Interviuri

Interviu cu autoarea Mara Wagner

    Mara Wagner s-a născut în 1975 la Braşov, unde şi-a petrecut copilăria. A absolvit Liceul German Johannes Honterus din Braşov şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, oraş care a şi adoptat-o şi unde locuieşte în prezent, cu partenerul ei şi cei doi copii. Lucrează în presa scrisă ca redactor-şef la o revistă pentru femei şi uneori scrie pe blogul personal meandmymonkeys.ro (sursa Editura Nemira)
    În spatele blocului este cartea de debut a autoarei Mara Wagner. Veţi descoperi cu uşurinţă pasiunea, sinceritatea, dar şi farmecul copilăriei. Scrisă cu căldură, autoarea dă viaţă cuvintelor şi transpune cititorul în perioada comunismului. Pentru a intra în atmosferă, vă invităm să citiţi impresiile din recenzia publicată pe site, dar şi răspunsurile autoarei.

   1. S-a scris foarte mult despre perioada anilor ’80 atât din punct de vedere social, cât şi politic. Pentru mulţi oameni amintirile vor fi nostalgice, iar pentru alţii învăluite în neajunsuri. A fost acesta un impediment când ai scris cartea? Te-ai gândit la reacţiile lor? Ai simţit nevoia să te opreşti şi să renunţi la ţelul tău?

   Mara Wagner: Deloc. În primul rând pentru că eu am scris cartea asta mai mult pentru mine, ca să prind într-un singur loc toate amintirile și poveștile perioadei în care am copilărit, până nu se împrăștie în toate colțurile memoriei. Apoi am scris-o pentru copiii mei, ca să afle la un moment dat cum au trăit părinții lor, să aibă acces la un strop din cotidianul unui copil din anii ’80. Deși îmi doream să fie publicată, nu mi-am pus prea multe speranțe în asta, așa că nici nu mi-am făcut multe gânduri asupra unui viitor public și felul în care ar putea fi primită cartea.

    2. Accentul l-ai pus pe dialogurile dintre personaje, dar şi pe comunicarea părinţilor cu copiii. Ai dorit să atragi atenţia generaţiilor trecute, dar şi celor de acum să nu repete aceleaşi greşeli?

   Mara Wagner: Da, comunicarea dintre părinți și copii este unul dintre punctele pe care am vrut să le ating, la fel și abuzul asupra copiilor în anii aceia. A fost unul dintre aspectele mai întunecate ale generației mele, bătaia era ruptă din rai și ți-o furai foarte ușor. Nu stătea niciun adult să se întrebe ce-i în sufletul copilului, erau alte priorități, oamenii erau ocupați cu lucruri serioase, să facă rost de mâncare, să nu intre în bucluc… Și nu existau informațiile din ziua de azi, așa că nici prin cap nu le trecea părinților că ar fi ceva greșit în a-ți lovi copilul. Educația se făcea cu palma, notele bune se obțineau cu cureaua. Din păcate încă nu suntem destul de evoluați nici în ziua de azi, și faptul că noi am crescut în violență ne determină să o folosim și asupra copiilor noștri. Lanțul ăsta trebuie întrerupt la un moment dat.

   3. Ai lăsat impresia că În spatele blocului s-a scris de la sine, în cele două vacanţe de vară, dar care a fost momentul cel mai dificil de conturat?

   Mara Wagner: Odată ce am pătruns binișor în el, romanul a curs destul de lesne, evenimentele s-au înlănțuit și totul a mers strună. Practic, cea mai mare parte am scris-o în timpul verii, când copiii au fost plecați la Brașov și eu am avut timp după serviciu și în weekenduri să mă dedic scrisului. Mai greu a fost cu finalul, pentru că a venit toamna, s-au întors copiii la școală, la grădiniță și n-am mai avut suficient timp să mă concentrez asupra lui. Iar asta s-a văzut când mi-am predat manuscrisul. Editura mi-a sugerat apoi să-l mai lucrez, ceea ce am și făcut, până am ajuns la varianta de acum.

    4. Statul de mamă a doi copii, dar şi cunoştinţele de parenting te-au influenţat pozitiv atunci când ai dat viaţă manuscrisului?

   Mara Wagner: Da, cu siguranță. Mă preocupă foarte mult viața interioară a copiilor mei, încerc să-i înțeleg, citesc și mă informez de fiecare dată când nu le pricep comportamentul, când mi se pare că reacționează neașteptat. Multe din lucrurile pe care le-am aflat din cărți m-au ajutat să mă înțeleg mai bine și pe mine, să realizez ce a fost în regulă și ce nu cu copilăria generației noastre, de la lucrurile pozitive, cum erau timpul liber și prieteniile din spatele blocului, până la aspectele mai puțin vesele precum lipsuri de tot felul și abuz. Pe de o parte am reușit astfel să mă detașez de copilăria mea, pe de alta să văd viața prin ochii copiilor din ziua de azi.

   5. Dacă ar fi să închizi ochii pentru o clipă şi să te întorci în trecut care ar fi scena preferată din copilărie?

   Mara Wagner: Nu am o anumită scenă preferată, în ultima vreme am început să-mi percep copilăria ca pe un câmp însorit, plin de râsete de copii, jocuri vesele și evenimente senine, vecini blânzi și colegi buni. Îmi idealizez copilăria așa cum o facem cu toții când trecem de o anumită vârstă. Ba chiar am senzația că, odată ce am pus pe hârtie aspectele mai sumbre ale perioadei, le-am eliminat și din creier, am făcut pace cu ele, le dau uitării cu sufletul împăcat își rămân doar cu amintirile plăcute. Ca și cum s-ar fi închis o ușiță. Iar cartea va fi dovada că lucrurile n-au fost mereu la fel de vesele cum îmi va plăcea mie să mi le amintesc de-acum încolo.

  6. Ai menţionat pe blogul personal meandmymonkeys.ro ce înseamnă cartea pentru tine “am scris o poveste autobiografică (dar în care am și inventat multe, ca să fie mai palpitant) despre o adolescentă care se amorezează de un băiat de la blocurile din vecinătate. Desigur, povestea e doar un pretext, mai importante sunt atmosfera anilor ‘80, vremurile de atunci cu bune și rele, obiceiurile și jocurile copilăriei. Cred că o să placă cititorilor din generația mea, pentru că probabil se vor regăsi într-o oarecare măsură, în special cei care au copilărit la bloc. Dar poate și celor mai tineri – cel puțin așa sper.De ce ai simţit nevoia să retrăieşti acele momente?

   Mara Wagner: Ca să nu le uit și ca să-mi amintesc cum eram eu la vârsta copiilor mei, astea au fost motivele inițiale. După care am început să savurez povestea, să-mi placă la nebunie să adun tot felul de detalii pe care le-am crezut pierdute prin negura memoriei. Cui nu-i place să-și amintească de propria copilăria, cine nu se lasă pradă nostalgiilor măcar din când în când?

  7. Cât de important a fost sprijinul familiei în acest proiect literar? Ai păstrat manuscrisul în sertar sau ai avut curaj să-l arăţi cuiva drag? Cine a fost prima persoană care te-a citit/criticat/îndrumat?

   Mara Wagner: Familia nu s-a arătat prea interesată de activitățile mele scriitoricești. Au avut cu toții acces la manuscris, dar cred că au preferat să țină în mână produsul finit, cartea. Prima persoană care a citit manuscrisul a fost o prietenă bună, care a mai citit și altele ale mele, nepublicate. Ea și soțul ei m-au susținut întotdeauna și m-au încurajat să tot scriu. Apoi am mai dat și pe la alți prieteni doritori și feedbackul a fost mereu pozitiv. Când am primit un feedback încurajator și de la o scritoare mare, Doina Ruști, pe care o admir enorm și care m-a și sfătuit să trimit manuscrisul la edituri, mi-am făcut curaj și am ieșit cu el în lume.

  8. Ai aşteptat o jumătate de an ca să îţi transformi visul în realitate. A fost dificil să stai în suspans? Dacă ar fi să o iei de la capăt ai proceda la fel în ce priveşte publicarea manuscrisului?

   Mara Wagner: A trecut mult timp de când am terminat cartea până când am văzut-o publicată, așa e, cam un an și ceva. Dar suspansul n-a fost foarte mare. Pe de o parte pentru că sunt o persoană destul de răbdătoare, pe de alta mai sunt și foarte ocupată, astfel încât, când am văzut că nu primesc răspunsuri de la edituri, aproape că am lăsat-o baltă, gândindu-mă că probabil nu e ceva publicabil, mai bine încerc altceva. Și că îmi voi printa într-o bună zi singură manuscrisul, îl îndosariez și-l păstrez pentru copii. Sigur că m-am bucurat când, în cele din urmă, Nemira a spus că-i place și că-l publică. Acum, când și dacă voi termina și următoarea carte, nu voi mai trimite manuscrisul la adrese generale, gen office@, ci direct la redactorii de carte care se ocupa de manuscrise.

   9. Primul pas a fost făcut. Ce surprize ne pregăteşti pentru viitor? Te-ai gândit la alt gen literar?

   Mara Wagner: Am mai multe începuturi, am și niște proză scurtă cu care am mai cochetat de-a lungul anilor, am și un roman mai vechi în lucru, mai am și o altă idee care mi se tot învârte prin cap de vreo jumătate de an… timp să fie! Dar nu, nu va fi o continuare a volumului “În spatele blocului”, ci va fi cu totul altceva. Nu știu încă pe care dintre proiecte îl voi duce până la capăt, pentru că deocamdată sunt în perioada în care ideile mi se așază, mi se cristalizează și aștept să-mi dau seama ce vreau să spun de fapt și cum s-o fac. Dar vine ea vara, o să-mi suflec mânecile și, într-un fel sau altul, o să trec la treabă.

Mulţumim Mara pentru interviu, succes în viitor.

Sursă imagine: Mara Wagner

Un dialog relaxat cu Natașa Alina Culea

În pat cu Natașa

Un dialog relaxat cu Natașa Alina Culea — autoarea Nopților la Monaco

   O personalitate artistică modern-renascentistă, Natașa e scriitoare, poetă, ilustratoare de talent a propriilor creații (aruncați o privire pe blogul ei și o să înțelegeți de ce e asta o artă), instructor de yoga, practicantă de dansuri exotice, iubitoare de animale, vegană, și, ca o încununare a tot și toate pentru ochiul masculin superficial, o femeie foarte frumoasă. Tare îmi vine să transform acest interviu într-unul ca pentru revistele destinate bărbaților, dar ar fi nedrept pentru cititoarele ei care îi urmăresc dialogurile. Așa că, niște întrebări LpT doar un pic altfel:

1.Marius Natașa, cât din senzualitatea romanelor tale își are originea în pat? Oniric, localizat, inspirator.   

Nataşa — Nu este nicio legătură și nici nu ar putea fi, deoarece erosul unei femei este destul de puțin vizual și palpabil, în detrimentul sau în favoarea surescitației mintale și emoționale. Dacă ne referim la vise în sine, Lupii trecutului. Sofia mi s-a dezvăluit printr-o viziune morfeică. În urma ei am țesut romanul și am conturat personajele, dar tema principală era deja acolo. Am mai spus că romanele au individualitatea și energia lor proprie, mie îmi impun propriul lor ritm în care vor să treacă de la starea de potenţial la cea de manifestare fizică.

Altfel, dacă există o senzualitate a romanelor mele (pentru că eu îmi înțeleg diferit propria creație), poate se datorează faptului că eu nu percep granițele la fel ca majoritatea oamenilor. Spre exemplu, dacă de mâine s-ar propune ca îmbrăcămintea să nu mai fie obligatorie, aș considera schimbarea un lucru foarte normal și m-aș bucura ca un copil de inedit și de naturalețe. Descriu scene erotice în cărțile mele tocmai pentru că nu văd nimic extraordinar în asta. Singura parte extraordinară este să ridic erotismul la un nivel care să mă satisfacă pe mine ca autoare.nata-foto

2. Marius—  Există o literatură feminină și una masculină? Ce gen de cititori simți că ai, preponderent?

 Nataşa —  Eu cred că da, deși există scriitori care au pătruns atât de bine în tainele ce ar fi trebuit să fie, măcar în teorie, inaccesibile. I-aș enumera pe Balzac, L. Bromfield, Turgheniev. Sunt puțin confuză atunci când îi citesc și realizez că, în afara instinctelor sigure ale bărbaților în ale vânătorii — în cazul nostru, femeia ca o pradă — pot ajunge să-i înțeleagă și mecanismele de funcționare prin empatie sau datorită trăsăturii repetitive și reproducerea lor ulterioară cu fidelitate.

Prefer să citesc Anaïs Nin, nu H. Miller, nici măcar atunci când descriu același lucru, nici măcar pentru a înțelege, la rândul meu, mecanismul de funcționare al bărbaților, pe care, fie vorba între noi, nu-l găsesc atât de surprinzător prin complexitatea lui, poate doar de dragul meditației asupra punctelor de coliziune a celor de pe Marte cu a celor de pe Venus. Știu, asta a sunat cam feminist, deși afirmația nu are atașată nicio emoție, judecată sau o prejudecată.

Cartea mea de debut, Lupii trecutului și Nopți la Monaco, au fost deja îndrăgite de o majoritate covârșitoare de bărbați. Marat continuă să fie în topul alegerilor feminine. Nu mă așteptam la această răsturnare de roluri, eu chiar credeam că scriu exclusiv pentru femei. Sunt convinsă că Nopți la Monaco va fi totuși în echilibru, absorbită de bărbați și femei în aceeași măsură.n2

3.Marius Dacă o zână vegană ar transforma toți oamenii în animalele cu care seamănă cel mai mult, ce animal ai fi?

 Nataşa — Pot să mă reprofilez pe arahnide? Scorpion. Sunt fascinată de aceste mici creaturi, parcă posedă secretele ancestrale ale alcătuirii de lumi, un fel de cerberi ai lumii de dincolo.

4.Marius— Cât de animalic ți-ai dori să fie masculul din perechea ta?

 Nataşa  Este imposibil să stabilesc acum o condiție asertivă, ar fi nedrept, în fiecare zi vreau altceva, dar, generalizând, pot spune cu multă sinceritate că nu îmi doresc mereu culmile pe care sunt propulsată; este o ruptură ireconciliabilă între o fire curioasă și o blazare îndelung exersată căreia îi plac nuanțele și tot ceea ce este între.

5.Marius Cuibul de nebunii ideal?

 Nataşa Vorbim de cărți, nu? Da, cred că aș prefera să citesc în natură.

6.MariusIar să le faci?

 Nataşa — Adică să le scriu? Oriunde.

7.Marius Care ar fi  poziția preferată… din yoga?

 Nataşa — Probabil că 99% dintre practicanți ar spune Lotus sau Warrior sau… În cazul meu, Child pose. Poate că Freud ar fi găsit ceva interesant în asta, cine știe? Mă gândesc deseori la șocul pe care-l are un bebeluș atunci când se trezește aruncat într-o lume în care durerea este prima senzație experimentată, la trauma schimbării dintr-o stare de plutire lină, fluidă, în siguranță, la o stare de contrast, la efervescența disonantă a unei lumi greu de înțeles, încă profund rudimentară în multe aspecte.

8.Marius Dansul ca incitare a simțurilor sau ca abandon al lor?

 Nataşa  Ambele variante și mult mai mult de atât: dansul ca eliberare, dansul ca manifestare a energiei feminine, dansul ca ritual al reconectării cu divinul din fiecare, dansul ca meditație activă, dansul ca vindecare individuală și colectivă, dansul ca emoție, dansul ca rugăciune, dansul ca trezire a simțurilor, și da, ca abandon al lor (nu este nicio contradicție).

9.Marius Cât de importantă este limba într-o legătură romantică?

 Nataşa — Nu cred că are nicio importanță, cred în limbajul inimii sau ceea ce se vorbește dincolo de cuvinte, oameni și aparențe. Oamenilor le plac structurile pentru că le este teamă de pierderea controlului, deși nu dețin nimic în realitate. Poate doar emoții și amintiri. Majoritatea marilor legături romantice sunt doar un schimb de siguranță-admirație, frumusețe-bani, tinerețe-maturitate fill in the blank… Limba nu este moneda de schimb. Echilibrului creat de polaritatea nevoilor este interesant de urmărit — acum chiar vorbesc din punctul de vedere al autorului, acela care uneori observă mai mult decât simte, cu o detașare pe care ți-o dă rațiunea așezată pe soclul analizei.

10.MariusPastile sau prezervativ, în literatură?

 Nataşa — Nici, nici. Literatura nu are nevoie de protecție, altfel care ar mai fi farmecul ei? Altfel spus, dacă simți nevoie să fii protejat de ceva, înseamnă că undeva există o temere. Și nu ne este frică de literatură, nu? S-a inventat nebunia controlată? Și ce sens ar avea? Nu vreau să am centura de siguranță pusă atunci când am de-a face cu literatura pe care o percep eu ca fiind literatură, artă în manifestare.

11.Marius— Nici atunci când pe canapeaua psihanalistului stă un personaj care e atât de evident, un alter-ego al autoarei?

 Nataşa — Cu atât mai mult. Cunoașterea presupune eliberare și toleranță, cel puțin pentru mine. Poate și o dulce nepăsare. Poate și o resetare a sistemului de valori, convingeri personale. Canapeaua aceea sterilă m-a redat mie. Acolo am ieșit din cercul în care se învârt majoritatea oamenilor ca niște cobai ai unor sisteme pe care le-au creat chiar ei și de care se plâng necontenit, dar nu fac mare lucru pentru a ieși din el.n4

 

13. MariusExistă o graniță obiectivă unde sexualul se transformă în vulgar sau totul ține de subiectivitatea ochiului care face aprecierea: habotnic ori libertin?

 Nataşa — Oh! Întrebare la care unii și-ar petrece ani buni din viață încercând să combată ceea ce voi spune acum. Trăim în România și părinții noștri încă ne mai spun să ținem mâinile pe ochi atunci când sunt scene erotice în filme, dar este OK să te uiți la oameni sfârtecați în Știrile de la ora 5. Este OK și să o vezi, să o ștergi de praf sau să faci copii cu ea, dar nu care cumva să-i rostești numele! (Acum râd!)

Dacă vorbim strict de zona literară, nu-mi plac prea mult excesele. Nu este nicio problemă pentru mine să scriu despre sex și tot ceea ce este legat de el sau să păstrez autenticitatea personajelor prin conturarea lor (un exemplu este Carol din Lupii trecutului – pe care îl ador), atâta vreme cât nu mă duc prea mult într-o extremă sau alta. Reversul medaliei este valabil, desigur. Nu voi citi ceva puritan în care sexul este metaforizat până când ajunge la un bondar care polenizează o margaretă și copii care vin în ciocul unei păsări călătoare. Fâl-fâl-fâl…

Din fericire, prietenele mele au avut mereu un vocabular pestriț, colorat și revigorant. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, cele mai mari pornoșaguri le-am auzit la teatru. Am o mătușă care lucrează la teatru în București, așa că mi-am petrecut acolo mare parte din adolescență. În spatele culiselor, în conversațiile dintre actori, am auzit cele mai memorabile replici. Cum s-ar mai șoca niște oameni încuiați dacă ar ști numai! Îmi amintesc și-acum de piesa Maria Callas și de replica lui Onassis: „O să iau lumea de coaie și-o s-o zgudui” Adorabil! P.S. Este motto-ul meu personal, mai valoros decât orice citat distribuit cu generozitate și împăunare pe Facebook.

Vulgar nu este doar vocabularul, există oameni vulgari și atitudine vulgară fără niciun cuvânt grețos. Nu există nimeni care să mă poată convinge că scriu vulgar, nu am atâta talent pentru asta. natasa-alina-culea-1

 

14.MariusPui mai multă intensitate în preludiu sau în finalizare?

 Nataşa — Am tendința de a lăsa surprizele pentru final, savurez așteptarea sau jocul, dar chiar și asta devine previzibil la un moment dat. Cu toate acestea, în viața de zi cu zi încep cu desertul. Încă mă mai gândesc dacă răbdarea este o calitate sau o scuză servită amabil.natasa5

Mulţumim oameni frumoşi! Mili şi Iasmy!

Sursa foto: arhiva personală Nataşa Alina Culea-Photografy Alina Săceanu

by -
14

La ceas de seară cu autorul Neguţ Marius Albert

   Haideți să facem cunoștință cu Neguț Marius Albert autorul romanului ”ÎNGERI RĂTĂCIȚI” apărut la Libris Editorial.

1. Arci: Spune-ne în câteva cuvinte cine este omul Neguț Marius.

Marius: Părinte, soț, copil, unchi, cumnat, fin și naș, prieten, niciodată dușman. Om, deci supus greșelilor, sumă a defectelor și calităților sale, ca toți ceilalți.

2.Arci: Ce gen de cărți citești? Care sunt autorii tăi preferaţi?

 Marius: Îmi plac mult cărțile de aventuri. Am crescut cu Alexandre Dumas și ai săi: d’Artagnan și Édmond Dantes, cu eroii lui Karl May: Winnetou și Old Shatterhand, cu Rémi din ”Singur pe lume”, Cu Cireșarii lui Chiriță și bineînțeles, cu Anton Lupan și Ismail, ai lui Radu Tudoran. Am un gust amar datorat faptului că nimeni nu mai caută ”Comoara din insulă”, a lui Robert Louis Stevenson. Copiii nu mai navighează alături de un ”Căpitan la cincisprezece ani”. Cum e posibil ca peste Ioan Dan și  ”Cavalerii” săi, să se lase tăcerea, ca Logofătul Andronic al Rodicăi Ojog-Brașoveanu, să dispară dintre noi, în uitare. Vreau să îți spun că, deși, evident, nu citesc doar literatură de aventuri, acest gen este preferatul meu, mai ales când are și o componentă istorică. Câtă lume mai citește Vintilă Corbul? De altfel, pasiunea mea pentru literatura de aventuri reprezintă un motiv pentru care am scris Îngerii…ingeri-rataciti-de-negut-marius-albert

3.Arci: Poți dezvolta puțin ideea?

Marius: Da… Mi se pare că autorii români sau poate, editurile românești, nu dau importanța cuvenită acestui gen ce ar putea atrage copiii, formându-le obiceiul ”cititului”. Știu! Piața abundă de Fantasy, și nu condamn pe nimeni, este un trend, dar cred că mai este loc și de altceva!

4.Arci: Ce fel de muzică asculţi? Artiști?

Marius: Arci, îmi e destul de greu să-ți răspund la această întrebare. Cred că mi-ar fi mai ușor să-ți dau  playlist-ul de pe telefon. Pot să-ți spun că îmi place muzica ce are mesaj, versuri, muzica ce destinde, ce consumă și provoacă. Prefer ”vechiul”, lăsând însă poarta deschisă ”noului” de calitate. Am crescut în Ferentari, ca și Ursu, eroul din Îngeri rătăciți. Evident că din cultura mea muzicală fac parte lăutarii. Nu am să neg asta niciodată, după cum nu mă dezic de ”băieții de cartier” cu care am copilărit, alături de care și acum, mă destind la un grătar. Îmi place mult muzica de film: Ennio Morricone, Shigeru Umebayashi, Hans Zimmer. O iubesc pe Mariza și pe Lara Fabian… Pe Tudor Chirilă, care câștigă de trei ani ”Vocea”, promovând calitatea în locul facilului! Iubesc folk-ul românesc, dar mai ales poezia din el. Rockul clasic. În sfârșit… Tot ce mișcă ceva în sufletul meu, de la Armin van Buuren, la Vali Vijelie, de la Enia, la Gabi Luncă. De la Julio Iglesias, la B.U.G. Mafia. Ăsta sunt! Știu că ”nu dă bine” să alătur aceste nume, dar sunt sigur că tu, ca și cititorii mei, preferați sinceritatea în detrimentul ipocriziei.

5.Arci: Cum ţi-a venit idea romanului? Ce surse de inspiraţie ai avut?

Marius: Sămânța unui roman s-a aflat permanent, poate neconștientizată, în mintea mea. Însă, a fost nevoie de ploi repetate pentru a încolți. Iar aceste ”ploi” sunt cărțile citite. Nu cred că poți scrie, dacă nu citești, după cum cred că, doar să citești, nu este suficient pentru a putea scrie. DAR… Cu certitudine, aceasta este condiția esențială! În privința subiectului Îngerilor rătăciți, îți jur Arci, că nu îți pot da o explicație. M-am așezat pe fotoliu și într-o zi, am scris primul capitol. Apoi, povestea s-a dezvoltat de la sine – chiar m-a enervat câteodată cu amploarea ei. Sursă de inspirație, viața mea și oamenii întâlniți de-a lungul ei, oameni ce au propriile povești. La mineriade, am participat personal. Am făcut armata… Am coborât într-un canal printre aurolaci. Am trăit înconjurat de hoți, târfe și pești, de drogați și cerșetori, găsind în acești oameni dincolo de răutatea dobândită, bunătatea inițială.

6.Arci: De unde imboldul de a dona drepturile de autor?

Marius: Te aș minți dacă ți-aș spune că în momentul în care am început munca la acest roman, am făcut-o cu gândul de a dona drepturile de autor. Pe măsură ce mă adânceam în poveste, documentându-mă, am fost profund marcat de modul în care copiii abandonați prin orfelinatele patriei, au fost abuzați atât fizic cât și psihic de cei ce ar fi trebuit să le poarte de grijă. Atunci s-a înfiripat în mine gândul…

7.Arci: Spune-ne în câteva cuvinte subiectul romanului…

Marius: Romanul este ficțiune amplasată în cadru istoric REAL! Este povestea lui Ursu, Lia, Gargamel și Biscuite. Dar peste TOT și TOATE, este povestea noastră, a tuturor. E comunism, capitalism sălbatic. E dragoste și ură. Aventură. Critică socială. E jeg uman și curățenie sufletească. E minciună și adevăr crud. Trebuie să ne cunoaștem și asumăm trecutul, pentru a păși curați în viitor! De ce să sufere copiii pedeapsa păcatelor noastre? Nu ajunge că am suferit noi, pentru greșelile părinților noștri?

8.Arci: Personajele romanului sunt reale, oameni a căror poveste de viaţă ai auzit-o sau o combinaţie de elemente?

Marius: Combinație de elemente. Fiecare personaj e un conglomerat de ficțiune și realitate.

9.Arci: Sunt curioasă câte ore de cercetare ai făcut ca să pui cap la cap evenimentele şi să redai cu acurateţe faptele istorice?

Marius: Nu am contabilizat, dar extrem de multe ore. Au fost dăți când am citit zile ca să scriu câteva rânduri. Finalizarea romanului a durat peste un an. Însă nu regret! Am învățat enorm, mi-am schimbat percepția despre revoluție, mineriade, despre ”binefacerile” comunismului. Dar mai presus de toate, am învățat că, dacă închizi ochii, nu doar că nu schimbi nimic, dar ești părtaș la realitatea pe care încerci să o eviți.

10.Arci: Dacă ar fi să fie ecranizată cartea ta (ceea ce sincer mie mi-ar plăcea foarte mult) ce actori ai vedea în rolurile principale (pot fi români sau străini)?

Marius: E o întrebare grea, deși nu ești prima ce îmi spune că ar vrea să vadă cartea ecranizată. Fiind un roman cu și despre români, cred că și actorii, pentru a putea simți cu adevărat povestea, ar trebui să fie de aceeași origine. În rolul lui Ursu, l-aș vedea pe George Piştereanu protagonistul din ”Eu când vreau să fluier, fluier”, Dragoș Bucur ar putea fi Biscuite. Poate Dana Rogoz, să fie Lia… Pentru Gargamel, chiar nu am interpret. E un copil sensibil, dar șmecher… fără școală, dar deștept, cuminte, dar neastâmpărat… Cititorii îl vor iubi pe Gargamel!

11.Arci: Cum ţi se pare piaţa de carte din România şi numărul de cititori faţă de perioada dinainte de 1989?

Marius: Nu există termen de comparație! Înainte de 1989 scriitorii erau vedete, așa cum de altfel ar trebui să fie într-o societate care nu pune facilul pe primul plan. Marea tragedie a vremurilor actuale, este aceea că ne închinăm la idoli falși, la fotbaliști și vedete tv. La frumosul fizic, nu la cel sufletesc. Ca să revin la întrebarea ta, înainte de 1989, atunci când românii evadau din lagărul comunist prin lectură, tirajele erau enorme. Să vinzi câteva zeci de mii de exemplare, reprezenta ceva normal. Multe romane depășeau cu brio tirajul de sute de mii… Erau cozi la librării și mulți dintre noi citeam cărți interzise, dactilografiate la mașina de scris. Îți imaginezi Arci, ce foame de carte era, încât să îți riști libertatea, traducând, dactilografiind și citind romane interzise? Acum, în cel mai bun caz, dacă vinzi câteva mii de exemplare, îți face editura statuie. Asta e viața… În România se scrie din pasiune, cred că maximum zece la sută din autorii contemporani trăiesc din scris cărți.

12.Arci: Ce părere au avut familia şi prietenii despre faptul că scrii, mai ales că asta te-a ţinut multe ore departe de ei? Ce părere au despre carte?

Marius: Familia, inițial, a considerat totul o glumă. Abia când au văzut că tratez cu seriozitate problema, mi-au oferit sprijinul ce a constat în principal, în liniște. Acum, sunt mândri de mine și le mulțumesc pentru asta. Mi-au permis să le citesc din carte ajutându-mă astfel să îmi sedimentez capitolele. Am făcut adevărate șuete literare cu fiica mea cea mare Naty și cu fina mea Georgiana. De altfel, cei care m-au ajutat sunt trecuți la mulțumiri. Prietenii… Ți-am spus, eu vin dintr-un cartier sărac al Bucureștiului, prietenii mei muncesc pentru a-și întreține familiile – nu au timp de altceva. Am și prieteni care au cumpărat cartea și pentru acest gest, le mulțumesc din suflet, însă marea majoritate a amicilor mei tratează această latură a mea, ca pe o ciudățenie. Nu mă supăr! În viață, nu ceri de la om decât ceea ce-ți poate oferi. E esențial pentru a nu fi dezamăgit!

13.Arci: Ca orice om mândru de echipa din care face parte şi pentru ca ştiu ca ne urmăreşti site-ul vreau să-mi spui sincer părerea ta despre munca noastră

Marius: Orice om, grup de oameni, ce promovează prin orice mijloc cultura, sub orice formă, merită și va avea respectul meu profund. Educația, în cazul de față, promovată prin încurajarea lecturii, de site-ul și grupul facebook ”Literatura pe tocuri”, este esențială în depășirea limitelor umane, în spargerea barierelor, a tiparelor, în evoluția spirituală. De aceea, eu personal vă mulțumesc!

14.Arci: Şi acum câteva cuvinte pentru cititorii noştri.

Marius: Citiți! Îndemnați-vă copiii să citească! Nu renunțați la visuri și faceți tot ce vă stă în putere să vi le realizați! Nu uitați că scopul suprem al omului, de mulți dintre noi neconștientizat, este obținerea FERICIRII! Asta îi îndemn pe cititori: Să facă tot posibilul să fie fericiți. Cu speranța că nu mă vor considera arogant, le împărtășesc câteva observații personale: Fericirea stă în lucruri simple; în zâmbetul unui copil, în sărutul persoanei iubite, într-o bere băută cu un prieten drag. Banii sunt importanți, dar nu esențiali! Omul este o ființă socială, deci omul nu poate fi fericit decât dacă cei din jurul său, sunt și ei fericiți. Asta înseamnă că dacă ne implicăm social, ne facem nouă un bine, nu doar celor din jurul nostru!

Vă salut cu drag pe toți și vă mulțumesc!

Arci: Mulţumesc, Marius şi mult succes în continuare, abia aştept să citesc noul roman.

Marius: Eu îți mulțumesc, atât ție, cât și Literaturii pe Tocuri!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
11

 

La o cafea virtuala cu Anida Lasto

   Voi preciza că vrei să fii cunoscută doar cu pseudonimul ales de tine: Anida Lasto, respectăm dorința ta așa că nu te voi întreba date de “stare civilă”, doar lucruri esențiale pentru ca lumea să te cunoască.

1.Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre “omul” din spatele numelui.

Anida: Omul din spatele numelui este empatic, dar și critic. Pun mare preț pe sistemul de valori în care adevărul, oricât de brutal se arată, este de preferat în locul unor minciuni frumoase. Apreciez profunzimea, bunul-simț, corectitudinea. Detest superficialitatea. Așadar, omul din spatele numelui este comunicativ, optimist, direct și totuși imperfect.

2.Arci: Ce autori preferați ai din literatura română și universală? Ai vreun autor străin sau român care te-a marcat în mod deosebit?

Anida: Sunt mai mulți autori dragi, mi-ar fi imposibil să mă limitez la un singur nume. Mă fascinează tragismul lui Dostoievski și analiza patologică a stărilor minții pe care o expune într-o manieră realistă ce ne taie răsuflarea. Cu adevărat impresionant mi se pare romanul Amintiri din casa morților, un roman autentic, care ilustrează felul în care mizeria umană rămâne cea mai greu de curățat. Mă tulbură scrierile lui Octavian Paler și felul în care ne ajută să reflectăm la propria natură dilematică citind despre pustietate, așteptare și slăbiciuni. Am fost marcată de romanul Inimă vrăjită a lui Romain Rolland, chiar fermecată de complexitatea de care a dat dovadă autorul în construirea personajelor, surprinsă de finețea așternută în analiza psihologică a femeii, prin personajul Annette, și copleșită de energia transmisă prin ilustrarea esenței sufletului uman.

3.Arci: Ce muzică preferi să asculți în general și mai ales în momentele când scrii?

Anida: În general, prefer muzica rock, folk, clasică, dar ascult și melodii care fac parte din alte genuri muzicale, dacă starea mea de spirit rezonează în acel moment cu emoția transmisă prin acorduri sau cuvinte. Atunci când scriu, ascult melodii mai triste care mă ajută să intru într-o stare melancolică, romantică, nostalgică pentru a putea transmite, la rândul meu, profunzime pentru suflet.

4.Arci: Care a fost sursa de inspirație pentru romanul tău ”ZUZU”? Vorbește-ne puțin despre carte.

Anida: Mai important decât sursa de inspirație este aportul adus de o carte în îmbogățirea fiecăruia dintre noi. Una dintre surse este, în mod clar, actualitatea societății care își consumă sentimentele mai mult online decât offline. Zuzu și Zuzi sunt EL și EA care dansează pe linia dintre prietenie și relație, proiectând în mediul online idealuri dorite și neîmplinite. Discuțiile lor ating puncte sensibile, analiza psihologică a personajelor fiind cel puțin interesantă. Zuzu și Zuzi pot fi oricare dintre voi, la fel și Anida Lasto poate reprezenta sentimentul nerostit al trăirii cititorului.zuzu-1

5.Arci: După ce am citit romanul ZUZU, am rămas cu o întrebare fără răspuns. Dacă cei doi se întâlneau în viața reală, legătura ar fi fost la fel de profundă? Care e cel mai mare regret a lui Zuzi?

Anida: Iubirea se trăiește în viața reală. În mediul online ne amăgim cu proiecții ale unor idealuri de neatins. Cu siguranță, legătura dintre cei doi nu ar fi fost la fel de profundă fiindcă în mediul online și-au dezbrăcat sufletele, dar și-au mascat defectele. Cel mai mare regret a lui Zuzi cred că rămâne imposibilitatea de a-l salva pe Zuzu de lașitate.

6.Arci: Dacă ar fi ecranizată cartea  ce actori ai vedea în rolurile  lui Zuzu si Zuzi? (pentru că este o carte cu două personaje).

Anida: Andi Vasluianu și Dorotheea Petre.

7.Arci: Ce planuri/proiecte de viitor ți-ai propus?

Anida: Recent a avut loc lansarea de carte a romanului ZUZU. A fost un eveniment inedit pe care l-am organizat în social media și care s-a desfășurat în absența mea. Lui Roba Cătălin, Oana Barbu,  Simona Elena Popa, Bianca Dramnescu le mulțumesc că au dat curs invitației, mulțumesc și echipei care s-a ocupat de organizare, fără ei acest eveniment nu era posibil! Mai mult, lansarea a fost reușită datorită aportului lor, a modului interactiv și carismatic în care au abordat subiectul cărții și tipologia personajelor. În plan mai am încă o lansare de carte a romanului ZUZU în Timișoara, una în Deva și, de ce nu, și în alte orașe, dacă feedback-ul va fi la fel de pozitiv.

8.Arci: Am înțeles că pregătești o nouă surpriză literară. Spune-ne câteva cuvinte despre noul roman.

Anida: Dialoguri cu sufletul va fi un roman diferit. Ella poartă dialoguri cu sufletul și încă nu știm dacă sufletul este al ei sau dacă sufletul este un EL. Personajul principal va trece printr-o criză existențială greu de depășit. Este un proiect mai complex și mult mai profund, ce rămâne să-l descoperiți în curând.

9.Arci: Câteva cuvinte pentru echipa Literaturii pe Tocuri și pentru cititorii site-ului?

Anida: În primul rând, vreau să felicit echipa Literatura pe Tocuri, faceți o treabă minunată! Desfășurându-ne existența într-o societate toxică, cititul reprezintă poate unica salvare a unui neam bolnav de dureri adânc înrădăcinate. Cărțile sunt excursii, sunt aventuri pe care le trăim intens, emoții pe care le simțim adânc, părinți ce ne dau sfaturi atunci când nu-i mai avem, iar voi promovați toate aceste lucruri atât de frumos. Dragi cititori, vă invit să achiziționați romanul ZUZU  prin comandă pe adresa de e-mail anida.lasto@yahoo.com și să urmăriți pagina Anida Lasto pentru a fi la curent cu surprizele pe care vi le pregătesc, totodată astfel putând interacționa cu voi! Vă mulțumesc!

 Mulţumim şi noi!

 

 

by -
13

La o cafea cu Adrian Christescu

   Mărturisesc că am avut emoții, era prima mea întâlnire reală cu autorul Adrian Christescu, așa ca am stat de vorbă la o cafea și iată ce a ieșit:

1. Arci: Spune-ne în câteva cuvinte cine este omul Adrian Christescu, cu ce se ocupă (în afară de scris), ce vise are, ce-și dorește?

Adrian: E complicat de răspuns la această întrebare. Să vorbești despre tine e mult mai greu decât să-ți dai cu părerea despre altcineva. Se poate spune că poți trăi o viață întreagă cu tine însuți și nu știi foarte exact cine ești… Dar, hai să încercăm cu niște date biografice: M-am născut acum 48 de ani în Târgu Mureș, am copilărit pe acolo și prin București și, cu excepția unui scurt episod în Sibiu, mi-am petrecut viața în Iași și evident în Târgu Mureș oraș în care sunt acasă chiar dacă, teoretic, sunt plecat de 30 de ani. Am făcut studiile în fermecătorul oraș moldav, de care m-am și lipit și, după cum se vede, sunt și astăzi un admirator al său. Astăzi însă,  mă ocup de cu totul alte chestiuni decât cele pe care le-am studiat. Îmi place să spun despre mine că sunt un negustor și un cârciumar iscusit chiar dacă s-ar putea să șochez lumea datorită conotației peiorative pe care au dobândit-o de-a lungul ultimelor decenii aceste frumoase ocupații. La începutul anilor ’90 când îmi câștigam existența ca agent de vânzări mulți cunoscuți mă chestionau aspru întrebându-mă când am de gând să mă apuc de ceva serios?! Uite că anii au trecut și, pe lângă o extraordinară experiență de viață obținută practicând aceste îndeletniciri, astăzi am suficientă liniște pentru a mă putea bucura de familie și de alte treburi socotite astăzi cam ,,desuete” cum ar fi cititul și scrisul. Îmi doresc foarte mult ca această perioadă din viața mea, pe care o socotesc cea mai fericită, să dureze cât mai mult!

2. Arci: Îți mulțumesc pentru broșura ,,Praguri de vis” -_Mircea Christescu, care reunește câteva din gândurile tatălui tău, mi-a făcut o reala plăcere s-o citesc și cred că el e ,,vinovat” pentru talentul tău literar. Vorbește-ne puțin despre el și  dacă vrei spune-ne o poezie care-ți place cel mai mult.

Adrian: Cu mare plăcere Arci dar să știi că nu numai el este vinovat… Și mama mea scrie și chiar în aceste săptămâni va avea loc la Târgu Mureș lansarea cărții ei precum și un vernisaj de pictură. Acum lucrez la traducerea din maghiară în română a cărții ei și sper ca până de sărbători să o termin. Tatăl meu, pe care l-am pierdut la o vârstă foarte fragedă, scria foarte bine însă viața grea pe care a dus-o răzbate din plin în toate însemnările sale. Îmi plac toate poeziile lui dar pentru că marea lor majoritate sunt triste, iar eu nu doresc să întristez pe nimeni, aș reproduce una dintre puținele care au un timbru mai optimist: Aș vrea

Aș vrea

Pe-o rază de luna să zbor

Să–mbrațișez  neantul

Și tot universul

În joc de copil

Râzând să le străbat .

3. Arci: Povestește-ne puțin despre prima ta carte :,,Trofeul” cu care ai luat în 2011 “Premiul pentru debut la Salonul Internațional de Carte-Iași”

Adrian: Pentru mine este o necunoscută poziționarea ei pentru un premiu. Am scris câteva nuvele și în afară de cei apropiați, impulsul final a venit de la binecunoscutul critic Alex Ștefănescu. Avea un site numit ,,Poșta Redacției” la care le-am trimis iar dânsul a fost amabil și m-a încurajat să le public. Cred că acest premiu a venit prin influența domniei sale dar după câteva mesaje nu am mai reușit să iau legătura cu el. Nu știu de ce. Dar efectiv, am avut senzația tăierii oricărei punții de comunicație. Oricum, eu îi sunt nespus de recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. ,,Trofeul” este o carte frumoasă care merită mult mai mult!Trofeul si Destinul lupului singuratic de Andrian Christescu

4. Arci: Vinovată pentru cunoștiința noastră (virtuală până acum) este  cartea ta ,,Destinul lupului singuratic” (2015-editura Adenium), pe care am cumpărat-o pentru că m-a intrigat titlul, mi-a plăcut foarte mult coperta, și mi-a trezit interesul prezentarea de pe copertă. Ce te-a inspirat în scrierea romanului?

 

Adrian: Coperta a fost opera unei prietene foarte dragi mie, Raluca Ghintuială. Ea a întrezărit și a reușit să pună în imagine o senzație pe care am avut-o când am scris-o. Cu siguranță, pentru că mă cunoștea. Am pierdut ocazia să îi mulțumesc atunci, nu știu cum am reușit dar îmi doresc să o fac acum! Romanul a fost ca o explozie pentru că s-au adunat foarte multe lucruri care au concurat la nașterea lui. Experiențe personale, frustrări, o logică frustă, toate au dus către acest deznodământ. Cu siguranță, am călcat peste niște ,,mine” pentru că ulterior am primit niște semnale care cred că au fost edificatoare pentru modul meu de a vedea lucrurile. Chiar din niște zone ,,tabu” în care nu credeam că eu aș fi vreo ,,țintă”

5. Arci: Cum s-a născut personajul romanului, Virgil? Ce calităţi sau defecte i-ai ,,împrumutat” de la tine?

Adrian: Virgil a fost un ,,personaj” care m-a bântuit în jurul vârstei de 30 de ani. Era unul real și cred că era unul adevărat. Am luat multe de la el dar am și contribuit cu câteva din obsesiile pe care le am, cum ar fi de exemplu: Dragostea pentru operă precum și zbaterile necontenite în căutarea drumului propriu pentru cunoaștere…

6. Arci: Dacă ar fi ecranizat romanul, mie mi-ar plăcea lucrul acesta, ce actor ți-ai imagina în rolul lui Virgil?

Adrian: Mi s-a spus de mai multe ori acest lucru. ,,Destinul…” este de fapt un scenariu de film și în concepție chiar așa a și fost. Eu văd ,,vizual” ceea ce se întâmplă în povestea mea așa că o adaptare cinematografică nu ar fi greu de realizat. Dacă filmul ar fi românesc, l-aș vedea pe Ovidiu Nicolescu, actorul din ,,Restul e tăcere…”.

7. Arci: Cred că te-am mai întrebat, dar nu mă pot abține: Va urma sau nu o continuare?

Adrian: Da, promit ca din Ianuarie o să lucrez la ea. Am avut o serie de planuri, inclusiv piesa de teatru cu care sper să îmi surprind prietenii din lumea teatrală apoi traducerea cărții mamei mele și ,,lucrurile dospite” în mintea mea își vor găsi cu siguranță făgașul…

8. Arci: Ce proiecte de viitor ai? Ma refer aici la scris.

Adrian: După cum spuneam vreau să termin traducerea cărții ,,Gânduri” apoi mă voi apuca serios de un alt roman. De curând am finalizat o piesă de teatru, o comedie bulevardieră, pe care, cu ajutorul unor oameni deosebiți, voi putea să o pun în scenă la Iași începând cu anul următor. Iar printre picături aș dori să mai scriu proză scurtă. Îmi place enorm să citesc așa ceva. Din punctul meu de vedere, cred că proza scurtă este regina literaturii.

9. Arci: Ce proiecte şi vise are “omul” Adrian Christescu?

Adrian: Îmi doresc ca băiatul meu să treacă de examenul de capacitate după care, nu are decât să se ,,abandoneze” pasiunii sale pentru muzică și tobe. În rest îmi doresc numai sănătate și ,,timp suficient”!

10. Arci: Vreau să te întreb ce părere ai despre site-ul nostru Literatura pe Tocuri, mai ales că noi nu suntem de meserie încercăm doar să aducem  ceva nou și interesant.

Adrian: Site-ul – Literatura pe tocuri – a adus cu siguranță foarte multe în zona iubitorilor de literatură. Printre zecile de mii de site-uri care promovează tot felul de prostii, într-un internet în care agresivitatea și mojicia sunt la ele acasă, faptul că la o accesare de click intri într-o lume civilizată, drăguță și pasionată de frumos este un lucru reconfortant. Gestul acesta de o drăgălășenie minunată în care cititoarele își urează ,,Bună dimineața” sau ,,O seară minunată” în compania unei cărți dă impresia că te afli într-o atmosferă magică, ceva în genul lui Alice din țara minunilor…

11.Arci: Mulţumesc și te rog să transmiți câteva gânduri echipei  și cititorilor noştri.

Adrian: Tuturor celor prezenți în lumea minunată a ,,Literaturii pe tocuri”, dar în special doamnelor, le doresc să se bucure cât mai mult de vraja cititului și de bucuria unei vieți împlinite. Vă mulțumesc și vă doresc numai bucurii.christescu

Mulţumim şi noi Adrian  şi mult succes în continuare!

   Iar pe voi vă îndemn nu numai să citiţi romanul”Destinul lupului singuratic”, care sunt sigură c-o să vă placă şi o să vă surprindă, dar şi să mergeţi să vedeţi piesa lui Adrian când  va fi lansată, o să vă distraţi de minune (credeţi-mă am aruncat aşa un ochi indiscret pe manuscris)

Mulţumim, Mili şi Iasmy!

 

by -
19

„Înfruntă valurile şi nu se scufundă”.

 Flash Interview -Cezar Pârlog-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Cezar Pârlog:Flori, fete, fiţe sau băieţiTracusArte, 2014. Asta după cîteva prezenţe meteorice prin alte antologii de proză.flori-fete-fite

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Cezar PârlogEu, de peste 50 de ori, în cadrul operaţiunilor de şlefuire a textelor. Apoi cititorii mei de pe acolo pe unde le public: la timpul prezent, în principal Adevărul”, Puterea”, 24Fun”; Gazeta SF”, Catchy” în trecut.

3.Care dintre romanele tale este „cartea ta de suflet”?

Cezar PârlogO mică corectură, de-mi este permisă. Eu nu scriu roman, oricît s-ar înverşuna diferite persoane să mă deturneze pentru a merge spre el, ca o condiţie spre a fi publicat. Doar proză scurtă. Care cică nu ar vinde. Mai vedem… Deci să fie „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”.

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Cezar PârlogCu siguranţă este vorba despre personajul blazat, frustrat, un tată oarecare cu viaţa lui de ratat, un decor din care nu lipsesc borne normale precum excesele bahice, contururile feminine îndelung urmărite cu privirea, „deh, recomandarea medicului ocul(t)ist”, amintirile din copilărie, familie ori din armată, problemele de serviciu ale unui lefegiu neînţeles sau primii paşi făcuţi spre lumea literaţilor; toate cele venite din „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”.life-stuff

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Cezar PârlogDeja am admis că nu este vorba de romane, dar aş consimţi ca fiecare din textele „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea” să fie un episod de serial. Fie, şi o bună parte din cele cuprinse între copertele primei apariţii, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”. Cu cîteva limitări fireşti de genul „cu acordul părinţilor”.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Cezar PârlogNeîndoielnic Marcel Iureş.

7.Cît timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Cezar PârlogNu cred că se poate vorbi despre un etalon de timp. Şi oricum eu trebuie să mă ocup şi de articolele mele săptămînale. Poate spre doi ani. Dintre care cîteva luni doar pentru corecturi şi alte şlefuiri.

8.Cum treci de momentele de „blocaj ale scriitorului”?

Cezar PârlogCînd „treaba” nu „curge” spre texte noi, tanti ceea, „Inspiraţiunea” se lasă îndelung aşteptată, la un moment dat achit şi cafeaua ei, mă ridic de la masa aia de la o terasă faină pe unde ne mai vedem şi plec. Mă îndrept alene spre cele din diferite stadii de „construcţie”. Deci front de lucru este oricînd. Timp prea puţin, mereu.

9.Ce autor preferat ai?

Cezar PârlogNu am autori favoriţi ci cărţi favorite. Ultima? „Pălăria albastră şi alte povestiri”, de Andrei Crăciun.

10.Cînd ai fost prima dată la un tîrg de carte şi la care?

Cezar PârlogPrin anii ‘80, cînd la Buzău, se organizau anual, fireşte că la o scară mai mică, la Casa de cultură. În biblioteca din camera mea se aduna mereu cîte un raft de cărţi noi cu fiecare ediţie

11.Cu ce edituri colaborezi?

Cezar PârlogPînă în prezent exclusivitate a avut Editura Tracus Arte.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Cezar PârlogNu am un gen predilect. Depinde de starea de moment. Acum, de exemplu aş răspunde cu rock-ul. Ori cu muzica electronică. Un Jarre, Vangelis, poate  Kraftweark.

Cît despre piese, acum, e vînt şi ploaie, aş alege „Să nu spui nimănui” a celor de la Kumm, „Love me again” – John Newman ori spre ceva Moby.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Cezar PârlogSă zicem „Fluctuat nec mergitur”, deviza oraşului Paris. Deci „Înfruntă valurile şi nu se scufundă”.

Cele două cărţi, Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Premiul Naţional Vasile Voiculescu în 2015 şi „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, vă aşteaptă la Gaudeamus 2016, la standul Editurii Tracus Arte. (stand 13, Bdul Nobel, nivel 0.00)

Mulţumesc, fetelor! Orice întîlnire cu voi este o bucurie!

Saru’ mîna, Arci!

Mulţumim şi noi!

by -
8

„când scriu, sufletul meu dansează pe hârtie”.

La o cafea (virtuală) cu Adriana Ungureanu

1. Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre tine că să ne cunoaştem.
Adriana: Sunt un om care se dedică altor oameni oferindu-se pe sine în tot ce face. Pe scurt scriu, ajut, educ, mă pricep la afaceri şi la oameni.

2. Arci: Când ai început să scrii şi de ce?
Adriana: E greu de specificat momentul. Primele încercări datează de pe vremea când eram elevă în gimnaziu şi mi se postau compunerile sau poeziile la Gazeta de Perete a şcolii. Prima carte a fost lansată în decembrie 2013, după ce am creat-o în două luni.

3. Arci: Ce anume scrii proză sau poezie?
Adriana: În general proză, dar în ultimul timp ador poezia în proză, adică acele fraze cu rimă şi cadenţă armonizată.4.

4. Arci: Care sunt sursele tale de inspiraţie?
Adriana: Realitatea, ineditul, situaţiile la care am fost martoră, experienţele testate pe propria-mi piele. Îmi place să mă numesc „cronicar” întrucât am tendinţa de a relata realitatea aşa cum s-a petrecut, dar pe care o împrumut personajelor mele.

5.Arci; Cine a fost primul cititor al scrierilor tale? Dar cel mai mare critic?
Adriana: Prima mea cititoare a fost o prietenă în care am avut încredere. Fiind un om riguros, mi-au fost de mare folos recomandările ei înainte de a publica primul meu roman.
Primul meu critic profesionist a fost domnul Horia Gârbea, ale cărei cuvinte au venit ca picătura rece care cade în cap din senin, după un val de succes şi aprecieri din partea cititoarelor. Nu m-am supărat că a fost exprimat direct adevărul, ştiam că nu am scris o capodoperă, singură afirmaţie supărătoare a fost că nu voi mai scrie niciodată. În final s-a dovedit o experienţă utilă şi amuzantă, dar care m-a ajutat să devin tot mai bună şi bineînţeles să scriu tot mai bine, o provocare în beneficiul meu!

6.Arci: Ce părere au prietenii, colegii, familia despre faptul că publici?
Adriana: Pe scurt, pe unii nu-i interesează, alţii nu sunt încântaţi că nu am timp suficient pentru ei şi restul mă invidiază într-o formă care devine greu de stăpânit şi mai ales de suportat. Extrem de puţini dintre cei pe care îi cunosc de mult timp mă admira sincer. Cred că cel mai corect sunt percepută de oamenii care nu se implică prea mult emoţional în raport cu mine şi aceştia se dovedesc cititorii mei fideli.

7. Arci: Ce părere ai despre piaţa de carte din România şi despre modul de promovare al cărţilor?
Adriana: Sunt foarte multe cărţi bune, de care nu ştim, pentru că nu sunt ancorate în mijloacele potrivite de promovare. Cunosc scriitori extrem de valoroşi, dar care nu sunt aduşi în faţa publicului cititor. În general, tot ce este „sonor” are un scop bine definit, pe faţă sau ascuns şi presupune relaţii şi finanţe puternice.
Cred că ar trebui impresari care să gestioneze mai bine piaţa de carte. Editurile promovează scriitorii la târguri, dar sunt foarte ocupate cu editarea şi tipărirea cărţii; având un volum mare de titluri, se concentrează pe distribuţie colectivă a titlurilor şi doar pe încasări. Puţini sunt cei care cunosc şi înţeleg, iar condiţiile şi termenele de plata de la distribuitori către edituri sunt execrabile şi de aici eşecul drepturilor care ar reveni scriitorilor. Efortul promovării revine deseori autorului, care fie nu dispune de mijloace materiale, fie nu posedă know-how. E cumplit să creezi şi să te vinzi în acelaşi timp.
A apărut o categorie „de deştepţi” care evita editurile, publicând strict cu sensul de a câştiga. De regulă sunt aceia care nu cunosc condiţiile de redactare a unui text, din punct de vedere gramatical, literar, profesional şi mai ales etic.

8. Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre ce ai scris şi mai ales despre cartea care urmează a fi publicată.
Adriana: Am publicat trei romane: Femeia la 40 de ani. Pe Facebook (2014); M-am născut să te întâlnesc (2015); Artista (2016).artista-2
În următoarea voi construi viaţa unor personalităţi printr-o abordare cosmogonică.

9. Arci: Ce planuri de viitor ai? Ce cărţi urmează?
Adriana: Am planuri mari cu mine, literare şi academice. Vor urma cărţi de specialitate economică, romane, eseuri, articole comerciale sau ştiinţifice şi recenzii. Multă muncă!

10. Arci: Cu ce editura colaborezi?
Adriana: Eliteratura/Epublishers

11. Arci: Ce scriitor preferat ai, sau care te-a influenţat în vreun fel?
Adriana: Îmi plac mult Paler, Cioran, Aurora Liiceanu, stilul doct al lui Simone de Beauvoir. Ador scriitorii care se exprimă simplu, dar deştept.

12. Arci: Ce muzică asculţi când scrii sau când te relaxezi? Ai vreun gen de muzică sau vreun compozitor preferat, o melodie?
Adriana: Depinde ce scriu. Uneori îmi trebuie linişte ca să mă concentrez, atunci când urmăresc idei, creez structura lucrării sau când mă documentez. În rest, ascult în funcţie de stare. Prefer muzică ambientală, clasică, italiană, din anii 80 sau rock. Se întâmplă să pun o melodie toată noaptea când scriu, pentru că mă inspiră.

13. Arci: Ai un motto care crezi că te reprezintă?
Adriana: Realitatea mă inspiră! Scriitoarea Passionaria Stoicescu spunea că mă reprezintă bine cuvintele mele „când scriu, sufletul meu dansează pe hârtie”.

14. Arci: Pentru că mi-ai spus că urmăreşti site-ul nostru te rog să-mi spui sincer dacă îţi plac subiectele pe care le abordăm? Sau despre ce crezi că ar trebui să mai scriem?
Adriana: Îmi place mult site-ul, mai ales numele … extrem de feminin, în condiţiile în care scriu cărţi pentru femei. Poate un spaţiu mai amplu ar fi potrivit pentru gândurile sau ideile scriitorilor români. Sau ceva despre viaţa lor să-i cunoască lumea mai bine.

15. Arci: Şi-acum câteva cuvinte pentru cititorii Literaturii pe Tocuri şi dacă vrei şi pentru noi echipa.
Adriana: Echipei Literatură pe Tocuri îi mulţumesc mult că a susţinul lansarea ultimului meu roman. Cititorilor le doresc să-şi gestioneze timpul în aşa fel încât să ne descopere pe cât mai mulţi. Promovez cât pot ideea de a dărui în orice împrejurare o carte şi îi îndemn şi pe cititori să ia seama de îndemnul meu. Este un dar ieftin, un gest nobil, o amintire de calitate pentru cel care primeşte o carte. Ţin să spun asta, acum în prag de luna a cadourilor, magicul decembrie! Va mulţumesc tuturor!

 Mulţumim pentru interviu!

Interviu altfel cu Dănuț Ungureanu

danut-ungureanu-2

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Danuţ Ungureanu: Sunt multe și mi le amintesc cu mare limpezime. Însă aș prefera să nu le împărtășesc, după modelul… protecției minorului din mine, conform legii audiovizualului.

2. Cum te-ai integrat ca adolescent în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Danuţ Ungureanu: În primul an mi-a fost destul de greu, fiindcă eram timid și învățam prea bine ca să devin popular. Dar pe urmă m-a ajutat foarte mult simțul umorului, plus echipa de fotbal a clasei, unde mă descurcam bine. Nu-mi amintesc care a fost prima întâlnire, însă primul sărut a fost umed, fierbinte, rapid și s-a lăsat cu probleme de respirație.danut-ungureanu-1

 3. Ce visuri aveai ca adolescent şi dacă s-au împlinit sau nu?

Danuţ Ungureanu: Să scriu, să călătoresc, să-mi fac mulți prieteni și cine mai știe câte altele… Cred că s-au realizat cele mai multe, în proporții rezonabile, iar la altele am renunțat de bună voie, odată cu trecerea timpului. În general, mă consider un tip destul de norocos și nu-mi trebuie multe ca să fiu mulțumit, deși sunt și un pic cam mofturos.

 4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

Danuţ Ungureanu: Empatie, înțelegere, devotament, dragoste, dar și prietenie, umor, respect pentru ceea ce face/gândește celălalt, tact, relaxare, libertate, bucuria de a lua lucrurile cum sunt și de a vedea împreună partea plină a aceluiași pahar. Sună cam telenovelistic și rupt de realitate, dar o relație poate fi frumoasă și cu numai câteva din lista de ingrediente. Nu spun care.

 danut-ungureanu-05. Ce crezi că ar trebui să ştie un adolescent când porneşte în viaţă? Ce relaţie ar trebui să fie între un adolescent şi părinţii lui?

Danuţ Ungureanu: Că e absolut liber să încerce propriile căi și soluții de rezolvare a problemelor, dar și că e stupid și păcat să nu folosești ce e bun, la alegere, din experiența de viață a celor mai vârstnici, rețete verificate și, multe dintre ele, încă funcționale, chiar dacă totul în jur s-a schimbat.

Cred că un părinte ar trebui să se priceapă să câștige din partea adolescentului un respect care nu are nicio legătură cu teama ori intimidarea. Și amândoi ar trebui să găsească un timp minim pentru a face împreună lucruri.

 6. Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?

Danuţ Ungureanu: În ordine întâmplătoare: filmele clasice, Star Trek Next Generation, călătoriile, Led Zeppelin, pisicile, gătitul la wok, marea, Yes, grădinăritul, Jean Giraud (Moebius), Debussy.

Mulţumim pentru interviu!

danut-ungureanu

by -
8

Flash Interview-Adina Speteanu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?Crima la timpul trecut

Crimă la timpul trecut”.

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Georgiana, colega mea din generală, care m-a susținut de la început.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Seria „Dincolo de moarte”.

4.Cu care dintre personajele tale te identifici?

Fiecare personaj este o parte din mine, însă multă vreme, mai ales atunci când lucram la serie, m-am identificat cu Natalia.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Seria „Dincolo de moarte”.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Nu am un nume în minte. Mi-ar plăcea să văd povestea pe micile ecrane, însă nu am făcut o listă cu actorii pe care aş dori să îi văd.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Depinde de multe lucruri. Între câteva luni şi un an şi ceva.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Fac o pauză, în care ori citesc, ori mă plimb, până pot să pornesc de unde m-am oprit. Prefer să mă detaşez puțin, pentru că dacă stau şi mă concentrez pe partea în care am rămas blocată mai rău mă încurc.

9.Ce autor preferat ai?

Guillaume Musso, Monica Ramirez, Alexandre Dumas. Nu pot să spun doar unul.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Cred că în clasele primare sau în generală, nu mai ştiu exact. Am fost la Târgul de carte Gaudeamus.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Editura Tritonic.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Baladele rock. 30 seconds to mars – The Kill.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Orice lucru se întâmplă cu un motiv.

by -
14

Festina lente

Flash Interview-Dorina Georgescu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Dorina Georgescu: Weekend gratis în 2013, un roman care are ca tema iubirea şi evoluţia cuplului Natalia- Ovidiu..weekend-gratis

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Dorina Georgescu: Un prieten

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Dorina Georgescu: Prefer Ţărmul sculptat” care are ca teme hazardul şi determinarea destinul uman. Din această perspectivă, adaptarea capătă dinamismul societăţii contemporane, ea fiind un răspuns violent şi sfâşietor al omului modern, vizând lupta  interioară dintre dorinţele lui cele mai profunde (iubirea, procrearea) şi ceea ce soseşte în viaţa acestuia sub semnul hazardului ca o realitate crudă. Cum face faţă presiunii interioare? Dar celei exterioare exercitate de societate? Cum învaţă să trăiască după o dramă?taramul-sculptat-si-week-end-gratis-de-dorina-georgescu

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Dorina Georgescu: Probabil că majoritatea  personajelor au “un nu ştiu ce” din mentalitatea, personalitatea sau firea mea.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Dorina Georgescu: Dacă trebuie să aleg, ipotetic vorbind, Ţărmul sculptat.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Dorina Georgescu: E doar o părere – Nina Dobrev în rolul Aurorei

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Dorina Georgescu: Între două şi patru luni dacă scriu zilnic, aproximativ trei ore pe zi.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Dorina Georgescu: Nu încep să scriu decăt în momentul în care îmi este totul clar: intriga, desfăşurarea acţiunii, personajele, etc.

9.Ce autor preferat ai?

Dorina Georgescu: Gabriel Garcia Marquez

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Dorina Georgescu: Gaudeamus şi e ceva vreme de atunci…

11.Cu ce edituri colaborezi?

Dorina Georgescu: Am colaborat cu Junimea şi Semne.

12.Ce gen de muzică preferi? Ai o piesă favorită?

Dorina Georgescu: Când scriu îmi place să ascult jazz instrumental.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Dorina Georgescu: Festina lente

Mulţumesc, Dorina! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
7

“Viaţa nu depinde de ceea ce ai putea face, ci de ceea ce faci!”.

Flash Interview- Daniel Botea-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Daniel Botea: Eu însumi mă consider, încă, un debutant în ale scrisului, aşa că, primul volum din serieeu-impotriva-mea-coperta este cartea mea de debut. Încă nu am terminat seria, aşa că sunt încă la debut.

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Daniel Botea:  Primul cititor a ceea ce am scris a fost un bun prieten de-al meu, pe care încercăm să îl conving să citească şi sperăm, prin a îi scrie eu un roman, să îl pot convinge.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Daniel Botea: “Cartea mea de suflet” este un roman nepublicat încă. Este primul roman la care am lucrat, dar al cărui manuscris l-am şters căci văzusem un film care dezbătea cam aceeaşi idee, aşa că am renunţat. Era foarte diferit faţă de ceea ce am scris ulterior, sau este, căci, la îndemnurile unor prieteni, m-am reapucat de el.

4.Cu care dintre personajele tale te identifici?

Daniel Botea: Nu pot să spun că mă identific perfect cu un personaj, însă multe din crezurile şi atitudinile mele le-am împrumutat personajului din romanul “Eu împotriva mea”. Totuşi, nu sunt chiar atât de nesimţit sau de nepăsător ca acesta. 🙂

5.Care român al tău ai vrea să fie ecranizat?

Daniel Botea: Mi-ar plăcea să-mi văd oricare roman ecranizat, evident, însă dacă ar depinde de mine şi aş avea o singură alegere,cred că acest “roman de suflet” pe care l-am reluat acum ar prinde mai bine ecranizat decât cel deja publicat unde renunţarea la cuvinte în schimbul imaginilor mi-ar provoca mai degrabă un dezavantaj.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Daniel Botea: L-aş alege pe Andi Vasluianu care îmi place foarte mult ca actor şi ca persoană, din câte am citit despre acesta şi din rolurile pe care le-a jucat în diferite filme pe care le-am urmărit.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Daniel Botea: Asta depinde foarte mult de sarcinile pe care le primesc pe la şcoală, pe la muncă sau de cât de mult trebuie să mă documentez despre un subiect. Nu ştiu exact. Până acum, în medie, mi-a luat cam şase-şapte luni.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Daniel Botea: Până acum nu am avut parte de aşa ceva, şi asta nu poate decât să mă bucure. Nu mă plâng de aşa ceva, ci de lipsa timpului pentru scris. Poate pentru că îmi iau timp doar pentru scris destul de rar iar în intervalele dintre aceste perioade îmi notez toate ideile care îmi vin, am reuşit să evit cumva aceste blocaje.Chiar dacă nu am inspiraţie de moment, dezvolt ideile pe care le-am avut anterior dar nu am dispus de timp suficient să le aşez pe hârtie.

9.Ce autor preferat ai?

Daniel Botea: Autorul meu preferat este Frédéric Dardsi am citit cu plăcere tot ceea ce este scris de acesta şi tradus în română, deşi aş fi preferat să cunosc franceza la nivelul în care să înţeleg expresiile originale ale acestuia.

10.Cu ce edituri colaborezi?

Daniel Botea: Colaborez doar cu editura Quantum, care este o editura la început, aşa ca mine, dar care are foarte mare potenţial judecând după seriozitatea şi profesionalismul celor de acolo.

11.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Daniel Botea: Nu am un gen anume, îmi aleg muzica în funcţie de versuri şi-mi place când o piesă îmi transmite şi un mesaj nu doar o dispoziţie. Melodia mea preferată, de câţiva ani până acum, este “Speak Life” de la Toby Macsi cred că va rămâne în topul meu multă vreme de acum înainte.

12.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Daniel Botea: Am un motto după care mă ghidez încă de când eram în liceu, şi anume : “Viaţa nu depinde de ceea ce ai putea face, ci de ceea ce faci!”.

Mulţumesc Arci şi întregii echipe LPT! :)

Mulţumesc, Daniel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

„Pentru a supraviețui, trebuie să scrii povești” Umberto Eco

Interviu flash cu Ana-Maria Negrilă – 13 întrebări în cinci minute

   După ce ne-a cucerit cu un univers total fascinant în „Regatul sufletelor pierdute”, Ana- Maria Negrilă ne pregăteşte o nouă surpriză: volumul doi al seriei Stelarium va fi lansat în cadrului Târgului de Carte Gaudeamus din luna noiembrie. „Ascensiunea stelară” ne promite noi aventuri captivante, iar noi o aducem astăzi mai aproape de cititori pe creatoarea acestei impresionante space-opera.

 Bună, Ana! Îţi mulţumim că ai acceptat să ne fii alături şi să ne acorzi din timpul tău.

1.Ca scriitoare, ai reuşit să ne „câştigi” cu talentul tău incontestabil. Cum eşti însă ca şi cititoare? Care este genul literar predominant în biblioteca personală?

Ana-Maria Negrila:  Bună ziua și mulțumesc pentru invitație.

Am început să citesc foarte devreme, iar primele cărți au fost, desigur, culegeri de basme, apoi am trecut repede la SF, care după cum spunea cineva, conține tot un fel de povești, deci nu am părăsit prea mult zona fantasticului. Treptat, am început să lecturez și alte lucruri, deși prima dragoste, fantasticul, a continuat să mă bântuie. În bibliotecă am genuri diferite, dar tind să mă atragă textele complexe, cu planuri multiple, personaje puternice și idei deosebite, indiferent de genul căruia îi aparțin.

2.Cu siguranţă există un autor care a reuşit să te impresioneze. Care este autorul tău preferat din literatura universală?

Ana-Maria Negrila: Umberto Eco, fără nicio ezitare. L-am citit ca autor de ficțiune, dar și ca semiotician, și, cu toate că am și alți autori favoriți, a continuat să rămână cap de listă.

3.Din literatura română există un autor favorit?

Ana-Maria Negrila: De curând, cineva mi-a pus aceeași întrebare și am ajuns la concluzia că, oricât m-aș gândi, în minte îmi apare un roman – Căderea Constantinopolului. Deci răspunsul este Vintilă Corbul.

4.Care este cartea care a avut cel mai puternic impact emoţional asupra ta?

Ana-Maria Negrila: O carte ar fi Numele trandafirului, dar de fapt sunt mai multe. Nu pot să nu vorbesc despre Regii blestemați (Maurice Druon), În căutarea oii fantastice (Haruki Murakami), tetralogia Marea Fertilității (Yukio Mishima), seria Dune (Frank Herbert) etc.

 5.Ce te-a atras la genul SF?

Ana-Maria Negrila: Mi-a plăcut numărul de lumi diferite ce puteau fi create de către scriitori folosindu-și imaginația, manipulând istoria sau utilizând descoperirile științifice. Chiar dacă, în ultima vreme, SF-ul a ajuns repetitiv și pe alocuri încărcat de clișee, există încă sentimentul acela de uimire în fața unui lucru nemaiîntâlnit, a unei lumi uimitoare și a unor personaje ce trec prin situații limită.

6.Prima carte scrisă de tine este …

Ana-Maria Negrila: Orașul ascuns, 2004, o colecție de povestiri dark fantasy, urmată de Împăratul ghețurilor, 2006, un roman bazat pe o nuvelă scrisă în 1995.orasul-ascuns

7.Ai un personaj preferat dintre cele create de tine?

Ana-Maria Negrila: Pentru că seria Stelarium nu este încă terminată, personajele din ea îmi sunt foarte apropiate. Încă mă gândesc la problemele lor, încă îi mai văd ca pe niște oameni reali, care mă așteaptă să-i sfătuiesc și îndrum. Prin urmare, cei patru agenți, Adrew, Ralle, Sten și Karl, sunt preferații acestui moment.

 8.Din literatura universală care este personajul preferat?

Ana-Maria Negrila: Philip Marlow, detectivul lui Raymond Chandler, ale cărui cărți le-am citit de nenumărate ori. Este deștept, este amuzant, este plin de viață – un personaj viu și antrenant.

 9.Un citat pe care îl consideri drept motto în viaţă.

 Ana-Maria Negrila: „Pentru a supraviețui, trebuie să scrii povești” Umberto Eco, Insula din ziua de ieri.

 10.În afară de SF scrii şi fantasy. În planurile de viitor intenţionezi să mai abordezi acest gen literar?

 Ana-Maria Negrila: Mai am de scris cel puțin un roman în seria Stelarium, dar după aceea, aș dori să revin la fantasy cu un alt roman, reluând un fir narativ pe care l-am mai abordat și în anii ’90. Este povestea unui grup de pelerini, care pornesc dintr-o țară sfâșiată de război în căutarea unui oraș pierdut, casa liderului lor spiritual. În grup, se ascund însă și agenți ai unei grupări adverse și de aici…

 11.Care sunt editurile cu care colaborezi?

Ana-Maria Negrila: În prezent colaborez cu editura Crux Publishing, care mi-a publicat primul roman al seriei, Regatul sufletelor pierdute. Cum am fost plăcut impresionată de interesul și profesionalismul de care dau dovadă, calități destul de rar întâlnite în ziua de astăzi la anumite edituri, la Gaudeamus urmează să iasă pe piață cu următorul meu volum, Ascensiunea stelară, Stelarium, #2.

12.Universul prezentat în „Regatul sufletelor pierdute” este unul plin de neprevăzut, iar necunoscutul unei planete străine captivează şi fascinează la propriu. Ce surse de inspiraţie ai avut în scrierea romanului?

 Ana-Maria Negrila: Am avut surse de inspirație diverse. În primul rând, a existat influența textelor medievale pe care le-am studiat și care m-au ajutat indirect să creez textele sacre și extrasele din Cartea lui Um, liderul spiritual al planetei Galene. Fiecare denumire, fiecare descriere trimite, astfel, către o lectură care poate să fie Fiziologul, Alexandria, Floarea darurilor, Psaltirea lui Dosoftei, Biblia, Coranul sau Tao Te Ching.

Apoi, au existat și influențe din scriitorii SF, în special din William Gibson, dar și din Frank Herbert și Ursula K. Le Guin. Totuși, o bună sursă de inspirație au constituit-o și scriitorii japonezi, în special Mishima, Shusaku Endo și Murakami, ale căror idei le-am folosit pentru a construi filosofia anh și um și fluxul galenic.regatul-sufletelor-pierdute

 13.Cât de curând aşteptăm volumul doi al seriei Stelarium. Prin ce aventuri ne vei plimba în „Ascensiunea stelară”?

 Ana-Maria Negrila: Voi lansa Ascensiunea stelară la Gaudeamus, pentru că am preferat să nu-mi las cititorii să aștepte prea mult între un volum și altul. Cartea urmărește călătoria agenților anh la bordul Ascensiunii și modul în care aceștia reușesc să-și îndeplinească misiunea dată de maestrul Luminii. Între cei patru au loc conflicte, dar și alianțe, și treptat Adrew se impune folosindu-se de problemele lui Ralle Genaro, de prietenia lui Remi Wadee și de nostalgia comandantului Jonson față de agenții pe care-i avusese la bordul versiunii inițiale a navei Ascensiunea.

Astfel, după o călătorie de sute de ani la bordul navei, agenții anh vor pune la cale un plan care să le permită să se sustragă controlului exercitat de comandantul Jonson și de inteligența artificială, Yoshida. Planeta unde-i va conduce misiunea îi va întâmpina însă cu ostilitate, forțându-i să treacă prin situații limită. Din nou, curajul, loialitatea și încrederea le vor fi puse la încercare într-un joc al alianțelor și puterii, care înseamnă pentru unii moartea, iar pentru alții pierderea identității și dezonoarea.

Mulţumim! Echipa Literatură pe tocuri îţi doreşte succes, inspiraţie şi o lansare cu adevărat fanstastică!

 Ne vedem la Gaudeamus!

Cât mai mult timp liber.

Flash Interview-Bogdan Munteanu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Bogdan Munteanu: He-he, Vals pe fire de păianjen (Ed. Limes, 2010).bogdan-munteanu-vals-pe-fire-de-paianjen

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Bogdan Munteanu: Cristina. Cu 10 ani în urmă era îngăduitoare. Acum, mă cam taxează dacă o iau prin bălării.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Bogdan Munteanu: Uaaai, iertare, am văzut cartea de suflat. N-am scris niciun roman, doar cărți de povestiri. Mă bucur de cea mai recentă, Ai uitat să râzi (Ed. Nemira, 2016).

4.Cu care dintre personajele tale te identifici?

Bogdan Munteanu: Mă gândesc mult timp la personaje. Recunosc, îmi place să mă camuflez în unele dintre ele, dar n-ar avea farmec să repet treaba asta la nesfârșit. Ce mă fac dacă îmi vine să scriu despre unul mic și gras care nu bea cafea, spune și tu?

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Bogdan Munteanu: Corporația. Ok, nu l-am terminat, la treabă!

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Bogdan Munteanu: Hai să vorbim despre asta peste câțiva ani.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Bogdan Munteanu: Nu scriu contra cronometru. Am la dispoziție o tastă tare dragă, o folosesc la greu. Delete junk, delete nerăbdare, delete, delete. Până iese.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Bogdan Munteanu: Mă plâng întruna, vai, vai, vai. Când mă satur, o iau pe coclauri, trag cu urechea în stânga și-n dreapta. Și așa.

9.Ce autor preferat ai?

Bogdan Munteanu: De ceva vreme încoace, Raymond Carver.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Bogdan Munteanu: Nu mai știu care a fost primul. Cel mai recent? Bookfest Târgu Mureș. Următorul? Gaudeamus București.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Bogdan Munteanu: Acum, cu Nemira – o colaborare foarte mișto.

În trecut, cu Limes și Brumar, edituri care mi-au susținut celelalte proiecte.

12.Ce gen de muzică preferi? Ai o piesă favorită?

Bogdan Munteanu: Acum-acum, ascult Chris Rea, The Road to Hell. În general, ascult orice, dar mă reîntorc mereu la Pink Floyd.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Bogdan Munteanu: Timp liber. Cât mai mult timp liber.

Mulţumesc, Bogdan! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
6

Dacă alții au putut face ceva, cu siguranță și eu pot.

Flash Interview-Andrei Cioată-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Andrei Cioată: Romanul „Toate sfârșiturile sunt la fel”. 🙂toate-sfarsiturile-sunt-la-fel

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Andrei Cioată: Vecina mea și o prietenă foarte, foarte bună! 🙂  Și, de asemenea, tu, dragă Arci.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Andrei Cioată: Pot spune că, momentan, romanul de debut rămâne o parte din sufletul meu.

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Andrei Cioată: Bineînțeles, cu personajul principal. Vreau să cred că numele dat, „Andrei”, nu este totuși aleatoriu.

5.Care romanul al tău ai vrea să fie ecranizat?

Andrei Cioată: Nu mă pot pronunța. Momentan, vreau doar să fie citite. Nu spun „vreau” doar dintr-un complex oarecare, ci pentru că ale mele cărți au fost primate cu brațele deschise și recomandate.

6.Ce actor ai vedea in rolul principal?

Andrei Cioată: Orlando Bloom, definitely, în orice rol! Hihi!

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Andrei Cioată: Depinde de stare! 🙂  Am scris romanul de debut în vreo trei luni, dacă nu mă înșel.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Andrei Cioată: Acestea trec de la sine.

9.Ce autor preferat ai?

Andrei Cioată: Alice Munro și Ioana Nicolaie. Ana Blandiana, Margaret Mitchell.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Andrei Cioată: La Târgul de carte Librex, cred, care se organizează la Iași.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Andrei Cioată: Cu majoritatea editurilor, întrucât am și-un blog de recenzii care este destul de vizitat, apreciat, comentat! 🙂  Bucuria mea se înzecește, astfel.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Andrei Cioată: Iubesc muzica folk, o ador pe Tatiana Stepa. Momentan o melodie de suflet a mea este LP – Lost on you.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Andrei Cioată: Mereu mi-am spus că dacă alții au putut face ceva, cu siguranță și eu pot. Cred că acesta este cel mai mare impuls al meu: exemplul. Iar în România, Doamne, puterea exemplului funcționează perfect! 🙂

Mulțumesc enorm pentru întrebări!

Mulţumesc, Andrei! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
7

Viaţa e un urcuş, dar priveliştea e grozavă!

Flash Interview-Marina Neagu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Marina Neagu: Frumuseţi monstruoasefrumuseti-monstruoase

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Marina Neagu: Fratele meu

3.Care dintre romanele tale este „cartea ta de suflet“?

Marina Neagu: Încă lucrez la ea

4.Cu care dintre personajele tale te identifici?

Marina Neagu: Cu toate, chiar şi cele negative.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Marina Neagu: Urlet în tăcere.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Marina Neagu: Ha, asta da întrebare! Phoebe Tonkin, Giulio Berruti.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Marina Neagu: Să o scriu, 3-4 luni, dar timpul necesar din momentul în care mă decid să transform o idee într-o poveste, este mult mai lung.

8.Cum treci de momentele de „blocaj ale scriitorului“?

Ascult muzică sau citesc.

9.Ce autor preferat ai?

Marina Neagu: Theo Anghel, Simona Stoica, Raluca Andreea Chiper, Lina Moacă, Lavinia Calina, Oana Arion, Doina Roman şi lista nu se opreste aici.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Marina Neagu: Nu îmi mai amintesc exact. Prin 2005, în Bucureşti .

11.Cu ce edituri colaborezi?

Marina Neagu: Quantum Publishers

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Marina Neagu: Depinde de starea în care mă aflu, dar cel mai des ascult rock. Am sute de piese favorite.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Marina Neagu: Viaţa e un urcuş, dar priveliştea e grozavă!

 Mulţumesc, Marina! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

   Interviu cu autoarea Lee Soo-Jun

   Sunt născută pe 5 iulie 1997, în Germania, unde am şi crescut şi am făcut şcoala primară. Sunt nativă în limba germană şi română. În 2007 m-am mutat în Timişoara, an în care am învăţat să citesc şi să scriu în română pentru că doar vorbeam uzual. În decembrie am tradus Agent 00 vol. I în engleză, dar versiunea aceasta a cărţii nu e încă disponibilă. Încep să mă descurc în limba coreeană, dar mai am multe de învăţat; & chineza de bază. Am absolvit liceu pedagogic, pe diplomă sunt educatoare şi învăţătoare

carti-lee-soo-jun

    1.Spune-ne câteva cuvinte despre cărţile tale.

    Romanul de debut l-am scris în 2012, în 28 de ore, la 14 ani. În acelaşi an am scris şi următoarele două romane. Primul roman din seria Mu-Ku a apărut în 2013. Volumul I al seriei “Agent 00” în 2015. De curând a apărut “Adio, mamă…” care este prima şi singura mea dramă psihologică. Urmează “Jay” şi “Agent 00 vol. II Salvând Omenirea: Sub acoperire în Paris” Acum scriu “100 de scrisori până mâine” care face parte din seria Mu-Ku, dar de această dată personajul principal este exact opusul celui din “100 de zile până mâine”, ea îşi doreşte să moară, aşa că Mu-Ku se oferă să îi îndeplinească dorinţa după 100 de zile, desigur, punând din nou condiţii. Am în plan şi un al treilea volum pentru seria Mu-Ku, şi “Agent 00 vol. III” care va fi atunci al 11-lea roman. Scriu un roman în aproximativ o lună. Chiar dacă pot scrie drame, acţiune, comedii romantice, comedii fantasy şi drame psihologice, comediile-acţiune, arte marţiale sunt cele care îmi plac cel mai mult, de aceea pot spune că seria “Agent 00” este preferata mea.

   2. Te-a inspirat ceva anume la scrierea romanelor?

    Mă inspiră viaţa, în general. Şi trebuie să recunosc că unele persoane şi situaţii sunt uneori demne de câte o comedie.

   3. Cum treci de momentele de blocaj ale scriitorului?

   Nu am. Am doar prea multe idei, şi prea puţin timp de a le scrie pe toate. Dar mă descurc.

   4. Cine ţi-a citit manuscrisul înainte de a fi publicat? Ai primit critici constructive?

     Mama mea e mereu prima care citeşte tot ce listez; şi o spionez mai ales atunci când îmi citeşte comediile, pentru că vreau să ştiu unde râde cel mai mult. Cu toate acestea, mă las foarte greu convinsă pentru orice intervenţie în text. Fiecare virgulă e la locul ei. Şi pot spune că scriu “la prima mână”, căci singurele modificări pe care le fac atunci când recitesc sunt câte o greşeală de tastare sau un alt sinonim care îmi pare mai potrivit, dar forma finală a romanului este defapt forma iniţială în care a fost scris.

     5. Ai dori ca romanul tău să fie ecranizat?

    Pe când aveam 4 ani mi-am dorit “să fiu precum Jackie Chan” şi “să fac ceea ce face el” şi chiar dacă nu înţelegeam încă ce anume presupunea acest lucru, mă gândeam doar la trăirile pe care le simţeam atunci când îi vizionam filmele, şi mi-am spus că este exact ceea ce îmi doresc să transmit la rândul meu prin propriile mele poveşti. În maniera mea de a scrie, am dat naştere propriului meu stil. Dar încă de când am devenit scriitoare, mi-am propus să nu mă limitez doar la atât. Şi cred că şi cititorii mei abia aşteaptă ca Eddy, Leo, Fei, Li Li şi şeful să devină o echipă şi pe marile ecrane.

     6. Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

     “Water can flow or it can crash. Be water, my friend.” – Bruce Lee

      7. Ce alte vise mai ai în afară de scris?

      Mereu am avut un singur vis, iar acesta devine treptat realitate. Romanele mele au multă acţiune; căci de la început mi-am propus ca acestea să nu rămână doar romane. Iar cei care mă cunosc, ştiu că atunci când mi s-au închis 99 de uşi, am găsit mereu cea de-a 100 fereastră.

    Activitatea autoarei poate fi urmărită pe pagina oficială de facebook

by -
9

Ana Mănescu: Într-o zi, mă voi muta pe o plajă, unde voi scrie cît voi trăi. Sau voi trăi cît voi scrie.

Flash Interview-Ana Mănescu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Ana Mănescu: alter.ego.alter-ego

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Ana Mănescu: Mama, cînd eram mică. Dar prima mea cititoare-fană e Flavia Cociș, care m-a descoperit cînd aveam 19 ani, pe blogul proaspăt deschis (fărămere, pe wordpress, ce vremuri). Flavia a fost primul om din afara cercului meu apropiat care m-a făcut să simt că am o șansă pe drumul ăsta. O îmbrățișez cu drag și recunoștință!

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Ana Mănescu: Volumul de povestiri, Quasar.

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Ana Mănescu: Cu toate, într-o oarecare măsură, cu niciunul în întregime. Din moment ce îmi scriu obsesiile, bănuiesc că scriu și diverse versiuni ale mele – trăite sau visate sau temute.

5.Care romanul al tău ai vrea să fie ecranizat?

Ana Mănescu: Unul fantastic, cu vampiri și ursitoare, care încă nu e scris; sunt în faza de brainstorming, plănuire și cercetare cu el.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Ana Mănescu: Pentru el, Ian Somerhalder/Matt Bomer. Sau omul meu, că are ochii chiar mai frumoși. Pentru ele, Helena Bonham Carter/Julia Roberts și Emma Watson/Nina Dobrev.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Ana Mănescu: Pînă reușesc să zic gata, trimite-o odată la editură, Ană! Nu știu, ani de zile dacă socotesc de la prima idee la bunul de tipar. Se scriu o vreme și în minte, durează și cercetarea și descoperirea detaliilor, apoi le rescriu de cel puțin șapte ori.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Ana Mănescu: Scriu. Prost, frustrant, paralizant, dar scriu.

9.Ce autor preferat ai?

Ana Mănescu: Toți cei care m-au făcut să vreau să mă las de scris, de dormit, de mîncat, ca să îi citesc și recitesc.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Ana Mănescu: La Gaudeamus, cîndva în liceu.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Ana Mănescu: Public la Herg Benet, unde mă ocup și de PR din primăvara aceasta. Traduc non-ficțiune pentru ACT și Politon. Prin societatesicultura.ro am tot colaborat cu edituri din România, cum ar fi Herald, Litera, All, Curtea Veche, Herg Benet.

12.Ce gen de muzică preferi? Ai o piesă favorită?

Ana Mănescu: Nu genul este factorul principal, ci felul în care mă face melodia să mă simt, iar în cazul celor foarte bune să nu mă mai simt – dacă îmi amorțesc mîinile, e semn că ascult ceva fabulous. Cel mai des cred că aleg rock alternativ și indie, iar cînd scriu – instrumentală cu influențe celtice sau soundtrackul filmului meu preferat, The Fountain. Nu am o piesă favorită, ci mai degrabă cîteva cîntece sau albume pe care le ascult obsesiv într-o perioadă. Acum oscilez între Morning Dew (Adrian von Ziegler), White Winter Hymnal (Birdy), Work Song (Hozier), Dauðalogn (Sigur Rós), Bloodstream (Stateless) și Death (White Lies).

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Ana Mănescu: Într-o zi, mă voi muta pe o plajă, unde voi scrie cît voi trăi. Sau voi trăi cît voi scrie.

Mulţumesc, Ana! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
11

”Sine metu”

La o cafea virtuală cu autoarea Tony Mott

1. Arci: Când ai început să scrii şi de ce?

Tony: Aveam vreo patru ani când am reușit, în sfârșit, să învăț literele și să citesc. S-au bucurat toți cei din casă, pentru că-i asasinasem până atunci cu întrebările: ”aici ce scrie?”,  ”ce literă-i asta?”. Am fost atât de fascinată de modul în care se transpune limbajul în semne, încât m-am apucat să scriu pe tot ce prindeam.

Lăsând gluma la o parte, cred că pe la vreo 12 ani am început primul meu roman. După vreo trei luni, am realizat că e foarte slab și m-am lăsat păgubașă.  Prin 96-97, mi-am luat inima în dinți și am scris ”Roșu”. Mă bântuia un caz al unei foste colege de liceu și am considerat că era o poveste care merita să fie spusă: în 1988, o elevă fusese exmatriculată în momentul în care s-a aflat că e însărcinată. Varianta pe care am ales-o eu în roman de a prezenta lucrurile a fost aceea în care tânăra face un avort ilegal, este anchetată de autorități, este exmatriculată și fuge ilegal din țară. După 20 de ani se întoarce și se confruntă cu oamenii cu care nu-și încheiase socotelile.

Asta îmi place să fac: aflu povești ale unor oameni, mă întreb ”ce-ar fi fost dacă …”, le transform, le continui și le fac cadou tuturor celor care vor să le citească. Pentru mine e un exercițiu de imaginație.

Romanul a petrecut vreo zece ani într-un sertar, nimerisem atunci o perioadă foarte dificilă pentru editurile din România și am renunțat. Dar profesorul meu de literatură, domnul Ion Popescu Topolog, citise romanul. Dumnealui a fost cel care m-a demascat la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului și m-a făcut să promit că voi scoate romanul din sertar și-l voi publica. Ceea ce am și făcut, în noiembrie 2008 a fost lansat ”Roșu”, publicat la editura Pastel din Brașov.

2. Arci: Ce anume scrii -proză sau poezie?

Tony: Poezie nu am mai scris de câțiva ani. Volumul de poezii ”hohote & clocote”, apărut în 2010, adună poezii scrise de-a lungul mai multor ani.

Prefer să scriu proză. Eu am început să citesc basme și povești nemuritoare, ca orice copil, doar că am trecut apoi direct la cărți polițiste, undeva pe la zece ani. Era ceea ce citea fratele meu mai mare. Mi s-a părut fascinant.

3. Arci: Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Tony: Viața, locurile, oamenii, poveștile lor, ceea ce întâmplă în jurul meu și ceea ce s-ar putea întâmpla. De fiecare dată, în orice situație m-aș afla, știu că o voi putea adapta într-un viitor roman. Mi-am dat seama de asta când am fost la o petrecere extrem de plictisitoare de unde nu aveam cum să plec și toată seara doar i-am observat pe oamenii aceia, măcar să scot niște personaje bune din ei. Sau eram odată în București cu o   prietenă și am luat un taxi. Șoferul era extrem de ciudat, părea cumva amenințător, chiar dacă nu a spus nimic concret. Când am coborât, prietena mea era îngrozită, iar eu eram bucuroasă pentru că  ”văzusem„  în el criminalul dintr-un roman ulterior. Încă nu  l-am scris, dar e în galeria celor care așteaptă să prindă viață.

Sunt un bun observator al lumii din jurul meu, o persoană atentă și curioasă. Acestea sunt elementele cheie care mă ajută să scriu.

4. Arci; Cine a fost primul cititor al scrierilor tale? Dar cel mai mare critic?

Tony: Primul meu cititor a fost domnul Ion Popescu Topolog. În liceu mi-a citit poeziile, aprecia modul în care scriam și mă trimitea la concursurile de literatură. M-am dus direct la el pentru că știam că va fi obiectiv. După mai mulți ani, când a citit ”Doi”, tot dumnealui m-a convins că ar fi mai bine să caut o editură la București.doi-de-tony-mott

Cel mai mare critic al meu sunt eu însămi. Din fericire, am învățat să nu mă mai iau atât de mult în serios și am început să trăiesc mai ușor  cu nemulțumirile mele.

5. Arci: Ce părere au prietenii, colegii, familia despre faptul că publici?

Tony: Oamenii din jurul meu mă iubesc și le place că scriu. Tot din dragoste față de mine, le place și ce scriu. Mă bucur că am susținerea lor. Dacă intru în faza în care scriu în orice moment pe care îl am liber, mă retrag și nu mai am timp de ceilalți. Din fericire, cei apropiați mă înțeleg și așteaptă să-mi revin.

6. Arci: Ce părere ai despre piaţa de carte din România şi despre modul de promovare al cărţilor?

Tony: Se vorbește foarte mult despre faptul că sunt foarte puțini cititori. E adevărat. Se spune și că piața de carte se va subția din ce în ce mai mult. Și asta e posibil. Doar că cei care vor să fie liberi să-și imagineze și să creeze o lume alături de un autor, chiar dacă sunt puțini, nu vor dispărea niciodată. Pentru aceia merită să scrii.

Atenția omului modern este distrasă de tot felul de lucruri: tehnologie, telefonie, internet. Capacitatea de concentrare este din ce în ce mai scăzută. Pe de altă parte, povestea este adânc înrădăcinată în modul în care interacționăm și asta nu se va schimba curând. Avem nevoie de povești, avem nevoie de eroi și avem nevoie să citim.

7. Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre ce ai scris şi mai ales despre cartea care urmează a fi publicată.

Tony: Fratele meu și vreo doi amici apropiați au făcut infarct. Au scăpat pentru că au ajuns la timp la spital și au fost operați. Asta a fost ”scânteia”, de aici a început  seria Julieta, un thriller care se petrece în lumea medicală.   În ”Julieta avea un pistol” am descris o inovație din cardiologie care permite înlocuirea de țesut miocardic cu celule stem modificate diferențiat. Mai multe echipe de medici din diferite țări concurează pe ultima sută de metri pentru a ieși primii cu descoperirea: spioni, mită, crime, atentate, anchete. ”Un glonț pentru Julieta” , al doilea roman al seriei, scoate la iveală artizanii și îi demască pe criminali.

8.Arci: Ce planuri de viitor ai? Ce cărţi urmează?

Tony: Îmi doresc să scriu cât mai mult. Voi continua seria Julieta și voi introduce și alte personaje. Rămân fidelă genului polițist pe care îl condimentez cu intrigi amoroase și cu analize psihologice ale personajelor.

9. Arci: Cu ce editură colaborezi?

Tony: Din 2012 colaborez cu editura Tritonic, București.

10. Arci: Ce scriitor preferat ai, sau care te-a influenţat în vreun fel?

Tony: Sunt o cititoare împătimită. Îl ador pe Saul Bellow și, în prezent, favoritul meu este Jonathan Franzen.  Aș vrea să cred că toți autorii pe care îi admir contribuie cumva la îmbunătățirea stilului meu.

11. Arci: Ce muzică asculţi când scrii sau când te relaxezi? Ai vreun gen de muzică sau vreun compozitor preferat, o melodie?

Tony: Îmi place mult muzica, de toate genurile, dar prefer indie-rock și punk-rock. Uneori ascult compulsiv câte o melodie și de câte zece ori. Când scriu sunt foarte concentrată și nu aud nimic în jurul meu.

12. Arci: Ai un motto care crezi că te reprezintă?

Tony: ”Un autor este un prost care, nemulțumit de viața plictisitoare pe care o duce, insistă să plictisească și generațiile următoare. ”Charles de Montesquieu

Este genul de auto-ironie pe care-mi place să o folosesc. De fapt, eu mă bucur de fiecare dată când cineva îmi spune că i-a plăcut vreun roman pe care l-am scris. Am primit cel mai frumos compliment de la un fost coleg de liceu care mi-a zis că s-a reapucat de beletristică după ce a citit, de curiozitate, ”Julieta avea un pistol”.

Mai este o deviză care-mi place foarte mult, ”Sine metu”, înseamnă ”Fără frică”. Am  scris despre asta și în ”Un glonț pentru Julieta”.

13. Arci: Pentru că mi-ai spus că urmăreşti site-ul nostru te rog să-mi spui sincer dacă iîţ plac subiectele pe care le abordam? Sau despre ce crezi că ar trebui să mai scriem?

Tony: Mi se pare extrem de valoros faptul că scrieți recenzii și publicați interviuri cu autorii. Este un lucru minunat că invitați oamenii la lectură. Vă felicit din toată inima.

Cititul face foarte bine și au apărut chiar studii medicale care atestă asta. În special romanele polițiste, pentru că  provoacă gândirea logică și stimulează activitatea creierului.

 

 

"Menirea vietii tale e să te cauți pe tine însuți." M.E.

Flash Interview-Lina Moaca-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Lina Moacă: Oameni, îngeri și demoni.oameni-ingeri-si-demoni

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Lina Moacă: Cumnata mea.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Lina Moacă: Oameni, îngeri și demoni.

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Lina Moacă: Într-o oarecare măsură cu Lilly.

5.Care romanul al tău ai vrea să fie ecranizat?

Lina Moacă: Toate.

6.Ce actor ai vedea in rolul principal?

Lina Moacă: Lista e destul de lungă. De aceea, îl voi lăsa pe regizor să mă surprindă.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Lina Moacă: Un an.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Lina Moacă: Natural, fac o pauză.

9.Ce autor preferat ai?

Lina Moacă: Charlotte Brontë.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Lina Moacă: Feira do livro de Lisboa, 2005.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Lina Moacă: Herg Benet și Librex.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Lina Moacă: Depinde de starea de moment. Azi piesa mea favorită e: Photograph – Ed Sheeran.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Lina Moacă: “Menirea vietii tale e să te cauți pe tine însuți.” M.E.

Mulţumesc, Lina! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
7

Flash Interview-Michael Haulică-13 întrebări în 5 minute

   1.Care a fost cartea ta de debut?madia-mangalena-de-michael-haulica

   Michael Haulică: Experiența îmi spune că n-o să fie chiar un interviu de cinci minute. :) Dar hai. Madia Mangalena, Institutul European, Iași, 1999, un volum de povestiri SF.

   2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

  Michael Haulică: Dacă mergem înapoi spre primul cititor, trebuie să mergem spre primele scrieri. Am început pe la 14 ani și am început cu poezie. Presupun că au fost clegi, colege cărora le arătam ceea ce scriam. În liceu am frecventat și un cenaclu, se întîmpla la Casa de Cultură din Făgăraș, cenaclu condus de Petru M. Haș și Cornel Moraru. Pe la 12 ani am scris o piesă de teatru și cred că am arătat-o copiilor din bloc, pentru că voiam s-o punem în scenă. Iar dacă tot am vorbit despre asta, atunci poate ar trebui să merg mai în urmă, cînd, pe la 7 ani cred, am participat la dramatizarea Motanului încălțat. Nu mai știu dacă am făcut-o singur sau am colaborat cu alți copii, știu însă că am intepretat și un rol – însuși Motanul? – iar reprezentația a avut loc în spatele blocului, printre sîrmele pe care mamele noastre puneau rufe la uscat, iar noi am pus niște pături în loc de cortină. Cel mai interesant lucru este că am pus bilete la intrare, fiecare copil care voia să asiste la spectacol plătea 5 bani. Pentru că artiștii trebuie plătiți. Știam asta de-atunci (nu că mi-ar fi ajutat asta la ceva pînă acum).

   3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

  Michael Haulica: Cred că Așteptînd-o pe Sara are cel mai mult din sufletul meu. În fine, dacă prin suflet înțelegem eul meu interior, eu, ăla adevăratul, trăitorul acestei vieți.

   4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

  Michael Haulică: Cu toate. Toate au ceva din mine. De la îngeri la demoni. De la oamenii buni la ticăloși. Toți au făcut lucruri pe care le-am făcut sau pe care le-aș fi făcut ori le-aș face.

   5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

  Michael Haulică: Avînd în vedere că nu scriu romane – chiar dacă critica a numit romane cel puțin două dintre cărțile mele – cred că cea mai potrivită pentru ecranizare ar fi nuvela O hucă în minunatul Inand (folosindu-se și celelalte texte apărute în volumul Transfer). Da, pe-asta aș vedea-o ecranizată. Filmată la Brașov, cu Dragoș Bucur în rolul samuraiului… Da, chiar mi-ar plăcea. :)

   6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

  Michael Haulică: Tocmai am zis: Dragoș Bucur. Sau, dacă se va face filmul la Hollywood, Tom Hiddleston ar fi o bună alegere. Dar mai vedem la casting… :)

   7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

  Michael Haulică: Scrierea ei puțin. Dacă aș pune cap la cap timpul în care scriu la o carte, n-ar ieși prea mult. Din păcate scriu foarte rar (din două motive: mă bag în foarte multe proiecte și nu sînt în stare să mă organizez), așa că perioada de cînd încep o carte pînă o termin… este enormă.

   8.Cum treci de momentele de “blocaj al scriitorului”?

  Michael Haulică: Am momente de-astea doar cînd nu scriu. Cînd mi-am văzut de scris nu prea am avut așa ceva.

   9.Ce autor preferat ai?

    Scurt, pentru că-i știu și nu trebuie să mă gîndesc: Gabriel Garcia Marquez, Eugen Barbu și Ștefan Agopian.

   10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

   Michael Haulică: Cu vreo 20 de ani în urmă, probabil un Gaudeamus. Veneam cu trenul de la Iași special pentru tîrgul de carte.

   11.Cu ce edituri colaborezi?

  Michael Haulică: Millennium Books și Tritonic. Am mai publicat cărți la Institutul European, Karmat Press și Eagle.

   12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

 Michael Haulică:  Între country și grunge, fiecare cu un rol foarte clar în activitatea mea. E drept că, în ultima vreme, ascult mai mult rock și muzică suedeză. Dar sînt un mare amator de coveruri, îmi place să descopăr interpretări interesante, aparte, care aduc ceva nou piesei originale. De aceea și piesa pe care ți-o voi spune este Billy Jean, în versiunea lui Chris Cornell (deși n-aș zice că asta e piesa mea favorită – am mai multe, chiar un playlist pe youtube; tocmai am descoperit cîteva versiuni de ascultat ale unui cîntec de Lou Reed, Pale Blue Eyes).

   13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

  Michael Haulică: Bunul-simț e un motto? Nu cred că am un motto după care mă ghidez, dar încerc să fac lucrurile cît mai bine și cu gîndul că nu sînt singurul om de pe Pămînt, că mai sînt și alții care vor să-și facă bine lucrurile lor.

Mulțumesc frumos pentru întrebări.

Mulţumim şi noi! 

by -
6

Interviu altfel cu autoarea Adina Speteanu

1.Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Adina Speteanu: Au fost multe momente care au lăsat o amintire în sufletul meu, bună sau rea, fericită sau tristă. Una dintre ele a fost ziua în care am văzut marea pentru prima oară. Mi se părea interminabilă, infinită şi minunată. Mai ales că ajunsesem acolo într-o zi cu soare şi strălucea precum diamantele.

2. Cum te-ai integrat ca adolescent în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Adina Speteanu: Nu m-am integrat în colectiv la începutul liceului. Din acest motiv am şi început să scriu, pentru că nu îmi găseam locul în lume. La prima întâlnire am vorbit doar eu, pentru că eram foarte agitată. Mereu mi s-au părut ciudate primele întâlniri, până cunosti omul şi îți dai seama ce se întâmplă. Mai alses că nu prea ştii cum să te porți mai bine. Primul sărut a fost ciudat. Următoarele au devenit interesante.

3. Ce visuri aveai ca adolescent şi dacă s-au împlinit sau nu?

Adina Speteanu: În adolescență în fiecare zi voiam să devin altceva. Bucătar, astronaut, pilot de curse, medic, actriță, avocată. Nu prea s-au îndeplinit, dsr scrisul îmi dă ocazia să fiu câte puțin din toate, prin intermediul personajelor mele.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

Adina Speteanu: Loialitate, răbdare şi înțelegere. Vreau susținere şi complicitate în toate. Partenerul meu aş vrea să îmi fie prieten bun înainte de orice şi să priceapă că am momente în care mintea îmi stă doar la romanul la care lucrez.

5. Ce crezi că ar trebui să ştie un adolescent când porneşte în viaţă? Ce relaţie ar trebui să fie între un adolescent şi părinţii lui?

Adina Speteanu: Oricâte sfaturi i-ai da unui adolescent, va învăța doar după ce va trăi lucrurile pe pielea lui. Sfaturi ne dă toată lumea, însă nu le ascultăm mereu. Ar trebui să fie conştient că viața e foarte şmecheră şi înşelătoare uneori şi schimbă lucrurile într-o secundă, când te aştepți mai puțin. Cât despre relația cu părinții, ar trebui să fie una bazată pe încredere şi comunicare. Dacă nici părinților tăi nu poți să le spui ce ți se întâmplă, străinii nu te pot ajuta.

6. Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?

Adina Speteanu: Să citesc şi să călătoresc. Mai nou am căpătat curaj în a deveni pricepută la gătit.

Mulţumim, Adina că ai acceptat să ne răspunzi la câteva întrebări …mai altfel!

by -
13

Age quod agis.

Flash Interview-Oliviu Crâznic-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?si-la-sfarsit-a-mai-ramas-cosmarul

Oliviu Craznic: Romanul gotic (bazat pe cronici medievale) Și la sfârșit a mai rămas coșmarul, o poveste tragică despre valori umane (prietenie, iubire, onoare, credință) și întuneric, în tradiția (post)romantismului „de orori și mistere”.

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Oliviu Craznic: Prietena căreia i-am dedicat romanul și care a inspirat personajul „Adrianna de Valois”; ei îi datorez, de altfel, cariera de scriitor.

3.Care dintre cărțile tale este “cartea ta de suflet”?

Oliviu Craznic: Romanul sus-menționat rămâne, momentan, cea mai bună și mai complexă operă a mea. Restul creațiilor mele variază de la poezie (de fapt, versuri concepute pentru a servi drept texte unor compoziții muzicale) și critică literară (profesionistă, o bună parte dintre articolele mele fiind cumpărate de publicații românești și străine), până la povestiri și nuvelete (majoritatea prozelor mele scurte fiind reunite în volumul de colecție „Ceasul fantasmelor”, apărut la Ed. Crux Publishing – volum de care sunt, de asemenea, foarte mândru).ceasul-fantasmelor

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Oliviu Craznic: Majoritatea personajelor mele sunt compuse dintr-un melanj de figuri istorice reale, oameni pe care îi cunosc ori pe care i-am cunoscut, personaje ale altor scriitori care m-au impresionat și fațete ale propriei personalități. Din acest motiv, îmi este ușor să mă identific cu cele mai multe personaje masculine create de mine.

5.Care poveste a ta ai vrea să fie ecranizată?

Oliviu Craznic: Desigur, romanul, dar cred că și proze mai scurte precum „Lenore Arras” (un „basm” despre răzbunare, lupi și o fată cu trandafiri în păr) ori „Alberto” (o epopee cosmică ridicând întrebări creștine) ar putea avea succes. În legătură cu ecranizarea, au fost deja avansate două propuneri destul de serioase în acest sens, din păcate obstacole numeroase au făcut ca proiectele respective să ajungă în categoria „în așteptare”. Însă, mai devreme sau mai târziu, ecranizarea se va produce – sunt încrezător din acest punct de vedere.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Oliviu Craznic: Cititorii „Bookblog” au propus pentru Coșmar o distribuție pe care eu o consider foarte potrivită (rezultând, de aici, că mi-am zugrăvit adecvat personajele): Hugh Jackman („von Walter”), Gabriel Byrne („de Guy”), Lena Headey („Josephine”), Keira Knightley („Giulianna Sellini”), Guy Pearce („Arthur”), James McAvoy („Vincennes”), Hugo Weaving („Max Schwartz”), Patrick Stewart („Lacross”), Johnny Depp („Castlenove”), Benicio del Toro („Conrad Lorenz”). Invitați speciali: Saoirse Ronan („Adrianna”) și Jonathan Rhys-Meyers („Chalais”).

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Oliviu Craznic: Depinde foarte mult de starea de spirit și de câte ceasuri îi pot dedica efectiv, zilnic. Coșmarul l-am scris foarte repede, în câteva săptămâni (incluzând și corectura în acest interval de timp). La Imperiul minciunilor lucrez de câțiva ani (alte aspecte ale vieții ocupându-mi, din nefericire, mai tot timpul liber) și încă nu este gata.

8.Cum treci de momentele de “blocaj al scriitorului”?

Oliviu Craznic: Nu cred în „blocajul scriitorului”: scrii doar când ai ceva de transmis și când „simți” mesajul respectiv, deci nu poate exista blocaj. Pot exista doar momente în care nu ai timp, stare sau inspirație pentru scris, toate acestea fiind parte naturală a procesului de scriere. Când ajungi în astfel de momente, soluția e simplă: aștepți să treacă.

9.Ce autor preferat ai?

Oliviu Craznic: Sheridan Le Fanu, creatorul nemuritoarei Carmilla din In a Glass Darkly.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Oliviu Craznic: Prima dată am fost la un târg de carte, cred, în 2010, la Bookfest, când mi-am lansat romanul. Surprinzător pentru unii, poate, sunt mai degrabă un adept al „librăriilor de centru comercial” (unde oferta este diversă destul, și care se află de cele mai multe ori „în drum” după serviciu, ori după o ieșire cu prietenii), decât al „înghesuielii pe bază de chilipir”. Un avantaj al târgurilor de carte l-ar putea reprezenta evenimentele culturale adiacente – din păcate, rareori interesante în ultima vreme.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Oliviu Craznic: În acest moment, am contracte încă în vigoare încheiate cu editurile Crux Publishing, Vremea, Millennium Books și Nemira. Probabil că următoarele două romane îmi vor apărea la Millennium Books (Imperiul minciunilor), respectiv Crux Publishing (Călătorie în umbră).

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Oliviu Craznic: Ascult muzică foarte variată, de la clasică la metalică grea, în special piese muzicale cu tematică de inspirație culturală (nu ascult muzică populară, lăutărească, manele etc.). Melodia pe care o ascult cel mai des este, probabil, Devil`s Dinner (Lake of Tears).

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Oliviu Craznic: Mai multe. Age quod agis (Fii atent la ceea ce faci!) este unul dintre acestea (fiind și deviza lui Arthur de Seragens, în roman).

by -
10

Menden agan.

La o cafea virtuală cu Marius Oliviu Iacob

Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre tine că să ne cunoaştem.

Marius: Sunt omul care am fost – şi o vreme încă voi mai fi: un publicitar albanez (=din Alba Iulia) debarcat de pe Mureş pe Someş, în căutarea homo sapiens culturalis. Iar pentru că viaţa bate filmul, reprezint aici cu mândrie firma Xerox

Arci: Când ai început să scrii şi de ce?

Marius: Cred că am început să scriu în gând, în timp ce citeam. Apoi, de la o vreme, simţi că ar fi cazul să dai înapoi câte ceva din ceea ce ţi s-a dăruit. Cred că scrisul dă sens lumii trăite, acolo unde el pare ascuns. Sunt conştient, în acelaşi timp, că-i o îndeletnicire nerentabilă – şi paradoxal, aproape absurdă. Totuşi, există persoane pasionate de scris – se miră Lytton Strachey, subliniind: „Atâta zdroabă, pentru că la final să te alegi cu un volum subţire!”.

Arci: Ce anume scrii, proză sau poezie?

Marius: Am început să scriu poezii, prin anul I de studenţie. Spre norocul meu, m-a prins un coleg: Ce faci acolo? Scriu poezii, am recunoscut eu, ruşinat (erau pentru o colegă). Ce interesant, şi eu scriu! mi-a mărturisit el, apoi s-a prezentat. Era poetul Adrian Bodnaru – azi directorul Editurii Diacritica din Timişoara. Când am văzut ce frumos scrie, mi-am dat seama, brusc, că sunt făcut pentru proză 

Arci: Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Marius: Cărţile citite (doar cărţile din cărţi se scriu, vorba lui Călinescu) şi întâmplările trăite (nu poţi să scrii despre ce nu cunoşti nemijlocit). Şi cel mai important element – visele. Visele visate cu ochii deschişi.

Arci; Cine a fost primul cititor al scrierilor tale? Dar cel mai mare critic?

Marius: Primul, iubitele. Şi cel mai mare critic, tot ele (după despărţire)! Nu am publicat prea mult până acum, sunt abia la a doua carte; mai am câteva scurte povestiri publicate online pe RaftulCuIdei şi Catchy, apoi cronici de film pe LaRevista.ro, ClujulCultural.ro şi CeFilmeVad.eu

Arci: Ce părere au prietenii,colegii,familia despre faptul că publici?

Marius: Părinţii (profesori de română) spun că era cazul să fac asta de mai demult. Se bucură, desigur. Colegii – hm, aici e ceva mai complicat. Şefii se bucură că eşti cunoscut, dar chestia asta nu-ţi ia cumva prea mult timp? Şi apoi, nu mai dai randament – să o faci în timpul liber… aşa ca hobby? Bun, se aprobă!

Arci: Ce părere ai despre piaţa de carte din România şi despre modul de promovare al cărţilor?

Marius: Cum, necum, piaţă rezistă. Dar nu după legile pieţei – cartea nu e o marfă. Din câte mi-am date eu seama, piaţa este susţinută şi formată de editori: ei o educă, prin titlurile selecţionate în planul lor editorial. Tirajele sunt foarte mici, după cum îşi amintea Dan Lungu: acum 25 de ani îţi puteai lua un apartament după ce publicai o carte, azi abia îţi iei o bicicletă. Promovarea, superbă – dar lipseşte cu desăvârşire. Autorul şi-o face singur cum ştie, pe facebook, prin ceainării… Noroc că mai există bloguri de cărţi, site-uri culturale şi oameni ca voi 

Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre ce ai scris şi mai ales despre cartea care urmează a fi publicată.

Marius: Sunt abia la al doilea volum. În primul chiriasam adunat câteva povestiri din perioada Revoluţiei arădene: Revoluţia trăită de O. Ţâră, publicat la Editura Bălgrad din Alba Iulia în 2011 (şi semnalat în presa locală – Ziarul Unirea )

În cel de-al doilea, Chiriaş la Cluj, în curs de apariţie la Editura Şcoala Ardeleană cu ocazia FICT, puteţi descoperi câteva peripluri citadine inspirate de Balada chiriaşului grăbit de George Topârceanu – tot sub forma unor povestiri amuzante. Cred că este un defect al meu, oricât ar fi de crudă realitatea, reuşesc să găsesc în ea ceva de râs şi de scris.

Arci: Ce planuri de viitor ai? Ce cărţi urmează?

Marius: Mai am Recuperatorul de iepuri – o nuvela asemeni celorlalte două publicate, la graniţa între proză scurtă şi roman. A fost scrisă anul trecut, dar nu i-am găsit încă un final. Poate finalul de an şi lansările să mă inspire.

Apoi, vreau neapărat să relansez la Cluj în decembrie volumul meu dedicat Revoluţiei. Am încercat s-o fac anul trecut dar m-am răcit. Anul acesta o să beau din timp ceaiuri cu lămâie!

Mai am în sertar un roman distopic şi cinefil – Odiseea spaţială 2021 şi unul istoric Gáborfehérvár (istoria Cetăţii lui Gabriel Bethlen)
început în 2013, abandonat din lipsa de izvoare. Recent l-am cunoscut la BCU pe Felix Ostrovschi, un istoric care mi-a promis că mă va ajuta cu documentarea, aşa că am să-l reiau

Mai am în plan şi o Istorie a cinematografiei clujene… plus un Ghid pentru tinerii cinefili cu 101 filme care chiar merită văzute.

Arci: Cu ce editură colaborezi?

Marius: Am început la Cluj cu Şcoala Ardeleană (urmaşa Eikon-ului) şi sper să continui tot cu ei. De la alţi autori am aflat că a te mută la altă editura decât cea care te-a publicat e considerat un act de trădare în acest cerc 

Arci: Ce scriitor preferat ai, sau care te-a influenţat în vreun fel?

Marius: Îmi plac dintre americani – Philip Roth iar dintre europeni – Michel Houellebecq dar sper să nu mă influenţeze decât ca nivel literar. Nu vreau să ajung un cinic existenţialist. A, şi italienii: Umberto Eco şi Alessandro Baricco. Dintre scriitorii români contemporani îi citesc şi apreciez pe Dan Lungu, Radu Pavel Gheo,T.O. Bobe, Andrei Codrescu şi Cătălin Pavel, dar sunt departe de rafinamentul lor.

Arci: Ce muzică asculţi când scrii sau când te relaxezi? Ai vreun gen de muzică sau vreun compozitor preferat, o melodie?

Marius: Muzică ascult la TV, pe canalul Mezzo – de relaxare, sau la radio, în maşină – când conduc. Nu şi când scriu, atunci mă distrage.

Arci: Ai un motto care crezi că te reprezintă?

Marius: Menden agan.(=moderaţie-inscripţia de pe templul lui Apollo din Delphi)

Arci: Pentru că mi-ai spus că urmăreşti site-ul nostru te rog să-mi spui sincer dacă îţi plac subiectele pe care le abordăm? Sau despre ce crezi că ar trebui să mai scriem?

Marius: Urmăresc grupul de facebook, de unde aleg articolele. Îmi place Campania Promovăm Literatura. Cred că faceţi o treabă remarcabilă, acoperiţi multe domenii, nu-mi dau seama cum reuşiţi. Am încercat să ţin şi eu un blog de cărţi, dar este foarte greu, o operaţie la fel de mâncătoare de timp ca toate cele legate de scris. Ţineţi-o tot aşa!

Arci: Şi-acum câteva cuvinte pentru cititorii Literaturii pe Tocuri şi dacă vrei şi pentru noi echipa.

Marius: Mulţumesc pentru acest interviu, sper să ne „citim” tot mai des!

 Mulţumesc, Marius! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
9

Flash Interview-Nataşa Alina Culea-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Nataşa Culea: Natașa, bărbații și psihanalistulnatasa-barbatii-si-psihanalistul

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Nataşa Culea: Prietena mea, Diana.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Nataşa Culea: Marat

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Nataşa Culea:  Vai 🙂 Alina + Natașa + toate celelalte

5.Care romanul al tău ai vrea să fie ecranizat?

Nataşa Culea: Toate!

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Nataşa Culea: Minunată întrebare!

Natașa: Emma Stone

Alina: Lea Seydoux

Sofia: Liv Tyler

Carol: cel care a inspirat personajul, Pascal

Fabian: Colin Firth

7.Cat timp îți ia scrierea unei cărţi?

Nataşa Culea: Aproximativ trei luni.

8.Cum treci de momentele de „blocaj ale scriitorului”?

Nataşa Culea: Nu am așa ceva.

9.Ce autor preferat ai?

Nataşa Culea: Îmi plac foarte mulți, dar azi îl aleg pe Turgheniev.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte și la care?

Nataşa Culea: Era un târg mic, nu știu dacă avea nume, organizat în aer liber într-un parc.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Nataşa Culea: Doar cu Librex Publishing.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Nataşa Culea: Ascult toate genurile. Preferata mea este „Sub o salcie” (cântec rusesc)

13.Ai un motto după care te ghidezi în viață?

Nataşa Culea: Omnia mea mecum porto (tot ce am duc cu mine)

Mulţumesc, Nataşa! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
20

           Interviu cu doamna traducător Niculina Oprea

    Dragi cititori, a venit timpul să prezint o personalitate cu care noi, românii, ar trebui să ne mândrim.  E vorba despre doamna Niculina Oprea – un om cald, sensibil, care iubește cuvintele și care duce o neîncetată ,,luptă” pentru a promova frumosul, frumosul ascuns între paginile cărților, printre versurile poeziilor. Oricâte laude i-aș aduce știu că nu ar fi suficient, căci realizările și munca sa sunt neprețuite. Am cunoscut-o întâmplător sau, mai bine zis, m-a cunoscut dumneaei pe mine, după ce am lecturat câteva traduceri de-ale sale din limba turcă.

 Bănuiesc că sunteți curioși să aflați câte ceva despre doamna Niculina Oprea și, de aceea, voi reda câteva date bio-bibliografice:

NICULINA OPREA, poetă, s-a născut la 5 martie 1957 în Melinesti, jud. Dolj, România, și este licențiată în drept. Este Membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania și al Filialei Scriitorilor din București – Secţia Poezie. În 1974 a debutat cu poezie în suplimentul literar al cotidianului „Înainte” din Craiova apoi în revista ,,Ramuri” cu pseudonimul literar Ioanina Prelcu.

Poeme din creaţia Niculinei Oprea au fost traduse în peste zece limbi, engleză, franceză, spaniolă (catalană şi castiliană), turcă, poloneză, arabă, sârbă, albaneză, chineză, japoneză, telugu (India), ș.a. …

Este prezentă cu grupaje de poeme în numeroase antologii apărute în Europa, Asia,  America şi Africa.

 Cărţi de poezie publicate:

În apele Akheronului (1994), Trecerea ( 1996 ) 1996, Sub tirania tăcerii (2000),  Litanii la marginea memoriei (2002),  Aproape negru (2004),  … la vară, tot tu vei fi aceea (2004 ) Les Guérisons imaginaires (2007), Viețile noastre şi vieţile altora (2008), Neredeyse Siyah (2011, traducerea în limba turcă a volumului Aproape negru, traducător Ayten Mutlu), Editura Art Shop, Istambul, Turcia). Bizim yaşamlarımız ve onların yaşamları (2013, traducerea în limba turcă a volumului Vieţile noastre şi vieţile altora, traducător Mesut Şenol), Editura Art Shop, Istambul, Turcia).inserare-pe-bosfor_1

Eseu: Ipostaze ale Poeziei Româneşti.vol 1 (2015).

Traduceri:

Timp îngemănat, poezie de Enver Ercan (2016), Înserare pe Bosfor. Antologie de poezie contemporană turcă  (2015), Strada care caută marea, poezie de Hilal Karahan (2014), Iniţiatoarea, nuvele de Mustafa Balel, (2014, în colaborare cu Florin Logreştenu). Ochii Istanbulului, poezie de Ayten Mutlu (2012),  Eufratul, taina destinului meu, poezie de Sherko Bekas (2011).

  • Interviu: Celebratio (2011)

Afilieri:

  • Uniunea Scriitorilor din România.
  • Filiala Scriitorilor din București.timp-ingemanat-enver-282145

Premii :

  • Premiul ,,Dionysos Solomos” Larissa – Grecia, 2011.
  • Medalia pentru Excelență în Poezie şi Diploma de merit oferite în cadrul celui de-al 22-lea Congres al Poeților. Larissa, Grecia 2011.
  • Premiul Naaman pentru Cultură, Liban, 2011.
  • Premiul pentru Poezie, AD-VISUM, 2005, pentru volumul ,,Aproape negru”, Baia Mare.

Conferințe

-NHKM (Nazim Hikmet Centre Cultural), Istambul, Turcia, octombrie, 2010, cu tema ,,Literatura română contemporană”, octombrie, 2010.

 Centrul Cultural Turc Yunus Emre din Bucureşti, ,,Estetica poeziei şi rolul acesteia în abordările culturale”, 1 martie 2013.

            – Institutul Cultural Român de la Istanbul, prelegerea cu titlul ,,Traducerea ca formă de cunoaştere’’, 3 septembrie 2016.

 A susținut lecturi publice în țară și străinătate.

Și să nu uităm de evenimentul de pe 3 septembrie de la Istanbul, în cadrul căruia a fost lansată antologia ,,Înserare pe Bosfor”.

      Acestea sunt doar o parte din realizările doamnei poet și traducător. Sper că nimeni nu mă poate contrazice când zic că este un om excepțional, un adevărat model de muncă, ambiție, care pune pasiune în ceea ce face. Și când faci ceva  cu pasiune, e imposibil să nu fie ceva temeinic.

       Dumneaei a acceptat să ne ofere și un scurt interviu despre poezie, traducere și pasiunea sa pentru Turcia și limba turcă, pentru care îi sunt profund recunoscător. După ce îi veți citi răspunsurile, cu siguranță veți dori să citiți ceva scris/tradus de Niculina Oprea.

1.Pentru început, cine este Niculina Oprea? Cum v-ați descrie?

Niculina OPREA: Dragă Cosmin Lazăr, pentru cititorii tăi mai tineri care nu au timp să caute date despre scriitori, pot spune că sunt unul dintre scriitori care şi-a făcut ucenicia literară în oraşul Craiova, în urmă cu mai mult de 40 de ani. Pe vremea aceea, vorbesc despre anii 1970-1980, la Craiova exista un adevărat fenomen literar. Dincolo de multe alte cenacluri literare care existau în oraş, cenaclul literar înfiinţat în jurul revistei Ramuri, era o adevărată şcoală pentru tinerii din acea vreme. În perioada despre care vorbesc, revista Ramuri a fost condusă mai întâi de criticul şi istoricul literar Alexandru Piru, apoi de scriitorul Marin Sorescu, fiind una dintre cele mai bune reviste literare din ţară.

Ca mulţi alţi tineri, pentru început şi eu am debutat în pagina rezervată culturii a cotidianului ,,Înainteˮ, prin 1974. Tot în acea perioadă, am obţinut şi primul premiu la un concurs literar din Craiova, ,,Traian Demetrescuˮ, cred că era prima ediţie. De asemenea, poeziile mele au fost publicate în antologiile literare care erau tipărite periodic la Craiova. În fine, după 1980 am debutat în revista Ramuri dar cu pseudonimul literar Ioanina Prelcu. Atunci se debuta foarte greu în comparaţie cu ceea ce se întâmplă azi, cenzura era neobosită.

Pentru date bio-bibliografice, iată două link-uri:

Toamna începe la ICR Istanbul pe Înserat…

Sonbahar, İstanbul Romen Kültür Merkezi’nde Gün Batımı’nda başlıyor …

 

    În ceea ce priveşte ,, descriereaˮ, cred că cel mai bine o pot face cei ce mă cunosc îndeaproape, prieteni şi colaboratori. Pentru că doreşti un răspuns, pot să-ţi spun că dincolo de revistele literare la care aveam abonamente şi dincolo de debuturile în poezie, de când eram în liceu, am citit foarte multă critică şi istorie literară. Pot spune că sunt un scriitor care a fost foarte atent la apariţiile editoriale fie că erau ale scriitorilor consacraţi, fie că erau ale altora mai puţin cunoscuţi pentru că nu erau promovaţi suficient. Revistele literare au avut rolul principal în formarea mea ca scriitor.

2 Mie mi se pare încântător ceea ce faceți. Prin traducerile pe care le realizați ne permiteți să descoperim valori culturale ale unei țări apropiate, dar despre care mulți nu știu nimic. La rându-mi sunt pasionat de tot ceea ce reprezintă Turcia. Dar cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru aceste meleaguri încântătoare?

Niculina OPREA: În 2008 am fost invitată la Festivalul İnternaţional de Poezie ,, Şiir İstanbulˮ. Atunci l-am cunoscut pe marele poet din Kurdistan, Sherko Bekas, poet pe care atât organizatorii festivalului cât şi ceilalţi scriitori turci dar şi publicul turc l-au primit cu deosebită admiraţie şi preţuire. Cu acea ocazie mi-am dat seama că cel puţin scriitorii pe care i-am cunoscut la festival erau cu adevărat dedicaţi artei poetice. Trăiau pentru poezie şi prin poezie.

Dacă atunci când am plecat la Istanbul îl cunoşteam personal doar pe poetul Erkut Tokman (poet cu care continui colaborarea şi azi), la plecarea de la acest prim festival din Turcia aveam deja stabilite câteva repere cu privire la ceea ce va urma să fac. Desigur, am început să citesc poezie turcă, mai întâi în limba franceză, apoi în limba turcă. Poezia modernă turcă lipsea din traducerile care s-au facut de-alungul timpului, nici astăzi nu este suficient cunoscută. După Festivalul İnternaţional de Poezie de la Akyaka, 2010, împreună cu poeta Ayten Mutlu am pus la cale un proiect de traduceri. Unlterior cunoscând mai mulţi poeţi, primind cărţile lor, întâlnindu-ne din ce în ce mai des, discutând despre poezia fiecăruia, a început să-mi placă munca de traducător. Ȋntrucât limba turcă este o limbă destul de dificilă iar în original poemele sună admirabil, am constat că multe dintre traducerile în limba franceză nu atingeau nivelul poetic al poemelor respective. Astfel am purces la a merge la cursuri de limba turcă, în special pentru partea gramaticală.  Munca de traducător de poezie este o muncă personală şi nu colectivă, ea implică mult efort intelectual iar experienţa de scriitor este  binevenită în arta traducerii. Trebuie menţionat că înainte de a traduce poezie turcă, am tradus şi publicat în revistele literare româneşti, poeme ale mai multor poeţi pe care i-am cunoscut în Franţa.

3.Din câte am citit sunteți și dumneavoastră poetă. Cum priviți această ,,profesie”? Ați putea trăi fără versuri, fără metafore și poezie?

Niculina OPREA: Deşi am debutat devreme în presa literară, din motive de ordin familial, debutul meu editorial s-a produs în 1994 cu volumul În apele Akheronului, având o prefață scrisă de scriitorul Florea Miu. Editura Vlad & Vlad din Craiova. După acest volum, carţile mele au apărut cu regularitate la doi ani până în anul 2008, an în care am început să lucrez la traducere de poezie turcă.

De profesie sunt jurist. Nu am trăit din banii câştigaţi pe cărţi.

Nu cred că aş putea trăi fără măcar să citesc poezie.

4.Cu toții știm că după scriitor, traducătorul joacă cel mai important rol pentru existența unei cărți. E greu să fii traducător? V-ați vedea făcând altceva? Dacă ați da timpul înapoi ați alege același drum?

Niculina OPREA: Da, a fi traducător este o responsabilitate aproape mai mare decât aceea de autor. Dacă îmi dai voie, pot spune că munca traducătorului poate fi comparată cu cea a unui chirurg. Colaborarea dintre traducător şi autor este definitorie pentru o carte de poezie. Ȋn special în poezia turcă găsim multe sintagme, sintagme pe care nu le poţi gasi la îndemână în dicţionare sau manuale. Pentru o înţelegere corectă sigur că este obligatorie colaborarea dintre traducător şi autor. Pentru mine munca de traducător nu s-a oprit doar la a traduce o lucrare. Ȋnainte de a publica o carte de poezie turca în limba română, am publicat grupaje de poeme ale autorului respectiv în revistele literare româneşti, am publicat un interviu cu el iar altora, împreună cu editurile la care au apărut cărtile, le-am organizat lansari de carte.

Dacă aş da timpul înapoi, nu ştiu ce-aş face. Acum trăiesc nişte sentimente speciale pentru că peste o săptămână, nepoţelul meu, Andreas, va împlini trei luni.

 5.Ce mesaj doriți să le transmiteți cititorilor dumneavoastră, cititorilor noștri? I-ați îndemna să-și urmeze pasiunea, indiferent de ce spun cei din jur, chiar dacă nu e cea mai ,,bănoasă” carieră?

Niculina OPREA: Cititorilor mei le doresc să citească atât cât pot ei şi să caute să înţeleagă aşa cum trebuie un text.

Ȋn legătură cu pasiunea este mai complicat. Şi copiii mei, deşi au talent literar,  au preferat meserii plătite bine .

 Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat acestui interviu!

Niculina OPREA: Cu plăcere, dragă Cosmin.

23 septembrie, Otopeni.

Ce-aș mai putea adăuga? Nu ne apreciem destul de mult proprii scriitori, propriile talente, însă consider că nu e prea târziu pentru a ne schimba. În bine, desigur.

Toate cele bune!

Interviu cu autoarea Cristina Oţel-Felinare stinse

    O studentă care zâmbește de câte ori scrie, citește sau încropește o rețetă nouă.
Îmi place să scriu și să concretizez toate gândurile care umblă hai hui prin mintea mea, să citesc în nopțile de vară
și să prepar rețete dulci, dar sănătoase.
Dacă nu-mi petrec timpul printre litere și ingredientele unei prăjituri, mă găsești lângă oamenii care mă fac
fericită. Și lângă toți cățelușii mei-Editura Quantumfelinare-stinse

1. Cum şi de ce te-ai apucat de scris?

Cristina: Am început să scriu romanul pentru că mă sufoca aglomerarea de imagini, replici care-mi alergau prin minte. La început, am ignorat ideea, nici nu mă gândeam să aștern totul pe hârtie. Doar că timpul trecea, noaptea nu puteam să dorm din cauza acelor gânduri, așadar am zis că, pentru sănătatea mea, trebuie să scriu și fie ce-o fi.

2. Cine e cel mai mare critic al tău?

Cristina: Eu. N-o să mă auziți niciodată că sunt mulțumită de rezultatul final. Da, există scene sau simple replici pe care nu vreau să te schimb în ruptul capului, dar în rest… Numai eu știu cât de multe pagini am șters.

3. Ce părere au colegii de liceu/facultate când află că eşti publicat?

Cristina: Din păcate nu pot să vă ofer un răspuns concret la această întrebare. Puținii prieteni pe care-i cunosc încă din liceu s-au bucurat. Chiar îmi spunea cineva că au citit un fragment postat pe Facebook, dar și-au dat seama târziu că-mi aparține. Oana, prietena care a citit multe versiuni a avut o reacție amuzantă și încurajatoare, așa cum îmi imaginam. În rest, nu știu ce să spun, probabil că nu se așteptau, atât.

4. Ai sau ai avut jurnal personal?

Cristina: Nu, niciodată, n-am avut nici măcar intenția să scriu într-unul.

5. Te-ai gândit şi la apariţia cărţii în format ebook?

Cristina: De acest aspect se ocupă editura.

6. Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea romanului?

Cristina: Greu de spus. Ideea, prima idee, a apărut pe neașteptate, nu știu de unde, nu m-am întrebat niciodată. Pe parcurs, în timp ce scriam, m-am inspirat din tot ce alții refuză să vadă. Oameni, locuri, trăiri, povești, chiar și momente pe care le-am trăit într-o mică măsură. Spre exemplu, familia Sorinei, personajul principal, este opusul familiei mele. Am conturat părinții ei ca fiind opusul alor mei (cel puțin la început). Sunt întrebări și răspunsuri, două personaje pe care le-am iubit și le voi iubi mereu, deoarece ambele sunt o parte din mine.

7. Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta?

Cristina: Îmi place să spun că este o carte amuzantă, dar nu este numai asta. Amuzamentul este doar învelișul, iar personajele mele, gândurile, întrebările și experiențele lor sunt acel nucleu care suferă transformări.
Am scris romanul în clasa a 10-a și l-am modificat destul de mult după terminarea liceului. Am vrut să păstrez bucăți care, chiar dacă nu mai erau pe placul meu, îmi aminteau de aceea fată care a început să scrie. Nu vreau să vorbesc despre poveste în sine, dacă stau să mă gândesc romanul este despre toate discuțiile în care s-au angrenat personajele și ceea ce au lăsat în urmă. Probabil că o povestea să fie percepută în multe feluri și chiar aș vrea să aflu ce părere au alții, ce înțeleg și cum o privesc.

8. Ce planuri/vise/dorinţe mai ai în afară de scris?

Cristina: Visez, ca orice om, însă am picioarele bine înfipte pe pământ. Uneori este o calitate, alteori un defect. În general nu vorbesc despre ceea ce mi-aș dori să fac.

Mulţumesc, Cristina că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
12

Jurnalul meu personal se incadrează într-o amintire. Fiecare amintire devine pagină, apoi paginile sunt prinse intr-o copertă numită memorie şi asta e tot.

Interviu cu autoarea Raluca Andreea Chiper

,,Întotdeauna m-am întrebat care este rostul meu pe pământul acesta
şi mi-a trebuit ceva timp să aflu că sunt un trimis din cine ştie ce lumi îndepărtate cu misiunea de a dezvălui
întâmplări şi personaje ascunse prin univers
care vor să se nască prin prisma ochilor mei de scriitoare,
una cu intenţia de a aşterne pe hârtie gânduri şi vise dornice să rămână nemuritoare între paginile cărţilor.”

Raluca Andreea ChiperIntre pamant si apa

1. Cum şi de ce te-ai apucat de scris?sufletele noptii 1

Raluca: De scris m-am apucat fără să ştiu cum şi de ce. A venit pur şi simplu, poate din cauză că mă fascinau cărţile, poveştile care zăceau în mine fără să fie divulgate şi abia după ce m-am apucat de scris am simţit că sunt împăcată atât cu poveştile secrete din mintea mea, cât şi cu mine însămi.

2.Cine e cel mai mare critic al tău?sufletele noptii

Raluca: Pot spune că Oliviu Crâznic, dar numai în sensul bun al cuvântului. A fost alături de mine de la începutul începutului şi m-a învăţat multe lucruri, m-a ajutat să devin mai bună în ceea ce fac, m-a încurajat de fiecare dată când am avut nevoie şi continuă să o facă în momentul când apelez la el. Este una dintre acele persoane care iubeşte ceea ce face, nu merită niciun reproş. Singurul inconvenient din toată treaba aceasta este faptul că nu ne cunoaştem personal, nu ne-am văzut niciodată faţă în faţă, dar uite că distanţa nu este o problemă.

3.Ce părere au colegii de liceu/facultate când află că eşti publicat?

Raluca: Din păcate eu nu am ajuns aşa de departe cu şcoala. Motivele sunt multe, nu le voi înşira aici şi acum, dar am colegi de tot felul care au aflat ca scriu abia după ce a apărut cartea. Sunt bucuroşi şi uimiţi, mai ales pentru că eu nu le-am spus niciodată nimic. Alţii mă felicită pentru pasiunea aceasta, mă încurajează, mă acceptă aşa cum sunt. E foarte frumos faptul că am cunoscut persoane deosebite de când sunt scriitoare, oameni educaţi, care ştiu multe lucruri şi de la care învăţ mereu câte ceva.

4.Ai sau ai avut jurnal personal?

Raluca: Nu, niciodată. Jurnalul meu personal se incadrează într-o amintire. Fiecare amintire devine pagină, apoi paginile sunt prinse intr-o copertă numită memorie şi asta e tot.

5.Te-ai gândit şi la apariţia cărţii în format ebook?

Raluca: O singură dată mi-a trecut prin cap o idee fugitivă cum că ar fi poate mai simplu de citit într-un autobuz, tren, maşină, mai ales pentru persoanele moderne care văd cartea de hârtie incomodă în călătorii. Nu ar fi rău, ci din contră! Mi-ar plăcea.

6.Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea romanului?

Raluca: Întotdeauna m-am întrebat de ce există amanţii, de ce se iubesc dacă au pe cineva lângă ei (m-am gândit strict la cei care într-adevăr se iubesc), de ce nu renunţă la vechea relaţie ca să meargă mai departe cu cea nouă… Sunt multe lucruri ciudate în lumea aceasta pe care aş vrea să le ştiu, să le găsesc o explicaţie. Aşa că am făcut în felul următor: la fiecare întrebare pe care mi-am pus-o în legătură cu amanţii, m-am pus în situaţia dată şi m-am gândit ce aş face., ce aş simţi, cum aş reacţiona în diferite situaţii. Am urmat instinctul, am decis să scriu în roman ceea ce eu am simţit atunci când mi-am pus întrebările, am fost atât Karina, cât şi Dragoş, poate chiar şi celelalte persoane din roman. Nu ştiu dacă o situaţie reală ar fi atât de frumoasă şi atât de acceptabilă ca în roman, nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva, dar pot spune că sursa de inspiraţie am fost chiar eu însămi, eu şi felul meu de a fi în diferite situaţii.

7.Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta ,,Între pământ şi apă”-Editura Quantum!

Raluca: O spun şi o voi spune întotdeauna: este cartea mea de suflet. Mi-a fost greu să o scriu pentru că nu am acceptat-o de la început. Am scris şi am şters pagini întregi, am schimbat povestea de câteva ori până am reuşit să o aduc la forma actuală. Mi-a fost ruşine de subiectul din roman, am vrut să renunţ, m-au încercat tot felul de mustrări de conştiinţă de parcă aş fi păcătuit scriind-o, dar dorinţa acestei poveşti de a răzbate prin întuneric şi de a ieşi în lumină, a fost mai puternică, a câştigat şi a urcat mai sus decât mine. Ea mă face mare, ea mă face cunoscută, datorită ei am ajuns unde am ajuns, tocmai de aceea o îndrăgesc aşa de mult.

8.Ce planuri/visuri/dorinţe mai ai în afară de scris?

Raluca: Planuri… Să îmi cresc copiii şi să îi văd împliniţi. Vise… nici nu ştiu, îmi dau seama că orice gând de-al meu se transformă în vis. Unul dintre acestea ar fi să văd romanul meu ecranizat, n-ar fi o idee rea, dar mi-e teamă că alţii nu vor înţelege ceea ce vreau eu şi vor transforma cartea într-o altă poveste cu un alt înţeles. Iar dorinţe… oh! Aceasta este o muncă dificilă pentru steluţa aceea care îndeplineşte dorinţele pentru că majoritatea dorinţelor mele sunt venite parcă din altă lume. Una mai umană ar fi… să devin un om mai bun.

Mulţumesc Raluca, că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

 

 

by -
12

“Nu mor caii când vor câinii”.

Flash Interview-Oana Arion-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?

Oana: “Ultimul Viking”

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Oana: Prietena mea Daiana.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Oana: Cel nepublicat încă “Lumi ascunse”.

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Oana: Victoria.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Oana: Romanul “Fugi!” pe care îl voi termina şi sper că îl voi şi publica în primavera lui 2017.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Oana: Keanu Reeves, pentru că şi deoarece “Keanu Reeves”

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Oana: Serios? Mă întrebi asta ştiind cât de puturoasă sunt?

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Oana: Beau cafea şi mă uit la seriale. Multă cafea şi muuuulte episoade!

9.Ce autor preferat ai?

Oana: Român – Sadoveanu, străin – Umberto Eco

10.Când ai fost prima data la un târg de carte şi la care?

Oana: Era pe vremea când…. . Chiar nu ştiu, prin 2000 şi ceva.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Oana: Librex Publishing.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Oana: Rock. Piesele favorite sunt prea multe şi nu ar mai fi un flash-interviu, ci un interviu fluviu.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Oana: Oh, dar bineînţeles: “Nu mor caii când vor câinii”.oana arion

Mulţumesc Oana! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

Succes la lansarea volumului ,,Te voi găsi”, din data de 07.09.2016!

by -
16

Flash Interview-Monica Ramirez-13 întrebări în 5 minute

 1. Care a fost cartea ta de debut?

Monica:  Asasin la feminin, primul volum din Seria Alina Marinescu.

2. Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Monica: Soțul meu.

3. Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

 Monica: Seria Alina Marinescu.

4. Cu care dintre  personajele tale te identifici?

 Monica: Alina.

5. Ce roman de-al tău ai vrea să fie ecranizat?

Monica: Seria Alina Marinescu, sau Traficantul de umbre.

6. Ce actor ai vedea în rolul principal?

Monica: Nu-mi dau seama, dar aștept sugestii :)

7. Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Monica: Depinde. Dacă am timp și stare bună, pot termina în câteva luni de muncă continuă. Dacă nu, mă întind la infinit.

8. Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Monica: N-am experimentat niciodată așa ceva.

9. Ce autor preferat ai?

Monica: Pun doi, el și ea, ca să n-avem vorbe: Daniel Silva și Carol Goodman.

10. Când ai fost prima dată la un targ de carte şi la care?

Monica: Când eram elevă, la un târg de carte din fosta Iugoslavie. Am participat la un concurs de dans și-am fost invitată la târgul de carte din foaierul teatrului.

11. Cu ce edituri colaborezi?

Monica: Tritonic, în România. Boson Books și Blue Ink Waters Press în State.

12. Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Monica: Tehno, trance, progressive, chillout, cam așa. Dissapear Here – Hybrid.

13. Ai un motto dupa care te ghidezi în viaţă?

Monica:  Atenție! Sunt blondă doar pentru că lucrez sub acoperire.asasin-la-feminin-seria-alina-marinescu-vol-1

 Mulţumim pentru interviu! Arci!

Mulţumim şi noi Mili şi Iasmy!

Fascinant, iată cuvântul care descrie cel mai bine talentul Simonei Tanasescu, autoare născută în România, dar care trăiește de ceva timp în Belgia.

INTERVIU DIN VIITOR: SIMONA TĂNĂSESCU

Autor: Mihaela Popescu

    Fascinant, iată cuvântul care descrie cel mai bine talentul Simonei Tanasescu, autoare născută în România, dar care trăiește de ceva timp în Belgia. Simona a lăsat jurnalismul, pentru a îmbrățișa arta scrisului. Prin cei asemeni ei, ne păstrăm vie speranța că scrisul românesc mai are o șansă. Cărții vii, care se derulează cu încadraturi inedite, cu sărituri surprinzătoare, dincolo de barierele timpului și spațiului, cuvântului și necuvântului. Am întâlnit pagini, care te fac să treci de la o trăire la alta, care te mută cu ingeniozitatea și talentul mâinii dedicate scrisului autentic din planul ei, de carte, în planul tău de receptor. Cărți, care îți verifică la  fiecare pas vigilența de cititor. Fascinant și derutant, în același timp. Derutant modul cum scrisul se strecoară în intimitatea ta și te citește el, pe tine, cititorule…

 pe gaura cheii

Reporter: SIMONA TĂNĂSESCU – jurnalist și scriitor. Cui dai întâietate – realității sau ficțiunii?

AUTOR: Vieții.

Reporter: Un motto al vieții tale…

AUTOR: Nu spune nu pot, înainte de a încerca!

 Reporter: Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai?

 AUTOR: Familia mea și prietenii cu adevărat, adevărați.

Reporter: Care este ocupația ta favorită?

AUTOR: Pe vremea când lucrăm în televiziune, deși am avut și posturi de conducere, cel mai mult mi-a plăcut munca de teren, ca reporter. Îmi plăcea sa fiu mereu in mijlocul evenimentelor, să iau pulsul acțiunilor, să simt totul la maximă intensitate pentru ca, în final, cel de acasă, telespectatorul, nu doar sa audă știrea, ci să o trăiască, să o simtă, la fel  cum și eu o făcusem, cu doar câteva minute sau ore în urmă. Acum, timpul meu îl dedic, fetiței mele Astrid, familiei, prietenilor, cititorilor mei și bineînțeles scrisului.

Reporter: Ciclului VITAL NOUĂ – aer proaspăt pentru iubitorii de carte. Cum s-a născut ideea acestei trilogii cu o viziune atât de nouă și modernă?

AUTOR: Momentul când m-am decis să scriu a fost cel în care am realizat, fără echivoc, că lumea în care trăim s-a întors cu fundul în sus. Anii din urmă au adus prea multe transformări urâte și mă întristează să trăiesc pe un Pământ în care ura, intoleranța, superficialitatea, invidia, îngrădirea din ce in ce mai mare a libertăților individuale și controlul din ce în ce mai invaziv asupra vieții personale, să fie sâmburele, care va duce în final la autodistrugerea societății sau chiar a rasei umane așa cum o știam. Nu-mi doresc ca, peste ani, copiii noștri să trăiască într-o asemenea lume fără viitor, fără valori. Astfel, am decis că, dacă pot să aduc măcar un dram de lumină, în mințile și sufletele oamenilor, de bunătate, de trăiri, de sentimente și emoții frumoase, constructive, merită să încerc. Practic, trilogia reprezintă, într-o anumită măsură, un semnal de alarmă. Este de datoria noastră a oamenilor să menținem în echilibru balanța binelui și a răului.

Așa a apărut Ciclul Vital Nouă.

Reporter: Ai creat o lume cu drumuri în multe direcții. La ce ai vrea să se gândească cititorul după ce închide ultimul volum al trilogiei, LA
MICROSCOP
?

AUTOR: La viață, sub și cu toate aspectele ei! Doar la viață și va fi îndeajuns pentru o mare trezire.

Reporter: În toate cărțile tale, personajele par să sufere efectele secundare ale unui context – sunt ele niște victime ale propriilor decizii? Sunt niște oameni înfrânți de propriile gânduri și idei?

 AUTOR: Sa fie asta oare o întrebare capcană? Cu toții avem de suportat anumite trăiri generate de anumite contexte. Nu cred că este o rușine să îți recunoști suferința atâta timp cât nu o transformi în comportamente exagerate. Personajele mele nu sunt victime ale propiilor decizii, ci oameni care își îmbrățișază soarta, un destin permanent creat, cu fiecare literă ce se alătură alteia, în formarea unui alt cuvânt, care, pagină după pagină, se conturează asemenea unui alt pas, pe o hartă a vieții, practic un traseu al imaginației mele, ca autor, cu totul nou chiar și pentru mine. Și, sub nicio formă, nu sunt oameni înfrânți! Sunt persoane care evoluează permanent și care fac eforturi importante pentru a-și depăși condiția.

Reporter: Te-ai gândit la posibilitatea unei ecranizări? Dacă s-ar face una, pe cine ai vedea distribuit în rolul principal?

AUTOR: La început, s-a vehiculat ideea unei ecranizări. Și, pentru că m-ai întrebat, nu știu de ce însă eu simt că povestea lui Lily Rose, într-o bună zi, va lua naștere și pe marile și micile ecrane. Uneori este suficient să crezi cu tărie că se întâmplă și poți rămâne surprins de realitate. Dacă se va întâmpla cu siguranță, în rolul lui Eduoard mi-ar plăcea să îl văd pe Nathan Fillion, actorul din serialul Castle. Cum am mai spus, nu vin să mă bat cu pumnii în piept cum se spune că am scris ,, cartea vieții,, dar pe acolo pe unde a trecut, în sufletul cititorului, rândurile mele au lăsat o urmă….iar pentru început asta este tot ceea ce contează.

Reporter: Public țintă pentru cărțile tale?

AUTOR: Cred ca am ales o nișă extrem de ,,prețioasă,, să spun așa. Asta pentru că, scrisul meu nu poate fi înțeles decât de cei care nu au teama să iubească, să sufere și, nu în ultimul rând, să recunoască și să-și asume toate acestea.

Reporter: Ce personaj este cel mai departe de sufletul tău?

AUTOR: Lily Rose, cu siguranță. Ea este cea care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap, încă de la început. Am făcut eforturi disperate să o înțeleg și atunci când credeam că sunt gata, îmi dădea toate plla microscopanurile peste cap. Vorbind serios, îmi este greu sa spun care dintre personaje este cel mai departe de sufletul meu pentru că, după atâtea nopți multe petrecute împreună(timp în care scriam), acum este ca și cum fac parte din mine, toate sunt în sufletul meu, în mintea mea. Nu pot uita niciunul dintre ele și am încercat să-i readuc, rând pe rând, după cum s-a văzut și în partea a doua a trilogiei, PRIN TELESCOP.

Reporter: Următorul pas?

AUTOR: Adică următorii pași, vrei să spui. La începutul lunii noiembrie al acestui an intenționez sa scot un nou roman – ÎN FIECARE DIN NOI SUNT MAI MULȚI, la începutul anului viitor urmează cea de-a treia parte a trilogiei CICLUL VITAL NOUĂ – LA MICROSCOP, pentru ca, undeva la începutul verii lui 2017, să-mi apară un nou titlu – LA PARTOUZE.

Reporter: Pe cine admiri, din viața reală?

AUTOR: Sunt, au fost și vor fi mereu în admirația mea, părinții mei.

Reporter: Care e cea mai mare teamă a ta?

AUTOR: Singurătatea și neputința.

Reporter: Pe cine disprețuiești dintre contemporani?

AUTOR: Nu am să nominalizez pentru că nu văd rostul însă mă apucă groaza când aud de anumite titluri, semnate de anumite persoane care se autointitulează peste noapte mari scriitori doar pentru faptul ca singura ,,valoare,, a maculaturii, pe care o reușesc în mod ciudat să o publice, o reprezintă cantitatea exagerata de elemente scabroase și uneori chiar scatologice din paginile respective.

Reporter: Ce i-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni?

 AUTOR: Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat în aceasta viață, cu bune sau mai puțin bune!

 Reporter: Dacă cineva ar scrie o carte despre tine, care ar fi titlul acesteia?

 AUTOR: Mă sucesc, mă răsucesc / Lumea toată o înnebunesc.

 Reporter: Un mesaj pentru cititori…

AUTOR: Nu am cuvinte prin care să vă mulțumesc și, dacă vă plac poveștile mele, am să vă rog să-mi rămâneți la fel de aproape.

Reporter: Ce notă ai acorda acestui interviu?

AUTOR: Îmi pot acorda o jumătate de stea, asemeni lui Lily Rose, la începuturi? Îmi permiți sa-i lăsăm pe cititori sa acorde notele? Îți mulțumesc, Mihaela Popescu și vouă, prețioșilor mei cititori!

Pe Simona Tănăsescu o puteţi găsi pe facebook, iar cărţile le puteţi achiziţiona de aici
SursaALTFEL /BY MIHAELA POPESCU

 

Acest articol este preluat integral cu permisiunea autorului, redactor Mihaela Popescu. Articolul apare prima dată pe site-ul ALTFEL

Mulţumim, Mihaela Popescu! Succes autoarei!

,,Visați, fiți voi înșivă și descoperiți cărți bune!"

La şuetă cu Cristina şi Alex-Lansare Rockstar, Arad

     Azi am participat la un eveniment pe care l-am aşteptat cu multă nerăbdare, o lansare de carte, dar nu orice lansare. La biblioteca judeţeană A. Xenopol din Arad şi-a lansat Cristina Nemerovschi romanul “Rockstar”. Cristina a fost însoţită bineînţeles de soţul ei scriitorul şi directorul editurii Herg Benet-Alexandru Voicescu. Lume multă în sală, l-am întâlnit şi pe tânărul scriitor Mihai Cotea, venit special de la Baia –Mare pentru evenimentul Cristinei. În rest prezentări, discuţii, păreri, întrebări, dar reprezentându-vă pe voi, prietenii Literaturii pe Tocuri n-am putut scăpa ocazia să stau la o “şuetă” cu Cristina şi Alex.
Aşa că vă redau discuţia mea cu Cristina:103583

CRISTINA NEMEROVSCHI
1. Arci: Ce aduce diferit Rockstar faţă de celelalte cărţi scris13823630_1218682238171722_600309877_ne de tine până acum?

Cristina: În cărțile de până acum, majoritatea personajelor erau în căutarea drumului în viață – chiar și cele cu personalități extrem de bine conturate, ca Vicky, de pildă, sau ca M. din Sânge satanic. În Rockstar, eroul, pe nume Storm, este un artist care și-a găsit calea. Are succes, este idolatrizat, adoră să cânte, se simte el însuși pe scenă, trăiește muzica deplin, până într-o zi când ceva se rupe, posibil pentru totdeauna. Asta cred că ar fi una dintre noutăți, un personaj principal împlinit, cel puțin la început, care și-a găsit menirea, dar care trebuie să ducă o luptă cu demonii lui din trecut.

O temă la care am reflectat încă de prin adolescență, și care nu apăruse încă atât de explicit într-o carte semnată de mine, a fost cea a relației dintre fani și idoli. Storm este un idol și în același timp un fan. Are artiști pe care îi consideră mentorii lui, responsabili pentru drumul pe care l-a ales. Pleacă în căutarea Lolei, cântăreața pe care o admiră, și va afla că și ea, la rândul ei, are un idol, și tot așa… Oricine dintre noi poate ajunge, într-o zi, deschizătorul de drumuri al cuiva. M-a interesat complexitatea acestei relații, mult mai interesantă în momentul ăsta pentru mine decât cea de iubire sau de prietenie.

Rockstar e o carte întunecată și în mare parte dureroasă, dar este și optimistă. Este despre vindecări, despre reveniri, despre a nu da drumul frânghiei care te scoate la lumină. Despre cum să faci pace cu tine însuți, cu trecutul tău.

2. Arci: Am înţeles că e oarecum o continuare a poveştii din “Păpuşile”, în ce sens?

Cristina: La fel ca în Păpușile, și în Rockstar este vorba despre moartea unei ființe dragi. Apare și aici ideea că moartea poate lovi oricând, poate fi absurdă și neprevăzută, iar prezența ei pe fundal, ca o amenințare, face viața mai prețioasă. Când ajungi într-un fel sau altul în apropierea morții, capeți un fel de luciditate care te va marca și te va împinge să trăiești mai din plin, să nu irosești clipele. Totuși, iubirea din Rockstar este de altă natură față de cea din Păpușile… rămâne să vedeți citind cartea!

3. Arci: Cum a fost primit romanul de către cititori?carti nemerovscki

Cristina: A fost primit extraordinar, atât romanul în sine, care a ajuns încă din prima lună la câteva zeci de recenzii, cât și tot ce îl înconjoară: cititorii poartă tricourile cu Rockstar, câțiva au de gând să își facă tatuaje identice cu ale lui Storm și Fire, la lansarea de la Brașov am primit două inele gemene, cu mesajele “Be true till the end… and laugh each day”, care sunt de fapt tatuajele personajelor… O cititoare vrea să înființeze o trupă cu numele Hurricane Inside, care este numele formației lui Storm și multe alte surprize frumoase de acest gen.

Cât despre cartea în sine, cititorii spun că le-a schimbat viața, că i-a trezit, că i-a convins să schimbe ceva din ceea ce sunt. Asta e, firește, minunat.

4. Arci: Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea intrigii romanului?

Cristina: Am de mult în minte povestea unui solist de muzică rock, am tot vrut de vreo doi ani să scriu cartea asta. Inițial, trebuia să fie mai mult centrată pe stilul de viață al artistului rock: acel stil rebel, sălbatic, despre care știm cu toții. Dar, pe parcurs, tot gândindu-mă la ea, am hotărât să continui drama din Păpușile, cea a pierderii persoanei iubite, astfel încât rebeliunea să se împletească cu sensibilitatea. Într-un fel, intriga din Rockstar a fost inspirată de Păpușile.

5. Arci: Ţinând cont că în general asupra unui roman părerile cititorilor sunt diverse, vreau să ştiu dacă ai avut şi remarci negative sau foarte critice (deşi până la urmă şi cele negative sunt bune ca reclamă)?

Cristina: La Rockstar nu am avut până acum opinii negative, iar motivul e foarte simplu: întotdeauna, cei care susțin agresiv păreri negative legate de romanele mele sunt cei care nu le-au citit, dar își fac o “impresie” despre carte citind descrierea de pe spate, cele câteva rânduri din sinopsis. În cazul Rockstar-ului, descrierea de pe spate nu li s-a părut îndeajuns de scandaloasă încât să semneze petiții sau să-mi trimită amenințări cu moartea, spre deosebire de cea de la Vicky, nu Victoria, unde s-au oripilat că eroina face sex (așa ceva nu s-a pomenit…;) sau că deține “un sfert de câine”, chestie care i-a făcut să sune urgent la protecția animalelor :D …deși, culmea, Vicky (la fel ca mine) este o mare iubitoare de câini.

6. Arci: Spune-mi te rog care este cel mai mare critic al tău, şi mai ales cine este omul de ale cărui păreri ţii cont?

Cristina: Singura persoană de ale cărei păreri țin cont este soțul meu, Alexandru Voicescu. El este și editorul meu, deci presupun că e un caz ideal 🙂  Îmi poate face sugestii legate de cărți, iar eu să nu mă supăr! Cu toate astea, nu prea discutăm în contradictoriu când vine vorba despre cărțile mele… În general, mă cam lasă să-mi fac de cap.

Probabil că ar da bine să spun că eu sunt cel mai mare critic al meu, ar fi o poză de modestie, dar adevărul este că am învățat în timp că autocritica nu este prea bună și mai ales nu este deloc productivă. Sigur, sunt oameni care ar trebui să se cenzureze cât mai mult, pentru binele umanității. Dar, în ce mă privește, am aflat – crescând, maturizându-mă – că atunci când începi să faci bine un lucru trebuie să îți dai voie să-l faci până la capăt. Să nu te autosabotezi, să nu îți pui piedici, să îți permiți risc și nebunie. Pentru un scriitor, autocritica e dăunătoare, fiindcă îl poate ține pe loc, îl poate paraliza. Știm doar cazurile de scriitori care lucrează câte 20 de ani la un manuscris, fiindcă nu li se pare destul de bun, iar cea de-a 3.877 versiune e mai proastă, mult mai proastă decât prima. Și, dacă ar fi ieșit cu prima, publicul ar fi iubit-o, iar ei și-ar fi asumat-o după o vreme.

În general, nu prea mai cred în critică, o asociez întotdeauna cu frustrări și cu invidie, când vine din partea celorlalți, și cu teamă, când vine din partea noastră – teama de necunoscut, de riscuri, de consecințe. Dar trebuie să-ți învingi teama asta, cum spuneam, și să te lași să fii. Să trăiești. Pentru că viața nu vine cu instrucțiuni la pachet, ea e ceva ce se învață zi de zi.

7. Arci: Şi pentru că suntem femei trebuie să te întreb cum este soţul Alex faţă de editorul Alex Voicescu? Aveţi dispute, normal “literare”şi cine câştigă?cristina nemrovschi

Cristina: E amuzant că noi împletim viața de cuplu cu munca de la editură, așa că putem sări foarte ușor într-o discuție de la “ne-a trimis X un manuscris”, la “vrei să facem ciorbă diseară?” :) Soțul nu e deloc diferit de scriitor/editor, pentru că este sincer în ambele ipostaze. Întotdeauna spune lucrurilor pe nume, și asta e valabil și când vine vorba despre cărțile mele, cât și în momentele în care avem discuții personale. Mă sprijină întotdeauna, crede în cărțile mele, în ceea ce am eu de spus ca scriitor, și de la un punct încolo statutul lui de editor se îmbină frumos cu cel de soț.

Nu mai avem dispute literare, cred că le-am epuizat prin facultate (noi suntem împreună de 16 ani, din anul întâi de la Filosofie). Am citit foarte mult împreună, prin biblioteci, prin cafenele, prin parcuri și acasă, și am discutat pe larg despre toate cărțile citite, iar azi ne știm prea bine gusturile literare.

8. Arci: Câteva cuvinte pentru cititoarele şi cititorii “Literaturii pe Tocuri”.

Cristina: Sunteți o comunitate frumoasă de cititori și cititoare, mă bucură mult că acordați aceeași șansă literaturii române și celei străine, țineți-o tot așa, visați, fiți voi înșivă și descoperiți cărți bune! Și vă aștept la lansări 🙂lansare arad

O lăsăm pe Cristina să dea autografe şi până atunci să-l luăm puţin la întrebări pe editorul Alex Voicescu:

ALEXANDRU VOICESCU
1.Arci: Ce ne poţi spune despre romanul “Rockstar”?alex voicescu

Alex: Nu știam exact la ce să mă aștept, pentru că pentru mine fiecare nouă carte a Cristinei este o surpriză. De multe ori când scrie, Cristina este foarte jovială, chiar râde, iar eu, umărindu-i reacțiile, îmi dau seama abia atunci că ea nu muncește la job, ci scrie. În mare, îmi spune la început cam despre ce o să fie subiectul cărții, dar mai multe nu, și citesc manuscrisul final cu aceeași plăcere ca la prima ei carte. Atunci când a fost gata Rockstar, mi-am luat liber și nu m-am ridicat de la calculator până când nu am ajuns la final, iar asta bănuiesc eu că înseamnă să fii într-adevăr captivat de o poveste, să intri în lumea de acolo ca pe ceva personal, de care nu te poți despărți.

2. Arci: Cum vede Alex Voicescu parcursul cărţii din punctul de vedere al editorului?

Alex: Subiectul romanului “Rockstar” este apropiat cu multe dintre celelalte cărți ale Cristinei, având în fundal aceeși dorință de a ghida cititorii spre ideea de autenticitate și de trăire intensă a propriilor vieți. Dar, desigur, povestea “suport” este unică prin relațiile complexe dintre personaje și prin stilul pe care îl adaptează de fiecare dată la specificul temei: aici este vorba despre lumea artistilor rock, a relațiilor lor cu fanii, a frământărilor lor interioare, care nu se văd întotdeauna de pe scenă, dar lume în care Cristina a lăsat cititorul să pătrundă. Ca editor, i-am zis de la început că va fi o carte care va încânta cititorii ei, pentru că eu deja am ajuns să îi cunosc după atâtea romane. Am bănuit că „Rockstar” va fi un succes, iar până acum nu se dezminte.

3. Arci: Ai vreun personaj preferat din cărţile Cristinei?

Alex: Fără să stau prea mult pe gânduri, primul personaj pe care mi-l reamintesc este Ulf din Pervertirea. Este un tip cu o mentalitate cu totul aparte, ceva ce nu am mai descoperit până acum în literatura contemporană. Are dileme legate de sensul vieții și de ceea ce înseamnă arta, este un scriitor care trece printr-o criză de inspirație, însă cel mai interesant este felul în care prietenul lui cel mai bun, Corbu, decide să îl trezească din apatie și din punctul de jos în care ajunsese. Deciziile pe care este nevoit să le ia pus în fața unui univers care îi cere să acționeze devin niște decizii definitorii care ar putea să ne marcheze pe oricare dintre noi în astfel de situații.

4. Arci: Spune-mi care este prima ta reacţie când citeşti un nou manuscris al Cristinei?alex

Alex: Îmi dau seama de ce eu, ca cititor, o iubesc.

5. Arci: Se spune că în preajma unui autor trebuie să calci pe vârfuri când e în procesul de creaţie. Cum e Cristina când scrie şi ce faci tu?

Alex: Noi suntem norocoși: Cristina nu e deloc un autor dificil, poate scrie în orice condiții, nu are nevoie de liniște și nici de izolare. Când scrie, e captivată, e deja în lumea romanului, și poți face orice în jurul ei, nu o poți tulbura sau distrage de la creație. În general, când Cristina scrie, eu muncesc.

6. Arci: Trebuie să te întreb, de curiozitate, cum este Cristina soţia şi omul?

Alex: Este foarte asemănătoare cu scriitorul, cu versiunea ei pe care i-o cunosc cititorii. Sinceră întotdeauna, amuzantă, cu mult chef de viață, înclinată spre introspecție dar și foarte sociabilă.

7. Arci: Alex Voicescu, scriitorul, rămâne la “Malad” sau urmează să ne surprindă cu ceva nou?

Alex: Vă va surprinde categoric cu ceva nou, mai exact cu romanul „Fata de la nord de ziuă”, la care lucrez în prezent. Este o carte despre iubire și despre alegerile pe care le facem în viață.

8. Arci: Câteva cuvinte pentru cititoarele şi cititorii “Literaturii pe Tocuri”.

Alex: Să aveți parte de inspirație și vieți pe care să le trăiți din plin!cristina si alexandru voicescu

Mulţumesc Cristina şi Alex! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

Premiul Publicului, Prix du Public la „Salon du livre des Balkans” de la Paris pentru romanul Cible Royale

Interviu cu scriitorul George Arion

     George Arion  autor de romane mystery & thriller, poet, prozator, eseist, libretist și publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

   În prezent este directorul Publicațiilor Flacăra din România. Președinte al Fundației “Premiile Flacăra”, președinte al Romanian Crime Writers Club şi editor Editura “Crime Scene Press”. A fost caracterizat în momentul publicării primului său roman polițist, Atac în bibliotecă, drept „un Raymond Chandler roman” de către criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu  el însuși autor de paraliteratură.  Ziaristul și caricaturistul Octavian Andronic l-a numit „un San Antonio dâmbovițean”.carti george arion

   1.Ştim că aţi publicat eseuri, proză, poezie şi înainte de 1989. Cum era privit/primit un scriitor înainte de 1990?

    G.A. Cititorii îi priveau cu simpatie pe scriitori și le așteptau cărțile cu înfrigurare. Unii erau considerați chiar conștiințe ale cetății. Alții erau admirați pentru boemia lor, semn al libertății într-un sistem opresiv. Autoritățile însă îi priveau cu suspiciune – nu cumva în scrierile lor se afla ceva subversiv? Notorietatea le era asigurată în special de operele pe care le propuneau cititorilor. Și de promovarea din revistele literare – unele dintre ele au dispărut, altele au azi tiraje confidențiale. Și din legendele țesute în jurul personalității lor – „Ai auzit ce-a făcut Fănuș Neagu?”; „Știi ce-a zis Nichita?” Unora le erau cunoscute tabieturile – Tașcu Gheorghiu, eminentul traducător al Ghepardului, singurul om care a știut vreodată pe de rost romanul Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale, dormea ziua, mânca seara la Lido și-și încheia plimbarea prin București la Union, în Piața Palatului, unde bea o cafea. Apoi se ducea acasă și lucra până în zori. Pe Fănuș îl puteai întâlni la restaurantul Doina, pe Teodor Mazilu la restaurantul Berlin. Eugen Jebeleanu avea masa lui specială la restaurantul Casei Scriitorilor. Scriitorii apăreau rar la televizor. Nu erau nici tabloide care să le povestească isprăvile. Și totuși, publicul știa multe despre ei, semn al interesului pe care îl stârneau și al vitezei cu care știrile circulau oral, ca într-o colectivitate de demult. Astăzi, dacă nu apari la televizor, nu exiști. Însă vocea patronilor cluburilor de fotbal, a vedetelor de mucava, a starletelor, a îmbogățiților prin mijloace mai mult sau mai puțin cinstite, a parlamentarilor, a șefilor de partide se aude mai puternic decât vocea scriitorilor. E drept, unii literați s-au culcușit profitabil în preajma oamenilor politici și au căpătat o vizibilitate la care n-ar fi ajuns altfel.

   2. Ce se citea mai mult – proză sau poezie?

   G.A. Se citea mai mult ca azi – și proză, și poezie. Nu știu dacă se va mai citi vreodată poezie ca în anii aceia. Îndepărtarea de lectură nu se datorează, însă, nici televiziunii, nici internetului. Sunt țări în care și televiziunea, și internetul cunosc o mare dezvoltare, dar piața de carte rămâne într-o continuă expansiune. La noi, piața de carte este la 40-60 milioane de euro pe an. La vecinii noștri unguri, cu o populație la jumătate, piața de carte este la 200 de milioane de euro. Ce să mai zicem de Germania – 7 miliarde de euro! O adevărată industrie. Suntem, însă, și noi fruntași la ceva. Ocupăm locul I din Europa într-un top al analfabetismului. 6% din populația României nu știe carte. Peste 250 000 de români nu știu nici măcar să se semneze, pun degetul mare în tușieră și apoi îl imprimă pe actele de care au nevoie, ca să lase o amprentă. 42% dintre adolescenții de 15 ani citesc cu dificultate. Dar de ce să-i mai intereseze pe copii școala? Modelele pe care le propune societatea de azi demonstrează că se poate reuși în viață și fără multă învățătură.

   3. Cu personajul detectivului Andrei Mladin aţi cucerit cititorii de romane poliţiste. De unde ideea unui astfel de personaj principal, care în final a devenit “marcă înregistrată”(cum se spune acum) a romanelor dvs.

    G.A. În primul rând, Andrei Mladin nu este un detectiv. I se poate acorda, cel mult, titlul de „detectiv fără voie”. Un detectiv fără voia lui și fără voie de la stăpânire. Fiind jurnalist și fiind târât în diverse situații-limită, el se zbate să-și apere pielea descâlcind enigmele cu care se confruntă. Alteori i se cere ajutorul și scoate din impas diverși năpăstuiți. E însetat de adevăr și dreptate. Pasionat de cărți și de muzică. Simpatic și cu umor. Face haz de necaz. Iubitor de Doamne și Domnițe. Visător într-o lume pragmatică. Deseori în pericol. Niciodată resemnat. Mai profund decât pare. De aceea adolescenții, tinerii l-au îndrăgit imediat.

Cum a apărut ca personaj? Simplu. Într-o zi m-am uitat în oglindă și, într-un elan narcisist, mi-am zis: „Ce-ar fi dacă m-aș proiecta ca erou într-un univers ficțional?” Se pare că teleportarea a reușit.

4. Care este diferenţa între trăirile şi scrierile unui scriitor înainte şi după 1989? Există?

    G.A. Înainte de 1989 n-aveai cum să-ți exprimi cu toată sinceritatea trăirile în creațiile tale. Așa a apărut acel dublu limbaj, care punea operele la adăpost de vigilența supraveghetorilor literari. Eu, unul, ca să scap de ei, am apelat la umor. Cu ajutorul lui am putut scrie despre cozile la carne, despre penuria de benzină, despre raționalizarea alimentelor, despre iluminatul public precar, despre minciunile îndrugate la televizor, despre protipendada comunistă, despre corupția existentă într-un spațiu curat numai în viziunea cârmuitorilor, și chiar despre… cenzură. Am îndrăznit să râd chiar și de Conducător. În perioada respectivă, ori de câte ori se citea prin ședințe o frază, un pasaj din “magistralele” lui cuvântări, trebuia să folosești la sfârșit o formulă sacrosanctă: “Am încheiat citatul.” Ei bine, protagonistul romanelor mele o rostește ori de câte ori amintește o zicere cu haz a bunicului său. Mai rar o asemenea luare peste picior! Mare mirare a stârnit în Occident Atac în bibliotecă. Toți cei care au citit romanul – în franceză, în engleză – au fost uimiți de observațiile acide ale eroului meu la adresa unei societăți care se autoproclama perfectă. Fiind mereu pus pe glume, n-a fost considerat periculos și important. Când mai-marii responsabili peste activitatea literară de la noi și-au dat seama ce greșeală au făcut, a fost prea târziu.

 5. Cât de greu este să scrii, să publici şi să fii citit ca scriitor de romane poliţiste?

   G.A. De ce-ar fi mai greu să scrii o carte polițistă și să o publici decât dacă ai scrie un roman de dragoste, de pildă? Iar dacă paginile tale sunt bune, vor apărea și cititorii. Cititorii au un simț al lor special și descoperă îndată cărțile bune.

 6. Cum vi se pare reacţia cititorilor de azi, comparativ cu cei din trecut, faţă de romanul poliţist?

    G.A. Înainte de 1990 apăreau puține titluri din literatura polițistă. E drept, tirajele erau mari – de pildă, primul meu roman de această factură, Atac în bibliotecă, s-a tipărit în 50 000 de exemplare. În zilele noastre editurile oferă incomparabil mai multe titluri, însă în tiraje mult mai mici, dar pe care fanii acestui gen le caută cu asiduitate în librării. (În întreaga țară avem doar 260 de librării!) E drept, și în acest domeniu, ca și în altele, la noi e un decalaj față de Occident. România nu consumă atâta carte polițistă așa cum se întâmplă în Franța, Marea Britanie, și mai ales în SUA. Să dau un singur exemplu: în Franța există anual peste 80 de festivaluri de literatură polițistă! La aceste festivaluri au loc întâlniri ale scriitorilor cu cititorii, se vând cărți, se dau autografe… Mai mult decât atât, la Paris există o bibliotecă numai de literatură polițistă, dotată cu zeci de mii de volume – romane, eseuri, studii, manuale de scriere a cărților polițiste. Nici peste o sută de ani România n-o să aibă așa ceva.

   7. Critică literară, poezie, scenarii de filme, teatru, televiziune, romane poliţiste mai au cât de cât tangenţă, dar cum se armonizează acestea cu muzica, opera şi cu versuri pe muzică?

     G.A. Cum se armonizează studiile mele de vioară – până la 17 ani am crezut că voi studia la Conservator ­– cu ipostaza în care mă aflu acum? Cum se armonizează anul de Politehnică pe care l-am urmat, cu ceea ce am făcut ulterior? Cum se armonizează pregătirea pentru examenul de intrare la Facultatea de Medicină – timp de câteva luni am tocit cele peste 700 de pagini ale manualului Anatomia și fiziologia omului de I.C. Voiculescu și C. Petricu, și acum știu oasele feței, iar când aud de carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene mă ia și acum cu fiori! Și totuși brusc, ca într-o iluminare, m-am îndreptat spre Facultatea de Litere, unde am fost admis cu o notă mare, fără să mă pregătesc mai mult de o săptămână-două. Orice om are disponibilități în multe direcții – unii chiar parcurg drumuri care, în aparență, nu duc nicăieri, și nu-i sunt de folos, dar care, la un moment dat se întâlnesc.

    8. Cum au fost primite romanele dvs în străinătate, ştim că unele dintre ele au fost traduse în engleză (Londra) şi în franceză (Paris-Bruxelles)?

    G.A.  Oriunde am fost invitat – Paris, Bruxelles, Vienne, Lens, Lamballe, Penmarc’h, Le Havre, Londra, Leeds, Rotterdam, Toronto etc. am fost înconjurat cu multă simpatie. Am discutat cu mulți cititori interesați să afle despre România și literatura de la noi. Am dat interviuri la radiouri, la televiziuni, ziare și reviste mi-au prezentat cărțile apărute în engleză (Attack in the Library) și franceză (Cible Royale, Qui veut la peau d’Andrei Mladin?) Am avut norocul unor traducători excelenți – Mike Phillips, Ramona Mitrică, Mihai Râșnoveanu, Sylvain Audet.

    9. Ce a însemnat pentru dv. Premiul Publicului primit pentru romanul Cible Royale?

   G.A. De-a lungul anilor am luat multe premii (de pildă, de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor). Când mi s-a înmânat în luna mai, anul acesta, Prix du Public la „Salon du livre des Balkans” de la Paris, un premiu care mi-a încununat romanul Nesfârșita zi de ieri (tradus în franceză cu titlul Cible royale) am spus, parafrazând o zicere celebră: „Acesta este un pas mic pentru mine, dar e un pas important pentru literatura polițistă din România, fiind primul premiu pe care un reprezentant al ei îl ia în străinătate.”

   10.Cum v-aţi hotărât să înfiinţaţi Editura “Crime Scene Press”?

   G.A. Pasiunea pentru romanul polițist ne-a îndemnat, pe mine și pe Alexandru Arion (care este directorul editurii), să „edificăm” o „casă a romanului polițist”, în care să-și găsească adăpost cărți mystery&thriller de valoare, de la noi și din străinătate.

    11.Care dintre scriitorii de romane poliţiste dinainte de 1989 (din păcate mulţi nu mai sunt în viaţă) v-a influenţat, sau a fost preferat de dvs?

   G.A. Bănuiesc că vă referiți la scriitori români de literatură polițistă. Nu m-a influențat niciunul și n-am avut niciun preferat printre ei.

    12. Sunteţi în prezent directorul Publicaţiilor Flacăra din România. Ce înseamnă Publicaţiile Flacăra pentru dvs? Cum a pornit? Este greu să fii director? logo_publicatii

    G.A. În 1974 m-am angajat la revista Flacăra. În 1990, împreună cu colegii mei, am înființat trustul Publicațiile Flacăra – în prezent tipărește peste treizeci de reviste lunare și încă multe altele trimestriale, bianuale, anuale, cărți… De peste patruzeci de ani, mai mult de o treime din viața mea se desfășoară în această redacție. E lesne de înțeles ce înseamnă ea pentru mine.

    13. Având în vedere că aţi abordat diverse genuri, nu v-aţi gândit şi la genul fantasy?

    G.A. În tinerețe am scris proză umoristică, proză fantastică – unele dintre aceste schițe și povestiri au fost publicate prin diverse reviste. Dacă ați fi citit romanul meu Crime sofisticate, ați fi observat prezența unor pagini care țin de SF. Un SF polițist. Fantasy n-am scris și n-am să scriu niciodată, chiar dacă băieților mei le-ar fi plăcut să abordez și acest gen.

   14.  Aţi avut ocazia să călătoriţi alături de domnul Ion Iliescu şi i-aţi oferit o carte cu o dedicaţie fabuloasă din punctul meu de vedere. Sunt curioasă ce reacţie a avut după ce a citit cele scrise: „D-lui Ion Iliescu, în singura împrejurare în care n-aş striga pentru nimic în lume «Jos Iliescu!»”. K

    G.A. N-aș fi strigat deoarece ne aflam într-un avion deasupra Mediteranei. Ce reacție a avut? N-a zis nimic, a arborat doar acel celebru zâmbet al său care i-a cucerit pe cei care l-au votat în Duminica Orbului.

    15. Chiar aţi vorbit cu o uşă de autobuz în timpul studenţiei ? J

    G.A. Macedonski a compus un rondel superb dedicat lucrurilor: “Oh, lucrurile cum vorbesc/ Și-n pace nu vor să te lase/ Bronz, catifea, lemn sau mătase/ Cu grai aproape omenesc.” Prin urmare, obiectele au un glas al lor, pe care dacă ești atent, îl poți auzi. Unii nu le bagă în seamă, dar cei politicoși ca mine le răspund. Încordați-vă auzul și o să-mi dați dreptate. E o rumoare în jurul nostru de care puțini au știre.

    I. Voi încerca să vă urmez sfatul. Nu am dat atenţie acestor lucruri, şi cred că aveţi dreptate-obiectele au glas şi propria lor viaţă. Mulţumesc!

    16.  Cu ce îşi ocupă timpul liber, pe lângă scris, domnul George Arion? Ce pasiuni aveţi?

    G.A. Acum, în timpul pe care îl am liber, îmi scriu teza de doctorat. Evident, ea are ca subiect literatura polițistă.

     I. Vă doresc spor şi succes cu teza de doctorat.

 Vă mulţumim pentru interviu! Este o onoare pentru noi!

 

by -
14

Singurele lucruri constante au fost felul în care simțeam eu lucrurile astea – cu totul și tare conștientă de ele – și dorința de a le eterniza sau preface în fantezii – scrisul.

Interviu altfel cu autoarea Ana Mănescu-alter.ego.

    ,,S-a născut în capitala României pe 23 aprilie 1989 și a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ din București. A făcut patru ani de istorie și unul de jurnalism, dar a învățat mai multe din voluntariat. Este jurnalistă și promoter cultural și editorul șef al proiectului societatesicultura.ro. A mai colaborat cu diverse reviste și asociații de tineret. Își numește articolele, atât cele scrise, cât și cele editate de ea, povești-de-dat-mai-departe. Înainte să fie acestea, însă, a fost proza. Scrie cu gânduri serioase de la 16 ani, și tocmai de aceea a publicat abia la 24. Din toamna lui 2013 a început să trimită texte mai multor reviste, iar la începutul lui 2014 a debutat în print cu romanul alter.ego. (editura Herg Benet).

    E fascinată de legătura dintre istorie și literatură, crede în microschimbări și în România și consideră că fericirea înseamnă pisici, iubire, cunoaștere, muzică și cărți. În fiecare zi învață ceva nou și se (re)îndrăgostește. Are multe fobii și obsesii, dar e ferm convinsă că literatura salvează vieți. Ei, cel puțin, i-a salvat vreo trei. Visul său, rezumat în două fraze, este: Într-o zi mă voi muta pe o plajă, unde voi scrie cât voi trăi. Sau voi trăi cât voi scrie.”

Editura Herg Benetcarti ana manescu

1.Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

    Nu am neapărat una sau unele clare, am simțit mereu totul ca fiind important. Copilăria mea a însemnat doi frați mai mici, cel puțin două pufoșenii blănoase în oricare moment și părinții și bunicii din partea tatei, toți în același apartament de la etajul 9. A însemnat prietenii alor mei – mulți dintre ei fiindu-ne și fini – înghesuiți într-o bucătărie mică, fumînd și rîzînd printre pahare de vin și de bere, cu copii jucîndu-se printre picioarele lor. A însemnat tabere peste tabere și sentimentul ăla de libertate pe care ți-l dă strecuratul pe holuri de hotel, ca să te uiți la stele și la munții României, ca să vorbești copilării și să taci împreună cu cineva.

     Copilăria mea a mai însemnat și răzgîndiri peste răzgîndiri, mai ales într-ale învățăturii. Am făcut grădinița germană și am ratat Goethe cu un punct. Uite, acum mi-am amintit un moment marcant: una dintre examinatoare avea ochelarii foarte mari, ceea ce m-a speriat și intrigat deopotrivă. Na, o broască imensă mă tot întreba în germană despre Albă ca Zăpada. Evident că am uitat cu totul de poveste. Am picat examenul visînd, carevasăzică. Prin urmare, am făcut școala primară românească în Tudor Arghezi, pregătindu-mă pentru clasa de engleză. Am dat pînă la urmă la mate-intensiv. La Capacitate am luat 10 la mate, dar eu m-am dus în Lazăr, la filologie. Apropo de examenul ăsta, a fost tare amuzant cînd, în biroul directoarei, domnul care se ocupa de strîngerea contestațiilor mi-a dat-o înapoi pe a mea: „Cine face contestație la 10?”. Rezultatele fuseseră decalate la afișare, iar eu mă trezisem cu un glorios 3 și un pic.

    Am sărit mereu în copilărie (se pare că eu eram, de fapt, broasca), din drum în drum, din vis în vis (profesoară, chirurg, balerină, violonistă), din îndrăgosteală în și mai îndrăgosteală. Am țopăit între fel și fel de prietenii, cu toate că numai extrovertită nu sunt. Am oscilat între coșmarurile cele mai paralizante și bucuriile cele mai senine.

Singurele lucruri constante au fost felul în care simțeam eu lucrurile astea – cu totul și tare conștientă de ele – și dorința de a le eterniza sau preface în fantezii – scrisul.

2.Cum s-a integrat adolescenta în liceu,cum a fost prima întâlnire,dar primul sărut?

    Prima întîlnire și primul sărut nu sunt așa de relevante, au contat mai mult primele cutremure în timpul unei întîlniri, în timpul unui sărut. Nu o să povestesc despre cele reale aici, dar le-am scris variantele ficționale în alter.ego.

     Cît despre liceu, nu m-am integrat realmente, cu toate că au fost niște ani superbi. Am avut note bune, ba chiar am mers și la olimpiade. Am fost prietenă cu multe fete din clasă, am fost îndrăgostită, mi s-a frînt inima, totul ca la carte. Însă, în același timp, o mare parte din liceu mi-am petrecut-o acasă, fiindcă mă tot îmbolnăveam. Iar faptul că profesorii nu mă credeau și nu mă aveau la inimă din cauza absențelor nu a ajutat ceea ce aveam să înțeleg mai tîrziu că era de fapt anxietate cronică. Așa că eram o puștoaică dornică să învețe, dar îngrozită de școală, ceea ce m-a ținut mai în spate decît aș fi vrut.

    Sau poate că tot curajul îmi era rezervat pentru iubire, fie că era vorba despre oameni, fie că era vorba despre povești. În fond, în liceu am conștientizat prima oară că vreau să fiu scriitoare și atunci m-am jucat cu primele romane, cu toate că mă simțeam singură. Nu aveam prea mulți cititori în preajmă, scriitori cu atît mai puțin, și nici nu vedeam unde aș putea avea eu loc. Ruse nu scrisese încă Soni, Nemerovschi nu scrisese încă Sânge satanic – primele mele întîlniri cu literatura contemporană tînără, mai apropiată de ceea ce încercam eu să scriu decît singurul contemporan pe care îl studiasem la școală, un Cărtărescu paralizant pentru o puștoaică de 16 ani. Însă am continuat să scriu, chiar dacă eram îngrozită. Cred că am scris tocmai pentru că eram îngrozită. Însemna că era ceva cu adevărat important la mijloc.

3.Ce visuri aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?

   Ha, exact ce-ți povesteam mai devreme: să fiu scriitoare. Bifat. Și să am o fetiță cu părul creț și ochii albaștri. Ea e în outline, dar nu se știe niciodată cînd și cum o să iasă. Cum se întîmplă cu toate poveștile mele, de altfel.

4.Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

    Sunt de șase ani cu omul meu și este una dintre singurele trei persoane capabile să-mi domolească anxietatea cumplită, iar asta spune multe despre el. Eu sunt dificilă, nu suport să fac lucruri pentru că trebuie, mă agit, mă suprasolicit, mă consum din orice, am probleme cu tiroida, cu stomacul și cu capu’, deci chiar nu sunt ușor de iubit. Dar, zic eu așa, narcisă fiind – cum mă mai strigă mama –, că sunt mișto de iubit în ciuda.

    Asta vreau de la o relație. Să mă iubească omul cu totul, așa cum o fac și eu. În fond, pe asta se clădesc comunicarea, respectul, plăcerile tăcute, mîncate, pupate, dormite, pe înțelegerea aia că ne luăm așa cum suntem și creștem împreună și ne adaptăm încontinuu unul la altul. Cu al meu, asta am.

    Cînd m-am îmbolnăvit, prima criză am avut-o cînd am aniversat un an. Ar fi putut fugi. Am avut oameni care atunci îmi erau mult mai apropiați și care nu au putut sta și pe care nu i-am putut lăsa lîngă mine. Cu el a fost altfel. Atunci am conștientizat rostul lui atît de firesc în viața mea. Mă ține sănătoasă. Îmi alină durerile – literalmente, alea fizice se domolesc în preajma lui. Mă face să rîd – mai ales de mine. Nu mi-a contestat nici măcar o dată visul de a scrie – deși el nu își caută poveștile în cărți, așa că nu îl înțelege din interior.

    Însă nu astea sunt cele mai importante lucruri, ci faptul că atunci cînd mă întreabă cineva de cît timp suntem împreună, primul meu instinct nu este să răspund de X ani. Simt că ne știm de cînd lumea, dar și că abia am început. Adică, zău, încă amețesc cînd mă sărută. După șase-ani-sau-poate-o-veșnicie.

5.Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?

    Că îi iubesc oricum ar fi. Că trebuie să își asume exact cine sunt și să se iubească. Că trebuie să facă tot ce pot ei mai bun în contextual care le-a fost dat, dar și că acesta poate fi schimbat. Că trebuie să muncească pentru ceea ce vor, dar să nu se lăcomească, fiindcă fericirea e în niște lucruri atît de mărunte… Că o să le respecte mereu alegerile, chiar și cele mai puțin înțelepte. Dar să nu fie proști, că doar de aia i-au crescut cu atîtea povești în jur. Și să nu fie nici răi. Și să aibă dragoste și respect pentru viață și natură. Sau, mă rog, așa m-a crescut mama și așa o să mi-i cresc și eu pe ai ei.

6.Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?

    Acum, după niște luni absolut infernale, pasiunea mea principală e somnul. În general sunt poveștile. Nu contează cum vin ele.

7.Povesteşte-ne puţin despre cărţile tale,surse de inspiraţie,personaje…

    Înainte mă întrebam cum să mai răspund la întrebarea asta, ca să nu sun ca o moară stricată. Acum am mai crescut și am înțeles că nu e locul meu să povestesc despre ele. Ar fi doar jumătate de poveste, oricum, pentru că ele sunt în căutarea oamenilor lor. Eu le-am dat tot ce aveam atunci cînd le-am scris, dar asta este doar o fundație. Fără omul care să le citească și să se apropie astfel mai mult de ceea ce vrea în lectură și în viață (fie prin ceea ce iubește în ele, fie prin ceea ce-i displace), cărțile mele sunt doar niște obiecte.

    Ce vă pot spune e că am scris două romane, alter.ego. și Stresul dintre orgasme, ambele care vorbesc despre identitate, vise căutate sau ratate și omul care nu se integrează în societatea contemporană, și un volum de proză scurtă cu nuanțe speculative, Quasar, care abordează din nou problema identității individuale și artistice, dar în alt context: fiecare text vorbește despre o cosmogonie și/sau o apocalipsă, fie că este vorba despre microistoria personajului sau despre un univers întreg. Le găsiți pe toate la Herg Benet și în librăriile partenere, iar mai multe detalii despre fiecare găsiți în locul meu de joacă, anamanescu.ro.

Mulţumesc Ana că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări mai ..altfel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
24

Castanii înfloresc în părul ei, Privirea-i oglindește cerul, Pe buze-i adie șoapte de îngeri, Atingere sfântă.

Interviu Călin Lucian-poet-Aripi

În primul rând vreau să-i mulțumesc doamnei Arcidalia Ghenof pentru oportunitatea oferită.

     Despre mine o să vorbesc foarte puțin pentru a nu obosi eventualii cititori. M-am născut la Timișoara la data de 22.03.1974. Arta, respectiv muzica simfonică, am cunoscut-o prin intermediul mamei mele care a descoperit că singura modalitate pentru a mă liniști, atunci când avem toane de bebe, erau concertele pe care mi le punea să le ascult pe vinil.

Mai târziu, tot sub îndrumarea mamei, am început studiile la liceul de artă Ion Vidu din Timișoara, unde am învățat vioara și pianul, ceea ce m-a definit ca om.lucian calin

1.De ce poezie şi nu proză?

    Îmi place proza, chiar am cochetat cu acest gen literar, însă poezia mă caracterizează și îmi oferă posibilitatea să îmi exprim trăirile într-un mod în care,cred eu cel puțin ,proza nu ar face-o.

2.Care este cel mai mare critic al tău?

 Cel mai mare critic al meu ? Categoric, eu !

Nu sunt niciodată mulțumit în totalitate de ”aspectul” final al unei poezii scrise de mine.

Consider critica o modalitate de a evolua, dar autocritica mă face să îmi pot corecta modul de gândire.

3.Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?

     Având în vedere că postez – deocamdată – doar pe anumite rețele sociale care promovează cultura, pentru început (recunosc că postările mele au fost la început un sondaj), pot spune că poezia mea a fost primită bine, cu unele mici excepții.

4.Cât de greu e să publici în România?

     Nu pot da un răspuns obiectiv la întrebarea asta deoarece nu am publicat (încă), însă, nu aș putea crede că o editură ar pierde posibilitatea de a publica și a lucra cu un autor dacă într-adevăr creația respectivă are o valoare artistică de necontestat.

5.Când ai început să scrii şi ce fel de poezie?

     Am început să scriu încă de pe băncile școlii, însă doar pentru mine. Am început prin a scrie fabulă și nu poezie. Fabula, de asemenea, este o modalitate prin care, uneori, îmi place să îmi exprim gândurile, mai ales că sunt momente din viață în care adevărul pe care simți nevoia să îl spui trebuie să îl învelești cu grijă în cuvinte și expresii care să nu producă daune. Fabula, cred eu, este o formă de diplomație.

6.Care este poetul tău preferat?

Poetul preferat ?

Păi, sunt destul de mulți scriitori a căror operă o prefer, aici aș menționa, dintre contemporani, pe Călin Neacșu care este pentru mine un model, poezia lui fiind (menționez încă odată, pentru mine), la nivelul clasicilor.

Îmi place poezia doamnei Doina Bezea. De asemenea, citesc cu multă plăcere versurile doamnei May Ioniță Săvulescu, ar fi mulți scriitori pe care am plăcerea să îi citesc.

Dintre clasici, ador poezia lui Byron! Îmi place foarte mult poezia greacă antică…

7.Ce dorinţe şi visuri ai în privinţa creaţiilor tale şi chiar în viaţa particulară?

    Mda! Întrebarea asta mi se potrivește perfect, sunt un visător. Lăsând gluma la o parte, în momentul de față îmi doresc cu ardoare să public. Pentru asta sunt aici în Londra, aceasta fiind prioritatea numărul unu pentru mine acum.

În ce privește viața mea particulară, pfff ! Sunt prea multe visuri de care sunt conștient că nu își vor găsi împlinirea. Next question please !

8.Cum ai defini poezia?

Poezia? Este partea vizibilă a sufletului unui poet!

9.Ce le transmiţi cititoarelor Literaturii pe Tocuri?

Ce le transmit cititoarelor site-ului ”Literatura pe tocuri” ?

Nu aș vrea să folosesc clișee, așa că am să le recit o poezie scrisă pentru toate femeile, primul portret pe care l-am realizat :

Portret de femeie

Castanii înfloresc în părul ei,

Privirea-i oglindește cerul,

Pe buze-i adie șoapte de îngeri,

Atingere sfântă.

 

Prezența-i precum parfumul de tei,

Cu genele-ți stârnește dorul,

Iar pleoapele sale,petale de nuferi,

poeții o cântă.

 

Și-o cânt și eu împreună cu ei…

 

Si acum  una din poeziile mele preferate:

 

Aripi

 

Când voi păși pe nori

alături de îngeri

atunci

ei

mă vor întreba mirați

de unde am aripi

și cine m-a învățat să zbor

iar eu am să le răspund

că te-am iubit pe tine…

 

 

Mulţumesc Lucian pentru interviu şi pentru poeziile pe care ni le oferi. Sper să-ţi apara cartea. success în continuare! Arci

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

by -
10

M -am săturat să tot regret un moment de teamă, M -am săturat să nu fiu eu când tot aşa mă cheamă, Săturându-mă mă-nchin la tot ce port în suflet.

Interviu Liliana Teodora Lupu-poet-Vis de Înger

Un vis de inger de Liliana Teodora Lupu

1.De ce scrii poezie şi nu proză?/De ce şi poezie nu  proză?

R: Îmi place poezia, cred ca ea reprezintă un mijloc de-a spune ceea ce simti într-un mod elegant şi educativ, nu e uşor să pui sufletul pe tavă dar e uşor să pui sentimentele în rânduri şi ele să reflecte sufletul. Îmi place şi proza, chiar o şi scriu, nu am publicat încă proză dar sper să o fac în viitorul apropiat

2. Cine e cel mai mare critic al tău?

R:  Mi-ar place să cred că eu, dar nu e aşa, pentru că îmi iubesc poeziile, sunt trăirile mele şi cine altcineva să le înţeleagă mai bine? cred ca cititorul e cel mai de nădejde critic, e singurul care decide dacă îi face plăcere să-şi piardă minute din viaţă citind ceea ce scriu eu.

3. Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?

R: Poezia în general e citită în momentele în care ai nevoie de linişte, dar la cât de zbuciumată şi grabită  e lumea în zilele noastre uită să-şi relaxeze sufletul şi mintea … nu ştiu cum e primită poezia dar ştiu că nu e înghesuială mare prin librării

4. Cât e de greu să publici în România ?

R: Cred că nu e aşa de greu de publicat, poate ar trebui să se mai lucreze la calitate

5. Când ai început să scrii și unde ai publicat primele versuri?

R: Am început să scriu la sfârşitul clasei a IV a dar nu mi-am păstrat poeziile, una singură am găsit-o rătăcită  într-un caiet se numeşte “Poveste”,  în clasa a Va profesorul meu de limba română Man Vasile a descoperit că îmi place să scriu. Când spun “a descoperit“ mă refer la faptul că şi-a dat seama că ştiu să-mi aşez gândurile pe foaie într-un mod plăcut, mi-a publicat câteva poezii în revista şcolii, dar nici atunci nu am avut suficientă minte să am grijă de poeziile mele, abia de pe la 18 ani am realizat ca nu ar fi rău se le aşez pe o agendă şi nu pe foi care se pierd

6. Care este poetul preferat (sau care te-a marcat mai mult)?

R: Întotdeauna va fi Mihai Eminescu, dar îmi place foarte mult şi Nichita Stănescu în egală măsură şi Păunescu, Grigore Vieru, mi-au plăcut poeziile profesorului meu Man Vasile, îmi place în general toată poezia şi o citesc cu plăcere, iar de se întâmplă să nu înţeleg unele versuri atunci când o recitesc imi place să le dau semnificaţia care îmi convine mai mult, depinde de starea mea sufletească

7.Ce dorinte, visuri ai în privinţa creaţiilor tale sau în viaţa particulară?

R : În viaţa particulară visele mele s-au împlinită în limita în care mă pot considera un om fericit, mai sunt câteva de realizat, toate la timpul lor, dacă în decursul anilor am învăţat să stăpânesc ceva ce mi-a lipsit cu desăfârşire aceea e răbdarea. În ceea ce priveşte creaţiile mele mi-ar place să fie citite de mai mulă lume, poate par simple, pentru că şi eu sunt un om simplu, dar esenţa lor e puternică, dacă citim mesajul din ele vom înţelege de cât de puţin avem nevoie ca să ne simţim fericiţi şi impliniţi

8. Cum ai defini poezia?

R:  Poezia e poarta spre infinit dacă ne lăsăm conduşi de suflet şi sufletul îl lăsăm condus de bunătate.

Cugetare

M -am săturat să tot regret un moment de teamă,

M -am săturat să nu fiu eu când tot aşa mă cheamă,

Săturându-mă mă-nchin la tot ce port în suflet.

Sufletu-mi se-neacă-n iubirea curată şi  blândă,

Ce folos, când poate fi uşor pierdut!…

Oamenii i-am pus pe primul loc.

Ei pot cu o privire, c-o spaimă

şi cu ură să ucidă iubirea-mi blândă.

Învăţat-am în timp că nici iubirea,

nici viaţa, nici noi nu suntem un joc.

Am obosit să fiu tot ce vor alţii, să uit că-n lume mai exist,

Am obosit şi-adorm pe aripi de iubire

Iar visul meu nu vreau să fie trist.

În sunete de harpă şi-n glasuri infinite de îngeri eu cânt

Simplitatea.Să pot să fiu tot timpul ceea ce-am fost,

ce cred, ceea ce sunt.

Eu cred în idealuri, ele nu cred în mine,

aşa m-am rătăcit în cutezare.

Mulţumesc Liliana că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

%d bloggers like this: