Carti SF

Tersias, de G.P. Taylor-prezentare

 Număr pagini: 320

   Este sfârşitul secolului al XVIII-lea şi toată Londra este terorizată de ploaia de meteoriţi provocată de o cometă care s-a prăbuşit pe partea întunecată a lunii. Hampstead este devastat de incendii, catedrala St
Paul a fost avariată de un bolovan uriaş căzut din cer şi oraşul este aproape părăsit. În afară de beţivi, disperaţi ai soartei şi temerari, toată lumea s-a retras în provincie cu gândul să se pună la adăpost.
Treptat, însă, viaţa din Londra renaşte. Locuitorii încep să se întoarcă în oraşul răvăşit. Jonah Ketch un tânăr de 15 ani, tâlhar de meserie, a ţine pe drumul spre Londra calea trăsurii bogatului lord Malpas, unul
dintre cei mai periculoşi oameni din ţară. Reuşeşte să îi fure acestuia un pumnal şi o cutie misterioasă din alabastru fără să ştie că acestea sunt obiecte care conferă purtătorului o mare putere. Furios, lordul
Malpas va încerca să îşi recupereze prin orice mijloace comorile pierdute. Între timp, într-un grajd de lângă Cheapside, Tersias, băiatul orfan şade chircit într-o cuşcă aurită. El este vizitat de creaturi demonice, printre ele Wretchkinul, care îi şoptesc cum va fi viitorul.
Magnus Malachi, un magician scăpătat încearcă să scoată bani de pe urma profeţiilor lui Tersias, dar băiatul este dorit şi de alţi oameni puternici ai Londrei.

Sursa: Editura Rao

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
14

Metro 2033, de Dmitri Gluhovski-o odisee subterană post-apocaliptică

Editura: Paladin
Data apariţiei: 2016
Traducător: Antoaneta Olteanu
Număr de pagini: 624

 

   Am pornit la descoperirea distopiei SF Metro 2033 de la ideea că fiind romanul care stă la baza excelentului video game first person shooter cu acelaşi nume va avea multă acţiune şi împuşcături, dar m-am trezit încă de la primele pagini într-o lume bântuită de temeri misterioase ca în Solaris-ul lui Stanislaw Lem şi în universul tulburător malformat din Picnic la marginea drumului al fraţilor Strugațki. Avem şi acţiunea promisă, din abundenţă, însoţită de fiori horror şi suspans aproape continuu, dar câte alte substraturi reuşeşte să aibă această carte! Satiră socială, comentariu filosofic existenţial, manifest antirăzboinic sau împotriva oricărui fel de înregimentare ideologică. Oricine, cu orice gen de preferinţe, va putea alege nivelul de implicare culturală cu care va pătrunde în subteranele infestate de rămăşiţele jalnice ale omenirii.

   Scris de foarte tânărul Dmitri Gluhovski şi postat încă de la 18 ani pe internet, odată cu republicarea în varianta tipărită, romanul devine cea mai vândută carte în Federaţia Rusă şi în republicile rusofone sau cu limbă rusă predominantă. De aici a mai fost un pas până a fi preluat de maşinăria de stors bani din best-seller-uri a Occidentului consumist şi a fi tradus în America şi Europa. S-au creat jocurile video pentru PC şi console, pe baza lui, iar celebrele studiouri cinematografice MGM i-au achiziţionat drepturile de ecranizare.

 

   Povestea este una familiară iubitorilor de distopii. Un feroce război atomic lasă în urmă o mâna de supravieţuitori, aici adăpostiţi în adâncurile metroului moscovit. Radiaţiile post conflict au modificat straniu şi periculos toate creaturile rămase în afară refugiului subteran, dar şi pe mulţi dintre cei ce au apucat să coboare, chiar dacă în mult mai mică măsură. La decenii după cataclism, oamenii nu au reuşit să  închege o societate cu forţa de a-i face să spere la o revenire la suprafaţă, odată ce pericolul radioactiv se va diminua. Tot ceea ce au fost în stare să înfiripe fiind reproducerea grupărilor şi ideologiilor vechii lumi, într-un microcosmos segmentat în staţiile metroului unite prin tuneluri.

   Această nouă societate a adăpostiţilor subpământeni este privită prin ochii unui tânăr care nu e destul de în vârstă ca să îşi amintească mare lucru despre lumea originală şi pentru care toate categorisirile celor mai bătrâni par greu de înţeles şi ciudate. Artiom avea numai cinci ani, când şobolani mutanţi, deveniţi gigantici, pornesc într-o invanzie inexplicabilă rațional şi cu atât mai îngrozitoare, din adâncuri, asupra staţiei în care încerca să își refacă traiul familia sa. Rănită şi semi-devorată, cu ultimele puteri, mama lui îşi încredințează micuţul unui soldat ce are încă puterea fizică să fugă spre următoarea staţie. Din fericire acolo există un aruncător de flăcări funcționabil care prăjind milioanele de creaturi înnebunite, va reuşi să oprească roirea guzganilor. Suhoi, bărbatul ce îl salvase pe Artiom devine nenea Saşa, tatăl lui adoptiv, iar staţia în care au ajuns VDNH, noua lui casă.

   În lumea în care creşte Artiom luminile licăresc slab, cartuşele de Kalaşnikov sunt moneda forte inter-stațială, se cultivă ciuperci şi se fac ceaiuri care se exportă pentru a se procura alte produse din locuri ce au altă specializare. Drumurile prin tuneluri de la o staţie la alta se fac pe jos sau cu drezina – în zonele cele mai avute. Fiecare tunel are înainte de intrarea în staţie cel puţin un punct de pază unde membrii comunităţii fac pichete pe rând, pentru a se proteja de ameninţările umane sau neumane, venite din alte zone. Iar în jurul focurilor de veghe se spun cele mai îngrozitoare poveşti.

 

   Departe de a constitui doar o tehnică narativă a scriitorului, poveștile pe care nu ştii dacă să le crezi în totalitate sau nu, cu care se defineşte lumea îndepărtată prin contururile şi tuşele date de zvon, sunt o aducere în subteran a ceea ce a însemnat totdeauna teama omului izolat din comunitățile primitive în faţa misterelor de nepătruns ale universului. Redusă la aceste tuneluri înecate în umbre, lumea înconjurătoare nu devine mai uşor de cunoscut, ci dimpotrivă, mai apăsătoare, mai ameninţătoare, mai sufocantă prin toate grozăviile pe care le poate cuprinde.

   Una dintre aceaste grozăvii ia forma fizică a Întunecaţilor. Creaturi ce coboară prin gura metroului din staţia de la Grădina Botanică şi exercită o presiune în creştere asupra apărătorilor din VDNH. Hunter, un stalker (acelaşi înţeles de cercetaş, explorator al zonelor periculoase ca în Pinic la marginea drumului – clară recunoaştere a originilor creației sale, din partea proaspătului scriitor), încearcă să rezolve problema de la sursă, intenționând să blocheze intrarea pe unde se strecoară ciudatele fiinţe urlătoare telepate. Înainte de a porni în această tentativă cu şanse de izbândă neclare, îl pune să promită pe tânărul său admirator, Artiom, cu al cărui tată adoptiv era prieten, dar fără ştirea acestuia, că va anunţa  despre gravitatea problemei în Polis – cel mai mare şi dezvoltat oraş subteran, în caz că el nu se întoarce.

 

   Cu acestă misiune nobilă, Artiom va porni într-o călătorie inițiatică prin periculoasele tuneluri ale metroului, spre zona lui cea mai civilizată. Un adevărat Odiseu ce trebuie să îşi facă datoria şi apoi să se întoarcă acasă, trecând pentru obiectivul lui precis, la care nu are cum să renunţe, prin orice încercări şi greutăţi este nevoit să înfrunte. Şi câte nu i se vor întâmpla pe drum, junelui idealist Artiom. Va avea ocazia să descopere toate ideologiile planetare reproduse aici de diferitele facţiuni din metrou. Nostalgici comunişti au încercat să resusciteze socialismul utopic pe Linia Roşie intrând în conflinct cu capitaliştii liberali care au fondat prospera salbă de staţii aliate numite Hansa (după istoricul burgurilor comerciale germanice), cel de-Al Patrulea Reich a fost şi el înfiinţat sub dictatura tinerilor skinheads de odinioară, diferite religii înfloresc, adaptate şi modificate, transformându-şi discipolii în unelte mai mult sau mai puţin violente; la gura de metrou a Bibliotecii, protectori ai cărţii au întemeiat o sectă intelectualistă brahmană, iar peste tot militarii sunt la mare valoare, impunând legea armei. Însăşi misterele tunelurilor cu inexplicabile dispariţii ale călătorilor sau fenomene hipnotice i se dezvăluie rând pe rând lui Artiom, în măsură în care ceva mai poate fi explicat logic într-o lume afectată atât de crunt de efectele secundare de neînţeles ale apocalipsei nucleare.

   Am simţit nevoia unei hărţi a metroului moscovit, cu atât mai mult cu cât peregrinul protagonist ajungea la unele – mai mult sau mai puţin exacte. Agăţ eu o variantă dechirilizată a ei, aici:

 

   O, şi ieşirile în exterior! Oricât de îngrozitoare şi apăsătoare ar fi tunelurile, nu se compară ca grad de periculozitate şi ameninţare, cu suprafaţa nocturnă a planetei. Pentru că doar noaptea la lumina lunii mai pot oamenii zăbovi acum sub cerul liber, în scurte incursiuni, din cauza soarelui letal şi a proliferării creaturilor ucigașe mutante diurne. Privită prin ohii avizi ai lui Artiom, vechea lume terestră e plină de fascinaţie istorică îngropată în foşgăiala a nebănuite dar imense primejdii atotstăpânitoare.

   Există puţină speranţă pentru soarta omenirii per ansamblu în societatea  post-apocaliptică a Metroului. Supravieţuitorii şi-au păstrat în micro toate tarele macro, care i-au adus de la bun încept în situaţia de rămăşiţe ale unei civilizaţii. Finalul romanului, revelatoriu şi surprinzător, chiar accetuând sentimentul. Dar există speranţă în individualitatea fiecărui personaj, în generozitatea cu care se comportă mulţi, chiar dintre cei mai înrăiţi, odată scoşi din sistemul de castă.

   Nu aflăm ce s-a întâmplat în alte regiuni, în metrourile şi buncărele altor oraşe şi ale altor ţări, dar ni se sugerează că, probabil, cu cât individualizarea conştiinţei este mai mare şi mai puţin afectată de ideologii propagandistice ale vechii lumi, cu atât atât ea are şanse să contureze din temelii o nouă abordare a regrupării umane într-o societate altfel, mai puţin nocivă pentru ea însăşi şi pentru planeta pe care odată o domina.

 

   Cum spuneam, fiecare cititor poate alege gradul de adâncime la care vrea să parcurgă subteranele metroului ca ultim adăpost al umanului. Ca pe o speculație science fiction cu supravieţuitori de război atomic, ca pe o poveste fantasy cu un tânăr erou ce înfruntă monştrii, farmece onirice şi vrăjitorii hipnotizatoare în peregrinările lui, ca pe un horror dătător de fiori cu mutanţi devoratori, canibali şi hoţi de copii, ca pe o trecere în revista jurnalistică a exagerărilor ideologice exclusiviste şi a stupizeniei lor în faţa unui scop generalist cum e binele omenirii, ca pe o disertaţie filosofică mascată în poveştile din jurul focului sau delirată de beţivi şi muribunzi conectaţi la glasul morţilor, ori, sau mai ales, ca pe toate acestea la un loc. Pentru că dincolo de un şablon sau altul, însăşi povestea din Metro 2033 este o zgândărire a temeilor noastre, de la cele mai instinctuale la cele mai cultural-filozofice, care ne fac să șovăim atunci când ne alegem căile în viaţă sau când ne auto-definim pe noi înşine.

   Metro 2033 este doar primul volum dintr-o serie a cărei urmare va fi așteptată cu nerăbdare de toți cititorii acestui debut al ei.

Cartea Metro 2033, de Dmitri Gluhovski a fost oferiă pentru recenzie de Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Lumea de apoi, de Susan Ee

Editura: TREI

Număr pagini: 392

Titlul original: World After

Traducere de: Alex Văsieș

Anul apariţiei: 2017

Al doilea volum al trilogiei Penryn și Sfârțitul lumii

   În continuarea thrillerului fantasy Îngeri căzuţi, supravieţuitorii apocalipsei îngerilor încearcă să refacă din bucăţi o lume sfâşiată.
Penryn rătăceşte pe străzile din San Francisco în căutarea surorii sale Paige, care a fost răpită. Dar de ce străzile sunt pustii? Unde e toată lumea?
Căutarea o conduce direct la planurile secrete ale îngerilor: le ghiceşte motivele şi proporţiile înfiorătoare ale acţiunilor pe care sunt gata să le întreprindă.
În timpul acesta, Raffe îşi caută aripile. Fără ele nu se poate alătura îngerilor şi nu-şi poate ocupa locul care i se cuvine, acela de lider. Când va trebui să aleagă între a-şi recupera aripile şi a o ajuta pe Penryn să supravieţuiască, oare ce soluţie va găsi?

“Lumea de Apoi se citeşte pe nerăsuflate… Penryn, curajoasa eroină, face acum parte din Rezistenţă şi trebuie să înfrunte noua realitate. Pur şi simplu fabulos.” – Star Magazine

“Alert, ingenios, sofisticat… Pe placul celor pasionaţi de Jocurile Foamei şi Amurg.” – The Guardian

“Merită să fie un hit. Plin de acţiune şi răsturnări de situaţie, Lumea de Apoi îi va încânta chiar şi pe cei care sunt reticenţi la genul science-fiction.” – Sunday Mirror

“Raffe e absolut fascinant, iar Penryn are o forţă incredibilă.” – Dublin Evening Herald

   Susan Ee e pasionată de science-fiction, fantasy și horror, mai ales dacă au un strop de romance. O vreme a fost avocat, dar adoră să fie scriitoare, pentru că această meserie îi descătușează imaginația.
Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi, iar filmele sale de scurt-metraj au fost prezentate la festivaluri importante. Trilogia Penryn şi Sfârşitul lumii este bestseller USA Today.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei a mai apărut Îngeri căzuţi.

Sursa: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

“Am îngropat-o într-o pădure falsă de deasupra minei Lykos, acolo unde am făcut dragoste cu ea ultima dată. Eram pirpirii și inocenți pe atunci. Cum a putut o fată așa de fragilă ca ea să aibă un asemenea spirit, un așa vis de libertate când atâtea alte suflete puternice trudeau și-și țineau capetele plecate de frică să nu privească în sus ? ”

   Furia Aurie, de Pierce Brown-Editura Paladin

Titlul original: Golden Son

Traducere: Iulia Pomagă

Editura: Paladin

Data apariţiei: Octombrie 2016

Nr. de pagini: 592

SF/Fantasy; Dystopia; Young Adult;

Cotaţie Goodreads: 4,46

Seria Red Rising: 1. Red Rising (2014) – Furia Roșie  2. Golden Son(2015) – Furia Aurie 3. Morning Star(2016)

   Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

   Pierce Brown s-a născut pe 28 ianuarie 1988 în Colorado, dar a trăit în peste opt state din America. Furia Aurie este cel de-al doilea volum din trilogia dedicată revoluţionării unei societăţi abuzive care stăpâneşte întreg Sistemul Solar. A fost desemnat cel mai bun roman SF al anului 2015 în cadrul Goodreads Choice Awards.

   Cine mă cunoaște, știe că nu rezist în fața unei tentații literare și, oricât aș încerca să rezist ispitei, curiozitatea mă îndeamnă să accept tot felul de provocări. În cele trei decenii care au trecut de când am prins drag de acest viciu, lectura, am încercat să abordez cam toate tipurile de romane – aventură, polițiste, romantice, thriller, paranormal, fantasy etc. Și pentru că nu voiam să-mi impun anumite limite, declarând din start că nu-mi place un anumit gen, am dorit să intru și pe un teritoriu mai greu accesibil mie – SF-ul.

   Adevărul e că până anul trecut am evitat poveștile science-fiction, crezând că nu sunt pentru mine. Însă Pierce Brown m-a făcut să-mi dau seama cât de mult m-am înșelat. “Furia Roșie ”, romanul lui de debut, mi-a mers la suflet. Din prima clipă am fost fermecată de stilul autorului, de felul în care a realizat narațiunea, numeroasele momente emoționante, modul în care a descris sentimentele lăuntrice ale lui Darrow, suferința lui atunci când și-a văzut soția biciuită, apoi spânzurată. Autorul nu a trecut ușor peste acel eveniment tragic, ci l-a descris atât de bine, încât pentru o clipă am crezut că parcurg un roman scris de Sparks. Și după ce am citit ultima pagină, singura mea dorință a fost să aflu ce se va întâmpla în următorul volum.

  Dacă acțiunea din “Furia Roșie ” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, evenimentele din “Furia Aurie”, cel de-al doilea volum din trilogia Red Rising, m-au făcut să trec prin toată gama de trăiri emoționale. De această dată, mizele sunt mult mai mari și avem parte de numeroase întorsături de situație, conspirații, atentate, bătălii în spațiu, trădări, alianțe, omoruri, dueluri, dar și pasaje romantice, amintiri dulci-amărui, gelozii. Darrow și prietenii lui trec prin atât de multe peripeții, încât nu am cum să le cuprind în prezentarea de față. Tot ceea ce am să menționez în continuare, nu reprezintă decât partea introductivă – cam 15% din acțiune.

   Având în vedere că povestea este spusă din perspectiva lui Darrow, avem ocazia să-l urmărim în tot ceea ce face, să-i aflăm toate gândurile și sentimentele – dorul de Eo (fosta soție), suferința îndurată, dorința lui de a-i răzbuna moartea, dar și dragostea pe care o mai simte față de Mustang/ Virginia au Augustus, fosta lui iubită.

 “Îi plâng moartea în fiecare zi. Uitând din ce în ce mai mult cine eram, ce vise aveam și ce iubeam. Tristețea e-acum amorțită. Și merg înainte, în ciuda umbrei pe care o aruncă asupra mea.”

“Am îngropat-o într-o pădure falsă de deasupra minei Lykos, acolo unde am făcut dragoste cu ea ultima dată. Eram pirpirii și inocenți pe atunci. Cum a putut o fată așa de fragilă ca ea să aibă un asemenea  spirit, un așa vis de libertate când atâtea alte suflete puternice trudeau și-și țineau capetele plecate de frică să nu privească  în sus ? ”

   Acțiunea are loc la 700 de ani după ce omenirea a colonizat alte planete și s-a instalat ierarhia socială, fiecare clasă având o anumită culoare. Mai întâi s-au extins către satelitul Pământului, Luna, dar pentru că era foarte dificil să se lanseze navete spațiale de  pe Pământ din cauza gravitației și a atmosferei, Luna a devenit portul Pământului, cu ajutorul căruia au fost colonizate lunile și planetele Sistemului Solar. De pe Lună, Consulul Suveran, Octavia au Lune își guvernează Imperatorii și Pretorii, îi comandă pe cei doisprezece Cavaleri Olimpici, legiunile de Războinici Însemnați și pe Imperatori. Roșii fac munca de jos. Rozalii le satisfac plăcerile și îi servesc pe cei din clasele superioare. Obsidienii au fost crescuți pentru război. Maronii sunt servitori în case, birouri și instituții sociale. Cenuşii cutreieră orașele asigurând supunerea în fața ierarhiei. Portocalii asigură mentenanța sistemelor pe nave. Violeţii sunt artiști. Verzii se ocupă cu tehnologia. Galbenii studiază medicina. Albaștrii sunt piloți. Cei Arămii se ocupă cu problemele birocratice. Albii împart dreptatea conform propriilor legi( sunt preoți). Argintii se ocupă de contabilitate și logistică. Fiecare culoare are un scop. Toate culorile îi susțin pe Aurii care reprezintă elita.

   În primul volum am făcut cunoștință cu Darrow, un tânăr din clanul de mineri Roșii de pe Marte, a cărui soție a fost spânzurată din cauza unui cântec popular interzis, la ordinul ArhiGuvernatorului Augustus. A fost și el spânzurat, dar nu a murit, ci a ajuns pe mâna rebelilor – Fiii lui Ares, de la care află că Roșii au fost trași pe sfoară. Umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ținuți drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se mai putea face dreptate în acea societate abuzivă era ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei. Iar pentru asta el a suportat numeroase operații, transformându-se într-un Auriu de calitatea întâi. A aplicat pentru Institut, a trecut examinarea Controlului Calității, face Trecerea, un test prin care 100 de tineri au fost obligați să lupte între ei până la moarte. Darrow trece proba, apoi ia parte la o competiție care a durat timp de  un an. A reușit să câștige și de această dată, iar ArhiGuvernatorul Augustus îi lansează propunerea – să devină Lăncier al Casei Augustus.

   Acțiunea din al doilea volum – “Furia Aurie”, are loc la doi ani după ce Darrow au Andromedus, fost Sondor al Iadului de pe Lykos, cel supranumit Secerătorul de pe Marte, a câștigat la Institut și a ajuns să lucreze pentru ArhiGuvernatorul Nero au Augustus, cel care i-a spânzurat soția și la un an de când a părăsit-o pe iubita lui, Mustag, fiica dușmanului lui de moarte, Augustus. Însă scopul lui a rămas același: să-i nimicească pe Aurii din interior, să-l vadă distrus pe cel care a ordonat moartea lui Eo (soția lui).

“Timp de șapte sute de ani, poporul meu a trăit într-o sclavie mută, fără speranță. Acum eu sunt sabia lor. Și eu nu iert. Și nu uit. Așa că lasă-l să mă conducă spre navetă. Lasă-l să creadă că-i aparțin. Lasă-l să mă primească în casă lui ca să pot s-o ard din temelii.

Dar apoi fiica lui mă prinde de mână și simt cum toate minciunile îmi împovărează umerii. Se spune că un regat dezbinat nu poate să reziste. Dar nimeni nu spune ce se întâmplă cu o inimă.”

  Darrow are acum 20 de ani și este unul dintre Războinicii Însemnați. Cel mai crud și mai strălucit reprezentant al umanității. Cu toate că poartă în gând amintirea fostei lui soții, îi e dor de Mustang/ Virginia au Augustus, cea care acum un an i-a cerut să rămână când și-a luat rămas bun de la ea și de la Marte. Nu mai știe nimic despre ea și nici n-a mai primit vești de la Fiii lui Ares, cei care i-au mijlocit transformarea într-un Auriu.

“ Totul e atât de străin de viitorul pe care mi l-am imaginat când eram copil. Atât de departe de viitorul pe care am vrut să-l creez pentru poporul meu când i-am lăsat pe Fiii lui Ares să mă modifice artizanal. Credeam că o să schimb lumile. Ce naiv nu crede asta? În schimb, am fost înghițit de mașinăria acestui vast imperiu care merge nestăvilit înainte. ”

   Odată cu absolvirea Institului, celebritatea lui a crescut, iar acum se află la Academie ca să-și definitiveze studiile, să învețe arta războiului. Însă la Academie a venit și Karnus au Bellona, alături de alți câțiva nepoți bine aleși să “studieze”. Familia Bellona, rivalii Casei Augustus, îl urăsc de moarte pentru că el l-a ucis pe fiul mai mic al Imperatorului Bellona, în timpul Trecerii și îi vor inima pe-o tavă, dar nu-i pot face niciun rău pentru că Darrow îi aparține lui Augustus, care-l poate proteja.

   Chiar de la începutul romanului “Furie Aurie”, asistăm la examenul final al lui Darrow. El conduce o flotă de nave stelare de război, iar prada urmărită este Karnus, fratele mai mare al fostului lui prieten, Cassius au Bellona și al băiatului pe care l-a ucis în timpul Trecerii, Julian au Bellona. În cazul în care termină Academia pe primul loc, își poate câștiga propria flotă și are șanse să devină Pretor, așa că e în stare de orice pentru a învinge. Însă el pică proba pe ultima sută de metri, atunci când un Distrugător îi lovește nava de război și sute de oameni sunt omorâți din cauza acestui joc.

   Cu toate că Darrow a ieșit pe locul doi dintre toți lăncierii de la Academie, ArhiGuvernatorul Augustus este foarte nemulțumit. În plus, el s-a săturat de conflictele dintre Darrow și Cassius, de  numeroasele încăierări cu membrii Casei Bellona, iar ca să-l protejeze pe el costă bani, oportunități, contracte, afaceri, așa că s-a decis să-i vândă contractul altei Case, iar serviciile lui vor fi tranzacționate prin licitație. Contractul va fi reziliat în trei zile și până atunci, îi va însoți pe suprafața Lunii. Și pentru a înrăutăți și mai mult situația, există și o recompensă pe capul lui. Oare cât o să reziste Darrow fără protecția lui Augustus?

   Între timp, Victra au Julii, un alt lăncier al Casei Augustus, înlesnește o întâlnire între Darrow și Șacalul, fiul renegat al ArhiGuvernatorului, întâlnire ce va avea loc în afara Citadelei, într-o tavernă din Orașul Pierdut. Crudul Șacal are în minte un plan diabolic, însă are nevoie de ajutorul lui Darrow, așa că a luat decizia  să-i cumpere contractul printr-un intermediar imediat ce va fi scos la licitație.

“ – Așa cum orice Auriu cu o oarecare educație știe, există un sindicat al crimei care conduce lucrurile în Orașul Pierdut. O vastă organizație criminală care, dacă e s-o studiezi până la vârf, vezi că e sub influența biroului Suveranei micii noastre Societăți. Octavia au Lune pare să fie întruparea virtuții Aurii. Dar are un fetiș pentru lucrurile murdare – asasinate, organizarea de greve muncitorești pe domeniile propriilor ei ArhiGuvernatori, aranjarea de întâlniri. Tot așa se ocupă și de Orașul Pierdut. Ea și Furiile ei au ales cu mâna lor conducerea familiilor mafiote; cele trei sunt creaturile ei. Și-acum, partea interesantă. Am găsit câțiva membri ai aceleiași organizații care sunt… niște spirite agitate.

– De ce  Orașul Pierdut? întreb eu. De ce e important?

– E doar o bucățică din întreg. O să le-ajut pe acestea ambițioase Culori inferioare cu un preț. Când vor ajunge la putere, or să distrugă ceva ce amenință Societatea: pe Ares și Fiii lui. “

   Se pare că Fiii lui Ares sunt o amenințare îngrozitoare pentru Șacal, Augustus și Suverană, iar dacă Darrow se aliază cu Șacalul, va fi un război între ucigașii nemiloși din sindicate și agenții lui Ares. Dar îi va lăsa Darrow să-i distrugă pe aceștia din urmă?

   Însă în tavernă are loc un atentat pus la cale chiar de Fiii lui Ares, iar Darrow se vede nevoit să-l salveze pe Șacal, apoi pleacă să se reîntâlnească cu rebelii care la rândul lor au dat dovadă de cruzime atunci când s-au decis să omoare sute de oameni nevinovați, oameni aparținând Culorilor inferioare.

 “Și eu care credeam că Aurii au mințile zdruncinate. Suntem cu toții doar spirite rănite bâjbâind prin întuneric, încercând cu disperare să ne coasem la loc, să umplem găurile pe care le-au făcut în noi. Eo m-a ținut departe de drumul ăsta. Fără ea, aș fi la fel ca ei. Pierdut. “

   Din păcate, acesta nu a fost singurul atentat. Au mai fost și vor urma și altele. Războinicii lui Ares, aceste creaturi care trăiesc doar pentru răzbunare, vor să detoneze  patru sute de explozii –  vor fi șase sute de atacuri  asupra depozitelor de armament, sedii guvernamentale, companii electrice, rețele de comunicare. Și vor ca Darrow să participe la atentatul ce va avea loc la încheierea Summitului, la gala unde vor participa toți Guvernatorii, Senatorii, Pretorii, Imperatorii, Ofițerii judiciari din toată Societatea. El va trebui să declanșeze bomba cu radiu.

   Darrow refuză să participe, dar primește lovitura de grație, în clipa în care i se pune în față o hologramă cu înregistrarea morții soției lui, momentul în care Eo, aflată pe eșafod, îi mărturisește surorii ei că este însărcinată.

   Faptul că Aurii nu au omorât-o doar pe ea, au ucis și ce și-a dorit Darrow mai mult pe lume – să fie tată și soț, această crudă dezvăluire, îl face pe Darrow să cedeze. Iar furia lui crește!

“ Furia crește. Am avut o șansă și s-a dus. Tot ce-am fi putut să ne dorim a dispărut din cauza mea și a lor. Legile lor. Cruzimea lor. Au făcut o femeie s-aleagă moartea pentru ea și copilul ei nenăscut în locul unei vieți de sclavie. Totul pentru putere. Totul ca ei să-și poată păstra mica lume perfectă.”

   Care va fi decizia lui Darrow? Îi va ajuta pe Fiii lui Ares sau se va alia cu Șacalul? Va fi de acord să moară mii de oameni? Sau va fi  în stare să transforme ura mocnită dintre Bellona și Augustus într-un război civil? Ce alternative va găsi el? Ce reacție va avea la aflarea vestii că fostul lui prieten, Cassius au Bellona, a devenit cel mai periculos duelist de pe Lună și animalul de companie al Suveranei, iar fosta lui iubită, Mustang, este curtată de Cassius? Cum va decurge întâlnirea dintre cei doi foști iubiți? Vor avea ei o șansa de împăcare? Cine va mai supraviețui după confruntările dintre  Aurii și Fiii lui Ares?

 “Greutatea pe care o simt apăsându-mi  pieptul e din cauza ei. La fel și tensiunea ciudată pe care o simt în mâinile ce tânjesc să o atingă, tânjesc să o țină în brațe și să-i spună că totul nu e decât o mască falsă. Nu  sunt un pion al tatălui ei. Sunt mai mult decât atât. Tot ce fac e în numele binelui. Doar că nu al binelui lor.  “

   “Furia Aurie”, cel de-al doilea volum din trilogia Furia Rosie, este o carte care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină. Dacă nu ați cumpărat romanul, vă recomand să o faceți, iar cei care îl au deja, să nu mai amâne. Citiți-l! Veți avea  parte de o aventură de neuitat!

NOTA 10+

Cartea Furia Aurie, de Pierce Brown a fost oferită pentru recenzie de către Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

„Atlantida mit sau realitate?”

Răpirea de Robin Cook-Editura Rao

     Robert Brian Cook “Robin Cook” s-a născut în 4 mai 1940 în New York, a studiat la Wesleyan University din Connecticut Columbia, University College of Physicians and Surgeons, la Harvard, a fost rezident la Harvard şi Boston, a fost ofiţer de marină pe submarinul Polaris, a condus laboratorul de cercetări de la Cousteau Society. Fiind şi scafandru profesionist a lucrat cu J-Y Cousteau. Robin Cook este un medic şi scriitor american, care scrie despre subiecte medicale ce afectează sănătatea publică. Este cunoscut pentru tratarea temelor medicale în genul thriller. Romanele lui tratează subiecte că: donarea de organe, tratamente de fertilitate, inginerie genetică, fertilizarea în vitro, malpraxis, transplant de organe, cercetări în domeniul industriei farmaceutice. Acţiunea se centrează de regulă în jurul spitalelor în care a lucrat. Unele dintre romanele sale au fost ecranizate pentru marele ecran şi pentru televiziune.
Romanele traduse şi la noi sunt: ”Intenţii Periculoase”; ”Risc Asumat”; ”Răpirea”; ”Şocul”; ”Marker”; ”Criza”.

   “Robin Cook ne propune în ,,Răpirea” o poveste îndrăzneaţă. O echipa de oceanografi care încearcă să cerceteze un misterios munte submarin face o descoperire uluitoare, care relansează disputele legate de controversata Atlantidă şi care schimbă tot ceea ce ştim despre viaţă pe Terra.
În ,,Răpirea” maestrul thriller-ului medical rezolva una dintre cele mai incitante enigme ale omenirii” (The New York Times)

   Întrebarea frecventă “Atlantida mit sau realitate?”, care există de când au apărut scrierile lui Platon, şi-a primit răspunsul după sute de ani de cercetări. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată.

   ,,Tradiţiile scrise sau orale ale popoarelor străvechi par să confirme existenţa unei „ţări a oamenilor albi” în mijlocul Atlanticului, numită Atlan în America Centrală şi de sud, Ufa la triburile africane ashanti şi yoruba, Aaru în Egipt, Avalon la celţii britanici…Interesant de remarcat este faptul că toate aceste tradiţii, fie ele sumeriene, feniciene, egiptene, cartagineze, etiopiene, cretane, celte, africane, mayaşe, quishe, guatemaleze sau honduriene afirmă, ca şi Platon, că acesta ţară a fost distrusă de cutremure, valuri seismice şi inundaţii postglaciare într-o perioadă cuprinsă între 15.000 -8.000 i.Hr., dar grupurile scăpate din catastrofă, ca şi cele din colonii, baze navale şi contoare s-au răspândit atât în Lumea Veche, cât şi în cea Nouă, contribuind din plin la civilizarea popoarelor de acolo, aflate la început de drum.
Dincolo de dovezile argheologice incontestabile şi care se întind din Honduras şi până în Egipt, Malta şi Creta, sunt dovezile geologice (fostele albii ale fluviilor europene şi americane, ale căror urme se văd şi acum în Oceanul Atlantic) şi zoologice (migraţia anghilelor), despre care vom vorbi într-un articol separat.

   La întrebarea „Atlantida mit sau realitate?” se poate răspunde azi, cu dovezile existente. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată, spre care ar merita să tindem şi noi astăzi.” (MIXDECULTURA.RO)

   Cercetările făcute au dus la descoperirea de şosele, piramide, clădiri fortificate, domuri gigantice sau platforme pe care se înălţau odată temple sau bastioane, scări făcute din blocuri imense de piatră, toate subterane. Un lucru interesant la aceeaşi latitudine cu Piramida lui Keops s-a descoperit, la 900 m adâncime, o piramidă cu două deschideri opuse, printr-o deschidere apă era aspirată prin altă expulzată. Problema a fost cercetată şi de celebrul naturalist J-Y Cousteau.

   Din toate acestea şi din colaborarea cu, Cousteau, s-a născut idea cărţii. Să vorbim puţin despre subiectul ei.
Compania Benthic Marine face cercetări de forare într-o pungă submarină de magmă, undeva la vest de Arhipeleagul Azore. Perry, directorul firmei este convins că în caz de reuşită compania va fi propulsată în fruntea cercetărilor oceanografice, sporind astfel interesul publicului în domeniul explorărilor submarine şi uşurând atragerea de investitori.
Benthic Explorer, vasul companiei, se postase pentru forări deasupra unui anumit punct al lanţului muntos submarin, lung de aproape douăzeci de mii de kilometri, care desparte Atlanticul în două.. Ruperea celei de-a treia sape de foraj şi necesitatea înlocuirii ei pornesc întreagă acţiune.

    Cercetătorii încercau să afle de ce se tot rupe sapa, din ce e compus misteriosul munte submarin. Acesta apărea ca un Vulcan inactiv, cu o crustă subterană al cărei mijloc lichefiat s-ar afla la numai 130 de m sub fundul oceanului. Dar substanţa din ceea ce părea o pungă magmatică prezenta caracteristici de propagare a sunetului identice cu acelea întâlnite în spaţiul Moho, misterioasă zonă care desparte scoarţa Pământului de mantia sa.

    Perry hotărăşte să încerce, deşi nici ruşii nici americanii nu reuşiseră să obţină primele mostre de topitură magmatică, crezând că analizele l-ar putea lămuri asupra structurii şi că s-ar putea obţine date preţioase cu privire la originea Pământului. Totuşi punga pare un spaţiu gol, existând o neconcordanţă între datele de pe radar şi cele seismice. Pentru înlocuirea sapei sunt trimişi doi scafandrii Richard şi Michael, şi batiscaful Oceanus condus de Donald Fuller, fost comandor în marină, şi de Suzanne Newel oceanograf expert, urmând să ducă şi materialele necesare. Ofiţerul vasului Mark îi propune lui Perry să meargă şi el, să vadă nemaipomenitul peisaj submarin. Scafandrii urmau să fie coborâti într-o cabina ca un clopot.

   După verificări minuţioase Oceanus este lansat. Pentru Suzanne muntele submarin este fascinant prin structura sa geologică, nişte coloane de bazalt care par făcute de mâna omului, iar vârsta rocilor era de ordinul miliardelor de ani, de aceea a şi crezut că a greşit ceva la operare sau că aparatul a greşit. Aşa că, vrea să refacă probele. După ce lasă aparatura pentru scafandrii la locul stabilit, merg să-i arate lui Perry lanţul muntos. Ajung la o crevasă, curioşi intră puţin s-o cerceteze şi sunt absorbiţi în interior, părând că are loc un seism. Pierd legătura cu vasul şi Mark trimite scafandrii să vadă dacă nu-i pot repera, dar sunt şi ei absorbiţi în adânc. Cei de pe vas sunt convinşi că a fost un cutremur şi că ceilalţi au fost victimele unei catastrofe.

   Batiscaful ajunge pe un platou, cei trei ies din el încercând să cerceteze şi să găsească urme de viaţă. Donald credea că sunt experimente militare secrete. Dau de-o încăpere unde îi găsesc şi pe cei doi scafandrii, apoi hainele se topesc pur şi simplu pe ei, ajung într-o cameră cu paturi şi adorm. Când se trezesc găsesc nişte haine uşoare de mătase, se îmbracă şi pornesc pe coridoare până la o ieşire unde văd o mulţime de oameni, frumoşi, sănătoşi, îmbrăcaţi ca şi ei.

   Sunt întâmpinaţi de doi dintre ei, Arak şi Sufa, care le explică că au trecut prin perioada de decontaminare şi că se află în Interterra, o ţară aflată dedesuptul oceanelor, în spaţiul dintre scoarţă şi mantia Pământului, o lume submarină. Află că de fapt sunt acolo de o lună, văd realizările Interterranilor, modul lor de viaţă, de reproducere, felul cum se distrează. Sunt impresionaţi de liniştea şi calmul acestora, de realizările acelei lumi, de taxiurile aeriene cu care circulau, comandate prin voce, de clonele jumătate umane-jumătate roboţi care-i serveau şi răspundeau tot la comenzi vocale. Apoi modul ciudat cum îşi manifestă iubirea, naşterea, mutarea esenţei umane în alt corp, ca un fel de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Toate lucruri ciudate şi năucitoare pentru ei. Întâlnesc un bătrân, Harvey Goldfarb, care-şi petrecea ziua urmărind la televizor programe pământene, şi care le spune că este unul dintre supravieţuitorii de pe Titanic.

   Pentru Interterrani comportarea pământenilor este uneori amuzantă, altădată înfricoşătoare, pentru că ei nu suportă violenţa de nici un fel .Ajung în faţa Consiliului Bătrânilor, unde li se spune că au fost răpiţi pentru că aceştia voiau să afle dacă se ştie despre existenţa lor, şi de ce se forează atât de mult. Pământenii află că de fapt au fost “aspiraţi” printr-o ,,poartă”, că au existat mai multe “treceri” acum închise, că mai există şi alte oraşe şi că după perioada de acomodare îşi pot alege oraşul în care vor să locuiască, dar că în nici un caz nu mai pleacă din Interterra.

   La muzeul pământenilor, Donald vede şi batiscaful lor şi se hotărăsc să plece cu orice prêt, disperaţi că familiile lor i-ar crede morţi. Singură fiind, Suzanne alege să rămână, dar îi şi trădează pe colegii ei, de frică ca ei să nu fie omorâţi când încearcă să plece prin “poartă”.

   Ce se va întâmplă mai departe, dacă vor reuşi sau nu pământenii să scape, cum vor face, unde şi în ce vremuri vor ajunge veţi vedea dacă citiţi cartea.

    Folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook ceează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care, culmea, în timp s-au şi realizat), indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…

   Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică ca a Interterranilor, şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatura lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă temă medicală sau cucerire a ştiinţei, sunt la fel de interesante.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

“Când ai şanse prea mici, nu-ţi mai rămâne decât să joci pe mize mari.”

Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois

Editura Nemira

Data apariţiei: 2017

Titlul original: Dangerous Women

Colecţia Nautilus

Traducător: Filip Columbeanu

Număr pagini: 496

   Nu există nimic din ceea ce poartă amprenta implicării lui George Martin, care să nu iasă excelent, atingând adesea perfecţiunea. Romane, volume de povestiri proprii, antologii în care are rol de editor şi eventual contribuitor cu câte o cărămidă epică întregitoare… Toate s-au impus drept cele mai bune produse de pe piaţă în domeniul respectiv.

   Dacă pentru romanele sau volumele lui de proză scurtă SF şi fantasy, pasionaţii genului nu mai au nevoie de nicio recomandare, despre antologiile în selecţia cărora e implicat, chiar în ipostază de coeditor, poţi spune că au totdeauna povestiri după gustul lui. Adică cu multă acţiune, cu context logic, cu personaje la care ajungi să ţii imediat. Niciun titlu nu e adăugat numai ca să fie acolo şi să completeze numele mari de pe listă, fiecare autor e adus doar cu ce are mai bun şi se încadrează în tema aleasă. Aceeaşi senzaţie o ai parcurgând Străzi Întunecate sau, mai ales, trecând în revistă Războinicii – pe care o credeam până acum cea mai bună colecţie de povestiri a celor doi, dar care simt, deja, că e egalată de această recentă apariţie, câştigătoare World Fantasy Award for Best Anthology în 2014, Femei periculoase.

    Poate părea nedrept accentul pe Martin, când coautor e Gardner Dozois, editorul de culegeri ficțional-speculative, prin excelenţă. Dar părerea mea e, citindu-i şi selecțiile individuale, care toate suferă de păcatele imputate în general antologiilor, că reuşitele astea deosebite din colaborare sunt în primul rând meritul lui Martin şi ale preferinţelor sale în literatura de gen.

   De fapt nici măcar totdeauna de gen, pentru că în această galerie de personaje feminine, specia fiecărei opere literare chiar nu contează. Avem pe lângă science fiction şi fantasy, thriller, istorie, vampirologie urbană, mistery şi romance.

    Nu sunt cel mai mare fan al prozei scurte, am obiceiul să triez după recenzii şi câteva pagini de început unde sunt agăţat sau nu, poveștile pe care le duc până la capăt în alte antologii. Niciodată, însă, nu am putut aplica decimarea asta pe o colecție Martin-iană. Dacă sunt totuşi din cei ce vor să citească numai istorisirile cu un anumit specific dintre cele adunate în acest volum, sau doar să aleagă cea pe care o vor citi la un moment dat, în funcție de chef, am să înșir câteva impresii orientative, despre fiecare dintre povestiri, evitând orice spoiler major.

F2 (1)

 

 

    Introducere de Gardner Dozois – Demnă de parcurs de orice cititor care simte nevoia unei contextualizări în peisajul literaturii cu eroine (cu sau despre femei în luptă/conflict/confruntare). Dacă ar fi ceva pentru care să fie lăudat şi Dozois la fel de mult ca Martin, ar fi introducerile astea care vin mereu ca nişte articole exhaustive despre laitmotivul antologiei.

    Halal desperado! de Joe Abercrombie – favorita mea, alături de nuveleta lui Sanderson, din volum. Un alt autor ce nu numai că nu dezamăgeşte niciodată, dar chiar ameninţă poziţia marelui maestru al Urzelii Tronurilor, pe frontul fantasy. Cumva cu aceeaşi reţetă a protagoniștilor care nu sunt nici complet buni, nici complet răi, Abercrombie ajunge să îşi întreacă de multe ori profesorul,  prin scriitura mai fermă în momentele de acţiune, prin faptul că reuşeşte să îşi compună tablourile vivante medievale cu tuşe mai comprimate şi care nu se rătăcesc nicio clipă în prea descriptiv sau prea oniric (cum la Martin se mai întâmplă) şi, mai ales, tocmai în target-ul antologiei noastre… prin complexitatea mai mare a personajelor feminine şi a poveştilor de iubire generate de ele.

   După ce taman îl declarasem pe George Martin ca superlativ, un ludatio şi mai mare adresat altui autor poate părea exagerat, dar nu ar admite că există un superlativ al superlativului în fantasy, numai cei ce nu l-au citit pe Abercrombie. Este minunată saga Marea sfărâmată, dar seria Prima lege e “şi mai şi”. Iar universul Red Country din care face parte această primă povestire cu o kick-ass girl, se ridcă cel puţin la cel mai înalt nivel al celorlalte două, încă din start.

   Aliaj de heroic-fantasy medieval şi western cu desperados, având cele mai bune elemente ale fiecăruia, întâia poveste a antologiei ne-o impune în memorie pe Shy, membră a unui grup de tâlhari, hăituită şi de poteră şi de proprii coechipieri puşi pe rele.

   Sau m-a lăsat inima de Megan Abbott – o confesiune contemporană noir, la limita între thriller şi mistery, dar cu accentul pe psihologia naratorului bărbat, care din clipa când îi dispare fetiţa, rememorează în cheie paranoică comportamentul feminin instabil al soţiei sale, încă din vremea în care îi era iubită. Femeia periculoasă devine prin suspiciune un concept, chiar în ochii cei mai iubitori, când toate acuzaţiile par să indice un gest criminal făcut de ea.

     Cântecul Norei de Cecelia Holland – ficţiune istorică despre Eleanor de Aquitania, soţia lui Henric al II-lea şi cei opt copii ai lor, care vor atrage regatul într-un război civil sângeros. Două indicii pentru recunoaşterea capetelor încoronate : filmul “Leul în Iarnă” și Richard Inimă de Leu – celebrul cruciat, speranţa regală a lui Robin Hood – tânărul prinţ Richard din povestire. Nora e una dintre copilele cuplului disfuncţional suprem – prin ochii încă nevinovaţi ai căreia e percepută toată progresia conflinctuală.

   Mâinile care nu există de Melinda Snodgrass – decupaj dintr-un viitor cosmopolit umano-extraterestru în care un proaspăt locotenent secund, ce tocmai a absolvit Academia Militară a  Ligii Solare, ascultă într-un local dubios, povestea şi mai dubioasă a unui beţiv decăzut cu accent elitist care sugera educaţie şi bogăţie. Un delir despre pasiune amoroasă inter-specii ce se transformă într-o teorie a conspirației dătătoare de fiori pentru omenire.

   Bombardele de Jim Butcher – nou caz din seria autorului despre detectivul Dresden implicat în lumea secretă a fiinţelor supranaturale : vrăjitori, vampiri, vârcolaci – preluat spre rezolvare de data asta de ucenica lui mult mai stângace, Molly Carpenter. Foarte amuzant scris.

   Raisa Stepanova de Carrie Vaughn –  planare psihologică în lumea femeilor pilot din Armata Roşie în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Carrie Vaughn surprinde destul de bine mentalitatea duală patriotard-terorizată de absurditatea stalinistă, a soldăţimii sovietice. Raisa îşi iubeşte fratele şi prietena dorindu-şi să devină eroină, dar are şi o latura cinică, realistă, care o face să nu fie luată prin surprindere de evenimentele ce vor urma. Un soi de Enemy at the Gates comprimat şi fără un personaj identificabil de partea inamică. Adică altul decât însăşi maşinăria de război germană ce nici măcar nu remarcă peste cine şi-a trecut tăvălugul. Chiar dacă dintre stalinişti şi hitlerişti mereu am preferat germanii, percepându-i ca pe răul mai puțin barbar şi oricum aliații noştri, până una-alta, scriitoarea te face să privești pozitiv şi duşmanul sovietic, atâta vreme cât îi analizează fără melodramatism umanitatea şi nu are de ce să cadă în excesivitatea declamativă propagandistică a tuturor operelor ruseşti despre subiect, care dacă nu eşti rus, îţi trezesc doar antipatie.

    În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale – e un fel de povestioară de dragoste atemporală, potenţată de lupte amicale, dar cât se poate de dure, între doi crai-luptători de wrestling pe bune (non fake), din alte vremuri. Unul dintre ei devenind mentorul şi antrenorul tipicului adolescent cu probleme, care îi aduce o nouă viziune a propriei vieţi scurgându-se spre final.

   În pofida titlului cu iz de sacrilegiu, povestirea nu are nicio legătură cu vreo confruntare cu divinitatea, decât dacă idolatrizezi un wrestler invincibil de origine hispanică, numit Jesus. Poate trebuia menținută botezarea originală a mini-prozei, Wrestling Jesus? Cred că ar fi fost mai puţin deviantă în sugerarea conținutului.

   Vecinele de Megan Lindholm (una și aceeași cu Robin Hobb – pseudonim păstrat pentru îndrăgitele ei romane fanasy din trilogiile Farseer şi Omul Arămiu) – începe ca o clasică poveste de cartier cu vecine în vârstă pendulând între bârfă şi sanatorii, însă evoluează într-o tot mai palpitantă călătorie în timp sau poate spre descoperirea unei lumi alternative, ca o şansă la retrezirea interesului pentru viaţă.

   Ştiu cum să le-agăţ de Lawrence Block – o femeie fatală în căutarea unui băiat rău dă peste un tip chiar mai plin de probleme psihice decât îşi dorea. Elemente sinistre de devenire criminală cu trădări, incest şi obsesii ucigaşe definesc intențiile si trecutul personajelor.

   Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson – dăm din nou peste un talent uriaş al fantasy-ului, pe aceeaşi treaptă a superlativului cu Martin şi Abercrombie. Autorul celebrelor Născuţi din ceaţă , Calea Regilor sau Elantris, continuator al seriei Roata Timpului după decesul lui Jordan, e în cea mai bună formă creativă a lui în nuvela asta. Cea mai lungă din volum, cred, dar de lumea căreia nu vrei nicicum să te desprinzi când se termină. O hangiţă şi fiica ei încearcă, curajoase, să îşi păstreze afacerea pe linia de plutire în preajma unor codrii bântuiți de fantome ucigaşe şi nelegiuiţi periculoşi dar şi în pericol, căci pe capul lor este pus un preţ şi meseria de vânător de recompense se poate practica chiar şi în locuri unde dacă verşi o picătură de sânge te veştejesc duhurile devoratoare de suflete.

    O regină în exil de Sharon Key Penman – intrigi şi războaie în însorita Italie a micilor regate, purtate de sumbri cuceritori germanici, creatori de imperii şi declanşatori de cruciade. Forţa Reginei Constance stă în adaptabilitate la schimbări, rezistenţa în momentele grele, oţelirea maternităţii şi hotărârea cu care îşi duce planurile la îndeplinire.

   Fata din oglindă de Lev Grossman – Secvență din universul Magicienii, acest Harry Potter pentru adulţi. Năzbâtii şi farse studenţeşti în Colegiul Brakebills cu a sa pedagogie magică, care iau o întorsătură ciudată când micile vrăji folosite în ele dislocă puteri uriaşe zidite în vechile structuri arhitecturale ale clădirilor istorice academice.

    Cum se poate remarca din entuziasmul cu care le-am ridicat în slăvi, preferatele mele sunt nuvelele lui Joe Abercombie şi Brandon Sanderson, pe care orice iubitor de medieval fantasy sau western le va savura ca pe niște rare delicatese. Dar şi doritorii de orice alt fel de subiect pot găsi în această antologie ceva care să îi încânte.

    Femei periculoase e un amalgamat foarte reuşit cu povestiri de toate genurile, având ca fir roşu tematic, combativitatea feminină. Aşteptăm cu nerăbdarea rău stârnită, volumul doi!

sigla Nemira

Cartea Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
15

Mitul creaţiei ce se întoarce împotriva creatorului, în varianta metalizată.

Robogeneza, de Daniel H. Wilson-Robopocalipsa continuă!

Editura: Nemira
Colecţia: Nautilus
Data apariţiei: 2016
Nr. Pagini: 424
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Titlu original: Robogenesis

   Dacă aţi văzut în ordine filmele seriei Terminator, precis ţineţi minte senzaţia de mai vreau de la scurtele secvenţe din viitor unde lupta între oameni şi roboţi era în plină desfăşurare. De atunci următoarele episoade ale francizei ne-au dat tot mai mult din dramatismul ei, fiecare cu tot mai multe efecte speciale şi tot mai mari bucăţi din viitor, până ce a ajuns toată acţiunea să se desfăşoare acolo, dar parcă niciun alt fragment din conflinctul om-maşină nu a avut farmecul neîmplinit al acelor prime secvenţe din întâiul Terminator. Uite că am regăsit până la urmă senzaţia dată de ele şi continuarea cel mai aproape de spiritul lor, în seria cu roboţi a lui Daniel H. Wilson.

   Constituit deocamdată din două romane : Robopocalipsa şi Robogeneza, dar cu extensii preconizatoare spre următorul, care îl va transforma într-o trilogie, universul distopic robotizat îşi poate deja adăuga la recomandări achiziționarea drepturilor ecranizării de către marele Steven Spielberg. Aşa că, dacă preferaţi, ca mine, să citiţi cărţile înainte de a apărea filmul, grăbiţi-vă să daţi gata măcar primul volum până se mai moșmondesc ei cu filmările, pentru că atunci când va fi lansat, va deveni un eveniment social şi veţi fi obligați să mergeţi cu prietenii la premieră.

2 (3)

 

   Mitul creaţiei care se întoarce împotriva creatorului e recurent în istoria literaturii, sub diferite forme, dar parcă niciodată nefericitul ce tinde la atributul Dumnezeirii nu e făcut mai zob ca în operele SF. Omul contra unui robot inteligent e deja o imagine tulburătoare de carne contra metal, care exploatată de un scriitor talentat poate da cei mai teribili fiori. Wilson, ca specialist în robotică, nu se mulțumește cu atât, ci creează o întrepătrundere a celor două materii, ființe cu clasificări ambigue ce sunt fie roboţi umanizaţi fie oameni robotizaţi cu implanturi şi exoschelete integrate,  lumea lui devine o contorsiune organico-mecanizată într-o continuă pulsaţie dureroasă şi zbatere pentru acapararea de esenţe vitale.

   Dacă aţi citit  primul volum al seriei, Robopocalipsa, veţi regăsi multe dintre personajele de acolo  continuând o luptă pe care credeau că au câştigat-o. Dar Inteligenţa Artificială Anchor R-14 era de-a dreptul un drăguţ şi o chestie filozofică benefică faţă de noul duşman distrugător, fixist şi nemilos, care apare torturat şi turmentat de prin stivele depozitelor de circuite. Tot ce părea rezolvat fericit în primul război om-robot devine în noua confruntare a protagoniştilor extenuaţi ce şi-au consumat deja toată energia în ]ncleștarea ce părea de final, doar un antrenament pentru un conflict şi mai devastator şi mai fără speranţă. Decorul distrugerilor planetare devine din apocaliptic, post-apocaliptic, dar infestat de primejdii şi mai mari şi mai de neînţeles pentru rămăşiţele umanităţii… Dacă nu aţi citit însă primul volum sau dacă aţi făcut-o cu ceva timp în urmă, o să fie un pic mai greu de urmărit vasta galerie de personaje şi care exact e ideea cu fiecare. În caz că aţi început cartea la recomandarea mea, să nu mă suduiţi că v-am băgat în amalgamul ăsta confuz, după câteva capitole el se clarifica, cea mai mare parte dintre legăturile logice se refac perfect şi romanul devine o continuă curgere de acţiune care te ţine cu sufletu-n gâtlej, cu eroi care îţi doreşti cu ardoare să supravieţuiască încercărilor, cu scene de război epopeic, unde roboţi şi oameni sunt în ambele tabere de-acum, ca sclavi unii ai altora sau ca spirite libere și sfidătoare.

robogeneza 1

   

  Se păstrează stilul de a scrie pe multiple planuri din Robopocalipsa – cel pe care toţi îl catalogau ca de World War Z, dată fiind proximitatea lansării pe piaţă a celor două destrămări ale civilizaţiei (molimă zombi în Războiul Z). Încearcă să se acopere o cât mă vastă întindere intercontinentală şi de data asta, dar deja oamenii au rămas mai puţini, aşa că în afară de un mic episod rusesc şi o importantă influenţă japoneză, concentrarea confruntărilor are loc tot pe continentul american, exploatând experiența de luptă a nativilor Naţiunii Osage (indieniii) şi a elementelor dispersate ale forţei armate de şoc ce a înfrânt Inteligenţa artificială malefică precedentă (cowboy-ii). Aşadar: roboţi,  indieni-indigeni, soldați-cowboy, japonezi cu spirit de sacrificiu samuraic, ruşi beţivi şi încăpăţânaţi, copii bio-mecanici cu însuşiri extraordinare, maşinării mecanice posedate de oameni şi oameni posedaţi de maşinării mecanice, toate se adaugă unei reţete pline de tot ceea ce te poţi aştepta de la descrierea unei astfel de zguduiri tectonice a ceea ce a mai rămas din societatea terestră.

robogeneza 2

 

   Cartea e structurată în trei părţi ce poartă numele a trei personaje: Lark Iron Cloud, Mathilda Perez și Cormac Wallace,  dar în fiecare dintre capitole poţi descoperi prin modul de privire gameplayer first person, viziunea a mult mai multor protagonişti. Am făcut o mică lista ne-spoiler-istă pe care şi eu aş fi vrut uneori să o găsesc pe undeva în timp ce citeam, sper să daţi peste ea înainte de a începe romanul şi să vă fie la îndemână pentru consultare dacă v-aţi blocat în identificarea vreunuia dintre numeroşii combatanți. În ordinea apariţiei:

   Lark Iron Cloud – soldat din armata Calului Sur, transformat în cyborg de o specie de robot parazit ce pune stăpânire pe corpurile umane. Se crede că a fost ucis, dar odată cu distrugerea controlului exercitat de Inteligenţa Artificială conducătoare Archos R-14, personalitatea îi este eliberată devenind un simbiot om-maşină.

   Hank Cotton – individ antipatic, gelos pe succesul altora, încercând să profite în orice fel de noile rearanjări sociale, devenit demn de milă şi chiar tragic cu sclipirile lui finale de umanitate, odată ce noua inteligenţă mecanică fatală Arayt Shah, pune stăpânire pe el.

   Vasili Zaițev – tehnician de intreținere rus, om dintr-o bucată, mai degrabă folositor de topor decât de alte fineţuri tactice sau psihologice.

   Mathilda Perez  – o adolescentă modificată bio-metalic de operaţii robotizate, care prin implantul unei bande oculare poate percepe undele radio şi controla maşinile.

   Nolan Perez – frăţiorul ei, un băiat în creştere ce trece prin toate ororile războaielor devenind tot mai puternic şi mai adaptat pentru supravieţuire.

   Arbitru Nouă Zero Doi – robot umanoid de luptă, născut-liber, cu gândire independentă şi suporter al umanităţii.

   Cormac Wallace – erou veteran din echipa Băiat Isteţ aflat împreună cu iubita pe lungul drum spre casă, oriunde o mai fi ea.

5 (2)

 

   Takeo Nomura – inginer japonez în etate a cărui păpuşă sexuală Mikiko a fost resuscitată la o formă de viaţă adevărată şi care a determinat deasemenea trezirea celorlalţi roboţi liber-născuţi.

   Archos R-14 – vechiul duşman IA, păstrat în acest volum doar ca o copie parţială şi ajuns aproape simpatic şi pozitiv prin comparaţie cu noua ameninţare – chiar după tot ce a făcut în primul război se pare că în felul lui malformat de gândire ar vrea mai degrabă să salveze o parte ranforsată a omenirii pe care inteționează să o distrugă noul duşman.

   Archos R-8 / Arayt Shah – o variată anterioară de producţie Archos, Inteligenţă Artificială monstruoasă  înrăită de tortura în cicluri şi închegată într-o filozofie simplistă de exterminare a tuturor celorlalte forme de viaţă şi accederea înspre o singularitate de electricitate pură sau ceva de genul ăsta, odată cu absorbirea tuturor energiilor necesare pentru a își creşte puterile de procesare.

   Tancul păianjen Houdini –  încropire mecanică şi unul dintre roboţii leali cauzei oamenilor.

6

 

   Pe lângă trecerea de la apocalipsă la post-apocalipsă, diferenţa dintre cele două romane ale seriei este dată de atitudinea de luciditate implacabilă, analitică,  tipic robotică, a lui Archos R-14 care a condus primul război om-maşină (numit atunci Noul Război) şi cea isterică, direct-implicată, sadică, aproape de răutate omenească, pe care o are Inteligența Artificială creată de savanţi prin echivalentul temporal a eoni de tortură, Archos R-8 – autonumit şmechereşte Arayt Shah, cel care conduce înfruntarea de acum (Adevăratul Război)…  Mi-e greu să decid care volum mi-a plăcut mai mult, Robopocalipsa începe spectaculos cu preluarea şi distrugerea societăţii umane de către maşini, dar e mai puţin epică în scenele de bătălie. În Robogeneza ele cresc progresiv dinspre a doua treime a cărţii şi se încheie apoteotic cu încleştarea tuturor forţelor existente. Aş spune că pe ansamblu sunt la fel de reuşite, ambele.

   Dincolo de fantezie, aventură şi acţiune, cunoștințele profesionale ale autorului îi permit să jongleze cu idei despre o ecologie a maşinilor şi  a simbiozei om-maşină, dar mai ales să ne transmită convingător fiorul de teamă în ceea ce priveşte viitorul tehnologiei. Clipa când inteligenţa sintetică ar fi creată artificial de experimentele scormonitoare ale savanţilor, poate fi la un pas distanţă. Ce sunt deja aici sunt căile prin care o IA ar putea prelua automat controlul infrastructurii sociale. Iar ele se tot bătătoresc şi diversifică cu fiecare reţea de computere, ghidaj electronic de la distanţă, cu fiecare smart-house, smart-car sau smart-phone care îţi ușureaza viaţa, dar ţi-o lasă totodată atât de expusă atacului informatic organizat. Considerați-vă avertizați de beletristica vizionară a specialiștilor precum Doctor în Robotică Daniel H. Wilson.


Daniel H. Wilson.

sigla Nemira

Cartea Robogeneza de Daniel H. Wilson a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Preludiul Fundației, de Isaac Asimov

Disponibilitate: ÎN CURÂND!
Editura Paladin
Premiul Hugo 1966 pentru cea mai bună serie din toate timpurile

   Preludiul Fundației, prequal al seriei Fundația, dezvăluie primele demersuri ale lui Hari Seldon în domeniul psihoistoriei, o știință a cărei punere în aplicare ar putea salva Imperiul aflat în pragul declinului.

  Deși la început este neîncrezător în propriile-i forțe, Seldon este încurajat și protejat pe tot parcursul misiunii sale de un personaj misterios, pe nume Chetter Hummin, și de tânara specialistă în istorie Dors Venabili.

Sursa foto şi text: Editura Paladin

by -
11

Ascensiune stelară, de Ana Maria Negrilă

Volumul 2 al seriei STELARIUM

Editura: CRUX PUBLISHING 2016

Gen: SCI-FI

Editor: Andreea Sterea

Pagini: 469

Despre autoare

   Ana-Maria Negrilă s-a născut în anul 1972, este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București, doctor în literatură medievală.

   A debutat în anul 1993 cu povestire Fragile în Jurnalul SF, a apărut în nenumarate antologii, a câștigat mai multe premii la concursuri.

   Alte apariții de aceeași autoare: Orașul Ascuns (culegere de povestiri), Împăratul ghețurilor (roman), Regatul sufletelor pierdute (primul volum din seria Stelarium), iar în format e-book: Cântecul zorilor, Când lumile se prăbușesc. (sursa prezentare -Editura Crux)

   Novice fiind în zona de SCI-FI am încercat să acord o atenție crescută termenilor și descrierilor, să reușesc să pătrund într-o lume nouă, o lume a tehnologiei, a științei, a spațiului, călătoriilor în timp.

  Ascensiune stelară este volumul doi al seriei Stelarium, acțiunea se petrece în parte pe nava ASCENSIUNE, condusă de legendarul comandant Jonson, dar și pe alte planete: Cardeea, Andorre, Galene, în orașul Hubb- un oraș plutitor compus din mii de sfere, de sunete și de lumină, unde oamenii emiteau note.

   Personajele principale sunt agenții anh: Adrew, Ralle, Sten, Karl, care aveau o misiune de la maestrul Lumni, programată peste 50 de ani. Acești agenți erau înghețați în cutii criogenice pe perioade de aproximativ zece ani (nu toți neapărat în același timp), cărora li se aducea o ameliorare genetică. Se descrie în amănunt etapa somn-trezire.

   Lumea Con este un amestec de stări, pe care le poți observa din exterior. Misiunea agenților este aceea de a găsi nava ascunsă, Speranzia, pe care toți o voiau datorită tehnologiei avansate.

Apar și personaje cum ar fi IA-u, un fel de roboţi, folosiți pe post de servitori. Pot fi numite personaje fără emoţie.

   Sunt mulți termeni noi: sensomemoria, care bănuiesc că este memoria din celelalte corpuri sau de dinainte de a fi adormiți; anh- un fel de energie naturală; um – o stare, iar cele două împreună formează un tot.

   Foarte multe personaje, imposibil de menționat, la fiecare personaj ar trebui să spun o poveste și aș strica misterul lecturii.

Ce mi-a plăcut

– Autoarea scrie foarte bine, cursiv, are o imaginație bogată, pasionată de fiecare amănunt, parcă trăind într-un univers necunoscut încă nouă, un text original și foarte SCI-FI. Romanul este de calitate tipografică foarte bună, așa cum sunt toate cărțile editurii.

Ce nu mi-a plăcut 

 Se pune mult accent pe momentul somn-trezire, acțiunea este puțină, ceea ce plictisește (cel puţin în cazul meu).

Lipsa sentimentelor și emoțiilor personajelor, deși este un roman SF tot ceea ce e viu ar trebui să și simtă.

   Impresiile mele asupra cărţii sunt subiective, vă invit să citiți acest roman pentru o părere proprie, sfatul meu e să începeți cu primul volum al seriei. Apreciez autoarea pentru originalitate.

Citate

Semințele plutesc chiar și în mijlocul furtunii și apoi, când vânturile se domolesc, se așază pe pământ fertil, le cresc rădăcini și se transformă în plante, absorbind energia galenică.”

„ Nu scapi de supunerea față de mai marele tău decât murind.”

„Nu regreta ceea ce a fost, pentru că este ca spuma trecătoare.Uită-te spre ce va fi, și atunci viața ta va căpăta din nou sens.” Um Comte

„Folosești calendarul, ceasul, orice altă modalitate de măsurare a timpului și astfel, îți stabilești locul în raport cu alte obiecte, blocându-te singur într-un univers care te va duce inevitabil spre marele sfârșit.”

                                      Lumea din Hubb

Crux Publishing logo

Cartea Ascensiune stelară, de Ana Maria Negrilă a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

by -
6

“Sunt atâtea civilizații acolo, stăpâne peste un bagaj de cunoștințe la care noi doar visăm! Sigur pot găsi o soluție...”

Ultimul Flux, de Lucian Dragoş Bogdan

recenzie

   Romanul “Ultimul flux” al scriitorului Lucian Dragoș Bogdan a apărut la editura Tritonic în colecția SCI-FI în anul 2016 și face parte din universul Frontierei alături de alte două romane ale autorului, “Frontiera” și “Vraciul din norul interior”.

     Nu sunt o cititoare împătimită de romane științifico-fantastice, dar am ceva lecturi la activ. Pot spune că nu-mi place orice. Recitesc cu plăcere “Fundația” lui Isaac Asimov sau “Dune” a lui Franz Hebert, iar în tinerețe am avut o pasiune pentru un roman al cărui autor l-am uitat, dar nu am uitat povestea propriu zisă și anume “Nebuloasa Andromeda”. Am urmărit toată seria Start Trek și Războiul stelelor nu în primul rând pentru construirea unor universuri fantastice, ci pentru mesajele cât se poate de pământene pe care le transmiteau. Cu acest bagaj din lumea SF am pornit să citesc romanul “Ultimul flux” și trebuie să recunosc că am fost cucerită de la primele pagini. Este un roman captivant, plăcut, interesant, credibil și plin de referințe și mesaje pământene. Stilul, vocea autorului este cumva unică în peisajul literar pe care îl cunosc. Reușește să te captiveze, să pe prindă și să te ducă cu el în lumea aceea a Frontierei printre ființe atât de diferite și ciudate în felul lor, trăind în societăți bine organizate ierarhic, dar total fictive și asta pentru că el însuși crede în tot ce scrie. Am fost curioasă să aflu cine este acest tânăr și deosebit autor.

    Lucian Dragoș Bogdan s-a născut în ziua de 16 iulie 1975 în orașul Alba Iulia. A făcut studiile liceale în orașul natal și Facultatea de științe economice la Cluj. A avut un parcurs destul de sinuos în ce privește locurile de muncă, s-a căsătorit foarte tânăr, are o fetiță, dar toate astea sunt obișnuite în viața oricui. Important este că încă de la vârsta de zece ani a fost cucerit de scrierea poveștilor SF și indiferent ce alte lucruri a făcut, această pasiune nu a dispărut, ci doar s-a maturizat, a evoluat și a dat roade. Primele cărți îi apar în 2004, este vorba de  romanele “Trilogie” și “Zeul Kvun”. Pasiunea pentru genul SF și-o mărturisește deschis într-un interviu acordat “RS.Revista de suspans”:

            “ SF-ul este un cult pentru mine….probabil că, dacă nu aș mai scrie SF, mi-ar fi foarte greu să mai scriu și altceva. De acolo mă încarc, acolo simt că trăiesc.”

    Pentru Lucian Dragoș Bogdan scrisul este un lucru deosebit de serios și captivant  care necesită disciplină și autocontrol. Cum nu trăiește din scris ca mai toți autorii români, o mare parte din zi îi este ocupată de locul de muncă. Și cu toate acestea el mărturisește tot într-un interviu: “ …citesc și mă documentez foarte mult. Am un program zilnic de scris de la care fac tot posibilul să mă abat cât mi puțin.”

   Trebuie totuși adăugat că pe lângă romanele sale SF, Lucian Dragoș Bogdan a încercat și alte genuri literare cu succes la publicul cititor. A scris un roman de dragoste cu un titlu foarte inspirat “Uneori când visez…” și un roman polițist “Vânătorii de capete”, ambele publicate la editura Tritonic.

   “Ultimul flux” povestește despre societatea linnilor de pe planeta Ceol Mor. Linnii sunt o specie aparte și autorul ne-o prezintă încă din primul capitol : ”Lumea lor are la bază sulful și sunt, în principal, ființe acvatice.” (p.9) Mi-am amintit citind despre acest univers pe bază de sulf despre descoperirea, la vremea ei uluitoare, a unor ființe din Marea Neagră ce se adaptaseră și trăiau într-un mediu de hidrogen sulfurat. Ceea ce face lumea creată de autor mult mai credibilă. Se pare că poate exista viață și într-un univers dominat de sulf. De altfel chiar scriitorul precizează în “Cuvântul autorului”, care deschide cartea că- pentru informațiile științifice a căutat ajutor calificat în chimie. Din roman se simte foarte bine acuratețea cu care sunt prezentate toate detaliile de tehnică și știință din lumile prin care umblă personajul principal. Descrierea aspectului ființelor care trăiau pe planeta Ceol Mor cu toate caracteristicile lor fizice și de organizare socială deschide primul capitol al cărții. Evident aceste ființe nu au aspect umanoid, ci aduc mai curând  cu un amestec din mai multe specii acvatice. La finalul romanului în capitoll “Anexă/specii non-umane  cu rol important în carte “ autorul ne oferă descrierea fiecărei specii întâlnite și desenul aferent. Excelentă această iniţiativă a autorului pentru că e mai ușor când poți vizualiza mental fiecare personaj chiar dacă este foarte bine descris în cuvinte.

   Linnii trăitori pe planeta Ceol Mor aveau ca celulă de bază a societății: familia compusă din cinci membri: “doi masculi, un membru asexuat și două femele. Masculul principal alfa se numește uni-, cel auxiliar, bi-, cel asexat, tri-, femela auxiliară, cvadri și se termină cu femela dominantă, penta-. (p.10) Modul lor de comunicare era unul muzical pe bază de melodii.

    Linni erau o specie conservatoare, dornică să-și mențină stilul lor de viață și pentru contacte cu alte planete și specii mai avansate tehnologic apelau la Labirintul furnicarelor Rayry. Problema acestei planete era posibila perturbare a cantității de hidrogen sulfurat cu ocazia unui flux puternic creat de cele două Luni ale planetei. Acest flux ar fi fost ultimul flux adică un fel de apocalipsă și mințile luminate de pe planetă căutau deja în secret soluții de salvare. Conservatorismul conducerii planetei făcuse ca tehnologiile să nu avanseze și să nu își poată găsi singuri căi de salvare. Dar comunicarea cu alte civilizații era interzisă așa că toată încercarea de salvare trebuia făcută cu discreție maximă.

   În acest context apare personajul principal, un mascul bi- al cărui nume era Simfonia A-a-m-p (allegro-adagio-menuet-presto). Acesta face parte dintr-o familie de cinci, zguduită de conflicte grave între masculul alfa și femela principală. Scandalurile nu-i plac Simfoniei Aamp. În copilărie visase să fie un aventurier, un erou, dar aflarea că nu era un mascul principal îi tăiase avântul. Era însă un inventator, un bun comerciant, un excelent negociator. Lucrează la o mică fabrică de produs ceasuri, orologii și tocmai crease un asemenea orologiu special. Patronul său îl apreciază și îl trimite să ducă personal cele 24 de ceasuri comanditarului Uni- Fuga-Polifonică. De la acesta află că cei îngrijorați de soarta planetei au decis să-l trimită pe el într-o delegație mascată în călătorie comercială pentru a găsi ajutor la Consiliul Tuturor Lumilor: “Sunt atâtea civilizații acolo, stăpâne peste un bagaj de cunoștințe la care noi doar visăm! Sigur pot găsi o soluție…”(p.24).

   Pentru Simfonia Aamp perspectiva unei călătorii interplanetare cu tot ce presupune ea și misiunea diplomatică deosebită însemnau o revenire la visele copilăriei, plus distanțarea discretă de conflictele din familia sa! Evident că acceptă și pornește la crearea  unei misiuni comerciale de camuflaj cât mai bine puse la punct.

   Cum va călători, cu cine va lua legătura și în ce mod se va rezolva criza planetei și a linnilor- las cititorul să afle. În mod sigur va deveni tot mai curios și mai implicat în poveste și asta datorită excepționalului talent de povestitor al lui Lucian Dragoș Bogdan.

     Romanul are ceva solar, luminos și optimist în toată construcția lui și mai ales în stilul și tonul folosite de autor. Nu am mai citit de mult o carte în care personajul să aibă cu adevărat stofă de erou, care să nu se vaite, care să fie conștient de primejdii, dar să dea tot ce poate pentru a reuși. Nu mai contează înfățișarea Simfoniei Aamp, nu mai contează modul complicat în care se stabilesc relațiile între linni, dar și cu alte specii. În ciuda a tot felul de ritualuri ciudate și alambicate, povestea te cucerește și ești mereu de partea eroului.

   Recomand lectura acestui roman interesant care va da prilejul cunoașterii unui autor de un talent cu totul  deosebit. Personal voi căuta și celelalte romane ale lui Lucian Dragoș Bogdan pentru că sunt convinsă că am de a face cu un scriitor adevărat.Editura Tritonic

           Cartea Ultimul Flux, de Lucian Dragoş Bogdan a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
16

    I.R.En. de Sandra Coroian-Editura Quantum Publishers

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Noiembrie 2016
Număr pagini: 230

  Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?

  Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile. 

  Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.

  O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem. 

  I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.

  Acum câteva minute am terminat de citit “I.R.En.” și încerc să-mi pun ordine în gânduri, dar  încă sunt sub influența evenimentelor din carte. M-am propus să-i scriu recenzia imediat după ce o termin de citit, dar  îmi dau seama că în mintea mea este o învălmășeală de idei, o adevărată furtună emoțională. Simt că sunt încă prinsă în mrejele acestei povești uluitoare și nu pot să revin la realitate. Scriu, apoi șterg, negăsind cuvintele potrivite pentru a vă explică ce înseamnă pentru mine “I.R.En”.

   După cum știți, devorez orice carte care apare la Quantum și nu de puține ori mi-am recunoscut dependența față de această editură. Dacă până acum m-a “hrănit” cu povești fantasy sau romance, de această dată a venit rândul unui roman SF, lucru care pentru mine reprezentă o provocare. Sunt  încă un învățăcel în materie de science-fiction și până în prezent nu am citit decât câteva cărți scrise de Pierce Brown, Lisa Price sau Amie Kaufman (după cum vedeți e vorba de partea mai light a SF-ului). Cu toate că prefer două genuri literare – thriller și romance, mi-am propus totuși să-mi depășesc zona de confort citind și altceva (sau cum îmi place să spun – să lărgesc aria de vânătoare), iar acum mă bucur că am acceptat provocarea.

  Genial! Tulburător! Șocant! Doar în acest fel pot caracteriza acest SF psihologic scris de Sandra Coroian. Am fost complet fermecată de stilul abordat, de felul cum este realizată narațiunea, de complexitatea personajelor, de trecerea de la lumea ireală la cea reală. La un moment dat, aveam impresia că autoarea se joacă cu mintea mea. Îmi făcusem tot felul de scenarii, dar de multe ori, când eram singură de ceva, îmi dădeam seama că e cu totul altceva. Ajunsesem în situația să nu mai știu ce se întâmplă în realitate. Iar la final am primit lovitura de grație! Efectiv am fost năucită la aflarea adevărului! Și sunt convinsă că și pentru voi va fi un șoc!

  “I.R.En.” este genul de carte care trebuie citită cu foarte mare atenție, care îți pune la treabă celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii. Dacă ai trecut peste un pasaj se poate să fi pierdut câteva informații. De altfel, în ciuda ritmului foarte alert, subiectul cărții m-a făcut să pun din când în când frână pentru a digera anumite pasaje.

  De această dată, n-am să vă pot povesti prea multe pentru că v-aș servi niște spoilere de toată frumusețea, dar voi încerca să vă ofer câteva ceva, doar atât cât să vă tentez să citiți cartea. De fapt, dacă stau și mă gândesc bine, încercând să vă introduc puțin în acțiunea cărtii, voi fi nevoită să vă induc putin în eroare, pentru că de fapt nimic nu este ce pare a fi. Singurul pont pe care vi-l dau e că anumite lucruri din carte m-a făcut să-mi amintesc de tematica din Matrix.i-r-en

  Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul cum Sandra Coroian și-a imaginat această lume cu tot felul de sisteme, coduri și ranguri. Iar eu ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază. Lumea pe care o descoperim la începutul cărții este condusă de 5 Supremi care au creat tot acest sistem. Iar oamenii trebuiau să țină cont de cele 5 Coduri pe care nu aveau voie să le încalce. De exemplu, nu aveau voie să își însușească bunurile deținute  de către sistem, nu aveau  dreptul să ia viața cuiva fără permisiunea sistemului sau a celor 5 Supremi, nu își puteau lega sufletul de o altă ființă umană decât cu aprobarea Supremilor și nici nu aveau voie să viseze. În aceasta lume existau și Healerii, un fel de savanți cu  IQ inuman de mare și care erau instruiți în investigarea manifestărilor fiziologice și intelectuale ale unei ființe umane  și care aveau la rândul lor câte un Mediator. În timp ce un Healer este o ființă umană, Mediatorul este jumătate om, jumătate mașinărie, fiind progamat să fie lipsit de sentimente.

Mediatorul avea un singur scop. Să recruteze, în primul rând, iar în momentul în care aveau să fie avansați, deveneau însoțitori, protectori sau un fel de bodyguarzi.”

   Povestea este spusă atât din perspectiva lui Cehel Ynue (28 ani), eroina cărții, dar și a altor personaje – Jason, Mun (tânărul care i-a oferit primul sărut), dar și a unui personaj căruia nu doresc să-i spun numele (pentru a nu vă strica surpriza).

   Pe când Cehel avea doar 14 ani, Mediatorii au constatat că fata poseda o inteligență cu mult peste  cea a copiilor de vârsta ei, așa că i-au contactat părinții, i-au plătit ca să uite că au avut vreodată o fiică, iar pe Cehel au dus-o în LaiDakam pentru a intra în programul de instruire și informare, susținut și supravegheat de un Healer. La vârsta de 18 ani a dat examenul de devotament și loialitate, prioritatea ei numărul unu fiind aceea de a îndeplini misiuni de urmărire și prindere a celor care încălcau codurile principale.

De fapt, prioritățile mi-au fost reprogramate. Sunt tot eu, toate amintirile mele sunt intacte, dar odată cu examenul de devotement și loialitate, prioritatea mea numărul 1 a devenit  îndeplinirea misiunilor și a scopurilor sistemului, indirect a celor 5 Supremi. Am fost transformată într-o unealtă.

Mi s-a spus despre I.R.En., dar nu și ce înseamnă. Din câte am înțeles pe atunci și din câte pot deduce acum, I.R.En. e un fel de sistem. Nu știu ce face. Nu știu care îi este scopul sau cu ce scop a fost conceput.

   La vârsta de 20 ani, Cehel, care a devenit și ea un Healer, a primit prima ei misiune oficială și tot atunci și-a întâlnit mediatorul personal care o va însoți pretutindeni-Jason. Misiunea era aceea de a identifica un suspect, extragerea lui din orașul Mundi și predarea acestuia mai departe. Numai că în timpul misiunii, Jason ucide un bărbat pe care îl consideră un pericol, încălcând astfel cel de-al 4-lea cod, dar în loc să-l raporteze Comandantului Helen și implicit celor 5 Supremi, Cehel se gândește să păstreze secret. De ce? Pentru că ceea ce îi spune Jason (care alege să-și dezvăluie chipul cât se poate de uman) o pune pe gânduri.

“ – Vezi tu, Cehel…nu toate lucrurile sunt așa cum par sau așa cum ți se spune că trebuie să fie. Există anumite căi prin care poți păcăli sistemul.

  –Și tu? Tu ai păcălit sistemul pentru a-mi salva viața?

 Atunci Jason mi-a zâmbit pentru prima oară.

  -Nu. Eu nu mă supun codurilor. Nu cred în coduri și nici tu nu ar trebui să o faci.”

   Nu doar aceste cuvinte au bulversat-o, ci și reacția suspectului atunci când l-au găsit. Bărbatul plângea și era ferm hotărât să-și pună capăt zilelor decât să fie prins, iar vorbele sale îi par fetei fără înțeles.

“ – Nu ai cum să înțelegi. Faci parte din sistem. Nu știi de fapt ce înseamnă sistemul. Oh, scumpă Healer, dacă ai ști adevărul. Îmi pare rău că trebuie să trăiești în realitatea asta. Îmi pare rău că nu ai cum să realizezi ce se întâmplă de fapt.”

 

   În loc să fie entuziasmată că prima ei misiune s-a încheiat cu succes, Cehel simte că ceva nu este în regulă. Și într-adevăr ceva rău se întâmplă! În momentul în care aduce prizonierul în fără Comandantului Helen, aceasta îl împușcă în cap, fără pic de remușcare, încălcând la rândul ei codul. A sfidat legea și pe cei 5 Supremi. Asta a făcut-o pe  Cehel să-și piardă încrederea în comandant, în coduri și în sistem.

  Din acest moment încep necazurile pentru Cehel și Jason. Li se dă o a doua misiune, acea de a cerceta teritoriul Kahleyla și de a raporta existența ființelor vii. Însă atunci când s-au apropiat de acel teritoriu, au fost azvârliți din helicopter, iar mai apoi, nu au mai putut lua legătura cu bază.

Nu cumva Comandantul Helen a încercat să scape de ei, trimițându-i într-o misiune falsă?

  Lucrurile încep să se complice foarte mult din momentul în care își dau seama că în Kahleyla timpul stă parcă pe loc, iar cel mai halucinat lucru e că aici totul pare că un fel de hologramă sau ceea ce se cheamă mirror effect. La un moment dat nu am știut precis dacă s-au intersectat cu ei înșiși sau dacă e vorba de niște clone.

În clipa în care nălucile au trecut pe lângă noi, am încremenit. Erau…noi. Eu și Jason, vorbind despre focurile pe care le auzise el.

– Hei! Am strigăt după noi, dar niciunul nu se întorsese.

 Își continuară drumul, ca și cum nici nu am fi existat.

– Jason, ce dracu’? Poate era o hologramă.

– O hologramă? Nu ți se pare ciudat că acum câteva clipe eu am auzit ceva și tu nu, iar când m-am trântit la pământ, tu ai auzit focuri de armă?

– Nu înțeleg. Poate, teritoriul ăsta se joacă cu mințile noastre.“

    Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit(cam 25 % din ce se întâmplă în carte) până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Cehel și Jason, ce este I.R.En., cine este de fapt Cehel, ce sentimente are pentru Jason sau pentru Mun și ce parte a fost reală sau ireală/virtuală.

  Sandra Coroian a reuşit să mă surprindă cu talentul şi creativitatea de care a dat dovadă şi pentru asta ţin să o felicit! De asemenea, îi mulțumesc pentru faptul că a scris una dintre cele mai geniale cărți pe care am citit-o în ultimii ani.

  Sper din tot sufletul ca și alți oameni să o descopere și să-i citească cartea! Iar dorința mea cea mai aprigă e ca “I.R.En.” să aibă o continuare!

Nota 10+Quantum Publishers Logo

 

Cartea I.R.En. de Sandra Coroian a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

 

 

by -
16

o încântătoare lecție despre adevăr și minciună, iubire și ură, despre viața de familie și problemele ei, despre miracolele pe care trebuie să le acceptăm, cărora să le permitem să-și facă culcuș în viețile și inimile noastre.

          ,,Umanii” de Matt Haig-o poveste în lumini și umbre

Titlu original: HUMANS

Traducere din limba engleză: Alina Sârbu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 376

   Matt Haig, scriitor și jurnalist, s-a născut pe 3 iulie 1975 la Sheffield, în Marea Britanie. A studiat la Leeds University și și-a înființat propria lui companie de marketing, semnând mai multe volume despre digital marketing înainte să debuteze cu o lucrare de ficțiune. După o luptă lungă cu depresia, a început să scrie literatură și este convins că cititul și scrisul i-au salvat viața. Cărțile, crede el cu tărie, au o mare putere de a uni oamenii, cu atât mai mult în lumea noastră. Unele dintre volumele sale au devenit bestselleruri: The Last Family in England (2004), The Radleys (2010), The Humans (2013). Volumele pe care le-a semnat au fost traduse în treizeci de limbi și toate romanele pentru adulți vor fi ecranizate. Autorul a publicat și volume pentru copii, apreciate și admirate, printre care Shadow Forest (2007) sau To Be A Cat (2012).matt-haig

   Anumite cărți reușesc să te pună pe gânduri, să te pună, la propriu, cu ,,botul pe labe”. Există cărți care ascund în spatele unei povești ficționale un mesaj profund, un mesaj pe care-l descoperi în urma unor ,,săpături” la adâncime. Aceste cărți te aduc cu picioarele pe pământ, te determină să privești altfel viața, oamenii care te înconjoară, evenimentele care-ți marchează într-un fel sau altul existența. Pentru astfel de cărți este nevoie de cititori dornici să privească dincolo de cuvinte, dincolo de umor autorului, dincolo de barierele vizibile cu ochiul liber. Pentru ,,Umanii” de Matt Haig este nevoie de astfel de cititori.

,,Oamenii sunt stăpâniți de dorințele lor primare, ceea ce duce la apariția suferinței și a durerii, deoarece dorințele noastre ne fac să poftim lucruri din lume, dar lumea nu e nimic altceva decât reprezentare. Deoarece unele dintre aceste pofte dau formă celor pe care le vedem, noi sfârșim prin a ne hrăni din noi înșine, până ce înnebunim. Și sfârșim aici.”

   Am citit cu mare plăcere acest roman, de la care nu mă așteptam să fie decât un SF, ca toate celelalte. Însă cartea lui Matt Haig este mai mult decât un SF, este o poveste în lumini și umbre, alb și negru, despre lumea în care conviețuim de atâtea generații, despre ceea ce o face să apară astfel în ochii noștri. Reprezintă o încântătoare lecție despre adevăr și minciună, iubire și ură, despre viața de familie și problemele ei, despre miracolele pe care trebuie să le acceptăm, cărora să le permitem să-și facă culcuș în viețile și inimile noastre.

,,Sărutul este ceea ce umanii fac atunci când cuvintele au ajuns într-un loc de unde nu mai pot evada. Este o schimbare de macaz spre un alt limbaj. Sărutul este un act de sfidare, poate chiar un război. ,,Nu ne puteți atinge”, asta este ceea ce transmite un sărut.”

   Protagonistul cărții este Andrew Martin, profesor universitar la Cambridge și mare matematician. Într-o noapte este găsit hoinărind pe străzi fără haine, în timp ce face cunoștință cu ceea ce-l înconjoară, cu viața în acest colțișor al Terrei și, implicit, al universului. De fapt, Andrew Martin nu este tocmai Andrew Martin, ci un extraterestru venit de la o distanță de milioane de ani-lumină.

   Adevăratul împătimit al numerelor a fost lichidat, iar această ființă stranie i-a împrumutat corpul, venind aici pentru a îndeplini o misiune. A fost însărcinat să-i elimine pe toți apropiații profesorului și pe posibilii cunoscători ai descoperirilor sale matematice (referitoare la demonstrația ipotezei Riemman) ce ar putea permite o evoluție uimitoare a societății umane. O evoluție deloc pe placul vecinilor lor din altă galaxie, în care teleportarea este posibilă, în care tehnologia e atât de avansată și în fața căreia pălește cea de pe Pământ, rămasă la un stadiu ,,primitiv”.

,,Cu alte cuvinte: ceva care nu era uman.

Am încercat să mă conving că asta era ridicol. Eram aproape capabil să mă conving că propria minte îmi era ridicolă și că, de fapt, nu văzusem niciodată nimic altceva decât alți umani. Că eram, de fapt, profesorul universitar Andrew Martin și toate celelalte lucruri nu fuseseră decât un soi de vis.

Da, aproape că puteam să fac astea.

Aproape.”

   Profesorul este supus unor controale psihiatrice, însă această ,,ieșire”, aparent nebunească, se presupune a fi cauzată de lipsa de odihnă, de munca continuă și nesfârșită din ultima vreme. Andrew Martin se întoarce acasă, la soția sa Isobel și la rebelul fiu Gulliver. E nevoit să se acomodeze cu noua viață, să facă tot posibilul să nu se dea de gol. Căci, din nefericire, corpului matematicianului nu a venit la pachet cu memoria și amintirile acestuia. Pune întrebări, încearcă să-și ducă la îndeplinire scopul pentru care se află aici.

   Pentru toți cei din jur pare un alt om. Noul Andrew Martin pare să-și iubească soția ca pe vremuri, pare să-i acorde fiului său atenția și afecțiunea cu care s-a zgârcit până în momentul de față. Ba chiar se împrietenește cu Newton, cățelul familiei, singurul ce pare să știe adevărul și să-l înțeleagă. Lucruri pe care odinioară le detesta, acum par să-i placă nespus. Oare criza din acea noapte ploioasă de vineri l-a schimbat definitiv, scoțând la iveală sensibilitatea și bunătatea din el?

,,După o vreme de stat cu un cățel în poală, îți dai seama că există o necesitate: aceea de a-l mângâia. Să nu mă întrebați cum de se întâmplă asta în mod necesar. În mod clar, are de-a face cu dimensiunile părții de sus a corpului uman. În orice caz, am mângâiat câinele și, în timp ce făceam asta, am înțeles că era, de fapt, o senzație plăcută, cu căldura și ritmul ei.”

   Însă cu trecerea timpului se atașează de această familie, devenită parcă a lui. Se obișnuiește cu această viață în care fericirea, iubirea conviețuiesc cu suferința, ura, în care există război și pace, în care binele și răul alternează. Oamenii jonglează cu aceste sentimente, stări, trăiri, dar per ansamblu această existență i se pare mult mai fascinantă decât viața veșnică, monotonă și ultratehnologizată pe care a dus-o undeva departe de aici. Isobel și Gulliver nu știu mare lucru despre munca lui Andrew, cu siguranță nu reprezintă un pericol. Chiar și așa, ființa extrapământeană trebuie să scape de ei. O decizie dificilă ce pare să-i rănească sufletul din ce în ce mai umanizat.

,,Sensul iubirii era să te ajute să supraviețuiești.

Sensul ei era, de asemenea, să uiți de sens, de înțeles. Să încetezi să mai cauți și să începi să trăiești. Înțelesul era să ții de mână pe cineva la care ții și să trăiești înăuntrul prezentului. Trecutul și viitorul erau mituri. Trecutul era doar prezentul care murise, iar viitorul oricum nu va exista niciodată, pentru că, până când  vom ajunge noi la el, trecutul se va fi transformat în prezent. Acesta, prezentul, era tot ce era. Mereu mișcătorul, mereu schimbătorul prezent. Și prezentul era capricios. Nu putea fi prins decât dacă dădeai drumul, dacă te detașai.

Așa că m-am detașat, am dat drumul.

Am dat drumul la tot ce exista în univers.

La tot, dar nu și mâinii ei.”

   Va accepta el să-și omoare ,,noua” familie? Va renunța la acest fruct interzis sau va prefera să fie izgonit din paradis? Va face din acest loc ACASĂ? Va dovedi că poate fi mai uman decât umanii? Asta rămâne să aflați citind minunatul roman al lui Matt Haig.

   Eu vi-l recomand cu drag, căci este o lectură ușoară, ce m-a scos din zona mea de confort. Vă invit să descoperiți această istorie fabuloasă, pe care o veți îndrăgi negreșit! Veți râde, veți plânge, însă, în final, vă veți simți bucuroși și recunoscători acestei cărți și autorului extrem de talentat. De asemenea, veți putea primi sfaturi de la personajul principal, 97 la număr, pe care CHIAR ar trebui să le urmați. Și ca să vă ispitesc, poftiți câteva:

,,1.Rușinea e o pereche de cătușe. Eliberează-te singur de ea!

  1. Nu-ți face griji în legătură cu capacitățile tale. Ai capacitatea de a iubi. Asta-i de ajuns!
  2. Râzi! Ți se potrivește!
  3. Știrile ar trebui să înceapă cu matematică, apoi cu poezia, și să o ia în jos de acolo.
  4. Supune-te capului tău. Supune-te inimii tale. Supune-te instinctului tău. De fapt, supune-te tuturor, cu excepția ordinelor.”

Părerile criticilor:

  • „O explorare minunată a ce înseamnă să iubeşti şi a ce înseamnă să fii om.“ S.J. Watson
  • „O carte care te face să râzi şi să plângi în acelaşi timp.“ Jeanette Winterson
  • „Un roman minunat de haios, palpitant şi inventiv. Asemenea lui Kurt Vonnegut şi Audrey Niffenegger, Haig foloseste convenţiile din SF ca să exploreze şi să satirizeze elegant şi convingător concepte precum liber-arbitru, căsătorie, logică, nemurire şi milă.“ The Times

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

sigla Nemira

Cartea Umanii, de Matt Haig a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Incertitudinea ucide. Inactivitatea la fel”

    Insula diavolului, de Ciprian Mitoceanu

Editura: Crux Publishing

Colecția Sci-Fi

Seria Predestinare genetică: 1. În sângele tatălui; 2. Insula diavolului; 3. Față în față

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 228

Gen: S.F., Thriller

Cotație Goodreads: 4,33

 „Cu toții avem capacitatea de a ucide, dar până la crima propriu-zisă mai este un pas pe care numai cei foarte hotărâți sau foarte disperați îl pot face. Și nebunii.”

„Insula diavolului” este cel de-al doilea roman din seria „Predestinare genetică”, continuarea acțiunii din „În sângele tatălui” (pentru cei care nu cunosc subiectul, aveți recenzia aici.

   În acest nou roman, ne este descrisă viața pe Insula diavolului, locul în care sunt exilați cei predispuși genetic pentru crimă. Un loc care-ți dă fiori, dincolo de orice închipuire, mai rău decât orice închisoare de maximă securitate de până acum. Insula diavolului este, de fapt, arhipelagul Matt Gibson, format din 7 insule și denumit după reporterul care s-a prăbușit acolo în mijlocul unei erupții vulcanice. Fiecare insulă este destinată câte unui tip de infractori: pe Esmeraldina sunt deportați cei predispuși genetic, dar care până în momentul de față n-au comis nicio crimă, pe Francesca, cei care au comis deja o crimă, pe Albertina, criminalii abominabili, pe care se făceau experimente atroce, menite se descopere o soluție pentru eliminarea acelei gene periculoase, iar pe Malvina femeile. Restul insulelor erau rezervate administrației și depozitării gunoaielor.

   Mi-ar fi plăcut să detalieze și ce se întâmplă pe Malvina, în cazul prizonierelor. Chiar mă întreb, dacă bărbații predispuși genetic omorau femei brunete, cu cărare pe mijloc, femeile ce omorau? Bărbați bruneți? Sau depinde de gusturi? Lăsând gluma la o parte, ar fi fost interesant să citim despre urmașe ale marilor criminale de-a lungul istoriei.

   Îl mai țineți minte pe Robert Piest, ucigașul carismatic? Acesta se bucură în continuare de libertate, intrând chiar în serviciul celebrului Dawson, politicianul care a instituit amendamentul. Mai mult chiar, una dintre îndatoririle la noul loc de muncă este ajutarea la prinderea ucigașului ce a împânzit America.

   În acest timp, Leo Goldman, care nu a comis (încă) nicio crimă, este exilat pe Esmeraldina, alături de alți așa-ziși preduspuși genetic. Insula se umple până la refuz într-un timp foarte scurt, semn că au fost depistate din ce în ce mai multe persoane predispuse genetic spre crimă.

   În lumea de afară, amendamentul Dawson pare a se clătina. Tot mai mulți atacă această lege aberantă: cum să condamni pe cineva pentru ceva ce n-a comis? Susținătorii celuilalt punct de vedere spun că din contră, este inacceptabil să știi că un om va deveni ucigaș și să nu-l oprești, să aștepți să omoare. Deodată, sclipitorul consilier al lui Dawson are o idee originală. O idee care pusă în practică, va închide gurile tuturor scepticilor cu privire la amendament.

  Va reuși amendamentul Dawson să se impună? Va reuși planul lui Robert? Ce plan este acesta? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind cartea.

   Ceea ce nu știam până acum este că romanul chiar pleacă de la un fapt real: se pare că la sfârșitul mileniului, în America, a existat un caz de dublă omucidere în care avocatul a pledat pentru predispoziția genetică a acuzatului pentru fapte violente, cerând comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață. Însă juriul nu a fost convins și spre deosebire de ficțiunea din această carte, nu s-a creat precedentul predispoziției genetice.

   Ce mi-a plăcut: documentarea, faptul că un capitol întreg este dedicat cercetărilor din criminologie, domeniu pe care îl găsesc fascinant: „Teoriile dezvoltării personalității din secolele trecute susțineau triada ereditate – mediu – educație ca fiind nucleul esențial ce îi determină pe oameni să fie ceea ce sunt și să se comporte diferit unii de ceilalți. Amendamentul Dawson a șters sute de ani de cercetări cu buretele, lăsând numai ereditatea în ecuație și construind un întreg edificiu pe o singură cărămidă.”

   Ce nu mi-a plăcut: faptul că s-a insistat prea mult pentru gustul meu pe viața de pe Insula diavolului. Nu zic că nu ar fi trebuit descrise ambientul de acolo și experiențele deținuților, dar parcă e prea mult. Acțiunea din acest roman este 90% viața pe Insula diavolului și 10% cea de afară, Dawson, Robert și Bettie, o reporteră care observă ceva destul de interesant cu privire la identitarea ucigașului de brunete. Într-o carte polițistă mă atrag ancheta, raționamentul descoperirii făptașului, logica anchetatorilor. Din acest motiv mi-a plăcut mult primul volum: aura de mister, rapiditatea desfășurării acțiunii, iar peste tot vedeam un „Dawson”. În al doilea volum, deși la un moment dat crimele apar ca ciupercile după ploaie (nu vă spun mai multe), am impresia că acțiunea stagnează, blocată pe acea insulă.

   Dintre cele două volume, primul mi-a plăcut mai mult și nu știu de ce am impresia că al treilea îmi va plăcea mai mult decât al doilea. Dar era nevoie de acest al doilea volum pentru a face legătura.

Citate:

„Cel care nu a cunoscut nici o clipă cât de dulce poate fi mierea, poate înghiți mai ușor cupa plină cu seva pelinului. Când nu știi cum arată lumina, poți accepta mai ușor să trăiești în întuneric.”

„Dacă ceva nu mi-a lipsit cu adevărat în viață aceea a fost ipocrizia, pe lângă invidie. Este mai perfidă decât minciuna, dezonorează mai mult decât crima însăși…”

„A face rău face parte din structura ființei omenești, omul este singura specie de pe Pământ care poate obține satisfacție din chinuirea semenilor.”

„În ciuda faptului că am fost silit să-mi petrec, poate, tot restul vieții pe aceste coaste sinistre, nu urăsc aceste colțuri de stâncă nici măcar o clipă. Nu trebuie să învinuiești closetul pentru conținut…”

„De când mă aflu aici nu am văzut nici măcar o carte, nici măcar o revistă sau un ziar, cea mai dură pedeapsă care se poate acorda unui om.”

„Mașinăria dezinformării se pune în mișcare și cel care vrea să afle un lucru cât de mic se trezește că are de unde alege; ai nevoie de cap, nu joacă, să poți separa adevărul de minciună.”

„Luptăm pentru supraviețuire cu singura armă pe care o avem: violența.”

„Comoditatea funcționarilor de la stat a ucis mai mulți cetățeni cinstiți decât toți criminalii la un loc.” – asta mai poate fi spusă o dată!

„Incertitudinea ucide. Inactivitatea la fel”

„Cu toții avem capacitatea de a ucide, dar până la crima propriu-zisă mai este un pas pe care numai cei foarte hotărâți sau foarte disperați îl pot face. Și nebunii.”

    Despre autor:

   Ciprian Mitoceanu a studiat la Universitatea Ștefan cel Mare specializarea Istorie-Geografie. În prezent este profesor și scriitor, debutând în 2007 cu romanul Colții. A publicat romane și povestiri scurte aparținând genurilor horror, thriller, mister, în limbile română și engleză: Amendamentul Dawson (proză scurtă), Dark Tales of Sorrow and Despair, seria Predestinare genetică, aceasta din urmă luând naștere în urma vizionării unui documentar.

    Autorul este supranumit de unii critici „Stephen King al României”.Crux Publishing logo

Cartea Insula diavolului, de Ciprian Mitoceanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate

Şaman de Kim Stanley Robinson-Lumea spiritelor şi lumea viselor

 

Editura: Nemira, 2016

Număr de pagini: 509

Colecţia Nautilus

    Lumea spiritelor şi lumea viselor nu sunt unul şi acelaşi lucru, dar se îmbină în cer. Lumea viselor este în sânul acestei lumi, lumea spiritelor este în afara ei, dar tu poţi zbura în amândouă. Şi ele se întâlnesc dincolo de cer. Aşadar, poţi zbura înainte şi înapoi. Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate

    ŞAMAN este genul de lectură surprinzătoare prin ineditul ei: îţi vine greu ţie, cititorul, să-ţi imaginezi o lume construită pe tăişul gheţii, o lume ce se măsoară în bătăi de inimă şi unde supravieţuirea depinde de adaptarea în lanţul trofic. Hai să facem un simplu exerciţiu! Poate imaginaţia să vă conducă înapoi în timp…acum 30.000 de ani ?! Ştiu, vi se face brusc frig!

   Fără nicio îndoială, Şaman este un roman iniţiatic ce urmăreşte deopotrivă formarea ca vraci a tânărului Loon, dar şi supravieţuirea tribului său. „(… ) într-un fel sau altul, toţi băieţii trebuiau să devină bărbaţi. Peregrinările lor trebuiau să fie încercări ale priceperii şi rezistenţei. Pribegiile vânătorilor erau la fel de neplăcute. Iar şamanii altor haite erau supuşi unor încercări şi mai necruţătoare, aşa se spunea.” (p. 15)

   Prima probă la care este supus tânărul Loon, încă adolescent, este cea a supravieţuirii solitare în pustia gheţurilor permanente. Nu are nimic la îndemână şi trebuie să găsească o cale de a-şi procura singur veşminte, hrană, arme. Nu se poate întoarce la tribul său mai devreme de o săptămână şi în niciun caz fără a fi acoperit de blănuri şi trofee care să ateste o luptă eroică. Râvneşte la a deveni şaman, la posibilitatea de a-şi ghida şi vindeca familia – tribul în mijlocul căruia a crescut după moartea părinţilor.

   Kim Stanley Robinson ne transpune într-o lume în care sufletul trăieşte ca animal totem. Loon are în piept un cufundar (o pasăre veselă şi curajoasă ), membrii tribului său sunt lei sau lupi, iar Elga, viitoarea soţie, aduce prin forma corpului şi prin forţă cu un elan. Mai mult – ceea ce ar putea să şocheze sensibilitatea unora – este prezenţa zoomorfismului ca unică formă de spiritualitate. Natura apare ca un templu ce îmbunată, îmblânzită prin ofrande, ajută muritorii să supravieţuiască cumplitelor ierni preistorice. Animalele şi omul trăiesc într-o simbioză al cărui contur nu este bine delimitat. De aceea, se întâmplă nu o dată ca personajul să asculte poveşti în care tinere s-au căsătorit „din greşeală” cu urşi sau lei, iar copulări mixte, om-animal, apar des în visele lui Loon: „Visa toată noaptea, lucru pe care îl ştia pentru că de fiecare dată când se trezea făcea un efort să iasă din lumea viselor, începând cu plăcute confruntări sexuale cu fete, feline, cai sau ciute şi terminând cu chinuri mari de a scăpa nemâncat de feline sau fete, iar uneori de cai sau ciute.” (p.104)

  Romanul fascinează şi prin atenţia, minuţiozitatea cu care sunt puse în scenă personajele, detaliile care le clădesc lumea: Thorn este actualul şaman, un bătrân ursuz şi meschin, Heather, cea mai de temut femeie a tribului ( sau a „haitei” – sinonimia celor două termene subliniază încă o dată egalitatea om-animal ). Deţine cunoştinţe despre plante vindecătoare sau letale şi proliferează blesteme ce-i ţin pe toţi departe de ea. Elga face parte dintr-o haită rătăcitoare şi este cu greu acceptată în tribul lui Loon. Maternitatea şi forţa de muncă îi conferă avantaje, anulate însă de faptul că devine o altă gură în plus pentru care trebuie să se pregătească provizii.

   Însă poate personajul principal al romanului ŞAMAN este sălbăticia, pustietatea copleşitoare. O întindere nesfârşită de gheţuri, un peisaj abrupt, colţuros, cu păduri – veritabile capcane, ivite parcă nu să protejeze, ci să pună din nou la încercare supravieţuirea omului. Citind interviurile autorului, deduc că predilecţia pentru spaţiile deschise, greu accesibile, derivă din pasiunea sa pentru alpinism şi explorare.

   Trebuie să mărturisesc că este primul roman science fiction pe care îl citesc. Şi m-a prins foarte tare! Acum, ce nu mi-au plăcut au fost unele rânduri exagerat de licenţioase, un dialog pe alocuri nerealist de preţios şi o oarecare superficialitate în alegerea numelor personajelor: îmi e dificil să cred că în Epoca de gheaţă se întâlneau Elga, Heather, Thorn, Thunder, Bluejay, Sage, deşi o asociere cu elementele naturii este pe cât de probabilă, pe atât de plauzibilă. M-a fascinat însă un pasaj care descrie punctul în care lumea viselor şi lumea spiritelor se întâlnesc: „Lumea spiritelor şi lumea viselor nu sunt unul şi acelaşi lucru, dar se îmbină în cer. Lumea viselor este în sânul acestei lumi, lumea spiritelor este în afara ei, dar tu poţi zbura în amândouă. Şi ele se întâlnesc dincolo de cer. Aşadar, poţi zbura înainte şi înapoi. Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate.

    Kim Stanley Robinson s-a născut în 1952, la Illinois. A studiat literatura la Universitatea din California. Ca scriitor, deşi a publicat nuveţe încă din 1976, Kim Stanley Robinson  şi-a început cu adevărat cariera în 1984, când au apărut THE WILD SHORE, primul său roman, şi THE NOVELS OF PHILIP K.DICK, teza de doctorat. Succesul său se cristalizează în momentul publicării TRILOGIEI MARTE ( tradusă şi în română şi apărută la editura „Nemira” ) pentru care a primit două Premii Hugo, Două premii Locus şi un premiu Nebula. Despre fabuloasa lume a scriitorului Kim Stanley Robinson puteţi afla mai pulte şi din interesantul interviu.sigla Nemira

Cartea Şaman, de Kim Stanley Robinson a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site/ul Editura NemiraPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

Robogeneza (continuarea romanului Robopocalipsa), de Daniel H.Wilson

Editura: Nemira

Titlul original: Robogenesis
Traducerea: Mihai Dan Pavelescu
Colecţia: Nautilus
Număr pagini: 424

Detalii
„O poveste ingenioasă şi puternic vizuală despre războiul dintre oameni şi roboţi.“ The New York Times

Mathilda Perez, fetiţa care are acces la comunicarea pe căi ascunse, vrea să-i salveze viaţa fratelui ei şi, în plus, trebuie să identifice o nouă ameninţare. Pe de altă parte, în rândurile celor din neamul Osage, supravieţuitorii obosiţi se străduiesc să redevină războinici. Iar de pe malurile unui Tokyo devastat inventatorul Takeo Nomura şi iubita lui fac o descoperire uimitoare în ocean.

Cu ajutorul unei subtile cunoaşteri a tehnologiei roboţilor, Daniel H. Wilson inventează o lume suprarealistă, la doar un pas de lumea noastră. Faţă în faţă cu o nouă provocare, Archos R-14 poate fi singura speranţă de supravieţuire.

„Un roman care bântuie cititorul… Wilson construieşte într-un ritm înfricoşător o poveste palpitantă despre pericolele pe care le aduce tehnologia avansată în viaţa noastră.“ Los Angeles Times

Sursa foto si text: Editura Nemira

by -
9

3.1, de Sebastian A. Corn, Michael Haulică și Dănuț Ungureanu

Editura: Tritonic, august, 2016

Număr pagini: 133

Genul: sci-fi

    Dacă îți place literatura de anticipație, trebuie neapărat să îți faci timp (nu mult, lectură ușoară!) pentru 3.1. 3 autori – un volum, 3 texte – același gen: fantastic;Trei pentru unul și unul pentru toți cititorii. Deoarece nu e nevoie să fii fan, pentru a iubi aceste povești.

     Dar, cum îmi place să îmi închei recenziile la toți nasturii, să le luăm pe rând.

   Epideemia lui Sebastian A. Corn imaginează o lume postapocaliptică îndepărtată, acoperită de zăpezi veșnice și locuită de oameni care duc o viață aparent banală, apelând la scribi (un fel de molecule interconectate, care sunt trimise în câmp sau în sânge) pentru a afla tainele vieții și ale morții. O boală ciudată îi bântuie…, o epidemie. Legendele ziceau că, odată, oamenii învățaseră cum era să nu moară deloc și cum să pună carnea să facă ceea ce până atunci numai pietrele și fierul făcuseră – numai că după aceea venise gheața ca să-i pedepsească pentru trufia lor nemaipomenită.

    Oamenii ce vechi făcuseră toate astea știind cum să lucreze cu acizii aceia. Acizii aceia. Poate. Da. Scribul meu îi vede, dar eu nu știu nici cum să-i numesc, se posomorî Srebczak.

   Lecturând, aflăm că Oona, unica fiică a căpeteniei Bunăseara dintr-un sat nordic a căpătat o boală necunoscută de nimeni, nici măcar de vraciul experimentat Srebczak. Înainte de a se îmbolnăvi fizic, fetița a venit cu o idee nouă și în același timp năstrușnică: Ea are o… credință cam bizară. Le-a zis celorlalți copii că, dacă ar lua-o spre vest și dacă ar merge suficient de mult, după un număr rezonabil de ani s-ar întoarce în sat venind dinspre est. Și nu numai atât; își pregătise o bocceluță cu de toate […] și a ascuns-o în crevasele mari dinspre apus. Astăzi a dat să fugă din sat, lăsând vorbă copiilor că avea să revină peste vreo zece-unșpe ani, dinspre răsărit. Copiii însă s-au luat după ea în ascuns ca s-o vadă ce face, iar ăsta a fost norocul Oonei, pentru că imediat după ce a scos bocceluța din crevase i s-a făcut rău și a căzut în zăpadă. Așa a început boala…

   În sat se petrec și alte lucruri ciudate, cum ar fi intrarea carcasei (care menținea câmpul) în putrefacție, mirosul greu, boala multora, moartea unora și imunitatea inexplicabilă a altora. Cu toate eforturile depuse de vraci, cu toate licorile speciale aduse de la rezervoare, Oona nu-și revine, iar Bunăseara rămâne alături de ea când, în final, se decide părăsirea satului.

   Titlul nu întâmplător este scris astfel, ci ascunde o cheie interpretativă a textului: EpIDEEmia – extinderea unei idei contagioase.

   Astfel, povestea devine o metaforă pe tema cunoașterii. Mai exact, cei care vin cu idei noi sunt considerați bolnavi, nebuni.  Pe de altă parte, vocile străine (ale germenilor) ce vorbesc prin gura Oonei în perioadele ei de agonie, ar putea fi ego-ul negativ, servind ca suporturi pentru anxietățile, pentru temerile umane. Atâta timp cât ele există, vocile nu vor dispărea.

   Diferită ca stil, dar la fel de savuroasă, Povestea lui Calistrat Hadâmbu spusă de Michael Haulică ne întoarce în timp. Dacă greșesc, iertare, Maestre!

    Acțiunea acestei nuvele fantastice are loc în mai multe dimensiuni temporale, care se suprapun: a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioada domniei lui Constantin cel Mare (306 – 337), perioada contemporană nouă. Primul indiciu care trimite la prima dimensiune ar fi faptul că dirijabilul care poartă personajul în aventura vieții, își are numele scris pe o latură, cu litere roșii, mari, cu scrisul acela nou pe care-l foloseau domnii școliți la Paris și la Viena și pe care-l învățase și el de la popa Brăteanu din Vizireni. (Alfabetul latin a fost introdus în școlile din Muntenia în 1853, fiind oficializat în 1862, de către Alexandru Ioan Cuza, n.n.). În al doilea rând, plutonul din care face parte este format din patruzeci și opt de soldați: Sînt Andrian Burghelea și, începând de azi, sînt comandantul vostru. Voi sînteți pașoptul meu. Dacă vă intră asta în cap, pe celelalte le vom rezolva noi… . (Anul de grație 1848, n.n.)

     În Bucureștii acelor vremuri era o barieră…

Într-o parte a ei era orașul pe care îl știa, cu trăsuri mânate de vizitii arțăgoși… În partea cealaltă însă… Calistrat Hadâmbu nu avea o părere prea bună despre ce se afla în partea cealaltă. De două ori mai trecuse bariera și de fiecare dată nimerise parcă în altă lume. Cel mai tare se speriase ultima oară, când se trezise printre clădiri care atingeau cerul, printre automobile care treceau pe lângă el cu viteze amețitoare, iar lumea de pe străzi… lumea… Doamne-Dumnezeule, dac-ar fi văzut tovarăsii lui de pahar cum umblau femeile prin acea parte cealaltă, n-ar fi rămas picior de bărbat în Vizireni…

     Odată cu trecerea barierei pentru a treia oară, într-o toamnă liniștită, Calistrat se trezește înrolat, antrenat și pregătit să lupte într-un război pe care nu pare să îl înțeleagă. În această perioadă trăiește și o experiență erotică alături de Magda, o colegă nonconformistă, motociclistă, înarmată cu o katana, care are capacitatea de a se transfigura pe rând în pește, apoi în pasăre. Întors la București, după cucerirea țintei finale Skagen, protagonistul revine la han, unde regăsește aceeași atmosferă, dar realizează că el este schimbat.

    Naivitatea personajului amintește de Gavrilescu al lui Eliade, care nu își asumase destinul și se considera o victimă a acestuia. Calistrat Hadâmbu pune întrebări cu o inocență absolută, stârnind amuzamentul colegilor și, în final, aducându-i moartea.

     Ultima parte a volumului este ocupată de Anatomic Graffiti de Dănuț Ungureanu, cu acțiunea proiectată într-un viitor îndepărtat, când oamenilor le lipsește aproape complet umanitatea, manipulați printr-o tehnică de radiere a creierului, numită LOD.

     Igor Jung jefuiește Asianbank, un loc unde bancherul doarme liniștit pe sacul lui de aur. E momentul să plătească pentru asta. Planul este foarte bine pus la punct,  În timpul jafului, însă, treburile se precipită: un bebeluș ( de fapt, o ființă de sinteză, un cabor) îl împușcă pe Vineri (unul dintre frățiorii lui Igor) artistic în mijocul frunții, lipindu-l de perete cinci metri mai în spate. La timpul doi, falsa mămică îmi trimite mie un glonț în umăr, fără măcar să se întoarcă. Acțiunea se sfârșește prost pentru Igor, care se trezește cu memoria ștearsă (LOD-ul șters) pe marginea unei gropi de gunoi. Aici îl cunoaște pe Rafael, care îi va deveni fiu repartizat. Rafael moare în încercarea de a jefui încasările de la balul caritabil organizat la Copiii Asociați.

    Povestirea este spusă de patru naratori diferiți, schimbându-se astfel perspectiva narativă, de la subiectivă la obiectivă și invers. Primul narator este Igor, căruia i se poate lesne observa căderea în decreptitudine, cu creierul șters și comportându-se aproape mecanic.

Locuim la etajul doisprezece, într-o casă cu douăsprezece etaje. În clădirea veche de o sută de ani mai locuiesc șase familii. La parter stau cinci frățiori.

-Ți-e foame? Mă întreabă Aiki, femeia-mea.

Am învățat-o să să mă întrebe astfel de câte ori mă întorc de la lucru. Eu i-am dat numele ăsta, fiindcă-mi plac niponii.

   Al doilea narator este obiectiv, neimplicat și prezintă refresh-ul dat lui Igor și trezirea lui la viață. Urmează Rafael, în momentele lui de ultimă luciditate: Universul, atât de mare adineaori că nu l-aș fi cuprins într-o viață, nu mai e acum decât un spațiu de câțiva centimetri cubi, în noul meu interior. Se face din ce în ce mai mic și dispare o dată cu mine… . Și în sfârșit… Aiki; mecanizata Aiki, fără conștiință, fără sentimente.

Ziua este compusă din două părți… Una întunecată, cealaltă luminoasă…

În partea luminoasă nu se întâmplă nimic… în locul nostru… Stau… când lumina intră pe fereastră… Mai multe firicele se mișcă… De sus în jos… Dacă nu mă uit în lumină… Firicelele nu se mișcă… Nici eu nu mă mișc… .

  Titlul acestei ficțiuni distopice, care este repetat în ultimul capitol, sugerează însăși tema: spălarea creierului individului, un fel de viol mental. E cea mai puternică armă din lume. Personajele lui Dănuț Ungureanu devin simple marionete, captive în propriul corp.

     Iar marionetele nu se revoltă niciodată… .Editura Tritonic

Cartea 3.1 de Sebastian A. Corn, Michael Haulică şi Danuţ Ungureanu, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

 

by -
10

 O hucă în minunatul Inand, de Michael Haulică

Editura: Tritonic, 2016

Număr pagini: 135

Science Fiction

    Despre autor – Michael Haulică s-a născut la 1 februarie 1955. În 1978 a absolvit Facultatea de Matematică, Secția Informatică, a Universității Transilvania din Brașov și, după 25 de ani de activitate ca programator, a renunțat la informatică și s-a dedicat în întregime literaturii.

    A debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974, a publicat poezie, proză, articole, interviuri.

   A fost redactor la mai multe reviste, în perioada 2006-2007 a fost redactor-șef al Editurii Tritonic și coordonator al colecțiilor fiction.ro și LIT., apoi director editorial al editurii Millennium Books (2008-2012), coordonator al colecției Ficțiuni.

     A publicat în numeroase antologii și are publicate multe volume: Madia Mangalena; Despre singurătate și îngeri; Eroi fără voie; și multe altele.

    Foarte multe premii obținute: Dan Merișca(1992); Marian Mihai (2005); KULT(2005, 2006); SRSFF(2009); GALILEO (2012); VLADIMIR COLIN  și șapte premii RomCon.

      Din septembrie 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

      Fragment -sursă prezentare autor – volumul O hucă în minunatul Inand.

     Primul lucru la care m-am gândit când am văzut cartea a fost: Ce doamne iartă-mă e o HUCĂ?

    Nu am auzit acest cuvânt, probabil fiind o diferență de vârstă între mine și autor (aproape încă o dată vârsta mea). Pentru început am căutat cuvântul în dex online (fără rezultat) urmând să aflu pe parcurs: Hucă = Gazdă ( o să înțelegeți pe parcursul prezentării ce fel de gazdă.

    Despre carte

   Această carte este încadrată la genul SF. În spatele genului este o poveste, povestea unui personaj, sau a mea, sau a ta.

    De câte ori vrei să fii altcineva, sau să faci ceva ce nu îndrăznești, să fii cine vrei să fii fără să îți strici imaginea, să trăiești în pielea altcuiva, să trăiești fantezii ascunse fără urmări?

    Această carte este povestea clientului care plătește pentru un corp gazdă să-și trăiască fanteziile, să-și satisfacă curiozități, să ajungă în locuri diferite, într-un corp diferit, iar a doua zi se poate întoarce înapoi la viața pe care o are, în corpul său cu satisfacțiile fanteziilor și amintiri inedite.

    Povestea gazdei care e plătită pentru aşi dărui corpul unui client care-și va satisface fanteziile și curiozitățile în corpul lui fără ași aduce aminte nimic din ziua respectivă. Doar că o hucă își aduce aminte câteodată.

   Sună frumos nu? Să faci ceea ce vrei fără a-ți pune în pericol viața pe care ți-ai construit-o. Dar nu e periculos? Dacă clientul e un criminal, un violator, un sadic?

     În carte găsiți un limbaj libertin, real și actual. O simplitate de lectură ușoară și cursivă.

     Despre personaje

   Personajul principal este un bărbat care ajunge să fie client alegându-și gazdă pe grădinarul vecinilor dintr-o atracție pentru vecina pe care o vedea stând goală câteodată la plajă. Fiind în corpul grădinarului trăiește o aventură cu vecina și cu soția lui, da aceasta crezând că e grădinarul. Pierde soția, copii, și cam tot ce avea și mai trăiește ca și client o bucată de vreme până se hotărăște să devină o hucă.

Sunt o hucă, da. Dar asta suntem toți, indiferent dacă lucrăm cu agenții, cu pești sau pe cont propriu. Sunt o hucă și îmi place. Cred că îmi place, din moment ce n-am renunțat la asta după toate cîte mi s-au întâmplat. Problema, pentru mine, n-a fost dacă voi deveni o hucă sau nu. Problema mea a fost ce fel de hucă voi deveni. „

    Oare autorul vrea să spună că suntem lași, că nu suntem în stare să trăim așa cum vrem?

Poate sînt momente de lașitate astea, momente în care refuzăm să ne asumăm responsabilitatea, în care ne dorim ca viața să fie ceva călduț, moale, pufos. Dar viața e o scîndură negeluită, cu așchii care-ți intră în carne la cea mai mică ezitare, la cea mai mică neatenție, la prima mișcare greșită. Lemnul lăcuit e pentru morți… „

    Personajul principal ajunge să se lase violat având gazdă o femeie, să ucidă să se transforme într-o hucă de plăcere.

   Autorul a transformat un personaj din mai mulți oameni reali, din trăiri, dorințe a tuturor celor care încearcă să descopere cine sunt sau ce sunt. Oare câți reușesc?

Vă recomand această scurtă poveste a vieții, a omenirii, a trăirilor, a fanteziilor.

Vă invit să vă transformați într-un cititor fie el o gazdă sau O HUCĂ.

Viața nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ți-o amintești spre a o povesti.”Editura Tritonic

 

Cartea O hucă în minunatul Inand, de Michael Haulică a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
11

Volumul „Omul Ilustrat”este o colecţie de mini povestiri centrate pe Spaţiului cosmic.

Omul ilustrat, de Ray Bradbury

Titlul original: „The Illustrated Man”

Editura: Paladin

Traducere de: Iulia Anania

An apariţie: 2016

Număr pagini: 279

Aveţi o listă de cărţi şi nu ştiţi multe despre autor, colecţie. Nu ştiţi ce volum să vă alegeţi şi…brusc, aţi văzut ceea ce trebuia: un titlu ieşit din comun.

Ce se întâmplă când un om ajunge pe o altă planetă şi întâlneşte acele mingiuţe vorbitoare şi strălucitoare? Cum poate supravieţui o persoană în cosmos, fără familie, ori familia fără dânsa? Prin intermediul unor desene mişcătoare, volumul de faţă prezintă vieţi, moarte, cataclisme, suişuri şi coborâşuri, un drum pietruit care duce spre vrute şi nevrute – început şi final. Lectorul va fi aspirat de îndată în lumea creată de Bradbury, unde va plânge şi va zâmbi. E ciudat cum poate un SF să schimbe o percepţie de mult bătută în cuie…

Ray Bradbury s-a născut pe data de 22 august 1920 şi a decedat la 5 iunie 2012 în Los Angeles, California.  A fost un scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister. Cele mai cunoscute sunt „451˚ Fahrenheit” şi „Cronicile marţiene”. El şi-a petrecut tinereţea citind şi scriind, afirmând de mic  că va urma „una dintre arte”. Afară de scris s-a preocupat de desen şi actorie. Unul dintre „mentorii” săi literari a fost Edgar Allan Poe, de unde şi dorinţa tânărului de a crea volume pe teme horror. Alte influenţe au fost operele lui H.G.Wells, Jules Verne şi Edgar Rice Burroughs.

Pentru contribuţia adusă industriei filmului, autorul a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame la numărul 6644. În anul 1971, un crater de impact de pe Lună a fost numit „Craterul Dandelion” de către astronauţii misiunii Apollo 15 în amintirea romanului lui Bradbury, „Dandelion Wine”.

Volumul „Omul Ilustrat”este o colecţie de mini povestiri centrate pe Spaţiului cosmic. Acestea sunt dezvăluite lectorului cu ajutorul personajului principal care îl întâlneşte cu totul şi cu totul întâmplător pe misteriosul Om Ilustrat „ştiam numai că era înalt, cândva musculos, dar acum, dintr-un motiv sau altul, începuse să se îngraşe. Avea braţele lungi şi mâinile groase, însă capul lui, aşezat pe corpul său masiv, avea faţa ca aceea a unui copil”.

Corpul său e plin de desene care mai de care mai interesante, triste ori pline de bucurie. Acestea îi fuseseră tatuate pe piele de o bătrână venită din viitor „am căutat-o vară de vară, timp de cincizeci de ani…când o să dau de vrăjitoarea aia, o omor.”. Omul Ilustrat se culcă, iar imaginile de pe acesta prind viaţă şi iau  forma a 18 poveşti.

Prima dintre imagini revelă o familie care trăieşte într-o casă în care roboţii şi aparatele sunt cele care fac curăţenie, spală copiii şi îi distrează. Cu toate acestea, camera de joacă a celor mici devine distructivă: le arată acestora ceea ce îşi doresc, mai mult, dă viaţă gândurilor, dar aduce şi moartea celor dragi „cu mult înainte de a şti ce e moartea, i-o doreai cuiva. La doi ani trăgeai cu pistolul de jucărie în capetele oamenilor”. „Degetele i se răsfirară şi o nouă ilustraţie i se deşteptă la viaţă în palmă”.

Caleidoscop” prezintă căderea astronauţilor pe diversele planete ale Sistemului solar. Aceştia îşi dau seama că moartea nu e atât de departe: îşi vor pierde suflul înainte de impact. Ceea ce le-a rămas este să îţi spună fiecare oful „gura. Mă revolt. E revolta mea şi doar a mea. La naiba, n-am nimic de pierdut…nava ta a fost o navă proastă, iar tu ai fost un căpitan prost şi sper să te faci praf când te loveşti de Lună”, „când viaţa se sfârşeşte, e ca o pâlpâire a unei pelicule strălucitoare de film, o secundă pe ecran, toate supărările şi patimile sunt condensate şi iluminate o secundă în spaţiu, şi înainte să poţi să strigi: „A existat o zi fericită, o zi proastă, colo o faţă rea, dincolo una bună””.

Printre favoritele mele a fost „În pielea celuilalt” care vorbeşte despre o realitate în care lumea s-a stabilit pe Marte, şi-a întemeiat o familie, şi-a creat o comunitate. Furtuna vine odată cu o navă spaţială din care va coborî „omul alb”. Acesta îi anunţă pe locuitori că Pământul a cunoscut Al Treilea Război Mondial. Mii de oameni au fost ucişi, oraşe, sate dărâmate, tot ce a mai rămas fiind speranţa la un alt început pe Marte. Ceea ce m-a impresionat au fost gândirea „marţienilor”, legile, conduita „acum fără nicio îndoială, toată acea civilizaţie fusese transformată în confetti şi presărată la picioarele lor.”

„Omul” descrie venirea lui Iisu Hristos pe fiecare planetă: odată credinţa bine înrădăcinată va triumfa mereu „s-a dus pe apa Sâmbetei totul, toate cele în care obişnuiam să credem…puterea divină şi toate acelea. Şi crezi că de asta mergem din stea în stea, ai, Martin? În căutarea sufletelor pierdute, nu? Încercăm să fugim de pe planeta noastră cea rea pe una bună? ”, „sărmanul om…va merge mai departe, de pe o planetă pe alta, căutând şi tot căutând, mereu va ajunge cu o oră mai târziu sau cu o jumătate de oră, sau cu zece minute, sau cu un minut…şi va continua tot aşa, crezând că poate găsi exact ceea ce a lăsat aici, pe această planetă, în acest oraş…”.

Ploaia continuă” arată moartea şi tortura psihică văzute pe Venus. Inşii aveau nevoie de Domurile Soarelui pentru a trăi. Vremea pe planetă era mereu aceeaşi: mohorâtă. Oamenii doreau căldură, confort şi de-ale gurii. Nu găseau decât în aceste locuri rare tot ceea ce căutau. În plus exista şi pericolul de a fi capturaţi şi ucişi de venusieni „era o ploaie deasă…o fântână, o biciuire a ochilor, un curent submarin la nivelul gleznelor. Era o ploaie care îneca toate ploile şi amintirea ploilor.”, „ţineţi minte vechea tortură?…îţi picură o picătură de apă în cap la fiecare jumătate de oră. Înnebuneşti aşteptând-o pe următoarea. Ei bine, aşa e Venus la scară mare”. Cea mai mare temere este aceea de a se da bătuţi.

Ce are să se întâmple pe parcursul celorlalte povestiri?

„Era aproape miezul nopţii. Văzusem tot ce era de văzut. Poveştile fuseseră spuse, se încheiaseră; se încheiaseră pentru totdeauna…am alergat în josul drumului, în lumina lunii. N-am privit înapoi”.

„Omul Ilustrat” vă aşteaptă să îl citiţi, să îi descoperiţi opera. Cartea face parte din categoria SF fantasy. Nu mai citisem vreun volum de acest gen şi am fost plăcut surprinsă că m-a prins destul de bine tema conturată. Romanul este o povestire într-o povestire. Firul narativ îi leagă pe protagonist şi pe Omul Ilustrat. Ca o pânză de păianjen se răsfiră într-o hartă de personaje. Descrierile spaţiale şi ale persoanelor sunt frumos conturate. Gândirea omului are o fineţe aparte „un simplu vas pentru sufletul arzător pe care ni L-a dat Dumnezeu. Dacă mâine aflu că leii de mare au, dintr-o dată, liber arbitru, intelect, că ştiu când să nu păcătuiască, ştiu ce este viaţa şi nu separă justiţia de milă, nici viaţa de dragoste, aş construi o catedrală sub mare”, „există un Adevăr pe fiecare planetă. Toate sunt parte din Marele Adevăr. Într-o zi se vor lega toate, ca piesele unui puzzle. Adevărul de aici este la fel de autentic ca Adevărul de pe Pământ şi stau unul lângă celălalt. Şi vom merge în alte lumi, însumând părţile Adevărului ”.  Naratorul este omniscient şi omniprezent, deschizând şi încheind opera la persoana I singular, iar în cuprinsul acesteia este dominantă persoana a III-a. Nimic nu e real şi, totuşi, pare ca o dezvăluire a viitorului…E de bine? E de rău? Veţi citi şi veţi afla.

Lectură plăcută!!!
Editura Paladin-logo

Cartea Omul ilustrat, de Ray Bradbury este oferită spre recenzie de către Editura Pladin. Aceasta poate fi comandată de pe site/ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans

Titlul original: Best of Mystery & Horror – Revista de suspans

Primul an

Editor: Mircea Pricăjan
Editura: Herg Benet

Colecția Cărțile Arven
Anul aparitiei: 2014
Număr pagini: 269
Gen: Horror, Mystery, Fantasy, S.F.
Cotație Goodreads: 4,32

„Unele lucruri care ți se arată nu te mai lasă în veci să îți pui capul pe pernă și câteodată e bine să dormi, nepoate, trebuie să mai și dormim.” (Înainte să putrezească totul de Felix Tzele)

    M-am bucurat foarte tare când am văzut că și la noi se scriu povești aparținând genurilor horror și mystery. Avem un folclor atât de bogat, încât este păcat să nu-l valorificăm.

    Ediția de față, coordonată de Mircea Pricăjan, conține o selecție a celor mai bune 16 povestiri horror, mystery și fantasy apărute în primul an al existenței Revistei de Suspans. În ea se întâlnesc prozele mai multor autori români, unii deja consacrați (George Arion, Cristina Nemerovschi) și alții mai puțin cunoscuți, dar promițători (Raluca Băceanu, Cătălina Fometici, Paul Tudor, Ioana Vișan, Diana Alzner, Cezarina Anghilac, Teodora Gheorghe).

     Întâlnim o varietate de stiluri și influențe din H.P. Lovercraft, Edgar Allan Poe, ceea ce arată gusturile autorilor pentru acest gen în calitate de cititori.

    Cartea se citește ușor și repede. Unele povestiri mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin. Voi începe cu acelea care mi-au plăcut cel mai mult:

    – „A doua moarte a domnului Michael Conrad” de George Arion: se vede măiestria domnului Arion! Michael Conrad este un scriitor ale cărei opere de până acum n-au avut prea mare succes, dar cartea la care lucrează în prezent pare să dea lovitura! Predă manuscrisul unui editor, însă până ca acesta să apuce să-l citească, autorul moare. Editorul, fără prea multe scrupule, trece un nume oarecare pe copertă și îl transformă pe scriitorul mort într-unul învăluit în mister. Manevra funcționează ca strategie de marketing, cartea fiind vândută ca pâinea caldă. Dar nu vă spun mai departe. Povestirea conține și o critică voalată la adresa domeniului editorial, a pieței de carte, relevând anumite aspecte: cum lucrurile merg prost în general pe piața cărții, cum materialele zac pe biroul editorului până ajung să fie citite, prejudecățile față de potențialii colaboratori: „Cine dracu’ mai scrie azi la mașină? Poate doar un hodorog de veleitar care nu știe să folosească un computer. Bine măcar că nu-și trimisese capodopera scrisă de mână.”

     – „Proprietarul” de Raluca Băceanu. Mi-a plăcut foarte mult! N-am auzit până acum de Raluca Băceanu, dar trebuie neapărat să citesc ce a mai scris! O povestire foarte coerentă, logică, un stil ce amintește de Agatha Christie sau Bogdan Hrib. Detectivul Robert Stănescu apelează la Raluca, o tânără dornică să ajute la dezlegarea unui caz: mai multe tinere au dispărut, iar o mână este găsită într-un container de gunoi. Din câte se pare, toate au legătură cu o anumită firmă. Soluția este ca Raluca să se infiltreze în firmă pentru a afla mai multe. Mai multe veți descoperi singuri. Mi-a plăcut povestirea pentru claritatea și actualitatea ei, felicitări, Raluca!

   „Păpușa” de Cătălina Fometici. O povestire S.F. foarte interesantă și în ciuda genului abordat, realistă, legată de lucruri ce se pot întâmpla în viitor. Este vorba de păpuși programate să se comporte ca oamenii. Păpuși ce ajung să înlocuiască oamenii la perfecție, inclusiv în interpretarea unui rol pe scena unui teatru. Înfricoșător, nu? O proză ce ne pune pe gânduri…

    – „Arhanghelul” de Paul Tudor. Altă povestire foarte interesantă, ce ne amintește de stilul Agathei Christie. O crimă veche de un secol este descoperită, iar singurul indiciu este o carte. O carte ce în prezentul narațiunii a devenit best-seller, mai mult datorită circumstanțelor decât a conținutului în sine. Cadavrele victimelor sunt găsite într-un vagon îngropat, iar cartea este  printre lucrurile lor. Autorul cărții este relaționat cu crima. Să fie el vinovatul?

   – „Iluminare” de Ioana Vișan. O povestire mystery & S:F. foarte reușită, cu o intrigă bine elaborată, claritate, coerență și logică. Cred că voi mai citi scrieri de-ale Ioanei Vișan! La Facultatea de Litere este investigată dispariția bizară a unui profesor. Totul este legat de aranjarea unor cărți rare în bibliotecă. Ciudat este faptul că adidașii profesorului au rămas în bibliotecă. Mai multe nu dezvălui, citiți-o, o să vă placă! Povestirea este și o radiografie destul de precisă a vieții unora în facultate, a servilismului lor arătat față de superiori pentru a ascende în carieră: „Ani de zile îi cărase servieta profesorului Arsene, îi adnotase cursurile și îi corectase lucrările. Și cu ce se alesese în schimb? Tot asistent era, dependent de un salariu de mizerie.”

  Alte povestiri interesante sunt:

–  Credit restant de Diana Alzner, o metaforă, o analogie a vieții scumpe de zi cu zi și a luptei cu băncile: „Sistemul e în așa fel conceput, încât să se ajungă aici, să ia pielea de pe oameni.”

„Știu sigur că mi-ar mai fi cerut ceva, fie un rinichi, fie un ochi, o bucată de piele… Ei nu rămân niciodată pe pierdere. Știu pe cineva care a trebuit să dea un picior, cred că asta m-a speriat așa de rău.”

   – Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac, un fantasy cu o bonă de pisici (job ce nu mi-ar displăcea deloc), ce ar putea fi ecranizat cu succes.

    – Spaima de Cristina Nemerovschi, o metaforă a naturii umane, care de cele mai multe ori încearcă să-și ascundă adevărata identitate în spatele unei imagini fabricate: „Toți oamenii pe care îi știa își trăiau viața pretinzând că sunt altcineva. Era deja o trăsătură umană, abilitatea de a fi altcineva decât cel care ești în realitate.”

 Povestiri care nu mi-au plăcut: Omul cu șobolani sub piele de Alexandra Niculae, Scurtă întâlnire de Liviu Radu.

Citate:

„Dacă spui că iubești pe cineva și nu poți face nimic pentru omul ăla, dragostea ta nu e dragoste, ci minciună, ești de acord? (Credit restant de Diana Alzner)

„Să știi, dar să nu faci nimic, este o crimă.” ( Răzbunarea mută de Cezarina Anghilac)

„Asta ne face oameni până la urmă, Raluca, nu trebuie să te rușinezi cu omenia, cu mila față de semeni, altfel ce ne-ar diferenția de cei pe care îi vrem trimiși la pușcărie?” ( Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Deși eu aș vrea să se știe cât de periculoasă este viața și cât de ușor poate fi ea luată. Oamenii nu pricep cât de simplu e să frângi gâtul cuiva, să înfigi un pumnal într-o inimă ori să te folosești de o batistă îmbibată în cloroform. Suntem mai fragili decât ne imaginăm.”-(Proprietarul de Raluca Băceanu)

„Unii dintre noi au, se pare, nevoie să vadă cu proprii lor ochi întunericul cel mai adânc pentru a putea înțelege cu adevărat lumea și viața.” (Prin grele văluri de visare de Alexandru Dan)

„Cred că există magie pe lume, însă nu avem noi capacitatea să o observăm.” (Vino la mine de Radu Romaniuc)

„Sfârșitul oricărei lumi nu este adus de cine știe ce catastrofă devastatoare, ci de nedreapta uitare.” (Arhanghelul de Paul Tudor)

Autori:

Diana Alzner, Cezarina Anghilac, George Arion, Raluca Băceanu, Alexandru Dan, Cătălina Fometici, Teodora Gheorghe, Lena Kart, Cristina Nemerovschi, Alexandra Niculae,  Liviu Radu, Radu Romaniuc, Paul Tudor, Felix Tzele, Ioana Vișan.

Editura_Herg_BenetCartea Best of Mystery & Horror – Revista de Suspans a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

Magonia de Maria Dahvana Hadley

Titlul original: Magonia

Traducere realizată de: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Gen: Fantasy, Young Adult, Romance, Science Fiction

Număr pagini: 300

Notă Goodreads: 3,62/5

Nota Mea: 8,5/10

DESCRIERE OFICIALĂ: Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

Magonia este magică. O fantezie ambițioasă, proaspătă și literalmente creată din senin, cu personaje minunate, profunzime emoțională și o lume fantastică unică și total neașteptată.” (Victoria Aveyard)

    PĂREREA MEA: Se știe că ador să citesc fantasy. Nimic nu e mai frumos și nu-ți stârnește mai mult imaginația ca atunci când evadezi într-o lume nouă, când plonjezi în necunoscut încercând să ții pasul cu o nouă rânduială, când personajele sunt atipice, iar universul, așa cum îl știai tu, nu mai există. De-a lungul anilor imaginația mi-a călătorit prin multe lumi, învățând, descoperind, iubind, plângând și luptându-mă cu demonii sau vrăjitoare, dar mai ales, cu nervii mei atunci când finalul nu era cel pe care îl voiam eu.

    De “Magonia” nu am auzit înainte să fie tradusă de cei de la Editura Corint în colecția Leda Edge (mai îmi scapă și mie cărți, deh :p ) așa că povestea m-a luat total prin surprindere. Pe lângă coperta minunată și titlul intrigant, coperta-spate adăpostea mărturia unei scriitoare mult-îndrăgite așa că nu mi-a luat mult timp să mă aventurez în paginile acestui roman.

  Când întâlnești o asemenea descriere a unui roman, aducându-ți în prim plan atât cât să-ți stârnească curiozitatea, parcă mi-e greu să mă iau la trântă cu ideile mele și cuvintele pentru a vă aduce ceva în plus și a vă convinge să citiți minunățiile pe care am ocazia să le descopăr, dar o să încerc pentru că o părere în plus niciodată nu va strica.

    Deși începe cât se poate de normal, pe Pământ, cu o adolescentă cât se poate de umană, dar care suferea de o boală deosebit de gravă, acțiunea din “Magonia” se mută rapid, ajungând în văzduhul ce ascunde mai multe decât ne-am fi putut închipui noi vreodată. Aza Ray (superb nume, apropo!) nu este eroina tipică a romanelor YA și sinceră să fiu, nu se numără nici măcar printre eroinele mele preferate. Este puțin?! nesuferită și, deși i-am înțeles filosofia de viață – adică e suficient că nu știe dacă luna viitoare, mâine sau chiar în câteva ore de aici încolo, va mai trăi așa că nu e nevoie, necesar sau frumos să se prefacă în comportamentul și imaginea pe care o afișează lumii întregi, nu cred că ar fi stricat să aibă o atitudine mai puțin enervantă.

“SPITALELE SUNT VIAȚA MEA.

Asta le spun oamenilor când am chef să fiu cumva amuzantă și enervantă, ceea ce se întâmplă adesea.”

     Nici după “moartea pământească”, nu mi se pare că i s-ar îmbunătăți personajul, ci mai degrabă devine și ușor superficial când, introducându-se “mult așteptatul” (not!) triunghi amoros, se holbează și face nenumărate comentarii despre pieptul gol al lui Dai, cel de care este “legată”. Nu mă înțelegeți greșit pentru că sunt fana triunghiurilor bine-construite și mai ales, ador pe cele în care mi-e dificil să aleg între personaje pentru că sunt pur și simplu îndrăgostită de toate fețele pe care mi le arată scriitorul, dar în cazul acesta, chiar nu mi l-aș fi dorit pe băiatul “adițional”.

    Jason este de departe preferatul meu dintre personajele acestui roman. Nu știam cum să dau paginile mai repede pentru a ajunge la capitolele scrise din perspectiva lui. Un copil-geniu, cu un spirit aventurier și fără nicio limită sau barieră de nedepășit, Jason te va intriga și te va seduce intelectual, dacă nu fizic.

   Deși inițial am crezut că Magonia a fost invenția pură a scriitoarei Maria Dahvana Headley, din câteva click-uri pe Google, am descoperit faptul că într-adevăr există o mențiune în istoria omenirii despre aceste corăbii ale aerului și a unui regat ceresc. Un tratat de magie scris în anul 815 de către episcopul Agobard de Lyon notează existența unor nave magice sub formă de nori care erau folosite pentru a crea furtuni meteorologice prin care furau recoltele de pe câmp.

    „noi am văzut și ascultat mulți oameni adânciți într-o așa stare de stupiditate, înecați în adâncurile nebuniei, încât cred că există o regiune numită de ei Magonia unde nave plutesc pe nori pentru a duce fructe… Marinarii… primesc și ei de la aceștia grâu și alte produse. Printre oamenii a căror nebunie e așa de mare încât cred așa ceva am văzut pe unii extirpând dintr-o adunare patru persoane strâns legate… care, pretindeau, au căzut din aceste nave… i-au adus în prezența noastră pentru a fi lapidați. Dar adevărul a învins!” — Lober Contra Insulam Virgi Opinionen

    O lume în care oamenii au în piept o ușiță care le adăpostește canwr-ul – o pasăre care trăiește și cântă în interiorul lor, bufnițe vorbitoare înalte cât un om, lilieci-velă, balene ce aduc furtuni, oameni-păsări ce devin păsări obișnuite cât ai bate din palme, piele albastră, ochi în culori neobișnuite, corăbiile ce străbat nori în loc să înoate prin valuri uriașe, un oraș plutitor, toate aceste lucruri mi-au adus imaginația la extrem.

    Deși ador fantasy-urile care au devenit clasice – Harry Potter, LoTR, Hunger Games, Divergent and so on – apreciez mult mai mult romanele care ne aduc ceva original, împletind fapte reale cu fantastic – I mean… mai mult de oameni-pasăre și again! nave plutitoare, ce-ți mai poți dori?! Mai multă acțiune… și mai multe pagini… asta, cu siguranță!

    Magonia a fost “piesa” de rezistență a acestui roman și regret că n-am aflat și mai multe lucruri despre orașul plutitor, despre obiceiurile oamenilor văzduhului, despre cum se desfășura viața celor din oraș pentru că aventurile de pe Amina Pennarum nu au făcut decât să-mi stârnească curiozitatea. Știu că prin octombrie anul acesta va fi publicat un al doilea volum, Aerie, care sper că-mi va satisface imaginația.

    Cititorul în serie din noi trebuia însă, să se regăsească într-un fel sau altul și în acest roman, iar una dintre replicile bune de memorat ale Azei este chiar următoarea:

„Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.”

     Am citit și eu… ici-colo, diverse păreri… și am descoperit prea multe lucruri negative care au început cu “primele … pagini sunt plictisitoare!” Da, sunt convinsă că sunt, dar nu așa sunt toate poveștile până când începe adevărata aventură…?! Nu poți sări peste introducerea unei povești așa cum nu poți sări peste felul întâi pentru a ajunge direct la desert (cel puțin, când suntem mici și desertul pare a fi singurul lucru care merită a fi mâncat!) Cei care au avut răbdarea să meargă până la capăt, au avut parte de un minunat roman fantasy, unul original chiar pentru că nu întâlnești pe toate drumurile o corabie zburătoare.

    Chiar dacă intriga nu e tocmai nouă (fata care descoperă cine este cu adevărat și faptul că posedă puteri ce pot schimba soarta locuitorilor de pe cele două “tărâmuri”), romanul nu-și pierde originalitatea prin talentul de care dă dovadă scriitoarea Maria Dahvana Headley, introducând o veche legendă franceză și jonglând cu măiestrie cuvintele, aducând-o în lumea modernă.

    Sper să existe cât mai mulți scriitori care să cerceteze mai bine istoria lumii și să ne aducă noi și noi provocări pentru că, deși mitologia greacă/romană, poveștile cu zâne sau vampiri și chiar extratereștri, sunt fascinante, parcă e și mai interesant atunci când descoperi porțiuni noi din miile de ani de când oamenii sunt pe aici, prin preajmă.

      Nu-mi mai rămâne de zis decât…

Ce înseamnă…?! Vă las pe voi să descoperiți citind “Magonia”!

Editura LedaCartea Magonia de Maria Dahvana Hadley a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: EmM

by -
11

O fiinţă obţinută prin inginerie genetică, surpinzatoare prin natura sa complexă atât fizic cât şi emoţional, aduce un element nou şi plin de contraste.

460 pagini

Regatul sufletelor pierdute, de Ana Maria Negrilă

Editura: Crux Publishing
An apariţie: 2016
Număr pagini: 464
Serie: Stelarium

Despre autoare:

     “Ana-Maria Negrilă, „Regina neagră a cyberpunk-ului românesc”, a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF. A publicat proze în ArtPanorama, Ficţiuni, Strîng, Antologiile Nemira şi a participat la antologiile grupului Kult. A debutat cu volumul de proză Lumina din adâncuri, în cuprinsul primei „cărţi virtuale” editate de Asociaţia Culturală Noesis. A mai publicat la editura Diasfera o culegere de povestiri Oraşul ascuns (2005) şi un roman Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obţinut premiul Vladimir Colin. A tradus din Harlan Ellison, Lucius Shepard, William Gibson, Stephen King.”

       Prezentare:
     “Cadrul în care se desfăşoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenţii unor astronauţi tereştri. Pe de o parte, statele întemeiate de aceştia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relaţiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările şi asasinatul. Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităţilor umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenţilor secreţi într-o societate inamică.”

     Păreri :
     “Cert este că avem în faţă un roman de referinţă pentru SF-ul românesc. Pentru că este un roman ambiţios, amplu, bine scris, cu personaje puternice şi vii, cu personalitate, chiar dacă par simpli agenţi determinaţi să-şi îndeplinească misiunile cu succes, un român vast, stăpânit de mâna sigură a autoarei.” Liviu Szoke
      Descriere :
    “Universul este nelimitat şi totuşi, nu există decât o singură lume.” (Repertoar antic)

      Recenzie

    Cu un stil descriptiv complex şi original, autoarea ne introduce într-o lume imaginară guvernată de lupta pentru putere, tehnologii ultraavansate, ideologii religiose ca fundal a unor situaţii marcante şi misiuni a căror şanse de reuşită sunt minime. Terminologia abstractă, complexă şi greu digerabilă este întâlnită pe tot parcursul cărţii şi te trimite într-un univers dincolo de limitele cunoaşterii.

“ Pseudoclathrinul este cea mai mare descoperire a oamenilor de ştiinţă din Republică, după sintetizarea sticlonitului şi a aquameltului. O proteină pe care corpul uman o acceptă şi care are un rol important în realizarea bioimplantului şi-a interferenţei ce permite oamenilor să aibă acces la informaţiile din reţea.”

     Datorită unei furtuni stelare, dintr-o flotă de nave plecate de pe Pământ, doar trei ajung să colonizeze planeta Galene (asemănătoare Terrei) din Sistemul planetar al stelei Etain, rămânând şi punând bazele primelor aşezări. Echipajul fiecărei nave se stabileşte într-o anumită regiune formându-se astfel cele trei state : Republica, Regatul Celest şi Marele Comintern.
    În Regatul Celest dezvoltarea economică şi tehnologică este mult îngreunată datorită climei aspre, a concepţiilor religioase rigide şi a intrigilor din sfera conducerii. Republica şi Marele Comintern datorită colaborării şi înţelegerii beneficiază de o dezvoltare constantă şi o tehnologie mai avansată. Cei din Regatul Celest, deşi defavorizaţi datorită condiţiilor de trai şi nu numai, reuşesc să avanseze datorită unei tehnologii care permite transferul conştiinţei umane, antrenând astfel agenţi capabili să preia controlul corpurile altor persoane. Totul se desfăşoară im mediu virtual, lucru care nu împiedică reuşita unei serii de misiunii de-a dreptul fabuloase şi cu puţini sorţi de izbândă.

“Nanitii se înfipseră în carnea bărbatului şi se deplasară cu repeziciune spre creier, spre reţeaua neuronală, pe care puseră stăpânire imediat. Fostul lui trup rămase nemişcat, iar Stern se văzu dintr-o dată dincolo de ochii celuilalt, dincolo de teamă,…”
“Nu te teme de adversar, încearcă să îl înţelegi, pentru că el este tot plămada de lut şi apă. Prieten sau duşman, deseori nu înseamnă numic, aşa că cercetează-i sufletul fără ură şi descoperă lucrurile care te pot ajuta în misiunea ta. Dacă îţi atingi scopul, nu mai contează alceva, aşa că fii drept şi generos. “

     Raporturile dintr cele două regate ajută, printe altele la crearea unei staţii orbitale construită din resturile navelor aterizate pe Galene. Acest proiect creează o serie de conflicte cu Regatul Celest care demarează o serie de misiunii pentru subminarea acesteia.
     Misiunea celor trei agenţi al Regatului ne introduce într-o lume plină de mister, conflicte şi răsturnării de situaţie.
      Doi termeni întâlniţi frecvent şi care dau înţeles aparte întregului roman sunt anh şi um.

Anh-ul înseamnă energie pură, informaţie sau corpul de lumina ce se poate deplasa şi descătuşa, în timp ce trupul um este stare, este nemişcare, dar este şi ceea ce ţine de conştiinţă, împiedicând-o să se disipeze în spaţiu înainte de a se rafina. Deci anh fără um nu se poate, aşa cum nu se poate plin fără gol şi materie fără absenţa ei.”

    O fiinţă obţinută prin inginerie genetică, surpinzatoare prin natura sa complexă atât fizic cât şi emoţional, aduce un element nou şi plin de contraste.

“ În starea ei atemporală, o fiinţă nu-şi mai ajunge şi astfel creează viaţă, dar rezultatul acţiunii ei este o creatură imperfect, demiurgică, ce se multiplică la rândul ei şi se înconjoară de propriul univers imperfect. Aici, binele şi răul coexistă că fetele aceleiaşi monede. În acelaşi fel, această lumină şi acest întuneric sunt o Lume a strălucirii, ce se învecinează cu tărâmul solid de humă, la fel ca sufletul omului, în care o parte este anh, a luminii, iar cealaltă este umbră, rămânând prinsă în mlaştina trupului şi nemaiavând scăpare decât să se scufunde din ce în ce mai jos. “

     Dacă reuşesc sau nu cei trei agenţi în misiunile lor, ce surprize ne rezervă persoana obţinută genetic, cum aplanează conflictele autoarea, veţi află citind acest prim volum din seria space opera Stelarium.
      Recomand cu multă căldură romanul Regatul sufletelor pierdute tuturor iubitorilor genului SF.

                                  
Crux Publishing logo

Cartea Regatul sufletelor pierdute de Ana Maria Negrilă a fost oferită pentru recenzie de către Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Mulţumim Editurii Crux Publishing!

Autor: Iliuța Răduți

%d bloggers like this: