Creatie

Greenery și niște mierle

   Vara aceasta se poartă verdele… greenery, așa susțin specialiștii în design vestimentar, iar copacii de lângă Mănăstirea Zamca sunt în trend. Nu e un verde obișnuit, e o nuanță care estompeaza zgomotul orașului, e un verde care hipnotizează și nu te lasă până nu te uiți până la cele mai fine detalii.

   Pe lângă zidurile impunătoare, prin care verdele și-a găsit loc, ieșind ca niște fire prin crăpăturile în piatră, iarba e deasă și poartă un parfum de copilărie, de zâmbet sincer, de îmbrățișare din inimă.

   Zeci de mierle mișună prin iarbă, iar sunetul pașilor mei le tulbură ședința. Zboară câte două spre cele mai înalte  ramuri ale unui paltin proaspăt îmbrăcat de primăvară, iar de acolo, de unde aripile lor negre par să atingă cerul, mă ceartă așa cum se cuvine… pentru că… cine sunt eu… să tulbur taina mierlelor?!

… cine sunt eu?!

  Liniștea de aici e o maiestoasă melodie, e un ritm verde, un suflet subțire care se arcuiește sub respirația frunzelor de paltin. E liniște aici… dar cine sunt eu?!

   Mierlele nu se opresc. Din păltiniș, glasurile lor încă mă mai urmăresc pe scările care coboară spre pădure. Mă întreb de ce sunt atât de fascinată de această pădure și de tot ce e în ea… și mă mai întreb de ce astăzi, mierlele mă ceartă. Iarna care a trecut, îmi regăseam pașii pe aleile pustiite ale pădurii care poartă mereu un parfum de mister. Totul era gol, iar vântul șuiera povești triste printre pini și fagi. Se purtau nuanțele de uitare și cele de maro. La început, nu mă regăseam în acest tablou, dar cu timpul, am învățat că fiecare nuanță a vieții e una menită să ți se potrivească.

   Ador misterul și am încercat să mă asortez mereu cu pădurea, indiferent de anotimp… dar în acest sezon, se poartă verdele. E viu, e un suflu proaspăt, o respirație profundă de aer cu aromă de brad… de viață… și e un trend care mă prinde. Niciodată nu sunt singură, întotdeauna iau norii cu mine. Unii sunt albi și pufoși, curioși să vadă ce spectacol mai performează pădurea, alții sunt gri și se plimbă cu mine numai ca să-și limpezească gândurile. Uneori accept și compania picăturilor de ploaie, cărora le spun să fie cuminți, să urmeze cărarea una în spatele celeilalte. Ele acceptă, dar imediat ce ajungem în desișul căptușit de pini, încep să alerge haotic și unele se pierd în rafalele vântului care devine răzbunător. Nu mă pot lupta cu vântul, nu pot salva picăturile de ploaie. Le pierd odată cu gândurile lor. Pășesc mai departe și vântul încearcă să mă piardă și pe mine. Uneori mă las învăluită de adierile lui, dar mierlele mă trezesc mereu, zboară pe crengile înalte ale paltinilor și de acolo mă ceartă… pentru că cine sunt eu să tulbur adierile vântului?!

Acum liniștea e verde… iar în acest sezon se poartă greenery.

 

 

 

by -
4

Duel poetic: Iluzia identităţii & Să nu te simţi niciodată singur

Iluzia identităţii
Mihaela Popescu

Stau singur

Într-un vagon obscure

Rămas gol

Îmi dau ocol

Mă privesc

Mă pierd

Mă regăsesc

Binevoitor măsor

O mână de amator

Trasând o linie imaginară

Graniță neclară

Între mine adevăr

Până la mine minciună

Totul dimpreună

Strașnică furtună

Apoi cu teamă

Mă-nconjor

Compensator

Aștept să mă limpezesc

Clar să-mi întrezăresc

Realitatea ficțiunii

Despre mine

Personajul

Mirajul

Bruiajul

Unei proiecții caudate

Neterminate

Strivite fereastrei

Unui vagon obscur

Rămas gol

Pierdut atol

Într-un ocean secat

De sinceritate

Mesaj abandonat

Cu abilitate

În cutia amintirilor

În numele clipelor

Strânse cu regularitate

De-o mână de amator

Într-un glob transparent

Numit apparent

Identitate.

Să nu te simţi niciodată singur (Le mage)
Mihai Gavrilescu

 

Zilele de toamnă te trezesc
cu stetoscopul în urechi
ca să-şi acordeze căderile frunzelor
la ritmul bătăilor tale de inimă.
Fiecare dimineaţă e la fel.

Îţi bei ceaiul în aceeaşi cameră,
pe acelaşi scaun,
din aceeaşi ceaşcă,
doar felul în care amesteci mierea
cu linguriţa pare că are de fiecare dată
un altfel de sens.
Sau poate vrei să-ţi dea şi ţie un alt sens.
Îţi părăseşti apartamentul de bloc,
laşi nişte paturi dezvelite şi goale
o canapea de mult neaşezată
și o mobilă suferind de amnezia
ieri-ului prăfuit.
Te leagă un “nu ştiu ce” de ele,
parcă nu ai vrea să le laşi singure
Sau poate nu vrei
să rămâi tu singur.
Iei acelaşi autobuz, dai peste aceleaşi feţe
ele beau cafea, se vede în cearcănele
lipite de toamnă ca nişte plasturi cu umbre
sub ochii lor.
“Miroase a toamnă!” îşi spune o bătrână
cerşindu-şi zilele oamenilor.
Tu nu o auzi, nu zâmbeşti, te prefaci iritat
te grăbeşti spre acelaşi birou
în care îţi vinzi zilele
pe care ai fi putut
să le dai de pomană
celor care încă mai ştiu
de ce îngălbenesc frunzele.
Te întorci acasă, e seară,
te amesteci cu mulţimea de nimeni
care înţeleg la fel de puţin ca tine
de ce-i părăsesc păsările.
Te crezi diferit privindu-i insistent
pentru că ei beau cafea şi tu ceai.
Încerci cheia de două ori în uşă
nici casa nu te mai vrea,
covoarele te aşteaptă întinse;
oricât de tare le-ai călca
te privesc indiferent;
patul e nefăcut şi rece;
te cuibăreşti în plapumă,
nu vrei şi tu cearcăne ca ceilalţi,
te culci devreme
și transformi azi-ul în ieri
uitându-l la încuierea pleoapelor.

Şi poate totul ar fi fost altfel
dacă ai şti că într-un alt colţ de lume
cineva ascultă la un pick-up vechi
în fiecare noapte,
când Bucureştiul adoarme,
bătăile tale de inimă
încercând să-şi acordeze
visul la ele.

 

Sursa foto: thechive.com-pinterest

 

by -
6

Duel poetic: Metaforă & Sunt vinovată de…

Metaforă
Călin Lucian

te iubesc atât de mult,
încât, te respir poezie.

sărutându-ți rimele
mă cufund între virgulele tale umede
și te citesc printre rânduri,
dansând în liniștea ploii
pe care mi-o răsari pe sub gene.
îți simt mângâierea albului
pe albastrul din mine,
nu-i așa că palmele tale
îmi recită versul
și îmi ating chipul
în poemele tale ?

SUNT VINOVATĂ DE…
Maria Savu ( Săvulescu ) 

 Sunt singura vinovată că lumina
Ce-mi dăruiești, nu poate să străbată
Nopțile goale în care am vina
În inimă adânc îngropată

Sunt singurătatea inculpată
De la capătul degetelor mele
Vaietul unui clopot a spart chiar acum
Timpanul vrăjit unei stele.

Părerea voastră?

by -
7

Duel poetic: Turnând septembrie în vers & Rubrica

Turnând septembrie în vers
Călin Lucian

Ești ca o melodie jazz
între bătăile esenței mele
ce-n piept zvâcnește-n ritmul tău.
Imprevizibilă –
improvizând cu fiecare notă –
născând în mine zeu și păcătos,
mișcând în sufletu-mi de ametist
tăceri ce le citești doar printre rânduri,
chiar dacă versu-mi pare sinuos.

Atunci când vrei ești un tango
suav și senzual, învolburată.
Înflăcărată –
ești mai bărbată în feminitatea ta,
decât toți barzii care-ți fredonează
romanța lor dezacordată.

Mai torn septembrie în vers
și-l sorb pe tot, cu tot cu deziluzii.
Dansează –
mi-e drag să-ți număr pașii
și chiar de nu mă vezi,
tu știi că te privesc.
Nu te opri, ești ca un vals,
știai că…tac ! Ba am s-o spun,
căci altfel am să mor nebun,
știai că te iubesc ?

Rubrica
Rodica Pușcașu

Pierdut frunze
Îngălbenite-n gânduri de toamnă,
Printre lacrimile cuvintelor de despărțire.
Găsit portofel plin
de iluziile primăverilor care nu mai vin niciodată.
Caut anotimpuri eterne,
Cu vedere la suflet,
Plata în jurăminte la gura șemineului
Când ninge. 

 Părerea voastră?

by -
10

Cel mai puternic glas

Poveste

   Estebano Cortez nu-şi imagina ce emoţii avea să-l treacă când cel de-al douăsprezecelea căţel al său avea să se simtă rău. Albano, căci aşa-l chema pe căţel, mânca iarbă şi o vomita mai apoi cu o spumă albă. Avea ochii roşii, o privire bolnăvicioasă şi nasul nu-i mai era ud. Atingând uşor nasul căţelului, Cortez simţi că nu mai era ud, deci câinele nu era sănătos, după cum spunea tradiţia columbiană.

   Avuse de-a lungul timpului douăsprezece animale de companie, toate căţei, toţi băieţi. Îi iubea foarte mult şi imediat ce îl curpindeau durerile bătrâneţii se juca cu micuţele creaturi şi starea i se ameliora substanţial.

  Primul căţel, Cruz, îl adusese tatăl lui de la ferma la care lucra şi era un Husky Siberian. Murise de timpuriu, aflat în floarea vârstei.

   Cel de-al doilea era un Mops pe nume Mateo, jucăuş şi mâncăcios. Acesta murise de bătrâneţe, chiar în ziua de 24 septembrie, trăind fix nouă toamne.

  Al treilea, Alonzo era de rasă “Beagle”, frumos şi cu ditamai urechile maro. Îl iubise mult Estebano Cortez, fiindcă era câinele bunicii sale, Cielo.

  Al patrulea era un Ciobănesc german. N-avea nume şi când îl chema la el, Estebano folosea apelativul mult prea popular: cuţu’-cuţu’.

   Locul cinci a fost rezervat de un Labrador Retriever dur, însă drăguţ. Blana îi era de-un alb pur, precum zăpada proaspăt aşternută, iar la gât avea o zgardă albastru-smarald cu un mic pandantiv în formă de os. Nici acesta nu avea nume, dar bătrânul Cortez îl chema cu un alt apelativ pentru a nu-şi aminti de ciobănesc, şi respectiv pentru a nu se mai chinui să-şi amintească numele lui, cu toate că nu-l botezase în niciun fel.

  Rottweiler-ul Enrique, al şaselea, îşi muşca chiar şi stăpânul, Cortez fiind nevoit să-şi facă zeci şi sute de injecţii împotriva bolilor transmisibile. Nici frumos nu era, aşa că l-a dat unui om de afaceri celebru, pentru că tocmai când voia să scape de el, Martin Scott, actorul câştigător a 67 de premii Oscar, trecea prin satul lui Estebano şi voia un câine. Cortez nu voia în ruptul capului să-l dea, soţia sa Rosa Tereza, da. Îl lucrase pe la spate pe soţul ei, iar Cortez nu a iertat-o nici acum, conştient de faptul că obţinuse nu mai puţin de 78 de muşcături, chiar şi în locurile mai sensibile.

  Al şaptelea, pe nume Julio, era un Pudel mic de tot. Avea o coadă ca un pămătuf decolorat de praf, iar părul de pe tot corpul îi era ondulat. Ăsta îi intrase la suflet Rosei, deoarece nu mânca mult. Murise tot de bătrâneţe, trăind 12 ani. De-a lungul vieţii a demostrat că este alert, loial, activ şi inteligent, ba chiar uşor de dresat.

   Numărul opt era un căţel vioi, extravertit, jucăuş şi prietenos, de tip “Shih Tzu”. Numele era unul ciudat, iar Cortez l-a uitat repede, strigându-l simplu “C.”. N-a murit, nici bolnav, nici de bătrâneţe, nici de nimic, ci a fost donat unei campanii de dresare.

  Al nouălea era un Bichon Maltez, cu numele Aurelio. Ajunsese din Malta pe un vas de croazieră, strecurându-se în bagajul unei femei bătrâne. Nu se mai despărţise de ea, iar Corez doar s-a apropiat de el şi acesta a sărit în braţele lui. Astfel, biata femeie a scăpat de bichon. În semn de apreciere, Estebano şi Roza îi organizase o fastuoasă petrecere de “Bun-venit!”. Nu prea au fost invitaţi, ce-i drept, doar câţiva vecini plictisiţi şi gata să profite de bunătatea familiei Cortez. Au fost întinse mese mari şi pline, iar în carafele de sticlă au tronat vinuri aduse tocmai din Provence, respectiv Marsillia.

   Al zecelea era tot un ciobănesc german, precum cel fără nume. Acesta a avut un nume ciudat dat de bătrâna satului, Moniba. Memoria scurtă a fostului avocat Cortez îi juca feste şi când a fost întrebat cum îl cheamă s-a gândit şi răzgândit şi probabil se mai gândeşte şi acum dacă n-ar fi murit. Căţelul fără nume era de-un negru aprins cu pete de foc şi mânca mult. Pentru că se îngrăşase, Estebano îl pusese la cură, însă n-a rezistat prea mult această cură, căţelul rupând lanţul de care era legat, dărâmând coteţul şi sărind în grădina vecinei Genoveva. A mâncat câte găini a dorit, până când şi-a umplu golul imens din stomac. Mult s-au mai blestemat Cortez şi Genoveva pe baza acestei fericit eveniment pentru Cortez (pentru că a supărat-o pe vecină) şi nefericit pentru biata Genoveva.

   Penultimul era un Ogar irlandez, urât şi cu mulţi purici. De fiecare dată când sărea gardul venea înapoi cu căpuşe şi alţi paraziţi ce-l făceau trist. N-am murit, ci a fugit de acasă, sătul până peste cap şi enervat la culme de pupăturile bătrânului Cortez Estebano.

   Ultimul, cel puţin până în momentul când am aşternut povestea pe hârtie, a fost Pufulete, un Beagle. Avea un corp masiv, robust, un craniu lat şi o expresie rugătoare. Îşi iubea stăpâni şi uşor-uşor a fost dresat de familia Cortez, fiind inteligent, amabil şi hotărât. Pufulete şi-a sărbătorit a cincisprezecea aniversare la un concurs pentru câini, vara trecută, organizat de mai marii conducători ai Columbiei.

   Când avea 13 ani, frumosul căţel s-a simţit rău şi mânca iarbă proaspătă de parcă era hrana lui preferată. Nici prin gând nu i-a trecut lui Estebano Cortez că acesta dorea doar să-şi “cureţe” sistemul digestiv. De dimineaţă, la ora 5 bătrânul Estebano a simţit o durere groaznică la inimă şi a fost cât pe ce să facă un infarct. Cum l-a zărit pe căţel, starea lui Cortez s-a înrăutăţit, în loc să se îmbunătăţească, pentru că a văzut câinele vomitând iarbă cu o spumă albă. L-au apucat greţurile şi pe el, inima l-a încercat din nou, luând-o la trap, iar capul îl durea tare. Soţia sa se tot foia pe lângă el, neştiind ce să îi facă mai întâi: să-i aducă o citrică, să-i dea un pahar cu apă, să-l lovească cu mâna pe spate sau să îi dea o pastilă de tensiune?

 Cu ultimele puteri, Estebano a zis:

– Ch- che- cheam- cheamă doctor veter-veterinar, Ro, Rosa!

– De ce? Nu vrei să-l chem pe doctorul nostru de familie să vadă ce-ţi poate face pentru aţi reveni?

– ROSA!

De îndată ce auzi acest cuvânt, Rosa Cortez fugi în casă, luă câteva monede şi se îndreptă către cabina de telefon, singura din satul acela naufragiat şi părăsit.

– Doctore, vino repede la mine acasă! DOCTORE! Doctore, mă auzi? Rosa rosti pe un ton grav şi accentuat ultimele cuvinte.

– Bună ziua, doamnă! Cine sunteţi?

– ROSA, tâmpitule! Vino, moare Estebano!

– Doamnă, eu sunt specializat în tratarea animalelor de companie, nu a oamenilor.

– Vino! Dacă moare Estebano, îţi jur că vin după tine cu cel mai ascuţit cuţit moştenit de la tata şi te toc precum carnea pentru tocană.

   Înspăimânat de cruzimea vorbelor, doctorul Placidia nici nu închise telefonul mobil când plecă şi Rosa înjura şi blestema cât o ţinea gura. Fără a observa că în jurul său se strânsese mai bine de 20 de cetăţeni, Rosa urla cât o ţinea glasul. Nu observă nici că doctorul ajunsese deja, tratase câinele, iar soţul ei îşi revenise, şi nici că erau în spatele ei şi o smotoceau şi ţipau la ea, însă Rosa se gândi că era vreun vecin şi continuă să urle şi probabil urlă şi acum, dacă nu cumva a lăsat-o glasul sau poate a răpit-o moartea.

SFÂRŞIT!

Sursa foto http://zooglobal.ru

by -
5

Duel poetic: Nu ştiu s-ascult! &Te caut şi mă caut

Nu ştiu s-ascult! -Amalia Năcrin(merii merii)

Nu ştiu s-ascult
De corp, de inima şi de tumult.
Nu ştiu!
Cândva, demult,
când norii mi-au adus un corp din fagurii de miere dezlipiţi de stup
am vrut mai mult!
Şi cât am vrut!
N-ascut!
Sunt răzvrătită şi de multe ori m-ascund
cu joacă-n şoarecele ce ademeneşte şi aleargă prin pisici.
Ce?
Ce zici?
Ce-ai face tu când vreau înfrupt
din licori combinate?
dau paharele pe spate
şi mbăt de pasiuni neruşinate?
Te-ncânt?!
Sau te uimesc mai mult?
Sub zodia această m-am născut!
Exact!
Nu ştiu decât dau superlativ la cel mai mult!
Aşa simt în corpul ast* şi simt.
nu mai mi te apropii,
n-am ţi dau nimic,
căci
nu vreau laşi cu sufletul înfrânt,
dânduţi,
eu n-am măsură,
aşa sunt,
aşa m-au adus zeii pe pământ,
cu totul la mai mult,mai mult, mai mult!
 

Te caut şi mă caut-Lorena Viţelaru

atât de diferit îmi pare,
şi-n mii de chipuri, chipul eu ţi-l văd,
dar ştiu -i doar o întâmplare
şi când aud în jurul meu râzând.

şi opresc privind întrebătoare
cu ochii răscolesc mulţimi
te scot din mintea mea neştiutoare
şi din cuvinte aruncate fără vini.

mai stau şi te adun din toate cele spuse
şi din atâtea nopţi în care ne-am dorit
din zorii dimineţilor răpuse
de şoaptă ta înceată cu, care m-ai trezit.

te caut, şi caut prin ploile mărunte
şi mâna ta o prind imaginar
şi-n grabă stropii toţi îi las sărute
cu-atât nesaţ, cu gura ta de jar.

şi uit nu te ştiuşi iar îmi pare
mâna ta o simt în jurul meu
de parc- fi-ntr-o lume fără zare
şi-n mii de chipuri văd doar chipul tău.

by -
5

Duel poetic: Întrebare de lumină&Dimineaţa luminii

Întrebare de lumină
Amalia Năcrin

 

Ce să fac cu lumina din cer?

S-o sting din lampadar când suflă vântul

sau să mă ofer

clipă de clipă cu niște lampioane?

Și de-ar crăpa de foame

în fulgere mascate,

lumina…

nu s-ar răstălmăci în prune coapte

peste noapte!

Mai degrabă ar ploua cu struguri acrii

să-mi sterpezească zilele din lacrimi.

Ce să fac eu cu copacul ei?

Cu un prun holtei

și cu vână vineție ?

Iacătă tentație de neam-prost!

De-ăla-mi trebuie mie?

Mă uit și-mi număr câte în lună și în stele,

stau cu mâinile benoclate-n jos,

pe lângă zdreanța albă ce deșirată curge peste ele,

fac tăvălug cu părul înțesat de norii ca năluca

și-l ciufulesc adesea,

nori ciudați și ofticați…

lăsați-mi-l lăieț, pe umeri,

ce difuzați, ce-o-mprăștiați,

sunt doar o descentrată,

doar nu-s dusă cu pluta!

Eu,

tot colo-șa pe piedestal

să-i urc luminii umbra mea,

cu aripi ,

cu cangrene la copitele de cal,

cu rugămintea-n ochii,ce special

nu mi i-am amintit

să nu le dea cu nostalgie și iubit

vreun neica-nimeni,

ca și mine,

vreun antipatic luat din anticariat,

demodat,

și el un dezlânat întru păcat,

vreun scelerat întru iubit.

 

Dimineaţa luminii
Daniel Irimescu (Daniel Dac)

Las frageda lumină să vorbească

La-ngemănarea dimineților târzii,

Când roua-n tihnă prinde să-nvelească

Candoarea pașilor curați, din zori de zi.

 

Tălpile-mi sărut pământul dezvelit

Și-l simt cum măngâie picioarele domol,

Cu fiecare pas, respir, la nesfârșit

Aroma vieții pătrunzându-mi trupul gol.

 

Mă prind cu mâinile de-un colț de răsărit

Și-l strâng în palmele căuș, ca să îl sorb,

Să nu se piardă niciun strop de infinit

Când însetat de el mă pierd, de orb.

 

Pătrund prin stropi care aștern pe flori

Din nesfârșita curgere-n milenii,

Esența cerului, în armonii de viori,

Din minunata odă a Iubirii!

 

Adânc coboară-n fiecare por

Trezind în taină ochiul adormit,

De-ntunecimi ce parcă pun zăpor,

În asfințituri care ne-au zorit.

 

Pierdută într-un răsărit de noapte

Eterna-mi pleoapă-a  nemuririi,

Se zbate-n chipul fiecărei șoapte

Din nesfârșita dimineață a Luminii!

 Părerea voastră?

 

by -
7

Duel poetic: Iluzia finalului & Fără nume

Iluzia finalului
Mihaela Popescu

Final Interval uman

 Între două începuturi

 Un îndemn al ieșirii

În lumina

Zilei de mâine

O goană nebună

 După colorații fluturi de gânduri

Final

Cuvânt banal

Legătură trecutului

Cu răsăritului prezentului

 Îmbrățișarea momentului

Fericirii deschiderii

De noi orizonturi

 Călătoria sufletului

Spre alte lumi pustii

 Repopulate la intervale egale

 Cu altfel de idei geniale

Graniță mortală

 Între trecere și secundă vitală

 Final

 Nu-nseamnă un punct

Un tragic sfârșit

 Când tot ce-a fost s-a risipit

Ci totul e-o înșiruire ordonată

 De puncte de suspensie

Ale speranțelor extensie

O iluzie cu parfum de mirare

Care miroase neîncetat

A continuare…

 

Fără nume (Le mage)
Mihai Gavrilescu

E sentimentul acela al flăcării stinse.
Într-un moment pe care nu l-ai anticipat niciodată
se face întuneric
și nu mai poți vedea nimic
nu mai poți atinge nimic
nu te mai poți face auzit.
Ar trebui să aibă un nume
ceva care să-ți facă pielea de găină
ceva care să descrie mai bine aruncarea în prăpastie
un sinonim mai bun pentru această prăbușire a acoperișului cerului peste tine.
Ei îl numesc mult prea simplu: vid
de parcă ar fi ceva banal
să simți că lipsești cu totul din tine
să simți că lipsești

Părerea voastră?

 

 

by -
8

 

Duel poetic: Mai ales noi & Atat mi-a ramas

Mai ales noi
Ro Rodica Pricob Puşcaşu

Totul e lumină,

Ca irisul tău atunci când își adună culorile,
Ca inima ta atunci când aruncă săbii de iubire.
Totul e lumină,
Mai ales sus,
Pe colțul de lună unde-ți plimbi gândul în seara aceasta,
Mai ales pe cărarea dintre curcubeu și mâna ta plină de flori.
În lumea aceasta,
Mai ales noi găsim lumină,
Acolo unde timpul, cu surâsul lui înghețat,
Aleargă pe câmp cu plasa pentru secunde.
Mai ales noi,
Care-am aruncat răspunsurile peste tot
Și nu ne pasă de ochii celor care culeg spini din realitate,
Noi, mai ales noi…
Iubim.

 

Atât mi-a rămas
Călin Lucian

sfâșiai albastrul providenței
care se cufunda în mare
sortito
și îl împleteai cu albul poeziei
în care-ți revărsai esența
ce-ți picură clipele sub sâni
căutându-mi privirea
întrebând apusul
pentru ce își întinde aripile
ca să mă poarte în nordul
de unde toate zborurile
duc spre sudul tău
până și pietrele surâdeau de bucurie
sub pașii noștri
îndrăgostito
atunci când ne plimbam atingerile
iar valurile mării veneau la mal
pentru a ne admira și chicoteau complice

atât mi-a rămas din noaptea aceea
iubito
dimineața în care surâsul tău
răsărea lângă sărutul meu

Aşteptăm părerea voastră!

 

 

by -
6

Duel poetic: Bluff & Suntem aspiranți la… iubire?

Bluff
Maria Savu Săvulescu-Maya Alma

Lasă-mă să te iubesc măcar o noapte
căci uite, e octombrie și strâng mai mult eșarfă
ce-mi ține loc de vară – trădare e în șoapte
când nu ești tu psalmi triști se sinucid în harfă

Știu, vin cu toane și iadul meu, năvalnică
să-nchin în fața ta duh, steaua nopții, dragoste
și mai presus de ele, eu, nesigură, șăgalnică
căci nu știu de mai vrei iluzie amară,
pacoste

Te joc la poker, risc să te pierd c-apoi să te câștig
bluff inutil; și viața-i tot zbătaie-n joc
tu m-ai ales iubite, mi-ești prană, hei, te strig
vino să-mi intri-n slove și să îmi porți noroc

Iubirea nu mi-a cruțat nicicând pântecul
de durere.. și hai, aruncă-ți peste mine hlamidă-
-mpărătească… împușcă-i nopții întunericul
și curge cu lumină…precum mătasea din omidă.

 

Suntem aspiranți la… iubire ?
Georgiana Călinescu

Ca o şcolăriță cuminte,
am citit printre ridurile
de pe fruntea-ți îngândurată…
Am aflat culorile din visurile tale
de când erai un adolescent
care scria poezii rimate ieftin…
De dragul tău,
am mângâiat macii cu miros de levănțică
deși eu iubesc pe împărații Roșu și Verde…
De câte ori am atins mătasea lor,
mi-au sângerat albastru-n buricele degetelor…
De dorul tău,
am ascultat muzică de jale
și-am început să-ți iubesc mâinile cele calde
care-mi scriu caligrafic în fiecare noapte,
pe trupul meu, în vis…
Ce-am mai făcut de dragul tău…?
Am citit mii de poezii,
am scris alambicat decriptări
unor fețe palide care nu înțelegeau nimic…
Am aflat că ești și-acum
un adolescent în suflet
și mi-e teamă să-ți cânt tot cântecul inimii mele,
ca să nu mă trezesc din visul
în care tu nu-ți amintești de mine…
Aș vrea să te-aştept într-o gară,
de vară, de cu seară,
pe-un peron plin de domnișoare bătrâne
în rochii de tafta prăfuită
și de domni din altă epocă…
Și să mă strângi în brațe
cât pentru-o viață,
cât pentru-o altă viață,
până la nemurire !
Suntem… aspiranți la iubire ?

Georgiana Calinescu

by -
6

Duel poetic: Dacă ploaia ar ştii & Dezbrăcat de cuvinte

Dacă ploaia ar știi
Maria Savu (Săvulescu)-Maya alma

Stăpânul meu, iubitul altor vieți trecute
Mister ce îmi domnește peste trup și vers
Flămândă sunt de tine și de săruturile-ți sute
Tu știi c-aduci magia lunii la mine-n univers?

De spaimele iubirii să nu îți fie teamă
Prea fragede ne sunt și-s fără vicleșuguri
Mai stai la mine, nu mă băga în seamă
Nebună nu-s, cum nu-s pietrele muguri

Nu sunt nebună doar marea cu noua-i adâncime
Prin care-ți pătrund, spirit, să nu mă smulgi din tine
N-auzi bătăi în inimă? knock, knock, sublime
Fără povară vin cu mine și brațele-mi sunt pline

Sunt pline de miresme, de zestrea-mi generoasă
Și vin la tine-n brațe cu tot regatu-mi noaptea
Oare mă simți dorite și cât sunt de frumoasă?
Oare mi-auzi strigarea dusă cu ziua-a șaptea?

Deoparte și de alta se sfâșie în două
Pământ și cer, furtuna se-ntețește
Deasupra noastră-i eden și-aștept frumos să plouă
Ploaia-i făcută pentru noi, e tot ce ne-nflorește.

 

Dezbrăcat de cuvinte
Călin Lucian

cum știe ea să picure
să-mi picure secundele noastre
stropi de veșnicie
căci știe ea ce știe

cum își mai strânge mijlocul
cu brâul-cerului
în prospețimea dimineții
nu fii timidă
lasă-mi versul
să-ți dezvelească rotunjimile
pe șevaletul esențelor
ce-mi ticăie în piept
căci mi-e artă de tine
precum îți iubesc trupul
ca un Van Gogh

cum știe ea să picure despre noi
nu-i auzi șoaptele stropilor
sărutând marea?

 

 

 

by -
5

Duel poetic: Şi mă duc, mări, mă duc&Îndoiala…

Și mă duc, mări, mă duc.
Georgiana Călinescu

Și mă duc, mări, mă duc…
De dor cald să mă usuc…
Și-am să mor, mări, de dor
Tot la spartul stelelor,
De dorul de dimineață
Care-i tot ca o dulceață,
Dulceață de maci cu rouă
Ce mi-a frânt inima-n două…
De dorul de la amiază,
Ce mă ține noaptea trează,
M-am ferit și m-am ascuns
Ca s-ajungem la apus,
Când mă mor de dor de seară
Care-i tot ca o povară
Ce-mi apasă sufletul
Și cu jar îmi arde trupul !
Mă înalță, mă coboară,
Sau mă face de ocară,
Mă urăște, mă iubește
Și în brațe mă topește !
Mă sărută, mă aruncă
Și-apoi strigă că-s urâtă,
Bin’că-i noapte neagră, mată
Și-mi acopăr fața roată
Cu dor mut de supărare
C-am fost verde ca o floare…
Veştejitu-m-aş de jale
Dacă-mi iese doru-n cale!
Și mă joc, mări, mă joc,
Pe la poarta cu noroc
Și norocu’i dat la lume,
Mie-mi dă doar cu fărâme!
Și mă duc, mări, mă duc
De dor cald să mă usuc…
Și-am să mor, mări, de dor
Tot la spartul stelelor…
Și mă duc, mări, mă duc
Unde drumu’nu-l apuc…
Și-am să mor de drag de viață,
Care-i tot ca o dulceață…
Dulceață de maci cu rouă
Ce mi-a frânt inima-n două…
Și-am să mor, mări, de dor…
Tot la spartul stelelor…

 

Îndoiala…
Elena Moisei

Când sămânța încolțește,
Pe-un teren viran, propice,
Jurăminte se pot șterge…
Poți să zici orice ai zice…

Nu mai cred că marea-i verde,
Nici albastră nici adâncă…
Nu știu cine te va crede,
Chiar de mori lovit de stâncă…

Jurăminte-s inutile…
Cine poate te convinge,
Nu știu ce și nu știu cine,
Supărarea s-o poți stinge…

Îndoiala când apare,
Totu-n jur te amețește…
Plouă într-o zi cu soare…
Și-un castel se prăbușește…

Păreri?

by -
6

Duel poetic: Dă-mi, Doamne! şi Poem şoptit

Dă-mi, Doamne!
Georgiana Călinescu

M-ai pedepsit, Doamne,
că Ți-am cerut…
că Te-am rugat…
că am vrut…!
Ți-ai luat ochii de la mine…
m-ai alungat din privire….
Ți-am spus rugăciune de seară,
de zi și de noapte Ți-am spus,
și Tu tot m-ai prins într-o gheară
ce mi-a stors viața și m-a răpus…

Dă-mi, Doamne, pasul ușor
ca să zbor !
Dă-mi, Doamne, mersul duios,
să nu calc pe vise, pe flori !
Dă-mi, Doamne, versul fierbinte
și dor de cuvinte
să-mi dai, nemilos,
dar să nu mă omori…!

Gândurile mele, cu mine, le ai…
și lacrimile mele le știi…
de-o viață pentru mine le ții !
Dar nu Te mai saturi de ele,
de toate durerile mele,
din toate cămările inimii…!
Cu toate puterile Tale,
Dă-mi, Doamne, doi ochi arămii….!

 

POEM ȘOPTIT
Maria Savu (Săvulescu)-Maya alma

Aceste versuri nu le scrie mâna mea
Nici mintea n-a cerut ceva să spună
Acest poem mi-a fost șoptit cu dragostea
Celui ce-n inimă multe dureri adună

Acest poem nu-mi aparține, e al lui
Al celui ce îmi poartă dragostea eternă
Cuprinsă-i între cer și poarta sărutului
Ca steagu-i pe catarg el flutură în bernă

Nu îmi ajunge-o viață să scriu pe îndelete
Îmi trebuie eternitatea și poate nici atunci
Cum aș putea să cred c-oceanului îi-e sete
Cerșesc apă să fiu, să nu poți să m-arunci

Ce-o să mă fac cu tine, tu defăimezi
Olimpul
Și îl închizi în pumni ca pe un fluture tomnatic
Scoate din inimă rugul de mur cu ghimpul
Și altoiește-i dor într-un măceș sălbatic.

Părerea voastră?

 

 

by -
5

Poezii-Cristina Mariana Bălăşoiu

   Născută la 12 Iunie 1979 în  Absolventă a Grupului Școlar Industrial Energetic promoția 1997. Absolventă a Cursului  de formare profesională de calificare: Operator, introducere, validare și prelucrare date, avizat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale Și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, organizat de IPA. SA. București în perioada 27.04.2015- 12.11.2015. Membră a  Cafenelei Literare ,,Cetatea Băniei”, coordonator Daniela Tiger în perioada octombrie 2014-ianuarie 2016, obținând trei diplome în calitate de poet. (Diplomă de onoare din partea RTV Unirea, înmânată de către Domnul Puiu Răducan, Diplomă de excelență în data de 05.03.2015 acordată de Cafeneaua literară ,,Cetatea Băniei”, Diplomă aniversară în data de 18.09.2015 acordată de Cafeneaua literară ,,Cetatea Băniei”). Îmi desfășor activitatea literară în Clubul Scriitorilor Macedoneni, din Iulie 2014   și în prezent. Autoare a volumului ,,Iubirea ne este pusă la încercare”, Editura MJM-Craiova, 14 Martie 2014(debut).

  • Prezentă în antologiile domnului Puiu Răducan:
  1. .,,Perlele Domnului”(coautor). Editura MJM-Craiova 2014
  2. ,,Tata(coautor),Editura MJM Craiova 2014
  3. ,,Mama(coautor),Editura MJM-Craiova 2014
  4. ,,Poezii de iarnă”(coautor), Editura Antim Ivireanu 2015
  5. ,,Flori de taină”(coautor), Editura Vital Prevent Edit 2015
  6. ,,Poezii de primăvară”(coautor), Editura Rotipo2015
  7. ,,Satule izvor de dor”(coautor), Editura Rotipo 2015

Autoare a volumului .,,Izvoarele’’, Editura Vital Prevent Edit 2015 , Lansat la Slatina pe data de 19 august 2015.

Apare  în culegerea de texte religioase ,, Ochi de lumină”(coautor),  Editura Vital Prevent Edit 2015, coordonator Daniela Tiger.

    În Septembrie 2015  debutează  în revista ,,Macedoneanu” (anul 15, nr. 170, p. 13-14). Îmi  publică bilingv (macedoneană şi română) două poezii, la recomandarea Doamnei Constantina Dumitrescu, președinte al Asociației Macedonilor din România.

 În decembrie  2015 apare în revista de  literatură on-line ,,E-Creator”, la îndemnul poetului  și jurnalistului Romeo Ioan  ROȘIIANU.

Pe 1 Februarie 2016 apare în revista de cultură on-line ,,Dragoste pentru artă”, la recomandarea poetei Angi Cristea.

Pe 26. Aprilie. 2016 la recomandarea  poetei Maria Filipoiu, debutează  în revista literară on-line ,,Confluente.ro”coordonată de domnul Octavian Lupu și  domnul George Roca.

Pe 20 mai 2016 apare  on-line în  ,,Revista Armonii Culturale”-Poezie-Anul V, la recomandarea Domnului Cristian Petru Bălan (membru USR și membru ARA), articol semnat de domnul George. A.Stroia.

Pe 22. Mai .2016 apare în revista de literatură on –line,,Grai românesc – literatură , artă și poezie” la recomandarea Domnului Trandafir Sîmpetru.

Pe 5 iunie 2016 , apare în revista de cultură on-line ,,Citatepedia.ro” la recomandarea  Doamnei  Cornelia Georgescu.

Pe 6 iunie 2016, apare în revista de cultură on-line ,,Clipa.Com”(Revistă românească din Statele Unite ale Americii),Ediția 1213- din 6 iunie-    Anul XXVI-Cultură, la recomandarea : Domnului Cristian Petru Bălan(Membru titular USR și membru ARA) și a Doamnei Claudia Bota(pseudonim literar –Claudia Dia Velea)-poetă.

Pe 7 iunie 2016, la recomandarea  Doamnei Claudia Bota (pseudonim literar -Claudia Dia Velea) apare on-line în  Site-ul  de literatură*  Cenaclul ,,Sunetul muzicii” *coordonat de Domnul Făgaș Petru, (Presedinte în Liga Scriitorilor Romani Filiala Alba,  şi Cenaclul “Sunetul muzicii”;).

La recomandarea  Domnului Tei George  apare  în Revista de cultură ,,Negru Pe Alb”, Nr 26 /6 (mai-iunie) 2016, la pagina 32.

 Pe 28 Noiembrie 2016 apar ( coautor )în antologiile:

  • ,, Fel de fel de stihuri”, volumul II, coordonatori Corina Mihaela Soare și Cristian Gruițoiu, Editura Hoffman 2016 , vers alb , la pagina 57.
  • ,,Aripi de zăpadă”, Colecția Prince Art, coordonatori:Delia Camelia  Ghiță și Liliana Ghiță Boian, Editura Life Art 2016,vers alb, la pagina 60.

 

Iarnă  grea

 fulgii de nea

îmi ondulează părul

în bucle argintii

fixându-le în agrafe.

Lacul roșu din unghii rezistă

în oceanul ninsorii.

Noaptea mușcă cu sete

din zi micșorând-o.

Admir figurile sculptate

în munții de zăpadă.

 

Orașul amorțit

 Viforul emană ace de gheață,

este hipnotizat

îmbrăcat în haină albă.

Dinți de ferestrău în țurțuri

stau la streașina blocurilor,

geamurile sunt decorate

în steluțe albe-argintii.

Zâna Iarnă citește în vis

povești pentru copii în noapte.

Dansul fulgilor

 Rocă frumoasă în chip de secol,

în stânca albită diminețile de brumă,

pigmentată cu puțin roșu,

înconjurată de vegetație,

atrăgătoare în ochii trecătorilor,

îți curg lacrimi cristaline.

Iarna pe corpul tău dansează fulgii.

 

 

by -
6

Duel poetic: Versetul Iubirii&e (ano)timpul iubirii

Versetul iubirii
Maria Savu Săvulescu (Maya alma)

În fiecare noapte mă îmbii iubitul meu
cu un pahar de vin și-atâtea lungi săruturi
la veacul fericirii și vălul ei de zâmbet
tu mă numești minunăție, abis, parte din fluturi

Și nu e noapte să nu îmi vrei tumultuosul
trup, exilul coapselor, cerșind din mine duh
ah, cum știi tu să duci cu vorba, tu frumosul,
perechea mea de suflet, esență de văzduh

Transcend templul din mine în temelia ta
nicicând temeri să-ți năruiască zidul
să îl păstrezi intact de-o fi să-ți ardă dragostea,
de-o fi să-mi strângi eternității vidul

Vom arde împreună cu tot ce-avem, mi-ajunge
iubirea cu-aurora pe-o aură de aur
de vrei incătușează-ți clipa de-a mea,
străpunge
nemurirea și-ncununează-te un șoim pe fruntea-mi, laur.

 

e (ano)timpul iubirii
Călin Lucian

o admiram cum își lăsa chipul
mângâiat de stropii unui vers înnorat
ce ploua anotimpuri

hei
iubito
tu îmi ești doamnă
nu-ți lua privirea din ochii mei
nu-ți fie teamă
să nu îți pese că frunze cad
vor mai cădea
să nu privești afară

mai strânge-mă
îmbrățișează-mi gura cu un sărut
nu mai privi înspre trecut
eu sunt prezentul tău
iubită doamnă
nu-ți fie teamă
n-ai să mă pierzi
îți aparțin
eu pentru tine m-am născut

Ce părere aveţi?

 

by -
8

Duel poetic: De ce te iubesc?&Uite de aia o iubesc

De ce te iubesc?
Maria Savu Săvulescu(Maya Alma)

Cum te iubesc
nu aș putea spune
nu am un fel al meu
ci, cum îmi vine
dar las tăcerile
să-ți murmure
despre noi
sau nu, să-ți spună
inima mai bine
despre sacra-i foame
dulcea-i cruzime
ce muscă buze
și strânge-n gheară
ca tigrul căprioară
da
predator si vânător
braconier
și… încă ce?

cum te iubesc
nu știu
dar iată că
tocmai s-a spus

Uite de aia o iubesc
Călin Lucian

o iubesc pentru că-mi este,
o iubesc pentru că noi,
o iubesc pentru că pur și simplu.

o iubesc pentru că-i toamnă,
o iubesc pentru primăvara din ea,
o iubesc fără motiv.

o iubesc pentru că mi-e dragă,
o iubesc pentru că, doamne, ce drag îi mai sunt,
o iubesc pentru c-o iubesc.

o iubesc pentru că aripi,
o iubesc pentru că zbor,
o iubesc și iubesc s-o iubesc.

Părerea voastră?

 

 

by -
7

Duel poetic: Renaştere &Rodul tău…

Renaştere
Nicoleta Muşat

Vorbeşte-mi Soare, tu, în raze
Şi mângâie-mi pe creştet gândul
Să-ţi cadă suflul printre brize,
Să îmi topeşti din suflet, zidul.
Căci zidu’-acesta mă separă,
De tine şi de mine chiar,
-Încearcă tu, hai şi repară
Şi fă-ţi spre inima-mi, culoar.
Ajută-mă să merg pe calea
Ce duce către-altarul tău
Să nu mă prindă înserarea,
Sau umbra vreunui Soare rău.
Şi fă lumină şi mă du…
Cu ochii tăi, pe îndelete,
Acolo unde ştiu că tu,
Ai construit palat din perle.
Mireasă, am promis să-ţi fiu,
Chiar de eşti sus, iar eu prea jos,
Îmi e de-ajuns doar să te ştiu
Că mă-ncălzeşti, tu, făt-frumos !

Rodul tău…
Lucian Ciuchiţă

A sosit vremea cireşelor
Iar tu nici măcar n-ai observat
Că primăvara s-a scurs
Precum nisipul destinului în mare…
Treci şi ajută la culesul cireşelor
Căci aşteaptă de la tine
Doar să întinzi mâna să le cuprinzi.
Te-ai întrebat vreodată de ce sunt mai gustoase
Fructele pe care le culegi singur?
Mai fă un lucru până iarnă va veni
Plantează mai mulţi cireşi şi învaţă-i pe alţii
să le culeagă Rodul…
Consumă energia Soarelui Divin
Şi întoarce feţele munţilor spre Lună
Rodul tău nu va mai fi străin
Când Focul celest va încălzi o Lume mai Bună.

 Părerea voastră?

by -
8

Duel poetic: Prizoniera macilor tăi&Gălăgia tăcerii

Prizoniera macilor tăi
Georgiana Călinescu

Mi-ai legat mâinile cu macii tăi înroșiți
și picioarele cu lanțuri grele de fier…
Mi-ai legat inima în pieptul tău
cu spice de grâu făcute cunună de Soare…
M-ai lăsat să mor de-atâta candoare !
Și nici nu te-ai străduit ! Sau… numai tu știi…
Am venit ca o albină la florile tale de mac,
de-atâta nesomn, să mă-mbăt și să tac…
M-am uscat pe câmpul tău, cu păpădiile tale,
în lanurile tale, cu fluturii tăi, cu îngerii tăi,
în pământul tău umed eu tot m-am uscat !
Doar mâinile mele au dat rod.
Cu dreapta te scriu și cu stânga te mângâi,
cu dreapta te-ating și cu stânga te strig,
cu dreapta țip în fiecare noapte la ușa ta,
cu stânga te iert pentru surzenia ta…
Mi-ai legat mâinile cu macii tăi înroșiți
de focul inimii mele…
Îmi sângerează mâinile de-atâta rouă de maci !
Cum să mai fac eu dulceața
dacă va fi plină de-atâta sânge și rouă?
Și cât de tare mă urăști acum când m-ai spus lumii întregi
că mă usuc de dorul tău ?! Cum ai mai râs de mine…!
Cu lacrimi ai râs ! În hohote ai râs !
Mai știi când mi-ai spus că-ți plâng ochii când scrii ?
Îmi plânge toată durerea lumii și simt cum trece prin mine…
plânset din ochii Pământului !
Cu dreapta… cu stânga… cu macii plini de rouă…
Sunt prizoniera macilor tăi…!

Gălăgia tăcerii
Călin Lucian

Îmi venea să dansez pe lună
când vedeam cum mă cauți
venind cu cratimele-n brațe
și tropăind cu bocancii tăi grăbiți
de care m-am îndrăgostit,
pe alei virtuale,
pe scurtăturile dintre rânduri,
doar-doar îmi vei prinde sărutul
și mi-l vei strivi de gura ta
în îmbrățișări respirânde.
Mă culpabilizam
de un “te iubesc” nevinovat
pe care mi l-ai descătușat
în esența ta de femeie
cu aromă de vanilie,
de a început să-mi fie târziu de mine,
iar lui Dumnezeu lehamite
de veșnicia singurătăților mele.

Îmi lipsești, îndrăgostito,
iar tăcerea rămasă
în urma bocancilor tăi
este atât de fără poezie.
Mă plictisesc lângă o metaforă
cu sânii dezveliți,
încercând să-nrămez ploaia
între niște virgule
și să mă las de fumat,
dar prea m-am înecat
în universul din privirea ta,
încât, m-aș duce pe Marte
de dorul atingerilor tale venusiene.

Pe unde-ți mai tropăi bocancii,
iubito ?

 

Părerea voastră

by -
7

Duel poetic: Creaţie-Doi-Dragostea-Definiţia complementarităţii

Creaţie
Lucian Ciuchiţă

Răsărit şi-nălţat din inocenţa Lumii,
Îmi împodobesc ramurile Idealurilor
Cu frunzele Speranţei…
Rodesc din păcate un fruct necopt pentru unii…
Mă acopăr atunci cu un strat de uitare
Şi rămân un copil al propriului sau destin…

DOI
Maria Savu ( Săvulescu)

Mi-e dor de ieri, de tine şi de mine,
Încă mai caut astăzi ce-a fost ieri
Când ne sorbeam cu buzele divine
Şi-n vis aud cum tulburat mă ceri.

Definiţia complementarităţii
Călin Lucian

noi nu eram două suflete pereche
noi eram un suflet în două trupuri
găsindu-se până s-au căutat
ea îmi era înainte să-mi fie
suntem două culori complementare
care ne-am suprapus într-un vers alb
două unghiuri însumate
la nouăzeci de grade
am să răspund pentru amândoi
noi suntem şi atât ajunge
de aici începe universul.

Dragostea
Lucian Ciuchiţă

Dragostea este respectul faţă de ţine, nu poţi iubi ceva ce nu-ţi place…
Dragostea este timpul pe care-l petreci cu tine când te hrăneşti cu fericire..
Dragostea este marea pe care o simţi în ochii iubitei..
Dragostea este Universul pe care îl atingi fără să vrei…
Dragostea este frică să nu te iubeşti prea tare şi să uiţi că exişti…
Dragostea este liniştea din faţă furtunii, sentimentele sunt corabia ce te poartă spre armonie..
Dragostea este setea de rouă căzută de pe petalele trandafirilor…
Dragostea este înţelegerea fără cuvinte şi sentimente într-un perpetuum mobile…

Părerea voastră?

by -
9

Duel poetic: Nemurire&Floare de cireş

Nemurire
Rodica Pușcașu

Să nu mori niciodată atunci când plouă,

E păcat…

Nici când aripi de înger îți cresc din iubire,

Când din nopțile tale-ai săvârșit albastru dor

Nici când ai ochi care te-nvelesc cu povești.

 

Când nemurirea e acum pe tava micului dejun,

Când ochii tăi sorb amintirile și-mi spun

Că nici un nor nu-i călător fără de dor,

Spune… cum aș putea să mor?

 

Nu-I moarte acolo unde-s șoapte,

Unde din patul stelelor renasc cuvinte

Așezate-n armonie-n versuri,

Nici acolo unde știi că pentru eternitate e nevoie doar de un cuvânt.

Nu e mormânt,

Acolo unde-I iubire și cuvânt.

Floare de cireş
Lucian Ciuchiţă

Chiar dacă, nisipuri mişcătoare mi-au înghiţit
Câţiva ani de sacrificii
Am reuşit să-mi împart viaţa cu ceilalţi,
Sperând că voi trăi mai mult.
Viaţa devine scurtă când este urâtă
Frumuseţea întânzindu-i marginile.
Îmi voi lungi Viaţa chiar cu preţul Ei…
Păstrează floarea de cireş sub cupola sufletului tău
Hrăneşte-o şi ajut-o să rămână mereu vie.
Ea va înţelege că tu eşti Grădinarul
Cel care stăpâneşte Marginile Existenţei
Învaţă să redai viaţa celor care ştiu să se bucure de ea
Destramă nemurirea şi picur-o în sufletele noastre,
Căci vremea florilor de cireş se apropie…

Părerea vostră?

by -
4

Duel poetic-Antirăzboinica&Rugăciune demodată

Antirăzboinica
Nicoleta Muşat

Visam că soarele răsare noaptea
Şi ziua-nmugureşte luna
Că surlele înghit lacome şoapta,
Visam că ne acoperă furtuna.

Visam că adevarul poate fii minciună,
Visam că lumea toată s-a schimbat,
Că zorii primţverii se amână
Şi noi ne scoatem visul la mezat.

Ştiam că visul nu-i adevărat,
Că pe pământ sunt liber şi stăpân,
Au curs vise bizare,vise de pelin,
Liniştea planetei n-o vrem în venin

Rugăciune demodată
Lorena Craia

Un corb aşezat pe umărul meu
Loveşte, loveşte, loveşte…
Mă-ntreabă de tine şi Dumnezeu –
Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte…

Nu ştiu să-i răspund, putere – să uiţi,
Ce multă, ce multă, ce multă…
Sunt mame ce-şi plâng copiii pierduţi,
Ascultă, ascultă, ascultă…

Un corb aşezat pe umărul meu
Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte…
Mă-ntreabă cine mai e Dumnezeu –
Loveşte, loveşte, loveşte…

Nu pot să mai tac, durere – nu uiţi,
Ascultă, ascultă, ascultă…
E-o mamă-n baltă de lacrimi de sfinţi,
Ce multă, ce multă, ce multă…

Părerea voastră?

by -
5

Duel poetic- Alerg, urc şi mă cobor…&De ziua mea

Alerg, urc şi mă cobor…
Elena Moisei

Curg adânc spre rădăcini
Și mă afund adânc în luturi…
Mă strecor prin mărăcini
Și mă ridic în zbor de fluturi…

Alerg, urc și mă cobor,
Prin vântul nopții-mi fac cărare…
Urc pe-o margine de nor,
Într-un albastru de uitare…

Sub o streșină de cer,
Prin noaptea împletită-n vânturi,
Rup o coardă de mister
Și ți-o trimit la tine-n gânduri…

Ochiul minții te-a pictat,
Prin nori-albaștrii-ascunși sub pleoape…
Și pier când te-am sărutat,
În zbor de flutur peste ape…

În galop fără de foc,
Sălbatic, zbor fără sfârșituri…
Urc, cobor, nu stau deloc,
Prin vânturi plec spre alte timpuri…

De ziua mea
Marius Robu

În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc și Dumnezeu
Înviază parcă din uitare

Și ce dacă scapătă lumina
Soarelui, și n-ai să mă mai vezi,
Îți voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi

Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Și cu dreapta inima mi-o scot

Și mi-ntreb și inimă și minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răcește sau iubirea moare?

Inima-mi bate, mintea mă gândește
Și-n ochii mei se văd ca să mă plângă,
Dar dacă una poate se-ndoiește
Cealaltă sigur poate să se frângă…

Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;

Și-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.

Parerea voastră?

 

by -
4

Duel poetic-Drumul&Eşti tu?

Drumul
Tărchilă Nina

tot noapte-i pe drumul ce duce-nspre tine,
tot pietre îmi sângeră talpa mereu
şi-o iarbă amară mi-adulmecă firea
cu cât mai tăcut curgi în sângele meu.
ploi albe de lună sting jarul din stele
şi şerpuie-un somn de vis dezbrăcat,
pe drumul acesta dintre mine şi tine
ceva n-a venit sau poate-a plecat,
ceva nu se naşte şi stăruie-n mugur
mâncat de rugină, ursit a risipă…
te uit într-un cântec, te-ngrop sub o pleoapă
şi fără răspunsuri mi-e noapte şi frică.
închide fereastra şi ţine-mă-n braţe,
mai toarnă-mi în suflet din pacea de tine
şi ferecă poarta să nu intre noaptea
adânc până-n inimi … fii cel care vine,
fii cel ce-mi presară lumină pe cale
să nasc dimineţi în braţele tale!

Ești tu?
Daniel Vișan-Dimitriu

Nu știu cum ai făcut, ce mi-ai trimis,
de m-am oprit pe loc și te-am privit
cu ochii mari, încremenit, uimit,
căci nu puteam să cred: erai un vis?

Veniseși din legende, dintr-un mit,
să îmi transformi cuvintele în vers,
să îmi oprești plictisitorul mers
și să-mi trimiți mesajul: “Ești iubit!”?

Sau chiar erai iubirea ce-o aștept,
aceea pentru care-s pregătit
să umplu locul gol ce-l am în piept?

Ești, oare, tu, aceea ce-am iubit
în viețile în care, pe nedrept,
am fost îndepărtat și pedepsit?

Verdict?

by -
6

Duel poetic: Mi-ai pus o floare la ureche&Privirea ta

MI-AI PUS O FLOARE LA URECHE…
Elena Moisei

Mi-ai pus o floare la ureche…
Și-un cer înnegurat cu ploi,
S-a înroșit când buze moi
Striveau un zâmbet nepereche…

Și luna s-a ascuns sfioasă,
Când pe deget un inel,
Un fir de iarbă subțirel,
L-ai împletit prin umbra deasă…

Când stelele pe cer rămase
Și norii pleacă spre apus,
Din flori de câmp în păr mi-ai pus,
Cunună-n noaptea de mătase…

Doar pentru noi adie vântul…
În șoapte, într-un tremurat,
Un veac întreg s-a strecurat
Și liniștea-mi cuprinse gândul…

Mi-ai pus o floare la ureche…

PRIVIREA TA
Daniel Vişan Dimitriu

Îmi trec prin gânduri paşii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
şi o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai opreşte, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi, şi nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce văd în el, deschis,

şi-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta … ştii tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis şi-n gând
pe care n-aş putea să-l uit nicicând

Părerea voastră?

 

 

by -
6

Duel poetic-Lasă-mi tot&Nopţi albe

Lasă-mi tot
Nicoleta Muşat

Nu-mi lua stele din cer
Şi nici razele de soare,
Nu fă lumea un mister,
Nu-mi lua scoicile din mare.
Nu lua zilei, lumina,
Nu ascunde luna-n noapte,
Nu lua florilor, tulpină,
Nici dulceaţă dintre şoapte.
Nu lua ploaia toamnelor,
Nici a frunţii mele gânduri
Nu lua vraja muzelor,
Şi nici ale mele rânduri.
Treci pe puntea dintre munţi,
Nu te teme de prăpăstii,
Urcă cerul să-l săruţi
Pe ai frunţii nori pustii.

Nopţi albe
Călin Lucian

Visez
domniţă
visez
Iar în visul acesta
se făcea că
tu
te-ai îndrăgostit de mine
De-atunci
îmi este teamă
să mai pun geană pe geană
Aş petrece cu tine
o mie şi una de nopţi
şi-un pic de veşnicie
Visez
domniţă
visez
Nu mă lua în seamă

Părerea vostră?

by -
10

Duel poetic: Legenda toamnei&Sonet de toamnă…

Legenda toamnei
Maria Savu Săvulescu (MAYA ALMA)

Mă uit cum cade toamnă
iar ochii mei îi caută
înnebuniți pe-ai tăi

Mă uit cum vii
cu rece, doamnă,
iar ochii tăi dorite
își irizează-n
ochii mei
lumini, văpăi

Mă uit cum vii
cu noaptea
toamnă
știu, astăzi
vii în toate
în viitor vii
cu trecut
numai prezentului
îî lași întâietate
doamnă

Mi-a-mbătrânit o geană
sub care-mi plouă
toamnă
înapoiază-mi iulie
cu gura să-i culeg cireșe
nu sparge încă norul
încă nu-i timpul de cernit
îndoliată doamnă

Nu-mi pasă toamnă
vino cum vrei 
eu oricum te strămut
în mine vară –
frumoasă Hesperidă
ce-mi pasă mie doamnă
când am iubitul meu
oare de ce îmi pasă
totuși, cum vii, 
toamnă


Sonet de toamnă…
Lucian Ciuchiţă

Toamna se prelinge peste noi cu straie din fapte şi idei,
Frunzele ruginii din mantie ca amarul unor aşteptări primare,
Sunt ridicate de adierea vântului dătător de speranţă sş chemare,
Vârtej spontan ca o tornadă atinge al cerului temei,

Norii împovăraţi aşteaptă ca ploaia să ţâşnească din venele lor,
Fructele soartei mustesc pe pământul ars ca un cuptor de lut,
E pâinea coaptă lin pentru gurile flămânde ale binelui făcut;
Din seva pământului sterp se nasc morala şi speranţa zilelor,

Şi hrana ce ţine suflarea din pieptul fără teamă
O taină a Renaşterii pecetea dragostei o cere,
Vremuri ce gonesc ale secundei rază de lumină

Pe faţa Lunii se reflectă scânteia celestă prin licăriri clare,
Sunt Roadele vieţii viitoare ferecate într-o temniţă cristalină,
Iar prima Brumă aşternută se confundă cu tenebra iernare…

VERDICT?

 

by -
9

Duel poetic-S.O.S -şi- Jucând şah cu soarta

S.O.S
Lucian Ciuchiţă

Mi-am trimis solie, o carte,
Precum un naufragiat o sticlă cu un mesaj.
S.O.S… Mi-aş dori să fiu
Citit sau Salvat…
Rămân în apele marilor
Precum un peşte pe uscat….

Jucând şah cu soarta
Călin Lucian

Dansând cu regina pe tabla de şah
şoptindu-i acesteia paşii
nebunul de mine
eu n-am observat
că dragostea-i scoasă din nou la mezat
şi nici că viața mă joacă la zaruri
dansam cu regina
nebun de legat
jucând şah cu soarta
mi-am luat iarăşi mat.

  Ce spuneţi? 

by -
14

În cazul în care nimeni nu ți-a spus azi/Te iubesc

Duel poetic-Extaz şi Sovăitor de sigur

EXTAZ
Maria Savu (MAYA ALMA)

Te simt în fiecare bătaie a inimii
Te simt catifea

Te simt
Te simt oriunde
chiar și acolo unde nu te văd
În memoria celulară te simt
Acolo unde ochii nu au putere să pătrundă
să se ascundă;
Las mintea să umble liberă
prin marile Orașe-Lumină,
în fiecare ocean să te simt ;
în ultrasunetele țipătului de pescăruș
în cerul senin cu noi în fotoni
străbătându-l pe aripi de frunze
transcendând culmi atinse de minuni lirice,
simfoniile naturii şi de învățăturile maestrului Sharula ;
mereu într-o continuă căutare unul după celălalt
strălucind în reflexe solare, infimă pudră stelară
Te simt dincolo de puterile mele ,
te respir atlant ;
Voi trimite neîncetat vibrații Universului
să te caute, să mi te-aducă din locașurile
sfinte ale lumii, când nu voi mai fi ;
să nu mă pot odihni dincolo de lumi
fără atingerea ta
Te simt acolo… unde…
…nu aș putea niciodată să-ți spun.

Păstrez inima ta, e la mine în inimă
Pur și simplu te simt
Și atât

Șovăitor de sigur
Călin Lucian

În cazul în care nimeni nu ți-a spus azi
Te iubesc
Ești minunată
mi-ești dragă
privirea mea te-admiră doar pe tine
atunci
îți spun eu
Tu îmi ești

N-am să-ți culeg la stele
ca să îți umplu dormitorul
căci
sincer
ce să faci cu ele
Nici luna de pe cer
nu am să ți-o ofer
iar versul nu o să-mi devină
provocator de diabet sentimental
În schimb
într-o poiană a sufletului meu
e-un leagăn
îl vei vedea de vei păși cu grijă
e undeva pe lateral
Când vei simți nevoia
de liniște
și de iubire
lipsită de-obligații
de vorbe mari
de vorbe
abandonează-te în brațele-mi
ce te vor legăna ușor
și
te voi recita ca pe o poezie dragă
‘naintea tuturor

În caz că nimeni nu ți-a spus azi
Te iubesc
femeie
atunci
eu
am să îndrăznesc..!

 Câştigător? Egalitate? Ce parere aveţi?

by -
14

“A fost odată…” Povestea Inei

  Am  spun o poveste reală de pe vremuri, vremea bunicilor, aşa cum mi-a fost povestită de ei cam când aveam vreo 16 ani şi puteam înţeleg toate nuanţele.

   Personajul principal: o fetişcană frumoasăharnică, dar şi mândră şi încăpăţânatădintr-un sat din zona Harghitei, sat cu vorbitori de limba maghiară, unde tatăl ei era primar. Şi pe vremea aia tinerii râdeau, glumeau şi se prosteau ca şi acum, doar mentalitatea oamenilor era mai diferită.

   Inei (eroina noastrăîi făcea curte băiatul măcelarului din sat Vasi, persoană importantă de…în ierarhia satului românesc de atunci: primarul, popadascălul, doctorul, miliţianul, măcelarul şi brutarul erau persoane importanteÎmpreună la horăla plimbare, la poartă, Vasi îşi lua din ce în ce mai mult aere de stăpân sigur pe el, sigur de viitoarea lui mireasă (pe care nici nu se obosise încă o ceară) lucru pe care Ina nu-l prea acceptă.

   Într-o duminicădupă slujbăfetele strânse în grup în curte se distrau comentând despre băieţi (vi se pare cunoscută faza?), râdeau, glumeau. Ina n-a ştiut niciodată ce a auzit Vasi sau i s-a părut aude, dar a venit nervos la ea şi a certat-o ca pe un copil, iar când ea i-a ripostat i-a tras o palmă. Hm!!!gravă greşealăDin momentul acela Ina a hotărât se răzbune.

   A fost providenţială invitaţia mătuşii ei de a petrece ceva timp la ea la oraş. A stat acolo o lunătimp în care a cunoscut un băiat blând, cu ochi albaştri, sfios şi politicos, care făcea armata acolo. Şi de data asta Ina chiar s-a îndrăgostitCând a plecat acasă acceptase cererea în căsătorie a lui Petru, acesta mai avea două luni de armată, urmând apoi să vină după eaIna era îndrăgostită, dar a tăcut, hotărâtă şi ducă la capăt răzbunarea. A fost mai rea, dar Vasi credea e din cauza palmei şi încerca -i între în voie. Singurul căruia îi spusese adevărul despre dragostea ei, despre Petru, despre hotărârea ei de a-l lua de soţ, a fost tatăl ei, care i-a dat binecuvântareasupărat şi el pe Vasi, mai ales Ina era copilul lui preferat. Hotărât s-o dea gata pe Ina, Vasi a plecat cu părinţii la oraş cumpere lucruri care credea el -i vor plăcea fetei în noua casă, foarte sigur va fi a lui. Hm…n-o cunoştea deloc!

   Dar surpriză….în perioada de timp când el era plecat, Petru a venit, a cerut fata, s-au cununat (doar tatăl ei era primarul) şi au plecat în oraşul lui (în cealaltă parte a ţării), unde urmau să facă ceremonia la biserică şi nuntaCurând s-au mutat în oraşul lor şi părinţii Inei, aşa veştile din satul lor n-au mai venit. Au avut copii, a trecut războiul şi viaţa s-a derulat cu bune şi cu rele ani buni, Ina devenind bunică.

   Fiica ei locuia într-un oraş mai mare la o ora distanţă şi nepoţica ei preferată Ana era tot timpul în vacanţă la bunici. La finalul vacanţei de vară Ina îşi ducea nepoţica acasă cu trenul. La un moment dat în compartiment au intrat un domn cam de vârstă Inei însoţit de altul ceva mai tânărAna şi-a văzut bunica tresărind puternic, roşind dintrodată şi făcânduşi de lucru cu mâinile. S-a mirat…n-o văzuse niciodată altfel decât sigură pe ea (de altfel toţi îi spuneau mai în glumă mai în serios-jandarmul cu suflet de aur). Privi spre domnul în vârstă care o fixa uluit pe bunica ei. Deodată acesta îi spuse colegului lui: Ţi-am povestit despre prostia pe care am făcut-o în tinereţe, nu? Şi despre fata pe care am iubit-o mai mult decât pot spune şi din cauza căreia am rămas singur?!”

   Se-ntoarse brusc către Ina întrebând cu duioşie şi regret în glas: ”Ce mai faci InaEşti bine? Eşti fericită?!!Şi zăgazurile s-au rupt şi cei doi au povestit ca doi buni prieteni, cu maturitate, cu duioşie şi regrete din partea lui şi un pic şi din partea ei (sau poate ruşine pentru modul copilăresc cum procedase?!) Vasi ajunsese acasă, aflase ce-a făcut Ina, a încercat s-o caute, dar nimeni nu-i spunea nimic, apoi părinţii ei au plecat din sat, a venit războiulLa final era alt om, viaţa l-a purtat şi pe el departe de sat şi incredibil de aproape de orăşelul unde locuia Ina (dar nici unul n-a ştiut), nu s-a căsătorit niciodată, a ajuns directorul unei fabrici de mezeluri şi fiindcă i se stricase maşina a hotărât ia trenul, fără a bănui măcar o clipă ce surpriză îi rezervă viaţă.

   Ana n-a înţeles atunci mare lucru, abia în vara când a împlinit 16 ani (pentru şi ea iubea) Ina i-a spus povestea ei. A recunoscut a fost şi o încăpăţânare dictată de orgoliu, sau poate pentru nu-l iubise cu adevărat pe Vasi a fost mai multă infatuare. Singurul om pe care Ina l-a iubit necondiţionatpână la capăt, a fost Petru, care n-a dezamăgit-o niciodată.

  Ştiu poate  pare siropoasă povestea, dar este sută la sută realăProtagoniştii au plecat de mult spre alte stele, dar nepoţii îşi amintesc şi acum cu drag povestea de iubire a bunicilor lor.

Această a fost povestea Inei,  aşteptăm şi pe voi cu noi poveşti.

by -
8

 

Duel poetic-Caliente.VS.Scena vieţii

 Caliente
Maria Savu (Săvulescu-MAYA ALMA)

Tu-mi ești iubirea-ntruchipată și nu-nțeleg
de unde-atâta zbor, un univers,nu simți ardoare?
te-ador cum viața îmi ador și îmi golesc întreg
ah de-ai simți cum golul meu îți umple clipe de savoare

Îți place să-mi speli trupul și vai îl ungi cu adieri de violete
și-mbrățișări, flămândă gura ți-e și-ntr-un păcat
îi urci sonet iar eu zâmbesc neîncetat
ca un izvor secat
ce-așteaptă apa să-i umple din nou ocean gurii de sete

Ce mi-aș dori mai mult? te-aș bântui o viață
Cu-atingeri pulmonare și soarele etern
Ți-aș coborî pe gură raze și te-aș iubi pe față
Cu umbre și lumini, solie mă aduc și mă aștern

Nu știi, inima-mi bate pentru doi
Izbește-n atrii sângele albastru
Tu știi? răspunde pentru amândoi
Răspund și eu urcându-mi teama pe un astru.

SCENA VIEȚII…

Daniel Dac – Irimescu Daniel 

…viata ca o scenă!

În lacrima ce cade pe pământ
Zăresc castele ce le-am făurit,
În visele născute din cuvânt,
Ce-apoi la primul gând s-au năruit.

Mă plimb pe harta-nscrisă în nisip

Prind urma pașilor lăsați în timp,
Ce niciodată n-au ieșit din arhetip,
Sau rătăciți de vânt prin anotimp.

Azi spectator la teatru, mă strecor,

Fără bilet spectacolul privesc
Și nu mai știu de scena-i, un decor,
Unde se joacă rolul ce-l primesc.

Privesc secvențe ce le recunosc,

Jucate trist de-un biet actor,
Din partituri ce par că-l chinuiesc,
Și-n fiecare bis, același regizor!

 Verdict?!!!!

by -
8

Duel poetic: Crengi înmugurite-VS-Frunze

Crengi înmugurite
Nicoleta Muşat

Crengi înmugurite,
Se mişcă-n lumina
Trandafirie
A înserării cochete.
Crengi înmugurite
Leagă aripa timpului,
Şi-l împinge,ceremonios
Înainte.
Flori obosite
Îşi apleacă frunţile
Pe trotuarul
Bolnav de ţaråna.
Încet,
Amurgul se lasă,pustiu
Şi cerul se-mbracă
În halat cenuşiu.
Gåndurile mele stau
Legănate de vise.
Cu måna lor,
Visele
Mă poartă
Spre infinitul pustiu
Ce urcă pe scară tăcerii.

Frunze
Daniel Vişan-Dimitriu

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul stânca
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase,-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Iar chipul lui, de-un verde ne-mblânzit,
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată,
căafrunze ce-o acoperă, brutal.

 

Verdictul vostru este…..? Cine câştigă astăzi? 

 

 

by -
10

Duel poetic-Intr-o haina ponosita. vs. Cantec a tarziu

Într-o haină ponosită…
Autor Elena Moise

Coruri de parfum, răzlețe,
În aromă de cafea,
Răspândesc din arse bețe…
Într-o veche cafenea…

Într-un colț, o mutră tristă
Ce privește-n jur absent…
Printre rânduri, o revistă,
Răsfoită-i, neatent…

Noaptea-i neagră, fără lună,
Buzunaru-i cam precar…
Berea-n halba fără spumă,
Stă cam tulbure-n pahar…

Încercați-vă norocul!
Strigă tare-un flașnetar,
Învârtind o roată-n jocul
Ce-ți spunea destinul, clar!

O monedă ia drumețul,
Ultima din buzunar…
Soarta își plătește prețul,
Fără a avea habar…

Într-o haină ponosită
Când prin viață întrebai,
De ce soarta-i prigonita?
Dai un ban și nu-l mai ai!

Cântec a târziu
Autor Mihaela Hură

Creștea o fântână în larg de pustiu.
Spre ea se-ndreptau însetații grăbiți,
loviții de soartă, hoinarii răniți,
atrași de miracolul ei străveziu,
goneau într-un suflet, prin foc pribegiți,
în vreme ce viața cânta a târziu
în larg de pustiu.

Sub cerul jăratic, convoaie de hoți
furându-și, în cale, bucăți de destin,
uitând, pentru mâine, un ieri anodin,
credeau că nu-i apă destul pentru toți
și reinventau câte-un rol cabotin,
vânzând inocența pe treizeci de zloți
zănaticii hoți.

Când unul, când altul, la capăt de drum
în pumnul bezmetic strângând un pocal,
credeau c-au pus mâna pe Sfântul Graal
și soarta lor alta va fi de acum.

Dar, când se-aplecau să ia apa de-argint,
în fundul fântânii vedeau licărind
o altă fântână,
cu apă mai bună,
cu apă de stele,
în zâmbet de iele.
Urlând bucuroși, se-aruncau în abis
cu mâna întinsă spre ultimul vis
din fundul fântânii crescute-n pustiu.

În urma lor, viața cânta a târziu.

 Ce spuneţi?

by -
8

Duel poetic-Ce zici?/Aş vrea

Astăzi în duel: Călin Lucian şi Maria Savu (MAYA ALMA)
Ce zici ?
Călin Lucian

nu ai vrea, domniță,
să împărțim niște amintiri de mâine,
de peste două timpuri,
sau mai bine de toată viața ?

poți să vii ieri sau atunci
când am încercat să zbor pentru prima dată,
poate că nu îmi frângeam aripile de atâtea ori.
iar tăcerea de piatră nu o tulbură nimeni,
căci numai tu știi să-mi tropăi –
cu bocancii ăia ai tăi pe care îi iubesc –
atât de plăcut prin suflet.

este prea fără nimic pe aici în lipsa ta
și-am zis că, poate,
cumva, așa, fără explicație,
eu sunt acasă pentru tine.

nu ai vrea, domniță,
să împărțim niște amintiri de mâine,
de peste două timpuri,
sau mai bine de toată viața ?

AȘ VREA
Maria Savu (MAYA ALMA)

Aș vrea så te gust,
så må-nfrupt din altarul trupului tåu
la miez de noapte când bat clopotele si toaca
când strugurii își varså of-ul si lacrima
într-un pahar cu must
ah ce-aş mai vrea din tine så gust

As vrea så te gust de la buze în jos
când cerul şi-astupå ochii cu nori
când lumea se-mparte în sfinți si trisori
când vântul se iubeste cu frunzele mai vânjos
pe unde-i drumul mai lat ori cât mai îngust
pe-un capåt de lume
ah, din tine, n-aş înceta nicicând så tot gust

                                             Voi ce părere aveţi?

by -
9

Duel poetic-Atât de departe-Muzica stelelor

Atât de departe
Maria Savu Săvulescu

Nu vei fi al meu pentru totdeauna
Nici eu nu voi mai fi a ta
Doar cerul va rămâne albastru cu noi
În stele diferite, nemaiputând să ne-atingem.
Poate doar într-o zi când voi fi meteorit
și ne-om căuta,
la tine cobor, tu-mi ești Pământul;
peste miliarde de ani-lumină s-ajung
lovind comete în drum
ori mai bine Soarele să mă pot învârti în juru-ţi!
Să mă privești cum îţi strălucesc
și îmi va fi de ajuns;
să ne despartă noaptea până a doua zi
nu ai să poți ajunge la mine, dar
îți trimit raze să-ți țină de cald
să nu mă uiți niciodată
să rămânem flămânzi unul după celălalt.

Inima spune mereu adevărul:
– nu voi mai fi bine în veci!

Nu ești al meu, mi-ai fost dat pentru puțin,
deocamdată două jumătăți,
în viitor Pământ tu și Soare eu,
fără să ne putem vreodată atinge
şi totuși atât de bine…împreună.

 

Muzica stelelor
Daniel Vișan-Dimitriu

Erai pe malul mării și dansai
atât de singură și de pierdută
în liniștea din care auzeai
o muzică, pe plajă așternută

Ca un covor de stele într-un vis
venit din depărtări, din veșnicie,
în timpul infinit și indecis
între “a fost” și “ce va fi să fie”.

Piciorul tău, la fiecare pas,
făcea, în trupul său, o eră nouă
pe care-o salutai a bun rămas,
cu mâinile întinse, amândouă.

Privindu-te, curând am auzit
ce nu mai auzisem niciodată:
o muzică, venind din infinit,
ce mi-a umplut ființa dintr-odată.

Nu mi-am putut abține un suspin
și m-ai văzut, te-ai îndreptat spre mine,
mi-ai oferit al stelelor cămin
și o eternitate să m-aline.

Verdict? 

by -
8

Duel poetic-Nud -Vs.-Muzica stelelor

  Acum o surpriză şi pentru protagonişti, i-am citit pe grupul nostru si îi prezentăm astăzi înt-+un duel pe Maria Savu Săvulescu si Daniel Vișan-Dimitriu.

NUD
Maria Savu Săvulescu

Vorbește-mi despre ploaie
în timp ce îmi pictezi sărutul
în timp ce îmi dorești tumultul
sânilor obraznici
vorbește-mi despre ploaie

pictează-mi curcubeul
pierdut în ochii tăi
jenat de maniera-ți
în care-i privești coapsele
dorindu-le profund, zălud-
mai spune-mi despre ploaie
hai
hai
hai, spune-mi-
ce mai știe ploaia despre noi?

Muzica stelelor
Daniel Vișan-Dimitriu

Erai pe malul mării și dansai
atât de singură și de pierdută
în liniștea din care auzeai
o muzică, pe plajă așternută

Ca un covor de stele într-un vis
venit din depărtări, din veșnicie,
în timpul infinit și indecis
între “a fost” și “ce va fi să fie”.

Piciorul tău, la fiecare pas,
făcea, în trupul său, o eră nouă
pe care-o salutai a bun rămas,
cu mâinile întinse, amândouă.

Privindu-te, curând am auzit
ce nu mai auzisem niciodată:
o muzică, venind din infinit,
ce mi-a umplut ființa dintr-odată.

Nu mi-am putut abține un suspin
și m-ai văzut, te-ai îndreptat spre mine,
mi-ai oferit al stelelor cămin
și o eternitate să m-aline.

Daniel Vișan-Dimitriu

 Ce spuneţi? Verdictul vostru.

%d bloggers like this: