Carti romantice

Dorinţa inimii de Jill Shalvis-Colecţia Cărţi Romantice

  Vineri 11.11.2016, apare cartea Dorinţa inimii, de Jill Shalvis în Colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de difuzarea presei împreună cu revista Libertatea pentru Femei

   Tara Daniels are motive întemeiate să nu se întoarcă în micul orășel Lucky Harbor. Dar când viața ei devine un dezastru, crede că i-ar fi mai bine alături de familia ei și departe de visurile neîmplinite și de atrăgătorul ei fost soț.
În timp ce își ajută surorile să conducă hanul pe care l-au moștenit, are în sfârșit șansa de a deveni stăpână pe propria viață și de a-și face planuri noi pentru viitor.
Ford Walker are o viața ușoară și necomplicată. Deține un bar împreună cu cel mai bun prieten, concurează în competiții nautice când are chef și nu-și dorește o companie feminină constantă.
Însă de când Tara revine în oraș, decisă să-l ignore, dar şi să uite trecutul lor dureros, Ford simte brusc că tânjește după lucruri care până atunci i-au fost complet străine.
Iar când fostul bărbat al Tarei o vrea înapoi, situația scapă total de sub control – mai ales după ce secretul cel mai mare al Tarei apare pe neașteptate în viața lor.
Acum Tara trebuie să se confrunte cu trecutul și să descopere ce vrea cu adevărat.
Dacă are noroc, s-ar putea să-și dea seama că tot ce-i dorește inima se află chiar acolo, în Lucky Harbor.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Amintire de neuitat, de Susan Elizabeth Phillips

Titlul original: AIN’T SHE SWEET
Traducerea: Cristina Tache/Gabriel Draghici
Editura: Litera, 2016
Număr pagini: 389
Colecţia Cărţi Romantice

   Sugar Beth Carey a fost regina incontestabilă din Parrish. Superbă, blondă, adolescentă rebelă, inteligentă, alintată şi răutăcioasă, despre care toţi-inclusiv ea însăşi, se aşteptau să cucerească lumea, a lăsat totul în urmă cu gândul să nu mai revină niciodată în prăfuitul orăşel de Mississippi.

Cinsprezece ani mai târziu, falită, disperată, cu trei căsnicii la activ se întoarce în Parrish.

,,Părul lung şi blond care îi cădea în bucle pe umeri nu mai avea strălucirea de altădată,i ar inimioarele de aur care îi atârnau de lobii urechilor nu mai săltau într-un dans lipsit de griji. Buzele ei îmbufnate îşi pierduse tendinţa de a se arcui în zâmbete seducătoare, iar obrajii ei de păpuşă îşi pierduseră inocenţa pe care o aveau înainte de a se căsători de trei ori.
Genele dese mărgineau încă doi ochi uimitori, de un albastru-deschis, dar o reţea uşoară de riduri începuse să le încreţească aproape impercetibil colţurile. Acum cinsprezece ani fusese cea mai bine îmbrăcată fată din Parrish, dar acum una din cizmele ei din piele de viţel cu toc cui avea o mică gaură în talpă, iar rochia violet tricotată şi strânsă pe corp, cu gulerul sobru pe gât, dar nu la fel de sobră ca lungime, era luată dintr-un magazin cu preţuri reduse şi nu dintr-un butic scump.”

   Moştenirea lăsată de o mătuşă, Remiza trăsurilor şi conacul care odată era al familiei a fost înstrăinată. Tatăl său s-a recăsătorit cu amanta şi toată averea şi fabrica din oraş a revenit ca moştenire fiicei nelegitime şi mamei sale.
Durerea de a fi la aceeaşi şcoală cu sora vitregă, o va face pe Sugar să fie răutăcioasă. Dragostea tatălui era canalizată către cealaltă fiică, Sugar fiind o străină pentru el.
Aici i-am dat dreptate lui Sugar, nu cred că aşi fi trecut aşa uşor peste ruşinea cauzată de un tată infidel, care pe deasupra a lăsat-o fără absolut nimic.
În apărarea lui Winnie era noul profesor sosit din Anglia, aşa că Sugar îl detestă, şi în urma răutăţilor create de ea este alungat din Parrish.

,,Arata atât de ciudat în acele vremuri, cu fizicul lui Ichabond Crane-prea înalt, prea slab, cu părul prea lung, nasul prea mare, totul la el era prea excentric pentru un orăşel din sud-înfăţişarea, accentul şi atitudinea.
Bineînţeles că le luase ochii fetelor. Purta întotdeauna haine negre, majoritatea jerpelite, cu eşarfe de mătase în jurul gâtului, câteva franjurate, una cu imprimeu şters cu linii şerpuite, alta atât de lungă încât îi ajungea la coapse.”

   De această dată profesoraşul s-a întors bogat, a scris cărţi care i-a adus renume, iar conacul Frenchman’Bride care era a lui Sugar este al lui. Acesta nu a uitat de ce a fost alungat, astfel că este hotărât să se răzbune pe Sugar.
Când îi blochează accesul cu maşina la căsuţa ei, Sugar îşi va călca pe mândrie şi va bate la uşa lui Colin. Apariţia acestuia o va lasa fără replică.

,,Dar tânărul profesor din amintirile ei era o copie palidă a bărbatului impozant care stătea în faţa ei. Byran era la fel de ciudat, dar într-un mod mult mai tulburător. Trupul lui lipsit de graţie devenise musculos şi atletic. Deşi era zvelt, nu mai era slab, iar faţa i se dezvoltase şi ea în cele din urmă, împreună cu năsoiul acela, iar pomeţii care fuseseră cândva scobiţi aveau acum un aspect nobil.
Avea ochii de culoarea jadului, adânciţi în orbite, şi o faţă lungă şi îngustă cu pomeţi ascuţiţi şi scobituri de forma unor virgule sub ei. Coada acelor virgule se curba spre o gură subţire şi sobră.”

   Deşi mătuşa i-a lăsat şi un posibil tablou foarte valoros, Sugar nu găseşte nimic, astfel este obligată să îşi caute un serviciu pentru a reuşi să se întreţină. Cel de al treilea soţ era foarte bătrân pe lângă ea, se presupunea a fi bogat, dar după moartea sa a lăsat în urmă o fată cu dizabilităţi şi niciun venit. Sugar va încerca prin orice mijloc să îşi ţină fiica vitregă (are peste cincizeci de ani) la instituţia scumpă unde a fost şi până acum.
Va accepta un post de menajeră la Colin, iar acest lucru este foarte umilitor. Să devină servitoare în casa unde a crescut la mâna celui căruia i-a distrus cariera, nu îi este uşor deloc.
Nu îi este uşor deloc nici să îşi vadă sora vitregă lăfăindu-se în luxul care era de drept al ei. Fostul ei iubit din liceu Ryan este acum soţul lui Winnie şi tată de adolescentă.

   Absolut toată populaţia din Parrish are un dinte păstrat împotriva ei, iar fiecare încearcă să o umilească în felul său. Cel mai tare o va umili fostul profesor Colin. Deşi încearcă să o îngenuncheze se simte şi atras de Sugar, iar aceasta la rândul ei încearcă şi ea să riposteze.
Colin ar putea descoperi curând că dorinţa de răzbunare se poate transforma în pasiune, fără ca vreunul din cei implicaţi să-şi dorească asta…sau să se poată opune în vreun fel.

Va reuşi Sugar să găsească valoroasa pictură?
Va rezistă batjocorii unui întreg oraş?
Ce se va întâmpla cu relaţia dintre Winnie sora vitregă, Ryan fostul iubit părăsit şi Sugar?
Colin o va pedepsi în continuare sau va realiza că ţine la ea?
Nota mea pentru carte este 8,5.

Mirii MacGregor de Nora Roberts-Colecţia Cărţi Romantice

   Volumul opt a seriei Familia MacGregor

   Vineri 04.11.2016 apare cartea ,,Mirii MacGregor” de Nora Roberts în Colecţia Cărţi Romantice. Poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei.

   Cu nepoatele, uneltirile i-au funcționat de minune, așa că acum Daniel MacGregor, venerabilul șef al familiei, vrea să-și vadă căsătoriți și cei trei nepoți chipeși, cu toate că aceștia țin cu încăpățânare la viața de burlac.
Pentru artistul D.C. o alege pe Layna Drake, moștenitoarea unui lanț de magazine de renume, o femeie de afaceri deșteaptă și abilă, obișnuită cu singurătatea și hotărâtă să își vadă de carieră. În calea lui Duncan, proprietarul unui vas-cazinou, o scoate pe Cat Farrell, o cântăreață care îl va vrăji din prima clipă cu vocea ei – și nu numai.
În cazul nepotului său Ian, avocat de renume, Daniel este ceva mai subtil când aranjează ca acesta să se întâlnească – ca din pură întâmplare – cu Naomi Brightstone, rățușca cea urâtă a familiei, care a reușit să se reinventeze într-un mod spectaculos, devenind lebăda cea frumoasă, dar lipsită de experiență când vine vorba despre relații.
Și, după cum este de așteptat, Marele MacGregor va urmări plin de sine cum planurile lui sunt puse în aplicare și cum cei trei nepoți cad, fără ca măcar să-și dea seama, în plasa pe care bătrânul lor bunic a întins-o cu atâta pricepere.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Talente ascunse, de Amanda Quick-Colecţia Cărţi Romantice-28.10.2016

   Vineri 28.10.2016, apare cartea Talente ascunse de Amanda Quick în Colecţia Cărţi Romantice. Poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei!

   Serenity Makepeace știe o mulțime de lucruri despre tofu și quinoa, însă n-are nici o idee despre gestionarea afacerilor.
Prin urmare, ca să vândă prin corespondență produsele realizate de locuitorii dintr-o comunitate hippie din statul Washington, are nevoie de ajutorul unui expert și apelează la cel mai bun din domeniu.
Caleb Ventress, un specialist de vârf în consultanța de business, este mult prea afectat de trecut și de relația dificilă cu rudele sale ca să accepte că are dreptul la fericire.
Colaborarea cu nonconformista Serenity, la început strict profesională, pare să se dezvolte într-o direcție nouă, tulburătoare. Va avea el tăria să renunțe la atitudinea rece și detașată pe care și-a cultivat-o ca să se lase în voia sentimentelor?
Evenimentele care se succed rapid – începând cu o tentativă
de șantaj și sfârșind cu un accident suspect – nu-i lasă prea mult timp pentru reflecție. Toate dilemele lui au însă un răspuns: Serenity.
Iar concluzia întregii aventuri îi ia pe amândoi prin surprindere: dragostea adevărată își poate face apariția în cele mai neașteptate împrejurări.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

"Nu contează dacă mă voi sfărâma izbindu-mă de stâncile ascuţite sau dacă mă voi scufunda într-un vârtej fără fund. Oricum, soarta mi-e pecetluită. Te vreau. Şi blestemul sorţi este că te vreau numai dacă vrei şi tu."

În vâltoarea pasiunii, de Lisa Kleypas

Titlul original: Where Passion Leads
An apariţie: 1996
Editura: Elis
Traducere: Mariana Millio
Nr. pagini: 416
Cotă Goodreads: 3,58
Gen: Historical Romance, Romance

Seria Berkeley-Falkner: 1. În vâltoarea pasiunii (Where Passion Leads-1987), 2. Forever My Love-1988

“O carte extraordinar de captivantă…Mi-a plăcut încă de la primul pasaj!” JOHANNA LINDSEY

     În vâltoarea pasiunii/Where Passion Leads este primul roman publicat de autoarea Lisa Kleypas în anul 1987. Cei care i-aţi descoperit operele veţi observa că sunt diferenţe semnificative. Cartea este scrisă cu grijă, condimentând la tot pasul cu informaţii legate de evenimente istorice, descrieri minuţioase ale decoraţiunilor interioare,  sau pur şi simplu punând accent pe trăirile personajelor. Aceste combinaţii vor aduce un plus romanului pentru că autoarea îşi testează iscusinţa conturându-şi stilul, încercând să descopere zona de confort. În timp, Lisa K. va renunţa la unele puncte şi va încerca să ofere câte o doză din fiecare, dar fără să plictisească audienţa.
    Mărturisesc că a fost o surpriză plăcută ca după atâta timp să o citesc. Am analizat fiecare filă, am fost prinsă în vâltoarea emoţiilor, şi da, involuntar am comparat-o cu cele publicate pe parcurs. Fiecare titlu are farmecul ei şi nu pot nega calităţile autoarei, dar parcă undeva, pe parcurs, mi-aş fi dorit mai mult de la această carte. Se simte că este cartea de debut pentru că pe alocuri acţiunea a stagnat şi sentimentele lor au fost lăsate la voia destinului.

    Rosalie Belleau este o simplă însoţitoare ce locuieşte într-o casă frumoasă. A beneficiat de o educaţie aleasă alături de fiica stăpânilor săi, dar simte că trăieşte o altă viaţă. Visează la dragoste, iubeşte să danseze, să meargă în societate, să fie curtată, exact ceea ce nu va obţine niciodată.  Mama sa a încercat să o tempereze, dar nu a reuşit să o facă să înţeleagă că ea este doar fiica servitoarei.
   imagine1O ieşire la teatru se va termina cu un incendiu, iar în agitaţia creată va fi despărţită de mama sa. Este urmărită de un răufăcător, dar norocul o aduce chiar la picioarele seducătorului lord Randall Berkely. Este cunoscut pentru atitudinea arogantă, dar şi pentru numeroasele cuceriri, dar această făptură nevinovată îi atrage atenţia şi decide să o ia în casa lui. Rosalie îşi revine din leşin, dar când află pe mâinile cui a ajuns, devine conştientă de reputaţia lui şi se revoltă. Sătul să îi suporte ifosele acestei necunoscute, Rand acţionează din impuls şi practic o abuzează pe tânăra nevinovată. 
     Realizează mult prea târziu că a făcut o greşeală imensă şi încearcă să o îndrepte, numai că se avântă şi mai mult în probleme. Egoismul sau dorinţa spontană îl determină să o ia cu el în Franţa.
      Crede că îi va fi uşor să o păstreze aproape şi îşi va promite că nu se va mai atinge de ea, numai că începe să o placă şi să o dorească cu fiecare fibră.

      Nici Rosalie nu este indiferentă. La început îl detestă, profită de slăbiciunea lui, însă își va da seama că în spatele aparențelor, el nu este doar un bărbat cu titlu, ci mult mai mult. Ea crescuse fără tată și îşi dorea să descopere propriile rădăcini, însă faţă de Randal, ştia că este iubită de mama sa. El, în schimb, a avut parte de o copilărie nefericită. Mama adulteră, tatăl alcoolic, o combinație care i-a adus multă suferință. Ca să reziste și-a zidit în jurul sufletului o crustă groasă de gheață.  Rosalie este singura care reușește să-i topească această peliculă, însă nu știe ce vrea cu adevărat: o simplă amantă sau mai mult de atât?

„— Spune-mi, ce atracţie închipui că ai asupra mea? O întrebă cu blândeţe. O femeie care oferă căldură şi mângâierea unei cruste de gheţă! Tentantă şi cu maniere trufaşe, mereu gata să fugă de mine ca şi cum simpla mea atingere ar umple-o de scârbă! Te-ai complăcut în singurătatea ta… dar eu nu sunt tot atât de independent. Ani de-a rândul am fost întemniţat într-o astfel de scoarţă glacială, până când, în cele din urmă, tot ce mă făcea să fiu uman m-a îndemnat să caut căldura. Dar tu eşti cea dintâi pe care, prin această căutare, am rănit-o.
— Despre ce tot vorbeşti ? întrebă Rosalie în şoaptă.
Însă el continuă, ca şi cum n-ar fi auzit-o:
— Atracţia pe care-o ai asupra mea este ca o bătaie de joc… un fel de dorinţă nebunească să mătur zăpada şi să topesc gheaţa cu propriile-mi mâini. Şi totuşi nu îndrăznesc, fiindcă se pare că sub crustă nu se află nimic, şi te-ai topi şi tu, dispărând în neant.
— Eşti nebun, abia şopti Rosalie, dându-şi seama ca începe să tremure când el o trase şi mai aproape”

     Sentimentele lor sunt puternice, dar numai de ei va depinde dacă le vor da curs sau se vor minți la fiecare pas.

„— Rosalie… (Felul în care-i rosti numele o făcu să-şi simtă urechile ca arse de flăcări.) Micuţă sirenă, m-ai atras între Scylla şi Caribda. Nu contează dacă mă voi sfărâma izbindu-mă de stâncile ascuţite sau dacă mă voi scufunda într-un vârtej fără fund. Oricum, soarta mi-e pecetluită. Te vreau. Şi blestemul sorţi este că te vreau numai dacă vrei şi tu.”

     Destinul le va deschide ușile trecutului și le va oferi posibilitatea de a descoperi cine sunt cu adevărat. Rosalie ar putea afla cine este tatăl ei, dar nu va fi un drum lin, ci presărat cu evenimente neplăcute și pline de ură.
    În vâltoarea pasiunii este o carte despre dragoste adevărată, iertare, pasiune, trădări și puterea de a merge mai departe. Va avea suspans, adrenalină şi o doză consistentă de istorie aromată din Anglia şi Franţa. Alegeţi să citiţi această carte în timp ce savuraţi un ceai fierbinte cu puţină mentă şi să vă bucuraţi de un historical romance incitant. Vă recomand să nu vă lăsaţi înşelaţi de copertă, ci mai bine îndrăzniţi să descoperiţi frânturi din poeziile de la începutul fiecărui capitol. 

targulcartii.ro

Cartea În vâltoarea pasiunii de Lisa Kleypas este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comanda de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Mili

Dragoste sub presiune de Sandra Brown-Colectia Carti Romantice

Vineri 14.10.2016, a apărut cartea Dragoste sub presiune, de Sandra Brown. Carte face parte din Colecţia Cărţi Romantice şi o puteţi achiziţiona de la chioşcurile de difuzarea presei împreună cu revista Libertatea pentru Femei.

    Crawford Hunt își vrea fiica înapoi. După moartea soției sale în urmă cu patru ani, rangerul texan a alu­necat pe o pantă a nesăbuințelor care a făcut să fie consemnat la munca de birou și a dus la pierderea custodiei fiicei sale.
Acum însă Crawford și-­a regăsit calea cea dreaptă, așa că înaintează o cerere de redo­bândire a custodiei.
Cazul îi este atribuit judecătoarei Holly Spencer, o femeie la fel de atrăgătoare pe cât este de ambițioasă. Când un mascat înarmat între­rupe audierile pentru custodie și îndreaptă arma către judecătoare, rangerul reacționează instinctiv și se năpustește asupra lui. Dar autoritățile prind pe alt­cineva, iar adevăratul atacator rămâne necunoscut, în libertate, reprezentând în continuare un pericol.
Prinderea adevăratului făptaș devine pentru Crawford o misiune personală. Oare omul legii, obișnuit să ia atitudine, își va risca șansele de a obține custodia copilului și va porni pe urmele unui presupus asasin? Și oare va reuși această pereche mai puțin obișnuită să ignore atracția interzisă ce pare să fie din ce în ce mai puternică?

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Colecţia “Cărţi Romantice” noiembrie 2016-Libertatea pentru femei

    Lista cărţilor ce vor apărea în luna noiembrie în colecţia Cărţi Romantice.

    1.”Mirii MacGregor” de Nora Roberts – 4 noiembrie 2016

Daniel MacGregor face tot posibilul să găsească cele mai potrivite mirese pentru nepoții lui. Nu se poate abține să nu încerce să controleze și viețile lor!

    2. ”Dorința inimii” de Jill Shalvis – 11 noiembrie 2016

Doi bărbați ar putea fi mult prea mult… Tara încearcă să scape de viața cu fostul ei soț și să pornească pe un drum nou, în care să preia controlul. Dar un marinar cu ochii verzi are alte planuri în ceea ce o privește. Lucrurile se complică, însă, când fostul soț încearcă să reface legătura pierdută.

     3. ”O clipă de răgaz” de Suzan Elisabeth Phillips – 18 noiembrie 2016

O poveste de dragoste contemporană, fierbinte și plină de surprize… pe dealurile Toscanei. După ce dr. Isabel Favor pierde totul, și bani, și carieră, și dragoste, nu se mai gândește decât la liniștea din însorita Italie… până când îl întâlnește pe Lorenzo.

    4. ”Amintirea unui sărut” de Sandra Brown – 25 noiembrie 2016

După ce lasă în urmă un mariaj dezastruos, Shelley se întoarce la studii pentru a-și schimba viața. Dar schimbarea va fi mult mai profundă decât credea, când se reîntâlnește cu fostul ei profesor, Grant Chapman.

Sursa text:  Libertatea pentru Femei

Sursa foto: Pinterest

Colecţia Iubiri de poveste de la Libertatea-noiembrie 2016

În luna noiembrie 2016, împreună cu ziarul Libertatea vor apărea următoarele cărţi ce fac parte din Colecţia “Iubiri de poveste”:

1. DUCELE PĂCATULUI de Elizabeth Hoyt. Volumul cu numărul 10 al îndrăgitei serii “Maiden Lane”, continuarea romanului CEL MAI TANDRU LIBERTIN. –05 noiembrie 2016

2. DACĂ AȘ AVEA UN DUCE de Lenora BellVolumul al doilea al seriei “Duci fără onoare”, continuarea romanului CUCERIREA UNUI DUCE. -12 noiembrie 2016

3. IUBIRE FĂRĂ MASCĂ de Lorraine Heath. Primul volum al unei serii noi, “Ticăloșii din Havisham”. –19 noiembrie 2016

4. TENTAȚII PERICULOASE de Cara Elliott. Volumul al treilea al seriei “Lorzii nopții”, continuarea romanului TENTAȚIA PĂCATULUI, pe care îl găsiți săptămâna aceasta la chioșcuri.-26 noiembrie 2016

Preţ ziar Libertatea + carte 13,99 lei

Sursa Cărţi Romantice

Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.

Identităţi secrete de Monica Ramirez

Editura Tritonic
Anul apariţiei: 2013
Nr. pagini: 308

     Monica Ramirez (pe numele de fată Daneţiu) s-a născut pe 6 iulie 1970 la Bucureşti, într-o familie de dansatori şi sportivi. În 1988 a absolvit secţia coregrafie a Liceului de Artă George Enescu şi a ajuns să danseze pe scena Operei Române şi la Operetă. A plecat în Olanda, unde a trăit cinci ani la Amsterdam şi, ulterior, s-a angajat în corpurile de balet de pe vasele de croazieră. Într-unul dintre voiaje l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soţ, Sergio Ramirez. Cei doi s-au căsătorit în anul 2000 în Florida şi s-au stabilit în California.

    În cei 12 ani petrecuţi în SUA, Monica Ramirez a născut 4 copii şi a scris o serie de cărţi. A absolvit Belford University din California cu o diplomă de Creative Writing şi a devenit membră a Espionage Writers of America. Revenită în ţară, a intrat în Romanian Crime Writers Club şi s-a implicat în munca de editor, traducător şi jurnalist.

    Prima carte, Freedom Underground: Love, Honor and Betray, este publicată în 2006 la Outskirts Press, sub numele Monica Daneţiu-Pană. În 2008 publică primul volum al seriei Alina Marinescu, The Unwilling Assassin. Traducerea în limba română a cărţii, realizată în anul următor la editura Tritonic cu titlul Asasin la feminin, va reprezenta debutul autoarei în România. Seria, o combinaţie de spionaj şi romance va aduna încă patru romane, Identităţi secrete, Balanţa puterii, Bariere de fum şi Abis, toate publicate iniţial în limba engleză şi abia apoi în română, unde au cunoscut mai multe reeditări. Ultimul volum din serie, Recviem pentru un asasin va fi lansat pe 5 octombrie 2016 la Bucureşti.

    Majoritatea cărţilor Monicăi Ramirez combină teme din literatura poliţistă, cea de spionaj şi thriller, uneori cu accente romance. Pentru unele dintre ele, cadrul folosit a fost al unor perioade istorice trecute: domnia regelui Henric al II-lea (The Heiress Knight), perioada de glorie a piratului Jean Lafitte (Kit Black), sau Războiul Civil American (Seducţia apei). În afara acestora, Monica Ramirez a scris şi cărţi de dezvoltare personală, cum sunt Cum am slăbit 70 de kg mâncând 6 mese / zi (2010) şi Cum se scrie un bestseller. Tehnică americană pentru a transformă o idee într-un roman de succes (2011).

“Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.
     Ochii lui o urmăriră în timp ce alerga pe lângă el. Întoarse capul și privi peste umăr, iar el îi zâmbi și‑i făcu cu mâna. Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.

    Ea știa, le cunoștea pe toate. Zilele ei erau pline cu împușcături, tocuri cui păcănind pe podele scumpe de marmură, explozii, bașii cluburilor de noapte pulsându‑i prin corp, huruitul elicopterului de transport, urletul roților de mașină pe asfalt.”

     Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzica şi lumânările când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichidă un om în mai puţin de cinci secunde.
     Ea este un agent operativ în Elite-Organizaţia Operaţiuni Anti-Teroriste Ultra -Secrete, o entitate secretă care nu există în mod oficial, condusă de oameni care nu există.

“O organizaţie fără etichetă sau titlu oficial, care nu era înregistrată nicăieri. Nu existau coduri secrete care să facă referire la aceea entitate fantomă, din moment ce nu era parte integrantă a niciunui serviciu de informaţii. Organizaţia Elite există în eter, dincolo de invizibil şi de existenţa în sine, nefiind constrânsă de nici o lege sau de privirile indiscrete a jurnaliştilor.”

    Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenienţă pentru misiunile în care sunt trimişi, sau…

“Alina îl privi în timp ce se lăsa pe vine, observând felul în care i se mulau pe corp blugii maro. Îi adora ochii verzi‑albăstrui umbriți de gene grele, nasul drept ca sculptat în cea mai fină marmură de Carrarra. Adora buzele acelea pline și roz ca interiorul unui boboc de trandafir. Părul castaniu îi trecuse cu mult de umeri și se răzvrătea în șuvițe ondulate cu vârfurile aproape aurite, grație timpului petrecut în soarele dogoritor al deșertului.”

    Cei doi vor avea multe misiuni periculoase, de la misiunea din Moravia, unde este pe cale să fie sute de victime umane, în urma terorismului biologic, şi a celor doi soţi sociopaţi Jenkins şi Lucreţia Jiba, care din plictiseală sau lipsă de adrenalină, se implică în asemene monstruozităţi. Avem parte şi de doi fraţi gemeni Lunkin, incestuoşi şi putrezi până în măduva oaselor, pe doctorul Petrenko, un psihopat din fosta KGB, care îi plăcea enorm să facă experienţe pe oameni. Alex şi Alina vor reuşi să se sincronizeze perfect pentru a stopa incidentele.

“Făcură calea întoarsă, înaintând la unison prin coridoarele întortocheate, complet sincronizați. Nu‑și încetiniră pașii nici măcar o dată, trupurile lor mișcându‑se ca și cum împărțeau același sistem nervos. Eliminară cu precizie chirurgicală toți inamicii care le ieșiră în cale, Alex pivotând în stânga, în timp ce Alina pivota în dreapta, acoperindu‑se și completându‑se unul pe celălalt. Alex plantă explozibilul în timp ce Alina rămase de veghe, acoperindu‑i spatele, apoi se îndreptară spre punctul de extracție, neavând nevoie de cuvinte pentru a comunica perfect unul cu altul.”

    Se pare că relaţia dintre cei doi este învăluită în necunoscute. Deşi îi mistuie pasiunea, apropierea lor nu este cu nimic mai aproape de o relaţie normală. Alina şi Alex, vor încerca cu rândul să se distanţeze unul de celălalt, spre binele lor. Vor încerca să lucreze în misiuni diferite, în echipe diferite, dar, invariabil, Alex o va cere pe Alina lângă el. El recunoaşte că o iubeşte, dar… Alina, îi va cere şefului Elite, Brett, să o mute de la cartierul general în Franţa, aşa poate, va reuşi să scape de Alex şi pasiunea ei otrăvitoare pentru el.
    Distanţarea nu durează mult, astfel că, Alex se va transfera după Alina. Personalitatea lui, îi dă mult de gândit Alinei:

“Pe de o parte era crud, rece, alunecos ca un șarpe și o manipula fără scrupule când era nevoie în timpul unei misiuni, pe de altă parte era blând, generos și frumos. Cum coexistau aceste calități și defecte?
Presupunea că nu coexistau deloc. Cele două fațete ale personalității lui păreau în război permanent una cu cealaltă, ochii lui blânzi și calzi, ca apoi să devină reci și insensibili într‑o fracțiune de secundă. Făcea tot posibilul să‑i distrugă sufletul și să‑i zdrobească toate emoțiile, dar la nevoie nu stătea pe gânduri să‑și sacrifice viața pentru a o salva pe a ei.”

      Cum vor reuşi cei doi să ducă o existenţă cât de cât normală?
     Alina, va încerca să aibă o relaţie cu un profesor universitar Robert, dar acesta este în faza terminală de cancer la plămâni. El nu vrea să îi dezvăluie acest lucru, dorind o relaţie normală, Alex va şti şi el, dar îşi va tempera gelozia pentru că iubitul Alinei nu mai are multe zile…
     La final, tot Alex îi acaparează toate gândurile, nu pot să îşi înăbuşe sentimentele unul faţă de altul. Se pare că totul va reveni la normal, împreună sunt imbatabili.
      Alex şi Alina vor participa la multe misiuni, dar ultima se va termina destul de neplăcut. Vor reuşi să faţă cu brio sau destinul îi va despărţi… din nou?
     Ce se va întâmpla mai departe? Urmează să aflaţi în volumul următor !
    Identităţi secrete m-a acaparat total. Îmi place personajul Alex, ştiu că el a transformat-o pe Alina în ce este acum, dar îl motivează ceva. Fără Alina este un nimeni, o maşină de ucis fără sentimente, un om mort, umblător. Agenţii secreţi nu au o viaţă a lor, nu le mai aparţine, trebuie doar să meargă mai departe sau sunt ucişi. Alex, are totuşi un strop de bunătate, dovadă şi băieţelul pe care îl putea ucide, dar l-a dat măicuţelor. Este cel mai bun dintre cei mai buni, dar preţul este uriaş, regretele tardive nu îşi au locul.
     Alina, aici am înţeles-o, este într-o stare de confuzie, nu se poate adapta acestui stil de viaţă, moartea atâtor oameni o afectează, întrebările rămân fără răspuns, sentimentele pentru Alex trec prin toată gama, de la furie, ură, iubire, un personaj cu care am simpatizat, până la un anumit nivel. Am descoperit o lume plină de sociopaţi, de terorişti fără scrupule, de vieţi sacrificate pentru nebunia unora, dar m-a bucurat lupta celor din Elite, care încearcă să taie răul din rădăcină.
      Nota mea pentru carte este 10.

Editura TritonicCartea Identităţi secrete de Monica Ramirez a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Nicol

-Sînt deja pe jumătate îndrăgostit de tine și nici nu știu cum te cheamă. -Spadă, șopti ea. Spadă Wilde.

Uliul și porumbița de Virginia Henley-un nou început

Titlul original: The Hawk and The Dove
An apariţie: 2016
Editura: Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Gen: Historical Romance, Romance

    Virginia Henley are darul de a crea o poveste fascinantă despre pasiune, iubire și frânturi de istorie. Uliul şi porumbiţa este cartea ce oferă detalii picante despre viața la curte, dar mai ales despre obiceiurile reginei Elisabeta, un personaj istoric destul de controversat. M-a dus cu gândul la un alt titlu-Skye O’Malley de Bertrice Small. Diferite ca și format, dar tratează aceleași probleme-conflictul dintre Irlanda şi Anglia, trădări le pentru putere şi oameni care au scris file de istorie.
    Vor fi destule aspecte menite să ne facă cunoștință cu traiul de la curte, intrigi, spioni, bogăție, desfrâu și persoane ar vinde şi pe Diavol numai să intre în grațiile Reginei Fecioară sau Gloriana.

     Anul 1586

    EA: Sara Bishop este cea mai mare dintre surori, dar ultima din preferatele familiei. Mama ei este la a treia căsătorie, iar surorile vitrege care le are sunt nişte “vrăjitoare”. Obişnuiesc să râdă de ea şi o urăsc pentru atracţia pe care o emană, dar şi pentru spiritul liber. Este bătută frecvent de tatăl vitreg, reverendul Bishop, jignită, considerată o corvoadă. Lipsa zestrei este un simplu pretext pentru a trece cu vederea cererile în căsătorie care se ivesc la tot pasul. Are sânge irlandez și un sex-appeal care îi creează numai probleme, dar nici că-i pasă, vrea doar să scape de familia ei cu orice preț. Pentru cei din jur este o ispită, asemuită de multe ori cu Diavolul:

“Părul îi era ca de foc, flăcări topite, gura, voluptuoasă și curbată, iar ochii verzi îi erau scoși în evidență de sprîncenele întunecate și de genele lungi și negre. Lîngă ochiul stîng, pe partea cea mai de sus a pometului, avea o aluniță.”


   O luminiță apare în viața ei când un avocat se prezintă pentru a-i cumpăra terenul moștenit de la tatăl său din Irlanda. Numai că ea refuză oferta misteriosului bărbat, fără să știe că este din partea lui Shane Hawkhurst.

   EL: Shane Hawkhurst sau Zeul Mării, așa cum prefera să îi spună însăși Elisabeta, Regina Angliei. După șase luni de călătorit pe mare, în sfârșit se întoarce acasă cu o pradă consistentă. Nu doar regina îl aștepta cu nerăbdare pe frumosul bărbat, ci și familia. Tatăl său vitreg era grav bolnav și toți erau îngrijorați. Deși sângele își striga drepturile, el mereu fusese crescut ca și cum ar fi fost fiul legitim și acum urma să primească inclusiv titlul, ducând mai departe tradiția. Singura dorință a lui Sebastian Hawkhurst era ca Shane să se căsătorească şi să dobândească liniştea. Mustrat de conștiință și mult prea ocupat să fie alături de regină de a afla cât mai multe informații pentru O’Neill, tatăl său din Irlanda, îl deleagă pe avocatul său ca să-i găsească o soție.
   Iar alegerea avocatului este spontană: Sara Bishop alias Spadă Wilde, o tânără perfectă pentru acest spirit năvalnic.

   Propunerea este acceptată, iar Sara este în al nouălea cer, în sfârșit un lord o dorea de soție, numai că speranțele i se spulberă când în ziua nunții mirele nu se prezintă, ci împuternicitul lui, fratele mai mic, Matthew Hawkhurst. Scopul era să îl reprezinte și să o lase pe tânăra mireasă pe proprietatea sa la Blackmoor Hall, în apropierea de pădurea Exmoor, o zonă izolată, ferită de societatea londoneză și de cei care ar fi putut să îi descopere secretul. Sătulă să fie manipulată de bărbați, întoarce situația în favoarea ei și îl anunţă pe actualul cumnat că nu-i va respecta dorința, ci va merge la mătușa sa, la curtea reginei și va plănui răzbunarea. Trebuie să devină cu orice preţ amanta lui Shane, soțul său și să îl pedepsească așa cum știe mai bine. Să simtă și el ce înseamnă neputința, să o dorească, să o iubească și să-i fie sclav.
    Planul are sorți de izbândă pentru că fără voia ei îi atrage atenția Uliului/Zeului Mării, iar Shane va dori să cunoască ființa care l-a năucit din prima clipă cu trupul ei dezgolit… în plină noapte.
    Ar fi putut avea orice femeie, era conștient de virilitatea sa și de puterea care i-o conferea statutul social, numai că nu era … ea. Fusese plecat pe mare și jefuise nave pentru plăcerea reginei, dar întotdeauna își asigurase partea din transport. Acum era momentul să se bucure de această întârziere și în loc să fugă repede după alaiul reginei, alege să mai rămână.

“-Sînt deja pe jumătate îndrăgostit de tine și nici nu știu cum te cheamă.
Spadă, șopti ea. Spadă Wilde.
El o sărută din nou. Sărutul lui zăbovea și era atît de plăcut încît Sara își simți genunchii cedînd. Se topi la pieptul lui, cu sînii striviți de trupul său puternic. Hawk șopti, fără să întrerupă atingerea:
Shane Hawkhurt.
Inima Sarei se opri pentru o clipă, apoi începu să bată mai tare ca un ciocan, iar gîndurile i se transformară în mii de scîntei. Ghidată de instinct, duse mîinile spre brîul lui și căuta mînerul cuțitului pe care îl văzuse mai devreme. Îl trase din teacă și făcu un pas înapoi.
Ticălosule!
El dădu capul pe spate și rîse din toată inima, fiindcă tînăra din fața lui nu se înșela.”

   Simpla prezență a Sarei la palat, privirile care și le aruncă cu subânțeles, săruturile pasionale care i le fură prin alcovuri întunecate îi vor aduce din ce în ce mai aproape.

“se numea Shane. Era irlandez. Era prințul Irlandei. Totul era inevitabil, de parcă ar fi știut că destinele lor aveau să fie legate pentru totdeauna, și că fuseseră așa încă de la începuturile timpului.”

   Atmosfera de la curtea reginei este îmbătată de mirosul puterii și a dorinței. Tot ce contează este Elisabeta, ea dă tonul în orice și toți trebuie să îi facă pe plac. Pregătirea zilnică este minuţioasă, cel puţin câteva ore îi ia pentru a se decide cu ce se îmbrăcă, îi place opulența, pietrele prețioase, sutele de rochii, are temperament de nestăpânit şi o caracterizează zgârcenia. Însoțitoarele ei trebuie să fie șterse pentru ca ea să iasă în evidență, are alergie la cuvântul căsătorie și pedepsește orice femeie din jurul ei care îndrăznește să îi nesocotească ordinele. Pe lista ispitelor cu care regina va concura va fi şi Spadă Wilde. Essex și Hawkhurt sunt preferații reginei, ei trebuie să se lupte pentru favorurile ei, dar când apare frumoasa irlandeză, Shane acţionează și o convinge să îi devină amantă.
    Va fi nevoit să facă multe compromisuri, dar cumva simte că această femeie merită din plin. Va avea ochi doar pentru Sara/Spadă, fără să ştie că îşi vinde sufletul chiar soţiei sale, mult prea dornică să îl incite, să îl înnebunească cu trupul ei.

   Ce planuri are Sabre/Spadă Wilde și ce aventuri va trebui să treacă pentru ca sufletul lui Shane să fie al ei, chiar va fi un deliciu pentru cititor. Partea inedită este că va contribui inclusiv la sfidarea reginei şi va pregăti câteva surprize care o vor scoate pe suverană din fire. :)

    Uliul și porumbița sunt două simboluri, două creaturi care separat își duc propria viață, dar împreună sunt atât de asemănătoare. Deși uliul este prădător și oricând ar putea să distrugă inocența porumbiței, preferă să aștepte şi să descopere misterele acesteia. Așa sunt Shane/Zeul Mării și Sabre/Spadă, două caractere diferite, dar împreună ar putea crea perfecţiunea.

     A fost o plăcere să citesc Uliul și porumbița, m-am simțit bine, am zâmbit, m-am încruntat și am apreciat momentele cu picanterii de la curtea regală. Povestea dintre cei doi, suspansul și adrenalina de la tot pasul dau acestei cărți savoare. Uliul și porumbița este o carte despre speranțe, dorințe, vise, lupte și iertare. Este o poveste de dragoste frumoasă, creată parcă pentru sufletul meu.

Îndrăzniți, citiți, descoperiți.

    Mi-aș fi dorit ca traducătoarea să nu traducă apelativul dobândit de Sara la doar patru ani. Ea ar fi trebuit să rămână Sabre-nu Spadă. Suna mult mai bine în viziunea mea, iar Sara ar fi fost mult mai feminină.

Editura Miron

Cartea Uliul şi porumbiţa de Virginia Henley este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

Surse foto: pinterest.com

Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!

Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Iulie 2016
Categoria: Romance
Format: 130 x 200 mm
Număr. pagini: 370

    Cu siguranță, fiecare om e o poveste fascinantă, un univers plin de emoții, ținut ascuns față de ceilalți sau relevat numai persoanelor apropiate. Dacă nu știai asta… te poți convinge citind „Între pământ și apă”, de Raluca Andreea Chiper, autoare despre care aș putea spune că respiră emoție și… mai mult decât atât, are strania abilitate de a modela emoția ca pe o plastilină. „Între pământ și apă” nu e un roman… e o respirație comprimată, e un concentrat al traiectoriilor de emoții, un tren accelerat în care, dacă te urci, nu cobori decât la ultima stație… după ce ai traversat o lume care te frapează prin diversitatea modalităților de exprimare a frământărilor interioare.

    Începând de la copertă – de un albastru care emană mister, hipnotizându-te și care te determină să pătrunzi în paginile cărții – „Între pământ și apă„ e o istorie a emoțiilor, de la descoperirea lor, până la trăirea lor și la transformarea lor în amintiri.
     Înainte de a ne dezvălui povestea, scriitoarea Raluca Andreea Chiper ne scrie un citat de Luis Borjes, unul profund filosofic, care nu face decât să anunțe faptul că ceea ce urmează să citim, va fi cel puțin la fel de intens.
    Personajul principal, Karen Baldin este o tânără de o rară sensibilitate, care păstrează traumele vii, alegând să se închidă în durerile și singurătatea sa. Este și o talentată balerină, pentru care baletul este mai mult decât o pasiune, însă odată ce în viața sa se insinuează suavul sentiment al iubirii, se declanșează un amalgam de frământări. Noutatea trăirilor este intriga care atrage infinitul tumult afectiv. Cum o va afecta sentimentul iubirii și cum va decurge povestea de iubire? Ei bine, asta n-o să vă dezvălui, dar veți afla, cu siguranță, citind cartea.
    Scriitoarea – despre care nu degeaba am afirmat mai sus că dovedește o stranie abilitate de a modela emoțiile – transpune lumea personajului principal în două planuri temporale: trecut și prezent. Astfel, frământările Karinei vizează întâmplări dintr-un trecut pe care fata îl percepe mai liniștit decât perspectiva prezentului mereu gri.

    Faptul că iubirea dintre Karina și Dragoș nu este tocmai una acceptată de normele societății actuale este un motiv în plus pentru perpetua stare de frământare a fetei. Nu degeaba se spune că cele mai intense iubiri sunt cele interzise, cele imposibil de realizat, cele pe care societatea sau normele sale le respinge. Dacă se va materializa această iubire sau cum vor evolua existențele personajelor, veți afla răsfoind filele cărții.
    Unul din mesajele acestei minunate cărți este acela că dincolo de aparențe există mereu eforturi uriașe, dureri și renunțări pe care ochiul exterior nu le poate sesiza. Ne facem o impresie despre viața cuiva numai pe baza a ceea ce ni se permite să vedem, însă în fiecare suflet există o luptă interioară. Despre această luptă interioară, atât de sublim descrisă în cele 370 de pagini, aflăm citind „Între pământ și apă”.
     Stilul scriitoarei este unul special prin faptul că redă emoții de o mare intensitate, într-o manieră atât de fluidă, încât ai impresia că tot ceea ce citești, îți este povestit de către un înger:

„Când ești înconjurat de îngeri, o știi pentru că le simți prezența. Curentul provocat de veșmintele lor vaporoase îți mângâie fața și te aduc într-o stare de pură fericire și de adâncă melancolie. Le simți prezența ce emană parfumuri, hrană pentru suflet, ai vrea să îi atingi, însă nu poți…”.

   Prezența lui Dumnezeu în rugile personajului principal nu face decât să intensifice ideea de deznădejde, întrucât nimic din ceea ce se întâmplă nu pare să aibă acceptul sau ajutorul divin.
    Deși tinerețea înseamnă, de cele mai multe ori, exuberanța vieții și dorința de a savura orice clipă, Karina este mereu apăsată de timp, de spațiu, de emoții… de tot ceea ce o înconjoară:

„Cum mă îndreptam spre sala de balet, descopeream o zarvă ieșită din comun. Colegele alergau pe coridoare, vesele și totuși nu îndrăzneam să întreb ce se întâmplă. Am preferat să intru și să simt cum inima îmi ia foc din cauza unei emoții.”

    Întreaga carte pare o melodie, una pe care o balerină dansează spunând o poveste de iubire de o rară intensitate:

„-Karina…
Auzindu-mi numele șoptit printre mocnirile unui foc obosit ce-și căuta somnul cu o pasiune domoală, pe buze mi s-a ivit un zâmbet sincer. Nu m-am întors spre el, dar faptul că am tresărit, ușor fermecată de glasul lui, l-a convins că atenția îmi este îndreptată asupră-i. Pumnii mi s-au încleștat, căci vocea iubitului mi-a pătruns în măduva oaselor și m-a făcut să tremur ușor.
-Ești fericită?”

    Stilul Ralucăi Chiper este unul fluent, cartea se citește ușor, cititorul este purtat în odiseea emoțiilor pe care Karina le simte, iar finalul este unul pe măsură, dar vă las pe voi să-l descoperiți. Dacă vă închipuiți că după ce parcurgeți cele zece capitole, puteți respira la Epilog, vă înșelați… chiar și aici veți găsi emoții și le veți trăi la maxim.

     Titlul „Între pământ și apă” simbolizează antiteza între ceea ce și-a dorit personajul principal de la viață și ceea ce i-a oferit realitatea, relevând faptul că fata își duce existența între două lumi, într-un spațiu și în circumstanțe în care îi este imposibil să își găsească liniștea.
     Tema aleasă de către scriitoare este una de actualitate. Iubirea imposibilă, interzisă este o temă destul de des abordată de către scriitorii de literatură actuală, însă Raluca Andreea Chiper are un stil special, ca o șoaptă de înger, dovedind că este un iscusit maestru al cuvântului pe care îl îmbracă în diverse emoții.
    Indiferent care sunt așteptările unui cititor atunci când decide să citească „Între pământ și apă”, intensitatea emoțiilor la care va fi suspus îl va face, cu siguranță, ca la finalul lecturii, să fie convins că a citit o carte care-l va marca.
    Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!Quantum Publishers Logo

Cartea Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper, a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishing. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook  

Autor: Rodica Puşcaşu

Din vina domnișoarei Bridgerton, de Julia Quinn-parfum de fericire

Titlul original: Because of Miss Bridgerton
Editura Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Gen: Romance, Historical romance
Seria Rokesby : 1.Din vina domnişoarei Bridgerton (Because of Miss Bridgerton)

     Cărțile autoarei Julia Quinn le asociez cu veselie, multe zâmbete, personaje nonconformiste, puternice, ce nu se sfiesc să iasă în evidență. Familiile sunt numeroase, naturale, deschise şi trăiesc fiecare clipă. Dragostea poate fi considerată piatra de temelie a generației Bridgerton. Prima mea carte citită de la această autoare a fost Eu și ducele şi aşa m-am îndrăgostit de Bridgertoni. Pentru a înțelege evenimentele, trebuie să știți că acțiunea cărții Din vina domnișoarei Bridgerton se desfășoară în anul 1779, înaintea seriei Bridgerton. Partea frumoasă este că nu vă veți plictisi, replicile sunt savuroase, iar cele două familii care apar pe parcurs Rokesby și Bridgerton sunt diferite, dar foarte unite pentru că au la bază prietenia, respectul și naturalețea.

       Billie (Sybilla) Bridgerton este total opusă domnișoarelor de aceeaşi vârstă cu ea. La cei douăzeci și trei de ani, ar trebui să fie căsătorită, să poarte rochii după ultima modă, să meargă în fiecare sezon la Londra, dar ea parcă ar avea alte planuri sau ar aștepta persoana potrivită într-un loc pitoresc din Kent. Este băiețoasă, întotdeauna prima la provocări de orice fel, se îmbracă în pantaloni, citeşte cărţi despre agricultură, supraveghează cu ochi de vultur proprietățile tatălui său și indiferent ce alege să facă, se descurcă formidabil. De când se știe a trăit în compania familiei Rokesby. Este foarte bună prietenă cu Mary, fiica căsătorită a acestora, dar și cu frații ei. Andrew și Edward au fost prieteni de nebunii. Dacă exista un obstacol de trecut sau vreun joc de încercat, ei eram nedespărțiți. Singurul care nu le-a fost alături este George. El mereu a fost băiatul cel mare, urmașul familiei, cel mai serios care n-a știut să guste le glumele  sau să se tăvălească prin praf toată ziua şi să fie lipsit de griji.

     Probabil de aceea nici relația lui cu Billie Bridgerton nu a fost apropiată, mereu se evitau, numai că inevitabilul se produce, iar ea rămâne blocată pe un acoperiș.
       Deși ura pisicile, i s-a făcut milă de o pisică și a urcat în copac să o salveze, însă ghearele felinei care nu dorea să coboare i-au adus o căzătură zdravănă pe un acoperiș din apropiere și o entorsă la picior. Cum să coboare? Cine ar putea să o salveze? Oricine ar fi fost ideal, dar parcă nu chiar oricine, mai ales când îl zărește pe nesuferitul George Rokesby.
   

“Nu. Nu. Nu. Oricine, numai el, nu. Dar sigur că el era, fiindcă nimeni altcineva n-ar fi avut cum să treacă în plimbare pe lîngă ea exact în momentul în care lucrurile stăteau mai prost, cînd ea era într-o situaţie stînjenitoare, singura dată cînd ea avea nevoie să fie salvată.” 

      Conversația lor este delicioasă, râzi, te încrunți și tot așa. Se simte că au o prietenie de complezenţă, dar fiecare admiră la celălalt temperamentul, stăpânirea sau pur şi simplu nebunia din sânge. Sunt total opuşi sau cel puţin aşa se văd ei. :) George are intenţii bune şi urcă pe acoperiş să o salveze, dar eşuează lamentabil şi se trezesc împreună izolaţi, spre groaza fiecăruia. Singura şansă este ca Andrew, fratele lui George să treacă prin zonă şi să îi scoată din impas înainte ca reputaţia să le fie compromisă. Din păcate, Billie reuşise să se rănească la gleznă şi o durea destul de rău, dar voinţa sau poate mândria o determină să nu rostească prea multe proteste.

      Şi totuşi acest eveniment neplăcut le va fi piatră de temelie pentru următoarele aventuri :

“El şi Billie nu fuseseră niciodată prieteni, dar simţea un fel ciudat de responsabilitate pentru starea ei de bine, cel puţin în situaţia respectivă. Cum era proverbul acela chinezesc? Dacă salvai o viaţă, erai responsabil pentru ea pe veci? Nu-i salvase el viaţa lui Billie, dar fuseseră captivi pe acoperiş împreună…”


“Chiar dacă era femeia cea mai exasperantă din lume şi îl scotea din minţi de cele mai multe ori.”

    Încetul cu încetul, George a început să o cunoască pe Billie, să încerce să îi înţeleagă gesturile, să o descopere pe adevărata EA, femeia care ar putea să îl scoată din minţi :) şi cine ştie, poate să îi dăruiască şi fericirea.

“I se păru cel mai minunat sunet pe care îl auzise în întreaga lui viaţă.
Şi, poate, cel mai înspăimântător, fiindcă ştia ce înseamnă asta. Şi nu avea de gînd în nici un caz să se îndrăgostească, dintre toate femeile de pe pământ, tocmai de Billie Bridgerton.”

     Numai că viaţa lor pare să ia o cu totul altă întorsătură atunci când primesc vestea neplăcută că Edward Rokesby-căpitan în armată este dat dispărut. Printre grijile legate de soarta fratelui său, George se luptă şi cu sentimentele care nu-i dau pace. Ce părere va avea Billie şi cum va gestiona situaţia, hmmm, aici, chiar trebuie să descoperiţi. :)

    Din vina domnişoarei Bridgerton este o carte perfectă pentru vacanţă, uşoară relaxantă în care prietenia şi glumele frecvente sigur vă vor însenina clipele. Din păcate mi-aş fi dorit mai mult, să se ridice la nivelul celor din seria Bridgerton, iar relaţia dintre Billie şi George să se contureze într-un alt mod, nu doar spre final. Am apreciat legăturile dintre cele două familii, J. Quinn a ştiut cât să dozeze şi să îi pună în valoare.  În cazul în care nu ştiaţi, autoarea mărturiseşte că Billie este sora mai mare a lui Edmund, cel care va fi tată a celor opt copii din seria Bridgerton. În cazul în care aţi uitat ordinea cărţilor, dar şi a personajelor, vă invit să descoperiţi arborele genealogic. Mă gândesc că Billie în calitate de mătuşă a lor a avut grijă să le transmită câteva tehnici de supravieţuire nepoţilor săi :p 

arborele-genealogic-al-familiei-bridgerton-de-julia-quinn

Editura Miron

Cartea Din vina domnişoarei Bridgerton de Julia Quinn este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

De cealaltă parte a miezului nopţii de Sidney Sheldon-Colecţia Cărţi Romantice

  16.09.2016 apare cartea De cealaltă parte a miezului nopţii, de Sidney Sheldon, în colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei.

      Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, frumoasa Noelle Page pleacă din Marsilia la Paris.
Dezamăgită în dragoste, într-o lume condusă de bărbați, ea ajunge să își folosească puterea de seducție cu unicul scop de a se răzbuna pe singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat, Larry Douglas, tânărul aviator american care a abandonat-o.
Dar ce se va întâmpla când reușește în final să ajungă din nou față în față cu el – va avea oare forța să învingă dragostea și pasiunea pe care le-a simțit odinioară?
Însă Noelle a devenit amanta magnatului grec Constantin Demiris, unul dintre cei mai puternici și mai bogați oameni din lume, un om care nu uită și nu iartă nici cea mai mică ofensă care i-a fost adusă vreodată. Corupt până în măduva oaselor, Demiris consideră că are dreptul să împartă dreptatea în felul propriu – iar Noelle riscă să fie distrusă cu totul.
Singura victimă nevinovată este tânăra și inocenta Catherine Alexander, soția lui Larry Douglas, care devine un pion sacrificat în jocul lipsit de scrupule al răzbunării și al trădării care se dezlănțuie.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Colecţia “Cărţi Romantice” octombrie 2016-Libertatea pentru femei

    Lista cărţilor ce vor apărea în luna octombrie în colecţia Cărţi Romantice.

    1.”Mâna câștigătoare” de Nora Roberts – 7 octombrie 2016

Darcy Wallace fuge de acasă cu 10 dolari în buzunar și își încearcă norocul la cazino. Ca prin minune, câștigă o sumă fabuloasă și poate să își refacă viața. Dar nici nu știe ce pericol o așteaptă! Singurul ei sprijin pare a fi Robert MacGregor Blade, iar Nora Roberts e oferă cea de a șaptea poveste din seria MacGregor.

    2. ”Dragoste sub presiune” de Sandra Brown – 14 octombrie 2016

Legături de familie și atracție interzisă… o combinație care face imbatabilă orice carte semnată de Sandra Brown. Iar povestea lui Crawford Hunt, care încearcă să își recupereze fiica și să țină piept unui asasin periculos, te va ține cu sufletul la gură. Este unul dintre cele mai noi romane ale sale, publicate în America în 2015.

     3. ”Amintiri de neuitat” de Susan E. Phillips – 21 octombrie 2016

Suger Beth se întoarce în orașul natal din Mississippi disperată, fără niciun sfanț, dar prea mândră pentru a-și recunoaște înfrângerea. Numai că dușmanii din trecut abia așteaptă să se răzbune. Și printre ei se numără și bărbatul căruia i-a distrus cariera… dar între cei doi lucrurile sunt mult mai complicate decât credeau…

    4.”Talente ascunse” de Amanda Quick – 28 octombrie 2016

Serenity nu știe o boabă despre afaceri, dar trebuie să învețe să facă profit. Când îl întâlnește pe Caleb, își dă seama că are o șansă să ajungă unde vrea… dar nu își dă seama de toate ”talentele lui ascunse”.

Sursa text:  Libertatea pentru Femei

Sursa foto: Pinterest

Colecţia Iubiri de poveste de la Libertatea-octombrie 2016

În luna octombrie 2016, împreună cu ziarul Libertatea vor apărea următoarele cărţi ce fac parte din Colecţia “Iubiri de poveste”:

1. SUB ASEDIUL IUBIRII de Johanna Lindsey. Al treilea volum al seriei „Familia vikingă Haardrad”, din care am mai publicat FLĂCĂRI ȘI GHEAȚĂ și INIMI APRINSE. –01 octombrie 2016

2. TENTAȚIA PĂCATULUI de Cara Elliott. Volumul al doilea al seriei „Lorzii nopții”, continuarea romanului TENTAȚIA FRUCTULUI OPRIT. –08 octombrie 2016

3. O ÎNTÂLNIRE NEAȘTEPTATĂ de Alissa Johnson. Volumul al doilea al seriei „Familia Harveston”, continuarea romanului APROAPE O LADY, publicat în luna august.-15 octombrie 2016

4. INTENȚII VINOVATE de Lorraine Heath. Volumul al treilea al seriei „Lorzii pierduți”, continuarea romanelor ISPITIREA UNUI LORD și LORDUL ISPITEI.-22 octombrie 2016

5. CUM SĂ SEDUCI UN TICĂLOS de Vicky Dreiling. Al doilea volum al seriei „Cum să…”, din care am mai publicat CUM SĂ CUCEREȘTI UN DIAVOL.-29 octombrie 2016

Preţ ziar Libertatea + carte 13,99 lei

Sursa Cărţi Romantice

Din toata inima de Mary Balogh-Colecţia Cărţi Romantice-09.09.2016

09.06.2016 apare cartea Din toata inima de Mary Balogh în colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la toate chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei.

    Când erau copii, Geraint Penderyn și Marged Evans erau cei mai buni prieteni. Dar anii au trecut, și Geraint, considerat odinioară fiul bastard al con­telui de Wyvern, este acum stăpânul domeniului. După zece ani de absență, se întoarce acasă, și găsește lucrurile mult schimbate în rău. Marged îl urăște, învinuindu-­l de moartea soțului ei, în timp ce foarte mulți din­tre fermierii arendași pe pământurile lui trăiesc în mizerie. În copilărie cunoscuse și el foamea și lipsurile, crescând în mijlocul sătenilor, dar acum, devenit conte, este primit cu ostili­tate și resentimente.
Pentru a­-și împăca oamenii – și pentru a o recuceri pe Marged –, Geraint începe să joace rolul „Rebeccăi“, unul dintre conducătorii mascați ai răzmerițelor purtate în anul 1842. Curând, Marged li se alătură adepților „Rebeccăi“ și, așa cum era de așteptat, se îndrăgostește de bărbatul din spatele măștii.
Într-­o lume ideală, dragostea lor ar fi fost minunată. Dar acum amândoi știu că trebuie să lupte pentru a fi împreună, căci nu pot iubi decât într­-un singur fel – cu sinceritate, pasional, din toată inima.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Patriarhul clanului MacGregor este puternic, bogat și decis să-și continue obiceiul de a se amesteca în viețile celor dragi.

Miresele MacGregor de Nora Roberts-Colecţia Cărţi Romantice-02.09.2016

    Vineri 02.09.2016, apare cartea Miresele MacGregor, de Nora Roberts, în colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei!

    Patriarhul clanului MacGregor este puternic, bogat și decis să-și continue obiceiul de a se amesteca în viețile celor dragi.
La vârsta de 90 de ani, Daniel nu vrea nimic mai mult decât să-și vadă nepoatele măritate, fericite și pregătite să continue generația MacGregor.
Tinerele verișoare locuiesc împreună la Boston și sunt foarte mulțumite să se concentreze pe construirea unei cariere de succes în domeniile pe care și le-au ales.
Dar Laura, Gwendolyn și Julia descoperă curând ceea ce părinții lor știau de mult – că Daniel MacGregor are un talent înnăscut pentru pețit, așa că deja le-a ales fetelor candidații perfecți, despre care este convins că vor fi soții ideali.
Nu-i mai rămâne decât să pună lucrurile în mișcare… bineînțeles fără ca vreunul dintre cei implicați să bănuiască măcar ceva.
Trei superbe povești de dragoste, pline de pasiune și umor, își vor găsi împlinirea la magicul Hyannis Port, când Daniel MacGregor va reuși să ofere fiecărei nepoate darul pe care banii nu-l pot cumpăra – o iubire ca-n povești!

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

A Bollywood Affair

O iubire neaşteptată, de Sonali Dev

Editura: Lira

Titlul original: A Bollywood Affair

Traducerea: Mihaela Sofonea

Număr pagini: 283

Colecţia: Cărţi Romantice

    Născută în India a scris prima operă la vârsta de 8 ani. Opera sa a fost de teatru, despre identităţi greşite efectuate în cartierul Diwai în Mumbai. A petrecut câteva decenii în obţinerea de grade în arhitectură şi comunicare scrisă. Migrează pe tot globul şi îşi întemeiază o familie. Scrie pentru reviste şi site-uri. Odată cu apariţia primei cărţi dragostea pentru a spune poveşti a revenit în forţă. Ea combină cultura indiană cu cultura din alte ţării. Sonali Dev trăieşte în suburbiile oraşului Chicago cu soţul şi cei doi copii.

     ,,Mili Rathod nu şi-a văzut soţul de două decenii, adică de la vârsta de patru ani, când i-a fost promisă în cadru unei ceremonii tradiţionale. Cu toate acestea, statutul de femeie măritată îi oferă o libertate neobişnuită. Conştientă că Mili trebuie să devină o soţie modernă, demnă de pilotul militar căruia îi este sortită, bunica ei i-a permis să părăsească India pentru a studia opt luni în America. Mai trebuie doar ca soţul respectiv să-şi facă apariţia şi să ceară consumarea căsătoriei.
     Tot ce îşi dorise vreodată Mili era să fie o nevastă bună, o adevărată zeiţă domestică. Genul de nevastă după care soţul tânjea toată ziua. Genul de nevastă la care dădea fuga în fiecare seară deoarece amenajase un cămin atât de primitor, că până şi locuinţele somptuoase din serialele TV păreau machete de plastic prin comparaţie. O casă plină de dragoste, de râsete şi de aroma mâncărurilor perfect asezonate, pe care ea avea să le servească în vase impecabile din oţel inoxidabil, îmbrăcată în haine simple, dar elegante, făcând conversaţie cu umor şi inteligenţă. Căci atunci când îşi punea în cap, chiar putea să se îmbrace la patru ace.”

      Samir Rathod, unul dintre cei mai celebri regizori de la Bollywood, a venit în Michigan ca să obţină divorţul fratelui său Ridhi de Mili, deoarece el era căsătorit cu altcineva şi aştepta şi un copil.
      Cu farmecul său de cuceritor, Samir s-a gândit că îi va fi foarte uşor să obţină ce vrea.
      Se pare că întâlnirea dintre cei doi este una hilar-dureroasă.
     Prietena lui Mili a fugit cu iubitul său, iar când Samir apare la uşa apartamentului, Mili îl confundă cu fratele lui Ridhi, va sări de la balcon, va ateriza cu capul în bicicleta sa, iar cu bicicleta se va izbi de un copac. Primul gând a lui Samir este: -Cine este nebuna asta? O frumuseţe cu o claie superbă de păr şi cu gene incredibil de lungi.
    Bunul simț îi dictează să o ducă la spital, iar acolo, va avea grijă de ea până va fi externată.
    Lui Mili nu îi vine să creadă ce bărbat superb a dat peste ea. Deşi crede în continuare că este cel care o caută pentru prietena sa, nu se poate opri din admirat.

,,În momentul acela, bărbatul ridică perdeaua înflorată cu un braţ musculos şi umplu micul spaţiu de lângă pat. Mili nu mai văzuse pe nimeni care să arată astfel, cel puţin nu în viaţa reală. În primul rând, era atât de mare şi atât de perfect sculptat, încât ar fi putut fi foarte bine o statuie. În al doilea rând, proporţiile lui desăvârşite îi aminteau de actorii din reclame care se plimbau nonşalant în haine ce le veneau ca turnate. Doar că cel din faţă ei era desculţ.
– Nu au putut găsi papuci de spital pe măsura mea, îi explică el, observându-i direcţia privirii.
Mili făcu ochii atât de mari, că aproape îi ieşiră din cap.
– Dumnezeule, dar cât porţi?
– Numai 48, spuse el zâmbind.”

    Astfel decurge relaţia dintre cei doi. Mult umor, dar şi atracţie, când Samir se mută la Mili pentru a o îngriji, hrăni (Mili nu avea mai nimic de mâncare, tot ce economisea muncind trimitea bunicii sale), dar şi pentru a-şi scrie scenariul care stagna de o bună bucată de vreme. Se pare că soaţa fratelui său era o muză pentru el, dar şi o nedumerire. Samir descoperă că Mili nu este nici naivă, nici pusă pe făcut avere. Cine îi trimite atunci fratelui său scrisori despre împărţirea banilor?
     Mili va avea grijă ca prietena sa să se împace cu părinţi şi să îi accepte prietenul pentru a se căsători.
    Când Samir o duce pe Mili la ceremonia de căsătorie, totul ia o întorsătură hilară, dar şi atracţia dintre cei doi este tot mai aprinsă, deşi ştie că nu s-ar cuveni.

    Samir ajunge să facă parte din viaţa lui Mili, dar pare să aibă de înfruntat o dilemă insolubilă: cum poate să se îndrăgostească de o femeie care, teoretic, este cumnata lui?
    Deşi încearcă să treacă peste faptul că a fost un bastard alb, că a fost îngrozitor bătut de către bunic şi aruncat în fântână, Samir încearcă să meargă mai departe. Va reuşi?
    Cum să îi spună că este fratele pilotului pe care îl aşteaptă de douăzeci de ani?
    Va da Mili o şansă acestei relaţii imposibile?

   Nota mea pentru ,,O iubire neaşteptată”  este 10.
   Autoarea aceasta, Sonali Dev, care este nouă la noi, mi-a mers la suflet, pe lângă obiceiurile de nuntă prezentate, mai ales prin întrepătrunderea tradiţiei, mi-a plăcut şi umorul din carte, gen: “-Eşti nebună?
Sentimentul că ar fi unica persoană din lume se evaporă.
-Bunica mea spune că da, un pic. De ce?”

Campania: #PromovamLiteratura

promovam literatura 2

Autor: Nicol

Dorinţa de Mary Balogh-Colecţia ,,Cărţi Romantice”-26.08.2016

Vineri, 26.08.2016, apare cartea Dorinţa, de Mary Balogh în colecţia ,,Cărţi Romantice“. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista  Libertatea pentru Femei.

Fiica ilegitimă a unui lord englez, Sian Jones a renun­țat la originile sale pentru a trăi într­-o comunitate de mineri din sudul Țării Galilor. Însuflețită de cauza lor, se hotărăște să accepte cererea în căsătorie a liderului unei mișcări revoluționare împotriva tiraniei proprietarilor englezi ai minelor.
Însă principiile lui Sian sunt zdruncinate din temelii în clipa în care acceptă să fie guvernanta fiicei lui Alexander Hyatt, misteriosul marchiz de Craille, simbolul lucrurilor împotriva cărora ea – și oamenii alături de care trăiește – se revoltă.
Nici prin gând nu îi trece că Alexander va reuși să-­i schimbe toate concepțiile. El se arată înțelegător cu cauza muncitorilor de pe pământurile lui, este un tată iubitor și, în plus, dincolo de averea și de poziția lui, este un bărbat cu adevărat fermecător.
Și, mai presus de toate, își oferă inima fără opreliști femeii care i­-a luminat viața.
Acum, prinsă între două lumi și între promisiunile – și dorințele – a doi bărbați, Siân se vede nevoită să facă o alegere care îi va influența iremediabil viitorul. O alegere ce nu poate fi făcută altfel decât în numele dragostei…

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Seria Maiden Lane

Bravul meu căpitan, de Elizabeth Hoyt

Titlul original: Dearest Rogue
Traducerea: Mihaela Sofonea
Editura Alma/Litera
Anul: 2015
Nr. Pagini-276
Colecția Iubiri de poveste
Gen: Historical romance, romance

    Elizabeth Hoyt este unul dintre cei mai bine vânduţi autori de historical romance. Ea scrie de asemenea şi contemporane sub numele de Julia Harper. Are nenumărate cărţi, iar cartea din seria Maiden Lane, este superbă.
E. Hoyt locuieşte acum în Illinois, împreună cu soţul şi cei doi copii.

    Seria Maiden Lane: 1. Dorinţe ascunse 2010-Lazarus Huntington şi Temperance Dews, 2. Plăceri vinovate-Hero Batten şi Griffin Remmington, 3. O pasiune imposibilă-2011-Silence Hollingbrook şi Mickey O’Connor, 4. Fantomă din St Giles -2012-Winter Makepeace şi Isabel Beckinhall, 5. Lordul întunericului-2013-Godric St. John şi Margaret Reading, 6. Ducele nopţii-Maximus Batten şi Artemis Greves, 7. Dragul meu necunoscut-2014-Apollo Greaves şi Lily Stump, 8. Bravul meu căpitan-2015-Phoebe Batten şi James Trevillion, 9. Cel mai tandru libertin-Eve Dinwppdy şi Axa Makepeace, 10. Duke of sin-2016, 11. Duke of Pleasure-2016, 12.-Duke of Desire-2017.

     Căpitanul James Trevillion, care făcuse parte din Regimentul 4 Dragoni, era obişnuit cu locurile primejdioase. Vânase tâlhari în vânzoleala din St Giles, arestase contrabandişti de-a lungul stâncilor din Dover şi păzise spânzurătorile Tyburn în toiul răzmeriţei. Totuşi, până acum nu ar fi inclus Bond Street printre astfel de locuri, dar de data aceasta s-a întâmplat.
Drăgălaşa Lady Phoebe, este ţinta unei tentative de răpire, dar cei doi scapă, fugind cu un cal.

“Sora ducelui de Wakefield, Lady Phoebe, era plinuţă, tulburător de drăgălaşă şi cât se poate de amabilă cu aproape toată lumea, mai puţin cu el. Era totodată oarbă, motiv pentru care îşi ţinea mâna pe antebraţul stâng al lui Trevillion şi pentru care, de fapt, căpitanul se afla acolo: era garda ei personală.”

    Am înţeles că o protejează, că au scăpat de răpire, dar “tulburător de drăgălaşă” ei, înseamnă că nu îi este indiferentă sora ducelui. Ştie că nu poate să aspire la o relaţie cu ea, dar…
    Cine încearcă să o răpească? se poate ca pentru răscumpărare, sau pentru a o forţa să se căsătorească cu cine nu trebuie (vânători de zestre, răzbunare).
    Se pare că nici lui Phoebe nu îi este indiferent căpitanul. Pare că se comportă cam rece cu ea, dar oare cum ar fi să sărute acel sloi de gheaţă? S-ar topi?
      Phoebe se interesează cum arată-răspunsul este pe măsură!

“-Şi cum arată mai exact căpitanul Trevillion?întreba ea, dornică să evite gândurile apăsătoare.
-Ei bine, începu Hero gânditoare. Are o faţă lungă.
Phoebe rase.
-Asta nu-mi spune nimic.
-Ridată, completă Artemis. Are faţa ridată. Are nişte șănțulete în jurul gurii, care e oarecum subţire.
-Are ochii albaştri, interveni verişoara Bathilda. Foarte frumoşi, într-adevăr.
-Dar pătrunzători, spuse Hero. O şi are părul negru.”

    Oare această descriere o va satisface pe Phoebe? Ce bine ar fi să nu mai fie ţinută în casă, să nu i se mai spună ce are voie şi ce nu. Ar fi bine ca James să fie de partea ei. Nici nu bănuieşte ea, cât de greu îi este căpitanului nostru să facă pe autoritarul.

“Părul ei şaten-deschis îi cădea pe umerii zvelţi, obrajii rotunzi se îmbujoraseră de la vânt cât călăriseră, iar gura îi era asemenea unui boboc de trandafir. Părea tânără şi puţin pierdută, deşi se afla în străvechea casă a familiei sale. El îşi dorea amarnic să se îndrepte spre ea şi să o ia în braţe. Să îi ofere confort, deşi nu avea nevoie de acesta şi nici nu-l dorea.”

    După a doua tentativă eşuată, a treia oară Phoebe este răpită, ea fiind trădată chiar de camerista sa. James va reuşi să o salveze la timp dintr-o căsătorie aranjată. Până se va afla cine este în spatele acestor răpiri, James o va duce departe, acolo nimeni nu va şti unde este, şi va fi în siguranţă. Oare aşa va fi? Drumul care durează câteva zile îi va apropia pe cei doi, m-ai ales că se vor da drept soţ şi soţie pentru a nu atrage atenţia asupra lor.
     Ce se întâmplă la ferma părintească a tatălui lui James? Vor reuşi cei doi să păstreze distanţă? Cine este vinovat de răpire? Ce se va întâmpla când Maximus, ducele de Wakefield, va veni să îi găsească? Vor avea şansă cei doi la fericire?

    O carte foarte drăguţă din punctul meu de vedere, doi tineri care cred că soarta le este potrivnică, o atracţie irezistibilă, dar totuşi, manierele şi bunul simt primează. Recomand cu căldură această carte.

    Nota mea pentru carte este 10, la fel şi cu celelalte cărţi publicate. 

                                                                                   Autor: Nicol

„Tocmai fusesem făcută terci! Aveam nevoie de puțină atenție, de ceva!”

Frumusețe periculoasă de Linda Howard

Titlul original: Drop Dead Gorgeous
Editura Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Seria Blair Mallory: 1. Merită să mori pentru ea (To Die For-2004), 2. Frumusețe periculoasă (Drop Dead Gorgeous-2007)
Gen: Romance, Romantic Suspance

    Descriere carte:

     Blair Mallory a supraviețuit deja unei tentative de asasinat. Acum se pregătește de nuntă și reușește în ultimul moment să evite un nou glonț. Și un Buik care încercă să o lovească din plin. Deși identitatea șoferului rămîne un mister, intențiile lui criminale sînt clare. Dar nici măcar Wyatt Bloodsworth, viitorul mire, detectiv de poliție, nu pare foarte convins că ea a devenit din nou o țintă…

    Dacă ați citit primul volum din serie-Merită să mori pentru ea, atunci sunteți cumva familiarizați cu Blair Mallory. Narată la persoana întâi din perspectiva personajului feminin, întreaga carte prinde un farmec aparte pentru că efectiv trăiești fiecare pas împreună cu ea. În pofida aparențelor, este mai mult decât o blondă sexy, ci și o femeie de afaceri care nu face totul la întâmplare. A supraviețuit numeroaselor obstacole întâlnite și istețimea i-a fost de mare folos.
    Mă tot gândeam ce-ar mai fi putut să scrie autoarea despre această femeie care își întâlnește sufletul pereche, efectiv nu înțelegeam strategia scenariului. Ok, a trecut testul cititorilor, s-a remarcat, a scăpat cu bine de atentate, s-a îndrăgostit nebunește pe Wyatt Bloodsworth, se vor căsători, the end of story. Pentru mine era suficient, dar faptul că autoarea și-a ascultat instinctul a adus un mare plus, iar cartea Frumusețe periculoasă mi s-a părut mult mai amuzantă decât precedenta.
      Vă propun să luați o blondă care arată trăznet, adăugați puțină carismă, oferiți un termen limită până la nuntă și pe parcurs condimentați atmosfera cu adrenalină. Fie o ceartă cu logodnicul, fie tentative de omor care mai de care mai incitante și lăsați totul să fiarbă la foc mic.
     Rezultatul va fi neprevăzut și pe placul tuturor. Rețeta perfectă pentru o carte relaxantă și ideală pentru iubitorii de romance.

      Mi-a plăcut cum a reușit să se descurce, dar cel mai mult m-a distrat modul cum s-a gândit să iasă din încurcături sau să se răzbune pe cei care i-au stat în cale. Dacă adăugați la întrebările de pe parcurs și puțină pasiune s-ar putea să vă aducă direct la situații limită.

      Pentru a înțelege acțiunea, trebuie să știți că Blair Mallory vrea o nuntă fără fast, dar care să unească întreaga familie. Cum niciodată nu reușește să-i împace pe toți, singura soluție este să amâne evenimentul, dar Wyatt nu este de acord. O iubește nebunește și chiar dacă uneori nu poate să facă compromisuri, pare să se adapteze rapid. Îl scoate din minți, dar merită fiecare clipă de împăcare. Obosit să o tot contrazică, îi dă termen o lună de zile sau se vor căsători oriunde, inclusiv în Las Vegas (spre oroarea miresei, dar și a mamei soacre :) ). Numai că ea este în continuare nemulțumită:
   Wyatt „În regatul animalelor, masculul își marchează teritoriul urinînd pe el. Eu nu-ți cer decît să-ți schimbi numele de familie cu al meu. Alege!”
  Blair  „- Să nu îndrăznești să faci pipi pe mine! m-am răstit eu, indignată. Wyatt reușea să mă scoată din minți mai repede decât oricine altcineva, ceea ce echilibra cumva situația, dar asta a durat numai cîteva minute, pînă când imaginea și-a făcut loc în mintea mea și tonul răstit s-a transformat într-o cascadă de rîs.”
Frumusete periculoasa de Linda Howard     După o împăcare înflăcărată, urmează partea cea mai înteresantă: căutarea rochiei de mireasă, dar și restul accesoriilor de nuntă.
     Forțată de împrejurări se apucă de pregătiri, doar că o simplă ieșire nocturnă la mall va fi începutul unui lung șir de incidente neplăcute. O dubă parcată în apropiere de ea pornește cu viteză și are o singură țintă, să o lovească cu orice preț. O săritură spontană o va salva de la dezastru și se va trezi pe asfalt înconjurată de pungile de cumpărături.
     „Îmi amintesc senzația ascuțită, de arsură din momentul în care am alunecat, rostogolindu-mă, pe asfalt. Îmi amintesc că am gîndit: Pantofii mei! în timp ce încercam cu disperare să țin de pachetele cu cumpărături. Îmi amintesc zornăitul cerceilor și gustul cald al sîngelui.”

    Modul cum Blair vorbește cu cititorul și cum îl informează face și mai reală situația, empatizând la fiecare gest.

     „Pentru Dumnezeu, unde era toată lumea? Unde sînt cei care stau la mall pînă la miezul nopții?”

      „Tocmai fusesem făcută terci! Aveam nevoie de puțină atenție, de ceva!”

     „Alo, un corp zace în parcare și nu observă nimeni?

      Reușește să se descurce singură, cheamă salvarea, poliția, primește primul ajutor, însă simpla contuzie de la cap se datorează nu unui accident, ci unei tentative de omor. Wyatt se simte frustrat, gestionează situația din punctul de vedere al unui polițist, dar este alături și de iubita lui. Și cum nimic nu merge ca pe roate, pe parcurs vor fi alte incidente menite să ne țină în suspans, iar Blair este în centrul atenției. Va fi dificil pentru ea să se refacă fizic, să continue pregătirile de nuntă, iar rutina zilnică să nu îi fie afectată. Este greu să urmărești fiecare mișcare, să te uiți după femei necunoscute sau după gesturi care pot fi suspecte. Ceea ce trăiește ea, se reflectă și asupra lui Wyatt, o sprijină în totalitate, dar nu poate să îi facă pe plac pentru că are nevoie de dovezi, nu de presupunerile pretențioasei sale iubite.

     Și când credea că viața merge pe un făgaș normal, începe să fie sunată după un număr necunoscut și îi se spune în șoaptă: “Păcat că am ratat”. Cine este femeia care dorește să se răzbune? Ce ar mai putea să vrea de la ea? Sunt doar întrebări care se vor înmulți pe parcurs pentru că tentativele vor continua și are un singur scop… să moară în cele mai groaznice chinuri.

    Frumusețe periculoasă este cartea care mi-a înseninat chipul, m-a ținut în suspans și chiar dacă sunt subiectivă, a meritat să citesc fiecare filă. Nu pot să critic ceva anume pentru că este o lectură ușoară, relaxantă, ideală de luat în vacanță, nu o lucrare de doctorat cu detalii tehnice. Alături de Blair și familia ei temperamentală te simți special, zâmbești, iubești, trăiești.

      Despre autor:

     Linda S. Howington s-a născut la dată de 03.08.1950 în Albama, S.U.A. Este unul dintre cei mai bine vânduţi autori de romane de dragoste/suspans având cărți publicate sub pseudonimul de Linda Howard. Este şi unul dintre membrii fondatori ai Romance Writers of America.

 

Editura Miron

Cartea Frumusețe periculoasă de Linda Howard este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

Surse foto: pixabay.com

O iubire neaşteptată, de Sonali Dev-Colecţia Cărţi Romantice

19.08.2016, apare cartea o Iubire Neaşteptată de Sonali Dev, în colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la chişocurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei.
     Mili Rathod nu și-a mai văzut soțul de două decenii, adică de la vârsta de patru ani, când i-a fost promisă în cadrul unei ceremonii tradiționale.
Conștientă că Mili trebuie să devină o soție modernă, demnă de pilotul militar căruia îi este sortită, bunica ei i-a permis să părăsească India pentru a studia opt luni în America.

Samir Rathod, unul dintre cei mai celebri regizori de la Bollywood, a venit în Michigan ca să obțină divorțul fratelui său. Cu farmecul și reputația lui de cuceritor, n-ar trebui să-i fie deloc greu să convingă o fetișcană credulă de la țară să semneze actele. Descoperă însă că Mili nu e nici naivă, nici pusă pe făcut avere. Pe nesimțite, Samir ajunge să facă parte din viața lui Mili, dar pare să aibă de înfruntat o dilemă : cum poate să se îndrăgostească de o femeie care, teoretic, este cumnata lui?
Și cum să-i dezvăluie că este fratele pilotului militar pe care ea îl așteaptă de douăzeci de ani?
Sonali Dev și-a făcut debutul cu acest roman devenit instantaneu un bestseller, înscriindu-se în topul celor mai bune cărţi ale anului.

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

Lista cărţilor ce vor apărea în luna septembrie în colecţia Cărţi Romantice.

Colecţia ,,Cărţi Romantice” septembrie 2016-Libertatea pentru femei

Lista cărţilor ce vor apărea în luna septembrie în colecţia Cărţi Romantice.

1.Miresele MacGregor, de Nora Roberts – 2.09.2016 

Șeful clanului MacGregor este bogat, puternic și foarte hotărât să-și vadă nepoatele măritate cât mai curând, chiar dacă pentru ele nu contează altceva decât cariera. Bătrânul a ales deja trei candidați potriviți. Rămâne de văzut dacă își poate pune în aplicare planurile.

2. Din toată inima, de Mary Balogh – 9.09.2016 

Când erau copii, Geraint Penderyn și Marged Evans erau cei mai buni prieteni. Dar viața i-a schimbat și i-a înstrăinat. Marged ajunge să îl urască de moarte pe fostul ei amic, fiind convinsă că a fost implicat în moartea soțului ei. O poveste cu parfum istoric, cu multe aventuri și pericole, dar și cu o pasiune răvășitoare.

3. De cealaltă parte a miezului nopții, de Sidney Sheldon – 16.09.2016 

Bestseller internațional și sursa unuia dintre cele mai bune filme inspirate de romanele lui Sheldon, cartea urmărește viața unei tinere americane destul de naive, care pică în capcana unui afemeiat și a unor persoane dornice de răzbunare.

4. Dragostea nu are reguli, de Amanda Quick – 23.09.2016 

Grace Elland trebuie să se lupte cu demonii trecutului și să își refacă viața, dar află cu disperare că cineva a țesut un plan diabolic să o distrugă și pe ea, și tot ce e în jurul ei.

5. Trandafirul sălbatic, de Susan Elizabeth Phillips –30.09.2016 

Războiul dintre cele două Americi s-a terminat, dar pentru Kit Weston el continuă. Deghizată în bărbat, Kit călătorește la New York să îl elimine pe Baron Cain, bărbatul care stă în calea fericirii ei. Dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată și Kit își dă seama că nu e prea ușor să îl dea la o parte pe Baron, așa cum credea.

Sursa text:  Libertatea pentru Femei

Sursa foto: Pinterest

Iubire, pasiune, intrigă polițistă, mister paranormal în lumea hotelurilor de lux și a negustorilor de artă.

Dragostea e oarbă de Amanda Quick-Colecţia Cărţi Romantice-12.08 2016

    Vineri, 12 august, apare cartea ”Dragostea e oarbă”, de Amanda Quick, în colecția Cărți Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revistei ”Libertatea pentru femei” la preţul de  9,99 lei (revistă +carte).

 Iubire, pasiune, intrigă polițistă, mister paranormal în lumea hotelurilor de lux și a negustorilor de artă. 

Tânăr, bogat, dar nefericit

    John Laird Trask este patronul unui renumit lanț hotelier. Este tânăr, are succes, dar ascunde în inima lui o mare durere: moartea tatălui său, în urmă cu 12 ani. Toată lumea a fost de acord că a fost vorba de un accident, dar John crede că a fost omorât. Ajuns din nou în orașul natal pentru deschiderea unui hotel, profită de oportunitate pentru a investiga presupusa crimă. Principalul suspect este chiar partenerul de afaceri al bătrânului, Lloyd Kenyon.

    Coincidență sau nu, experta în artă angajată pentru decorarea noului spațiu este chiar fiica vitregă a lui Lloyd, Alexa Chambers. Nici ea nu îl iubește prea mult pe Lloyd. Mama ei s-a mutat cu el la un an și jumătate de la divorț și la un an de la moartea violentă a soțului….citiţi mai multe aici

Sursa foto şi text: Libertatea pentru femei

„Cum ai putea să trăiești zi după zi știind că nu faci decât să numeri zilele până la propria ta moarte?”

Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

Titlul original: Me Before You
An apariţie: 2016
Editura: Litera
Traducere: Gabriel Tudor
Nr. Pagini: 398
Colecția Blue Moon

Două destine captive şi o luptă aproape imposibilă!

  „O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

     Înainte să te cunosc este o lecție de viață învăluită într-o poveste de dragoste care îndulceşte atmosfera romanului şi ne arată ce înseamnă sacrificiul. Simţim cum ne prinde în mrejele ei și nu știm ce se întâmplă, dacă este un vis urât sau doar o crudă realitate. Ecranizarea m-a bulversat și lacrimile au curs valuri, dar când am citit cartea am trăit cu adevărat emoţia şi am înţeles cum viaţa unui om se poate schimba radical fără voia lui. Fiecare personaj se luptă, aşteptând ceva, dar unul singur este pedepsit cu adevărat.

    Will Traynor este un contrast al sentimentelor, prin ochii lui poți vedea ce a avut și ce a pierdut într-o secundă de neatenție. Atunci când Dumnezeu pare să-l uite în scaunul cu rotile şi doar pe plan medical ar putea exista o șansă, apare o luminiţă care îi va însenina clipele de suferinţă.

Dacă mâine tu ai fi în locul lui Will, cum ai reacționa?

     Personal, recunosc, cartea pe alocuri m-a lăsat fără cuvinte, am înțeles, m-am revoltat, am zâmbit, m-am speriat și am așteptat un miracol. În toată această nebunie, am fost alături de Will, bărbatul care a trăit la maxim fiecare clipă și în anul 2007, dintr-un accident stupid a ajuns în scaunul cu rotile (“Și apoi nu mai e nimic”). Coloana îi este fracturată, în rest este dependent în totalitate de cei din jur. Doi ani mai târziu se află în acelaşi stadiu, a obosit să spere şi să aştepte, dar gândurile ar putea să îi fie schimbate radical pentru că în viaţa lui apare EA.

    Louisa Clark (26 ani) este pata de culoare din orășelul în care locuiește alături de părinții ei. Are un iubit de care se crede îndrăgostită, îşi iubeşte hainele vintage şi crede că un ceai poate aduce zâmbetul pe buze oricui. Ordinea i se schimbă când este concediată de la ceainăria The Buttered Bun. Are nevoie de bani și găsirea unui loc de muncă este prioritară, iar postul de îngrijitoare la domiciliu în casa familiei Traynor ar fi soluţia ideală. Au nevoie de cineva care să supravegheze un tânăr în scaun cu rotile și chiar dacă nu are pregătirea medicală necesară, atitudinea ei optimistă ar putea să îi aducă un post foarte bine plătit. Numai că ea nu știe absolut nimic despre persoana pe care trebuie să o îngrijească. Scopul lui Will este să o terorizeze şi să plece îngrozită, numai că grijile din familie o forţează să rămână şi să-l suporte:
 

„Va trebui să ai nervi de oțel. Mica ieșire de azi-dimineață e felul lui de a te scoate din minți.
   – De aceea e salariul atât de mare?
    – O, desigur.”


     Chiar dacă se străduiește să îi intre în grații zi de zi, încercările ei disperate mai mult îl enervează pe Will Traynor.

    „-Domnișoară Clark, viața mea nu se va îmbunătăți semnificativ în urma unor plimbări pe drumurile de țară din preajma castelului Stortfold.”

    Stocurile de medicamente de acasă, asistentul medical care îl vizitează zi de zi, dar şi indicaţiile care le primeşte în caz de o criză spontană, o fac pe Louisa să înţeleagă ce înseamnă să lupţi cu o boala. Părinţii lui Will ar putea să îi ofere orice tratament i-ar fi de folos, numai că până acum n-au descoperit formula magică.
 

   „Are tetraplegie cu leziuni la vertebrele cervicale C5-C6. Asta înseamnă că nimic din ce e sub pieptul lui nu se mai mișcă.”


  

   „Medicii încă n-au descoperit cum să pună la loc măduva spinării.”


    Legătura care se simte între Will și Louisa îi apropie și cumva ea reușește să spargă acea linie invizibilă și să îl cunoască cu adevărat. Pentru el este o suferință zilnică să fie dependent, să nu poată lua nici măcar o decizie, să uite că odată a fost un bărbat cu o carieră de succes, activ şi plin de viaţă care putea face orice. Zâmbetele și potențialul care îl vede la Lou, fata energică care își iroseşte clipele în acel orășel al nimănui, îl stimulează pe Will să discute, să îi arate ce pierde, să cunoască, să descopere lumea. Dacă el are șanse minime de reușită, atunci măcar ea să lupte, să evadeze și să meargă mai departe.
      Numai că situația devine cumva complicată. Fata care înflorește zi de zi începe să vadă situația altfel și să spere, să caute soluții pe Will, să îl facă să accepte ceea ce are, să înţeleagă că nu este singurul caz din lume.
  

  “Mi se părea nedrept că, deși nu le putea folosi sau simți, extremitățile lui îi provocau atâta durere.
     În ciuda atâtor greutăți, el nu se plângea niciodată. De aceea am avut nevoie de săptămâni întregi ca să înțeleg că, de fapt, suferea profund.”


      Deși pare imposibil, ea vede viitorul cu alţi ochi, dar din păcate, nu și Will:
    

„Cum ai putea să trăiești zi după zi știind că nu faci decât să numeri zilele până la propria ta moarte?”


Inaint sa te cunosc(Me Before You) de Jojo Moyes

     Dacă nu cuvintele, atunci măcar faptele îl vor convinge pe Will că Louisa este o persoană specială şi încetul cu încetul sentimentele lor vor lua o întorsătură diferită. Dacă dragostea ar putea face minuni, atunci multe persoane ar fi scutite de clipe de amărăciune, numai că uneori ea nu este suficientă. Cât de complicat poate fi?

    Un subiect dificil care m-a măcinat clipă de clipă. Alături de Will și Lou am trecut prin toate stările și m-am întrebat de ce uneori se întâmplă așa ceva. De ce nu avem soluții? De ce..?
  

  „-Tu, Clark, spuse el, privindu-și palmele, ești singura persoană cu care am simțit că pot discuta de când am ajuns în nenorocitul ăsta de scaun.”

    Lou și Will sunt două firi care ajung să facă un compromis, deși la început nu se suportă, pe parcurs gândurile li se schimbă. Fiecare va lupta pentru ceva anume: Lou să-l facă să zâmbească și să se resemneze cu viața pe care o are, iar Will să o convingă să iasă în lume, să înceapă o facultate și să își croiască un drum în viață. Dar cum ar putea să facă acest lucru când destinele lor par să fie strâns legate și dependente de scaunul cu rotile al lui Will?

      Autoarea Jojo Moyes nu a ales la întâmplare subiectul, se simte pe parcurs că s-a documentat și a decis să ofere cititorilor reversul medaliei. Cum ar fi dacă ar fi? Ai schimba ceva? Ai lupta sau ai renunța?
     Mi-aș dori să scriu că este o carte pentru oricine, dar din păcate subiectul este destul de controversat. Pentru a nu strica farmecul lecturii, am ales să fiu puțin ambiguă în detalii, dar trebuie să recunosc că este o carte bulversantă.
       Dacă v-aţi gândit să vedeți ecranizarea, vă recomand să renunțați, cartea este mult mai bună. Nu există comparație, iar explicațiile duc mai aproape cititorul în lumea obscură a celor care și astăzi mai speră la o minune. Sunt atât de multe cazuri și atât de mulți oameni care au ales să lupte încât este chiar jenant ca noi, cei sănătoși să ne plângem de diverse nimicuri.
      Astfel de cărți deschid ochii și te fac să te simți extrem de norocos, într-un fel cu un ochi râzi și cu altul plângi.

editura-literaCartea Înainte să te cunosc de Jojo Moyes a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Mili

La răscruce de vânturi de Emily Bronte

Editura Art
Colecția Biblioteca Pentru Toți
Nr. de pagini: 369
Notă: 7/10

     După mai bine de un secol, unicul roman (din păcate) al lui Emily Bronte încă se pliază pe societate, încă mai răscoleşte sufletele cititorilor şi încă mai transmite sentimente ascunse şi amestecate într-o simfonie copleşitoare.

    Valoarea clasicilor este incontestabilă. Este vorba despre puterea din spatele cărţii şi despre mesaje, sentimente şi complexitatea cu care sunt îmbinate destinele personajelor astfel încât nu neapărat să scandalizeze, dar să zguduie din temelii cititorul şi să-l facă să-şi pună întrebări, să-l înveţe, să-l educe şi să-l facă conştient de anumite aspecte.

    La răscruce de vânturi este acea carte care rezistă în timp şi care încă mai sensibilizează sufletele cititoarelor de peste tot. Fascinanta poveste începe cu domnul Lockwood care merge în vizită la Heathcliff în Wuthering Heights, care în română este echivalent cu răscruce de vânturi, un loc ciudat unde vântul suflă din toate părţile creând un sunet special şi înfricoşător atunci când trece prin ferestre sau pe suprafața zidurilor create special să reziste.

     Heathcliff este proprietarul unei case pe care domnul Lockwood o închiriază încercând să-i dea timp să-şi pună ordine în gânduri şi în viaţă fără să ştie că aici este locul în care va auzi cea mai tulburătoare poveste de dragoste, povestea lui Heathcliff şi a lui Catherine, personaje care mai târziu vor ajunge personaje simbol ale nefericirii şi eşecului în dragoste, dar în acelaşi timp şi simboluri ale dragostei adevărate şi eterne depăşind graniţele morţii.

    Domnul Lockwood află povestea de la Nelly, slujnica credincioasă a familiei care a fost mereu acolo şi care a reuşit să vadă peste ani urmările deciziilor luate din mândrie, lăcomie si ură. 

    Catherine şi fratele ei trăiau fericiţi la Wuthering Heights până într-o zi când tatăl lor le-a adus un ţigan orfan cules de pe străzile Londrei. Încă din acea zi s-a creat un dezechilibru care mai târziu va dezlănţui un adevărat dezastru. Cât timp tatăl celor doi copii a fost în viaţă a reuşit să ţină lucrurile sub control chiar dacă cu cât Catherine îl iubea mai mult pe Heathcliff cu atât fratele ei îl ura mai mult pe nefericitul personaj, însă după moartea tatălui lor lucrurile au scăpat de sub control, iar printr-o serie de evenimente nefericite şi nepotrivite Catherine ajunge să se căsătorească cu Edgar Linton.

      În această carte avem o dragoste care te consumă şi le consumă (pe personaje). Este zgomotoasă şi violentă şi reverberează până adânc în măduva oaselor.

      Nu îmi plac finalurile triste, mă deprimă şi mă fac să mă gândesc că lumea nu e un loc minunat şi că lucrurile nu sunt bune, că natura umană strică tot şi că fericirea este ceva greu de atins, utopic chiar. Prefer finalurile fericite, dar din păcate această cartea nu mi-a oferit unul.

    Motivul pentru care nu am dat nota 10 acestei cărţi nu este doar finalul care (după părerea mea) este de o tristețe sfășietoare, ci şi datorită ameţelii totale din poveste. Datorită faptului că este o povestire în povestire trecerile de la trecut la prezentul incert sunt dese, neaşteptate şi bruşte, uneori nu-ţi dai seama când se întâmplă acest lucru şi alteori mai intervine şi câte o replică de la persoana care ascultă povestea ceea ce este foarte derutant şi puţin enervant, totuşi ideea şi acţiunea în sine merită sacrificiul pentru ca a fost ceva fără egal. O poveste directă, scandalizatoare şi dură. O poveste care în ciuda coincidenţelor si a situațiilor excepționale care scad din autenticitatea faptelor, este mai veridică tocmai datorită lanţului nesfârşit de evenimente problematice care nu se concluzionează cu o rezolvare a acestora. Cartea a prins la public pentru că e ceva diferit şi pentru că ne arată că în lume, chiar şi în cea fictivă, binele şi fericirea nu se găsesc mereu la final, uneori aceste lucruri se găsesc la început, înainte ca pornirile umane şi deciziile tipice nouă să strice armonia.

    Un alt lucru remarcabil la personajul masculin principal, lucru remarcat de altfel și la celelalte personaje prin faptul că sunt incredibil de bine conturate şi individualizate, este devotamentul lui Heathcliff faţă de Catherine. Mereu am avut impresia că el a oferit mai mult decât ea.

“De aici poţi vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: dacă el ar fi fost în locul meu, şi eu în al lui, cu toate că-l urăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa, niciodată n-aş fi ridicat mâna împotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzis niciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar fi dorit acest lucru. Dar în clipa în care nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă – şi, dacă nu mă crezi, nu mă cunoşti – până atunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să mă fi atins măcar de un fir de păr din capul lui!”

    Dacă trecem peste faptul că până la urmă este un text oarecum dificil de parcurs şi peste finalul nefericit despre care cu siguranţă ați auzit la un moment dat în viaţă, cartea merită citită şi apreciată. O lectură pe care orice cititor care se respectă trebuie să o parcurgă pentru o mai bună înţelegere a sinelui, în primul rând, dar şi pentru o mai bună înţelegere a lumii exterioare.

      Date despre autoare: La răscruce de vânturi este unicul roman al lui Emily Bronte care şi-a trăit scurta viaţă cu discreţie acum mai bine de un secol şi jumătate. Emily Bronte, la fel ca şi celelalte două surori scriitoare, a fost descoperită şi şi-a căpătat prestigiul abia în posteritate. Existenţa ei curmată în pragul vârstei de 30 de ani de tuberculoza ce făcea ravagii în epocă se consumă în anonimatul unui colţ retras din provincie.

 

targulcartii.ro

Cartea La răscruce de vânturi de Emily Bronte este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comanda de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: A.R. Ivan

Plăcerile nopții de Lorraine Heath-Colecţia “Iubiri de poveste”

     Sâmbată 05.08.2016, apare cartea Plăcerile nopții de Lorraine Heath, volumul al patrulea al seriei Rebelii din St. James, în Colecţia “Iubiri de poveste”. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu ziarul Libertatea.

Plecând la Londra pentru a răzbuna moartea surorii ei, Eleanor Watkins nu se aștepta să se îndrăgostească de bărbatul care îi urmărea din umbra fiecare mișcare. Dar curând nimic nu o mai poate ține departe de brațele ticălosului atrăgător, nici măcar secretele periculoase pe care ea le ascunde. Puternic, înțelegător și absolut irezistibil, James e tot ce își dorește ea. Dar oare poate să se încreadă în el îndeajuns încât să cedeze tuturor plăcerilor pe care noaptea le permite?

James Swindler a muncit din greu să compenseze pentru trecutul său întunecat. Acum se simte ca acasă deopotrivă în saloanele strălucitoare ale Londrei și pe cele mai periculoase străzi ale orașului. Dar când inspectorul primește sarcina să supravegheze o doamnă misterioasă, bănuită de intenții infame ce au drept țintă un lord cunoscut, e hotărât să-și folosească talentele de seducător pentru a o convinge pe Eleanor să-i dezvăluie planurile.
În schimb, constată că el este cel sedus, renunțând la tot ce prețuia și pentru care luptase întreaga viață, doar ca să o protejeze pe ea – indiferent de prețul pe care inima lui avea să-l plătească.

Sursa: Cărţi Romantice

Magonia de Maria Dahvana Hadley

Titlul original: Magonia

Traducere realizată de: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Gen: Fantasy, Young Adult, Romance, Science Fiction

Număr pagini: 300

Notă Goodreads: 3,62/5

Nota Mea: 8,5/10

DESCRIERE OFICIALĂ: Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

Magonia este magică. O fantezie ambițioasă, proaspătă și literalmente creată din senin, cu personaje minunate, profunzime emoțională și o lume fantastică unică și total neașteptată.” (Victoria Aveyard)

    PĂREREA MEA: Se știe că ador să citesc fantasy. Nimic nu e mai frumos și nu-ți stârnește mai mult imaginația ca atunci când evadezi într-o lume nouă, când plonjezi în necunoscut încercând să ții pasul cu o nouă rânduială, când personajele sunt atipice, iar universul, așa cum îl știai tu, nu mai există. De-a lungul anilor imaginația mi-a călătorit prin multe lumi, învățând, descoperind, iubind, plângând și luptându-mă cu demonii sau vrăjitoare, dar mai ales, cu nervii mei atunci când finalul nu era cel pe care îl voiam eu.

    De “Magonia” nu am auzit înainte să fie tradusă de cei de la Editura Corint în colecția Leda Edge (mai îmi scapă și mie cărți, deh :p ) așa că povestea m-a luat total prin surprindere. Pe lângă coperta minunată și titlul intrigant, coperta-spate adăpostea mărturia unei scriitoare mult-îndrăgite așa că nu mi-a luat mult timp să mă aventurez în paginile acestui roman.

  Când întâlnești o asemenea descriere a unui roman, aducându-ți în prim plan atât cât să-ți stârnească curiozitatea, parcă mi-e greu să mă iau la trântă cu ideile mele și cuvintele pentru a vă aduce ceva în plus și a vă convinge să citiți minunățiile pe care am ocazia să le descopăr, dar o să încerc pentru că o părere în plus niciodată nu va strica.

    Deși începe cât se poate de normal, pe Pământ, cu o adolescentă cât se poate de umană, dar care suferea de o boală deosebit de gravă, acțiunea din “Magonia” se mută rapid, ajungând în văzduhul ce ascunde mai multe decât ne-am fi putut închipui noi vreodată. Aza Ray (superb nume, apropo!) nu este eroina tipică a romanelor YA și sinceră să fiu, nu se numără nici măcar printre eroinele mele preferate. Este puțin?! nesuferită și, deși i-am înțeles filosofia de viață – adică e suficient că nu știe dacă luna viitoare, mâine sau chiar în câteva ore de aici încolo, va mai trăi așa că nu e nevoie, necesar sau frumos să se prefacă în comportamentul și imaginea pe care o afișează lumii întregi, nu cred că ar fi stricat să aibă o atitudine mai puțin enervantă.

“SPITALELE SUNT VIAȚA MEA.

Asta le spun oamenilor când am chef să fiu cumva amuzantă și enervantă, ceea ce se întâmplă adesea.”

     Nici după “moartea pământească”, nu mi se pare că i s-ar îmbunătăți personajul, ci mai degrabă devine și ușor superficial când, introducându-se “mult așteptatul” (not!) triunghi amoros, se holbează și face nenumărate comentarii despre pieptul gol al lui Dai, cel de care este “legată”. Nu mă înțelegeți greșit pentru că sunt fana triunghiurilor bine-construite și mai ales, ador pe cele în care mi-e dificil să aleg între personaje pentru că sunt pur și simplu îndrăgostită de toate fețele pe care mi le arată scriitorul, dar în cazul acesta, chiar nu mi l-aș fi dorit pe băiatul “adițional”.

    Jason este de departe preferatul meu dintre personajele acestui roman. Nu știam cum să dau paginile mai repede pentru a ajunge la capitolele scrise din perspectiva lui. Un copil-geniu, cu un spirit aventurier și fără nicio limită sau barieră de nedepășit, Jason te va intriga și te va seduce intelectual, dacă nu fizic.

   Deși inițial am crezut că Magonia a fost invenția pură a scriitoarei Maria Dahvana Headley, din câteva click-uri pe Google, am descoperit faptul că într-adevăr există o mențiune în istoria omenirii despre aceste corăbii ale aerului și a unui regat ceresc. Un tratat de magie scris în anul 815 de către episcopul Agobard de Lyon notează existența unor nave magice sub formă de nori care erau folosite pentru a crea furtuni meteorologice prin care furau recoltele de pe câmp.

    „noi am văzut și ascultat mulți oameni adânciți într-o așa stare de stupiditate, înecați în adâncurile nebuniei, încât cred că există o regiune numită de ei Magonia unde nave plutesc pe nori pentru a duce fructe… Marinarii… primesc și ei de la aceștia grâu și alte produse. Printre oamenii a căror nebunie e așa de mare încât cred așa ceva am văzut pe unii extirpând dintr-o adunare patru persoane strâns legate… care, pretindeau, au căzut din aceste nave… i-au adus în prezența noastră pentru a fi lapidați. Dar adevărul a învins!” — Lober Contra Insulam Virgi Opinionen

    O lume în care oamenii au în piept o ușiță care le adăpostește canwr-ul – o pasăre care trăiește și cântă în interiorul lor, bufnițe vorbitoare înalte cât un om, lilieci-velă, balene ce aduc furtuni, oameni-păsări ce devin păsări obișnuite cât ai bate din palme, piele albastră, ochi în culori neobișnuite, corăbiile ce străbat nori în loc să înoate prin valuri uriașe, un oraș plutitor, toate aceste lucruri mi-au adus imaginația la extrem.

    Deși ador fantasy-urile care au devenit clasice – Harry Potter, LoTR, Hunger Games, Divergent and so on – apreciez mult mai mult romanele care ne aduc ceva original, împletind fapte reale cu fantastic – I mean… mai mult de oameni-pasăre și again! nave plutitoare, ce-ți mai poți dori?! Mai multă acțiune… și mai multe pagini… asta, cu siguranță!

    Magonia a fost “piesa” de rezistență a acestui roman și regret că n-am aflat și mai multe lucruri despre orașul plutitor, despre obiceiurile oamenilor văzduhului, despre cum se desfășura viața celor din oraș pentru că aventurile de pe Amina Pennarum nu au făcut decât să-mi stârnească curiozitatea. Știu că prin octombrie anul acesta va fi publicat un al doilea volum, Aerie, care sper că-mi va satisface imaginația.

    Cititorul în serie din noi trebuia însă, să se regăsească într-un fel sau altul și în acest roman, iar una dintre replicile bune de memorat ale Azei este chiar următoarea:

„Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.”

     Am citit și eu… ici-colo, diverse păreri… și am descoperit prea multe lucruri negative care au început cu “primele … pagini sunt plictisitoare!” Da, sunt convinsă că sunt, dar nu așa sunt toate poveștile până când începe adevărata aventură…?! Nu poți sări peste introducerea unei povești așa cum nu poți sări peste felul întâi pentru a ajunge direct la desert (cel puțin, când suntem mici și desertul pare a fi singurul lucru care merită a fi mâncat!) Cei care au avut răbdarea să meargă până la capăt, au avut parte de un minunat roman fantasy, unul original chiar pentru că nu întâlnești pe toate drumurile o corabie zburătoare.

    Chiar dacă intriga nu e tocmai nouă (fata care descoperă cine este cu adevărat și faptul că posedă puteri ce pot schimba soarta locuitorilor de pe cele două “tărâmuri”), romanul nu-și pierde originalitatea prin talentul de care dă dovadă scriitoarea Maria Dahvana Headley, introducând o veche legendă franceză și jonglând cu măiestrie cuvintele, aducând-o în lumea modernă.

    Sper să existe cât mai mulți scriitori care să cerceteze mai bine istoria lumii și să ne aducă noi și noi provocări pentru că, deși mitologia greacă/romană, poveștile cu zâne sau vampiri și chiar extratereștri, sunt fascinante, parcă e și mai interesant atunci când descoperi porțiuni noi din miile de ani de când oamenii sunt pe aici, prin preajmă.

      Nu-mi mai rămâne de zis decât…

Ce înseamnă…?! Vă las pe voi să descoperiți citind “Magonia”!

Editura LedaCartea Magonia de Maria Dahvana Hadley a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: EmM

Colecţia Cărţi Romantice de la Libertatea pentru femei-august 2016

Noi povești de dragoste și eroi plini de farmec în cărțile romantice din luna august. Le vei găsi în fiecare săptămână, la chioșcurile de presă, alături de revista ”Libertatea pentru femei”.

1. ”Acum și pentru totdeauna” de Nora Roberts – 5 august 2016

Al cincilea volum din seria MacGregors, ne oferă povestea plină de tandrețe și surprize dintre Daniel MacGregor și soția sa, Anna.

2. ”Dragostea e oarbă” de Amanda Quick – 12 august 2016

Cartea Amandei ne transpune în universul plin de pericole al negustorilor de artă și aduce în prim plan o altă temă îndrăgită a autoarei: clarviziunea. Eroul cărții, magnatul J. Trask încearcă să răzbune moartea tatăului său, după 12 ani, dar se lovește de forțe oculte pe care nu le bănuia în localitatea sa de baștină.

3. ”O iubire neașteptată” de Sonali Dev – 19 august

Povestea dintre Ria și Vikram este plină de tandrețe și pasiune explozivă, dar viața lor, între India și America, nu este deloc simplă. Totul se complică atunci când nu te simți bine în propria piele!

4. ”Dorința” de Mary Balogh – 26 august

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când are loc prima mișcare politică revoluționară de masă din Anglia, prin care muncitorii din fabrici și mine cereau drept de vot, salarii decente și condiții mai bune de lucru. Eroul cărții, Alexander Hyatt, marchiz de Craille, este prins între revolta muncitorilor și o dragoste neașteptată, dar de care nu se poate bucura pe deplin.

Sursa Libertateapentrufemei.ro

Floarea Întunecată de John Galsworthy-Colecţia Cele mai frumoase romane de dragoste

02.08.2016 apare cartea Floarea Întunecată, de John Galsworthy, în colecţia ,,Cele mai frumoase romane de dragoste”. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă la preţul de 14.99 lei

Acțiunea romanului Floarea Întunecată,de John Galsworthy, autor al ciclului Forsyte Saga și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, se întinde pe o perioadă de aproape treizeci de ani din viața lui Mark Lennan, un sculptor dintr-o familie engleză înstărită. Alcătuit din trei părți, „Primăvara” , „Vara” și „Toamna”, care corespund tot atâtor epoci din existența personajului principal, volumulsurprinde trei mari pasiuni din viața lui Mark, primele două din vremea tinereții și a maturității, pentru două femei mature, iar a treia din vremea vârstei mijlocii, pentru o fată aflată abia la anii adolescenței.
Liric și amuzant pe alocuri, prin stângăcia personajelor care nu reușesc uneori să-și exprime sentimentele, romanul lui Galsworthy conține pasaje descriptive remarcabile și impresionează prin structura simetrică a narațiunii, marcă a scriiturii unui mare autor.
Sursa foto si text: Cărţi Romantice

Poldark.Warleggan de Winston Graham-Colecţia Cărţi Romantice-29.07.2016

Vineri, 29.07.2016, apare cartea Poldark.Warleggan de Winston Graham, în colecţia ,,Cărţi Romantice”. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei.

     După decizia neinspirată de a renunța la o mină care se dovedește prosperă, Ross Poldark își riscă toate economiile într-o speculație foarte periculoasă. Din nefericire, noua afacere nu se ridică la înălțimea așteptărilor, iar asta îl face să se afunde tot mai mult în datorii. George Warleggan, rivalul dintotdeauna al lui Ross Poldark, profită de situație și cumpără polița în schimbul căreia Ross garantase cu moșia Nampara. Când află însă și de decizia lui Elizabeth de a se recăsători cu George Warleggan, Ross se simte trădat și, turbat de furie, recurge la un gest care îi pune în pericol relația cu Demelza și zdruncină din temelii încrederea acesteia în el.
Temându-se că l-a pierdut pe Ross pentru totdeauna și dorindu-și răzbunare, Demelza se aruncă nebunește în brațele căpitanului McNeil, căutând o aventură de o noapte care însă eșuează lamentabil.
În mijlocul acestui haos financiar și sentimental, familia Poldark se pare că se confruntă cu dezastrul pe toate planurile…

Sursa text şi foto: Cărţi Romantice

Seattle, 1933. O mamă singură, Vera Ray, își sărută seara, la culcare, fiul de trei ani, Daniel, și pleacă la serviciu, în schimbul de noapte, la un hotel local.

Destine înlănţuite, de Sarah Jio-Colecţia Cărţi Romantice-22.07.2016

     Astăzi 22.07.2016, apare cartea Destine înlănţuite, de Sarah Jio în colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la toate chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei

     Seattle, 1933. O mamă singură, Vera Ray, își sărută seara, la culcare, fiul de trei ani, Daniel, și pleacă la serviciu, în schimbul de noapte, la un hotel local. Dimineață, constată cu stupoare că o zăpadă de mai acoperise orașul, iar fiul ei dispăruse.
În febra căută­rilor sale disperate, găsește ursulețul de pluș al copilului, zăcând pe caldarâmul înghețat. Zăpada acoperise toate urmele de pași ale fiului său ori ale celui care îl răpise.
Seattle, 2010. Jurnalistei Claire Aldridge i se cere să scrie un editorial despre neașteptata „zăpadă a mieilor“ căzută în ziua de 1 mai, comparând­-o cu furtuna de zăpadă înregistrată cu mai bine de șaptezeci de ani în urmă, în aceeași zi. Astfel, Claire află despre răpirea nesoluționată de atunci și jură să scoată la lumină adevărul. Cu această ocazie, descoperă că ea și Vera ar putea avea o legătură la care nici nu s-­ar fi așteptat…

Sursa: Cărţi Romantice

Căsătorită cu un străin de Lisa Kleypas

Titlul original: When Strangers Marry
An apariţie: 2016
Editura Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Cotă Goodreads: 3,70
Gen: Historical Romance, Romance

Seria Vallerands : 1. Căsătorită cu un străin (When Strangers Marry), 2.Only With Your Love

A doua şansă la fericire
    O carte relaxantă în care pasiunea nu lipseşte. Destinul va aduce față în față doi oameni care riscă totul pentru un nou început, o nouă şansă la fericire. Ar putea avea totul, dar în acelaşi timp propria libertate este în joc. Doar împreună pot depăşi impedimentele, minciunile și să lupte pentru adevăr.

    Am afirmat de multe ori că Lisa Kleypas abordează subiecte care pot întriga ducând cititorul către tărâmuri nebănuite. Este uşor să o citeşti, încât poţi ajunge la dependenţă mai ales dacă îți place genul historical romance.
     Cartea Căsătorită cu un străin de la primele pagini ne aduce în prim plan mediul în care trăieşte fiecare personaj. Lysette Kersaint este fiica neiubită, bătută crunt de tatăl vitreg-Gaspard Medart, un fel de cârpă aruncată într-un colț. Pentru a supravieţui trebuie să fie obedientă şi să se mărite cu un bărbat bogat, dar plin de cruzime. Speră ca măcar sora ei să îi întindă o mână de ajutor, dar când vede că nici aceasta nu o susţine fuge de acasă.
     Ajunsă la capătul puterilor, murdară, muşcată de tânţarii din mlaştină, ferindu-se de oameni, crede că mai are o şansă să fure piroga unor băieţi, numai că este prinsă de aceştia. Sunt gemeni, dar foarte diferiţi. Își dă seama din discuțiile cu ei că Philippe este blând și plin de compasiune, iar Justin o viperă de om. Soarta i se decide şi este adusă în faţa tatălui lor, impunătorul Maximillien Vallerand, stăpânul unei plantații imense din New Orleans.

    Lysette este atât de obosită încât nu-i pasă că viaţa ei ar putea să depindă de acest om, însă încăpăţânarea şi sinceritatea ei îl captivează pe carismaticul bărbat. Altul ar fi aruncat-o din nou pe drumuri, dar el îi vorbeşte blând, află cine este, de ce a fugit, dar mai ales că este logodnica fugară a lui Etienne Sagesse, nimeni altul decât duşmanul lui de moarte.
     Ce planuri are şi de ce vrea să o folosească, parcă nici nu contează, el vrea răzbunare, iar ea vrea siguranţă, o viață normală departe de familia ei.
      După ce reușește să înlăture mizeria de pe corp, Lysette pur și simplu înflorește. Nu are acea strălucire clasică, ci ceva aparte care îl captivează pe Maximillien Vallerand. Atitudinea, sinceritatea și curajul cu care își exprimă punctele de vedere pare să îl îndârjească. Vrea să o păstreze alături chiar dacă va trebui să mintă pe tatăl ei vitreg, iar pe Etienne Sagesse să îl scoată din sărite. Abia așteaptă să fie lansată provocarea și să se bucure de un duel pe viață și pe moarte pentru că i-a distrus reputația logodnicei sale. Nici măcar zvonurile care le prinde din zbor nu o fac pe Lysette să se răzgândească și să fugă din casa acestui străin.


    “Să nu-ți fie teamă de mine, I-a spus interpretând greșit alarma din privirea ei.
    -Să-mi fie teamă de tine? a șoptit ea, amețită încă. Ești ultimul bărbat de pe pământ de care mi-ar fi frică.
    Cuvintele ei au părut să-l șocheze. Respirația i s-a accelerat și a privit-o atent, de parcă nu îndrăznea să o creadă.“


   Suferința care a îndurat-o acasă o determină să fie fermă (“Prefer să ajung să cerșesc pe străzi”) și să aleagă compromiterea reputației, ostilitatea oamenilor, numai să fie liberă cu orice preț.
    Pentru a scăpa de tatăl vitreg și de logodnic Maximillien îi convinge că este bolnavă, doar că minciuna se va transforma într-o crudă realitate pentru că se va îmbolnăvi de friguri galbene. Soarta îi este pecetluită și chiar dacă are șanse mici de supraviețuire se fac eforturi pentru a o vindeca. Durerile, țipetele, coșmarurile care o bântuie vor ține casa într-o stare de tensiune maximă. Suprinzător va fi gestul lui Maximillien Vallerand pentru că alege să o liniștească și va rămâne alături de ea în fiecare clipă spre oroarea mamei sale, dar și a servitorilor. Cuvintele lui, gesturile tandre și simpla prezență o vor ajuta să iasă din starea de tranșă în care se afla și să trăiască.
    “-Sînt aici…ești în siguranță. Șșt..șînt aici, sînt aici.”
     Pentru el nu era ceva neobișnuit, fusese singurul care stătuse lângă propriul copil când se îmbolnăvise de febră galbenă, avea experiență, dar impulsul lui de a proteja o străină va surprinde pe cei din jur, in special pe mama lui.
    Între Maximillien și Lysette se va crea o legătură invizibilă ce nu are legătura cu recunoștința, ci cu dorința pentru că un simplu sărut le întunecă gândurile.


„-Nu pleci nicăieri.
-Ai în sfîrșit un nou plan? L-a întrebat.
Reputația ta este distrusă, I-a amintit el. Nimeni n-o să te mai vrea.
-Da, mulțumită ție, căsătoria nu mai este o opțiune pentru mine. Dar măicuțele mă vor primi. Așa că te rog să mă scuzi, mă duc sus, să-mi împachetez puținele lucruri și să aștept trăsura care…imagine
Te vei mărita cu mine.”


    Un simplu Da, o va arunca în mrejele unei familii ce ascunde secrete, deși pare unită. Undeva există o fisură care ar putea să le distrugă liniștea. Bârfele continuă, iar motivul este unul destul de serios, toți sunt ferm convinși că Maximillien și-a ucis fosta soție și nu înțeleg de ce vrea să se recăsătorească. Surprinzător este că Lysette este sigură de nevinovăția lui, dar din păcate este singura. Întoarcerea celor doi frați Vallerand – Alexandre și Bernard, apropierea de gemeni, dar și statutul de soția diavolului sunt aspecte care ar putea să o ajute să se apropie de ei, să îi cunoască. Cât de mult va reuși, dar și ce urmărește criminalul din umbră, sunt doar detalii care se vor afla pe parcurs.

   Pentru ca atmosfera să nu fie anostă, autoarea preferă să descrie o parte din evenimentele care se petreceau în anul 1805 în New Orleans, dar și implicarea tacită a lui Maximillien Vallerand. În calitate de cap al familiei știe că este datoria lui să asigure un viitor tuturor, inclusiv fraților săi care zburdă din floare în floare fără un scop bine stabilit. Este cunoscut ca un bun spadasin și este nevoit să asigure proprietățile, să le protejeze cu orice preț. Nopți pierdute, strategii și numeroase întâlniri cu William Charles Coles Claiborne-gurvernator al teritoriilor Orleans ne vor duce în lumea celor care fac orice compromisuri pentru putere. Chiar dacă riscurile sunt mari și cei implicați ar avea de suferit, amenințările nu-i sperie.

Va rezista căsătoria și iubirea lor în fața îndoielilor și a răzbunării?

     Maximillien Vallerand și Lysette vor avea multe de înfruntat, dar ceva invizil îi apropie și pas cu pas vor înțelege că nimic nu este întâmplător. Mi-au plăcut gemenii și comportamentul lor nebunatic, dar și legătura cu tatăl lor. Chiar dacă mama lor a dispărut într-un mod tragic afectându-i pe toți, Maximillien a știut să îi crească responsabil, fără să le știrbească din personalitate. A preferat să fie considerat un criminal și să ia asupra lui necazurile în favoarea familiei, însă bârfele nu au încetat și pentru prima dată va înțelege de ce este esențial să descopere cine a omorât-o pe Corinne. Familia lui trebuie să scape de acest stigmat și să beneficieze de respectul cuvenit. Singurul care știe adevărul despre criminal este chiar amantul fostei sale soții Corinne, nimeni altul decât Etienne Sagesse, omul care îl urăște pe Maximillien.
     Cartea Căsătorită cu un străin se încadrează în tiparul meu preferat de lectură, tocmai de aceea și punctul de vedere este pozitiv.  Este ideală pentru vacanță pentru că are puțin din fiecare.

Editura Miron

Cartea Căsătorită cu un străin de Lisa Kleypas este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

Sursa imagini: pinterest.com

Parteneri perfecţi de Amanda Quick-Colecţia Cărţi Romantice-15.07.2016

Vineri 15.07.2016 apare cartea Parteneri perfecţi de Amanda Quick în Colecţia Cărţi Romantice. Cartea poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei la preţul de 10 lei

       Joel Blackstone a petrecut zece ani ca să transforme un mic magazin local într-un jucător important pe piața echipamentelor sportive și de camping. Recompensa pentru munca sa era promi-siunea bătrânului Thornquist de a-i vinde afacerea în mai puțin de un an. Din păcate, proprietarul moare pe neașteptate și-i lasă moștenire imperiul unei nepoate – o bibliotecară.
Joel consideră acest lucru doar o piedică minoră – se va oferi pur și simplu să cumpere compania de la ea. Leticia Thornquist este profund îndurerată de moartea unchiului ei și vede în moștenire ocazia perfectă de a-și schimba radical viața, mai ales după ce își surprinde logodnicul într-o postură extrem de compromițătoare. Drept pentru care se hotărăște să-și dea demisia, să se mute la Seattle și să preia conducerea companiei. Curând însă își dă seama că un obstacol major îi stă în cale – Joel Blackstone.
Prin urmare, este inevitabil ca, profesional, Joel și Letty să se înfrunte cu înflăcărare pentru câștigarea controlului asupra companiei… dar asta nu îi împiedică să realizeze că sunt parteneri perfecți în toate celelalte privințe.

,,apartamentul albastru şi cel auriu, fără îndoială cele mai luxoase din toată Londra, erau ocupate de contele Ramiro Vicente Miguel de Castro, un nobil conte portughez."

Secretul contelui de Mary Arbor-Colecţia Romantic

Editura Alcris

Colecţia Romantic

Număr pagini 160
Traducator: Ioana Popescu

      Eleanor este încântată când contele portughez Ramiro Vicente Miguel de Castro îi încredinţează poziţia de însoţitoare a surorii lui, în frumoasă reşedinţă a familiei. Era o schimbare nesperată şi abia aştepta să se bucure de o vara frumoasă. Dar situaţia se schimbă când se îndrăgosteşte de conte. Chiar dacă pare că o consideră demnă de atenţia sa, există un mare mister în legătură cu fosta lui soţie.

Fragment>

,,apartamentul albastru şi cel auriu, fără îndoială cele mai luxoase din toată Londra, erau ocupate de contele Ramiro Vicente Miguel de Castro, un nobil conte portughez.
— Este în vacanţă? spuse ea, întrebându-se dacă îl va vedea pe acest bărbat cu un nume atât de ilustru şi dacă trebuia să foloseşti tot şirul de nume când i te adresai.
— Nu ştim. Este foarte singuratic şi vorbeşte doar când este absolut necesar.
Eleanor îl văzu pe conte chiar a doua zi. Trebuia să aibă grijă de apartamentul de lângă al lui şi tocmai intra în acesta când el ieşea din lift. Ochii li se întâlniră o secundă, apoi el se întoarse şi porni pe holul cu covor gros spre apartamentul lui. Fascinată de înfăţişarea lui, Eleanor se uită lung după el până când nu-l mai văzu. Ce faţă impresionantă! Plină de caracter, de aroganţă şi de superioritate. Chiar în acea scurtă întrezărire fusese şocată de trăsăturile lui, folosind cuvântul perfecţiune pentru a-l descrie. Pielea
bronzată şi linia formidabilă a maxilarului, fermă, proeminentă. Gura lui era încordată, ochii aspri, ca de metal. Avea o înfăţişare regală şi încrezătoare… şi totuşi, Eleanor avea senzaţia ciudată că văzuse un bărbat a cărui încredere şi mândrie tocmai primiseră o mare lovitură. Era felul în care arăta? O umbră ciudată de nelinişte în ochii lui? O văzuse, era sigură, dar avea impresia că mintea lui nu înregistrase nimic despre ea. El nu ştia dacă o va mai revedea, îşi spuse ea, dar urma să afle că nu era deloc aşa.
— Domnişoară Webber, spuse ea la şapte în acea seară”

Sursa: Editura Alcris

%d bloggers like this: