Carti politiste

by -
7

 Comisarul şi cei şapte pitici, de Sergiu Someşan

Editura: Smart Publishing, 2016
Pagini: 146

     Despre autor

    Sergiu Someşan (n. 8 decembrie 1954, Reghin, judeţul Mureş, România) este un scriitor român de science-fiction şi fantasy contemporan. A urmat şcoala primară în Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi în Codlea, judeţul Braşov. Liceul l-a început în Codlea şi l-a terminat la Petroşani, unde a urmat apoi trei ani cursurile Institutului de Mine din Petroşani.

    Între 1972 şi 1990, a încercat mai multe meserii, în cele mai diverse domenii: topograf la Mina Dalja din Petroşani, merceolog, tehnician, armurier, electronist, instructor la un club de radioamatori, profesor suplinitor de limba şi literatura română, director la Casa de cultură a sindicatelor din Codlea. Sergiu Someşan afirmă despre această perioadă a vieţii sale ca fiind una foarte importantă în formarea lui ca scriitor şi că în proza sa se regăseşte experienţa acumulată în aceşti ani „de căutare”. Din 1990 până în anul 2000, a ocupat mai multe funcţii în administraţia publică locală, în cadrul Primăriei municipiului Codlea. După 2000, a avut mai multe perioade în care a lucrat în străinătate.

    Autor de poezii și proză.

   Publicații – Cuvinte de vânzare;  Să n-o săruți pe Isabel; Radiestezia- realitate și mister; Carte de magie; Cadouri de Crăciun, Aproape îngeri; Șapte flori erotice, Justițiarul. sursa 

    De mult mă tenta să citesc o carte a autorului. Am avut plăcerea de a citi o primă carte polițistă, o carte pe gustul meu.
    Comisarul și cei șapte pitici este un pamflet diferit al basmului Alba ca zăpada, dar care nu este un basm. Este o poveste cu multe crime pornind de la ideea fraților Grimm. O idee care ne demonstrează imaginația bogată a autorului de a transforma o poveste frumoasă într-o poveste cutremurătoare, plină de crime odioase.

   Acțiunea romanului se petrece în Brașov unde moartea a șapte pitici provoacă teroare, speriind piticii dar și autoritățile de lipsa probelor pentru al prinde pe criminal. Fiecărui pitic i se taie degetul mic, iar asupra lui se găsește câte o foaie cu șapte pitici desenați. După fiecare crimă, e tăiat cu un X roșu câte un pitic, foaia fiind lipită pe fiecare cadavru.
    Primul pitic – Octavian Lazăr, 35 de ani. Asemănarea lui cu Tyron Lannister (piticul bețiv din Urzeala Tronurilor) îl ajută să fie angajat în barul Medieval, întreținând atmosfera cu un număr  în care trage cu arbaleta într-un măr deasupra unei chelnerițe. Este ucis de arbaleta sa în drum spre casă, într-un parc.
   Al doilea pitic –Vasile Muscalu (Vasilică Bobinatorul), meseriaș iscusit, ucis în atelierul său prin electrocutare.
    Al treilea pitic –Alexandru Mare, pictor. Numit pictorul de cărți poștale și de singurătăți, semnându-se AlMare. Ucis în pădurea de la Tâmpa, legat cu un furtun de o țeavă a izvorului, presiunea făcând să-i scoată ochii din orbite, prin ei țâșnind apa.

Mai fusese și altă dată prezentă la locul unor crime, dar piticul transformat în fântână arteziană o impresionase mai mult decât orice văzuse până atunci.”

   Cu fiecare pitic identitatea e creată mai detaliat, iar moartea mai spectaculoasă.
   Al patrulea pitic –Cătălin Ene, muzeograf. Ucis în cușca de fier din subsolul muzeului, numită Fecioara de fier – plină cu ace de oțel.
    Piticii cinci și șase – Gemeni, circari. Moartea lor părea accidentală, o căzătură de la înălțime de la trapez. Gâturile lor au fost rupte înainte de cădere. Plus că degetele lor mici au fost tăiate, iar afișul cu piticii tăiați cu X roșu era prezent.
    Al șaptelea pitic – Arpad Attila, viceprimar în comuna Festeloș. Ucis într-un butoi cu acid. O moarte crudă.
    Dacă sunt șapte pitici, cine e Albă ca zăpada și unde e?
    Ancheta e formată din șase agenți.
  Comisarul-șef Câmpeanu care se apropie de pensie; Comisarul Brumaru care va conduce ancheta; inspectorul Alina Dănciulescu care este foarte vigilentă și are un rol important în anchetă; inspectorii Crăciun și Mihăilă și agentul Rusu.
    Ei descoperă un film XXX care-i leagă pe acești pitici, în care Albă ca zăpada este o tânără Eva Nagy, care s-a sinucis la 19 ani. În film se vede clar că fata e drogată.
   Aici se vede motivul, e vorba de o răzbunare. Apar primii suspecți: tatăl victimei și iubitul ei Anton Stoicescu.
    Iubitul ei era înrolat în Legiunea Străină(poreclit Recuperatorul Jean Valjean).
Ucigașul caută principalul vinovat de filmarea acestui film XXX, întrebându-i pe fiecare pitic înainte să-i ucidă: Cine este Regizorul?.

    Părerea mea

   Nu am obiceiul de a oferi multe detalii a romanelor pe care le citesc. De data aceasta am făcut o excepție. Cartea e formată din acțiune și investigații, nu există subînțelesuri, de aceea detaliile acestei povești contează.
   Mi-a plăcut mult acțiunea, investigația, personajele și povestea.
   M-a surprins imaginația autorului, pentru că m-am surprins pe mine într-un film bun. Da, mi-ar face mare plăcere să văd o ecranizare românească a acestui roman.
   Nu sunt multe de spus, singurul lucru pe care pot face e să vă recomand să citiți. Descoperiți criminalul și acțiunea complexă din puținele pagini ale acestei povești care pe mine m-a captivat.

Mulţumim autorului Sergiu Someşan pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Secretele din Strada Portului, de Ann Cleeves

   În 2006 Ann Cleeves a primit premiul “Duncan Lawrie Dagger” acordat de către “Crome Writer’s Association” (CWA) pentru primul roman din seria “Shetland” numit “Raven Black” (tradus în limba română cu titlul ”Negru de corb” apărut în 2012 la Crime Scene Publishing).
    Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale tv atrăgând după sine vânzări excepţionale ale tuturor romanelor sale.

   O crimă înainte de Crăciunîn metrou, un martor, un secret vechi din trecutul unei comunităţi în aparenţă inocentă. Toate indiciile duc la strada Portului şi totuşi, oare de ce toţi cei care locuiesc acolo se feresc vorbească?

      “Nimeni nu tulbură apele mai tare decât Ann Cleeves” (Val McDermid)

   Înainte de Crăciun detectivul Joe Ashworth se întoarce cu fiica lui Jessie de la un spectacol de colinde, de la Catedrala Newcastle. Jessie era solista corului şcolii şi tocmai fusese lăudată de dirijor pentru interpretare. Se întorc cu metroul bucuroşicomentândprivind lumea care se agită cu cumpărăturileÎn metrou Joe înregistrează cu privirea mereu alertă de poliţist diferite grupuri de tineri teribilişticorporatişti care se întorc acasăşi o doamnă în vârstă elegantă şi distinsăcare se aşează pe scaun. Din cauza unei defecţiuni, metroul nu mai pleacă din staţia Mardle şi oamenii coboară meargă la autobus. Joe e hotărât ia un taxi, dar Jessie fuge înapoi în vagon s-o trezească şi pe doamna în vârstăsingură care nu coborâse, aşa descoperă e moartă. Joe o anunţă pe şefa lui Vera şi echipa de criminalişti.
    Vera Stanhope, şefa biroului de omucideri şi Joe află numele moartei, Margaret Krukowski de 70 de ani, şi existenţa banilor din portofel îi face şi dea seama motivul crimei nu a fost jaful. Adresa moartei era pe strada Portului la nr. 1, unde avea Kate Dewar o pensiune, şi unde mai lucra şi Margaret, care avea un apartament la mansardă.

   În timpul derulării cercetărilor îi cunoaştem pe cei din trecutul şi prezentul victimei.
   Kate Dewar, de fapt Kate Guthrie, fosta cântăreaţă şi compozitoare de succes, proprietara pensiunii, are doi copii-Ryan şi Chloe, pe care simte câteodată nu-i mai înţelege. Doi adolescenţi total diferiţifata mereu implicată în câte un proiect şcolar, dornică fie în prim planbăiatul un şmecheraş şi profitor, veşnic băgat în necazuri, care părea se cuminţise de când lucra la Malcolm, un prieten de-al lui Margaret. Soţul lui Kate, Rob murise şi acum avea un prieten, profesor de muzică, Stuart, cu care voia se căsătoreascăSe înţelege foarte bine cu Margaret, cu care era prietenă din tinereţecare chiar o ajutase mult cu pensiunea şi cu creşterea copiilor. Dar abia acum realizează nu ştie prea multe despre prietena ei, pentru întotdeauna îi respectase intimitatea. Ştia doar soţul polonez, cu care se căsătorise împotriva dorinţei părinţilor, o părăsise şi ea era activă la Adăpostul pentru femei şi în diferite acţiuni de caritate.

    Locatarul aproape permanent al pensiunii George Enderby se ocupă cu comerţul de cărţi şi poposea 2-3 zile şi la pensiune. La un moment dat este părăsit de soţia lui Diana, dar pentru nu vrea şi trâmbiţeze eşecul apelează la un prieten profesor, biolog la Universitate, Michael Craggs, care venea pe insula Coquet facă cercetări.
    Malcolm Kerr avea un atelier de reparat bărci şi vara organiza excursii de observare a păsărilor de mare pe insula Coquet. Când trăia şi tatăl lui, Billy, şi firma mergea bine, Margaret lucrase contabila la ei. Apoi, într-un incendiu firma a ars, Billy rezolva actele cu firma de asigurări. Totul s-a întâmplat chiar în ziua când a avut loc petrecerea de ziua lui Billy, s-au auzit chiar zvonuri ar fi fost vorba de încasarea asigurării, dar legea tăcerii guverna cel mai mult micul orăşel şi mai ales strada Portului. Pe atunci la cârciuma din Coble, unde se adunau cu toţiiera proprietara o femeie aprigă Val, al cărei fiu Rick, un tip alunecos şi perfid, dispare tot în acea noapte.
    LaAdăpost” le cunoaştem pe Jane administratoarea, pe Laurie, o fostă hoaţă, pe Susan care o ştia din tinereţe pe Margaret şi pe Emily, o adolescentă cu probleme.
    În timp ce se derulau cercetări, interogatorii, este ucisă o prostituată Dee Robson, o crimă oribilăPoliţia are tot felul de bănuielimai ales după ce Stuart Booth, logodnicul lui Kate, le povesteşte în tinereţe a fost clientul lui Margaret, care lucra ca escortă sau prostituată de lux. Ciudat era îi dispăruse din portofel o poză a ei pe care o avea de când erau foarte tineri.

    Printre toate cercetările personajelor, implicate mai mult sau mai puţin în întâmplări din trecut şi prezent, aflăm câte ceva şi despre viaţa personală a poliţiştilor.
    Astfel Joe, căsătorit cu Sal, avea trei copii, cea mai mare fiind Jessie, un tip calm, liniştit, bine văzut de colegi şi de şefa lui.
     Vera Stanhope, şefaal cărei tată fura pe vremuri ouă de păsări exotice şi făcea afaceri cu Billy Kerr.     Charlie, divorţat, cu o fată care venise locuiască cu el.
      Holly, adjunctăcareşi dorea foarte mult reuşească într-o lume mai mult a bărbaţilorVieţile lor personale se derulează în paralel cu vieţile personajelor din anchete şi cercetări.
     Un punct de cotitură îl constituie momentul când Jessie este luată din grupul de colegi, şi atrasă într-o altă zonă, dar spre norocul ei este salvată de Malcolm.
     

  Şi după ce am aflat atât de multe, vine firesc întrebareacine este ucigaşul? de ce ucide?
     Dacă vreţi aflaţi cum s-a derulat în trecut şi prezent viaţa personajelor, cum au interacţionatcine este criminalul citiţi cartea.
    Este un roman poliţist foarte bine scris, care teobligă” oarecum gândeşti în rând cu criminaliştii, ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
      Aşa sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
    “Dialogul alert, descrierile şi intriga bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie” (Woman)
     “Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.” (Sunday

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
12

 Justiţiarul, de Sergiu Someşan

Editura: Vremea

Număr pagini: 160

Data apariţiei: Aprilie 2016

   Descriere:

   ,,Severe riscuri îşi asumă Sergiu Somesan cu acest roman! Riscul ca dinspre Palatul Parlamentului să se audă: „Aha! Deci asta ne-ai face d-ta nouă!!” În calitatea mea de cititor pe nerăsuflate al cărţii, simt nevoia să-l şi să mă apăr: Doamnelor şi domnilor, departe de noi asemenea gânduri! Este pură ficţiune, având în centru un personaj malefic, un „rău”, cum spun copiii, un dement, un criminal, e foarte, foarte urât ce face el!

   Pe de altă parte, sigur, de îndata ce afli care e subiectul, nu poţi să te împiedici a te întreba: Şi totuşi, de ce s-a ignorat cu totul rezultatul unui referendum perfect legal şi valid? Ei, lasă, poate că la un moment dat la întrebarea asta o să răspundă ancheta unei comisii… parlamentare!

   „Justitiarul” este un roman poliţist 100% românesc, de bună calitate, alert, bine scris, credibil în toate detaliile. Sergiu Someşan, autor al unor cărţi de facturi diferite, se impune indiscutabil şi în această zonă. – Tudor Calin Zarojanu”

   Romanul “Justiţiarul” de Sergiu Someşan se numără printre cele mai bune romane citite de mine din literatura română contemporană, reuşind să mă menţină, fără să mă plictisească, în mrejele sale până la finalul lecturii.

   Cu toate că am mai citit şi “Să n-o săruţi pe Isabel” şi “Carte de magie”, ambele de acelaşi autor, aceasta mi s-a părut de departe cea mai bună carte a lui Sergiu Someşan. Pornind de la acţiunea bine structurată, până la personaje, cartea nu-ţi dă voie să o laşi din mână.

   Romanul debutează cu reîntoarcerea în România a unui bărbat înalt, între două vârste, pe nume George Pruteanu. Acest domn a devenit foarte bogat după ce un prieten vechi i-a lăsat toată averea, drept moştenire. Nu vă imaginaţi că i-a dat-o fără să facă nimic, nu, nici vorbă! L-a pus să îi promită că o va răzbuna pe nepoata lui, care fusese omorâtă într-un mic cartier din Bucureşti. Văzând că i-a promis, Ian, căci aşa îl chema pe milionar, s-a sinucis, iar George l-a îngropat exact unde îi spusese, cu câteva clipe înainte să moară.

   Pruteanu uitându-se pe fereastra camerei de hotel  în care era cazat, rămâne uimit cât de mult se schimbase Bucureştiul după 30 de ani de când nu l-a mai văzut. Rămâne uimit şi de faptul că, l-a intrarea în Palatul Parlamentului era o coadă imensă de copii şi adulţi, el imaginându-şi că este Ziua Porţilor Deschise.

   Înainte de a merge în cartierul în care fusese omorâtă nepoata lui Ian, George Pruteanu vizitează un anticariat de pe Lipscani, în Centrul Vechi, acest loc amintindu-i de copilărie, atunci când văzuse un stilet frumos, dar pe care nu şi-l permitea. Acum, fiind un om cu o situaţie materială foarte bună, a intrat în anticariat şi a cumpărat acel stilet pe care şi-l dorea din copilărie.

   După ce iese din anticariat, porneşte, luând un taxi, spre cartierul Ferentari, pentru a-şi duce misiunea la capăt şi pentru a-şi respecta promisiunea. Cu toate că este avertizat de taximetrist să fie atent în jurul lui, Pruteanu nu îi ia în seamă sfatul şi porneşte fără frică la pas prin Ferentari.

   Într-un final, după multe peripeţii, ajunge în locul în care locuia cel care a ordonat să fie omorâtă fata, şi cu ajutorul stiletului îl ucide şi el pe cel care i-a făcut rău nepoatei lui Ian.

   Mulţumit că şi-a încheiat misiunea cu bine, Pruteanu nu pleacă aşa repede din Bucureşti, ci doreşte să mai rămână pentru câteva săptămâni în acest oraş în care totul este posibil.

   Pe când se întoarce din Ferentari, George observă că un parlamentar omoară o fată pe trecerea de pietoni, acest caz, după câteva zile, fiind muşamalizat. Indignat, Pruteanu află cine e parlamentarul şi îl ucide de îndată ce îl prinde.

   Observând că parlamentarii nu îşi fac treaba cum trebuie şi dorm pe ei, în scenă apare Justiţiarul, un om care pare bătrân şi hotărât. Acest bărbat scrie un comunicat către Parlament, unde precizează că trebuie să fie în Parlament exact 300 de parlamentari, că Parlamentul trebuie să fie unicameral, iar parlamentarii trebuie să primească în fiecare lună salariul minim pe economie. Bineînţeles, domnii din Parlament nu iau în seamă acest comunicat, dar Justiţiarul nu stă degeaba. Îşi crează un blog, de unde transmite live-uri în care îşi anunţă deciziile. Ei, bine, Justiţiarul hotărăşte să folosească o roată cu numele tuturor parlamentarilor pe ea, atât deputaţi, cât şi senatori, şi unde se opreşte roata după ce este învârtită de Justiţiar, acela va fi următorul parlamentar omorât.  Astfel, omoară zeci de parlamentari, iar ceilalţi din conducerea ţării nu fac nimic, doar stau în birouri şi urmăresc cine va fi noul om de pe lista Justiţiarului.

   De-a lungul cărţii, Cristina, o tipă care lucra pentru poliţie, şi căpitanul Enescu ajung să aibă o relaţie de iubire împreună. Cercetările sunt în toi, poliţia trezindu-se din somnul profund. Din întâmplare Cristina descoperă în pivniţa lui Enescu un studio exact ca al Justiţiarului, şi o prietenă de-a ei anunţă poliţia, iar Enescu este încătuşat.

   Dar oare chiar el e Justiţiarul?

   O carte foarte bună, care a reuşit să mă binedispună şi să mă facă să uit de tot în timp ce o citeam.

   V-o recomand cu drag!

Mulţumim autorului Sergiu Somesan pentru cartea oferită!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

Frumosul asasin, de VT Morogan

Editura Crime Scene Press

   Viorica şi Teodor Morogan locuiesc în străinătate de peste treizeci de ani. În primii cinci ani au locuit la Montreal, Canada, iar după aceea la Stockholm, Suedia.
Cu toate că, iniţial, ambii au terminat Facultatea de Geologie de la Universitatea Bucureşti, evoluţia lor ulterioară a fost diferită. După studii de artă plastică, făcute la Montreal, Teodor Morogan s-a dedicat picturii, având expoziţii personale şi de grup. Viorica Morogan a continuat să se specializeze în domeniul geologiei şi este actualmente doctor docent la Universitatea Stockholm, având un palmares bogat de publicaţii ştiinţifice. Pasionată de literatură, Viorica este traducătoare din limba suedeză şi, împreună cu Teodor, autoare de române poliţiste.
La Crime Scene Press au publicat romanele „Frumosul asasin” (2014) şi „În vrie (2016)”.
Am dorit să ştiu de unde provine numele autorului de aceea am vrut să facem cunoştiinţă cu ei.

  Romanul ”Frumosul asasin” este un roman complex, după cum spune şi George Arion: ”VT Morogan prezintă o relaţie plină de suspans între spaţiul nordic şi cel meridional”.

     Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi acţiune.
Alexa Vancea locuia la Stockholm în Suedia, unde lucra ca jurnalistă, mai bine spus se prefăcea că e jurnalistă, în loc să predea la Universitatea din Lome, capitala ţării africane Togo. Şi era şi la dispoziţia unei organizaţii secrete conduse de Nathan Scott. Mulţi prieteni de-ai ei jurnalişti, reporteri, care voiau să povestească despre atrocităţile de la baza Bou-Azzer, să trezească opinia publică, muriseră: ”Nu reuşea în nici un chip să scape de amintirile tulburătoare ale anului premergător, aşa-numitei ,,primăveri arabe”‘, primăvară care se dovedise a fi o iarnă aspră şi, probabil, foarte lungă. În locul democraţiei, revoluţiile din ţările arabe aduseseră la putere regimuri religioase, totalitare, după cum fusese de altfel planificat de forţele întunecate din lume. Eforturile organizaţiei din care făcea parte Patrick şi care era condusă de Nathan Scott, de a trezi opinia publică, eşuaseră.” O parte din grup muriseră în diferite accidente, o parte se ascunseseră în Suedia. Alexa, corespondent al ziarului L”Observateur, Anders medic la un cabinet psihiatric, şi Patrick care era tot timpul plecat, în diferite misiuni.

   Deprimată de vara răcoroasă din Stockholm, Alexa pleacă la Hammamet-Tunisia în vacanţă. Seara pe plajă găseşte cadavrul unei suedeze, despre care află ulterior că era laborantă la un mare concern farmaceutic. După vreo două zile este acostată la plajă de-o altă suedeză, Mălin, prietenă cu cea moartă, care-i povesteşte necăjită despre prietena ei Eva, despre faptul că lucrau în acelaşi laborator şi că, găsiseră nereguli privind vaccinurile şi medicamentele. Când îi spusese despre asta directorului filialei firmei, din Suedia, Alain Woolley, acesta le-a spus că a cercetat şi tot lotul defect a fost distrus, dar ele aflaseră că nu era adevărat. A doua seară şi Mălin este omorâtă şi Alexa speriată se întoarce în Suedia.

   Începe să se intereseze discret de firma Profarma, mai ales că suedezii parcă erau tot timpul la doctor, tot timpul cu tot felul de tratamente şi medicamente revoluţionare, lucru remarcat şi de Anders. Nathan deţine informaţii despre o nouă conspiraţie a oligarhiei industriei chimice şi farmaceutice: ”Gripele se succedau fără întrerupere, aviară, stomacală, porcină, bovină, spaniolă, de tip Hong-Kong şi aşa mai departe. Vaccinurile apăreau în acelaşi ritm vertiginos, iar guvernele le cumpărau cu banii din impozite şi le stocau spre binele şi fericirea populaţiei îndobitocite de atâtea primejdii. Câţiva ajungeau fabulos de bogaţi, mai mulţi foarte bogaţi ,alţii doar bogaţi, iar unii, majoritatea de fapt, reuşeau să-şi păstreze serviciile bine remunerate. Cerere şi oferta. Legea mult lăudată a economiei de piaţă .Când cererea nu există, atunci trebuia creată, uneori chiar cu forţa, deoarece cartelurile industriei farmaceutice îţi ofereau deja produsele. Populaţia trebuia transformată, încetul cu încetul, într-o masă ascultătoare de bolnavi, care aşteptau cu sufletul la gură apariţia noilor medicamente, mult mai eficiente decât cele anterioare, a noilor echipamente şi metode de analiză, mult mai sofisticate, mai costisitoare, decât cele din urmă cu un an.”

   Nathan îl trimite pe Patrick să le solicite ajutorul, crezând că nu e nimic periculos.
Dar apar alte cadavre, laboranta Sanna Anderson, bună prietenă a Evei, femeia de serviciu somaleză, doctoriţa Mihaela Sekely, omorâte aproape în acelaşi mod.

   Apare şi un ucigaş, cu ochi superbi, Viktor Laho, al cărui şef Boris, conducătorul unui mare cartel, voia lucrările de la Profarma. Aşa că Viktor intermedia lucrurile, curăţând eventualele probleme din jurul lui A.Woolley, care fusese de acord să vândă pentru o mare suma de bani, ambii aşteptând ca cercetătorul suedez Rickard Sundblad să termine vaccinul. A.Woolley voia să ia banii şi să dispară, să-şi trăiască viaţă. Dar şeful firmei din Londra îşi dă seama că se întâmplă ceva la filiala suedeză şi o trimite pe Jeanne Beaufort să cerceteze.

   Descendenta unei vechi familii nobiliare, stilată, inteligentă, licenţiată, figura la firma ca cercetător, dar era un agent iscusit şi o ucigaşă la nevoie.
Drumurile tuturor se intersectează, Jeanne, lesbiană fiind, pune ochii pe Alexa. Viktor o vede şi el şi femeia cu ochi superbi, ca ai mamei lui, îl cucereşte definitiv, el îndrăgostindu-se pentru prima dată. Îi spune lui Boris adevărul şi cu acordul acestuia se retrage din joc, dar o urmăreşte în continuare discret pe Alexa, parcă presimţind că această va avea nevoie de ajutorul lui..

   În tot acest timp poliţia cercetează crimele, dar fără a ajunge la un rezultat .Urmează alte morţi, răzbunări, sinucideri, iubiri timide. Autorii ne prezintă nu numai munca poliţiştilor ci şi viaţa lor, problemele lor, modul lor de a fi, cu bucuriile şi eşecurile.

   Tot aşa ne povestesc şi despre cei implicaţi, începând cu copilăria lor, modul cum au crescut, eşecurile şi abuzurile din viaţă lor. Cunoaştem şi o parte din societatea românilor, cei cu care se intersectează drumurile Alexei, poveştile lor, felul de a fi şi de a privi viaţa.

   Şi zău că de unele personaje îţi pare rău, ţi-e chiar milă, pe unii îi deteşti, pe alţii îţi vine chiar cum s-ar spune ”să-i strângi de gât”,  iar unii pur şi simplu îţi plac.

   Dacă vreţi să ştiţi ce se întâmplă şi care e deznodământul poveştii (apropo e cu happy end) citiţi romanul.

   Este o carte foarte bine scrisă, foarte interesantă, axată pe probleme reale şi finalul lasă loc de continuare a aventurilor. Şi mai ales personajele diferite, cu caractere şi reacţii contradictorii sunt foarte bine creionate.
Pentru cei care citiţi romane scrise de autori suedezi am să vă spun că, sunt sigură că o să vă placă cartea, pentru că modul de scriere seamănă cu al acestora.

 Personal, nu prea sunt încântată de autori nordici (e doar părerea mea personală) aşa că voi da cărţii doar 4 steluţe.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

by -
11

Lee Child: ”Inteligent şi sofisticat.O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.”

Cartea oglinzilor, de Eugen Ovidiu Chirovici

“Jocul minţii tale te poate surprinde chiar şi pe tine.”

Editura Rao

   Romanul este structurat pe trei părţi, trei poveşti, trei adevăruri ale aceleaşi întâmplărimoartea tragică a profesorului Joseph Wieder: ”..una dintre cele mai importante personalităţi care predau la Princeton în acei ani, considerat un soi de Prometeu, coborât printre noi muritorii ,pentru a ne învaţă tainele focului”
Fiecare parte, fiecare etapă este povestită din perspectiva celui care încearcă la momentul respectiv desluşească povestea.

   Prima poveste este a agentului literar Peter Katz, care primeşte o scrisoare şi un fragment de manuscris de la Richard Flynn. Nu este prima dată când primeşte un manuscris, dar simte este ceva adevărat şi interesantaşa lasă totul şi citeşte documentul. Richard Flynn s-a născut şi a crescut în Brooklyn, a terminat engleza la Princeton, şi a urmat o carieră în publicitate. Anumite veşti aflate în ultimul timp, accentuate şi de problemele lui de sănătateîl determină scrie povestea asasinării reputatului psiholog şi professor Joseph Wieder, din păcate asasinul nefiind descoperit. Dar unele amănunteapărute la acel moment, îl fac creadă ştie adevărul şi scrie o carte cu titlul provizoriu de Cartea Oglinzilor”, pe de-o parte pentru întotdeauna şi-a dorit fie scriitor, pe de altă parte pentru a fi cel care spune lumii adevărul despre relaţia dintre el, Laura Baines şi profesor: Mi-a fost dataşadar aflu acel adevăr în urmă cu trei luni, aşa cum scriam mai susşi mi-am dat seama trebuie -l împărtăşesc şi celorlalţideşi furia şi frustrarea pe care le simţeamşi încă le mai simt-erau copleşitoareÎnsă uneori ura poate fi un combustibil puternic, chiar mai puternic decât iubirea.”

   Flynn povesteşte despre cum a cunoscut-o pe Lauracare a închiriat o camera în casa în care stătea şi el, despre relaţia care s-a dezvoltat între ei, care după el fusese mai mult decât prietenie. Laura i-a mai povestit a avut un prieten Timothy Sanders, care acum o hărţuieşte, de aceea se şi mutase. Tot Laura îi face cunoştiinţă cu profesorul, care îl plăteşte ca -i catalogheze cărţileÎl cunoaşte pe Derek Simmons, un tip care fusese acuzat şi-ar fi omorât soţia, dar pentru în adolescenţă mai avusese episoade psihotice este ajutat de profesor, internat şi tratat în spital. Apoi, odată eliberat, profesorul îl ia pe lângă el dându-i de lucru. Serile de discuţii cu profesorul, comportarea echivocă a Laurei, îl fac pe Flynn nu mai ştie care e adevărul şi şi pună întrebări: Laura e încurcată sau nu cu profesorul? Mai e sau nu prietenă cu Timothy?Ţine sau nu la el cu adevărat?” Apoi profesorul este găsit mort şi toţi sunt cercetaţi de poliţiemai ales fiecare îl vizitase în seara respectivă pe Wieder.

  Peter Katz este interesat de continuarea manuscrisului, curios vadă ce aflase Flynn, dar când îl caută află acesta a murit şi prietena lui Danna Olsen, moştenitoarea lui nu ştia nimic despre vreo carte. Flynn fusese diagnosticat în urmă cu un an de cancer, chimioterapia nu a avut rezultate. Peter se gândeşte nu va mai afla deznodământul poveştii poate Richard Flynn, ştiind e pe moarte, gândise manuscrisul ca pe o mărturie tardivă. Dar pentru povestea nu-i  pace îl caută pe John Keller, fost reporter de investigaţiicăruia îi oferă şansa de-a cerceta cazul, câştigând nişte bani, mai ales subiectul ar fi avut un potenţial comercial important pentru agenţieDacă va descoperi ceva va putea chiar scrie o carte folosind ca punct de plecare fragmentul de manuscris al lui Flynn.

   Pe John Keller îl tentează ideea, prietena lui Samproducător tv îl încurajeazăaşa începe facă cercetări şi avem a doua parte a romanului, cu întâmplările văzute prin prisma lui.
Începe prin a cauta pe net în ziarele vremii tot ce se poate despre crimăsuspecţi şi cercetări. Apoi apelează la Harry Miller, detectiv particular găsească anumite personaje din fostul anturaj al profesorului: pe Laura Baines, Derek Simmons şi pe Sarah Harper, fostă colegă de facultate cu LauraCitind datele şi cercetând se gândeşte Laura are o legătură cu crima şi şi însuşise manuscrisul, despre care se spunea l-ar fi scris profesorul, în domeniul cercetării psihologice.

   Îi găseşte pe cei implicaţiLaura îşi schimbase numele pentru a nu fi căutată de reporteri, ajunsese un psiholog reputat, cu cărţi publicate, cu o activitate impresionantă. Sarah Harper, după o viaţă zbuciumatăse pregăteşte de mutare pe o insula cu ultima cucerire. Derek Simmons locuia cu o partenera şi avea un mic atelier. John Keller se întâlneşte şi cu poliţistul pensionat Roy Freeman care cercetase cazul şi care îi  nişte informaţii şi note referitoare la crimăVorbeşte cu secretara profesorului, cu foştii colegi, unii îl laudă alţii îl criticăToată lumea are o altă părere şi o altă poveste despre profesor şi mai ales o altă versiune a faptelor. J.Keller este obosit, tracasat de cantitatea mare de note fără a ajunge la un rezultat final, logodnica îl părăseşte şi acceptă până la urmă un post în cinematografie .Îi restituie lui Peter Katz scrisoarea şi fragmentul de manuscris, îi spune versiunea lui despre caz spunând după părerea lui Flynn era criminalul şi cartea ar fi fost mărturia lui.

   Înainte de-a pleca din oraş îi  lui Roy Freeman cutia cu toate cercetările şi notiţele lui, şi aşa începe a treia parte a cărţiipovestită de către detectiv, care avusese mereu o nemulţumire  nu soluţionase cazul.
Şi apare un nou element, un criminal condamnat la moarte mărturiseşte el este cel care l-a omorât pe profesor.
Frank Spoel, un tânăr cu antecedente, avusese o altercaţie cu nişte “prieteni de afaceri”îl bate pe unul, este închis şi ajunge într-un spital psihiatric, într-un program de cercetări al lui Wieder. Când iese cu greu din închisoarea-spital este hotărât şi refacă viaţa. dar se şi răzbune pe profesor. Îl găseşteîl urmăreşte şi-l loveşte cu o batălăsându-l într-o baltă de sânge sigur l-a omorât. Dar Freeman este intrigat pentru ora morţii este mai târzie decât momentul atacului, deci cine e vinovatul? Cercetează, verifică probele, lucrurile, pune faptele cap la cap şi descoperă adevăratul vinovat şi motivele lui.

   Care este adevărul referitor la vieţile protagoniştilorcine şi de ce l-a ucis pe profesor, veţi afla citind cartea.
Prietena lui Flynn îl cheamă pe Peter -i dea manuscrisul, dar în lumina adusă de cercetări, cartea nu ar mai fi reală mai ales pentru :Toţi se înşelaseră, toţi văzuseră doar propriile obsesii dincolo de ferestrele prin care încercaseră privească şi care se dovediseră a fi nişte oglinzi.”.

Cartea este scrisă în stilul alert, concentrat, interesant şi incitant al lui Eugen Ovidiu Chirovici.

   “Cartea Oglinzilor” a fost publicată în peste 38 de ţări din toată lumea, pentru este: ”Un român cu adevărat genial care m-a captivat de la prima pagină spune Francesca Pathak (editor).
Relevante sunt şi aprecierile lui Tammy Cohen care spune:O povestecaptivantă despre natura iluzorie a adevărului şi a memoriei. şi mai ales ale scriitorului Lee Child: Inteligent şi sofisticat.O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.O recomand cu căldură.”

Eu nu pot decât -i dau punctaj maximmai ales ştiţi cu toţii sunt fan E.O. Chirovici.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Primejdii în regat, de Alain Berenboom

Editura: Crime Scene Press

    Bruxelles, 1947. Belgia stă pe un butoi de pulbere. Francofonii se tem de scindarea țării, în timp ce flamanzii vor să-l alunge pe rege și să instaureze o republică independentă. Sunt confruntări între republicani și regaliști, între comuniști și cei de dreapta, între sindicaliști și patroni. Până și în cadrul mișcărilor de stânga sunt disensiuni – unii acceptă tutela Moscovei, alții o resping cu îndârjire. Miza? Ca de obicei, lupta pentru putere.

  În această atmosferă, un detectiv lipsit de experiență, Michel Van Loo, este angajat să ancheteze dispariția unui tânăr funcționar din Ministerul de externe, fost luptător în rezistență. Un caz care, inițial, pare simplu, devine extrem de complex, pe măsură ce detectivul înaintează cu cercetările sale, stârnind un viespar nebănuit la început.
Un polar palpitant, scris cu talent și umor, datorat unui important scriitor belgian contemporan.

Surse foto şi text: Editura Crime Scene Press

 

De-a v-aţi ascunselea, de Ian Rankin-În curând la Editura Paladin

Editura: Paladin

Număr pagini: 296

 “Ian Rankin se numără printre cei mai buni autori contemporani de romane poliţiste.” Michael Connelly

   Inima-ncepu să-i bată cu putere. Cercurile erau tot acolo. Şi steaua în cinci colţuri cuprinsă în ele. Dar apăruseră şi adăugiri proaspete, semne zodiacale şi alte simboluri desenate cu roşu între cele două cercuri. Atinse vopseaua. Era lipicioasă. Îndepărtându-şi degetele de perete, lumină cu lanterna zidul mai sus şi citi mesajul din care se scurgea încă vopseaua: SALUT, RONNIE!

   Într-un cartier rău famat din Edinburgh, poliţia descoperă un cadavru înconjurat de seringi, lumânări şi simboluri satanice. Deşi ar putea întocmi pentru acest caz un raport de moarte accidentală prin supradoză, detectivul John Rebus n-o face, ci îşi începe investigaţiile, atât prin adăposturile toxicomanilor, cât şi prin reşedinţele luxoase ale bogătaşilor, încercând să descopere ucigaşul. Treptat înaintea lui se dezvăluie o lume a corupţiei, pariurilor ilegale şi afacerilor dubioase.

Sursa foto şi text: Editura Paladin

by -
19

Julieta avea un pistol şi Un glonţ pentru Julieta, de Tony Mott

   După ce am citit romanul “DOI” al lui Tony Mott, sincer m-a intrigat şi mi-a plăcut modul de-a scrie al autoarei, aşa că am fost foarte curioasă să-i citesc şi celelalte române: ”Julieta avea un pistol” şi “Un glonţ pentru Julieta”.

   Sunt două romane de acţiune, cu crime, cu spioni, cu descoperiri din lumea medicală, cu medici, agenţi secreţi, dragoste, ură, prietenii, trădate. Şi totuşi sunt romane total “atipice”, dar cu atât mai interesante, multă acţiune, dar şi multă psihologie şi cunoaştere a naturii umane. Oricum nu ai timp nici o secundă să te plictiseşti.

   “Julieta avea un pistol” începe cu “sinuciderea” Anei Stancu, doctor cardiolog eminent şi cercetător la o clinică privată în Bucureşti. Totul pare ceva pus la cale şi poliţia începe cercetările, dar devine şi mai ciudat când la locul crimei apar serviciile speciale care ridică ”cadavrul”. Şeful lor îi spune comisarului de poliţie Petre Iamandi că vor continuă cercetările în paralel şi vor colabora punând la dispoziţie toate informaţiile. Petre Iamandi cercetează bărbaţi şi femei din viaţă ei, care au iubit-o, au admirat-o sau au urât-o în diferite momente ale vieţii. Aşa cunoaştem o grămadă de poveşti de viaţă, de întâmplări din gama largă a iubirilor şi trădărilor, a necomunicării în cuplu, a minciunilor, a laşităţilor. Aşa o cunoaştem pe Ana şi ne dăm seama că este o femeie corectă, onestă cu cei din jurul ei, cu sentimentele ei, cu viaţa ei, ceea ce-i conferă o seninătate aparte. Poate de aceea e şi urâtă cu patimă de cei mai slabi ca ea, unii pentru că o iubesc şi ea nu le răspunde cu aceeaşi monedă, alţii pentru că-şi motivează prin ea eşecurile şi laşităţile provocate doar de firea lor. Şi-acum să cunoaştem puţin personajele…

     DORU: ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viaţa”: un om de afaceri foarte activ, căsătorit, dar punând pe primul loc meseria, face un infarct, ajunge pe mâna Anei Stancu, care-l operează şi-l salvează. Şocul operaţiei îl determina pe Doru să vadă în Ana mai mult, dar ea îi spune clar că nu pot fi decât doctor-pacient, şi că va continuă să-l consulte numai dacă va face în continuare şi consiliere psihologică. Când Doru încalcă termenii îl predă altui coleg.

   MONICA: soţia lui Doru o urăşte pe Ana: ”N-am omorât-o eu, oricât de mult o uram”, dar nu-şi dă seama că pentru soţul ei Ana însemna o şansă la viaţă, dovadă că în final are o altă amantă, o colegă de serviciu.

   GABRIEL: ”Nu am omorât-o eu. Mai bine mor eu.” -un coleg medic, cel pe care Ana l-a iubit şi au avut o relaţie scurtă. Ana, corectă, s-a despărţit de soţul ei. dar Gabriel era prea laş pentru a-şi lua o astfel de răspundere, aşa c-o pierde.

     ALINA: soţia lui Gabriel, cu care el de fapt nu simte nici o compatibilitate şi-i leagă doar copilul. Alina fostă asistentă medicală la clinică, era de fapt o oprtunistă, o fată de la ţară, rece, fără scrupule, s-a căsătorit a avut-o pe Carla, dar pentru că Dragoş tatăl fetii, de altfel un reputat chirurg ortoped, părea prea fără ambiţii s-a despărţit de el, a trimis fata la mama ei şi-a pus ochii pe Gabriel, căruia i-a făcut rapid şi un băiat. Nu-l voia neapărat pe Gabriel, dar voia situaţia socială şi banii lui, aşa că atunci când el are accidentul şi e pe moarte, ea-şi spune pe faţă frustrările şi-l anunţă că e mai bine să moară, că ea se va descurca foarte bine, ba chiar mai bine decâ,t dacă el va trăi şi va rămâne în starea de ”legumă.” Despre Ana îi spune poliţistului: ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aş fi dorit asta”.

   MARIUS: fostul soţ al Anei: ”Nu am omorât-o eu, depăşisem situaţia”, realizează şi greşelile lui din timpul căsniciei şi n-o mai învinuieşte numai pe ea.

   AKMAL: ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice.” Medic la o clinică din Doha, o cunoaşte pe Ana la un congres la Paris şi se îndrăgosteşte de ea, deşi Ana îl tratează doar ca pe un prieten bun. Trage toate sforile posibile s-o cheme la Doha, o clinică de cercetare în cardiologie, condusă de Lukas un neamţ. Investitorii germani construiseră clinică acolo pentru că nu erau atât de verificaţi şi puteau face cercetări mai îndrăzneţe. Ana chiar lucrează trei luni la clinică, dar revine în ţară spunându-i lui Akmal că nu se poate adapta acolo, şi mai ales că trebuie să rămână doar prieteni pentru că ea e îndrăgostită de cineva din ţară.

   DAVID: ”Nu am omorât-o eu, era viaţa mea.”-şeful clinicii din Bucureşti, un evreu revenit în ţară, se îndrăgosteşte iremediabil de ea.

    Poveştile protagoniştilor se intersectează, îi cunoaştem, le cunoaştem viaţa, vedem momentele interacţiunilor cu Ana, vedem vieţi distruse din ambiţii prosteşti şi totuşi……

Deşi cum am spus nu este un roman tipic de spionaj te “ţine în priză” şi vrei să afli adevărul.

  Voi mai spune doar că aşa cum în astfel de romane ”nimic nu este ce pare a fi” totul e o perdea de fum, ”sinuciderea” Anei fiind pusă la cale cu acordul ei de către serviciile secrete.

   De ce? Cum? Pentru ce? trebuie să aflaţi singuri. Nu v-aş fi spus nici despre Ana, dar vreau să vă vorbesc puţin şi despre al doilea roman al seriei: ”Un glonţ pentru Julieta”

   Aici găsim o Ana, împuşcată aproape mortal, dusă în străinătate, tratată apoi consiliată psihologic ca să-şi revină după traumă şi pierderi. După o perioadă de izolare şi refacere cu Natan, psihologul, în Irlanda, Ana merge pentru pregătire suplimentară într-o tabăra “de spioni”, pentru că e hotărâtă să-i descopere pe cei aflaţi în spatele crimelor şi chiar să se răzbune.

   De dată asta miza e şi mai mare, cercetările abia începute la ideea Anei, lucruri care ar putea revoluţiona lumea medicală şi tratamentele. De data asta serviciile îşi dau oarecum mâna, vrând să afle cine sunt capii spionilor. Petre (poliţistul) este mutat la serviciile secrete, unde chiar se adaptează foarte bine. Colaborările cu serviciile externe C.I.A şi Mossad, fac să se descopere o încercare de preluare de putere la C.I.A, şi determină până la urmă şi descâlcirea ghemului.

  Moartea lui Natan psihologul, o moarte inutilă de altfel, îi pune pe gânduri pe Petre şi pe Oscar (conducătorul taberei de antrenament şi iubitul Anei). Aşa că atunci când Ana este răpită, reuşesc să prindă ucigaşul la timp, şi să realizeze că de fapt crimele din ambele romane au avut un motiv mult mai personal, individul doar profitând de situaţia (reală de altfel) cu spionajul industrial.

Cine? Cum? De ce? Nu vă mai spun decât că e un personaj cunoscut, restul îl aflaţi citind romanul.

  Vă mai spun doar că şi al doilea roman e la fel de intrigant datorită modului în care ne vorbeşte Tony Mott despre vieţile personajelor, despre antrenamentele de la “fabrica de spioni”.

  Şi rămâne ideea că sub toată duritatea personajelor este şi multă sensibilitate şi gingăşie, indiferent de mediul şi modul în care trăiesc şi evoluează. Aştept cu nerăbdare să văd ce surprize ne mai oferă Tony Mott şi bineînţeles Ana.

  Uitam să vă spun originea titlului seriei şi romanelor: un parfum folosit de Ana, creaţia lui Romano Ricci care se cheamă “Vengeance Extreme” de la casa de parfumuri: ”Juliette has a gun”.

   Iată şi părerea editorului Bogdan Hrib de pe coperta volumului: ”Un glonţ pentru Julietta continuă povestea personajelor din Julieta avea un pistol. O poveste complicată şi tragică, cu iubiri şi trădări, o poveste cu medici şi agenţi secreţi. Greu de spus în ce proporţii volumul e un roman despre medici, o istorie de amor sau un thriller cu aromă de spionaj internaţional şi nici nu contează. Tony Mott ne aruncă într-o lume a cercetării medicale de avangardă ,lume despre care nu ştim prea multe. Dar e o lume care ne plimbă de la Bucureşti la Tel Aviv, în Irlanda şi Polonia, o lume care ne prinde şi nu ne mai dă drumul până la sfârşit, când, nemulţumiţi că s-a terminat, vom aştepta următorul volum al seriei.”

Sistemul nostru de evaluare aici.

evaluare-carte-5

by -
15

,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot

A treia fată, de Agatha Christie

Editura: Litera

Traducere: Iordana Ferent şi Stefan Fe

Număr pagini: 363

,,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot

Despre autoare

     Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept ”Regina crimei”. A scris 80 de romane poliţiste şi volume de povestiri, 19 piese de teatru şi şase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Autoarea a mai scris nonficţiune, o autobiografie, dar şi povestiri amuzante despre numeroasele expediţii în care a participat alături de soţul ei, arheologul sir Max Mallowan.
Cariera ei de scriitoare s-a întins peste o jumătate de secol, perioadă în care, cele două personaje create de ea, micul belgian genial Hercule Poirot şi domnişoara Marple cea neînfricată şi de neoprit, au devenit detectivi faimoşi la nivel mondial. Ambii au făcut subiectul multor filme realizate pe micul ecran.

   A treia fată este unul dintre acele romane ale Agathei Christie care se abat de la tiparul clasic, în care întâi este săvârşită o crimă, apare detectivul, adună indicii şi rezolvă cazul. De data această elementele, cel puţin aparent, îşi schimbă ordinea, făcându-mă să cred că Poirot, celebrul detectiv belgian, şi prietena sa madam Oliver, caută misterul cu lumânarea. Totul începe atunci când Poirot este deranjat în timp ce lua micul dejun de o fată ce susţine că e posibil să fi comis o crimă. Dar ea se răzgândeşte brusc, acuzându-l pe detectiv că e prea bătrân, şi fuge înainte de a oferi orice altă informaţie.
Ştim cum arată fata după spusele detectivului:

,,Musafira lui era o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani. Părul lung şi răvăşit, de o culoare nedefinită, i se revărsa pe umeri. Ochii mari lipsiţi de expresie erau de un albastru-verzui. Purta ceea ce probabil reprezenta uniforma obişnuită a generaţiei sale. Cizme înalte de piele, de culoare neagră, ciorapi albi de lână cu model ajurat, de o curăţenie îndoielnică, o bucăţică de fustă şi un pulover de lână groasă, lung şi şleampăt. Orice persoană respectabilă de vârsta lui Poirot n-ar fi avut decât o singură dorinţă: să o arunce cât mai repede posibil într-o cadă..”

   Deşi îl consideră bătrân fata această îi rămâne în minte lui Poirot. Astfel că, va încerca să descopere cât mai multe detalii. Descoperă că fata are un nume-Norma, că are un tată şi o mamă vitregă, că locuieşte în chirie cu alte două fete, dar mai ales că are un iubit. Iubitul David este un pictor extravagant ce nu este agreat de părinţii Normei. Se pare că şi mama vitregă (pe care Norma nu o suportă) este otrăvită cu arsenic şi se pune întrebarea:  să fie mâna Normei?
Ce este cu această fată? De ce pretinde că a ucis apoi dispare? Ce are de ascuns?

A doua colegă de apartament, Claudia, secretară şi o persoană frumoasă:

,,În prag apăru o fată înaltă şi frumoasă. Purta un costum de culoare închisă, bine croit, cu o fustă foarte scurtă, o cămaşă albă de mătase şi încălţăminte de foarte bună calitate. Avea părul negru adunat într-un coc, un machiaj discret, dar bine realizat.

Ceea de a treia fată, Frances era şi ea o apariţie surprinzătoare.

,,Era o fată înaltă, zveltă, cu părul lung şi negru, cu o faţă foarte palidă, fardată în exces, şi cu sprâncenele şi genele uşor arcuite-trăsături intensificate de rimel. Purta pantaloni strâmţi de catifea şi un pulover gros. Contrasta puternic cu persoana vioaie şi competentă care era Claudia.”

   Ei…de la aceste două colege de apartament ar trebui să aflăm informaţii, dar se pare că ele nu vor să admită sau să spună cuiva că Norma nu este de găsit.
Cele două colege nu vor să admită că le place David, iubitul Normei. Sau doar poate invidia…

Ce se întâmplă? Chiar a omorât Norma pe cineva? Unde a dispărut?

Doamna Oliver celebra scriitoare de romane poliţiste este vătămată, cineva vrea să o înlăture din găsirea indiciilor.

   Va reuşi ambiţiosul şi pedantul nostru detectiv Poirot să dezlege misterul? Ce elemente surpriză apar? Ce este cu focul de revorver şi cu un cuţit, dar şi urmele de sânge? Ştim doar că stilul Aghatei Christie este inconfundabil, iar subiectele sale te ţin cu sufletul la gură. Eu niciodată nu am reuşit să îmi dau seama cine este  vinovatul decât la final, unde întorsăturile de situaţie te lasă cu gura căscată.editura-litera

Cartea A treia fata, de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera., aici şi aicievaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea vostră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

-Jane ne-a asigurat că dumneavoastră, Miss Marple, le dați clasă tuturor detectivilor!

Ultimele cazuri ale lui Miss Marple, de  Agatha Christie

Editura: Litera

Anul: 2016

Număr pagini: 224

   Își bagă mereu nasul în treburile altora, adoră să dezlege ițele celor mai complicate scandaluri, este extrem de atentă la detalii și… nimic nu-i scapă. Este Miss Marple – celebrul personaj creat cu atâta desăvârșire de către Agatha Christie.

   Considerată o adevărată „regină a crimei”, Agatha Christie este cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, având în palmares 80 de romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și alte șase romane pe care a ales să le publice sub pseudonimul „Mary Westmacott”. Două dintre personajele sale – Hercule Poirot și Miss Marple – au devenit celebre în întreaga lume și n-a lipsit mult până când realizatorii de film i-au pus în scenă.

   „Ultimele cazuri ale lui Miss Marple” este o colecție de nouă povestiri care antrenează cititorul într-o atmosferă de suspans. Dacă în șapte dintre povestiri, o avem în centru pe fermecătoarea Miss Marple, există și două povestiri cu iz fantastic, în care acest personaj lipsește. Aceste două povestiri sunt, de altfel, diferite nu numai din prisma personajelor, ci și prin natura genului literar. „Păpușa croitoresei” și „În oglinda misterioasă” demonstrează că Agatha Christie a reușit să abordeze – cu succes – și alt gen de povestire, cel cu caracter paranormal, însă la fel de intrigante și pline de suspans ca și celelalte povestiri.

   „Sanctuarul” este prima povestire din carte și redă cazul plin de enigme al unui om găsit mort într-o biserică din Chipping Cleghorn, un sătuc până atunci foarte liniștit. Între ipoteza sinuciderii și crimă, se insinuează ochiul aprig al lui Miss Marple care nu ignoră niciun detaliu, ci adună probele ca pe niște adevărate piese de puzzle și le asamblează, găsind astfel, drumul către dezlegarea crimei.

   A doua povestire, intitulată „O glumă ciudată”, seamănă cu o aventuroasă căutare de comori. În centrul acțiunii stă o moștenire considerabilă, pe care cei aflați în drepturi nu știu cum s-o recupereze. Unde și cum a fost ascunsă, va afla, desigur, inegalabila Miss Marple, cu flerul său și cu abilitățile sale de fin observator și analist al firii și comportamentului uman.

   „Crima comisă cu metrul de croitorie” demonstrează, încă o dată, talentul remarcabil al Agathei Christie și stilul său inconfundabil, antrenant și enigmatic. Dacă din titlu am putea deduce anumite elemente clare din ipotezele crimei, ei bine, lucrurile nu sunt niciodată atât de simple precum par. Iar de aici, până la aflarea adevărului, e o cale destul de complexă…

   „Cazul îngrijitoarei„ – cea de-a patra povestire, o găsește pe Miss Marple în ipostaza de bătrânică distractivă, căreia dezlegarea misterelor din jurul crimelor nu e decât o simplă joacă, spre deosebire de alți oameni, pentru care rezolvarea crimelor e un drum anevoios.

   În următoarea povestire, „Cazul menajerei fără cusur” facem cunoștință cu personaje a căror imaginație depășește orice limită atunci când e vorba despre furt. Dacă mintea lor elaborată pare să nu aibă limite, perspicacitatea lui Miss Marple este cea care aduce un enorm ajutor anchetatorilor.

Miss Marple are un farmec special nu doar în rolul de personaj, ci și în cel de povestitor, așa cum o găsim în a șasea povestire – „Miss Marple spune o poveste”. Cum poate avea loc o crimă într-o cameră încuiată pe dinăuntru? Numai Miss  Marple poate răspunde la această întrebare.

  „Păpușa croitoresei” și „În oglinda misterioasă” sunt cele două povestiri din care Miss Marple lipsește, dar asta nu înseamnă că nu avem parte de suspans, ba mai mult decât atât, pe lângă acesta, există și izul paranormal care accentuează starea specifică de tensiune în care cititorul se află.

   „Nebunia lui Greenshaw” e ultima povestire din carte și are în prim plan o casă cu o arhitectură diferită de celelalte case și o afacere care se aseamănă cu un labirint. În ciuda complexității cazului și a aparentei lipse de dovezi, Miss Marple dovedește suficientă perspicacitate, încât toate piesele de puzzle să se adune din nou, ca într-un tablou perfect.

   Cartea este o lectură nu numai lejeră, ci și extrem de antrenantă. Se citește ușor, e confortabilă ca format; se poate citi în autobuz, în metrou, în tren… singurul pericol fiind acela că e foarte posibil să fii captivat de lectură și să uiți să cobori.

Iată câteva citate din această minunată carte:

„-Jane ne-a asigurat că dumneavoastră, Miss Marple, le dați clasă tuturor detectivilor!

Ochii bătrânicii se aprinseră, însă protestă cu modestie:

-O, în nici un caz! Pur și simplu, dacă trăiești într-un sătuc, așa ca mine, ajungi să cunoști și să înveți multe despre natura umană”.

„E minunat felul în care adevărul iese la iveală în lumea asta!”

„Privirea lui Miss Marple era rece și gânditoare.

-Iată un alt motiv pentru care soțul ar fi putut-o ucide. Gelozia, spuse inspectorul Slack.”

editura-litera

Cartea Ultimele cazuri ale lui Miss Marple de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
19

Cei patru mari( seria Hercule Poirot),de Agatha Christie

Titlu original: The Big Four

Autor: AGATHA CHRISTIE- cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor

Traducere din limba engleză: Costin Valentin Oancea

Editura: Litera,2016

Pagini: 264

   În colecția Agatha Christie au apărut: O supradoză de moarte; Moarte printre nori; Crima din Orient Expres; Cu cărțile pe față; Tragedie în trei acte; Oglinda spartă; Cine l-a ucis pe Robert Ackroyd; Petrecerea de Halloween; Ceasul rău pe strada Hickory; Un buzunar plin cu secară,Primele cazuri ale lui Poirot; Moartea vine ca un sfârșit;trenul din Paddington; La hotelul Bertram; Calul bălan; A treia fată; Ultimele cazuri ale lui Miss Marple; Cei patru mari.

    Despre autoare – Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept” Regina crimei”. A scris 80 de romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și șase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Autoarea a mai scris nonficțiune, o autobiografie, dar și povestiri amuzante despre numeroasele expediții în care a participat alături de soțul ei, arheologul sir Max Mallowan. A murit în 1976.( fragment descriere roman).

   Hercule Poirot este un detectiv celebru, foarte asemănător ca și personaj cu Sherlock Holmes. Autoarea folosește ca detectiv pe Hercule sau Miss Marple, punând astfel o amprentă originală asupra romanelor polițiste. Acești doi detectivi deveniți faimoși au fost bine primiți pe marile ecrane, fiind subiectul mai multor ecranizări.

   Nu e un secret că îmi plac foarte mult misterele, rezolvarea lor, cât și lecturile bine scrise. Romanul mi-a căzut cu tronc, încă de la începutul lecturii, am luat cartea în mână și în câteva ore am realizat că am terminat-o, a fost ca o vizionare a unui film bun, dar la care nu am luat pauză de publicitate.

   Hastings este cel mai bun prieten al lui Hercule  Poirot, se hotărăște să-l viziteze la Londra, nimerește chiar la începutul unui nou caz al detectivului și decide să-l ajute pe acesta la soluționarea misterului . Au loc multe crime sub semnătura celor patru mari. Cine sunt ei?

„  „ Cei patru mari”, care ar deține o instalație extrem de puternică – o sursă de energie a cărei forță depășește cu mult ceea ce cunoaștem noi în prezent și e capabilă să concentreze o rază de o foarte mare intensitate într-un punct predefinit. Posibilitățile atribuite acestei invenții par absurde,dar le-am comunicat totuși la sediu,care a încredințat studiul unuia dintre cei mai străluciți savanți ai noștri…..”

   Hercule Poirot descoperă pe parcurs identitatea primilor trei membrii, iar mai apoi a celui de al patrulea, pe care-l întâlnește de mai multe ori, de fiecare dată deghizat atât de bine, încât era imposibil de recunoscut dacă-l va reîntâlni.

Numărul 1-  un chinez –  Li Chang Yen, o  puternică minte, cel mai influent chinez. Creierul organizației,

Numărul 2 – un american bogat –Abe Ryland, multimiliardar.

Numărul 3- o franțuzoaică – madame Olivier, cea mai cunoscută și apreciată chimistă.

Numărul 4 – Distrugătorul, Claud Darrell, despre care se știa doar că e un actor grozav, având un tic: se joacă cu pâinea, face biluțe.

   Să afle toate aceste nume, Poirot și Hastings trec prin multe pericole, rezolvă multe mistere, li se întind multe capcane, întâlnesc tot felul de oameni, uimiți fiind de deghizările uimitoare ale Distrugătorului. Multe crime, aparent independente de acest caz, mai apoi să descopere o legătură cu CEI PATRU MARI.

  M-a amuzat teribil egocentrismul detectivului, aducând aminte de nenumărate ori că el își folosește materia cenușie, sau că rivalii săi uită că el își folosește materia cenușie, sau îndemnându-și prietenul să-și folosească materia cenușie.

„  – Mon ami, nu a luat în calcul micile celule cenușii ale lui Hercule Poirot.

    Poirot are calitățile sale, dar modestia nu se numără printre ele.”

   Demonstrând inteligența sa, dar nu și modestia, având în vedere fizicul personajului, oarecum pitic, cu capul în formă de ou, creează o imagine amuzantă ,plină de un amuzament , dar în același timp seriozitate. Și pentru că nu era destul un singur Poirot, acesta are și un frate geamăn Achille, de care se folosește oarecum în rezolvarea cazului.

Nu este ușor pentru detectiv să prindă acest cartel criminal cu puteri nelimitate, în diferite părți ale lumii, vor fi în pericol, mai ales Hastings.

Recunosc că nu am fost surprinsă de ușurința lecturii, doar e Agatha Christie, iar cărțile ei au fost traduse în peste 100 de limbi, peste 2 miliarde de exemplare vândute.

Recomand cu drag celor care iubesc lectura de calitate, celor care iubesc romanele polițiste și misterul.editura-litera

Cartea Cei patru mari( seria Hercule Poirot) de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera.

 

by -
6

Necuratul din Colga, de George Arion

“George Arion izbuteşte să ne ofere, sub eticheta romanului poliţist, mostre de reuşit roman-roman, adică netextualizat, adică modern”(Gheorghe Tomozei)

   Am terminat cartea de câteva zile şi sincer, mă gândeam cum să fac să vă povestesc despre ea.
Acţiunea nu e ceva deosebit, un agent special Robert Gal, trimis de o Comisie să investigheze cinci crime, petrecute într-un orăşel de munte, una din victime fiind şi el un agent special. Lui Robert Gal totul i se pare ciudat începând cu modul în care este chemat şi trimis la Colga: ”Anchetele care s-au întreprins până acum n-au dus la nici un rezultat. Locuitorii sunt de-a dreptul înspăimântaţi. Unii au şi plecat din oraş .Au pornit să circule zvonuri ciudate. Mulţi cred că e vorba de fenomene paranormale.” ”Nu dai socoteală decât acestei comisii”

   Agentul e un tip liniştit, calm, observator atent, cunoaşte arte marţiale, încearcă să coopereze cu poliţia, dar aceştia nu prea sunt de acord să intervină cineva din afară în anchetă, şi de câte ori crede că a prins un fir se întâmplă altceva..
În Colga circulau o mulţime de legende, muzicantul Ruca susţinea că-l văzuse pe Necuratu, alţii că ucigaşii ar fi fiinţe de pe alte planete: ”Miroase a pucioasă! Împroaşcă flăcări pe gură! Şi urlă ca un lup!”

   În pădurea din Colga dă peste o tabără militară, de care fie nu ştia nimeni, fie se temeau să recunoască. În oraş sunt două ziare concurente, fiecare cu secretele lui. Cu calm şi răbdare Robert Gal desface ghemul situaţiilor încâlcite.
Sub pretextul poveştii poliţiste, George Arion ne prezintă baroni locali pe care goana după bani şi mai ales putere îi pune în situaţii limita, şi cele două ziare locale “Colga Democrat㔺i “Colga Independentă” care-şi susţine fiecare contribuitorii şi încearcă să inoculeze alte idei, nu numai ca să deturneze atenţia de la ceea ce se întâmplă în realitate (vi se pare cunoscut?!!) dar şi ca să aibă vânzări mai mari: ”Foaia noastră a încercat să spulbere zvonul despre Necuratul care bântuie pe aici. Am încercat să-i liniştim pe oameni şi să-i avertizăm că primejdia care planează asupra oraşului e reală şi are explicaţii logice. Criminalul sau criminalii care acţionează sunt vii şi naturali, nu au coarne şi nu scot flăcări pe gură. Dar versiunea noastră deranjează pe cineva”
“Dincolo însă se înşiră tot felul de bazaconii care i-au îngrozit pe locuitori”. ”De la prima crimă şi până azi înşiră numai baliverne. Iar oamenii le cred. Unii au şi început să plece din oraş de frică.”
“Noi ştim că în oraşul nostru au început să se manifeste semne ale răului. Vine sfârşitul lumii! Nu e vorba de un asasin care-şi ucide cu sânge rece victimele. Aceste crime ţin mai mult de paranormal”

   Apoi politicieni care nu mai ştiu cum să atragă atenţia şi voturile oamenilor, de exemplu Miu Trocan Drovelidu, care în cursa către preşedenţie îşi înscenează răpirea, şi reapariţia, ţine o conferinţă de presă în care proliferează ameninţări şi blesteme împotriva răpitorilor, pe care-i consideră în slujba puterii. La întrebarea aparent tendenţioasă a unui ziarist îl repede, îl înjură, îl dă afară din sală (vă aminteşte de ceva cunoscut?!!!), doar că de această dată ziariştii se solidarizează, pleacă cu toţii din sală, şi senatorul în loc să câştige pierde voturi.

   Intervine moartea în explozia maşinii a unui “baron roşu” Paul Livezeanu, unul din prototipurile de oameni de afaceri, puşi pe căpătuială, în orice condiţii şi cu orice partener. Susţine politicieni pentru a fi lăsat în pace: ”Banii se fac cu mintea nu cu inima. Mi-e indiferent cine e la putere. Acum sunt cu unii. Dacă vor pierde anul asta, schimb şi eu placa.”
“Nu ascultaţi de ei?”
“Eu s-ascult de ei? Ei ascultă de mine. Eu n-ascult de nimeni”.

   Şi totuşi toate întâmplările, coaliţiile, relaţiile sunt orchestrate de tipul care conduce tabăra militară, o tabăra aparent nevinovată ”Forest în life” şi totuşi condusă de un personaj cameleonic, un megaloman: ”Puterea aparţine numai celor care-şi doresc cu patimă Puterea. Ea nu se oferă decât temporar sau niciodată unor oameni incapabili de intrigi, de subjugarea adversarilor şi, de ce nu-dovadă istoria-de crimă. Lupta pentru Putere justifică orice. Din clipa în care toţi îţi ştiu de frică, nimeni nu te mai poate acuză de nimic”.

   Până la urmă lucrurile au o oarecare finalitate şi normal un deznodământ neaşteptat.
De data asta George Arion schimbă “tonalitatea” cu care ne-a obişnuit. Cartea e scrisă într-un limbaj pe care-l auzi pe stradă, uneori agramat, alteori în jargon, uneori frustrant alteori amuzant.
Parcă autorul ar fi pus un pariu cu cineva sau cu sine însuşi, că poate să scrie şi aşa (ceea ce caracterizează de altfel un scriitor bun-putinţa de a scrie bine folosind orice limbaj şi despre orice subiect)sau poate că doar s-a distrat scriind romanul.
Şi totuşi brodând pe seama unor crime şi a unei anchete, George Arion face o radiografie dureros de sinceră, grotească uneori a societăţii în care trăim.
Aşa că indiferent de motive lui George Arion i-a “ieşit”din nou un roman interesant, alert, amuzant şi mai ales bine scris.
Cel mai bine a sintetizat cartea Tudorel Urian care spune: ”Colga este o combinaţie de Twin Peaks şi România eternă, un loc al misterelor, al legendelor urbane terifiante, niciodată elucidate, populat cu politicieni veroşi, baroni locali, lideri de partid demagogi, care nu se dau în lături de la nimic pentru a-şi obţine procentele de care au nevoie în campania electorală. Robert Gal, protagonistul acestui roman, este, la rândul sau o mixtură între Philip Marlowe( celebrul detectiv al lui Raymond Chandler) şi agentul Cooper (din serialul Twin Peaks), un outsider care descoperă pas cu pas, secretele unui spaţiu ermetic, încărcat de mister.”

Blestemul manuscrisului-50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea 

recenzie

   Romanul “Blestemul manuscrisului” apărut la editura Tritonic în anul 2016 îi are ca autori pe Bogdan Hrib și Răzvan Dolea și face parte din colecția Mistery & Thriller a acestei edituri. Volumul recenzat aici este deja cea de a treia ediție, prima ediție fiind cea din anul 2008 și e bine de reținut acest an pentru că subiectul cărții este cel puțin în parte foarte apropiat acestei date. Romanul se înscrie în seria închinată personajului Stelian Munteanu cunoscut de mine din prima carte din serie “Filiera grecească” iar pentru cititorii pasionați de aventurile eroului preferat și din alte romane apărute deja și întregind seria. Aceasta cuprinde cinci titluri: “Filiera grecească”-2007, “Blestemul manuscrisului”-2008, “Somalia, Mon amour”-2009, “Ucideți generalul”-2011 și “Patimile doamnei ministru”-lansat anul acesta la Gaudeamus. Mai sunt și câteva povestiri avându-l ca personaj central pe Stelian Munteanu și nu putem decât să sperăm că în viitor vor apare și alte romane în care deja binecunoscutul Stu să fie obligat să facă față unor situații limită cu aplomb, umor și ceva plictiseală.

   Autorul Bogdan Hrib face parte din generația tinerilor și foarte bine ancoraților autori în realitatea noastră literară și editorială. S-a născut pe 14 decembrie 1966 și este inginer constructor ca primă profesie doar că această meserie nu a practicat-o direct niciodată. Altfel cunoștințele acumulate sunt mereu de folos unui scriitor care crează eroi complicați și obligați să fie plini de resurse în situații limită. După 1990 a lucrat ca jurnalist iar din 1993 este editor la editura Tritonic, una dintre cele mai active și mai prezente pe piața de carte din ultimele decenii atât cu autori români contemporani nouă cât și cu traduceri ale unor autori străini foarte bine aleși. Mie personal îmi place foarte mult deviza pe care această editură și-a ales-o: “Cititul nu dăunează sănătății”. Evident că îmi plac foarte mult și cărțile pe care le oferă.

   Bogdan Hrib este scriitor, editor, fotograf și jurnalist. În 2008 a fost consilier editorial la Crime Scene Publishing iar în perioada 2010-2012 a avut aceeași funcție la Publicațiile Flacăra. Din 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers. Din anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului “Mistery & Thriller” organizat la Râșnov. Primul roman publicat a fost “Filiera grecească” în anul 2007  continuând apoi destul de alert cu seria Stelian Munteanu. În 2011 publica volumul  de povestiri “3+1” care într-un fel anunță revenirea la seria Stelian Munteanu, dar în 2012 face un pas lateral, de data asta diferit. Publică la editura Cartea Românească romanul “Ultima fotografie” care este un thriller curat fără filon polițist.  Din 2016 este director editorial al editurii Tritonic. În paralel este și cadru didactic asociat la SNSPA, la Facultatea de Management. Una din marile sale pasiuni este fotografia fiind membru al Asociației Artiștilor fotografi încă din anii ’80 și fotoreporter în anii ’90. Și-a dat doctoratul la UNATC cu o lucrare cu tema “Fotografia de presă”.

    Cel de al doilea autor al romanului “Blestemul manuscrisului” este Răzvan Dolea. Născut în anul 1958, este profesor de istorie și realizator coordonator la postul Radio România Cultural. Poate fi auzit la emisiunea “Texte și pretexte”. A publicat volumul de poezie “Jurnalul unui misogin”, iar în 2015 la editura Tritonic “Arheologia iubirii” și pregătește o nouă carte “Semnul zilei a șasea”.

   Într-un interviu Bogdan Hrib precizează că romanul a fost scris în șase luni începând din noiembrie 2007, terminând-o în primăvara anului 2008. Ambii autori lucrau câte trei patru ore pe zi fiind nevoiți să facă față și obligațiilor de servici. Au format o echipă foarte bine sudată, coordonându-se perfect pe cele două teme paralele, prezentul și trecutul. Mărturisește că au fost ajutați de o “tânără și entuziastă” echipă de studenți de la Facultatea de Istorie care au făcut munca de documentare cărora le aduce mulțumiri la finalul volumului atât în prima ediție cât și în cea de acum.

   Lectura acestui roman a fost o deosebită plăcere. Mi-am dorit să-l citesc și mulţumesc editurii Tritonic că mi-a oferit această ocazie mai ales că deja citisem în 2008 “Filiera grecească” care fusese o surpriză deosebită în peisajul literar al acelor ani. Citind “Blestemul manuscrisului” cititorul este răsfățat pentru că are două romane în unul singur. Partea de roman istoric foarte frumos construit chiar dacă se fac mari salturi în timp se întrepătrunde perfect cu thrillerul propriu zis care îl are în centrul său pe deja cunoscutul Stelian Munteanu.

   Partea contemporană este destul de simplă ca poveste. Stelian Munteanu este obligat să renunțe la mult visata sa vacanță bine planificată în însoritele insule grecești însoțit evident de frumoasa Eleni, fiind chemat de urgență la Frankfurt de comisarul francez Jacques Sardi. Motivul era simplu: a fost găsit cadavrul unui electrician român, Valentin Neagoe, care lucra la standul românesc de la Târgul internațional de carte de la Frankfurt, iar respectivul stand urma să fie vizitat la inaugurare chiar de președintele țării. Chiar dacă informațiile oferite telefonic de Sardi sunt laconice, Stelian își dă seama că în spatele acelei morți suspecte sunt lucruri mult mai grave. Renunță la vacanță spre marele său regret și spre supărarea frumoasei Eleni și pleacă cu primul avion la Frankfurt. După câteva zile în Germania, Stelian Munteanu își dă seama că numai în țară va putea afla mai multe amănunte despre victimă chiar dacă nu i se oferiseră alte amănunte legate de complexitatea cazului. La București este ajutat de prietenul său din Poliție, deja cunoscutul Toni Demetriade și așa încet încet ajunge să își de seama că la mijloc este copia unui manuscris foarte vechi și de o imensă importanță atât pentru țară cât și pentru cei din afară. Așa se și explică interesul arătat de toate serviciile secrete mari din lume plus bătrânul și aparent pensionatul fost agent KGB, Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin (a nu se confunda cu marele poet rus!). Din capitol în capitol ajungem să aflăm odată cu Stelian Munteanu povestea manuscrisului începând de la al doilea război mondial până în acel moment. Și mai ales aflăm că toți cei care au citit manuscrisul de-a lungul timpului au murit. Sarcina imediată a lui Stelian Munteanu este să adune destule informații pentru a-l determina pe președinte să nu expună manuscrisul la întâlnirea miniștrilor apărării din țările NATO, întâlnire care preceda summitul NATO  care avea loc la București în anul următor.

   Partea de roman istoric este ceva mai complicată. Începe cu așezarea Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în anul 1211 la chemarea regelui maghiar Andrei al II-lea care le fixează zona de ședere printr-o diplomă din acel an. Cavalerii Teutoni au stat în această zonă până în 1225 când au fost expulzați de același rege ce se temea de extinderea puterii lor. În perioada 1217-1221 aceștia au participat la Cruciada a V-a din Egipt când mare maestru al ordinului era Herman von Salza foarte apropiat de papa Honoriu al III-lea. La acest moment al expulzării se face referință și în roman pentru că odată cu retragerea cavalerilor începe lupta de formare a primelor state feudale românești așa că ne întâlnim și cu Negru Vodă Descălecătorul care se pare că era de fapt un cavaler teuton catolic, român pe jumătate, Walter Schwartz!!!!  În roman fiul său este Seneslau care îl are ca fiu pe Tihomir căsătorit cu fiica lui Litovoi, iar fiul lor este Basarab I. Negru Vodă construiește prima biserică de la Curtea de Argeș cu ajutorul meșterului Manole pe care îl pune să îi facă o ascunzătoare în peretele mânăstirii unde ascunde documentul extrem de prețios, Charta semnată de papa Honoriu al III lea prin care se stabilește rolul acestor state românești în apărarea creștinătății europene. Meșterul Manole este prima victimă a blestemului legat de acest manuscris. Trecem apoi la toți voievozii români, secol după secol, care au grijă ca documentul să rămână în ascunzătoarea lui până la începutul secolului XVI când domnitorul Mihnea Vodă cel Rău poruncește să fie adus la Mănăstirea Dealu și să fie copiat în tiparnița călugărului Macarie în 25 de exemplare care în cea mai mare parte sunt duse și predate regilor și conducătorilor din țările Europei. Originalul arde într-un incendiu și în posesia următorilor domnitori, regi și președinți este una din copiile tipărite de Macarie. Pe aceasta vrea să o expună președintele la întâlnirea miniștrilor de externe NATO. Cititorii vor putea afla cum și în ce fel se rezolvă misterul manuscrisului și care este soarta lui până la urmă. De asemenea vor afla câți sunt interesați să pună mâna pe document. Dar cea mai frumoasă lecție este aceea că în asemenea situații nu există prietenii ci doar interese.

   După ce am terminat romanul mi-am pus evident întrebarea cât adevăr este în toate astea? Ce înseamnă 50% adevăr istoric? Și ce înseamnă celelalte procente semnificative de istorie posibilă și probabilă?  Dar aceste întrebări au fost doar de scurtă durată. Partea de roman istoric foarte bine construită are menirea nu să ne învețe istorie, ci să facă toată acțiunea credibilă, cu sens și atractivă. Și reușește acest lucru deplin. Se înscrie perfect într-un lung șir de cărți și filme care au ca subiect documente importante, întemeietoare puse în pericol, furate sau amenințate cu distrugerea. Și din acest punct de vedere romanul “Blestemul manuscrisului” este un succes.

   Dar este ceva care a fost mai puțin reușit din punctul meu de vedere și acela este chiar personajul principal, Stelian Munteanu. Mai putin închegat decât în “Filiera grecească”, se văicăre prea mult, se preocupă prea mult de fleacuri ca de exemplu ce cafea bea sau nu bea și câtă bea. Este neatent și gata să plece fără să ducă până la capăt observația pe teren. Este prea mult obsedat de femeile din viața lui sau de cele care ar putea fi în viața lui. Ce  persoană implicată într-o cercetare atât de complicată s-ar lăsa atrasă în mrejele studentei Ioana Marcu, lăsând totul baltă ca să se ducă la film? Dar îmi dau seama că s-ar putea să nu fiu eu foarte ancorată în realitatea acestor timpuri și că de fapt în asta constă farmecul eroului care nu este decât un amator entuziast și norocos în înfruntarea unui inamic nu foarte bine conturat în sensul că oricare prieten poate fi de fapt un duşman.

   Finalul romanului este unul deschis. Tocmai de acea cartea este extrem de atractivă şi în ciuda faptului că istoria care ne însoțește pe tot parcursul lecturii nu ne dă motive de optimism, finalul în sine ne dă motive să sperăm în mai binele pe care ni-l facem singuri. Pentru cine este foarte atent la istoria care se face zi cu zi sub ochii noștri și din viața noastră, romanul putea să pară chiar un pic propagandistic în momentul apariției lui, anii 2007, 2008. Acum deja totul a trecut și este doar un foarte plăcut thriller istoric care ne spune că fiecare din noi suntem părtași la scrierea istoriei exact așa cum este Stelian Munteanu, personajul de loc complicat și plin de slăbiciuni care ne reprezintă pe noi toți, oamenii obișnuiți ai acestei țări.

Editura Tritonic

Cartea Blestemul manuscrisului de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Moartea vine la premieră, de Lucia Verona

 Titlul original: Moartea vine la premieră

Editura: Tritonic

Colecția Mystery & Thriller

Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 136

Gen: Polițist
 Motto: „Așa se întâmplă în viața reală, alegerile au consecințe, uneori grave.”

 „Moartea vine la premieră” este noul roman al Luciei Verona, lansat de curând la Gaudeamus, eveniment la care am și asistat, de altfel.

   Povestea o are în centru pe Stella Marian-Harrington, soprană celebră cu veleități de detectiv, căsătorită cu lordul Peter Harrington și consumatoare de romane polițiste:

   „Era modul ei de a se relaxa după repetițiile obositoare sau după spectacole și, desigur, în avion. Alte genuri literare citea doar în vacanță, ceea ce i se întâmpla destul de rar. „Alții se relaxează cu băutură, sex, droguri, jocuri mecanice… Romanele polițiste sunt mult mai puțin periculoase” zicea ea când câte cineva se mira de gusturile ei literare.” – că bine zice, total de acord!

Mai multe detalii despre personaj găsiți aici, soprana fiind întâlnită în mai multe cărți ale autoarei.

   De această dată, o veste șochează lumea operei: Stella Marian-Harrington divorțează. În acest timp, soprana se pregătește pentru premiera reprezentației „Povestirile lui Hoffmann”, ce urmează să se desfășoare la Paris, ei revenindu-i toate cele patru roluri.

   Cu câteva luni înaintea apariției veștii, Stella și soțul ei sunt chemați la o reuniune de criminaliști, hobby-ul ei de detectiv fiind deja notoriu. Motivul convocării: un val de sinucideri suspecte printre cântărețele de operă. Modul de operare identic a atras atenția autorităților: în toate cazurile, femeile erau găsite în baia hotelului, cu venele tăiate, așa-zisa sinucidere fiind însoțită de furtul bijuteriilor. Și victimologia era aceeași: cântărețe de operă de toate tipurile, bogate, cu vârste de peste 40 de ani, divorțate sau văduve, unele dintre ele cu iubiți mai tineri.

   Sinucidere sau crimă? Cine să ucidă și să prădeze cântărețele de operă? Și mai ales, de ce? Motivul furtului este ușor de înțeles, însă al crimei?

Și de această dată, Stella va reuși să dezlege misterul, punându-și viața în pericol.

   În alt plan, fostul ei soț, lordul Peter, își petrece vacanța în Maramureș, unde devine suspect de crimă. Cum se va soluționa cazul și mai ales, cine este ucigașul de soprane rămâne să aflați citind cartea.

BONUS: veți afla și misterul divorțului, dezvăluit de-abia la final.

   Ce mi-a plăcut:

descrierea anumitor locuri și obiective turistice precum Maramureș, Cimitirul Vesel, Paris;

– incursiunea în lumea artistică, analiza operei „Povestirile lui Hoffmann”, de Jacques Offenbach. Dacă citiți cu atenție,veți observa că există o legătură între operă și roman, alegerea autoarei fiind simbolică. Vă dau un mic indiciu cu privire la soluționarea misterului: Antonia din operă seamănă cu femeia de la care a pornit totul în romanul Luciei Verona: amândouă fac alegeri ce le va costa totul: „Cum spuneam, Antonia este singura dintre iubirile lui Hoffmann care are posibilitatea de a alege. Că alege prost și asta o va costa viața, e treaba ei. Așa se întâmplă în viața reală, alegerile au consecințe, uneori grave.” – în acest citat stă cheia întregului roman, așa că priviți-l cu atenție!

– umorul Stellei, în situația în care regizorul sugerase ca una dintre iubirile lui Hoffmann să fie interpretată de o păpușă gonflabilă: „În esență, emisese o părere deloc flatantă despre virilitatea regizorului și îi sugerase cum să procedeze cu păpușa acasă la el, dar directorul se feri să dea detalii, mai ales că diva folosise un limbaj foarte colorat.”

– o incursiune în viața tinerei Steluța Marian – Stella înainte de a fi celebră: avem ocazia de a afla detalii despre viața ei (cum și-a început cariera, cum a mai fost căsătorită o dată, când era foarte tânără, cum a renunțat la o sarcină, de ce zona Maramureșului îi aduce amintiri neplăcute și refuză să meargă acolo).

    Ce nu mi-a plăcut: parcă a fost prea previzibil, am reușit să dezleg misterul foarte devreme. Cel puțin față de un aspect am fost sigură de la început. Sau poate citind foarte multe romane polițiste, ajung chiar ca Stella, care deși preferă acest gen de cărți, pe multe le abandonează după primele pagini, identificând criminalul. Ahahahaha!

Despre autoare:

   Lucia Verona este o autoare română contemporană de piese de teatru, romane și povestiri polițiste. În 1972 a absolvit Consevatorul, lucru ce poate fi observat cu ușurință în „Misterul de la Casa Scriitorilor”, în „Moartea vine la premieră”, precum și în crearea personajului sopranei Stella Marian-Harrington. Numai cineva care posedă cunoștințe de specialitate în domeniul muzical ar fi putut scrie așa ceva.

A lucrat în presa scrisă și ca realizator la Televiziunea Română, iar în prezent conduce secția de dramaturgie a Asociației Scriitorilor București.

Unele dintre piesele sale au fost prezentate la Paris și Chicago. Cu volumul de teatru „Călătoarea și Shakespeare”, a câștigat premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor București.

Probabil cel mai cunoscut roman al său este Crimă la jubileu.

Editura Tritonic

Cartea  Moarte vine la premieră, de Lucia Verona.a fost oferita pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
19

“În istorie ceea ce s-a întâmplat a fost inevitabil, ceea ce nu s-a întâmplat a fost imposibil”(Baruch Spinoza)

Gemenii lui Bormann de Lucian Ciuchiţă

“În istorie ceea ce s-a întâmplat a fost inevitabil, ceea ce nu s-a întâmplat a fost imposibil”(Baruch Spinoza)
“Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”(Andre Malraux)
“În fond a avertizat asupra radicalismului religios în “Copoiul din Cardiff”, asupra riscurilor unor agresiuni nucleare în “Taifun în adâncuri”, acum semnalează potenţială recrudescenţa a neonazismului.
Ca un cetăţean planetar responsabil, şi-a făcut datoria” (Gabriel Alexandru Ionescu-istoric)

   Intrigată de titlu şi de aprecierile la adresa romanului, l-am citit, l-am terminat şi credeţi-mă, mă gândeam cum pot să scriu despre el când tot romanul este acţiune pură de la prima până la ultima filă. Dar să vedem…
Mi-a plăcut foarte mult ideea autorului de-a prezenta evenimentele în două planuri, mai bine zis în două veacuri, anii 1944-1945 şi 2015, demonstrându-ne încă odată că evenimentele din vremuri trecute pot avea grave repercursiuni şi în zilele noastre. Ştiam din istorie şi din cărţile citite că şi în ultimele zile naziştii erau convinşi că pot schimba soarta războiului cu nişte arme miraculoase, nucleare bazate pe aşa zisă ”apă grea”. Şi de aici porneşte totul.

   Bormann, mâna dreapta a lui Hitler, se hotărăşte şi implică o grămadă de oameni în acest proiect, fără a fi interesat de cine trăieşte sau moare, doar de rezultatul final. În acelaşi timp ca mulţi alţi nazişti, nu uită să-şi asigure calea de scăpare şi traiul de după dispariţia lui Hitler, mai ales că atentatele la adresa acestuia se înmulţiseră. Noua lui viaţă şi a altora asemenea lui urma să fie în Paraguay, unde un lider pronazist Alfredo Stroessner va prelua puterea, pentru câteva decenii în 1948. Am mai citit despre maşinaţiunile naziştilor, despre sosiile lor, cu care şi-au asigurat credibilitatea morţii (inclusiv Hitler despre care lucrări recente atestă că ar fi murit abia în 1970 trăind zeci de ani în Argentina), despre încercările lor disperate de-a câştiga războiul, despre decăderea conducătorilor lor, mulţi ajunşi în frunte datorită fuhrerului, care promova oamenii simplii în funcţii de conducere (el însuşi fiind de origine modestă), neavând de fapt încredere în ofiţerii de carieră, prusaci, pe care-i simţea superiori ca pregătire şi origine socială. Şi totuşi dorinţa de a fi învingător şi cuceritor, care există în fiecare soldat, corelată cu retorica şi puterea de convingere a lui “Dolfi” Hitler (“fuhrerul unui Reich ce avea să conducă lumea -celpuţin o mie de ani-”), i-au făcut să se supună ordinelor uneori aberante.

   Totuşi realizând deznodământul spre care se îndrepta războiul, mulţi dintre ei aşteptau dispariţia fizică a lui Hitler pentru a prelua puterea şi a negocia o pace separată cu aliaţii, încercau să grăbească finalul. Bineînţeles multe suspiciuni, comploturi, alianţe, urmăriri şi mai ales crime.

  Ceea ce este interesant e modul caricatural, uneori grotesc, cum sunt prezentate personalităţile naziste, insistând mai mult pe defectele şi viciile lor, în antiteză cu adevăraţii ofiţeri, pentru care respectul faţă de armată şi onoarea erau pe primul loc. Ariviştii ajunşi în fruntea partidului nazist, în preajma lui Hitler, făceau ce ştiau mai bine omorau, furau, se destrăbălau în numele fuhrerului lor.

  Sunt împiedicaţi în complotul lor de aliaţi, şefi de servicii secrete fie ei americani, englezi, francezi sau români, care îşi trimit oamenii pe teren, dispun de viaţa lor, ordona omoruri justificate prin “binele suprem”. Oare?!!!

  Interesant e că, indiferent că sunt de partea “binelui sau a răului” dispun de viaţa şi soarta oamenilor, călcând la propriu pe cadavre pentru a-şi realiza planurile, fără nicio remuşcare pentru victimele colaterale.
Peste ani în 2015, urmaşi ai vechilor nazişti, crescuţi de părinţii sau rudele lor în crezul noului Reich, încearcă să găsească butoaiele cu “apă grea” şi să provoace un nou război.

  Şi aici intervin din nou alianţele dintre servicii şi oamenii lor: Mark Preston (copoiul din Cardiff), şeful de la Scotland Yard, Melissa, Patrick, Vivian, Trivette, Gerald, Matilda cu toţii agenţi în diferite agenţii secrete.Ei dezamorsează pericolele, anihilând comploturile neonaziştilor.

  Cum? În ce împrejurări? Cu ce ajutoare? Veţi afla citind romanul al cărui deznodământ vă va uimi la fel de mult ca şi explicaţiile lui Mark referitoare la evenimente.

  Dar romanul nu este numai o poveste, ci aşa cum ne-a obişnuit deja autorul, este o comoară de cunoştiinte de istorie, geografie, politică de ieri şi de azi, relaţii interumane. Este o călătorie nu numai prin diferite ţări şi continente ci şi în timp.
Şi mai ales, ceea ce mie îmi place în mod deosebit, dialogurile sunt serioase, dar în acelaşi timp spumoase, amuzante, cu un umor englezesc de calitate.

   Aşa că, deşi eram interesată de acţiune, de intrigă, de evoluţia evenimentelor, trebuie să mărturisesc că m-am distrat citind romanul.
Am mai întâlnit acest gen de umor la un alt autor român -Eugen Ovidiu Chirovici, la a cărui carte “Cine a ucis-o pe Nora Jones” am ras de la primele pagini până la final, cu toate că este o carte poliţistă foarte bună.

   Romanul “Gemenii lui Bormann” mi s-a părut cel mai complex din seria cu detectivul Mark G.Preston, cum bine spunea autorul “e altceva”.

  Aşa cum de altfel spune şi Gabriel Alexandru Ionescu-istoric: ”Împletind cercetarea istorică cu imaginaţia debordantă, autorul ţese o <pânză de păianjen> între prezentul agresiv şi trecutul care nu trebuie uitat pentru a nu-i repeta erorile. Evident, în stilul care l-a consacrat, pictează o galerie de figuri, unele odioase, altele comice, toate asamblate într-un puzzle încântător.
Alternează momentele de suspans maxim cu cele de reflecţie amară, elimina criminali şi trădători, salvează în ultima clipă personajele care poartă în suflet BINELE, totul într-un savuros ton umoristic.”

Zeiţa oarbă, de Anne Holt-creatoarea romanului poliţist modern din Norvegia

Editura: Trei

Titlul original: Blind gudinne

Prezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Salomonsson Agency, Suedia.

Limba originală: engleză

Traducere de: Ana-Daniela Micu

Număr pagini : 392

Primul roman dintr-o nouă serie semnată de mult îndrăgita scriitoare norvegiană: seria Hanne Wilhelmsen

Un traficant de droguri omorât în bătaie este găsit pe malul râului Aker, într-o suburbie din Oslo. Întâmplarea nu face prea multă vâlvă, până când, câteva zile mai târziu, avocatul victimei este găsit, şi el, asasinat în propriul apartament. Seria de morţi suspecte continuă, ceea ce o conduce pe inspectoarea de poliţie Hanne Wilhelmsen către o reţea mafiotă de trafic de stupefiante, dirijată de undeva din rarefiatele sfere ale societăţii norvegiene.
Până la ce nivel va reuşi să ajungă încăpăţânata anchetatoare secondată de ofiţerul de poliţie Håkon Sand? Şi care vor fi procedurile legale prin care va putea dejuca strategiile avocăţeşti ale suspecţilor?

Anne Holt este creatoarea romanului poliţist modern din Norvegia. Jo Nesbø
O lectură remarcabilă, care-ţi dă fiori pe şira spinării.Observer
Holt transformă romanul poliţist clasic într-un thriller modern.The Times
Holt se dovedeşte o maestră a intrigilor. Întorsăturile neaşteptate te ţin cu sufletul la gură, acţiunea este alertă, iar finalul te face să-ţi doreşti o continuare a cărţii.Cleveland Plain Dealer

 Sursa foto si text: Editura Trei

by -
9

Doi, de Tony Mott-Editura Tritonic

Editura: Tritonic

Număr Pagini: 207

Colecţia: Caşmir

     Am să încep prin a vă spune câte ceva despre autoare Antoneta Galeş=Tony Mott (numele de fată al mamei). A scris un volum de poezie şi trei romane: ”Roshu”, “Doi” şi “Julieta avea un pistol”.
‘Roshu” este un roman cu şi despre adolescenţi, despre relaţii părinţi copii, despre iubiri eşuate şi trădări. ”Julieta avea un pistol” este un roman despre onestitate, chiar dacă este un roman poliţist, despre dragoste, cât de frumoasă poate fi dragostea, dar şi despre cum moare iubirea dacă nu este hrănită cu adevăr, despre cum minciună otrăveşte vieţi.

     Puteţi interacţiona cu autoarea pe pagină ei : ”www.antrenor de fericire.ro” unde veţi găsi şi cuvintele ei,  care pe mine m-au fascinat: ”Dezideratul suprem al fiinţei umane este acela de-a fi fericit. Toate acţiunile pe care le întreprind în calitate de scriitor, trainer, coach, terapeut sau profesionist în resurse umane sunt pentru a creşte în cei din jurul meu capacitatea de a-şi atinge potenţialul maxim şi de a deveni mai fericiţi.”

    Şi acum despre romanul : ”Doi” o carte pe care nu o poţi lasă din mâna, fără a fi de fapt o carte poliţistă.
După cinci ani de căsnicie Dan o lasă pe Adriana la mall, la cumpărături, urmând să se întâlnească să ia masa. Numai ca, Dan dispare. Adriana îl caută la început disperată, apoi nervoasă, merge acasă şi-l aşteaptă, starea ei oscilând între a fi nervoasă pe el, supărată pe ea însăşi, între conştientizarea faptului că au fost destul de străini, că nu ştie chiar atât de multe despre soţul ei. Luni, când anunţă dispariţia la poliţie, este debusolată, neştiind de fapt ce să le spună exact. Adrian, poliţistul care preia cazul îi comunica curând că au găsit maşina firmei într-o parcare cu plată, fără nici o scrisoare sau bilet cu explicaţii şi că l-au văzut pe camerele de la mall când pleca singur. Apoi la rugămintea Adrianei care aflase la banca că Dan i-a făcut un cont de 10000 euro, poliţistul află că acesta îşi lichidase contul, deci dispariţia era voluntară. Poliţia nu mai poate face nimic şi-i recomandă o firmă privată de detectivi. Până la urmă află că este la Lisabona şi-i scrie chiar o scrisoare, dorind să afle: ”de ce?”, ca o încheiere a relaţiei.

    Interesantă este perioada de gândire, de introspecţie a Adrianei, discuţiile cu psihologul din oraşul natal, căruia i se destăinuie vorbindu-i despre răceala tatălui, despre reacţia mamei, care pare a fi de acord cu el, ceea ce o determină să se îndepărteze, să se refugieze în interiorul ei, în gândurile ei. Apoi o relaţie eşuată care-i lasă un gust amar şi întâlnirea cu Dan, care o impresionează prin curtoazia lui, prin grija faţă de ea, prin încercarea de-a face totul ca ei să-i fie bine. Urmează trauma accidentului, perioada când el bea, ea suferă, apoi oarecum regăsirea lor şi încercarea ei din ce în ce mai disperată de-a avea un copil, culminând cu dispariţia lui. Şi-şi dă seama că de fapt nu ştie prea multe despre Dan, despre ce gândea şi simţea acesta, că discuţiile lor au fost mai mult de suprafaţă, că au fost mai mult ca doi colegi de apartament decât ca un cuplu sudat. În timpul acestor căutări de răspunsuri Adriana are o aventură cu Adrian, poliţistul, şi deşi se simte foarte atrasă de el vrea în primul rând să clarifice situaţia cu Dan. Întrebările care o frământă: ”Se poate mărturisi totul într-un cuplu? Cât de mult ne putem preface că totul este bine din dorinţa de-a rămâne într-un fals confort? Cât de mult putem pretinde că suntem altcineva? Cum facem faţă adevărului?” sunt de fapt şi întrebările lui Dan.

     Autoarea structurează romanul în două părţi, partea ei şi partea lui. Este incredibil cât de diferit pot vedea doi oameni aceeaşi viaţă şi asta o vedem din mărturisirea lui. Pentru el toată viaţa a fost ca o cuşcă începând de la plecarea tatălui, atitudinea mamei veşnic nemulţumită, plină de reproşuri şi geloasă pe oricine apărea în viaţă lui, încercarea de-a părea un băiat bun, apoi un tânăr încântător, întâlnirea cu Adriana, vestea că va fi tată care l-a luat prin surprindere, pentru că nu se simţea pregătit. Apoi accidentul, sentimentul de vină şi inutilitate, şi mai presus de toate încercarea de-a se împaca cu Dumnezeu şi mai ales cu sine însuşi. Toate culminând cu o evadare minuţios pregătită şi mai ales fără remuşcări, doar cu frică de-a nu fi găsit de cele două femei din fosta lui viaţă, acum când se simte liber.

      Dacă vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat cu Adriana şi Dan şi ce vor face mai departe, de ce el a ales plecarea şi cum se va derula viaţa lor citiţi cartea. Veţi găsi în ea multe lecţii de viaţă şi veţi înţelege şi cuvintele de pe coperta cărţii:

”Un bărbat şi o femeie, un cuplu. O adunare elementară, unul şi cu celălalt ar trebui să dea doi şi să se reducă, în timp, la o singură entitate complexă. Dar ce se întâmplă când lipseşte sinceritatea? Unităţile nu se adună. Doi oameni aparent aceeaşi viaţă. Dar sunt două, diferite: una a ei şi una a lui. Ca şi feţele aceleiaşi monede, aşa sunt şi poveştile celor doi despre viaţa lor împreună”.

   Şi pentru că ştiţi că-mi place poezia am citit şi câteva poezii ale autoarei şi nu mă pot abţine să nu vă scriu două care mi s-au părut mie că rezonează foarte bine cu romanul;

ÎNTREBĂRI

De ce ţi-e teamă?
De mine?
De noi?
De ce va fi?
De ce nu va fi?
De ce ar fi putut fi?
De ce a fost?
De ce n-a fost?
De mine?
De noi?
Sau de ţine?

TU 2

Prozaic sau nu,
te vreau
Aşa cum eşti,
aşa cum nu eşti,
aşa cum vei fi
şi cum nu vei fi.
Până când?
Până când nu vom mai fi.Editura Tritonic

Cartea Doi, de Tony Mott, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

„Nu te lua după aparențe. Sunt niște mașini de ucis și o vor face cu suplețea unei pantere!”

 

Fete în roşu şi alte povestiri poliţiste de Daniel Timariu

Editura: Tritonic

Colecția Mystery & Thriller

Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 240

Gen: Polițist, Thriller

      O colecție de povestiri polițiste ce îl au în centru pe inspectorul Ovidiu Danelescu. „Fete în roșu este una dintre ele, ce dă titlul întregii colecții.

     Până acum nu am mai citit nimic scris de Daniel Timariu, dar acest volum mi-a plăcut și chiar doresc să mai citesc ceva în același stil. Meritul autorului este cu atât mai mare cu cât specialitatea sa nu este literatura polițistă, ci S.F.-ul.

    Așa cum spune și autorul într-un interviu, volumul de față este alcătuit din mai multe întâmplări din viața unui inspector de poliție. Inspectorul Danelescu. Ovidiu Danelescu. Pot spune că mi-a plăcut personajul și că aș dori să mai citesc alte cărți avându-l ca protagonist.

    Danelescu are o relație cu jurnalista Laura Mederle, cu care și colaborează în mai multe cazuri. Ce-mi place cel mai mult la Danelescu? O să râdeți, dar obiceiul său de a se opri întotdeauna la un chioșc de pe Magheru, unde comandă de fiecare dată câte 2 pahare de cafea. Nu, nu bea cafeaua cu cineva, cum probabil vă așteptați, ambele cafele sunt pentru el. De ce-mi place acest obicei, atât de condamnat de iubita lui, Laura? Pentru că redă normalitatea, cotidianul, ideea că într-o zi, trecând pe Magheru, poți da peste inspectorul Danelescu, bându-și cafeaua (sau cafelele). Și… probabil pentru că și eu sunt o mare amatoare de cafea și mă identific cu personajul.

     „Fete în roșu”, „Sinucigașa de la Royal”, „Doamna Minculescu”, „Scrisorile”, „Atentatele”, „Dublă crimă” ne vorbesc despre subiecte mai mult sau mai puțin comode, cum ar fi prostituția, traficul de organe, corupția… Prostituate, copii ai străzii, simple noțiuni pe lângă care trecem nepăsători. Cu siguranță, tocmai de aceea aceste grupuri de persoane devin ținte. Ținte pentru ce? Veți afla din carte.

Acțiunea este redată pe baza fundalului unui București cenușiu și a societății actuale, guvernată de anomie:

„Cine inventase vorba cu omul harnic care se scoală de dimineață nu locuise în București. Dimineața era perioada oamenilor nervoși, a anxioșilor sculați cu noaptea în cap și obligați să meargă spre platformele industriale de la marginea orașului. Sau a funcționarilor sictiriți și palizi de la munca de birou. Sau a miilor de indivizi plecați să golească blocuri cenușii de zeci de etaje ca să umple blocuri în nuanțele de crom ale geamurilor ce înveleau precum hainele de blană, cocotele urbane. Zgârie-nori, paralelipipede de business în care personalitățile erau șlefuite zi de zi până ce deveneau un singur fluviu uman, gri și uniform, ce se scurgea grotesc în fiecare dimineață într-o direcție și seara în cealaltă direcție.”

„Peste București se lăsase noaptea și, o dată cu ea, revenise ploaia. În unele cartiere iluminatul public căzuse și bezna părea mai neagră ca smoala iadului.”

„Mârlănia oamenilor politici era depășită doar de cea a odraslelor.”

    Cred că povestirea mea preferată este „Doamna Minculescu”, datorită modului în care îmbină drama cu umorul. Venit în vizită la o mătușă, inspectorul Danelescu se confruntă cu o crimă. Nu știu dacă este doar o impresie, dar sesizez un stil mai relaxat.

    Cel mai tare m-a tulburat „Scrisorile”, și asta în condițiile în care sunt obișnuită cu literatura polițistă. Să fie oare adevărate lucrurile sugerate acolo? Sau să fie pură ficțiune? V-am intrigat? Citiți cartea atunci!

Cartea este ușor de parcurs, prin stilul lejer și vocabularul simplu, colorat și întâlnit în viața de zi cu zi.

Citate:

„- Ce părere ai?

– O lichea.

Șeful dădu din cap afirmativ.

– Dă-l în mă-sa, nu despre el vorbeam, ce părere ai de fata găsită?”

„- E posibil, spuse inspectorul.

– Căcat, replică comisarul. Ascultă-mă pe mine: căcat!”

„Nu te lua după aparențe. Sunt niște mașini de ucis și o vor face cu suplețea unei pantere!”

„Nimic nu este mai amăgitor decât iluzia tinereții. Poate doar moartea, un concept prea abstract.”

„- Danelescule, cât suntem tineri, trecem nepăsători pe lângă oameni și locuri. Ne mințim că avem timp. Că avem când să le vizităm, când să ne vizităm, știi tu, vorbe și gânduri la care nu renunțăm. Ne amăgim că mai avem și mâine o zi, și peste un an suntem la fel. Apoi, deodată, pac! Vedem că nici nu suntem nemuritori și nici veșnic tineri.”

Despre autor:

Daniel Timariu este un autor de literatură S.F., publicând mai multe povestiri în revistele de profil. De curând a publicat două volume de povestiri: „Amețeli postlumice” (povestiri S.F.) și „Fete în roșu și alte povestiri polițiste” (genul polițist).Editura Tritonic

 Cartea Fete în roşu şi alte povestiri poliţiste de Daniel Timariu, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura TritonicPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

“Zodiacul”este al doilea volum al seriei “Sergiu Manta”.

Zodiac, de Anamaria Ionescu-Thriller & Mystery

Editura: Tritonic

Colectia: Thriller & Mystery

Număr pagini: 186

     Anamaria Ionescu este licenţiată în drept şi realizator de emisiuni al postului Radio România Antena Satelor, scriitor, autor de proză scurtă şi romane. A debutat cu nuvela “Călătorie în familie”în rubrica “Luxul lecturii”realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul ”Atac” (2008). A mai publicat în revista literară ”Fereastră”, are apariţii literare frecvente în revista “Vatra Veche”-Târgu Mureş, laureată a concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia-Mizil cu nuvela “Confesiune”. A publicat două volume de proză scurtă: ”Camera obscură”(2009) şi “Pe cine nu laşi să moară…”(2013). În 2014 publică romanul “Nume de cod: Arkon” primul din seria mystery-thriller”Sergiu Manta”

“Zodiacul”este al doilea volum al seriei “Sergiu Manta”.

    Sergiu Manta specialist IT, soţ şi tată, cândva un om cu un rost în viaţă, dar urmărit de demonii trecutului, comite o dublă crimă, care deşi justificată în ochii lui îi apasă totuşi conştiinţa şi sufletul. Condamnat la douăzeci de ani de închisoare, este racolat de Compania B., o presupusă structură a Ministerului de Interne.
Devine un om din lumea umbrelor, un om al pericolului, un singuratic, pentru că noua lui existenţă de asasin profesionist nu-i permite nici prieteni nici familie. Iar cei de care se ataşază într-un fel sau altul de când e în Companie mor în condiţii suspecte,

    Un coleg al său, din companie, Silviu este ucis şi un poliţist deştept face legătură între moartea lui, a unui ministru, a unui fost pădurar şi a unei femei în vârstă. Modul în care au fost ucişi este asemănător şi toate victimele erau din aceeaşi localitate, Voineasa, sau avuseseră legături cu localitatea şi legături vechi între ei.
Sergiu este trimis să facă echipă cu poliţistul, tocmai pentru că unul dintre morţi era un coleg. El încearcă să-i spună cât mai puţin lui Marius-poliţistul despre el, pentru a nu-l pune în pericol, acesta având o nevastă gravidă, turcoaică din Istanbul. Cercetarea morţilor suspecte, cercetările din Voineasa duc la patronul unei crâşme, la fosta nevastă a ministrului şi au în centru o fată Amalia, fiica pădurarului şi amanta ministrului.

   Cu toate investigaţiile şi ajutorul poliţiei locale, Amalia le scapă mereu printre degete.
Marius vrea să afle mai multe despre Sergiu, dar procurorul, pe care îl roagă să cerceteze vechiul dosar, constată că acesta a dispărut din arhive şi dintr-odată se trezeşte cercetat de parchet şi reclamat într-un vechi caz.
Singura legătură dintre crime pare a fi Amalia şi curând Sergiu realizează că este cineva din Compania B., antrenată la fel de bine ca el.

   O găseşte şi află că a avut un copil cu ministrul, care e dat în grijă unei familii, că la fel ca şi cârciumarul şi fosta nevastă a ministrului este agentă a Companiei.
Toţi acţionează la ordinul unei femei, aflată în structura de conducere a Companiei, care voia să-l înlocuiască pe şeful lui Manta, având sprijinul unor membrii mai în vârstă, iar ei erau doar pioni sacrificabili în jocul lor.

    Şi lucrurile se precipită, Marius şi Amalia se omoară reciproc, iar Sergiu şi colegul lui Dragoş-IT-istul hotărăsc iniţial să-i lase pe şefi să-şi rezolve problemele.
Totuşi Dragoş vrea la un momentdat să-i spună şefului lor ce descoperise, dar când îl vede în relaţii cordiale cu presupusă rivală renunţă.

    Ce se întâmplă cu copila Amaliei, cu soţia gravidă a lui Marius şi cum se răzbună Sergiu, veţi afla doar citind cartea.
La fel ca şi “Arkon”, ”Zodiac” este o poveste despre lupte, lăcomie, trădare, ura în cadrul aceleiaşi organizaţii, despre oameni prinşi la mijloc în lupta celor mari şi trataţi cu nepăsare, ca nişte bieţi pioni, sacrificaţi pe tabla de şah a dorinţei de putereEditura Tritonic

Cartea Zodiac, de Anamaria Ionescu, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Cartea poate fi comadată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

„cât despre dreptate, nu ştiu despre cea divină, dar ştiu despre cea a oamenilor, fiindcă asta este meseria mea.”

Glasul morţilor, de Julián Sánchez

Titlul original: „La voz de los muertos”

Traducere din limba spaniolă şi note: Mariana Piroteală

Editura: ALLFA

An apariţie:2014

Număr de pagini: 415

     Pe când citim primele file ale volumului auzim un glas care ne cheamă din nou şi din nou. Pur şi simplu nu ne dă pace. Simţim cum vederea ne lasă, iar întunericul pune stăpânire pe noi. Tot ceea ce putem face este să ascultăm: strigătele domină, paşi care duc niciunde. Inima bate din ce în ce mai tare; singurul gând este că nu ne vom da bătuţi. Urmăm acest glas, avem încredere în el. Încă un pas şi încă un pas… Ce are să se întâmple dacă piere şi auzul? Vom fi singuri şi nu vom cunoaşte finalul acestei cărţi, care…nu te lasă să dormi nopţile, iar atunci când aţipeşti te trage de mânecă să termini măcar încă un capitol. Este vorba despre „Glasul morţilor” scrisă de…

    …Julián Sánchez care s-a născut la Barcelona în 1966, iar din 1993 locuieşte la San Sebastián. Pasiunile sale sunt literatura, declarând că ar avea, mai cu seamă, gusturi eclectice, şi baschetul – a fost arbitru, pentru cinci sezoane, în Liga ACB. Primul său roman este „Anticarul” (2009), iar în anul 2011 a publicat „Glasul morţilor” care este…

            …o operă bine structurată; organizată pe părti, fiecare dintre acestea prezentând fie un nou indiciu al unuia dintre cele mai dificile cazuri cu care se confruntase până atunci poliţia Barcelonei, fie un moment semnificativ al copilăriei, adolescenţei, studenţiei lui David Ossa. Cred că v-aţi dat deja seama cine este personajul principal 🙂  David este inspector. Dimineţile lui nu sunt dintre cele mai plăcute. Mai mereu îi sunt date peste cap de un apel la orele 4 ori 5 a.m. care îl anunţă că a avut loc o altă nelegiuire „apelul acela, identic cu atâtea altele primite de-a lungul a douăzeci de ani de carieră, va trasa un hotar între trecut şi prezent, va fi una dintre acele provocări care marchează o traiectorie şi creionează un destin diferit de oricare dintre cele anticipate”.

     Puţine sunt persoanele care ar face faţă unui atare stil de viaţă; David şi-a dorit o carieră în acest domeniu şi s-a dedat întru totul combaterii a ceea ce este mai „negru” în Barcelona

„Lumea e a mea. Nu mă mulţumesc să gândesc asta, ci cu adevărat o simt de fiecare dată când energia noii zile mi se revarsă pe dinăuntru”, „Ce altceva poţi face decât să te oferi vieţii cu dorinţa de a o simţi, deşi ea îţi scapă printre degete, te batjocoreşte şi apoi se joacă cu intenţiile tale? Totul ţine de atitudine. Atitudine, aptitudine, încredere, siguranţă…Totul e un vis?”.

    El nu este un simplu detectiv; David simte moartea şi îi aude vocea. Ai crede că aceasta este elementul negativ, dar iată că percepţiile ne sunt răvăşite: protagonistul o foloseşte pentru a descurca iţele cazurilor sale „acţionez pentru că nu mă pot stăpâni…eu am un „dar”, intru în mintea răufăcătorilor şi îi adulmec cum nu ar reuşi nici cel mai bun copoi, cu ajutorul acelei părţi din mine care mă face diferit de ceilalţi, un lucru înnăscut”.

    Ce s-a întâmplat de astă dată? Un cvadruplu asasinat. Poliţiştii sunt de-a dreptul terifiaţi de ceea ce au găsit într-un apartament vechi din spatele pieţei Reial: un bărbat. A fost dezmembrat, o femeie a fost spintecată şi alte două cadavre în aceeaşi situaţie. Pare un film horror fără final. David încearcă să descopere care a fost ieşirea folosită de ucigaş, dacă au fost mai mulţi implicaţi ori ba, dacă totul nu a fost decât rezultatul unei răfuieli. Memoria fotografică a acestuia cuprinde fiece colţişor, dar ceva, ceva nu se leagă. Unii consideră că ar fi vorba de ritualul vreunei secte, dar inspectorul ştie că e mai mult de atât. Deleagă sarcini echipei sale şi va pune întrebări vecinilor. Astfel, ia cunoştinţă de violenţa cu care s-au confruntat victimele pentru că strigătele nu conteneau să se oprească, iar  evenimentul s-a petrecut mult prea rapid.

    Ca cititor, te laşi repede purtat de poveste şi devii dependent, mai ales că autorul ne aruncă în faţă şi intriga romanului prin cuvintele unei bătrâne îngălbenite de vreme „Cine să fie, fiule?…Morţii care ne cheamă. Morţii care aşteptau sosirea noilor tovarăşi. Îi auzim numai noi, cei care suntem foarte aproape de sfârşit. De-aia i-am auzit numai eu…de aceea trebuia să te aştept. De aceea trebuia să vii. Numai tu te poţi lupta cu răul ăsta. ”. Autorul vrea să ne explice aceste lexeme şi ne vine în ajutor arătându-ne care a fost una dintre temerile lui David: întunericul. Când era mai mic şi se simţea lăsat pe dinafară de verişorii săi, a plecat în mină să le aducă o lampă cu gaz. Voia să le arate că este curajos şi nu doar un şoarece de bibliotecă. Bateriile lanternei s-au consumat degrabă, iar băiatul a rămas fără sprijin. A continuat să meargă prin necunoscut. Vocile celor de dincolo l-au cuprins şi i-au ghidat paşii către o prăpastie. În ultimul moment, o voce mai puternică s-a ridicat şi l-a salvat. După acestea, băiatul s-a închis, îi era teamă de noapte, de vocile care îi măcinau visele şi realitatea. A fost hipnotizat de medic să uite totul, mai puţin vocea care l-a ajutat.

     În studenţie primeşte lovituri care îl fac pe David să-şi conştientizeze darul: îşi dă seama după mirosul şi sentimentele sale că un om va muri în curând. Hotărăşte că va fi singur de atunci şi că va folosi vocile morţii împotriva ei; „Glasul morţilor” îi va fi mereu alături.

    Romanul este prezentat la persoana I. Naratorul obiectiv se schimbă de la capitol la capitol; fiecare personaj  preia acest rol pentru câteva pagini. Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert, verbele la perfect compus şi prezent reuşind să confere o nouă culoare operei. Descrierile spaţiale sunt minuţios realizate „un pat mare cu tăblie din plasă metalică. O saltea groasă din lână, veche, cu cel puţin două veacuri în spate. Măsuţa de noapte şi o veioză minusculă…măsuţă de lemn cu marmură, asortată cu mobila decorativă, cu oglindă, deja ca vai de lume…”. M-a impresionat modul în care acţiona „puterea” lui David „senzaţia de nelinişte a crescut simţitor, devenind aproape insuportabilă…m-am lăsat purtat de senzaţie…am deschis ochii. Mă aflam în interiorul cavoului…m-am întrebat cum am intrat”. Protagonistul este acoperit de tenebre şi trebuie să le accepte întru totul ca să descopere ucigaşul. Se va confrunta cu neîncrederea prietenilor, cu teama de amintiri şi, bineînţeles, moartea. Cine e vinovat de uciderea atâtor persoane? De ce moartea preia conturul Barcelonei şi începe jocul cu vieţile acesteia? Trebuie şi noi, dragi cititori, să urmărim o voce şi să sperăm că ne duce la ultimele pagini ale volumului lui Sánchez… „cât despre dreptate, nu ştiu despre cea divină, dar ştiu despre cea a oamenilor, fiindcă asta este meseria mea.”

Lectură placută!

Notă: 9,5/10 stilouriEditura All

Cartea Glasul morţilor de Julián Sánchez, a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

„- Dumneavoastră ce scrieți? - Autografe, de obicei, răspunse Stella și emise unul din celebrele ei hohote de râs. Ahahahaha!”

Moartea zboară cu low cost, de Lucia Verona

 

Titlul original: Moartea zboară cu low cost
Editura: Tritonic

Anul aparitiei: 2012
Număr pagini: 126
Gen: Polițist
Cotație Goodreads: 4,25

    Pur și simplu m-am îndrăgostit la prima vedere de stilul Luciei Verona! O îmbinare între Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu (deși pe aceasta din urmă n-o va egala nimeni), iar în Stella Marian-Harrington regăsim o combinație între Melania Lupu și Miss Marple.

„Moartea zboară cu low cost” este o colecție de trei povestiri polițiste: Misterul de la Casa Scriitorilor, Moartea zboară cu low cost și Memoriile unui anticar. Așa cum v-ați dat seama, titlul colecției este dat de una dintre povestiri.

    În „Misterul de la Casa Scriitorilor”, acțiunea se situează la malul Mării Negre, în stațiunea Neptun, la Casa Scriitorilor, unde de obicei sunt cazați autori români. Crimele se țin lanț, criticii literari fiind uciși pe capete. Totul este cu atât mai suspect cu cât în urmă cu un an, în același loc, un scriitor din grup a murit, lovit în cap de un jet-ski în timp ce înota. Ciudat este că omul știa foarte bine să înoate, iar apa era liniștită, fără valuri. Cam greu de crezut că n-ar fi văzut sau auzit jet-ski-ul la timp și nu s-ar fi deplasat pentru a-l evita… Stella Marian-Harrington, invitată la Casa Scriitorilor, rezolvă misterul încriptat în note muzicale.

    În Moartea zboară cu low cost”, avem de a face cu o crimă la înălțime, ce îmi amintește de „Moarte în nori” (Agatha Christie) și de „Plan diabolic” (Rodica Ojog-Brașoveanu). Stella Marian-Harrington este pasager într-un avion la o cursă low cost (fapt de care nu este prea încântată), când are loc o crimă. O femeie este găsită fără suflare pe unul din scaune. Modul de operare este tipic Agatha Christie. Dacă vreți să vedeți de ce, citiți cartea!

    Cea de-a treia povestire din carte este „Memoriile unui anticar”. Datorită complexității și planurilor multiple ale acțiunii, aș vedea-o mai degrabă transformată în roman. N-ar fi o idee rea deloc. Mai ales că se termină fix în punctual culminant, finalul rămânând deschis, secondat de informația „Va urma”. Chiar sper să urmeze… Un bogătan ce aspiră să fie președinte al SUA, implicat, se pare, în tot felul de afaceri murdare, un tip misterios aflat pe urmele lui, care vrea cu orice preț să-i vină de hac, Stella Marian-Harrington și soțul ei, Peter, o fată ce se pare că a devenit din vegană carnivoră, toate aceste personaje se întâlnesc în povestire, având un numitor comun. Aștept continuarea cu nerăbdare!

    Dintre cele trei povestiri, „Misterul de la Casa Scriitorilor” mi-a plăcut cel mai mult. Autoarea redă foarte bine atmosfera de vacanță de la Neptun (pun pariu că este clientă fidelă) și face referire la anumite întâmplări reale, controversate, ce au avut loc la vremea respectivă în acel loc:

„- Cred că e paradisul, pur și simplu.

– Foarte adevărat, așa simt și eu, de douăzeci și cinci de ani de când vin aici. E autentic. E acasă. Nu ca paradisurile moartea zboară cu low cost - Lucia Veronaartificiale de cinci stele all inclusive.

– Peter le spune „middle class paradise”.

– Cam așa este. Am fost o dată în Antalya. Foarte confortabil, dar îmi place mult mai mult aici. Sigur, n-aș obiecta dacă am avea și are condiționat.”

„- Nu e scriitor, e fiul unui scriitor, vine aici de când era copil. Anul trecut însă a scrântit-o rău de tot, mă și mir că l-au lăsat să mai vină. S-a îmbătat și s-a luat la ceartă cu președintele, care ieșea de la Cireșica, presupun că nu foarte treaz, deși apoi se jura că n-a băut decât apă minerală.

– Președintele Uniunii Scriitorilor?

– Nu, al țării.

– Ahahahaha!

– S-au îmbrâncit, s-au bătut, nu se știe exact, nimeni de la noi nu a fost de față. Doar că au venit sepepiștii să întrebe de el. Iar întâmplarea a ținut prima pagină a ziarelor vreo trei zile.” – cred că ne amintim cu toții ce vâlvă a făcut evenimentul în presă acum câțiva ani. Eu una am auzit că l-ar fi scuipat sau pocnit pe președinte. Fiecare cu varianta lui.

    „Un poet și critic, redactor șef al unei reviste din provincie, Iuliu Măndiceanu, care pescuia la stabilopozi, fusese gata să calce pe unul din acei pești veninoși care speriaseră lumea în anul acela. Peter, care pescuia și el acolo, văzuse peștele și-i strigase să se ferească. Putea fi o întâmplare, dar peștele era într-o mică băltoacă de pe dig, unde n-ar fi ajuns de unul singur.” – îmi amintesc și eu de isteria creată în acel an de un pește veninos, la un moment dat chiar am dat pe plajă peste ceva asemănător.

Atmosfera stațiunii este redată întocmai, până și stabilopozii și jet-ski-urile (apropo, pe mine mă enervează cumplit) sunt la locul lor.

    Toate cele trei povestiri o au în centru pe Stella Marian-Harrington, un personaj foarte colorat. Soprană de origine română căsătorită cu un lord englez, locuiește la Londra și are ca hobby investigarea crimelor. La fel de curioasă și băgăcioasă ca Miss Marple, inteligentă, originală și cu o personalitate ieșită din comun, precum Melania Lupu, Stella joacă un rol atât pe scenă, cât și în viața reală. Mai mult sau mai puțin histrionică, precum orice vedetă, cunoscută și ca „Diva”, este oricând gata să dea o „reprezentație” pentru a obține ceea ce-și dorește:

„- Ma tu sei pazzo? Io a low-cost? IO? Figlio din putana!

– Si, carissima. […]

– Au clasa I? Sau măcar business class?

Evident că așa ceva nu exista, așa că diva scoase o nouă tiradă de țipete melodioase, înjurături poliglote și scurte vocalize. […]

Ei, da, se putea călători și la low-cost, dacă știai cum!”

Soprana cu veleități de detectiv are un râs inconfundabil, după care toată lumea o recunoaște: „Ahahahaha!”

„Am fost printre aleși și mă îndreptam spre locul respectiv când, dintr-un grup aflat ceva mai încolo, s-a auzit un râset de femeie:

– Ahahahaha!

O singură femeie putea să râdă așa. Să fie o coincidență?”

Povestirile sunt scrise cu umor, acesta datorându-se în mare parte Divei:

„- Dumneavoastră ce scrieți?

– Autografe, de obicei, răspunse Stella și emise unul din celebrele ei hohote de râs. Ahahahaha!

Omul legii, cam descumpănit, mormăi ceva și plecă.”

„Peter urma să i se alăture la sfârșitul lunii iulie, când revenea din Finlanda, unde făcea fotografii la un curs de supraviețuire în condiții extreme. Stella nu dorise să-l însoțească:

– Prefer să studiez arta supraviețuirii la cinci stele. Ahahaha!”

„Răpitorii le lăsară în pace, cu excepția unui moment, abia urcaseră și corepetitoarea încă nu încercase pianul, când bătuseră la ușă să confiște și laptopul.

– Ah, cam târziu v-ați trezit, se distră diva. Am și trimis mailuri… Ce să vă fac?! Ahahaha!”

Alte citate:

„Pentru Stella, dimpotrivă. Crimele făceau vacanța mai interesantă. Sigur, dorise liniște, lipsă de griji, evident, declarase că nu mai vrea crime, dar, de fapt, cele patru cazuri misterioase aduceau un pic de picanterie. O vacanță prea liniștită ar fi fost monotonă.”

„Așa învățase ea de la Agatha Christie, că informațiile cele mai bune se obțin prin conversație. Când stai la taclale, nu se poate să nu scapi ceva.”

„Greșelile de gramatică și vocile stridente îi făceau, fizic, rău.”

Despre autoare:

Lucia Verona este o autoare română contemporană de piese de teatru, romane și povestiri polițiste. În 1972 a absolvit Consevatorul, lucru ce poate fi observat cu ușurință în „Misterul de la Casa Scriitorilor” și în crearea personajului sopranei Stella Marian-Harrington. Numai cineva care posedă cunoștințe de specialitate în domeniul muzical ar fi putut scrie așa ceva.

A lucrat în presa scrisă și ca realizator la Televiziunea Română, iar în prezent conduce secția de dramaturgie a Asociației Scriitorilor București.

Unele dintre piesele sale au fost prezentate la Paris și Chicago. Cu volumul de teatru „Călătoarea și Shakespeare”, a câștigat premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor București.

Probabil cel mai cunoscut roman al său este Crimă la jubileu (pe care abia aștept să-l citesc și nu știu cum de mi-a scăpat până acum).Editura Tritonic

Cartea Moartea zboară, cu low cost de Lucia Verona, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editurii Tritonic.  Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

Al doilea roman din seria inspectorul Evert Bäckström De la autorul bestsellerului Cazul Linda

Ucigaşul dragonului, de Leif G.W.Persson

Editura: Trei

Titlul original: Den som dödar draken

Limba originală: suedeză

Traducere de: Bogdan Perdivară

Număr pagini: 472

Anul apariţiei: 2016

Al doilea roman din seria inspectorul Evert Bäckström
De la autorul bestsellerului Cazul Linda

      Inspectorul Evert Bäckström este creația antipatică, dar incontestabil de strălucită și amuzantă a lui Leif G.W. Persson: un polițist memorabil, mizantrop, lipsit de etică și arogant, care poate transforma o scenă a crimei într-o comedie neagră, având grijă să enerveze pe aproape toată lumea.

     Când un băiat care împarte ziare găsește cadavrul unui bătrân care fusese bătut și strangulat, toată lumea crede că este vorba despre o crimă obișnuită. Dar nu și Bäckström.
Se dovedește că instinctul detectivului nu dă greș: băiatul care împarte ziare dispare, iar Bäckström rezolvă o enigmă aparent de nepătruns cu aceeași combinație de nepăsare, noroc și intuiție magistrală.

“Malițiosul inspector Evert Bäckström se întoarce și, deși greu de crezut, este figura cea mai pitorească a acestei povești.” – Euro Crime

“Evert Bäckström este un antierou fermecător.” – crimepieces.com

Ucigașul dragonului este scris într-un stil incisiv și umoristic totodată, iar Persson își trimite personajul excentric în noi aven¬turi alături de o echipă de poliție intransigentă.” – Fyens Stiftstidende

     Leif G.W. Persson este cel mai cunoscut criminalist scandinav şi un profiler renumit. Din 1991, este profesor la Academia suedeză de Poliţie şi, ca expert criminalist, analizează cazuri complicate în emisiuni TV şi în presă. Este autorul a zece romane poliţiste, trei dintre ele avându-l drept protagonist pe excentricul inspector de poliţie Evert Bäckström.

    A primit nenumărate distincţii literare, printre care The Piraten Award, The Glass Key for Best Scandinavian Crime Novel, The Swedish Academy of Crime Writers’ Award (de trei ori), The Finnish Whodunnit Society’s Annual Award for Excellence in Foreign Crime Writing, The Petrona Award for Best Scandinavian Crime Novel şi The Danish Academy of Crime Writers’ Palle Rosenkrantz Prize.

Trilogia Bäckström stă la baza unui serial TV difuzat, din ianuarie 2015, de reţeaua Fox în Statele Unite.

Sursa foto şi text:  Editura Trei

Într-un orfelinat din Oslo, un băiat în vârstă de doisprezece ani, pe nume Olav, provoacă haos. Agnes Vestavik, directoarea severă a instituției, vede ceva înspăimântator în ochii băiatului: o ură neostoită.

Moartea demonului, de Anne Holt-Editura Trei

Editura: Trei

Titlul original: Demonens Død

Traducere de: Ivona Berceanu

Număr pagini: 304

 

    Într-un orfelinat din Oslo, un băiat în vârstă de doisprezece ani, pe nume Olav, provoacă haos. Agnes Vestavik, directoarea severă a instituției, vede ceva înspăimântator în ochii băiatului: o ură neostoită.

Când Vestavik este găsită moartă în biroul său, înjunghiată în spate cu un banal cuțit de bucătărie, iar Olav e de negăsit, cazul ajunge în mâinile rebelei polițiste Hanne Wilhelmsen, recent promovată în funcția de inspector-sef în cadrul Poliției din Oslo.
Este Olav un criminal sau doar o victimă?
Și, pentru a rezolva acest caz, va putea Hanne să învețe să aibă încredere în ceilalți, nu doar în propriile instincte?

“Hanne Wilhelmsen e un Sherlock Holmes modern.” – Booklist

“Dacă vreți să vă familiarizați cu genul crime scandinav, romanul lui Anne Holt e ghidul perfect.” – Kirkus Reviews

Fost ministru al justiţiei, avocat, jurnalist de televiziune şi reporter, Anne Holt este autoarea unor serii de romane poliţiste ce au cunoscut un succes imens în ţările scandinave, fiind ulterior traduse în peste 25 de limbi.
A fost recompensată cu mai multe premii, printre care Riverton Prize şi The Norwegian Booksellers’ Prize. În 2012 a fost nominalizată la Edgar Award. De asemenea, a fost nominalizată la Shamus Award şi Macavity Award.
În octombrie 2012, lui Anne Holt i s-a acordat Great Calibre Award of Honor în Polonia pentru întreaga operă.

La Editura Trei, de aceeaşi autoare, au apărut: În spatele norilor întunecați, Fericiți cei însetați, Zeița oarbă, Doamna preşedintă, Eroare judiciară, Aşa ceva nu se întâmplă niciodată.

Sursa text şi foto: Editura Trei

O poveste surprinzătoare în doar 152 de pagini care m-a lăsat fără suflu, fără cuvinte, iar final... am închis cartea și am privit-o tăcută minute în șir.

Poștașul sună întotdeauna de două ori, de James M. Cain

Titlul original:  The Postman Always Rings Twice

Traducerea din limba engleză: Gabriel Tudorie

Editura: Paladin imprint al Grupului Editorial Art

Colecția: Paladin BLACK Pocket

Genul: Noir, ecranizare

Anul apariției: mai 2016

Nr. de pagini: 152

Nota mea: 9/10

     Dacă mă întrebai acum ceva timp (ani) dacă îmi doresc să citesc această carte, cu siguranță aș fi căutat cea mai elegantă formă să spun nu. Și deși, ca orice cititor înrăit, îmi doresc multe cărți, m-aș fi lipsit fără regrete de acest titlu. Aș fi refuzat, dar astăzi mă bucur că am reușit să citesc acest roman minunat. Un roman întunecat, o poveste de dragoste și prețul pe care este capabilă să-l plătească în numele iubirii pătimașe, arzătoare și fulgerătoare.

      În acest roman  vei întâlni, vei citi, simți și trăi alături de personaje, o iubire capabilă de sacrificiul suprem pentru a putea fi trăită. Vei fi martorul pregătirii unei lovituri care să o elibereze pe Cora din mrejele unei căsnicii fără iubire. Vei fi prezent la complicațiile și toate piedicile care apar pe drumul spre împlinirea planului perfect. Toate acestea, te țin captiv între paginile mult prea scurte ale cărții. O poveste surprinzătoare în doar 152 de pagini care m-a lăsat fără suflu, fără cuvinte, iar final… am închis cartea și am privit-o tăcută minute în șir.

   Așa cum ți-am zis nu citeam cărți din genul crime, dar am descoperit faptul că această colecție BLACK Pocket de la Paladin mă surprinde plăcut întotdeauna. Citești, simți și trăiești o poveste intensă, surprinzător de bună, într-un număr de pagini extrem de mic.

    Acest roman este numai bun dacă îți dorești să citești ceva bun, dar foarte repede, special, dar care să te lase ca la dentist, Poștașul sună întotdeauna de două ori este cartea ideală. Este numai bună pentru plajă sau excursii, căci o dai gata în câteva ore. Tu pe ea și ea pe tine.

    Dacă te aștepți să citești o carte cu și despre poștași, nu vreau să trăiești dezamăgirea vieții tale, dar să știi că nu o să găsești în nici un ungher al poveștii nici măcar un poștaș, dar vei găsi polițiști, avocați și multe secrete care încurcă și mai tare ițele poveștii.

    Nu am mai citit nimic de James M. Cain, dar acest autor scrie foarte bine și se folosește de un număr redus de personaje, pe care le implică foarte bine în tot scenariul. Fiecare are rolul său și nu riscă nici unul să plictisească cititorul – nici nu ar avea unde să se defășoare prea mult ca să mai și devină pisălogi cu ale lor caractere.

    Povestea ce se țese în puține pagini este destul de simplă: un personaj irezistibil, o femeie focoasă și un ”grec” nesuferit oferă cititorului un spectacol plin de acțiune, planuri pentru crima perfectă, o poveste de iubire ușor atipică și un final neașteptat.

    Pe scurt, Frank Chambers poposește la restaurantul lui Nicks Papadakis și se îndrăgostește de Cora, soția grecului, iar de aici problemele celor doi amanți se țin lanț. Frank oricum are o groază de secrete, dar asta nu-l împiedică să mai adauge în listă încă unul: alianța cu Cora și dorința lor de a scăpa de Nicks – totul în numele iubirii ce o simt unul pentru altul.

   Totul se întâmplă foarte repede, totul se precipită, iar cei doi pun la cale primul plan de eliminare a celui pe care îl suportă din ce în ce mai puțin.

    Ce ești capabil să faci pentru și în numele iubirii?

    Planul părea că nu are cum să dea greș, dar farsorii au devenit păpuși în mâinile destinului. Tot ce-au reușit Cora și Frank a fost să-l rănească pe cel care trebuia să moară.

    Când credeam că lucrurile se vor aranja și povestea va continua într-un ritm mai lent, lectura celui mai absent poștaș începe să se complice din nou și să devină și mai întortochiată. Vă reamintesc, toate astea se petrec în 152 de pagini mici și scurte.

    Al doilea plan de eliminare a fost mult mai bine gândit, fără vreo șansă de ratare. Totuși.. nici de această dată viața nu i-a scutit de surprize. Cora și Frank au reușit să scape de grec – și-au dus la îndeplinire  planul, dar au avut parte de ceva palpitații și momente în care erau convinși că nu vor reuși să scape de acuzații.

    S-au trădat unul pe altul, s-au certat și totul părea clar: viitorul lor părea că este în același loc – după gratii, dar nu împreună. Astfek viitorul lor împreună stagna și avea mari șanse să nu mai existe decât un trecut nefericit.

    Deși și-au adus reciproc acuzații grave și urma privarea de libertate, cei doi reușesc să fie împreună.

    Cât de mult ai risca, știind că cel de lângă tine poate oricând să te ucidă?

    Păreau mai uniți ca niciodată. Părea că de acum nimic și nimeni nu-i mai poate despărți. Viața îi unește pentru totdeauna, dar nu știa nici unul faptul că, tot viața îi va separa pentru totdeauna. Nu a bănuit nici unul că… doar unul din ei va rămâne să plătească pentru tot răul săvârșit, că doar unul va purta crucea vinovăției – una grea, dureroasă, plină de întrebări și regrete,

    Finalul te lasă cu multe întrebări, dar știi sigur un singur lucru: uneori nu ai nevoie de gratii. De cele mai multe ori, singur te condamni la închisoare pe viață, chiar dacă ești liber.

    Ți-am spus deja faptul că în această carte vei găsi secrete, crimă și tot ce mai vrei tu, dar nu vei găsi urmă de poștaș clasic.  Nu unul care aduce scrisori, facturi și colete. Există un poștaș invizibil care transmite un mesaj foarte clar: nu repeta niciodată aceeași greșeală. Dacă ai avut norocul să scapi o dată, a doua oară vei da nas în nas cu adevăratul ghinion.

   Dau cărții nota 9 doar pentru că mi-ar fi plăcut ca autorul să insiste mai mult asupra unor secvențe, dar abia aștept să vizionez ecranizarea romanului lui James M. Cain!.  Recomand cartea pentru a înțelege cum este viața, cât de imprevizibilă și surprinzătoare poate fi.

Lectură plăcută!

Editura Paladin-logoCartea Poștașul sună întotdeauna de două ori, de James M. Cain este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Laura Apetroaie

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans

Titlul original: Best of Mystery & Horror – Revista de suspans

Primul an

Editor: Mircea Pricăjan
Editura: Herg Benet

Colecția Cărțile Arven
Anul aparitiei: 2014
Număr pagini: 269
Gen: Horror, Mystery, Fantasy, S.F.
Cotație Goodreads: 4,32

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

    M-am bucurat foarte tare când am văzut că și la noi se scriu povești aparținând genurilor horror și mystery. Avem un folclor atât de bogat, încât este păcat să nu-l valorificăm.

    Ediția de față, coordonată de Mircea Pricăjan, conține o selecție a celor mai bune 16 povestiri horror, mystery și fantasy apărute în primul an al existenței Revistei de Suspans. În ea se întâlnesc prozele mai multor autori români, unii deja consacrați (George Arion, Cristina Nemerovschi) și alții mai puțin cunoscuți, dar promițători (Raluca Băceanu, Cătălina Fometici, Paul Tudor, Ioana Vișan, Diana Alzner, Cezarina Anghilac, Teodora Gheorghe).

     Întâlnim o varietate de stiluri și influențe din H.P. Lovercraft, Edgar Allan Poe, ceea ce arată gusturile autorilor pentru acest gen în calitate de cititori.

    Cartea se citește ușor și repede. Unele povestiri mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin. Voi începe cu acelea care mi-au plăcut cel mai mult:

    – „A doua moarte a domnului Michael Conrad” de George Arion: se vede măiestria domnului Arion! Michael Conrad este un scriitor ale cărei opere de până acum n-au avut prea mare succes, dar cartea la care lucrează în prezent pare să dea lovitura! Predă manuscrisul unui editor, însă până ca acesta să apuce să-l citească, autorul moare. Editorul, fără prea multe scrupule, trece un nume oarecare pe copertă și îl transformă pe scriitorul mort într-unul învăluit în mister. Manevra funcționează ca strategie de marketing, cartea fiind vândută ca pâinea caldă. Dar nu vă spun mai departe. Povestirea conține și o critică voalată la adresa domeniului editorial, a pieței de carte, relevând anumite aspecte: cum lucrurile merg prost în general pe piața cărții, cum materialele zac pe biroul editorului până ajung să fie citite, prejudecățile față de potențialii colaboratori: „Cine dracu’ mai scrie azi la mașină? Poate doar un hodorog de veleitar care nu știe să folosească un computer. Bine măcar că nu-și trimisese capodopera scrisă de mână.”

     – „Proprietarul” de Raluca Băceanu. Mi-a plăcut foarte mult! N-am auzit până acum de Raluca Băceanu, dar trebuie neapărat să citesc ce a mai scris! O povestire foarte coerentă, logică, un stil ce amintește de Agatha Christie sau Bogdan Hrib. Detectivul Robert Stănescu apelează la Raluca, o tânără dornică să ajute la dezlegarea unui caz: mai multe tinere au dispărut, iar o mână este găsită într-un container de gunoi. Din câte se pare, toate au legătură cu o anumită firmă. Soluția este ca Raluca să se infiltreze în firmă pentru a afla mai multe. Mai multe veți descoperi singuri. Mi-a plăcut povestirea pentru claritatea și actualitatea ei, felicitări, Raluca!

   „Păpușa” de Cătălina Fometici. O povestire S.F. foarte interesantă și în ciuda genului abordat, realistă, legată de lucruri ce se pot întâmpla în viitor. Este vorba de păpuși programate să se comporte ca oamenii. Păpuși ce ajung să înlocuiască oamenii la perfecție, inclusiv în interpretarea unui rol pe scena unui teatru. Înfricoșător, nu? O proză ce ne pune pe gânduri…

    – „Arhanghelul” de Paul Tudor. Altă povestire foarte interesantă, ce ne amintește de stilul Agathei Christie. O crimă veche de un secol este descoperită, iar singurul indiciu este o carte. O carte ce în prezentul narațiunii a devenit best-seller, mai mult datorită circumstanțelor decât a conținutului în sine. Cadavrele victimelor sunt găsite într-un vagon îngropat, iar cartea este  printre lucrurile lor. Autorul cărții este relaționat cu crima. Să fie el vinovatul?

   – „Iluminare” de Ioana Vișan. O povestire mystery & S:F. foarte reușită, cu o intrigă bine elaborată, claritate, coerență și logică. Cred că voi mai citi scrieri de-ale Ioanei Vișan! La Facultatea de Litere este investigată dispariția bizară a unui profesor. Totul este legat de aranjarea unor cărți rare în bibliotecă. Ciudat este faptul că adidașii profesorului au rămas în bibliotecă. Mai multe nu dezvălui, citiți-o, o să vă placă! Povestirea este și o radiografie destul de precisă a vieții unora în facultate, a servilismului lor arătat față de superiori pentru a ascende în carieră: „Ani de zile îi cărase servieta profesorului Arsene, îi adnotase cursurile și îi corectase lucrările. Și cu ce se alesese în schimb? Tot asistent era, dependent de un salariu de mizerie.”

  Alte povestiri interesante sunt:

–  Credit restant de Diana Alzner, o metaforă, o analogie a vieții scumpe de zi cu zi și a luptei cu băncile: „Sistemul e în așa fel conceput, încât să se ajungă aici, să ia pielea de pe oameni.”

„Știu sigur că mi-ar mai fi cerut ceva, fie un rinichi, fie un ochi, o bucată de piele… Ei nu rămân niciodată pe pierdere. Știu pe cineva care a trebuit să dea un picior, cred că asta m-a speriat așa de rău.”

   – Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac, un fantasy cu o bonă de pisici (job ce nu mi-ar displăcea deloc), ce ar putea fi ecranizat cu succes.

    – Spaima de Cristina Nemerovschi, o metaforă a naturii umane, care de cele mai multe ori încearcă să-și ascundă adevărata identitate în spatele unei imagini fabricate: „Toți oamenii pe care îi știa își trăiau viața pretinzând că sunt altcineva. Era deja o trăsătură umană, abilitatea de a fi altcineva decât cel care ești în realitate.”

 Povestiri care nu mi-au plăcut: Omul cu șobolani sub piele de Alexandra Niculae, Scurtă întâlnire de Liviu Radu.

Citate:

„Dacă spui că iubești pe cineva și nu poți face nimic pentru omul ăla, dragostea ta nu e dragoste, ci minciună, ești de acord? (Credit restant de Diana Alzner)

„Să știi, dar să nu faci nimic, este o crimă.” ( Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac)

„Asta ne face oameni până la urmă, Raluca, nu trebuie să te rușinezi cu omenia, cu mila față de semeni, altfel ce ne-ar diferenția de cei pe care îi vrem trimiși la pușcărie?” ( Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Deși eu aș vrea să se știe cât de periculoasă este viața și cât de ușor poate fi ea luată. Oamenii nu pricep cât de simplu e să frângi gâtul cuiva, să înfigi un pumnal într-o inimă ori să te folosești de o batistă îmbibată în cloroform. Suntem mai fragili decât ne imaginăm.”-(Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Unii dintre noi au, se pare, nevoie să vadă cu proprii lor ochi întunericul cel mai adânc pentru a putea înțelege cu adevărat lumea și viața.” (Prin grele văluri de visare de Alexandru Dan)

„Cred că există magie pe lume, însă nu avem noi capacitatea să o observăm.” (Vino la mine de Radu Romaniuc)

„Sfârșitul oricărei lumi nu este adus de cine știe ce catastrofă devastatoare, ci de nedreapta uitare.” (Arhanghelul de Paul Tudor)

Autori:

Diana Alzner, Cezarina Anghilac, George Arion, Raluca Băceanu, Alexandru Dan, Cătălina Fometici, Teodora Gheorghe, Lena Kart, Cristina Nemerovschi, Alexandra Niculae,  Liviu Radu, Radu Romaniuc, Paul Tudor, Felix Tzele, Ioana Vișan.

Editura_Herg_BenetCartea Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

În A cincea cupă, celebrul detectiv Sherlock Holmes se întoarce şi elucidează încă un mister

A cincea cupă, de Dan Simmons

Editura: Nemira

Titlul original:The Fifth Heart

Traducere: Ruxandra Toma

Colecţia: Suspans

Număr pagini: 736

     Povestea începe la Paris, unde Henry James vrea să se arunce în Sena. Destinul vrea însă altceva şi salvarea vine de la… Sherlock Holmes, obsedat de ideea că poate e doar o plăsmuire, nu o fiinţă în carne şi oase. În A cincea cupă, celebrul detectiv se întoarce şi elucidează încă un mister. Dispariţia lui Clover Adams, soţia unui istoric de seamă, are implicaţii greu de descâlcit…De ce şi-a înscenat Sherlock Holmes propria moarte la Cascada Reichenbach?

    Călătorie în timp, roman poliţist şi deopotrivă roman de atmosfera, cartea lui Dan Simmons pune tot rafinamentul literaturii în slujba unei poveşti ca un puzzle cu nenumărate piese. Depinde de cititor să descopere locul fiecăruia într-o imagine spectaculoasă.

Speculaţiile existenţiale ale lui Sherlock Holmes şi alambicata dinamică a două investigaţii îmbogăţesc şi conferă o mai mare complexitate unui roman care, altfel, ar fi fost doar o poveste oarecare cu Sherlock Holmes, dintre cele scrise după Arthur Conan Doyle.“ The Washington Post

Sursa foto si text: Editura Nemira

by -
8

”Un bărbat care a fost acuzat de pedofilie, dar nu a fost niciodată condamnat, este asasinat cu o cruzime inimaginabilă în apartamentul său din Londra, în care nu se vede nici o urmă de intrare prin efracţie."

Justiţiarii de Adam Creed

Titlul original: Suffer the Children
Editura: Univers
Traducere: Dana Covăceanu
An aparitie: 2012
Numar pagini: 336

     Citind pe copertă scurta prezentare făcută cărţii: ”Un bărbat care a fost acuzat de pedofilie, dar nu a fost niciodată condamnat, este asasinat cu o cruzime inimaginabilă în apartamentul său din Londra, în care nu se vede nici o urmă de intrare prin efracţie. La puţin timp după aceea un altul este torturat şi lăsat în viaţă doar pentru a trăi o vreme cu teroarea că va suferi din nou aceleaşi chinuri. Pentru a investiga aceste crime, detectivul inspector Will Wagstaffe trebuie să se întoarcă în trecut şi să se confrunte cu propriii săi demoni: oare va reuşi să-i învingă?”, m-am gîndit că va fi o carte de acţiune uşor citibilă. Dar s-a dovedit  a fi o carte de acţiune antrenantă şi foarte interesantă, în acelaşi timp, o carte care pune multe întrebări şi probleme, care ne vorbeşte despre oameni, destine şi vieţi din prezent şi din trecut. Acţiunea este foarte densă, personajele sunt foarte multe aşa că e greu de povestit, dar vă voi spune totuşi câte ceva vorbind mai mult despre personaje, acţiunea lăsându-vă pe voi să o descoperiţi.
       Personajul central, detectivul Staffe, nu este un poliţist tipic. Nu face meseria pentru bani (pentru că are suficienţi, investind moştenirea de la părinţi) ci pentru că îi place ceea ce face, e bun la asta şi încearcă în acelaşi timp să dea de cel care i-a ucis părinţii, moment care i-a schimbat viaţa şi lui şi surorii lui. Crescuţi o perioadă de bunic, apoi pe cont propriu el simte tot timpul că nu a făcut destul pentru a-şi ajuta sora, care porneşte pe drumul ei (are un băiat Harry, pe care unchiul îl iubeşte foarte mult) în relaţii proaste, dar care erau propriile ei alegeri şi cu toate că încearcă n-o poate ajuta prea mult, ea irosind cu diverşi prieteni toată partea ei din moştenirea de la părinţi. Ţelul nedeclarat al vieţii lui este să-l găsească pe ucigaşul părinţilor săi şi asta îl face să-şi rateze viaţa sentimentală, singura lui preocupare fiind meseria. Mânat de propriii săi demoni îşi neglijează oarecum colegii, interacţionînd cu ei mai mult la serviciu, interesat doar uneori superficial de viaţa lor proprie. Dar cercetarea crimelor care urmează îi răstoarnă oarecum convingerile şi scara de valori demonstrîndu-i că lumea nu este numai în alb şi negru.

       Crezul lui: ”Uneori, doar uneori să fii un poliţist adevărat înseamnă să ştii ce poţi face nu ceea ce nu poţi” îl va băga de multe ori în încurcătură, pentru că în timpul cercetărilor va pendula pe linia subţire dintre lege şi fărădelege, dintre adevăr şi minciună, dintre realitate şi ficţiune, adevărat pentru o cauză bună, dar….
Totul începe cu o crimă, este ucis într-un mod feroce Karl Colquhoun, închis şi eliberat condiţionat cu acuzaţia de pedofilie. Cu toate că Pennington, şeful său, nu este iniţial de acord (susţinând că Staffe, trebuie să plece în concediu până se liniştesc lucrurile cu procesul avut cu J. Golding un şef de bandă) el începe cercetările, coordonându-şi echipa. În timpul  cercetărilor este atacat un alt pedofil Guy Montefiore, care o urmărea pe Tanya Ford. Guy nu moare, dar nu vrea să vorbească decât cu Staffe, căruia de fapt îi transmite să lase lucrurile cum sunt, dar detectivul îşi dă seama că acestuia îi este prea frică şi pentru el, dar şi pentru fiica lui Thomasina, pe care Helen, soţia lui, o ţinea departe de el.
        Şi începe un carusel al cazurilor şi descoperirilor, pentru că primeşte o săptămână să descopere vinovatul, altfel cazul va fi dat Poliţiei Metropolitane. În cercetări este ajutat de echipa lui Janine, Pulford, Johnnson, Josie, fiecare cu problemele lui personale, cu propriile dezamăgiri şi eşecuri. Află că mai fusese un caz al unei asistente sociale Lotte Stensson, care molestase copii, omorâtă în chinuri cu ani în urmă. Un alt caz nesoluţionat de cei de la Protecţia Copilului era al copiilor lui Karl din prima căsătorie pe care mama lor Debra Bowker îi dusese în Tenerife, iar copiii celei de-a doua soţii Leanne fiind luaţi de cei de la serviciile sociale.
       Află despre Sally Watkins, care în urma atacului unui pedofil, caz nesoluţionat, ajunge prostituată, părinţii ei se despart, tatăl Tyrone, o epavă, stă toată ziua la tv, iar mama dispărută, părăsindu-i. Când o găseşte pe Linda Watkins (mama lui Sally) rămâne uimit de ceea ce vede: o femeie stăpână pe ea, care a acţionat conform crezului ei: ”Probabil credeţi că sunt o persoană rea. Dar ştiţi, dacă aş fi rămas cu familia mea, m-aş fi trezit îngropată de vie. Peste 50 de ani m-ar fi găsit moartă şi m-ar fi pus în sicriu fără ca nimeni să ştie că am trăit, că am existat”.
      În timpul cercetărilor se izbeşte des de numele celor de la Protecţia Copilului, asistenta socială Carly Kellerman, procuroarea de caz Ruth Merritt, avocatul din oficiu Stanley Buchanan şi de faptul că după ce se întocmea dosarul, cei în cauză renunţau la proces. Dar de menţiunea VNAD-un grup de ajutorare a persoanelor cu asemenea probleme, găseşte pe un cec o iniţială “J”, află că fostul lui partener Jessop fusese într-o relaţie cu procuroarea R. Merritt. Îi face acestuia o vizită, bănuindu-l de amestec în toate aceste crime, mai ales că găseşte probe care-l duc la concluzia că toate persoanele implicate în aceste cazuri sunt cumva unite împreună cu un alt personaj Ross Denness, pe care iniţial îl crezuse doar un bătăuş. Un alt coleg de-al lui de la Poliţia Metropolitană, Smethurst cu care trebuie să colaboreze la cazuri şi care-l cunoaşte bine, îşi dă seama că încearcă oarecum să-l ferească pe Jessop şi-i spune: ”Eşti prea loial Staffe. Iar asta e o caracteristică a fraierilor.”
       Şi toate astea în timp ce încearcă să jongleze cu propriii lui demoni, relaţia eşuată cu Sylvie, întâlnirile cu Rosa (o prostituată cu care de multe ori doar stă de vorba şi care chiar ţine la el) sau încercările de-a accepta că viaţa surorii lui Marie este aşa cum crede ea că e bine şi cum şi-o face. De fapt Marie îi şi spune: ”Ideea este că noi trebuie să ne trăim vieţile noastre. Nu pe ale unor oameni dispăruţi” ştiind că el este marcat încă de faptul că nu l-a găsit pe ucigaşul părinţilor săi.
        Şi toate lucrurile răbufnesc, dar în acelaşi timp se aşează în matca lor. Şi exact cum l-a surprins pe Staffe aflarea unor lucruri care-l fac să renunţe la elucidarea completă a cazului, lăsând că vină să atârne pe un subaltern al lui (a cărui fiică fusese şi ea victima unui pedofil-lucru pe care el nu-l ştia), care de fapt şi mărturiseşte şi apoi moare (fiind în faza terminală de cancer), aşa am rămas şi eu mai mult decât surprinsă pentru că sincer nu mă aşteptăm la un asemenea deznodământ.
       Dacă vreţi să aflaţi cine şi cum era implicat în conflict, cine şi de ce a ucis, cum încercau adulţii să sprijine copiii din cazurile respective şi cum îi pedepseau pe cei pe care justiţia îi lasă să scape citiţi cartea.
        Vă asigur că merită, sper doar că v-am stârnit curiozitatea.

Editura Univers

Cartea Justiţiarii de Adam Creed a fost oferită pentru recenzie de către Editura Univers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Arci

„Vreau o crimă, rosti Hercule Poirot. […] Caut o crimă și nu o găsesc.”

A treia fată de Agatha ChristieA treia fata de Agatha Christie

Titlul original: Third girl
Editura: Rao
Seria Poirot
Anul apariţiei: 2013
Traducere de: Iordana Ferenț, Ștefan Ferenț
Număr pagini: 249
Gen: Polițist
Cotație Goodreads: 3,58

Vreau o crimă, rosti Hercule Poirot. […] Caut o crimă și nu o găsesc.”

Știu, pentru oricine cuvintele de mai sus par cel puțin ciudate. Însă fanii Agathei Christie sunt obișnuiți cu asemenea citate.

În acest roman, îi (re)întâlnim pe celebrul detectiv belgian Hercule Poirot și pe Ariadne Oliver, scriitoarea de romane polițiste, întotdeauna dornică să-i dea acestuia o mână de ajutor în investigații.

Totul începe când la reședința lui Hercule Poirot, în timp ce acesta își lua micul dejun, se prezintă o tânără confuză care îl anunță că a comis o crimă. De fapt, fata nu era sigură dacă omorâse sau nu pe cineva. Imediat ce Poirot își arată interesul pentru cele afirmate, rugând-o să-i dea mai multe detalii, tânăra a fugit, nu înainte de a-i spune că este prea bătrân.

Poirot este intrigat, nu numai din cauza comportamentului ciudat al tinerei, dar și pentru faptul că este considerat bătrân. El, marele Hercule Poirot, cu un ego imens, bătrân?

Discutând cu Ariadne Oliver, Poirot află că și ea o cunoscuse pe acea fată și că îi lăsase aceeași impresie ca și lui: o „Ofelie” cu părul despletit, confuză.

Ca un detectiv bun ce se respectă, Poirot nu poate trece cu vederea mărturisirea tinerei, și anume că aceasta a ucis pe cineva. Cu ajutorul scriitoarei și a propriei ingeniozități, Poirot intră în contact cu tatăl fetei, un om de afaceri foarte bogat. Fix la țanc, cum s-ar spune! Norma, fiica omului de afaceri, tocmai dispăruse. Toată lumea îl bănuiește pe iubitul fetei, un tânăr pictor extravagant, pe care familia fetei nu îl plăcea deloc și pe care doamna Oliver îl poreclește „Păunul”, datorită hainelor sale colorate. De altfel, coperta acestei ediții a cărții are pe copertă un… păun.

Și pentru a continua seria bizareriilor, se descoperă că mama vitregă a Normei este otrăvită de ceva timp cu arsenic, iar totul o indică pe fată ca autoare. Este de menționat că Norma își ura mama vitregă; tatăl le părăsise pe ea și pe mama ei pe când ea avea doar 5 ani, plecând în lume cu o femeie de care s-a despărțit la scurt timp. Deși noua soție a tatălui este altă persoană decât acea femeie din copilăria ei, Norma tot nu o poate accepta.

De unde titlul de „A treia fată”? Simplu: Norma lucra în Londra, unde locuia în timpul săptămânii, într-un apartament, cu alte două fete. „Este modul în care le place tinerelor să locuiască acum. Mai bine decât în pensiune sau la cămin. Fata principală închiriază un apartament mobilat și apoi îl subînchiriază. A doua fată este de obicei o prietenă. Apoi, dacă nu au nici o altă cunoștință, găsesc o a treia fată prin Mica Publicitate.”

Așadar, Norma revenea de obicei în weekend în afara Londrei, unde locuia familia ei. Numai că ultima dată a plecat la sfârșitul weekend-ului spre Londra, fără a ajunge la locul de muncă sau la apartamentul împărțit cu celelalte două fete. Nimeni nu mai știa nimic de ea.

Pe parcursul romanului au loc tot felul de întâmplări, obstacole menite să-i pună în încurcătură pe Hercule Poirot și Ariadne Oliver, viața acesteia din urmă fiind chiar pusă în pericol. Detectivul și scriitoarea se completează perfect în anchetă: Poirot – ordine și metodă, doamna Oliver – intuiție și imaginație. Este adevărat că doamna Oliver îl cam scoate din sărite pe Poirot cu stilul ei original, însă anumite remarci făcute de ea îi dau indici foarte bune detectivului.

Și în acest roman, autoarea ne surprinde plăcut cu umorul său tipic englezesc, cu atât mai valoros cu cât îi ironizează chiar pe… englezi. „Mereu spun că e bine să ții seama de locul unde te afli atunci când angajezi pe cineva. Cu britanicii nu dai greș.”- citat a propos de neîncrederea englezilor față de străini.

O mică observație din partea unui fan: în cartea de față, scriitoarea nu mai mănâncă mere; să i se tragă din Petrecerea de Halloween? (vezi cartea).

Despre autoare

Agatha Christie nu mai are nevoie de nicio prezentare. Una dintre cele mai valoroase scriitoare britanice, a scris peste 70 de romane polițiste și nu numai. Cele mai îndrăgite și cunoscute personaje ale sale sunt Hercule Poirot și Miss Marple, care ne „conduc” spre rezultatul enigmei. Cineva a spus odată că succesul scriitoarei britanice nu stă în talentul său, ci într-o logică impecabilă.

 

Librex.ro

Cartea A treia fata de Agatha Christie este oferită pentru recenzie de Librăria Librex Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciorcârlan

"Ucideţi Generalul", o carte scrisă pe 2 planuri, pare o poveste obişnuită cu spioni, asasinate, urmăriri, dar numai pare.

Ucideţi Generalul de Bogdan Hribucideti generalul

Editura: Tritonic
Anul apariției: 2011
Nr pagini: 208
Colecția Premium

PREZENTARE CITITOR

Nu prea îmi place să scriu prezentări, dar vreau să-mi spun părerea tocmai pentru că această carte a adunat păreri controversate(de fapt se spune că orice reclamă e bună, nu?).

Dacă primul roman al seriei mi s-a părut puţin prea simplu (a nu se înţelege greşit, nu mă erijez în critic, sunt doar o cititoare de thrillere de foarte mulţi ani, vreo 35, aşa că am citit acest gen şi înainte şi după 1990) “Ucideţi Generalul“, o carte scrisă pe 2 planuri, pare o poveste obişnuită cu spioni, asasinate, urmăriri, dar numai pare.
Stelian Munteanu este un personaj complex, frământat de îndoieli, de neîncredere aşa încât prezentarea pe alt plan a vieţii lui din armată (cu toată nesiguranţa de atunci, cu reticenţă şi chiar teama de a-ţi spune părerea) ne face să-l înţelegem mai bine. Sincer m-am îndoit de la început că va avea puterea să tragă, deşi încearcă să pară un dur, chiar crede că este unul, în urma situaţiilor prin care a trecut (Somalia, Mon Amour, Secretul manuscrisului), în realitate este un om obişnuit, frământat de grija zilei de mâine, făcând cu totul altceva decât meseria pentru care s-a pregătit, încercând să iasă din problemele materiale.

Şi tocmai din acest motiv este potrivit pentru înscenarea făcută de Mişa, Steiner, gen. Simionescu, care sunt nişte “dinozauri” ai vechilor sisteme de informaţii sau contrainformaţii din diferite ţări. Pare incredibil, dar adevăraţii “spioni” chiar dacă aparent erau duşmani servind “stăpâni” diferiţi, erau oarecum, cât se poate în lumea lor, “prieteni”, ajutându-se, bazându-se unul pe altul în situaţii de criză, mai mult decât pe aşa-zişii lor şefi. Atunci când generalul are o problemă se unesc toţi să-l ajute şi să se folosească de Stelian, având încredere în perspicacitatea lor de-a citi oamenii, siguri că nu le va dezminţi aşteptările. Fiecare rămăsese conectat cumva cu vechii lor tovarăşi, aşa că nu le este greu să pună totul la cale.
M-am aşteptat cumva să fie vorba de Diana, fiica generalului, mai ales când am văzut că fusese adoptată şi modul cum muriseră părinţii biologici. Şi întâmplările aparent haotice sunt explicabile atunci când vinovatul este un psihopat.
Poate cartea e mai uşor de apreciat de cei care au prins ambele perioade înainte şi după 1990, dar n-am să vă povestesc cartea, vă las s-o citiţi.

Sincer mie mi-a plăcut pentru că personajele sunt complexe, cu frământări, deziluzii, ridicări şi căderi, acţiunea este alertă şi firească. Şi mai ales îmi place stilul autorului Bogdan Hrib care (poate mi se pare, dar aşa am perceput eu) scrie cu umor şi un uşor sarcasm.
Aşa că, aştept cu nerăbdare următorul roman.

Recenzie cititor: Autor Arci

by -
9

”–Nu mai citește nici dracu cărți, măi oamenilor! Pierdeți vremea! (…) Un pic de realism, vă rog! Online-ul este viitorul.”

Somalia, Mon Amour de Bogdan Hrib, Sofia Matei

Editura Tritonic
Anul apariţiei: 2009
Nr. pagini: 268

Somalia, Mon Amour” este unul din titlurile care poartă semnătura/implicarea lui Bogdan Hrib, după “Filiera grecească” și ”Blestemul manuscrisului”. Jurnalistul editor la Tritonic, inginer constructor de meserie, pare să le fi încercat pe toate; a mai făcut fotografie artistică și rețete de salate, iar mie îmi era complet străin atunci când am ținut în mână cartea, așa încât primele impresii au ținut de copertă, detalii legate de estetică.

Așadar, coperta este o imaginea aleasă sugestiv pentru genul cărții, aduce cu o revistă; fontul, organizarea textului sunt în regulă, dacă nu cumva ai aversiune pentru nuanța gălbuie a paginilor, care unora le sugerează carte veche. Misterul nu prea intră în discuție – la o răsfoire rapidă înțelegi imediat ce ai în față, dacă nu cumva ai înțeles încă privindu-i coperta.
Pornind la drum, după un număr nu prea mare de pagini subiectul se dezvăluie întreg, anume pirateria, pe coastele Somaliei, un subiect care astăzi pare demult apus, sau cel puţin izolat de preocupările noastre zilnice: “măcinați de criza economică, de pierderea locurilor de muncă, de imposibilitatea de a-și mai plăti creditele, câți mai aveau timp să fie atenți cu adevărat la răpirile din Africa și pirații somalezi?Păreau mult prea îndepărtate.<< Și totuși…suntem atât de implicați>>”( pag.44), infiltrată în evoluția unei povești de dragoste, autorul presărând pe întreg parcursul și momente / teme de reflecție.: ”Oare când am râs sincer ultima dată?” (pag.24). Mai intervin forțe navale și aeriene internaționale, interese economice și politice, trădări și operațiuni secrete, sub cerul sărac, dar paradoxal, atât de frumos al Africii.

Prologul deschide conținutul cărții într-o manieră realist dramatică, cu scena unei explozii “în praful cenușiu-gălbui din Mogadiscio”: “A pășit peste mâna care nu mai avea corp. Nu i se părea o imagine groaznică, pentru că nu putea să diferențieze carnea de sânge” ( pag.9) văzută de Ileana, una dintre femeile-“bărbat” ale cărții, pentru care am putea bănui că autorul are cel puțin sentimente de admirație, apreciere, respect. Scena este redată verosimil, documentat de autorul jurnalist, care găsește momentul de a pune cititorul pe gânduri, trimiţându-l să reflecteze, să-și imagineze, să compare.
Detaliile tehnice adunate în paginile “Știre” cuceresc, aș zice, mai ales cititorul masculin, iar dacă, “negustând” astfel de informații se simte amenințat de plictis, le poate ignora, pur și simplu.
Personajele principale, Sofia și Stelian, se întâlnesc pe terenul romantismului chiar înainte de a se îndrăgosti: pasiunea pentru mirosul volumelor proaspăt tipărite și dorința de a scrie ei însuși cărți; așezat lângă ei, Doru, de altfel și el unul dintre visătorii care “încă” mai scrie, pare un pragmatic înrăit: ”–Nu mai citește nici dracu cărți, măi oamenilor! Pierdeți vremea! (…) Un pic de realism, vă rog! Online-ul este viitorul.” (pag.25). Povestea lor de dragoste, integrată corect în subiectul piraterie, îmi pare, însă, viciată de previzibil, iar maniera în care evoluează, neverosimilă. În spatele lui Stelian, și chiar în umbra altora întrezărim silueta creatorului lor prin frământări, năzuințe, uneori mai slab, alteori mai evident.

Răpită și trădată, Sofia determină fără voia ei implicarea în evenimente a celui de care se îndrăgostește, ca și revenirea unor vechi actori în lupta cu grupările somaleze.
Senzația de participare și de actual este dată de menționarea unor nume ca: Starbucks, Mini Cooper, Barack Obama, etc. Un element pe care scriitorul pare să-l stăpânească destul de bine îl constituie replicile acide, generând o atmosfera amuzant-amară în ansamblu, reușind astfel să nu sperie prin “greutatea” aspectelor: “În 96 m-am căsătorit. Din dragoste. Dragostea am pierdut-o pe drum” .
Pe durata cărții tonalitatea alternează: de la tușe de romantism: ”Am tipărit cărți cu mâinile mele. Am pierdut nopți și bani. Am câștigat clipe frumoase, câteodată prieteni și bani”. (pag. 30),”, la ironie : “tata…cel care a crezut că pacea se face cu dolari mulţi și zâmbete amabile.” și autoironie “Toți ne visăm mari scriitori și toți credem că avem ceva de spus lumii”; de la sarcasm: “femeile își cară în genți nevrozele”, “e criză și oamenii mănâncă mai mult decât citesc.”, la gravitate – amestecată cu amărăciune și resemnare: “Entuziasmul și nebunia începuturilor s-au rătăcit pe parcurs.”; de la un dramatism ascuțit: “din instinct, a început să-și scuture sarafanul bej milităresc, de in, în timp ce se apropia de mormanul de carne.”, la acțiunea misterioasă a romanelor polițiste, frazele informativ-educationale; și, nu în ultimul rând, tonuri calde, care smulg zâmbete: “Marea noastră Neagră, unde nu avem pirați! Mă rog, în afară de cei care stabilesc prețurile!” visare, relaxare: : ”privesc lung în zare. Lacul e uriaș.” , încredere în forța dragostei: “Suntem o echipă acum, nu?”

Ca și concluzii: O lectură usoară, potrivită pentru vacanțe sau ieșirea din cotidian. Satisface onorabil amatorii de acțiune, pe cei în căutarea unor povești de dragoste, bifează și decorul mai aparte al desfășurării evenimentelor, şi câstigă trimiterile către documentare și o mai bună înțelegere a fenomenelor de genul piraterie, terorism, implicațiile lor asupra generațiilor și a zonelor geografice
Fiind prima carte de Bogdan Hrib citită, s-ar putea să nu-mi fi format o părere completă despre el; iar subiectul, nefiind tocmai genul meu —în ciuda povestii de iubire desfăşurată într-un decor atipic, aleg să mă opresc aici, cel puţin deocamdată.
Dintre cei doi protagoniști, cel masculin îmi pare construit mai veridic, iar Sofia – reprezentând acele femei puternice ale realității vremurilor, implicate activ în armată, poliție, marină, etc. deși admirabilă pentru categoria ei, nu îmi e pe plac mai mult decât boemul Stelian: ”Nu sufăr digitalele.”

7 puncte / 10

Editura Tritonic

Cartea Somalia, Mon Amour de Bogdan Hrib, Sofia Matei este oferită pentru recenzie de editura Tritonic. Cartea poate fi comandată de pe Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale editurii urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Adelina
%d bloggers like this: