Carti fantasy

„Consecințele acțiunilor noastre sunt întotdeauna atât de complicate și de diverse, încât prezicerea viitorului e o treabă foarte grea…”

     Harry Potter si Prizonierul din Azkaban, de J.K. Rowling

Titlul original: Harry Potter and the Prisoner of Azkaban

Volumul 3

Editura: Arthur

Grupul Editorial Art

Anul apariţiei: 2016

Traducere din engleză  de: Radu Paraschivescu

Număr pagini: 458

Gen: Fantasy, Aventuri

Cotație Goodreads: 4,52

   Editura Arthur mi-a făcut o mare bucurie cu reeditarea acestui volum! Bătrâna mea cărticică din prima ediție a ajuns mai jerpelită decât hainele profesorului Lupin: cu foile curgând din ea, atât de citită și răscitită a fost. Se impunea un nou exemplar… Un exemplar cu o copertă superbă și cu o traducere neașteptat de bună. De ce neașteptat? Pentru că traducerile primelor două volume din această nouă ediție, precum și cea a piesei de teatru, „Harry Potter și Copilul Blestemat”, nu m-au încântat.

   Nu vă imaginați ce fericită sunt să scriu această recenzie! Suficient de fericită pentru a produce un Patronus. Dacă acum 15 ani, când am citit prima dată această carte, m-aș fi văzut scriindu-i recenzia… Eu zic că da, și acest gând ar fi fost suficient de puternic pentru a produce un Patronus… Gândul că peste ani, le voi împărtăși altora tainele din lumea lui Harry Potter. În același timp, va fi greu. Greu să cuprind într-o singură recenzie tot ceea ce vreau să spun despre Harry Potter.

   Dar să revenim! Introducerea a fost oarecum pentru cunoscători, acum mă voi adresa celor care nu știu prea multe despre această serie.

„Harry Potter și Prizonierul din Azkaban” este cel de-al treilea volum din serie. Dacă nu sunteți la curent cu subiectul, găsiți recenzia celui de-al doilea volum aici ; oricum, nu vă faceți griji, puteți înțelege volumul 3 și fără să le fi citit pe primele două.

   Harry se pregătește acum pentru cel de-al treilea an la Hogwarts. Spre deosebire de alți puști de vârsta lui, băiatul abia așteaptă să se termine vacanța, pentru a pleca din casa rudelor sale și a se întoarce la școala de magie, locul unde este fericit.

   Însă așteptarea îi este tulburată de un eveniment: sosirea mătușii Marge, sora unchiului Vernon, care face tot posibilul să-l scoată din sărite.

   Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, o nouă amenințare apare: Sirius Black, un criminal periculos ce a evadat din Azkaban, închisoarea vrăjitorilor, un loc înfiorător, de unde niciun deținut nu a reușit să fugă vreodată. Mai mult, se pare că ținta lui Black este chiar… Harry Potter! Ce are Black cu Harry, ce motiv ar avea să-l vizeze tocmai pe el, aflați citind cartea! N-o să vă pară rău, credeți-mă!

   Toată comunitatea vrăjitorească este în alertă, prevenind și autoritățile mageamești (Încuiate, pentru cei care nu au citit nimic din noua ediție), atât de periculos este considerat Black. Ca măsură de siguranță, la Hogwarts au fost aduși paznici de la Azkaban: Dementorii, niște creaturi mai mult decât sinistre, ce absorb toată fericirea și emoțiile pozitive ale oamenilor, inducându-le, în schimb, stări negative precum frica, tristețea, lipsa oricărei speranțe. Și se pare că tocmai Harry este cel mai afectat de prezența Dementorilor. De ce tocmai el și la ce soluție recurge pentru a învinge această problemă, aflați tot citind cartea.

„Asta înseamnă că lucrul de care ți-e cel mai frică e… frica. Foarte isteț, Harry.”

   Și acest an la Hogwarts este plin de aventuri și de răsturnări de situație. Cel de-al treilea volum este, dacă pot spune așa, cel mai polițist roman din serie. Nu, nu mă înțelegeți greșit, aparține tot genului fantasy! Dar suspansul, misterul, descoperirile făcute pe parcurs, felul în care îți este pusă mintea la contribuție, ca într-un puzzle, toate sunt ingrediente nelipsite dintr-un roman polițist. J.K. Rowling a spus odată că Harry Potter este, de fapt, o carte polițistă. Poate că din acest motiv îmi place atât de mult… Să nu uităm că autoarea a scris și romane polițiste.

Ce-mi place atât de mult la „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban” ?

   Umorul, în ciuda situațiilor mai mult sau mai puțin dramatice :

   „RON WEASLEY ! răcnise Ron, ca și cum el și unchiul Vernon ar fi vorbit de la capetele unui teren de fotbal. SUNT UN PRIETEN AL LUI HARRY DE LA ȘCOALĂ… (…)

 – NU E NICIUN HARRY POTTER AICI ! urlase el, de data asta ținând telefonul la o lungime de braț, de parcă s-ar fi temut să nu explodeze. HABAR N-AM DESPRE CE ȘCOALĂ VORBEȘTI! SĂ NU MĂ MAI SUNI NICIODATĂ! ȘI NU CUMVA SĂ TE-APROPII DE FAMILIA MEA!”

   „- De ce nu s-o fi ascuns Black în biroul lui Snape? Ar fi putut să-i vină de hac și ne-ar fi făcut un bine !”

„Harry nu făcuse parte niciodată dintr-un grup mai ciudat. Pungășilă îi conduse în jos pe scări ; îl urmau Lupin, Pettigrew și Ron, care semănau cu niște concurenți într-o cursă a creaturilor cu șase picioare. După ei venea profesorul Snape, levitând sinistru, atingând cu picioarele fiecare treaptă peste care trecea și ținut în poziția aceea de propria baghetă, cu care-l fixa Sirius. Harry și Hermione compuneau ariergarda.”

   Tot în acest volum, am asistat la unele dintre cele mai amuzante scene: farsa făcută de  Harry lui Draco și prietenilor acestuia în Hogsmeade, la cabana bântuită, ascuns sub mantia de invizibilitate; la meciul de Quidditch, când Patronusul lui Harry i-a speriat pe cei care se deghizaseră în Dementori. Și veți întâlni mai multe astfel de momente dacă veți citi cartea.

   Meciurile de Quidditch (Vâjthaț). Ador meciurile de Quidditch, dacă aș fi fost la Hogwarts, sigur aș fi jucat în echipa casei. Iar comentariile lui Lee Jordan fac toți banii :

   „Iată-l virând acum – Cometa lui Chang n-are cum să-i facă față. Echilibrul de mare precizie al Bolidului e cu atât mai remarcabil în aceste…

 – JORDAN ! EȘTI PLĂTIT SĂ FACI PUBLICITATE BOLIZILOR ? VEZI-ȚI DE COMENTARIU !”

 „- TREIZECI-ZERO! IA DE-AICI, JIGODIE ESCROACĂ!

 – Jordan, dacă nu comentezi nepărtinitor…

 – Dar spun exact cum a fost, doamnă profesoară!”

   „Acum Gryffindor e din nou în posesie, cu Johnson preluând coafa… Flint o talonează – bagă-i degetul în ochi, Angelina! – am glumit, doamnă profesoară, am glumit…”

   „- CANALIE HOAȚĂ CE EȘTI! răcni Lee Jordan la megafon, scăpând de alonja doamnei profesoare McGonagall. TICĂLOS ÎMPUȚIT ȘI HOȚO…

   Dar doamna McGonagall nici măcar un se sinchisi să-l certe. La drept vorbind, îl amenința ea însăși pe Malfoy; cu pălăria căzută de pe cap, striga la rândul ei pradă furiei.”

    Deși poate părea o carte pentru copii, Harry Potter nu se reduce la magie sau acțiune, ci tratează, mai mult sau mai puțin subtil, probleme precum obezitatea, dependența de tehnologie în rândul copiilor, cauzate de răsfățarea acestora: „Se uitau la un televizor nou-nouț, un cadou primit de Dudley, reîntors acasă în vacanță, fiindcă băiatul se plânsese în gura mare că era prea mult de mers de la frigider până la televizorul din sufragerie. Dudley își petrecuse cea mai mare parte a verii în bucătărie, cu ochii mici de porc ațintiți asupra ecranului și cu cele cinci guși tremurându-i în timp ce înfuleca.”

    Snobismul este alt aspect trecut în revistă:

   „- Uitați-vă ce mantii jerpelite are, spunea Malfoy îndeajuns de tare încât să fie auzit de Lupin când acesta trecea pe lângă ei. Se îmbracă de zici că-i fostul nostru spiriduș de casă care făcea pe servitorul.”

   Autoarea descrie foarte bine frământările specifice vârstei, cu temerile și modul de gândire tipice adolescenților:

   „Cu toate acestea, Harry nu era deloc vesel. Profesorul Lupin refuzase cu bună știință să-l lase să-l înfrunte pe bogart. De ce? Oare fiindcă îl văzuse pe Harry leșinând în tren și își spusese că nu era mare lucru de capul lui? Se gândise cumva că avea să leșine din nou?”

    Tot anul acesta, Harry își întâlnește prima dragoste:

   „Gonaciul ei, Cho Chang, era singura fată din echipă. Era cam cu un cap mai scundă decât Harry, care, neliniștit cum era, nu putu să nu observe că era deosebit de drăguță. Îi zâmbi lui Harry când echipele se găsiră față în față, cu căpitanii în frunte, iar el simți un gol în stomac despre care știa că nu avea nimic de-a face cu febra meciului.”

   Recitind acest volum și cunoscând acțiunea din cărțile viitoare, am identificat un indiciu: „I-ai trimis lui Voldemort un vrăjitor care îți este îndatorat. Când un vrăjitor îi salvează viața altuia, între ei doi se încheagă o anumită legătură… și m-aș mira foarte mult dacă Voldemort ar vrea să aibă un slujitor care să-i fie îndatorat lui Harry Potter.” – nu vă spun decât atât: cartea a șaptea, reședința Malfoy… Cunoscătorii știu, iar pentru cei care nu au citit încă, continuați cu volumele viitoare, nu vreau să dau spoilere!

   În cartea a treia, întâlnim unul dintre cele mai amuzante finaluri, dar la fel, nu detaliez pentru a evita spoilerele. Mă refer la ceea ce-i spune Harry unchiului Vernon pe peron, am râs cu lacrimi.

   Nu mă așteptam, dar m-a surprins plăcut traducerea. Este cea mai bună traducere de până acum în ediția de la Arthur și o spune cineva care a citit și recitit de atâtea ori cartea, încât a învățat pe de rost replicile din vechea ediție. Felicitări, Radu Paraschivescu! Este cea mai apropiată traducere de ceea ce știam, practic m-am simțit transportată în perioada școlii, când am descoperit magia acestor cărți…

   Iar unii termeni chiar sunt mai inspirați decât cei din prima ediție, căreia îi sunt indubitabil fidelă:

 – „alde Dursley” – mi-a plăcut mult expresia, m-a distrat, găsind-o mai potrivită și mai amuzantă decât „familia Dursley” ;

 –  „Cavalerobuzul” este mai aproape de „Knight Bus” decât „Autobuzul Salvator”, deși îmi plăcea și vechiul termen;

 –  „bogart” este mai aproape de original decât „bong”,

 – mi-a plăcut mult „poznă reușită”. Desigur că prefer „Năzbâtie îndeplinită” din vechea ediție, dar față de „Gata cu poznele!” (traducerea din „Harry Potter și Copilul Blestemat”), „Poznă reușită” sună genial!

   De asemenea, mă bucur că unele cuvinte au fost păstrate în forma originală, fără a fi traduse, cum ar fi „Honeydukes” (în vechea ediție, „Lorzii mierii”).

   În cazul altor cuvinte, prefer vechea traducere: chiar dacă nu cunosc termenul original, toată adolescența am visat cum zbura Harry pe „Fulger”, nu pe „Bolid”, așa cum am crescut cu „Lunaticul, Șobo, Amprentă și Corn”, nu cu „Amețilă, Șobi, Lăbuță și Cornițe” (fie vorba între noi, nu cred că personajele ar fi încântate de aceste diminutive); cu „Spectru” în loc de „fiară”.

   Mult mai distractiv a fost atunci când gemenii Weasley i-au vrăjit insigna lui Percy, astfel încât pe ea să scrie „Șef de proști” în loc de „Șef de promoție”; cu „șeful elevilor” și „Capsoman Major” nu a mai avut același haz. Mi se pare mai potrivit „om-lup” sau „vârcolac” decât „licantrop” – fiind o lectură (și) pentru copii, mulți nu știu ce este un licantrop;

    Însă această nouă traducere a scos în evidență alte momente amuzante:

  „- Crăciun – hâc!- fericit! Parola?

 – Javră ordinară, răspunse Ron.

 – Și tu la fel, domnul meu! răcni Sir Cadogan, pe când tabloul le făcea loc să intre.”

   Mulțumesc, Editura Arthur, mulțumesc, Radu Paraschivescu! Mi-ați făcut o surpriză plăcută! Câte stele merită? Dar nu știu de ce mai întreb, bineînțeles că 5! Ca orice carte din seria Harry Potter…

   Citate:

  „Consecințele acțiunilor noastre sunt întotdeauna atât de complicate și de diverse, încât prezicerea viitorului e o treabă foarte grea…”

  „Crezi că morții pe care i-am iubit ne părăsesc cu adevărat? Crezi că nu ne amintim de ei mai clar ca niciodată când suntem la ananghie?” (…) Așa că ți-ai văzut într-adevăr tatăl azi-noapte, Harry… l-ai găsit în tine însuți.”

    Despre autoare:

   Ar fi foarte multe de spus despre J.K. Rowling, dar din lipsă de spațiu și timp, mă voi rezuma la câteva aspecte: pe numele ei Joanne Rowling, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice ale tuturor timpurilor. Seria Harry Potter a făcut-o celebră, după ce manuscrisul fusese respins inițial de 12 edituri. A contribuit la realizarea scenariului piesei de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, a înființat o fundație de binefacere, legată de alte trei cărți ce fac parte din universul Harry Potter. O puteți citi în continuare pe www.pottermore.com, un site dedicat fanilor celebrei serii.

   Tot sub numele de J.K. Rowling, a publicat romanul „Moarte subită” și sub pseudonimul Robert Galbraith, alte câteva cărți polițiste.

 

Editura Arthur

Cartea Harry Potter si Prizonierul din Azkaban de J.K. Rowling este oferită spre recenzie de către Editura Arthur. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Arthur. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
7

Gregor Pământeanul (seria Cronici din Subpământ, volumul I), de Suzanne Collins

Editura Nemira, 2016

Titlu original: Gregor the Overlander (2003)

Colecţia: Nemi

Număr pagini: 310

Un războinic pământean, un fiu al Soarelui

Aducătorul luminii poate e sau poate nu-i

   Pornind de la ideea de joc și joacă, Gregor Pământeanul e așa cum trebuie să fie orice carte pentru copii: palpitantă, cu personaje- eroi ai binelui, în luptă cu forțe întunecate, pe care trebuie să le învingă, cu lecții de viață legate de principalele calități pe care lectorii juniori trebuie să și le însușească: empatie, determinare, loialitate, simț al răspunderii față de familie etc.  Ideea romanului i-a venit autoarei  gândindu-se la Alice în Țara Minunilor și cât de pastoral li s-ar părea copiilor din New York să cadă într-o gaură de iepure, într-un oraș unde mai degrabă poți cădea într-o gaură de canal.

   Gregor, personajul eponim și titular, este un băiat obișnuit de 11 ani, din New York,  timid și cuminte, devenit bărbatul familiei de când tatăl a dispărut în chip misterios, în urmă cu 2 ani. Viața familiei este grea, Gregor renunță la tabără pentru a avea grijă de surioara lui și de bunica senilă, în timp ce mama se străduiește să aducă un salariu în casă. Într-o zi, în timp ce se aflau în spălătoria din subsolul blocului de locuit, Gregor și Boots cad într-o gaură de ventilație și ajung în întunecatul Subpământ, o lume stranie, populată de personaje animaliere gigantice și de oameni. Regina Luxa avea cu pielea atât de palidă încât i se vedea fiecare venădin corp.[…] La început, i s-a părut că avea părul cărunt, ca al bunicii lui, dar nu era așa. Avea mai degrabă culoarea argintului, un fel de blond cu o nuanță metalică.

   Dorindu-și să se întoarcă la familia lui, încearcă să evadeze în timpul nopții și, cu această ocazie, află că prezența lui în Subpământ nu este întâmplătoare, ci pare să împlinească o profeție foarte veche, despre un tânăr din lumea de sus, care va veni să salveze subpământenii.

Luați aminte, subpământeni, de un fir de păr timpul atârnă.

Vânătorii sunt vânați, apa albă în roșu stă să curgă.

Rozătoarele vor lovi spre a celorlalți exterminare.

Speranța celor fără de speranță stă în căutare.

 

Un războinic pământean, un fiu al Soarelui,

Aducătorul luminii poate e sau poate nu-i.

Dar adunați-vă vecinii și chemarea-i ascultați

Sau șobolanii neîndoielnic ne vor devora pe toți.

 

Doi de pe Pământ, doi din Subpământ, din neam regesc,

Două zburătoare, două târâtoare,

Două țesătoare se învoiesc.

O rozătoare alături, unul înainte pierdut.

Și opt vor rămâne după ce restul se duc.

 

Ultimul trebuie să aleagă de partea cui e.

Soarta celor opt în mâinile lui e.

Așa că urați-i să aibă grijă, să se uite unde să sară,

Căci viața poate fi moarte și moartea viață poate da iară.

    Profeția-ghicitoare este dezlegată treptat, pe măsură ce se consumă evenimentele. După cum se poate observa, aceasta nu precizează dacă pământeanul este într-adevăr cel care ( și dacă) va salva orașul Regalia.

   Dorința de a ajuta și posibilitatea de a-l afla pe tatăl său încă în viață (despre care auzise că este ținut prizonier de șobolani), îl determină pe Gregor să-și accepte rolul salvator. Timid și lipsit de curaj la început, el trece prin probe care, pe lângă faptul că au ca scop salvarea lumii subpământenilor de șobolani, îi asigură condiția de erou. Din această perspectivă, Gregor Pământeanul este un bildungsroman.

   Romanul urmărește structura clasică a textelor epice de mare întindere, acțiunea se intensifică gradat, devine palpitantă și te convinge să nu mai lași cartea din mână, până la ultima pagină, indiferent ce vârstă ai. Este o lectură facilă, dar antrenantă. Autoarea creează o lume fantastică memorabilă, cu personaje și detalii absolut fermecătoare.

   Liliecii (zburătoarele) sunt prietenii înaripați ai oamenilor, în culori de la galben pai la negru, cu o anvergură a aripilor de peste un metru și jumătate. Au darul vorbirii (ca toate viețuitoarele din Subpământ) și se află mereu la locul potrivit.

   Gândacii (târâtoarele) sunt creaturi de cel puțin un metru și douăzeci de centimetri înălțime și își doresc, la fel ca ceilalți, să scape de criminalii șobolani, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la un dejun copios, ca cel format din oameni veniți din lumea de sus.

   Păianjenii (țesătoarele) au șase ochi negri, mărgelați, picioare țepoase și niște fălci uriașe care se terminau cu colți curbați, ascuțiți.

Gândacii fuseseră ciudați, liliecii intimidanți, dar… șobolanii (rozătoarele ) erau pur și simplu înspăimântători. Așa cum stăteau pe vine, aveau cam un metru optzeci, iar picioarele, brațele, cum vreți să le spuneți, pocneau de mușchi sub blana cenușie. Însă partea cea mai urâtă dintre toate erau dinții, incisivi de cincisprezece centimetri care le ieșeau din boturile mustăcioase.

   Fiecare își joacă propriul rol în această aventură. Pe parcursul lecturii veți descoperi trădători, situații-limită, salvări spectaculoase, emoție și un dram de magie. Va reuși echipa celor nouă să salveze lumea de Subpământ de la pieire? Va reuși Gregor să-și găsească tatăl pierdut și să o ferească pe Boots din calea pericolelor? La aceste întrebări veți afla răspuns dacă veți citi romanul!

sigla Nemira

Cartea Gregor Pământeanul (seria Cronici din Subpământ, volumul I), de Suzanne Collins a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Doamna de la Miezul Noptii, de Cassandra Clare

Titlul original: Lady Midnight

Traducere: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Număr pagini: 653

An apariţie: 2016

 

   Nu ştiu dacă vi s-a mai întâmplat vreodată, dragi cititori, ca…în loc de cuvinte, propoziţii şi epitete să vedeţi culori şi imagini care se desfăşoară în faţa dumneavoastră pe măsură ce citiţi. Este un sentiment plăcut şi mistuitor care ne învăluie precum mătasea şi nu ne dă drumul până la ultima filă. Cărţile Cassandrei Clare au avut mereu efectul acesta asupra mea; este ca şi cum aş avea propriul cinematograf în casă şi îl activez deschizând o simplă carte. La finele seriei „Instrumente mortale” am fost cuprinsă de teamă; la începutul fiecărui an ştiam că va apărea la editură un alt volum şi nu îmi pusesem cu adevărat problema că se va termina vreodată seria (vise de cititor 🙂 ). Am fost salvată de noile volume ale seriei „Uneltiri Întunecate”.

   Cine este Cassandra Clare? S-a născut la Teheran, în Iran, din părinţi americani. O mare parte din copilărie şi-a petrecut-o călătorind în întreaga lume împreună cu familia, iar cărţile au fost prietenii ei cei mai buni pentru că oriunde mergea şi acestea o urmau. Anii de liceu şi i-a petrecut în Los Angeles, perioadă în care scria povestiri ca să-şi amuze colegii. După încheierea studiilor a locuit în Los Angeles şi New York, unde a lucrat la diverse reviste. Este autoarea seriilor de mare succes „Instrumente mortale” şi „Dispozitive infernale”.

   Primul volum al seriei „Uneltiri Întunecate”, „Doamna de la Miezul Nopţii”, se deschide cu un prolog în care vom cunoaşte unul dintre personajele principale şi anume Emma Carstairs. Aceasta era vânător de umbre, având „părul blond şi bogat, care îi ajungea până la mijloc. Avea o sabie aurită prinsă în curele pe spate şi păşea cu o siguranţă de sine pe care nu aveai cum să o mimezi”. Emma venise la Piaţa Umbrelor pentru a culege informaţii cu privire la moartea părinţilor săi. Pe cine ar trebui să întrebi atare lucruri? Pe cel care vinde ceea ce ştie: Johnny Rook care „ştia nişte lucruri. Nu era ceva să se întâmple în Lumea de Jos a Los Angelesului şi el să nu ştie…tipul care deţinea informaţia şi, dacă aveai bani, el ţi-o vindea”. Din păcate nu cunoştea multe despre ceea ce Emma voia să afle. Cu toate acestea îi spune fetei despre crimele care se petrec printre mundani şi spiritele  naturii: trupurile le  fuseseră acoperite de înscrisuri demonice. Poate oare personajul nostru să stea de o parte? Nici pomeneală!

   Emma se foloseşte de informaţiile primite de la Johnny şi pleacă la vânătoare împreună cu Cristina, un vânător de umbre care venise din Mexic pentru a scăpa de ceva ori de cineva…  Ce se va întâmpla? Vor prinde un elf, dar care scapă mult prea repede. Fuge după el şi se împiedică de un cadavru care „era uman…un bărbat între două vârste, cu umeri largi şi părul argintiu…avea porţiuni de piele arse, roşii şi negre, iar acolo unde arsura fusese mai puternică erau acum băşici care arătau ca spuma pe un săpun…erau semnele pe care le găsise Conclavul pe trupurile părinţilor ei ucişi”. Ea ştie că trebuie să se implice şi să găsească răspunsurile pe care le caută de atât de mult timp aşa că va continua propria sa investigaţie. Îi va arăta Cristinei „panoul nebuniei”, „pereţii interiori ai dressingului…erau plini de fotografii, articole decupate din ziare şi hârtiuţe…tot ce-am reuşit să descopăr până acum legat de moartea părinţilor mei”.

   Aflăm, mai apoi, că Emma are şi un parabatai, pe Julian. Ambii sunt legaţi de o poveste tristă. În vreme ce părinţii Emmei fuseseră ucişi în timpul Războiului Întunecat, familia lui Julian a fost dispersată… El mai are trei surori şi trei fraţi. Din păcate, datorită Păcii Reci de la finele războiului, una dintre surorile sale, Helen, a fost exilată din cauza originii din elfi, iar fratele mai mare răpit de aceleaşi spirite ale naturii. Din această cauză el este cel care are grijă de cei mai mici. Fusese, însă plecat împreună cu aceştia de la Institut, iar când se întoarce află că parabataiul său a încurcat din nou drumurile şi trebuie să îl ajute. Vor exista lupte cu demoni, vom mai afla ce s-a mai întâmplat cu Jase şi Clary şi dăm peste o nouă poveste de dragoste dintre parabatai de astă dată. Ce se va întâmpla? Vor putea trece peste Legea Conclavului sau să găsească păpuşarul crimelor din Los Angeles?  „Legea e dură, dar e Lege” şi un mod de a trăi şi a muri…

   Volumul de faţă are o acţiune complexă, fiind narat la persoana a III-a de narator obiectiv, omniscient şi omniprezent. Ceea ce impresionează în cărţile Cassandrei este dinamismul operelor, descrierile spaţiale „cerul de deasupra Institutului căpătase culoarea aceea de noapte târzie sau dimineaţă devreme, cum vrei să-i spui. Culoarea asta îl făcea pe Julian să se gândească la un celofan albastru sau la acuarele: albastrul intens al nopţii devenit translucid din cauza sosirii iminente a soarelui”. Nu uit de personaje şi de felul cum au fost creionate: mai curajoase, iubitoare, ucigătoare „el s-a răsucit cu graţie. Pumnalul serafic l-a tăiat în două pe mantid”, şirete, o adevărată paletă de caractere.  Aţi vrea şi dumneavoastră să faceţi cunoştinţă cu acestea şi cu un alt fel de Los Angeles?

Lectura placută!

leda edgeeditura-corint

Cartea Doamna de la Miezul Nopţii, de Cassandra Clare poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

“Când ai şanse prea mici, nu-ţi mai rămâne decât să joci pe mize mari.”

Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois

Editura Nemira

Data apariţiei: 2017

Titlul original: Dangerous Women

Colecţia Nautilus

Traducător: Filip Columbeanu

Număr pagini: 496

   Nu există nimic din ceea ce poartă amprenta implicării lui George Martin, care să nu iasă excelent, atingând adesea perfecţiunea. Romane, volume de povestiri proprii, antologii în care are rol de editor şi eventual contribuitor cu câte o cărămidă epică întregitoare… Toate s-au impus drept cele mai bune produse de pe piaţă în domeniul respectiv.

   Dacă pentru romanele sau volumele lui de proză scurtă SF şi fantasy, pasionaţii genului nu mai au nevoie de nicio recomandare, despre antologiile în selecţia cărora e implicat, chiar în ipostază de coeditor, poţi spune că au totdeauna povestiri după gustul lui. Adică cu multă acţiune, cu context logic, cu personaje la care ajungi să ţii imediat. Niciun titlu nu e adăugat numai ca să fie acolo şi să completeze numele mari de pe listă, fiecare autor e adus doar cu ce are mai bun şi se încadrează în tema aleasă. Aceeaşi senzaţie o ai parcurgând Străzi Întunecate sau, mai ales, trecând în revistă Războinicii – pe care o credeam până acum cea mai bună colecţie de povestiri a celor doi, dar care simt, deja, că e egalată de această recentă apariţie, câştigătoare World Fantasy Award for Best Anthology în 2014, Femei periculoase.

    Poate părea nedrept accentul pe Martin, când coautor e Gardner Dozois, editorul de culegeri ficțional-speculative, prin excelenţă. Dar părerea mea e, citindu-i şi selecțiile individuale, care toate suferă de păcatele imputate în general antologiilor, că reuşitele astea deosebite din colaborare sunt în primul rând meritul lui Martin şi ale preferinţelor sale în literatura de gen.

   De fapt nici măcar totdeauna de gen, pentru că în această galerie de personaje feminine, specia fiecărei opere literare chiar nu contează. Avem pe lângă science fiction şi fantasy, thriller, istorie, vampirologie urbană, mistery şi romance.

    Nu sunt cel mai mare fan al prozei scurte, am obiceiul să triez după recenzii şi câteva pagini de început unde sunt agăţat sau nu, poveștile pe care le duc până la capăt în alte antologii. Niciodată, însă, nu am putut aplica decimarea asta pe o colecție Martin-iană. Dacă sunt totuşi din cei ce vor să citească numai istorisirile cu un anumit specific dintre cele adunate în acest volum, sau doar să aleagă cea pe care o vor citi la un moment dat, în funcție de chef, am să înșir câteva impresii orientative, despre fiecare dintre povestiri, evitând orice spoiler major.

F2 (1)

 

 

    Introducere de Gardner Dozois – Demnă de parcurs de orice cititor care simte nevoia unei contextualizări în peisajul literaturii cu eroine (cu sau despre femei în luptă/conflict/confruntare). Dacă ar fi ceva pentru care să fie lăudat şi Dozois la fel de mult ca Martin, ar fi introducerile astea care vin mereu ca nişte articole exhaustive despre laitmotivul antologiei.

    Halal desperado! de Joe Abercrombie – favorita mea, alături de nuveleta lui Sanderson, din volum. Un alt autor ce nu numai că nu dezamăgeşte niciodată, dar chiar ameninţă poziţia marelui maestru al Urzelii Tronurilor, pe frontul fantasy. Cumva cu aceeaşi reţetă a protagoniștilor care nu sunt nici complet buni, nici complet răi, Abercrombie ajunge să îşi întreacă de multe ori profesorul,  prin scriitura mai fermă în momentele de acţiune, prin faptul că reuşeşte să îşi compună tablourile vivante medievale cu tuşe mai comprimate şi care nu se rătăcesc nicio clipă în prea descriptiv sau prea oniric (cum la Martin se mai întâmplă) şi, mai ales, tocmai în target-ul antologiei noastre… prin complexitatea mai mare a personajelor feminine şi a poveştilor de iubire generate de ele.

   După ce taman îl declarasem pe George Martin ca superlativ, un ludatio şi mai mare adresat altui autor poate părea exagerat, dar nu ar admite că există un superlativ al superlativului în fantasy, numai cei ce nu l-au citit pe Abercrombie. Este minunată saga Marea sfărâmată, dar seria Prima lege e “şi mai şi”. Iar universul Red Country din care face parte această primă povestire cu o kick-ass girl, se ridcă cel puţin la cel mai înalt nivel al celorlalte două, încă din start.

   Aliaj de heroic-fantasy medieval şi western cu desperados, având cele mai bune elemente ale fiecăruia, întâia poveste a antologiei ne-o impune în memorie pe Shy, membră a unui grup de tâlhari, hăituită şi de poteră şi de proprii coechipieri puşi pe rele.

   Sau m-a lăsat inima de Megan Abbott – o confesiune contemporană noir, la limita între thriller şi mistery, dar cu accentul pe psihologia naratorului bărbat, care din clipa când îi dispare fetiţa, rememorează în cheie paranoică comportamentul feminin instabil al soţiei sale, încă din vremea în care îi era iubită. Femeia periculoasă devine prin suspiciune un concept, chiar în ochii cei mai iubitori, când toate acuzaţiile par să indice un gest criminal făcut de ea.

     Cântecul Norei de Cecelia Holland – ficţiune istorică despre Eleanor de Aquitania, soţia lui Henric al II-lea şi cei opt copii ai lor, care vor atrage regatul într-un război civil sângeros. Două indicii pentru recunoaşterea capetelor încoronate : filmul “Leul în Iarnă” și Richard Inimă de Leu – celebrul cruciat, speranţa regală a lui Robin Hood – tânărul prinţ Richard din povestire. Nora e una dintre copilele cuplului disfuncţional suprem – prin ochii încă nevinovaţi ai căreia e percepută toată progresia conflinctuală.

   Mâinile care nu există de Melinda Snodgrass – decupaj dintr-un viitor cosmopolit umano-extraterestru în care un proaspăt locotenent secund, ce tocmai a absolvit Academia Militară a  Ligii Solare, ascultă într-un local dubios, povestea şi mai dubioasă a unui beţiv decăzut cu accent elitist care sugera educaţie şi bogăţie. Un delir despre pasiune amoroasă inter-specii ce se transformă într-o teorie a conspirației dătătoare de fiori pentru omenire.

   Bombardele de Jim Butcher – nou caz din seria autorului despre detectivul Dresden implicat în lumea secretă a fiinţelor supranaturale : vrăjitori, vampiri, vârcolaci – preluat spre rezolvare de data asta de ucenica lui mult mai stângace, Molly Carpenter. Foarte amuzant scris.

   Raisa Stepanova de Carrie Vaughn –  planare psihologică în lumea femeilor pilot din Armata Roşie în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Carrie Vaughn surprinde destul de bine mentalitatea duală patriotard-terorizată de absurditatea stalinistă, a soldăţimii sovietice. Raisa îşi iubeşte fratele şi prietena dorindu-şi să devină eroină, dar are şi o latura cinică, realistă, care o face să nu fie luată prin surprindere de evenimentele ce vor urma. Un soi de Enemy at the Gates comprimat şi fără un personaj identificabil de partea inamică. Adică altul decât însăşi maşinăria de război germană ce nici măcar nu remarcă peste cine şi-a trecut tăvălugul. Chiar dacă dintre stalinişti şi hitlerişti mereu am preferat germanii, percepându-i ca pe răul mai puțin barbar şi oricum aliații noştri, până una-alta, scriitoarea te face să privești pozitiv şi duşmanul sovietic, atâta vreme cât îi analizează fără melodramatism umanitatea şi nu are de ce să cadă în excesivitatea declamativă propagandistică a tuturor operelor ruseşti despre subiect, care dacă nu eşti rus, îţi trezesc doar antipatie.

    În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale – e un fel de povestioară de dragoste atemporală, potenţată de lupte amicale, dar cât se poate de dure, între doi crai-luptători de wrestling pe bune (non fake), din alte vremuri. Unul dintre ei devenind mentorul şi antrenorul tipicului adolescent cu probleme, care îi aduce o nouă viziune a propriei vieţi scurgându-se spre final.

   În pofida titlului cu iz de sacrilegiu, povestirea nu are nicio legătură cu vreo confruntare cu divinitatea, decât dacă idolatrizezi un wrestler invincibil de origine hispanică, numit Jesus. Poate trebuia menținută botezarea originală a mini-prozei, Wrestling Jesus? Cred că ar fi fost mai puţin deviantă în sugerarea conținutului.

   Vecinele de Megan Lindholm (una și aceeași cu Robin Hobb – pseudonim păstrat pentru îndrăgitele ei romane fanasy din trilogiile Farseer şi Omul Arămiu) – începe ca o clasică poveste de cartier cu vecine în vârstă pendulând între bârfă şi sanatorii, însă evoluează într-o tot mai palpitantă călătorie în timp sau poate spre descoperirea unei lumi alternative, ca o şansă la retrezirea interesului pentru viaţă.

   Ştiu cum să le-agăţ de Lawrence Block – o femeie fatală în căutarea unui băiat rău dă peste un tip chiar mai plin de probleme psihice decât îşi dorea. Elemente sinistre de devenire criminală cu trădări, incest şi obsesii ucigaşe definesc intențiile si trecutul personajelor.

   Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson – dăm din nou peste un talent uriaş al fantasy-ului, pe aceeaşi treaptă a superlativului cu Martin şi Abercrombie. Autorul celebrelor Născuţi din ceaţă , Calea Regilor sau Elantris, continuator al seriei Roata Timpului după decesul lui Jordan, e în cea mai bună formă creativă a lui în nuvela asta. Cea mai lungă din volum, cred, dar de lumea căreia nu vrei nicicum să te desprinzi când se termină. O hangiţă şi fiica ei încearcă, curajoase, să îşi păstreze afacerea pe linia de plutire în preajma unor codrii bântuiți de fantome ucigaşe şi nelegiuiţi periculoşi dar şi în pericol, căci pe capul lor este pus un preţ şi meseria de vânător de recompense se poate practica chiar şi în locuri unde dacă verşi o picătură de sânge te veştejesc duhurile devoratoare de suflete.

    O regină în exil de Sharon Key Penman – intrigi şi războaie în însorita Italie a micilor regate, purtate de sumbri cuceritori germanici, creatori de imperii şi declanşatori de cruciade. Forţa Reginei Constance stă în adaptabilitate la schimbări, rezistenţa în momentele grele, oţelirea maternităţii şi hotărârea cu care îşi duce planurile la îndeplinire.

   Fata din oglindă de Lev Grossman – Secvență din universul Magicienii, acest Harry Potter pentru adulţi. Năzbâtii şi farse studenţeşti în Colegiul Brakebills cu a sa pedagogie magică, care iau o întorsătură ciudată când micile vrăji folosite în ele dislocă puteri uriaşe zidite în vechile structuri arhitecturale ale clădirilor istorice academice.

    Cum se poate remarca din entuziasmul cu care le-am ridicat în slăvi, preferatele mele sunt nuvelele lui Joe Abercombie şi Brandon Sanderson, pe care orice iubitor de medieval fantasy sau western le va savura ca pe niște rare delicatese. Dar şi doritorii de orice alt fel de subiect pot găsi în această antologie ceva care să îi încânte.

    Femei periculoase e un amalgamat foarte reuşit cu povestiri de toate genurile, având ca fir roşu tematic, combativitatea feminină. Aşteptăm cu nerăbdarea rău stârnită, volumul doi!

sigla Nemira

Cartea Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
7

,,Când conştiinţa lui se ridică deasupra chakrei sale din creştet, o altă lume se deschise înaintea lui.

Îngeri, de L.A.Weatherly-Editura Rao

Titlul original: Angel
Traducerea: Graal
Editura: Rao
Număr pagini:361

   L.A.WEATHERLY este autoarea seriei de succes Îngeri, dar şi a peste cincizeci de alte cărţi pentru copii şi adolescenţi, traduse în numeroase limbi. Este originară din Little Rock, Arkansas, şi trăieşte în Hampshire, New England, împreună cu soţul ei. Iubeşte drumeţiile, gastronomia şi are un motan pe nume Bernard.

WEATHERLY A CREAT O LUME COMPLECTĂ ŞI PLINĂ DE LOGICĂ, ÎN CARE FIINŢELE CELESTE SUNT PUSE PE RELE.-THE HORN BOOK

   ,,Să fii medium nu înseamnă ce crede lumea-nu sunt vreo atotştiutoare, vreun guru clarvăzător. Nu, nu pot prezice numerele de la loto şi, ha, ha, da mă prinde ploaia la fel ca pe toţi ceilalţi.
Adevărul este că uneori am trăiri sau premoniţii, însă nu ceva foarte clar, decât dacă am vreo legătură, de exemplu, dacă ţin mâna cuiva. În plus, am nevoie de spaţiu mental ca să mă relaxez şi să îmi limpezesc gândurile. Dacă sunt supărată sau entuziasmată, de obicei nu primesc prea multe-şi, oricum, nu e tipul de lucru pe care să-l poţi tot timpul, cel puţin nu fără să înnebunesti. Astfel că, în general, pur şi simplu îmi trăiesc viaţa la fel ca restul lumii, fără să ştiu, de fapt, cum se vor desfăşura lucrurile.”

ingeri

   Willow este o adolescentă de şaisprezece ani, care împreună cu mama sa stă la mătuşa Jo. Se pare că nu şi-a cunoscut tatăl niciodată, mama sa s-a retras treptat într-o lume doar a ei. Rămasă să îşi poarte singură de grijă, Willow este considerată ciudată din cauza calităţilor sale de medium. O altă calitate este aceia de a se pricepe foarte bine la reparat maşinile. Viaţa sa liniştită de elevă este dată peste cap când va fi rugată să îi citească în palmă unei fete din acelaşi liceu. Fata se întâlnise cu o fiinţă uimitoare, un înger, iar atingerea lui o lăsase atât de slăbită încât abia reuşise să ajungă acasă. Ce se întâmplă? Să îşi fi imaginat toate acestea fata? Se pare că îi apare un viitor neguros, posibil moartea. Willow o va sfătui să nu se mai întâlnească cu aceea fiinţă, dar nu va fi ascultată, ba mai mult, se va duce să stea la -Biserica Îngerilor, un cult cu mii şi mii de adepţii.

,,Când conştiinţa lui se ridică deasupra chakrei sale din creştet, o altă lume se deschise înaintea lui. Putea să simtă câmpurile de energie ale tuturor fiinţelor vii din jurul său-femeia din maşină de lângă ei: tipul care stătea pe trotuar, aşteptând să treacă strada: ciobănescul său german, trăgând de lesă. Energiile lor o atingeau pe a sa şi le simţea preţ de o clipă, apoi trecea mai departe, cercetând împrejurimile în cercuri din ce în ce mai largi.
În momentul în care zări o tânăra stând sub un copac şi privind visătoare în sus spre nori, ştiu. Citise o carte; acum zăcea uitată lângă ea, în timp ce fata zâmbea privind în sus, pierdută în gânduri plăcute.
Asta vedeau toţi ceilalţi .Înaintând cu viteză printre chakre, percepţia lui Alex se schimbă brusc, atunci când în raza vizuală îi apăru o fiinţă minunată, înalta de mai bine de doi metri, de un alb orbitor. Cu toate că aripile sale măreţe aproape blocau soarele, îngerul era mai strălucitor decât spera soarele vreodată să fie. Scânteia radios, aruncând o lumina pură şi ameţitoare peste trăsăturile uluite ale femeii.
Nu prea văzuse îngeri hrănindu-se până atunci. Creatură stătea cu ambele mâini îngropate adânc în câmpul energetic al femeii, care se micşora cu fiecare clipă care trecea, răsucindu-se uşor, ca şi când ar fi încercat să se opună .Îngerul stătea cu capul pe spate, într-un extaz lacom, pe măsură ce energia femeii se revarsă într-a sa, ca apa dintr-o eprubetă.”

ingeri3

 

   Aţi ghicit! Alex este un vânător de îngeri de la vârsta de doisprezece ani. Împreună cu alţi vânători s-au antrenat în tabăra tatălui său. Victimele sunt şi în rândul vânătorilor, tatăl ,fratele, au murit atinşi în lupta cu îngeri malefici.
Acum îl găsim la vârsta de şaptesprezece ani, singur într-o maşină, aşteptând ordinul de la CIA pentru a afla adresa şi unde trebuie să vâneze îngeri.
Se pare că îngeri sunt printre noi, la fel ca orice om, doar când se hrănesc devin în forma lor divină şi atunci doar victima şi vănătorul îi observă.

alex1

,,-Nu o să mă credeţi, dar tocmai am văzut cel mai frumos şi mai uimitor lucru.
Da, lucrul cel mai frumos şi mai uimitor. Va avea o amintire minunată pentru tot restul vieţii ei, şi cu ce preţ?Nebunie? Se întâmplă de cele mai multe ori; schizofrenia care îi acapara viaţa, până când începea să strige la vocile din capul ei. Sau cancer? Asta era întotdeauna o variantă bună: atingerea îngerului care se hrănea făcea ca toate celulele din corpul ei să se vestejească şi să moară.
Sau MS, ca să ajungă să nu-şi mai poată folosi membrele şi să sfârşească într-un scaun cu rotile până când murea. Sau Parkinson, sau SIDA, sau orice altă boală-nu se ştia la ce duce o arsură de înger; singura certitudine era că fusese otrăvită şi, indiferent de forma pe care o avea să o ia răul, viaţa ei o va lua în jos. Şi, în mod ironic, nu îşi va da seama niciodată de legătura dintre acest lucru şi înger. De fapt, probabil va crede că acel înger a fost trimis să o ajute la nevoie.”

inger2

   Alex va primi o nouă adresa, o nouă ţintă-un alt înger a fost descoperit.
Willow fără să îşi dea seama îşi va semna condamnarea la moarte. Când va sfătui colega aceia de liceu să nu se mai întâlnească cu îngerul, deoarece are o înfluenţă nefastă asupra sa, va fi căutată chiar de acel înger. Se pare că ceva la Willow la făcut să fugă. Alex are misiunea de a o omorî.
Tatăl lui Willow ar fi chiar un înger, ceea ce teoretic este imposibil. Îngeri nu se regenerează, ei sunt maturi şi trăiesc sute de ani. Singura cale de a fi ucişi este ţintirea cu un glonţ în nimbul pe care îl port deasupra capului şi numai atunci când se hrănesc.

,,O adolescentă dormea pe canapea. ghemuită sub un şal roşu cu negru croşetat, cu un braţ subţire ţinând perna de sub capul ei. Părul blond şi ondulat curgea pe spatele şi umerii fetei ca o pelerină. Cu toate că dormea, Alex putea vedea cât de frumoasă era, cu trăsături delicate, aproape de elf.
Energia umană-angelică era mult mai puternică acolo, ca un val ce ameninţa să-l dărâme.
Absent, îşi dădu seama că privirea lui rămăsese pe chipul ei, absorbind auriul palid al sprâncenelor ei; genele lipite de obraji netezi.
Era scundă, avea doar un metru şaizeci, şi părea să aibă aproape aceeaşi vârstă ca el; era zveltă, cu un trup micuţ, perfect.”

   Pe lângă atracţia pe care o simte faţă de această fată, este şi nedumerirea lui: o muritoare-înger? Nu este posibil! Şi totuşi,Willow există! Ce ameninţare este ea? Îngerul său se vede paşnic. Se pare că îngeri divini, o consideră o amenitare de moarte pentru ei, se pare că este singura care i-ar putea distruge.

   Când Alex îi ia apărarea fetii şi refuză să o împuşte, va începe fugă celor doi. Atât adepţii biserici cât şi îngeri cei malefici îi vor morţi cu orice preţ.
Ce se va întâmplă? Vor reuşi să scape şi să se ascundă cei doi? Unde vor fugi? Îngeri sunt peste tot, iar în curând se aşteaptă un al doilea val de invazie divină.
Vor reuşi cei doi să scape lumea de îngeri?

   Pur şi simplu m-am delectat cu această carte. Întrebarea care mi-am pus-o este: Oare există îngeri printre noi? Sunt malefici sau buni? Garantez că nu vei reuşi să te dezlipeşti de această carte.

Nota mea este 10.

5/5

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

               Pecetea morţii, de Veronica Roth- Editura Corint

Titlul original: Carve the Mark

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 496

Gen: Science Fiction; Fantasy; Young Adult

    În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei și a dragostei într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

Pe o planetă stăpânită de violență și răzbunare, într-o galaxie unde unii sunt favorizați de soartă, toată lumea posedă un har, o putere unică menită să dea formă viitorului. În vreme ce majoritatea are de câștigat de pe urma acestui har, unii nu au aceeași soartă, abilitățile lor făcându-i vulnerabili în fața controlului celorlalți. Își vor putea aceștia recăpăta darurile, soarta și viețile? Vor fi ei capabili să întoarcă balanța de putere în această lume?

“Roth prezintă o lume detaliat construită, plină de intrigă politică și aventură, adesea brutală, însă pătrunsă de o emoționantă poveste de dragoste. Fanii lui Roth vor aștepta cu entuziasm urmarea.” – Booklist

     Având în vedere că mă număr printre cititorii care îndrăgesc trilogia Divergent (cu toate că nu sunt de acord cu finalul seriei; un anumit eveniment petrecut în Experiment m-a făcut să nu mai pot duce lectura până la capăt), mi-am dorit foarte mult să citesc “Pecetea morții”, chiar dacă descrierea de pe copertă îmi semnala faptul că voi avea de-a face cu un roman SF.

   Și de această dată, curiozitatea nu mi-a dat pace până nu am aflat mai multe amănunte despre carte. Mare mi-a fost surprinderea când am descoperit că Veronica Roth a scris și rescris povestea încă de când avea 12 ani și că pentru o perioadă de cinci luni a trăit la Cluj.

pecetea-mortii_1_fullsize

    Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri (plante precum năgară, ogra, floare-de-gheață, floare-de-tihnă; stiluri de luptă – altetahak, elmetahak, zivatahak) și termini precum flux, har-flux, undă-flux și nici acum nu sunt convinsă că am înțeles în totalitate cum funcționează lumea creată de autoare. Însă glosarul de la finalul cărții m-a ajutat să ies din starea de confuzie. Dar în ciuda celor menționate, povestea a început să mă prindă în mrejele sale, din momentul în care s-a făcut trecerea și la alte genuri pe care le apreciez mai mult – fantasy și young adult.

   Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul în care Veronica Roth a creat lumi noi, cu tot felul de planete, limbi, oracole, haruri etc. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Universul prezentat în carte este compus din nouă națiuni-planete: Othyr, Pitha (planeta de apă),Tepes (planeta deșertică), Kollande, Ogra, Essander, Zold, Trella și Thuvhe/Urek (planeta de gheață). Teoretic, fiecare națiune-planetă este independentă, însă Adunarea (organul de conducere  al galaxiei) reglementează negoțul, armele, tratatele, călătoriile și aplică legile în spațiile nereglementate. Fiecare planetă din galaxie are trei oracole (unul care se înaltă, unul care stă și unul care cade), iar acestea împart destinele ca pe niște daruri unor persoane speciale. Destinele făceau ca anumite familii să fie importante (precum familia Noavek).

Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

   Peste fiecare planetă din galaxie curge un fel de energie – flux. Acesta curge prin toate lucrurile care au viață, circulă prin fiecare persoană care respiră. În carte este descris ca o putere invizibilă care le conferă oamenilor abilități și poate fi canalizat în nave, mașinării, arme. Har-flux este un rezultat al fluxului care curge printr-o ființă. Sunt abilități, unice pentru fiecare persoană, care se dezvoltă în timpul pubertății și nu sunt mereu favorabile. De exemplu, personajele principale din “Pecetea morții” au următoarele har-flux: Akos poate  anula puterile celorlați oameni; Cyra poate să rănească pe oricine o atinge, însă harul ei o face să simtă o durere continuă (harul o face să cheme durerea în ea și să o proiecteze în alții), iar harul lui Ryzek îi permite să facă schimb de amintiri cu alți oameni.

Pecetea mortii 2

   Acțiunea din “Pecetea morții” se desfășoară pe planeta Thuvhe, cunoscută și ca “planeta de gheață”. E locuită atât de thuvhesiți, cât și de shoteți. Shotet este un popor, nu o națiune-planetă și erau vestiți pentru comportamentul lor brutal și fioros. Își crestau linii pe brațe pentru fiecare viață pe care o luau și își antrenau până și copiii în arta războiului. De asemenea, ei erau unici prin faptul că urmau fluxul prin galaxie, detașarea lor de locuri și posesiuni este ceva singular. Noavek este familia conducătoare din Shotet și sunt vrăjmașii familiei Kereseth din Thuvhe.

   Romanul este redactat din perspectiva celor două personaje principale, Akos și Cyra, și avem astfel posibilitatea să le aflăm trecutul, amintirile și să le înțelegem comportamentul.

   Cyra Noavek e sora lui Ryzek, brutalul tiran care conduce poporul Shotet. Ea și-a descoperit harul la vârsta de opt ani, în urmă unui eveniment extrem de înfiorător. La acea vreme, suveran în Shotet era tatăl ei, Lazmet Noavek, un bărbat despotic care și-a silit băiatul, pe Ryzek ( în vârstă de optsprezece ani), să execute un prizonier. Iar în momentul în care Ryzek și-a utilizat harul pe Cyra – făcând schimb de amintiri cu ea, atunci s-a declanșat și har-fluxul.

Când mâna lui mi-a găsit obrazul, pe sub pielea mea au răsărit niște vene întunecate, negre ca smoala, care semănau cu niște miriapode, cu niște împletituri de umbre. Au pornit din loc, târându-mi-se în sus pe brațe, aducându-mi  fierbințeală în obraji. Și durere.”

“Venele întunecate îmi aduseseră durere; întunericul era durere, iar eu eram plămădită din durere, eu eram însăși durerea.”

Pecetea mortii 1

   Harul ei îi conferă durere, dar și putere lui Ryzek – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra (cunoscută și ca “Biciul lui Ryzek”) e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

Prin Shotet și Thuvhe circulau zvonuri despre mine, încurajate de Ryzek – și poate că acele zvonuri călătoriseră prin toată galaxia, de vreme ce toate gurile adorau să comenteze despre clanurile predestinate. Acestea vorbeau despre agonia pe care o puteau stârni mâinile mele, despre un braț înțesat de la încheietura mâinii la umăr și înapoi de peceți ale morții, și despre mintea mea, aflată în pragul nebuniei. Oamenii se temeau de mine și mă detestau în aceeași măsură. Însă această versiune a mea – această fată distrusă, care nu făcea decât să scâncească – nu era acea persoană despre care se vorbea.”

   Akos Kereseth e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginită. Interesant e faptul că el înțelege foarte bine limba shoteta și comunică foarte bine cu shotiții, deși afirmă că nu le-a învățat niciodată limba. Mai târziu se descoperă că el are o mai mare afinitate cu cultura celor din Shotet decât cu cea Thuvhe.

   Viața lui Akos se schimbă din ziua în care are loc o alertă de urgență venită dinspre Adunare. Akos și frații lui, Eijeh și Cisi, află de la tatăl lor că Adunarea și-a asumat răspunderea să anunțe destinele celor predestinați. De obicei, destinul unei persoane nu e făcut public decât după ce moare, fiind cunoscut doar de aceasta și de familia sa, dar acum situația e alta și toată lumea știe care sunt destinele fraților Kereseth.

   Îngrijorat pentru soarta copiilor săi, tatăl îi ia de la școală, dar atunci când revin cu toții acasă, găsesc trei soldați shoteți în camera de zi, care au venit în mod special pentru oracol și pentru unul dintre copii (cu toate că nici ei nu știau care anume este acela). În încăierarea produsă, tatăl copiilor este omorât, iar Akos reacționează violent: reușește să scape din cătușe, fură un pumnal și  îl omoară pe unul dintre soldați.

    Akos și Eijeh sunt capturați de soldații din Shotet și duși în fața tiranului Ryzek. Abia acum se descoperă care sunt de fapt destinele celor doi frați. În timp ce destinul lui Akos e să moară în servicul familiei Noavek, să moară slujindu-l pe Ryzek, Eijeh  are un destin aparte: să prevadă viitorul galaxiei. Așadar, va fi următorul oracol de pe planeta de gheață.

   Abia după doi ani, Cyra și Akos se întâlnesc față în față pentru prima oară, iar în momentul în care Ryzek îi cere să-l atingă pe tânăr, se produce un lucru interesant. Akos, datorită harului său, întrerupe fluxul atunci când atinge mână fetei și, în același timp, face ca durerea ei să dispară.

“Am întins mâna spre Akos și întunericul s-a împrăștiat sub piela mea precum cerneala vărsată dintr-o călimară. Mi-am atins mâna de a lui și m-am pregătit să-l aud urlând.

 În schimb, toate umbrele-flux au dat înapoi și au dispărut. Și, odată cu ele, și durerea mea.” 

   Având în vedere că singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viată de acolo și să revină împreună acasă, se folosește de faptul că poate să anuleze harul lui Cyra și îi cere să facă un târg: el îi poate oferi acea alinare a durerii de care ea are atât nevoie, iar Cyra  trebuie să-l învețe să lupte. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc? Vă las pe voi să aflați răspunsul.

   V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele petrecute la începutul cărții. Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu Cyra si Akos.

“— Presupui că sunt brutală fiindcă asta e ceea ce-ai auzit, am comentat eu. Ei bine, ce zici de ceea ce am auzit eu despre tine? Ești sensibil, un laș, un fraier?
— Tu ești o Noavek, a spus el cu încăpățânare, împreunându-și brațele la piept. Ai brutalitatea în sânge.
— Nu eu am ales sângele care-mi curge prin vine, am replicat. Așa cum nici tu nu ți-ai ales destinul. Tu și cu mine am devenit ceea ce am fost meniți să devenim
.”

Nota 10editura-corint

Cartea Pecetea morții de Veronica Roth a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

by -
9

Ne putem vindeca-epilogul seriei Divergent de Veronica Roth

    “Ne putem vindeca”, epilogul seriei Divergent de Veronica Roth, este o scurtă povestire despre viața lui Four, acțiunea având loc la cinci ani după evenimentele din Experiment.

   În cele 15 de minute cât vă ia să citiți cele 42 de pagini, aveți ocazia să reintrați în lumea fantastică din Divergent, să vă reîntâlniți cu personajele preferate (Four, Christina, Caleb Prior, Shauna, Zeke, Cara, Matthew, Nita, Johanna, Evelyn), să fiți alături de ei la trierea recruților care se face din an în an, să aflați ce au mai făcut în toată această perioadă, dar mai ales o să descoperiți care sunt gândurile,  trăirile şi fricile resimţite de Four și spre cine a ajuns să-și îndrepte atenția.

   Epilogul a fost oferit gratuit celor care au comandat cartea Pecetea morții (care nu are nicio legătură cu seria Divergent) exclusiv pe site-ul Editurii Corint. S-a procedat în acest fel tocmai pentru că autoarea a impus această restricție.

epilog Ne putem vindeca

FRAGMENTE:

“De când m-a împiedicat să înghit serul memoriei, am avut încredere în ea într-un fel în care n-am avut niciodată în altcineva. Sunt de părere că o persoană care te-a văzut atât de slab și n-a folosit asta niciodată împotriva ta e demnă de acea încredere. Dar tot mi-e greu să recunosc față de ea o altă vulnerabilitate, ba chiar să și rostesc acele cuvinte cu voce tare.”

“În sfârșit, arunc o privire prin jur. Mulțimea adunată la baza Carierei, în apropiere de marginea prăpastiei, este densă și multicoloră, așa cum n-am mai văzut-o niciodată. Și oamenii – tineri și bătrâni și alte categorii de vârstă între ei, ținând pahare la piept și vorbind. Ochii mei caută și-acum diviziunile facțiunilor, dar nu găsesc niciuna – nici măcar la mine, cu cămașa albă ca în Candoare, jenșii albaștri că în Erudiție și pantofii negri ca în Neînfricare.

Acum suntem doar oameni.”

“Tobias, la optsprezece ani ești prea tânăr ca să te gândești că nu mai poți avea un alt lucru bun în viața ta. Prea tânăr ca să nu o dai în bară iar și iar sau… să nu te vindeci. Prea tânăr, iar tu ești prea… Lasă fraza în aer. Tu ești prea bun ca să nu-ți trăiești viața.”

“Muncim și visam. Luptăm, râdem și ne îndrăgostim. Mergem mai departe.

Și ne vindecăm.”

Ne putem vindeca

 

by -
9

Puterea celor şase, de Pittacus Lore

Titlul original: The Power of six
Traducerea: Ana Veronica Mircea
Editura: Nemira-2013
Pagini: 339

   Cartea este scrisă sub pseudonimul Pittacus Lore. Cei doi scriitori din spatele pseudonimului sunt James Frey (n.12 septembrie 1969 în Cleveland, Ohio) şi Jobie Hughes (n.9 iulie 1980 în Renton, Washington).
James Frey a scris volume autobiografice: A Million Little Pices (2003) şi Bright Shiny Morning (2008)
De Jobie Hughes am găsit scris doar această serie-Eu sunt numărul patru.

EVENIMENTELE POVESTITE ÎN ACEASTĂ CARTE SUNT REALE.

Numele personajelor şi a locurilor au fost schimbate pentru a-i proteja pe cei şase lorici care au rămas ascunşi.

GÂNDIŢI-VĂ CĂ ACESTA ESTE UN PRIM AVERTISMENT!

Existenţa altor civilizaţii este o realitate!

Şi unele dintre ele încercă să vă distrugă!

   În primul volum din serie am făcut cunoştinţă cu numărul Patru (John) şi ale sale puteri dobândite de la străbunii planetei Lorien. Lorien este o planetă de 10 ori mai mică decât Pământul, momentan pe moarte. Cei de pe Mogador au secătuit cu totul planeta, iar cei zece copii care fac parte din Garde sunt speranţa de reînviere a planetei.

   În timpul invaziei totale, populaţia Lorienului s-a sacrificat până la unul pentru a reuşi să trimită pe pământ copii Garde şi cepanii lor, pentru ai învaţa să lupte, pentru a avea grijă de ei până când Moştenirile fiecărui Garde vor apare.
Oare va mai avea şansă planeta Lorien? Mogadorienii au venit pe Pământ în număr foarte mare împreună cu fioroasele lor animale. Vor reuşi să îi prindă pe cei zece copii Garde? Se pare că pe primi trei i-a ucis. Pe Unu în Malaysia, pe numărul Doi în Anglia, iar numărul Trei în Kenya.

   Numărul Patru a reuşit să fugă, iar apariţia numărului Şase alături de el a rupt vraja care îi proteja. Vraja îi obligă pe mogadorienii să îi ucidă pe Moştenitori în ordinea numerelor.
Moartea celor trei moştenitori i-a făcut pe Moştenitorii să se caute pentru a lupta împreună împotriva mogadorienilor, dar şi a forţelor de ordine americane.
Patru în încercarea de a îşi recupera Cufărul lorian (fiecare copil are un cufăr cu lucruri şi pietre cu puteri extraordinare ) din mâinile mogadorienilor, va elibera pe Numărul Nouă, care era închis de un an de zile în peştera Mogadoriana.
Numărul Nouă se pare că este foarte agil, stăpâneşte antigravitaţia, şi poate transfera puterile sale şi celorlalţi, poate să audă foarte bine de la kilometri distanţă, poate să vorbească cu animalele, telekinezia şi o forţă incredibilă, normal.

sase

,,Îmi face cu ochiul, apoi dispare, alergând pe plafonul crăpat cu o viteză uimitoare. Mogii nu-l observă decât după ce se lasă în spatele lor, şi atunci e prea târziu. E ca o tornadă, sfâşiindu-i cu o ferocitate pe care nu ştiam că o posedă loricii; până şi Şase ar fi impresionată. Eu şi Sam nu mai tragem, îl lăsăm pe Nouă să-i facă bucăţi pe rând, cu mâinile goale.”

   Numărul Şase pleacă în Spania pentru a da de urma unui alt moştenitor aflat în pericol. În mănăstirea din Spania stă ascunsă Marina sau numărul Şapte. Ea împreună cu cepanul său Adelina, sunt ascunse de unsprezece ani în această mănăstire.

,,Mă numesc Marina, de la mare, dar nu mi s-a spus astfel decât foarte târziu. La început eram cunoscută pur şi simplu drept Şapte, una dintre cei nouă gărzi supravieţuitori de pe planetă Lorien, a cărei soarta se află, şi încă se mai află, în mâinile noastre. A acelora dintre noi care nu s-au pierdut. Care mai sunt încă în viaţă.”

   Deşi are Moşteniri apărute: telekinezia, poate să respire sub apă, să vadă pe întuneric şi poate să vindece orice rană la animal, om, plantă, ea nu s-a antrenat deloc. Cepanul ei nu a vrut să mai audă de Lorien şi lupta pe care trebuie să o ducă.

   Numărul Zece cea care a venit cu o navă separată pe pământ, este o copilă. Moştenirea ei deocamdată ar fi să îşi modifice înfăţişarea şi vârsta. Venirea ei la mănăstire sub forma fetiţei de opt ani avea un scop, acela de a veghea asupra Marinei. Cepanul ei Crayton, se pare că este ultimul rămas în viaţă.
Acesta încearcă să le apere pe cele două Garde, iar împreună cu numărul Şase, care a ajuns exact la timp în timpul confruntărilor cu mogadorienii vor reuşi să se salveze, dar cu pierderi dureroase pentru Marina. Cepanul şi cel mai bun prieten al său vor fi ucişi.

puterea celor sase

   Crayton le va duce pe Şase, Şapte şi Zece în căutarea altor Moştenitori. Vor reuşi să îi găsească? Vor scăpa din mâna mogadorienilor, care sunt din ce în ce mai mulţi şi mai disperaţi?

   În continuare asistăm la fuga lui Patru şi a lui Nouă. Remuşcările lui Patru pentru prietenul său Sam, rămas în peştera mogadoriană. Trădarea, se pare a iubitei Sarah, îl întristează pe Patru, nu vrea să recunoască că ar fi posibil, dar…toate se întâmplă cu un rost. Capturarea lor de către agenţii americani cu tehnologie de la mogadorieni îi pune pe gânduri pe Patru şi Nouă. Ce se întâmplă? Duşmanii de moarte a Pământului sunt în alianţă cu oamenii? De ce îi vânează pe lorici?

puterea celor sase 1

   Deşi, cei doi ar putea să evadeze oricând din mâna agenţilor speciali, ei vor încerca să afle ce se întâmplă cu adevărat. Vor reuşi?
Se pare că venirea pe Pământ a comandantului mogadorian, Setrakus Ra, aduce după sine şi mai multe întrebări din partea Moştenitorilor.

EI
SUNT TOT MAI APROAPE.
EI
SUNT PE URMELE NOASTRE
EI
ŞTIU DESPRE VRAJĂ.
EI
ŞTIU DESPRE MOŞTENIRILE NOASTRE.
EI ŞTIU PREA MULTE CA SĂ PUTEM CREDE CĂ
NOI
VOM MAI FI VREODATĂ ÎN SIGURANŢĂ.
NOI
TREBUIE SĂ NE GĂSIM UNII PE ALŢII.
NOI
TREBUIE SĂ NE UNIM
NOI
TREBUIE SĂ LUPTĂM ŞI SĂ ÎNVINGEM
NOI SUNTEM ULTIMUL BASTION.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

     Jocul necromanţilor, de Şerban Andrei Mazilu-Editura Crux Publishing

Editura: Crux Publishing

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 369

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

 Seria Cronici din Voss : 1. Anotimpul pumnalelor; 2. Jocul necromanților

   La solicitarea fanilor, Andrei Mazilu revizitează Arhipelagul Voss cu romanul Jocul necromanților, căci multe lucruri au rămas nerezolvate după ce eroii au ieșit din scenă la finalul romanului Anotimpul pumnalelor. După Cădere, Imperiul se confruntă cu și mai multe forțe oculte hotărâte să distrugă definitiv echilibrul dintre Bine și Rău. Până și zeul Moarte se simte neputincios în fața haosului ce pare că vrea să consume sufletele tuturor muritorilor. Dar Thanos are propriile lui arme: Ordinul Corbilor, compus din cinci asasini ce au un singur scop – menținerea balanței Creației cu orice preț. Întotdeauna există un rău mai mare, iar vechi dușmani pot deveni prieteni atunci când se confruntă cu Întunericul absolut. Pumnalele taie în carne vie, jocuri politice se fac și se desfac, mistere vechi sunt scoase la iveală și noi eroi își fac apariția. Personaje memorabile, o cursă pe viață și pe moarte, o poveste de dragoste cum puține mai sunt și un univers fantastic de o profunzime tulburătoare. 

   Anul trecut am citit pe nerăsuflate “Anotimpul pumnalelor”, primul volum din seria Cronici din Voss și am avut ocazia să descopăr o lume magică și întunecată, în care nu am fost doar un simplu spectator. Simțeam că sunt alături de Corbi, că fac parte din grupul lor. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția următorului volum!

Jocul necromantilor

   “Jocul necromanților” este un roman complex, care te bulversează, te îngrozește și te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf. Are aventură, intrigă, mister, trădări, practici oculte, mituri și legende, manifestări supranaturale, un strop de romantism, dar și planuri diabolice, crime oribile, evenimente terifiante (unele scene fiind de o duritate greu de digerat) care te solicită din punct de vedere emoțional.

   Sunt multe lucruri care mi-au plăcut: complexitatea personajelor, stilul figurat abordat de autor, ritmul amețitor, numeroasele întorsături absolut surprinzătoare, situațiile limită care te țin în suspans pană la final, acțiunea care se desfăşoară pe mai multe planuri. Nici acum nu-mi dau seama cum autorul a reușit să scrie o poveste atât de amplă, cu o acțiune atât de intensă, să fie atent la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu uşurinţă într-o lume fantastică de care greu se mai poate desprinde la final.

   De asemenea, am apreciat faptul că în acest volum am găsit informații despre istoria Imperiului Voss, ascensiunea, moartea și învierea lui Turek, descendența vrăjitoarei Savannah, istoria Corbilor și multe detalii despre zeități și culte.

   Așa cum v-am spus și în “Anotimpul pumnalelor”, avem de-a face cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală (deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor), populată de o serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii, vârcolacii și moroii, dar și de zeități, forțe oculte, vrăjitoare, stafii. Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de  Ordinul Corbilor, o organizație de asasini care acționa în numele zeului Thanos, cel care menține echilibru viață-moarte.

Jocul necromantilor 2

   La finalul primului volum am asistat la niște evenimente tulburătoare. În urma războiului purtat între Mequette și Corbi, cei din urmă au învins, iar viziunea lui Septimus I s-a împlinit: dinastia Voss a fost eliminată.

   Însă lucrurile nu s-au terminat acolo, așa cum s-a crezut. Se pare că vrăjitoarea Savannah nu doar că o manipulase în mod subtil pe ambițioasa contesă Madeline Mequette, cea care își dorea să devină împărăteasa lumii, nu doar a Imperiului, dar ea se și prefăcuse ani în șir a fi un aliat al Corbilor, ascunzând cu măiestrie adevărata ei identitate și rolul ei în învierea lui Turek Marteen, teribilul inamic al lui Thanos, zeul Morții. Miile de victime ale războiului nu au fost decât un tribut, ceva necesar pentru a-l aduce înapoi pe Turek, călugărul sanctificat de Biserica Triumviratului, cel care biruise cândva vârcii și moartea. Iar în “Jocul necromanților” aflăm că el  a revenit pe tărâmul oamenilor pentru a cuceri lumea cu o armată de cadavre ambulante.

   Iar în privința celor doi Corbi, Aendo Assermore și Jessah (Loup), lucrurile stau altfel față de ceea ce am crezut inițial. După ce o executaseră pe contesa Mequette la ordinul lui Thanos, ambii își închipuiseră că misiunea lor se sfârșise. Aendo reușise să o convingă pe Jessah să părăsească împreună Arhipelagul, să fugă pe o mică și izolată insulă numită Levand. Îi spusese că “atât  ucigașul Assermore, cel mai eficient asasin de pe acele meleaguri, cât și înfricoșătoarea Loup – așa cum Jess fusese poreclită – trebuiau să dispară; că se achitaseră de orice datorie față de zeul Moarte și că, dacă exista un picur de echitate în univers, își câștigaseră  pe deplin dreptul să își trăiască în pace restul zilelor.” Însă și-au întârziat plecarea și au ajuns prizonierii lui Turek.

   Acțiunea din “Jocul necromanţilor” debutează  cu un eveniment cutremurător. Inspectorul de Miliție Franco Baudelaire pătrunde în casa profesorului Rimm (despre care aflăm ulterior că este unul dintre slujitorii lui Turek) și îi citește corespondența și notițele din jurnal, notițe care confirmau faptul că Rimm avea cele mai groaznice intenții. Acesta vorbea despre ritualuri științifice (referindu-se la experimentele sale pe cadavre) și despre cât de încântat era că putea contribui la “ascensiunea tânărului zeu”. Însă atunci când pătrunde în mansarda reședinței Rimm descoperă ceva absolut sinistru.

“Pe tărgile dinăuntru, cadavre mai mult sau mai puțin proaspete zăceau eviscerate, iar pe pereți, în cuie, fuseseră atârnate părți anatomice ale mai multor animale. Tavanul era înlocuit de bare butucănoase, astfel încât să permită gerului să conserve ”materia primă”, în timp ce fulgi rătăciți de zăpadă se așternuseră peste leșuri și peste uneltele de pe bancul de lucru. Într-un colț, însă, micul altar spurcat nu își găsea locul în decorul relativ…tehnic. Lumina alburie de afară se revărsa peste Ochiul lui Thanos, în irisul căruia cineva înfipsese un cuțit de lamă vălurită. Sub el, într-un vas de lut, sânge negru se închega sub rafalele de vânt înghețat, înconjurat de bucăți de oase și stranii amulete din cupru.”

   Exact în acel moment, inspectorul se trezește față în față cu o creatură înfricoșătoare. Trupul îi  duhnea a putreziciune, mâinile îi erau umflate, degetele fiindu-i prevăzute cu gheare în loc de unghii, zeci de copci îi împodobeau pieptul și abdomenul, iar capul era prevăzut cu două perechi de ochi fără pleoape, urechi de lup, nas despicat și coarne de berbec. Iar când a glăsuit, printre buzele-i împietrite, Baudelaire a realizat că altcineva i se adresa și nu arătarea.

 “- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

   După ce inspectorul reușește să distrugă acea mostruozitate, în casă pătrund alte șase creaturi înfiorătoare, ce “scheunau și hâsâiau sălbatic, dornice de sange”.

  Din fericire, Baudelaire este salvat de câțiva agenți ai Serviciului Secret, iar în scurt timp  se va afla în fața lui Cassius Rho, noul lider al Serviciului Secret, și a lui Moon Thatcher Lillycatcher, fostul ministru al Științei și Dezvoltării. De la aceștia află că ei și sectanții se luptă pentru controlul Mlaștinii. Informatorii au observat că lunaticii sunt din ce în ce mai numeroși, că își fac simțită  prezența în întreg Arhipelagul, dar nicăieri mai mult ca în acest loc. Nimeni nu știe de ce  s-au strâns într-un număr atât de mare. Și tot de la ei află că medicul legist Daelin Dawson, curajoasa lui protejată, a reușit să se strecoare în sediul loc secret și i-a ajutat să scape de dăunători, în doar șase zile.

   De fapt,  încă de la dispariția împăratului, omorârea tuturor baronilor și eliminarea comerțului cu tutun, întreg Arhipelag Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) este dominat de haos, iar Serviciul Secret abia mai reușește să mențină o oarecare ordine.

   Între timp, subteranul clocotea în corul de imnuri, în nebunia colectivă, în sângele vărsat fluvii spre gloria stăpânului Turek. Din sutele de zeloți care, de bunăvoie, se supuseseră pletorei de  chinuri inimaginabile, doar câteva duzini mai respirau, deși mintile nu le mai aparțineau demult, iar flăcările devotamentului nebunesc carbonizaseră orice urmă de suflet ar mai fi posedat. Doar unei mâini de necromanți li se permisese să își păstreze o oarecare rațiune – destulă încât să acționeze inteligent, să se poată folosi de viclenia și învățăturile pe care cel ce aspira să devină zeu le împărtășise cu ei.”

Jocul necromantilor 3

   Cei patru necromanți, locotenenții lui Turek, au fost aleși nu doar fiindcă posedau titluri și relații cu anumite cercuri sociale la care secta nu avea acces, ci datorită unui nivel de educație pe care restul nu îl aveau, dar și pentru că  erau “înzestrați” cu diverse tipuri de perversitate. John Taft (Sculptorul), al cărui aspect inocent nu trăda câtuși de puțin adevărata-i fire, este demonul care ucide femei. Nu s-a dovedit a fi doar un nebun original, ci și un necromant inovativ. Ulfmar Kay este pe cât de viclean și ambițios, pe atât de iscusit în arta întunecată; era versatil, adaptându-se în funcție de mediu oricărei situații, reușind să își farmece fără efort interlocutorul. Yvette Von Erikson este genul de femeie avidă de putere. A fost recrutată și instruită chiar de preoteasa-vrăjitoare Savannah. Ezrah Rimm, a cărei loialitatea față de Turek este totală, este cel mai ordonat, minuțios, răbdător slujitor, anticipând cu mult talent intențiile cultului, fiind capabil să ucidă întreaga populație a insulei.

   Turek cere celor patru  necromanți să îndeplinească anumite sarcini. Kay va trebui să recâștige controlul asupra Mlaștinii, să preia Universitatea și să saboteze întâlnirea prefecților. Lui Taft i se ordonă să-și folosească toate trucurile pe care le cunoște și toate ritualurile pe care le-a învățat pentru a-l ucide pe inspectorul Baudelaire. Yvette Von Erikson are misiunea de a o găsi și captura  pe  vrăjitoarea Savannah, iar lui Rimm i se dă cea mai importantă dintre misiuni. Stăpânul îi cere nu doar să-l elibereze pe Aendo Assermore, dar să îl și ajute să se pună pe picioare. Trupul zdrobit al Corbului trebuia “reparat” rapid, pentru ca apoi, prin orice mijloace, el trebuia să fie convins să recupereze un artifact.

  Adevărul e că cei doi Corbi, Aendo și Jessah, au fost prizonieri în tot acest timp, au fost bătuți, torturați, ba ea chiar a fost silită să îi despice carnea zile la rând (sub amenințarea execuției bărbatului iubit, Jessah fusese nevoită să ia locul torționarului implorându-i de fiecare dată iertare lui Aendo cât ea decupa în carnea lui). Uneori caznele durau ore întregi și Aendo ar fi  fost mort până acum, dacă vrăjitoarele nu i-ar fi administrat  forțat licori curative.

“Dintre toate armele lui Thanos, Aendo Assermore fusese cea mai devastatoare, binecuvântat de zeu cu abilități pe care nici un alt asasin nu le avusese până atunci. Putuse odată să invoce întreaga armată a vârcilor, să se transforme în umbre si să comunice cu gândul, dar acum nu mai poseda nici unul din toate acele daruri…” 

   Va accepta el să recupereze acel artefact, atât de necesar lui Turek Marteen? Dar locotenenți, își vor îndeplini sarcinile? Va reuși Turek să învingă Moartea, să îl ucidă pe Thanos? Se vor mai putea reuni cei cinci Corbi? Cine va învinge?

“Dacă Turek reușește să ducă la îndeplinire ritualul, nu doar că nimeni nu va poseda acea viață veșnică pe care el a promis-o, ci va elibera Răul suprem. Împreună, în această realitate, cei patru demoni vor distruge orice urmă de viață; se vor răzbuna pe zeul ce ne veghează, trecând în tărâmul lui și consumând suflete fără număr. Nu îmi pot decât imagina cât de puternic ar fi afectat echilibrul Creației și ce efect ar avea asupra altor lumi… Însăși soarta Universului se află în mâinile noastre”.

   “Jocul necromanților“ este un roman complex, fascinant, care pur și simplu răscoleşte sufletul cititorului. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene șocante, multe intrigi, dragoste și foarte multă magie.

 Nota 10

Crux Publishing logo

Cartea Jocul necromanților de Șerban Andrei Mazilu, a fost oferită pentru recenzie de către Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Kraken de, China Miéville

Editura: Paladin

Număr pagini: 584

Domeniu: Fantasy

   Dintr-un muzeu din Londra dispare un calamar lung de nouă metri, împreună cu acvariul lui. Custodele Billy Harrow vrea să elucideze misterul şi descoperă o lume stranie, populată de adepţi ai cultului calamarului uriaş, tatuaje vorbitoare, asasini, statui ce prind viaţă şi animale intrate în grevă.

 

Urmărit de poliţişti şi criminali deopotrivă, Billy este nevoit să renunţe la viaţa lui obişnuită şi să se alieze cu un renegat al cultului calamarului pentru a recupera creatura furată şi a opri forţa necunoscută ce ameninţă cu sfârşitul lumii.

Billy privi ecranul. Zece braţe, cinci linii întretăiate; două dintre ele mai lungi decât celelalte. Modelul insignei argintii pe care-o văzuse era imaginea acestui prădător apropiindu-se. Văzut din perspectiva prăzii…

Sursa: Editura Paladin

by -
15

NOI-AM PUTEA FI CEI CARE TREC PE LÂNGĂ TINE CHIAR ÎN ACEASTĂ CLIPĂ.

Eu sunt numărul patru, de Pittacus Lore

Titlul original: I Am Number Four
Editura Nemira
Traducerea: Ana Veronica Mircea
Numar pagini: 373

   Sub pseudonimul Pittacus Lore se ascund doi scriitori: James Frey şi Jobie Hughes. James Frey (născut 12 septembrie 1969 în Cleveland, Ohio) este autorul a trei bestselleruri, A Million Little Pice s(2003) şi My Friend Leonard (2005) şi romanul Bright Shine Morning (2008). Jobie Hughes (născut 9 iulie 1980 în Renton, Washington) a copilărit în orăşelul Spencer, Ohio. Este autorul volumului At Dawn şi coautor al seriei ,,Eu sunt Numărul Patru”.

La început am fost nouă.
Trei au dispărut, sunt morţi.
L-au prins pe Numărul Unu în Malaysia.
Pe numărul Doi în Anglia.
Iar pe Numărul Trei în Kenya.
Şi i-au ucis pe toţi…
Eu sunt Numărul Patru.
Ştiu că sunt următorul.
Ne vânează, nu se vor opri înainte de a ne ucide pe toţi.

   Planeta Lorien de zece ori mai mică ca Pământul, a fost invadată de planeta Mogador şi animalele lor uriaşe. Sute de nave au împânzit văzduhul, bombele cădeau precum ploaia, animalele monstru sfârtecau tot ce prindeau în cale. Lorieni Garde (cei cu puteri speciale) au încercat să le ţină piept, dar în zadar. Nava cu Moştenitorii, cei 9 copii şi cepanii lor au reuşit să scape. Numărul Patru este un băiat de cinsprezece ani acum, şi se ascunde pe Pământ de zece ani. Va reuşi diferitele sale identităţi să îl salveze de Mogadorieni?Aceştia din urmă vor să distrugă Moştenitorii planetei Lorin, singurii care ştiu ce planuri au cei de pe Mogador. La fel cum a supt toată seva de pe Lorien, la fel se pregătesc să facă şi cu planeta Pământ.
Numărul Patru a ajuns în sfârşit să se ascundă în Paradise, Ohio, o localitate mică, dar care are avantajul de a descoperi pericolele la timp.
Are neapărată nevoie de fugă continuă, iar ceilalţi, care au mai rămas, la fel.
Dacă se întâlnesc, vraja aruncată de Străbuni asupra lor dispare, iar Mogadori îi poate ucide cum vor. Deocamdată îi poate ucide în ordinea numerelor…

Cicatricile de pe glezna dreaptă este un semn că a mai fost ucis un Lorien Garde.

,,Prima cicatrice şi-a făcut apariţia când aveam nouă ani. M-a sculat din somn, arzându-mi-se în carne. Atunci locuiam în Arizona, într-un mic orăşel de graniţa, lângă Mexic. M-am trezit ţipând în toiul nopţii, torturat de durere, privindu-mi îngrozit carnea care ardea, formând cicatricea.
Cu a doua cicatrice m-am pomenit la doisprezece ani. Eram la şcoală în Colorado, luăm parte la un concurs de ortografie. Imediat ce a început durerea, am ştiut ce se întâmplă, ce se întâmplase cu Numărul Doi.
A treia cicatrice mi-a apărut acum o ora. Eram pe o barcă-ponton. Apa din jur a dat în clocot şi partea de jos a piciorului meu a prins să strălucească în timp ce mi se întipărea cicatricea.”

  Acum Numărul Patru, alias John, încearcă să se ascundă în Ohio. Aşa este înscris la şcoală, iar Henri trece drept tatăl său scriitor. De fapt Henri este cepanul nr Patru, protectorul lui, cel ce îl învaţă tot ce ar putea folosi, inclusiv antrenamentele de lupta, îl iniţiază în descoperirea planetei Lorin, prin intermediul ,,Cufărului” adus pe Pământ odată cu ei, dar cel mai important trebuie să îl înveţe să folosească Moştenirile, atunci când acestea vor apare.

,,Henri nu e tatăl meu, dar spun întotdeauna că e, ca să înlătur suspiciunile. De fapt e protectorul meu, sau mai degrabă ceea ce se înţelege pe Pământ printr-un tutore. Lorien avea două tipuri de locuitori, deţinători Moştenirilor, sau ai puterilor, acestea fiind extrem de variate, orice între invizibilitate şi citirea gândurilor, între capacitatea de a zbura şi utilizarea unor forţe ale naturii, cum sunt focul, vântul, fulgerul. Celor care primesc Moştenirile li se spun gărzi, iar cei care nu le au se numesc cepani, sau protectori. Eu fac parte din Garde, Henri e cepan .Fiecărui garde i se repartizează un cepan, de la o vârstă foarte fragedă. Cepanii ne ajută să înţelegem istoria planetei noastre şi să ne dezvoltăm puterile. Cepan şi Garde-un grup care să conducă planeta şi un altul care s-o apere.”

pitacus lore

   Prima Moştenire a lui John este focul din mâini, declanşat de emoţia întâlniri celei mai frumoase fete din scoale-Sarah- ,,E şocant de frumoasă, cu părul blond cazându-i drept până la umeri, cu pielea de culoarea fildeşului, pomeţi înalţi şi ochi de un albastru pastelat.”

   Cu antrenamentul adecvat şi ajutorul lui Henri, John va deveni un Lumen cu imunitate în faţă focului. El poate arde ca o torţă vie, dar va simţi doar o căldură uşoară, la fel ca o zi de vară, cu condiţia să nu respire în acest timp.
Va încerca să se împrietenească cu Sam, un coleg de la şcoală, cu Sarah căruia nu îi este indiferent. La fel ca la orice şcoală, fata frumoasă face pereche cu vedeta echipei de fotbal, iar când se despart, acesta din urmă are pretenţia de a deţine controlul asupra lui Sarah. Apropierea dintre Sarah şi John îi va aduce repercursiuni din partea fostului prieten al fetei. Ce este mai greu: este comportamentul normal de adolescent la un extraterestru care fuge mai repede ca o maşină, este mai deştept şi puternic ca oricine. Apar primii fiori ai dragostei, primul sărut, iar de aici apare şi a doua Moştenire, telekinezia, puterea ridicări obiectelor, persoanelor, lucrurilor în aer.

numarul patru

   Va reuşi John să stea de data această mai mult de câteva luni într-un loc? Se va da de gol în vreun fel? Vor ajunge la el mogadorienii? Va reuşi să i se dezvolte şi alte puteri folositoare în lupta supravieţuirii?
Va reuşi să scape cu viaţă din confruntarea cu mogadorienii trimişi pe urmele lui?
Va reuşi mogadorienii să invadeze Pământul?

numarul patru 1

NOI
AM PUTEA FI CEI CARE TREC PE LÂNGĂ TINE CHIAR ÎN ACEASTĂ CLIPĂ.
NOI
TE PRIVIM ACUM, ÎN TIMP CE CITEŞTI.
NOI
NE-AM PUTEA AFLA ACUM ÎN ORAŞUL TĂU, ÎN CARTIERUL TĂU.
NOI
NE PĂSTRĂM ANONIMATUL
NOI
AŞTEPTĂM SĂ VINĂ ZIUA CÂND NE VOM REGĂSI.
NOI
TOŢI, UNII CU ALŢII.
NOI
VOM FI ULTIMUL BASTION-DACĂ
NOI
VOM ÎNVINGE, VOM FI SALVAŢI, NU NUMAI
NOI,
CI ŞI
VOI,
DEOPOTRIVĂ.
DACĂ PIERDEM, TOTUL E PIERDUT.

Îi acord acestui prim volum din serie 4,5 steluţe. Urmează vol. 2-Puterea celor şase şi vol. 3-Lupta celor nouă.

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse foto: Pinterest

 

  Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August,de Claire North

Disponibilitate: ÎN CURÂND!
Editura Paladin
  Sunt Harry August, născut de Anul Nou în 1919. Am șaizeci și opt de ani. Am opt sute nouăzeci și nouă de ani.

JOHN W. CAMPBELL MEMORIAL AWARD 2015

PREMIUL IGNOTUS 2016 PENTRU CEL BUN ROMAN STRĂIN

   Harry August nu este un om obișnuit; după ce moare, el renaște, păstrându-și amintirile din viețile anterioare. Orice ar face, orice decizii ar lua în noua viață, nimic din destinul lui nu se schimbă, pentru că, inevitabil, Harry se întoarce iar și iar la momentul nașterii sale.

   Dar atunci când un mesaj din viitor îl anunță că lumea e pe care să se sfârșească, el trebuie să dezlege misterul și să găsească vinovatul, încercând să salveze un trecut pe care nu-l poate schimba și un viitor pe care nu-l poate accepta.

  Lumea se sfârșește… Mesajul a ajuns de la copil la adult, de la copil la adult e transmis din generație în generație, de la o mie de ani din viitor. Lumea se sfârșește și noi n-o putem împiedica. Așa că acum depinde de tine!

Sursa foto şi text: Editura Paladin

Stele întunecate. Tărâmul de dincolo, de Eliza Mazilu

Editura: Libris

Număr pagini: 374

   Demonii sunt peste tot, mă avertiza ea. Stau ascunşi în întuneric de unde pândesc. Gata de atac. Pregătiţi să nimicească orice. Dar există lucruri mai teribile decât acei demoni. Există Diavolul, iar el este nemilos.
Jocelyn Dawn este o adolescentă de şaptesprezece ani, puţin cam paranoică. Bine, aşa o consideră toată lumea — în realitate, o creatură necunoscută îi vorbeşte şi o îndeamnă să facă lucruri rele. Se confruntă cu o mulţime de probleme la şcoala ei, una dintre ele fiind chiar colegul ei de camera, un băiat nu tocmai prietenos. Problemele adolescentine trec pe locul secund când ea descoperă că vocea misterioasă vrea din ce în ce mai mult de la ea, iar colegul ei de camera se dovedeşte a fi mai mult decât o persoană enervantă. Oare va supravieţui Jocelyn cruntului adevăr? Sau se va lasă pradă ispitelor oferite de acea entitate?

Fragment:

Nu m-ar răni niciodată.
Clipi des, nelămurit.
Cred că nu ştii despre ce vorbesc. Poate că ţi-a dat impresia că nu te va răni, dar este crud şi nemilos. Nici nu ai idee de ce este în stare să facă! Crede-mă, îl cunosc suficient de bine încât să ştiu.
Poate că avea dreptate. Ei sunt fraţi.
Era greu de crezut că Luc şi Gabe erau fraţi, într-un sens ciudat al cuvântului. În ciuda naturii sale indiferente şi uneori teribil de enervante, Gabe era altruist şi de-a lungul vremii a ajuns să ţină la mine la fel de mult ca şi eu la el. În prezenţa sa era totul mai mult decât relaxant, era o uşurare. În comparaţie cu el, Luc avea o flacără în el care tindea să ardă prea tare uneori. Era nechibzuit şi arogant, înconjurându-se cu ziduri înalte şi imposibil de străpuns dar, în acelaşi timp, după acele ziduri se afla ceva bun pentru care merită să lupţi.
Din momentul în care l-am întâlnit am ştiut că era teribil de rănit şi distrus, m-am confesat. Dar niciodată nu a fost rău cu mine sau cel puţin nu intenţionat. În ciuda a ceea ce crezi tu sau ceilalţi, am ajuns să-l înţeleg.
Îşi lasă mâinile pe lângă corp, de parcă se lasă bătut, după care făcu un pas înapoi.
Ai luat-o complet razna?!
Se poate spune şi aşa, m-am strâmbat eu. Dar trebuie să ştiu despre Samael. Spune-mi ce ştii despre el.
Se răsuci pe călcâie şi începu să se plimbe prin încăpere, gânditor.
De ce întrebi?
Pot spune că soarta a vrut să-l întâlnesc. Pare de încredere.
Este. Sau cel puţin a fost. Samael este într-adevăr un Înger al Morţii, ceea ce-l face să petreacă prea mult timp în Iad, uitându-şi originile. Uneori îi este permis să vină în garnizoana noastră, dar trebuie să fim tot timpul precauţi în jurul lui.
De ce?
Ai întâlnit-o pe Lilith?
Dând uşor din cap, l-am privit nedumerită.

Sursa foto şi text: Libris Editorial

 

„Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate.

Născută din fum şi os, de Laini Taylor-un fantasy urban, la superlativ

Titlu original: „Daughter of smoke and bone”

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica (EpicWave)

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 400

Traducere: Cristina Jinga

    Tendința actuală a genului „fantasy” este aceea de continuă ascensiune. Se scriu cărți din ce în ce mai bune, iar asta nu dovedește decât o notabilă evoluție a imaginației scriitorilor.

   Născută pe 11 decembrie 1971 în California, Laini Taylor și-a dorit dintotdeauna să fie o scriitoare de succes, însă prima sa carte a văzut lumina tiparului abia când Laini avea 35 de ani. Stilul și originalitatea sa au propulsat-o instant în topul preferințelor cititorilor de „fantasy”, astăzi fiind una din cele mai apreciate scriitoare ale acestui gen.

   „Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate. Dacă în acest decor se insinuează și o poveste de iubire, atunci succesul cărții este garantat, însă în acest adevărat „boom” al acestui gen, devine din ce în ce mai dificil ca un scriitor să scoată o carte care să frapeze. Și totuși… „Născută din fum și os” oferă elemente inedite care alcătuiesc imagini frapante, dialoguri fluente, uneori pline de sarcasm și ironie, alteori dramatice, dar și personaje cu alură mitologică, toate acestea într-un decor urban magic: Praga.

   Dincolo de realitatea curentă, Laini Taylor expune o lume paralelă, care abundă în mistere redate la început subtil, apoi introduse în poveste ca elemente cheie.

   „Născută din fum și os” este povestea unei studente la arte, aparent o fată simplă, al cărui nume – Karou – simbolizează speranța. Aceasta descoperă nu doar că lumea e plină de elemente ascunse, incredibile, ci și faptul că ea însăși e mai mult decât o simplă ființă umană. În așezarea elegantă, cu parfum antic, viața lui Karou devine o cursă între preocupările unei ființe umane obișnuite și misiunile pe care le primește de la demoni și alte creaturi. Pasionată de artă, Karou are o adevărată colecție de desene pe care mintea și inima sa i le-a dictat… sau poate că lumile devin transcendente și cer să fie concretizate pe foile sale.

   Dacă din trendul romanelor fantasy fac parte demoni, himere și alte creaturi mitice, romanul lui Laini Taylor stă bine la capitolul de originalitate a personajelor, a decorului, dar și a acțiunii. Clasica luptă dintre forțele binelui și ale răului, nu e doar o chestiune de alb-negru, ci capătă o adevărată paletă de culori.

   Deși este o ființă umană, Karou este specială, nu doar prin talentul său la desen, ci și prin aspectul său fizic. La cei 17 ani ai săi, Karou merge la școală, socializează cu colegii săi și are un comportament tipic unei tinere de vârsta sa. Nimeni nu știe că dincolo de aceste aparențe, viața sa este tulburată de misiuni cu un grad ridicat de risc, printre himere și alte creaturi ciudate, care nu aparțin acestei lumi. Din lumea aceasta aparent paralelă, însă care transcende adesea realității curente, fac parte ființe jumătate om, jumătate animale. E o lume nu doar misterioasă, ci și primejdioasă, dar care o determină pe Karou să își pună o serie întreagă de întrebări despre originea sa.

„Karou era misterioasă. Aparent, nu avea familie, nu vorbea niciodată despre ea însăși și era expertă la parat întrebări – din câte știau prietenele despre originile ei, ar fi putut foarte bine să fi ieșit direct din capul lui Zeus. Și surprindea continuu. Buzunarele ei erau întotdeauna pline-ochi de lucruri curioase: monede antice de bronz, dinți, tigri minusculi de jad, nu mai mari decât unghia degetului mare.”

 

   Totuși, nimeni nu pare dispus să-i clarifice tinerei situația, dimpotrivă, totul se complică atunci când apare Akiva. De aici, de la apariția acestui personaj, acțiunea cărții devine complexă, plină de suspans. Dinamica personajelor capătă și ea un ritm mai alert, rolurile acestora nu mai par să fie bine delimitate în principale și secundare, ci acțiunile lor au influență majoră în existența celorlalte personaje. Dacă până la un moment dat, acțiunea cărții avansa într-un ritm aparent lent, firul epic devine complex și extrem de alert. Parfumul de urbe cu alură antică, ales de către scriitoare ca decor pentru sclipitoarea poveste, nu face decât să accentueze suspanul acțiunii și tensiunile dintre personaje.

  Și… pentru că veni vorba de tensiuni… emoțiile pe care le trăiește Karou în preajma lui Akiva sunt un amestec de magie, pasiune, o irezistibilă și inexplicabilă atracție din partea ambelor personaje.

„Trebuia să-și înăbușe sentimentul; nici măcar n-ar fi trebuit să simtă asta – acest zbucium, această necesitate imperioasă, acest tumult, acest iureș. Și, sub toate acestea, un ciot sucit de gând, pe care-l ținuse prizonier în umbrele minții lui, atât de încovoiat, încât nici nu-l mai recunoștea drept ce era: o speranță. O foarte mică speranță. Și în centrul ei: Karou”.

   Fără îndoială, stilul este unul original, un amestec de fluență și cursivitate, cu un dialog intrigant, din care nu lipsește umorul. Răsturnările de situație par să fie condimentul final al acestei cărți, punctul forte de originalitate.

   Decorul ales, fascinanta Praga, face din acest roman, unul special, iar descrierile nu sunt pasaje greoaie, ci lejere fraze prin care cititorul este transpus în scenariul poveștii:

„Străzile Pragăi erau o improvizație ireală, abia atinsă de secolul al douăzeci și unu-lea – sau de al douăzecilea, ba chiar și de al nouăsprezecelea, la drept vorbind. Era un oraș de  alchimiști și de visători. Străzile sale pavate, medievale, fuseseră odinioară umblate de golemi, mistici, armate invadatoare. Casele înalte, în culori vii, ca de sânziene, carmin și alb-albastru ca al cojii de ou, erau împodobite cu modele din ipsos și cu acoperișuri uniform roșii. Cupole baroce, în verdele oxidului de cupru, și turle gotice se avântau spre cer, gata să tragă în țeapă îngerii căzuți”.

   Imprevizibilul este factorul cheie al romanului. Este imposibil, din postura de cititor, să intuiești ceea ce urmează, ce nivel va atinge tensiunea dintre personaje sau în ce direcție se vor îndrepta evenimentele.

  „Născută din fum și os”, primul roman al trilogiei lui Laini Taylor, este o carte intensă, bine structurată, chiar dacă acțiunea înregistrează un grad ridicat de complexitate.

Părere personală. Acord acestei cărți cinci stele și o recomand cu mare drag celor care vor să citească un fantasy extrem de bun. editura Epica

Cartea Născuta din fum şi os, de Laini Taylor a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

Dacă mai speri în finaluri fericite, nu ai acordat destulă atenție efectului GoT

Lumea de gheață și foc

Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 336
Format: 230 x 300 mm
Traducător: Silviu Genescu
An apariție: 2015

   Nu a existat niciodată, în toată istoria umanităţii, o serie de cărţi şi filme (pentru că deja nu mai poţi să disociezi romanele de serialul TV) care să creeze dependenţa pe care o induce “Urzeala Tronurilor”. Remarcabil e că ea nu se manifestă doar pe vreo nişă, sau pentru vreun gen anume de cititori și telespectatori. Saga literar-televizionistică este la fel de apreciată de personalităţi ştiinţifice sau literare, de adolescenţii rebeli ori tocilari ca şi de gospodinele ce priveau numai telenovele sau gospodarii ori pensionarii ce nu mai urmăriseră un serial episod după episod de pe vremea Dallas-ului. Dacă iubeşti istoria, aventura, poezia, basmele, poveştile de dragoste, mitologia, intrigile de curte sau de familie şi cam orice se poate imagina, vei găsi ce e mai bun din tematica lor în universul de gheaţă şi foc al lui George R.R. Martin.

   Într-un sondaj care să identifice principala cauză a acestui succes, probabil primul motiv bifat ar fi, paradoxul-paradoxurilor: realismul. Pentru că povestea e totuşi o fantezie. Asta dacă mai putem numi fantezie un univers din care odată ieşit, propriul univers ţi se pare palid, şters şi extrem de simplist prin comparație. Dar o fantezie care nu e nici fantasy-ul romanţios de fete, cu vampiri îndrăgostiţi, nici tocmai un eroic-fantasy – pentru că nimeni nu reuşeşte să rămână eroic până la final în GoT (Game of Thrones – abreviere  cvasi-predestinată). Însăşi clasicii literaturii de gen par infantili, exageraţi şi prea puţin credibili cu monştrii lor – nimic nu e mai monstruos decât umanitatea personajelor din Urzeala Tronurilor. Elementul fantastic e puţin folosit, mai mult ca o umbră ameninţătoare, coborând din legende şi poveşti spuse la gura sobei, decât ca o realitate palpabilă. Iar atunci când el totuşi apare este cu atât mai înfiorător, cu cât, asemeni eroilor romanelor, ai ajuns să nu mai crezi că  există.2 (2)    Inspiraţia lui George Martin e declarat una istorică, a indicat inclusiv sursele principale: Războiul celor Două Roze din istoria Angliei şi “Regii Blestemaţi”, cărțile lui Maurice Druon, serie de aventuri romanţată, ce maschează de fapt o sclipitoare lucrare didactică de popularizare a istoriei Franţei. Prin simpla lor pomenire ca matrice pentru  romanele sale fantasy, scriitorul a întors generaţii de cititori înspre istoriile şi istorisirile care l-au inspirat. Eu însumi am început să îl citesc pe Druon şi romanele Philippei Gregory despre Războiul celor Două Roze, datorită lui şi am fost uimit de cât de mult din scenariile sale, am regăsit în ele. De la bătălii, evenimente şi obiceiuri medievale, până la amănunte aproape nemodificate, la nume unde se schimbă doar o literă-două (York, devine Stark, Lancaster devine Lannister), sau porecle reproduse întocmai. Totuşi, odată impregnate cu pecețile Westerosului, nu ai cum să consideri ceva din toate astea ca plagiere, ci prin faptul că au existat şi în lumea noastră, ca o tentă în plus de realism şi autenticitate. Sigur, în caz că nu apreciai deja lumea GoT ca mult mai realistă şi mai autentică decât tot ce-avem noi pe-aici.

   Dar nu numai trecutul e oglindit de opera lui Martin. Prezentul cu ridicătorii de ziduri şi lumea vestică clătinându-se sub invazii culturale. Cu Mama Merkel salvatoarea de victime ale războaielor ca Daenerys – mama sclavilor eliberați, cu izolaţionişti, cu separatişti şi conflincte tectonice religioase. Cu dezastre ecologice șl molimi pândind, cu forţe sumbre ridicându-se. Cu sadism, teroare, decapitări de ostatici, sânge şi flăcări. Cu senzaţie de societate aflată în pragul colapsului, unde totuşi toţi petrec cu inconştienţă.

    Însăși concepția de a face filme s-a schimbat după ecranizarea Urzelii. Happy-end-ul s-a stins în chinuri, iar acum până și în peliculele Disney a ajuns să moară toată lumea (vezi ultimul Star Wars – mai sumbru și mai masacrator decât pe vremea când nu era Disney, dar nu exista Game of Thrones care să ridice ștacheta realismului conflinctual până la stele). În spiritul ăsta prevestitor de năpaste, nu a fost vreodată un autor pentru care să se roage fanii mai mult să nu  treacă pe alte tărâmuri înainte de a îşi termina povestea, cum o fac pentru George Martin, având în vedere că scriitorul are totuşi o vârstă. S-au înregistrat chiar indignări ale unora  pentru că  şi-a dedicat timpul acestui album enciclopedic, în loc să termine ultimele două romane din seria propriu-zisă de şapte.

   Probabil sunt numai cei ce nu au răsfoit măcar “Lumea de gheață și foc”. Pentru că această apariţie neaşteptată, o carte uriaşă ca un tom din vechime, nu e nicio simplă enciclopedie, nici vreun artificiu comercial pentru a mai stoarce un ban de la dependenţi. Nicidecum. E practic un nou volum al seriei. O lucrare inovativă care face legătura între “Cântec de gheață si foc” şi antologia de povestiri cu Duncan şi Egg, eroii îndrăgiţi din “Cavalerul celor Şapte Regate” (prequel al Urzelii Tronurilor). Dar şi un nou episod al serialului (dat fiind că are o prezentare grafică extraordinară, aproape cinematografică), care detaliază toată istoria şi geografia Westerosului, Essosului, a celorlalte continente, precum şi faptele memorabile ale personalităților lor.george martin

    Volumul e scris în colaborare cu Enio Garcia şi Linda Antonsson, doi discipoli specialişti în tot ce ţine de GoT, fondatori ai site-ului westeros.org care e practic o pagină oficială pentru geografia şi istoria universului lui Martin. Coautori atât de erudiţi în domeniu încât au participat ca experţi şi la elaborarea scenariului serialului. Dar ca în ecranizare, se simte inconfundabila amprentă dominantă şi forţa creatoare a maestrului, controlând totul. llustrată absolut minunat, “Lumea de gheaţă şi foc” merită achiziţionată de orice pasionat sau fan. Oricare dintre ei va găsi mereu motive să recurgă la clarificările ei citind sau recitind “Cântec de gheaţă şi foc” ori “Cavalerul celor Şapte Regate”. Iar cei ce preferă doar serialul, vor putea înţelege şi aprofunda mult mai bine personajele, legându-le de trecutul lor, de istoria, obiceiurile şi religia care le-au format.

4 (1)

    V-aţi întrebat vreodată cine sunt primii oameni, de ce sunt în prag de extincţie Copiii Pădurii, cum a sfârşit măreaţa Valyrie? Dar de unde au venit Targaryenii, unde au dispărut dragonii, de ce e atât de diferit ţinutul Dornelor de restul Regatului, care era exact primejdia Blackfyre din povestirile cu Dunk şi Egg, ce făcea Tywin Lannister în tinereţe, cum a început revolta contra Regelui Nebun, de ce sunt anotimpurile atât de lungi şi ce se întâmplă când vine iarna? Toate aceste interogaţii şi multe altele, îşi găsesc răspunsurile acum.

    “Lumea de gheaţă şi foc” e prezentată ca o lucrare originală ad usum Delphini (cum se numea la Curtea Franţei o operă informativă concepută pentru tânărul vlăstar regal), scribăluită pentru proaspătul Rege Tommen de Maesterul Citadelei Yendel. Prin acest artificiu, autorii strecoară în felul cronicarului de a nara, toate dubiile cărturarilor vremii lui cu privire la existența cu adevărat a unui pericol de dincolo de Zid, a interpretării legendelor, sau nelămuririle şi nesingurața din jurul diferitelor evenimente ce se pierd în negura timpului şi în privinţa cărora istoricii se contrazic.5

     Cartea este alcătuită din şapte mari capitole, păstrând cifra mi(s)tică pe care o regăsim în numărul zeilor, numărul regatelor, ba chiar şi numărul volumelor pe care le-a anunţat Martin :

     Istoria Străveche – unde ne sunt povestite cele mai vechi legende despre originile populaţiilor din Westeros, clarificându-ne cine sunt atât de des-pomeniţii Primi Oameni, cum a afectat venirea lor triburile Copiilor Pădurii sau ale Uriaşilor şi cum au trebuit să se confrunte la rândul lor cu invazia andalilor

     Domnia Dragonilor – descrie ultima debarcare în masă dinspre Essos în Westeros, cea a urmaşilor distrusei Valyria, Stăpânii Dragonilor, şi felul cum Targaryenii cuceresc rând pe rând Cele Şapte Regate

       Regii Targaryeni –  detaliază domniile regilor din Casa Targaryen, lupta lor îndelungată pentru controlul neîmblânzitei regiuni Dorne,  felului în care au ajuns să îşi piardă invincibilele arme supreme zoologice în războiul civil numit Dansul Dragonilor, dar şi rebeliunile Blackfire – despre care se aminteşte atât de mult în povestirile cu Dunk şi Egg, ale căror dedesubturi le putem înţelege, în sfârşit, în profunzime.

       Căderea Dragonilor – ne aduce cu un pas înaintea debutului Urzelii Tronurilor, aproape fiecare referire din cărţi sau serial la vreun episod din trecutul recent, îşi află explicaţia; sigur, în afara celor pe care Maester Yendel nu le cunoaşte şi vor rămâne în continuare mistere de dezlegat pentru ultimele două volume ale lui Martin

      Cele Şapte Regate  – ne dezvăluie într-o manieră incitantă, istoria, geografia şi obiceiurile fiecarei regiuni din Westeros, precum şi  confruntările pentru stăpânirea lor, pedigriul războinic al marilor Case ce au ajuns să le conducă

     Dincolo de Regatul Apusului – aruncă o privire inedită chiar pentru fanii cei mai cunoscători, asupra ţinuturilor exotice din afara Westerosului; şi nu doar asupra Essosului, a Oraşelor Libere, Bravoosului, a Golfului Sclavilor şi a urmaşelor coloniilor valyriene, dar şi a Insulelor Verii sau a unor părţi îndepărtate ale universului fantastic, despre care acum aflăm prima oară6 (1)

    “Lumea de gheaţă şi foc” arată ca o enciclopedie (copertă cartonată, file veline, calitate excepţională a graficii); te informează ca o enciclopedie (nimic din trecut nu rămâne nelămurit – totuşi nu se oferă niciun spoiler, pentru că toate evenimentele au avut loc înainte de precipitarea finală din Game of Thrones); chiar are bucăţi zdravene pe care le poţi categorisi ca enciclopedice (mai ales în ultimele două părţi), însă e mult mai mult decât o enciclopedie sau un album artistic cu splendide ilustraţii gotice. Este fondul tapiseriei medievale pe care e brodată Urzeala Tronurilor, Încleștarea Regilor, Iureşul Săbiilor, Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor, aşteptând Vânturile Iernii şi Un vis de primăvară. Poţi să admiri fiecare scenă, dar numai împreună dau acea senzaţie de complet, continuitate şi imagine de ansamblu.

    Am început cu parafrazarea unui celebru citat din serial, “If you think this has a happy ending, you haven’t been paying attention.”, nu atât de celebru totuși ca “Winter Is Coming”. Se spune că atunci când un fragment dintr-o operă intră în imaginarul colectiv citată exact şi folosită în discuţii de zi cu zi, poţi nominaliza acea operă ca formatoare a gândirii societăţii. Dacă fiecare dintre bucăţelele astea memorabile ar fi flamuri medievale după care toţi pot să identifice aparţinătorul, prima ar fi a filmului, pentru că nici nu apare în carte şi e o atenţionare a revoluționarilor scenarişti conduşi de Martin, că nimeni nu e de neatins în ecranizarea sa. “Vine iarna” e previziunea simbol pentru seria de romane, parcă o şi vezi imprimată pe scutul de pe copertă. Flamura muzicală e dată de genericul de început cu coloana sa sonoră obsedantă care te pregătește pentru explozia de acţiune. Iar “Ploile din Castamere”? “The Rains of Castamere” este poezie. Cea mai bună încheiere pentru prezentarea unui atât de original album tematic de artă, ca “Lumea de Gheață și Foc”:

Surse foto: Copyright © 2014 by George R.R. Martin, Copyright © Nemira, 2015

targulcartii.ro

Cartea Lumea de gheață și foc-Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

 

by -
4

„Cei învinşi azi pot câştiga mâine. Însă cei morţi au pierdut pentru totdeauna.”

Jumătate de război, de Joe Abercrombie

Seria Marea sfărâmată

Autor: Joe Abercrombie

Titlu original: Half a War

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus Fantasy

An publicare: 2015

Număr pagini: 432

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

 

Libertatea nu-ţi este de niciun folos dacă eşti mort. Iar mândria nu le serveşte la nimic celor rămaşi în viaţă.”

     Aşa cum ne-a obişnuit din volumele anterioare, Joe Abercrombie are un talent incontestabil în a purta cititorul prin aventuri uimitoare. Întreaga serie „Marea sfărâmată” ne oferă o călătorie memorabilă printr-un timp în care principiile şi valorile morale erau dictate de inteligenţă şi de tăişul sabiei, iar spaţiul în care se desfășoară acţiunea oferă suficiente condiţii vitrege pentru ca luptele să fie printre cele mai chinuitoare.

jumatate-de-razboi1

   În cel de-al treilea volum al seriei fantasy, Abercrombie păstrează în scenă multe dintre personajele cu care deja ne-am familiarizat din cărţile precedente, dar pune accent pe un nou destin, pe o nouă protagonistă atinsă de dorinţa răzbunării şi de Mama Război.

   „Jumătate de război” o aduce în prim-plan pe prinţesa Skara, a cărei soartă scrisă în stele e pe cale să se împlinească. Fire inteligentă, dar rebelă şi mândră, prinţesa nu poate accepta înfrângerea şi furia pune stăpânire pe ea atunci când îşi vede bunicul învins şi fără speranţă. Frageda vârstă de doar şaptesprezece ani şi lipsa de experienţă nu o ajută prea mult în încropirea unui plan care ar putea salva regatul. Până când…

Cei învinşi azi pot câştiga mâine. Însă cei morţi au pierdut pentru totdeauna.”

    O noapte fatidică, prea mult sânge prelins pe treptele palatului, prea mulţi morţi peste care se calcă, trădare, durere, amărăciune, groază – toate se abat ca un uragan devastând nu doar Throvenlandul ci şi viaţa prinţesei Skara.

   Asistând neputincioasă la invazia lui Yiling cel Strălucitor, Skara este nevoită să accepte ajutorul căpitanului bătrân pe care îl dispreţuia – Jenner cel Albastru – să privească rece asasinarea propriului bunic şi a Mamei Kyre şi să se dea drept sclavă pentru a-şi păstra viaţa. Mânia născută în ea generează ură, iar acest sentiment naşte dorinţa de răzbunare ce îi va fi factor declanşator al abilităţilor înnăscute şi îi va oferi suficientă forţă de a răzbate prin momente chinuitoare.

   Cu scopul de a recupera Throvenlandul şi de a spăla sângele celor care o crescuseră, chiar cu sângele duşmanului, Skara îşi va pune în valoare inteligenţa, folosindu-se de ultimul sfat dat de Mama Kyre: „Cuvintele sunt arme.”

   În paralel cu destinul Skarei, autorul ne prezintă lupte de culise şi un război care ameninţă cu distrugerea. Avem de-a face cu comploturi, strategii, trădări, isteţime, planuri uluitoare şi credinţe bizare. Fraze pline de înţelepciune sunt presărate la tot pasul în text şi devin moralizatoare pe măsură ce acţiunea se derulează.

– Dacă tu consideri că vorbele au vreo valoare, atunci rosteşte-le cu voce tare, fă-le să răsune în toate colţurile, umple sala cu speranţe şi dorinţe şi fă ca fiecare martor al cuvântării tale să le împrăştie mai departe!”

 Oamenii nu se împart doar în eroi şi laşi. Sunt ambele lucruri şi niciunul, totul depinde de cum stau lucrurile. Depinde de cine stă alături de ei sau de cine le stă împotrivă.”

    Îl întâlnim din nou pe părintele Yarvi, iar mintea ascuţită a acestuia impresionează iarăşi, deşi la un moment dat, pare pentru prima oară prins într-o situaţie fără ieşire. Bunica Wexen uimeşte la rândul ei încă odată, prin acţiunile sale, dovedind nu doar inteligenţă ci şi o minte diabolică şi sadică ce se ghidează după valori autocreate.

   Avem parte de un ritm rapid al acţiunii, suspans din plin ce nu permite vreo clipă de plictiseală, scene vizuale realizate din cuvinte şi fraze memorabile. Pe scurt, Abercrombie reuşeşte din nou să îşi captiveze cititorii, iar „Jumătate de război” este încă un volum cu adevărat fascinant care seduce încă de la primele rânduri.

Adu-ţi aminte: puterea înseamnă să îţi ţii totdeauna un umăr în umbră.”

Dar secretul păstrării autorităţii este să dai doar poruncile de care eşti sigură că vor fi ascultate.”

    Personal, am fost cucerită de stilul concis al scriitorului, iar seria „Marea sfărâmată” a devenit una dintre trilogiile preferate. Şi acestui volum ca şi celor anterioare, îi ofer număr maxim de steluţe şi chiar câteva în plus ca bonus. Pentru a înțelege mai bine de ce le merită din plin, vă invit să aruncaţi o privire și peste celelalte recenzii ale acestei serii-Jumătate de lume şi Jumătate de rege.sigla Nemira

Cartea Jumătate de razboi, de Joe Abercrombie a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi coamandată de pe site/ul Editura Nemira. Cartea poate fi achiziţionată şi de aici.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
14

Destinul unui prinț, de T.I. Horia

Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015

278 de pagini

Nu de foarte mult, un rege a fost asasinat, regina și prințul au fugit din regat pentru a supraviețui, apoi prințul a aflat adevărul despre adevărata lui identitate.

    Cam asta ar fi ideea de la care pleacă T.I.Horia în Destinul unui prinț, un roman fantastic, care pare inspirat din opera lui J.R.R. Tolkien, cu goblini, vrăjitori, orci, ființe malefice de înviat și un tron de recuperat. Romanul lui T.I.Horia este, însă, tânăr, necopt, ca un exercițiu al unui scriitor cu potențial.

Titlul romanului conține și tema acestuia: dorința prințului Corvin de a-și îndeplini destinul.

    În primul capitol, se realizează un preambul, cu evenimente care vor avea o maximă importanță în firul epic ulterior. Lucifer, regele lumii de dedesupt, care își dorea supremația și în lumea de deasupra, a fost învins în lupta pe care o ducea  cu armata celor cinci regi: Corvinus (regele oamenilor), Alijar (al elfilor), Ghimli (al gnomilor), Diego (al magicienilor) și Elder (regele dragonilor). În momentul morții, Lucifer îi răpește pe cei cinci, astfel că Val’drem a devenit un loc pustiu unde numai flăcările dragonilor ardeau continuu, fără a se stinge. Câmpul de luptă era plin de cadavre, sânge și foc, ce nu se mai stingea. Val’drem devenise Val’dul.

   După două mii de ani, regele regatului Akerel, Corvinus al III-lea, este asasinat de cel mai bun cavaler, Sir Rohan, care își dorește puterea. Regina fuge într-un sat uitat de lume cu fiul ei de numai cinci ani, Corvin, unde trăiește în liniște timp de treisprezece ani.

Corvin devenise un bărbat bine făcut, cu păr negru, ochii căprui, maximum 1,80 cm (m, n.n.) înălțime. Având în vedere că era un vânător destul de bun și un tăietor de lemne îndemânatic, corpul său arăta ca și cum ar fi fost modelat din cocă pentru prăjituri, formele văzându-i-se perfect. Mama lui, Merisa, devenise o femeie de rând care se acomodase foarte repede cu viața de la țară, avea părul lung, șaten și ochii albaștri. Nu era foarte înaltă, avea 1,65 cm.

   Rohan află de existența lui Corvin și trimite orcii (niște vietăți născute din încrucișarea elfilor întunecați cu goblinii) să îl ucidă. Aflat la tăiat de lemne, Corvin scapă, dar toți cei din sat mor. Înainte să moară, mama sa îi oferă o cutie în care se află dovezi ale rădăcinilor sale nobile.

   Astfel, Corvin pleacă într-o călătorie care are o dublă semnificație: să reînnoiască vechea alianță a celor cinci rase, pentru a lupta împotriva lui Lucifer, prezent ca spirit prin uneltele sale, Rohan și Gharel, și să demonstreze că merită să își îndeplinească destinul de prinț moștenitor.

Cea mai mare misiune și cea mai grea era a lui Corvin, fiindcă trebuia să unească toate neamurile iar unele dintre ele erau foarte greu de convins. Nu se știa când va începe războiul, dar trebuiau să fie pregătiți pentru orice eventualitate.

    În lunga sa călătorie, Corvin are parte de numeroase și palpitante aventuri, din care iese mereu învingător, ajutat fiind de prieteni de nădejde: frumoasa Faren și elful Lemar. Pentru ca poporul să îi recunoască autoritatea, Corvin trebuie să găsească legendara sabie pierdută, Arkeryn, și să o scoată din piatră.

Înzestrat cu calități importante, precum sinceritatea, bunătatea și curajul, eroul reușește să reunească vechea alianță și să învingă răul.

Lumea devenise mult mai liniștită și mai frumoasă, Val’dul devenise din nou Val’drem și totul era cum trebuia să fie, fără pic de ură în lume…. Doar liniște și pace.

    Am amintit mai sus de influența (posibilă) a lui Tolkien. Similitudini sunt și sar rapid în ochi. De exemplu, unele substantive proprii. Rohan, în Stăpânul inelelor, este ținutul din Pământul de Mijloc, la N-V de Gondor, în Destinul unui prinț, denumește personajul antagonist. Numele Argon/Aragon amintește de Aragorn, regele gnomilor, Ghimli, de curajosul gnom Ghimli din celebra trilogie, Lemar de Legolas. O secvență citită mi-a amintit de scena în care hobbiții Merry și Pippin sunt pe cale să fie mâncați de orci.

–Sau ce? Știi de câteva zile mâncăm numai pâine putrezită, m-am săturat. În noaptea asta o să avem un ospăț pe cinste cu carne, spuse celălalt orc.

Punctul slab al romanului îl reprezintă greșelile gramaticale, care fac lectura destul de grea și obositoare.

–Altceva ce mai știi?

–Nimic. Doar că urma să îi dau de veste ce am aflat despre băiatul care îl protejezi și se pare că am ratat.

–Da. Străjer i-ai și pe ceilalți doi, dacă mai trăiesc și omorâți înainte să scape ca să nu dea de veste., este doar un exemplu.

   Destinul unui prinț este un roman emoționant și antrenant, cu evenimente ce se succed rapid, autorul nepunând accent pe descrieri amănunțite. Tânărul cititor cu siguranță se va transpune în ipostaza de prinț, care trebuie să lupte pentru a-și câștiga dreptul la existență, dar și pentru a-și răzbuna părinții.

Mulţumim autorului pentru cartea oferită!evaluare-carte

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

by -
12

Conan Barbarul-Misterul fântânii blestemate, de Robert E. Howard

Editura: Crux Publishing

Număr pagini: 50

Traducător: Cristina Ivan

Consilier editorial: Oliviu Crâznic

   Editura Crux Publishing continuă proiectul Integrala Robert E. Howard cu povestirea Conan Barbarul– Misterul fântânii blestemate, titlu emblematic pentru specia sword&sorcery care l-a consacrat pe Robert E. Howard propulsându-l printre titanii literaturii universale. De această dată îl avem pe Conan în centrul acțiunii și devenim părtași la o nouă aventură care ne va ține cu sufletul la gură.

    “Misterul fântânii blestemate” este o lectură simplă şi relaxantă, perfectă pentru această perioadă a anului, când sărbătorile au trecut, dar nu eşti pregătit şi nu vrei să lecturezi un roman de 500 de pagini, ci vrei ceva reconfortant, plăcut şi care să te binedispună.

 Cu toate că nu citesc cărţi care fac parte din genul fantasy, această cărticică mi s-a părut ideală pentru a începe să mă delectez şi cu acest gen.

Autorul Robert E. Howard a reuşit să concretizeze, în doar cincizeci de pagini, o capodoperă fantasy. După cum bine ştiţi, „Esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Criticile pe care le-a primit aprobă şi susţin afirmaţia:

  „Misterul fântânii blestemate este un adevărat giuvaer literar, element fundamental pentru întreaga operă a lui Robert E. Howard: intensă, dinamică, impecabil executată stilistic.” -Helena Cade, autoarea seriei fantastice The Iron Gods (Ed. Geek Network Print, 2015)

   „Personaj cu trăsături arhetipale, Conan Barbarul este simbolul originilor și al naturii, meterez în fața civilizației decadente; iar poveștile lui sunt poveștile sufletului primordial călit în încercări menite să îl facă pe om mai bun: supus erorii sau cedând sporadic impulsurilor, uneori neîndurător, dar niciodată josnic.” – Oliviu Crâznic, scriitor și critic literar specializat în literatura fantastică.

    Personajul principal este Conan Barbarul, o creatură care a fost nevoită să părăsească locul de întâlnire din Tortuga. Astfel, cu o luntre spartă, a vâslit şi apoi înotat până ce a ajuns la bordul „Hoinarului”, vaporul al cărui şef este Zamoravo, stăpân al carcerii şi care avea cu el mereu o sabie, fiind pregătit în caz de atac.

    În momentul sosiri pe corabie a lui Conan Barbarul, pe punte se afla o fată pe nume Sancha, un fel de soţie/iubită a lui Zamoravo. Cu aceasta are primul dialog creatura barocană, însă nu prea se sinchiseşte să răspundă, întrebările Sanchei fiind retorice pentru Conan.

    Pentru a-şi câştiga un loc pe puntea impunătorului „Hoinarul” şi pentru a-şi face rost de hrană, Barbarul Conan este pus să se lupte cu un bărbat de pe corabie şi mai apoi să lucreze din greu.

Conan îşi ducea viaţa normal, toată lumea admirându-l, muncind şi făcând atât lucruri uşoare, cât şi mai grele.

    Zi după zi, în ochii celorlalţi oameni de la bord, imaginea lui Conan devenea din ce în ce mai bună, unii pasageri afirmând chiar că Barbarul era mai bun decât Zamoravo, dar niciunul nu era în stare să-i destăinuie acest aspect comandantului mereu pun pe gânduri.

 Nu după mult timp, navigând şi tot navigând, se zăreşte un petic de pământ, loc în care se va desfăşura o mare parte din acţiunea povestirii.

    Imediat ce au aruncat ancora toţi marinarii şi ceilalţi de pe bord au coborât din corabie şi s-au dus să viziteze insuliţa. Singura care a primit ordin de la Zamoravo să nu coboare de pe punte a fost nimeni alta decât fata pe nume Sancha.

    Pe această insuliţă creşteau anumite fructe care te îndemnau la somn, având efect de somnifere. Aproape toţi oamenii care au coborât de pe corabie au mâncat din aceste fructe şi au picat într-un somn lung, la umbra răcoritoare a arborilor deşi.

 Pe punte, micuţa Sancha privea cu uimire şi ciudă în jur, fiind invidioasă şi supărată că nu poate să coboare şi ea.

    Abia după ce au adormit marinarii şi persoanele care au coborât, Zamoravo se duce să exploreze împrejurările, cu speranţa că poate va găsit o comoară ascunsă sau minereuri preţioase cum ar fi aurul. În urma lui, Conan Barbarul îl urmăreşte pe Zamoravo, iar cum îl vede, Sancha încalcă ordinul lui Zamoravo şi se dă jos de pe corabie cu gândul să îi urmărească pe cei doi, mânată de o curiozitate extrem de mare.

    Conan Barbarul îl provoacă pe căpitanul care mai ieri i-a oferit hrană la o confruntare sângeroasă. Bineînţeles, căpitanul acceptă. Cine va ieşi învingător veţi descoperi voi. Cert este că acţiunea se complică şi multe incidente vor avea loc, iar probabil cel mai important va fi descoperirea fântânii blestemate. O fântână misterioasă cu puteri nebănuite. Cum se va încheia aceasta aventură nu am să vă dezvălui, dar credeţi-mă că merită citită cartea.

    Lectura cărţii a fost antrenantă şi agreabilă. Scriitorul Robert E. Howard a creat o lume fantastică, dar prietenoasă. Sper să vă placă cel puţin pe cât mi-a plăcut mie şi vă aştept cu păreri sincere referitoare la această minunată povestire fantasy.

Până data viitoare, lecturi uşoare şi relaxante, dragilor!

P.S.: Editura Crux a mai publicat şi „Conan Barbarul-O vrăjitoare se va naşte”, tot de Robert E. Howard.

Crux Publishing logo

Cartea Conan Barbarul -Misterul fântânii blestemate, de Robert E. Howard a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. poate fi comandată de pe site/ul Editura Crux Publishing

 

,,nicio zi fără un şoc"

Dincolo de timp, de O.G.Arion-Credeţi că dragostea învinge orice?

Editura: Librex Publishing

Număr pagini: 202

Seria Nemuritor: 1 Ultimul viking, 2.Te voi găsi, 3, Dincolo de timp

   Scris în aceeaşi manieră inconfundabilă, volumul trei ne aduce aşa cum era de aşteptat întâmplări şi personaje noi. Şi de această dată călătorim şi suntem alături de Victoria într-o lume plină de neprevăzut, de conspiraţii, de luptă pentru putere, de fiinţe nemuritoare ce apar de niciunde, secrete, mituri, dar facem cunoştinţă şi cu marea iubire a vikingului Ian.

   Nu putem să nu fim la fel de impresionaţi ca şi până acum de iubirea dintre Victoria şi vampirul Arrio, de forţa pasiunii lor dincolo de timp şi spaţiu.

   În acest volum personajul feminim se pare că are mai multă marturitate, începe să realizeze ceea ce se întâmplă cu ea, dar îşi pune şi întrebări, întrebări care până atunci rămăseseră cumva ascunse în conştientul ei, sau poate ascunse în spatele pasiunii. Pasiunea aceea mistuitoare a trecut, a rămas iubirea în esenţa ei pură şi atunci este evident că se întrebă ce îşi doreşte cu adevărat.

   Nu voi pistona foarte mult pe acest aspect, deoarece sunt sigură că aţi citit treaba asta cu iubirea neconvenţională în multe recenzii. Voi încerca în schimb să intru în inima lumii interlope nemuritoare, să fiu ochiul care vă ghidează în cercul concentric al întâmplărilor şi să vă stârnesc simţul de aventură, dar şi dorinţa de cunoaştere.

   Nu ştiu de unde se alimentează autoarea cu informaţii, nici nu ştiu dacă aceste ritualuri prezentate în carte există sau sunt pur ficţionale, dar cert este că ceea ce ne prezintă dovedeşte o imaginaţie bogată aspirând către fantasy-ul maiestuos de calitate.

   Aş fi vrut să încep cu una bucată vrăjitoare, un vampir crud, doi vampiri gemeni, şi o iubită nebună, sau mai bine spus ,,rea”’. Da, iubita lui Ian, se pare că este puţin cam mai mult dusă pe câmpiile malefice pline de floricele sângerânde şi personaje distruse în calea ei. Nu am priceput de ce a fost atribuit un astfel de personaj tocmai personajului meu preferat, adică: Măi Oana, nu puteai găsi şi tu o femeie drăguţă, războinică, în locul lui tanti asta? Glumesc. Credeţi-mă că eu dacă eram în locul Victoriei aş fi omorât-o din prima, aşa a trebuit să mai aştepte, dar după ce tipa a luat vieţi şi a distrus cafeneaua cea drăguţă. Bine că Ian şi-a revenit, dar după ce a făcut prostia să o răpească, din iubire, din sanatoriul unde era închisă.

   Vă vine să credeţi că există un sanatoriu pentru fiinţe nemuritoare. Mi-ar plăcea să se dezvolte acest subiect, adică ce naiba fac ăia acolo? Vampir nebun? Metamorf –,,dincolo era mai ieftin””, sau efl care învelea ciocolata? Hai, că deja o iau razna, dar nu pot să nu mă gândesc, sincer ? 🙂

   Volumul trei începe cu o nuntă în lumea nemuritorilor şi se termină tot cu o nuntă în, să spunem aceeaşi semi/lume. Victoria are două puteri: să citească gândurile şi să redea viaţa fiinţelor nemuritoare, din acest motiv este vânată de diverse personaje care au descoperit ,,capacităţile”” ei. Cei mai insistenţi sunt vampirul Erden şi vrăjitoarea Wulina. Cel dintâi îşi doreşte ca femeie iubita, prinţesa-şaman Kadyn, moartă de ceva sute de ani să fie readusă la viaţă, pentru asta, el împreună cu malefica şi perversa vrăjitoare fac totul să o convingă pe Victoria să coopereze, ducând până la răpirea celor din jurul ei, prin manipulare de subconştient şi alte diverse maşinaţiuni, astfel încât prin hărţuiala la care este supusă să îndeplinească dorinţa vampirului. Există un risc- având în vedere că încă nu are bine definite aceste puteri cu redarea vieţii, mai ales că tipa este moartă de sute de  ani, este posibil ca după acest ritual viaţa Victoriei să fie pusă în pericol. Dacă va accepta Victoria sau nu, rămâne să descoperiţi, dar trebuie să vă spun că ea este o femeie care ţine la cei din jur şi îşi doreşte binele lor. Concluzia o trageţi voi.

   Tot în acest volum Victoria îşi descoperă şi cea de-a treia putere, prin ,,bunăvoinţa” scorpiei de vrăjitoare-are puterea de-a ucide fiinţele nemuritoare. Deci. devine un personaj puternic, complet şi complex, -poate da viată, citi gânduri, poate lua viaţa. Într-o lume guvernată de puteri malefice, de forţe oculte, Victoria devine micul lor Dumnezeu. Blestemul argintului face din ea o forţă!victoria1

   Şi ca totul să fie o combinaţie cât mai completă în descoperirea de secrete-găseşte şi vraja-leacul care poate transforma un vampir în om. Probabil că dintre toate cele întâmplate în acest volum, asta este cel mai important pentru Victoria şi iubirea ei, numai că…. este oare convinsă că asta îşi doreşte? Oare el, Arrio îşi doreşte să fie un muritor de rând? Iubirea lor poate fi atât de puternică încât să îşi asume riscuri şi să îşi dorească să renunţe la anumite puteri? Citiţi şi veţi descoperi.

   Să revenim puţin şi asupra vikingului Ian, pe care l-am simţit în acest volum mai timorat şi având slăbiciuni. Da, a iubit o femeie cândva, şi iubirea aia l-a făcut să acţioneze imprudent, dar l-a făcut să îşi arate şi vulnerabilitatea. Putea fi îngenuncheat, dacă nu realiza la timp imprudenţa lui, şi aici trebuie să recunosc că autoarea m-a speriat prezentându-mi un astfel de Ian. Dar se redresează şi devine acelaşi Ian puternic şi de temut, care a avut capacitatea să spună: Ucide!viking1

   Cred că a fost partea care mi-a plăcut cel mai mult, şi nu sunt o fiinţă malefică, dar chiar voiam să scap de iubita de sute de ani a lui Ian care făcuse extrem de mult rău celor din jur.
Cred că fost volumul cel mai ,,sângeros” dintre toate, asta pentru că întâmplările au fost extrem de dure, având senzaţia că asişti la o pelicula ce se derulează în faţa ta.

   Victoria a trecut prin multe- transformarea unor prieteni în fiinţe nemuritoare, pierderea cafenelei, moartea unei persoane dragi, chinurile la care a fost supusă, pericolele la tot pasul, dar toate astea a făcut din ea o persoana mai puternică şi poate unele din lucrurile întâmplate i-a adus libertatea şi uşurarea de-a face ce doreşte pe viitor. Inclusiv gestul lui Arrio o răneşte la un moment dat dar..arrio1

,,Arrio mă lua în braţe. M-am ghemuit la pieptul sau, urându-mă pentru acel sentiment brusc de linişte care mă învălui. El mă ridică fără niciun efort de la pământ şi se aşeza pe canapea ţinându-mă în continuare strâns, că pe un copil pe care încerci să îl linişteşti după ce a avut un coşmar.
-Iubita mea, repetă el, ridicându-mi uşor bărbia şi privindu-mă în ochi.
-Te urăsc, am spus eu.
-Ştiu. Gândul că te-am pierdut m-a scos din minţi. Am fost bolnav de furie şi neputinţă. Iar tu refuzai să îmi vorbeşti. Ian aproape că m-a închis cu forţă la Trei Stejari, pentru că stăteam în fiecare noapte la uşa ta, sperând la un semn.
Am oftat şi i-am mângâiat obrazul palid. El închise ochii şi un fior brusc i-a străbătut trupul.
-M-ai rănit. Şi eram obosită de tot şi de toate. Speriată.
-Ştiu, asta m-a durut cel mai tare. Nu ştiu ce-mi faci, Victoria, dar nu pot merge mai departe. Pur şi simplu nu pot. De mai bine de trei sute de ani calc pe acest pământ. Am iubit multe femei şi am fost iubit. Nu o spun că pe o laudă. De fiecare dată m-am desprins şi am mers înainte, râzând şi glumind pe seama vieţii de nemuritor şi gustând-o din plin. Dar nu şi acum. Eşti că un copil, o fetiţă curajoasă şi încăpăţânată pe care simt nevoia să o protejez. Şi în acelaşi timp eşti femeie. Mă înnebuneşti. Mă exasperezi. Mă provoci. Te descopăr puţin câte puţin. Te urăsc şi te iubesc. Şi te-aş ucide cu mâinile goale dacă nu te-aş adoră.
Mă privi cu buzele arcuite în acel zâmbet de care eram încă îndrăgostită. Îmi mângâie părul ciufulit şi mă trase mai aproape în poală. Nu m-am împotrivit. Simţeam cum toată durerea pe care o simţisem în ultimele săptămâni se topea încet. Eram noi doi, amândoi, din nou împreună. Şi împreună puteam reuşi orice, inclusiv să trecem peste o ceartă care acum, stand în braţele sale mi se părea absurdă. Dar doream asta?

   Gestul lui Ian de la final este unul magnific şi abia aştept să descopăr ce va face în volumul următor, dar şi cum se vor desfăşura lucrurile în lumea această mistică şi mirifică de fiinţe muritoare şi nemuritoare, secrete şi legende, leacuri şi ritualuri.

   Şi aşa cum am spus, volumul se încheie cu o nuntă, o nuntă la care va exista şi un ritual. Cine cu cine se căsătoreşte, şi mai ales ce întâmplări au fost nespuse de către mine, rămâne să descoperiţi voi, şi aş vrea ca după ce citiţi să îmi răspundeţi la o întrebare: Voi dacă aţi fi vampir, v-aţi dori să redeveniţi om? Sau invers? Credeţi că dragostea învinge orice?

P.S: La sfârşitul cărţii veţi găsi o notă despre Prinţesa din Altai, în cazul de faţă prinţesa şaman.

Librex.ro

Cartea Dincolo de timp de O.G.Arion poate fi comandată de pe site-ul LibrexPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
14

Hex sau puterea farmecelor-Elita întunecată 2, de Chloe Neill

Editura: Leda

Număr pagini: 350

Traducerea: Gabriela Stoica

    Chloe Neill s-a născut în sudul Statelor Unite, în 1975, iar acum trăieşte în Midwest. Este autoarea seriilor Dark Elite şi Chiagoland Vampires. Atunci când nu redactează aventurile lui Merit sau ale lui Lily, Chloe Neill face prăjituri, se uită la televizor, îşi susţine echipa favorită de fotbal, petrece timp cu prietenii şi se joacă împreună cu cei doi câini ai săi, Baxter şi Scout.

ELEVĂ NOUĂ. ŞCOALĂ NOUĂ. ACELEAŞI BELELE.

     Lily Parker este trimisă de părinţii ei la o şcoală particulară elitistă din Chicago, deoarece aceștia urmează să facă un stagiu sabatic de doi ani. Astfel, Lily va pleca din şcoala de stat din Sagamore, New York, tocmai la o şcoală de fiţe din Chicago, unde va avea aceleaşi probleme, sau poate nu! Prietena sa Scout şi colegă de apartament la şcoală este nici mai mult nici mai puţin decât o vrăjitoare cu puteri speciale-o spellbinding, iar Secerătorii o vor pentru puterea sa, dar şi pentru Grimoire-ul său.

,,Vedeţi voi, se pare că Chicago era căminul unei lumi subterane secrete, de magicieni care se luptau între ei în vreme ce restul oraşului dormea. Şi printre toţi acei magicieni se afla şi fata de lângă mine, care acum fredona o melodie din High School Musical 3.
Millicent Green, alias Scout, era , de fapt, o Adeptă şi o membră a Enclavei 3.”

    Se pare că şi Lily s-a pricopsit cu magia din oraşul Chicago. A fost de ajuns să o urmărească pe Scout în subsolul Sfânta Sofia, când unul din indivizii răi a lovit-o cu o porţie de magie, iar ei i s-a activat puterile magice-Blestemul focului.

“Că să fiu cinstită, eram o Adeptă de doar câteva săptămâni şi eram în ceaţă în privinţa detaliilor. Dar blestemul focului era cumva legat de lumină şi de putere – de manipularea şi azvârlirea ei înapoi asupra indivizilor celor răi.
Şi exact aşa mă alesesem eu cu blestemul focului – printr-o lovitură dată de Sebastian Bourn. O fi fost el înalt, brunet şi frumos, dar, pe de altă parte, era şi Secerător. Un adolescent care a refuzat să renunţe la puterile lui magice atunci când a sosit vremea-asta li s-a întâmplat tuturor-şi care îşi petrece timpul recrutând puşti din seva cărora se puteau hrăni Secerătorii mai în vârstă.”

     În schimb, Lily şi gaşca ei de adepţi au promit să restituie magia universului.

“În calitate de Adepţi, noi promitem să renunţăm la puterile noastre magice, să le înapoiem universului înainte de a se transforma în maşini de supt suflete. Secerătorii nu fac un asemenea jurământ. Şi, ca să nu permită puterii lor subit înfometate să-i devoreze din interior, trebuie să se hrănească cu sufletele Adepţilor sau ale oamenilor obişnuiţi.”

     Astfel că, după ce a fost răpită odată de către Secerători, Scout încearcă să se protejeze cât mai bine. Puterea sa în mâinile cui nu trebuie este periculoasă.

“Pui cuvintele potrivite laolaltă, în ordinea potrivită, pentru a crea o vrajă. Aşa că, atunci când răsfoieşti Grimoire-ul, te uiţi de fapt la o succesiune de fotograme ce alcătuiesc vraja, acestea fiind rezultatul splellbinding-lui.
-Tu poţi să legi vrăjile între ele, în primul rând. Poţi să le transfigurezi din litere şi cuvinte în magie.”

    Pe lângă şcoală şi grijile ei, Scout şi Lily, patrulează noaptea prin tunelele de sub Chicago, unde vor încerca să descopere vreo anomalie sau vreun Secerător însetat.
Fetele au şi doi băieţi de la şcoala Montclare Academy, care la rândul lor au puteri magice, şi cărora nu le sunt indiferente.

“Jason Shepherd, vârcolacul rezident al Enclavei Trei, era, în mod categoric, interesant. Avea şaisprezece ani, ca şi Michael Garcia, un alt Adept, care era îndrăgostit până peste cap de Scout. Amândoi studiau la Montclare Academy, un fel de şcoală înfrăţită cu Sfânta Sofia.”

   Se pare că pe lângă tachinările dintre cele două perechi, patrularea aduce ceva nou, dâre de mucozităţi paralele, parcă ar fi trecut extratereştri pe acolo. Înainte de a-şi da seama ce sunt, apar şi posesorii dârelor, deloc prietenoşi:

“Aveau înfăţişare umană, dar erau ceva mai mici decât un adult de talie medie. Erau chei, cu urechi ascuţite şi ochi lăptoşi, iar degetele lor subţiri se terminau cu unghii lungi şi ascuţite. Se apropiau de noi pufnind pe nări şi privindu-ne ameninţător. Nu purtau haine, iar pieile le străluceau în lumină, lăsând dâre albe şi lipicioase pe jos, în urma lor.”

  Această întâlnire cu monştrii cere o reuniune de urgenţă a Enclavei Trei. Împreună cu puterea celorlalţi poate vor afla ce se întâmplă şi poate vor reuşi să scape oraşul de ei.

Scout a deschis uşa, iar Adepţii Junior Varsity ai Enclavei Trei şi-au îndreptat privirile spre noi: Michael Garcia, Jason Shepard, Jill şi Jamie, Riley şi Paul Truman. Fiecare dintre ei avea talentul său magic unic. Michael era cititor, ceea ce înseamnă că putea să ,,citească’‘ istoria unei clădiri doar prin simpla antingere, .Jamie şi Jill erau vrăjitoarele elementelor – Jamie putea manipula focul, iar Jill putea manipula gheaţa. Paul era războinic. Puterea lui magică îi permitea să se adapteze stilului de luptă al oricărui om sau monstru pe care îl înfruntă. Paul era înalt, cu pielea în nuanţa plăcută a cafelei. Era un băiat drăguţ şi deşirat, astfel încât cu greu ţi-l puteai imagina purtând o bătălie feroce, dar privirea lui fermă îl dădea de gol. La cât de deşirat era, probabil că nu avea puterea fizică să-l doboare pe monstru în final, dar puterea magică îi conferea întotdeauna o şansă în plus.”

     Vor reuşi Adepţii să facă faţă tuturor provocărilor şi pericolelor ivite?
    Va reuşi Lily să se abţină de la întâlnirea cu Sebastian, cel care a lovit-o cu Blestemul focului? De ce se oferă să o ajute să-şi stăpânească magia ce îi curge prin vene? Oare ce vrea de la ea, ţinând cont că este un Secerător, dar şi un hoţ? Lily intră într-un joc periculos, se pare că graniţa dintre bine şi rău nu este întotdeauna clară…

     Eu sper să se traducă şi volumul al treilea din această serie minunată.  Nota mea pentru carte este 10.

targulcartii.ro

Cartea Hex sau puterea farmecelor-Elita întunecată 2 de Chloe Neill a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

Pecetea morţii, de Veronica Roth

Din 17 ianuarie 2017 la Editura Corint, în colecția Leda Edge: PECETEA MORȚII de Veronica Roth!

Precomandă acum: aici – primii 100 de cititori vor primi o surpriză!

    Într-o galaxie acționată de flux, toată lumea posedă un har.

CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă durere, dar și putere – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: e îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

AKOS e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginită. Atunci când el și fratele său sunt capturați de soldații dușmani din Shotet, singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viață de acolo – indiferent de preț.

   Apoi Akos e aruncat în lumea Cyrei, iar animozitatea dintre țările și familiile lor pare insurmontabilă. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc?

În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei – și a dragostei – într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

17.01.2017 – lansare internațională simultană în 33 de limbi!

Sursa foto şi text> Leda Edge

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

            Oraşul de deasupra de Nicoleta Tudor-Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 290

Gen: Romantic, Fantasy

 Seria Cercurile mistice: 1. Cercurile mistice; 2. Ora;ul de deasupra; 3.Toria

    A doua carte din seria Cercurile Mistice dezvăluie pendularea tinerei Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, între două mari iubiri.O iubire pământeană poate străbate timpul și spațiul?

Două universuri paralele unite prin dragostea Mădălinei.

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldură pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger . . .  “orasul-de-deasupra-2

    De două ori am citit cartea” Orașul de deasupra“ si de fiecare dată a avut același impact asupra mea. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, plin de duioșie, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia îmi puteam stăpânii lacrimile. Am trăit fiecare moment la intensitate maximă. Am râs, am plâns și am suferit alături de Mădălina. Iar la final, am simțit un gol în stomac pentru că trebuia să mă despart de personajele pe care ajunsesem să le îndrăgesc atât de mult. Și tare greu m-am desprins de acele fire invizibile care mă țineau legată de uluitoarea poveste scrisă de Nicoleta Tudor.

   Dacă în primul volum al seriei Cercurile mistice m-a fascinat latura mistică (vrăjitorie, șatră de țigani, blesteme), în “Orașul de deasupra”  m-a cucerit modul cum a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural/real și fantezie, trecerea de la niște momente tulburătoare, tensionate sau înduioșătoare, la anumite situații care aduc cititorului zâmbetul pe buze. În plus, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie: Maria, Matei, Iolanda, Iani, Garofița, bătrânul Bulibașa și șatra de țigani.

   Personajul central al romanului este Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, protagoniștii primului volum al seriei Cercurile mistice. Având o fire boemă, tânăra preferă să picteze și să citească decât să își îndrepte atenția spre medicină, așa cum își dorește mama sa. Ea a moștenit harul părinților ei, acela de a citi și influența gândurile oamenilor, dar și de a-i vindeca, făcând să dispară durerea “numai fixându-și ochii ei negri, mari și lăcrimoși asupra zonei pe care dorea să o vindece”. Însă ea mai are un dar, acela de a vedea “orașul de deasupra “ planeta Toria.

   În urmă cu câțiva ani, Mădălina a găsit în podul casei o ladă veche în care erau ținute niște straie străveche, dar și un săculeț cu bănuți. Bănuțul cu o gaură perfectă în el i-a atras atenția, și în timp ce-l studia, a constatat că pe fațetele lui începea să se vadă orașul pe care ea îl vedea de când se știa. În timp ce-l strânge în mână, se trezește că este teleportată în Toria, la malul mării și vede cum un băiat cam de vârsta ei este  împins de doi bărbați  până la apă. Scena înspăimântătoare la care asistă în continuare o face să strângă și mai tare bănuțul și astfel se întoarce în camera sa.

Și atunci a simțit amețeala care a cuprins-o brusc, tunelul pe care aluneca în rotocoale, țipătul ei fiind acoperit de un vuiet de lumină care o înconjura și o împingea tot înainte. Când și-a revenit, se afla în nisip, pe malul mării, iar în spatele ei se conturau clădirile elegante și strălucitoare pe care ea le zărea în miniatură.”

   Ani au trecut, Mădălina ajunge să-l cunoască pe Sorin și pe zi ce trece simte că îl place tot  mai mult. Tânărul pe cât era de frumos, pe atât era de sufletist și blând. O făcea să râdă tot timpul și îi  dădea un sentimentul de stabilitate și încredere.

Era iubitul ei, iar ea se simțea liniștită alături de el. Se simțea în siguranță. Îl cunoștea doar de câteva luni dar știa că el va fi umărul de care ea se va sprijini. El va fi liniștea ei.

   În noaptea de după incidentul de la cinema, în urma căruia ea îl salvează pe Sorin, ajunge să vadă din nou orașul de deasupra și brusc ia decizia să scoată din nou bănuțul din noptieră și astfel ajunge din nou pe malul mării, în Toria. Curiozitatea o face să intre în oraș, tocmai când are loc o petrecere unde toată lumea poartă măști, precum cele venețiene. Și aici se împrietenește cu o fată care îi spune ceva ce o nedumerește pe Mădălina.

“-De unde știi tu cum se îmbracă pământenii? mă întreabă cu glasul scăzut. Pe aici nimeni nu mai știe nimic de pământeni de când a fost Căderea.

 – Bănuiesc, i-a răspuns nesigură, întrebându-mă ce înseamnă Căderea.

– Interesant, spuse după ce mă mai studie o dată. Bunica mea îmi povestea adesea despre pământeni, străbunica ei a fost pe pământ. De fapt a și rămas acolo. De atunci nu mai avem voie. Nu se știe nici la cine este cheia. Dar ce vorbesc eu, știu că nu am voie.”

   Revenind pe plaja din Toria, Mădălina zărește un un tânăr care stătea sprijinit de un bolovan, privind pierdut spre mare. Și îl recunoaște. Este băiatul pe care l-a văzut prima dată.

Dintr-o mie de băieți, aș fi recunoscut acei ochi negri, ochii care m-au tulburat și pe care nu i-am putut uita niciodată. Părul negru îi flutura în bătaia vântului, și atunci am știut. Și el mă recunoscuse. “

   La următoarea vizită în orașul de deasupra, Mădălina descoperă că pe tânăr îl cheamă Naum și este descendentul direct al primei familii care a venit pe Toria. De asemenea, află mai multe  lucruri despre această minusculă planetă, dar și că bănuțul este de fapt o cheie cu ajutorul căruia cei din Toria puteau părăsi planeta, iar Naum era însemnat ca purtător al cheii.

 Planeta se răzbunase pe locuitorii ei, pentru că nu o trataseră cum trebuie, și încet încet dispărea câte o porțiune din aceasta. Ei nu o mai puteau vedea sau percepe în nici un fel. Astfel că rămase vederii lor doar un oraș, cu malul mării în care nu se mai încumetau să intre sau să navigheze, întrucât nu știau cât mai puteau vedea sau percepe din acesta. Sau nu li se dădea voie. Doar cei care mureau erau însoțiți pe ultimul drum până la malul mării unde erau lăsați pe apă, și dispăreau în neant.”

   Între cei doi apare o atracție instantanee, o pasiune mistuitoare care pe zi ce trece o distruge sufletește  pe Mădălina. În viața ei exista deja Sorin, iar alături de Naum simțea o foarte mare nesiguranță.

Dar ce mă făceam cu dragostea mea pentru Naum, care mă mistuia centimetru cu centimetru. Nu aveam aceeași siguranță nici în el, nici în mine. Câteodată mă privea cu atâta durere de îmi dădea impresia că îmi ascunde ceva.”

  Prima oară când m-a sărutat, după nouă luni, am simțit cum dispare nisipul de sub picioarele mele. A fost atât de intens ce am trăit, golul pe care l-am simțit în stomac, foamea pe care o aveam de el. Am tânjit după acel sărut timp de nouă luni. Credeam că nu se va mai întâmpla niciodată. Şi mai târziu, stând în patul din camera mea, simțeam acel sărut. Simțeam gustul lui ușor sărat de la briza mării și buzele lui fierbinți care le striveau pe ale mele. Și apoi privirea lui pierdută. L-am întrebat dacă regretă că m-a sărutat. A dat din cap supărat și mi-a spus că nu regretă nici un moment decât că a așteptat atâta timp ca să o facă. Și că acum, că a făcut-o, nimic nu va mai fi la fel. M-a întors spre el, mi-a cuprins fața cu palme puternice și mi-a spus:

-Odată și odată noi vom fi împreună! “orasul-de-deasupra-1

   Mădălina se tot gândește că trebuie să se distanțeze de misteriosul Naum, dar nu rezistă tentației. Tot ce conta pentru ea era să-l vadă. Nu-și putea controla iubirea pentru el. Incertitudinea, nesiguranța, necunoscutul, toate acestea o neliniștesc. Suferă în tăcere, refuză să discute cu cineva și încet încet intră în depresie. Sorin îi este alături când trece prin aceste moment grele, fără să bănuie ce se petrece în sufletul fetei.

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

   Cu toate că tânărul îi spune că într-o zi vor fi împreună, comportarea lui Naum îi aduce fetei numai suferință și dezamăgire. Iar ziua în care Aris, prietena pe care și-a făcut-o în Toria, le spune că Enola se apropie, duritatea cu care el îi cere Mădălinei să plece, o sperie cumplit. Dar cine era Enola și ce influență putea avea asupra lui, încât să se poarte cu ea cu atâta asprime?

   Mădălina și-a interzis să mai privească spre cer, să mai caute orașul de deasupra. Luni de zile a refuzat să se mai ducă după Naum. Pentru ea nu mai exista decât Sorin și dulcea dragoste pe care i-o purta.

“M-am simțit vie la el în brațe, după atâta timp, îl simțeam și simțeam că îl iubesc. Și simțeam că trăiesc. Mă privea și mă săruta, mă săruta și iarăși mă privea .Îi simțeam pulsul accelerat, îmi simțeam inima bătând, simțeam legătura care se crea între noi, ne învăluia și ne făcea să plutim  de plăcere, de bucurie și de iubire.”

    Dar pe Mădălina o frământă multe gânduri. Vrea să-l mai vadă pe Naum pentru ultima oară, să primească niște explicații de la el, dar ajunge să cedeze în fața lui.

  Însă  ceea ce îi va pricinui cea mai mare suferință a fost acel moment în care îl vede pe Naum alături de o tânără frumoasă care îi spune acestuia:“Abia aștept să ne unim, pentru a nu ne mai despărți în fiecare zi

 

“Am simțit cum îmi aluneca pământul de sub picioare și lacrimi grele au pornit să-mi curgă pe față. Deci asta era. Am atins bănuțul pentru a nu mă repezi cu pumnii asupra lui Naum și am ajuns în camera mea pentru a-mi linge rănile.”

    Oare va scăpa Mădălina de fantoma acestei iubiri sfâșietoare? Ce alegere va face ea? Oare ce reprezentă Căderea? De ce nu aveau voie cei de pe Toria să vorbească despre pământeni?

“-  Ai sufletul chinuit de o dragoste mare. O dragoste care te omoară pe picioare. Ai de făcut o alegere grea. Între un bărbat pe care îl iubești mistuitor și un bărbat pe care îl iubești la fel de mult dar care îți aduce liniștea în suflet.”

Voi trăi toată viața cu amintirea unei iubiri fără seamăn, a unei iubiri care nu se va șterge din sufletul meu niciodată.”

   Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să vă las vouă plăcerea de a descoperi ce se întâmplă mai departe cu Madalina, Sorin şi Naum.

   Vă mărturisesc că pe mine m-a impresionat răbdarea lui Sorin, faptul că el nu-i cere Mădălinei nimic, ci o îndeamnă să facă ceea ce îi dictează sufletul. De aceea mi-a plăcut de el foarte mult. Dar și suferința lui Naum m-a răvășit profund!

   “Orașul de deasupra “este un roman complex, fascinant, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Iubirea, magia și fantasticul își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic!

Nota 10 +

 

Librex.roCartea Orașul de deasupra de Nicoleta Tudor a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Îngerul nimicirii: Suflet Letal, de Florin Buharu

  “Şi aşteptă. O secundă… două… un minut… două minute.
Nimic.

   Primul ei gând era să plece, dar chiar în momentul în care se răsuci pe călcâie, auzi un sunet sălbatic. Cel mai terifiant sunet pe care îl auzise până acum. Faţa i se crispă de teamă şi simţi cum i se pune un nod mare în gât. Pupilele i se dilatară, iar smaraldul ochilor îi era înlocuit de o culoare tremurătoare, alb-verzui.
Încă o dată se auzi acel mârâit care îi făcea sângele să-i îngheţe în vene. Atunci se întâmplă.
Se prinse cu mâinile de gratii ca un psihopat, mârâind şi tremurând din toate încheieturile. Mâinile i se incleștară de gratii, aproape vrând să le smulgă din ciment.
Răcni de câteva ori, iar Juliei i se ridică părul pe ceafă.
Inima îi bubuia gata să-i spargă pieptul. Putea să-şi numere bătăile inimii, invers proporţionale cu respiraţiile.”

 Suflet Letal de Florin Buharu, luna aceasta la Editura Celestium

Sursa:  Editura Celestium

Îngeri, de L.A.Weatherly

în curs de apariţie la Editura Rao

 Editura: Rao

Gen: fantasy

Număr pagini: 368

    Muritorii de rând tânjesc să vadă măcar o dată în viaţă un înger. Sunt fiinţe uimitoare, a căror atingere vindecătoare alină. Dar dacă în spatele puterii lor s-ar ascunde un scop malefic? Willow, o tânără cu un dar special, poate vedea viitorul şi visele muritorilor, dar nu ştie de unde provine această putere. Până când îl întâlneşte pe Alex, un tânăr care ştie multe despre .ngeri. Băiatul cunoaşte secretul lui Willow, iar misiunea lui este să o oprească. Totuşi, în ciuda lor, Willow şi Alex se vor îndrăgosti, iar dragostea lor va schimba totul.

Sursa Editura Rao

Centurile de siguranță, vă rugăm! Urmează „Purgatorio”, de Theo Anghel!

 

Titlu: „Purgatorio” – „Am murit din fericire 4”

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul: 2016

Număr pagini: 365

   Definițiile spun că „purgatoriul” este un spațiu de purificare a sufletelor, o etapă premergătoare accederii acestora în paradis. Imaginați-vă că într-un astfel de loc a luat naștere o societate umană numită Umut (speranță). Puneți-vă centurile de siguranță! Vom pleca într-o călătorie fascinantă, cu nelipsita doză de umor marca Theo Anghel, cu personaje seducătoare, cu aventuri la limita existenței… cu alte cuvinte, plecăm spre „Purgatorio”! 

   După fiecare volum din seria „Am murit din fericire”, am avut impresia că personajul principal împreună cu însoțitorii săi, au nevoie de o perioadă de liniște, în care să le fie bine, să ia o pauză de la perpetua aventură de care aveau parte… ei bine, asta nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult, fiecare volum e un nou cumul de încercări, iar citind paginile e ca și cum ai apăsa butonul „Start” și ești instant, proiectat în povestea Orianei.

   Dacă te întrebi „oare ce i se mai putea întâmpla Orianei”, ei bine, răspunsul stă chiar într-una din replicile sale:

„Clar! Universul murea de plictiseală și se hotărâse să-mi joace mie o farsă colosală pentru a se dezmorți din apatie”.

  În această societate, construită în Purgatorio de către Johnny Bravo, un comandant de oști, „cel mai bine clădit mascul de prin părțile locului”, sosirea Orianei și a celor doi însoțitori ai săi (Ama și Abel), creează o oarecare agitație în mica societate. Dacă numele acestei societăți (Umut) înseamnă speranță, treptat descoperim – așa cum am fost deja obișnuiți de la celelalte volume ale lui Theo Anghel – că nimic nu e ceea ce pare. Aici, în acest sensibil și ezitant început al unei societăți, există o accentuată încercare de reinventare a inteligenței, de recunoaștere a valorii acesteia.

  În ciuda atmosferei mereu tensionate, nici unul din personaje nu-și pierde simțul umorului. Nimeni nu și-a pierdut farmecul, iar delicioasele replici ironice condimentează – în doza potrivită – întreaga carte. Iată câteva exemple:

„-Ți-e teamă c-o să-mi cazi în brațe?

-Singurele lucruri care o să cadă sunt dinții tăi dacă nu taci dracului din gură cu rahaturile astea, am spus, cu ochii în buruieni”.

„Femeia îl fixă cu o căutătură curioasă.

-Tu, drăguțule, cine ești? Nu te-am mai văzut pe-aici.

-mamaie, ai răbdare să se facă recensământul…, replică drăguțul plin de țâfnă”.

„-Staaaaai! se urla pe afară.

-Nu mai da așa de tare! Doare, ce naiba!

-Da ce crezi? Că sălbaticii or să te gâdile pe la nas cu fulgi de găină?”

   Apar noi personaje care duc firul epic al poveștii la un nivel complex. Olga apare ca simbol al protecției, dar sunt readuse în scenariu și personaje puternice și/sau înfiorătoare, prezente și în celelalte volume: apar din nou sălbaticii, marii îngeri, Abanddon şi Tabris. Există demoni care s-au refugiat din Iad, există personaje duale, care afișează cu totul alte intenții decât cele reale… cu alte cuvinte, există acțiune, aventură și mult suspans, alături de povestea de iubire care se țese între Oriana și Marc.

   Dacă Oriana mărturisește la un moment dat că existența sa intrase într-un plan oarecum liniar, când nimic ieșit din comun nu se mai întâmpla, tot ea este cea care găsește soluția șa aceasta fază incipientă plictiselii și mărturisește:

„Lipsită de avalanșa terorii în al cărui tipar trăisem în ultima vreme, nu mai știam ce să fac cu atâta timp și cu ce să-mi mai ocup mintea, așa că începusem să mă joc, încurcând viețile altora„.

Pe fondul acesta, al aparentei stări de „nu se întâmplă nimic”, apar cele două personaje care o bulversează: mama sa și Marc.

   Dacă Marc este unul dintre cele mai așteptate personaje din această serie, apariția mamei Orianei este o adevărată surpriză și un moment crucial, care îi creează tulburențe în gânduri și în simțiri.

   Nimic din ceea se întâmplă în „Purgatorio” nu este lipsit de importanță. Toate evenimentele sunt majore, sunt încărcate cu suspans, cu emoții intense…. și totuși, cartea se citește cu zâmbetul pe buze, iar asta se întâmplă stilului special și deja bine-cunoscut al lui Theo Anghel!

Conversațiile alunecă firesc, cu un limbaj franc care oglindește caracterul fiecărui personaj.

„-Nu se spune să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți? Asta fac! Mă iubesc pe mine, mai întâi.

-Ai un stil special de a înțelege acest îndemn, zise ea sarcastic, accentuând cuvântul special.

-Așteptați să mă arunc de la etaj și vă certați pe urmă, da? i-am întrerupt.

-Te arunci de la unu? O să te alegi cu o luxație, cel mult. Urcă-te pe bloc și fă o treabă ca lumea”.

 

    Având în vedere natura încercărilor interioare și exterioare la care sunt supuse personajele, gradul de suspans este pe măsură.

    „Purgatorio” nu e o carte pe care să o începi acum și să o termini când ai timp. E o carte ca un tren accelerat. O deschizi și te trezești dintr-o dată în plină acțiune, alături de îngeri, demoni, recuperatori. Când trenul acesta a oprit, să știi că nu e o stație… ci s-a terminat cartea, chiar dacă tu ai fi vrut ca totul să continue.

Nu vă dezvălui finalul acestui volum, dar vă spun că intuiesc un alt volum, la fel de palpitant și fascinant ca „Purgatorio” și volumele anterioare ale seriei.

  Evident, recomand cartea celor care au citit volumele anterioare. Pentru că în ultima vreme am întâlnit oameni care mi-au spus: „N-am mai citit de mult timp o carte care să mă țină cu sufletul la gură”, le recomand cu mare drag întreaga serie „Am murit din fericire”, de Theo Anghel

Quantum Publishers Logo

Cartea Purgatorio, de Theo Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

J, de Howard Jacobson

Editura: Rao

Număr pagini:384

Gen: fantasy

   Romanul distopic al vremurilor noastre: The Guardian

   Amplasată într-o lume în care memoria colectivă a dispărut, J este o satiră neagră şi, în acelaşi timp, un roman psihologic. Vieţile personajelor stau sub semnul unei catastrofe a trecutului, învăluită în suspiciune şi negare, exprimată ca o şoaptă obscenă: CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT, DACĂ S-A ÎNTÂMPLAT. În această societate distopică acoperită de hipnoză morală, muzica şi cărţile au căzut în desuetitudine, trecutul familiilor a fost şters şi numele au fost schimbate. Doi oameni se îndrăgostesc, fără să ştie de unde vin şi nici încotro se îndreaptă. Ei nu sunt siguri dacă nu cumva au fost împinşi unul în braţele celuilalt; dar cine să o fi făcut şi, mai ales, de ce? J invită la o comparaţie cu 1984 de George Orwell sau cu Minunata lume nouă, a lui Aldous Huxley.

Sursa foto şi text: Editura Rao

by -
7

Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală.

Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin

recenzie

    Volumul “Cavalerul celor șapte regate” de George R. R. Martin (prescurtare GRRM) a apărut la editura Nemira, în colecția Nautilus/Fantasy în anul 2016 fiind tradus din limba engleză de Chițu Oana și Bocancios Laura.  Nu este vorba de un roman propriu zis ci de trei nuvele mari, scrise în ani diferiți, dar care sunt legate între ele prin cele două personaje principale, ser Duncan Vlajganul și scutierul său, Egg. George RR. Martin a lansat acest volum sub titlul “A Knight of the Seven Kingdoms” în 6 octombrie 2015. Și pentru că era vorba de niște nuvele publicate anterior separat, autorul a oferit cititorilor săi pasionați, dar și celor care doreau să-i cunoască scrierile, un cadou deosebit: o carte ilustrată! Volumul cuprinde 160 de ilustrații absolut superbe, operă a ilustratorului Gary Gianni bine cunoscut pentru alte realizări ale lui. Din păcate traducerea în limba română nu oferă și aceste ilustrații!

   Încă de la început țin să mulțumesc Literaturii pe tocuri pentru că mi-a oferit șansa să citesc această carte pe care probabil eu nu mi-aș fi achiziționat-o dintr-o anume reticență față de genul fantasy. Și trebuie să recunosc că greșeam total! Poveștile lui Dunk și Egg sunt cuceritoare și am regretat atunci când povestea s-a terminat. Mărturisesc deasemenea că este prima carte scrisă de GRRM pe care am citit-o și nu am văzut nici un episod din serialul atât de bine cunoscut “Urzeala tronurilor” care are la bază romanele acestui autor. Oricum aceste greșeli de abordare a unui scriitor nou și a unui gen nou pot fi cu ușurință reparate și asta voi face în viitor. Și într-un fel faptul că am început cu aceste povești a căror acțiune este cu un secol anterioară celei din “Urzeala tronurilor” va da o coerență cronologică lecturilor mele. Nimic nu poate înfrumuseța mai mult viața la orice vârstă decât planul unor lecturi viitoare!

    Prima nuvelă se intitulează “Cavalerul rătăcitor” (The Hedge Knight ) în care facem cunoștință cu tânărul Dunk exact în momentul în care seniorul său, ser Arlan de Pennytree, cavaler rătăcitor al cărui scutier Dunk fusese încă de mic copil, murise și trebuia îngropat. Dunk, acum devenit și el cavaler prin investirea care i-o făcuse ser Arlan înainte de a muri era obligat să îi asigure un mormânt corect seniorului său. Așa că a ales o coamă de deal unde îl putea așeza cu fața spre apus cum îi plăcea bătrânului să stea. Rămas singur Dunk decide să își încerce și el norocul devenind cavaler rătăcitor pentru că oricum nu avea nimic al lui în afară de ceea ce moștenise de la ser Arlan, cămașa de zale, coiful, scutul, sabia, lancea, apărătoarele de picioare, caii între care Tunet era cal de luptă, ceva bani și o piatră de granat ciobită plus un pocal cu blazonul seniorului sau. Plecaseră el și ser Arlan spre un turnir cavaleresc ce urma să aibă loc la Ashford așa se decide să plece singur să-și încerce norocul. Dunk avea în jur de 17 ani dar cu o înălțime de peste doi metri și o constituție puternică putea face față unei înfruntări cavalerești în mod onorabil în ciuda puținei sale experiențe. Spera ca din asemenea confruntare câștigată să se aleagă cu armele și calul învinsului așa cum se obișnuia și astfel să stea ceva mai bine din punct de vedere material. În drum spre Ashord ajunge la un han unde îi cere băiatului cam ciudat și ras în cap, ce ieșise fugind pe ușa hanului, să aibă grijă de caii lui dar primește în schimb un răspuns obraznic. La plecarea de la han băiatul cel ciudat îi cere să-i ia cu el în chip de scutier ceea ce Dunk refuză să facă crezând că este fiul hangiței.

   Pe pajiștea de la Ashford se ridicaseră deja corturile multicolore ale cavalerilor veniți la turnir și Dunk la admiră recunoscând ale cui erau toate flamurile și blazoanele de pe acestea, nu știa să citească, dar cunoștea la perfecție blazoanele tuturor marilor nobili ai țarii ceea ce pentru el era suficient. Dunk se decide să își facă loc de popas pe malul apei, între arbori și vegetație, pentru că cea mai mare problemă a lui era să-și găsească armură pe măsură ceea ce însemna un preț mult prea mare pentru resursele sale și să se înscrie pe lista participanților la turnir. În pregătirile lui pentru înfruntarea cavalerească a decis și numele pe care îl va purta, Duncan Vlăjganul și blazonul lui diferit de cel al lui ser Arlan, un ulm verde cu o stea căzătoare într-o parte. Nici nu-și putea imagina câte i se vor întâmpla din clipa în care va intra în iureșul pregătirilor de turnir. Faptul că băiatul cel ciudat ce răspundea la numele la fel de ciudat de Egg, îl urmărește și îl determină să-l ia drept scutier, este partea bună a întâmplărilor, în rest în loc de o confruntare obișnuită, Dunk va trebui să lupte pentru viața lui și nu cu oricine ci cu un prinț din Casa regală Targaryen. Povestea îl ține pe cititor cu sufletul la gură până la final.

   Mi-a plăcut descrierea modului în care ser Arlan îi investește cavaler pe Dunk :

”Mi-a spus mereu că voia ca eu să devin cavaler, așa cum a fost și el. Pe patul de moarte, a cerut spada și m-a pus să îngenunchez. M-a atins odată pe umărul drept și odată pe cel stâng și a rostit niște cuvinte și când m-am ridicat, a zis că mă făcuse cavaler…Mi-a cerut să  fiu un cavaler bun și onest,sa-i cinstesc pe Cei Șapte, să-i apăr pe cei slabi și pe cei inocenți, să-mi servesc cu credință stăpânul și să protejez regatul cu toată puterea mea și am jurat că voi face întocmai.” p.29-30

   Cea de a doua poveste din acest volum se numește “Sabia Jurată” (The Sworn Sword) și continuă aventurile lui Dunk și Egg. Erau deja la câțiva ani după faimosul turnir de la Ashford. Vizitaseră ținutul Dorne și acum erau în slujba unui cavaler în vârstă ser Eustace Osgrey din castelul Standfost care ne este descris astfel:

“Standfost era un castel doar cu numele. Deși se înălța semeț doar pe vârful unui munte stâncos și putea fi zărit de la mare depărtare, de jur împrejur, nu  mai era de mult decât un turn..” p.133

de altfel tot ce ținea de ser Osgrey însemna ruină și decădere.

   În preajma lui ser Eustace Osgrey, Dunk va învăța câte ceva din subtilitățile relațiilor dintre nobilii locali și totodată va învăța despre bătăliile dintr-un trecut nu foarte îndepărtat care îl lăsaseră pe ser Osgrey fără cei trei băieți ai lui și pe nobila lui vecină Lady Coldmoat, poreclită Văduva roșie, fără soți. În acea bătălie de la Câmpul Ierbii Roșii, ser Osgrey se situase de parte învinsă, pe când Văduva roșie prin tatăl și soțul ei, de partea învingătoare așa că ea își putea permite să-și lase vecinul fără apă pe cea mai cumplită secetă din Cele șapte Regate, îndiguind cursul Râului Bălțat.Iar Dunk plin de o naivă bunăvoință  va încerca să rezolve conflictul de vecinătate.

   La fiecare povestire în parte mi-am pus întrebarea de ce are respectivul titlu, în cazul de față, “Sabia jurată”? Pentru că nu este vorba de sabia lui Dunk  care și-o pusese în slujba lui ser Eustace Osgrey ci de sabia Blackfyre a bastardului Daemon care cu 15 ani mai devreme începuse rebeliunea pentru a cuceri Tronul de fier ce pretindea că i se cuvine tocmai pentru că el primise sabia respectivă din mâna regelui Aegon Netrebnicul în locul fiului legitim, Daeron. Și cu toate că Daemon fusese ucis pe câmpul de luptă împreună cu fii lui gemeni Aegon și Aemon, și sabia le fusese luată de Corbul sângelui și el bastard regal, încă mai erau unii care visau la faptul că sorții bătăliei ar fi putut fi alții.Pentru Dunk însă gândul că ser Osgrey luptase împotriva regelui a fost un imbold suficient să-l determine să plece din slujba acestuia iar modul în care se rezolvase conflictul de vecinătate între Osgrey si Văduva Roșie, a adăugat alte motive care sa-i grăbească plecarea. A decis împreună cu Egg să plece spre nord.

   Cea de a treia poveste se numește “Cavalerul misterios” (The Mistery Knight). De data asta acţiunea din poveste este exact în continuarea a ceea ce se întâmplase în “ Sabia jurată”. Dunk și Egg eru din nou plecați la drum de data asta o lungă călătorie spre nordul înghețat pentru că acolo Dunk spera în secret că va putea da peste tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată. Dar pe drum sunt ajunși din urmă și depășiți de o cavalcadă de cavaleri îmbrăcați în haine strălucitoare și  urmați de o mulțime de ostași și slujitori Cu toate că se dăduseră la o parte și așteptau să se elibereze drumul în spatele unor tufișuri, Dunk și Egg sunt descoperiți de unul din nobilii importanți ai grupului care l-a luat la întrebări. A fost întrerupt de alt nobil mult mai tânăr și mult mai elegant care a manifestat un viu interes pentru Dunk. Așa află acesta că toată ceata aceea se duce la o nuntă intre familii de vază, nuntă la care se prevăzuse să aibă loc și un turnir între cavaleri iar premiul pentru câștigător urma să fie nici mai mult, nici mai puțin decât un ou de dragon. Cum vremea dragonilor trecuse de ceva timp, premiul era cu adevărat neobișnuit și foarte rar. Dunk se decide să își întrerupă drumul spre nord și împreună cu Egg să meargă la nuntă și să participe la turnir Nu văzuse niciodată un ou de dragon și nu voia să piardă o asemenea ocazie Nu avea de unde să știe că nunta nu era chiar o nuntă și că din nou se va afla, nu  numai odată,în situația de a pierde tot ce avea și mai ales să fie nevoit să lupte pentru viața lui. O poveste foarte frumos construită!

   Cum volumul se numește Cavalerul celor șapte regate sigur că mă aștept ca cei doi, Dunk și Egg, să mai treacă și prin alte aventuri mergând prin toate cele șapte regate și astfel să existe și o continuare. Căutând date despre autor și cărțile lui am aflat că GRRM pregătește deja încă două nuvele cu Dunk și Egg, “The She-Wolves of Winterfell” și “The Village Hero” pe care evident, ca toții cititorii săi, le aștept cu nerăbdare.

   Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală. O lume care deja m-a cucerit cu ani și ani în urmă citind romanele lui sir Walter Scott. Cine nu-și amintește de “Ivanhoe”, “Talismanul”, “Frumoasa din Perth” , “Rob Roy” ca să le pomenesc doar pe cele mai cunoscute? Scena turnirului din prima poveste a lui GRRM mi-a adus în fața ochilor turnirul la care participă Ivanhoe întors din cruciadă. Dintr-o dată toată partea de fantastic a dispărut și în fața ochilor aveam o minunată poveste cu cavaleri, turniruri și domnițe. Toate informațiile despre regulile cavaleriei  pe care le avem în cele trei povești sunt cât se poate de exacte și la fel cu cele pe care le întâlnim când citim romanele cavalerești ale lui Chretien de Troyes (1182- 1191) care ne descriu cavalerii mesei rotunde și regulile care guvernează lumea cavalerilor de la început de ev mediu. În felul său George R. R. Martin este un scriitor post modern care jonglează cu informații istorice de primă calitate și cu elemente de fantastic construind o lumea nouă foarte asemănătoare cu cea pe care deja o cunoaștem pentru că așa cum spunea el însuși, scopul lui este explorarea conflictelor interne care definesc condiția umană.

   George R. R. Martin este la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari scriitori din lume. Nu odată a fost supranumit “Tolkien al Americii” de către unii critici literari. Romanele sale au fost traduse în zeci de limbi și ecranizate cu un succes deosebit. Evident că de cel mai mare succes s-a bucurat ecranizarea de către HBO a romanelor sale sub titlul “Urzeala tronurilor”. Și jocul încă nu s-a terminat. GRRM s-a născut la 20 septembrie 1948  și mai are multe de oferit publicului cititor. Referitor la stilul romanelor lui GRRM, criticul T. M. Wagner scria :” E multă tragedie aici, dar este și adrenalină, umor, eroism, chiar și la cei săraci, la nobili și la personajele negative și ici -colo câte un pic de dreptate. Este un lucru rar ca un scriitor să poată da operei sale atâta umanism”. Toate aceste caracteristici la întâlnim și în aceste trei povestiri în care nu marii nobili sunt principalele personaje ci Dunk cel simplu și naiv alături de care este băiatul Egg cel ascuns și complicat. Alăturarea celor două personaje atât de disproporționate atât la propriu cât și la figurat, asigură succesul incontestabil al poveștilor.

 Mulțumesc editurii Nemira.sigla Nemira

Cartea Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Lavondyss, de Robert Holdstock

Editura: Paladin
Publicată în noiembrie 2016
Traducere din engleză de Mircea Pricăjan
Fantasy

Magică… Rareori continuarea unui roman se ridică la înălţimea primului volum, dar Lavondyss îl depăşeşte.“ Times Literary Supplement

   Harry a plecat la război. Aşa că l-au pierdut şi pe el. Dar acum, că tu eşti aici, au început să vină din nou. Îţi vor spune celelalte poveşti, toate poveştile. Eu cunosc atât de puţine! Dar ţie îţi vor arăta mai multe decât mi-au arătat mie vreodată, sunt sigur de asta. Cine sunt ele? Cine ştie! De partea cealaltă a pădurii e un om care s-a ocupat cu studiul lor. El le numeşte mitagouri.

   În Lavondyss, al doilea roman din ciclul Mitago, magia mitologiei engleze şi irlandeze continuă să planeze asupra personajelor. Harry Keeton dispare fără urmă în pădurea Ryhope, iar Tallis, sora lui mai mică porneşte în căutarea sa, într-o aventură plină de pericole, pe parcursul căreia tovarăşi de călătorie îi vor fi mitagourile ce sălăşluiesc în adâncul pădurii şi bătrânul cercetător Wynne-Jones, devenit şaman. Convinsă că fratele ei e în fascinantul şi înfricoşătorul tărâm Lavondyss, Tallis face tot ce-i stă în putinţă pentru a ajunge acolo, chiar cu preţul unor sacrificii de neimaginat.

„O carte uluitoare. Transmite forţa bântuitoare a eroilor legendari şi a zeilor pierduţi.“

Locus

Sursa foto si text: Editura Paladin

Colţi lungi. Uniunea Triburilor, de Alex Cuc

Editura All

Număr pagini: 384

Roman fantasy

   Într-o lume modernă, în care oamenii sunt tot mai înstrăinați unii de alții și, în același timp, de Natură, ultimele triburi băștinașe de pe Amazon luptă împotriva urbanizării ce amenință jungla.

„Fără-Gură alerga cât putea de repede, cu toată agilitatea trupului său suplu. Evita cu ușurință lianele care urcau și coborau, apoi, până la pământ, sărea sprinten peste rădăcinile încâlcite și se strecura ca o umbră printre trunchiurile copacilor.” Povestea care aduce față în față, în încleștarea unei confruntări fără precedent, forța Naturii și lăcomia lumii civilizate începe într-un ritm alert și ne ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. În numele progresului, albii distrug întinderi imense din jungla amzoniană, înlocuindu-le cu beton și fier. Băștinașii sunt transformați în mână de lucru ieftină și par a fi condamnați la nefericire.

În vârtejul războiului dintre junglă și oraș, se conturează personalitatea emblematică a lui Colți-Lungi, căpetenia nemuritoare a celui mai mare trib. Deși se bazează pe experiența unei vieți de 500 de ani, Colți-Lungi are chipul unui puștan de numai 19. Este războinic, dar și întelept; se simte legat de Amazon și de secretele sale magice, dar este și absolvent al universităților Harvard și Sorbona. Are puteri ieșite din comun și o legătură deosebită cu zeitatea mărețului fluviu, Dha`ba`ta, dar este și un fan împătimit al trupei AC/DC. Sub conducerea sa, triburile amazoniene se unesc și pornesc lupta împotriva unor dușmani redutabili.

În același timp, zeitatea malefică ce sălășluiește în fluviu, Kurupuri, încearcă să profite de situație, pentru a pune stăpânire pe sufletele tuturor. Suspansul crește încă și mai mult când jurnalista Sarah Reed, aflată în căutarea unui subiect demn de Premiul Pulitzer, sosește de la New York direct în inima conflictului dintre Colți-Lungi și invadatorii albi. Rolul ei va fi crucial, iar războiul… nu ia sfârșit după prima luptă!

Sursa foto şi text: Editura All

Cele O Sută de Mii de Regate, de N.K. Jemisin

Editura: Paladin

Traducere din limba engleză de Radu Hăulică

Domeniu:Fantasy 

  Yeine, tânăra conducătoare a unui sat din Nordul Îndepărtat, este chemată în capitala Celor O Sută de Mii de Regate de către bunicul său, Dekarta Arameri, stăpânul atotputernic al lumii. Spre marea ei surpriză se vede desemnată, alături de cei doi veri ai ei, printre cei trei posibili moștenitori ai lui Dekarta. Dar căile puterii sunt greu de străbătut, iar când zeii căzuți din vechime se amestecă în treburile muritorilor, secrete sângeroase încep să iasă la suprafață. Yeine se vede prinsă într-un jos periculos al iubirii și puterii, în care soarta lumii depinde de deciziile ei. Va reuși Nahadoth, zeul întunericului, acum transformat în sclav, să-i ofere lui Yeine dragostea și ajutorul de care are nevoie?

“O poveste complexă, cu numeroase răsturnări de situație deopotrivă amuzante, înfricoșătoare și melodramatice, care vă vor ține cu sufletul la gură.” Publishers Weekly

“Jemisin creează o lume exotică, hipnotizantă, în care zeii căzuți sunt sclavii clasei conducătoare, și unde crima și ambiția merg mână-n mână. Verdict: o eroină interesantă și o abordare nouă a fantasy-ului tradițional fac din acest roman o experiență încântătoare.” Library Journal

Sursa foto şi text: Editura Paladin

by -
13

,,Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

Atlasul secret, de Michael A. Stackpole

Titlu original: The secret atlas

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2016 (Ediția a 2-a)

Număr de pagini: 552

   Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, şi este un celebru autor de romane fantasy şi science-fiction. În 1979 a obţinut diploma de licenţă în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, Michael A. Stackpole a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborând la multe producţii de mare succes. Michael A. Stackpole a scris primul sau roman fantasy (Talion: Revenant) în 1986, dar acesta nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987 a semnat trilogia Warrior, care i-a adus consacrarea şi a stat la baza unui serial de animaţie televizat.

     Datorită popularităţii sale a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. Michael A. Stackpole a semnat numeroase volume care au fost apreciate atât de public, cât şi de critici. Cunoscute sunt revoluţionara serie fantasy Dragon Crown War Cycle sau ultima sa trilogie, Epoca descoperirilor din care Editura Nemira a publicat volumele Atlasul secret şi Hărţile prevestitoare. Acestea reprezintă o abordare neconvenţională a genului fantasy, creând un univers al magiei şi fantasticului unic în întregul spaţiu literar.michael_a_stackpole

   Am auzit foarte multe laude aduse acestei cărți, am citit multe recenzii pozitive și am fost sigur că această carte este pentru mine. Când am aflat că va fi reeditată mi-am zis că nu mai pot amâna citirea ei. Și nu regret deloc această decizie, căci a întrecut orice așteptări. De ce? Fiindcă ,,Atlasul secret” este un fantasy excepțional, perfect pentru fanii acestui gen și nu numai. Eu ador acest gen, îmi place să descopăr lumi noi, oameni diferiți, să iau contact cu fantasticul, cu forțele supranaturalului ce nu încetează să mă uimească și să mă fascineze.

   Acțiunea este plasată într-o lume guvernată de magie, de forțele binelui și ale răului. Ne aflăm la câteva secole de la Urgie, eveniment care a zguduit-o din temelii, care i-a schimbat fața odată pentru totdeauna. Momentan, universul se află într-un fin echilibru, dar care nu se va menține la nesfârșit. Până atunci, oamenii își trăiesc viața, se preocupă de prezent, de ziua de mâine și nimic mai mult. Modul de organizare al societății este unul medieval, lumea este împărțită în principate și teritorii ce așteaptă a fi descoperite. Monarhii, înrudiți între ei, duc o permanentă luptă pentru supremație, pentru ca regatele lor să fie cele mai prospere, cele mai puternice. O luptă inutilă, am putea spune, dar cât se poate de realistă…

,,Keles simți cum o mână îi sfâșie inima. Un prizonierat în turnul familiei îl înspăimânta. Desigur, situația aducea cu sine protecție, însă singuranța fără libertate nu era de niciun folos. Să nu mai privești niciodată un apus de soare, la munte, sau să nu mai vezi păsările cu pene viu colorate prin junglă…”

    Principatul Nalenyr se află sub domnia prințului Cyron și este renumit datorită familiei Anturasi. Această familie este înzestrată cu abilități uimitoare, realizând cele mai bune hărți din lume. Fără acești cartografi principatul nu ar fi atât de prosper, călătoriile pe mare și pe uscat s-ar face mult mai greu. Hărțile familiei Anturasi sunt speciale,valoarea lor neputând fi echivalată nici de tot aurul din lume. Capul familiei este Qiro, un bătrân cu o minte sclipitoare, cu un caracter indescifrabil, o adevărată armă în aceste timpuri, bine ferecată într-o reședință cât se poate de sigură. Niciodată nu se știe cine ar dori să se folosească de Qiro și de cunoștințele sale pentru îndeplinirea propriilor obiective…

,,Prințul nu avea cupă și fu bucuros. Își încrucișă privirile cu Qiro și înțelese imediat că bătrânul îl voia mort pe Keles. Cyron spera că motivele și conflictele care ar fi putut zămisli o asemenea ură rămăseseră ascunse îndelung în interiorul clanului Anturasi, pentru că alternativa sugera o sminteală a lui Qiro, în fața căreia Cyron era dezarmat.

    Dacă îl ucizi pe Keles pentru că rănile lui ți-au compromis intrarea… Prințul scutură din cap. N-ar putea fi asta. Nici chiar zeii n-ar putea fi atât de capricioși.

     Qiro își înclină capul spre Prinț, apoi bău.

     Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

    În capitală se desfășoară festivalul anual al recoltei, însă această sărbătoare nu aduce doar petreceri și voie bună, ci și incidente nefericite. Keles, nepotul lui Qiro, este rănit extrem de grav în încercarea de a-i salva viața fostei logodnice. Această întâmplare îl determină pe bătrân să-și schimbe radical planurile. După ce se va însănătoși, Keles va pleca într-o periculoasă expediție terestră, în Ixyll, iar fratele său, Jorim, îi va lua locul pe vasul Lupul furtunii. Nimeni nu poate ghici adevăratele intenții ale bătrânului, până și prințul Cyron se limitează la câteva presupuneri.

,,El și mulți alții au fost înspăimântați la vremea aceea că războinicii vor domina lumea și că se va declanșa Urgie după Urgie. Mulți dintre despoții războinici și prinții tâlhari s-au gândit de două ori înainte de a săvârși ceva, asta de teamă că spiritul ascuțit al lui Jaor îi va expune oprobriului public. Așa că aste două nopți au fost chibzuite să poți tu afla că oamenii ar face multe să apere sau să ajungă la obiectele dorințelor lor, inclusiv acte de mare bravură. Toate pentru evitarea morții. Dacă nu înțelegi aceste lecții, nu vei înțelege oamenii. Dacă nu înțelegi oamenii, nu vei putea niciodată să faci vreo diferență între cei pe care trebuie să-i ucizi și cei pe care nu vei fi nevoit.

   Cei doi Anturasi pleacă în misiunile ce le-au fost oferite. Călătoresc – unul pe mare și celălalt pe uscat -, au de întâmpinat obstacole, fac descoperiri uluitoare. Fratele prințului Cyron pune la cale planuri pentru a-l uzurpa și pentru a-i cuceri regatul. Plus multe alte evenimente neplăcute le afectează viețile personajelor noastre. La atât timp după Urgie, niște răni vechi sunt deschise, lucru ce nu prevestește ceva bun. Magia e singura care va salva sau va aduce la pierzanie omenirea. Mai multe rămâne să descoperiți citind acest volum încântător…

,,Prințul își deschise brațele.

– Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați dat atâta stăruință pentru desfătarea noastră. V-aș invita să vă bucurați în continuare de belșugul recoltei aduse națiunii noastre. Ați văzut eroi în această seară, iar de la ei putem doar învăța. În primul rând, știm că rezultatele cele mai bune pot fi atinse numai prin dăruire și mult exercițiu. În al doilea rând, să nu reușim să dăm tot ce-i mai bun din noi înseamnă să fim înfrânți înainte de a apuca să acționăm.”

     ,,Atlasul secret” e o carte pe care o veți îndrăgi cu siguranță. Veți fi fermecați de această lume, vă veți atașa de personajele complex conturate, iar scriitura nelipsită de măiestrie a autorului vă va atrage în mrejele acestei povești. De aceea, vă invit să descoperiți acest univers, să aveți parte de o lectură extrem de plăcută. Timpul va trece foarte repede în compania acestei cărți. Nici nu vă veți da seama cât de repede zboară paginile și la sfârșit vă veți întrista că a s-a terminat atât de repede. Și da, veți aștepta cu nerăbdare continuarea, ca și mine de altfel…

    PĂRERILE CRITICILOR:

  • „Iată un roman fantasy de mari proporţii, cu multe conflicte sângeroase, trădări şi duplicităţi.“ Publishers Weekly
  • „Când vor vorbi despre scriitorii care au urmat după generaţia Asimov-Clarke şi generaţia Zelazny-Silverberg, viitorii cititori vor trebui să-l menţioneze pe Michael A. Stackpole.“ Stephen R. Donaldson

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!sigla Nemira

Cartea Atlasul secret, de Michael A. Stackpole a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Sursa foto. Michael A. Stackpole 

“Doriţi să aflaţi ce se află dincolo de un zâmbet chinuit de MOARTE şi cum o puteţi înfrânge?”

Cadavrul care râde, de Laurell K.Hamilton

 

 

Editura: Tritonic

Titlul original:”The Laughing Corpse”

Traducere: Florin Mircea Tudor

An apariţie: 2006

Număr de pagini: 368

   Să ne imaginăm cu toţii că suntem pe o stradă lăturalnică, este toamnă, frig şi întuneric. Bate vântul şi ridică frunzele în cercuri, se mai aud pe ici şi pe colo mieunatul unei pisici şi oamenii care se grăbesc să ajungă, cât de repede, la adăpostul casei. Numai noi suntem în acel loc părăsit, prinşi de la spate de mâini fără de viaţă; ne cuprinde teama. O  voce ne şopteşte la ureche că spectacolul încă nu s-a terminat. Ce e de făcut? Cum putem scăpa de teatrul  nopţii şi de aceste sunete care ne îndeamnă: “Mai citeşte o pagină şi încă una. Ȋţi promitem că nu vei regreta!” 🙂 .pizap-com14784364305511

   Cine este Laurell K.Hamilton? Aceasta s-a născut la data de 16 februarie 1963 în Heber Springs, Ankasas, mutându-se ulterior alături de bunica sa în Sims Indiana. A obţinut diplome în literatură Americană şi biologie,a lucrat ca voluntar  la un adăpost de animale. Romanul său de debut este “Spells of Wonder”(1989), urmat de seriile “Anita Blaice” (1993),”A kiss of Shadows”(2000).

  Am aşteptat cu sufletul la gură al doilea volum al seriei. M-a captivat fără doar şi poate, determinându-mi inima să o ia la galop de la primele rânduri. O cunoaştem pe eroină din prima carte a seriei, este vorba de Anita Blake, celebra vânătoare de vampiri, numită şi “Călăul”. Este o reanimatoare, putând aduce morţii la viaţă. Aceasta îi este şi meseria în cadrul Animators Inc. Totodată ajută poliţia în rezolvarea celor mai frapante şi terifiante cazuri. Are doar 24 de ani şi pare a fi ţinta fiecărei creaturi supranaturale şi oricărui criminal din oraş. Unde mai punem şi faptul că a devenit sclava umană a vampirului suprem Jean-Claude? Are o viaţă cam dată peste cap, dar aceasta constitue, în fond, farmecul cărţii.

   De astă dată, Anita se confruntă cu o altă problemă: a apărut un monstru care a devorat o întreagă familie, lăsând în urmă golul care pare a se  răsfrânge  pe zi ce trece. Anita lucrează alături de politişti şi încearcă să descurce iţele acestui mozaic: cere ajutorul celei mai puternice preotese voodoo, Dominga Salvador “O femeie de aproximativ şaizeci de ani stătea la masa din bucătărie. Faţa ei slabă, cafenie, era brăzdată de riduri. Părul alb era adunat într-un coc pe ceafă. Stătea foarte dreaptă pe scaun, cu mâinile subţiri şi osoase încrucişate pe tăblia mesei. Părea teribil de inofensivă.”şi care  are de gând să îi ajute “Vrei doar să te joci de-a şoarecele şi pisica. Ei bine şoarecele pleacă.”. Colac peste pupăză, Harold Gaynor va trimite şi el ucigaşi pe urmele eroinei noastre fiindcă refuză milionul de dolari daţi pentru a reanima un zombi de aproape trei sute de ani. De ce? Este necesar un sacrificiu uman. Dragi cititori, nu vă faceţi griji deoarece Anita e pregătită de orice, oricând:

“-Chiar crezi că am venit neînarmată? am întrebat eu cu o voce seacă.

Bruno se uita la Tommy. Acesta ridică din umeri.

-N-am percheziţionat-o.

Bruno trase cu zgomot aer în piept.

-Totuşi nu are pistol, declară Tommy.

-Pariezi pe viaţa ta? am întrebat eu zâmbind şi mâna mi-a alunecat foarte încet la spate.”

   Vreţi sa ştiţi ce are să se întâpmle cu aceste personaje şi care are să fie finalul volumului? Va trebui să o urmaţi pe Anita pentru a afla!

   Nu ştiu cum să îmi adun cuvintele într-o frază coerentă, dragi cititori. De multă vreme nu am mai întâlnit o carte care să mă sperie. Scenele crimelor sunt realist descrise, chipurile celor care şi-au pierdut viaţa sunt bine conturate şi par desprinse dintr-un film horror:

“-Evans, ce ai văzut?

-Sânge.

Se holba la mine printre braţe, acoperindu-şi faţa.

-Sânge peste tot. I-au tăiat gâtul. Au uns piatra de mormînt cu sînge.”.

  Aceste momente sunt manevrate de o aşa manieră încât ne ciocnim la doar câteva pagini distanţă de umorul negru al protagonistei.cadavrul-care-rade

   Opera este relatată la persoana I de naratorul-personaj, omniscient şi omnipresent. Descrierile nu lasă loc de dorit, interesând atât cele spaţiale “Felinarele de pe stradă aruncau un şuvoi strălucitor pe trotuar, de parcă s-ar fi topit lumina. Toate felinarele sunt reproduceri ale lămpilor cu gaz de la începutul secolului. Ȋnalte şi placate la vedere, dar nu chiar autentice. Ca un costum de Halloween. Arată bine, dar sunt prea comode pentru a fi reale. Cerul nopţii atârna ca o prezenţă întunecată deasupra clădirilor înalte de cărămidă, dar felinarele ţineau departe întunericul. Un cort negru sprijinit pe beţe luminoase. Poţi să intuieşti întunericul fără prezenţa realităţii.”, “Crizantemele se oferă numai la înmormântare. Garoafele, trandafirii şi gura-leului se folosesc la evenimente fericite, dar crizantemele şi gladiolele sînt flori de înmormântare.”, cât şi ale protagoniştilor “Părul îi era complet negru, uşor cârlionţat în jurul feţei. Ochii, dacă îndrăzneai să priveşti în ei, erau de un albastru atât de închis, încât păreau aproape negri. Două giuvaiere strălucitoare.”. Eroina este caracterizată direct de celelalte personaje “-Atît de curajoasă, chiar şi acum.”,”-Eşti atît de exasperantă, declară el …”.

“Cadavrul care râde”…vă pune o întrebare: “Doriţi să aflaţi ce se află dincolo de un zâmbet chinuit de MOARTE şi cum o puteţi înfrânge?”.

Lectură plăcută!

Nota mea: 9/10 stilouriEditura TritonicCartea Cadavrul care râde, de Laurell K.Hamilton a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
16

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

Tărâmul magicianului de Lev Grossman-Editura Nemira

(Seria Magicienii, ultimul volum)

Titlul original: The Magician’s Land

Traducere : Oana Chițu

Editura : Nemira

Colecţia Young Adult

Anul apariţiei: aprilie 2016

Număr pagini: 527

Gen : Fantasy,Urban Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,16

Seria The Magicians : 1.Magicienii–The Magicians 2.Regele Magician -The Magician King 3.Tărâmul magicianului -The Magician’s Land

 

  Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din tărâmul magic Fillory și acum, după ce s-a rătăcit și a rămas fără prieteni, se întoarce unde a început întreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata să iasa din nou la suprafață…

Barierele magice ale ținutului Fillory care îl aparau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole.

Aventurile lui Quentin îl poartă din Antarctica până în Olanda plină de magie, unde reîntâlnește vechi prieteni. Dar toate drumurile duc înapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul așa cum a fost sau va muri încercând.

 „Întunecat, periculos şi cu multe răsturnaări de situaţie.“ – George R.R. Martin

Lev Grossman a dat naştere unei creaturi rare: o trilogie care a devenit din ce în ce mai bună pe masură ce a avansat… O reuşită.“ – Erin Morgenstern

 

    A sosit momentul să părăsesc tărâmul Fillory și să-mi iau la revedere de la fascinantele personaje create de Lev Grossman (Quentin, Alice, Eliot, Janet, Josh, Plum). Mă simt puțin nostalgică pentru că povestea s-a terminat, dar știu că într-o bună zi voi dori să recitesc această minunată serie și parcă despărțirea nu mai este așa de grea.

   Și când mă gândesc că în urmă cu un an mă decisesem să citesc această trilogie tocmai din cauza numeroaselor reacții negative, dar și pentru că mi se spusese că povestea este o combinație de Harry Potter și Cronicile din Narnia, motiv pentru care mă simțeam puțin descumpănită. Voiam să fie ceva diferit. Și până la urmă dorința mi s-a îndeplinit! Cu toate că există o școală de magie, dar și un misterios tărâm, asemănările cu celelalte două serii celebre se opresc aici.

  În primul rând, acțiunea se desfășoară pe o perioadă destul de lungă (13 ani) și cel puțin la primul volum, autorul trece destul de rapid peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie Brakebills, peste testul final și lunile petrecute de el în Manhattan. taramul-magicianului

   În al doilea rând, în seria Magicienii se trece destul de des de la lumea reală la cea supranaturală, de pe Pământ în  Fillory, dar și în alte ținuturi magice. În primul volum am călătorit alături de personaje atât în Brooklyn cât și în apropiere de Antarctica, ajungând într-un final pe tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, demoni, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare. În volumul al doilea, am trecut de pe tărâmul Fillory, în Țara-lui-Nicăieri, dar și lumea de apoi, și de acolo, înapoi pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, Quentin și prietenii săi au ajuns la Veneția, Corwall și Massachusetts. În ultimul volum, am revenit la școala de magie Brakebills, dar și în Antarctica, și am asistat la încercările lui Quentin de a crea un nou tărâm magic!

   În al treilea rând, există o foarte mare diferenţă când vine vorba de personaje. Ele nu sunt nici pozitive, nici negative și asta pentru că toți ajung să îi rănească enorm de mult pe ceilalți din jur. Niciodată nu îți poți da seamă dacă unul dintre ei poate fi de încredere. Fiecare ascunde câte ceva. Ba mai mult, unii nu sunt ce par a fi la prima vedere. Și să nu uităm că tot în primul volum, protagoniștii erau destul de egoiști, vexați ,libertini, posedați de demoni, atât la propriu cât și la figurat. Beau, fumau, participau la orgii. Însă puțin câte puțin, ei au reușit să se schimbe. Evenimentele la care au luat parte pe tărâmul Fillory i-au transformat în niște persoane mult mai responsabile. Iar cea mai mare schimbare am găsit-o la personajul central : Quentin Coldwater. Îmi amintesc cum era el la 17 ani – indiferent, plictisit, ticălos, infidel, iar acum, la 30 de ani, am dat peste un bărbat sigur pe el, dornic să-și ajute prietenii și decis să o aducă înapoi în lumea fizică pe Alice, singura fată pe care a iubit-o cu adevărat.

“Când o cunoscuse pe Alice, când o iubise pentru prima oară, Quentin nu fusese pregătit pentru ea, dar acum se simțea gata. Primea a doua șansă și nu avea de gând să renunțe la ea. Quentin era gata să fie bărbatul pe care Alice îl merită și Q voia să-i arate asta fetei.”

   Dacă stau și mă gândesc bine, în “Tărâmul Magicianului”, accentul s-a pus mai mult pe povestea lor de dragoste și încercările lui Quentin de o readuce la viață pe femeia iubită. Cine a citit până acum primul volum, știe că Alice a înfruntat Bestia, a reușit să o învingă, dar consecințele au fost devastatoare  pentru că ea s-a transformat în niffin, un fel de spirit /fantomă( înger justițiar al dezastrului). În ciuda faptului că relația lor a fost una mai năbădăioasă, cu certuri și infidelități ( Quentin a înșelat-o cu Janet, și din răzbunare, Alice îl înșeală cu Penny), Quentin a suferit extrem de mult, a jelit-o, iar atunci când s-a ivit ocazia – abia după șapte ani – a încercat să o transforme la loc în om. Din punctul meu de vedere, partea în care el reușește această performanță  mi s-a părut cea mai interesantă  și din acest motiv nu am să întru în detalii. Vă las pe voi să descoperiți 🙂

   Acțiunea din “ Tărâmul magicianului” se petrece după un an de la evenimentele din al doilea volum. Quentin, Eliot, Janet, Julia, Josh și Poppy are reușit să  recupereze cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory și astfel au salvat Țara-lui-Nicăieri. Julia a descoperit că este o semizeiță și a fost aleasă regina driadelor și a plecat spre alt tărâm-Dincolo. Eliot și Janet au  rămas mai departe Rege și Regină în Fillory și pentru că  mai rămăseseră disponibile două locuri de Regi, acestea au fost preluate de Josh și Poppy. M-am bucurat să descopăr că cei doi s-au căsătorit între timp, iar Poppy așteaptă un copil!

  Cât despre Quentin, acesta  a fost nevoit să renunțe la Coroană și a fost gonit din tărâmul magic Fillory, revenind pe Pământ, în Massachusetts. O perioadă de timp a încercat să se țină departe de magie, gândindu-se  că este cazul să înceapă să-și trăiască viața la fel că toți ceilalți oameni. Apoi și-a îndreptat atenția spre locul unde a început întreaga poveste în urmă cu 13 ani – Colegiul de Magie Brakebills, unde se angajează ca profesor, predând cursul de Reparații Mărunte din primul an.

   Într-o seară, în timp ce stătea singur în sala comună, Quentin găsește în buzunarul jachetei un plic. Înăuntru era o scrisoare tipărită la mașina de scris, ce-l invita politicos să se prezinte într-o anumită zi la o librărie, asta numai dacă este interesat de o slujbă. Firește că pe tânăr l-a cuprins vechiul neastâmpăr de a rezolva acest mister, așa că se prezintă la librărie unde  dă nas în nas cu o mai veche cunoștință de-a lui, tânăra Plum, dar și cu alți magicieni chemați pentru aceeași slujbă.

   Dar despre ce era vorba? Răspunsul îl oferă chiar un corb vorbitor care le spune că are nevoie de ei pentru a fura o valiză de la un cuplu de magicieni malefici. Problema e că respectivul obiect este legat prin farmece îmbinate. Dacă reușesc să-l găsească, să rupă farmecul și să-l fure, primesc fiecare câte două milioane de dolari. Însă nu oricine poate primi această slujbă. Fiecare magician trebuie să treacă un test simplu de putere magică și talent-un joc de cărți numit Împinge. Dar în timpul testului se petrece ceva interesant.

Odată cu următoarea și ultima carte, a devenit clar că Lionel își pierduse cu totul controlul asupra jocului, pentru că a întors o carte necunoscută- o damă de sticlă. Chipul ei era translucid, ca de celofan, albastru ca un safir. Era leită Alice.”

   De ce apăruse în carte chipul fostei sale iubite ? Nu era pentru prima dată când îi zărise imaginea, dar totuși se semnificație are acest lucru? În ciuda faptului că de mai bine de șapte ani era un spirit, oare îl veghea și se distra pe seama lui? Și totuși, cea de-a doua apariție îi întărește convingerea că Alice nu dispăruse definitiv, ci doar trupul ei se preschimbase și dacă exista o cale să o aducă înapoi, va face orice este posibil!

Ani buni – mai exact șapte – Q se gândise la Alice ca la o persoană care aparținea trecutului. Fata nu era moartă, ci… dusă. O jelise. Dar când Quentin o zărise în acea noapte în oglinda de la Brakebills, toate acestea fuseseră șterse cu buretele, iar tânăra se întorsese brusc în prezentul lui. “

Dar  acum nu mai conta. Tot ce mai avea importanță era că el îi simțea prezența fetei. Alice nu dispăruse: trupul ei se preschimbase, dar esența lui Alice se afla acolo, undeva, sub forma fetei pe care o cunoscuse, prinsă înăuntrul flăcării toxice și albastre, precum o muscă de chihlimbar. Q era sigur. O recunoscuse pe vechea Alice, cea pe care o iubise, deformată, dar reală, și nu putea să o lase acolo. Dacă exista vreo cale să o scape, atunci el avea să o găsească. Aceasta era misiunea lui.”

   Cu toate că imaginea lui Alice îl  băgase în sperieți, Quentin  s-a decis să nu se lase cuprins de panică și a continuat jocul, ajungând într-un final să se numere printre cei șase magicieni finaliști: Quentin, Plum, Pushkar, Betsy,Stoppard și Lionel. Doar ei au aflat mai multe detalii despre valiză. Se pare că acest obiect a aparținut lui Rupert John Chatwin, fratele mai mic al lui Martin Chatwin, acesta din urmă fiind prima persoană care a descoperit tărâmul Fillory în perioada Primului Război Mondial, cel care mai târziu s-a transformat în Bestie (creatura pe care Alice a reușit  să o învingă în urmă cu șapte ani  și din cauza căreia s-a transformat în niffin).

   Însă în timpul jafului se întâmplă ceva neprevăzut. Camera s-a umplut de siluete înveșmântate în robe. Cine sunt ei ? De ce vor și ei valiză? Ce se află în ea de este așa de important?

    Însă acțiunea din acest ultim volum se desfăşoară pe două planuri, pe Pământ și în Fillory, așa că este cazul să ne îndreptăm atenția și spre acest tărâm magic, unde prietenii lui Quentin în calitatea lor de regi trebuie să rezolve problemele dintre fillorieni și lorieni. Marele Rege Eliot tare mult și-ar fi dorit ca și Quentin să fie alături de el. Încă mai este afectat de faptul că bunul lui prieten a fost detronat și alungat din Fillory. Anul care se scursese fusese unul prosper și liniștit, dar se pare că necazurile încep să apară. Berbecul Ember prevede că se va porni în curând un mare război pe care nu-l vor câștiga. Barierele magice ale ținutului Fillory care îl apărau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Se apropie sfârșitul acestui regat. Fillory e pe moarte.

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

   Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole. Dar mai întâi ei trebuie să afle ce s-a întâmplat în trecut, atunci când frații Chatwin au descoperit Fillory și ce anume știa Rupert Chatwin, fratele mai mic al lui Martin/ Bestia despre puterile dobândite de acesta și ce lucruri a ascuns el. Și pentru asta, Eliot va fi nevoit să revină pe Pământ ca să găsească acele lucruri. Interesant, nu? Se poate ca acele lucruri să fie tocmai în valiza pe care trebuie să o fure Quentin și ceilalți magicieni? Vă las pe voi să aflați răspunsul. Sunt multe de descoperit în acest volum. Eu v-am oferit foarte puține detalii, suficient cât să vă “corup”, să vă fac să citiți această minunată serie. Vă urez călătorie plăcută  pe Tărâmul Magicianului!

Nota 10sigla Nemira

Cartea Tărâmul Magicianului, de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Cu toții ne prefacem că trăim, dar țin să-ți amintesc că viața este doar trecerea de la naștere spre moarte.”

       Cartea secretă a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck

Titlul original: Hierba santa o la libreta perdida de Frida Kahlo

Editura: Nemira

Colecția Babel

Anul aparitiei: 2016

Traducere din limba spaniolă de: Elena-Anca Coman

Număr pagini: 323

Gen: Biografic cu tendințe fantasy

Cotație Goodreads: 3,68

Cotația MEA pe Goodreads: 5,00

 

„Frida, să-ți fie frică de ce-ți dorești… uneori dorințele se îndeplinesc.”

   Iarbă sfântă sau carnețelul pierdut al Fridei Kahlo. Așa s-ar traduce mot-à-mot titlul cărții. Pentru că totul a pornit de la acel carnețel, „Cartea Plantei de Mentă”, ce conține rețete ale mâncărurilor pregătite de Ziua Morților, o sărbătoare pe care Frida o respecta în fiecare an.

Carnețelul a fost găsit în Casa Albastră a Fridei și stă la baza acestei cărți. După moartea ei, a fost inclus într-o expoziție, de la care a dispărut inexplicabil.

    „Cartea secretă a Fridei Kahlo” este genul de lectură care îți provoacă o stare anume, după care nu mai poți citi nimic câteva zile. „Starea Frida” aș numi-o. După ce am terminat cartea, am căutat în continuu documentare despre celebra pictoriță mexicană. Văzusem acum câțiva ani un film biografic cu Salma Hayek în rolul Fridei și mi-a plăcut, dar cartea mi-a creat o stare aparte, încât nici nu știu de unde să încep și îmi pare rău că nu pot surprinde în recenzie decât o mică parte. E ca la ecranizări, oricât te-ai strădui, nu poți condensa tot în 2 sau 3 ore.

   Mai întâi, să lămurim cine este Frida Kahlo. Cred că mulți am auzit de celebra pictoriță mexicană suprarealistă și viața ei tumultuoasă. Cartea de față îmbină, într-un fel, biografia artistei cu elemente fantastice, ținând de realism magic.

   Frida Kahlo (1907-1954) s-a născut în Coyoacán, Mexic. A treia din cele patru surori, a moștenit talentul pentru artele vizuale de la tatăl său, fotograf. La vârsta de 6 ani s-a îmbolnăvit de poliomielită și a rămas pe viață cu un picior mai slab. Mai târziu, în adolescență, a suferit un accident ce i-a marcat tot restul existenței: un tramvai s-a ciocnit de autobuzul în care se aflau ea și iubitul ei și o bară de fier i-a străpuns trupul. A fost pe punctul de a muri, dar a supraviețuit și a rămas cu un bilanț devastator: coloana fracturată în 3 locuri, piciorul distrus, pelvisul și uterul perforate.

   Vă dați seama cum am intrat eu în atmosferă, aflându-mă într-un autobuz chiar când citeam fragmentul cu accidentul Fridei!

  Aici intervin elementele ce țin de realism magic. În roman, Frida se întâlnește cu Moartea, personificată excepțional sub forma unei femei cu chipul acoperit de un văl. Face un târg cu Moartea pentru a o lăsa să-și continue viața:

„Ah, Nașă, de-abia începeam să mă bucur de plăcerea vieții, și acum îmi spui că petrecerea s-a terminat.Ce? Nu știi că vreau să mă mărit cu Alejandro și să am copii? În plus, sunt pregătită să fiu o mare profesionistă și o doamnă frumoasă. De ce să-mi smulgi șansa? Nu este deloc corect.”

   Moartea acceptă, în schimbul ofrandelor pe care Frida i le va aduce în fiecare an, de Ziua Morților, dar o avertizează:

„Te previn: întotdeauna îți vei dori să fi murit azi. Voi avea grijă să-ți aduc aminte zi de zi.”

„Cu timpul, mama Matilde și-a recăpătat graiul doar pentru a afirma că soarta Fridei era să moară în acea zi, dar că un miracol de origine necunoscută o salvase.”

suicide_of_dorothy_hale

   Și Moartea, devenită din acel moment Nașa ei, s-a ținut de cuvânt: i-a redat viața, dar i-a făcut-o atât de tumultoasă și chinuită, încât Frida a preferat să fi murit în acel accident. O viață plină de dureri, atât fizice, cât și sufletești, lucru ce se vede în privirea pictoriței. În toate imaginile, Frida are o expresie dură, ce probabil îi reflectă suferința.

  Problemele de sănătate, mutilarea, relația toxică, aș spune eu, cu Diego Rivera, două avorturi, cauzate de faptul că uterul ei fusese distrus în accident, ceea ce a făcut-o incapabilă să procreeze, dramele familiale…

„Oare toate nenorocirile mele se datorează faptului că eu am dat deja colțul și trăiesc zile suplimentare…?”

   Încă de dinainte de a face cunoștință cu Moartea, mai exact, de când s-a îmbolnăvit de poliomielită, Fridei îi era familiar un personaj de la răspântia lumilor: Mesagerul ce venea pe un cal alb și anunța de fiecare dată o nenorocire.

„Când a prins un moment, Eulalia i-a asigurat pe ceilalți servitori că niciodată nu a văzut ca trupul musafirului să lase vreo umbră în urma lui. De aceea, la fel ca Chucho, își spuse rugăciunile Ave Maria și Tatăl nostru ca să alunge deochiul și spiritele funebre.”

   De la acest punct de cotitură, conform variantei din carte, Frida s-a aflat la o graniță între viață și moarte: putea vedea lucruri din cealaltă lume, putea intra în contact cu morții ca și cum ar fi fost vii. În acest sens, sunt descrise două experiențe, dintre care una face referire la tabloul „The Suicide of Dorothy Hale”. Dorothy Hale a fost o actriță a acelor timpuri, ce s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Frida a pictat întregul act în trei faze, începând cu aruncarea și terminând cu Dorothy întinsă pe jos, fără suflare, plină de sânge și cu o privire atât de intensă… Pe lângă povestea supranaturală din carte ce îl însoțește, tabloul m-a fascinat de cum l-am văzut: privirea aceea intensă, care îți pătrunde direct în suflet și care paradoxal, are mai multă viață în ea decât portretele persoanelor aflate în viață; privirea ce te urmărește și după ce ai scos tabloul din câmpul vizual.

   Cred că mulți știu câte ceva despre relația tumultuoasă dintre Frida și pictorul Diego Rivera, urât, gras și mult mai în vârstă decât ea, dar cu un succes nebun la femei. Imediat după căsătorie, Frida s-a ciocnit de realitatea dură dată de numeroasele aventuri ale soțului, cele mai frecvente cu modelele ce-i pozau pentru picturile nud. I-a răspuns cu aceeași monedă, înșelându-l, la rândul ei, cu bărbați și femei. Cea mai mare dezamăgire a suferit-o, însă, când Diego a înșelat-o cu propria ei soră, Cristina. Atunci s-au despărțit, punându-se problema divorțului.

„Frida s-a îndrăgostit de Diego în acel fel în care femeile se predau în fața bărbaților care le provoacă numai suferință: ca o adevărată idioată.”

„- Ce face domnul Rivera în timpul liber?

– Dragoste, a răspuns Frida și s-a îndepărtat cu zâmbetul pe buze.

Poate că i-ar fi plăcut să adauge „deși nu cu mine”, dar era hotărâtă să se întâlnească cu Georgia.”

   Totuși, ei n-au putut niciodată să se despartă cu adevărat, împăcându-se de fiecare dată. Relație toxică, ar zice unii, iubire adevărată, alții. Însă Frida nu a uitat trădarea și i-a plătit-o cu liderul comunist Troțki, căruia i-au oferit protecție în vremuri tulburi. Glumind puțin, aș spune că bine i-a făcut, păcat că nu era Troțki mai tânăr. După mine, cele mai frumoase complimente i le-a făcut Troțki:

„Aveți în dumneavoastră ceva de vrăjitoare care farmecă și năucește. Probabil că mă otrăviți cu mâncarea dumneavoastră, de când am sosit în Mexic văd totul altfel.”

„Frida, pensula ta este minunată! Când se luptă cu pânza stârnește un război.”

  Ce mi-a plăcut: totul! Cartea asta îți atinge sufletul, îți transmite atât de multe, te aduce în mijlocul acțiunii. Este un roman plin de senzualitate, simboluri și metafore:

„Ceri? Tu? Inocentă Frida, ochii tăi sunt atât de lumești, încât nu înțelegi că sunt cea mai comunistă ființă. Pentru mine, nu există bogați, nici săraci, mari sau mici. Toți, fără excepție, sfârșesc aici, cu mine.” (Moartea)

  Am aflat multe lucruri pe care nu le știam despre Frida, cum ar fi existența muzeului dedicat ei și amenajat în Casa Albastră de pe strada Londres (dacă ajung vreodată prin Mexic, sigur nu o voi rata!), lucruri despre cultura mexicană, în care Ziua Morților (2 noiembrie) este celebrată cu tradiții, mâncăruri specifice, cranii de zahăr și flori:

„Noi, mexicanii, luăm moartea în râs. Orice pretext este bun pentru a petrece. Nașterea și moartea sunt momentele cele mai importante din viața noastră. Moartea înseamnă doliu și bucurie. Tragedie și distracție.”

Mi-a plăcut mult finalul, trist și frumos în același timp, cu trimitere la tabloul „Cele două Fride”. pictura-zilei-frida-kahlo-cele-doua-fride

   Am găsit utile și rețetele tipic mexicane incluse în roman, alternând cu acțiunea: o rețetă, un capitol, iar fiecărei rețete îi corespunde câte un personaj important din viața Fridei. N-ar fi rău să încercați rețetele, deși multe ingrediente nu se găsesc la noi și mâncarea lor pare cam grea, cu multă carne de porc (deși Frida spune că toată bucătăria mexicană se bazează pe carnea de pui, eu am găsit în ele cam mult porc pentru gustul meu).

   M-am și amuzat citind o parte dintr-o rețetă: „Se presară sare și piper și se lasă la macerat șase ore într-un loc răcoros, fie în curte, fie la fereastră, având grijă să nu o mănânce maimuțele.” – la ei mișună maimuțele ca la noi pisicile :-).

Ce nu mi-a plăcut: un singur aspect, minor și poate pentru alții lipsit de importanță: nu înțeleg de ce diminutivul numelui ei este tradus „Friduța”. Sună total neinspirat, ar fi mers mult mai bine originalul „Fridita”.

Citate:

„Sangrita este femeia. Este cea care miroase a condimente și a ceapă. Cea care-i dă culoare și savoare masculului tequila. Ei doi, împreună, alcătuiesc o idilă perfectă.”

„Frida, prefer o sută de dușmani inteligenți decât un prieten idiot.” (Diego)

„Femeia trebuie întotdeauna să comande la nunta ei, chiar dacă va fi considerată o capră nebună.”

„Întotdeauna o să te aștepte ceva acasă. Oricât de prost ar sta lucrurile. Caută pentru ce anume merită să te întorci. Și nu uita asta niciodată!”

„Sufletul meu este mai mult decât dres, este singura parte din mine care nu e distrusă. Păcat că e un concept atât de creștin! a răspuns Frida ironic.”

„Cu toții ne prefacem că trăim, dar țin să-ți amintesc că viața este doar trecerea de la naștere spre moarte.”

„Dacă îi furi zile morții tale, însăși viața va trebui să-ți ia încetul cu încetul unele lucruri.”

„Sângele vopsea cearșafurile cu forme de inimi oferite drept sacrificiu. Atacul roșu era lent ca târâșul unui melc pe podea.”

„Nu te măriți cu bărbatul care-ți fură inima. Asta se întâmplă doar în romanele de dragoste sau în filmele romantice, dar în viață rămâi cu bărbatul care ți-a fost dat și nimic nu poate schimba asta.”

„Eu nu pictez nici vise, nici coșmaruri. Îmi pictez propria realitate, a răspuns Frida.”

„Dacă am ști exact ce vom face, pentru ce am mai face-o? Dacă ar exista un singur adevăr, nu s-ar putea realiza o sută de tablouri despre o aceeași temă.”

Despre autor:

F.G. Haghenbeck a studiat arhitectura, a lucrat în muzee, după care a devenit realizator de emisiuni T.V. A publicat mai multe romane, printre care „Trago Amargo”, inspirat din filmul „Noaptea iguanei” și pentru care a fost recompensat cu premiul Vuelta de Tuerca (echivalent cu Edgar Award for Best Crime Novel), iar pentru „Cartea secretă a Fridei Kahlo” a obținut mai multe distincții, printre care și o mențiune la Latino Book Award. Printre altele, este autorul biografiei romanțate a muzicianului Agustín Lara și al romanului de spionaj „El código nazi”, al cărui acțiune se petrece în Mexicul Celui de-al Doilea Război Mondial (și pe care sunt curioasă să-l citesc).

În prezent s-a dedicat total activității de scriitor.

   Mai jos puteți urmări trailer-ul filmului biografic „Frida”, cu o ditribuție de excepție: Salma Hayek, Afred Molina (ar fi vrut adevăratul Rivera să arate ca el 🙂 ), Antonio Banderas și Edward Norton:

 

Lectură și vizionare plăcute!

sigla Nemira

Cartea Cartea secretă a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi achizitionată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

Surse foto: Nemira, Wikipedia, ZiuaConstanta

 

%d bloggers like this: