaţă intră în conflinct cu proaspăta lor spiritualizare prin artă? Vor mai putea să renunţe la frumuseţe?

Oraşul lui Lazăr, de Diana Rowland

“Nu are iadul destulă furie, cât femeia căreia i s-a batjocorit oraşul.”

  Un scurt thriller psihologic scris de o fostă poliţistă de patrulă, criminalist de teren şi medic legist. Profesionalism care i se simte în compoziție.

Poliţişti corupţi, criminali profitori şi cetăţeni care iau dreptatea în propriile mâini, într-un New Orleans rămas fără râul vital, pentru că Mississippi a fost deviat după revenirea dezastruoasă a uraganului Katrina. Acum oraşul trebuie să intre într-o nouă matcă şi o femeie simte că are ceva de spus în privinţa felului cum va arată aceasta, pentru că e şi oraşul ei.

 Pronunţarea Osândei, de S.M. Stirling 

  Din nou o lume post-apocaliptică, însă relativ paşnică, unde comunităţile rurale reîncep istoria cu noi tradiţii şi legi extrase din cele vechi. Dar atunci când are loc un viol sălbatic în colectivitatea incipientă, reîntoarcerea la violenţa dreaptă a pedepselor primordiale este inevitabilă.

Fecioarele, de Diana Gabaldon

Episod anterior, un prequel pentru celebra serie Outlander.

   Jamie Fraser tocmai a fost biciuit şi alungat din Scoţia. Cu rănile de pe spate încă sângerând şi supurând se vântură împreună cu camaradul lui credincios Ian prin Franţa, încercând să îşi câştige traiul angajat într-o trupă de mercenari. Aceştia, în lipsă momentană de războaie, sunt prinşi în tot felul de misiuni de protecţie, iar într-una dintre acestea Jamie şi Ian se trezesc că trebuie să păzească o tânăra evreică şi servitoarea ei pe drumul până la soţul care i-a fost ales şi unde o expediază unchiul său, împreună cu zestrea corespunzătoare.

 Iadul nu cunoaşte furia, de Sherrilyn Kenyon

Poveste horror tipică.

   Nişte tineri organizează o expediţie într-un loc blestemat de unde amerindienii au fost deportaţi cândva în istorie. S-a păstrat însă o legendă că acolo s-ar găsi o comoară, aşa că, hop, şi inconştienţii după ea, în pofida tuturor avertismentelor prietenei lor telepate, o fată cu sânge băştinaş. Ea simte prezenţa unui duh femeiesc străvechi şi foarte periculos, dar asemeni unei Cassandre moderne e ignorată total, până când primele atrocități încep să se întâmple. Un pic cam clișeic totul şi nu atât din cauza motivului clasic al Cassandrei, cât a nenumăratelor filme de groază asemănătoare.

 Numele fiarei, de Samuel Sykes

Istorisire mai mult psihologică decât science-fiction despre contactul inter-specii.

   O familie de colonişti umani, înarmaţi, nu se ştie de ce, doar cu un topor şi un cuţitaş sunt hăituiţi de nişte băştinaşi extratereştri care pot comunica cu ei dacă vor. Pe de o parte oamenii, tata, mama şi două fiice, pe de alta o femelă alienă care îşi învaţă puiul, tot femelă, să vâneze. Sau invers. Un mascul şi o femelă cu doi pui umani, şi două vânătorițe ce duc la capăt ritualul civilizaţiei lor. Depinde din ce punct de vedere priveşti scena dramatică. Şi cine consideră fiecare că e fiara.

Ingrijitoarele, de Pat Cadigan

  Două surori locuiesc împreună şi îşi îngrijesc mama internată într-un institut medical, una în calitate de voluntar, cealaltă vizitând-o bisăptămânal. Atmosfera din aia de: “Se întâmplă chestii dubioase în ospiciul ăsta!”

Minciuni spuse de mama, de Caroline Spector

   Povestire din ciclul Wild Cards, dintr- o lume populată cu super-eroi, în număr finit şi clasificaţi pe căprării. Adică nu poate face unul ce face celălalt. Well, cu excepţia celui care are puterea de a fura temporar specializarea fiecăruia.

   E tocmai ce se întâmplă la Festivalul de Mardi Gras din New Orleans. Mama-adoptivă care are super-puterea foarte folositoare de a crea balonaşe explozive, trebuie să îşi apere micuţa fetiţă-insectivoră-telepată de atacuri zombi în timpul unei parade alegorice. După cum se aştepta, nu prietena ei necromantă este de vină pentru acest mârşav atentat, ci cei care sunt în spatele hoţului de puteri, în cazul ăsta, al celei de a manipula zombii.

   Se impune o situaţie de ori noi, ori ei, când mama, fetiţa şi ghida reîmproprietărită a zombilor hotărăsc că trebuie să lămurească definitiv problema lor de securitate personală.

 Prinţesa şi Regina sau Negrii şi Verzii, de George R.R. Martin

Cronica oficială şi mult aşteptată de fani a întregii istorii de lupte pentru succesiune din Dansul Dragonilor.

  Cu două secole înainte de acţiunea din Cântec de gheaţă şi foc, Targaryenii şi dragonii lor scuipători de foc sunt stăpâni de necontestat peste Westeros. Dar când Regele Viserys I moare, lăsând ca moştenitoare desemnată verbal pe fiica sa Rhaenyra, ultima lui soţie, Regina Alicent, nu-i acceptă decizia, şi dintr-un amestec de sete de putere şi teamă de a nu-i fi masacraţi copiii pretendenți legal de către cealaltă spiță domnitoare, îl încoronează ca nou rege pe fiul ei, Aegon.

  Rhaenyra, aflată la Piatra Dragonului, unde se pregătea să nască, se încoronează şi ea regină şi porneşte războiul de revendicare a Tronului de Fier, tocmai din acea primă fortăreaţă Targaryen de la Dragonstone, asemeni strămoșilor ei care au cucerit călare pe dragoni Westerosul. Dar în faţa sa stau acum tot Targaryeni, care au fiecare dragonul său.

   Succesiuni sângeroase de confruntări terestre, navale şi aeriene, punctate cu trădări incredibile, schimbări ale taberelor în masă şi revolte populare, pornesc în avalanşă odată cu războiul cvil. Împărăţia Targaryen se transformă într-una de moarte şi foc, unde cele mai vânate trofee ale războiului de exterminare devin chiar dragonii.

 

    Mai mult decât o colecţie, mai mult decât o antologie, Femei periculoase 2 este o completare a culturii pop a fiecăruia dintre noi, cei îndrăgostiţi de seriile de cărţi şi serialele în desfășurare.

Surse foto> IMDb si Pinterest

 

Cartea Femei periculoase vol. 2, de George R.R. Martin & Gardner Dozois a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Percepţii inconştiente, de Iulia Ioniţă- Librex Publishingrecenzie

Editura: Librex Publishing

Categoria: Beletristică/fantasy

Anul apariției:  aprilie 2017

Nr. de pagini: 300

Nota mea: 9/10

   Nu mi-am propus, dar anul acesta am avut parte de foarte multe surprize literare. Până acum, 2017 este anul cu cele mai multe noutăți în ceea ce privește lectura și ieșiri din zona de confort. M-am întâlnit la o poveste și cu autoarea Iulia Ioniță, a cărei carte Percepții înconștiente m-a determinat să-mi fac propriul scenariu.

   Coperta e ”ruptă” dintr-un tablou, plin de istorie. Am simțit încă de la copertă, prezența  în poveste a unei lumi ciudate, misterioase. O luptă grea, în care nu se știe cine și ce anume va câștiga. Nu știam nimic despre poveste, autoare sau stilul de scriere, dar nimic din toate acestea nu m-au determinat să nu citesc romanul, dimpotrivă.  Coperta mi-a trezit curiozitatea la cote maxime.

  Cumva, m-am regăsit în povestea lui Molly, căci viața mea la liceu nu a fost ușoară deloc, iar toată situația protagonistei, care a îndepărtat-o de colegi, faptul că a fost acuzată, batjocorită, bătută – pentru modul cum se îmbracă, mi-a amintit de viața mea de liceană.

   Molly e o fată specială. Știe asta datorită locului unde a crescut, a situației familiale pe care a fost nevoită să o înfrunte, iar evenimentele din viața ei de copil, i-au creat probleme cu cei din jur. Locuiește într-o casă normală, are o singură prietenă bună, cea mai bună, dar un eveniment tragic și neobișnuit, atrage și mai mult antipatia, ura și bătaia de joc.

   Nimeni nu o crede, toți o consideră ciudată, rea, nedemnă de prietenia lor. Din ziua evenimentului, pentru Molly, totul se schimbă: viața ei devine un haos total, prietenii îi devin dușmani, iar tot ce urmează pentru ea este înfiorător, sfâșietor.

   Singurătatea o definește, plânsul isteric o vizitează zilnic. Asta nu ar fi nimic. Ar fi banalul vieții ei, dar ceea ce o înspâimântă este altceva: lucrurile ciudate pe care le primește. Asta o înfricoșează de-a dreptul. Ce secrete ascunde Molly? Cine și de ce ar vrea cineva să-i facă rău?

   Caută soluții și modalități ca să scape din situația ciudată, dureroasă și plină de întrebări fără răspuns, iar Yore pare a fi locul ideal, locul în care viața ei se poate schimba, acolo unde va fi în siguranță, va fi fericită.

   Yore e locul în care Molly e acceptată, înțeleasă. E locul în care se simte acasă și refuză să mai plece. Se atașează de prieteni, dar liniștea durează mult prea puțin. Chiar și în fața pericolelor, refuză să se retragă, să plece singură și să-și abandoneze amicii.

  Cine o fi cu adevărat Molly? Ce secrete e pe cale să descopere despre sine și cum va reacționa. Puterile tinerei o scot în evidență, atrag atenția totală, iar întunericul, răutatea, secretele o pun mereu în situații limită.

   Să fie oare ”vinovată” pentru readucerea la viață a  unui Conte sau pentru faptul că multe persoane nevinovate își pierd viața? Molly, cea care a căutat liniștea, este prinsă în vârtejul unor emoții foarte puternice.

   Află secrete importante despre cei care o înconjoară, dar și despre ea și trecutul ei, iar ea se află în situația de a alege: să fugă sau să rămână, să lupte sau să abandoneze lupta și să moară. Flama Sangvină este numitorul comun, cea care va da naște unei lupte crâncene dintre bine și rău. Este cea care asigură viață veșnică și fiecare se luptă pentru propria existență și a preluării puterii asupra tuturor.

   O lume misterioasă, bântuită de creaturi ciudate, persoanele posedate de puteri  ale întunericului, dar și vindecătoare, toate evenimentele petrecute în Yore au un singur scop: salvarea lumii  temporare.

   Puteri nebănuite, oameni banali ce sunt ceea ce nu par a fi, lupte pentru supraviețuire și o iubire puternică, dar imposibilă, colorează în nuanțe speciale o poveste  plină de suspans. Mi-a plăcut mult ideea unei povești atlfel, ba chiar și nevoia de a ieși bine din zona mea de confort. Mi-a plăcut mult împletirea unei situații banale cu alte evenimente ce au crescut emoția până la maxim.

   Toată acțiunea din Percepții iconștiente se petrece în șapte ere, iar Molly învață tot ce se poate despre destin, fenomene misterioase, Află tot ce o interesa despre ea. Învață să facă față oricărei situații, înfruntă pericolele și înțelege că răul atacă oricând.

   O poveste întortocheată, ciudățică, dar foarte interesantă, foarte bine evidențiată. Cu toate astea, simt să evidențiez un lucru: Nu e o carte pentru oricine. O poate citi oricine, dar de înțeles o poate înțelege doar cititorul atras de acest gen de cărți.

   Romanul nu se citește chiar ușor, dar în momentul în care te prinde…te prinde bine. Am avut ceva mici hopuri la personaje. Toate sunt ok, dar au fost mute, iar la un moment dat mă rătăceam printre atâtea nume.

   O luptă a binelui cu răul, a iubirii contra urii, a normalului împotriva controlului, o luptă crâncenă, în care oare cine va învinge? Bine sau rău – în oricare formă ar exista ele, în final.

   Finalul este surprinzător, chiar neașteptat. Dacă ar fi un singur lucru pentru care să merite această carte, acel lucru ar fi…finalul romanului.

   Mă bucur că am reușit să o cunosc pe autoarea Iulia Ioniță prin intermediul acestui roman. Și recunosc: simt că nu am cunoscut-o destul. Vreau să văd ce descopăr despre ea și în romanul Flori în păr. În acest moment, spun doar atât despre ea: este un autor curajos.

Lectură plăcută!

Cartea Percepţii inconştiente, de Iulia Ionită poate fi comandată de pe Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Fantasy-ul literaturii engleze vs Fantasticul literaturii române

Ce este basmul şi ce este fantasy-ul ?

    Basmul este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care se relatează întâmplările fantastice ale unor personaje imaginare care se luptă cu forţele răului, pe care le înving. Termenul de „basm” provine din slavonescul „basnĭ”, însemnând „născocire”, „scornitură”, „minciună”.

   În literatura română, basmul a apărut din dorinţa individului de a se lăsa pradă unor noi forme de percepere a universului în care trăieşte. Scriitorii din România, au ales să „culeagă” din folclor aceste opere, pentru ca ca mai apoi să le reinterpreteze,  păstrându-le caracteristicile esenţiale precum formulele fixe, oralitatea. Reprezentanţi de seamă sunt Petre Ispirescu, Ion Creangă, Nicole Filimon, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale.

     De cealaltă parte, « fantezia » este o subspecie a fantasticului, care foloseşte din plin magia. Suportul acesteia este imaginaţia. Reprezentanţi de seamă sunt J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, Moony Witcher, C.S.Lewis, J.K.Rowling, Anne Rice.

     Mare atenţie a nu se confunda specia basmului cu subspecia fanteziei. Caracterul princiar al „fantasy-ului” este imprevizibilitatea de care dă dovadă neurmând un plan dat, totul e cuprins de vălul necunoscutului. Punctul  de plecare al subspeciei este lumea comună, pe care o părăseşte şi intră într-o alta cu noi reguli.

    Ceea ce leagă cele două specii literare este apartenenţa la fantastic. Fantasticul reprezintă acea nesiguranţă citită pe chipul cititorului, în momentul în care nu mai poate să distingă ceea ce este real, de ceea ce este plăsmuit. Când realizează sfera în care se află, opera numai poate fi considerată fantastică. Conform lui Ţzvetan Todorov, pentru ca un text să fie inclus fantasticului, trebuie să satisfacă următoarele condiţii: „trebuie să-l oblige pe cititor a considera lumea personajelor drept o lume a fiinţelor vii astfel încât să ezite între o explicaţie naturală şi una supranaturală a evenimentelor evocate. Această ezitare poate fi împărtăşită de unul dintre personaje…ultima condiţie cere cititorului să adopte o anumită atitudine faţă de text:să refuze atât interpretare alegorică cât şi pe cea „poetică”.

    Pentru a scoate în evidenţă trăsăturile basmului şi fanteziei am realizat o comparaţie între„Făt-Frumos din lacrimă” scris de Mihai Eminescu şi seria „Harry Potter” scrisă de J.K.Rowling.

       În  basmul  „Făt-Frumos din lacrimă ”acţiunea se desfăşoară linear – un cuplu împărătesc, îşi dorea foarte mult un copil. În timp ce împărăteasa se ruga la icoana Maicii Domnului,  a observat că aceasta lăcrima. Tânăra înghite lacrima, devenind însărcinată. După câteva luni, împărăteasa dă naştere unui „fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii”. Când ajunge la maturitate, Făt-Frumos va pleca în lume – motivul călătoriei iniţiatice. Eroul va fi supus multor încercări, în final căsătorindu-se cu fiica Mumei Pădurii.

   Schema basmului este respectată – situaţia iniţială, călătoria iniţiatică, apariţia forţelor Răului, încercările la care este supus eroul, lupta cu forţele Răului şi victoria Binelui, recompensa finală.

   „Harry Potter” prezintă aventurile unui copil orfan, care află la vârsta de 11 ani cine este cu adevărat – un vrăjitor. Datorită abilităţilor sale Harry va fi admis la „Şcoala de magie, farmece şi vrăjitorii, Hogwarts”. Seria „Harry Potter” cuprinde opt volume şi fiecare dintre acestea prezintă câte un an din viaţa protagonistului, respectiv al fiului său.

   La începutul primului volum, cititorul este introdus într-un cadru cât se poate de banal – „Domnul şi doamna Dursley de pe Aleea Boschetelor numărul 4, erau foarte mândri că erau normali, slavă Domnului!”. Urmând firul întâmplărilor vom observa intervenţia supranaturalului „o ştire stranie: au fost observate peste tot în oraş bufniţe, cu un comportament cât se poate de ciudat…sunt văzute peste zi”. Interesante sunt numerele ce par a domina întreaga lucrare – „Aleea Boschetelor numarul 4”, „peronul 9 şi 3/4” şi modul în care autoarea echilibrează balanţa dintre ceea ce aparţine realităţii şi ceea ce aparţine exclusiv fantasticului. Observăm utilizarea temei „eului” :cea a privirii. Todorov afirmă că „ori de câte ori vreun personaj al povestirii are de făcut un pas hotărâtor către supranatural, oglinda este nelipsită”. În opera lui J.K.Rowling, oglinda este simbolizată atât prin zidul care se deschide în faţa băiatului pe Aleea Diagon „ciocăni de trei ori cu umbrela lui în acel punct. Cărămida atinsă începu să se mişte, iar în mijlocul ei apăru o gaură care se mări şi se tot mări, până se făcu suficient de mare chiar şi pentru Hagrid, şi amândoi trecură dincolo de zid, pe o străduţă întortocheată, care cotea la stânga” , cât şi prin imaginea peronului „la 9 şi ¾ …băiatul dispăru ca prin minune, până să-şi dea seama Harry”. Acestea revelă ideea de ruptură totală de obiectiv şi căderea în imaginar „ Băiatul privi în urma lui şi văzu cum spărtura din zid se micşora văzând cu ochii, până dispăru de tot”.

   O trăsătură comună între basm şi fantasy rezidă în specificul personajelor – în basmul lui Eminescu, Făt-Frumos are un buzdugan şi un cal magic; în opera lui J.K.Rowling, Harry are puteri magice, este uşor de recunoscut datorită cicatricii în formă de fulger de pe frunte, are o baghetă magică. Ambii protagonişti au de parcurs un drum iniţiatic, care se va finaliza prin victoria Binelui. La mijlocul fiecărui volum, Harry are de depăşit un obstacol – de obicei în apropierea examenelor de sfârşit de an şcolar. Excepţie fac cartea a şaptea – aceasta ilustrează lupta finală dintre Harry (Binele) şi Lordul Cap-de-Mort (Răul)şi a opta. Elementele fantastice prezente în cele două lucrări, acestea sunt de diferite tipuri – în „Făt-Frumos din lacrimă” se disting calul fermecat, puterile eroului, existenţa regelui ţânţarilor, Muma Pădurii, Gerarul; iar în „Harry Potter”, observăm creaturile magice (centauri, fantome, goblini, elfii de casă, Dementori, Thestrali, vârcolaci, animalele lui Hagrid etc.), a obiectelor magice, Ministerului Magiei, locurile în care se află Harry, vrăjile.

   Din perspectiva temelor abordate, în cadrul basmului remarcăm pe cea a luptei dintre Bine şi Rău; în cadrul seriei „Harry Potter” fiind dominantă tema morţii (autoarea confirmă acestea „cărţile mele vorbesc pe larg despre moarte. Se deschid cu moartea părinţilor lui Harry. Observăm apoi, obsesia lui Cap-deMort în cucerirea morţii şi călătoria în aflarea imortalităţii. Înţeleg şi eu de ce Cap-de-Mort doreşte să o stăpânească. Tuturor ne este frică de ea”).

    În concluzie ceea ce contează cu adevărat este conţinutul lucrării, modul în care este citită şi înţeleasă. Pentru literatura fantastică din zilele noastre, basmul reprezintă punctul de plecare spre aventura denumită scriere.

    BIBLIOGRAFIE

„Introducere în literatura fantastică” Ţzvetan Todorov, Editura „Univers”, Bucureşti, 1973

„Dicţionarul Explicativ al limbii române” Editura „Academiei Republicii Socialiste ”, România, 1975

„Harry Potter şi piatra filozofală” J.K.Rowling

„Făt-Frumos din lacrimă” Mihai Eminescu

                        SITOGRAFIE

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Fantezie_(gen_artistic)

http://en.wikipedia.org/wiki/Harry_Potter#Structure_and_genre

http://www.wattpad.com/120893-useful-information-on-harry-potter-elements

http://mariantruta.ro/precaritatea-canonica-a-fantasy-ului-romanesc/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Basm

 

Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennnan, Maureen Johnson-recenzie

Titlul original: The Bane Chronicles

Editura: Leda Edge – Grupul Editorial Corint

Corint Books

Colecția Leda Edge Fantasy

Colecție coordonată de: Shauki Al-Gareeb

Anul aparitiei: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Ofelia Al-Gareeb și Shauki Al-Gareeb

Număr pagini: 446

Gen: Fantasy

   „Cronicile lui Magnus Bane” este o carte extra din universul seriilor „Instrumente mortale” și „Dispozitive infernale”, ambele scrise de Cassandra Clare. Este independentă de serii, axându-se pe aventurile lui Magnus Bane, personaj din acest univers ficțional.

   Cartea conține 11 povestiri avându-l în centru pe Magnus Bane, Înaltul Magician din Brooklyn: „Ce s-a întâmplat cu adevărat în Peru”, „Regina fugară”, „Vampiri, brioșe și Edmund Herondale”, „Moștenitorul de la miezul nopții”, „Mărirea Hotelului Dumort”, „Salvarea lui Raphael Santiago”, „Decăderea Hotelului Dumort”, „Ce să-i cumperi unui vănător de umbre care are de toate (și cu care nu ieși în mod oficial)”, „Ultima bătălie a Institutului din New York”, „Cursul iubirii adevărate (și al primelor întîlniri)”, „Căsuța vocală a lui Magnus Bane”.

    Țin să menționez că nu știu prea  multe despre acest univers; n-am citit nicio carte din serie, iar până de curând, deși auzisem câte ceva, nu știam mai nimic despre subiect; nu este genul pe care îl abordez de obicei, doar am ieșit un pic din zona de confort. Așa că iertați posibilele erori sau desincronizări!

   Ca să fiu sinceră, la început cartea nu mi s-a părut wow și deși găseam interesantă „plimbarea” prin mai multe epoci și locuri din lume, tot ce reușeam să văd erau câteva povestiri fantasy, cu vampiri, vârcolaci, magicieni. Aceasta pentru că nu cunoșteam contextul. Nu citisem nicio carte din serie, nici măcar un film sau vreun episod din universul ficțional respectiv nu văzusem. Observam că mai multă lume citește cartea, așa că ajunsesem să mă întreb dacă este ceva în neregulă cu mine. De ce nu mă mișcă în niciun fel?

   Cam pe la „Salvarea lui Raphael Santiago” a început să-mi placă cu adevărat și am devenit curioasă să aflu mai multe despre universul Vânătorilor de umbre. Curios, nu-mi plac vampirii sau poveștile cu ei (știu, multora le voi părea o ciudată), dar Raphael mi-a prins slăbiciunea.

   Să mă apuc de cărți atunci ar fi durat prea mult, așa că am ales scurtătura: am ales să urmăresc un prim episod din serialul Shadowhunters. Să văd dacă mă prinde și să înțeleg cât de cât contextul. Și nu numai că m-a prins, dar am constatat că e foarte adictiv! Câteodată chiar e bine să ieși din zona de confort! În plus, înțelegând contextul, deodată am văzut cartea în altă lumină; nu mai era un simplu fantasy, ci am ajuns să-l cunosc mai bine pe Magnus Bane. Așa că sfatul meu pentru cei ca mine, care nu știu nimic despre acest univers ficțional, este să urmărească înainte măcar un episod, două, din serial, pentru a se familiariza cu contextul. Să citești „Cronicile lui Magnus Bane” pur și simplu, fără a ști nimic, e ca și cum ai irosi cartea.

   Dar să trecem la povestirile propriu zise. Excentricul magician se pare că s-a hotărât să-și scrie memoriile: cronici de la 1791 până în prezent. Da, ați ghicit, Magnus este nemuritor, ca multe personaje din universul ficțional. Ne sunt povestite mai multe întâmplări prin care a trecut magicianul, care coincid cu momente istorice importante: anii de după revoluția franceză, marea pană de curent din New York, epoca prohibiției, marea criză economică din perioada interbelică, anii 1970, când drogurile au devenit din ce în ce mai răspândite, sfârșitul anilor 1980, când cazurile de SIDA se înmulțeau. Așadar, avem ocazia să călătorim atât din punct de vedere geografic, cât și temporal, aventurile lui Magnus Bane purtându-ne prin: Peru-ul secolelor XVIII, XIX, XX, Franța imediat după revoluție, Londra mijlocului de secol XIX, New York-ul anilor 1920, 1950, 1970, al secolului XXI. Mi-a plăcut modul în care atmosfera acelor vremuri și locuri este reconstituită cronologic:

„În Paris, oamenii erau întotdeauna în căutarea ultimei mode. Peruci înalte până în tavan, cu bărcuțe în miniatură în ele; mătăsuri scandaloase; fard alb și pomeți înalți și îmbujorați, atât la bărbați, cât și la femei; alunițele decorative; croiala; culorile… În Paris, cineva putea să aibă ochi de pisică (iar el îi avea) și să spună oamenilor că era un artificiu al modei.”

„- Tocmai l-ai ratat pe de Sade.

– Ce păcat! exclamă Magnus.

Marchizul de Sade era indiscutabil un mundan ciudat, cu cea mai perversă imaginație pe care o întâlnise Magnus de la Inchiziția spaniolă încoace.”

„Toată lumea din New York bea, iar faptul că acum o făceau illegal îi oferea o senzație de și mai bine.”

„Ceva era întotdeauna pe cale să se întâmple, ceva important. Făcea parte din starea de spirit a vremii. Mundanii câștigau sume absurde de bani pe Wall Street și îi cheltuiau pe zorzoane, filme și băutură.”

„- Magnus, nu se poate să nu fi observat că lucrurile se schimbă. Lucrurile sunt în mișcare. Marele Război Mundan…

– Ei mereu intră în războaie, spuse Magnus, ridicând picioarele unei duzini de pahare de vin sparte și aliniindu-le.

– Nu așa. Nu atât de global. Și se apropie de magie. Produc lumină și sunet. Comunică la distanță. Asta nu te îngrijorează? (…)

– Se întâmplă, Magnus, spuse Aldous și vocea lui deveni foarte profundă. Îl poți simți peste tot în jur. Vine, și totul se va nărui.

– Ce anume vine?

– Crahul și năruirea. Mundanii își pun credința în banii lor de hârtie, iar când aceștia se vor preface în scrum, lumea se va întoarce cu susul în jos.”

„Timpul era ca apa, uneori glacial și lent (anii 1720… niciodată din nou), alteori ca un iaz liniștit, uneori un pârâu bland, alteori un râu năvalnic. Și, câteodată, timpul era ca aburul, dispărând atunci când treceai prin el, învăluind totul în pâclă, reflectând lumina. Aceștia fuseseră anii 1920.”

„ – Edgar, îl salută Magnus cu o înclinare a capului. Înțeleg că ai cedat presiunilor și ai instalat un telefon.

Magnus arătă spre un telefon care se afla pe o măsuță într-un colț întunecat, ca și când ar fi fost pedepsit pentru existența sa.

– E o afurisită de belea. Ai auzit ce zgomot face? Dar poți vorbi cu celelalte Institute cu ușurință și să suni să se livreze gheață, așa că…”

„Observă că mulți oameni își petreceau zilele adunați în jurul teletipurilor care prezentau cotațiile bursiere și care se găseau în toate hotelurile și cluburile, în multe restaurante, ba chiar în unele baruri și frizerii.”

„La sfârșitul verii 1953 se înregistră un val de căldură toridă.”

„Orașul era falit. Jumătate dintre clădirile din Bronx arseseră. Gunoiul se aduna grămezi pe străzi, deoarece nu se găseau bani pentru colectare. Atacuri asupra persoanelor, crime, jafuri…”

„New Yorkul… era scos din circuit. Nu exista nicio linie de orizont. Nu exista nicio strălucire la Empire State Building. Era complet, complet întuneric. Și de la o fereastră la alta, de pe stradă la mașină și la ușa de la intrare, se striga:

– PANĂ DE CURENT!”

„Oi fi tu magician, dar asta nu înseamnă că e imposibil să-ți fie furată combina stereo.”

    Personajul este foarte bine conturat. Astfel, chiar și pentru un începător ca mine, este ușor să desprinzi anumite caracteristici ale magicianului. Fiu al unui demon, cu însemnul specific al ochilor de pisică, excentric, cu o părere foarte bună despre sine până la narcisim („În scrisoarea pe care am primit-o se afirmă că ați avea nevoie de talentele mele speciale, dar trebuie să vă mărturisesc că am atâtea talente, încât nu sunt sigur pe care le solicitați.”), preocupat în foarte mare măsură de modă, aventurier (a avut de-a lungul timpului o grămadă de iubite și iubiți, printre care și vampirul Camille Belcourt); îi place luxul, să trăiască pe picior mare, dar în fond, are o inimă bună: îi poartă o grijă părintească proaspătului vampir Raphael Santiago și devine cu totul altul când se îndrăgostește de Alec Lightwood, fiul unor celebri Vânători de Umbre.

„Alec era un războinic care îi adusese pacea lui Magnus.”

    Povestirea în care se chinuie să-i găsească un cadou potrivit mi se pare cea mai amuzantă, iar cea cu întâlnirea este hot-hot!

   Din carte, Magnus îmi pare oarecum superficial, ceea ce nu mi se confirmă în serial. Chiar pot spune că mi l-am imaginat un pic altfel față de serial citind cartea. Altă caracteristică a lui este simțul umorului. Recunosc că tipul său de umor nu m-a prins de fiecare dată, însă unele replici chiar sunt amuzante:

„- Doamnă, zise Magnus, apropiindu-se. Trebuie să vă sfătuiesc să nu coborâți din trăsură în timpul procesului de lichidare a unui demon.”

„Credeți că pirații vor ataca vasul pentru a vă fura găinațul? întrebă Magnus.”

„- Am o întâlnire la prânz îi explică ea. Nu aveți nicio modalitate să grăbiți procesul?

– Ăăă, nu. E magie neagră, doamnă Connor. Nu e ca și cum ați comanda o pizza.”

    Una dintre scenele mele preferate are loc în epoca prohibiției, când Magnus deținea un local unde se consuma alcool. La o razie a poliției, farmecă încăperea pentru a părea un cerc de cărți ș ceai:

„- Domnilor! exclamă Magnus, deschizând larg brațele. Bine ați venit la cercul nostru de ceai și cărți. Tocmai eram pe punctul de a discuta cartea serii, Jude neștiutul. Ați ajuns la timp! S-ar putea să vă cer să plătiți pentru ușă, dar vă înțeleg impulsul. Sub nicio formă nu e bine să se întârzie la discuții!

Mulțimea se prăpădea de râs. Oamenii agitau farfuriile ceștilor de ceai spre polițiști și fluturau cărți.”

  Amuzante sunt și pisicile lui Magnus, deținute în perioade diferite ale vieții lui, Marele Catsby și Președintele Miau. Și cum să nu placi un personaj care doarme cu pisica în cap?

„Magnus se trezi cu strălucirea aurie a luminii de amiază strecurându-se prin fereastra lui și cu pisica dormindu-i pe cap.”

„- Toată lumea mi-a spus că faceți alegeri excentrice în ceea ce privește moda, și sunt convinsă că tunsoarea dumneavoastră este foarte la modă, răspunse ea. Dar, sincer, arată de parcă ar fi dormit o pisică pe capul dumneavoastră.”

    Altă referire amuzantă la pisici o face Isabelle, sora lui Alec, în povestirea „Căsuța vocală a lui Magnus Bane.”, pentru a-i împăca pe Magnus și Alec:

„Pisica noastră, Church, și pisica ta, Președintele Miau, se iubesc. N-am mai văzut până acum o astfel de iubire. N-am știut că o asemenea iubire poate să existe în inima… unei pisici. Unii oameni spun că iubirea dintre doi motani e greșită, dar eu cred că e minunată. Iubirea îl face pe Church mai fericit decât a fost vreodată. Nimic nu-l face mai fericit decât Președintele Miau. Te rog, nu le ține despărțite pe aceste două pisici. Te rog, nu-i lua lui Church bucuria iubirii.”

   Această ultimă povestire este oarecum comică, însă nu-mi place finalul ambiguu. Până la urmă, nu aflăm ce s-a întâmplat, dacă toate acele mesaje au dus sau nu la împăcare.

    Pe lista lucrurilor amuzante am trecut și preocuparea lui Magnus pentru modă:

„- Nimeni altcineva nu poartă ceva care să semene măcar pe departe cu pălăria ta.

Magnus aruncă o privire de dispreț tuturor marinarilor certați cu moda.  

– Îmi pare rău pentru ei, firește, dar nu văd de ce această observație ar trebui să-mi modifice actualul meu plan de acțiune extrem de șic.”

„Se opri asupra unui ansamblu complet într-o nuanță simplă de albastru-azuriu, dar nu înainte de a goli conținutul unui garderob întreg.”

„Mai era și faptul că uneori vampirii comiteau nelegiuiri mai rele decât omorul. Comiteau infracțiuni împotriva modei.”

„Magnus își dorea să spele petele de pe nou-adoptata sa profesie și să se îmbrace într-un fel atât potrivit profesiei, plăcut ochiului, cât și după ultimele tendințe în modă.”

„- Ești în industria modei?Arăți de parcă ai fi în industria modei.

– Nu, răspunse el. Eu sunt moda.”

    Îmi place la aceste povestiri (și probabil la acest univers, când voi citi seriile) că învelișul fantasy este o metaforă pentru aspecte mult mai profunde, conținând mesaje serioase și educative împotriva prejudecăților privind orientarea sexuală sau virusul HIV, arătându-ne ignoranța oamenilor mai ales în ceea ce privește ultimul aspect:

„Clinica era pentru pacienții cu HIV. Casa molimei moderne. În loc să arate compasiune sau bun-simț sau preocupare, mulți oameni priveau cu ură și dezgust clinica. Oamenii fiecărei epoci se considerau luminați și toți se împiedicau în mare în același întuneric de ignoranță și frică.”

    De asemenea, există un mesaj și la adresa consumului de droguri, capitolul purtând un titlu sugestiv: „Decăderea hotelului Dumort”, aluzie la autodistrugerea lui Camille, una dintre fostele iubiri ale lui Magnus; la cât de greu este să asiști la decăderea unei ființe iubite: „Când pierzi pe cineva înfrânt de dependență – și el pierduse mulți -, pierzi ceva foarte prețios. Îl privești căzând. Îl aștepți să ajungă la fund.”

„Drogurile nu îl interesaseră niciodată pe Magnus. Un vin bun, indiscutabil, dar se ferea de poțiuni și pulberi și pilule.”

   Sunt convinsă că fanii seriilor „Instrumente mortale” și „Dispozitive infernale” vor găsi fascinantă revederea cu unele personaje: Catarina Loss, Ragnor Fell, Camille Belcourt, Raphael Santiago, Edmund Herondale, Alec Lightwood, Theresa Gray. „Ultima bătălie a Institutului din New York” este povestirea cea mai apropiată de cele petrecute în seria „Instrumente mortale”: cercul lui Valentine, revolta, luptele dintre Vânătorii de Umbre și cei din Lumea de Jos, vizita lui Jocelyn la Magnus, cu rugămintea de a o ajuta în privința fiicei ei, Clary (protagonista serialului Shadowhunters). Aproape în fiecare povestire au loc referiri la personajele din serie, însă până să urmăresc serialul, nu le sesizam.

    Așadar, este o carte foarte bună pentru fanii seriilor Classandrei Clare, iar celor care nu cunosc subiectul, pentru o savurare la potențial maxim le recomand vizionarea cel puțin a unui episod din serial sau lectura uneia din cărți, cum îi este mai convenabil.

Citate:

„Când oamenii mor, ai senzația că toate bucățelele din tine pe care le-ai dăruit lor se duc și ele. Durează foarte mult să te reconstruiești până ce ești din nou întreg, și nu mai ești niciodată întru totul același.”

„Inimile doamnelor sunt ca niște bibelouri din porțelan pe o poliță din cămin. Există foarte multe și e tare ușor să le spargi fără să bagi de seamă.”

„Oamenii pot renunța la multe lucruri pentru iubire, însă nu pot renunța la sine.”

„În ei încă mai exista ceva ce întotdeauna îi amintea lui Magnus de o veche legendă pe care o auzise despre firul roșu al sorții: că un fir stacojiu invizibil îi leagă pe anumiți oameni și oricât de tare s-ar încurca, nu poate și nu are să se rupă niciodată.”

„Nu există nici un fel de grație în moarte.”

„Iubirea nu învinge orice. Iubirea nu e întotdeauna răbdătoare. Tot ce ai îți poate fi luat, iubirea ar putea fi ultimul lucru rămas, și apoi ar putea să-ți fie luată și iubirea.”

„Când iubești pe cineva atât de intens, iar acea persoană nu te iubește la fel, este imposibil să te desparți frumos.”

„Așa erau vampirii: întotdeauna îți săreau la jugulară, atât la propriu, cât și la figurat.”

    Despre autoare:

   Cassandra Clare este autoarea celebrelor serii fantasy „Instrumente mortale” (Bestseller New-York Times, Bestseller USA Today, Bestseller Wall Street Journal, Bestseller Publishers Weekly) și „Dispozitive infernale” (Bestseller USA Today, Bestseller Wall Street Journal, Bestseller Publishers Weekly). Cărțile ei au fost publicate în peste treizeci de milioane de exemplare și traduse în peste 35 de limbi.

   Sarah Rees Brennan este autoarea romanului mystery gotic romantic „Unspoken” (Bestseller New York Times). A mai scris „Team Human” în colaborare cu Justine Larbalestier. Prima sa carte din The Demon`s Lexicon a fost aleasă ALA Top Ten Best Books for Young Adults.

   Maureen Johnson a scris 10 romane Young Adult, printre care „13 plicuri albastre”, „The Name of the Star” și „The Madness Underneath”. The Times a declarat-o printre primele 140 de persoane pe care trebuie să le urmărești pe Twitter.

Cartea Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennnan, Maureen Johnson a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

          Primul Rege Shannara, de Terry Brooks-recenzie

Editura: Minerva

Titlul original: First King of Shannara

Traducere: Dora Fejes

An apariţie:2006

Număr de pagini: 590

   Cartea nu este un simplu obiect, lipsit de viaţă, fără culoare…ea cuprinde lumi întregi, oameni, creaturi mitice ori animale fantastice, fiinţe mai puternice ori mai firave, personaje de tot felul. Cartea este precum un film la care punem stop ori de câte ori închidem un volum; ea modelează, prezintă precum un maestru păpuşar o altă realitate şi dă speranţă cititorului pentru viitor. Orice persoană are vise, un ideal pe care şi-l creează în diverse moduri: cântând, dansând, învăţând ori…scriind, lecturând. În fond ceea ce doreşte autorul, se va întâmpla în volum, iar lectorul va putea să se schimbe urmând un drum conturat într-o carte. Aceasta este precum un portal către o nouă lume, inimaginabilă în care sălășluiesc misterioşii Druizi, magicienii şi fiinţele malefice care vor să domine. Pe acele meleaguri pădurile te protejează de ochii necruţători, iar marele Sfat ia decizia finală.

    Epicul fantastic a luat naştere când Terry Brooks a publicat „Sabia lui Shannara” în 1977(prima carte din seria Shannara) un gen pe care J.R.R. Tolkien îl folosise în „Stăpânul inelelor”, dar despre care majoritatea editorilor nu credeau că poate aduce bani. Cu primul său roman, Brooks a dovedit criticilor că s-au înşelat şi a mai publicat de atunci paisprezece romane din seria Shannara, devenite ulterior bestseller-uri.

   Cartea se deschide cu o discuţie despre…un sfârşit. Bremen, unul dintre druizii străvechi, care şi-a părăsit neamul pentru a studia în linişte magia şi Kinson, luptătorul întors dintr-o călătorie cu mai multe minusuri decât plusuri. Unul altuia îşi destăinuie ce au aflat cât timp nu s-au văzut: trolii au pornit către răsărit cu miile şi sunt conduşi de Vrăjitorul Comandant, un fost druid care s-a dedat magiei negre, s-a lăsat consumat de ea şi de somnul mileniilor. Acesta s-a trezit şi doreşte să cucerească pe toţi, începând cu druizii.

   Bremen va pleca împreună cu Kinson să îi prevină pe druizi despre răul ce are să vină, dar…nimeni nu se încrede în el, îl iau în râs, nu primeşte nici măcar o audienţă în faţa marelui Sfat. Cu toate acestea vocea sa a ajuns la doi dintre vechii săi prieteni: Risca, maestru în arta războiului şi Tay Trefenwyd, „un elf cu o înălţime şi un gabarit neobişnuite, uscăţiv şi cu un aer mai stângaci…păr blond, ochi albaştri”, „Bremen se bazase pe faptul că aceşti doi bărbaţi, mai mult decât oricare alţii, îşi vor dezvolta deprinderile în practicarea magiei”. Alături de ei, de Kinson şi de Mareth – o tânără care pare a nu-şi găsi locul niciunde din cauza puterilor sale de necontrolat, atât tămăduitoare, dar şi distrugătoare – vor pleca într-o misiune care fie se va finaliza cu moartea, fie cu izbânda…Ce va fi oare? Ce va fi?

   Prima lor oprire este…Hadeshorn. Druidul nostru speră ca va putea primi soluţia celor ce se vor petrece de la spiritele celor morţi, dar „Hadeshorn le este interzis muritorilor,..druizilor. Apele lor sunt otrăvite. O singură înghiţitură şi eşti mort.”. Nimic  nu va descuraja micul nostru grup; vor continua să meargă înainte, fără să privească în urmă. Odată ajunşi, Bremen va vorbi cu spiritele, dă orice la schimb pentru a afla o cale de a-l distruge pe Vrăjitorul Comandant, poate că…şi viaţa.  Acele fantasme îi vor arată câteva imagini: Paranorul şi druizii sunt sortiţi pieirii, Vrăjitorul Comandant va invada cele patru tărâmuri, dar poate fi oprit cu ajutorul unui talisman, Nestemata Neagră. Pentru a putea reuşi, bătrânul druid îi va cere lui Risca să plece către meleagurile gnomilor pentru a-i preveni şi pe Tay către elfi.

   Pe cine va întâlni Tay? Pe un viitor rege al elfilor, un ales al sabiei, pe Jerle Shannara, alături de care vor pleca să îl înfrunte pe Vrăjitor, mergând prin locuri ascunse, periculoase

 

„Aceasta este Chew Magna. Noi trăim încă aici. Nu atingeţi nimic. Nu luaţi nimic. Rădăcinile ne sunt adânci şi puternice. Fiţi cu băgare de seamă….Ce înseamnă asta? Că magia păzeşte ceea ce se află dincolo de această deschidere. Că orice tulburare a ei va aduce după sine urmări neplăcute…dar zice că ei sunt încă în viaţă…Aşa ceva nu se poate! Uitaţi-vă la crestături! Scrierea asta e din vremuri feerice!”.

     Oare vor reuşi să salveze cinci persoane o întreagă lume? Rămâne de citit…

     Opera este relatată la persoana a III-a, naratorul este omniscient şi omniprezent. Descrierile spaţiale sunt bogate în detalii, „Noaptea era adâncă şi de o incredibilă splendoare, cu cer straniu, purpuriu, spuzit de stele şi cu luna în al treilea pătrar. Vastă şi de o infinită profunzime, fără de nori şi goală de lumină, ai fi zis că o mătură uriaşă trecuse peste bolta cerească, iar stelele străluceau ca diamantele pe întinderea-i mătăsoasă. Se vedeau cu miile, atât de multe, încât în unele locuri păreau a se uni, formând pete ca de lapte vărsat. Kinson le privi şi se minună”. Personajele sunt frumos conturate, se remarcă prin isteţime, curaj, dorinţa de a reuşi, de a înfrânge pe toţi şi pe toate pentru a proteja ceea ce le aparţine: viaţa şi propriile tărâmuri „n-avem de unde şti de ce-ai fost ales. Poate pentru că ai fost menit să devii Rege al Elfilor. Poate că motivele sunt ascunse vederii noastre. Morţii cunosc lucruri pe care noi nu le ştim. Poate că ni le-ar spune, dar ei au decis să nu vorbească. Trebuie să luăm asta aşa cum e şi să mergem mai departe. Tu vei fi purtătorul sabiei. Tu o vei purta în bătălie. Aşa a fost scris. N-avem de ales.”. Eşti şi tu gata, dragă cititor,  să îţi accepţi destinul şi sabia pentru a deveni rege şi a înfrânge întunericul?

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Primul Rege Shannara de Terry Brooks este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: pinterest.com

 

Moştenirea străbunilor, de Maria Ileana-Editura Tritonic-prezentare

Colecţia: SFFH

   Când ai o poveste extraordinară în urma ta, rămâi cu multe întrebări lipsite de răspuns dintre care doar una singură te macină în permanentă: Ce mă mai poate aştepta? Ema înţelege în scurt timp că odiseea ei este departe de a se sfârşi. Aşa că îşi asumă noul drum pe care viaţa i-l impune şi îşi acceptă rolul în Regat. Evenimentele o aduc cu fiecare pas tot mai aproape de istoria moştenită şi prin urmare de clipa în care realizează că e datoria ei să lase deoparte trecutul şi să dea o şansă prezentului.
Dar bunicul ei, Tristan, apare în scenă pentru a-şi prelua locul la conducere şi Ema se va vedea pusă în faţă unui război care nu va fi purtat pe câmpul de luptă. Nimeni nu rămâne în lanţurile întunericului, când cunoaşte calea corectă prin care poate să evadeze.

   “Într-o literatură care şterge graniţa dintre mainstream şi fantasy, Maria Ileana demonstrează, cu naturaleţe şi talent, că adolescenţii nu fug de realitate, ci doar o privesc cu alţi ochi.”

Carte disponibilă pe site-ul Editura Tritonic

Sursa: Editura Tritonic

“În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

         Acest cântec neîmblânzit, de Victoria Schwab-Editura Herg Benet-recenzie

                                   Prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity”

 

Titlu: This Savage Song

Traducere: Flavius Ardelean

Editura : Herg Benet

Colecţia: Cartile Arven

Data apariţiei : Aprilie 2017

Număr pagini : 464

Gen : Fantasy, Young Adult, Dystopia, Urban Fantasy

Cotaţie Goodreads : 4,13

NOTA MEA-10

 

   Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

   Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor…

   Nici nu bănuiți cât de mult mă bucur că Editura Herg Benet a început să publice și cărți scrise de autori străini. Inițial, nu am dat prea multă atenție acestei inițiative, considerând că avem destui autori români talentați și nu e cazul de o schimbare. Însă, am gândit cu totul altfel după ce am citit “Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga și “Acest cântec neîmblânzit”de Victoria Schwab. Ambele romane sunt foarte bine scrise și se citesc ușor, personajele sunt foarte simpatice, în ciuda faptului că au niște gânduri sumbre, iar în privința scrierii, amândouă transmit multă emoție, dar într-o manieră puțin ironică. Sunt două povești diferite, două genuri diferite și totuși, amândouă au reușit să mă farmece atât de mult, încât  acum se numără printre favoritele mele.

    Emoționant! Sublim! Perfect! Doar în acest fel pot caracteriza romanul urban fantasy “Acest cântec neîmblânzit”. Am fost complet fermecată de stilul abordat, de complexitatea personajelor, de originalitatea acestei povești, de  modul în care autoarea a conturat ideea nașterii monștrilor.

   Descrierea m-a făcut să cred că voi asista la o poveste de dragoste interzisă dintre un om și un monstru, însă m-am înșelat. Cu toate că cei doi protagoniști, Kate Harker și August Flynn, își dau  tot timpul târcoale, se tatonează, flirtează și, probabil se simt puțin atrași unul de celălalt, dar asta într-un mod cu totul inconștient. Cei doi tineri nu au timp de ceva romantic, având în vedere situația dramatică în care se află. Ei fac parte din două familii rivale, au statut diferit și fiecare își dorește altceva. În timp ce Kate vrea să devină la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care guvernează nordul orașului infestat de creaturi, August vrea, la rândul lui, să ii protejeze pe cei inocenți. În ciudă faptului că este un monstru! Sau mai bine spus, un monstru sensibil, după cum îl descriere Kate.

“ De ce să vrei să fii om? întrebă ea. Suntem fragili. Murim.

— Dar și trăiți. Nu vă petreceți toată ziua întrebându-vă de ce existați, fără a vă simți reali, de ce arătați uman, fără a putea fi oameni. Nu faceți tot ce puteți pentru a fi o persoană bună, doar ca să vă treziți că vi se reproșează mereu cum că nici măcar nu sunteți o persoană.”

 

  Mă fascinează relația lor de prietenie, modul în care se susțin reciproc. De fapt, între ei există ceva mult mai prețios: apreciere, loialitate, respect, prietenie și încredere. Chiar mă înduioșează încrederea pe care o au unul în celălalt, având în vedere că ei, în mod normal, sunt dușmani. Iar discuțiile dintre ei, m-au făcut adesea să mă gândesc la ideea că violența naște violența. Violența naște monștri și distruge destine. Dar, când vine vorba de August, de bunătatea lui, stau și mă gândesc cine e cu adevărat un monstru …

“ — De ce sunt atât de multe umbre pe lume, Kate? Nu ar trebui să fie și tot atât de multă lumină?

  — Nu știu, August.

  — Nu vreau să fiu un monstru.

  — Nu ești, spuse ea … 

  Era un Sunai – nimic nu ar fi putut schimba asta –, dar nu era rău, nu era crud, nu era monstruos. Era doar cineva care voia să fie altcineva, să fie ceva ce nu era.

  Kate cunoștea sentimentul.

  — Doare, șopti el.

  — Ce anume? întrebă Kate.

  — A fi. A nu fi. A ceda. A rezista. Nu contează ce fac, doare oricum.

  Kate își lăsă capul pe spate și își rezemă ceafa de marginea căzii.

  — Asta e viața, August, spuse ea. Ai vrut să te simți viu, nu? Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.”

   Acțiunea din “ Acest cântec neîmblânzit ” are loc într-un viitor nu foarte îndepărtat zilelor noastre. Lumea a fost aproape distrusă în urma unui război cumplit, iar violența oamenilor a dat naștere, la propriu, unor monștri: Corsai, Malachai, Sunai. Corsaii se nășteau din acte violente, totuși neletale, și se hrăneau cu carne și oase. Malchaii proveneau din crime și se hrăneau cu sânge. Sunaii se nășteau din cele mai teribile crime: atentate cu bombă, atacuri armate, masacre, evenimente ce luau nu numai o viață, ci multe. Erau cei mai răi dintre cei care bântuiau bezna. Însă ei nu se puteau hrăni decât cu păcătoși, cu energia lor. Asta îi deosebea de restul.

“ Doar Corsaii erau cu adevărat nocturni și alergici la lumina zilei. Malchaii beau sânge și-și trăgeau forțele din bezna nopții, dar nu erau vampiri, nu se chirceau la văzul crucilor, nu luau foc în soare. Ce îi dobora, totuși, era o bucată de metal pur trecută prin inimă.”

   După colaps, s-au înființat zece teritorii, iar cel mai important oraș era Verity. Însă acesta era împărțit în două: în partea de Nord, se afla teritoriul controlat de Callum Harker; în cea de Sud, era teritoriul lui Henry Flynn. Orașul de Nord (V-City-ul de Nord) reprezenta ordinea. O ordine răscumpărată cu sânge și frică, iar oamenii trebuiau să plătească pentru siguranța lor. Aici “clădirile străluceau, tot numai metal, piatră și sticlă, străzile punctate pe alocuri cu mașini extravagante și oameni în haine bune”, iar dacă Harker avea forțe de ordine pe străzi, acestea erau bine camuflate. Orașul de Sud (V-City-ul de Sud)  reprezenta haosul. Jumătate dintre clădiri erau ruine arse, abandonate și golite, iar orice material folositor era înlăturat pentru a întări alte clădiri. Aici, idealistul Henry Flynn înființase Brigada de Intervenție Flynn (BIF), în care cei peste șaizeci de mii de ofițeri încercau să lupte contra monștrilor și să opună rezistență criminalului glorificat din Nord, Callum Harker. Cu toate că armistițiul dintre cele două părți durează de șase ani, se știe că Harker își dorește tare mult să cucerească și partea de Sud și pentru asta e în stare să-și trimită slugile – Malchaii și Corsaii.

V-City-ul de Sud încă mai arăta ca un cadavru devastat, dar se reconstruia. BIF era peste tot, pe acoperișuri, patrulând pe străzi, semnale radio pârâind din dispozitivele portabile de pe uniformele lor. Noaptea vânau monștri, dar pe timpul zilei încercau să oprească nașterea altora. Crima. Asta era cauza. Corsai, Malchai, Sunai – ei erau efectele.”

   Dar și Henry Flynn avea o armă letală. Îi avea de partea lui, pe cei trei Sunai care existau în întreaga lume: Ilsa, Leo și August. Și nu doar că îi avea de partea lui, ci îi trata ca pe familia sa. Se spunea despre Sunai că se născuseră din cele mai teribile crime, erau invincibili, luau înfățișare umană și nu se hrăneau decât cu oameni păcătoși. Atunci când un Sunai cânta, lua energia vieții.

    “În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

    Ilsa este cea mai puternică Sunai, dar după armistițiului, nu mai avea voie să iasă din incinta complexului BIF(izolarea ei face parte din armistițiu). Spre deosebire de August, care se baza pe vioară, sau Leo, care putea să facă muzică aproape din orice, instrumentul Ilsei era vocea. Leo face parte din brigada BIF și se consideră judecător, jurat și călău. Cât despre August, acesta rămâne un mister. Apăruse în urma unei explozii dintr-o cantină a unei școli generale. El se trezise sub forma unui băiat de doisprezece ani pentru că aceea fusese vârsta celor uciși în explozie.

“ — Sunaii sunt rezultatul tragediilor, zise el. Acte ale ororii atât de întunecate, încât tulbură echilibrul cosmic. “

    Cu toate că au trecut patru ani de la apariția lui, August a ieșit rar din complexul Flynn și a făcut școala de acasă. Acum arată ca un tânăr de șaisprezece ani. Un tânăr dornic să facă parte din BIF și să lupte contra monștrilor. Iar șansa îi surâde în momentul în care Henry Flynn se încumetă să-l lase să învețe la Academia Colton. Dar cu un anumit motiv: trebuie să o urmărească pe Katherine Harker, irascibila și agresiva fiică a lui Callum Harker, guvernatorul Orașului de Nord, un om “faimos pentru galeria sa de monștri colecționați precum armele”. Se știa că acestuia nu-i păsa de nimic decât de ea.

    Ajuns la Academia Colton, tânărul împrumută numele de Frederick Gallagher și încearcă, încă din prima zi, să se apropie de Kate. Însă, în loc să se simtă dezgustat și îngrețoșat că stă în preajma fiicei unui tiran însângerat, urmașa Orașului de Nord, se trezește că îi face plăcere să stea de vorbă cu ea. Ba mai mai mult, devin prieteni.

   Problemele încep să apară din momentul în care Kate își dă seama că noul ei prieten este mult prea secretos. Curiozitatea o îndeamnă să intre în baza de date a academiei, ca să afle cât mai multe amănunte despre “Freddie” , dar nu găsește nicio informație despre el. Însă, din întâmplare, descoperă că el este un unul dintre monștri Sunai, cel care smulge sufletele oamenilor cu vioara sa magică, așa că se decide să-l de-a pe mâna tatălui ei.  Voia să-i arate acestuia că e o Harker până în măduva oaselor.

“ Sunaii au fost întotdeauna cea mai bună armă a lui Flynn. Dacă ar fi putut fi vânați, dacă ar fi putut fi omorâți, chiar capturați, Orașul de Sud nu ar mai fi avut nicio șansă.”

   Kate nu reușește ce și-a propus pentru că se trezește atacată de niște Malchai. Aceia nu încercau doar să te ucidă, ci încercau să o facă să pară o execuție a unui Sunai. Au vrut să se folosească de asta pentru a rupe armistițiul. Însă August/ Freddie reușește să o salveze la timp. Din acest moment, amândoi sunt obligați să-și salveze viețile și să descopere cine a planificat acest atac. Cine i-a trimis pe acei Malchai? Vor reuși să împiedice un nou război?

“Acest cântec neîmblânzit” este o poveste fabuloasă, un roman foarte bine scris, intens, emoționant, pe care îl recomand cu mare drag! Veți avea parte de o aventură de neuitat!

Citate:

               “Oamenii sunt folositori. E un adevăr universal. Folosește-i, sau te vor folosi ei.”

“ — Ce vrei? insistă Leo. Să fii normal? Să fii uman?

  Zise ultimul cuvânt ca și cum și-ar fi întinat limba cu el.

  — Mai bine om, decât monstru, șopti.

  Leo își încordă maxilarul.

  — Grijă mare, frățioare, zise. Nu ne așeza laolaltă cu creaturile alea de jos. Noi nu suntem Corsai, roind     ca insectele. Nu suntem Malchai, hrănindu-ne ca bestiile. Sunai sunt justiția. Sunai sunt echilibrul. “

 “ Vru să râdă în fața absurdității vieții, cu toate farsele sale. Vru să-și ridice vioara și să cânte, să cânte și să cânte până ce toată foamea dispărea din el, până ce nu se mai simțea ca un monstru. Vru să strige, dar apoi se gândi la vocea surorii sale transformând orașul în cenușă și își mușcă limba până ce durerea îi umplu gura în locul sângelui.”

 “— Și tu? întrebă Kate. Fratele tău e drept, sora ta împrăștiată. Tu ce ești?

 August răspunse, dar cuvântul era palid, aproape prea palid pentru a fi auzit:

 — Pierdut.( … Sunt ceea ce se întâmplă când unui puști îi e atât de frică de lumea în care trăiește, încât evadează din ea prin singurul fel pe care îl cunoaște. Violența.”

Acest cântec neîmblânzit. de Victoria Schwab a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Jilţul Sirenei, de Sue Monk Kidd-prezentare

   Este oare puterea jilţului sirenei doar un mit? Jessie Sullivan, o femeie de vârstă mijlocie, se retrage pe meleagurile copilăriei, în Egret Island, încercând să-şi regăsească echilibrul interior pe un tărâm în care misticismul şi legenda, spiritualitatea şi erotismul coexistă, în care jilţul sirenei face parte din istoria locurilor şi influenţează decisiv legăturile dintre oameni.

   După fulminantul său debut literar cu romanul Viaţa secretă a albinelor, care a figurat pe lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times timp de 80 de săptămâni consecutiv, înregistrând vânzări de 3 milioane de exemplare, acest al doilea roman confirmă pe deplin talentul scriitoricesc al lui Sue Monk
Kidd. Nu-ţi vine să laşi această carte din mână nici măcar ca să mănânci sau să dormi.- Elle

Sursa: Editura Rao

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

    Arena 13 (vol.1 al trilogiei Arena 13), de Joseph Delaney-Editura Corint-recenzie

Titlu original: Arena 13

Traducerea: Adina Raţiu

Editura: Corint

Dată apariţie: 15.02.2016

Pagini: 320

Gen: Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,13

Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13.

   Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului. Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața.
Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13.
Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.
În primul volum al trilogiei 
Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia…

Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

   De scriitorul Joseph Delaney am aflat acum doi ani, dar fără nici un motiv anume, am evitat să îi citesc cărțile. Sau, dacă stau bine și mă gândesc, poate că am avut un motiv: mă speriase numărul mare de volume din seria Cronicile Wardstone. Însă, în momentul în care și-a făcut apariția romanul “Arena 13”, l-am și trecut în wishlist. De ce? Pentru că descrierea mi-a amintit, într-o oarecare măsură, de un serial foarte drag mie: Spartacus.

  Eram absolut convinsă că voi avea de-a face cu o poveste fantasy, luptători în arene, tărâmuri magice, creaturi malefice. Insă lucrurile nu au stat chiar așa. În scurt timp, am dat peste o serie de termini (programator, prototipuri, interfață de utilizator audio etc.) care m-au făcut să-mi dau seama că aici este vorba de un roman post-apocaliptic, dar și unul distopic.

   Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri și termini (laci, djinni, ciucuri, min, mag, endoff, eul, indexul, limbaj Nym, wurde, peek, poke), insă glosarul de la finalul cărţii m-a ajutat destul de mult să înțeleg semnificația lor. De asemenea, am fost puțin deranjată că acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accept pe antrenamentele pe care Leif le făcea zilnic, dar puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mână, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste.

   Nu am să intru în prea multe amănunte, însă, ca să înțelegeți mai bine lumea creată de autor, trebuie să vă spun mai întâi semnificația unor termini precum laci și djinni – creaturi care au un rol esențial în poveste.

Lac (prescurtarea de la simulacru) este o creatură făcută după înfățișarea omului. Carnea lui este asemănătoare cu a omului, poate fi vătămată de lovituri, sângerează la tăieturi și capătă vânătăi când este lovită. Dar mintea este complet diferită. Nu este înzestrat cu o conștiință, iar comportamentul și acțiunile  sale sunt dictate printr-un limbaj standardizat numit Nym (un limbaj controlat de oameni)

Djinnul este o creatură transformată în “carne” de către armată pentru a sluji Imperiul Uman. Djinni se împart în numeroase categorii, aceștia variind de la djinni primitivi, puțin mai evoluați decât lacii rudimentari, până la djinni superiori. Ei au puterea de a se metamorfoza.

   Așa cum am mai spus, aveam de-a face cu o poveste post-apocaliptică și, din câte am înțeles, omenirea a fost distrusă aproape în întregime din cauza tehnologiei folosite de armată. Ei au început să programeze  mașinării de război metalice numite “iboți”, pe care le-au înlocuit ulterior cu laci și djinni. Interesant e că țesutul muscular al ambelor creaturi, era produs în niște cazane imense. Oamenii îi mai spun și “carne falsă”. După războaiele purtate dintre oameni, armata a început să folosească djinni pe câmpul de luptă. Djinni s-au răzvrătit și au ridicat armele împotriva oamenilor, pe care i-au înfrânt, în cele din urmă. Ulterior a fost construită Bariera, menită să închidă pe puținii oameni rămași între zidurile ei. Și astfel a apărut ținutul Midgard. Tot armata a numit un Protector care să conducă Midgardul în numele lor.

    Gindeenul este singurul oraș din Midgard, iar în centrul orașului se află Roata – o clădire circulară care adăpostește treisprezece arene. În douăsprezece dintre zonele sale de luptă se desfășoară întreceri între laci, însă în Arena 13, zona cea mai bine cotată, este locul unde au loc lupte în care sunt implicați atât laci, cât și oameni. De fapt, Roata era sufletul unui oraș a cărui economie depindea în mare măsură de luptele din arenă și de pariuri. Restul de bani veneau de la fermele din zonă, care vindeau sau duceau vitele la abator pentru a hrăni populația.

   Dar ținutul Midgard este terorizat de un djinni pe nume Hob, o creatură malefică care trăiește într-o citadelă, în vârful unui deal înalt, care domină orașul Gindeen. Teama de Hob și de ai săi slujitori canibali – Ciucirii – îi face pe oameni să părăsească străzile imediat cum se întunecă afară. El răpește fete de pe stradă, le suge sufletul din trup și din când în când provoacă la o luptă pe viată și pe moarte un combat din Arena 13. Iar asta este exact ce își dorește și tânărul Leif, personajul central al romanului de față, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.

   Leif participase în urmă cu două săptămâni la o bătaie cu ciomegele, organizată în localitatea natală. Câștigase lupta, dar în loc să fie premiat cu bani, acesta primise un bilet care îi dădea posibilitatea să lupte în Arenă. Tânărul ar fi putut să meargă cu biletul câștigător la oricare dintre antrenorii din Gindeen, dar el l-a ales pe pe Tyron. Voia să fie pregătit de cel mai bun. Voia să fie unul dintre cei mai mari și mai de succes luptători care au fost vreodată.

Arena 13 din Gindeen îi atrăgea pe cei care căutau o viață palpitantă și faimă. Le oferea șansa de a câștiga bani frumoși fără să fie sclavii vreunei meserii sau, mai rău, prinși în rutina unei munci necalificate. Acesta era motivul pentru care voiam să lupt aici, deși mai aveam unul, mai personal, pe care nu voiam să îl divulg nimănui deocamdată, nici măcar lui Tyron.”

   Însă Tyron nu și-l dorește ca discipol, așa că încearcă inițial să-l îndemne spre un post de ucenic. Mai bine să învețe o meserie, decât să lupte în arenă.

“-  Am bătut tot drumul pe jos. Asta nu dovedește cât de multi mi doresc să fiu aici și să lupt în arenă? Vreau să fiu pregătit de cel mai bun, de aceea v-am ales pe dumneavoastră. Vreau să fiu unul dintre cei mai mari și mai de succes luptători care au fost vreodată. Asta e visul meu încă de când eram mic.”

    Dacă a văzut că nu-l poate convinge pe tânăr să renunțe, Tyron îi propune o vizită la Roată, ca să asiste la un meci de revanșă (cea mai dură luptă, care se încheie, de obicei, cu omorârea celui învins). Dar mai întâi, îi explică în ce constau luptele în Arena 13. Un combatant uman stă în spatele a trei laci, în poziția de luptă numită mag, în vreme ce adversarul său este apărat de un singur lac, în poziția min.

“- Trei laci luptă împotriva unui lac (… Un combatant uman stă în spatele celor trei laci în poziția mag, iar celalalt este apărat de unicul  său lac, în poziția min. La finalul a cinci minute, semnalizate printr-o bătaie  de gong, combatanții trebuie să se mute în fața lacilor și să lupte din acea poziție. Rănirea unuia dintre combatanți înseamnă victorie. De regulă, se obține la sfârșitul luptei, prin tăierea ritualică a celui învins. Dar, într-un meci de revanșă, scopul este să-ți omori adversarul.

    Până la urmă, Tyron îi acordă o lună de probă, însă are trei reguli importante de care Leif trebuie să țină seama: să nu consume alcool, să depună un jurământ în fața Înaltului Magistrat că nu va folosi niciodată pumnalul în afara arenei și îi interzice bătăile cu ciomegele. Însă, din momentul în care face cunoștință cu zvăpăiata Kwen, fiica mai mică a maestrului său, Leif se trezește că nu prea reușește să-și țină promisiunea – să  nu încalce cele trei reguli.

   Kwen este genul de fată rebelă, căruia îi place să riște și e obsedată de Arena 13. Încearcă tot timpul să demonstreze că se poate lupta cot la cot cu bărbații, cu toate că femeile nu au voie să intre în arenă. Și în ciuda faptul că are un iubit, îi place să-l incite tot timpul pe Leif. Iar el este atât de atras de fată, încât acceptă  să o însoțească noaptea prin tot felul de locuri primejdioase, cu toate că știe foarte bine că trebuie să stea în casă după lăsarea întunericului. Pentru că atunci își fac apariția Ciciurii (creaturi oribile care se hrănesc cu cadavrele lăsate în urmă de Hob).

   Însă, atunci când Tyron descoperă că  tânărul său discipol i-a încălcat regulile, refuză să-l mai antreneze.

Îți pare rău? Eu cum crezi că mă simt? Ai talent, băiete, dar s-a ales praful de tot. Cariera ta în Trig s-a încheiat înainte să înceapă. Odată ce-ai plecat de la mine, nimeni altcineva nu te va primi ca discipol. Și, ca și cum nu ar fi fost suficient să îmi înșeli încrederea, trebuia să te lupți cu fiica mea? Kwin e destul de zvăpăiată și fără să-i dai tu apă la moară.”

    Va reuși până la urmă Leif să-și împlinească visul? Va participa la Turneul Discipolilor sau se va întoarce acasă? Va accepta el să o ajute pe Kwen să îi salveze iubitul din mâna Ciucirilor? Cum va reacționa în fața lui Hob?

Va veni vremea într-o zi să te schimbi. Vei ajunge să ai față de alții acel sentiment pe care oamenii îl numesc iubire. Pe măsură ce vei îmbătrâni, numărul  acelora va crește, la fel și iubirea ta pentru ei. Iar atunci am să-i răpesc  de lângă tine, unul câte unul. Încetul cu încetul, am să-ți iau tot ce prețuiești, până când nu vei mai rămâne  decât tu. Abia atunci te voi ucide. Abia atunci îți voi devora sufletul.”

    Despre autor: 

  JOSEPH DELANEY este un fost profesor de engleză care locuieşte în Lancashire, Marea Britanie. Are trei copii şi şapte nepoţi şi este un orator desăvârşit, gata oricând să participe la conferinţe sau lansări şi prezentări de carte în biblioteci şi librării. Ideile pentru întâmplările povestite de Joseph Delaney vin de multe ori din poveştile şi legendele locale despre stafii şi vrăjitoare. În 2006, scriitorul britanic a fost recompensat cu prestigiosul premiu Hampshire Book Award, pentru romanul Ucenicul Vraciului, prima carte din seria Cronicile Wardstone.

Cartea Arena 13, de Joseph Delaney a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

“Oricine poate trăda pe oricine.”

     Sabia de sticlă de Victoria Aveyard-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Glass Sword

Traducere: Ruxandra Toma

Editura Nemira

Colecția Young Adult

Data apariției: aprilie 2017

Nr. de pagini: 544

Gen : young adult, fantasy, dystopia, romance

Seria Red Queen : 1. Regina Roșie – Red Queen(2014); 2. Sabia de sticlă – Glass Sword(2016); 3. King’s Cage 2017)

     Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpânita de argintii.

  Cu sânge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decât ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci când scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singura așa.

   Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru ca împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

      Lacrimi, durere, supărare – aceste simțăminte le trăiesc în momentul de față. Sufletul și mintea îmi sunt parcă blocate. Mă simt tristă, îndurerată, și numai gândul că povestea nu s-a terminat definitiv, mă face să sper că vor veni și vremuri mai bune pentru eroina seriei Red Queen. Încerc să mă desprind de poveste, să nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat la finalul acestui volum și nu prea reușesc.

     Evenimentele petrecute la finalul primului volum -“Regina Roșie”,  m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea. Voiam să aflu ce se întâmplă mai departe cu Mace și Cal, după ce au fost salvați de gruparea “Garda Stacojie”, cum se vor comporta rebelii în preajma “prințului decăzut”, și ce planuri machiavelice vor mai pune la cale Maven și Elara. Îmi doream ca volumul doi să fie la fel de interesant ca precedentul și, până la urmă, am descoperit, cu imensă bucurie, că “Sabia de sticlă” este mult mai bună, mai captivantă și incitantă decât “Regina Roșie”.  

    Și de această dată avem parte de multă acțiune, intrigi complexe, trădări, aventuri pline de neprevăzut, dar toate au fost parcă în doză dublă, iar întorsăturile de situație sunt de necrezut!  

    După cum ați aflat deja din primul volum, lumea lui Mare Barrow, protagonista seriei, este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Însă eroina noastră descoperă că, din cauza unei mutații speciale, este atât roșie, cât și argintie, având niște puteri nebănuite. Nu are doar abilitatea de a manipula energia, ci poate să o și creeze. Ca să ascundă adevărul, dar și pentru a o folosi ca pe o armă împotriva celor din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o silește să se logodească cu fiul lui mai mic, Maven, ajungând astfel o prințesă argintie. Însă Mace este trădată chiar de cel pe care îl considera un bun prieten și, atât ea, cât și Cal, fiul cel mare al regelui, sunt considerați trădători și condamnați la moarte. Din fericire, sunt salvați în ultima clipă de gruparea Garda Stacojie.  Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     Acțiunea din “Sabia de sticlă” se continuă de unde a rămas în “Regina Roșie”, imediat după ce Mare și Cal au fost salvați din arena de luptă de rebeli, prințul este luat prizonier și se descoperă că Shade, fratele eroinei nostre, nu este deloc mort așa cum s-a crezut inițial. Și toți au în minte un singur gând: să-l ucidă pe Maven, noul rege din Norta.  

   Însă Mare știe foarte bine că Maven va pleca în căutarea lor, însoțit de întreaga furie a soldaților lui, a mamei sale și a noii sale coroane și că sunt șanse ca el să le ceară celor din Garda Stacojie să îi predea în schimbul vieții lor, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple. Atât ea, cât și Shade, sunt deosebiți, având anumite abilități și pot să-i protejeze pe cei ca ea. Iar prințul este singura lor șansă de salvare.  

Valorez mai mult decât toți ceilalți, mai mult decât măștile și bandajele roșii. Shade și cu mine trebuie să rămânem în viață – dacă nu pentru cauză, măcar pentru ceilalți. Pentru sutele la fel ca noi de pe listă – corcituri, anomalii, monștri, absurdități cu sânge roșu și argintiu – care cu siguranță că vor pieri dacă noi dăm greș.

Nu sunt nici conducător de armată și nici strateg, dar logica ei este evidentă. Eu sunt fetița cu fulgerele – sunt electricitate vie, un fulger în formă de om. Oamenii îmi cunosc numele, știu cum arăt, știu ce sunt în stare să fac. Sunt valoroasă, sunt puternică, iar Maven va încerca prin orice mijloace să mă împiedice să ripostez. Nu știu cum m-ar putea apăra fratele meu de regele ăsta degenerat, chiar dacă seamănă cu mine, chiar dacă este cea mai rapidă ființă pe care am văzut-o eu vreodată. Dar trebuie să cred că așa va fi, cu toate că pare un miracol. La urma urmei, am văzut atâtea lucruri imposibile. Dacă am scăpa din nou cu viață, ar fi cel mai mic dintre ele.”

    Dar va putea Mace să aibă încredere în Garda Stacojie, dar și în fratele si vechiul ei prieten – Shade și Kilorn? Ea nu a uitat dezastrul provocat de încrederea ei, de prostia ei și de situația în care o aduse Maven. El o învățase “cât de mare este prețul pe care trebuie să-l plătești atunci când ai încredere în cine nu trebuie”. Și nici nu se poate baza pe Cal. E prizonier, un argintiu, un dușman care i-ar trăda dacă ar putea, dacă ar avea unde să fugă.

       “Oricine poate trăda pe oricine.”

[quote_box_center]“Ne unește o alianță, una neobișnuită, făurită din sânge și trădare. Suntem legați, conectați și luptăm împotriva lui Maven, împotriva tuturor celor care ne-au amăgit, împotriva lumii care se află pe punctul de a fi sfâșiată din interior.”[/quote_box_center]

    Până la urmă, vorbele lui Mace se vor adeveri. Noul rege trimite pe urmele rebelilor o legiune de soldați. Însă nicio clipă ea nu s-a gândit că un suflet atât de strâmb ca al lui Maven poate plăsmui un plan atât de machiavelic. Vă puteți imagina cât de oripilată a fost Mace când a constatat că în fața armatei regelui au fost puși, pe post de scut omenesc, o legiune de roșii înlănțuiți?  

Cei din primul rând nu poartă uniformele de un cenușiu mat pe care le au soldații argintii instruiți de Cal. Cei din primul rând nici măcar nu sunt soldați. Ci servitori în haine roșii: eșarfe roșii, tunici roșii, pantaloni roșii, pantofi roșii. Atât de mult roșu îți dă impresia că toți sângerează. Iar în jurul gleznelor au lanțuri din fier, care zornăie când se lovesc de sol. Zgomotul lor îmi scrijelește auzul, acoperind urletul avioanelor, chiar și ordinele lătrate ale ofițerilor argintii care se ascund în spatele acestui zid roșu. Nu aud decât lanțurile.”

     Din păcate Shade este rănit, așa că nu le rămâne decât să fugă din calea celor doisprezeceze soldați arginții din casa Samos, în frunte cu Evangeline, cea care fusese aleasă la Turneul Reginelor, ca soție pentru Cal). Iar alături de ea, pășea țanțos, nimeni altul decât Maven.

Încă mai poartă coroana înflăcărată a tatălui său, deși aceasta nu are ce căuta pe un câmp de luptă. Probabil că vrea să arate lumii întregi ce a reușit să câștige doar prin minciuni, ce trofeu sublim a reușit să fure. Chiar și de la distanța asta, privirea lui încruntată și mânia lui clocotitoare mă ard. Focul din ele mă mistuie pe dinăuntru.

    Fiind la un pas să fie prinsă de arginții, Mace are parte de o imensă surpriză! Este salvată în ultima clipă de către Cal. Împreună cu Farley, Shade și Kilorn, fug spre mare, unde îi așteaptă o barcă submarină (mersiv) care îi va duce la o altă bază a Gărzii Stacojii, situată în larg, pe insula Tuck.  

    În curând, Mace află că organizația este mult mai complexă decât crezuse, iar Naercey nu este singura fortăreață a rebelilor, așa cum nici Farley nu este singurul conducător pe care-l aveau aceștia. De fapt, ea nici nu este comandantul adevărat, ci e doar un simplu căpitan. Mai sunt și alții ca ea, ba sunt încă și mai mulți deasupra ei. Însă, cea mai neplăcută veste este că … cel care îi conduce pe rebeli, este un colonel din Ținutul Lacurilor!

    Cum se poate așa ceva, când lacustrii sunt dușmanii de moarte ai celor din Norta, cei cu care sunt în război de aproape o sută de ani?  

Acum pricep rostul acelor uniforme de culoarea unui lac cu apă rece. Sunt soldați dintr-o altă armată, soldați ai unui alt rege, dar iată-i aici, alături de noi. Norta se află de un secol în război cu Ținutul Lacurilor, luptându-se pentru pământuri, hrană și glorie. Regii focului împotriva regilor iernii, cu sânge roșu și cu sânge argintiu. Dar se pare că zorii răsar pentru toți.”

      Nici bine nu ajung pe insulă, că imediat Cal este luat de lângă Mace și dus într-o cazarmă aflată sub apă. Temnița perfectă pentru un piroman precum el. Construită sub docuri, ascunsă în apele oceanului, păzită de uniformele albastre din subordinea colonelului, cazarma nu este doar o simplă închisoare, ci cuprinde și depozitul de armament, dormitoarele lacuștrilor, biroul și apartamentul colonelului. Inițial, lui Mace i s-a spus că tânărul reprezintă un pericol pentru Garda Stacojie și nu este loial cauzei lor și din acest motiv ar fi fost închis, dar nu cumva colonelul are de gând să se folosească de el și să facă o înțelegere cu Maven?

 

Cal este periculos, chiar și pentru tine. Dar eu știu mai bine decât oricine că nu mi-ar face niciodată rău. Nici măcar atunci când avea tot dreptul, nu mi-a dat niciun motiv să mă tem de el.

     Este unul de-al lor. Nu putem avea încredere în el. După ce Maven i-a răpit moștenirea și i-a pătat reputația, Cal nu ne mai are decât pe noi acum, chiar dacă încă refuză să recunoască asta.

    Valorează mult. Este general, prinț de Norta, cel mai căutat om din regat. Afirmația asta mă face să șovăi și îmi trezește un sentiment de spaimă. Dacă bărbatul cu ochiul plin de sânge se hotărăște să-l folosească pe Cal împotriva lui Maven – să-l dea la schimb sau să-l ucidă –, voi face tot ce-mi stă în putere să-l împiedic. Îmi voi folosi întreaga influență, întreaga forță, dar nu știu dacă va fi de-ajuns.”

    Deși are mari temeri în privința colonelului, Mace încearcă totuși să-l convingă într-un fel de faptul că trebuie să o ajute în misiunea de a-i găsi și recruta pe alții la fel ca ea, pentru că împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus. Însă atunci când acesta află că Julian, unchiul lui Cal, este cel care i-a furnizat lista cu numele celor care sunt născuți cu mutația care le dă anumite înzestrări speciale, colonelul este convins că bătrânul i-a dat lista cu un scop anume – ca să trimită Garda după potcoave de cai morți, intrând astfel într-o altă capcană, așa că o refuză.

    Însă Mace va mai primi o lovitură din partea celui mai bun prieten al ei. Și va ajunge să fie și ea întemnițată, alături de Cal. Dar, și de această dată,ei vor primi un ajutor nesperat. Kilorn, Farley și Shade îi vor ajuta să evadeze, apoi vor fura un avion și vor porni în căutarea celor asemeni lui Mace. Din păcate, Maven are cunoștință despre listă și cu siguranță că îi va omorî pe toți dacă nu îi vor găsi ei înaintea lui. Oare îi vor găsi la timp? Ce soartă vor avea rebelii? Cum vor evolua lucrurile între Mace și Cal?  

    Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Cartea are atât de multă acțiune, încât nici nu se poate povesti. De fapt, evenimentele prezentate de mine se petrec în doar primele 100 de pagini. Deci, vă dați seama că se pot întâmpla multe lucruri până la finalul volumului.  

     “Sabia de sticlă” este genul de poveste care îți taie răsuflarea, care te ține prins de la început până la final, cu o intrigă fantastică, cu numeroase întorsături de situație și un final absolut răvășitor.  

Cal nu este destinul pe care l-am ales sau pe care mi l-am dorit. Cal nu este decât o unealtă, ceva de care mă pot folosi sau de care se pot folosi alții împotriva mea. Și trebuie să mă pregătesc pentru ambele variante.”

    Nota 10

Cartea Sabia de sticla de Victoria Aveyard a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

„Sufletele și tronurile sunt de neîmpăcat.

Saga Cuceritorului: Partea 1: Și mă întunec, de Kiersten White-recenzie

 

Titlu original: The Conquerors series: And I Darken

Saga Cuceritorului: Partea 1- Și mă întunec; Partea 2- And I Rise; Partea 3

 Editura: Leda Edge – Grupul Editorial Corint

Corint Books

Colecție coordonată de: Shauki Al-Gareeb

Anul aparitiei: 2017

Traducere din engleză de: Ofelia Al-Gareeb

Număr pagini: 478

Gen: Fictional History

Cotație Goodreads: 3,93

 

   Nu e prima dată când un străin se arată interesat de istoria noastră. Kiersten White, o scriitoare americană, a creat o saga pe baza istoriei române, subiect de care soțul ei, Noah, este pasionat. O inițiativă lăudabilă, ajutându-ne să cunoaștem mai bine istoria, chiar dacă ficțiunea ocupă o parte considerabilă. Din contră, aș spune că partea aceea de ficțiune ne determină să ne documentăm și să aflăm ce e adevărat și ce inventat.

   „Și mă întunec” este prima carte din Saga Cuceritorului. A doua carte, „And I Rise”,  deja a apărut în SUA, iar a treia urmează. Se vorbește în lumea literaturii că seria îi calcă pe urme fenomenului „Urzeala tronurilor”. Eu aș spune că e chiar mai frumoasă, mult mai puțin violentă.

   Personajele conturate foarte bine ne ajută să înțelegem contextul istoric. Nu mai avem de a face cu figuri istorice abstracte, învățate dintr-un manual, ci cu personalități credibile: „Aspectul central pe care am vrut să-l explorez a fost calea pe care o persoană o urmează pentru a ajunge în punctul în care poate justifica în numele binelui lucrurile îngrozitoare pe care le face. Ce motivații o mână? Ce pietre puse în copilărie devin temeliile pe care sunt înălțate moștenirile?” (autoarea)

   Scriitoarea l-a transformat pe Vlad Țepeș în fată: Lada Drăculea, fiica lui Vlad Dracul, guvernatorul Transilvaniei și voievodul Valahiei. Povestea începe cu momentul în care Vasilisa, prințesa Moldovei și soția lui Vlad Dracul, dă naștere primului copil al cuplului: o fată, ceea ce-l dezamăgește foarte tare pe tată:

„Doica îi întinse un mic monstru roșu la față și care urla. Nu avea nume pentru fete. (… Deja își numise bastardul Vlad, după el. Avea s-o numească la fel și pe fiica sa.

– Ladislav, declară el.

Era o formă feminină a lui Vlad. Un diminutiv. Minimalizat. Dacă Vasilisa voia un nume puternic, ar fi trebuit să-i nască un fiu.”

   Dacă mă întrebați pe mine, „Ladislav” e tot masculin. Noroc că mai târziu s-a prescurtat „Lada”. Ceea ce nu știe Vlad Dracul este că acea fată va fi mai războinică decât un băiat.

   Un an mai târziu, s-a născut cel de-al doilea fiu, Radu, cunoscut în istorie drept Radu cel Frumos. El este opusul surorii sale. Pe cât e ea de războinică, pe atât e el de liniștit, firav, preocupat de artă, cultură, cărți. Lada își petrece timpul bătându-se cu băieții, în timp ce Radu avea preocupări mai livrești; fiind destul de firav, era bătut de ceilalți copii, iar Lada îi lua apărarea:

„Lada prinsese obscenitățile săsești și adesea le striga pe geam oamenilor din piața aglomerată.”

„Lada urmărea biciuirea cu o privire precaută.

– Chiar și-așa, zise ea, pumnii sunt mai iuți.”

   Anii au trecut, iar cei doi frați au fost lăsați la curtea sultanului Murad al-II-lea drept garanție pentru loialitatea tatălui lor față de Imperiul Otoman. Aici se împrietenesc cu fiul sultanului, cunoscut în istorie drept Mehmed al-II-lea Cuceritorul.

   Cartea cuprinde perioada de copilărie și adolescență a celor trei, fiindu-le descrisă evoluția. Lada, Radu și Mehmed cresc împreună, unindu-i prietenia, dragostea și sentimente contradictorii.

   Lada este în continuare războinică, în timp ce Radu își folosește calitățile pentru a afla intrigile de la Curte. Este foarte interesant modul în care sunt descrise personalitățile celor doi frați, în contrast:

„Furia scobea și îndepărta orice altceva dinlăuntrul ei – îndoiala, frica, stânjeneala -, nemailăsând loc pentru nimic altceva. Niciodată nu se simțise mai puternică decât atunci când era furioasă cu o sabie în mâini.”

„- Oamenii reacționează la bunătate, Lada. Au mai multă încredere într-un zâmbet decât în promisiunea că îi vei lăsa să se înece cu propriul sânge.

Lada pufni.

– Da, dar promisiunea mea este mai sinceră decât zâmbetele tale.”

„Ați fost amândoi foarte ocupați să învățați tactici și să studiați bătălii, încât nu ați reușit să vedeți adevărul despre unde se pierd și unde se câștigă tronuri. Asta se petrece în bârfe, în vorbe și în scrisori încredințate în unghiuri întunecate, în alianțele din umbră și în plățile tainice.”

   Odată cu trecerea timpului, triunghiul Lada-Radu-Mehmed capătă noi valențe: Mehmed se îndrăgostește de Lada, alături de care începe o poveste de dragoste, ceea ce-i frânge inima lui Radu, care l-a iubit dintotdeauna pe Mehmed. De fapt, în istorie, e de notorietate faptul că Radu cel Frumos a fost amantul sultanului, ceea ce l-ar fi ajutat să dobândească tronul Țării Românești.

   Este foarte bine redată evoluția cuplului Lada-Mehmed, precum și tensiunea sexuală dintre Radu și Mehmed, conflictul interior al lui Radu privind orientarea sa sexuală:

„Nu e real, Lada. Mă duc acolo și ele plutesc în jurul meu aidoma fantomelor, aidoma unor picturi. Pentru mine niciuna dintre ele nu e reală.

Urmă o nouă clipă de tăcere, apoi el își lipi palma de ușă.

– Tu ești singurul lucru real din viața mea.

Radu icni din pricina durerii fizice nediluate pe care vorbele o trimiteau prin el. (…) Voia să fie singurul lucru real din viața lui Mehmed, așa cum și Mehmed era singurul lucru real din viața lui.

Voia…

Nu, te rog, nu.

Da.

Voia ca Mehmed să îl privească în care o privise pe Lada.

Voia ca Mehmed să-l sărute în felul în care o sărutase pe Lada.

Voia să fie Lada.

Ba nu, nu voia. Voia să fie el însuși și voia ca Mehmed să-l iubească pentru că era el însuși.”

„- Nu știu unde poate fi găsită pacea în acest oraș.

– Atunci, asta este problema ta. Pacea nu este de găsit în acest oraș, nici în oricare alt oraș. Nici măcar la Mecca. Pacea este de găsit aici, spuse, arătând spre inima lui Radu.

Radu puse o mână la piept, simțind bătaia vieții sub ea. Pulsul care bătuse atât de mult în numele lui Mehmed.

– Cred că inima mea este problema.”

   Un rol foarte important în roman îl are Huma, mama lui Mehmed și una dintre favoritele sultanului. Este o femeie foarte abilă, ce nu se dă în lături de la nimic pentru a obține ceea ce-și dorește. Îi promite lui Radu că îl va ajuta în schimbul uciderii lui Halil Pașa:

„Aceste lucruri se întâmplă. Nu sunt lipsite de precedent. Știai că unii sultani au avut haremuri cu bărbați? (… Te pot ajuta. Nu trebuie să disperi că iubirea ta este imposibilă. (…

– Vreau ca tu să-l omori pe Halil Pașa.

Radu se înecă de surprindere.

– Vreți ca eu să fac ce?”

   Intrigile, comploturile sunt la ordinea zilei în roman. Probabil din acest motiv se vorbește de asemănarea cu „Urzeala tronurilor”. Mai ales spre final totul se precipită, ițele comploturilor se leagă, scenele se derulează cu o repeziciune demnă de un film de acțiune. Autoarea are o viziune cinematografică și nu m-ar mira să apară de curând o ecranizare. Este descrisă viața la curtea otomană, cu informații despre organizarea sa: ienicerii, spahii, haremurile, preceptorii. Luăm parte și la asedii…

   De asemenea, mi-a plăcut mult stilul: te-ai aștepta ca un roman istoric, chiar cu ficțiune din abundență, să se citească destul de greu. Ei bine, am fost plăcut surprinsă de cât de ușor curge lectura. Este un roman pe care îl recomand și de abia aștept să apară și la noi partea a doua, „And I Rise”.

Umorul este alt plus. Următorul fragment este extrem de comic, râdeam de una singură în puterea nopții:

„- În noaptea nunții, zise ea, îți voi tăia limba și o voi înghiți. Atunci, ambele limbi care au rostit jurămintele de căsătorie îmi vor aparține mie, iar eu voi fi măritată cu mine însămi. Tu probabil că te vei îneca în propriul tău sânge, ceea ce va constitui o mare nefericire, dar eu voi fi atât soț, cât și soție, și ca atare nu o soție care să inspire milă.

Logodnicul Ladei scăpă din mână pana. (…

Logodnicul Ladei arăta ca unul dintre peștii pe care îi țineau în fântânile ce înconjurau castelul din Târgoviște. Cu gura căscată, pe care apoi o închise și o deschise iar. (…

Radu o luă la fugă ca să-i ajungă din urmă. Ridică mâinile a implorare.

– Vă rog, ea n-a vrut să facă niciun rău nimănui. Îl tachina. În Valahia este obiceiul ca… perechile de logodnici să… se amenințe reciproc. Ca semn de afecțiune. Când s-au logodit părinții noștri, mama i-a spus tatei că avea să-i scoată mațele și să le poarte la gât ca pe niște giuvaercale.

Cei doi soldați se holbau la Radu, dând crezare tuturor minciunilor caraghioase care îi ieșeau din gură. Lada își înăbuși un hohot de râs.”

 Ce este realitate și ce este ficțiune?

   Sunt sigură că după citirea romanului, veți dori să aflați cât mai multe despre cum s-au întâmplat lucrurile cu adevărat și până unde a mers imaginația autoarei:

  • Vlad Dracul a existat, iar porecla sa vine de la apartenența la Ordinul Dragonului, lucru subliniat și în carte. În niciun caz pentru că era „al dracu’” sau vampir;

  • Lada Drăculea, fiica lui Vlad Dracul, este plăsmuirea imaginației autoarei, substituindu-l pe Vlad Țepeș. În nici un caz nu exista vreo relație romantică între Vlad Țepeș și Mehmed al-II-lea;

  • Radu cel Frumos a existat și se pare că a fost amantul lui Mehmed al-II-lea;

  • Mehmed al-II-lea și Murad al-II-lea au existat;

  • cei doi fii ai lui Vlad Dracul chiar au fost lăsați la Curtea Otomană ca o garanție a loialității tatălui lor față de Imperiu;

  • spațiul istoric-geografic este real.

Mai departe vă las pe voi să descoperiți.

Citate:

„Dar există multe căi de a fi puternic. Există putere și în tăcere. Există putere și în privit, în așteptare, în spusul lucrului potrivit la timpul potrivit persoanei potrivite.”

„Însă mâinile pătate de sânge sunt mâini care fac ce trebuie făcut, spuse.”

„Cu cât mai repede încetezi să te mai lupți, cu atât mai ușoară îți va fi viața. Acesta îți este scopul.”

„Unele victorii sunt o biată înfrângere îmbrăcată în veșminte greșite.”

„Sufletele și tronurile sunt de neîmpăcat.”

 Despre autoare:

   Kiersten White este născută în Utah, Statele Unite și a studiat la Universitatea Brigham Young. Printre scrierile sale se numără „Saga Cuceritorului”, „Supranatural”, „Paranormal”, „Chaos of Stars”, „Perfect Lies”, „Illusions of Fate”. Soțul ei este pasionat de cultura și istoria române, ceea ce a făcut posibilă apariția seriei: „Această carte nu ar fi existat fără incredibilul meu soț. Iubirea lui Noah pentru România și istoria sa, precum și pentru limba arabă, pentru Islam și pentru Orientul Mijlociu a hrănit și a conturat această idee, până ce a fost gata să devină o poveste.” (autoarea)

 Cartea Și mă întunec, de Kiersten White a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

    Jurnalul secret al Laurei Palmer, de Jennifer Lynch-recenzie

„SUNT CINE ȚI-E TEAMĂ CĂ AȘ PUTEA FI.”

Titlu original: The Secret Diary of Laura Palmer

Twin Peaks Productions, Inc, 1990

Editura: Baricada

Colecția Horror 403

Twin Peaks 1

Anul apariţiei: 1992

Traducere de: Doina Lereanu

Număr pagini: 316

Gen: Horror, Fantasy

Cotație Goodreads: 3,59

    Cum tot a revenit la modă Twin Peaks, am ales să vă vorbesc despre o carte din universul creat de Mr. Lynch. Pentru cei care nu știu, Twin Peaks este un serial de mare succes, realizat la începutul anilor 1990. Regizat de David Lynch și Mike Frost, serialul a creat un precedent în cadrul genurilor horror și S.F. Pe vremea aceea, nu existau atât de multe seriale ca acum, iar genul horror nu fusese încă atât de mult exploatat. Twin Peaks este mai mult decât un serial; este fenomenul Twin Peaks.

   Pentru cunoscătorii serialului, nu va fi nevoie de multe explicații. Sunt convinsă că doar spunând titlul cărții, vor ști din start despre ce este vorba. Nu vor avea nevoie de introduceri (cine este Laura Palmer, de ce este atât de important jurnalul etc).

    Presupunând că unii cititori nu cunosc subiectul, voi spune câte ceva pe scurt: serialul începe cu găsirea cadavrului Laurei Palmer, o tânără foarte populară din orășelul Twin Peaks, de la granița SUA cu Canada. Agentul Dale Cooper vine să investigheze cazul, metodele sale fiind mai puțin convenționale; cum ajunge în oraș, este ghidat de vise ciudate, în care îi apar diverse personaje: un pitic, un uriaș, un om fără o mână. La scurt timp, are și viziuni. În plus, se zvonește că pădurea din Twin Peaks are o energie ciudată și că bufnițele… nu sunt tocmai bufnițe. Un punct cheie în investigație îl are jurnalul victimei. Jurnalul secret, pentru că mai avea unul de fațadă, care a fost ușor descoperit.

    După 25 de ani, s-a realizat o continuare a serialului.

    De curând, am aflat că serialul a fost urmat de o carte scrisă de fiica regizorului David Lynch, Jenniffer Lynch: „Jurnalul secret al Laurei Palmer”. Autoarea a ținut cont de faptele petrecute în serial, potențialul jurnal dezvăluindu-ne întâmplările de până la moartea Laurei.

     Cartea este scrisă exact ca un jurnal, la persoana I, dând un plus de credibilitate. Autoarea știe foarte bine să intre în pielea personajului-narator, stilul fiind, la început, al unei fete la vârsta pubertății, apoi al unei adolescente narcomane:

Fata care a început acest jurnal când a împlinit doisprezece ani a murit de mult, iar eu, cea care i-am luat locul, n-am făcut altceva decât să-mi bat joc de tot ce visa ea odată. Am șaisprezece ani, sunt cocainomană, mă prostituez pentru patronul tatălui meu, ca să nu mai amintesc de jumătate din nenorocitul ăsta de oraș și singura diferență față de săptămâna trecută e că acum o fac pentru bani.”

   Jurnalul ia naștere odată cu aniversarea Laurei Palmer, o fetiță de 12 ani ce-l primește în dar. Totul pare normal, Laura este foarte încântată, iar cititorilor nu li se pare nimic suspect: doar problemele firești ale unei viitoare adolescente: prima menstruație, compararea cu alte fete de vârsta ei, petrecerea aniversară, prietenia cu Donna, vizita verișoarei Maddy: „Azi totul a fost așa cum mi-am dorit, numai eu cu Donna, mama și tata. A, și bineînțeles, cu Jupiter, motanul meu. De dimineață am mâncat clătite cu mere, mâncarea mea preferată, și tone de pâine prăjită cu sirop de arțar.”

    Primul indiciu că ceva este în neregulă reiese subtil, dintr-un rând scris chiar de ziua ei: „P.S.: Sper că BOB n-o să vină la noapte.”. Pentru cei care nu sunt la curent, Bob este un personaj malefic din serial, un fel de spirit ce posedă oamenii și-i determină să comită fapte îngrozitoare.

   Pe parcursul înaintării în lectură, îl întâlnim pe Bob din ce în ce mai des, în chipuri din ce în ce mai întunecate:

Poate că, dacă dorm pe lumină, n-o să mai am vise atât de întunecate.

    Asistăm la transformarea în timp a Laurei din fetița inocentă într-o adolescentă cu probleme, cufundată în droguri și promiscuitate. Jurnalul se întinde pe o durată de 5 ani, de la aniversarea de 12 ani (22 iulie 1984) până la vârsta de 17 ani (aproximativ sfârșitul anului 1989, ultimele însemnări fiind nedatate).

„Diavolul o să pună stăpânire pe mine, dacă n-o să am grijă. Câteodată, când îl văd pe BOB, mă gândesc că oricum sunt a lui și că n-am să mai apuc să ies niciodată din pădure, n-am să mai fiu niciodată Laura cea bună, adevărată și curată.”

„În fiecare dimineață, după masă și seară mă lupt cu ce e rău și ce e bine.”

   Dacă aș fi citit doar cartea și nu aș fi văzut serialul, aș fi crezut că BOB este un personaj inventat de Laura, lansându-mă în interpretări psihanalitice: nereușind să accepte că ea se schimbă și decade, inventează un BOB care o împinge la toate relele; este mai ușor să credem că cineva din exterior ne forțează să facem anumite lucruri decât să ni le asumăm și să ne acceptăm propriile alegeri și greșeli. Chiar ea scrie la un moment dat: „Poate sunt nebună și l-am inventat chiar eu… Nu, la dracu’! Nebună sunt dacă-mi închipui că nu există decât în imaginația mea… El există. Sunt sigură că există. Știu. N-aș fi fost niciodată în stare și n-aș fi vrut să creez un bărbat de o asemenea răutate.”

Ești doar în capul meu. Nimeni, în afară de mine, nu te vede și nu te aude; înseamnă că nu ești decât în mintea mea. N-am să te las niciodată să mai intri în camera asta. Niciodată! Nu ești decât o idee, o spaimă. Te-ai născut din coșmarurile mele de fetiță căreia i-a fost frică de adâncurile pădurii!

    Însă văzând filmul, această teorie nu stă în picioare. În serial este clar că BOB există, este un spirit malefic, ce-și posedă victimele. Exact ca în serial, BOB se hrănește cu frica oamenilor:

SUNT CINE ȚI-E TEAMĂ CĂ AȘ PUTEA FI.

    Una dintre ultimele însemnări ne pregătește pentru ceea ce urmează:

„Nu cred că ora aceea mi-a spus lucruri pe care să nu le fi știut dinainte, dar cât am stat acolo, în liniștea profundă, mi s-a înfiripat din nou speranța că, cel puțin, moartea pune capăt oricărei lupte.”

   Puțini știu că pe baza jurnalului s-a realizat un film separat de celebrul serial, dar aparținând aceluiași univers ficțional: „Twin Peaks: Fire Walk With Me”, tradus la noi „Twin Peaks – Ultimele 7 zile din viața Laurei Palmer”. Este regizat tot de David Lynch și are în mare aceeași distribuție (mai puțin Donna, interpretată de altă actriță), dar nu este nici pe departe la fel de bun precum serialul, păstrând din el doar renumele. Chiar nu-l recomand, mai bine citiți cartea! În peregrinările mele pe Internet despre Twin Peaks, am găsit un articol în care se spunea cam așa: „Dacă ești fan Twin Peaks, sunt 40% șanse să nu-ți placă Fire Walk With Me și 20% să-l urăști.” – nu știu dacă îl urăsc, dar din cei 40% fac parte cu siguranță. Dacă, totuși, aveți curiozitatea, puteți urmări trailer-ul mai jos.

    Despre autoare:

   Jennifer Lynch este, cum probabil v-ați dat seama după nume, fiica marelui regizor David Lynch. Este, la rândul ei, regizoare și scenaristă, implicându-se în mai multe proiecte din lumea filmului și televiziunii.

Cartea Jurnalul secret al Laurei Palmer de Jennifer Lynch este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

 

Transformarea, de Justin Cronin-prezentare

Titlu original: The Passage

„Citiţi această carte şi toată lumea obişnuită va dispărea.“/Stephen King

   Proiectul NOE, un experiment secret, o ia razna în clipa în care se răspândeşte din greşeală un virus care transformă fiinţele umane în altceva – ceva ucigător, ceva indestructibil.

   Amy, o fetiţă de şase ani, supusă şi ea experimentului, e salvată de un agent FBI, împreună cu care fuge în munţi, departe de lume şi de urmările dezastruoase ale Proiectului NOE. Transformarea imaginează o lume credibilă, dominată de frică şi de nevoia de supravieţuire. E foarte posibil ca soarta omenirii să fie în mâinile unei fetiţe. Mizând pe o viziune ambiţioasă şi pe un stil puternic, romanul lui Justin Cronin spune o poveste tulburătoare despre catastrofă şi supravieţuire, despre sacrificiu şi speranţă.

   „Citiţi cincisprezece pagini, şi o să fiţi cuceriţi. Citiţi treizeci de pagini, şi o să va treziţi prizonieri care stau cu cartea în mâna până târziu în noapte. Transformarea are forţa pe care numai marile opere ale imaginaţiei o pot dobândi.“-Stephen King

   Povestea lui Amy, fetiţa părăsită de mama ei şi sechestrată pentru un experiment apocaliptic, se desfăşoară într-un univers care trece printr-un moment de dramatică schimbare.

   Străbătând distanţe lungi şi decenii întregi, destinul ei ne poartă într-un viitor întunecat, ce stă sub semnul violenţei şi al disperării. Şi numai Amy poate salva lumea…

   „Monştrii din Transformarea, roman care te ţine cu sufletul la gură, sunt cei mai îngrozitori monştri din literatură după cei din Salem’s Lot de Stephen King… Iar Cronin este un maestru la construirea suspansului şi nu face niciodată risipă de cuvinte.“-Library Journal

Sursa: Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

M-am luptat cu Hyperion [spuse Apollo, n.n.] și eu am fost cel care l-a închis în cripta lui. a fost o luptă sângeroasă și... în fine, să zicem doar că are toate motivele să mi-o plătească. În momentul în care o să-și dea seama că avem semizei pe pământ, o să-l caute pe copilul meu

Întoarcerea, volumul I din seria Titanii, de Jennifer L. Armentrout-recenzie

Grupul Editorial Corint (Leda Edge, 2017)

Titlu original:The Return (2015)

430 de pagini

Traducere de Alexandra I. Fusoi

Gen: fantasy, erotic

   Azi vreau să vă vorbesc despre o carte care a făcut revoluție în capul meu: Întoarcerea. Am început-o în urmă cu două săptămâni, însă am abandonat-o după câteva pagini, dezamagită de cruzimea personajului principal masculin, de aroganța sa și aluziile la diverse mărci de produse americane. Dar, cum eu nu las niciodată o treabă pe jumătate făcută (în cazul acesta, nici măcar pe un sfert) și știind că cei de la Corint scot cărți bune, am deschis-o din nou.

   Ora 21. Mă așez confortabil în pat, potrivindu-mi teancul de perne de sub cap. Încep să citesc. Acțiunea se petrece în zilele noastre, într-o lume pe care noi o cunoaștem doar pe jumătate. Îmi fac o părere și despre protagonist: un tip puternic, crud, un soi de armă umană la care apelează zeii Olimpului ca să le rezolve treburile murdare. Arată și tare bine: tot numai mușchi, păr rebel, ochi de chihlimbar superbi. Și mai este și narator. Aflu despre el că s-a născut din împerecherea unui pur cu un semi și că este un Apollyon, pe nume Seth. Și că este unicul, deoarece, dacă ar exista doi Apollyoni, unul ar putea deveni Ucigaș de Zei. Buuun. Am înțeles că Olimpul s-a mutat în S.U.A.. Mai mult, zeul Apollo îi oferă misiunea de a-i proteja fiica, semizeu cu puterile încătușate, de furia Titanilor evadați din Infern.

 M-am luptat cu Hyperion [spuse Apollo, n.n.] și eu am fost cel care l-a închis în cripta lui. a fost o luptă sângeroasă și… în fine, să zicem doar că are toate motivele să mi-o plătească. În momentul în care o să-și dea seama că avem semizei pe pământ, o să-l caute pe copilul meu. Apollo s-a întors spre mine. E fiica mea, Seth. Ai grijă de ea și n-o să uit.

   Capitolul al doilea are un alt narator. O naratoare, mai exact: Josie. Ea – opusul lui Seth: timidă, marcată de boala mamei (diagnosticată cu schizofrenie paranoidă), care spunea, printre altele, că în urmă cu douăzeci de ani, un înger a coborât din cer și a lăsat-o însărcinată.  Acum, este studentă la psihologie, are o prietenă bună în persoana colegei de cameră și se simte oarecum vinovată că nu-i este alături mamei.

   Ora 22. Sorb relaxată din cafeaua decofeinizată și asist la întâlnirea electrizantă dintre cei doi; se izbesc unul de altul din întâmplare. La a doua întâlnire, Seth îi spune adevărul: ea este fiica lui Apollo, zeul antic, și trebuie să se ascundă de titani, deoarece aceștia îi vor eterul (al cincilea element), pentru a-și recăpăta puterile pierdute în timpul luptei anterioare cu zeii. Ca o ironie, pericolul devine iminent și Seth este pus în situația de a o salva pentru prima dată, unindu-și forțele cu Erin, o furie (personaj mitologic cu rol în pedepsirea nedreptăților), de o umbră, iscoadă a titanilor.

Am ridicat privirea chiar în momentul când furia își vâra ghearele în stomacul umbrei. Am văzut sângele țâșnind, iar cheagurile au erupt de jur împrejur. Umbra și-a dat capul pe spate, eliberându-se într-un fum negru care s-a izbit de tavan, zguduind pereții.

Furia s-a năpustit în sus, deschizând gura. Pieptul i s-a ridicat în momentul în care a inspirat. Fumul negru a încremenit, clocotind și șerpuind în mijloc, în timp ce în jur se zbăteau lujeri ca niște degete.

    Ora 23:30. Nu-mi pot dezlipi ochii de pe carte. Acțiunea are un ritm alert, e plină de suspans, iar între cei doi există un joc erotic savuros. Aceștia se îndreaptă de la Radford spre Academia Legământului din Dakota de Sud, unde Josie va fi în siguranță, sau cel puțin așa cred ei că va fi.

–Dacă mă lovești iar, o să te pun în portbagajul mașinii ăsteia, în fața tuturor oamenilor și a tuturor zeilor, și o să te bat la fund așa cum ar fi trebuit să te bată mămica ta.

A rămas cu gura căscată.

–N-ai îndrăzni!

Fără să folosesc practic deloc forța, am tras-o în față și, până să se poată feri, i-am prins mijlocul cu celălalt braț, ținând-o pe loc. Trupul mi s-a încins imediat în toate punctele unde eram conectați. Era cu un cap mai scundă decât mine, dar ne aliniam suficient de bine în zonele importante. Așa absorbit cum eram de moliciunea ei care se apăsa pe mine, am uitat ce naiba făceam. Ceva cu bătut la fund?

Era un plan al naibii de bun.

–Ba aș îndrăzni, i-am spus, cu glas scăzut. Și mi-ar plăcea foarte tare și până la capăt.

    E trecut de miezul nopții și eu stau în șezut, aproape ținându-mi respirația; cei doi îl înfruntă pe titanul Hyperion, acasă la bunicii lui Josie. Îmi rod unghiile din cauza suspansului. După acest episod, descopăr un alt Seth, unul grijuliu, tandru și aflu detalii din viața lui anterioară, despre Alex și legătura lui cu Ares.

Urma să murim. Panica se înfigea adânc în mine. Am ridicat bărbia, am văzut pușca și am văzut și trupul bunicului. Lacrimile mi-au încețoșat privirea. Nu voiam să mor. Nu așa. Nu voiam să moară Seth.

Învocând toate rămășițele de forță pe care le mai aveam, m-am rostogolit și am apucat arma. Cu mâinile tremurând, m-am răsucit pe spate, m-am ridicat și am îndreptat pușca spre titan. Îl prinsese pe Seth de gât. Am înălțat în grabă o rugăciune și am apăsat pe trăgaci. Reculul m-a trântit pe spate, dar am văzut că alicele l-au lovit pe Hyperion în spinare. I-a dat drumul lui Seth și s-a clătinat într-o parte. Din gaura de dimensiuni remarcabile din spatele lui se ridica fum.

    Ora 02:40. Îmi frec ochii cârpiți de somn. Să aibă măcar un moment de intimitate și mă culc, îmi zic înciudată. Oare care o fi povestea dintre Alex și Seth?

   Ora 05:30. Începe să se lumineze de ziuă. Punctul culminant. Clar nu mă culc până nu termin! Cei doi își mărturisesc sentimentele. În sfârșit!. Apar umbrele, apare Hyperion. Se dă o luptă din care doar unul va ieși învingător. Apollo îi descătușează lui Josie puterile. Asist la un pseudo-deznodământ. Josie e semizeu și viața ei e abia la început. Închid cartea și intru pe net. Poftim? Nu s-a tradus continuarea? Viața Noaptea mea s-a sfârșit!

   Mai are rost să vă spun că romanul acesta a urcat în topul celor mai bune cărți citite în 2017? Pluriperspectivism, tehnica poliedrului (surprinderea unui eveniment din unghiuri diferite), fină analiză psihologică, echilibru între situațiile dramatice și cele erotice, umor etc. Întoarcerea conține ingredientele unui roman desăvârșit, destinat publicului new adult, care m-a făcut să oftez nostalgic și pe mine, găină bătrână și mioapă.

Cartea Întoarcerea, de Jennifer L. Armentrout a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Curajul, de Holly Black-prezentare

   Când tânăra Valerie, de 17 ani, îşi surprinde prietenul sărutându-i mama, fuge de acasă şi ajunge în New York. Acolo se împrieteneşte cu un grup de tineri care locuieşte în tunelurile metroului. Dar aceştia nu sunt nişte adolescenţi obişnuiţi, iar Valerie începe să constate lucruri ciudate cu privire la livrările pe care le fac ei. Când îl întâlneşte pe Ravus, un trol, ea înĺelege că pe lângă lumea oamenilor, mai există o alta, a zânelor. Valerie şi prietenii ei încep să fure din medicamentele pe care Ravus le livrează, prin intermediul lor, zânelor,exilate în oraş, însă o serie de crime printre zâne îi face să se întrebe dacă Ravus nu este cumva un ucigaş. Între Valerie şi Ravus se înfiripă o suavă poveste de dragoste,umbrită însă de intrigile zânelor.Holly Black creează o aventură fantasy întunecată, cu un limbaj pe alocuri violent şi în care eroii fac abuz de droguri, dar sub toate acestea se întrezăreşte gingăşia primei iubiri a tinereţii.

   Sursa Editura Rao

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Cine să fie de vină pentru această încurcătură?

Replica, de Lauren Oliver-recenzie

Editura: Nemira

Traducere: Dorina Tătăran

Număr de pagini: 190/233

An apariţie: 2017

    Roata se învârte, oamenii se transformă şi nu numai: CĂRŢILE se schimbă spre polul opus. Dragi cititori aş vrea să vă imaginaţi pentru câteva secunde că sunteţi un personaj, că trăiţi cu intensitate acele momente din volum în care inima vă bate nebuneşte, adrenalina vă curge prin vene şi a venit momentul să alegeţi între viaţă şi moarte. Acestea sunt emoţiile care m-au trezit, dar nu la realitate, ci la imaginar cu un pahar de epitete, de imagini dinamice aruncate în faţă seara ori ziua în amiaza mare. Ce anume m-a frapat la această carte este dubla personalitate: întorci cartea pe o faţă şi citeşti „Replica-Gemma…Întoarce cartea pentru povestea Lyrei…”. Curiozitatea nu poate fi înfrântă, faci ceea ce scrie şi descoperi o altă eroină a poveştii. Ambele se leagă într-un singur cadru, dar văzut de pe poziţii diferite: replică şi om? Cine să fie de vină pentru această încurcătură?

   Lauren Oliver  s-a născut pe data de 8 noiembrie 1982 şi este autoarea unui bestseller New York Times intitulat „Before I Fall”, care a câştigat şi Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year. „Delirium”, al doilea volum pe care l-a semnat, este prima carte dintr-o trilogie şi se află, şi ea, pe lista de bestselleruri New York Times. De acelaşi succes s-au bucurat şi celelalte volume din serie. Lauren Oliver a studiat literatura şi filosofia la University of Chicago. În prezent este scriitoare profesionistă şi locuieşte la New York.

   Voi începe cu partea mov a volumului, cu povestea Lyrei. Aceasta este o fată care numai o viaţă normală nu a dus: a fost mereu acel şoricel de laborator cu care se juca şi pe care experimenta un mare doctor, numit Dumnezeu. Acesta este cel care a adus pe lume sutele de replici, băieţi şi fete, pentru a descoperi un element mai vital: un leac pentru moarte. Lyra este o astfel de replică ori clonă. De când se ştie aceasta a fost înconjurată de asistente, de doctori care îi făceau perfuzii şi îi administrau medicamente, de alte fete care arătau la fel. Nu a fost tratată ca un om, ci ca un monstru care mai bine nu ar exista. Singurele care s-au comportat altfel cu tânăra noastră au fost o asistentă şi o doctoriţă care, de altfel, a şi învăţat-o să citească şi să viseze. Ai crede că într-o lume în care esţi înconjurat de medici şi de medicamente eşti ferit de boli. Realitatea este alta: Heaven, sanatoriul în care se află Lyra, este bântuit de o epidemie care răpune vieţile fetelor şi băieţilor creaţi. Se doreşte a se găsi doza exactă şi ingredientul necesar pentru a nu mai exista aceste riscuri sau…cel  puţin acestea le crede protagonista. Boala se extinde şi spre Lyra. Alte replici ajung mult prea repede la sfârşit, iar una reuşeşte să fugă: un băiat. Heaven va fi cuprins de flăcări, iar Lyra se salvează şi îl întâlneşte pe  numărul 72 care nu demult evadase. Se ascund de soldaţii care dăduseră foc la institut şi sunt găsiţi de doi tineri: Gemma şi Jake. Cei de pe urmă se oferă să îi ajute pe 72 şi Lyra să îşi caute un loc unde să locuiască, să înceapă de la ceva, chiar infim fiindcă nu cunoşteau lumea din afara Heaven. Se dovedeşte că fiecare îşi urma propriul interes: Gemma doreşte să afle care este legătura tatălui său cu Heaven, iar Jake vrea să ştie dacă tatăl său s-a sinucis cu adevărat sau fusese ucis fiindcă aflase mult prea multe despre institut.

   Partea verde a volumului…Gemma este o adolescentă care trăieşte cu un complex de inferioritate: nu arată la fel de bine ca… nu învaţă la fel de bine ca. Părinţii o tratează ca pe o păpuşă de porţelan, nelăsând-o să meargă în excursii, la întâlniri, trebuind să îi ştie fiecare mişcare. Oare de ce? Această întrebare a prins contur şi în mintea tinerei noastre care va dori răspunsuri. Dar unde să le găsească? La Haven, locul pe care tatăl său îl pomenise în discuţiile cu mama sa şi care era unul dintre motivele pentru care Gemma nu avea voie să plece în vacanţă cu prietena sa în Florida. Care este planul lui Gemma? Fuge de acasă cu Pete, un băiat care vorbeşte vrute şi nevrute şi…ajunge la Haven exact la momentul în care incediul părea a se domoli. Pe cine va întâlni? Pe Jake şi, mai apoi, pe Lyra şi pe 72.

   Protagoniştii noştri îşi doresc răspunsuri, trec prin momente care ne vor ţine inima pe loc, se îndrăgostesc, se urăsc, dar rămân împreună. Un grup mozaic care va cunoaşte iubirea, curajul şi moartea…

   Volumul este redactat la persoana a III-a de un narator omniscient, omniprezent şi obiectiv. Ritmul cu care înaintează acţiunea de la expoziţiune la intrigă, punct culminant este unul trepidant. Autoarea reia firul întâmplărilor în povestea de cealaltă parte a cărţii. În abstract ar părea că întâmplările se repetă, dar în concret aflăm elemente noi şi vedem o altă viziune asupra poveştii: Gemma vede, simte, trăieşte într-un fel acele evenimente, iar Lyra într-un alt fel. Lyra are o anumită gândire, o anumită personalitate:

„ea încă nu înţelegea ce anume le făcea pe replici atât de diferite de oameni, niciodată nu reuşise să înţeleagă. Şi ea îşi dorea diverse. Îşi dorise să înveţe să citească. Îi fusese foame, frig, fusese obosită, îşi dorise mâncare şi un pat al ei”; află ce este libertatea şi ce înseamnă să ţii pentru o altă persoană „le vor înfrunta împreună, aşa cum erau atunci: transformaţi în oameni prin bucurie, printr-un sentiment al apartenenţei, la fel ca libertatea”. Gemma va învăţa să se aprecieze mai mult, se va redescoperi:

„Tu eşti uimitoare, mă auzi? Tu eşti perfectă!…Sunt un fel de monstru…”, „nu se mai simţea chiar extraterestru. Se simţea un pic mai deşteaptă. Şi un pic mai uimită de toate misterele pe care le văzuse, de complexitatea universului şi de oamenii din el. Chiar un pic mai umană”.

     Descrierile spaţiale nu sunt numeroase, dar această autoanaliză pe care personajele o fac, felul în care percep lumea din jur: replica-omul, omul-replica; acestea sunt elementele care dau o coloratură aparte lucrării lui Lauren Oliver. Nu uit de suspans, de întorsăturile de situaţie pentru că ştim şi nu ştim cine este REPLICA şi cine este FIINŢA UMANĂ? Poate că este una şi aceeaşi persoană? Trebuie să citim să aflăm.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Replica, de Lauren Oliver a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Vassa şi Noaptea, de Sarah Porter-prezentare

Editura: Nemira

Titlul original: Vassa in the night

Traducere: Mihaela Sofonea

Colecţia:  Young Adult

Număr pagini: 336

  Detalii

    Vassa locuieşte împreună cu mama vitregă şi surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoţii şi uneori chiar şi pe clienţii nevinovaţi. Aşa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopţii să cumpere becuri, se prea poate să fie o misiune suicidară. Noroc că are un sprijin: o păpuşă de lemn, ascunsă într-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate că va alungă blestemul…

   Inspirat de povestea rusească Vasilisa cea Frumoasă, romanul scris de Sarah Porter desenează un Brooklyn magic, în care obiectele au suflet şi întâmplările se ţin lanţ zi şi noapte.

Sursa:  Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

    Toria, de Nicoleta Tudor -finalul unei trilogii mistice-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data aparitie: Aprilie 2017

Pagini: 300

Gen: Fantasy, romance

Trilogia Cercurile mistice : 1. Cercurile mistice 2. Orașul de deasupra 3. Toria

   Vi s-a întâmplat vreodată să vă emoționeze o poveste atât de mult, încât să nu puteți vorbi despre ea nici după o perioadă lungă de timp? Să nu vă puteți stăpâni lacrimile și glasul, nu din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului, a frumuseții care vă tăie răsuflarea? Exact asta mi s-a întâmplat mie după ce am citit Toria. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia mi-am putut stăpâni lacrimile. În plus, ea are un talent extraordinar de a împleti realul cu supranaturalul, dragostea cu fantezia, încât am simțit că mă pierd în visare.

   După ce am terminat de citit volumul doi, muream de curiozitate să aflu care e adevărul în privință relație dintre Naum și Enola, dacă au într-adevăr un copil împreună, așa că am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum. Însă ceva s-a întâmplat cu mine. M-am trezit că îmi este teamă de ce voi afla, că poate m-am înșelat în privință lui Naum, așa că am amânat citirea acestei cărți.

Până într-o zi când am simțit că sunt pregătită să aflu adevărul.

   Dacă în primul volum al trilogiei Cercurile mistice, m-a fascinat latura mistică – vrăjitorie, tradiţii, obiceiuri, șatră de țigani, blesteme, în al doilea volum m-a cucerit modul in care a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural și, în același timp, m-a tulburat povestea Mădălinei, pendularea ei între două mari iubiri: Sorin, iubitul ei pământean și Naum, un tânăr de pe Toria. Și ca să fiu cinstită, Sorin mă cucerise prin felul lui de a fi, mult mai responsabil și atent, în timp ce pe Naum îl văzusem mai mult în ipostaza de Făt-Frumos cel aducător de deziluzii. Până la urmă, ce a făcuse el? Oferise doar promisiuni. Știu că marea majoritate a iubitoarelor de povești romantice au vrut să-l vadă într-o aură de băiat rău care de fapt este bun. Dar care e adevărul? Ne va dovedi contrariul? Aceste două întrebări nu mi-au dat pace mult timp, iar faptul că în sinopsis se menționează că Sorin o înșeală pe Mădălina de vreo trei ani, m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva  nu am știut să judec bine. Și a fost suficient să citesc primele trei capitole din Toria, ca să mă simt tot mai bulversată.

   Însă “ Toria” nu mi-a oferit doar emoții și multe întorsături de situație, ci și foarte multe surprize. În primul rând, acțiunea are loc atât în prezent cât și în trecut, Mădălina și Naum călătorind nu doar din lumea reală în cea supranaturală, ci și într-o perioadă îndepărtată, când încă mai era în viață Căzuta / Daida (femeia care  a  fost pedepsită de  străbunii, iar frica a îndemnat-o să fugă pe Pământ ).

   În al doilea rând, am descoperit că de această dată ni se prezentate mai multe povești de dragoste : Mădălina – Naum – Sorin;  Daida – Tobar; Eveea, sora lui Naum – Elam.

   În al treilea rând, povestea este spusă din perspectiva mai multor personaje – Mădălina, Maria, Naum, Iani, Eveea, Daida etc. Naum ne va dezvălui gândurile și sentimentele lui, dar și evenimentele care au avut loc înainte și după prima lui întâlnire cu Mădălina, ce s-a întâmplat pe Toria, ce promisiune a avut de onorat în legătură cu Enola și ce a făcut el după ce Mădălina l-a părăsit. Cazuta/ Daida ne va dezvălui povestea ei – motivul pentru care a părăsit Toria; cum a ajuns la peștera Polovraci; întâlnirea cu șatră de țigani; relația ei cu Tobar.

 

    Au trecut doisprezece ani de la evenimentele petrecute în “ Orașul de deasupra”, Mădălina a terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, soțul ei, lucrează și el acolo ca medic ortoped. Împreună, duc o viață liniștită, exact așa cum își dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin.

   Însă viața Mădălinei este dată peste cap atunci când surprinde un sărut pasional între soțul ei și una din asistentele de la camera de gardă, iar colega ei, Ioana, îi mărturisește că toată lumea din spital știa  ca Sorin o înșeală de trei ani cu respectiva asistentă. După șocul acestei descoperiri, Mădălina începe să se gândească la motivele pentru care Sorin  și-a îndreptată atenția spre cealaltă femeie…

“ Oare multele ore petrecute în spital, și nu acasă cu el să-l fi făcut să se îndrepte spre o altă femeie? Oare ea, în încercarea disperată de a fereca imaginea și amintirea lui Naum reușise să se închidă chiar și pe ea? Îi veni acest gând că o revelație. Și dintr-o dată, simți pentru Sorin atâta compasiune și iubire încât începu să plângă. Oare el a simțit în toți acești ani rana din sufletul ei? Asta să fie? Îl putea ea învinui în vreun fel pe Sorin pentru că o înșela? Oare nu asta a făcut și ea în tot acest timp, când, fără să vrea, l-a iubit pe Naum chiar și când ea nu voia să știe asta?”  

 

   Dar lucrurile se complică atunci când în calea Mădălinei îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța. Revederea cu Naum a făcut-o să realizeze că alchimia dintre ei nu dispăruse nici după doisprezece ani.

Îl privea și nu îi venea să creadă că el chiar se află acum în fața ei, privind-o așa cum numai el o poate privi și făcând-o să se simtă așa cum numai el o putea face. Realiza în acel moment că timp de doisprezece ani se mințise că l-a uitat, că l-a așezat undeva într-un cotlon al minții ei, al inimii ei și de acolo de unde îl izolase el nu o mai putea atinge. El era parte din ea. Nu va fi niciodată altfel. Se priveau intens și nu era loc de cuvinte între ei. Privirile lor arzătoare spuneau totul. Își spuneau unul altuia dorul neostoit care i-a măcinat timp de doisprezece ani. Își jeleau iubirea neîmplinită, iubirea imposibilă care îi lega cu firul ei de argint. Și tot privindu-l, Mădălina se întreba dacă lumea se va sfârși în acel moment de nesfârșire între ea și el și dacă nu avea să înnebunească dacă nu îl vedea de acum încolo în fiecare zi. “

  Dar revederea  nu a fost una plăcută, pentru că fiecare  și-a  adus aminte ce anume i-a despărțit.

“ – De ce Mădălina? De ce nu ai avut răbdare? De ce nu ai avut încredere în mine ? o întrebă Naum cu glas scăzut, în ciuda faptului că ea aproape țipa la el.

   – Încredere? îl întrebă Mădălina printre dinți. Încredere? Încredere în tine? Tu îmi poți pune întrebarea asta? Tu care ai conceput un copil cu Enola? Și cu Enola ce faci Naum? Cu copilul ce faci Naum? Răspunde-mi tu acum, cum este cu încrederea?

  – Mădălina, tu nu ai citit scrisoarea pe care ți-am lăsat-o?

  – Scrisoare? Mădălina îl privea stupefiată. Ce scrisoare? “

   Toate neînțelegerile dintre ei s-ar fi rezolvat doar dacă Mădălina ar fi citit acea scrisoare pe care Naum i-o lăsase pe pat în noaptea nunții. Dar Maria, mama Mădălinei, găsise scrisoarea și luase decizia să o ascundă, convinsă fiind că nu îi făcea nici un bine dacă i-o dădea. Ar fi fost o suferință în plus pentru Mădălina. Însă, acum că Naum a apărut iarăși în viața Mădălinei, Maria și-a dat seama că trebuie să-și repare greșeala. Îi pare rău pentru că, din dorința de a se răzbuna pe Naum, poate o făcuse pe fiica ei să sufere. E conștientă de faptul că fata nu-l uitase nici o clipă pe acest băiat care aproape că o distrusese.

“De ce apăruse acum Naum în viața Mădălinei? Era liniștită, era realizată, de ce trebuia să apară? Maria era răscolită gândindu-se la suferința Mădălinei. Știa că nu o să și-l scoată din minte niciodată, indiferent cât de frumoasă ar fi viața ei. Știa că nu-l va uita niciodată…

   Cu teamă în suflet, Maria îi dă fiicei sale scrisoarea, iar ceea ce descoperă Mădălina, citind acele rânduri, îi întărește convingerea că Naum încă o mai iubește și acum.

   Din punctul meu de vedere, scrisoarea (conținutul ei) lui Naum mi s-a părut cel mai răvășitor moment din carte. Am parcurs respectivele pagini cu lacrimi în ochi și, din când în când, am simțit nevoia să mă opresc din citit. Iar acum, pentru că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite că să redau cu acuratețe toate trăirile sufletește ale lui Naum, prefer să vă ofer fragmente din scrisoare (omițând pasajele care conțin spoilere).

 

“   Mădălina,

  Dragostea mea.

     Am crezut că zbor ieri când am aflat că vrei să fii furată. Am crezut că ți-ai dat seama că ești a mea și nu poți trăi fără mine. Am venit până aici cu fericirea de a te revedea și de a te strânge la pieptul meu. Universul meu s-a spulberat în această noapte. De fapt încrederea aproape se spulberase în timpul acelui dans în care tu ai plutit. Am simțit din acel moment că nu aveam ce căuta acolo. Simțeam din privirea ta că îl iubești pe acel băiat. Dar mai aveam o speranță. Una mică. Că în această noapte vei fugi cu mine. Ne vedeam plecând fericiți împreună pentru că nu ne va mai despărți nimeni. Speram din suflet că acel dans nu a însemnat nimic și că acel băiat va rămâne în urma ta. Că vei fugi cu mine și vei fi fericită. Până când te-am văzut. Am simțit furia din privirea ta și am realizat că tu nici nu știai că mă vei întâlni. Am simțit că mă prăbușesc și că nimeni nu mă va mai putea dezlipi vreodată de pe asfalt. (… Regret că nu am plecat cu tine în acea noapte nefericită, trebuia să las totul pentru tine. Tu meritai asta. Tu meritai orice sacrificiu. Te-am pierdut, și asta mă face să nu mai raționez. Am pierdut ce aveam mai drag în viața mea. Am pierdut motivul pentru care să trăiesc. Cum pot trăi cu amintirea ta? Când închid ochii și te văd doar pe tine ? Când respir cu tine în gând și simt mirosul părului tău? Când tot ce îmi doresc este să fim iarăși împreună ? “

 “ Când nu mai pot rezista, merg pe malul mării și ascult vântul care îmi șoptește numele tău. Ascult valurile mării care îmi răscolesc amintiri despre tine. Amintirea zâmbetului tău. Amintirea mirosului tău purtat de vântul mării. Amintirea ochilor tăi arzători care mă priveau cu dragoste. Dacă aș putea să mai întorc timpul și să mai am parte de acea privire, să mai am parte de acele îmbrățișări …”

 “ Dacă ai ști de câte ori am căzut ore în șir în melancolie, neputându-mi lua gândul de la tine. Dacă ai ști că uit uneori să respir gândindu-mă la tine. Dacă ai ști… Cât de dureroasă este despărțirea de tine… nu îți poți imagina. Tu îl ai pe acel băiat alături de tine. Se pare că îl iubești și se pare că viața alături de el te face fericită. Dacă tu ești fericită alături de acel băiat eu voi sta deoparte. (… Ador lumina ochilor tăi pe care o văd când închid pleoapele. Ador gândul că o dată și o dată vom fi împreună. Sper. Cred. Mă agăț de acest gând. Mă agăț cu toată speranța pe care o poate avea o ființă. O ființă care iubește dincolo de rațiunea de a respira. O ființă care nu trăiește decât cu gândul la tine și cu gândul la cum ar fi fost dacă noi doi am fi fost împreună. 

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldura pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger …”

 

   Dar Mădălina mai trebuie să facă față și alor vești neplăcute. Pe Toria au fost tensiuni mari în ultimul timp,locuitorii începuseră să-și manifeste nemulțumirea, iar acum Naum are nevoie de ajutorul ei ca să-i învingă pe străbuni. Si astfel, viața Mădălinei intră într-o vâltoare de întâmplări, aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzuta alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni. Și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare. Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum?  Va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin? Ce decizie va lua până la urmă Mădălina?

Toria “este un roman complex, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Dragostea și magia își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic.

Mulțumesc din suflet autoarei Nicoleta Tudor pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Carte disponibilă pe Librex.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

The Name of the Wind (The Kingkiller Chronicle: Day One) / Numele Vântului (Cronica Regicidului: Ziua Întâi) de Patrick Rothfuss-recenzie

Editura: Orion Publishing Group

Limba engleză

Anul apariției: 2007

Număr de pagini: 662

   Îţi dai seama că cineva iubeşte din tot sufletul cărţile şi nu le tratează doar ca pe o afacere, când îţi ajung împachetate superb în ambalaj finuţ cu fundiţă şi însoţite de mici obiecte splendide de artizanat – încât toate împreună formează un festin al frumosului, esenţe întrepătrunse de artă, învăluind cuvântul scris ca o ofrandă culturală în apogeul aurei sale estetice. Asemenea gânduri apar, inevitabil,  când deschizi aproape cu regret, pentru cât de drăguţ arată, un pacheţel Books Express, care conţine romanul preferat, ca o perlă găzduită într-o minunăţie de cochilie.

   Şi ce roman! Unul dintre cele mai bune fantasy ever! O operă finisată mulţi ani de Patrick Rothfuss, cu răbdare de bijutier: The Name of the Wind / Numele vântului, prima parte a unei trilogii, The Kingkiller Chronicle / Cronica Regicidului, din care au apărut până acum două volume, iar al treilea este încă în lucru, ceea ce la un autor atât de perfecţionist poate însemna că o să mai dureze și un cincinal până să o completeze.

 

   Book-ul se deschide cu o narare aproape poetică la persoana a treia, prin care ne sunt prezentaţi tânărul hangiu Kote şi straniul lui ajutor/asistent Blast. Facem cunoştinţă cu ei  într-o noapte foarte agitată, când demoni-păianjeni numiţi Scraeli le-au atacat oaspeţii hanului. Kote îl salvează de maleficele creaturi greu de combătut pe unul dintre aceşti clienţi ai lui, chiar pe cel mai puţin întâmplător dintre toţi, pentru că  Chronicler/Cronciarul este scrib şi istoric, sosit în această regiune izolată, anume pentru a afla mai multe amănunte din biografia celui pe care-l crede a fi Kvothe Regicidul. Prin însăşi modul de a lupta cu demonii, acoperirea hangiului de la Piatra de Hotar e compromisă, tânărul  de doar 25 de ani cu părul roşu şi ochii verzi, care s-a retras din viaţa socială ca un bătrân veteran războinic, nu poate fi altcineva decât legendarul Kvothe.

   El îşi dă acordul pentru a povesti cronicarului în trei zile faptele sale de până acum şi ce din toate cele trăite l-au adus în stadiul de a se ascunde într-o minusculă comunitate rurală de graniţă, unde nimeni nu ştie cine era odată. Primul roman al trilogiei acoperă copilăria şi adolescența zbuciumată a misteriosului personaj şi reprezintă echivalentul primei zile din povestea transcrisă de cronicar.

    Istoria personală a lui Kvothe, narată de acum la persoana întâi – revenirile în hanul unde se povesteşte reapărând doar ca întreruperi destul de scurte între capitole –  începe în sânul familiei sale Edema Ruh, o populaţie nomadă de artişti itineranţi, adesea dispreţuiţi şi bănuiţi de mici escrocherii, furtişaguri sau prostituţie, de cei mai plini de prejudecăţi dintre sătenii şi orăşenii stabili. De mic, băiatul se dovedeşte multi-talentat în numeroase domenii, prinzând foarte uşor orice i se predă. De la muzică şi actorie, la mişcări acrobatice sau de dans, până la îndeletniciri practice, folositoare în existența artiştilor peregrini. Educaţia lui se va accentua şi va trece spre alt nivel odată cu alăturarea la caravana lor a lui Abenthy, un celebru Arcanist ce a studiat la Universitate. Acesta îi va deveni prieten şi mentor şi îl va învăţa istorie, chimie, logică şi simpatie (ramură a magiei care augmentează capacităţile fizice prin folosirea lor în duet). Elevul său avid de instruire va reuşi chiar să observe ceva din ştiinţa lui secretă de a stăpâni vântul. Bătrânul învăţat îl va îndemna pe Kvothe să se înscrie la Universitate, antrenamentul lor mental, fizic şi spiritual fiind asezonat şi în acest scop. Dar băiatul rămâne ezitant în a îşi părăsi viața boemă din caravană, chiar pentru toată înţelepciunea lumii.

   Traiul bun al rătăcitorilor se întrerupe însă brusc când fiinţe mitologice care dădeau fiori în nopţile cu istorisiri de groază din jurul focului – temuții Chandrian – se întrupează, parcă invocaţi de un cântec pe care tatăl lui Kvothe îl compunea despe ei şi îi extermină băiatului întreaga familie. Rămas singur pe lume şi incapabil să găsească voinţa de îşi restarta soarta într-un mod mai raţional, Kvothe îşi petrece trei ani ca în transă, ba ascuns prin păduri, ba bântuid pe străduţele rău famate şi pe acoperişurile oraşului port Tarbean, încercând doar să nu moară de foame, să supravieţuiască în orice condiţii.

   Trezirea din starea semi-catatonică are loc numai odată cu întâlnirea unui bard cântăreţ şi povestitor, ce îi istoriseşte legenda Chandrienilor şi a inamicilor lor neînduplecaţi, Amyrii. De abia acum băiatul  întrezărește o noimă în tragedia uciderii familiei sale şi o posibilitate de răzbunare, odată cu identificarea unui făptaş care poate fi atins. Cu noul scop de a afla totul despre ucigaşii Chandrian, se îndreaptă spre Universitate, locul unde toată informaţia lumii este păstrată şi matca modelatoare potrivită pentru mintea sa, indicată de Abenthy încă înainte de tragicele evenimente.

   Acum începe, poate cea mai interesantă parte a romanului, cea comparabilă cu seriile Harry Potter şi Magicienii, despre un băiat orfan şi sărac, dar plin de determinare şi de talente, unele deprinse de la mentorul său încă de la o vârstă fragedă, care ajunge o adevărată legendă printre colegii şi profesorii săi, în pofida faptului că este cel mai tânăr student acceptat vreodată la cursuri. Toate experienţele nefericite ale lui Kvothe îi vor folosi pentru a face faţă încercărilor ce îl aşteaptă în această Academie a magilor. După testul teribil de admitere pe care atât de puţini reuşesc să îl depășească cu brio, chiar după pregătiri specializate şi la o etate mai mare, apar încă şi mai multe dificultăţi peste care băiatul trebuie să treacă  pentru a-şi atinge obiectivele devenite tot mai clare în mintea lui. Să-i găsească pe cei care i-au masacrat familia, aflând tot ce poate descoperi despre Chandrieni, să devină un mag puternic, absolvind Universitatea şi să deprindă tainele controlării vântului, ştiinţă pe care o stăpânea atît de impresionant Abenthy. Iar odată toate informaţiile şi aptitudinile acumulate, să poată răzbuna, în sfârşit, moartea părinţilor.

    Dar cât de greu este să fii mereu cavaler al unei singure cauze când orice societate în care eşti inclus are distragerile şi atracţiile sale: O carieră de artist, cântăreț la lăută – răpitor de inimi, ce poate evolua exploziv, o muză feminină superbă şi nestatornică – Denna, prieteni buni ce au şi ei problemele lor, care devin şi ale sale, o duşmănie ce se autoalimentează, cu bogatul şi răsfăţatul Ambrose, ce îl poate duce de la exmatriculare la pierderea vieţii… şi toate acele lucruri fascinante care se revelează în lecţiile de la universitate şi ce au, ele însele, proprii atracţii, prin pasiunea pe care o stârnesc pentru domeniile lor de cercetare.

   Observatorii de analogii cu alte opere pe aceeași temă ar putea să remarce că avem cel puţin trei genuri de roman printre filele astea, dacă nu chiar patru, în cazul în care separăm linia introductivă şi secvenţială despre Kote hangiul – alter ego ascet al eroului Kvothe. O primă parte aproape bucolică despre copilăria nomadă şi artistică a unui băieţel din tribul Endema Ruth; apoi cea gen Oliver Twist cu orfanul hălăduind pe străzi şi încercând să supravieţuiască; cea mai consistentă de la Universitate, a cărei comparaţie imediată este cu Harry Potter; şi această a patra – legătura dintre ele – ca un nimb sumbru de mister care face să dospească întrebările privitoare la cum a devenit atât de dur destinul acelui tinerel simpatic aflat încă în formare. Cât de sus a ajuns el şi ce lucruri de neimaginat a înfăptuit, încât să-i fie atribuit un asemenea nume de renume? Toate împreună se adună într-un bildungsroman, un tom-fluviu istorisind devenirea protagonistului – pe care nu poţi să nu îl îndrăgeşti. Iar la finalul cărții aştepţi cu înfrigurare volumul doi, pentru a afla continuarea poveştii lui Kvothe şi cum se va descurca cu toate provocările care cresc şi ele, acum că a ajuns la o vârstă aproape adultă.

    Este doar ziua a doua pentru Cronicar şi tânărul hangiu sub acoperire Kote, când va reîncepe povestea de unde e lăsată acum….

    Am citit acest volum în limba engleză, mulţumită librăriei on-line Books Express, şi poate ar fi de folos pentru acei ce vor să parcurgă seria tot în varianta originală, să menţionez că stilul lui Rothfuss nu e tocmai idealul de accesibilitate. Pentru cei care cunosc engleza la nivel mediu nu va fi la fel de uşor de abordat ca o lectură fantasy mai puţin metaforică, dar cei ce au considerat limpede frazarea lui George Martin din A Game of Thrones nu vor pierde nuanțe nici din The Name of the Wind. Umblă vorba printre fanii bărbosului scriitor că sunt strecurate în carte mici indicii pentru soluţionarea misterelor principale ale acţiunii, care se cam pierd prin traducere. Sincer, eu nu le-am descoperit, poate e o legendă livrescă. Ce pot mărturisi din proprie experienţă este că veţi rămâne încântaţi de unele întorsături din condei ale autorului, care în tălmăcire nu ar mai suna la fel de percutant. Câteva mici exemple:

“Anyone can love a thing because. That’s as easy as putting a penny in your pocket.

But to love something despite. To know the flaws and love them too. That is rare and pure and perfect.”

“Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”

“We understand how dangerous a mask can be. We all become what we pretend to be.

  “Denna is a wild thing. Like a hind or a summer storm. If a storm blows down your house, or breaks a tree, you don’t say the storm was mean. It was cruel. It acted according to its nature and something unfortunately was hurt. The same is true of Denna.”

“There are two sure ways to lose a friend, one is to borrow, the other is to lend.”

“You have to be a bit of a liar to tell a story the right way.”

“It was more exciting when I didn’t know I had permission.”

“Practice makes the master.”

Cartea The Name of the Wind, Patrick Rothfuss a fost oferită de libraria on-line Books Express. Poate fi comandată de pe site-ul librariei on-line Books Express

Surse imagini: deviantart.com şi pinterest.com

by -
9

Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter-recenzie

Editura Pandora Publishing, 2017

Colecția literary fiction

Titlu original: Grief is the Thing with Feathers, 2015

Traducere de Mihaela Buruiană

122 de pagini

Iubirea  KRA-i totu-n lume

E tot ce știm despre Iubire KRA

Ajunge! Pe măsura lui brazdei KRA

Povara KRA trebuie să fie.

Emily Dickinson

 

   Încă de la început, vreau să vă mărturisesc că am trăit o experiență de lectură extraordinară, căci Durerea e o făptură înaripată nu se citește, ci se devorează și se absoarbe cu fiecare por al existenței noastre carnale. Romanul acesta e dincolo de noi, e mai mult decât o carte, e ACEA carte care ne zdruncină și ne  înalță simultan. Nu m-aș mira dacă, în câțiva ani, va deveni un reper fundamental în configurația literaturii contemporane, datorită caracterului inovator și polivalenței acestuia, dar și prin capacitatea de a fi elaborat și apoi receptat pe multiple straturi de semnificație.

   Romanul de debut al tânărului scriitor Max Porter s-a bucurat de un succes răsunător, iar recunoașterea nu a întârziat să apară: a fost distins cu premii literare importante, precum Dylan Thomas, 2016 și Sunday Times pentru tânărul scriitor al anului 2016 și a fost tradus în peste douăzeci de limbi/

   Subiectul romanului este simplu: o familie dintr-un cartier al Londrei se confruntă cu durerea sfâșietoare provocată de moartea fulgerătoare a soției/mamei. Tatăl celor doi băieți gemeni trece printr-o depresie care-l face să-și uite rolul de tată. În acest moment, în viața lor își face apariția brusc Kra, un personaj de fabulă, o cioară „sentimentală”, care devine confident, dădacă și judecător. Promite să nu plece, până când cei trei se vor vindeca.

   Povestea este, de fapt, substratul pe care se realizează jocul literar sublim al autorului, construit din intertextualitate, aluzii literare, mitologie, elemente de autenticitate și inovații lingvistice.

   Titlul este o reinterpretare a titlului poemului Hope is the thing with feathers de Emily Dickinson, în manieră tragică, lirică, bizară. Speranța ia locul durerii, plângerii. Personajul Kra este o metaforă a acestei dureri rostite. Tatăl, expert în opera lui Ted Hughes, are nevoie de el pentru a depăși criza. De fapt, povestea pare inspirată din viața acestui scriitor: prima lui soție, poeta Sylvia Plath, s-a sinucis la treizeci de ani, iar sentimentul de vinovăție l-a urmărit pe sciitor toată viața.

   Roman alegoric, cu trăsături de eseu despre durere, fabulă polifonică și poem în proză, Durerea este o făptură înaripată este narată din trei perspective: a tatălui, a celor doi băieți și a lui Kra (Crow, împrumutat din lirica lui Ted Tughes  – Crow: from the Life and Songs of Crow), fiecare cu o voce unică și distinctivă.

KRA

Deci, da. E adevărat că mănânc pui de iepuri, că jefuiesc

cuiburile, înghit mizerii, înșel moartea, îmi bat joc de

flămânzii fără adăpost, dau informații greșite și dezinformez.

Cra-cra, ciocăni-te-aș! La dracu’, cât timp irosit.

 

Dar îmi pasă, profund. Oamenii mi se par plictisitori,

mai puțin când suferă. Foarte puțini sunt aceia care,

când au parte de sănătate, dezastre, foamete, atrocități,

lucruri minunate sau normalitate, mă interesează

(interesați-MĂ!), dar de copiii fără mamă îmi pasă. Copiii

fără mamă mă fac pur și simplu să cârâi de bucurie.

Pentru o pasăre sentimentală, este o împlinire, o mană

cerească și un deliciu să atace un astfel de cuib.

 

TATI

În permanență are loc un schimb fascinant între sinele

natural al lui Kra și sinele lui civilizat, între gunoier și

filosof, între zeița ființei desăvârșite și pata neagră, între

Kra și condiția lui de pasăre. Mi se pare că este același

schimb de sine dintre doliu și viață, dintre atunci și acum.

Aș avea multe de învățat de la el.

 

BĂIEȚII

A fost omorâtă în bătaie, le-am spus odată unor

băieți la o petrecere.

Ce nașpa, frate, au spus ei.

Spun minciuni despre cum ai murit, i-am șotit

 lui Mami.

Și eu aș face la fel, mi-a șoptit și ea.    

   Privit din alt unghi, volumul poate fi considerat unul de poezie, mai ales datorită inovațiilor stilistice: fraze ritmate, onomatopee, rime, ritmuri, metafore și simboluri, cu toate că, prin traducere, unele și-au pierdut din semnificație.

 KRA

Cranț, cranț, nu-ți dau niciun sfanț, pentru cei singuri

înalță imnuri.

   În loc de încheiere, vă invit să îl ascultați de autor citind primele pagini din roman. Și vreau să vă mai spun că Durerea e o făptură înaripată nu e o carte pentru oricine; ai nevoie de o anumită stare sufletească și puțină zestre literară, pentru a îi pătrunde tainele. Dacă nu, rămâne doar un roman dureros, pe care îl recomand.

 Cartea Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter a fost oferita de Editura Pandora Publishing. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Pandora Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Regina umbrelor, de Sarah J. Maas-Precomandă

 Număr pagini: 704

   Celaena Sardothien a revenit în regatul său, pentru a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea şi a-şi elibera ţinutul de tiranicul rege care a răpit magia. Pentru prima dată, şi-a acceptat identitatea. Este Aelin Galathynius, Regina Terassenului, însă, înainte de a redobândi tronul, trebuie să lupte. Cel de-al patrulea volum al seriei Tronul de cleştar continuă aventurile Caelenei, în drumul său spre un deznodamânt care i-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.

Fragment

   O creatură aștepta în întuneric. Era antică și crudă, și pășea în umbre, controlându-i mintea. Nu făcea parte din lumea lui și fusese adusă aici ca să îl umple de frigul ei primordial. Erau încă separați de un fel de barieră invizibilă, dar zidul se năruia puțin câte puțin de fiecare dată când creatura mergea încet de-a lungul său, testându-i rezistența. Nu își aducea aminte cum îl cheamă. Era primul lucru pe care îl uitase când întunericul îl învăluise cu câteva săptămâni, luni sau epoci în urmă. Apoi, uitase numele celorlalți care însemnaseră atât de mult pentru el.

   Își aducea aminte groaza și disperarea – numai din cauza momentelor singulare care tot întrerupeau bezna, ca ritmurile constante ale unei tobe: câteva minute de țipete și sânge, și vânt înghețat. În camera aceea de marmură roșie și sticlă fuseseră oameni pe care îi iubea; femeia își pierduse capul… Și-l pierduse, de parcă decapitarea ar fi avut loc din vina ei. O femeie încântătoare, cu mâini delicate ca niște porumbei aurii. Chiar dacă nu își amintea cum o cheamă, știa că nu era vina ei. Era vina bărbatului de pe tronul de sticlă, care îi ordonase acelei gărzi să-i sfâșie carnea și oasele cu sabia. În afara momentului în care capul acelei femei lovise cu un zgomot surd pământul, nu mai exista nimic altceva în întuneric. Nu exista decât acel moment, din nou, și din nou, și din nou – și acea creatură care se plimba de colo-colo, aproape, așteptându-l să cedeze, să se predea, să îi permită să intre. Un prinț.

   Nu își aducea aminte dacă făptura aceea era prințul sau dacă el însuși fusese odată un prinț. Era puțin probabil. Un prinț nu ar fi permis ca acea femeie să e decapitată. Un prinț ar fi împiedicat sabia. Un prinț ar fi salvat-o. Cu toate acestea, nu o salvase și știa că nimeni nu venea să-l salveze pe el. Dincolo de umbre, încă mai exista o lume reală. Bărbatul care ordonase sfârtecarea acelei femei încântătoare îl forța să facă parte din ea. Iar când o făcea, nimeni nu observa că devenise aproape ca o marionetă, care se lupta să vorbească, să acționeze ignorând cătușele. Îi ura pentru că nu observau. Ura era una dintre emoțiile pe care încă le mai cunoștea. „Nu trebuia să te iubesc.“

   Asta îi spusese femeia – apoi murise. Nu ar fi trebuit să îl iubească, iar el nu ar  trebuit să cuteze să o iubească pe ea. Merita acest întuneric și, imediat ce granița invizibilă se spulberă, iar creatura care aștepta se năpusti, infiltrându-se și umplându-l… ar fi primit acest întuneric pe merit. Așa că, rămase legat în noapte, martor al țipetelor, al sângelui și al impactului cărnii pe piatră. Știa că ar fi trebuit să se lupte, știa că se luptase în acele ultime secunde, înainte ca acel colier din piatră neagră să-i strângă gâtul. Dar o creatură aștepta în întuneric, iar el nu mai reușea să i se mai împotrivească pentru mult timp.

Sursa: Editura Rao

by -
10

Pendragon- Farr, oraşul pierdut, de D.J.MacHale-recenzie

Titlul original: The Lost City Of Farr
Traducerea: Silviu Genescu
Editura: Nemira- 2011
Număr pagini: 577

   D.J.MacHale s-a născut la 11 martie 1956 în Connecticut. Este scriitor, regizor, producător executiv şi creatorul mai multor serii de televiziune populare şi filme. A publicat seria fantasy pentru copii Pendragon, care se bucură de un succes uriaş, numărând deja nouă volume, traduse în peste cincisprezece limbi.

   Bobby Pendragon un băiat de paisprezece ani duce o viaţă obişnuită în Stony Brook, Connecticut. Are o familie iubitoare, un cămin călduros, chiar şi un câine drag, Marley. Bobby va înţelege în curând că este cu totul deosebit, în mâinile sale aflându-se soarta lumii. Încet-încet, îşi dă seama că realitatea nu este aşa cum credea el. Ajunge cu unchiul său, Press Tilton, într-o gară abandonată, unde vor călători împreună într-o altă dimensiune.

“Dintr-odată, pereţii zgrunţuroşi păreau făcuţi din cristal sau diamant. Lumina peste tot, de parcă ar fi provenit din interiorul pereţilor.
Este o privelişte cu adevărat uluitoare. Atât de uluitoare, încât, încât nu m-am putut opri să mă minunez şi să mă întreb ce erau toate astea. Apoi s-a auzit muzică. Nu era vreo melodie pe care s-o poţi recunoaşte; erau doar nişte sunete blânde şi dulcege, amestecate. Erau aproape hipnotice. Sunetele combinate se auzeau tot mai tare şi mai tare, de parcă totul era din ce în ce mai aproape.
O mâna uriaşă, invizibilă mă apucase şi mă trăgea înăuntru.”

   Proiectat prin timp şi spaţiu, misiunea sa este de a apara ţinutul Halla (practic Universul) de demonul Saint Dane, un răufăcător diabolic care încearcă să distrugă omenirea. Prima sa aventură îl poartă prin Denduron, un teritoriu locuit de fiinţe ciudate, condus de un vrăjitor tiranic şi ameninţat de războaie interne.

   Saint Dane a fugit din Denduron pe Cloral, acolo unde totul este acoperit de ape. Din jurnalele pe care le trimite la Mark, prietenul de pe Pământ, şi fetei care i-a dat primul sărut lui Bobby, aflăm mai departe peripeţiile prin care trec unchiul Press şi Bobby.

“Se numeşte Cloral şi totul este acoperit de apă. Nu glumesc. Totul este sub apă. Iar guigii de pe Cloral sunt nişte rechini uriaşi şi răi, cărora tare le mai place carnea de om.
Am fost, din nou, pe punctul să fiu mâncat. A fost cât pe ce să mă înec. Braţele aproape că mi-au fost smulse din umeri şi cred că mi-am fisurat câteva coaste. Şi toate acestea în prima oră de la venirea mea aici, pe Cloral. Pare un loc distractiv, nu-i aşa?”

   Loor, călătoarea de pe tărâmul Zadda, situat într-un alt timp şi spaţiu, nu va reuşi să meargă pe Cloral. Vor exista tensiuni între oamenii tărâmului ei, astfel că, va încerca să rezolve problemele şi să supravegheze dacă îşi face apariţia maleficul Dane.

   Cloral este un tărâm al apelor. Oameni trăiesc în oraşe plutitoare, numite “habitate”. Comunităţi întregi sunt construite pe nişte barje uriaşe, iar unele sunt atât de întinse, încât poţi jura că te afli pe o insulă.
Deplasarea prin apă se face cu sănii acvatice rapide, anume construite. Respiraţia se face printr-o sferă de plastic, anume construită să se muleze pe faţa celui care o poartă. Salvaţi de Spader, un acvaner de pe Grallion, cei doi vor călători cu glisoarele pe apă. Vehiculele lor de deplasare, adaptate apei erau înlocuitoarele maşinilor de pe pământ.

“Glisoarele semănau cu nişte skijeturi, dar mult mai sofisticate. Fiecare avea forma şi mărimea unei căzi nu prea adânci. Erau de un alb strălucitor şi păreau făcute din plastic. Prova era ascuţită, iar pupa plată. Pentru a controla ambarcaţiunea, cârmaciul avea o manşă cu mânere ca de motocicletă. În spatele cârmaciului mai era un scaun turnat, pentru pasager. Marginile bordajului se ridicau doar câtva centimetri deasupra apei. Glisoarele aveau tangoane pe ambele părţi. Tangoanele erau ridicate din apă şi asta conferea ambarcaţiunilor aspectul unor păsări în zbor. Flotoarele erau motoarele glisorului. Ambarcaţiunea nu avea cârmă sau ceva similar. Când unchiul Press răsucea manetele de control, acestea săreau şi măreau forţa jeturilor din flotoare. Aşa era dirijat glisorul”

   Bobby va afla că Spader este şi el un Călător, doar că, încă nu ştie. Grallion este un habitat, cât o insulă, pe care sunt recolte bogate, necesare hrănirii oamenilor de pe Cloral.

   Bobby şi unchiul său vor lucra o perioadă şi ei la aceste ferme, încercând să îşi dea seama unde este Dane. Nu au de aşteptat mult, iar pericolul vine de la un habitat plutitor imens, care se va ciocni de Grallion. Acest habitat imens, Magorran, va avea la bord doar oameni morţi, otrăviţi, printre care şi tatăl lui Spader. Ce s-a întâmplat? 200-300 de oameni nu mor din senin. Se pare că e mâna lui Dane. Acesta poate lua orice formă vrea, astfel că, sub înfăţişarea unui pirat, va ataca cu nava şi echipajul său Grallionul. Vor cere toată hrana sănătoasă de pe habitat. Vinovat de moartea oamenilor este infectarea hranei cu substanţe otrăvitoare. Pe lângă înfăţişarea de pirat, Dane este transformat şi într-o femeie agronom, şi care a reuşit să îi păcălească pe toţi! Ce se va întâmpla mai departe? Îngrăşămintele au fost împrăştiate şi la celelalte ferme din habitat, atât cele de la suprafaţă cât şi fermele acvatice.

   Farr, oraşul pierdut, singura bucată de uscat de pe Cloral, s-a scufundat cu multă vreme în urmă, iar acesta se spune că ar fi un mit! Într-adevăr aşa este? Există oraşul pierdut? Ar reuşi el să salveze lumea?Există într-adevăr nişte coordonate din adâncuri, dar Dane află şi el această poziţie. Spader, Bobby şi Unchiul Press, se va scufunda, iar ce vor găsi depăşeşte orice închipuire. Farr, nu numai că există, ci este şi locuit. Sub un munte, sub o cupolă uriaşă camuflată, locuitorii din Farr îşi văd de viaţa lor, dar şi protejează recoltele celor de pe Coral, la fermele acvatice.

,,Oraşul avea un aer antic. Nu existau nici clădiri moderne, nici maşini şi nici vreo tehnologie. Însă erau multe păsări. Vă vine să credeţi? În această cavernă submarină zburau păsări.
Clădirile aveau un aspect antic, grecesc, cu trepte de marmură, care duceau spre intrările mărginite de coloane ale unor structuri cu cupola. Erau împrăştiate peste tot pe versanţii abrupţi şi variau în mărime, de la clădiri monumentale imense, impresionante, aşa cum vedeţi prin Washington D.C., până la mici case din piatră, simple, acoperite cu stuc alb. Am văzut mulţi faarieni plimbându-se pe cărările line care şerpuiau în sus şi-n jos, prin tot locul. Mai existau şi lujeri minunaţi, agăţători, care drapau mare parte a clădirilor, iar câteva cascade curgeau din izvoare ascunse în adâncimea muntelui.”

   Ce se va întâmpla? Vor reuşi să găsească cei trei leacul pe Farr pentru recoltele otrăvite ? Ce se va întâmpla cu oraşul acesta când va apărea Dane? Vor reuşi cei trei călători să salveze această lume? Vor reuşi ei să se salveze?

   Mi-a plăcut mult acest al doilea volum din seria Pendragon. Eu sper să se traducă toată această serie remarcabilă. Din punctul meu de vedere este o serie mai bună ca Harry Potter.

 

Cartea Pendragon-Farr, oraşul pierdut, de D.J.MacHale a fost oferită de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărtii

Assassin’s Creed: Renaşterea, de Oliver Bowden-recenzie

 

Editura/Paladin Fantasy

Traducere din limba engleză: Matei Sâmihăian

Titlul original: „Assassin’s Creed: Renaissance

An apariţie: 2016

Număr de pagini:401

 

   Să citesc sau să nu citesc un volum…O dilemă cu care se confruntă la un moment dat fiecare dintre noi. Totul devine şi mai obscur când primeşti opinii variabile: unele cu plus şi altele cu minus. Trebuie să alegi o tabără dintre acestea, iar eu am achiesat la grupul cu plus în ceea ce priveşte cartea „Assassin’s Creed: Renaşterea”. Ritmul cu care autorul ne descrie personajele,  în care ne arată acţiunile lor, felul de a gândi, cu cine se întâlnesc, ce anume au descoperit, este foarte rapid. Nici nu ştii când să laşi cartea jos din mână, când să faci pauză. Am încercat să-mi explic acest mod de a nara; am urmărit un videoclip al jocului care are tematica volumului şi am găsit răspunsul.

    „Assassin’s Creed: Renaşterea” este precum un carusel, o tornadă care te învârte, te învârte…la final doreşti să fii în continuare învârtit. Cine este autorul care a adus la lumină această carte? Oliver Bowen (pseudonimul scriitorului Anton Gill) care, în ultimii 27 de ani, a publicat 35 de volume. S-a născut în Ilford, Essex, fiul unui german şi al unei englezoaice, a crescut în Londra. Gill este un scriitor specializat în perioada Renaşterii. Pe parcursul unui interviu pentru UbiWorkshop a declarat că este un jucător avid de jocuri video, inspiraţia sa urmând filtrul celor pe care le vede şi trăieşte în cadrul acelor  peisaje şi personaje digitale.

    „În vreme ce credeam că învăţ să trăiesc, învăţam să mor” (Leonardo da Vinci). Acestea sunt cuvintele care deschid opera de faţă. La început mi s-au părut artistice, fără legătură cu ceea ce urma să aflu, dar m-am înşelat. Personajul principal este Ezio Auditore, fiul unuia dintre cei mai influenţi oameni şi care conducea moneda în oraşele Italiei, banca. Tânăr, fără de grijă, intră mereu în bucluc: se luptă pe străzile oraşului cu bandele rivale, sare de pe acoperişurile clădirilor, bisericilor, doarme mai mult decât trebuie şi este prins de tatăl logodnicei în patul acesteia şi fugărit. Ştie că aceşti ani sunt ultimii pe care îi mai are în libertate, dincolo de afacerile familiei, de biroul tatălui său şi de toate actele cu dobânzi, calcule, sume mult prea mari ori deficitare. De ce tocmai el să preia acestea, când ar avea şi un frate mai mare, pe Federico? Pentru că are ceva special cunoscut doar de către tatăl său.

   Ezio îşi ascultă de fiecare dată părintele, ducând mesaje secrete în oraş, dejucând comploturi, prinzând porumbei mesageri şi luând informaţiile necesare. Are grijă, de asemenea, de sora, de mama sa şi de fratele mai mic. Aşa se face că, mergând alături de mama sa, îl va cunoaşte pe…Leonardo da Vinci. Acesta se arată temător cu privire la propriile opere:

„sincer să fiu, mi-e greu să mă hotărăsc, iar acum sunt pe cont propriu. Ador să pictez şi ştiu că pot s-o fac, dar… cumva pot să prevăd rezultatul final înainte de a ajunge la el şi asta face lucrurile greu de terminat câteodată. Trebuie să fiu împins de la spate!”

  Pentru Ezio, Leonardo este o persoană diferită, total nelalocul ei şi va părea reticent când cel de pe urmă îi va propune să se reîntâlnească. Tănărul nu ştie cât de repede se va întoarce.

   Ajuns acasă eroul nostru este convocat din nou de către tatăl său pentru a duce mesaje mai multor persoane. Zis şi făcut, dar de la fiecare dintre acestea primea câte un avertisment de a se întoarce şi a-şi preveni tatăl să îşi fortifice cât mai bine locuinţa. Ezio are un presentiment, ştie că are să se întâmple ceva rău, dar nu vrea cu niciun chip să creadă acestea. Fuge, sare de pe clădiri şi ajunge acasă unde îşi găseşte mama plângând şi pe sora sa însângerată. Se uită împrejur  crezând că are să îşi vadă fraţii şi tatăl, dar nici urmă de aceştia. Află de la mama sa că gărzile oraşului i-au arestat şi dus în închisoarea din turn. Încetul cu încetul Ezio începe să conştientizeze cele ce se petrec şi îşi va trimite sora şi mama la casa doicii sale, el trebuind să afle răspunsurile din vorbele tatălui său. Se va căţăra până în turn şi va afla de la tatăl său că trebuie să se întoarcă acasă, să deschidă uşa secretă din bibliotecă, să coboare treptele şi să deschidă cufărul din centru pentru a lua documentele şi tot ceea ce găsea şi să le ducă unuia dintre prietenii săi. Nu a avut timp, însă să îi spună nimic altceva tânărului nostru. Ce găseşte acesta în interior? Acte şi…o pelerină aproape albă, o sabie. Va îmbrăca pelerina, va prinde arma la cingătoare şi…ceva se întâmplă…pare că a căpătat mai multă forţă. Ieşind din casă va fi prins de gărzi, dar le va ucide cu priceperea pe care nici măcar nu ştia că ar fi posedat-o vreodată. Constată că dorinţa de a omorî se intensifică, dar reuşeşte să o răpună pentru a merge mai departe la gonfalonierul Uberto Alberti. Ajuns la  acesta îi va înmâna documentele, dovezile că tatăl şi fraţii săi fuseseră arestaţi pe nedrept. Pare că totul se rezolvă mult prea uşor, câteva zâmbete ici şi colo, „tatăl tău îmi este prieten”. Ezio pleacă cu inima mai uşoară, dar…nu avusese cum să ştie că zarurile fuseseră deja aruncate, procesul a fost măsluit, iar fraţii împreună cu tatăl său, spânzuraţi la ordinul lui Alberti.

   Ce anume doreşte acum eroul nostru? Un cuvânt: RĂZBUNARE. Are, însă nevoie de ajutor şi îl va primi din cele mai diverse surse: Paola, şefa unui bordel, care îl învaţă să se facă nevăzut şi să fure, un pictor deja cunoscut şi…câte şi mai câte. Peste conflictul intern se suprapune unul extern dintre Ordinul Asasinilor şi…Ordinul Templierilor. Mai mult de atât nu pot scrie, rămâne de citit.

   „Assassin’s Creed: Renaşterea” este o carte care mi-a plăcut enorm, mai ales din cauza dinamismului său. Este scrisă la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient. Acolo unde găseam minusuri în descriere, urmau plusuri în adrenalină, suspans „hotărâse că va folosi lama cu otravă cu discreţie, fiindcă exista tot timpul riscul să-şi administreze din greşeală o doză fatală”. Personajul principal urmează un drum al cunoşterii de sine, al evoluţiei (de unde şi caracterul volumului de bildungsroman): începe ca un tânăr lipsit de griji şi devine un bărbat curajos, gata să facă orice pentru a-şi proteja familia, devenind un asasin „aproape imediat, Ezio împinse oţelul mortal între omoplaţii lui Emilio – moartea veni repede şi în linişte. Eficienţa lui Ezio de a ucide era egalată doar de hotărârea rece şi oţelită cu care îşi îndeplinea datoria chemării”. Umorul şi replicile personajelor nu lasă de dorit:

„Să ne rugăm, frate, spuse călugărul.

-Să ne rugăm?…Pentru ce?

-Pentru paza Domnului!

-Dacă tu crezi că pe Domnul îl interesează treburile noastre, frate Girolamo, mai gândeşte-te! Dar te rog, continuă să te amăgeşti, dacă te ajută să faci timpul să treacă mai uşor…

-Cum poţi să spui aşa ceva? Şi tu eşti preot!”

   Descrierile spaţiale nu lipsesc în această lucrare „torţele licăreau şi pâlpâiau pe turnurile din Palazzo Vecchio şi din Bargello şi câteva felinare sclipeau în piaţa catedralei…unele luminau cheiurile de-a lungul malului râului Arno, unde se zăreau câţiva marinari şi hamali…luminile licăreau prin localuri şi bordeluri, dar foarte puţini oameni se plimbau pe străzi. Trecuseră şapte ani de când Lorenzo de Medici…fusese ales în fruntea oraşului. ”

   Ce poţi face într-o lume în care moartea aşteaptă pasul greşit pentru a te prinde? Să supravieţuieşti „Cum de toată speranţa se duce în vânt, / Cum de se strică planurile noasrte, /Cum de domneşte ignoranţa pe pământ, / Doar moartea, amanta tuturor, le cunoaşte.”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Assassin’s Creed: Renaşterea de Oliver Bowden a fost oferită de Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursa foto Pinterest

 

 

 

Te văd! Vol. 2 al seriei Urlet în tăcere, de Marina Neagu-prezentare

Număr pagini: 214

An de apariție: 2017

Editura Quantum

   Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe  urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea  din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor,  jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută.  Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i  aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers. Când violența îmbracă țesuturi umane, viața Sarei este salvată  în mod misterios.  Dar supraviețuirea vine cu un preț mult prea mare.  În cel de-al doilea volum, povestea Sarei continuă, răspunzând unor întrebări și născând altele. Dragoste ce dăinuiește peste vremuri, mister, personaje bine clădite,  tensiune și un ritm ce nu-ți permite să lași cartea din mână,  te vor transforma în fanul acestei serii.Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe  urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea  din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor,  jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută.

   Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i  aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers. Când violența îmbracă țesuturi umane, viața Sarei este salvată  în mod misterios.  Dar supraviețuirea vine cu un preț mult prea mare.  În cel de-al doilea volum, povestea Sarei continuă, răspunzând unor întrebări și născând altele. Dragoste ce dăinuiește peste vremuri, mister, personaje bine clădite,  tensiune și un ritm ce nu-ți permite să lași cartea din mână,  te vor transforma în fanul acestei serii.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers

Suesa foto şi text: Quantum Publishers

Percepţii inconştiente, de Iulia Ioniţă-prezentare

Data aparitie: Aprilie 2017
Număr Pagini: 300
Percepții inconștiente este disponibil la precomandă. Livrările se vor efectua începând cu data de 5 mai 2017.

   Molly Harpens este o elevă de liceu ce duce o viață aparent obișnuită.  Crescută la orfelinat de mică, aceasta locuiește acum în casa mătușii ei, mereu plecată prin lume. După o întâmplare care îi face pe colegii ei să o urască şi care îi transformă prietenii în dușmani, Molly devine ținta unor fenomene pe care nu şi le poate explica. Primește cadouri dezgustătoare de la un anonim obsedat, devine singuratică şi ajunge să-şi petreacă întreaga zi pe deep web, acolo unde descoperă un loc ce are să-i schimbe viața.

   Ajunge într-o situație de viață şi de moarte, din care nu mai poate ieşi. Un Conte întunecat va renaşte, Justițiarii Întunericului iau vieți nevinovate, iar Molly se află într-un slalom de sentimente între urmașul unei familii regale şi un băiat misterios, ce sigur are ceva de ascuns.
   Alături de noii ei prieteni, aceasta trebuie să lupte sau să moară, aflând detalii din trecutul ei; ghidați de Guru, posedați de forme întunecate, vindecați de către cele bune, bântuiți de creaturi îngrozitoare cu intenții ascunse, aceştia hoinăresc prin celelalte lumi pentru a o salva pe cea temporară, de aici.
   În şapte Ere, protagonista noastră învață despre destin, energii, fenomene ciudate şi află răspunsuri la toate întrebările pe care le-a avut vreodată.
   Răul revine sub orice formă, atunci când te aştepți mai puțin.
Cartea poate fi comandată de pe Librex.ro

Sursa foto şi text: Librex Publishing

” - E adevărat! E vrăjitoarea englezoaică! Jamie Fraser, cum de mi-ai putut face asta?”

Cercul de piatră (vol. 2), de Diana Gabaldon-Editura Nemira-recenzie

                         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 640

Gen: historical romance; adventure

Cotatie Goodreads: 4,38

 

   Seria Outlander: 1. Călătoarea -Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   Jamie Fraser a supraviețuit în chip miraculos. Când descoperă minunea, Claire Randall vrea să i se alăture. Trebuie să atingă iar pietrele de pe Craigh na Dun pentru a ajunge la Edinburgh, în anul 1766. Cei doi nu-și doresc decât să trăiască o viață liniștită. Dar nepotul lui Jamie e răpit de pirați, ceea ce declanșează o urmărire în care pericolele se țin lanț.

   Diana Gabaldon își poartă protagoniștii prin mai multe epoci istorice și prin spații pitorești, care invită la reverie. În a treia parte din seria de succes Outlander, și iubirea se arată într-o altă lumină, iar incursiunea în trecut dezvăluie zone neștiute.

    „Outlander reprezintă o victorie strălucită pentru Diana Gabaldon, care îmbină magistral literatura de aventuri cu proza fantastică și romanul de dragoste.“ – The New York Times Review of Books

     Am citit multe cărți de-a lungul timpului și m-am atașat de unele dintre ele, dar Outlander este, de departe, seria mea preferată. Chiar dacă se compune din mai multe părți și, chiar dacă au multe pagini și un scris mărunt, vă spun sincer că merită efortul. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să le citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, intrigă, mister, legende scoțiene, istorie, locații pitorești, momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Este o serie excepțională!

  Primului volum din partea a treia – Cercul de piatră, mi-a mers la suflet și asta pentru că mi-a plăcut voința lui Claire, tot ceea ce a făcut ca să-l regăsească pe dragul ei Jamie, iar reîntâlnirea celor doi a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene. Însă, cu toate că au încercat să lămurească anumite lucruri între ei, Jamie a preferat să păstreze pentru el câteva secrete. Îmi doream să asist la momentul dezvăluirilor, dar acesta nu a venit. Așa că, înțelegeți de ce am așteptat cu multă nerăbdare apariția celui de-al doilea volum. Iar așteptarea mi-a fost răsplătită!

   Înainte de prezentare, trebuie să menționez foarte pe scurt ce s-a întâmplat până acum, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun) si se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tanărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit  și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatre, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru  iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX, la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, iar din cercetările făcute de ei, se descoperă că James Fraser a supraviețuit bătăliei.

   Când află minunea, Claire Randall vrea să i se alăture. Va trece prin cercul de pietre de pe Craigh na Dun și ajunge la Edinburgh, în anul 1765. Reușește să dea de Jamie și, în scurt timp, descoperă că el posedă două identități: este Alexander  Malcom, respectabilul domn care deține o tipografie, dar și Jamie Roy, vestitul contrabandist de whisky. Din păcate, Jamie intră în vizorul agenților vamali care încep să-l urmărească, tipografia îi este incendiată, iar nepotul lui, Ian cel Tânăr(14 ani) este nevoit să ucidă un agent vamal. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     De această dată, evenimentele din Cercul de piatră (vol.2) nu se vor mai desfășura în paralel – trecut și prezent, ci numai în secolul al XVIII-lea, anul 1765. În schimb, ne  bucurăm de multă acțiune, intrigă, scene erotice, dezvăluiri șocante, numeroase aventuri și foarte multe faze amuzante sau hilare. Chiar și în cele mai tulburătoare momente, se spun sau se petrec tot felul de lucruri hilare și te trezești zâmbind. Sunt parcă adăugate special ca să destindă atmosfera. Nu aș fi crezut că pot zâmbi când:  Jamie va fi silit de către cumnatului lui, să-i aplice o corecție nepotului său; Jamie intră într-o încurcătură foarte serioasă și trebuie să se interpună între Claire și Laoghaire, aceasta din urmă vrând să-l vadă hrană pentru ciori, castrat și eviscerat și să i se înfigă capul într-un par deasupra porții ei; Jamie are rău de mare și nu se mai poate mișca, iar chinezul  îl jignește cu … stil, întrebându-se dacă nu cumva scoțianul e născut sub semnul șobolanului sau a boului; Jamie este împușcat și are loc scena delirului.

   Evenimentele petrecute la finalul primului volum al celei de-a treia părți – Cercul de piatră, îi determină pe Claire și Jamie să se îndrepte spre Lallybroch, zona natală a scoțianului, principalul motiv fiind acela că trebuie să-l aducă înapoi acasă pe Ian cel Tânăr, nepotul lui Jamie.

   Pe drum, Jamie pare tot timp abătut și puțin îngrijorat, iar Claire se întreabă dacă nu cumva el se gândește la ceea ce promitea să fie o revedere dificilă, la rămășițele carbonizate ale tipografiei și la bărbatul mort din subsolul bordelului. Sau poate că gândurile sale se îndreptau la șocul pe care Jenny, sora lui, îl va avea când o va revedea pe Claire după douăzeci de ani de absență sau poate că se teme de ceea ce va spune Jenny cu privire la faptul că s-a asociat cu contrabandiștii de whisky. Însă adevărul este altul!

   După reîntâlnirea șocantă cu rudele lui Jamie, cuplul se retrage într-una din camere cu gândul să recupereze anii pierduți, dar în timp ce fac dragoste, sunt întrerupți de o femeie care începe să urle:
” – E adevărat! E vrăjitoarea englezoaică! Jamie Fraser, cum de mi-ai putut face asta?”

   Va mai amintiți de personajul Laoghaire Mackenzie, din “Călătoarea ”,  tânăra de 16 ani care manifestase o pasiune violentă față de Jamie? Acum se apropie de patruzeci de ani și este schimbată mult fizic, dar a rămas aceeași ticăloasă egoistă. Ea este femeia care și-l revendică acum pe Jamie.

“ – E al meu! a șuierat ea, apoi a bătut cu piciorul în pământ. Pleacă în iadul din care ai venit și lasă-mi-l mie! Pleacă, am spus.

   Era oare posibil ca Jamie să fie cu ticăloasa care cândva a vrut să o omoare? De ce Jamie nu i-a spus de Laoghaire? Claire este pur și simplu șocată și nu se poate opri din plâns.

– Ar fi trebuit să-mi spui imediat ce am sosit! De ce dracu’ nu mi-ai spus?

   Strânsoarea din jurul brațelor mele a slăbit, iar eu am reușit să mi le eliberez. Cu ochii scăpărând de furie, a făcut un pas spre mine. Nu m-am temut; mi-am tras un braț înapoi și l-am lovit în piept.

 – De ce? am strigat, izbindu-l iar și iar, loviturile sunând înfundat pe pieptul lui. De ce, de ce, de ce?

 – Pentru ca mi-a fost teamă!

   M-a prins de încheieturi și m-a împins în spate, astfel că am căzut de-a curmezișul patului. Cu pumnii încleștați și respirând sacadat, a rămas deasupra mea.

 – Sunt un laș, lua-te-ar naiba! Nu ți-am putut spune de teamă că mă vei părăsi și, chiar dacă m-am dovedit lipsit de bărbăție, am crezut că nu voi putea îndura asta! 

 

“- Și nu sunt, oare, bărbat? Să te doresc atât de mult încât nimic altceva să nu mai conteze? Să te văd și să știu că îmi voi sacrifica onoarea sau familia sau chiar viața ca să fiu alături de tine, cu toate că tu m-ai părăsit  ?”

     S-au aruncat vorbe grele, s-au adus învinuiri reciproce și au fost la un pas să se ia la bătaia sau la ceva și mai dur (aici are loc o scenă care m-a șocat foarte mult, dar va las pe voi să aflați despre ce este vorba). Niciodată nu m-aș fi gândit că Jamie i-ar reproșa lui Claire că a plecat, știind că el a încurajat-o. Însă, în acele momente, niciunul nu mai judeca limpede. Stârniți de furia de a fi stat atâția ani departe unul de altul, făceau tot ce puteau ca să se ucidă reciproc – ea, pentru că o trimisese de-acolo și pentru prezența lui Laoghaire, iar el, pentru că ea plecase și pentru existența lui Frank.

“- Ști ce înseamnă să trăiești douăzeci de ani fără inimă? Să trăiești ca un bărbat pe jumătate și să te obișnuiești cu viața care ți-a mai rămas, umplând golurile cu ceea ce găsești la îndemână?

– Cum să nu știu? am spus eu și m-am zbătut să mă eliberez, fără șanse de reușită. Da, ticălos nenorocit, știu asta! Dar ce-ți închipui, că m-am întors la Frank și am trăit fericiți?

 L-am lovit cu piciorul cât de tare am putut. El s-a crispat, dar nu mi-a dat drumul.

 – Câteodată am sperat că așa se va întâmpla, a spus el printre dinții încleștați. Iar uneori vedeam asta – tu și el, zi și noapte, culcându-se cu tine, posedându-te și strângând în brațe copilul meu! Și, Dumnezeule, te-aș fi ucis pentru asta!” 

    Dezamăgită, șocată și distrusă sufletește, Claire pleacă de la Lallybroch, fără știrea lui Jamie, îndreptându-se spre Craigh na Dun, cu gândul să revină la fiica ei, Brianna, în secolul XX.

“Doar cu Jamie dădusem tot ce aveam, riscasem totul. Lepădasem orice precauție, judecată și înțelepciune, laolaltă cu tihna și constrângerile unei cariere construite cu greu. Mă dădusem doar pe mine, cu el nu fusesem decât eu însămi, îi dădusem sufletul și trupul, îi îngăduisem să mă vadă goală, avusesem încredere să mă vadă întreagă și să-mi aprecieze slăbiciunile – pentru că asta se întâmplase cândva.

   Mă temusem că el nu mai putea să facă acest lucru. Ori nu va vrea. Iar apoi cunoscusem acele câteva zile de bucurie perfectă, socotind că ceea ce fusese adevărat cândva era adevărat din nou; eram liberă să îl iubesc, cu tot ce aveam și eram, și să fiu iubită cu o sinceritate care să o egaleze pe a mea.

   Lacrimile mi-au alunecat umede și fierbinți între degete. Jeleam după Jamie și după cea care fusesem alături de el.

   Știi, mi-a șoptit o voce, ce înseamnă să spui din nou te iubesc și să o faci cu sinceritate? 

 Știam. Și, ținându-mi capul între mâini sub pini, mi-am dat seama că nu voi mai putea face asta niciodată.” 

    Claire va fi ajunsă din urmă de Ian cel Tânăr care îi mărturisește că Jamie a fost împușcat de Laoghaire, a făcut febră și este la un pas să moară. Speriată de cele întâmplate, Claire revine la familia Murray și constată că rana lui Jamie s-a infectat grav, însă reușește să-l salveze cu antibioticele pe care le adusese cu ea din secolul XX.

   Jamie negociază cu familia lui Laoghaire și acordă o compensație în valoare de 1400 de lire, ei și celor două fiice ale sale, iar pentru a obține acești bani, el trebuie să  plece spre locul unde dosise o comoară. Dar mai întâi îi povestește lui Claire cum a descoperit-o (iar eu sunt nevoită să vă prezint câteva evenimente din Cercul de piatră vol. 1, ca să fac legătura cu ceea ce se petrece în Cercul de piatră vol.2).

   După înfrângerea de la Stirling, nu cu mult înainte de cea de la Culloden, se răspândise zvonul despre aurul trimis din Franța din partea lui Ludovic pentru Charles Stuart și iacobiții săi, aur care nu ar mai fi ajuns la destinație, ci ar fi fost ascuns și numai un singur om mai cunoștea locul – Duncan Kerr.

   Pe vremea când  încă era închis la Ardmuir, Jamie a avut șansa să-l întâlnească pe bătrân, chiar înainte că acesta să moară. Deși avea fierbințeli, Duncan nu-și pierduse mințile, l-a recunoscut pe Jamie și i s-a destăinuit. Potrivit instrucțiunilor primite de la el, comoara se afla la capătul pământurilor Mackenzie, pe a treia insulă, cea mai îndepărtată de țărm. Cum locul nu era departe de închisoare, Jamie a evadat de acolo și s-a dus direct la locul indicat de bătrân, dar cum comoara era ascunsă pe o insulă aflată la o distanță de aproape un kilometru și jumătate de țărm, a fost nevoit să înoate până acolo. El se așteptase să găsească lingouri de aur, dar a găsit doar o lădiță, plină cu monede romane de aur și argint, și o pungă în care erau o grămadă de  pietre prețioase. În mod clar nu era aurul trimis de Ludovic!

   Nu avea habar cui îi aparținea comoara sau cine o pusese acolo și nici ce trebuia să facă cu ea. În schimb, și-a dat seama că nu putea să o ia cu el, mai ales că era vânat cu îndârjire de englezi și nici nu avea cum să cheltuie acei bani. Așa că a preferat să se lase prins din nou de englezi și dus la închisoare.

   Ezitând să se folosească de acea comoară pentru sine și considerând că trebuia să mai știe cineva de ea în caz că el ar fi murit în închisoare, le trimisese scrisoare atent codificată lui Ian și lui Jenny (cumnatul și sora lui), la Lallybroch, dezvăluindu-le locul ascunzătorii și felul în care presupunea el că ar trebui folosită.

   Pe parcursul mai multor ani, Ian și fiii lui, s-au dus pe insulă, luau câteva monede și bijuterii, apoi călătoreau până în Franța unde vărul lor, expatriatul Jared Fraser, renumitul negustor de vinuri, îi ajutase să schimbe în mod discret monedele și pietrele prețioase în bani și își asumase răspunderea de a-i distribui acelor iacobiți care aveau mare nevoie de ei.

   De această dată, în prezent, Jamie trebuie să facă iarăși rost de bani, și cum el încă se resimte după ce fusese împușcat, apelează la ajutorul nepotului său, Ian cel Tânăr. Acesta trebuie să parcurgă înot acea distanță de un kilometru și jumătate, iar Jamie și Claire vor sta cu ochii pe el.

   În timp ce priveau uimiți spre o barcă trasă la mal, din centrul insuliței apare un bărbat care avea ceva sub un braț, de mărimea și de forma lădiței descrise de Jamie. Nu au avut timp să se gândească ce era acel obiect pentru că pe o pantă a insulei apare un al doilea bărbat care căra, aruncat neglijent peste umăr, trupul pe jumătate gol al lui Ian cel Tânăr. Cei doi s-au urcat repede în barcă și s-au îndreptat spre o corabie. Cine sunt ei? De ce l-au răpit pe băiat? Încotro se îndreptau?

  În cea mai mare grabă, Jamie și Claire se vor îndreaptă spre Le Havre, unde vor fi așteptați de Jared Fraser. Din evidențele pe care le obținuse acesta de la căpitanul portului Le Havre, descoperă numele corabiei și încotro se îndreptă – Barbados. Însă, toate corăbiile care mergeau spre Indii plecaseră deja de o lună, așa că nu au primit decât un velier.

   Din păcate, se anunță a fi o călătorie foarte periculoasă pentru că este deja luna decembrie și în curând vor apărea furtunile de iarnă, iar Jamie are rău de mare și nu se știe dacă va suporta să stea pe navă timp de două-trei luni.

   În afară de cei doi și echipajul velierului Artemis, vor mai merge cu ei Fergus ( tânărul de origine franceză, pe care l-au scos în urmă cu douăzeci de ani dintr-un lupanar parizian) și mai tânăra și proaspăta lui soție, Marsali, nimeni alta decât fiica lui Laoghaire, șase contrabandiști aduși de Fergus și un chinez ( un personaj care dă un plus de savoare acestui roman).

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje, cum a decurs  călătoria spre Jamaica și cine încercă să-l omoare pe Jamie. Un lucru vă mai destăinui: ceea ce v-am prezentat sunt numai câteva informații despre ce se întâmplă în primele 150 de pagini, așa că aveți multe de descoperit. Lectură plăcută!

Nota 10 +

Cartea Cercul de piatră (vol.2) de Diana Gabaldon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

 

Fantastic Beasts and Where to Find Them, de J.K. Rowling (sau Newt Scamander, cum preferați)-recenzie

 

Titlul original: Fantastic Beasts and Where to Find Them

Editura: Bloomsbury

Anul aparitiei: 2017

Limba: engleză

Număr pagini: 99

Gen: bestiar fantastic

Cotație Goodreads: 3,95

 

   „Fantastic Beasts and Where to Find Them” este una din carțile scrise de J.K.. Rowling pentru fundațiile Comic Relief și Lumos, alături de „Quidditch through the ages” și „The Tales of Beedle the Bard” (tradus la noi „Poveștile Bardului Beedle”). Banii obținuți din vânzarea acestor trei cărți sunt folosiți pentru sprijinirea copiilor defavorizați din toată lumea.

   Dar care-i treaba cu aceste cărți? Fac parte din universul Harry Potter, fără a face parte din serie, cu acțiunea și personajele pe care le știm.

   Cum mai există un „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, apărut și la noi, tradus „Animale fantastice și unde le poți găsi”, mulți s-au întrebat dacă este vorba de una și aceeași carte. Ei bine, nu! Bestiarul „Fantastic Beasts and Where to Find Them” nu este același lucru cu scenariul „Animale fantastice și unde le poți găsi”. Amândouă fac parte din universul Harry Potter, amândouă sunt scrise de J.K. Rowling și îl implică pe Newt Scamander, dar nu sunt unul și același lucru!

   Primul apărut a fost bestiarul, colecția de animale fantastice. Pe baza sa, a apărut celebrul film „Fantastic Beasts and Where to Find Them” („Animale fantastice și unde le poți găsi”), creându-se o poveste, cu acțiune, fir narativ, personaje și toate cele. Mai târziu, în librării a apărut scenariul filmului, sub formă de carte, însă este vorba doar de scenariu, nu de bestiar. Se presupune că Newt Scamander a scris bestiarul, la care lucra în timpul celor petrecute în film. Desigur, varianta pentru Încuiați/Mageamii este că J.K. Rowling l-a scris, bestiarul fiind o operă de ficțiune, așa că șșșștttt! Încălcăm Secretul și vine MACUSA după noi!

   De curând, bestiarul a fost reeditat, fiind adăugate 6 animale fantastice. Noua ediție vine la pachet cu o copertă superbă și cu ilustrații. Așa putem înțelege mai bine descrierile acelor animale. Ce are în minus noua ediție față de cea veche? Notițele făcute pe margine (sau care se presupune că au fost făcute, în varianta pentru Încuiați/Mageamii) de către personajele din serie. Mi-a plăcut foarte mult partea aceea și îmi pare rău că în noua ediție a dispărut. În afară de caracterul comic al comentariilor, acestea dau un plus de autenticitate și sentimentul de apropiere de personajele seriei, acum absente.

   În ambele ediții, întâlnim descrierile animalelor fantastice în ordine alfabetică, precum și clasificarea oficială a acestora din punctul de vedere al Ministerului Magiei (M.O.M. – Ministry of Magic Classification). În introducere, asistăm la mai multe clasificări realizate de-a lungul timpului, în funcție de diverse criterii.

   De asemenea, aflăm că destule animale fantastice au fost zărite în lumea Încuiaților/Mageamiilor, apărând în presa acestora sau în basmele pentru copii. Un incident care putea să se termine destul de neplăcut este relatat în carte: un dragon a scăpat de sub control și a nimerit pe o plajă plină de Încuiați/Mageamii, însă din fericire, o familie de vrăjitori a rezolvat situația, aplicând farmece de memorie în masă. Păstrarea secretului în privința animalelor fantastice este o problemă, mai ales când acestea sunt de talie foarte mare: hipogrifi, dragoni. Ce măsuri de protecție sunt adoptate pentru a le ascunde puteți afla citind cartea.

  Mi-am amintit cu drag de seria Harry Potter, reîntâlnind animale magice precum baziliscul (vasilisc, mai nou), Demiguise (tradus la noi cam neinspirat „Deghizuș”), din blana căruia se fac pelerinele de invizibilitate, unicorni, Niffleri, Sfinx, pasărea Phoenix și multe altele.

  Una dintre secțiunile mele preferate este cea dedicată dragonilor, în care sunt prezentate cele 10 rase principale. Mi-am amintit de Harry Potter și Pocalul de Foc, când cei patru campioni au avut de confruntat câte un exemplar: Chinese Fireball, Common Welsh Green, Hungarian Horntail (Țintatul Maghiar al lui Harry, mai țineți minte?), Swedish Short-Snout. Nostalgia după primul volum din serie și-a făcut simțită prezența odată cu Norwegian Ridgeback (îl mai știe cineva pe Norbert?). Totodată, sunt mândră să aflu că Romanian Longhorn este inclus în această lucrare și că țara noastră este renumită pentru cea mai importantă rezervație de dragoni din lume: „The native territory of the Longhorn has now become the world’s most important dragon reservation , where wizards of all nationalities study a variety of dragons at close range.”. Știu că Charlie Weasley avea treabă pe aici, poate dăm întâmplător peste el.

   Am început prin a vă spune că această nouă ediție conține 6 animale în plus față de cea precedentă. Care sunt acestea?

   Hidebehind (apare în legenda fondării școlii Ilvermony, din America), Hodag (evident, provine din America de Nord), Horned Serpent (Șarpele cu corn, după care a fost denumită una dintre casele școlii Ilvermony), Snallygaster (originar din America de Nord), Thunderbird (dă denumirea uneia din casele de la Ilvermony), Wampus Cat (ca și suratele sale, a contribuit la denumirea uneia dintre casele de la Ilvermony; este o pisică foarte mare, capabilă de hipnoză și Legilimanție; cineva a pretins odată că a reușit să le dreseze și să le folosească pentru a-i păzi casa, însă s-a descoperit că, de fapt, folosise vrăji de mărire asupra unor Kneazles).

   Cred că v-ați dat seama, preferatele mele din carte sunt Wampus Cat și Kneazles. Ce sunt Kneazles? Pisici magice, mici ca dimensiune, dar cu urechi și cozi supradimensionate. Sunt foarte inteligente și detectează oamenii cu intenții necurate. Îl mai știți pe Șmecherilă (Crookshaks), pisoiul roșcat al lui Hermione? Ei bine, este corcit cu un Kneazle. De fapt, se pare că și lui Newt Scamander îi plac, doar are trei: Hoppy, Milly și Mauler. Acum vreau și eu un Kneazle!

   Probabil ați observat că cele 6 animale adăugate sunt legate de America de Nord și de Ilvermony, școala de magie de acolo. Intrați pe Pottermore și veți afla de ce.

Lectură plăcută!

Despre autoare:

   Ar fi foarte multe de spus despre J.K. Rowling, dar din lipsă de spațiu și timp, mă voi rezuma la câteva aspecte: pe numele ei Joanne Rowling, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice ale tuturor timpurilor. Seria Harry Potter a făcut-o celebră, după ce manuscrisul fusese respins inițial de 12 edituri. A contribuit la realizarea scenariului piesei de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, a scris scenariul filmului „Animale fantastice și unde le poți găsi”, a înființat o fundație de binefacere, a scris alte cărți ce fac parte din universul Harry Potter.

   O puteți citi în continuare pe www.pottermore.com , un site dedicat fanilor celebrei serii.

   Tot sub numele de J.K. Rowling, a publicat romanul „Moarte subită” și sub pseudonimul Robert Galbraith, alte câteva cărți polițiste.

Cartea Fantastic Beasts and Where to Find Them de J.K. Rowling a fost oferită pentru recenzie de Books Express. Poate fi comandată de pe site-ul Books Express.

COROANA DE SĂBII (VOL.7 DIN SERIA ROATA TIMPULUI), de Robert Jordan-prezentare

Editura Rao

Număr pagini: 960

   Roata Timpului se învârteşte, Vârstele vin şi se duc, lăsând în urmă amintiri care devin legende. Legenda trece încet în mit, dar până şi mitul e uitat când revine Vârsta care l-a creat. În a Treia Vârstă, o Vârstă a Profeţiei, Lumea şi Timpul stau în balanţă. Ce a fost, ce va fi şi ce este pot cădea în Umbră. Elayne, Aviendha şi Mat sunt pe cale să finalizeze un proiect menit să pună capăt încălzirii climatice şi să restabilească ordinea firească a vremii. Egwene începe să implice mai multe personaje care să o ajute – Oamenii Mării, Windfinder, Femeile Înţelepte –, dar şi altele la fel de surprinzătoare.

Sursa: Editura Rao

O lume fără tine, de Beth Revis-recenzie

Titlu original: A World Without You

Editura: Youngart, 2016 ( Grupul Editorial Art)

Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu

Pagini: 358

     Despre autoare

   „Beth Revis este o cunoscută scriitoare americană de romane Young Adult, traduse în zeci de limbi. Beth s-a născut în North Carolina și a studiat la NC State University. Înainte de a-și dedica tot timpul scrisului, a fost o vreme profesoara, activitate care, spre surprinderea ei, i-a plăcut la nebunie și la care i-a fost greu să renunțe. În prezent locuiește în North Carolina, cu soțul ei și câinele lor pe nume Sirius, botezat astfel după personajul Sirius Black din Harry Potter.

   Beth Revis spune despre O lume fără tine că e o carte cu adevărat specială pentru ea, cu referințe semi-autobiografice, în care a ascuns o mulțime de aluzii și indicii referitoare la filmele sau cărțile ei preferate, de la Doctor Who la Harry Potter.”

   În ultimul timp genul Young Adult a invadat piața de carte. Dacă tot e la modă având un mare succes cărțile/ filmele fantasy, un gen care până acum nu m-a atras în mod special, am început ,,O lume fără tine” cu o oarecare curiozitate.

   La prima impresie romanul este povestea unor adolescenți și viața lor. Parcurgând paginile am găsit asemănări cu Harry Potter.

   Acțiunea se petrece pe o insulă unde este situată Academia Berkshire în mare parte. De cele mai multe ori personajul principal pe care o să-l prezint mai târziu se întoarce în trecut tot pe insulă, chiar înaintea existenței școlii.

Personajele principale sunt cinci copii cu puteri neobișnuite

   Bo – este un adolescent care poate călători în timp, de cele mai multe ori în trecut, viitorul fiind un tărâm necunoscut. Cel puțin până va învăța să-și controleze puterea. Familia lui este destul prezentă în roman, mai ales sora lui Bo, Phoebe. El este personajul în jurul căruia se construiește toată acțiunea.

   Sofia – este eleva care poate devenii invizibilă. Tatăl alcoolic, iar mama sa a murit într-un accident împreună cu cele două surori ale ei. E iubita lui Bo, iar povestea o are ca subiect principal în acțiunile lui Bo.

  Ryan – stăpânește controlul minții și telechinezia. Este personajul rece, răutăcios. Provine dintr-o familie dezbinată căruia nu-i pasă de el. Abuzat în copilărie. Pe parcursul romanului încearcă să-i fie aliat lui Bo, suspectat că se joacă cu mințile tuturor.

  Gwen  – emite scântei din tot corpul, se împrietenește cu Sofia. Rolul ei în acest roman nu este foarte prezent.

  Harold – vorbește cu spiritele. Provine dintr-o familie cu doi tați, o surioară mai mică din Haiti, un frate mai mare din Cambodgia.

   Dr. Franklin – este medicul tinerilor cu puteri supranaturale, familia lor de luni până vineri. Are puterea de a se vindeca.

Subiectul

   Bo se îndrăgostește de Sofia, într-o zi aceasta îl roagă să o ducă în trecut să cunoască istoria insulei, în vremea în care multe persoane erau ucise pentru vrăjitorie. Un timp în care tânăra rămâne captivă, dispare fără urmă. O lume fără tine, este lumea lui Bo care nu își poate imagina viața fără Sofia. Băiatul este hotărât să-și folosească abilitățile pentru a călători în timp, cu intenția de a o aduce pe iubita sa înapoi. Toată lumea este convinsă că tânăra a murit. Oficialii investighează școala și încearcă să descopere ce se ascunde în Academia Berkshire. Elevii sunt nevoiți să-ți ascundă puterile. Între timp apar confuzii, toată lumea se pare că neagă existența puterilor, singurul care aparent îi este aliat e Ryan, doar că puterea lui de a controla mințile este un motiv de a nu avea încredere în el.

  Bo călătorește în timp pentru a-și întâlni iubita. Totul devine confuz, găsește dosare în care puterile lor au diagnostic medical. Nu mai știe ce e realitate și ce e imaginație. Lucru care-l motivează din ce în ce mai mult să descopere adevărul.

„ Mă trezesc aruncat într-un loc pe care nu îl recunosc. Nu-i tabăra pentru copii bolnavi. Nu-i Berkshire. Nu-i  hornul din secolul al XVII-lea….Nici măcar o casă. Nu-i decât insula goală, mlăștinoasă, răsunând de zgomotul valurilor care se izbesc de țărm.”

   Aparent O lume fără tine este o poveste fantasy. Ceea ce ascunde de fapt în spatele poveștii este profunzimea suferinței; analiza familiei și urmările copilăriei; durerea mascată. Acest roman se joacă cu mintea personajelor într-un mod haotic, în același timp jucându-se cu mintea cititorului. Te hrănești cu speranță  la fiecare îndoială.

Oamenii mari mint. Mint că își iubesc copiii la fel de mult. Niciodată nu e adevărat. Își iubesc copiii diferit, iar diferențele sunt atât de mari, încât nici vorbă de egalitate.”

Dacă tot ce se întâmplă în jur e doar produsul minții lui „

   În cele peste 350 de pagini sunt foarte multe amănunte, detalii importante care fac lectura să fie clară într-un roman haotic. În momentul când te obișnuiești cu super-puterile personajelor totul este sub semnul întrebării neștiind dacă totul e în mintea personajului sau totul este o conspirație.

   Reușește adolescentul să afle adevărul? Puterile și tot ceea ce el știe despre el și cei din jur sunt halucinație sau realitate?

  Surprinzător cât de mult am îndrăgit lectura acestei cărți, având în vedere că nu eram fan fantasy, se pare că pe lângă Harry Potter sau Stăpânul inelelor mai pot fi cucerită de o lume a fanteziei.

Subiectul

   Cinci adolescenți cu puteri neobișnuite sunt elevi la o școală pentru copii cu nevoi speciale. Școala este pentru mai mulți elevi grupați în grupuri mici pentru a se lucra la controlul fiecărei puteri, a fiecărui copil mai cu atenție de doctorul psihiatru.

Cartea O lume fără tine, de Beth Revis a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

 

 

by -
13

        Trei coroane întunecate, de Kendare Blake-Editura Corint-recenzie

 

Titlul original: Three Dark Crowns

Traducere: Roxana Olteanu

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 368

Gen: Fantasy

 

   În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.
Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharine este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.
ULTIMA REGINĂ RĂMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.

     Tulburător! Incredibil! Autoarea Kendare Blake a reușit și de această dată să mă surprindă plăcut cu o poveste întunecată și foarte complicată, mult mai fascinantă decât ” Anna în veșmânt de sânge ”. Răsturnările de situație de la finalul cărții m-au lăsat mută de uimire. Pe parcursul lecturii, mi-am făcut o grămadă de scenarii, dar nu mă așteptam la asemenea surprize de proporții. Și cât de  amarnic m-am înșelat în privința unor personaje de care mă atașasem!

     Am avut o mulțime de sentimente contradictorii și nici după ce am parcurs întreaga poveste, nu am reușit să disting în mod cert cine sunt personajele pozitive sau negative. Nu mai aveam încredere în nimeni și devenisem suspicioasă la cel mai mic gest făcut de cineva. De fapt, toate personajele mi-au incitat interesul tocmai datorită naturii lor duale și a intrigilor urzite de ele. Doar o singură persoană m-a impresionat mult și a reușit să-și dovedească loialitatea – Jules Milone – cea mai puternică naturalistă de pe insulă și, totodată, prietena și confidenta lui Arsinoe.

     Nu doar că am fost tulburată de evenimentele petrecute la finalul cărții, dar m-am simțit într-un fel  trădată de acțiunile întreprinse de un anumit personaj masculin. Sunt furioasă pe el și nu îl pot înțelege. Iubește o fată și totuși se culcă cu alta. Îi mărturisește iubitei ce a făcut și promite că nu se va mai întâmpla, dar cu prima ocazie, o feștelește. E conștient că le rănește pe amândouă fetele, dar se așteaptă să fie iertat. Și, Doamne, cât de naive sunt ele…

  Ați citit deja descrierea cărții, deci știți ce haruri posedă fiecare fată. Însă, să nu vă imaginați că sunt trei tinere regine ce huzuresc, așteptând întrecerea. Antrenamentele dure și faptul că ele nu sunt libere cu adevărat, ne determină să le compătimim. Gândiți-vă că Katharine se antrenează zilnic cu otrăvuri, înghite sau i se injectează diverse otrăvuri ca să-și întărească harul. Iar Mirabella, oricât de mult își face datoria față de preotese, acestea vor să știe în permanență unde se află și ce face, iar pentru asta i-au legat clopoței de glezne, de teamă ca nu cumva să fugă.

     Dintre cele trei regine, o prefer pe Arsinoe. Katharine mi se pare o fire slabă și puțin cam naivă, în ciuda faptului că toxicii sunt cei mai duri și cele mai crude ființe. Mirabella nu mi-a demonstrat că e puternică, așa cum se spune (puterea ei se manifestă cu adevărat doar atunci când se înfurie). O admir pentru că nu vrea să-și ucidă surorile, dar doar atât. În schimb, pe Arsinoe nu o interesează cum arată, încalcă regulile, e loială prietenilor săi, le sare în ajutor, îi protejează și nu se teme să ia vina asupra ei atunci când cineva apropiat riscă să fie ucis. 

  Trebuie să recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă adaptez cu lumea fantasy creată de autoare. Ni se oferă foarte multe detalii despre tradițiile și regulile impuse de Zeiță, despre legende străvechi. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Premiza romanului este foarte interesantă. În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice, însă numai una va deveni Regina Încoronată. Și pentru asta, cele trei surori trebuie să se înfrunte într-o  luptă pe viață și pe moarte.

   Legenda spune că niciodată până acum nu au mai domnit în succesiune trei regine, fie că aveau  sau nu același har. Regina Camille, mama tripletelor, își câștigase coroana, otrăvindu-și surorile  cu multă viclenie. Însă ea a părăsit insula împreună cu regele-consort imediat ce și-a revenit după ce a născut tripletele, fiind nevoită să se supună legilor, la fel cum au făcut toate reginele. Zeița trimisese noile regine, așa că domnia celei vechi se încheiase.

   La vârsta de șase ani, cele trei surori au fost despărțite, fiecare fiind luată de câte un clan (de naturaliști, elementali și toxici). Timp de șaisprezece ani ele au fost educate și pregătite pentru marea înfruntare, iar până la instalarea noii regine, Consiliul Negru va conduce insula. La câteva luni după aniversarea de șaisprezece ani a reginelor, va avea loc Ceremonia de Beltane, care marchează începutul Anului Ascensiunii. Va avea loc o vânătoare ritualică, urmată de un ospăț, apoi se vor face pregătirile pentru Debarcare, ce are loc în noaptea de după Vânătoare și, pentru Revelare, care e în noaptea următoare. Debarcarea e atunci când li se prezintă curtezanii, de unde regina își va alege regele-consort. Revelarea e atunci când reginele își demonstrează harul. Și după ce se încheie Ceremonia de Beltane, vine momentul curtării oficiale și, tot atunci, reginele se înfruntă până la moarte. Au la dispoziție un an întreg se se omoare, până la următorul Beltane.

    Katharine este cea mai mică dintre triplete, născută ultima și e micuță de statură. La vârsta de șase ani a fost adusă la conacul Greavesdrake deținut de toxici.Va fi educată și pregătită de către otrăvitoarea Natalia, capul familiei de toxici Arron, cel mai puternic membru al Consiliului Negru. Prin definiție, toxicii sunt cei mai severi și riguroși, așa că antrenamentele sunt dintre cele mai dure și crude. 

   În Consiliu îngrijorarea e tot mai mare, de când templul îi susține pe elementali, iar Natalia se teme că toxicii vor intra în Anul Ascensiunii cu o regină slabă. Lucru care se confirmă la aniversarea de șaisprezece ani a Katharinei, când  aceasta nu reușește să-și dovedească harul (că poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic).

“ Când se uită în oglindă, își vede corpul ca pe niște piese separate. Oase. Piele. Sânge prea puțin. Nu e nevoie de cine știe ce efort ca s-o reduce la zero (…) De multe ori se întreabă dacă surorile sale sunt la fel de slabe. Și dacă pe sub piele sunt la fel ca ea. Niciuna nu e toxică, una e naturalistă și alta elementală.” 

“ Cu ochii injectați și plini de lacrimi, Katharine le vede strâmbăturile. Rușinea ei este reflectată în fiecare expresie.” 

   Dar să ne îndreptăm atenția și spre Orașul naturaliștilor – Wolf Spring, acolo unde Arsinoe, cea de-a doua soră, își aniversează și ea ziua de naștere.  Ea ar trebui să poată înflori toate tufișurile și să înverzească șesul cu totul. Dar ea încă nu și-a căpătat adevăratul har. Din cauza acestei slăbiciuni, nu se așteaptă nimeni ca ea să supraviețuiască Anului Ascensiunii și este luată în bătaie de joc de oamenii săi.

“Numai că de trei generații încoace au fost ucise regine naturaliste mai puternice decât Arsinoe. Clanul Arron e mult prea potent. Otrava lor reușește întotdeauna. Și chiar dacă nu reușește, lupta lor o să fie cu Mirabella.”

 

   Însă în acea zi se dă anunțul că exilul bunului ei prieten, Joseph Sandrin, s-a încheiat și va reveni pe insulă. Acesta fusese exilat pentru că în urmă cu cinci ani, împreună cu  iubita lui, Jules Milone (cel mai puternic elemental de pe insulă), au încercat s-o ajute pe Arsinoe să fugă de pe insulă. Dar și Jules a avut de suferit din cauza acelei evadări eșuate, pentru că sentința pe care a primit-o aceasta a fost să rămână doică și moașă celibatară pentru regine, să trăiască singură ca servitoare a coroanei, iar singurii tovarăși să fie regina și regele-consort. Cât despre Arsinoe, aceasta se simte  vinovată  că din cauza ei cei doi iubiți au fost despărțiți.

   Între timp, în Orașul elementalilor – Rolanth, își aniversează ziua de naștere și cea de-a treia soră. Înalta, puternica, frumoasa, sălbatica și curajoasa Mirabella, cea despre care se spune că are cele mai multe șanse să câștige înfruntarea și că va fi următoarea regină din Fernnbirn. Forța harului pe care îl are fata a făcut să renască în oameni credința.

   Însă la vânătoare din ziua aniversării sale, are parte o o mare surpriză neplăcută. Ea și preotesele nu vor vâna un animal, ci va asista la sacrificarea unei novice.

“– Dacă nu o faci tu, regina mea, atunci o vom face noi. Dar dacă o facem noi, moartea va fi mai lentă.” 

   Cele întâmplate  la acel ritual al sacrificiului, dar și gândul că va fi silită să-și ucidă surorile, o determină pe Mirabella să fugă de la templu, iar decizia ei va avea  urmări grave pentru toată lumea. Mulți oameni vor avea de suferit, preotesele vor încerca să-și pună în aplicare planul diabolic. Se vor folosi de o legendă străveche, o poveste despre Anul Sacrificial – se referă la o generație de regine în care una singură e puternică, iar celelalte sunt slabe. Și în acel An Sacrificial, cele două regine slabe sunt ucise de mulțime după ceremonia de Relevare, iar cea rămasă în viață, va deveni o Regină cu Mâini Albe (se referă la faptul că ea va urca pe tron fără să verse vreo picătură din sângele surorilor, pentru că alții le vor omorî).

   Dar și Natalia are în minte un plan, iar aici, un rol important îl va avea Pietyr, nepotul ei preferat. Harul Katharinei se încăpățânează să rămână slab, însă Pietyr îi propune să o ajute să și-l dezvolte și, totodată, îi arată cum să flirteze cu viitorii curtezani. Însă vor ajunge să aibă o relație secrete.

“ Și ce-i cu asta? Harurile contează tot mai puțin. Acum coroanele nu se mai câștigă, se construiesc prin politici și alianțe. Și nicio familie de pe insulă nu poate naviga pe aceste ape mai bine ca familia Arron.”

   Va reuși Natalia să-și ducă planul până la capăt? Va fi sau nu dejucat planul Marii Preotese ? Cum va decurge întâlnirea dintre cele trei surori? Cine va învinge? Oare e bine că Arsinoe este învățată să se folosească de Magia joasă (magia pentru cei lipsiți de har), mai ales că se știe că e foarte periculoasă? Care este rolul lui Pietyr? Ce se întâmplă cu Jules și Joseph?

“Se uită din nou la Mirabella, frumoasă și regală fără niciun efort, și la Katharine, care e drăguță și pare periculoasă ca o bucată de sticlă neagră. Față de ele, ea nu e nimic.O trădătoare  și o lașă. Lipsită de har, nenaturală și desfigurată. Față de ele, ea nici nu e regină.” 

“ – Vreau răzbunare, șoptește ea, și degetele ei trasează pe brațul Nataliei urme însângerate. Și după aceea îmi vreau coroana.”

“ – Vor plăti toți pentru asta, spune ea, cu capul înfundat în umărul lui. Vor vărsa sânge și vor urla și vor primi ce merită.” 

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Povestea are multe răsturnări de situație și veți avea parte de multe suprize!

 

Cartea Trei coroane întunecate, de Kendare Blake a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

King’s Cage (Red Queen- nr. 3),Victoria Aveyard-prezentare

Limba engleză

   Mare Barrow este prizonieră, slăbită și chinuită de amintiri dureroase. Trăiește la mila unui băiat pe care l-a iubit, un trup și un suflet formate din minciuni și trădări.
Numele lui este Maven Calore, iar scopul său este să dețină controlul absolut asupra țării pe care o conduce și asupra prizonierei sale.
Între timp, pregătirile de război sunt în plină desfășurare, iar Garda Roșie nu mai poate sta pentru mult timp în umbră.
Prințul exilat, Cal, singurul pretendent la inima eroinei Mare nu se va opri până nu o va salva din mâinile unui dictator obsedat de putere.

Cartea poate fi comandată de pe Books Express
%d bloggers like this: