Carti fantasy

Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei, cautându-şi o soţie. Când ea vede norul de praf din zare, ştie că el a sosit. Ştie că o va vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei. Însă jură că n-o va lăsa să fie următoarea.

O mie de nopţi, de E.K.Johnston

Editura: Trei

Colecţia: Young Fiction

Număr de pagini: 304

Titlul original: A Thousand Nights

Traducere de: Mihaela Apetrei

Anul apariţiei: 2016

Kirkus Best Book 2015

     Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei, cautându-şi o soţie. Când ea vede norul de praf din zare, ştie că el a sosit. Ştie că o va vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei. Însă jură că n-o va lăsa să fie următoarea.
Eroina fără nume din romanul lui E. K. Johnston face tot ce-i stă în puteri ca să fie luată în locul surorii sale.
Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare.
Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă.
Cu fiecare poveste, creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

“Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă.” – Alexandra Bracken, autoarea seriei de mare succes ,,Minţi primejdioase”

“Un fantasy în care legenda şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului.” – Booklist

“O lectură impresionantă.” – Publishers Weekly

     Scriitoarea canadiana E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian.
Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cântă la saxofon ori clarinet.
E.K. Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim (roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicată adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
12

,,Eu sunt Arhivista. Trimisul, ambasadorul şi întruparea pe pământ a lui Catchkeep. Oasele şi stelele Ei sunt trupul meu; trupul şi oasele mele sunt stelele Ei. A mea e gura prin care vorbeşte lumea moartă. Ale mele sunt mâinile care înscriu ce a lăsat în urmă lumea moartă. Ai mei sunt ochii ce stau de veghe, ca moartea lumii vechi să nu se întoarcă să ucidă lumea iar."

Arhivista Wasp, de Nicole Kornher-Stace

Titlul original: Arhivista Wasp
Traducerea: Alexandra Fusoi
Editura: Leda Edge
Număr pagini:300, An apariţie 2016

,,Un bildungsroman postapocaliptic uluitor de frumos, profan şi dulce-amărui, care transcede genul către mit”Kirkus Review

   Nicole Kornher-Stace, s-a născut în Philadelphia în 1983, s-a mutat de pe Costa de Est pe Coasta de Vest în decurs de cinci ani. În prezent locuieşte în New Paltz, New York, cu soţul, cu dihorii ei şi multe, multe cărţi. Ficţiunea ei scurtă şi poezia au apărut într-un număr de reviste şi antologii.
A fost desemnată cel mai bun autor american de fantasy, mai multe premii la activ-YALSA Best Fiction for Young Adults 2016, Kirkus Reviews Best Teen Books of 2015, Book Riot Best of 2015, BuzzFeed 32 Best Fantasy Novels of 2015, ABC Best Books for Young Readers, finalistă Norton Aword.

“Tinerii vor empatiza cu frământările interioare ale lui Wasp şi cu lupta ei de a înţelege o lume plină de ură şi violenţă. Ritmul alert şi acţiunea captivantă îi vor atrage chiar şi pe cititorii cei mai rezervaţi. În concluzie, o lectură obligatorie pentru fanii distopiilor, care preferă să evite poveştile de dragoste şi finalurile previzibile.” SCHOOL LIBRARY JOURNAL

,,Eu sunt Arhivista. Trimisul, ambasadorul şi întruparea pe pământ a lui Catchkeep. Oasele şi stelele Ei sunt trupul meu; trupul şi oasele mele sunt stelele Ei. A mea e gura prin care vorbeşte lumea moartă. Ale mele sunt mâinile care înscriu ce a lăsat în urmă lumea moartă. Ai mei sunt ochii ce stau de veghe, ca moartea lumii vechi să nu se întoarcă să ucidă lumea iar. Apară-mă Catchkeep, până ce alta va sta în faţa Ta aici, cum stau eu, unde alta a stat. Apară-mă, să pot face munca Ta, până ce trupul meu va slăbi, până ce oasele mele vor slăbi, lăsând numai stelele Tale, ce lumea o vor lumina etern.”

    Sarcina lui Wasp e simplă, să vâneze stafii. În fiecare an ea trebuie să lupte ca să rămână arhivistă. Novicele pregătite de către preotul lui Cachkeep, abia aşteaptă să o omoare pe actuala Arhivistă, sau ceea ce rămâne din bătălia cruntă, care se dă.

Cuţitul. Pierduse cuţitul. Era ca şi moartă.
Cerceta înnebunită nisipul dimprejur. Niciun cuţit. Cât de departe putea să fi căzut? Miji ochii să vadă mai departe, dar torţele mulţimii erau la distanţă prea mare ca să cadă lumina pe lamă. Înjură în şoaptă. Trecură fracţiuni întregi de secundă în timp ce ea, Wasp, de trei ani Arhivistă şi groaza novicelor, încremeni de-a binelea. Probabil că erau ultimele fracţiuni de secundă care-i mai rămăseseră.”

Cât înseamna ea pentru cei dimprejur? Nimic. Este o paria, care lupta să supravieţuiască, şi în fiecare an să îşi câştige dreptul de arhivistă, dacă nu:

Carne pentru câinii de altar ai lui Catchkeep, oase măcinate pentru câmpuri cultivate, un craniu pe peretele altarului, cu o piatră verde în gură. Nisipul însângerat prin care fusese tărâtă, râcâit şi păstrat, ca să poarte noroc. Iar Wasp avea să devină tot mai mică în ochii lor, până când nu va mai fi monstrul propriu şi sacru a lui Cactcheep, însemnat de la naştere.”

    Cu asemenea viaţă grea, Wasp încearcă să se descurce. După ultima bătălie în care era să îşi găsească sfârşitul, după o recuperare de două săptămâni, după rănile violente, ea încearcă să meargă mai departe şi să îşi facă treaba. Stafia unui soldat este calea sa spre evadare, poate… Deşi urăşte ceea ce face, nu are de ales, trebuie să vâneze stafii, încercările sale de evadare, sau soldat întotdeauna cu eşecuri. Câinii fioroşii ai preotului de altar au găsit-o şi adus-o înapoi, iar pedeapsa a fost cruntă. Ea încearcă să stabilească contacte cu stafiile, dar fără rezultat până acum. Eliberează câte poate, până când este prinsă şi pedepsită, şi, iar o ia de la capăt. Când stafia unui super soldat începe să vorbească cu ea, să scape de legăturile sale de sare şi să o vindece cu un aparat pe Wasp, aceasta întrevede o scăpare din acel coşmar care este viaţa sa.

    Stafia supereroului caută o altă stafie. O colegă care a luptat alături de el-Foster. Se pare că, cei doi au făcut parte dintr-un program secret şi foarte crud, de-a pregăti 12 copii pentru a deveni supereroi. Doar cei doi au scăpat cu viaţă şi cu pregătirea de super luptători. Nu pot să descriu cum sunt antrenaţi să devină cei mai buni. Vom asista la viaţa de coşmar a acestora prin amintirile pe care Arhivistă le readuce la viaţă. Ea va rămâne cu corpul în lumea exterioară, iar sufletul ei (stafie nu este, încă nu a murit) va coborî în lumea subpământeană a stafiilor. Supereroul o va însoţi pretutindeni, o va apăra de stafiile furioase a câinilor de altar, dar o va conduce prin locuri, încăperi, amintiri, care îi dau de gândit Arhivistei. Se pare că poate vedea de fapt cine înseamna bebeluşii lui Cachkeep, preotul cu un cuţit, nu ghiarele zeiţei. Oare totul este o minciună sau adevăr?
   Cum va reuşi să dea Wasp de stafia lui Foster? Va fi ea cea aleasă? Va reuşi să o găsească?
Se pare că are o mulţime de întrebări, îndoieli, se pare că viaţa sa de deasupra este mai rea ca viaţa subpământeană.
Rănită grav, cu firul din piept tăiat de stafia unei Arhiviste răzbunătoare, revine în corpul său de deasupra.

    Va reuşi de această dată să scape cu viaţă? Nu cred, nu vrea să mai trăiască, nu vrea să fie un proscris, un monstru, fără familie, fără prieteni, fără trecut şi probabil fără viitor. Oare supereroul o va vindeca din nou, sau îşi va căuta partenera singur.
Preotul lui Catchkeep va reuşi în continuare să mintă lumea, să primească ofrande, mâncarea celor muribunzi de foame, sau novicele îi vor da ascultare lui Wasp, şi se vor scutura de viaţa această crudă de a se omorî între ele?

    Sunt foarte multe întrebări, multe răspunsuri, o carte cu un ritm alert al acţiuni, iar citind-o veţi afla mult mai mult.
Părerea mea despre carte? Nu ştiu ce să spun! M-a fascinat acest distopic în egală măsură cum m-a şi îngrozit. O lume a fricii, a violenţei, a celor care sunt crescuţi pentru a se ucide.
Dacă aş face o comparaţie ca şi stil, a-şi spune că Vrăjitor şi Vrăjitoare, vol.3-Focul-James Patterson, se apropie de această distopie, uluitoare, care s-ar putea să ne dea de gândit ce suntem, şi ce am putea să devenim!
Nota mea pentru carte este 9,8.

 

Editura LedaCartea Arhivista Wasp de Nicole Kornher-Stace a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Nicol

Este Halloweenul, iar şcoala este plină de zombi şi de monştri ciudaţi.

Pax.Răzbunarea strigoiului de Asa Larsson

Editura: Rao

Gen: fantasy

Număr pagini: 192

Ficţiune copii

     Este Halloweenul, iar şcoala este plină de zombi şi de monştri ciudaţi. O petrecere care nu anunţa nimic deosebit se transformă într-o tragedie, atunci când în mijlocul celor prezenţi îşi face apariţia un myling – un strigoi cât se poate de adevărat. Acesta şi-a întâlnit victimele şi este decis să se răzbune. Vor reuşi cei doi fraţi, Alrik şi Viggo, să-l oprească? În încercarea de a afla adevărul, ei descoperă un secret teribil din istoria orăşelului Mariefred. Răzbunarea strigoiului este al treilea titlu din seria PAX

Sursa text şi foto: Editura Rao

by -
19

" ...un somn negru, negru ca o şoaptă fără rost."

Acluofobia de A. R. Deleanu – La limita groazei

Autor: A. R. Deleanu

Editura: Herg Benet

Colecţia Cărţile Arven

Număr pagini:275

An publicaţie:2014

    Se pare că încep să am o slăbiciune pentru povestirile dark. În ultima vreme m-am tot delectat cu fantasy, horror, distopii şi SF-uri care m-au fascinat la propriu. „ Acluofobia ” m-a atras în primul rând prin coperta care îmi sugerează clar, mister, prin fundalul negru; mă duce cu gândul la făpturi angelice prin fulgul pastelat, cu tente vineţii plasat central şi îmi creează sentimentul că ceva nu e cum trebuie să fie, că necunoscutul e monstruos, prin picăturile de sânge, care sunt şi singurele pete de culoare.

    În afară de copertă, trebuie să recunosc că am fost tentată să citesc încă o carte a autorului. După „Îmblânzitorul apelor” care m-a captivat maxim, abia am aşteptat ca „ Acluofobia ” să ajungă în mâinile mele şi cele zece povestiri s-au ridicat cu succes la nivelul aşteptărilor mele.

   Aşa cum sugerează şi titlul, volumul cuprinde o serie de zece povestiri macabre. Numai că, după părerea mea, istorisirile lui A. R. Deleanu depăşesc cu mult macabrul şi trec într-un horror destinat să provoace spasme involuntare.

  Sânge, umbre, torturi care-ţi întorc stomacul pe dos, experimente hidoase, supranatural, paranormal şi paranoia sunt sfârtecate şi mixate într-un blender al imaginaţiei, rezultatul fiind un cocktail acid, tare şi carbogazos.

    Cele zece povestiri care alcătuiesc „Acluofobia” sunt exact ceea ce trebuie să citeşti noaptea pentru a avea coșmaruri memorabile. Acum, presupun că sunt o norocoasă că sunt prea obosită să mai visez după ce pun capul pe pernă. :) Titlul este extrem de sugestiv în acest sens, acluofobia semnificând teama patologică de întuneric.

   Şi exact asta face autorul cu fiecare poveste ţesută în Acluofobia: testează limitele fiinţei umane la frică, aruncând-o în întuneric, unde groaza devine palpabilă şi coşmaruri inimaginabile se transformă în realitate.

    Deja, după prima naraţiune, ştii la ce să te aştepţi, îţi dai seama că frazele şi evenimentele din fiecare povestire sunt calculate în aşa fel încât să conducă spre inevitabilul dezastru care să te oripileze şi să te facă să urli de groază.

   Seria poveştilor horror începe cu „Trenul umbrelor” care introduce cititorul direct în groază şi teroare. În timp ce oamenii îşi pierd umbrele devenind prizonieri ai încremenirii, Ana încearcă să-şi salveze copilul din a se transforma într-o statuie mută. Firul narativ creează acea senzaţie de panică generată de neputinţa în faţa necunoscutului macabru.

Noaptea nu există umbre. Noaptea e o umbră.”

bloodyAventura întunecată continuă cu „Scrum” şi pot spune că aceasta este o istorisire care pune alături paranormalul, psihoza şi violenţa terifiantă. O cameră de hotel din Budapesta pare să atragă cuplurile cu probleme şi să le transforme în scrum la propriu. Ig, fost soldat pe câmpul de luptă din Irak bântuit încă de coşmarul războiului, şi soţia sa, Cami, aleg camera blestemată pentru a-şi petrece vacanţa. Problemele relaţiei lor năvălesc la suprafaţă şi, în final, doar focul mai poate curăţa păcatele.

Imposibil. Sărută-mă acum şi taci cu prostiile astea.”

     „Atunci când nu eram” duce teama la un nivel superior apelând la şi mai multă durere cutremurătoare. Universul liniştit al oamenilor este sfârtecat de o invazie extraterestră. Fiinţele umane devin nu doar prizoniere ci şi cobai ai tehnologiei menite să le şteargă amintirile şi să-i transforme în sclavii monştrilor crescuţi în acvarii. Dani şi iubita lui devin parte a răpirilor odioase, dar torturile îndurate şi pilula obligatorie de LifePlus nu reuşesc să şteargă totuşi amintirea relaţiei lor.

De ce se uită aşa la mine? Ne ştim de undeva?

    Finalul povestirilor este oarecum ciudat deoarece rămâi cu sentimentul că eşti lăsat suspendat fără a şti ce se întâmplă, fără o explicaţie anume. Ca o prelungire a stării de angoasă şi panică în faţa unui necunoscut pe care nu îl vezi, nu îl înţelegi, nu îl atingi, dar care te poate absorbi într-un întuneric infinit pentru a-ţi transforma teroarea în eternitate.

    O altă povestire care mi-a plăcut este „Negru ca o şoaptă fără rost”. Ioana şi Dragoş se cunosc întâmplător şi relaţia lor evoluează cu rapiditate. Bărbatul – un artist singuratic – se mută la Ioana cu promisiunea de a se repune cât mai repede pe picioare. Timpul trece, Dragoş devine tot mai apatic, iar legătura dintre ei scârţâie dureros, zgâriind timpanele. În timp ce Ioana este tot mai hotărâtă să pună capăt relaţiei, o serie de întâmplări bizare îi dau liniştea peste cap. Descoperirea ororii va fi şi ultimul lucru pe care femeia îl va mai vedea.dark

    Bineînţeles că nici această istorisire nu ne dezvăluie răul din umbră. M-am dus cu gândul la Lucian Blaga şi la poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. A. R. Deleanu reuşeşte să păstreze misterul intact deşi mintea cititorului urlă după explicaţii.

    Celelalte povestiri macabre vă las să le descoperiţi singuri lecturând volumul şi pătrunzând într-un univers neînţeles care provoacă acea acluofobie despre care titlul vorbeşte.

    Fanii genului horror cu siguranţă vor fi încântaţi de „Acluofobia” lui A. R. Deleanu, iar cei care încă nu au încercat o lectură scary vor găsi în povestirile acestui volum o sursă veritabilă de monstruozitate şi violenţă dusă undeva la extrem. Credeai că acluofobia nu te-a atins? Cartea de faţă te va face să îţi reconsideri propriile temeri şi să iubeşti lumina ca pe ceva preţios.

Editura_Herg_BenetCartea Acluofobia de A. R. Deleanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1, 2

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans

Titlul original: Best of Mystery & Horror – Revista de suspans

Primul an

Editor: Mircea Pricăjan
Editura: Herg Benet

Colecția Cărțile Arven
Anul aparitiei: 2014
Număr pagini: 269
Gen: Horror, Mystery, Fantasy, S.F.
Cotație Goodreads: 4,32

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

    M-am bucurat foarte tare când am văzut că și la noi se scriu povești aparținând genurilor horror și mystery. Avem un folclor atât de bogat, încât este păcat să nu-l valorificăm.

    Ediția de față, coordonată de Mircea Pricăjan, conține o selecție a celor mai bune 16 povestiri horror, mystery și fantasy apărute în primul an al existenței Revistei de Suspans. În ea se întâlnesc prozele mai multor autori români, unii deja consacrați (George Arion, Cristina Nemerovschi) și alții mai puțin cunoscuți, dar promițători (Raluca Băceanu, Cătălina Fometici, Paul Tudor, Ioana Vișan, Diana Alzner, Cezarina Anghilac, Teodora Gheorghe).

     Întâlnim o varietate de stiluri și influențe din H.P. Lovercraft, Edgar Allan Poe, ceea ce arată gusturile autorilor pentru acest gen în calitate de cititori.

    Cartea se citește ușor și repede. Unele povestiri mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin. Voi începe cu acelea care mi-au plăcut cel mai mult:

    – „A doua moarte a domnului Michael Conrad” de George Arion: se vede măiestria domnului Arion! Michael Conrad este un scriitor ale cărei opere de până acum n-au avut prea mare succes, dar cartea la care lucrează în prezent pare să dea lovitura! Predă manuscrisul unui editor, însă până ca acesta să apuce să-l citească, autorul moare. Editorul, fără prea multe scrupule, trece un nume oarecare pe copertă și îl transformă pe scriitorul mort într-unul învăluit în mister. Manevra funcționează ca strategie de marketing, cartea fiind vândută ca pâinea caldă. Dar nu vă spun mai departe. Povestirea conține și o critică voalată la adresa domeniului editorial, a pieței de carte, relevând anumite aspecte: cum lucrurile merg prost în general pe piața cărții, cum materialele zac pe biroul editorului până ajung să fie citite, prejudecățile față de potențialii colaboratori: „Cine dracu’ mai scrie azi la mașină? Poate doar un hodorog de veleitar care nu știe să folosească un computer. Bine măcar că nu-și trimisese capodopera scrisă de mână.”

     – „Proprietarul” de Raluca Băceanu. Mi-a plăcut foarte mult! N-am auzit până acum de Raluca Băceanu, dar trebuie neapărat să citesc ce a mai scris! O povestire foarte coerentă, logică, un stil ce amintește de Agatha Christie sau Bogdan Hrib. Detectivul Robert Stănescu apelează la Raluca, o tânără dornică să ajute la dezlegarea unui caz: mai multe tinere au dispărut, iar o mână este găsită într-un container de gunoi. Din câte se pare, toate au legătură cu o anumită firmă. Soluția este ca Raluca să se infiltreze în firmă pentru a afla mai multe. Mai multe veți descoperi singuri. Mi-a plăcut povestirea pentru claritatea și actualitatea ei, felicitări, Raluca!

   „Păpușa” de Cătălina Fometici. O povestire S.F. foarte interesantă și în ciuda genului abordat, realistă, legată de lucruri ce se pot întâmpla în viitor. Este vorba de păpuși programate să se comporte ca oamenii. Păpuși ce ajung să înlocuiască oamenii la perfecție, inclusiv în interpretarea unui rol pe scena unui teatru. Înfricoșător, nu? O proză ce ne pune pe gânduri…

    – „Arhanghelul” de Paul Tudor. Altă povestire foarte interesantă, ce ne amintește de stilul Agathei Christie. O crimă veche de un secol este descoperită, iar singurul indiciu este o carte. O carte ce în prezentul narațiunii a devenit best-seller, mai mult datorită circumstanțelor decât a conținutului în sine. Cadavrele victimelor sunt găsite într-un vagon îngropat, iar cartea este  printre lucrurile lor. Autorul cărții este relaționat cu crima. Să fie el vinovatul?

   – „Iluminare” de Ioana Vișan. O povestire mystery & S:F. foarte reușită, cu o intrigă bine elaborată, claritate, coerență și logică. Cred că voi mai citi scrieri de-ale Ioanei Vișan! La Facultatea de Litere este investigată dispariția bizară a unui profesor. Totul este legat de aranjarea unor cărți rare în bibliotecă. Ciudat este faptul că adidașii profesorului au rămas în bibliotecă. Mai multe nu dezvălui, citiți-o, o să vă placă! Povestirea este și o radiografie destul de precisă a vieții unora în facultate, a servilismului lor arătat față de superiori pentru a ascende în carieră: „Ani de zile îi cărase servieta profesorului Arsene, îi adnotase cursurile și îi corectase lucrările. Și cu ce se alesese în schimb? Tot asistent era, dependent de un salariu de mizerie.”

  Alte povestiri interesante sunt:

–  Credit restant de Diana Alzner, o metaforă, o analogie a vieții scumpe de zi cu zi și a luptei cu băncile: „Sistemul e în așa fel conceput, încât să se ajungă aici, să ia pielea de pe oameni.”

„Știu sigur că mi-ar mai fi cerut ceva, fie un rinichi, fie un ochi, o bucată de piele… Ei nu rămân niciodată pe pierdere. Știu pe cineva care a trebuit să dea un picior, cred că asta m-a speriat așa de rău.”

   – Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac, un fantasy cu o bonă de pisici (job ce nu mi-ar displăcea deloc), ce ar putea fi ecranizat cu succes.

    – Spaima de Cristina Nemerovschi, o metaforă a naturii umane, care de cele mai multe ori încearcă să-și ascundă adevărata identitate în spatele unei imagini fabricate: „Toți oamenii pe care îi știa își trăiau viața pretinzând că sunt altcineva. Era deja o trăsătură umană, abilitatea de a fi altcineva decât cel care ești în realitate.”

 Povestiri care nu mi-au plăcut: Omul cu șobolani sub piele de Alexandra Niculae, Scurtă întâlnire de Liviu Radu.

Citate:

„Dacă spui că iubești pe cineva și nu poți face nimic pentru omul ăla, dragostea ta nu e dragoste, ci minciună, ești de acord? (Credit restant de Diana Alzner)

„Să știi, dar să nu faci nimic, este o crimă.” ( Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac)

„Asta ne face oameni până la urmă, Raluca, nu trebuie să te rușinezi cu omenia, cu mila față de semeni, altfel ce ne-ar diferenția de cei pe care îi vrem trimiși la pușcărie?” ( Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Deși eu aș vrea să se știe cât de periculoasă este viața și cât de ușor poate fi ea luată. Oamenii nu pricep cât de simplu e să frângi gâtul cuiva, să înfigi un pumnal într-o inimă ori să te folosești de o batistă îmbibată în cloroform. Suntem mai fragili decât ne imaginăm.”-(Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Unii dintre noi au, se pare, nevoie să vadă cu proprii lor ochi întunericul cel mai adânc pentru a putea înțelege cu adevărat lumea și viața.” (Prin grele văluri de visare de Alexandru Dan)

„Cred că există magie pe lume, însă nu avem noi capacitatea să o observăm.” (Vino la mine de Radu Romaniuc)

„Sfârșitul oricărei lumi nu este adus de cine știe ce catastrofă devastatoare, ci de nedreapta uitare.” (Arhanghelul de Paul Tudor)

Autori:

Diana Alzner, Cezarina Anghilac, George Arion, Raluca Băceanu, Alexandru Dan, Cătălina Fometici, Teodora Gheorghe, Lena Kart, Cristina Nemerovschi, Alexandra Niculae,  Liviu Radu, Radu Romaniuc, Paul Tudor, Felix Tzele, Ioana Vișan.

Editura_Herg_BenetCartea Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
30

Făuritoarea de albastru de Lois Lowry

Titlu original: Gathering Blue

Traducere din limba engleză: Andreea Caleman

Editura: Art

Anula apariției: 2016

Număr pagini: 210

Lois Lowry    Lois Lowry este o scriitoare americană, născută la 20 martie 1937, în Hawaii. A urmat cursurile Brown University și University of Southern Maine. A început să scrie în anii 70, îndeplinindu-și astfel un vis din copilărie. Este autoarea a peste 30 de cărți pentru copii și adolescenți, declarând că își măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea ,,de a-i ajuta pe adolescenți să-și răspundă la întrebările legate de viață, identitate și relații interpersonale”. Cunoscută pentru subiectele controversate abordate, Lowry este deținătoarea mai multor premii literare, dintre care amintim Newbery Medal, pentru Darul lui Jonas (The Giver) și Numără stelele. O poveste din Copenhaga (Number the Stars). Cărțile sale au stârnit cele mai diverse reacții, de la introducerea lor în programa obligatorie, până la interzicerea în școli. Deși diferite ca stil și subiecte abordate, toate cărțile ei revin la tema relațiilor umane. În prezent, Lois Lowry locuiește în Cambridge, Massachusetts, unde continuă să scrie.

    ,,Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease și în romanul câștigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas… Găsim suficient material de reflecție și de discuție, cât și un strop de magie și un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărți.” Kirkus Reviews

   Anul trecut am citit cu mare plăcere romanul ,,Darul lui Jonas”, am cunoscut o interesantă lume distopică, un personaj principal încântător, dar în același timp am fost martorul unui final neașteptat. Totul s-a terminat prea brusc, motiv pentru care am aștept cu nerăbdare volumul doi.

   “Făuritoarea de albastru” este o carte minunată, o adevărată capodoperă a literaturii pentru copii, dar pe care eu o recomand și adulților. Lectura este lejeră, nu îți dai seama cât de repede trece timpul în compania acestei cărțulii. Ba chiar ți-ai dori să nu se mai termine. E atât de palpitantă și atâtea întrebări nu-ți dau pace. Îți este stârnită curiozitatea, ești ținut în suspans, însă protagonistul nu mai este de data asta Jonas, ci Kira.

   Kira este o fată născută cu un beteșug ce a însoțit-o întreaga viață, dar și cu o inimă de aur. Mama ei a făcut tot posibilul pentru a o apăra de cei rău intenționați, nu a permis să fie dusă pe Câmp și lăsată pradă fiarelor, încâlcând astfel legea. În mod misterios, femeia contactează o boală și moare. Rămasă orfană și de mamă, fata se vede nevoită să înfrunte greutățile vieții…

    ,,Kira nu mai avea familie. Și nici casă. Coliba pe care o împărțise cu mama ei fusese arsă. Așa se făcea când murea cineva de vreo boală. Căsuța lor, singurul cămin pe care Kira îl avusese vreodată, nu mai era. Veghind trupul Katrinei, fata văzuse fumul ridicându-se în depărtare. În timp ce sufletul mamei se risipea, frânturi arse din viața ei de copil se împrăștiau și ele în văzduh.”

    Vandara cea lipsită de scrupule vrea s-o alunge și să-i ia pământul rămas moștenire. Kira nu are de gând să accepte una ca asta și este de acord să se prezinte în fața Consiliului, în cadrul unui proces. Începe să se teamă că mai-marii conducători ai satului îi vor da dreptate Vandarei, că vor accepta să fie dusă pe Câmp, să fie trimisă la moarte. Dar se înșeală, căci Consiliul găsește o soluție. Astfel Kira rămâne să locuiască în impunătoarea clădire, iar pământul ei este oferit femeilor pentru construirea unui țarc.

    “Mâinile Kirei fuseseră întotdeauna pricepute. Încă de pe vremea când era doar o copilă, mama o învățase cum să folosească acul și, trecându-l printre firele țesăturii, să făurească felurite modele din ață colorată. De la o vreme încoace însă, îndemânarea fetei dovedea ceva mai mult decât doar pricepere. Într-o adevărată explozie de creativitate, iscusința copilei o depășise cu mult pe cea a mamei sale. Fără să-i fi arătat cineva, fără să fi exersat măcar, degetele Kirei știau, fără șovăială, felul în care firele trebuie răsucite, petrecute și cusute, ca să se îmbine în broderii bogate, pline de culoare. Fata nu înțelegea de unde îi venea toată priceperea asta. Dar o simțea acolo, în vârful degetelor, care acum îi tremurau ușor de nerăbdare să înceapă să coasă. De-ar lăsa-o să rămână în sat…”

   Trebuie să menționez faptul că în viitorul în care se desfășoară acțiunea omenirea a regresat, căci câteva evenimente din trecut au distrus civilizația avansată de odinioară. Fetei, obișnuită să locuiască într-o cocioabă, i se oferă o cameră proprie, cu apă caldă curentă, cu toate cele ce îi sunt necesare. E atât de evident contrastul dintre clădirea conducerii și satul ce o înconjoară…

    Gardianul Jamison o anunță că va primi o sarcină, cât se poate de serioasă și de importantă, aceea de a restaura roba Cântărețului. Este înzestrată cu un talent uimitor în ale brodatului, ce le depășeşte cu mult pe ale mamei sale. Thomas, un băiat orfan ce locuiește în aceeași clădire, restaurează sculpturile de pe toiagul aceluiași Cântăreț. Totul pentru anuala procesiune în care sunt prezentate sub forma unui lung și plictisitor cântec evenimente din istorie și din viața de dinainte…

    ,,Ruinare. Reclădire. Ruinare iar. Refacere. Kira urmări scenele cu mâna. Orașe tot mai mari și mai impunătoare apăreau, iar distrugerea era pe măsură. Totul se repeta cu o asemenea precizie, încât cusăturile descriau o mișcare clară, ritmică: sus, jos, sus, jos, ca un val. Începea într-un colțișor, cu prima ruinare și, de acolo, creștea. Focurile erau tot mai mari, pe măsură ce satele și orașele creșteau. Toate erau, bineînțeles, mici broderii, minuscule îmbinări de cusături, dar Kira vedea cum tablourile cresc de la o porțiune de pânză la alta, cum urgia era din ce în ce mai mare și reclădirea tot mai dificilă. Iar porțiunile pe care era înfățișată pacea erau desăvârșite. Flori miniaturale, în nenumărate nuanțe, înfloreau pe pajiști scăldate în lumina razelor, cusute cu fir auriu. Figuri umane se îmbrățișau. Față de haosul și chinurile vremurilor de năpastă, imaginile din vremurile de pace erau atât de senine.”

    Kira își dezvoltă abilitățile, se pune pe treabă, însă sunt lucruri pe care nu le înțelege. Cum de și-a pierdut în circumstanțe dubioase ambii părinți? De ce Thomas e în aceeași situație?De ce oamenii care știu mai multe decât ar trebui dispar brusc? Ce viitor vor dezvălui broderiile pe care mâinile ei vor urma să le țeasă în cele din urmă? Este ea făuritoarea de albastru? Asta rămâne de văzut…

    Vă va plăcea cu siguranță această carte! Veți fi încântați să descoperiți frumoase și veritabile prietenii. De multe ori copiii pot fi pildă demnă de urmat pentru cei mari care uită ce înseamnă a fi un bun prieten, capabil de sacrificii pentru binele celuilalt. Literatura pentru copii nu e doar pentru ei, ci și pentru cei care vor să-și amintească de vremurile copilăriei, de cei mai frumoși ani ai vieții…

     Fragmente:

  • ,,Kira alesese câteva fire vopsite din coșulețul ei și începuse să coasă, cu un ac din os, modele pe bucata de pânză. Cusutul o alina și timpul trecea mai repede. Firele începuseră să-i cânte. Nu un cântec cu cuvinte sau note muzicale, ci un tremurat, o pulsație în mâinile fetei, ca și cum ațele ar fi fost vii. Pentru întâia oară, degetele copilei nu porunciseră firelor, ci doar le urmaseră ascultătoare. Kira închisese ochii și simțise acul mișcându-se singur în mâna ei, împins și tras de firele însuflețite.”
  • ,,Când Thomas zise ,,nalbă”, ținând un deget pe semnele scrise, Kira urmări cu băgare de seamă forma cuvântului. Întoarse apoi capul repede, de teamă ca nu cumva să-l învețe și să se facă vinovată de ceva ce era, de bună seamă, interzis. Zâmbi. Îi plăcuse să vadă cum condeiul dă formă sunetelor pe hârtie și cum formele spun povestea unui nume.”
  • ,,Aceeași întrebare, pe care ea și Thomas o discutaseră cu o zi înainte. Răspunsul părea a fi cel pe care și-l dăduseră singuri: erau artiști, toți trei. Făuritori de cântec, de sculpturi în lemn, de broderii. Fiind artiști, aveau o valoare pe care Kira nu reușea să o înțeleagă. Și din cauza asta fuseseră aduși aici, li se dăduseră propriile camere, erau hrăniți și îngrijiți bine.”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

logo Editura Art

Cartea Făuritoarea de albastru de Lois Lowry este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Cosmin

A doua carte din seria Undead

Cold Kiss (Sărutul de gheaţă), de Roxanne Longstreet (Rachel Caine)

Editura: Eis Pol

An publicare: 1995

Număr Pagini: 319

Limba: româna

 mini prezentare

                   A doua carte din seria Undead

    Sete nesfârşită. Poftă nesătulă. Acesta-i coşmarul vieţii lui Michael Bowman de când a fost transformat de către un respectabil chirurg într-o creatură a morţii , dând târcoale străzilor întunecoase din Dallas pentru a-şi procura “sângele morţii”…Dar unii vampiri doresc mai mult decât sânge…descoperă Michael descoperă când intră pe ușile închise ale Societății în căutarea  colegului său vampir, Adam Radburn. care lipsește Legat printr-un pact fals în cele mai adânci gropi ale iadului, acest cerc exclusiv al morții vii îl atrage pe Michael în jos într-o lume a nebuniei răului și imposibil de evitat, o lume seducătoare.

Dar , Michael trebuie să scape. Pentru că el se numără printre cei condamnați, iar  moartea nu este doar un mod de viață. Este afrodisiac final … o îmbrățișare erotică care promite extaz rafinat și durere fără sfârșit …

Cartea se mai găseste prin anticariate.

Din păcate primul volum nu a fost publicat încă în România.

Magonia de Maria Dahvana Hadley

Titlul original: Magonia

Traducere realizată de: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Gen: Fantasy, Young Adult, Romance, Science Fiction

Număr pagini: 300

Notă Goodreads: 3,62/5

Nota Mea: 8,5/10

DESCRIERE OFICIALĂ: Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

Magonia este magică. O fantezie ambițioasă, proaspătă și literalmente creată din senin, cu personaje minunate, profunzime emoțională și o lume fantastică unică și total neașteptată.” (Victoria Aveyard)

    PĂREREA MEA: Se știe că ador să citesc fantasy. Nimic nu e mai frumos și nu-ți stârnește mai mult imaginația ca atunci când evadezi într-o lume nouă, când plonjezi în necunoscut încercând să ții pasul cu o nouă rânduială, când personajele sunt atipice, iar universul, așa cum îl știai tu, nu mai există. De-a lungul anilor imaginația mi-a călătorit prin multe lumi, învățând, descoperind, iubind, plângând și luptându-mă cu demonii sau vrăjitoare, dar mai ales, cu nervii mei atunci când finalul nu era cel pe care îl voiam eu.

    De “Magonia” nu am auzit înainte să fie tradusă de cei de la Editura Corint în colecția Leda Edge (mai îmi scapă și mie cărți, deh :p ) așa că povestea m-a luat total prin surprindere. Pe lângă coperta minunată și titlul intrigant, coperta-spate adăpostea mărturia unei scriitoare mult-îndrăgite așa că nu mi-a luat mult timp să mă aventurez în paginile acestui roman.

  Când întâlnești o asemenea descriere a unui roman, aducându-ți în prim plan atât cât să-ți stârnească curiozitatea, parcă mi-e greu să mă iau la trântă cu ideile mele și cuvintele pentru a vă aduce ceva în plus și a vă convinge să citiți minunățiile pe care am ocazia să le descopăr, dar o să încerc pentru că o părere în plus niciodată nu va strica.

    Deși începe cât se poate de normal, pe Pământ, cu o adolescentă cât se poate de umană, dar care suferea de o boală deosebit de gravă, acțiunea din “Magonia” se mută rapid, ajungând în văzduhul ce ascunde mai multe decât ne-am fi putut închipui noi vreodată. Aza Ray (superb nume, apropo!) nu este eroina tipică a romanelor YA și sinceră să fiu, nu se numără nici măcar printre eroinele mele preferate. Este puțin?! nesuferită și, deși i-am înțeles filosofia de viață – adică e suficient că nu știe dacă luna viitoare, mâine sau chiar în câteva ore de aici încolo, va mai trăi așa că nu e nevoie, necesar sau frumos să se prefacă în comportamentul și imaginea pe care o afișează lumii întregi, nu cred că ar fi stricat să aibă o atitudine mai puțin enervantă.

“SPITALELE SUNT VIAȚA MEA.

Asta le spun oamenilor când am chef să fiu cumva amuzantă și enervantă, ceea ce se întâmplă adesea.”

     Nici după “moartea pământească”, nu mi se pare că i s-ar îmbunătăți personajul, ci mai degrabă devine și ușor superficial când, introducându-se “mult așteptatul” (not!) triunghi amoros, se holbează și face nenumărate comentarii despre pieptul gol al lui Dai, cel de care este “legată”. Nu mă înțelegeți greșit pentru că sunt fana triunghiurilor bine-construite și mai ales, ador pe cele în care mi-e dificil să aleg între personaje pentru că sunt pur și simplu îndrăgostită de toate fețele pe care mi le arată scriitorul, dar în cazul acesta, chiar nu mi l-aș fi dorit pe băiatul “adițional”.

    Jason este de departe preferatul meu dintre personajele acestui roman. Nu știam cum să dau paginile mai repede pentru a ajunge la capitolele scrise din perspectiva lui. Un copil-geniu, cu un spirit aventurier și fără nicio limită sau barieră de nedepășit, Jason te va intriga și te va seduce intelectual, dacă nu fizic.

   Deși inițial am crezut că Magonia a fost invenția pură a scriitoarei Maria Dahvana Headley, din câteva click-uri pe Google, am descoperit faptul că într-adevăr există o mențiune în istoria omenirii despre aceste corăbii ale aerului și a unui regat ceresc. Un tratat de magie scris în anul 815 de către episcopul Agobard de Lyon notează existența unor nave magice sub formă de nori care erau folosite pentru a crea furtuni meteorologice prin care furau recoltele de pe câmp.

    „noi am văzut și ascultat mulți oameni adânciți într-o așa stare de stupiditate, înecați în adâncurile nebuniei, încât cred că există o regiune numită de ei Magonia unde nave plutesc pe nori pentru a duce fructe… Marinarii… primesc și ei de la aceștia grâu și alte produse. Printre oamenii a căror nebunie e așa de mare încât cred așa ceva am văzut pe unii extirpând dintr-o adunare patru persoane strâns legate… care, pretindeau, au căzut din aceste nave… i-au adus în prezența noastră pentru a fi lapidați. Dar adevărul a învins!” — Lober Contra Insulam Virgi Opinionen

    O lume în care oamenii au în piept o ușiță care le adăpostește canwr-ul – o pasăre care trăiește și cântă în interiorul lor, bufnițe vorbitoare înalte cât un om, lilieci-velă, balene ce aduc furtuni, oameni-păsări ce devin păsări obișnuite cât ai bate din palme, piele albastră, ochi în culori neobișnuite, corăbiile ce străbat nori în loc să înoate prin valuri uriașe, un oraș plutitor, toate aceste lucruri mi-au adus imaginația la extrem.

    Deși ador fantasy-urile care au devenit clasice – Harry Potter, LoTR, Hunger Games, Divergent and so on – apreciez mult mai mult romanele care ne aduc ceva original, împletind fapte reale cu fantastic – I mean… mai mult de oameni-pasăre și again! nave plutitoare, ce-ți mai poți dori?! Mai multă acțiune… și mai multe pagini… asta, cu siguranță!

    Magonia a fost “piesa” de rezistență a acestui roman și regret că n-am aflat și mai multe lucruri despre orașul plutitor, despre obiceiurile oamenilor văzduhului, despre cum se desfășura viața celor din oraș pentru că aventurile de pe Amina Pennarum nu au făcut decât să-mi stârnească curiozitatea. Știu că prin octombrie anul acesta va fi publicat un al doilea volum, Aerie, care sper că-mi va satisface imaginația.

    Cititorul în serie din noi trebuia însă, să se regăsească într-un fel sau altul și în acest roman, iar una dintre replicile bune de memorat ale Azei este chiar următoarea:

„Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.”

     Am citit și eu… ici-colo, diverse păreri… și am descoperit prea multe lucruri negative care au început cu “primele … pagini sunt plictisitoare!” Da, sunt convinsă că sunt, dar nu așa sunt toate poveștile până când începe adevărata aventură…?! Nu poți sări peste introducerea unei povești așa cum nu poți sări peste felul întâi pentru a ajunge direct la desert (cel puțin, când suntem mici și desertul pare a fi singurul lucru care merită a fi mâncat!) Cei care au avut răbdarea să meargă până la capăt, au avut parte de un minunat roman fantasy, unul original chiar pentru că nu întâlnești pe toate drumurile o corabie zburătoare.

    Chiar dacă intriga nu e tocmai nouă (fata care descoperă cine este cu adevărat și faptul că posedă puteri ce pot schimba soarta locuitorilor de pe cele două “tărâmuri”), romanul nu-și pierde originalitatea prin talentul de care dă dovadă scriitoarea Maria Dahvana Headley, introducând o veche legendă franceză și jonglând cu măiestrie cuvintele, aducând-o în lumea modernă.

    Sper să existe cât mai mulți scriitori care să cerceteze mai bine istoria lumii și să ne aducă noi și noi provocări pentru că, deși mitologia greacă/romană, poveștile cu zâne sau vampiri și chiar extratereștri, sunt fascinante, parcă e și mai interesant atunci când descoperi porțiuni noi din miile de ani de când oamenii sunt pe aici, prin preajmă.

      Nu-mi mai rămâne de zis decât…

Ce înseamnă…?! Vă las pe voi să descoperiți citind “Magonia”!

Editura LedaCartea Magonia de Maria Dahvana Hadley a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: EmM

Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.

Vocea pumnalului,de Patrick Ness

Editura:Trei

Titlul original: The Knife of Never Letting Go

Traducere de: Florina Pîrjol

    Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.

Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte…
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii… şi mai departe.

Ness e un scriitor foarte înzestrat, de o imprevizibilitate care-ţi dă fiori. — The Times

Sfârşitul plin de suspans are efectul unui glonţ tras direct în stomac. — Booklist

Un roman care curge într-un ritm furios, înspăimântător, captivant şi, uneori, sfâşietor. Este o carte care-ţi bântuie imaginaţia. — Sunday Telegraph

„Nu există nimic pe lumea asta în afară de Vacarm, nimic altceva decât gândurile permanente ale oamenilor şi toate lucrurile venind la tine şi la tine şi la tine, din clipa în care spacşii au dat drumul virusului Vacarmului în timpul războiului, un virus care-a ucis jumătate din bărbaţi şi toate femeile, inclusiv pe mama mea, un virus care i-a înnebunit pe restul bărbaţilor şi care a însemnat sfârşitul pentru tot neamul spacşilor în momentul când oamenii, în nebunia lor, au ridicat armele.”

    Patrick Ness s-a născut în 1971 într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă zece ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997 i-a apărut prima povestire în revista Genre şi de atunci n-a mai renunţat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla.”
În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului şi de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) şi More Than This (2013). A scris şi literatură pentru adulţi: The Crash of Hennington(2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).

Sursa foto şi text: Editura Trei

în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothee de Fombelle – Editura Art

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

Titlul original: The Book of Pearl

Traducere: Mihaela Dobrescu

Editura: Art
Anul apariţiei: Mai 2016

Număr de pagini: 272

Gen: Fantasy; Romance; Young Adult

Cotaţie Goodreads: 4,09

    Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.

   “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama

   “Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

    Timothée de Fombelle s-a născut în 1973. După o scurtă perioadă în care a lucrat ca profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa şi în Vietnam, s-a orientat către dramaturgie. În 2006 apare primul său roman pentru cititorii tineri, Tobie Lolness. Textul, ilustrat de François Place, devine un succes pe plan internaţional, fiind recompensat cu premii prestigioase atât în Franţa, cât şi în străinătate (premiul Saint-Exupéry, premiul Tam-Tam, premiul Sorcières etc.) . Între Céleste, ma planète şi Victoria rêve, pledoarii emoţionante pentru ecologie sau pentru forţa imaginarului, Timothée scrie Vango, un minunat roman de aventuri în două volume, îndrăgit şi de cititori, şi de critică. Tradus în toată lumea, recunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi scriitori pentru publicul tânăr din generaţia sa, Timothée de Fombelle continuă să scrie şi pentru teatru.

    Mi-am dorit foarte mult să citesc această carte mai ales din cauza ispititoarei descrieri de pe copertă. Am crezut că voi avea parte de o poveste magică, ceva ce mai întâlnisem în cărțile scrise de Holly Black sau Carrie Jones. Iar faptul că era trecut și însemnul 14+,  mi-a întărit convingerea că este o carte ușurică. Total greșit! Este o enormă diferență între ceea ce am crezut eu și ceea ce se întâmplă de fapt în romanul “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

    Deși am bănuit că autorul va îmbina realul cu supranaturalul, nu mi-a venit să cred cât de ușor a făcut această trecere. De pe tărâmul zânelor am ajuns în Franța anilor ’30-’40, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial (eroul cărții a ajuns la un moment dat să fie închis într-un lagăr din Germania), iar la final m-am trezit în perioada contemporană. Recunosc că nu prea mi-a picat bine această trecere rapidă. Fiecare început de capitol m-a derutat aproape de fiecare dată și asta pentru că nu-mi puteam da seama din prima dacă sunt pe tărâmul de basm sau în lumea reală, dacă evenimentele aveau loc în prezent sau erau doar niște amintiri. Faptul că am avut de-a face cu mai multe povești care se desfășoară în paralel, m-a făcut  să-mi pun mintea la contribuție pentru a afla care este punctul de legătură dintre ele, dar și adevăratul fir al întâmplărilor în ordinea desfășurării lor.

    Chiar mi-a fost puțin greu să mă adaptez la stilul de scriere a lui Timothée de Fombelle, trecerea grăbită de la o idee la alta, de la un eveniment la altul. Având în vedere că povestea este narată la persoana întâi  nu de una ci de trei personaje, m-am trezit că sunt puțin confuză, neștiind de la început  cine narează: Joshua Perle, Olia sau băiatul care a “descoperit” povestea lui Joshua?

    Dar în ciuda celor menționate, cartea m-a captivat din mai multe motive: m-a impresionat povestea de dragoste dintre zâna Olia și prințul Ilian (o iubire imposibilă mai ales pentru că zânelor le este interzis să iubească), dorința lui de a găsi locul prin care să revină pe tărâmul de basm, permanenta căutare a acelor obiecte aduse de pe tărâmul zânelor prin care să dovedească veridicitatea poveștii lui, loialitatea Oliei, dar și suferința ei. Suferință pricinuită de  o condiție impusă de bătrânul duh Taage (vă las pe voi să aflați despre ce este vorba).

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 1

Acțiunea  romanului începe în forță. Olia, zâna care cu numai o zi în urmă renunțase la toate puterile ei magice, reușește să evadeze din castel și fuge în căutarea iubitului ei Ilian pe care îl știe în mare pericol. Este convinsă că el va muri în scurt timp. Se îndreaptă spre plajă cu gândul că îl poate salva, dar îl găsește pe băiat zăcând pe puntea  unui vas.

Gemea cu fiecare expirație, căutând cea mai mică licărire în ochii lui. Se lasă cu toată greutatea peste el. Ținea strâns între palme chipul băiatului. Inima ei peste inima lui, bătând pentru amândoi, măcinată de durere pentru amândoi. Vasul scârțâia la fiecare val, dar nu se clintea.

– Dragostea mea.

Mai avea și altele să-i șoptească la ureche: reproșuri, rugăminți și regrete infinite. Se agăța de umerii lui, îngropându-și chipul în părul său.” 

    În liniștea aceea, Olia simte pericolul. Cineva urca pe punte. Spre norocul ei nu este decât paznicul care venise să ascundă trupul băiatului pe faleza mării. De la el află că Taage, bătrânul duh din mlaștini primise poruncă  să-l omoare pe prințul Ilian, dar nu a ascultat porunca. În loc de asta, a preferat să arunce asupra tânărului o vrajă de surghiun și l-a trimis în exil pe-un alt tărâm, “în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

În ciuda faptului că Olia îl vede  pe Ilian zăcând fără viață, el părăsise acel trup, trăind de fapt undeva departe,  într-un loc de unde nu se mai întoarce nimeni.

Se aplecă asupra lui. Ființa aceea preaiubită se ridicase undeva? Unde s-ar fi putut afla? Prin vreo vale pierdută, prin vreun regat rupt de toate celelalte  regate? Era în picioare undeva, respira aerul nopții?”

   Dar să ne îndreptăm atenția spre lumea noastră, în Franța. Un băiat și-a abandonat bicicleta, alergând prin pădure după o fată  necunoscută de care se simte puțin obsedat. A tot văzut-o în ultimul timp și vrea să știe cine este ea. Ceva anume îl face să se arunce în apele râului și este cât pe ce să se înece, dar este salvat de un bărbat și dus de acesta într-un fel de refugiu. Încăperea era mare, pătrată, cu două ferestre. Nu conținea prea multe obiecte, dar ceea ce l-a nedumerit pe băiat a fost că un întreg perete era tapițat de o grămadă de bagaje. Sute de valize diferite, din carton, piele, lemn, de toate formele și mărimile. Parcă ar fi fost sala de triaj dintr-o gară. Ce se află oare în ele?

   Atenția i-a fost distrasă de o fotografie veche în alb-negru, agățată de unul din stâlpii care susținea plafonul. Tot cadrul era ocupat de o bucată de trotuar și de o vitrină de odinioară pe care stătea scris: Bezele. Casa Perle.1941. Ce însemnătate are această poză? De ce bărbatul nu vrea să-i spună cine este? De ce deține atâtea valize? Curiozitatea îl îndeamnă să deschidă unul dintre registre, iar pe prima pagină este scris: Joshua Perle, Al șaptelea caiet, de la 345 la 487. Despre ce este vorba? Cine este Joshua Perle?

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 2

   Și cu această ultimă întrebare în gând, pornim la drum într-o călătorie în timp, în Franța anului 1936. Într-una din zile, un băiat ce pare a avea cam 15-16 ani își face apariția în fața cofetăriei  Casa Perle din Paris. Stă în ploaie precum o statuie, cu privirea în gol și ar mai fi stat acolo mult și bine, însă  lui Jacques Perle, proprietarul coferariei, i s-a făcut milă de el, așa că l-a adus înăuntru. Din păcate nu a aflat nimic de la el. Băiatul refuza să vobească. Cine să fie? De unde  vine?  Jacques  s-a gândit că poate a fugit de la căminul surdo-muților, dar interesându-se la respectiva instituție, află că nu  lipsește nimeni de acolo.

    În scurt timp nu s-au mai putut lipsi de acest ”pasager al furtunii”. Băiatul muncea pe brânci și când, încet-încet, după doi ani de cursuri a învațat să vorbească franceza, dovedindu-se că sub melancolia lui se ascundea o persoană inteligentă, pătrunzătoare, fermecătoare, cu “un strop de accent de nicăieri și ochi cenușii.” Îl îndrăgeau tare mult mai ales că el le amintea de Joshua, băiatul lor care murise cu ani în urmă.

   Habar nu aveau ei ca noul membru al familiei Perle nu este altcineva decat Ilian, prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri, surghiunit de duhul Taage în lumea noastră. Nu-și dorește decât să se intoarcă acasă pentru a fi impreună cu Olia, iubirea vieții sale. Însă vreme de trei ani nu reușise să găsească nicio punte între lumea în care se trezise și cea de unde a fost silit să plece. Și totuși știa sigur că undeva există o ușă și într-o zi avea să întoarcă acasă. Așa că a luat decizia să plece de la Casa Perle, să exploreze lumea, să găsească locul de trecere.Și pentru început, își însușește numele băiatului decedat al cofetarului-Joshua Perle. A călătorit până în Maroc și în multe alte locuri, iar în septembrie 1939 când a începutul războiul, a plecat să lupte împotriva Germaniei.

   Partea cea mai interesantă din carte mi s-a părut a fi  povestea lui Ilian pe vremea când locuia încă pe tărâmul populat de zâne. Probabil vă întrebați ce anume a dus la surghiunirea lui. Totul a început cu moartea reginei. Și-a pierdut viața pe când îi dădea naștere lui Ilian. Regele și-a pierdut mințile, iar Ian, fratele mai mare a lui Ilian, l-a urât din prima clipă. Pentru el nu era decât creatura care i-a ucis mama. Din cauză că cei trei tămăduitori veniți la căpătâiul muridundei au spus că se va naște o fată, Ian nu a știut mult timp că are un frate și nu o soră. Iar de aici au început  toate necazurile. Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri dacă prințul Ilian a găsit drumul înapoi spre casă și dacă s-a reîntâlnit cu Olia.

Dacă vă este dor de un roman de aventuri sau de o poveste de dragoste imposibilă, atunci vă recomand cu drag cartea “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

Nota 9

logo Editura Art

Cartea   Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle  este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Alina

by -
16

" De ce ai avea nevoie de o zeitate nevăzută când ai în faţă zei adevăraţi?"

Elantris, de Brandon Sanderson- oraşul pierdut al zeilor

Titlu original: Elantris

Editura: Paladin

Colecţia: Fantasy Masters

An apariţie: 2016

Număr pagini: 740

Traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi

recenzie

  Elantris a fost pentru mine … o altă cărămidă greu de cărat în geantă şi dificil de depozitat din cauza copertei pe fond alb ( e „murdăribilă” aşa că a trebuit să verific fiecare suprafaţă pe care am pus cartea). Aveam un fel de groază când am început lectura. Mă oripilam la gândul că mă voi lupta din nou cu descrierile interminabile ale lui Sanderson şi mi-am tot repetat că sunt sadică de am ales să citesc un alt roman de-al lui. În fine … am zis să-i mai dau o şansă. Culmea e că a profitat de ea şi a reuşit să mă impresioneze cu povestea oraşului care păşeşte din lumină în întuneric şi care reuşeşte să renască dintr-o mână de cenuşă.

   Incontestabil, Brandon Sanderson are talent la scris. Lumile conturate de el, precum şi personajele sale sunt extrem de detaliate. Dacă în „Calea regilor”, m-au enervat descrierile lente, fără grabă, în timp ce lumea ardea în jur, în „Elantris” le-am găsit perfecte pentru că mi-au oferit detalii, nelăsându-mă să scap ceva din vedere. Deasemenea hărţile de la începutul romanului precum şi dicţionarul de simboluri de la sfârşitul poveştii sunt nu doar folositoare formării unor imagini de ansamblu, ci reuşesc să confere cărţii un aer mistic, un strop de magie şi iluzia capacităţii fantastice de a pune un pas în probabil cel care a fost „cel mai frumos oraş din lume”.

Elantris    De la un oraş-paradis în care totul este posibil, Elantrisul se prăbuşeşte ca blestemat şi este înghiţit de boală, purtând un stigmat demonic şi adăpostind între zidurile sale pe damnaţii atinşi de cumplita ciumă inexplicabilă.

    O atmosferă deprimantă domneşte peste cel numit odinioară „oraşul zeilor”. Din toată măreţia lui, Elantris este acum doar durere, urlete neputincioase, mirosuri pestilenţiale şi infinite tonuri de negru care dau locului un aspect pesimist şi grotesc.

      Trecerea de la strălucire magică la întuneric agonizant este descrisă cu măiestrie de autor care înfăţişează detaliat toată această decădere bruscă precum şi groaza instalată în oameni: atât cei torturaţi de damnare cât şi cei încă sănătoşi.

Elantris fusese frumos cândva. I se spunea oraşul zeilor, un loc plin de putere, strălucire şi magie.”

  De hidosul blestem al Shaodului este atins inclusiv prinţul Raoden – moştenitorul tronului Arelonului. Fără urmă de regret sau resentimente, tatăl său îl închide pe tânăr în oraşul-mormânt păstrând tăcerea ca şi cum s-ar fi ruşinat de groaznica năpastă şi anunţând public că prinţul s-a stins din viaţă datorită unei boli.harta 1

    Dincolo de zidurile cetăţii blestemate, Raoden cunoaşte Elantrisul aşa cum este de fapt la zece ani după ce fusese lovit de Reod ( numele blestemului): un tărâm al morţilor, al durerii eterne, al agoniei nesfârşite. Doar întuneric şi o permanentă groază ca durerea să nu crească în intensitate.

Raoden îşi atinse pieptul, cuprins de un frison.

– Nu-mi bate inima, zise el dezmeticindu-se.”

  Nimeni nu avea habar ce provocase cumplitul blestem, însă cert era că Reodul exista şi transforma oamenii în cadavre umblătoare, înnebunite de durere. Numai că prinţul Arelonului nu este sub nicio formă genul care să se dea bătut şi să renunţe acceptându-şi soarta. Cum timpul nu-i lipseşte, el începe să cerceteze magia Aonilor în arhivele ascunse ale Elantrisului. Ajutat de dulezul Gallon, Raoden nu doar supravieţuieşte în cetate, dar reuşeşte şi să îşi facă aliaţi şi să descopere secrete pe care nimeni nu s-a obosit vreodată să le afle.

Cu cât erai mai atent, cu atât mai mult timp reuşeai să-ţi păstrezi minţile întregi.”

Era greu de crezut că Elantris fusese cândva cel mai frumos oraş din Opelon, şi poate din întreaga lume.”

harta 2În afara cetăţii damnate, Sarene, logodnica lui Raoden şi prinţesa Teodiei, primeşte vestea macabră a morţii prinţului. Cum o clauză bizară a contractului prenupţial o transformă automat în soţia lui dacă acesta moare, Sarene se trezeşte văduvă înainte de a fi avut măcar ocazia să îşi cunoască soţul. Comportamentul deplasat al regelui din Arelon, evitarea discuţiilor şi absenţa durerii care ar fi trebuit să existe la moartea prinţului o şochează pe Sarene şi, în acelaşi timp, îi trezesc suspiciuni. Ce se întâmplase de fapt cu bărbatul care trebuia să îi devină soţ? Neputând sta departe de necazuri, prinţesa începe să caute răspunsuri pe cont propriu în vreme ce un război iminent ameninţă să distrugă alianţa plănuită între Teodia şi Arelon şi să impună o religie care ascunde mai multe decât lasă să se vadă.

– Am vorbit cu Raoden chiar înainte să părăsesc Teodia şi părea în regulă. Ceva e putred aici, Ashe, şi vreau să aflu ce.”

Auzise toată viaţa poveşti despre Elantris, despre magia pe care o avusese cândva acel loc şi despre creaturile monstruoase care-i bântuiau acum străzile. Nu conta cât de excentrice erau casele sau cât de bine arătau străzile: acel monument era dovada vie că nu totul era bine în Arelon.”

     Dincolo de dramele personale ale protagoniştilor, intrigile politice se ţes cu repeziciune, iar religia atât de disputată este pe cale de a fi impusă prin măcel de către o zeitate aparent însetată de sânge care nu se dă în lături de la a-şi transmite dorinţele printr-un profet. Pionii umani folosiţi sunt îndoctrinaţi foarte bine şi devin aproape fanatici în fervoarea lor de a fi pe plac divinităţii.

Avea trei luni la dispoziţie să schimbe structura religioasă a unei întregi culturi. Era o sarcină imensă, însă trebuia să reuşească.”

  Sanderson îşi poartă cititorii într-o călătorie în care misterul are un loc de cinste şi, pentru prima dată nu am fost fascinată de romance-ul poveştii ci am căutat să aflu secretul din spatele blestemului. Ce anume a transformat gloriosul oraş într-o groapă a monştrilor? Oare chiar au fost oamenii pedepsiţi pentru îndrăzneala lor de a se crede asemenea zeilor? Magia Aonilor este deasemenea o putere pe care Raoden o descoperă şi care uimeşte. Încet se conturează trecutul, iar prezentul devine o luptă pentru supravieţuire.

Părea că Elantrisul hotărâse să moară – o cetate sinucigaşă.”

    Pe un fundal ameninţător şi totodată fantastic, Sarene şi Raoden se vor regăsi dar are povestea lor un final fericit sau este supusă trădării? Personal, m-au captivat ambele personaje prin inteligenţa, perseverenţa şi curajul de care au dat dovadă pe tot parcursul romanului. Iar fascinantul Elantris … reuşeşte să atragă în tenebrele sale implorând parcă readucerea luminii pe străzile cuprinse de funingine şi măcinare ireversibilă.

    Magie combinată cu mister, un romance amestecat cu intrigi puternice, o goană permanent cronometrată pentru supravieţuire şi un secret care are forţa de a reînvia „oraşul zeilor” – „Elantris” este o aventură memorabilă, un fantasy captivant şi original , o operă care delectează cititorul până la finalul grandios.

     PS: Am făcut pace cu Sanderson! :)

Editura Paladin-logoCartea Elantris de Brandon Sanderson este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1

by -
27

Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

Jocul Coroanei, de Evelyn Skye

Titlul original: The Crown’s Game
Traducere : Ofelia Al – Gareeb

Editura : Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 416

Gen: Fantasy; Young Adult; Historical Fiction; Romance

Seria The Crown’s Game : 1.Jocul Coroanei – The Crown’s Game; 2. The Crown’s Heir

EXISTĂ LUCRURI MAI PERICULOASE DECÂT UN STROP DE MAGIE . . .

VIKA ANDREIEVA poate stârni zăpada și poate transforma cenușa în aur.

NIKOLAI KARIMOV poate vedea prin pereți și poate face să apară poduri din senin.

Ei sunt magi – singurii din Rusia -, iar țarul, amenințat de Imperiul Otoman și de kazahi, are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el.

Și astfel inițiază Jocul Coroanei, un duel al abilităților magice.

știgătorul jocului va primi puteri de neimaginat. 

Pe cel învins îl așteaptă moartea.

Jocul Coroanei nu trebuie pierdut.

   „Jocul Coroanei este un basm fascinant, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, misterioasă și seducătoare, plină de magie ascunsă și iubiri pătimașe.” – Sabaa Tahir 

   „Absolut încântătoare. Adevărata vrăjitorie este în atmosferă. Skye creează o Rusie plină de magie și eleganță, descriind Sankt Petersburgul într-un fel atât de spectaculos, încât ai putea jura că te afli pe malurile Nevei și dansezi în sălile de bal ale Palatului de Iarnă.” – Sara Raasch

   Evelyn Skye, autoarea Jocului Coroanei (și a continuării sale, care va apărea în următorii ani), a fost nominalizată ca scriitor bestselling de către New York Times. În afară de scris, îi place să mănânce pizza, i s-a oferit la un moment dat un post în C.I.A, iubește să se joace cu fiica ei în parc și să citească pe canapea mâncând fursecuri la nesfârșit.

    Între mine și “Jocul Coroanei” a fost dragoste la prima vedere. Știți doar cât de mult îmi plac poveștile magice, așa că înțelegeți de ce m-am lăsat sedusă atât de ușor de descrierea cărții. Conținutul nu a făcut decât să-mi de-a lovitura de grație. Am fost pur și simplu prinsă în mrejele unei povești uluitoare! Este total diferită de tot ce am citit până acum în materie de fantasy sau ficțiune istorică.

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de acțiunea cărții, de intrigă, de atmosfera ca de basm, de personaje, de sentimentele lor. Am asistat cu mare plăcere nu doar la acel duel al abilităților magice, ci și la dragostea care se înfiripă între cei doi. Sunt dușmani și sunt conștienți că în acea competiție doar unul va rămâne în viață și cu toate acestea, după fiecare vrajă făcută, fiecare răsuflă ușurat pentru că celălalt nu a fost rănit. Dar fiecare duel are un singur câștigător, nu?

   “Căci era prea crud din partea vieții să i-l aducă acum, doar pentru a-i aminti că unul dintre ei avea să fie luat în curând.”

   “Dar pe cine păcălea el? Ar fi fost atras de ea, indiferent dacă îi spunea sau nu pe nume. Poate că farmecele lor erau făcute să se înfrunte, însă făceau parte din aceeași magie. Parte a aceluiași întreg. Asta avea să facă învingerea mult mai dulce-amăruie.”

    Și pentru ca totul să fie și mai complicat, autoarea a preferat să creeze un pătrat amoros: Vika este atrasă de Nikolai, care la rândul său o place, dar în preajma lui se află mereu Renata care este îndrăgostită de el de  mult timp. Și să nu-l uit pe Pașa, moștenitorul tronului, care este și el îndrăgostit de Vika. Inevitabil cineva va avea inima sfărâmată. Mai grav e faptul că sentimentele pe care le au amândoi pentru Vika  pot strica prietenia lor de-o viață.

    “Jocul Coroanei” este un roman fantasy istoric, a cărei acțiune se petrece într-o Rusie imperială alternativă (anul 1825), dar care se bazează pe evenimente și locuri adevărate (chiar autoarea face această precizare la final). La acea vreme Imperiul Rus se afla în pragul războiului (otomanii vor să acapareze anumite ținuturi din sud și kazahii vor să se revolte),  iar țarul are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el. Însă atunci când există mai mulți magi, se inițiază Jocul Coroanei, o competiție a tuturor abilităților magice. Nu era loc decât pentru un singur Mag Imperial, căci cel care câștiga avea nevoie de acces la întreaga forță a magiei Rusiei. Și, prin urmare, magia îl omora pe cel care pierdea Jocul.

    Jocul Coroanei este unul străvechi, mai străvechi decât însuși țaratul. A luat ființă cu mult timp în urmă, pe vremea lui Rurik, Prințul Novgorodului, când Rusia încă era un pâlc de triburi tinere, sălbatice și neînfrânate. Pe măsură ce țara s-a maturizat de-a lungul secolelor, același lucru s-a întâmplat și cu jocul. Însă întotdeauna și-a păstrat ferocitatea de neîmblânzit.

   Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

   Pe cel învins îl aștepta sumbra uitare.

   Jocul coroanei nu era unul de pierdut

Jocul Coroanei 1

    Vika Andreieva (16 ani) este o tânără veselă, spirituală, neastâmpărată, genul de fată care refuză să se ascundă din fața primejdiilor, dar de care se tem cam toate femeile din insula Ovcinin. Era ca și cum ele ar fi bănuit că ” ceea ce curge prin venele ei nu era banalul sânge, ci altceva, mai fierbinte și mai volatile, care ar fi putut să-i ardă pe cei ce se apropiau prea mult”.

     De mai bine de zece ani se antrenează alături de mentorul și totodată tatăl ei, baronul Serghei Mihailovici Andreiev, pentru a deveni Magul Imperial și mai are doar doi ani de pregătire până când magia ei va fi destul de puternică pentru a-i servi țarului. Încă de când era mică, Vika se plânsese că nu existau și alți copii înzestrați cu haruri magice cu care să se joace, însă tatăl ei i-a explicat că cea mai mare parte a lumii uitase de magie și ca atare, magii deveniseră mai rari.

    Habar nu are Vika că în Sankt Petersburg există un tânăr chipeș care posedă și el abilități magice. Nikolai Karimov (18 ani) este un orfan din stepa kazahă, care se antrenează de mai bine de 11 ani să fie Mag Imperial, iar mentorul și binefăcătoarea lui nu este nimeni alta decât sora baronului Serghei Andreiev, contesa Galina Zakrevskaya. De fiecare dată când îi dădea o lecție într-un loc public, Nikolai trebuia să-și protejeze identitatea. Galina era foarte sigură că celălalt mag nu știa de existența tânărului, dar, pentru orice eventualitate, el trebuia să ascundă cine era. Asta avea să-i ofere eventualitatea surprizei atunci când Jocul începea. Binenteles că ea nu se deranjase să-i spună cine era celălalt mag sau de unde știa de el.

    Într-una din zile, Nikolai îl însoțește pe bunul lui prieten, țareviciul Pașa (viitorul țar al Imperiului Rus, fiul țarului Alexandru) la vânătoare de potârnichi, chiar pe insula Ovcinin și habar nu aveau ei că în scurt timp vor avea parte de o experiență de neuitat!

    Tihna dimineții a fost spulberată de un bubuit de tunet, fulgerele au brăzdat cerul, dar nu era niciun strop de ploaie, ci doar foc. Foc care a izbucnit din copacii trăsniți. Apoi, într-o scurtă perioadă de liniște s-a auzit țipătul unei fete. Bănuiți peste cine au dat ei, nu?

    “Însă n-avea cum să fie un fenomen natural. Se răsuci pe călcâie, căutând. Ceva făcuse asta dinadins. Cineva. Simțea alteritatea plutind în aer, dens și greu. Și din nou, scorțișoara amestecată cu prevestirea morții. Nikolai se șterse la gură, de parcă asta ar fi putut să elimine orice urmă  de gust și prorocire.”

   “Focul deveni și mai fierbinte, și ardea  cu o viteză nesăbuită, ramurile din mijlocul grămezii prefăcându-se în cenușă chiar în secunda în care o limbă de foc le atingea.  

    Apoi, pe măsură ce focul devora și ce mai rămăsese din copaci, dezlănțuindu-se spre marginea cercului, o mică siluetă se ridică din centru, ea însăși înghițită de flăcări.”

    Acesta a fost momentul în care Nikolai l-a zărit pe celălalt mag din Joc. Nu o mai văzuse niciodată pe fată până atunci, dar și-a dat imediat seama cine era ea. Însă Vika s-a speriat la apariția celor doi tineri și le-a înghețat picioarele, apoi a fugit.

    Între timp, țarul este nevoit să inițieze Jocul Coroanei. Se simte tot mai amenințat de otomani și kazahi, așa că are mare nevoie de un Mag Imperial. Iar mesajul pe care i l-a trimis lui Serghei l-a lăsat pe acesta mască! În tot acest timp presupusese că Vika era singurul mag. Îi trimisese vorbă Galinei, atunci când descoperise aptitudinile fetei, dar ea nu-l informase niciodată că avea un mag sub tutela ei. Iar acum Vika trebuia să participe la Joc! Cum va reacționa fata atunci când îi va spune ce se întâmplă? Cum va accepta adevărul? În scurt timp trebuie să participe într-un duel pe viață și pe moarte!

     Vika și  Serghei vor pleca la Bolșebnoie Duplo pentru a depune jurământul pentru Jocul Coroanei. Tatăl a insistat ca fata  să fie camuflată deoarece nu știau când s-ar fi putut întâmpla să-și încrucișeze drumul cu Galina și elevul ei. Era vital ca Vika să nu-și dezvăluie identitatea față de celălalt mag, căci așa avea să-i fie mai greu acestuia să o rănească pe Vika în Joc, în cazul în care celalalt concurent nu știa cine era și, prin urmare, în cine să țintească. Astfel că un abur străveziu o înconjura pe fată, schimbându-i înfățișarea în orice s-ar fi așteptat un privitor să vadă. Nu știa sărmanul om că Nikolai o văzuse deja pe fată!

   Însă de efectul camuflării s-a folosit și Nikolai. Când și-a făcut apariția alături de Galina, era precum o umbră, nedistingandu-i-se trăsăturile faciale.

Jocul Coroanei 2

     Ajunși cu toții în fața țarului, acesta a declarat începerea Jocului. Fiecare mag trebuie să treacă peste cinci probe. În calitate de judecător, țarul putea să declare învingătorul in orice moment al Jocului sau putea aștepta pâna ce se încheiau toate probele.

   “ – Când voi declara învingătorul, însăși magia Jocului îl va elimina pe celălalt mag. Chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, n-aș declara învingătorul după ce voi veți fi avut fiecare cinci runde. Jocul va luă decizia pentru mine și unul dintre voi va dispărea. Rusia va avea doar un singur Mag Imperial pentru a mânui întreaga forță a magiei sale.”

   Imediat după ce și-au depus jurământul, cei doi magi au fost însemnați. O pereche de baghete încrucișate au apărut pe corpul lor ca și cum ar fi fost arse de fier înroșit în foc. Ele au apărut cu un anumit motiv.

  “Bachetele vor arde până ce vei fi făcut prima mișcare în Joc. Apoi vor rămâne în stare latentă în timp ce va fi rândul Magului Doi. Vor căpăta iar viață pe pielea ta odată ce rândul ei se va fi isprăvit. Așa vei ști că e din nou timpul să faci o mișcare. Baghetele vor deveni tot mai fierbiti dacă va dura să-ți execuți turul. Și dacă se scurge prea mult timp – dacă îl vei tărăgăna sau, din alt motiv, vei refuza să închei Jocul – , cicatricea se va aprinde și în cele din urmă te va mistui.”

   “ – Magul care pierde va arde spontan?

    – Da. Cicatricea îl va incinera pe învinsul Jocului.”

    Cât timp va ține Jocul, mentorii nu vor putea interveni și pentru a se asigura de acest fapt, țarul îi exilează în Siberia. Dar, mai întâi, le permite acestora să ofere câte un dar magilor. Vika primește de la Serghei o brațară fermecată, iar Nikolai primește de la Galina un cuțit fermecat care nu-și ratează niciodată ținta. Și îi dă un sfat: “Foloseste-ți magia pentru a ucide și pentru a termina tu însuți Jocul. Nu-i da șansa țarului de a alege pe altcineva în afară de tine.”

   De acum încolo începe partea cea mai spectaculoasă a acestei fabuloase povești, dar vă las pe voi să descoperiți cum s-a desfășurat Jocul și cine l-a câștigat. De altfel, o să aveți de descifrat câteva mistere. Ce secret ascunde Serghei și cum își dă seama Vika că întreaga ei viață a fost o minciună? Cine este misterioasa Aijana, femeia care timp de 18 ani a fost îngropată, a stat într-un somn în pre-moarte, spațiul amorf dintre tărâmul viilor și cel al morților, timp în care și-a luat energia din larve și viermi care să o contopească într-o forță de viață suficient de puternică pentru a o reînvia. De ce a reînviat? Ce descoperă Nikolai în privința adevăratei sale origini?

NOTA 10+

Editura LedaCartea Jocul Coroanei de Evelyn Skye a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

by -
15

"Sabia destinului are două tăişuri. Unul dintre ele eşti tu. Iar celălalt este ...moartea?"

Sabia destinului, de Andrzej Saprowski-legendă şi mit

Titlu original: Miecz Przeznaczenia

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

An apariţie: 2016

Număr pagini: 351

Traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean

      Începând cariera literară în glumă, autorul polonez A. Saprowski şi-a cucerit rapid cititorii cu un stil inconfundabil şi prin abordarea unui gen literar mai puţin consacrat în ţara natală. „ Când am început să scriu eu, Polonia nu avea scriitori de fantasy.”

     Seria „The Witcher” i-a adus un succes remarcabil şi popularitate literară apreciată cu multe premii şi distincţii.

     „Sabia destinului” continuă aventura din Ultima dorinţăa cărei recenzie o puteţi găsi aici.

       De data aceasta aventura începe în plină luptă. Vânătorul cu părul alb vânează un basilisc, iar mulţimea panicată aşteaptă deznodământul care nu întârzie să apară: încă odată, Geralt înfruntă monştrii şi îşi ia plata cuvenită pentru uciderea lor. Cu această ocazie, îl cunoaşte pe Borch Trei Găi însoţit de două războinice zerrikance.

Fight Acceptând să meargă împreună la han, între cei doi se leagă o uşoară amiciţie şi un dialog despre o creatură legendară: dragonul auriu. Supoziţiile despre o asemenea reptilă gigantică, îl fac pe Geralt sceptic, dar numele lui Yennefer îi schimbă radical decizia de a se ţine departe de dragoni şi rivianul se trezeşte că se aventurează năvalnic în necunoscut, sperând ca odată cu creatura mitică să o reîntâlnească şi pe vrăjitoarea care i-a furat inima.

Oare n-o fi posibil să fi existat cândva un dragon auriu, o mutaţie unică, irepetabilă?”
… posibilul nu are limite, sau cel puţin natura nu le cunoaşte.”

       Pe urmele făpturii despre care se crede a fi doar o închipuire, Geralt porneşte într-o expediţie plină de peripeţii alături de o serie de personaje amuzante, alături de vechiul său prieten – trubadurul Jaskier- şi, bineînţeles, alături de Yennefer care, aşa cum se aşteptase şi Vânătorul, îşi face apariţia.

    La început, reacţia femeii este una ostilă şi derutează puţin, dat fiind faptul că la sfârşitul primului volum, cei doi păreau să-şi fi clarificat oarecum problemele. Cuvintele ei fac cititorul să-şi ridice sprâncenele uimit, iar vânătorului îi provoacă amuzament furia nestăpânită a vrăjitoarei.

– Să nu te aud! Ţi-am dat mai mult decât oricărui alt bărbat, secătură. Nu ştiu de ce tocmai ţie. Iar tu … Oh, nu, dragul meu. Eu nu sunt vreo curvă sau vreo elfă întâlnită din întâmplare pe o potecă din pădure, pe care s-o laşi baltă într-o dimineaţă, s-o părăseşti fără niciun cuvânt de rămas-bun, lăsându-i pe masă un bucheţel de violete.”

   Ups! Ce-ai făcut Geralt? Vrăjitoarea înfuriată pare comică pe de-o parte, dar cuvintele sale conţin o notă de dezamăgire care îl vizează pe protagonist.loving

– Yen. Iartă-mă.
– Nu. Niciodată.”

      Cu toată tensiunea dintre Yen şi Geralt, drumul continuă, iar dragonul auriu se dovedeşte a fi o realitate deopotrivă maiestuoasă şi înfricoşătoare. Pielea sa din aur atrage şi învrăjbeşte oamenii şi vrăjitorii care ajung să îşi pună beţe în roate.

      Dragonul Villentretenmerth este însă şi posesorul unor abilităţi ieşite din comun: are darul de a vorbi, poate lua formă umană, are simţul onoarei, este un excelent luptător şi dovadă chiar şi de sarcasm în dialogurile sale. Deja îmi place dragonul ăsta care se amuză pe seama celor mai buni luptători, umilindu-i în luptă dreaptă.

Dacă cineva nu ţine cont de poruncile mele, iată, îl poftesc la luptă de onoare, cavalerească. Cu arme convenţionale, fără vrăji, fără scos foc pe gură.”

      Surpriza pe care dragonul auriu ne-o face este însă una de proporţii. Cine este de fapt acesta, rămâne să aflaţi din paginile volumului. Să nu uităm că una dintre capacităţile sale este de a se transforma în fiinţă umană

Doar legenda şi mitul ignoră limitele posibilului.”

       Stilul lui Saprowski este într-adevăr inconfundabil. Replici moralizatoare sau gânduri pline de tâlc, dar şi fraze conţinând umor şi presărate cu regionalisme şi expresii neconvenţionale fac din naraţiune un adevărat deliciu literar.

Geralt and YenneferAcest al doilea volum se axează mai mult pe relaţia aparent fără niciun viitor dintre vrăjitoarea Yennefer şi Vânătorul Geralt. Legătura dintre cei doi este pe cât de ciudată, pe atât de intensă. Trecem rapid de la „nu te iert niciodată” la săruturi fierbinţi, apoi la despărţiri decepţionante şi regăsiri dulci. Din câte se pare, cei doi au multe de împărţit, iar autorul ni le relatează progresiv, păstrând permanent o aură de mister. De fiecare dată există senzaţia că rămâne ceva nespus.

…oamenii uniţi prin destin se întâlnesc mereu.”
Împărtăşirea aceluiaşi destin nu este de ajuns. E nevoie de ceva mai mult.”

        Călătoria continuă şi ne aventurăm alături de Geralt prin alte ţinuturi magice în care întâlnim personaje ce ne duc cu gândul la basme şi la acea atmosferă fascinantă de poveste. Numai că, Geralt nu este Făt-Frumos, iar uneori, durerea ce pare să curgă prin cuvintele sale nu prevesteşte un sfârşit de genul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Sabia destinului va fi în final decisivă.

– Poate crezi că mă cunoşti. Nu uita, eu sunt o fiinţă cu o natură mai complicată.”

        La fel ca în volumul precedent, şi în “Sabia destinului”,  drumul alături de vânător este unul special. Niciodată nu poţi spune că îl cunoşti suficient pentru a-i acorda încredere, dar mergi alături de el pe un tărâm mistic unde magia, creaturile legendare şi capacităţile supranaturale sunt întâlnite la fiecare pas. Curiozitatea pe care o stârneşte te determină să mai faci un pas, apoi încă unul, până ce urmezi tot traseul ca hipnotizat.

       Această nouă serie de întâmplări cuceresc cititorul, iar aventura devine una palpitantă, antrenantă şi încărcată de magie. “Sabia destinului “ ne poartă cu abilitate prin ţinuturi fabuloase şi ne face cunoştinţă cu personaje noi, în timp ce pe protagoniştii deja cunoscuţi începem să-i cunoaştem din ce în ce mai bine.

sigla NemiraCartea Sabia destinului, de Andrzej Saprowski a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto: 1, 2 , 3

by -
8

,,Când soarele trece prin zodia Balanței, e un moment prielnic pentru călătorii. Atenție la dușmanii declarați, la războaie și împotriviri.”

Zodii, astrologie și magie în romanul ,,Cartea vieții” de Deborah Harkness

     Recent am citit ultimul volum al seriei All Souls și cu părere de rău am dat ultimele pagini ale acestei povești încântătoare. Alături de seria Outlander, este seria mea favorită, pe care o găsesc a fi extrem de complexă, de o calitate inegalabilă. Profesorul universitar Deborah Harkness s-a documentat extrem de mult, nimic din ceea ce scrie nu este întâmplător. Totul este bine gândit, bine pus la punct. Așa rezultă capodopera pe care o putem savura pagină cu pagină. Povestea ce-i are drept protagoniști pe frumoasa Diana și pe chipeșul Matthew este încadrată în genul fantasy. Vrăjitoare, vampiri, demoni populează universul atent creionat și conturat de autoare. Magia e nelipsită, magia e omniprezentă. Astrologia a fost considerată și încă este de unii oameni o formă de magie. În acest volum ce încheie saga familiei Bishop-Clermont vom remarca că astrele joacă un rol semnificativ. În plus, capitolele sunt însoțite de niște notițe dintr-un așa-zis ,,caiet de notițe englez,autor anonim, aprox. 1590 Goncalves MS 4890”. Aceste notițe vorbesc despre zodii, despre caracteristicele acestora, reprezentând totodată mici profeții, legate într-un fel sau altul de povestea de față.  De aceea, m-am hotârăt să împărtășesc cu voi câteva dintre ele, rămânând ca restul să le descoperiți singuri când veți citi ,,Cartea vieții”.

                          Soarele în zodia Leului

        ,,Cea care se naște când soarele e în zodia Leului va fi din fire ingenioasă, isteață și dornică să învețe. Va voi să știe numaidecât orice lucru va auzi sau va vedea, dacă aceasta implică o oarecare dificultate. Știința magiei îi va fi de mare folos. Va fi apropiată prinților și mult îndrăgită de ei. Primul ei copil va fi o fată, iar al doilea, un băiat. De-a lungul vieții va trece prin numeroase necazuri și pericole.”

Caiet de notițe englez, autor anonim, aprox. 1590 Goncalves MS 4890, f.8vzodia leu

Soarele în zodia Balanței

,,Când soarele trece prin zodia Balanței, e un moment prielnic pentru călătorii. Atenție la dușmanii declarați, la războaie și împotriviri.”

Caiet de notițe englez, autor anonim, aprox.1590 Goncalves MS 4890, f. 9r

Soarele în zodia Gemenilor

       ,,Semnul Gemenilor se ocupă de parteneriatul între soț și soție, dar și de toate problemele care țin de credință. Un bărbat născut în zodia aceasta are o inimă bună, sinceră și o minte ascuțită care îl va mâna spre a învăța multe. Va fi iute la mânie, dar nu va întârzia la împăcare. E mândru la vorbă, chiar și în fața prințului. E mare înșelător, căci împrăștie în jur născociri și minciuni bine ticluite. Se va încurca des cu necazul din pricina soției lui, dar îi va înfringe pe dușmanii lor.”

Caiet de notițe englez, autor anonim, aprox. 1590 Goncalves MS 4890, f.8rzodii

zodia gemeni

Transformările la care e supus personajul principal, îl face uneori insuportabil, chiar și limbajul este pe alocuri mai vulgar, însă fiind părtaș la toate suferințele îndurate, parcă-ți vine nu doar să-l ierți, ci și să verși o lacrimă pentru el.

gargui-Andrew DavidsonGargui de Andrew Davidson

Titlul original: Gargoyle
Traducere: Teodor Fleseru
Editura: All
Anul apariției: 2008
Număr pagini: 496

Andrew Davidson (născut la 12 aprilie 1969) este un romancier canadian. Are un BA în literatură engleză de la Universitatea din British Columbia, și a lucrat ca profesor în Japonia înainte de a reveni în Canada.
A publicat până în prezent doar un singur roman, Gargui, un thriller psihologic despre dragoste, religie, boli mintale şi istorie medievală.

În 2010, când am citit „Gargui”, căpătasem deja titlul de „cititor înrăit” și ajunsesem în faza în care îmi doream să citesc ceva frapant, care să-mi tulbure existența. Într-un cuvânt, să mă facă neom. Îmi amintesc că best seller-urile acelui an nu m-au zdruncinat cât ar fi trebuit, dar am avut ocazia să citesc „Gargui” – o carte apărută la editura All, cu o copertă cel puțin interesantă: o creatură ciudată, cu aripi, cu cap de om, o inimă… în sfârșit, elemente care nici ele nu mi-au stârnit mare interes.

Prima parte a cărții a fost un fel de traiectorie ascendentă, în care interesul a început să crească atât de mult, încât am știut: avea să fie cartea anului, pentru mine.

Subiectul este unul interesant și povestit la persoana I-a, pentru ca cititorul să fie prins în emoțiile acțiunii: un tip trendy, cool, tânăr, în pas cu tendințele contemporane, cu o viață să-i spunem „agitată” (ca să fim eleganți), are un accident în timp ce era la volanul mașinii. Suferă arsuri pe care le descrie în detalii fine. Urmează o serie îndelungată de chinuri la spital și o suferință care-l transpun într-o realitate pe care nici n-o visase în existența efervescentă de până atunci.

Intriga am detectat-o odată ce am citit despre apariția stranie a unei femei la spital. Marianne Engel pe numele său, ciudata femeie susține că e soția tipului și chiar îi povestește întâmplări din viața lor conjugală, din viața anterioară, din Evul Mediu, mai exact. E momentul „acela”, „butonul” care se apasă ca să te determine să nu mai lași cartea din mână până la final. Din acel punct, descoperi că nu te afli în fața unui simplu roman, ci în fața unui roman complex, al cărui autor îmbină elemente din arhitectură, pictură, filozofie, medicină, şi literatură, țesându-le pe o poveste de dragoste care transcende în timp, continuând pe parcursul mai multor existențe.

Pe măsură ce filele deveau citite, înțelegeam de ce autorului i-au trebuit șapte ani de muncă pentru a desăvârși această operă, tradusă ulterior în peste 30 de limbi și nominalizat la Galaxy British Book Awards 2009. A fost un roman șocant, presa din întreaga lume a bubuit atunci de materiale pe tema acestei cărți. Incredibil este faptul că romanul „Gargui” este volumul de debut al lui Andrew Davidson și cred că este un lucru destul de neobișnuit ca un roman de debut să răscolească lumea literară din întreaga lume.

N-o să vă dezvălui mai mult din acțiune, vă spun doar că e una din acele cărți prin care autorul te ia cu el într-o călătorie fascinantă, te determină să-i simți emoțiile… iar acestea sunt departe de a fi constante! Transformările la care e supus personajul principal, îl face uneori insuportabil, chiar și limbajul este pe alocuri mai vulgar, însă fiind părtaș la toate suferințele îndurate, parcă-ți vine nu doar să-l ierți, ci și să verși o lacrimă pentru el.

Se spune „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea împlini”. Așa mi s-a întâmplat și mie în 2010, când îmi doream să citesc o carte care să-mi bântuie nopțile… și pentru multă vreme, pentru mine, acea carte a fost „Gargui”.

Autor: Rodica Puşcaşu

by -
17

„De multe ori, ceea ce unii din ei numeau destin părea a fi o glumă crudă şi sadică, cu un simţ al umorului foarte dubios.”

Ultima vrăjitoare din Transilvania – Alexandra ( vol. 3) de Anna Váry

Editura: Herg Benet
Colecţia Cărţile Arven
An publicaţie: 2015
Număr pagini: 288

With every step I take
The less I know myself.

Evenimentele traumatizante din V., moartea lui Mathias, dispariţia lui Aneke din viaţa ei, o transformă pe Alexandra dintr-o adolescentă hiperactivă într-o fată nevoită să se maturizeze rapid. Vocea ei din prologul cărţii reflectă faptul că teama i-a dispărut cu totul şi că tânăra este pregătită „pentru orice ar fi venit”. Dar oare aşa să fie? Alexandra va putea face faţă supranaturalului aşa cum crede ea că este capabilă?
Nu eram convinsă că, dacă aş fi devenit şi eu nemuritoare, aş fi reuşit să rămân Alexandra. Nici că aş fi fost în stare să mă adaptez cu uşurinţă timpurilor. Nu, eu nu eram Aneke. Oare mi-aş fi dorit să fiu?”
„Mathias de care mă îndrăgostisem fulgerător, mă făcuse să înţeleg că, orice ar fi, trebuie să-ţi accepţi sentimentele, pentru că e singura cale. Ele nu vor dispărea, chiar dacă le negi, iar chinul, aşa, va fi de două ori mai mare. Nu puteai lupta cu iubirea.”

Pe Alexandra o regăsim în Bucureşti încercând să facă abstracţie de comportamentul acru al Dorei care se pare că nu a trecut peste faza idilei dintre fiica sa şi Mathias. Răceala dintre ele este resimţită acut de Alex care începe să vadă în mama ei încă un adult frustrat care nu are altceva mai bun de făcut decât să încerce să controleze viaţa copilului său.
Când ai 17 ani, începi pentru prima dată să vezi profunzimea stratului de ipocrizie din lumea adulţilor. Disperarea cu care îţi cer ţie să te hotărăşti ce vrei să faci cu viaţa ta, pentru că ştiu atât de bine că ei şi-au irosit-o pe a lor.”

AlexandraNimic din tot ce o înconjoară nu mai are sens. Totul este fad, iar fata învaţă să folosească asemeni Anekei, o mască pentru a nu-i îngrijora pe ceilalţi cu starea ei depresivă şi pentru a nu fi nevoită să ofere explicaţii. Dorul de Mathias, elementele fantastice care puteau anula banalul, atracţia pentru aventură, pentru ceva ieşit din comun şi un Răzvan prea departe pentru a o ajuta să depăşească momentul produc durere în sufletul Alexandrei care simte tot mai puternic că îi lipseşte ceva, iar absenţa asta nedefinită şi neînţeleasă provoacă singurătate, durere şi un gust amar care nu se lasă dus.
Şi în toată lenea care devenea rutină ceva lipsea, lipsea clipă de clipă, noapte de noapte, şi lipsa acelui lucru durea, durea al dracului de tare.”
Neputându-şi găsi liniştea, fata devine tot mai distantă şi, refuzând să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în viaţa ei, atrage atât antipatia Dorei cât şi a Ioanei, singura prietenă pe care o avea. Starea apatică este însă întreruptă de un eveniment bizar: o tăietură urâtă la un deget se vindecă de la sine în doar câteva ore.
Am dat şerveţelul la o parte şi am văzut că nu era nici urmă de sânge, lucru ciudat, fiindcă eu sângeram ca o vacă ori de câte ori mă răneam. Mai mult, nu se mai vedea nici urmă de tăietură.”

Se spune că atunci când te gândeşti prea mult la ceva, atragi acel ceva în viaţa ta. Cred că la fel s-a întâmplat în cazul Alexandrei. A fost atât de fascinată de personajele pe care le-a întâlnit în V. încât nu şi le-a mai putut scoate din minte în ciuda incompatibilităţii dintre lumile lor. Momentele unice trăite alături de Mathias, Aneke, Lorena şi Nori au marcat-o atât de profund pe tânăra în căutare de senzaţii tari, încât nu a mai putut să se desprindă de aventura complexă şi şi-a dorit să fie asemeni lor pentru a ieşi din rutină şi a scăpa de limitele impuse de condiţia umană efemeră. Din acest punct, încep să fiu de acord cu Coelho atunci când afirmă că universul complotează pentru realizarea celor mai arzătoare visuri umane deoarece Alexandra descoperă cu stupoare că întâmplările neobişnuite prin care a trecut şi-au lăsat asupra ei o amprentă ireversibilă.
De multe ori, ceea ce unii din ei numeau destin părea a fi o glumă crudă şi sadică, cu un simţ al umorului foarte dubios.”

Aneke recenzieSimţind că se întâmplă ceva ciudat cu ea şi neavând pe nimeni cu care să vorbească, Alex începe o goană nebună după Aneke – singura care îi putea oferi o explicaţie plauzibilă, singura care îi putea confirma că nu o luase razna şi că nu visase tot ce se întâmplase în V..

Atunci când într-un final Aneke îşi face apariţia, Alexandra se confruntă cu câteva adevăruri care lovesc viaţa ei cu forţa unui tsunami devastator. În primul rând Mathias nu a murit de tot. Yuhuuuuu! Asta e de bine pentru că îmi plăcea personajul lui. :) Partea mai puţin atrăgătoare e că apare doar trei zile pe an în formă umană. Eh, bun şi aşa decât deloc!

Ceea ce răstoarnă însă efectiv liniştea şi declanşează haosul este vestea că Alex a fost atinsă de blestemul Icăi şi că acum este nemuritoare. Acest fapt cade o bombă şi adolescenta pendulează între şoc, groază, disperare şi fascinaţie. Partea umană, fărâma de suflet rămasă intactă o avertizează că nemurirea poate reprezenta o povară mai grea decât poate duce, în timp ce bucata iraţională, îndreptată spre aventură, o îndeamnă să accepte imortalitatea ca pe o ocazie unică din care poate câştiga cunoaştere, experienţe inedite şi clipe alături de Mathias.
Nu voiam să devin o fiinţă nemuritoare. Nu voiam nici să mă gândesc la asta.”
„În Bucureştiul meu nimeni nu devenea nemuritor peste noapte.”
„Familiarul nu e întotdeauna un loc în care să te simţi în siguranţă.”
„Poate că timpul, viaţa şi moartea erau noţiuni relative. Aneke părea să treacă mereu de graniţele astea.”

Dintr-o adolescentă cu tendinţe clare de rebeliune, Alexandra începe să se maturizeze peste noapte când realizează întorsătura pe care a luat-o viaţa ei. Dacă în primele două volume o vedem indecisă, nesigură şi extaziată de supranaturalul care o scapă de plictiseală, în acest volum facem cunoştinţă cu o Alex mai cerebrală care pune în balanţă ceea ce simte, care emite judecăţi de valoare, care analizează situaţiile prin care este nevoită să treacă. Nu mai tratează totul cu superficialitate şi se adaptează cum se pricepe mai bine stabilindu-şi priorităţi.

SONY DSC„Aveam senzaţia că au dispărut toate hotarele. Că nu mai ştii ce e real şi ce nu. Că mintea ta poate imagina cele mai incredibile scenarii, şi atunci cum am putea şti ce mai e adevărat şi ce nu? Şi ce-l face pe un lucru să fie real, care e trăsătura pe care numai realitatea o poate avea, ce o diferenţiază de restul?”
„În continuare, Răzvan era foarte important pentru mine, chiar dacă încetasem să mă gândesc la el în felul ăla interzis. Acum, acea parte din mintea mea era ocupată numai de Mathias.”

Sfârşitul verii îi aduce fetei ocazia de a petrece trei zile alături de Mathias pe care nu îl uitase niciun moment. Cu inima strânsă şi însoţită de Aneke şi de Răzvan care luase decizia de a-i fi alături, Alexandra se întoarce pentru a treia oară în satul blestemat pentru a-l revedea pe cel de care s-a îndrăgostit dar şi pentru a lua cea mai importantă decizie din viaţa ei. Este nemurirea cea mai grea cruce existentă sau este un dar divin de care ar trebui să se bucure?

Mă simţeam atât de ciudat, de parcă aş fi îmbătrânit câţiva ani într-o singură lună.”
Ce mă speria cel mai tare era perspectiva de a rămâne tânără pentru totdeauna, în timp ce oamenii pe care-i iubeam aveau să îmbătrânească şi să moară.”

Care va fi alegerea Alexandrei? Va alege să îşi dăruiască nemurirea sau va profita de imortalitatea primită pentru a se avânta în viaţă fără niciun risc ? Deasemenea curiozitatea este întreţinută şi de întâlnirea cu Mathias. Oare cum îl va regăsi Alex pe bărbatul iubit după un an de zile şi care sunt de fapt sentimentele acestuia? Ce preţ cere viaţa pentru orice nimic dat fiinţei umane şi cum arată viitorul din perspectiva unei adolescente al cărei drum s-a intersectat cu fantasticul?
„Şi i-am dat lui Nicolas răspunsul pe care el îl ştia deja. Răspunsul pe care nimeni dintre cei care mă cunoscuseră până în urmă cu câteva zile nu l-ar fi bănuit vreodată.”

Finalul romanului va avea grijă să răspundă întrebărilor şi deasemenea mi s-a părut că autoarea lasă cumva întredeschisă o portiţă spre o continuare a aventurilor din satul V.

Ajunsă la finalul volumul III pot să afirm că „Ultima vrăjitoare …” este o serie care mie mi-a plăcut. A fost suficient de antrenantă încât să nu mă plictisească, personajele au fost construite în aşa fel încât să intrige şi să nu ştii la ce să te aştepţi de la ele, acţiunea m-a contrariat, m-a captivat şi mi-a menţinut interesul permanent, iar povestea a fost una originală, drept urmare nu m-am lovit de clişee. Eu am mai apreciat şi faptul că autoarea a plasat întâmplările într-o zonă a ţării noastre în care circulă numeroase legende şi care are un fel de forţă magnetică atunci când vine vorba de supranatural.

Dincolo de aspectul fantasy sunt abordate realţiile dintre părinţi şi copii care de multe ori duc la cunoaşterea eronată a celor de lângă noi, anturajul adolescenţilor din zilele noastre, încercările lor de a atrage atenţia prin fapte deplasate, nevoia acută de afecţiune, tendinţa de maturizare înainte de vreme şi în general relaţiile inter-umane mai bine sau mai rău construite.

Trilogia „Ultima vrăjitoare din Transilvania” este o serie care amestecă „ieri” cu „azi” într-un mod care fascinează cititorul şi în care „mâine” rămâne sub semnul incertitudinii.

Cred că în următorul concediu o să am în vizor Transilvania. Nu se ştie niciodată când sau cum …

Citate:

Credeam că sunt îndrăgostită, da, dar era clar una din acele iubiri de care trebuie să fugi. Să faci orice ca s-o uiţi, pentru că ea nu poate fi reală.”
„Dacă aş fi încercat să uit că există Mathias, ar fi fost ca şi cum n-aş mai fi fost eu.”
„Oamenii care se iubesc nu pot fi despărţiţi de moarte.”

Editura_Herg_BenetCartea Ultima vrăjitoare a Transilvaniei-Alexandra de Anna Váry a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto: Mathias şi Alexandra, Aneke, Alexandra

by -
17

„Sunt lucruri pe care nu le poţi schimba, trebuie doar să le accepţi.”

Anna_Vary-Ultima_vrajitoare_din_Transilvani-vol2Ultima vrăjitoare din Transilvania – Mathias de Anna Vary

Editura: Herg Benet
Colecţia Cărţile Arven
An publicaţie: 2013
Număr pagini: 284

Volumul II al seriei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” m-a impresionat încă din primul moment în care am deschis cartea şi am citit rândurile autoarei. Wow! Am carte cu autograf! Mulţumesc, Cristina Nemerovschi.

Încă de la primul volum am fost captivată de ritmul alert al acţiunii, de personajele nonconformiste care ies din tiparul social, de faţa urâtă a modernului creionată în culori stridente, de accentele goth şi de îmbinarea credinţelor populare româneşti într-o manieră originală. Deasemenea mi-a plăcut faptul că deşi este o lectură uşoară, cu limbaj modern, are totuşi replici şi pasaje profunde care creează emoţie. Bineînţeles că toate acestea s-au prelungit şi în cartea a doua a seriei, carte dedicată în special lui Mathias – un personaj mai complex decât mi-aş fi putut închipui. Şi dacă în primă fază am fost plăcut impresionată de Mathias de pe copertă, descoperindu-l pe cel dintre paginile cărţii, chiar că am zis „yummy”. :)

Am iubit-o din prima clipă.
Iubirea a fost adevăratul meu blestem, nu tot ce a urmat. Iubirea pentru Aneke, iubirea mea neîmplinită, care mi-a mâncat toate rămăşiţele de umanitate din suflet cu mult înainte să vină blestemul care ne-a legat pe toţi trei, blestemul bătrânei Ica.”

MathiasPrologul cărţii este vocea lui Mathias, povestea lui şi a iubirii sale blestemate pentru Aneke. Dacă în primul volum, cuvintele lui Aneke ne-au prezentat un Mathias care a plecat nepăsător lăsând-o pradă furiei dezlănţuite a ţăranilor din V., în volumul II, Mathias ne spune cu totul altceva. Oare m-am grăbit să-l judec? Cuvintele lui sunt pline de o durere resemnată, de o suferinţă mută, de o dezamăgire ce nu mai poate fi reparată. Oare se înşală el cu privire la insensibilitatea lui Aneke? Oare amândoi s-au înşelat atunci, iar acum e prea târziu pentru a recunoaşte greşeli ce încă dor?

Povestea continuă, iar cartea a doua a trilogiei ne promite aventuri încă şi mai palpitante alături de personajele cu care deja ne-am familiarizat.
S-a jucat Aneke cu bună ştiinţă cu sentimentele pe care le aveam pentru ea? Da, s-a jucat.”
„M-am îndrăgostit de Aneke iar şi iar şi iar, de fiecare dată când îmi apărea în faţa ochilor. Mereu mai puternic, mai mult, iar ceea ce simţeam mă ducea cu repeziciune, spre un final pe care, acum sunt sigur de asta, nu l-aş fi putut schimba, orice aş fi făcut.”

Aneke 1La un pas de a fi linşată de sătenii furioşi care o acuzau de incest ca pe fosta contesă Aneke, Alexandra scapă totuşi cu viaţă şi se întoarce în Bucureşti împreună cu Răzvan. Aici însă, nimic nu mai pare să fie cum a fost. Înapoi acasă, fata analizează situaţia şi devine tot mai apatică simţind că nu mai aparţine capitalei şi tânjind după înţelegerea deplină a celor petrecute. Tot mai absentă din viaţa socială care înainte îi făcea plăcere şi îndepărtându-se din ce în ce mai mult de Răzvan, Alexandra se izolează încet, atât de prieteni cât şi de familie. Atunci când se trezeşte, Răzvan e prins într-o relaţie cu o nouă iubită, iar tatăl ei pleacă de acasă deoarece relaţia dintre el şi Dora este deja de domeniul trecutului. Bineînţeles că Dora îşi găseşte rapid un înlocuitor, iar Alexandra, deşi îşi dorea doar câteva momente de linişte şi singurătate, se vede ajunsă în situaţia de a participa la o masă în familie alături de noul iubit al mamei sale. În aşteptarea tipului misterios, fata încă regretă că nu a reuşit să se sustragă acestei întâlniri.

„Tata o luase cel mai tare razna, şi asta nu din cauza întâmplărilor din V. , de care el, bietul, era complet străin. Habar n-am ce se petrecuse cu el. Sau între el şi Dora.”
„Dacă Răzvan se chinuia să uite V-ul, contesa moartă şi locuitorii nebuni, cu mine de fapt se întâmpla exact invers. (… ) Aveam un sentiment sâcâitor că îmi lipseşte ceva. „

Elementul surpriză al romanului este chiar necunoscutul din viaţa Dorei care este nimeni altul decât Mathias – fratele şi în acelaşi timp fostul iubit al contesei moarte. Apariţia lui Mathias în Bucureşti, în casa ei, în viaţa mamei sale, o bulversează pe Alexandra care devine confuză, temătoare şi intrigată. Şocul însă este reprezentat de aspectul bărbatului care arată cu zece ani mai tânăr ca atunci când l-a văzut ultima dată în V. Mai mult, Răzvan pare să nu remarce schimbarea produsă la Mathias sau faptul că acesta s-a prezentat drept Matei.
„Simt că mă apucă toţi dracii, ca atunci când îţi vezi un secret bine ascuns cum se plimbă exact prin faţa oamenilor care nu ar trebui să-l cunoască.”
„Mă simt cât se poate de inconfortabil. Nu-mi vine nimic în minte, nu ştiu ce aş putea să spun. Doar fierbere în secret, fierbere mută şi revoltă.”
„Nu pot să ştiu ce face aici şi ce îi va spune Dorei despre mine, dacă îi va spune ceva. În plus, dacă e el pe bune, chestia asta e de-a dreptul înfricoşătoare, pentru că este mai mult decât evident că s-a întâmplat ceva cu el în lunile astea, a întinerit cu zece ani.”

AlexandraÎn timp ce Alexandra încă încearcă să-şi facă mintea să colaboreze pentru a putea înţelege ce se întâmplă, prezenţa în casă a unui Mathias sexy pe post de iubitul-mamei nu o ajută deloc, iar lucrurile avansează spre o scenă memorabilă a romanului. :) Prinsă într-un dans, iniţial inofensiv, apoi într-un sărut (care nu mai are nimic inofensiv) şi într-un final într-o tăvăleală fierbinte (deja partea inofensivă a dispărut cu totul), fata se simte tot mai pierdută în braţele lui Mathias. Şi ca scena să fie completă … în prag apare Dora care face o criză de isterie.

Avea buzele moi, iar părul lui puţin aspru îmi cădea peste faţă. Şi-a plimbat mâinile pe gâtul meu, apoi pe umeri, pe sâni, iar ultimul lucru pe care mi-l mai amintesc, înainte de imaginea Dorei în uşă, cu ochii mari de uimire, a fost gândul că aş fi vrut ca Mathias să facă o vrajă şi clipa asta să nu se mai sfârşească.”
„Mintea mea rămăsese fixată pe o singură chestie: ideea că Dora nu va trece niciodată peste asta, că lucrurile nu se vor mai putea întoarce la cum au fost înainte.”

Ameţită de sentimente contradictorii, între confuzie, teama de necunoscut şi atracţia pentru Mathias, Alexandra ia o decizie impulsivă, condusă mai mult de curiozitate şi pasiune. Se hotărăşte aşadar să trăiască clipa şi să ia de la bărbatul misterios despre care nu ştie nimic, tot ce are mai bun de oferit. Dar oare mai are Mathias ceva bun după ce fost distrus de Aneke cu decenii în urmă?
Nu ştiam mai nimic despre el. Era învăluit într-un mister dens şi, oricât de atractive ar fi fost poveştile puse pe seama lui, nu era tocmai persoana pe care s-o alegi pentru a avea o relaţie. Dar oare asta făceam, începeam o relaţie?”
„Iar buzele lui Mathias, zâmbetul lui şi ochii peste care treceau umbre creau pur şi simplu dependenţă.”

Revederea cu o Aneke modernă şi incredibil de frumoasă o face pe adolescenta de 16 ani să fie nesigură pe relaţia ei cu Mathias. Simţind că nu poate concura cu o frumuseţe perfectă şi nici nu poate şterge o iubire care a trecut peste secole, Alex devine şi mai temătoare şi mai confuză. Încearcă însă să-şi pună ordine în gânduri şi sentimente, iar răpirea lui Nori de către preotul din satul V. se transformă în ocazia ideală pentru o reîntoarcere în satul blestemat. Neştiind ce avea să urmeze, cu un viitor cufundat într-o ceaţă densă, Alex păşeşte în necunoscut alături de Aneke, Mathias şi Lorena, sperând să găsească răspunsurile şi totodată liniştea.
„Mathias şi Aneke au fost blestemaţi să fie împreună. Sunt perechea care a învins timpul, care a sfărâmat prejudecăţile, sunt nemuritori şi tot aşa este şi iubirea lor …”
„De aproape, frumuseţea ei are ceva insuportabil. E mult prea perfectă şi ai senzaţia că, dacă o priveşti prea mult, ochii vor începe să te doară.”
„Dacă circumstanţele ar fi fost altele, aş fi vrut din tot sufletul să fiu prietenă cu Aneke. Ar fi fost idolul meu absolut.”

Odată ajunsă în Transilvania, Alexandra primeşte răspunsurile pe care şi le dorea atât de mult de la Mathias care îi dezvăluie trecutul întunecat şi traumatizant, blestemul sub semnul căruia se află el şi cele două surori ale sale, dar şi planul diabolic pe care Aneke este la un pas de a-l pune în aplicare. Totul se transformă astfel într-o aventură nebună în care legendele, tradiţiile şi supranaturalul se amestecă haotic, intens şi totodată sfâşietor.

Acţiunea este trăită pe muchie de cuţit, la limita acceptabilităţii, sfidând credinţa, raţiunea şi orice tip de principiu sau valoare morală. Sentimentele sunt anulate de intensitatea clipei, iubirea este lăsată de-o parte în favoarea unei partide de sex care se asortează mai bine cu pericolul, legăturile de familie sunt călcate în picioare, iar personajele îşi continuă drumul către necunoscutul care ameninţă să le ia totul.
„Pe cei pe care i-am iubit cândva trebuie să-i apărăm până la moarte.”
„Nu ştiam ce se va întâmpla mâine, nu ştiam nici măcar ce surprize îmi vor aduce următoarele ore.”
„Dacă asta era cea mai rea pedeapsă care urma să se abată asupra ta pentru că îţi urmezi dorinţele, de ce să mai încerci să ţi le înfrânezi?”

Am simţit că devin şi eu paranoică şi ciudată citind cartea. E ca şi când Mathias s-ar fi jucat tot timpul cu mintea mea. L-am judecat, l-am privit în toate modurile posibile, am încercat să-i pun o etichetă … totul în zadar pentru că de fiecare dată m-a contrazis şi m-a intrigat.
Am oscilat între : „o iubeşte pe Aneke” – „a iubit-o pe Aneke” – „s-a îndrăgostit de Alexandra” – „ neah, n-o iubeşte pe Alex” – „vrea să se răzbune pe Aneke” – „ţine totuşi la Alexandra” – „nu a uitat-o niciodată pe Aneke … e mai mult decât blestem”. Mathias intrigă, atrage, îţi încurcă gândurile, face praf raţiunea. E ca o invitaţie la abandon. Un abandon dulce, periculos, prea riscant dar … îmbrăţişat cu plăcere sadică în care contează doar momentul prezent, iar viitorul … ducă-se unde o şti.
Totul era atractiv la Mathias, de la zâmbet, până la vocea care părea că-ţi vorbeşte din depărtări, de pe altă lume.”
Pe de altă parte, personajul Alexandrei este uşor de înţeles. La 16 ani, pendulând între sentimentele pentru Răzvan, atracţia pentru Mathias şi fascinaţia pe care Aneke o exercită asupra ei, e într-un fel logic faptul că alege să se arunce în întuneric cu ochii închişi. Supranaturalul din jurul ei nu o şochează, nu o face să dea înapoi, dar nici nu îi oferă stabilitatea de care are nevoie.
Asta e, n-am pretins niciodată că aş fi cu adevărat o adolescentă normală.”

Contesa Aneke va străluci şi în acest volum prin frumuseţe, cruzime şi o aparentă indiferenţă care ascunde aproape perfect sentimentele ei. Este însă Aneke capabilă să simtă? Nu pot trece cu vederea suferinţa din cuvintele ei în primul volum, atunci când credea că Mathias a părasit-o … dar nici durerea lui Mathias când afirmă că Aneke nu l-a iubit niciodată.
Sunt lucruri pe care nu le poţi schimba, trebuie doar să le accepţi.”

Care este adevărul? Au loc sentimentele în povestea asta? Ce se va mai întâmpla în satul V. ? Care este planul contesei? Ce se va alege de adolescenta rebelă care a ales să ia parte la aventură alături de personaje aparţinând altei lumi? Vă las să descoperiţi răspunsurile întorcând paginile cărţii în timp ce eu deja savurez volumul III.

Citate:

Vie şi rea, aşa era Aneke … Şi nu mă puteam gândi decât la cât de mult mă fascina!”
„ Am avut apoi impresia că ochii ei au plutit pentru o vreme în lacrimi.
Dar nu am apucat să văd prea bine dacă aşa era într-adevăr, fiindcă s-a întors cu o mişcare bruscă şi a ţâşnit pe uşă.”
„ … nemurirea în sine chiar nu e mare lucru.
Ai să vezi.
Contează doar fiinţa alături de care alegi să ţi-o petreci.”

Editura_Herg_BenetCartea Ultima vrăjitoare a Transilvaniei-Mathias de Anna Vary a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto: Mathias, Aneke, Alexandra

by -
14

Un roman gotic în care suspansul și misterul învăluie fiecare pagină

Anna_Vary-Ultima_vrajitoare_din_Transilvani-vol1Ultima vrăjitoare a Transilvaniei-vol. 1 Contesa Aneke de Anna Vary

Editura Herg Benet
Colecția Cărtile Arven
An apariție: 2012
Număr pagini: 250

Contesa Aneke” este primul volum al unei trilogii semnate Anna Vary, un pseudonim al scriitoarei Cristina Nemerovschi.

Un roman gotic în care suspansul și misterul învăluie fiecare pagină,  desprins parcă din lumea lui Bram Stoker. O poveste românească,  cu referiri la legende, superstiții şi prejudecăți specifice unui sat izolat, uitat de lume, undeva în inima Transilvaniei, din care nu lipsesc nici referiri la folclorul nostru autohton: “Dacă pădurea Anekei era parcă desprinsă dintr-un horror bun, în care la orice pas pare să te pască un pericol neștiut,  pădurea prin care treceai ca să ajungi la lac (lacul ielelor, cum îi spunea Mathias,  mărturisindu-ne că,  pe vremuri,  în tinerețea lui, cea adevărată,  acolo se auzeau zâne rele) părea acel codru din povestile copilăriei noastre,  unde te așteptai să-l vezi pe Făt-Frumos pornit în căutarea zmeului care o răpise pe Ileana Cosânzeana,  sau pe Muma Pădurii și pe Strâmbă -Lemne ”.
Povestea e una fantastică,  în care întâlnim vrăjitoare,  vampiri,  iele,  văzute și percepute prin ochii unei adolescente din zilele noastre. Stilul cărții e foarte atractiv, lejer și amuzant,  gen povestire cu foarte puțin dialog,  ceea ce îi dă o cursivitate aparte. Acțiunea suprapune două planuri, cel din prezent – principal, și cel din trecut – mai mult decât atât,  în sensul că ecourile a ceea ce s-a petrecut în urmă cu peste o sută de ani ajung în prezent, continuând să-l influențeze, să-l țină cumva încremenit în timp și populat de aceleași personaje! Cartea m-a “vrăjit” și m-a bulversat,  m-a captivat și contrariat în același timp, având în vedere că ambele povești de iubire – și cea din trecut,  și cea de acum sunt de fapt relații incestuoase între soră și frate – vitregi,  ce-i drept,  dar imposibil de acceptat, înțeles sau empatizat. Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva Anekei – prologul și epilogul – și din perspectiva Alexandrei,  o adolescentă rebelă de 16 ani – acțiunea principală.
Prologul ne introduce într-o lume întunecată, lumea vânătorii de vrăjitoare de acum o sută și ceva de ani, într-o comunitate mică și înapoiată ca și concepții dintr-un sat transilvănean. Suntem – fără voie – confidenții gândurilor contesei Aneke, o tânără frumoasă și crudă, fără nici un pic de morală, în pragul de a fi linșată de săteni, sub acuzația de vrăjitorie și incest (tânărul Mathias, venit de peste 19 orașe pentru a o cere în căsătorie, se dovedise a fi fratele său vitreg, rezultat dintr-o relație anterioară căsătoriei a tatălui său, dar acest lucru nu îi împiedicase pe cei doi să se iubească). Lipsită de sprijinul tatălui său, contele Silagy – nevoit să fugă pentru a-și salva la rândul său pielea-și de al surorii sale vitrege, Lorena, care o iubea sincer, dar avusese motivele ei – discutabile, dar de înțeles, după cum veți vedea ulterior- de a o refuza, Aneke se refugiază în căsuța din pădurea de lângă castel, dar nu va scăpa de furia sătenilor, care asistaseră nepunctincioși la moartea pe capete a animalelor din curțile lor, fapt pentru care o acuzau pe vrăjitoarea Aneke. Vom afla ulterior că a fost prinsă, legată de un copac și arsă. Dar oare a fost suficient pentru a o face să dispară cu totul?
În continuare, o cunoaștem pe Alexandra, o adolescentă tipică (”nu îmi puteam închipui viața mea fără mobil, Facebook, batoane Twix, chipsuri cu paprika sau blugi skinny”), trimisă de la București în micuțul sat de lângă ruinele fostului castel al Anekei, denumit generic, satul V. , pentru a-și petrece vacanța de vară.
Mama sa – Dora, de comun acord cu tatăl său, care în general era un tip cam aerian ( ”În ce-l privește pe tata, noroc că era mai mult absent. Altfel, concepțiile lui păreau un experiment extraterestru eșuat: să aducem o mentalitate din epoca de piatră în anul 2012, și să vedem cum se adaptează și cum reacționeză posesorul ei. Asta era tata.”), a trimis-o aici pentru a o îndepărta de Răzvan, de care era profund îndrăgostită, dar care – vai!!! – îi era frate după mamă. Din păcate, nu a fost cel mai potrivit loc unde să fie trimisă…
”Mă regăseam în povestea Anekei. Și eu eram îndrăgostită de fratele meu…Lumea era mai îngustă la minte pe atunci, îmi ziceam fără pic de îndoială. Nu știu cum aș fi reacționat eu acum dacă m-ar fi amenințat cineva cu moartea, pentru că îl iubeam, în cel mai carnal mod posibil cu putință, deocamdată, ce-i drept, doar în imaginația mea, pe cel care îmi era frate după mamă…Cu ce drept să mi se ceară asta? De unde să știe oameni străini cât de intensă era iubirea mea?”
Satul transilvănean este descris idilic, un tărâm bucolic ca desprins din alt timp, în care binefacerile – și neajunsurile lumii moderne nu ajunseseră încă. Parcă vedem în fața ochilor o carte poștală de demult care prinde viață, dar aceasta curge în alt ritm…
”Drumul spre V. a fost de vis. Oricâte fotografii mi-ar fi arătat mama, niciuna nu se compara cu ce vedeam acum pe viu. Dealuri care se ridicau unul în prelungirea altuia, căsuțe așezate pe vârf, animale care pășteau atât de liniștite…”
Odată ajunsă la căsuța ca din poveste a lui tanti Mathilde, face cunoștință cu gazdele sale – Mathilde, unchiul Jonas și Ionas, fratele acestuia, trei bătrânei ușor apatici, dar binevoitori.
O însoțim pe Alexandra în peregrinările sale prin sat, prin pădurea unde se afla căsuța unde se refugiase odinioară Aneke, ca și printre ruinele fostului castel, față de care simte o atracție inexplicabilă. Personajele care îi ies în cale sunt care mai de care mai ciudate și misterioase, iar poveștile pe care le află despre Aneke, despre Miriam – nefericita mamă a acesteia și iubitul ei Markus – și despre blestemul locului o cutremură. Face cunoștință cu Lorena – frumoasa ghicitoare a satului, și cu fiica acesteia de 9 ani – Nori, iar coborând în măruntaiele castelului întâlnește un bărbat tânăr de o frumusețe răpitoare, care se recomandă Mathias… fratele vitreg al Anekei, tatăl lui Nori și soțul Lorenei – care cine credeți că era?!…
Reacția Alexandrei a fost foarte firească, punînd sub beneficiul îndoielii asemenea enormități, deși poate n-ar fi trebuit, dar să nu anticipăm!
” În curte, cu o pungă de plastic pe cap, Lorena tocmai tăiase un cocoș.
Ai adus-o!, a exclamat plină de entuziasm la vederea mea, ștergându-și cu mâneca câteva picături de ploaie de pe chip.
Vorbea, firește, cu Mathias. Care îi era, dacă era să fiu îndeajuns de nebună și eu cît să-i cred vorbele, atît soțul, dar și fratele ei vitreg. Însă nici măcar asta nu era cel mai neobișnuit lucru, ci pretenția lor de a fi frații contesei care trăise în veacul trecut. Ce sat de oameni amețiți, mi-am spus din nou, dar nu fără o mică doză de admirație.”
Toate personajele din carte sunt foarte bine construite, îți plac sau nu, le simpatizezi pe unele și antipatizezi pe altele, dar sunt credibile, complexe, cu multe umbre și fațete pe care le descoperi treptat.
Scopul pentru care Alexandra a fost îndepărtată de București nu a fost atins, având în vedere că după doar o săptămînă se trezește cu Răzvan la ușă. Să vă spun sincer, nu prea mi-a plăcut de el. Era un tânăr de 19 ani, membru al unei formații rock, excentric și foarte predispuns la excese alcoolice. Să fie amețit de băutură părea starea lui naturală. Oricum, și reacția Dorei – mama lor – m-a nedumerit. După ce făcuse atâta caz să îi îndepărteze pe cei doi (pe drept cuvînt), acum o sună pe Alexandra să o întrebe dacă zăpăcilă – adică Răzvan, a ajuns, fără să pară câtuși de puțin nemulțumită.
În continuare, istoria se repetă…
Nu vă spun mai mult, deoarece sper că v-am trezit interesul în privința acestei cărți pe care vă invit să o citiți, pentru că merită! Nu aflăm răspunsul la toate întrebările, din contră, misterul se adâncește, iar eu personal abia aștept să citesc volumul următor al seriei.
”Asta sunt eu acum – un suflet despărțit de corp. Ambele sunt nemuritoare, au fost blestemate (sau binecuvântate) de Aneke să nu moară niciodată. Dar nici nu se pot regăsi… Sufletul meu bîntuie prin castel, în amintirea unei vieți din care a gustat mult prea puțin, în timp ce trupul meu fuge de fiecare dată când își uită sufletul în căsuța de lemn din sat…”

colaj aneke

Cartea ne oferă o călătorie captivantă, făcând câte un pas în prezent și unul în trecut, pe granița subțire dintre real și imaginar, între adevăruri și legende, dar spre deosebire de alte povești în care acțiunile din prezent lămuresc și liniștesc trecutul, aici lucrurile sunt ceva mai neclare, iar epilogul, în care auzim din nou vocea Anekei, adâncește și mai mult misterul…

Editura_Herg_BenetCartea Ultima vrăjitoare a Transilvaniei-vol. 1 Contesa Aneke de Anna Vary a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Oli

Magicienii de Lev Grossman

Titlul original: The Magicians
Traducere : Oana Chițu
Editura : Nemira
Colecţia Young Adult
Anul apariţiei: noiembrie 2014
Nr. de pagini: 576
Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult
Seria The Magicians : 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. The Magician King(2011) ; 3.The Magician’s Land(2014)

Quentin Coldwater nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. În timpul liber recitește cărțile fantasy preferate din copilărie și în vis îi însoțește pe protagoniștii lor în lumea magică numită Fillory. În comparație cu aventurile din cărți, viața îi pare anostă și lipsită de culoare. Totul se schimbă însă atunci când este admis într-un colegiu secret și exclusiv de magie în afara New York-ului. Acolo încep peripețiile lui și o inițiere riguroasă în magia modernă.
Dar, în cele din urmă, după un timp nici magia nu îi mai aduce fericirea și ineditul pe care Quentin le aștepta de la viață – asta până când el și prietenii săi fac o descoperire uimitoare: Fillory există cu adevărat.
Să compari Magicienii cu seria Harry Potter e ca și cum ai compara un whisky irlandez cu un ceai ușor. Grossman propune o sensibilitate cu adevărat matură, o poveste întunecată, periculoasă, plină de întorsături. Cu Hogwarts n-a fost nicioadată așa. “ – George R. R. Martin
„Un roman palpitant, care transformă convențiile din fantasy-ul clasic și contemporan ca să spună o poveste teribil de înșelătoare despre forța imaginației înseși… O poveste neașteptat de emoționantă despre trecerea spre maturitate. “ – The New Yorker

    Lev Grossman, scriitor și jurnalist american, s-a născut la 26 iunie 1969 și a crescut în Lexington, o suburbie a Bostonului. A studiat literatura la Harvard și a absolvit în 1991. Câțiva ani mai târziu, a început un doctorat în literatură comparată la Yale, dar după 3 ani a abandonat studiile. A lucrat ca editor pentru mai multe publicații online și a început să scrie recenzii și articole pentru diverse cotidiene și reviste. În 2002 s-a angajat la Time, devenind în scurt timp liderul rubricii de recenzii de carte. A debutat cu primul său roman, “Warp” în 1997. “Magicienii”, apărut în 2009, a urcat rapid în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți.
     Auzisem multe păreri pro și contra despre romanul “Magicienii” și recunosc că m-a descumpănit faptul că unii l-au asemănat cu seria Harry Potter. Însă, tocmai reacțiile negative m-au îndemnat să citesc cartea. De ce? Pentru că s-a întâmplat de multe ori să-mi placă ceva ce altuia nu i-a priit. Şi bine am făcut că nu am ținut cont de părerea altora! Timp de opt ore am călătorit alături de Quentin și prietenii săi din Brooklyn până în Brakebills, apoi am ajuns în apropiere de Antarctica, iar la final m-am trezit într-un univers paralel, tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare, demoni. Am savurat din plin fiecare moment. A fost magic!
      Deși romanul nu are un ritm alert, am fost surprinsă de rapiditatea cu care autorul trece peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie, peste testul final, lunile petrecute de el în Manhattan, când pică în toate ispitele: droguri, alcool, sex etc. Dacă la început, Quentin are 17 ani, finalul îl găsește ca fiind un tânăr consultant al unei companii corporatiste.
    În ceea ce privește asemănarea cu seria Harry Potter, adevărul este undeva la mijloc. Şi aici găsim aceeași atmosferă încărcată de mister, dar numai perioada cât Quentin este elevul școlii de magie Brakebills. Mai sunt și alte elemente care amintesc de celebra serie: jocul Tărăboi (un fel de șah), orele de magie, disputele dintre colegi, apariția unei creaturi în incinta școlii și uciderea unei eleve etc). Însă există o foarte mare diferență când vine vorba de personaje. În “Magicienii”, adolescenții sunt destul de egoiști, vexați, libertini, beau, fumează și participă la orgii când simt că se plictisesc.

Quentin 1    Am acordat bilă albă pentru modul cum se îmbină realul cu supranaturalul (din Brooklyn-ul zilelor noastre m-am trezit într-un univers paralel); pentru faptul că autorul a reuşit să ofere şi o poveste de dragoste (cu năbădăi, dar asta a dat un farmec aparte); pentru modul cum autorul a imaginat Oraşul şi tărâmul Fillory, dar mai ales pentru întorsăturile de situaţie de la final.
    Bilă neagră am acordat pentru superficialitatea cu care au fost creionate personajele, motiv pentru care mi-a fost greu să mă atașez de ele. Singura care mi-a atras atenția (și asta abia spre final) a fost Alice, iubita lui Quentin. Mi-a plăcut modul cum a evoluat, de la ființa dezarmant de timidă, incapabilă să susțină un contact vizual atunci când discută cu cineva, la acea curajoasă fată care își însoțește iubitul într-un tărâm necunoscut doar pentru că dorește să-l protejeze și nu se teme să lupte singură cu Bestia.
    Personajul central al cărții este Quentin Coldwater, un adolescent de 17 ani care nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. Este fascinat de trucuri și trăiește parcă într-o lume a fanteziei și adesea se visează în Fillory, un tărâm despre care a citit în cărțile lui Christopher Plover. Ar vrea să ia și el parte la aventurile celor cinci copii ai familiei Chatwin, să exploreze tărâmuri magice. Dar i se va îndeplini vreodată dorința? Pare imposibil și totuși…

   Acțiunea debutează cu ziua în care Quentin se pregătește să dea un interviu pe baza căruia ar putea intra la Princeton. Însoțit de prietenii lui din copilărie, James și Julia, se îndreaptă spre casa profesorului care îl va intervieva, dar îl găsește mort. Unul dintre paramedici, o femeie, intră în vorbă cu el și la un moment îi face o observație destul de stranie, că decedatul a lăsat niște documente pe birou pentru el. Plicul conținea un caiet destul de vechi, iar pe prima pagină stăteau scrise cuvintele: Magicienii. Cartea a șasea din Fillory și mai departe. Dar în carte se află și un bilet. În momentul în care Quentin a vrut să-l atingă, s-a întâmplat ceva ciudat!
Quentin 2   “Când a deschis ochii, se afla pe marginea unei peluze verzi, extrem de întinse, perfect nivelată(…) Mai departe, în mijlocul câmpiei vaste și înverzite, se ridica o casă de piatră, de culoarea mierii și a ardeziei gri, decorată cu frontoane, coșuri de fum, turnulețe, acoperișuri și prelate. În centru, tronând deasupra casei, era un impresionant turn cu ceas.”
    Quentin s-a trezit la periferia New-York-ului și a nimerit în fața Colegiului de magie Brakebills, o clădire care nu poate fi văzută de marea majoritate a oamenilor. Prima persoană pe care o vede este un tânăr de aceeași vârstă cu el, ce îl însoțește până la decanul Henry Fogg. Acesta din urmă îi comunică că i s-a oferit șansa să-și susțină examenul de admitere. Deși subiectele sunt de-a dreptul hilare, Quentin reușește să treacă testul! Şi pentru prima oară, își dă seama că poate practica magia adevărată, nu doar niște simple trucuri.
    Între timp, se împrieteneşte cu alţi colegi, Alice, Penny, Surendra, Gretchen, dar şi cu Copiii materiei, aceştia din urmă fiind un fel de bandă din care fac parte cei care practică magia lucrurilor fizice ca disciplină – Eliot, Janet, Josh. Alături de ei învaţă să facă incantaţii, vrăji, dar are parte şi de multă distracţie.

    Deşi îşi face destui prieteni, totuşi faţă de Alice se simte cel mai apropiat. Cu toate că marea majoritate a colegilor îi văd ca şi un cuplu, mult mai târziu ajung să fie iubiţi, în urmă unui eveniment petrecut în campusul din apropierea Antarcticii. Totul a pornit de la un fenomen absolut straniu. Mulți și-au pus întrebarea ce se întâmplă cu marea majoritatea a celor care ajung în anul patru. In fiecare an, în luna septembrie, jumătate dintre studenți dispăreau din casă pe nesimțite, peste noapte. Nimeni nu vorbea despre absența lor. Apăreau apoi, la sfârșitul lui decembrie, slabi și trași la față. Restul studenților dispăreau în ianuarie și apăreau în aprilie.
    Şi iată că în luna ianuarie, Quentin și prietenii săi sunt treziți într-o noapte din ianuarie și duși pe acoperișul clădirii unde sunt rugați să se dezbrace. Ce credeți voi că li se întâmplă? Sunt transformați în rațe sălbatice și sub această formă vor zbura până în zona Marie Byrd (la 800 de km de Polul Sud) în apropierea Antarcticii, unde există un alt campus. Aici vor primii alte lecții de magie, vor fi ținuți sub o vrajă a muțeniei și vor practica transfigurarea (transformarea în tot felul de animale). Şi pe când erau sub formă de vulpi, Quentin și Alice ajung să se împerecheze!
   “Hormonii și instinctele lor animalice deveneau mai puternice, preluând controlul, luptându-se cu ce mai rămăsese din mintea rațională omenească. Era incitant și înfricoșător, ca un drog. Se petrecea ceva nebunesc și presant și nu era chip să se opună și chiar de-ar fi fost, ce rost avea? “
     Din acest moment totul se schimbă între cei doi. Quentin simte o anumită jenă. Nici măcar nu știe sigur ce înseamnă asta pentru el sau dacă este îndrăgostit de Alice. Însă de un lucru este sigur: nu-și dorește ca lucrurile să fie ca înainte. Este atras în mod incontestabil de acestă fată. Şi de aici a început relația lor de dragoste.
    Însă presiunea începe să se acumuleze undeva într-un rezervor din adâncul lui, iar lucrurile o iau la vale imediat după ce au absolvit școala de magie. Legăturile ce îi țineau împreună pe Quentin și Alice au început să se destrame. Tot ce își dorea el era să fie singur. Era magician licențiat, învățase să facă vrăji, zburase în Antarctica și avea întemnițat în spate un demon din oțel (o să descoperiți voi cum se întâmplă acest lucru). Şi cu toate acestea, nu simte nimic. Ceva parcă-i lipsea. Pur și simplu nu era fericit!

   Revenit în lumea reală (în Manhattan), se mută împreună cu Alice într-un apartament, dar își pierde timpul în compania lui Eliot și a lui Janet. Fire boemă, bărbat isteț și chipeș, ajunge să aibă preocupări hedoniste. Este invitat la cluburi de poker clandestine, spelunci, petreceri pe acoperiș, bairamuri cu droguri, desfășurate în limuzine. Şi inevitabil comite ceva ce zdrobește inima lui Alice!
“La început, la primul contact cu realitatea, Quentin nu a simțit niciun regret în legătură cu ce se întâmplase. Fusese un lucru firesc, trăia clipa. Se îmbăta și ceda în fața pasiunilor oprite. în asta consta viața(…)In secunda următoare devenea o grosolănie îngrozitoare, o greșeală gravă, pentru ca la sfârșit, complet nudă, întâmplarea să i se înfățișeze cu adevăratul ei chip : acela al unei trădări teribile, cumplit de urâte și vătămătoare.“
   Vă spun sincer că în acel moment l-am urât pe Quentin! Nu m-a îmbunat nici măcar faptul că i-a părut rău pentru ceea ce a făcut, că se îneca în regrete. În schimb, îmi venea să chiui pentru reacția lui Alice: i-a aplicat un croșeu de toată frumusețea! Dar cel mai mult m-au uns pe suflet ceea ce i-a spus.
“Ești derutat? De ce nu i-ai pus pur și simplu capăt, Quentin? E evident că-ți pierduseși orice interes de multă vreme. Chiar ești un țânc, așa-i?E clar că nu ești suficient de bărbat să ai o relație adevărată. Ba nici să închei una. Trebuie să fac eu totul pentru tine? Te urăști așa de mult, că i-ai răni pe toți cei care te iubesc. Doar ca să te răzbuni pentru dragostea lor.”

    Însă discuția trebuie să se amâne pentru că apare Penny cu o veste ce îi zgutuie pe toți: a găsit în sfârșit obiectul care le poate facilita deplasarea în alte lumi paralele. Si de ce nu, chiar în Fillory, acea lumea magică în care își dorește să trăiască Quentin! Din acest moment începe mare aventură a tinerilor magicieni. Vor întâlni personaje fantastice, nimfe, centauri, elfi, vrăjitoare. Vor fi victime colaterale într-un război civil. Vor cunoaște durerea, trădarea, cruzimea. Dar vor scăpa ei teferi ? Nicio luptă nu se dă fără sacrificii! V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Nu pot decât să vă urez călătorie plăcută în Fillory!

9,5 puncte/10

sigla Nemira

Cartea Magicienii de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

Alunecare de Jill HathawayAlunecare de Jill Hathaway

Titlul original: Slide
Traducere : Andra Elena Agafiţei
Editura : Rao
Anul apariţiei: Mai 2015
Nr. de pagini: 224
Gen: Young Adult, Fantasy, Paranormal, Romance, Mystery
Seria Slide :1. Alunecare – Slide (2012) ; 2. Impostor (2013)

Jill Hathaway oferă o voce nouă si puternică literaturii pentru tineri. Romanul este în parte mister, în parte poveste de dragoste, scris cu talent, pigmentat cu drame si momente de actiune, condus de o eroină de care te indrăgostesti imediat, plin de răsturnări spectaculoase de situaţie. Pur si simplu nu am putut să-l las din mănă!”  – Laurie Stolarz, scriitoare

Jill Hathaway este o tânără autoare de romane pentru adolescenți. S-a născut pe data de 09 aprilie 1980, a studiat literatura la Universitatea din Iowa, iar în prezent predă engleza la un colegiu din Des Moines. A debutat în 2012 cu romanul “Alunecare”, primul din seria cu același nume care cuprinde și un al doilea volum, apărut în 2013.

Alunecare” m-a surprins într-un mod neașteptat de plăcut, mai ales că știam că este romanul de debut al autoarei. Mă așteptam la un roman polițist, dar am dat peste o combinație de thriller-paranormal pigmentat cu elemente romantice. Deși se adresează în mod special adolescenților, poate fi citit și de către adulți. Cât despre numărul mic de pagini, nu vă lăsați înșelați. Scrisul este extrem de mărunt (nu ar strica să aveți o lupă la îndemână). De asemenea, se poate citi și ca roman de sine stătător, el având o anumită finalitate.
Premisa romanului e deosebit de promițătoare: abilitatea unei fete de a intra în mintea și corpul altor oameni îi dă posibilitatea să descopere multe secrete, dar să și asiste la uciderea unei colege, crimă care a fost catalogată de poliție ca fiind sinucidere. Folosindu-se de darul (blestemul) său, încearcă să descopere cine este ucigașul.

Povestea este narată de Sylvia “Vee” Bell, o adolescentă diferită de alte fete. Cândva a fost o majoretă foarte populară, înconjurată de multe prietene, dar care a suferit o schimbare din momentul în care mama ei a murit. A refuzat să se confeseze cuiva, să-și exprime durerea, a devenit mai indiferentă față de prietene, motiv pentru care acestea s-au îndepărtat de ea.
Odată cu intrarea la pubertate, a început să sufere de narcolepsie (necesitatea irezistibilă de a adormi), boală moștenită de la mama ei. Sau cel puțin așa au crezut medicii. Adevărul este cu totul altul. De fapt, ea nu adoarme/leșină în timplul crizelor, ci alunecă în mintea altor persoane și experimentează lumea prin ochii acestora. Acest lucru i se întâmplă doar dacă intră în contact cu obiecte deținute de ei. Obiecte ce poartă o amprentă emoțională, lucruri pe care oamenii le prețuiau și le iubeau.
“Nu mă pot obişnui să privesc prin ochii altcuiva. Este ca şi cum fiecare om vede lumea printr-un hublou diferit. Partea dificilă este de a vedea cine este persoana respectivă. Este ca alcătuirea unui puzzle – ce văd, ce aud, ce miros. Totul poate fi un indiciu”.
Nimeni nu-i cunoaște acest secret covârșitor. Când a încercat să-i spună tatălui ei, acesta a trimis-o la psihiatru, așa că a preferat să mintă sau să ascundă ceea ce i se întâmplă. Colegii au inceput să o perceapă ca pe ciudata cu părul roz.
Archie Rollins este coleg de liceu cu Vee și îi este cel mai bun prieten. S-au cunoscut cu un an în urmă, în niște împrejurări neplăcute pentru ea. În timpul unui bal, acesteia i s-a făcut rău, a leșinat, iar băiatul care o însoțea (Scott “Scotch”) a profitat de situație, ducând-o la vestiare cu gândul să o violeze. Dacă Samantha, cea mai bună prietenă a ei în acea perioadă, se făcuse că nu vede ce se întâmplă (era invidioasă pentru că Scotch o preferase pe Vee), nu același lucru a făcut un băiat cu păr lung, saten și un piercing în buză (Rollins). Acesta a intervenit, luându-l la bătaie pe Scotch. De atunci, cei doi sunt nedespărțiti. Dar fiecare dintre ei ține pentru sine anumite secrete.

Însă de câteva săptămâni, Rollins se comportă ciudat. Și se pare că nu este de acord cu prietenia/relația dintre ea și noul coleg de clasă, Zane Huxley. O evită de fiecare dată când îi vede împreună. De fapt, oricine își poate dă seama că sentimentele lui au depășit bariera prieteniei, numai Vee nu vede. Sau nu vrea să recunoască.
“Cred că știu. Cred că ne-am învârtit unul în jurul celuilalt încă de la balul de anul trecut. Poate că nu am vrut să recunosc, pentru că nu am dorit să explorez o legătură care a luat naștere în niște circumstanțe nefericite, însă nu pot să neg faptul că există ceva între noi.”
Dacă la început, momentele de alunecare aveau loc la câteva luni, în ultimul timp erau tot mai dese. Vee începuse să se obișnuiască cu ele, dar nimic nu a pregătit-o pentru ceea ce s-a întâmplat într-o noapte de octombrie, atunci când a alunecat în mintea și corpul cuiva care deținea un cuțit însângerat, stând lângă corpul nemiscat al Sophiei, o prietenă a lui Mattie (soră mai mică a lui Vee). Aceasta avea încheieturile mâinilor tăiate.
Toată lumea bănuie că Sophie s-a sinucis, inclusiv poliția. Lângă corpul fetei a fost găsit un bilet în care scria “Eu nu merit asta”. Există și un motiv plauzibil ca aceasta să-și fi luat viața. Înainte cu o zi, circulase printre toți băieții din echipa de fotbal o fotografie cu Sophie dezbrăcată. Poza fusese trimisă de Amber (o așa zisă prietenă ) pentru a se răzbuna pe sărmana fată pentru că se culcase cu Scott, mizerabilul de care Amber era îndrăgostită.
Doar Vee știe că Sophie fusese omorâtă. Știe pentru că a fost acolo. Văzuse totul prin ochii ucigașului. Dar cum să fie crezută? Cine a omorât-o? Suspecți sunt destui. La autopsie s-a descoperit că fata era însărcinată. Să o fi ucis-o Scott de teamă că își poate pierde bursa? S-a panicat când a aflat de sarcină? De către Amber pentru că era geloasă? De profesorul Golden care se bănuie că ar fi avut relații nepotrivite cu Sophie? Dacă el o lăsase gravidă, ar fi avut multe de pierdut. Cariera lui ar fi în joc. Ar putea să facă închisoare pentru că s-a culcat cu o minoră.

Lucrurile se complică atunci când intervine o altă crimă. De acesta dată, Amber este cea găsită moartă pe terenul de fotbal. Iarăși se consideră ca fiind vorba de o sinucidere. Dacă mustrările de conștiință au împins-o pe acesta să facă un asemenea gest?
Vee începe să-l suspecteze până și pe Rollins. Cu o seară în urmă, alunecase în mintea lui tocmai când se întâlnea pe terenul de fotbal cu Amber. Dar de ce să o omoare? Și de ce deținea în casă atâtea fotografii cu Sophie și Amber?
Anumite evenimente o fac pe Vee să creadă că sora ei mai mică (Mattie) poate fi următoarea victimă și asta o îndeamnă să alunece intenționat în alți oameni. În felul acesta descoperă secrete despre prieteni, cunoștințe, membri ai propriei familii. Până și tatăl ei deține un secret care o va devasta mai târziu. Va reuși Vee să-și salveze la timp sora? Ce reacție va avea când află de sentimentele lui Rollins pentru ea? Ce alegere va face?
“Alunecare” s-a dovedit o lectură palpitantă și interesantă, plină de suspans și oricât de mult am încercat să îmi dau seama cine este criminalul, cele dezvăluite la final m-au lăsat mască. Autoarea a știut să ofere o intrigă încâlcită. Este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă si plină de mistere încât să fie o lectură atractivă.
Vă redau scrisoarea lui Vee către bunul ei prieten, Rollins

“Dragă Rollins,

De când ne-am certat, m-am gândit mult. Înțeleg de ce ești supărat și nu te învinovățesc. Și eu aș fi, dacă cineva mi-ar invada intimitatea în felul ăsta. Totuși, mi-aș dori să-mi poți povesti despre viața ta de acasă. Sunt atât de multe lucruri rele în viață – și pentru ce sunt buni prietenii dacă nu pentru a-ți oferi o mână de ajutor? Cred că ceea ce vreau să spun este să mă lași să-ți fiu aproape . Am văzut cum poate fi viața fără să te am ca prieten și nu mai vreau să fie așa. Îmi este foarte dor de tine. Sper că, după ce te răcorești puțin, vom fi din nou prieteni.

Vee

9,2 puncte/10

logo_libris

Autor: Alina

by -
6

Regina Adevărată de Erika JohansenRegina Adevarata

Titlul original: The Queen of the Tearling
Traducere : Laura Sandu
Editura : Trei
Anul apariţiei: 2015
Nr. de pagini: 536
Gen: Distopie, Fantasy

Seria Queen of the Tearling – Regina ținutului Tearling : 1.Regina Adevărată – The Queen of the Tearling (2014) ; 2. The Invasion of the Tearling (2015)

Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai mare parte a umanităţii, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut sărăcit, prădat de propriii săi nobili şi de regatul Mortmesne, condus de Regina Roşie.
Singura speranţă a poporului îngenuncheat este moştenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de 19 ani care nu cunoaşte decât lumea cărţilor şi, mai ales, istoria omenirii de dinainte de Trecere.
Călătoria viitoarei regine este începutul unei iniţieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri și îşi descoperă darul clarviziunii.

Autoarea imaginează o maşină a timpului întunecată şi năucitoare. E posibil să fim în secolul XXIV, dar totodată şi în Evul Mediu? Această întrepătrundere a epocilor ne face să privim lumea de astăzi – şi mai ales tehnologia şi educaţia – într-o lumină cu totul nouă. – Glamour

Regina Adevarata - de Erika Johansen (2)Erika Johansen şi-a luat masteratul la Iowa Writers’ Workshop, una dintre cele mai importante destinaţii pentru scriitorii în devenire. A început să lucreze la seria Regina ținutului Tearling încă din 2007, inspirată de un vis: „imaginea unor corăbii la linia orizontului”. „Am vrut să-mi imaginez un scenariu de coşmar, o lume în care cărţile nu mai au nicio valoare, şi să văd ce se întâmplă“, declara Erika Johansen într-un interviu.
Regina Adevărată a fost numită versiunea feminină a celebrului Urzeala Tronurilor, însă autoarea crede că seria Dune, a lui Frank Herbert, e mai apropiată de narațiunea ei.
Warner Bros şi David Heyman, producătorul seriei Harry Potter, au obţinut drepturile de ecranizare, iar pentru rolul lui Kelsea Raleigh a fost aleasă Emma Watson.

Auzisem multe păreri pro și contra despre cartea “Regina Adevărată” și recunosc că anumite reacții negative mi-au cam tăiat elanul, așa că am tot amânat citirea ei. Dar nu a fost chiar așa rău cum mă temeam. Am găsit câteva puncte slabe în povestea de față, dar ceea ce m-a deranjat cu adevărat a fost cantitatea de amănunte, descrieri, impresii sau sentimente lăuntrice care nu au făcut decât să frâneze acțiunea și să-mi inducă uneori o stare de plictiseală.

Regina Adevarata - de Erika JohansenEvenimentele din ultimile 150 de pagini fac toată cartea, motiv pentru care m-am decis să mai uit din bilele megre pe care le acordasem înainte : faptul că autoarea nu a vorbit mai mult despre evenimentele de dinainte de Trecere sau despre înfiinţarea ţinuturilor Noua Londră sau Noua Europă, de greșelile făcute de unele personaje în modul cel mai prostesc sau de faptul că aș fi vrut să văd personajul negativ Regina Roșie ceva mai implicată în lupta contra rivalei sale, Regina din Tearling, decât să asist la momente precum cel în care încerca să-și aleagă sclavii care să-i satisfacă poftele carnale. Dar având în vedere că “Regina Adevărată” este doar prima parte dintr-o trilogie, probabil că are doar un rol introductiv în acțiune, în a ne face cunoștință cu personajele și intrigile pe care acestea le țes.
Bilă albă am acordat pentru modul original în care autoarea a combinat elementele distopice cu genul fantasy. Pe tot parcursul lecturii am trăit cu senzația că evenimentele au loc undeva în perioada medievală și numai faptul că se aduce vorba despre cărți electronice, droguri, anticoncepționale, Stăpânul inelelor, ne dăm seamă că de fapt totul se petrece în viitorul rezultat în urma viziunii unui utorpic (William Tear), undeva prin secolul 24.
Baza romanului este destul de interesantă. După un cataclism (Trecerea), omenirea regrezează la nivelul de Ev Mediu, cu ținuturi și împărății, lupte pentru putere, tehnologia dispare, iar educația lipsește aproape cu desăvârșire. Dacă ținutul Mortmesne este condus de mai bine de o sută de ani de cruda și malefica vrăjitoare Regina Roșie, regatul Tearling încă își mai așteaptă viitoarea regină.

Regina Adevarata - de Erika Johansen (3)Kelsea Raleigh Glynn este o tânără de 19 ani care la prima impresie pare a fi mai degrabă banală. Este o fire timidă ce roșește adesea (mai ales în prezența bărbaților) și nu se simte prea mândră de aspectul ei exterior: o față rotundă și trup ușor plinuț.

Kelsea era şi ea înaltă, dar era brunetă, iar fața – doar cu îngăduinţă puteai s-o numeşti banală. Nu avea deloc o ţinută impunătoare; făcea ea mişcare, dar avea şi poftă de mâncare, nu-i vorba.”

Kelsea a văzut lumea numai prin intermediul cărților sau a informațiilor furnizate de cei doi bătrâni care au crescut-o, blândul Barty și dura Carlin. Și-a petrecut întreaga viață într-o căsuță, în plină sălbăticie pentru ca nimeni să nu poată ajunge la ea. Dar nu este o simplă fată, ci viitoarea regină a ținutului Tearling, acesta fiind și motivul pentru care mulți o vor moartă. Este vânată de Cadeni (Ghilda Asasinilor), în numele Reginei Roșii și a Regentului din Tearling, unchiul lui Kelsea. Nu și-a cunoscut mama, pe Regina Elyssa, din simplul fapt că la vârsta de un an a fost trimisă în exil cât mai departe de Citadelă, pentru a i se pierde urma, rămânând ca la vârstă de 19 ani să revendice tronul.

Între timp Regina Elyssa a fost omorâtă, iar fratele ei a fost numit Regent. Contrar bunei păreri pe care și-o formase despre mama sa, a fost nevoită să descopere crundul adevăr, că de fapt a fost o “toantă vanitoasă“ care nu prea știa cum să-și conducă regatul și care ajunsese să facă un tratat cu Regina Roșie, prin care Regatul Tearling se obliga să asigure trei mii de sclavi pe an, oameni care ajungeau să fie folosiți la munci grele, supuși torturilor sau folosiți pentru sex.

„- Domniță, mama dumitale n-a fost o regină bună, dar nici rea nu era. A fost o regină slabă. Nu și-ar fi înfruntat niciodată moartea. O sămânță de nebunie e-ncărcată de putere, dar trebuie să fii sigură că, dacă dezlănțui nebunia asta, o faci pentru oameni, nu împotriva amintirii mamei dumitale. Asta e diferența dintre o regină și un copil îmbufnat.”

Totul a decurs bine până în ziua în care își fac apariția cei nouă străjeri din Garda Reginei care vin pentru a o escorta în Citadelă, unde urmează să fie încoronată ca Regină a Ținutului Tearling (tocmai făcuse vârsta necesară pentru a fi încoronată).

Aveau s-o ducă târâș-grăpiș la Citadelă, oricât s-ar zbate şi ar striga, şi apoi s-o lege de tron, şi avea să rămână acolo, îmbrobodită-n catifea şi-n mătăsuri, până ce va fi asasinată.
Lazarus, cunoscut şi ca Buzduganu (Mace) este cel mai apreciat dintre Străjerii Reginei, cel care mai târziu va ajunge căpitanul Gărzii, dar și îndrumătorul și protectorul lui Kelsea. Este unul dintre personajele secundare pe care l-am îndrăgit din primul moment, datorită felului de a fi ceva mai mucalit și arogant, a modului calculat prin care își urmărește și pedepeşte dușmanii, dar și prin faptul că știe să inspire teamă și respect.
Brațele îi erau pline de semene, însă privirea fetei era atrasă mai ales de buzduganul fixat la centură… Un ucigaş înnăscut, se gândi fata. Un buzdugan nu era decât o armă de decor dacă nu era mânuit cu suficientă cruzime cât să-l facă util. Te-ai fi aşteptat ca arma să-i dea fiori, dar, de fapt, o liniştea prezența acestui bărbat care în mod evident dusese o viaţă atât de violentă.

Kelsea și străjerii pornesc într-o călătorie plină de pericole, Cadenii sunt deja pe urmele lor, motiv pentru care sunt nevoiți să se separe în două grupuri. Tânăra fată și noua sa gardă de corp Lazarus, vor încerca să scape de atacatori, dar ajung să fie luați prizonieri de un grup de tâlhari conduși de Spectrul, un fel de haiduc misterios (poartă o mască de arlechin și nimeni nu știe cum arată, doar în fața lui Kelsea își arată chipul) față de care tânăra ajunge să simtă o oarecare atracție.
“Îi amintea de Buzduganu, un bărbat dotat cu o violenţă latentă a cărei întrebuinţare era cu atât mai fatală cu cât posesorului nici nu-i părea să-i pese de ea…Nu era atat de naivă încât să nu realizeze care era pericolul: bărbatul arăta bine, era inteligent și cât se poate de pus pe rele”.
Spectrul, “tatăl hoţilor” mi s-a părut cel mai fascinant personaj și îmi pare rău că apare foarte puțin în carte. Este învăluit într-o aură de mister și recunosc că mi-am pus destule semene de întrebare în privința lui. Este un asasin și un hoț și pare a fi înzestrat cu anumite puteri magice.
Nu e doar un hoţ, e şi ucigaş, se gândi Kelsea cu o tresărire. Dincolo de bărbatul arătos simţea că mai are şi un alt chip, cumplit, cu o viaţă tot atât de întunecată precum apa dintr-un lac îngheţat. Şi a ucis de multe, multe ori. Gândul acesta ar fi trebuit s-o îngrozească. Kelsea aşteptă o vreme, dar ce înţelese apoi era chiar mai rău: toate astea nu contau absolut deloc.”

Kelsea a reușit să treacă o prima parte a examenului impus de Spectrul și este lăsată să-și continuie drumul. Ajunge în Citadelă exact în ziua când pleacă tributul anual datorat Reginei Roșii – 250 de femei, bărbați și copii care sunt puși în niște cuști. Din momentul în care asistă la asemenea oroare, tânăra parcă devine cu totul alta. Nu se mai teme să-și înfrunte inamicii, este mai sigură pe ea, iar primul lucru pe care îl cere înainte de a fi încoronată este să fie distruse cuștile, încălcând astfel tratatul încheiat de mama ei cu Regina Roșie. De acum înainte, oricând pot fi invadați de războinicii din Mortmesne.
Cum decurge încoronarea Reginei din Ținutul Teatling și prin ce peripeții mai trece Kelsea după ce a ajuns pe tron și ce reacție are Regentul în fața nepoatei sale, vă las pe voi să aflați. În cel puțin două cazuri s-a încercat asasinarea ei și se pare că printre străjeri există un trădător. Dar cine să fie el?
Regina Adevărată este un roman destul de reușit, chiar dacă are și anumite părți mai slabe. Unele întrebări au rămas fără răspuns : cine este tatăl lui Kelsea? De ce nimeni nu știe numele real al Reginei Roșii și cine este ea de fapt? Ce reprezintă cele două safire de la gâtul tinerei?
Recomand cartea tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Aveți ocazia să întâlniți scene palpitante, unele chiar șocante, intrigi, trădări, crime.

9 puncte/10

logo_libris
Autor: Alina

by -
18

Foc si Cenusa. Lumina si Intuneric.Pasiune si Obsesie.

Rephelimii – Provocarea (volum I ) de Simona Stoica – Editura Herg Benet

Editura : Herg Benetprovocarea-vol-1_1_produs

Colectia : Cartile Arven

Data aparitiei : Noiembrie 2014

Numar pagini : 336

Gen : Fantasy

Foc si Cenusa. Lumina si Intuneric.Pasiune si Obsesie.

In stravechea cetate din Haven, Rephelimii, un grup de asasini condusi si instruiti de Azazeal Vellenhall, incearca sa impiedice declansarea unui razboi cu Cele Zece Orori. Jack Harper, liderul lor, este trimis dincolo de Voal, pentru a o gasi pe nepoata lui Azazeal – tanara Desiree, cea de a Treia Cheie a Havenului. Insa cand descopera misterele care inconjoara conacul Wolfmaner si cine e raspunzator pentru crimele savarsite in urma cu 150 de ani, Desiree refuza sa isi accepte mostenirea si sa infrunte trecutul. Jack nu are de gand sa renunte si ar face orice ca sa salveze Havenul. Ii va castiga increderea, o va minti si o va seduce pentru a-si indeplini misiunea.

Provocarea a fost acceptata.

1.DesireeAm scris si am sters.Si am scris din nou.De ore bune incerc sa exprim exact ceea ce inseamna pentru mine acest prim volum din romanul “Provocarea”,seria Rephelimii,scris de Simona Stoica.Si imi dau seama ca oricat as incerca sa imi caut cuvintele potrivite, tot nu voi reusi sa imi exprim dragostea fata de aceasta serie,fata de aceste personaje.Pentru mine “Provocarea” a insemnat exact povestea pe care mi-o doream de mult timp.Fiecare iubitor de carte indrageste un anumit gen literar ( sau mai multe) si cauta acea poveste care sa fie cat mai aproape de cerintele sale.Dupa modul in care am reactionat la final de lectura (lasand la o parte emotiile,beatitudinea si zambetul tamp de pe chip), repetand ca o placa stricata “wow”,pot afirma cu certitudine ca am gasit povestea fantasy potrivita mie.Nu ma refer doar la faptul ca mi-a placut stilul autoarei,actiunea alerta,numeroasele rasturnari de situatie,originalitatea sau complexitatea personajelor ,ci romanul in intreaga sa chintesenta.

Jack HarperAcum o saptamana m-am decis sa citesc primul volum,mai mult din curiozitatea.Voiam sa stiu cat mai multe despre aceste fiinte supranaturale – Rephelimii.Si fara sa imi dau seama m-am trezit ca sunt dependenta parca de ei si de intreaga poveste.Prietenele mele ma tot intrebau daca am reusit sa termin de citit cartea.Iar eu incercam sa mut discutia pe alte teme pentru ca nu voiam sa spun adevarul : nu doar ca il terminasem de citit,ci il reciteam.Ma indragostisem de poveste,de Jack Harper,Desiree,Derek etc. Cand am ajuns la ultima pagina,in loc sa inchid cartea,m-am trezit ca ajung de unde am plecat – la prima pagina.

Provocarea” este cu totul diferita de alte carti,si asta nu doar pentru ca Simona a inventat notiunea de Rephelim,ci(si) faptul ca,intr-un mod mai aparte ,povestea nu are personaje pozitive sau negative.Sau daca le are,nu stim (deocamdata) care este de partea Binelui sau a Raului.Nici dupa ce am citit acest volum,nu imi pot da seama cine este cu adevarat dusmanul.Banui,dar nu sunt ferm convinsa.Nu mi s-a mai intamplat sa citesc o carte si sa ma trezesc ca nu am de fapt incredere in niciun personaj.Am fost”nevoita”sa-mi pun la treaba toate celulele cenusii,in incercarea mea de a cauta anumite indicii care sa ma duca spre aflarea adevarului .Nu stiam nici daca ma puteam baza pe intuitie.La un moment dat ,mi-a trecut prin minte ideea ca poate Desiree viseaza si cat de curand se va trezi din cosmar .Traiam cu senzatia ca orice era posibil.

Primul volum din “Provocarea “ incepe cu un eveniment petrecut in trecut in Templul Oracolului din The Fall Haven : aparitia Umbrei care starneste groaza in sufletele tuturor.Isi facuse simtita prezenta tocmai pentru ca voia ca lumea sa cunoasca cine va fi responsabil pentru distrugerea cetatii.Daca pe moment nu intelesesem de ce a patruns in casa Helenei Hollow,cu hotararea ferma de a-i separa pe cei doi prunci ai acesteia,raspunsul nu a intarziat sa apara.

“ — Voi doi veti schimba soarta multor oameni…Ii veti salva de la moarte si veti incerca sa ma opriti. Nu pot permite acest lucru, spuse cu manie in glas. De aceea trebuie să fiti despartiti. De aceea veti trai in lumi separate, pana cand va veni momentul sa va infruntati. Impreuna, ma puteti invinge, dar pentru a izbuti veti avea nevoie de ajutorul cuiva care va reprezenta insasi legatura dintre voi. Insa aceasta persoană va fi dusmanul unuia si dragostea celuilalt.”

Rephelim Jack Harper 2Povestea se muta apoi in Haven,locul in care salasluiesc Rephelimii(grup de asasini). Azazeal Vellenhall,creatorul /conducatorul acestora, ii cere lui Jack Harper (liderul Rephelimilor) sa treaca dincolo de Voal pentru a o gasi pe Desiree,nepoata lui.Misiunea acestuia va fi aceea de a o pazi ,de a-i castiga increderea si de a o convinge sa vina cu el in Haven,inainte ca dusmanii sa ajunga primi la ea, impiedicand astfel declansarea unui razboi.Din pacate Desiree nu a crescut in lumea lor si nici nu isi cunoaste adevarata putere .

Si in sfarsit ajungem in Wolfcraft,un oras situat in munti,locul unde traieste si invata tanara noastra Desiree.Vom face cunostinta cu prietenii si colegii ei de liceu – Viola,Derek,Michael si sora ei,Sarah si vom asista la momentul in care Michael le propune o mica excursie,o provocare,ceva prin care sa-si testeze cu totii capacitatile. Si atunci,lui Desiree ii vine ideea ca ei sa patrunda ilegal in conacul Wolfmaner,in speranta ca poate vor descoperi ce s-a intamplat cu adevarat in urma cu 150 de ani si cine ar fi putut fi responsabil de crimele savarsite atunci.

Dar pana ca Desiree sa pornesca spre conac,un anunt misterios o indreapta spre magazinul de vrajitorii,detinut de vrajitoarea Miranda care ii face o propunere : sa aleaga o carte dintr-un pachet de carti si in schimb,ii va spune ce stie despre evenimentele de acum 150 de ani,despre seara in care a avut loc balul organizat si gazduit de familia Rockner la Wolfmaner,seara in care toti cei patru membrii ai acestei familii si-au gasit sfarsitul.Insa din cartea pe care o alege reiese ca este urmarita ,ca cineva ii vede toate miscarile si actioneaza ca o umbra,fiind mereu in preajma ei.

“ –Fereste-te de cel ce zaboveste in intuneric si are noaptea ca aliat,caci acela iti va grabi sfarsitul!Nu te increde in cel al carui suflet nu-l poti citi si nu-i cade prada farmecelor,caci atunci vei fi pe veci pierduta!

-Dati-mi drumul !am reusit sa strig ,imbrancind-o pe Miranda cat sa ma pot ridica de pe scaun.

-E aici! E aici,chiar in acest moment !Te vede si asteapta momentul potrivit ca sa apara.Te va transforma si te va face asemenea lui ! Iti va castiga increderea si poate chiar inima ,atragandu-te de partea sa! Ferea! FEREA!!!”

Sa fie oare adevarat ce spune vrajitoarea Miranda?Adevar sau minciuna,nu se stie ,dar cert este faptul ca cineva imbracat cu o pelerina neagra,cu gluga trasa mult peste chip, o urmareste indeaproape.Dar cine sa fie misterioasa faptura ?

Cu toate ca a fost avertizata de vrajitoare,Desiree isi urmeaza planul de a-si insoti prietenii in marea aventura.Autoarea a descris atat de bine atmosfera din Parcul Negru si Padurea Corbului in miez de noapte,drumul pe care acestia il fac spre conacul bantuit,incat mi se zburlise pielea.Din momentul in care vor escalada zidul inalt ce inconjoara conacul parasit,au loc o serie de intamplari greu de explicat : naluciri(aparitia pe scoarta unui copac a blazonului familiei Rockner – un lup care se uita intr-o oglinda,dar caruia nu i se vede reflectia),stari de sufocare etc.Toate ca toate,dar cel mai mult m-a uimit cine anume ii ajuta sa treaca prin labirint,pana in dreptul unei oglinzi prin care acestia vor fi nevoiti sa treaca.Va fi o surpriza si pentru voi.

Din momentul in care acestia pasesc in oglinda si se trezesc in biblioteca conacului parasit incepe provocarea.Multe lucruri ciudate se vor petrece,Desiree si prietenii sai fiind prinsi practic in mijlocul unor manifestari supranaturale : globuri de foc isi fac aparitia,torte ce se aprind si se sting,litere care se transforma in sange,soapte pe care doar Desiree le aude.Daca la inceput incaperile sunt curate,lipsite de praf ,ca si cum nu ar fi trecut 150 de ani de cand ultimul om a pus piciorul in conac,treptat acestea isi vor schimba infatisarea. Ce se intampla in Wolfmaner? Cand isi schimbau salile infatisarea si de ce? Care era cauza? Si se pare ca si comportarea tinerilor se va schimba.Nu mai au incredere unii in ceilalti,fiecare parca ascunde cate ceva sau dau impresia ca stiu ceva,spun vorbe fara de inteles si ajung sa se suspecteze intre ei.Nimic nu este ceea ce pare a fi.Desiree va ajunge sa nu mai aiba incredere in nimeni.Se simte amenintata ,dar cine ii vrea raul? Vreunul dintre prieteni,misterioasa faptura al carui chip nu-l poate distinge sau cineva necunoscut?

biblioteca ,conaculDar o noua provocare apare la orizont.Un misterios mesaj scris pe una dintre oglinzi ii fac sa porneasca la vanatoarea de indicii ce ar duce la descifrarea misterului :

Ca sa descoperi misterul ce inconjoara conacul,trebuie sa fie reconstituita oglinda principala.Cauta cele 7 bucati,pierdute prin castel,uneste-le si priveste.Dar grija mare,odata ce misterul va iesi din umbra,EL va reveni,iar moartea va zgudui din nou locul,caci nimeni nu-i va putea opri pe supusii sai.

Ce se intampla in momentul in care vor fi reunite toate cele 7 bucati ?Ce vor vedea in oglinda?Vor descoperi ce s-a intamplat in urma cu 150 de ani?Ce legatura au toate acestea cu Rephelimul Jack Harper? Ce face acesta in tot acest timp?Ce se intampla in momentul cand Desiree si Jack Harper se vor afla fata in fata?Ce legatura speciala exista intre cei doi? Ce sentimente are Desiree fata de Rephelim?Va reusi Jack Harper sa ii castige increderea? Nu va ramane decat sa acceptati Provocarea Rephelimilor si sa aflati singuri raspunsul la toate aceste intrebari.Va recomand sa o cititi pentru ca merita.Veti avea parte de o aventura de neuitat.

10 puncte plus /10

Autor: Alina
%d bloggers like this: