Carti istorice

Rănile unui oraș. București bombardat. 4 aprilie-26 august 1944-Alexandru Armă

Editura: Vremea

Număr pagini: 152

   În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureștiul a fost singura capitală europeană care a fost bombardată rând pe rând de avioanele sovietice, americane, britanice și germane. Primele bombardamente au avut loc imediat după intrarea României în război, pe 22 iunie 1941. În zilele care au urmat, aviația sovietică a executat câteva raiduri asupra capitalei României, însă fără a provoca mari stricăciuni. La trei ani distanță, în 1944, Bucureștiul a devenit obiectiv strategic pentru aviația americană și cea britanică, care aveau să declanșeze începând cu 4 aprilie o serie de atacuri aeriene fără precedent. Avioanele Aliaților, decolate din sudul Italiei, au provocat orașului distrugeri mari, dar și un număr impresionat de victime și sinistrați. Până la mijlocul lunii august 1944, aviația americană și cea britanică au executat asupra Bucureștiului peste 15 raiduri de zi și de noapte. După actul de la 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaților, dar Bucureștiul a devenit de această dată ținta aviației germane, care timp de trei zile a atacat aproape neîncetat orașul, provocând noi distrugeri și victime. [… După numărul mare de victime și distrugeri provocate, bombardamentele aeriene din 1944 reprezintă cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului în secolul XX.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Sursa foto şi text: Editura Vremea

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
5

Diamantul Ierusalimului, de Noah Gordon

   Noah Gordon (n. 11 noiembrie 1926 în Worcester/Massachusetts) este un scriitor american. Gordon a absolvit în 1950 jurnalistică şi engleză la Boston University. A fost corespondent mai mulţi ani la publicaţia Boston Herald. Primul lui roman de succes a fost Rabinul. Au urmat o serie de succese literare cu romanele Doctorul, Şamanul, Matters of Choice. Unul dintre personajele din romanul Doctorul este Avicenna. Cele mai recente romane ale sale se ocupă de teme ca: inchiziţia şi istoria culturii iudaice. La noi romanele apărute la editura Vivaldi sunt: ”Doctorul”; ”Şaman”; ”Diamantul Ierusalimului”; ”Casa de pe colină”; ”Ultimul Evreu”; ”Rabinul”; ”Catalanul”;” Clinica”.

     Mă aşteptăm la o carte clasică de aventuri, în fond e vorba despre un diamant celebru, o piatră sacră, unică prin importanţă istorică şi prin valoare, dar, dacă este aşa …este un roman atipic.

   Este o carte interesantă şi fascinantă totodată prin modul în care este structurată, prin bogăţia de informaţii şi mai ales prin deznodământul ciudat şi incitant în acelaşi timp.
Romanul urmăreşte pe două planuri de-a lungul a secole de istorie şi în timpul prezent viaţa unei familii de şlefuitori de diamante, dar şi soarta unui diamant numit ”Diamantul Ierusalimului”. Împleteşte totul cu mici poveşti de dragoste şi cu trăirile personajelor.

   Harry Hopeman continuă tradiţia, conducând compania fondată de tatăl său, care se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea de diamante. În acelaşi timp studiază şi scrie articole şi lucrări pentru publicaţii de specialitate. Este separat de soţia lui Della cu care are un fiu, Jeff.
Tatăl lui Harry, Alfred, are un atac de cord şi moare fără a apuca să-i spună acestuia secretul diamantelor păstrate de el într-o cutie cu vaselină, pe care o purtase în permanenţă de când plecase din Europa în America. Alfred plecase din Germania în 1931, pe când era director la Hauptman (numele lui iniţial) o cunoscută casă de diamante din Berlin, din cauza naziştilor. Ajuns la New York lucrează întâi pentru alţii adunându-şi un mic capital, apoi face tranzacţii cu diamante şi reuşeşte să-şi fondeze noua firmă. Cutia cu vaselină, pe care o purta în permanenţă cu el conţinea un diamant mai mare şi şase diamante mai mici. Alfred îi spusese lui Harry că doar cele mici sunt valoroase.
Datorită cunoştinţelor şi calificării sale Harry este solicitat din mai multe părţi să achiziţioneze diamantul galben pe care-l revendicau mai multe ţări.

   ”Diamantul Inchiziţiei”, cum mai era denumit, foarte valoros, fusese prins în mitra papei Grigorie, mitră ajunsă la Alfred pe vremea când era la Berlin, pentru a curată pietrele preţioase.

   Diamantul a avut diferite denumiri de-a lungul timpului: musulmanii îi spuneau “Diamantul din Kaaba după clădirea din Mecca spre care se întorceau la rugăciune; catolicii îl numeauOchiul lui Alexandru după numele unui papa; dar rădăcinile lui sunt mult mai adânci. Ultimele ştiri spuneau că fusese furat de la Vatican în 1946 şi achiziţionat în secret de Farouk, regele Egiptului în 1949. Doar că îl revendicau şi evreii care spuneau că diamantul face parte din bogăţiile din Templul lui Solomon. Aşa că, în momentul când se aude că un anume Yosef Mehdi vinde diamantul, Harry este solicitat şi de evrei şi de Vatican să-l achiziţioneze, fiecare stat considerându-se proprietarul lui de drept.

   Peregrinările lui Harry prin deşert, întâlnirea cu arheologul David Leslau, cel care găsise un tub de aramă cu un manuscris, de fapt ca o hartă a comorilor, căutările întreprinse de acesta pentru a găsi bogăţiile ascunse ale templului, apoi drumurile care-l duc în Israel, New York şi la Roma, determina o grămadă de cercetări. Paralel cu cercetările se derulează povestirile istorice, în care câte un strămoş a lui Harry, prelucrători de diamante, a jucat câte un rol.

   Povestea diamantului începe în momentul când armata lui Nabucodonosor, terminând de jefuit Egiptul se îndreaptă spre Templul lui Solomon din Ierusalim. Preoţii reuşesc să ascundă o mare parte din obiectele de artă şi de cult valoroase în diferite tainiţe. Pentru păstrarea secretului fiecare tainiţă era cunoscută de un singur om, cel care ducea acolo obiectele. Doar scribul, bătrân şi bolnav, ştia totul având datoria să le consemneze într-un manuscris, pe care-l ascunde într-un tub de aramă şi-l îngroapă. Unele bogaţii, printre care şi diamantul galben, au fost găsite în perioada lui Ludovic al VII-lea, de la care le-au luat soldaţii lui Salaheddin, care îl dă Moscheii din Acra.
O sută de ani mai târziu ajunge la Esteban de Costa, conte de Leon, un funcţionar laic al Inchiziţiei, care-l donează bisericii catolice din Spania. Apoi ajunge la Vatican de unde va dispărea şi va fi cumpărat de regele Farouk al Egiptului.

   Luăm contact de asemenea cu istoria şi obiceiurile evreilor şi arabilor, cu părerile lor despre cine este îndreptăţit să trăiască în Ierusalim şi în deşert, cunoaştem câte ceva din viaţa beduinilor, şi despre diferenţele culturale şi religioase dintre ei şi creştini.
Avem parte şi de povestea de dragoste a lui Harry cu Tamar, o superbă arăboaică, şi a profesorului David Leslau cu o israeliancă.

   Harry îl ajută pe profesor să descifreze manuscrisul şi să decripteze datele.
Încet, cu răbdare şi migală, Harry descâlceşte iţele poveştii de la începuturi şi până în zilele noastre, reuşind în final să descopere ”Diamantul Ierusalimului” şi să-l redea deţinătorului de drept.

   Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe copertă:

”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă, de Barbara Leaming

recenzie

        Am primit cu deosebită bucurie această carte pentru recenzie. Am trăit pe viu ca să spun așa evenimentele deosebite descrise în carte, începând cu alegerea lui John Fitzgerald Kennedy în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii în 1960, continuând apoi cu teribila sa asasinare la 22 noiembrie 1963, apoi înmormântarea sa impresionantă, cercetările comisiei Warren și decepționantul lor verdict, asasinarea fratelui său, Robert Kennedy pe când candida și el la președinția SUA în 1968, apariția cărții lui William Manchester, “Moartea unui președinte”, decizia uluitoare și de necrezut a lui Jacqueline Kennedy de a se recăsători cu atât de bogatul și controversatul Aristotel Onassis. Toate au făcut într-un fel parte din viața mea pentru că în ciuda faptului că trăiam în comunism, s-a acordat o atenție deosebită acestor evenimente, fiind transmise atât la televizor cât și în jurnalele de știri în imagini care precedau orice transmisie cinematografică din sălile de cinema. E probabil greu de înțeles azi ce însemna să vezi imagini cu un șef de stat atât de tânăr și înconjurat tot de tineri într-o epocă în care cei în vârstă păreau să domine peste tot unde se luau decizii importante pentru viața noastră atât în lume cât și la noi în țară. Așa că ideea că acolo, la Washington, pentru doar câțiva ani, a fost un fel de nou Camelot care dorea să impună un adevărat cod al unui nou gen de cavalerism în relațiile internaționale, a prins poate mai mult de această parte a cortinei de fier decât de partea cealaltă unde informațiile erau mult mai profunde. De aceea, pentru cineva ca mine, cartea Barbarei Leaming are o importanță mult mai mare și puțin diferită decât pentru cititorul tânăr pentru care președintele  J.F. Kennedy și tot ce este legat de el ca om și personalitate istorică  sunt la fel de departe în timp ca și Ștefan cel Mare din istoria noastră.

    Cartea “Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis / Povestea nespusă”  de Barbara Leaming a apărut la editura Corint/Istorie în anul 2016 în traducerea Lidiei Grădinarul și cu o amplă și foarte interesantă prefață a Dianei Mandache, cercetătoare în domeniul istoriei. Este o carte consistentă de 410 pagini ce cuprind introducerea, 16 capitole care urmează cronologia evenimentelor din viața lui Jackie Kennedy și două mici capitole finale, unul de note explicative pe capitole și un index de nume și paginile la care pot fi găsite.

    Autoarea cărții, Barbara Leaming, este specializată pe scrierea biografiilor unor mari personalități artistice dar și istorice. S-a născut la Philadelphia în Pennsylvania și a urmat Smith College pe care l-a absolvit în anul 1965. A continuat studiile la New York University pe care le-a terminat în anul 1976 luând doctoratul cu tema “Engineering of Human Souls, on the transition to socialist realism in the Soviet cinema in the 1930”. A fost mult timp profesoară la departamentul de teatru și film de la Hunter College din New York City de unde a plecat doar pentru a se consacra total scrisului. S-a căsătorit în 1995 cu profesorul David Packman.

    Prima sa biografie a apărut în 1980 și de atunci a scris cu asiduitate cărți tot mai interesante menite să arunce o nouă lumină asupra unor personalități foarte cunoscute, dar și asupra epocilor istorice în care au trăit acestea. Să scrii o biografie de acest gen înseamnă să faci istoria mult mai atractivă și mai plină de viață reală. De aceea cărțile ei s-au bucurat de un deosebit succes de public, dar și de critică fiind nu odată premiate. A câștigat premiul “Emery Reves Award of International Churchill Society” pentru cartea sa “Churchill Defiant, 1945-1955”. A primit și premiul “Prix Litteraire 2000” oferit de Sindicatul francez de critică de cinema pentru biografia actriței Marilyn Monroe care a fost publicată în versiunea franceză la editura Albin Michel din Franța sub titlul “Marilyn, un femme”. De mare succes s-a bucurat și biografia lui Orson Welles apărută în 1985, a lui Bette Devis în 1992, Katharine Hepburn în 1995, Marylin Monroe 1998. Începând cu anii 2000 se întoarce spre lumea personalităților politice. În 2001 apare prima carte dedicată lui Jackie Kennedy și familiei Kennedy în general, “Mrs. Kennedy: the Missing History of the Kennedy Years”. Va urma o carte dedicată formării și educației lui J.F Kennedy,” The Education of a stateman” ca în 2014 să apară biografia completă a lui Jackie Kennedy, “Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis”. A continuat să exploreze universul atât de interesant și unic în felul lui al clanului Kennedy publicând în 2016 o carte închinată surorii lui J.F. Kennedy, Kick Kennedy. Îmi exprim speranța de cititor că prestigioasa editură Corint / Istorie ne va oferi în viitor măcar o parte din aceste cărți cu totul speciale.

    Ce ne oferă nou Barbara Leaming în cartea sa față de datele biografice deja cunoscute și de amănuntele de tot felul care au fost deja scrise în alte biografii sau doar articole închinate fostei Prime Doamne a SUA? După ce am citit cartea cu creionul în mână pot spune că ne oferă cu adevărat ceva deosebit. O imagine nouă, profund umană a lui Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Nu degeaba îi sunt trecute toate cele trei nume pe coperta cărții. Pentru că, autoarea ne face cunoștință cu domnișoara Bouvier, care devine doamna Kennedy și apoi doamna Onassis având însă permanent același suflet zbuciumat și nesigur care își căuta în permanență o situație sigură în care să se simtă ocrotită și la adăpost de primejdii. Starea de nesiguranță a apărut încă din copilărie când după certuri și scandaluri părinții ei se despart în 1937 și ea  împreună cu sora ei mai mică, Lee, rămân în custodia mamei. Recăsătoria mamei în 1941 cu un industria bogat și cumsecade Hugh Auchincloss îi dă posibilitatea să vadă ce înseamnă averea și totodată îi permite o educație deosebită și intrarea în lumea aristocrației americane unde se lansează ca debutantă cu mult succes. De la mama sa învață că o căsătorie avantajoasă pentru care să facă orice ca să meargă este destinul adevărat al oricărei femei și așa îl alege pe John Kennedy mai mare decât ea cu 12 ani, dar cu un viitor politic deosebit și cu o avere a familiei de invidiat. La rândul ei Jackie era soția ideală pentru proaspătul senator J. F. Kennedy și familia acestuia, fiind tânără, frumoasă, inteligentă fără ostentație și evident catolică. Se căsătoresc în 1953 și au o căsătorie de zece ani care va culmina cu președinția la Casa Albă, dar și cu teribilul asasinat din 22 noiembrie 1963. Autoarea pune foarte mult accentul pe această dată care o va schimba enorm pe Jackie Kennedy. Trăind clipele teribile a împușcării și morții soțului ei, Jackie va dezvolta simptomele unei suferințe psihice ce nu va fi definită de specialiști decât în 1980. Este vorba de stresul post traumatic TSPT care include retrăirea evenimentului, evitarea situațiilor care amenință să evoce amintiri dureroase, stare de amorțeală, surescitare, coșmaruri, tulburări de somn, gânduri obsesive, accentuarea suferinței în preajma aniversării evenimentului. Toate acestea au fost trăite de Jackie Kennedy după ce soțul ei a fost ucis chiar lângă ea. (p.212)

     Începând cu capitolul 8 autoarea va insista pe această suferință teribilă căreia Jackie Kennedy trebuie să-i facă față în timp ce se lupta cu câteva mari priorități. Prima și cea mai importantă pe care și-o stabilește chiar din clipa tragediei este apărarea imaginii publice a președintelui asasinat și a celor trei ani petrecuți la Casa Albă. Știa mai bine ca oricine care erau punctele de vulnerabilitate ale omului J.F. Kennedy și dorea să îndrepte atenția opiniei publice doar spre ceea ce era obligatoriu să rămână posterității. Barbara Leaming oferă detalii mai puțin cunoscute cititorilor legate de această prioritate a Jacquelinei Kennedy. Totul începe cu refuzul ei de a se schimba de bine cunoscutul costum roz îmbibat de sângele soțului ei. Națiunea trebuia să vadă oroarea care avusese loc. Este extrem de simbolică prezența ei în aceste haine la depunerea grăbită a jurământului de președinte de către vicepreședintele Lyndon B. Johnson. A urmat apoi decizia ei ca înmormântarea Președintelui să aibă un caracter național și prin invitații din toată lumea, internațional. Atât de internațional încât ne-a fost accesibil și nouă, celor din estul european comunist printr-o transmisie directă. Apoi are grijă de cei care deja doreau să scrie despre asasinat, dar și despre J.F.K. Recurge la ajutorul cumnatului ei, Robert kennedy pentru a controla cât mai mult tot ceea ce urma să se scrie și cine anume să scrie.

    În acest context are loc și interviul acordat de ea revistei Life, care trimite la Hyannis Port, casa socrilor ei, pe ziaristul Theodore White. Aici lansează prima dată Jackie Kennedy ideea Camelotului. Să nu uităm că avem de a face cu o femeie extrem de cultă și educată și perfect cunoscătoare a bagajului de cunoștințe și preferințe literar istorice a soțului ei. Ideea de a lipi de anii de președinție a lui JFK Camelotul regelui Arthur cu acea masă rotundă a cavalerilor lui, a fost o idee extraordinară și cu multă priză la orice tip de public. Cuvintele pe care i le spune ziaristului White sunt revelatoare: Să nu se uite că a existat cândva un loc care, preț de o clipă scurtă și luminoasă, a fost cunoscut drept Camelot.” p. 178. Dintre toți cei care se oferă să scrie despre moartea lui John Kennedy îl alege pe William Manchester mai puțin cunoscut decât alții, iar pentru înregistrările de istorie orală decide să-i răspundă lui Arthur Schlesinger, un înfocat susținător al ambițiilor politice ale lui Robert Kennedy decis să preia ștafeta fratelui ucis. Dar Jackie pune condiții. Cele spuse de ea să nu fie făcute publice decât după moartea ei și să poată tăia tot ceea ce nu-i convenea. Aceste interviuri, șapte la număr, au avut loc între 2 martie 1964 și 3 iunie 1964. Ea le vede drept șansa de a șlefui imaginea soțului ei și de a lăsa posterității ceea ce ea dorea să se știe despre JFK și lumea lui. Această dorință de control o va duce în cele din urmă la un conflict cu William Manchester care nu se va da în lături să provoace un conflict dintre Jackie și presă foarte bine descris în carte.

   Până la căsătoria ei cu magnatul Aristide Onassis din 1968 viața lui Jackie se va pendula între lupta cu suferințele cauzate de trauma trăită, de teama că nu are nici un fel de siguranță pentru ea și copiii și de lupta pentru o anume imagine a publică a lui JFK. Poate că atunci era mai puțin evidentă coerența deciziilor și faptelor sale, dar Barbara Leaming are talentul de a le prezenta extrem de limpede și convingător astfel că cititorul își va putea face o impresie mult mai clară și mai plină de viață despre Jackie Kennedy decât imaginile din reviste, tabloide sau cărți ce insistă pe lucruri mai puțin semnificative. Faptul că a fost o femeie frumoasă și bogată a estompat de multe ori că era și inteligentă și cu multă stăpânire de sine și voință. Că în fond a fost toată viața ei o adevărată luptătoare și o supraviețuitoare.

   Nu vreau să intru în toate amănuntele excelentei cărți a Barbarei Leaming. Este o carte care nu poate fi citită ca un roman. Este în fond o carte bazată pe un puternic substrat istoric și în acest substrat este încrustată viața lui Jackie Kennedy. Cititorul are nevoie de răbdare și interes și va fi pe deplin răsplătit. Era timpul ca la şase decenii de la tragedia din Dallas să apucăm, cei care am fost contemporani momentului, să vedem și din alt punct de vedere faptele care au devenit între timp istorie. Pentru cei tineri cartea poate fi un adevărat prilej de a înțelege că istoria a fost de fapt viața reală a unor oameni reali nu doar o înșiruire de date și nume.

   Din fericire cartea Barbarei Leaming a stat la baza unui film de mare succes intitulat “Jackie” nominalizat în momentul de față la premiul Oscar. Realizatorul filmului chilianul  Pablo Larrain nu a luat decât un fragment din viața lui Jacqueline Kennedy și anume asasinarea președintelui și zilele imediat următoare până la înmormântarea lui pornind de la interviul pe care îl acordă ziaristului Theodore White de la revista Life. Este momentul de cumpănă care o schimbă total pe cea care a fost pentru scurt timp Prima Doamnă a Americii. Este remarcabil cât de bine au înțeles realizatorul filmului, dar și actrița Natalie Portman care joacă rolul lui Jackie, ideea de bază a cărții Barbarei Leaming. De altfel și editura Corint / Istorie a preferat pentru copertă poza cu Natalie Portman în rolul lui Jackie și nu poza reală și nu cred că această alegere e total lipsită de semnificație. Recomand vizionarea filmului după lectura acestei cărți pentru o deplină înțelegere a personalității lui Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis.

editura-corint

 

Cartea Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă de Barbara Leaming a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
19

,,În Profeţia familiei Romanov, autenticul şi speculativul se îmbină într-o lucrare de ficţiune fascinantă şi excepţional de bine realizată'' PUBLISHERS WEEKLY

Profeţia Familiei Romanov, de Steve Berry

Traducerea: Alina Tudorică
Editura: Rao, 2007
Număr pagini: 410

,,În Profeţia familiei Romanov, autenticul şi speculativul se îmbină într-o lucrare de ficţiune fascinantă şi excepţional de bine realizată” PUBLISHERS WEEKLY

,,În noul sau thriller, Berry abordează un alt mister uriaş al istoriei-adevărul despre uciderea, în 1918, a lui Nicolae al IIlea şi a familiei sale, combinând cu talent faptele istorice cu o poveste contemporană despre o posibilă conspiraţieAcţiunea palpitantă şi atmosfera recreată în detaliu fac din această carte o lectură pe care v-o recomandăm călduros” LIBRARY JOURNAL

   Steve Berry este avocat având mai mult de 2 ani experienţă în tribunale. A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţiProfeţia familiei RomanovAl treilea secret, Moştenirea templierilor-au urcat rapid în topurile întocmite de USA Today, Publishers Weekly, The New York Times. Drepturile pentru cele patru romane au fost vândute până în prezent în 40 de ţărişi cărţile au fost traduse în 38 de limbi.

   În Palatul Alexandru, (Rusia-Tarskoe Selo) în data de 28 octombrie-RASPUTIN, preotul cuplului imperial, şi cel care îl liniştea întotdeauna pe Alexei, moştenitorul ţarului după câte o criză de hemofilie, a avut convulsii şi a început murmure o previziune groaznică:

,,A căzut pe podea şi a început murmure va părăsi această lume înainte de Anul Nou, şi a văzut grămezi de cadavre, câţiva mari duci şi sute de conţi. Neva se va înroşi de sânge, a zis el.
Privind spre cer, mi-a spus dacă va fi ucis de boieri, mâinile lor vor rămâne mânjite de sânge timp de douăzeci şi cinci de ani.  boierii vor părăsi Rusia fratele se va ridica împotriva fratelui şi se vor ucide cu ură şi nu vor mai există nobili în Rusia. Lucrul şi mai îngrijorător, a zis că: dacă o rudă de a noastră îl va ucide, nimeni din familia noastră nu va trăi mai mult de doi ani. Toţi vor fi ucişi de poporul rus.
Va urma şi salvarea. Cel care se face vinovat de fapta cea mai mârşavă îşi va da seama a greşitVa avea grijă ca sângele nostru renască. Spunea întruna doar un corb şi o acvilă pot reuşi acolo unde nimeni altcineva nu poate şi inocenţa fiarelor îi va proteja şi îi va conduce spre izbândă. A mai spus Dumnezeu va găsi o cale prin care adevărul nu va fi pus la îndoială. M-a tulburat foarte tare când a spus trebuie moară doisprezece poată începe renaşterea.”

-astfel a aşternut pe hârtie ţarina Alexandra previziunea.

Oare ce se va îndeplini din ea urmează aflăm.

   Ţarul Nicolae al IIlea a fost ultimul împărat al Rusiei. După cum se ştie, el şi întrega sa familie au fost executaţi în noaptea dintre 16 şi 17 iulie 1918 în oraşul Ekaterinburg, în subsolul Casei Ipatiev. Nicolae al IIlea sau Nikolai Alexandrovici Romanov a domnit între anii 1894 -1917.
Schimbarea regimului în urma Revoluţiei Bolşevice conduse de Lenin a avut urmări dramatice în rândurile întregii populaţii ruse. Nici familia ţarului n-a scăpat de opresiune, totul culminând cu asasinarea din 17 iulie 1918. Un lucru interesant pe care vreau -l amintesc e acela Rasputin, cu, calităţile sale extrasenzoriale, a prevăzut întrega familie a ţarului va fi asasinată. A trimis semnale de avertizare ţarului, care n-au fost luate în seama. Urmările, se ştiufam romanov

 Povestea lui Nicolae al IIlea şi a familiei sale este de-a dreptul fascinantăÎn multe privinţe adevărata poveste a morţii lor este mai impresionantă decât ficţiunea ţesută în jurul lor. Încă din 1991, de la exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale familiei regale din groapa comună care le adăpostea, au fost dezbateri aprinse legate de identitatea celor doi copii care lipseau. Iniţial, un expert rus a examinat scheletele şi a ajuns la concluzia Maria şi Alexei lipseau. Apoi un alt expert american a analizat atât amprenta dentară cât şi scheletele descoperind  era vorba de Alexei şi Anastasia.

   Moscova în Prezent-Avocatul Miles Lord este încântat se afle la Moscova în aşteptarea unui eveniment de excepţieDupă căderea comunismului, poporul rus a votat revenirea la monarhie. Noul ţar va fi ales din rudele îndepărtate ale lui Nicolae al IIlea de o comisie special numităşi însărcinarea lui Miles este verifice trecutul candidatului preferat de un grup de oameni de afaceri occidentali. Sarcina lui era fundamenteze pretenţia la tron a lui Ştefan Baklanov. Acesta era Romanov prin naştere şi avea o sumedenie de afaceri în occident. Şeful său, Hayes, îl trimise pe Lord la Arhivele statului, iar de aici începe funcţioneze profeţia din nou.

   După moartea lui Rasputin şi decimarea familiei ţaristese pare că ar exista şi moştenitori, conform profeţieiÎncepe moară prima persoană din cei doisprezece din profeţie, Artemie Belii, un avocat care lucra la Ministerul Justiţiei, întâlnirea cu Lord îi va aduce sfârşitul. Cineva încearcă îl ucidă pe Lord ,,Nenorocitul de ciornaii trăieşte încă‘-aceste cuvinte spuse din gura a doi criminalii nu poate lase loc de interpretări. Ce se întâmplă? Cine îi vrea moartea şi de ce? Inspectorul Orleg de la miliţie îi răspunde nonşalant ,,Acoperişul,, îl vrea pesemne mort.

,,Acoperişul era termenul folosit în mod obişnuit în Moscova şi în cea mai mare parte a Rusiei de vest pentru mafie. Nu aflase niciodată cum luase naştere acest termen. Poate din cauza aşa se plătea taxa de protecţie, sub acoperire, sau poate era doar o metaforă pentru pătura socială cea mai înstărită a Rusiei. Membrii mafiei deţineau cele mai frumoase maşini, cele mai frumoase ,,dachas-case” şi hainele cele mai bune. Nimeni nu făcea nici cel mai mic efort pentru a-şi ascunde bunăstareaDin contra, mafia îşi afişa în mod ostentativ prosperitatea atât în faţa guvernului, cât şi în faţa oamenilor de rândEra o clasă socială distinctăuna care se dezvoltase foarte rapid. Oamenii de afaceri considerau taxa de protecţie un fel de capital necesar pentru supravieţuirela fel de important ca şi salariile plătite angajaţilor sau bunurile puse în vânzare.”

   Pe lângă Comisia Ţaristă, ceea ce nu ştia Lord este mai fucţionează o Comisie Secretă formată din Hayes, nume de cod Lincoln, Stalin, Hruşciov şi Brejnev, iar sub aceste nume de cod se ascunde câte un reprezentant din marile puteri ale Rusiei, mafia, guvernul, armata.
Hayes este după ştirea lui Lord un excelent avocat în domeniul economiei mondiale şi al dreptului internaţionaldeţinea un licenţiat în drept şi un master în economie. Ceea ce nu ştia Lord este Hayes reprezenta de fapt mafia rusă în Statele Unite.

,,Hayes era mulţumit. De zece ani reprezenta mafia rusă în Statele Unite. Milioane de dolari fuseseră spălate prin instituţiile financiare nord-americane, multe sume fiind pompate spre afaceri legale în căutarea de capital, cele mai multe folosite însă pentru cumpărarea de bunuri, de aur şi de obiecte de artă. Nimeni nu ştia de unde vin banii şi până în momentul de faţă activitatea nu atrăsese atenţia autorităţilor. Hayes îşi extinse în acest fel influenţa în cadrul firmei şi îşi atrăsese o mare parte a clienţilor străinicare optase lucreze cu el pentru simplu motiv că ştia cel mai bine cum merg afacerile în noua Rusie-cum te foloseşti de frică şi de nelinişte, cum nesiguranţa putea lucra în favoarea ta dacă ştiai cum o mânuieşti.”

   Începe fuga pentru supravieţuire, iar pasiunea pentru Rusia şi pentru aflarea adevărului îi pune în cârca lui Lord pe criminali şi poliţia rusăCând va încerca scape de Cromagnonul şi Deprimatul, cei doi criminali care îl vânează, o va întâlni pe Akilina Petrovna, o acrobată de circ, subţire, cu părul blond, care îl va salva momentan de moarte.acvila

,,Era subţire ca o patinatoare, cu părul blond până în dreptul umerilor. ÎI plăcu faţa ei ovală, cu tenul alb ca laptele şi cu nasul în vântEra un amestec curios de feminitate şi de forţă masculinăEra scundăajungându-i doar până la umărşi purta o pereche de blugi negri, care îi veneau ca turnaţiPeste puloverul pe gâtpurta o jachetă cu umeri falşiRăspândea un vag miros de parfum dulceag.”

   Cei doi vor fi salvaţi pentru a doua oară de către oamenii conducătorului ,,Sfintei Grupăriconduşi de Simion Pasenko. Acesta conducea o veche grupare care se ocupă cu siguranţă ţărilorîncă din timpurile mai vechi. Din câte se pareprofeţia merge mai departe, iar Corbul şi Acvilă tocmai au o misiune, aceea de a da de cei doi supravieţuitori şi moştenitori ai ţarului-Alexei şi Anastasia. Corbul (Lord cu pielea sa neagrăşi Acvilă, numele fetei acrobate, vor parcurge câteva etape pentru a dezlega misterul şi locul unde sunt moşteniitorii, iar indiciile lăsate pentru ei vor trebui dezvăluite.corbul

  Păstrători secretelor şi dovezilor ţariste îşi vor găsi sfârşitul, dar nu înainte de a ai ajută pe cei doi: Descoperirea unei cutii în care se găseşte un lingou de aur imperial, o cheiţă pe care era inscripţionat B.C.C.716 şi un mesaj lăsat pe o foiţa de aur:

,,Puteţi folosi aurul. Va fi nevoie de fonduri, iar ţarul a înţeles care este datoria lui. Şi această foaie poate fi topită şi transformată în baniFolosiţi cheia pentru a ajunge la următorul portal. Locaţia acestuia ar trebui fie limpede în momentul de faţăDacă nu, atunci e normal ca drumul vostru se oprească aici. Doar Clopotul Iadului poate indică drumul. Către Corb şi Acvilămult noroc şi drum bun. Pentru intruşi, diavolul fie cu voi pentru totdeauna.”

   Corbul şi Acvilă vor trebui plece din Rusiaîn America, acolo unde pe Dealurile Prinţesei spinul îi aşteaptă. Aflăm povestea morţii tragice a familiei ţariste, descrierea detaliată a ce s-a întâmplat în aceea perioadăcine a reuşit salveze cei doi copii, dar şi unde sunt şi ce s-a întâmplat cu cadavrele imperiale. Datele transmise din generaţie în generaţie, durerea, frica, cruzimea ultimelor zile a Romanovilor, te face plângi odată cu atrocităţile descrise. Corsetele pline cu bijuterii pe care le purta familia imperială le-a salvat viaţa celor doi tineri, dar celorlalţi le-a mărit agonia.

Descoperirea a ce ascunde în cutia de valori, care se deschide cu cheiţa găsităîi va pune puţin pe gânduri. Nelipsitele lingouri imperiale, dar şi un Ou Faberge, iar înăuntru acestei minunăţii un clopoţel de aur inscripţionat cu litere chirilice- ,,Acolo unde creşte copacul Prinţeseiîn Genezaaşteaptă un SpinFolosiţi cuvintele care v-au adus aici. Izbânda e aproape, dacă se pronunţă numele voastre şi dacă se formează un clopot.”

   Dacă, Corbul şi Acvilă sunt pe cale îndeplinească profeţiasau nu, depinde de abilitatea lor de a rămâne în viaţă, de a lupta pentru aflarea adevărului. Oare este adevărată profeţiase va descoperi moştenitorii  ţarului? Sau totul va fi în zadar? Vor reuşi cei doi îşi salveze vieţile?

   Ce pot spun despre acesta capodoperă literară? Nu prea îmi găsesc cuvintecuvintele sunt sărace pentru a exprimă emoţiiletrăirile, alături de o bucată de istorie a unei familii imperiale cu un sfârşit tragic. Acţiunea din acest thriller este perfectă pentru cei pasionaţii de istorie, mistere, detalii fascinante despre diverse ţăriînmormântări secrete, crime, profeţii, dar şi poveştile triste ale Corbului şi Acvilei.
Dacă ar fi  fac o comparaţie  asemui această carte cu cele ale autorului Dan Brown, poate mai bună decât cărţile lui.
Din partea mea primeşte 5 stele şi felicitări pentru o carte perfectă în toate sensurile posibile.targulcartii.ro

Cartea Profeţia Familiei Romanov, de Steve Berry a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
21

,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moșneanu, Adrian Anghel

Editura: Librex

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 464

   ,,Întru Hristos, Dumnezeu, cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hristos și singur biruitor, Io Radu Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Românească, dintru Ungaria descălecat și de la Amlaș și Făgăraș herțeg.”

    Voi începe cu sfârșitul, mai exact cu reluarea încheierii acestei cărți. După cum bine consideră domnii autori ,,dintre toate științele, istoria este cea mai nobilă”. Da, istoria este o știință nobilă, o disciplină, ba chiar o carte a vieții, în care timpul așterne cu migală povestea omenirii. Încet-încet, fără grabă, uneori fără a fi prea explicit, abătându-se din când în când pentru o rectificare, pentru un update. Acest bătrânel cu barba albă este întruchiparea înțelepciunii, a rațiunii, căci știe ce, cât și când să dezvăluie…

    În vremuri în care se pune preț tot mai mic pe ceea ce contează cu adevărat, în care ignorăm și ne închidem în propria carapace, este necesar să luptăm contra egoismului, neglijenței și indiferenței ce ne acaparează mintea și sufletul. Cârma este preluată de neputință. Această carte a vieții a fost scrisă tocmai pentru a fi citită și ascultată. Ea conține răspunsurile întrebărilor noastre, de multe ori ascunse printre apele învolburate ale unei mări de informații.

   Istoria ne oferă explicații, modele de urmat sau de evitat, sfaturi pentru a nu repeta greșelile strămoșilor noștri. La urma urmei, acesta este scopul, acela de a  ne înțelege pe cât posibil existența și de a contribui la bunăstarea noastră. Evitând istoria, ne semnăm propria sentință. Acceptăm să fim manipulați de alții și de pornirile noastre.

   În plus, ca români, ca cetățeni ai acestui stat, suntem datori să ne cunoaștem propria istorie, originile. Suntem obligați să plătim un tribut înaintașilor noștri, fără de care, astăzi, n-am fi locuit în România, n-am fi vorbit limba română, n-am fi fost noi. Și, fiindcă trebuie să începem cu cele mai îndepărtate timpuri, pe când poporul român abia punea temelia societății și țării despre care putem vorbi în clipa de față, cartea ,,Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr” reprezintă o lectură perfectă pentru a ne familiariza cu subiectul, ba chiar pentru a-l înțelege în profunzime.

   Ca orice alt stat, Țara Românească a apărut la un moment dat pe harta politică a lumii. În Epoca Medievală, în această perioadă de tranziție, se zvonește că un anume Radu Negru Vodă a ,,descălecat” din Țara Făgărașului și a pus bazele acestui stat. Radu Negru este, fără doar și poate, o personalitate controversată, o enigmă. O fi fost el adevăratul întemeietor al Țării Românești? Sau e doar un personaj fictiv, după cum spun și manualele de istorie că Radu Negru este întemeietorul legendar și că responsabil de această realizare este, conform istoricilor, nimeni altul decât Basarab I? Cine a fost, cu adevărat, ctitorul mănăstirii de la Curtea de Argeș? curtea-de-arges

   Orele de istorie mi-au stârnit curiozitatea în această privință, am fost nemulțumit de puținele informații pe care le-am primit și am sperat că voi afla cândva mai multe despre Radu Negru Vodă. Pot să mă consider norocos, întrucât am reușit să țin în mână rezultatul unei munci temeinice, înfăptuite de trei specialiști. Am citit cu mare plăcere acest fragment din puzzle-ul Istoriei furate, am reușit să-mi consolidez puținele cunoștințe pe care le dețineam și, cel mai mult, m-a încântat faptul că am reușit să învăț ceva nou. Am fost impresionat de cercetarea amănunțită, de judecata autorilor, de modul în care au pus cap la cap informațiile. Cert e că au reușit să demonstreze că adevărul se află undeva la mijloc.

   Lucrarea este structurată pe cinci părți, problema fiind analizată din mai multe perspective, cu argumente și dovezi solide. Le voi prezenta pe fiecare în parte, însă fără a intra în detalii, căci este sarcina voastră să le descoperiți.

   Prima parte analizează contribuția cronicarilor și istoricilor la ,,mitizarea” lui Radu Negru Vodă. Astfel luăm la cunoștință interpretările și concluziile istoricilor, erorile pe care aceștia le-au înfăptuit, cu bună știință ori nu. De-a lungul secolelor, cărturarii s-au străduit să contureze istoria națiunilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, însă, de multe ori, istoria a fost rescrisă, înflorită, exagerată și utilizată astfel în scopuri politice.

   A doua parte aduce în atenția cititorilor documentele, hrisoavele ce amintesc sau ce oferă indicii despre personajul atât de controversat. Sunt verificate, studiate, apreciate mărturiile atâtor cercetători și se neagă corectitudinea anumitor acte ce, prin natura lor, contrazic adevărul istoric bine cunoscut. Inexistența unor arhive cu însemnări concise care să se fi păstrat până în zilele noastre, dezinteresul poporului român, îngreunează acest proces, însă nu-l fac imposibil. Partea a treia vine ca o completare a celei anterioare. Existența lui Radu Negru Vodă și procesul de întemeiere al Țării Românești sunt susținute de dovezi arheologice, heraldice, prezentate în detaliu de domnii autori.

   Penultima parte îl înfățișează pe Radu Negru cel legendar, un personaj de poveste neînfricat, înconjurat de o aură fabuloasă. O mică antologie de legende în care dincolo de elementele fantastice se ascund date istorice reale ce accentuează posibilitatea ,,descălecatului”. Și, în cele din urmă, autorii ne împărtășesc concluziile la care au ajuns, cu care nu poți să nu fii de acord după ce ai fost martor la săpăturile făcute în analele istoriei.

   Fără îndoială, Radu Negru Vodă a existat, iar posibilitatea ca acesta să fie numele real al întemeietorului Țării Românești este extrem de mare. Nu știm niciodată ce vom mai descoperi odată cu trecerea timpului, ce răspunsuri vom mai primi, însă pentru moment e suficient să-l privim pe Radu Negru nu ca pe un erou de basm, ci ca pe un om în carne și oase. Munca celor trei cercetători este admirabilă, de aceea și cred că ar trebui citită și înțeleasă. Să sperăm că va fi apreciată la adevărata-i valoare și că se va ține cont de ea de acum încolo.

   Cu siguranță vă recomand această carte, acest manual de istorie. Nu cred că a fost scris doar pentru alți istorici și specialiști, ci pentru noi toți. Limbajul și modul de abordare al subiectului denotă profesionalism, dar este, totodată, accesibil publicului larg. E suficient să doriți să învățați ceva nou, să vă descoperiți originile, să vă lărgiți orizonturile. Istoria înseamnă noblețe, înseamnă timp și dedicare, reprezintă un adevăr ce așteaptă să fie rostit…

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!Librex.ro

Cartea Istorie furată. Întemeierea Ţării Româneşti. Radu Negru Vodă, între legendă, mit şi adevăr, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Adrian Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex. Paote fi comandată de pe site/ul Editura Librex

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

5 STELE

Blestemul manuscrisului-50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea 

recenzie

   Romanul “Blestemul manuscrisului” apărut la editura Tritonic în anul 2016 îi are ca autori pe Bogdan Hrib și Răzvan Dolea și face parte din colecția Mistery & Thriller a acestei edituri. Volumul recenzat aici este deja cea de a treia ediție, prima ediție fiind cea din anul 2008 și e bine de reținut acest an pentru că subiectul cărții este cel puțin în parte foarte apropiat acestei date. Romanul se înscrie în seria închinată personajului Stelian Munteanu cunoscut de mine din prima carte din serie “Filiera grecească” iar pentru cititorii pasionați de aventurile eroului preferat și din alte romane apărute deja și întregind seria. Aceasta cuprinde cinci titluri: “Filiera grecească”-2007, “Blestemul manuscrisului”-2008, “Somalia, Mon amour”-2009, “Ucideți generalul”-2011 și “Patimile doamnei ministru”-lansat anul acesta la Gaudeamus. Mai sunt și câteva povestiri avându-l ca personaj central pe Stelian Munteanu și nu putem decât să sperăm că în viitor vor apare și alte romane în care deja binecunoscutul Stu să fie obligat să facă față unor situații limită cu aplomb, umor și ceva plictiseală.

   Autorul Bogdan Hrib face parte din generația tinerilor și foarte bine ancoraților autori în realitatea noastră literară și editorială. S-a născut pe 14 decembrie 1966 și este inginer constructor ca primă profesie doar că această meserie nu a practicat-o direct niciodată. Altfel cunoștințele acumulate sunt mereu de folos unui scriitor care crează eroi complicați și obligați să fie plini de resurse în situații limită. După 1990 a lucrat ca jurnalist iar din 1993 este editor la editura Tritonic, una dintre cele mai active și mai prezente pe piața de carte din ultimele decenii atât cu autori români contemporani nouă cât și cu traduceri ale unor autori străini foarte bine aleși. Mie personal îmi place foarte mult deviza pe care această editură și-a ales-o: “Cititul nu dăunează sănătății”. Evident că îmi plac foarte mult și cărțile pe care le oferă.

   Bogdan Hrib este scriitor, editor, fotograf și jurnalist. În 2008 a fost consilier editorial la Crime Scene Publishing iar în perioada 2010-2012 a avut aceeași funcție la Publicațiile Flacăra. Din 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers. Din anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului “Mistery & Thriller” organizat la Râșnov. Primul roman publicat a fost “Filiera grecească” în anul 2007  continuând apoi destul de alert cu seria Stelian Munteanu. În 2011 publica volumul  de povestiri “3+1” care într-un fel anunță revenirea la seria Stelian Munteanu, dar în 2012 face un pas lateral, de data asta diferit. Publică la editura Cartea Românească romanul “Ultima fotografie” care este un thriller curat fără filon polițist.  Din 2016 este director editorial al editurii Tritonic. În paralel este și cadru didactic asociat la SNSPA, la Facultatea de Management. Una din marile sale pasiuni este fotografia fiind membru al Asociației Artiștilor fotografi încă din anii ’80 și fotoreporter în anii ’90. Și-a dat doctoratul la UNATC cu o lucrare cu tema “Fotografia de presă”.

    Cel de al doilea autor al romanului “Blestemul manuscrisului” este Răzvan Dolea. Născut în anul 1958, este profesor de istorie și realizator coordonator la postul Radio România Cultural. Poate fi auzit la emisiunea “Texte și pretexte”. A publicat volumul de poezie “Jurnalul unui misogin”, iar în 2015 la editura Tritonic “Arheologia iubirii” și pregătește o nouă carte “Semnul zilei a șasea”.

   Într-un interviu Bogdan Hrib precizează că romanul a fost scris în șase luni începând din noiembrie 2007, terminând-o în primăvara anului 2008. Ambii autori lucrau câte trei patru ore pe zi fiind nevoiți să facă față și obligațiilor de servici. Au format o echipă foarte bine sudată, coordonându-se perfect pe cele două teme paralele, prezentul și trecutul. Mărturisește că au fost ajutați de o “tânără și entuziastă” echipă de studenți de la Facultatea de Istorie care au făcut munca de documentare cărora le aduce mulțumiri la finalul volumului atât în prima ediție cât și în cea de acum.

   Lectura acestui roman a fost o deosebită plăcere. Mi-am dorit să-l citesc și mulţumesc editurii Tritonic că mi-a oferit această ocazie mai ales că deja citisem în 2008 “Filiera grecească” care fusese o surpriză deosebită în peisajul literar al acelor ani. Citind “Blestemul manuscrisului” cititorul este răsfățat pentru că are două romane în unul singur. Partea de roman istoric foarte frumos construit chiar dacă se fac mari salturi în timp se întrepătrunde perfect cu thrillerul propriu zis care îl are în centrul său pe deja cunoscutul Stelian Munteanu.

   Partea contemporană este destul de simplă ca poveste. Stelian Munteanu este obligat să renunțe la mult visata sa vacanță bine planificată în însoritele insule grecești însoțit evident de frumoasa Eleni, fiind chemat de urgență la Frankfurt de comisarul francez Jacques Sardi. Motivul era simplu: a fost găsit cadavrul unui electrician român, Valentin Neagoe, care lucra la standul românesc de la Târgul internațional de carte de la Frankfurt, iar respectivul stand urma să fie vizitat la inaugurare chiar de președintele țării. Chiar dacă informațiile oferite telefonic de Sardi sunt laconice, Stelian își dă seama că în spatele acelei morți suspecte sunt lucruri mult mai grave. Renunță la vacanță spre marele său regret și spre supărarea frumoasei Eleni și pleacă cu primul avion la Frankfurt. După câteva zile în Germania, Stelian Munteanu își dă seama că numai în țară va putea afla mai multe amănunte despre victimă chiar dacă nu i se oferiseră alte amănunte legate de complexitatea cazului. La București este ajutat de prietenul său din Poliție, deja cunoscutul Toni Demetriade și așa încet încet ajunge să își de seama că la mijloc este copia unui manuscris foarte vechi și de o imensă importanță atât pentru țară cât și pentru cei din afară. Așa se și explică interesul arătat de toate serviciile secrete mari din lume plus bătrânul și aparent pensionatul fost agent KGB, Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin (a nu se confunda cu marele poet rus!). Din capitol în capitol ajungem să aflăm odată cu Stelian Munteanu povestea manuscrisului începând de la al doilea război mondial până în acel moment. Și mai ales aflăm că toți cei care au citit manuscrisul de-a lungul timpului au murit. Sarcina imediată a lui Stelian Munteanu este să adune destule informații pentru a-l determina pe președinte să nu expună manuscrisul la întâlnirea miniștrilor apărării din țările NATO, întâlnire care preceda summitul NATO  care avea loc la București în anul următor.

   Partea de roman istoric este ceva mai complicată. Începe cu așezarea Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în anul 1211 la chemarea regelui maghiar Andrei al II-lea care le fixează zona de ședere printr-o diplomă din acel an. Cavalerii Teutoni au stat în această zonă până în 1225 când au fost expulzați de același rege ce se temea de extinderea puterii lor. În perioada 1217-1221 aceștia au participat la Cruciada a V-a din Egipt când mare maestru al ordinului era Herman von Salza foarte apropiat de papa Honoriu al III-lea. La acest moment al expulzării se face referință și în roman pentru că odată cu retragerea cavalerilor începe lupta de formare a primelor state feudale românești așa că ne întâlnim și cu Negru Vodă Descălecătorul care se pare că era de fapt un cavaler teuton catolic, român pe jumătate, Walter Schwartz!!!!  În roman fiul său este Seneslau care îl are ca fiu pe Tihomir căsătorit cu fiica lui Litovoi, iar fiul lor este Basarab I. Negru Vodă construiește prima biserică de la Curtea de Argeș cu ajutorul meșterului Manole pe care îl pune să îi facă o ascunzătoare în peretele mânăstirii unde ascunde documentul extrem de prețios, Charta semnată de papa Honoriu al III lea prin care se stabilește rolul acestor state românești în apărarea creștinătății europene. Meșterul Manole este prima victimă a blestemului legat de acest manuscris. Trecem apoi la toți voievozii români, secol după secol, care au grijă ca documentul să rămână în ascunzătoarea lui până la începutul secolului XVI când domnitorul Mihnea Vodă cel Rău poruncește să fie adus la Mănăstirea Dealu și să fie copiat în tiparnița călugărului Macarie în 25 de exemplare care în cea mai mare parte sunt duse și predate regilor și conducătorilor din țările Europei. Originalul arde într-un incendiu și în posesia următorilor domnitori, regi și președinți este una din copiile tipărite de Macarie. Pe aceasta vrea să o expună președintele la întâlnirea miniștrilor de externe NATO. Cititorii vor putea afla cum și în ce fel se rezolvă misterul manuscrisului și care este soarta lui până la urmă. De asemenea vor afla câți sunt interesați să pună mâna pe document. Dar cea mai frumoasă lecție este aceea că în asemenea situații nu există prietenii ci doar interese.

   După ce am terminat romanul mi-am pus evident întrebarea cât adevăr este în toate astea? Ce înseamnă 50% adevăr istoric? Și ce înseamnă celelalte procente semnificative de istorie posibilă și probabilă?  Dar aceste întrebări au fost doar de scurtă durată. Partea de roman istoric foarte bine construită are menirea nu să ne învețe istorie, ci să facă toată acțiunea credibilă, cu sens și atractivă. Și reușește acest lucru deplin. Se înscrie perfect într-un lung șir de cărți și filme care au ca subiect documente importante, întemeietoare puse în pericol, furate sau amenințate cu distrugerea. Și din acest punct de vedere romanul “Blestemul manuscrisului” este un succes.

   Dar este ceva care a fost mai puțin reușit din punctul meu de vedere și acela este chiar personajul principal, Stelian Munteanu. Mai putin închegat decât în “Filiera grecească”, se văicăre prea mult, se preocupă prea mult de fleacuri ca de exemplu ce cafea bea sau nu bea și câtă bea. Este neatent și gata să plece fără să ducă până la capăt observația pe teren. Este prea mult obsedat de femeile din viața lui sau de cele care ar putea fi în viața lui. Ce  persoană implicată într-o cercetare atât de complicată s-ar lăsa atrasă în mrejele studentei Ioana Marcu, lăsând totul baltă ca să se ducă la film? Dar îmi dau seama că s-ar putea să nu fiu eu foarte ancorată în realitatea acestor timpuri și că de fapt în asta constă farmecul eroului care nu este decât un amator entuziast și norocos în înfruntarea unui inamic nu foarte bine conturat în sensul că oricare prieten poate fi de fapt un duşman.

   Finalul romanului este unul deschis. Tocmai de acea cartea este extrem de atractivă şi în ciuda faptului că istoria care ne însoțește pe tot parcursul lecturii nu ne dă motive de optimism, finalul în sine ne dă motive să sperăm în mai binele pe care ni-l facem singuri. Pentru cine este foarte atent la istoria care se face zi cu zi sub ochii noștri și din viața noastră, romanul putea să pară chiar un pic propagandistic în momentul apariției lui, anii 2007, 2008. Acum deja totul a trecut și este doar un foarte plăcut thriller istoric care ne spune că fiecare din noi suntem părtași la scrierea istoriei exact așa cum este Stelian Munteanu, personajul de loc complicat și plin de slăbiciuni care ne reprezintă pe noi toți, oamenii obișnuiți ai acestei țări.

Editura Tritonic

Cartea Blestemul manuscrisului de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Un spion printre prieteni. Kim Philby și marea trădare, de Ben Macintyre

Povestea celui mai remarcabil spion al timpurilor moderne văzută prin prisma prieteniei.

 Editura: Rao

Număr pagini: 528

Volumul este o carte fabuloasă, care a produs o impresie extrem de puternică la nivel internațional.
„A început ca un studiu despre prietenie şi s-a încheiat ca o condamnare.“ The Spectator

   S-au scris foarte multe despre Kim Philby, inclusiv opera nepreţuită şi inovatoare a unor scriitori precum Patrick Seale, Phillip Knightley, Tom Bower, Anthony Cave Brown şi Genrikg Borovik. Însă Philby rămâne pentru mulţi cititori ceva opac, la fel ca Războiul Rece, la care se face deseori aluzie, dar care este foarte puţin înţeles. Aceasta nu este o nouă biografie a lui Kim Philby. E, mai degrabă, o încercare de a descrie un anumit tip de prietenie care a jucat un rol important în istorie, prezentat sub formă de naraţiune. Este vorba mai puţin despre politică, ideologii şi responsabilitate şi mai mult despre personalitate, caracter şi o relaţie tipic britanică ce nu a mai fost explorată până acum. Dat fiind că dosarele MI6, CIA şi KGB rămân secrete, multe materiale-sursă sunt secundare: dovada existenţei terţilor, deseori exprimată în retrospectivă. Spionii au un talent deosebit de a-şi aminti trecutul în mod eronat, iar protagoniştii din această poveste sunt toţi vinovaţi, într-o anumită măsură, de distorsionarea propriilor poveşti. Multe dintre „datele“ din cazul lui Philby fac încă subiectul unor dispute aprinse, iar teoriile, conspirative, şi nu numai, abundă. Cartea nu se vrea a fi un ultim cuvânt despre Kim Philby. De fapt, încearcă să spună povestea în alt fel, prin prisma prieteniei personale şi poate chiar să ajungă la o nouă înţelegere a celui mai remarcabil spion al timpurilor moderne.


Macintyre a produs mai mult decât o poveste despre spionaj. El a scris o poveste despre cel mai complex subiect posibil… prietenia. Când am devorat această carte a trebuit să îmi reamintesc că nu e vorba despre un roman. Era de parcă aş fi citit o poveste de Graham Greene, Ian Fleming sau John Le Carré.“ Walter Isaacson, New York Times

„Superbă… O poveste impresionantă.“ Book Review „Macintyre face aici ce ştie mai bine – spune o poveste a naibii de bună. Un spion printre prieteni este o carte care nu poate fi lăsată uşor din mână, fiind cea mai antrenantă lectură din ultimul timp.“ Malcolm Gladwell, The New Yorker

Sursa foto şi text: Editura Rao

O relatare palpitantă și revelatoare a uneia dintre cele mai zbuciumate și legendare perioade din istoria secolului al XX-lea – Revolta Arabă și „marele joc" secret de a controla Orientul Mijlociu.

Lawrence în Arabia, de Scott Anderson

Editura: Trei

Titlul original: Lawrence in Arabia. War, Deceit, Imperial Folly and the Making of the Modern Middle East

Limba originală: engleză

Traducere de: Irina Negrea

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 672

   „Fascinantă – cea mai bună lucrare de istorie militară din ultimii ani și o analiză edificatoare a disputelor care continuă să mocnească amenințător și azi. O carte extraordinară sub toate aspectele.” – The New York Times

O relatare palpitantă și revelatoare a uneia dintre cele mai zbuciumate și legendare perioade din istoria secolului al XX-lea – Revolta Arabă și „marele joc” secret de a controla Orientul Mijlociu.

CARTE INCLUSĂ PE LISTA CELOR MAI BUNE TITLURI ALE ANULUI DE
New York Times • Christian Science Monitor • NPR • Seattle Times • St. Louis Dispatch • Chicago Tribune • American Library Association

Bazată pe cercetări extinse și intense, muncă asiduă în arhive, Lawrence în Arabia aduce o nouă perspectivă asupra modului în care s-a configurat lumea Orientului Mijlociu. Cu o acțiune de proporții epice, portretizări expresive, accente critice în condamnarea distrugerilor provocate de comploturile coloniale europene, volumul surprinde strălucit felul în care nesăbuința trecutului declanșează suferința prezentului.

   Printre numeroasele istorii individuale din Primul Război Mondial care vor fi povestite și repovestite în cadrul centenarelor commemorate între 2014 și 2018, cea a lui T.E. Lawrence iese în evidență… Cartea lui Anderson nu putea fi mai oportună. Acum, când atenția întregii lumi se concentrează asupra Siriei și Egiptului, este uluitor să privești în urmă cu o sută de ani și să vezi un tablou asemănător…. Apelând la o distribuție bogată, Anderson reușește să exploreze haosul din Orientul Mijlociu de la începutul secolului al XX-lea dintr-o varietate de perspective distincte și revelatoare totodată. O mărturie captivantă, de o mare complexitate și profunzime. – The New York Times Book Review

Vastă, hipnotică și – să îndrăznim să o spunem – cinematografică în detaliu, Lawrence în Arabia ilustrează modul în care biografia și istoria se potențează reciproc. – The Wall Street Journal

Absorbiți de măcelul ce avea loc în tranșeele Europei în Primul Război Mondial, combatanții occidentali acordau prea puțină importanță teatrului de luptă din Orientul Mijlociu. Ca urmare, conflictul de aici a fost influențat surprinzător de mult de o mână de aventurieri și ofițeri de rang mărunt aflați departe de marile coridoare ale puterii: Curt Prüfer – universitar tern, atașat pe lângă Ambasada Germană din Cairo, Aaron Aaronsohn – renumit agronom provenit din România și sionist înflăcărat. William Yale – descendent scăpătat al unei familii aristocratice americane. În centrul acestui cerc se afla Lawrence – la începutul lui 1914, doar un arheolog care lucre la săpături prin deșerturile Siriei. În 1917 ajunsese deja cea mai romantică figură din Primul Război Mondial, luptându-se atât cu inamicii Marii Britanii, cât și cu propriul guvern pentru a-și transforma în realitate viziunea sa asupra destinului poporului arab. Drumurile încrucișate ale acestor patru personaje – intrigile pe care le-au pus la cale, bătăliile pe care le-au purtat, trădările pe care le-au suferit sau le-au uneltit ei înșiși – oglindesc grandoarea, complexitatea și tragedia războiului din deșert.

   SCOTT ANDERSON este un scriitor American și corespondent de război cu o vastă experiență, de-a lungul anilor transmițând știri din Liban, Israel, Egipt, Irlanda de Nord, Cecenia, Sudan, Bosnia, El Salvador și multe alte locuri sfâșiate de conflicte. Colaborează constant la New York Times Magazineși publică articole în Vanity Fair, Esquire, Harper’s și Outside. Este autorul romanelor Moonlight Hotel și Triage, al volumelor de nonficțiune The Man Who Tried to Save the World și The 4 O’Clock Murders, precum și coauthor la War Zones și Inside The League, alături de fratele său Jon Lee Anderson.

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
12

O adevărată poveste despre aventură, dragoste şi curaj din timpul Primului Război Mondial. Charlie Wilcox a existat cu adevărat!

Charlie Wilcox, de Sharon E. McKay

Anul publicării: 2003

Editura: ALLFA;

Număr pagini: 192;

Tip copertă: cartonată.

Lucrare distinsă cu premiile literare canadiene: Geoffrey Bilson (2001), pentru fictiune istorica adresata tineretului; Hackmatack (2002), preferinte ale tinerilor cititori; Rocky Mountain (2003) Prea mic pentru Marele Razboi!

O carte ca niciuna, unde istoria şi ficţiunea fac combinaţia perfectă, rezultând un minunat roman.

O adevărată poveste despre aventură, dragoste şi curaj din timpul Primului Război Mondial. Charlie Wilcox a existat cu adevărat!

  Mi-a plăcut mult, am citit-o pe nerăsuflate şi am rămas cu o impresie bună despre autoarea şi scenarista de film, Sharone E. McKay. Nu mă aşteptam la o carte aşa de bună, am judecat-o după copertă, însă conţinutul m-a lăsat fără cuvinte. Stilul liniştitor în care este scrisă cartea te îndeamnă să-ţi găseşti un colţ în casă, să te aşezi, să te înveleşti cu o pătură groasă şi să o citeşti cu o ceaşcă de ceai fierbinte. Te rupe complet de realitate, de griji şi nevoi şi te transpune într-o lume în care praful s-a aşternut de foarte mult timp, iar tu, cititorul, lecturând cartea îndepărtezi uşor praful şi te bucuri că atunci lumea chiar trăia o viaţă normală. Zic asta pentru că atunci nu existau telefoane, tablete, computere sau laptopuri, nu. Exista doar timp liber pe care să-l petreci muncind, ori jucându-te cu prietenii.

   Aşa face şi Charlie Wilcox, personajul principal al romanului, celelalte personaje gravitând în jurul său. S-a născut în Newfoundland, pe coasta de est a Canadei, şi are la naştere o greutate de numai un kilogram şi un picior schilod. Charlie era fiul căpitanului Sam şi al lui Lucy Wilcox. De asemenea, Charlie este o fire jucăuşă care are mereu încredere în sine şi-şi iubeşte familia (aşa cum era ea) şi viaţa.charlie

  Romanul debutează cu dispariţia lui Charlie de acasă, mama sa fiind foarte îngrijorată şi răspândeşte vestea în tot Brigus-ul.

   După câteva ore, băiatul este găsit de Jim Norton, amicul său, stând şi privind prin binoclul şterpelit de la tatăl său portul. Aflând că trebuie să ajungă acasă pentru a pleca din Brigus de la prietenul său, acesta dă fuga acasă. Pe o ferestră a unei camere vede cum părinţii săi se îmbrăţişează, dar amintindu-şi că mai are o treabă de rezolvat, ia găleţile şi pleacă să aducă apă. În timp ce se întorcea cu găleţile pline, Charlie porni o încăierătură cu doi băieţi care-l batjocoreau pentru că el e diferit, el nu are un picior ca restul copiilor şi oamenilor.  Apariţia doamnei Lucy Wilcox, mama sa, îi face pe băieţaşii neascultători să plece, iar pe Charlie se supără foarte tare, deoarece era plecat de două ore după apă şi nici după acele ore el nu se întorsese acasă.

  Imediat ce intră pe poartă este târât în baie, pentru că trebuia să se spele, având să plece departe. Fiul Wilcox trebuia să ajungă la spital pentru a fi operat la acel picior care nu-i permitea să meargă ca toţi oamenii, ci îi permitea să şchiopăteze.

Tatăl, dar mai ales mama lui erau foarte speriaţi, însă Charlie era bucuros pentru că avea să fie şi el normal, aşa, ca toţi copiii de vârsta lui.

  În drum spre gară, băiatul îşi aduce aminte de binoclul pe care l-a furat de la tatăl lui, căpitanul Samuel Wilcox. În drumul spre gară, oamenii se alăturară lui Charlie şi familiei lui pentru a-l conduce pe Charlie la tren. Tânărul fiu încearcă să-şi exprime gândurile faţă de ce s-a întâmplat cu binoclul tatălui său, dar ori vorbele i se blocau în gât, ori era întrerupt de cineva.

  Alături de mama Lucy, Charlie este dus la spitalul general St. John unde avea să stea câteva săptămâni bune. Nu după mult timp, mama lui Charlie pleacă şi el este lăsat într-un spital de care habar nu avea şi în care nu cunoştea pe nimeni.

  Uşor-uşor, pe zi ce trece, copilul se împrieteneşte cu asistenta Mac, care devine preferata lui, faţă de sora asistentă-şef Butters, o fire dură şi serioasă. Tot în spital se împrieteneşte cu Davy, un băieţel care şi-a pierdut picioarele, fiind zdrobite de un tramvai. Se juca cărţi cu el, plictiseala era prezentă şi-l deranja, iar lipsa de ocupaţie îl îndeamnă să îşi petreacă astfel timpul liber. Juca cărţi cu Davy şi cu Tom, căruia îi lipsea un braţ şi care avea un picior bolnav.

Sora Mac este chemată urgent în biroul asistentei şef, iar le petit Charlie este sigur că va fi dată afară pentru că se vehiculează că ea este îndrăgostită de doctorul Robert Daniels.

   Atât Charlie, cât şi Davy, au operaţii ziua următoare, dar aceştia doi pun la cale un plan ce presupunea să ajungă pe acoperişul spitalului pentru a admira pentru ultima dată (aşa ziceau ei) luna şi stelele. După multe peripeţii reuşesc, însă peste câteva minute pe acoperiş apar sora Mac şi doctorul de la etajul trei, Robert. Copii asistă la câteva gesturi şi sărutări romantice, apoi sunt descoperiţi şi trimişi în salonul lor.

A sosit şi a doua zi, iar cei doi băieţi sunt operaţi, ambele operaţii reuşind. Charlie nu-şi mai încape în piele de bucurie şi colegul său la fel. Acum avea să fie la fel ca ceilalţi, avea să se întreacă cu băieţii din sat şi nimeni nu-l va mai considera diferit.

Câteva pagini înainte, Charlie Wilcox părăseşte spitalul şi se întreaptă spre casă.

   Toată lumea era fericită. Sam a hotărât să dea o petrecere pentru reuşita fiului său. La această petrecere, căpitanul Sam dă mai departe binoclul său lui Charlie, pentru că aşa se procedează din generaţie în generaţie. Totodată Charlie află că va merge să îşi continuie studiile în oraşul St. John şi că nu va pleca niciodată pe mare. Cât va învăţa va sta la mătuşa sa, unde dispunea de tot ce avea nevoie: mâncare bună şi multă,  adăpost deasupra capului şi căldură. Însă Charlie nu se lasă descurajat şi fuge într-o noapte târzie în port. Dimineaţa este găsit după nişte butoaie de Clint Miller, un angajat al portului. Oferindu-i câţiva bani, Charlie este ajutat să se urce pe un vapor. Condiţiile în care a ajuns pe vapor sunt inumane: loc mult prea mic şi lipsa aerului. Cutia în care a intrat este cu explozibil pentru a fi aruncată atunci când vasul nu mai poate înainta, rămânând blocat într-o bachiză de gheaţă. Cutia în care a fost încuiat Charlie este depozitată în aşa numita “magazie a vaporului”, ea fiind foarte aproape de motor, iar căldura e năucitoare. În această magazie, Charlie îşi petrece câteva zile din viaţa lui, până când doi oameni de pe bordul vaporului coboară la el, respectiv îl ajută şi-l desfac din cutie. După eliberarea lui din locul micuţ, el este prezentat echipajului şi pus mai apoi la muncă grea.

  Vasul acostează în Anglia, unde Charlie este dat jos şi pus să aştepte răscumpărarea lui de către părinţii săi. Pe uscat cunoaşte o asistenta şi pleacă cu ea,  cărându-i bagajele, la Etaples. Aici, la Etapes totul era trist şi sumbru. Răniţi din război erau aduşi şi îngrijiţi de către asistentele Crucii Roşii. Pe nevăzute, ticălosul de Wilcox îi sustrage asistentei cu care a venit banderola ce indica semnul Crucii Roşii. Peste tot la Etaples erau corturi şi corturi.

Asistenta şefă care semăna cu sora Butters de la Spitalul General St. John îl hrăneşte şi oferă alte bunuri cu o singură condiţie, şi anume sa muncească în corturile respective. Bucuros, Charlie îşi ia treaba în serios şi o face pe asistentă să aibe o părere foarte bună despre el.

   Într-o zi coboară dintr-o ambulanţă asistenta Mac de la Spitalul St. John. Se reîmprietenesc, şi petrec o seară plăcută pe o pajişte la un picnic nocturn.  În următoarea zi este pus de către asistenta şef să care câteva cutii cu medicamente într-o maşină care avea să ajungă la Auchonvillers, aproape de soţul lui Mac. Nu stă mult pe gânduri şi pleacă şi la Auchonvillers lăsând lui Mac un bilet pe un vapor care o va duce înapoi în Londra. Ajuns la Auchonvillers, mai merge puţin şi dă de regimentul Newfondland. Dă de Martin şi de prietenul lui, Michael.

  Din păcate, tocmai se pornise “Marele Asalt” şi războiul îl pune la grele încercări pe Charlie. Oare va scăpa cu bine din acest război? Oare Martin şi Michael vor supravieţui? Se va mai întoarce vreodată Charlie acasă, la familia lui?

   V-am prezentat o mică parte din carte, nicio secundă să nu aveţi impresia că v-am povestit cartea. Dar abundă de atâtea întâmplări şi evenimente, încât citind 10 pagini ai impresia că citeşti 100.

  Vă recomand cu încredere acest roman istoric, n-are să vă plictisească şi sper să vă pătrundă şi vouă în suflete! Lecturi plăcute în continuare!

Pași în trecut nu te duce pe drumul poveștii, ci pe drumul inimii. Acolo au loc transformări profunde

Paşi în trecut, de Lina Moaca-o împletire a prezentului cu trecutul

Editura: Librex Publishing

Categoria: Beletristică

Colecția: Roman istoric

Număr de pagini: 312

Anul apariţiei: 2016

Nota mea: 10+

    Știi deja că eu și cartea cu subiect istoric nu prea ne înțelegem, dar anul acesta ne-am dat amândouă silința să ne acceptăm, dar și să ne împrietenim. Ea a încercat să mă convingă de faptul că merită să fie citită, eu m-am lăsat ”mituită”. Rezultatul e unul bun, dar nu este 100% convingător.

   Atunci când am văzut coperta cărții, aceasta mi-a transmis non-verbal un mesaj care m-a convins. A fost dragoste de carte la prima vedere, iar Lina Moacă m-a surprins cu Pași în trecut. Mi-a dăruit cartea care să mă convingă iremediabil: a scris o carte istorică, dar nu e doar o carte istorică și atât. Este o carte – fenomen, o carte – eveniment. Un roman – flacără vie – ce va arde mereu în inima mea.

”Ia-mă acasă. O să-ți placă de mine! Nu mă lăsa necitită!”

    Și da, îmi place mult Pași în trecut. Nu doar mi-a plăcut, încă îmi place, căci întreaga carte îmi transmite un mesaj puternic. Începând de la copertă până la ultima pagină. Îmi place încă, și acum, după ce am terminat de citit cartea.

   La finalul lecturii nu am putut să nu scriu câteva cuvinte despre minunăția de carte. O carte care m-a purtat prin istorie, prin suflet și o mare de emoții – aproape imposibil de exprimat în cuvinte. Când încă eram sub influența cărții și a poveștii, impresiile la cald mi se par a fi cele mai sincere. Sincere și needitate.

Dumizăule, ce carte! O altfel de carte care te mistuie, care te pregătește, te răscolește, te încălzește, te face să vezi totul clar și firesc.

    Ce-am simțit atunci, simt și acum. Atunci mi-a fost teamă că nu o să pot scrie, iar de două zile tot scriu, în speranța că voi reuși să transmit, prin cuvinte, cât de mult mi-a plăcut. Tare mă tem că orice aș scrie și oricât aș scrie, nu voi putea să-mi îndeplinesc scopul.

 Dacă în Oameni, îngeri și demoni inima bate mai tare, iar în Valuri de viață emoțiile cuprinde întreaga ființă, în romanul Pași în trecut, autoarea surprinde cititorii cu o poveste cu iz de istorie. Pași în trecut este o iubire înflăcărată, trăită intens, ce va rămâne în istoria literaturii române contemporane.

   O poveste care te poartă prin fiecare încăpere a vieții, prin tinerețe, conflictul dintre generații, viața de la sat și modernismul, dar și prin iubirea cea mistuitoare, cea care te face să simți, să visezi cu ochii deschiși, să-ți dorești mai mult și mai repede, ce te ajuta să călătorești în timp.

Pași în trecut nu te duce pe drumul poveștii, ci pe drumul inimii. Acolo au loc transformări profunde

   Prin coperta cărții am înțeles faptul că paginile cărții vor transforma aproape orice cititor, îl va transforma în totalitate, ceva din ființa lui nu va mai fi niciodată la fel. Cu mine coperta și cartea și-au atins scopul: nu mai sunt aceeași nici în interior și nici mental. Povestea va cutremura cititorul, dar nu-l va speria, îl va cuceri, îl va determina să-și pună întrebări, dar și să-și creeze scenarii.

Pași în trecut – o împletire a prezentului cu trecutul

    Există oare o legătură între prezentul și trecutul prezentat în carte? Ce legătură există între Dragoș și Auraș? Există o legătură între cei doi, iar legătura dintre ei este una foarte puternică. Auraș este cel în care Dragoș se oglindește perfect. Este un alter ego a lui Dragoș. Auraș este partea ascunsă din Dragoș. Auraș nu este  decât cel care îi transmite lui Dragoş că trebuie să fie puternic și să lupte cu toate forțele pentru a dobândi ceea ce își dorește – indiferent dacă va trebui să poarte lupte grele, lupte în care nu va mai fi niciodată același, indiferent dacă va pierde ceva din sine pentru a câștiga ceea ce își dorește și iubește cu adevărat.

                Este romanul care s-a cerut recitit imediat și pe care îl voi reciti iar și iar, căci mai am atâtea de descoperit în mine.

Finalul cărții năruie orice scenariu și te pregătește pentru o nouă călătorie în inimă, în minte și în istorie.

Citate

”Razele fierbinți și transparente, ca o pulbere de aur, se revarsă din înălțimile cerului prin fereastra înaltă în mijlocul încăperii cu pereți albi și mobilier sculptat. Însă strălucirea caldă nu reușește  să descarce aerul de tensiunea rece și apăsătoare care plutește împrejur în zigzaguri electrizante.”

”Îmi plac mai mult ca orice, aceste momente tihnite de cunoaștere și învățătură, în care simt cum cresc și mă întăresc prin forțe care mi se descoperă din interior, din adâncuri nebănuite.”

”Din apropierea marelui sanctuar circular, lunecă parcă din văzduh un chip îngeresc  în straie albe. Îi remarc gingășia, suplețea. Doamne, Dumizăule! Fecioara cu suflarea-i năvalnică, din ochii mai albaștri ca seninul verii, îmi învolburează fulgerător trupul. Atâta frumusețe. E mult mai mult, decât  văzusem eu vreodată. (…;). Simt cum vâltoarea albastră, ca o lumină ce tot sporește în intensitate, mă ridică spre ceruri și mă agăț de ea ca nu cumva să-mi dea drumul. E curcubeu, pulbere de aur. Inima îmi bubuie nestăvilită la desăvârșirea strălucitoare. ”

Lectură plăcută!
Libraria librex.ro

 Cartea Paşi în trecut, de Lina Moacă a fost oferită pentru recenzie de Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex Publishing.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Pasărea bunului Dumnezeu, de James McBride

Titlul original: The Good Lord Bird

Traducerea:  Ioana Filat

Editura: Pandora M

Colecția:  Literary Fiction

Categoria: Ficțiune istorică

Nr. de pagini: 456

Anul apariției: 2015

    Am auzit de aceasta carte și nu am ezitat atunci când mi s-a oferit oportunitatea de a o avea și citi. Probabil că după titlul ei, romanul nu prea te atrage, dar așa cum se tot spune să nu judeci o carte după coperta sa, așa cred că nu trebuie să judecăm o carte după titlul sau subiectul pe care-l abordează.

    Pasărea Bunului Dumnezeu este o poveste completă și complexă. Este o poveste tristă, plină de durere, de schimbări bruște, dar este și o poveste despre curaj, putere și încredere. Este despre puterea de a merge mai departe, despre nevoia de a depăși toate obstacolele vieții ce apar în cale, despre nevoia de a te ascunde pentru a te putea proteja și a fi în siguranță – în lupta pentru supraviețuire.

    Este o luptă pentru eliberarea negrilor de sclavie. O poveste despre credința totală a omului în faptul că nu a greșit cu nimic, doar s-a născut de culoare, iar asta nu este o greșeală, ci o realitate. Este o luptă în care se simte dorința arzătoare de a arăta faptul că, indiferent de culoare, sex sau religie, cu toții sunt oameni și merită tratați și respectați pentru ceea ce sunt, nu pentru cum sunt, cum arată.

   Da, povestea din carte este mult mai complexă, mai abundentă în detalii, în informații, în situații complicate. Și deși… sună dur, merită citită pagină cu pagină, chiar dacă ai de străbătut peste 450 de pagini. Nu va fi ușor, poate nici plăcut, dar merită.

    O altfel de carte – o poveste tristă nu are drept scop întristarea cititorului, ci trezirea lui la realitatea dură în care trăiesc uneori sufletele nevinovate.

    E grea această titulatură? E grea și dureroasă marginalizarea. E o luptă infernală cu ceilalți, dar și cu propria ființă. E groaznic să trăiești ascuns, dar totuși în văzul lumii –pe care trebuie să-i convingi că nu ești așa cum se crede, că ești normal și că nu meriți să fii judecat doar pentru că ești de culoare – etichetat ca fiind diferit.

   A fi ceea ce ești NU înseamnă decât normalitate, nu bolnav, nu diferit, nu sclav!

    Cartea are nu doar religie în paginile poveștii, ci și istorie. Combinația dintre cele două este fascinantă, ușor dificilă, dar niciodată imposibil de citit, de explorat. Este și ficțiune, relatată la persoana I, dar e atât de bine scrisă, încât ajungi să o simți ca fiind adevărată. Ba chiar să o și trăiești.

   Sincer! Nu mi-aș fi dorit să trăiesc în acele vremuri și nici să fiu în locul vreunui personaj.  Nici nu pot să mă văd, măcar pentru o secundă, în pielea Cepșoarei – un băiat de culoare, ce-și pierde tatăl și este nevoit să-și ducă zilele alături de John Bătrânul – un alb foarte credincios, ce lupta pentru eliberarea de sclavie a negrilor.

   Cât de greu îi este micuțului de doar 12 ani să reziste, să poarte și să se comporte precum o negresă, să lupte împotriva trăirilor sale interioare. Luptă cu neputința, cu lașitatea, cu durerea, dar și cu dorința (de nestăpânit) de a fugi, de a se elibera de povară. Are parte de foarte multe momente în care simte că nu mai poate, că nu mai vrea sau că nu-i mai pasă de ceilalți.

   Chiar dacă se comportă ca o negresă, în toată perioada în care își ascunde adevărata identitate, băiețelul reușește să atragă antipatiile multora din jur. E o poveste dură, căci, pe lângă luptele interioare și exterioare, au loc foarte multe evenimente dureroase, dar și..sângeroase. Da, moarte este prezentă.

   Viața te ia pe nepregătite aproape întotdeauna și ești forțat să te arăți așa cum ești, dar și cine ești cu adevărat.

    Mai ales atunci când e vorba despre iubire. În calitate de negresă, lucrează într-un bordel – unde face curățenie.  Într-o zi, Cepșoarei i se pune din nou la încercare voința, ba chiar vrea să spună cine este, mai bine spus, ce este, căci se îndrăgostește de una dintre femeile care lucrau în acel bordel.

   O să afli dacă a făcut pasul cel mare sau dacă a renunțat și a plecat din nou în lupta contra sclaviei. Oare ce o fi ales Cepșoară de aceasta dată? Și-a ascultat instinctul sau i-a fost frică?

    De ce nu aș fi citit cartea

  Hai să-ți spun adevărul: am auzit de cartea asta, știam că e bună și că merită, dar nu știam că este istorică (știi deja că eu nu prea sunt cu romanele istorice, nu?) și nici că toată povestea se întinde pe 450 de pagini. E voluminoasă, istoria și durerea descrisă în carte… mi-ar fi spus ”Nu o citi!”, din start, dar neștiind aceste amănunte esențiale, am citit-o.

   E nevoie de răbdare și de psihic puternic pentru a citi Pasărea Bunului Dumnezeu.

    Chiar dacă este o ficțiune, poți oricând învăța din carte. Poți învăța multe despre persoanele de culoare, despre curaj, credință, răbdare și biruință, căci doar cei ce au răbdare pot birui, pot ieși învingători și vor fi răsplătiți.

   Dacă după tot ce ai citit în această prezentare, mai vrei să citești cartea, chiar îți recomand să o faci. Recomand cartea, chiar dacă e tristă, chiar dacă are un astfel de subiect. E genul de carte care te invită la introspecție, dar și una care te scoate bine de tot din  zona de confort.

Lectură plăcută!pandora M

Cartea Pasărea bunului Dumnezeu, de James McBride a fost oferită pentru recenzie de Editura PandoraM

Poate fi comandată de pe site-ul Editura PandoraM

by -
10

Anglia anului 1377

Pasărea furtunii-Războiul celor două Roze de Conn Iggulden – tumult, sânge şi iubire în istoria Angliei

Titlu original: Stormbird

Editura: Nemira

An apariţie: 2016

Număr pagini: 520

  Mi-am dorit cartea. Pentru că îmi place istoria sub formă de poveste, pentru că am fost fascinată de Anglia, pentru că ştiu că dincolo de rapoartele istorice oficiale întotdeauna sunt poveşti nespuse pe care doar literatura le poate pune în lumină.

   Războiul celor două Roze este unul dintre cele mai ciudate războaie britanice. Multe neconcordanţe se regăsesc în relatări, iar denumirile intrigă şi stârnesc în acelaşi timp curiozitatea. În primul rând, eu am fost uimită să descopăr cu ceva ani în urmă că, deşi poartă denumire florală, niciuna dintre casele britanice implicate în această rivalitate sângeroasă nu avea însemnul trandafirului în momentul desfăşurării războiului. Vinovat de acest nume pare să fie chiar Shakespeare şi al său romantism molipsitor.swords

   Romanul lui Conn Iggulden urmăreşte linia istorică şi adaugă în plus o notă personală generatoare de emoţie, purtând amprentă romantică şi captivând prin accentuarea dramatismului secundar al personajelor. Pentru că, dincolo de conflictul principal şi anume războiul, intrigile, veşnica bătălie, jocurile de culise pentru putere, există şi conflicte secundare ce ţin de viaţa protagoniştilor care, în afara funcţiei deţinute, trăiesc, simt, înghit pastile amare, suferă, iubesc şi trădează cu o intensitate pe măsura istoriei relatate.

   Epoca prezentată este una agitată din istoria Angliei, când casele Lancaster şi York îşi disputau tronul şi implicit puterea. În aparenţă un război civil cu implicaţii majore, această bătălie ce a făcut numeroase victime are o esenţă mai profundă ce sălăşluieşte undeva în spatele cortinei şi este coordonată de personaje ce preferă să acţioneze din umbră. Autorul pune accentul în povestea sa tocmai pe aceste personaje decisive, ilustrând atât modul de gândire la care ameninţarea provoacă tacit cât şi viaţa încorsetată acceptată de bunăvoie şi suferinţele ce derivă din deţinerea unei puteri ce apasă prea greu pe umerii deţinătorului ei.roses

Urmărind firul narativ al cărţii este aproape imposibil să nu te întrebi dacă merită să îţi vinzi viaţa şi sufletul pentru o putere ce nu garantează niciodată recuperarea pierderii …

   Aşa cum am spus, mi-am dorit să citesc cartea şi am găsit-o fascinantă. Partea comică este că abia la finalul cărţii am aflat că face parte dintr-o serie şi că urmează un alt volum. Pe bune? No way! :) Data viitoare poate ar trebui să citesc întâi de cinci ori coperta unu că scria mare pe ea …

   Pe un fundal de atacuri şi contraatacuri, acţiunea volumului UNU ( simt nevoia să precizez acum că am aflat că e primul volum … :) ) poartă cititorul printr-o altfel de prezentare a istoriei. Fără a neglija aspectele importante, cortina despre care vorbeam se prăbuşeşte, iar adevărul capătă sens pe măsură ce avansăm în viaţa personajelor, în acele unghere pe care istoricii nu le-au putut explora.

   Prologul ne introduce în Anglia anului 1377 într-un moment încărcat de tragism. Aflat în pragul morţii, regele Eduard al III-lea o are alături pe Alice, tânăra sa soţie, dar și pe cei trei fii ai săi. Deşi momentul este încărcat de suferinţă, interesele personale primează chiar şi într-o asemenea clipă şi observăm cu stupoare cum discuţiile dintre băieţi deraiază pe un traseu periculos, fiecare calculând obţinerea puterii şi judecând prin prisma propriilor nevoi.

„ Nu este un lucru bun ca, în ultimele sale clipe, tatăl nostru să aibă alături o târfă.”

 „- Te-ai gândit, John, că acum între tine şi coroană se mai află doar un băiat? Dacă n-ar fi micuţul şi dragul de Richard, tu ai fi rege mâine.”

 

   Istoria tumultoasă curge mai departe nestingherită de trecerea ireversibilă a timpului … Acţiunea ne poartă şaizeci şi şase de ani mai târziu, într-o Anglie dominată de temerea pierderii teritoriilor în favoarea Franţei. După ce Henric al V-lea moare „cu viaţa frântă de o simplă boală”, pe tron urcă fiul său, Henric al VI-lea. Băiatul născut prematur se dovedeşte însă neputincios, incapabil de a purta pe umerii fragili responsabilitatea puterii pe care o deţine şi care se transformă într-o povară infernală. Speranţa Angliei păleşte, iar necesitatea obţinerii unui armistiţiu cu francezii cere măsuri disperate. Casa de Anjou pare să fie soluţia. Cu o fiică nemăritată ce poate deveni soţia lui Henric şi suficientă influenţă asupra regelui Franţei, Casa de Anjou este perfectă pentru planurile Angliei.

„Mieluşeul nu poate conduce şi nu poate lupta.”

 „Întreaga ţară aşteaptă ca tânărul Henric să fie măcar pe jumătate din cel care a fost tatăl său …”

 „ Anjou este cheia întregii încuietori (…;) şi tot ei sunt cei cu o fiică nemăritată.”

  Planurile Angliei sunt bine puse la punct René de Anjou acceptă armistiţiul propus dorindu-şi recăpătarea pământurilor. Îl convinge pe regele Carol al Franţei de importanţa înţelegerii cu englezii şi este de acord să îşi dea şi fata în mâinile străinilor pentru a pecetlui înţelegerea … deşi o căsătorie între Henric şi Margaret era aproape incestuoasă. Încă odată este subliniat faptul că puterea transformă oamenii în adevărate creaturi lipsite de conştiinţă şi, nu pentru prima dată, istoria reuşeşte să provoace indignare şi greaţă.

  Margaret de Anjou, fata zglobie, veselă, liberă, cutezătoare devine fără voie regina Angliei, legată de un om bolnav, manipulat, neputincios. Evenimentele cad peste ea schimbând-o, maturizând-o brusc, obligând-o la decizii rapide. În scurt timp, tânăra regină este de fapt cea care conduce Anglia, iar inteligenţa, încăpăţânarea şi voinţa îi asigură impunerea în lumea nouă în care intrase.

„ – Voi vedea şi voi citi pergamentele pe care va trebui să le semneze soţul meu, Master Brewer. Îl voi ruga pe William, lordul Suffolk, să mi le descrie pe celelalte, dacă vede atât de multe în noul său rol. „

 

  Rezistenţa Angliei scârţâie din temelii. Aşteptarea unui nou monarh cu inimă de leu pare să nu se mai sfârşească. Va reuşi regatul să îşi revină cu o nouă regină sau universul englez este pe cale să se prăbuşească? Intrigi inimaginabile şi compromisuri covârşitoare care zdrobesc orice urmă de umanitate se împletesc în povestea lui Iggulden. Fiecare lovitură este ca o pastilă de imunitate, fiecare trădare este o lecţie învăţată şi fiecare personaj are propria balanţă cu care calculează câştigul şi pierderea pentru fiecare alegere făcută. Un roman must read pentru iubitorii de istorie care vor adora stilul personal al autorului, dar şi ritmul alert în care acţiunea se derulează.sigla Nemira

Cartea Pasărea furtunii-Războiul celor două Roze, de Conn Iggulden a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Cel mai scandalos roman al lui Pikul.“ - Richard Stites

Necuratul vol I+II de Valentin Pikul

Editura: All

Număr pagini: 984

Roman istoric
 
   „Necuratul”, apărut la Editura ALL în traducerea Antoanetei Olteanu, este cel mai controversat roman din întreaga activitate literară a lui Valentin Pikul, unul dintre cei mai populari scriitori ruși din toate timpurile. Cărțile lui s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare.
 
Grigori Rasputin a făcut obiectul a numeroase legende, însă puțini cunosc povestea ascensiunii sale dintr-un sătuc siberian la curtea imperială. În viziunea lui Pikul, el este Necuratul. Cu o ironie mușcătoare și un umor savuros, autorul satirizează mecanismele puterii și influența nefastă pe care Rasputin a exercitat-o asupra familiei imperiale și a întregii elite din Sankt-Petersburg. Mai mult decât atât, Pikul reconstituie, pe baza a sute de surse documentare, viața spectaculoasă a Romanovilor și evenimentele premergătoare Revoluției Ruse din 1917. Afacerile politice, economice și sociale din ultimele decenii ale Rusiei imperiale contribuie la acest tablou incitant.necuratul

    Proiect întins de-a lungul a aproximativ zece ani, „Necuratul” este un roman istoric special. În stilul său neobișnuit, plin de umor, Valentin Pikul a realizat o ficționalizare de excepție a biografiei lui Grigori Rasputin și o frescă unică a ultimelor decenii din istoria Imperiului Țarist. Discursul său literar este presărat cu șarje eseistice și citate din izvoare istorice. Contestat de criticii sovietici, care l-au acuzat adeseori de falsificarea adevărului istoric, Pikul a fost adorat de cititorii imuni la direcția literară oficială, care au găsit în opera sa personaje și idei inoportune în realismul socialist.

„Pikul este regele neîntrecut al bestsellerului istoric.“ – James Von Geldern

„Cel mai scandalos roman al lui Pikul.“ – Richard Stites

Sursa foto şi text: Editura All

%d bloggers like this: