Carti fantasy

Stele întunecate. Tărâmul de dincolo, de Eliza Mazilu

Editura: Libris

Număr pagini: 374

   Demonii sunt peste tot, mă avertiza ea. Stau ascunşi în întuneric de unde pândesc. Gata de atac. Pregătiţi să nimicească orice. Dar există lucruri mai teribile decât acei demoni. Există Diavolul, iar el este nemilos.
Jocelyn Dawn este o adolescentă de şaptesprezece ani, puţin cam paranoică. Bine, aşa o consideră toată lumea — în realitate, o creatură necunoscută îi vorbeşte şi o îndeamnă să facă lucruri rele. Se confruntă cu o mulţime de probleme la şcoala ei, una dintre ele fiind chiar colegul ei de camera, un băiat nu tocmai prietenos. Problemele adolescentine trec pe locul secund când ea descoperă că vocea misterioasă vrea din ce în ce mai mult de la ea, iar colegul ei de camera se dovedeşte a fi mai mult decât o persoană enervantă. Oare va supravieţui Jocelyn cruntului adevăr? Sau se va lasă pradă ispitelor oferite de acea entitate?

Fragment:

Nu m-ar răni niciodată.
Clipi des, nelămurit.
Cred că nu ştii despre ce vorbesc. Poate că ţi-a dat impresia că nu te va răni, dar este crud şi nemilos. Nici nu ai idee de ce este în stare să facă! Crede-mă, îl cunosc suficient de bine încât să ştiu.
Poate că avea dreptate. Ei sunt fraţi.
Era greu de crezut că Luc şi Gabe erau fraţi, într-un sens ciudat al cuvântului. În ciuda naturii sale indiferente şi uneori teribil de enervante, Gabe era altruist şi de-a lungul vremii a ajuns să ţină la mine la fel de mult ca şi eu la el. În prezenţa sa era totul mai mult decât relaxant, era o uşurare. În comparaţie cu el, Luc avea o flacără în el care tindea să ardă prea tare uneori. Era nechibzuit şi arogant, înconjurându-se cu ziduri înalte şi imposibil de străpuns dar, în acelaşi timp, după acele ziduri se afla ceva bun pentru care merită să lupţi.
Din momentul în care l-am întâlnit am ştiut că era teribil de rănit şi distrus, m-am confesat. Dar niciodată nu a fost rău cu mine sau cel puţin nu intenţionat. În ciuda a ceea ce crezi tu sau ceilalţi, am ajuns să-l înţeleg.
Îşi lasă mâinile pe lângă corp, de parcă se lasă bătut, după care făcu un pas înapoi.
Ai luat-o complet razna?!
Se poate spune şi aşa, m-am strâmbat eu. Dar trebuie să ştiu despre Samael. Spune-mi ce ştii despre el.
Se răsuci pe călcâie şi începu să se plimbe prin încăpere, gânditor.
De ce întrebi?
Pot spune că soarta a vrut să-l întâlnesc. Pare de încredere.
Este. Sau cel puţin a fost. Samael este într-adevăr un Înger al Morţii, ceea ce-l face să petreacă prea mult timp în Iad, uitându-şi originile. Uneori îi este permis să vină în garnizoana noastră, dar trebuie să fim tot timpul precauţi în jurul lui.
De ce?
Ai întâlnit-o pe Lilith?
Dând uşor din cap, l-am privit nedumerită.

Sursa foto şi text: Libris Editorial

 

„Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate.

Născută din fum şi os, de Laini Taylor-un fantasy urban, la superlativ

Titlu original: „Daughter of smoke and bone”

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica (EpicWave)

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 400

Traducere: Cristina Jinga

    Tendința actuală a genului „fantasy” este aceea de continuă ascensiune. Se scriu cărți din ce în ce mai bune, iar asta nu dovedește decât o notabilă evoluție a imaginației scriitorilor.

   Născută pe 11 decembrie 1971 în California, Laini Taylor și-a dorit dintotdeauna să fie o scriitoare de succes, însă prima sa carte a văzut lumina tiparului abia când Laini avea 35 de ani. Stilul și originalitatea sa au propulsat-o instant în topul preferințelor cititorilor de „fantasy”, astăzi fiind una din cele mai apreciate scriitoare ale acestui gen.

   „Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate. Dacă în acest decor se insinuează și o poveste de iubire, atunci succesul cărții este garantat, însă în acest adevărat „boom” al acestui gen, devine din ce în ce mai dificil ca un scriitor să scoată o carte care să frapeze. Și totuși… „Născută din fum și os” oferă elemente inedite care alcătuiesc imagini frapante, dialoguri fluente, uneori pline de sarcasm și ironie, alteori dramatice, dar și personaje cu alură mitologică, toate acestea într-un decor urban magic: Praga.

   Dincolo de realitatea curentă, Laini Taylor expune o lume paralelă, care abundă în mistere redate la început subtil, apoi introduse în poveste ca elemente cheie.

   „Născută din fum și os” este povestea unei studente la arte, aparent o fată simplă, al cărui nume – Karou – simbolizează speranța. Aceasta descoperă nu doar că lumea e plină de elemente ascunse, incredibile, ci și faptul că ea însăși e mai mult decât o simplă ființă umană. În așezarea elegantă, cu parfum antic, viața lui Karou devine o cursă între preocupările unei ființe umane obișnuite și misiunile pe care le primește de la demoni și alte creaturi. Pasionată de artă, Karou are o adevărată colecție de desene pe care mintea și inima sa i le-a dictat… sau poate că lumile devin transcendente și cer să fie concretizate pe foile sale.

   Dacă din trendul romanelor fantasy fac parte demoni, himere și alte creaturi mitice, romanul lui Laini Taylor stă bine la capitolul de originalitate a personajelor, a decorului, dar și a acțiunii. Clasica luptă dintre forțele binelui și ale răului, nu e doar o chestiune de alb-negru, ci capătă o adevărată paletă de culori.

   Deși este o ființă umană, Karou este specială, nu doar prin talentul său la desen, ci și prin aspectul său fizic. La cei 17 ani ai săi, Karou merge la școală, socializează cu colegii săi și are un comportament tipic unei tinere de vârsta sa. Nimeni nu știe că dincolo de aceste aparențe, viața sa este tulburată de misiuni cu un grad ridicat de risc, printre himere și alte creaturi ciudate, care nu aparțin acestei lumi. Din lumea aceasta aparent paralelă, însă care transcende adesea realității curente, fac parte ființe jumătate om, jumătate animale. E o lume nu doar misterioasă, ci și primejdioasă, dar care o determină pe Karou să își pună o serie întreagă de întrebări despre originea sa.

„Karou era misterioasă. Aparent, nu avea familie, nu vorbea niciodată despre ea însăși și era expertă la parat întrebări – din câte știau prietenele despre originile ei, ar fi putut foarte bine să fi ieșit direct din capul lui Zeus. Și surprindea continuu. Buzunarele ei erau întotdeauna pline-ochi de lucruri curioase: monede antice de bronz, dinți, tigri minusculi de jad, nu mai mari decât unghia degetului mare.”

 

   Totuși, nimeni nu pare dispus să-i clarifice tinerei situația, dimpotrivă, totul se complică atunci când apare Akiva. De aici, de la apariția acestui personaj, acțiunea cărții devine complexă, plină de suspans. Dinamica personajelor capătă și ea un ritm mai alert, rolurile acestora nu mai par să fie bine delimitate în principale și secundare, ci acțiunile lor au influență majoră în existența celorlalte personaje. Dacă până la un moment dat, acțiunea cărții avansa într-un ritm aparent lent, firul epic devine complex și extrem de alert. Parfumul de urbe cu alură antică, ales de către scriitoare ca decor pentru sclipitoarea poveste, nu face decât să accentueze suspanul acțiunii și tensiunile dintre personaje.

  Și… pentru că veni vorba de tensiuni… emoțiile pe care le trăiește Karou în preajma lui Akiva sunt un amestec de magie, pasiune, o irezistibilă și inexplicabilă atracție din partea ambelor personaje.

„Trebuia să-și înăbușe sentimentul; nici măcar n-ar fi trebuit să simtă asta – acest zbucium, această necesitate imperioasă, acest tumult, acest iureș. Și, sub toate acestea, un ciot sucit de gând, pe care-l ținuse prizonier în umbrele minții lui, atât de încovoiat, încât nici nu-l mai recunoștea drept ce era: o speranță. O foarte mică speranță. Și în centrul ei: Karou”.

   Fără îndoială, stilul este unul original, un amestec de fluență și cursivitate, cu un dialog intrigant, din care nu lipsește umorul. Răsturnările de situație par să fie condimentul final al acestei cărți, punctul forte de originalitate.

   Decorul ales, fascinanta Praga, face din acest roman, unul special, iar descrierile nu sunt pasaje greoaie, ci lejere fraze prin care cititorul este transpus în scenariul poveștii:

„Străzile Pragăi erau o improvizație ireală, abia atinsă de secolul al douăzeci și unu-lea – sau de al douăzecilea, ba chiar și de al nouăsprezecelea, la drept vorbind. Era un oraș de  alchimiști și de visători. Străzile sale pavate, medievale, fuseseră odinioară umblate de golemi, mistici, armate invadatoare. Casele înalte, în culori vii, ca de sânziene, carmin și alb-albastru ca al cojii de ou, erau împodobite cu modele din ipsos și cu acoperișuri uniform roșii. Cupole baroce, în verdele oxidului de cupru, și turle gotice se avântau spre cer, gata să tragă în țeapă îngerii căzuți”.

   Imprevizibilul este factorul cheie al romanului. Este imposibil, din postura de cititor, să intuiești ceea ce urmează, ce nivel va atinge tensiunea dintre personaje sau în ce direcție se vor îndrepta evenimentele.

  „Născută din fum și os”, primul roman al trilogiei lui Laini Taylor, este o carte intensă, bine structurată, chiar dacă acțiunea înregistrează un grad ridicat de complexitate.

Părere personală. Acord acestei cărți cinci stele și o recomand cu mare drag celor care vor să citească un fantasy extrem de bun. editura Epica

Cartea Născuta din fum şi os, de Laini Taylor a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

Dacă mai speri în finaluri fericite, nu ai acordat destulă atenție efectului GoT

Lumea de gheață și foc

Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 336
Format: 230 x 300 mm
Traducător: Silviu Genescu
An apariție: 2015

   Nu a existat niciodată, în toată istoria umanităţii, o serie de cărţi şi filme (pentru că deja nu mai poţi să disociezi romanele de serialul TV) care să creeze dependenţa pe care o induce “Urzeala Tronurilor”. Remarcabil e că ea nu se manifestă doar pe vreo nişă, sau pentru vreun gen anume de cititori și telespectatori. Saga literar-televizionistică este la fel de apreciată de personalităţi ştiinţifice sau literare, de adolescenţii rebeli ori tocilari ca şi de gospodinele ce priveau numai telenovele sau gospodarii ori pensionarii ce nu mai urmăriseră un serial episod după episod de pe vremea Dallas-ului. Dacă iubeşti istoria, aventura, poezia, basmele, poveştile de dragoste, mitologia, intrigile de curte sau de familie şi cam orice se poate imagina, vei găsi ce e mai bun din tematica lor în universul de gheaţă şi foc al lui George R.R. Martin.

   Într-un sondaj care să identifice principala cauză a acestui succes, probabil primul motiv bifat ar fi, paradoxul-paradoxurilor: realismul. Pentru că povestea e totuşi o fantezie. Asta dacă mai putem numi fantezie un univers din care odată ieşit, propriul univers ţi se pare palid, şters şi extrem de simplist prin comparație. Dar o fantezie care nu e nici fantasy-ul romanţios de fete, cu vampiri îndrăgostiţi, nici tocmai un eroic-fantasy – pentru că nimeni nu reuşeşte să rămână eroic până la final în GoT (Game of Thrones – abreviere  cvasi-predestinată). Însăşi clasicii literaturii de gen par infantili, exageraţi şi prea puţin credibili cu monştrii lor – nimic nu e mai monstruos decât umanitatea personajelor din Urzeala Tronurilor. Elementul fantastic e puţin folosit, mai mult ca o umbră ameninţătoare, coborând din legende şi poveşti spuse la gura sobei, decât ca o realitate palpabilă. Iar atunci când el totuşi apare este cu atât mai înfiorător, cu cât, asemeni eroilor romanelor, ai ajuns să nu mai crezi că  există.2 (2)    Inspiraţia lui George Martin e declarat una istorică, a indicat inclusiv sursele principale: Războiul celor Două Roze din istoria Angliei şi “Regii Blestemaţi”, cărțile lui Maurice Druon, serie de aventuri romanţată, ce maschează de fapt o sclipitoare lucrare didactică de popularizare a istoriei Franţei. Prin simpla lor pomenire ca matrice pentru  romanele sale fantasy, scriitorul a întors generaţii de cititori înspre istoriile şi istorisirile care l-au inspirat. Eu însumi am început să îl citesc pe Druon şi romanele Philippei Gregory despre Războiul celor Două Roze, datorită lui şi am fost uimit de cât de mult din scenariile sale, am regăsit în ele. De la bătălii, evenimente şi obiceiuri medievale, până la amănunte aproape nemodificate, la nume unde se schimbă doar o literă-două (York, devine Stark, Lancaster devine Lannister), sau porecle reproduse întocmai. Totuşi, odată impregnate cu pecețile Westerosului, nu ai cum să consideri ceva din toate astea ca plagiere, ci prin faptul că au existat şi în lumea noastră, ca o tentă în plus de realism şi autenticitate. Sigur, în caz că nu apreciai deja lumea GoT ca mult mai realistă şi mai autentică decât tot ce-avem noi pe-aici.

   Dar nu numai trecutul e oglindit de opera lui Martin. Prezentul cu ridicătorii de ziduri şi lumea vestică clătinându-se sub invazii culturale. Cu Mama Merkel salvatoarea de victime ale războaielor ca Daenerys – mama sclavilor eliberați, cu izolaţionişti, cu separatişti şi conflincte tectonice religioase. Cu dezastre ecologice șl molimi pândind, cu forţe sumbre ridicându-se. Cu sadism, teroare, decapitări de ostatici, sânge şi flăcări. Cu senzaţie de societate aflată în pragul colapsului, unde totuşi toţi petrec cu inconştienţă.

    Însăși concepția de a face filme s-a schimbat după ecranizarea Urzelii. Happy-end-ul s-a stins în chinuri, iar acum până și în peliculele Disney a ajuns să moară toată lumea (vezi ultimul Star Wars – mai sumbru și mai masacrator decât pe vremea când nu era Disney, dar nu exista Game of Thrones care să ridice ștacheta realismului conflinctual până la stele). În spiritul ăsta prevestitor de năpaste, nu a fost vreodată un autor pentru care să se roage fanii mai mult să nu  treacă pe alte tărâmuri înainte de a îşi termina povestea, cum o fac pentru George Martin, având în vedere că scriitorul are totuşi o vârstă. S-au înregistrat chiar indignări ale unora  pentru că  şi-a dedicat timpul acestui album enciclopedic, în loc să termine ultimele două romane din seria propriu-zisă de şapte.

   Probabil sunt numai cei ce nu au răsfoit măcar “Lumea de gheață și foc”. Pentru că această apariţie neaşteptată, o carte uriaşă ca un tom din vechime, nu e nicio simplă enciclopedie, nici vreun artificiu comercial pentru a mai stoarce un ban de la dependenţi. Nicidecum. E practic un nou volum al seriei. O lucrare inovativă care face legătura între “Cântec de gheață si foc” şi antologia de povestiri cu Duncan şi Egg, eroii îndrăgiţi din “Cavalerul celor Şapte Regate” (prequel al Urzelii Tronurilor). Dar şi un nou episod al serialului (dat fiind că are o prezentare grafică extraordinară, aproape cinematografică), care detaliază toată istoria şi geografia Westerosului, Essosului, a celorlalte continente, precum şi faptele memorabile ale personalităților lor.george martin

    Volumul e scris în colaborare cu Enio Garcia şi Linda Antonsson, doi discipoli specialişti în tot ce ţine de GoT, fondatori ai site-ului westeros.org care e practic o pagină oficială pentru geografia şi istoria universului lui Martin. Coautori atât de erudiţi în domeniu încât au participat ca experţi şi la elaborarea scenariului serialului. Dar ca în ecranizare, se simte inconfundabila amprentă dominantă şi forţa creatoare a maestrului, controlând totul. llustrată absolut minunat, “Lumea de gheaţă şi foc” merită achiziţionată de orice pasionat sau fan. Oricare dintre ei va găsi mereu motive să recurgă la clarificările ei citind sau recitind “Cântec de gheaţă şi foc” ori “Cavalerul celor Şapte Regate”. Iar cei ce preferă doar serialul, vor putea înţelege şi aprofunda mult mai bine personajele, legându-le de trecutul lor, de istoria, obiceiurile şi religia care le-au format.

4 (1)

    V-aţi întrebat vreodată cine sunt primii oameni, de ce sunt în prag de extincţie Copiii Pădurii, cum a sfârşit măreaţa Valyrie? Dar de unde au venit Targaryenii, unde au dispărut dragonii, de ce e atât de diferit ţinutul Dornelor de restul Regatului, care era exact primejdia Blackfyre din povestirile cu Dunk şi Egg, ce făcea Tywin Lannister în tinereţe, cum a început revolta contra Regelui Nebun, de ce sunt anotimpurile atât de lungi şi ce se întâmplă când vine iarna? Toate aceste interogaţii şi multe altele, îşi găsesc răspunsurile acum.

    “Lumea de gheaţă şi foc” e prezentată ca o lucrare originală ad usum Delphini (cum se numea la Curtea Franţei o operă informativă concepută pentru tânărul vlăstar regal), scribăluită pentru proaspătul Rege Tommen de Maesterul Citadelei Yendel. Prin acest artificiu, autorii strecoară în felul cronicarului de a nara, toate dubiile cărturarilor vremii lui cu privire la existența cu adevărat a unui pericol de dincolo de Zid, a interpretării legendelor, sau nelămuririle şi nesingurața din jurul diferitelor evenimente ce se pierd în negura timpului şi în privinţa cărora istoricii se contrazic.5

     Cartea este alcătuită din şapte mari capitole, păstrând cifra mi(s)tică pe care o regăsim în numărul zeilor, numărul regatelor, ba chiar şi numărul volumelor pe care le-a anunţat Martin :

     Istoria Străveche – unde ne sunt povestite cele mai vechi legende despre originile populaţiilor din Westeros, clarificându-ne cine sunt atât de des-pomeniţii Primi Oameni, cum a afectat venirea lor triburile Copiilor Pădurii sau ale Uriaşilor şi cum au trebuit să se confrunte la rândul lor cu invazia andalilor

     Domnia Dragonilor – descrie ultima debarcare în masă dinspre Essos în Westeros, cea a urmaşilor distrusei Valyria, Stăpânii Dragonilor, şi felul cum Targaryenii cuceresc rând pe rând Cele Şapte Regate

       Regii Targaryeni –  detaliază domniile regilor din Casa Targaryen, lupta lor îndelungată pentru controlul neîmblânzitei regiuni Dorne,  felului în care au ajuns să îşi piardă invincibilele arme supreme zoologice în războiul civil numit Dansul Dragonilor, dar şi rebeliunile Blackfire – despre care se aminteşte atât de mult în povestirile cu Dunk şi Egg, ale căror dedesubturi le putem înţelege, în sfârşit, în profunzime.

       Căderea Dragonilor – ne aduce cu un pas înaintea debutului Urzelii Tronurilor, aproape fiecare referire din cărţi sau serial la vreun episod din trecutul recent, îşi află explicaţia; sigur, în afara celor pe care Maester Yendel nu le cunoaşte şi vor rămâne în continuare mistere de dezlegat pentru ultimele două volume ale lui Martin

      Cele Şapte Regate  – ne dezvăluie într-o manieră incitantă, istoria, geografia şi obiceiurile fiecarei regiuni din Westeros, precum şi  confruntările pentru stăpânirea lor, pedigriul războinic al marilor Case ce au ajuns să le conducă

     Dincolo de Regatul Apusului – aruncă o privire inedită chiar pentru fanii cei mai cunoscători, asupra ţinuturilor exotice din afara Westerosului; şi nu doar asupra Essosului, a Oraşelor Libere, Bravoosului, a Golfului Sclavilor şi a urmaşelor coloniilor valyriene, dar şi a Insulelor Verii sau a unor părţi îndepărtate ale universului fantastic, despre care acum aflăm prima oară6 (1)

    “Lumea de gheaţă şi foc” arată ca o enciclopedie (copertă cartonată, file veline, calitate excepţională a graficii); te informează ca o enciclopedie (nimic din trecut nu rămâne nelămurit – totuşi nu se oferă niciun spoiler, pentru că toate evenimentele au avut loc înainte de precipitarea finală din Game of Thrones); chiar are bucăţi zdravene pe care le poţi categorisi ca enciclopedice (mai ales în ultimele două părţi), însă e mult mai mult decât o enciclopedie sau un album artistic cu splendide ilustraţii gotice. Este fondul tapiseriei medievale pe care e brodată Urzeala Tronurilor, Încleștarea Regilor, Iureşul Săbiilor, Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor, aşteptând Vânturile Iernii şi Un vis de primăvară. Poţi să admiri fiecare scenă, dar numai împreună dau acea senzaţie de complet, continuitate şi imagine de ansamblu.

    Am început cu parafrazarea unui celebru citat din serial, “If you think this has a happy ending, you haven’t been paying attention.”, nu atât de celebru totuși ca “Winter Is Coming”. Se spune că atunci când un fragment dintr-o operă intră în imaginarul colectiv citată exact şi folosită în discuţii de zi cu zi, poţi nominaliza acea operă ca formatoare a gândirii societăţii. Dacă fiecare dintre bucăţelele astea memorabile ar fi flamuri medievale după care toţi pot să identifice aparţinătorul, prima ar fi a filmului, pentru că nici nu apare în carte şi e o atenţionare a revoluționarilor scenarişti conduşi de Martin, că nimeni nu e de neatins în ecranizarea sa. “Vine iarna” e previziunea simbol pentru seria de romane, parcă o şi vezi imprimată pe scutul de pe copertă. Flamura muzicală e dată de genericul de început cu coloana sa sonoră obsedantă care te pregătește pentru explozia de acţiune. Iar “Ploile din Castamere”? “The Rains of Castamere” este poezie. Cea mai bună încheiere pentru prezentarea unui atât de original album tematic de artă, ca “Lumea de Gheață și Foc”:

Surse foto: Copyright © 2014 by George R.R. Martin, Copyright © Nemira, 2015

targulcartii.ro

Cartea Lumea de gheață și foc-Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

 

by -
4

„Cei învinşi azi pot câştiga mâine. Însă cei morţi au pierdut pentru totdeauna.”

Jumătate de război, de Joe Abercrombie

Seria Marea sfărâmată

Autor: Joe Abercrombie

Titlu original: Half a War

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus Fantasy

An publicare: 2015

Număr pagini: 432

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

 

Libertatea nu-ţi este de niciun folos dacă eşti mort. Iar mândria nu le serveşte la nimic celor rămaşi în viaţă.”

     Aşa cum ne-a obişnuit din volumele anterioare, Joe Abercrombie are un talent incontestabil în a purta cititorul prin aventuri uimitoare. Întreaga serie „Marea sfărâmată” ne oferă o călătorie memorabilă printr-un timp în care principiile şi valorile morale erau dictate de inteligenţă şi de tăişul sabiei, iar spaţiul în care se desfășoară acţiunea oferă suficiente condiţii vitrege pentru ca luptele să fie printre cele mai chinuitoare.

jumatate-de-razboi1

   În cel de-al treilea volum al seriei fantasy, Abercrombie păstrează în scenă multe dintre personajele cu care deja ne-am familiarizat din cărţile precedente, dar pune accent pe un nou destin, pe o nouă protagonistă atinsă de dorinţa răzbunării şi de Mama Război.

   „Jumătate de război” o aduce în prim-plan pe prinţesa Skara, a cărei soartă scrisă în stele e pe cale să se împlinească. Fire inteligentă, dar rebelă şi mândră, prinţesa nu poate accepta înfrângerea şi furia pune stăpânire pe ea atunci când îşi vede bunicul învins şi fără speranţă. Frageda vârstă de doar şaptesprezece ani şi lipsa de experienţă nu o ajută prea mult în încropirea unui plan care ar putea salva regatul. Până când…

Cei învinşi azi pot câştiga mâine. Însă cei morţi au pierdut pentru totdeauna.”

    O noapte fatidică, prea mult sânge prelins pe treptele palatului, prea mulţi morţi peste care se calcă, trădare, durere, amărăciune, groază – toate se abat ca un uragan devastând nu doar Throvenlandul ci şi viaţa prinţesei Skara.

   Asistând neputincioasă la invazia lui Yiling cel Strălucitor, Skara este nevoită să accepte ajutorul căpitanului bătrân pe care îl dispreţuia – Jenner cel Albastru – să privească rece asasinarea propriului bunic şi a Mamei Kyre şi să se dea drept sclavă pentru a-şi păstra viaţa. Mânia născută în ea generează ură, iar acest sentiment naşte dorinţa de răzbunare ce îi va fi factor declanşator al abilităţilor înnăscute şi îi va oferi suficientă forţă de a răzbate prin momente chinuitoare.

   Cu scopul de a recupera Throvenlandul şi de a spăla sângele celor care o crescuseră, chiar cu sângele duşmanului, Skara îşi va pune în valoare inteligenţa, folosindu-se de ultimul sfat dat de Mama Kyre: „Cuvintele sunt arme.”

   În paralel cu destinul Skarei, autorul ne prezintă lupte de culise şi un război care ameninţă cu distrugerea. Avem de-a face cu comploturi, strategii, trădări, isteţime, planuri uluitoare şi credinţe bizare. Fraze pline de înţelepciune sunt presărate la tot pasul în text şi devin moralizatoare pe măsură ce acţiunea se derulează.

– Dacă tu consideri că vorbele au vreo valoare, atunci rosteşte-le cu voce tare, fă-le să răsune în toate colţurile, umple sala cu speranţe şi dorinţe şi fă ca fiecare martor al cuvântării tale să le împrăştie mai departe!”

 Oamenii nu se împart doar în eroi şi laşi. Sunt ambele lucruri şi niciunul, totul depinde de cum stau lucrurile. Depinde de cine stă alături de ei sau de cine le stă împotrivă.”

    Îl întâlnim din nou pe părintele Yarvi, iar mintea ascuţită a acestuia impresionează iarăşi, deşi la un moment dat, pare pentru prima oară prins într-o situaţie fără ieşire. Bunica Wexen uimeşte la rândul ei încă odată, prin acţiunile sale, dovedind nu doar inteligenţă ci şi o minte diabolică şi sadică ce se ghidează după valori autocreate.

   Avem parte de un ritm rapid al acţiunii, suspans din plin ce nu permite vreo clipă de plictiseală, scene vizuale realizate din cuvinte şi fraze memorabile. Pe scurt, Abercrombie reuşeşte din nou să îşi captiveze cititorii, iar „Jumătate de război” este încă un volum cu adevărat fascinant care seduce încă de la primele rânduri.

Adu-ţi aminte: puterea înseamnă să îţi ţii totdeauna un umăr în umbră.”

Dar secretul păstrării autorităţii este să dai doar poruncile de care eşti sigură că vor fi ascultate.”

    Personal, am fost cucerită de stilul concis al scriitorului, iar seria „Marea sfărâmată” a devenit una dintre trilogiile preferate. Şi acestui volum ca şi celor anterioare, îi ofer număr maxim de steluţe şi chiar câteva în plus ca bonus. Pentru a înțelege mai bine de ce le merită din plin, vă invit să aruncaţi o privire și peste celelalte recenzii ale acestei serii-Jumătate de lume şi Jumătate de rege.sigla Nemira

Cartea Jumătate de razboi, de Joe Abercrombie a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi coamandată de pe site/ul Editura Nemira. Cartea poate fi achiziţionată şi de aici.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
14

Destinul unui prinț, de T.I. Horia

Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015

278 de pagini

Nu de foarte mult, un rege a fost asasinat, regina și prințul au fugit din regat pentru a supraviețui, apoi prințul a aflat adevărul despre adevărata lui identitate.

    Cam asta ar fi ideea de la care pleacă T.I.Horia în Destinul unui prinț, un roman fantastic, care pare inspirat din opera lui J.R.R. Tolkien, cu goblini, vrăjitori, orci, ființe malefice de înviat și un tron de recuperat. Romanul lui T.I.Horia este, însă, tânăr, necopt, ca un exercițiu al unui scriitor cu potențial.

Titlul romanului conține și tema acestuia: dorința prințului Corvin de a-și îndeplini destinul.

    În primul capitol, se realizează un preambul, cu evenimente care vor avea o maximă importanță în firul epic ulterior. Lucifer, regele lumii de dedesupt, care își dorea supremația și în lumea de deasupra, a fost învins în lupta pe care o ducea  cu armata celor cinci regi: Corvinus (regele oamenilor), Alijar (al elfilor), Ghimli (al gnomilor), Diego (al magicienilor) și Elder (regele dragonilor). În momentul morții, Lucifer îi răpește pe cei cinci, astfel că Val’drem a devenit un loc pustiu unde numai flăcările dragonilor ardeau continuu, fără a se stinge. Câmpul de luptă era plin de cadavre, sânge și foc, ce nu se mai stingea. Val’drem devenise Val’dul.

   După două mii de ani, regele regatului Akerel, Corvinus al III-lea, este asasinat de cel mai bun cavaler, Sir Rohan, care își dorește puterea. Regina fuge într-un sat uitat de lume cu fiul ei de numai cinci ani, Corvin, unde trăiește în liniște timp de treisprezece ani.

Corvin devenise un bărbat bine făcut, cu păr negru, ochii căprui, maximum 1,80 cm (m, n.n.) înălțime. Având în vedere că era un vânător destul de bun și un tăietor de lemne îndemânatic, corpul său arăta ca și cum ar fi fost modelat din cocă pentru prăjituri, formele văzându-i-se perfect. Mama lui, Merisa, devenise o femeie de rând care se acomodase foarte repede cu viața de la țară, avea părul lung, șaten și ochii albaștri. Nu era foarte înaltă, avea 1,65 cm.

   Rohan află de existența lui Corvin și trimite orcii (niște vietăți născute din încrucișarea elfilor întunecați cu goblinii) să îl ucidă. Aflat la tăiat de lemne, Corvin scapă, dar toți cei din sat mor. Înainte să moară, mama sa îi oferă o cutie în care se află dovezi ale rădăcinilor sale nobile.

   Astfel, Corvin pleacă într-o călătorie care are o dublă semnificație: să reînnoiască vechea alianță a celor cinci rase, pentru a lupta împotriva lui Lucifer, prezent ca spirit prin uneltele sale, Rohan și Gharel, și să demonstreze că merită să își îndeplinească destinul de prinț moștenitor.

Cea mai mare misiune și cea mai grea era a lui Corvin, fiindcă trebuia să unească toate neamurile iar unele dintre ele erau foarte greu de convins. Nu se știa când va începe războiul, dar trebuiau să fie pregătiți pentru orice eventualitate.

    În lunga sa călătorie, Corvin are parte de numeroase și palpitante aventuri, din care iese mereu învingător, ajutat fiind de prieteni de nădejde: frumoasa Faren și elful Lemar. Pentru ca poporul să îi recunoască autoritatea, Corvin trebuie să găsească legendara sabie pierdută, Arkeryn, și să o scoată din piatră.

Înzestrat cu calități importante, precum sinceritatea, bunătatea și curajul, eroul reușește să reunească vechea alianță și să învingă răul.

Lumea devenise mult mai liniștită și mai frumoasă, Val’dul devenise din nou Val’drem și totul era cum trebuia să fie, fără pic de ură în lume…. Doar liniște și pace.

    Am amintit mai sus de influența (posibilă) a lui Tolkien. Similitudini sunt și sar rapid în ochi. De exemplu, unele substantive proprii. Rohan, în Stăpânul inelelor, este ținutul din Pământul de Mijloc, la N-V de Gondor, în Destinul unui prinț, denumește personajul antagonist. Numele Argon/Aragon amintește de Aragorn, regele gnomilor, Ghimli, de curajosul gnom Ghimli din celebra trilogie, Lemar de Legolas. O secvență citită mi-a amintit de scena în care hobbiții Merry și Pippin sunt pe cale să fie mâncați de orci.

–Sau ce? Știi de câteva zile mâncăm numai pâine putrezită, m-am săturat. În noaptea asta o să avem un ospăț pe cinste cu carne, spuse celălalt orc.

Punctul slab al romanului îl reprezintă greșelile gramaticale, care fac lectura destul de grea și obositoare.

–Altceva ce mai știi?

–Nimic. Doar că urma să îi dau de veste ce am aflat despre băiatul care îl protejezi și se pare că am ratat.

–Da. Străjer i-ai și pe ceilalți doi, dacă mai trăiesc și omorâți înainte să scape ca să nu dea de veste., este doar un exemplu.

   Destinul unui prinț este un roman emoționant și antrenant, cu evenimente ce se succed rapid, autorul nepunând accent pe descrieri amănunțite. Tânărul cititor cu siguranță se va transpune în ipostaza de prinț, care trebuie să lupte pentru a-și câștiga dreptul la existență, dar și pentru a-și răzbuna părinții.

Mulţumim autorului pentru cartea oferită!evaluare-carte

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

by -
12

Conan Barbarul-Misterul fântânii blestemate, de Robert E. Howard

Editura: Crux Publishing

Număr pagini: 50

Traducător: Cristina Ivan

Consilier editorial: Oliviu Crâznic

   Editura Crux Publishing continuă proiectul Integrala Robert E. Howard cu povestirea Conan Barbarul– Misterul fântânii blestemate, titlu emblematic pentru specia sword&sorcery care l-a consacrat pe Robert E. Howard propulsându-l printre titanii literaturii universale. De această dată îl avem pe Conan în centrul acțiunii și devenim părtași la o nouă aventură care ne va ține cu sufletul la gură.

    “Misterul fântânii blestemate” este o lectură simplă şi relaxantă, perfectă pentru această perioadă a anului, când sărbătorile au trecut, dar nu eşti pregătit şi nu vrei să lecturezi un roman de 500 de pagini, ci vrei ceva reconfortant, plăcut şi care să te binedispună.

 Cu toate că nu citesc cărţi care fac parte din genul fantasy, această cărticică mi s-a părut ideală pentru a începe să mă delectez şi cu acest gen.

Autorul Robert E. Howard a reuşit să concretizeze, în doar cincizeci de pagini, o capodoperă fantasy. După cum bine ştiţi, „Esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Criticile pe care le-a primit aprobă şi susţin afirmaţia:

  „Misterul fântânii blestemate este un adevărat giuvaer literar, element fundamental pentru întreaga operă a lui Robert E. Howard: intensă, dinamică, impecabil executată stilistic.” -Helena Cade, autoarea seriei fantastice The Iron Gods (Ed. Geek Network Print, 2015)

   „Personaj cu trăsături arhetipale, Conan Barbarul este simbolul originilor și al naturii, meterez în fața civilizației decadente; iar poveștile lui sunt poveștile sufletului primordial călit în încercări menite să îl facă pe om mai bun: supus erorii sau cedând sporadic impulsurilor, uneori neîndurător, dar niciodată josnic.” – Oliviu Crâznic, scriitor și critic literar specializat în literatura fantastică.

    Personajul principal este Conan Barbarul, o creatură care a fost nevoită să părăsească locul de întâlnire din Tortuga. Astfel, cu o luntre spartă, a vâslit şi apoi înotat până ce a ajuns la bordul „Hoinarului”, vaporul al cărui şef este Zamoravo, stăpân al carcerii şi care avea cu el mereu o sabie, fiind pregătit în caz de atac.

    În momentul sosiri pe corabie a lui Conan Barbarul, pe punte se afla o fată pe nume Sancha, un fel de soţie/iubită a lui Zamoravo. Cu aceasta are primul dialog creatura barocană, însă nu prea se sinchiseşte să răspundă, întrebările Sanchei fiind retorice pentru Conan.

    Pentru a-şi câştiga un loc pe puntea impunătorului „Hoinarul” şi pentru a-şi face rost de hrană, Barbarul Conan este pus să se lupte cu un bărbat de pe corabie şi mai apoi să lucreze din greu.

Conan îşi ducea viaţa normal, toată lumea admirându-l, muncind şi făcând atât lucruri uşoare, cât şi mai grele.

    Zi după zi, în ochii celorlalţi oameni de la bord, imaginea lui Conan devenea din ce în ce mai bună, unii pasageri afirmând chiar că Barbarul era mai bun decât Zamoravo, dar niciunul nu era în stare să-i destăinuie acest aspect comandantului mereu pun pe gânduri.

 Nu după mult timp, navigând şi tot navigând, se zăreşte un petic de pământ, loc în care se va desfăşura o mare parte din acţiunea povestirii.

    Imediat ce au aruncat ancora toţi marinarii şi ceilalţi de pe bord au coborât din corabie şi s-au dus să viziteze insuliţa. Singura care a primit ordin de la Zamoravo să nu coboare de pe punte a fost nimeni alta decât fata pe nume Sancha.

    Pe această insuliţă creşteau anumite fructe care te îndemnau la somn, având efect de somnifere. Aproape toţi oamenii care au coborât de pe corabie au mâncat din aceste fructe şi au picat într-un somn lung, la umbra răcoritoare a arborilor deşi.

 Pe punte, micuţa Sancha privea cu uimire şi ciudă în jur, fiind invidioasă şi supărată că nu poate să coboare şi ea.

    Abia după ce au adormit marinarii şi persoanele care au coborât, Zamoravo se duce să exploreze împrejurările, cu speranţa că poate va găsit o comoară ascunsă sau minereuri preţioase cum ar fi aurul. În urma lui, Conan Barbarul îl urmăreşte pe Zamoravo, iar cum îl vede, Sancha încalcă ordinul lui Zamoravo şi se dă jos de pe corabie cu gândul să îi urmărească pe cei doi, mânată de o curiozitate extrem de mare.

    Conan Barbarul îl provoacă pe căpitanul care mai ieri i-a oferit hrană la o confruntare sângeroasă. Bineînţeles, căpitanul acceptă. Cine va ieşi învingător veţi descoperi voi. Cert este că acţiunea se complică şi multe incidente vor avea loc, iar probabil cel mai important va fi descoperirea fântânii blestemate. O fântână misterioasă cu puteri nebănuite. Cum se va încheia aceasta aventură nu am să vă dezvălui, dar credeţi-mă că merită citită cartea.

    Lectura cărţii a fost antrenantă şi agreabilă. Scriitorul Robert E. Howard a creat o lume fantastică, dar prietenoasă. Sper să vă placă cel puţin pe cât mi-a plăcut mie şi vă aştept cu păreri sincere referitoare la această minunată povestire fantasy.

Până data viitoare, lecturi uşoare şi relaxante, dragilor!

P.S.: Editura Crux a mai publicat şi „Conan Barbarul-O vrăjitoare se va naşte”, tot de Robert E. Howard.

Crux Publishing logo

Cartea Conan Barbarul -Misterul fântânii blestemate, de Robert E. Howard a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. poate fi comandată de pe site/ul Editura Crux Publishing

 

,,nicio zi fără un şoc"

Dincolo de timp, de O.G.Arion-Credeţi că dragostea învinge orice?

Editura: Librex Publishing

Număr pagini: 202

Seria Nemuritor: 1 Ultimul viking, 2.Te voi găsi, 3, Dincolo de timp

   Scris în aceeaşi manieră inconfundabilă, volumul trei ne aduce aşa cum era de aşteptat întâmplări şi personaje noi. Şi de această dată călătorim şi suntem alături de Victoria într-o lume plină de neprevăzut, de conspiraţii, de luptă pentru putere, de fiinţe nemuritoare ce apar de niciunde, secrete, mituri, dar facem cunoştinţă şi cu marea iubire a vikingului Ian.

   Nu putem să nu fim la fel de impresionaţi ca şi până acum de iubirea dintre Victoria şi vampirul Arrio, de forţa pasiunii lor dincolo de timp şi spaţiu.

   În acest volum personajul feminim se pare că are mai multă marturitate, începe să realizeze ceea ce se întâmplă cu ea, dar îşi pune şi întrebări, întrebări care până atunci rămăseseră cumva ascunse în conştientul ei, sau poate ascunse în spatele pasiunii. Pasiunea aceea mistuitoare a trecut, a rămas iubirea în esenţa ei pură şi atunci este evident că se întrebă ce îşi doreşte cu adevărat.

   Nu voi pistona foarte mult pe acest aspect, deoarece sunt sigură că aţi citit treaba asta cu iubirea neconvenţională în multe recenzii. Voi încerca în schimb să intru în inima lumii interlope nemuritoare, să fiu ochiul care vă ghidează în cercul concentric al întâmplărilor şi să vă stârnesc simţul de aventură, dar şi dorinţa de cunoaştere.

   Nu ştiu de unde se alimentează autoarea cu informaţii, nici nu ştiu dacă aceste ritualuri prezentate în carte există sau sunt pur ficţionale, dar cert este că ceea ce ne prezintă dovedeşte o imaginaţie bogată aspirând către fantasy-ul maiestuos de calitate.

   Aş fi vrut să încep cu una bucată vrăjitoare, un vampir crud, doi vampiri gemeni, şi o iubită nebună, sau mai bine spus ,,rea”’. Da, iubita lui Ian, se pare că este puţin cam mai mult dusă pe câmpiile malefice pline de floricele sângerânde şi personaje distruse în calea ei. Nu am priceput de ce a fost atribuit un astfel de personaj tocmai personajului meu preferat, adică: Măi Oana, nu puteai găsi şi tu o femeie drăguţă, războinică, în locul lui tanti asta? Glumesc. Credeţi-mă că eu dacă eram în locul Victoriei aş fi omorât-o din prima, aşa a trebuit să mai aştepte, dar după ce tipa a luat vieţi şi a distrus cafeneaua cea drăguţă. Bine că Ian şi-a revenit, dar după ce a făcut prostia să o răpească, din iubire, din sanatoriul unde era închisă.

   Vă vine să credeţi că există un sanatoriu pentru fiinţe nemuritoare. Mi-ar plăcea să se dezvolte acest subiect, adică ce naiba fac ăia acolo? Vampir nebun? Metamorf –,,dincolo era mai ieftin””, sau efl care învelea ciocolata? Hai, că deja o iau razna, dar nu pot să nu mă gândesc, sincer ? 🙂

   Volumul trei începe cu o nuntă în lumea nemuritorilor şi se termină tot cu o nuntă în, să spunem aceeaşi semi/lume. Victoria are două puteri: să citească gândurile şi să redea viaţa fiinţelor nemuritoare, din acest motiv este vânată de diverse personaje care au descoperit ,,capacităţile”” ei. Cei mai insistenţi sunt vampirul Erden şi vrăjitoarea Wulina. Cel dintâi îşi doreşte ca femeie iubita, prinţesa-şaman Kadyn, moartă de ceva sute de ani să fie readusă la viaţă, pentru asta, el împreună cu malefica şi perversa vrăjitoare fac totul să o convingă pe Victoria să coopereze, ducând până la răpirea celor din jurul ei, prin manipulare de subconştient şi alte diverse maşinaţiuni, astfel încât prin hărţuiala la care este supusă să îndeplinească dorinţa vampirului. Există un risc- având în vedere că încă nu are bine definite aceste puteri cu redarea vieţii, mai ales că tipa este moartă de sute de  ani, este posibil ca după acest ritual viaţa Victoriei să fie pusă în pericol. Dacă va accepta Victoria sau nu, rămâne să descoperiţi, dar trebuie să vă spun că ea este o femeie care ţine la cei din jur şi îşi doreşte binele lor. Concluzia o trageţi voi.

   Tot în acest volum Victoria îşi descoperă şi cea de-a treia putere, prin ,,bunăvoinţa” scorpiei de vrăjitoare-are puterea de-a ucide fiinţele nemuritoare. Deci. devine un personaj puternic, complet şi complex, -poate da viată, citi gânduri, poate lua viaţa. Într-o lume guvernată de puteri malefice, de forţe oculte, Victoria devine micul lor Dumnezeu. Blestemul argintului face din ea o forţă!victoria1

   Şi ca totul să fie o combinaţie cât mai completă în descoperirea de secrete-găseşte şi vraja-leacul care poate transforma un vampir în om. Probabil că dintre toate cele întâmplate în acest volum, asta este cel mai important pentru Victoria şi iubirea ei, numai că…. este oare convinsă că asta îşi doreşte? Oare el, Arrio îşi doreşte să fie un muritor de rând? Iubirea lor poate fi atât de puternică încât să îşi asume riscuri şi să îşi dorească să renunţe la anumite puteri? Citiţi şi veţi descoperi.

   Să revenim puţin şi asupra vikingului Ian, pe care l-am simţit în acest volum mai timorat şi având slăbiciuni. Da, a iubit o femeie cândva, şi iubirea aia l-a făcut să acţioneze imprudent, dar l-a făcut să îşi arate şi vulnerabilitatea. Putea fi îngenuncheat, dacă nu realiza la timp imprudenţa lui, şi aici trebuie să recunosc că autoarea m-a speriat prezentându-mi un astfel de Ian. Dar se redresează şi devine acelaşi Ian puternic şi de temut, care a avut capacitatea să spună: Ucide!viking1

   Cred că a fost partea care mi-a plăcut cel mai mult, şi nu sunt o fiinţă malefică, dar chiar voiam să scap de iubita de sute de ani a lui Ian care făcuse extrem de mult rău celor din jur.
Cred că fost volumul cel mai ,,sângeros” dintre toate, asta pentru că întâmplările au fost extrem de dure, având senzaţia că asişti la o pelicula ce se derulează în faţa ta.

   Victoria a trecut prin multe- transformarea unor prieteni în fiinţe nemuritoare, pierderea cafenelei, moartea unei persoane dragi, chinurile la care a fost supusă, pericolele la tot pasul, dar toate astea a făcut din ea o persoana mai puternică şi poate unele din lucrurile întâmplate i-a adus libertatea şi uşurarea de-a face ce doreşte pe viitor. Inclusiv gestul lui Arrio o răneşte la un moment dat dar..arrio1

,,Arrio mă lua în braţe. M-am ghemuit la pieptul sau, urându-mă pentru acel sentiment brusc de linişte care mă învălui. El mă ridică fără niciun efort de la pământ şi se aşeza pe canapea ţinându-mă în continuare strâns, că pe un copil pe care încerci să îl linişteşti după ce a avut un coşmar.
-Iubita mea, repetă el, ridicându-mi uşor bărbia şi privindu-mă în ochi.
-Te urăsc, am spus eu.
-Ştiu. Gândul că te-am pierdut m-a scos din minţi. Am fost bolnav de furie şi neputinţă. Iar tu refuzai să îmi vorbeşti. Ian aproape că m-a închis cu forţă la Trei Stejari, pentru că stăteam în fiecare noapte la uşa ta, sperând la un semn.
Am oftat şi i-am mângâiat obrazul palid. El închise ochii şi un fior brusc i-a străbătut trupul.
-M-ai rănit. Şi eram obosită de tot şi de toate. Speriată.
-Ştiu, asta m-a durut cel mai tare. Nu ştiu ce-mi faci, Victoria, dar nu pot merge mai departe. Pur şi simplu nu pot. De mai bine de trei sute de ani calc pe acest pământ. Am iubit multe femei şi am fost iubit. Nu o spun că pe o laudă. De fiecare dată m-am desprins şi am mers înainte, râzând şi glumind pe seama vieţii de nemuritor şi gustând-o din plin. Dar nu şi acum. Eşti că un copil, o fetiţă curajoasă şi încăpăţânată pe care simt nevoia să o protejez. Şi în acelaşi timp eşti femeie. Mă înnebuneşti. Mă exasperezi. Mă provoci. Te descopăr puţin câte puţin. Te urăsc şi te iubesc. Şi te-aş ucide cu mâinile goale dacă nu te-aş adoră.
Mă privi cu buzele arcuite în acel zâmbet de care eram încă îndrăgostită. Îmi mângâie părul ciufulit şi mă trase mai aproape în poală. Nu m-am împotrivit. Simţeam cum toată durerea pe care o simţisem în ultimele săptămâni se topea încet. Eram noi doi, amândoi, din nou împreună. Şi împreună puteam reuşi orice, inclusiv să trecem peste o ceartă care acum, stand în braţele sale mi se părea absurdă. Dar doream asta?

   Gestul lui Ian de la final este unul magnific şi abia aştept să descopăr ce va face în volumul următor, dar şi cum se vor desfăşura lucrurile în lumea această mistică şi mirifică de fiinţe muritoare şi nemuritoare, secrete şi legende, leacuri şi ritualuri.

   Şi aşa cum am spus, volumul se încheie cu o nuntă, o nuntă la care va exista şi un ritual. Cine cu cine se căsătoreşte, şi mai ales ce întâmplări au fost nespuse de către mine, rămâne să descoperiţi voi, şi aş vrea ca după ce citiţi să îmi răspundeţi la o întrebare: Voi dacă aţi fi vampir, v-aţi dori să redeveniţi om? Sau invers? Credeţi că dragostea învinge orice?

P.S: La sfârşitul cărţii veţi găsi o notă despre Prinţesa din Altai, în cazul de faţă prinţesa şaman.

Librex.ro

Cartea Dincolo de timp de O.G.Arion poate fi comandată de pe site-ul LibrexPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
14

Hex sau puterea farmecelor-Elita întunecată 2, de Chloe Neill

Editura: Leda

Număr pagini: 350

Traducerea: Gabriela Stoica

    Chloe Neill s-a născut în sudul Statelor Unite, în 1975, iar acum trăieşte în Midwest. Este autoarea seriilor Dark Elite şi Chiagoland Vampires. Atunci când nu redactează aventurile lui Merit sau ale lui Lily, Chloe Neill face prăjituri, se uită la televizor, îşi susţine echipa favorită de fotbal, petrece timp cu prietenii şi se joacă împreună cu cei doi câini ai săi, Baxter şi Scout.

ELEVĂ NOUĂ. ŞCOALĂ NOUĂ. ACELEAŞI BELELE.

     Lily Parker este trimisă de părinţii ei la o şcoală particulară elitistă din Chicago, deoarece aceștia urmează să facă un stagiu sabatic de doi ani. Astfel, Lily va pleca din şcoala de stat din Sagamore, New York, tocmai la o şcoală de fiţe din Chicago, unde va avea aceleaşi probleme, sau poate nu! Prietena sa Scout şi colegă de apartament la şcoală este nici mai mult nici mai puţin decât o vrăjitoare cu puteri speciale-o spellbinding, iar Secerătorii o vor pentru puterea sa, dar şi pentru Grimoire-ul său.

,,Vedeţi voi, se pare că Chicago era căminul unei lumi subterane secrete, de magicieni care se luptau între ei în vreme ce restul oraşului dormea. Şi printre toţi acei magicieni se afla şi fata de lângă mine, care acum fredona o melodie din High School Musical 3.
Millicent Green, alias Scout, era , de fapt, o Adeptă şi o membră a Enclavei 3.”

    Se pare că şi Lily s-a pricopsit cu magia din oraşul Chicago. A fost de ajuns să o urmărească pe Scout în subsolul Sfânta Sofia, când unul din indivizii răi a lovit-o cu o porţie de magie, iar ei i s-a activat puterile magice-Blestemul focului.

“Că să fiu cinstită, eram o Adeptă de doar câteva săptămâni şi eram în ceaţă în privinţa detaliilor. Dar blestemul focului era cumva legat de lumină şi de putere – de manipularea şi azvârlirea ei înapoi asupra indivizilor celor răi.
Şi exact aşa mă alesesem eu cu blestemul focului – printr-o lovitură dată de Sebastian Bourn. O fi fost el înalt, brunet şi frumos, dar, pe de altă parte, era şi Secerător. Un adolescent care a refuzat să renunţe la puterile lui magice atunci când a sosit vremea-asta li s-a întâmplat tuturor-şi care îşi petrece timpul recrutând puşti din seva cărora se puteau hrăni Secerătorii mai în vârstă.”

     În schimb, Lily şi gaşca ei de adepţi au promit să restituie magia universului.

“În calitate de Adepţi, noi promitem să renunţăm la puterile noastre magice, să le înapoiem universului înainte de a se transforma în maşini de supt suflete. Secerătorii nu fac un asemenea jurământ. Şi, ca să nu permită puterii lor subit înfometate să-i devoreze din interior, trebuie să se hrănească cu sufletele Adepţilor sau ale oamenilor obişnuiţi.”

     Astfel că, după ce a fost răpită odată de către Secerători, Scout încearcă să se protejeze cât mai bine. Puterea sa în mâinile cui nu trebuie este periculoasă.

“Pui cuvintele potrivite laolaltă, în ordinea potrivită, pentru a crea o vrajă. Aşa că, atunci când răsfoieşti Grimoire-ul, te uiţi de fapt la o succesiune de fotograme ce alcătuiesc vraja, acestea fiind rezultatul splellbinding-lui.
-Tu poţi să legi vrăjile între ele, în primul rând. Poţi să le transfigurezi din litere şi cuvinte în magie.”

    Pe lângă şcoală şi grijile ei, Scout şi Lily, patrulează noaptea prin tunelele de sub Chicago, unde vor încerca să descopere vreo anomalie sau vreun Secerător însetat.
Fetele au şi doi băieţi de la şcoala Montclare Academy, care la rândul lor au puteri magice, şi cărora nu le sunt indiferente.

“Jason Shepherd, vârcolacul rezident al Enclavei Trei, era, în mod categoric, interesant. Avea şaisprezece ani, ca şi Michael Garcia, un alt Adept, care era îndrăgostit până peste cap de Scout. Amândoi studiau la Montclare Academy, un fel de şcoală înfrăţită cu Sfânta Sofia.”

   Se pare că pe lângă tachinările dintre cele două perechi, patrularea aduce ceva nou, dâre de mucozităţi paralele, parcă ar fi trecut extratereştri pe acolo. Înainte de a-şi da seama ce sunt, apar şi posesorii dârelor, deloc prietenoşi:

“Aveau înfăţişare umană, dar erau ceva mai mici decât un adult de talie medie. Erau chei, cu urechi ascuţite şi ochi lăptoşi, iar degetele lor subţiri se terminau cu unghii lungi şi ascuţite. Se apropiau de noi pufnind pe nări şi privindu-ne ameninţător. Nu purtau haine, iar pieile le străluceau în lumină, lăsând dâre albe şi lipicioase pe jos, în urma lor.”

  Această întâlnire cu monştrii cere o reuniune de urgenţă a Enclavei Trei. Împreună cu puterea celorlalţi poate vor afla ce se întâmplă şi poate vor reuşi să scape oraşul de ei.

Scout a deschis uşa, iar Adepţii Junior Varsity ai Enclavei Trei şi-au îndreptat privirile spre noi: Michael Garcia, Jason Shepard, Jill şi Jamie, Riley şi Paul Truman. Fiecare dintre ei avea talentul său magic unic. Michael era cititor, ceea ce înseamnă că putea să ,,citească’‘ istoria unei clădiri doar prin simpla antingere, .Jamie şi Jill erau vrăjitoarele elementelor – Jamie putea manipula focul, iar Jill putea manipula gheaţa. Paul era războinic. Puterea lui magică îi permitea să se adapteze stilului de luptă al oricărui om sau monstru pe care îl înfruntă. Paul era înalt, cu pielea în nuanţa plăcută a cafelei. Era un băiat drăguţ şi deşirat, astfel încât cu greu ţi-l puteai imagina purtând o bătălie feroce, dar privirea lui fermă îl dădea de gol. La cât de deşirat era, probabil că nu avea puterea fizică să-l doboare pe monstru în final, dar puterea magică îi conferea întotdeauna o şansă în plus.”

     Vor reuşi Adepţii să facă faţă tuturor provocărilor şi pericolelor ivite?
    Va reuşi Lily să se abţină de la întâlnirea cu Sebastian, cel care a lovit-o cu Blestemul focului? De ce se oferă să o ajute să-şi stăpânească magia ce îi curge prin vene? Oare ce vrea de la ea, ţinând cont că este un Secerător, dar şi un hoţ? Lily intră într-un joc periculos, se pare că graniţa dintre bine şi rău nu este întotdeauna clară…

     Eu sper să se traducă şi volumul al treilea din această serie minunată.  Nota mea pentru carte este 10.

targulcartii.ro

Cartea Hex sau puterea farmecelor-Elita întunecată 2 de Chloe Neill a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

Pecetea morţii, de Veronica Roth

Din 17 ianuarie 2017 la Editura Corint, în colecția Leda Edge: PECETEA MORȚII de Veronica Roth!

Precomandă acum: aici – primii 100 de cititori vor primi o surpriză!

    Într-o galaxie acționată de flux, toată lumea posedă un har.

CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă durere, dar și putere – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: e îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

AKOS e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginită. Atunci când el și fratele său sunt capturați de soldații dușmani din Shotet, singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viață de acolo – indiferent de preț.

   Apoi Akos e aruncat în lumea Cyrei, iar animozitatea dintre țările și familiile lor pare insurmontabilă. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc?

În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei – și a dragostei – într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

17.01.2017 – lansare internațională simultană în 33 de limbi!

Sursa foto şi text> Leda Edge

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

            Oraşul de deasupra de Nicoleta Tudor-Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 290

Gen: Romantic, Fantasy

 Seria Cercurile mistice: 1. Cercurile mistice; 2. Ora;ul de deasupra; 3.Toria

    A doua carte din seria Cercurile Mistice dezvăluie pendularea tinerei Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, între două mari iubiri.O iubire pământeană poate străbate timpul și spațiul?

Două universuri paralele unite prin dragostea Mădălinei.

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldură pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger . . .  “orasul-de-deasupra-2

    De două ori am citit cartea” Orașul de deasupra“ si de fiecare dată a avut același impact asupra mea. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, plin de duioșie, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia îmi puteam stăpânii lacrimile. Am trăit fiecare moment la intensitate maximă. Am râs, am plâns și am suferit alături de Mădălina. Iar la final, am simțit un gol în stomac pentru că trebuia să mă despart de personajele pe care ajunsesem să le îndrăgesc atât de mult. Și tare greu m-am desprins de acele fire invizibile care mă țineau legată de uluitoarea poveste scrisă de Nicoleta Tudor.

   Dacă în primul volum al seriei Cercurile mistice m-a fascinat latura mistică (vrăjitorie, șatră de țigani, blesteme), în “Orașul de deasupra”  m-a cucerit modul cum a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural/real și fantezie, trecerea de la niște momente tulburătoare, tensionate sau înduioșătoare, la anumite situații care aduc cititorului zâmbetul pe buze. În plus, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie: Maria, Matei, Iolanda, Iani, Garofița, bătrânul Bulibașa și șatra de țigani.

   Personajul central al romanului este Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, protagoniștii primului volum al seriei Cercurile mistice. Având o fire boemă, tânăra preferă să picteze și să citească decât să își îndrepte atenția spre medicină, așa cum își dorește mama sa. Ea a moștenit harul părinților ei, acela de a citi și influența gândurile oamenilor, dar și de a-i vindeca, făcând să dispară durerea “numai fixându-și ochii ei negri, mari și lăcrimoși asupra zonei pe care dorea să o vindece”. Însă ea mai are un dar, acela de a vedea “orașul de deasupra “ planeta Toria.

   În urmă cu câțiva ani, Mădălina a găsit în podul casei o ladă veche în care erau ținute niște straie străveche, dar și un săculeț cu bănuți. Bănuțul cu o gaură perfectă în el i-a atras atenția, și în timp ce-l studia, a constatat că pe fațetele lui începea să se vadă orașul pe care ea îl vedea de când se știa. În timp ce-l strânge în mână, se trezește că este teleportată în Toria, la malul mării și vede cum un băiat cam de vârsta ei este  împins de doi bărbați  până la apă. Scena înspăimântătoare la care asistă în continuare o face să strângă și mai tare bănuțul și astfel se întoarce în camera sa.

Și atunci a simțit amețeala care a cuprins-o brusc, tunelul pe care aluneca în rotocoale, țipătul ei fiind acoperit de un vuiet de lumină care o înconjura și o împingea tot înainte. Când și-a revenit, se afla în nisip, pe malul mării, iar în spatele ei se conturau clădirile elegante și strălucitoare pe care ea le zărea în miniatură.”

   Ani au trecut, Mădălina ajunge să-l cunoască pe Sorin și pe zi ce trece simte că îl place tot  mai mult. Tânărul pe cât era de frumos, pe atât era de sufletist și blând. O făcea să râdă tot timpul și îi  dădea un sentimentul de stabilitate și încredere.

Era iubitul ei, iar ea se simțea liniștită alături de el. Se simțea în siguranță. Îl cunoștea doar de câteva luni dar știa că el va fi umărul de care ea se va sprijini. El va fi liniștea ei.

   În noaptea de după incidentul de la cinema, în urma căruia ea îl salvează pe Sorin, ajunge să vadă din nou orașul de deasupra și brusc ia decizia să scoată din nou bănuțul din noptieră și astfel ajunge din nou pe malul mării, în Toria. Curiozitatea o face să intre în oraș, tocmai când are loc o petrecere unde toată lumea poartă măști, precum cele venețiene. Și aici se împrietenește cu o fată care îi spune ceva ce o nedumerește pe Mădălina.

“-De unde știi tu cum se îmbracă pământenii? mă întreabă cu glasul scăzut. Pe aici nimeni nu mai știe nimic de pământeni de când a fost Căderea.

 – Bănuiesc, i-a răspuns nesigură, întrebându-mă ce înseamnă Căderea.

– Interesant, spuse după ce mă mai studie o dată. Bunica mea îmi povestea adesea despre pământeni, străbunica ei a fost pe pământ. De fapt a și rămas acolo. De atunci nu mai avem voie. Nu se știe nici la cine este cheia. Dar ce vorbesc eu, știu că nu am voie.”

   Revenind pe plaja din Toria, Mădălina zărește un un tânăr care stătea sprijinit de un bolovan, privind pierdut spre mare. Și îl recunoaște. Este băiatul pe care l-a văzut prima dată.

Dintr-o mie de băieți, aș fi recunoscut acei ochi negri, ochii care m-au tulburat și pe care nu i-am putut uita niciodată. Părul negru îi flutura în bătaia vântului, și atunci am știut. Și el mă recunoscuse. “

   La următoarea vizită în orașul de deasupra, Mădălina descoperă că pe tânăr îl cheamă Naum și este descendentul direct al primei familii care a venit pe Toria. De asemenea, află mai multe  lucruri despre această minusculă planetă, dar și că bănuțul este de fapt o cheie cu ajutorul căruia cei din Toria puteau părăsi planeta, iar Naum era însemnat ca purtător al cheii.

 Planeta se răzbunase pe locuitorii ei, pentru că nu o trataseră cum trebuie, și încet încet dispărea câte o porțiune din aceasta. Ei nu o mai puteau vedea sau percepe în nici un fel. Astfel că rămase vederii lor doar un oraș, cu malul mării în care nu se mai încumetau să intre sau să navigheze, întrucât nu știau cât mai puteau vedea sau percepe din acesta. Sau nu li se dădea voie. Doar cei care mureau erau însoțiți pe ultimul drum până la malul mării unde erau lăsați pe apă, și dispăreau în neant.”

   Între cei doi apare o atracție instantanee, o pasiune mistuitoare care pe zi ce trece o distruge sufletește  pe Mădălina. În viața ei exista deja Sorin, iar alături de Naum simțea o foarte mare nesiguranță.

Dar ce mă făceam cu dragostea mea pentru Naum, care mă mistuia centimetru cu centimetru. Nu aveam aceeași siguranță nici în el, nici în mine. Câteodată mă privea cu atâta durere de îmi dădea impresia că îmi ascunde ceva.”

  Prima oară când m-a sărutat, după nouă luni, am simțit cum dispare nisipul de sub picioarele mele. A fost atât de intens ce am trăit, golul pe care l-am simțit în stomac, foamea pe care o aveam de el. Am tânjit după acel sărut timp de nouă luni. Credeam că nu se va mai întâmpla niciodată. Şi mai târziu, stând în patul din camera mea, simțeam acel sărut. Simțeam gustul lui ușor sărat de la briza mării și buzele lui fierbinți care le striveau pe ale mele. Și apoi privirea lui pierdută. L-am întrebat dacă regretă că m-a sărutat. A dat din cap supărat și mi-a spus că nu regretă nici un moment decât că a așteptat atâta timp ca să o facă. Și că acum, că a făcut-o, nimic nu va mai fi la fel. M-a întors spre el, mi-a cuprins fața cu palme puternice și mi-a spus:

-Odată și odată noi vom fi împreună! “orasul-de-deasupra-1

   Mădălina se tot gândește că trebuie să se distanțeze de misteriosul Naum, dar nu rezistă tentației. Tot ce conta pentru ea era să-l vadă. Nu-și putea controla iubirea pentru el. Incertitudinea, nesiguranța, necunoscutul, toate acestea o neliniștesc. Suferă în tăcere, refuză să discute cu cineva și încet încet intră în depresie. Sorin îi este alături când trece prin aceste moment grele, fără să bănuie ce se petrece în sufletul fetei.

“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”

   Cu toate că tânărul îi spune că într-o zi vor fi împreună, comportarea lui Naum îi aduce fetei numai suferință și dezamăgire. Iar ziua în care Aris, prietena pe care și-a făcut-o în Toria, le spune că Enola se apropie, duritatea cu care el îi cere Mădălinei să plece, o sperie cumplit. Dar cine era Enola și ce influență putea avea asupra lui, încât să se poarte cu ea cu atâta asprime?

   Mădălina și-a interzis să mai privească spre cer, să mai caute orașul de deasupra. Luni de zile a refuzat să se mai ducă după Naum. Pentru ea nu mai exista decât Sorin și dulcea dragoste pe care i-o purta.

“M-am simțit vie la el în brațe, după atâta timp, îl simțeam și simțeam că îl iubesc. Și simțeam că trăiesc. Mă privea și mă săruta, mă săruta și iarăși mă privea .Îi simțeam pulsul accelerat, îmi simțeam inima bătând, simțeam legătura care se crea între noi, ne învăluia și ne făcea să plutim  de plăcere, de bucurie și de iubire.”

    Dar pe Mădălina o frământă multe gânduri. Vrea să-l mai vadă pe Naum pentru ultima oară, să primească niște explicații de la el, dar ajunge să cedeze în fața lui.

  Însă  ceea ce îi va pricinui cea mai mare suferință a fost acel moment în care îl vede pe Naum alături de o tânără frumoasă care îi spune acestuia:“Abia aștept să ne unim, pentru a nu ne mai despărți în fiecare zi

 

“Am simțit cum îmi aluneca pământul de sub picioare și lacrimi grele au pornit să-mi curgă pe față. Deci asta era. Am atins bănuțul pentru a nu mă repezi cu pumnii asupra lui Naum și am ajuns în camera mea pentru a-mi linge rănile.”

    Oare va scăpa Mădălina de fantoma acestei iubiri sfâșietoare? Ce alegere va face ea? Oare ce reprezentă Căderea? De ce nu aveau voie cei de pe Toria să vorbească despre pământeni?

“-  Ai sufletul chinuit de o dragoste mare. O dragoste care te omoară pe picioare. Ai de făcut o alegere grea. Între un bărbat pe care îl iubești mistuitor și un bărbat pe care îl iubești la fel de mult dar care îți aduce liniștea în suflet.”

Voi trăi toată viața cu amintirea unei iubiri fără seamăn, a unei iubiri care nu se va șterge din sufletul meu niciodată.”

   Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să vă las vouă plăcerea de a descoperi ce se întâmplă mai departe cu Madalina, Sorin şi Naum.

   Vă mărturisesc că pe mine m-a impresionat răbdarea lui Sorin, faptul că el nu-i cere Mădălinei nimic, ci o îndeamnă să facă ceea ce îi dictează sufletul. De aceea mi-a plăcut de el foarte mult. Dar și suferința lui Naum m-a răvășit profund!

   “Orașul de deasupra “este un roman complex, fascinant, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Iubirea, magia și fantasticul își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic!

Nota 10 +

 

Librex.roCartea Orașul de deasupra de Nicoleta Tudor a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Îngerul nimicirii: Suflet Letal, de Florin Buharu

  “Şi aşteptă. O secundă… două… un minut… două minute.
Nimic.

   Primul ei gând era să plece, dar chiar în momentul în care se răsuci pe călcâie, auzi un sunet sălbatic. Cel mai terifiant sunet pe care îl auzise până acum. Faţa i se crispă de teamă şi simţi cum i se pune un nod mare în gât. Pupilele i se dilatară, iar smaraldul ochilor îi era înlocuit de o culoare tremurătoare, alb-verzui.
Încă o dată se auzi acel mârâit care îi făcea sângele să-i îngheţe în vene. Atunci se întâmplă.
Se prinse cu mâinile de gratii ca un psihopat, mârâind şi tremurând din toate încheieturile. Mâinile i se incleștară de gratii, aproape vrând să le smulgă din ciment.
Răcni de câteva ori, iar Juliei i se ridică părul pe ceafă.
Inima îi bubuia gata să-i spargă pieptul. Putea să-şi numere bătăile inimii, invers proporţionale cu respiraţiile.”

 Suflet Letal de Florin Buharu, luna aceasta la Editura Celestium

Sursa:  Editura Celestium

Îngeri, de L.A.Weatherly

în curs de apariţie la Editura Rao

 Editura: Rao

Gen: fantasy

Număr pagini: 368

    Muritorii de rând tânjesc să vadă măcar o dată în viaţă un înger. Sunt fiinţe uimitoare, a căror atingere vindecătoare alină. Dar dacă în spatele puterii lor s-ar ascunde un scop malefic? Willow, o tânără cu un dar special, poate vedea viitorul şi visele muritorilor, dar nu ştie de unde provine această putere. Până când îl întâlneşte pe Alex, un tânăr care ştie multe despre .ngeri. Băiatul cunoaşte secretul lui Willow, iar misiunea lui este să o oprească. Totuşi, în ciuda lor, Willow şi Alex se vor îndrăgosti, iar dragostea lor va schimba totul.

Sursa Editura Rao

Centurile de siguranță, vă rugăm! Urmează „Purgatorio”, de Theo Anghel!

 

Titlu: „Purgatorio” – „Am murit din fericire 4”

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul: 2016

Număr pagini: 365

   Definițiile spun că „purgatoriul” este un spațiu de purificare a sufletelor, o etapă premergătoare accederii acestora în paradis. Imaginați-vă că într-un astfel de loc a luat naștere o societate umană numită Umut (speranță). Puneți-vă centurile de siguranță! Vom pleca într-o călătorie fascinantă, cu nelipsita doză de umor marca Theo Anghel, cu personaje seducătoare, cu aventuri la limita existenței… cu alte cuvinte, plecăm spre „Purgatorio”! 

   După fiecare volum din seria „Am murit din fericire”, am avut impresia că personajul principal împreună cu însoțitorii săi, au nevoie de o perioadă de liniște, în care să le fie bine, să ia o pauză de la perpetua aventură de care aveau parte… ei bine, asta nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult, fiecare volum e un nou cumul de încercări, iar citind paginile e ca și cum ai apăsa butonul „Start” și ești instant, proiectat în povestea Orianei.

   Dacă te întrebi „oare ce i se mai putea întâmpla Orianei”, ei bine, răspunsul stă chiar într-una din replicile sale:

„Clar! Universul murea de plictiseală și se hotărâse să-mi joace mie o farsă colosală pentru a se dezmorți din apatie”.

  În această societate, construită în Purgatorio de către Johnny Bravo, un comandant de oști, „cel mai bine clădit mascul de prin părțile locului”, sosirea Orianei și a celor doi însoțitori ai săi (Ama și Abel), creează o oarecare agitație în mica societate. Dacă numele acestei societăți (Umut) înseamnă speranță, treptat descoperim – așa cum am fost deja obișnuiți de la celelalte volume ale lui Theo Anghel – că nimic nu e ceea ce pare. Aici, în acest sensibil și ezitant început al unei societăți, există o accentuată încercare de reinventare a inteligenței, de recunoaștere a valorii acesteia.

  În ciuda atmosferei mereu tensionate, nici unul din personaje nu-și pierde simțul umorului. Nimeni nu și-a pierdut farmecul, iar delicioasele replici ironice condimentează – în doza potrivită – întreaga carte. Iată câteva exemple:

„-Ți-e teamă c-o să-mi cazi în brațe?

-Singurele lucruri care o să cadă sunt dinții tăi dacă nu taci dracului din gură cu rahaturile astea, am spus, cu ochii în buruieni”.

„Femeia îl fixă cu o căutătură curioasă.

-Tu, drăguțule, cine ești? Nu te-am mai văzut pe-aici.

-mamaie, ai răbdare să se facă recensământul…, replică drăguțul plin de țâfnă”.

„-Staaaaai! se urla pe afară.

-Nu mai da așa de tare! Doare, ce naiba!

-Da ce crezi? Că sălbaticii or să te gâdile pe la nas cu fulgi de găină?”

   Apar noi personaje care duc firul epic al poveștii la un nivel complex. Olga apare ca simbol al protecției, dar sunt readuse în scenariu și personaje puternice și/sau înfiorătoare, prezente și în celelalte volume: apar din nou sălbaticii, marii îngeri, Abanddon şi Tabris. Există demoni care s-au refugiat din Iad, există personaje duale, care afișează cu totul alte intenții decât cele reale… cu alte cuvinte, există acțiune, aventură și mult suspans, alături de povestea de iubire care se țese între Oriana și Marc.

   Dacă Oriana mărturisește la un moment dat că existența sa intrase într-un plan oarecum liniar, când nimic ieșit din comun nu se mai întâmpla, tot ea este cea care găsește soluția șa aceasta fază incipientă plictiselii și mărturisește:

„Lipsită de avalanșa terorii în al cărui tipar trăisem în ultima vreme, nu mai știam ce să fac cu atâta timp și cu ce să-mi mai ocup mintea, așa că începusem să mă joc, încurcând viețile altora„.

Pe fondul acesta, al aparentei stări de „nu se întâmplă nimic”, apar cele două personaje care o bulversează: mama sa și Marc.

   Dacă Marc este unul dintre cele mai așteptate personaje din această serie, apariția mamei Orianei este o adevărată surpriză și un moment crucial, care îi creează tulburențe în gânduri și în simțiri.

   Nimic din ceea se întâmplă în „Purgatorio” nu este lipsit de importanță. Toate evenimentele sunt majore, sunt încărcate cu suspans, cu emoții intense…. și totuși, cartea se citește cu zâmbetul pe buze, iar asta se întâmplă stilului special și deja bine-cunoscut al lui Theo Anghel!

Conversațiile alunecă firesc, cu un limbaj franc care oglindește caracterul fiecărui personaj.

„-Nu se spune să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți? Asta fac! Mă iubesc pe mine, mai întâi.

-Ai un stil special de a înțelege acest îndemn, zise ea sarcastic, accentuând cuvântul special.

-Așteptați să mă arunc de la etaj și vă certați pe urmă, da? i-am întrerupt.

-Te arunci de la unu? O să te alegi cu o luxație, cel mult. Urcă-te pe bloc și fă o treabă ca lumea”.

 

    Având în vedere natura încercărilor interioare și exterioare la care sunt supuse personajele, gradul de suspans este pe măsură.

    „Purgatorio” nu e o carte pe care să o începi acum și să o termini când ai timp. E o carte ca un tren accelerat. O deschizi și te trezești dintr-o dată în plină acțiune, alături de îngeri, demoni, recuperatori. Când trenul acesta a oprit, să știi că nu e o stație… ci s-a terminat cartea, chiar dacă tu ai fi vrut ca totul să continue.

Nu vă dezvălui finalul acestui volum, dar vă spun că intuiesc un alt volum, la fel de palpitant și fascinant ca „Purgatorio” și volumele anterioare ale seriei.

  Evident, recomand cartea celor care au citit volumele anterioare. Pentru că în ultima vreme am întâlnit oameni care mi-au spus: „N-am mai citit de mult timp o carte care să mă țină cu sufletul la gură”, le recomand cu mare drag întreaga serie „Am murit din fericire”, de Theo Anghel

Quantum Publishers Logo

Cartea Purgatorio, de Theo Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

J, de Howard Jacobson

Editura: Rao

Număr pagini:384

Gen: fantasy

   Romanul distopic al vremurilor noastre: The Guardian

   Amplasată într-o lume în care memoria colectivă a dispărut, J este o satiră neagră şi, în acelaşi timp, un roman psihologic. Vieţile personajelor stau sub semnul unei catastrofe a trecutului, învăluită în suspiciune şi negare, exprimată ca o şoaptă obscenă: CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT, DACĂ S-A ÎNTÂMPLAT. În această societate distopică acoperită de hipnoză morală, muzica şi cărţile au căzut în desuetitudine, trecutul familiilor a fost şters şi numele au fost schimbate. Doi oameni se îndrăgostesc, fără să ştie de unde vin şi nici încotro se îndreaptă. Ei nu sunt siguri dacă nu cumva au fost împinşi unul în braţele celuilalt; dar cine să o fi făcut şi, mai ales, de ce? J invită la o comparaţie cu 1984 de George Orwell sau cu Minunata lume nouă, a lui Aldous Huxley.

Sursa foto şi text: Editura Rao

by -
7

Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală.

Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin

recenzie

    Volumul “Cavalerul celor șapte regate” de George R. R. Martin (prescurtare GRRM) a apărut la editura Nemira, în colecția Nautilus/Fantasy în anul 2016 fiind tradus din limba engleză de Chițu Oana și Bocancios Laura.  Nu este vorba de un roman propriu zis ci de trei nuvele mari, scrise în ani diferiți, dar care sunt legate între ele prin cele două personaje principale, ser Duncan Vlajganul și scutierul său, Egg. George RR. Martin a lansat acest volum sub titlul “A Knight of the Seven Kingdoms” în 6 octombrie 2015. Și pentru că era vorba de niște nuvele publicate anterior separat, autorul a oferit cititorilor săi pasionați, dar și celor care doreau să-i cunoască scrierile, un cadou deosebit: o carte ilustrată! Volumul cuprinde 160 de ilustrații absolut superbe, operă a ilustratorului Gary Gianni bine cunoscut pentru alte realizări ale lui. Din păcate traducerea în limba română nu oferă și aceste ilustrații!

   Încă de la început țin să mulțumesc Literaturii pe tocuri pentru că mi-a oferit șansa să citesc această carte pe care probabil eu nu mi-aș fi achiziționat-o dintr-o anume reticență față de genul fantasy. Și trebuie să recunosc că greșeam total! Poveștile lui Dunk și Egg sunt cuceritoare și am regretat atunci când povestea s-a terminat. Mărturisesc deasemenea că este prima carte scrisă de GRRM pe care am citit-o și nu am văzut nici un episod din serialul atât de bine cunoscut “Urzeala tronurilor” care are la bază romanele acestui autor. Oricum aceste greșeli de abordare a unui scriitor nou și a unui gen nou pot fi cu ușurință reparate și asta voi face în viitor. Și într-un fel faptul că am început cu aceste povești a căror acțiune este cu un secol anterioară celei din “Urzeala tronurilor” va da o coerență cronologică lecturilor mele. Nimic nu poate înfrumuseța mai mult viața la orice vârstă decât planul unor lecturi viitoare!

    Prima nuvelă se intitulează “Cavalerul rătăcitor” (The Hedge Knight ) în care facem cunoștință cu tânărul Dunk exact în momentul în care seniorul său, ser Arlan de Pennytree, cavaler rătăcitor al cărui scutier Dunk fusese încă de mic copil, murise și trebuia îngropat. Dunk, acum devenit și el cavaler prin investirea care i-o făcuse ser Arlan înainte de a muri era obligat să îi asigure un mormânt corect seniorului său. Așa că a ales o coamă de deal unde îl putea așeza cu fața spre apus cum îi plăcea bătrânului să stea. Rămas singur Dunk decide să își încerce și el norocul devenind cavaler rătăcitor pentru că oricum nu avea nimic al lui în afară de ceea ce moștenise de la ser Arlan, cămașa de zale, coiful, scutul, sabia, lancea, apărătoarele de picioare, caii între care Tunet era cal de luptă, ceva bani și o piatră de granat ciobită plus un pocal cu blazonul seniorului sau. Plecaseră el și ser Arlan spre un turnir cavaleresc ce urma să aibă loc la Ashford așa se decide să plece singur să-și încerce norocul. Dunk avea în jur de 17 ani dar cu o înălțime de peste doi metri și o constituție puternică putea face față unei înfruntări cavalerești în mod onorabil în ciuda puținei sale experiențe. Spera ca din asemenea confruntare câștigată să se aleagă cu armele și calul învinsului așa cum se obișnuia și astfel să stea ceva mai bine din punct de vedere material. În drum spre Ashord ajunge la un han unde îi cere băiatului cam ciudat și ras în cap, ce ieșise fugind pe ușa hanului, să aibă grijă de caii lui dar primește în schimb un răspuns obraznic. La plecarea de la han băiatul cel ciudat îi cere să-i ia cu el în chip de scutier ceea ce Dunk refuză să facă crezând că este fiul hangiței.

   Pe pajiștea de la Ashford se ridicaseră deja corturile multicolore ale cavalerilor veniți la turnir și Dunk la admiră recunoscând ale cui erau toate flamurile și blazoanele de pe acestea, nu știa să citească, dar cunoștea la perfecție blazoanele tuturor marilor nobili ai țarii ceea ce pentru el era suficient. Dunk se decide să își facă loc de popas pe malul apei, între arbori și vegetație, pentru că cea mai mare problemă a lui era să-și găsească armură pe măsură ceea ce însemna un preț mult prea mare pentru resursele sale și să se înscrie pe lista participanților la turnir. În pregătirile lui pentru înfruntarea cavalerească a decis și numele pe care îl va purta, Duncan Vlăjganul și blazonul lui diferit de cel al lui ser Arlan, un ulm verde cu o stea căzătoare într-o parte. Nici nu-și putea imagina câte i se vor întâmpla din clipa în care va intra în iureșul pregătirilor de turnir. Faptul că băiatul cel ciudat ce răspundea la numele la fel de ciudat de Egg, îl urmărește și îl determină să-l ia drept scutier, este partea bună a întâmplărilor, în rest în loc de o confruntare obișnuită, Dunk va trebui să lupte pentru viața lui și nu cu oricine ci cu un prinț din Casa regală Targaryen. Povestea îl ține pe cititor cu sufletul la gură până la final.

   Mi-a plăcut descrierea modului în care ser Arlan îi investește cavaler pe Dunk :

”Mi-a spus mereu că voia ca eu să devin cavaler, așa cum a fost și el. Pe patul de moarte, a cerut spada și m-a pus să îngenunchez. M-a atins odată pe umărul drept și odată pe cel stâng și a rostit niște cuvinte și când m-am ridicat, a zis că mă făcuse cavaler…Mi-a cerut să  fiu un cavaler bun și onest,sa-i cinstesc pe Cei Șapte, să-i apăr pe cei slabi și pe cei inocenți, să-mi servesc cu credință stăpânul și să protejez regatul cu toată puterea mea și am jurat că voi face întocmai.” p.29-30

   Cea de a doua poveste din acest volum se numește “Sabia Jurată” (The Sworn Sword) și continuă aventurile lui Dunk și Egg. Erau deja la câțiva ani după faimosul turnir de la Ashford. Vizitaseră ținutul Dorne și acum erau în slujba unui cavaler în vârstă ser Eustace Osgrey din castelul Standfost care ne este descris astfel:

“Standfost era un castel doar cu numele. Deși se înălța semeț doar pe vârful unui munte stâncos și putea fi zărit de la mare depărtare, de jur împrejur, nu  mai era de mult decât un turn..” p.133

de altfel tot ce ținea de ser Osgrey însemna ruină și decădere.

   În preajma lui ser Eustace Osgrey, Dunk va învăța câte ceva din subtilitățile relațiilor dintre nobilii locali și totodată va învăța despre bătăliile dintr-un trecut nu foarte îndepărtat care îl lăsaseră pe ser Osgrey fără cei trei băieți ai lui și pe nobila lui vecină Lady Coldmoat, poreclită Văduva roșie, fără soți. În acea bătălie de la Câmpul Ierbii Roșii, ser Osgrey se situase de parte învinsă, pe când Văduva roșie prin tatăl și soțul ei, de partea învingătoare așa că ea își putea permite să-și lase vecinul fără apă pe cea mai cumplită secetă din Cele șapte Regate, îndiguind cursul Râului Bălțat.Iar Dunk plin de o naivă bunăvoință  va încerca să rezolve conflictul de vecinătate.

   La fiecare povestire în parte mi-am pus întrebarea de ce are respectivul titlu, în cazul de față, “Sabia jurată”? Pentru că nu este vorba de sabia lui Dunk  care și-o pusese în slujba lui ser Eustace Osgrey ci de sabia Blackfyre a bastardului Daemon care cu 15 ani mai devreme începuse rebeliunea pentru a cuceri Tronul de fier ce pretindea că i se cuvine tocmai pentru că el primise sabia respectivă din mâna regelui Aegon Netrebnicul în locul fiului legitim, Daeron. Și cu toate că Daemon fusese ucis pe câmpul de luptă împreună cu fii lui gemeni Aegon și Aemon, și sabia le fusese luată de Corbul sângelui și el bastard regal, încă mai erau unii care visau la faptul că sorții bătăliei ar fi putut fi alții.Pentru Dunk însă gândul că ser Osgrey luptase împotriva regelui a fost un imbold suficient să-l determine să plece din slujba acestuia iar modul în care se rezolvase conflictul de vecinătate între Osgrey si Văduva Roșie, a adăugat alte motive care sa-i grăbească plecarea. A decis împreună cu Egg să plece spre nord.

   Cea de a treia poveste se numește “Cavalerul misterios” (The Mistery Knight). De data asta acţiunea din poveste este exact în continuarea a ceea ce se întâmplase în “ Sabia jurată”. Dunk și Egg eru din nou plecați la drum de data asta o lungă călătorie spre nordul înghețat pentru că acolo Dunk spera în secret că va putea da peste tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată. Dar pe drum sunt ajunși din urmă și depășiți de o cavalcadă de cavaleri îmbrăcați în haine strălucitoare și  urmați de o mulțime de ostași și slujitori Cu toate că se dăduseră la o parte și așteptau să se elibereze drumul în spatele unor tufișuri, Dunk și Egg sunt descoperiți de unul din nobilii importanți ai grupului care l-a luat la întrebări. A fost întrerupt de alt nobil mult mai tânăr și mult mai elegant care a manifestat un viu interes pentru Dunk. Așa află acesta că toată ceata aceea se duce la o nuntă intre familii de vază, nuntă la care se prevăzuse să aibă loc și un turnir între cavaleri iar premiul pentru câștigător urma să fie nici mai mult, nici mai puțin decât un ou de dragon. Cum vremea dragonilor trecuse de ceva timp, premiul era cu adevărat neobișnuit și foarte rar. Dunk se decide să își întrerupă drumul spre nord și împreună cu Egg să meargă la nuntă și să participe la turnir Nu văzuse niciodată un ou de dragon și nu voia să piardă o asemenea ocazie Nu avea de unde să știe că nunta nu era chiar o nuntă și că din nou se va afla, nu  numai odată,în situația de a pierde tot ce avea și mai ales să fie nevoit să lupte pentru viața lui. O poveste foarte frumos construită!

   Cum volumul se numește Cavalerul celor șapte regate sigur că mă aștept ca cei doi, Dunk și Egg, să mai treacă și prin alte aventuri mergând prin toate cele șapte regate și astfel să existe și o continuare. Căutând date despre autor și cărțile lui am aflat că GRRM pregătește deja încă două nuvele cu Dunk și Egg, “The She-Wolves of Winterfell” și “The Village Hero” pe care evident, ca toții cititorii săi, le aștept cu nerăbdare.

   Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală. O lume care deja m-a cucerit cu ani și ani în urmă citind romanele lui sir Walter Scott. Cine nu-și amintește de “Ivanhoe”, “Talismanul”, “Frumoasa din Perth” , “Rob Roy” ca să le pomenesc doar pe cele mai cunoscute? Scena turnirului din prima poveste a lui GRRM mi-a adus în fața ochilor turnirul la care participă Ivanhoe întors din cruciadă. Dintr-o dată toată partea de fantastic a dispărut și în fața ochilor aveam o minunată poveste cu cavaleri, turniruri și domnițe. Toate informațiile despre regulile cavaleriei  pe care le avem în cele trei povești sunt cât se poate de exacte și la fel cu cele pe care le întâlnim când citim romanele cavalerești ale lui Chretien de Troyes (1182- 1191) care ne descriu cavalerii mesei rotunde și regulile care guvernează lumea cavalerilor de la început de ev mediu. În felul său George R. R. Martin este un scriitor post modern care jonglează cu informații istorice de primă calitate și cu elemente de fantastic construind o lumea nouă foarte asemănătoare cu cea pe care deja o cunoaștem pentru că așa cum spunea el însuși, scopul lui este explorarea conflictelor interne care definesc condiția umană.

   George R. R. Martin este la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari scriitori din lume. Nu odată a fost supranumit “Tolkien al Americii” de către unii critici literari. Romanele sale au fost traduse în zeci de limbi și ecranizate cu un succes deosebit. Evident că de cel mai mare succes s-a bucurat ecranizarea de către HBO a romanelor sale sub titlul “Urzeala tronurilor”. Și jocul încă nu s-a terminat. GRRM s-a născut la 20 septembrie 1948  și mai are multe de oferit publicului cititor. Referitor la stilul romanelor lui GRRM, criticul T. M. Wagner scria :” E multă tragedie aici, dar este și adrenalină, umor, eroism, chiar și la cei săraci, la nobili și la personajele negative și ici -colo câte un pic de dreptate. Este un lucru rar ca un scriitor să poată da operei sale atâta umanism”. Toate aceste caracteristici la întâlnim și în aceste trei povestiri în care nu marii nobili sunt principalele personaje ci Dunk cel simplu și naiv alături de care este băiatul Egg cel ascuns și complicat. Alăturarea celor două personaje atât de disproporționate atât la propriu cât și la figurat, asigură succesul incontestabil al poveștilor.

 Mulțumesc editurii Nemira.sigla Nemira

Cartea Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Lavondyss, de Robert Holdstock

Editura: Paladin
Publicată în noiembrie 2016
Traducere din engleză de Mircea Pricăjan
Fantasy

Magică… Rareori continuarea unui roman se ridică la înălţimea primului volum, dar Lavondyss îl depăşeşte.“ Times Literary Supplement

   Harry a plecat la război. Aşa că l-au pierdut şi pe el. Dar acum, că tu eşti aici, au început să vină din nou. Îţi vor spune celelalte poveşti, toate poveştile. Eu cunosc atât de puţine! Dar ţie îţi vor arăta mai multe decât mi-au arătat mie vreodată, sunt sigur de asta. Cine sunt ele? Cine ştie! De partea cealaltă a pădurii e un om care s-a ocupat cu studiul lor. El le numeşte mitagouri.

   În Lavondyss, al doilea roman din ciclul Mitago, magia mitologiei engleze şi irlandeze continuă să planeze asupra personajelor. Harry Keeton dispare fără urmă în pădurea Ryhope, iar Tallis, sora lui mai mică porneşte în căutarea sa, într-o aventură plină de pericole, pe parcursul căreia tovarăşi de călătorie îi vor fi mitagourile ce sălăşluiesc în adâncul pădurii şi bătrânul cercetător Wynne-Jones, devenit şaman. Convinsă că fratele ei e în fascinantul şi înfricoşătorul tărâm Lavondyss, Tallis face tot ce-i stă în putinţă pentru a ajunge acolo, chiar cu preţul unor sacrificii de neimaginat.

„O carte uluitoare. Transmite forţa bântuitoare a eroilor legendari şi a zeilor pierduţi.“

Locus

Sursa foto si text: Editura Paladin

Colţi lungi. Uniunea Triburilor, de Alex Cuc

Editura All

Număr pagini: 384

Roman fantasy

   Într-o lume modernă, în care oamenii sunt tot mai înstrăinați unii de alții și, în același timp, de Natură, ultimele triburi băștinașe de pe Amazon luptă împotriva urbanizării ce amenință jungla.

„Fără-Gură alerga cât putea de repede, cu toată agilitatea trupului său suplu. Evita cu ușurință lianele care urcau și coborau, apoi, până la pământ, sărea sprinten peste rădăcinile încâlcite și se strecura ca o umbră printre trunchiurile copacilor.” Povestea care aduce față în față, în încleștarea unei confruntări fără precedent, forța Naturii și lăcomia lumii civilizate începe într-un ritm alert și ne ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. În numele progresului, albii distrug întinderi imense din jungla amzoniană, înlocuindu-le cu beton și fier. Băștinașii sunt transformați în mână de lucru ieftină și par a fi condamnați la nefericire.

În vârtejul războiului dintre junglă și oraș, se conturează personalitatea emblematică a lui Colți-Lungi, căpetenia nemuritoare a celui mai mare trib. Deși se bazează pe experiența unei vieți de 500 de ani, Colți-Lungi are chipul unui puștan de numai 19. Este războinic, dar și întelept; se simte legat de Amazon și de secretele sale magice, dar este și absolvent al universităților Harvard și Sorbona. Are puteri ieșite din comun și o legătură deosebită cu zeitatea mărețului fluviu, Dha`ba`ta, dar este și un fan împătimit al trupei AC/DC. Sub conducerea sa, triburile amazoniene se unesc și pornesc lupta împotriva unor dușmani redutabili.

În același timp, zeitatea malefică ce sălășluiește în fluviu, Kurupuri, încearcă să profite de situație, pentru a pune stăpânire pe sufletele tuturor. Suspansul crește încă și mai mult când jurnalista Sarah Reed, aflată în căutarea unui subiect demn de Premiul Pulitzer, sosește de la New York direct în inima conflictului dintre Colți-Lungi și invadatorii albi. Rolul ei va fi crucial, iar războiul… nu ia sfârșit după prima luptă!

Sursa foto şi text: Editura All

Cele O Sută de Mii de Regate, de N.K. Jemisin

Editura: Paladin

Traducere din limba engleză de Radu Hăulică

Domeniu:Fantasy 

  Yeine, tânăra conducătoare a unui sat din Nordul Îndepărtat, este chemată în capitala Celor O Sută de Mii de Regate de către bunicul său, Dekarta Arameri, stăpânul atotputernic al lumii. Spre marea ei surpriză se vede desemnată, alături de cei doi veri ai ei, printre cei trei posibili moștenitori ai lui Dekarta. Dar căile puterii sunt greu de străbătut, iar când zeii căzuți din vechime se amestecă în treburile muritorilor, secrete sângeroase încep să iasă la suprafață. Yeine se vede prinsă într-un jos periculos al iubirii și puterii, în care soarta lumii depinde de deciziile ei. Va reuși Nahadoth, zeul întunericului, acum transformat în sclav, să-i ofere lui Yeine dragostea și ajutorul de care are nevoie?

“O poveste complexă, cu numeroase răsturnări de situație deopotrivă amuzante, înfricoșătoare și melodramatice, care vă vor ține cu sufletul la gură.” Publishers Weekly

“Jemisin creează o lume exotică, hipnotizantă, în care zeii căzuți sunt sclavii clasei conducătoare, și unde crima și ambiția merg mână-n mână. Verdict: o eroină interesantă și o abordare nouă a fantasy-ului tradițional fac din acest roman o experiență încântătoare.” Library Journal

Sursa foto şi text: Editura Paladin

by -
13

,,Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

Atlasul secret, de Michael A. Stackpole

Titlu original: The secret atlas

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2016 (Ediția a 2-a)

Număr de pagini: 552

   Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, şi este un celebru autor de romane fantasy şi science-fiction. În 1979 a obţinut diploma de licenţă în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, Michael A. Stackpole a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborând la multe producţii de mare succes. Michael A. Stackpole a scris primul sau roman fantasy (Talion: Revenant) în 1986, dar acesta nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987 a semnat trilogia Warrior, care i-a adus consacrarea şi a stat la baza unui serial de animaţie televizat.

     Datorită popularităţii sale a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. Michael A. Stackpole a semnat numeroase volume care au fost apreciate atât de public, cât şi de critici. Cunoscute sunt revoluţionara serie fantasy Dragon Crown War Cycle sau ultima sa trilogie, Epoca descoperirilor din care Editura Nemira a publicat volumele Atlasul secret şi Hărţile prevestitoare. Acestea reprezintă o abordare neconvenţională a genului fantasy, creând un univers al magiei şi fantasticului unic în întregul spaţiu literar.michael_a_stackpole

   Am auzit foarte multe laude aduse acestei cărți, am citit multe recenzii pozitive și am fost sigur că această carte este pentru mine. Când am aflat că va fi reeditată mi-am zis că nu mai pot amâna citirea ei. Și nu regret deloc această decizie, căci a întrecut orice așteptări. De ce? Fiindcă ,,Atlasul secret” este un fantasy excepțional, perfect pentru fanii acestui gen și nu numai. Eu ador acest gen, îmi place să descopăr lumi noi, oameni diferiți, să iau contact cu fantasticul, cu forțele supranaturalului ce nu încetează să mă uimească și să mă fascineze.

   Acțiunea este plasată într-o lume guvernată de magie, de forțele binelui și ale răului. Ne aflăm la câteva secole de la Urgie, eveniment care a zguduit-o din temelii, care i-a schimbat fața odată pentru totdeauna. Momentan, universul se află într-un fin echilibru, dar care nu se va menține la nesfârșit. Până atunci, oamenii își trăiesc viața, se preocupă de prezent, de ziua de mâine și nimic mai mult. Modul de organizare al societății este unul medieval, lumea este împărțită în principate și teritorii ce așteaptă a fi descoperite. Monarhii, înrudiți între ei, duc o permanentă luptă pentru supremație, pentru ca regatele lor să fie cele mai prospere, cele mai puternice. O luptă inutilă, am putea spune, dar cât se poate de realistă…

,,Keles simți cum o mână îi sfâșie inima. Un prizonierat în turnul familiei îl înspăimânta. Desigur, situația aducea cu sine protecție, însă singuranța fără libertate nu era de niciun folos. Să nu mai privești niciodată un apus de soare, la munte, sau să nu mai vezi păsările cu pene viu colorate prin junglă…”

    Principatul Nalenyr se află sub domnia prințului Cyron și este renumit datorită familiei Anturasi. Această familie este înzestrată cu abilități uimitoare, realizând cele mai bune hărți din lume. Fără acești cartografi principatul nu ar fi atât de prosper, călătoriile pe mare și pe uscat s-ar face mult mai greu. Hărțile familiei Anturasi sunt speciale,valoarea lor neputând fi echivalată nici de tot aurul din lume. Capul familiei este Qiro, un bătrân cu o minte sclipitoare, cu un caracter indescifrabil, o adevărată armă în aceste timpuri, bine ferecată într-o reședință cât se poate de sigură. Niciodată nu se știe cine ar dori să se folosească de Qiro și de cunoștințele sale pentru îndeplinirea propriilor obiective…

,,Prințul nu avea cupă și fu bucuros. Își încrucișă privirile cu Qiro și înțelese imediat că bătrânul îl voia mort pe Keles. Cyron spera că motivele și conflictele care ar fi putut zămisli o asemenea ură rămăseseră ascunse îndelung în interiorul clanului Anturasi, pentru că alternativa sugera o sminteală a lui Qiro, în fața căreia Cyron era dezarmat.

    Dacă îl ucizi pe Keles pentru că rănile lui ți-au compromis intrarea… Prințul scutură din cap. N-ar putea fi asta. Nici chiar zeii n-ar putea fi atât de capricioși.

     Qiro își înclină capul spre Prinț, apoi bău.

     Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

    În capitală se desfășoară festivalul anual al recoltei, însă această sărbătoare nu aduce doar petreceri și voie bună, ci și incidente nefericite. Keles, nepotul lui Qiro, este rănit extrem de grav în încercarea de a-i salva viața fostei logodnice. Această întâmplare îl determină pe bătrân să-și schimbe radical planurile. După ce se va însănătoși, Keles va pleca într-o periculoasă expediție terestră, în Ixyll, iar fratele său, Jorim, îi va lua locul pe vasul Lupul furtunii. Nimeni nu poate ghici adevăratele intenții ale bătrânului, până și prințul Cyron se limitează la câteva presupuneri.

,,El și mulți alții au fost înspăimântați la vremea aceea că războinicii vor domina lumea și că se va declanșa Urgie după Urgie. Mulți dintre despoții războinici și prinții tâlhari s-au gândit de două ori înainte de a săvârși ceva, asta de teamă că spiritul ascuțit al lui Jaor îi va expune oprobriului public. Așa că aste două nopți au fost chibzuite să poți tu afla că oamenii ar face multe să apere sau să ajungă la obiectele dorințelor lor, inclusiv acte de mare bravură. Toate pentru evitarea morții. Dacă nu înțelegi aceste lecții, nu vei înțelege oamenii. Dacă nu înțelegi oamenii, nu vei putea niciodată să faci vreo diferență între cei pe care trebuie să-i ucizi și cei pe care nu vei fi nevoit.

   Cei doi Anturasi pleacă în misiunile ce le-au fost oferite. Călătoresc – unul pe mare și celălalt pe uscat -, au de întâmpinat obstacole, fac descoperiri uluitoare. Fratele prințului Cyron pune la cale planuri pentru a-l uzurpa și pentru a-i cuceri regatul. Plus multe alte evenimente neplăcute le afectează viețile personajelor noastre. La atât timp după Urgie, niște răni vechi sunt deschise, lucru ce nu prevestește ceva bun. Magia e singura care va salva sau va aduce la pierzanie omenirea. Mai multe rămâne să descoperiți citind acest volum încântător…

,,Prințul își deschise brațele.

– Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați dat atâta stăruință pentru desfătarea noastră. V-aș invita să vă bucurați în continuare de belșugul recoltei aduse națiunii noastre. Ați văzut eroi în această seară, iar de la ei putem doar învăța. În primul rând, știm că rezultatele cele mai bune pot fi atinse numai prin dăruire și mult exercițiu. În al doilea rând, să nu reușim să dăm tot ce-i mai bun din noi înseamnă să fim înfrânți înainte de a apuca să acționăm.”

     ,,Atlasul secret” e o carte pe care o veți îndrăgi cu siguranță. Veți fi fermecați de această lume, vă veți atașa de personajele complex conturate, iar scriitura nelipsită de măiestrie a autorului vă va atrage în mrejele acestei povești. De aceea, vă invit să descoperiți acest univers, să aveți parte de o lectură extrem de plăcută. Timpul va trece foarte repede în compania acestei cărți. Nici nu vă veți da seama cât de repede zboară paginile și la sfârșit vă veți întrista că a s-a terminat atât de repede. Și da, veți aștepta cu nerăbdare continuarea, ca și mine de altfel…

    PĂRERILE CRITICILOR:

  • „Iată un roman fantasy de mari proporţii, cu multe conflicte sângeroase, trădări şi duplicităţi.“ Publishers Weekly
  • „Când vor vorbi despre scriitorii care au urmat după generaţia Asimov-Clarke şi generaţia Zelazny-Silverberg, viitorii cititori vor trebui să-l menţioneze pe Michael A. Stackpole.“ Stephen R. Donaldson

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!sigla Nemira

Cartea Atlasul secret, de Michael A. Stackpole a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Sursa foto. Michael A. Stackpole 

“Doriţi să aflaţi ce se află dincolo de un zâmbet chinuit de MOARTE şi cum o puteţi înfrânge?”

Cadavrul care râde, de Laurell K.Hamilton

 

 

Editura: Tritonic

Titlul original:”The Laughing Corpse”

Traducere: Florin Mircea Tudor

An apariţie: 2006

Număr de pagini: 368

   Să ne imaginăm cu toţii că suntem pe o stradă lăturalnică, este toamnă, frig şi întuneric. Bate vântul şi ridică frunzele în cercuri, se mai aud pe ici şi pe colo mieunatul unei pisici şi oamenii care se grăbesc să ajungă, cât de repede, la adăpostul casei. Numai noi suntem în acel loc părăsit, prinşi de la spate de mâini fără de viaţă; ne cuprinde teama. O  voce ne şopteşte la ureche că spectacolul încă nu s-a terminat. Ce e de făcut? Cum putem scăpa de teatrul  nopţii şi de aceste sunete care ne îndeamnă: “Mai citeşte o pagină şi încă una. Ȋţi promitem că nu vei regreta!” 🙂 .pizap-com14784364305511

   Cine este Laurell K.Hamilton? Aceasta s-a născut la data de 16 februarie 1963 în Heber Springs, Ankasas, mutându-se ulterior alături de bunica sa în Sims Indiana. A obţinut diplome în literatură Americană şi biologie,a lucrat ca voluntar  la un adăpost de animale. Romanul său de debut este “Spells of Wonder”(1989), urmat de seriile “Anita Blaice” (1993),”A kiss of Shadows”(2000).

  Am aşteptat cu sufletul la gură al doilea volum al seriei. M-a captivat fără doar şi poate, determinându-mi inima să o ia la galop de la primele rânduri. O cunoaştem pe eroină din prima carte a seriei, este vorba de Anita Blake, celebra vânătoare de vampiri, numită şi “Călăul”. Este o reanimatoare, putând aduce morţii la viaţă. Aceasta îi este şi meseria în cadrul Animators Inc. Totodată ajută poliţia în rezolvarea celor mai frapante şi terifiante cazuri. Are doar 24 de ani şi pare a fi ţinta fiecărei creaturi supranaturale şi oricărui criminal din oraş. Unde mai punem şi faptul că a devenit sclava umană a vampirului suprem Jean-Claude? Are o viaţă cam dată peste cap, dar aceasta constitue, în fond, farmecul cărţii.

   De astă dată, Anita se confruntă cu o altă problemă: a apărut un monstru care a devorat o întreagă familie, lăsând în urmă golul care pare a se  răsfrânge  pe zi ce trece. Anita lucrează alături de politişti şi încearcă să descurce iţele acestui mozaic: cere ajutorul celei mai puternice preotese voodoo, Dominga Salvador “O femeie de aproximativ şaizeci de ani stătea la masa din bucătărie. Faţa ei slabă, cafenie, era brăzdată de riduri. Părul alb era adunat într-un coc pe ceafă. Stătea foarte dreaptă pe scaun, cu mâinile subţiri şi osoase încrucişate pe tăblia mesei. Părea teribil de inofensivă.”şi care  are de gând să îi ajute “Vrei doar să te joci de-a şoarecele şi pisica. Ei bine şoarecele pleacă.”. Colac peste pupăză, Harold Gaynor va trimite şi el ucigaşi pe urmele eroinei noastre fiindcă refuză milionul de dolari daţi pentru a reanima un zombi de aproape trei sute de ani. De ce? Este necesar un sacrificiu uman. Dragi cititori, nu vă faceţi griji deoarece Anita e pregătită de orice, oricând:

“-Chiar crezi că am venit neînarmată? am întrebat eu cu o voce seacă.

Bruno se uita la Tommy. Acesta ridică din umeri.

-N-am percheziţionat-o.

Bruno trase cu zgomot aer în piept.

-Totuşi nu are pistol, declară Tommy.

-Pariezi pe viaţa ta? am întrebat eu zâmbind şi mâna mi-a alunecat foarte încet la spate.”

   Vreţi sa ştiţi ce are să se întâpmle cu aceste personaje şi care are să fie finalul volumului? Va trebui să o urmaţi pe Anita pentru a afla!

   Nu ştiu cum să îmi adun cuvintele într-o frază coerentă, dragi cititori. De multă vreme nu am mai întâlnit o carte care să mă sperie. Scenele crimelor sunt realist descrise, chipurile celor care şi-au pierdut viaţa sunt bine conturate şi par desprinse dintr-un film horror:

“-Evans, ce ai văzut?

-Sânge.

Se holba la mine printre braţe, acoperindu-şi faţa.

-Sânge peste tot. I-au tăiat gâtul. Au uns piatra de mormînt cu sînge.”.

  Aceste momente sunt manevrate de o aşa manieră încât ne ciocnim la doar câteva pagini distanţă de umorul negru al protagonistei.cadavrul-care-rade

   Opera este relatată la persoana I de naratorul-personaj, omniscient şi omnipresent. Descrierile nu lasă loc de dorit, interesând atât cele spaţiale “Felinarele de pe stradă aruncau un şuvoi strălucitor pe trotuar, de parcă s-ar fi topit lumina. Toate felinarele sunt reproduceri ale lămpilor cu gaz de la începutul secolului. Ȋnalte şi placate la vedere, dar nu chiar autentice. Ca un costum de Halloween. Arată bine, dar sunt prea comode pentru a fi reale. Cerul nopţii atârna ca o prezenţă întunecată deasupra clădirilor înalte de cărămidă, dar felinarele ţineau departe întunericul. Un cort negru sprijinit pe beţe luminoase. Poţi să intuieşti întunericul fără prezenţa realităţii.”, “Crizantemele se oferă numai la înmormântare. Garoafele, trandafirii şi gura-leului se folosesc la evenimente fericite, dar crizantemele şi gladiolele sînt flori de înmormântare.”, cât şi ale protagoniştilor “Părul îi era complet negru, uşor cârlionţat în jurul feţei. Ochii, dacă îndrăzneai să priveşti în ei, erau de un albastru atât de închis, încât păreau aproape negri. Două giuvaiere strălucitoare.”. Eroina este caracterizată direct de celelalte personaje “-Atît de curajoasă, chiar şi acum.”,”-Eşti atît de exasperantă, declară el …”.

“Cadavrul care râde”…vă pune o întrebare: “Doriţi să aflaţi ce se află dincolo de un zâmbet chinuit de MOARTE şi cum o puteţi înfrânge?”.

Lectură plăcută!

Nota mea: 9/10 stilouriEditura TritonicCartea Cadavrul care râde, de Laurell K.Hamilton a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
16

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

Tărâmul magicianului de Lev Grossman-Editura Nemira

(Seria Magicienii, ultimul volum)

Titlul original: The Magician’s Land

Traducere : Oana Chițu

Editura : Nemira

Colecţia Young Adult

Anul apariţiei: aprilie 2016

Număr pagini: 527

Gen : Fantasy,Urban Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,16

Seria The Magicians : 1.Magicienii–The Magicians 2.Regele Magician -The Magician King 3.Tărâmul magicianului -The Magician’s Land

 

  Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din tărâmul magic Fillory și acum, după ce s-a rătăcit și a rămas fără prieteni, se întoarce unde a început întreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata să iasa din nou la suprafață…

Barierele magice ale ținutului Fillory care îl aparau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole.

Aventurile lui Quentin îl poartă din Antarctica până în Olanda plină de magie, unde reîntâlnește vechi prieteni. Dar toate drumurile duc înapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul așa cum a fost sau va muri încercând.

 „Întunecat, periculos şi cu multe răsturnaări de situaţie.“ – George R.R. Martin

Lev Grossman a dat naştere unei creaturi rare: o trilogie care a devenit din ce în ce mai bună pe masură ce a avansat… O reuşită.“ – Erin Morgenstern

 

    A sosit momentul să părăsesc tărâmul Fillory și să-mi iau la revedere de la fascinantele personaje create de Lev Grossman (Quentin, Alice, Eliot, Janet, Josh, Plum). Mă simt puțin nostalgică pentru că povestea s-a terminat, dar știu că într-o bună zi voi dori să recitesc această minunată serie și parcă despărțirea nu mai este așa de grea.

   Și când mă gândesc că în urmă cu un an mă decisesem să citesc această trilogie tocmai din cauza numeroaselor reacții negative, dar și pentru că mi se spusese că povestea este o combinație de Harry Potter și Cronicile din Narnia, motiv pentru care mă simțeam puțin descumpănită. Voiam să fie ceva diferit. Și până la urmă dorința mi s-a îndeplinit! Cu toate că există o școală de magie, dar și un misterios tărâm, asemănările cu celelalte două serii celebre se opresc aici.

  În primul rând, acțiunea se desfășoară pe o perioadă destul de lungă (13 ani) și cel puțin la primul volum, autorul trece destul de rapid peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie Brakebills, peste testul final și lunile petrecute de el în Manhattan. taramul-magicianului

   În al doilea rând, în seria Magicienii se trece destul de des de la lumea reală la cea supranaturală, de pe Pământ în  Fillory, dar și în alte ținuturi magice. În primul volum am călătorit alături de personaje atât în Brooklyn cât și în apropiere de Antarctica, ajungând într-un final pe tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, demoni, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare. În volumul al doilea, am trecut de pe tărâmul Fillory, în Țara-lui-Nicăieri, dar și lumea de apoi, și de acolo, înapoi pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, Quentin și prietenii săi au ajuns la Veneția, Corwall și Massachusetts. În ultimul volum, am revenit la școala de magie Brakebills, dar și în Antarctica, și am asistat la încercările lui Quentin de a crea un nou tărâm magic!

   În al treilea rând, există o foarte mare diferenţă când vine vorba de personaje. Ele nu sunt nici pozitive, nici negative și asta pentru că toți ajung să îi rănească enorm de mult pe ceilalți din jur. Niciodată nu îți poți da seamă dacă unul dintre ei poate fi de încredere. Fiecare ascunde câte ceva. Ba mai mult, unii nu sunt ce par a fi la prima vedere. Și să nu uităm că tot în primul volum, protagoniștii erau destul de egoiști, vexați ,libertini, posedați de demoni, atât la propriu cât și la figurat. Beau, fumau, participau la orgii. Însă puțin câte puțin, ei au reușit să se schimbe. Evenimentele la care au luat parte pe tărâmul Fillory i-au transformat în niște persoane mult mai responsabile. Iar cea mai mare schimbare am găsit-o la personajul central : Quentin Coldwater. Îmi amintesc cum era el la 17 ani – indiferent, plictisit, ticălos, infidel, iar acum, la 30 de ani, am dat peste un bărbat sigur pe el, dornic să-și ajute prietenii și decis să o aducă înapoi în lumea fizică pe Alice, singura fată pe care a iubit-o cu adevărat.

“Când o cunoscuse pe Alice, când o iubise pentru prima oară, Quentin nu fusese pregătit pentru ea, dar acum se simțea gata. Primea a doua șansă și nu avea de gând să renunțe la ea. Quentin era gata să fie bărbatul pe care Alice îl merită și Q voia să-i arate asta fetei.”

   Dacă stau și mă gândesc bine, în “Tărâmul Magicianului”, accentul s-a pus mai mult pe povestea lor de dragoste și încercările lui Quentin de o readuce la viață pe femeia iubită. Cine a citit până acum primul volum, știe că Alice a înfruntat Bestia, a reușit să o învingă, dar consecințele au fost devastatoare  pentru că ea s-a transformat în niffin, un fel de spirit /fantomă( înger justițiar al dezastrului). În ciuda faptului că relația lor a fost una mai năbădăioasă, cu certuri și infidelități ( Quentin a înșelat-o cu Janet, și din răzbunare, Alice îl înșeală cu Penny), Quentin a suferit extrem de mult, a jelit-o, iar atunci când s-a ivit ocazia – abia după șapte ani – a încercat să o transforme la loc în om. Din punctul meu de vedere, partea în care el reușește această performanță  mi s-a părut cea mai interesantă  și din acest motiv nu am să întru în detalii. Vă las pe voi să descoperiți 🙂

   Acțiunea din “ Tărâmul magicianului” se petrece după un an de la evenimentele din al doilea volum. Quentin, Eliot, Janet, Julia, Josh și Poppy are reușit să  recupereze cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory și astfel au salvat Țara-lui-Nicăieri. Julia a descoperit că este o semizeiță și a fost aleasă regina driadelor și a plecat spre alt tărâm-Dincolo. Eliot și Janet au  rămas mai departe Rege și Regină în Fillory și pentru că  mai rămăseseră disponibile două locuri de Regi, acestea au fost preluate de Josh și Poppy. M-am bucurat să descopăr că cei doi s-au căsătorit între timp, iar Poppy așteaptă un copil!

  Cât despre Quentin, acesta  a fost nevoit să renunțe la Coroană și a fost gonit din tărâmul magic Fillory, revenind pe Pământ, în Massachusetts. O perioadă de timp a încercat să se țină departe de magie, gândindu-se  că este cazul să înceapă să-și trăiască viața la fel că toți ceilalți oameni. Apoi și-a îndreptat atenția spre locul unde a început întreaga poveste în urmă cu 13 ani – Colegiul de Magie Brakebills, unde se angajează ca profesor, predând cursul de Reparații Mărunte din primul an.

   Într-o seară, în timp ce stătea singur în sala comună, Quentin găsește în buzunarul jachetei un plic. Înăuntru era o scrisoare tipărită la mașina de scris, ce-l invita politicos să se prezinte într-o anumită zi la o librărie, asta numai dacă este interesat de o slujbă. Firește că pe tânăr l-a cuprins vechiul neastâmpăr de a rezolva acest mister, așa că se prezintă la librărie unde  dă nas în nas cu o mai veche cunoștință de-a lui, tânăra Plum, dar și cu alți magicieni chemați pentru aceeași slujbă.

   Dar despre ce era vorba? Răspunsul îl oferă chiar un corb vorbitor care le spune că are nevoie de ei pentru a fura o valiză de la un cuplu de magicieni malefici. Problema e că respectivul obiect este legat prin farmece îmbinate. Dacă reușesc să-l găsească, să rupă farmecul și să-l fure, primesc fiecare câte două milioane de dolari. Însă nu oricine poate primi această slujbă. Fiecare magician trebuie să treacă un test simplu de putere magică și talent-un joc de cărți numit Împinge. Dar în timpul testului se petrece ceva interesant.

Odată cu următoarea și ultima carte, a devenit clar că Lionel își pierduse cu totul controlul asupra jocului, pentru că a întors o carte necunoscută- o damă de sticlă. Chipul ei era translucid, ca de celofan, albastru ca un safir. Era leită Alice.”

   De ce apăruse în carte chipul fostei sale iubite ? Nu era pentru prima dată când îi zărise imaginea, dar totuși se semnificație are acest lucru? În ciuda faptului că de mai bine de șapte ani era un spirit, oare îl veghea și se distra pe seama lui? Și totuși, cea de-a doua apariție îi întărește convingerea că Alice nu dispăruse definitiv, ci doar trupul ei se preschimbase și dacă exista o cale să o aducă înapoi, va face orice este posibil!

Ani buni – mai exact șapte – Q se gândise la Alice ca la o persoană care aparținea trecutului. Fata nu era moartă, ci… dusă. O jelise. Dar când Quentin o zărise în acea noapte în oglinda de la Brakebills, toate acestea fuseseră șterse cu buretele, iar tânăra se întorsese brusc în prezentul lui. “

Dar  acum nu mai conta. Tot ce mai avea importanță era că el îi simțea prezența fetei. Alice nu dispăruse: trupul ei se preschimbase, dar esența lui Alice se afla acolo, undeva, sub forma fetei pe care o cunoscuse, prinsă înăuntrul flăcării toxice și albastre, precum o muscă de chihlimbar. Q era sigur. O recunoscuse pe vechea Alice, cea pe care o iubise, deformată, dar reală, și nu putea să o lase acolo. Dacă exista vreo cale să o scape, atunci el avea să o găsească. Aceasta era misiunea lui.”

   Cu toate că imaginea lui Alice îl  băgase în sperieți, Quentin  s-a decis să nu se lase cuprins de panică și a continuat jocul, ajungând într-un final să se numere printre cei șase magicieni finaliști: Quentin, Plum, Pushkar, Betsy,Stoppard și Lionel. Doar ei au aflat mai multe detalii despre valiză. Se pare că acest obiect a aparținut lui Rupert John Chatwin, fratele mai mic al lui Martin Chatwin, acesta din urmă fiind prima persoană care a descoperit tărâmul Fillory în perioada Primului Război Mondial, cel care mai târziu s-a transformat în Bestie (creatura pe care Alice a reușit  să o învingă în urmă cu șapte ani  și din cauza căreia s-a transformat în niffin).

   Însă în timpul jafului se întâmplă ceva neprevăzut. Camera s-a umplut de siluete înveșmântate în robe. Cine sunt ei ? De ce vor și ei valiză? Ce se află în ea de este așa de important?

    Însă acțiunea din acest ultim volum se desfăşoară pe două planuri, pe Pământ și în Fillory, așa că este cazul să ne îndreptăm atenția și spre acest tărâm magic, unde prietenii lui Quentin în calitatea lor de regi trebuie să rezolve problemele dintre fillorieni și lorieni. Marele Rege Eliot tare mult și-ar fi dorit ca și Quentin să fie alături de el. Încă mai este afectat de faptul că bunul lui prieten a fost detronat și alungat din Fillory. Anul care se scursese fusese unul prosper și liniștit, dar se pare că necazurile încep să apară. Berbecul Ember prevede că se va porni în curând un mare război pe care nu-l vor câștiga. Barierele magice ale ținutului Fillory care îl apărau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Se apropie sfârșitul acestui regat. Fillory e pe moarte.

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

   Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole. Dar mai întâi ei trebuie să afle ce s-a întâmplat în trecut, atunci când frații Chatwin au descoperit Fillory și ce anume știa Rupert Chatwin, fratele mai mic al lui Martin/ Bestia despre puterile dobândite de acesta și ce lucruri a ascuns el. Și pentru asta, Eliot va fi nevoit să revină pe Pământ ca să găsească acele lucruri. Interesant, nu? Se poate ca acele lucruri să fie tocmai în valiza pe care trebuie să o fure Quentin și ceilalți magicieni? Vă las pe voi să aflați răspunsul. Sunt multe de descoperit în acest volum. Eu v-am oferit foarte puține detalii, suficient cât să vă “corup”, să vă fac să citiți această minunată serie. Vă urez călătorie plăcută  pe Tărâmul Magicianului!

Nota 10sigla Nemira

Cartea Tărâmul Magicianului, de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Cu toții ne prefacem că trăim, dar țin să-ți amintesc că viața este doar trecerea de la naștere spre moarte.”

       Cartea secretă a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck

Titlul original: Hierba santa o la libreta perdida de Frida Kahlo

Editura: Nemira

Colecția Babel

Anul aparitiei: 2016

Traducere din limba spaniolă de: Elena-Anca Coman

Număr pagini: 323

Gen: Biografic cu tendințe fantasy

Cotație Goodreads: 3,68

Cotația MEA pe Goodreads: 5,00

 

„Frida, să-ți fie frică de ce-ți dorești… uneori dorințele se îndeplinesc.”

   Iarbă sfântă sau carnețelul pierdut al Fridei Kahlo. Așa s-ar traduce mot-à-mot titlul cărții. Pentru că totul a pornit de la acel carnețel, „Cartea Plantei de Mentă”, ce conține rețete ale mâncărurilor pregătite de Ziua Morților, o sărbătoare pe care Frida o respecta în fiecare an.

Carnețelul a fost găsit în Casa Albastră a Fridei și stă la baza acestei cărți. După moartea ei, a fost inclus într-o expoziție, de la care a dispărut inexplicabil.

    „Cartea secretă a Fridei Kahlo” este genul de lectură care îți provoacă o stare anume, după care nu mai poți citi nimic câteva zile. „Starea Frida” aș numi-o. După ce am terminat cartea, am căutat în continuu documentare despre celebra pictoriță mexicană. Văzusem acum câțiva ani un film biografic cu Salma Hayek în rolul Fridei și mi-a plăcut, dar cartea mi-a creat o stare aparte, încât nici nu știu de unde să încep și îmi pare rău că nu pot surprinde în recenzie decât o mică parte. E ca la ecranizări, oricât te-ai strădui, nu poți condensa tot în 2 sau 3 ore.

   Mai întâi, să lămurim cine este Frida Kahlo. Cred că mulți am auzit de celebra pictoriță mexicană suprarealistă și viața ei tumultuoasă. Cartea de față îmbină, într-un fel, biografia artistei cu elemente fantastice, ținând de realism magic.

   Frida Kahlo (1907-1954) s-a născut în Coyoacán, Mexic. A treia din cele patru surori, a moștenit talentul pentru artele vizuale de la tatăl său, fotograf. La vârsta de 6 ani s-a îmbolnăvit de poliomielită și a rămas pe viață cu un picior mai slab. Mai târziu, în adolescență, a suferit un accident ce i-a marcat tot restul existenței: un tramvai s-a ciocnit de autobuzul în care se aflau ea și iubitul ei și o bară de fier i-a străpuns trupul. A fost pe punctul de a muri, dar a supraviețuit și a rămas cu un bilanț devastator: coloana fracturată în 3 locuri, piciorul distrus, pelvisul și uterul perforate.

   Vă dați seama cum am intrat eu în atmosferă, aflându-mă într-un autobuz chiar când citeam fragmentul cu accidentul Fridei!

  Aici intervin elementele ce țin de realism magic. În roman, Frida se întâlnește cu Moartea, personificată excepțional sub forma unei femei cu chipul acoperit de un văl. Face un târg cu Moartea pentru a o lăsa să-și continue viața:

„Ah, Nașă, de-abia începeam să mă bucur de plăcerea vieții, și acum îmi spui că petrecerea s-a terminat.Ce? Nu știi că vreau să mă mărit cu Alejandro și să am copii? În plus, sunt pregătită să fiu o mare profesionistă și o doamnă frumoasă. De ce să-mi smulgi șansa? Nu este deloc corect.”

   Moartea acceptă, în schimbul ofrandelor pe care Frida i le va aduce în fiecare an, de Ziua Morților, dar o avertizează:

„Te previn: întotdeauna îți vei dori să fi murit azi. Voi avea grijă să-ți aduc aminte zi de zi.”

„Cu timpul, mama Matilde și-a recăpătat graiul doar pentru a afirma că soarta Fridei era să moară în acea zi, dar că un miracol de origine necunoscută o salvase.”

suicide_of_dorothy_hale

   Și Moartea, devenită din acel moment Nașa ei, s-a ținut de cuvânt: i-a redat viața, dar i-a făcut-o atât de tumultoasă și chinuită, încât Frida a preferat să fi murit în acel accident. O viață plină de dureri, atât fizice, cât și sufletești, lucru ce se vede în privirea pictoriței. În toate imaginile, Frida are o expresie dură, ce probabil îi reflectă suferința.

  Problemele de sănătate, mutilarea, relația toxică, aș spune eu, cu Diego Rivera, două avorturi, cauzate de faptul că uterul ei fusese distrus în accident, ceea ce a făcut-o incapabilă să procreeze, dramele familiale…

„Oare toate nenorocirile mele se datorează faptului că eu am dat deja colțul și trăiesc zile suplimentare…?”

   Încă de dinainte de a face cunoștință cu Moartea, mai exact, de când s-a îmbolnăvit de poliomielită, Fridei îi era familiar un personaj de la răspântia lumilor: Mesagerul ce venea pe un cal alb și anunța de fiecare dată o nenorocire.

„Când a prins un moment, Eulalia i-a asigurat pe ceilalți servitori că niciodată nu a văzut ca trupul musafirului să lase vreo umbră în urma lui. De aceea, la fel ca Chucho, își spuse rugăciunile Ave Maria și Tatăl nostru ca să alunge deochiul și spiritele funebre.”

   De la acest punct de cotitură, conform variantei din carte, Frida s-a aflat la o graniță între viață și moarte: putea vedea lucruri din cealaltă lume, putea intra în contact cu morții ca și cum ar fi fost vii. În acest sens, sunt descrise două experiențe, dintre care una face referire la tabloul „The Suicide of Dorothy Hale”. Dorothy Hale a fost o actriță a acelor timpuri, ce s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Frida a pictat întregul act în trei faze, începând cu aruncarea și terminând cu Dorothy întinsă pe jos, fără suflare, plină de sânge și cu o privire atât de intensă… Pe lângă povestea supranaturală din carte ce îl însoțește, tabloul m-a fascinat de cum l-am văzut: privirea aceea intensă, care îți pătrunde direct în suflet și care paradoxal, are mai multă viață în ea decât portretele persoanelor aflate în viață; privirea ce te urmărește și după ce ai scos tabloul din câmpul vizual.

   Cred că mulți știu câte ceva despre relația tumultuoasă dintre Frida și pictorul Diego Rivera, urât, gras și mult mai în vârstă decât ea, dar cu un succes nebun la femei. Imediat după căsătorie, Frida s-a ciocnit de realitatea dură dată de numeroasele aventuri ale soțului, cele mai frecvente cu modelele ce-i pozau pentru picturile nud. I-a răspuns cu aceeași monedă, înșelându-l, la rândul ei, cu bărbați și femei. Cea mai mare dezamăgire a suferit-o, însă, când Diego a înșelat-o cu propria ei soră, Cristina. Atunci s-au despărțit, punându-se problema divorțului.

„Frida s-a îndrăgostit de Diego în acel fel în care femeile se predau în fața bărbaților care le provoacă numai suferință: ca o adevărată idioată.”

„- Ce face domnul Rivera în timpul liber?

– Dragoste, a răspuns Frida și s-a îndepărtat cu zâmbetul pe buze.

Poate că i-ar fi plăcut să adauge „deși nu cu mine”, dar era hotărâtă să se întâlnească cu Georgia.”

   Totuși, ei n-au putut niciodată să se despartă cu adevărat, împăcându-se de fiecare dată. Relație toxică, ar zice unii, iubire adevărată, alții. Însă Frida nu a uitat trădarea și i-a plătit-o cu liderul comunist Troțki, căruia i-au oferit protecție în vremuri tulburi. Glumind puțin, aș spune că bine i-a făcut, păcat că nu era Troțki mai tânăr. După mine, cele mai frumoase complimente i le-a făcut Troțki:

„Aveți în dumneavoastră ceva de vrăjitoare care farmecă și năucește. Probabil că mă otrăviți cu mâncarea dumneavoastră, de când am sosit în Mexic văd totul altfel.”

„Frida, pensula ta este minunată! Când se luptă cu pânza stârnește un război.”

  Ce mi-a plăcut: totul! Cartea asta îți atinge sufletul, îți transmite atât de multe, te aduce în mijlocul acțiunii. Este un roman plin de senzualitate, simboluri și metafore:

„Ceri? Tu? Inocentă Frida, ochii tăi sunt atât de lumești, încât nu înțelegi că sunt cea mai comunistă ființă. Pentru mine, nu există bogați, nici săraci, mari sau mici. Toți, fără excepție, sfârșesc aici, cu mine.” (Moartea)

  Am aflat multe lucruri pe care nu le știam despre Frida, cum ar fi existența muzeului dedicat ei și amenajat în Casa Albastră de pe strada Londres (dacă ajung vreodată prin Mexic, sigur nu o voi rata!), lucruri despre cultura mexicană, în care Ziua Morților (2 noiembrie) este celebrată cu tradiții, mâncăruri specifice, cranii de zahăr și flori:

„Noi, mexicanii, luăm moartea în râs. Orice pretext este bun pentru a petrece. Nașterea și moartea sunt momentele cele mai importante din viața noastră. Moartea înseamnă doliu și bucurie. Tragedie și distracție.”

Mi-a plăcut mult finalul, trist și frumos în același timp, cu trimitere la tabloul „Cele două Fride”. pictura-zilei-frida-kahlo-cele-doua-fride

   Am găsit utile și rețetele tipic mexicane incluse în roman, alternând cu acțiunea: o rețetă, un capitol, iar fiecărei rețete îi corespunde câte un personaj important din viața Fridei. N-ar fi rău să încercați rețetele, deși multe ingrediente nu se găsesc la noi și mâncarea lor pare cam grea, cu multă carne de porc (deși Frida spune că toată bucătăria mexicană se bazează pe carnea de pui, eu am găsit în ele cam mult porc pentru gustul meu).

   M-am și amuzat citind o parte dintr-o rețetă: „Se presară sare și piper și se lasă la macerat șase ore într-un loc răcoros, fie în curte, fie la fereastră, având grijă să nu o mănânce maimuțele.” – la ei mișună maimuțele ca la noi pisicile :-).

Ce nu mi-a plăcut: un singur aspect, minor și poate pentru alții lipsit de importanță: nu înțeleg de ce diminutivul numelui ei este tradus „Friduța”. Sună total neinspirat, ar fi mers mult mai bine originalul „Fridita”.

Citate:

„Sangrita este femeia. Este cea care miroase a condimente și a ceapă. Cea care-i dă culoare și savoare masculului tequila. Ei doi, împreună, alcătuiesc o idilă perfectă.”

„Frida, prefer o sută de dușmani inteligenți decât un prieten idiot.” (Diego)

„Femeia trebuie întotdeauna să comande la nunta ei, chiar dacă va fi considerată o capră nebună.”

„Întotdeauna o să te aștepte ceva acasă. Oricât de prost ar sta lucrurile. Caută pentru ce anume merită să te întorci. Și nu uita asta niciodată!”

„Sufletul meu este mai mult decât dres, este singura parte din mine care nu e distrusă. Păcat că e un concept atât de creștin! a răspuns Frida ironic.”

„Cu toții ne prefacem că trăim, dar țin să-ți amintesc că viața este doar trecerea de la naștere spre moarte.”

„Dacă îi furi zile morții tale, însăși viața va trebui să-ți ia încetul cu încetul unele lucruri.”

„Sângele vopsea cearșafurile cu forme de inimi oferite drept sacrificiu. Atacul roșu era lent ca târâșul unui melc pe podea.”

„Nu te măriți cu bărbatul care-ți fură inima. Asta se întâmplă doar în romanele de dragoste sau în filmele romantice, dar în viață rămâi cu bărbatul care ți-a fost dat și nimic nu poate schimba asta.”

„Eu nu pictez nici vise, nici coșmaruri. Îmi pictez propria realitate, a răspuns Frida.”

„Dacă am ști exact ce vom face, pentru ce am mai face-o? Dacă ar exista un singur adevăr, nu s-ar putea realiza o sută de tablouri despre o aceeași temă.”

Despre autor:

F.G. Haghenbeck a studiat arhitectura, a lucrat în muzee, după care a devenit realizator de emisiuni T.V. A publicat mai multe romane, printre care „Trago Amargo”, inspirat din filmul „Noaptea iguanei” și pentru care a fost recompensat cu premiul Vuelta de Tuerca (echivalent cu Edgar Award for Best Crime Novel), iar pentru „Cartea secretă a Fridei Kahlo” a obținut mai multe distincții, printre care și o mențiune la Latino Book Award. Printre altele, este autorul biografiei romanțate a muzicianului Agustín Lara și al romanului de spionaj „El código nazi”, al cărui acțiune se petrece în Mexicul Celui de-al Doilea Război Mondial (și pe care sunt curioasă să-l citesc).

În prezent s-a dedicat total activității de scriitor.

   Mai jos puteți urmări trailer-ul filmului biografic „Frida”, cu o ditribuție de excepție: Salma Hayek, Afred Molina (ar fi vrut adevăratul Rivera să arate ca el 🙂 ), Antonio Banderas și Edward Norton:

 

Lectură și vizionare plăcute!

sigla Nemira

Cartea Cartea secretă a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi achizitionată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

Surse foto: Nemira, Wikipedia, ZiuaConstanta

 

by -
18

"N-am scăpat. Mi-am asumat. E ceea ce sunt. E ceea ce suntem. Nu putem fi excepţional de luminoşi fără să fim şi excepţionali de obscuri."

Eria. Dezvaluiri, de Gabrielle Guvenel-un roman învăluit în mister şi mult suspans

Editura: Celestium

Număr pagini: 235

Seria Eria. Dezvăluiri, volumul I

   Nu mă aşteptam să dau paginile aşa repede, pentru că nu mai auzisem nimic despre carte, nu mai citisem nicio recenzie şi nici pe goodreads nu am tras cu ochiul. Mă bucur foarte mult că a fost o lectură rapidă şi simplă, am citit-o în câteva ore. De asemenea sunt fericit pentru că m-a scos dintr-un reading slump destul de lung.

   Dar nu pot să îi acord  5 stele, asta nu pentru că limbajul în unele pasaje e vulgar, ci pentru că unele pasaje sunt de neînţeles, cel puţin pentru mine.

   Gabrielle Guvenel a reprezentat o adevărată provocare, nu am mai citit nimic scris de ea şi mă bucur să afirm că m-a surprins într-un mod plăcut.

   Romanul debutează cu Eria Pop, o fată fără părinţi care trăia la orfelinat. Viaţa ei era una simplă, până când o familie a închiriat-o pe Eria timp de un week-end pentru 20.000 de euro. De ce tocmai pe Eria? Pentru că fiica acestei familii a murit şi Eria seamănă leit cu ea.

   O afacere în detrimentul personajului principal, dar aceşti bani ar ajuta foarte mult orfelinatul. Chiar Eria ne spune că banii ar asigura mâncarea de la orfelinat pentru o lună întreagă.

  Turnura gravă pe care o ia viaţa Eriei începe din acest moment, când este luată să petreacă un week-end cu noua familie.

“Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că mă imobilizaseră pe un fel de masă de ciment. Nu-mi puteam mişca nimic în afară de cap, pe care-l tot mutam din stânga-n dreapta ca să reuşesc să cuprind cât mai bine întregul tablou.”

   Adusă în noua locuinţă, aceasta este băgată cu forţa într-un garaj, unde se petrec lucruri ciudate, de domeniul magiei şi exorcizării.  Trebuie să recunosc că nu prea am înţeles acest pasaj, chiar dacă l-am citit şi recitit. Multe lucruri mi s-au părut groaznice, iar altele super fain scrise.

  Anii trec… În continuare, Eria primeşte o sarcină importantă care face parte dintr-un ciclu de 3 servicii pentru Decko, (fostul ei soţ ), şi anume să recruteze un preot pe nume Timothy Carrion. Părintele este înspăimântat de apariţia femeii care purta mereu ochelari, dar cel mai înspăimântător lucru a fost propunerea pe care Eria i-a făcut-o: ori o ascultă pe ea şi îi urmează sfaturile, ori îl omoară cu mâinile ei. Timpul limită de gândire pentru Timothy: câteva săptămâni. În acest timp, preotul face plângere la poliţiei, însă nimeni nu îl ascultă, toată lumea a devenit surdă, absolut nimeni nu îi acorda atenţie. Bineînţeles, părintele a ales prima variantă, moartea nu s-a gândit niciodată să o aleagă. Nu avea să ştie ce aventură îl aşteaptă. Din acest moment şi viaţa părintelui se întoarce la 180 de grade, realitatea în care trăia transformându-se în ceva care nici n-ar fi existat vreodată.

   Domiciliul actual al Eriei, era într-o pădure, unde va avea loc şi prima crimă înfăptuită de ea. Casa era din lemn, iar atmosfera primitoare: miros de brad şi ciocolată caldă. Hm, m-a trimis cu gândul la Crăciun…..

   Apariţia lui Andi Aron, un bărbat bine făcut, tânăr, detectiv, care şi-a terminat activitatea cu poliţia, dar care află de moartea omului din pădure, zguduie din temelii acţiunea romanului.

   Treptat, detectivul o interoghează pe domnişoara Pop, aceasta recunoscând că ea este adevărata criminală. Între timp se creionează o poveste puternică de dragoste între cei doi protagonişti. Mie mi-a plăcut foarte mult acestă relaţie, a avut câte un pic din toate.

   Timothy, devine şi el din ce în ce mai apropiat de Eria, însă nu se zăreşte iubire, ci doar satisfacţia profesională. Relaţie fără sentimente. De asemenea, fostul părinte paroh primeşte prima sarcină, şi anume să meargă cu Eria să exorcizeze doi oameni, într-un local. Cu cat se apropie mai mult de local şi distanţa dintre ei se micşorează şi devin din ce în ce mai apropiaţi. Ex: Maşina care zbura pe autostradă, au loc sărutări ş.a.m.d. :) )

   Ajunşi în local îşi tot fac semne pe sub masă, se lovesc cu picioarele şi se tot mişcă pe scaune. Momentul a sosit… momentul ca Timothy să îşi făcă treaba, să înceapa exorcizarea. Ce se întamplă? Vă las pe voi să descoperiţi.

   Distanţarea Eriei de Decko, fostul ei soţ, şi relaţia ei cu detectivul Aron duce la transformarea celui din urma în ceva ce nu vă imaginaţi… o “creatură”.

  Pe parcursul întregii cărţii Eria se mai află într-o relaţie, cu un anumit “Vidul” care o tot întreabă pe Eria lucruri din viaţa ei. Relaţia asta mi s-a părut la propriu ciudată. Erau atâtea lucruri noi şi probleme care abia după două-trei capitole îşi găseau rezolvarea.

   Mai au loc multe sarcini şi acţiuni, care încet-încet duc la deznodământul cărţii, fiind unul de-a dreptul palpitant, mie mi s-a părut interesant. Cum adică cum se termină? Şi cum adică unde e Andi Aron? Citind cartea veţi afla cu siguranţă şi cu lux de amănunte.

   O carte care m-a scos din zona de confort şi care mi-a oferit multe momente palpitante, suspansul fiind prezent oriunde şi oricând. Totul s-a legat şi s-a transformat într-un roman de excepţie, el fiind scris de un autor român talentat şi pasionat, gata să surprindă prin modul lui de scriere. Trecând peste lucrurile mai puţin bune, acest roman are multe calităţi şi felicit autorul! Mi-a plăcut, recunosc. Am fost pur şi simplu un turist plecat să viziteze locuri faine ce a petrecut o noapte la  un mic hotel format dintr-un raft, înprejurat şi îmbrăţişat de prieteni. Eu, acum simt că am pierdut un prieten loial şi devotat, pe Eria.

  În  acestă toamnă va avea loc şi lasarea celui de-al doilea volum al seriei: “Eria. Dezvăluiri” de Gabrielle Guvenel, care se va numi: “Eria. Perspective” eu o să mi-o cumpăr, chiar dacă acest volum nu a fost de cinci stele. A reuşit să mă facă curios şi îndrăgostit de Eria, misterioasa Eria. Eu vă urez lectură uşoară!eria-perspective

Citate care mi-au plăcut:

“N-am scăpat. Mi-am asumat. E ceea ce sunt. E ceea ce suntem. Nu putem fi excepţional de luminoşi fără să fim şi excepţionali de obscuri. Avem puterea să creăm şi avem puterea să distrugem. Avem capacitatea să luptăm pentru bine şi în aceaşi măsură să luptăm pentru rău. E doar o chestiune de alegere. Şi cum singura constantă în viaţă e schimbarea…”

“Mă scuturau neîncetat, iar eu plângeam. Nimic n-avea sens. Ce voia să spună, ce voiau toţi de la mine?”

eria-gaudeamus

Acțiune, fantasy, iubire, prezent și trecut, toate acestea într-un uluitor tablou al unei iscusite îmbinări de cuvinte.

Stăpânul Castelului, de Teodora Matei

 

Editura: Tritonic

Anul: 2016

Pagini: 202

Gen: Fantasy

   Ei… și iată că veni vremea să vă spun o poveste! George Călinescu spunea că „basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase”, iar eu m-am convins de acest lucru citind „Stăpânul Castelului”, de Teodora Matei, o carte impresionantă prin subtilitatea modului de transmitere a mesajului către cititor. Nu sunt deloc puține cărțile  pe care le-am citit până acum și am ales întotdeauna teme și abordări variate, nefiind adepta unui singur stil sau gen literar. „Stăpânul Castelului” e una din acele cărți după care simți nevoia să nu mai citești altceva, ci să meditezi. Cu alte cuvinte, e una din acele cărți care te captează și ești sub influența ei mult timp după ce o citești. Rămâi cu ceea ce eu numesc „gustul cărții” și e greu să te desprinzi din vrajă.

   Romanul se încadrează în stilul fantasy și expune povestea fantastică a unor suflete călătoare aflate sub vrajă și circumstanțele în care acestea interacționează cu cei din lumea reală. De la primele rânduri, până la final, nu e decât o călătorie uluitoare în care descoperi, ca într-o frumoasă parabolă, adevăratul sens al acestei existențe. Pentru cei care iubesc poveștile din care extrag adevăruri pe care înainte doar le bănuiau, pentru adulții care iubesc basmele adresate vârstei lor, acestă carte este una fascinantă.

   Povestea începe cu un tânăr, Dominic, cel mai nou gardian al unei închisori aflate la un capăt al urbei. Misiunea lui Domi este aceea de a păzi condamnații, numiți de către colegii lui „viețași” pentru faptul că pedeapsa lor era închisoarea pe viață. Aici, în ciuda sfaturilor gardienilor mai vechi, de a nu se implica emoțional, de a nu asculta poveștile condamnaților, Domi are parte de experiențe excepționale, mai ales după ce îl cunoaște pe unul dintre cei mai ciudați pușcăriași – Baronul. Acesta are un statut special, fiind respectat de către ceilalți. Aura de mister din jurul acestui personaj se amplifică odată cu trecerea paginilor. Baronul cu laptop, scrie nestingherit de ceilalți, memoriile vieții sale. Curiozitatea lui Domi depășește limitele impuse de către regulile închisorii, iar de aici, povestea ia o turnură fabuloasă, pe care o veți alfa răsfoind paginile cărții. Mai adaug doar că  dincolo de pereții impozanți ai închisorii, povestea capătă izul fantastic care amintește de „La Țigănci”, iar personajul nostru principal, Domi pornește în căutarea de răspunsuri și explicații ale poveștilor pe care le citește de pe laptopul Baronului.

   Este o călătorie a eternei căutări a adevărului, a sensului vieții, o frumoasă și captivantă poveste care se desfășoară în două planuri temporale care se întrepătrund. Pe unul din aceste planuri e situat Domi și curiozitatea sa specifică vârstei, iar pe celălalt plan temporal se situează Baronul și uluitoarele sale aduceri aminte. Poveștile sale au izul poveștilor din copilărie; întâlnim elemente și motive specifice basmului: castelul, un cal primit în dar, dar întâlnim și elemente din tradițiile și credințele populare românești: farmecele, satul românesc și mentalitățile născute aici. În același timp, autoarea ne aduce mereu aminte că povestea este una a realității prezente, ca o subliniere a faptului că dincolo de realitatea noastră, există mereu ceva, iar acel ceva se poate, uneori, intersecta cu prezentul nostru. E fabulos acest mod de a scrie!

   Așa cum îi stă bine unui basm, în spatele tuturor peripețiilor, stă sublimul sentiment al iubirii, ca punct declanșator al întregii avalanșe de acțiune, dar și complicațiile pe care acesta le poate determina. Este vorba despre o iubire ținută secret pentru un timp, o iubire de o mare intensitate, devastată la fel de uluitor cum s-a ivit, prin apariția altei iubiri.

Motivul blestemului apare ca un pilon în jurul căruia toate personajele capătă alura unor eroi de basm, suportând repercusiunile unui blestem din strămoși și devenind inevitabil, oameni cu soarta pecetluită.

   Dacă majoritatea cărților pe care le-am citit până acum presupun un joc imaginativ din partea cititorului, stilul Teodorei Matei este unul extrem de senzitiv. Ea nu-ți permite doar să vizualizezi personajele și cadrul în care acestea acționează, ci te poartă printr-un adevărat curcubeu al simțurilor. Astfel, există rânduri pe care le citești și simți gusturi, atingi obiecte, auzi sunete, șoapte, iar această modalitate de a transmite, de a comunica cu cititorul, nu face decât să îi acapareze acestuia întreaga atenție.

    În altă ordine de idei, nu există tendința de a prefera un personaj sau de a-l trata mai altfel decât celelalte, autoarea acordă șansa fiecărui personaj să se facă cunoscut, astfel încât acesta să poată căpăta un anume loc în viziunea celui care citește. În acest fel, personajele, fie că au un rol esențial sau nu în poveste, au șansa de a lua rolul de narator în carte, povestind ceea ce s-a întâmplat din propria perspectivă. Astfel, fiecare erou, împreună cu partea sa de poveste alcătuiesc un puzzle, un peisaj complet al scenariului.

   După ce autoarea ne ancorează într-un prezent care pare să fie foarte clar (ne descrie închisoarea, paznicii și câteva elemente despre unii pușcăriași), aproape insesizabil, acțiunea capătă alura unui fantasy atât de bine realizat, încât e imposibil să lași cartea din mână…

Iată câteva citate care explică de ce e atât de ușor să te îndrăgostești de stilul Teodorei Matei:

„Băutura alunecă abrupt pe esofag ca zgârietura unei femei geloase pe pielea trădătorului. Urmele ei dureau și frigeau. Când rana părea vindecată, venea relaxarea din mușchi și creier.”

„Închise alene ușa în urma lui și mai pierdu câteva minute privind prin celule. Întenționat, lăsa mereu ultima celula Baronului, atât la inspecția vizuală, cât și la cea video. Povestea acestuia îl intriga pe tânărul gardian. Imaginea bărbatului care, în seara de iarnă, stătea nemișcat pe patul metalic cu fruntea în palme ca într-o rugăciune, îl urmări până acasă.”

„Am închis ochii; prin pleoape dureros-transparente vedeam același Iad. Disperare. Lacrimi. Abandon. Moarte. Plângeam cu brațele înlănțuite în jurul Ritei. La rândul ei, mă strângea la piept și mă legăna ca pe un copil. Îi simțeam oasele subțiri, sânii plini ce-mi împungeau pieptul, îi simțeam părul căzându-mi pe față și degetele alintându-mi tâmplele. Șoptea ceva, dar nu înțelegeam ce.”

   Acțiune, fantasy, iubire, prezent și trecut, toate acestea într-un uluitor tablou al unei iscusite îmbinări de cuvinte, le veți descoperi citind o carte pe care eu am găsit-o fascinantă: „Stăpânul castelului”, de Teodora Matei.Editura Tritonic

Cartea Stăpânul castelului, de Teodora Matei a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Tritonic.

by -
15

Freya a crescut într-o lume în care magia există doar în legende.

Regatul spinilor şi al trandafirilor, de Sarah J.Mass

Titlul original: A Court of Throns and Roses

Traducerea: Andra Elena Agafiţei

Editura: Rao

Număr pagini: 472

    Sarah J.Maas a debutat cu romanul Tronul de Cleştar, publicat în 2010. Volumul a fost nominalizat pentru distincţia Waterstones Children’s Teen Book of the Year, şi a fost tradus în treisprezece limbi. Au urmat Diamantul de la miezul nopţii şi Moştenitoarea Focului, volume la fel de gustate de public. În prezent Sarah locuieşte în sudul Californiei, alături de soţul său şi de câinele familiei, şi lucrează la continuarea seriei Regatul spinilor şi al trandafirilor.
Este poate cel mai bun roman scris de Sarah J.Maas până acum. Fermecător, captivant şi plin de imaginaţie.
Lumea înfăţişată de Maas este impresionantă.” USA Today

Freya a crescut într-o lume în care magia există doar în legende.
Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult de atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat?

   Mânată de promisiunea făcută mamei sale, aceea de a-şi apăra familia, ea se străduieşte să o îndeplinească, astfel că, va fi singura care va vâna pentru mâncare şi banii. Deşi se trag dintr-o familie mai înstărită, ei vor ajunge să locuiască într-o căsuţa dărăpănată la marginea pădurii. Cele două surorii mai mari, tatăl lor şi Feyre, îşi vor duce traiul de pe o zi pe alta. Se pare că frica de spiriduşi a oamenilor e mare. Cu câteva sute de ani înainte, Lumea spiriduşilor, Prythian, şi lumea oamenilor au luptat în război. Oamenii au fost izolaţi dincolo de un zid, regatul-spiniloriar Tratatul încheiat, îi va ajuta să nu fie ucişi de spiriduşi.
Se pare că Marii Spiriduşi, care semănau oarecum cu oamenii şi care conduceau ţinutul Prythian erau cruzi, la fel ca şi zânele care locuiau acolo şi care te puteau trage foarte adânc sub pământ cu solzii, aripile şi braţele lungi şi subţiri. Frica oamenilor faţă de tărâmul magic este justificată? Sau poate alte creaturi săvârsesc aceste fapte oribile.

   Totul ia o întorsătură neaşteptată când Feyre va vâna un lup. Acesta vroia să vâneze căprioara pe care Fey o voia hrană pentru familia sa.
Ea va jupui lupul şi căprioara, iar banii îi va da surorilor sale.
Când o arătare uriaşă le va intra în casă strigând-CRIMINALILOR! Fey îşi va da seama că a ucis un spiriduş, lupul.

”Bestia trebuie să fi fost mare cât un cal, iar în vreme ce trupul îi semăna oarecum cu al unei feline, capul era clar al unui lup. Nu mi-am dat seama ce erau coarnele ca de elan, nu m-am îndoit de stricăciunile pe care le putea face cu ghiarele lui negre, ca nişte pumnale, şi de rănile pe care le putea provoca acei colţi galbeni.”

regatul-spinilor-1

Lupul ucis era Andreas prietenul Bestiei, iar acesta dorea răzbunare.
În urma tratatului încheiat între muritori şi spiriduşi, se specifică:

,,-Viaţă pentru viaţă. Orice atac neprovocat asupra spiriduşilor, din partea oamenilor, se plăteşte doar cu viaţa unui alt om.”

   Asta ştiu oamenii, dar un blestem mult mai puternic din lumea spiriduşilor este cauza.
Fey va fi nevoită să plece în ţinutul Prythian pentru totdeauna şi nu va sfârşi ucisă.
Minunile din acest ţinut întrec orice imaginaţie de om. Fey va fi în Ţinutul Primăverii, condus de către Marele Lord al acestui regat.

”Bestia se trânti pe scaun, iar lemnul scârţăi şi, într-o sclipire de lumină albă, se transformă într-un bărbat cu părul blond. Această bestie nu era nici om, nici spiriduş inferior. Era unul dintre Marii Spiriduşi, unul din clasa conducătoare nobiliară: frumos, mortal şi nemilos.
Era tânăr-sau partea fetei pe care o vedeam părea tânăra. Nasul, obrajii şi sprâncenele erau acoperite de o splendidă mască aurie, încrustată cu smaralde în formă de fuioare de frunze. I se zăreau doar ochii-aceeaşi pe care îi avea şi ca bestie-, un maxilar puternic şi gura, o linie subţire.”

    Fey nu încetează să se minuneze, o lume a opulenţei, tărâmuri magnifice, mâncarea de la o masă ar putea hrăni un întreg sat al lor timp de luni de zile. Atât Tamlin, lupul-spiriduş, cât şi Lucien, fiul marelui Lord al regatului Toamnei, vor avea grijă de fată. La început ostili din cauza ucideri prietenului lor, dar mai apoi îi vor dezvălui puţin câte puţin din lumea lor.
Tamlin încearcă să o protejeze de creaturile mortale, îi va arată frumuseţea regatului, dar şi atenţia care i-o poartă o va face pe Fey să îl vadă cu alti ochi. Nu îi va mai fi aşa teamă de el, iar simţămintele ei se schimbă.
Măştile pe care spiriduşi le poartă în Regatul Primăverii sunt o boală.
Ţinutul Prythian este format din şapte regate conduse de 7 mari Lorzii cu puteri magice uriaşe:(doar,,boala”de fapt blestemul le-a luat din magie) Regatul Primăverii, Regatul Verii, Regatul Toamnei, Regatul Iernii, Regatul Zorilor, Regatul Zilei, Regatul Nopţii.

   Deşi muritoarea (spiriduşi sunt nemuritori, doar pot fi ucişi în anumite feluri) este tratată ca şi o regină, ea va dori să se întoarcă cu orice preţ la familia ei. Poate există vreo cale de scăpare, ceva menţionat în tratat?
Pădurea este plină de pericole mortale, de la Bogge, care imprăştie teroare şi încearcă să te facă să o priveşti, astfel să se poată materializa şi să te mănânce, la Naga- ,,cei care izvorau dintr-un coşmar, acoperiţi cu solzi negri şi nimic mai mult, erau o combinaţie oribilă de trăsături de şarpe şi corpuri de bărbaţi umanoizi ale căror braţe puternice ce se sfârşeau cu gheare negre şi lustruite erau menite să sfâşie carnea.
Acestea erau creaturile legendare pline de sânge, care se strecurau prin zid să chinuie şi să omoare muritorii.”

   Singuri care poate i-ar spune o cale de plecare ar fi spiriduşii Suriel. Lucian îi va da indicii unde să găsească unul. După ce va captura un Suriel, Fey va dori să ştie câteva răspunsuri. Există cale de întoarcere între muritori? Boala care decimează spiriduşi, şi posibil lumea muritoare, poate fi învinsă?

   Fey află şi de Regele din Hybern, cel care este nemulţumit de Tratatul încheiat, forţat să îşi lase sclavii muritori. El şi-a infiltrat oameni în diferite Regate ale Marilor Spiriduşi, a făcut planuri, iar mâna dreapta Amarantha le va lua din puterile magice şi va conduce peste regate.
În zadar lupta Tamlin în fiecare noapte să cureţe pădurile sale de monştrii mortali, ei tot sosesc. Curând zidul care desparte lumile nu va mai fi la fel.
Când Ryhsand, marele Lord a Regatului Nopţii, o va descoperi pe Fey, Tamlin o va alunga înapoi la muritori. Deşi îi spune că o iubeşte, o lasă să plece, lumea lui e mortală pentru ea. Amarantha îl vrea cu orice preţ pe Tamlin ca şi amant al său, refuzul lui ia adus această boală a măştilor. Când,,târfă”reginei, Ryhsand îi va spune, o va sfâşia pe Fey, astfel este nevoit să o trimită înapoi.

  Fey tânjeşte după Tamlin, astfel că se va întoarce în tărâmul Prythian să îl salveze din ghearele Amaranthaei
Puterea dragostei şi speranţa de a fi împreună cu Tamlin îi dă puterea să încerce să îi elibereze de blestem.
Chinurile prin care trece în faţa reginei, bătaia de joc a spiriduşilor, încercările-trei la număr, pe care trebuie să le ducă la capăt, dacă nu dezleagă ghicitoarea Amaranthei, sunt greu de suportat şi pentru un spiriduş, dar pentru o muritoare!

   Ce va alege Fey? Va alege să salveze cele două lumii de blestemul reginei, va alege dragostea pentru Tamlin şi vor muri oricum, sau va dezlega ghicitoarea?
Până acum nu am citit o carte atât de plină de magie, iar povestea aceasta îmi aduce aminte de Frumoasa şi Bestia,  dar povestea este mult mai complicată, miza este mult mai mare.
Nota mea pentru Regatul spinilor si al trandafirilor, de Sarah J.Mass este 10.

“O capodoperă gotică.” - The Guardian

Ţinutul Loney, de Andrew Michael Hurley

Editura: Trei

Titlul original: The Loney

Traducere de: Mariana Piroteală

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 376

Costa Award pentru Debut

Cartea anului 2016 în Marea Britanie

“O reușită uluitoare.” – Stephen King

Plasat într‑un ținut sumbru de pe coasta de nord a Angliei, numit Loney, romanul lui Andrew Michael Hurley trasează ciudatul pelerinaj al unui grup alcătuit din personaje neobișnuite, la un vindecător al locului. Pelerinajul este inițiat de mama naratorului Smith, care speră să găsească un leac pentru muțenia și dificultățile de învățare de care suferă fiul ei, Hanny.

Tensiunea crește pe măsură ce între membrii grupului apar disensiuni, localnicii încep să se poarte ciudat, iar o cameră secretă este descoperită în casa unde stau.

În scurt timp, Smith și Hanny se trezesc prinși într‑o situație care le depășește puterea de înțelegere și care urmează să le schimbe viețile pentru totdeauna.

“O capodoperă gotică.” – The Guardian

“Un roman bântuit și care te bântuie, o apariție unică în peisajul literar britanic.” – The Telegraph

Ținutul Loney a fost inspirat de educația catolică a autorului, de poveștile din folclorul englez și de peisajul din partea de nord‑vest a ținutului Lancashire. S‑a bucurat de o primire entuziastă și din partea criticii, care consideră că romanul lui Hurley aduce un suflu nou genului gotic.

Andrew Michael Hurley predă literatură engleză și scriere creativă. A publicat două volume de povestiri. Ținutul Loney, romanul său de debut, a fost publicat inițial de o mică editură independentă, în 300 de exemplare. Însă a cunoscut un succes neașteptat: a fost recompensat cu Costa Award pentru debut și a fost declarat „Cartea anului 2016“ în Marea Britanie.

„Mă aflam de o bună bucată de vreme în zona golfului Morecambe când mi‑a venit ideea de a scrie un roman“, povestește Hurley. „Peisajul avea o frumusețe stranie, tulburătoare, care mă inspira să scriu.”

Acum lucrează la al doilea roman gotic. „Îmi place să plasez acțiunea cărților în zona rurală din Lancashire. Cred că e un loc propice în geografia literară, complet neexplorat.”

Sursa foto şi text: Editura Trei

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

 Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman

 

Titlul original: “Catherine, Called Birdy”

Traducerea: Alina Popescu

Editura: Young Art

Gen: Young Adult, Historical Fiction, Childrens, Humor, Coming of Age

Număr pagini: 184

Notă Goodreads: 3,7/5

Nota mea: 7/10

       DESCRIERE OFICIALĂ:

      Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

    Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb).

    Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată…

PĂREREA MEA:

    Cartea este scrisă sub forma unui jurnal de către Vrăbiuța sau Catherine, așa cum apare în traducerea de la Young Art. Dacă la început, Catherine se opune cu desăvârșire acestui mod de “eliberare” a gândurilor, notând lucruri precum:

    A douăsprezecea zi a lui răpciune

   “Mi s-a poruncit să scriu o cronică zilelor mele. Sunt pișcată de purici, iar familia mea e o pacoste. Asta e tot ce am de spus.”

    sau

   A șaptea zi a lui mărțișor

    “Deja urăsc postul și n-a trecut decât o săptămână.”

   cu timpul, aceasta învață să se descarce, scriind chiar pagini întregi, povestind întâmplări cu de-amănuntul. Evoluția de pe hârtie a lui Catherine se transpune în însuși comportamentul fetei, aceasta maturizându-se foarte mult în anul în care ține jurnalul.

   În timp ce tatăl său încearcă să găsească un viitor ginere ce-i poate aduse câștiguri și renume, iar mama sa încearcă s-o pregătească pentru viață și, în special, pentru a deveni o soție desăvârșită, învățând-o să coasă, bunele maniere, dar și leacurile din plante (pentru că niciodată nu se știe când va trebui să ai grijă de soțul bolnav!), Vrăbiuța plănuiește moduri prin care să scape de pețitori și să se furișeze în sat, să ajute la treburile câmpului și să cânte cât o țin plămânii cântece simple.

    Maturizarea lui Catherine constă mai ales în pierderea acelei încăpățânări de care a dat dovadă încă de la primele cuvinte scrise în jurnal. Ea învață să nu mai lupte împotriva poziției sociale pe care a primit-o la naștere și să se supună normelor vremii, inclusiv privind căsătoria aranjată. Dacă la început s-a pus contra tatălui său care dorea s-o căsătorească cu orice preț încă de la 14 ani și-i aducea o mulțime de pețitori la ușă, inclusiv pe Barbă Nețăsălată care-i devine alesul, la ultima intrare din jurnal, descoperim o altă Catherine:

“Despre Stephen nu știu decât că e tânăr și curat, că iubește învățătura și că nu e Barbă Nețesălată. Fie și numai pentru aceste însușiri sunt gata să-l iubesc.

Am făcut un pomelnic cu nume pentru copiii noștri. Primul aș vrea să se numească George. Sau Perkin. Sau Edward. Sau Ethelfritha. Sau Coțofana. Sau poate Stephen. Orice e cu putință pe lumea asta.

Plec odată cu primele zile ale lui brumărel. A mai rămas o singură lună până plec la Stephen!”

    În privința cadrului în care este fixată acțiunea romanului, mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea, Karen Cushman, și-a făcut cu adevărat temele și a creionat în câteva pagini o adevărată imagine a Angliei Medievale. Privită de la distanța epocii contemporane, țara străină a Angliei medievale pare a fi un loc în care se muncea din greu, iar oamenii erau cruzi și murdari, însă Anglia Evului Mediu iubea veselia, dansul, glumele vulgare și jocurile gălăgioase.

   Recomand cu drag cartea tuturor copiilor și adolescenților. Romanul conține multe elemente importante pentru fetițele și, nu numai, de 14 ani – dorința de a avea un prieten bun, neînțelegerile cu părinții, sentimentul că nimeni nu te poate înțelege, visul de a face ceva care să conteze în lume, prin care să te faci cunoscut.

   O invitație la optimism, la curajul de a-ți lua viața în mâini. O carte care condensează etape de istorie, dar și de viață. O poveste despre cum să îți împlinești visurile în care crezi. “Catherine cea îndărătnică“ dincolo de a fi un personaj izvorât din imaginație, este o bucată de adolescenţă pe care, dacă știi să o trăiești, te poți bucura de fiecare moment.

   Reguli sociale, bucurii adolescentine, o perioadă total diferită de cea din zilele noastre, dar suflete la fel de sensibile. Și nu în cele din urma, un personaj cu totul special care dă o culoare vie poveștii. Lectura vi se va părea cu siguranță una savuroasă.logo Editura Art

Cartea ,,Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

Până ne vom revedea…de Renee Collins

Editura: Corint

An apariţie: 04/10/2016

Număr pagini: 320

Traducerea: Alexandra Limoncu

Young adult

     Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană.

   Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 – , Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine.Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană.

Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

Sursa text şi foto: Leda Edge

Dar fiarele pădurii nu s-au atins de tânăra rănitaă, pentru că o considera de-a lor, le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă...

Camera blestemată, de Mireille Calmel-La chambre maudite

Editura: Rao

Titlu original: „La chambre maudite”

Număr pagini: 320

Nota mea: 8/10

Seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1

„Nu era chiar spaimă. Doar o uşoară apăsare, pe care-o simţea coborîndu-i din piept pînă la pulpele lipite de coastele măgarului.”

Descriere:

 ,,Toţi o cred moartă, dar Isabeau a reuşit să supravieţuiască doar pentru a se răzbuna. Povestea ei ne duce în subteranele Parisului, la curtea miracolelor. Profeţiile unui copil, care mai târziu va deveni Nostradamus, ne poartă în cautarea Pietrei filozofale. Acţiune, mister, reconstituire a unei epoci istorice toate într-un roman pasionant!”

    O carte tristă, care ne zguduie din temelii existenţa. Un roman de excepţie contruit pe baza unor lucruri hidoase. Un suflet care are nevoie de ajutor şi un destin aparte. Suferinţa şi răzbunarea sunt două piese importante din puzzelul acestei cărţi. Fără ele imaginea ar fi incompletă şi nedescifrabilă. Personajele bine conturate, caracterele lor fiind vizibile de la mare distanţă, şi plasate la locul corespunzător au creat o poveste fascinantă.

   Uneori cuvintele din tine te apasă din ce în ce mai tare. Acele cuvintele au nevoie să fie spuse şi auzite de cineva, altfel rişti să devii o persoană frustrată. Odată ce sunt eliberate vei răsufla uşurat şi te vei bucura mai mult de fiecare zi trăită.

    Mireille Calmel ne arată, în minunatul său prim volum, ce înseamnă violenţa şi agresiunea verbală.  Strigătul transmis de autoare are un ecou mult prea lung ca să nu fie auzit. În mintea mea a ajuns, cu siguranţă. Calmel a reuşit să mă facă să înţeleg că: stima şi respectul faţă de tine te face să nu răspunzi anumitor provocări şi să stai mai retras. Cu cât eşti implicat mai puţin cu atât e mai bine. Afundat într-o singură problemă, rişti să îţi pierzi chiar viaţa….Da, este un fantasy, şi am înţeles anumite lucruri mai bine decât dacă aş fi citit o carte de dezvoltare personală.

   Acţiunea romanului ,,Camera blestemată” este plasată cu sute de ani în urmă, pe vremea când existau stăpâni şi curţi regale. Slugile, de asemenea sunt şi ele prezente la datorie. Purtaţi în minunatul Paris al anilor 1500, splendida privelişte te uimeşte: străzi curate, ospitalitate, castele minunate şi oameni frumoşi, atât din punct de vedere fizic cât şi al limbajului folosit. Toate aceste sunt un fel de ambalaj strălucitor ce ascunde hidoşenia. Concluzia finală: Curaţi pe dinafară, dar murdari pe dinăuntru. Acest este tristul adevăr despre acea vreme.

    O ploaie puternică rupe un copac de la rădăcină şi îl prăbuşeşte peste un turn al castelului din Paris. Oamenii, dar mai ales stăpânul moşiei erau foarte supăraţi şi trec chiar din ziua respectivă la reconstruirea turnului. Cu acest aspect, Calmel îşi începe romanul. Apoi, pagină cu pagină povestea este ţesută sub ochii noştri.

   La castel locuia Isabeau, personajul principal al poveştii, ducând o viaţă grea, nu din cauza muncii fizice, ci din cauza nefericirii. Sufetul Isabelei era plin de suferinţă şi nereuşite. Am apreciat mult puterea ei de a lupta în fiecare zi cu viaţa monotonă pe care o trăia. Uitase să mai zâmbească. Acum, în locul zâmbetului afişează tristeţe şi suspin, să nu mai vorbim despre persoanele pe care ea nu le suferă din castel…

S-a căsătorit cu un angajat al moşiei, însă refuzând să se dăruiască regelui. Este bătută, violată şi însemnată cu fierul roşu. Soţul ei a fost spânzurat chiar în noaptea nunţii lor.

    Naivitatea şi nepregătirea lui Isabeau duc către o catastrofă totală. Împotrivindu-se şi negândindu-se la riscuri, fata refuză să se culce cu regele, însă acestă decizie îi va aduce necazuri.

   Nu după mult timp Isabeau este rănită şi aruncată lângă castel. Stăpânul castelului spunea tuturor că noaptea vor veni lupii şi o vor mânca şi nimic nu va mai rămâne din ea. Afirmaţie greşită, pentru că haita de lupi, ieşind noaptea la vânătoare o „adoptă” şi o fac „regina” lor. Ce nu ştiau oamenii, inclusiv regele, era că Isabeau are puteri vindecătoare şi poate înţelege graiul lupilor. Înviind, coordonează haita devenind în scurt timp stăpână atotputernică în lumea lor, venerată, iubită şi respectată. Familia din care face parte este o familie ciudată, o familie de vârcolaci. Le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă…

Dar fiarele pădurii nu s-au atins de tânăra rănită, pentru că o considera de-a lor, le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă...

„În timp ce degetele ei se agăţau de noroi, încercând să urce spre adăpostul grotei întrezărite, un cuvânt, un singur cuvânt, îi alină rănile.

  Răzbunare. Răzbunare.”

   Zilele trec, însă Isabeau nu stă degeaba: concepe un plan de răzbunare împotriva lui Francois de Chazeron, stăpânul castelului. Planul rezultat era unul grozav şi foarte bine pus la punct, neexistând suprapuneri sau eşecuri.

    Nevoită să plece la Paris, Isabeau lasă planul în mâinile lui Loraline, fiica sa care a crescut în sălbăticie, fiind şi ea o femeie vârcolac, trasformându-se la fiecare lună plină în lup. Loraline, devenind responsabilă de ducerea la bun sfârşit a planului de răzbunare, se concentrează, dar oare va reuşi să recapete onoarea mamei ei?  Să fie oare un total eşec? Răspunsurile, bineînţeles, le găsiţi în carte.

„ Când pasajul se închise în urma lui, Loralire se simţi mult mai puternică. (….) era hotărâtă să înfrunte adevărul.”

    O poveste fascinantă, plasată în capitala Franţei, care pe mine m-a făcut să înţeleg unele lucruri, va rămâne mult timp în memoria şi inima mea. E o carte cu suflet scrisă pentru suflete.

Călătoriile personajului Theophrastus Bombast von Hohenheim, cunoscut şi sub numele de Paracelsus vor  conduce la copilul Nostradamus.

„Pe vârful colinei, o lupoaică sură, cu o blană sclipitoare, privea, sfâşiată, cum se despart aceste două destine. Când nu se mai zări decât un punct la orizont, Cythar îşi trecu limba aspră peste botul ei, făcând să i se balanseze cruciuliţa de aur prinsă de un lănţişor pe care-îl purta la gât.

  Abia atunci, lupoaica începu să urle.”

 

Vă urez: Lectură plăcută!

P.s: La Editura Rao a apărut şi cel de-al doilea volum: „Răzbunarea lui Isabeau”. Eu abia aştept să citesc şi acestă carte. Cu siguranţă se va număra printre preferatele mele.

 

 

 

„Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie.”

Nebunul alb, de Allex Trușcă

 „Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie.”

Titlul original: Nebunul alb
Editura: Hoffman
Anul aparitiei: 2016
Număr pagini: 221
Gen: Fantasy
Cotație Goodreads: 4,50

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Allex Trușcă, „Nebunul alb”. Atât de surprinsă, încât nici nu știu de unde să încep. La început, povestea pare dezlânată, am avut impresia că nu găsesc nicio legătură între fapte. Însă mergând mai departe, lucrurile prind contur, articulându-se într-o poveste interesantă și controversată. La final, deja vroiam mai mult, fiind intrigată la maxim. Apropo, sper că va exista o continuare, pentru că finalul este deschis și foarte ofertant.

   Un fantasy ce demontează tot ceea ce știam până acum. Doar e fantasy, nu? Autorul nu s-a lăsat limitat de constrângeri și a dat frâu liber imaginației.

   În carte, fiul lui Dumnezeu nu este Iisus, așa cum știm cu toții, ci unul dintre Îngeri, de fapt cel mai strălucit dintre ei. În timp ce Tatăl îndrăgea oamenii, Fiul era împotriva lor. Din acest motiv, Tatăl și Fiul s-au certat, iar de atunci, la fiecare o mie de ani, are loc un război între cele două lumi: a Tatălui și a Fiului.

Autorul îmbină mitul lui Lucifer, Îngerul căzut, cu credința biblică și elemente din literatura fantasy.

   Bătălia dintre cele două lumi se desfășoară în paralel pe o tablă de șah, metaforă pentru ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă. De fapt, dacă citim printre rânduri, întregul roman este o metaforă, transmițând subtil un mesaj: să trăim, să nu așteptăm să se întâmple lucrurile, ci să le provocăm; să ne învingem teama de a acționa și să nu abandonăm speranța; să nu ne lăsăm influențați de prejudecățile privind diferențele dintre noi:

„Refuz să cred că un om nu poate avea prieteni decât oameni, că un Vrăjitor ne este dușman doar pentru că are alte credințe, refuz să cred în orice învrăjbire pe care o întrețin unii sau alții, doar pentru folosul lor.”

„Deși mulți spun că iubirea este cel mai puternic sentiment, în realitate teama este mult mai puternică. Teama de a eșua, de a rata sau a pierde ceea ce-ți dorești, e mult mai periculoasă și mai dureroasă decât orice. Unii trăiesc cu teama asta toată viața. De fapt, ei nu trăiesc, doar supraviețuiesc…”

     Personajul din perspectiva căruia se povestește este Erin, un om simplu ce și-a depășit condiția, plecând din satul natal pentru a studia. El începe să aibă tot felul de vise, care de care mai ciudate. Toate se învârt în jurul unui câmp de luptă, iar laitmotivul este o statuie din satul său. „Statuia… e din nou acolo. „Amintește-ți cine ești!””. Așa încep toate visele.

    Acțiunea are loc pe mai multe planuri: cel realist, în care avem de-a face cu Erin și familia lui, activitățile sale zilnice, Academia, iubita sa, Zaira; lumea cunoscută prin visele lui Erin, în care regăsim tot felul de ființe magice și fantastice; jocul de șah dintre Tată și Fiu.

Frumusețea apare atunci când planurile se îmbină. Banala statuie din sat, care-i apare în vis, este, de fapt, un Înger transformat în stană de piatră, ca pedeapsă pentru că s-a îndrăgostit de o muritoare.

Sunt mai multe lucruri pe care Erin nu le cunoaște: că Zaira, iubita sa, însoțită mereu de o pisică, este, de fapt, Vrăjitoare; că el este urmașul Îngerului transformat în statuie și al femeii pe care acesta a iubit-o mai presus de orice; femeia pentru a cărei iubire a fost transformat în stană de piatră. Și culmea, va descoperi că el este alesul, un pion-cheie în bătălia ce urmează a fi declanșată.

„Atunci o privise pe Zaira în ochi pentru prima dată… atât de negri și atât de multă lumină în ei… Atât de întunecați și atât de luminoși și de strălucitori în același timp. Și-a amintit că prima dată s-au privit pentru mult timp, de parcă se cunoșteau de o mie de ani.”

   Întâlnim ființe precum Călugări, Călăreți, Asasini și Vrăjitori. Aceștia luptă de partea Tatălui. De partea Fiului luptă ființe precum Vrăjitori Întunecați, Călăreți Umbră, Demoni zburători și ce m-au intrigat, Necromanți.

Aș putea jura, fără să cunosc preferințele literare ale autorului, că l-au influențat mult Harry Potter și Cimitirul animalelor. De ce spun asta?

Păi, avem așa:

Necromanții, ființe care se hrănesc cu sufletele oamenilor, pe care le absorb, le înghit, pur și simplu: „Până și sufletul scotea un țipăt de deznădejde în timp ce era supt în gurile acelor ființe aduse la viață din tenebre.”

Nu vi se pare că Necromanții sunt echivalentul Dementorilor din Harry Potter? Sau sunt eu obsedată? J)

În plus, acești Necromanți se ocupă cu trezirea la viață a cadavrelor, din care alcătuiesc armate. De menționat că acele cadavre  nu au nicio legătură cu oamenii din timpul vieții, sunt niște simple marionete. Nu vă duce cu gândul la Inferi și la Cimitirul animalelor? Mie îmi aduce aminte de armatele de Inferi la care visa Grindelwald și pe care și le-a construit mai târziu Voldemort…

Vrăjitori Întunecați. Termenul nu este întâlnit în Harry Potter? Chiar și dihotomia,Vrăjitori buni și Vrăjitori Întunecați, mă transportă în același univers. Până și îmbrăcămintea este aceeași: robe colorate, purtătorii fiind catalogați ca venind de la circ.

„Apoi îi veni soluția, mai era o magie care nu îi reușise niciodată atunci când era Vrăjitor. O încercase de nenumărate ori, îl secătuise de puteri, dar nu avusese succes niciodată. […] Cavalerul lovi cu sete locul în care era el, dar securea trecu ca prin aer prin corpul lui Erin, în timp ce Erin se materializa în spatele lui, înfigându-i cuțitul în inimă.”

Ei, ce ziceți? Nu e asta Apariție-Dispariție?

Și acum o să ziceți chiar că sunt obsedată de o anume serie, dar știți ce văd eu în lupta dintre Tată și Fiu? Duelul dintre Dumbledore și Voldemort: „Nu ai să înțelegi, fiule, ce e speranța. Nu o s-o înțelegi poate niciodată și, tocmai de asta, ne luptăm. Dar asta e ceea ce îi îndârjește pe oameni să lupte, chiar atunci când, în mod normal, nu au nicio șansă. Speranța uneori este mai puternică decât orice teamă, orice rațiune. Speranța dispare doar atunci când mor ori sufletul le este distrus.”

Parcă ar fi vorbele lui Dumbledore, când îi explică lui Voldemort că nu înțelege iubirea și că există lucruri mai rele decât moartea.

   M-am bucurat să reîntâlnesc elemente din universul care m-a fascinat. O fi doar impresia mea, n-o fi… Puteți afla doar citind cartea. Chiar sunt curioasă dacă mi se pare sau vedeți și voi aceleași lucruri.

   Un personaj-cheie, foarte interesant, mi s-a părut Bătrânul Bibliotecar. Sigur este mai mult decât ceea ce pare și ascunde o mare taină. Un personaj drag mie este Bram, aparent ursuz, îi amenință pe toți că-i bagă în sac, dar în fond este un om bun, cu simțul umorului, ce se înconjoară cu o platoșă pentru a-și masca sensibilitatea. Replicile lui m-au făcut cel mai mult să râd:

„- Bram, pe tine te duc să-ți ierte toate păcatele…

– De ce? Doar sunt ale mele. M-am obișnuit cu ele… Sunt curios cum o mână de bărboși desculți și cu toiege îmi pot ierta mie greșelile și mă pot face să mă simt mai bine. La fel de bine mă pot face să mă simt un butoi cu vin și o femeie focoasă, parcă mai bine m-aș lăsa iertat de ea.”

Ce mi-a plăcut:

subtilitatea: subtextul ce se ascunde în spatele cuvintelor; pentru orice există o metaforă, un sens dublu;

– povestea dintre Vrăjitoarea Maya și Îngerul Aelyus: ați zice că Îngerii nu se îndrăgostesc? Sau că de Creator nu se poate îndrăgosti nimeni? Îngerul Aelyus se îndrăgostește încet, dar sigur, de Maya, una din primele Vrăjitoare de pe Pământ. El iubise o muritoare și pentru că nu a vrut să renunțe la ea, a fost transformat în piatră, iar Maya ascunde un secret de necrezut: era îndrăgostită chiar de Creator. În ciuda acestui lucru, și ea îl place din ce în ce mai mult pe Aelyus…

finalul: deschis, foarte ofertant și intrigant. Când crezi că totul merge într-o direcție, o mutare schimbă totul. Și fix atunci se termină, fără introduceri sau menajamente. De aceea spun  că trebuie să se facă o continuare. Mai ales că sunt curioasă cum evoluează lucrurile între Maya și Aelyus. Allex Trușcă, să nu care cumva să ne lăsați fără continuare!

Ce nu mi-a plăcut:

– greșelile de editare: îi recomand autorului din tot sufletul un corector mai bun! Am avut neplăcerea să întâlnesc tot felul de greșeli strecurate: virgulă între subiect și predicat, forme greșite ale anumitor pronume: „ălea”, „ăstea”. Mărturisesc că și eu am tendința de a folosi aceste forme în vorbirea curentă: „toate ălea”, „toate elea”, „ăstea” etc, dar în scris am grijă să le redau corect, în forma literară.

– o anumită stângăcie în narare, mai ales la început. Dar pe măsură ce înaintăm în poveste, scriitura este mai lejeră și legată. Probabil pentru autorul debutant, începutul a fost mai greu, însă continuând să scrie, a căpătat exercițiu. Sfatul meu este să continue să scrie, pentru că astfel va dobândi experiență și își va îmbunătăți stilul.

Citate:

 „- Da, scumpa mea mamă… uite, atâția ani de școală, și tot tu îmi pari mai înțeleaptă decât toți acei învățători care au stat toată viața cu nasul în cărțile alea prăfuite. Poate din cauza asta sunt atât de acri, încât îmi vine uneori să-i strâng de gât cu infinită plăcere!

– Sunt atât de acri tocmai pentru că, încercând să-și răspundă la întrebările găsite în paginile acelor cărți, au uitat să se bucure de acele lucruri simple, miracole mici pe care le vedem în fiecare zi.”

„Începu să se gândească pentru ce mor oamenii. Unii, cu siguranță, nu își dau seama că mor, pentru că niciodată nu au trăit… Niciodată nu au avut vise mărețe, nici măcar iluzii, niciodată n-au suferit sub povara acelor vise mărețe, nu le-au simțit aproape să le atingă cu degetul și totuși îndepărtându-se cu fiecare pas spre ele. Niciodată nu au spus „Nu!” în fața celor care încercau să îi îngenuncheze: oameni, gânduri, obiceiuri, tradiții… nu au cunoscut satisfacția venită în urma unei atingeri unui mic fragment din idealuri.”

„Toți mor pentru lucruri trecătoare și tocmai asta le face așa valoroase. O floare e mai valoroasă ca aurul, un zâmbet strălucește mai mult decât diamantele, doi ochi care licăresc de bucurie sau din care curg lacrimi sunt mai prețioși decât tot ce este material pe lume.”

 „Nehotărârea roade sufletele, dar poate că este și ceea ce ne păstrează umani.”

„Dacă foametea și bolile și războiul vin tocmai pentru a întări oamenii și a-i face mai uniți? Poate și căderea în ignoranță și neștire te salvează de la o viață de frământări. Dacă nu ai idealuri, nu suferi pentru atingerea lor.”

„În dimineața următoare, în sat nu mai exista nici frică, nici durere, nici teama de moarte. Și nici viață.”

„Numai cei ce nu încearcă sau nu riscă pierd întotdeauna, tinere Erin.”

„Uneori așteptarea e mai dureroasă decât orice, chiar și decât moartea.”

„Întotdeauna când conștientizezi că nu mai ai nimic de pierdut, devii aproape invincibil.”

„Cu cât știi mai mult, cu atât îți pui mai multe întrebări. Cu cât îți pui mai multe întrebări, cu atât ai mai puține răspunsuri.”

„Erin își spuse că, în goana după glorie, averi și supraviețuire, uităm să ne bucurăm de micile și simplele plăceri ale vieții.”

„Pentru că nu am avut puterea să mă lupt cu demonii mei interiori, Profeția mi-a dat puterea să lupt cu demonii celorlalți oameni. Uneori e mai ușor așa. E mult mai simplu să alergi după demonii celorlalți, în timp ce fugi de monștrii tăi lăuntrici, decât să te întorci și să-i înfrunți.”

„Nimeni nu poate ști ce-ți aduce viitorul. Am fi foarte nefericiți dacă am ști asta. Am fi lipsiți de bucuria de a trăi dacă am ști că mâine am muri. Am fi lipsiți de dureri și de bucurii, dacă am ști cum s-ar termina fiecare alegere a noastră.”

„Oamenii simțeau atât de multe, într-un timp atât de scurt… Cât de copleșitor trebuia să fie…”

„Și totuși, speranța există, doar că oamenii sunt prea mici și uneori se pierd și uită să spere. Libertate, fascinație, speranță. Toate le avea din totdeauna și uitase asta.”

 

Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!

Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Iulie 2016
Categoria: Romance
Format: 130 x 200 mm
Număr. pagini: 370

    Cu siguranță, fiecare om e o poveste fascinantă, un univers plin de emoții, ținut ascuns față de ceilalți sau relevat numai persoanelor apropiate. Dacă nu știai asta… te poți convinge citind „Între pământ și apă”, de Raluca Andreea Chiper, autoare despre care aș putea spune că respiră emoție și… mai mult decât atât, are strania abilitate de a modela emoția ca pe o plastilină. „Între pământ și apă” nu e un roman… e o respirație comprimată, e un concentrat al traiectoriilor de emoții, un tren accelerat în care, dacă te urci, nu cobori decât la ultima stație… după ce ai traversat o lume care te frapează prin diversitatea modalităților de exprimare a frământărilor interioare.

    Începând de la copertă – de un albastru care emană mister, hipnotizându-te și care te determină să pătrunzi în paginile cărții – „Între pământ și apă„ e o istorie a emoțiilor, de la descoperirea lor, până la trăirea lor și la transformarea lor în amintiri.
     Înainte de a ne dezvălui povestea, scriitoarea Raluca Andreea Chiper ne scrie un citat de Luis Borjes, unul profund filosofic, care nu face decât să anunțe faptul că ceea ce urmează să citim, va fi cel puțin la fel de intens.
    Personajul principal, Karen Baldin este o tânără de o rară sensibilitate, care păstrează traumele vii, alegând să se închidă în durerile și singurătatea sa. Este și o talentată balerină, pentru care baletul este mai mult decât o pasiune, însă odată ce în viața sa se insinuează suavul sentiment al iubirii, se declanșează un amalgam de frământări. Noutatea trăirilor este intriga care atrage infinitul tumult afectiv. Cum o va afecta sentimentul iubirii și cum va decurge povestea de iubire? Ei bine, asta n-o să vă dezvălui, dar veți afla, cu siguranță, citind cartea.
    Scriitoarea – despre care nu degeaba am afirmat mai sus că dovedește o stranie abilitate de a modela emoțiile – transpune lumea personajului principal în două planuri temporale: trecut și prezent. Astfel, frământările Karinei vizează întâmplări dintr-un trecut pe care fata îl percepe mai liniștit decât perspectiva prezentului mereu gri.

    Faptul că iubirea dintre Karina și Dragoș nu este tocmai una acceptată de normele societății actuale este un motiv în plus pentru perpetua stare de frământare a fetei. Nu degeaba se spune că cele mai intense iubiri sunt cele interzise, cele imposibil de realizat, cele pe care societatea sau normele sale le respinge. Dacă se va materializa această iubire sau cum vor evolua existențele personajelor, veți afla răsfoind filele cărții.
    Unul din mesajele acestei minunate cărți este acela că dincolo de aparențe există mereu eforturi uriașe, dureri și renunțări pe care ochiul exterior nu le poate sesiza. Ne facem o impresie despre viața cuiva numai pe baza a ceea ce ni se permite să vedem, însă în fiecare suflet există o luptă interioară. Despre această luptă interioară, atât de sublim descrisă în cele 370 de pagini, aflăm citind „Între pământ și apă”.
     Stilul scriitoarei este unul special prin faptul că redă emoții de o mare intensitate, într-o manieră atât de fluidă, încât ai impresia că tot ceea ce citești, îți este povestit de către un înger:

„Când ești înconjurat de îngeri, o știi pentru că le simți prezența. Curentul provocat de veșmintele lor vaporoase îți mângâie fața și te aduc într-o stare de pură fericire și de adâncă melancolie. Le simți prezența ce emană parfumuri, hrană pentru suflet, ai vrea să îi atingi, însă nu poți…”.

   Prezența lui Dumnezeu în rugile personajului principal nu face decât să intensifice ideea de deznădejde, întrucât nimic din ceea ce se întâmplă nu pare să aibă acceptul sau ajutorul divin.
    Deși tinerețea înseamnă, de cele mai multe ori, exuberanța vieții și dorința de a savura orice clipă, Karina este mereu apăsată de timp, de spațiu, de emoții… de tot ceea ce o înconjoară:

„Cum mă îndreptam spre sala de balet, descopeream o zarvă ieșită din comun. Colegele alergau pe coridoare, vesele și totuși nu îndrăzneam să întreb ce se întâmplă. Am preferat să intru și să simt cum inima îmi ia foc din cauza unei emoții.”

    Întreaga carte pare o melodie, una pe care o balerină dansează spunând o poveste de iubire de o rară intensitate:

„-Karina…
Auzindu-mi numele șoptit printre mocnirile unui foc obosit ce-și căuta somnul cu o pasiune domoală, pe buze mi s-a ivit un zâmbet sincer. Nu m-am întors spre el, dar faptul că am tresărit, ușor fermecată de glasul lui, l-a convins că atenția îmi este îndreptată asupră-i. Pumnii mi s-au încleștat, căci vocea iubitului mi-a pătruns în măduva oaselor și m-a făcut să tremur ușor.
-Ești fericită?”

    Stilul Ralucăi Chiper este unul fluent, cartea se citește ușor, cititorul este purtat în odiseea emoțiilor pe care Karina le simte, iar finalul este unul pe măsură, dar vă las pe voi să-l descoperiți. Dacă vă închipuiți că după ce parcurgeți cele zece capitole, puteți respira la Epilog, vă înșelați… chiar și aici veți găsi emoții și le veți trăi la maxim.

     Titlul „Între pământ și apă” simbolizează antiteza între ceea ce și-a dorit personajul principal de la viață și ceea ce i-a oferit realitatea, relevând faptul că fata își duce existența între două lumi, într-un spațiu și în circumstanțe în care îi este imposibil să își găsească liniștea.
     Tema aleasă de către scriitoare este una de actualitate. Iubirea imposibilă, interzisă este o temă destul de des abordată de către scriitorii de literatură actuală, însă Raluca Andreea Chiper are un stil special, ca o șoaptă de înger, dovedind că este un iscusit maestru al cuvântului pe care îl îmbracă în diverse emoții.
    Indiferent care sunt așteptările unui cititor atunci când decide să citească „Între pământ și apă”, intensitatea emoțiilor la care va fi suspus îl va face, cu siguranță, ca la finalul lecturii, să fie convins că a citit o carte care-l va marca.
    Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!Quantum Publishers Logo

Cartea Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper, a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishing. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook  

Autor: Rodica Puşcaşu

În curând, în colecția Leda Edge: PÂNĂ NE VOM REVEDEA… de Renee Collins.

      Cluburi rurale şi petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană. Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 -, Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine. Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

„Timpul s-a oprit în loc atunci când am citit această poveste, atât de frumoasă, încât mi-a tăiat răsuflarea. Nu voiam să se mai termine niciodată.” KASIE WEST

Sursa foto şi text: Editura Leda Edge

" Luptă-te cu mine dacă va fi nevoie, dar nu mă lăsa să te pierd."

Urlet în tăcere, de Marina Neagu – sweet fantasy story

Titlu: Urlet în tăcere

Autor: Marina Neagu

Editura: Quantum Publishers

An apariţie : 2016

Număr pagini: 238

   După experienţa plăcută cu Frumuseţi monstruoase abia am aşteptat să citesc o nouă carte scrisă de Marina şi pot declara că Urlet în tăcere a reuşit să mă vrăjească. Marina, m-ai molipsit! Şi acum vreau volumul doi urgent!

   Stilul autoarei este unul lejer, limbajul este accesibil, iar combinaţia de fantastic, romance şi replici sarcastice este delicioasă. M-a „prins” serios şi ritmul alert în care acţiunea se derulează şi care nu îţi lasă timp să respiri sau să abandonezi lectura. Mda. Nu am putut lăsa cartea din mână. M-a „furat” povestea încă din primele pagini şi mi-a declanşat curiozitatea. Nici gând de pauză. Am devorat volumul.

   Un avertisment ciudat, o clipă fatidică, doi ochi în care cu uşurinţă te poţi pierde îşi pun amprenta brutal asupra vieţii Sarei, care păşeşte fără să ştie, într-un întuneric vâscos şi hidos.

– Nu am timp să îţi explic. Te rog, nu te duce acasă!”

    Adolescenta de doar 16 ani, cu suflet altruist, viaţă banală şi familie fericită este martora unei crime terifiante: ambii părinţi îi sunt torturaţi şi ucişi în faţa ochilor ei dilataţi de groază. Imagini sângeroase şi o disperare acută sunt descrise detaliat de autoare, scena atroce gravându-se cu uşurinţă pe retină.nightmare

 

În acel moment, am realizat că nu aveam să îmi mai văd niciodată părinţii.”

   Cinci ani mai târziu, o găsim pe Sara în clinica unde încercase să se refacă psihic şi să depăşească trauma. Aproape de externare şi de a începe o viaţă normală, Sara are un vis ciudat care intrigă, captivează şi determină cititorul să întoarcă paginile cu repeziciune. Visul fetei ne transportă în anul 105, pe vremea lui decebal şi a lui Traian, într-un timp în care Zalmoxis îi guverna pe daci, iar romanii erau încrezători în Neptun.

   Aflăm despre Sarula, Marea Preoteasă a dacilor, şi iubirea ei interzisă pentru un temut general roman. Ceea ce pe mine m-a intrigat a fost originea romanului. Ni se dă clar de înţeles că acesta nu este un simplu muritor, că nu aparţine acestei lumi, că nu are dreptul să iubească sau să fie iubit. Deci … Cine e romanul? De asemenea am fost plăcut impresionată de documentarea autoarei. Fragmente de istorie sunt inserate în poveste, făcând ca ficţiunea să obţină accente de verosimil.

   „-Eşti singura care a reuşit să mă facă să cred că pot avea sentimente.”

   Povestea dintre Sarula şi generalul roman se sfârşeşte tragic, dar nu înainte ca o promisiune să îşi pună amprenta pe momentul fatidic şi să plutească peste generaţii şi destine timp de două milenii.
   

Luptă-te cu mine dacă va fi nevoie, dar nu mă lăsa să te pierd.”

    Prezentul ne-o aduce din nou pe tânăra traumatizată, iar eu am aceeaşi întrebare: Cine era romanul? Sau mai bine spus CE era ?

    Nuuuu. Autoarea nu se îndură de mine chiar atât de repede. Îmi face însă cunoştinţă cu viaţa actuală a Sarei pe tragedia a marcat-o chiar mai rău decât mi-am imaginat. Fata vorbeşte prin intermediul scrisului, are sentimentul permanent că este urmărită, visele îi sunt tulburi, iar tendinţa de autoizolare nu se lasă dusă uşor. Este însă o persoană inteligentă şi refugiul ei în studiu o ajută să fie admisă la facultate.

    Începe astfel o viaţă nouă. Sara se mută cu mătuşa ei, sora geamănă a mamei decedate, şi cu verişoara Liana, al cărei trai exuberant o acaparează într-un vârtej intens.

 

 Învăţasem că trecutul nu te poate atinge decât dacă îl laşi să îţi marcheze prezentul, aşa că mă străduiam să-l ţin închis.”

    „Cumva prezenţa acelui tip mă făcea să reacţionez într-un fel ce îmi era total necunoscut şi care, categoric, nu mă caracteriza.”

kiss-me

     Dorinţa Sarei de a se integra, de a avea un trai normal şi de a-şi face prieteni pare să devină o glumă. Lucruri tot mai stranii se petrec în jurul ei din momentul în care îl cunoaşte pe Markus – acel gen de bad boy pe care scrie cu litere fluorescente DANGER, dar care atrage ca un magnet şi creează dependenţă ca un drog. Pe lângă faptul că Markus pare să fie întotdeauna gata să o „salveze” pe Sara din multiple situaţii periculoase, acesta e capabil să comunice mental cu fata, să o simtă şi să trezească în ea sentimente ciudate şi contradictorii. Fără puterea de a se opune, Sara este tot mai mult vrăjită de misterul lui Markus, iar fascinaţia apărută brusc, o aduce tot mai aproape de el.

 

Nu aflasem niciodată ce este el, dar puteam să descopăr că orice fel de fiinţă ar fi fost, era complet letal.”

    Clar, Markus deține un mister, iar eu m-am trezit cu o nouă întrebare. Cine e Markus? Oh! Eu şi întrebările mele tâmpite! Răspunsul nu întârzie însă să apară. Cititorul nu trebuie să afle ce este Markus decât la sfârşitul cărţii.” Reacţia mea: Really? No way. It can’t be! :) Trebuie să recunosc însă că misterul a fost bine întreţinut până la final când o răsturnare de situaţie pare să schimbe întreaga acţiune, iar volumul doi este imperios necesar.

 

Cum poţi să repari totul fără a provoca o nenorocire şi mai mare?”

    lonelyCoşmaruri devenite realitate, întâmplări purtând în ele doze de horror şi durere palpabilă, pericole ce pândesc hidos dintr-o umbră ameninţătoare şi un preţ al salvării prea mare pentru a fi plătit. Cum va răzbate Sara prin toate aceste ciudăţenii ce năvălesc brusc în viaţa ei şi aşa zdruncinată, rămâne să descoperiţi, la fel cum veţi descoperi natura lui Markus.

   Nu este un secret că sunt ahtiată după fantasy sau că ador să mă pierd într-o poveste unde imposibilul are un contur prea vag pentru a fi luat în calcul. Urlet în tăcere mi-a oferit o lectură fascinantă şi cuceritoare, o lume în care m-am lăsat plimbată cu plăcere, o istorisire care m-a captivat şi m-a făcut să citesc cartea rapid. Aşa cum am ţopăit veselă la Frumuseţi monstruoase, aşa am făcut şi acum. E genul acela de lectură „Yupiii, ce carte bună!” Mulţumesc, Marina, pentru că ne oferi doze de relaxare şi inedit prin poveştile pe care le scrii. Îţi doresc multă inspiraţie şi suficient succes cât să te motiveze pentru a ne delecta în continuare cu scriitura ta.

   PS: „Ţi-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât să simţi că nimic, absolut nimic nu are sens dacă nu îl ai?”

   Da. Şi încă îmi doresc … şi ŞTIU că-l voi avea. :)

Quantum Publishers Logo

Cartea Urlet în tăcere, de Marina Neagu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

    Surse foto: 1, 2 ,

 Love is in the air-Top 5 cărţi-august

    Toamna se numără boboci, eu număr cărţile din top 5. Bine, dacă o să reuşesc să mă rezum la 5 bucăţi. Luna August a fost o luna de vis, cărţi superbe, autori noi, acţiune cât cuprinde şi dragoste în aer.

       Nici de această dată nu o să pot să trec doar o carte pe primul loc, dar încerc…
O autoare nouă, cel puţin pentru mine, dar surpriză……. este româncă şi se numeşte Rodica Maria Mijaiche, iar cartea sa este absolut superbă.

    1. Anotimpul iubirii de Rodica Maria MijaicheAnotimpul Iubirii

    Editura: Smart Publishing

,,Se opri doar să se uite la femeia din faţa lui. Era de o frumuseţe aproape dureroasă, în ciuda durităţii pe care o afişa ce nu putea ascunde inocenta care flutura că un steag în faţa lui. Putea să recunoască în privirea ei tristeţea şi durerea pierderii de prea multe ori a persoanelor dragi. Ştia de la Mihai prin ce trecuse Anamaria. ÎI păruse rău pentru ea când aflase, dar, acum, că o avea în faţa lui în carne şi oase, ar fi fost dispus să-i dea luna de pe cer şi să adune stelele cu mâinile una câte una, chiar dacă i-ar fi luat o viaţă întreagă, şi să i le aşeze la picioare pentru a-i readuce zâmbetul pe faţa angelică.”

Anamaria îi apucă mâna şi, ridicându-se în picioare, simţi pentru un moment cum totul se opreşte în loc şi trase cu putere aer în piept. Era faţă în faţă cu un exemplar masculin de excepţie. Dacă se gândea la războinicii vikingi, şi se gândea pentru că fusese pasionată de istoria lor ,acesta era cu siguranţă unul dintre ei. De la părul blond, cârlionţat şi puţin cam lung, ochi negri pătrunzători, statura înaltă, impozantă de aproape doi metri, până la puterea şi siguranţa pe care le emana întreagă lui fiinţă. Ocupa tot cadrul uşii cu mărimea lui”.


 

    Aşa aş putea descrie cartea Rodicăi. O dragoste dureroasă între Anamaria şi Adrian. Se înţelege clar atracţia dintre cei doi, dar durerea fiecăruia, demoni cu care se luptă, îi va îndepărta, sau poate apropia. Cert este că merită citită această carte.
Nota mea este 10.

1. Tot pe locul 1 mai avem o carte-Banda celor şase ciori de Leigh BardugoBanda celor sase ciori Bardugo

    Banda celor şase ciori conţine toate elementele pentru a-i captiva pe cititori: un lider viclean care are un plan pentru fiecare ocazie, situaţii-limită, o echipă războinică de proscrişi pricepuţi, o intrigă complicată şi o tensiune insuportabilă.
Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul-şi nimeni nu ştie mai bine decât Kaz Brekker un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…
Aşa că iată care este banda lui:

Un condamnat însetat de răzbunare.
Un trăgător împătimit de jocurile de noroc.
Un fugar cu un trecut privilegiat.
O spioană poreclită Fantoma.
O sfâşie Inimi care îşi foloseşte puterea că să supravieţuiască într-un cartier rău famat.
Un hoţ cu darul evadărilor imposibile.

    Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregi lumi-dacă nu se ucid mai întâi între ei.
O carte de notă zece unde adrenalină este la cote maxime.

2. Urlet în tăcere (vol 1) de Marina Neaguurlet-in-tacere

   Editura: Quantum

   Şi această autoare mi-a rămas în suflet, mai ales cu prima carte a sa ,,Frumuseţi Monstruoase”. Sunt bucuroasă să spun că şi această autoare este româncă de a noastră. Cărţile ei sunt geniale, nişte fantasy superbe.

,,M-am întors, curioasă să descopăr ce îl speriase atât de tare şi am rămas înmărmurită în momentul în care, sub ochii mei căscaţi de uimire, a început să se desfăşoare, în toată lungimea lui de aproape doi metri, un individ care tocmai descaleca de pe o motocicletă Harley. A ridicat trunchiurile, căci braţe nu le puteam numi, având în vedere mărimea impresionantă, apoi şi-a scos casca. Ceva pe dinăuntru meu începuse să ţopăie de nerăbdare, aticipând momentul în care se va întoarce cu faţa spre mine. Şi nu am fost dezamăgită. Respiraţia mi s-a oprit când ochii lui mi-au prins privirea ca într-o cuşcă. Căutătura metalică m-a pătruns până în adâncul sufletului, ca şi cum încerca să îmi afle toate secretele.”

   Sara, o tânără care a asistat la măcelul familiei sale, ea a fost ucisă, dar Markus a readus-o la viaţă, astfel că principiile naturi sau schimbat şi fiecare trebuie să plătească un preţ. Victime colaterale în relaţia Sara-Markus sunt o mulţime de oameni, care au coşmaruri înfricoşătoare.
Va rezista dragostea dintre Markus şi Sara? Vom vedea în vol 2 (ceea ce fiind spus abia aştept. Marina, scrie mai repede te rog.)
Nota mea pentru carte este 10.

3. Girl Online de Zoe Sugg

       Editura: EpicaGirl Online

    Nu ştiu cum de am trecut cu vederea această carte superbă. De fapt, timpul prea puţin alocat pentru citit este de vină.
Sub numele de Girl Online, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieţi, familia ei ţicnită şi despre atacurile de panică ce începuseră să-i domine viaţa. Când lucrurile încep să se înrăutăţească, familia ei o ia pe sus şi o duce la New York, unde îl întâlneşte pe Noah, un tânăr american chipeş care cânta la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgosteşte şi surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrise pe blog.
Noah are şi el un secret, care va ieşi la iveală atunci când anonimatul lui Penny este deconspirat în mediul Online.
Va rezista relaţia celor doi. Cine se face vinovat de deconspirarea întregii  situaţii?
Va avea o şansă relaţia dintre cei doi?
O carte superbă, care nu o poţi lasa din mâna.
Nota mea pentru carte este 10.

       Până aici aş considera toate cărţile enumerate pe primul loc, dar o diferenţiere a trebuit să fac.

4. O mie de nopţi de E.K Johnstono mie de nopti

    Editura: Trei

     Plină de emoţie şi frumuseţe, ,,O mie de nopţi” îşi va răspândi vraja asupra cititorilor,,fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă.
Regele Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei căutăndu-şi o soţie. Când ea vede norul de praf în zare, ştie că el a sosit. Ştie că o vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei.
Însă jură că n-o va lasa să fie următoarea.
Eroina fără nume face tot ce îi stă în putere să fie luată ea în locul surorii sale.
Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare (bine, aici puterea eroinei noastre este de vină).
Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă. Magia focului rece de aramă este pe măsura demonului ce sălăşluieşte în rege.
Cine va câştiga? Eroina noastră cu ale sale puteri sau demonul înfricoşător din rege?
Nota mea pentru carte este 10.

5.Caleidoscopul inimilor de Claire Contreras 

     Editura: Treicaleidoscopul inimilor

      Caleidoscopul inimilor e combinaţia perfectă de pasiune, suferinţă şi emoţie care te va însoţi multă vreme după ce vei închide cartea.
Chimia dintre Oliver şi Estelle e magnetică. O frumoasă poveste despre pierdere, iubire şi despre cum să-ţi asculţi inima chiar şi când e frântă.
Era prietenul cel mai bun al fratelui meu.
N-ar fi trebuit să devină iubitul meu.
Au crezut că vor da totul uitări, dar unul a plecat, iar unul s-a logodit, având o relaţie de durată.
După moartea logodnicului, Estelle va încerca să meargă mai departe.
Când vine să locuiască cu fratele ei, Estelle va da peste cel care i-a frânt inima -Oliver.
Se pare că acum după ce a terminat facultatea şi este medic, ar vrea să o cucerească cu orice preţ pe singura lui mare iubire.
Estelle nu este hotărâtă să îi mai acorde o şansă, se teme că de data această Oliver îi va frânge inima în mii de bucăţi.
Oare vor reuşi să aibă o relaţie? Vor trece peste ce a fost, dar şi de piedicile de acum?
Nota mea pentru carte este 10.

      Vă doresc lectură plăcută, iar dacă puneţi mâna pe aceste cărţi superbe nu ezitaţi-citiţi-le!
Vă doresc un început de toamnă cu multă lectură bună, dar şi cu multe apariţii de excepţie.

by -
19

Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă

O mie de nopţi, de E.K. Johnston-Editura Trei-fantasy-legendă-aventură fascinantă

Titlul original: A Thousand Nights

Editura: Treio mie de nopti-trei

Număr pagini: 298

    Scriitoarea canadiană E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian. Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cânta la saxafon.
     E.K.Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim: roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicat adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

     Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă, iar deşertul va rămâne întipărit mult timp în faţa ochilor tăi.

    Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului.-BOOKLIST

   ,,Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte de a veni şi în satul meu, căutăndu-şi soaţa.
    Aceea dintre noi pe care o va alege va deveni eroina. Ne va dărui celorlalte viaţa. Lo Melkhiin nu se va întoarce înainte de a se căsători cu câte o fecioara din fiecare cătun, din fiecare oraş, din fiecare mahala aflată între zidurile cetăţii, pentru că astfel spune legea, aşa înspăimântătoare cum este ea. Fata această ne va dărui nădejdea pentru vremea ce va să vină şi pentru iubire, nouă celor care rămânem în urmă.
     După ce va trece în nefiinţă, ea va ajunge negreşit o mică zeiţă. Va pleca dintre noi, dar vom păstra o parte din sufletul ei, pe care o vom hrăni cu puterea amintirilor noastre. Numele ei va fi şoptit în cuviincioasă tăcere, în jurul altarelor proaspăt ridicate în cinstea ei. Celelalte fecioare îi vor cânta imnuri de mulţumire, iar vocile lor suave vor fi purtate de vânturile deserutlui şi împrăştiate peste nisipul fin. Părinţii lor vor aduce flori de apă dulce, în ciuda uscăciunii deşertului, şi rădăcini murate de prun, lăsate în semn de ofrandă. Aceea dintre noi pe care o va alege nu va fii niciodată uitată.”

     Eroina noastră, fără nume, autoarea a ales să nu îi dea un nume, se va sacrifica pe sine, pentru a-şi salva sora cea frumoasă. Ştia că regele îi va lua sora, aşa că, atunci când vine vremea se oferă pe ea, îmbrăcată într-un dishdashah violet (veşmântul de nuntă al surorii sale).
     Astfel va fi aleasă Soaţa pentru rege. Sora ei i-a făgăduit că îi va închină altare, ridicând-o la rang de zeiţă.
     Ajunşi în qasr, locul unde multe fecioare şi-au găsit sfârşitul, doamna Soaţă, încearcă să supravieţuiască noapte după noapte.

,,M-a condus într-o încăpere bine luminată, unde se afla baia, gonindu-i pe soldat şi pe slujitor cu o fluturare de mână, iar eu am urmat dâra de parfum greu şi zgomotul foşnitor al mătăsurilor. Alte femei ne aşteptau cu perii, uleiuri şi haine atât de fine, încât străluceau în lumina lămpii. Trebuia să mă îmbăieze şi să mă împodobească pentru nuntă, dar ştiam că voi fi gătită pentru moarte. Totuşi, gândurile mele erau învolburate de un sunet, acel sunet. Atunci am decis că trebuie să supravieţuiesc acelei nopţi, ca să văd de unde vine. Am păşit pe scări, intrând în haremul lui Lo-Melkhiin”.

    Zi după zi, încearcă să supravieţuiască. Când regele vine la ea şi o întreabă dacă îi este frică, ea va spune că nu îi este frică de el. El va încerca să afle mai multe despre sora ei ceea frumoasă pentru care s-a sacrificat. Ritualurile lor sunt cam aceleaşi. El îşi bate joc de satul ei, deşi îi cere să îi povestească. În fiecare noapte îi ia mâinile şi o lumină ca de foc trece din pielea ei în al lui.
     Cu fiecare poveste creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

,,De fiecare dată, Lo -Melkhiin îmi ia mâinile şi focul cel rece înfloreşte de la mine spre el. Câteodată în el sunt închipuiri: satul meu, sora mea, lucruri pe care vrea să le ia şi să le ardă. Apoi, când termină, fire subţiri de aramă se întind de la vârfurile degetelor lui spre ale mele şi simt cum îmi creşte inima în piept. Nu ştiu dacă vede şi el, ca şi mine, focul cel rece, dar ştiu că nu-l vede deloc pe cel arămiu-este de parcă am face shimb de focuri, chiar dacă el nu vrea asta.”

     Regele Lo este intrigat, cum de nu a putut ucide focul sau pe această soaţă? Demonul din el este nesaţul, vrea jertfă, dar recunoaşte o putere când o vede în soaţa sa.
     Când era tânăr, regele era un om bun, blând şi un bun vânător, dar acum este un ucigaş de fecioare. Oameni din oraş sunt mulţumiţi de cum conduce. Regatul său înfloreşte, au tot ce le trebuie, aşa că închid ochii la faptele nesăbuite de rege.
     Vorbele despre transformarea regelui sunt diferite. Se spune că a plecat ca un bărbat, şi s-a transformat în altceva când a părăsit nisipurile.

,,Plecase să vâneze lei, pentru că mamei sale îi era drag să toarcă fire din coama lor de smoală şi pentru că prădaseră deja satele care tiveau mantia deşertului, Călărea singur, cum îi şade bine unui vânător priceput ca el, dar Nadarqwi Atotvăzătorul îi veghea izbânda, stând pe stâncile roşietice; iar Sareeyah Tălpuite stătea în apropiere, gata să se avânte spre Lo Melkhiin, dacă acesta ar fi avut nevoie de ajutor.
Când l-am zărit, am ştiut că trebuia să fie al meu.
Mintea îi era mai puternică decât m-am aşteptat şi mi-a cerut iscusinţa ca să alunec în crăpăturile ei. Îşi iubea mult oamenii-şi erau numeroşi. Avea un puternic simţ al îndatoririlor sale.
Aici mi-am înfipt ghearele şi dintîi. Am tras de îndoielile lui, întinzându-le, dezgolite, sub soarele fierbinte. Iar el a capitulat, iar eu mi-am preluat cucerirea.
     A luptat-cei mai buni simt nevoia să lupte-dar era prea târziu. L-am luat şi a devenit al meu. I-am călcat în picioare îndatoririle şi i-am îngropat iubirile. Am păstrat din el doar părţile pe care le-am dorit. Puterea. Cunoaşterea. Priceperea de a cârmui.”

   Cu un asemenea personaj, Soaţa are de a face. Se pare că, încet, încet, ea îşi dă seama că poate prevedea viitorul apropiat, îl modifică în gând. Când regele a fost rănit şi otrăvit de unghiile unei păsări gigantice, s-a întâmplat să ţeasă pe gherghef această imagine. Îşi dă seama că ea a chemat pasărea. Când este rugată de către mama regelui să îl salveze, ea îi găseşte în capul său pete pe creier, ceea ce arată că, vechiul rege,cel adevărat, mai sălăşluieşte în acel corp posedat.
      Oare va merita să îl salveze?

    Tatăl şi fraţii reginei vin să o ceară de la rege pentru a asista la nunta surori sale.Toată lumea o consideră o zeitate în viaţă, iar mătasea violet este ca un steag, atârnat peste tot pe unde trec.
     Când ajung în oaza tatălui său, îşi dă seama că va fi şi un război împotriva regelui nu numai o nuntă.
     Regina are de gând să se lupte singură cu armata de demoni care va veni cu soţul său.
     Cum puterea minţi şi focul rece de aram îi dă posibilităţi nelimitate, ce va alege regina?  Îşi va salva soţul? Sau îl va omorî odată cu demonul din el? Va mai există vechiul rege? Va scăpa regina de armata nemiloasă a demonilor? Sau soţul o va omorî şi pe ea?
      O CARTE DE NOTA 10.

#PromovamLiteraturapromovam literatura 2

%d bloggers like this: