Carti fantasy

“Doriţi să aflaţi ce se află dincolo de un zâmbet chinuit de MOARTE şi cum o puteţi înfrânge?”

Cadavrul care râde, de Laurell K.Hamilton

 

 

Editura: Tritonic

Titlul original:”The Laughing Corpse”

Traducere: Florin Mircea Tudor

An apariţie: 2006

Număr de pagini: 368

   Să ne imaginăm cu toţii că suntem pe o stradă lăturalnică, este toamnă, frig şi întuneric. Bate vântul şi ridică frunzele în cercuri, se mai aud pe ici şi pe colo mieunatul unei pisici şi oamenii care se grăbesc să ajungă, cât de repede, la adăpostul casei. Numai noi suntem în acel loc părăsit, prinşi de la spate de mâini fără de viaţă; ne cuprinde teama. O  voce ne şopteşte la ureche că spectacolul încă nu s-a terminat. Ce e de făcut? Cum putem scăpa de teatrul  nopţii şi de aceste sunete care ne îndeamnă: “Mai citeşte o pagină şi încă una. Ȋţi promitem că nu vei regreta!” 🙂 .pizap-com14784364305511

   Cine este Laurell K.Hamilton? Aceasta s-a născut la data de 16 februarie 1963 în Heber Springs, Ankasas, mutându-se ulterior alături de bunica sa în Sims Indiana. A obţinut diplome în literatură Americană şi biologie,a lucrat ca voluntar  la un adăpost de animale. Romanul său de debut este “Spells of Wonder”(1989), urmat de seriile “Anita Blaice” (1993),”A kiss of Shadows”(2000).

  Am aşteptat cu sufletul la gură al doilea volum al seriei. M-a captivat fără doar şi poate, determinându-mi inima să o ia la galop de la primele rânduri. O cunoaştem pe eroină din prima carte a seriei, este vorba de Anita Blake, celebra vânătoare de vampiri, numită şi “Călăul”. Este o reanimatoare, putând aduce morţii la viaţă. Aceasta îi este şi meseria în cadrul Animators Inc. Totodată ajută poliţia în rezolvarea celor mai frapante şi terifiante cazuri. Are doar 24 de ani şi pare a fi ţinta fiecărei creaturi supranaturale şi oricărui criminal din oraş. Unde mai punem şi faptul că a devenit sclava umană a vampirului suprem Jean-Claude? Are o viaţă cam dată peste cap, dar aceasta constitue, în fond, farmecul cărţii.

   De astă dată, Anita se confruntă cu o altă problemă: a apărut un monstru care a devorat o întreagă familie, lăsând în urmă golul care pare a se  răsfrânge  pe zi ce trece. Anita lucrează alături de politişti şi încearcă să descurce iţele acestui mozaic: cere ajutorul celei mai puternice preotese voodoo, Dominga Salvador “O femeie de aproximativ şaizeci de ani stătea la masa din bucătărie. Faţa ei slabă, cafenie, era brăzdată de riduri. Părul alb era adunat într-un coc pe ceafă. Stătea foarte dreaptă pe scaun, cu mâinile subţiri şi osoase încrucişate pe tăblia mesei. Părea teribil de inofensivă.”şi care  are de gând să îi ajute “Vrei doar să te joci de-a şoarecele şi pisica. Ei bine şoarecele pleacă.”. Colac peste pupăză, Harold Gaynor va trimite şi el ucigaşi pe urmele eroinei noastre fiindcă refuză milionul de dolari daţi pentru a reanima un zombi de aproape trei sute de ani. De ce? Este necesar un sacrificiu uman. Dragi cititori, nu vă faceţi griji deoarece Anita e pregătită de orice, oricând:

“-Chiar crezi că am venit neînarmată? am întrebat eu cu o voce seacă.

Bruno se uita la Tommy. Acesta ridică din umeri.

-N-am percheziţionat-o.

Bruno trase cu zgomot aer în piept.

-Totuşi nu are pistol, declară Tommy.

-Pariezi pe viaţa ta? am întrebat eu zâmbind şi mâna mi-a alunecat foarte încet la spate.”

   Vreţi sa ştiţi ce are să se întâpmle cu aceste personaje şi care are să fie finalul volumului? Va trebui să o urmaţi pe Anita pentru a afla!

   Nu ştiu cum să îmi adun cuvintele într-o frază coerentă, dragi cititori. De multă vreme nu am mai întâlnit o carte care să mă sperie. Scenele crimelor sunt realist descrise, chipurile celor care şi-au pierdut viaţa sunt bine conturate şi par desprinse dintr-un film horror:

“-Evans, ce ai văzut?

-Sânge.

Se holba la mine printre braţe, acoperindu-şi faţa.

-Sânge peste tot. I-au tăiat gâtul. Au uns piatra de mormînt cu sînge.”.

  Aceste momente sunt manevrate de o aşa manieră încât ne ciocnim la doar câteva pagini distanţă de umorul negru al protagonistei.cadavrul-care-rade

   Opera este relatată la persoana I de naratorul-personaj, omniscient şi omnipresent. Descrierile nu lasă loc de dorit, interesând atât cele spaţiale “Felinarele de pe stradă aruncau un şuvoi strălucitor pe trotuar, de parcă s-ar fi topit lumina. Toate felinarele sunt reproduceri ale lămpilor cu gaz de la începutul secolului. Ȋnalte şi placate la vedere, dar nu chiar autentice. Ca un costum de Halloween. Arată bine, dar sunt prea comode pentru a fi reale. Cerul nopţii atârna ca o prezenţă întunecată deasupra clădirilor înalte de cărămidă, dar felinarele ţineau departe întunericul. Un cort negru sprijinit pe beţe luminoase. Poţi să intuieşti întunericul fără prezenţa realităţii.”, “Crizantemele se oferă numai la înmormântare. Garoafele, trandafirii şi gura-leului se folosesc la evenimente fericite, dar crizantemele şi gladiolele sînt flori de înmormântare.”, cât şi ale protagoniştilor “Părul îi era complet negru, uşor cârlionţat în jurul feţei. Ochii, dacă îndrăzneai să priveşti în ei, erau de un albastru atât de închis, încât păreau aproape negri. Două giuvaiere strălucitoare.”. Eroina este caracterizată direct de celelalte personaje “-Atît de curajoasă, chiar şi acum.”,”-Eşti atît de exasperantă, declară el …”.

“Cadavrul care râde”…vă pune o întrebare: “Doriţi să aflaţi ce se află dincolo de un zâmbet chinuit de MOARTE şi cum o puteţi înfrânge?”.

Lectură plăcută!

Nota mea: 9/10 stilouriEditura TritonicCartea Cadavrul care râde, de Laurell K.Hamilton a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
16

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

Tărâmul magicianului de Lev Grossman-Editura Nemira

(Seria Magicienii, ultimul volum)

Titlul original: The Magician’s Land

Traducere : Oana Chițu

Editura : Nemira

Colecţia Young Adult

Anul apariţiei: aprilie 2016

Număr pagini: 527

Gen : Fantasy,Urban Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,16

Seria The Magicians : 1.Magicienii–The Magicians 2.Regele Magician -The Magician King 3.Tărâmul magicianului -The Magician’s Land

 

  Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din tărâmul magic Fillory și acum, după ce s-a rătăcit și a rămas fără prieteni, se întoarce unde a început întreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata să iasa din nou la suprafață…

Barierele magice ale ținutului Fillory care îl aparau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole.

Aventurile lui Quentin îl poartă din Antarctica până în Olanda plină de magie, unde reîntâlnește vechi prieteni. Dar toate drumurile duc înapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul așa cum a fost sau va muri încercând.

 „Întunecat, periculos şi cu multe răsturnaări de situaţie.“ – George R.R. Martin

Lev Grossman a dat naştere unei creaturi rare: o trilogie care a devenit din ce în ce mai bună pe masură ce a avansat… O reuşită.“ – Erin Morgenstern

 

    A sosit momentul să părăsesc tărâmul Fillory și să-mi iau la revedere de la fascinantele personaje create de Lev Grossman (Quentin, Alice, Eliot, Janet, Josh, Plum). Mă simt puțin nostalgică pentru că povestea s-a terminat, dar știu că într-o bună zi voi dori să recitesc această minunată serie și parcă despărțirea nu mai este așa de grea.

   Și când mă gândesc că în urmă cu un an mă decisesem să citesc această trilogie tocmai din cauza numeroaselor reacții negative, dar și pentru că mi se spusese că povestea este o combinație de Harry Potter și Cronicile din Narnia, motiv pentru care mă simțeam puțin descumpănită. Voiam să fie ceva diferit. Și până la urmă dorința mi s-a îndeplinit! Cu toate că există o școală de magie, dar și un misterios tărâm, asemănările cu celelalte două serii celebre se opresc aici.

  În primul rând, acțiunea se desfășoară pe o perioadă destul de lungă (13 ani) și cel puțin la primul volum, autorul trece destul de rapid peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie Brakebills, peste testul final și lunile petrecute de el în Manhattan. taramul-magicianului

   În al doilea rând, în seria Magicienii se trece destul de des de la lumea reală la cea supranaturală, de pe Pământ în  Fillory, dar și în alte ținuturi magice. În primul volum am călătorit alături de personaje atât în Brooklyn cât și în apropiere de Antarctica, ajungând într-un final pe tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, demoni, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare. În volumul al doilea, am trecut de pe tărâmul Fillory, în Țara-lui-Nicăieri, dar și lumea de apoi, și de acolo, înapoi pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, Quentin și prietenii săi au ajuns la Veneția, Corwall și Massachusetts. În ultimul volum, am revenit la școala de magie Brakebills, dar și în Antarctica, și am asistat la încercările lui Quentin de a crea un nou tărâm magic!

   În al treilea rând, există o foarte mare diferenţă când vine vorba de personaje. Ele nu sunt nici pozitive, nici negative și asta pentru că toți ajung să îi rănească enorm de mult pe ceilalți din jur. Niciodată nu îți poți da seamă dacă unul dintre ei poate fi de încredere. Fiecare ascunde câte ceva. Ba mai mult, unii nu sunt ce par a fi la prima vedere. Și să nu uităm că tot în primul volum, protagoniștii erau destul de egoiști, vexați ,libertini, posedați de demoni, atât la propriu cât și la figurat. Beau, fumau, participau la orgii. Însă puțin câte puțin, ei au reușit să se schimbe. Evenimentele la care au luat parte pe tărâmul Fillory i-au transformat în niște persoane mult mai responsabile. Iar cea mai mare schimbare am găsit-o la personajul central : Quentin Coldwater. Îmi amintesc cum era el la 17 ani – indiferent, plictisit, ticălos, infidel, iar acum, la 30 de ani, am dat peste un bărbat sigur pe el, dornic să-și ajute prietenii și decis să o aducă înapoi în lumea fizică pe Alice, singura fată pe care a iubit-o cu adevărat.

“Când o cunoscuse pe Alice, când o iubise pentru prima oară, Quentin nu fusese pregătit pentru ea, dar acum se simțea gata. Primea a doua șansă și nu avea de gând să renunțe la ea. Quentin era gata să fie bărbatul pe care Alice îl merită și Q voia să-i arate asta fetei.”

   Dacă stau și mă gândesc bine, în “Tărâmul Magicianului”, accentul s-a pus mai mult pe povestea lor de dragoste și încercările lui Quentin de o readuce la viață pe femeia iubită. Cine a citit până acum primul volum, știe că Alice a înfruntat Bestia, a reușit să o învingă, dar consecințele au fost devastatoare  pentru că ea s-a transformat în niffin, un fel de spirit /fantomă( înger justițiar al dezastrului). În ciuda faptului că relația lor a fost una mai năbădăioasă, cu certuri și infidelități ( Quentin a înșelat-o cu Janet, și din răzbunare, Alice îl înșeală cu Penny), Quentin a suferit extrem de mult, a jelit-o, iar atunci când s-a ivit ocazia – abia după șapte ani – a încercat să o transforme la loc în om. Din punctul meu de vedere, partea în care el reușește această performanță  mi s-a părut cea mai interesantă  și din acest motiv nu am să întru în detalii. Vă las pe voi să descoperiți 🙂

   Acțiunea din “ Tărâmul magicianului” se petrece după un an de la evenimentele din al doilea volum. Quentin, Eliot, Janet, Julia, Josh și Poppy are reușit să  recupereze cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory și astfel au salvat Țara-lui-Nicăieri. Julia a descoperit că este o semizeiță și a fost aleasă regina driadelor și a plecat spre alt tărâm-Dincolo. Eliot și Janet au  rămas mai departe Rege și Regină în Fillory și pentru că  mai rămăseseră disponibile două locuri de Regi, acestea au fost preluate de Josh și Poppy. M-am bucurat să descopăr că cei doi s-au căsătorit între timp, iar Poppy așteaptă un copil!

  Cât despre Quentin, acesta  a fost nevoit să renunțe la Coroană și a fost gonit din tărâmul magic Fillory, revenind pe Pământ, în Massachusetts. O perioadă de timp a încercat să se țină departe de magie, gândindu-se  că este cazul să înceapă să-și trăiască viața la fel că toți ceilalți oameni. Apoi și-a îndreptat atenția spre locul unde a început întreaga poveste în urmă cu 13 ani – Colegiul de Magie Brakebills, unde se angajează ca profesor, predând cursul de Reparații Mărunte din primul an.

   Într-o seară, în timp ce stătea singur în sala comună, Quentin găsește în buzunarul jachetei un plic. Înăuntru era o scrisoare tipărită la mașina de scris, ce-l invita politicos să se prezinte într-o anumită zi la o librărie, asta numai dacă este interesat de o slujbă. Firește că pe tânăr l-a cuprins vechiul neastâmpăr de a rezolva acest mister, așa că se prezintă la librărie unde  dă nas în nas cu o mai veche cunoștință de-a lui, tânăra Plum, dar și cu alți magicieni chemați pentru aceeași slujbă.

   Dar despre ce era vorba? Răspunsul îl oferă chiar un corb vorbitor care le spune că are nevoie de ei pentru a fura o valiză de la un cuplu de magicieni malefici. Problema e că respectivul obiect este legat prin farmece îmbinate. Dacă reușesc să-l găsească, să rupă farmecul și să-l fure, primesc fiecare câte două milioane de dolari. Însă nu oricine poate primi această slujbă. Fiecare magician trebuie să treacă un test simplu de putere magică și talent-un joc de cărți numit Împinge. Dar în timpul testului se petrece ceva interesant.

Odată cu următoarea și ultima carte, a devenit clar că Lionel își pierduse cu totul controlul asupra jocului, pentru că a întors o carte necunoscută- o damă de sticlă. Chipul ei era translucid, ca de celofan, albastru ca un safir. Era leită Alice.”

   De ce apăruse în carte chipul fostei sale iubite ? Nu era pentru prima dată când îi zărise imaginea, dar totuși se semnificație are acest lucru? În ciuda faptului că de mai bine de șapte ani era un spirit, oare îl veghea și se distra pe seama lui? Și totuși, cea de-a doua apariție îi întărește convingerea că Alice nu dispăruse definitiv, ci doar trupul ei se preschimbase și dacă exista o cale să o aducă înapoi, va face orice este posibil!

Ani buni – mai exact șapte – Q se gândise la Alice ca la o persoană care aparținea trecutului. Fata nu era moartă, ci… dusă. O jelise. Dar când Quentin o zărise în acea noapte în oglinda de la Brakebills, toate acestea fuseseră șterse cu buretele, iar tânăra se întorsese brusc în prezentul lui. “

Dar  acum nu mai conta. Tot ce mai avea importanță era că el îi simțea prezența fetei. Alice nu dispăruse: trupul ei se preschimbase, dar esența lui Alice se afla acolo, undeva, sub forma fetei pe care o cunoscuse, prinsă înăuntrul flăcării toxice și albastre, precum o muscă de chihlimbar. Q era sigur. O recunoscuse pe vechea Alice, cea pe care o iubise, deformată, dar reală, și nu putea să o lase acolo. Dacă exista vreo cale să o scape, atunci el avea să o găsească. Aceasta era misiunea lui.”

   Cu toate că imaginea lui Alice îl  băgase în sperieți, Quentin  s-a decis să nu se lase cuprins de panică și a continuat jocul, ajungând într-un final să se numere printre cei șase magicieni finaliști: Quentin, Plum, Pushkar, Betsy,Stoppard și Lionel. Doar ei au aflat mai multe detalii despre valiză. Se pare că acest obiect a aparținut lui Rupert John Chatwin, fratele mai mic al lui Martin Chatwin, acesta din urmă fiind prima persoană care a descoperit tărâmul Fillory în perioada Primului Război Mondial, cel care mai târziu s-a transformat în Bestie (creatura pe care Alice a reușit  să o învingă în urmă cu șapte ani  și din cauza căreia s-a transformat în niffin).

   Însă în timpul jafului se întâmplă ceva neprevăzut. Camera s-a umplut de siluete înveșmântate în robe. Cine sunt ei ? De ce vor și ei valiză? Ce se află în ea de este așa de important?

    Însă acțiunea din acest ultim volum se desfăşoară pe două planuri, pe Pământ și în Fillory, așa că este cazul să ne îndreptăm atenția și spre acest tărâm magic, unde prietenii lui Quentin în calitatea lor de regi trebuie să rezolve problemele dintre fillorieni și lorieni. Marele Rege Eliot tare mult și-ar fi dorit ca și Quentin să fie alături de el. Încă mai este afectat de faptul că bunul lui prieten a fost detronat și alungat din Fillory. Anul care se scursese fusese unul prosper și liniștit, dar se pare că necazurile încep să apară. Berbecul Ember prevede că se va porni în curând un mare război pe care nu-l vor câștiga. Barierele magice ale ținutului Fillory care îl apărau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Se apropie sfârșitul acestui regat. Fillory e pe moarte.

“ -Vechile vrăji au slăbit. Invazia a fost doar o perviziune făcută acum multă vreme. Războiul pe care îl pierdem e cu timpul.”

   Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole. Dar mai întâi ei trebuie să afle ce s-a întâmplat în trecut, atunci când frații Chatwin au descoperit Fillory și ce anume știa Rupert Chatwin, fratele mai mic al lui Martin/ Bestia despre puterile dobândite de acesta și ce lucruri a ascuns el. Și pentru asta, Eliot va fi nevoit să revină pe Pământ ca să găsească acele lucruri. Interesant, nu? Se poate ca acele lucruri să fie tocmai în valiza pe care trebuie să o fure Quentin și ceilalți magicieni? Vă las pe voi să aflați răspunsul. Sunt multe de descoperit în acest volum. Eu v-am oferit foarte puține detalii, suficient cât să vă “corup”, să vă fac să citiți această minunată serie. Vă urez călătorie plăcută  pe Tărâmul Magicianului!

Nota 10sigla Nemira

Cartea Tărâmul Magicianului, de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Cu toții ne prefacem că trăim, dar țin să-ți amintesc că viața este doar trecerea de la naștere spre moarte.”

       Cartea secretă a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck

Titlul original: Hierba santa o la libreta perdida de Frida Kahlo

Editura: Nemira

Colecția Babel

Anul aparitiei: 2016

Traducere din limba spaniolă de: Elena-Anca Coman

Număr pagini: 323

Gen: Biografic cu tendințe fantasy

Cotație Goodreads: 3,68

Cotația MEA pe Goodreads: 5,00

 

„Frida, să-ți fie frică de ce-ți dorești… uneori dorințele se îndeplinesc.”

   Iarbă sfântă sau carnețelul pierdut al Fridei Kahlo. Așa s-ar traduce mot-à-mot titlul cărții. Pentru că totul a pornit de la acel carnețel, „Cartea Plantei de Mentă”, ce conține rețete ale mâncărurilor pregătite de Ziua Morților, o sărbătoare pe care Frida o respecta în fiecare an.

Carnețelul a fost găsit în Casa Albastră a Fridei și stă la baza acestei cărți. După moartea ei, a fost inclus într-o expoziție, de la care a dispărut inexplicabil.

    „Cartea secretă a Fridei Kahlo” este genul de lectură care îți provoacă o stare anume, după care nu mai poți citi nimic câteva zile. „Starea Frida” aș numi-o. După ce am terminat cartea, am căutat în continuu documentare despre celebra pictoriță mexicană. Văzusem acum câțiva ani un film biografic cu Salma Hayek în rolul Fridei și mi-a plăcut, dar cartea mi-a creat o stare aparte, încât nici nu știu de unde să încep și îmi pare rău că nu pot surprinde în recenzie decât o mică parte. E ca la ecranizări, oricât te-ai strădui, nu poți condensa tot în 2 sau 3 ore.

   Mai întâi, să lămurim cine este Frida Kahlo. Cred că mulți am auzit de celebra pictoriță mexicană suprarealistă și viața ei tumultuoasă. Cartea de față îmbină, într-un fel, biografia artistei cu elemente fantastice, ținând de realism magic.

   Frida Kahlo (1907-1954) s-a născut în Coyoacán, Mexic. A treia din cele patru surori, a moștenit talentul pentru artele vizuale de la tatăl său, fotograf. La vârsta de 6 ani s-a îmbolnăvit de poliomielită și a rămas pe viață cu un picior mai slab. Mai târziu, în adolescență, a suferit un accident ce i-a marcat tot restul existenței: un tramvai s-a ciocnit de autobuzul în care se aflau ea și iubitul ei și o bară de fier i-a străpuns trupul. A fost pe punctul de a muri, dar a supraviețuit și a rămas cu un bilanț devastator: coloana fracturată în 3 locuri, piciorul distrus, pelvisul și uterul perforate.

   Vă dați seama cum am intrat eu în atmosferă, aflându-mă într-un autobuz chiar când citeam fragmentul cu accidentul Fridei!

  Aici intervin elementele ce țin de realism magic. În roman, Frida se întâlnește cu Moartea, personificată excepțional sub forma unei femei cu chipul acoperit de un văl. Face un târg cu Moartea pentru a o lăsa să-și continue viața:

„Ah, Nașă, de-abia începeam să mă bucur de plăcerea vieții, și acum îmi spui că petrecerea s-a terminat.Ce? Nu știi că vreau să mă mărit cu Alejandro și să am copii? În plus, sunt pregătită să fiu o mare profesionistă și o doamnă frumoasă. De ce să-mi smulgi șansa? Nu este deloc corect.”

   Moartea acceptă, în schimbul ofrandelor pe care Frida i le va aduce în fiecare an, de Ziua Morților, dar o avertizează:

„Te previn: întotdeauna îți vei dori să fi murit azi. Voi avea grijă să-ți aduc aminte zi de zi.”

„Cu timpul, mama Matilde și-a recăpătat graiul doar pentru a afirma că soarta Fridei era să moară în acea zi, dar că un miracol de origine necunoscută o salvase.”

suicide_of_dorothy_hale

   Și Moartea, devenită din acel moment Nașa ei, s-a ținut de cuvânt: i-a redat viața, dar i-a făcut-o atât de tumultoasă și chinuită, încât Frida a preferat să fi murit în acel accident. O viață plină de dureri, atât fizice, cât și sufletești, lucru ce se vede în privirea pictoriței. În toate imaginile, Frida are o expresie dură, ce probabil îi reflectă suferința.

  Problemele de sănătate, mutilarea, relația toxică, aș spune eu, cu Diego Rivera, două avorturi, cauzate de faptul că uterul ei fusese distrus în accident, ceea ce a făcut-o incapabilă să procreeze, dramele familiale…

„Oare toate nenorocirile mele se datorează faptului că eu am dat deja colțul și trăiesc zile suplimentare…?”

   Încă de dinainte de a face cunoștință cu Moartea, mai exact, de când s-a îmbolnăvit de poliomielită, Fridei îi era familiar un personaj de la răspântia lumilor: Mesagerul ce venea pe un cal alb și anunța de fiecare dată o nenorocire.

„Când a prins un moment, Eulalia i-a asigurat pe ceilalți servitori că niciodată nu a văzut ca trupul musafirului să lase vreo umbră în urma lui. De aceea, la fel ca Chucho, își spuse rugăciunile Ave Maria și Tatăl nostru ca să alunge deochiul și spiritele funebre.”

   De la acest punct de cotitură, conform variantei din carte, Frida s-a aflat la o graniță între viață și moarte: putea vedea lucruri din cealaltă lume, putea intra în contact cu morții ca și cum ar fi fost vii. În acest sens, sunt descrise două experiențe, dintre care una face referire la tabloul „The Suicide of Dorothy Hale”. Dorothy Hale a fost o actriță a acelor timpuri, ce s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Frida a pictat întregul act în trei faze, începând cu aruncarea și terminând cu Dorothy întinsă pe jos, fără suflare, plină de sânge și cu o privire atât de intensă… Pe lângă povestea supranaturală din carte ce îl însoțește, tabloul m-a fascinat de cum l-am văzut: privirea aceea intensă, care îți pătrunde direct în suflet și care paradoxal, are mai multă viață în ea decât portretele persoanelor aflate în viață; privirea ce te urmărește și după ce ai scos tabloul din câmpul vizual.

   Cred că mulți știu câte ceva despre relația tumultuoasă dintre Frida și pictorul Diego Rivera, urât, gras și mult mai în vârstă decât ea, dar cu un succes nebun la femei. Imediat după căsătorie, Frida s-a ciocnit de realitatea dură dată de numeroasele aventuri ale soțului, cele mai frecvente cu modelele ce-i pozau pentru picturile nud. I-a răspuns cu aceeași monedă, înșelându-l, la rândul ei, cu bărbați și femei. Cea mai mare dezamăgire a suferit-o, însă, când Diego a înșelat-o cu propria ei soră, Cristina. Atunci s-au despărțit, punându-se problema divorțului.

„Frida s-a îndrăgostit de Diego în acel fel în care femeile se predau în fața bărbaților care le provoacă numai suferință: ca o adevărată idioată.”

„- Ce face domnul Rivera în timpul liber?

– Dragoste, a răspuns Frida și s-a îndepărtat cu zâmbetul pe buze.

Poate că i-ar fi plăcut să adauge „deși nu cu mine”, dar era hotărâtă să se întâlnească cu Georgia.”

   Totuși, ei n-au putut niciodată să se despartă cu adevărat, împăcându-se de fiecare dată. Relație toxică, ar zice unii, iubire adevărată, alții. Însă Frida nu a uitat trădarea și i-a plătit-o cu liderul comunist Troțki, căruia i-au oferit protecție în vremuri tulburi. Glumind puțin, aș spune că bine i-a făcut, păcat că nu era Troțki mai tânăr. După mine, cele mai frumoase complimente i le-a făcut Troțki:

„Aveți în dumneavoastră ceva de vrăjitoare care farmecă și năucește. Probabil că mă otrăviți cu mâncarea dumneavoastră, de când am sosit în Mexic văd totul altfel.”

„Frida, pensula ta este minunată! Când se luptă cu pânza stârnește un război.”

  Ce mi-a plăcut: totul! Cartea asta îți atinge sufletul, îți transmite atât de multe, te aduce în mijlocul acțiunii. Este un roman plin de senzualitate, simboluri și metafore:

„Ceri? Tu? Inocentă Frida, ochii tăi sunt atât de lumești, încât nu înțelegi că sunt cea mai comunistă ființă. Pentru mine, nu există bogați, nici săraci, mari sau mici. Toți, fără excepție, sfârșesc aici, cu mine.” (Moartea)

  Am aflat multe lucruri pe care nu le știam despre Frida, cum ar fi existența muzeului dedicat ei și amenajat în Casa Albastră de pe strada Londres (dacă ajung vreodată prin Mexic, sigur nu o voi rata!), lucruri despre cultura mexicană, în care Ziua Morților (2 noiembrie) este celebrată cu tradiții, mâncăruri specifice, cranii de zahăr și flori:

„Noi, mexicanii, luăm moartea în râs. Orice pretext este bun pentru a petrece. Nașterea și moartea sunt momentele cele mai importante din viața noastră. Moartea înseamnă doliu și bucurie. Tragedie și distracție.”

Mi-a plăcut mult finalul, trist și frumos în același timp, cu trimitere la tabloul „Cele două Fride”. pictura-zilei-frida-kahlo-cele-doua-fride

   Am găsit utile și rețetele tipic mexicane incluse în roman, alternând cu acțiunea: o rețetă, un capitol, iar fiecărei rețete îi corespunde câte un personaj important din viața Fridei. N-ar fi rău să încercați rețetele, deși multe ingrediente nu se găsesc la noi și mâncarea lor pare cam grea, cu multă carne de porc (deși Frida spune că toată bucătăria mexicană se bazează pe carnea de pui, eu am găsit în ele cam mult porc pentru gustul meu).

   M-am și amuzat citind o parte dintr-o rețetă: „Se presară sare și piper și se lasă la macerat șase ore într-un loc răcoros, fie în curte, fie la fereastră, având grijă să nu o mănânce maimuțele.” – la ei mișună maimuțele ca la noi pisicile :-).

Ce nu mi-a plăcut: un singur aspect, minor și poate pentru alții lipsit de importanță: nu înțeleg de ce diminutivul numelui ei este tradus „Friduța”. Sună total neinspirat, ar fi mers mult mai bine originalul „Fridita”.

Citate:

„Sangrita este femeia. Este cea care miroase a condimente și a ceapă. Cea care-i dă culoare și savoare masculului tequila. Ei doi, împreună, alcătuiesc o idilă perfectă.”

„Frida, prefer o sută de dușmani inteligenți decât un prieten idiot.” (Diego)

„Femeia trebuie întotdeauna să comande la nunta ei, chiar dacă va fi considerată o capră nebună.”

„Întotdeauna o să te aștepte ceva acasă. Oricât de prost ar sta lucrurile. Caută pentru ce anume merită să te întorci. Și nu uita asta niciodată!”

„Sufletul meu este mai mult decât dres, este singura parte din mine care nu e distrusă. Păcat că e un concept atât de creștin! a răspuns Frida ironic.”

„Cu toții ne prefacem că trăim, dar țin să-ți amintesc că viața este doar trecerea de la naștere spre moarte.”

„Dacă îi furi zile morții tale, însăși viața va trebui să-ți ia încetul cu încetul unele lucruri.”

„Sângele vopsea cearșafurile cu forme de inimi oferite drept sacrificiu. Atacul roșu era lent ca târâșul unui melc pe podea.”

„Nu te măriți cu bărbatul care-ți fură inima. Asta se întâmplă doar în romanele de dragoste sau în filmele romantice, dar în viață rămâi cu bărbatul care ți-a fost dat și nimic nu poate schimba asta.”

„Eu nu pictez nici vise, nici coșmaruri. Îmi pictez propria realitate, a răspuns Frida.”

„Dacă am ști exact ce vom face, pentru ce am mai face-o? Dacă ar exista un singur adevăr, nu s-ar putea realiza o sută de tablouri despre o aceeași temă.”

Despre autor:

F.G. Haghenbeck a studiat arhitectura, a lucrat în muzee, după care a devenit realizator de emisiuni T.V. A publicat mai multe romane, printre care „Trago Amargo”, inspirat din filmul „Noaptea iguanei” și pentru care a fost recompensat cu premiul Vuelta de Tuerca (echivalent cu Edgar Award for Best Crime Novel), iar pentru „Cartea secretă a Fridei Kahlo” a obținut mai multe distincții, printre care și o mențiune la Latino Book Award. Printre altele, este autorul biografiei romanțate a muzicianului Agustín Lara și al romanului de spionaj „El código nazi”, al cărui acțiune se petrece în Mexicul Celui de-al Doilea Război Mondial (și pe care sunt curioasă să-l citesc).

În prezent s-a dedicat total activității de scriitor.

   Mai jos puteți urmări trailer-ul filmului biografic „Frida”, cu o ditribuție de excepție: Salma Hayek, Afred Molina (ar fi vrut adevăratul Rivera să arate ca el 🙂 ), Antonio Banderas și Edward Norton:

 

Lectură și vizionare plăcute!

sigla Nemira

Cartea Cartea secretă a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi achizitionată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

Surse foto: Nemira, Wikipedia, ZiuaConstanta

 

by -
18

"N-am scăpat. Mi-am asumat. E ceea ce sunt. E ceea ce suntem. Nu putem fi excepţional de luminoşi fără să fim şi excepţionali de obscuri."

Eria. Dezvaluiri, de Gabrielle Guvenel-un roman învăluit în mister şi mult suspans

Editura: Celestium

Număr pagini: 235

Seria Eria. Dezvăluiri, volumul I

   Nu mă aşteptam să dau paginile aşa repede, pentru că nu mai auzisem nimic despre carte, nu mai citisem nicio recenzie şi nici pe goodreads nu am tras cu ochiul. Mă bucur foarte mult că a fost o lectură rapidă şi simplă, am citit-o în câteva ore. De asemenea sunt fericit pentru că m-a scos dintr-un reading slump destul de lung.

   Dar nu pot să îi acord  5 stele, asta nu pentru că limbajul în unele pasaje e vulgar, ci pentru că unele pasaje sunt de neînţeles, cel puţin pentru mine.

   Gabrielle Guvenel a reprezentat o adevărată provocare, nu am mai citit nimic scris de ea şi mă bucur să afirm că m-a surprins într-un mod plăcut.

   Romanul debutează cu Eria Pop, o fată fără părinţi care trăia la orfelinat. Viaţa ei era una simplă, până când o familie a închiriat-o pe Eria timp de un week-end pentru 20.000 de euro. De ce tocmai pe Eria? Pentru că fiica acestei familii a murit şi Eria seamănă leit cu ea.

   O afacere în detrimentul personajului principal, dar aceşti bani ar ajuta foarte mult orfelinatul. Chiar Eria ne spune că banii ar asigura mâncarea de la orfelinat pentru o lună întreagă.

  Turnura gravă pe care o ia viaţa Eriei începe din acest moment, când este luată să petreacă un week-end cu noua familie.

“Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că mă imobilizaseră pe un fel de masă de ciment. Nu-mi puteam mişca nimic în afară de cap, pe care-l tot mutam din stânga-n dreapta ca să reuşesc să cuprind cât mai bine întregul tablou.”

   Adusă în noua locuinţă, aceasta este băgată cu forţa într-un garaj, unde se petrec lucruri ciudate, de domeniul magiei şi exorcizării.  Trebuie să recunosc că nu prea am înţeles acest pasaj, chiar dacă l-am citit şi recitit. Multe lucruri mi s-au părut groaznice, iar altele super fain scrise.

  Anii trec… În continuare, Eria primeşte o sarcină importantă care face parte dintr-un ciclu de 3 servicii pentru Decko, (fostul ei soţ ), şi anume să recruteze un preot pe nume Timothy Carrion. Părintele este înspăimântat de apariţia femeii care purta mereu ochelari, dar cel mai înspăimântător lucru a fost propunerea pe care Eria i-a făcut-o: ori o ascultă pe ea şi îi urmează sfaturile, ori îl omoară cu mâinile ei. Timpul limită de gândire pentru Timothy: câteva săptămâni. În acest timp, preotul face plângere la poliţiei, însă nimeni nu îl ascultă, toată lumea a devenit surdă, absolut nimeni nu îi acorda atenţie. Bineînţeles, părintele a ales prima variantă, moartea nu s-a gândit niciodată să o aleagă. Nu avea să ştie ce aventură îl aşteaptă. Din acest moment şi viaţa părintelui se întoarce la 180 de grade, realitatea în care trăia transformându-se în ceva care nici n-ar fi existat vreodată.

   Domiciliul actual al Eriei, era într-o pădure, unde va avea loc şi prima crimă înfăptuită de ea. Casa era din lemn, iar atmosfera primitoare: miros de brad şi ciocolată caldă. Hm, m-a trimis cu gândul la Crăciun…..

   Apariţia lui Andi Aron, un bărbat bine făcut, tânăr, detectiv, care şi-a terminat activitatea cu poliţia, dar care află de moartea omului din pădure, zguduie din temelii acţiunea romanului.

   Treptat, detectivul o interoghează pe domnişoara Pop, aceasta recunoscând că ea este adevărata criminală. Între timp se creionează o poveste puternică de dragoste între cei doi protagonişti. Mie mi-a plăcut foarte mult acestă relaţie, a avut câte un pic din toate.

   Timothy, devine şi el din ce în ce mai apropiat de Eria, însă nu se zăreşte iubire, ci doar satisfacţia profesională. Relaţie fără sentimente. De asemenea, fostul părinte paroh primeşte prima sarcină, şi anume să meargă cu Eria să exorcizeze doi oameni, într-un local. Cu cat se apropie mai mult de local şi distanţa dintre ei se micşorează şi devin din ce în ce mai apropiaţi. Ex: Maşina care zbura pe autostradă, au loc sărutări ş.a.m.d. :) )

   Ajunşi în local îşi tot fac semne pe sub masă, se lovesc cu picioarele şi se tot mişcă pe scaune. Momentul a sosit… momentul ca Timothy să îşi făcă treaba, să înceapa exorcizarea. Ce se întamplă? Vă las pe voi să descoperiţi.

   Distanţarea Eriei de Decko, fostul ei soţ, şi relaţia ei cu detectivul Aron duce la transformarea celui din urma în ceva ce nu vă imaginaţi… o “creatură”.

  Pe parcursul întregii cărţii Eria se mai află într-o relaţie, cu un anumit “Vidul” care o tot întreabă pe Eria lucruri din viaţa ei. Relaţia asta mi s-a părut la propriu ciudată. Erau atâtea lucruri noi şi probleme care abia după două-trei capitole îşi găseau rezolvarea.

   Mai au loc multe sarcini şi acţiuni, care încet-încet duc la deznodământul cărţii, fiind unul de-a dreptul palpitant, mie mi s-a părut interesant. Cum adică cum se termină? Şi cum adică unde e Andi Aron? Citind cartea veţi afla cu siguranţă şi cu lux de amănunte.

   O carte care m-a scos din zona de confort şi care mi-a oferit multe momente palpitante, suspansul fiind prezent oriunde şi oricând. Totul s-a legat şi s-a transformat într-un roman de excepţie, el fiind scris de un autor român talentat şi pasionat, gata să surprindă prin modul lui de scriere. Trecând peste lucrurile mai puţin bune, acest roman are multe calităţi şi felicit autorul! Mi-a plăcut, recunosc. Am fost pur şi simplu un turist plecat să viziteze locuri faine ce a petrecut o noapte la  un mic hotel format dintr-un raft, înprejurat şi îmbrăţişat de prieteni. Eu, acum simt că am pierdut un prieten loial şi devotat, pe Eria.

  În  acestă toamnă va avea loc şi lasarea celui de-al doilea volum al seriei: “Eria. Dezvăluiri” de Gabrielle Guvenel, care se va numi: “Eria. Perspective” eu o să mi-o cumpăr, chiar dacă acest volum nu a fost de cinci stele. A reuşit să mă facă curios şi îndrăgostit de Eria, misterioasa Eria. Eu vă urez lectură uşoară!eria-perspective

Citate care mi-au plăcut:

“N-am scăpat. Mi-am asumat. E ceea ce sunt. E ceea ce suntem. Nu putem fi excepţional de luminoşi fără să fim şi excepţionali de obscuri. Avem puterea să creăm şi avem puterea să distrugem. Avem capacitatea să luptăm pentru bine şi în aceaşi măsură să luptăm pentru rău. E doar o chestiune de alegere. Şi cum singura constantă în viaţă e schimbarea…”

“Mă scuturau neîncetat, iar eu plângeam. Nimic n-avea sens. Ce voia să spună, ce voiau toţi de la mine?”

eria-gaudeamus

Acțiune, fantasy, iubire, prezent și trecut, toate acestea într-un uluitor tablou al unei iscusite îmbinări de cuvinte.

Stăpânul Castelului, de Teodora Matei

 

Editura: Tritonic

Anul: 2016

Pagini: 202

Gen: Fantasy

   Ei… și iată că veni vremea să vă spun o poveste! George Călinescu spunea că „basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase”, iar eu m-am convins de acest lucru citind „Stăpânul Castelului”, de Teodora Matei, o carte impresionantă prin subtilitatea modului de transmitere a mesajului către cititor. Nu sunt deloc puține cărțile  pe care le-am citit până acum și am ales întotdeauna teme și abordări variate, nefiind adepta unui singur stil sau gen literar. „Stăpânul Castelului” e una din acele cărți după care simți nevoia să nu mai citești altceva, ci să meditezi. Cu alte cuvinte, e una din acele cărți care te captează și ești sub influența ei mult timp după ce o citești. Rămâi cu ceea ce eu numesc „gustul cărții” și e greu să te desprinzi din vrajă.

   Romanul se încadrează în stilul fantasy și expune povestea fantastică a unor suflete călătoare aflate sub vrajă și circumstanțele în care acestea interacționează cu cei din lumea reală. De la primele rânduri, până la final, nu e decât o călătorie uluitoare în care descoperi, ca într-o frumoasă parabolă, adevăratul sens al acestei existențe. Pentru cei care iubesc poveștile din care extrag adevăruri pe care înainte doar le bănuiau, pentru adulții care iubesc basmele adresate vârstei lor, acestă carte este una fascinantă.

   Povestea începe cu un tânăr, Dominic, cel mai nou gardian al unei închisori aflate la un capăt al urbei. Misiunea lui Domi este aceea de a păzi condamnații, numiți de către colegii lui „viețași” pentru faptul că pedeapsa lor era închisoarea pe viață. Aici, în ciuda sfaturilor gardienilor mai vechi, de a nu se implica emoțional, de a nu asculta poveștile condamnaților, Domi are parte de experiențe excepționale, mai ales după ce îl cunoaște pe unul dintre cei mai ciudați pușcăriași – Baronul. Acesta are un statut special, fiind respectat de către ceilalți. Aura de mister din jurul acestui personaj se amplifică odată cu trecerea paginilor. Baronul cu laptop, scrie nestingherit de ceilalți, memoriile vieții sale. Curiozitatea lui Domi depășește limitele impuse de către regulile închisorii, iar de aici, povestea ia o turnură fabuloasă, pe care o veți alfa răsfoind paginile cărții. Mai adaug doar că  dincolo de pereții impozanți ai închisorii, povestea capătă izul fantastic care amintește de „La Țigănci”, iar personajul nostru principal, Domi pornește în căutarea de răspunsuri și explicații ale poveștilor pe care le citește de pe laptopul Baronului.

   Este o călătorie a eternei căutări a adevărului, a sensului vieții, o frumoasă și captivantă poveste care se desfășoară în două planuri temporale care se întrepătrund. Pe unul din aceste planuri e situat Domi și curiozitatea sa specifică vârstei, iar pe celălalt plan temporal se situează Baronul și uluitoarele sale aduceri aminte. Poveștile sale au izul poveștilor din copilărie; întâlnim elemente și motive specifice basmului: castelul, un cal primit în dar, dar întâlnim și elemente din tradițiile și credințele populare românești: farmecele, satul românesc și mentalitățile născute aici. În același timp, autoarea ne aduce mereu aminte că povestea este una a realității prezente, ca o subliniere a faptului că dincolo de realitatea noastră, există mereu ceva, iar acel ceva se poate, uneori, intersecta cu prezentul nostru. E fabulos acest mod de a scrie!

   Așa cum îi stă bine unui basm, în spatele tuturor peripețiilor, stă sublimul sentiment al iubirii, ca punct declanșator al întregii avalanșe de acțiune, dar și complicațiile pe care acesta le poate determina. Este vorba despre o iubire ținută secret pentru un timp, o iubire de o mare intensitate, devastată la fel de uluitor cum s-a ivit, prin apariția altei iubiri.

Motivul blestemului apare ca un pilon în jurul căruia toate personajele capătă alura unor eroi de basm, suportând repercusiunile unui blestem din strămoși și devenind inevitabil, oameni cu soarta pecetluită.

   Dacă majoritatea cărților pe care le-am citit până acum presupun un joc imaginativ din partea cititorului, stilul Teodorei Matei este unul extrem de senzitiv. Ea nu-ți permite doar să vizualizezi personajele și cadrul în care acestea acționează, ci te poartă printr-un adevărat curcubeu al simțurilor. Astfel, există rânduri pe care le citești și simți gusturi, atingi obiecte, auzi sunete, șoapte, iar această modalitate de a transmite, de a comunica cu cititorul, nu face decât să îi acapareze acestuia întreaga atenție.

    În altă ordine de idei, nu există tendința de a prefera un personaj sau de a-l trata mai altfel decât celelalte, autoarea acordă șansa fiecărui personaj să se facă cunoscut, astfel încât acesta să poată căpăta un anume loc în viziunea celui care citește. În acest fel, personajele, fie că au un rol esențial sau nu în poveste, au șansa de a lua rolul de narator în carte, povestind ceea ce s-a întâmplat din propria perspectivă. Astfel, fiecare erou, împreună cu partea sa de poveste alcătuiesc un puzzle, un peisaj complet al scenariului.

   După ce autoarea ne ancorează într-un prezent care pare să fie foarte clar (ne descrie închisoarea, paznicii și câteva elemente despre unii pușcăriași), aproape insesizabil, acțiunea capătă alura unui fantasy atât de bine realizat, încât e imposibil să lași cartea din mână…

Iată câteva citate care explică de ce e atât de ușor să te îndrăgostești de stilul Teodorei Matei:

„Băutura alunecă abrupt pe esofag ca zgârietura unei femei geloase pe pielea trădătorului. Urmele ei dureau și frigeau. Când rana părea vindecată, venea relaxarea din mușchi și creier.”

„Închise alene ușa în urma lui și mai pierdu câteva minute privind prin celule. Întenționat, lăsa mereu ultima celula Baronului, atât la inspecția vizuală, cât și la cea video. Povestea acestuia îl intriga pe tânărul gardian. Imaginea bărbatului care, în seara de iarnă, stătea nemișcat pe patul metalic cu fruntea în palme ca într-o rugăciune, îl urmări până acasă.”

„Am închis ochii; prin pleoape dureros-transparente vedeam același Iad. Disperare. Lacrimi. Abandon. Moarte. Plângeam cu brațele înlănțuite în jurul Ritei. La rândul ei, mă strângea la piept și mă legăna ca pe un copil. Îi simțeam oasele subțiri, sânii plini ce-mi împungeau pieptul, îi simțeam părul căzându-mi pe față și degetele alintându-mi tâmplele. Șoptea ceva, dar nu înțelegeam ce.”

   Acțiune, fantasy, iubire, prezent și trecut, toate acestea într-un uluitor tablou al unei iscusite îmbinări de cuvinte, le veți descoperi citind o carte pe care eu am găsit-o fascinantă: „Stăpânul castelului”, de Teodora Matei.Editura Tritonic

Cartea Stăpânul castelului, de Teodora Matei a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Tritonic.

by -
15

Freya a crescut într-o lume în care magia există doar în legende.

Regatul spinilor şi al trandafirilor, de Sarah J.Mass

Titlul original: A Court of Throns and Roses

Traducerea: Andra Elena Agafiţei

Editura: Rao

Număr pagini: 472

    Sarah J.Maas a debutat cu romanul Tronul de Cleştar, publicat în 2010. Volumul a fost nominalizat pentru distincţia Waterstones Children’s Teen Book of the Year, şi a fost tradus în treisprezece limbi. Au urmat Diamantul de la miezul nopţii şi Moştenitoarea Focului, volume la fel de gustate de public. În prezent Sarah locuieşte în sudul Californiei, alături de soţul său şi de câinele familiei, şi lucrează la continuarea seriei Regatul spinilor şi al trandafirilor.
Este poate cel mai bun roman scris de Sarah J.Maas până acum. Fermecător, captivant şi plin de imaginaţie.
Lumea înfăţişată de Maas este impresionantă.” USA Today

Freya a crescut într-o lume în care magia există doar în legende.
Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult de atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat?

   Mânată de promisiunea făcută mamei sale, aceea de a-şi apăra familia, ea se străduieşte să o îndeplinească, astfel că, va fi singura care va vâna pentru mâncare şi banii. Deşi se trag dintr-o familie mai înstărită, ei vor ajunge să locuiască într-o căsuţa dărăpănată la marginea pădurii. Cele două surorii mai mari, tatăl lor şi Feyre, îşi vor duce traiul de pe o zi pe alta. Se pare că frica de spiriduşi a oamenilor e mare. Cu câteva sute de ani înainte, Lumea spiriduşilor, Prythian, şi lumea oamenilor au luptat în război. Oamenii au fost izolaţi dincolo de un zid, regatul-spiniloriar Tratatul încheiat, îi va ajuta să nu fie ucişi de spiriduşi.
Se pare că Marii Spiriduşi, care semănau oarecum cu oamenii şi care conduceau ţinutul Prythian erau cruzi, la fel ca şi zânele care locuiau acolo şi care te puteau trage foarte adânc sub pământ cu solzii, aripile şi braţele lungi şi subţiri. Frica oamenilor faţă de tărâmul magic este justificată? Sau poate alte creaturi săvârsesc aceste fapte oribile.

   Totul ia o întorsătură neaşteptată când Feyre va vâna un lup. Acesta vroia să vâneze căprioara pe care Fey o voia hrană pentru familia sa.
Ea va jupui lupul şi căprioara, iar banii îi va da surorilor sale.
Când o arătare uriaşă le va intra în casă strigând-CRIMINALILOR! Fey îşi va da seama că a ucis un spiriduş, lupul.

”Bestia trebuie să fi fost mare cât un cal, iar în vreme ce trupul îi semăna oarecum cu al unei feline, capul era clar al unui lup. Nu mi-am dat seama ce erau coarnele ca de elan, nu m-am îndoit de stricăciunile pe care le putea face cu ghiarele lui negre, ca nişte pumnale, şi de rănile pe care le putea provoca acei colţi galbeni.”

regatul-spinilor-1

Lupul ucis era Andreas prietenul Bestiei, iar acesta dorea răzbunare.
În urma tratatului încheiat între muritori şi spiriduşi, se specifică:

,,-Viaţă pentru viaţă. Orice atac neprovocat asupra spiriduşilor, din partea oamenilor, se plăteşte doar cu viaţa unui alt om.”

   Asta ştiu oamenii, dar un blestem mult mai puternic din lumea spiriduşilor este cauza.
Fey va fi nevoită să plece în ţinutul Prythian pentru totdeauna şi nu va sfârşi ucisă.
Minunile din acest ţinut întrec orice imaginaţie de om. Fey va fi în Ţinutul Primăverii, condus de către Marele Lord al acestui regat.

”Bestia se trânti pe scaun, iar lemnul scârţăi şi, într-o sclipire de lumină albă, se transformă într-un bărbat cu părul blond. Această bestie nu era nici om, nici spiriduş inferior. Era unul dintre Marii Spiriduşi, unul din clasa conducătoare nobiliară: frumos, mortal şi nemilos.
Era tânăr-sau partea fetei pe care o vedeam părea tânăra. Nasul, obrajii şi sprâncenele erau acoperite de o splendidă mască aurie, încrustată cu smaralde în formă de fuioare de frunze. I se zăreau doar ochii-aceeaşi pe care îi avea şi ca bestie-, un maxilar puternic şi gura, o linie subţire.”

    Fey nu încetează să se minuneze, o lume a opulenţei, tărâmuri magnifice, mâncarea de la o masă ar putea hrăni un întreg sat al lor timp de luni de zile. Atât Tamlin, lupul-spiriduş, cât şi Lucien, fiul marelui Lord al regatului Toamnei, vor avea grijă de fată. La început ostili din cauza ucideri prietenului lor, dar mai apoi îi vor dezvălui puţin câte puţin din lumea lor.
Tamlin încearcă să o protejeze de creaturile mortale, îi va arată frumuseţea regatului, dar şi atenţia care i-o poartă o va face pe Fey să îl vadă cu alti ochi. Nu îi va mai fi aşa teamă de el, iar simţămintele ei se schimbă.
Măştile pe care spiriduşi le poartă în Regatul Primăverii sunt o boală.
Ţinutul Prythian este format din şapte regate conduse de 7 mari Lorzii cu puteri magice uriaşe:(doar,,boala”de fapt blestemul le-a luat din magie) Regatul Primăverii, Regatul Verii, Regatul Toamnei, Regatul Iernii, Regatul Zorilor, Regatul Zilei, Regatul Nopţii.

   Deşi muritoarea (spiriduşi sunt nemuritori, doar pot fi ucişi în anumite feluri) este tratată ca şi o regină, ea va dori să se întoarcă cu orice preţ la familia ei. Poate există vreo cale de scăpare, ceva menţionat în tratat?
Pădurea este plină de pericole mortale, de la Bogge, care imprăştie teroare şi încearcă să te facă să o priveşti, astfel să se poată materializa şi să te mănânce, la Naga- ,,cei care izvorau dintr-un coşmar, acoperiţi cu solzi negri şi nimic mai mult, erau o combinaţie oribilă de trăsături de şarpe şi corpuri de bărbaţi umanoizi ale căror braţe puternice ce se sfârşeau cu gheare negre şi lustruite erau menite să sfâşie carnea.
Acestea erau creaturile legendare pline de sânge, care se strecurau prin zid să chinuie şi să omoare muritorii.”

   Singuri care poate i-ar spune o cale de plecare ar fi spiriduşii Suriel. Lucian îi va da indicii unde să găsească unul. După ce va captura un Suriel, Fey va dori să ştie câteva răspunsuri. Există cale de întoarcere între muritori? Boala care decimează spiriduşi, şi posibil lumea muritoare, poate fi învinsă?

   Fey află şi de Regele din Hybern, cel care este nemulţumit de Tratatul încheiat, forţat să îşi lase sclavii muritori. El şi-a infiltrat oameni în diferite Regate ale Marilor Spiriduşi, a făcut planuri, iar mâna dreapta Amarantha le va lua din puterile magice şi va conduce peste regate.
În zadar lupta Tamlin în fiecare noapte să cureţe pădurile sale de monştrii mortali, ei tot sosesc. Curând zidul care desparte lumile nu va mai fi la fel.
Când Ryhsand, marele Lord a Regatului Nopţii, o va descoperi pe Fey, Tamlin o va alunga înapoi la muritori. Deşi îi spune că o iubeşte, o lasă să plece, lumea lui e mortală pentru ea. Amarantha îl vrea cu orice preţ pe Tamlin ca şi amant al său, refuzul lui ia adus această boală a măştilor. Când,,târfă”reginei, Ryhsand îi va spune, o va sfâşia pe Fey, astfel este nevoit să o trimită înapoi.

  Fey tânjeşte după Tamlin, astfel că se va întoarce în tărâmul Prythian să îl salveze din ghearele Amaranthaei
Puterea dragostei şi speranţa de a fi împreună cu Tamlin îi dă puterea să încerce să îi elibereze de blestem.
Chinurile prin care trece în faţa reginei, bătaia de joc a spiriduşilor, încercările-trei la număr, pe care trebuie să le ducă la capăt, dacă nu dezleagă ghicitoarea Amaranthei, sunt greu de suportat şi pentru un spiriduş, dar pentru o muritoare!

   Ce va alege Fey? Va alege să salveze cele două lumii de blestemul reginei, va alege dragostea pentru Tamlin şi vor muri oricum, sau va dezlega ghicitoarea?
Până acum nu am citit o carte atât de plină de magie, iar povestea aceasta îmi aduce aminte de Frumoasa şi Bestia,  dar povestea este mult mai complicată, miza este mult mai mare.
Nota mea pentru Regatul spinilor si al trandafirilor, de Sarah J.Mass este 10.

“O capodoperă gotică.” - The Guardian

Ţinutul Loney, de Andrew Michael Hurley

Editura: Trei

Titlul original: The Loney

Traducere de: Mariana Piroteală

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 376

Costa Award pentru Debut

Cartea anului 2016 în Marea Britanie

“O reușită uluitoare.” – Stephen King

Plasat într‑un ținut sumbru de pe coasta de nord a Angliei, numit Loney, romanul lui Andrew Michael Hurley trasează ciudatul pelerinaj al unui grup alcătuit din personaje neobișnuite, la un vindecător al locului. Pelerinajul este inițiat de mama naratorului Smith, care speră să găsească un leac pentru muțenia și dificultățile de învățare de care suferă fiul ei, Hanny.

Tensiunea crește pe măsură ce între membrii grupului apar disensiuni, localnicii încep să se poarte ciudat, iar o cameră secretă este descoperită în casa unde stau.

În scurt timp, Smith și Hanny se trezesc prinși într‑o situație care le depășește puterea de înțelegere și care urmează să le schimbe viețile pentru totdeauna.

“O capodoperă gotică.” – The Guardian

“Un roman bântuit și care te bântuie, o apariție unică în peisajul literar britanic.” – The Telegraph

Ținutul Loney a fost inspirat de educația catolică a autorului, de poveștile din folclorul englez și de peisajul din partea de nord‑vest a ținutului Lancashire. S‑a bucurat de o primire entuziastă și din partea criticii, care consideră că romanul lui Hurley aduce un suflu nou genului gotic.

Andrew Michael Hurley predă literatură engleză și scriere creativă. A publicat două volume de povestiri. Ținutul Loney, romanul său de debut, a fost publicat inițial de o mică editură independentă, în 300 de exemplare. Însă a cunoscut un succes neașteptat: a fost recompensat cu Costa Award pentru debut și a fost declarat „Cartea anului 2016“ în Marea Britanie.

„Mă aflam de o bună bucată de vreme în zona golfului Morecambe când mi‑a venit ideea de a scrie un roman“, povestește Hurley. „Peisajul avea o frumusețe stranie, tulburătoare, care mă inspira să scriu.”

Acum lucrează la al doilea roman gotic. „Îmi place să plasez acțiunea cărților în zona rurală din Lancashire. Cred că e un loc propice în geografia literară, complet neexplorat.”

Sursa foto şi text: Editura Trei

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

 Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman

 

Titlul original: “Catherine, Called Birdy”

Traducerea: Alina Popescu

Editura: Young Art

Gen: Young Adult, Historical Fiction, Childrens, Humor, Coming of Age

Număr pagini: 184

Notă Goodreads: 3,7/5

Nota mea: 7/10

       DESCRIERE OFICIALĂ:

      Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

    Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb).

    Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată…

PĂREREA MEA:

    Cartea este scrisă sub forma unui jurnal de către Vrăbiuța sau Catherine, așa cum apare în traducerea de la Young Art. Dacă la început, Catherine se opune cu desăvârșire acestui mod de “eliberare” a gândurilor, notând lucruri precum:

    A douăsprezecea zi a lui răpciune

   “Mi s-a poruncit să scriu o cronică zilelor mele. Sunt pișcată de purici, iar familia mea e o pacoste. Asta e tot ce am de spus.”

    sau

   A șaptea zi a lui mărțișor

    “Deja urăsc postul și n-a trecut decât o săptămână.”

   cu timpul, aceasta învață să se descarce, scriind chiar pagini întregi, povestind întâmplări cu de-amănuntul. Evoluția de pe hârtie a lui Catherine se transpune în însuși comportamentul fetei, aceasta maturizându-se foarte mult în anul în care ține jurnalul.

   În timp ce tatăl său încearcă să găsească un viitor ginere ce-i poate aduse câștiguri și renume, iar mama sa încearcă s-o pregătească pentru viață și, în special, pentru a deveni o soție desăvârșită, învățând-o să coasă, bunele maniere, dar și leacurile din plante (pentru că niciodată nu se știe când va trebui să ai grijă de soțul bolnav!), Vrăbiuța plănuiește moduri prin care să scape de pețitori și să se furișeze în sat, să ajute la treburile câmpului și să cânte cât o țin plămânii cântece simple.

    Maturizarea lui Catherine constă mai ales în pierderea acelei încăpățânări de care a dat dovadă încă de la primele cuvinte scrise în jurnal. Ea învață să nu mai lupte împotriva poziției sociale pe care a primit-o la naștere și să se supună normelor vremii, inclusiv privind căsătoria aranjată. Dacă la început s-a pus contra tatălui său care dorea s-o căsătorească cu orice preț încă de la 14 ani și-i aducea o mulțime de pețitori la ușă, inclusiv pe Barbă Nețăsălată care-i devine alesul, la ultima intrare din jurnal, descoperim o altă Catherine:

“Despre Stephen nu știu decât că e tânăr și curat, că iubește învățătura și că nu e Barbă Nețesălată. Fie și numai pentru aceste însușiri sunt gata să-l iubesc.

Am făcut un pomelnic cu nume pentru copiii noștri. Primul aș vrea să se numească George. Sau Perkin. Sau Edward. Sau Ethelfritha. Sau Coțofana. Sau poate Stephen. Orice e cu putință pe lumea asta.

Plec odată cu primele zile ale lui brumărel. A mai rămas o singură lună până plec la Stephen!”

    În privința cadrului în care este fixată acțiunea romanului, mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea, Karen Cushman, și-a făcut cu adevărat temele și a creionat în câteva pagini o adevărată imagine a Angliei Medievale. Privită de la distanța epocii contemporane, țara străină a Angliei medievale pare a fi un loc în care se muncea din greu, iar oamenii erau cruzi și murdari, însă Anglia Evului Mediu iubea veselia, dansul, glumele vulgare și jocurile gălăgioase.

   Recomand cu drag cartea tuturor copiilor și adolescenților. Romanul conține multe elemente importante pentru fetițele și, nu numai, de 14 ani – dorința de a avea un prieten bun, neînțelegerile cu părinții, sentimentul că nimeni nu te poate înțelege, visul de a face ceva care să conteze în lume, prin care să te faci cunoscut.

   O invitație la optimism, la curajul de a-ți lua viața în mâini. O carte care condensează etape de istorie, dar și de viață. O poveste despre cum să îți împlinești visurile în care crezi. “Catherine cea îndărătnică“ dincolo de a fi un personaj izvorât din imaginație, este o bucată de adolescenţă pe care, dacă știi să o trăiești, te poți bucura de fiecare moment.

   Reguli sociale, bucurii adolescentine, o perioadă total diferită de cea din zilele noastre, dar suflete la fel de sensibile. Și nu în cele din urma, un personaj cu totul special care dă o culoare vie poveștii. Lectura vi se va părea cu siguranță una savuroasă.logo Editura Art

Cartea ,,Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

Până ne vom revedea…de Renee Collins

Editura: Corint

An apariţie: 04/10/2016

Număr pagini: 320

Traducerea: Alexandra Limoncu

Young adult

     Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană.

   Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 – , Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine.Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană.

Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

Sursa text şi foto: Leda Edge

Dar fiarele pădurii nu s-au atins de tânăra rănitaă, pentru că o considera de-a lor, le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă...

Camera blestemată, de Mireille Calmel-La chambre maudite

Editura: Rao

Titlu original: „La chambre maudite”

Număr pagini: 320

Nota mea: 8/10

Seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1

„Nu era chiar spaimă. Doar o uşoară apăsare, pe care-o simţea coborîndu-i din piept pînă la pulpele lipite de coastele măgarului.”

Descriere:

 ,,Toţi o cred moartă, dar Isabeau a reuşit să supravieţuiască doar pentru a se răzbuna. Povestea ei ne duce în subteranele Parisului, la curtea miracolelor. Profeţiile unui copil, care mai târziu va deveni Nostradamus, ne poartă în cautarea Pietrei filozofale. Acţiune, mister, reconstituire a unei epoci istorice toate într-un roman pasionant!”

    O carte tristă, care ne zguduie din temelii existenţa. Un roman de excepţie contruit pe baza unor lucruri hidoase. Un suflet care are nevoie de ajutor şi un destin aparte. Suferinţa şi răzbunarea sunt două piese importante din puzzelul acestei cărţi. Fără ele imaginea ar fi incompletă şi nedescifrabilă. Personajele bine conturate, caracterele lor fiind vizibile de la mare distanţă, şi plasate la locul corespunzător au creat o poveste fascinantă.

   Uneori cuvintele din tine te apasă din ce în ce mai tare. Acele cuvintele au nevoie să fie spuse şi auzite de cineva, altfel rişti să devii o persoană frustrată. Odată ce sunt eliberate vei răsufla uşurat şi te vei bucura mai mult de fiecare zi trăită.

    Mireille Calmel ne arată, în minunatul său prim volum, ce înseamnă violenţa şi agresiunea verbală.  Strigătul transmis de autoare are un ecou mult prea lung ca să nu fie auzit. În mintea mea a ajuns, cu siguranţă. Calmel a reuşit să mă facă să înţeleg că: stima şi respectul faţă de tine te face să nu răspunzi anumitor provocări şi să stai mai retras. Cu cât eşti implicat mai puţin cu atât e mai bine. Afundat într-o singură problemă, rişti să îţi pierzi chiar viaţa….Da, este un fantasy, şi am înţeles anumite lucruri mai bine decât dacă aş fi citit o carte de dezvoltare personală.

   Acţiunea romanului ,,Camera blestemată” este plasată cu sute de ani în urmă, pe vremea când existau stăpâni şi curţi regale. Slugile, de asemenea sunt şi ele prezente la datorie. Purtaţi în minunatul Paris al anilor 1500, splendida privelişte te uimeşte: străzi curate, ospitalitate, castele minunate şi oameni frumoşi, atât din punct de vedere fizic cât şi al limbajului folosit. Toate aceste sunt un fel de ambalaj strălucitor ce ascunde hidoşenia. Concluzia finală: Curaţi pe dinafară, dar murdari pe dinăuntru. Acest este tristul adevăr despre acea vreme.

    O ploaie puternică rupe un copac de la rădăcină şi îl prăbuşeşte peste un turn al castelului din Paris. Oamenii, dar mai ales stăpânul moşiei erau foarte supăraţi şi trec chiar din ziua respectivă la reconstruirea turnului. Cu acest aspect, Calmel îşi începe romanul. Apoi, pagină cu pagină povestea este ţesută sub ochii noştri.

   La castel locuia Isabeau, personajul principal al poveştii, ducând o viaţă grea, nu din cauza muncii fizice, ci din cauza nefericirii. Sufetul Isabelei era plin de suferinţă şi nereuşite. Am apreciat mult puterea ei de a lupta în fiecare zi cu viaţa monotonă pe care o trăia. Uitase să mai zâmbească. Acum, în locul zâmbetului afişează tristeţe şi suspin, să nu mai vorbim despre persoanele pe care ea nu le suferă din castel…

S-a căsătorit cu un angajat al moşiei, însă refuzând să se dăruiască regelui. Este bătută, violată şi însemnată cu fierul roşu. Soţul ei a fost spânzurat chiar în noaptea nunţii lor.

    Naivitatea şi nepregătirea lui Isabeau duc către o catastrofă totală. Împotrivindu-se şi negândindu-se la riscuri, fata refuză să se culce cu regele, însă acestă decizie îi va aduce necazuri.

   Nu după mult timp Isabeau este rănită şi aruncată lângă castel. Stăpânul castelului spunea tuturor că noaptea vor veni lupii şi o vor mânca şi nimic nu va mai rămâne din ea. Afirmaţie greşită, pentru că haita de lupi, ieşind noaptea la vânătoare o „adoptă” şi o fac „regina” lor. Ce nu ştiau oamenii, inclusiv regele, era că Isabeau are puteri vindecătoare şi poate înţelege graiul lupilor. Înviind, coordonează haita devenind în scurt timp stăpână atotputernică în lumea lor, venerată, iubită şi respectată. Familia din care face parte este o familie ciudată, o familie de vârcolaci. Le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă…

Dar fiarele pădurii nu s-au atins de tânăra rănită, pentru că o considera de-a lor, le vorbeşte limba, iar în nopţile cu lună plină se transformă...

„În timp ce degetele ei se agăţau de noroi, încercând să urce spre adăpostul grotei întrezărite, un cuvânt, un singur cuvânt, îi alină rănile.

  Răzbunare. Răzbunare.”

   Zilele trec, însă Isabeau nu stă degeaba: concepe un plan de răzbunare împotriva lui Francois de Chazeron, stăpânul castelului. Planul rezultat era unul grozav şi foarte bine pus la punct, neexistând suprapuneri sau eşecuri.

    Nevoită să plece la Paris, Isabeau lasă planul în mâinile lui Loraline, fiica sa care a crescut în sălbăticie, fiind şi ea o femeie vârcolac, trasformându-se la fiecare lună plină în lup. Loraline, devenind responsabilă de ducerea la bun sfârşit a planului de răzbunare, se concentrează, dar oare va reuşi să recapete onoarea mamei ei?  Să fie oare un total eşec? Răspunsurile, bineînţeles, le găsiţi în carte.

„ Când pasajul se închise în urma lui, Loralire se simţi mult mai puternică. (….) era hotărâtă să înfrunte adevărul.”

    O poveste fascinantă, plasată în capitala Franţei, care pe mine m-a făcut să înţeleg unele lucruri, va rămâne mult timp în memoria şi inima mea. E o carte cu suflet scrisă pentru suflete.

Călătoriile personajului Theophrastus Bombast von Hohenheim, cunoscut şi sub numele de Paracelsus vor  conduce la copilul Nostradamus.

„Pe vârful colinei, o lupoaică sură, cu o blană sclipitoare, privea, sfâşiată, cum se despart aceste două destine. Când nu se mai zări decât un punct la orizont, Cythar îşi trecu limba aspră peste botul ei, făcând să i se balanseze cruciuliţa de aur prinsă de un lănţişor pe care-îl purta la gât.

  Abia atunci, lupoaica începu să urle.”

 

Vă urez: Lectură plăcută!

P.s: La Editura Rao a apărut şi cel de-al doilea volum: „Răzbunarea lui Isabeau”. Eu abia aştept să citesc şi acestă carte. Cu siguranţă se va număra printre preferatele mele.

 

 

 

„Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie.”

Nebunul alb, de Allex Trușcă

 „Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie.”

Titlul original: Nebunul alb
Editura: Hoffman
Anul aparitiei: 2016
Număr pagini: 221
Gen: Fantasy
Cotație Goodreads: 4,50

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Allex Trușcă, „Nebunul alb”. Atât de surprinsă, încât nici nu știu de unde să încep. La început, povestea pare dezlânată, am avut impresia că nu găsesc nicio legătură între fapte. Însă mergând mai departe, lucrurile prind contur, articulându-se într-o poveste interesantă și controversată. La final, deja vroiam mai mult, fiind intrigată la maxim. Apropo, sper că va exista o continuare, pentru că finalul este deschis și foarte ofertant.

   Un fantasy ce demontează tot ceea ce știam până acum. Doar e fantasy, nu? Autorul nu s-a lăsat limitat de constrângeri și a dat frâu liber imaginației.

   În carte, fiul lui Dumnezeu nu este Iisus, așa cum știm cu toții, ci unul dintre Îngeri, de fapt cel mai strălucit dintre ei. În timp ce Tatăl îndrăgea oamenii, Fiul era împotriva lor. Din acest motiv, Tatăl și Fiul s-au certat, iar de atunci, la fiecare o mie de ani, are loc un război între cele două lumi: a Tatălui și a Fiului.

Autorul îmbină mitul lui Lucifer, Îngerul căzut, cu credința biblică și elemente din literatura fantasy.

   Bătălia dintre cele două lumi se desfășoară în paralel pe o tablă de șah, metaforă pentru ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă. De fapt, dacă citim printre rânduri, întregul roman este o metaforă, transmițând subtil un mesaj: să trăim, să nu așteptăm să se întâmple lucrurile, ci să le provocăm; să ne învingem teama de a acționa și să nu abandonăm speranța; să nu ne lăsăm influențați de prejudecățile privind diferențele dintre noi:

„Refuz să cred că un om nu poate avea prieteni decât oameni, că un Vrăjitor ne este dușman doar pentru că are alte credințe, refuz să cred în orice învrăjbire pe care o întrețin unii sau alții, doar pentru folosul lor.”

„Deși mulți spun că iubirea este cel mai puternic sentiment, în realitate teama este mult mai puternică. Teama de a eșua, de a rata sau a pierde ceea ce-ți dorești, e mult mai periculoasă și mai dureroasă decât orice. Unii trăiesc cu teama asta toată viața. De fapt, ei nu trăiesc, doar supraviețuiesc…”

     Personajul din perspectiva căruia se povestește este Erin, un om simplu ce și-a depășit condiția, plecând din satul natal pentru a studia. El începe să aibă tot felul de vise, care de care mai ciudate. Toate se învârt în jurul unui câmp de luptă, iar laitmotivul este o statuie din satul său. „Statuia… e din nou acolo. „Amintește-ți cine ești!””. Așa încep toate visele.

    Acțiunea are loc pe mai multe planuri: cel realist, în care avem de-a face cu Erin și familia lui, activitățile sale zilnice, Academia, iubita sa, Zaira; lumea cunoscută prin visele lui Erin, în care regăsim tot felul de ființe magice și fantastice; jocul de șah dintre Tată și Fiu.

Frumusețea apare atunci când planurile se îmbină. Banala statuie din sat, care-i apare în vis, este, de fapt, un Înger transformat în stană de piatră, ca pedeapsă pentru că s-a îndrăgostit de o muritoare.

Sunt mai multe lucruri pe care Erin nu le cunoaște: că Zaira, iubita sa, însoțită mereu de o pisică, este, de fapt, Vrăjitoare; că el este urmașul Îngerului transformat în statuie și al femeii pe care acesta a iubit-o mai presus de orice; femeia pentru a cărei iubire a fost transformat în stană de piatră. Și culmea, va descoperi că el este alesul, un pion-cheie în bătălia ce urmează a fi declanșată.

„Atunci o privise pe Zaira în ochi pentru prima dată… atât de negri și atât de multă lumină în ei… Atât de întunecați și atât de luminoși și de strălucitori în același timp. Și-a amintit că prima dată s-au privit pentru mult timp, de parcă se cunoșteau de o mie de ani.”

   Întâlnim ființe precum Călugări, Călăreți, Asasini și Vrăjitori. Aceștia luptă de partea Tatălui. De partea Fiului luptă ființe precum Vrăjitori Întunecați, Călăreți Umbră, Demoni zburători și ce m-au intrigat, Necromanți.

Aș putea jura, fără să cunosc preferințele literare ale autorului, că l-au influențat mult Harry Potter și Cimitirul animalelor. De ce spun asta?

Păi, avem așa:

Necromanții, ființe care se hrănesc cu sufletele oamenilor, pe care le absorb, le înghit, pur și simplu: „Până și sufletul scotea un țipăt de deznădejde în timp ce era supt în gurile acelor ființe aduse la viață din tenebre.”

Nu vi se pare că Necromanții sunt echivalentul Dementorilor din Harry Potter? Sau sunt eu obsedată? J)

În plus, acești Necromanți se ocupă cu trezirea la viață a cadavrelor, din care alcătuiesc armate. De menționat că acele cadavre  nu au nicio legătură cu oamenii din timpul vieții, sunt niște simple marionete. Nu vă duce cu gândul la Inferi și la Cimitirul animalelor? Mie îmi aduce aminte de armatele de Inferi la care visa Grindelwald și pe care și le-a construit mai târziu Voldemort…

Vrăjitori Întunecați. Termenul nu este întâlnit în Harry Potter? Chiar și dihotomia,Vrăjitori buni și Vrăjitori Întunecați, mă transportă în același univers. Până și îmbrăcămintea este aceeași: robe colorate, purtătorii fiind catalogați ca venind de la circ.

„Apoi îi veni soluția, mai era o magie care nu îi reușise niciodată atunci când era Vrăjitor. O încercase de nenumărate ori, îl secătuise de puteri, dar nu avusese succes niciodată. […] Cavalerul lovi cu sete locul în care era el, dar securea trecu ca prin aer prin corpul lui Erin, în timp ce Erin se materializa în spatele lui, înfigându-i cuțitul în inimă.”

Ei, ce ziceți? Nu e asta Apariție-Dispariție?

Și acum o să ziceți chiar că sunt obsedată de o anume serie, dar știți ce văd eu în lupta dintre Tată și Fiu? Duelul dintre Dumbledore și Voldemort: „Nu ai să înțelegi, fiule, ce e speranța. Nu o s-o înțelegi poate niciodată și, tocmai de asta, ne luptăm. Dar asta e ceea ce îi îndârjește pe oameni să lupte, chiar atunci când, în mod normal, nu au nicio șansă. Speranța uneori este mai puternică decât orice teamă, orice rațiune. Speranța dispare doar atunci când mor ori sufletul le este distrus.”

Parcă ar fi vorbele lui Dumbledore, când îi explică lui Voldemort că nu înțelege iubirea și că există lucruri mai rele decât moartea.

   M-am bucurat să reîntâlnesc elemente din universul care m-a fascinat. O fi doar impresia mea, n-o fi… Puteți afla doar citind cartea. Chiar sunt curioasă dacă mi se pare sau vedeți și voi aceleași lucruri.

   Un personaj-cheie, foarte interesant, mi s-a părut Bătrânul Bibliotecar. Sigur este mai mult decât ceea ce pare și ascunde o mare taină. Un personaj drag mie este Bram, aparent ursuz, îi amenință pe toți că-i bagă în sac, dar în fond este un om bun, cu simțul umorului, ce se înconjoară cu o platoșă pentru a-și masca sensibilitatea. Replicile lui m-au făcut cel mai mult să râd:

„- Bram, pe tine te duc să-ți ierte toate păcatele…

– De ce? Doar sunt ale mele. M-am obișnuit cu ele… Sunt curios cum o mână de bărboși desculți și cu toiege îmi pot ierta mie greșelile și mă pot face să mă simt mai bine. La fel de bine mă pot face să mă simt un butoi cu vin și o femeie focoasă, parcă mai bine m-aș lăsa iertat de ea.”

Ce mi-a plăcut:

subtilitatea: subtextul ce se ascunde în spatele cuvintelor; pentru orice există o metaforă, un sens dublu;

– povestea dintre Vrăjitoarea Maya și Îngerul Aelyus: ați zice că Îngerii nu se îndrăgostesc? Sau că de Creator nu se poate îndrăgosti nimeni? Îngerul Aelyus se îndrăgostește încet, dar sigur, de Maya, una din primele Vrăjitoare de pe Pământ. El iubise o muritoare și pentru că nu a vrut să renunțe la ea, a fost transformat în piatră, iar Maya ascunde un secret de necrezut: era îndrăgostită chiar de Creator. În ciuda acestui lucru, și ea îl place din ce în ce mai mult pe Aelyus…

finalul: deschis, foarte ofertant și intrigant. Când crezi că totul merge într-o direcție, o mutare schimbă totul. Și fix atunci se termină, fără introduceri sau menajamente. De aceea spun  că trebuie să se facă o continuare. Mai ales că sunt curioasă cum evoluează lucrurile între Maya și Aelyus. Allex Trușcă, să nu care cumva să ne lăsați fără continuare!

Ce nu mi-a plăcut:

– greșelile de editare: îi recomand autorului din tot sufletul un corector mai bun! Am avut neplăcerea să întâlnesc tot felul de greșeli strecurate: virgulă între subiect și predicat, forme greșite ale anumitor pronume: „ălea”, „ăstea”. Mărturisesc că și eu am tendința de a folosi aceste forme în vorbirea curentă: „toate ălea”, „toate elea”, „ăstea” etc, dar în scris am grijă să le redau corect, în forma literară.

– o anumită stângăcie în narare, mai ales la început. Dar pe măsură ce înaintăm în poveste, scriitura este mai lejeră și legată. Probabil pentru autorul debutant, începutul a fost mai greu, însă continuând să scrie, a căpătat exercițiu. Sfatul meu este să continue să scrie, pentru că astfel va dobândi experiență și își va îmbunătăți stilul.

Citate:

 „- Da, scumpa mea mamă… uite, atâția ani de școală, și tot tu îmi pari mai înțeleaptă decât toți acei învățători care au stat toată viața cu nasul în cărțile alea prăfuite. Poate din cauza asta sunt atât de acri, încât îmi vine uneori să-i strâng de gât cu infinită plăcere!

– Sunt atât de acri tocmai pentru că, încercând să-și răspundă la întrebările găsite în paginile acelor cărți, au uitat să se bucure de acele lucruri simple, miracole mici pe care le vedem în fiecare zi.”

„Începu să se gândească pentru ce mor oamenii. Unii, cu siguranță, nu își dau seama că mor, pentru că niciodată nu au trăit… Niciodată nu au avut vise mărețe, nici măcar iluzii, niciodată n-au suferit sub povara acelor vise mărețe, nu le-au simțit aproape să le atingă cu degetul și totuși îndepărtându-se cu fiecare pas spre ele. Niciodată nu au spus „Nu!” în fața celor care încercau să îi îngenuncheze: oameni, gânduri, obiceiuri, tradiții… nu au cunoscut satisfacția venită în urma unei atingeri unui mic fragment din idealuri.”

„Toți mor pentru lucruri trecătoare și tocmai asta le face așa valoroase. O floare e mai valoroasă ca aurul, un zâmbet strălucește mai mult decât diamantele, doi ochi care licăresc de bucurie sau din care curg lacrimi sunt mai prețioși decât tot ce este material pe lume.”

 „Nehotărârea roade sufletele, dar poate că este și ceea ce ne păstrează umani.”

„Dacă foametea și bolile și războiul vin tocmai pentru a întări oamenii și a-i face mai uniți? Poate și căderea în ignoranță și neștire te salvează de la o viață de frământări. Dacă nu ai idealuri, nu suferi pentru atingerea lor.”

„În dimineața următoare, în sat nu mai exista nici frică, nici durere, nici teama de moarte. Și nici viață.”

„Numai cei ce nu încearcă sau nu riscă pierd întotdeauna, tinere Erin.”

„Uneori așteptarea e mai dureroasă decât orice, chiar și decât moartea.”

„Întotdeauna când conștientizezi că nu mai ai nimic de pierdut, devii aproape invincibil.”

„Cu cât știi mai mult, cu atât îți pui mai multe întrebări. Cu cât îți pui mai multe întrebări, cu atât ai mai puține răspunsuri.”

„Erin își spuse că, în goana după glorie, averi și supraviețuire, uităm să ne bucurăm de micile și simplele plăceri ale vieții.”

„Pentru că nu am avut puterea să mă lupt cu demonii mei interiori, Profeția mi-a dat puterea să lupt cu demonii celorlalți oameni. Uneori e mai ușor așa. E mult mai simplu să alergi după demonii celorlalți, în timp ce fugi de monștrii tăi lăuntrici, decât să te întorci și să-i înfrunți.”

„Nimeni nu poate ști ce-ți aduce viitorul. Am fi foarte nefericiți dacă am ști asta. Am fi lipsiți de bucuria de a trăi dacă am ști că mâine am muri. Am fi lipsiți de dureri și de bucurii, dacă am ști cum s-ar termina fiecare alegere a noastră.”

„Oamenii simțeau atât de multe, într-un timp atât de scurt… Cât de copleșitor trebuia să fie…”

„Și totuși, speranța există, doar că oamenii sunt prea mici și uneori se pierd și uită să spere. Libertate, fascinație, speranță. Toate le avea din totdeauna și uitase asta.”

 

Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!

Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Iulie 2016
Categoria: Romance
Format: 130 x 200 mm
Număr. pagini: 370

    Cu siguranță, fiecare om e o poveste fascinantă, un univers plin de emoții, ținut ascuns față de ceilalți sau relevat numai persoanelor apropiate. Dacă nu știai asta… te poți convinge citind „Între pământ și apă”, de Raluca Andreea Chiper, autoare despre care aș putea spune că respiră emoție și… mai mult decât atât, are strania abilitate de a modela emoția ca pe o plastilină. „Între pământ și apă” nu e un roman… e o respirație comprimată, e un concentrat al traiectoriilor de emoții, un tren accelerat în care, dacă te urci, nu cobori decât la ultima stație… după ce ai traversat o lume care te frapează prin diversitatea modalităților de exprimare a frământărilor interioare.

    Începând de la copertă – de un albastru care emană mister, hipnotizându-te și care te determină să pătrunzi în paginile cărții – „Între pământ și apă„ e o istorie a emoțiilor, de la descoperirea lor, până la trăirea lor și la transformarea lor în amintiri.
     Înainte de a ne dezvălui povestea, scriitoarea Raluca Andreea Chiper ne scrie un citat de Luis Borjes, unul profund filosofic, care nu face decât să anunțe faptul că ceea ce urmează să citim, va fi cel puțin la fel de intens.
    Personajul principal, Karen Baldin este o tânără de o rară sensibilitate, care păstrează traumele vii, alegând să se închidă în durerile și singurătatea sa. Este și o talentată balerină, pentru care baletul este mai mult decât o pasiune, însă odată ce în viața sa se insinuează suavul sentiment al iubirii, se declanșează un amalgam de frământări. Noutatea trăirilor este intriga care atrage infinitul tumult afectiv. Cum o va afecta sentimentul iubirii și cum va decurge povestea de iubire? Ei bine, asta n-o să vă dezvălui, dar veți afla, cu siguranță, citind cartea.
    Scriitoarea – despre care nu degeaba am afirmat mai sus că dovedește o stranie abilitate de a modela emoțiile – transpune lumea personajului principal în două planuri temporale: trecut și prezent. Astfel, frământările Karinei vizează întâmplări dintr-un trecut pe care fata îl percepe mai liniștit decât perspectiva prezentului mereu gri.

    Faptul că iubirea dintre Karina și Dragoș nu este tocmai una acceptată de normele societății actuale este un motiv în plus pentru perpetua stare de frământare a fetei. Nu degeaba se spune că cele mai intense iubiri sunt cele interzise, cele imposibil de realizat, cele pe care societatea sau normele sale le respinge. Dacă se va materializa această iubire sau cum vor evolua existențele personajelor, veți afla răsfoind filele cărții.
    Unul din mesajele acestei minunate cărți este acela că dincolo de aparențe există mereu eforturi uriașe, dureri și renunțări pe care ochiul exterior nu le poate sesiza. Ne facem o impresie despre viața cuiva numai pe baza a ceea ce ni se permite să vedem, însă în fiecare suflet există o luptă interioară. Despre această luptă interioară, atât de sublim descrisă în cele 370 de pagini, aflăm citind „Între pământ și apă”.
     Stilul scriitoarei este unul special prin faptul că redă emoții de o mare intensitate, într-o manieră atât de fluidă, încât ai impresia că tot ceea ce citești, îți este povestit de către un înger:

„Când ești înconjurat de îngeri, o știi pentru că le simți prezența. Curentul provocat de veșmintele lor vaporoase îți mângâie fața și te aduc într-o stare de pură fericire și de adâncă melancolie. Le simți prezența ce emană parfumuri, hrană pentru suflet, ai vrea să îi atingi, însă nu poți…”.

   Prezența lui Dumnezeu în rugile personajului principal nu face decât să intensifice ideea de deznădejde, întrucât nimic din ceea ce se întâmplă nu pare să aibă acceptul sau ajutorul divin.
    Deși tinerețea înseamnă, de cele mai multe ori, exuberanța vieții și dorința de a savura orice clipă, Karina este mereu apăsată de timp, de spațiu, de emoții… de tot ceea ce o înconjoară:

„Cum mă îndreptam spre sala de balet, descopeream o zarvă ieșită din comun. Colegele alergau pe coridoare, vesele și totuși nu îndrăzneam să întreb ce se întâmplă. Am preferat să intru și să simt cum inima îmi ia foc din cauza unei emoții.”

    Întreaga carte pare o melodie, una pe care o balerină dansează spunând o poveste de iubire de o rară intensitate:

„-Karina…
Auzindu-mi numele șoptit printre mocnirile unui foc obosit ce-și căuta somnul cu o pasiune domoală, pe buze mi s-a ivit un zâmbet sincer. Nu m-am întors spre el, dar faptul că am tresărit, ușor fermecată de glasul lui, l-a convins că atenția îmi este îndreptată asupră-i. Pumnii mi s-au încleștat, căci vocea iubitului mi-a pătruns în măduva oaselor și m-a făcut să tremur ușor.
-Ești fericită?”

    Stilul Ralucăi Chiper este unul fluent, cartea se citește ușor, cititorul este purtat în odiseea emoțiilor pe care Karina le simte, iar finalul este unul pe măsură, dar vă las pe voi să-l descoperiți. Dacă vă închipuiți că după ce parcurgeți cele zece capitole, puteți respira la Epilog, vă înșelați… chiar și aici veți găsi emoții și le veți trăi la maxim.

     Titlul „Între pământ și apă” simbolizează antiteza între ceea ce și-a dorit personajul principal de la viață și ceea ce i-a oferit realitatea, relevând faptul că fata își duce existența între două lumi, într-un spațiu și în circumstanțe în care îi este imposibil să își găsească liniștea.
     Tema aleasă de către scriitoare este una de actualitate. Iubirea imposibilă, interzisă este o temă destul de des abordată de către scriitorii de literatură actuală, însă Raluca Andreea Chiper are un stil special, ca o șoaptă de înger, dovedind că este un iscusit maestru al cuvântului pe care îl îmbracă în diverse emoții.
    Indiferent care sunt așteptările unui cititor atunci când decide să citească „Între pământ și apă”, intensitatea emoțiilor la care va fi suspus îl va face, cu siguranță, ca la finalul lecturii, să fie convins că a citit o carte care-l va marca.
    Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!Quantum Publishers Logo

Cartea Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper, a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishing. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook  

Autor: Rodica Puşcaşu

În curând, în colecția Leda Edge: PÂNĂ NE VOM REVEDEA… de Renee Collins.

      Cluburi rurale şi petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană. Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 -, Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine. Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

„Timpul s-a oprit în loc atunci când am citit această poveste, atât de frumoasă, încât mi-a tăiat răsuflarea. Nu voiam să se mai termine niciodată.” KASIE WEST

Sursa foto şi text: Editura Leda Edge

" Luptă-te cu mine dacă va fi nevoie, dar nu mă lăsa să te pierd."

Urlet în tăcere, de Marina Neagu – sweet fantasy story

Titlu: Urlet în tăcere

Autor: Marina Neagu

Editura: Quantum Publishers

An apariţie : 2016

Număr pagini: 238

   După experienţa plăcută cu Frumuseţi monstruoase abia am aşteptat să citesc o nouă carte scrisă de Marina şi pot declara că Urlet în tăcere a reuşit să mă vrăjească. Marina, m-ai molipsit! Şi acum vreau volumul doi urgent!

   Stilul autoarei este unul lejer, limbajul este accesibil, iar combinaţia de fantastic, romance şi replici sarcastice este delicioasă. M-a „prins” serios şi ritmul alert în care acţiunea se derulează şi care nu îţi lasă timp să respiri sau să abandonezi lectura. Mda. Nu am putut lăsa cartea din mână. M-a „furat” povestea încă din primele pagini şi mi-a declanşat curiozitatea. Nici gând de pauză. Am devorat volumul.

   Un avertisment ciudat, o clipă fatidică, doi ochi în care cu uşurinţă te poţi pierde îşi pun amprenta brutal asupra vieţii Sarei, care păşeşte fără să ştie, într-un întuneric vâscos şi hidos.

– Nu am timp să îţi explic. Te rog, nu te duce acasă!”

    Adolescenta de doar 16 ani, cu suflet altruist, viaţă banală şi familie fericită este martora unei crime terifiante: ambii părinţi îi sunt torturaţi şi ucişi în faţa ochilor ei dilataţi de groază. Imagini sângeroase şi o disperare acută sunt descrise detaliat de autoare, scena atroce gravându-se cu uşurinţă pe retină.nightmare

 

În acel moment, am realizat că nu aveam să îmi mai văd niciodată părinţii.”

   Cinci ani mai târziu, o găsim pe Sara în clinica unde încercase să se refacă psihic şi să depăşească trauma. Aproape de externare şi de a începe o viaţă normală, Sara are un vis ciudat care intrigă, captivează şi determină cititorul să întoarcă paginile cu repeziciune. Visul fetei ne transportă în anul 105, pe vremea lui decebal şi a lui Traian, într-un timp în care Zalmoxis îi guverna pe daci, iar romanii erau încrezători în Neptun.

   Aflăm despre Sarula, Marea Preoteasă a dacilor, şi iubirea ei interzisă pentru un temut general roman. Ceea ce pe mine m-a intrigat a fost originea romanului. Ni se dă clar de înţeles că acesta nu este un simplu muritor, că nu aparţine acestei lumi, că nu are dreptul să iubească sau să fie iubit. Deci … Cine e romanul? De asemenea am fost plăcut impresionată de documentarea autoarei. Fragmente de istorie sunt inserate în poveste, făcând ca ficţiunea să obţină accente de verosimil.

   „-Eşti singura care a reuşit să mă facă să cred că pot avea sentimente.”

   Povestea dintre Sarula şi generalul roman se sfârşeşte tragic, dar nu înainte ca o promisiune să îşi pună amprenta pe momentul fatidic şi să plutească peste generaţii şi destine timp de două milenii.
   

Luptă-te cu mine dacă va fi nevoie, dar nu mă lăsa să te pierd.”

    Prezentul ne-o aduce din nou pe tânăra traumatizată, iar eu am aceeaşi întrebare: Cine era romanul? Sau mai bine spus CE era ?

    Nuuuu. Autoarea nu se îndură de mine chiar atât de repede. Îmi face însă cunoştinţă cu viaţa actuală a Sarei pe tragedia a marcat-o chiar mai rău decât mi-am imaginat. Fata vorbeşte prin intermediul scrisului, are sentimentul permanent că este urmărită, visele îi sunt tulburi, iar tendinţa de autoizolare nu se lasă dusă uşor. Este însă o persoană inteligentă şi refugiul ei în studiu o ajută să fie admisă la facultate.

    Începe astfel o viaţă nouă. Sara se mută cu mătuşa ei, sora geamănă a mamei decedate, şi cu verişoara Liana, al cărei trai exuberant o acaparează într-un vârtej intens.

 

 Învăţasem că trecutul nu te poate atinge decât dacă îl laşi să îţi marcheze prezentul, aşa că mă străduiam să-l ţin închis.”

    „Cumva prezenţa acelui tip mă făcea să reacţionez într-un fel ce îmi era total necunoscut şi care, categoric, nu mă caracteriza.”

kiss-me

     Dorinţa Sarei de a se integra, de a avea un trai normal şi de a-şi face prieteni pare să devină o glumă. Lucruri tot mai stranii se petrec în jurul ei din momentul în care îl cunoaşte pe Markus – acel gen de bad boy pe care scrie cu litere fluorescente DANGER, dar care atrage ca un magnet şi creează dependenţă ca un drog. Pe lângă faptul că Markus pare să fie întotdeauna gata să o „salveze” pe Sara din multiple situaţii periculoase, acesta e capabil să comunice mental cu fata, să o simtă şi să trezească în ea sentimente ciudate şi contradictorii. Fără puterea de a se opune, Sara este tot mai mult vrăjită de misterul lui Markus, iar fascinaţia apărută brusc, o aduce tot mai aproape de el.

 

Nu aflasem niciodată ce este el, dar puteam să descopăr că orice fel de fiinţă ar fi fost, era complet letal.”

    Clar, Markus deține un mister, iar eu m-am trezit cu o nouă întrebare. Cine e Markus? Oh! Eu şi întrebările mele tâmpite! Răspunsul nu întârzie însă să apară. Cititorul nu trebuie să afle ce este Markus decât la sfârşitul cărţii.” Reacţia mea: Really? No way. It can’t be! :) Trebuie să recunosc însă că misterul a fost bine întreţinut până la final când o răsturnare de situaţie pare să schimbe întreaga acţiune, iar volumul doi este imperios necesar.

 

Cum poţi să repari totul fără a provoca o nenorocire şi mai mare?”

    lonelyCoşmaruri devenite realitate, întâmplări purtând în ele doze de horror şi durere palpabilă, pericole ce pândesc hidos dintr-o umbră ameninţătoare şi un preţ al salvării prea mare pentru a fi plătit. Cum va răzbate Sara prin toate aceste ciudăţenii ce năvălesc brusc în viaţa ei şi aşa zdruncinată, rămâne să descoperiţi, la fel cum veţi descoperi natura lui Markus.

   Nu este un secret că sunt ahtiată după fantasy sau că ador să mă pierd într-o poveste unde imposibilul are un contur prea vag pentru a fi luat în calcul. Urlet în tăcere mi-a oferit o lectură fascinantă şi cuceritoare, o lume în care m-am lăsat plimbată cu plăcere, o istorisire care m-a captivat şi m-a făcut să citesc cartea rapid. Aşa cum am ţopăit veselă la Frumuseţi monstruoase, aşa am făcut şi acum. E genul acela de lectură „Yupiii, ce carte bună!” Mulţumesc, Marina, pentru că ne oferi doze de relaxare şi inedit prin poveştile pe care le scrii. Îţi doresc multă inspiraţie şi suficient succes cât să te motiveze pentru a ne delecta în continuare cu scriitura ta.

   PS: „Ţi-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât să simţi că nimic, absolut nimic nu are sens dacă nu îl ai?”

   Da. Şi încă îmi doresc … şi ŞTIU că-l voi avea. :)

Quantum Publishers Logo

Cartea Urlet în tăcere, de Marina Neagu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

    Surse foto: 1, 2 ,

 Love is in the air-Top 5 cărţi-august

    Toamna se numără boboci, eu număr cărţile din top 5. Bine, dacă o să reuşesc să mă rezum la 5 bucăţi. Luna August a fost o luna de vis, cărţi superbe, autori noi, acţiune cât cuprinde şi dragoste în aer.

       Nici de această dată nu o să pot să trec doar o carte pe primul loc, dar încerc…
O autoare nouă, cel puţin pentru mine, dar surpriză……. este româncă şi se numeşte Rodica Maria Mijaiche, iar cartea sa este absolut superbă.

    1. Anotimpul iubirii de Rodica Maria MijaicheAnotimpul Iubirii

    Editura: Smart Publishing

,,Se opri doar să se uite la femeia din faţa lui. Era de o frumuseţe aproape dureroasă, în ciuda durităţii pe care o afişa ce nu putea ascunde inocenta care flutura că un steag în faţa lui. Putea să recunoască în privirea ei tristeţea şi durerea pierderii de prea multe ori a persoanelor dragi. Ştia de la Mihai prin ce trecuse Anamaria. ÎI păruse rău pentru ea când aflase, dar, acum, că o avea în faţa lui în carne şi oase, ar fi fost dispus să-i dea luna de pe cer şi să adune stelele cu mâinile una câte una, chiar dacă i-ar fi luat o viaţă întreagă, şi să i le aşeze la picioare pentru a-i readuce zâmbetul pe faţa angelică.”

Anamaria îi apucă mâna şi, ridicându-se în picioare, simţi pentru un moment cum totul se opreşte în loc şi trase cu putere aer în piept. Era faţă în faţă cu un exemplar masculin de excepţie. Dacă se gândea la războinicii vikingi, şi se gândea pentru că fusese pasionată de istoria lor ,acesta era cu siguranţă unul dintre ei. De la părul blond, cârlionţat şi puţin cam lung, ochi negri pătrunzători, statura înaltă, impozantă de aproape doi metri, până la puterea şi siguranţa pe care le emana întreagă lui fiinţă. Ocupa tot cadrul uşii cu mărimea lui”.


 

    Aşa aş putea descrie cartea Rodicăi. O dragoste dureroasă între Anamaria şi Adrian. Se înţelege clar atracţia dintre cei doi, dar durerea fiecăruia, demoni cu care se luptă, îi va îndepărta, sau poate apropia. Cert este că merită citită această carte.
Nota mea este 10.

1. Tot pe locul 1 mai avem o carte-Banda celor şase ciori de Leigh BardugoBanda celor sase ciori Bardugo

    Banda celor şase ciori conţine toate elementele pentru a-i captiva pe cititori: un lider viclean care are un plan pentru fiecare ocazie, situaţii-limită, o echipă războinică de proscrişi pricepuţi, o intrigă complicată şi o tensiune insuportabilă.
Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul-şi nimeni nu ştie mai bine decât Kaz Brekker un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…
Aşa că iată care este banda lui:

Un condamnat însetat de răzbunare.
Un trăgător împătimit de jocurile de noroc.
Un fugar cu un trecut privilegiat.
O spioană poreclită Fantoma.
O sfâşie Inimi care îşi foloseşte puterea că să supravieţuiască într-un cartier rău famat.
Un hoţ cu darul evadărilor imposibile.

    Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregi lumi-dacă nu se ucid mai întâi între ei.
O carte de notă zece unde adrenalină este la cote maxime.

2. Urlet în tăcere (vol 1) de Marina Neaguurlet-in-tacere

   Editura: Quantum

   Şi această autoare mi-a rămas în suflet, mai ales cu prima carte a sa ,,Frumuseţi Monstruoase”. Sunt bucuroasă să spun că şi această autoare este româncă de a noastră. Cărţile ei sunt geniale, nişte fantasy superbe.

,,M-am întors, curioasă să descopăr ce îl speriase atât de tare şi am rămas înmărmurită în momentul în care, sub ochii mei căscaţi de uimire, a început să se desfăşoare, în toată lungimea lui de aproape doi metri, un individ care tocmai descaleca de pe o motocicletă Harley. A ridicat trunchiurile, căci braţe nu le puteam numi, având în vedere mărimea impresionantă, apoi şi-a scos casca. Ceva pe dinăuntru meu începuse să ţopăie de nerăbdare, aticipând momentul în care se va întoarce cu faţa spre mine. Şi nu am fost dezamăgită. Respiraţia mi s-a oprit când ochii lui mi-au prins privirea ca într-o cuşcă. Căutătura metalică m-a pătruns până în adâncul sufletului, ca şi cum încerca să îmi afle toate secretele.”

   Sara, o tânără care a asistat la măcelul familiei sale, ea a fost ucisă, dar Markus a readus-o la viaţă, astfel că principiile naturi sau schimbat şi fiecare trebuie să plătească un preţ. Victime colaterale în relaţia Sara-Markus sunt o mulţime de oameni, care au coşmaruri înfricoşătoare.
Va rezista dragostea dintre Markus şi Sara? Vom vedea în vol 2 (ceea ce fiind spus abia aştept. Marina, scrie mai repede te rog.)
Nota mea pentru carte este 10.

3. Girl Online de Zoe Sugg

       Editura: EpicaGirl Online

    Nu ştiu cum de am trecut cu vederea această carte superbă. De fapt, timpul prea puţin alocat pentru citit este de vină.
Sub numele de Girl Online, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieţi, familia ei ţicnită şi despre atacurile de panică ce începuseră să-i domine viaţa. Când lucrurile încep să se înrăutăţească, familia ei o ia pe sus şi o duce la New York, unde îl întâlneşte pe Noah, un tânăr american chipeş care cânta la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgosteşte şi surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrise pe blog.
Noah are şi el un secret, care va ieşi la iveală atunci când anonimatul lui Penny este deconspirat în mediul Online.
Va rezista relaţia celor doi. Cine se face vinovat de deconspirarea întregii  situaţii?
Va avea o şansă relaţia dintre cei doi?
O carte superbă, care nu o poţi lasa din mâna.
Nota mea pentru carte este 10.

       Până aici aş considera toate cărţile enumerate pe primul loc, dar o diferenţiere a trebuit să fac.

4. O mie de nopţi de E.K Johnstono mie de nopti

    Editura: Trei

     Plină de emoţie şi frumuseţe, ,,O mie de nopţi” îşi va răspândi vraja asupra cititorilor,,fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă.
Regele Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei căutăndu-şi o soţie. Când ea vede norul de praf în zare, ştie că el a sosit. Ştie că o vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei.
Însă jură că n-o va lasa să fie următoarea.
Eroina fără nume face tot ce îi stă în putere să fie luată ea în locul surorii sale.
Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare (bine, aici puterea eroinei noastre este de vină).
Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă. Magia focului rece de aramă este pe măsura demonului ce sălăşluieşte în rege.
Cine va câştiga? Eroina noastră cu ale sale puteri sau demonul înfricoşător din rege?
Nota mea pentru carte este 10.

5.Caleidoscopul inimilor de Claire Contreras 

     Editura: Treicaleidoscopul inimilor

      Caleidoscopul inimilor e combinaţia perfectă de pasiune, suferinţă şi emoţie care te va însoţi multă vreme după ce vei închide cartea.
Chimia dintre Oliver şi Estelle e magnetică. O frumoasă poveste despre pierdere, iubire şi despre cum să-ţi asculţi inima chiar şi când e frântă.
Era prietenul cel mai bun al fratelui meu.
N-ar fi trebuit să devină iubitul meu.
Au crezut că vor da totul uitări, dar unul a plecat, iar unul s-a logodit, având o relaţie de durată.
După moartea logodnicului, Estelle va încerca să meargă mai departe.
Când vine să locuiască cu fratele ei, Estelle va da peste cel care i-a frânt inima -Oliver.
Se pare că acum după ce a terminat facultatea şi este medic, ar vrea să o cucerească cu orice preţ pe singura lui mare iubire.
Estelle nu este hotărâtă să îi mai acorde o şansă, se teme că de data această Oliver îi va frânge inima în mii de bucăţi.
Oare vor reuşi să aibă o relaţie? Vor trece peste ce a fost, dar şi de piedicile de acum?
Nota mea pentru carte este 10.

      Vă doresc lectură plăcută, iar dacă puneţi mâna pe aceste cărţi superbe nu ezitaţi-citiţi-le!
Vă doresc un început de toamnă cu multă lectură bună, dar şi cu multe apariţii de excepţie.

by -
19

Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă

O mie de nopţi, de E.K. Johnston-Editura Trei-fantasy-legendă-aventură fascinantă

Titlul original: A Thousand Nights

Editura: Treio mie de nopti-trei

Număr pagini: 298

    Scriitoarea canadiană E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian. Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cânta la saxafon.
     E.K.Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim: roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicat adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

     Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă, iar deşertul va rămâne întipărit mult timp în faţa ochilor tăi.

    Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului.-BOOKLIST

   ,,Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte de a veni şi în satul meu, căutăndu-şi soaţa.
    Aceea dintre noi pe care o va alege va deveni eroina. Ne va dărui celorlalte viaţa. Lo Melkhiin nu se va întoarce înainte de a se căsători cu câte o fecioara din fiecare cătun, din fiecare oraş, din fiecare mahala aflată între zidurile cetăţii, pentru că astfel spune legea, aşa înspăimântătoare cum este ea. Fata această ne va dărui nădejdea pentru vremea ce va să vină şi pentru iubire, nouă celor care rămânem în urmă.
     După ce va trece în nefiinţă, ea va ajunge negreşit o mică zeiţă. Va pleca dintre noi, dar vom păstra o parte din sufletul ei, pe care o vom hrăni cu puterea amintirilor noastre. Numele ei va fi şoptit în cuviincioasă tăcere, în jurul altarelor proaspăt ridicate în cinstea ei. Celelalte fecioare îi vor cânta imnuri de mulţumire, iar vocile lor suave vor fi purtate de vânturile deserutlui şi împrăştiate peste nisipul fin. Părinţii lor vor aduce flori de apă dulce, în ciuda uscăciunii deşertului, şi rădăcini murate de prun, lăsate în semn de ofrandă. Aceea dintre noi pe care o va alege nu va fii niciodată uitată.”

     Eroina noastră, fără nume, autoarea a ales să nu îi dea un nume, se va sacrifica pe sine, pentru a-şi salva sora cea frumoasă. Ştia că regele îi va lua sora, aşa că, atunci când vine vremea se oferă pe ea, îmbrăcată într-un dishdashah violet (veşmântul de nuntă al surorii sale).
     Astfel va fi aleasă Soaţa pentru rege. Sora ei i-a făgăduit că îi va închină altare, ridicând-o la rang de zeiţă.
     Ajunşi în qasr, locul unde multe fecioare şi-au găsit sfârşitul, doamna Soaţă, încearcă să supravieţuiască noapte după noapte.

,,M-a condus într-o încăpere bine luminată, unde se afla baia, gonindu-i pe soldat şi pe slujitor cu o fluturare de mână, iar eu am urmat dâra de parfum greu şi zgomotul foşnitor al mătăsurilor. Alte femei ne aşteptau cu perii, uleiuri şi haine atât de fine, încât străluceau în lumina lămpii. Trebuia să mă îmbăieze şi să mă împodobească pentru nuntă, dar ştiam că voi fi gătită pentru moarte. Totuşi, gândurile mele erau învolburate de un sunet, acel sunet. Atunci am decis că trebuie să supravieţuiesc acelei nopţi, ca să văd de unde vine. Am păşit pe scări, intrând în haremul lui Lo-Melkhiin”.

    Zi după zi, încearcă să supravieţuiască. Când regele vine la ea şi o întreabă dacă îi este frică, ea va spune că nu îi este frică de el. El va încerca să afle mai multe despre sora ei ceea frumoasă pentru care s-a sacrificat. Ritualurile lor sunt cam aceleaşi. El îşi bate joc de satul ei, deşi îi cere să îi povestească. În fiecare noapte îi ia mâinile şi o lumină ca de foc trece din pielea ei în al lui.
     Cu fiecare poveste creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

,,De fiecare dată, Lo -Melkhiin îmi ia mâinile şi focul cel rece înfloreşte de la mine spre el. Câteodată în el sunt închipuiri: satul meu, sora mea, lucruri pe care vrea să le ia şi să le ardă. Apoi, când termină, fire subţiri de aramă se întind de la vârfurile degetelor lui spre ale mele şi simt cum îmi creşte inima în piept. Nu ştiu dacă vede şi el, ca şi mine, focul cel rece, dar ştiu că nu-l vede deloc pe cel arămiu-este de parcă am face shimb de focuri, chiar dacă el nu vrea asta.”

     Regele Lo este intrigat, cum de nu a putut ucide focul sau pe această soaţă? Demonul din el este nesaţul, vrea jertfă, dar recunoaşte o putere când o vede în soaţa sa.
     Când era tânăr, regele era un om bun, blând şi un bun vânător, dar acum este un ucigaş de fecioare. Oameni din oraş sunt mulţumiţi de cum conduce. Regatul său înfloreşte, au tot ce le trebuie, aşa că închid ochii la faptele nesăbuite de rege.
     Vorbele despre transformarea regelui sunt diferite. Se spune că a plecat ca un bărbat, şi s-a transformat în altceva când a părăsit nisipurile.

,,Plecase să vâneze lei, pentru că mamei sale îi era drag să toarcă fire din coama lor de smoală şi pentru că prădaseră deja satele care tiveau mantia deşertului, Călărea singur, cum îi şade bine unui vânător priceput ca el, dar Nadarqwi Atotvăzătorul îi veghea izbânda, stând pe stâncile roşietice; iar Sareeyah Tălpuite stătea în apropiere, gata să se avânte spre Lo Melkhiin, dacă acesta ar fi avut nevoie de ajutor.
Când l-am zărit, am ştiut că trebuia să fie al meu.
Mintea îi era mai puternică decât m-am aşteptat şi mi-a cerut iscusinţa ca să alunec în crăpăturile ei. Îşi iubea mult oamenii-şi erau numeroşi. Avea un puternic simţ al îndatoririlor sale.
Aici mi-am înfipt ghearele şi dintîi. Am tras de îndoielile lui, întinzându-le, dezgolite, sub soarele fierbinte. Iar el a capitulat, iar eu mi-am preluat cucerirea.
     A luptat-cei mai buni simt nevoia să lupte-dar era prea târziu. L-am luat şi a devenit al meu. I-am călcat în picioare îndatoririle şi i-am îngropat iubirile. Am păstrat din el doar părţile pe care le-am dorit. Puterea. Cunoaşterea. Priceperea de a cârmui.”

   Cu un asemenea personaj, Soaţa are de a face. Se pare că, încet, încet, ea îşi dă seama că poate prevedea viitorul apropiat, îl modifică în gând. Când regele a fost rănit şi otrăvit de unghiile unei păsări gigantice, s-a întâmplat să ţeasă pe gherghef această imagine. Îşi dă seama că ea a chemat pasărea. Când este rugată de către mama regelui să îl salveze, ea îi găseşte în capul său pete pe creier, ceea ce arată că, vechiul rege,cel adevărat, mai sălăşluieşte în acel corp posedat.
      Oare va merita să îl salveze?

    Tatăl şi fraţii reginei vin să o ceară de la rege pentru a asista la nunta surori sale.Toată lumea o consideră o zeitate în viaţă, iar mătasea violet este ca un steag, atârnat peste tot pe unde trec.
     Când ajung în oaza tatălui său, îşi dă seama că va fi şi un război împotriva regelui nu numai o nuntă.
     Regina are de gând să se lupte singură cu armata de demoni care va veni cu soţul său.
     Cum puterea minţi şi focul rece de aram îi dă posibilităţi nelimitate, ce va alege regina?  Îşi va salva soţul? Sau îl va omorî odată cu demonul din el? Va mai există vechiul rege? Va scăpa regina de armata nemiloasă a demonilor? Sau soţul o va omorî şi pe ea?
      O CARTE DE NOTA 10.

#PromovamLiteraturapromovam literatura 2

A OPTA POVESTE. NOUĂSPREZECE ANI MAI TÂRZIU.

Harry Potter și copilul blestemat, de J.K. Rowling, John Tiffany, Jack Thorne

PRECOMANDĂ PÂNĂ PE 30 SEPTEMBRIE 2016
Editura Arthur
Aparitie august 2016
A OPTA POVESTE. NOUĂSPREZECE ANI MAI TÂRZIU.

Bazată pe o nouă poveste originală de J.K. Rowling, John Tiffany şi Jack Thorne, Harry Potter şi copilul blestemat este o nouă piesă semnată de Jack Thorne. Este a opta poveste din seria Harry Potter şi prima jucată oficial pe scenă. Premiera mondială a piesei a avut loc pe 30 iulie 2016, la un teatru londonez din West End. Acest volum conține scenariul repetiției cu public și ne invită să luăm parte la un nou episod din saga lui Harry Potter, a prietenilor şi familiei lui.

Pentru Harry Potter mereu a fost greu să fie el însuşi, iar acum, când lucrează până la epuizare la Ministerul Magiei, are soţie şi trei copii care merg la şcoală, nu e cu mult mai uşor.

În timp ce Harry se războieşte cu un trecut care refuză să rămână unde îi este locul, fiul lui cel mic, Albus, luptă şi el cu greutatea unei moşteniri de familie pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Când trecutul şi prezentul se contopesc ameninţător, şi tatăl, şi fiul descoperă un adevăr incomod: uneori întunericul vine de unde nu te aştepţi.

Sursa foto si text: Editura Arthur

by -
25

Tu cât de mult te poți ascunde de magie?

Coperta blestemul zorilor

Neamul Corbilor 2 – Blestemul zorilor de Lavinia Calina – Editura Herg Benet

Editura : Herg Benet

Colectia : Cartile Arven

Data aparitiei : Mai 2016

Numar pagini : 296

Gen : Fantasy

                       Tu cât de mult te poți ascunde de magie?

      Despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea. Iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune a morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat.

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

     Acum câteva minute am terminat de citit “Blestemul zorilor”, volumul doi din seria Neamul Corbilor și încă mă aflu sub imperiul emoțiilor. De aceasta dată mizele sunt mai mari, și cu toate ca  acțiunea nu este foarte alertă, am avut parte de numeroase întorsături de situație. Iar finalul m-a facut să strig: vreau continuarea!

    Dacă în primul volum povestea a avut o doză  mare de umor, în volumul doi am constatat că ironia a luat locul umorului, iar povestea fantastică îmbinată cu momente romantice s-a transformat într-un roman de acțiune în toată regula. Cât despre cele două personaje principale, Nicol și Roxana, am remarcat o schimbare de comportament. Roxana nu mai este fata timidă de altădată, iar Nicol a devenit mult mai rece și distantă. Trebuie să recunosc că m-a dezgustat comportarea ei, cruzimea cu care își torturează victimele. Știam că întunericul din interiorul ei devine tot mai puternic, că încearcă să-și ascundă slăbiciunea în fața Corbilor, că nu aceasta este adevărata ei față, dar tot nu am putut să empatizez cu acest personaj. M-a enervat puțin și încăpățânarea ei, convinsă fiind de faptul că Roxana nu este cu adevărat îndrăgostită de Liviu, bărbatul din Neamul Lupilor, ci că se află sub efectul unei vrăji și tocmai din acest motiv, încearcă  să-i despartă.

     În primul volum, făcusem cunoștință cu cele două tinere cu personalități aparent diferite  care au devenit bune prietene după un incident petrecut într-o parcare. Amândouă împărtășeau același secret și anume că sunt vrăjitoare. Puterea lor era una naturală, ereditară. De la bunica Nicoletei au aflat că doar primul copil de sex feminin putea moșteni dinspre înaintașele ei, iar dacă prima fată murea, puterea familiei murea odată cu ea.” De asemenea, li s-a mai spus că în cazul în care “o femeie nu avea urmași de gen feminin, atunci putea alege să își împartă puterea fiilor ei, doar că aceștia trebuiau mereu să practice, să exerseze, să cultive timp de mulți ani acea fărâma de magie lăsată de mama lor, altfel aveau să o piardă pentru totdeauna. Însă existau  și vrăjitori care erau nemulțumiți de abilitățile lor, așa că au găsit o altă cale de a-și crește rapid puterea,  furând-o de la alții. Iar dacă o vrăjitoare își pierdea puterea, nu avea să mai apuce următorul răsărit. Așa că Nicol și Roxana au încercat timp de mai mulți ani să ducă împreună o viață cât mai banală, pentru a se ascunde de ceilalți vrăjitori, mai ales de cei din Neamul Corbilor.

     De asemenea, ni s-a prezentat o parte din povestea acestor Corbi, de unde a apărut legenda. Totul a pornit de la vânătoarea de vrăjitoare. În secolul al XVI-lea au început procesele și pe tărâmul nostru. Presupusele vrăjitoare erau torturate pentru a-și mărturisi nelegiuirile. În Cluj, spânzurarea  sau decapitarea se făcea în fața Bisericii Sfântul Mihail. Într-o zi, în fața Bisericii a fost adusă o femeie care era acuzată și condamnată la decapitare. Profitând de neatenția celor care o țineau captivă a reușit să-și elibereze o mână și să ducă la gură o sticluță ce conținea otravă. S-a sinucis. De ce a încercat să se sinucidă când oricum era condamnată la moarte? Există un motiv anume! După cum v-am spus deja, prima fată născută moștenește automat puterea mamei. Dar femeia respectivă avea cinci băieți. Însă există un ritual pe care o vrăjitoare putea să-l facă pentru ca fiii ei să-i moștenească puterile, ritual care se termina în unicul fel: mama alege să-și ia propria viață. O astfel de predare a puterii era menită să țină familia unită, să nu lase să se piardă tot ce urmașii au reușit să crească și să întărească. Acești băieți i-au moștenit abilitățile, dar în loc să îi apropie, puterea i-a dezbinat. S-au întors unul împotrivă celuilalt, și-au creat propriile lor familii, și-au luat nume noi și au căutat să își mărească forțele. Cel mai mic dintre ei s-a decis să vâneze alți vrăjitori pentru a le fura puterile și a devenit mai puternic decât frații lui. Și-a luat de soție o altă vrăjitoare și și-au crescut neamul. Așa s-a născut Neamul Corbilor. Ceilalți frați au organizat mici grupuri, s-au răspândit prin țară și și-au creat și ei propriile familii. Pe lângă neamul Corbilor, mai există cel al Șoimilor, Cerbilor, Lupilor și  Roibilor. Cu toții sunt copii ai întunericului în care nu te poți încrede. Iar între ei este un război în toată regula!

blestemul zorilor 1

 

    Nicol și Roxana au devenit pioni în mijlocul acestei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori. Ei au făcut tot posibilul să le atragă, să le convingă să le jure credință. Până la urmă, Nicol este șantajată să jure credință celor din Neamul Corbilor, iar Roxana este capturată  de  Lupi și se îndrăgostește de unul dintre ei, de Liviu. Am fost uluită de ceea ce am aflat la finalul primului volum, cine este de fapt conducătorul Corbilor, ultimul descendent al celui care a întemeiat neamul lor și legătura de sânge care există între el și cele două fete.

Acțiunea din “Blestemul zorilor” se petrece atât în România, cât și în Graz, Austria. Povestea este spusă când de Nicol, când de Roxana.

     Au trecut trei luni de când Nicol s-a despărțit de buna ei prietenă (și soră) și a intrat în Neamul Corbilor. În tot acest timp a fost nevoită să-și consolideze mereu poziția, mai ales că mulți o priveau ca pe o începătoare și nu ca un lider. Și-a dat seama că pentru a fi respectată, trebuia mai întâi ca ceilalți să se teamă de ea, așa că în ultimul timp se transformase într-o persoană rece și crudă. Conducătorul Corbilor îi încredințase sarcina de a o găsi și de a o aduce înapoi pe Roxana și de atunci a torturat destui Lupi, Roibi și Cerbi, luându-le energia și amintirile.

“Am crezut că o să înnebunesc, dar, surprinzător, totul a devenit mai ușor. De parcă era ceva natural, la ordinea zilei. Nu conta din ce neam făceau parte. Dacă îmi stăteau în cale sau nu îi puteam folosi cumva, toți aveau parte de aceeași soartă.”

    Într-una din zile a torturat un Lup și de la el a aflat că Roxana și iubitul ei, Liviu, sunt undeva prin Austria (acesta din urmă s-a certat cu fratele sau, Ștefan, și a ales să se despartă de familie, luând-o cu el și pe Roxana). Se pare că Ștefan, devenit de curând unul dintre cei  nouă membrii ai Consiliului, le-a dat de urmă în Graz. Și dacă el știa deja unde se ascund cei doi, asta înseamnă că Nicol nu mai are mult timp la dispoziție că s-o găsească ea prima pe Roxana. Se tot gândește că singura ei prietenă adevărată este în compania unui Lup care mai mult ca sigur îi îmbibă mintea cu minciuni și face tot posibilul să o întoarcă împotriva ei.

“Roxana trebuia să fie aici, cu Neamul în care i-a fost scris să intre, nu cu Lupul acela jegos cu care fugise. Trebuia să o găsesc, și asta cât mai repede. Nu voiam ca Ștefan să ajungă la ea înaintea mea. Plus că mai aveam eu un motiv personal pentru care îmi doream să îi dau de urmă.”

    Între timp, Roxana și Liviu petrec clipe romantice într-un micuț apartament din Graz. Visele ei încă mai sunt bântuite de coșmaruri. Cu toate că iubitul ei o asigurase de nenumărate ori că în cazul în care Ștefan îi va găsi el îl va face să înțeleagă ca nu este nevoie să-i facă rău, fetei tot îi este frică de ce va urmă.

   Într-o zi a făcut greșeala să se folosească de puterea ei și a încercat să o contacteze pe Nicol, și din acea clipă a simțit o agitație inexplicabilă că cineva le dă târcoale. Se tot gândește că Nicol era pe undeva în apropiere și încercă să o găsească. Însă s-a înșelat pentru că Ștefan a fost cel care i-a găsit. Acesta le spune că Nicol a jurat credință Corbilor și de atunci le vânează frații pentru a le fura puterea și pentru asta trebuie să o găsească neapărat.

blestemul zorilor 2

      Nesuportând să mai stea în aceeași încăpere cu Ștefan și ceilalți Lupi, Roxana pleacă din cafenea  și se plimbă prin centru orașului. Dar în curând își dă seama că este urmărită de o femeie însoțită de alți doi  bărbați. Temându-se să nu fie prinsă de aceștia, se refugiază într-o mică bisericuță catolică. Privind mai atent, a observat în primul rând de la altar, pe o băncuță, un cap plecat, acoperit cu o eșarfă neagră. Părea o femeie care se ruga. Se uită spre ușă de fier de la intrare care se deschide și încearcă să-l apeleze pe Liviu, dar în acea clipă o rafală puternică o lovește în plin. Se pare că cei din neamul Lupilor nu vor să accepte un refuz. Însă în timpul disputei, femeia care se ruga mai devreme se ridică în picioare și ghiciți cine este ea. Nimeni alta decât Nicol! Și începe lupta…

“Fulgerele deveniră dintr-odată mult mai puternice. M-am aruncat pe burtă la fix. Valul de energie trimis de ea zbură deasupra mea și-i izbi în plin pe cei trei Lupi ce stăteau la intrare. Doi dintre ei se loviră puternică de ușă, iar femeia aceea căzu peste una dintre statui.”

Nicol încearcă să o convingă pe Roxana să plece cu ea, dar aceasta refuză.

“-Te rog, Roxana! Dacă rămâi, are să găsească o modalitate prin care să te convingă să li te alături. Are să te întoarcă împotriva mea. Acesta le-a fost planul de la început, nu vezi?

-Încetează, am zis și mi-am smuls mâna dintr-a ei. Singura care face asta ești tu. Știu că îți vine greu să crezi, dar eu chiar țin la Liviu.

-Nu mă îndoiesc de asta. Sunt sigură că îl iubești cu toată ființa ta, dar la fel de convinsă sunt că tot ce simți e doar rezultatul unei vrăji. Te pot ajuta să scapi de asta. Nu ești nevoită să-l iubești, să li te alături…

-Nu mă alătur nimănui, am interupt-o eu.

-Ba ai s-o faci, spuse ea tristă. Dacă nu te salvez eu, ei au să găsească o cale prin care să te oblige, iar atunci nu am să te mai pot ajuta.“

      Lucrurile se complică în momentul în care își fac apariția Liviu și Ștefan care o atacă pe Nicol. Exact în momentul în care aceasta din urmă crede că nu mai are nicio scăpare și că acolo își va găsi sfârșitul, aude cum vitraliile bisericii se sparg și sute de păsări negre au intrat în biserică atacându-i pe  Lupi.

Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Nicol, Roxana, Liviu și Ștefan, dar și semnificația noțiunii” blestemul zorilor”. Un lucru vă mai destăinui: Roxana va fi nevoită să jure credință Neamului Lupilor pentru a-l salva pe Liviu. Atunci când el s-a decis să fugă în lume cu Roxana, a încălcat niște reguli, iar Consiliul trebuie să-l judece. Este o chestie ce ține de loialitate.

“-  Când ai jurat credință, nu ai promis doar că o să fii alături de noi, ci ai jurat totodată că o să fii împotriva lor. Din clipa asta, orice ai face, tu și Nicol veți fi dușmani păna ce una dintre tabere vă câștiga. Iar ca una dintre tabere să câștige, cealaltă trebuie să dispară.”

     ,,Blestemul zorilor ” este un roman fascinant și vă mărturisesc că mi-a furnizat niște surprize de proporții. Mi-a plăcut stilul autoarei, îmbinarea perfectă de acțiune și romantism, complexitatea  personajelor, misterul în care ele sunt învăluite. Aștept cu nerăbdare apariția ultimului volum și sper să aibă happy-end (vreau să cred că lupta lor nu a fost în zadar) .

Nota 10Editura_Herg_Benet

Cartea Blestemul zorilor de Lavinia Călina a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Marius Mihuţ “ Cititorii nefamiliarizaţi cu lumea lui Falvius Ardelean trebuie avertizaţi să lase deoparte complexele oricărei realităţi”.

Flavius Ardelean, Miasma.Tratat de rezistenţa materialelor.
recenzie

    Romanul “ Miasma. Tratat de rezistenţa materialelor” al scriitorului Flavius Ardelean a fost publicat la editura Herg Benet în anul 2016 şi este cel de al doilea volum al unei tetralogii cu acelaşi nume. Primul volum “Scârba sfântului cu sfoară roşie” a apărut tot la editura Herg Benet în anul 2015. Ca multe alte serii de cărţi ce par a fi un specific al literaturii din toată lumea în acest al doilea deceniu al noului secol, fiecare volum poate fi citit şi de sine stătător, dar sigur că au o altă rezonanţă pentru cei care chiar sunt familiarizaţi cu universul literar al autorului dacă sunt citite un volum în continuarea celuilalt.

    Trebuie să precizez încă de la început că lectura romanului “Miasma” a fost o deosebită provocare pentru mine. În condiţii obişnuite poate că aş fi ocolit acest gen de carte, dar în acest moment chiar mi-am dorit să citesc romanul pentru a încerca să înţeleg şi acest mod de a scrie literatură. Pentru că este un mod special de a scrie, şi romanul nu este o lectură uşoară, de destindere. Cititorul trebuie, este obligat chiar, să între în universul cărţii pentru a încerca să fie alături de scriitorul care a imaginat lumea din cartea sa. Într-un fel, citind romanul lui Flavius Ardelean, te simţi mai responsabil decât citind un roman obişnuit scris într-o cheie realistă. Nu poţi fi un simplu spectator sau martor, ci trebuie să devii tu însuţi, cât de cât, un personaj al cărţii.

    Romanul a avut pentru mine încă de la primul contact vizual trei provocări deosebite.
Mai întâi titlul “Miasma”. E un substantiv comun, miasmă/ miasme, întâlnit destul de curent în vocabularul obişnuit cu jumătate de secol în urmă, dar pe care astăzi, prin nefolosire îl putem considera oarecum arhaism. Nu înseamnă miros neplăcut pur şi simplu, ci semnificaţia lui este ceva mai complexă. Este vorba de un fel de abur urât mirositor care izvorăşte dintr-un proces de stagnare şi putrefacţie şi continuă să rămână deasupra pământului până când procesul se termină şi aerul se limpezeşte. După citirea romanului pot spune că titlul se potriveşte. Şi dacă acesta este cu adevărat şi titlul tetralogiei, înseamnă că apariţia ultimelor două volume va aduce revelaţii noi şi cititorului acestui volum.

    Partea a două a titlului “Tratat de rezistenţa materialelor” este destul de cunoscut celor care au absolvit cursurile facultăţilor din Politehnică sau a Facultăţii de Construcţii. Încă nu am găsit explicaţia acceptabilă pentru acest subtitlul, ceea ce înseamnă că pe de o parte cunoştinţele mele tehnice sau de fizică sunt insuficiente ca să pot face translaţii de înţeles şi semnificaţie, iar pe de altă parte probabil că romanul va avea nevoie de o a doua lectură. Pentru că, trebuie să subliniez, eu sunt un cititor inocent care nu fac parte dintre cei care citesc în mod curent cu entuziasm acest gen de carte. Pentru mine lectura chiar a fost un proces complex de înţelegere, acceptare şi imersiune în poveste.

     A doua provocare este autorul însuşi. Nu-i cunoşteam numele, nu-i mai citisem alte cărţi, practic îmi era complet necunoscut. Puteam ghici fără să greşesc că este un scriitor ce aparţine tinerei generaţii şi chiar nu greşeam. Flavius Ardelean s-a născut în anul 1985 la Braşov, are deci 31 de ani şi este deja autorul a mai multor volume publicate începând cu anul 2012. Nu este doar scriitor ci şi specialist în management editorial lucrând la un moment dat pentru edituri şi librării on-line din ţară. Prin urmare este în mod profund un om al cărţilor, atât al cărţilor ca mesaj în calitate de autor, cât şi al cărţilor ca marfă, ca obiect care are preţ şi este scos la vânzare.

    Romanul sau de debut a fost “Îmblânzitorul apelor” semnat însă cu pseudonimul A. R. Deleanu o foarte atractivă desfacere a numelui său, care prin citire rapidă duce cu gândul la faptul că aparţine prin naştere Ardealului, alt nume mai puţin folosit azi, dar cu mari semnificaţii istorice. Au urmat apoi volumele “Acluofobia”, 2013, “Bizaroproze” 2014, “Scârba sfântului cu sfoară roşie”, 2015 şi “Miasma” 2016. Putem spune că este un autor prolific. Şi este abia la începutul carierei sale de scriitor.

     A treia provocare este cartea în sine ca apariţie editorială. Este o bijuterie de carte! Chiar dacă nu m-ar convinge tipul de scriitură specific acestui autor, aş cumpără cartea pentru aspectul ei grafic. Încă de la prima vedere mi s-a părut o carte din altă lume când se punea accent pe frumuseţea ei în sine, pentru bucuria ochiului înainte de bucuria minţii. Are o coperta absolut încântătoare în care, printr-un simplu desen alb negru, ni se redă un oraş, o lume, lumea în sine. Nu întâmplător numele autorului este scris cu peniţa fină în culoare roşie. Numele este scris corect şi inteligibil fără majusculele de rigoare, adăugând o codiţă la ultimul “a” ca şi cum ar fi vorba de semnătură olografă a autorului, sau poate chiar asta este. Ultima copertă este la fel de frumoasă, desenul oraşului se prelungeşte şi aici încadrând un mic dreptunghi alb pe care sunt scrise cu negru, un mic fragment din roman şi două referinţe critice la adresa autorului, cele privindu-l pe autor sunt scrise în culoare roşie pe când numele celor doi critici, Dan C Mihăilescu şi Marius Mihuţ sunt în culoare neagră. Îmi face multă plăcere să privesc din când în când cartea închisă şi să meditez nu doar la conţinutul romanului ci şi la amuzamentul autorului. Cred că se întreabă cum poate fi atât de simplu să te ascunzi stand în lumina, sub privirile tuturor.

     Dar surpriza continuă şi în interiorul cărţii. Este în mod neaşteptat, surprinzător şi cuceritor o carte cu ilustraţii. Prima este cea de dinainte de prolog, apoi găsim la pagină 13 pe cea de a doua ce se intitulează Nigrendo la fel ca şi titlul primului capitol, a treia deschide cel de al doilea capitol Albedo la pagina 163, apoi al treilea capitol Citrinas la pagina 253 şi ultimul capitol Rubedo la pagina 333. Cea care este înainte de Epilog este identică cu prima ilustraţie şi reprezintă persoana arsă de pe treptele bisericii. Nu frumuseţea desenului te copleşeşte ci sentimentul pe care îl trăieşti privind ilustraţia. Toată această minunată artă grafică aparţine artistei Ecaterina Boiceanu, care este şi logodnica autorului şi căreia îi este dedicat acest roman. În entuziasmul meu de cititor iubitor de carte frumos realizată o consider puţintel coautor al romanului pentru că la final, după lectură, ne putem da seama în ce măsură grafică Ecaterinei Boiceanu reprezintă o deplină şi profundă înţelegere a mesajului autorului. În plus ne oferă o bucurie artistică deosebită care inerent se răsfrânge şi asupra cărţii în sine.

     În prologul cărţii facem cunoştinţă cu un ţinut, o ţară, un loc numit Alrauna, dar care s-a numit la un moment dat Mandragora şi la alt moment dat Rădăcini. Este iarnă şi preotul Sabran vine de dimineaţă să deschidă porţile bisericii din Primi, adică dintr-o zona mai selectă a Alraunei spre deosebire de Medii, Infimi, Burta vacii. Sabran descoperă pe treptele acoperite cu zăpadă ale bisericii un om ars, dar încă în viaţă. Recurge la ajutorul felcerului Kunrath care folosind tot felul de soluţii destul de ciudate reuşeşte să-i salveze viaţa celui ars care primeşte numele de Ignaz, după cum era şi firesc dată fiind condiţia sa de ars, şi dreptul de a locui pe lângă biserică. Doar că nici preotul şi nici Kunrath nu spun autorităţilor Alraunei că Ignaz este de fapt o femeie. În primul capitol Nigrendo aflăm povestea preotului Sabran şi a altor personaje din Primi, adică a celor cu avere şi cu putere. În timp ce viaţa din Primi pare a se desfăşura la fel ca întotdeauna fiecare preocupat de sine şi de secretele proprii, apare o problema căreia trebuie să-i facă faţă cu toţii. Fetele din Primi aflate la vârsta adolescenţei cad rând pe rând într-un somn profund din care nu pot fi trezite. Toate încercările părinţilor şi doctorilor rămân fără rezultat şi evident este căutat un duşman, cineva care să fie făcut vinovat pentru ceva atât de neînţeles. Consiliul care conduce Alrauna decide să-i ceară lui Sabran alungarea lui Ignaz care între timp devenise foarte cunoscut şi apreciat de locuitorii din Primi. Dar era o persoană străină şi era cel mai simplu să fie acuzată de ceva ce nu putea avea explicaţie. În cele din urmă Sabran reuşeşte să-l salveze pe Ignaz doar pentru că cel acuzat şi închis este farmacistul Alambiq. În încercarea sa de a-l salva pe Ignaz, Sabran le spune celor din consiliu despre manuscrisele găsite sub podeaua camerei sale, manuscrise ce aparţinuseră preotului de dinaintea lui, un preot considerat nebun şi care se spânzurase. Sabran crede că acel manuscris conţine o proorocire despre viitorul Alraunei şi că Ignaz este sfântul aşteptat, şi bărbat şi femeie, menit să salveze cetatea. Mi-a plăcut dialogul dintre Sabran şi mai marii Alraunei:

“- Omul de rând trebuie să vadă ca să creadă, ziseră alţii.
– Dar nu orice se vede e şi demn de crezare, spuse Sabran” (p.107)

     Sabran este obligat să predea manuscrisul. De altfel nu numai Ignaz este altceva decât ceea ce se vedea, şi Sabran avea propria lui poveste neştiută de alţii. La un moment al vieţii lui locuise în altă parte, avusese propria lui familie, o soţie şi un fiu, dar toate le pierduse atunci când oraşul în care locuia fusese incendiat de o entitate necunoscută care îi omorâse şi fiul. Nimicul ucigaş era preocuparea lui Sabran. Dorea să găsească ceea ce el numise Nimic. În căutarea Nimicului se foloseşte de Marisa o tânăra şi frumoasă prostituată care era îndrăgostită de Sabran şi gata să-şi rişte viaţa pentru a-l ajuta. Şi ea la rândul ei este în căutarea unui ţinut ideal şi pentru asta îşi desenase sub covorul de pe perete o harta întocmită pe baza celor povestite de diverşii ei clienţi veniţi din alte locuri. Dar în acelaşi timp avem şi povestea tinerei Lilian Bunte, fiica lui Tomas Bunte, aflată de când se ştia în grijă lui tante Valeria care acum era deja foarte bătrână, Aflată şi ea la vârstă pubertăţii este preocupată că nu are sănii la fel de mari precum colegele ei şi apelează la ajutorul farmacistului Alambiq care îi promite o soluţie specială. Tomas Bunte are o atitudine excesiv de protectoare faţă de fiica lui mai ales după ce intervenise nerezolvată criză a somnului la fetele de vârstă ei. Pentru că nu este supusă faţă de cerinţele lui, Lili este închisă în podul casei şi lăsată singură. Dar paralel cu aceste întâmplări apar nişte şobolani uriaşi îmbrăcaţi ca oamenii Mai întâi sunt zăriţi de tante Valeria care nu este luată în seamă iar apoi chiar de Lilian căci oamenii şobolan sunt cei care deschid uşa podului în timp ce Alrauna ardea. Uriaşul incendiu îi va omorî şi pe Sabran în încercarea lui de a o salva pe Marisa deja atinsă de flăcările incendiului. Ultima imagine pe care o vede este cea a oamenilor şobolani. Personajul principal al celui de al doilea capitol, Albedo, este scriitorul Alecu Deleanu care locuieşte în Infimi. El este visat de către oameni şobolani. Acţiunea din acest al doilea capitol este concomitentă cu cea din primul capitol ca şi cum s-ar desfăşura în acelaşi timp în planuri paralele. Eroul principal al celui de al treilea capitol este farmacistul Alambiq şi acţiunea se petrece în acelaşi timp cu cea din capitolele anterioare. Iar în ulimul capitol personajul principal este ucenicul de la Templu, Burno Kabral zis cel mărunt cel îndrăgostit de Lilian Bunte. Acţiunea are loc tot în acelaşi timp cu cele din capitolele anterioare.

Nu voi intra în amănuntele poveştilor din capitolele cărţii pentru a nu răpi plăcerea fiecărui cititor de a descoperi un roman cu totul deosebit. Şi poate că alţi cititori vor fi chiar şi mai buni cunoscători ai acestui stil de a poveşti decât sunt eu. Pentru că eu mereu am căutat partea reală care a inspirat aceste povestiri dintr-o lume complet inventată de autor. Şi nu cred că asta este cea mai bună cale pentru a te lasă complet prins de ceea ce criticii şi alţi recenzori ai romanului “Miasma” numesc infrarealitate. Cu toate că Marius Mihuţ scrie în foarte interesantul studiu consacrat acestui roman că ” puţini dintre sciitorii consacraţi riscă demascarea realităţii prin plonjări în fantasticul miraculos” ( Marius Mihuţ, Războiul lumilor, Fundaţia România literară”) Un alt critic literar, Cătălin Badea Gheracostea face în “ Observator cultural” legătura dintre romanul “ Miasma” şi romanul mai vechi al scriitorului Ştefan Bărbulescu, “ Cartea milionarului. Cartea de la Metropolis” ed. Eminescu, 1977 care ar fi astfel cea mai apropiată creaţie literară românească de Manifestul Infrarealist al scriitorului chilian Roberto Bolano şi a poetului Mario Santiago Parasquiaro la începutul anilor 70.

    Mie personal mi se pare că romanul foarte interesant şi deosebit scris de Falvius Ardelean se aseamană cumva, cel puţin prin capcanele lecturii, cu romanele scriitorului sârb Miroslav Pavic, mai ales cu Dicţionarul khazar. Oricum, criticii sunt de acord că infrarealismul va deveni definitoriu pentru romanele noului mileniu în care funcţia scriitorului este cumva diferită de ceea ce ştiam până acum. Se pare că scriitorul infrarealist al noului mileniu va trebui să urmeze îndemnul lui Geroge Asztalos “ scrieţi pentru nimeni şi pentru toţi nu pentru voi înşivă.” ( “ Infrarealistul”, 2009-12-01)

     Titlurile celor patru capitole sunt foarte interesante şi mi-au trezit de la început interesul pentru că ele reprezintă noţiuni de alchimie. Nigrendo, Albedo, Citrinas şi Rubedo sunt cele patru stări prin care trece materia în transformarea ei alchimică. Esenţa alchimiei nu este în primul rând transformarea metalelor ci mai degrabă transformarea sinelui. Nigredo vine de la negru care este culoarea simbolică a plumbului, a elementului pământ. Este şi prima fază a operei când conţinutul devine negru prin procesul de putrefacţie, de descompunere.
Albedo, de la alb care este culoarea argintului şi al Lunii, al elementului apă. Albedo este a doua fază a operei când materia începe să se deschidă la culoare pentru a deveni de un alb strălucitor.
Citrinas vine de la culoarea galbenă a Soarelui şi a aurului. Este culoarea imperială solară, a credinţei şi a eternităţii. Este cea de a treia fază a operei.
Rubedo de la culoarea roşie, a aurului filozofal, a elementului foc. Este ultima fază a operei când conţinutul se transformă într-o pulbere roşie, pulbere de protecţie. Este faza de maturare a Mercurului filozofic. ( Archibald Cockren, Alchimia. Maestrul şi Marea Opera, ed. Herlad, Bucureşti, 2005, pp.167-171)

     Nu cred că este întâmplătoare alegerea acestor denumiri pentru capitolele cărţii, şi că toată povestea este de fapt în intenţia autorului un proces de transfomare a cărui rezultat final este chiar Autorul în sine, de aceea pe copertă doar numele lui şi referirile la el sunt scrise cu frumoasa culoare roşie.

     Nu voi risca mai multe comentarii. Doar atrag atenţia altor cititori că în această carte nimic nu este întâmplător. Nici măcar citatul din romanul lui Roberto Bolano “2666” de la inceputl cărţii sau atenţionarea că “ această carte este o opera de ficţiune. orice asemănare cu personaje, locuri sau evenimente reale este fie întâmplătoare, fie presupune o intenţie artistică din partea autorului…” ( Oare pot risca să consider că Alrauna este Braşovul cel care şi-a schimbat de trei ori numele în istoria sa??? Sau că Alecu Deleanu are deplină legătură cu scriitorul însuşi care la un moment dat a folosit un pseudonim aproape identic? )
Dar mai bine urmez sfatul criticului Marius Mihuţ “ Cititorii nefamiliarizaţi cu lumea lui Falvius Ardelean trebuie avertizaţi să lase deoparte complexele oricărei realităţi”.

     Cea mai mare capcană  a acestui roman este chiar stilul în care este scrisă. O poveste absolut fantastică scrisă în cel mai realist stil cu putinţă. Cartea poate fi citită cu pasiune chiar de cititorul neavizat mai ales datorită modului în care scriitorul te prinde în povestea lui printr-un stil prefect realist ca şi cum ceea ce citeşti este chiar ceea ce trăieşti. Doar că la final îi dau din nou dreptate lui Marius Mihuţ care spune că “ De bună seama că cititorul ideal al “Miasmei” reprezintă doar o minoritate.”

     Mulţumesc autorului pentru romanul său. A fost o experienţă minunată atât lectura în sine cât şi căutările ulterioare pentru a putea înţelege mai uşor unicitatea stilului sau. Consider că totul în cartea sa este de un rafinament absolut renascentist chiar dacă imaginile din roman m-au dus de multe ori cu gândul la picturile lui Hyeronimus Bosch.

Închei cu un citat pe care l-am găsit la adresa www.numai poezie.ro:

“ În viziunea adevăraţilor înţelepţi lumea nu este nici angelică, nici demonică, dimpotrivă, e o mixtură nefericită în care din păcate sau din fericire trebuie să faci alegeri.”

Editura_Herg_Benet

Cartea, Miasma. Tratat de rezistenţa materialelor, de Flavius Ardelean, a fost oferită pentru recenzie de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Dana Burda

un roman de aventuri/încredere, secrete, durere, iertare, identitate și iubire/acţiunea intensă și tensiune maximă se îmbină firesc cu momentele romantice

Nume de cod: Crina Albu

Legion

Platforma Editorială Smart Publishing

An apariţie: 2016

      La câteva săptămâni după  examenul de bacalaureat, viața lui Teo ia o întorsătură dramatică, exact când se aștepta mai puțin și când ar fi trebuit să se „mulțumească“ cu jobul de vânzătoare la un mall din oraș. Îndrăgostită nebunește de vecinul de  bloc, un bărbat matur, cu 20 de ani mai în vârstă, care se lasă „sedus“ cu bunăștiință de tinerețea  și frumusețea ei, Teo este trasă de acesta într-o aventură periculoasă. Tânăra dispare brusc de acasă – și intră, la fel de brusc, într-o lume plină de taine și consiprații. Intriga se complică odată cu dezvăluirea faptului că Teo – asistând la uciderea iubitului ei  de foștii camarazi „de arme“ pe care acesta se pare că îi trădase  pentru o sumă uriașă de bani – după zile și nopți și zile de nebunie, află că are capacități extrasenzoriale: poate ucide și poate topi metale cu ajutorul unui foc pe care îl eliberează chiar din trupul ei, atunci când se află într-o anumită stare. Găzduită într-un laborator secret al armatei, Teo află cum să își stăpânească focul și cum să îl folosească în favoarea Binelui. Dintr-o fată simplă, banală, Teo devine ținta unor creaturi întunecate, programate să distrugă totul în calea lor. Întreaga ei personalitate  suferă transformări profunde. Departe de familie, supusă unor experimente dure, Teo se maturizează rapid, supravegheată îndeaproape de „Criminal“. Cine este Criminalul și ce rol are el în această poveste aflăm, desigur, pe parcurs romanului, dar, mai mult ca sigur, acest personaj de va surprinde în mod plăcut.

      Autoarea reușeste să transmită  de la capitol la capitol, emoții tot mai mari cititorului și să îl atragă într-o lume  care, în mod normal, rămâne ascunsă omului obișnuit. Deși „Nume de cod: Crina Albu“  este un roman de aventuri, în plan secund, descoperim și o parte psihologică, autoarea supunând atenției complexitatea naturii umane. Personajele sunt frământate de temeri și întrebări despre încredere, secrete, durere, iertare, identitate și iubire, care te îndeamnă la meditație și reflecție. O lectură captivantă, desigur, şi impresionantă, în care scenele încărcate de acţiune intensă și tensiune maximă se îmbină firesc cu momentele romantice, într-un volum în care lupta nu se dă doar pentru libertate şi supravieţuire, ci şi pentru dragoste.

Sursa foto şi text: Smart Publishing

Oh, dragul meu Arrio, unde eşti?Te voi găsi, nu contează ce va trebui să fac pentru asta. dar te voi găsi, Arrio, te voi găsi!"

Te voi găsi, de O.G.Arion

Editura: Librex
Seria ,,Nemuritor”: 1.Ultimul Viking, 2.Te voi găsinemuritor

    Destul de greu să scriu recenzia acestui volum. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru faptul că a fost atât de intens pentru mine, încât cuvintele se învălmăşesc în mintea mea şi vor să se aştearnă cu forţa şi multitudinea lor.

    Te voi găsi a avut asupra mea un efect de magie, care m-a mirat şi pe mine. Asta se datorează în exclusivitate stilului abordat de autoare, care a ştiut să ţeasă o naraţiune demnă să te prindă, să te ţină în alertă, să nu te plictiseşti nicio clipă. Descrierile locurilor prin care trece Victoria în călătoria ei, să îşi salveze iubitul, pe vampirul Arrio, sunt bine definite creând acea impresie de real şi credibil. Personajele sunt creionate cu măiestrie şi ţi se impregnează în minte, le vizualizezi ca şi cum ar fi în faţă ta.

    Deşi este o carte aparent simplă ca şi stil, dacă analizezi mai bine îţi dai seama de complexitatea construcţiei narative, de documentarea autoarei atât în ceea ce priveşte legendele mitologice, destinaţiile, structura şi ierarhia unor caste vikinge, de efecte şi nu în ultimul rând de supranatural. Magie de autor.

Titlul cărţii este sugetiv şi bine ales, iar coperta ce are imprimat un simbol are legătură cu ceea ce veţi descoperi în carte, se regăseşte în poveste.

    Am citit cele două volume –Ultimul viking şi Te voi găsi şi am descoperit că piesa centrală a celor două este, surprinzător, personajul secundar Ian, uriaşul viking, o figură pregnantă, puternică, impozantă, deşi nu este evidenţiat prea tare.
Probabil că mulţi dintre voi, cei care aţi citit sau veţi citit cărţile veţi spune:-nu domle”, Arrio este personaj principal, el este iubirea Victoriei, despre cei doi vorbim mai mult. Da, sunt în prim plan, da par a fi pilonii principali, dar citiţi cu atenţie şi veţi vedea că totul se învârte în jurul lui Ian.

    Primul volum se încheie oarecum ca şi cum lucrurile ar fi intrat pe un făgaş normal şi liniştit, Arrio pleacă împreună cu Ian să rezolve problema comorii arginţilor, Victoria primeşte mesaje şi este în temă cu fiecare pas al lor, totul pare liniştit asta până când ultimul mesajul cu dispariţia lui Arrio disturbă liniştea. Se pare că era liniştea dinaintea furtunii.

,

Oh, dragul meu Arrio, unde eşti?Te voi găsi, nu contează ce va trebui să fac pentru asta. dar te voi găsi, Arrio, te voi găsi!”

    Te voi găsi aduce acţiunea în prim plan, călătoria Victorie plină de neprevăzut şi pericole, alături de faimosul Ian. Pe parcursul acestei misiuni de salvare a vampirului ei iubit, li se alătură şi alte fiinţe nemuritoare- o elfiţă, Serena de o frumuseţe aparte şi cu anumite puteri care vor ajuta în crearea unor diversiuni şi aflarea unor informaţii, un nephilim masiv, tatuat-Einar, marele boss al lumii interlope nemuritoare -un fomor, Elatha, dar şi creaturile periculoase care le pun piedici, ce au un scop bine definit.-VAMPIRI ORIGINARI, cei puternici, cei care se spune că sunt greu de învins.te voi gasi oana arion

    Vom călători alături de Victoria din Franţa în Irlanda de Nord, vom trece prin diverse locuri, care aşa acum am spus sunt bine descrise, încercând să descopere cât mai mult din ceea ce s-a întâmplat cu Arrio. Primul gând a fost că a părăsit-o, mai ales că în toată ecuaţia ar fi fost vorba despre o femeie, dar şi-a reprimat gândul ăsta atunci când începe să cerceteze mai amănunţit situaţia. La început Victoria pare că ar fi a treia roată la căruţă, fără să aibă prea multe de spus, sau de pus în practică planuri active. Pare ca un mic spectator. Asta până când furia ei iese la iveală şi decide să acţioneze, iubitul ei era în pericol şi nu putea să stea deoparte doar fiind de acord cu implicarea celorlalţi. Da, Arrio a fost răpit, trebuia să descopere de cine şi de ce. Da, Arrio era ţinut prizonier în subteran, dar unde? Da, avea nevoie de ajutor, dar putea ea oare să stea deoparte şi să privească? Clar, nu! De ce, pe unde trecea cineva încerca să o omoare? Da, este iubita unui vampir, dar totuşi…. Femeia plină de iubire din ea capătă puteri nebănuite şi acţioneză în consecinţă. Vom descoperi o Victorie războinică, capabilă de orice pentru a-şi salva iubitul

     Conjunctura face ca în această ,,aventură” la un moment dat, Victoria şi Ian să se cazeze în aceeaşi cameră. Eu nu ştiu, acum, dar tare am avut impresia că Ian pare puţin îndrăgostit de ea. Poate mi s-a părut şi este numai imaginaţia mea, totul fiind numai acea dragoste prietenească, protecţie ptentru că era iubita prietenului lui, etc. Dar, şi Victoria are oarecare atracţie faţă de el. Adică vezi berseker-ul, mă rog pe nenea vikingul, mare, blond, musculos, cu ochii aia de te fascinau, care ieşise de la duş într- o pereche de boxeri, asta pentru că halatul era prea mic, şi când te uiţi constaţi că îl ai în faţa ochilor pe Mister Univers, cum naiba să nu te ameţească. Şi cred că pe undeva este fascinată de Ian, asta pentru că au există câteva situaţii în care ea chiar rămâne cu ochii pe individ. Ian inseamnă mare, soare, nisip., valuri verzi albăstrui, adieri uşoare de vânt viking. Arrio înseamnă întuneric, sânge, rece.. Deci stop, îl iubeşte maxim pe vampir, şi dacă….asta cu,, şi dacă” o spun eu, na, mă las şi eu purtată pe valurile imaginaţiei. 

     Arrio a fost răpit din cauza sângelui lui. Nu vă spun prea multe, sânge care pare diluat din cauza muritoarei, iubitei lui, deci din acest motiv Victoria va fi la tot pasul vânătă spre a fi ucisă. Odată ce ea dispare din peisaj, sângele vampirului îşi va face treaba.

    Blestemul arginţilor aduce cu sine şi puteri supranaturale, puteri de care Victoria încă nu este conştientă şi nu ştie încă cum să le folosească şi cum să le gestioneze. Veţi descoperi multe despre ea, dar mai ales totul capăt formă în castelul înconjurat de forţă magică, acolo unde se va duce adevărata lupta pentru salvare supravieţuire, atât a lui Arrio cât şi al Victoriei. Nişte ruine asupra cărora s-a aruncat un descântec şi castelul iniţial pare pierdut şi nevăzut de muritori, nu poţi intra, nu poţi ieşi, decât dacă se rupe descântecul, dacă ştii incantaţia potrivită.victoria 2

    Mi-a plăcut că autoarea se foloseşte de documentare şi asupra cântecelor şi poemelor. Există un cântec viking cântat de Ian în carte, şi un poem persan ce se găseşte în cufărul vechi al lui Arrio, care sunt autentice.

   O mare bilă albă autoarei, a făcut ca totul să nu fie numai o plăsmuire a imaginaţiei, ci a îmbinat fantezia ei cu autenticul, dând viaţă unei poveste demne de filmele fantasy de acţiune.

Nu lipseşte stilul ironic, sarcastic şi amuzant al Victoriei, un personaj creat parcă după asemănarea autoarei, dacă mă întrebaţi pe mine, şi asta face deliciul poveştii, şi îndulceşte situaţiile periculoase şi macabre pe alocuri.

    Te voi găsi este o carte cu efect de elf. Magia hipnotică a elfilor parcă s-a coborât asupra cărţii şi a învăluit cititorul într-un hipnotism continuu până la final. Cel puţin ăsta a fost efectul asupra mea, eu o neiniţiată în genul fantasy am ajuns să spun: mai vreau.
Finalul cărţii este intrigant şi ofertant lăsând dechidere către un nou volum poate mult mai incitant şi mai fascinat. Oricum, este atât de bine construit încă deja îţi pui întrebări: Ce Dumnezelui se intamplă, cine, ce, pe bune?

    Când am început să citesc cartea am avut în minte un singur gând, să fiu critică. De ce? Pentru că nu este genul meu preferat şi găsesc câte ceva care să nu îmi placă. Pentru că sunt obiectivă să nu mă las influenţată de subiectivism. Pentru că o cunosc pe autoare şi nu vreau să se creadă că îi fac un favor. Pentru că suntem prietene şi trebuie să o critic constructiv. Pentru că nu îmi plac vampirii, trebuie să fie mult prea domn să mă fascineze. Şi….s-a întâmplat că, nu am ce să critic, decât că nu vreau să aştept prea mult următorul volum, că vreau povestea vikingului Ian să fie super puternică, şi în concluzie apă de ploaie critica mea.

    Ce pot eu să spun acestei fiinţe de autoare când m-a vrăjit cu cărţile ei? Nimic, decât că sunt bucuroasă că am descoperit un real talent şi o potenţială doamnă a fantasy-ului.
A..trebuie să spun totuşi ceva de rău: Te voi găsi Oana Arion şi am să îţi cer socoteală pentru că m-ai făcut să plâng alături de Victoria, atunci când pierde o fiinţă dragă. Am plâns alături de ea, şi îmi venea de te ucid cu creionul pentru că ai ales să iei viaţa fiinţei acelea drăguţe.

Ne răfuim noi pe data de 07.09.2016, într-o miercuri,  ora 18.30 la Teatrul de Artă din Bucureşti, acolo unde va avea loc lansarea volumului doi din Seria Nemuritor- Te voi găsi!

Poemul persan care mi-a plăcut atât de mult, cel pe care Victoria îl descoperă printre lucrurile lui Arrio.


,, Să mori în această iubire!
Dacă mori în acesată iubire sufletul tău va fi revelat!
Să mori!
Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut!
Dacă mori pentru ceea ce este temporal, vei ajunge dincolo de timp!
Să mori!
Taie acele lanţuri care te ţin prizonier în această lume de ataşamente!
Să mori
Să mori pentru ceea ce este efemer şi vei deveni etern”

Esenţele ţări se ţin în sticluţe mici, asta reprezintă Oana Arion şi a ei Serie Nemuritor.
Mulţumesc autoarei, pentru manuscris. Cartea va fi publicată în curând la Editura Librex.afis

by -
17

Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur...Şase proscrişi periculoşi. O misiune imposibilă.

Banda celor şase ciori, de Leigh Bardugo

Titlul original: Six of Crows
Traducere: Laurențiu Dulman
Editura Trei, 2016
Nr. pagini: 590

   Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi recent s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic. La Editura Trei a apărut de această autoare şi volumele din Trilogia Grisha: Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor şi Regatul Luminilor.

Şase proscrişi periculoşi. O misiune imposibilă.

,,Banda celor şase ciori conţine toate elementele pentru a-i captiva pe cititori: un lider viclean care are un plan pentru fiecare ocazie, situaţii-limita, o echipa războinică de proscrişi pricepuţi, o intrigă complicată şi o tensiune insuportabilă.” PUBLISHERES WEKLEY

,,Se citeşte pe narasuflate: o poveste despre o bandă multietnică formată din inadaptaţi foarte diferiţi, dar care împreună alcătuiesc o familie.” KIRKUS REWIEWS

    Acum că am terminat de citit primul volum din această serie, vreau neapărat să citesc volumul doi.
De data aceasta Editura Trei vine cu un bestseller care pe mine m-a bulversat la propriu, pur şi simplu ador această carte.
O echipa foarte diferită, o ură care izvorăşte din afecţiunea considerată interzisă între vânător şi vânat, dragoste care provoacă trădări ale neamului, dar care împreună alcătuiesc un tot invincibil. Povestea celor şase personaje principale m-a ţinut cu sufletul la gură.

    Un centru înfloritor al comerţului internaţional, Ketterdam, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul, nimeni nu ştie mai bine decât Kaz Brekker un hoţ de geniu. El activează în Butoiul, un cartier în care doar cei puternici supravieţuiesc.

     Banda Scursurilor, şeful bătrân-Per Haskell, dar considerat de temut, un tânăr locotenent în bandă, Kaz.
Kaz este teroarea multora, dar când a apărut în oraş era doar un frate mai mic, care avea încredere ca o să o scoată la capăt.

     Când Rollins Pekka, un conducător puternic a unei bande i-a înşelat, fratele său a murit de epidemie. Kaz a jurat să se răzbune. Cu o voinţă de fier, cu multă trudă şi perseverenţă, a reuşit să se impună ca o persoană temută, fără scrupule, un talentat personaj al evadărilor. Legendele în urma cărora a devenit faimos sunt în mare parte reale.

,,Kaz Brekker nu avea nevoie de motiv. Aşa se şoptea pe străzile din Ketterdam, în tavernele, cafenelele şi pasajele sumbre din cartierul plăcerii cunoscut sub numele de Butoi. Băiatul căruia i se spunea Mâini-Murdare nu avea nevoie de motiv-după cum nu avea nevoie nici de vreo permisiune-să rupă un picior, să suspende o alianţa sau să schimbe soarta unui om cu o singură carte de joc.
Fiecare violenţă a lui Kaz era calculată şi fiecare favoare pe care o făcea implică o mulţime de obligaţii. Mâini -Murdare întotdeauna avea motivele lui.”

    Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

   Aşa că iată care este banda lui:

   Un condamnat însetat de răzbunare-Mathias fjerdanul, un vânător de Grisha, vrea să se răzbune pe cea  care l-a întemniţat, Nina-o Grisha.

     Mathias este folositor, el este un fjerdan, cunoaşte capitala fjerdanilor-CURTEA DE GHEAŢĂ, iar aceasta este imposibil de cucerit, planurile şi schiţele lui Mathias sunt foarte utile. De ce face parte din bandă? Actul de eliberare din închisoare şi apropierea de Nina, pe care doreşte să se răzbune crunt. Va reuşi să îşi trădeze ţara?

    Nina-specialistă în emoţii. O sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea să supravieţuiască într-un cartier rău famat.

,,Se ocupă de bucurie, încredere şi stăpânire de sine. Cei mai mulţi Corporalki Grisha se concentrau asupra corpului-ca să omoare sau ca să vindece-, dar Nina avusese nevoie de o slujbă care să-i permită să rămână în Ketterdam, şi în acelaşi timp, s-o ţină departe de pericole. Aşa că, în loc să câştige bani buni, riscându-şi viaţa ca mercenară, alesese să uşureze respiraţia, să încetinească bătăile inimii şi să relaxeze muşchii. Ca să facă bani în plus, lucra şi pe post de Croitoreasă,î ngrijindu-se de ridurile şi guşile kerchienilor bogaţi, însă principala ei sursă de venit era modificarea stărilor sufleteşti.”

    Deşi a fost vânată şi închisă în cuşcă împreună cu alţi Grisha, de către Mathias, deşi l-a închis într-o închisoare a iadului, ea vrea să îl elibereze, iar dacă poate, să îi explice de ce s-a procedat aşa, răzbunându-se pe el.

    Mathias şi Nina sunt ca şoarecele cu pisica. Vor reuşi cei doi să nu se omoare? Sau ura aceasta ascunde simţăminte puternice între cei doi?

    Inej-o altă membră a bandei. Ea a fost răscumpărată dintr-un bordel de către Kaz. Acesta a văzut în ea potenţialul fantastic de a spiona.

,,Inej era una din cele mai bune investiţii pe care le făcuse Kaz vreodată. Faptul că ştia să se camufleze atât de bine, o făcea o excelentă hoaţă de secrete, cea mai bună din Butoi. Şi totuşi, abilitatea ei de a pleca pe nesimţite îl deranja. Inej nici măcar nu avea miros. Toţii oamenii împrăştiau mirosuri care spuneau câte ceva despre ei-izul de fenol de pe degetele unei femei sau mirosul de fum din părul ei, costumul de lână umed al unui bărbat sau miasma de praf de puşcă din mânecile lui. Însă nu şi Inej. Reuşise cumva să stăpânească invizibilitatea. Inej era o resursă valoroasă.”

   Doar abilităţilor sale de Fantomă, sau mai există şi alte motive din partea lui Kaz? Se pare că această fată -Fantomă a reuşit să îi descopere nişte simţăminte demult uitate.

   Jesper-un împătimit al jocurilor de noroc, un pistolar temut, dar şi un Grisha, de care nimeni nu are habar în afară de Kaz.

    Cum era un Fabrikator capacitatea sa de a lucra cu metalul va fi foarte folositoare.

    Wylan este băiatul de bani gata, care a fugit de acasă. Este priceput în explozibil, deci valoros pentru Kaz. Un alt motiv valoros este numele sau-Van Eck, al cărui tată este un comerciant puternic. De ce a fugit de acasă şi s-a alăturat Scursurilor din Butoi? Vom afla pe parcursul cărţii. Deocamdată, tatăl acestui băiat i-a angajat în această misiune imposibilă. Consiliul orăşenesc prin Van Eck le propune să devină bogaţi, dar să elibereze din Curtea de Gheaţă pe BO Yul-Bayur, cel care deţine formula drogului Jurda Parem.

    Jurda Parem este un drog extrem de puternic, iar folosit pe Grisha este letal în toate modurile posibile. După prima doză organismul devine dependent, iar încet, încet Grisha moare. Pe de altă parte jurda parem le amplifică puterile extraordinar de mult.

,,Vorbim de oameni care pot trece prin păreţi, deci niciun seif şi nici o fortăreaţa nu va mai fi sigură, De oameni care pot face aur din plumb sau din altceva, care pot modifica însăşi structura materiei-se va stârni un adevărat haos pe pieţele financiare.
În teorie, jurda parem e un stimulent la fel ca ruda ei comună, însă pare să ascută şi să perfecţioneze simţurile unui Grisha. Îi permite să facă legături cu o viteză extraordinară. Iar lucrurile care ar trebui să fie imposibile devin posibile.
Un Isca -Valuri obişnuit poate să controleze curenţii, să extragă umezeala din aer sau să aducă apă dintr-o sursă aflată în apropiere. Dar când se află sub influienţa jurdei parem, un Isca-Valuri îşi poate modifica propria stare: trece de la solid la lichid şi gaz, apoi revine la starea iniţială. Şi poate face acelaşi lucruri şi cu alte obiecte. Chiar şi cu un perete.”

   Echipa lui Kaz sunt singurii care pot împedica distrugerea întregi lumi-dacă nu se ucid mai întâi între ei.

   Vor reuşi imposibilul? Va reuşi să îl scoată viu pe Bo Yul-Bayur? Va reuşi să ajungă la destinaţie? Mai ales că pe urmele savantului mai sunt şi alte bande cu gândul la suma promisă.
Va reuşi să treacă peste obstacolele din calea lor?

    O acţiune plină de neprevăzut, incidente la tot pasul, lupta continuă de supravieţuire, hotărârea neclintită de a duce la capăt această misiune, bine fiecare cu motivele sale întemeiate, mă face să vreau să citesc neîncetat noi şi noi provocări a acestei bande. Trădările sunt la tot pasul, dar împreună poate vor reuşi imposibilul.

      Va avea şorţi de izbândă perechile Mathias şi Nina şi Kaz şi Inej?

   Ştiu că nu trebuie, dar nu mă pot abţine, vreau neapărat să citesc volumul doi, să văd dacă va reuşi Kaz şi banda lui să o recupereze pe Fantomă.

      Nota mea pentru carte este 10.

Editura Trei

Cartea Banda celor şase ciori de Leigh Bardugo este oferită spre recenzie de către Editura TreiCartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Nicol

Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei, cautându-şi o soţie. Când ea vede norul de praf din zare, ştie că el a sosit. Ştie că o va vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei. Însă jură că n-o va lăsa să fie următoarea.

O mie de nopţi, de E.K.Johnston

Editura: Trei

Colecţia: Young Fiction

Număr de pagini: 304

Titlul original: A Thousand Nights

Traducere de: Mihaela Apetrei

Anul apariţiei: 2016

Kirkus Best Book 2015

     Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei, cautându-şi o soţie. Când ea vede norul de praf din zare, ştie că el a sosit. Ştie că o va vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei. Însă jură că n-o va lăsa să fie următoarea.
Eroina fără nume din romanul lui E. K. Johnston face tot ce-i stă în puteri ca să fie luată în locul surorii sale.
Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare.
Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă.
Cu fiecare poveste, creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

“Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă.” – Alexandra Bracken, autoarea seriei de mare succes ,,Minţi primejdioase”

“Un fantasy în care legenda şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului.” – Booklist

“O lectură impresionantă.” – Publishers Weekly

     Scriitoarea canadiana E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian.
Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cântă la saxofon ori clarinet.
E.K. Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim (roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicată adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
12

,,Eu sunt Arhivista. Trimisul, ambasadorul şi întruparea pe pământ a lui Catchkeep. Oasele şi stelele Ei sunt trupul meu; trupul şi oasele mele sunt stelele Ei. A mea e gura prin care vorbeşte lumea moartă. Ale mele sunt mâinile care înscriu ce a lăsat în urmă lumea moartă. Ai mei sunt ochii ce stau de veghe, ca moartea lumii vechi să nu se întoarcă să ucidă lumea iar."

Arhivista Wasp, de Nicole Kornher-Stace

Titlul original: Arhivista Wasp
Traducerea: Alexandra Fusoi
Editura: Leda Edge
Număr pagini:300, An apariţie 2016

,,Un bildungsroman postapocaliptic uluitor de frumos, profan şi dulce-amărui, care transcede genul către mit”Kirkus Review

   Nicole Kornher-Stace, s-a născut în Philadelphia în 1983, s-a mutat de pe Costa de Est pe Coasta de Vest în decurs de cinci ani. În prezent locuieşte în New Paltz, New York, cu soţul, cu dihorii ei şi multe, multe cărţi. Ficţiunea ei scurtă şi poezia au apărut într-un număr de reviste şi antologii.
A fost desemnată cel mai bun autor american de fantasy, mai multe premii la activ-YALSA Best Fiction for Young Adults 2016, Kirkus Reviews Best Teen Books of 2015, Book Riot Best of 2015, BuzzFeed 32 Best Fantasy Novels of 2015, ABC Best Books for Young Readers, finalistă Norton Aword.

“Tinerii vor empatiza cu frământările interioare ale lui Wasp şi cu lupta ei de a înţelege o lume plină de ură şi violenţă. Ritmul alert şi acţiunea captivantă îi vor atrage chiar şi pe cititorii cei mai rezervaţi. În concluzie, o lectură obligatorie pentru fanii distopiilor, care preferă să evite poveştile de dragoste şi finalurile previzibile.” SCHOOL LIBRARY JOURNAL

,,Eu sunt Arhivista. Trimisul, ambasadorul şi întruparea pe pământ a lui Catchkeep. Oasele şi stelele Ei sunt trupul meu; trupul şi oasele mele sunt stelele Ei. A mea e gura prin care vorbeşte lumea moartă. Ale mele sunt mâinile care înscriu ce a lăsat în urmă lumea moartă. Ai mei sunt ochii ce stau de veghe, ca moartea lumii vechi să nu se întoarcă să ucidă lumea iar. Apară-mă Catchkeep, până ce alta va sta în faţa Ta aici, cum stau eu, unde alta a stat. Apară-mă, să pot face munca Ta, până ce trupul meu va slăbi, până ce oasele mele vor slăbi, lăsând numai stelele Tale, ce lumea o vor lumina etern.”

    Sarcina lui Wasp e simplă, să vâneze stafii. În fiecare an ea trebuie să lupte ca să rămână arhivistă. Novicele pregătite de către preotul lui Cachkeep, abia aşteaptă să o omoare pe actuala Arhivistă, sau ceea ce rămâne din bătălia cruntă, care se dă.

Cuţitul. Pierduse cuţitul. Era ca şi moartă.
Cerceta înnebunită nisipul dimprejur. Niciun cuţit. Cât de departe putea să fi căzut? Miji ochii să vadă mai departe, dar torţele mulţimii erau la distanţă prea mare ca să cadă lumina pe lamă. Înjură în şoaptă. Trecură fracţiuni întregi de secundă în timp ce ea, Wasp, de trei ani Arhivistă şi groaza novicelor, încremeni de-a binelea. Probabil că erau ultimele fracţiuni de secundă care-i mai rămăseseră.”

Cât înseamna ea pentru cei dimprejur? Nimic. Este o paria, care lupta să supravieţuiască, şi în fiecare an să îşi câştige dreptul de arhivistă, dacă nu:

Carne pentru câinii de altar ai lui Catchkeep, oase măcinate pentru câmpuri cultivate, un craniu pe peretele altarului, cu o piatră verde în gură. Nisipul însângerat prin care fusese tărâtă, râcâit şi păstrat, ca să poarte noroc. Iar Wasp avea să devină tot mai mică în ochii lor, până când nu va mai fi monstrul propriu şi sacru a lui Cactcheep, însemnat de la naştere.”

    Cu asemenea viaţă grea, Wasp încearcă să se descurce. După ultima bătălie în care era să îşi găsească sfârşitul, după o recuperare de două săptămâni, după rănile violente, ea încearcă să meargă mai departe şi să îşi facă treaba. Stafia unui soldat este calea sa spre evadare, poate… Deşi urăşte ceea ce face, nu are de ales, trebuie să vâneze stafii, încercările sale de evadare, sau soldat întotdeauna cu eşecuri. Câinii fioroşii ai preotului de altar au găsit-o şi adus-o înapoi, iar pedeapsa a fost cruntă. Ea încearcă să stabilească contacte cu stafiile, dar fără rezultat până acum. Eliberează câte poate, până când este prinsă şi pedepsită, şi, iar o ia de la capăt. Când stafia unui super soldat începe să vorbească cu ea, să scape de legăturile sale de sare şi să o vindece cu un aparat pe Wasp, aceasta întrevede o scăpare din acel coşmar care este viaţa sa.

    Stafia supereroului caută o altă stafie. O colegă care a luptat alături de el-Foster. Se pare că, cei doi au făcut parte dintr-un program secret şi foarte crud, de-a pregăti 12 copii pentru a deveni supereroi. Doar cei doi au scăpat cu viaţă şi cu pregătirea de super luptători. Nu pot să descriu cum sunt antrenaţi să devină cei mai buni. Vom asista la viaţa de coşmar a acestora prin amintirile pe care Arhivistă le readuce la viaţă. Ea va rămâne cu corpul în lumea exterioară, iar sufletul ei (stafie nu este, încă nu a murit) va coborî în lumea subpământeană a stafiilor. Supereroul o va însoţi pretutindeni, o va apăra de stafiile furioase a câinilor de altar, dar o va conduce prin locuri, încăperi, amintiri, care îi dau de gândit Arhivistei. Se pare că poate vedea de fapt cine înseamna bebeluşii lui Cachkeep, preotul cu un cuţit, nu ghiarele zeiţei. Oare totul este o minciună sau adevăr?
   Cum va reuşi să dea Wasp de stafia lui Foster? Va fi ea cea aleasă? Va reuşi să o găsească?
Se pare că are o mulţime de întrebări, îndoieli, se pare că viaţa sa de deasupra este mai rea ca viaţa subpământeană.
Rănită grav, cu firul din piept tăiat de stafia unei Arhiviste răzbunătoare, revine în corpul său de deasupra.

    Va reuşi de această dată să scape cu viaţă? Nu cred, nu vrea să mai trăiască, nu vrea să fie un proscris, un monstru, fără familie, fără prieteni, fără trecut şi probabil fără viitor. Oare supereroul o va vindeca din nou, sau îşi va căuta partenera singur.
Preotul lui Catchkeep va reuşi în continuare să mintă lumea, să primească ofrande, mâncarea celor muribunzi de foame, sau novicele îi vor da ascultare lui Wasp, şi se vor scutura de viaţa această crudă de a se omorî între ele?

    Sunt foarte multe întrebări, multe răspunsuri, o carte cu un ritm alert al acţiuni, iar citind-o veţi afla mult mai mult.
Părerea mea despre carte? Nu ştiu ce să spun! M-a fascinat acest distopic în egală măsură cum m-a şi îngrozit. O lume a fricii, a violenţei, a celor care sunt crescuţi pentru a se ucide.
Dacă aş face o comparaţie ca şi stil, a-şi spune că Vrăjitor şi Vrăjitoare, vol.3-Focul-James Patterson, se apropie de această distopie, uluitoare, care s-ar putea să ne dea de gândit ce suntem, şi ce am putea să devenim!
Nota mea pentru carte este 9,8.

 

Editura LedaCartea Arhivista Wasp de Nicole Kornher-Stace a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Nicol

Este Halloweenul, iar şcoala este plină de zombi şi de monştri ciudaţi.

Pax.Răzbunarea strigoiului de Asa Larsson

Editura: Rao

Gen: fantasy

Număr pagini: 192

Ficţiune copii

     Este Halloweenul, iar şcoala este plină de zombi şi de monştri ciudaţi. O petrecere care nu anunţa nimic deosebit se transformă într-o tragedie, atunci când în mijlocul celor prezenţi îşi face apariţia un myling – un strigoi cât se poate de adevărat. Acesta şi-a întâlnit victimele şi este decis să se răzbune. Vor reuşi cei doi fraţi, Alrik şi Viggo, să-l oprească? În încercarea de a afla adevărul, ei descoperă un secret teribil din istoria orăşelului Mariefred. Răzbunarea strigoiului este al treilea titlu din seria PAX

Sursa text şi foto: Editura Rao

by -
19

" ...un somn negru, negru ca o şoaptă fără rost."

Acluofobia de A. R. Deleanu – La limita groazei

Autor: A. R. Deleanu

Editura: Herg Benet

Colecţia Cărţile Arven

Număr pagini:275

An publicaţie:2014

    Se pare că încep să am o slăbiciune pentru povestirile dark. În ultima vreme m-am tot delectat cu fantasy, horror, distopii şi SF-uri care m-au fascinat la propriu. „ Acluofobia ” m-a atras în primul rând prin coperta care îmi sugerează clar, mister, prin fundalul negru; mă duce cu gândul la făpturi angelice prin fulgul pastelat, cu tente vineţii plasat central şi îmi creează sentimentul că ceva nu e cum trebuie să fie, că necunoscutul e monstruos, prin picăturile de sânge, care sunt şi singurele pete de culoare.

    În afară de copertă, trebuie să recunosc că am fost tentată să citesc încă o carte a autorului. După „Îmblânzitorul apelor” care m-a captivat maxim, abia am aşteptat ca „ Acluofobia ” să ajungă în mâinile mele şi cele zece povestiri s-au ridicat cu succes la nivelul aşteptărilor mele.

   Aşa cum sugerează şi titlul, volumul cuprinde o serie de zece povestiri macabre. Numai că, după părerea mea, istorisirile lui A. R. Deleanu depăşesc cu mult macabrul şi trec într-un horror destinat să provoace spasme involuntare.

  Sânge, umbre, torturi care-ţi întorc stomacul pe dos, experimente hidoase, supranatural, paranormal şi paranoia sunt sfârtecate şi mixate într-un blender al imaginaţiei, rezultatul fiind un cocktail acid, tare şi carbogazos.

    Cele zece povestiri care alcătuiesc „Acluofobia” sunt exact ceea ce trebuie să citeşti noaptea pentru a avea coșmaruri memorabile. Acum, presupun că sunt o norocoasă că sunt prea obosită să mai visez după ce pun capul pe pernă. :) Titlul este extrem de sugestiv în acest sens, acluofobia semnificând teama patologică de întuneric.

   Şi exact asta face autorul cu fiecare poveste ţesută în Acluofobia: testează limitele fiinţei umane la frică, aruncând-o în întuneric, unde groaza devine palpabilă şi coşmaruri inimaginabile se transformă în realitate.

    Deja, după prima naraţiune, ştii la ce să te aştepţi, îţi dai seama că frazele şi evenimentele din fiecare povestire sunt calculate în aşa fel încât să conducă spre inevitabilul dezastru care să te oripileze şi să te facă să urli de groază.

   Seria poveştilor horror începe cu „Trenul umbrelor” care introduce cititorul direct în groază şi teroare. În timp ce oamenii îşi pierd umbrele devenind prizonieri ai încremenirii, Ana încearcă să-şi salveze copilul din a se transforma într-o statuie mută. Firul narativ creează acea senzaţie de panică generată de neputinţa în faţa necunoscutului macabru.

Noaptea nu există umbre. Noaptea e o umbră.”

bloodyAventura întunecată continuă cu „Scrum” şi pot spune că aceasta este o istorisire care pune alături paranormalul, psihoza şi violenţa terifiantă. O cameră de hotel din Budapesta pare să atragă cuplurile cu probleme şi să le transforme în scrum la propriu. Ig, fost soldat pe câmpul de luptă din Irak bântuit încă de coşmarul războiului, şi soţia sa, Cami, aleg camera blestemată pentru a-şi petrece vacanţa. Problemele relaţiei lor năvălesc la suprafaţă şi, în final, doar focul mai poate curăţa păcatele.

Imposibil. Sărută-mă acum şi taci cu prostiile astea.”

     „Atunci când nu eram” duce teama la un nivel superior apelând la şi mai multă durere cutremurătoare. Universul liniştit al oamenilor este sfârtecat de o invazie extraterestră. Fiinţele umane devin nu doar prizoniere ci şi cobai ai tehnologiei menite să le şteargă amintirile şi să-i transforme în sclavii monştrilor crescuţi în acvarii. Dani şi iubita lui devin parte a răpirilor odioase, dar torturile îndurate şi pilula obligatorie de LifePlus nu reuşesc să şteargă totuşi amintirea relaţiei lor.

De ce se uită aşa la mine? Ne ştim de undeva?

    Finalul povestirilor este oarecum ciudat deoarece rămâi cu sentimentul că eşti lăsat suspendat fără a şti ce se întâmplă, fără o explicaţie anume. Ca o prelungire a stării de angoasă şi panică în faţa unui necunoscut pe care nu îl vezi, nu îl înţelegi, nu îl atingi, dar care te poate absorbi într-un întuneric infinit pentru a-ţi transforma teroarea în eternitate.

    O altă povestire care mi-a plăcut este „Negru ca o şoaptă fără rost”. Ioana şi Dragoş se cunosc întâmplător şi relaţia lor evoluează cu rapiditate. Bărbatul – un artist singuratic – se mută la Ioana cu promisiunea de a se repune cât mai repede pe picioare. Timpul trece, Dragoş devine tot mai apatic, iar legătura dintre ei scârţâie dureros, zgâriind timpanele. În timp ce Ioana este tot mai hotărâtă să pună capăt relaţiei, o serie de întâmplări bizare îi dau liniştea peste cap. Descoperirea ororii va fi şi ultimul lucru pe care femeia îl va mai vedea.dark

    Bineînţeles că nici această istorisire nu ne dezvăluie răul din umbră. M-am dus cu gândul la Lucian Blaga şi la poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. A. R. Deleanu reuşeşte să păstreze misterul intact deşi mintea cititorului urlă după explicaţii.

    Celelalte povestiri macabre vă las să le descoperiţi singuri lecturând volumul şi pătrunzând într-un univers neînţeles care provoacă acea acluofobie despre care titlul vorbeşte.

    Fanii genului horror cu siguranţă vor fi încântaţi de „Acluofobia” lui A. R. Deleanu, iar cei care încă nu au încercat o lectură scary vor găsi în povestirile acestui volum o sursă veritabilă de monstruozitate şi violenţă dusă undeva la extrem. Credeai că acluofobia nu te-a atins? Cartea de faţă te va face să îţi reconsideri propriile temeri şi să iubeşti lumina ca pe ceva preţios.

Editura_Herg_BenetCartea Acluofobia de A. R. Deleanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1, 2

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans

Titlul original: Best of Mystery & Horror – Revista de suspans

Primul an

Editor: Mircea Pricăjan
Editura: Herg Benet

Colecția Cărțile Arven
Anul aparitiei: 2014
Număr pagini: 269
Gen: Horror, Mystery, Fantasy, S.F.
Cotație Goodreads: 4,32

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

    M-am bucurat foarte tare când am văzut că și la noi se scriu povești aparținând genurilor horror și mystery. Avem un folclor atât de bogat, încât este păcat să nu-l valorificăm.

    Ediția de față, coordonată de Mircea Pricăjan, conține o selecție a celor mai bune 16 povestiri horror, mystery și fantasy apărute în primul an al existenței Revistei de Suspans. În ea se întâlnesc prozele mai multor autori români, unii deja consacrați (George Arion, Cristina Nemerovschi) și alții mai puțin cunoscuți, dar promițători (Raluca Băceanu, Cătălina Fometici, Paul Tudor, Ioana Vișan, Diana Alzner, Cezarina Anghilac, Teodora Gheorghe).

     Întâlnim o varietate de stiluri și influențe din H.P. Lovercraft, Edgar Allan Poe, ceea ce arată gusturile autorilor pentru acest gen în calitate de cititori.

    Cartea se citește ușor și repede. Unele povestiri mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin. Voi începe cu acelea care mi-au plăcut cel mai mult:

    – „A doua moarte a domnului Michael Conrad” de George Arion: se vede măiestria domnului Arion! Michael Conrad este un scriitor ale cărei opere de până acum n-au avut prea mare succes, dar cartea la care lucrează în prezent pare să dea lovitura! Predă manuscrisul unui editor, însă până ca acesta să apuce să-l citească, autorul moare. Editorul, fără prea multe scrupule, trece un nume oarecare pe copertă și îl transformă pe scriitorul mort într-unul învăluit în mister. Manevra funcționează ca strategie de marketing, cartea fiind vândută ca pâinea caldă. Dar nu vă spun mai departe. Povestirea conține și o critică voalată la adresa domeniului editorial, a pieței de carte, relevând anumite aspecte: cum lucrurile merg prost în general pe piața cărții, cum materialele zac pe biroul editorului până ajung să fie citite, prejudecățile față de potențialii colaboratori: „Cine dracu’ mai scrie azi la mașină? Poate doar un hodorog de veleitar care nu știe să folosească un computer. Bine măcar că nu-și trimisese capodopera scrisă de mână.”

     – „Proprietarul” de Raluca Băceanu. Mi-a plăcut foarte mult! N-am auzit până acum de Raluca Băceanu, dar trebuie neapărat să citesc ce a mai scris! O povestire foarte coerentă, logică, un stil ce amintește de Agatha Christie sau Bogdan Hrib. Detectivul Robert Stănescu apelează la Raluca, o tânără dornică să ajute la dezlegarea unui caz: mai multe tinere au dispărut, iar o mână este găsită într-un container de gunoi. Din câte se pare, toate au legătură cu o anumită firmă. Soluția este ca Raluca să se infiltreze în firmă pentru a afla mai multe. Mai multe veți descoperi singuri. Mi-a plăcut povestirea pentru claritatea și actualitatea ei, felicitări, Raluca!

   „Păpușa” de Cătălina Fometici. O povestire S.F. foarte interesantă și în ciuda genului abordat, realistă, legată de lucruri ce se pot întâmpla în viitor. Este vorba de păpuși programate să se comporte ca oamenii. Păpuși ce ajung să înlocuiască oamenii la perfecție, inclusiv în interpretarea unui rol pe scena unui teatru. Înfricoșător, nu? O proză ce ne pune pe gânduri…

    – „Arhanghelul” de Paul Tudor. Altă povestire foarte interesantă, ce ne amintește de stilul Agathei Christie. O crimă veche de un secol este descoperită, iar singurul indiciu este o carte. O carte ce în prezentul narațiunii a devenit best-seller, mai mult datorită circumstanțelor decât a conținutului în sine. Cadavrele victimelor sunt găsite într-un vagon îngropat, iar cartea este  printre lucrurile lor. Autorul cărții este relaționat cu crima. Să fie el vinovatul?

   – „Iluminare” de Ioana Vișan. O povestire mystery & S:F. foarte reușită, cu o intrigă bine elaborată, claritate, coerență și logică. Cred că voi mai citi scrieri de-ale Ioanei Vișan! La Facultatea de Litere este investigată dispariția bizară a unui profesor. Totul este legat de aranjarea unor cărți rare în bibliotecă. Ciudat este faptul că adidașii profesorului au rămas în bibliotecă. Mai multe nu dezvălui, citiți-o, o să vă placă! Povestirea este și o radiografie destul de precisă a vieții unora în facultate, a servilismului lor arătat față de superiori pentru a ascende în carieră: „Ani de zile îi cărase servieta profesorului Arsene, îi adnotase cursurile și îi corectase lucrările. Și cu ce se alesese în schimb? Tot asistent era, dependent de un salariu de mizerie.”

  Alte povestiri interesante sunt:

–  Credit restant de Diana Alzner, o metaforă, o analogie a vieții scumpe de zi cu zi și a luptei cu băncile: „Sistemul e în așa fel conceput, încât să se ajungă aici, să ia pielea de pe oameni.”

„Știu sigur că mi-ar mai fi cerut ceva, fie un rinichi, fie un ochi, o bucată de piele… Ei nu rămân niciodată pe pierdere. Știu pe cineva care a trebuit să dea un picior, cred că asta m-a speriat așa de rău.”

   – Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac, un fantasy cu o bonă de pisici (job ce nu mi-ar displăcea deloc), ce ar putea fi ecranizat cu succes.

    – Spaima de Cristina Nemerovschi, o metaforă a naturii umane, care de cele mai multe ori încearcă să-și ascundă adevărata identitate în spatele unei imagini fabricate: „Toți oamenii pe care îi știa își trăiau viața pretinzând că sunt altcineva. Era deja o trăsătură umană, abilitatea de a fi altcineva decât cel care ești în realitate.”

 Povestiri care nu mi-au plăcut: Omul cu șobolani sub piele de Alexandra Niculae, Scurtă întâlnire de Liviu Radu.

Citate:

„Dacă spui că iubești pe cineva și nu poți face nimic pentru omul ăla, dragostea ta nu e dragoste, ci minciună, ești de acord? (Credit restant de Diana Alzner)

„Să știi, dar să nu faci nimic, este o crimă.” ( Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac)

„Asta ne face oameni până la urmă, Raluca, nu trebuie să te rușinezi cu omenia, cu mila față de semeni, altfel ce ne-ar diferenția de cei pe care îi vrem trimiși la pușcărie?” ( Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Deși eu aș vrea să se știe cât de periculoasă este viața și cât de ușor poate fi ea luată. Oamenii nu pricep cât de simplu e să frângi gâtul cuiva, să înfigi un pumnal într-o inimă ori să te folosești de o batistă îmbibată în cloroform. Suntem mai fragili decât ne imaginăm.”-(Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Unii dintre noi au, se pare, nevoie să vadă cu proprii lor ochi întunericul cel mai adânc pentru a putea înțelege cu adevărat lumea și viața.” (Prin grele văluri de visare de Alexandru Dan)

„Cred că există magie pe lume, însă nu avem noi capacitatea să o observăm.” (Vino la mine de Radu Romaniuc)

„Sfârșitul oricărei lumi nu este adus de cine știe ce catastrofă devastatoare, ci de nedreapta uitare.” (Arhanghelul de Paul Tudor)

Autori:

Diana Alzner, Cezarina Anghilac, George Arion, Raluca Băceanu, Alexandru Dan, Cătălina Fometici, Teodora Gheorghe, Lena Kart, Cristina Nemerovschi, Alexandra Niculae,  Liviu Radu, Radu Romaniuc, Paul Tudor, Felix Tzele, Ioana Vișan.

Editura_Herg_BenetCartea Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
30

Făuritoarea de albastru de Lois Lowry

Titlu original: Gathering Blue

Traducere din limba engleză: Andreea Caleman

Editura: Art

Anula apariției: 2016

Număr pagini: 210

Lois Lowry    Lois Lowry este o scriitoare americană, născută la 20 martie 1937, în Hawaii. A urmat cursurile Brown University și University of Southern Maine. A început să scrie în anii 70, îndeplinindu-și astfel un vis din copilărie. Este autoarea a peste 30 de cărți pentru copii și adolescenți, declarând că își măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea ,,de a-i ajuta pe adolescenți să-și răspundă la întrebările legate de viață, identitate și relații interpersonale”. Cunoscută pentru subiectele controversate abordate, Lowry este deținătoarea mai multor premii literare, dintre care amintim Newbery Medal, pentru Darul lui Jonas (The Giver) și Numără stelele. O poveste din Copenhaga (Number the Stars). Cărțile sale au stârnit cele mai diverse reacții, de la introducerea lor în programa obligatorie, până la interzicerea în școli. Deși diferite ca stil și subiecte abordate, toate cărțile ei revin la tema relațiilor umane. În prezent, Lois Lowry locuiește în Cambridge, Massachusetts, unde continuă să scrie.

    ,,Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease și în romanul câștigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas… Găsim suficient material de reflecție și de discuție, cât și un strop de magie și un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărți.” Kirkus Reviews

   Anul trecut am citit cu mare plăcere romanul ,,Darul lui Jonas”, am cunoscut o interesantă lume distopică, un personaj principal încântător, dar în același timp am fost martorul unui final neașteptat. Totul s-a terminat prea brusc, motiv pentru care am aștept cu nerăbdare volumul doi.

   “Făuritoarea de albastru” este o carte minunată, o adevărată capodoperă a literaturii pentru copii, dar pe care eu o recomand și adulților. Lectura este lejeră, nu îți dai seama cât de repede trece timpul în compania acestei cărțulii. Ba chiar ți-ai dori să nu se mai termine. E atât de palpitantă și atâtea întrebări nu-ți dau pace. Îți este stârnită curiozitatea, ești ținut în suspans, însă protagonistul nu mai este de data asta Jonas, ci Kira.

   Kira este o fată născută cu un beteșug ce a însoțit-o întreaga viață, dar și cu o inimă de aur. Mama ei a făcut tot posibilul pentru a o apăra de cei rău intenționați, nu a permis să fie dusă pe Câmp și lăsată pradă fiarelor, încâlcând astfel legea. În mod misterios, femeia contactează o boală și moare. Rămasă orfană și de mamă, fata se vede nevoită să înfrunte greutățile vieții…

    ,,Kira nu mai avea familie. Și nici casă. Coliba pe care o împărțise cu mama ei fusese arsă. Așa se făcea când murea cineva de vreo boală. Căsuța lor, singurul cămin pe care Kira îl avusese vreodată, nu mai era. Veghind trupul Katrinei, fata văzuse fumul ridicându-se în depărtare. În timp ce sufletul mamei se risipea, frânturi arse din viața ei de copil se împrăștiau și ele în văzduh.”

    Vandara cea lipsită de scrupule vrea s-o alunge și să-i ia pământul rămas moștenire. Kira nu are de gând să accepte una ca asta și este de acord să se prezinte în fața Consiliului, în cadrul unui proces. Începe să se teamă că mai-marii conducători ai satului îi vor da dreptate Vandarei, că vor accepta să fie dusă pe Câmp, să fie trimisă la moarte. Dar se înșeală, căci Consiliul găsește o soluție. Astfel Kira rămâne să locuiască în impunătoarea clădire, iar pământul ei este oferit femeilor pentru construirea unui țarc.

    “Mâinile Kirei fuseseră întotdeauna pricepute. Încă de pe vremea când era doar o copilă, mama o învățase cum să folosească acul și, trecându-l printre firele țesăturii, să făurească felurite modele din ață colorată. De la o vreme încoace însă, îndemânarea fetei dovedea ceva mai mult decât doar pricepere. Într-o adevărată explozie de creativitate, iscusința copilei o depășise cu mult pe cea a mamei sale. Fără să-i fi arătat cineva, fără să fi exersat măcar, degetele Kirei știau, fără șovăială, felul în care firele trebuie răsucite, petrecute și cusute, ca să se îmbine în broderii bogate, pline de culoare. Fata nu înțelegea de unde îi venea toată priceperea asta. Dar o simțea acolo, în vârful degetelor, care acum îi tremurau ușor de nerăbdare să înceapă să coasă. De-ar lăsa-o să rămână în sat…”

   Trebuie să menționez faptul că în viitorul în care se desfășoară acțiunea omenirea a regresat, căci câteva evenimente din trecut au distrus civilizația avansată de odinioară. Fetei, obișnuită să locuiască într-o cocioabă, i se oferă o cameră proprie, cu apă caldă curentă, cu toate cele ce îi sunt necesare. E atât de evident contrastul dintre clădirea conducerii și satul ce o înconjoară…

    Gardianul Jamison o anunță că va primi o sarcină, cât se poate de serioasă și de importantă, aceea de a restaura roba Cântărețului. Este înzestrată cu un talent uimitor în ale brodatului, ce le depășeşte cu mult pe ale mamei sale. Thomas, un băiat orfan ce locuiește în aceeași clădire, restaurează sculpturile de pe toiagul aceluiași Cântăreț. Totul pentru anuala procesiune în care sunt prezentate sub forma unui lung și plictisitor cântec evenimente din istorie și din viața de dinainte…

    ,,Ruinare. Reclădire. Ruinare iar. Refacere. Kira urmări scenele cu mâna. Orașe tot mai mari și mai impunătoare apăreau, iar distrugerea era pe măsură. Totul se repeta cu o asemenea precizie, încât cusăturile descriau o mișcare clară, ritmică: sus, jos, sus, jos, ca un val. Începea într-un colțișor, cu prima ruinare și, de acolo, creștea. Focurile erau tot mai mari, pe măsură ce satele și orașele creșteau. Toate erau, bineînțeles, mici broderii, minuscule îmbinări de cusături, dar Kira vedea cum tablourile cresc de la o porțiune de pânză la alta, cum urgia era din ce în ce mai mare și reclădirea tot mai dificilă. Iar porțiunile pe care era înfățișată pacea erau desăvârșite. Flori miniaturale, în nenumărate nuanțe, înfloreau pe pajiști scăldate în lumina razelor, cusute cu fir auriu. Figuri umane se îmbrățișau. Față de haosul și chinurile vremurilor de năpastă, imaginile din vremurile de pace erau atât de senine.”

    Kira își dezvoltă abilitățile, se pune pe treabă, însă sunt lucruri pe care nu le înțelege. Cum de și-a pierdut în circumstanțe dubioase ambii părinți? De ce Thomas e în aceeași situație?De ce oamenii care știu mai multe decât ar trebui dispar brusc? Ce viitor vor dezvălui broderiile pe care mâinile ei vor urma să le țeasă în cele din urmă? Este ea făuritoarea de albastru? Asta rămâne de văzut…

    Vă va plăcea cu siguranță această carte! Veți fi încântați să descoperiți frumoase și veritabile prietenii. De multe ori copiii pot fi pildă demnă de urmat pentru cei mari care uită ce înseamnă a fi un bun prieten, capabil de sacrificii pentru binele celuilalt. Literatura pentru copii nu e doar pentru ei, ci și pentru cei care vor să-și amintească de vremurile copilăriei, de cei mai frumoși ani ai vieții…

     Fragmente:

  • ,,Kira alesese câteva fire vopsite din coșulețul ei și începuse să coasă, cu un ac din os, modele pe bucata de pânză. Cusutul o alina și timpul trecea mai repede. Firele începuseră să-i cânte. Nu un cântec cu cuvinte sau note muzicale, ci un tremurat, o pulsație în mâinile fetei, ca și cum ațele ar fi fost vii. Pentru întâia oară, degetele copilei nu porunciseră firelor, ci doar le urmaseră ascultătoare. Kira închisese ochii și simțise acul mișcându-se singur în mâna ei, împins și tras de firele însuflețite.”
  • ,,Când Thomas zise ,,nalbă”, ținând un deget pe semnele scrise, Kira urmări cu băgare de seamă forma cuvântului. Întoarse apoi capul repede, de teamă ca nu cumva să-l învețe și să se facă vinovată de ceva ce era, de bună seamă, interzis. Zâmbi. Îi plăcuse să vadă cum condeiul dă formă sunetelor pe hârtie și cum formele spun povestea unui nume.”
  • ,,Aceeași întrebare, pe care ea și Thomas o discutaseră cu o zi înainte. Răspunsul părea a fi cel pe care și-l dăduseră singuri: erau artiști, toți trei. Făuritori de cântec, de sculpturi în lemn, de broderii. Fiind artiști, aveau o valoare pe care Kira nu reușea să o înțeleagă. Și din cauza asta fuseseră aduși aici, li se dăduseră propriile camere, erau hrăniți și îngrijiți bine.”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

logo Editura Art

Cartea Făuritoarea de albastru de Lois Lowry este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Cosmin

A doua carte din seria Undead

Cold Kiss (Sărutul de gheaţă), de Roxanne Longstreet (Rachel Caine)

Editura: Eis Pol

An publicare: 1995

Număr Pagini: 319

Limba: româna

 mini prezentare

                   A doua carte din seria Undead

    Sete nesfârşită. Poftă nesătulă. Acesta-i coşmarul vieţii lui Michael Bowman de când a fost transformat de către un respectabil chirurg într-o creatură a morţii , dând târcoale străzilor întunecoase din Dallas pentru a-şi procura “sângele morţii”…Dar unii vampiri doresc mai mult decât sânge…descoperă Michael descoperă când intră pe ușile închise ale Societății în căutarea  colegului său vampir, Adam Radburn. care lipsește Legat printr-un pact fals în cele mai adânci gropi ale iadului, acest cerc exclusiv al morții vii îl atrage pe Michael în jos într-o lume a nebuniei răului și imposibil de evitat, o lume seducătoare.

Dar , Michael trebuie să scape. Pentru că el se numără printre cei condamnați, iar  moartea nu este doar un mod de viață. Este afrodisiac final … o îmbrățișare erotică care promite extaz rafinat și durere fără sfârșit …

Cartea se mai găseste prin anticariate.

Din păcate primul volum nu a fost publicat încă în România.

Magonia de Maria Dahvana Hadley

Titlul original: Magonia

Traducere realizată de: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Gen: Fantasy, Young Adult, Romance, Science Fiction

Număr pagini: 300

Notă Goodreads: 3,62/5

Nota Mea: 8,5/10

DESCRIERE OFICIALĂ: Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

Magonia este magică. O fantezie ambițioasă, proaspătă și literalmente creată din senin, cu personaje minunate, profunzime emoțională și o lume fantastică unică și total neașteptată.” (Victoria Aveyard)

    PĂREREA MEA: Se știe că ador să citesc fantasy. Nimic nu e mai frumos și nu-ți stârnește mai mult imaginația ca atunci când evadezi într-o lume nouă, când plonjezi în necunoscut încercând să ții pasul cu o nouă rânduială, când personajele sunt atipice, iar universul, așa cum îl știai tu, nu mai există. De-a lungul anilor imaginația mi-a călătorit prin multe lumi, învățând, descoperind, iubind, plângând și luptându-mă cu demonii sau vrăjitoare, dar mai ales, cu nervii mei atunci când finalul nu era cel pe care îl voiam eu.

    De “Magonia” nu am auzit înainte să fie tradusă de cei de la Editura Corint în colecția Leda Edge (mai îmi scapă și mie cărți, deh :p ) așa că povestea m-a luat total prin surprindere. Pe lângă coperta minunată și titlul intrigant, coperta-spate adăpostea mărturia unei scriitoare mult-îndrăgite așa că nu mi-a luat mult timp să mă aventurez în paginile acestui roman.

  Când întâlnești o asemenea descriere a unui roman, aducându-ți în prim plan atât cât să-ți stârnească curiozitatea, parcă mi-e greu să mă iau la trântă cu ideile mele și cuvintele pentru a vă aduce ceva în plus și a vă convinge să citiți minunățiile pe care am ocazia să le descopăr, dar o să încerc pentru că o părere în plus niciodată nu va strica.

    Deși începe cât se poate de normal, pe Pământ, cu o adolescentă cât se poate de umană, dar care suferea de o boală deosebit de gravă, acțiunea din “Magonia” se mută rapid, ajungând în văzduhul ce ascunde mai multe decât ne-am fi putut închipui noi vreodată. Aza Ray (superb nume, apropo!) nu este eroina tipică a romanelor YA și sinceră să fiu, nu se numără nici măcar printre eroinele mele preferate. Este puțin?! nesuferită și, deși i-am înțeles filosofia de viață – adică e suficient că nu știe dacă luna viitoare, mâine sau chiar în câteva ore de aici încolo, va mai trăi așa că nu e nevoie, necesar sau frumos să se prefacă în comportamentul și imaginea pe care o afișează lumii întregi, nu cred că ar fi stricat să aibă o atitudine mai puțin enervantă.

“SPITALELE SUNT VIAȚA MEA.

Asta le spun oamenilor când am chef să fiu cumva amuzantă și enervantă, ceea ce se întâmplă adesea.”

     Nici după “moartea pământească”, nu mi se pare că i s-ar îmbunătăți personajul, ci mai degrabă devine și ușor superficial când, introducându-se “mult așteptatul” (not!) triunghi amoros, se holbează și face nenumărate comentarii despre pieptul gol al lui Dai, cel de care este “legată”. Nu mă înțelegeți greșit pentru că sunt fana triunghiurilor bine-construite și mai ales, ador pe cele în care mi-e dificil să aleg între personaje pentru că sunt pur și simplu îndrăgostită de toate fețele pe care mi le arată scriitorul, dar în cazul acesta, chiar nu mi l-aș fi dorit pe băiatul “adițional”.

    Jason este de departe preferatul meu dintre personajele acestui roman. Nu știam cum să dau paginile mai repede pentru a ajunge la capitolele scrise din perspectiva lui. Un copil-geniu, cu un spirit aventurier și fără nicio limită sau barieră de nedepășit, Jason te va intriga și te va seduce intelectual, dacă nu fizic.

   Deși inițial am crezut că Magonia a fost invenția pură a scriitoarei Maria Dahvana Headley, din câteva click-uri pe Google, am descoperit faptul că într-adevăr există o mențiune în istoria omenirii despre aceste corăbii ale aerului și a unui regat ceresc. Un tratat de magie scris în anul 815 de către episcopul Agobard de Lyon notează existența unor nave magice sub formă de nori care erau folosite pentru a crea furtuni meteorologice prin care furau recoltele de pe câmp.

    „noi am văzut și ascultat mulți oameni adânciți într-o așa stare de stupiditate, înecați în adâncurile nebuniei, încât cred că există o regiune numită de ei Magonia unde nave plutesc pe nori pentru a duce fructe… Marinarii… primesc și ei de la aceștia grâu și alte produse. Printre oamenii a căror nebunie e așa de mare încât cred așa ceva am văzut pe unii extirpând dintr-o adunare patru persoane strâns legate… care, pretindeau, au căzut din aceste nave… i-au adus în prezența noastră pentru a fi lapidați. Dar adevărul a învins!” — Lober Contra Insulam Virgi Opinionen

    O lume în care oamenii au în piept o ușiță care le adăpostește canwr-ul – o pasăre care trăiește și cântă în interiorul lor, bufnițe vorbitoare înalte cât un om, lilieci-velă, balene ce aduc furtuni, oameni-păsări ce devin păsări obișnuite cât ai bate din palme, piele albastră, ochi în culori neobișnuite, corăbiile ce străbat nori în loc să înoate prin valuri uriașe, un oraș plutitor, toate aceste lucruri mi-au adus imaginația la extrem.

    Deși ador fantasy-urile care au devenit clasice – Harry Potter, LoTR, Hunger Games, Divergent and so on – apreciez mult mai mult romanele care ne aduc ceva original, împletind fapte reale cu fantastic – I mean… mai mult de oameni-pasăre și again! nave plutitoare, ce-ți mai poți dori?! Mai multă acțiune… și mai multe pagini… asta, cu siguranță!

    Magonia a fost “piesa” de rezistență a acestui roman și regret că n-am aflat și mai multe lucruri despre orașul plutitor, despre obiceiurile oamenilor văzduhului, despre cum se desfășura viața celor din oraș pentru că aventurile de pe Amina Pennarum nu au făcut decât să-mi stârnească curiozitatea. Știu că prin octombrie anul acesta va fi publicat un al doilea volum, Aerie, care sper că-mi va satisface imaginația.

    Cititorul în serie din noi trebuia însă, să se regăsească într-un fel sau altul și în acest roman, iar una dintre replicile bune de memorat ale Azei este chiar următoarea:

„Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.”

     Am citit și eu… ici-colo, diverse păreri… și am descoperit prea multe lucruri negative care au început cu “primele … pagini sunt plictisitoare!” Da, sunt convinsă că sunt, dar nu așa sunt toate poveștile până când începe adevărata aventură…?! Nu poți sări peste introducerea unei povești așa cum nu poți sări peste felul întâi pentru a ajunge direct la desert (cel puțin, când suntem mici și desertul pare a fi singurul lucru care merită a fi mâncat!) Cei care au avut răbdarea să meargă până la capăt, au avut parte de un minunat roman fantasy, unul original chiar pentru că nu întâlnești pe toate drumurile o corabie zburătoare.

    Chiar dacă intriga nu e tocmai nouă (fata care descoperă cine este cu adevărat și faptul că posedă puteri ce pot schimba soarta locuitorilor de pe cele două “tărâmuri”), romanul nu-și pierde originalitatea prin talentul de care dă dovadă scriitoarea Maria Dahvana Headley, introducând o veche legendă franceză și jonglând cu măiestrie cuvintele, aducând-o în lumea modernă.

    Sper să existe cât mai mulți scriitori care să cerceteze mai bine istoria lumii și să ne aducă noi și noi provocări pentru că, deși mitologia greacă/romană, poveștile cu zâne sau vampiri și chiar extratereștri, sunt fascinante, parcă e și mai interesant atunci când descoperi porțiuni noi din miile de ani de când oamenii sunt pe aici, prin preajmă.

      Nu-mi mai rămâne de zis decât…

Ce înseamnă…?! Vă las pe voi să descoperiți citind “Magonia”!

Editura LedaCartea Magonia de Maria Dahvana Hadley a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: EmM

Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.

Vocea pumnalului,de Patrick Ness

Editura:Trei

Titlul original: The Knife of Never Letting Go

Traducere de: Florina Pîrjol

    Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.

Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte…
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii… şi mai departe.

Ness e un scriitor foarte înzestrat, de o imprevizibilitate care-ţi dă fiori. — The Times

Sfârşitul plin de suspans are efectul unui glonţ tras direct în stomac. — Booklist

Un roman care curge într-un ritm furios, înspăimântător, captivant şi, uneori, sfâşietor. Este o carte care-ţi bântuie imaginaţia. — Sunday Telegraph

„Nu există nimic pe lumea asta în afară de Vacarm, nimic altceva decât gândurile permanente ale oamenilor şi toate lucrurile venind la tine şi la tine şi la tine, din clipa în care spacşii au dat drumul virusului Vacarmului în timpul războiului, un virus care-a ucis jumătate din bărbaţi şi toate femeile, inclusiv pe mama mea, un virus care i-a înnebunit pe restul bărbaţilor şi care a însemnat sfârşitul pentru tot neamul spacşilor în momentul când oamenii, în nebunia lor, au ridicat armele.”

    Patrick Ness s-a născut în 1971 într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă zece ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997 i-a apărut prima povestire în revista Genre şi de atunci n-a mai renunţat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla.”
În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului şi de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) şi More Than This (2013). A scris şi literatură pentru adulţi: The Crash of Hennington(2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).

Sursa foto şi text: Editura Trei

în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothee de Fombelle – Editura Art

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

Titlul original: The Book of Pearl

Traducere: Mihaela Dobrescu

Editura: Art
Anul apariţiei: Mai 2016

Număr de pagini: 272

Gen: Fantasy; Romance; Young Adult

Cotaţie Goodreads: 4,09

    Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.

   “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama

   “Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

    Timothée de Fombelle s-a născut în 1973. După o scurtă perioadă în care a lucrat ca profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa şi în Vietnam, s-a orientat către dramaturgie. În 2006 apare primul său roman pentru cititorii tineri, Tobie Lolness. Textul, ilustrat de François Place, devine un succes pe plan internaţional, fiind recompensat cu premii prestigioase atât în Franţa, cât şi în străinătate (premiul Saint-Exupéry, premiul Tam-Tam, premiul Sorcières etc.) . Între Céleste, ma planète şi Victoria rêve, pledoarii emoţionante pentru ecologie sau pentru forţa imaginarului, Timothée scrie Vango, un minunat roman de aventuri în două volume, îndrăgit şi de cititori, şi de critică. Tradus în toată lumea, recunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi scriitori pentru publicul tânăr din generaţia sa, Timothée de Fombelle continuă să scrie şi pentru teatru.

    Mi-am dorit foarte mult să citesc această carte mai ales din cauza ispititoarei descrieri de pe copertă. Am crezut că voi avea parte de o poveste magică, ceva ce mai întâlnisem în cărțile scrise de Holly Black sau Carrie Jones. Iar faptul că era trecut și însemnul 14+,  mi-a întărit convingerea că este o carte ușurică. Total greșit! Este o enormă diferență între ceea ce am crezut eu și ceea ce se întâmplă de fapt în romanul “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

    Deși am bănuit că autorul va îmbina realul cu supranaturalul, nu mi-a venit să cred cât de ușor a făcut această trecere. De pe tărâmul zânelor am ajuns în Franța anilor ’30-’40, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial (eroul cărții a ajuns la un moment dat să fie închis într-un lagăr din Germania), iar la final m-am trezit în perioada contemporană. Recunosc că nu prea mi-a picat bine această trecere rapidă. Fiecare început de capitol m-a derutat aproape de fiecare dată și asta pentru că nu-mi puteam da seama din prima dacă sunt pe tărâmul de basm sau în lumea reală, dacă evenimentele aveau loc în prezent sau erau doar niște amintiri. Faptul că am avut de-a face cu mai multe povești care se desfășoară în paralel, m-a făcut  să-mi pun mintea la contribuție pentru a afla care este punctul de legătură dintre ele, dar și adevăratul fir al întâmplărilor în ordinea desfășurării lor.

    Chiar mi-a fost puțin greu să mă adaptez la stilul de scriere a lui Timothée de Fombelle, trecerea grăbită de la o idee la alta, de la un eveniment la altul. Având în vedere că povestea este narată la persoana întâi  nu de una ci de trei personaje, m-am trezit că sunt puțin confuză, neștiind de la început  cine narează: Joshua Perle, Olia sau băiatul care a “descoperit” povestea lui Joshua?

    Dar în ciuda celor menționate, cartea m-a captivat din mai multe motive: m-a impresionat povestea de dragoste dintre zâna Olia și prințul Ilian (o iubire imposibilă mai ales pentru că zânelor le este interzis să iubească), dorința lui de a găsi locul prin care să revină pe tărâmul de basm, permanenta căutare a acelor obiecte aduse de pe tărâmul zânelor prin care să dovedească veridicitatea poveștii lui, loialitatea Oliei, dar și suferința ei. Suferință pricinuită de  o condiție impusă de bătrânul duh Taage (vă las pe voi să aflați despre ce este vorba).

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 1

Acțiunea  romanului începe în forță. Olia, zâna care cu numai o zi în urmă renunțase la toate puterile ei magice, reușește să evadeze din castel și fuge în căutarea iubitului ei Ilian pe care îl știe în mare pericol. Este convinsă că el va muri în scurt timp. Se îndreaptă spre plajă cu gândul că îl poate salva, dar îl găsește pe băiat zăcând pe puntea  unui vas.

Gemea cu fiecare expirație, căutând cea mai mică licărire în ochii lui. Se lasă cu toată greutatea peste el. Ținea strâns între palme chipul băiatului. Inima ei peste inima lui, bătând pentru amândoi, măcinată de durere pentru amândoi. Vasul scârțâia la fiecare val, dar nu se clintea.

– Dragostea mea.

Mai avea și altele să-i șoptească la ureche: reproșuri, rugăminți și regrete infinite. Se agăța de umerii lui, îngropându-și chipul în părul său.” 

    În liniștea aceea, Olia simte pericolul. Cineva urca pe punte. Spre norocul ei nu este decât paznicul care venise să ascundă trupul băiatului pe faleza mării. De la el află că Taage, bătrânul duh din mlaștini primise poruncă  să-l omoare pe prințul Ilian, dar nu a ascultat porunca. În loc de asta, a preferat să arunce asupra tânărului o vrajă de surghiun și l-a trimis în exil pe-un alt tărâm, “în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

În ciuda faptului că Olia îl vede  pe Ilian zăcând fără viață, el părăsise acel trup, trăind de fapt undeva departe,  într-un loc de unde nu se mai întoarce nimeni.

Se aplecă asupra lui. Ființa aceea preaiubită se ridicase undeva? Unde s-ar fi putut afla? Prin vreo vale pierdută, prin vreun regat rupt de toate celelalte  regate? Era în picioare undeva, respira aerul nopții?”

   Dar să ne îndreptăm atenția spre lumea noastră, în Franța. Un băiat și-a abandonat bicicleta, alergând prin pădure după o fată  necunoscută de care se simte puțin obsedat. A tot văzut-o în ultimul timp și vrea să știe cine este ea. Ceva anume îl face să se arunce în apele râului și este cât pe ce să se înece, dar este salvat de un bărbat și dus de acesta într-un fel de refugiu. Încăperea era mare, pătrată, cu două ferestre. Nu conținea prea multe obiecte, dar ceea ce l-a nedumerit pe băiat a fost că un întreg perete era tapițat de o grămadă de bagaje. Sute de valize diferite, din carton, piele, lemn, de toate formele și mărimile. Parcă ar fi fost sala de triaj dintr-o gară. Ce se află oare în ele?

   Atenția i-a fost distrasă de o fotografie veche în alb-negru, agățată de unul din stâlpii care susținea plafonul. Tot cadrul era ocupat de o bucată de trotuar și de o vitrină de odinioară pe care stătea scris: Bezele. Casa Perle.1941. Ce însemnătate are această poză? De ce bărbatul nu vrea să-i spună cine este? De ce deține atâtea valize? Curiozitatea îl îndeamnă să deschidă unul dintre registre, iar pe prima pagină este scris: Joshua Perle, Al șaptelea caiet, de la 345 la 487. Despre ce este vorba? Cine este Joshua Perle?

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 2

   Și cu această ultimă întrebare în gând, pornim la drum într-o călătorie în timp, în Franța anului 1936. Într-una din zile, un băiat ce pare a avea cam 15-16 ani își face apariția în fața cofetăriei  Casa Perle din Paris. Stă în ploaie precum o statuie, cu privirea în gol și ar mai fi stat acolo mult și bine, însă  lui Jacques Perle, proprietarul coferariei, i s-a făcut milă de el, așa că l-a adus înăuntru. Din păcate nu a aflat nimic de la el. Băiatul refuza să vobească. Cine să fie? De unde  vine?  Jacques  s-a gândit că poate a fugit de la căminul surdo-muților, dar interesându-se la respectiva instituție, află că nu  lipsește nimeni de acolo.

    În scurt timp nu s-au mai putut lipsi de acest ”pasager al furtunii”. Băiatul muncea pe brânci și când, încet-încet, după doi ani de cursuri a învațat să vorbească franceza, dovedindu-se că sub melancolia lui se ascundea o persoană inteligentă, pătrunzătoare, fermecătoare, cu “un strop de accent de nicăieri și ochi cenușii.” Îl îndrăgeau tare mult mai ales că el le amintea de Joshua, băiatul lor care murise cu ani în urmă.

   Habar nu aveau ei ca noul membru al familiei Perle nu este altcineva decat Ilian, prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri, surghiunit de duhul Taage în lumea noastră. Nu-și dorește decât să se intoarcă acasă pentru a fi impreună cu Olia, iubirea vieții sale. Însă vreme de trei ani nu reușise să găsească nicio punte între lumea în care se trezise și cea de unde a fost silit să plece. Și totuși știa sigur că undeva există o ușă și într-o zi avea să întoarcă acasă. Așa că a luat decizia să plece de la Casa Perle, să exploreze lumea, să găsească locul de trecere.Și pentru început, își însușește numele băiatului decedat al cofetarului-Joshua Perle. A călătorit până în Maroc și în multe alte locuri, iar în septembrie 1939 când a începutul războiul, a plecat să lupte împotriva Germaniei.

   Partea cea mai interesantă din carte mi s-a părut a fi  povestea lui Ilian pe vremea când locuia încă pe tărâmul populat de zâne. Probabil vă întrebați ce anume a dus la surghiunirea lui. Totul a început cu moartea reginei. Și-a pierdut viața pe când îi dădea naștere lui Ilian. Regele și-a pierdut mințile, iar Ian, fratele mai mare a lui Ilian, l-a urât din prima clipă. Pentru el nu era decât creatura care i-a ucis mama. Din cauză că cei trei tămăduitori veniți la căpătâiul muridundei au spus că se va naște o fată, Ian nu a știut mult timp că are un frate și nu o soră. Iar de aici au început  toate necazurile. Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri dacă prințul Ilian a găsit drumul înapoi spre casă și dacă s-a reîntâlnit cu Olia.

Dacă vă este dor de un roman de aventuri sau de o poveste de dragoste imposibilă, atunci vă recomand cu drag cartea “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

Nota 9

logo Editura Art

Cartea   Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle  este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Alina

by -
16

" De ce ai avea nevoie de o zeitate nevăzută când ai în faţă zei adevăraţi?"

Elantris, de Brandon Sanderson- oraşul pierdut al zeilor

Titlu original: Elantris

Editura: Paladin

Colecţia: Fantasy Masters

An apariţie: 2016

Număr pagini: 740

Traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi

recenzie

  Elantris a fost pentru mine … o altă cărămidă greu de cărat în geantă şi dificil de depozitat din cauza copertei pe fond alb ( e „murdăribilă” aşa că a trebuit să verific fiecare suprafaţă pe care am pus cartea). Aveam un fel de groază când am început lectura. Mă oripilam la gândul că mă voi lupta din nou cu descrierile interminabile ale lui Sanderson şi mi-am tot repetat că sunt sadică de am ales să citesc un alt roman de-al lui. În fine … am zis să-i mai dau o şansă. Culmea e că a profitat de ea şi a reuşit să mă impresioneze cu povestea oraşului care păşeşte din lumină în întuneric şi care reuşeşte să renască dintr-o mână de cenuşă.

   Incontestabil, Brandon Sanderson are talent la scris. Lumile conturate de el, precum şi personajele sale sunt extrem de detaliate. Dacă în „Calea regilor”, m-au enervat descrierile lente, fără grabă, în timp ce lumea ardea în jur, în „Elantris” le-am găsit perfecte pentru că mi-au oferit detalii, nelăsându-mă să scap ceva din vedere. Deasemenea hărţile de la începutul romanului precum şi dicţionarul de simboluri de la sfârşitul poveştii sunt nu doar folositoare formării unor imagini de ansamblu, ci reuşesc să confere cărţii un aer mistic, un strop de magie şi iluzia capacităţii fantastice de a pune un pas în probabil cel care a fost „cel mai frumos oraş din lume”.

Elantris    De la un oraş-paradis în care totul este posibil, Elantrisul se prăbuşeşte ca blestemat şi este înghiţit de boală, purtând un stigmat demonic şi adăpostind între zidurile sale pe damnaţii atinşi de cumplita ciumă inexplicabilă.

    O atmosferă deprimantă domneşte peste cel numit odinioară „oraşul zeilor”. Din toată măreţia lui, Elantris este acum doar durere, urlete neputincioase, mirosuri pestilenţiale şi infinite tonuri de negru care dau locului un aspect pesimist şi grotesc.

      Trecerea de la strălucire magică la întuneric agonizant este descrisă cu măiestrie de autor care înfăţişează detaliat toată această decădere bruscă precum şi groaza instalată în oameni: atât cei torturaţi de damnare cât şi cei încă sănătoşi.

Elantris fusese frumos cândva. I se spunea oraşul zeilor, un loc plin de putere, strălucire şi magie.”

  De hidosul blestem al Shaodului este atins inclusiv prinţul Raoden – moştenitorul tronului Arelonului. Fără urmă de regret sau resentimente, tatăl său îl închide pe tânăr în oraşul-mormânt păstrând tăcerea ca şi cum s-ar fi ruşinat de groaznica năpastă şi anunţând public că prinţul s-a stins din viaţă datorită unei boli.harta 1

    Dincolo de zidurile cetăţii blestemate, Raoden cunoaşte Elantrisul aşa cum este de fapt la zece ani după ce fusese lovit de Reod ( numele blestemului): un tărâm al morţilor, al durerii eterne, al agoniei nesfârşite. Doar întuneric şi o permanentă groază ca durerea să nu crească în intensitate.

Raoden îşi atinse pieptul, cuprins de un frison.

– Nu-mi bate inima, zise el dezmeticindu-se.”

  Nimeni nu avea habar ce provocase cumplitul blestem, însă cert era că Reodul exista şi transforma oamenii în cadavre umblătoare, înnebunite de durere. Numai că prinţul Arelonului nu este sub nicio formă genul care să se dea bătut şi să renunţe acceptându-şi soarta. Cum timpul nu-i lipseşte, el începe să cerceteze magia Aonilor în arhivele ascunse ale Elantrisului. Ajutat de dulezul Gallon, Raoden nu doar supravieţuieşte în cetate, dar reuşeşte şi să îşi facă aliaţi şi să descopere secrete pe care nimeni nu s-a obosit vreodată să le afle.

Cu cât erai mai atent, cu atât mai mult timp reuşeai să-ţi păstrezi minţile întregi.”

Era greu de crezut că Elantris fusese cândva cel mai frumos oraş din Opelon, şi poate din întreaga lume.”

harta 2În afara cetăţii damnate, Sarene, logodnica lui Raoden şi prinţesa Teodiei, primeşte vestea macabră a morţii prinţului. Cum o clauză bizară a contractului prenupţial o transformă automat în soţia lui dacă acesta moare, Sarene se trezeşte văduvă înainte de a fi avut măcar ocazia să îşi cunoască soţul. Comportamentul deplasat al regelui din Arelon, evitarea discuţiilor şi absenţa durerii care ar fi trebuit să existe la moartea prinţului o şochează pe Sarene şi, în acelaşi timp, îi trezesc suspiciuni. Ce se întâmplase de fapt cu bărbatul care trebuia să îi devină soţ? Neputând sta departe de necazuri, prinţesa începe să caute răspunsuri pe cont propriu în vreme ce un război iminent ameninţă să distrugă alianţa plănuită între Teodia şi Arelon şi să impună o religie care ascunde mai multe decât lasă să se vadă.

– Am vorbit cu Raoden chiar înainte să părăsesc Teodia şi părea în regulă. Ceva e putred aici, Ashe, şi vreau să aflu ce.”

Auzise toată viaţa poveşti despre Elantris, despre magia pe care o avusese cândva acel loc şi despre creaturile monstruoase care-i bântuiau acum străzile. Nu conta cât de excentrice erau casele sau cât de bine arătau străzile: acel monument era dovada vie că nu totul era bine în Arelon.”

     Dincolo de dramele personale ale protagoniştilor, intrigile politice se ţes cu repeziciune, iar religia atât de disputată este pe cale de a fi impusă prin măcel de către o zeitate aparent însetată de sânge care nu se dă în lături de la a-şi transmite dorinţele printr-un profet. Pionii umani folosiţi sunt îndoctrinaţi foarte bine şi devin aproape fanatici în fervoarea lor de a fi pe plac divinităţii.

Avea trei luni la dispoziţie să schimbe structura religioasă a unei întregi culturi. Era o sarcină imensă, însă trebuia să reuşească.”

  Sanderson îşi poartă cititorii într-o călătorie în care misterul are un loc de cinste şi, pentru prima dată nu am fost fascinată de romance-ul poveştii ci am căutat să aflu secretul din spatele blestemului. Ce anume a transformat gloriosul oraş într-o groapă a monştrilor? Oare chiar au fost oamenii pedepsiţi pentru îndrăzneala lor de a se crede asemenea zeilor? Magia Aonilor este deasemenea o putere pe care Raoden o descoperă şi care uimeşte. Încet se conturează trecutul, iar prezentul devine o luptă pentru supravieţuire.

Părea că Elantrisul hotărâse să moară – o cetate sinucigaşă.”

    Pe un fundal ameninţător şi totodată fantastic, Sarene şi Raoden se vor regăsi dar are povestea lor un final fericit sau este supusă trădării? Personal, m-au captivat ambele personaje prin inteligenţa, perseverenţa şi curajul de care au dat dovadă pe tot parcursul romanului. Iar fascinantul Elantris … reuşeşte să atragă în tenebrele sale implorând parcă readucerea luminii pe străzile cuprinse de funingine şi măcinare ireversibilă.

    Magie combinată cu mister, un romance amestecat cu intrigi puternice, o goană permanent cronometrată pentru supravieţuire şi un secret care are forţa de a reînvia „oraşul zeilor” – „Elantris” este o aventură memorabilă, un fantasy captivant şi original , o operă care delectează cititorul până la finalul grandios.

     PS: Am făcut pace cu Sanderson! :)

Editura Paladin-logoCartea Elantris de Brandon Sanderson este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1

by -
27

Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

Jocul Coroanei, de Evelyn Skye

Titlul original: The Crown’s Game
Traducere : Ofelia Al – Gareeb

Editura : Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 416

Gen: Fantasy; Young Adult; Historical Fiction; Romance

Seria The Crown’s Game : 1.Jocul Coroanei – The Crown’s Game; 2. The Crown’s Heir

EXISTĂ LUCRURI MAI PERICULOASE DECÂT UN STROP DE MAGIE . . .

VIKA ANDREIEVA poate stârni zăpada și poate transforma cenușa în aur.

NIKOLAI KARIMOV poate vedea prin pereți și poate face să apară poduri din senin.

Ei sunt magi – singurii din Rusia -, iar țarul, amenințat de Imperiul Otoman și de kazahi, are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el.

Și astfel inițiază Jocul Coroanei, un duel al abilităților magice.

știgătorul jocului va primi puteri de neimaginat. 

Pe cel învins îl așteaptă moartea.

Jocul Coroanei nu trebuie pierdut.

   „Jocul Coroanei este un basm fascinant, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, misterioasă și seducătoare, plină de magie ascunsă și iubiri pătimașe.” – Sabaa Tahir 

   „Absolut încântătoare. Adevărata vrăjitorie este în atmosferă. Skye creează o Rusie plină de magie și eleganță, descriind Sankt Petersburgul într-un fel atât de spectaculos, încât ai putea jura că te afli pe malurile Nevei și dansezi în sălile de bal ale Palatului de Iarnă.” – Sara Raasch

   Evelyn Skye, autoarea Jocului Coroanei (și a continuării sale, care va apărea în următorii ani), a fost nominalizată ca scriitor bestselling de către New York Times. În afară de scris, îi place să mănânce pizza, i s-a oferit la un moment dat un post în C.I.A, iubește să se joace cu fiica ei în parc și să citească pe canapea mâncând fursecuri la nesfârșit.

    Între mine și “Jocul Coroanei” a fost dragoste la prima vedere. Știți doar cât de mult îmi plac poveștile magice, așa că înțelegeți de ce m-am lăsat sedusă atât de ușor de descrierea cărții. Conținutul nu a făcut decât să-mi de-a lovitura de grație. Am fost pur și simplu prinsă în mrejele unei povești uluitoare! Este total diferită de tot ce am citit până acum în materie de fantasy sau ficțiune istorică.

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de acțiunea cărții, de intrigă, de atmosfera ca de basm, de personaje, de sentimentele lor. Am asistat cu mare plăcere nu doar la acel duel al abilităților magice, ci și la dragostea care se înfiripă între cei doi. Sunt dușmani și sunt conștienți că în acea competiție doar unul va rămâne în viață și cu toate acestea, după fiecare vrajă făcută, fiecare răsuflă ușurat pentru că celălalt nu a fost rănit. Dar fiecare duel are un singur câștigător, nu?

   “Căci era prea crud din partea vieții să i-l aducă acum, doar pentru a-i aminti că unul dintre ei avea să fie luat în curând.”

   “Dar pe cine păcălea el? Ar fi fost atras de ea, indiferent dacă îi spunea sau nu pe nume. Poate că farmecele lor erau făcute să se înfrunte, însă făceau parte din aceeași magie. Parte a aceluiași întreg. Asta avea să facă învingerea mult mai dulce-amăruie.”

    Și pentru ca totul să fie și mai complicat, autoarea a preferat să creeze un pătrat amoros: Vika este atrasă de Nikolai, care la rândul său o place, dar în preajma lui se află mereu Renata care este îndrăgostită de el de  mult timp. Și să nu-l uit pe Pașa, moștenitorul tronului, care este și el îndrăgostit de Vika. Inevitabil cineva va avea inima sfărâmată. Mai grav e faptul că sentimentele pe care le au amândoi pentru Vika  pot strica prietenia lor de-o viață.

    “Jocul Coroanei” este un roman fantasy istoric, a cărei acțiune se petrece într-o Rusie imperială alternativă (anul 1825), dar care se bazează pe evenimente și locuri adevărate (chiar autoarea face această precizare la final). La acea vreme Imperiul Rus se afla în pragul războiului (otomanii vor să acapareze anumite ținuturi din sud și kazahii vor să se revolte),  iar țarul are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el. Însă atunci când există mai mulți magi, se inițiază Jocul Coroanei, o competiție a tuturor abilităților magice. Nu era loc decât pentru un singur Mag Imperial, căci cel care câștiga avea nevoie de acces la întreaga forță a magiei Rusiei. Și, prin urmare, magia îl omora pe cel care pierdea Jocul.

    Jocul Coroanei este unul străvechi, mai străvechi decât însuși țaratul. A luat ființă cu mult timp în urmă, pe vremea lui Rurik, Prințul Novgorodului, când Rusia încă era un pâlc de triburi tinere, sălbatice și neînfrânate. Pe măsură ce țara s-a maturizat de-a lungul secolelor, același lucru s-a întâmplat și cu jocul. Însă întotdeauna și-a păstrat ferocitatea de neîmblânzit.

   Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

   Pe cel învins îl aștepta sumbra uitare.

   Jocul coroanei nu era unul de pierdut

Jocul Coroanei 1

    Vika Andreieva (16 ani) este o tânără veselă, spirituală, neastâmpărată, genul de fată care refuză să se ascundă din fața primejdiilor, dar de care se tem cam toate femeile din insula Ovcinin. Era ca și cum ele ar fi bănuit că ” ceea ce curge prin venele ei nu era banalul sânge, ci altceva, mai fierbinte și mai volatile, care ar fi putut să-i ardă pe cei ce se apropiau prea mult”.

     De mai bine de zece ani se antrenează alături de mentorul și totodată tatăl ei, baronul Serghei Mihailovici Andreiev, pentru a deveni Magul Imperial și mai are doar doi ani de pregătire până când magia ei va fi destul de puternică pentru a-i servi țarului. Încă de când era mică, Vika se plânsese că nu existau și alți copii înzestrați cu haruri magice cu care să se joace, însă tatăl ei i-a explicat că cea mai mare parte a lumii uitase de magie și ca atare, magii deveniseră mai rari.

    Habar nu are Vika că în Sankt Petersburg există un tânăr chipeș care posedă și el abilități magice. Nikolai Karimov (18 ani) este un orfan din stepa kazahă, care se antrenează de mai bine de 11 ani să fie Mag Imperial, iar mentorul și binefăcătoarea lui nu este nimeni alta decât sora baronului Serghei Andreiev, contesa Galina Zakrevskaya. De fiecare dată când îi dădea o lecție într-un loc public, Nikolai trebuia să-și protejeze identitatea. Galina era foarte sigură că celălalt mag nu știa de existența tânărului, dar, pentru orice eventualitate, el trebuia să ascundă cine era. Asta avea să-i ofere eventualitatea surprizei atunci când Jocul începea. Binenteles că ea nu se deranjase să-i spună cine era celălalt mag sau de unde știa de el.

    Într-una din zile, Nikolai îl însoțește pe bunul lui prieten, țareviciul Pașa (viitorul țar al Imperiului Rus, fiul țarului Alexandru) la vânătoare de potârnichi, chiar pe insula Ovcinin și habar nu aveau ei că în scurt timp vor avea parte de o experiență de neuitat!

    Tihna dimineții a fost spulberată de un bubuit de tunet, fulgerele au brăzdat cerul, dar nu era niciun strop de ploaie, ci doar foc. Foc care a izbucnit din copacii trăsniți. Apoi, într-o scurtă perioadă de liniște s-a auzit țipătul unei fete. Bănuiți peste cine au dat ei, nu?

    “Însă n-avea cum să fie un fenomen natural. Se răsuci pe călcâie, căutând. Ceva făcuse asta dinadins. Cineva. Simțea alteritatea plutind în aer, dens și greu. Și din nou, scorțișoara amestecată cu prevestirea morții. Nikolai se șterse la gură, de parcă asta ar fi putut să elimine orice urmă  de gust și prorocire.”

   “Focul deveni și mai fierbinte, și ardea  cu o viteză nesăbuită, ramurile din mijlocul grămezii prefăcându-se în cenușă chiar în secunda în care o limbă de foc le atingea.  

    Apoi, pe măsură ce focul devora și ce mai rămăsese din copaci, dezlănțuindu-se spre marginea cercului, o mică siluetă se ridică din centru, ea însăși înghițită de flăcări.”

    Acesta a fost momentul în care Nikolai l-a zărit pe celălalt mag din Joc. Nu o mai văzuse niciodată pe fată până atunci, dar și-a dat imediat seama cine era ea. Însă Vika s-a speriat la apariția celor doi tineri și le-a înghețat picioarele, apoi a fugit.

    Între timp, țarul este nevoit să inițieze Jocul Coroanei. Se simte tot mai amenințat de otomani și kazahi, așa că are mare nevoie de un Mag Imperial. Iar mesajul pe care i l-a trimis lui Serghei l-a lăsat pe acesta mască! În tot acest timp presupusese că Vika era singurul mag. Îi trimisese vorbă Galinei, atunci când descoperise aptitudinile fetei, dar ea nu-l informase niciodată că avea un mag sub tutela ei. Iar acum Vika trebuia să participe la Joc! Cum va reacționa fata atunci când îi va spune ce se întâmplă? Cum va accepta adevărul? În scurt timp trebuie să participe într-un duel pe viață și pe moarte!

     Vika și  Serghei vor pleca la Bolșebnoie Duplo pentru a depune jurământul pentru Jocul Coroanei. Tatăl a insistat ca fata  să fie camuflată deoarece nu știau când s-ar fi putut întâmpla să-și încrucișeze drumul cu Galina și elevul ei. Era vital ca Vika să nu-și dezvăluie identitatea față de celălalt mag, căci așa avea să-i fie mai greu acestuia să o rănească pe Vika în Joc, în cazul în care celalalt concurent nu știa cine era și, prin urmare, în cine să țintească. Astfel că un abur străveziu o înconjura pe fată, schimbându-i înfățișarea în orice s-ar fi așteptat un privitor să vadă. Nu știa sărmanul om că Nikolai o văzuse deja pe fată!

   Însă de efectul camuflării s-a folosit și Nikolai. Când și-a făcut apariția alături de Galina, era precum o umbră, nedistingandu-i-se trăsăturile faciale.

Jocul Coroanei 2

     Ajunși cu toții în fața țarului, acesta a declarat începerea Jocului. Fiecare mag trebuie să treacă peste cinci probe. În calitate de judecător, țarul putea să declare învingătorul in orice moment al Jocului sau putea aștepta pâna ce se încheiau toate probele.

   “ – Când voi declara învingătorul, însăși magia Jocului îl va elimina pe celălalt mag. Chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, n-aș declara învingătorul după ce voi veți fi avut fiecare cinci runde. Jocul va luă decizia pentru mine și unul dintre voi va dispărea. Rusia va avea doar un singur Mag Imperial pentru a mânui întreaga forță a magiei sale.”

   Imediat după ce și-au depus jurământul, cei doi magi au fost însemnați. O pereche de baghete încrucișate au apărut pe corpul lor ca și cum ar fi fost arse de fier înroșit în foc. Ele au apărut cu un anumit motiv.

  “Bachetele vor arde până ce vei fi făcut prima mișcare în Joc. Apoi vor rămâne în stare latentă în timp ce va fi rândul Magului Doi. Vor căpăta iar viață pe pielea ta odată ce rândul ei se va fi isprăvit. Așa vei ști că e din nou timpul să faci o mișcare. Baghetele vor deveni tot mai fierbiti dacă va dura să-ți execuți turul. Și dacă se scurge prea mult timp – dacă îl vei tărăgăna sau, din alt motiv, vei refuza să închei Jocul – , cicatricea se va aprinde și în cele din urmă te va mistui.”

   “ – Magul care pierde va arde spontan?

    – Da. Cicatricea îl va incinera pe învinsul Jocului.”

    Cât timp va ține Jocul, mentorii nu vor putea interveni și pentru a se asigura de acest fapt, țarul îi exilează în Siberia. Dar, mai întâi, le permite acestora să ofere câte un dar magilor. Vika primește de la Serghei o brațară fermecată, iar Nikolai primește de la Galina un cuțit fermecat care nu-și ratează niciodată ținta. Și îi dă un sfat: “Foloseste-ți magia pentru a ucide și pentru a termina tu însuți Jocul. Nu-i da șansa țarului de a alege pe altcineva în afară de tine.”

   De acum încolo începe partea cea mai spectaculoasă a acestei fabuloase povești, dar vă las pe voi să descoperiți cum s-a desfășurat Jocul și cine l-a câștigat. De altfel, o să aveți de descifrat câteva mistere. Ce secret ascunde Serghei și cum își dă seama Vika că întreaga ei viață a fost o minciună? Cine este misterioasa Aijana, femeia care timp de 18 ani a fost îngropată, a stat într-un somn în pre-moarte, spațiul amorf dintre tărâmul viilor și cel al morților, timp în care și-a luat energia din larve și viermi care să o contopească într-o forță de viață suficient de puternică pentru a o reînvia. De ce a reînviat? Ce descoperă Nikolai în privința adevăratei sale origini?

NOTA 10+

Editura LedaCartea Jocul Coroanei de Evelyn Skye a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

by -
15

"Sabia destinului are două tăişuri. Unul dintre ele eşti tu. Iar celălalt este ...moartea?"

Sabia destinului, de Andrzej Saprowski-legendă şi mit

Titlu original: Miecz Przeznaczenia

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

An apariţie: 2016

Număr pagini: 351

Traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean

      Începând cariera literară în glumă, autorul polonez A. Saprowski şi-a cucerit rapid cititorii cu un stil inconfundabil şi prin abordarea unui gen literar mai puţin consacrat în ţara natală. „ Când am început să scriu eu, Polonia nu avea scriitori de fantasy.”

     Seria „The Witcher” i-a adus un succes remarcabil şi popularitate literară apreciată cu multe premii şi distincţii.

     „Sabia destinului” continuă aventura din Ultima dorinţăa cărei recenzie o puteţi găsi aici.

       De data aceasta aventura începe în plină luptă. Vânătorul cu părul alb vânează un basilisc, iar mulţimea panicată aşteaptă deznodământul care nu întârzie să apară: încă odată, Geralt înfruntă monştrii şi îşi ia plata cuvenită pentru uciderea lor. Cu această ocazie, îl cunoaşte pe Borch Trei Găi însoţit de două războinice zerrikance.

Fight Acceptând să meargă împreună la han, între cei doi se leagă o uşoară amiciţie şi un dialog despre o creatură legendară: dragonul auriu. Supoziţiile despre o asemenea reptilă gigantică, îl fac pe Geralt sceptic, dar numele lui Yennefer îi schimbă radical decizia de a se ţine departe de dragoni şi rivianul se trezeşte că se aventurează năvalnic în necunoscut, sperând ca odată cu creatura mitică să o reîntâlnească şi pe vrăjitoarea care i-a furat inima.

Oare n-o fi posibil să fi existat cândva un dragon auriu, o mutaţie unică, irepetabilă?”
… posibilul nu are limite, sau cel puţin natura nu le cunoaşte.”

       Pe urmele făpturii despre care se crede a fi doar o închipuire, Geralt porneşte într-o expediţie plină de peripeţii alături de o serie de personaje amuzante, alături de vechiul său prieten – trubadurul Jaskier- şi, bineînţeles, alături de Yennefer care, aşa cum se aşteptase şi Vânătorul, îşi face apariţia.

    La început, reacţia femeii este una ostilă şi derutează puţin, dat fiind faptul că la sfârşitul primului volum, cei doi păreau să-şi fi clarificat oarecum problemele. Cuvintele ei fac cititorul să-şi ridice sprâncenele uimit, iar vânătorului îi provoacă amuzament furia nestăpânită a vrăjitoarei.

– Să nu te aud! Ţi-am dat mai mult decât oricărui alt bărbat, secătură. Nu ştiu de ce tocmai ţie. Iar tu … Oh, nu, dragul meu. Eu nu sunt vreo curvă sau vreo elfă întâlnită din întâmplare pe o potecă din pădure, pe care s-o laşi baltă într-o dimineaţă, s-o părăseşti fără niciun cuvânt de rămas-bun, lăsându-i pe masă un bucheţel de violete.”

   Ups! Ce-ai făcut Geralt? Vrăjitoarea înfuriată pare comică pe de-o parte, dar cuvintele sale conţin o notă de dezamăgire care îl vizează pe protagonist.loving

– Yen. Iartă-mă.
– Nu. Niciodată.”

      Cu toată tensiunea dintre Yen şi Geralt, drumul continuă, iar dragonul auriu se dovedeşte a fi o realitate deopotrivă maiestuoasă şi înfricoşătoare. Pielea sa din aur atrage şi învrăjbeşte oamenii şi vrăjitorii care ajung să îşi pună beţe în roate.

      Dragonul Villentretenmerth este însă şi posesorul unor abilităţi ieşite din comun: are darul de a vorbi, poate lua formă umană, are simţul onoarei, este un excelent luptător şi dovadă chiar şi de sarcasm în dialogurile sale. Deja îmi place dragonul ăsta care se amuză pe seama celor mai buni luptători, umilindu-i în luptă dreaptă.

Dacă cineva nu ţine cont de poruncile mele, iată, îl poftesc la luptă de onoare, cavalerească. Cu arme convenţionale, fără vrăji, fără scos foc pe gură.”

      Surpriza pe care dragonul auriu ne-o face este însă una de proporţii. Cine este de fapt acesta, rămâne să aflaţi din paginile volumului. Să nu uităm că una dintre capacităţile sale este de a se transforma în fiinţă umană

Doar legenda şi mitul ignoră limitele posibilului.”

       Stilul lui Saprowski este într-adevăr inconfundabil. Replici moralizatoare sau gânduri pline de tâlc, dar şi fraze conţinând umor şi presărate cu regionalisme şi expresii neconvenţionale fac din naraţiune un adevărat deliciu literar.

Geralt and YenneferAcest al doilea volum se axează mai mult pe relaţia aparent fără niciun viitor dintre vrăjitoarea Yennefer şi Vânătorul Geralt. Legătura dintre cei doi este pe cât de ciudată, pe atât de intensă. Trecem rapid de la „nu te iert niciodată” la săruturi fierbinţi, apoi la despărţiri decepţionante şi regăsiri dulci. Din câte se pare, cei doi au multe de împărţit, iar autorul ni le relatează progresiv, păstrând permanent o aură de mister. De fiecare dată există senzaţia că rămâne ceva nespus.

…oamenii uniţi prin destin se întâlnesc mereu.”
Împărtăşirea aceluiaşi destin nu este de ajuns. E nevoie de ceva mai mult.”

        Călătoria continuă şi ne aventurăm alături de Geralt prin alte ţinuturi magice în care întâlnim personaje ce ne duc cu gândul la basme şi la acea atmosferă fascinantă de poveste. Numai că, Geralt nu este Făt-Frumos, iar uneori, durerea ce pare să curgă prin cuvintele sale nu prevesteşte un sfârşit de genul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Sabia destinului va fi în final decisivă.

– Poate crezi că mă cunoşti. Nu uita, eu sunt o fiinţă cu o natură mai complicată.”

        La fel ca în volumul precedent, şi în “Sabia destinului”,  drumul alături de vânător este unul special. Niciodată nu poţi spune că îl cunoşti suficient pentru a-i acorda încredere, dar mergi alături de el pe un tărâm mistic unde magia, creaturile legendare şi capacităţile supranaturale sunt întâlnite la fiecare pas. Curiozitatea pe care o stârneşte te determină să mai faci un pas, apoi încă unul, până ce urmezi tot traseul ca hipnotizat.

       Această nouă serie de întâmplări cuceresc cititorul, iar aventura devine una palpitantă, antrenantă şi încărcată de magie. “Sabia destinului “ ne poartă cu abilitate prin ţinuturi fabuloase şi ne face cunoştinţă cu personaje noi, în timp ce pe protagoniştii deja cunoscuţi începem să-i cunoaştem din ce în ce mai bine.

sigla NemiraCartea Sabia destinului, de Andrzej Saprowski a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto: 1, 2 , 3

%d bloggers like this: