Carti Young Adult

,,Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

        Iubire periculoasă. Volum 1-Obsesie, de Georgiana Sandu-recenzie

 Editura: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Număr de pagini: 522

Data apariţiei: iulie 2016

Gen: young adult, romance

Cotatie Goodreads : 4,57

Nota mea: 10 +

 Seria Iubire periculoasă: 1. Obsesie; 2. Cercul Vieţii; 3. Duşmani De Sânge; 4. Colaps; 5. Jocul; 6. Dominaţie; 7. Vendetta

   Lumea lui Kath se sfarămă atunci când parinţii ei divorţează, durerea îi rupe aripile, lasând-o să cadă în cele mai întunecate capcane ale existenţei. Începe să se drogheze, punându-și viaţa în pericol… Atunci când tatal ei o mută forţat în Seattle, aduce şi mai multă durere în sufletul distrus al fiicei sale. O nouă familie apare din umbră… îngerul sălbatic are nevoie de un înger păzitor, dar primeşte un demon. Harris reprezintă tot ceea ce o femeie poate iubi nebuneşte şi tot ceea ce o poate ucide. Cu un trecut tenebros şi prea multe secrete în prezent, devine un protector ce nu îi păzeşte trupul şi sufletul frumoasei Katherine, ci le devorează în cel mai pasional mod cu putinţă, iar iubirea lui o aduce mai aproape de moarte decât a fost vreodată.

   „Iubire periculoasă” a cunoscut succesul pentru prima oară pe platforma online wattpad, fiind de asemenea, prima carte din România ce a atins pragul de un milion de lecturi, devenind imediat un fenomen. Încă ocupă primul loc.

   Înainte să mă apuc să citesc cartea “Iubire periculoasă. Obsesie”, mi-am propus să nu țin cont de faptul că acest volum de debut a primit titlul de bestseller al anului 2016, că Georgiana Sandu este una dintre cele mai iubite autoare de pe platforma wattpad sau că mă cucerise cu romanul “Prefă-te că mă iubești” (o poveste scrisă impecabil). Nu voiam să mă las influențată de toate aceste lucruri, ci să pornesc de la zero, fără să am mari așteptări. În schimb, mi-a fost teamă că nu va reuși să-mi atingă sufletul, că nu va avea același impact ca “Prefă-te că mă iubești”. Dar în scurt timp, mi-am dat seama că nu aveam de ce să mă tem atât de mult. Adevărul este că nici nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multe răsturnări de situație, scene fierbinți, replici amuzante, momente emoționante.

   Ce se întâmplă în “Iubire periculoasă. Obsesie”, depășește nebunia din seria Beautiful de Jamie McGuire, erotismul e mai ceva ca în cărțile din cadrul colecției Eroscop, iar atmosfera e parcă desprinsă din “ The Fast and The Furios”. Este o combinație sofisticată de senzualitate și adrenalină. Pasiune și suspans. Iubire și ură. Și foarte, foarte, foarte multe emoții

    Nu știu în ce gen să o încadrez – romance, young adult, romantic suspense, important e că  “Obsesie” a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine. Cred că este cea mai surprinzătoare carte pe care am citit-o în ultima perioadă. Povestea este superb construită, intriga este bine închegată, scenele se succed cu repeziciune, cu personaje credibile, inteligente, puternice, dornice să-și depășească limitele.

  Și dacă tot am adus vorba de personaje, trebuie să vă mărturisesc că la început îmi făcusem o impresie greșită despre Harris Stone. Mă gândeam la tot ce este mai rău despre Demonul de care toți se tem. Este periculos, violent, dur, întunecat, nemilos, probabil fiind capabil să omoare fără resentimente și deloc romantic. Are un comportament agresiv, fiind ușor de enervat și greu de calmat. La proasta lui reputație, se mai adăuga și câteva plăceri vinovate: participa la cursele ilegale de mașini, se droga și își marca iubitele ca pe niște animale (le tatua pe gât cu litera S). Însă, în ciuda acestor defecte și năravuri, am rămas plăcut surprinsă de modul în care se comportă cu Kath. Nicicând nu aș fi crezut că un tânăr cunoscut pentru comportamentul său agresiv, sălbatic și posesiv, se poate purta atât de blând și tandru.

“Cu greu își afișează adevăratul paradis pe care îl deține înăuntrul său, dar atunci când o face, nu poți să nu rămâi fascinată de el. “

  De fapt, multe lucruri nu am reușit să le înțeleg, dar în momentul în care am citit capitolul “Lacrimile Demonului”, în care el povestește câte ceva despre trecutul său, abia atunci am reușit să îl văd  pe adevăratul Harris Stone. Am fost șocată când am aflat ceea ce i s-a întâmplat mamei lui, că el s-a născut în urma unui viol, că a fost un copil al străzii. Însă, cel mai mult m-a impresionat modul în care vorbește despre mama lui, despre lecțiile de viață oferite de ea, despre nevoia de dragoste…

“Mama mea spune mereu că atunci când ești înconjurat de șerpi, transformă-te într-un uliu … Șerpii există în viața oricărui om, sunt dușmanii. Dar tu poți să alegi dacă o să fii șoarecele sau vulturul.… Un dușman e o continuă amenințare. Dacă nu poți scăpa de el, asigură-te că nu uiți de existența lui, e o parte din tine.”

,,Obișnuia să îmi spună că totul are un început și un sfârșit. Întotdeauna trebuie să fii conștient de asta. Când treci printr-o perioadă grea, trebuie să aștepți și să speri că va lua sfârșit și vei fi fericit  într-o zi. La fel și invers, când ești fericit și împlinit, nu uita că asta se va termina într-un sfârșit. Trebuie să știi să aștepți, să îți trăiești viața și să știi să te oprești atunci când ajungi prea departe.“

   Când avea 12 ani, mama lui s-a îmbolnăvit de leucemie și doi ani mai târziu a pierdut-o de tot și de atunci viața i s-a schimbat complet. La 14 ani a fost trimis la orfelinat, dar a fugit de acolo pentru că locul acela era un iad. A preferat să stea pe străzi și să caute de mâncare prin tomberoane. A trăit ca un aurolac o perioadă și cum nu-i plăcea să cerșească, a început să fure. Întotdeauna a fost atras de mașini și atunci când a descoperit pista misteriosului Carter, viața lui a luat o altă turnură.

   În ceea ce o privește pe Katherine Wrise, pot spune că nu am prea plăcut-o de la început și nu am fost de acord cu ceea ce a făcut, dar i-am înțeles perfect motivele. Puțin câte puțin, am ajuns să-i apreciez caracterul puternic, rebel, impulsiv și i-am admirat îndrăzneala și curajul.

   Kath nu a a fost niciodată copilul cuminte și foarte studios, însă era o adolescentă normală, cu apucături specifice vârstei sale. După divorțul părinților, viața ei a trecut la cu totul alt nivel de rebeliune. Drogurile și băutura și-au făcut loc în ea. A devenit dură, agresivă, incontrolabilă și sălbatică. Dar în spatele tuturor acestor schimbări explozive, se ascunde un suflet distrus. S-a depărtat de prietenii ei și a intrat într-un alt anturaj.  Și poate că ar fi continuat cu acest stil de viată desfrânat și periculos, dacă tatăl ei  nu s-ar fi hotărât să o depărteze până când lucrurile nu scăpau complet de sub control. A scos-o din arest după o tentativă de jefuire a unui fast-food, mai mult moartă decât vie din cauza supradozei,  apoi a luat decizia de a se muta împreună într-un nou oraş.

 “Ce se poate întâmpla cu un copil atunci când își pierde modelul în viață? Când e dezamăgit de cea lângă care a crescut, călcându-i pe urme? Când e abandonat de propria mamă în favoarea banilor și a unei vieți liniștite? Nimic bun. 

 Și acest “nimic bun” era tot ce aveam nevoie. Un întuneric în care am căzut după plecarea ei, dar mă ajută să supraviețuiesc. Să nu mai știi ce se întâmpla cu tine, era cel mai bun mod să treci peste. Asta până când tata m-a smuls din întunericul meu, încercând să mă scoată la lumină. Lumina care e acum strălucitorul Seattle, ce nu îmi va fi nimic altceva decât mormânt.”

   Din prima zi de liceu, Kath reușește să se împrietenească cu simpaticii ei colegi, Candice, Kristen, Chris, Zac, însă are și “nefericirea” să asiste la momentul în care își fac apariția în curtea școlii vedetele liceului, gașca pe care nimeni nu îndrăznește să o deranjeze, cei care se cred grozavi pentru că participă la curse ilegale de maşini și își fac veacul prin garaje părăginite unde se îndoapă cu droguri. Iar acum și-au făcut o intrare în glorie, cu mașinile lor tunate, reușind s-o impresioneze pe eroina noastră. Și nu doar mașinile au lăsat-o gură cască, ci și liderul găștii, Harris Stone (Demonul).

 “Era posibil să îmi rămână aerul în gât? Pentru că asta mi se întâmplă acum și l-am verificat tușind ușor să mă asigur că nu înghițisem vreo muscă. Băiatul veni în fața celorlalți, proptindu-și piciorul pe marginea capotei joase … Ochii mei au analizat imediat sculptura perfectă a corpului său; mușchii erau atât de bine definiți și masivi prin tricoul negru, mulat pe corpul înalt, încât erau mai evidenți decât dacă ar fi fost dezbrăcat. Brațele îi erau acoperite de tatuaje, oferindu-i o alură periculoasă și matură.” 

   În mod cu totul surprinzător, Kath reușește să-i capteze atenția lui Harris și se știe ce se întâmplă dacă  cel mai sexy băiat din liceu i se pune pata pe o fată. Acest demon sălbatic, împătimit al pericolului, îi va da viața peste cap, îi va devora sufletul și o va face să simtă ce înseamnă pasiunea, senzualitatea, iubirea periculoasă.

“A stat câteva secunde privind în gol, apoi și-a întors fulgerător atenția spre mine. Contactul cu privirea lui m-a electrocutat. M-a electrocutat cu adevărat și eram sigură că cel puțin firele de păr de pe mâini mi s-au ridicat.

 Nu mă așteptam la asta, nu trebuia să mă observe, eu eram cea invizibilă.

Dar ochii lui mi-au dovedit că mă văd foarte bine și mi s-a oprit aerul în gât, din nou, nefiind capabilă să mai mișc vreun mușchi. Voiam disperată să întorc capul, dar eram înțepenită de privirea lui hipnotizantă. Ochii lui îmi puteau provoca o implozie.”

 “Privirea sa îmi aduce aminte de ochii prădătorului privindu-și prada, sau mai bine zis, privirea  demonului analizând sufletul neajutorat chiar înainte de a-l devora.”

 

   Atracția dintre  ei este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu celălalt. Însă această atracție nu trece neobservată de cei din jur, iar de aici vor pleca o serie întreagă de probleme. Din prima clipă, atrage antipatia lui Amber, iubita lui Harris, apoi ajunge să fie acostată de Joshua, fiind la un pas să fie răpită. Iar atunci când i se propune să facă parte din echipa de majorete, unde Amber este șefa lor, un mare necaz o paște. Încă de la primul antrenament, o pune să stea în vârful piramidei și vă dați seama și singuri ce se întâmplă mai departe.

“Picioarele mi-au cedat și am închis ochii când am simțit aerul rece trecând pe lângă mine. Cădeam. Țipetele altor persoane au explodat în jurul meu. Așteptam terifiată lovitura puternică cu pământul, care avea să mă lase cu sechele, dar nu a mai venit. În schimb am simțit două menghine puternice care mă prind în ultima secundă, strângându-se apoi mai tare în jurul meu .”

   Și de această dată, Harris a fost cel care i-a sărit în ajutor, dar când își va da seama că ea se află în sevraj, în loc să o ducă  la un cabinet medical, preferă să o ducă la locuința pe care o împarte cu restul găștii și îi va administra un drog, lucru care o va enerva profund pe Kath.

   Abia de acum înainte încep adevăratele necazuri pentru ea. Amber și-a propus să o distrugă cu orice preț, Joshua continuă să-i facă probleme, tatăl ei a început o relație cu o altă femeie, care se dovedește a fi prima lui soție. O serie întregă de secrete ies la iveală, iar Kath va fi devastată când va afla adevărul despre mama ei, despre trecutul părinților săi, despre legătura care există între ea și Amber.

“- Măcar tu nu ai trăit o minciună. Ai avut un singur părinte, dar care te-a iubit și nu ți-a ascuns adevărul despre cine ești. Ce rost a avut pentru mine să îi am pe amândoi? Ca să aflu acum că tot ce a reprezentat familia mea a fost o greșeală? Că eu am fost o greșeală. Că mama mea este mai perfidă decât am crezut, iar tata un mincinos.”

   Harris continuă să stea prin preajma ei, însă Kath nu are de gând să fie noua lui jucărie sexuală, refuză să-i pice în plasă, așa cum au făcut celelalte fete, așa că încearcă să i se împotrivească, iar asta trezește furia tânărului. În plus, Kristen și V. au avut grijă să îi atragă atenția că trebuie să păstreze distanța oricât de mult ar fi atrasă fizic de el sau cel puțin să fie atentă ce face,  pentru că numai lucruri rele se întâmplă cu fetele pe care Demonul punea ochii. El nu-și alegea decât virgine, pe care le tatua pe gât cu litera S, ca toți să știe că fata e a lui și să nu se apropie de ea. Niciodată nu se cupla cu o fată care a fost a altuia. Și mai ales dacă nu mai e virgină. El vrea să fie primul și se pare că și ultimul, deoarece niciun băiat nu se mai apropie de o tipă care are S-ul pe gât, chiar dacă Harris a părăsit-o deja.

“- Știe ce face, o să îți sucească mințile într-un fel pe care nici nu ți-l imaginezi. O să îți pună lumea la picioare și apoi o să ți le tăie când nici nu îți dai seama. Nu ești prima. Acum tu ești prioritatea lui, dar mai încolo va apărea alta și vei rămâne exact ca Amber. Nu e tipul de băiat care să se culce cu toate fetele și să schimbe câte una în fiecare noapte. Dar ce le face celor pe care le alege, e chiar mai rău decât asta. Pentru că ele speră la iubirea lui și sunt sfârșiate când își dau sema că nu o vor avea niciodată. Stone e demonul perfect.”

“- Harris e un tip periculos, Kath, și nu pentru că este capabil să omoare pe oricine cu mâinile goale, și fără sentimente. O să vină momente când o să te roage anumite lucruri, lucruri care o să ți se pară ciudate, dar să-l asculți, pentru binele tău. Este deja obsedat de tine și tu de el ca să mai puneți punct chestiei ăsteia. Deci, să fii atentă ce să o faci de acum încolo.”

 “Harris chiar era un demon, un demon fără control capabil oricând să ucidă fără rețineri.”

   Însă Harris se dovedește a fi altfel decât crezuse inițial Kath, iar de aici surprizele se țin lanț. Având în vedere că autoarea a preferat să scrie povestea doar din perspectiva lui Kath, nu putem ști ce este în mintea lui. Sentimentele pe care le nutrește pentru ea, îl determină să îi spună doar o mică parte din secrete.

Știu ce ți s-a spus despre mine și ce impresie ți-au format toate astea. Nu o să neg nimic din ce ai aflat, cam tot e se vorbește despre mine e adevărat. Și nu o să îți promit că sunt altfel acum pentru că  tu ești diferită, asta te-ar putea convinge mai tare ca sunt un prefăcut. Dar o să îți demonstrez în timp ca acel ceva enervant, straniu, dar plăcut, pe care îl simt pentru tine, e cu adevărat diferit.”

   În ciuda sentimentelor pe care le împărtășesc, Harris refuză să depășească pragul preludiului pentru că vrea să îi ofere șansa de a avea mai multă încredere în el. Ar vrea să-i ofere mai mult, dar nu poate. Deocamdată. Pentru că s-ar putea ca atunci când îi va afla toate secretele, să nu mai rămână cu el. După ce “secțiunea secretelor” va dispărea. Oare așa o fi? Demonul și Îngerul sălbatic vor reuși să depășească toate obstacolele? Rămâne de văzut.

   Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle prea multe amănunte, să NU  le citească.

“Oricare ar fi dușmanii lui Harris, par să fie o amenințare serioasă dacă și-a tatuat semnificația lor pe piele. L-am subestimat la început, crezând că le-a făcut doar pentru a arăta bine, le-a făcut din același motiv ca mine: sentimente. 

Fiecare tatuaj are o semnificație pentru cel care și-l face. Un sentiment, o durere, o bucurie, o plăcere… ceva ce îl reprezintă într-un fel sau altul.“

“Mi-a prins mâna ducând-o ușor spre pieptul său și lipindu-mi palma în dreptul inimii.

– O simți? Nu ai idee de cât timp nu a mai bătut așa. A fost moartă până la tine, Katherine … Niciodată să nu plângi din cauza mea. Nici măcar de fericire. Nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi, rosti aproape speriat, ștergându-mi lacrima din colțul ochiului cu vârful degetului.”

“Nu mai pot nega că mă îndrăgostesc nebunește de el și știu că dacă el m-ar dezamăgi acum, așa cum au făcut toți cei pe care îi iubeam, aș fi distrusă complet. Cu el totul se schimbă, devine ușor oxigenul meu și lucrurile nu mai par atât de complicate atunci când el e lângă mine.… Apariția lui în viața mea poate era o minune sau un blestem. Rămânea de văzut.”

“- Ești umbrită de dușmănie și crezi că ai pierdut totul, că nu ai avut niciodată nimic. Că ai fost o greșeală. Nu, Katherine. Eu sunt o greșeală. Un blestem.… Nu aștepta să pierzi cu adevărat totul ca să realizezi cât de dură și rece poate fi viața cu adevărat. Poate că nu ai totul, dar încă mai ai multe.”

“- Inima asta nu a mai bătut de mult cu un scop. De când a murit mama, am fost o umbră pe pământ. Fără un scop anume, doar să se distrugă pe sine și pe alții. Fără să simtă sau să mai iubească. Până la tine.”

“Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

“- Te iubesc, Katherne, și tu nu ai nicio idee ce înseamnă dragostea pentru mine. Gândește-te la o floare în mijlocul unei păduri. Înconjurată de frumusețe și de tot ce are nevoie ca să trăiască cât mai bine. Dar singură, singură între copaci mari care o admiră, dar nu o înțeleg. Una de-a lor, dar atât de diferită de ei. Toți cred că are nevoie de altă floare lângă ea, care să îi țină companie, să fie la fel ca ea. Dar nu are nevoie de cineva asemănător cu ea, are nevoie de cineva care să o înțeleagă, să o facă să radieze când e în jurul ei, oricât de diferiți ar fi. Un suflet viu care să îl învie și pe al ei. Știi cine face o floare să radieze, Katherine?… Un fluture, spuse aproape în șoaptă. Își mângâie nașul de al meu și am zâmbit amândoi. Tu ești fluturașul meu, m-ai  adus înapoi la viață și la fericire. Suntem diferiți, dar împreună strălucim.”

“Când iubeşti pe cineva foarte mult, acea persoană îţi umple viaţa de fericire. Dar când o pierzi, fericirea se transformă în durere. Durerea se transformă în acceptare, acceptarea în amintire, amintirea în uitare şi, în cele din urmă, uitarea în fericire.”

NOTA 10 +

Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

50 de zile înainte de sinucidere, de Stace Kramer-recenzie

Editura Corint (Leda Edge), 2017

Titlu original: 50 days Before My Suicide (2017)

Traducere din limba franceză de Diana Morărașu

688 de pagini

Fiecare zi care trece îmi aduce un alt motiv pentru a mă sinucide. Fără îndoială, moartea nu e cea mai bună dintre soluții, dar în cazul meu e soluția care se impune de la sine.

   Scris sub pseudonim de o tânără din Rusia, 50 de zile până la sinucidere tratează cu deosebită seriozitate problematica vârstei critice, când adolescenții sunt greu de înțeles, uneori neînțelegându-se ei înșiși. Până la acest roman, am citit ficțiune pe tema adolescenței scrisă doar din perspectiva unui adult, care nu oferă credit sentimentelor tinerilor în formare. Prin urmare, este destul de interesant de urmărit evoluția personajului, mai ales că este și narator (un plus de subiectivitate).

   Gloria McPhin este o adolescentă obișnuită din Florida cu probleme care pentru ea sunt mereu catastrofale: este îndrăgostită de iubitul prietenei cele mai bune, părinții se află în pragul divorțului, tatăl începe o relație cu profesoara ei de matematică, mama își îneacă amarul în alcool, intră într-o sectă și ajunge la sanatoriu, bunica urmează să se căsătorească cu cineva mai tânăr decât ea cu aproape 30 de ani. Ar putea trece mai ușor peste tot ce se întâmplă, dacă familia i-ar acorda timp să o asculte. Din contră, tatăl uită aproape că ea există (nici nu știe cum se numește școala pe care o frecventează), mama o consideră o povară și-i mărturisește că nu a fost un copil dorit și nu se implică deloc în viața ei, ambii abuzând uneori de rolul de părinte (îi interzic să iasă din casă, îi confiscă telefonul, o lovesc etc.), încălcându-i dreptul la libertate și intimitate. Însă aceste tehnici de a o pedepsi nu funcționează, iar Gloria (Lori) hotărăște să se sinucidă după 50 de zile în care încearcă să mai dea vieții o șansă.

   În aceste 50 de zile dramatice, Gloria ține un jurnal în care scrie în amănunt ce simte, începe să își exprime independența și experimentează tot ce poate părea interzis: își vopsește părul albastru, se îmbată îngrozitor, își începe viața sexuală la beție, fuge de acasă, ia și vinde droguri, este implicată într-un schimb de focuri ce se termină cu moartea prietenei sale, Becks. Întoarsă forțat în lumea ei de acasă, trăiește și mai mult sentimentul că nu este iubită, dar, cu toate acestea, alege să trăiască.

Dragul meu jurnal!

De un lucru sunt sigură: nu mai sunt aceeași și îmi place la nebunie noua Gloria în care m-am transformat. Nu credeam că e posibil să te schimbi radical într-un timp așa de scurt. Acum, nu mai trebuie decât să-i uit pe toți cei pe care i-am iubit, care m-au făcut să sufăr – cel puțin unii dintre ei – și de care mi-e un dor cumplit acum. Așadar, va trebui să uit de mama, tata și de Nancy, să-i uit pe Max și pe bunica, pe Matt și pe Tezer, pe Adam și pe Chad. Nu cred că-i voi mai vedea vreodată și probabil că e mai bine așa. Vreau ca Becks, Alex, Jey și cretinul de Steve să fie mereu alături de mine.

Cu toate astea, o întrebare rămâne în suspans: noua Gloria trebuie să trăiască sau, din contră, să moară conform planului în exact 17 zile?

  Atitudinea Gloriei este tipic adolescentină (ușor exagerată uneori), în încercarea de a atrage atenția celor din jur. Are nevoie de compasiune, de o mamă pe al cărei umăr să plângă, de un tată care să o protejeze. În prefața și notele de subsol, dr. Cristian Andrei explică într-o manieră erudită cauzele și consecințele acțiunilor Gloriei. Nu e de mirare că Gloria a găsit soluția cea mai simplă pentru a-și rezolva problemele, cât și pentru a se afirma: suicidul, afirmă el. Gloria caută afecțiune, se îndrăgostește (sau așa i se pare) de Matt, Chad, Alex, Steve.  Ea întoarce lumii ceea ce primește: lipsei respectului îi răspunde cu revoltă, trădării cu răzbunare, durerii cu plecarea. Nu pot să nu mă întreb câte adolescente și-au vopsit părul albastru după lecturarea acestui roman care a făcut furori pe rețelele de socializare… .

E aproape miezul nopții când ne adunăm în casă. Fiecare are în mână câte o sticlă de Martini. Am luat-o cu băutul de dimineață, așa că acum suntem turtă. Jucăm un joc crud, numit „eu niciodată nu am…”.

   În 50 de zile, Gloria trece prin toate încercările posibile, unele greu de imaginat, unele absurde, cum ar fi episodul în care ea își crestează încheietura mâinii pentru a scăpa de un viol și sângele țâșnește violent sau cum îi sunt furate actele în Paris, dar asta nu reprezintă o piedică în a se întoarce acasă cu avionul. Sau cum Dumnezeu poate ea să cheltuiască 13 000 de dolari din contul lui Tezer fără ca aceasta să-și dea seama? Cu toate că a început numărătoare inversă ( Au mai rămas 49, 48, 47, 46… de zile), își face planuri de viitor (de exemplu, dorește să trăiască alături de Steve, de care se îndrăgostește).

   În presă s-a vehiculat ideea că cei care sunt călăuze pentru probele jocului Balena Albastră s-au inspirat din acest roman. Nu cred că acesta a fost scopul autoarei. Mai degrabă a încercat să dea glas frustrărilor adolescenților aflați în conflict cu lumea și cu ei înșiși, iar notele domnului doctor Cristian Andrei au încercat să le ofere o conotație educativă. După cum spune dumnealui, adolescenților le este mai ușor să renunțe la viață decât la libertate.

   Cine altcineva decât o adolescentă să scrie un roman despre adolescenți cu un titlu atât de sugestiv? Mesajul cărții este oarecum ambiguu, zic eu. Pe de o parte, un semnal adresat adulților despre cât rău pot să le facă tinerilor și cât de mult suferă aceștia, pe de altă parte, un soi de ghid de metode de a te revolta. Limita dintre cele două este foarte sensibilă, iar un adolescent în depresie ar putea să aleagă varianta a doua.

Cartea 50 de zile înainte de sinucidere, de Stace Kramer poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

             Vassa și noaptea, de Sarah Porter-recenzie

Titlul original: Vassa in the night

Traducere din limba engleză: Mihaela Sofonea

Gen: Fantasy, Young Adult

Editura: Nemira Publishing House

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 336

    Sarah Porter este scriitoare, pictoriță și profesoară. Este autoarea trilogiei Lost Voices: Lost Voices, Waking Storms și The Twice Lost. Sarah și soțul său trăiesc în Brooklyn, New York.

                Din momentul în care ,,Vassa și noaptea” a fost tradusă și publicată în română (ba chiar, dinainte) mi-am dorit s-o citesc. Coperta fermecătoare și descrierea incitantă au fost suficiente pentru a mă convinge, astfel încât am inclus-o cât mai curând în planul de lectură. Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul în compania acestei cărți, paginile au zburat, de parcă ar fi fost vrăjite, ghidate de bagheta unui magician. Iar în fața mea s-a ivit o sferă magică, în interiorul căreia ochii mei au urmărit o poveste minunată…

   Poate că nu începe cu ,,A fost odată ca niciodată…”, însă are, cu siguranță, un punct de pornire, pe care, spre deosebire de un basm, îl vom afla pe parcurs. Din această poveste nu lipsește magia, nu lipsesc ființele înzestrate cu puteri ce ne depășesc capacitatea de înțelegere. Există, de asemenea, aventură, suspans, momente critice în care cititorul crede că totul s-a sfârșit. Dar finalul… este demn de un basm, în care… știți voi cine pe cine învinge.

   Protagonista este personajul eponim al textului, și anume Vassa Lisa Lowenstein, în vârstă de șaisprezece ani. Viața sa de până acum nu a fost nicidecum ușoară. A rămas orfană de mamă, tatăl a părăsit-o – mânat de dorințe stranii, de neînțeles, iar acum locuiește în Brooklyn, New York, alături de mama sa vitregă și de surorile sale vitrege, Chelsea și Stephanie. Familia o consideră o copilă cu tulburări comportamentele, o persoană dificilă cu un caracter oarecum josnic. Chelsea este singura puțin mai înțelegătoare, cea care încearcă s-o ajute să treacă peste traumele care i-au marcat copilăria, fiindu-i alături, deși între ele nu există nicio legătură de sânge.

,,Cât despre mine, mă îngrijesc de lebedele mele, căci sunt calde și rănite și, spre deosebire de Pangolin, nu sunt deloc liberă. Nu am calificările necesare pentru  a distruge noaptea sau pentru a manevra documente juridice. S-ar putea chiar să fiu la ananghie, întemnițată într-un cerc de capete retezate și un stol de păsări agitate; teritoriul meu este o insulă de sânge și zăpadă, care scânteiează sub lumina de culoarea apusului, emanată de BY’s. Țara mea este ciotul unde desfac batonul pentru Erg și o așez pe coapsă. Îl mănâncă într-o catedrală vie, mișcătoare de gâturi albe, arcuite.

O fi teritoriul meu mic, dar în el pot încă iubi ce e în fața mea din toată inima, din cât mi-a mai rămas din ea.”

   Înainte să moară, Zinaida, mama Vassei, o pictoriță talentată și o femeie lipsită de inhibiții, i-a lăsat acesteia în grijă o păpușă din lemn, cerându-i să aibă grijă de ea și s-o țină ascunsă de toți ceilalți. Această păpușă avea să fie botezată Erg și avea s-o însoțească mereu pe Vassa, împărțind mâncarea cu aceasta, provocându-i și necazuri, din când în când.

   În lumea în care trăiește Vassa, nopțile sunt tot mai lungi, soarele întârzie, adesea, să-și facă apariția pe bolta cerească. Se pare că totul este provocat de magie, de faptele unora care au ales să răpească fragmente din noapte și să le încătușeze în diverse locuri, precum într-un corp de motociclist. Doar că Vassa nu știe aceste lucruri. La fel ca toți ceilalți bănuiește că totul este doar un fenomen, inexplicabil, de altfel.

,,Deasupra noastră, norii atârnă ca o mie de ouă întunecate. Simt că încearcă să nu plângă. Simt că nici măcar nu știe exact ce este plânsul. O vreme urcăm și coborâm împreună pantele miezului nopții și singurul sunet este bâlbâiala vântului.

-Noaptea te vede, Vassa, îmi spune el în cele din urmă.

Încearcă să schimbe subiectul?

-Presupun că noaptea vede tot. Dacă vede.”

   Erg se ține de șotii, astfel încât Vassa este acuzată de Stephanie că ar fi o hoață, fapt complet neadevărat, însă fetei îi este imposibil să-și dovedească nevinovăția. Într-o noapte, Stephanie o trimite la BY’s, un magazin straniu în care hoților li se taie capetele, singurul loc deschis non-stop, singura lumină puternică din marea de întuneric a nopții.  Ajunge acolo și este acuzată că ar fi încercat să fure ceva din magazin. Proprietara, bătrâna Babs Yagg, o obligă să lucreze trei nopți în magazin, în schimbul vieții sale.

   Ceea ce nu știe Vassa e că cele trei nopți petrecute aici o vor schimba pentru totdeauna. Căci fiecare noapte va fi însoțită de o provocare, de o sarcină venită din partea vârstnicei patroane. O are pe Erg alături, o păpușă mică, dar capabilă de fapte mari, cea care, într-un fel sau altul, a adus-o aici, pentru ca destinul Vassei să se împlinească. Sau nu.

   Parcarea magazinului este străbătută noapte de noapte de un motociclist, la prima vedere, înfiorător. Vassa va putea vorbi cu el doar în vis, atunci când vor zbura pe motocicleta bărbatului, prilej cu care îi va afla adevărata identitate. Va încerca să-l ajute și pe el să scape din robia lui Babs, a acestei femei malefice, crude, care se dovedește a fi o vrăjitoare. Nu doar o singură dată, Vassa va fi pusă în situații, aparent, lipsite de orice cale de scăpare.

,

,Așadar, ce este deasupra noastră când soarele e dedesupt? Patul îngust scârțâie când îmi las capul pe spate. Aproape că mă aștept să se deschidă tavanul și să-mi dezvăluie răspunsul, dar, de fapt, îl cunosc oricum. El fusese cândva noaptea sau o parte din ea, în orice caz. Iar acum, că e din nou zi, îmi lipsește mult prea mult ca să mă simt bine. Când îl voi revedea, voi ști că nu mă mai desparte decât o noapte de supraviețuire, dar începe să pară că am mult mai multe de făcut aici, în afară de a scăpa cu viață.”

   Și, fără îndoială, partea cea mai fascinantă a poveștii o reprezintă prietenia și sentimentele care se nasc în sufletul mare al  adolescentei. Ea se împrietenește cu motociclistul năpăstuit, cu un cârd de lebede ce au fost altădată oameni, cu o pereche de mâini – numită Dexter – care datorită ei înțelege cât de rea este Babs. Și, mai mult decât atât, Vassa se împrietenește cu noaptea sau poate că noaptea se împrietenește cu ea, ajutând-o și cerându-i ajutorul în același timp. Poate că se și îndrăgostește, însă asta rămâne să aflați de unii singuri…

,,Noaptea e peste tot, acoperind fiecare frunză și fereastră de pe întreaga emisferă. Atunci, de ce simt clar că se apropie ca răspuns la cuvintele mele? O simt agățându-mi-se de gene ca o molie făcută din vânt. Simt că mă caută, că răscolește după toate secretele din adâncurile ființei mele, strecurându-se în ochii mei.

Simt cum mă sărută tandru, ca sângele care-mi pulsează în buze.

<<Noaptea te vede, Vassa.>> ”

Va reuși Vassa să scape din mâinile lui Babs? Ce este, de fapt, Erg, ce misiune are, cu ce scop a fost creată de Bea? Ce se ascunde în spatele motociclistului? Va scăpă Brooklyn-ul de domnia fermecată a nopții?

       Am fost curios să descopăr povestea aflată la baza acestui roman, mai exact ,,Vasilisa cea frumoasă”, și, prin urmare, am citit-o. Nu pot să spun decât că apreciez nespus reinterpretarea basmului rusesc într-o manieră modernă, de actualitate, schimbând cadrul rusesc, pastoral cu unul american, citadin. De asemenea, am fost încântat să descopăr o serie de elemente ce s-au păstrat și în romanul fantasy. Spre exemplu, situația familială a Vasilisei, păpușa moștenită de la mama răposată, întâlnirea cu Muma Pădurii sau baba Iaga și probele la care a fost supusă de aceasta.

   Ce-i drept, Sarah Porter a dezvoltat foarte mult istoria, punând accentul pe trăirile și sentimentele personajului principal, făcând din el un erou, oferindu-i ajutoare, prezentându-l în lumini și umbre. Nici scriitura ei nu este de neglijat, întrucât mânuiește cu dibăcie cuvintele și țese povestea cu iscusință și cu nelipsitul strop de magie.

   Mai e nevoie să mai spun ceva? Doar atât: citiți ,,Vassa și noaptea” de Sarah Porter! Bucurați-vă de Brooklyn-ul aflat sub conducerea întunericului, alăturați-vă Vassei în misiunea sa de a restabili ordinea în univers și, mai ales, în colțișorul ei de lume, în viața sa ce abia acum începe cu adevărat…

,,- Da, spun eu, apoi îmi dau seama că este prima dată de când a murit mama când cuvântul acasă înseamnă ceva pentru mine, nefiind doar o vorbă goală.

Chiar dacă Chelsea mi-e rudă sau nu, ea înseamnă familia mea mai mult decât a însemnat vreodată oricine altcineva. E familia mea pentru că îi pasă destul încât să-și bată capul. Indiferent pe cine am pierdut în viață, Chelsea este aici, acum, și sunt recunoscătoare că o am.

-Da, Chelsea, sunt gata să vin acasă.”

            LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Vassa și noaptea, de Sarah Porter poate fi comandata de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele, de Jennifer E. Smith-recenzie

Titlul original: Hello, Goodbye, and everything in between

Traducere din limba engleză: Ofelia Al-Gareeb

Editură: Epica Publishing House

Gen: Young Adult, Romance

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 272

    Jennifer E. Smith, născută în Chicago, SUA, este autoarea a opt cărți pentru adolescenți și tineri, printre care se numără ,,Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere”, ,,Uite așa arată fericirea”, traduse și publicate deja la Epica Publishing House. Și-a obținut masterul în scriere creativă la Universitatea St. Andrews din Scoția, iar cărțile sale au fost traduse în 33 de limbi.

   Din lista de lecturi pentru vacanța de vară nu trebuie să lipsească titlurile Young Adult, iar eu m-am conformat. Și nu mi-a părut rău. Am citit cu o deosebită încântare cartea lui Jennifer  E. Smith, o istorie încântătoare, un love story adorabil, din care, bineînțeles, nu lipsesc porția de dragoste, stropul de pasiune, fulgii de emoție. Totul se combină atât de frumos în povestea de față, punând cititorul tânăr – căruia îi este dedicată, în mod special, cartea- pe gânduri și aducând zâmbetul pe buzele cititorului mai experimentat – pe care nu îl excludem din ecuație, trecut de perioada adolescenței și a primei iubiri.

  Am mai citit romane pentru adolescenți, însă acesta mi s-a părut diferit. Stilul autoarei este de-a dreptul fermecător, purtând o vizibilă amprentă personală. Intensitatea trăirilor se face resimțită pe parcursul rândurilor așternute, astfel încât nu doar o singură dată ai impresia că te afli alături de personaje, că ești parte a poveștii sau… chiar că povestea îți aparține, revenindu-ți ție rolul protagonistului, al unuia dintre îndrăgostiți.

   Clare și Aidan, doi tineri din Chicago, au absolvit recent liceul și au fost admiși la universitățile pe care și le-au dorit. Timpul a trecut mai repede decât s-ar fi așteptat și așa se face că în ziua următoare vor pleca la facultate. Ea la Dartmouth College în New Hampshire, pe coasta atlantică a Statelor Unite, iar el la University of California din Los Angeles, tocmai în capătul opus al țării, pe malul Pacificului.

  Clare este sigură că relația lor nu va rezista, ținând cont de distanță, de faptul că se vor revedea abia în vacanța de Ziua Recunoștinței. Din acest motiv, consideră că ea și Aidan ar trebui să se despartă acum, fără certuri, și să rămână prieteni. Viața de student îi va schimba pe amândoi, le va aduce în cale alți tineri/tinere cu care vor ieși în oraș, cu care vor petrece timpul liber și de care poate că se vor îndrăgosti. Despărțindu-se acum, ar evita sfârșitul dezastruos al relației lor de doi ani și și-ar oferi libertatea de a se bucura de facultate, fără a fi limitați de existența unui partener la mii de kilometri distanță.

,,Dar, înainte s-o facă, Aidan se oprește pentru a scoate un penny din buzunarul lui. Stă acolo un moment, scuturându-l în palmă, apoi îl aruncă în fântână, unde scoate un pleosc satisfăcător înainte de a se scufunda, pentru a se alătura constelației formate din celelalte moenede.

Clare e pe punctul de a-l întreba ce dorință și-a pus, dar se răzgândește.

 E sigură că știe răspunsul.

În timp ce se îndepărtează, aruncă o privire înapoi la apa care unduiește, încercând să nu se gândească la faptul că, în loc să găsească un suvenir aici – ceva ce să ia mai departe cu ei-,  au reușit să lase ceva în urma lor.

 Asta îi frânge puțin inima.”

   Aidan nu are aceeași părere și speră în adâncul sufletului că o va convinge și pe ea. Mai au 12 ore de petrecut împreună, iar mult prea organizata Clare a pregătit o listă cu locuri pe care ar trebui să le revadă, locuri din oraș cu o însemnătate aparte pentru ei și pentru relația lor. Totodată, vrea să ia câte un suvenir din fiecare loc, o mică amintire pentru când povestea ei și a lui Aidan nu va rămâne decât o amintire frumoasă…

  Se urcă în mașina lui Aidan și străbat orașul, fără a respecta în totalitate planificarea inițială. Se întâlnesc pentru ultima oară cu Stella și Scotty, prietenii lor cei mai buni, savurează delicioasa pizza din oraș, merg  la bowling, se alătură unui grup de petrecăreți, se plimbă pe malul lacului Michigan. Nu doar o dată, Clare și Aidan rămân singuri, râzând sau discutând în contradictoriu, trăindu-și cea mai lungă și, în același timp, cea mai scurtă noapte din existența lor de adolescenți.

  Fără doar și poate, această ultimă noapte este una a dezvăluirilor, a conturilor reglate. Pe de o parte, Clare află că Aidan nu a aplicat, de fapt, pentru admiterea la Harvard, o dorință a părinților acestuia, dar și o variantă în favoarea relației lor. Pe de altă parte, ei i se reproșează că nu are suficientă încredere în iubirea dintre ei, cum dovedește și  faptul că nu i-a mărturisit lui Aidan niciodată că îl iubește, că a evitat să folosească magicul ,,te iubesc!”…

,,- Este locul în care mi-ai spus prima dată că mă iubești, îi spune, ușor rămasă fără suflare, sperând să îl scoată din starea lui, să îl facă să își amintească, să-l facă să-și revină. De asta suntem aici.

Dar când se uită la el, ochii lui sunt atât de triști, încât asta o face să se oprească brusc. […]

-Da, păi, spune Aidan în cele din urmă, chiar înainte de a ieși pe ușă în bura de ploaie, nu e ca și cum mi-ai fi spus-o și tu.”

   Orele se scurg una după alta, multe incidente marchează această noapte devenită extrem de palpitantă. Cu fiecare kilometru parcurs de mașină, cu fiecare pas pe care-l fac pe caldarâm, cu fiecare îmbrățișare, se apropie tot mai mult de răsăritul soarelui, de momentul în care ea se va urca în mașină alături de părinții săi și va pleca. La scurt timp timp, el se va îmbarca în avion. Nu mai au vreme, nu mai au suficiente cuvinte, suficiente sărutări…

  Clare și Aidan se vor despărți? Povestea lor de iubire va fi sortită sfârșitului, având în vedere că vor studia la mii de kilometri distanță, pe cât de aproape de îndeplinirea propriului vis, pe atât departe de celălalt? La urma urmei, prima iubire, cea din liceu, poate rezista întreaga viață, poate face față probei timpului sau reprezintă o simplă încercare?

,,Dragostea nu e ceva ce poți lua înapoi. E ca un descântec magic: odată ce rostești cuvintele, acestea rămân pur și simplu acolo, schimbând și transformând tot ceea ce a fost cândva adevărat.

   Vă recomand să citiți ,,Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele”, minunata carte a lui Jennifer E. Smith! Căci, la urma urmei, cum să fie nu fie fascinantă o carte despre adolescenți, despre prima dragoste și piedicile pe care le întâmpină aceasta? Adolescența, anii efemeri cărora n-o să încetăm să le ducem dorul, corespunde unei lumi aparte, unui univers în care orice lucru și orice persoană sunt altfel percepute, înțelese, iubite. Sentimentele inocente, ce continuă să păstreze ceva pueril, învăluie adolescența și o înfășoară ca pe un cocon. Dar, la un moment dat, din acel cocon va ieși un fluture ce-și va duce existența mai departe, ținând strâns între aripioare puțin din praful magic al adolescenței apuse…

   ,,În decursul unei singure seri, Jennifer E. Smith reușește să surprindă fiecare nuanță perfectă și dureroasă a primei iubiri. N-aș fi vrut ca noaptea – sau cartea aceasta – să se termine vreodată.”Sarah Dessen, autoare de bestselleruri New York Times

      Personal, nici eu nu aș fi vrut ca această carte să se sfârșească…

  „Această capodoperă a lui Jennifer E. Smith vă va bântui inima cuprinsă de durere. Este o suferință care își trage suflul din personajele care par atât de reale încât le auzi cum respiră, și dintr-o poveste în care te vei regăsi și care te va răvăși cu fiecare pagină parcursă.”Jennifer Niven, autoarea bestsellerului ,,Toate acele locuri minunate”

      Nu-mi rămâne decât să vă urez:

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele de Jennifer E. Smith a fost oferită de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

              

Defecți, de Cecelia Ahern-Editura All-recenzie

Editura ALL, 2017

Titlu original: Flawed, 2016

Traducere din limba engleză de Daniel Clinci

Număr pagini: 416 pagini

Prima carte din seria Defecți (continuă cu romanul Perfecți)

Sunt o fată care se ghidează după definiții, logică, o fată care vede lucrurile în alb și negru. Rețineți asta.

   Pornind de la conceptul de societate perfectă, Cecelia Ahern construiește un roman distopic despre care sunt sigură că se va vorbi mult timp. După cum bine știm, perfecțiunea nu există, iar dorința de a o atinge poate distruge individul, în particular, dar și lumea în care trăiește. În același timp, autoarea exploatează teme young adult cunoscute, cum ar fi relațiile cu figurile autorităților, imaginea paternă, presiunea colegială și jocurile adolescentine, marginalizarea, căutarea propriei identități.

   În țara perfecțiunii, deciziile morale greșite sunt pedepsite de Ghildă, un grup de judecători care se ocupă cu anchetarea indivizilor acuzați că ar fi Defecți. După un proces sumar care întotdeauna se termină cu verdictul „vinovat”, vine Ziua Numirii, când defectele acuzatului sunt numite public și este însemnat cu fierul încins cu un D, într-unul dintre cele cinci locuri sau în mai multe, în funcție de ce a făcut.

Pentru decizii greșite, pe tâmplă.

Pentru minciună, pe limbă.

Pentru furt, pe palma dreaptă.

Pentru lipsă de loialitate față de Ghildă, pe piept, în dreptul inimii.

Pentru încălcarea regulilor societății, pe talpa dreaptă.

De asemenea, Defecții trebuie să poarte o banderolă cu litera roșie D pe mânecă tot timpul, pentru a putea fi identificați în public și dați drept exemplu. Nu sunt trimiși în închisoare; n-au făcut nimic ilegal, dar au comis acte care sunt considerate insulte aduse societății. Ei trăiesc printre noi, exilați, respectând reguli separate, ca niște cetățeni de mâna a doua.

   Celestine North este o adolescentă de șaptesprezece ani, frumoasă, inteligentă, ambițioasă, perfecționistă, cu un iubit pe măsură. Art este ca o lumină pentru mine, pătrunde chiar și în ungherele cele mai întunecate ale minții mele. Crede cu tărie în Ghildă, ale cărei reguli le consideră corecte, până în momentul în care ea însăși asistă la o întâmplare care sfidează logica, acționează din instinct și ajunge să fie însemnată. În drum spre școală, ajută un bătrân însemnat să se așeze pe un scaun, încălcând astfel regula conform căreia a ajuta un Defect este interzis. La proces, alege să spună adevărul și stârnește furia judecătorului Craven, care îi propusese să mintă. Este însemnată în șase locuri și devine o eroină pentru cei care nu cred în Ghildă și un pion important în posibila tentativă de lovitură de stat. Semnele vizibile de pe corp îi schimbă radical viața: nu i se mai permite să meargă la școală, i se refuză orice extravaganță, nu are voie să iasă din casă după ora douăzeci și trei, devine ținta atacurilor colegilor și, ce e cel mai dureros, îl pierde pe Art.

   Judecătorul Crevan este președintele Ghildei și tatăl lui Art. Celestine îi spune Bosco și-l admiră profund. Dacă  majoritatea îl consideră terifiant, Celestine îl vede ca pe un personaj de desene animate exagerat care se bucură când este huiduit. Sunt convinsă că postura de judecător înfricoșător, deși importantă pentru locul lui de muncă, este doar un rol; de fapt, nu așa este el în realitate. În plus, face ghiuleaua în piscină foarte bine.

   Ceea ce pare un rol se dovedește a fi adevărata față a personajului. Este crud, răzbunător și nu ezită să folosească Ghilda în interes propriu. Este un criminal cu acte în regulă, un lup îmbrăcat în blană de oaie. La început, Celestine se comportă cu afecțiune cu el, apoi ea devine persoana de care acesta se teme cel mai mult, deoarece deține dovada că însuși judecătorul este Defect.

În timp ce fierul încins îmi atinge coloana vertebrală, scot cel mai puternic, cel mai înfiorător, cel mai agonizant și animalic sunet pe care l-am auzit vreodată în viața mea, răsunând pe toate coridoarele Castelului Highland pentru a fi auzit de toți, ca toată lumea să știe că vedeta lui Crevan a fost însemnată.

   Conflictul familial se materializează în relația Celestinei cu sora sa, Juniper. Cu părinții, naratoarea are o relație foarte apropiată, mai ales după însemnare. Mama se străduiește să o ajute să se reintegreze în familie. Defecții sunt obligați să ducă o viață obișnuită, iar la masă au voie să mănânce doar alimentele de bază. În strădania ei, mama gătește intenționat prost mâncarea celorlalți sau alege mâncăruri ce nu îi plac fiicei ei. Poate nu ar fi atât de grav, dacă nu ar fi supravegheată în mod constant de Mary May, fluierarul Celestinei, a cărei prezență este la fel de agreabilă ca a Doamnei cu Coasa.

   O singură persoană îi dă putere eroinei: Carrick, un Defect Din Naștere ce a fost martor la înfierarea ei și un personaj misterios, sprijinul, stabilitatea și salvarea ei. Chiar dacă relația lor nu este nici pe departe erotică, pasională (cum este cea cu Art, fiul lui Crevan), eu așa am simțit-o. Dacă pentru Celestine, Art este sensibilitate, pace, frumusețe, Carrick este echilibru, putere, încredere.

   Îndrăzneață asocierea antonimică a celor doi termeni Perfect-Defect. Romanul prezintă o lume care se vrea perfectă: frumusețe pe muchie de bisturiu, haine elegante, lux, relaxare. Dar, este ea perfectă când se întrepătrunde cu cea a defecților? Perfecții evită Defecții, îi consideră scursuri ale societății, îi umilesc în cele mai crude moduri, iar autoritățile închid ochii. Iată felul în care autoarea atrage atenția asupra capcanelor în care cad oamenii și asupra dorinței acestora de a vedea execuții publice. În lumea aceasta perfectă, Celestine alege să devină defectă și să se revolte. Vom vedea cum în volumul al doilea al seriei, Perfecți. Eu abia aștept!

   Dacă există un mesaj transmis de această carte, acela este că niciunul dintre noi nu este perfect. Să nu ne prefacem că suntem. Să nu ne fie teamă că nu suntem. Să nu punem etichete altora și să pretindem că nu suntem la fel. Să știm că a fi om înseamnă a avea defecte și să învățăm din fiecare greșeală ca să n-o repetăm. (Cecelia Ahern)

 

Cartea Defecţi, de Cecelia Ahern poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Lansare perfect defectă a romanului “Defecţi”, de Cecelia Ahern

 Marţi, de la ora 19.00, în Gradina Secretă a librăriei Cărtureşti Verona, la o lansare de carte perfect defectă a primului roman YOUNG ADULT semnat de Cecelia Ahern! 

Evenimentul va fi o confruntare între Defecţi şi Perfecţi, condusă de bloggeri de carte pe care îi iubeşti, reprezentanţi ai Bookhub.ro şi Literatura pe tocuri!

Haide şi tu în public! Vei fi angrenat în jocuri şi activităţi de echipă, vei socializa cu alţi iubitori de carte şi vei trece prin provocări care te vor distra, toate inspirate de volumul DEFECŢI, de Cecelia Ahren.

Nu contează dacă vei fi în tabăra Defecţilor sau a Perfecţilor, confruntarea îţi va demonstra un singur lucru: e bine să fii tu însuţi, indiferent care îţi sunt defectele.

Nu există căştigători, există doar premii, pentru ambele tabere: cărţi, tricouri şi puzzle-uri personalizate!

Vă aşteptăm!

Călătorie magică în Orașul Măștilor, de Mary Hoffman-prezentare

Editura: Meteor Publishing

Număr pagini: 304

An apariţie: 2017

Descriere carte:

      Lucien, un băiat aparent obișnuit din zilele noastre, trece printr-o încercare cumplită și totul pare aproape fără putință de scăpare pentru el. Din întâmplare, la un moment dat ajunge într-o altă lume, ciudată și misterioasă, aflată în alt timp, grație unui talisman magic.

   Acolo, în lumea aceea de demult, plină de un farmec irezistibil, află cu surprindere că el este un stravagante și are o misiune specială de dus la îndeplinire. Trece printr-o mulțime de peripeții palpitante, devine ucenicul unui magician, își face noi prieteni și își câștigă o nouă identitate.

Viața lui se schimbă cu totul peste noapte, ca într-un vis.

   Stravaganza este o serie de romane fantasy, scrise de cunoscuta autoare britanică Mary Hoffman. Acțiunea lor se desfășoară la întretăierea a două lumi, cea reală, contemporană – locul de baștină al eroilor principali fiind Londra – și o lume fantastică, Talia, similară Italiei renascentiste a secolului al XVI-lea.

   Mary Hoffman este pasionată de Italia și se pare că ideea originală ce a stat la baza scrierii romanelor a fost o excursie de familie la Veneția, în timpul căreia a asistat la un incident, la o cursă de gondole. Informațiile despre acest spațiu cultural abundă în scrierile sale și ele sunt pe cât de inedite, pe atât de captivante.

  Fiecare volum al seriei are drept erou principal un adolescent care se confruntă cu o situație limită în viața sa reală și care, datorită unui talisman primit dintr-o altă lume, ajunge un stravagante, un fel de călător în timp și spațiu.

Sursa foto şi text: Meteor Publishing

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Meteor Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Călătorie magică în Oraşul Stelelor, de Mary Hoffman-prezentare

Editura:Meteor Publishing
 Nr. pagini: 384
An apariţie: 2017

Descriere carte:

   Georgia O’Grady este o adolescentă rebelă, băiețoasă și introvertită, îndrăgostită de echitație, muzee și natură.

    Fiind de-a dreptul terorizată de fratele său vitreg, care se leagă de ea din orice fleac, colindă mereu prin oraș până la întoarcerea părinților săi acasă, pentru a nu rămâne singură cu acesta. Într-una dintre peregrinările sale zilnice descoperă într-un magazin de antichități un minunat căluț etrusc înaripat, pe care-și dă toate economiile strânse la pușculiță.

   Odată ce Georgia adoarme acasă, în patul său, cu acest căluț în mână, dorindu-și din tot sufletul o evadare din lumea de coșmar în care trăia, el o poartă departe, până în Orașul Stelelor, Remora, unde nimerește tocmai în toiul pregătirilor pentru faimoasa cursă de cai Stellata.

   În palpitanta acțiune ce se desfășoară în frumosul oraș talian reapar și figuri cunoscute deja din Călătorie magică în Orașul Măștilor, precum Lucien, devenit între timp Luciano, regentul Rodolfo, fiica lui, ducesa Arianna, fosta ducesă a Bellezzei, Silvia, ori atât de temutul duce Niccolò di Chimici.

   În Remora viața Georgiei capătă cu totul alt curs, ea devine pe neașteptate eroina momentului, este încununată de glorie și înconjurată de prieteni și asta îi dă curajul necesar pentru a înfrunta cu capul sus problemele ei de acasă și a se bucura din plin de anii de liceu.

Sursa foto şi text: Editura:Meteor Publishing

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura:Meteor Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Flower, de Elizabeth Craft şi Shea Olsen-recenzie

Editura: Epica Publishing House

Număr pagini: 352

   După o porție generoasă de răcoare și pepene din producție proprie – sper să-ți fac poftă și de dulce, dar și de recomandarea mea de astăzi. Am tot văzut cartea în online, am tras și cu ochiul la opinia cititorilor – pro, dar și contra acestui roman pentru adolescenți. Iar la final am tras concluzia: vreau să am propria părere despre Flower.

   Nu m-am așteptat ca o lectură destinată adolescenților să mă miște atât de mult în interior, să mă facă să simt durerea personajelor ca propria-mi durere, iar povestea celor doi să îmi transmită atât de multe, prin cuvinte, emoții  și lecții atent presărate în spatele unui limbaj simplu.

  M-am privit ca într-o oglindă în povestea tinere Charlotte, mi-am îngropat oftatul în zâmbete strâmbe, m-am enervat de zeci de ori pe parcursul călătoriei mele alături de Charlotte și Tate, căci fără să îmi propun, am dat filmul înapoi și am ajuns în perioada clasei a 12-a, dar și a episoadelor din filmul vieții mele de adolescentă.

   Perioada liceului m-a maturizat și mai mult, mi-a arătat, prin duritate, etichete și chipuri umane, cât de superficial este omul, cât de repede trece prin viață, cât de simplu i se pare totul, cât de ușor crede că deține adevărul absolut, cât de repede uită că nu are numai drepturi fără număr, ci și obligații.  De ele uită mereu, dar drepturile și le exercită fără întârziere, putând oricând: să râdă de ceilalți, să rănească, să vorbească, să se creadă superior față de alții.

   Charlotte mi-a călcat pe urme, cel puțin în ceea ce privește școala și învățatul, chiar dacă-și lua zi de zi bobârnace de la cei care o numeau ”tocilara”, fără măcar să bănuiască un lucru important:

Pentru lume poți fi un nimeni, dar oricând poți deveni universul cuiva, sensul și motivul pentru care merită să-și schimbe modul de a (se) privi – pe sine și viața sa.

   În momentul în care  imaginea despre viață, imaginea persoanei care ți-a dat viață, a bunicii care te-a crescut, dar și a surorii care s-a fript și a irosit șansa ei la un viitor mult mai luminos, mezinei Charlotte nu-i rămâne decât să-și impună reguli stricte, limite serioase și obiective clare pentru o altfel de viață, o siguranță care nu o va arunca în necunoscut și care o va păstra departe de repetarea poveștilor trăite de cele trei femei în viața ei.

   Charlotte nu vrea să aibă parte de același destin, vrea să demonstreze tuturor că se poate și altfel, că studiu te duce departe în viață, că munca și lipsa ideii de a renunța, îți poate schimba viața în totalitate.

Când omul își face planuri, viața îi arată că are o surpriză pentru el: un plan total diferit și te împinge, cu o forță invizibilă pe un nou drum –unul pe care el oricum l-ar fi ocolit din start.

   Totul mergea bine în viața tinerei aflată deja la vârsta majoratului.  Totul se desfășura conform planului, atunci când apare Tate – băiatul fermecător și total necunoscut pentru Charlotte, care se simte bine în preajma lui, este mișcată de gesturile lui simple,dar pe care vrea cu orice preț să-l țină la distanță, căci promisiunea și planul ei de viitor sunt mult mai importante.

   Tate e vedetă, a cântat, e faimos și vânat de tabloide și fani, dar Charlotte habar nu are cine este și-l tratează ca pe un simplu om ce vrea să o îndepărteze de obiectivul ei. Ea nu știe cine e cel care i-a dăruit flori, cafea, haine scumpe și un nou look. El o cunoaște: e singura fată care l-a tratat ca pe ceea ce este -un om simplu, care nu are nici un interes, cea care nu i-a picat în brațe leșinată, ea e cea care îl înfruntă, îi răspunde, îl învaţă, îl acceptă așa cum este.

Nimic nu e simplu cu Charlotte. Nu are decât un singur prieten, nu renunță ușor, e hotărâtă să-și vadă de viitorul ei, de obiectivul principal, îl refuză invitația în oraș, nu mai vrea să-l vadăm dar îl așteaptă în fiecare seară atunci când închide florăria.

   Precauția nu înseamnă să refuzi bucuria și iubirea, dar de teama de a nu fi văzută ca bunica, mama și sora ei, Charlotte, se  pedepsește, muncește din greu. Ceea ce înțelege mai târziu tânăra:

Ai nevoie de iubire, căci ești iubire, iar iubirea nu te poate face decât fericită, iar fericirea frumoasă.

   Charlotte nu se consideră frumoasă, căci îi lipsește fericirea din ochi, iar iubirea îi este închisă în suflet. Tocmai asta face Tate. Îi arată că e foarte frumoasă. Dar nu numai ea are nevoie de o transformare, nu numai ea are temeri și secrete. Tate e cunoscut pentru că iubea muzica, dar faima i-a distrus bucuria și toate rezultatele muncii sale, l-a ținut departe de scenă, departe de inspirația de a compune. Asta face Charlotte pentru băiatul pe care-l iubește. Îl inspiră, alungă vinovăția din mintea și sufletul lui, îi redă încrederea în sine și în pasiune.

   Iubirea nu e întotdeauna roz, dar nu contează culoarea iubirii, ci intensitatea ei atunci când durerea apare, sfâșie pe interior, smulge lacrimi și bucăți din suflet. Se iubesc, îți mărturisesc iubirea, decid să lupte împreună, dar la primul impas, Tate se retrage, fuge și abandonează totul. Apoi revine, cu o mare de regrete după el.

   Deși Tate are puterea să-și mărturisească secretul, pericolul ca relația lor să cunoască, din nou eșecul, este foarte mare, iar cea care are cel mai mult de suferit este Charlotte, care decide să lase totul în urmă, să-și reia viața, dar să renunțe la planul ei bătut în cuie.

   Iubirea e cu bune, frumusețe, zâmbete, dar e și cu nori negri, tunete, fulgere și ploi torențiale. Așa-i iubirea, dar doar atunci când faci față oricărei intemperii, doar atunci poți spune că iubești cu adevărat.

Oare reușesc până la urmă să rămână împreună? Tot ce pot să-ți spun este asta: finalul este fericit. Te-am liniștit, așa-i?

    Cartea Flower scrisă de Elizabeth Craft și Shea Olsen m-a surprins, mi-au fost depășite așteptările, mi-a scos din suflet dureri pe care le credeam vindecate, amintiri despre o perioadă în care mă luptam eu cu mine, iar câștigarea războiului era atât de departe atunci. Mi-a plăcut povestea – deloc banală, căci reușește să atragă atenția, să tragă un semnal de alarmă, iar la final să-ți adresezi niște întrebări simple, dar esențiale.

   Flower este despre oameni și suflet, despre durere și vindecare, despre secrete și eliberare, iubire și lipsa ei.  Despre greșeli și iertare despre putere și vulnerabilitate, prietenie și încredere, șansă și impunere, decizii și libertate,. Dar și despre teamă și siguranță, credință și dorință. E despre viață, despre imposibilul care devine posibil, despre miracole și putere, faimă și simplitate, vinovăție și un nou început. E despre mine și tine. Despre oricine a cunoscut fericirea – cu gustul ei dulce-amărui.

În iubire nu ai nevoie de ochelari, ci de o inimă deschisă și convingerea că o meriți din plin.

” Primul nostru sărut. Prima noastră declarație de dragoste. Prima noastră eternitate” – citat din Flower, Elizabeth Craft și Shea Olsen

Lectură savuroasă!

Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

“Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … "

       Aleasa dragonului, de Naomi Novik– Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Uprooted

Traducere: Oana Ionascu

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Data apariției: 17 mai 2017

Nr. de pagini: 448

Gen : fantasy, young adult, romance, fairy tales

Cotație Goodreads : 4,1

Nota mea: 10

 Agnieszka își iubește satul, pădurile și râul strălucitor, aproape de care pândește însă o prezență malefică. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său. Agnieszka și ai ei știu că o va alege pe draga ei prietenă, frumoasa, grațioasa și curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai că Dragonul va face altă alegere.

  Romanul a câştigat trei premii importante în 2016: premiul Nebula pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy şi premiul Mythopoeic. De asemenea, a avut o nominalizare la premiul Hugo pentru cel mai bun roman.Va fi adaptat pentru marele ecran de Compania Warner Bros.

  Am mai citit până acum povești care m-au trimis cu gândul la basmele scrise de frații Grimm, Hans Christian Andersen sau Gabrielle-Suzanne Barbot, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca “Aleasa dragonului”. Bănuiam că povestea va fi pe placul meu, din cauza descrierii care m-a făcut să cred că voi avea parte de o reinterpretare a celebrului basm “Frumoasa și bestia”, dar nu mă așteptam să mă atragă în asemenea măsură, încât să-mi doresc să o mai iau încă o dată la citit, imediat ce am ajuns la ultima pagină.

  Contrar celor gândite de mine în faza incipientă, “Aleasa dragonului” prezintă o serie de referințe la folclorul slav și, sinceră să fiu, chiar mi-a plăcut enorm de mult faptul că Agnieszka învață să facă vrăji folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, considerând-o pe aceasta o soră în” magie stranie, pe care nimeni altcineva nu era capabil s-o înțeleagă.”

  Ce m-a atras la romanul de față ? Nu te plictisești nici măcar o clipă. Cu toate că ai impresia că narațiunea este lentă (de vină fiind cantitatea de  impresii, descrieri, de aici nelipsind o serie întreagă de amănunte cu privire la modul în care se fac vrăjile), te trezește la final că, de fapt, ai luat parte la destul de multe evenimente. De altfel, nici nu am să vă pot povești prea multe lucruri, tocmai pentru că sunt prea multe, așa că am să vă spun doar câteva întâmplări petrecute la început. Suficient cât să vă conving să citiți cartea.   

  De asemenea, mi-a plăcut trecerea de la momentele tulburătoare, la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze. De fapt, întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, gâlceava dintre Agnieszka și Dragon fiind cireașa de pe tort. Cu cât este mai iritat Dragonul de comportamentul ei, cu atât este Agnieszka mai amuzată de reacția lui. Degeaba o face el țărăncuță nătângă, idioată, proastă, necioplită, inutilă, smintită, Anieszka trece peste jigniri ca și cum nici nu le-ar auzi.  

“ – Am … gătit și am făcut curat … am încercat eu să explic.

 – Cel mai murdar lucru din acest turn ești tu! “

  Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine nu contează doar povestea sau maniera de scriere, ci să și simt că pot empatiza cu personajul feminin (mă ajută să mă transpun în povestea respectivă). Iar faptul că în “Aleasa dragonului”, povestea este narată la persoana întâi, din punctul de vedere al tinerei Agnieszka, m-a făcut să o înțeleg cât mai bine și, astfel, am ajuns să îi admir transformarea de la țărăncuța nătângă și mai mereu murdară, în curajoasa vrăjitoare care reușește să salveze un regat. De altfel, ea m-a cucerit prin felul de a fi – neînfricată, independentă, încăpățânată, fiind în stare de orice pentru a-i proteja pe cei la care ține.  

  Pe parcursul unei singure zile, am călătorit alături de Agnieszka, de la Turnul Dragonului, locul unde ea a deprins arta magiei, până în întunecatul și maleficul Codru, populat de monstruozități și stricăciune, iar de aici, am ajuns la Curtea regelui din Polnya și am asistat la discuțiile pe care ea le-a avut cu cei mai mari vrăjitori ai țării.  

   Și acum îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc de o anumită întâmplare petrecută la Curte.  Ea se prezintă în fața celor mai de seamă vrăjitori, ca să fie confirmată ca vrăjitoare, iar atunci când constată că aceștia sunt mult prea sceptici ca s-o ia în serios, se enervează atât de tare, încât face o vrajă de se scutură întreg castelul ca un uriaș adormit, apoi rostește : “ Dar asta este suficientă magie ca să mă pună pe listă? Sau vreți să vedeți mai mult? “  

  În ceea ce îl privește pe Dragon / Sarkan, să nu vă gândiți că este vreo reptilă zburătoare sau mai știu eu ce. De fapt, el este un vrăjitor nemuritor căruia Agnieszka îi face zile fripte cu firea ei independentă. Doar ridurile fine din colțul ochilor și al gurii îi trădează anii. În rest, arată ca un om în floarea vârstei: trăsături bine conturate, părul negru, fără fire arginții, obraji netezi, nebătuți de vânt, mâini lungi și grațioase. Numele lui – Sharkan – înseamnă dragon în limba magiei, iar acesta este numele pe care l-a luat atunci când a primit confirmarea ca vrăjitor. Însă, adevărul e că el are comportarea de dragon – este rece, irascibil, mai mereu enervat. Se poartă de parcă nu mai știe să gândească și să simtă ca un om obișnuit.

Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … ”

 Cu toate că mai mereu se ceartă, între încăpățânata Agnieszka și morocănosul Dragon se înfiripă o poveste de dragoste. Și nici nu o să vă vină să credeți cine va lua inițiativa Da, ea este cea care își face curaj să pătrundă în camera lui și va iniția “jocul”.  

“- Cum ai…? a îngăimat el, ridicându-se într-un cot, pe chip răsărindu-i în sfârșit revolta.

Dar eu l-am împins pe spate și l-am sărutat.

A scos un sunet de surpriză printre buzele mele, apoi m-a apucat de brațe și m-a ținut departe.

-Ascultă aici, creatură imposibilă ce ești! Sunt mai bătrân cu un secol și ceva decât …

-Mai taci odată! i-am zis eu nerăbdătoare.

Auzi ce scuză-și găsise el!  “

Draperiile s-au închis în jurul nostru. Stătea deasupra mea, cu ochii lucind în întunericul intim al baldachinului. Mă privea sălbatic, cercetându-mi chipul. Ar fi putut să mă mai mângâie puțin cu degetul, dar el a mai făcut-o o singură dată. Un suspin sau un geamăt mi-a suit în gâtlej, iar el s-a aplecat și m-a sărutat, ca și cum ar fi vrut să mă devoreze.”  

   Agnieszka locuiește în Dvernik, care nu era nici cel mai mare, dar nici cel mai mic sat din Vale, la unsprezece kilometri depărtare de maleficul Codru, populat de cele mai terifiante creaturi. Tuturor le este frică de acel loc, iar singura persoană care îi poate proteja de răul-Codrului este Dragonul, cel mai puternic vrăjitor din Polnya, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său.

     În ciuda poveştilor care sunt spuse de călătorii care trec prin Vale, Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el … pentru că nu este un dragon adevărat. O fi el vrăjitor şi nemuritor, dar tot om rămâne, iar sătenii s-ar duce în ceată să-l omoare dacă el şi-ar manifesta dorinţa de a o gusta pe vreuna dintre fete. Interesant e că Dragonul duce o fată în turnul lui şi după zece ani îi dă drumul, numai că ea se întoarce o cu totul altă persoană. Straiele îi sunt mult prea elegante, vorbeşte ca o doamnă de la Curte şi, pe deasupra, după ce a locuit totuşi singură cu un bărbat vreme de zece ani, normal că are reputația ruinată. Însă toate fetele spun că el nu s-a atins de ele nici măcar cu un deget În plus, Dragonul le dă tuturor fetelor o pungă plină cu arginţi drept zestre atunci când le trimite acasă, astfel că oricine ar fi bucuros să le ia de soţie, ruinate sau nu.

   Nu sunt multe sate în Vale, prin urmare Dragonul nu prea are de unde alege – ia numai o fată care are şaptesprezece ani împliniţi, între octombrie și octombrie anul următor. Acum, din anul naşterii Agnieszkai sunt doar unsprezece, Însă toată lumea ştie că o va lua pe Kasia, cea mai frumoasă, deşteaptă şi bine-crescută fată din Vale.

  Numai că Dragonul va face altă alegere. În loc să o ia pe draga de Kasia, o alege tocmai pe Agnieszka, care la cei şaptesprezece ani ai ei, era “încă o slăbănoagă, cu picioare mari şi cu părul castaniu, încurcat nevoie-mare”. Singurul ei dar, dacă-l putem numi aşa, era să rupă, să păteze sau să piardă tot ce avea pe ea într-o zi.

  Irascibilul Dragon nici nu știe cu cine s-a procopsit. “Țărăncuța nătângă” îi va da bătăi de cap încă din prima clipă în care pășește în Turnul Dragonului. A avut nefericirea să fie aproape rostogolit pe scări sau să vină de-a rostogolul pe pardoseală. Ba mai mult, atunci când Agnieszka a crezut ca va fi aruncată în focul din vatră, s-a pus să-l zgârâie și să-l lovească.  

Tot ce vedea era că o gâsculiță de la țară, pe care tocmai o alesese, râdea de el, Dragonul, cel mai mare vrăjitor din regat, stăpânul și domnul ei.. Nu cred că mai cutezase cineva vreme de un secol să râdă de el. S-a ridicat eliberându-și picioarele, apoi s-a uitat de sus la mine, scos din sărite ca o pisică furioasă. Însă m-a făcut să râd și mai abitir. Atunci el s-a răsucit brusc pe călcâie și m-a lăsat să râd ca proasta pe podea, ca și cum nu știa ce să-mi facă.”

   Și totuși, de ce avea nevoie vrăjitorul de ea? Ca bucătăreasă era o calamitate, iar dacă o luase pentru ca să-i țină companie, mai bine s-ar fi lăsat păgubaș. Fata avea un nemaipomenit dar de a provoca dezastre. Tot ce reușea să facă era să-l enerveze, să-l facă să urle de nervi. Și nici măcar nu ține cont de sfaturile lui. Intră dintr-un bucluc în altul!

“-Am … am adus prânzul.

-Adevărat? mi-a răspuns el tăios. Fără să cazi pe drum în vreun puț? Sunt uluit!

 Abia apoi mi-a adresat o privire încruntată:

-Sau ai căzut?

 M-am uitat la rochie: pe poale erau o enormă pată scârboasă de vomă – o ștersesem eu cât de   bine putusem în bucătărie, dar tot se vedea – și o alta acolo unde îmi suflasem nasul. Mai erau câțiva stropi de sos de friptură și alte câteva pete căpătate când ștersesem oalele. Tivul păstra  noroiul de dimineață și, pe deasupra, mai erau niște găurele făcute cine știe când. “

   Agnieszka încercă tot timpul să-l sfideze, iar atitudinea de fată săracă cu duhul devenise arma  răzbunării ei. Voia cu orice preț să-l necăjească amarnic, știind că el o va recompensa de fiecare dată cu o încruntătură neîncrezătoare. Însă, într-un mod cu totul surprinzător, ea are un talent înnăscut la făcut vrăji. Dar nici așa nu scapă de mustrările vrăjitorului.  

– Cum de reușești să-ți faci singură toate astea? m-a întrebat el odată uluit, când umblam de colo până colo cu un dumicat de budincă de orez prins în păr, tocmai în creștetul capului.

  Atunci când vine în vizită prințul Malek, eroul regatului Polnya, Dragonul o sfătuiește să nu iasă din cameră ei din anumite motive. Însă Agnieszka se gândește să stea de vorbă cu prințul, că poate acesta îl va convinge pe vrăjitor să-i dea drumul, dar se trezește sărutată. Fiind la un pas să fie violată, Agnieszka reacționează în stilul ei caracteristic: îi trântește o tavă în cap de îl lasă lat pe legendarul erou Și iarăși, Dragonul se vede în situația ingrată de a-și scoate din belea protejata, preparand o poțiune a uitării pe care i-o servește prințului.

  Însă, a venit ziua în care Baronul din Mlaștinile Galbene îl chemă în ajutor pe Dragon ca să-i salveze ținutul de o himeră, așa că acesta se vede nevoit să o lase singură pe Agnieszka în Turn. Dar, tocmai atunci, oamenii din Dvernik cer și ei ajutor Dragonului și, cum el este plecat, tânăra se decide să fugă din Turn, cu gândul că vrăjile ei vor fi suficient de bune ca să-i salveze pe cei din satul ei natal.

  Încărcată cu o grămadă de poțiunii, ajunge în Dvernik, unde află că vitele din sat au fost mușcate de lupii posedați de rău, veniți din Codru. Însă, cum acestea nu au fost sacrificate, răul din ele va ajunge să intre și în oameni, așa ca fata va avea mult de furcă. Cum va reuși ea să țină piept răului, va las pe voi să aflați, dar, în mod cert e că Dragonul reușește să vină la timp să o salveze, dar neatenția îl va costa: va fi mușcat de un lup. De această dată, Agnieszka va fi pusă în situația de a-l salva pe stăpânul ei. Folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, tânăra va realiza o vrajă care îi va salva viața Dragonului și astfel, vrăjitorul se vede nevoit să recunoască puterile noii sale protejate.

 

 La scurt timp după această întâmplare nefericită, mama Kasiei, vine la Turn ca să le ceară ajutorul. Fiica ei fusese luată de trei creaturi monstruoase (Umblători), și dusă în întunecimea Codrului. Va reuși să o salveze? Dar ce șanse mai are Kasia în cazul în care e deja posedată de rău?

Dacă cineva drag ne era luat de Umblători, tot ce puteam spera pentru ei era moartea, însă era doar o speranță. Nu știam niciodată sigur până când nu se întorceau și astfel se dovedea că nu au murit. Și-atunci trebuia să-i vânăm.”

   Însă, în cazul în care Agnieszka va reuși să o salveze pe Kasia, sunt mari șanse să fie luată în vizor de prințul Malek. Acesta dorește de mai mult timp să-și salveze mama, pe regina Hanna, care dispăruse de mai bine de douăzeci de ani. Este ferm convins că regina nu e moartă, ci doar captivă în Codru. Dar cum de ajunsese ea în acest loc bântuit?

    Se spunea că prințul moștenitor Vasily al Rosyei se îndrăgostise de regina Hanna și fugiseră împreună și, când cavalerii regelui îi încolțiseră, s-au adăpostit în Codru. Însă regina și prințul Vasily n-au mai ieșit niciodată. Regele Polnyei l-a învinuit pe moștenitorul Rosyei de moartea  moștenitorului sau. Și de atunci s-au purtat războaie după războaie, întrerupte doar de armistiții ocazionale și de câteva tratate de scurtă durată. A o elibera pe regină putea însemna încheierea războiului cu Rosya și împăcarea celor două popoare. Dar, mai poți ieși vreodată din Codru după ce ai stat în el vreme de douăzeci de ani?

 Așadar, Agniezska se va confruntă cu mari probleme în viitorul apropiat. Va reuși ea să treacă peste toate obstacolele? Dar ce anume bănuie Codrul? De fapt, cum a fost creat el? Vor putea vrăjitorii să înfrângă puterea lui? De ce Dragonul lua câte o fată din Vale, după care o lăsa să plece după zece ani?   

Orice ar fi creatura care sălășluiește în Codru, cea care răspândește spurcăciunea, a ajuns să trăiască acolo și să bea din acea putere ca dintr-o cupă.“

  Recomand “Aleasa dragonului” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, mister, locații pitorești, dar și momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Și foarte multa magie!

   Nota 10

 

 Cartea Aleasa dragonului de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

“Cruzimea şi cu mine ne pregătim să aruncăm lumea în aer”

 

Cruzimea, de Scott Bergstrom-cocktail Molotov de Taken inversat, Nikita și Hostel

Editura Nemira
Colecția: Young Adult
Anul apariției: 2017
Titlul original: Cruelty
Taducere: Maria Draguț
Număr de pagini: 440

    Începând ca un Young Adult clasic, despre problemele de adaptare ale unei adolescente la şcoală şi fulgerătoarea ei îndrăgostire de un băiat de treabă, Cruzimea se transformă pe nesimţite într-unul din cele mai dure thrillere ale anului. Un roman palpitant, înfiorător, cu ritm trepidant ce te ţine captiv în succesiunea sa neîntreruptă de momente tensionate.

   Lansat de sub pana/peniţa/tastatura (sau cum a mai evoluat în timp expresia asta) lui Scott Bergstrom, un scriitor debutant, chiar anul acesta şi tradus la noi cu o promptitudine salutară, mai ales că în curând va avea şi ecranizare – astfel apucând să-l citim înaintea apariţiei filmului, romanul are toate ingredientele pentru a deveni (dacă nu este deja, la rapiditatea cu care e tradus) bestseller internaţional.

  Un Taken inversat, cu un tată angajat CIA răpit la Paris şi având nevoie să fie salvat de fiica sa din mâinile unei bande criminale est-europene care şi-a format o reţea internaţională prin care-şi gestionează traficul de carne vie, droguri şi arme. Dar, rămânând la comparaţii cinematografice cu filme mari, pe care mai toţi le-am văzut, în afară de impresia de Taken 1 (că doar ăla a fost bun, continuările sunt tembele), avem şi un episod din Nikita lui Luc Besson când fata obișnuită, preluată cu oarece calităţi fizice, este preschimbată într-o armă letală prin antrenamente de luptă Krav Maga care s-o ajute în misiunea sa itinerantă, și, mai ales, avem odată cu ultima etapă a aventurii, cea pragheză, atmosfera sinistră din seria horror Hostel. Plus dragoste adolescentină, viaţă de night-club, infiltrări în periculoase grupări de răufăcători şi transformări psihologice, toate într-un cocktail Molotov cu adevărat exploziv.

 

    Gwendolyn Bloom este o adolescentă de 17 ani, fiica unui diplomat care a plimbat-o mult prin lume, datorită posturilor pe care le avea în diferite ţări, până când un eveniment extrem de violent și traumatic a făcut-o să îşi piardă mama şi să se stabilizeze la New York. Acum tatăl său lucrează la ONU și face doar scurte deplasări în interes de serviciu, ea încercând să se adapteze într-o elitistă şcoală americană unde numai odrasle de bogătaşi sau de diplomați au acces.

   Pentru câteva zeci de pagini, Cruzimea chiar pare clasicul roman cu adolescenţi. O colegă care este vedeta clasei o necăjeşte, ba chiar o pălmuieşte pe Gwen, dar tot biata de ea ajunge suspendată. Are parte de un prim contact electrizant cu un băiat mai retras, de bun simț, cu toate că e la fel de bogat ca ceilalţi elevi aroganţi şi prietenia instant a celor doi curge spre o relaţie romantică. Ne sunt prezentaţi vecinii simpatici ai fetei, un cuplu de bătrânei cu o istorie zbuciumată, care-i sunt cam singurii confidenți; dar şi pasiunile sale. După moartea mamei îşi găsise refugiul în gimnastică, pe care o practică amatorial, fără pretenţii de competiție. Trecuse peste sechelele psihice, încerca să ducă o viață normală, când…

   Într-una din delegaţiile sale misterioase, tatăl lui Gwen e dat dispărut. De aici încolo toate evenimentele se precipită. Agenţii FBI o ridică să o ancheteze, i se fac percheziții în apartament, i se pun întrebări insidioase despre tatăl ei de parcă acţiunea de căutare a sa s-ar fi transformat într-o vânătoare de trădător. Revelaţia că el nu era doar un diplomat, ci un agent FBI este presimţită deja de fată din tot ceea ce se întâmplă. Mai mare va fi surpriza când află că simpatica familie de bătrâni din vecini ar putea s-o ajute. Atât prin ceea ce a lăsat taică-său în grija lor, cât şi prin contactele pe care le au în cadrul serviciilor secrete israeliene, unde activase în tinereţe unul dintre ei.

   Astfel, Gwendolyn începe să efectueze diferite misiuni de etapă, pentru a verifica  indiciile lăsate de tatăl ei, ce ar putea să soluționeze enigma dispariției sale. Ele cresc progresiv în dificultate, la început fiind ajutată de Terrance, băiatul de care s-a îndrăgostit.

   Se ajunge la un alt nivel când devine evident că pentru a afla mai multe trebuie să ia urma tatălui în Paris şi să îl găsească pe ultimul om care l-a văzut, un informator palestinian. Gwen ajunge să fie antrenată de o agentă Mossad, să fie implicată în bătăi în cluburi şi urmăriri de maşini, până când un fir roşu clar, ce duce spre cei care i-au răpit părintele, prinde consistență din toate cercetările ei.

   Acum armele pentru a se infiltra printre mafioţi, în sistemul de crimă organizată, trebuie să-i fie cele ale spionajului, ale amăgirii, ale înşelătoriei şi minciunii. Toate dublate de cruzime. Cruzimea ca factor motivator în a îşi ascunde adevăratele sentimente, în a face lucruri de neimaginat şi a trece peste durerea altora, pentru a-şi atinge scopul. Cel primordial, cel care ar putea-o aduce în poziţia nu numai de a îşi salva tatăl, dar şi de a le ajuta pe fetele chinuite de reţeaua criminală care exploatează prostituţia şi face trafic cu fiinţe umane, adevărate sclave moderne ce pot fi vândute sau cumpărate, fete de aceeaşi vârstă sau chiar mai tinere ca Gwen. Cruzimea văzută ca elementul declanșator al răzbunării şi anihilării celor ce au folosit-o atâta timp în interesul propriu.

 “Aş vrea să le mulţumesc acestor oameni pentru lecţiile pe care mi le-au oferit. Pentru că mi-au hrănit acel ceva din mine, cruzimea, care creşte tot mai puternică şi mai nemiloasă cu fiecare zi.”

   E şi nu e un roman Young Adult, Cruzimea. Poate în înţelesul său literal, pentru adolescenţi la limita superioară a înșirării de ani ce le include categorisirea – 16 – 18 – cei aflaţi la un pas de maturizare. Sau, mai sincer spus, aşa cum şi-ar dori adolescenţii să fie romanele pe care le citesc, dar nu prea şi-ar dori părinţii. Da, cu tineri, sentimentele vârstei, relaţii, problemele lor de integrare şi devenire, dar realiste, dure, cu spirit rebel, neprincipiale, fără o morală general acceptabilă social, cu  provocări duse la extrem.

   Provocări extreme, care, păstrând realismul, au nevoie de un răspuns extrem. Schimbare de atitudine impusă de dramatismul unor situații ce duce, inevitabil, la o maturizare forţată a personajelor:

“Astăzi împlinesc 18 ani – sau mai bine spun Gwendolyn Bloom îi împlineşte, acea versiune cuminte, aproape bătrânicioasă, pe care cruzimea a devorat-o. Ziua în care împlineşti optsprezece ani este ziua în care devii om mare şi iei cu tine în lumea adulţilor tot ce ai învăţat până acum. Tot ce ai trăit până acum a fost doar un preludiu, o repetiţie înainte de marea premieră.”

   Primul roman al unei viitoare serii, Cruzimea oferă tot ceea ce îşi doresc iubitorii de acţiune, suspans, misiuni sub acoperire, lovituri de teatru şi rezolvare a unui mister. Pe un itinerariu care te poartă de la New York, prin Paris, Berlin şi Praga, o eroină total neclișeică trece prin rafale de încercări extreme şi dificultăţi letale în eforturile ei de a-şi salva tatăl. Cu un pic de romantism, nu prea mult, fiindcă nu e loc de acţiune. Cu un final fulminant şi ațâțător, ce te determină să-ţi doreşti ca autorul să-i scrie cât mai grabnic urmarea.

Cartea Cruzimea, de Scott Bergstrom a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

by -
14

În mod normal ne gândim ce probleme grave ar putea avea un adolescent ? Ce ar putea determina un suflet de copil să ia o decizie așa drastică?

Inima mea și alte găuri negre, de Jasmine Warga-recenzie

Titlul original: My heart And Other Black Holes

Editura: Herg Benet (PASSPORT) 2017

Traducere: Cristina Nemerovschi

Număr pagini: 323

  Inima mea și alte găuri negre este romanul de debut al autoarei, publicat în anul 2015, iar drepturile de ecranizare au fost obținute de Paramount.  În luna noiembrie 2017 va fi publicat al doilea roman care va avea ca subiect muzica, secretele și identităţile – HERE WE ARE NOW.

   Jasmine Warga trăiește în Cincinnati, iubește animalele (are un cățel și o pisică), cafeaua, muzica și alte lucruri omenești.

Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă căutarea de noi peisaje, ci a privi cu noi ochi”-Marcel Proust

   De multă vreme nu am citit o carte care să mă zguduie atât de tare cum a făcut-o acest roman. Am fost surprinsă să citesc că acesta este un roman de debut. E bine scris sau traducerea e bună, sau poate amândouă. Mă bucur că editura Herg Benet a decis să vină cu ceva nou. Citind cartea am avut impresia că e un subiect pe care Cristina Nemerovschi îl apreciază și e o bună cunoscătoare a vieții adolescenților.

   În ultimul timp am observat că sunt foarte multe romane care au ca subiect adolescenții. În carte este abordat un subiect delicat din momentele critice ale vieții tinerilor neînțeleși, cu depresii sau cu gânduri sinucigașe.

   Aysel are șaisprezece ani și trece prin momente depresive, se simte singură și neînțeleasă, și aparent respinsă de toată lumea. Inclusiv de mama ei, de tatăl vitreg sau de sora și fratele ei vitregi mai mici ca ea. Ea are un job la care se plictisește, fără chef de muncă navighează pe internet, cel mai frecventat site având o rubrică pentru sinucigași. Membrii căutându-și câte un partener de sinucidere. Așa găsește anunțul lui FrozenRobot (Roman), un băiat de șaptesprezece ani care plănuiește să se sinucidă peste fix o lună.

   Aysel are o pasiune pentru fizică, este convinsă să testeze principiile teoriei conservării energiei, crezând că după moarte energia se transforma din energie potențială în energie cinetică.

În mod normal ne gândim ce probleme grave ar putea avea un adolescent ? Ce ar putea determina un suflet de copil să ia o decizie așa drastică?

„Dacă aș fi în locul lui FrozenRobot, nu cred că mi-aș dori să mă sinucid. Nu dacă aș avea atât de mulți oameni care par fericiți că eu exist. Uneori, mă gândesc la viața mea și mă întreb ce ar trebui să se schimbe pentru ca eu să-mi doresc să trăiesc. Poate dacă bârfele despre tatăl meu ar înceta. Poate dacă maică-mea m-ar putea privi fără să tresară. Poate dacă aș fi absolut sigură că nu mă voi transforma exact în tatăl meu. Poate dacă aș avea un prieten, măcar unul singur.”

   Ei bine motivul fetei este că se teme de a avea același caracter sau aceeași genă ca a tatălui ei pe care nu-l cunoaște, dar ceea ce el a făcut i-a marcat toată viața. Tatăl ei și-a incendiat magazinul în plină zi. Incendiu în care și-au pierdut viața trei persoane, doar pentru a încasa asigurarea localului.

-Oricum, i-am spus lui Maddie că poate face baie, fiindcă eram un idiot și singura chestie la care mă puteam gândi era că asta ne va da mie și lui Kelly un sfert de oră în care să mergem în camera mea și să dăm muzica foarte tare, așa încât Maddie să nu ne audă, știi? „

    Motivul lui Roman face parte dintr-o tragedie de familie. Sora lui mai mică a fost lăsată de părinți în grija lui într-o seară. Fiind prietena lui în vizită, o lasă pe micuța de opt ani să facă baie singură, profitând de lipsa acesteia pentru un moment intim cu iubita lui, cu volumul muzicii cât mai tare. Maddie face o criză de epilepsie și moare înecată, iar Roman se consideră vinovat. El are doi părinți care-l supraveghează non stop, iar mama lui este adorabilă.

„Trag adânc aer în piept și-mi simt cutia toracică devenind tot mai încăpătoare. Nope, noi nu suntem adolescenți normali. Da, limaxul negru este tot acolo, devorând orice gânduri fericite mi-aș permite să am.

– Sâmbăta seara e ok pentru mine. O să-mi notez în calendar ca fiind Ziua în Care Ne Planificăm Moartea.”

   M-a impresionat foarte mult naturalețea dialogului despre momentul sinuciderii, planificarea până la cel mai mic detaliu.

Acest roman este o palmă dată societății.

  Acest roman este despre relații, despre greșeli personale sau a celor din familie care marchează evoluția, deciziile și psihicul unui copil/adolescent. E adevărat că acest subiect este unul delicat și de care se vorbește foarte puțin. Autoarea tratează sinuciderea prezentă în minți fragede, aparent lipsite de maturitate, dar mult mai mature ca a unor adulți.

   Un adevăr dureros este eticheta pusă de societate unui individ în funcție de greșelile părinților, bunicilor, fraților. Lipsa de empatie față de o persoană suferindă. Încă suntem judecați doar pentru că suntem urmașii unor oameni care au greșit sau care au avut probleme psihice.

…. Poate va fi bețiv ca tată-su

…..Poate va fi curvă ca mă-sa

…etc

   Strigătul mut de disperare al adolescenților este o problemă reală, o problemă la care nu este depus nici un efort de prevenire din partea societății, mai grav nici măcar din partea familiei. Tratarea afecțiunilor unor probleme de comportament, de izolare la copiii care au suferit un anumit șoc ar trebui introdusă într-un program de prevenție, de sprijin. Din păcate este un subiect delicat și necesită resurse, muncă și implicare. Nu e nimeni dispus să le ofere, nici statul nici individul.

Gesturile noastre sunt un limbaj diferit. Nu le putem falsifica la fel de ușor cum o facem cu cuvintele noastre.”

   Inima mea și alte găuri negre te poartă în suflete rănite, în locuri greu de pătruns. Odată intrat în aceste inimi rănite e imposibil să nu ieși șifonat. Exact așa cum nu poți rămâne indiferent la emoțiile transmise de acest roman.

   Aysen și Roman sunt parteneri de sinucidere. Ei petrec destul timp cu planurile momentului încât ajung să se cunoască suficient pentru a fi prieteni. Vor duce planul până la sfârșit ?

Vă recomand să descoperiți câte găuri negre au inimile adolescenților și prin câte emoții, umilințe, frustrări trec personajele acestui roman.

 Cartea Inima mea și alte găuri negre, de Jasmine Warga a fost oferită de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

„Nici pentru aceia dintre noi care apărem pe casete lucrurile nu mai pot fi ca în trecut. Nu putem să nu găsim un pachet pe treptele casei. Sau în cutia poștală. Din momentul ăla, suntem alți oameni.”

           Cele treisprezece motive, de Jay Asher-recenzie

„Nici pentru aceia dintre noi care apărem pe casete lucrurile nu mai pot fi ca în trecut. Nu putem să nu găsim un pachet pe treptele casei. Sau în cutia poștală. Din momentul ăla, suntem alți oameni.”

Titlul original: Thirteen Reasons Why

Editura Leda Edge

Grupul Editorial Corint

Corint Books
Anul apariției: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Mariana Piroteală
Număr pagini: 315
Gen: Dramă psihologică, Young Adult
Cotație Goodreads: 4,03

Nota mea: 5 steluțe din 5

S.O.S. SINDROMUL CĂRȚII PLĂCUTE!

    De fiecare dată când îmi place mult o carte, îmi este greu să scriu despre ea. Asta numesc eu  „sindromul cărții plăcute”, de care sufăr și cu „Cele treisprezece motive”. Nu, nu căutați termenul pe nicăieri, prin dicționare sau cărți de specialitate, l-am inventat eu.

   De două zile am terminat cartea și am făcut orice altceva pentru a amâna recenzia. Am văzut serialul regizat după roman, am citit pe net despre carte și autor (și am mai găsit o carte scrisă de el pe care vreau neapărat s-o citesc), am răsfoit-o încă o dată…

    Dar momentul confruntării nu mai poate fi amânat. Gata! A venit vremea să aștern pe hârtie (de fapt în fila de Word) impresiile mele despre carte.

   Sinceră să fiu, când am început să citesc „Cele treisprezece motive”, m-am așteptat la un thriller sau un horror. Primele pagini nu m-au convins prea tare, chiar mi s-a părut că nu rezonez cu subiectul: un roman despre adolescenți, liceu, crize tipice vârstei, dramatizări. Inițial, l-am considerat un roman „prea de puști” și îmi părea rău că nu l-au tradus la noi mai devreme, pe când eram adolescentă. Credeam că dacă l-aș fi citit la acea vârstă, l-aș fi savurat mai bine, cu atât mai mult cu cât originalul a apărut în 2007, când mă aflam la apogeul acelei vârste.

    Păcat că romanul a ajuns atât de popular abia după 10 ani, când cei de la Netflix au scos un serial pornind de la el, dar acesta este alt subiect, ajungem și acolo.

   Spre final, la o privire de ansamblu, am constatat că acest roman nu este doar pentru adolescenți: este pentru toată lumea. De ce? Pentru că tratează probleme foarte serioase la ora actuală: suicidul printre adolescenți, fenomenul denumit „bullying” și gravitatea acestuia, mergând până la agresiune sexuală, relația părinte-copil, lipsa de comunicare din zilele noastre, când suntem mânați de viteză…

   Citind până la final, am constatat că este un roman foarte bun din mai multe puncte de vedere: bine documentat, fluid scris și multe altele, pe care le veți descoperi singuri. Este un roman pe care oricine ar trebui să-l citească, mai ales părinții și profesorii.

    Totul începe atunci când Clay Jensen, un adolescent de 17 ani, primește un pachet conținând mai multe casete audio. Casete audio? Cine mai folosește în ziua de azi casete audio? Când reușește să găsească un casetofon pentru a le asculta, identitatea expeditorului iese la iveală: Hannah Baker, o colegă de liceu care s-a sinucis de curând. Casetele conțin indicația de a fi trimise mai departe după ce sunt ascultate, la următoarea persoană de pe listă.

„„Lista”. Parcă ar fi un club secret, unul exclusivist. Și, din cine știe ce motiv, sunt și eu membru.”

     Clay este nedumerit, se întreabă ce anume a făcut pentru a o supăra pe Hannah. Cu ce a deranjat-o, cum ar fi putut s-o împingă la sinucidere. Deși este curios, dorind să asculte până la capăt, apar momente când este gata să renunțe. „De ce ascult eu chestia asta? De ce mă supun la așa ceva? De ce nu scot caseta din casetofon și arunc toată cutia la gunoi?”.

    Însă lucrurile nu sunt atât de simple. Hannah lasă clar să se înțeleagă faptul că nu poți să întrerupi șirul pur și simplu. De ce? Rămâne să aflați, unul dintre motive fiind o copie a casetelor păstrată la loc sigur.

   Mărturisesc că în acest punct al lecturii, am crezut că este vorba de ceva asemănător cu „The Ring”. Cine nu-și amintește de horror-ul în care primeai o casetă video și un apel telefonic, care te anunța că dacă în 7 zile n-o trimiți mai departe, mori? „Ce clișeu!” – gândeam eu. Mă așteptam să fie cu toții căsăpiți sau bântuiți.

   Dar nu. Nimic din toate aceste bănuieli nu s-a adeverit. Nu este horror, thriller, nimeni nu bântuie pe nimeni, decât în sens metaforic. Este un roman profund psihologic, în care sunt atinse teme din ce în ce mai frecvente în ziua de azi: sinuciderea în rândul adolescenților – auziți la știri că din ce în ce mai mulți adolescenți se sinucid? -, bullying-ul – fenomen întâlnit și în anii trecuți, prezent în fiecare școală, dar care în ultimul timp, cu explozia tehnologică și pregnanța rețelelor de socializare, a luat o amploare foarte mare -, lipsa comunicării, aflată paradoxal într-o relație de cauzalitate tocmai cu această dezvoltate tehnologică…

    Pe casete este povestea lui Hannah, o adolescentă ca oricare alta din SUA. 7 casete a câte două fețe, ultima cu o singură față. Fiecare față conține experiența lui Hannah cu câte o persoană din liceu. Oameni care au rănit-o și dezamăgit-o, pe care la un moment dat i-a crezut prieteni și care i-au trădat încrederea. Oameni care au hărțuit-o și au răspândit zvonuri despre ea, au agresat-o în mai multe moduri, distrugându-i încet, dar sigur, orice brumă de încredere și siguranță.

    Recunosc că la început, am crezut că este vorba despre o adolescentă hipersensibilă, care dramatizează și face din țânțar armăsar. Ei bine, m-am convins că lucrurile nu stau așa.

Unii dintre noi vor fi prea supărați pe Hannah pentru că s-a sinucis și dă vina pe toată lumea.”[/quote_box_center]

   Eu, una, nu. Sau cel puțin nu numai pe ea. Mai supărată sunt pe colegii ei, pe un anumit tipar de adolescent, care se ia după turmă, dă crezare zvonurilor și contribuie la fenomenul numit „bullying” pentru că „așa fac toți”; pe profesorii care au ignorat semnalele ce „țipau”, pe părinții prea ocupați de afacerea lor pentru a-și observa fiica.

   Hannah este sensibilă, de acord, dar ceea ce i se întâmpla nu era normal. Bullying-ul nu trebuie să fie privit ca un lucru normal.

   Acțiunea este una intensă și compactă, Clay ascultând toate casetele într-o singură noapte. Așa află cum s-a întâmplat, de fapt, totul. Află lucruri de condamnat făcute de colegii lui, pe care crede că îi cunoștea.

[quote_box_center]„Cu fiecare față a fiecărei casete, o mai veche amintire îmi este răscolită. O reputație îmi este mânjită, înfățișându-mi un om pe care nu-l recunosc.”

   Fiecare a contribuit cu ceva la sinuciderea lui Hannah. Ceva mic, insignifiant (sau considerat insignifiant), care adunat cu multe alte lucruri aparent mici și insignifiante au condus la o avalanșă. Efectul bulgărelui de zăpadă sau cum nicio acțiune nu este lipsită de consecințe, mai mult sau mai puțin grave.

„Când te amesteci într-un aspect al vieții cuiva, de fapt te amesteci în toată viața acelui om.

Totul… afectează totul.”

   Mi-a plăcut romanul pentru mesajul conținut, pentru semnalul de alarmă deghizat, dar observat cu ușurință de cei care vor să-l vadă; pentru critica la adresa sistemului de învățământ.

   Povestea de pe casetă se îmbină cu prezentul, cu trăirile lui Clay la fiecare dezvăluire, gravitatea faptelor crescând gradual în intensitate. Casetele sunt însoțite de o hartă pe care sunt marcate locurile legate de acele întâmplări. Clay petrece o noapte albă ascultând casetele și urmând fiecare punct de pe acea hartă. Astfel, experiența este mai vie și mai intensă.

   La gradul de autenticitate contribuie și ilustrațiile de pe pagini, și anume, semnele „Play”, „Stop”, „Pause” corespunzând butoanelor casetofonului, respectiv, walkman-ului, aparate pe care nu știu câți adolescenți de astăzi le-au prins.

   Cartea are o viziune cinematografică și așa cum am menționat la începutul recenziei, cei de la Netflix au realizat un serial după ea. Nu pot spune că mi-a displăcut serialul sau că ar fi prost realizat, dar chiar nu înțeleg de ce nu s-au oprit la un simplu film. Inițial, ecranizarea a fost concepută pentru film, cu Selena Gómez în rolul lui Hannah. Mă bucur că nu a interpretat-o ea, însă mi s-ar fi părut mult mai potrivit un film. Serialul a tărăgănat toată acțiunea, a „lălăit-o”, cum s-ar spune popular, a băgat multe aspecte extra și ceea ce nu mi-a plăcut deloc, a modificat personalitatea unora. De obicei, suntem frustrați pentru că filmul este mult mai concis decât cartea, ne supărăm pentru că s-au scos părți importante. În acest caz e invers. Cartea este mult mai concisă, intensă, compactă, în schimb, serialul a fost „umplut cu de toate” pentru a trage de acțiune, împingând lucrurile mult prea departe. Ca o observație personală și complet subiectivă, până și modul în care Clay preferă cafeaua l-au schimbat.

    Încă o dată, nu pot spune că este un serial prost; tratează, la rândul lui, aceleași teme, cu accent pregnant pe bullying și mai puțin pe viața interioară a lui Hannah, prezentând pe larg contextul și ajutându-ne să înțelegem comportamentul adolescenților, izvorât din anumite probleme: nimic nu se întâmplă pur și simplu, ci are o cauză. Și iar ne întoarcem la efectul bulgărelui de zăpadă.

   O carte pentru toți aceia cărora le pasă și care n-au uitat cum e să fii adolescent.

    Citate:

„E greu să fii dezamăgit când se adeverește ceva la care te-ai așteptat.”

„Uneori ne încearcă gânduri pe care nici măcar noi nu le înțelegem. Gânduri care nici măcar nu sunt adevărate, nu asta simțim de fapt, dar ne trec oricum prin cap pentru că sunt interesante.”

„Dacă ați putea auzi gândurile altora, ați auzi lucruri adevărate și, în același timp, lucruri complet aleatorii. Și nu ați face deosebirea între ele. V-ar scoate din minți. Ce e adevăr? Ce e minciună? Un milion de idei, dar ce semnificație au?”

„Dacă auzi un cântec care te face să plângi, dar nu mai vrei să plângi, nu-l mai asculți.

Dar nu poți fugi de tine însuți. Nu poți decide să nu te mai vezi pe tine. Și nu poți decide să-ți oprești gălăgia din cap.”

„Poate dacă aș uita din când în când, am fi cu toții un pic mai fericiți.”

„Am mers împreună pe străzile alea, Hannah. Pe rute diferite, dar în același timp. În aceeași noapte. Am bătut străzile ca să fugim. Eu de tine, iar tu de petrecere. Nu numai de petrecere, ci și de tine însăți.”

    Despre autor:

   Jay Asher este un autor contemporan american cunoscut pentru genul Young Adult. A mai scris „Viitorul nostru”(în colaborare cu Carolyn Mackler) și „Lumina iubirii”.

    „Cele treisprezece motive”, romanul s/a tradus în 32 de limbi, a câștigat California Book Award și a fost distins cu mai multe nominalizări și recomandări literare.

 Cartea Cele treisprezece motive de Jay Asher a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

         Acest cântec neîmblânzit, de Victoria Schwab-Editura Herg Benet-recenzie

                                   Prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity”

 

Titlu: This Savage Song

Traducere: Flavius Ardelean

Editura : Herg Benet

Colecţia: Cartile Arven

Data apariţiei : Aprilie 2017

Număr pagini : 464

Gen : Fantasy, Young Adult, Dystopia, Urban Fantasy

Cotaţie Goodreads : 4,13

NOTA MEA-10

 

   Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

   Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor…

   Nici nu bănuiți cât de mult mă bucur că Editura Herg Benet a început să publice și cărți scrise de autori străini. Inițial, nu am dat prea multă atenție acestei inițiative, considerând că avem destui autori români talentați și nu e cazul de o schimbare. Însă, am gândit cu totul altfel după ce am citit “Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga și “Acest cântec neîmblânzit”de Victoria Schwab. Ambele romane sunt foarte bine scrise și se citesc ușor, personajele sunt foarte simpatice, în ciuda faptului că au niște gânduri sumbre, iar în privința scrierii, amândouă transmit multă emoție, dar într-o manieră puțin ironică. Sunt două povești diferite, două genuri diferite și totuși, amândouă au reușit să mă farmece atât de mult, încât  acum se numără printre favoritele mele.

    Emoționant! Sublim! Perfect! Doar în acest fel pot caracteriza romanul urban fantasy “Acest cântec neîmblânzit”. Am fost complet fermecată de stilul abordat, de complexitatea personajelor, de originalitatea acestei povești, de  modul în care autoarea a conturat ideea nașterii monștrilor.

   Descrierea m-a făcut să cred că voi asista la o poveste de dragoste interzisă dintre un om și un monstru, însă m-am înșelat. Cu toate că cei doi protagoniști, Kate Harker și August Flynn, își dau  tot timpul târcoale, se tatonează, flirtează și, probabil se simt puțin atrași unul de celălalt, dar asta într-un mod cu totul inconștient. Cei doi tineri nu au timp de ceva romantic, având în vedere situația dramatică în care se află. Ei fac parte din două familii rivale, au statut diferit și fiecare își dorește altceva. În timp ce Kate vrea să devină la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care guvernează nordul orașului infestat de creaturi, August vrea, la rândul lui, să ii protejeze pe cei inocenți. În ciudă faptului că este un monstru! Sau mai bine spus, un monstru sensibil, după cum îl descriere Kate.

“ De ce să vrei să fii om? întrebă ea. Suntem fragili. Murim.

— Dar și trăiți. Nu vă petreceți toată ziua întrebându-vă de ce existați, fără a vă simți reali, de ce arătați uman, fără a putea fi oameni. Nu faceți tot ce puteți pentru a fi o persoană bună, doar ca să vă treziți că vi se reproșează mereu cum că nici măcar nu sunteți o persoană.”

 

  Mă fascinează relația lor de prietenie, modul în care se susțin reciproc. De fapt, între ei există ceva mult mai prețios: apreciere, loialitate, respect, prietenie și încredere. Chiar mă înduioșează încrederea pe care o au unul în celălalt, având în vedere că ei, în mod normal, sunt dușmani. Iar discuțiile dintre ei, m-au făcut adesea să mă gândesc la ideea că violența naște violența. Violența naște monștri și distruge destine. Dar, când vine vorba de August, de bunătatea lui, stau și mă gândesc cine e cu adevărat un monstru …

“ — De ce sunt atât de multe umbre pe lume, Kate? Nu ar trebui să fie și tot atât de multă lumină?

  — Nu știu, August.

  — Nu vreau să fiu un monstru.

  — Nu ești, spuse ea … 

  Era un Sunai – nimic nu ar fi putut schimba asta –, dar nu era rău, nu era crud, nu era monstruos. Era doar cineva care voia să fie altcineva, să fie ceva ce nu era.

  Kate cunoștea sentimentul.

  — Doare, șopti el.

  — Ce anume? întrebă Kate.

  — A fi. A nu fi. A ceda. A rezista. Nu contează ce fac, doare oricum.

  Kate își lăsă capul pe spate și își rezemă ceafa de marginea căzii.

  — Asta e viața, August, spuse ea. Ai vrut să te simți viu, nu? Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.”

   Acțiunea din “ Acest cântec neîmblânzit ” are loc într-un viitor nu foarte îndepărtat zilelor noastre. Lumea a fost aproape distrusă în urma unui război cumplit, iar violența oamenilor a dat naștere, la propriu, unor monștri: Corsai, Malachai, Sunai. Corsaii se nășteau din acte violente, totuși neletale, și se hrăneau cu carne și oase. Malchaii proveneau din crime și se hrăneau cu sânge. Sunaii se nășteau din cele mai teribile crime: atentate cu bombă, atacuri armate, masacre, evenimente ce luau nu numai o viață, ci multe. Erau cei mai răi dintre cei care bântuiau bezna. Însă ei nu se puteau hrăni decât cu păcătoși, cu energia lor. Asta îi deosebea de restul.

“ Doar Corsaii erau cu adevărat nocturni și alergici la lumina zilei. Malchaii beau sânge și-și trăgeau forțele din bezna nopții, dar nu erau vampiri, nu se chirceau la văzul crucilor, nu luau foc în soare. Ce îi dobora, totuși, era o bucată de metal pur trecută prin inimă.”

   După colaps, s-au înființat zece teritorii, iar cel mai important oraș era Verity. Însă acesta era împărțit în două: în partea de Nord, se afla teritoriul controlat de Callum Harker; în cea de Sud, era teritoriul lui Henry Flynn. Orașul de Nord (V-City-ul de Nord) reprezenta ordinea. O ordine răscumpărată cu sânge și frică, iar oamenii trebuiau să plătească pentru siguranța lor. Aici “clădirile străluceau, tot numai metal, piatră și sticlă, străzile punctate pe alocuri cu mașini extravagante și oameni în haine bune”, iar dacă Harker avea forțe de ordine pe străzi, acestea erau bine camuflate. Orașul de Sud (V-City-ul de Sud)  reprezenta haosul. Jumătate dintre clădiri erau ruine arse, abandonate și golite, iar orice material folositor era înlăturat pentru a întări alte clădiri. Aici, idealistul Henry Flynn înființase Brigada de Intervenție Flynn (BIF), în care cei peste șaizeci de mii de ofițeri încercau să lupte contra monștrilor și să opună rezistență criminalului glorificat din Nord, Callum Harker. Cu toate că armistițiul dintre cele două părți durează de șase ani, se știe că Harker își dorește tare mult să cucerească și partea de Sud și pentru asta e în stare să-și trimită slugile – Malchaii și Corsaii.

V-City-ul de Sud încă mai arăta ca un cadavru devastat, dar se reconstruia. BIF era peste tot, pe acoperișuri, patrulând pe străzi, semnale radio pârâind din dispozitivele portabile de pe uniformele lor. Noaptea vânau monștri, dar pe timpul zilei încercau să oprească nașterea altora. Crima. Asta era cauza. Corsai, Malchai, Sunai – ei erau efectele.”

   Dar și Henry Flynn avea o armă letală. Îi avea de partea lui, pe cei trei Sunai care existau în întreaga lume: Ilsa, Leo și August. Și nu doar că îi avea de partea lui, ci îi trata ca pe familia sa. Se spunea despre Sunai că se născuseră din cele mai teribile crime, erau invincibili, luau înfățișare umană și nu se hrăneau decât cu oameni păcătoși. Atunci când un Sunai cânta, lua energia vieții.

    “În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

    Ilsa este cea mai puternică Sunai, dar după armistițiului, nu mai avea voie să iasă din incinta complexului BIF(izolarea ei face parte din armistițiu). Spre deosebire de August, care se baza pe vioară, sau Leo, care putea să facă muzică aproape din orice, instrumentul Ilsei era vocea. Leo face parte din brigada BIF și se consideră judecător, jurat și călău. Cât despre August, acesta rămâne un mister. Apăruse în urma unei explozii dintr-o cantină a unei școli generale. El se trezise sub forma unui băiat de doisprezece ani pentru că aceea fusese vârsta celor uciși în explozie.

“ — Sunaii sunt rezultatul tragediilor, zise el. Acte ale ororii atât de întunecate, încât tulbură echilibrul cosmic. “

    Cu toate că au trecut patru ani de la apariția lui, August a ieșit rar din complexul Flynn și a făcut școala de acasă. Acum arată ca un tânăr de șaisprezece ani. Un tânăr dornic să facă parte din BIF și să lupte contra monștrilor. Iar șansa îi surâde în momentul în care Henry Flynn se încumetă să-l lase să învețe la Academia Colton. Dar cu un anumit motiv: trebuie să o urmărească pe Katherine Harker, irascibila și agresiva fiică a lui Callum Harker, guvernatorul Orașului de Nord, un om “faimos pentru galeria sa de monștri colecționați precum armele”. Se știa că acestuia nu-i păsa de nimic decât de ea.

    Ajuns la Academia Colton, tânărul împrumută numele de Frederick Gallagher și încearcă, încă din prima zi, să se apropie de Kate. Însă, în loc să se simtă dezgustat și îngrețoșat că stă în preajma fiicei unui tiran însângerat, urmașa Orașului de Nord, se trezește că îi face plăcere să stea de vorbă cu ea. Ba mai mai mult, devin prieteni.

   Problemele încep să apară din momentul în care Kate își dă seama că noul ei prieten este mult prea secretos. Curiozitatea o îndeamnă să intre în baza de date a academiei, ca să afle cât mai multe amănunte despre “Freddie” , dar nu găsește nicio informație despre el. Însă, din întâmplare, descoperă că el este un unul dintre monștri Sunai, cel care smulge sufletele oamenilor cu vioara sa magică, așa că se decide să-l de-a pe mâna tatălui ei.  Voia să-i arate acestuia că e o Harker până în măduva oaselor.

“ Sunaii au fost întotdeauna cea mai bună armă a lui Flynn. Dacă ar fi putut fi vânați, dacă ar fi putut fi omorâți, chiar capturați, Orașul de Sud nu ar mai fi avut nicio șansă.”

   Kate nu reușește ce și-a propus pentru că se trezește atacată de niște Malchai. Aceia nu încercau doar să te ucidă, ci încercau să o facă să pară o execuție a unui Sunai. Au vrut să se folosească de asta pentru a rupe armistițiul. Însă August/ Freddie reușește să o salveze la timp. Din acest moment, amândoi sunt obligați să-și salveze viețile și să descopere cine a planificat acest atac. Cine i-a trimis pe acei Malchai? Vor reuși să împiedice un nou război?

“Acest cântec neîmblânzit” este o poveste fabuloasă, un roman foarte bine scris, intens, emoționant, pe care îl recomand cu mare drag! Veți avea parte de o aventură de neuitat!

Citate:

               “Oamenii sunt folositori. E un adevăr universal. Folosește-i, sau te vor folosi ei.”

“ — Ce vrei? insistă Leo. Să fii normal? Să fii uman?

  Zise ultimul cuvânt ca și cum și-ar fi întinat limba cu el.

  — Mai bine om, decât monstru, șopti.

  Leo își încordă maxilarul.

  — Grijă mare, frățioare, zise. Nu ne așeza laolaltă cu creaturile alea de jos. Noi nu suntem Corsai, roind     ca insectele. Nu suntem Malchai, hrănindu-ne ca bestiile. Sunai sunt justiția. Sunai sunt echilibrul. “

 “ Vru să râdă în fața absurdității vieții, cu toate farsele sale. Vru să-și ridice vioara și să cânte, să cânte și să cânte până ce toată foamea dispărea din el, până ce nu se mai simțea ca un monstru. Vru să strige, dar apoi se gândi la vocea surorii sale transformând orașul în cenușă și își mușcă limba până ce durerea îi umplu gura în locul sângelui.”

 “— Și tu? întrebă Kate. Fratele tău e drept, sora ta împrăștiată. Tu ce ești?

 August răspunse, dar cuvântul era palid, aproape prea palid pentru a fi auzit:

 — Pierdut.( … Sunt ceea ce se întâmplă când unui puști îi e atât de frică de lumea în care trăiește, încât evadează din ea prin singurul fel pe care îl cunoaște. Violența.”

Acest cântec neîmblânzit. de Victoria Schwab a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

“ Nu știu unde ne va duce atracția dintre noi și nici cât va dura, dar știu că niciodată nu voi mai putea să simt parfumul de iasomie sau să privesc o bucată de mătase albă fără să-mi amintesc de ea. Asta în cazul în care aș putea s-o mai alung vreodată din minte …“

Dragoste şi mătase albă, de Corina Cîndea-Editura Librex Publishing-recenzie

 (primul volum al seriei Salem)

 

Editura : Librex Publishing

Data apariţiei: Mai 2017

Număr pagini: 332

 Salem. Un oraș al cărui nume te duce cu gândul la vrăji și supranatural.
 Logan Savage. Un contract îl aduce în Salem și totul se schimbă pentru el.
Obișnuit să nu stea prea mult într-un singur loc, să nu se atașeze de nimeni și de nimic, atunci când o întâlnește pe Faith Dalton, Logan se trezește prins într-un vârtej de întâmplări și sentimente ciudate care îi răscolesc existența și îl fac să se întrebe dacă nu cumva există, totuși, o soartă sau un destin pentru fiecare dintre noi.
O glumă îți poate schimba viața?
Uneori, da.
Iar dacă totul se întâmplă în Salem, atunci povestea capătă sens…

    Vi s-a întâmplat vreodată să vă placă atât de mult o carte, încât simțiți nevoia să o împărtășiți și prietenilor, dar atunci când vreți să scrieți pe foaie toate impresiile, constatați că vă este foarte greu? Mie mi se întâmplă lucru acesta de fiecare dată când  vreau să vorbesc despre o carte care își lasă amprenta asupra mea. Pentru că am tot timpul impresia că nu voi scrie suficient de bine. Suficient de convingător. Pentru că sunt conștientă că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite să redau cu acuratețe toată frumusețea sau farmecul respectivei cărți. Și, exact asta mi se întâmplă acum, când vreau să vă vorbesc despre “Dragoste și mătase albă ”.

   Corina Cîndea este una dintre scriitoarele mele preferate și nu am să mă satur nicicând de scrierile sale. Îmi place foarte mult stilul ei de scriere – relaxant, ușor ironic, dar și plin de sensibilitate. Modul în care reușește să transmită fiecare sentiment, fiecare emoție sau trăire, mă face să simt o grămadă de fluturași în stomac.

   “Dragoste și mătase albă”, primul volum al seriei Salem, a reușit să mă țină trează până în zori. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am putut s-o las din mână. Iar atunci când am terminat-o de citit, am simțit nevoia să-i scriu Corinei un mesaj, în care să-i mulțumesc pentru toate stările pe care mi le-a transmis prin intermediul cărții: bucurie, optimism, seninătate.

   Atunci când am început să citesc cartea, nu știam nimic despre ea, nici cine sunt personajele, nici care este subiectul. Nici descrierea de pe copertă nu am vrut să o citesc pentru că mi-am dorit să fiu surprinsă. Și am fost!

   Am fost complet fermecată de intriga cărții, de îmbinarea dintre  romantism și supranatural, iar faptul că povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, Logan Savage și Faith Dalton, m-a ajutat să-mi dau seama ce gândește și simte fiecare. Momentele amuzante, replicile spumoase, situațiile comice în care s-au aflat cele șase personaje principale – Logan, Quinn, Declan (semnificația numelui, în irlandeză – “Complet”), Faith, April, Piper, au dat un plus de savoare. Sunt absolut  adorabili cu modul lor de a se tachina, cu micile înțepături ironice și scene de gelozie.

“ – Te-ai tâmpit? Faith! Despre ea vorbeam, specifică Declan clipind des din ochi și ridicându-și mâinile cu palmele în sus. Vecina noastră brunetă și sexi, pe care ai văzut-o doar în costum de baie. Apropo, era întreg sau din bucăți? 

  – Faith? Era întreagă! N-am văzut să cadă bucăți din ea!”

     Încă de la început se simte tensiunea sexuală între Logan și Faith, Quinn și April, Declan și Piper, dar toți încearcă să-și ascundă frustrarea printr-un joc al indiferenței (lucru pe care nu-l prea reușesc). Sunt puși pe glume, iar conflictelor dintre ei sunt foarte nostime. Declan m-a cucerit încă de la început (cu toate că aici nu el este personajul central) pentru că are un simț al umorului foarte bine dezvoltat, e plin de viață și are mereu ceva de spus. Și acum râd când îmi amintesc de glumele pe care el și Logan le-au făcut pe seama fostului iubit al lui Faith (Nathan sau Mister Musculo, poreclă dată de Declan).

 “ – Ce-am pierdut? Am lipsit doar câteva minute și uite ce găsesc: Mister Musculo s-a evaporat, iar ăștia doi … Aveți nevoie de ajutor ca să vă dezlipiți?”

   “ – Iubito, spune-mi că nu m-ai înșelat cu un detergent cât am lipsit!

   – Detergent? întreb amețită.

   – Mister Musculo. Spune-mi că nu sunteți din nou împreună și că nu îți pierzi timpul gătind pentru el.”

    De altfel, încă de la începutul cărții, asistăm la o serie de glume despre extratereștrii și vrăjitoare. Cei trei buni prieteni, Logan, Quinn și Declan, tocmai au ajuns în orașul Salem, Oregon, cu gândul să închirieze o vilă pe o perioadă de maxim câteva luni, cât va dura viitoarea lor misiune. Însă, imediat cum au ajuns la destinație, gândurile lor s-au îndreptat spre vrăjitoare (era de așteptat să apară glume pe seama lor, dacă ținem cont de locul în care se desfășoară acțiunea cărții).

” – Oare mai sunt vrăjitoare pe-aici? îl aud pe Quinn și îl privesc nedumerit.

  -Vrăjitoare?

  – Știi tu, urmașele celor arse pe rug în procesul vrăjitoarelor.

  – Ăla e alt Salem, îi spun ironic. Din Massachusetts. Noi suntem în Oregon.

  – Poate că aici s-au mutat cele care au scăpat, spune Declan. Eu, unul, aș vrea să dau peste una. Cu părul roșu! și începe să râdă în hohote.”

     Bineînțeles că vrea o tipă cu părul roșu, având în vedere că slăbiciunea lui Declan pentru roșcate este un lucru bine știut de prietenii săi. Și șansa îi surâde atunci când  prima femeie pe care o zărește în oraș, este chiar o roșcată. Îl pune pe Logan să oprească mașina, se dă jos ca să o abordeze pe tipă, însă, din cauza zăpăcelii (sau a puternicei impresii pe care aceasta i-o face), îi spune cea mai mare tâmpenie care îi trece prin cap – îi cere să-l îndrume spre o  adresă fictivă. La care roșcata dă cea mai amuzată replică, ironizându-l că poate e vreun călător în timp sau un extraterestru:

“ – Doar dacă ai veni de undeva din trecut ar putea explica faptul că nu ai auzit de GPS, îi spune la fel de ironică, iar noi hohotim din nou, mai ales că nu l-am mai văzut pe Declan pus la colț până acum de o femeie.

 – GPS? întreabă el pe un ton derutat, de parcă ar fi prima oară când ar auzi de așa ceva.

 – Global Positioning System, îi spune roșcata extrem de rar, ca și cum i-ar explica unui tâmpit. E un program care … Stai! strigă atât de brusc încât Declan tresare. Ai auzit de telefon mobil? Oh, văd că ai unul în buzunar! arată cu degetul către el. Se folosește la altceva decât să îți umpli partea din față a pantalonilor cu el! Mă rog, bănuiesc că tu ai nevoie și de asta, adaugă chicotind, dar te sfătuiesc să încerci să găsești cu el adresa pe care o cauți. Asta în cazul în care nu ai greșit statul. Sau continentul! începe să râdă, apoi îl depășește pe Declan, văzându-și de drumul ei în timp ce prietenul nostru rămâne blocat câteva secunde bune.

– Vă jur că-i vrăjitoare! e primul lucru pe care îl spune Declan …”  

 

   Înveseliți de acest moment penibil, tinerii își continuă drumul, însă toată veselia le dispare în scurt timp, atunci când se trezesc că mașina lor este izbită de un bolid negru. Îngrijorați că pasagerii din cealaltă mașină au fost probabil răniți, se îndreptă spre bolid, însă toți se opresc locului, atunci când ușile din față se deschid  și două femei sexi coboară. Apoi, una dintre portierele din spate ale bolidului negru  se deschide și  cine credeți că își face apariția? Chiar roșcata de mai devreme. Și  iarăși se pornește  conflictul!

– Iarăși voi trei? …

 -Voi sunteți măcar de pe planeta asta? întreabă bruneta ironică, iar întrebarea ei mă face să înțeleg că roșcata le-a povestit de întâlnirea cu noi.

-Nu, suntem dintr-o altă galaxie, vrem să vă invadăm, iar voi tocmai ne-ați avariat nava spațială! spun cât se poate de serios.” 

    Bărbații sunt convinși că  au de-a face cu niște vrăjitoare. Tensiunea mocnește în atmosferă. Iar Logan și bruneta Faith simt că ceva anume se întâmplă cu ei. Amândoi au impresia că se cunosc de undeva, cu toate că nu s-au mai văzut niciodată. Pentru o clipă, Logan este tentat să o ațâțe, să o facă să-i dea o replică ironică, dar tentația  se transformă în cu totul altceva atunci când se trezește că prin fața ochilor trec tot felul de imagini incitante cu ei doi … prin așternuturi de mătase albă. Imaginile par atât de reale încât e aproape șocat. Să fie ceva ce ține de domeniul supranaturalului?

   “ Scutur din cap, uluit de halucinațiile de care am parte, în timp ce, același fior rece își face drum pe spatele meu. Nu am avut niciodată fantezii cu femeile pe care le-am cunoscut, iar cu necunoscute nici atât, dar imaginile care îmi apar sunt atât de reale încât sunt aproape șocat!  “

   “ Ceea ce am simțit a fost … recunoaștere. Pentru o clipă, am avut  impresia că îl cunosc pe bărbatul din fața mea, deși sunt sigură că nu l-a mai văzut niciodată. Nu aș fi putut uita acei ochi verzi care mă priveau de parcă și el ar fi simțit același lucru.” 

   Logan se simte destul de atras de tipă, așa că se interesează de ea prin oraș. În scurt timp, el află că cele trei “vrăjitoare” care i-au zăpăcit, sunt bruneta Faith, șatena April și roșcata Piper. Ele se cunosc din copilărie, sunt studente în ultimul an și antrenoare de fitness în timpul liber. Însă, vestea că Faith este vecina lor, îl cam dă peste cap pe Logan. S-o simți el atras de ea, însă nu are nevoie de complicații. În ultimii patru ani, el nu a stat suficient de mult timp într-un loc încât să ajungă să se atașeze de cineva, însă când vine vorba de Faith, se simte ca și cum ar fi … bântuit. De asemenea, și Faith încearcă să-l evite pe Logan, dar nopțile îi sunt bântuite de vise cu el. Și nu orice fel de vise, ci ele par mai degrabă niște amintiri cu el. Însă, după două săptămâni de evitare, cei doi se vor întâlni, dar amândoi vor încerca să își ascundă trăirile sufletești.

“În mod ciudat, deși corpurile noastre par să se atragă extrem de mult atunci când suntem împreună, mințile nu ne sunt cuprinse în același vârtej de nebunie, preferând să ne ironizăm reciproc. Poate că este modul în care încercăm să rezistăm atracției evidente care există între noi.“

    Logan e conștient de faptul că tocmai modul disprețuitor în care Faith se comportă este ceea ce îl incită. Femeile i-au căzut mereu în plasă și niciodată nu i-a fost greu să le cucerească, atunci când și-a dorit asta, însă cu Faith simte că e vorba de altceva.

 “ Însă, de data aceasta, am senzația că nu mai depinde de mine. E ca și cum corpul meu  are propria lui voință și nu-mi place acest lucru. Deloc! Astfel că îmi promit în sinea mea să încerc să fac în așa fel încât să terminăm cât mai repede treaba care ne-a adus în Salem și, la fel de repede, să plecăm acolo unde ne va conduce viitorul contract.”

 “Am suficientă experiență încât să-mi dau seama că și Faith pare atrasă de mine dar, exact ca și mine,  pare să fie ceva  împotriva voinței ei. De parcă amândoi suntem  împinși unul spre celălalt  de o forță nevăzută și căreia nu ne putem împotrivi.

 În mod normal, nu mi-aș face probleme din cauza unei femei. În ultimii ani, la fel ca și Declan și Quinn, m-am descurcat cu câte o legătură scurtă în orașele prin care am  trecut. Fiecare dintre ele a știut  la ce să se aștepte și, mai ales, că nu va dura.” 

 

   Întâlnirea  celor șase, la un bar, va complica situația. Printre atâtea înțepături ironice, se simte o anumită tensiune în atmosferă între Logan și Faith, April și Quinn, Declan și Piper. Le simți frustrările, simți că vor să își protejeze inimile. Nu vor complicații. Și poate că Logan ar fi reușit să păstreze distanța față de Faith, dacă în bar nu ar fi apărut un bărbat foarte arătos, tipul perfect pentru o reclamă la mușchi, masculul după care femeile își întorc capul pe stradă, care o caută pe Faith. Simte că  între cei doi există o anumită o intimidate și că nu sunt simple cunoștințe, iar asta îi stârnește gelozia.

“ – Ești medic? îl întreabă Nathan surprins și încruntându-se.

   – Da. Ginecolog. Iar sâmbăta și duminica, neurochirurg, răspunde Logan serios. (… Însă uneori, atunci când este necesar, de exemplu cu foștii iubiți hărțuitori, pot face și pe dentistul. Pot scoate doi sau trei dinți deodată, cu o singură mișcare, spune sigur pe el. Sau pumn, adaugă nonșalant.”

   Nathan, bărbatul care o caută pe Faith, este fostul ei iubit. Cei doi se cunosc încă din copilărie, aveau aceeași prieteni și se învârteau în aceleași cercuri. Faith s-a îndrăgostit treptat de el, de-a lungul timpului și a crezut că îl cunoaște, că sentimentele lui pentru ea sunt sincere. Dar s-a dovedit că nu-i așa. La scurt timp după ce s-a culcat cu el, a avut neșansa să descopere că o înșeală. L-a prins asupra faptului! De atunci l-a evitat, fără a-i da ocazia să-i ofere explicații, a refuzat să-i răspundă la telefoane, iar nenumăratele mesaje primite de la el, le-a șters fără ca măcar să le citească. Iar acum, după trei luni, Nathan o caută pentru că vrea o a două șansă. Însă, Faith, preferă să-l mintă pe acesta, spunându-i că Logan este iubitul ei. Lucru de care acesta din urmă profită.

   Faith nu mai are încredere în bărbați, iar gândul că Logan a avut până acum o sumedenie de aventuri, o face să se gândească dacă nu cumva o eventuală aventură cu el nu ar face-o să sufere. De altfel, Logan i-a dat de înțeles că, dacă va fi vreodată ceva între ei, va fi o simplă aventură. Ceva ce nu poate dura mai mult decât câteva luni, până când o să plece. De asemenea, ea simte că Logan îi ascunde ceva în legătură cu ocupația lui, așa că preferă să stea cât mai departe de el. Dar va reuși să facă acest lucru sau va fi dispusă să accepte o scurtă aventură? Ce se întâmplă atunci când fostul iubit devine mult prea insistent și începe să o hărțuiască cu mesaje, iar din cauza lui, este nevoită să-și dea demisia? Cum va reacționa Faith atunci când în oraș își va face apariția fosta logodnică a lui Logan? Ce legătură există între ceea ce simt Logan și Faith și faptul că cei trei bărbați locuiesc în casa celei mai cunoscute vrăjitoare din Salem, Oregon? Se știe că Simone, a câștigat o mică avere din poțiunile și vrăjile de dragoste pe care le făcea și avea darul de a reuși să găsească fiecăruia sufletul pereche.

“ Nu ne-am întâlnit decât de câteva ori și mi-a întors viața pe dos! Multitudinea de sentimente pe care le trezește în mine aproape că mă sperie. Fiecare atingere de-ă lui mă înfiorează, iar privirea ochilor verzi mă înfierbântă. Exact ca și comportamentul lui: când cald, ca acum, când rece, ca ultima dată. Amețindu-mă și mai mult.”

  “ Nu contează ce simt atunci când suntem împreună, nu contează că nu mi-l pot scoate nicicum din  gânduri și că-mi apare în vise fierbinți în fiecare noapte. 

    Contează doar că este un tip complicat și cu secrete, iar eu nu am nevoie de așa ceva.”

    “ Nu știu unde ne va duce atracția dintre noi și nici cât va dura, dar știu că niciodată nu voi mai putea să simt parfumul de iasomie sau să privesc o bucată de mătase albă fără să-mi amintesc de ea. Asta în cazul în care aș putea s-o mai alung vreodată din minte …“

   “ Știind ce fel de viață a dus în ultimii ani, mă întreb pentru prima dată oare câte femei a întâlnit până acum. Câte aventuri efemere a avut în toate orașele în care nu a stat mă mult decât câteva luni? Și inima mi se strânge, gândindu-mă că, în curând, și eu voi fi doar una dintr-un lung șir. ” 

   “Dragoste și mătase albă” de Corina Cîndea este un roman incendiar și magic, cu multe momentele amuzante și replicile spumoase. O carte plină de substanță, în care un rol esențial îl au iubirea, dăruirea,  încrederea, loialitatea. Prietenia!

NOTA 10 +

Cartea Dragoste și mătase albă de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

by -
13

Gașca pofticioșilor, de David Arnold-Editura Art-recenzie

 

Data apariţiei: mai 2017

Editura: ART

Tradusă de: Laura Ciobanu

Număr pagini: 367.

   Vic suferă de sindromul Moebius și e super-deștept. Coco e o rapperiță de treisprezece ani care înjură întruna. Baz este un fost hoț de mașini și, împreună cu fratele său Zuz, care nu vorbește decât pocnind din degete, au emigrat amândoi din Africa în urma urâtului război din Congo. Mad este frumoasa misterioasă de care se îndrăgostește Vic. Toți cinci au trecut în viața lor prin deziluzie, pierdere sau violență, dar își găsesc unii în alții salvarea improbabilă.

O poveste inteligentă despre foamea de prietenie care a ajuns instant bestseller New York Times.

„O carte superbă, pătrunzătoare, o bucurie de carte.” – Nicola Yoon

„Un ritm perfect și un mare talent pentru cuvinte. Adolescenții sofisticați o vor iubi.” – Kirkus Reviews

   David Arnold e considerat unul dintre cei mai promiţători noi autori de literatură Young Adult, romanul său de debut Mosquitoland aducându-i această recunoaştere. Pe lângă poveşti, Arnold compune şi muzică sub numele de Cinema Cycle. Piesele de pe albumul Say It Out Loud sunt inspirate de întâmplările şi personajele din cărţile sale, Ţinutul ţânţarilor şi Kids of Appetite.

   Îmi plac mult cărţile care fac parte din colecţia “youngart“, pentru că au un design foarte, foarte frumos şi povestea ce se află în spatele copertelor este una uimitoare.

   Nu am citit “Ţinutul ţânţarilor” de David Arnold, dar, după ce am terminat acest frumos roman “Gaşca pofticioşilor”, mi-a stârnit interesul şi cartea de debut a autorului, pentru că la sfârşitul acestei cărţi se află şi câteva fragmente din ea. Le-am citit şi au reuşit să mă îndemne să-mi cumpăr cartea.

   Fiind o carte pentru adolescenţi, subiectul poate fi considerat destul de plictisitor de adulţii care au citit sute de cărţi şi care nu sunt fascinaţi de acest gen. Nu vreau să vă tai elanul, dar am simţit nevoia să precizez acest lucru, să nu rămâneţi dezamăgiţi de acest roman. De asemenea, precizez faptul că romanul este construit ciudat, alternându-se interogatorii la poliţie cu aventurile prin care trec tinerii. La început nu se prea înţelege nimic, însă, cu cât citim mai mult din roman, cu atât mai multe lucruri îşi găsesc locul şi se aşază unde trebuie. Un fel de puzzle…

   Romanul debutează cu Bruno Victor Benucci III, un tânăr bolnav care suferă de boala Moebius (o maladie neurologică rară, congenitală, care se manifestă în primul rând prin paralizie facială), în vârstă de 16, şi îi este foarte dor de tatăl lui mort. Pe numele scurt „Vic”, personajul principal simte că multe lucruri îi lipsesc şi multe îi displac de când tatăl lui a decedat. Trăieşte cu gândul că nu are ce face şi că până şi problemele astea o să treacă.

   Fiind sunat de mama lui ( Doris Jacoby Benucci), Vic dă pe la măcelărie pentru a lua nişte şuncă, necesară pentru a pregăti o reţetă. Măcelarul Norm îl pune să aştepte, dipărând într-o altă cameră a magazinului. Între timp în măcelărie apare o gaşcă formată din patru tipi: Madeline Falco (în vârstă de 17 ani, o adeptă a autenticităţii şi o pasionată de operaţii cu mulţimi), Mbemba Bahizire Kabongo (în vârstă de 27 de ani, un fel de „şef” al grupului, un tip credincios şi colecţionar de poveşti şi tatuaje), Nzuzi Kabongo (fratele lui Mbemba Kabongo, în vârstă de 20 de ani, iubea să danzeze) şi Coco (în vârstă de 11 ani, o compozitoare roşcată).

   De cum îi vede, Victor nu se mai simte în largul lui şi, fără vreun motiv părăseşte măcelăria în fugă, uitând de şuncă. Vic aşteaptă ca gaşca să iasă din măcelărie şi îi urmăreşte, deoarece Madeline, pe numele scurt: Mad, l-a făcut să se simtă puţin îndrăgostit când a văzut-o prima dată. Minunata gaşcă intră într-un magazin alimentar şi în maxim 5 minute intră şi Vic, în fugă, dărâmând o piramidă de conserve. Din nou, Victor Benucci fuge fără vreo explicaţie.

   Ajungând acasă, Vic asistă la cererea în căsătorie a mamei lui de către tatăl vitreg al acestuia, un aşa numit Frank-prietenul, de meserie avocat. Nu poate să accepte că mama lui iubeşte pe altcineva în afară de tatăl său natural şi înşfacă cutia cu cenuşă a răposatului şi pleacă în grabă de acasă. Merge lângă o apă, pentru a vedea un vapor, pe care obişnuia să-l vadă împreună cu tatăl său natural. Aici, lângă apă, o găseşte pe Mad, tipa pe care a văzut-o în măcelărie şi în supermarket alături de gaşca din care făcea parte. Amândoi discută şi îşi spun cu voce tare gândurile care îi macină. Mad îl duce pe Vic într-o încăpere a măcelăriei şi îl lasă să doarmă acolo. De dimineaţă, Victor face cunoştinţă cu gaşca şi toţi sunt de acord să-l integreze şi pe Vic în această gaşcă. Merg la New Milford, acolo unde locuiau tineri. La auzul numelui „New Milford”, multe amintiri legate de părinţii tatălui său îi vin în minte lui Vic şi se bucură că poate să viziteze din nou locurile dragi, rămase în sufletul acestuia.

   Această gaşcă locuia într-o seră, dintr-o livadă, a cărui proprietar era Gunther Maywood, un om pusnic. Lângă această seră se afla un lac şi, stând pe pod, Mad şi cu Vic se cunosc mai bine. De asemenea, într-un restaurant Vic îi cunoaşte mai bine pe membrii găştii şi viceversa. Fiecare membru are în spate o poveste tristă şi dureroasă, niciunul nu a fost ocolit de necazuri şi rele, dar au trecut cu bine peste ele.

    În cutia în care se afla cenuşa tatălui lui Vic, se afla şi câteva poze şi o listă de dorinţe pe care Vic vrea să i le îndeplinească tatălui său. Aceasta era alcătuită din 5 dorinţe care sunau cam aşa:

      „1. Atârnă-mă la Salon;

2.Aruncă-mă de pe Palisade;

3.Îngroapă-mă în cărămizile fumegânde ale primului nostru sărut;

4.Scufundă-mă în fântâna dorinţelor noastre;

5.Aruncă-mă din vârful stâncii noastre.”

  Vic citeşte biletul prietenilor săi şi se apucă să îndeplinească dorinţele. Trece prin aventuri palpitante, dar oare chiar va reuşi să le îndeplinească pe toate? Cum îşi va da seama de locurile la care se referea acesta?

  Apare o crimă în scenă şi tocmai de aceea sunt prezente interviurile pe care le-am menţionat mai sus, la structura ciudată a romanului. Cine moare şi cine este criminalul?

   Între timp, gaşca îşi pune un nume – „Gaşca pofticioşilor”, iar Vic ajunge să o iubească din ce în ce mai mult pe Mad. Oare ea simte la fel? Vor reuşi să rămână împreună? Cum se va termina romanul „Gaşca pofticioşilor”?

   Având la bază dramele fiecărui personaj, „Gaşca pofticioşilor” este o carte interesantă, un roman pentru adolescenţi bun şi fascinant.

 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

 

 

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

    Arena 13 (vol.1 al trilogiei Arena 13), de Joseph Delaney-Editura Corint-recenzie

Titlu original: Arena 13

Traducerea: Adina Raţiu

Editura: Corint

Dată apariţie: 15.02.2016

Pagini: 320

Gen: Fantasy, Young Adult

Cotaţie Goodreads : 4,13

Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13.

   Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului. Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața.
Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13.
Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.
În primul volum al trilogiei 
Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia…

Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

   De scriitorul Joseph Delaney am aflat acum doi ani, dar fără nici un motiv anume, am evitat să îi citesc cărțile. Sau, dacă stau bine și mă gândesc, poate că am avut un motiv: mă speriase numărul mare de volume din seria Cronicile Wardstone. Însă, în momentul în care și-a făcut apariția romanul “Arena 13”, l-am și trecut în wishlist. De ce? Pentru că descrierea mi-a amintit, într-o oarecare măsură, de un serial foarte drag mie: Spartacus.

  Eram absolut convinsă că voi avea de-a face cu o poveste fantasy, luptători în arene, tărâmuri magice, creaturi malefice. Insă lucrurile nu au stat chiar așa. În scurt timp, am dat peste o serie de termini (programator, prototipuri, interfață de utilizator audio etc.) care m-au făcut să-mi dau seama că aici este vorba de un roman post-apocaliptic, dar și unul distopic.

   Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri și termini (laci, djinni, ciucuri, min, mag, endoff, eul, indexul, limbaj Nym, wurde, peek, poke), insă glosarul de la finalul cărţii m-a ajutat destul de mult să înțeleg semnificația lor. De asemenea, am fost puțin deranjată că acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accept pe antrenamentele pe care Leif le făcea zilnic, dar puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mână, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste.

   Nu am să intru în prea multe amănunte, însă, ca să înțelegeți mai bine lumea creată de autor, trebuie să vă spun mai întâi semnificația unor termini precum laci și djinni – creaturi care au un rol esențial în poveste.

Lac (prescurtarea de la simulacru) este o creatură făcută după înfățișarea omului. Carnea lui este asemănătoare cu a omului, poate fi vătămată de lovituri, sângerează la tăieturi și capătă vânătăi când este lovită. Dar mintea este complet diferită. Nu este înzestrat cu o conștiință, iar comportamentul și acțiunile  sale sunt dictate printr-un limbaj standardizat numit Nym (un limbaj controlat de oameni)

Djinnul este o creatură transformată în “carne” de către armată pentru a sluji Imperiul Uman. Djinni se împart în numeroase categorii, aceștia variind de la djinni primitivi, puțin mai evoluați decât lacii rudimentari, până la djinni superiori. Ei au puterea de a se metamorfoza.

   Așa cum am mai spus, aveam de-a face cu o poveste post-apocaliptică și, din câte am înțeles, omenirea a fost distrusă aproape în întregime din cauza tehnologiei folosite de armată. Ei au început să programeze  mașinării de război metalice numite “iboți”, pe care le-au înlocuit ulterior cu laci și djinni. Interesant e că țesutul muscular al ambelor creaturi, era produs în niște cazane imense. Oamenii îi mai spun și “carne falsă”. După războaiele purtate dintre oameni, armata a început să folosească djinni pe câmpul de luptă. Djinni s-au răzvrătit și au ridicat armele împotriva oamenilor, pe care i-au înfrânt, în cele din urmă. Ulterior a fost construită Bariera, menită să închidă pe puținii oameni rămași între zidurile ei. Și astfel a apărut ținutul Midgard. Tot armata a numit un Protector care să conducă Midgardul în numele lor.

    Gindeenul este singurul oraș din Midgard, iar în centrul orașului se află Roata – o clădire circulară care adăpostește treisprezece arene. În douăsprezece dintre zonele sale de luptă se desfășoară întreceri între laci, însă în Arena 13, zona cea mai bine cotată, este locul unde au loc lupte în care sunt implicați atât laci, cât și oameni. De fapt, Roata era sufletul unui oraș a cărui economie depindea în mare măsură de luptele din arenă și de pariuri. Restul de bani veneau de la fermele din zonă, care vindeau sau duceau vitele la abator pentru a hrăni populația.

   Dar ținutul Midgard este terorizat de un djinni pe nume Hob, o creatură malefică care trăiește într-o citadelă, în vârful unui deal înalt, care domină orașul Gindeen. Teama de Hob și de ai săi slujitori canibali – Ciucirii – îi face pe oameni să părăsească străzile imediat cum se întunecă afară. El răpește fete de pe stradă, le suge sufletul din trup și din când în când provoacă la o luptă pe viată și pe moarte un combat din Arena 13. Iar asta este exact ce își dorește și tânărul Leif, personajul central al romanului de față, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.

   Leif participase în urmă cu două săptămâni la o bătaie cu ciomegele, organizată în localitatea natală. Câștigase lupta, dar în loc să fie premiat cu bani, acesta primise un bilet care îi dădea posibilitatea să lupte în Arenă. Tânărul ar fi putut să meargă cu biletul câștigător la oricare dintre antrenorii din Gindeen, dar el l-a ales pe pe Tyron. Voia să fie pregătit de cel mai bun. Voia să fie unul dintre cei mai mari și mai de succes luptători care au fost vreodată.

Arena 13 din Gindeen îi atrăgea pe cei care căutau o viață palpitantă și faimă. Le oferea șansa de a câștiga bani frumoși fără să fie sclavii vreunei meserii sau, mai rău, prinși în rutina unei munci necalificate. Acesta era motivul pentru care voiam să lupt aici, deși mai aveam unul, mai personal, pe care nu voiam să îl divulg nimănui deocamdată, nici măcar lui Tyron.”

   Însă Tyron nu și-l dorește ca discipol, așa că încearcă inițial să-l îndemne spre un post de ucenic. Mai bine să învețe o meserie, decât să lupte în arenă.

“-  Am bătut tot drumul pe jos. Asta nu dovedește cât de multi mi doresc să fiu aici și să lupt în arenă? Vreau să fiu pregătit de cel mai bun, de aceea v-am ales pe dumneavoastră. Vreau să fiu unul dintre cei mai mari și mai de succes luptători care au fost vreodată. Asta e visul meu încă de când eram mic.”

    Dacă a văzut că nu-l poate convinge pe tânăr să renunțe, Tyron îi propune o vizită la Roată, ca să asiste la un meci de revanșă (cea mai dură luptă, care se încheie, de obicei, cu omorârea celui învins). Dar mai întâi, îi explică în ce constau luptele în Arena 13. Un combatant uman stă în spatele a trei laci, în poziția de luptă numită mag, în vreme ce adversarul său este apărat de un singur lac, în poziția min.

“- Trei laci luptă împotriva unui lac (… Un combatant uman stă în spatele celor trei laci în poziția mag, iar celalalt este apărat de unicul  său lac, în poziția min. La finalul a cinci minute, semnalizate printr-o bătaie  de gong, combatanții trebuie să se mute în fața lacilor și să lupte din acea poziție. Rănirea unuia dintre combatanți înseamnă victorie. De regulă, se obține la sfârșitul luptei, prin tăierea ritualică a celui învins. Dar, într-un meci de revanșă, scopul este să-ți omori adversarul.

    Până la urmă, Tyron îi acordă o lună de probă, însă are trei reguli importante de care Leif trebuie să țină seama: să nu consume alcool, să depună un jurământ în fața Înaltului Magistrat că nu va folosi niciodată pumnalul în afara arenei și îi interzice bătăile cu ciomegele. Însă, din momentul în care face cunoștință cu zvăpăiata Kwen, fiica mai mică a maestrului său, Leif se trezește că nu prea reușește să-și țină promisiunea – să  nu încalce cele trei reguli.

   Kwen este genul de fată rebelă, căruia îi place să riște și e obsedată de Arena 13. Încearcă tot timpul să demonstreze că se poate lupta cot la cot cu bărbații, cu toate că femeile nu au voie să intre în arenă. Și în ciuda faptul că are un iubit, îi place să-l incite tot timpul pe Leif. Iar el este atât de atras de fată, încât acceptă  să o însoțească noaptea prin tot felul de locuri primejdioase, cu toate că știe foarte bine că trebuie să stea în casă după lăsarea întunericului. Pentru că atunci își fac apariția Ciciurii (creaturi oribile care se hrănesc cu cadavrele lăsate în urmă de Hob).

   Însă, atunci când Tyron descoperă că  tânărul său discipol i-a încălcat regulile, refuză să-l mai antreneze.

Îți pare rău? Eu cum crezi că mă simt? Ai talent, băiete, dar s-a ales praful de tot. Cariera ta în Trig s-a încheiat înainte să înceapă. Odată ce-ai plecat de la mine, nimeni altcineva nu te va primi ca discipol. Și, ca și cum nu ar fi fost suficient să îmi înșeli încrederea, trebuia să te lupți cu fiica mea? Kwin e destul de zvăpăiată și fără să-i dai tu apă la moară.”

    Va reuși până la urmă Leif să-și împlinească visul? Va participa la Turneul Discipolilor sau se va întoarce acasă? Va accepta el să o ajute pe Kwen să îi salveze iubitul din mâna Ciucirilor? Cum va reacționa în fața lui Hob?

Va veni vremea într-o zi să te schimbi. Vei ajunge să ai față de alții acel sentiment pe care oamenii îl numesc iubire. Pe măsură ce vei îmbătrâni, numărul  acelora va crește, la fel și iubirea ta pentru ei. Iar atunci am să-i răpesc  de lângă tine, unul câte unul. Încetul cu încetul, am să-ți iau tot ce prețuiești, până când nu vei mai rămâne  decât tu. Abia atunci te voi ucide. Abia atunci îți voi devora sufletul.”

    Despre autor: 

  JOSEPH DELANEY este un fost profesor de engleză care locuieşte în Lancashire, Marea Britanie. Are trei copii şi şapte nepoţi şi este un orator desăvârşit, gata oricând să participe la conferinţe sau lansări şi prezentări de carte în biblioteci şi librării. Ideile pentru întâmplările povestite de Joseph Delaney vin de multe ori din poveştile şi legendele locale despre stafii şi vrăjitoare. În 2006, scriitorul britanic a fost recompensat cu prestigiosul premiu Hampshire Book Award, pentru romanul Ucenicul Vraciului, prima carte din seria Cronicile Wardstone.

Cartea Arena 13, de Joseph Delaney a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

“Oricine poate trăda pe oricine.”

     Sabia de sticlă de Victoria Aveyard-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Glass Sword

Traducere: Ruxandra Toma

Editura Nemira

Colecția Young Adult

Data apariției: aprilie 2017

Nr. de pagini: 544

Gen : young adult, fantasy, dystopia, romance

Seria Red Queen : 1. Regina Roșie – Red Queen(2014); 2. Sabia de sticlă – Glass Sword(2016); 3. King’s Cage 2017)

     Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpânita de argintii.

  Cu sânge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decât ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci când scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singura așa.

   Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru ca împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

      Lacrimi, durere, supărare – aceste simțăminte le trăiesc în momentul de față. Sufletul și mintea îmi sunt parcă blocate. Mă simt tristă, îndurerată, și numai gândul că povestea nu s-a terminat definitiv, mă face să sper că vor veni și vremuri mai bune pentru eroina seriei Red Queen. Încerc să mă desprind de poveste, să nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat la finalul acestui volum și nu prea reușesc.

     Evenimentele petrecute la finalul primului volum -“Regina Roșie”,  m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea. Voiam să aflu ce se întâmplă mai departe cu Mace și Cal, după ce au fost salvați de gruparea “Garda Stacojie”, cum se vor comporta rebelii în preajma “prințului decăzut”, și ce planuri machiavelice vor mai pune la cale Maven și Elara. Îmi doream ca volumul doi să fie la fel de interesant ca precedentul și, până la urmă, am descoperit, cu imensă bucurie, că “Sabia de sticlă” este mult mai bună, mai captivantă și incitantă decât “Regina Roșie”.  

    Și de această dată avem parte de multă acțiune, intrigi complexe, trădări, aventuri pline de neprevăzut, dar toate au fost parcă în doză dublă, iar întorsăturile de situație sunt de necrezut!  

    După cum ați aflat deja din primul volum, lumea lui Mare Barrow, protagonista seriei, este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Însă eroina noastră descoperă că, din cauza unei mutații speciale, este atât roșie, cât și argintie, având niște puteri nebănuite. Nu are doar abilitatea de a manipula energia, ci poate să o și creeze. Ca să ascundă adevărul, dar și pentru a o folosi ca pe o armă împotriva celor din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o silește să se logodească cu fiul lui mai mic, Maven, ajungând astfel o prințesă argintie. Însă Mace este trădată chiar de cel pe care îl considera un bun prieten și, atât ea, cât și Cal, fiul cel mare al regelui, sunt considerați trădători și condamnați la moarte. Din fericire, sunt salvați în ultima clipă de gruparea Garda Stacojie.  Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     Acțiunea din “Sabia de sticlă” se continuă de unde a rămas în “Regina Roșie”, imediat după ce Mare și Cal au fost salvați din arena de luptă de rebeli, prințul este luat prizonier și se descoperă că Shade, fratele eroinei nostre, nu este deloc mort așa cum s-a crezut inițial. Și toți au în minte un singur gând: să-l ucidă pe Maven, noul rege din Norta.  

   Însă Mare știe foarte bine că Maven va pleca în căutarea lor, însoțit de întreaga furie a soldaților lui, a mamei sale și a noii sale coroane și că sunt șanse ca el să le ceară celor din Garda Stacojie să îi predea în schimbul vieții lor, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple. Atât ea, cât și Shade, sunt deosebiți, având anumite abilități și pot să-i protejeze pe cei ca ea. Iar prințul este singura lor șansă de salvare.  

Valorez mai mult decât toți ceilalți, mai mult decât măștile și bandajele roșii. Shade și cu mine trebuie să rămânem în viață – dacă nu pentru cauză, măcar pentru ceilalți. Pentru sutele la fel ca noi de pe listă – corcituri, anomalii, monștri, absurdități cu sânge roșu și argintiu – care cu siguranță că vor pieri dacă noi dăm greș.

Nu sunt nici conducător de armată și nici strateg, dar logica ei este evidentă. Eu sunt fetița cu fulgerele – sunt electricitate vie, un fulger în formă de om. Oamenii îmi cunosc numele, știu cum arăt, știu ce sunt în stare să fac. Sunt valoroasă, sunt puternică, iar Maven va încerca prin orice mijloace să mă împiedice să ripostez. Nu știu cum m-ar putea apăra fratele meu de regele ăsta degenerat, chiar dacă seamănă cu mine, chiar dacă este cea mai rapidă ființă pe care am văzut-o eu vreodată. Dar trebuie să cred că așa va fi, cu toate că pare un miracol. La urma urmei, am văzut atâtea lucruri imposibile. Dacă am scăpa din nou cu viață, ar fi cel mai mic dintre ele.”

    Dar va putea Mace să aibă încredere în Garda Stacojie, dar și în fratele si vechiul ei prieten – Shade și Kilorn? Ea nu a uitat dezastrul provocat de încrederea ei, de prostia ei și de situația în care o aduse Maven. El o învățase “cât de mare este prețul pe care trebuie să-l plătești atunci când ai încredere în cine nu trebuie”. Și nici nu se poate baza pe Cal. E prizonier, un argintiu, un dușman care i-ar trăda dacă ar putea, dacă ar avea unde să fugă.

       “Oricine poate trăda pe oricine.”

[quote_box_center]“Ne unește o alianță, una neobișnuită, făurită din sânge și trădare. Suntem legați, conectați și luptăm împotriva lui Maven, împotriva tuturor celor care ne-au amăgit, împotriva lumii care se află pe punctul de a fi sfâșiată din interior.”[/quote_box_center]

    Până la urmă, vorbele lui Mace se vor adeveri. Noul rege trimite pe urmele rebelilor o legiune de soldați. Însă nicio clipă ea nu s-a gândit că un suflet atât de strâmb ca al lui Maven poate plăsmui un plan atât de machiavelic. Vă puteți imagina cât de oripilată a fost Mace când a constatat că în fața armatei regelui au fost puși, pe post de scut omenesc, o legiune de roșii înlănțuiți?  

Cei din primul rând nu poartă uniformele de un cenușiu mat pe care le au soldații argintii instruiți de Cal. Cei din primul rând nici măcar nu sunt soldați. Ci servitori în haine roșii: eșarfe roșii, tunici roșii, pantaloni roșii, pantofi roșii. Atât de mult roșu îți dă impresia că toți sângerează. Iar în jurul gleznelor au lanțuri din fier, care zornăie când se lovesc de sol. Zgomotul lor îmi scrijelește auzul, acoperind urletul avioanelor, chiar și ordinele lătrate ale ofițerilor argintii care se ascund în spatele acestui zid roșu. Nu aud decât lanțurile.”

     Din păcate Shade este rănit, așa că nu le rămâne decât să fugă din calea celor doisprezeceze soldați arginții din casa Samos, în frunte cu Evangeline, cea care fusese aleasă la Turneul Reginelor, ca soție pentru Cal). Iar alături de ea, pășea țanțos, nimeni altul decât Maven.

Încă mai poartă coroana înflăcărată a tatălui său, deși aceasta nu are ce căuta pe un câmp de luptă. Probabil că vrea să arate lumii întregi ce a reușit să câștige doar prin minciuni, ce trofeu sublim a reușit să fure. Chiar și de la distanța asta, privirea lui încruntată și mânia lui clocotitoare mă ard. Focul din ele mă mistuie pe dinăuntru.

    Fiind la un pas să fie prinsă de arginții, Mace are parte de o imensă surpriză! Este salvată în ultima clipă de către Cal. Împreună cu Farley, Shade și Kilorn, fug spre mare, unde îi așteaptă o barcă submarină (mersiv) care îi va duce la o altă bază a Gărzii Stacojii, situată în larg, pe insula Tuck.  

    În curând, Mace află că organizația este mult mai complexă decât crezuse, iar Naercey nu este singura fortăreață a rebelilor, așa cum nici Farley nu este singurul conducător pe care-l aveau aceștia. De fapt, ea nici nu este comandantul adevărat, ci e doar un simplu căpitan. Mai sunt și alții ca ea, ba sunt încă și mai mulți deasupra ei. Însă, cea mai neplăcută veste este că … cel care îi conduce pe rebeli, este un colonel din Ținutul Lacurilor!

    Cum se poate așa ceva, când lacustrii sunt dușmanii de moarte ai celor din Norta, cei cu care sunt în război de aproape o sută de ani?  

Acum pricep rostul acelor uniforme de culoarea unui lac cu apă rece. Sunt soldați dintr-o altă armată, soldați ai unui alt rege, dar iată-i aici, alături de noi. Norta se află de un secol în război cu Ținutul Lacurilor, luptându-se pentru pământuri, hrană și glorie. Regii focului împotriva regilor iernii, cu sânge roșu și cu sânge argintiu. Dar se pare că zorii răsar pentru toți.”

      Nici bine nu ajung pe insulă, că imediat Cal este luat de lângă Mace și dus într-o cazarmă aflată sub apă. Temnița perfectă pentru un piroman precum el. Construită sub docuri, ascunsă în apele oceanului, păzită de uniformele albastre din subordinea colonelului, cazarma nu este doar o simplă închisoare, ci cuprinde și depozitul de armament, dormitoarele lacuștrilor, biroul și apartamentul colonelului. Inițial, lui Mace i s-a spus că tânărul reprezintă un pericol pentru Garda Stacojie și nu este loial cauzei lor și din acest motiv ar fi fost închis, dar nu cumva colonelul are de gând să se folosească de el și să facă o înțelegere cu Maven?

 

Cal este periculos, chiar și pentru tine. Dar eu știu mai bine decât oricine că nu mi-ar face niciodată rău. Nici măcar atunci când avea tot dreptul, nu mi-a dat niciun motiv să mă tem de el.

     Este unul de-al lor. Nu putem avea încredere în el. După ce Maven i-a răpit moștenirea și i-a pătat reputația, Cal nu ne mai are decât pe noi acum, chiar dacă încă refuză să recunoască asta.

    Valorează mult. Este general, prinț de Norta, cel mai căutat om din regat. Afirmația asta mă face să șovăi și îmi trezește un sentiment de spaimă. Dacă bărbatul cu ochiul plin de sânge se hotărăște să-l folosească pe Cal împotriva lui Maven – să-l dea la schimb sau să-l ucidă –, voi face tot ce-mi stă în putere să-l împiedic. Îmi voi folosi întreaga influență, întreaga forță, dar nu știu dacă va fi de-ajuns.”

    Deși are mari temeri în privința colonelului, Mace încearcă totuși să-l convingă într-un fel de faptul că trebuie să o ajute în misiunea de a-i găsi și recruta pe alții la fel ca ea, pentru că împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus. Însă atunci când acesta află că Julian, unchiul lui Cal, este cel care i-a furnizat lista cu numele celor care sunt născuți cu mutația care le dă anumite înzestrări speciale, colonelul este convins că bătrânul i-a dat lista cu un scop anume – ca să trimită Garda după potcoave de cai morți, intrând astfel într-o altă capcană, așa că o refuză.

    Însă Mace va mai primi o lovitură din partea celui mai bun prieten al ei. Și va ajunge să fie și ea întemnițată, alături de Cal. Dar, și de această dată,ei vor primi un ajutor nesperat. Kilorn, Farley și Shade îi vor ajuta să evadeze, apoi vor fura un avion și vor porni în căutarea celor asemeni lui Mace. Din păcate, Maven are cunoștință despre listă și cu siguranță că îi va omorî pe toți dacă nu îi vor găsi ei înaintea lui. Oare îi vor găsi la timp? Ce soartă vor avea rebelii? Cum vor evolua lucrurile între Mace și Cal?  

    Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Cartea are atât de multă acțiune, încât nici nu se poate povesti. De fapt, evenimentele prezentate de mine se petrec în doar primele 100 de pagini. Deci, vă dați seama că se pot întâmpla multe lucruri până la finalul volumului.  

     “Sabia de sticlă” este genul de poveste care îți taie răsuflarea, care te ține prins de la început până la final, cu o intrigă fantastică, cu numeroase întorsături de situație și un final absolut răvășitor.  

Cal nu este destinul pe care l-am ales sau pe care mi l-am dorit. Cal nu este decât o unealtă, ceva de care mă pot folosi sau de care se pot folosi alții împotriva mea. Și trebuie să mă pregătesc pentru ambele variante.”

    Nota 10

Cartea Sabia de sticla de Victoria Aveyard a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Pisicile războinice.Pădurea secretelor, de Erin Hunter-recenzie

Titlu original: Warriors. Forest of secrets

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All         

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2015

Număr pagini: 344

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă.

      La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

       Având în vedere că nu demult a fost 1 iunie, că am celebrat Ziua copilului și că vacanța de vară se apropie cu pași repezi, m-am gândit că ar fi timpul să vă vorbesc despre cel de-al treilea volum al seriei ,,Pisicile războinice”. O serie încântătoare, perfectă pentru copiii de toate vârstele. O lectură pe care aș include-o, fără doar și poate, în bibliografia școlară. Povestea atractivă și scriitura lejeră ar atrage orice copil în mrejele lecturii, i-ar deschide apetitul pentru această activitate nobilă, esențială pentru dezvoltarea sa ca individ.

   Pentru cei care nu au citit încă primele două volume, protagonistul seriei este Inimă de Foc, un războinic viteaz al Clanului Tunetului. Da, ați auzit bine. O felină războinic. Membru al unui clan. Inițial, Inimă de Foc a fost un motan de casă, din tărâmul celor Două Picioare. În urma unor întâmplări a ajuns în Clanul Tunetului, unul din cele 4 aflate sub protecția Clanului Stelelor, divinitatea colectivă ce influențează societatea acestor pisici. O societate ce se aseamănă izbitor cu cea a oamenilor, motiv pentru care povestea lui Erin Hunter este o alegorie ce are drept rol evidențierea diferențelor dintre oameni și animale, dar și a perspectivei din care felinele privesc lumea.

                                                                               Sursă foto

   Pas cu pas acest străin a reușit să câștige respectul celorlalți și, mai ales, aprecierea lui Stea Albastră, conducătoarea clanului și mentorul său iubit. O misiune deloc ușoară. S-a văzut pus de nenumărate ori în situația de a-și dovedi loialitatea, a luptat din răsputeri, a participat la misiuni de o importanță capitală pentru menținerea păcii și armoniei între cele 4 clanuri. În cel de-al doilea volum, sora sa, pisică de casă, i l-a încredințat pe unul din puii săi, un motănel abia născut, alb ca laptele, pentru a face parte din clan. În cea de-a treia carte Norișor/ Labă de Nor se va confrunta, la rândul său, cu prejudecățile anumitor membrii ai clanului, dar va demonstra că merită să se numere printre ei.

   Pacea dintre cele 4 clanuri este instabilă, atât de fină încât ar putea fi dezechilibrată la cea mai mică atingere, la cea mai plăpândă adiere de vânt. Iarna este cruntă, atât de friguroasă cum nu a mai fost de ani de zile. Toate pisicile se confruntă cu dificultăți, cu hrana insuficientă, cu stomacurile dornice să-și astâmpere chiorăitul, însă Clanul Tunetului rezistă, cum a reușit și altă dată, după spusele bătrânilor.

   Inimă de Foc și prietenul său, Dungă Cenușie, sunt mai hotărâți decât oricând să-l demaște pe Gheară de Tigru, secundul clanului lor, cel responsabil de evenimente tragice, de moartea sau accidentarea unor pisici și care pare să aibă ceva de ascuns. Aleg să meargă în satul oamenilor, locul în care este găzduit Dungă Neagră, un vechi tovarăș, cel care îi poate ajuta în acest demers. Află de la acesta tot adevărul, pe care Inimă de Foc i-l aduce la cunoștință conducătoarei sale, dar degeaba. Nu este crezut.

,,<<Dacă m-am înșelat în tot timpul ăsta?>>, s-a întrebat Inimă de Foc. <<Dacă Gheară de Tigru este exact ceea ce pare a fi: un secund loial și eficient?>> Dar nu se putea convinge să creadă asta. Și în timp ce se îndrepta încet spre mormanul de mâncare, își dorea cu ardoare să fie eliberat de povara lucrurilor pe care le știa.”

   La un moment dat, odată cu venirea primăverii și cu topirea zăpezii, cei doi războinici descoperă necazurile pe care Clanul Râului le are de înfruntat. Apa râului iese din albie, inundându-le o mare parte din teritoriu. În plus, din cauza poluării provocate de oameni au rămas fără pește, fără hrana atât de necesară. Poate de dragul lui Pârâu Argintiu, războinică a Clanului Râului și iubita secretă a lui Dungă Cenușie, ori poate din altruism, decid să-i ajute, procurându-le vânat proaspăt. Și fără ca Clanul Tunetului să știe ceva. Încă…

                                                                          Sursă foto

    Gheară de Tigru împreună cu Coadă Ruptă, prizonierul clanului, și o bandă de pisici singuratice atacă tabăra în încercarea de a o înlătura pe Stea Albastră, aflată la ultima sa viață. Inimă de Foc și Norișor acționează la timp și reușesc să evite o catastrofă. Din acest moment, Stea Albastru nu mai fi aceeași, prea zdruncinată…

    În tumultul acestor evenimente, Inimă de Foc află informații ce îl pun pe gânduri. Istoria clanurilor pare mai complicată decât pare. Pârâu Argintiu urmează să nască puii lui Dungă Cenușie, iar vechii lor aliați, cei pe care i-au salvat de altfel, Clanul Vântului, trec de partea Clanului Umbrelor. Trecutul este uitat, ignorat, însă în această pădure a secretelor trecutul are o importanță pe care nu toți o conștientizează…

,,Inimă de Foc și-a lins una dintre labe și apoi s-a frecat pe față cu ea. Pe măsură ce i se limpezeau gândurile, și-a adus aminte de avertizarea lui Frunză Ruginie: Apa stinge focul. Oare ce încerca să-i spună? S-a gândit apoi la profeția mai veche a lui Frunză Ruginie, că focul avea să salveze clanul. Urmându-l pe Dungă Cenușie afară din vizuină, Inimă de Foc și-a dat seama că tremură și nu e doar din cauza frigului. Simțea cum se adună necazurile, asemenea unor nori grei de furtună. Dacă apa avea să stingă focul, atunci ce ar mai fi putut salva clanul? Oare vorbele lui Frunză Ruginie însemnau că pisicile din Clanul Tunetului erau condamnate să piară?”

     Va reuși Inimă de Foc să afle adevărul despre legăturile secrete dintre clanuri? Ce viitor îi așteaptă pe Dungă Cenușie și pe scumpa sa Pârâu Argintiu, responsabili de a fi încălcat codul războinicilor? Cum va fi afectată ierarhia Clanului Tunetului? Mai există speranță când totul pare aproape pierdut?

    Vă invit să descoperiți ,,Pisicile războinice. Pădurea secretelor”! Oferiți-le această serie cadou copiilor dumneavoastră, citiți-o alături de ei, învățați împreună din povestea acestor pisici uimitoare, veritabile tipologii umane. Veți avea parte de o poveste fascinantă, nelipsită de aventură și suspans, pe care o aveți adora, indiferent de vârstă.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Pisicile războinice.Pădurea secretelor de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi cărtureşti

Fangirl, de Rainbow Rowell-recenzie

Titlul original: Fangirl

Traducere din limba engleză și note: Ela-Evelina Jianu

Editura: Young Art

Anul apariției: 2017

Gen: Young Adult, romance

Număr pagini: 528

Nota mea: 10/10

   Literatura Young Adult. Literatura pentru adolescenți și nu numai. Genul acela de cărți ce te fascinează de la prima și până la ultima pagină. Cărți pe care le simți în profunzime. Povești simpatice, scrise, în general, într-un stil simplist, lejer, accesibil oricărui cititor. O modalitate inedită de a te destinde, de a vedea din altă perspectivă anii frumoși ai adolescenței, marcați de primele povești de dragoste și de primii pași spre maturitate, spre atât de ,,râvnita” vârstă de adult.

   Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care citesc literatură YA și o clasez în fruntea preferințelor mele. Și, din fericire, există în România o editură specializată în acest domeniu, un imprint al Grupului Editorial Art: Young Art. O poartă larg deschisă către adolescență și către magia inegalabilă a acestei vârste. Din oferta bogată și extrem de variată a editurii face parte și autoarea Rainbow Rowell, una din cele mai bune de altfel. Eu am descoperit-o cu ceva timp în urmă prin intermediul celebrei povești ,,Eleanor&Park”. După o experiență atât de minunată nu m-aș fi așteptat că autoarea m-ar mai putea impresiona la fel de tare. Însă m-am înșelat…

     Rainbow Rowell (n.1973) este o prozatoare din Statele Unite, născută în Omaha, Nebraska, unde trăiește și în prezent, alături de soțul ei și de cei doi copii. Din 1995, când și-a luat licența în jurnalism, până în 2012, când s-a apucat serios de scris, a fost editorialistă pentru Omaha World-Herald. Primul ei roman, Attachments, a apărut în 2011. Adevăratul succes a venit însă odată cu cele două romane pentru tineri apărute în 2013, Fangirl și Eleanor&Park, pe care New York Times le enumeră printre debuturile remarcabile ale anului. Ambele au fost deja traduse în zeci de limbi. În 2015, Rowell a publicat romanul fantastic Carry On.

Sursă foto

     ,,Fangirl” a reprezentat pentru mine, înainte de toate, o lectură fermecătoare, pe care am parcurs-o cu o deosebită plăcere și pe care m-am străduit s-o lungesc cât mai mult posibil. Nu mi-aș fi dorit să se mai termine această poveste născută din condeiul (sau tastele) autoarei de origine americană. S-a întâmplat să mă regăsesc în atitudinea anumitor personaje, să mă identific într-o oarecare măsură, reușind, astfel, să empatizez cu ele, să le înțeleg trăirile, sentimentele și să pătrund tot mai mult în miezul poveștii.

   Protagonista cărții este Cather sau, cum i-ar plăcea ei, Cath. O adolescentă obișnuită din Omaha, statul Nebraska. Are o soră geamănă, Wren, și un tată, Arthur, nu tocmai întreg la minte, cei mai importanți oameni din viața sa, de care o leagă sentimente profunde. Mamă nu a avut niciodată. Laura și-a părăsit fiicele gemene într-o cumplită zi de 11 septembrie 2001, a uitat de existența lor, fiind prea preocupată de propria liniște și fericire.

   Cath a fost dintotdeauna cea plângăcioasă, cea sensibilă, cea mai puțin populară, spre deosebire de Wren. Copilăria și adolescența i-au fost marcate de numeroase complexe de inferioritate, de o anxietate ieșită din comun, de o teamă față de oameni, față de situațiile noi, neprevăzute. Wren e cea care a sprijinit-o și a ajutat-o să treacă peste momentele critice. Cele două surori împărtășesc pasiunea pentru celebra serie de cărți Simon Snow, a autoarei Gemma T. Leslie. Au citit toate volumele, au vizionat ecranizările și mai mult decât atât au scris împreună nenumărate povești fan fiction, contribuind oarecum la existența aceste lumi fantastice.

  Sursă foto

       În toamna anului 2011, Cath și Wren pleacă la Lincoln pentru a-și realiza studiile universitare. Cath ,,Cea Plângăcioasă” nu este extrem de încântată, pe când Wren ,,Cea Matură” abia așteaptă anii de studenție, viața într-un campus alături de tineri de pretutindeni. Cath se vede nevoită să înfrunte necunoscutul, întrucât Wren preferă să se cazeze într-un alt campus, să-și împartă camera cu o colegă pe care, la urma urmei, nu o cunoaște.

   Anul universitar nu începe nicidecum bine. Cath nu îndrăznește să se ducă la cantina căminului său și timp de o lună mănâncă batoane de slăbit, unt de arahide și, din când în când, preparatele servite în căminul lui Wren. Totul până când vorbește pentru prima oară, în adevăratul sens al cuvântului, cu colega sa de cameră, Reagan, o tipă excentrică, exhibiționistă, dar cu care va ajunge să se împrietenească. Merg împreună la cantină, iar Cath își dă seama că temerile ei au fost nejustificate.

   Fata studiază filologia și printre multe altele participă la cursul de creație literară pentru avansați al doamnei Piper, o scriitoare bine văzută în comunitatea locală. O parte din temele pentru acest curs le face cu Nick, efortul depus de amândoi fiind întotdeauna apreciat și notat cât mai bine. Timpul liber și-l petrece scriind povești pentru fanii săi din State și din Japonia. Folosindu-se de meșteșugul cuvintelor, inventează și reinventează povești cu Simon Snow și vampirul Baz, toate fiind adunate într-un așa-zis volum ,,Nu renunța, Simon”.

,,Cath își imagină că stătea în fața laptopului ei. Încercă să pună în cuvinte ce simțea, ce se întâmpla când era bine, când totul funcționa, când îi veneau cuvintele înainte să-și dea seama ce vor să însemne, țâșnind din pieptul ei ca rimele, ca versurile de rap. Ușor ca săritul coardei. Ca atunci când sari fix înainte ca frânghia să-ți atingă gleznele.

-Ca să împărtășim lumii ceva adevărat, răspunse o altă fată.

Cath clătină din cap.

-De ce scriem ficțiune? întrebă profesoara Piper.

Cath se uită în jos, în caiet.

<<Ca să dispar.>>”

   Prin intermediul lui Reagan, îl cunoaște pe Levi, fostul iubit al acesteia și băiatul pe care l-a văzut prima dată când a ajuns în camera sa de cămin. Încet-încet se împrietenesc, descoperă că au anumite lucruri în comun și, fără să vrea, Cath se îndrăgostește de acest tip galant, zâmbitor, politicos cu toată lumea, gata să se sacrifice pentru binele celorlalți. Pe parcursul acestui prim semestru la Lincoln, relația dintre ea și Wren se răcește, cele două comunică tot mai rar, fapt ce o afectează pe Cath. Sora sa e de nerecunoscut, prea ahtiată după ieșirile în club, beții, după această viață studențească trăită la maximum.

,,Ochii lui Cath se închiseră, iar pleoapele așa rămaseră, strânse. Ar fi vrut să le deschidă la loc. Ar fi vrut să se uite mai bine la sprâncenele acelea mult prea întunecate ale lui Levi, ar fi vrut să-i admire tunsoarea ciudată, ca de vampir. Simțea că treaba asta avea să nu se mai repete și că, oricum, putea distruge tot ce mai rămăsese din viața ei, așa că voia să deschidă ochii, ca să aibă dovada că se întâmplase.

Dar era atât de obosită. Și gura lui era atât de moale. Și nimeni nu o mai sărutase vreodată pe Cath în felul ăsta. Numai Abel o mai sărutase înainte, iar atunci era ca și cum simțeai o presiune fermă asupra buzelor, la care răspundeai la fel.

Săruturile lui Levi erau devoratoare. Ca și cum el absorbea ceva din lăuntrul ei, bărbia lui zvâcnind ușor. Cath își trecu degetele prin părul lui, dar nu putu să deschidă ochii. În cele din urmă, nu putu rămâne trează.”

                        Sursă foto

   Câteva evenimente îi marchează existența protagonistei noastre. Tatăl ei are o cădere nervoasă, Wren ajunge la spital în stare gravă din cauza excesului alcool. Și ca totul să fie perfect, Laura, încearcă să le cunoască pe fiicele sale, de care nu i-a păsat atâta timp, dar fără succes în ceea ce o privește pe Cath, prea supărată pentru a o ierta.

   Cath se vede împărțită între problemele de familie, Levi, tema pentru cursul profesoarei Piper în care nu-și mai găsește locul și ,,Nu renunța, Simon”. Trebuie să termine ciclul de povești înainte de lansarea celui de-al optulea volum din luna mai. Ultimul volum. Cel care va pune capăt poveștii. Va reuși Cath să treacă cu bine peste toate? Va fi posibil ca ea și Wren să fie surorile de odinioară? Relația ei cu Levi are vreo șansă? Va învăța ea ce înseamnă să fii, cu adevărat, un scriitor, un maestru al cuvintelor?

,,- Ah. Păi, ăăă, mai încolo, când termini, crezi că ai putea să mă duci cu mașina până la Omaha? Știu că e cam mare deranjul, dar o să plătesc benzina. Doar că am un fel de urgență în familie.

-Vin să te iau acum. Într-un sfert de oră.

– Nu. Levi, pot să mai aștept dacă ești la serviciu.

– Ai o urgență în familie?

– Da… spuse ea încet.

– Ne vedem într-un sfert de oră.”

   Vă garantez că această poveste vă va fi pe plac, că o veți citi cu încântare ca și mine, de altfel. Din acest motiv, vă recomand ,,Fangirl”, un love story inocent, amuzant și plin de farmec! Acesta vă va înfățișa frumusețea studenției, a primei povești dragoste, a meseriei de scriitor și, cel important, a familiei unite, capabile să depășească orice obstacol…

Părerile criticilor:

  • ,,Magia nu este iscată de baghete, ci de incredibila abilitate a lui Rowell de a construi relații complexe, tulburătoare, intense, triumfătoare.” Booklist
  • ,,O istorie amuzantă și duioasă despre maturizare, povestea unei scriitoare în căutarea propriei voci […]. Impresionantă, plină de autenticitate.” Publishers Weekly

 

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Fangirl, de Rainbow Rowell a fost oferită de Editura Young Art. Poate fi comandată de pe site-ul Arthur.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Vassa şi Noaptea, de Sarah Porter-prezentare

Editura: Nemira

Titlul original: Vassa in the night

Traducere: Mihaela Sofonea

Colecţia:  Young Adult

Număr pagini: 336

  Detalii

    Vassa locuieşte împreună cu mama vitregă şi surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoţii şi uneori chiar şi pe clienţii nevinovaţi. Aşa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopţii să cumpere becuri, se prea poate să fie o misiune suicidară. Noroc că are un sprijin: o păpuşă de lemn, ascunsă într-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate că va alungă blestemul…

   Inspirat de povestea rusească Vasilisa cea Frumoasă, romanul scris de Sarah Porter desenează un Brooklyn magic, în care obiectele au suflet şi întâmplările se ţin lanţ zi şi noapte.

Sursa:  Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Este cartea care nu doar spune o poveste, ci va ajuta pe (tinerele) cititoare să facă diferența dintre bine și rău, prietenie și amiciție, iubire și prietenie, adevăr și minciună, plăcere și obligație, bunătate și răutate, gura lumii și propriile sentimente.

Tocilara, de Holly Smale-recenzie

Titlul original: Geek girl

Traducerea:  Roxana Oroșanu

Editura: Gama

Colecția:  Tocilara

Categoria: Gama Indigo

Nr. de pagini: 320

Nota mea: 9/10

 

   O carte usoară nu va avea niciodată nimic de transmis –această replică o întâlnesc destul de des în lumea cărților. Nu dețin adevărul absolut, dar nimic nu poate fi generalizat, cu atât mai puțin în această lume fascinantă, surprinzătoare și deloc banală.

   Cartea Tocilara, Holly Smale, de la Editura Gama este una din cărțile, care, deși este ușoară, mesajul există – este chiar unul destul de complex, întrucât se extinde pe mai mute paliere ale vieții adolescentine: viață de liceu, a fi cool sau nu, prietenie, traiul alături de o mamă vitregă, alegeri, consecințe, reușite.

   Harriet, cea mai bună fată din clasă, nu se bucura de acest statut, căci oricât de bine ar fi să înveți, să fii prima la învățătură, să ai parte de admirația profesorilor, exista  totuși și un dezavantaj: simpatica Harriet și-a atras antipatia majorității, este poreclită și tratată ca atare.

   Și Tocilara învăța cam tot ce îi pica sub ochi și în mână. Asta nu e tocmai un lucru rău, căci datorită informațiilor din carte, am mai învățat și eu câte ceva. Pentru mine nu a fost rău, pentru personajul cărții, însă, plăcerea ei îi aduce doar necazuri din partea colegilor. Și doar o singură prietenă – cea mai bună prietenă, care ajunge să o cunoască foarte bine, să o descopere, să-i știe temerile, dar care o acceptă așa cum este.

   Tocilara este foarte potrivită pentru copii, dar dacă ar trebui să spun și mai exact cui aș recomanda această cărțulie, aș spune clar: o văd genul de carte citită în special de către adolescente. De ce? Pentru că are ca personaj o adolescentă, la vârsta de 15 ani, căreia îi cam plăcea să învețe.  Nu că ar fi ceva rău în asta, dar… Situația ei mi-a cam amintit de mine. Nu, nu eram poreclită tocilara în liceu, nu mi se zicea pe față, tocilara, dar eram tratată astfel, eram vorbită pe la colțuri și izonizată până și pentru că refuzam să plec de la ore.

   La început mi-a fost la fel de greu în liceu, la fel cum îi este și tocilarei și încercam să depășesc cumva situația, să mă adaptez și să trec peste toate șoșotelile și răutățile gratuite. Eu am reușit, dar oare tocilara ce-a făcut?

   Este cartea care nu doar spune o poveste, ci va ajuta pe (tinerele) cititoare să facă diferența dintre bine și rău, prietenie și amiciție, iubire și prietenie, adevăr și minciună, plăcere și obligație, bunătate și răutate, gura lumii și propriile sentimente. Din povestea lui Harriet înveți lucruri elementare, dar esențiale despre viață – ce pot fi de folos oricui, oricând, indiferent de vârstă.

   Am avut un moment în care povestea lui Harriet mi-a amintit de telenovela ”Betty cea urâtă” – poate e de râs (sau plâns), dar nu am putut să nu fac analogii mentale, nişte paralele- carte – film, Tocilara fiind o Betty cea urâtă modernă, o Betty cea urâtă, care la fel ca în film, are șansa de a se transforma. Imediat după ce mi-am amintit de film, Harriet spune în carte că e și va rămâne mereu Rățușca cea urâtă.

   Mi-a plăcut foarte tare și chiar am apreciat faptul că Annabel – mama vitregă a lui Harriet, deși pare o mamă rea, chiar nu este, dimpotrivă. Va avea un rol definitoriu atunci când situația ei și a tatălui va scăpa de sub control.

   În una din escapadele sale, Harriet ajunge la un salon de modă, atrage atenția cu neîndemânarea sa, o încurcă rău de tot, iar la final.. se trezește pozată. Deși nu ea visa de mică să devină model.

   Unde dai și unde crapă, Harriet este aleasă pentru a fi modelul celei mai cunoscute personalități din lumea modei. Dar cum va face oare să treacă peste refuzul categoric al mamei? Va ajunge oare în Rusia la o prezentare de modă.

   Îşi minte mama și prietena, lipsește de la scoală și trăiește două zile visul de model. Cât de ușor sau complicat va fi pentru Harriet? Va fi oare suficient de prezentabilă în cadrul prezentării sau va gafa din nou?

   Totul e pe cale să se ducă de râpă: adevărul să fie aflat înainte de vreme, mama să o certe, iar prietena cea mai bună să o urască. Totul se năruie, dar nu este pierdut, vine la pachet și cu o rezolvare: Harriet află și ea niște adevăruri despre mama sa, iar ițele pe care le-a încurcat ea, se descurcă cumva.

   În toată escapada sa, Harriet află ce înseamnă iubirea, simte fiori, atinge și stă chiar lângă cel pe care-l place. Oare este reciproc sentimentul? Va suferi Harriet din dragoste? Un roman spumos și plin de umor ce ce-ți va starea de spirit în cel mai pozitiv mod posibil.

   Cartea este una absolut relaxantă, plină de umor și de momente care-ți dau de gândit, dar trebuie să recunosc faptul că am avut și  situații în care m-am întrebat ”Oare când anume își va da seama și Harriet că minciuna îi va dăuna?” sau ”Cât mai trebuie să citesc până în momentul în care va deveni fata asta șic, nu de alta dar acușica se termină cartea și nu mai are timp să devină șic.. și-ar fi păcat?”

   Am înțeles de ce a fost nevoie de atâtea pagini dedicate tocilarei, felului ei de a fi, de a reacționa, de a rezolva lucrurile – mereu alegând soluția facilă: minciuna, dar parcă aș fi vrut să se acorde mai mult spațiu în carte și celuilalt episod din viața adolescentei – momentului de glorie, etapa în care era mai mult șic decât tocilară. Chiar cred că s-a terminat prea repede povestea și că lucrurile au rămas nespuse, nefinalizat oarecum.

   Sunt sigură că volumul 2 al seriei va elucida multe mistere și va oferi multe răspunsuri, pe care adolescenta din mine, le aşteaptă cu nerăbdare. Abia aștept continuarea, iar acum mă bucur că seria are 4 volume.

   Mi-a plăcut mult cartea, cu minusurile sale și cu foarte multe plusuri, chiar cred că merită atenție. Nu  e o pierdere de timp, ba chiar, din contră: nu pierzi nimic, doar câștigi relaxare totală și zâmbet permanent.

Lectură plăcută! Vei avea dacă citești cartea!

Cartea a fost oferita de Editura Gama. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Gama.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
13

Porţi de cristal de Rebecca Moesta& Kevin J.Anderson-vol. 1- Insula-recenzie

Titlul original: Crystal Doors

Traducere: Dan Doboş

Editura: CORINTeens

Număr pagini: 362

   Rebecca Moesta este fiica unui profesor britanic şi a unei sore medicale de la care a învăţat iubească atât cuvintelecât şi cărţile. Moesta are o diplomă de master în administrarea afacerilor obţinută la Boston University şi, în ultimii douăzeci de ani, a fost implicată în toate aspectele redactăriipublicării şi a scrierii cărţilor. A fost de asemenea profesor, începând cu grupele de grădiniţă şi terminând cu nivelul universitar.

   Moesta este autor şi coautor a mai mult de treizeci de cărţi, printre care Buffy the Vampire Slayer: Little Things, multipremiata serie Star Wars: Young Jedi Knightsla care a colaborat cu soţul ei Kevin.J.Anderson.

   Kevin J.Anderson este autorul a mai bine de optzeci de cărţi, printre care Captain Nemo, The Marţian War, Hiden Empire, A Forest of Stars. A scris de asemenea numeroase benzi desenate şi romane ilustrate. Tirajul cărţilor sale atinge şaptesprezece milioane de exemplare, tipărite în douăzeci şi nouă de limbi. A fost inclus în Cartea Recordurilor cu ,,Cea mai mare sesiune de autografe”.

Trilogia Porţi de cristal cuprinde: Insula, Oceanul, Cerul.

O carte genul Young Adult. Eu o recomand tuturor vârstelor.

   Gwen şi Vic, doi veri de paisprezece ani, locuiesc împreună încă de când părinţii lui Gwen au murit în mod misterios, iar mama lui Vic a dispărut. Asta până ce tatăl lui Vic, care este savant, îi transporta din greşeală printr-o poartă magică de cristal până pe insula Elantya, ai cărei locuitori sunt posesorii unei cunoaşteri bazate pe un amestec de fizică avansată şi vrăjitorie. Curând, Vic şi Gwen intră într-o vâltoare de evenimente care implică magie străveche, creaturi demonice şi bătălii înfricoşătoare, legate de o dispută cu rasă acvatică a merlonilor. Conflictul dintre înţelepţii întunericului şi cei ai luminii ţine de la începuturile timpului şi îi va ajută pe cei doi veri şi descopere originile misterioase.

   Gwen a moştenit de la părinţi săi dragostea pentru mare şi pentru apă în aproape orice formă a ei. În cei doi ani scurşi de la moartea părinţilor săi, Gwen a devenit o fire serioasă, iar sentimentul de durere şi pierdere trece doar când se cufundă şi mai adânc în studiu. La vârsta de paisprezece ani este mai mare doar cu câteva ore faţă de vărul său. Practic sunt verişori gemeni, iar înotul de performanţă îi făcuseră pe cei doi veri fie la fel de zvelţi şi în formă. Pe cât este de serioasă şi studioasă Gwen, pe atât de zburdalnic este Vic. Deşi este inteligent, nu are răbdarea necesară de a asculta profesorii, iar învăţatul are şi el parte de metode ciudate pentru Vic.

   Tatăl lui Vic era frate geamăn cu tatăl mort a lui Gwen. Unchiul Cap era un fost arheolog strălucit, dar care se axează acum pe experimente cu cristale. De când soţia i-a dispărut la scurtă perioadă după moartea surori ei (mama lui Gwen) încearcă neîncetat fel de fel de experimente.
Când Gwen era fie înghiţită de o balenă ucigaşă la parcul de distracţii, Cap îi va trimite într-o altă lume cu ajutorul cristalelor.

,,Când intrară în interiorul reţelei de cristale aranjate în solariu, ochii lor obişnuiţi cu întunericul fură orbiţi deodată de o lumină strălucitoarereflectată şi refractată de prisme şi oglinzi. Aerul din jurul lui Gwen şi a lui Vic scăpărară de parcă ar fi fost înconjuraţi de un milion de cioburi de sticlă scânteietoare.
Nările li se umplură de mirosul sării şi al ozonului. Gwen putea vadă doar silueta unchiului său profilată într-un snop de raze strălucitoare. Vic o apucă de braţ.
Fata putea simţi în continuare atingerea mâinii vărului ei pe braţ în timp ce faţetele orbitoare se învârteau în jurul ei, înţeţoşând totul: camera, cristalele, silueta unchiului ei, chiar şi pe Vic. De parcă s-ar fi mişcat cu încetinitorul, Gwen simţi cum cadedusă de curent, de parcă întregul univers s-ar fi scurs printr-un burlan.”

   Se trezesc fără unchiul lor într-o lume complect străină şi fascinantăCamera unde se găseau avea un aer grecesc cu pereţi de marmurăuşi şi arcade, ferestre fără geamuri şi coloane de susţinere flancând intrareaCamera era plină de rafturi cu fiole sigilate, stative pline cu suluri de hârtie, cristale strălucitoare, instrumente necunoscute şi pahare cu diferite lichide. Parcă ar fi aterizat într-un club al savanţilor nebuni.
Limba vorbită aici le este de neînţeles. Cea care le vine în ajutor este Lyssandra.

,,Fata purta un veşmânt lung, de culoarea untului, care îi trecea peste un umăr şi îi învăluia corpul în falduri elegante, ca o togăPărul roşcat şi creţ al fetei îi ajungea până mai jos de talie. Tânăra îşi atinse tâmpla cu degetul, îşi duse mâna către mijlocul pieptului şi apoi întinse palma la fel cum făcuse şi cei doi bărbaţi. Pe urmăfata atinse mijlocul frunţii lui Gwen cu degetele mâinii stângi. Numele ei era Lyssandra, interpret şi telepat.
Uimită, Gwen simţi cum gândurile i se învârt şi i se reaşează în minte. Lyssandra vorbi cu voce tare:
Îţi pregătesc mintea înţelegi elantyana, limba noastrăFiindcă această insulă este punctul în care se conectează mai multe lumi, strămoşii noştri au creat o limbă cu reguli simple, care fie uşor de învăţat ,indiferent de cultura din care provii.”

  Cine sunt savanţii aceştia de pe insula? Ce insula este această Elantya?
   La fel cum sunt curioşi şi fascinaţi de această insulaaşa sunt şi învăţaţii insulei faţă de ei. Sunt nedumeriţi cum au reuşit treacă printr-o poartă de cristal neştiută.E xistă foarte multe porţi de cristal, dar după ,,Marea Închidere,, majoritate porţilor sau ferecat.
Elantya e locul de adunare al învăţaţilor din lumi îndepărtateÎnţelepţi şi studenţi vin aici înveţe matematică, alchimia, magia,a gricultură, metalurgia, filosofia, astronomia.
Deşi îşi vor dori fie şi Cap cu ei, cei doi tineri încearcă se adapteze,  descopere minunile acestei insule fascinante, dar şi cum deschidă o poartă spre pământParţial vor reuşi, doar îl vadă pe tatăl lui Vic, care le va transmite sunt în primejdie pe Pământ, iar în Elantya sunt protejaţiVa încerca ajungă la ei atunci când va reuşi deschidă o altă poartă.

  Cei doi tineri fac cunoştinţă cu Sarif, un novi, venit înveţe. El este din oraşul zburător Irrakesh, iar covorul său impregnat cu magie îl ajută zboare oriunde.

,,Sharif avea gropiţe în barbie, ochi de culoarea măslinelor verzi şi un păr ondulat şi brunet care-i flutură peste urechi. Umerii îi erau largi şi mergea cu spatele drept, întreaga ţinută sugerând băiatul are multă încredere în sine şi a avut parte de o educaţie aleasăPărea extrem de conştient de atuurile salecât şi de ceea ce-l înconjura.”

    Sharif se va împrieteni cu cei doi, iar împreună cu Lyssandra, va încerca le explice cât mai multe din cunoştinţele lor. Le va explica ce este o ,,Cheia,, şi de ce este foarte importantă aceasta. Cheia este o persoanăşi este acordată cu o anumită poartă de cristal. Fiecare navă are cu ea cel puţin o Cheie, aşa încât căpitanul poate navigheze liniştit între cele două lumi.
Multe Chei au fost sacrificate când o corabie cu o familie de Înţelepţi Întunecaţi cu armatele lor au trecut prin porţile de cristal şi practic au devenit nemuritori. Această familie voia să stăpânească toate lumile unite de reţeaua de porţi de cristal. Fiul, Azric, îşi va ucide tatăl şi mama şi va prelua puterea.
Fiica acestor înţelepţi întunecaţi a fugit, s-a alăturat înţelepţilor luminaţi şi împreună cu conducătorul lor au sigilat porţileasigurânduse lumile lui Azric vor rămâne pecetluite. Locul unde sau întâlnit înţelepţii luminii s-a transformat într-o insula adusă la suprafaţă şi înzestrată cu tot ceea ce este nevoie pentru a supravieţui. Elantya va deveni portul dintre lumi.

   Azric a rămas fără armate, dar se pare îi va instiga pe merlonii din ape. Elantya este singura insulă la suprafaţă, iar merlonii au început saboteze vasele care navigau pe ape. Nu acceptă nici un fel de discuţii, iar cei plecaţi ca şi emisari nu s-au mai întors.

,,Chipul creaturii era plat, cu un ciot de nas, menit doar -i acopere nările. Ochii imenşi erau întunecaţi şi străluceau uleioşiÎn loc de păr, capul îi era acoperit de fâşii lungi de alge. De o parte şi altă a capului ,branhiile păreau nişte răni proaspete, iar în centrul frunţii pulsau două membrane circulare, care aduceau cu nişte ochi orbi. Când deschideau gura, merlonii dădeau laiveală dinţi ascuţiţi.”

   Cel mai recent atac al merlonilor, în care doar tânăra Tiaret supravieţuise, le-au dat de ştire aceste creaturi ale mării au declarat război .Ea îşi însoţea maestru, pe Kundu, unul dintre cei mai mari războinici ai neamului ei. Nava pe care era tânăra fată transporta o încărcătură valoroasă de cristale aja stelar. Aceste cristale au diferite proprietăţi, de la iluminatul pe insulăla praful făcut pentru a ajuta la scrierea magiei pe pergamente.

,,Tiaret avea părul lung împletit în codiţe subţiri, legate şi decorate cu mărgele şi pendative micuţe făcute din cupru şi pietre şlefuitePomeţii proeminenţi ai obrajilor şi bărbia delicată făceau ca faţa fetei aibă formă de inimă. Buzele îi erau generoase, nasul puternic, iar dinţii drepţi îi sclipeau de albeţe.”

   Gwen, Vic, Sharif, Lyssandra, Tiaret, cei cinci tineri deveniţi prieteni, vor lupta alături împotriva atacurilor venite din partea merlonilor. Vor reuşi ei îşi salveze viaţa? Vor reuşi scape insula de acele creaturi cu ghiare imense, caracatiţe supradimensionate, şerpi de mare dresaţi atace şi ucidă?
Vor reuşi deschidă poarta de cristal spre casă?

O carte pentru orice vârstă. Eu m-am delectat citind-o. O recomand tuturor!

Nota mea este 9,5.

Cartea Porţi de cristal, de Rebecca Moesta& Kevin J.Anderson a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii

Uniți pe vecie, de Taylor Jenkins Reid-recenzie

 

Titlul original: „Forever, interrupted”

Traducere: Carmen Ion

Editura: Corint (Leda)

Anul aparitiei: 2015

Nr. de pagini: 336

Gen: Young Adult, Romance

 

   Există iubiri care se nasc dintr-o simplă și neașteptată scânteie… iubiri atât de intense, încât la brusca lor întrerupere, ai impresia că au fost – pe nedrept  – limitate de către implacabilul destin. Despre o astfel de iubire… care arde la flacără mare și apoi se întrerupe brusc, povestește Taylor Jenkins Reid, în cartea „Uniți pe vecie”.

   Scriitoarea Taylor Jenkins Reid s-a născut în Massachusetts, America, iar în prezent locuiește în Los Angeles. Cărțile sale, apărute la noi în țară la editura Corint (Leda), poartă amprenta „100%iubire”… și asta pentru că totul, în cărțile sale, se învârte în jurul acestui sentiment.

   „Uniți pe vecie” este un roman sfâșietor, ca un strigăt, ca o răbufnire a suferinței, iar citindu-l te aștepți la un miracol, te rogi ca el să vină într-o pagină… fie ea și finală. E una din acele cărți care te bulversează, iar după ce ai reușit să te desprinzi din realitatea personajului principal, când începi să-ți reprivești propria viață, descoperi că e necesar să fii recunoscător pentru toți oamenii de lângă tine, că viața e fragilă și se poate rupe într-un mod imprevizibil, fără ca tu să fii capabil de a schimba ceva.

   Elsie Porter Ross, personajul principal feminin al cărții, cunoaște un bărbat pentru care face o adevărată pasiune, iar sentimentul e reciproc. După doar șase luni, cei doi realizează că sunt suflete pereche și se căsătoresc. La nouă zile după oficializarea căsătoriei, Ben pleacă să cumpere o cutie de cereale pentru soția sa și nu se mai întoarce. Dispariția bruscă a lui Ben, într-un nefericit accident, este o lovitură aproape fatala pentru Elsie, care abia acum face cunoștință cu rudele soțului său. Mama acestuia, Susan, află de căsătoria fiului său abia după ce acesta trece în neființă.

   Povestea este construită pe două coordonate temporale. Una este povestea actuală a lui Elsie și perpetua stare conflictuală cu soacra sa care inițial pare să o învinuiască pentru cele întâmplate, iar a doua coordonată este viața lui Elsie și a lui Ben, povestită de la începutul relației, cu toată pleiada de emoții și de temeri, de clipe pline de fericire.

   Pe acest fir epic construit pe două axe temporale, povestea este nuanțată și cu elemente de umor, pe care scriitoarea are grijă să le plaseze cu abilitate, chiar și în cadrul celor mai tragice scene, construind imagini originale:

„ Mă trezesc că mă ridic în picioare și mă îndrept spre biroul asistentelor, însă pe drum sunt interceptată de ofițerul hernandez care se întoarce. E însoțit de un bărbat scund, între două vârste. Care poartă cămașă albastră și cravată roșie. Pun pariu că idiotul ăsta se laudă cu cravata lui dătătoare de putere. Pun pariu că își închipuie că ori de câte ori poartă cravata asta va avea o zi bună”.

   Nuanțele umoristice nu fac decât să echilibreze balanța trăirilor, pentru că suferința descrisă încă din primele pagini este copleșitoare, iar citind povestea intensă și atât de scurtă a celor doi îndrăgostiți, tragismul nu se estompează, ci devine și mai acut.

   Personajele sunt conturate cu abilitatea unui scenarist hollywoodian, aflăm despre ele suficiente detalii încât să le construim în mintea noastră, să le cunoaștem după aspectul fizic și moral, să suferim odată cu ele sau chiar să ne răzvrătim pentru unele decizii. În dinamica relațiilor interumane și în special a celor de iubire, există mulți factori perturbatori, însă atunci când este vorba despre moarte, circumstanțele devin tragice. Așa i s-a întâmplat și lui Elsie, pentru care viața și-a arătat fața întunecată a monedei, însă toate aceste evenimente nu fac decât să descopere perpetua forță umană de a merge mai departe. Din această perspectivă, romanul acesta nu este doar despre iubire, despre viață și despre moarte, ci despre ființa umană și capacitatea sa de a se adapta imprevizibilului. Ceea ce i se întâmplă lui Elsie nu este altceva decât un proces instinctiv de vindecare.

   Ben este un personaj fermecător, cu alura unui cuceritor, bărbatul frumos, inteligent… tot ce i se poate întâmpla mai sublim unei femei. Se îndrăgostește de Elsie și vrea să îi dăruiască totul, îi oferă o viață de vis… pentru ca apoi să dispară în mod aproape banal, lăsând după el un adevărat dezastru.

  Susan este tipul de femei dură, mamă de băiat, o soacră cu răbufniri uneori inexplicabile asupra nurorii sale. Este un amestec de durere și tărie de caracter, o femeie care știe să-și gestioneze emoțiile… sau cel puțin așa crede.

   Ana e prietena care îi este alături lui Elsie în orice situație, dar mai ales la greu. Are un caracter ușor jovial, este elementul culoare în circumstanțele anoste pe care prietena sa le trăiește.

   Ce se va întâmpla în relația dintre Elsie și soacra sa, Susan? Ce descoperiri se vor face despre căsătoria celor doi… toate acestea le veți afla citind o carte minunată – „Uniți pe vecie”, de Taylor Jenkins Reid.

„În clipa aceea mă prăbușesc la pământ. Totul începe să se învârtă cu mine. Îmi aud pulsul dar nu mă pot concentra asupra a ceea ce îmi spune polițistul. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva. Întotdeauna am crezut că lucrurile rele li se întâmplă numai oamenilor aroganți. Nu celor ca mine, care știu cât de fragilă e viața, oameni care respectă autoritatea unei puteri mai înalte. Și totuși, iată că mi s-a întâmplat.”

„Mă holbez în tavan fără să știu cât timp. Îmi amintesc că telefonul mobil al lui Ben încă există și e pe undeva. Că numărul nu a pierit odată cu moartea lui. Sun. Stau și ascult țârâitul, închid, apoi formez numărul din nou. Și tot așa.”

„Mă strânge în brațe și eu mă agăț de corpul ei. Umărul Anei e un loc moale, tocmai bun pentru a boci, dar am auzit eu niște legende urbane cum că brațele unei mame sunt cel mai sigur loc de pe lume și tare mi-ar prinde bine acum așa ceva.”

   Recomand cartea iubitorilor de romance, celor care vor să citească o carte despre iubire și suferință, dar mai ales despre cum se depășesc greutățile vieții.

Cartea Uniți pe vecie, de Taylor Jenkins Reid a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

O lume fără tine, de Beth Revis-recenzie

Titlu original: A World Without You

Editura: Youngart, 2016 ( Grupul Editorial Art)

Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu

Pagini: 358

     Despre autoare

   „Beth Revis este o cunoscută scriitoare americană de romane Young Adult, traduse în zeci de limbi. Beth s-a născut în North Carolina și a studiat la NC State University. Înainte de a-și dedica tot timpul scrisului, a fost o vreme profesoara, activitate care, spre surprinderea ei, i-a plăcut la nebunie și la care i-a fost greu să renunțe. În prezent locuiește în North Carolina, cu soțul ei și câinele lor pe nume Sirius, botezat astfel după personajul Sirius Black din Harry Potter.

   Beth Revis spune despre O lume fără tine că e o carte cu adevărat specială pentru ea, cu referințe semi-autobiografice, în care a ascuns o mulțime de aluzii și indicii referitoare la filmele sau cărțile ei preferate, de la Doctor Who la Harry Potter.”

   În ultimul timp genul Young Adult a invadat piața de carte. Dacă tot e la modă având un mare succes cărțile/ filmele fantasy, un gen care până acum nu m-a atras în mod special, am început ,,O lume fără tine” cu o oarecare curiozitate.

   La prima impresie romanul este povestea unor adolescenți și viața lor. Parcurgând paginile am găsit asemănări cu Harry Potter.

   Acțiunea se petrece pe o insulă unde este situată Academia Berkshire în mare parte. De cele mai multe ori personajul principal pe care o să-l prezint mai târziu se întoarce în trecut tot pe insulă, chiar înaintea existenței școlii.

Personajele principale sunt cinci copii cu puteri neobișnuite

   Bo – este un adolescent care poate călători în timp, de cele mai multe ori în trecut, viitorul fiind un tărâm necunoscut. Cel puțin până va învăța să-și controleze puterea. Familia lui este destul prezentă în roman, mai ales sora lui Bo, Phoebe. El este personajul în jurul căruia se construiește toată acțiunea.

   Sofia – este eleva care poate devenii invizibilă. Tatăl alcoolic, iar mama sa a murit într-un accident împreună cu cele două surori ale ei. E iubita lui Bo, iar povestea o are ca subiect principal în acțiunile lui Bo.

  Ryan – stăpânește controlul minții și telechinezia. Este personajul rece, răutăcios. Provine dintr-o familie dezbinată căruia nu-i pasă de el. Abuzat în copilărie. Pe parcursul romanului încearcă să-i fie aliat lui Bo, suspectat că se joacă cu mințile tuturor.

  Gwen  – emite scântei din tot corpul, se împrietenește cu Sofia. Rolul ei în acest roman nu este foarte prezent.

  Harold – vorbește cu spiritele. Provine dintr-o familie cu doi tați, o surioară mai mică din Haiti, un frate mai mare din Cambodgia.

   Dr. Franklin – este medicul tinerilor cu puteri supranaturale, familia lor de luni până vineri. Are puterea de a se vindeca.

Subiectul

   Bo se îndrăgostește de Sofia, într-o zi aceasta îl roagă să o ducă în trecut să cunoască istoria insulei, în vremea în care multe persoane erau ucise pentru vrăjitorie. Un timp în care tânăra rămâne captivă, dispare fără urmă. O lume fără tine, este lumea lui Bo care nu își poate imagina viața fără Sofia. Băiatul este hotărât să-și folosească abilitățile pentru a călători în timp, cu intenția de a o aduce pe iubita sa înapoi. Toată lumea este convinsă că tânăra a murit. Oficialii investighează școala și încearcă să descopere ce se ascunde în Academia Berkshire. Elevii sunt nevoiți să-ți ascundă puterile. Între timp apar confuzii, toată lumea se pare că neagă existența puterilor, singurul care aparent îi este aliat e Ryan, doar că puterea lui de a controla mințile este un motiv de a nu avea încredere în el.

  Bo călătorește în timp pentru a-și întâlni iubita. Totul devine confuz, găsește dosare în care puterile lor au diagnostic medical. Nu mai știe ce e realitate și ce e imaginație. Lucru care-l motivează din ce în ce mai mult să descopere adevărul.

„ Mă trezesc aruncat într-un loc pe care nu îl recunosc. Nu-i tabăra pentru copii bolnavi. Nu-i Berkshire. Nu-i  hornul din secolul al XVII-lea….Nici măcar o casă. Nu-i decât insula goală, mlăștinoasă, răsunând de zgomotul valurilor care se izbesc de țărm.”

   Aparent O lume fără tine este o poveste fantasy. Ceea ce ascunde de fapt în spatele poveștii este profunzimea suferinței; analiza familiei și urmările copilăriei; durerea mascată. Acest roman se joacă cu mintea personajelor într-un mod haotic, în același timp jucându-se cu mintea cititorului. Te hrănești cu speranță  la fiecare îndoială.

Oamenii mari mint. Mint că își iubesc copiii la fel de mult. Niciodată nu e adevărat. Își iubesc copiii diferit, iar diferențele sunt atât de mari, încât nici vorbă de egalitate.”

Dacă tot ce se întâmplă în jur e doar produsul minții lui „

   În cele peste 350 de pagini sunt foarte multe amănunte, detalii importante care fac lectura să fie clară într-un roman haotic. În momentul când te obișnuiești cu super-puterile personajelor totul este sub semnul întrebării neștiind dacă totul e în mintea personajului sau totul este o conspirație.

   Reușește adolescentul să afle adevărul? Puterile și tot ceea ce el știe despre el și cei din jur sunt halucinație sau realitate?

  Surprinzător cât de mult am îndrăgit lectura acestei cărți, având în vedere că nu eram fan fantasy, se pare că pe lângă Harry Potter sau Stăpânul inelelor mai pot fi cucerită de o lume a fanteziei.

Subiectul

   Cinci adolescenți cu puteri neobișnuite sunt elevi la o școală pentru copii cu nevoi speciale. Școala este pentru mai mulți elevi grupați în grupuri mici pentru a se lucra la controlul fiecărei puteri, a fiecărui copil mai cu atenție de doctorul psihiatru.

Cartea O lume fără tine, de Beth Revis a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

 

 

 

Absolut tot, de Nicola Yoon-recenzie

Titlul original: Everything, Everything

Traducere din limba engleză:  Roxana Coțovanu

Editura: YoungArt (imprint al Grupului Editorial Art)

Număr de pagini: 286

Nota mea: 9/10

Anul apariţiei:  2016

 

Ce-ar conta mai mult în viața ta – corpul, sănătatea sau libertatea?

   Dar atunci când sănătatea nu te lasă să trăiești, ci doar să-ți duci cu demnitate crucea și să supraviețuiești, ai alege să fii precaut sau ai risca totul pentru a face ceea ce simți, indiferent de riscurile la care te supui? Ai alege viața sau riscul de a simți măcar o dată tot ce ți-e interzis?

   Am tot auzit despre această carte, iar toate cuvintele despre roman au fost de laudă, dar cea care m-a convins de faptul că-mi va plăcea mult – absolut totul la această poveste, a fost colega mea Alina. Ea mi-a zis doar că-mi așteaptă cu nerăbdare opinia despre carte. Am citit cartea. De fapt, am de devorat-o, dar nu regret nimic. Poate doar faptul că s-a terminat.  Dar să știi că, pe undeva în mintea mea zace ideea că această poveste – a lui Maddy și Olly va avea o continuare. Ar fi păcat să nu fie așa cum simt. Vom vedea dacă am sau nu am dreptate.

   Madeline face parte dintr-o familie normală, cu mama, tată și frate până în ziua în care, viața îi răpește bucuria de a trăi alături de partea masculină a familiei. Ea știe că suferă  de o boală rară , foarte gravă, iar aceasta o condamnă la un trai limitat, departe de exterior, de oameni, de natură, de tot ce se întâmplă în afara casei în care locuiește împreună cu mama ei. Știe că nu poate ieși afară, nu poate avea prieteni, nu se poate bucura decât de cărți, mama și asistenta care are grijă de ea, internetul și orele de curs prin skype.

   E cu adevărat o viață limitată, o viață simplă, o viață petrecută în același mediu ”steril”, ferit de alte bucurii simple. Cu toate acestea, Maddy nu se plânge, se bucură de prezența celor două femei din viața ei, a timpului petrecut împreună, de lectură și de tot ce-i oferă bucuriile cu care deja este obișnuită. Se bucură atât cât poate și nu este genul de adolescent care să iasă din cuvântul părintelui, nu are măcar secrete față de acesta.  În viața ei absolut tot  este la vedere.

   Este fericită cu puținul ei, cu absolut tot ce înseamnă pentru ea esențialul, știe ce e bine pentru ea – acel bine evidențiat de mama sa,  și nu-și dorește mai mult. Chiar dacă boala ei o limitează, chiar dacă fiecare zi este trasă la indigo, Medeline se bucură, trăiește demn și e mulțumită – motiv pentru care nu se revoltă, nu caută răspunsuri – pentru că știe că acestea nu există, nu cere altceva.

Tu ai putea trăi viața lui Medeline? Te-ai bucura de absolut tot chiar dacă ai știi că boala din corpul tău te condamnă să trăiești într-o bulă?

   Ai suporta  gândul că nu ai voie să comunici cu oameni, că nu ai voie să-i atingi, să-i simți, să-i îmbrățișezi? Ai  suporta cu greu ideea de a nu te bucura de natură și toate frumusețile ei doar pentru că ești bolnav. Boala lui Maddy o face să fie captivă într-o lume doar a ei, o lume colorată doar de cărți, filmele pe care le vede împreună cu mama, jocurile și puținele momente de fericire. Dar i s-a spus că nu are voie nimic din tot ce e firesc și poate banal. Boala – alergie la oameni trebuie ținută sub control și o transformă într-un suflet captiv în dorințele care nu i se vor împlini niciodată, ci doar special și cu unele nevoi speciale. Medeline trăiește într-o bulă firavă, dar care nu riscă să se spargă vreodată. De ce? Pentru că adolescenta de 17 ani știe că toată viața ei înseamnă acea casă, înseamnă supraveghere atentă și decizii la care trebuie să se supună pentru a-i fi bine.

   Deși se luptă cu dorințele unui adolescent, Maddy nu iese din rutina sa zilnică, nu-și neglijează mama, lecțiile sau lecturile. Și nu privește pe geam – nu are ce să vadă afară. Până într-o zi când în casa vecină, se mută o nouă familie. Vede pe geam patru persoane noi vor fi vecinii tinerei, dar atenția îi pică pe copii – pe băiatul care o surprinde privindu-l.

   Între Maddy și Olly se înfiripă o prietenie frumoasă, el vine să o cunoască, dar i se spune că nu poate fi primit în locuință. Primul prieten al copilei, legătura ei cu exteriorul, noutatea și bucuria – sunt doar noi dorințe pe care Maddy nu și le poate îndeplini din cauza bolii de care suferă.

   Totuși, cei doi vorbesc frecvent pe chat, se cunosc, se bucură unul de altul, se caută. Mai mult, se încalcă reguli, apar secrete, iar cei doi se văd – fără știrea mamei. Se văd, dar de la distanță. Viața lui Medeline se schimbă atunci când încalcă o a doua regulă.

   Când este descoperită, Maddy suferă și încercă să se îndepărteze de cel care o face să-și dorească și mai mult să fie normală, dar ea nu e normală, e bolnavă și nu are voie să se vadă, să se atingă cu nimeni.

  Curiozitatea și tot ce simte pentru Olly o determină să ia o decizie, radicală, una care o pune în pericol, care o face să ascundă adevărul. Și ghici ce? Are parte de experiența vieții ei! Toată această nebunie o pune în fața unui adevăr dureros, a unui adevăr care i-a fost ascuns ani la rând. Maddy realizează că a trăit cu teamă, că  a trăit în minciună și secrete – și mai rău e că totul, absolut tot i se părea normal, firesc și o dovadă de iubire.

   O poveste plină de secrete, căci nu doar o boală te duce la nevoia de a te arată altfel decât ești – puternic și deloc vulnerabil, secrete, minciuni, tragedii ce lasă urme nevindecate și rezultate dureroase.

   Mi-a plăcut povestea tare mult. I-am înțeles trăirile, nevoile și riscurile, iar pe mama lui Madeline am înțeles-o până într-un punct. I-am înțeles teama de singurătate și nevoia de protecție, dar și motivele care au determinat-o să reacționeze așa, să meargă pe drumul ascunderii unui adevăr. Nu am înțeles doza de egoism și nici faptul că nu s-a gândit la urmările acțiunilor sale.

   Într-o astfel de poveste, știi ce e boala,  dar crede-mă: uneori te poți înșela în privința bolnavului, oare cine este cu adevărat bolnav în această poveste?

   Finalul este unul care m-a făcut să visez la o continuare. Nu este trist, dimpotrivă. Este unul deschis spre noi orizonturi pentru un cititor care înțelege mult mai mult dintr-o astfel de carte. Este un final ofertant. Finalul vorbește despre libertate, prietenie și iubire. Visez la o continuare plină de viața, iubire și o nouă șansă pentru Maddy.

Lectură plăcută!

Cartea Absolut tot, de Nicola Yoon a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Sezonul accidentelor, de Moïra Fowley-Doyle-prezentare

Titlul original: The Accident Season
Traducere din engleză de Cătălina Stanislav
Anul apariţiei: 2017

   Fiecare secret e un accident care așteaptă să se întâmple

  E sezonul accidentelor, în fiecare an în aceeaşi perioadă.
Se rup oase, se sfâşie pielea, încep să apară vânătăi.

  Sezonul accidentelor a făcut dintotdeauna parte din viaţa Carei, o adolescentă în vârstă de şaptesprezece ani: o lună a tragediilor şi rănilor misterioase, care aruncă o umbră constantă asupra Carei şi a familiei sale.

  Anul acesta, în sezonul accidentelor nu se va lăsa doar cu oase rupte. Pentru că acum Cara începe să şi pună o serie de întrebări – şi toate secretele familiei sale vor ieşi la iveală.

   Ameţitor, devastator, întunecat şi intens – sezonul accidentelor a sosit.

   “Senzaționalul roman de debut al Moïrei Fowley Doyle îmbină planul temporal cu cel spiritual într-o realitate fără fisuri, cu un puternic impact emoţional… Această poveste profundă îi va fermeca deopotrivă pe adolescenţi şi adulţi.” – School Library Journal

   “Fantome, secrete şi magie se împletesc în acest roman uluitor al autoarei irlandeze. Un portret impresionant al unei familii dezbinate, care încearcă să se reunească prin iubire şi curaj. Sezonul accidentelor e un roman puternic ce anunţă un talent aparte.” – Kirkus Review

   Moïra Fowley Doyle e pe jumătate franţuzoaică, pe jumătate irlandeză şi locuieşte la Dublin împreună cu soţul, fiicele şi bătrâna lor pisică.
Franţuzoaicei din ea îi plac vinul roşu şi cărţile întunecate, cu finaluri triste. Irlandezei din ea îi plac ceaiul şi finalurile fericite. Moïra a început un doctorat des¬pre vampirii din cărţile de ficţiune pentru adulţi înainte de a se dedica scrierii de ficţiune pentru adulţi, în care să nu apară deloc vampiri.
A scris primul ei roman la vârsta de opt ani, când i s a spus că nu i va mai fi frică de păianjeni dacă va scrie o poveste despre ei. Încă îi mai e frică de păianjeni, dar a continuat să scrie poveşti. Spellbook of the Lost and Found este a doua carte a sa.

Sursa: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Anomalii, de Colette Freedman, Sadie Turner-prezentare

Editura Herg Benet

Colecţia Cărţile Arven

   În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

Carte disponibilă pe site-ul Herg Benet

Sursa: Herg Benet

      Nemuritoarea Starling (vol.1 Emblema eternității) de Angela Corbett-Editura Corint-recenzie

Titlul original: Eternal Starling

Traducere : Andra Elena Agafitei

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Data apariţiei: 23 Februarie 2017

Nr. de pagini: 352

Gen: Romance,Young Adult, New Adult, Fantasy, Paranormal Romance

 

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu îi poate despărţi

   Evie Starling a dus o viaţă relativ obişnuită, ieşind cu prietenele, vorbind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Toate acestea se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a începe colegiul, şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.

   De secole, Alex Night şi Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut propriile lui motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susţin că sunt sufletul ei pereche şi îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul altă persoană decât credea. Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, şi Rezistenţa Daevos, distrugătorii sufletului.

   Cu un trecut pe care nu îl înţelege şi un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine să aibă încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o vor pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.

      Mi-am dorit sa citesc această carte încă de când am auzit prima dată despre ea. Coperta și descrierea m-au făcut să reacționez precum copilașul care intră prima dată într-un magazin de jucării. Știți de ce? Pentru că mă fascinează genul acesta de poveste în care dragostea  trece bariera timpului (așa cum e și seria Fallen de Lauren Kate). Iar atunci când un exemplar a ajuns în mâinile mele, am început să o devorez într-o veselie. Presimțeam că mă va atrage în vraja ei, dar nu bănuiam că va fi o dragoste la prima citire.

    Din punctul meu de vedere,  “Nemuritoarea Starling” este cea mai bună carte din cadrul colecție Leda Edge și mă bucur tare mult că editura a avut ideea să-l publice.  Însă trebuie să vă mărturisesc că eu nu l-am perceput ca pe o poveste fantasy, ci ca pe un romance/ young adult, în care ni se prezintă o lume mistică creată de Zeițe și de sufletele lor pereche și abia în a doua jumătate a cărții, începe să se dezvolte subiectul reîncarnării și luptele dintre două societăți.

     Ce anume am apreciat la volumul de față? Aura de mister în care sunt învăluite personajele, ideea de suflete pereche și mitologia la care face referire autoarea, personalitatea protagonistei, povestea de dragoste și, nu în ultimul rând, discuțiile atât de spumoase dintre protagoniști.

    Un element interesant în carte este  triunghiul amoros care se formează între Evie Starling, Alex Night și Emil Stone. Nu sunt o fană a acestui gen de poveste de dragoste, dar de data asta, am înțeles perfect de ce Evie se simte atât de derutată  din cauza celor doi tineri care susțin că sunt sufletul ei pereche și vor să-i demonstreze cât de mult o iubesc. Mă întreb ce alegere o să facă până la urmă: Alex – băiatul bun și arogant, sigur pe el, care îi oferă cele mai frumoase momente romantic – sau Emil, băiatul cel rău și sarcastic, care îi spune direct ce simte?

     Atunci când a fost vorba de un triunghi amoros, întotdeauna am fost părtinitoare, mi-am ales ușor preferatul, dar acum sunt și eu derutată, nu mă pot decide cine e rău și cine e bun, cine se preface sau cine o manipulează pe Evie.  Ba mai mult, sunt suspicioasă în privința ambilor tineri.

     Alex este prea perfect – frumos, romantic, protector, atent la dorințele fetei, dar trece prea repede peste niște etape. Înțeleg că este  ceva frustrant pentru el, că o știe foarte bine, că o dorește de secole, că e sufletul lui pereche, dar oare Evie e pregătită ? O cam sperie pentru că știe foarte  multe lucruri despre trecutul ei, de parcă ar fi fost acolo. Se grăbește, dar în același timp, spune că nu e momentul potrivit pentru o apropiere intimă. E posomorât dacă ea nu-și exprimă prea curând sentimentele pentru el și  îmi dă impresia că e puțin cam posesiv. Chiar așa e în realitate sau vrea să-i arate doar ceea ce vrea Evie să vadă?

“ –  Cum ar fi putut să fie evidente sentimentele tale? am întrebat eu, ridicând vocea. Tu faci comentarii care sugerează că ești interesat de mine, dar acțiunile tale indică opusul! Nici măcar nu mă atingi. “

“ Mă simțeam umilită și furioasă. M-am ridicat pufnind; momentul era ruinat, iar eu eram supărată. Tip stupid, zâmbet cretin, și fără niciun sărut prostesc.” 

 

     Nici Emil nu pierde timpul. Se comportă altfel decât Alex, dar are același mod de-a  o cuceri pe Evie. Nici el nu vrea să grăbească lucrurile, dar și-o revendică ca iubită din prima clipă. Și m-a nedumerit reacția lui atunci când a zărit-o pentru prima dată – s-a îndreptat spre ea și a sărutat-o în fața tuturor celor din facultate. Am fost suspicioasă și în privința lui, chiar dacă am remarcat că el nu-i trezește niciun sentiment negativ, fiind atent, grijuliu și pare că vrea cu adevărat să o facă fericită. Dar Evie îl consideră candidatul ideal pentru o relație care să o ajute să-și revină dintr-o alta. Era perfect pentru planul ei de-al uita pe Alex. Și nu pot fi de acord cu ea. Înțeleg că a fost rănită și că treaba asta i se pare o idee bună, dar sunt mari șanse ca ea să fie rănită din nou.

Relația dintre mine și Emil era atât de diferită de relația cu Alex. Emil era misterios și fermecător. Când ne atingeam, mi se stârneau niște emoții diferite față de cele pe care le mai simțisem. Când mă sărutam cu Emil, parcă mă fulgera – și-mi plăcea asta.” 

     Așa cum am mai spus, mi-a plăcut faptul că s-a făcut referire la reîncarnare (văzută ca un mod de ați găsi sufletul-pereche), dragostea ce trece bariera timpului, conceptul de eternitate (care nu începe când mori, ci există încă dinainte ca o persoană să se nască), însă cel mai mult, m-a fascinat legenda care se spune că “ lumea a fost creată de Zeițe și de sufletele lor pereche. Zeițele erau atotputernice, iar împreună cu partenerii lor, au săvârșit un ritual care a creat două suflete – care se potriveau perfect, în toate privințele. Sufletelor ăstora li se spuneau complemente divine. Dar sufletele trebuiau să învețe și să crească, așa că, în loc să rămână împreună, au fost trimise în lumea oamenilor și s-au contopit cu trupurile copiilor care erau pe cale să se nască. Sufletele și-au petrecut viețile căutându-și cealaltă jumătate. Când trupurile lor de oameni mor, sufletele se reîncarnează ca să continue căutarea. Sentimentul de déjà-vu sau legătura instantanee pe care oamenii o simt câteodată atunci când întâlnesc pe cineva necunoscut înseamnă că sufletele lor se știu din altă viață … și că ar putea fi chiar sufletul-pereche al acelei persoane.”

    “Nemuritoarea Starling” este primul volum din trilogia Emblema eternității, povestea fiind spusă de protagonista cărții, Evangeline Starling (Evie). Tânăra a absolvit de curând colegiul, apoi s-a mutat în Gunnison, Colorado, cu trei luni înainte de începerea primului ei an de facultate la Western State College. Conduce un Mustang din ’66, dar și un ATV, îi plac drumețiile, are o înălțime de 1,75 m și nu-i este rușine cu rotunjimile sale, considerând că “diavolul a inventat cântarele și că doar doctorii și masochiștii au așa ceva”. E amuzantă, sarcastică, încăpățânată, inteligentă, independentă, directă. Dar nu prea are noroc la băieți – ultimul iubit a întrecut orice limită atunci când i-a spus că nu are timp “să se ocupe de sentimentele ei și că ar trebui să mediteze la emoțiile ei și să-și scrie observațiile într-un jurnal, apoi să-l caute când nu mai e atât de irascibilă”, apoi i-a dat lovitura de grație – înșelând-o cu o majoretă.

     Și dacă Luke nu ar fi înșelat-o, nu ar fi părăsit siguranța căminului părinților ei, din Montana, nu ar fi hotărât să meargă în drumeție în munții necunoscuți ai Canionului Negru și nu s-ar fi rătăcit în mijlocul munților Stâncoși. A pierdut drumul, dar pe urmă a dat peste un tânăr care a ajutat-o să coboare muntele – Alex Night (21 ani). Însă, din prima clipă a deranjat-o atitudinea lui, iar sarcasmul acestuia a subminat rapid atracția pe care a simțit-o când l-a văzut prima oară.

Era un adevărat sex simbol – trebuia doar să îl fac să-și țină gura.”

     Știa că era imposibil să aibă o șansă cu el, gândind că tipii ca Alex “ ieșeau cu super modele ridicol de înalte, de un metru optzeci, și cu o talie cât circumferința unui dvd.” Însă, din prima clipă de când îl zărește, a simțit că îl știe de undeva, iar atunci când s-au atins, a simțit cum semnul ei din naștere în formă de crin s-a încălzit.

De îndată ce ne-am atins, am simțit o căldură în spate, chiar în locul în care aveam semnul din naștere în formă de crin, dar eram prea ocupată să mă concentrez asupra lui Alex ca să mă gândesc la căldură. Legătura dintre mâinile noastre era intensă, ca și când aș fi atrasă spre el, și o parte din mine despre care nu știam că există și-a făcut brusc apariția.” 

   Au continuat să se vadă și în următoarele săptămâni, iar Alex i-a oferit niște surprize de proporții la prima lor întâlnire romantică: o trăsură a venit să o ia de acasă, au cinat la lumina lumânărilor, au dansat într-o sală de bal, în acordurile piesei Moon River (cântecul ei preferat).

“- Până la final, probabil că vei fi deja îndrăgostită de mine.

Am rămas cu gura căscată.

 – Ăsta e un țel impresionant, Alex.

Nu mai fusesem niciodată îndrăgostită de nimeni.

 – Vrei să punem un pariu? a întrebat el.

Am mijit ochii.           

 – Te-am cunoscut acum o săptămână, am răspuns. Nici măcar nu știu dacă o să-mi mai placi sâmbăta viitoare, deci nici nu se pune problema să mă îndrăgostesc de tine în șapte zile.

 – Ai dreptate, a fost el de acord și colțurile gurii i-au zvâcnit. Probabil că se va întâmpla mai devreme”.

   Apariția unui bărbat care avea pe braț un semn de culoare roșie, care semăna cu o pânză de păianjen, îl face pe Alex să se comporte ciudat. Un amestec de mânie și panică i-a traversat chipul, și în următorul moment îi cere lui Evie să plece, că nu trebuie să fie văzuți împreună. Vrea să se mute la ea acasă, ca să o protejeze, dar Evie nici nu se gândește că ar putea fi ținută prizonieră din cauza presupunerilor nebunește ale lui Alex.

     Însă tânărul care se presupune că o iubește mai mult decât orice pe lume, i-a zis că e în pericol, apoi o părăsește fără nicio explicație, spunând doar atât : “ Sunt oameni care nu vor să fim împreună (…) Pentru că sunt sufletul tău pereche, Evie.”

     După câteva săptămâni, Evie începe facultatea, iar în prima zi zărește un tânăr, pe Emil Stone, care îi pare foarte cunoscut, cu toate că nu l-a mai văzut niciodată. După ce s-au mai uitat unul la celălalt câteva secunde, tipul s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de ea și a sărut-o. În acel moment îi are o viziune, iar semnul ei din naștere se încălzește ( la fel ca și cu Alex).

Mi-am simțit inima bătând mai tare cu fiecare mișcare și căldura a început să-mi cuprindă spatele – o căldură pe care nu o mai simțisem de când mă atinsese Alex. Faptul că pătrunsese în spațiul meu m-ar fi suparat – dacă aș fi putut să mă mișc. “ 

     Reapariția lui Alex în viața lui Evie, nu face decât să o înfurie și să o facă să îl rănească la rândul ei, așa că îi spune că are de gând să continuie relația cu Emil. Degeaba îi spune Alex să aibă grijă, că tipul este periculos și ar fi mai bine să se țină departe de el. Reacția acestui îi întărește horătârea să fie cu celălalt. Dar Alex și Emil se cunosc de foarte mult timp și este evident faptul că se urăsc.

“ – De parcă tu n-ai distrus-o. Cum ai putut să pretinzi că o iubești și totuși să stai deoparte și să te uiți cum suferă? Nu te preface atât de nobil. Știi că tu ești motivul pentru care a venit la mine. La mine, Night, ea m-a vrut pe mine.” 

     Lucrurile încep să se complice din momentul în care Evie începe să fie urmărită de niște indivizi, toți având același semn pe braț, în formă de pânză de păianjen. Ce vor de la ea?

   Până la urmă, Alex se decide să-i spună fetei adevărul. Și pentru că știa că nu va fi crezut, încercă să i-o dovedească, amintindu-i de semnul ei din naștere de pe spate în formă de crin. Îi spune că de fiecare dată când ei se ating, semnul se încălzește. Acela este un semn al sufletului, un semn care călătorește cu sufletul ei în fiecare nou corp în care locuiește.

“ Când îți întâlnești prima oară sufletul-pereche, semnul se închide la culoare. Imediat după contactul fizic cu persoana respectivă, semnul se încălzește de fiecare dată când te atinge și culoare se închide. Căldura și culoarea se intensifică în funcție de cât de intimi deveniți; acea intimitate face ca între tine și sufletul tău pereche să se formeze o legătură. ”

     Abia acum află Evie că sufletul ei s-a reîncarnat, dar dacă Alex este sufletul ei pereche, de ce semnul  sufletului, acel crin de pe spate,  recunoaște două?  Știm deja că ea a avut aceeași senzație dinspre semnul sufletului când a fost atinsă atât de Alex, cât și de Emil.

     Alex face parte din Societatea Amaranthine și este protectorului sufletului lui Evie de mai bine de 250 de ani, dar sufletul ei este mai bătrân decât atât. Însă Alex nu știe ce s-a întâmplat în viețile pe care le-a trăit înainte ca el să devină protectorul ei. Iar aspectul fizic i se schimbă cu fiecare incarnare, dar personalitatea este asemănătoare. Nu e la fel, dar în mare, are același trăsături.

„ Imediat după ce Zeițele au început să trimită suflete în lume, și-au dat seama că unele suflete erau, în mod natural, echilibrate spre rău. Zeițele au hotărât că aveau nevoie de un grup care ar putea să-i ajute pe oameni să își găsească sufletul-pereche și care să pună în aplicare voința Zeițelor, când sufletele rele trebuiau controlate. Așadar, ele au organizat Societatea Amaranthine.”

“Sufletele își petrec sute, chiar mii de ani trăind și murind în căutarea unicei lor iubiri adevărate. Societatea Amaranthine lucrează ca să se asigure că toată lumea are oportunitatea, cea mai bună șansă posibilă, de a-și găsi sufletul-pereche și de a fi împreună pentru totdeauna.”

     Însă, în afară de societatea Amaranthine, există alții care aparţin unei organizații sinistre, Rezistența Daevos. Iar Emil este unul dintre ei. Membrii Daevos sunt hotărâți să extermine sufletele, să lase sufletul-pereche al unei persoane să hoinărească etern, fără cealaltă jumătate. Fiecare suflet are opțiunea de a deveni bun sau rău, dar găsirea sufletului pereche ”te face fericit și îți echilibrează emoțiile, astfel încât este mai puțin înclinat să alegi o cale negativă”. Dacă sufletul unei persoane rămâne fără jumătatea lui, este mai probabil ca sufletul rămas să se alăture Rezistenței Daevos.Țelul lor este să aducă în Rezistență cât mai multe suflete posibil și să-și sporească armata. Ei au puterea de a lua suflete, dar nu au puterea de a simți legătura care indică faptul că oamenii sunt suflete-pereche. Pentru asta au nevoie de un Urmăritor. Când s-a organizat Rezistența, cei din Amaranthine și-au asumat responsabilitatea de a-i proteja pe Urmăritori. De îndată ce Societatea știe ca un suflet este un Urmăritor, acestuia îi este atribuit un Protector. Protectorul și Urmăritorul formează o legătură care permite Protectorului să urmărească acel suflet prin fiecare incarnare. Urmăritorii au abilitatea de a localiza orice legătură, poate să găsească legăturile sufletului-pereche, dar și legătura dintre un Protector și un Urmăritor. Sunt neprețuiți pentru Rezistența.

     Dar aceștia din urmă, nu au de când să o omoare pe Evie, ci vor face orice că să-i folosesca talentele. Semnul sufletului lui Evie este un pic diferit de al altora pentru că el este o variație a nodului trinității, care reprezintă viața, moartea și renașterea. Este semnul unui Urmăritor și rămâne același de fiecare dată când se reîncarnează.

     Multe evenimente au loc în continuare, dar vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă mai departe. Vă invit să intrați în minunata lume mistică creată de Angela Corbett!

“ Sunt îndrăgostită de fostul meu iubit, care probabil e nebun și crede că este sufletul meu pereche și care insistă să rămână în viața mea, ca să mă protejeze de actualul meu iubit, care ar putea sau nu să fie periculos. Și nu știu dacă pot să am încredere în vreunul din ei. Nimic în neregulă, chiar nimic.”

Nota 10 +

Cartea Nemuritoarea Starling de Angela Corbett a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Editura Tritonic

   Descriere Prefă-te că mă iubeşti de Georgiana Sandu, autoarea bestseller-ului Iubire periculoasă.

   Găsirea unui inel pierdut pe plajă îi aduce lui Jennifer Rey mai multe probleme decât şi-ar putea imagina vreodată o femeie.

   În speranţa că va scăpa de bărbatul ce o torturează de ani buni, ea acceptă un pact cu acesta şi se preface iubita lui pentru o seară. Harry e fiul moştenitor al unei averi impresionante, dar încăpăţânarea de a-i demonstra tatălui său că nu e doar un muieratic cheltuitor, îl duce la extrema de a-şi angaja o iubită “perfectă” pentru o cină cu familia lui şi a le demonstra tuturor că nu e un pierde-vară, aşa cum cred toţi, mai ales fratelui său mai mare, Ryan, care întotdeauna l-a eclipsat. Dar lucrurile degenerează şi menţionarea testamentului bunicului pentru primul dintre nepoţi care se va căsători, îl face pe Harry să îşi piardă raţiunea şi înainte să îşi dea seama, el şi Jenn se trezesc într-o relaţie mai serioasă decât şi-au dorit să pară.
Familia lui e deja extaziată de cei doi şi nu au de gând să îl lase pe Harry să o piardă pe Jenn, doar Ryan ii suspectează pentru înşelătorie şi încearcă să îi despartă şi să ia moştenirea promisă fratelui său mai mic.
Nu mai au scăpare, aşa că trebuie să se prefacă îndrăgostiţi şi fericiţi unul lângă celălalt, în acelaşi timp în care caută o modalitate disperată să scape de căsătorie.

Sursa: Librex.

Precomandă pe Librex.ro

by -
3

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone- Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. La battaglia di Gropius

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 10 Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 226

Gen: Dystopia, Urban Fantasy, Young Adult

 

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

   Este decembrie 1978 şi iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părţi ale Zidului, stratul alb al zăpezii a îngheţat peste casele şi şcolile în ruină, peste parcurile şi curţile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populaţia adultă a oraşului, constrângându-i astfel pe copiii şi tinerii care au supravieţuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunşi la vârsta maturităţii, boala să-i ucidă şi pe ei.

   De data aceasta, un război necruţător se dezlănţuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană şi resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi şi seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate…

   Evenimentele petrecute la finalul cărții “ Berlin. Zorii din Alexanderplatz “ m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea, pentru a descoperi cum își va pune Wolfrun în aplicare planul de acapare a celorlalte grupuri. În același timp, eram curioasă să văd cum va evolua relația dintre Jakob și Christa. Descrierea de pe copertă m-a lăsat să cred că acțiunea va fi mult mai interesantă, însă nicio clipă nu am bănuit că acest volum se află la un nivel net superior față de celalte două cărți. Am avut parte de o surpriză fantastică pentru că povestea din “Berlin. Bătălia din Gropius” este mult mai alertă, intriga mai bine dezvoltată,  aventura și suspansul au fost parcă în doză dublă, iar clipele de tensiune se întrepătrund cu momente înduioșătoare (dragostea fraternă dintre Bernd și sora lui mai mică, Nina; atracția dintre Jakob și Christa).

“ Să se sărute și gata. Căci știa că limba ar fi căpătat consistența unui cartof fiert de îndată ce ar fi încercat să spună ceva vag intelectual și romantic în același timp.”

   De asemenea, am constat câteva modificări în “rețeta” de bază. Dacă în celelalte volume, cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus, de această dată s-a pus accent pe evenimentele din prezent, iar partea de amintiri s-a axat mai mult pe perioada imediat următoare evenimentelor din volumul al doilea (august – decembrie 1978), pe ceea ce își amintește Claudia, membra grupului Reichtag. Astfel, am avut posibilitatea să aflu ce s-a întâmplat după ce Timo și ai lui au revenit în Reichtag, cum s-a format triunghiul amoros Claudia-Timo-Roberto, cauza numeroaselor dispute dintre cei doi băieți, dar și ce descoperire a făcut Lisbeth, lidera de vârstă din grup, în legătură cu virusul.

Cât despre flashback-urile din perioada de dinainte apariției virusului, acestea m-au ajutat să aflu ce anume a făcut-o pe Wolfrun, lidera grupului Tegel, să devină o psihopată, o ființă care nu acționează din răzbunare, ci pentru că “așa are ea chef”. 

   După cum ați aflat deja, din vara lui 1975 până în primăvara lui 1976, lumea adulților luase sfârșit din cauza unui virus misterios, despre care nu se cunoșteau nici originea, nici tratamentul, dar care lovea mortal pe oricine avea peste optsprezece ani, și uneori și mai tineri. În oraș nu au mai rămas decât copiii. Neputând rezista de unii singuri, se uniseră în grupuri, care deveniseră din ce în ce mai numeroase, așa încât trebuiră să caute noi adăposturi, suficient de mari să încăpă cu toții. Ca să supraviețuiască, au învățat să vâneze și să se apere.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, Buchner Doi

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Claudia, Roberto, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Acțiunea din “Berlin. Bătălia din Gropius”are loc în decembrie 1978, la câteva luni după evenimentele din volumul al doilea. Între timp, iarna s-a abătut asupra Berlinului, iar copiii s-au  gândit că va urma o perioadă liniștită. Dar s-au înșelat!

   În ajunul Crăciunului, grupul Tegel, condus de Wolfrun, incendiază micul castel de pe Insula păunilor, locuit de fetele din Havel. Nora, Christa, Britta și micul Theo au reușit să iasă afară, dar în dreptul debarcaderului au dat nas în nas cu Wolfrun.

“ Limbile de foc se reflectau pe fața ei și pielea animalului. În spatele ei, vreo sută de tineri din Tegel: îmbrăcați în negru, cu ochii injectați. Mai erau câteva torțe aprinse. Wolfrun nu era singura călăre. Vreo duzină dintre ei călăreau animale nervoase, care scoteau abur pe nări și loveau din picioare, speriate de flăcări.” 

   Deși dă impresia are de reglat niște conturi cu Havel din cauza celor întâmplate la Sărbătoarea Morții (aflați mai multe citind primul volum – Berlin. Focurile din Tegel), dar și pentru a-l lua din nou pe micul Theo, Wolfrun nu acționează din răzbunare, ci pentru că și-a propus să le acapareze teritoriu. Însă în momentul în care ea vrea să se apropie de Theo, Britta  reacționează promt: ridică pușca și trage un foc în aer, dând astfel impresia că cei din Havel au cu ce să se apere. Wolfrun le lasă să plece, dar lansează o avertizare:

“ – Bine, așa facem…vă vom lăsa să plecați. Dar când ajungeți la Gropiusstadt, căci știu că acolo mergeți să vă refugiați la băieței, când ajungeți, spuneți-le prietenilor voștri să se pregătească. Fiindcă sosim și noi.”

   Nu doar fetele din Havel au venit să se refugieze în Gropiusstadt, ci și cei din Zoo – Lupul și Castorul. Grupul Tegel au distrus totul, le-au cerut celor de acolo să plece și au spus că Zoo este de acum zona lor.

   Următorul atac va fi împotriva celor din Gropiusstadt, dar vor fi ei pregătiți pentru bătălia ce va urma? Va reuși Jakob, șeful grupului, să-și organizeze oamenii?

“ Era îngrijorat, da, dar și electrizat. Nu fusese niciodată o adevărată ciocnire între grupuri până în acel moment, doar incăierări, păruieli între indivizi sau între bande care se întâlneau în timpul jafurilor. Dar dacă lucrurile se vor întâmpla după cum părea, iată, în acea zi aveau să ia parte chiar la o bătălie.

 Bătălia din Gropius.” 

   Între timp, în Reichtag, Vierme se confruntă și el cu o dilemă. Timo, viitorul lider al grupului și totodată prietenul lui cel mai bun, a dispărut subit. Ceilalți tineri din grup, care au văzut cât de mult se schimbase tânărul după ce luase parte la o expediție împreună cu tinerii din Gropius și fetele din Havel ca să vâneze o fiară misterioasă care se învârtea  pe străzile din oraș (aflați mai multe citind volumul doi – Berlin. Zorii din Alexanderplatz), s-au gândit că nu a mai suportat povara responsabilității, așa că a fugit, dovedind că nu era la înălțimea așteptărilor. Însă Vierme este convins că acesta nu ar fi fugit pe ascuns ca un laș. Nu l-ar fi abandonat. Nu i-ar fi trădat. Ceva s-a întâmplat cu Timo, așa că se hotărăște să îl caute.

   Suspansul crește odată cu dezvăluirea unui secret. Lisbeth, lidera de vârstă din Reichtag, mărturisește de ce virusul încetase să o ucidă și de ce acum a reînceput să resimtă boală. S-ar putea să existe o soluție ca tinerii să evite moartea, însă ei trebuie să ascundă descoperirea și, dacă în viitor se va afla, să fie împiedicată punerea în practică a acestui act. De ce?

   Ce anume i-ar putea salva pe tineri de la moarte? Va reuși Vierme să-l găsească pe Timo? Cum se va încheia confruntarea din Gropius? Ce planuri are Claudia ca să devină imună la virus?

“ În aer se simțea teamă – excitație. 

  În aer se simțea că în joc era viitorul lor.

  Ei, care nu se gândeau de ani întregi la viitor.”

   “Berlin. Bătălia din Gropius” s-a dovedit o lectură captivantă, plină de suspans și, deși este o distopie care se adresează adolescenților, poate fi citită și de către adulți.

Cartea Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sabia de sticlă (Seria Regina roşie, partea a II-a),de Victoria Aveyard-prezentare şi recenzie

Editura: Nemira
Colecţia: Young Adult
Traducător: Ruxandra Toma
Număr pagini: 544

   Al doilea volum din captivantă serie Regina roşie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roşii şi lumea stăpânită de argintii.

   Cu sânge roşu, dar cu o putere mai periculoasă decât ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci când scapă de Maven, prinţul şi iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singură aşa.

   Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alţii la fel ca ea, pentru ca împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

   „Plină de evenimente dramatice şi de întorsături de situaţie tulburătoare, Sabia de sticlă este o continuare alertă şi palpitantă pentru cititorii Victoriei Aveyard.“-Booklist

Sursa Editura Nemira

 Recenzia cărţii Sabia de sticlă

„ Jakob se strecură aproape şi se întinse lângă ea. Îi plăcea totul la Christa, inclusiv glasul şi ceea ce spunea: firul gândurilor. Se gândi din nou că, în acel moment, ceea ce dorea cel mai mult, cel mai mult pe lume, mai mult decât orice altceva, era să o sărute; "

Berlin. Zorii din Alexanderplatz (vol.2 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone-Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. L’alba di Alexanderplatz

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 1 Iunie 2016

Nr. de pagini: 224

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

 

CÂND AI PIERDUT TOTUL, RĂMÂNE CEEA CE EȘTI.

                                      
   Când orașul era încă un oraș, oamenii se trezeau în fiecare dimineață în Berlinul de Vest și în Berlinul de Est, separate prin Zidul necruțător. Când orașul era încă un oraș, Timo, Jakob și Christa nu aveau cum să știe că, într-o bună zi, vor fi nevoiți să deschidă ochii într-o lume fără adulți, în cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii. Un oraș în care, pentru a supraviețui, este nevoie să faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo. În ciuda luptelor înverșunate însă, toți au ceva în comun: virusul care, la sfârșitul adolescenței, le va curma viața, ca și cum maturizarea ar fi fost o condamnare la moarte.
Iar virusul nu este singura primejdie. O fiară misterioasă umblă liberă pe străzi, atacă și ucide animale și copii, apoi dispare fără urme. Iar pentru a se apăra de inamicul invizibil, tinerilor nu le mai rămâne decât să se alieze și să lupte împreună.

   Având în vedere că “ Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al seriei Berlin, mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Acțiunea este ceva mai alertă, iar subiectul mi s-a părut mult mai interesant. Cei doi autori au mărit doza de suspans odată cu apariția unei fiare misterioase ce umblă liberă pe străzile Berlinului. Toate personajele trăiesc într-o permanentă stare de tensiune, neștiind cu ce anume se confruntă. 

  De asemenea, mi-a plăcut că și de această dată, scenele din prezent au alternat cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus sau din perioada imediat următoare ridicării Zidului Berlinului. Dar dacă în primul volum am aflat mai multe despre trecutul lui Jakob și al Christei, în volum doi am avut ocazia să asist la mai multe evenimente din viața lui Timo, liderul grupului Reichtag. Însă m-a nemulțumit faptul că nici de aici nu am reușit să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce o persoană depășește o anumită vârstă.

   Așa cum ati aflat deja, acțiunea se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în cinci grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo. Toți ştiu că virusul începe să se manifeste în jurul vârstei de 18 ani, deși au fost cazuri în care unii tineri au murit și la șaisprezece ani.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, gemenii Buchner

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Karl, Claudia, Roberto, Michael, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Au trecut patru luni de când cei din Tegel, stârniți de Wolfrun (cel mai detestat personaj din serie), l-au răpit pe micuțul Theo, de când Nora, Christa și Britta, cu ajutorul lui Sven, Jakob și Bernd, s-au dus  să-l ia înapoi și de când Sven, liderul grupului Gropiusstadt, a fost răpus de virus în timpul Sărbătorii Morții, în timpul ultimei încercări. După moartea lui, Chloe, lidera grupului Tegel, i-a lăsat pe ceilalți să plece, în ciuda voinței lui Wolfrun, dându-i voie lui Theo să se întoarcă în Havel.

   Între timp, Chloe a murit și ea din cauza virului, iar Wolfrun cea nebună a devenit noua șefă din Tegel. De asemenea, în urma morții lui Sven, Jakob a fost ales șef în Gropiusstadt. Cât despre Nora, lidera fetelor din Havel, la cei 17 ani ai ei, se numără de acum printre cei mai mari din grup și, pe zi ce trece, a devenit tot mai tăcută și retrasă. Doar pentru Christa și Britta, vara a fost o adevărată mană cerească, fiind vizitate deseori de Jakob și Bernd. În mod deosebit, Jakob s-a arătat la fiecare vizită tot mai grijuliu față de Christa, gesturile lui trădând atracția pe care o simte pentru ea.

„ Jakob se strecură aproape şi se întinse lângă ea. Îi plăcea totul la Christa, inclusiv glasul şi ceea ce spunea: firul gândurilor. Se gândi din nou că, în acel moment, ceea ce dorea cel mai mult, cel mai mult pe lume, mai mult decât orice altceva, era să o sărute; şi-şi simţi inima dilatându-se până deveni enormă, apoi contractându-se pe neaşteptate, pompând sânge în creier, şi respiraţia grea. Îi atinse uşor părul cu degetele. Închise ochii. Simţea prezenţa Christei, pielea, corpul, de parcă iradiau.”

   De această dată, în volumul al doilea, viața eroilor noștri este pusă în primejdie, atât de virus, cât și de apariția unei misterioase creaturi care umblă liberă pe străzi, atacând și ucigând animale și copii.

“În schimb, atrase atenția cuiva mult mai periculos. Care era obișnuit să se miște fără să lase urme, nevăzut. Ceva ce începu să-l urmărească mai întâi de departe, apoi de-aproape – tot mai de-aproape. Ceva ce nu mâncase de zile întregi. “

   Cei din gruparea Reichtag nu-și pot explica ce anume a sfâșiat un cerb în parc, măcelărindu-l într-un mod atât de îngrozitor. Unii au presupus că masacrul a fost făcut de niște străini veniți  din afara Zidului sau de niște fiare care au suferit niște mutații din cauza virusului.

   Și celor din gruparea Gropiusstadt le-au fost măcelărite oile, așa că au luat decizia ca nimeni să nu mai doarmă în aer liber, ci pe acoperișuri. S-au format două patrule care au plecat spre Havel și Zoo, ca să discute cu cei de acolo, iar Jakob, Bernd și gemenii Buchner au plecat pe urmele monstrului.

Berlinul, epuizat și ruinat, de obicei tăcut, se descompunea brusc în mii de sunete minuscule, fiecare gâlgâind parcă din gâtlejul unui coșmar. Respirau fiind mereu în alertă, descompunând respirațiile în segmente foarte rapide. Ochii lor alergau dintr-un colț în altul, la dreapta și la stânga, pentru a preîntâmpina capcanele neașteptate. Erau siguri că ceva îngrozitor se va năpusti peste ei de la balcon sau dintr-o mașină, luându-i prin surprindere. Că urmașul denaturant al vreunei fiare necunoscute va înhăța pe cineva de gleznă și-l va târî  într-o gaură de canalizare ca să-l devoreze.

   La un moment dat, s-au decis să cerceteze o anumită zonă și, în timp ce Jakob și Bernd s-au dus să vadă dacă nu e ceva în cimitir, Buchner Unu se gândește să arunce o privire la intrarea în metrou. Însă, tocmai când se întorcea spre ieșire, a auzit un zgomot neobișnuit. Și este atacat de monstru. Prietenii au încercat să-i sară în ajutor, dar a fost prea târziu. I-au găsit trupul fără viață în mijlocul coridorului, însă monstrul dispăruse.

“ Poate că erau șoareci sau un șarpe: ochii i se obișnuiseră deja cu întunericul din coridor și cu siguranță l-ar fi văzut.

 Însă el nu văzuse nimic.

 Doar simțise o zguduitură în aer, ca înainte de un cutremur.

 Întunericul se umflase.

 Și sărise peste el.”

   Pe Insula păunilor, Christa și Britta și-au dat seama cine e “vinovatul”, așa că merg la prietenii din grupul Gropiusstadt, cu gândul să-și unească forțele și le oferă acestora arme și muniție pentru a omorâ fiara. Alianța ar fi o soluție bună pentru a se apăra de inamic, însă cei din Reichtag și Tegel au aflat că cei din Gropius au arme, așa că s-au gândit la o strategie : să meargă la ei și să le spună că doresc să-i ajute și după ce vor scăpa de monstru, după ce au vor juca rolul băieților buni și de încredere, vor pune mâna pe armele lor. Vor reuși ce și-au propus? Vor învinge monstrul? A rezistat alianța lor? Se vor trăda? Cum vor decurge lucrurile între Jakob și Christa? Dar între Timo și Claudia?

“Se gândi că oamenii, când sunt în pericol, devin egoiști.

Și că egoismul este ca lemnele pentru foc.

Și că focul, în cele din urmă, arde totul.”

 

   “Berlin. Zorii din Alexanderplatz” este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă încât să fie o lectură atractivă. Veți avea parte de aventură, suspans, intrigă și un strop de romantism.

 

Cartea Berlin. Zorii din Alexanderplatz (vol.2 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
12

Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN),de Fabio Geda şi Marco Magnone -Editura Corint Junior

 

Titlul original: Berlin. I Fuochi di Tegel

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: Noiembrie 2015

Număr pagini: 192

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

NU ESTE LUMEA PE CARE AU ALES-O. DAR ESTE SINGURA RĂMASĂ.

   Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.
Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.
Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

    Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al unei serii formate din șapte cărți, a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine și, deși se adresează în primul rând adolescenților, mărturisesc că m-a prins și pe mine în mrejele sale.

   Chiar dacă acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accent pe prezentarea personajelor principale și a celor cinci facțiuni, puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mană, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste. Am savurat din plin aventurile prin care au trecut Jakob, Christa și prietenii lor, iar ultimile șaizeci de pagini (în care se desfășoară scena macabrelor Jocuri ale Morții), au fost pentru mine, o sursă de mare agitație. M-a impresionat maniera de scriere, modul în care cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus. Astfel, am avut posibilitatea să aflu mici întâmplări din viața de zi cu zi a personajelor principale, interacțiunea cu părintii, reacția lor la apariția virusului. De asemenea, m-a surprins plăcut faptul că romanul are foarte multă acțiune, în ciuda numărului mic de pagini.   

   Însă, am avut și câteva nemulțumiri. În primul rând, aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce persoana împlinește o anumită vârstă ( în jur de 16-19 ani). În al doilea rând, m-a deranjat faptul că autorii au introdus de la început un număr mare de personaje și m-am încurcat la un moment dat, neștiind să-i mai deosebesc.

   Acțiunea romanului se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire. Toți sunt conștienți că virusul este unul imprevizibil – între șaptesprezece și optsprezece ani se putea manifesta în orice moment, iar unii tineri muriseră chiar la șaisprezece ani.

   În primele luni ce au urmat epidemiei, în lipsa adulților care să impună ordinea, orașul trăia în plin haos. Găștile  de copii rămași de capul lor s-au împrăștiat  prin oraș, au sărit Zidul ca să se salveze, proviziile de mâncare au fost furate, magazinele au fost  jefuite, iar ciocnirile erau numeroase și violente.

   Însă atunci când  mâncarea din supermarketuri s-a  terminat, copiii au învățat  să-și facă rost de hrană vânând: “ învățaseră să meșteșugărească capcane pentru iepuri; să sape gropi în care cădeau mistreții și cerbii, animalele care pe vremuri se găseau  doar în Grünewald și în celelalte  păduri ale orașului din care, acum, însă, bântuiau nestingherite pe străzi; învățaseră cum să le închidă într-o curte și să le omoare cu săgeți, pietre și cuțite”.

   Dar să revin puțin la cele cinci grupuri rivale: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo.  Fetele  din grupul Havel locuiesc încă din primele luni ale lui 1976 în palatul de pe insula Pfaueninsel, Insula păunilor și sunt conduse de Nora (15 ani). Cea mai bună prietenă a ei este Christa (14 ani), o fată care provine dintr-o familie de medici. Ea și Jakob, unul dintre băieții din Gropius, se cunosc dinainte de epidemie – mama lui mergea să facă curățenie în casa familie Hartmann, părinții Christei.

   Comunitatea  de băieți care s-au adunat la Gropiusstadt este condusă de Sven, care la cei nouăsprezece  ani  ai lui, era cel mai în vârstă dintre toți. În jurul înțelepciunii și a carismei lui, băieții din Gropius au găsit acea armonie unică ce îi deosebește de ceilalți. Ei trăiesc după anumite reguli, importante fiind solidaritatea și colaborarea.

   Deși Sven este un personaj ușor de îndrăgit, alți doi băieți din Gropius mi-au atras atenția – Bernd și Jakob. Despre Bernd am aflat că a făcut școala elementară în Bavaria, lângă Munchen, apoi a fost trimis de mama lui la Berlin și înscris la colegiul catolic din Gropiusstadt. Făcuse acest lucru pentru  a-l ține pe băiat departe de ieșirile necontrolate ale tatălui. Jakob(14 ani), cel mai bun prieten al lui Bernd, este fiul unui jurnalist care nu acceptă compromisurile și ale unei artiste. Este curajos și protector și adesea are tendința de a-și cita tatăl.

“- Tata, continuă el, spunea că oamenii ajung vii în momentul morții, în timp ce alții, când le vine rândul, erau deja morți de multă vreme.“

El și Bernd erau nedespărțiți, dar Jacob încercase mereu să-l țină pe Bernd departe de necazuri. Simțea că e de datoria lui să-l protejeze. Erau de nedespărțit când venea vorba de distracții, când glumeau sau munceau, dar când trebuia să facă ceva riscant, ei bine, în acel caz, lui Jakob îi plăcea să se descurce singur: dacă s-ar  fi rănit, nu ar fi avut de suferit și altcineva doar pentu că fusese alături de el.”

   Grupul din Tegel este condus de o fată pe nume Chloe (18 ani), iar Sven o cunoscuse cândva (îi fusese iubită). Pe cât este Sven de generos, de cinstit și de săritor, pe atât de violentă, egocentrică și nesupusă este Chloe. Ea trăiește cu convingerea că “ virusul instaurase o ordine nouă, minunată: lumea  în care se născuseră, lumea adulților, se sfârșise și începuse o era nouă, a exceselor și anarhiei.

“- Ce sens are să îmbătrânim? repeta noaptea, în jurul focului, celor care alegeau să i se alăture. Singura perioadă în care are sens să trăim este a noastră: trupuri tinere și spirite libere, spunea. Viața este scurtă? Ne vom bucura de ea și mai mult, fără să ne spună cineva ce să facem”.

“- Fiecare să-și vadă de viața lui. Să nu ne deranjam…Dar tu auzi ce spui? Deschide ochii, Sven! Lumea de dinainte a dispărut, s-a volatilizat, spuse ea suflând peste degete și deschizându-le ca pentru a da drumul unor fluturi. Pentru totdeauna. Nu mai avem nimic de sperat și de făcut, decât să ne bucurăm de libertatea pe care acea lume, lumea de dinainte, ne-a refuzat-o.”

    Însă  nimeni nu o întrece în răutate și cruzime pe Wolfrun (14 ani), secunda lui Chloe. De departe este personajul pe care l-am detestat cel mai mult. Până și ceilalți membrii ai grupului se tem de ea și nimeni nu-și dorește ca după moartea lui Chloe, să vină ea la putere. Urăște regulile și, pe zi ce trece, dovedește că este nebună de legat.

“Carne tânără, pericol, exces: iată revoluția celor din Tegel, răspunsul lor la cruzimea destinului. Modul lor de a nega faptul că virusul stinsese un anotimp extraordinar al vieții, acela în care forța trupului este înlocuită de conștientizare și experiență. “

   Tocmai lui Wolfrun îi vine ideea să-l răpească pe micuțul Theo, nepotul Norei, și să-l aducă în Tegel, iar motivul este unul extrem de prostesc, având în vedere  situația în care se aflau cu toții. Theo este un Copil al Morții ( așa îi numesc cei din Tegel pe copiii născuți din mame contaminate în timpul sarcinii și care au murit aducându-i pe lume) și, cum și cei din Tegel au un Copil al Morții(o fetiță pe nume Anneke, singura ființă vie pentru care ea reușește să simtă ceva apropiat de afecțiune), Wolfrun s-a gândit că ar fi fost frumos să aibă doi, o pereche – băiat și fată.

   Nora și Christa vor să-l aducă pe Theo înapoi, dar se gândesc că au foarte puține șanse de izbândă. Altfel ar fi fost situația dacă ar fi fost și un băiat cu ele, așa că s-au gândit să îi ceară ajutor lui Sven, liderul băieților ce locuiesc în Gropiusstadt, dar acesta le refuză. După ce ele părăsesc zona, Jakob, un alt membru Gropius, se hotărăște să traverseze Berlinul înghețat pentru a le ajuta pe fete să elibereze copilul.

“Ajunsese la concluzia că da, simțea că era de datoria lui să o facă, că s-ar fi dus pentru oricine, dar gândul că o face pentru Christa era deosebit de plăcut și cumplit în același timp: foarte plăcut căci era plin de promisiuni și recompense, cumplit căci l-ar fi putut împinge să fie nesăbuit și imprudent. După ce-și spuse aceste lucruri, se concentră  asupra cuvântului “foarte plăcut”; un zâmbet jenat îi ilumină chipul. Îndepărtă îndoielile ridicând din umeri și continuă să meargă.”

   Jakob este capturat de Timo, un membru al grupării Reichtag, dar este salvat de Sven și Bernd. Cei trei se reunesc cu grupul de fete – Nora, Christa și Britta și cu toții pornesc în mare grabă spre ținutul Tegel pentru a-l elibera pe micuțul Theo. Însă pentru a-l aduce înapoi, trebuie să participe cu toții la “Jocurile Morții ”. Vor reuși ei să învingă? În ce constă cele cinci probe?

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Jakob, Christa și prietenii lor. Nu vă lăsați înșelați de numărul mic de pagini pentru că scrisul este foarte mărunt. Asta nu trebuie să vă împiedice să citiți o carte pe care de altfel o recomand tuturor, indiferent de vârstă.


 

Cartea Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Şi am privit cu toţii spre cer, de Tommy Wallach

Titlul original:  The Girl With All The Gifts

Traducerea din limba engleză: Ruxandra Toma

Editura: Epica

 Colecția EpicWave

Genul: Ficțiune contemporană pentru adolescenți

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 400

 

     În momentul în care am început cartea, nu știam nimic despre ea Nimic despre acțiune și personaje, despre ce se întâmplă. Știam doar că majoritatea recenziilor de pe bloguri sunt pozitive. Despre cartea în sine aveam doar două informații: asteroid și citatul acesta ”Nu e sfârșitul lumii, spuse Stacy”

      Nu e nevoie de mult ca mintea mea să treacă pe modul activ și să înceapă să creioneze un scenariu, iar de data aceasta, mintea mea spunea că un grup de prieteni adolescenți, trăiesc un moment de panică, crezând că un asteroid va pune capăt vieții lor. Dar ceea ce au văzut, privind spre cer, le va schimba viața pentru totdeauna. Mă întrebam atunci, la începutul călătoriei mele literare cât de mult seamănă acțiunea din carte cu scenariul din mintea mea?

      Acum, după lectură realizez că nu am fost foarte departe, dar unele lucruri nu s-au petrecut așa cum m-aș fi așteptat. Nu e un lucru rău, căci am fost surprinsă. Uneori foarte surprinsă, chiar. Imaginația autorului a întrecut imaginația mea.

    Toată acțiunea romanului se petrece în doar două luni, iar finalul așteptat  ar fi moartea peste 66% din populație, în urma dezastrului produs de asteroidul Ardor. Pe  scurt,  personajele principale Peter, Eliza, Andy, Anita, află că în doar două luni un asteroid va distruge totul, iar viața lor ar deveni atunci amintire.

    Cei patru liceeni trăiesc frica unui sfârșit, se panichează cât să-și numere până și cafelele băute, refuză să mai meargă la ore, trăind doar cu teamă, injectându-și în suflet și teama familiilor. Asta până într-o zi când au realizat că viitorul nu le aparține, dar au prezentul – de doar două luni pentru a trăi.

    În doar două luni trăiesc așa cum nu au trăit până atunci, refuză să se mai îngrijoreze, să se mai gândească, dar au ales să simtă intens tot ce mai au de experimentat. Cam toți au ieșit din carapacea lor, au trecut granița imposibilului și au acționat fără teamă de consecințe.

    Nu a lipsit nimic: droguri, alcool, răutate, răpire, mister, duritate, petreceri, personaje ce nu sunt ceea ce par, acțiuni necugetate, dualitate, părinți exagerați – mai panicați decât proprii copii. Până aici totul foarte ok, căci aceasta este atitudinea cea mai potrivită:

Trăiește și bucură-te de ceea ce ai fără să te gândești la ce se va întâmpla într-un viitor (oricum) nesigur.

    Nimic de obiectat în privința ipostazelor în care au fost puse personajele, dar la un moment dat, chiar mi s-a părut prea mult. Prea multă duritate, chiar și pentru cei care pot citi cartea, conform avertismentului de +13.

    Dacă tot au luat decizia să trăiască intens, să se bucure, să fie altfel ca până la aflarea veștii care a zdrobit fără milă viitorul omenirii, nu am înțeles de ce s-a lungit până aproape de final în privința iubirii. Adică toți au trecut prin foc, unul lângă altul, au suferit, au fost închiși, dar abia la final au realizat că se iubesc. Abia la final și-au mărturisit iubirea și-au îndrăznit să nu mai fugă de adevăr: nevoia de iubire și propriile sentimente.

    Era nevoie de sfârșitul lumii ca fiecare să-și recunoască sentimentele și să facă un pas spre schimbare. E adevărat că o asemenea veste..te poate încuraja să te descotorosești de ceea ce nu te reprezintă, ca să fii așa cum simți și să nu mai amâni, dar pe relațiile frumoase dintre personaje nu prea s-a insistat.

    S-a lungit acțiunea, dar anumite aspecte s-au abandonat din fașă. Personajele din jurul celor patru adolescenți au dispărut în ceață. Meritau elucidate multe lucruri, dacă nu în carte, pe parcurs, măcar într-un epilog.

    Cartea nu este deloc rea. E posibil să o fi citit eu într-un moment nepotrivit. Cu toate acestea, eu aș traduce astfel finalul unui roman interesant scris, pe alocuri foarte bun, în timp ce, unele situații și atitudini, ce meritau să iasă în evidență, au fost lăsate în umbră.

   O carte care poate ridica semne de întrebare, poate schimba atitudinea și modul de reacție în situații extreme. Poate schimba în totalitate modul în care vezi viața, o trăiești și o simți.

   Concluzia mea: Ai grijă ce anume îți dorești că s-ar putea să se întâmple, dar atenție și mai mare la ce anume – entuziasm/fericire sau teamă îți alimentează existența, căci gândurile îți crează realitatea în care trăiești.editura Epica

Cartea Şi am privit cu toţii spre cer, de Tommy Wallach a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

%d bloggers like this: