Lifestyle

Liiceanu, Cartepedia și un citybreak la Păltiniș

  Lungul drum către ignoranţa cultivată vreme de decenii prin izolare, minciună şi sofisme nu poate fi anulat peste noapte sau în răstimpul cîtorva luni. De această greşită apreciere a situaţiei se fac poate astăzi vinovaţi intelectualii români. Închişi ani la rînd în lumea cărţilor lor, ei nu şi-au dat seama cît de adînci sînt sechelele maladiilor spiritului colectiv. Ceea ce probează ei acum este neputinţa verbului direct, drama medicului ucis de pacienţi. În minţile noastre stă din nou la pîndă gîndul că istoria se face pe deasupra capetelor noastre. Din nou apare, neliniştitoare, întrebarea: ce-i de făcut? (Jurnalul de la Păltiniș)

   În urmă cu patruzeci de ani, trei mari nume ale culturii contemporane se întâlneau la Păltiniș, doi discipoli și un maestru: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și marele Constantin Noica. Cele câteva luni petrecute aici, în meditație asupra căutării sinelui, și-au pus amprenta definitiv în sufletul lui Liiceanu, acesta publicând ulterior un Jurnal ce avea să fie reeditat mulți ani mai târziu, prin 1991. Jurnalul face mărturisiri despre căutarea de sine ce se realizează prin cultură și în cultură, sub îndrumarea unui maestru și cu mult sacrificiu de sine, devotament și nebunie. Căci, după cum spunea Noica, aceasta stă la baza filosofiei, iar o filosofie care nu se face dintr-o anumită nebunie este sortită eșecului.

   Acum, în 2017, după patruzeci de ani, Cartepedia, Librarium și europa travel te trimit pe urmele lui Liiceanu, într-un citybreak literar pentru două persoane, în atmosfera Jurnalului de la Păltiniș (sau Un mod paideic de cultură umanistă), în luna martie. Este suficient să te abonezi la newsletter până pe 5 februarie și te înscrii automat în concurs. Este atât de simplu! Privește vacanța prin ochi de filosof sau imaginează-ți filosoful în plimbările lungi de la rezervația Iezerele Cindrelului la faimoasele lacuri glaciare ori vizitează casa memorială. În plus, vei fi mereu la curent cu cele mai noi promoții de pe cartepedia.ro, librăria online pentru toate gusturile.

   Poate că mai important este să ne concentrăm asupra generaţiei tinere şi extraordinarelor ei inteligenţe (în fond acesta este capitalul cel mai de preţ al românilor), poate că mai profitabil este să edităm cărţi, să ne întoarcem în biblioteci şi printre studenţi. (Gabriel Liiceanu)

 

by -
5

La mulţi ani, 2018!

   Noul An se deschide înaintea noastră precum o carte cu 366 de pagini goale. Vă dorim să umpleţi paginile scriind în ele lucruri bune, realizări, fericire şi dorinţe împlinite pentru ca la sfârşit să o puteţi citi cu bucurie.
 Literatură pe tocuri-Mili şi Iasmy- vă urează pentru anul ce vine: bucurie în suflet, gânduri bune, belşug, noroc, multe realizări, prieteni dragi să vă fie alături, o viaţă împlinită şi sănătate cât cuprinde.
Pentru momentele frumoase care au fost şi care vor mai fi, pentru că ne-aţi fost alături în anul 2017, acum în pragul Noului An, vă mulţumim şi aşteptăm ca şi în 2018 să fiţi alături de noi.
Mulţumim tuturor cititorilor noştri, prietenilor ce ne-au fost alături zi de zi, autorilor români, prietenilor bloggeri, partenerilor cu care am avut o colaborare frumoasă şi fructuoasă, dar şi redactorilor minunaţi Literatură pe tocuri!

Un An Nou cum aţi visat! La mulţi ani!

by -
6

Tradiții și obiceiuri de Crăciun în diverse colțuri ale lumii.

Povestea Crăciunului-Tradiţii şi obiceiuri

   De peste 2000 ani, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători a creștinității reprezentând nașterea lui Isus Hristos. Magia ce însoțește Crăciunul este prezență în fiecare casă tranformând această zi într-una binecuvântată, sărbătorită în întreaga lume. De-a lungul secolelor ziua nașterii lui Isus Hristos a devenit o sărbătoare a familiei marcată de obiceiuri și tradiții cum sunt împodobitul bradului, colinde, venirea Moșului. Începutul noului an este și ea sărbătorită cu mare fast conform tradițiilor fiecare țări.

   Primii creştini nu sărbătoreau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie. Împăratul roman Aurelian a fost cel care a proclamat această dată în anul 264 când Saturnaliile ( festivaluri păgâne existente în onoarea lui Saturn zeul roman al agriculturii și Mithra zeul persan al luminii) au căzut pe 25 decembrie, dată numită “: Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.

   Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie în jurul anului 320, iar în anul 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare a naşterii lui Iisus. Sărbătoarea creştină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu, numită iniţial “festivalul naşterii”, s-a răspânadit în timp pe întreg continentul european, astfel că în anul 432 Crăciunul era sărbătorit în Egipt ajungând în Anglia undeva la finalul secolului al VI –lea și în nordul Europei în secolului al VIII-lea.

Crăciunul a devenit  o sărbătoare a copiilor, a darurilor aduse de Moș şi a carităţii, în secolul XIX , când scriitorul Charles Dickens. publică nuvela „Colind de Crăciun” al cărui succes răsunător schimbă percepția de până atunci a acestei zile. Fiecare țară sărbătoreşte Crăciunul în funcție de tradiţiile locului şi de obiceiurile păgâne din momentul convertirii, având ca rezultat ritualurile specifice numeroase şi atât de diferite existente în prezent.

Tradiții și obiceiuri de Crăciun în diverse colțuri ale lumii.

   În Norvegia găsim una dintre cele mai ciudate tradițăi din Ajunul Crăciunului. Oamenii din această țară își ascund măturile în această perioadă- conform unei vechi tradiții care vorbește de perioada când se credea că vrăjitoarele și spiritele rele ies afară și caută maturi cu care să zboare.

   În orașul Caracas din Venezuela în Ajunul Crăciunului toți locuitori merg la biserică dimineață devreme ….pe role… dintr-un motiv doar de ei știut. Cert este că autorităţiile au grijă ca cetățenii acestui oraș să ajungă cu bine la slujbă impuâand o serie de măsuri de precauție în acest sens..

   În Columbia începutul sărbătorilor de Crăciun este marcat de Ziua lumânărilor în cinstea Fecioarei Maria și a Concepției Imaculate. Curţiile caselor și balcoanele sunt împodobite cu lumânări și lampioane din hârtie.

  În Bangladesh în acesta perioadă creștinii taie lăstari de bananieri și îi plantează doi câte doi pe străziile dintre biserică și casele lor. Crengile de bananieri sunt folosite pentru a construi arcade în care de așează farfurioare confecționate din bambus pe care le umplu cu ulei, astfel că în momentul în care uleiul este aprins, lumina creată luminează aleile care duc spre biserică pentru a fi văzute de fiecare creștin.

   Crăciunul în Australia este sărbătorit pe plajă cu mâncăruri tradiționale în așteptarea lui Moș Crăciun care sosește pe o placă de surf sau cu barcă a salvamarilor.

  În Liberia de sărbători se împodobesc palmieri. Masa de Crăciun se așează în afară casei și tradiția spune ca aceasta să fie rotundă.

   În Africa de Sud după slujba de Crăciun în față fiecărei case de întind mese cu mâncare tradițională unde sunt invitate rude și prieteni apropiați.

   În orașul San Fernando din Filipine, oraș numit și “Capitala Crăciunului” are loc în această perioadă Festivalul Lampioanelor Gigantice la care participă 11 barangays ( sate) într-o confruntare acerbă.

   În Toronto începând cu anul 1967 sezonul sărbătorilor de iarnă debutează cu Cavalcada Luminilor. Piața și bradul de Crăciun sunt iluminate cu peste 300.000 de beculețe.

   Creștinii irakieni sărbătoresc Ajunul Crăciunului cu întreaga familie. În timp ce familia aprinde lumânări unul dintre copii citește despre nașterea domnului. După ce este citită povestea, în curte de aprinde un foc și se cânta colinde de toți membrii familie. Dacă toate vreascurile puse pe foc se ard, tradiția spune că anul următor va fi unul norocos. Dacă focul de stinge, fiecare membru al familie trebuie să sară peste scrum de trei ori şi să își pună o dorința.

   O tradiție importantă în perioada sărbătorilor de iarnă în Italia este cea a cântăreților. Nașterea Domnului este sărbătorită ascultând colinde cântate la un instrument specific Scoției și anume cimpoiul.  O altă tradiție este cea a scenetelor organizate în Ajunul Crăciunului și inspirate din cărţiile sfinte.

   Crăciunul în China aduce în căminele oamenilor o tradiție ce reprezintă cultul strămoșilor, astfel în fiecare casă sunt aduse în camera principală portretele acestora.

   Creștinii din India împodobesc de Crăciun bananieri sau mango. Casele acestora sunt împodobite cu Frunze de mango în preajma sărbătorilor.

   În Marea Britanie sărbăroarea Crăciunului începe cu Adventul, când are loc împletirea ghirlandelor cu lumânări, una albă și una roșie. În ajun părinții le spun copiilor povești de Crăciun, pregătesc morcovi pentru renii moșului si plăcintă cu vin pentru Father Chritmas ( un personaj ce seamănă cu Spiritul Crăciunului din povestea lui Charles Dickens ).

   Începând cu anul 1974, datorită publicității făcute în aceea perioada, familiile japoneze preferă să mănânce la KFC în Ajunul Crăciunului, ajungându-se astfel la o tradiție unică în lume.

   În dimineață de Crăciun, în Suedia micul dejun se servește doar la lumina unei lumânări, în timp ce în Franța, locuitorii ard un butuc în gospodărie deoarece tradiția spune că gestul semnifică bunăstare în viitor.

   La români se spune că, Dumnezeu a lăsat colindele pentru a ne scăpa de păcate, ca în fiecare an de Crăciun numele Domnului să fie auzit de oameni pentru a nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi cel rău își va face loc printre noi.

   În Islanda nu vine un singur Moș, vin 13 coborând pe rând din munți începând cu data de 11 decembrie pentru a aduce cadouri celor cuminți.

   Sunt multe tradiții și obiceiuri, am ales doar o mică parte dintre acestea, cu restul voi veni într-un alt Crăciun dintr-un alt an.

Va urez un Crăciun fericit, binecuvântat, plin de magie și vise împlinite!

Cu drag, Iliuța.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

by -
5

Crăciun Fericit cititorilor de pretutindeni!

  Crăciunul este acea perioadă minunată în care te gândeşti la toţi cei dragi, iar pentru noi Literatură pe tocuri,  pe lângă familie, cititorii ne sunt cei mai apropiaţi.  Respect, oameni buni pentru pasiunea vostră!

Crăciun Fericit! 

 Sărbători Fericite! Cu drag şi mulţumiri, Mili şi Iasmy!

by -
3

A SILENT NIGHT WITH…CHRISTMAS MOVIES…

    A sosit din nou Crăciunul, acea perioadă a anului plină de bucurie, de lumini multicolore care ne fac să ne oprim în mijlocul străzii şi să zâmbim cu gura până la urechi. În vitrinele magazinelor au reapărut veşnicii brăduţi plini de beteală şi globuri atent aşezate. Mergând spre casă ştim ce ne aşteaptă sau, mai bine zis, cine ne aşteaptă: mama cu cozonacii făcuţi, cu mâncarea pe masă şi butonul de start voie bună apăsat pe on. Totuşi ne aflăm în secolul vitezei, ceea ce înseamnă că multe lucruri sunt lăsate pe ultima sută de metri: cadouri, decoratul casei, cumpăratul bradului perfect, al ingredientelor pentru fursecurile cu nucă ale mamei, sunatul rudelor pentru a afla cine va veni la colindat, repetiţia pentru serbarea copilului şi serbarea la final , ultimele seminarii şi cursuri pentru un biet student care primeşte mesaj de la tată pe telefon „Când vii să batem covoarele? Mama a zis că are nevoie de ajutor la bucătărie. Vine verişoara ta, trebuie să îi cumperi cadou. Mama ţi-a spus ce îşi doreşte? Eu nu ştiu şi aş avea nevoie de ajutor. Te iau eu din gară. Nu poţi recupera seminarul de joi cu o altă grupă? Te pup, te aştept cu maşina la gară copil”, ultimele proiecte pentru firmă „Lucrarea am lăsat-o pe birou. Mai avem ceva azi pe agendă? Trebuie să plătesc angajaţii, mai am de dat şi primele.”. Toate acestea se petrec în cât timp? A, da…pe parcursul a patru minunate de zile de 20,21,22 şi 23 decembrie. Unii dintre noi nu cred în supereroi, dar aceia care au reuşit să treacă de cele patru zile şi să ducă  la bun sfârşit cele enumerate sunt Wonder Woman şi Clark Kent în devenire.

            La finele acestor zile avem nevoie de un energizant, ceva care să binedispună. Acel ceva este un film de comedie, de dragoste, aventură, combinate cu Crăciunul. Ce să alegem oare? Eu dau doar startul pentru …mai mult:

1.Home alone 3(1997) 

   Nu cred că mă voi plictisi vreodată de acest film. Probabil vă întrebaţi de ce am ales partea a treia a filmului şi nu pe prima… Ei bine este preferata mea datorită unui papagal şi a unui copil cu pistrui. Alex Pruitt este peste poate de inteligent şi va ajuta FBI să dejoace planurile unor infractori de seamă, jucându-i ca pe nişte marionete. A fost ghinionul lor că au pierdut maşinuţa de jucărie în care ascunseseră dibace un cip important, iar aceasta a ajuns la o bătrănică. Aceasta a dăruit maşinuţa unui băieţel, care mai apoi s-a îmbolnăvit şi a rămas mai multe zile acasă…timp în care a observat că cineva intră fără voie în casele vecinilor săi… Vor veni şi la acesta, dar…Alex este pregătit…de război. Cine va câştiga? Alex sau hoţul profesionist? Rămâne de văzut…

2.How the Grinch stole Christmas(2000)

   Filmul este unul vechi, dar pare să întinerească cu fiecare an care trece. Grinch este un monstruleţ verde care trăieşte în munţi departe, departe de toţi şi de toate, dar…mai aproape de Cineville şi de locuitorii săi, Cine. Mănâncă ceapă când îl vezi, lumea se teme de el. Întotdeauna  a fost aşa, iar acum doreşte să se răzbune şi să ruineze Crăciunul pentru acel oraş care nu l-a acceptat…Ce are să se petreacă, ce de peripeţii se vor întâmpla…ar fi bine să îl urmăm pe micul monstruleţ…

3.The Nightmare Before Christmas(1993)

   Personajul principal este Jack Skellington, supranumit şi regele oraşului Halloween. El îi sperie pe toţi, aceasta îi este meseria. Pare să îi placă, dar…fiind Halloween în fiece zi, trebuind să facă acelaşi lucru din nou şi din nou, ajunge să se plictisească cumplit. Pleacă să se plimbe şi ajunge la un portal care îl va catapulta direct în oraşul lui Moş Crăciun, unde elfii domină, culorile nu mai sunt închise, ci vii. Cadouri şi reni sunt peste tot. Acestea îl încântă pe Jack peste poate şi doreşte să aducă puţin din acea lume şi acasă. Va reuşi sau va aduce revolta şi va da peste cap nu una, ci două dimensiuni?

4.A Bad Moms Christmas(2017)

   Nu pot să exprim în cuvinte cât de tare am putut să râd la acest film. Pur şi simplu nu am putut să mă abţin. Am început să-mi pun întrebări despre cât de greu trebuie să îi fie mamei pentru a ne mulţumi pe toţi de Crăciun şi…să mă gândesc la ce mă va aştepta pe mine . Le  revedem pe Mila Kunis, Kristen Bell şi Kathryn Hahn în rolul mamelor care trebuie să le facă pe toate, dar nu pentru a-şi mulţumi copiii, ci propriile mame: una care este perfecţionistă şi nu spune o singură dată „îmi place”, alta care şi-a pierdut soţul mult prea devreme şi a devenit obsedată după propria fiică şi alta care îşi vizitează fata doar când are nevoie de bani pentru pariuri. Combinaţie fatidică pentru sărbători… Crăciunul este menit pieirii sau mai poate fi salvat? Sper că sunteţi adepţii comediei, dragi cinefili :D

5.A Christmas Prince(2017)

   Sper că vă plac comediile romantice cu prinţi şi ziarişti…fiindcă aceasta şi propun. Am dat peste acest film din greşeală. Nu căutam la acel moment aşa ceva, ci următorul episod din Lucifer. Contrastul este mare . Am dat click şi…mi-a plăcut peste poate. Este acel clasic film care aduce o tânără care munceşte pe rupte la o revistă de scandal, când, în fond îşi doreşte să lucreze la o redacţie de ştiri. I se dă să scrie un articol despre un prinţ dintr-o ţară îndepărtată şi i se pune la dispoziţie un avion cu reacţie. Acestea se petrec în prag de sărbători, aproape de încoronarea fiului risipitor care pare a nu-şi dori coroana… Ce face tânăra noastră pentru a avea exclusivitatea? Devine profesoara surorii mai mici a prinţului şi…află cam prea multe informaţii deoadată…Le va scoate la lumină sau le va pune sub cheiţă?

Vizionare plăcută şi sărbători fericite!!!

Visele literare lovesc de Crăciun!

   Se puteau sărbători fără vise literare? Normal că nu! De această dată, avem un nou „visător”. Încă un membru al echipei care ni s-a alăturat în povestirea viselor literare. Este vorba de Cosmin/Hayat Seviyor, să vedem ce are de spus:

                                                            Narcos style

   Iar am luat supradoză de Narcos! Știți că sunt fan al serialului… Acum am visat că cineva (nu știu cine) mă întreba:

   -Îl cunoști pe Jorge Salcedo?

Iar eu i-am răspuns:

   -Da!

   Nu l-am întrebat de ce vrea să știe acest lucru, cert e că am luat telefonul, să-l anunț pe Jorge. Nu putea fi nimic bun pentru el… Aveam un telefon ca în anii ‘90, cu antenă (exact ca în film) și am derulat lista de contacte până la „Jorge Salcedo”. Dar n-am mai apucat să-l sun, m-am trezit. –Sorina

 

                                                         Mail-ul lui Despot

   Știți vorba aia, „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”? Dacă vă întrebați cu cine semăn de am visele astea, să vă spun de mama. Îl visează într-o noapte pe Adrian Despot, care urma să-i dea adresa lui de mail. Ea se gândea în vis: „Să vezi ce o să se bucure Sorina.”. Nu, nu sunt fan Despot, dar întotdeauna mi s-a părut că are o voce sexy, chiar și atunci când vorbește. Îl mai auzeam când se uita mama la „Vocea României” și de fiecare dată făceam această remarcă. Revenind la vis, Despot îi dă un pahar din acelea de whisky, cu… făină și separat, o substanță roșie. Ca și când ar fi știut din prima despre ce e vorba, mama a turnat substanța în pahar și a început să amestece conținutul. La care Despot îi spune cuiva:

   -Vezi, mă, că știe să afle adresa de mail?

   Nu știu ce s-a întâmplat mai departe în vis, cred că a luat final, însă coincidență sau nu, a doua zi trece mama pe lângă chioșcul de ziare și ce să vadă? În vitrină, un ziar cu Despot pe prima pagină!

   Desigur, cel mai probabil este o coincidență, dar chiar în acea zi? De ce n-a visat altă dată sau n-a apărut ziarul în altă zi? – Sorina

   Visul Lui Cosmin

   Pentru prima oară mă pot lăuda cu un vis literar, deși circumstanțele nu sunt tocmai cele mai dezirabile. Cu câteva săptămâni în urmă, mă aflam în perioada tezelor, testelor și, pe deasupra, Gaudeamusul bătea frumușel la ușă. Cum era evident, nu puteam rata ocazia de a mă întâlni cu prietenele mele dragi și, drept urmare, zilele premergătoare târgului au fost dedicate unui studiu intensiv, până la miezul-nopții. Trezit foarte devreme, culcat extrem de târziu, pe scurt: cum să devii zombie în câteva zile, în trei pași și trei mișcări. În ultimele patru zile dinainte de Gaudeamus, printre preocupările mele principale s-a numărat și ,,Jocul ielelor”, de Camil Petrescu. Caracterizarea lui Gelu Ruscanu, relația dintre Gelu și Sinești, tema și viziunea autorului asupra lumii în drama de idei camilpetrisciană etc. (Cei care nu ați terminat de mult timp liceul vă amintiți cu siguranță).

   Într-una din nopți, când în sfârșit, am așezat capul pe pernă, după vreo 4-5 ore în compania personajelor lui Camil Petrescu , am avut un vis…

   Se făcea că pășesc prin Bucureștiul anului 1914, un București fermecător, dornic să epateze, așa cum îl reda cu candoare George Călinescu în incipitul cărții ,,Enigma Otiliei”. Mă aflam într-o trăsură simpatică, ascultam sunetul provocat de roțile trăsurii pe drumul pietruit și aruncam priviri uimite clădirilor ce îmi ieșeau în cale. Nu știam ce e cu mine, de ce mă aflu în anul 1914, de ce Bucureștiul arată astfel. Unde erau mașinile ce împânzesc în prezent străzile capitalei? De Romexpo nici nu mai pomenesc… Gaudeamusul rămăsese doar o iluzie…

   Trăsura se oprește în fața unei clădiri cu varul scorojit. Cobor și citesc ceea ce stătea scris pe o plăcuță de metal argintiu: „Dreptatea socială”. „O, Doamne! Asta e publicația la care este director Gelu Ruscanu!” am strigat eu, uimit peste măsură.

   Intru în clădire, o dărâmătură în adevăratul sens al cuvântului. Deschid prima ușă care îmi iese în cale. Înăuntru ,un grup de persoane (câțiva bărbați și o damă cochetă). Îi salut și le zâmbesc politicos. Nu mă văd. Fără îndoială, sunt invizibil pentru ei.

   ,,A avut trufia să judece totul… Era prea inteligent ca să accepte lumea asta așa cum este, însă nu era suficient de inteligent pentru ceea ce năzuia el… L-a pierdut orgoliul său nemăsurat…” – rostește unul dintre ei, pe care ulterior l-am identificat ca fiind tovarășul Praida.

Despre Gelu vorbeau, vasăzică!

   Brusc, cei prezenți mă văd, îmi remarcă prezența. Mă salută, privindu-mă dubios.

   – Gelu s-a sinucis! strigă dama (Maria Sinești). Numai și numai din vina ta, idiotule!

   Se apropie de mine, mă ia de guler și mă scutură nervoasă, repetând obsesiv: ,,Numai și numai din vina ta! Gelu s-a sinucis!”

M-am trezit la auzul alarmei. Era 6.30. Primul lucru pe care l-am zis, mecanic:

   -Gelu se încadrează în tipologia intelectualului însetat de absolut, fie că este vorba de iubire, ori de dreptate.  ,,Nu va fi niciodată dreptate reală în lume până când ideea de dreptate nu va rămâne intangibilă, absolută!”

   Clipesc repetat și mă dau jos din pat. Alarma continuă să sune. Trag aer în piept și zâmbesc. Nu sunt eu Șerban Saru-Sinești!” – Cosmin/Hayat Seviyor

 

Surse foto: La Prensa Perú – Peru.com, Vocea Romaniei- Pro TV, Youtube (TVR Cultural), www.romedia.gr

Pătuțul potrivit copilului tău-tu cum îl alegi?

   Venirea pe lume a celui mic ne împlinește și ajungem să ne întrebăm cum de suntem capabili de atâta iubire? Pentru acest moment ne pregătim în primul rând sufletește, apoi dorim să îi oferim bebelușului tot confortul posibil.Dacă la pieptul mamei, ascultând bătăile inimii ei, își găsește alinarea, în camera lui, pătuțul devine centrul universului „bebelușesc”, loc de somn, de joacă și de protecție-primul teritoriu personal al copilului. Prin urmare, alegerea pătuțului este o treabă destul de serioasă.

   Pătuțul pliant deține atribute care promit să facă viața ușoară familiilor cărora le place să călătorească. Ușor de mutat și de ansamblat, poate fi luat în călătorii, astfel încât cel mic să nu fie speriat de schimbarea locului de dormit și nici să nu fie nevoie de plata unui pat suplimentar în camera de hotel.

   Acasă, se potrivește perfect oricărei camere, deoarece materialul textil din care este făcut și care acoperă scheletul metalic poate avea orice culoare dorești și trece cu brio testul siguranței (teoretic, pătuțul pliant susține aproximativ 15-20 de kg, dar greutatea susținută este mult mai mare). Este relativ ușor de curățat (se șterge cu o cârpă umedă) și greu de escaladat de năzdrăvani. Un alt punct tare al pătuțului pliant este faptul că cel mic nu se poate lovi, atunci când se așază sau se dezechilibrează și cade în el. Oferta de pătuțuri pliante este foarte mare și pentru orice buzunar.

   Calitățile clasicelor pătuțuri din lemn sunt de neîntrecut: rezistente, ecologice, foarte ușor de curățat. Contribuie la dezvoltarea motricității copilului, care va învăța să se ridice ținându-se de bare. Se recomandă cumpărarea pătuțului din lemn din magazine de încredere, precum BabyNeeds.ro și nu de la ateliere de tâmplărie; aici vei găsi modele cochete, așa cum îți dorești, indiferent de buget. De ce? Un pătuț fabricat într-un atelier poate deveni o capcană mortală! De exemplu, este foarte importantă spațierea barelor, astfel încât bebelușul să nu-și blocheze capul sau să nu se poată strecura afară. Odată cu apariția primilor dințișori, copilul bagă în gură inclusiv marginea pătuțului de care se ține când stă în picioare; gândiți-vă la vopseaua și lacul de protecție aplicate pe lemn. Vă garantează atelierul faptul că sunt ecologice? Pătuțurile din lemn de la BabyNeeds.ro sunt tratate cu vopsele și lacuri ecologice pe bază de apă, conform normelor și reglementărilor europene și nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea celui mic.

   Un alt avantaj al pătuțurilor din lemn este somiera reglabilă pe înălțimi/nivele: 50 de cm (de la naștere și până începe să se ridice în fund), 35 de cm (din momentul în care stă în fund și până când încearcă să se ridice în picioare), 20 de cm (din momentul în care bebele se ridică în picioare). Alte pătuțuri din lemn au o laterală detașabilă sau doar câteva bare, pentru momentul în care cel mic va începe să coboare și să urce singur.

   Indiferent ce tip de pătuț preferi, acesta nu trebuie să lipsească din nicio casă cu copil mic, nici în cele în care bebelușul doarme în pat cu părinții; pătuțul nu este un moft, ci o necesitate. Alege-l pe cel potrivit puiului tău!

Sursa foto: BabyNeeds.ro

Cum să uiți de ciocolată!

   Indiferent de ocazie este o adevărată plăcere să te bucuri de un strop de fericire dulce. Fie că se regăsește în cafeaua matinală sau în nelipsitul ceai cu lămâie pe care îl savurăm la răceală, dulcele nu ne lipsește. De cele mai multe ori adaosul este atât de mare în produsele în care le consumăm zilnic încât nici nu știm cu adevărat care este cantitatea oficială pe care o procesează organismul. Nu vreau să vă plictisesc cu un alt articol despre războiul pro sau contra caloriilor sau lupta cu pofta de ciocolată care ne bântuie periodic, ci doar să vă împărtășesc ceva real.

   Am făcut un experiment fără să vreau, iar la sfârșitul celor 30 de zile de terapie am tras unele concluzii care mi-au adus zâmbetul pe buze. De obicei când îmi propun ceva, mărturisesc că sunt o fire ambițioasă și mă mobilizez cu drag pentru prietenii care au nevoie de o mână de ajutor. Dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului că voi mânca fără sare sau că voi avea în față un platou de ciocolată și voi rezista ispitei cred că aș fi râs copios, dar uite că s-a întâmplat. Este aiurea să n-ai parte de sare în bucate, dar o alergie păcătoasă m-a pus în fața faptului împlinit, iar eliminarea consumului de zahăr încă nu m-a dus în pragul disperării.

    De ce am făcut experimentul?

    Inițial dintr-un gest nevinovat, o prietenă m-a întrebat dacă vreau să merg cu ea la sală și eu am zis: De ce nu, ar fi distractiv. Nu-s o persoană care să se ferească de ispite, ba chiar mă ghidez după minunatele reguli nescrise: cafea cu o tonă de zahăr și cu două de lapte, restul îl deduceți singuri. Așa am ajuns să merg la sală săptămânal, prietena mea pentru a slăbi, iar eu din amuzament. Nu-s 90/60/90, dar mă simt bine în pielea mea și profit de fiecare oportunitate ce îmi dă o doză de energie, mă motivează și la final nu mă seacă de puteri.

   Am încercat aerobic și m-am plictisit repede, însă căutam ceva care să nu mă epuizeze după 90 de minute de exerciții. Știu că fiecare femeie visează să-și tonifice posteriorul, să elimine colăceii sau rândurile de pătrățele de pe burtică, însă eu aș zice că este important să înțeleagă fiecare ce îşi doreşte cu adevărat şi cât de motivată este să obţină rezultate.

  1. Stabilește-ți obiectivele

  Aici fiecare știe cel mai bine ce vrea să elimine. Eu îmi doream o stare de bine și să fac exerciții pentru sedentari. Fără să vreau zilnic lucrez la birou, fie că este pentru locul de muncă sau pentru site, iar inactivitatea în timp se resimte. Încă n-am intrat în posesia unui scaun invizibil care să tonifice mușchii fără să fac vreun efort și nici mersul zilnic pe jos nu mi se pare suficient.

 2.Mergi și mâine la sală, nu capitula după primele ședințe

   Este ușor să renunți mai ales după ce ajungi acasă obosit sau transpirat. La mine a fost simplu, mă simțeam senzațional, aveam energie pentru alte activități. Chiar râdeam cu prietenii când le spuneam că veneam de la sală și făceam ordine în casă, călcam sau pregăteam pachetul pentru a doua zi. Dacă cineva spune că este zilnic precum o floare și are chef să facă totul la perfecțiune de plăcere, atunci eu îl combat și îi spun: Ești nebun, nu mai tăia la cuie. Sigur că sunt zile când îți vine să spui: Duceți-vă pe arătură, nu mai dați cu gogonele.

 3.Adoptă o dietă. Elimină definitiv sau gradual obiceiurile nesănătoase. Organizează-te eficient

   Un subiect delicat. Obiceiuri păcătoase majoritatea avem din lipsă de timp/chef sau bani. Fie nu mâncăm la timp sau dacă o facem luăm ceva pe fugă. Nu sunt nici Mihaela Bilic și nici vreun nutriționist ca să vă dau lecții de cooking, dar eu am redus zahărul, iar cafeaua am băut-o cu mai mult lapte și fără ceva dulcic alături. Nici înainte nu mă omoram cu preparatele prăjite, dar de data aceasta am apelat cu încredere la tigaia mea magică fără ulei.

   Cel mai greu mi-a fost să ignor plăcinta cu brânză care mă atrăgea în drum spre casă. Nu știu de ce, dar m-am îndrăgostit de aproape un an de rețeta unei patiserii din oraș și o găsesc irezistibilă.

   Din cauza acestor obiceiuri, am încercat să reduc și consumul de pâine. Și am mers atât de departe încât am reușit performanța de a nu servi la masă pâine unor prieteni care au venit în vizită. Le pregătisem ceva comestibil (Nu-s pasionată de bucătărie și cine supraviețuiește rețetelor mele improvizate deja ajunge departe. Staţi liniştiţi, n-a murit nimeni de mâna mea) și de pâine mi-am amintit după ce au plecat. Normal că aveam în casă, dar ce să faci, faptul era consumat.

 4.Apelează la serviciile unui instructor, nu te apuca singur să îți lucrezi musculatura într-un ritm haotic

   Poți merge la sală și să faci exerciții singur, dar este ideal să poți fi ajutat(ă) o perioadă de timp de către cineva. Ai putea avea rezultate mult mai bune și impulsul ar fi altul. Mărturisesc că m-am simțit grozav să-mi tonific musculatura, dar și să-mi îndrept coloana deformată de la statul aiurea pe scaun.

   Dacă n-ar fi fost Alin, instructorul de la sala Enjoy, să-mi suporte crizele de râs sau momentele penibile când trebuia să-mi scot formele în evidență pentru a realiza corect binecunoscutul exercițiu de îndreptări româneşti, sigur n-aș fi scris acest articol. Aș fi obosit banda de alergat și aruncam cu greutățile după primele ședințe. Urăsc rutina și dacă făceam aceleași lucruri la ședințe cred că înnebuneam de plictiseală.

 5.Nu te cântări zilnic în mod obsesiv pentru că rezultate se văd în timp, nu după câteva zile de tras de fiare

   Nici înainte nu o făceam, dar când ești pe val chiar este păcat să te demoralizezi mai ales când abia ai pornit la drum. Urcă-te pe cântar la început și după fă tot posibilul să respecți regulile. Te vei cântări doar când vei simți cum șunculițele își iau zborul. Nu toată lumea vede rezultate imediat, de cele mai multe ori este nevoie de perseverență.

   6. Bucură-te de rezultate

   Fiecare zi în care mergi la sală înseamnă un pas înainte. La început poate îți este greu, dar când vei transforma obiceiul în rutină este imposibil să nu simți motivație și un strop de plăcere. Nu va fi ușor mai ales dacă vrei să slăbești mult și repede, dar orice gram pe care îl pierzi este o luptă câștigată, un pas pentru sănătatea ta și o bucurie să ai noi rezerve de energie.

   Dacă perseverezi poți renunța inclusiv la pofta de ciocolată. Eu am reușit pentru o scurtă perioadă de timp și chiar sunt încântată.
Ce voi face de acum încolo rămâne de văzut, cert este că am supraviețuit celor 30 de zile.

 

De ce oare copiii îşi aleg părinţii?

   De ceva timp mă chinuie această întrebare, am încercat să găsesc o explicaţie şi chiar nu am găsit. Din moment ce ea circulă, înseamnă că o parte din oameni o consideră adevărată, dar cred cu ardoare că este lipsită de substanţă.

   Să presupunem că la nivel de karma sau probabil metafizic, parapsihologic ar fi adevărat, dar oare de ce unii copiii îşi aleg părinţi nepotriviţi? De ce oare ar prefera să aleagă pe cineva care să îl bruscheze/bată/violeze/traumatizeze pe viaţă? Cine şi-ar dori să fie bătut cu lanţul la câţiva anişori de către un părinte frustrat de viaţă?

Copilăria. Singurul paradis pierdut. – Valeriu Butulescu


   Mi se pare absurd şi dacă vom continua să credem această nebunie înseamnă că undeva există o problemă. Fie la mine că nu percep noţiuni filozofice, fie la cei care ar specula şi aerul pe care îl respiră pentru a crede în principii idioate. Acest concept mi-a ajuns întâmplător la urechiuşe când s-a dezbătut cartea Măştile fricii la clubul de lectură din oraş, iar de atunci continuă să mă bântuie. Cineva a lansat această afirmaţie, iar eu am ripostat: oare acei copii care îşi aleg părinţi violenţi sunt cumva sadici? În loc să aleagă bunăstarea, preferă sărăcia şi lipsurile?

   Dacă am fi fost într-un scenariu din 50 de umbre ale lui Grey mai credeam că ne place diversitatea, dar aici este vorba despre altceva. Sunt destui micuţi care se nasc cu handicap, cumva ei vin pe lume cu gândul de a-şi chinui familia? De ale da o lecţie? Mi se pare absurd. Nu cred că visează cineva să se nască suferind sau să pedepsească nici oameni pe care nu-i cunoaşte.

Vreau să cred că am fost aleasă!

    Mama îmi spunea că a visat mai mulţi copii, iar din acea adunătură a fost pusă să aleagă, şi aşa a pus ochii pe mine. Dacă printr-o minune am reuşit să îi induc această stare, înseamnă că am venit pe lume pentru a face fericită pe MAMA.

    Voi ce părere aveţi? Ne alegem părinţii înainte de a ne naşte sau este doar un alt principiu care ne complică existenţa?

Căldură și somn bun!

   Vine iarna. Ca să parafrazez un slogan al unei serii celebre, „Winter is coming”. Crăciun, vacanță, colinde, zăpadă… Toate acestea reprezintă partea bună.

   Calendaristic nu mă deranjează, însă termic, este altă poveste. Sunt una dintre persoanele care urăsc frigul. Îmi place iarna, dar doar de la căldurică. Sigur că apreciez peisajele feerice cu zăpadă, ninsoare, care te îndeamnă să cânți „Jingle Bells” și te duc cu gândul la copilărie, la basmele lui Andersen, mai-mai să vezi sania lui Moș Crăciun, trasă de reni. Le apreciez, dar doar în poze sau de la geam. Dacă stau în casă, la căldură, sub pătură, cu o cană de ciocolată caldă într-o mână și o carte în cealaltă, iar din când în când îmi mai arunc ochii pe geam, la peisajul feeric, ei da! Așa îmi place și mie!

   Urăsc să merg prin nămeți, să înfrunt frigul mușcător, să mă îngrop sub un morman de haine groase, pentru că și acesta e un aspect. Iarna cărăm după noi o grămadă de haine, în timp ce vara e mult mai simplu…

  Nimic nu este mai reconfortant decât să intru în casă după ce am mers prin frig, să pornesc cea mai bună aerotermă ceramică, achiziționată de la Aleco Air, să mă așez în fotoliu, cu o carte și o cană de ciocolată caldă. Nimic nu se compară cu o încăpere încălzită! Aeroterma mea e perfectă pentru zilele friguroase; rezistența ceramică îi conferă o eficiență mai mare decât a altor aparate din aceeași categorie, încălzește rapid, conține filtru de aer lavabil și este totodată, practică: poate fi transportată cu ajutorul unui mâner, ceea ce este minunat dacă merg într-un loc unde încălzirea lasă de dorit. Este perfectă și pentru baie! Pentru că nu-i așa, ce poate fi mai enervant după o baie caldă decât senzația de frig?

   Cum am ajuns să cumpăr această aerotermă? O să râdeți, dar total întâmplător. Căutam pe Internet cu totul altceva, și anume dispozitive de monitorizare calitate somn pentru soțul meu. Nu dormea bine deloc în acea perioadă, era foarte stresat, iar cineva mi-a spus că problema poate fi remediată cu ajutorul acestor dispozitive. Am ajuns pe site-ul Aleco Air, de unde am comandat atât aeroterma, cât și dispozitivul de adormire și monitorizare a somnului Nox Sleep Light.

   Mărturisesc că eram cam sceptică la început în privința celui din urmă, dar chiar a funcționat! Lumina și sunetul emise sunt plăcute și liniștitoare, de folos fiind mai ales lungimile de undă roșii, ce stimulează secreția de melatonină, acea substanță resposabilă cu sosirea lui Moș Ene pe la gene.

   Am conectat prin bluetooth dispozitivul la telefon, pentru a seta alarma de trezire cu melodia sa preferată; aplicația Sleepace îi trimite semnale dispozitivului, contribuind la trezirea într-un mod liniștit și plăcut. Slavă Domnului că azi nu ducem lipsă de tehnologie și putem înlocui cu succes ceasurile deșteptătoare enervante, care te fac să sari din pat buimac și speriat.

   Pe lângă lumină și sunet, Nox Sleep Light monitorizează umiditatea și temperatura din cameră., profunzimea somnului și mișcările corpului, ceea ce ajută la oferirea unui feedback asupra calității somnului, sub forma unui scor final.

  Dispozitivul de adormire și monitorizare a somnului Nox Sleep Light a fost de ajutor pentru întreaga familie: eu nu mă mai trezesc atunci când chinuit de insomnie, se ridică din pat, iar copiii în sfârșit merg la culcare devreme. Observând exemplul tatălui, credeau că e OK să pierzi nopțile.

Căldură și somn bun, două condiții esențiale pentru starea de bine!

Sursa foto: Aleco Air

 

Dincolo de toate… zâmbește!

    „Sunt două feluri de a-ți trăi viața… Unul – de a crede că nu există miracole. Altul – de a crede că totul este un miracol”, spunea celebrul om de știință, Albert Einstein. Astăzi, sunt convinsă că miracolele există… Unul din ele m-a ales pe mine. S-a lăsat lin, ca un fulg de nea, peste viața noastră agitată, șoptindu-ne parcă la ureche că viața e mai mult decât agitația de la birou, plata facturilor și stresul cotidian. Viața – mi-a șoptit micuțul miracol – e atunci când sufletul știe să-ți zâmbească… iar noi am zâmbit, la început cu un zâmbet temător, apoi amestecat cu lacrimi de bucurie… dar dincolo de toate, am zâmbit.

  Până nu demult, eram soție, librar și blogger. Ca într-o magie, toate spațiile albe din viața mea s-au colorat. Acum sunt mamă, soție, librar și blogger, de parcă aș fi rostit o incantație dintr-o carte magică… și iată, dorințele ascunse au prins viață.

   Foto arhiva personală

   Nici nu mai știu care a fost momentul în care Hotmama.ro a încetat să mai fie un simplu magazin online. Știți voi… în viața mamelor, nimic nu mai e simplu, de parcă cineva ar fi șters iremediabil acest cuvânt. În viața unei mame, un simplu cuvânt, un simplu gest pot declanșa adevărate avalanșe de emoții. Pentru prietenele mele pe care le-am întâlnit în timpul vizitelor la medicul obstetrician, viața e la fel de colorată ca și a mea. Toate au imprimate pe chip nerăbdarea, teama… dar pot să intuiesc că dincolo de aceste emoții, e un miracol și… un zâmbet.

   Confortul este o coordonată esențială în timpul sarcinii, iar pe Hotmama.ro, fiecare dintre noi a găsit hainele potrivite, astfel încât personalitatea să-i rămână intactă. Schimbările din timpul sarcinii pot destabiliza conceptul unei femei despre ea însăși. Pe Hotmama.ro am găsit texturi fine, prietenoase cu pielea, materiale de calitate care alcătuiesc acel ceva special… un puzzle al imaginii perfect asortabile unei femei care va da naștere unui miracol. Să fii însărcinată nu este o boală. Nu trebuie să renunți la activitățile care-ți fac plăcere și în niciun caz să te izolezi. Cei de la Hotmama.ro îți pun la dispoziție ținute elegante, pentru petreceri sau zile importante la serviciu.

   În calitate de blogger ambasador al acestui magazin, în calitate de mamă și prietenă, am realizat că Hotmama.ro nu mai era un magazin online. Devenise, insesizabil, un spațiu care-ți oferea, dincolo de haine, un soi de încredere și de siguranță, pentru care transportul era mereu gratuit.

   Am văzut, în timpul vizitelor mele la medic, multe femei însărcinate care nu se simțeau bine în noua ipostază… Se spune în popor că „haina nu face diferența”, însă atunci când ești însărcinată, haina de gravidă face, cu siguranță o mare diferență. Te poate face să te simți confortabil sau, dimpotrivă, poate să-ți inducă o stare de agitație de care nu aveți nevoie nici tu, nici miracolul care se dezvoltă în tine și care caută, neîncetat, armonia…

   Apoi, gândindu-mă la toate acestea, am realizat ce devenise Hotmama.ro pentru mine. Devenise armonie. Armonie și zâmbet. Sunt coordonatele care colorează iremediabil viața unei femei însărcinate și a unei tinere mame.

   În timpul sarcinii, sensibilitatea unei femei poate să atingă cote maxime, așadar, e nevoie de o perpetuă exprimare completă a ceea ce simte. Împreună cu câteva prietene, am organizat întâlniri unde femeile însărcinate au ocazia să discute liber, să participe la diverse concursuri prin care să-și dezvolte creativitatea, dar și să-și exprime emoțiile. Pentru inspirație maximă, în spațiile unde au loc întâlnirile, i-am avut ca invitați pe cei de la Radio Gold FM, dar și TVR2. S-au discutat subiecte de maxim interes pentru viitoarele mame, iar Hotmama.ro a avut ocazia să-și facă cunoscute articolele de îmbrăcăminte cu care vine în sprijinul viitoarelor mame. În plus, am descoperit că multe femei sunt interesate de haine de alăptare, așadar și acestea au nevoie de o promovare intensă. Aş apela şi la ajutorul bloggerilor de la ArenalT.net, Alina Gheorghe şi Pezevenchi.ro să organizăm o campanie publicitară în online cu titlu: ,,Dincolo de toate… zâmbește!”, adresată tuturor mămicilor şi viitoarelor mămici. Noi, Literatură pe tocuri suntem implicaţi într-o campanie activă-,,Bloggerii se unesc” şi împreună cu bloggerii membrii ai campaniei, dar şi cu cei menţionaţi mai sus putem dezvolta un parteneriat prolific (concursuri, guest post, share, postări pe paginile oficiale de facebook, Instagram, Twitter).

    Nu numai atât, în calitate de blogger ambasador al acestui magazin, intenționez să fac o promovare intensă în grupurile de mămici de pe rețelele de socializare, să organizez concursuri la care să participe viitoarele mămici, să culeg mărturii ale celor care au folosit și folosesc produse din cadrul acestui magazin și să le postez pe pagina oficială a magazinului… astfel încât mămicile și viitoarele mămici să afle cât de important este confortul și cât de tentantă este eleganța. În grupul pe care l-am creat pe Facebook, numit Burtici de mămici, oferim consultanță vestimentară, sprijin psihologic (prin colaborarea cu un psiholog, care răspunde întrebărilor), organizăm periodic concursuri cu premii-surpriză oferite de Hotmama.ro. Dar acestea deja sunt detalii, căci…

   Dincolo de toate aceste aspecte, când folosești produse de la Hotmama.ro, ai dobândit deja starea de bine, de armonie… atât de importantă pentru tine, ca viitoare mamă, dar mai ales pentru miracolul care te-a ales.

Și nu uita! Zâmbește… dincolo de toate, zâmbește! Se asortează la orice! Mai ales la un suflet de mamă!

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 27

sursa foto:Hotmama.ro

Lucruri fără de care nu pot trăi (teoretic)

   Omul este o ființă care se adaptează la orice, așa a fost întotdeauna. A evoluat cu bune și rele învățând din mers ce trebuie să păstreze sau unde să pluseze. Cunoașteți suficiente cazuri de persoane care au făcut imposibilul când au rămas fără o mână/picior, au pierdut memoria sau când au rămas singuri în sălbăticie, însă de fiecare dată când este vorba de noi situația stă diferit.

    De-a lungul timpului fără să vreau am fost nevoită să mă descurc și când mi se părea greu găseam o soluție, dar când am văzut articolul scris Miruna de la Și blondele gândesc despre lucrurile care ar fi greu de depășit m-am gândit la ceea ce aș face în situații limită.

   Am simțit pe pielea mea cum este să NU mai ai mașină de spălat/călcat, frigider, telefon, laptop, internet, periuță de dinți sau sare în mâncare. M-am descurcat cu o singură mână la școală timp de mai multe luni și vă asigur că nu a fost tocmai confortabil să dorm într-o glugă de coceni din porumb (nevoia mi-a dat această lecție cu ani în urmă). Fără machiaj am supraviețuit, iar de vopsit nu se pune problema, o moștenesc pe mama și voi face economie serioasă până la 50 de ani. Acum doar norocul (2 sau 3 firicele albe) îmi bântuie prin plete.

Listă cu lucrurile fără de care mi-ar fi greu să trăiesc(teoretic).

Precizez că exclud din start familia. Ei sunt şi vor rămâne mereu echilibrul sufletului.

 1. Urăsc dezordinea. Aș suferi îngrozitor dacă de mâine ar dispărea apa și săpunul din viața mea.

   Mi-ar fi greu să locuiesc într-o casă în care ordinea lipsește, hainele sunt mizerabile și oamenii preferă să se complacă în această situație deși au toate condițiile la îndemână. Un astfel de caz a reușit să mă marcheze când am participat la recensământ. Am fost nevoită să vizitez mai multe scări de bloc și să cunosc oameni din diferite clase sociale. Am profitat din plin de experiență, dar nu pot uita senzația trăită când am pășit într-o casă infectă. Vă asigur că nu sunt sclifosită și nici n-am trăit într-un palat, dar când am intrat în apartamentul unor intelectuali perfect sănătoși am zis așa nu. Am făcut abstracție că stăteam pe un pat nefăcut și cu o lenjerie nespălată de n luni (acolo era loc liber), iar în jur erau aruncate obiecte. Lângă biblioteca din sufragerie stăteau aruncate pe jos mormane de ziare, cărți și alte hârtii de parcă așteptau să fie reciclate, iar în rest părea să locuiască într-un depozit numit casă. Ea era o doamnă stilată care făcuse nu știu câte facultăți și avea în jur de 47 de ani, lucra în învățământ şi se mândrea cu ceea ce acumulase până în prezent, iar domnul de meserie era inginer cu un venit foarte bun (cunoşteam salariile de la instituţia unde lucra). Nu știu dacă locuința lor descoperise ce înseamnă șmotruiala de Paște și Crăciun, dar eu am fost fericită să evadez din casa lor.

   Mai târziu am înțeles de ce vecinii de pe scară chicoteau de zor și mă întrebau: Și te-au primit în casă?

    Am zis Doamne fereşte, să nu ajung în asemenea situaţie. Chiar dacă aș fi săracă lipită, presupun că aş avea cel puţin un preş de la mama aruncat pe jos, apă de la cişmea și săpun de casă.

    2. Să pierd speranța

   Un om care renunță la speranță nici nu este nevoie să se agite, singur pierde lupta cu sinele și ajunge o epavă. O viață fără zâmbete, fără motivație, fără un scop este practic inutilă. Chiar și cei care au probleme grave de sănătate mizează pe acest punct. Dacă speranța moare, atunci visele lor se spulberă încetul cu încetul.

   3. Să-mi dispară unul din simțuri

   Am visat că vederea mi s-a diminuat și nu mai puteam citi cărți. Deși era o iluzie și acum simt acel gol în stomac când mi s-a spus că trebuie să renunț la această pasiune. Acum sunt alte opțiuni în care poți face față cu ușurință acestui inconvenient, dar totuși cum ar fi fost să nu văd ... atât de multe lucruri care mă înconjoară?

    4. Să fac alergie la somn

   Cunosc oameni care dorm puțin și funcționează excelent, eu sunt excepția de la regulă. Dacă mă ajunge oboseala, trebuie să mă regenerez prin somn. El îmi echilibrează organismul și mă pot liniști. Sunt o colecționară și dacă aș putea chiar v-ar povești ceea ce visez, însă majoritatea sunt lipsite de importanță sau fără vreo logică. Știți și voi că lipsa somnului duce la instalarea oboselii, depresiei și involuntar te transformi într-un schelet plimbăreţ.

   5. Să stau fără o sursă de venit

    Sunt o fire independentă și chiar dacă mama nu m-ar fi îndoctrinat cu vrăjeli de genul: să nu stai la mâna bărbatului, cred că tot nu puteam rezista să stau și să aștept să pice perele din pom. Au fost situații când venitul meu a fost mană cerească și a salvat situația când se agravase, un lucru îmbucurător și chiar încurajator pentru familie. Dacă aș sta acasă doar ca să fac menajul atunci deja sunt pierdută, aș intra într-un cer vicios și aș fi pe arătură. Exces ar scrie pe fruntea mea. O singură dată am experimentat, terminasem liceul și am stat acasă o lună după ce am dat bacul. Foștii colegi s-au înscris la șomaj, alții așteptau facultatea, eu am ales să mă angajez pentru că nu mai puteam, simțeam că sunt în colaps.

   6. Să fiu lipsită de libertate

   Cu voie sau fără voie ajungem să ne complicăm viața, însă dacă m-ar lovi cataclismul și aș ajunge să fiu lipsită de libertate (aici iau în calcul arest la domiciliu sau vreo sentință de vreo câteva luni/ani pe la mititica), hmm, nu cred că m-aș simți grozav. Sigur că n-ar fi capăt de lume, m-aș adapta precum un șobolan la mediul înconjurător, dar tot aș rămâne fără loc de întors o bună perioadă de timp. În unele instituții deținuții au destule drepturi, însă situația ar fi complicată, mi-ar lipsi acest lucru neprețuit.

   7. Pactul tăcerii sau cum să nu poți vorbi

   Ar părea hilar ceea ce vă scriu, dar acum ceva timp, nu știu de ce, m-a durut limba (nu râdeți pentru că senzația e tare neplăcută) și mă gândeam că cine știe ce porcărie am consumat și așteptam să treacă după câteva zile. La un moment dat sătulă să mă abțin de la râs, vorbit și chiar de la mâncarea pe care o consumam, am ajuns la farmacie. Existau niște pastile, iar în două zile mi-a trecut disconfortul. Nici nu vă închipuiți ce aiurea era să articulez cuvintele, însă am aflat cum este pactul tăcerii. Dacă mă nășteam precum Archer (personajul din cartea autoarei Mia Sheridan) mai ziceam, dar așa, știam ce pierd și nu puteam accepta.

   8. Alergie la lactoză

    Un alt lucru pe care îl ador este laptele. Aș suferi teribil dacă aș avea pe lista neagră acest produs. Îmi place în orice combinație și da, cred că dacă mi s-ar face analizele acum ar găsi o cantitate considerabilă de lăptic. Numai cine nu consumă așa ceva nu știe cum este să te bucuri din plin de acest viciu. Unii fumează o țigară, eu înhaț fără să clipesc o plăcintă cu brânză.

Acestea sunt doar o parte din lucrurile care mi-ar da bătăi de cap dacă ar fi lipsi din rutina zilnică, însă ele sunt doar în teorie, practic, totul este posibil, important este să ne luptăm.

Voi ce părere aveți? Care sunt lucrurile fără de care nu puteți trăi?

Sursă imagini: pinterest.com, arhivă personală

Povestea din poveste din poveste sau cum m-a salvat Dwayne Johnson din jungla atomică

  Motanul ne privea parcă cu reproș mut, pentru că plecăm la film și-l lăsăm singur. Dar nu era nimic de făcut, mereu trebuia să fie cineva acasă dacă voiam să o regăsim nenăpădită de liane și ferigi carnivore la întoarcere. Aveau obiceiul să se strecoare oriunde identificau culcuș de ființă vie absentă, așteptând ca la revenirea gazdei să-i tragă o mușcătură creaturii pulsânde, prinsă cu garda jos. Nici nu îmi pot închipui cum am fi păstrat casa fără motănel (vorba vine, motănel – Mâț e cea mai voinică pisică existentă vreodată). De obicei, oamenii locuiesc în comunități mari în era post-război-atomic, chiar dacă sunt mult-mult mai puțini pe glob, pentru a reuși să se apere de flora mutantă care a explodat exuberant în tot felul de transformări genetice accelerate produse de radiații. Acum jungla este adevărata stăpână a Terrei, noi, ceilalți, ne descurcăm cum putem să supraviețuim pe ruinele civilizației umane autodistruse.

   Comunitățile sunt despărțite de oceanul vegetal luxuriant și orice vizită de curtoazie sau participare la vreun eveniment colectiv, cum e o proiecție de film, cere ceva efort. Dar nu puteam să pierd vreo premieră. Și eu și Arina suntem fascinați de cultura pre-război-atomic.

   Am început să zburdăm din liană în liană, ca niște veritabili Tarzan și Jane – uite-o referire la cultura străveche. Însă mereu atenți la orice mișcare suspectă din coronamentul arboricol, fiindcă oricând putea țâșni letal vreo liană-piton cu bot dințos. Astea sunt altă specie deja decât cele folosite la deplasare, anomalii post-atomice ucigașe. În cazul unui atac, devine esențial să plasăm rapid o lovitură de macetă care să decapiteze planta mutant. Nu este o luptă teribilă, problema cu vegetalele malformate e că sunt tot mai multe și nu îți prea lasă clipe de răgaz. Trebuie mereu să fii în gardă.

    Din fericire, azi nu ne-a asaltat verdeața agresivă până am ajuns la Amfiteatru. Inițial, acesta a fost o clădire complet circulară unde se organizau mari expoziții, dar acum a rămas din ea doar jumătate și folosește ca loc de adunare sau socializare.

   Tipul care organizează proiecția e ca mine. Are un fix cu civilizația veche. Numai că, așa cum eu adun cufere sau dulapuri impermeabile cu cărți, el colectează filme pe diferite suporturi. Este o pasiune care presupune strădanii de scormonire, pentru că puține artefacte au avut norocul să se păstreze, trebuie să fi fost închise chiar în niște locuri impenetrabile pentru a mai salva ceva din ele.

   Spre deosebire de mine, el poate fi darnic și să-și împartă colecția cu ceilalți. Mă rog, relativ, plătim toți vizionarea în produse rare. Chiar și așa, eu nu aș lăsa pe nimeni în afara Arinei să îmi atingă cărțile.

   – Doamnelor și domnilor, răcni organizatorul într-un megafon, când se adună destulă lume și câteva pisici atente au fost postate cu fața înspre junglă, pentru a asigura protecția spectatorilor… Astăzi vom viziona un film minunat din vechile timpuri. El se numește:  „Jumanji: Welcome to the Jungle” / „Jumanji: Aventură în junglă” si a fost lansat exact în acest loc pe data de 29 decembrie 2017. Închipuiți-vă, cetățenii pre-apocalipsă îmbrăcați elegant, veniți la premieră…

    Hm. Mă îndoiam că exact în acest loc, mai degrabă la vreun mall din jur, dar ceilalți nu aveau aceleași pasiuni livrești ca mine, așa că cine să-l contrazică privitor la ceva istoric?

   – Filmul este o comedie de acțiune plină de aventuri și în el joacă excelenții actori Dwayne Johnson și Karen Gillan!

     Da, m-am gândit, Dwayne – ăsta, chiar era un super actor! Iar dacă aș avea eu puterile lui din film pe care să le folosesc în jungla de azi…

   Stai un pic! De unde știu ce puteri avea? Nu am văzut încă filmul Jumanji, sunt la noua lui premieră din viitor.

  Se poate să-i fi citit recenzia în vreo revistă găsită sau e ecranizarea unei cărți? Nu cred….

 Luminițe cerebrale filează ca după un scurt-circuit.

   – Ce se întamplă?

   – Andrei! Te-ai trezit? Câte degete vezi? Știi cine sunt?

   – Ia-ți degetele strâmbe din ochii mei! Da, măi, știu, mi-a revenit memoria instantaneu. Am fost de acord să testez noul concept de realitate virtuală augmentată în laboratorul fostului meu coleg de școală, devenit savant țăcănit, care ești tu, pe numele tău: Albert (nu Einstein).

   – Da! Ura! Nu ai idee ce spaimă am tras! Totul părea să meargă bine, ai configurat ușor un scenariu din opțiunile oferite. Erai într-o distopie unde plantele dominau Pământul și au creat o junglă superbă în mijlocul căreia era idilic să trăiești, chiar cu palpitațiile produse de atacurile florei mutante carnivore. Ele constituiau partea de aventură. Ți-am strecurat-o și pe top-modela preferată în rolul Arinei, totul era perfect!… Poate chiar prea plin de perfecțiune, fiindcă nu te-am mai putut trezi! Am încercat orice! Mai întâi fizic, apoi psihic. Dincolo de șocurile corporale, tehnica onirică era să-ți strecurăm date în poveste, ce să vină în contradicție cu scenariul, în așa fel încât paradoxul nepotrivirii logice să te deștepte. Dar, orice referințe din prezent introduceam, tu le asimilai și le reduceai la normalitate. Dacă erau informații pe care nu aveai de unde să le cunoști, le transformai în cărți pe care tocmai le-ai descoperit printre vestigii; când ți-am scanat imaginea familiară a pisicii de-acasă, ai creat o nouă rasă de paznici felini care să-ți ușureze șederea acolo… Devenisem disperați… Noroc cu premiera asta proaspătă a filmului la care am fost împreună zilele trecute. Ea ni te-a readus.

   – Mda, se pare că Dwayne Johnson e mai greu de uitat chiar decât top-modelul Arina. Acum o să mă duc acasă, dacă ați terminat toate analizele. A rămas cam mult mâța singură și o să facă urât. Cred că mai aveți ceva de lucrat la 3D-ul ăsta al vostru.

   – Hei, nu 3D, îți tot repet: Realitate Virtuală! Dar, da, mai avem ceva de lucru. Nu am vrea să ne lăsăm clienții blocați pe vecie în vreo junglă.

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 26

InterComFilm

 

Sursa foto: InterComFilm

 

Dragă ocupant al unui loc pe Terra,

   Ești sănătos, fericit, împlinit? Te felicit pentru asta și te îmbrățișez din tot sufletul. E meritul tău, al stilului tău de viață echilibrat, al providenței… nici măcar nu mai contează, important este că de acolo, din ipostaza aceasta, lumea se vede diferit.

   Fiecare fulg de nea care-ți atinge pielea se transformă într-un gând de bucurie, de așteptare a sărbătorilor alături de cei dragi, de nerăbdare. Așa și trebuie să fie… oamenii trebuie să fie fericiți și sănătoși, iar de acolo de unde ești tu, lumea se vede frumos. Poate că sunt mici probleme, însă tu le trecu ci vederea… în stilul tău, echilibrat.

   Lumea Mariei e diferită. Maria nu e sănătoasă, nu e fericită, nu e împlinită. Ea se felicită în fiecare seară pentru că a mai trecut o zi, iar ea a mai consumat câteva respirații din suflet. Ea crede că sufletul are termen de garanție… și cu cât respiri mai mult și mai repede, pe atât de repede se termină viața. În lumea ei, totul e diferit de lumea ta.

   Maria e bolnavă, iar fiecare fulg care-i atinge pielea devine un gând de tristețe, de așteptare a unor sărbători pe care le va trăi alături de cei dragi… iar cei dragi se vor ascunde pe rând în bucătărie ca să poată plânge, fără ca Maria să vadă. Unul va spune că are de spălat vasele, altul se va duce după pachetul cu șervețele… dar Maria știe că fiecare se va duce să-și verse lacrima care îi chinuie când se uită la ea.

   Nu știu dacă Maria a dus un stil de viață echilibrat… în lumea Mariei, echilibrul nu există, nici soare nu există. E o lume în care singurele sunete sunt acelea ale aparatelor de spital, foșnetul ambalajelor de la seringi, ecoul implacabil  al pașilor doctorului pe coridorul lung, cu gresie albă.

   Suntem atât de aproape unii de alții, dar… lumile noastre s-au transformat iremediabil în bule individuale. Există miliarde de lumi… și fiecare protagonist își construiește propriile coordonate, iar principiul de bază e acela că nu trebuie să privești dincolo de gardul tău. Acolo unde se termină lumea ta, nu mai e teritoriul tău, indiferent ce s-ar întâmpla acolo… Mai mult decât atât, ne creăm un soi de scut pe care-l folosim împotriva emoțiilor în raport cu ceilalți. Nu suntem vinovați pentru ce li se întâmplă altora, este perfect adevărat… dar indiferența e prietenă de pahar cu lipsa de umanitate, iar fără a avea umanitate, cum să fim catalogați oameni?

   Ești sănătos, fericit, împlinit? Te felicit pentru asta și te îmbrățișez din tot sufletul. E meritul tău, al stilului tău de viață echilibrat, al providenței… nici măcar nu mai contează, important este că de acolo, din ipostaza aceasta, lumea se vede diferit.

sursa foto: pixabay

Gata în 5 minute

Ea

   Nu înțeleg de ce atâta supărare că întârzii! Ține de pragmatică, până la urmă… . Am spus că sunt gata peste 5 minute. Ei, și? Dumnezeu nu m-a făcut o frumusețe, așa că este nevoie de timp pentru retușuri. Să luăm exemplul de azi…

   Suntem în mașină de vreo zece minute și încă nu ne vorbim. Lucian conduce bosumflat și se străduiește să fie cât mai evident faptul că iar l-am supărat. Îl privesc admirativ cu coada ochiului: îmbrăcat la jeans, cu o bluză de mascul rebel, cu părul aranjat și proaspăt ras, arată ca scos din cutie. Iar privirea încruntată îl face să fie impozant, un munte de seriozitate! Încerc să îi explic pentru a nu știu câta oară că nu e vina mea că am întârziat.

   –După cum spuneam…, încep eu monologul și-l observ cum deja pufnește și se foiește în scaun, m-am ținut de cuvânt și nu am depășit cele cinci minute în plus pe care le-am pretins… . Trebuia să nu adormi în fața televizorului așteptându-mă. Eu te-am lăsat să te odihnești. Și chiar dacă nu adormeai, tot mă încadram. Am spus că mai durează cinci minute, dar nu și că începând din momentul în care mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac. Am dulapul plin cu bluze de damă frumoase, cumpărate de pe Answear.ro, pe care să le asortez pantalonilor șic de pe mine. Chiar ai fi vrut să mă fac de rușine în fața colegilor tăi?  Să mă îmbrac nu durează decât două minute, să mă hotărăsc e mai greu, când oferta e așa de mare… . Ce zici, facem pace?

   Tace în continuare, dar observ că ridul de expresie de pe frunte nu mai este atât de vizibil. În mod normal, m-ar scoate din sărite liniștea asta, însă nu vreau să-mi stric machiajul la care am muncit o oră (înainte de cele cinci minute-problemă). Drept răspuns, pornește radioul și-l dă tare. Băiatul ăsta mă  subestimează, nu știe încă ce hotărâtă pot fi!

   –…și dacă nu renunți la atitudinea asta de geniu pustiu, cobor acum!

El

   O aștept de mai bine de jumătate de oră să coboare. Am ațipit butonând telecomanda, m-am lăsat adulmecat de cățel, dar acum chiar nu-mi mai găsesc locul.

   –Hai odată! Ce tot faci? Suntem în întârziere! strig din capul scărilor, pe jumătate enervat, pe jumătate plictisit de atâta așteptare.

   –5 minute, iubi! răspunde o voce pițigăiată.

   –5 minute?! Așa ai zis și acum jumătate de oră! Ce Dumnezeu, devine enervant, pe bune!

   –Acum vezi și tu cum e! Cine stă cu orele, neștiind ce să aleagă din șifonierul plin? „N-am cu ce să mă îmbrac, nu mai merg!” – spune cu vocea intenționat îngroșată, imitându-mă. Știe că mă enervează…

   Că femeile stau mult în fața oglinzii nu e un mit! Eu sunt gata, îmbrăcat, aranjat și aștept. Nu nemurirea sufletului, ci pe ea să fie gata de plecare. Cred că e peste o oră de când o strig și primesc același răspuns frustrant:„ 5 minute! Doar 5 minute și mergem, iubi!

   În sfârșit coboară! Recunosc, e superbă de-mi vine să o iau în brațe, dar orgoliul masculin e mai puternic.

   –Uite cine vorbește! –îi răspund la fel de sarcastic – dar cine stă cu orele să aleagă pantofi de damă? Mai ziceți de noi că stăm uitați la shopping!

   –Îmi pare rău să-ți atrag atenția, însă asta se întâmpla înainte să apară Answear! Acum nu mai stau prin magazine, ci cu un simplu click îmi aleg ce vreau.

  –A menționat cineva cuvântul „magazine”? N-oi mai umbla prin magazine clasice, dar te văd eu cum stai mereu pe site-ul celor de Answear! Nu mai ții minte când ai stat atât de mult timp să te decizi, încât practic ți s-au luat cumpărăturile din coș? Dacă nu alegi repede, se epuizează, multă lume cumpără de acolo, la ce produse bune au! Că tot veni vorba de Answear, unde e bluza Guess Jeans de la ei, cea bleumarin? Trebuie să mă schimb, cea de pe mine e deja șifonată de când aștept.

   –La spălat, unde să fie? Credeai că o poți purta la nesfărșit?

   –Of! Dar eu vreau acea bluză!

   –E, va trebui să te obișnuiești cu asta!

   –Mă aștepți 5 minute? Mă schimb imediat…, îmi încerc norocul.

   –Nici să nu te gândești!

̽

   Suntem în drum spre club, eu – tăcut și îmbufnat, ea – vorbăreață și veselă. Știe că m-am supărat și încearcă să mă îmbuneze. Să o fac să tacă, pornesc în mod ostentativ muzica.

   Stai să vezi că își scoate ghearele! Vrea să coboare? Nici gând! Nu am așteptat mai bine de o oră ca să mă duc singur la petrecere. Trag pe dreapta și o surprind cu un sărut aproape brutal, ciufulindu-i părul și lăsând-o fără ruj. Asemenea momente ne fac pe amândoi să uităm de certuri.

   Ajunși la club, o luăm de la capăt.

   –Așteaptă-mă 5 minute, te rog, să-mi aranjez ținuta!

   :-)))))))) -Of…Doamne!!!!!!!

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2017. Proba 25

Sursa foto>Answear.ro

by -
1

Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare”, ultima parte a trilogiei ROST

   Fotograful Răzvan Voiculescu lansează, luni, 27 noiembrie, ora 19.00, la JW Marriott București, albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe șase ani și a inclus și albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și  „Dor de ROST” (2015).

    În cadrul evenimentului se va proiecta scurtmetrajul documentar liric „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu. Invitații vor putea afla poveștile unor Păstrători de ROST, relatate chiar de aceștia, iar seara se va încheia cu un scurt concert susținut de artistul Grigore Leșe.

   „ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 340 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să „supraviețuiască” deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor, obiecte ce mai pot fi astăzi găsite aproape numai în muzeele etnografice.

   Albumul vine la pachet atât cu un DVD cu filmul (making of al albumului), cât și cu o hartă artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume astfel încât, cei care își doresc, să poată descoperi zone din România unde meșteșugurile încă se mai păstrează.

   „Ca piesă finală a trilogiei ROST, albumul acesta oferă tabloul cât mai complet al ROST-ului românesc din perspectiva mea. Este o colecție de fotografii de compoziție, profunde, care aduc împreună diferite ipostaze ale ROST-ului” Răzvan Voiculescu – fotograf

   Trilogia ROST a avut ca temă principală ideea unei lumi aflate la apus și faptul că în satele şi “târgurile” mici din România majoritatea meşteșugurilor dispar, iar odată cu ele, și crezul și cutumele satului tradițional. Răzvan Voiculescu a vrut să surprindă ideea de ROST pe care o reprezintă păstrătorii de tradiții, de care auzim din ce în ce mai des ca fiind ultimii de acest fel: „ultimul fierar”, „ultimul potcovar”, „ultimii rapsozi”.

   Însă această trilogie se termină într-o notă pozitivă, cu exemple de “Păstrătorilor de ROST” tineri care duc mai departe povestea meșteșugurilor învățate. Dincolo de impactul cultural, beneficiul social al proiectului este acela de a oferi o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de povești.

 Parteneri media: Agerpress, RFI România, Imperatortravel.ro, LumeaMare.ro, TravelGirls.ro, TravelwithaSmile.net, TurismMarket.com

 

 

Share&Play, învăță prin joc!

Un pumn de perle nu face cât un pumn de orez. (proverb chinezesc)

   Când ești tânăr, ai poftă de viață și… de ceva bun. Când ești student și te pregătești pentru examene, cea mai bună soluție o reprezintă mâncarea la pachet, fie trimisă de mama, din provincie, fie comandată de la restaurant.

  Bună! Sunt Șerban, student la Geografie, și vreau să vă povestesc cum am învățat să învăț prin joc. Cum am dat Share&Play studiului, mâncării și distracției.

   Acum câteva seri, mi-am chemat colegii de facultate (pe Alina, Mihai și Dragoș) ca să învățăm împreună pentru parțialul de a doua zi. Noi avem o strategie foarte bine pusă la punct: ne adunăm la mine în apartament, structurăm materia pe capitole și/sau teme și-i dăm share. Așa, fiecare devine master în segmentul lui și le împărtășește și celorlalți ce a învățat. Nu vreau să mai povestesc despre paginile pătate de cafea și mâncare, dovadă a sârguinței de care dăm dovadă.

   După cum spuneam, acum câteva seri ne-am apucat de învățat, fiecare cu bucata lui de curs și cu o imensă hartă a lumii în față. Păstram o liniște aparentă, doar foșnetul hârtiilor și câte un șușotit mai străpungeau aerul din când în când. Afară, aerul cețos al toamnei alungase și pe cei din urmă îndrăgostiți; bulevardul părea pustiu, bântuit de mașini rătăcite în drumul lor spre casă. Pe la miezul nopții, un zgomot straniu ne-a făcut atenți, făcându-ne pentru o clipă să ne speriem. Scuze…, făcu Alina, a fost stomacul meu, mi-e foame! A trebuit să recunosc că și mie foamea îmi cam dădea târcoale.

   Asta chiar era o problemă. În frigiderul meu puteai găsi doar vreo trei beri și câteva ouă, nici cartofi (mâncarea tradițională a studentului) nu mai aveam iar magazinul din colț era închis. Ideea mi-a venit uitându-mă absent la hartă, pe care se odihnea un bețișor chinezesc vechi folosit pe post de indicator: să facem o comandă în grup de mâncare chinezească! În București, când spui mâncare chinezească, îți apare imediat în minte logo-ul Wu Xing. Când spui Wu Xing, spui delicii la cutie, numai bune de share-uit cu prietenii. Am descărcat gratuit aplicația, apoi și-a ales fiecare meniul dorit, cu mare grijă, însă, să nu aibă două persoane același sortiment. Am optat pentru pui cu ciuperci, vită cu legume și ciuperci, spaghete de orez cu vită, furnici în copac, rață cu bambus, noodles cu creveți și curry și multe alte bunătăți. Nu că am fi fost noi chiar lihniți, dar e distractiv să împarți cu prietenii, să guști și de la unul și de la altul. E ca în copilărie, când ți se părea mai gustoasă mâncarea colegului de bancă decât pe cea pe care ți-o pregătea mama și era musai să guști.

   Soneria ne-a surprins în plin studiu despre amplasarea marilor monumente ale lumii și factorii de climă care le influențează. Mihai tocmai ne vorbea despre cele peste 300 de piramide ale Egiptului Antic, dintre care au mai rămas aproximativ 90, unele aproape îngropate în nisip.

   Aveam în fața noastră 12 cutii Wu Xing, toate conținând preparate diferite, dar cu un nucleu comun: bucătăria chinezească autentică. Le-am desfăcut nerăbdători și am gustat din fiecare pe rând, experimentând arome și gusturi. Discutam în continuare, povesteam, râdeam relaxați. E o desfătare să poți asocia gustul autentic, tradițional chinezesc cu modernismul cutiilor Wu Xing. Orezul, elementul-cheie al bucătăriei chinezești, valorează mai mult decât perlele corsarilor!

   …după cum spuneam, Marea Piramidă a lui Keops e singura minune antică rămasă în picioare, continuă Mihai discursul informativ. Cam așa… și a construit rapid o piramidă din cutiile răsturnate, golite de mâncare, fix în locul în care harta lumii marchează Egiptul.

   Corect, și dacă vine o furtună de nisip și macină fundația, arată cam așa..., spuse Alina, sustrăgând o cutie de la baza piramidei improvizate, fapt ce avu ca efect răsturnarea cutiilor.

   Pe mine mă fascinează Marele Zid Chinezesc, am spus eu hotărât, și am aliniat cutiile, una în alta, ca un șarpe, în dreptul Chinei. Nu are el 21.196,18 kilometri, dar îl pot reduce la scara de 1:100000…

  Dragoș nu se lăsă mai prejos și reașeză cutiile pe Insulele Britanice, în chip de castel. Iată și Turnul Londrei! Știați că minunea asta arhitecturală a fost utilizată ca închisoare o perioadă? Sau că Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu câțiva centimetri, în funcție de condițiile de temperatură? afirmă, improvizând un turn din cele 8 bețigașe chinezești.

   Fu rândul Alinei să se joace de-a arhitectul. Oarecum distrată, construi din câteva mișcări o floare de lotus în dreptul României și nu se grăbi să răspundă privirilor noastre contrariate. De ce o floare de lotus și nu… o mănăstire din Bucovina? întrebai eu amuzat.

   Pentru că floarea de lotus reprezintă simbolul restaurantului Wu Xing, care a devenit tradiție în București. Cine are de gând să mă contrazică, primește o coafură gratis cu bețele din bambus! Și aveți grijă să faceți și o fotografie pentru concurs, poate avem noroc și câștigăm premiile săptămânale, în vouchere cadou sau chiar marele premiu: un smartphone Huawei P10Lite! răspunse categoric.

  Oricine are chef de distracție, mâncare chinezească și premii poate participa la campania SHARE&PLAY derulată de WU XING. Este suficient să comande în grup mâncare Wu Xing (prin aplicație, online sau telefonic), să răspundă afirmativ uneia din cele 4 provocări, folosind cutiile goale pentru a face o construcție, apoi să încarce o fotografie cu aceasta pe site, până pe 15 decembrie.

   Asta am aflat în seara aceea, când am descoperit că poți folosi cutiile de carton ca material didactic și de joacă; poți evada din cotidian, într-o aventură în jurul lumii. E distractiv să împarți cu prietenii. Share&Play cu succes!

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 24

Sursa foto: WU XING

Cafea cu o necunoscută

   Pe șoseaua îngustă, căptușită de o parte și de alta de pini impunători, autobuzul porni legănându-se ușor, de parcă ar fi vrut să-mi liniștească gândurile. În jurul meu, lumea părea să aibă conturul intens al grijilor cotidiene, în timp ce în sufletul meu negam cu desăvârșire faptul că mă întorceam acasă pentru un astfel de eveniment.

  În urmă cu doar câteva ore, totul era așa cum trebuia să fie… viața mea era completă, ca un puzzle cu toți oamenii importanți prezenți acolo, completând un tablou în care mă simțeam confortabil. Acum, echilibrul acesta fusese spulberat. N-am vrut să cred că tata a ales să se mute în cer, am crezut mereu că oamenii din jurul meu sunt nemuritori și că îi voi avea pentru totdeauna. Toate convingerile mele de până atunci au început să devină tot mai șterse.

   O ploaie măruntă începu să-și lase picăturile pe geamul autobuzului. Cu fruntea lipită de geam, mă întrebam cum era posibil ca așa ceva să se întâmple…

   Acum nu mai știam dacă erau lacrimile mele sau picăturile de ploaie care au pătruns, cumva, înăuntru. Autobuzul opri. O doamnă în vârstă, cu alură de bunică înțeleaptă, m-a întrebat dacă nu vreau să bem o cafea în timpul staționării. Am acceptat dând din cap, fără să-i spun ceva. Pesemne că nu-i scăpaseră lacrimile ce mi se scurgeau pe obraji.

   Împreună cu ceilalți călători, am intrat în cafeneaua unde aroma suavă a cafelei proaspăt măcinată a fost ca o îmbrățișare și m-am trezit în copilărie, în diminețile când bunica inunda camera cu aromă de cafea. Ce dor mi s-a făcut de zilele acelea lipsite de griji!

   -Cafeaua, draga mea, e o băutură înțeleaptă. Te face să vezi lucrurile altfel, mi-a spus doamna aceea, privindu-mă îngăduitor.

   După prima gură de cafea, am început să-mi dezleg sufletul și i-am povestit tot. Era o cafea espresso, cu o aromă foarte plăcută și puternică, cu o spumă densă deasupra. Cafeaua tare se ține în cană mică, dacă ar fi să adaptăm proverbul. Cuvintele înțelepte ale doamnei m-au făcut să conștientizez faptul că plecarea celor dragi e un lucru firesc, chiar dacă la început ți-e imposibil să accepți. Doamna necunoscută m-a ajutat să-mi iau rămas-bun mai ușor și-i mulțumesc pentru asta.

   La câteva zile, m-am întors la birou și mi-am reluat activitatea. Faptul că reușisem să merg mai departe, să-mi continui viața, se datora într-o foarte mare măsură unei necunoscute… pentru că nici nu-i știam numele. Cafeaua de la birou, aromele intense ale monodozelor de cafea sau ale cafelei boabe pe care unii dintre colegii meu o preferau, îmi amintesc și acum de ea și de modul atât de simplu în care mi-a schimbat viziunea asupra vieții.

 

Mulţumesc, doamna mea necunoscută, oriunde ai fi! 

 

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 23

Surse foto: Arhiva personală, La Fântâna

Să-i primiți în case, vin la colindat!

  Brrrr, ce frig e!!!!!

   E sfârșitul lunii noiembrie, încă puțin și vin Sărbătorile de iarnă! Singura perioadă mai îndelungată de care mă bucur ca un copil.

   Entuziasmul meu începe odată cu postul. Tot atunci începe și perioada cea mai aglomerată. Îmi place să fiu organizată, așa că îmi notez în agenda imaginară tot ceea ce mi-am propus. Pentru început, îmi sun prietenii să aflu cu cine mă bucur de magia Crăciunului și cu cine ciocnesc paharele de șampanie la trecerea dintre ani. După ce aflu câte săptămâni am musafiri (pentru că anul acesta voi avea musafiri din depărtare, o săptămână de Crăciun și una după Revelion), mă gândesc să încep curățenia generală.

   O, dar sunt convinsă că până la Crăciun mai fac de două, nouă, nouăzeci și nouă de ori curățenie, așteptându-mi cu nerăbdare prietenii să-mi umple casa de veselie și gălăgie .

   Și dacă toate poveștile încep cu „A fost odată ca niciodată”, atunci încep și eu să vă spun că a fost, este și va fi o Cenușăreasă frumoasă în fiecare casă. Ea cântă, zâmbește și căsuța și-o iubește. De curat s-a apucat și cu drag v-a invitat, pragul casei să-l pășiți toți cei care o iubiți.

   Nu-mi rămâne decât să mă apuc de treabă ca o adevărată Cenușăreasă, doar că pe mine nu mă stresează nici o mamă vitregă sau surori răutăcioase. Pentru mine, bucătăria este un palat aurit, e locul unde-mi petrec jumătate de zi, jumătate din viață așa că trebuie să strălucească de curățenie. Și cum povestea mea de Cenușăreasă este una modernă, nu mi-am chemat porumbițele și turturelele în ajutor. Eu am doi prieteni de nădejde. Nufăr, și Triumf  se numesc prietenii care îmi fac curățenia mai ușoară.

Nufăraș drag, Nufăraș

Curăță tu, rugu-te-aș,

Și m-ajută-n strălucire,

Totul luminos să fie!

   Pentru că nu am timp de pierdut, mă bucur de ajutorul celor doi prieteni de nădejde, care nu lasă tot greul pe umerii mei. Ei curăță repede și eficient , asta e calitatea lor cea mai de seamă, iar prețul este modic făcând un raport calitate preț corect.

   Să fac curățenia să fie mai ușoară, schimb spălatul geamurilor de pe ritmurile latine pe melodiile colindelor copilăriei. Mă pierd în amintiri frumoase și nici nu-mi dau seama când am devenit o furnicuță.

  Geamurile strălucesc, baie e dezinfectată, aragazul e ca nou.

   Hmmm ce mai rămâne?

   Ah, vesela cea bună! Pentru asta am Nufăr Verde Veselă, şi gata treaba.

   Totul trebuie să fie bine pus la punct. Casa trebuie să miroasă proaspăt cu parfumuri florale și oceanice. Anul acesta sunt bine organizată, iar prieteni mei sunt experți în curățenie.

   Ca o Cenușăreasă a zilelor noastre am pus osul la treabă și

   Aștept cu multă nerăbdare

   Să-mi pun straie noi de sărbătoare.

   Chiar ei: Nufăr și Triumf s-au schimbat

   Și zilnic te ajută să faci tu curat.

   Și pe final, trebuie să vă spun că Cenușăreasa și cei doi prieteni de nădejde au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, iar de nu ați auzit ei, vă sunt prieteni la gospodărit. Să-i primiți în case, vin la colindat! Fiindcă ei sunt experți la curățat.

,,Deschide uşa creştine
Că venim din nou la tine”
Să vă fie casa strălucitoare şi uşoară curaţenia de sărbători, pe lângă Triumf şi Nufăr: ascultaţi colinde, compuneţi versuri în minte, chiar dacă după ce terminaţi le-aţi uitat, şi gândiţi-vă la magia iernii.

Hai la mine-n casă,

Cea mai căduroasă,

Vezi cât de frumoasă poate fi acum,

Pentru că, draguţă, cu Triumf îţi spun,

Nufărul mă ajută să nu-ţi vezi de drum.

Să rămâi la mine şi să te distrezi

Strălucirea casei să o comentezi

Mă întrebi cu teamă: Cum ai reuşit?

Şi eu îţi spun mandră: M-am Fermecuit.Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2107. Proba 22

#Farmec

Sursa foto: Farmec.ro. Arhiva personală

 

Ingriko, sursa perfectă pentru cadouri

  Se apropie sărbătorile și se simte. Deja au apărut decorațiuni prin magazine, reclame cu tema Crăciunului… Până și la școală se simte; nepoțica mea se pregătește pentru prima serbare din viața ei de școlăriță, eveniment la care de altfel, m-a și invitat.

  Cu siguranță va ține minte această serbare mult timp și probabil se va raporta la ea în următorii ani. Îmi amintesc de serbările mele din timpul școlii. Apropierea sărbătorilor se simțea în aer cu câteva săptămâni înaintea vacanței, mai precis, odată cu începerea repetițiilor pentru serbare. Atunci știam că mai e puțin până la Crăciun și mamă, ce ne mai bucuram! Iar când vedeam bradul împodobit, școala decorată, era fericire curată! Clopoțeii parcă sunau a vacanță…

   Dar gata cu amintirile! Trebuie să găsesc un cadou pentru nepoțica mea. Un cadou de neuitat, primit cu ocazia primei ei serbări de Crăciun.

   Cred că știu de unde să încep! Orice reprezentantă a sexului frumos e înnebunită după bijuterii, indiferent de vârstă. Sau mă rog, majoritatea. Vreau să găsesc ceva drăguț și potrivit vârstei, dar în același timp, inedit, ceva de ținut minte. Caut pe net brățări copii și dau peste un magazin online foarte drăguț, Ingriko. Parcă mi-au citit gândurile! Brățările au charm-uri din aur și argint, ceea ce reprezintă, zic eu, rezistența acelei amintiri în timp. Să optez pentru trifoiul din aur galben de 14 K, pentru a-i aduce noroc, sau pentru bănuțul din argint 925 rodiat? Și trebuie să mă gândesc și la textul ce va fi gravat, pentru că da, avem și această opțiune. Totodată, îmi place că șnurul este ajustabil, astfel încât atunci când va crește să poată modifica brățara pe măsura încheieturii. Să aleg un șnur roșu sau de altă culoare? Pot alege dintre roșu, negru, albastru, bej, verde, galben, roz, vișiniu și gri. Parcă aș opta pentru un galben vesel. Sau să rămân în ton cu roșul festiv?

   Ingriko este o sursă bună de idei pentru cadou, nu numai pentru copii: brățări personalizate pe charm-urile cărora poți grava chipurile celor dragi, coliere cu nume sau cu fețe… Pe lângă brățări, se lucrează la comandă coliere cu nume sau cu orice mesaj dorești. La fel de interesante mi se par și colierele cu fotogravuri pe pandant și deja îmi apar alte idei de cadou: pentru o prietenă, un colier cu porecla gravată, sigur se va amuza copios, iar pentru mama, o brățară personalizată cu poză. Chiar zilele trecute am găsit în album o fotografie foarte frumoasă, cu ea și tata în tinerețe, de dinainte de căsătorie. Nu trebuie decât s-o scanez și să le-o trimit prin e-mail celor de la Ingriko. La cum o știu de romantică, sigur va aprecia. Parcă văd că nu-și va mai scoate brățara!

Mă bucur că am descoperit Ingriko, este perfect pentru cadouri!

by -
8

Dragoste la prima degustare

   Visul fiecărei persoane este să fie fericită, să-i fie alături pe drumul vieții o familie frumoasă. Ce ne-am putea dori mai mult?
   Nu știu voi, dar eu îmi doresc să călătoresc. Să văd cât mai multe locuri frumoase. Destinații turistice, dar și locuri sălbatice, încă nedescoperite.
   La începutul întemeierii familiei, o bună bucată de vreme am fost preocupați cu planuri de construcție, cu anumite probleme, ca la început de drum. Până într-o zi, când am pornit în prima noastră călătorie ca o familie. Au trecut deja zece ani de când călătorim de două ori pe an în destinații din țară, dar și din afara țării.
   Anul acesta am ales Veneția, Italia.
   Prietena mea din copilărie s-a mutat de curând în Italia. Pentru că-mi doream să-i cunosc fetița nou născută, am hotărât să-i facem o vizită și cu ocazia aceasta să vizităm frumoasa Veneție. Bucuroși că suntem însoțiți de prietena mea și soțul ei, care știu puțină italiană, am pornit la plimbare pe străduțele întortocheate din Veneția. Am rămas surprinși să auzim în diferite grupuri vorbindu-se românește și chiar să ascultăm la acordeon o melodie lăutărească românească pe una dintre străduțele înghesuite. Bineînțeles, după ce l-am salutat pe lăutar românește, domnul a zâmbit și ne-a întrebat: „M-ați verificat, așa e?”
   După două ore de admirat suveniruri, clădiri vechi superbe, ne-a prins foamea. Și cum la noi, românii, dragostea trece prin stomac, ne așezăm la o terasă în apropiere de Piața San Marco.
   Mirosurile ademenitoare au creat o discuție amuzantă, mie îmi mirosea a pizza, fiului meu a paste, prietenei mele a desert. Cei doi bărbați erau morți de foame și tot ceea ce așteptau era un Peroni rece.
   Aventura abia începe, consultăm meniurile încercând să ghicim ingredientele. Deja ne ploua în gură când ne uitam în poze, dar italiana prietenilor noștri nu era gastronomică. Nici acum nu știu cum se numește fiecare fel pe care l-am mâncat, dar pot să spun că a fost delicios.
   Băiatul meu a comandat un platou cu diferite fructe de mare. Era imens, cred că ne-am fi săturat toți din el. Bărbații au comandat pizza, iar eu și prietena mea paste cu fructe de mare. Să-l fi văzut pe soțul meu după prima gură de pizza, care era picantă, câte beri a dat peste cap după prima îmbucătură! Normal că am făcut schimb de mâncare. La noi eu sunt cea picantă.
    Pentru că prietena mea avea poftă de desert, a comandat ceva care suna bine.
  Să-i fi văzut fața când a venit ospătarul cu un platou imens, care avea pe mijloc un desert cam cât o caisă, în schimb era „decorat” bestial.
   Fiind o porție mult prea mică pentru o adevărată româncă, „mi amica” a spus: „Ce bun a fost! N-am mâncat, dar sunt sătulă!”
   O experiență culinară plină de amuzament, voie bună și amintiri de neuitat.
   Cu dragostea care a trecut și prin stomacul nostru, satisfăcuți, pornim spre ultima noastră oprire, Piața San Marco, apoi plecăm cu vaporetto spre gară.
   Și pentru că nu te simți la Veneția dacă nu faci o prostie, frânți și cu burticuța plină, așteptăm trenul o oră stând pe jos prin gară, pentru că locuri nu sunt. Prea obosiți să ne gândim că asta e cireașa de pe tort a aventurii noastre la Veneția.
    Cu siguranță, m-am îndrăgostit de Veneția! A fost ca o dragoste la prima degustare!
Împărtășește cu noi experiența ta culinară într-un comentariu și poți câștiga de la Momondo un premiu în valoare de 1.000 euro.
   Sursă imagini: Arhivă personală, Pexels.com

Diamantele Christinei

  – Aaaaaa!

TROSC! POC!

   Am crezut că au intrat simultan în casă hoții, Poliția și mascații atunci când am auzit un zgomot de ceva spart și un țipăt din camera surorii mele.

  – Ai pățit ceva?

Intru și o găsesc vărsând un torent de înjurături, cu telefonul în mână și cu ochii la ecran.

   – Ce s-a întâmplat aici?

   – Ce să se întâmple, un coleg nebun, uite ce filmuleț mi-a trimis! M-am speriat și am scăpat telefonul din mână! Și s-a făcut țăndări ecranul! Să vezi ce-i fac, îl pun să mi-l plătească!

   – Dar de ce nu folosești un Popsocket?

  – Ce să folosesc?

  – Popsocket. E un accesoriu de telefon care te ajută să-l manevrezi mai bine. Îl poți fixa pe orice suprafață (masă, oglindă, frigider etc) și se lipește pe spatele device-ului. Așa nu-l mai scapi pe jos, poți să faci selfie-urile mai clar, poți să tastezi mai ușor, să urmărești un filmuleț… E mai simplu și în cazul apelurilor video și hands-free. Merge și la tablete.

   – N-am mai auzit.

   – Pentru că la noi nu e încă atât de răspândit, dar americanii sunt înnebuniți, a revoluționat piața. Pe mine m-a ajutat mult, știi și tu cât sunt de neîndemânatică. N-am nevoie de un filmuleț năstrușnic ca să scap telefonul sau tableta din mână! Iar selfie-urile îmi ieșeau întotdeauna mișcate. Până când mi-am achiziționat popsocket-ul.

   – Ai și tu așa ceva? Vreau să văd!

   – Uite!

   – Nu pot să cred! E cu Harry Potter! Mai au? Vreau și eu unul la fel!

   – Sigur că au, intră pe site-ul Popsockets.ro!

   – Așa voi face, dar vreau cu Gryffindor, nu cu Ravenclaw.

   – Stai liniștită, au pentru toate casele!

   De atunci, surioara mea a devenit adepta Popsockets. De la ei a cumpărat accesorii pentru telefon, tabletă, chiar și suport de folosit în mașină. Acum conduce numai cu telefonul pe bord, în suportul lui proaspăt achiziționat.

   Sunt produse foarte utile, cel care le-a inventat chiar este un om cu viziune practică și originalitate. Acum nu mai îmi pot imagina viața fără aceste accesorii. Cam la fel cum s-a întâmplat cu telefonul și Internetul. Cel mai elocvent exemplu l-am avut zilele trecute, când navigând pe site-ul magazinului online de bijuterii Christina Diamonds, am fost la un pas de a scăpa telefonul din mână! Nu, nu era pe site vreun filmuleț precum cel primit de sora mea, doar am descoperit o idee originală, cum n-am mai pomenit!

   Christina Jewelry & Watches este un brand de bijuterii și ceasuri, în special brățări personalizate, cercei, inele, însă cel mai mult m-au impresionat ceasurile elvețiene. Însoțite de „Certificat Swiss Made”, cea mai înaltă distincție din orologerie, ceasurile concepute de Christina Hembo depășesc orice imaginație, având posibilitatea de a le construi de la zero și de a le personaliza în fiecare zi după bunul plac. Pornind de la o curea sau de la o brățară, poți atașa diverse pandantive, schimba cadranul, căruia îi poți adăuga pietre semiprețioase sau chiar diamante autentice. Cu acest sistem inedit, Christina Jewelry & Watches a câștigat premiul I în Europa pentru inovație în orologie.

   O brățară personalizată sau un asemenea ceas este o idee perfectă de cadou, deși nu ar arăta rău nici pe mâna mea… Iar pietrele semiprețioase sunt superbe, nu îmi pot lua ochii de la ele! Popsocket-ul mă ajută să am o mai bună dexteritate atunci când îmi comand de pe telefon mai multe bijuterii de la Christina….

Cum dau eu numai peste produse originale și inedite…

 

 O Gală Royal-istă

Gala Excelenței în Blogging, 2017, la Hotel Royal

   Pentru că toamna e anotimpul în care ne pregătim să stabilim bilanțul anului care stă să se încheie, dar și al culegerii roadelor, ne-am gândit că ar fi grozav dacă am organiza un eveniment festiv care să răsplătească meritele și performanțele din blogging. Premiile oferite ar putea constitui cartea de vizită a succesului în comunitatea online, elementul-cheie care să deschidă oportunități de colaborări și/sau de afaceri, dar și o recunoaștere a calității. Pe lângă Top Blog, stabilit pe domenii (life style, cultură, dezvoltare personală, călătorii etc.), s-ar acorda în cadrul Galei și Trofeul de excelență, premii speciale, mici suveniruri din partea sponsorilor și a organizatorilor. Apoi vine întrebarea: unde? Unde să desfășori o gală de o asemenea amploare?

   Reușita unui eveniment ține de organizare. Trebuie să ții cont de toate detaliile, să ai planuri de rezervă și o echipă pe care să te poți baza.

   Un aspect foarte important îl constituie locația. Nu de puține ori s-a întâmplat ca evenimente sociale/ petreceri pretențioase să devină un fiasco din cauza spațiului în care au fost organizate. Ori sala să fie neîncăpătoare, prin urmare și acustica având de suferit, ori să nu fie suficiente locuri de parcare, ori mâncarea să lase de dorit sau să pice curentul în cel mai nepotrivit moment. Nici nu vreau să îmi imaginez situațiile penibile și privirile dezaprobatoare ale participanților… .

   Pentru Gala Excelenței în Blogging 2017, eu aș alege muntele, mai exact un salon de evenimente din Poiana Brașov. Chiar dacă nu sunt din partea locului și organizarea de evenimente în Brașov ar putea reprezenta o problemă, există locații care îți pun la dispoziție tot ce este nevoie, de la sală de conferințe, restaurant, cazare și diverse servicii menite să lase în grija ta doar ceea ce ține de resursa umană. După o scurtă căutare pe internet, am găsit locația ideală. Nimeni nu ar refuza să participe la un eveniment organizat într-un cadru montan superb, desprins parcă din tablourile impresioniștilor, mai exact, o sală de festivități din cele două de la Hotel Royal. Amenajate modern și echipate cu aparatură de ultimă generație, sălile pot găzdui 120-140 de persoane, iar în aranjament teatru, pentru conferințe și prezentări, capacitatea crește până la 150 de locuri. Cei aproximativ 100 de invitați la Gală ar avea loc suficient. Mesele rotunde, îmbrăcate cu huse în nuanțe de crem, aranjate elegant și asortate cu scaunele oferă o notă de distincție și rafinament, sugerând importanța pe care o presupune evenimentul. Printre mesele astfel dispuse, ospătarii se pot strecura ușor, pentru a servi invitații. Restaurantul cu specific internațional vine în întâmpinarea clienților cu o gamă diversificată de meniuri, special concepute pentru satisfacerea celor mai exigente gusturi. Pentru aer curat, proprietarul ne invită pe terasa cu vedere spre munți, spre fascinanta lume a înălțimilor. Hotelul pune la dispoziție și un ecran de protecție, videoproiector, flipchart, sistem de sonorizare și laptop.

   Pentru micii însoțitori, spațiul de joacă va deveni centrul de atracție prioritar.

  Îmi și imaginez oaspeți în haine elegante ciocnind un pahar cu vin în cinstea câștigătorilor, care urcă pe rând pe podium pentru a-și primi placheta. Muzica şi strălucirea bliţurilor face ca totul să te ducă cu gândul la galele cu stil ale Oscarului. Pentru o seară sunt toţi actori în propriul film şi mândri de munca lor. Până şi fotografii amatori devin profesionişti, închipuindu-se în rol de paparazzi. Toţi excelenţi în excelenţa lor!

   Un eveniment la înălțime și la propriu și la figurat, unde cei ajunși în top își pot savura realizările în cel mai potrivit cadru pentru vârfurile valorice din orice domeniu.

  Ba, dacă vor, pot chiar să exclame ca Leonardo DiCaprio din botul Titanicului, de la altitudine Royal-istă, cu pieptul umflându-se pe terasă în aerul ozonat al Poienii:

I’m the King of the World!!!

 

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 21

Surse foto: Hotel Royal, Pinterest

  Un examen chinuit de o cizmă

   – Aveți exemple din literatura de specialitate care să susțină această afirmație?

   O, Doamne! N-o să uit niciodată acel examen! O sesiune de iarnă, cu frig și nămeți cât casa, mai ceva ca-n „Crima din Orient Express”! Nici nu știu cum am reușit să ajung la facultate, în acea perioadă închiseseră școlile, numai noi eram mai „cu moț”! Zăpada îmi intrase în cizme, unde căldura a transformat-o ulterior în apă. Cred că nu există femeie care să nu știe cât de enervantă e apa în cizme, ghete, pantofi, adidași și orice articol de încălțăminte. „Drag ca sarea în ochi”? Ar trebui inventată o nouă vorbă, „drag ca apa în cizme”.

   N-o să vă vină să credeți ce am făcut până să-mi vină rândul! M-am așezat pe un scaun de pe hol, mi-am scos cizmele, apoi șosetele ude leoarcă, pe care le-am pus frumos la uscat pe calorifer. Colegii râdeau și-mi spuneau că nu sunt normală, cum stăteam eu cu foile și cărțile împrăștiate în jur, desculță, cu cizmele lângă mine și cu șosetele pe calorifer.

  – Hai, te cheamă!

   – Pe mine?

  – Da, da! Te-a strigat acum!

   – Spune-i să aștepte un pic!

   Cu părere de rău, mi-am îndesat la loc picioarele în șosetele încă jilave și în cizmele ude de-a binelea. Am intrat în sală, am încercat să mă concentrez la subiectul de pe bilet, însă atenția îmi era distrasă încontinuu de senzația de umezeală și răceală de la picioare. Îmi era frig, deși sala era încălzită, stăteam ca pe ace, de abia așteptam să se termine, ca să pot merge acasă, să scap de senzația incomodă, să-mi încălzesc picioarele.

   ,,Când ajung acasă, o să mă afund într-o baie fierbinte, după care o să-mi pun șosete groase, de lână, din care nu mai ies, orice ar fi! Iar cizmele astea… la gunoi cu ele, să nu le mai văd! Mare minune de nu m-oi pomeni cu o răceală!”

   – Domnișoară? Răspundeți sau trecem mai departe?

   – Îmi cer scuze, puteți repeta întrebarea?

   Noroc că proful a fost înțelegător, a văzut el că nu mă simțeam bine, o fi crezut că am emoții. Apa din încălțăminte îmi distrăsese atât de tare atenția, încât ratasem o întrebare. Și știam răspunsul! Dacă ar fi fost alt examinator, mai puțin răbdător, probabil m-ar fi depunctat. Până la urmă, a ieșit bine, dar cu chiu, cu vai. Mi s-a părut cel mai lung examen din viața mea, parcă nu se mai termina! Aveam senzaţia că proful se hotărâse să scoată de la mine toate informațiile pe acea temă, întorcea problema pe toate părțile… În realitate, era un examen de dificultate medie, iar întrebările erau cât se poate de rezonabile. În condiții normale, nu de picioare murate și înghețate.

   Anii au trecut, dar povestea a rămas de referință. Parcă mă și văd la bătrânețe, spunând-o și nepoților. Trebuie să menționez, totuși, că toate acestea se întâmplau înainte de noiembrie 2015, pe când Answear nu se extinsese în România. De când am început să comand de la ei, adio apă în cizme!

   Încălțămintea de la magazinul online Answear este foarte variată: cizme, botine pentru femei, ghete pentru bărbați, pantofi și sandale de toate felurile, pentru toate ocaziile, toate de cea mai bună calitate.

   Când optez pentru o ținută elegantă, o asortez cu botinele mele din piele întoarsă din colecția Hilfiger Denim, iar când vreau să mă bucur de o plimbare într-o zi frumoasă de toamnă, le aleg pe cele cu toc plat, din colecția Mustang. Iar dacă întrevăd o prognoză precum cea din sesiunea proverbială de iarnă, mă echipez cu cizmele îmblănite din colecția Bearpaw, de la Elle Tall. Sunt din piele întoarsă, au interiorul din lână și sunt atât de comode, încât atunci când ajung acasă, uit să mi le scot. Parcă aș purta papuci!

În sfârșit, iarna arată bine și pentru mine! Totul e călduț și confortabil.

   Eu şi acum mă gândesc cum voi povesti păţania nepoţeilor mei. Cred ca voi apela la varianta de poveste cu stil. 🙂

Orologiul bate, ziua-i la jumate
Cineva tot strigă la ușa din spate…
– Eu sunt, bună maică, fata ce-ai dorit,
Eu, și din examen mă întorc cumplit.
Soarta mă omoară de această dată:
Cizma mea e udă și eu sunt frustrată.
Dar deschide-mi ușa… azi nu am umor
Nu mă ține afară că mi-e frig de mor.
Auzind-o, mama fereastra deschise
Și cu voce blândă, fetei îi vorbise:
– Ce spui tu fetițo, că n-ai fost departe
Cizma îți e udă și vorbești de moarte?
Eu sunt a ta mamă, tu ești puiul meu,
De nu ai luat bac-ul vai de el liceu
Însă dacă vrei să știi, ca să ai cultură
Cizme noi să-ți iei, și-o să ai căldură!
Dacă tu ești fata mea cu adevărat
Caută să-ți ții piciorul curat şi uscat.
Apoi tu aice fără cizmuliță
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te de găsește o cizmă mai bună
Că de n-ai luat testul de-aia, tre’ să fii nebună.

Fata intra-n casă şi rapid tastează

Cizme şi botine unde să găsească?

Lupta acum începe…

Rivalii-s zdrobiţi

Cad ca nişte spice de Answear loviţi.

Aşa mai merge, nu? 🙂
Aţi avut şi voi momente în care nu v-aţi simţit confortabil într-o ţinută?
Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 20

Surse foto: Answear, Pexels.com

 

Casă, dulce casă!

   Nicicând nu am simțit aceste cuvinte mai aproape de adevăr! Privesc cărțile proaspăt aranjate în bibliotecă, lumina ce se revarsă prin ferestre, amplificată de nuanța caldă a pereților. Miroase a nou, a curat.

   După ce am zugrăvit și am schimbat totul, de la culoarea pereților, până la covoare, întrerupătoare și becuri, casa mea arată ca nouă. Și… chiar dulce e la propriu, nu metaforic, dacă mă gândesc la violetul deschis ce învăluie dormitorul; pereții par a fi glazura unor bomboane fondante, îți vine să-i mănânci!

   Colțișorul în care mă refugiez, alături de o cană de cafea și o carte bună, citită, evident, la lumina becurilor vintage. Orice s-ar spune, lumina caldă a unui bec vintage  este mult mai plăcută decât cea rece, generată de neoane sau alte becuri obișnuite. Alții se miră că nu am nevoie de o iluminare mai puternică, însă personal, mă înțeleg mult mai bine cu acest gen de becuri. Pe lângă design-ul atrăgător, lumina caldă imprimă camerei un aer intim și boem, plăcut și liniștitor și mi se pare suficientă chiar pentru citit, nu am impresia că îmi „stric” ochii. Nu simt că-mi forțez vederea în nici un fel.

   Bineînțeles că într-un decor atât de frumos nu se mai potriveau întrerupătoarele și prizele vechi de ani de zile. Pe lângă aspectul estetic, cu toții știm cât sunt de periculoase prizele vechi, pe care riști să le scoți din perete cu totul dacă nu ai grijă, ca să nu mai vorbim de probabilitatea producerii unui scurtcircuit. Locul lor este într-un muzeu de antichități, nu într-o casă proaspăt renovată!

   Așa că am intrat pe site-ul celor de la SavElectro, de unde am comandat atât becuri vintage, cât și prize și întrerupătoare Schneider. Pur și simplu le ador! Design-ul lor modern și totodată elegant se potrivește perfect cu nuanța pereților și a jaluzelelor. Am optat pentru întrerupătoare cu led, care luminează în întuneric; nu îmi surâde ideea de a orbecăi sau mai rău, de a mă împiedica noaptea, dacă merg la bucătărie după un pahar de apă, de exemplu.

   Magazinul online SavElectro m-a ajutat de fiecare dată când am avut nevoie de ceva pentru casă: becuri, prize și întrerupătoare de toate felurile, corpuri de iluminat, cabluri textile… Așa că este alegerea perfectă dacă vreți să vă faceți locuința mai confortabilă.

Sursa foto: SavElectro

Astăzi vând fericire, magie și distracție

   “Regula de aur pentru orice om de afaceri este următoarea: «Pune-te în locul clientului!»” – Orison Swett Marden

Astăzi vând fericire, magie și distracție. Sunt personajul tău de basm preferat.

Pot fi Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Mica Sirenă sau Alice în Țara Minunilor.

   Fiecare zi mă învață ceva nou, fiecare client e o nouă provocare. Vreau să fiu un bun comerciant, așa că am creat un praf magic folosind ca ingrediente: pasiunea, entuziasmul, încrederea, disciplina, pregătirea și multă muncă. Să fiu un comerciant bun nu înseamnă să vând mult, indiferent de ceea ce trebuie să fac pentru a-mi convinge clientul. Ceea ce mă face să fiu un comerciant bun este cunoașterea nevoilor clientului, dar și cunoașterea tipului de client cu care interacționez. Există câteva tipuri de clienți: coleric, flegmatic, sangvin, melancolic. De aceea este foarte important să acord timp celorlalte personaje din basmul meu. Nu pun pe primul loc propriul câștig, ci mă folosesc de praful magic pentru a afla nevoile posibilelor personaje-client. Adaug informațiile corecte și esențiale cu răbdare, pentru că este cheia spre inima oricui. Oricât de dificil, indecis, necomunicativ este posibilul personaj-client, eu am capacitatea de a mă reinventa și adapta situației. Doar am propriul meu praf de magie.

   Pătrunde și tu în fabrica mea de magie, în care personajele de poveste te însoțesc acasă! Fiecare zi petrecută cu cei dragi, familie sau prieteni, fiecare moment creează o nouă poveste. Lasă leul din tine să iasă la suprafață în propria sufragerie!

   Pentru că te văd indecis, îmbrac astăzi rochia de zână bună și-ți recomand sistemul audio S2000Pro de la Edifier. Am să-ți explic pe îndelete de ce sistemul acesta grozav se potrivește perfect în sufrageria ta!

  Dacă îți dorești o seară cinematografică unică, alături de cei dragi, o poți avea fără să părăsești canapeaua ta confortabilă. Indiferent de tipul ecranului pe care îl deții, îl poți conecta la sistemul audio. Cei 130 watt asigură intensitatea și claritatea unui sunet perfect, astfel încât să nu-ți scape nicio emoție indusă de film și îți va umple casa cu creaturi fantastice. Ce poate fi mai romantic?

   La petreceri, oferă musafirilor tăi experiența acustică perfectă cu tehnologia profesionistă oferită de un sistem audio performant! Mixează ca un adevărat D.J., căci sistemul îți oferă control absolut pentru volum, bass și treble! Ce spui, intri în domeniul producției muzicale?

Dacă încă nu ești convins, îți ofer experiența mea muzicală!

  Cu sistemul de boxe s2000Pro, mi-am luat fetele de mână și am pătruns în Țara Minunilor. Am devenit, pe rând, Alice, Maleficient, Rapunzel, casa noastră transformându-se ba în castel, ba în colibă, ba în pădure fermecată. Și dacă tot vorbim despre casă… . Designul clasic, ce se îmbină cu elemente progresiste într-o construcție robustă și luxoasă, e de o eleganță aparte, potrivindu-se în orice ambient.

   Ultimul motiv pentru care recomand sistemul audio s2000Pro este și cel mai important pentru mine: înregistrează la cele mai înalte standarde, astfel încât acordurile de pian ce vibrează în sufletele noastre, când Bianca, fiica mea, atinge clapele cu degete fine de copil talentat, să nu rămână o amintire. Căci sunetul face parte din viața noastră încă din prima clipă și este ultimul care se stinge.

Și viața ta e o vibrație a sunetului. Asigură-te că nu o pierzi!

   Astăzi vând fericire, zâmbete, calitate și… în niciun caz povești frumoase. Dacă te-am convins, intra în  magazinul tău unde toate visele muzicale devin realitate.

Video arhiva personală realizat de Andreea Duduman -redactor Literatura pe tocuri. Solist pian: Bianca Duduman

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 19

Surse foto: magazinultau.ro

Un mic Gatsby în New York…

   Dorinţe, dorinţe şi visuri devenite realitate. Un bilet dus-întors. Cam de atât are nevoie un om pentru a se simţi fericit. Destinaţia? America. America…dar unde, mai exact? O decizie cam grea; sunt atât de multe lucruri de văzut, atât de multe de învăţat şi atâtea persoane de cunoscut că o singură viaţă nu ar fi suficientă. Mai mult decât atât, fiecare dintre noi caută ca la un moment dat să se desprindă de casă şi să devină independent, să se descurce în lume fără ajutorul rudelor, să stea pe cele două picioare date de mama natură, să îşi pună « nişte aripi » şi să zboare spre noi înălţimi. Cu alte cuvinte, vrem emancipare. E reţeta perfectă pentru o aventură şi nu oriunde: în America, SUA, cum doreşte fiecare să îi spună. De ce este perfectă alegerea? În primul rând, este departe; vedeţi dumneavoastră, eu de loc sunt din Moldova lui Ştefan cel Mare şi făcând un calcul matematic, distanţa ar fi de 10.150,48 km între casă şi vis. Independenţa vine pe parcurs, iar cultura şi experienţa, de asemenea. Un mic inconvenient: cum să fac să realizez toate acestea? Am tastat pe Internet cuvintele „schimb cultural” şi „vacanţe speciale pentru studenţi”, iar la final a venit şi soluţia, CND Vacanţe Speciale şi Work and Travel Vacanţe Speciale. Ca să rezum: programul work and travel. 

   La fel cum titlul însuşi o arată, work and travel înseamnă să munceşti şi să călătoreşti. Muncind primeşti acea senzaţie de împlinire, de reuşită prin simplul fapt că ai putut şi poţi să te susţii singur, iar plăcerea vine pe un plan secund, prin entuziasmul din momentul decolării avionului, aterizării pe un tărâm necunoscut, precum Laika în misiune. Ce am putut face dacă nu să plec cât mai repede cu putinţă: semnarea de documente, contractul cu facultatea şi gata!

  Când am ajuns pe pământ american, am simţit că mai am puţin şi îmi pierd echilibrul. Pur şi simplu nu îmi venea să cred că reuşisem să ajung atât de departe. Probabil că păream de-a dreptul nelalocul meu, fiindcă lumea mă privea ciudat, mai apoi mi-am dat seama că eu eram cea care îi privea ca şi cum ar fi fost extratereştri şi nu simpli indivizi. Am arătat paşaportul, mi-am luat bagajele de cală şi am ieşit din aeroport. Mă gândeam să fac şi eu precum actriţele de la Hollywood şi să chem un taxi fluierând. Nu prea mi-a reuşit. Până la urmă, m-am dat bătută şi am luat primul taxi care s-a ivit şi am cerut să mă ducă la hotelul în care am fost angajată ca recepţioneră.

   La început nu a fost atât de uşor, dar am reuşit să mă recalibrez: la ora 7 dimineaţa începeam munca şi la ora 14 o terminam, alteori o începeam la 14 şi o terminam la 20. Weekend-ul îmi aparţinea; fiind în New York am putut vizita: Central Park, Statuia Libertăţii, Empire State Building, Metropololitan Museum of Art (pur şi simplu, o minunăţie de loc), Museum of Modern Art şi în weekend am plecat să arunc o privire la Niagara Falls, unde mai că m-am udat de tot. M-am simţit un moment precum într-o noapte la muzeu. Am fost la un concert de jazz în Central Park care mi-a bântuit nopţile multă vreme. M-am plimbat pe străzile cartierului chinezesc în miez de noapte, alături de prietenii care cântau cât puteau de tare „It’s my life” de Bon Jovi. Am cunoscut multe persoane care m-au ajutat să mă dezvolt, învăţându-mă să râd în hohote şi care m-au chemat în vizită data viitoare; au devenit o familie pentru mine.

   Mi-am creat o a doua viaţă, o a doua faţetă a mea. Nu mai spun că acum ştiu să gătesc destul de bine, să am grijă de mine, să fiu mai organizată, să comunic cu ceilalţi fără să las spaţii goale în dialog. Aşa cum am plecat, am şi revenit, gândindu-mă că work and travel in America mi-a schimbat lumea. Abia aştept să repet experienţa, I want to do it again. Poate că aleg Texas data viitoare…

Tu ce ai alege, aventurierule?

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 18.

Surse foto: CND Vacanţe Speciale

 

Faci o cremă omogenă din curaj, voință, energie și ambiție, peste care torni încet praful de noroc-Francize.ro

Plăcintă francizită

Cu siguranţă, niciodată nu m-am simţit ca şi cum aş fi într-o afacere cu prăjituri. Întotdeauna m-am simţit bine făcând afaceri. Treaba mea este să vând bucurie. – Debbi Fields

   Să începi o afacere start-up în România zilelor noastre e ca și cum ai crede că străinul căruia i-ai împrumutat bani ți-i va returna cândva. Tânăr investitor român ar putea să sune oarecum oximoronic, dacă nu aș avea la îndemână exemplul personal, care să-l contrazică. Eu am descoperit rețeta succesului în afaceri, pornind de la gustul fad al covrigului uscat din pauzele de la facultate: Voi deschide o patiserie cu produse autentice, gustoase, aproape de universitate, mi-am zis. Atunci mi-a venit ideea, azi am găsit sprijin la oameni cu experiență, francize.ro. Am ales să contractez franciza Patiseria Tineretului și să ofer studenților bucureşteni o nouă perspectivă asupra pauzelor dintre cursuri.

De ce o franciză și nu un start-up?

   Din punct de vedere financiar, o afacere de la 0 presupune un capital mai mic, deoarece nu implică taxa de intrare în franciză, însă și riscurile sunt foarte mari: există posibilitatea să faci greșeli (din care înveți, dar costă), să cheltuiești mult pe publicitate și va dura mult până să te faci cunoscut. Dacă te vei face cunoscut…

   Să ai o afacere în franciză este mult mai avantajos, chiar dacă investiția inițială este mare. Avantajele sunt evidente: ai deja un nume cunoscut și un cerc larg de clienți (publicitatea este deja făcută), dispui de metode care și-au dovedit eficacitatea, ai parte de training inițial și sprijin permanent de la francizor (care este și el interesat să-ţi meargă bine), poți împrumuta din experiența altora în acest domeniu. Prin urmare, în cazul francizei, riscurile sunt semnificativ mai mici.

   Rețeta nu îmi aparține, am cumpărat-o și am respectat întocmai pașii recomandați, neavând experiență în domeniul afacerilor. Iar Catalogul francizelor din România mi-a fost de un real ajutor, deoarece oferă numeroase oportunități de afaceri, pe toate domeniile de activitate și exemple de bune practici.

Pașii de la idee la afacere.

   Pentru a obține gustul desăvârșit al oricărui produs (atât în patiserie, cât și în afaceri), înainte de a te apuca efectiv de lucru, trebuie să găsești răspuns afirmativ unor întrebări:

   Este franciza business-ul care mi se potrivește? Mi se potrivește domeniul de activitate ales?

   Este franciza cheia care să-mi deschidă ușa ce dă spre lumea afacerilor? Cercetează piața locală și descoperă-i potențialul! Documentează-te atât despre francizor (trecut, istoric, rețea curentă și cifră de afaceri etc.), cât și despre alți investitori, de la care să înveți.

   Mă văd făcând același lucru și peste zece ani? Dacă vrei ca afacerea să fie una profitabilă, dedicarea este foarte importantă: 50% pasiune, 50% implicare.

Rețeta mea:

   Plăcintă francizită (Patiseria Tineretului) – rețeta unei afaceri de succes, în franciză

Domeniu de activitate: Food & beverage

Durata de preparare/contractare: 5 ani

Nivel de dificultate: scăzut/național/franciză simplă

Ingrediente pentru blat:

Un capital de 25001 – 50000 de euro;

Taxa de intrare în franciză: 6000 de euro;

Un spațiu în care să-ți dezvolți afacerea (cca 30 de metri pătrați, într-o zonă aglomerată).

Ingrediente pentru umplutură:

35 de grame de curaj;

550 de grame de voință;

½ lingură de noroc;

coajă rasă de energie;

2-3 oameni dispuși să vândă bunătăți și să ofere gratis zâmbete;

ambiție și entuziasm după gust.

Cum se face:

   După vizita la francizor și discuții cu francizații existenți, se prepară un blat ușor de modelat din ingredientele de mai sus, care se lasă la crescut până dai o fugă la jurist, ca să-ți explice mai bine ce obligații, responsabilități și beneficii ai conform contractului. Apoi, se întinde blatul în foaie subțire, conform înțelegerii dintre părți. Atenție! Obținerea unui blat pufos este condiționată de respectarea cantităților din rețetă!

   Pentru umplutură, faci o cremă omogenă din curaj, voință, energie și ambiție, peste care torni încet praful de noroc.

   Împarți în pătrate egale blatul și pui pe fiecare câte o lingură bună de umplutură, apoi le împăturești, unind colțurile și dai la foc mic, până se rumenesc. Când sunt gata, plăcintele se pudrează cu entuziasm și se dau în primire oamenilor zâmbitori și frumoși, pentru a fi vândute. 3% din ele se păstrează la cald, drept mulțumire pentru cei ce ți-au vândut rețeta și pentru că lăsăm reclama pe seama oamenilor calificați, încă 1% pentru bugetul de marketing.

   Dacă a meritat investiția? Eu spun că da! Avem clienți mereu, livrăm la domiciliu sau pentru sedii de firmă. Investiția s-a amortizat după doi ani și nu am trăit cu frica veșnică a antreprenorului român, care, vorba cântecului, n-are noroc, dar se pricepe la tot, deoarece totul a fost realizat la cele mai înalte standarde.

Domni, domnițe, domnișoare,

Hai, poftiți la o gustare!

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 17

Sursa foto: Francize.ro, Patiseria Tineretului

Un detectiv în librărie

„M-am dus acasă veselă și i-am povestit totul lui Archie. Și în acea seară ne-am dus la Palais de Danse la Hammersmith să sărbătorim evenimentul.

Mai era încă un al treilea cu noi, Hercule Poirot, plăsmuirea mea belgiană, agățat de gâtul meu, strâns legat acolo, ținându-se de mine ca scaiul de oaie.” – Agatha Christie, „Autobiografia”

   „Mon Dieu, unde am nimerit? ” – se întreba un om mic de statură, cu o mustață îngrijită și capul în formă de ou, purtând un costum elegant, desprins parcă din vremurile trecute. Trecătorii se întorceau după el și exclamau:

   – Poirot! Ce seamănă cu Poirot!

  – Crezi că e un fan Agatha? Sau se duce la vreun bal mascat, ceva cu dress-code? Poate e o petrecere unde lumea se costumează în personaje literare…

   – M-aș duce să-mi fac un selfie cu el! Crezi că s-ar supăra?

   – Poirot? Tipul francez din cărțile polițiste?

   „Ma foi, seamănă, auzi! Oamenii ăștia nu-l recunosc pe Hercule Poirot, marele detectiv? Francez? Cum pot face o asemenea confuzie? Sunt belgian, mon ami! Ce să te aștepți de la ei, tineri!” – își spunea omulețul, mișcat, totuși, pentru că oamenii încă îl mai recunoșteau pe stradă. În mod ciudat, prezența lui era mai bine observată aici decât în vremea lui. Cel puțin acolo nu se întorceau oamenii în urma lui pe stradă, chiar dacă bineînțeles, nu puțini îl recunoșteau. Cine să nu-l știe pe Hercule Poirot, marele detectiv?

   „Ah, voilà! O librărie! Dar cât de ciudat arată! Pe vremea mea, clădirile erau mai frumoase!”

Intră în librărie și avu parte de altă rundă de priviri aruncate spre el și șușoteli.

  – Domnule, cred că știu spre ce secțiune să vă îndrum, chiar dacă cel mai probabil aveți toate cărțile de acolo! Sunt sigură, Editura Rao este preferata dumneavoastră!– îi spuse o tânără, lăsând deoparte aranjarea cărților și îndreptându-se spre el.

   – Mademoiselle, o salută Poirot curtenitor, ridicându-și pălăria și înclinându-și capul. Chiar dacă era obișnuit cu recunoașterea și admirația celor din jur, nu mică îi fu mirarea văzând chiar în fața sa o fotografie a unui bărbat ce semăna destul de bine cu el, deși Poirot era de părere că mustața putea fi mai bine aranjată. Parcă nu era perfect simetrică…

   – Poirot și cu mine? Cine este acest individ care se asociază cu numele meu? Cu numele marelui Hercule Poirot? David Suchet? N-am auzit de el. O fi și el detectiv? Inspector de poliție, poate?

   Abia acum își dădea seama Poirot că aceea nu era o fotografie, ci o carte. Fusese indus în eroare de aspectul strălucitor al copertei. Pe vremuri, cărțile nu arătau atât de frumos. „Eh, un lucru bun în acest viitor! Cărțile sunt estetice! Coperte frumoase, colorate, luminoase, hârtie de bună calitate… Chiar voi cumpăra cartea, să aflu ce este cu monsieur Suchet. Din câte îmi pot da seama, am lucrat împreună, dar eu nu mi-l mai amintesc. El desigur că mă ține minte. Cum să nu ții minte că ai avut onoarea de a lucra cu Hercule Poirot? ”

  Poirot era nerăbdător să citească acea carte. Era despre el, cum să rateze așa ceva? Îi plăcea tot ceea ce avea legătură cu el, vanitatea fiind una dintre trăsăturile sale de bază! Răsfoind puțin cartea, a aflat că David Suchet nu este nici detectiv, nici inspector de poliție. Este actor și l-a interpretat chiar pe… Hercule Poirot! De aici asemănarea! Pardon, încercarea de a semăna, nimeni nu se ridică la nivelul detectivului belgian. Deci, peste ani de zile, se vor fi făcut filme despre el!

   Cu o expresie de mulțumire pe față, își îndreptă atenția spre alte titluri: Autobiografia, de Lady Agatha, pe aceasta o cunoștea, era superbă. Cum să nu fie, când în ea autoarea vorbește despre cum a luat naștere celebrul detectiv? Și cum să nu-i funcționeze perfect micile celule cenușii, când a fost creat de mintea sclipitoare a Agathei Christie? Totuși, s-a supărat puțin pe Dame Agatha când a scris anumite lucruri negative la adresa lui. Niciodată nu i-a plăcut să vorbească despre acest subiect, el este Hercule Poirot, nu are defecte.

   Știe că se vorbește despre el și în „Agatha Christie, Jurnalul secret”, destul de interesantă, deși i-ar fi plăcut, desigur, ca autoarea să fi scris mai multe despre cel mai bun personaj al ei. Despre el, biensûr. Fără el, opera Agathei Christie nu ar mai fi fost la fel.

   Parcurge cu privirea restul cărților editurii Rao, oprindu-se cu nostalgie asupra uneia: Misterioasa afacere de la Styles. Acolo a început totul…

  „Ajunge! E timpul pentru o ciocolată caldă! De ceaiul englezilor j’en ai marre! Ca să nu mai vorbesc de zeama pe care ei o numesc cafea!” – cugeta Poirot, îndreptându-se spre casa de marcat cu un braț de cărți.

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 16

Surse foto: Rao, Pinterest

by -
2

Sfaturi pentru miri

    Ziua nunţii este una foarte emoţionantă şi agitată pentru miri şi asta poate dăuna foarte mult modului în care se desfaşoară colaborarea cu fotograful. Sunt câteva lucruri care pot îmbunătăţi considerabil calitatea fotografiilor.

    Câteva sfaturi pentru miri, prin ochii unui fotograf:

     * În ziua nunţii trebuie să vă simţiţi confortabil, să fiţi odihniţi, hainele să nu vă jeneze şi sî încercaţi să fiţi cât se poate de relaxaţi.

     * Nu uitaţi că vă casatoriţi pentru că vă iubiţi şi mai mult decât orice asta trebuie să arătaţi în ziua nunţii.

     Articolul complet este disponibil pe Photosir.ro

O soacră, o pisică şi o eşarfă!

   Ne-am cunoscut în urmă cu șase luni, într-un moment când o relație era ultimul lucru la care mă așteptam: făcusem pană undeva, la ieșirea din Iași. Dintre toate mașinile care treceau pe șosea, cuiul acela a trebuit să intre în roata mea. Fiind o șoferiță responsabilă, am scos triunghiurile reflectorizante, am dat pe avarii și am început să fac semne celorlați șoferi, sperând că cineva își va face milă de o biată femeie la ananghie și o va ajuta. Spre disperarea mea, singurul efect al agitației a fost că m-au claxonat câțiva tiriști. Să desfac singură roata, nici vorbă! După jumătate de oră, timp în care m-am umplut de nervi, a oprit el, Dorin. Era în salopete de lucru, unsuros și bărbos – omul perfect pe care să mă descarc. A schimbat roata, mi-a recomandat o vulcanizare, la care am plecat fără măcar să-i mulțumesc omului pentru ajutor. Și a cui era vulcanizarea? A unsurosului, desigur! Așa, ca să mă fac de râs și mai mult. Am stat la povești și ne-am plăcut.

   Iată-mă acum în situația nefericită în care trebuie să fac cunoștință cu ai lui. Din câte am aflat, maică-sa are mania curățeniei, e cochetă și-i place să aibă ultimul cuvânt. Asta mă îngrijorează puțin, căci vreau să fac impresie bună; de fapt, să nu par nici prea-prea, nici foarte-foarte… . Trebuie să am mare grijă cum mă voi îmbrăca. Suntem invitați la cină, peste trei zile. O fi ziua ei de naștere? Să îi cumpăr ceva sau să mă rezum la flori? Am ales să îi comand de pe Answear.ro o eșarfă. Dacă nu îi va plăcea culoarea, măcar va aprecia brandul. Am fost la coafor, mi-am vopsit părul într-o nuanță naturală, mi-am făcut manichiura (evident, în nuanțe „cuminți”).

   Azi e ziua cea mare. Am mai avut asemenea emoții doar când s-au afișat rezultatele la bacalaureat. M-am machiat discret, mi-am strâns părul în coc, m-am îmbrăcat cu o rochie elegantă, cu un decolteu adânc în spate, asortată cu pantofi cu toc. Ținuta aceasta mă face să par mai înaltă și stilată. Astfel împopoțonată, parfumată și stresată, cu un buchet de flori într-o mână și eșarfa frumos ambalată în cealaltă, mă întâlnesc cu Dorin, care mă așteaptă deja de jumătate de oră în fața blocului. Îl văd cum ridică o sprânceană și se străduiește să nu pufnească în râs.

Dar tu unde mergi așa gătită? mă întreabă amuzat, studiindu-mă din cap până în picioare.

La mă-ta, îmi vine să-i răspund, dar mă rezum la un zâmbet stângaci.

   Pe drum, el vorbește întruna, îmi povestește despre familia lui, despre casă, o pisică isterică și altele, dar eu nu-l mai pot auzi. Cum poate el să fie atât de relaxat, când eu mă dau de ceasul morții? Ca să mă liniștesc, mă imaginez pozând pentru un challenge cu premii garantate, #WeAreTheAnswear. Nu e cazul să-mi apară păr alb și riduri tocmai acum, când urmează să dau ochii pentru prima dată cu soacra.

   Ajungem în fața unei case cu un singur nivel, peste al cărei gard nu se vede decât acoperișul. Curtea imensă e perfect curățată, iar bolta de viță de vie din fața casei nu mai are nicio frunză, chiar dacă încă e septembrie. Ferestrele strălucind la soare invită, parcă, păsările să se izbească în ele, iar în casă… În casă – un amestec de mirosuri: de spray de mobilă, detergent de covoare, odorizant de cameră. Deja simt că mi se face rău! Și apare ea! O femeie ușor supraponderală, vopsită blond, cu o dungă zdravănă de dermatograf la ochi ne întâmpină zâmbind afectat.

   Bună! Ați văzut că am scăpat de căratul frunzelor din toamnă? Le-am tăiat pe toate, cu foarfecele! recunoaște, mândră de isprava proprie.

   Nici nu știu cum să reacționez; să o felicit, ca să-i dau satisfacție sau să râd prostește! Îi înmânez florile și realizez că am uitat eșarfa în mașină. După câteva minute, în care se presupune că m-am acomodat, mă scuz și mă întorc la mașină, să iau cadoul. Sub bolta sărăcită de frunze, precum capul lui Smeagol din Stăpânul inelelor, simt o usturime pe spate și aud cum rochia mea face poc!, apoi se lărgește considerabil.

   Pisica! Pisica isterică m-a atacat. Nu îndrăznesc să țip, însă fug înlăcrimată la mașină, unde constat dezastrul: în zona spatelui unde a aterizat pisica, se văd câteva dungi sângerii proaspete, iar rochia atârnă neputincioasă, cu fermoarul rupt. Îmi aduc aminte de toți sfinții bunicii și-ai bunicului, îmi vine să pornesc motorul și să fug în lume, însă îmi vine o idee. Cu degete nervoase, scot eșarfa din ambalaj, o rulez și mi-o pun în talie pe post de curea. Poftim cadou! Așa-ți trebuie, dacă vii fără echipament pe teren minat! Găsesc pe bancheta din spate geaca din jeans a lui Dorin, o îmbrac și îi suflec mânecile. Îmi scot agrafele din păr și le folosesc pe post de ace de siguranță, pentru a susține cureaua improvizată,  iar părul desfăcut îl ciufulesc ușor cu mâna. Un retuș rapid al machiajului în oglinda retrovizoare și sunt ca nouă!

   La apariția mea în noua ținută, soacra răsuflă ușurată. Hai, că îți stă mai bine așa, nu mai pari o înțepată de la oraș. Scoate-ți pantofii ăia și vino să mă ajuți să pun masa!

   Nu a ieșit cum mi-am închipuit, dar… tot răul spre bine. Am găsit un truc de moment care să mă scoată din încurcătură și-am reușit să mă fac plăcută de mama lui Dorin. Câteodată, o soluție inopinată se dovedește cea mai bună. Există infinite posibilități de a testa moda sau articolele vestimentare, iar Answear.ro le premiază cu vouchere și carduri cadou, în challenge-ul despre care vorbeam mai sus. Particip și eu cu marea aventură pisicească. Sper, însă, că voi câștiga acel superb Fiat 500. Dacă aș face pană cu el, câți mi-ar sări oare în ajutor?

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 15

Sursa foto: answear.ro

Orizont disparat

   Eram patruzeci de copii din familiile de ofițeri ai bazei, lăsaţi în grija a doi soldaţi, când extratereștrii au atacat. Cumva au reuşit să ne extragă din tot dezastrul şi să ne ţină în viaţă patru ani, în pădure, folosind schimbările de climă şi vegetaţie în avantajul nostru, atunci când conservele din buncăr s-au împuţinat.

  Într-o zi, cei doi adulţi nu s-au mai întors din expediția de aprovizionare şi am rămas sub conducerea adolescentului Robert, care nu ştia ce să facă.

   Când, fără fructele alogene culese din exterior şi cu raţiile militare aproape terminate, întrezăream spectrul foamei, Alex a ieşit singur afară. S-a întors cu o mână de fructe şi cu veşti. A spus că a reuşit să treacă pe la casa lui, că ea nu mai există, cum nu mai există aproape nimic din ceea ce au făcut vreodată oamenii, pentru că extratereştrii neantizează totul, dar a găsit, printr-o minune, cutia lor poştală intactă. Avea o scrisoare de la fratele lui.

   Ne-a citit-o. Istorisea tot ce ştiam că se întâmplase din poveştile reale auzite la radio înainte de întreruperea comunicaţiilor. Cum invadatorii din spaţiu, după ce au dezintegrat cele mai mari oraşe umane ca prin vrajă, au început să îşi formeze domenii terestre în jurul câte unui grup de copaci plantați. Cum arborii lor și iarba înaltă înconjurătoare s-au răspândit rapid, sufocând flora locală, în timp ce alienii porecliți acum Grădinari, continuau să topească orice obiect artificial sau fiinţă umană zărită. Târziu, după ce a crescut peste tot noua vegetaţie, oamenii şi-au dat seama că dacă au haine confecţionate din iarbă extraterestră şi arme meșterite din copacii lor, aceştia nu îi vor mai neantiza pur şi simplu, ci vor accepta o luptă dreaptă. Ori pentru că nu mai reușesc fizic, ori pentru că nu le permit conceptele lor teologice sau ecologiste… Omenirea avea o șansă.

  Ne-a impresionat sonoritatea de radio a poveştii. Vedeam că Alex stătea mereu pe lângă adulţi, dar nu ştiam că au avut vreme să îl reînveţe să citească, la cât de ocupaţi erau cu problemele celor mici.

   Apoi, urma vestea grozavă. Fratele lui era la câteva zile distanţă, într-o fortăreață unde se rezistă şi de unde va fi lansat contraatacul uman.

Am putea merge toţi acolo.

   Robert s-a răţoit că el e locţiitorul şi că el decide, dar atunci Alex a întors scrisoarea. Pe ea se vedea un Grădinar, cam așa cum îl știam noi, cu sângele său verde împrăştiat împrejur de cuţitul perfect finisat al fratelui lui Alex. O poză!!!

   Nu îndrăzneam să o atingem, ne-a plimbat-o el prin faţa ochilor. Şi toţi am fost de acord că trebuie să ajungem în locul unde adolescenţii sunt învăţaţi să înfăptuiască asemenea minuni eroice. Chiar şi Robert şi-a dat acordul după ce a întors fotografia şi a privit atent cele scrise pe spate, deși nici el nu era mai breaz la citit decât noi.

    Am pornit prin pădurile străine. Copacii Grădinarilor se înmulţiseră parcă infinit. Ne ascundeam la zgomote. Am învăţat să mărşăluim în tăcere şi să dormim în aer liber, în frig şi uneori sub picături de ploaie. Mai ales nopţile, ne lua dârdâiala. Ne înghesuiam unii într-alţii şi ne acopeream cu câteva rânduri de haine croșetate din iarbă alogenă.

  Am mers multe săptămâni înainte să apară primele cârcoteli. Copiii mai mici se trânteau pe jos şi plângeau. Cei mari îşi pierduseră încrederea. Ne temeam că ne-am rătăcit.

   Doar Alex era mereu hotărât şi ne repeta că mai este puţin.

   După şi mai multe zile de marș împleticit, nimeni nu îl mai credea.

  Am tot mers. Parcă o veșnicie. Până când pădurea s-a întrerupt brusc. În zare am văzut nu o fortăreaţă, dar ceea ce ştiu acum că este o tabără militară umană.

   Oamenii, într-adevăr, contraatacau. Pe de o parte folosind arme făcute doar din lemnul Grădinarilor, lănci, săbii, scuturi, pe de alta, arzând dinaintea lor copacii extratereştri ca să îşi poată desfăşura noile tactici de luptă, cărora alienii acţionând în haită, dar dezorganizat, nu le puteau face faţă. De fapt, vechile tactici istorice, cea mai teribilă fiind antica falangă macedoneană, cu ariciul ei letal din lănci de diferite mărimi.

  Astfel se face că o mulţime de copii fericiţi, plângând şi râzând, au început să alerge peste o întindere imensă de cenuşă spre o tabără foarte îndepărtată, unde falanga umană se organiza pentru a le veni în întâmpinare… Înainte să-i ajungă extratereștrii care deja i-au observat.

   Nu existau pentru alieni copii şi adulţi, doar umani ce trebuie ucişi, chiar așa, înfofoliţi în hăinuţe împletite din ierburi.

   Poate adolescenţii ar fi ajuns la timp sub aripa armiei umane, însă copiii mai mici cu siguranţă nu, dacă Alex şi Robert nu le-ar fi ţinut piept primilor atacatori cu beţigaşele lor scurte care încercau să fie săbii. Doar i-au încetinit, dar a fost suficient ca toţi ceilalţi să scăpăm.

Ofiţerii din Marea Armată Umană de Eliberare i-au numit eroi şi i-au decorat.

   Le văd şi acum trupurile întinse pentru ceremonia înhumării şi ochii albaştri ai lui Alex privind în gol de pe chipul palid mânjit cu cenușă.

    – Ar trebui anunţat şi fratele lui, am zis eu.

    – Are fratele aici? m-a întrebat mirat un maior.

    – Da. El ne-a chemat… Am căutat la pieptul lui Alex scrisoarea-poză.

   Maiorul a privit cu îndoială figura asiatică a băiatului viteaz în luptă cu un extraterestru chitinos cu sânge verde, atât de asemănător unui Grădinar.

  A întors fotografia.

   – Sunt numai nişte mâzgăleli…

   – Nu se poate! Ne-o citea când nu mai rezistam marșului. Datorită ei suntem aici.

  – Scrie doar jos pe imagine ceva:

  Dincolo de orizont / Beyond SkylineThriller SF cu Frank Grillo și Iko Uwais În cinematografe din 3 noiembrie 2017

  E o reclamă de lansare cinematografică.

   – Ce înseamnă asta?

  – Înseamnă, a zis maiorul cu ochii umezindu-i-se, că un băiat cu inimă mare a vrut neapărat ca voi să ajungeţi într-un loc, dincolo de orizontul cunoașterii sale, unde să fiţi mai în siguranţă.

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 14

Sursa foto: IMDb, InterComFilm

by -
2

De ce să alegem o şedinţă “Trash the Dress”

    Ştim foarte bine că în ziua nunţii timpul este limitat, astfel că şedinţa foto are mai mereu de suferit. Mirii sunt tensionaţi şi grăbiţi, iar disponibilitatea lor pentru fotografie artistică este minimă. Locaţia nu poate fi prea îndepărtată, pentru că drumul să nu dureze prea mult. Nunta este programată cu mult timp înainte, astfel condiţiile meteorologice nu sunt cunoscute, iar o ploaie poate strica toată organizarea.

   Cea mai bună soluţie pentru a scăpa de aceste griji este să facem o şedinţă foto dupa nuntă. Aceasta are numai lucruri pozitive, care va aduce un plus fotografiilor obţinute în ziua nunţii.

   Relaxare

   Deja am scăpat de încordarea din ziua evenimentului, de alergătură şi responsabilitatea asumată în acea zi.

    Articolul complet îl regăsiți pe Photosir.ro

Fântâna Tinereții- apa vie a lui Harap-Alb

   Unu, doi, treiHai, Elena, încă puțin!, mă încurajez singură, numărând clipele până voi ajunge la birou, unde va trebui să prezint raportul de activitate a compartimentului pe care îl conduc. Pedalez în neștire, depășind șiruri nesfârșite de mașini oprite la semafoare. Să ajungi la timp la serviciu în Bucureștiul de azi e o adevărată probă de forță, timpul petrecut în trafic îți poate pune răbdarea la grea încercare. Eu am ales bicicleta, o semicursieră ușoară, ce se încadrează perfect în peisajul urban.

   Ajung la destinație cu câteva minute înainte de timpul estimat. Îmi trag sufletul sub castanul din fața clădirii, așezată pe covorul multicolor de frunze. Beau pe nerăsuflate o jumătate de sticlă de apă de izvor, cea de care nu mă despart niciodată. Simt cum îmi pune în mișcare fiecare celulă și cum primesc energia de care am nevoie. Dacă Harap-Alb a fost înviat cu apă vie, sigur a fost adusă de La Fântâna vieții.

   Apa este o resursă vitală. S-a descoperit că omul ar putea trăi câteva zile fără mâncare, însă fără apă, s-ar deshidrata și ar muri. Multe dintre durerile de cap sunt cauzate de faptul că nu bem suficientă apă. Aceeași cauză este vinovată și pentru problemele la rinichi, pielea uscată, apariția ridurilor, a celulitei, ca să enumăr doar câteva efecte.

  Până să înțeleg beneficiile acestui lichid vital, nu prea aveam tangențe cu apa. Beam doar când îmi era sete și nu înțelegeam cum în alții încap și 2 litri pe zi.

  Nimeni nu a reușit să mă convingă, singură am conștientizat importanța hidratării. De atunci, nu plec niciodată fără sticla de apă la mine. Comand mai multe baxuri cu sticle PET de 0,5 litri de la Fântâna și pun porția zilnică în geantă.

 

   Patru, cinci, șase… minute până la ședință. Mă schimb repede în compleul elegant, ce-mi pune silueta în valoare. Acum trei luni, când am fost promovată, sediul firmei mi-a devenit o a doua casă. De atunci, sunt prima care intră dimineața și cea care stinge lumina. Sunt o femeie puternică, de carieră, care are grijă de sănătatea corpului și propriul echilibru psihic. Secretul meu? Hidratarea. Chiar dacă nu mai sunt o novice, mereu mă confrunt cu senzația de gură uscată, atunci când trebuie să vorbesc în cadrul unei ședințe. Apa de izvor de La Fântâna, provenită din adâncurile munților Serbiei, din regiunea Mitrovo Polje, aflată departe de poluarea urbană, apă cu gust de sănătate, mă salvează de fiecare dată.

  Șapte, opt, nouă… colegi deja veniți în sala de ședințe își fac ordine preocupați printre hârtii, oarecum plictisiți la gândul că vor petrece cel puțin o oră pe scaun. În dreptul fiecăruia am avut grijă să se afle câte două sticle cu apă de 0,5 litri, aceeași pe care o beau și eu: una plată și cealaltă carbogazoasă, și un pahar, așezate elegant, sugerând discret standardele înalte care se impun, dar și grija față de sănătatea angajaților. Dacă ești hidratat, te poți concentra și dai maximum de randament.

   Zece, unsprezece, doisprezece… sticle goale de reciclat, după ședința care a durat mai puțin de o oră. Îmi acord un moment de respiro în birou și îmi fac planuri pentru excursia din weekend. Ultima dată când am urcat pe munte, am trăit sentimentul invincibilității. Cocoțată pe o stâncă, am privit cum pădurea toată îmi stătea la picioare și-am știut din acel moment că nu există Nu pot, ci doar Nu vreau.

   Treisprezece, paisprezece, cincisprezece… picături de apă carbogazoasă adăugate în masca de față fac minuni pentru piele. Tenul devine hidratat și suplu, iar cearcănele dispar. Am acceptat invitația la cină venită din partea fostului coleg de facultate; cine știe, poate voi avea și eu o viață personală, până la urmă. Mă privesc zâmbind în oglindă și-mi place cum arăt; de când mă hidratez corespunzător, parcă am renăscut, numai că nu din propria cenușă. Doar am băut apă de la Fântâna Tinereții.

Ce rol are apa în viaţa voastră? Aţi încercat apa de izvor ,,La Fântana”?

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 13

 Sursa foto: La Fântana, Panoramio

"Lanţurile nu pot ţine unită o căsătorie, ci firele, mii de fire minuscule care leagă oamenii împreună de-a lungul anilor." Simone Signoret

Frânturi din viața virtuală!

   Facebook m-a redus la tăcere pentru violare de reguli şi instigare la buna dispoziţie a audienţei conform noilor algoritmi (sună macabru, dar sigur am deranjat pe cineva), iar în lipsă de altceva mi-am lăsat gândurile să zboare, de data aceasta îndreptându-se către cei care nu sunt vizibili şi totuşi ne sunt alături zi de zi.

   Cine credeţi că ne suportă ifosele, ţopăielile, planurile şi conversaţiile interminabile la telefon mai ales când apare o situaţie de criză şi trebuie gestionată în timp util? Ei, jumătăţile care ne completează/protejează spatele şi ne oferă un răgaz de linişte după o zi plină. Mediul online este locul în care noi ne desfăşurăm activitatea, dar fără ei nu am fi aici. Este nevoie de răbdare şi înţelegere pentru că timpul alocat site-ului (redactare, programare, editare, documentare) este diferit. La acesta adăugăm participarea la evenimente, lansări, târguri, întâlniri cu/fără bloggeri. Dacă ar fi fost sufocanţi sigur nu se dezlipeau de noi, eram precum ştampila de plic, dar în lipsa acestui inconvenient au ajuns să înţeleagă pasiunea şi ne sprijină moral proiectele.

   Într-un articol precedent vă povesteam de cele câteva lucruri inedite pe care le-am făcut şi printre ele se află şi racolarea soţului pe internet. Conform unui studiu citit recent, numărul de utilizatorii de internet se află în creştere estimându-se o că vor ajunge la 2,6 miliarde în şase ani. Sunt destui oameni care fără net nelimitat nu pot trăi, însă aş merge mai departe cu afirmaţia că omul se poate adapta la orice situaţie, inclusiv la rutina fără share sau comment. Este un test de rezistenţă, dar dacă ai alături oameni speciali se va compensa lipsa. După cum vedeţi deja mă distrez, folosesc momentul de tăcere pentru meditaţie, analiză, urmând să revin cu forţe noi precum în cartea Mănâncă, roagă-te, iubeşte.

Cu un share şi comment nu se face primăvară, dar cu o foto şi o conversaţie îţi poţi găsi jumătatea!

   O parte dintre voi se uită la seriale turceşti, în schimb eu mă amuz cu emisiunea 90 de zile până la nuntă. Tot felul de cupluri care se găsesc pe internet ajung să plece de nebuni prin alte ţări pentru a se cunoaşte face to face, iar în 90 de zile trebuie să se decidă dacă se căsătoresc sau nu (de cele mai multe ori pentru a obţine viza). Marketing sau nu, nici că mai contează, cert este că aceste site-uri de matrimoniale sunt accesate zilnic pentru a găsi jumătatea. În cazul în care ai inimioara slabă poţi să te îndrăgosteşti de cineva pe care cunoşti doar din cuvinte şi imagini sau din discuţiile audio/video.

   Internetul a devenit vital, un drog de care nu poţi scăpa cu uşurinţă, un fel de armă cu două tăişuri. Eu şi alţii mi-am găsit fericirea prin acest mediu, dar întotdeauna va exista un moment de ezitare.

   Am fost norocoasă pentru că această invenţie mi-a adus persoana potrivită în cale, dar noi am decis dacă suntem făcuţi pentru o relaţie de lungă durată sau să transformă totul într-un experiment. Exemple pozitive sau negative sunt la tot pasul, important este să ştim să culegem ce este bine pentru viitorul nostru.

“Lanţurile nu pot ţine unită o căsătorie, ci firele, mii de fire minuscule care leagă oamenii împreună de-a lungul anilor.” Simone Signoret

   De cele mai multe ori viaţa mi-a arătat că Toate se întâmplă la timpul lor! Şi chiar dacă sunt nerăbdătoare, a trebuit să înţeleg că există o clipă pentru fiecare om.

Vei găsi atunci când nu cauţi!

   Magie sau nu, am reuşit să scap de bariera aceasta de timp/spaţiu folosindu-mă de armele de la îndemână şi da, mă pot considera specială. Internetul mi-a adus alături o persoană echilibrată şi a continuat cu mici picanterii: o soră care nu este sânge din sângele meu, dar ne simţim de parcă am fi făcute de aceeaşi mamă şi bonus o mulţime de oameni care au ajuns să-mi fie alături din inerţie sau din întâmplare.

   Dacă nu v-aţi legat la cap deocamdată, fiţi pe fază, doar ştiţi ce se spune, Ce este al tău este pus de o parte.

Photo credit: pexels.com

%d bloggers like this: