Carti thriller

Secretele din Strada Portului, de Ann Cleeves

   În 2006 Ann Cleeves a primit premiul “Duncan Lawrie Dagger” acordat de către “Crome Writer’s Association” (CWA) pentru primul roman din seria “Shetland” numit “Raven Black” (tradus în limba română cu titlul ”Negru de corb” apărut în 2012 la Crime Scene Publishing).
    Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale tv atrăgând după sine vânzări excepţionale ale tuturor romanelor sale.

   O crimă înainte de Crăciunîn metrou, un martor, un secret vechi din trecutul unei comunităţi în aparenţă inocentă. Toate indiciile duc la strada Portului şi totuşi, oare de ce toţi cei care locuiesc acolo se feresc vorbească?

      “Nimeni nu tulbură apele mai tare decât Ann Cleeves” (Val McDermid)

   Înainte de Crăciun detectivul Joe Ashworth se întoarce cu fiica lui Jessie de la un spectacol de colinde, de la Catedrala Newcastle. Jessie era solista corului şcolii şi tocmai fusese lăudată de dirijor pentru interpretare. Se întorc cu metroul bucuroşicomentândprivind lumea care se agită cu cumpărăturileÎn metrou Joe înregistrează cu privirea mereu alertă de poliţist diferite grupuri de tineri teribilişticorporatişti care se întorc acasăşi o doamnă în vârstă elegantă şi distinsăcare se aşează pe scaun. Din cauza unei defecţiuni, metroul nu mai pleacă din staţia Mardle şi oamenii coboară meargă la autobus. Joe e hotărât ia un taxi, dar Jessie fuge înapoi în vagon s-o trezească şi pe doamna în vârstăsingură care nu coborâse, aşa descoperă e moartă. Joe o anunţă pe şefa lui Vera şi echipa de criminalişti.
    Vera Stanhope, şefa biroului de omucideri şi Joe află numele moartei, Margaret Krukowski de 70 de ani, şi existenţa banilor din portofel îi face şi dea seama motivul crimei nu a fost jaful. Adresa moartei era pe strada Portului la nr. 1, unde avea Kate Dewar o pensiune, şi unde mai lucra şi Margaret, care avea un apartament la mansardă.

   În timpul derulării cercetărilor îi cunoaştem pe cei din trecutul şi prezentul victimei.
   Kate Dewar, de fapt Kate Guthrie, fosta cântăreaţă şi compozitoare de succes, proprietara pensiunii, are doi copii-Ryan şi Chloe, pe care simte câteodată nu-i mai înţelege. Doi adolescenţi total diferiţifata mereu implicată în câte un proiect şcolar, dornică fie în prim planbăiatul un şmecheraş şi profitor, veşnic băgat în necazuri, care părea se cuminţise de când lucra la Malcolm, un prieten de-al lui Margaret. Soţul lui Kate, Rob murise şi acum avea un prieten, profesor de muzică, Stuart, cu care voia se căsătoreascăSe înţelege foarte bine cu Margaret, cu care era prietenă din tinereţecare chiar o ajutase mult cu pensiunea şi cu creşterea copiilor. Dar abia acum realizează nu ştie prea multe despre prietena ei, pentru întotdeauna îi respectase intimitatea. Ştia doar soţul polonez, cu care se căsătorise împotriva dorinţei părinţilor, o părăsise şi ea era activă la Adăpostul pentru femei şi în diferite acţiuni de caritate.

    Locatarul aproape permanent al pensiunii George Enderby se ocupă cu comerţul de cărţi şi poposea 2-3 zile şi la pensiune. La un moment dat este părăsit de soţia lui Diana, dar pentru nu vrea şi trâmbiţeze eşecul apelează la un prieten profesor, biolog la Universitate, Michael Craggs, care venea pe insula Coquet facă cercetări.
    Malcolm Kerr avea un atelier de reparat bărci şi vara organiza excursii de observare a păsărilor de mare pe insula Coquet. Când trăia şi tatăl lui, Billy, şi firma mergea bine, Margaret lucrase contabila la ei. Apoi, într-un incendiu firma a ars, Billy rezolva actele cu firma de asigurări. Totul s-a întâmplat chiar în ziua când a avut loc petrecerea de ziua lui Billy, s-au auzit chiar zvonuri ar fi fost vorba de încasarea asigurării, dar legea tăcerii guverna cel mai mult micul orăşel şi mai ales strada Portului. Pe atunci la cârciuma din Coble, unde se adunau cu toţiiera proprietara o femeie aprigă Val, al cărei fiu Rick, un tip alunecos şi perfid, dispare tot în acea noapte.
    LaAdăpost” le cunoaştem pe Jane administratoarea, pe Laurie, o fostă hoaţă, pe Susan care o ştia din tinereţe pe Margaret şi pe Emily, o adolescentă cu probleme.
    În timp ce se derulau cercetări, interogatorii, este ucisă o prostituată Dee Robson, o crimă oribilăPoliţia are tot felul de bănuielimai ales după ce Stuart Booth, logodnicul lui Kate, le povesteşte în tinereţe a fost clientul lui Margaret, care lucra ca escortă sau prostituată de lux. Ciudat era îi dispăruse din portofel o poză a ei pe care o avea de când erau foarte tineri.

    Printre toate cercetările personajelor, implicate mai mult sau mai puţin în întâmplări din trecut şi prezent, aflăm câte ceva şi despre viaţa personală a poliţiştilor.
    Astfel Joe, căsătorit cu Sal, avea trei copii, cea mai mare fiind Jessie, un tip calm, liniştit, bine văzut de colegi şi de şefa lui.
     Vera Stanhope, şefaal cărei tată fura pe vremuri ouă de păsări exotice şi făcea afaceri cu Billy Kerr.     Charlie, divorţat, cu o fată care venise locuiască cu el.
      Holly, adjunctăcareşi dorea foarte mult reuşească într-o lume mai mult a bărbaţilorVieţile lor personale se derulează în paralel cu vieţile personajelor din anchete şi cercetări.
     Un punct de cotitură îl constituie momentul când Jessie este luată din grupul de colegi, şi atrasă într-o altă zonă, dar spre norocul ei este salvată de Malcolm.
     

  Şi după ce am aflat atât de multe, vine firesc întrebareacine este ucigaşul? de ce ucide?
     Dacă vreţi aflaţi cum s-a derulat în trecut şi prezent viaţa personajelor, cum au interacţionatcine este criminalul citiţi cartea.
    Este un roman poliţist foarte bine scris, care teobligă” oarecum gândeşti în rând cu criminaliştii, ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
      Aşa sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
    “Dialogul alert, descrierile şi intriga bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie” (Woman)
     “Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.” (Sunday

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

Confreria Sfântului Giulgiu, de Julia Navarro

Titlul original: La Hermandad de la Sabana Santa

Traducere: Adriana Steriopol

Editura: Rao, 2006

Număr pagini: 411

  Julia Navarro s-a născut la Madrid în 1953. Ziaristă şi moderatoare, a colaborat cu cele mai importante publicaţii spaniole şi cu diverse posturi de televiziune. Confreria Sfântului Giulgiu este primul său romanvândut în peste 350.000 de exemplare şi tradus în 19 limbi. Cel de al doilea roman al său este Biblia de lut (2007), urmat de romanul– Sângele Nevinovaţilor (2008), Spune-mi cine sunt (2015).

   Romanul de faţă urmăreşte drumul “Linţoiului lui Isus” de la începuturi până în prezent. Cartea este structurată clar: trecut-prezent. În trecut, autoarea ne plimbă prin toată istoria zbuciumată şi călătoare a Sf. Giulgiu. Această relicvă sacră a creştinătăţii, este cel mai râvnit bun lumesc, dar şi cel mai apăratmai ales cu vieţi umane. Lungul său drum şi cine are drepturi asupra sa, vom încerca descoperim în această carte. În prezent, se  o luptă la fel de acerbă, asupra proprietăţii acestui Giulgiu sacru.

    Prezent
   Alt incendiu. Focul urmarea ca un blestem vechea catedrală. Dar el nu credea în fapte întâmplătoare, iar în catedrala din Torino se petrecuseră prea multe accidente: tentative de jaf calificat şidupă câte îşi amintea el trei incendii. Victimele-fără limbă.

Focul începea cuprindă băncile credincioşilorîn vreme ce fumul învăluia în penumbră nava principalăPatru siluete îmbrăcate în negru înaintau grăbite spre o capelă lateralăÎn uşa din apropierea altarului principal, un bărbat îşi frângea mâinileŢiuitul ascuţit al sirenelor de pompieri se auzea din ce în ce mai aproape. În câteva secunde avea năvălească în catedralăşi asta însemna un nou eşec.
Da, erau deja aici; aşa aleargă în mare grabă spre siluetele în negru, îndemnându-le fugă spre el. Una dintre siluete continuă înaintezeîn vreme ce, speriate, celelalte se retraseră din faţa focului care începea -i înconjoare. Nu mai aveau timp. Focul înaintase mai repede decât socotiseră ei. Silueta care insista  ajungă la capela laterală fu cuprinsă de flăcări. Focul îl ajunse, dar bărbatul mai avu încă putere îşi scoată cagula care îi ascundea chipul. Celelalte umbre încercară se aproprie, dar nu reuşiră, focul cuprindea totul, iar uşa catedralei începea  cedeze sub loviturile pompierilor. Îl urmară în grabă pe bărbatul care îi aştepta tremurând lângă o uşa laterală. Fugi exact în momentul în care apa din furtunuri năvălea în catedralăîn vreme ce silueta învăluită în foc ardea fără scoată vreun sunet.
Fugarii nu-şi dăduseră seama o altă siluetăcare se ascundea în umbra unui amvon, îi urmărise atent, pas cu pas. Avea în mâna un pistol cu amortizor cu care nu reuşise tragă.
Când bărbatul în negru dispăru prin uşa lateralăcoborî din amvon şiînainte ca pompierii -l poată vedea, acţionă un resort ascuns în perete şi se făcu nevăzut.’

   Astfel s-a desfăşurat acest incendiu. Incendiile anterioare s-au soldat cu victime arse. Cele două cadavre tinere aparţineau a doi bărbaţi în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu focul i-a ucis, ci nişte gloanţe de pistol. Un amănunt înspăimântător-nu aveau limbă. Cazuri nerezolvate. Ce avem este un tânăr tot fără limbăcare este în închisoare pentru tentativă de furt din catedrală.

   Cine vrea fure Giulgiu? Cine îl apără?
  Asistăm la ancheta Departamentului de artăcare era un organ special ce depindea în acelaşi timp de Ministerul de Interne şi de Ministerul Culturii. Departamentul era format din poliţişti, dar şi de un număr mare de arheologi, istorici, experţi în arta medievalăîn arta modernăîn arta sacră.
    Şeful acestui departament, un poliţist foarte bun şi un istoric şi mai bun, Marco Valoni, împreună cu echipa sa va încerca descopere cine vrea să incendieze Giulgiu, sau poate vrea îl fure…

   Pietro şi Giuseppe erau doi poliţişti de nădejde ai echipei, Sofia (o apariţie răpitoareblondă cu ochi albaştrişi Antonio erau doctori în arte, iar Minerva specialistă în computere, formau creierul echipei lui Marco.
    Aceştia sunt un corp special care se ocupă cu urmărirea delictelor artistice. Furt de opere de artă, falsuri, contrabandă

     Trecut
   Abgar, regele Edessei, grav bolnav de leprăîi cere lui Josar plece şi îl roage pe Isus vină îl vindece dacă este cu putinţăCât despre rugămintea lui Abgar, răspunsul este următorul:

“Fii preafericit tu, Abgar, care crezi în minefără fi cunoscut.
Pentru despre mine este scris: cei care îl vor vedea nu vor crede în el, pentru aceia care nu îl vor vedea poată crede şi fie preafericiţi.
Cât despre rugămintea ta de a veni şi de a fi alături de tine, este nevoie ca eu înfăptuiesc aici toate lucrările pentru care am fost trimis şi după ce le voi fi înfăptuit întorc la Acela care m-a trimis.
Şicând voi fi întors la El, îţi voi trimite pe unul dintre ucenicii mei ca  te vindece de boală şi  arate ţie şi alor tăi calea spre fericire.”

   După o perioadă când regele Abgar abia mai reuşea trăiascăcând speranţa începe se stingă, auzind de răstignirea lui Isus, apare Josar cu giulgiu în care a fost înfăşurat MântuitorulEra chipul, trupul plin de răni, imprimat pe acel linţoliu. Cum a strâns giulgiul la piept, regele s-a vindecat. De atunci, Abgar a pus la loc de cinste Giulgiu, a dărâmat templele păgâne şi a trecut la creştinismîmpreună cu poporul săuDuşmanul de temut al său, însuşi fiul Maanu, va vrea ardă aceea pânză făcătoare de minuni, iar după moartea tatălui, vrea o ucidă pe Reginamama lui, iar toţi creştini dispară în chinuri.

    Tadeu, un discipol al lui Isus, împreună cu Josar, vor împrăştia cuvântul Domnului în regat.
    La moartea lui Abgar, cei doi învăţaţi şi meşterul care a ascuns Giulgiul, îşi vor tăia limbile, aşa nu va afla Maanul unde este ascuns. Creştinii din Edessa sunt convinşi această pânză miraculoasă trebuie păstrată cu orice jertfă la ei în cetate.

   Asistăm după ani şi ani la periplul Giulgiului prin lume. Acesta, cu voie sau fără voie, va fi vândut. Ordinul Templierilor este beneficiarul acestui Giulgiu. Deşi a fost vândut pe aur, i-a fost interzis împăratului Baudoin  pomenească de acest fapt. Astfel , nimeni nu ştie exact prin ce periplu a plecat Giulgiu, cert este că cei din Ordinul Templierilor ştiu cel mai bine şi sunt cunoscători ai faptelor.

    Prezent
    Cine sunt cei trei muţi care au scăpat din incendiu şi tovarăşul lor mort?
    Se pare că există o Confrerie, care vrea cu orice preţ Giulgiu înapoi la ei în ţinut. Addaio este conducătorul lor, iar acesta încearcă prin orice mijloace ia Giulgiu din Torino şi îl aducă acolo unde îi este locul de drept. De sute de ani această Confrerie încearcă acest lucru. Oare vor reuşiCâţi alţi muţi vor pieri în încercarea de a proteja acest cult şi secretele saleCine sunt oameni de legătură care îi avertizează în privinţa mişcărilor făcute de cei de la Departamentul de artăTotuşi, cineva este cu ochi pe ei! Fiecare misiune se soldează cu un eşec. ,,Ei”ştiu totCine este trădătorul şi cine sunt ,,Ei”?

   Se bănuieşte că şapte bărbaţi cu vârste între cincizeci şi şaptezeci de ani, sărbătoresc eşecul celor dinainte.  Aceşti bărbaţi ştiau toate datele despre incendiu, direct de la sursă. Personajul îmbrăcat în negru din anvon, le-a dat raportul detaliat. Sunt bucuroşila fel ca şi predecesori săi  au reuşit îi împiedice încă o dată pe oamenii fără limbă  se apropie de Giulgiu.
   Cine şi ce sunt aceşti bărbaţiAl cui crez îl aparăSunt oameni foarte bogaţi cu o înfluenţă uriaşă în lume. Ce jurământ au făcut aceşti oameni? Oare le este uşor acest sacrificiu?

   Marco Valoni vrea pornească operaţiunea “Calul troian”, iar mutul din închisoare le fie momeală. Vor reuşi?
   Cine este trădătorul? Indiferent pe cine anchetează, episcopii de la catedrală, oamenii care se ocupă de instalaţiile electrice (se presupune  verdictul oficial este întotdeauna-scurtcircuit), nimeni nu ştie nimic şi toţi ascund ceva.

   Sofia va încerca descopere mai multe de la magnatul COCSA, Umberto D’Alaqua, a cărui firmă răspunde de reparaţii şi modernizări în Catedrală. De fapt, se simte foarte atrasă de acesta, dar este un celibatar convins sau… Un bărbat frumos, puternic, foarte erudit, foarte bogat,  nu îl atragă această frumuseţe blondă, foarte inteligentă? Ce este în neregulă cu el? Asemenea personaje mai găsim în această carte…cine sunt?

   Va descoperi Valoni şi echipa sa cine se ascunde în umbra acestor incendii? Câte secrete ascunse au rămas nedezvăluiteTe las pe tine cititorule  le descoperi.
    O autoare  cu un gen care mi-a plăcut foarte mult. Recomand această carte.

    Nota mea este 10.

targulcartii.ro

Cartea Confreria Sfantului Giulgiu de Julia Navarro a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

evaluare-carte-5

by -
6

”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Harta oaselor, de James Rollins 

 Editura: Rao

Titlul original: Map of Bones

   James Rollins este pseudonimul pentru James Paul Czajkowski, născut pe 20 august 1961 în Chicago. A urmat cursurile Universităţii din Missouri-Columbia de medicină veterinară, devenind doctor în medicină veterinară (D.V.M.). Practică medicina veterinară la Sacramento, dar renunţă pentru a se dedica scrisului. Calificarea în speologie şi scuba-diving i-au folosit la documentarea şi scrierea romanelor. Lucrează ca jurnalist şi scrie romane de aventuri, thriller şi mistery. A scris şi romane fantasy sub pseudonimul James. Clemens. A fost inspirat de autori ca Jules Verne, C.S. Lewis, H.G. Wells, Edgar Rice Buroughs, L. Frank Baum, Howard Carter. La noi s-au tradus patru romane ale lui, care fac parte din seria Sigma Forces astfel: ”Harta Oaselor (Map of Bones)”; ”Virusul lui Iuda (The Judas Străin)”; ”Furtună de Nisip (Sandstorm)”; ”Ordinul Negru (Black Order)”.

    Este prima carte a acestui autor pe care o citesc şi m-a ţinut “în priză” de la prima până la ultima filă, mai ales că îmi plac foarte mult cărţile de acest gen, bine scrise, care au la baza subiecte istorice sau religioase. M-a tentat şi prezentarea romanului:

    “În timpul unei slujbe la catedrala din Koln, în Germania un grup de intruşi înarmaţi, deghizaţi în călugări, dezlănţuie un adevărat carnagiu, omorându-i fără milă pe toţi participanţii la ceremonia religioasă. Ucigaşii au venit după o nepreţuită comoară ce poate schimba lumea: moaştele celor trei Magi de la Răsărit. O societate străveche de alchimişti şi de asasini, Curtea Dragonului, intenţionează să folosească moaştele sfinte pentru a îngenunchea lumea după bunul lor plac.
   Agentul Pierce de la Departamentul Apărării, locotenentul Rachel Verona şi echipa Sigma merg pe urmele oaselor, ajungând până la suprema confruntare dintre întuneric şi lumină-un loc pierdut al istoriei, unde ştiinţa se întâlneşte cu religia pentru a dezlănţui o forţă nemaivăzută de la începutul timpurilor.”

   Moaştele celor trei Magi de la Răsărit, motiv de discordie între biserici, declanşează evenimentele. Monseniorul Vigor Verona şi echipa lui de arhivari caută indicii în una dintre cele mai bine păzite zone din Biblioteca Vaticanului, numită ”Archivio Segretto Vaticano” (scandaloasa Arhivă Secretă a Vaticanului). De fapt Vigor avea el însuşi multe secrete, de aceea nu se îndoia de zicala care circula: ”Vaticanul are prea multe secrete…dar nu destule.”

     Nu s-a ştiut niciodată numărul exact al magilor, presupunerea că au fost trei pornea de la darurile aduse: aur, smirnă şi tămâie, şi referirile la ei, deşi destul de vagi apar doar în Evanghelia după Matei. Cuvântul “magi” nu se referă la magie, deşi provine din cuvântul “magoi” din limba greacă, ci înseamnă “practicanţi ai unei înţelepciuni ascunse”. Povestea spune că erau astrologi, adepţi a lui Zoroastru, veniţi din Persia sau din Babilon, pentru că au citit în stele semnul naşterii unui rege la apus, prevestite de apariţia astrului numit “Steaua din Bethlehem”

    În Ierusalim nici măcar nu a fost remarcată steaua, magii i-au atras atenţia lui Irod, crezând că noul rege ar fi născut într-o familie regală. Irod citind cărţile profeţiilor ebraice, i-a îndreptat către Bethlehem, doar că pe drum steaua a reapărut şi i-a condus la pruncul nou născut. Magii avertizaţi de un înger nu i-au spus lui Irod cine era pruncul, aşa a urmat “măcelul pruncilor”. Dar Maria şi Iosif, avertizaţi şi ei de un înger, fugiseră deja cu pruncul în Egipt.
    Atunci de ce oare fuseseră furate moaştele magilor?

    Vigor ştia că există inamici care vor să slăbească puterea Sfântului Scaun şi preoţii asemenea lui se interpuneau între Vatican şi lume, războinici ascunşi care menţineau frontul: ”Vigor ştia prea bine că Vaticanul era o entitate politică în aceeaşi măsură în care era una spirituală…. Şi, deşi Vigor nu era de acord cu tot ce se făcuse în trecut, şi poate nici în prezent, credinţa lui rămânea neclintită…ca Vaticanul însuşi.” “Imperiile se pot ridica şi prăbuşi. Filozofii veneau şi plecau. Dincolo de toate astea însă, Vaticanul rămânea statornic, impasibil şi neclintit. Era istorie, timp şi credinţă, toate păstrate în piatră.”

    În misterele referitoare la Magi se spunea că pruncul Isus le-ar fi oferit în dar o “piatră cu puteri nemaivăzute” şi că datorită ei magii ar fi fondat o frăţie mistică, ezoterică. Dar arhivele sunt incendiate şi Vigor ajunge la concluzia că în spatele crimelor se ascunde “Ordinis Draconis”-Curtea Imperială a Dragonului Regal.

    “Ca în orice cult al aristocraţiei, aceşti lideri extremişti cred că ei şi membrii organizaţiei lor sunt conducătorii de drept şi aleşii omenirii. Că s-au născut pentru a guverna lumea, drept cuvenit lor prin puritatea sângelui.”
    “Dar ei vor mai mult. Nu doar să fie regii lumii. Caută toate formele de cunoştiinţe străvechi ca să-şi lărgească şi mai mult sfera lor malefică de influenţă.”

    Curtea avea membrii şi la Vatican, era asociată cu: Consiliul European al Prinţilor; Cavalerii Templieri; Ordinul Rosocrucian; cu legături în U.E. Vaticanul cere ajutorul organizaţiei Sigma, o organizaţie americană ultra secretă condusă de Painter Crowe. Echipa este formată din Grayson Pierce (Gray), Kat Bryant şi Monk Kokkalis.

   Gray, prototipul călăreţului singuratic, preferă să lucreze singur, dar este numit şef de echipă. Kat, fosta membră a serviciilor secrete din cadrul marinei avea cunoştiinţe de microelectronică şi contraspionaj, lucrase şi cu Vigor Verona la anihilarea unei reţele de hoţi de obiecte de artă. Monk este un foarte bun agent, specialist şi în medicină judiciară.

    Masacrului din Koln îi supravieţuieşte un tânăr american Jason Pendleton, iar analizele făcute în cele mai performante laboratoare Sigma relevă faptul că azima ar fi fost otrăvită c-o otravă pe bază de aur. Jason s-a ascuns în confesional, doar aşa a scăpat, pentru că alţii care nu se împărtăşiseră au fost măcelăriţi de ucigaşi.

    Aşa că agenţii Sigma, împreună cu locotenentul Rachel Verona şi unchiul ei, monseniorul Vigor Verona, trebuie să cerceteze să afle ce s-a întâmplat. În catedrală sunt atacaţi de un grup de ucigaşi, reuşesc cu greu să scape ajutaţi de-o tipă aparent aliată cu criminalii. Doamna Dragon-numită Seichan, o agentă a Breslei, o organizaţie de mercenari care lucra pentru cei care plăteau mai bine. Reuşesc să scape din ambuscadă, revin la hotel unde află că singurul supravieţuitor al masacrului, Jason, a fost ucis la spital. Îşi dau seama că trebuie să acţioneze fără a spune nimănui unde merg şi ce au de gând, pentru că nu ştiu în cine mai pot avea încredere.

    Vigor le povesteşte despre ”Curtea Dragonilor” care nu are ca tel descoperirea lui Dumnezeu, ci dobândirea puterii şi vor să impună o nouă Ordine Mondială, ferm convinşi că sunt ”genetic superiori şi sortiţi, din naştere, să fie stăpânii lumii.” În sânul bisericii erau grupuri care credeau în “Evanghelia după Toma” şi cei care se conduceau după “Evanghelia lui Ioan”. Toma se crede că ar fi fost şi cel care i-a botezat pe cei trei magi. Vigor ajunge la concluzia că în atacul de la Koln şi apoi incendierea bisericii de la Milano, era mai mult decât simplă dorinţă de-a fura moaştele.

    Agenţii cercetează mostrele, aflând din ce material sunt oasele, apoi pe baza indiciilor pornesc căutările care îi duc la Milano, Roma, Alexandria, Elveţia, Vatican. Intervin şi alte personaje importante sau mai puţin importante, dar fiecare cu rolul lui de-a ne ajuta să desluşim povestea: Raoul conducătorul dragonilor, doctor Alberto Menardi fost prefect şef al arhivelor Vaticanului, amator de experimente ca într-un lagăr nazist, bunica –nonna lui Rachel al cărei rol este halucinant, cardinalul Sperra care o angajase pe Seichan ca agent dublu să ajute Sigma, generalul Rende şeful poliţiei din Roma, de fapt Imperatorul Curţii Dragonului, Logan Gregory adjunctul lui Painter şi spion al dragonilor.

    Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”. Rămâi uimit, citind cartea, de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor. Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.

    Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia. La fel ca Steve Berry, şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective. La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Ce a rămas din mine, de Alison Gaylin

Titlul original: What Remains of Me

Traducere din engleză de Ana Dragomirescu

Nr. de pagini: 456

   “O poveste fascinantă și întunecată despre răzbunare, trădare și secrete din glam-ul hollywoodian. Alison Gaylin a fost comparată cu Gillian Flynn.” – Huffpost Books

Nimeni nu e perfect. Fiecare are ceva de ascuns.
Pe 28 iunie 1980, la o petrecere, Kelly Michelle Lund îl împușcă mortal pe John McFadden, regizorul nominalizat la Oscar. Ani în șir se fac tot felul de speculații privind motivele enigmaticei adolescente. Condamnată pentru crimă, Kelly își pierde tinerețea și libertatea, dar își păstrează secretele.
Treizeci de ani mai târziu și la cinci ani după eliberarea din închisoare, trecutul se întoarce și o bântuie pe Kelly. Socrul ei, Sterling Marshall, o legendă a filmului, este găsit într o baltă de sânge în locuința sa din Hollywood Hills, împușcat în cap, exact ca fostul său prieten, John McFadden.
Din nou, Kelly este principala suspectă. De data aceasta însă, are niște aliați care sunt convinși că femeia nu are legătură cu niciuna dintre crime. Să fie Kelly într adevăr nevinovată?

O epocă în care intimitatea a devenit un mit și viețile oamenilor sunt adesea expuse în presă și fiecare detaliu este analizat – de la acest subiect provocator pornește romanul lui Alison Gaylin.” – The Associated Press

“Multe răsturnări de situație surprinzătoare!” – Publishers Weekly

Sursa: Editura Trei

by -
13

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, de Cristina Nemerovschi -Editura Herg Benet

 

Editura: Herg Benet

Colecţia: Radical din 7

Data apariţiei: Noimebrie 2016

Număr pagini: 412

Gen: Psihologic, Thriller psihologic

   În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.

    De fiecare dată când termin de citit o carte care îmi merge la suflet, nu reușesc să-mi adun gândurile, să scriu ceva inteligent. În mintea mea sunt tot felul de idei, fraze, impresii, dar nu știu cum să le dau un sens, o direcție. Scriu, apoi mă trezesc că șterg tot,  nemulțumită fiind de ceea ce fac. Trăiesc cu impresia că nu am cum să redau cu acuratețe povestea. Și mi-e ciudă că pierd atât de mult timp privind monitorul, așteptând să mă liniștesc, să-mi pun ideile într-o oarecare ordine.

   Toate aceste stări mă încearcă și în momentul de față. Vreau să scriu câteva impresii despre romanul scris de Cristina Nemerovschi și tot ce îmi vine acum să spun e un idiot si simplu ”wow”.

   Probabil vă întrebați ce anume m-a atras la “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” și de ce nu reușesc să îmi exprim toate trăirile pe care le-am avut citind această minunată și răvășitoare carte.

   În primul rând , m-a uluit modul în care autoarea descrie acele stări de anxietate, agorafobie, depresie, atacuri de panică, etc. Ba mai mult, m-a surprins plăcut faptul că ea a dorit să abordeze un subiect atât de  tulburător și nu cred că greșesc dacă consider cartea ei ca un fel de îndrumător pentru cei care suferă de tot felul de tulburări/afecțiuni/fobii. Firește că toate aceste lucruri m-au determinat să caut pe internet  mai multe amănunte despre carte. Și într-un final, am dat peste un articol semnat chiar de autoare, în care ne împărtășește motivul pentru care a dorit să scrie o carte cu un subiect atât de  realist.

Pentru prima dată de când scriu, mă bătuse gândul ca “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” să fie o carte de non-ficțiune, mai exact o carte de psihologie/dezvoltare personală, în care să povestesc pe larg experiența mea cu anxietatea. A avut chiar un titlu provizoriu: “Drumul înapoi”. Mi-am dorit mult să o scriu în ziua în care am citit pe diferite forumuri că un mare număr de oameni care suferă de anxietate generalizată, agorafobie, atacuri de panică, depresie ajung să se sinucidă în punctul în care eram eu atunci – o persoană complet nefuncțională, care nu avea deloc o perspectivă încurajatoare în față, înainte să înceapă tratamentul. Sigur, atunci nu știam și nu credeam că o să fiu mai bine, dar mi-am spus că dacă voi fi, o voi scrie. Am început-o sub formă de jurnal, o carte de non-ficțiune, dar ceva nu mă atrăgea la ea. Întotdeauna, până acum, când am scris, am fost într-o transă, m-am simțit incredibil de vie, de motivată, de fericită – cu manuscrisul ăsta nonfictiv nu se întâmpla asta. Atunci mi-am dat seama că nu este ceea ce fac eu cel mai bine – să spun povești inspirate din realitate, dar povești, cu cap, trup și picioare, cu personaje care să vă fascineze, să vă trezească, să vă schimbe. Și mi-am dat seama că trebuie să combin ceea ce aveam de spus despre anxietate cu o poveste cu care cititorii să rezoneze. Așa s-au născut Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Nu am lăsat nimic pe dinafară din tot ce voiam să povestesc din experiența mea personală, absolut deloc, atât că i le-am transferat Anei, personajul principal.

    În al doilea rând, am apreciat faptul că în cea de-a doua parte a cărții, s-a trecut de la un roman psihologic, la un thriller condimentat cu câteva scene erotice. Mi-a plăcut modul cum autoarea s-a jucat cu mintea mea, făcându-mă să-mi imaginez tot felul de scenarii. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei povești.

    Având în vedere că aceasta a fost prima carte a Cristinei Nemerovschi pe care am citit-o, trebuie să recunosc că am avut mari emoții atunci când am început să o parcurg. Descrierea mă intrigase suficient de mult cât să-mi doresc să  o citesc, dar habar nu aveam de stilul autoarei. Nu aveam mari așteptări în privința ei, dar îmi doream din tot sufletul ca prima impresie să fie una bună. Nicio clipă nu m-am gândit că voi fi sedusă de la primele fraze. Nicio clipă nu am bănuit cât de motivată voi fi să cunosc povestea Anei.

 Dacă într-o dimineață ai deschide ochii și ai vedea că ești tot în camera ta și în patul tău, dar te-ai transformat aproape în altcineva și trebuie să iei totul de la capăt?

Ți-ar fi greu? Ai renunța?

 Ai tresări, bucuros de provocarea asta?

Ți-ar fi indiferent că te-ai pierdut?”

 “Noi suntem învingătorii.

 Cei în interiorul cărora s-a stricat ceva, așadar s-a trezit.

 Cei care simțim totul. Cei pe care ne rănește fiecare zi, cu fiecare clipă pe care o aduce.

 Cei vulnerabili și curajoși. Cei fără limite. Cei care înțelegem, noi cei care suntem pe de-a-ntregul în fiecare întâmplare din viața noastră.

Actorii ei, nu spectatorii.

Cei care schimbăm.

Noi, cei care trăim pentru a simți, oricât de periculos s-ar dovedi într-un final asta.

 Noi nu pierdem nimic (…) Ei pierd. Clipele, zilele, totul. Pentru că le iau de-a gata ca și cum le-ar merita. Nu luptă ca noi, pentru fiecare gură de aer, pentru fiecare dimineață în care te trezești viu, pentru fiecare zi dusă până la capăt.

 Noi suntem cei vii, iar oamenii care rămân vii nu pot fi decât învingători.  “

    Romanul Cristinei Nemerovschi este deosebit de realist, tocmai pentru că tratează  o gamă largă de subiecte precum trauma, suferința, boala, moartea, iubirea, sinuciderea, depresia etc. Nu e genul de carte pe care o poți citi în mod superficial, ci dimpotrivă, trebuie să-i acorzi toată atenția și, dacă se poate, să înțelegi toate stările și sentimentele personajelor, fără să încerci să le judeci comportarea.

    Povestea fiind narată la persoana întâi singular, m-a făcut să trăiesc cu impresia, mai ales la început, că este scrisă sub formă de jurnal, un jurnal în care Ana își deapănă amintirile (copilăria, relația cu părinții, sora și iubitul, perioada de studenție) și povestește pe larg despre stările și sentimentele sale, despre moartea mamei, cum a debutat anxietatea ei și ce s-a întâmplat cu ea de când s-a internat în sanatoriu.

 “Acum, de când eram bolnavă, mi se părea că în rândul oamenilor nu pot decât să mă fac de râs. Să fiu o pacoste atât pentru mine, cât şi pentru ei. Trăgeam de mine să rămân conştientă, trează, să nu alunec în amorţeală, şi ei în general observau, şi mă întrebau dacă mă simt bine, dacă au făcut ceva care m-a deranjat… şi atunci era de o sută de ori mai rău, pentru că începeam să mă simt vinovată pentru faptul că nu pot fi eu însămi, relaxată şi funny, aşa cum obişnuiam pe vremea când le spuneam glume, le povesteam întâmplări amuzante sau pur şi simplu îi ascultam vorbind despre ceva ce conta pentru ei. În ultimele luni, plecasem de fiecare dată dintre oameni cu coada între picioare şi cu ochii în lacrimi.”

    Ana (22 ani) este o tânără ce suferă de anixietate generalizată, cu tulburări de anxietate socială și agorafobie. Înainte fusese o fată sănătoasă, normală, sociabilă, studentă la două facultăți, dar moartea mamei a zguduit-o în asemenea măsură, încât ajunge să aibă crize de anxietate, atacuri de panică, coșmaruri. Toate aceste tulburări o fac să renunțe la iubit, își îngheață anul la ambele facultăți și se internează într-un sanatoriu aflat  într-un “loc rupt de lume, într-un decor de vis, în care erai lăsat în pace să te reconectezi cu părțile din tine care păreau că-ți scapă ”.

    Aici se împrietenește cu Punky, un  puști rebel cu creastă verde care “ trăiește pentru “muzica punk, alcool de orice fel și arme”. Toată lumea îl privește cu teamă, cu reținere, și-l ocolește pe cât posibil și doar Ana îl privește cu compasiune.  

 În fiecare zi, la ora 6 și 20, Ana se duce la baie să fumeze un joint și îl urmărește de la geam pe tânărul de care se simte foarte atrasă – pe Sin (19 ani) cel superb, minunat, curtenitor, sofisticat și narcisist. Acesta se cazase într-una din căsuțele mici de lemn din apropiere, la câteva zile după ce ea venise la sanatoriu. Însă el nu a venit singur, ci însoțit de iubita lui, frumoasa și excentrica Sagri(40 ani), o scriitoare de romane thriller ce suferă de depresie de mai mulți ani și care fusese și ea cândva internată  în același sanatoriu. 

    Ana se împrietenește cu cei doi,  se află mai mereu în compania lor și puțin câte puțin, ajunge să se îndrăgostească de Sin. Tot ce simțea pentru el venea parcă în contradicție cu boala ei, iar când se gândea la Sin, își dorea să  trăiască, să iasă la suprafață, să aibă un viitor.

 Pur și simplu, îmi dădeam  voie să plutesc în îndrăgostirea asta, pentru că era o mică și palidă luminiță în haosul întunecat în care mă scufundasem timp de câțiva ani”.

     În scurt timp, la sanatoriu își face apariția și sora Anei, care s-a decis să stea și ea aici pentru o scurtă perioadă de timp. Cris este o tânără de 14 ani care suferă de tulburări psihice(suferă de bipolaritate). Este genul de  adolescent-problemă, caracterul ei neîmblânzit și tulburările de personalitate pe care le avusese dintotdeauna o împiedicaseră să se înțeleagă cu alte persoane. Devenea violentă mult prea ușor și i se părea firesc să-și impună de fiecare dată părerea. Perioadele de tristețe inexplicabilă erau înlocuite des cu excese de veselie și vitalitate care o făceau atât de populară și de iubită. Așa că nu e de mirare că în scurt timp începe o relație cu Punky.

    În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile.

Am alergat fără suflare până în miezul înghesuielii, i-am dat pe toți la o parte și m-am uitat în jos, de unde câțiva oameni ridicau cu o frânghie ceva ce…părea un cadavru.”

 

   O persoană care făcea parte din acest grup, este găsită moartă în râpa din apropierea sanatoriului. E vorba de o  sinucidere sau o crimă? Ce se întâmplă cu Ana și ceilalți prieteni ai ei?  Vă invit să descoperiți restul în carte.

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată ” este o carte greu de citit din cauza stărilor prin care trec personajele, dar este și mai greu să o lași din mână.

 

Fragmente:

„Oamenii care nu au avut niciodată o tulburare psihică nu vor putea vreodată să vadă realitatea prin ochii cuiva care suferă de depresie clinică. Lumea e diferită prin ochii noștri. Nu poți să ne vorbești cu entuziasm și optimism despre mâine, despre viitor. Pentru noi, cuvintele astea nu mai au semnificație. Noi trăi într-o lume de vată murdară. În orice parte îți arunci privirea, totul e gri. Gri infinit. Mâine e gri. Viitorul e gri. Și, când nu mai poți de atâta gri, alegi să ieși din vată. Fiecare așa cum e în stare.”

„De-a lungul vieții mele, nu fusesem întotdeauna o învingătoare.

Uneori, fugisem de ceea ce simțeam. Uneori, ascunsesem ceea ce eram. Alteori renunțasem la mine, pentru că voiam să fiu percepută într-un anumit fel de către cei din jur. Da, purtasem măști.

Îmi părea rău după zilele mele pierdute și îmi promiteam că de-acum înainte voi trăi, orice ar fi.

„Pentru zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Trăiește-le, până la capăt.” , îmi scrisese Sagri pe prima pagină din Diavoli orbi.”

“Toți cei defecți suntem învingători, să nu uiți asta. Și, când va veni vremea, ajută și tu un învingător să-și găsească drumul. E greu doar la început. Pe urmă, e o bucurie.”

“Știu că o să mai am obsesii. Știu că foarte probabil o să mai am și depresii. Știu că anxietatea va fi mereu acolo, gata să sară în față oricând și să încerce să preia controlul, numai pentru că e convinsă că poate. Știu că atacurile de panică vor rămâne pentru mine ca niște colegi de școală primară; ne vom mai vizita din când în când, sau ne vom întâlni pe stradă, și ne vom minuna de cât de tare ne-am schimbat cu toții și, în același timp, ceva din noi a rămas la fel și așa va fi pentru totdeauna. Știu că mă voi mai simți defectă până în ultima fibră, și fără vindecare.

Știu și că, dincolo de astea, vor mai fi și multe alte sentimente. Știu că am să mai fiu fericită.

Știu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar știu la fel de bine și că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă și vie, la fel ca întotdeauna.

Iar asta, azi, acum, îmi este de ajuns.”


Editura_Herg_Benet

 Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, de Cristina Nemerovschi a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Când ai şanse prea mici, nu-ţi mai rămâne decât să joci pe mize mari.”

Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois

Editura Nemira

Data apariţiei: 2017

Titlul original: Dangerous Women

Colecţia Nautilus

Traducător: Filip Columbeanu

Număr pagini: 496

   Nu există nimic din ceea ce poartă amprenta implicării lui George Martin, care să nu iasă excelent, atingând adesea perfecţiunea. Romane, volume de povestiri proprii, antologii în care are rol de editor şi eventual contribuitor cu câte o cărămidă epică întregitoare… Toate s-au impus drept cele mai bune produse de pe piaţă în domeniul respectiv.

   Dacă pentru romanele sau volumele lui de proză scurtă SF şi fantasy, pasionaţii genului nu mai au nevoie de nicio recomandare, despre antologiile în selecţia cărora e implicat, chiar în ipostază de coeditor, poţi spune că au totdeauna povestiri după gustul lui. Adică cu multă acţiune, cu context logic, cu personaje la care ajungi să ţii imediat. Niciun titlu nu e adăugat numai ca să fie acolo şi să completeze numele mari de pe listă, fiecare autor e adus doar cu ce are mai bun şi se încadrează în tema aleasă. Aceeaşi senzaţie o ai parcurgând Străzi Întunecate sau, mai ales, trecând în revistă Războinicii – pe care o credeam până acum cea mai bună colecţie de povestiri a celor doi, dar care simt, deja, că e egalată de această recentă apariţie, câştigătoare World Fantasy Award for Best Anthology în 2014, Femei periculoase.

    Poate părea nedrept accentul pe Martin, când coautor e Gardner Dozois, editorul de culegeri ficțional-speculative, prin excelenţă. Dar părerea mea e, citindu-i şi selecțiile individuale, care toate suferă de păcatele imputate în general antologiilor, că reuşitele astea deosebite din colaborare sunt în primul rând meritul lui Martin şi ale preferinţelor sale în literatura de gen.

   De fapt nici măcar totdeauna de gen, pentru că în această galerie de personaje feminine, specia fiecărei opere literare chiar nu contează. Avem pe lângă science fiction şi fantasy, thriller, istorie, vampirologie urbană, mistery şi romance.

    Nu sunt cel mai mare fan al prozei scurte, am obiceiul să triez după recenzii şi câteva pagini de început unde sunt agăţat sau nu, poveștile pe care le duc până la capăt în alte antologii. Niciodată, însă, nu am putut aplica decimarea asta pe o colecție Martin-iană. Dacă sunt totuşi din cei ce vor să citească numai istorisirile cu un anumit specific dintre cele adunate în acest volum, sau doar să aleagă cea pe care o vor citi la un moment dat, în funcție de chef, am să înșir câteva impresii orientative, despre fiecare dintre povestiri, evitând orice spoiler major.

F2 (1)

 

 

    Introducere de Gardner Dozois – Demnă de parcurs de orice cititor care simte nevoia unei contextualizări în peisajul literaturii cu eroine (cu sau despre femei în luptă/conflict/confruntare). Dacă ar fi ceva pentru care să fie lăudat şi Dozois la fel de mult ca Martin, ar fi introducerile astea care vin mereu ca nişte articole exhaustive despre laitmotivul antologiei.

    Halal desperado! de Joe Abercrombie – favorita mea, alături de nuveleta lui Sanderson, din volum. Un alt autor ce nu numai că nu dezamăgeşte niciodată, dar chiar ameninţă poziţia marelui maestru al Urzelii Tronurilor, pe frontul fantasy. Cumva cu aceeaşi reţetă a protagoniștilor care nu sunt nici complet buni, nici complet răi, Abercrombie ajunge să îşi întreacă de multe ori profesorul,  prin scriitura mai fermă în momentele de acţiune, prin faptul că reuşeşte să îşi compună tablourile vivante medievale cu tuşe mai comprimate şi care nu se rătăcesc nicio clipă în prea descriptiv sau prea oniric (cum la Martin se mai întâmplă) şi, mai ales, tocmai în target-ul antologiei noastre… prin complexitatea mai mare a personajelor feminine şi a poveştilor de iubire generate de ele.

   După ce taman îl declarasem pe George Martin ca superlativ, un ludatio şi mai mare adresat altui autor poate părea exagerat, dar nu ar admite că există un superlativ al superlativului în fantasy, numai cei ce nu l-au citit pe Abercrombie. Este minunată saga Marea sfărâmată, dar seria Prima lege e “şi mai şi”. Iar universul Red Country din care face parte această primă povestire cu o kick-ass girl, se ridcă cel puţin la cel mai înalt nivel al celorlalte două, încă din start.

   Aliaj de heroic-fantasy medieval şi western cu desperados, având cele mai bune elemente ale fiecăruia, întâia poveste a antologiei ne-o impune în memorie pe Shy, membră a unui grup de tâlhari, hăituită şi de poteră şi de proprii coechipieri puşi pe rele.

   Sau m-a lăsat inima de Megan Abbott – o confesiune contemporană noir, la limita între thriller şi mistery, dar cu accentul pe psihologia naratorului bărbat, care din clipa când îi dispare fetiţa, rememorează în cheie paranoică comportamentul feminin instabil al soţiei sale, încă din vremea în care îi era iubită. Femeia periculoasă devine prin suspiciune un concept, chiar în ochii cei mai iubitori, când toate acuzaţiile par să indice un gest criminal făcut de ea.

     Cântecul Norei de Cecelia Holland – ficţiune istorică despre Eleanor de Aquitania, soţia lui Henric al II-lea şi cei opt copii ai lor, care vor atrage regatul într-un război civil sângeros. Două indicii pentru recunoaşterea capetelor încoronate : filmul “Leul în Iarnă” și Richard Inimă de Leu – celebrul cruciat, speranţa regală a lui Robin Hood – tânărul prinţ Richard din povestire. Nora e una dintre copilele cuplului disfuncţional suprem – prin ochii încă nevinovaţi ai căreia e percepută toată progresia conflinctuală.

   Mâinile care nu există de Melinda Snodgrass – decupaj dintr-un viitor cosmopolit umano-extraterestru în care un proaspăt locotenent secund, ce tocmai a absolvit Academia Militară a  Ligii Solare, ascultă într-un local dubios, povestea şi mai dubioasă a unui beţiv decăzut cu accent elitist care sugera educaţie şi bogăţie. Un delir despre pasiune amoroasă inter-specii ce se transformă într-o teorie a conspirației dătătoare de fiori pentru omenire.

   Bombardele de Jim Butcher – nou caz din seria autorului despre detectivul Dresden implicat în lumea secretă a fiinţelor supranaturale : vrăjitori, vampiri, vârcolaci – preluat spre rezolvare de data asta de ucenica lui mult mai stângace, Molly Carpenter. Foarte amuzant scris.

   Raisa Stepanova de Carrie Vaughn –  planare psihologică în lumea femeilor pilot din Armata Roşie în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Carrie Vaughn surprinde destul de bine mentalitatea duală patriotard-terorizată de absurditatea stalinistă, a soldăţimii sovietice. Raisa îşi iubeşte fratele şi prietena dorindu-şi să devină eroină, dar are şi o latura cinică, realistă, care o face să nu fie luată prin surprindere de evenimentele ce vor urma. Un soi de Enemy at the Gates comprimat şi fără un personaj identificabil de partea inamică. Adică altul decât însăşi maşinăria de război germană ce nici măcar nu remarcă peste cine şi-a trecut tăvălugul. Chiar dacă dintre stalinişti şi hitlerişti mereu am preferat germanii, percepându-i ca pe răul mai puțin barbar şi oricum aliații noştri, până una-alta, scriitoarea te face să privești pozitiv şi duşmanul sovietic, atâta vreme cât îi analizează fără melodramatism umanitatea şi nu are de ce să cadă în excesivitatea declamativă propagandistică a tuturor operelor ruseşti despre subiect, care dacă nu eşti rus, îţi trezesc doar antipatie.

    În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale – e un fel de povestioară de dragoste atemporală, potenţată de lupte amicale, dar cât se poate de dure, între doi crai-luptători de wrestling pe bune (non fake), din alte vremuri. Unul dintre ei devenind mentorul şi antrenorul tipicului adolescent cu probleme, care îi aduce o nouă viziune a propriei vieţi scurgându-se spre final.

   În pofida titlului cu iz de sacrilegiu, povestirea nu are nicio legătură cu vreo confruntare cu divinitatea, decât dacă idolatrizezi un wrestler invincibil de origine hispanică, numit Jesus. Poate trebuia menținută botezarea originală a mini-prozei, Wrestling Jesus? Cred că ar fi fost mai puţin deviantă în sugerarea conținutului.

   Vecinele de Megan Lindholm (una și aceeași cu Robin Hobb – pseudonim păstrat pentru îndrăgitele ei romane fanasy din trilogiile Farseer şi Omul Arămiu) – începe ca o clasică poveste de cartier cu vecine în vârstă pendulând între bârfă şi sanatorii, însă evoluează într-o tot mai palpitantă călătorie în timp sau poate spre descoperirea unei lumi alternative, ca o şansă la retrezirea interesului pentru viaţă.

   Ştiu cum să le-agăţ de Lawrence Block – o femeie fatală în căutarea unui băiat rău dă peste un tip chiar mai plin de probleme psihice decât îşi dorea. Elemente sinistre de devenire criminală cu trădări, incest şi obsesii ucigaşe definesc intențiile si trecutul personajelor.

   Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson – dăm din nou peste un talent uriaş al fantasy-ului, pe aceeaşi treaptă a superlativului cu Martin şi Abercrombie. Autorul celebrelor Născuţi din ceaţă , Calea Regilor sau Elantris, continuator al seriei Roata Timpului după decesul lui Jordan, e în cea mai bună formă creativă a lui în nuvela asta. Cea mai lungă din volum, cred, dar de lumea căreia nu vrei nicicum să te desprinzi când se termină. O hangiţă şi fiica ei încearcă, curajoase, să îşi păstreze afacerea pe linia de plutire în preajma unor codrii bântuiți de fantome ucigaşe şi nelegiuiţi periculoşi dar şi în pericol, căci pe capul lor este pus un preţ şi meseria de vânător de recompense se poate practica chiar şi în locuri unde dacă verşi o picătură de sânge te veştejesc duhurile devoratoare de suflete.

    O regină în exil de Sharon Key Penman – intrigi şi războaie în însorita Italie a micilor regate, purtate de sumbri cuceritori germanici, creatori de imperii şi declanşatori de cruciade. Forţa Reginei Constance stă în adaptabilitate la schimbări, rezistenţa în momentele grele, oţelirea maternităţii şi hotărârea cu care îşi duce planurile la îndeplinire.

   Fata din oglindă de Lev Grossman – Secvență din universul Magicienii, acest Harry Potter pentru adulţi. Năzbâtii şi farse studenţeşti în Colegiul Brakebills cu a sa pedagogie magică, care iau o întorsătură ciudată când micile vrăji folosite în ele dislocă puteri uriaşe zidite în vechile structuri arhitecturale ale clădirilor istorice academice.

    Cum se poate remarca din entuziasmul cu care le-am ridicat în slăvi, preferatele mele sunt nuvelele lui Joe Abercombie şi Brandon Sanderson, pe care orice iubitor de medieval fantasy sau western le va savura ca pe niște rare delicatese. Dar şi doritorii de orice alt fel de subiect pot găsi în această antologie ceva care să îi încânte.

    Femei periculoase e un amalgamat foarte reuşit cu povestiri de toate genurile, având ca fir roşu tematic, combativitatea feminină. Aşteptăm cu nerăbdarea rău stârnită, volumul doi!

sigla Nemira

Cartea Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Inocenţii, de Taylor Stevens-Editura Trei

Traducere din engleză de Ciprian Șiulea

Titlul original: The Innocent

Nr. de pagini: 416

Anul apariţiei: 2017

 

Un roman din seria Vanessa Munroe

De la autoarea bestsellerului Femeia cameleon

Aventurile Vanessei Munroe continuă cu o nouă poveste plină de adrenalină!

    Cu ani în urmă, un bărbat a răpit o pe Hannah, o fetiță de cinci ani, din curtea școlii și a trecut o granița în Mexic. Acolo a introdus o în lumea unei secte secrete – cea a Aleșilor.
Acum însă câțiva oameni vor să dea de urma fetiței. Oameni care au crescut în mijlocul sectei, dar care au reușit, în ciuda suferinței suportate acolo, să și construiască o viață nouă.
Supraviețuitorii înțeleg mecanismele mentale și religioase ce guvernează secta și apelează la ajutorul oferit de Vanessa Munroe, știind că ea ar putea fi singura lor șansă de a o găsi pe Hannah.

“Vanessa Munroe își eliberează forța distructivă când cei neputincioși sunt amenințați. E o eroină cu totul specială: dură, neînfricată, dar în același timp vulnerabilă și plină de compasiune.” – Publishers Weekly

“Mult așteptata continuare a seriei Vanessa Munroe… Stevens descrie foarte convingător lumea întunecată a manipulării, îndoctrinării și abuzului.” – Booklist

“Munroe lovește din nou!” – Library Journal

Taylor Stevens este autoarea seriei Vanessa „Michael” Munroe, serie ce s a bucurat de un succes răsunător. Publicate în peste 20 de limbi, cărțile seriei au în centru o femeie mercenar, amestec de Jason Bourne și Jack Reacher, care vânează informații. Drepturile de ecranizare au fost cumpărate de Lightstorm Entertainment, casa de producție a lui James Cameron.
Stevens a început să scrie ficțiune târziu. Născută în interiorul unui cult apocaliptic, despărțită de familia ei când avea 12 ani și lăsată să meargă la școală doar până în clasa a șasea, Taylor Stevens a locuit pe trei continente și zece țări până la vârsta de 14 ani. Aproape toată adolescența și a petrecut o cerșind pe străzi și făcând tot felul de munci istovitoare. La 20 de ani, Stevens a părăsit cultul și a început să și construiască o viață nouă, în libertate.
Află mai multe despre povestea ei pe www.taylorstevensbooks.com

Sursa; Editura Trei

by -
5

“Când mia de ani va lua sfârşit, Satana va fi eliberat din temniţă.” (revelaţia lui Ioan 20:7)

Al optulea păcat, de Philipp Vandenberg

   După ce a studiat germanistica şi istoria artelor la Munchen, Philipp Vandenberg (n. 1941) a lucrat ca jurnalist la câteva mari cotidiene şi reviste ilustrate din Germania. Romanul său “Fuga faraonilor” devine un succes mondial, iar thriller-ul istoric “Conspiraţia Sixtină” îi consolidează reputaţia. Cu ediţii publicate în peste 30 de limbi, este unul dintre cei mai traduşi autori contemporani. Opera sa cuprinde numeroase thrillere şi cărţi de nonficţiune bazate îndeosebi pe cercetări arheologice. Printre romanele sale traduse la noi sunt: ”Făuritorul de oglinzi”; ”Dosarul Golgota”; ”Pergamentul uitat”; ”Al optulea păcat”; ”Fiica Afroditei”;” A cincea Evanghelie”; ”Gladiatorul”; ”Conjuraţia Sixtină”.

“Când mia de ani va lua sfârşit, Satana va fi eliberat din temniţă.” (revelaţia lui Ioan 20:7)

    O carte pe care nu o poţi povesti pentru că ar însemna să dezvălui tot misterul. Am să vă spun doar că în centrul întâmplărilor se află giulgiul, în care se presupune că ar fi fost învelit Isus la înmormântare.
Se spune că originalul ar fi la Torino. Oare? Ar lăsa Vaticanul o asemenea comoară biblică într-o biserică oarecare? Cu atât de multe manuscrise, obiecte, chiar gânduri secretizate de Vatican nu este greu să ajungi să-ţi pui întrebări.

Aşa că hai să vedem personajele din piesa unde fiecare îşi joacă rolul după firea lui.

    Lukas Malberg-anticar avut, stabilit la Munchen, vine la Roma pentru a vedea o colecţie de cărţi rare a unei marchize. Scopul nemărturisit este de-a o revedea pe Marlene Ammer, fostă colegă de şcoală şi de bancă, pe care o reîntâlnise la petrecerea cu colegii, a aniversării a 20 de ani de la terminarea studiilor. Marlene devenise o femeie frumoasă şi fiind amândoi celibatari nu excludea posibilitatea unei idile. Dar o găseşte pe Marlene moartă în cadă şi de aici începe acţiunea. Cercetările îl fac să cunoască diferite personaje, să fie la un moment dat urmărit, căutat de poliţie şi chiar gata să fie ucis. Este sprijinit şi ajutat în cercetări de-o reporteră, Caterina, şi de un detectiv pensionat Bărbieri.

   Caterina Lima –este o reporteră de investigaţii, tânăra şi dornică de afirmare. Începe să cerceteze cazul morţii Marlenei, dar este trecută la alt departament, fără explicaţii. Normal că vrea să afle povestea şi-l caută pe Lukas. Îi spune acestuia că la dispoziţii “de foarte de sus” cazul Marlene Ammer a fost închis, merg împreună la casa în care locuise aceasta, dar supriză… nu mai găsesc apartamentul, uşa era zidită, holul zugrăvit, portăreasă dispărută, găsesc doar nişte călugăriţe.

   Marchesa-marchiza Lorenza Falconieri, care vrea să vândă colecţia de cărţi rare a soţului decedat, prietenă cu Marlene, este de fapt arestată pentru hoţie şi în final ucisă.

   Cardinalul Gonzaga, al doilea om în stat la Vatican, este un om rece, dur, care la un moment-dat se îndrăgosteşte de cea pe care o credea Marlene şi o vizita des. Şantajat de Anicet îi duce acestuia giulgiul original din pivniţele secrete ale Vaticanului. Este însoţit de secretarul său Soffici, pe care-l ironizează la fiecare vorbă şi de şoferul său Alberto. Întors la Roma este căutat de un necunoscut, care vrea să-i vândă contra unei sume exorbitante o bucăţică tăiată din giulgiul original.

   Anicet, fostul cardinal Tecina, s-a considerat nedreptăţit de curie la alegerile papale, a plecat de la Vatican şi a înfiinţat frăţia ”Fidelis Fidei Flagrantes”, în Burg Layenfels, unde aduce o mulţime de genii, specialişti care să cerceteze giulgiul. Ideea era să reconstituie ADN-ul lui Isus pentru a găsi aşa numita “Gena Domnului”
Profesorul Murath voia să găsească “gena credinţei” pentru a putea manipula minţile şi credinţa oamenilor şi Anicet vede valoarea unei asemenea descoperiri ca pe o armă a răzbunării lui.

   Dar ca peste tot există şi în frăţie animozităţi între savanţi, astfel Dulazek şi Gruna îi tot pun piedici contaminându-i experienţele. Ei îi şi explică lui Malberg că cercetările lui Murath ar putea duce la anularea credinţei şi după câteva generaţii: ’Câteva generaţii. După care templele, bisericile şi moscheele vor deveni doar muzee ale vremurilor în care gena credinţei era necunoscută”

   La început savanţii chiar au crezut în oportunitatea unor astfel de cercetări, dar recunosc chiar ei:

”Ca toţi ceilalţi la început nici noi n-am ştiut nimic despre intenţiile lui Anicet. Ar fi trebuit să ne dea de gândit în această privinţă inversarea numelui din Tecina în Anicet. Anicet este cel mai rău demon dintre toţi demonii. Simbolul lui este crucea cu o linie oblică, adică o cruce secţionată de o linie, ceea ce ar semnifica mult: nu există mântuire.”

   Soffici-secretarul lui Gonzaga, care nutrea propriile ambiţii, se foloseşte de un interlop Frederico Garre, poreclit Faţă -Arsă, şi încearcă să-l folosească şi pe Anicet pentru a face rost de bani şi a dispărea în lume,dar…

   Se presupune de asemenea că Marlene ar fi murit în timpul unei exorcizări, ordonate de Morro, egalul în rang al lui Gonzaga, de aceea la înmormântarea ei participase întreaga curie şi se încearcă să se muşamalizeze totul. Dar Marlene are o soră stewardesă Liane, pe care Malberg încearcă fără succes s-o găsească.
Apare în peisaj şi un procuror tânăr Achille Mesomedes hotărât să elucideze cazul, este şi cel care-l exonerează pe Malberg scoţându-l de sub urmărire. Un rol important joacă în cercetări şi sprijinul detectivului Bărbieri şi o mulţime de personaje secundare, care intervin într-un fel sau altul.

   Până la urmă cercetările lui Malberg şi ale Caterinei, ajutaţi de Bărbieri, duc la elucidarea tuturor întâmplărilor. Finalul este surprinzător şi şocant prin urâţenia caracterului unor personaje.
Toate întâmplările, interacţiunile personajelor, crimele, duc la concluzia că indiferent de loc şi timp, indiferent că sunt oameni simpli sau genii, lăcomia şi dorinţa de putere nasc monştri care calcă la propriu pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile.

  Focul de la Burg Layenfels purifică parcă totul, arzând până la temelie aroganta clădire;

”Flăcările au distrus originalul giulgiului lui Isus din Nazareth. Ca şi preţioasa carte a lui Gregor Mendel, redată doar pentru scurt timp cunoaşterii umane, în cele din urmă păstrându-şi secretul pentru ea. Dar, mai înainte de toate, a fost distrus diabolicul plan al celor doi posedaţi de ideea de a schimba lumea şi de a-i răpi acesteia tocmai ceea ce le oferă multor oameni echilibrul vieţii.”

Dar oare ce vor face cei ce vor veni după ei?
Dacă vreţi să ştiţi mai multe, să vedeţi de fapt ce s-a întâmplat şi cine au fost vinovaţii, citiţi cartea.
O să vă placă pentru că este scrisă într-un stil alert, cu multe dialoguri, foarte puţine descrieri, doar atât cât să înţelegem adevărurile istorice şi religioase, multă interacţiune între personaje, şi mai ales ridică puţin valul secretelor de la Vatican.

Aşa că: lectură plăcută!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Câinii, de Allan Stratton-Editura Trei

Titlul original: The Dogs

Traducere din engleză de Luminița Gavrilă

Număr de pagini: 272

Anul apariţiei: 2017

 

  De cinci ani, Cameron și mama lui se mută dintr-un loc în altul. Tatăl băiatului e pe urmele lor. Cel puțin, asta i s-a spus lui Cameron.
Când se stabilesc la o fermă izolată, băiatul începe să vadă și să audă lucruri care nu pot fi reale. Curând, ajunge să se îndoiască de tot ceea ce credea că știe și se întreabă dacă nu cumva își pierde mințile.
Ce se ascunde în noapte? Ce e îngropat în trecut?
Cameron trebuie să afle secretele întunecate înainte ca acestea să-l distrugă.

“Un thriller psihologic pe care nu-l poți lăsa din mână… straniu, întunecat și inteligent construit. Dialogurile vii, autentice și scenele memorabile alcătuiesc o poveste desăvârșită, al cărei final dramatic întrece toate așteptările.” – The Guardian

“Un tată monstruos, hărțuitor, coșmaruri alienante, un băiat fantomatic, câini sălbatici și un subsol dărăpănat – cadrul perfect pentru o poveste înfiorătoare despre un băiat care, încercând să dezlege un mister, descoperă ce secrete poate ascunde trecutul cuiva. Un melanj captivant de crime și poveste de familie.” – Kirkus Review

Allan Stratton este un multipremiat romancier și dramaturg canadian. Romanul său Chanda’s Secrets a fost distins cu American Library Association’s Michael L. Printz Honor Book, Children’s Africana Book Award și ALA Booklist’s Editor’s Choice. De asemenea, a stat la baza filmului Life, Above All, care a făcut parte din selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes în 2010.
Continuarea acestui roman, Chanda’s Wars, a câștigat în 2009 Canadian Library Association’s Young Adult Canadian Book Award.
Alte cărți de succes ale lui Allan Stratton sunt Borderline, Leslie’s Journal și Phoenix Lottery.

Câinii a câștigat Red Maple Award și a obținut numeroase nominalizări, printre care la Young Adult Novel Thriller Award, 2016 și American Library Association Best Fiction for Young Adults. Este în curs de publicare în 13 țări.
Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Wild Media Entertainment.

Sursa foto şi text: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
12

Răzbunare la Paris, de Steve Berry

Titlul original: The Paris Vendetta 
Traducerea: Ana Dragomirescu
Editura: Litera 
Numar pagini: 460

   Steve Berry este scriitor, profesor şi fost avocat american, absolvent al Facultăţii de Drept Walter F. George din cadrul Mercer University, statul Georgia.
A practicat o vreme avocatura, dar a început să scrie încă din anii 1990. După doisprezece ani de încercări, în care lucrările lui au fost respinse de 85 de ori, a debutat în 2003 cu thrillerul istoric Camera de chihlimbar, care a devenit rapid un bestseller în Statele Unite. Romanele din seria ce îl are ca personaj principal pe Cotton Malone, fost agent în cadrul Departamentului de Justiţie, au urcat pe primele locuri în topurile New York Times, USA Today şi Publisherers Weekly. Cărţile sale au fost traduse în 40 de limbi şi publicate în 51 de ţări.

,,Banii n-au patrie; bancherii sunt lipsiţi de patriotism şi de decenţă; singurul lor ţel e câştigul.”
NAPOLEON BONAPARTE

   O aventură ameţitoare cu numeroase răsturnări de situaţie îl poartă pe Cotton Malon între Copenhaga, Londra şi Paris, punându-i la încercare intuiţia, priceperea, dar şi loialitatea. Aflat într-o permanentă luptă cu timpul, americanul va face tot posibilul să împiedice o serie de atacuri teroriste ce au ţintă mai multe monumente din capitală franceză, încercând totodată să nu-şi dezamăgească cel mai bun prieten.
Prietenul său, miliardarul Henrik Thorvaldsen, îi cere ajutorul. Bătrânul danez vrea să îşi răzbune moartea unicului său fiu, ucis într-un schimb de focuri în capitala Mexicului, dar ambiţia lui nu numai că îi pune viaţa în pericol, ci ajunge să scoată la iveală o adevărată conspiraţie internaţională.

   Cu câteva zile înainte de Crăciun, fostul agent Malone, se vede nevoit să-şi întrerupă traiul în anticariatul său liniştit, când Sam, un agent, care vine ca şi mesager din partea danezului miliardar este urmărit şi vânat de indivizi înarmaţi.

,,Sam Collins stătea pe scaunul din dreapta şi se uita, în vreme ce Malone părăsea în viteză Copenhaga, îndreptându-se către nord, pe autostrada de pe coasta daneză.
Cotton Malone era exact aşa cum se aşteptase. Dur, curajos, hotărât, luând în piept situaţiile care i se iveau, făcând ce trebuia făcut. Se potrivea până şi descrierea fizică pe care Sam o primise. Înalt, par blond strălucitor, un zâmbet care trăda puţine emoţii. Ştia despre experienţa de doisprezece ani pe care Malone o avea în Departamentul Justiţiei, despre studiile lui de drept făcute la Georgetown, despre memoria lui fotografică şi despre dragostea lui pentru cărţi. Dar acum văzuse cu ochii lui curajul bărbatului în situaţii limită.”

   Vinovaţi de moartea lui Cai, băiatul miliardarului, este Cabral şi lord Ashby. Cabral a fost ucis, urmează să i se întindă plasa lui Ashby. Acesta din urmă, se pare că se ocupă cu recuperarea artefactelor furate în beneficiul său.

,,-Lui Ashby îi place să achiziţioneze obiecte de artă şi comori care sunt ori necunoscute, ori nerevendicate, ori furate, a spus în cele din urmă danezul. Fără să-şi bată capul cu avocaţi, cu lupte în justiţie sau cu presa. I-am studiat pe Recuperatorii de Antichităţi Pierdute. Există de multă vreme. De fapt, sunt destul de isteţi. Fură ceea ce a fost deja furat.”

   Ceea mai nouă recuperare este ,,aurul lui Rommel’‘, mai exact două mii şapte sute de kilograme de aur, plata unor evrei din Gabes, Tunisia, în schimbul vieţii lor. Acest aur a fost încărcat în şase lăzi de lemn, trimise spre Italia, iar apoi în vest spre Corsica. Nu contează că recuperarea s-a făcut cu uciderea a două persoane, contează că visteriile goale a lui Ashby s-au umplut.

   Acţiunea cărţi se desfăşoară pe mai multe planuri: -prezentul în care are loc o răzbunare şi o conspiraţie mondială, şi trecut, unde Napoleon este prezentat în bătăliile sale, în călătoria sa prin Egipt ca şi conducător suprem, în aşteptarea de a reveni la Paris şi a revendica puterea absolută.
Avem parte de date istorice extrem de interesante, pe care mulţi cu siguranţă le-au uitat sau nu au ştiut de ele.

   Aflăm despre divorţul de prima soţie, Josephine şi căsătoria cu ducesa de Austria pentru a obţine un moştenitor. Napoleon nu a avut ocazia de a fi alături de fiul său, decât foarte puţin, el fiind exilat pe Elba, acolo unde îşi va da obştescul sfârşit. Alături de el va fi servitorul său Saint Denis, cel care l-a slujit cu credinţă. Saint-Denis îi va transcrie toate scrierile lui Napoleon. Împăratul i-a lăsat moştenire lui Saint-Denise patru sute de cărţi din biblioteca sa personală, însărcinându-l cu păstrarea lor până când fiul lui avea să împlinească şaisprezece ani. Acesta nu a mai apucat să primească, murind şi el la vârsta de douăzeci şi unu de ani.

   Se pare că în această moştenire lăsată de Napoleon, s-ar găsi indicii la averea fabuloasă care se vorbeşte că ar fii ascuns-o împăratul. Ashby este pe urmele acestei legendare comori. Alte preocupări ale acestui personaj malefic sunt: -Clubul de la Paris-menit să distrugă sistemul financiar mondial. Formare clubului şi recrutarea de membri este în grijă Elizei Larocque. Această fusese foarte atentă, alegându-şi membrii cu mare grijă, limitând numărul total la şapte, cu ea cu tot. Fiecare recrut plătea taxa de intrare de 20 milioane de euro, şi jurase să păstreze secretul. Oare vor reuşi ? Informaţiile curg pe site-urile de socializare:

,, A sosit un Antihrist?
Dacă analizezi actuală cucerire sistematică a ţărilor independente din întreagă lume, îţi poţi da seama uşor că, în spatele tuturor acestor agresiuni, se conturează un tipar unic al puterii, care include economia, armata, presa şi politicienii. Voi încerca să demonstrez că această putere aparţine bancherilor lumii. Cred că în fruntea acestor tirani se află un Antihrist. Numele ei e Eliza Larocque. Ea vrea ca, rămânând complet invizibilă, să conducă lumea prin intermediul puterii economice deţinute în secret, pe care familia ei a construit-o de-a lungul secolelor.
Nu există afacere mai sigură şi mai profitabilă decât împrumutul de bani către state. Creditorii care se adună laolaltă, refuzând să concureze unul cu altul şi manipulând pieţele şi valutele spre avantajul lor colectiv, reprezintă o gravă ameninţare. Larocque şi asociaţii ei posedă o structura ierarhică organizată care cumpără sau primeşte acţiuni din tot ceea ce este valoros pe piaţa globală. Controlând guvernele din ţările vestice, ei controlează întreagă lume vestică. Dacă urmăreşti tacticile politice globale, poţi vedea cu uşurinţă că şefii de stat aleşi democratic se schimbă, dar interesele lor urmăresc interesele celor bogaţi, deci rămân mai mult sau mai puţin aceleaşi. Numeroa

sele elemente indică faptul că există o organizaţie invizibilă care stăpâneşte lumea.”

   Va reuşi să se infiltreze danezul în acest club? Va reuşi să îl denigreze pe Ashby şi să îl distrugă?
Unde este legendara comoară a lui Napoleon?

   Malone şi Sam, împreună cu fosta sa organizaţie Magellan vor reuşi să oprească această conspiraţie internaţională? Vor reuşi să scape cu viaţă? Ce alte informaţii şi date importante se dezvăluie în continuare?
Va las pe voi să descoperiţi mai multe, citind acest thriller, care ne oferă o mulţime de surprize.

Nota mea pentru carte este 9,5.

targulcartii.ro

Cartea Răzbunare la Paris, de Steve Berry a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

by -
13

Echinox, de Michael White-ocultism, astrologie, crimă

Editura: Rao

Traducere din limba engleză și note: Adrian Deliu

Pagini: 314

   „Echinox  este primul roman al lui Michael White, autor a 25 de cărți de nonficțiune. A fost redactor științific la ediția britanică a revistei GQ, editorialist la Sunday Expres în Londra, iar între 1984 și 1991 a fost lector științific la d’Overbroek’s College din Oxford. Michael  White a manifestat un mare interes pentru biografiile unor personalități ale științei, printre cărțile sale care au înregistrat un succes notabil numărându-se: Stephen Hawking – A life în Science, Einstein- A life în science, Darwin – A life in Science….Isaac Newton – The Last Sorcerer –a fost nominalizată Biografia anului….

Biograf al unor personalități precum Newton, Galileo, Machiavelli, Giordano Bruno.

În prezent, Michael White locuiește în Perth, Australia, cu soția și cei patru copii.”

    OCULTISM, ASTROLOGIE, CRIMĂ

   Demult nu am savurat cu așa o pasiune ceea ce se numește o carte bună și de calitate. O carte condimentată din toate punctele de vedere.

   Subiectul acestui roman sunt o serie de crime, victimele pierzându-și viețile în urma unor plăgi înjunghiate sau cu beregata tăiată.  Un cuplu ucis, bărbatul abandonat iar femeia mutilată cu o foarte mare precizie, un profesionalism de chirurg căreia i-au fost prelevați rinichii, unei alte femei ucise i-au scos creierul, alteia ficatul, alta cu inima scoasă, alta cu vezica biliară. În cazul fiecărei crime fusese găsită în locul organului prelevat o monedă de aur, alamă, argint, bronz, monede care aveau imaginea a cinci femei goale. Totul pare un ritual bine organizat. Investigațiile scot la iveală similitudini între crimele prezente și anumite crime din trecut, la o distanță considerabilă între ele. Având în vedere faptul că arhivarea informațiilor nu era aceeași ca în prezent era o legătură nesigură între aceste crime în serie.

  Acțiunea se petrece în prezent – 2006, dar și în trecut-1689, autorul mergând paralel cu povestea vieții lui Newton, care va avea o legătură cu povestea acestor crime. Toate întâmplările au legătură cu ocultismul, cu alchimia, de care știm cu toții că Newton era mai mult decât pasionat, cumva alchimia devenind o obsesie ținută bine ascunsă.

   Personajele prezentului sunt jurnalista Laura Niven, Philip Bainbridge fotograful poliției, care au împreună o fată, Jo, care a crescut cu mama ei, revenind la facultate alături de Philip. Laura și Philip au conceput-o pe Jo în anii studenției, aceștia nu s-au căsătorit, rămânând prieteni, dar existând o scânteie între ei.

   Locația crimelor din trecut și prezent fiind Oxford, dedesubtul Bibliotecii Bodleian  existând un tunel folosit de Ordinul Sfinxului Negru și de Gardieni, organizații care au la bază societăți secrete sau grupări oculte care au existat multe secole. Asemeni Francmasonilor, Cavalerilor templieri, Iluminati și alte frății. Adaug personajelor prezente pe polițistul Monroe, care acceptă cu greu ajutorul Laurei și a lui Philip, prietenul Laurei, Charlie, care făcea parte din organizație și o ajută pe Laura cu anumite informații despre cercetările lui Newton și biografia acestuia de după moarte, Charlie pierzându-și viața.

   Un personaj cheie este bibliotecarul-șef al Bibliotecii Bodleian, James Ligthman, bătrânul era prieten bun cu Laura, deși se vedeau în rarele vizite ale acesteia la Oxford, și Malcolm, ajutorul bibliotecarului care se dovedește în final fiind polițist sub acoperire.

   Personajele trecutului sunt multe, am să menționez cele mai importante, Newton fiind principalul personaj, în jurul căruia se învârte tot ceea ce ține de mister, alchimie, știință. Se știe că inspirația lui Newton pentru legea gravitației a fost datorată pasiunii acestuia pentru studiul ocultismului, așa cum simțea că datoria lui e să dezlege misterele vieții, să „studieze lucrarea lui Dumnezeu”

   Robert Boyle un important savant al secolului XVII-lea, adept al alchimiei, devenind chimist mai târziu.

  Thomas Bradwardine, teolog, matematician,vizionar.

  Nicolas Fatio du Duillier, matematician, prieten bun cu Newton.

  Robert Hooke, acesta fiind de caracter total opus lui Newton, dușmani până la moarte.

    Marea Britanie este zguduită de asasinatele în serie, Laura și Philip descoperind o istorie brutală în care este implicat însuși geniul Newton, și alte personalități puternice. Cine se află în spatele acestor crime organizate într-un anumit moment astrologic, va fi ceva surprinzător pentru cititori.

   Trebuie să avem în vedere că acest roman este o ficțiune, care are la bază o documentare impresionantă, oferind la fiecare informație note de subsol, iar la final ne sunt prezentate faptele de dincolo de ficțiune, oferind informații despre personalitățile menționate și despre locurile importante dezvăluite (Isaac Newton, Alchimia, Biblioteca Bodleian, etc).

   Sunt foarte multe acțiuni, detalii, pe care nu le menționez, deși sunt piese importante în rezolvarea misterului, pe care va trebui să le descoperiți doar citind acest giuvaer al literaturii.

Citate

Cadavrul unei tinere era prăbușit pe bancheta din spate. Avea mîinile și picioarele depărtate,capul dat pe spate, ochii deschiși ,nemișcați, holbați spre tavanul mașinii. Purta o bluză și o fustă simple, ambele scăldate în sânge. Carnea îi era extrem de albă, ca și când tot sângele i s-ar fi scurs din vene, iar pielea părea chiar și mai albită de reflectoarele puternice montate înăuntrul cortului. Interiorul mașinii era mînjit de sânge; șuvoiul care țâșnise din artere stropise ferestrele și bordul de culoare crem.”

„ Spre deosebire de aproape toți ceilalți alchimiști, de la însuși Hermes pînă la cercul său interior, Newton nu dorea să obțină aur pur și simplu pentru valoarea lui. Bogăția nemăsurată i se părea prea puțin importantă. Pentru el, obținerea aurului la sfîrșitul căutărilor însemna cunoaștere absolută,cunoașterea aflată în posesia zeilor, și știa foarte bine că avea de gând să facă orice ca s-o găsească. Era însăși rațiunea lui de a trăi. „

„ O tânără era pe jumătate întinsă la unul din capetele bărcii. Purta jeans și un tricou și avea ochii deschiși, iar privirea-i era îndreptată spre mal. Părea  să nu aibă nici un strop de sînge în trup. Brațele-i erau larg deschise, iar mâna stângă atîrna pe marginea bărcii. Brațele și umerii erau pline de dîre de sînge. Avea ochii deschiși, dar ceea ce fusese alb la ei era acum aproape în totalitate roșu : toate vasele de sînge se sparseră. Peste ochi avea o peliculă slinoasă, care făcea să se estompeze culoarea sîngelui. Avea beregata tăiată și partea de sus a craniului fusese înlăturată, curat, de o mînă expertă, o emisferă de oase și scalp fiindu-i tăiată. În locul în care se aflase odată creierul, nu rămăsese altceva decît un orificiu roșu și negru. În unele porțiuni, țesutul mort fusese zgâriat și îndepărtat, lăsînd să se vadă oasele înspăimântător de albe. „

    Sunt convinsă că nu am reușit să scriu tot ceea ce aș fi vrut să scriu, de aceea vă recomand această bijuterie.

Cu siguranță merită 5 /5 stele.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

 

 

 

 

by -
12

Urmărirea, de Iris Johansen

   Johansen s-a născut în St.Louis-Missouri şi trăieşte în Georgia cu soţul ei. Are o fată care o ajută la documentarea pentru cărţile sale şi un fiu scenarist.
A obţinut primul succes la începutul anilor 1980 scriind în categoria romantic. În 1991, Johansen a început să scrie suspans, istoric, romane de dragoste, începând cu publicarea Wind Dancer, iar în 1996 se reîntoarce spre ficţiune crime, având un mare succes. Iris Johansen regina suspansului, cum este denumită celebra autoare, ne oferă o nouă poveste captivantă.

  Eroina principală Grace şi fiica ei Frankie, duc o viaţă liniştită la ferma din Alabama, un loc izolat de lume.

Dar bărbatul care vrea să le omoare le poate găsi chiar aici. O femeie cu un trecut misterios, nu s-a temut de nimic în viaţă, însă acum trebuie să facă totul pentru a-şi apăra copilul de acest criminal feroce aflat pe urmele lor.

   Ferma lui Charlie nu mai reprezintă un loc sigur, când, criminalii trimişi pe urmele ei şi a fiicei sale îl vor omorî pe Charlie, şi vor încerca să le captureze pe cele două. Antrenamentul său ca şi fost agent pentru CIA le va salva viaţa. Agenţia care o proteja a abandonat-o şi singurul său aliat a rămas un bărbat mai periculos decât cel mai aprig duşman al său.

   Grace nu l-a mai văzut pe Jake Kilmer de la tragicele evenimente produse în urmă cu opt ani. Acum el o roagă să-i accepte protecţia. Va mai avea încredere Grace în Kilmer?

,,Era dur, chinuitor de meticulos şi le pretindea celor din subordinea lui să-şi pună în valoare toate aptitudinile şi talentele, până la ultima fărâmă. Şi totuşi, când termina instrucţia, echipa lui strălucea ca o salbă de diamante. Puteai oricând să contezi pe bărbatul sau femeia de lângă tine. Şi puteai oricând să contezi pe Kilmer că-i scotea pe toţi la liman.
Decât în ultima misiune de la El Tariq.
Nu-i fusese uşor. În continuare, ani de zile, avusese momente de furie în care nu -şi dorea nimic mai mult decât să-l ucidă pe ticălosul de Marvot. Şi totuşi, fusese nevoită să lase totul în urmă, când aflase că era însărcinată cu Frankie. La început, nu-şi putuse pune în pericol copilul încă nenăscut, iar după ce Frankie venise pe lume îi fusese chiar imposibil. Sperase că, de-a lungul timpului, să poată uita şi să trăiască o viaţă normală. Dar acest lucru nu se întâmplă. Kilmer venise, aducând cu el şi trecutul.
Şi avea să se dezlănţuie infernul.”

   Timpul se scurge, vieţile celor două sunt în pericol, aşa că femeia s-ar putea să vrea să primească ajutorul din partea omului care a trădat-o cândva, deşi adevăratul vinovat a fost tatăl său, cel care a vrut să o vândă pentru cel care îi oferea o situaţie mai bună, adică Marvot, regele criminalităţi şi a mafiei din Africa.

   Miza acestui joc al morţii este uriaşă, iar cei angrenaţi nu se dau în lături de la nimic pentru a dobândi recompensa pusă pe capul fetiţei-trei milioane de dolari. Se pare că Marvot vrea să îi răpească fetiţa, iar Grace ar veni de bună voie la el.

   Ce i-a făcut Grace de o vrea neapărat, de o urăşte maxim? Este atrăgătoare într-adevăr, era înalta, zveltă şi graţioasă, cu un păr castaniu, scurt şi cârlionţat, care-i încadra faţa, ochi mari ca două alune, buze pline şi o structura osoasă elegantă şi discretă. Pe lângă că, era o fostă agentă de excepţie, era fosta iubita a lui Kilmer,(pasiunea dintre ei a fost mistuitoare), şi nu în ultimul rând este cea care a vrut să îi fure ,,Perechea,,.

Singura care nu a fost omorâtă de ,,Perechea”, singura care a reuşit să comunice cu aceştia. Se pare că, ,,Perechea” sunt doi murgi arabi, mascul şi femelă, albi cu ochi albaştri. Sunt extraordinari de agresivi, nimeni nu a reuşit să îi îmblânzească decât fostul lor stăpân, Burton, care a murit, şi care i-a dresat în aşa fel încât doar el să îi călărească. Ce îi face aşa de preţioşi pe aceşti doi cai? De ce Marvot nu dă doi bani pe oamenii ucişi de aceştia? De ce îi vrea cu orice preţ îmblânziţi? Se pare că sunt singurii care pot să găsească ceea a ascuns fostul lor stăpân în Sahara.

,,-Prototipul unui motor construit de un inventator britanic cu peste cincizeci de ani în urmă. Se numea Hugh Burton şi a trăit în Sahara aproape toată viaţa. Era un geniul în meseria lui şi se pricepea la fel de bine şi la dresajul cailor.
-Tatăl lui Hugh a dezgropat un pachet de baterii, într-un mormânt antic din Egipt. Nu se întâmpla prima oară când se găsea un asemenea dispozitiv, dar asta era incredibil de eficient. Pe lângă el, progresele făcute de Detroit în domeniul motoarelor fără combustibil arătau ca nişte jucării pentru copiii de grădiniţă. Hugh şi-a convins tatăl să nu anunţe guvernul egiptean despre descoperire şi a început să lucreze la crearea motorului perfect-un motor care avea să funcţioneze fără benzină şi să revoluţioneze, astfel economia mondială.”

   Tatăl lui Burton a fost torturat şi ucis de Marvot, acesta voia să devină unicul proprietar al motorului, astfel economia şi puterea mondială să o deţină el.
Da, mai sunt dresori excepţionali de buni, dar Grace este singura care pare să vorbească cu, caii, iar aceştia o ascultă. Cei mai nărăvaşi cai au fost îmblânziţi de Grace.

Va reuşi Kilmer să o protejeze pe Grace şi fiica lor? Da, Frankie este şi fiica lui Kilmer. Acesta a stat departe de cele două fiinţe, doar pentru a le proteja de pericole. Va reuşi să îi câştige din nou încrederea lui Grace? Această îl învinovăţeşte în continuare de moartea tatălui său. Nu poate ignora nici unul dintre ei pasiunea care mocneşte şi acum după nouă ani.

,,Din nou douăzeci şi trei de ani, şi fiecare clipă din viaţa era fascinantă.
Nu, nu voia să se întoarcă la acea vârstă. Şi nu voia nici să arate atât de vulnerabilă şi de speranţe şi vise.
Şi nu voia nici ca Kilmer să aibă puterea de a cauza o asemenea metamorzfoză. Petrecuse cu el doar un scurt răstimp, şi totuşi rezultatul emoţiilor pe care le stârnise se vedea clar în oglindă.
Dumnezeu s-o ajute. Din nou, ca la douăzeci şi trei de ani…”

   Va lăsă Grace pe Kilmer să se apropie de Frankie? Această deşi nu ştie că este tatăl ei îl place mult, iar el la rândul său este cucerit de fetiţa de opt ani. Se pare că este şi o minune, atât la propriu cât şi la figurat, Frankie aude muzica cum îi şopteşte, iar apoi o compune pe clape. La fel este şi o bună călăreaţă, iubeşte caii ca şi mama sa.
Când Frankie va fi răpită de către Marvot, iar Grace va pleca să fie cu fiica sa, ce se va întâmpla?  Reuşeşte să îmblânzească ,,Perechea”? Indiferent de rezultat Marvot le va ucide.
Kilmer va reuşi misiunea imposibilă de a salva cele două fiinţe la care ţine?

   Un roman cu mult suspans şi surprinzătoare răsturnări de situaţie, care captează la maxim interesul cititorului. Am fost alături de personaje, iar adrenalina din această carte este la cote maxime.

5 steluţe pentru acţiunea romanului, deşi are câteva lipsuri majore. Am trecut cu vederea, mi-a plăcut prea mult. 

evaluare-carte-5

Adevărul și alte minciuni, de Sascha Arango

Editura: Trei

Număr pagini: 288

Titlul original: Die Wahrheit und andere Lügen

Limba originală: germană

Traducere de: Laura Karsch

Anul apariţiei: 2017

                                               Premiul European pentru Literatură Crime 2015

Unde se sfârșește adevărul și unde începe minciuna?
Henry Hayden este admirat de toată lumea. Un celebru autor de bestselleruri. Un soț iubitor și devotat. Un vecin generos și atent.
Dar Henry Hayden e numai o imagine, o mască. Trecutul său e un secret și cu atât mai mult metodele sale. Doar el și soția sa știu că de fapt ea este autoarea romanelor care l-au făcut faimos.
Când amanta lui rămâne însărcinată, fațada pe care Henry și-a construit-o cu grijă e pe cale să se năruie. Iar într-o noapte ploioasă, în vârful unei stânci abrupte, soluția perfectă devine greșeala sa cea mai cumplită.

“Suntem într-un fel de eră de aur a antieroului sociopat, atât în cărți cât și pe ecrane, de la personajul Dexter al lui Jeff Lindsay până la eroinele borderline create de Gillian Flynn și Paula Hawkins. De obicei antieroul înfruntă niște adversari formidabili, iar Arango se asigură că lucrurile nu vor fi niciodată ușoare pentru Henry.” – Th e New York Times Book Review

 “Arango analizează decăderea umană prin personalitatea borderline a lui Henry Hayden. Veți fi nerăbdători să aflați dacă mașinațiunile lui Henry îl vor proteja sau dimpotrivă, dacă haosul pe care l-a creat îi va distruge propria armură.” – Booklist

Un senzațional thriller psihologic care sondează mintea unui om lipsit de suflet.” – Publishers Weekly

 Sascha Arango, născut în 1959 la Berlin, este unul dintre cei mai prestigioși scenariști ger-mani. I s-au acordat mai multe premii, printre care de două ori Premiul Grimme, o importantă distincție a televiziunii germane, pentru seria polițistă Tatort.
Primul său roman, Adevărul și alte minciuni, a fost publicat în douăzeci și opt de țări, a fost pe lista nominalizărilor la Premiul CWA Dagger și a primit Premiul European pentru Literatură Crime 2015. Arango locuiește în apropi¬ere de Potsdam.
Drepturile de ecranizare a romanului Adevărul și alte minciuni au fost achiziționate de Chockstone Pictures.

Sursa foto şi text: Editura Trei

”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Taina preşedintelui, de Steve Berry

Nu poţi da greş cu Steve Berry!(Library Journal)

   Steve Berry este avocat şi, deşi nu mai practică avocatură, este implicat în politica locală din Georgia. Interesul sau pentru istorie l-a îndemnat spre cariera de scriitor.
A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţi – Profeţia familiei Romanov, Al treilea secret, Moştenirea templierilor, Conexiunea Alexandria – au urcat rapid în topurile întocmite de UŞA Today, Publisher’s Weekly, The New York Times.Au mai apărut la noi la editura Rao: Răzbunare la Paris; Tezaurul Împăratului; Trădare la Veneţia; Afacerea Columb; Enigma Reginei şi Taina Preşedintelui.

Steve Berry surprinde din nou cu subiectul abordat.

  Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, dar mai ales trecut şi prezent, o taină din trecutul îndepărtat, care ar putea distruge prezentul.
Abraham Lincoln, legendarul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, nu a fost chiar aşa cum îl prezintă miturile şi legendele populare. Astfel abolirea sclaviei era deja prezentă în Constituţie în momentul preşedenţiei lui, mai apoi Războiul Civil al cărui motiv cunoscut ar fi fost pentru a pune capăt sclaviei, conform spuselor lui Lincoln era de fapt pentru a salva Uniunea:

”Misiunea mea este de salvare a Uniunii. Aş salva-o pe cea mai scurtă cale conform Constituţiei. Dacă aş putea salva Uniunea fără să eliberez niciun sclav, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând toţi sclavii, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând unii sclavi şi lăsându-i pe alţii în soarta lor, aş face-o. Ce fac eu în legătură cu sclavia şi cu rasa de culoare o fac deoarece cred că ajută la salvarea Uniunii. Ce interzic, interzic deoarece nu cred că ar ajuta la salvarea Uniunii.”

  Pe de altă parte era Biserica Mormonă numită şi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor Zilei de Apoi, al cărei conducător, ales după regulile lor, se numea profet. La început datorită hotărârilor referitoare printre altele la căsătoriile multiple, la constituirea unui stat numit Deseret, au numeroase dispute cu Congresul, care deşi respinge cererea de stat autonom restrânge teritoriul şi-l numeşte Utah, desemnându-l pe Brigham Young (unul dintre profeţi) guvernator.

   Între Lincoln şi Young a intervenit o înţelegere prin care mormonii erau lăsaţi în pace, dar nu se mai ridicau împotriva statului. Ca semn de bună credinţă preşedintele oferă un document secret, care să fie păstrat în acelaşi loc cu secretul ascunzătorii aurului mormon. Secretul urma să fie transmis din generaţie în generaţie între preşedinţi şi profeţi, dar moartea neprevăzută a lui Lincoln distruge şansa aflării lui, totul devenind un secret bine păstrat. Şi totuşi sunt oameni care vor cu orice preţ să-l descopere. Documentul se referă la dorinţa statelor de a ieşi din Uniune şi la şedinţa în care Lincoln luase hotărârea să păstreze Uniunea chiar cu preţul declanşării Războiului Civil.Un secret bine păstrat şi de profeţii bisericii pentru că şi ei considerau că statul federal era mai important pentru evoluţia omenirii.

   Dar iată că senatorul de Utah, Thaddeus Rowan, vechi politician, dar în acelaşi timp de credinţă mormonă, care ar fi trebuit să fie şi următorul profet al bisericii, caută să afle adevărul cercetând arhivele accesibile numai anumitor funcţionari ai statului
Îl cooptează şi pe Josepe Salazar un credincios fanatic în credinţa bisericii (la fel ca întreaga lui familie) pentru care chiar şi crimele în numele credinţei erau permise.

   Cercetările lor atrag atenţia preşedintelui S.U.A., Daniels, dar şi a actualului profet al bisericii Snow. Este omorât un agent american, care îi urmarea pe oamenii lui Salazar. Acesta se înconjurase de o mică armată formată din “daniti”, nişte radicali fanatici din sânul bisericii, despre care se credea că au dispărut. De data asta preşedintele implică serviciul ultra secret condus de Stephanie, agentul mort fiind dintre oamenii ei. Aşa că intră în joc Luke Daniels (nepot al preşedintelui şi agent) care îl caută pe Cotton Malone şi-i cere ajutorul. Malone, un personaj complex, s-a pensionat din agenţie şi şi-a deschis o librărie în Danemarca, se ocupă de cărţi, dar din când în când la solicitarea ei o ajută pe Stephanie. Miza acestei misiuni este foarte mare aşa că el acceptă încă odată să între în joc, intrigat de tot ceea ce se întâmplă şi dorind să descopere adevărul. Dar Stephanie o implică şi pe prietena lui Cassiopeia Vitt, femeia de care el se simte foarte atras. Cassiopeia lucrase şi ea în câteva misiuni alături de Stephanie şi Malone, dar acum se retrăsese şi se ocupa de reconstrucţia unui castel în Franţa. Doar că ea provenea dintr-o familie de mormoni la fel de veche ca descendenţă ca a lui Salazar şi la fel de bogată. Mai mult, ei doi fuseseră prieteni în copilărie, familiile sperând într-o căsătorie. Doar că ea l-a refuzat şi la moartea părinţilor ei părăseşte biserica neputând accepta idea că femeia era privită doar ca mamă şi soţie supusă fără dreptul de-a avea propriile idei şi păreri.

   Cassiopeia acceptă să ajute convinsă că Salazar nu putea fi un ucigaş, bazându-se doar pe amintiri din tinereţe, fără a şti că acesta avea viziuni şi devenise un fanatic.
Misiunea lor era să descurce iţele şi să afle tot ce puseseră la cale Rowan şi Salazar. Trebuiau totodată să împiedice aflarea secretului din trecut, al legăturii dintre Abraham Lincoln şi Biserica Mormonă, secret care ameninţă supravieţuirea S.U.A.

   Conform stilului lui Steve Berry cartea este plină de adrenalină şi acţiune, protagoniştii se plimbă prin Europa şi America, multă istorie care explică acţiunile lor şi mai ales multe tipologii umane.
Vedem cum sub “umbrela” credinţei toate faptele par a fi motivate. De fapt totul, inclusiv credinţa şi religia sunt subordonate lăcomiei şi mai ales dorinţei de putere.

   Dacă vreţi să ştiţi cum au reuşit Malone, Stephanie, Luke, Cassiopeia, preşedintele Daniels şi profetul Snow să dezamorseze “bomba” pe cale să schimbe lumea, ce s-a întâmplat cu Josepe Salazar şi Thaddeus Rowan citiţi cartea.

   Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric, şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat, dar şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intriga pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Din punctul meu de vedere “Taina Preşedintelui” merită maximum de steluţe (5) la fel ca toate celelalte romane ale autorului.

 “Salazar rămase calm. Oricât de mare fusese spectacolul dat de Cotton Malone, se îndoia că era cu adevărat în pericol. Era doar unul dintre miile de oficiali de mâna a doua ai Bisericii Sfinţilor Zilei de Apoi. Puţin probabil că guvernul Statelor Unite să vină acolo că să-l asasineze. Însă asta nu însemna că situaţia nu era primejdioasă. Observase deja că Malone luase o armă de la unul din daniti, căci recunoscuse pistolul îndreptat spre el. Toţi oamenii lui erau înarmaţi la fel:  aceeaşi marca, acelaşi model. Armele erau pasiunea lui. Salazar le iubea şi avusese nenumărate de când se ştia. Tatăl lui îl învăţase cum să le respecte şi să le mânuiască. Iar pe cont propriu el reuşise să se perfecţioneze în folosirea lor pentru binele Bisericii.
– Interesant că superiorii tăi te-au trimis aici că să mă înfrunţi, deşi ai atât de puţine informaţii. Aveam impresia că ştii câte ceva despre Iegatura dintre acele şase state americane.
– Ai fi surprins să afli cât de multe ştiu.
Lui Salazar nu-i plăcea deloc expresia de încredere de pe mutră celui care îl ţinea prizonier.
– Eu cred, zise Malone, că tu eşti cel curios. Vrei să afli cum şi de ce suntem atât de interesaţi de ţine. Pregăteşte-te! O să afli răspunsul Ia toate astea în foarte scurt timp.
– Abia aştept.
– Sunt curios într-o privinţa, zise Malone. Profetul actual are habar de mică ta bandă de daniti? Îmi imaginez că n-ar aproba aşa cea. Biserica mormonă a evoluat mult faţă de începuturi. Nevoia de astfel de extreme a dispărut.
– Eu n-aş fi atât de sigur. Biserica mea a fost supusă la multe abuzuri şi persecuţii. Am suferit multe insulte, precum cele de care am avut parte de la ţine mai devreme, violente şi chiar asasinate. Şi am supravieţuit tuturor acestora fiindcă n-am fost slabi.
Salazar trăgea de timp, dându-le oamenilor săi răgazul să acţioneze, ceea ce speră că şi făceau.”

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”

Să nu te întorci niciodată de Lee Child

Editura Trei
Data apariţiei: Aprilie 2014
Colecţia Fiction Connection
Traducător: Constantin Dumitru‑Palcus
Număr pagini: 514

   “O cursă ameţitoare ce te ţine cu sufletul la gură! Una dintre cele mai bune cărţi ale seriei Jack Reacher, cu o intrigă foarte bine construită şi răsturnări de situaţie surprinzătoare.” (The New York Times)

     Lee Child s-a născut în 1954 la Coventry, în Anglia. Urmează liceul la Birmingham şi studiază dreptul la Sheffield. Mai întâi lucrează cu jumătate de normă într-un teatru, apoi se angajează la studiourile de televiziune Granada din Manchester. Este concediat în 1995, după 18 ani de muncă fără reproş şi o activitate sindicală deloc pe gustul patronilor. Cititor pasionat încă din copilărie, Child transformă criza în ocazie: îşi cumpără hârtie şi pixuri şi se apucă să scrie. Rezultatul: Capcană Margrave (Killing Floor, 1997; Humanitas, 2006), primul roman din seria Jack Reacher, succes instantaneu în Marea Britanie şi SUA. Cele nouă romane care i-au urmat au urcat, fără excepţie, pe primele locuri în clasamentele de vânzări din SUA şi Marea Britanie şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. În colecţia “Thriller & Mystery” au mai apărut Să nu greşeşti, Evadare imposibilă, Nimic de pierdut, Nimic nu e uşor, Anchetă, Urmărit, Personal, Ghinioane şi încurcături, Convinge-mă, 61 Ore. Numele real al lui Lee Child este Jim Grant.

    “Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frică în agresiune.”(Kirkus Review)

     Eroul cărţii, un fost poliţist militar, fost comandant al Unităţii 110, maior în rezervă, se hotărăşte să-i facă o vizită actualului comandat, maior Turner, o femeie. Nu vrea decât s-o cunoască pentru că i-a plăcut vocea ei şi să revadă Unitatea 110, locul cel mai aproape de ideea de casă în mintea lui. Unitatea 110, o extensie a Poliţiei Militare, a cărei înfiinţare s-a produs din necesitatea de-a investiga neregulile şi afacerile dubioase, făcute în ţară sau afară de către ofiţeri superiori sau grupuri de ofiţeri. Jack s-a pensionat din postul de comandant al acestei unităţi şi sătul de perioada când a fost la ordine şi sub arme acum duce o viaţă liberă. Nu are familie, nu are prieteni, nu are o casă a lui, circulă dintr-o parte în alta a ţării la libera lui alegere, petrece nopţi în moteluri, seri în orăşele, fără bagaje, fără nici un ţel, cum s-ar spune ”cu casa în spinare”. Este un tip puternic, super antrenat şi fizic şi psihic, cu o putere rapidă de luare a deciziilor.
     Şi totuşi conversaţia lui cu maior Turner şi promisiunea că va trece pe acolo la o cafea declanşează toată nebunia, mai ales că maiorul scoate dosarul lui Jack din arhivă şi-l reciteşte.
    Jack Reacher nu este numai un nume, ci un star în unitate, metodele lui de luptă şi cercetare erau predate la cursuri, iar poveştile despre cazurile rezolvate de el circulă printre ofiţeri şi soldaţi.
   Când Jack ajunge la sediul Unităţii 110, spre surprinderea lui, este primit de colonelul Morgan care-i comunică faptul că maiorul Turner este arestată pentru luare de mită, şi el însuşi este incriminat în două procese şi i s-au dat două avocate să-l consilieze. Un proces era reclamaţia unei familii de interlopi care susţine că Jack cu mulţi ani în urmă le-ar fi bătut băiatul şi asta în timp ar fi dus la moartea lui, celălalt un proces de paternitate, fiind vorba despre o fată de 15 ani pe care ar fi avut-o cu o tipă în Coreea. Mergând la motelul unde i se rezervase o cameră, Jack observă că este urmărit de doi soldaţi (nici FBI nici CIA, nici MP) cu care în final are şi o altercaţie după ce ei îi cer să plece din oraş şi să dispară. Intrigat de toate acestea merge la Unitate când Morgan nu este acolo şi află că Turner ar fi închisă la Fort Dyer în secret, şi că echipa lor din Afganistan trimisă de ea pe urmele unui suspect are probleme. Fiind cel mai mare în grad în acel moment (şi fiind trecut de Morgan ca rechemat în armată) Reacher se implică, dar oamenii sunt găsiţi morţi. Încearcă să vorbească şi cu avocatul maiorului Turner, dar nu află prea multe. Totuşi avocatul este bătut în cursul serii şi Morgan îl învinuieşte pe el, acesta fiind un motiv de a-l închide şi pe el la Fort Dyer. Jack folosindu-şi cunoştinţele şi mintea analitică, pune la cale un plan şi reuşeşte să plece din închisoare cu maiorul Turner, iau o maşină şi reuşesc să dispară.
   Şi-acum începe aventura propriu-zisă, întreruptă ici şi colo de nişte discuţii între doi tipi cu indicativele Romeo şi Julieta, din care ne dăm seama ce forţă puternică aveau la dispoziţie, reuşind să cunoască mişcările celor doi şi chiar să încerce să-i anihileze, ei fiind de fapt cei care orchestrează acţiunea.
   Jack şi Turner îi caută iniţial pe cei care îl acuză pe Jack, vrând să afle ce se întâmplă de fapt şi de ce sunt vânaţi. Sunt ajutaţi de sergenţi şi personal chiar de la Unitatea 110, care-i admira şi respecta pe amândoi şi-şi dau seama că Morgan nu a fost trimis acolo din motive reale şi corecte. În momentul în care avocatele lui Jack realizează că totul este un fals încearcă şi ele să-i ajute cu diferite informaţii.
    Ceea ce îi deranjează pe amândoi e problema omului din Afganistan, apărat de anumiţi ofiţeri americani, mai ales că nu pot să-şi dea seama ce legături de afaceri ar avea aceştia.
      Până la urmă vor descâlci ghemul şi vor afla adevărul.
     Dacă vreţi să aflaţi cine şi de ce vrea să facă uitate anumite lucruri, chiar călcând la propriu pe cadavre citiţi cartea. Veţi vedea cum oameni ajunşi în sferele înalte ale puterii, fără a avea nevoie de bani, doar din setea de putere, doar pe ideea “o fac fiindcă pot şi sunt intangibil”, declanşează urmăriri, accidente, decese, implică oameni nevinovaţi, plătesc folosind bani publici o mică armată proprie şi totul doar pentru că se plictisesc şi vor acţiune şi aventură.
    Sunt sigură că veţi citi cu plăcere cartea, de fapt orice carte a lui Lee Child pentru că autorul nu ne omoară cu descrieri, ele există dar numai atât cât sunt necesare, dialogurile şi acţiunea primează.
     Ai impresia că urmăreşti un film, plin de urmăriri şi adrenalină, cu un personaj principal bine antrenat şi cu o minte analitică, care normal are şi episoade de dragoste foarte frumos scrise.
    Poate de aceea seria cărţilor lui Lee Child avându-l pe Jack Reacher că personaj principal a avut un asemenea succes.
    Asociated Press spune: ”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”
    Cărţile au fost şi ecranizate eroul principal fiind interpretat de Tom Cruise.
    Pentru mine este o plăcere să citesc un thriller atât de reuşit (de fapt am cam citit tot ce a apărut la noi de Lee Child) aşa că din punctul meu de vedere cartea merită numărul maxim de steluţe. Citiţi cărţile autorului şi vă aştept cu păreri.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
19

Nu mă tem, de Silviu Urdea

   Cartea “Nu mă tem” este un thriller- psihologic, apărut în anul 2016 la editura Libris Editorial. Romanul are 284 de pagini, un prolog, un epilog şi 22 de capitole.

    Silviu Urdea s-a născut în iarna anului 1992, într-un oraşel de la poalele Tâmpei. A urmat studii de specializare în tehnica proiectărilor CAD. În anul 2011, a început cariera sportivă și a debutat în concursurile de Strongest Man din țară, urmând ca 2 ani mai târziu să fie invitat la o competiție de acest gen în SUA.

   La sfârșitul anului 2012, a trăit un moment de „deja vu”, fapt care l-a determinat să înceapă să scrie un roman thriller, privind trei aspecte importante ale vieții: o dragoste pierdută, copilăria și puterea de decizie pe care o avem asupra vieții persoanelor din jurul nostru. Însă după câteva luni, această motivație începea să-și piardă sensul. Experiența s-a concretizat în romanul de debut publicat în primăvara anului 2014 la Herg Benet / Karth, Suflet pierdut”.

   Cel de-al doilea roman al său “Nu mă tem” a fost lansat pe 12 decembrie 2016 la Librăria St. O. Iosif din Braşov.

   Am citit pe pagina de facebook a autorului că lucrează la o a treia carte ce se va numi “Războiul Legendelor: Deceniul Sfânt”, un epic-fantasy de mari dimensiuni a cărei acţiune se petrece cu 65 de milioane de ani în urmă.

   V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să fiţi răpiţi de o doamnă doctor nebună şi mai apoi sechestraţi într-o cameră în care există un singur bec şi multe aparate/maşini medicale despre care nu aveţi habar? Ei bine, Filip, personajul principal al romanului “Nu mă tem”, ajunge să vadă şi în realitate aceste lucruri sub atenta supraveghere a doamnei doctor Ihrin.

  Filip este un tânăr legat strâns de un pat, înconjurat de o mulţime de chesti medicale şi singura lumină pe care o poate vedea e cea a singurului bec din încăperea în care se află. De asemenea, Filip nu îşi mai aduce aminte cum îl cheamă, cine e, din ce familiei vine şi mai ales ce caută acolo, pe patul acela. După numai câteva pagini în scenă intră un personaj feminin şi anume doctoriţa Ihrin, un medic care a fost dat afară de la serviciu, pentru că nu se comporta ca un om normal, ci ca un om anormal.

Imediat ce o zăreşte pe Ihrin, Filip o bombardează cu zeci de întrebări, cum ar fi: de ce îl ţine legat de pat?

   Doctoriţa minune spune că el este aici, legat, deoarece ea vrea să îl vindece de ceva anume. Filip nu-şi aduce aminte să fi avut vreo boală gravă şi se tot plânge că îi este foame. De îndată ce află că îi este foame, medicul Ihrin îi înfige în ambele vene de la mâini câte o perfuzie, aceasta fiind hrana lui.

   Ihrin, acest personaj ciudat şi poate puţin complicat, este o femeie care nu atrage bărbaţii, ci îi sperie şi ei fug de ea ca dracu’ de tămâie. Îi place să gătească şi ţine foarte mult la bunele maniere. Aspectul mâncării pe care o prepară trebuie să fie foarte frumos şi ingenios. Ea nu poate accepta să mănânce ceva care nu-i atrage privirea şi e aranjat urât.

Pe lângă Filip, în acea casă părăsită şi probabil bântuită, mai locuieşte şi un motan pe nume “Tăciune”. Ihrin iubeşte să-l alinte “Tăciunele”, deoarece blana lui era foarte neagră.

   Din momentul în care Ihrin îi înfinge cele două perfuzii în mâna stângă, respectiv mâna dreaptă, pentru Filip începe un adevărat şi dur calvar. În fiecare zi, Filip are de îndurat electroşocuri, metode de tratament care contau în trecerea curentului electric prin tot corpul şi, respectiv prin creier. Poate vă întrebaţi de ce? Pentru că doctoriţa Ihrin vrea să facă teste pe el, experimente…

   Neputând să mai suporte toate chinurile la care era supus, Filip se hotărăşte să se bage pe sub pielea doctoriţei Ihrin pentru a afla cât mai multe detalii despre el ca mai apoi să evadeze din acea cameră urâtă şi sinistră. Însă mai presus de orice, Filip vrea să scape de durerile pe care Ihrin i le provoca făcând cu corpul lui ce dorea ea.

   Dacă îşi va duce planul la sfârşit vă las pe voi să aflaţi. Oare va scăpa de sub mână nemiloasei Ihrin sau va muri într-un final din cauza durerilor?

   Subiectul abordat mi s-a părut straniu, bizar: un om care este răpit şi mai apoi torturat. Din acest motiv nu cred că această carte este dedicată tuturor cititorilor, ci cred că a fost concepută pentru un anumit segment/sector de cititori. Dacă nu îţi place genul acesta de thriller ,,greu” poţi fi debusolat şi nu înţelegi cartea. Ai nevoie de o anumită putere de percepţie să poţi să pătrunzi cu adevarat în universul creat de Silviu Urdea. Un univers sinistru, întunecat, dar de o forţă care te atrage în interiorul său şi ai senzaţia că nu mai poţi scăpa aşa uşor dacă îl înţelegi.

   Da, dacă nu îşi place genul, te loveşti de duritatea acţiunii şi atunci ai o anumită respingere, dar dacă eşti pasionat poţi fi acaparat în subconştientul universal exprimat de autor.

   Este genul de carte pe care numai dacă vrei tu o poţi citi, adică să fii conştient de la început în ce te bagi, să ai puterea de-a te lăsa amanetat în imprevizibil şi tenebre.

   Comparaţia cu Stephen King mi s-a părut interesantă, dar, eu mă abţin să fac o astfel de comparaţie, în acest moment fiind sub influenţa tenebroasă a subiectului abordat de autor şi nu pot să judec la rece, plus că am rezerve şi în privinţa unor replici ce mi s-au părut folosite pentru umplerea spaţiului, cel puţin asta a fost percepţia mea.

   Un subiect greu de digerat, dacă nu eşti pregătit să ieşi din zona ta de confort. Este genul de carte asupra căreia ai două opţiuni, fără cale de mijloc: ori nu îţi place, ori eşti prins în mreje şi o nu poţi lăsa din mână. Citiţi şi veţi afla. 

Exemplar oferit de autorul Silviu Urdea.

 

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață. [… Și știi la ce concluzie am ajuns, Robert? Că toți oamenii sunt capabili de crimă dacă situația o impune.”

Față în față, de Ciprian Mitoceanu-Crux Publishing

Titlul original: Față în față

Editura: Crux Publishing

Colecția Sci-Fi

Seria Predestinare genetică: 1. În sângele tatălui; 2. Insula diavolului; 3. Față în față
 Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 283

Gen: Thriller distopic

Cotație Goodreads: 4,25

 

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață.”

   Cel de-al treilea și ultimul, așa cum ne informează autorul, roman din seria „Predestinare Genetică”, încheie șirul întâmplărilor produse de amendamentul Dawson. Pentru a vă reaminti sau a vă pune la curent cu subiectul seriei, puteți citi recenziile romanelor premergătoare, „În sângele tatălui”, respectiv „Insula diavolului” .

    După ce am terminat „Insula diavolului”, al doilea volum din serie, am avut un feeling că urmează un roman mai bun. Am sperat că al doilea roman este doar o tranziție spre un final deosebit, pe măsura începutului. Și am avut dreptate! Slavă Domnului că am scăpat de acea insulă și că ne-am întors pe continent, printre Dawson, Robert, Bettie și Mellanie. Primul volum, „În sângele tatălui”, mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut deosebit, în timp ce despre al doilea nu pot spune același lucru. Din fericire, în cel de-al treilea mi-am regăsit entuziasmul din primul.

    Acum aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, la finalul romanului anterior: evadarea lui Leo a fost pusă la punct de nimeni altul decât Robert, adevăratul Asasin de Brunete. Cum șeful său, congresmanul Dawson, îl tot presa să dea de urma criminalului, Robert a găsit singura soluție viabilă, astfel încât să-și scape pielea și să-și păstreze locul de muncă.

   L-a ajutat pe Leo să evadeze, nedezvăluindu-și identitatea și având în minte un plan diabolic: atunci când Leo va ajunge în oraș, îl va da pe mâna autorităților, punându-i în cârcă propriile crime.

   În același timp, jurnalista Betty Nuñez îl descoperă pe Robert ca Asasin al Brunetelor, însă nu anunță autoritățile, planul ei fiind mult mai complex: intenționează să-i întindă acestuia o cursă și să-l prindă în flagrant delict. Astfel, consideră că va ascende în carieră, ajungând o jurnalistă celebră și bogată, nemaiavând nevoie să muncească pentru tot restul vieții.

   În alt plan, celebrul amendament câștigă teren la nivel mondial, multe țări fiind seduse de implementarea sa: „Amendamentul meu devine internațional și, nu peste mult timp, va deveni la fel de universal ca și Declarația Drepturilor Omului. O să fie mai mult decât o prevedere americană… O să fie însăși Legea!” – nu pot să zic decât „Doamne ferește!”.

  Robert este foarte ocupat la serviciu, ceea ce se pare că i-a adus „demonii” la tăcere. Nu a mai ucis femei cam de un an de zile. Atenție, am zis femei! Asta nu înseamnă că n-a ucis bărbați sau un anume bărbat. V-am intrigat? Va trebui să citiți ca să aflați despre ce e vorba.

   Așadar, Asasinul de Brunete cam șomează, ceea ce nu înseamnă că Dawson a abandonat subiectul. Îl presează pe Robert să-l prindă, îi dă termene limită, îl amenință cu concedierea… Iar Robert devine amantul celei mai nepotrivite femei pentru el: Mellanie, soția lui Dawson. Fizic, femeia corespunde total tiparului victimelor: brunetă, cu părul lung, drept și extraordinar de frumoasă.

Oricând Robert poate scăpa de sub control, demonii pot reveni, iar Mellanie să fie ucisă. Se va întâmpla asta? Nu trebuie decât să citiți pentru a afla.

„Robert ucidea femei cu aceeași pasiune cu care alții colecționau exemplare ciudate de fluturi sau cănițe de porțelan și existau mii de argumente în sprijinul ipotezei că avea să ucidă iar.”

    Tot ce pot să vă spun este că Leo și Robert se vor întâlni față în față, așa cum spune și titlul și vor fi șocați. De ce? Arată la fel! Nu doar seamănă, sunt identici, ca gemenii univitelini! Numai că nu sunt înrudiți, se pare că seamănă cu strămoșul lor, Ted Bundy. „Există vreo șansă ca aiureala aia cu Amendamentul Dawson să aibă o bază reală? Acum bănuiesc că da… Nu ți-ar veni să crezi ce șocat am fost când am descoperit nu un profil asemănător cu al lui Bundy, ci unul aproape identic. Și mutra… Totul corespundea. Supărător este că semănăm amândoi cu el la fizic și tendințe criminale, dar nu e nicio pierdere, dimpotrivă, pe mine mă ajută.”

   O luptă acerbă se va desfășura între cei doi. Cine va câștiga? Robert, un om de succes, aflat în serviciul politicianului Dawson, sau Leo, evadat de curând, însă la fel de carismatic și inteligent precum Robert?

Rămâne să aflați…

Deși conform notei autorului de la final, acesta este ultimul roman din serie, eu tot întrevăd o posibilă continuare… S-a dovedit că se poate evada din Insula diavolului, așa că…

Iar replica de final chiar lasă o ușă deschisă…

 Citate:

„Suntem din ce în ce mai degenerați din punct de vedere moral. Da, Brian, suntem din ce în ce mai găunoși sufletește, asta se întâmplă cu noi.”

 „Amară libertate într-o țară care se lăuda că inventase conceptul.”

„Ceea ce Betty nu știa, așa cum nu știau nici americanii de rând, era faptul că Serviciile Secrete puseseră la punct un sistem informatic cu ajutorul căruia se putea pătrunde în calculatorul oricărui cetățean de pe cuprinsul Statelor Unite și Canada, indiferent dacă aparatul era legat sau nu la rețeaua Internet.”– wow, așa o fi și în realitate?

„Loialitatea e ca drumul spre iad. Odată pornit pe el, nu mai poți face cale-ntoarsă. E un drum singuratic și deseori periculos, da’ la capătul lui va fi întotdeauna o lumină, căci lucru, omul sau ideea căruia îi ești loial te va călăuzi în cea mai neagră beznă.”

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață. [… Și știi la ce concluzie am ajuns, Robert? Că toți oamenii sunt capabili de crimă dacă situația o impune.”

Despre autor:

    Ciprian Mitoceanu a studiat la Universitatea Ștefan cel Mare specializarea Istorie-Geografie. În prezent este profesor și scriitor, debutând în 2007 cu romanul Colții. A publicat romane și povestiri scurte aparținând genurilor horror, thriller, mister, în limbile română și engleză: Amendamentul Dawson (roman de sine stătător, ce n-are legătură cu seria „Predestinare genetică”), Dark Tales of Sorrow and Despair, seria Predestinare genetică, aceasta din urmă luând naștere în urma vizionării unui documentar.

Autorul este supranumit de unii critici „Stephen King al României”.

Crux Publishing logo

Cartea Față în față, de Ciprian Mitoceanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Blestemul manuscrisului-50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea 

recenzie

   Romanul “Blestemul manuscrisului” apărut la editura Tritonic în anul 2016 îi are ca autori pe Bogdan Hrib și Răzvan Dolea și face parte din colecția Mistery & Thriller a acestei edituri. Volumul recenzat aici este deja cea de a treia ediție, prima ediție fiind cea din anul 2008 și e bine de reținut acest an pentru că subiectul cărții este cel puțin în parte foarte apropiat acestei date. Romanul se înscrie în seria închinată personajului Stelian Munteanu cunoscut de mine din prima carte din serie “Filiera grecească” iar pentru cititorii pasionați de aventurile eroului preferat și din alte romane apărute deja și întregind seria. Aceasta cuprinde cinci titluri: “Filiera grecească”-2007, “Blestemul manuscrisului”-2008, “Somalia, Mon amour”-2009, “Ucideți generalul”-2011 și “Patimile doamnei ministru”-lansat anul acesta la Gaudeamus. Mai sunt și câteva povestiri avându-l ca personaj central pe Stelian Munteanu și nu putem decât să sperăm că în viitor vor apare și alte romane în care deja binecunoscutul Stu să fie obligat să facă față unor situații limită cu aplomb, umor și ceva plictiseală.

   Autorul Bogdan Hrib face parte din generația tinerilor și foarte bine ancoraților autori în realitatea noastră literară și editorială. S-a născut pe 14 decembrie 1966 și este inginer constructor ca primă profesie doar că această meserie nu a practicat-o direct niciodată. Altfel cunoștințele acumulate sunt mereu de folos unui scriitor care crează eroi complicați și obligați să fie plini de resurse în situații limită. După 1990 a lucrat ca jurnalist iar din 1993 este editor la editura Tritonic, una dintre cele mai active și mai prezente pe piața de carte din ultimele decenii atât cu autori români contemporani nouă cât și cu traduceri ale unor autori străini foarte bine aleși. Mie personal îmi place foarte mult deviza pe care această editură și-a ales-o: “Cititul nu dăunează sănătății”. Evident că îmi plac foarte mult și cărțile pe care le oferă.

   Bogdan Hrib este scriitor, editor, fotograf și jurnalist. În 2008 a fost consilier editorial la Crime Scene Publishing iar în perioada 2010-2012 a avut aceeași funcție la Publicațiile Flacăra. Din 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers. Din anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului “Mistery & Thriller” organizat la Râșnov. Primul roman publicat a fost “Filiera grecească” în anul 2007  continuând apoi destul de alert cu seria Stelian Munteanu. În 2011 publica volumul  de povestiri “3+1” care într-un fel anunță revenirea la seria Stelian Munteanu, dar în 2012 face un pas lateral, de data asta diferit. Publică la editura Cartea Românească romanul “Ultima fotografie” care este un thriller curat fără filon polițist.  Din 2016 este director editorial al editurii Tritonic. În paralel este și cadru didactic asociat la SNSPA, la Facultatea de Management. Una din marile sale pasiuni este fotografia fiind membru al Asociației Artiștilor fotografi încă din anii ’80 și fotoreporter în anii ’90. Și-a dat doctoratul la UNATC cu o lucrare cu tema “Fotografia de presă”.

    Cel de al doilea autor al romanului “Blestemul manuscrisului” este Răzvan Dolea. Născut în anul 1958, este profesor de istorie și realizator coordonator la postul Radio România Cultural. Poate fi auzit la emisiunea “Texte și pretexte”. A publicat volumul de poezie “Jurnalul unui misogin”, iar în 2015 la editura Tritonic “Arheologia iubirii” și pregătește o nouă carte “Semnul zilei a șasea”.

   Într-un interviu Bogdan Hrib precizează că romanul a fost scris în șase luni începând din noiembrie 2007, terminând-o în primăvara anului 2008. Ambii autori lucrau câte trei patru ore pe zi fiind nevoiți să facă față și obligațiilor de servici. Au format o echipă foarte bine sudată, coordonându-se perfect pe cele două teme paralele, prezentul și trecutul. Mărturisește că au fost ajutați de o “tânără și entuziastă” echipă de studenți de la Facultatea de Istorie care au făcut munca de documentare cărora le aduce mulțumiri la finalul volumului atât în prima ediție cât și în cea de acum.

   Lectura acestui roman a fost o deosebită plăcere. Mi-am dorit să-l citesc și mulţumesc editurii Tritonic că mi-a oferit această ocazie mai ales că deja citisem în 2008 “Filiera grecească” care fusese o surpriză deosebită în peisajul literar al acelor ani. Citind “Blestemul manuscrisului” cititorul este răsfățat pentru că are două romane în unul singur. Partea de roman istoric foarte frumos construit chiar dacă se fac mari salturi în timp se întrepătrunde perfect cu thrillerul propriu zis care îl are în centrul său pe deja cunoscutul Stelian Munteanu.

   Partea contemporană este destul de simplă ca poveste. Stelian Munteanu este obligat să renunțe la mult visata sa vacanță bine planificată în însoritele insule grecești însoțit evident de frumoasa Eleni, fiind chemat de urgență la Frankfurt de comisarul francez Jacques Sardi. Motivul era simplu: a fost găsit cadavrul unui electrician român, Valentin Neagoe, care lucra la standul românesc de la Târgul internațional de carte de la Frankfurt, iar respectivul stand urma să fie vizitat la inaugurare chiar de președintele țării. Chiar dacă informațiile oferite telefonic de Sardi sunt laconice, Stelian își dă seama că în spatele acelei morți suspecte sunt lucruri mult mai grave. Renunță la vacanță spre marele său regret și spre supărarea frumoasei Eleni și pleacă cu primul avion la Frankfurt. După câteva zile în Germania, Stelian Munteanu își dă seama că numai în țară va putea afla mai multe amănunte despre victimă chiar dacă nu i se oferiseră alte amănunte legate de complexitatea cazului. La București este ajutat de prietenul său din Poliție, deja cunoscutul Toni Demetriade și așa încet încet ajunge să își de seama că la mijloc este copia unui manuscris foarte vechi și de o imensă importanță atât pentru țară cât și pentru cei din afară. Așa se și explică interesul arătat de toate serviciile secrete mari din lume plus bătrânul și aparent pensionatul fost agent KGB, Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin (a nu se confunda cu marele poet rus!). Din capitol în capitol ajungem să aflăm odată cu Stelian Munteanu povestea manuscrisului începând de la al doilea război mondial până în acel moment. Și mai ales aflăm că toți cei care au citit manuscrisul de-a lungul timpului au murit. Sarcina imediată a lui Stelian Munteanu este să adune destule informații pentru a-l determina pe președinte să nu expună manuscrisul la întâlnirea miniștrilor apărării din țările NATO, întâlnire care preceda summitul NATO  care avea loc la București în anul următor.

   Partea de roman istoric este ceva mai complicată. Începe cu așezarea Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în anul 1211 la chemarea regelui maghiar Andrei al II-lea care le fixează zona de ședere printr-o diplomă din acel an. Cavalerii Teutoni au stat în această zonă până în 1225 când au fost expulzați de același rege ce se temea de extinderea puterii lor. În perioada 1217-1221 aceștia au participat la Cruciada a V-a din Egipt când mare maestru al ordinului era Herman von Salza foarte apropiat de papa Honoriu al III-lea. La acest moment al expulzării se face referință și în roman pentru că odată cu retragerea cavalerilor începe lupta de formare a primelor state feudale românești așa că ne întâlnim și cu Negru Vodă Descălecătorul care se pare că era de fapt un cavaler teuton catolic, român pe jumătate, Walter Schwartz!!!!  În roman fiul său este Seneslau care îl are ca fiu pe Tihomir căsătorit cu fiica lui Litovoi, iar fiul lor este Basarab I. Negru Vodă construiește prima biserică de la Curtea de Argeș cu ajutorul meșterului Manole pe care îl pune să îi facă o ascunzătoare în peretele mânăstirii unde ascunde documentul extrem de prețios, Charta semnată de papa Honoriu al III lea prin care se stabilește rolul acestor state românești în apărarea creștinătății europene. Meșterul Manole este prima victimă a blestemului legat de acest manuscris. Trecem apoi la toți voievozii români, secol după secol, care au grijă ca documentul să rămână în ascunzătoarea lui până la începutul secolului XVI când domnitorul Mihnea Vodă cel Rău poruncește să fie adus la Mănăstirea Dealu și să fie copiat în tiparnița călugărului Macarie în 25 de exemplare care în cea mai mare parte sunt duse și predate regilor și conducătorilor din țările Europei. Originalul arde într-un incendiu și în posesia următorilor domnitori, regi și președinți este una din copiile tipărite de Macarie. Pe aceasta vrea să o expună președintele la întâlnirea miniștrilor de externe NATO. Cititorii vor putea afla cum și în ce fel se rezolvă misterul manuscrisului și care este soarta lui până la urmă. De asemenea vor afla câți sunt interesați să pună mâna pe document. Dar cea mai frumoasă lecție este aceea că în asemenea situații nu există prietenii ci doar interese.

   După ce am terminat romanul mi-am pus evident întrebarea cât adevăr este în toate astea? Ce înseamnă 50% adevăr istoric? Și ce înseamnă celelalte procente semnificative de istorie posibilă și probabilă?  Dar aceste întrebări au fost doar de scurtă durată. Partea de roman istoric foarte bine construită are menirea nu să ne învețe istorie, ci să facă toată acțiunea credibilă, cu sens și atractivă. Și reușește acest lucru deplin. Se înscrie perfect într-un lung șir de cărți și filme care au ca subiect documente importante, întemeietoare puse în pericol, furate sau amenințate cu distrugerea. Și din acest punct de vedere romanul “Blestemul manuscrisului” este un succes.

   Dar este ceva care a fost mai puțin reușit din punctul meu de vedere și acela este chiar personajul principal, Stelian Munteanu. Mai putin închegat decât în “Filiera grecească”, se văicăre prea mult, se preocupă prea mult de fleacuri ca de exemplu ce cafea bea sau nu bea și câtă bea. Este neatent și gata să plece fără să ducă până la capăt observația pe teren. Este prea mult obsedat de femeile din viața lui sau de cele care ar putea fi în viața lui. Ce  persoană implicată într-o cercetare atât de complicată s-ar lăsa atrasă în mrejele studentei Ioana Marcu, lăsând totul baltă ca să se ducă la film? Dar îmi dau seama că s-ar putea să nu fiu eu foarte ancorată în realitatea acestor timpuri și că de fapt în asta constă farmecul eroului care nu este decât un amator entuziast și norocos în înfruntarea unui inamic nu foarte bine conturat în sensul că oricare prieten poate fi de fapt un duşman.

   Finalul romanului este unul deschis. Tocmai de acea cartea este extrem de atractivă şi în ciuda faptului că istoria care ne însoțește pe tot parcursul lecturii nu ne dă motive de optimism, finalul în sine ne dă motive să sperăm în mai binele pe care ni-l facem singuri. Pentru cine este foarte atent la istoria care se face zi cu zi sub ochii noștri și din viața noastră, romanul putea să pară chiar un pic propagandistic în momentul apariției lui, anii 2007, 2008. Acum deja totul a trecut și este doar un foarte plăcut thriller istoric care ne spune că fiecare din noi suntem părtași la scrierea istoriei exact așa cum este Stelian Munteanu, personajul de loc complicat și plin de slăbiciuni care ne reprezintă pe noi toți, oamenii obișnuiți ai acestei țări.

Editura Tritonic

Cartea Blestemul manuscrisului de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
14

,,În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei."

                Casa păpuşilor de M. J. Arlidge-Editura Trei

 Titlul original: The Doll’s House

Traducere: Laura Karsch

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 432

Gen: Thriller, Mystery, Psychological Thriller

Seria Helen Grace : 1.Ghici cine moare primul – Eeny Meeny (2014); 2. Ghici ce-i în cutie – Pop Goes the Weasel (2014); 3. Casa păpușilor – The Doll’s House (2015); 4. Liar Liar (2015) ; 5.Little Boy Blue (2016) ; 6. Hide and Seek (2016)

   Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!
Ce legătură poate fi între o fată care se treze
ște răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie?
Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite
și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

“Ghici cine moare primul“ și “Ghici ce-i în cutie“ mi-au oferit o experientă extrem de tulburătoare, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum al seriei “Helen Grace”. Eram dornică să mă reîntâlnesc cu frumoasa, dura și impulsiva Helen (impulsivitatea este practic în ADN-ul ei), cea care se îmbracă adesea într-un costum de piele și străbate străzile orașului Southampton călare pe o motocicletă Kawasaki.

casa-papusilor-1

   Eram convinsă că autorul va folosi același model ca în primele două volume, dar a reușit să mă surprindă cu o nouă tactică. Dacă în “ Ghici cine moare primul“ accentul s-a pus mai mult pe anchetă și pe modul de operare al asasinului, iar în “Ghici ce-i în cutie“, pe lângă ancheta în desfășurare, am asistat toate frământările sufletești ale personajelor, în “Casa păpușilor” situația se schimbă. În primul rând, nu ni se mai prezintă, în mod special, o serie de crime desfășurate parcă pe bandă rulantă, ci suntem observatori la toate încercările prin care trece Ruby, o tânără răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră. De această dată, Helen va face o cursă contra cronometru, în încercarea de a o salva. Dacă va reuși sau nu, vă las pe voi să aflați.

   În al doilea rând, nu vedem doar care este viața anchetatorilor în afara secției de poliției, dar și asistăm la toate  luptele care se dau în culise, în interiorul secției. Dispute, orgolii, ambiții, conflicte, polițiști carieriști – toate aceste lucruri riscă să dezbine echipa, ceea ce ar fi putut îngreuna ancheta. Iar din punctul meu de vedere, toate aceste jocuri din spatele cortinei m-au atras mai mult decât ancheta de față. La un moment dat,  m-a copleșit cruzimea intrigii Subcomisarului de poliție Ceri Harwood, setea ei de răzbunare. Inspectorul șef Helen Grace reușise să prindă până în prezent doi ucigași în serie și, drept urmare, dobândise statutul de legendă în cadrul poliției. Eroismul și popularitatea ei este cam greu de digerat de șefa Harwood și unii dintre subalterni, așa că aceștia vor contribui la o urâtă conspirație.

   Vechea echipă a Inspectorului Șef Helen Grace se destramă. Tony Bridges a părăsit definitiv poliția, agentul Grounds avea să iasă în curând la pensie, iar agent Charlene “Charlie “Brooks se află în concediu de maternitate, iar noul adjunct al inspectorului Grace este agent-șef Lloyd Fortune – un tânăr de culoare, chipeș, mereu în ascensiune, sortit parcă unor lucruri mărețe. Se pare că în echipa pentru incidente majore domnește o atmosferă încordată în care Helen se simte cam stingheră. De fapt, pe parcursul ultimilor doi ani, majoritatea aliaților ei plecaseră sau fuseseră înlăturați, fiind înlocuiți cu polițiști șlefuiți, ambițioși, supuși, care să joace după cum le cântă Subcomisarul Harwood.

  Cât despre personajul Helen Grace, am constatat o mare schimbare în bine. Dacă la început, în primul volum, nu am reușit să o îndrăgesc absolut deloc pentru că mi s-a părut mult prea rece, meschină și obsedată de muncă, în  romanul de față am observat cât de mult încercă să-și depășească temerile, ajungând să închege o oarecare amiciție cu fosta ei rivală, jurnalista Emilia Garanita. Nu mai este chiar atât de secretoasă, ajungând la un moment dat să facă anumite destainuri despre abuzurile trăite în copilărie. Din păcate, încă mai are acea senzație de vină, motiv pentru care apelează în continuare la Jack ( reprize sado- maso, dominare etc). Dar cea mai mare surpriză a fost să o văd atât de apropiată de subalterna ei, agent-șef Charlie.

  Firul narativ din “Casa păpușilor” se desfășoară pe două planuri care la un moment dat se vor intersecta, atunci când se descoperă o posibilă legătură între cele două cazuri.

   Acțiunea romanului începe în forţă. Tânăra Ruby se zvârcolește în pat după o noapte agitată petrecută într-un club și, brusc își dă seama că ceva nu e în regulă.

“Ruby dădu perna la o parte și se ridică în capul oaselor. Deschide gura să spună ceva, dar nu scoate decât un sunet slab – corpul îi împietrise de spaimă. Se dusese la culcare în patul ei plăcut, confortabil. Dar se trezise într-o pivniță rece, întunecoasă.”

   Ce era locul ăsta? De ce se află ea aici? Simte cum o apucă disperarea, iar gândul că nu are inhalatorul la ea o scoate din minți. Brusc aude cum se deschide ușa pivniței și un bărbat își face apariția, iar ceea ce îi spune  pur și simplu o descumpănește.

“- N-o să te caute nimeni, Ruby.

  – Mă așteaptă părinții mei. Mama o să treacă astăzi…

  – Părinții tăi nu te iubesc.

  – Cum?

  – Niciodată nu te-au iubit.

  – Ce tot spui?

  – Am văzut cum se poartă cu tine. Ce spun când nu ești tu de față. Vor să scape de tine.”

    Între timp, pe o plajă pustie din Carsholt, o familie venită pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână, găsește într-un șanț cadavrul unei tinere.

Andy se apropie de marginea șanțului. Presimțea peste ce avea să dea acolo. Parcă și vedea cu ochii minții. Dar chiar și așa, inima îi stătu în loc când privi în groapă. Pereții erau abrupți, șanțul era adânc – cam de un metru – și acolo, la fund, perfect încadrat de nisipul ud, se găsea chipul palid al unei tinere.”

Inspector-șef Helen Grace a preluat cazul și nici măcar nu bănuiește cu ce se va confrunta.

    După gradul de descompunere, femeia zăcea acolo cam de vreo doi-trei ani, iar cine a omorât-o nu este un amator pentru că a știut exact cum să scape de cadavru într-un mod prudent și premeditat. Este un indiciu clar că ucigașul a mai făcut asta și înainte. Experții criminaliști nu au găsit nicio cauză evidentă a decesului; nu existau leziuni provocare de glonț sau cuțit, iar vertebrele și ceafa erau intacte. Deci s-a mers de la premiza că sărmana femeie a fost ucisă prin înfometare. Această idee a fost întărită și de faptul că în stomac i s-au găsit urme de substanțe necomestibile – lemn, bumbac, metal. De asemenea, s-a constatat că victima suferea de o boală de inimă și avea implantat un stimulator cardiac, și astfel a putut fi identificată, pe baza numărului de serie. Numele este este Pippa Briers.

   Însă atunci când Helen s-a dus acasă la Pippa, tatăl ei nu a crezut sub nicio formă că este vorba de fiica lui. Deși nu o mai văzuse de câțiva ani, nu o declarase dispărută pentru că din când în când primea câte un SMS sau tweet de la ea. Ba mai mult, chiar în acea zi îi trimisese un mesaj! Oare ce se întâmplă? Să fi încurcat poliția numărul de serie al stimulatorului? Se pare că nu, pentru că tatăl fetei este chemat la morgă să o identifice. Și se confirmă faptul că e Pippa.

   Între timp, părinții lui Ruby sesizează poliția că fiica lor a dispărut, iar agent Sanderson preia cazul. O anumită informație o face pe polițistă să-și dea seama că situația capătă o tentă mai lugubră. Fata suferise toată viața de astm și totuși lăsase acasă inhalatorul. Oare plecase din proprie inţiativă sau era și altcineva implicat în poveste asta? Însă  Ruby îl înștiințase printr-un scurt e-mail pe proprietarul locuinței că renunță la contractul de închiriere, apoi dăduse un mesaj prin care-și anunța familia că pleacă pentru o vreme.

   Însă mintea ageră a inspectoarei Helen Grace face conexiunile potrivite și descoperă că mesajele trimise de Ruby și Pippa, au fost trimise de către o terță persoană, care simula prezența digitală a fetelor. Era evident că ucigașul nu știa că găsiseră și identificaseră cadavrul Pippei.

   Lucrurile se complică îngrozitor din momentul în care alte două fete sunt găsite îngropate pe plaja pustie. Ținute în viață de dincolo de mormânt prin tweet-uri și SMS-uri !

   Separat de acest complicat caz, inspectoarea Helen Grace încearcă să dea de urma nepotului său, care dispăruse de mai bine de optsprezece luni. Abia de curând descoperă că în centrul orașului Northampton avusese loc un atac cu violență fizică, soldat cu arestarea și reținerea tânărului. Interesant e faptul că poliția de acolo s-a dat peste cap să ascundă orice detaliu privind adresa, serviciul, cunoștințele lui, ceea ce indică faptul că doreau să-l protejeze. Dar de ce?

    Având în vedere că Subcomisarul Harwood refuză să solicite dosarul pe cale oficială, Helen cere ajutorul lui Charlie, să se folosească de relațiile pe care le avea la sediul poliției din Northampton și astfel  intră în contact cu inspectorul Marsh, fără să știe că acesta contribuie la o urâtă conspirație. De când aștepta Harwood să-și ia revanșa! ÎI întinsese lui Helen o cursă, o ademenise  să pună mână pe un material secret și astfel să ajungă pe mâna celor de la Anticorupție. Era hotărâtă s-o distrugă!

  Va reuși Helen să zădărnicească tentativa  lui Harwood de-a o distruge? De ce fusese răpită Ruby? Ce făcuse? Va izbuti Helen să o salveze la timp? Cine este ucigașul și de ce își tatuează victimele? De ce e mierla albastră atât de importantă pentru el. Care este semnificația tatuajului?

“În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei.”

   Romanul “Casa păpușilor” abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți noua poveste cu Helen Grace care hăituiește iarăși un criminal în serie.

Nota 10Editura Trei

 

Cartea Casa păpuşilor de M. J. Arlidge poate fi comandată de aici

,,Cu timpul, un șarpe uriaș, lăcomia, a măcinat și a distrus ceea ce însemna noblețe umană.”

Insula purgatoriului, de Lucian Ciuchiţă

 Titlul original: Insula purgatoriului
Editura: ATEC
Anul aparitiei: 2014
Număr pagini: 256
Gen: Thriller

    „Insula purgatoriului” este mai mult decât un thriller distopic, decât un roman despre o închisoare pe apă. Conține un mesaj profund la adresa societății, o metaforă legată de ceea ce a devenit aceasta în ultimii ani.

   În carte, avem de a face cu un Sistem corupt, care pentru a prelua puterea, s-a folosit de o manipulare în masă:îndepărtarea adevăratelor valori, promovarea pseudo-valorilor, dezinformarea și îndobitocirea populației, pentru a fi mai ușor de condus în direcția dorită.

   Sistemul orchestrează totul: intelectualii, oamenii inteligenți și citiți, care nu pot fi conduși după bunul plac, au fost colonizați la Marginea Orașului; totul este guvernat de bani, de consumerism, percepându-se taxe și impozite pentru orice, chiar și pe Oxigen.

„Să înțeleg că trăim într-o minciună, că suntem doar niște marionete în mâna unora care dețin controlul absolut.”

   Melissa și Seed sunt oameni de succes, care o duc bine în noul regim. Melissa conduce o firmă, iar Seed lucrează la o bancă. De fapt, serviciul la bancă este o acoperire pentru Seed, el fiind membru al unei Organizații secrete. Melissa este racolată de Autorități, iar amândoi primesc aceeași misiune, în același loc: Insula Purgatoriului.

   Insula Purgatoriului sau Insula de Fier este, de fapt, o închisoare în mijlocul oceanului, formată din patru nave odată funcționale. Acum sunt niște epave populate de deținuți. Nu numai locul este dur, ci și modul în care deținuții sunt aduși acolo: dintr-un elicopter sunt obligați să se arunce cu parașute pe așa-zisa insulă, fiind aproape imposibil să aterizeze direct pe ea. De cele mai multe ori, oamenii ajung în apele învolburate și pline de rechini ale oceanului. Pe lângă parașută, au în dotare și o bărcuță, cu ajutorul căreia pot (probabil mulți dintre ei nu pot, săracii), să ajungă pe nave. Unii dintre ei sunt sfâșiați de rechini, alții se îneacă, selecția naturală făcând legea.

   Închisoarea pe apă este un proiect gândit de noul regim, pentru a scăpa de grija resurselor și a suprapopulării.

„Moartea este privită ca o selecție naturală și o ușurare pentru societatea care nu mai face față consumului, iar resursele sunt din ce în ce mai puține.”

   Probabil vă gândiți ce caută cei doi, Melissa și Seed, în acel loc. Ei sunt infiltrați printre prizonieri cu aceeași misiune, dar de șefi diferiți: de a da de urma unui savant care deține o formulă ce va schimba cursul omenirii.  Fiecare dintre cei doi are ordine clare: formula nu trebuie să cadă în mâinile cui nu trebuie.

O reuși carismaticul Seed să-și ducă la îndeplinire misiunea? I-o va lua înainte Melissa? Sau Sistemul îi va învinge și pe ei?

Pot să vă spun doar că se va pune la cale un plan de evadare, dacă le va reuși veți afla numai citind cartea: „Primii pușcăriași care fug cu tot cu pușcărie, cine dracu a mai văzut?”

   În acea închisoare, ne este descris un fenomen psiho-social destul de întâlnit în asemenea situații, dar totuși, greu de înțeles: pulsiunile preiau controlul asupra rațiunii, iar lupta pentru supraviețuire primează. Nimic din viața de dinainte nu mai este valabil, toate principiile se anulează, viața fiind redusă la instincte. Cu toții sunt abrutizați, dispărându-le orice urmă de sensibilitate și umanitate.

   Totuși, din vechiul caracter mai rămân urme, iar personajul meu preferat este Rita, o luptătoare și o supraviețuitoare înnăscută.

Ce mi-a plăcut: o să râdeți, dar mai mult decât acțiunea, mi-a plăcut mesajul din spatele ei: critica la adresa societății în care valorile s-au inversat, fiind apreciată incompetența în defavoarea principiilor și al adevărului; modul în care se poate manipula o națiune, prin promovarea nonvalorii, a lucrurilor lipsite de substanță și prin marginalizarea celor capabili să gândească de unii singuri, imuni la influențe nefaste:

„Inteligența este dușmanul primordial în acest proces, nu poți să prostești oamenii care gândesc și acționează în consecință.”

„Odată, nu demult, lumea era mai bună, oamenii mai curați, legile mai drepte și mai corect aplicate. Încă mai exista respect față de OM și mai ales față de valoarea demonstrată a acestuia. Se scriau cu majuscule cuvinte, acum rare, precum: onoare, recunoștință, stimă, echilibru, modestie și dragoste, mai ales dragoste…

Cu timpul, un șarpe uriaș, lăcomia, a măcinat și a distrus ceea ce însemna noblețe umană.”

  Sunt tratate subiecte actuale din realitatea cotidiană, autorul realizând o radiografie a societății de astăzi:

 „Elevii n-au fost selectați în funcție de capacitate și talent individual, înclinație spre arte, ori științe exacte, filozofie, medicină, etc. Nu, toți au fost băgați în aceeași oală să învețe doar ce impune Sistemul. Ce ieșeau după băncile școlii decât niște „produse” fără valabilitate în lumea reală!” – nimic mai adevărat, pot spune din proprie experiență!

„Locuri de muncă nu mai sunt decât pentru tineri, pentru că sunt ușor de speculat, și mai ales pentru că sunt visători și plini de încredere. Bandiții le aruncă firimituri cu o mână și le iau taxe și impozite cu zece. Apoi, treci de 40 de ani și te trezești că nu mai au nevoie de tine. Ai trudit ca un prost și afli că nu-ți rămâne decât groapa de gunoi a societății…” – sună cunoscut?

Ce nu mi-a plăcut: cam prea dur și violent pentru gustul meu, prea mult sânge și detalii sordide; anumite greșeli de ortografie și punctuație.

 Citate:

„Cum este posibil o asemenea discrepanță între categorii sociale, cum s-a ajuns la o situație atât de gravă, cum au reușit pauperizarea atâtor oameni într-un timp așa de scurt?”

„Ce să-i faci, asta e moda, te dai după ea ca un papagal fără personalitate.”

„Am înțeles că a sta pe margine nu rezolvă lucrurile, trebuie să ai curaj să construiești ceva, chiar dacă pare imposibil.”

„Numai învingând orgoliul din tine, atunci faci primul pas spre cunoașterea spirituală.”

„Stresul zilnic impus de către autorități, ca metodă de control al minții, a avut și menirea să îmbolnăvească populația, crescând exponențial numărul bolnavilor și al morților.”

„Falsitatea sentimentelor iese cel mai bine în evidență într-o zi a anului denumită ziua îndrăgostiților.” – O, da! Mai bine nici eu nu puteam s-o spun, parcă mi-ar fi citit gândurile! Trebuie să țin minte citatul ăsta până la Ziua Îndrăgostiților!

„Victoriile mici sunt cheia succesului…”

„Soarele se ițește pe cer, înconjurat de aburi denși, ca și cum Luna, la plecare, i-ar fi făcut o cafea și a uitat ibricul pe foc…”

„Decât cu un idiot alături, mai bine singur cu crezul tău!”

   Romanul „Insula purgatoriului” are la bază scenariul „Prizonierii apelor – Insula diavolului”. Conform spuselor autorului, acesta a inspirat, la rândul său, un film realizat la Hollywood, „Escape plan”, cu Silvester Stallone și Arnold Schwarzenegger. În prezent, autorul și cei de la Hollywood se luptă în instanță pentru drepturile de autor.

 Despre autor:

   Lucian Ciuchiță este absolvent ASE București, membru al Asociației Dramaturgilor de Film din 1991 și a desfășurat activitatea de realizator TV între anii 1990 și 2000 pentru mai multe emisiuni, reportaje și documentare difuzate de posturi cunoscute de televiziune.

A publicat mai multe cărți, printre care: „Oameni și Țărmuri”, „Prețul și Decizia în Afaceri”, „Căutătorul de Zimbri”, „Manual Practic de Statistică”, „Florile Binelui”.

 Mulţumim autorului pentru acest exemplar.

Chimista, de Stephenie Meyer-The Chemist

Editura: Trei

Titlul original: The Chemist

Limba originală: engleză

Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 608

                                      De la autoarea seriei AMURG, bestseller New York Times

A fost „arma” secretă a uneia dintre agențiile-fantomă ale guvernului american. Când a devenit incomodă, au decis să o lichideze. Ca să rămână în viață, s-a transformat într-un cameleon care jonglează cu identitățile și adresele.
L-au ucis pe singurul om în care avea încredere, însă ea reprezintă în continuare o amenințare. Vor s-o vadă moartă, și asta cât mai repede.
Când fostul șef îi oferă o cale de ieșire, realizează că ar fi singura șansă de a-și reinventa destinul. Dar pentru asta va trebui să accepte o ultimă misiune. Constată însă că informațiile pe care le obține o pun într-o situație și mai primejdioasă.
Hotărâtă să înfrunte direct amenințarea, se pregătește pentru cea mai dificilă luptă din viața ei, dar se îndrăgostește de un bărbat. Noua pasiune nu poate decât să-i micșoreze șansele de supraviețuire. Aflată în impas, își valorifică talentele unice în feluri pe care nu și le-a imaginat niciodată.

În acest roman cu o intrigă bine încheiată, Stephenie Meyer creează o nouă eroină aprigă și fascinantă, cu abilități ieșite din comun. Ne arată încă o dată de ce este una dintre cele mai bine vândute autoare din lume.

„Felul cum Meyer gestionează curiozitatea cititorului, întreținând și controlând fluxul informațiilor, demonstrează o măiestrie de virtuoz… Oamenii nu vor doar să citească romanele lui Meyer; ei vor să pătrundă în interiorul lor și să trăiască acolo.” — Lev Grossman, Time

„Meyer scrie cu o claritate luminoasă, fără să se interpună nicio clipă între cititor și ceea ce își imaginează acesta. Originalitatea ei este incontestabilă.” Orson Scott Card, autorul seriei Jocul lui Ender

„Meyer este mai interesată de relații decât de convențiile superficiale ale genului… Lecția ei de viață pozitivă este dezarmantă.” Jeff Giles, Entertainment Weekly

„Nu citești un roman de Stephenie Meyer, ci îl trăiești, alături de personajele vii și convingătoare pe care le-a creat. Meyer are modul său special de a-l implica pe cititor în viața personajelor ei.” Ridley Pearson, autorul bestsellerului White Bone

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
25

Blonda cu ochi negri, de Benjamin Black

Titlul original: The black- Eyed Blonde

Un roman Philip Marlowe

Editura: Nemira Publishing House , 2015

Traducere din limba engleză: Oana Chițu

Pagini: 295

Genul: Suspans

   Despre Autor – John Banville (cunoscut și sub pseudonimul Benjamin Black) s-a născut la 8 decembrie 1945 în Wexford, Irlanda. Editor literar la Irish Times între 1988 și 1999.

   Prima carte a sa  Long Lankin 1970; După Birchwood (1972- American –Irish Foundation Award,1981) s-a dedicat „tetralogiei științifice” care l-a consacrat ca autor; Doctor Copernicus (1976 – Premiul James Tait Black Memorial); Ghosts (1993 – Năluci, Editura Nemira, 2008); Athena (1995 – Athena, Editura Nemira, 2008) precum multe alte volume. 

   În ultimul timp am citit genuri diferite, de la romantic, SF, dramă, dezvoltare personală, aventură, thriller. Îmi era dor să citesc o carte de suspans, care te ține într-o continuă curiozitate, te captivează încât să nu lași romanul din mână.

   Philip Marlowe este un detectiv plictisit, un bun observator al persoanelor din jur, în așteptarea unor posibili clienți. În general clienții lui sunt femei, care vor să descopere dacă sunt înșelate de soții lor.

Pe tot parcursul romanului mi-am imaginat în rolul lui Marlowe pe Antonio Banderas ( un Alain Delon modern).

   Prima clientă, o bogătașă tânără și fermecătoare, care nu vrea detalii despre escapadele soțului ci vrea să dea de urma amantului care a  dispărut misterios.

   Clare Cavendish  e blonda cu ochi negri: misterioasă, elegantă, bogată( foarte bogată), frumoasă și tânără.

Doamna Cavendish dorește să ia urma presupusului ei iubit, Nico Peterson, un pungaș, profitor, un pierde vară, care se presupune a fi mort și pe care Clare l-ar fi zărit în San Francisco.

  Detectivul se apucă de treabă descoperind o grămadă de întâmplări ciudate, crime, persoane interlope, minciuni, droguri. Singura care nu se încadrează în peisaj e Clare, iar Marlowe se simte foarte intrigat, poate și de faptul că Blonda cu ochi negri  l-a cucerit deja.

– E așa de fierbinte, a șoptit, biata ta piele e așa fierbinte.

În adâncul irișilor ei negri puteam vedea străluciri mici argintii.

– Există vreun pat în casa asta? A întrebat ea ușor. Crezi că doamna Paloosa s-ar supăra dacă ne-am întinde puțin în el?

Glasul îmi tot pierise de-a lungul întregii seri.

– Sunt sigur că nu ar deranja-o, am zis cu o voce dogită. Oricum, cine o să-i spună?

   Apare sora dispărutului Lynn Peterson, care este ucisă de doi mexicani. Marlowe ar fi principalul suspect dacă nu ar avea doi prieteni polițiști. Continuă cercetările, ajungând la Clubul Cahuilla căutând informații este ținut captiv de patronul clubului, Wilberforce Canning, un mare gangster și surprinzător tatăl fraților Peterson.

  Se leagă o oarecare relație între detectiv și blonda sexy, o aventură care se consumă o singură dată, suficient încât detectivul să se topească. Încă o dovadă că bărbații gândesc cel mai mult din pantaloni 🙂

   Apar multe personaje noi, toată lumea îl caută pe Nico care apare, cu o servietă de droguri( oare chiar era amantul blondei ? ). Reapare un prieten vechi al lui Marlowe, Terry, ce rol are acest prieten și dacă într-adevăr irezistibila blondă cu ochi negri este atrasă de detectiv, sau doar s-a folosit de frumusețea ei pentru a-l seduce cu alte scopuri, rămâne să descoperiți citind acest roman.

   Am fost nevoită să povestesc puțin din subiectul cărții deoarece nu este o carte cu dedesubturi, nu trebuie citită printre rânduri. E pur și simplu o lectură plină de suspans, intrigă, flirt, manipulare. Un roman frumos, perfect pentru o lectură în serile friguroase, la căldură cu o cană de ceai aburind.

„Când eram tânăr, acum câteva milenii, obișnuiam să cred că știu ce fac. Eram conștient de capriciile lumii – jocurile făcute cu speranțele și dorințele noastre – , dar în ceea ce mă privea, mă simțeam suficient de încrezător că mă aflam la cârma situației. Acum știm mai multe. Acum știu că deciziile pe care credeam că le luăm la un moment dat sunt, de fapt, tardive, iar când lucrurile au început deja să se pună în mișcare, noi nu suntem decât în derivă. Nu mă deranjează prea tare să fiu conștient de cât de puțin control am asupra vieții mele.”

Recomand  100% acest roman.

  Mi-a plăcut mult această carte și chiar îmi era dor să mă relaxez în căutarea misterelor alături de Philip Marlowe ( Antonio Banderas al meu 🙂 )

„ Raymond Chandler zâmbește undeva, pentru că Blonda cu ochi negri e un roman frumos, care se face ecoul melancoliei lui la o intensitate perfectă…Mi-a plăcut mult.”/STEPHEN KING

„ Cea mai recentă încarnare a detectivului inventat de Raymond Chandler îi va încânta pe admiratorii scriitorului și ai lui Philip Marlowe, iar cartea va fi o bucurie și pentru noii fani ai romanului polițist.”/Library Journal

sigla Nemira

Cartea Blonda cu ochi negri de Benjamin Black a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook 

 

 

Taina Președintelui, de Steve Berry

Editura: Rao

Număr pagini: 128

Gen: Thriller

 Nimic nu este ceea ce pare.
Unul dintre cei mai premiați autori la nivel internațional, Steve Berry, lovește din nou.

   Scrisă de cel mai bine vândut autor internaţional conform The New York Times, Taina preşedintelui îl aduce din nou în prim-plan pe Cotton Malone. Nimic nu este ceea ce pare. Cotton Malone renunţă din nou la liniştea anticariatului în care s-a retras şi se pune în slujba Americii. Fostul agent al Departamentului de Justiţie îşi riscă viaţa, libertatea, dar şi iubirea pentru a afla un secret tulburător despre Abraham Lincoln. Evident, se lasă cu urmăriri ca în filme, conspiraţii, călătorii şi mistere care se încăpăţânează să nu se dezvăluie. Situaţia este explozivă, iar Cotton ştie că nu are timp de pierdut. Doar soarta Americii este din nou în mâinile sale. Acţiunea îl poartă pe cititor din Danemarca în Austria şi Statele Unite, într-un permanent joc al prezentului cu trecutul.

Sursa foto şi text: Editura RAO

Maestrul bucătar, de Martin Suter

NOU în colecția Buzz Books!

Editura: Litera

Data apariției: noiembrie 2016

 

Număr pagini: 256

   Criza financiară își face simțite efectele până și în lumea rarefiată a bucătăriei europene de lux, lăsându-i fără slujbă pe Maravan, un tânăr cu un talent excepțional de bucătar, și pe Andrea, o chelneriță extrem de atrăgătoare. După ce sunt dați afară de la Chez Huwyler, restaurantul elitist unde lucrează, cei doi hotărăsc să-și deschidă propria afacere, livrând meniuri romantice pentru cupluri. Dar nici măcar magia culinară nu poate lupta cu dificultățile pieței, și, curând, tinerii sunt siliți să pătrundă într-o lume dominată de lăcomie, crimă și sex și să lupte pentru propria supraviețuire.

Thriller și poveste de dragoste, cartea lui Martin Suter, plină de isprăvi culinare și de aventuri sexuale, conține la final 16 rețete care te fac să-ți lase gura apă.

Romanul Maestrul bucătar s-a vândut în peste 1 milion de exemplare și a fost tradus în 30 de limbi.

Sursa foto si text: Editura Litera

„Incertitudinea ucide. Inactivitatea la fel”

    Insula diavolului, de Ciprian Mitoceanu

Editura: Crux Publishing

Colecția Sci-Fi

Seria Predestinare genetică: 1. În sângele tatălui; 2. Insula diavolului; 3. Față în față

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 228

Gen: S.F., Thriller

Cotație Goodreads: 4,33

 „Cu toții avem capacitatea de a ucide, dar până la crima propriu-zisă mai este un pas pe care numai cei foarte hotărâți sau foarte disperați îl pot face. Și nebunii.”

„Insula diavolului” este cel de-al doilea roman din seria „Predestinare genetică”, continuarea acțiunii din „În sângele tatălui” (pentru cei care nu cunosc subiectul, aveți recenzia aici.

   În acest nou roman, ne este descrisă viața pe Insula diavolului, locul în care sunt exilați cei predispuși genetic pentru crimă. Un loc care-ți dă fiori, dincolo de orice închipuire, mai rău decât orice închisoare de maximă securitate de până acum. Insula diavolului este, de fapt, arhipelagul Matt Gibson, format din 7 insule și denumit după reporterul care s-a prăbușit acolo în mijlocul unei erupții vulcanice. Fiecare insulă este destinată câte unui tip de infractori: pe Esmeraldina sunt deportați cei predispuși genetic, dar care până în momentul de față n-au comis nicio crimă, pe Francesca, cei care au comis deja o crimă, pe Albertina, criminalii abominabili, pe care se făceau experimente atroce, menite se descopere o soluție pentru eliminarea acelei gene periculoase, iar pe Malvina femeile. Restul insulelor erau rezervate administrației și depozitării gunoaielor.

   Mi-ar fi plăcut să detalieze și ce se întâmplă pe Malvina, în cazul prizonierelor. Chiar mă întreb, dacă bărbații predispuși genetic omorau femei brunete, cu cărare pe mijloc, femeile ce omorau? Bărbați bruneți? Sau depinde de gusturi? Lăsând gluma la o parte, ar fi fost interesant să citim despre urmașe ale marilor criminale de-a lungul istoriei.

   Îl mai țineți minte pe Robert Piest, ucigașul carismatic? Acesta se bucură în continuare de libertate, intrând chiar în serviciul celebrului Dawson, politicianul care a instituit amendamentul. Mai mult chiar, una dintre îndatoririle la noul loc de muncă este ajutarea la prinderea ucigașului ce a împânzit America.

   În acest timp, Leo Goldman, care nu a comis (încă) nicio crimă, este exilat pe Esmeraldina, alături de alți așa-ziși preduspuși genetic. Insula se umple până la refuz într-un timp foarte scurt, semn că au fost depistate din ce în ce mai multe persoane predispuse genetic spre crimă.

   În lumea de afară, amendamentul Dawson pare a se clătina. Tot mai mulți atacă această lege aberantă: cum să condamni pe cineva pentru ceva ce n-a comis? Susținătorii celuilalt punct de vedere spun că din contră, este inacceptabil să știi că un om va deveni ucigaș și să nu-l oprești, să aștepți să omoare. Deodată, sclipitorul consilier al lui Dawson are o idee originală. O idee care pusă în practică, va închide gurile tuturor scepticilor cu privire la amendament.

  Va reuși amendamentul Dawson să se impună? Va reuși planul lui Robert? Ce plan este acesta? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind cartea.

   Ceea ce nu știam până acum este că romanul chiar pleacă de la un fapt real: se pare că la sfârșitul mileniului, în America, a existat un caz de dublă omucidere în care avocatul a pledat pentru predispoziția genetică a acuzatului pentru fapte violente, cerând comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață. Însă juriul nu a fost convins și spre deosebire de ficțiunea din această carte, nu s-a creat precedentul predispoziției genetice.

   Ce mi-a plăcut: documentarea, faptul că un capitol întreg este dedicat cercetărilor din criminologie, domeniu pe care îl găsesc fascinant: „Teoriile dezvoltării personalității din secolele trecute susțineau triada ereditate – mediu – educație ca fiind nucleul esențial ce îi determină pe oameni să fie ceea ce sunt și să se comporte diferit unii de ceilalți. Amendamentul Dawson a șters sute de ani de cercetări cu buretele, lăsând numai ereditatea în ecuație și construind un întreg edificiu pe o singură cărămidă.”

   Ce nu mi-a plăcut: faptul că s-a insistat prea mult pentru gustul meu pe viața de pe Insula diavolului. Nu zic că nu ar fi trebuit descrise ambientul de acolo și experiențele deținuților, dar parcă e prea mult. Acțiunea din acest roman este 90% viața pe Insula diavolului și 10% cea de afară, Dawson, Robert și Bettie, o reporteră care observă ceva destul de interesant cu privire la identitarea ucigașului de brunete. Într-o carte polițistă mă atrag ancheta, raționamentul descoperirii făptașului, logica anchetatorilor. Din acest motiv mi-a plăcut mult primul volum: aura de mister, rapiditatea desfășurării acțiunii, iar peste tot vedeam un „Dawson”. În al doilea volum, deși la un moment dat crimele apar ca ciupercile după ploaie (nu vă spun mai multe), am impresia că acțiunea stagnează, blocată pe acea insulă.

   Dintre cele două volume, primul mi-a plăcut mai mult și nu știu de ce am impresia că al treilea îmi va plăcea mai mult decât al doilea. Dar era nevoie de acest al doilea volum pentru a face legătura.

Citate:

„Cel care nu a cunoscut nici o clipă cât de dulce poate fi mierea, poate înghiți mai ușor cupa plină cu seva pelinului. Când nu știi cum arată lumina, poți accepta mai ușor să trăiești în întuneric.”

„Dacă ceva nu mi-a lipsit cu adevărat în viață aceea a fost ipocrizia, pe lângă invidie. Este mai perfidă decât minciuna, dezonorează mai mult decât crima însăși…”

„A face rău face parte din structura ființei omenești, omul este singura specie de pe Pământ care poate obține satisfacție din chinuirea semenilor.”

„În ciuda faptului că am fost silit să-mi petrec, poate, tot restul vieții pe aceste coaste sinistre, nu urăsc aceste colțuri de stâncă nici măcar o clipă. Nu trebuie să învinuiești closetul pentru conținut…”

„De când mă aflu aici nu am văzut nici măcar o carte, nici măcar o revistă sau un ziar, cea mai dură pedeapsă care se poate acorda unui om.”

„Mașinăria dezinformării se pune în mișcare și cel care vrea să afle un lucru cât de mic se trezește că are de unde alege; ai nevoie de cap, nu joacă, să poți separa adevărul de minciună.”

„Luptăm pentru supraviețuire cu singura armă pe care o avem: violența.”

„Comoditatea funcționarilor de la stat a ucis mai mulți cetățeni cinstiți decât toți criminalii la un loc.” – asta mai poate fi spusă o dată!

„Incertitudinea ucide. Inactivitatea la fel”

„Cu toții avem capacitatea de a ucide, dar până la crima propriu-zisă mai este un pas pe care numai cei foarte hotărâți sau foarte disperați îl pot face. Și nebunii.”

    Despre autor:

   Ciprian Mitoceanu a studiat la Universitatea Ștefan cel Mare specializarea Istorie-Geografie. În prezent este profesor și scriitor, debutând în 2007 cu romanul Colții. A publicat romane și povestiri scurte aparținând genurilor horror, thriller, mister, în limbile română și engleză: Amendamentul Dawson (proză scurtă), Dark Tales of Sorrow and Despair, seria Predestinare genetică, aceasta din urmă luând naștere în urma vizionării unui documentar.

    Autorul este supranumit de unii critici „Stephen King al României”.Crux Publishing logo

Cartea Insula diavolului, de Ciprian Mitoceanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cu tine în depărtare, de Carla Guelfenbein

Editura: Litera

Data apariției: noiembrie 2016

Număr pagini: 320

    Cu tine în depărtare spune povestea Emiliei, o tânără studentă de origine chiliană din Franţa care sosește la Santiago pentru a studia opera misterioasei scriitoare Vera Sigall. La scurtă vreme după ce face cunoștință cu ea, Vera suferă un accident bizar în urma căruia rămâne în comă. În timp ce îi așteaptă refacerea în spital, Emilia îl cunoaște pe Daniel, un vecin și bun prieten al scriitoarei care bănuiește că Vera a căzut pe scări nu accidental, ci împinsă de o mână criminală. Căutarea adevărului va fi marcată de false indicii și de descoperiri neașteptate, căci lucrurile care ies la lumină și se dovedesc hotărâtoare pentru soarta Emiliei și a lui Daniel nu sunt ceea ce ei se așteptau să găsească. Desfășurarea sinuoasă a evenimentelor va revela identitatea reală a tuturor personajelor și raporturile dintre ele, punând în același timp în discuție problema creatorului de geniu în relația sa cu lumea, a legăturilor de familie și a dragostei care-i unește și-i desparte pe oameni.

„Un roman de suspans literar construit cu mare eficacitate narativă în jurul unui memorabil personaj feminin și al puterii genialității. Autoarea a știut să împletească iubiri și enigme într-o scriitură complexă și în același timp transparentă.“ – Din argumentarea juriului Premiului Alfaguara

„Carla Guelfenbein este una dintre cele mai puternice voci ale prozei latinoamericane moderne.“-La Vanguardia

Sursa foto şi text: Editura Litera

Coajă de nucă, de Jan McEwan

Editura: Polirom

Număr pagini: 216

„Cel mai bun roman din ultimii ani al acestui adevărat maestru.” (The Telegraph)

  Noul roman al lui Ian McEwan, Coajă de nucă, lansat simultan în Marea Britanie şi SUA la începutul lunii septembrie 2016, este o poveste clasică despre crimă şi trădare, relatată din perspectiva unui narator cu o viziune şi o voce unice în literatura ultimilor ani – un fetus a cărui mama şi-a înşelat soţul cu fratele acestuia şi acum plănuieşte să-l otrăvească. Dar un fetus înzestrat cu conştiinţa, perfect ancorat în actualitatea acută a atentatelor teroriste din inima Europei, a noului război rece dintre Rusia şi SUA, a tragediei refugiaţilor. Un thriller psihologic plin de suspans, Coajă de nucă este o dovadă de virtuozitate literară şi, totodată, un omagiu adus lui William Shakespeare la 400 de ani de la moartea acestuia.

„Un roman inteligent, amuzant şi extrem de captivant.” (The New York Times)

„O carte care nu seamănă cu nimic din ce am citit vreodată, Coajă de nucă este o palpitantă drama domestică.” (Tracy Chevalier)

„Jucăuş, dar şi grav, încîntător şi frustrant, acest roman este una dintre cele mai inclasabile opere ale lui McEwan şi, în acelaşi timp, extrem de interesantă.” (The Times)

„Coajă de nucă este o istorisire şocantă despre crimă şi trădare, prezentată dintr-o perspectiva absolut inedită şi scrisă de unul dintre cei mai buni povestitori din lume.” (The Telegraph)

„Pe măsură ce citim acest roman scurt, dar foarte dens – ca un bebeluş în pîntecele mamei –, el se transformă în ceva mult mai important şi mai grav.” (The Spectator)

Sursa foto şi text: Editura Polirom

61 de ore, de Lee Child

Editura:Trei

Titlul original: 61 Hours

Limba originală: engleză

Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 488

  ORA 61
Iarnă năprasnică în Dakota de Sud. Un auto­car derapează și rămâne în șanț tocmai când începe o furtună de zăpadă.
Pe un scaun din spate, Jack Reacher, în drum spre nicăieri. Viața fără bagaje are multe avantaje. Dar și neajunsuri, cum ar fi să înfrunți gerul arctic fără o haină groasă.

ORA 31
Un orășel este amenințat de forțe sinistre.

Cu mare curaj, o femeie luptă pentru justiție.
Dar, pentru a depune mărturie, ea trebuie să rămână în viață. Are nevoie de ajutorul lui Reacher, fiindcă un asasin este pe urmele ei.

ORA 0
Și-a găsit Reacher în sfârșit un adversar pe măsură?

El nu vrea să facă lumea mai bună. Doar că nu-i plac oamenii care o fac mai rea.

“Reacher e puternic, înalt, cu principii și un maestru discret al luptei neînarmate. Dar e și un vrăjitor care ghicește viitorul și observă cele mai mici detalii pe baza cărora face deducții surprinzătoare…” – Observer

“Un nou roman de Lee Child e evenimentul anului.” – Independent

“Reacher e un erou emblematic al thrillerului: singuraticul prin excelență.” – Daily Mail

Lee Child (pseudonimul lui Jim Grant) a urmat acelaşi liceu unde a studiat şi J.R.R. Tolkien şi a făcut studii de Drept la Sheffield. A intrat apoi în televiziune, unde a fost director de imagine timp de 18 ani.
Killing Floor (Capcana Margrave)
, prima carte din seria Jack Reacher (ajunsă la 20 de titluri), s-a bucurat de un succes uriaş încă de la apariţie. Personajul lui Lee Child este un fost ofiţer din poliţia militară a Armatei Statelor Unite care cutreieră ţara având slujbe dintre cele mai ciudate şi investigând cazuri dubioase şi complicate.
Versiunea cinematografică a seriei, Jack Reacher, a fost lan­sată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.
La Editura Trei, de acelaşi autor, au apărut Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit şi Să nu te întorci niciodată!

Sursa foto şi text: Editura Trei

Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul

Bariere de fum şi Abis de Monica Ramirez (seria Alina Marinescu)

„Un roman care dă dependență… personajele principale devin persoane reale. Sunt aici. Există. La fel și organizația Elite.” Inland Empire Journal

     Am citit toate cărţile publicate de Monica Ramirez și traduse în limba română, însă seria Alina Marinescu este cea mai bună. Se simte profesionalismul îmbinat cu talentul autoarei, la care se adaugă o doză consistentă de realitate. Pe parcursul celor cinci luni de aprofundare a seriei am avut timp să analizez, să trag concluzii, să vorbesc fără oprire, să comentez pasaje întregi, dar mai ales să-mi stresez apropiaţii cu ce am descoperit. Am fost impresionată şi trebuia să mă manifest într-un fel sau altul. :)
   Îndrăzniţi şi veţi avea parte de o poveste de viaţă ce vă va cuceri iremediabil. Incertitudinea, iubirea, durerea, ura, dar şi puterea de a merge mai departe dau personajelor forţe nebănuite. Dacă s-ar face un film după serie, atunci acţiunea ar fi din plin, iar emoţiile vor fi cele care vor îndulci momentele de neputinţă.
    Alina Marinescu este genul de femeie care ar putea avea orice meserie, dar dintre toate, soarta a forţat-o să aleagă spionajul. Chiar dacă i-a fost greu, a mers mai departe şi a excelat. Dispariţia lui Alex, atracţia pentru Marius, luptele cu organizaţiile secrete care pun la cale tot felul de atentate, nu prea lasă timp de gândit. Printre misiuni, Alina ştie că merită a doua şansă, să fie răsfăţată, adorată, să iubească din nou, iar Marius este dispus la orice sacrificiu pentru ea.

seria-alina-marinescu

Bariere de fum (vol. 4)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste
 Nr. pagini: 254  

      Faţă de primele 3 volume din serie, Bariere de fum mi s-a părut mult mai sensibilă, pe alocuri chiar crudă, efectiv nu eram pregătită să simt atâtea emoţii, încât la un moment dat am dorit să fac pauză de lectură. Am întâlnit personaje mature care au fost nevoite să îşi înăbuşe sentimentele şi să meargă mai departe. Alina este fericită cu Marius, dar impedimente apar de peste tot. Acum CIA şi Elite sunt faţă în faţă, forţaţi de împrejurări să recurgă la orice alianţă pentru a combate răul. Atunci când credeam că alte surprize nu-şi mai au rostul, ei sunt trimişi într-o misiune de recuperare a unei arme biologice pe baza virusului Ebola, dar şi pentru antidotul de combatere. Licitaţia se desfăşura pe proprietatea doctorului Van Breitenkamp, iar Alina, Marius şi Ford sunt pionii principali pentru a rezolva situaţia, numai că emoţiile nu se opresc aici. În timpul unei cine apare şi Alex Therein din neant, liniştit ca o floare, după opt ani de acoperire. Nu era locul potrivit pentru exteriorizarea emoţiilor sau pentru întrebări lipsite de sens, singurul lor scop este reușita obiectivului, să lupte până la moarte pentru neutralizarea duşmanului.
      Misiunea se complică, apar aspecte care nu erau incluse în plan, dar înainte de a merge mai departe, Alex simte nevoia să ofere o explicaţie, măcar atât îi datora Alinei.

“–Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta. Mi s-a interzis să te contactez în vreun fel. Nu siguranța mea a fost pusă în discuție, ci a ta. Dacă aș fi încercat să iau legătura cu tine în orice fel, ți-aș fi pus viața în pericol. N-am avut încotro, Alina. Și cea mai mare pedeapsă pentru asta e faptul că te-am pierdut.”

    Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, dar atunci când eşti proprietatea unei organizaţii secrete, trebuie să te supui oricărui ordin primit. Alex a ales să se infiltreze în Al’Qaeda, să îi spioneze şi să nu comenteze regulilor de joc. Va înţelege mai târziu că faptele sale au consecinţe, iar o misiune eşuată se va termina cu capturarea Alinei. Ţinută captivă în Sīāh Rīg Provincia Nīmrūz, Afganistan, pentru organizaţia Elite este ca şi moartă. Singura speranţă este un emiţător care încă nu fusese depistat de radare, dar când acela dispare, Brett le interzice să o caute. Marius şi Alex vor fi nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, să uite că sunt rivali, să se accepte şi să lupte pentru femeia pe care o iubeau. Nimic nu mai conta, decât ea. Supusă la diferite tratamente, lovită, lăsată să se stingă, tot ce-şi poate dori este un glonţ în cap, dar scopul celor din umbră este altul-vor să o pedepsească, să simţă neputinţa şi să trăiască pentru a fi folosită.

„Mă fac covrig și încerc să nu scot niciun sunet în timp ce atacul continuă, loviturile concentrându-se acum în zona spatelui și a picioarelor. Dar un bocanc mi se înfige în rana din umăr și urlu prelung.
Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul.

„După ce am alternat între leșinuri și stări de trezie, febra mă trezește din nou și simt cum sunt mutată pe ceva moale. Oriunde e mai bine, comparativ cu podeaua camionului care a dat cu mine de toți pereții. Mă doare fiecare bucățică din corp, dar nimic nu se compară cu durerea ascuțită și fierbinte care mi radiază din picioare. Mă întreb dacă voi mai fi vreodată aptă pentru o misiune și gândul acela mă face să zâmbesc. Probabil n-o să mai ajung în veci la sediul Elite… Jabar o să se sature într-un final să mă mai tortureze și o să-mi tragă un glonț în cap. Nu mă cramponez de viață, dar am un singur regret: faptul că n-am avut șansa unei vieți alături de Marius. Îmi fac griji pentru el… sper să nu-i fie prea greu să treacă peste pierderea mea.”

    Răspunsul la durerea Alinei va avea ecou abia în volumul 5, însă preţul plătit este mult prea scump.

Abis (volumul 5)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste

“Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistițiu între două lumi aflate față în față, la granița dintre alb și negru.” Riverside Editorial

     Dacă Bariere de fum a fost emoţionantă, în Abis simţi că ajungi la extreme, descoperind iadul. Nu se pot descrie în cuvinte anumite trăiri, practic este imposibil să vezi cum Alina, o fiinţă suavă, deschisă, prietenoasă, dintr-o dată dispare şi apare o necunoscută care nu-şi aminteşte cine este, dar mai ales cine-i prieten şi cine-i duşman. Transformată într-o marionetă, ea este fiinţa care fusese supusă la chinuri teribile ce o marcaseră. Gândurile ei, sinceritatea şi nebunia prin care a trecut este ca un blestem. Exteriorul este acelaşi, dar sufletul îi este negru.

   

O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât…nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Ce se întâmplă cu mine? Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. „Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om.” Cam așa mă simt și eu în ultimul timp… nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.

     Alina trăieşte o dramă, nu ştie cine este şi de ce a fost recuperată, ar vrea să îşi amintească adevărul, dar nu poate. Undeva, i s-a rupt firul, iar realitatea ei se pare că nu este cel adecvat. Este înconjurată de nişte străini care par să o cunoască, au dovezi, dar cum să creadă ce spun cei din Elite când ea ştie altceva. Prinsă într-o capcană este nevoită să lupte, iar Marius îi este alături. Un necunoscut faţă de care se simte atrasă, îl visează, dar nu-l recunoaşte.

Poate am lucrat la un moment dat pentru Elite, dar i-am trădat pentru Al’Qaeda…”

     Marius Stephano trăieşte o contradicţie, o iubeşte pe Alina, a sperat într-o minune, a căutat-o cu disperare şi când a găsit-o s-a simţit din nou…întreg. Suferă, dar ştie că trebuie să o scoată pe Alina din neant, să o aducă la viaţă, să fie din nou ea, altfel ordinul lui Brett este clar: totul sau nimic.

Trebuia s-o ajute să și învingă demonii, nevoia primară de droguri, confuzia și scârba față de propria persoană. Problema era că nu mai aveau decât o singură zi până când agentul Alina trebuia să funcționeze perfect. Dacă nu se întâmpla asta, Brett avea să o condamne la moarte.”

    Numai că planurile de multe ori nu ies aşa cum trebuie, Alina vrea să se răzbune, să elimine duşmanul care a distrus-o şi să se elibereze, numai că riscurile sunt enorme. Chiar şi aşa Marius, dar şi toţi cei care o iubesc din Elite merg până în pânzele albe alături de ea în misiuni.

“Marius o urmări cum se distruge sistematic, ascunzându și temerile și emoțiile tot mai mult pe zi ce trecea. O jelea în taină în fiecare zi, studiind-o cu un fel de fascinație morbidă ce putea fi asemuită cu impulsul oamenilor de a rămâne cu privirea pironită la urmările unui grav accident de circulație.
O să-și găsească singură drumul înapoi, se gândi cu o convingere născută din disperare. Putea încerca s-o ajute în lupta cu demonii ei interiori, dar, într-un final, ea era singura care putea ieși din umbre pentru a păși înapoi în lumină.”

     Singurul care pare să nu se exteriorizeze este Alex, a preferat să lase lucrurile să se vindece de la sine, să îşi găsească drumul prin propriile forţe. Nici nu se implică, dar nici nu îi încurcă, numai că la un moment dat face un gest surprinzător. Se simte vinovat că datorită lui a suferit atâtea, cei opt ani de lipsă, dar şi faptul că a fost considerată o slăbiciune de către duşmani, îl determină să îi ofere Alinei o nouă şansă. Este dispus să renunţe de moment la dragostea ei şi să fie fericită cu Marius. Ce implică gestul său şi ce plan are, va fi o întreagă surpriză.
     Un rol aparte în această serie impresionantă îl au şi câţiva oameni care mi-au adus zâmbetul pe buze Ford, Jason, Roman, Vallis. Poveştile lor poate că nu vor avea ecou, însă prin eforturile depuse de-a lungul sutelor de pagini, au arătat că sunt mai mult decât nişte simple maşini de ucis, sunt oameni, au sentimente şi preţuiesc prietenia. Alina a ştiut să unească pe cei din jur, să fie apreciată, să fie răsfăţată şi a primit înzecit. Dacă mai departe, ea va reuşi să depăşească acel impas care o macină şi să se bucure de libertate, sunt elemente care se vor clarifica din mers. Ar putea să o elibereze sau ar putea să o condamne pentru totdeauna.
      Dacă veţi avea curaj să citiţi această serie, sunt sigură că nu veţi regreta. Veţi avea parte de adrenalină, suspans, spionaj, foarte multă acţiune, realitate, misiuni imposibile, dragoste, prietenie, indecizii, ură, sentimente contradictorii, pasiune şi situaţii limită. A fi agent secret este o adevărată artă, trebuie să te naşti pentru a ajunge la un nivel care să îţi ofere suficiente şanse pentru a trăi. Exişti, dar de fapt nu exişti.
      O felicit pe Monica Ramirez pentru că a avut curaj să se inspire din viaţa unor oameni inediţi şi să scrie într-un mod unic, sigur n-a fost uşor să le transpună, dar talentul său a făcut ca totul să curgă de la sine. Îi mulţumesc pentru răbdarea cu care mi-a răspuns la întrebări de-a lungul acestor luni de incertitudini.

povestea unei crime abominabile

Dulcele sărut al Daliei, de James Ellroy- un roman și mai multe surprize

 Editura Polirom, 2008

Număr de pagini: 453

    James Ellroy este unul dintre prozatorii americani care și-au cucerit o popularitate destul de promptă, cultivând un stil narativ numit de critica literară „telegrafic”, foarte alert, fără divagații și fără fandoseli. Uciderea mamei sale, atunci când el avea zece ani, l-a urmărit, probabil, inclusiv în literatura pe care a scris-o, constând mai ales în romane cu filon mai mult sau mai puțin polițist. Cele mai cunoscute și apreciate sunt romanele circumscrise unui așa-numit „L.A. Quartet”–„The Black Dahlia”(în traducere – „Dulcele sărut al Daliei”), „The Big Nowhere”, „L.A. Confidential” și „White Jazz”. Dintre ecranizările cărților sale, filmul L.A. Confidential, cu Kim Basinger, Russell Crowe și Kevin Spacey este câștigătorul unor foarte importante premii. Romanul de față a fost și el ecranizat, în 2006, în regia lui Brian de Palma, cu Josh Hartnett, Scarlett Johansson și Aaron Eckhart în rolurile principale.

   Mărturisesc că am început cartea cu mari prejudecăți. În primul rând, citarea pe prima copertă a aprecierii făcute de publicația People„O capodoperă”, mi-a stârnit suspiciuni, după principiul „la pomul lăudat…”. Pe de altă parte, titlul m-a făcut să bănuiesc un love story în stil americano-siropos, gen după care nu mă dau în vânt. Iar înaintând în lectură, am fost nevoită să recunosc că m-am înșelat de multe ori și în multe feluri. De aceea, romanul mi-a fost o surpriză. Și, ca să nu parcurgeți același traseu, vă întind o mână de ajutor, încercând să nu vă văduvesc de plăcerea curiozității.

   Așadar: firul roșu al romanului este (de fapt, mie mi s-a părut că doar pare să fie) povestea unei crime abominabile și a investigării ei oficiale și, mai ales, neoficiale. Ca cititor curios și dornic să „citească” și blancurile dintre rânduri, nu povestea polițistă mi s-a părut interesantă, cu toate că aduce niște elemente de mare surpriză și atât de oribile, încât, sincer, m-aș fi lipsit de ele cu bucurie. Ceea ce m-a atras cu adevărat este componenta socială și psihologică a cărții. Parcursul narativ în stil polițist e proiectat pe un fundal social extrem de generos și de interesant.

   Cu ajutorul protagonistului narator, Bucky (Dwight) Bleichert, fost boxer, devenit polițist în LAPD printr-un compromis  de care îi este rușine, cititorului i se oferă imaginea unui Los Angeles imediat postbelic, acțiunea acoperind perioada 1946-1949. Un oraș în reconstrucție, dominat de prejudecăți rasiale și homofobe. O lume văzută prin ochii polițistului, populată de o faună cât se poate de pestriță: drogați și traficanți, prostituate și proxeneți, psihopați, violatori, pungași și criminali, oameni ai străzii, dar și bogați cu un trecut și un prezent foarte în afara legii și a oricărui tip de morală.

  Peste toate acestea, tronează „apărătorii” legii și ai siguranței publice. Mecanismele aparatului polițienesc al locului și al epocii sunt demontate piesă cu piesă, dând la iveală cruzimea patologică a unora dintre polițiști, frustrările și ciudățeniile sexuale ale altora, corupția, pacturile cu infractorii, violența. Relevant este un episod în care, sub pretextul aducerii la ordine a unor grupări de mexicani, polițiștii și cei din Marina Militară dezlănțuie un asemenea măcel colectiv, încât eroul se întreabă sincer care sunt adevărații infractori.

   Dar aspectul cu cele mai grave conotații și consecințe mi s-a părut subordonarea față de factorul politic a unui aparat de apărare a legii (vă sună cumva cunoscut?). Crima oribilă e transformată în rampă de lansare a unor indivizi și în modalitate de manipulare a opiniei publice. Un violator periculos al mai multor tinere de culoare nu mai reprezintă o prioritate în fața uciderii unei tinere albe, căreia presa, de asemenea controlată politic, nu-i divulgă viața mai mult decât promiscuă. Întreg efectivul LAPD e mobilizat în derularea anchetei, pentru a se justifica, în fața opiniei publice, recenta mărire a bugetului alocat Poliției.

   Există, firește, și latura erotică și sentimentală, în absența căreia niciun roman american nu poate fi considerat măcar rezonabil. Ne trezim în fața unui triunghi amoros cât se poate de ciudat. Iubitul „oficial”, Lee Blanchard, și el fost boxer și devenit prietenul cel mai bun al eroului, are o conviețuire castă (dacă puteți crede!) cu Kay, pe care o salvase din mâinile unui individ care o abuza. Kay se îndrăgostește de Bucky, care nu-și materializează sentimentele, din loialitate față de Lee. Dar Lee dispare (la propriu), cuplul Kay – Bucky devine realitate și se transformă într-o căsnicie nefericită din cauza obsesiei lui pentru fata ucisă bestial și, mai ales, din cauza legăturii lui amoroase cu Madeleine Sprague, o tânără foarte bogată și foarte depravată, care seamănă fizic cu fata omorâtă. Până la urmă, Bucky pleacă în căutarea lui Lee și îl găsește într-un context pe care, de dragul suspansului, nu vi-l dezvălui.

  De dragul aceluiași suspans, nu fac nicio referire la semnificația titlului. Și nici la deznodământ, care, deși aduce niște răsturnări de situații la care cu adevărat nu mă așteptasem, mi s-a părut partea slabă a poveștii. Părere subiectivă, evident.

  Cu alte cuvinte, romanul are câte ceva cam pentru orice fel de cititor și pentru preferințe foarte variate. Iar iubitorii genului thriller vor descoperi pasaje care pot satisface și cea mai aprigă sete de senzații tari. Una dintre calitățile care m-au atras cel mai mult este sinceritatea brutală cu care naratorul ridică marginea covorului și îi arată cititorului, chiar cu lupa uneori, fiecare particulă a gunoiului adunat acolo. Într-un real dominat de ipocrizie, această sinceritate, chiar dacă e adesea copleșitoare, mi se pare un semn de sănătate socială.

 

 

Te las să pleci, de Clare Mackintosh

Editura: Trei

Titlul original: I Let You Go

Limba originală: engleză

Traducere de: Liviu Szoke

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 512

   Totul s-a petrecut atât de repede. Oare n-ar fi putut face nimic ca să împiedice dezastrul?
Într-o fracțiune de secundă, existența Jennei Gray se transformă în coșmar. Singura ei speranță de a depăși momentul este să se îndepărteze de tot ce-i este familiar și s-o ia de la capăt.
Cu o nevoie disperată de a se elibera, Jenna se refugiază într-o căsuță uitată de lume pe coastele Țării Galilor, dar continuă să fie bântuită de temerile ei, de durere și de aminti­rile unei nopți cumplite de noiembrie care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
Pas cu pas, Jenna întrezărește o șansă la fericire în viitorul ei. Dar trecutul o ajunge din urmă și consecințele pot fi devastatoare…

“Terifiant, captivant și sensibil, Te las să pleci este un roman scris cu măiestrie, iar intriga e demențială.”

Paula Hawkins, autoarea bestsellerului Fata din tren

“Un debut senzațional… o inten­sitate uimitoare care te prinde și nu-ți mai dă drumul. Răsturnări de situație care-ți taie răsuflarea.“ -Daily Mail

“Extraordinar!” -The Independent

“O carte cum n-ați mai citit.” – S.J. Watson, autorul bestsellerurilor Înainte să adorm și Second Life

“Povestea e foarte convingătoare, mai ales că autoarea a fost ofițer de poliție. Cu un debut atât de bun ca acesta, ce au pierdut forțele de ordine a câștigat literatura polițistă.” – Sunday Mirror

Te las să pleci a înregistrat în 2015 cele mai rapide vânzări pentru un autor debutant. A fost selectat pentru Richard și Judy Book Club și a obținut votul publicului pentru cel mai bun roman în selecția 2015.

Sursa foto şi text: Editura Trei

Unele petreceri se pot termina foarte, foarte rău…thriller psihologic întunecat și plin de suspans.

Într-o pădure întunecată, de Ruth Ware

Editura: Trei

Titlul original: In a Dark, Dark Wood

Limba originală: engleză

Traducere de: Laurenţiu Dulman

Numar pagini: 368

Anul apariţiei: 2016

Cea mai bună carte a anului 2015 în Statele Unite

Unele petreceri se pot termina foarte, foarte rău…

Ceea ce ar fi trebuit să fie un weekend distractiv și liniștit undeva la țară capătă proporții sinistre în acest thriller psihologic întunecat și plin de suspans.

    Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o prietenă pe care n-a mai văzut-o de zece ani o invită să-și petreacă weekendul într-o casă izolată din pădure, Nora acceptă fără prea mare entuziasm. Patruzeci și opt de ore mai târziu, se trezește într-un pat de spital, grav rănită, dar în viață, și convinsă că cineva a murit. Întrebându-se nu „ce s-a întâmplat?”, ci „ce am făcut?”, Nora încearcă să pună cap la cap întâmplările din weekendul care a trecut. Pentru a afla răspunsul la toate întrebările care o copleșesc, trebuie să scoată din nou la iveală acele lucruri despre sine pe care le-ar fi vrut îngropate acolo unde e locul lor: în trecut.

“Pentru cei cărora le-a plăcut Fata din tren și Fata dispărută, Într-o pădure întunecată e lectura perfectă.” – Publishers Weekly

“Citește-o într-o noapte ploioasă – dar cu toate luminile aprinse.” – Kirkus Reviews

“Încearcă doar să ghicești cât de terifiantă poate fi această poveste (pont: FOARTE).” – Marie Claire

“Atmosfera nebuloasă și descoperirile înfiorătoare fac din romanul lui Ruth Ware o lectură obsedantă.” – Entertainment Weekly

“Avertisment: această carte e incendiară.” – The New York Journal of Books

Ruth Ware a crescut în Sussex, pe coasta sudică a Angliei. A avut meserii dintre cele mai diverse: a fost chelneriță, librar, profesoară de engleză și ofițer de presă. Acum locuiește în North London împreună cu familia ei.

Drepturile de ecranizare pentru Într-o pădure întunecată, thrillerul său de debut, au fost achiziționate de New Line Cinema.

“Amnezia, o petrecere a burlăcițelor și alcoolul declanșează tragedia în romanul lui Ruth Ware.” – Campus Circle

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
10

Un thriller psihologic, plin de suspans, care abundă în capcane și întorsături de situație.

Cei care merită să moară, de Peter Swanson

Titlu original: “The Kind Worth Killing”

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Număr de pagini: 320

    Sunt lucruri în viață pe care normele sociale și culturale ne împiedică să le facem. Poate uneori reacționăm din impuls și ca urmare a rănilor sufletești sau chiar a rănilor fizice ne-am dori să rănim la rândul nostru persoana care ne-a provocat durere. Poate chiar ne-am dori să o ștergem de pe fața Pământului. Totuși, societatea ne oprește să facem aceste greșeli care ne-ar putea marca pe viață. Dar ce s-ar întâmpla dacă cineva ne-ar spune că persoanele care ne rănesc merită să-și găsească sfârșitul pentru ce ne-au făcut? Dacă cineva ne-ar oferi acel argument care ne-ar convinge că decizia de a omorî o persoană rea are circumstanțe atenuante? Răspunsurile acestor întrebări ne sunt conturate în romanul lui Peter Swanson, „Cei care merită să moară”, un thriller psihologic pe care îl veți citi pe nerăsuflate.

   Un zbor de noapte de la Londra la Boston aduce împreună doi străini, iar această întâlnire constituie începutul unui plan care va schimba viața amândurora. Ted Severson o întâlnește pe Lily Kintner în barul aeroportului și după câteva pahare de martini ajunge să-și verse amarul cu privire la soția adulteră. Se pare că relația dintre el și soția sa, Miranda, a fost doar un miraj. În ciuda faptului că încă de la început nu păreau potriviți: el, un tânăr putred de bogat, dar extrem de timid, iar ea o femeie provocatoare și cu un spirit liber, Ted a crezut în relația lor până când și-a văzut nevasta făcând dragoste cu constructorul casei lor, Brad Daggett. Această descoperire i-a provocat multă durere, realizând că femeia de lângă el s-a căsătorit doar din interes. Acest lucru l-a determinat să-i dezvăluie lui Lily, în glumă, că ar vrea să o omoare pe Miranda. Reacția partenerei de pahar este una cât se poate de neașteptată. Ca urmare a celor auzite, concluzionează că o femeie infidelă și mincinoasă, care nu i-a provocat decât durere soțului ei, merită să moară.

„Chiar ai face lumii un serviciu. […] Așa cum am mai spus, toată lumea o să moară în cele din urmă. Dacă ți-ai omorî soția, nu i-ai face decât ceea ce oricum s-ar întâmpla. Și ai salva alți oameni de ea. E un personaj negativ. Face lumea mai rea. Iar ceea ce ți-a făcut ție e mai rău ca moartea. Toată lumea moare, dar nu toată lumea trebuie să vadă persoana iubită cu altcineva. Ea a lovit prima.”

   Răspunsul lui Lily îi oferă lui Ted acel argument de care are nevoie pentru a nu se simți vinovat de luarea unei vieți, ci de a se simți chiar împlinit că în felul acesta face un serviciu lumii. Astfel, cei doi decid să pună la cale crima în cele mai mici detalii, dar cele câteva întâlniri îi fac în același timp să se apropie tot mai mult unul de celălalt și să se înfiripe sentimente. Ted este de-a dreptul fermecat de tânăra cu părul de foc și pistrui, dar ceea ce nu știe el la început este faptul că Lily nu se află la prima sa crimă, iar experiența ei își are rădăcinile adânc înfipte în trecut. Viața tânărului milionar înșelat de soție pare să reintre pe un făgaș normal în urma întâlnirii neașteptate din barul aeroportului, crima constituind soluția tuturor problemelor sale și în același timp, șansa de a începe o nouă relație. Însă întregul plan este dat complet peste cap când Ted este ucis în propria casă. Aparent nu există urme de intrare forțată, deci victima își cunoștea atacatorul. Ca urmare, poliția începe o anchetă, condusă de detectivul Henry Kimball, care nu pare să creadă prima ipoteză și anume că este vorba de un jaf, ci se străduiește să pună cap la cap toate detaliile pentru a identifica ucigașul. Va continua Lily de una singură planul conceput împreună cu Ted pentru a-i oferi astfel un omagiu? În ce măsură este implicată Miranda în această crimă? Va reuși detectivul Kimball să descurce ițele suspectei crime? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care vă vor intriga și vă vor ține conectați la poveste până îi veți descoperi deznodământul.

    Peter Swanson și-a construit romanul de așa natură încât să ne facă să înțelegem perspectiva fiecărui personaj marcant al poveștii, să le cunoaștem trecutul, să simțim sentimentele ce îi determină să ia anumite decizii și să descoperim argumentele prin care își motivează acțiunile întreprinse. Astfel, ne permite să luăm contact mai bine pe rând cu Ted, Lily, Miranda și Kimball, provocându-ne să vedem întreaga acțiune prin ochii fiecăruia. Miranda Severson este genul acela de femeie frumoasă, un fel de femme fatale, după care toți bărbații își întorc capetele atunci când își face apariția într-o încăpere. Dar frumusețea nu reușește să-i mascheze caracterul. Este un fel de măr roșu și frumos pe dinafară, dar mâncat de viermi pe dinăuntru. Miranda este o mincinoasă oportunistă și infidelă, destul de abilă încât să sucească mințile bărbaților, determinându-i să-i facă pe plac. S-a căsătorit din interes, nu și-a iubit niciodată soțul, iar tot ceea ce a urmărit a fost să găsească o modalitate prin care să pună mâna pe averea sa.

  Ted, pe de altă parte, este genul acela de bărbat sincer și stângaci, care ar face orice pentru persoana iubită. În ciuda faptului că a reușit să găsească rapid rețeta succesului în afaceri, fapt ce i-a adus destui bani încât să aibă posibilitatea chiar să renunțe să muncească, pe plan sentimental lucrurile nu s-au dovedit a fi la fel de roz. Incapacitatea de a citi oamenii din jurul său îl determină să intre într-o căsătorie sortită eșecului, ce îi aduce în final moartea. Detectivul Kimball se dovedește a fi un polițist perseverent și deștept, care nu se lasă păcălit de aparențe și face tot posibilul să-și ducă ancheta la bun sfârșit. Este pasionat de poezie și în timpul liber scrie limerick-uri (poezioare de cinci versuri, umoristice, absurde și chiar puțin obscene) pentru a-și pune ordine în gânduri. Totuși, uneori această pasiune este cauzatoare de probleme. Nu în utimul rând, cel mai complex personaj al romanului este Lily Kintner. Fiica unui scriitor celebru, David Kintner, tânăra roșcată, cu ochi verzi și pistrui și-a dat seama destul de repede că nu e ca toți ceilalți, că este specială. În adolescență își petrecea timpul citind și relaxându-se în casa părinților. Însă totul se schimbă atunci când săvârșește prima crimă, omorând un motan pentru că îi hărțuia pisica. Acesta este momentul ce produce declicul în mintea lui Lily. Din acest punct, tânăra realizează că nu este chiar neajutorată și ajunge să considere că modalitatea prin care îi poate opri pe oameni din a-i face rău este crima. Astfel, până să-l întâlnească pe Ted, ajunge să aibă la activ două crime. Detașarea, lipsa de scrupule și ușurința cu care decide dacă un om merită sau nu să mai trăiască sunt de-a dreptul șocante.

   Realizăm în acest fel că Lily este o psihopată care crede că face un bine lumii, curățând-o de acele elemente care o pângăresc. Consideră că orice ar fi trebuie să supraviețuiești, iar singurul mod prin care poți să faci asta, este să te dovedești mai puternic decât celălalt. Dar personalitatea sa și trecutul întunecat o condamnă în același timp la singurătate, aspect ce pare să-i macine viața.

„O specie rară de animal, așa îmi spusese odată tata, și exact așa mă simțeam. Pe deplin vie și pe deplin singură. Singurul meu tovarăș în acel moment era eul meu mai tânăr, cel care îl împinsese pe Chet în acea fântână. Mi-am închipuit că ea, tânăra Lily, era acolo cu mine. Ne-am privit în ochi, fără să fie nevoie să ne vorbim. Înțelegeam amândouă că supraviețuirea era totul. Era sensul vieții. Și să pui capăt unei alte vieți era, în multe feluri, cea mai grozavă expresie a ceea ce însemna să fii viu.”

   Mi-a plăcut cartea, chiar foarte mult, pentru că e genul acela de roman care te ține conectat tot timpul la universul construit și la personajele care îl populează. Te intrigă, te amuză, te captivează și te face să treci într-un ritm alert de la o stare la alta. În același timp, pare să îți ofere șansa să vezi cum ar arăta lumea dacă anumite norme ar fi schimbate, dacă unii oameni s-ar dovedi la fel de abili ca protagoniștii. Totuși, există și un aspect care nu mi-a plăcut deoarece nu mi s-a părut credibil. Parcă relația dintre Ted și Lily s-a înfiripat prea repede, adică el a acceptat mult prea ușor posibilitatea ca noua sa cunoștință să fie o criminală cu experiență, care este dispusă să-l ajute să-și omoare soția. Chiar dacă femeia nu-i spune direct că nu este prima dată când trebuie să ia viața unui om, prin faptul că atunci când este întrebată invocă Al Cincilea Amendament, cel care definește dreptul unei persoane de a nu răspunde la o întrebare deoarece răspunsul o poate incrimina, se desconspiră. Fiind pe deplin conștient de acest aspect, Ted nu pare să manifeste niciun fel de teamă față de ea.

   Așadar, „Cei care merită să moară” este un thriller psihologic, plin de suspans, care abundă în capcane și întorsături de situație. Este un roman în care criminalii și victimele își schimbă rapid poziția, fapt ce vă va ține cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii. Cu siguranță nu îl veți putea lăsa din mână până nu îl veți da gata.

editura-literaCartea Cei care merită să moară de Peter Swanson  fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

 

 Neliniştea verii, de Quentin Bates

Titlul original: Summerchil

Traducerea:  Lucia Verona și Bogdan Hrib

Editura: Tritonic

Colecția:  Mystery& Thriller

Categoria: Roman străin, Mystery, Thriller

Nr. de pagini: 166

Anul apariției: 2016

    Îmi plac mult cărțile de la editura Tritonic. Pentru că sunt relaxarea mea de după sau înainte de lectura unui roman care mă poate solicita psihic. Îmi plac pentru că mă țin captivă într-o lume plină de mister, o lume încurcată de probleme, de misiuni dificile, o lume colorată, o lume ce oferă un stop de adrenalină. Îmi plac pentru că mă atrag foarte ușor, încă de la primele pagini, în mrejele unui labirint întortocheat, ce nu prea lasă loc de plictiseală.

   Neliniștea verii, de Quentin Bates promite a fi o poveste pe care nu o poți lăsa din mană. Promite să te poarte pe potecile misterioase ale unei crime nedorite, dar prin intermediul căreia toată banalitatea cărții dispare. Sau cam ar trebui să facă asta. Te întrebi dacă reușește? Eu am fost convinsă că așa va fi, dar… ceva a lipsit din povestea asta. Ceva sare, piper și mister. Ceea ce se dorea a fi un mister islandez, s-a dovedit a fi o poveste din care a lipsit ingredientul principal.

  O să ți să pară ciudat, dar totul a fost foarte clar, nimic dubios, nimic wow. Nici măcar o secundă în care să mă întreb: ”Frate, ce e cu povestea asta? Oare pe unde mă poartă” Traiectoria a fost aceeași, de la un capăt la altul. Nu s-a schimbat nimic, ba chiar a fost destul de previzibil până și finalul.

   Mint, căci la final m-am așteptat ca poliția să prindă criminalul. Dar totul a fost cam pe dos. Finalul nu l-am prevestit deloc. În rest, totul mi s-a părut clar, liniștit și…ca la carte – pentru făptaș și pentru poliția ce trebuia să-l prindă.

  Nu vreau să trăiești cu senzația că Neliniștea verii este un roman rău sau altele asemenea, ci vreau să reții ideea că:

Un roman cumințel tare, care nu prea a reușit să mă surprindă atât de mult pe cât mă așteptam să o facă.

    Totul începe cu personajul principal, un dulgher priceput, care reușește să impresioneze prin rapiditatea cu care își duce la finalizare toate proiectele în care se angajează. Aflăm că e un bărbat divorțat, certat cu fosta soție, căreia îi datorează bani. Singurătatea și-o ascunde în muncă, dar și în patul unei alte femei – care-l cam neglijează.

   Este acesta un început bun pentru un mystery? Este, crede-mă! Mintea mea țesea deja o poveste. Era foarte activă și jucăușă (mintea) și deja mă pregătea pentru momentul în care toată cartea urma să facă ”Boom”. Cartea a explodat doar în mintea mea, în realitate….. Lucrurile au stat cu totul altfel. Puțin diferit decât îmi imaginam eu.

În cele peste 160 de pagini a fost și ceva savoare și adrenalină, dar nu suficientă, după umila mea părere.

  La viața anosta a protagonistului s-a adăugat ceva sare, ca să aibă puțin gust de crimă mystery-polițist. Tipul intră într-o combinație ciudățică, acceptă să dea la gata un showroom, dar toată povestea care i se servește despre lucrarea pe care trebuie să o finalizeze este cusută rău cu ață albă- de proastă calitate. Cu toate astea, se trece mai departe, se pun întrebări fără răspuns și nici munca nu este plătită.

Cam ce crezi că face personajul nostru? Face, tace și dă înainte fără să mai ceară nimic. E cam naiv, aș zice.

V-am zis deja că omulețul era dator fostei soții. Nu la ea, ci față de copiii lor, dar nu mai apucă să îi dea bani, căci toată viața lui se schimbă.

Când teama devine propria umbră, când frica intră în sânge, fugi cât mai departe!

    Asta face și el, căci și-a cam dat foc la valiză. Săracul de el nu a vrut, dar cam asta a reușit să obțină. Din frică și din dorința de a scăpa de un munte de om. A reușit să scape de el, dar din acel moment trebuia să facă totul ca să scape de poliție, de oamenii care, mai devreme sau mai târziu, au dau de numele lui, l-au căutat. Dar oare l-au prins?

  Or să reușească oamenii legii să-l aducă pentru a înțelege de ce a ucis un om? Sau, dimpotrivă, va reuși el să fugă de tot și toate dovezile ce-l numesc pe el drept vinovat. Este vinovat, dacă crima s-a produs dintr-un accident? Este vinovat dacă el doar s-a apărat de cel care voia să-l pedepsească?

   După cum cred că ți-ai dat deja seama, Neliniștea verii nu a fost atât de wow pentru mine, dar poate fi super wow pentru oricare alt cititor, căci tot are ceva cu care te poate încânta sau îți poate trezi curiozitatea.

De ce nu m-a impresionat așa cum mă așteptam?

   Îți dau un singur motiv: cartea mi se pare neterminată, incompletă pe alocuri. Adică la faimosul showroom erau multe dedesubturi care trebuiau, zic eu, elucidate sau amintite.  Criminalul, a luat cu el o a șaptea cheie de la hala construită. E o cheie care putea fi folosită de autor în scopul alimentării poveștii cu și mai mult mister și adrenalină. Finalul? Ei.. finalul e..ciudat. Mi-a dat senzația că romanul e neterminat.

  Da, o carte ce promitea. O carte bună, dar care putea fi foarte bună. O carte cu un subiect ce putea fi lungit, explorat, dus mult mai departe decât a fost dus. Păcat.

   Îți lansez o provocare: citește cartea. Apoi lasă-mi aici un comentariu și spune-mi ce părere ai, dacă ți-a plăcut și care a fost, este și rămâne ideea ta? Cu ce senzație ai trăit lectura și care este senzația ta, per ansamblu despre romanul Neliniștea verii de Quentin Bates.

Abia aștept să dezbatem subiectul și tot ce ține de acest mister islandez.

Lectură plăcută!Editura Tritonic

Cartea Neliniştea verii, de Quentin Bates a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Creatorul serialului FARGO – Noah Hawley vine la Nemira cu thrillerul ”Înainte de cădere”

    Noah Hawley, creatorul serialului multipremiat Fargo este publicat în România de editura Nemira cu thrillerul Înainte de cădere, carte devenită bestseller New York Times și ale cărei drepturi de ecranizare au fost achiziționate de Sony Pictures, autorul însuși urmând să scrie scenariul.

    Într-o seară cețoasă de vară, unsprezece oameni se îmbarcă într-un avion cu destinația New York. Peste șaisprezece minute, se întâmplă catastrofa: aeronava se prăbușește în ocean. Singurii supraviețuitori sunt un pictor și un băiețel de patru ani, dintr-o familie de bogătași.

    Înainte de cădere plonjează în viețile pasagerilor dispăruți. Coincidențe ciudate indică o conspirație. A fost voia destinului să dispară atâția oameni influenți sau a fost o mână criminală? Autoritățile vor să afle adevărul, iar cei care au supraviețuit devin protagoniștii unei relații de o mare fragilitate, într-un roman uimitor, care vorbește despre soartă și mai ales despre legăturile dintre oameni.

    „Înainte de cădere este, pe de o parte, un thriller complex și palpitant. Pe de altă parte, este o explorare a condiției umane, o meditație despre latura întunecată a celebrității, artă, puterea speranței și pericolul pe care-l reprezintă media, în lipsa verificărilor.“ The New York Times Review of Books

     Fragment:

    Se ridică la suprafaţă urlând. E noapte. Apa sărată îi arde ochii. Căldura îi pârjoleşte plămânii. Nu se vede luna, ci doar lumina ei difuză prin ceaţa compactă. Crestele valurilor sunt negre. În jurul lui, flăcări de un portocaliu sinistru biciuie apa. A luat foc oceanul, îşi spune el, dând instinctiv din picioare. Şi imediat, după o clipă de şoc şi derută: S-a prăbuşit avionul. Toate gândurile astea trec prin capul lui Scott, însă nu sunt exprimate în cuvinte. Mintea îi este plină de imagini şi zgomote haotice. Un picaj neaşteptat. Duhoarea înspăimântătoare a metalului topit. Urlete. O femeie căreia îi curge sânge din cap. Pe piele îi lucesc cioburi de sticlă. Şi toate obiectele nefixate bine au plutit prin aer o clipă nesfârşită atunci când timpul parcă a stat în loc. O sticlă de vin. Poşeta unei femei. Telefonul unei fetiţe. Farfurii cu mâncare rotindu-se foarte încet în aer, cu antreurile încă pe ele. Şi apoi scrâşnetul de metal pe metal. Tonoul. Şi lumea lui Scott s-a făcut fărâme.

   Noah Hawley, scriitor, scenarist, producător de film și de televiziune, s-a născut în 1967 la New York, unde și-a și petrecut copilăria. A studiat științe politice la Sarah Lawrence College și a lucrat pentru Legal Aid Society. S-a mutat apoi la San Francisco, unde a lucrat în IT. A debutat în volum cu A Conspiracy of Tall Men (1998). A publicat apoi Other People’s Weddings (2004), The Punch (2008),The Good Father (2012). Este creatorul serialului de televiziune Fargo (2014), care s-a bucurat de un real success și a câștigat numeroase premii.

%d bloggers like this: