Carti Young Adult

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN),de Fabio Geda şi Marco Magnone -Editura Corint Junior

 

Titlul original: Berlin. I Fuochi di Tegel

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: Noiembrie 2015

Număr pagini: 192

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

NU ESTE LUMEA PE CARE AU ALES-O. DAR ESTE SINGURA RĂMASĂ.

   Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.
Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.
Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

    Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al unei serii formate din șapte cărți, a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine și, deși se adresează în primul rând adolescenților, mărturisesc că m-a prins și pe mine în mrejele sale.

   Chiar dacă acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accent pe prezentarea personajelor principale și a celor cinci facțiuni, puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mană, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste. Am savurat din plin aventurile prin care au trecut Jakob, Christa și prietenii lor, iar ultimile șaizeci de pagini (în care se desfășoară scena macabrelor Jocuri ale Morții), au fost pentru mine, o sursă de mare agitație. M-a impresionat maniera de scriere, modul în care cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus. Astfel, am avut posibilitatea să aflu mici întâmplări din viața de zi cu zi a personajelor principale, interacțiunea cu părintii, reacția lor la apariția virusului. De asemenea, m-a surprins plăcut faptul că romanul are foarte multă acțiune, în ciuda numărului mic de pagini.   

   Însă, am avut și câteva nemulțumiri. În primul rând, aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce persoana împlinește o anumită vârstă ( în jur de 16-19 ani). În al doilea rând, m-a deranjat faptul că autorii au introdus de la început un număr mare de personaje și m-am încurcat la un moment dat, neștiind să-i mai deosebesc.

   Acțiunea romanului se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire. Toți sunt conștienți că virusul este unul imprevizibil – între șaptesprezece și optsprezece ani se putea manifesta în orice moment, iar unii tineri muriseră chiar la șaisprezece ani.

   În primele luni ce au urmat epidemiei, în lipsa adulților care să impună ordinea, orașul trăia în plin haos. Găștile  de copii rămași de capul lor s-au împrăștiat  prin oraș, au sărit Zidul ca să se salveze, proviziile de mâncare au fost furate, magazinele au fost  jefuite, iar ciocnirile erau numeroase și violente.

   Însă atunci când  mâncarea din supermarketuri s-a  terminat, copiii au învățat  să-și facă rost de hrană vânând: “ învățaseră să meșteșugărească capcane pentru iepuri; să sape gropi în care cădeau mistreții și cerbii, animalele care pe vremuri se găseau  doar în Grünewald și în celelalte  păduri ale orașului din care, acum, însă, bântuiau nestingherite pe străzi; învățaseră cum să le închidă într-o curte și să le omoare cu săgeți, pietre și cuțite”.

   Dar să revin puțin la cele cinci grupuri rivale: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo.  Fetele  din grupul Havel locuiesc încă din primele luni ale lui 1976 în palatul de pe insula Pfaueninsel, Insula păunilor și sunt conduse de Nora (15 ani). Cea mai bună prietenă a ei este Christa (14 ani), o fată care provine dintr-o familie de medici. Ea și Jakob, unul dintre băieții din Gropius, se cunosc dinainte de epidemie – mama lui mergea să facă curățenie în casa familie Hartmann, părinții Christei.

   Comunitatea  de băieți care s-au adunat la Gropiusstadt este condusă de Sven, care la cei nouăsprezece  ani  ai lui, era cel mai în vârstă dintre toți. În jurul înțelepciunii și a carismei lui, băieții din Gropius au găsit acea armonie unică ce îi deosebește de ceilalți. Ei trăiesc după anumite reguli, importante fiind solidaritatea și colaborarea.

   Deși Sven este un personaj ușor de îndrăgit, alți doi băieți din Gropius mi-au atras atenția – Bernd și Jakob. Despre Bernd am aflat că a făcut școala elementară în Bavaria, lângă Munchen, apoi a fost trimis de mama lui la Berlin și înscris la colegiul catolic din Gropiusstadt. Făcuse acest lucru pentru  a-l ține pe băiat departe de ieșirile necontrolate ale tatălui. Jakob(14 ani), cel mai bun prieten al lui Bernd, este fiul unui jurnalist care nu acceptă compromisurile și ale unei artiste. Este curajos și protector și adesea are tendința de a-și cita tatăl.

“- Tata, continuă el, spunea că oamenii ajung vii în momentul morții, în timp ce alții, când le vine rândul, erau deja morți de multă vreme.“

El și Bernd erau nedespărțiți, dar Jacob încercase mereu să-l țină pe Bernd departe de necazuri. Simțea că e de datoria lui să-l protejeze. Erau de nedespărțit când venea vorba de distracții, când glumeau sau munceau, dar când trebuia să facă ceva riscant, ei bine, în acel caz, lui Jakob îi plăcea să se descurce singur: dacă s-ar  fi rănit, nu ar fi avut de suferit și altcineva doar pentu că fusese alături de el.”

   Grupul din Tegel este condus de o fată pe nume Chloe (18 ani), iar Sven o cunoscuse cândva (îi fusese iubită). Pe cât este Sven de generos, de cinstit și de săritor, pe atât de violentă, egocentrică și nesupusă este Chloe. Ea trăiește cu convingerea că “ virusul instaurase o ordine nouă, minunată: lumea  în care se născuseră, lumea adulților, se sfârșise și începuse o era nouă, a exceselor și anarhiei.

“- Ce sens are să îmbătrânim? repeta noaptea, în jurul focului, celor care alegeau să i se alăture. Singura perioadă în care are sens să trăim este a noastră: trupuri tinere și spirite libere, spunea. Viața este scurtă? Ne vom bucura de ea și mai mult, fără să ne spună cineva ce să facem”.

“- Fiecare să-și vadă de viața lui. Să nu ne deranjam…Dar tu auzi ce spui? Deschide ochii, Sven! Lumea de dinainte a dispărut, s-a volatilizat, spuse ea suflând peste degete și deschizându-le ca pentru a da drumul unor fluturi. Pentru totdeauna. Nu mai avem nimic de sperat și de făcut, decât să ne bucurăm de libertatea pe care acea lume, lumea de dinainte, ne-a refuzat-o.”

    Însă  nimeni nu o întrece în răutate și cruzime pe Wolfrun (14 ani), secunda lui Chloe. De departe este personajul pe care l-am detestat cel mai mult. Până și ceilalți membrii ai grupului se tem de ea și nimeni nu-și dorește ca după moartea lui Chloe, să vină ea la putere. Urăște regulile și, pe zi ce trece, dovedește că este nebună de legat.

“Carne tânără, pericol, exces: iată revoluția celor din Tegel, răspunsul lor la cruzimea destinului. Modul lor de a nega faptul că virusul stinsese un anotimp extraordinar al vieții, acela în care forța trupului este înlocuită de conștientizare și experiență. “

   Tocmai lui Wolfrun îi vine ideea să-l răpească pe micuțul Theo, nepotul Norei, și să-l aducă în Tegel, iar motivul este unul extrem de prostesc, având în vedere  situația în care se aflau cu toții. Theo este un Copil al Morții ( așa îi numesc cei din Tegel pe copiii născuți din mame contaminate în timpul sarcinii și care au murit aducându-i pe lume) și, cum și cei din Tegel au un Copil al Morții(o fetiță pe nume Anneke, singura ființă vie pentru care ea reușește să simtă ceva apropiat de afecțiune), Wolfrun s-a gândit că ar fi fost frumos să aibă doi, o pereche – băiat și fată.

   Nora și Christa vor să-l aducă pe Theo înapoi, dar se gândesc că au foarte puține șanse de izbândă. Altfel ar fi fost situația dacă ar fi fost și un băiat cu ele, așa că s-au gândit să îi ceară ajutor lui Sven, liderul băieților ce locuiesc în Gropiusstadt, dar acesta le refuză. După ce ele părăsesc zona, Jakob, un alt membru Gropius, se hotărăște să traverseze Berlinul înghețat pentru a le ajuta pe fete să elibereze copilul.

“Ajunsese la concluzia că da, simțea că era de datoria lui să o facă, că s-ar fi dus pentru oricine, dar gândul că o face pentru Christa era deosebit de plăcut și cumplit în același timp: foarte plăcut căci era plin de promisiuni și recompense, cumplit căci l-ar fi putut împinge să fie nesăbuit și imprudent. După ce-și spuse aceste lucruri, se concentră  asupra cuvântului “foarte plăcut”; un zâmbet jenat îi ilumină chipul. Îndepărtă îndoielile ridicând din umeri și continuă să meargă.”

   Jakob este capturat de Timo, un membru al grupării Reichtag, dar este salvat de Sven și Bernd. Cei trei se reunesc cu grupul de fete – Nora, Christa și Britta și cu toții pornesc în mare grabă spre ținutul Tegel pentru a-l elibera pe micuțul Theo. Însă pentru a-l aduce înapoi, trebuie să participe cu toții la “Jocurile Morții ”. Vor reuși ei să învingă? În ce constă cele cinci probe?

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Jakob, Christa și prietenii lor. Nu vă lăsați înșelați de numărul mic de pagini pentru că scrisul este foarte mărunt. Asta nu trebuie să vă împiedice să citiți o carte pe care de altfel o recomand tuturor, indiferent de vârstă.


 

Cartea Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Şi am privit cu toţii spre cer, de Tommy Wallach

Titlul original:  The Girl With All The Gifts

Traducerea din limba engleză: Ruxandra Toma

Editura: Epica

 Colecția EpicWave

Genul: Ficțiune contemporană pentru adolescenți

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 400

 

     În momentul în care am început cartea, nu știam nimic despre ea Nimic despre acțiune și personaje, despre ce se întâmplă. Știam doar că majoritatea recenziilor de pe bloguri sunt pozitive. Despre cartea în sine aveam doar două informații: asteroid și citatul acesta ”Nu e sfârșitul lumii, spuse Stacy”

      Nu e nevoie de mult ca mintea mea să treacă pe modul activ și să înceapă să creioneze un scenariu, iar de data aceasta, mintea mea spunea că un grup de prieteni adolescenți, trăiesc un moment de panică, crezând că un asteroid va pune capăt vieții lor. Dar ceea ce au văzut, privind spre cer, le va schimba viața pentru totdeauna. Mă întrebam atunci, la începutul călătoriei mele literare cât de mult seamănă acțiunea din carte cu scenariul din mintea mea?

      Acum, după lectură realizez că nu am fost foarte departe, dar unele lucruri nu s-au petrecut așa cum m-aș fi așteptat. Nu e un lucru rău, căci am fost surprinsă. Uneori foarte surprinsă, chiar. Imaginația autorului a întrecut imaginația mea.

    Toată acțiunea romanului se petrece în doar două luni, iar finalul așteptat  ar fi moartea peste 66% din populație, în urma dezastrului produs de asteroidul Ardor. Pe  scurt,  personajele principale Peter, Eliza, Andy, Anita, află că în doar două luni un asteroid va distruge totul, iar viața lor ar deveni atunci amintire.

    Cei patru liceeni trăiesc frica unui sfârșit, se panichează cât să-și numere până și cafelele băute, refuză să mai meargă la ore, trăind doar cu teamă, injectându-și în suflet și teama familiilor. Asta până într-o zi când au realizat că viitorul nu le aparține, dar au prezentul – de doar două luni pentru a trăi.

    În doar două luni trăiesc așa cum nu au trăit până atunci, refuză să se mai îngrijoreze, să se mai gândească, dar au ales să simtă intens tot ce mai au de experimentat. Cam toți au ieșit din carapacea lor, au trecut granița imposibilului și au acționat fără teamă de consecințe.

    Nu a lipsit nimic: droguri, alcool, răutate, răpire, mister, duritate, petreceri, personaje ce nu sunt ceea ce par, acțiuni necugetate, dualitate, părinți exagerați – mai panicați decât proprii copii. Până aici totul foarte ok, căci aceasta este atitudinea cea mai potrivită:

Trăiește și bucură-te de ceea ce ai fără să te gândești la ce se va întâmpla într-un viitor (oricum) nesigur.

    Nimic de obiectat în privința ipostazelor în care au fost puse personajele, dar la un moment dat, chiar mi s-a părut prea mult. Prea multă duritate, chiar și pentru cei care pot citi cartea, conform avertismentului de +13.

    Dacă tot au luat decizia să trăiască intens, să se bucure, să fie altfel ca până la aflarea veștii care a zdrobit fără milă viitorul omenirii, nu am înțeles de ce s-a lungit până aproape de final în privința iubirii. Adică toți au trecut prin foc, unul lângă altul, au suferit, au fost închiși, dar abia la final au realizat că se iubesc. Abia la final și-au mărturisit iubirea și-au îndrăznit să nu mai fugă de adevăr: nevoia de iubire și propriile sentimente.

    Era nevoie de sfârșitul lumii ca fiecare să-și recunoască sentimentele și să facă un pas spre schimbare. E adevărat că o asemenea veste..te poate încuraja să te descotorosești de ceea ce nu te reprezintă, ca să fii așa cum simți și să nu mai amâni, dar pe relațiile frumoase dintre personaje nu prea s-a insistat.

    S-a lungit acțiunea, dar anumite aspecte s-au abandonat din fașă. Personajele din jurul celor patru adolescenți au dispărut în ceață. Meritau elucidate multe lucruri, dacă nu în carte, pe parcurs, măcar într-un epilog.

    Cartea nu este deloc rea. E posibil să o fi citit eu într-un moment nepotrivit. Cu toate acestea, eu aș traduce astfel finalul unui roman interesant scris, pe alocuri foarte bun, în timp ce, unele situații și atitudini, ce meritau să iasă în evidență, au fost lăsate în umbră.

   O carte care poate ridica semne de întrebare, poate schimba atitudinea și modul de reacție în situații extreme. Poate schimba în totalitate modul în care vezi viața, o trăiești și o simți.

   Concluzia mea: Ai grijă ce anume îți dorești că s-ar putea să se întâmple, dar atenție și mai mare la ce anume – entuziasm/fericire sau teamă îți alimentează existența, căci gândurile îți crează realitatea în care trăiești.editura Epica

Cartea Şi am privit cu toţii spre cer, de Tommy Wallach a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

               Pecetea morţii, de Veronica Roth- Editura Corint

Titlul original: Carve the Mark

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 496

Gen: Science Fiction; Fantasy; Young Adult

    În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei și a dragostei într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

Pe o planetă stăpânită de violență și răzbunare, într-o galaxie unde unii sunt favorizați de soartă, toată lumea posedă un har, o putere unică menită să dea formă viitorului. În vreme ce majoritatea are de câștigat de pe urma acestui har, unii nu au aceeași soartă, abilitățile lor făcându-i vulnerabili în fața controlului celorlalți. Își vor putea aceștia recăpăta darurile, soarta și viețile? Vor fi ei capabili să întoarcă balanța de putere în această lume?

“Roth prezintă o lume detaliat construită, plină de intrigă politică și aventură, adesea brutală, însă pătrunsă de o emoționantă poveste de dragoste. Fanii lui Roth vor aștepta cu entuziasm urmarea.” – Booklist

     Având în vedere că mă număr printre cititorii care îndrăgesc trilogia Divergent (cu toate că nu sunt de acord cu finalul seriei; un anumit eveniment petrecut în Experiment m-a făcut să nu mai pot duce lectura până la capăt), mi-am dorit foarte mult să citesc “Pecetea morții”, chiar dacă descrierea de pe copertă îmi semnala faptul că voi avea de-a face cu un roman SF.

   Și de această dată, curiozitatea nu mi-a dat pace până nu am aflat mai multe amănunte despre carte. Mare mi-a fost surprinderea când am descoperit că Veronica Roth a scris și rescris povestea încă de când avea 12 ani și că pentru o perioadă de cinci luni a trăit la Cluj.

pecetea-mortii_1_fullsize

    Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri (plante precum năgară, ogra, floare-de-gheață, floare-de-tihnă; stiluri de luptă – altetahak, elmetahak, zivatahak) și termini precum flux, har-flux, undă-flux și nici acum nu sunt convinsă că am înțeles în totalitate cum funcționează lumea creată de autoare. Însă glosarul de la finalul cărții m-a ajutat să ies din starea de confuzie. Dar în ciuda celor menționate, povestea a început să mă prindă în mrejele sale, din momentul în care s-a făcut trecerea și la alte genuri pe care le apreciez mai mult – fantasy și young adult.

   Ceea ce m-a uluit pe mine a fost modul în care Veronica Roth a creat lumi noi, cu tot felul de planete, limbi, oracole, haruri etc. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Universul prezentat în carte este compus din nouă națiuni-planete: Othyr, Pitha (planeta de apă),Tepes (planeta deșertică), Kollande, Ogra, Essander, Zold, Trella și Thuvhe/Urek (planeta de gheață). Teoretic, fiecare națiune-planetă este independentă, însă Adunarea (organul de conducere  al galaxiei) reglementează negoțul, armele, tratatele, călătoriile și aplică legile în spațiile nereglementate. Fiecare planetă din galaxie are trei oracole (unul care se înaltă, unul care stă și unul care cade), iar acestea împart destinele ca pe niște daruri unor persoane speciale. Destinele făceau ca anumite familii să fie importante (precum familia Noavek).

Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin … Numai anumiți membri ai unor familii “predestinate” aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan.”

   Peste fiecare planetă din galaxie curge un fel de energie – flux. Acesta curge prin toate lucrurile care au viață, circulă prin fiecare persoană care respiră. În carte este descris ca o putere invizibilă care le conferă oamenilor abilități și poate fi canalizat în nave, mașinării, arme. Har-flux este un rezultat al fluxului care curge printr-o ființă. Sunt abilități, unice pentru fiecare persoană, care se dezvoltă în timpul pubertății și nu sunt mereu favorabile. De exemplu, personajele principale din “Pecetea morții” au următoarele har-flux: Akos poate  anula puterile celorlați oameni; Cyra poate să rănească pe oricine o atinge, însă harul ei o face să simtă o durere continuă (harul o face să cheme durerea în ea și să o proiecteze în alții), iar harul lui Ryzek îi permite să facă schimb de amintiri cu alți oameni.

Pecetea mortii 2

   Acțiunea din “Pecetea morții” se desfășoară pe planeta Thuvhe, cunoscută și ca “planeta de gheață”. E locuită atât de thuvhesiți, cât și de shoteți. Shotet este un popor, nu o națiune-planetă și erau vestiți pentru comportamentul lor brutal și fioros. Își crestau linii pe brațe pentru fiecare viață pe care o luau și își antrenau până și copiii în arta războiului. De asemenea, ei erau unici prin faptul că urmau fluxul prin galaxie, detașarea lor de locuri și posesiuni este ceva singular. Noavek este familia conducătoare din Shotet și sunt vrăjmașii familiei Kereseth din Thuvhe.

   Romanul este redactat din perspectiva celor două personaje principale, Akos și Cyra, și avem astfel posibilitatea să le aflăm trecutul, amintirile și să le înțelegem comportamentul.

   Cyra Noavek e sora lui Ryzek, brutalul tiran care conduce poporul Shotet. Ea și-a descoperit harul la vârsta de opt ani, în urmă unui eveniment extrem de înfiorător. La acea vreme, suveran în Shotet era tatăl ei, Lazmet Noavek, un bărbat despotic care și-a silit băiatul, pe Ryzek ( în vârstă de optsprezece ani), să execute un prizonier. Iar în momentul în care Ryzek și-a utilizat harul pe Cyra – făcând schimb de amintiri cu ea, atunci s-a declanșat și har-fluxul.

Când mâna lui mi-a găsit obrazul, pe sub pielea mea au răsărit niște vene întunecate, negre ca smoala, care semănau cu niște miriapode, cu niște împletituri de umbre. Au pornit din loc, târându-mi-se în sus pe brațe, aducându-mi  fierbințeală în obraji. Și durere.”

“Venele întunecate îmi aduseseră durere; întunericul era durere, iar eu eram plămădită din durere, eu eram însăși durerea.”

Pecetea mortii 1

   Harul ei îi conferă durere, dar și putere lui Ryzek – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra (cunoscută și ca “Biciul lui Ryzek”) e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

Prin Shotet și Thuvhe circulau zvonuri despre mine, încurajate de Ryzek – și poate că acele zvonuri călătoriseră prin toată galaxia, de vreme ce toate gurile adorau să comenteze despre clanurile predestinate. Acestea vorbeau despre agonia pe care o puteau stârni mâinile mele, despre un braț înțesat de la încheietura mâinii la umăr și înapoi de peceți ale morții, și despre mintea mea, aflată în pragul nebuniei. Oamenii se temeau de mine și mă detestau în aceeași măsură. Însă această versiune a mea – această fată distrusă, care nu făcea decât să scâncească – nu era acea persoană despre care se vorbea.”

   Akos Kereseth e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginită. Interesant e faptul că el înțelege foarte bine limba shoteta și comunică foarte bine cu shotiții, deși afirmă că nu le-a învățat niciodată limba. Mai târziu se descoperă că el are o mai mare afinitate cu cultura celor din Shotet decât cu cea Thuvhe.

   Viața lui Akos se schimbă din ziua în care are loc o alertă de urgență venită dinspre Adunare. Akos și frații lui, Eijeh și Cisi, află de la tatăl lor că Adunarea și-a asumat răspunderea să anunțe destinele celor predestinați. De obicei, destinul unei persoane nu e făcut public decât după ce moare, fiind cunoscut doar de aceasta și de familia sa, dar acum situația e alta și toată lumea știe care sunt destinele fraților Kereseth.

   Îngrijorat pentru soarta copiilor săi, tatăl îi ia de la școală, dar atunci când revin cu toții acasă, găsesc trei soldați shoteți în camera de zi, care au venit în mod special pentru oracol și pentru unul dintre copii (cu toate că nici ei nu știau care anume este acela). În încăierarea produsă, tatăl copiilor este omorât, iar Akos reacționează violent: reușește să scape din cătușe, fură un pumnal și  îl omoară pe unul dintre soldați.

    Akos și Eijeh sunt capturați de soldații din Shotet și duși în fața tiranului Ryzek. Abia acum se descoperă care sunt de fapt destinele celor doi frați. În timp ce destinul lui Akos e să moară în servicul familiei Noavek, să moară slujindu-l pe Ryzek, Eijeh  are un destin aparte: să prevadă viitorul galaxiei. Așadar, va fi următorul oracol de pe planeta de gheață.

   Abia după doi ani, Cyra și Akos se întâlnesc față în față pentru prima oară, iar în momentul în care Ryzek îi cere să-l atingă pe tânăr, se produce un lucru interesant. Akos, datorită harului său, întrerupe fluxul atunci când atinge mână fetei și, în același timp, face ca durerea ei să dispară.

“Am întins mâna spre Akos și întunericul s-a împrăștiat sub piela mea precum cerneala vărsată dintr-o călimară. Mi-am atins mâna de a lui și m-am pregătit să-l aud urlând.

 În schimb, toate umbrele-flux au dat înapoi și au dispărut. Și, odată cu ele, și durerea mea.” 

   Având în vedere că singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viată de acolo și să revină împreună acasă, se folosește de faptul că poate să anuleze harul lui Cyra și îi cere să facă un târg: el îi poate oferi acea alinare a durerii de care ea are atât nevoie, iar Cyra  trebuie să-l învețe să lupte. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc? Vă las pe voi să aflați răspunsul.

   V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele petrecute la începutul cărții. Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu Cyra si Akos.

“— Presupui că sunt brutală fiindcă asta e ceea ce-ai auzit, am comentat eu. Ei bine, ce zici de ceea ce am auzit eu despre tine? Ești sensibil, un laș, un fraier?
— Tu ești o Noavek, a spus el cu încăpățânare, împreunându-și brațele la piept. Ai brutalitatea în sânge.
— Nu eu am ales sângele care-mi curge prin vine, am replicat. Așa cum nici tu nu ți-ai ales destinul. Tu și cu mine am devenit ceea ce am fost meniți să devenim
.”

Nota 10editura-corint

Cartea Pecetea morții de Veronica Roth a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

Dacă aș rămâne, de Gayle Forman-Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?

Titlu original: If I Stay/2009
Editura: RAO
Anul: 2014
Traducere din limba engleză: Manuela Bulat

Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?
„ Acum o ecranizare de mare succes”

   Despre autoare nu am găsit foarte multe informații. Americancă, născută în 06.06.1970, genul abordat în acest roman este young adult.
   Câteodată avem nevoie de o lectură diferită, să ne scoată dintr-o stare de rutină. Indiferent dacă ne plac genurile thriller, polițist, mister, romance, SF, fantasy, simțim nevoie de ceva, un altceva deosebit.
   Dacă aș rămâne este acel ceva care te scoate dintr-o stare de amorțeală, te zguduie trezindu-te la o realitate cruntă. Te face să realizezi că acum ai totul și într-o secundă poți să nu mai ai nimic.
    Personajul principal se numește Mia, o tânără de 17 ani, cântă la violoncel şi este pasionată de muzica clasică, are o familie frumoasă, doi părinți retro, tatăl compozitor și fost toboșar într-o trupă jazz, mama agent de turism şi un frate de opt ani. Ca orice tânără de vârsta ei, Mia are un prieten cu un an mai mare, Adam, chitarist și solist vocal în trupa Shooting Star,  destul de renumită. Prietena cea mai bună a Miei este Kim, o evreică cu care s-a împrietenit după o bătaie în scoală.
    Tot acest tablou minunat este năruit într-o zi care pare să înceapă frumos. În urma ninsorii școlile sunt închise, Mia împreună cu părinții și fratele ei se hotărăsc să petreacă ziua împreună, vizitând niște prieteni de familie. Un accident tragic are loc, Mia este singura care supraviețuiește. Problema este că Mia realizează că vede totul din afară, inclusiv corpul ei, ca o fantomă.

„Dar eu sunt moartă? Eu sunt cea care zace la marginea drumului, cu piciorul atârnând nefiresc, înconjurată de o echipă de bărbați și femei care îmi curăță frenetic trupul și îmi inundă venele cu nu știu ce. Sunt pe jumătate dezbrăcată. Fiindcă paramedicii mi-au rupt partea de sus a cămășii. Unul dintre sânii mei este descoperit. Rușinată, îmi întorc privirea.”

   Și-a văzut părinții fără viață, și-a văzut trupul zăcând, răvășită Mia (sau fantoma ei) nu a mai avut puterea de a-l căuta pe Teddy, presupunând că acesta a supraviețuit și a fost dus la alt spital unde Wilow, prietena la care mergea e asistentă, soția lui Harry (coleg de trupă cu tatăl Miei), cu care are o fetiță de câteva luni. Mai târziu descoperă că e singura supraviețuitoare.
   Imaginează-ți o fată care nu a apucat să se bucure foarte mult de viață, iar acum este între două lumi, zbătându-se să se decidă dacă ar trebui să rămână sau nu.
   Romanul este oarecum amuzant, plin de amintiri din copilăria Miei, din tinerețile părinților ei retro, despre tot ceea ce înseamnă relații, cu părinții, cu copii, cu prietenii.
   Toată lumea este șocată, la spital în sala de așteptare se adună bunicii paterni, unchi, mătuși, verișori, prieteni și Adam. Pe iubitul ei nimeni nu-l lasă să o vadă, starea ei fiind critică. Acesta încearcă să atragă atenția asistentelor cu o trupă și o cântăreață celebră. Imaginați-vă o trupă cântând pe holul de la terapie intensivă, o adevărată nebunie, dar nimic nu e prea nebunesc când e vorba de iubire.

„Între timp, mă lămurisem că nu posed abilități supranaturale. Nu pot să trec prin pereți sau să zbor pe scări. Sunt în stare să fac doar lucrurile pe care le-aș face în viața reală, doar că se pare că tot ceea ce fac în lumea mea nu poate fi văzut de altcineva. Cel puțin, asta pare să se întâmple, pentru că nimeni nu este mirat când deschid o ușă sau apăs butonul liftului. Pot atinge obiecte sau chiar apăsa clanța unei uși, dar nu pot simți nimic și pe nimeni. Este ca și cum trăiesc totul printr-un glob de sticlă. Nu prea pricep cum vine asta, dar oricum nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu are nici o noimă.”

Vreau ca totul să dispară. Vreau ca eu să dispar. Nu vreau să fiu aici. Nu vreau să fiu în acest spital. Nu vreau să fiu în starea asta suspendată, din care pot vedea ce se întâmplă, în care sunt conștientă de ceea ce simt fără să fiu capabilă să simt.”

    Oare în asemenea momente, când simți că ai pierdut totul și trebuie să decizi dacă rămâi, ce ai decide?
   Cum încearcă bunicii, familia și prietenii să o ajute să decidă, pentru ei ea fiind în comă, nicidecum un înger (o fantomă) care vede și aude totul.
    Va reuși Adam să o influențeze în decizia pe care o ia?
   În afară de finalul care mi s-a părut un pic prea abrupt, romanul este plin de emoții și sentimente, este exact ceea ce caut eu într-o lectură.
   O carte de nota 9/10 și o recomand cu mare drag.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

“Imaginează-ţi toate lucrurile pe care le-ai fi făcut dacă nu mă întâlneai.”

Girl Online în turneu, de Zoe Sugg-o sticluţă de parfum chicklit young adult

Editura : Epica

Titlul original: Girl Online On Tour

Număr de pagini: 352

Traducere: Adina Pintea

Data apariţiei: 2016

   Zoe Sugg, arhicunoscută ca Zoella, cea mai de succes vloggeriță a YouTube-ului, cu milioane de followerși care îi clickuiesc cu ardoare orice clipuleț video despre fashion, modă, machiaj, relaţii sau ce îi mai vine ei să posteze căscând ochi mari, mai expresivi decât cuvintele – revine cu o continuare la primul său roman, Girl Online. Prima întrebare ce apare oricui nu l-a citit pe întâiul e dacă ăsta al doilea poate fi savurat individual. Răspunsul e da, poate fi citit separat, referirile la cel inițial sunt puţine şi oricum trecute în revistă ca amintiri rememorate de personajul principal, adolescenta de 16 ani, Penny. Lucru de altfel foarte util pentru orice sequel pe care îl iei în mâna la distanţă de peste un an faţă de volumul a cărui urmare se constituie, chiar fiind un absorbitor al lor încă din clipa apariţiei.

   O a doua întrebare, pentru cunoscători, deja, ar fi dacă măcar cărţulia asta a scris-o singură. Poate unii îşi mai amintesc despre vâlva din presa britanică stârnită de declarația Zoellei că a primit “ajutor” la conceperea primului ei roman. De fapt o recunoaştere cu jumătate de gură că el a fost opera ghostwritter-iţei, Siobhan Curham. De ce aşa ceva? Ca de obicei, motivul sunt banii. Numele Zoe Sugg fiind un brand cu succes asigurat. Iar calculul s-a împlinit rapid, cartea devenind bestseller-ul total, bătând toate recordurile de vânzări. Bine, bine şi romanul ăsta continuator, Girl Online în turneu? Well, e o mică diferenţă de stil, abordează mai empatic probleme din viaţa particulară zoelistică (ca atacurile de panică) sau demonstrează specializări în talentele specifice ale autoarei (priceperea în make-up, de exemplu). Zoe a şi declarat, cumva punându-şi onoarea la bătaie, că de data asta va avea doar ghidajul discret al editorului. Eu, fără să bag mâna în foc aş zice că putem să considerăm acest al doilea roman al ei, ca fiind cel de debut.

Coperta Girl online On Tour.cdr

 

    În Girl Online am făcut cunoştinţă cu bloggeriţa ficţională Penny Porter, o adolescentă din Brighton – Marea Britanie, un pic zăpăcită, care folosea blogul ca locşor intim de descătuşare a sincerităţii. Dar şi cu prietenii ei, carismaticul Elliot (poreclit Wiki) şi ceva mai sinistra Megan, precum şi cu o iubire neaşteptată în persoana rock-star-ului în devenire, băiatul din Brooklyn, Noah Flynn. Echipa se menţine şi în această a doua parte, chiar dacă îi redescoperim un pic schimbaţi. Deasemenea se păstrează şi găselniţa din primul roman de a intercala în povestirea întâmplărilor prin care trece protagonista, postări ale ei de pe blog. Foarte reuşite aproape toate. O atracţie în plus pentru toţi cei ce apreciază soiurile de generalizări auto-analitice specifice blogurilor.

    După o relaţie la distanţă – mereu greu de păstrat şi manageriat, Penny are în sfârşit ocazia să fie cu iubitul său vedetă, însoţindu-l în turneul prin Europa. Entuziasmul ei are de înfruntat unele reticenţe ale părinţilor de a-i da drumul la 16 ani într-o astfel de expeditie, mai ales că fata le sporeşte îndoielile nimerind chiar la începutul turneului într-o stranie busculadă, la  concertul trupei lui Noah din Anglia. Îşi pierde telefonul cu prilejul ăsta prin mulţimea de fani şi de aici se va dezvolta o paralelă linie de suspans, având în vedere că un personaj rău intenţionat va încerca să o șantajeze cu fotografiile rămase în el. Apar şi posibilii suspecţi, prietena ce s-a dovedit deja în primul volum cam de neîncredere, Megan, sau toboşarul trupei, dătătorul de fiori reci, vechiul şi influentul amic al lui Noah, Blake.

   Chiar dacă nu toate premisele arată strălucitor, turneul începe sub bune auspicii. Băieţii au succes cântând în deschiderea unei trupe şi mai renumite decât a lor. Penny se bucură de toate micile amănunte ale călătoriei care pot încânta, de la culisele concertelor, la viaţa din hoteluri de lux, până la peisaje citadine şi drumul în sine, în măsura în care Blake sau faptul că Noah e prea ocupat, nu îi strică dispoziţia. Va face cunoştinţă cu prietenele ascunse ale membrilor trupei mai celebre (atât de discutatele în tabloidele britanice, WAGs), care din motive de PR preferă să rămână în spatele luminilor rampei sau paginilor de reviste. Dar şi cu o vedetă feminină pe care o ţineam minte ca periclitându-i fericirea în prima parte a poveştii, cântăreaţa Leah, care se va dovedi total diferită de cum o percepea. Interacţiunea cu ea dând de altfel cele mai profunde subiecte de discuţii ale romanului, cele despre ce înseamnă să te păstrezi pe tine însăţi într-un domeniu care are tendinţa să te modifice, sau într-o relaţie unde ajungi uşor, dacă nu eşti atentă, doar însoţitoarea de decor, fără propria personalitate. Tot cu Leah are vloggerița-scriitoare ocazia să îşi demonstreze cunostințele de fashion şi beauty prin sfaturile pe care i le dă pop-star-ul lui Penny.

3

   Cu toate că locurile prin care călătoresc sunt atât de frumoase, Berlin, Munchen, Roma, Paris şi turneul se preconizează chiar a fi prelungit până spre destinații și mai exotice ca Australia, Japonia sau Dubai, umbre tot mai întunecate se adună la orizont. Penny află că Elliot, prietenul gay e ameninţat cu dezvăluiri despre iubitul său ce îşi ascundea înclinaţiile, de către personajul sau personaja care îi subtilizase ei telefonul pierdut. Blake face tot mai mari probleme, managerul îl stresează pe Noah cu obligaţiile turneului şi noi oferte contractuale, dar mai presus de toate crește sentimentul de abandon al fetei în acest periplu unde nu îşi găseşte locul. Penny simte că e neglijată de iubitul ei până acum ideal, nu îl mai recunoaşte în momentele când simte că ea nu mai e prioritatea absolută, ci doar ființa simpatică la care se întoarce după ce își trăieşte visul devenit aievea, al primului turneu muzical. Are dreptate să interpreteze situația astfel, sau sunt doar tipice gânduri negre de fată care vede relaţia incipientă de cuplu pierzându-şi consistența obsesivităţii în doi, odată împărţită cu lumea reală ce solicită atenţia unuia dintre amorezi pentru alte pasiuni sau obiective importante? Veţi descoperi asta citind cartea, dar și cum va continua turneul buclucaş sau care era scopul ameninţărilor venite prin telefon.

4 (2)

   Simpatice în seria asta de două apariții editoriale, aşteptând completarea cu o a treia deja anunţată, referinţele de cultură pop. Aflăm că Penny are un alter ego de luptătoare, Oceania cea Puternică, înlocuitoare-avatar scoasă la înaintare în momentele de criză, aşa cum Beyonce are personalitatea ei imaginară Sasha Fierce, iar cuplul gay de frumuşei Alex-Elliot formează un Alexiot demn de toată stima, pe sistemul Brangelina – nume creat de presă pentru perechea Brad Pitt și Angelina Jolie

    Multe remarci bune în articolele de blog, în special despre relaţii şi autoaprecirea personală şi despre ce îţi doreşti în viaţă pentru propria persoană. Foarte interesante şi bine scrise. Fiecare capitol are câte un mic cliffhanger care te face să întorci avid pagina pentru următoarea secvență. Girl online în turneu este o sticluţă de parfum chicklit young adult cu o mulţime de esenţe ademenitoare şi fără nicio contraindicaţie.

    Mi s-a părut inspirată lista de melodii care vindecă suferinţa din dragoste, propusă la un moment dat de unul dintre personajele afectate de suișul şi coborâşul relaţiilor romantice. Merită ea însăşi cu prisosinţă un articol de blog, la cât de des apar astfel de tulburări sentimentale şi la cât de folositoare s-ar putea dovedi:

Someone Like You – Adele

Irreplaceable – Beyoncé

We Are Never Ever Getting Back Together – Taylor Swift

End of the Road – Boyz II Men

I Will Survive – Gloria Gaynor

Since U Been Gone – Kelly Clarkson

Forgot You – CeeLo Green

Without You – Harry Nilsson

I Will Always Love You – Whitney Houston

We Could Be Happy – Snow Patrol

The Scientist – Coldplay

With or Without You – U2

Survivor – Destiny’s Child

Single Ladies – Beyoncé

Losing Grip – Avril Lavigne

editura EpicaCartea Girl Online in turneu de Zoe Sugg a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru .”[

      O minciună nevinovată de K.A. Tucker – Editura Epica

   Volumul 2 din seria “Zece respirații scurte”

Titlul original : One Tiny Lie
Traducere : Gabriela Stoica
Editura : Epica

Colecția: EpicLove
Nr. pagini : 368
Anul apariției: Noiembrie 2016

Gen : Romance, New Adult, Young Adult

Cotație Goodreads : 4,3

Seria Ten Tiny Breaths (Zece respirații scurte) : 0.5. In Her Wake (2014); 1. Zece respirații scurte – Ten Tiny Breaths (2012); 2. O minciună nevinovată – One Tiny Lie (2013); 3. Four Seconds to Lose (2013); 4. Five Ways to Fall (2014)

   Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli. 

  „— Întotdeauna te voi face sa fii mândru de mine, tati.” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Livie i le-a adresat tatălui ei.

   În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

   Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?

   “Întensă, plină de emoție și cu foarte multe scene fierbinți… K.A. Tucker nu lasă niciun sentiment neatins. O lectură care te va ține prizonier până la ultimul cuvânt.” – Colleen Hoover

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit “O minciună nevinovată” și încă mă simt de parcă m-am dat într-un mountain rousse. Am savurat fiecare moment în parte, am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, am plâns atunci când o vedeam pe Livie rănită de vorbele sau faptele lui Ashton și, spre final, am simțit că mi se tăie răsuflarea din cauza destăinuirilor făcute de protagonist.

   Am avut câteva temeri atunci când am început să citesc povestea lui Livie. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul fată bună – băiat rău și eram convinsă că mare parte din acțiune se va concentra pe cumințirea “bestiei”. De asemenea, îmi era teamă că acest roman nu se va ridica la nivelul primului volum din serie și mă va plictisi. Se pare că m-am înșelat. Nu în totalitate, dar suficient de mult.  

   Poate că “O minciună nevinovată” nu are la fel de multe elemente dramatice ca “Zece respirații scurte”, însă pe mine m-a cucerit prin modul cum s-a pus accent pe sentimente. Aproape de fiecare dată când credeam că lucrurile au reintrat pe făgaș normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Ajunsesem să dau fiecare filă cu oarecare emoție sau teamă, neștiind ce voi mai descoperi în continuare. Și, poate că povestea lui Kacey este mult mai captivantă, însă eu m-am atașat din prima clipă de surioara mai mică, tocmai pentru că mi-a amintit de mine, adolescenta timidă de altădată.  

   Și dacă tot sunt la momentul dezvăluirilor, trebuie să vă spun că la început îmi făcusem o impresie negativă despre Ashton Henley. Mă deranja comportarea lui de bădăran și adesea l-am învinuit pentru modul în care o rănea pe Livie. Avea o iubită oficială (o fată drăguță pe nume Dana), se simțea atras de Livie, dar în același timp se culca cu numeroase femei, fiind adeptul aventurilor de o noapte. Și da, l-am considerat un ticălos. Un nemernic care își conduce prietena la aeroport și doar la câteva ore după aceea e în pat cu o altă femeie. Este băiatul rău care nu are niciun fel de respect pentru fetele care se oferă mult prea ușor, și totuși, acestea ridică în slăvi teribilele lui abilități sexuale și se înjosesc în ultimul hal doar pentru a mai avea parte de o scurtă partidă de sex cu el. Iar la întrebarea pe care i-o pune Livie, de ce face sex cu atât de multe fete, el își motivează apetitul sexual nestăvilit astfel: “Este o defulare pentru mine. Mă ajută să uit ceea ce vreau să uit.

   De asemenea, nu înțelegeam de ce îi place să o pună pe Livie în situații jenante, de ce îi oferea niște semnale contare, acum o săruta și o făcea să se îndrăgostească de el, ca mai apoi să fie distant, avertizând-o să nu spună cuiva că s-a dat la ea. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri și am ajuns să nu-i mai condamn comportarea. Am fost șocată la aflarea adevărului și, în acel moment, am trăit cu senzația că sufletul mi-a fost rupt în mii de bucățele.

   Totul are legătură cu o anumită persoană care îl șantajează de mulți ani, o ființă abjectă care nu vrea sub nicio formă să-i ofere libertatea de a face propriile alegeri în viață. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărții. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Ashton Henley și ale sale secrete întunecate, secrete pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului.     Însă, oricât de mult mă necăjea comportarea lui, mă trezeam râzând în hohote din cauza discuțiilor dintre ei, a replicilor încărcate de înțepături ironice.  

O minciuna nevinovata (2)

“-  Crezi că m-ai citit.

 – Dacă stau să mă gândesc bine…da: fanfaron, afemeiat, dobitoc narcisist.

Trebuie să încetez cu băutura. Sindromul gurii slobode a pus oficial stăpânire pe mine. Urmează să mai dezvălui și visul meu erotic.”

   Pe Livie Cleary, protagonista volumului doi, am întâlnit-o prima dată în “Zece respirații scurte”, pe când avea doar 15 ani și m-a cucerit prin felul ei de a fi. Se fâstâcea toată când venea vorba să fie în centrul atenției oricărui băiat. Îi dădeau lacrimile atunci când vedea copii plângând, găsea o scuză pentru oamenii care făceau lucruri idioate și, încă de la acea vârstă, făcea muncă de voluntariat în cantinele săracilor și în biblioteci. Sora ei nu era departe de adevăr atunci când afirma că “dacă ar fi suficient de mare încât să aibă carnet de conducere, ar călca frâna ca să evite greierii. Dintotdeauna a fost un copil bun, fiind mereu supusă și calmă. De atunci observasem că era genial de deșteaptă, având parcă  maturitatea unei persoane de douăzeci și cinci de ani. Însă pierderea părinților într-un teribil accident de mașină a făcut-o să crească prea repede. Ea a fost cea care și-a susținut moral sora mai mare atunci când aceasta începuse să alunece pe panta drogurilor, aventurilor de o noapte și a violenței. Și tot Livie a fost cea care a rugat-o să apeleze la ajutorul doctorului Stayner. Însă, niciodată Kacey nu s-a gândit că puternica și echilibrata Livie a suferit la fel de mult, doar că a ținut totul în ea.  

   Au trecut trei ani de la evenimentele din primul volum, și de această dată, Kacey este cea care începe să-și facă griji pentru Livie. Își vede sora cum se străduie din răsputeri să se mențină la un standard de perfecțiune, prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune intreprinsă, mintea ei fiind setată să nu se abată de la acest plan pe care crede că trebuie să îl urmeze. Este fata matură și responsabilă, studenta conștiincioasă, sora iubitoare, viitoare doctoriță, o ființă umană blândă și grijulie. Și în mod cert va claca într-o zi dacă continuă astfel.

   Înainte ca Livie să plece la Princeton (se pregătea pentru medicină-oncologie, pediatrie), Kacey o roagă să stea de vorbă cu doctorul Stayner, nonconformistul terapeut pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic. Aceasta acceptă, și în cele trei luni de sesiuni non-terapeutice, primește o serie de însărcinări pe care încearcă să le abordeze cu proverbiala sa exuberanță, acceptând fiecare dintre cererile lui nebunești și îndeplinindu-le în mod excelent, fără să-și dea seama că el i le cere pentru simplu fapt că vrea să o vadă că poate refuza/renunța.

“- Eşti una din persoanele cele mai bune la suflet pe care am întâlnit-o vreodată, Livie. Tu reacţionezi foarte intens la durerea sufletească. Este ca şi cum ai absorbi durerea altora. În ciuda timidităţii tale extreme, faci aproape orice ca să nu eşuezi. Nu îţi place să pici la vreun examen şi, în mod categoric, nu îţi place să înşeli aşteptările oamenilor. Mai ales ale celor pe care îi respecţi(…) Am aflat, de asemenea, că în vreme ce îi accepți cu mintea deschisă pe ceilalți, cu defectele lor cu tot, ești extraordinar de dură cu tine însăți. Cred că dacă ai face ceva greșit te-ai îmbolnăvi  fizic.”

“- Viaţa ta pare să fie guvernată de un plan anume. S-a înrădăcinat în rutina ta de zi cu zi, a devenit aproape că o religie pentru tine. Ţi-a dictat alegerile pe care le-ai făcut pană acum și pe cele pe care ai de gând să le faci în viitor. Nu îl pui la îndoială, nu îl testezi. Îl duci la îndeplinire (…) Cred că părintii tăi te-au ajutat să pui la cale acest plan și tu te ții cu dinții de el, aceasta fiind o modalitate de a păstra legătura cu ei.”

   Toate aceste lucruri menționate de doctor, o împiedică pe Livie să-și dezvolte propria personalitate, așa că e vremea să afle cine e cu adevărat, să-și trăiasca viața de studentă așa cum trebuie și se  distreze puțin.

   Așa că în prima zi la Princeton, Livie este vizitată în noua reședință de către Kacey (care poartă un tricou cu inscripția “Eliberați libidoul lui Livie”) care o însoțește la o petrecere în togă și o îndeamnă să bea câteva shoturi de jeleu cu votcă. Băutura o eliberează de inhibiții, prinde gustul distracției și se trezește sărutată de un “Adonis înalt, gigantic, cu părul șaten închis ondulat, cu pielea bronzată și cu un corp capabil să seducă pană și o călugărită oarbă”, care este nimeni altul decât Ashton Henley, căpitanul echipei de canotaj la categoria grea din Princeton, cel mai tare timp din școală și un mare afemeiat. Enervată de gestul tipului, îi aplică un pumn în maxilar.

 “- Așadar ești timidă…, dar nu suficient de timidă încât să îmi arzi un pumn în față.

Urmează o pauză, după care-mi aruncă din nou un alt zâmbet pieziș debordând de aroganță.

– Îmi pare rău, nu am putut să mă abțin. Prea te delectai cu băutura aia. Am simțit nevoia să o gust și eu.“

   De la atâtea shot-uri cu vodcă, Livie se îmbată și i se taie firul. Iar a doua zi, când se trezește din somn,  are parte de o imensă surpriză. Întins de-a curmezișul patului lui Regan, colega ei de cameră, se află un individ complet dezbrăcat, iar pe una dintre fese, are proaspăt tatuat cuvântul: ”Irlandeza”. Este Ashton ”hoțul de jeleu cu votcă” Henley!  

 Cu mișcări surprinzător de grațioase, se rostogolește jos din pat și se ridică în picioare. Aerul îmi șuieră printre dinți când îl trag în piept, mutându-mi privirea spre fereastră, dar nu înainte de a-l vedea din față în toată splendoarea.

Mă întreabă râzând pe înfundate:

– Ce s-a întâmplat, Irlandezo?

Îmi smucesc capul din nou spre el.

– Cum mi-ai spus?

El zâmbește afectat, cu mâna odihnindu-se de o treaptă a scării, părând în largul său cu toată lipsa curentă de veșminte.  

– Nu pari să îți amintești cine știe ce din noaptea trecută, nu-i așa?”

   Livie nu-și mai amintește ce s-a întâmplat la petrecere, ce a făcut cu Ashton, că a fost o “super fată rea” și nici că este posesoarea unui tatuaj. E de înțeles că jena o face ca din acel moment să-l evite, însă nu se aștepta ca bărbatul afemeiat să regrete că s-a încurcat cu ea. Suficient cât să o urmărească și să-i ceară să uite ce s-a întâmplat la petrecere și să nu spună nimănui.  

   Dar tachinările dintre ei continuă, și în ciuda faptului că se simte tot mai atrasă de el, Livie ia decizia să formeze un cuplu cu Connor, cel mai bun prieten al lui Ashton, un irlandez din Dublin stabilit de câțiva ani în America. Cred că acest lucru a cântărit mult în ochii ei, având în vedere ca tatăl fetei a fost tot irlandez, iar accentul și asemănarea fizică îi amintea de el. În plus, Connor este genul de bărbat care îi poate oferi stabilitate, și pe care părinții ei l-ar fi agreat. Dar oare asta își dorește Livie cu adevărat ? Nu cumva doctorul Stayner are dreptate când îi spune ca iar încearcă să ducă o viață perfectă? Ce alegere va face până la urmă? Dar ce se întâmplă dacă Connor află ce a făcut cu Ashton? Dacă nu o să mai vrea să aibă nimic de-a face cu ea? Ce reacție va avea ea când se va trezi față în față cu iubita oficială a lui Ashton? De ce se poartă ca un bădăran cu Livie? Ce secrete întunecate ascunde el? Cu cine va rămâne?

O minciuna nevinovata (3)

Dacă află Connor, adeptul relației ”încetul cu încetul”, o va rupe curând cu mine “rapid și dur”.

“Uneori în viată ți se întâmplă să iei o decizie și să te pomenești că o pui la îndoială. Destul de mult. Nu o regreți, de fapt. Știi că ai făcut, probabil, alegerea corectă și că probabil este mai bine așa. Dar îți petreci o groază de timp întrebându-te ce naiba o fi fost în capul tău atunci.”

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru .”

   “O minciună nevinovată” este o carte plină de emoții și trăiri intense.  Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!   

NOTA 9.5

editura Epica

Cartea O minciuna nevinovata de K.A. Tucker a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Spune-mi trei lucruri despre tine, de Julie Buxbaum

Editura: Storia Books

Colecţie:Young Adult

 Număr pagini: 368

   În viața lui Jessie, totul merge anapoda. Sau cel puțin așa i se pare în prima săptămână ca elevă a noului și ultra-intimidantului liceu privat din Los Angeles, pe care este nevoită să îl frecventeze. După ce își pierde mama, Jessie află că tatăl ei s-a căsătorit pe ascuns cu o femeie pe care a cunoscut-o pe internet. Din acest motiv, fata este forțată să se mute din Chicago în cealaltă parte a țării, unde urmează să trăiască alături de „monstrul vitreg” și de arogantul ei fiu adolescent.

   Exact când este pe punctul de a-şi lua tălpăşiţa înapoi acasă, primeşte un e-mail de la o persoană care se prezintă cu pseudonimul Cineva/Nimeni (CN, pe scurt) şi care se oferă sa o ajute să înţeleagă jungla care stăpânea Liceul Wood Valley. Din convingere sau pur şi simplu din disperare, Jessie începe să bazeze tot mai mult pe CN, care devine salvatorul şi cel mai de încredere aliat aI său. Este lesne de înţeles că nu se mai poate abţine şi vrea să afle cine este CN în realitate.

Sursa foto şi text: Storia Books

“Voi continua să cred în el până va avea încredere în el însuşi.”

După ce ne-am îndrăgostit (seria “After” volumul 3) de Anna Todd

Editura: TREI

Anul apariţiei: 2016

Traducere: Oana Dusmănescu

 Număr pagini: 826

   Să ne reamintim ce-avem aici.  “After” al treilea volum al celei mai de succes poveşti de dragoste coborâte de pe wattpad. Scrisă de Anna Todd, iniţial în regim fanfiction, folosind numele şi figura lui Harry Styles, solistul trupei One Direction (nu mă-ntrebaţi – locul 3 la X-Factor, dar adevăraţii câştigători în sufletul adolescentelor – se abreviază 1D) pentru “eroinul” fantasmelor sale erotico-literare. A fost modificată în unele puncte, începând cu numele Hardin Scott, pentru a deveni o carte publicabilă cu doi eroi autodefiniţi. E un citat despre One Direction pe coperta fiecărui volum, dar până nu am dat şi eu pe net peste trebuşoara cu ficţiunea de  fană, nu prea înțelegeam la ce se referă. Aşteptam vreun concert al lor care să aibă însemnătate în viaţa Tessei şi a lui Hardin, când colo chiar amorezul ar trebui să arate ca tipul din boyband, în imaginaţia fanfictautoarei.

   Scrierea e simplă (ca de wattpad, unde cu cât îi ridici nivelul, cu atât pierzi din cititori), dar nu lipsită de calităţi. Are o curgere rapidă, tensionată în momentele cheie şi părţile erotice sunt chiar excitante. Povestea în sine produce în publicul cititor efectul ăla de ori-ori. Ori îi îndrăgeşti eroii şi nu poţi fără să afli ce li se mai întâmplă. Ori te irită cu desăvârşire. Doar că spre deosebire de alte cărţi care împărţeau aşa răsfoitorii în două tabere clare, seria asta de romane poate radia ambele influenţe, la acelaşi cititor. Depinde în ce moment al ei te-apucă exasperarea şi-ţi promiţi că o abandonezi, fără ca totuşi s-o laşi din mâna.

  Nu ar fi motive deosebite să se întâmple asta, poveşti simpatice cu băiatul viciat care în interior e de fapt o comoară, au mai fost spuse şi nu au fost la fel de controversate. Ce poate enerva (sau atrage masochistele nedeclarate) e că Hardin nu e sălbatic cu restul lumii şi îmblânzit doar cu iubita (cumva atracţia principală la un bad boy), dar e rău şi periculos chiar şi cu mieluşica noastră dulce şi virginală, Tessa. O terorizează psihic şi ne-o supără de ne vine să-l batem sau să-i strigăm ei : Lasă-l naibii, fă, proasto!... Justificări ar avea el ca să fie tulburat (tată beţiv, violul mamei la care a asistat şi îi provoca coşmaruri încă)… Totuşi conflictele proaspătului cuplu sunt produse doar de interpretări greşite, mofturi sau lucruri nemărturisite. Ar putea părea exagerate, însă fiind atât de dese, e imposibil să nu rezonezi măcar cu unele dintre ele, amintindu-ţi că exact aşa ai păţit şi tu cu careva, ceea ce le dă brusc legitimitate realistică tuturor celorlalte.after2

  Volumul trei ne preia exact de unde ne lăsase al doilea într-un soi de cliffhanger. Din faţa salonului de tatuaje, unde Tessa îşi întâlneşte brusc trecutul bântuitor în substanţa tatălui său ce o părăsise acum nouă ani. Hardin îl întâmpină iniţial cu obişnuita suspiciune şi intoleranţă, cu atât mai mult cu cât  omu’   suferă de alcoolism ca şi tact’său, Ken. Dar pe când al lui Hardin se reabilitase şi înflorise, al Tessei doar degenerase. Totuşi când îl iau acasă într-o scurtă vacanţă de homeless dus la duș, iubitul fiicei începe să îl accepte şi chiar să îl simpatizeze. Aproape să crezi că s-a schimbat din cum îl ştiam.

   Sunt şi alte semne. Băiatul se chinuie să devină mai raţional şi mai calm, mai puţin instinctual. Conştientizează tot mai clar că nu poate continua la nesfârşit cu ura asta împotriva a tot şi toate, care îi afectează şi relaţia cu Tessa. Dar tocmai efortul raţionalizat îi aruncă cumva pe cei doi protagonisti sisifici, printr-o serie de motive de gelozie şi vorbe spuse pe negândite sau cu intenţia de răzbunare, într-un alt vârtej conflictual. Un adevărat maelstrom de data asta, parcă mai distrugător ca oricând.

   Tessa încearcă să îl convingă să o urmeze la Seattle unde avea oportunitatea aceea de job (de care tot Hardin îi făcuse rost – vine reproşul imediat). El ar cârmi-o mai degrabă spre Anglia şi face tot ce-i trece prin cap ca să-i strice planurile. Zed cel bătut reapare în peisaj şi marchează puncte ca frumuşelul mult mai de treabă. O excursie cu părinţii lui Hardin, nu aduce nimic bun nici ea. Deşi în galeria personajelor chiar, da. Întâlnesc acolo un cuplu funny de lesbiene ca o reflectare a lor, cu care interacţionează amuzant şi un chelner înfipt, foarte curajos. Dar în rest tot mai multă ceartă. De parcă încercarea de schimbare şi conştientizarea că nu pot să o ţină aşa încă două volume, mai rău le-a făcut.

   Asta până spre jumătatea cărţii, când brusc se întâmplă nişte răsturnări de situaţie dramatice. Aş spune că se revine la ele, în sfârşit, pentru că ele asigurau succesul pe wattpad, unde scriai ziua ce visai noaptea şi schimbai brusc echipele cum voiai tu. Astfel că unele personaje pozitive evoluează în negative şi invers. Grozăvii violatoare de trup şi suflet sunt puse la cale. Secrete se întrevăd sau se dezvăluie. Revelaţii explodează. Nu zic mai mult.

  Povestită în duet, cu capitole când din punctul de vedere al Tessei, când al lui Hardin, acest al treilea volum al lungii lor istorii turmentate de numai şase luni, are un ritm mai puţin vivace decât eram obişnuiţi, dar o pronfuzime mai mare, reflecţii mai introspective, ca şi cum eroii (în speţă Hardin, că săraca Tessa, vai de capul ei, trebuie doar să decidă dacă îl mai suportă), ar încerca cu disperare să se maturizeze. Pe undeva e o discuţie tată-fiu cu Ken, genitorul lui Hardin, într-un moment greu și un jurnal eseistic al Tessei din care îmi vine să dau ample citate, care rezumă povestea așa cum o simte ea. De fapt, ştii ce, chiar aștern ceva din el aici, deşi de obicei nu prea citez, pentru că mi se pare mai interesant să desfăşor impresiile mele decât să reproduc fragmente rupte din context. Dar e atât de neobişnuit lirismul lui interiorizat pentru stilul epico-turbulent al romanului, încât merită oglindit :

 “Între timp eu am credinţa că într-o bună zi Hardin va spune ceea ce simte deschis şi sincer, punând astfel capăt exilului autoimpus din calea sentimentelor şi acceptându-le aşa cum ar trebui s-o facă. În acea zi va vedea şi el că nu este deloc personajul negativ. Încearcă atât de tare să fie, dar în străfundurile sufletului, e un erou. A fost eroul meu, uneori torţionarul meu, dar cea mai mare parte a timpului a fost un erou. M-a salvat de mine însămi. Mi-am petrecut viaţa prefăcându-mă că eram cineva care nu eram, iar Hardin mi-a arătat că este în regulă să fiu eu însămi.”

  Frumos. Elegant. Perforator de suflet înrăit.

 PS : Parcă totuşi nu aş fi vrut să conştientizez că Hardin era Harry Styles în capul autoarei. Sorry dacă nu ştiaţi dinainte şi aţi aflat şi voi de la mine. Chipul lui angelic mi-a stricat un pic imaginea dracului de mascul tatuat şi plin de piercinguri. O senzaţie mai tembelă nu am avut de când, întorcându-mă periodic la  videoclipul Carlei Bruni, “Quelqu’un m’a dit” unde ea susură vorbe gingaşe de dragoste melancolică, găsesc la un moment dat un comentariu în care un hâtru o trânteşte : “Închipuiţi-vă că tipul din oglinda ei e Sarkozy.” Gata, n-am mai putut privi clipul ăla fără să mă hlizesc. De-atunci îi dau play numai celuilalt unde ca ilustrare a melodiei e doar o poză cu ea. Ca să nu mai tulbur efectul romantic de ansamblu.

Librex.ro

Cartea După ce ne-am îndrăgostit, de Anna Todd a fost oferită pentru recenzie de Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Hoțul de umbre” este o poveste despre familie, copilărie și iubire.

Hotul de umbre, de Marc Levy

Editura: Trei

Număr pagini: 225

Titlu original: ”Le voleur d’ombres”

   Uneori, după o carte mai grea, simt nevoia să citesc ceva mai ușurel. Așa am ajuns să lecturez „Hoțul de umbre” de Marc Levy, un roman micuț, dar care e menit să aducă zâmbetul pe buze oricărui cititor abătut după o zi de muncă sau facultate și oferă în același timp câteva lecții de viață bune de reținut. Este o poveste în care, cred eu, mulți dintre voi se vor regăsi.

   Romanul spune povestea unui puști de 12 ani, aflat în clasa a 6-a C, care tocmai s-a mutat la o școală nouă. Pe lângă necazurile provocate de acest statut de nou-venit, protagonistul s-a confruntat și cu faptul că era cel mai mic din clasă, deci trebuia să șteargă mereu tabla, să aibă grijă să fie cretă și, în general, să îndeplinească toate sarcinile care nu-i încântau pe ceilalți. Singurul prieten pe care a reușit să și-l facă la început a fost Yves, paznicul școlii. Dacă problemele de adaptare și pedepsele primite de la profesori nu erau de ajuns, la scurt timp, puștiul a aflat că părinții săi divorțează. Această veste a venit ca un șoc peste el, care s-a învinovățit pentru plecarea tatălui, considerând că nu a fost destul de bun, că nu a învățat destul de bine, că nu l-a făcut să se simtă mândru de fiul său. Totuși, în ciuda acestei situații nefericite, protagonistul descoperă că are o abilitate specială, poate să „fure” umbrele oamenilor, iar prin intermediul lor este capabil să afle cele mai adânci secrete ale acestora. Puterea sa este ca o sabie cu două tăișuri, chiar dacă îi permite să devină un fel de binefăcător, trebuie să poarte povara tristeților, dezamăgirilor și a problemelor altora pe umerii săi micuți, neputând să dezvăluie nimănui ceea ce poate realiza. Cu ajutorul lui Luc, colegul și prietenul său, dar și a unui act eroic în care îl salvează pe paznic din magazia în flăcări, protagonistul devine șeful clasei. Astfel, reușește să câștige simpatia colegilor și să parcurgă anii de școală cu bine.

    În cele din urmă, puștiul plăpând crește și ajunge student la medicină într-un oraș mare. Își părăsește locul natal pentru a uita de copilărie și de toate problemele sale. Viața sa se împarte între spital și casă. Uneori mai flirtează cu o colegă din același an cu el, Sophie, dar niciunul dintre ei nu știe care este exact statutul relației. Lipsa de timp și concentrarea pe carieră îl determină să-și pună viața personală pe planul secund. Dar oare va realiza la timp că în această alergătură către succes va pierde tocmai acele persoane sau acele lucruri la care ține cel mai mult?

   „Hoțul de umbre” este o poveste despre familie, copilărie și iubire. Chiar dacă pare un roman simplu și ușor, în rândurile sale găsim situații cât se poate de reale, din care putem extrage învățăminte prețioase. Avem de-a face, în primul rând, cu situația nefericită a unui copil ai cărui părinți decid să divorțeze. La numai 12 ani, puștiul nu poate percepe faptul că nu este vina lui, că părinții pur și simplu nu se mai înțeleg sau că tatăl său a călcat strâmb. În mintea sa încă necoaptă se înfiripă ideea conform căreia toată vina despărțirii i se datorează lui, incapacității sale de a-i mulțumi, de a-i face fericiți și mândrii de rezultatele fiului lor.

    Pe de altă parte, romanul surprinde prima iubire a protagonistului. În vacanța de vară petrecută la mare, o cunoaște pe Clea, o fetiță de aceeași vârstă cu el, care este însă mută. Totuși, protagonistul nu vede în problema ei o dizabilitate, ci din contră o admiră pentru capacitatea de a vorbi cu mâinile și este de-a dreptul fermecat de râsul ei de violoncel. Cei doi își petrec toată vara jucându-se în locul lor secret, un far părăsit, desenând pe cer cu zmeul în formă de vultur al băiatului și declarându-și fără teamă sentimentele profunde unul față de celălalt, experimentând chiar primul sărut. Fetița este, de asemenea, singura persoană căreia protagonistul îi dezvăluie secretul său, faptul că poate fura umbrele oamenilor. Din păcate, mica lor idilă se consumă în acea vară. Totuși, Clea, fata cu râs de violoncel, îi va rămâne veșnic întipărită în minte, iar viața îl va purta din nou pe urmele ei.

   Nu în ultimul rând, romanul subliniază o situație cu care mulți dintre noi ne confruntăm și anume lipsa de timp. Ajuns la facultate, în ciuda dorinței protagonistului de a se împărți între muncă și cei dragi, realitatea stă altfel decât își imaginează. Pentru a-și construi o carieră strălucită își neglijează prietenii, chiar și propria mamă. În ciuda faptului că simte că ceva este în neregulă, își continuă drumul fără să schimbe nimic, până când viața îi dă o palmă și se trezește la realitate.

   Așadar, după ce am citit „Hoțul de umbre” de Marc Levy pot să v-o recomand cu căldură tuturor deoarece sunt sigură că vă veți regăsi printre rânduri și poate povestea băiatului vă va determina să schimbați și voi ceva în viața voastră. Până una alta, eu vă sfătuiesc doar să nu mai lăsați pe mâine lucrurile pe care vreți să le faceți azi pentru că poate fi prea târziu. Spuneți-i te iubesc persoanei iubite, cereți-vă scuze celor cărora le-ați greșit, îmbrățișați-vă părinții și mulțumiți-le pentru ceea ce au făcut pentru voi!

P.S. Dacă ați fi un hoț de umbre, ce ați face cu abilitatea voastră?

P.S.S. Vă las și câteva citate care mi-au atras atenția ;)

„În adolescență, visezi la ziua în care îți vei părăsi părinții. Mai târziu, părinții sunt aceia care te părăsesc. Atunci, nu mai visezi decât să poți deveni din nou, chiar și pentru o clipă, copilul care trăia sub acoperișul lor, să-i iei în brațe, să le spui fără nicio reținere că-i iubești, să te lipești de pieptul lor ca să te mai mângâie încă o dată.”

„Părinții înaintează în vârstă doar până la un moment dat, apoi această imagine a lor ni se întipărește în memorie. E suficient să închidem ochii și să ne gândim la ei ca să-i vedem, pentru totdeauna, așa cum erau atunci, de parcă dragostea pe care le-o purtăm a avut puterea de-a opri timpul în loc.”

„Poate că dragostea e ca o umbră: cineva o calcă și o ia cu sine. Poate că o lumină prea mare e periculoasă pentru dragoste sau, dimpotrivă, fără lumină, umbra dragostei pălește și, până la urmă, piere.”

„Clea desenează cuvinte în aer, face poezie atmosferică.”

targulcartii.roCartea „Hoțul de umbre” de Marc Levy a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii.  Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

,,Drog pur, toxicitate maximă injectată voluntar în vene"

După ce am găsit fericirea, de Anna Todd 

Titlu original: After Ever Happy

Traducere: Oana Dușmănescu

Editura: TREI

Număr pagini: 496

    Nuuu! N-am crezut că ajung vreodată la finalul acestei serii! Drog pur, toxicitate maximă injectată voluntar în vene–cam aşa a fost seria After a Annei Todd.

    Despre multe cărţi se spune că sunt imposibil de lăsat din mână dar, în cazul acestor volume nu există „fel de a spune” pentru că descrierea este la propriu: povestea creează dependenţă şi, în scurt timp, devii prizonierul acţiunii. Personal, m-am transformat într-un zombie cu cearcăne mov închis de care Bacovia ar fi chiar mândru. Am devorat cele patru volume, incapabilă fiind să mă desprind de personaje şi de întâmplări până la final.

   Încă nu îmi dau seama cum a reuşit o relaţie otrăvitoare, precum cea dintre Tessa şi Hardin, să se transforme într-un fenomen literar internaţional, dar este cert faptul că înţeleg milioanele de cititori ahtiaţi după această poveste.

   Volumul patru–După ce am găsit fericirea -mi s-a părut cel mai intens din punct de vedere emoţional. Gradul de profunzime urcă vertiginos, iar protagoniştii mai sunt supuşi la încă o serie de încercări şi piedici. De data aceasta, atât Hardin cât şi Tessa se confruntă cu cei mai puternici demoni, iar senzaţia că nu vor putea trece peste este din ce în ce mai pregnantă.

   Secrete pe care Hardin le află brutal sapă şanţuri încă şi mai adânci în sufletul oricum distrus. Încă odată izbucneşte violent, încă odată se lasă pradă disperării, încă odată … renunţă la Tessa, considerându-se prea defect pentru a putea fi reparat.

 „Când se va termina povestea asta? Când n-o să mai apară rahaturi când simt că îmi revin şi eu puţin?”

   Bineînţeles că pentru cititor apar iarăşi durerile de cap, iar sentimentul că de data aceasta este mai mult decât o simplă despărţire generează un fel de panică. Şi uite aşa se produce atacul cerebral … Clar, cartea asta se citeşte cu tensiunea arterială monitorizată!

 „Am trecut prin iad în ultimele opt lunişi acum iată-mă cum stau singură pe pat.”

    Comportamentul lui Hardin o răneşte din nou pe Theresa, iar hotărârea acesteia de a pleca la NY devine mult mai simplă. Deciziei se adaugă şi faptul că, la întoarcerea din Londra, fata îşi găseşte tatăl mort în propriul apartament. Hardin nu este lângă ea, el fiind practic cel care a forţat-o să se întoarcă singură şi astfel să înfrunte oroarea. Durere, lacrimi, groază. Tessa trece prin momente cumplite, iar Hardin este încă în Londra înecându-se în droguri şi alcool. Vestea durerii Theresei pare însă să-l trezească şi să-l trimită acasă cu primul avion … prea târziu însă. Tess este distrusă la propriu şi nici nu-l mai doreşte în preajma ei pe băiatul care a descompus-o de atâtea ori în piese dureroase.

„Nu simt nimic, pentru că amintirile plăcute sunt înlocuite cu imaginile pumnilor izbiţi de ziduri şi ale femeii îmbrăcate în tricoul lui. S-a culcat cu ea acum câteva zile. Nimic”

„Dacă aş mai putea s-o ating o dată, să-i mai simt ritmul constant al inimii,m-aş calma şi eu. M-ar scoate din depresia asta şi mi-ar opri lacrimile astea dezgustătoare care îmi curg pe obraji şi spasmele violente din piept.”

    Mutarea în NY devine un fapt, iar despărţirea pare una definitivă. Între Hardin şi Tessa se află atât o distanţă fizică enormă, cât i o prăpastie sufletească fără un pod de legătură între maluri. Acesta e punctul în care, după patru volume gigantice, zici involuntar:  „Pe bune??????”.

    Reuşesc să treacă peste etapa asta sau într-un final se pot rupe de toxicitatea unei relaţii care le face mai mult rău decât bine? Acum presupun că ar trebui să pun aici nişte emoticoane zâmbitoare deoarece Hardin Scott e drogul acela, care odată picurat în sânge, face ca renunţarea la el să fie letală…

    Îmbinând scene realiste şi verosimile de viaţă cu o … ficţiune delicioasă, Anna Todd a reuşit să îşi ţină cititorii cu sufletul la gură patru volume. Când oare am citit „cărămizile” astea? :) Amuzant, acid, intens, dureros, erotic, profund – romanul Annei Todd este un must read care, aşa cum am mai precizat, se citeşte acompaniat de nurofen forte pentru durerea de cap inevitabilă. Suspansul creat de nenumăratele rupturi şi refaceri generează migrene şi totuşi … nu te poţi opri din citit.

    Recomand seria şi, când fac asta, am un fel de sadism în mine dorind să treacă şi alţi cititori prin imposibilitatea întreruperii lecturii. A fost o experienţă literară unică, plăcută, originală şi fenomenală.Librex.ro

Cartea După ce am găsit fericirea, de Anna Todd a fost oferită pentru recenzie de Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

“Ce zi o fi azi? Ziua când toată lumea se ciocneşte de Cris?”

My Dilemma is You, de Cristina Chiperi

Editura: Litera

Număr de pagini: 334

Traducere din limba italiană: Bianca Paulevici

    Un enfant du siècle în accepţiune modernă, Cristina Chiperi e o adolescentă născută pe plaiuri moldave, emigrată cu părinţii la doi ani în Italia, care îşi scrie primul roman pe telefon la 16-17 primăveri şi îl publică pe Wattpad, de unde va fi pescuit de editorii italieni ce îl vor transforma într-un fenomen de succes naţional şi internaţional.

    Având ca idee de pornire melodia “My Dilemma” a Selenei Gomez, romanul Cristinei e un fanfiction, adică un gen care are ca personaje vedete reale – actori sau cântăreţi… Da, fetelor, Cameron Dallas chiar există şi poate că e mult mai cuminte decât e în carte, dacă vă speria o bruftuluială în care el va fixează prin izbire cu umerii de pereţi, din motive neamoroase… Eul liric (cum mă obliga să-i zic de-a-n boulea, profa mea de română) –uneori chiar şi epic-este Cristina Evans, o fată de aceeaşi vârstă cu autoarea şi părând să aibă toate calităţile ei psihice şi fizice, ceea ce ni-o face imediat simpatică, măcar pentru că arată aşa drăguţă în poza echivalentă:my-dilemma

     Cris are o viaţă împlinită şi fericită în Los Angeles, în reţeta căreia pe lângă familie, îi sunt aproape bunii săi prieteni Cass şi Trevor, când, primeşte o veste tulburătoare pe nepusă masă (de fapt tocmai îi puneau părinţii una, încununată cu-n tort consolator). Tatăl său este promovat la serviciu şi trebuie să îşi mute întregul roi casnic la Miami. … O urmăm pe eroină în această permutare iniţiatică în noua locație, de care ea mai întâi e deprimată şi temătoare, dar apoi tot mai incitată, pe măsură ce prieteni şi colegi noi apar în peisaj. Şi ce prieteni! Un trio de băieţi superbi, vedetele liceului, găsesc cele mai periculoase modalităţi de a face cunoştinţă. Nash o trăzneşte cu o minge pe plajă, Matt dă peste ea cu skateboardul, iar Cameron o bruschează de-a dreptul. Dar tot răul spre bine, reuşeşte în scurt timp ceva ce, după propriile mărturisiri, îşi doresc toate fetele din şcoală: să se apropie de toţi trei.

   Cea mai problematică relaţie va fi cea cu bad boy Cam, care e cuplat cu lidera majoretelor, mean girl Susan. Un cuplu ideal de bullies liceiali. Într-o primă etapă Susan o hărţuieşte destul de urât pe fata noastră (deşi nici ea nu se lasă), iar Cameron îi ţine isonul. Pe de altă parte, partizani ai Cristinei sunt ceilalţi populari : Nash şi Matt, plus surioara timidă a lui Cam (opusă lui caracterial), dulcica Sam, care îi devine noua cea mai bună prietenă. Aproape pe nesimţite Matt se transformă din amic în iubitul oficial, deşi sentimente greu de recunoscut, pentru urâciosul Cameron, zbârnâie strident în playlist-ul fericirii Cristinei.

    Dincolo de dramoletele amorezării si geloziei, tânăra autoare, încearcă să abordeze şi teme mai grave ale vieţii adolescenţilor. Sam (surioara cameroniană cea bună), suferă pentru comportamentul fratelui ei şi din cauza istoriei familiale, până la a dezvolta o afecţiune psihică autolezionistică, pe care, poate doar noua prietenă Cris, o va ajuta s-o lecuiască. Un alt spectru teribil: consumul de droguri, se strecoară şi el printre prietenii fetei, aducând un rece fior morbid în cercul ei de cunoscuţi.

   Mai presus, însă, de tot şi toate, adevărata dilemă a Cristinei, devine (aţi ghicit) Cameron. Jocul de atracţie inoportună şi respingere neconvingătoare, e chiar simpatic.

 “Băiatul acela e cea mai mare dilemă a mea şi a reuşit să mă facă să îmi pierd capul după el din prima zi în care l-am cunoscut.”

    Un pic cam neprincipiale, personajele Dilemei. Nimănui nu-i pasă prea tare că îşi înşeală iubitul sau iubita, cât timp nu e prins şi nici că dimineaţa se sărută cu cineva, iar seara cu altcineva. Dar asta face parte din realismul pe care îl dă descrierii idilelor de liceu, faptul că ea e făcută chiar de o liceeană, nu de o scriitoare profesionistă care îşi aminteşte cum era în şcoală şi cu sursa asta vagă de inspiraţie, creează un univers sentimental logic şi compartimentat. Nici vorba de aşa ceva aici. Toată lumea se destrăbălează cu cine-i vine. Realism pur!

  V-am spus de Lexi? Nu v-am spus. E o micuţă bloggeriţă paparazzi, care terorizează lumea mondenă a liceului, cu articolele ei dezvăluitoare.

  Rod evident al admiraţiei autoarei pentru filmele americane cu adolescenţi gen “Gossip Girl” şi al romanelor Young Adult despre viaţa de şcoală americană, romanul e totuşi foarte diferit de altele de acelaşi soi, tocmai prin ceea ce unii ar clasifica drept insuficientă documentare sau drept a scrie despre ceva ce nu cunoşti din experiență, dar căruia eu i-aş zice mai degrabă: farmec european. Pentru că oare ce poate fi mai puţin american şi mai italian, decât masculi alfa de 18 ani pe scuter (a se citi motorino), umblatul pe jos într-aiurea şi trambalatul cu autobuzul, când vila ta gigantică de bogătani are o parcare plină de maşini cool. … Personajele însele se comportă mediteraneean, mai puţin Cris, care e ceva mai molcom moldavă. Susan plânge întruna de nervi şi urlă pe coridoare, toţi sunt sau foarte expansivi, ori exagerat de timizi şi virgini. Ultima cu bătaie înspre întârzierea în debutul vieţii sexuale europene, faţă de cea americană. Dar încă o dată, toate oglindirile astea ale școlii italiene, cea din care scriitoarea se inspiră de fapt, eu le trec la diferențe pozitive (sau oricum pline de prospețime), față de alte aventuri cu adolescenți de prin State. Cartea e romantică, nu erotică şi e înduioșător ca în această încadrare să poată fi savurat fără jena defazării comparative,  extazul unui prim sărut.

   Mai greu de explicat e clima din Miami. Deşi reprodusă corect cu plajă şi palmieri, panorama are parte cam prea des de ploi diluviene, de zici că eşti în Londra atacată musonic de meteorologi terorişti. Totuşi, măcar plânsul cerului e mereu în duet cu întristările eroinei, aşa că am putea forţa un pic nota şi să mergem pe simbolism.

   În acelaşi context aş încadra şi folosirea în traducerea românească a cuvântului “Ciao”. Asta în condiţiile în care suntem în SUA, unde nu mulți non-italo-americani ar înţelege ce-nseamnă. Ba nici chiar mulţi români (din experienţele mele interjudeţene) – dacă s-a păstrat italiana originală de dragul nostru. La mine în Banat e salutul uzual, dar ajungând în alte regiuni ale ţării, unde continuam să îl folosesc din automatism verbal (vă daţi seama că nu cu ţărani izolaţi şi în vârstă), primeam în locul unui la fel de automatic răspuns, o privire nelămurită în care se citea, eventual, strădania de a încerca să se conștientizeze ce bolborosesc eu acolo.

   ”Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” , zicea Moş Coelho. Dar, hei, nu a auzit de dilematica Cris, când a fost atât de subtil. În destinul ei, universul nu conspiră cu nimeni ci intră direct la rupere ca un arbitru excentric transformat în atacantul tău agresiv la un meci de fotbal. O minge se loveşte de ea pe plajă, dacă e aruncată de un băiat drăguţ. Alt frumos al şcolii o tamponează cu skateboardul. Cu al treilea membru al triumviratului suprem de vedete locale, rămâne închisă într-o cămăruţă de serviciu, fiindcă au uitat cheia în uşă. Asta după ce profesorul i-a pedepsit să stea împreună peste ore. Nu i-a ieşit nici lui chiar din prima. Înainte îi mai cuplase de câteva ori pentru a face în doi eseuri, nefiind clar cum s-au efectuat tragerile la sorţi mereu favorabile. Să nu mai spun că de câte ori bântuie pe stradă, fata se loveşte de un cunoscut, deşi Miami are o populaţie estimată la peste 400 de mii locuitori, din care numărul de pietoni fără scop turistic, tinde dramatic spre 0. Dar i s-a întâmplat şi lui D’Artagnan să se lovească în aceeaşi zi de Athos, Porthos şi Aramis, deci există precedente celebre.

    Toate aceste mici incongruențe, explicabile totuşi, fac ca romanul să fie excelent pentru o vârstă ceva mai fragedă decât cea a eroilor, când spiritul critic nu e atât de dezvoltat şi poţi să te laşi doar purtat de plăcerea poveştii. Sau pentru cele/cei ce reușesc să se seteze să facă asta, pentru a savura în tihnă doar  romantismul idilic. Cred că mie mi s-ar fi părut super la 14 ani, foarte bun la 15 şi fain spre 16. După aceea, tocmai pentru că am fi intrat în paralelism existenţial, aş fi mormăit doar că e ok. Cu mintea de-acum sunt în primul rând suporter al Cristinei noastre (Chiperi, nu Evans), căreia îi urez să aibă la fel de mult succes şi să îşi îmbunătăţească stilul, până la a deveni o romancieră ce se adresează oricărui tip de public. Am să citesc şi restul trilogiei şi asta deja înseamnă mult. Dovada că reuşeşte să te facă interesat de soarta cetățenilor ficționali creați de ea, cea mai mare dorinţă a oricărui scriitor.

   Cristina Chiperi a publicat prima parte a poveștii sale la o vârstă când simţi că te maturizezi de la un an la altul şi nu te mai recunoşti în naivităţile pe care le tastai doar acum câteva luni. Mă aştept ca volumele următoare să păstreze tot farmecul primului, dar să aducă noi profundităţi în analiza personajelor, care şi ele cresc odată cu autoarea.

   Nu pot să nu dau play la final de disecție, melodiei Selenei Gomez, “My Dilemma”– precursoare, inspiratoare și rezumatoare a acestui roman plin de muzicalitate adolescentină:

editura-literaCartea My Dilemma is You, de Cristina Chiperi a fot oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Vrăjitoarea adevărului (Seria Tărâmul vrăjitorilor, partea I), de Susan Dennard

“Vrăjitoarea Adevărului” vă așteaptă la precomandă pe Nemira.ro!
Detalii

În Tărâmul Vrăjitorilor magia e de multe feluri şi peripeţiile la fel. Cel mai bine ştiu asta două fete.

Safiya e Vrăjitoare a Adevărului şi poate deosebi minciună de adevăr. Magia ei are această capacitate, pentru care mulţi nobili ar fi în stare să ucidă. Aşa că ea trebuie să-şi ţină ascuns acest har pentru a nu fi un pion în lupta dintre imperii.

Iseult e Vrăjitoare a Firului şi vede legăturile invizibile dintre vieţi, dar nu şi pe cele ale propriei inimi. Prietenia cu Safiya o împinge pe un drum aventuros.

Cele două prietene vor doar să-şi trăiască viaţă, dar asupra Tărâmului Vrăjitorilor se abate războiul. Cu ajutorul prinţului Merik şi înfruntându-l pe Vrăjitorul Sângelui, se lupta cu împăraţi, prinţi şi mercenari, capabili de orice că să pună mâna pe Vrăjitoarea Adevărului.

„O poveste dinamică şi o lume magică imaginată în detaliu. Descrierile ample, portretele pătrunzătoare şi acţiunea care uneori îţi taie respiraţia vor ţine cititorii cu sufletul la gură.“ Publishers Weekly

Sursa foto şi text: Nemira Young Adult

by -
46

        Până ne vom revedea… de Renee Collins – Editura Leda 

Titlul original: Until We Meet Again
Traducere: Alexandra Limoncu

Editura: Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 320

Gen: Young Adult; Romance; Fantasy; Mystery

    ,,Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană. Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 – , Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine. Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.”

    „Timpul s-a oprit în loc atunci când am citit această poveste, atât de frumoasă, încât mi-a tăiat răsuflarea. Nu voiam să se mai termine niciodată.” – KASIE WEST

   Renee Collins a crescut în Hawaii și știe să facă surf, are o soră geamănă, iubește istoria – mai ales cea americană și cea asiatică, iar în timpul facultății a avut o mică obsesie legată de comunism, scrie cărți YA și iubește magia.

   De când mă știu am fost fascinată de poveștile sau filmele care au ca subiect călătoria în timp, așa că nu se putea să ratez cartea de față. Trebuie să recunosc că atunci când i-am citit descrierea, am avut o senzație de deja vu și asta pentru că tematica îmi amintea de o altă carte apărută la editura Leda: Cascada șoaptelor de Elizabeth Langston. Mi-a fost puțin teamă că voi găsi asemănări între cele două povești, dar nu a fost așa. De această dată, personajele nu pot călători dintr-un timp în altul, ci se vor întâlni doar într-un anumit loc: plaja. Imediat cum se îndepărtează de această zonă, ei par a se estompa, revenind fiecare în timpul său: 1925 și 2015.

   Deși se observă îmbinarea mai multor genuri (young adult, romance, time-travel, fantasy, mystery), eu l-am perceput ca pe un roman de dragoste. O imposibilă poveste de dragoste!

   De fapt, avem de-a face cu un triunghi amoros și asta pentru că de Lawrence s-au îndrăgostit două fete: Cassandra (fata din zilele noastre) și Fay. Aceasta din urmă este o tipă extrem de frumoasă, seducătoare și vicleană care îi zdruncină hormonii tânărului și cu care este ca și logodit (unchiul lui a decis ca el și Fay să se căsătorească). E drept că ea îi aprinde dorința de fiecare dată când o vede, dar în același timp, nu-și poate lua gândul de la Cass.

În plus, deși țin mult la Fay, am un sentiment ciudat de loialitate față de Cassandra. Ceva s-a întâmplat între noi pe plajă. Chiar dacă n-o voi mai vedea niciodată, și-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Iar situația în care mă aflu acum cu Fay, însă cu gândul la Cassandra, o resimt ca pe o trădare la adresa ambelor femei.”

   Povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, Cassandra și Lawrence (Lonnie), așa că avem posibilitatea să înțelegem mai bine toate stările lor emoționale, dar să și vedem diferența dintre cele două epoci.

   Cassandra (17 ani) este o adolescentă din Ohio, puțin cam rebelă, cu ceva aere de divă, ce tânjește după dramatism și aventură. În loc să meargă la un stagiu de practică într-un studio de film în New York sau să plece la Paris cu prietena ei Jade, este nevoită să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cum să nu se supere că mama și tatăl ei vitreg au închiriat o vilă pe toată perioada verii? Sărăcuța de ea!

   În scurt timp se împrietenește cu doi tineri ce fac parte din nobilimea locală a acestei regiuni străvechi, de fițe – Travis Howard și Brandon Marks, și alături de ei încearcă să se distreze cât mai mult. Acesta e felul ei de a-și manifesta furia și iresponsabilitatea și chiar singură recunoaște că trece printr-o ”criză adolescentină. Pubertate. Hormoni. Chestii de-astea.” Adesea este pedepsită pentru ceea ce face.pana-ne-vom-revedea-1

“-Pedeapsă pe viață. Am înțeles. Cred că a sosit vremea să-mi iau muzicuța și să scrijelesc trecerea zilelor pe peretele de lângă pat.”

   Într-o seară cu lună plină, pe când era pedepsită, impulsul de a face ceva prostesc îi dă ghes încă o dată, așa că pleacă pe furiș din casă, îndreptându-se spre plaja privată a proprietății. În timp ce medita asupra evenimentelor din ultimul timp, ceva inexplicabil se întâmplă.

O scânteie luminoasă, o săgeată strălucitoare emană din luna ce răsare și plutește peste ocean, atingând cu un sărut țărmul.”

  Și brusc își dă seama că cineva se află pe plajă, stând aproape de linia țărmului. Silueta este cu siguranță masculină și tânără. Observându-i hainele ciudat de elegante, Cassandra deduce că este vreun invitat de la petrecere pe care o ține părinții ei.

   Curiozitatea o îndeamnă să se apropie de tânăr, află că pe îl cheamă Lawrence și după o scurtă discuție are impresia că nu este decât un “nenorocit cu bani în căutarea unei prăzi ușoare.” Iar când el îi spune că petrecerea se ține cu ocazia zilei lui de naștere (tocmai a implinit 18 ani), tinerei noastre îi sare țandăra. Cum adică? Părinților ei le-a venit ideea să-l facă pe acest străin vedeta petrecerii la ei acasă? Fie individul este îngrozitor de narcisist, fie a luat-o razna! Mai rău e că el susține că unchiul lui este proprietarul vilei în care stă Cassandra și că sunt în anul 1925!

    În ciuda acestui început nefavarabil, cei doi tineri se simt tot mai atrași unul de celelalt și doresc să se cunoască mai bine. Vor să petreacă timpul împreună, însă descoperă că plaja este singurul loc în care pot interacționa. Imediat cum părăsesc acel loc, imaginea lor se estompează.

Vine spre mine vorbind, dar tot ce aud este un murmur. Și dacă e posibil așa ceva, devine și mai transparent. Deja se contopește cu fundalul, cu tufișurile, cu oceanul, cu apusul din spatele lui.“

    Însă lucrurile încep să ia o turnură neplăcută! Simplu fapt că ei doi se pot vedea este o anomalie a naturii și orice întâlnire a lor afectează cursul istoriei. Există consecințe până și în urma unei schimbări minore neplanificate. De exemplu, Lawrence preferă să își petreacă ziua cu Cassandra în loc să se întâlnească cu Bill Howard, un prieten de-al lui, iar acesta din urmă face un accident și moare. Atunci când Cassandra revine acasă, încearcă să dea de cei doi prieteni ai ei – Travis și Brandon. Însă ciudat este faptul că Brandon îi spune că el nu cunoaște niciun Travis Howard. Disperată, fata încearcă să îi arate fotografiile în care apare prietenul lor, dar acesta nu mai apare în poze.

   Cred că ați înțeles ce s-a întâmplat…Lawrence a renunțat la întâlnire cu Billy (străbunicul lui Travis) pentru a fi cu Cassandra, iar moartea lui Billy a dus la eliminarea întregii lui descendențe, iar Travis Howard a încetat să existe. Nici măcar nu s-a mai născut.

“- Billy Howard nu trebuia să moară. Trebuia să fii cu el, dar n-ai fost din cauza mea. Nu realizezi? Noi doi ne-am jucat cu timpul. Am schimbat lucruri care nu trebuiau schimbate și asta doar pentru că ne-am cunoscut.

 Lawrence clătină din cap:

– Dar cum este posibil așa ceva? N-ai venit în timpul meu și nici eu în al tău. Cum am fi putut schimba ceva?

 – Pentru că tu ești în trecut. Nici măcar n-ar trebui să ai habar de existenta mea. Uite, cred că suntem de acord că simplu fapt că ne putem vedea este o anomalie a naturii.“

   Cassandra își dă seama că singura soluție ar fi ca ei doi să nu se mai vadă niciodată, să-și vadă de viețile lor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată. Și până la urmă își spun un sfâșietor adio!

   Însă lucrurile nu rămân așa. Curiozitatea o îndeamnă pe Cass să caute informații despre viața lui Lawrence la Biblioteca din Crest Harbor. Și descoperă ca prietenul ei este în pericol!

“Câteva rânduri pe o pagină de mijloc. Datată 9 august 1925. Câteva rânduri care mă străpung precum  un glonț în gâtlej.

“Proprietatea de la adresa 11544 Seaside este scoasă pe piață. Proprietarul, bancherul local Edward Foster, dorește să o vândă rapid, ca urmare a tragicei asasinări a nepotului său, Lawrence Foster, pe plaja lui privată. Moartea aceasta a pus în încurcătură autoritățile, care încă investighează posibilii suspecți.”

Crima a fost comisă pe 5 august. Adică peste două săptămâni!”

  Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

   Cine  îi dorește moartea lui Lawrence și de ce? Va reuși până la urmă Cass  să-l salveze pe tânăr?

    “Până ne vom revedea este un roman surprinzător de bun, cu personaje bine conturate, adresat în special persoanelor care îndrăgesc genul romance.

“…Dacă ne putem atinge, deși ne despart aproape o sută de ani, cum crezi că menirea mea de a te salva este un simplu basm? E soarta, Lawrence. Este destinul. Suntem meniți să fim împreună. Trebuie să crezi asta.”

Nota 9,5Editura Leda

    Cartea  Până ne vom revedea de Renee Collins a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Magicienii de Lev Grossman

Titlul original: The Magicians
Traducere : Oana Chițu
Editura : Nemira
Colecţia Young Adult
Anul apariţiei: noiembrie 2014
Nr. de pagini: 576
Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult
Seria The Magicians : 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. The Magician King(2011) ; 3.The Magician’s Land(2014)

Quentin Coldwater nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. În timpul liber recitește cărțile fantasy preferate din copilărie și în vis îi însoțește pe protagoniștii lor în lumea magică numită Fillory. În comparație cu aventurile din cărți, viața îi pare anostă și lipsită de culoare. Totul se schimbă însă atunci când este admis într-un colegiu secret și exclusiv de magie în afara New York-ului. Acolo încep peripețiile lui și o inițiere riguroasă în magia modernă.
Dar, în cele din urmă, după un timp nici magia nu îi mai aduce fericirea și ineditul pe care Quentin le aștepta de la viață – asta până când el și prietenii săi fac o descoperire uimitoare: Fillory există cu adevărat.
Să compari Magicienii cu seria Harry Potter e ca și cum ai compara un whisky irlandez cu un ceai ușor. Grossman propune o sensibilitate cu adevărat matură, o poveste întunecată, periculoasă, plină de întorsături. Cu Hogwarts n-a fost nicioadată așa. “ – George R. R. Martin
„Un roman palpitant, care transformă convențiile din fantasy-ul clasic și contemporan ca să spună o poveste teribil de înșelătoare despre forța imaginației înseși… O poveste neașteptat de emoționantă despre trecerea spre maturitate. “ – The New Yorker

    Lev Grossman, scriitor și jurnalist american, s-a născut la 26 iunie 1969 și a crescut în Lexington, o suburbie a Bostonului. A studiat literatura la Harvard și a absolvit în 1991. Câțiva ani mai târziu, a început un doctorat în literatură comparată la Yale, dar după 3 ani a abandonat studiile. A lucrat ca editor pentru mai multe publicații online și a început să scrie recenzii și articole pentru diverse cotidiene și reviste. În 2002 s-a angajat la Time, devenind în scurt timp liderul rubricii de recenzii de carte. A debutat cu primul său roman, “Warp” în 1997. “Magicienii”, apărut în 2009, a urcat rapid în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți.
     Auzisem multe păreri pro și contra despre romanul “Magicienii” și recunosc că m-a descumpănit faptul că unii l-au asemănat cu seria Harry Potter. Însă, tocmai reacțiile negative m-au îndemnat să citesc cartea. De ce? Pentru că s-a întâmplat de multe ori să-mi placă ceva ce altuia nu i-a priit. Şi bine am făcut că nu am ținut cont de părerea altora! Timp de opt ore am călătorit alături de Quentin și prietenii săi din Brooklyn până în Brakebills, apoi am ajuns în apropiere de Antarctica, iar la final m-am trezit într-un univers paralel, tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare, demoni. Am savurat din plin fiecare moment. A fost magic!
      Deși romanul nu are un ritm alert, am fost surprinsă de rapiditatea cu care autorul trece peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie, peste testul final, lunile petrecute de el în Manhattan, când pică în toate ispitele: droguri, alcool, sex etc. Dacă la început, Quentin are 17 ani, finalul îl găsește ca fiind un tânăr consultant al unei companii corporatiste.
    În ceea ce privește asemănarea cu seria Harry Potter, adevărul este undeva la mijloc. Şi aici găsim aceeași atmosferă încărcată de mister, dar numai perioada cât Quentin este elevul școlii de magie Brakebills. Mai sunt și alte elemente care amintesc de celebra serie: jocul Tărăboi (un fel de șah), orele de magie, disputele dintre colegi, apariția unei creaturi în incinta școlii și uciderea unei eleve etc). Însă există o foarte mare diferență când vine vorba de personaje. În “Magicienii”, adolescenții sunt destul de egoiști, vexați, libertini, beau, fumează și participă la orgii când simt că se plictisesc.

Quentin 1    Am acordat bilă albă pentru modul cum se îmbină realul cu supranaturalul (din Brooklyn-ul zilelor noastre m-am trezit într-un univers paralel); pentru faptul că autorul a reuşit să ofere şi o poveste de dragoste (cu năbădăi, dar asta a dat un farmec aparte); pentru modul cum autorul a imaginat Oraşul şi tărâmul Fillory, dar mai ales pentru întorsăturile de situaţie de la final.
    Bilă neagră am acordat pentru superficialitatea cu care au fost creionate personajele, motiv pentru care mi-a fost greu să mă atașez de ele. Singura care mi-a atras atenția (și asta abia spre final) a fost Alice, iubita lui Quentin. Mi-a plăcut modul cum a evoluat, de la ființa dezarmant de timidă, incapabilă să susțină un contact vizual atunci când discută cu cineva, la acea curajoasă fată care își însoțește iubitul într-un tărâm necunoscut doar pentru că dorește să-l protejeze și nu se teme să lupte singură cu Bestia.
    Personajul central al cărții este Quentin Coldwater, un adolescent de 17 ani care nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. Este fascinat de trucuri și trăiește parcă într-o lume a fanteziei și adesea se visează în Fillory, un tărâm despre care a citit în cărțile lui Christopher Plover. Ar vrea să ia și el parte la aventurile celor cinci copii ai familiei Chatwin, să exploreze tărâmuri magice. Dar i se va îndeplini vreodată dorința? Pare imposibil și totuși…

   Acțiunea debutează cu ziua în care Quentin se pregătește să dea un interviu pe baza căruia ar putea intra la Princeton. Însoțit de prietenii lui din copilărie, James și Julia, se îndreaptă spre casa profesorului care îl va intervieva, dar îl găsește mort. Unul dintre paramedici, o femeie, intră în vorbă cu el și la un moment îi face o observație destul de stranie, că decedatul a lăsat niște documente pe birou pentru el. Plicul conținea un caiet destul de vechi, iar pe prima pagină stăteau scrise cuvintele: Magicienii. Cartea a șasea din Fillory și mai departe. Dar în carte se află și un bilet. În momentul în care Quentin a vrut să-l atingă, s-a întâmplat ceva ciudat!
Quentin 2   “Când a deschis ochii, se afla pe marginea unei peluze verzi, extrem de întinse, perfect nivelată(…) Mai departe, în mijlocul câmpiei vaste și înverzite, se ridica o casă de piatră, de culoarea mierii și a ardeziei gri, decorată cu frontoane, coșuri de fum, turnulețe, acoperișuri și prelate. În centru, tronând deasupra casei, era un impresionant turn cu ceas.”
    Quentin s-a trezit la periferia New-York-ului și a nimerit în fața Colegiului de magie Brakebills, o clădire care nu poate fi văzută de marea majoritate a oamenilor. Prima persoană pe care o vede este un tânăr de aceeași vârstă cu el, ce îl însoțește până la decanul Henry Fogg. Acesta din urmă îi comunică că i s-a oferit șansa să-și susțină examenul de admitere. Deși subiectele sunt de-a dreptul hilare, Quentin reușește să treacă testul! Şi pentru prima oară, își dă seama că poate practica magia adevărată, nu doar niște simple trucuri.
    Între timp, se împrieteneşte cu alţi colegi, Alice, Penny, Surendra, Gretchen, dar şi cu Copiii materiei, aceştia din urmă fiind un fel de bandă din care fac parte cei care practică magia lucrurilor fizice ca disciplină – Eliot, Janet, Josh. Alături de ei învaţă să facă incantaţii, vrăji, dar are parte şi de multă distracţie.

    Deşi îşi face destui prieteni, totuşi faţă de Alice se simte cel mai apropiat. Cu toate că marea majoritate a colegilor îi văd ca şi un cuplu, mult mai târziu ajung să fie iubiţi, în urmă unui eveniment petrecut în campusul din apropierea Antarcticii. Totul a pornit de la un fenomen absolut straniu. Mulți și-au pus întrebarea ce se întâmplă cu marea majoritatea a celor care ajung în anul patru. In fiecare an, în luna septembrie, jumătate dintre studenți dispăreau din casă pe nesimțite, peste noapte. Nimeni nu vorbea despre absența lor. Apăreau apoi, la sfârșitul lui decembrie, slabi și trași la față. Restul studenților dispăreau în ianuarie și apăreau în aprilie.
    Şi iată că în luna ianuarie, Quentin și prietenii săi sunt treziți într-o noapte din ianuarie și duși pe acoperișul clădirii unde sunt rugați să se dezbrace. Ce credeți voi că li se întâmplă? Sunt transformați în rațe sălbatice și sub această formă vor zbura până în zona Marie Byrd (la 800 de km de Polul Sud) în apropierea Antarcticii, unde există un alt campus. Aici vor primii alte lecții de magie, vor fi ținuți sub o vrajă a muțeniei și vor practica transfigurarea (transformarea în tot felul de animale). Şi pe când erau sub formă de vulpi, Quentin și Alice ajung să se împerecheze!
   “Hormonii și instinctele lor animalice deveneau mai puternice, preluând controlul, luptându-se cu ce mai rămăsese din mintea rațională omenească. Era incitant și înfricoșător, ca un drog. Se petrecea ceva nebunesc și presant și nu era chip să se opună și chiar de-ar fi fost, ce rost avea? “
     Din acest moment totul se schimbă între cei doi. Quentin simte o anumită jenă. Nici măcar nu știe sigur ce înseamnă asta pentru el sau dacă este îndrăgostit de Alice. Însă de un lucru este sigur: nu-și dorește ca lucrurile să fie ca înainte. Este atras în mod incontestabil de acestă fată. Şi de aici a început relația lor de dragoste.
    Însă presiunea începe să se acumuleze undeva într-un rezervor din adâncul lui, iar lucrurile o iau la vale imediat după ce au absolvit școala de magie. Legăturile ce îi țineau împreună pe Quentin și Alice au început să se destrame. Tot ce își dorea el era să fie singur. Era magician licențiat, învățase să facă vrăji, zburase în Antarctica și avea întemnițat în spate un demon din oțel (o să descoperiți voi cum se întâmplă acest lucru). Şi cu toate acestea, nu simte nimic. Ceva parcă-i lipsea. Pur și simplu nu era fericit!

   Revenit în lumea reală (în Manhattan), se mută împreună cu Alice într-un apartament, dar își pierde timpul în compania lui Eliot și a lui Janet. Fire boemă, bărbat isteț și chipeș, ajunge să aibă preocupări hedoniste. Este invitat la cluburi de poker clandestine, spelunci, petreceri pe acoperiș, bairamuri cu droguri, desfășurate în limuzine. Şi inevitabil comite ceva ce zdrobește inima lui Alice!
“La început, la primul contact cu realitatea, Quentin nu a simțit niciun regret în legătură cu ce se întâmplase. Fusese un lucru firesc, trăia clipa. Se îmbăta și ceda în fața pasiunilor oprite. în asta consta viața(…)In secunda următoare devenea o grosolănie îngrozitoare, o greșeală gravă, pentru ca la sfârșit, complet nudă, întâmplarea să i se înfățișeze cu adevăratul ei chip : acela al unei trădări teribile, cumplit de urâte și vătămătoare.“
   Vă spun sincer că în acel moment l-am urât pe Quentin! Nu m-a îmbunat nici măcar faptul că i-a părut rău pentru ceea ce a făcut, că se îneca în regrete. În schimb, îmi venea să chiui pentru reacția lui Alice: i-a aplicat un croșeu de toată frumusețea! Dar cel mai mult m-au uns pe suflet ceea ce i-a spus.
“Ești derutat? De ce nu i-ai pus pur și simplu capăt, Quentin? E evident că-ți pierduseși orice interes de multă vreme. Chiar ești un țânc, așa-i?E clar că nu ești suficient de bărbat să ai o relație adevărată. Ba nici să închei una. Trebuie să fac eu totul pentru tine? Te urăști așa de mult, că i-ai răni pe toți cei care te iubesc. Doar ca să te răzbuni pentru dragostea lor.”

    Însă discuția trebuie să se amâne pentru că apare Penny cu o veste ce îi zgutuie pe toți: a găsit în sfârșit obiectul care le poate facilita deplasarea în alte lumi paralele. Si de ce nu, chiar în Fillory, acea lumea magică în care își dorește să trăiască Quentin! Din acest moment începe mare aventură a tinerilor magicieni. Vor întâlni personaje fantastice, nimfe, centauri, elfi, vrăjitoare. Vor fi victime colaterale într-un război civil. Vor cunoaște durerea, trădarea, cruzimea. Dar vor scăpa ei teferi ? Nicio luptă nu se dă fără sacrificii! V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Nu pot decât să vă urez călătorie plăcută în Fillory!

9,5 puncte/10

sigla Nemira

Cartea Magicienii de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

%d bloggers like this: