Diverse

by -
11

Duel poetic-Cea mai frumoasă femeie din viaţa ta. VS.Cum se îmbrăţişează o stea

Astăzi intră la duel: Nataşa-Valentina Roman şi Mihai Gavrilescu (LE MAGE)

Cea mai frumoasă femeie din viaţa ta
Nataşa-Valentina Roman

 Sunt cea mai frumoasă femeie din viaţa ta

braţele-mi curg

Şi miros a primăvară

Nu mă întâmpla doar azi în tăcerea dreaptă

Începe dorul să-ţi împletească gândurile

În coşuri de cireş dulce

Şi mărul ah mărul

Din care guşti tot ce-ţi sunt eu ţie

Mă nesfârşeşte

Noi

Suntem o continuă naştere a stărilor de dincolo de moarte

Dealurile şi apele mele-ţi amintesc

Că sunt

Cea mai frumoasă femeie din viaţa ta

 

Cum eşti tu la mine-n eu
 Mihai Gavrilescu (Le Mage)

Nu-ţi spun că eşti cea mai frumoasă din lume

pentru că nu e chiar aşa.

Tu eşti mult mai mult de-atât:

eşti cea mai frumoasă din lumea mea.

 

Acolo
Nataşa Valentina Roman

mi-era foame şi frig

rătăceam pe străzile ochilor mei

gângurind a cald

mâinile mângâiau întunericul

cu aceeaşi speranţă

pe care o port cu mine

în zilele de marţi treisprezece

mi-era foame şi frig

căutam

acel ceva

nedefinit

măsurând arhitectural înălţimile

un fel de bildungsroman

cu final deschis

mi-era foame şi frig

până azi

în braţele tale

Cum se îmbrăţişează o stea
Mihai Gavrilescu (Le Mage)

În parcul din Titan e pustiu şi e noapte
şi nimeni nu ştie cum
de fiecare dată când Pământul simte
gravitaţia unei îmbrăţişări
îşi transformă scoarţa în portocaliu
de Lună de Saturn
tapetată cu frunze fără braţe
pe care lacul le strânge la pieptul de valuri
şi le împreunează în buchete de flori
întinse către stelele din cer.
În parcul din Titan cerul îşi ascunde,
în cromatici de fier,
rănile de stele căzătoare care-i traversează epiderma
ca o unghie de mână care a uitat să scrie,
lăsând lacul să-şi pună aceeaşi dorinţă mereu
dorinţa de a oglindi o urmă vie
care să nu cadă.
Şi apare din ceaţă, strălucindă,
ca într-o iesle de prunc sfânt urmărită de magi,
cu părul ei cu parfum de lavandă,
aruncată de săgetători încordaţi
în frig de şoapte de oameni
care şi-au pierdut sclipirea din priviri.
Lacul îşi creşte ochi şi îi fotografiază amintiri
la fiecare clipire udă de pleoape;
Lacul îşi creşte mâini şi o plimbă în călduri
de palme de suflet pe ape;
Lacul îşi creşte braţe şi o cuprinde
în cascade de îmbrăţişări
stârnind gravitaţii.
Lacul îşi creşte buze:
“Îmi naşti palpitaţii
şi dorinţa de a fi ocean
ca să te pot cuprinde toată.
Din mine nu te mai scot niciodată!
Trezeşte-mi alean!
Şi-am să mă prefac în fântâni de tine”.
În parcul din Titan, şi ieri, şi astăzi, şi mâine
Cei care ştiu cum e să fii ţinut în braţe
pot vedea
cum lacul oglindeşte o singură stea
până devine cer.

 Verdict? Decizia?

by -
9

,,Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți

Flash Interview-Adrian Christescu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Adrian Christescu: – Am debutat în 2011 cu o culegere de povestiri intitulată ,,Trofeul”. La scurt timp, nici o lună, am aflat cu surprindere că volumul luase premiul de debut la Salonul Internațional de Carte din Iași ce se desfășurase în partea a doua a lunii septembrie. Nici până în ziua de astăzi nu știu cum ajuns volumul meu să concureze la acest salon de carte. Am avut surpriza să fiu invitat cu doar două ceasuri înainte de un eveniment care mă includea pe mine și pentru care nu eram pregătit deloc. Dar, până la urmă, totul a fost OK!

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Adrian Christescu: – Primul meu cititor a fost unchiul meu Claudiu Christescu cel care timp de peste trei decenii a fost secretar literar al Teatrului Național din București. Am trăit vreo trei zile cu stress maxim după ce i-am trimis primele mele povestiri pentru că știam despre el că nu s-ar fi sfiit să mă trimită la plimbare dacă nu i-ar fi plăcut textele. Vocea lui gravă care m-a luat direct și mi-a spus că ,, chiar ai ce căuta pe zona asta” m-a mai liniștit. Apoi a venit și confirmarea lui Alex Ștefănescu venită prin intermediul site-ului ,,Poșta Redacției”și am început să sper că, poate, scrierile mele vor vedea cândva lumina tiparului.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Adrian Christescu: ,,Destinul Lupului Singuratic” și povestirea Trofeul din primul volum de povestiri sunt poveștile care sunt cele mai aproape de sufletul meu.

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Adrian Christescu: – Două, chiar trei dintre povestirile din primul volum sunt scrise la persoana a I-a și sunt într-un fel autobiografice. În rest, nu am încercat să ,,echipez” nici un personaj cu calitățile și defectele mele, atât cât le cunosc, pentru că am încercat să mă țin cât mai departe și am încercat să fiu un ,,povestitor” cât mai obiectiv al imaginației proprii.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Adrian Christescu: – Toți criticii și cititorii mei s-au pronunțat asupra faptului că ,,Destinul Lupului Singuratic” are un foarte bun potențial cinematografic iar eu sunt ferm convins de aceasta. De altfel, așa l-am și scris. Romanul acesta a fost o transcriere a unui film care s-a derulat în mintea mea pe tot parcursul muncii la acest proiect. Când l-am început habar nu aveam unde o să ajung dar aveam scena de început în cap. Apoi, pe măsură ce mă așezam în fața paginii goale, filmul a curs mereu până când am simțit că am ajuns la un prim sfârșit. După, a fost o adevărată muncă de chinez să articulez amănuntele și datele dar, cu ajutorul câtorva colaboratori, lucrurile s-au orânduit așa cum trebuie.

6.Ce actor ai vedea in rolul principal?

Adrian Christescu: –E o întrebare grea. Acțiunea acestui roman se întinde pe o perioadă de aproape patruzeci de ani așa că ar trebui măcar doi actori pentru a da viață acestui rol al lui Virgil. Într-o variantă românească cred că mi-ar place să-l văd pe Ovidiu Nicolescu iar într-una internațională pe Edward Norton.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Adrian Christescu: -Ținând cont că merg zilnic la serviciu și uneori, destul de des, sunt supus chinului de a călători o sumedenie de timp pentru diverse probleme de serviciu, destul de mult. La ultimul roman am scris doi ani. E adevărat că am avut pe la mijlocul lui o pauză de un an din diverse motive familiale și de altă natură dar, per ansamblu, slavă Domnului că există zilele de sâmbătă și duminică. Bine… și să nu uit de diminețile cotidiene în care pot lucra de la cinci la șapte.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Adrian Christescu: – Nu pot spune că am blocaje ci, mai degrabă, puterea de a mă convinge că am suficient timp pentru a mă așeza la scris. Odată pus în fața calculatorului ,,filmul” din capul meu se conectează repede.

9.Ce autor preferat ai?

Adrian Christescu: -Citesc mult și cred că ar fi extrem de greu să nu îi uit pe toți aceia care mă țin noaptea cu sufletul la gură răsfoind pagină după pagină. Stephen King, Kenn Follet, Jeffrey Archer, Umberto Eco, Paul Johnson, Andrei Pleșu, Erich Maria Remarque sau Carlos Ruiz Zafon sunt câțiva dintre autorii cărora le citesc cărțile necondiționat. Poate în copilărie Jules Verne și Karl May au fost pe primul loc acuma însă, e mai greu!

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Adrian Christescu: -Sincer, nu cred că pot răspunde la această întrebare. De când mă știu merg la toate târgurile de cărți de care aflu. Pe vremuri, în armată, săream și gardul fără învoire pentru a mă putea duce să-mi cumpăr cărți. Nu țin minte când am fost la primul meu târg de carte chiar dacă am niște amintiri încețoșate din anii 70’ la o lansare de vinil cu ,,Ruy Blas” la magazinul Melodia pe Calea Victoriei.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Adrian Christescu: -După mai multe încercări cu felurite edituri care nu au binevoit niciodată să-mi răspundă la vreun mail am avut norocul să-i întâlnesc pe cei de la ADENIUM. Am descoperit o editură tânără și m-am ales cu o sumedenie de prieteni acolo. Când mă duc la ei mă simt ca și cum aș fi într-o casa de-a mea, una mai specială, în care nu intru decât în momente de sărbătoare.

12.Ce gen de muzică preferi? Ai o piesă favorită?

Adrian Christescu: -Ascult opera pe pâine și am o discografie impresionantă începând din primul deceniu al secolului trecut, dar toată această pasiune a început după patruzeci de ani. Dintotdeauna am ascultat rock-ul în toate formele sale de exprimare, pur, psihedelic, alternativ ș.a.m.d.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Adrian Christescu: -Am început pe la douăzeci de ani cu ,,Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți” și am ajuns aproape de cincizeci de ani la ,,Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât îmi iubesc mai mult câinii”. În rest, putem negocia că doar suntem la Porțile Orientului!

Mulţumesc, Adrian Christescu! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

Citești? Primești!

O campanie Herg Benet

Toamna aceasta, ai carte? ai parte de încă o carte cadou de la editura Herg Benet.

Pentru orice comandă plasată pe site-ul hergbenet.ro în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2016, primești cadou o carte surpriză aleasă de noi în așa fel încât să ți se potrivească ție. Nu există o valoare minimă a comenzii (doar că un singur cadou va veni la comanda întreagă, nu la fiecare carte din comandă) și poți cumpăra chiar și dintre cărțile aflate deja la promoție (care sunt substanțiale, de altfel, de până la 75%). O toamnă Herg Benet cât să te întinzi la citit atât cât vrei.

Vă invităm să răsfoiți întregul catalog și să aruncați o privire peste titlurile noastre la 9,90 lei, peste pachetele promoționale și peste îndrăgita colecție Cărțile Arven.

Vă recomandăm îndeosebi cărțile apărute primăvara aceasta la Herg Benet:

Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești.

Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La câteva secole după dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt de mult mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

Rockstar de Cristina Nemerovschi este cel mai recent roman al autoarei, îndrăgit deja de către cititorii pe care îi puteți zări în tricourile Rockstar.

Storm are 21 de ani și este solistul unei trupe rock în plină ascensiune. E rebel, adorat de fani, charismatic, invidiat, dar o traumă din trecut îl face să nu se poată bucura pe deplin de viața care, privită din afară, pare perfectă. Când hotărăște, după un concert și un after party dezlănțuit, să plece în căutarea Lolei – The Punk Rock Goddess, idolul său –, speră ca ea să-l ajute să-și regăsească drumul. Dar călătoria alături de Lola se va transforma în ceva neașteptat, care îl face să înțeleagă tot mai multe despre muzică, fani, idoli, moarte, pierderi și mai ales despre lupta cu demonii tăi. Pentru că, la final, „tot ce contează e să rămâi în viață“.

Până când mă voi vindeca de tine de Corina Ozon este primul volum de povestiri al autoarei trilogiei bestseller Amanții.

Cuvintele Corinei Ozon nu iartă. Apasă, din nou și din nou, acolo unde avem oricare dintre noi miezul sufletului, și te obligă să trăiești fiecare pas alături de amintirile și de stările care ne sunt cele mai proprii, dar pe care de multe ori încercăm să le ignorăm pentru a ne apăra și pentru a putea merge mai departe. Asta reușește Corina Ozon: să fie lângă tine cu dulcele și cu amarul, cu clipele de fericire și de adâncă tristețe, cu începutul și cu sfârșitul. În definitiv, povestește însăși Viața.“ (Alexandru Voicescu)

Baricadele II de Andrei Crăciun este al doilea volum de eseuri din seria jurnalistului român.

Și aş fi vorbit mult, iar dumneavoastră m-ați fi certat, apoi eu aş fi tăcut mult, şi dumneavoastră ați fi tăcut şi mai mult, am fi fost chiar aşa, ca doi oameni care ştiu cum zdrobeşte viața, căci avea dreptate Talmudul, şi domnia voastră aveați dreptate să nu uitați acest amănunt, că suntem asemenea măslinelor şi dăm din noi tot ce avem mai bun doar când suntem zdrobiți, dumneavoastră ştiți orchestra aceea care cânta o melodie atât de frumoasă, încât nimeni nu mai dorea să asculte altceva până la moarte, întocmai aşa aş fi vrut şi eu să nu se încheie niciodată noaptea care s-a încheiat, să nu izbucnească soarele acesta palid, să nu mai fie decembrie în lume, şi nici cetățeni pe trotuare, şi nici tramvaie, să rămână numai şi numai cuvintele din cartea aceasta, cartea aceasta în care cărțile sunt ucise cu brutalitate, aşa cum şi viața ucide oamenii.

Superstar de Ștefan Caraman este cel mai recent roman al autorului.

Era ora 12. Personajele noastre principale, Rick și Morty, se pregăteau să iasă în grădina bunicilor. Era o primăvară târzie.

Rick a deschis ușa cu zăvorul. Bunicul zicea că acel zăvor avea peste 100 de ani. Când Rick a deschis ușa alături de Morty, ambii copii au surâs. Era o fericire inexplicabilă.

S-au jucat, au căzut, s-au certat, au copilărit.

Era cam 8 jumătate. Copiii erau puțin răniți, murdari.

Peste 70 de ani, bărbați acum, erau despărțiți. Și-au amintit acele timpuri. Câteva lacrimi s-au prelins pe fața lor. Și-au amintit unul de altul.

Blestemul zorilor de Lavinia Călina este al doilea volum din seria Neamul Corbilor, fiind continuarea romanului Copiii întunericului.

Despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea. Iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune o morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat.

by -
11

Comentatori premiați august 2016

Luna august s-a încheiat, ne-am bucurat de vacanță, la munte sau la mare, dar a sosit vremea să ne trezim la realitate. După cum v-am obișnuit, avem plăcerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză. Vă mulţumim că sunteţi aproape și ne împărtășiți opiniile, recomandările și ceea ce vă place să citiți.
Anunţăm pe cei cinci cititori care au avut cele mai multe comentarii luna trecută, le mulţumim şi aşteptăm şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Simona Stavăr
2. Boghean Daniela

3. Barbalata Mirela
4. Raluca Nicoară
5. Eva Anca

Aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

COSMOS: Existenta altor civilizatii in Univers. O privire realista | cu Adrian Sonka, astronom

Marti, 16 august 2016, orele 19.00, la Journey Pub (str. George Enescu nr.15)
Intrarea libera in limita locurilor disponibile!

_______Numarul de civilizatii din Univers______
De mult timp oamenii de stiinta incearca sa afle cate civilizatii extraterestre exista in Univers. In fiecare an apar date noi, care ne permit estimarea mai precise a numarului acestora. Vino sa afli la ce concluzie s-a ajuns. Fie ca esti sceptic sau nu, rezultatul te va surprinde. Nu de alta, dar nu stii niciodata cand ai nevoie de o lingurita de zahar de la vecini!

_____ Si inca o prezentare surpriza!_____
Surpriza stiintifica oferita de Adrian Sonka publicului fidel al seriei COSMOS de la Journey PUB!

INTRAREA LA EVENIMENT ESTE LIBERA in limita a 100 de locuri disponibile. Este necesara rezervarea telefonica a locului la eveniment: 0752 285 286 ]

Parteneri media: ASUR, Orasul Vorbeste RRC, Romania Pozitiva, Orasulm.eu, Gratuitor.ro, UrbanThings.ro, Filme-carti.ro, Bookblog.ro, RoEvents.ro, Urban.ro, Judy Florescu

by -
16

Comentatori premiaţi iulie 2016

Luna iulie s-a încheiat şi cum ştiti deja, avem plăcerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză. Vă mulţumim că ne sunteţi aproape şi ne împărtăşiţi opiniile, recomandările şi noutăţile voastre.
Anunţăm pe cei șase cititori care au avut cele mai multe comentarii luna trecută, le mulţumim şi aşteptăm şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Barbalata Mirela
2. Clipa Narcisa

3. Eva Anca
4. Mara
5. Raluca Nicoară

6. Boghean Daniela

Aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Cum arată cel mai mare animal zburător din lume

   Dino Parc Râșnov împreună cu Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Național de Geologie și paleontologi din Departamentul de Geologie al Universitații din Bucureşti au dezvăluit astăzi, 28 iulie 2016, în premieră, în cadrul unei conferințe de presă comune, scheletul celui mai mare animal zburător din lume, pterozaurul Hatzegopteryx thambema.

   Exponatul a fost reprodus la scara reală de către Dino Parc Râșnov în colaborare cu cel care a descoperit fosilele Hatzegopteryx-ului pe  teritoriul României, profesorul universitar Dan Grigorescu.

   Giganticul zburător poate fi admirat în cadrul expoziției „Aripi peste timp”, deschisă în perioada 28 iulie-14 august la Muzeul Antipa , care include și un pteranodon animatronic. În aceeași perioadă, un craniu de dinozaur de 3 metri lungime și un Triceratops, pot fi vizitate la Muzeul Național de Geologie. După aceste 2 săptămâni toate exponatele vor ajunge înapoi acasă la Dino Parc Râșnov, unde vor putea fi admirate de către toți vizitatorii Parcului.

   “O pagină din trecutul geologic al lumii poate fi citită acum la Antipa, iar reconstituirea unei faune importante la nivel mondial, descoperite pe teritoriul României, deschide o fereastră către timpul îndepărtat când aceste animale populau ținutul Hațegului. „Aripi peste timp” are o dublă semnificație: pe de o parte ne aduce în prezent trecutul paleontologic al României, iar pe de altă parte ne vorbește despre viitor. Despre ce poate să facă un parteneriat între instituții”, a declarat Dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

   “Ne bucură faptul că avem o colaborare temeinică și constantă cu comunitatea științifică din România, mai ales atunci când vorbim despre Muzeul  Antipa și Muzeul de Geologie. Cu jutorul domnului profesor Dan Grigorescu, am reușit să reproducem, la o scară 1:1, cel mai important exponat al Dino Parc Râșnov din acest moment. Această expoziție, realizată în parteneriat, este încă o reconfirmare a caracterului științific și educativ al Parcului nostru”, a adăugat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

 “Chiar dacă am avut exponate similare în trecut, cele din acest an sunt de-a dreptul impresionante. Am discutat și cu domnul Apostu și am stabilit că Triceratopsul va rămâne pentru o perioada mai lungă de timp în curtea Muzeului de Geologie, ca emblemă a instituției noastre”, a afirmat Rodica Tiță, coordonator științific al Muzeului de Geologie.

 „Ne putem mândri astăzi  cu imagiunea  reconstituită a celui mai mai mare animal zburător care a  trăit  vreodată în întreaga lume, pe care l-am descoperit în Țara Hațegului cu mulți  ani în urmă. Această realizare nu ar putea fi cu adevărat cunoscută fără efortul și sprijinul Dino Parc Râșnov, al Muzeului Grigore Antipa, al Muzeului de Geologie și al celorlalte instituții care s-au implicat cu adevărat de-a lungul timpului și au susținut domeniul cercetării în țara noastră”, a precizat profesorul Dan Grigorescu de la Universitatea din Bucureşti.

 Background

Hatzegopteryx  thambema (“Înfricosatorul zburător din Hațeg”;) a fost descoperit în 1978 de către profesorul Dan Grigorescu în zona Hațegului.  A trăit, acum cca 68  de milioane de ani, la sfârșitul perioadei Cretacice. Numele sau  este compus din cel al  regiunii în care  a fost descoperit, și „pteryx”, grecescul pentru „aripa”. Cu o deschidere a aripilor de circa 12 metri, un craniu de aproximativ 3 metri, nemaîntâlnit la niciun animal din trecut, cu oase puternice ale membrelor, în pofida capacității de a  zbura, care implica uşurințā, Hatzegopteryx thambema este cel mai mare pterozaur descoperit până în prezent.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

comunicate de presa.ro

Super-tombolă la aniversarea de 25 de ani a editurii Nemira!

    Astăzi, 22 iulie editura Nemira împlineşte 25 de ani de la înfiinţare așa că le-a pregătit cititorilor o aniversare pe măsură cu o reducere generală de 45% pe nemira.rotransport gratuit, o carte cadouViaţa de poveste a lui A.J. Fikry, la fiecare comandă și o super-tombolă!

În acest weekend (22-24 iulie), orice client care plasează o comandă pe nemira.ro este înscris automat la tombola aniversară Nemira 25. Premiul este un weekend pentru două persoane la Complexul Lac de Verde din Breaza. Întreg regulamentul îl puteţi citi aici.

   Vă mulţumim că aţi fost alături de noi în tot acest timp şi vă invităm să sărbătorim împreuna 25 de ani de plăcerea lecturii!

     În decursul acestor 25 de ani, Nemira a adus în casele cititorilor peste 20 de milioane de volume și 1500 de  autori prestigioși, unii dintre ei traduși pentru prima dată la noi, precum Michel Houellebecq, Pascal Bruckner, Paul Coelhlo, Alessandro Baricco, John Kennedy Toole, George R.R. Martin, Philip K. Dick, Stephen King sau Frank Herbert. 

    Odată cu lansarea colecției Nautilus la Nemira, literatura science-fiction s-a impus și pe piața românească de carte prin seriile celebre Dune, Furnicile sau Odiseea spațială.

Fondatorul editurii, Valentin Nicolau, a lansat tineri autori români și a promovat valorile autentice : H.R. Patapievici, I.P. Culianu, Mircea Nedelciu, Radu Aldulescu, Daniel Bănulescu, Petre Barbu și-au publicat primele cărţi de după 1989 la Nemira.

A fost prima editură care a lansat un imprint dedicat cărţilor pentru copii în 2006 (editura Nemi, relansată în 2016) și totodată editura care a lansat primele e-book-uri pe piața din România, în 2009.

by -
9

A apărut revista cultural-artistică Vox Authors

    Vă comunicăm faptul că a apărut primul număr al revistei cultural-artistice „Vox Authors“, care va fi lansată în data de 31 iulie 2016 sub egida Bibliocarti.

    “Editarea și publicarea unei ample reviste cultural-artistice sau a unui supliment altfel spus, în aceste vremuri mi s-a părut o reală provocare, dar satisfacția reușitei este nemărginită, rezultatul câștigându-și demnitatea de a fi la loc de cinste în bibliotecile digitale tuturor care-i apreciază textele, informațiile și utilitatea, neexistând limite de vârstă sau poziționare geografică pentru cititor.” Din editorialul revistei.

    Vox Authors este o amplă revistă cultural-artistică, fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție bianuală, independentă de orice influență sau interes, distribuită gratuit, menită să susțină și să promoveze cultura în țară, dar și peste oceane, într-un mod creativ.

    Mulțumiri speciale echipei Literatura pe tocuri. Revista se găsește și aici.

50% reducere la cărți și transport gratuit pe nemira.ro

     Iubesc să citesc și oricât de multe cărți aș avea tot mai am nevoie de încă una și încă una. Parcă nu-s suficiente și recomandările care apar în jurul meu mă incită să dau iama în mediul online și să vânez reducerile.
      Mi-am propus să fiu cumpătată și viciul să-l țin sub control, dar cum să rezist când văd zilnic în newsletter promoții la cărți? Este ca și cum mi s-ar spune să renunț la ciocolată. :)
      Acum sunt la un click distanță de provocarea lansată de editura Nemira. Până pe 24 iulie au reduceri de 50% la cărți și transport gratuit.
      Dacă și voi sunteți stârniți, am realizat o listă de recomandări pe care trebuie să le am și se găsesc la prețuri foarte bune. Reducerile sunt considerabile și merită să le luați în considerare.

1. Talismanul (Seria Outlander) de Diana Gabaldon (recenzie)

Talismanul 1

     Veți fi fascinați de frumoasa poveste de dragoste dintre Jamie și Claire. Două personaje remarcabile care și-au dorit să schimbe istoria!

“- Te voi găsi, mi-a șoptit la ureche. Îți promit. Chiar dacă trebuie să îndur două secole de purgatoriu, două sute de ani fără tine, atunci asta să fie pedeapsa mea, pe care am primit-o pentru crimele mele. Căci am mințit, am ucis și am furat, am trădat și am înșelat. Dar există un lucru care trebuie să atârne în balanță. Când voi sta înaintea lui Dumnezeu, voi avea un singur lucru de spus, pentru a cântări împotriva celorlalte.
Vocea i-a scăzut până a devenit o șoaptă și brațele i s-au strâns în jurul meu.
-Doamne, mi-ai dat o femeie rară, și Doamne, cât am iubit-o! “


2. Mila 2.0 de Debra Driza
recenzie

mila 2

  ,,MILA 2.0 mi-a atras atenția de când a apărut pe piața editorială din România. După surprinzătoarea ,,Regina Roșie”, tot de la Nemira, am citit această carte. Mi-a plăcut foarte mult, a fost o lectură ușoară, de care avem cu toții nevoie după o zi obositoare. Viziunea autoarei  mi s-a părut mai mult decât interesantă, aparent pare a fi o clasică poveste de dragoste pentru adolescenți, când de fapt e mai mult de atât. Da, aștept cu nerăbdare continuarea.

,,Toți trei ne holbam la brațul meu. Și ne holbam. De parcă nici unuia nu ne venea să credem ce vedeam. Brațul meu nu sângera deloc. Pe pielea mea era o rană mare, deschisă, dar nu era sânge. Nu era sânge, pentru că, în loc de sânge, o peliculă subțire roșie se rupsese și lăsa să se scurgă din rană un sol de lichid scârbos alb-lăptos. Și nu era doar atât. În interiorul rănii, în interiorul meu, era un tub transparent, cu o gaură zimțată, în formă de clemă. Și înăuntrul lui? Ceva ce semăna cu niște fire. Fire mici argintii, răsucite ca spiralele duble despre care învățam la biologie.”


3. Seria Damen Tango
Parfumul iubirii, Colecționara de parfumuri interzise(recenzie) și Vise spulberate(recenzie)

Pachet Damen Tango Nemira.ro

       Colecționara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro: Spectaculos, profund și enigmatic, așa aș descrie acest extraordinar roman, dar tot n-aș reuși să redau impactul pe care l-a avut asupra mea. Mi-a oferit o lectură bogată, de genul celor care îți rămân gravate undeva în suflet și-ți răsar din când în când printre amintiri. Locațiile alese pentru desfășurarea acțiunii (Paris, New York, Monte Carlo și Londra), atmosfera locurilor și timpurilor surprinsă în detalii de mare finețe, dezvăluirile inedite despre felul în care se fac parfumurile și, în primul rând, minunatul spectacol al naturii umane prin prezenarea unui mozaic de personaje fascinante, fac din această carte una de excepție.

     Vise spulberate de Phillipa Fioretti este o carte captivantă, cu numeroase răsturnări de situație, aventuri, mistere, iubire, pasaje amuzante și locații pline de farmec (Sydney, Roma, Napoli, Amalfi).

4. Seria Demon de Peter V. Brett
Omul pictat și Sulita deșertului

Seria Demon

     “Omul pictat” s-a dovedit o lectură palpitantă și interesantă, plină de acțiune. Recomand cartea tuturor celor care indrăgesc genul fantasy. Aveți ocazia să întâlniți personaje de neuitat, scene palpitante, unele chiar șocante, multe intrigi, trădări, dragoste și foarte multă magie.

În inima lui, știa că, acum, când avea de ales, nu mai putea sta niciodată în locul sigur din spatele glifelor sale, lăsându-i să danseze liniștiți. Dar cine avea să-i fie alături, să lupte împreună cu el? Însă nu înţelesese că frica putea lua mai multe forme. Fiindcă, în ciuda încercărilor de a dovedi contrariul, pe el îl îngrozea gândul că era singur. Avea nevoie de cineva, de oricine, care să creadă în ceea ce făcea el. De cineva împreună cu care să lupte şi pentru care să lupte.”

    “Sulița deșertului“ este un roman complex, fascinant, care te răscoleşte datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene palpitante, unele chiar șocante, povești de viată cutremurătoare, multe intrigi, trădări, dragoste și foarte multă magie.

5. Seria Magicienii de Lev Grossman
Magicienii (recenzie), Regele magician (recenzie) și Tărâmul magicianului

Seria Magicienii

Magicienii: Timp de opt ore am călătorit alături de Quentin și prietenii săi din Brooklyn până în Brakebills, apoi am ajuns în apropiere de Antarctica, iar la final m-am trezit într-un univers paralel, tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare, demoni. Am savurat din plin fiecare moment. A fost magic!

Un magician nu avea nevoie de arme. Un magician nu avea nevoie decât de puterea din interiorul lui. Tot ce trebuia să facă era să fie el însuși: Regele Magician.”

6. Pachet Cadou pentru aventurieri
SAS Ghidul supraviețuitorului și Noroi, transpirație și lacrimi – autobiografia lui Bear Grylls (recenzie)

cadou-pentru-aventurieri

     Noroi, transpirație și lacrimi – autobiografia lui Bear Grylls: În acest roman sunt părți incredibil de sensibile la care pur și simplu ți se va părea imposibil să te abții din plâns, dar și părți la care vei râde cu lacrimi. Este un roman despre depășirea condiției și despre reușita în viață în ciuda eșecurilor repetate. Un exemplu de perseverență și de loialitate. Între pagini vom găsi un tată și un soț responsabil, conștient de familia care îl așteaptă acasă, un om cu idealuri care nu se dă înlături de la a le atinge și un exemplu viu că viața oferă totul celor care muncesc suficient de mult.

Noroi, transpirație și lacrimi… prin asta trebuie să treci dacă vrei să reușesti.

7. Seria Temeraire de Naomi Novik
Dragonul Maiestatii Sale (recenzie), Tronul de Jad (recenzie), Războiul pulberii negre și Imperiul de fildeș

Seria Temeraire

   Ultimele pagini din primul volum, “Dragonul maiestății sale”, m-a lăsat cu sufletul la gură și cu inima galopând. Ni se promiteau aventuri noi, pe tărâmuri străine, unde obiceiurile și traiul este atât de diferit față de cele ale popoarelor europene… așa că n-am stat prea mult pe gânduri și m-am aruncat din nou printre paginile seriei Temeraire.

   Vă vorbeam la sfârșitul recenziei trecute de o călătorie misterioasă pe care o vor întreprinde ofițerul Laurence și dragonul său, Temeraire. Motivul?! S-a descoperit că Temeraire nu este un simplu Imperial, ci un Celest – dragoni din a cărei specie existau foarte puține exemplare și erau tratați cu deosebită grijă și nicidecum trimiși pe “câmpul” de luptă.

Tronul de jad (2)

8. Pachet Nemi
Frumoasa adormită și fusul, Frații Tapper în razboi (unul împotriva celuilalt)-recenzie, Băiatul care vorbea cu corbii-Seria Neîmblânziții, partea I(recenzie)

Pachet Editura Nemi

 Fraţii Tapper în război (unul împotriva celuilalt) de Geoff Rodkey

Claudia „Războaiele sunt niște chestii cumplite. Știu asta pentru că am citit o grămadă despre ele pe Wikipedia. Unde mai pui că am făcut și eu însămi parte dintr-unul. Războiul meu cu fratele meu, Reese”
Reese- „Să numești chestia asta război este o prostie. Însă Claudia face mereu caz din orice. În fine, recunosc…o vreme lucrurile au luat-o razna. Dar, să fim serioși, n-a murit nimeni, nu? Cu excepția celor din contul meu MetaWorld. Da, ĂLA a fost un masacru sângeros și de-a dreptul oribil.”

Băiatul care vorbea cu corbii de Jacob Grey-Seria Neîmblânziţii, partea I

„Unele lucruri le deprinsese repede. Acum putea convoca sute de corbi doar cu un singur gând, dar Crumb era întotdeauna cu un pas înainte. Era ca un dans la care Caw nu știa pașii și era atât de ocupat să asculte ritmul încât picioarele i se împiedicau unul de celălalt.”

Orice titlu ați alege, eu vă doresc lectură plăcută. Cea mai bună ofertă să vă îmbie.

Cred că există ceva și dincolo de „Dincolo”...

 „Dincolo: Am murit din fericire 3”, de Theo Anghel-un crescendo al fascinaţiei

Editura: Quantum Publishers
Număr pagini: 327
Anul apariției: 2016

      Când începi să citești cărțile lui Theo Anghel, te condamni singur la o frumoasă dependență. Totul începe ca la un joc cu nivele… pe care le parcurgi și simți că dincolo de fiecare final, mai există ceva. Seria romanelor sale înregistrează un crescendo al fascinației, al emoțiilor, al complexității acțiunii… și dacă după „Întoarcerea” și apoi după „Chaos” cititorul se poate întreba „Oare ce mai urmează?!”, ei bine, imaginația scriitoarei se dovedește a fi mai mult decât prolifică.

     „Dincolo” e un roman pe care îl trăiești trecând ca printr-un tunel al emoțiilor, e o cursă cu obstacole care par din ce în ce mai mari. E un concentrat al fricii, al deznădejdii, al curajului, dar și al speranței care – odată deschis – îți dezvăluie o lume nu doar stranie, ci mai ales abundentă în pericole. Lumea de „dincolo” e așa cum nici un personaj din această serie nu și-a imaginat vreodată… e o noutate crudă pe care personajele acestui roman o cunosc prin suferință.

     Pornind de la titlul sugestiv – „Dincolo” – prin care se intuiește un spațiu diferit față de spațiile prezente în volumele anterioare, totul aici prinde conturul noutății. Chiar și personajele, trăirile lor, starea lor de spirit… totul aici pare diferit… pentru că „Dincolo” e o lume pentru care cuvântul de ordine e frica.
Personajul principal, Oriana – pe care deja am îndrăgit-o din aventurile pe care le-a avut în celelalte două cărți ale seriei – se regăsește acum, după ce a trecut prin procedeul extragerii în finalul volumului „Chaos”, într-un tărâm anost, periculos. E un tărâm unde frica este simțită chiar și de îngerii ei, un loc al celor „recuperatorilor condamnați” pentru diferite delicte. La un capăt al acestui tărâm, există niște porți… însă cei prezenți par să se teamă în egală măsură și de ceea ce e dincolo de acestea.dincolo

     Dacă Oriana va reuși să scape din groaznica lume plină de demoni, o veți afla numai răsfoind paginile cărții. Tot ceea ce pot să adaug eu este că noua lume, deși în ansamblu e un monument al groazei, este creionată folosind o paletă mai amplă de mijloace descriptive, element care permite cititorului să devină parte a acțiunii, trăind emoțiile – fie ele negative sau pozitive – odată cu personajele.
Dincolo – într-o lume în care nimeni nu avea nevoie nici de apă, nici de hrană, ci doar de un lichid ciudat, adus de niște ființe impozante, păzite de către îngeri, acolo unde condamnații proveneau din diferite locuri ale pământului, dar reușeau să comunice printr-o limbă universală (pe care o știau fără să o fi învățat vreodată), acolo unde Ama și Abel trec prin suferințe groaznice – e un spațiu nerevendicat nici de Rai, nici de Iad.

      Personaje impresionante prin forța pe care o au, personaje de esență malefică creează un arc al tensiunii, lăsând cititorul cu impresia că este imposibil de scăpat cu viață după o întâlnire – fie ea și ocazională – cu ei. Avem persoanje precum: Belzebut, Asmondai, Rosier, Gresil, fiecare cu forțele sale puternice și cu intenția de a-și vărsa furia pe toți cei care le ieșeau în cale. Mă voi opri asupra lui Rosier cu câteva detalii. De o rară frumusețe, ca un zeu al virilității masculine, acesta avea o privire „al naibii de incitantă”, răvășind toate urmașele Evei prezente. Totuși, în ciuda aspectului sexy, sub alura de întruchipare a frumuseții masculine, se ascunde un demon cu uluitoare puteri distrugătoare.

     Firul acțiunii este țesut și de această dată cu elemente de umor, însă ele apar atât cu o frecvență, cât și cu o intensitate mai scăzută decât în celelalte două. Pe primul loc la capitolul „intensitate” stă, de această dată, dramatismul situațiilor limită – mult mai prezente și mai intense, mai grave, decât în celelalte două volume. Există însă și situații limită întretăiate de dialoguri pline de umor, de la care însă se trece relativ repede, la un dramatism de cote înalte.
-Ce cauți în Purgatoriu, Belzebut? Nu trebuia să fii în structura de conducere a Iadului?
-Să zicem că sunt în concediu.
-Fu rândul lui Abel să se prăpădească de râs.”

    Senzualul Marc (personajul care m-a fascinat în Chaos), apare și în acest volum, însă numai în visele Orianei (și nu numai).
„Petrecusem o noapte împreună și eu nu-mi mai aminteam decât momentul trezirii. Dacă aș fi știut că aveam să-l pierd, aș fi stat trează și i-aș fi urmărit fiecare respirație, i-aș fi studiat chipul până nu ar mai fi rămas niciun por nedescoperit”.

Când deschizi cartea „Dincolo” e ca și cum ai apăsa pe butonul „Inițiere” și ești teleportat instant acolo unde e Oriana, Ama, Abel și celelalte personaje care au conturat – cu atâta farmec – povestea aceasta.

     „Dincolo” e un roman complex și din punctul de vedere al diversității personajelor. Nu avem doar recuperatori și îngeri, avem și demoni puternici – o adevărată paletă de personaje, fiecare cu un caracter diferit, cu un alt aspect fizic, alte intenții și puteri. Miturile despre bunătatea absolută sau despre răutatea supremă sunt – în anumite circumstanțe – demontate. Abel nu se dovedește a fi atât de rău precum îi este menirea. Ama are și ea accesele ei de furie, nimic nu mai e ceea ce pare.

     Stilul autoarei, la fel de antrenant ca și în celelalte volume ale seriei, are, de această dată un ritm mai alert, situațiile sunt mai grave și mai dificil de rezolvat. La capitolul „imaginație”, Theo Anghel pare să se hrănească dintr-un interminabil izvor, furnizând scenarii inedite, replici picante așezate la locul potrivit, la momentul potrivit, de către personajul potrivit.

      Coperta relevă o ființă misterioasă în prim plan, cu o glugă care îi acoperă parțial fața, urmată de o fată sigură pe ea, emanând curajul de a face față chiar și celor mai dificile situații. Să vedem, însă și dacă tărâmul acesta, de „Dincolo” va reprezenta un obstacol trecut cu brio sau un capăt de linie pentru Oriana…

În final, îmi voi permite și o remarcă personală: încă de la primul volum al seriei, am îndrăgit-o pe Oriana, pe Ama și pe Abel… însă personajul care mi-a rămas în minte și cu care îmi dădusem întâlnire, nu a venit „Dincolo”. Aparițiile lui Marc au fost fugitive, el apărând în visul Orianei. Iată de ce, cred că există ceva și dincolo de „Dincolo”…
Recomand acest volum celor care preferă genul fantasy de bună calitate.

Andrzej Sapkowski – Premiul pentru întreaga operă la Convenția Mondială de Fantasy

Scriitorul Andrzej Sapkowski va primi Premiul pentru întreaga operă la Convenția Mondială de Fantasy de la Columbus, Statele Unite ale Americii din octombrie 2016. Acest premiu se oferă anual acelor scriitori care au revoluționat literatura și genul fantasy.

Astfel scriitorul polonez, autor al seriei de imens succes Witcher, intră în clubul din care de-a lungul anilor au făcut parte Stephen King, Terry Pratchett sau George R. R. Martin.

Premiul coincide cu împlinirea a 30 de ani de la publicarea primei povestiri din serie, în decembrie 1986, în revista poloneză Fantastyka Magazine.

În 41 de ani de când se acordă acest premiu, Andrzej Sapkowski este al patrulea scriitor din afara sferei literaturii anglo-saxone care îl primește. Ceilalți trei au fost Jorge Luis Borges în 1979, Italo Calvino în 1982 și Angélica Gorodischer în 2011.

Editura Nemira a publicat primele două volume din seria Witcher: Ultima dorință și Sabia destinului, cărțile care au stat la baza jocurilor video Witcher, cu milioane de fani în toată lumea. Acestea apar în colecția Nautilus-Fantasy, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti şi sunt traduse din limba poloneză de Mihaela Fiscutean.

Primul joc video Witcher s-a lansat în 2007 şi a fost un succes imediat, la fel continuarea din 2011, iar partea a treia s-a lansat în 2015 în luna mai şi a atins recordul de 1 milion de precomenzi. Romanele autorului polonez au intrat astfel în cultura populară, mai întâi în spaţiul est-european, apoi şi în Vestul Europei şi America, odată cu traducerea în limba engleză, începută tot în 2007.

by -
18
Împreună putem găsi răspunsuri!

       Bună, tuturor cititorilor!

      Cei care ne urmăriţi, ne cunoaşteţi activitatea, cei care veţi dori să ne cunoaşteţi, noi vă aşteptăm.
      Literatură pe tocuri s-a înfiinţat în urmă cu doi ani, mai exact şi-a început activitatea destul de timid pe data de 17 aprilie 2014. Am început să scriem atunci cum ne-am priceput noi mai bine, am elaborat planuri de idei, strategii, cu ce am putea să aducem în atenţia cititorilor. Am învăţat între timp şi mai avem de învăţat extrem de multe în ale blogging-ului, dar sperăm că am făcut şi facem treabă bună.
     Totuşi, câteodată ne gândim că poate, putem mai mult, sau trebuie altceva, sau greşim undeva şi voi cei care ne citiţi nu sunteţi încântaţi şi nici mulţumiţi.
      Ca oricare om avem şi noi întrebările şi îndoielile noastre, speranţele şi visurile noastre şi toate astea ţin atât de noi, dar şi de voi cei care ne citiţi sau vreţi să ne citiţi, cei care ne-aţi găsit, sau ne veţi găsi.
     Din cauza asta noi, Mili şi Iasmy, dorim să vă întrebăm dacă vă place proiectul nostru. Mai trebuie îmbunătăţit ceva pe site?
     Ce aţi vrea să citiţi? Ce dorinţe aveţi? Ce aţi vrea să vă prezentăm? Ce v-ar interesa? Ce căutaţi cel mai mult? Ce v-ar plăcea vouă să găsiţi pe site-ul Literatură pe tocuri? Ce materiale aţi vrea să scriem? Despre ce? Care sunt materialele (recenzii, prezentări, interviuri, toate, etc) care vă plac cel mai mult din cele prezentate de noi?  Ce aşteptări aveţi de la noi? Ce vă deranjează la noi? Sunteţi mulţumiţi? Facem bine ceea ce facem?
      Sunt întrebări pe care noi ni le punem zilnic şi am ajuns la concluzia că nu ne putem răspunde noi, ci voi cei care ne citiţi.
     Nu căutăm aprecieri şi nici laude de politeţe, ci dorim sinceritate.
    Nu înţelegeţi greşit, nu căutăm trafic şi nici publicitate scriind acest articol, pentru că stăm bine la capitolul acesta, am fi nişte ipocrite dacă am susţine altceva. Dar vrem să cunoaştem părerea voastră.
     Aşteptăm să ne spuneţi! Vă rugăm să ne spuneţi! Împreună putem găsi răspunsuri. Mulţumim!

by -
6

Arborii în peisajul oraşului

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la „Arborii în peisajul orașului”, un modul al Școlii de Vară desfășurat în perioada 18 – 22 iulie în Sala Atelier a Muzeului și susținut de către muzeograful Mirela Dragoș.

Plantele sunt componente esențiale ale ambianței naturale, iar arborii sunt parte integrantă a peisajului urban de sute de ani. În zilele noastre, conștientizarea valorii lor a devenit din ce în ce mai evidentă, iar contribuția arborilor în cadrul orașelor este din ce în ce mai apreciată pentru reducerea poluării aerului, zgomotului, vânturilor puternice, pentru crearea unei ambianțe plăcute și relaxante, pentru purificarea aerului.

Modulul din vara aceasta este dedicat arborilor. Ei constituie materialul viu și predominant verde, de o mare diversitate, care îmbracă solul și se asociază cu elementele construite.

„Arborii se deosebesc prin înălțime, formă, culoare, scoarță, frunze, flori și fructe. Cunoașterea speciilor de arbori, a caracteristicilor lor, ne ajută să păstrăm și să apreciem mai mult ceea ce avem în jurul nostru și, în plus, să învățăm să ne aducem și noi mica noastră contribuție în mediul în care trăim”, declară coordonatorul cursului, muzeograful Mirela Dragoș.

Vă invităm la modulul „Arborii în peisajul orașului”, să învățăm împreună despre arborii care cresc alături de noi!

Cursul care se desfășoară zilnic între orele 10:15 și 12:30 se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 frați.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro.

Parteneri media:  EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, IQool, Grădinite.com, GoKID.ro, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro. 

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

comunicate de presa.ro

,,-Noi am văzut întunericul vieții, durerea din pragul morții, am simțit deznădejdea și neputința... am fost prin tot curcubeul de emoții, dar nimic nu se compară cu ceea ce simt atunci când te strâng în brațe."

Ne vom întâlni dincolo

      Uneori ai impresia că problemele tale sunt cele mai grave, că nimeni nu ar putea înțelege ceea ce trăiești tu… dar apoi, sosesc momente în care viața te învață că există și oameni ale căror vieți duc poveri mai grele… și te consideri privilegiat. Așa se consideră și Ioana … privilegiată și fericită… mai ales după ce a trecut prin toate aceste încercări despre care am aflat și eu și le veți citi în paginile acestei cărți.

      De fiecare dată când mă aflam în fața acelui tabou, îmi venea să-i cer câte ceva… fie să mă vindec de cancer, fie să mor în somn, fără să simt nici o durere. Îngerul din tablou mă privea de fiecare dată cu interes. Părea să înțeleagă ceea ce-i spuneam, chiar dacă nu foloseam cuvinte. Uneori mi se părea că zâmbește, alteori părea mai degrabă încruntat… însă niciodată nu-mi dădea nici un răspuns, de parcă emoțiile mele ar fi fost înghițite în van.
Cancer… diagnosticul venise într-o primăvară, chiar după examenul de licență. Cui îi mai păsa că luasem 10? Dincolo, diplomele valorează un mare zero. Primăvara nu e pentru oricine… e doar pentru cei care sunt fericiți. Pentru ceilalți, nu e decât o înșiruire de zile cu temperaturi din ce în ce mai mari, cu dureri de cap și stări îndelungate de oboseală.

      Era primăvară când intrasem în cabinetul medical, pentru a lua rezultatele analizelor, era primăvară și când am ieșit. Numai că, în mod straniu, a doua primăvară nu mai semăna deloc cu prima. Prima era plină de viață, de parfumul florilor, a doua mirosea a paturi de spital și a clor. Urma să mă internez chiar a doua zi. Cancerul în formă galopantă cere, neapărat, internare. Și nu pentru că cineva de acolo te-ar putea salva, dar pentru ca tu să devii o cifră, o cifră într-o statistică… pentru ca specialiștii să facă studii, iar după concluziile acestora, rata îmbolnăvirilor să scadă. Aceasta era ideea… în rest, nu eram decât un corp care urma să fie supus unor încercări zadarnice de refacere. Era imposibil, chiar medicul mi-a recunoscut asta. După calculele lui, mai aveam vreo șase luni dacă aveam să stau în spital… și jumătate din această perioadă, dacă mă hotăram să rămân acasă. Dar mi-a cerut insistent să mă internez. A chemat familia. Mama și tata au ajuns imediat la spital. A fost ziua cea mai neagră din existența lor.

     -O să rezolvăm cumva, trebuie să existe tratament, o să fie bine, spunea tata încurajându-mă pentru că el nu știa ce însemna „formă galopantă”, „fază terminală”… sau poate nu voia să înțeleagă. Pentru ei, pentru lacrimile lor ascunse de mine, m-am internat. Dar știam că pentru mine, șansele erau zero. În timp ce mama s-a dus alergând la biserică să pună pomelnice, eu îmi pusesem câteva pijamale într-o pungă, telefonul, încărcătorul un pix și agenda mea. Am plecat la spital, lăsându-l pe tata să plângă singur, să se certe cu Dumnezeu, neînțelegând de ce unica sa fiică fusese doborâtă de cancer. „Doborâtă de cancer” – expresia aceasta mă ducea cu gândul la anunțul din ziar, de la „Decese”. Îmi și imaginam cum avea să trezească uluirea vecinilor… dar eu nu voi fi acolo, să-i văd… sau cine știe?

     La spital, pe holul lung și rece, unde mirosul de clor părea să se fi impregnat în toate hainele, picioarele mele începură să devină grele. În ciuda rezultatelor la analize, până atunci nu mă duruse nimic. Acum însă, o durere stranie îmi învăluia oasele, de parcă ar fi vrut să-mi spună: „Bun venit în lumea cancerului”.
-Haideți să mai faceți un set de analize, intrați aici, vă rog, îmi spuse o asistentă care mi-a luat hainele și obiectele personale și mi le-a pus într-un sac pe care l-a etichetat. Toate acestea, a adăugat ea pe un ton neutru, le veți găsi în dulapul din salon.
Am dat din cap aprobator. După ce viața îmi servise surpriza aceasta otrăvitoare, nu mai aveam altă alternativă decât aceea de a sta la spital, pentru a nu le oferi alor mei amărăciunea de a mă vedea murind. I-am spus mamei să nu vină la spital decât o dată pe săptămână. Nu voiam să mă vadă murind. Voiam să fiu singură. Acolo, în spitalul acela imens, unde albul era mereu o nuanță de gri, mă simțeam de parcă puteam să-mi duc singură povara sfârșitului. Acolo, lângă străinul intubat, care nu scotea o vorbă, îmi căram zilnic corpul din ce în ce mai slab, între salon și laboratoarele de analize. Mereu analize, un psiholog care încerca în zadar să mă aducă la starea de liniște sufletească deplină pentru a păși dincolo cu inima deschisă. Mama și tata veneau duminica, iar eu făceam eforturi uriașe să zâmbesc și să le spun că rezultatele tratamentelor se fac simțite. În realitate, îmi căzuse părul, iar cancerul se extinse. Durerile deveneau insuportabile, iar de la ceilalți, știam că situația avea să devină tot mai grea.
Pe peretele de lângă patul meu, un tablou cu un înger. Nu era o icoană, ci un tablou, care părea viu și singurul cu care comunicam…

       În rest, nu comunicam cu nimeni. Pacientul din același salon cu mine era intubat. Era hrănit artificial. Nu știu ce simțea, dar știam că urmam eu… că aveam să mă aflu și eu, la fel ca el, în imposibilitatea de a vorbi, de a mânca… de a respira, iar cineva nou… un alt bolnav de cancer, într-o fază mai „light” avea să mă privească și pe mine cu aceeași compasiune cu care îl priveam eu cu el.
Timpul așteptării până la moarte e cel mai nesuferit timp… ți se pare pur și simplu că nu mai trece. Nu mai știi cu ce să-l umpli… nu trece așa cum trecea când nu știam de cancer. Acum trece ca un melc… unul care are impresia că nimic nu e mai important decât contemplarea a ceea ce se întâmplă în jur.
În jurul meu nu se întâmpla nimic. Singurele „evenimente” importante erau cele în care eram duși la analize, la etajele inferioare, unde mirosea a urină și a clor.
Colegul meu de suferință se numea George. Auzisem asta când venea mama lui seara și plângea cu capul pe trupul lui. George era specialist în economie, dar în lumea noastră, a cancerului, era doar un corp afectat… la fel ca noi toți, de pe aceeași secție. Nu știam ce simte George… pentru că nu vorbea, dar ochii lui îmi spunea că era lucid și simțea, din nefericire, fiecare săgeată crudă și vie a durerii. M-am uitat odată în ochii lui, când m-au luat și m-au dus la analize. Patul lui e spre ușă… m-am mirat că și-a ales patul acela. Eu l-aș fi ales pe cel de lână geam și am avut bucuria (ce cuvânt trist…;) de a obține patul de lângă geam. Așa puteam să văd ciorile. Erau singurele ființe pe care le puteai vedea de la înălțimea aceea… și uneori mai vedeam și câte un avion. Era semn că afară, oamenii își continuau viața ca și cum nu știau de noi… sau știau… dar de ce să se oprească din ritmul lor?! Și noi am avut ritmul nostru… atunci când nu știam că eram bolnavi de cancer. În ultima vreme, nu știu ce i-au spus doctorii mamei, dar venea atât de des încât a trebuit să fac o criză și să țip că nu vreau să mai văd pe nimeni… și nu a mai venit.

      După sedativele pe care mi le-au făcut, am crezut că mă simțeam mai bine. Am început să caut pe telefon mai multe informații despre cancerul osos în formă galopantă. Voiam să caut ceva de care să mă agăț. Nu voiam să mor. Eram prea tânără pentru a muri. Nu era posibil așa ceva… pur și simplu nu era posibil. După tot ceea ce făcusem în toți anii de până atunci, după toate slujbele de la biserică, după ce făcusem turul mănăstirilor din țară de mai multe ori, după zilele petrecute în post, uneori negru… nu era posibil ca Dumnezeu să mă lase să mor de cancer. Nu era cinstit, nu puteam să mor. Poate diagnosticul era greșit, poate medicii se înșelaseră, s-au mai întâmplat cazuri. Mă aflam deja de mai bine de o lună în spital, dar niciodată în tot acest timp, medicii nu m-au asigurat că mă voi face bine. Totuși, nu puteam să mor… era mult prea curând. Într-o seară, am vrut să fug. Aveam de gând să mă strecor printre ușile albe, la schimbarea turelor, atunci când personalul nu era tocmai atent. Am ajuns lângă patul lui George și am căzut. I-am văzut ochii mari, care spuneau: „Ce naiba crezi că faci?”, apoi am simțit mâinile asistentelor care mă ridicau și mă așezau frumos în pat. Acul seringii și apoi liniște. O liniște apăsătoare, cu miros de moarte.
În seara aceea, George, care nu-mi vorbise niciodată, și-a mișcat degetele spre agenda de pe noptiera sa, a luat creionul și a început să scrie. Preț de un minut, a tot scris… apoi a bătut cu creionul în agendă, ca să-mi dea de înțeles că pot să citesc ceea ce-mi scrisese. Descoperisem cu stupoare că George vrea să comunice. Am coborât din pat, amețită deja de calmantele pe care mi le făcuseră asistentele și i-am luat agenda.

       „E inutil, scrisese el în agendă, nu ai cum să fugi. E mai bine să te resemnezi. Caută-ți liniștea. Gândește-te că dincolo te așteaptă o lume fără dureri fizice… spre deosebire de lumea aceasta plină de ace de seringă, de eprubete și de calmante.
PS. Sunt George, am 33 de ani și voi muri de cancer la stomac”.
I-am luat creionul pe care-l mai avea încă în mână și i-am răspuns:
„Dacă n-ai fi pe moarte, dragă George, ți-aș fi spus că sunt încântată de cunoștință, dar, vezi tu… din păcate, nu sunt atât de încântată. Caut de ceva timp, niște explicații și niște soluții pentru boala aceasta. Și merge destul de greu. Spre deosebire de tine, eu nu cred că voi muri. Vreau să mă agăț de viață cu orice preț. Vreau să trăiesc. Ioana”
George a luat agenda și i-am văzut ochii urmărind rândurile, iar la un moment dat, am sesizat un zâmbet în ochii lui.

      „Ioana… ce nume frumos! Ioana, să știi că și eu am trecut prin faza aceea de negare. Eram tot aici, iar pe patul unde stai tu, era un bărbat pe care n-am apucat să-l cunosc prea bine. S-a dus repede, în timp ce eu căutam pe google articole cu titluri care sunau cam așa: „Cum să scapi de cancer într-o săptămână” sau „Incredibila plantă care te scapă de cancer”… După cum vezi, sunt tot aici, semn că nici unul din materialele amintite, nu a dat rezultate. Pentru că nu sunt decât înșiruiri de cuvinte care frapează și nu au decât rolul de a umple pagina. Nu au utilitate în practică. Dovada? Sunt tot aici… și sunt tot mai aproape de moarte. Dacă te încălzește cu ceva, află că îmi doresc să găsești ceva care să te salveze… deși nu văd ce ar fi acel ceva”.
„George, apreciez dorința ta de a socializa. Doar că circumstanțele nu sunt cele mai potrivite. Vezi tu… toate aceste situații jenante, când ni se face rău și slăbiciunile corpurilor noastre ne umilesc unul în fața celuilalt, sunt elemente care ne îndepărtează… nu ne apropie”.

       „Ioana, dacă te referi la episoadele în care, venind de la analize, ai vomat peste mine, pe patul meu, să știi că sunt lucruri care mi s-au întâmplat și mie. Totuși, ar fi necesar să găsim un canal de comunicare. Să nu ne simțim singuri în această singurătate”.
„George, în seara aceasta n-am nevoie de predici. Noapte bună. Aș vrea să mor în somn și să mă trezesc față în față cu Dumnezeu”.
„Ioana, dacă aceasta ți-e dorința, te las să dormi. Dacă, totuși, se va întâmpla să-l întâlnești pe Dumnezeu mai repede decât mine, spune-i să mă aștepte cu o cafea fierbinte. Noapte bună”.

      Am citit mesajul lui George, apoi i-am așezat agenda pe noptieră. Am stins becul și am închis ochii, sperând să nu-i mai deschid niciodată. Am privit din nou spre îngerul acela din tablou, i-am spus că nu vreau să mă mai trezesc. L-am privit intens, până am adormit… și am adormit sperând să nu mă mai trezesc.
Ghinion. Dimineața se ivi crudă, prin ferestrele mari, deschise. Mirosea a cer senin și a frunze proaspăt ieșite din muguri, a păsări cu aripi mari și a cafea naturală.
George savura momentul dimineții, își lărgea nările și respira parfumul cafelei, în agitația dimineții. Asistentele se pregăteau să ne ducă la laborator. Brusc, m-am simțit ca un șobolan ținut acolo cu unicul scop al progresului științific. Nimic din ceea ce mi se făcea, nu era pentru mine, pentru binele meu… pentru că mie nu-mi era bine deloc. Și furia, în dimineața aceea, m-a transformat din șobolan, într-o fiară. Am mușcat-o de mână pe asistenta care încerca să mă ridice și am luat-o la fugă prin spital. Am coborât scările în fugă, am luat-o la goană lovindu-mă uneori de pereții umezi, mirosind a clor, de la etajele inferioare. Nu știu când am ajuns la parter, știu numai că totul s-a petrecut într-o viteză uluitoare. Și dintr-o dată, ca un evadat care nu mai ieșise afară de ani de zile, am văzut lumina dimineții, am respirat parfumul primăvăratic al frunzelor de la teii stufoși din fața spitalului, apoi am luat-o la fugă. Fiecare respirație afară era un dar și îl percepeam ca atare.

     În fuga aceea, ochiul meu urmărea și capta detalii pe care altădată le trecea cu vederea: frunzele abia deschise ale teilor, mirosul de iarbă nouă, de primăvară crudă. Toate acestea erau acum privilegii, lucruri pe care nici nu le observasem înainte. Era clar: trebuia să fac cancer ca să văd frumusețea lumii din jur: copacii aproape desăvârșiți în lumina plină a zilei, soarele care nu mai știa unde să-și trimită razele… totul, iubeam totul acum și lacrimile îmi udau gulerul de la pijama, în timp ce oamenii îmi aruncau priviri curioase, dar apoi plecau grăbiți spre unde aveau treabă. Toată lumea era grăbită… așa cum eram și eu înainte… Acum nu mai eram așa grăbită. Alergam, dar nu pentru că eram grăbită… ci pentru că în viteză, voiam ca ochiul meu să cuprindă cât mai multe din locurile acestea, unde locuisem… unde respirasem fără teama că aceea avea să fie ultima gură de aer. Și gândind la toate acestea, alergam… pe aleile din parcul unde toți copacii purtau hainele sublime ale primăverii. Ultima mea primăvară…
-Oprește-te! am auzit dintr-o dată, glasul ferm al unui bărbat.
Era clar. Cei de la spital trimiseseră după mine. Eram un bolnav de cancer în fază terminală. Nu puteam fi lăsată să alerg aiurea pe străzi.
M-am întors încet, intuind că voi da peste niște oameni în halate albe, care îmi vor vorbi frumos, ca să nu mă sperie. Greșit. Era un bărbat trecut bine de a doua tinerețe, mai înalt decât toți oamenii pe care avusesem privilegiul să-i văd în această viață.
-Trebuie să te întorci la spital, mi-a spus, apropiindu-se ușor, cu glasul mult mai domol de această dată.
L-am privit confuză. Nu părea un om de la spital. Oamenii treceau pe lângă noi, la fel de grăbiți, chiar dacă eu mă oprisem. Era un semn că lumea nu se oprește pentru problemele unui singur individ, indiferent de gravitatea acestora. Lumea continua… de parcă ei, nimic nu i –ar fi întâmplat. De ce au trimis după mine un moș trecut de 80 de ani?
-Mihail, îmi spune, întinzându-mi mâna în semn de salut.
Un curent rece mi-a străbătut întreg corpul. Flash-uri cu tabloul din salonul de spital mi se derulau în minte cu o repeziciune uluitoare.
-Ioana, îi spun șoptind, dar ceva în intuiția mea îmi spune că îmi știe deja numele.
Nu reacționează când aude numele meu. E semn că deja știa. Îngerul din tablou mi se bagă în ochi de parcă ar vrea să-mi spună ceva… Ce ar putea să-mi spună? Că mai am doar câteva zile?
-Trebuie să te întorci, crede-mă, îmi spune Mihail, făcându-mi semn să ne așezăm pe o bancă. Teiul din spatele băncii nu făcea doar umbră cu frunzele sale primăvăratice, dar răspândea și un aer răcoros, un aer curat, în ciuda agitației din oraș. De la blocurile de peste drum, aroma cafelei de dimineață se lăsa ca o peliculă fină peste parc.
-Și eu găsesc un farmec special în aroma cafelei de dimineață… mai ales în diminețile de primăvară, îmi spune privind către oraș.
-Păcat că n-o să mai am parte de aceste jocuri ale simțurilor. În curând, dar tu deja știi asta, voi fi un corp inert, într-un sicriu care va coborî la întuneric și se va descompune. Voi muri, dar probabil, cei care te-au trimis de la spital, deja te-au informat.
-Nu sunt de la spital, mi-a spus sec.
-Știam eu, i-am răspuns pe același ton.
-Dar știu că trebuie să te întorci… și mai știu că nu vei muri.
Când a spus „nu vei muri”, mi-a luat mâinile în mâinile lui. Un curent, ca un fluid ușor, trecu parcă din mâinile lui, în mâinile mele.
-Nu vei muri… cum poți să amăgești așa, un om aflat în fază terminală? i-am strigat.
Mihail m-a privit în ochi, cu o privire de un albastru intens și clar în același timp.
-Uitați-o! E acolo, pe bancă! se auziră niște glasuri agitate.
De data aceasta chiar erau de la spital.

      Am ajuns din nou în salon unde eram nerăbdătoare să-i spun totul colegului meu de suferință, lui George… doar că George nu mai era acolo. Patul gol, rearanjat, generă în corpul meu un fior rece și ascuțit, dureros până în inimă. Singură, m-am prăbușit pe patul de la fereastră, acolo unde peste durerea cruntă care-mi sfâșia sufletul, treceau păsările primăverii, impasibile…
Singură, conștiința morții creștea în mine ca ramurile unui copac. Lumina încă crudă a dimineții mă durea, de parcă m-ar fi lovit peste ochi, peste cap… peste tot. Eram singură și George, cu caietul lui cu tot, dispăruse acolo unde aveam și eu să dispar curând. Mi se făcu rău. M-am ridicat și, în timp ce mă îndreptam spre baie, o furie nestăpânită puse stăpânire pe mine. Dacă tot mor, ce-mi pasă mie de aparatele din salon, de lenjeria bine aranjată de pe patul unde zăcuse George? Un urlet mocnit, frânat pe alocuri de gustul sărat al lacrimilor, se asorta cu zgomotul infernal scos de grilajul patului răsturnat pe jos, printre aparate. Lenjeriile de spital se rup foarte ușor, așa că în vortexul acela, nimic nu mai rămăsese intact… nici măcar tabloul cu îngerul. Ce-mi păsa mie de îngeri? Unde sunt ei când ne îmbolnăvim? Un scaun pentru vizitatori lovi cu putere fereastra care se făcu țăndări. Câteva mâini se luptau aprig cu furia corpului meu, un ac de seringă îmi străpunse pielea și apoi nimic… liniște, acea liniște care acoperea ca o mască, zbuciumul din mine. Sunt din nou pe bancă, alături de Mihail care îmi spune că toată furia din mine s-a revărsat și că descărcarea aceasta mi-a făcut bine. Apoi somn profund. Și din nou o dimineață… o altă dimineață cu aromă de primăvară crudă și cafea, cu aripi de porumbei trecând pe lângă fereastră. Sunt într-un alt salon și pot să mă ridic de pe pat, deși după calmante, de regulă, am o stare de rău, ca un alcoolic după o noapte în care a amestecat mai multe băuturi. Dar acum, în mod inexplicabil, mă simțeam mai bine. Nu mă durea nimic, dar nu voiam să vorbesc cu nimeni. George murise. Urmam eu. Era mai clar ca niciodată… și nu mai era nimic de făcut. Nu mai era speranță. După vizita medicilor de dimineață, am scrijelit pe perete: „Ioana, bolnavă de cancer”. Ca să rămână acolo pentur cei care aveau să vină după mine… să știe că am fost acolo. Apoi am sunat-o pe mama. A venit la spital într-un suflet. I-am spus că o să mor, că simțeam asta și doctorii erau de aceeași părere. Am rugat-o să nu plângă foarte mult, am rugat-o să încerce să se împace cu ideea, să accepte că ceea ce ni se întâmplă are un scop bine definit, chiar dacă noi nu îl sesizăm. Mama nu a spus nimic. Știa toate acestea. I-am auzit hohotele de plâns abia când a ieșit pe hol.

      Acum știam sigur că o să mor. Poate că era mai bine așa. N-aș mai fi simțit durerile acelea acute. Da, era, cu siguranță, mai bine… mult mai bine. Așteptam clipa aceea. Simțeam o teamă imensă, dar știam că era mai bine decât să suport chinul crunt al durerilor de oase. Știam de la bunici că dincolo nu te mai doare nimic… îi auzisem vorbind când eram copil și mă ascundeam pe sub mese ca să le ascult discuțiile. Da, nu mai voiam nimic de la viață… voiam numai să mor, să plec dincolo și speram că dincolo aveam să mă întâlnesc cu George. Chiar așa îmi scrisese într-o zi în agenda lui: „Dincolo… ne vom întâlni dincolo”.
Asistentele cu fețele identice mă ajută să merg la cabinetul de analize din nou. Ace, dureri ascuțite, mâini reci de medici pentru care devin o cifră, studenți la medicină pentru care devin un material didactic. Toate acestea… le suport știind că sunt ultimele umilințe ale vieții, iar apoi mă voi lăsa în palma deschisă a morții.
-Valorile esențiale arată mai bine decât la ultima cercetare, mi-a spus un medic. Dar nu e cazul să ne facem iluzii deșarte, se întâmplă adesea ca unii bolnavi în faza terminală să prezinte astfel de valori înainte de a…
-De a muri, îl completez eu.
-Mda… așa e… din păcate așa e, îmi confirmă medicul.
-Măcar voi muri cu rezultatele analizelor un pic mai bune, glumesc eu și primesc câteva zâmbete ca răspuns.
Ajung în alt salon, iar asistentele mă sfătuiesc să nu-l distrug și pe acesta. Aici nu mai e nimeni, doar eu… și e mai bine așa. Așa mi-am imaginat dintotdeauna… că voi muri singură. Pe peretele de lângă patul meu e tabloul cu îngerul. Același tabou. Intact. Înseamnă că toate saloanele au același tablou. Îngerul mă privește cu o neînțeleasă expresie încrezătoare.
-Ce bine e să fii înger… mă gândesc, privindu-l. Nu faci decât să-i privești pe ceilalți, să-i ajuți, să le influențezii destinul, să le răspunzi la rugăciuni.
Uneori aveam impresia că expresia feței îngerului din tablou se schimba. Putea fi îngândurat, pentru ca apoi, peste doar câteva minute, să capete o alură de strălucire și bucurie. Lui puteam, însă, să-i spun totul… și chiar îi spuneam. Era singurul care rămânea tot acolo, pe perete, chiar și după ce asculta toate gândurile mele. Eram în pragul morții și comunicam cel mai eficient cu un înger… era perfect normal… o normalitate pe care o descoperi abia atunci când ai pierdut deja speranța vieții.
Acceptasem că trebuie să mor, dar așteptarea era de nesuportat. Se scurseseră deja trei luni. Inițial, timpul estimat de medici era de șase luni. Trecuseră trei și eu începeam să mă simt mai bine… în mod ciudat. Fiecare set de analize înregistra o ușoară îmbunătățire a valorilor.
-Și atunci, eu când mor? era gluma la care stagiarii râdeau acum în hohote. Se vedea însă, pe chipul lor, dar și al medicilor cu experiență, o uimire stranie. Era ceva inexplicabil pentru ei, un proces necunoscut care avusese loc în corpul acesta și care îmbunătățea treptat starea mea.
Într-o zi, mama a venit să mă vadă. Nu știu ce-i spuseseră medicii, dar pe chipul ei se vedea o lumină așa cum numai atunci când eram copil o văzusem.
-Mamă, nu vreau să-ți faci speranțe deșarte, știi că se poate întâmpla din clipă în clipă.
Între analize mai simple sau mai amănunțite, care mă învățaseră să-mi gestionez durerea, mai trecură alte două luni. În fiecare zi, îngerul meu de pe perete asculta, răbdător, ceea ce aveam eu de spus. Era singurul care mă asculta fără să mă întrerupă și eu apreciam asta foarte mult.
Într-o dimineață, unul din medicii care monitorizau cazul meu, a venit efervescent, la mine în salon.
-Ia zi, cum suporți veștile bune? mă întrebă în timp ce-și puse ochelarii și începu să răsfoiască dosarul meu.
-Nu știu… dacă mi-ați da voie să beau o cafea, aș suporta orice fel de veste, îi spun.

     Aroma cafelei de dimineață, subtilitatea cu care se strecura ea pe sub ușă, pentru ca apoi să-mi invadeze singurătatea, era lucrul pe care-l iubeam cel mai mult la viață.
-Mă întorc, îmi spuse privindu-mă scurt și închizând dosarul.
Recunosc, îmi imaginam că ușa se va deschide și va intra asistenta cu o cafea fierbinte, dar nu m-am așteptat să se și întâmple.
-A zis dom’ doctor că astăzi puteți să beți cafea, îmi spuse asistenta și îmi lăsă cafeaua pe noptieră. Parfumul ei invadă imediat salonul. Chiar și îngerul din tablou părea încântat.
Trecuseră cinci luni de când nu mai savurasem o cafea. Vara era acum pe sfârșite… iar eu aveam ocazia sublimă de a savura din nou, o cafea. Când ești sănătos, în viteza vieții pe care o duci, nu apuci să-ți dai seama că ești fericit. Nu vezi decât ceea ce tu numești „neajunsuri”, „neîmpliniri”, „eșecuri” sau chiar „mici succese” și lumina zilelor te împiedică să vezi cât de fericit ești. Dacă ai ști, ți-ar veni să plângi de bucurie și ai prețui fiecare clipă… dar nu știi. Nu știi că fiecare respirație e un dar, nu ai cum să știi asta. Eu însă, pentru că fusesem în ceea ce medicii au numit „fază terminală”, știam că fiecare clipă era o picătură de rai.
Cafeaua… această plăcere pe care abia acum păream să o fi descoperit, după ce îmi invadase sufletul cu parfumul ei, pătrunde acum, cu gustul ei minunat, în trupul meu, privat de această minune timp de aproape jumătate de an. Nu a fost prima mea ceașcă de cafea, ci prima ceașcă de cafea care a contat cu adevărat.
Într-o noapte, l-am visat pe Mihail. Trecuseră câteva luni de când îl întâlnisem în parc. Simțeam că mi-era dor de vorbele lui, chiar dacă discuția noastră nu s-a întins decât pe câteva minute. Dar simțeam că aveam nevoie să-l aud, simțeam că ceea ce-mi spunea va trezi în mine o forță mai puternică decât cancerul… și în noaptea aceea l-am visat. Nu mi-a spus foarte multe, mi-a spus doar să mă rog… nu citind rugăciuni interminabile, nu repetându-le de sute de ori…
-Retrage-te în sufletul tău. Voi, oamenii, știați să faceți asta înainte, dar nu știu cum de ați uitat acest obicei, acest miracol de care fiecare din voi poate dispune. Retrage-te în inima ta… fă-te mică, astfel încât inima să-ți fie ca o pătură cu care să te poți acoperi. Intră acolo, în adăpăstul inimii tale. E locul de întâlnire cu dorințele tale. Odată ajunsă acolo, spune-i universului că tu ești sănătoasă, dar spune-i din toată inima și el va crede, el va crede… dacă și numai dacă vei crede și tu. Nu fă din sănătatea ta o dorință. Fă o certitudine. Spune-i universului că ești sănătoasă și că îi ești recunoascătoare pentru asta. Apelează la această discuție ori de câte ori siguranța ta se diminuează. Acesta e răspunsul tuturor întrebărilor pe care voi, oamenii, le aveți. Amintiți-vă ce înseamnă rugăciunea în adevăratul ei sens.
Așa mi-a vorbit Mihail, apoi a dispărut în visul meu, lăsându-mă să discut cu îngerul din tablou. De data aceasta, ochii îngerului păreau să-mi spună:
-Da, are dreptate Mihail. Du-te în inima ta.
Spitalul e un loc în care de la momente de agitație, la momentele de liniște, se trece foarte ușor. Te poți afla în vâltoarea unor clipe tensionate, pentru ca apoi să te afunzi într-o singurătate în care liniștea pare să legene alene toate zbaterile tale și le adoarme, dându-ți un răgaz. Un răgaz pe care înainte îl foloseam pentru a-mi spăla rănile gândului de moarte, iar acum, voiam să-l folosesc pentru a mă întâlni, așa cum mi-a spus Mihail, cu dorințele mele din inimă. Am făcut asta o dată, de două ori, când eram singură, în timp ce îmi făceau analizele, abia așteptam momentele în care să mă fac mică și să mă acopăr, așa cum mi-a spus Mihail, cu sufletul.

     Se apropia Crăciunul… din reticența și nedumerirea medicilor cu privire la regresia inexplicabilă a bolii mele, eram tot acolo, în patul acela de lângă fereastră, unde porumbeii se vedeau acum din ce în ce mai rar, din cauza frigului.
Dimineața lansa câteva raze de soare în salon.
-Primiți cu veștile bune? se auzi vocea medicului.
-Vă rog, i-am spus ridicându-mă de pe pat.
-Vestea inexplicabilă pentru noi, medicii și bună pentru tine, ca pacient, este că ultimele analize arată că nu există nici urmă de cancer în corpul tău. Vestea mai puțin comodă pentru tine, e că aș vrea să mergi la București, pentru alte analize. E o clinică dotată cu aparatură performantă, trebuie să detectăm cauza declanșatoare a procesului de regresie a bolii tale, e important pentru tine, dar și pentru ceilalți pacienți care suferă de această boală. E alegerea ta, până la urmă, dar te sfătuiesc să te duci. Costurile le va suporta integral o fundație care se ocupă cu sprijinirea bolnavilor de cancer.
Nu știu de ce, dar în inima mea, știam că acum eram bine. Ceva îmi spunea tot timpul că sunt sănătoasă… sau poate că era vocea mea, din inimă, atunci când mă retrăgeam acolo. Așadar eram bine, inexplicabil din punct de vedere medical, dar eram bine.
-Știi, noi, medicii, atunci când nu găsim explicații la regresia unei boli, punem totul pe seama divinității. Uneori, suntem nevoiți să facem asta… să recunoaștem că există și regresii totale, inexplicabile, dar totale… și rămânem uluiți, însă n-ar trebui să fie așa. Dacă s-a demonstrat că unii pacienți declarați morți, revin la viață, nu văd de ce ne mirăm atât de mult de regresia unei boli. Acceptăm existența morții clinice, așadar ar trebui să acceptăm și regresiile. Deci, te duci la București? Vrei să te consulți cu ai tăi?
-Merg. O voi suna pe mama, sigur.
Pentru prima dată, după jumătate de an de locuit într-un salon de spital, mă îmbrăcam acum în haine, altele decât celebrele pijamale cu floricele mici și albastre. Aerul rece de afară îmi provocă un tremurat.
-Să nu răcești, îmi spuse mama, înainte să mă urc în mașina care avea să mă ducă la București.
N-o să răcesc, i-am spus în gând. Când îmi va fi frig, mă voi face mică și mă voi înveli cu sufletul. Ține de cald dacă vrei.
Am vrut să dorm până la București, dar fiecare loc pe unde mașina trecea, mi se părea unul de neuitat, unul de o frumusețe care merita trecută undeva în arhiva sufletului. Era frumos… totul era frumos. Nu era prima dată când făcusem acest drum. Mai trecusem pe acolo de multe ori, dar era prima dată când vedeam cu ochii aceștia… și era minunat. Eram fericită, fiecare deal acoperit cu zăpadă mă făcea fericită… și acum știam că eram fericită.

      La București, pe lângă medicii care m-au preluat imediat, era și o echipă de jurnaliști care intenționau să-mi afle povestea, însă i-am dezamăgit, spunându-le că nu e nimic spectaculos în ceea ce mi se întâmplase. Nu voiam să țin totul pentru mine, dar nici să las mass-media să-mi răstălmăcească povestea. Așa că, spre dezamăgirea lor, am refuzat. Iar în clinică, nu m-au mai căutat. Mi-au lăsat totuși, o carte de vizită, cu mențiunea că puteam să-i sun oricând. N-am făcut-o niciodată… Era important ca medicii să claseze cazul meu așa cum credeau de cuviință, însă nu era bine ca presa să afle detaliile.
Salonul unde aveam să stau pentru investigații era destul de mare, luminos, la etajul al treilea. Eram singură în acel salon, deși mai era un pat liber, lângă ușă. Am ales, desigur, patul de lângă geam. Puteam vedea, nu doar păsările zgribulite de frig, ci și fulgii de nea lăsându-se lin și chiar câțiva plopi în depărtare.
-Vă rog să vă simțiți confortabil, mi-a spus o asistentă, iar eu am intrat din nou în celebrele de acum pijamale cu floricele mici, albastre.
Să înceapă investigațiile, am gândit eu și m-am întins pe pat. Nu mai era un chin… analizele nu mai erau un chin. Important era că trăiam. Înainte să mă îmbolnăvesc, nu știam că trăiesc, acum știam… era ca și cum abia acum trăiam cu adevărat.
-Mâine dimineață, la ora șase, vă vom face primele investigații. O să vină o asistentă să vă anunțe, îmi spuse un medic care analiza dosarul cu care venisem la clinică.
Seara se lăsă lin peste capitală. Clinica nu era într-o zonă aglomerată, dar se simțea presiunea agitației peste tot. Pe peretele de lângă patul meu nu mai era tabloul cu îngerul… și am realizat cu părere de rău că plecasem de la spital fără să-mi iau rămas-bun de la cel cu care comunicasem timp de jumătate de an, seară de seară, clipă de clipă. Aici, peretele era alb și gol.
Se făcu răcoare, deși caloriferele erau destul de calde… sau poate că începeam să mă simt singură. M-am făcut mică și am coborât în inimă, iar sufletul se făcu mare și cald, ca o pătură și mă înveli. Acum era cald… suficient de cald pentru a visa.
Dimineața se ivi brusc… așa cu numai în capitală se poate ivi.
-Haideți, să mergem, îmi spuse asistenta care sosi pe când eram sub duș.
Am coborât la etajul unu, unde au început cu recoltarea de sânge, cu niște aparate pe care, într-adevăr nu le mai văzusem… și urma un ecocord, când, printre ușile care se deschideau și se închideau mereu, din cauza asistentelor care intrau și ieșeau, l-am văzut pe el. Nu era posibil, dar l-am văzut pe el. George era mort, dar eu îl văzusem acolo… și abia acum realizam că în ziua în care găsisem patul lui George gol, nu întrebasem ce se întâmplase. Făcusem criza aceea și nu întrebasem despre George niciodată. Am presupus că era mort, dar nu am vorbit despre asta cu nicio asistentă. N-am întrebat niciodată. Dar cum era posibil? George era pe moarte, era intubat… Poate că mă înșelasem. Poate că îl confundasem cu altcineva. Speram, însă, să nu fie așa… speram să fie el, să fie în viață…

      Eram campioană la ecocord… cât timp petrecusem în spital, inima mea era mereu în pericol de a ceda, mai ales în primele luni, așa că periodic mi se făcea ecocord… iar firele acelea care plecau de la aparate și se conectau cu corpul meu, îmi reaminteau de suferințele pe care le îndurasem atunci când eram bolnavă… până să apară această regresie. Cuvântul „regresie” fu ca un buton declanșator de concluzii. Poate că și lui George i se întâmplase la fel. Era foarte puțin probabil, șansele ca asta să se fi întâmplat erau sun zero la sută. De fapt, de ce voiam eu ca George să fie în viață? Nu știu de ce… dar voiam asta…
Înainte de prânz, investigațiile s-au oprit. Erau suficiente pentru o zi, după părerea medicilor.
-Puteți mânca în cameră sau la cantină, m-a anunțat asistenta.
-Voi veni la cantină, i-am spus.
Cantina era tot la etajul unu al clădirii, dar în altă aripă. Era frumos amenajată, curată, cu mese albe, rotunde. Pacienții mâncau alături de asistente și medici. Era chiar și muzică… o muzică lină, cu volumul suficient cât să fie doar auzit.
-Salată orientală cu piept de pui, păcat că nu are suficientă sare… și nici oțet, dar poți să ceri lămâie dacă vrei.
Era el, în carne și oase. Stătea acolo, în fața mea, cu o tavă în mână. Era mai viu decât îl crezusem eu. Era George. Istinctiv, i-am sărit în brațe.
-Ce cauți aici? l-am întrebat.
-Presupun că același lucru ca și tine, mi-a spus surprins de apropierea mea neașteptată.
-Regresie? Nu pot să cred…
-Nici eu, răspunse el așezându-se alături de mine la masă.
-Cum crezi că s-a întâmplat asta? îl întreb, însă George pare să nu vrea să vorbească despre asta.
-Important este că acum suntem bine. Ai vorbit cu presa?
-Nu. Tu?
-Nici eu, nu cred că e cazul să facă din noi niște vedete.
-Nici eu nu cred.
George viu, neintubat, era foarte O.K. După ce mă văzuse chinuită de dureri, după ce am vomat pe el în repetate rânduri, acest George devenise un om la fel de apropiat ca ai mei. Fusese martor la ceea ce mi se întâmplase, iar eu eram la fel pentru el.
-Și… soția ta? Cred că se bucură că ți-ai revenit, îi spun dar în gând nu mă întreb „Oare e însurat? Oare are iubită? Cu siguranță are!”
-Cred că se bucură… dar nu mai e lângă mine. Nu a rezistat noului George atunci când m-am îmbolnăvit. Devenisem insuportabil și mă răzbunam pe ea pentru tot ce mi se întâmpla mie. Un timp, a fost alături de mine, dar apoi, după ce m-am internat, mi-a adus actele de divorț la spital, să le semnez. Și le-am semnat. De ce să ții o femeie lângă tine când știi că nu mai ai zile? Am lăsat-o să plece, să se dezlipească de acel George conectat la tot felul de aparate, acel George care uneori făcea spume la gură, alteori urla măcinat de dureri… Nu avea sens. Acela era un George pe care nimeni nu l-ar fi vrut… Din păcate tu m-ai cunoscut așa…
-Da… eu cu chinurile mele… la care ai fost, pentru o perioadă martor. Când am văzut patul gol, am crezut că…
-Că am murit? mă întreabă George senin. Am făcut o criză atunci. Am fost dus imediat la reanimare, apoi imediat mi s-au refăcut analizele și au observat niște modificări spectaculoase. Am fost sfătuit să vin aici. Am vrut să te anunț, dar erai sedată când am plecat.
George acesta, neintubat, are un farmec special. Ochii lui negri au un charm pe care nu-l detectasem la spital, nu aveam cum… Acum însă îl vedeam clar… avea ochii negri, umbriți de gene lungi și curbate, buzele senzuale și o lumină pe chip atunci când zâmbea.
-Și soțul tău… se bucură, nu-i așa? mă întrebă în timp ce se preface interesat de un cub de cartof fiert care nu voia să stea înfipt în furculiță.
-Nu am soț, doar mamă și tată… atât am reușit să acumulez până la vârsta asta.
-Atunci, dacă îmi permiți, te invit diseară la cină, tot în acest loc romantic…
-Desigur… doar că nu prea știu ce să port, îi răspund râzând.
-Ținuta aceea cu floricele albastre era superbă, din ce îmi amintesc. Ai putea să o porți pentru mine, la cină?
-Cu siguranță… dar tu? Ce ținută vei avea? îl întreb râzând.
-Voi purta o ținută în carouri albastre și o pereche de papuci de casă maro. Te voi cuceri, cu siguranță.
Zâmbim amândoi, mâncăm, vorbim… ca doi oameni cărora nu li s-a întâmplat nimic, iar undeva în inima mea îl aud pe Mihail spunându-mi:
-Despre asta este viața, despre zâmbete, despre iubire!
Și știu… Mihail zâmbește când spune acestea… simt asta.
Seara sosi ca o briză răcoroasă peste capitala agitată care se încăpățâna și nu voia să stingă luminile. Cina la cantina clinicii a fost superbă… am râs de parcă atunci am fi descoperit râsul pentru prima dată… și știam că Mihail vedea toate acestea și era mulțumit.
-Te conduc în cameră, îmi spuse.
Când am ajuns în salonul meu, prin ferestrele mari se vedeau fulgii de nea căzând alene peste capitală.
-O să vină Moș Crăciun, îmi spuse el cu un aer serios.
-Cu siguranță, îi răspund.
-Crezi în el? mă întrebă, iar privirea lui căpătă o nuanță stranie.
-Cred, îi răspund, pe același ton. Întotdeauna am crezut.
George se apropie de mine și îmi luă mâinile în mâinile lui. Îmi sărută o mână, apoi cealaltă. Ochii lui îi căutară apoi pe ai meu. Privirile noastre rămaseră blocate într-un magnetism implacabil, care ne apropie până ne simțim unul altuia respirația. Buzele noastre se întâlnesc într-un sărut așa cum numai trăind poți simți… apoi George mă îmbrățișează și îmi șoptește la ureche:
-Noi am văzut întunericul vieții, durerea din pragul morții, am simțit deznădejdea și neputința… am fost prin tot curcubeul de emoții, dar nimic nu se compară cu ceea ce simt atunci când te strâng în brațe.
Mi-a dat drmul apoi și s-a așezat pe patul de lângă ușă.
-Lasă-mă să dorm aici în noaptea aceasta, mi-a spus.
S-a așezat acolo. Eu m-am așezat pe patul meu. Am închis ochii. L-am văzut pe Mihail venind grăbit spre mine.
-Acum ai sănătate, dorește-ți să fii fericită! Du-te în inima ta și mulțumește universului că ești fericită.
-Dar sunt, Mihail… sunt fericită.
Mihail mi-a zâmbit și a dispărut ca un nor disipat în întuneric.
-Dar sunt fericit, îl aud pe George șoptind și îmi dau seama că și el a purtat aceeași conversație cu Mihail.
Dimineața lansă din nou raze de lumină în salon. George nu mai era acolo și faptul că nu mai era acolo îmi dădu un fior rece.
Ușa salonului se deschise și aroma cafelei fierbinți, la ibric, se strecură învăluindu-mă.
-Știi ce mi-am dorit de când am devenit vecini de salon, pe vremea când eram bolnavi? se auzi vocea lui George. Să beau o cafea cu tine… o cafea adevărată, iar noi să fim doi oameni adevărați, sănătoși și fericiți…
George mă face să plâng, să plâng de fericirea aceasta care, amestecată cu parfumul de cafea, mă face să mă simt privilegiată că sunt în viață.
-Șterge-ți lacrimile, nu e de bun augur să plângi joia!
-Serios? îl întreb conformându-mă.
-Da, am citit asta undeva, îmi spune serios, așezând ceștile cu cafea pe noptieră.
-Văd că ați socializat, constată cu un zâmbet subtil medicul care veni cu dosarele noastre. Care veste vreți să o auziți întâi? Cea bună sau cea rea?
Faptul că exista și o veste rea, îmi stricase dispoziția. Nu mai era loc de vești rele în viața mea.
-Să începem cu cea bună, îi spuse George.
-Ei bine, seturile de analize spun că sunteți „curați”, nu știm ce a declanșat acest „reset” al organismelor voastre, constatăm doar că sunteți bine.
-Și vestea rea? am întrebat eu cu inima strânsă.
-Vestea rea e că… nu știu cum să vă spun… dar astăzi clinica noastră împlinește zece ani de activitate și am vrea să participați la petrecere. Deci, va trebui să ne mai suportați pentru încă o seară.
Izbucnim în râs. Medicul acesta e mare figură! Îmi aduce aminte de Mihail.
Rămânem pentru petrecere. Dansăm și acordurile acelea mă fac să mă simt minunat. Și mai apoi… brațele lui George și sărutul lui, noi… doi luptători care au fost foarte aproape de moarte. Viitorul nostru capătă conturul unui plan în doi… nu există legătură mai strânsă decât aceea pe care o ai cu cineva care a împărțit cu tine cele mai grele clipe.

     Ne întoarcem la Suceava cu trenul… e frumos cu trenul, vezi toate peisajele minunate și le pui în arhiva sufletului, ca recompensă pentru că sufletul te-a lăsat să te faci mic și să te acoperi cu el, ca și cum te-ai acoperi cu o pătură.
-George… trebuie să te întreb ceva… când eram la spital, îmi scriai mesaje pe agenda ta. Odată mi-ai scris „Dincolo… ne vom întâlni dincolo”. Am fost ferm convinsă că vom muri amândoi și ai vrut să spui că ne vom întâlni dincolo…
-Ioana, am crezut că vom muri, într-adevăr. Dar acum, îmi dau seama că acele cuvinte erau premonitorii: „Dincolo… ne vom întâlni dincolo”, adică la București, la clinică…
Râde și e atât de frumos să râzi… și să iubești… pentru că acesta este sensul existenței noastre: să trăim cu adevărat și să ne bucurăm de fiecare clipă. Așa mi-a spus mie Mihail… și mi-a mai spus multe, dar vi le voi povesti altădată. Acum mă așteaptă o viață fascinantă cu George. Vă salut și… am plecat să trăiesc!angel

CARTEA LA METROU – Atenție, se închid ușile și se deschid cărțile!

Editura Litera, împreună cu Metrorex, anunță prima ediție a campaniei de încurajare a cititului în metroul bucureștean: CARTEA LA METROU . Călătorii surprinși citind o carte primesc încă una, împreună cu un semn de carte, de la voluntarii Litera care vor fi prezenți la metrou în săptămâna 18-22 iulie, de luni până vineri, în intervalul 9.00-11.00, pe Magistrala 2: Pipera – Berceni – Pipera.

In istoria recentă a metroului bucureștean s-au înregistrat din ce în ce mai multe cazuri fericite de oameni care citesc. S-au semnalizat gânduri mai bune, zâmbete printre rânduri, ochiade peste umeri la povestea celui din față, autori pe care îi recunoști, povești de care îți aduci aminte și câte și mai câte. Simptomele nu se opresc aici: cititul la metrou face din ce în ce mai bine!

Editura Litera, împreună cu Metrorex, anunță prima ediție a campaniei de încurajare a cititului în metroul bucureștean: CARTEA LA METROU. Călătorii surprinși citind o carte primesc încă una, împreună cu un semn de carte, de la voluntarii Litera care vor fi prezenți la metrou în săptămâna 18-22 iulie, de luni până vineri, în intervalul 9.00-11.00, pe Magistrala 2: Pipera – Berceni – Pipera.

O selecție a celor mai bune titluri din colecțiile consacrate Litera  – Clasici moderni, Clasici contemporani, Agatha Christie, Nobel, Buzz Books, Biblioteca pentru toți – vor fi disponibile călătorilor.

Invităm toți cititorii să împărtășească impresiile despre cartea primită folosind hashtag-ul #cartealametrou  pe Facebook și pe Instagram!

Detalii despre desfășurarea campaniei în timp real găsiți pe pagina de facebook Litera

Știați că? Locul preferat al românilor pentru cititul cărţilor este acasă (43%), urmat la distanţă semnificativă de cititul în aer liber (17%) sau în faţa calculatorului (10%). Baia şi mijloacele de transport în comun sunt următoarele locuri de citit , fiecare dintre acestea fiind preferat bibliotecii, cafenelelor sau librăriilor, conform unui sondaj realizat pe www.iVox.ro. Timpul este prețios, iar metroul poate deveni mai mult decât un mijloc de transport de la punctul A la punctul B. Atenție, se închid ușile și se deschid cărțile!

Mulțumim Metrorex pentru susținere și vă dorim lectură plăcută!

comunicate de presa.ro

by -
13
Comentatori premiaţi iunie 2016

Luna iunie s-a încheiat şi aşa cum v-am obişnuit, avem plăcerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză. Vă mulţumim că ne sunteţi aproape şi ne împărtăşiţi opiniile, recomandările şi noutăţile voastre.
Anunţăm pe cei șase cititori care au avut cele mai multe comentarii luna trecută, le mulţumim şi aşteptăm şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Clipa Narcisa
2. Barbalata Mirela

3. Mara
4. Daniela Cusa
5. Eva Anca

6.  Rodica Pușcașu

Aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Profeţia (seria Predestinaţi) Josephine Angelini

Editura: Rao

Număr pagini: 244

Gen: fantasy

      După ce i-a eliberat accidental pe zei din captivitatea lor de pe Muntele Olimp, Helen Hamilton împreună cu prietenii ei trebuie să stingă setea de sânge şi de război a acestora, care amenin?ă să cuprindă întreaga lume. Însă furia zeilor este dezlăn?uită, iar timpul se scurge în defavoarea muritorilor. Cum via?a băiatului pe care îl iubeşte, Lucas Delos, atârnă de un fir de păr, iar grupul ei de prieteni cunoaşte o scindare neaşteptată, Helen se vede nevoită să facă fa?ă de una singură acestei confruntări şi, de asemenea, să decidă cui îi va oferi inima ei – lui Lucas sau unui eventual Tiran, Orion.

Sursa: Editura Rao

     Expoziție și conferință Ștefan Luchian (1868-1916)

    Biblioteca Academiei Române vernisează marți, 28 iunie 2016, ora 12, expoziția „Ștefan Luchian – Desenator“, comemorând astfel centenarul morții artistului, membru post-mortem al Academiei Române. În aceeaşi zi, Secția de arte, arhitectură și audiovizual şi Institutul de Istoria Artei „George Oprescu“ din cadrul Academiei Române, în colaborare cu Universitatea de Arte București, organizează Conferința Națională „Ștefan Luchian și epoca sa“. Conferinţa se va desfăşura în Aula Academiei Române, între orele 9-17.

     Expoziția cuprinde peste 100 de lucrări de grafică, fotografii (imagini de familie, portrete, lucrări ale pictorului) și o serie de scrisori selectate din Colecțiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Pe simeze se vor afla desene în cărbune, litografie şi pastel – tehnică în care artistul a excelat şi pe care a transformat-o într-o artă majoră – precum şi acuarele, caracterizate deopotrivă de forţă şi delicateţe. Acestea vor fi completate cu lucrări ale unor pictori cu care artistul a colaborat în diferite întreprinderi culturale sau societăţi artistice, cum ar fi Cercul artistic, Tinerimea artistică, Societatea artiştilor independenţi, precum și cu opere ale artiştilor pe care Ștefan Luchian i-a admirat şi care i-au influenţat activitatea artistică. În expoziţie se vor afla, de asemenea, documente inedite referitoare la familia sa, corespondență, fotografii care îi ilustrează biografia, câteva dintre ele lucrate de fotograful Hr. Duratzo.

    Timp de o lună de zile, în perioada 28 iunie – 29 iulie 2016, expoziția va fi deschisă în sala „Theodor Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române și poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 10-16.

     Intrarea la ambele evenimente este liberă.

     Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:  Cătălina Macovei-Curator expoziție-Coordonator Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române/tel: 021.212.82.84

comunicate de presa.ro

Femeia în societate” – o discuţie nobilă pentru o cauză nobilă

     GALAŢI, 23 Iunie 2016 – Galaţiul găzduieşte, Joi, 23 Iunie 2016, de la ora 18:00, la Parcul de Soft, Seminarul “Femeia în societate” – o lecţie inedită şi plăcută de cultură și istorie, un dialog onest şi specific despre modelarea rolului femeii de-a lungul timpului şi influenţa ei asupra evoluţiei societăţii.

     “Seminarul «Femeia în societate» evidenţiază faptul că femeia a ocupat dintotdeauna un rol important în societate. Dacă societatea, la 1900, spunea că femeia trebuie să fie fiică, soră, soţie şi mamă, au existat femei puternice care şi-au dorit mai mult în viaţă şi care au încălcat regulile vremii. Datorită acestor femei, astăzi putem vorbi despre femeia medic, politician, inginer, pilot etc”, a declarat Zenaida Costea, organizator.

    Speakerii seminarului “Femeia în societate” sunt persoane implicate activ în viaţa socială gălăţeană si nu numai:

   *MARCEL CAPRIS – pasionat de istoria orașului Galați, membru fondator Asociația “Mișcarea pentru Implicare Civică” Galați

    *ANGELA BACIU – poet,publicist, trainer, jurnalist, membru in Uniunea Scriitorilor din Romania, autor a 16 carti de poezie si publicistica. „Sunt un om puternic, în tot ce fac pun pasiune, iubire, afecțiune, bucurie. Îmi plac oamenii, viața. Cred că prin iubire poți învinge totul.Întotdeauna am putut să iau viata de la capăt, cu curaj, demnitate și încredere în mine. Și, da, Poezia m-a salvat…” declara Angela Baciu

    *MARTA IOZEFINA BENCZE – coach, speaker, blogger. „Sunt o persoană care nu a spus niciodată nu pot. Mi-am transformat visele în obiective și am investit continuu în dezvoltarea mea personală. Sunt o româncă ce a ales să trăiască în țara în care s-a născut, deși în sânge am și origini maghiare, germane și grecești, prin urmare sunt un „cocktail minunat” care îmi îmbracă personalitatea cu câteva caracteristici definitorii. Sunt: „dor” românesc; „determinare” ungurească; „pragmatism” german și „spiritualitate” grecească” declara Marta Iozefina Bencze.

    *ANNA CRISTINA BURTEA – doctor, membru fondator și director executiv al Fundației “Inimă de Copil” Galati

    Discuţiile vor fi moderate de NICOLETA NISTOR antreprenor, speaker, trainer, singurul practician si terapeut acreditat pe Tehnici de Eliberare Emotionala din S-E tarii, de catre EFT & Matrix Reimprinting Academy UK; sotie, mama, prietena, mentor, iubitoare de frumos si de oameni.

    Evenimentul este organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi, împreună cu Asociaţia Mişcarea pentru Implicare Civică.

     Accesul la seminar se face achitând o taxa de participare de minimum 10 lei, care va fi donată Proiectului “Generaţii – Centrul Comunităţii”.

     Proiectul “Generaţii – Centrul Comunităţii” este implementat de către Fundaţia Principesa Margareta a României, în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Galaţi, în patru centre de zi din judeţul Galaţi: “Centrul de zi pentru copii “Sf. Spiridon” (Asociaţia Multifuncţională Filantropică Sf. Spiridon Galaţi), Centrul multifuncţional de servicii sociale “Speranţa” (Asociaţia Filantropică Creștin Ortodoxă Sf. Vasile cel Mare Galaţi), Centrul de zi pentru copii ce provin din familii defavorizate (Fundaţia Bunul Samaritean Nicorești) și Centrul Comunitar “La vale” (Fundaţia Cuvântul Întrupat), unde voluntari seniori îi vor învăța pe copiii de la centre din experiențele vieții lor.

      Detalii despre proiectul intergenerational, aici.

      Vă aşteptăm cu drag!

PSIHOatelier: Copilul invizibil – de la ură la iubirea de sine | cu Gáspár György, psiholog, psihoterapeut, autor

Eveniment FB

* marți, 21 iunie 2016, orele 19.00 | bilet: 60 ron, 100 de locuri disponibile, la Journey Pub (str. George Enescu nr. 25, în Piața Romană)

** înscrierea la atelier se face aici

_______psi. GASPAR GYORGY_____

http://paginadepsihologie.ro/

Gaspar Gyorgy este psiholog clinician și psihoterapeut relațional, Președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, autorul cărții “Copilului invizibil”.

_____PSIHOatelier______

În fiecare adult există un copil rănit – nimeni nu a avut o copilărie perfectă!

Fiecare dintre noi poartă în suflet experiențele negative mai mult sau mai puțin traumatice din copilărie, care sunt bine stocate în memoria noastră emoțională și care se activează automat atunci când întâlnim persoane ce ne frustrează în aceeși manieră în care au făcut-o și părinții noștri în copilărie. Aceste persoane adesea sunt partenerii de viață, copiii, prietenii sau cunoscuții noștri.

Acest copil interior rănit este o parte din noi de care încercăm să scăpăm cu disperare, de care ne este rușine și jenă, dar care ne urmează mereu – deoarece își cere drepturile psihologie și vrea să revină acasă, în povestea noastră de viață.

Călătoria de la ură la iubirea de sine este responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi, iar în cadrul atelierului din 21 iunie de la Joruney Pub vom vorbi despre cum putem da startul acestei călătorii și cum să-i facem loc copilului invizibil în casa sufletului nostru, folosindu-ne de umanul din noi, de știință și de #puterearelațiilor.

Atelierul este o experiență emoțională inedită în care teoria validată științific este îmbinată cu experiențe personale din viața autorului și prezentate cu empatie, umor și o stare de prezență conștientă.

Pentru a vă încuraja să vă regăsiți fiecare copilul interior, Gáspár György va răspunde tuturor întrebărilor voastre.

_________CARTEA – Copilul invizibil_______

http://paginadepsihologie.ro/produs/copilul-invizibil/

„În remarcabila sa carte, Gáspár György ne dezvăluie o perspectivă inedită asupra conceptului de parenting, arătând că nu doar copilul e important, ci şi părintele. El explică în detaliu dinamica interacţiunii părinte-copil şi progresul ce rezultă din această legătură specială. Cartea îmbină perspicacitatea clinică şi inteligenţa analitică, fiind o nepreţuită sursă de informaţii pentru cei care lucrează în domeniul sănătăţii mintale, dar mai ales pentru părinţi. O recomand cu căldură.“ – Dr. Frank M. Dattilio, profesor-asociat în Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

Parteneri media: Pagina de Psihologie, Orasul Vorbeste, Filme-carti.ro, Bookuria.info, Romania Pozitiva, InOras.ro, Bookblog.ro, OrasulM.eu, Anyplace.ro, UrbanThings.ro, Mamapetoc.ro, RoEvents.ro

Contact organziare PSIHOatelier: Andreea Tincea – 0747817938

Contact bilete și rezervări: Simona Ghenea – 0736643380 / simona@paginadepsihologie.ro și înscrieri directe

Vă așteptăm cu drag!

 Editura Litera continuă seria cărților-mărturie,

de laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015, Svetlana Aleksievici

      După titlurile remarcabile din colecția Clasici Contemporani Litera:“Războiul nu are chip de femeie” (volum ce cuprinde mărturiile femeilor sovietice care au luptat în al Doilea Război Mondial) și “Ultimii martori” (volum cu amintiri ale adulților care în vremea celui de-al Doilea Război Mondial erau copii), Svetlana Aleksievici aduce în prim plan experiențele soldaților sovietici din războiul din Afganistan în volumul “Soldații de zinc”.

     În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaționalist” care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul. Între 1979 și 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriașe și rămânând ei înșiși marcați de experiența unui conflict nerecunoscut oficial. Morții erau trimiși înapoi în URSS în sicrie sigilate de zinc, în timp ce, întorși în patrie, mare parte din supraviețuitori nu s-au putut reintegra și au devenit, în ochii altora, niște criminali.

    “Soldații de zinc prezintă mărturiile emoționante ale unor participanți la război – soldați, ofițeri, asistente medicale – și ale unor mame care și-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte șocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituire tulburătoare și de neuitat a realității și absurdității războiului.

   „Cu un stil și o pasiune singulare, adoptând o viziune tragică susținută de inteligență politică, [Aleksievici] prezintă acest război ca pe o experiență omniprezentă și profund personală…” The New Yorker

     Cărțile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi și în 47 de țări.

     În România,Războiul nu are chip de femeie”, “Ultimii martori”,Soldații de zinc,  sunt disponibile în rețeaua Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară, online pe www.litera.ro și pe www.elefant.ro.

      Câteva impresii despre cărțile Svetlanei Aleksievici în Colecția Clasici Contemporani Litera:

     “Inocenţa faţă în faţă cu violenţa, oroarea şi spaima. Poezia vârstei fragede făcută ţăndări de obuze, mortiere sau imagini ale coşmarului. Aceasta este, pe scurt, cartea Svetlanei Aleksievici. Ultimii martori o confirmă pe scriitoarea şi jurnalista bielorusă ca pe una dintre vocile puternice ale literaturii de azi.” Radu Paraschivescu, Dă-te la o carte, Digi 24

     “Mă bucur foarte mult că Svetlana Aleksievici a câștigat Nobelul pentru Literatură și sper ca acest premiu să însemne că volumele sale vor fi citite și înțelese de cât mai mulți oameni. Războiul nu are chip de femeie e o carte foarte bine scrisă, dar nu veți găsi literatură în paginile ei. Veți găsi viață, așa cum a fost și așa cum sperăm să nu mai fie vreodată. Dar, ca să nu mai fie, trebuie să știm și să o cunoaștem.” Laura Câlțea, Blogul unei cititoare de cursă lungă

      “Ceea ce descoperim nu este însă războiul propriu-zis, cum toți îl cunoaștem din cărți și filme, ci o altă față a acestuia, cea adevărată, cea umană, în care nu mai contează cine câștigă sau cine pierde, ci reala tragedie a ființei umane simple.” Jovi Ene, Filme-carti.ro

 * * *

     Litera – Un sfert de secol de cărți!

    În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 26 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 5 600 de titluri, într-un tiraj total de 48 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte.

     Îți mulțumim că ne ești alături și te invităm să ne însoțești, și de acum înainte, în călătoria noastră printre cărți, idei și cuvinte.

 * * *

 

 Editura Nemira la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu continuă să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând, în colaborare cu Editura Nemira, prin colecţia Yorick, o serie de conferinţe şi prezentări de carte la Librăria Habitus. Ele vor aduce împreună scriitori, critici, jurnalişti, invitaţi speciali, observatori ai fenomenului teatral şi, bineînţeles, un cât mai numeros public interesat.

Reputatul critic de teatru şi scriitor, George Banu, deschide seria conferinţelor cu un invitat special – cunoscutul regizor german Thomas Ostermeier. Marţi, 14 iunie, de la ora 11.00, George Banu în dialog cu Thomas Ostermeier.
În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul Teatrul și frica de Thomas Ostermeier, în traducerea lui Vlad Russo.

A doua zi, pe 15 iunie, de la ora 11.00, are loc conferinţa Mari întâlniri teatrale la FITS şi sfertul de secol al Editurii Nemira. George Banu îi are ca invitaţi pe Constantin Chiriac (Director FITS), Ana Nicolau (General Manager Editura Nemira) şi Monica Andronescu (coord. colecţia Yorick).
În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul Convorbiri teatrale. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de George Banu.

Tot în cadrul Festivalului, pe 17 iunie, de la ora 13.00, are loc lansarea volumului Istoria teatrului universal, ediție ilustrată de John Russell Brown (coord.), despre care vor vorbi George Banu, Ana Nicolau şi Dana Ionescu (redactor şef Editura Nemira).

George Banu, Convorbiri teatrale. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Editura Nemira, 2016.
Gândirea teatrală e o gândire orală, care se formulează în timpul repetițiilor sau al convorbirilor publice: ea implică existența unui partener.  E o gândire dialogală. De aici provine interesul dezbaterilor pe care Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le-a organizat și pe care George Banu le-a animat. Protagoniștii invitați au vorbit, și-au expus principiile practice și  și-au definit orizontul de așteptare. Mărturii personale, formulate în contextul unei exemplare manifestări internaționale, mărturii care, reunite aici, se constituie în arhivele inedite,  vii ale teatrului actual, românesc și străin.  
Convorbirile teatrale oferă cititorilor posibilitatea unui voiaj în arta teatrului de azi,  având drept călăuză pe marii artiști a căror operă le confirmă discursurile, iar acestea le lumineaza spectacolele. Ambele sunt indisociabile, reciproc necesare. George Banu este ghid și partenerii lui sunt artiștii festivalului: Felix Alexa, Eugenio Barba, Klaus Maria Brandauer, Dragoș Buhagiar, Constantin Chiriac, Alexandru Dabija, Pippo Delbono, Emmnuel Demarcy-Mota, Lev Dodin, Declan Donnellan, Benard Faivre d’Arcier, Jean-Jacques Lemêtre, Krystian Lupa, Piotr Skiba, Mihai Măniuțiu, Wajdi Mouawad, Silviu Purcărete, Peter Stein, Erhard Stiefel. Iata  un caleidoscop al teatrului prezent.

Thomas Ostermeier, Teatrul și frica, traducere de Vlad Russo, Editura Nemira, 2016
Volumul, care apare în limba română la doar câteva luni după ce s-a tipărit în Franța, reunește pentru prima dată conferințe și comunicări susținute de cunoscutul regizor german Thomas Ostermeier despre teatru. Lucrarea, ilustrată cu imagini color din creația scenică a autorului, se deschide cu un subsțial dialog între cunoscutul creator și reputatul critic de teatru și scriitor George Banu, care semnează și postfața.
„Thomas Ostermeier face din prezent teritoriul său de elecţie. O şi spune: «Foarte puţini regizori sunt interesaţi de ce este omul… nu în esenţa sa, ci în prezentul său.» Ostermeier purcede la această analiză, legând-o mereu de datele concepţiei economice prevalente astăzi. Teatrul său ne invită să devenim conştienţi de ameninţările ce planează asupra omului, fără să propună nici o perspectivă de mântuire. Teatrul lui Ostermeier îşi croieşte drum ca o trupă de şoc în lumea noastră bântuită de nelinişti.“
George Banu
„Teatrul trebuie să se elibereze de dorinţa de a fi mereu de partea cea bună, trebuie să înfrunte realitatea. El este cel mai vechi mijloc de analiză artistică a lumii în care trăieşte fiinţa umană, menit să exprime receptarea lumii (a realităţii). Pentru această analiză, el trebuie din când în când să îndure realismul, spunând iar şi iar poveşti despre cruzimea lumii şi despre victimele ei.“
Thomas Ostermeier

John Russell Brown (coord.), Istoria teatrului universal, ediție ilustrată, traducere de Dana Ionescu, Adriana Voicu și Cristina-Maria Crăciun, Editura Nemira, 2016
Cum a evoluat teatrul într-o istorie de peste 4 500 de ani, de la formele de spectacol din Egiptul antic la formele multiculturale din zilele noastre? Ce sensuri și expresii a căpătat aceasta în parcursul ei de milenii?
Instrument indispensabil pentru oricine studiază azi artele spectacolului, într-o țară în care se tipăresc rar sinteze, lucrarea publicată acum în premieră în limba română constituie o incursiune mai mult decât necesară în istoria, știută și mai puțin știută, a teatrului. Volumul, unul dintre puținele de gen din biblioteci, este opera unor distinși experți și apare însoțit de numeroase ilustrații. Pentru practicienii și teoreticienii teatrului, pentru studenți profesori sau pur și simplu spectatori, Istoria teatrului universal reprezintă o sursă esențială.

35% reducere pentru cărțile din TOP VÂNZĂRI BOOKFEST 2016
pe www.edituracorint.ro

     După Bookfest, urmează și mai multe surprize! Astfel, până pe 19 iunie, cărțile din TOPUL celor mai vândute titluri ale Grupului Editorial Corint la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016 au prețuri mai mici cu 35% pe www.edituracorint.ro.
      Dăm startul lecturii de vacanță cu volume din portofoliile de Istorie, Clasici ai literaturii universale, Autori români, Fantasy și Junior, toate gata să fie luate acasă.

      Găsiți întreaga listă de cărți cu preț redus aici. Spor la citit!

TOP vânzări ADENIUM la Bookfest 2016

Editura Adenium a participat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2016, cu multe noutăţi editoriale din domeniul literaturii pentru copii, albumelor de benzi desenate, istorie, beletristică sau literatură de specialitate. În cadrul Bookfest, Adenium a organizat douăsprezece evenimente de lansare, la care au participat importante personalități ale vieții culturale românești.

Pe primul loc în topul vânzărilor se află volumul Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, editori Daniel Șandru și Alexandru Muraru, care a fost lansat la Bookfest 2016, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care a și prefațat cartea.
Vânzări importante au înregistrat și alte volume care au fost lansate la târg: Între Grexit și Brexit. Cronica politică a celor mai recente crize europene, de Cristian Preda, România vertebrată, de Radu Vancu, Crearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci, de Ioana Cristea Drăgulin sau romanul premiat de revista Convorbiri Literare, În gaură, de Arthur Suciu.
Literatura pentru copii s-a bucurat de succes în rândul cititorilor de toate vârstele. În topul acestei categorii intră seria O inimă de Broscuță, autor Gheorghe Vîrtosu, volumele Alfabetul în 31 de poezii și o scenetă, autor Aurora Georgescu, ilustrații de Șerban Andreescu, și Greierele milionar. Fabule, autor Adela Dobran, ilustrații de Șerban Andreescu. O lansare spectaculoasă, care a adunat mulți admiratori ai benzilor desenate, a fost cea a albumului Căpitanul RO. Război în inima Europei?, realizat după un scenariu de Adrian Cioroianu, cu ilustrații de Puiu Manu. Din aceeași categorie, a benzilor desenate, vânzări importante a înregistrat volumul Castelul din Carpați, adaptare după Jules Verne, cu desene de Șerban Andreescu.

Toate volumele lansate la Bookfest sunt disponibile pe site-ul Adenium. În curând, în librării.

Grupul vânzărilor GRUPULUI EDITORIAL CORINT la Bookfest 2016

Duminică seara, GRUPUL EDITORIAL CORINT a încheiat participarea la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016, ediția a XI-a, după 5 zile marcate de lansări de carte menite să vă arate lumea mai clar, ateliere pentru copii pline de culoare și farmec și evenimente de premiere prin care ne-am arătat aprecierea față de participanții la concursurile noastre. În plus, vizitatorii standului GRUPULUI EDITORIAL CORINT s-au bucurat de pachete promoționale, reduceri de până la 50% și cărți cu prețuri de 5 și 10 lei.

În acest început de vară, cititorii au optat pentru istoria elitelor autentice. Astfel, pe locul întâi în topul vânzărilor Corint s-a situat un volum care aparține colecției ISTORIE CU BLAZON: fermecătorul album Poveștile Peleșului de Carmen Sylva (ediție îngrijită de Silvia Irina Zimmermann, cu ilustrații aparținând Arhivei Princiare de Wied).

Problemele de actualitate sunt și ele pe lista preocupărilor principale ale cititorilor noștri. Astfel, pe locul al doilea în topul vânzărilor Corint s-a clasat unul dintre cele mai recente volume ale colecției CORINT ISTORIE, ISlamISm. Planul secret de creare a califatului de Glenn Beck. Cartea este o analiză plină de forță care investighează și contrazice prejudecățile despre islamism și despre visul creării unui nou califat.

Pe locul al treilea regăsim din nou colecția ISTORIE CU BLAZON! De această dată, cu volumul Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane de Constantin Gane. Cartea “se ocupă cu precădere de modul de existenţă a boierimii, ceea ce se spune chiar începând cu titlul cărţii” (din prefața semnată de Mihai Dim. Sturdza).

Următoarele cărți din topul vânzărilor GRUPULUI EDITORIAL CORINT sunt:

4. JURNAL SECRET. Serie nouă de Alex. Ștefănescu (ilustrații de Costel Pătrășcan);

5. Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu de Diana Mandache (colecția CORINT ISTORIE);

6. Magonia de Maria Dahvana Headley (colecția LEDA EDGE);

7. BERLIN. Zorii din Alexanderplatz (vol. 2 din seria BERLIN) de Fabio Geda și Marco Magnone (editura CORINT JUNIOR);

8. ISIS. Armata jihadului de Michael Weiss și Hassan Hassan (colecția CORINT ISTORIE);

9. Insula doctorului Libris de Chris Grabenstein (editura CORINT JUNIOR, colecția AVENTURĂ ȘI MISTER);

10. Blestemul câștigătorului de Marie Rutkoski (colecția LEDA EDGE).

GRUPUL EDITORIAL CORINT le mulţumeşte cititorilor că i-au fost alături într-un număr atât de mare şi la această ediţie a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2016!

Cele mai vândute cărți de la editurile Nemira și Nemi la Bookfest 2016

Editura Nemira a participat la Salonul internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2016, cu nenumărate noutăţi editoriale pentru cititori cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea editurii. 

S-au cumpărat atât cărți de ficțiune literară, science fiction și fantasy, literatură young adult, dar și nonficțiune din colecțiile Istoria, Anticipația sau Philemon.

Și cărți pentru cei mici de la editura Nemi de carte pentru copii, relansată anul acesta, au fost la mare căutare, mai ales în cadrul Bookfest Junior 2016.

Anul acesta vânzările au crescut cu 40% față de anul precedent. 

Cea mai vândută carte Nemira la Bookfest 2016 a fost Viața mea, de Charles Chaplin, autobiografia faimosului comic tradusă pentru prima oară integral în românește de Monica Andronescu și apărută în colecția Yorick, cu sprijinul Centrului Cultural Casa Artelor și Sector 3 București.

Locul 2: al doilea volum din seria Outlander, Talismanul, de Diana Gabaldon, apărut în colecția Nautilus, o combinație fascinantă de fantasy și roman istoric, având în centru o poveste de dragoste care depășește orice bariere. 

Locul 3: Misterul regelui. Despre scris, de Stephen King, o carte inspirațională despre literatură și scris, presărată cu nenumărate detalii biografice din viața marelui scriitor.

Locul 4: Fata cu toate darurile, de M.R. Carey, cel mai puternic thriller psihologic distopic pe care îl veți citi anul acesta și povestea emotionantă a unei fetițe diferită de toți oamenii din jurul ei. 

Locul 5: Marea șansă, de Olivia Manning, primul roman din Trilogia Balcanică, apărut în colecția Babel, o privire necruțătoare asupra Bucureștiului din pragul celui de-al Doilea Război Mondial din perspectiva unui cuplu de britanici.

Locul 6: Sabia destinului, de Andrzej Sapkowski (al doilea volum de povestiri din seria Witcher)

Locul 7: Regina roșie, de Victoria Aveyard (serie Young Adult)

Locul 8: O noapte, Marcovici, de Ayelet Gundar-Goshen, din colecția Babel

Locul 9: Ai uitat să râzi, de Bogdan Munteanu, din colecția Cuaternar de literatură română

Locul 10: E greu să fii zeu, de Arkadi și Boris Strugațki

Top vânzări editura Nemi de carte pentru copii:

1. Bufnița care se temea de întuneric, de Jill Tomlinson – povestea plină de haz și învățăminte a lui Buf, o bufniță de hambar căreia îi era frică de întuneric. 

2. De ce vă certați, Matei?, de Brigitte Weninger – aventurile iepurașului Matei pline de farmec și umor sunt ilustrate în culori calde de Eve Tharlet. 

3. Alice în Țara Minunilor, repovestită și ilustrată de Emma Chichester Clark – o variantă modernă a poveștii clasice a lui Lewis Carroll.

Topul cărților Litera vândute la Bookfest 2016!

În perioada 1-5 iunie, la Târgul Internațional de carte Bookfest, Editura Litera și-a întâmpinat cititorii cu o ofertă editorială de peste 1600 de titluri, 500 de noutăți, reduceri de preț de până la 70%, vouchere valorice la cele mai noi titluri din colecția de ficțiune, tombole cu premii garantate, acțiuni dedicate copiilor și lansări în prezența unor invitați de seamă. Și în acest an, alături de Uber, Litera a asigurat transportul gratuit de la Romexpo acasă tuturor cititorilor împătimiți.

Top 5 vânzări Litera@Bookfest2016

Pe primele două locuri în Top 5 se află cărțile-mărturie semnate de Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015: “Războiul nu are chip de femeie” și “Ultimii martori”. Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, a afirmat vineri, în cadrul lansării :”Chiar dacă nu știți istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, veți găsi povești care vă cutremură, vă opresc în loc, vă strâng de gât”. La lansare au mai participat scriitorul Bedros Horasangian, bloggerul literar Laura Câlțea și actrița Daniela Nane care a citit două fragmente emoționante din paginile acestei cărți.

Locul trei continuă cu scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, cu al doilea volum din celebra serie autobiografică Lupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit.”

La evenimentul de lansare care a avut loc sâmbătă, au participat reprezentanți ai Ambasadei Norvegiei: Hermann Baskår și Ana Maria Bălan, Dragoș Pătraru, Laura Câlțea, Simina Răchițeanu și Bedros Horasangian.

Locul patru îl ocupă cea mai nouă apariție în seria Kronika, semnată de Paul Dobrescu, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București, Crizele de după criză”. Au dezbătut evoluția economică și efectele crizei în cadrul lansării: autorul Paul Dobrescu, Adrian Vasilescu, Stelian Tănase și Ioan Mircea Pașcu.

Tot în Top 5 se regăsește cel mai nou titlu din imprintul Introspectiv, “Mindware, Instrumente pentru o gândire inteligentă”, de Richard E. Nisbett.

Cartea a fost lansată sâmbătă, alături de celelalte titluri din imprintul Introspectiv “Cum să iubești”, Thich Nhat Hanh; “Cum să te relaxezi”, Thich Nhat Hanh, “Jocul vieții și cum să-l jucăm”, Florence Scovel Schinn, “Calm. Cum să-ți găsești liniștea într-o lume stresantă și agitată”, Dr. Gayatri Devi, în prezența Lianei Stanciu, Mirelei Zivari, Oanei Sârbu și Irinei Kuhlmann.

Top 5 vânzări Litera Mică@Bookfest 2016

Pe primul loc al vânzărilor de carte pentru copii se află Soy Luna, Marea aventură, Disney! Următoarele locuri sunt ocupate de Iepurașul care voia să adoarmă, de Carl-Johan Forssen Ehrlin, Henry și puterea imaginației, de Skye Byrne, Star Wars. Trezirea forței, Disney și Descendenții. Insula pierduților. de Melissa de la Cruz. Disney.

* * *

Litera – Un sfert de secol de cărți!

În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 26 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 5 600 de titluri, într-un tiraj total de 48 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte.

Îți mulțumim că ne ești alături și te invităm să ne însoțești, și de acum înainte, în călătoria noastră printre cărți, idei și cuvinte.

* * *

Rockstar de Cristina Nemerovschi

Sâmbătă, 4 iunie 2016 Ora 14.00: Lansarea romanului “Rockstar” de Cristina Nemerovschi în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2016

Storm are 21 de ani și este solistul unei trupe rock în plină ascensiune. E rebel, adorat de fani, charismatic, invidiat, dar o traumă din trecut îl face să nu se poată bucura pe deplin de viața care, privită din afară, pare perfectă. Când hotărăște, după un concert și un after party dezlănțuit, să plece în căutarea Lolei – The Punk Rock Goddess, idolul său –, speră ca ea să-l ajute să-și regăsească drumul. Dar călătoria alături de Lola se va transforma în ceva neașteptat, care îl face să înțeleagă tot mai multe despre muzică, fani, idoli, moarte, pierderi și mai ales despre lupta cu demonii tăi. Pentru că, la final, „tot ce contează e să rămâi în viață“.


Cred în mine și numai în mine, fiul înstrăinat de turmă
Creatorul cerului și pământului, văzutelor și nevăzutelor, căci toate există în mintea mea
Și când ea nu va mai fi, nici ele nu vor mai fi.
Nu ne-am înălțat la cer decât din când în când
Atunci când am fumat, am băut sau am fost fericiți.
Nu știm dacă împărăția noastră va avea sau nu sfârșit
Dar nici nu ne pasă
Pentru că tot ce contează e acum.
Nu vrem să ni se ierte păcatele
Ci să ni se înmulțească
În viața veacului ce va să vie.
Be true to yourself and remember to laugh each day
It’s all that really matters.

Când vei găsi drumul tău, vei ști. Te vei simți viu și vei ști.
Întotdeauna.

Despre autor:

Cristina Nemerovschi/ biografie literară

Supranumită de critici rebela culturii române de azi și considerată principala reprezentantă a unui nou mod de a face literatură, licențiată în filosofie, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic. Acesta a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public: în numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. A primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012, la editura Herg Benet, fiind supus controverselor încă din primele luni; câteva lecturi publice au fost întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”. Următoarele ediții ale cărții conțin fragmente inedite, reunite sub titlul Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic.

În 2013, în colecția Cărțile Arven a Editurii Herg Benet, apare nymphette_dark99, carte despre care s-a spus că a detronat Lolita, cel puțin pentru generația tânără.

În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la Herg Benet un volum compus din discuțiile avute cu cititorii săi, intitulat Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi.

Rezervația unicornilor (2014) este romanul care încheie trilogia Sânge satanic. Tot în 2014, publică romanul-pamflet Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes. Păpușile este a opta carte semnată de autoare.

A publicat trilogia Ultima vrăjitoare din Transilvania cu pseudonimul Anna Vary.

În prezent, are în lucru romanul Rockstar.

Toate romanele Cristinei Nemerovschi au devenit rapid bestseller-uri și au fost reeditate. Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

Site oficial: www.cristinanemerovschi.ro

by -
14
Comentatori premiaţi mai 2016

Luna mai s-a încheiat şi aşa cum v-am obişnuit, avem plăcerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză. Vă mulţumim că ne sunteţi aproape şi ne împărtăşiţi opiniile, recomandările şi noutăţile voastre.
Anunţăm pe cei cinci cititori care au avut cele mai multe comentarii luna trecută, le mulţumim şi aşteptăm şi pe ceilalţi. 

          Comentatorii premiaţi

1.Barbalata Mirela
2. Clipa Narcisa

3. Mara
4. Daniela Cusa
5. Claudia Iovan

Aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Hai la… Life Stuff. Andreea vă aşteaptă! Cezar Pârlog vă încântă!

Vineri, 03.06.2015, la Bookfest orele 18.30-19.30, standul Editurii Tracus Arte.

“Spunea cineva pe aici, pe Fb bineînţeles, o duduie, că altfel nu m-ar fi interesat, de gustibus, domnule, referindu-se la o carte, cred eu faină, nu i-am reţinut titlul şi autorul, poate nu-i o prea mare pierdere şi n-am nici numărul de telefon al lui tanti. Ăsta chiar că poate fi un regret. 😉 În sfîrşit… Deci ce spunea fata asta despre ceea ce tocmai citea: cum că „…e densă. Înaintez greu, ca printr-o substanţă vîscoasă, translucidă, cu gust bun, de jeleu. Mă tot ling pe bot. Şi mai am 400 de pagini. Cred că mă voi îngrăşa…” Ei bine, „Life Stuff sau Învăţături pentru Andreea”, nu-i pe atît de groasă, deci o eventuală criză diabetică este eminamente exclusă. Şi nici într-atît de densă încît să se înainteze prin ea greu, tîrîş-grăpiş, pe burtă şi cu un eventual lămpaş prins la frunte. V-am înţeles, claustrofobia îmi cam dă tîrcoale şi mie, de asta nici nu am prea călcat prin peşterile patriei. Deci doar 194. citiţi-mă!-Cezar Mihai PârlogLife Stuff-Cezar Parlog

Lansarea volumului Life Stuff sau Învăţături pentru Andreea de Cezar ParlogfacebookPaul cernat

Şi pentru a vedea stilul stimabilului cetăţean Parlog, citiţi interviul altfel, un adevărat regal al scriiturii.

Interviu altfel cu Cezar Parlog-Partea I

Interviu altfel cu Cezar Parlog-Partea a-II-a (spumos)

Interviu altfel cu Cezar Parlog-Ultima parte 🙁

Un Caragiale al anilor 2016, Cezar Parlog reuşeşte să ne încânte de fiecare dată cu textele lui.

La „saluuun”. Cu ViKy 

Moment poetic

 Cezar Pârlog şi cărţile lui vă aşteaptă!Life Stuff-Cezar Parlog
flori, fete, fite sua baieti
Editura TracusArte

Bookshake, cotidianul editat de Bookaholic și Centrul Ceh, va apărea la Bookfest

Timp de cinci zile, vizitatorii Salonului Internațional de Carte Bookfest vor putea citi cotidianul Bookshake, editat de Bookaholic și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se va găsi la târg, la standul Bookshake, dar și în librăriile din oraș, iar articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.

De miercuri, 1 iunie, până duminică, 5 iunie, Centrul Ceh și echipa revistei online Bookaholic va fi la standul Bookshake, scriind și editând în timp real un cotidian dedicat târgului. Vizitatorii pot bea o cafea la stand în timp ce citesc ziarul care va cuprinde interviuri cu scriitori, recomandări de lansări de neratat, liste cu cărți de cumpărat, zvonuri din târg și din lumea literară și multe altele. Dacă se simt inspirați, vizitatorii pot chiar să dea o mână de ajutor la scris, iar cele mai bune texte vor apărea în ziar a doua zi. Găsiți Bookshake – care va fi distribuit gratuit – la Pavilionul C4, la doi pași de standul Israelului, țara invitată la ediția de anul acesta a târgului de carte.

Ne-am simțit atât de bine anul trecut, când Republica Cehă a fost țara invitată la Salonul Internațional de carte Bookfest, încât am vrut să ne întoarcem și anul acesta”, spune František Zachoval, directorul Centrului Ceh.

Ne-a bucurat foarte tare propunerea prietenilor de la Centrul Ceh de a pune cap la cap un cotidian împreună, în timpul Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a XI-a. Bookshake vine cu o atitudine fresh. Suntem puși pe șotii, vrem să vă descrețim frunțile, dar să vă și informăm, să luăm pentru voi pulsul pieței editoriale de la noi. Vom fi în mijlocul evenimentelor, lângă autorii români și străini invitați, cu ochii pe rafturile de noutăți. Abia așteptăm să începem călătoria literară de la târg!”, afirmă Eli Bădică, redactor-șef adjunct Bookaholic.ro.

Pentru mai multe informații, puteți să o contactați pe Iulia Țurcanu la turcanu@czech.cz sau 0724352927.

                        Miercuri 01.06.2016-Deschiderea oficială a Târgului Internaţional Bookfest 2016-Ediţia a XI-a
Program lansări Editura Tracus Arte la Bookfest
pliant lansari bookfest 2016 v3-1program lansari bookfestpliant lansari bookfest 2016 v3-3pliant lansari bookfest 2016 v3-4                                                                                 Vă aşteptăm!

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) participă și în acest an la Bookfest – Salonul Internațional de Carte, ce se desfăşoară în perioada 1- 5 iunie 2016, la Romexpo. La standul muzeului cu numărul C47, aflat în Pavilionul C4, se găsesc numeroase publicaţii proprii – cărţi de specialitate, cataloage, albume – şi suveniruri.

În cadrul salonului, joi, 2 iunie, cu începere de la ora 13.00 (Scena Agora, Pavilionul C5), MNIR va lansa următoarele publicații editate de instituție:

*Anuarul Muzeul Naţional, volumul XXVII*Albumul Orașele Țării Românești*Albumul Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (2015) * Anuarul Cercetări Numismatice, volumul XVII

Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Georgeta Filitti, dr. Cristina Păiuşan Nuică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu și dr. Emanuel Petac.

Anuarul Muzeul Naţional, volumul XXVII Continuând o tradiţie începută în anul 1974, devenită din 1997 anuală, Muzeul Naţional de Istorie a României a ajuns la cel de al 27-lea volum al periodicului „Muzeul Naţional”. Volumul reuneşte studii şi articole de specialitate, bogat ilustrate, realizate de specialişti ai instituţiei noastre, dar şi din alte muzee, institute de cercetare, învăţământ. Alături de articolele tinerilor noştri colegi, pot fi regăsite şi nume consacrate ale istoriografiei româneşti, dar şi din afara graniţelor. Grupate cronologic, studiile din volum acoperă o perioadă relativ largă a istoriei României, de la începutul evului mediu şi până în epoca contemporană, dar şi noile tendinţe în muzeografia română şi internaţională.

Albumul Orașele Țării Românești Cel de-al cincilea album publicat în cadrul proiectului Imago Romaniae. O fereastră a istoriei deschisă spre o ţară şi oamenii ei, aşa cum au fost acestea odată… este dedicat orașelor vechiului Principat al Țării Românești, născute și crescute între Carpații Meridionali și Dunăre, ale două dintre regiunile istorice ale României – Muntenia și Oltenia. Răsfoind paginile volumului, publicul larg și specialiștii vor înțelege mai bine amploarea efortului constructiv pe care l-au făcut particularii și instituțiile în perioada de aur a modernizării României între 1840 și 1940, care a transformat din temelii nu numai lumea lor, dar a pus temelia lumii noastre. Albumul reunește litografii, cărţi poştale ilustrate, fotografii de epocă și hărţi, cele mai multe dintre ele păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României. Pe lângă colecţiile noastre, s-au mai folosit materiale documentare puse la dispoziţie cu multă generozitate, de către partenerii muzeului în acest proiect – Muzeul Municipal din Călărași, Muzeul Județean Teleorman, Muzeul Județean Ialomița, Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova – precum și colecţionarilor particulari: dr. Pavel Mirea, Florin Rădulescu, ing. Cristian Dumitru, dr. George Trohani, Corneliu Beda, Cosmin Budeacă, Florin Floreanu și arh. Doja Fodoreanu.

Albumul Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României Seria Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României a ajuns la cel de-al patrulea volum. De această dată, sunt prezentate douăsprezece bunuri culturale de o valoare deosebită din colecțiile muzeului, împreună cu istoriile lor secrete. Piesele care sunt protagonistele volumului au fost prezentate publicului în cursul anului 2015, în cadrul proiectului Exponatul lunii. Capodoperele din cadrul acestui volum scot în evidență, încă o dată, bogăția și varietatea patrimoniului MNIR, ca parte a zestrei culturale a țării noastre și a lumii. Cititorii vor descoperi minunate artefacte preistorice, mărturii ale civilizației romane, importante documente medievale, deosebite opere de artă, dovezi ale modernizării României sau obiecte personale cu istorii emoționante. Prin acest catalog, precum și prin seria de micro-expoziții Exponatul lunii deschise lunar, muzeul încearcă să aducă în atenția publicului o parte din impresionantul patrimoniu pe care-l administrează.

Anuarul Cercetări Numismatice, volumul XVII Publicaţia Cercetări Numismatice, editată de Muzeul Național de Istorie a României pentru prima dată în 1978, din iniţiativa domnului Octavian Iliescu – căruia îi este dedicat actualul volum – şi a doamnei Constanţa Ştirbu, se numără printre puținele apariții românești de specialitate dedicate domeniului numismaticii și al științelor conexe. Concepută inițial pentru prezentarea și valorificarea bogatului patrimoniu al noului înființat Cabinet Numismatic, în contextul amplorii descoperirilor arheologice și numismatice, revista și-a lărgit treptat aria de cercetare și a căpătat, în timp, prestanță națională și internațională, adunând în paginile sale contribuții științifice valoroase ale specialiștilor și colecționarilor români și străini, dar și ale tinerilor debutanți sau ale amatorilor învățați. Circa o treime din articolele publicate în ultimele numere aparțin colaboratorilor internaționali, mulți dintre aceștia devenind statornici. În decursul celor trei decenii şi jumătate de apariție, au fost editate șaptesprezece volume ale publicației. După 1990, seria Cercetărilor Numismatice a făcut un salt calitativ nu numai în ceea ce privește schimbarea formatului, dar și conținutul și diversitatea materialelor sau calitatea tiparului. Domeniile în care au fost până în prezent cantonate articolele şi recenziile apărute în volum sunt: numismatică (de la cea antică la cea contemporană), medalistică şi sigilografie, metrologie, heraldică şi genealogie, faleristică, gliptică, filatelie.

Despre MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Organizarea in parteneriat, la sediul altor muzee nationale din Capitala sau din tara, a unor expozitii sau evenimente culturale de anvergura, reprezinta o latura a activitatii Muzeului National de Istorie a Romaniei, data fiind situatia sa actuala (muzeul trece printr-un amplu proces de consolidare a cladirii si reorganizare a expozitiei de baza si a circuitului de vizitare, de mai bine de trei ani). Cu toate acestea, specialistii pregatesc pentru luna iunie o expozitie temporara despre perioada neagra a comunismului, avand in vedere succesul de care s-a bucurat expozitia din februarie despre dictatura ceausista, care a adunat peste noua mii de vizitatori intr-o luna.

 comunicate de presa.ro

Poți cumpăra câte cărți ai poftă să citești, pentru că
Litera și Uber îți asigură transportul gratuit
de la Bookfest – acasă!

Pe toată perioada târgului, Litera și Uber asigură transport gratuit de la Bookfest către casă tuturor celor care folosesc mașinile Uber pentru prima dată! Tot ce trebuie să facă cititorul este să își instaleze aplicația Uber, să introducă codul LITERA25 și să facă o comandă în aplicație, în limita valorii de 25 lei. Cea mai apropiată mașină se va opri să îl ducă de la Salonul Internațional de Carte Bookfest – acasă, împreună cu cărțile achiziționate!

Editura Litera este prezentă la Bookfest 2016, în  Pavilionul C2, Romexpo, cu peste 500 de noutăți editoriale de excepție, reduceri de preț de până la 70%, vouchere valorice, tombolă cu premii garantate, acțiuni dedicate copiilor și lansări în prezența unor invitați de seamă.

Programul de vizitare Bookfest 2016: MI 1 iunie: 10:00-20:00; JOI 2 iunie: 10:00-20:00; VI 3 iunie: 10:00-21:00; SA 4 iunie: 10:00-21:00; DUM 5 iunie: 10:00-20:00.

Intrarea este liberă!

Despre Editura Litera

Litera – Un sfert de secol de cărți!
În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 25 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 4 300 de titluri, într-un tiraj total de 48 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte

comunicate de presa.ro

%d bloggers like this: