Lifestyle

10 nimicuri care ar putea să te facă fericit

   De multe ori viaţa ne oferă posibilităţi infinite, dar din diferite motive ne pierdem în detalii şi uităm ce este relevant. Preferăm să ne plângem de milă, să ne înjosim decât să luptăm cu propriile forţe pentru ceea ce ne-ar putea face clipele mai frumoase. Tocmai acele nimicuri care ne înconjoară ar trebui să ne stimuleze şi să deschidem ochii. Dacă nu ştii ce vrei, atunci regăseşte-te. Fii puternic, fii tu!

    M-am gândit la zece lucruri care ar putea să te facă fericit în momentele de criză. Acestea sunt propunerile mele.

    1. Ceva dulce. Zahărul creşte glicemia, dar în acelaşi timp îţi creşte şi entuziasmul

   Dacă ai o zi amară, atunci savurează ceva rapid pentru a profita din plin de ceea ce ai. Ai grijă să nu depăşeşti doza minimă recomandată de medic, însă dacă o vei face, cine ştie, s-ar putea să rezulte ceva frumos din surplusul de energie pozitivă.

  2. Zâmbeşte şi mergi mai departe

    Ar putea fi un slogan de campanie electorală sau de ce nu, de spirala lui Bivolaru, dar uite că nu este nici una nici alta, ci doar maxima zilei de azi. Orice şut în fund, te asigur că este un mare pas înainte.

   3. Dormi sub cerul liber sau în carul cu fân. Am încercat şi este divin.

   În copilărie dormeam cu bunicul în fânul proaspăt şi chiar adoram aceste momente. Între timp am crescut, iar bunicul nu mai este alături ca să depănăm împreună amintiri, însă întotdeauna le voi aprecia pentru că m-au stimulat să ajung aici. Dacă îţi plac experimentele inedite, atunci nu sta pe gânduri. Uită că te-ai născut în vârful blocului şi trăieşte cu adevărat pentru că este păcat. Nimic nu se compară cu iarba care te învăluie sau cu ciulinii care îţi gâdilă talpa piciorului.

   4. Spune-i mulţumesc prietenului care te-a dezamăgit

   Ştii de ce? De fapt el nu era prieten, acum ţi-a făcut un favor că te-a lăsat baltă. De multe ori ne plângem şi devenim frustraţi de cei care la un moment dat pleacă din viaţa noastră pe uşa din spate, iar în acea clipă nu conştientizăm că ne face un mare bine…ne oferă liniştea de care aveam nevoie. Cine îşi doreşte alături un om fals care preferă mai mult să te încurce decât să îţi dea optimism? Nu trebuie să ai 100 de prieteni, ci trebuie să ai puţini şi de calitate.

   5. Fii autentic şi asumă-ţi imperfecţiunile sau transformă-te într-un defect perfect :p

   Aici fiecare are de lucrat, dar dacă toţi am fi nişte minunăţii ambulante şi perfecte atunci chiar ne-am plictisi de moarte. Cine îşi doreşte să fie doar păpuşa Barbie sau minunatul Ken? Vă asigur că eu nu, mai bine autentică şi din topor decât perfecţunea întruchipată în nestemate. Să ne asumăm defectele şi să le folosim în scopuri nobile.

   6. Plantează un pom sau deschide un blog

   Chiar dacă nu ne mai gândim la mediul înconjurător, atunci să luăm în calcul ceea ce este la modă: a fi blogger. Deocamdată nu a intrat pe lista meserilor acreditate, dar în curând va deveni. Dacă tot este free atunci să ucidem limba română, să scriem despre ce ne place, să fim democraţi până în pânzele albe. Şi dacă tot te lansezi în necunoscut, tu dragă viitorule blogger mai aruncă o privire şi în grădina altuia, nu ca să-i furi ideile (neahh, nu aşa se face treaba bună), ci ca să vezi cum arată calitatea şi perseverenţa. Şi nu mă aştept să îţi placă exempul meu, dar măcar să apreciezi sinceritatea celor care au îndrăznit şi au dorit mai mult de la blogosferă.

   7. Fă o faptă bună şi nu te aştepta să primeşti ceva în schimb

   Ideal ar fi să nu îţi programezi evenimentul, dar dacă eşti un maniac al obiectivelor bifate pe listă, atunci perseverează. Dă haina de pe tine unui om al străzii, scoate suta de euro pe care nu o ai şi cumpără alimente unei familii sărmane. Conservă energia şi ajută pământul, dacă nu măcar o dată pe lună, atunci de Ziua Planetei Pământ, în fiecare an pe 22 aprilie (dacă wikipedia minte, atunci şi eu fac la fel cu voi).

   8. Niciodată să nu spui niciodată

   Ar fi şi păcat, cine ştie de unde sare iepurele în drumul vostru şi în loc să îi furaţi blana, profitaţi de sclipirea de moment. Poate câştigaţi la lotto deşi nu jucaţi sau faceţi afacerea vieţii voastre (trebuie să excludeţi din start ideile geniale ale altora, gen second hand, farmacie, jocuri de noroc sau cafenea) care vă va aduce prosperitatea. Nu de alta, dar nouă, românilor ne place să facem bani mulţi şi rapid. Dacă nu furi şi nu te prostituezi în politică, singura şansă este să munceşti cinstit (Nu daţi cu pietre, este doar părerea sinceră a unui om normal care se uită în jur, nu trăieşte doar cu aer poluat sau pe banii de la stat).

   9. Acceptă că eşti o fiinţă umană şi îndrăgosteşte-te

   Da, aici este un capitol sensibil şi chiar mă distrează acum ideea formulată de cineva: În luna februarie şi martie nu am iubită pentru că se dau cadouri. OMG (nu mi s-a urcat engleza la cap, doar am împrumutat expresia de la cunoscători), se pare că există şi astfel de specimene care ne fac viaţa frumoasă, dacă nu ar exista ei florăresele ar da faliment, iar oamenii ar uita când este ziua mea de naştere. Şi chiar dacă nu este sfârşitul lumii, ar trebui să experimenteze şi latura aceasta necunoscută şi să afle cum este iubirea. Dacă am fi din piatră, sigur am rămâne singurei, dar este şi păcat, nu de alta, dar ştiţi ce fain este să te plictiseşti în doi? Să pui întrebări stupide şi cineva să asculte? Din când în când să afli că cineva te iubeşte, dacă nu de 20 de ori pe zi, măcar dimineaţa, la prânz şi seara?

  10. Dacă nu ai făcut acest lucru, atunci pune mâna pe telefon şi sună-ţi părinţii. Mulţumeşte-le pentru că ţi-au dat viaţă.

    Chiar dacă nu tu i-ai ales, datorită lor eşti aici, un om cu posibilităţi nelimitate. În mâinile tale se află puterea, de tine depinde să o foloseşti în scopuri nobile.

   Lista mea este infinită, dar dacă eşti o persoană echilibrată atunci zâmbeşte zi de zi, nu toţi sunt la fel de norocoşi să poată respira acest aer. Poate eşti dezamăgit sau dezgustat de ceea ce te înconjoară, atunci protestează şi schimbă-ţi opţiunile. Şi cum spunea cineva, eşti mai puternic decât crezi.

Nu aştepta să pice din cer para mălăiaţă sau drobul cu sare. Atâta timp cât eşti sănătos, restul imperfecţiunilor nici că mai contează.

PSIHOatelier: Autenticitatea. Reîntoarcerea la adevărată noastră natură | cu Andreea Ionescu, coach

18 septembrie 2017, orele 19.30, la Journey Pub ( în Piaţa Română, str. George Enescu nr. 25)

* Evenimentul se desfăşoară în limita a 100 de locuri în sală. Biletul de participare: 20 RON.

FB: https://www.facebook.com/events/126023164803442/

______ PSIHOatelier: Autenticitatea. Reîntoarcerea la adevărată noastră natură____

   Navigăm prin viaţă împrumutând credinţe şi comportamente care nu ne caracterizează: ca un fel de programe mentale, ele ne condiţionează şi pot limita performanţa, productivitatea, satisfacţia şi împlinirea.

Identificarea acestor “bucăţi” străine de noi este importantă, pentru că, dacă trăim o viaţă construită pe valori exterioare şi reguli care nu ne reprezintă, putem să ne depersonalizăm sis a trăim, anesteziaţi, visul părinţilor sau al perechii noastre, în timp ce adevărată natură clocoteşte sub capacul subconştientului.

   Luaţi-vă un caiet şi un pic, căci vom naviga prin labirint înapoi, către prorpia noastră natură, cu instrumente specific, Luaţi şi dorinţa de a schimba ceva, căci simplă contemplare, fără a fi însoţită de ceva muncă interioară, rămâne cunoaşterea intelectuală care nu duce, deocamdată, nicăieri.

_______Andreea Ionescu, terapeut şi business coach_________

https://pisicka.wordpress.com/

   “După o carieră de mai bine de două de ani prin firme româneşti, internaţionale şi multinaţionale, am realizat că lucrurile importante nu sunt nici premiile, nici diplomele de pe perete, nici mărcile cu care te îmbraci. Am dat curs aspiraţiei pe care am avut-o de la şaisprezece ani, când am cunoscut primul meu profesor de medicină alternative, şi m-am dedicate lucrului cu alţii, ca antrenor de business-uri şi de oameni, terapeut şi catalizator. Învăţ în fiecare zi şi practic cu încăpăţânare bucuria ca metodă de a exista. Cei din jurul meu îmi spui că funcţionează .” Andreea Ionescu

Durata atelierului interactiv: aproximativ 2 ore;
Locaţie: Journey Pub, sala Up Above;
Locuri: în limita a 100 de participanţi;
Rezervări: 0752 285 286;

Parteneri media: RRC – Oraşul Vorbeşte, Radio Guerrilla, România Pozitivă, Bookblog.ro, Munteanu, Mama pe Toc, Filme-cărţi.ro, Urban Things, Literatură pe Tocuri

 

 

 

 

 

 

 Book Blogger Tag

   În perioada aceasta gândurile mele sunt plecate în vacanță și involuntar profit de fiecare oportunitate care mă relaxează sau dau o stare de bine. Cărțile sunt slăbiciunea mea și Sorina mi-a pus gând „rău” punându-mi neuronul la treabă. Sincer, chiar aveam nevoie de diversitate şi din moment ce Iasmy nu este pasionată de aşa ceva, preiau eu ştafeta. Să ne distrăm puţin, să jonglăm cu ideile.

   3 lucruri pe care nu le suporți la o carte

   Sunt subiectivă şi citesc cu plăcere de fiecare dată când am ocazia, însă mărturisesc că sunt aspecte pe care nu sunt de dorit atunci când aleg o anume carte. Nu-mi place să le văd șifonate/murdare/rupte sau cu pasaje subliniate, dar dacă trec peste ambalaj, recunosc, detest acţiunea plictisitoare și personajele enervante.

   Descrierea locului tău preferat de citit

   Cred că cel mai bine ar fi să vă recomand un articol scris anterior despre locurile perfecte în care am citit de-a lungul timpului. Chiar şi aşa, cred că nu este important locul, ci starea. Mă simt confortabil pe iarbă la soare sau în metrou înconjurată de oameni, oriunde mă poate prindă în acțiunea mrejele ei.

   3 confesiuni legate de cărți

  Sunt dependentă de hârtie şi cerneală, dacă merg undeva trebuie să port cu mine măcar o carte, fie şi-n format electronic
   Dacă mă întrebaţi cât costă o haină, dau rateuri, dar când discutăm despre cărţi deja stau mult mai bine la acest capitol. Indiferent de câte genuri aş aborda, stilul romance mi se potriveşte mănuşă.

Care carte te-a făcut să plângi ultima dată?

   Aerul pasiunii, acolo da, am lăcrimat şi deşi eram avertizată nu m-am putut abţine să nu o citesc cu rapiditate. Are sare și piper, vulgaritate, dar esența este specială.

Câte cărți se află pe noptiera ta?

   Hmm, destule, dar voi alege doar două pentru vacanţă. Văpaia soarelui de Raluca Butnariu şi Magnatul de Joanna Shupe, plus în format electronic Chiriaș la Cluj de Marius Oliviu Iacob.

Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

  Ronțăi ce apuc, important este să am dispoziție. Cel mai bine las imaginile să vorbească de la sine

 

Alege 3 cărți pe care le-ai recomanda oricui

   Anna Karenina de Lev Tolstoi, La răsărit de Eden de John Steinbeck și Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez. Știu că sunt mai multe, dar nu puteam alege un anumit titlu.

Arată-ne o poză cu raftul preferat din bibliotecă

Prefer să vă arăt/ încânt privirea cu altceva.

Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

     Dacă v-aș spune secretul, atunci ar trebui să vă „omor”, dar din moment ce sunt o persoană pașnică, mă limitez la treburi palpabile, omenești. Visez să ajung în Scoția pentru că… ador cărțile historical romance. O parte deja știți că n-am dormit o noapte din cauza romanului Aproape de cer de Judith McNaught și vă asigur că suspansul m-a determinat să nu pot închide cartea, ci să mai dau o pagină..până s-a făcut dimineață.

    Aventurile literare se împărtășesc, iar noi, femeile adorăm să ne lăudăm cu ceea ce ne face sufletul să zburde oriunde și oricând. Ispitesc câteva fete cucuiete să preia leapșa dacă le face plăcere: Eva Anca, Claudia Dare și Anca Adriana Rucăreanu, Adriana IvanEnjoy!

Literatura și focul din zodia Leului

   Nu de mult scriam un articol despre legătura dintre zodii și stilul literar. Atunci vorbeam despre zodia Fecioarei. Ce ar fi dacă am migra puțin și ne-am îndrepta atenția spre o zodie ce tocmai și-a încheiat influența acum, la sfârșitul lui august?

   Ați ghicit, este vorba de Regele horoscopului, guvernat de Soare și rupt din foc. Strălucitorul Leu, ce adoră să fie în centrul atenției, ca lumea să se învârtă în jurul lui așa cum planetele gravitează în jurul Soarelui. Sunt energici, înclinați spre acțiune, impulsivi, cu tendință spre măreție. Când spui „Leu”, poți la fel de bine să alegi ca sinonime „foc”, „lumină”, „soare”.

  Cum influențează aceste caracteristici stilul literar? Focul zodiei s-o reflecta în scrieri? Personal, am observat o asemănare între operele scriitorilor născuți în zodia Leului, o tendință a acestora spre serii fantasy cu elemente complexe. Pentru că operele Leilor sunt mai mult decât simple cărți fantasy, genul literar fiind doar un pretext pentru multiple teme și mesaje profunde. De regulă, Leii ne surprind cu fantasy-uri pline de acțiune și chiar dacă nu e evident la prima vedere, se concentrează pe sentimente precum dragostea și prietenia, acestea fiind teme frecvente abordate în scrierile lor; Leii ne lovesc în moalele capului, ne fac pulsul s-o ia la goană prin scenele de acțiune și complexitatea sentimentelor, ne fac să plângem și să râdem la aceeași carte. Pentru că da, ghidușii ăștia de Lei au și umor.

   Dar ca să ne lămurim mai bine, haideți să discutăm cu exemple!

    J.K. Rowling (că tot a fost ziua ei acum, pe 31 iulie, odată cu personajul ei), autoarea celebrei serii Harry Potter, un fantasy ce promovează valori precum dragostea, prietenia, loialitatea. Deși multora li se pare o serie de copii și adolescenți, este mult mai mult de atât; transmite mesaje importante legate de principii și valori, te zguduie, te face să plângi cu scenele emoționante și să râzi prin momentele și replicile amuzante.

   Scenele de acțiune sunt foarte complexe, mai ales cele din ultimele cărți ale seriei. Atât de complexe, încât trebuie să le citești de mai multe ori și-ți spui că ai nevoie de o transpunere cinematografică pentru a ține pasul cu tot.

   Opera ei se bazează pe mitologie, din care își ia inspirația pentru ființele magice create: centauri, sirene, câinele cu trei capete, himere, vârcolaci, vampiri, zâne, Iele etc.

   Genul fantasy este un pretext pentru a aborda teme precum dictatura, rasismul (vezi persecuția celor cu sânge non-magic, a spiridușilor/elfilor de casă) și multe altele.

   Sunt atât de multe de spus despre opera minunată a autoarei, încât nu le pot cuprinde între paginile acestui articol, așa că rezum totul într-un citat relevant:

„- After all this time?

– Always.”

   Cunoscătorii știu!

   O scriitoare născută în aceeași zi și lună cu J.K. Rowling (31 iulie) este Gwendolyn Willow Wilson. De origine americană și convertită la Islam, este cunoscută pentru romanul fantasy „Alif Nevăzutul”. O trăsătură pe care am observat-o la majoritatea operelor Leilor, cartea conține o porție considerabilă de mitologie arabă, unde întâlnim djinni, umbre și pisici ce-și schimbă înfățișarea. La fel ca „mama” lui Harry Potter, autoarea își folosește scrierile pentru a aborda teme precum dictatura, revoluția sau problemele societății din ziua de azi:

Într-o clipă, protestatarii din jurul lui se transformaseră într-o hoardă de sălbatici hăulitori, văduviți de orice scop nobil. El nu-și putea imagina nicio formă de libertate care să merite un asemenea sacrificiu irațional.”

„Aveți o relație tare neobișnuită cu mediul în care trăiți, spuse bărbatul. O relație paranoică. Parcă sunteți chitiți să trăiți în locuri din ce în ce mai strâmte, din ce în ce mai burdușite cu gadget-uri care vă dau impresia total greșită că dețineți mai mult control asupra propriilor vieți.” – Alif Nevăzutul

    Romanul său conține din plin scene de acțiune petrecute într-un ritm alert, ceea ce-l face foarte ușor de parcurs. Tipic leonin.

    Cassandra Clare este altă Leoaică, născută pe 27 iulie. La ea se vede cel mai bine focul zodiei transpus în cărți. Seriile fantasy „Dispozitive infernale”, „Instrumente mortale” și acum „Uneltiri întunecate” sunt incredibil de adictive, cu o acțiune spectaculoasă și răsturnări de situație la tot pasul. Bineînțeles că și aici avem parte de mitologie: vampiri, vârcolaci, elfi, sirene… În plus, ne este reamintit destul de des că vânătorii de umbre cred în legende și mituri.

   Dragostea și prietenia sunt la loc de cinste, autoarea jonglând cu sentimentele, smulgându-ne deopotrivă râsete și lacrimi. Romanele abundă în situații amuzante și în același timp, îți induc stări foarte profunde și intense.

    Chiar ajungi să te întrebi dacă focul ceresc din cărțile ei are vreo legătură cu cel din zodie.

Dacă este ceva ce am învăţat în viaţa mea, este că nu trebuie să-ţi fie frică de responsabilitatea care vine cu grija pentru alte persoane. Ceea ce facem pentru dragoste: aceste lucruri rezistă; chiar dacă nu şi oamenii pentru care le facem.

   

 

   Așadar, coincidență sau nu, eu zic că există trăsături comune între scriitorii aceleiași zodii. Cel puțin în cazul Leilor, am identificat tendința spre fantasy, mitologie, scene intense de acțiune, accentul pe sentimente precum dragostea și prietenia, alternarea umorului cu tristețea, intensitatea emoțiilor transmise.

  În plus, comparat cu stilul rece, calculat și analitic al Fecioarelor, Leii scriu intens și exploziv. Aceasta nu înseamnă că unii sunt mai buni decât alții, ci pur și simplu, este vorba de stiluri literare diferite.

Voi ce scriitori născuți în zodia Leului cunoașteți? Vă plac operele lor?

 

5 defecte care îmi dau bătăi de cap

   Cu toţii avem defecte care ne indispun, dar în acelaşi timp fără ele am fi mult prea plictisitori. Poate că ne chinuie zi de zi, dar ce-am fi noi fără farmecul lor? Poate că le-aş fi lăsat la naftalină, dar discuţiile de la lansarea cărţii Defecţi de Cecelia Ahern m-au făcut să recunosc public ce „abilităţi” minunate am atunci când nu dorm. În loc să le descoper pe ale mele, am reuşit cu brio să le scot în evidenţă pe ale Iasminei, atât de bine ne cunoaştem :)
    Din tolba cu păcate scot în evidenţă doar 5 defecte care mă chinuie şi oricât le-aş ascunde sub preş ele tot îşi fac de cap din când în când.

1. Emotivitatea

   Doamne, urăsc să vorbesc în public. Numai gândul că oamenii sunt atenţi la ce scot pe gură, mă inhibă şi mă apucă fibrilaţiile. Acesta este modul cel mai fain de a mă face de cacao pe unde pot şi chiar dacă pe mine mă enervează, măcar o parte dintre voi vă distraţi copios când auziţi ce voce tremurată am sau cum ies cuvintele cu cleştele într-o ordine ştiută doar de mine. Da, eu sunt persoana care n-ar putea să iasă în faţă pentru că pierde vremea anticipând vocalizele (ştiţi şi voi ce fain se aud ăăăă-urile). Dacă mai adăugaţi şi un live/înregistrare video deja m-aţi pierdut. Fug de audienţă ca dracul de tămâie. Pentru cei care nu ştiu, acesta a fost primul punct pe care i l-am precizat Iasminei când ne-am unit forţele la Literatură pe tocuri: să vorbească în public.

2. Diplomaţia din topor

   Diplomaţia poate fi cheia reuşitelor, dar sunt situaţii când este lipsită de substanță. Respect opiniile celor din jur, dar sinceritatea mea debordantă pentru unii poate fi un chin pentru că oricum aş învârti realitatea, tot la fel rămâne. De ce să mint pe cineva, să îl învălui în minciuni, mai bine îi spun ce cred sau îl ignor. Nu mi-a plăcut niciodată să spui unei persoane: Vai, ce bine arăţi! Ai slăbit, cumva? iar respectiva fiinţă nevinovată să fie cu hăinuţele ca pe gărduleţ sau să fie pufoasă ca un cozonac. Nu fac complimente gratuite de dragul artei sau de dragul socializării. Recunosc, sunt din topor.

3. Las treburi pe ultima clipă

   Chiar dacă sunt o persoană organizată, sunt momente când inspiraţia îmi vine aproape de termen. Acesta este felul meu de protest împotriva ordinii universale. Ştiu că este bulversant, dar ce să fac, sunt imperfectă şi îmi asum atât partea bună, cât şi partea diabolică. Dezavantajul este că sunt tipicară şi de multe ori mă pierd în detalii care duc la amânări în grafic. Eu sunt omul care atunci când scrie un text se uită dacă a pus bine diacriticele/virgula sau dacă dă bine în pagină. Fix aceste lucruri taie inspiraţia sau o diminuează considerabil, dar ce să faci, aşa se manifestă defectul meu.

4. Te iert, dar nu te uit

   Din categoria AŞA NU. Dacă am avut o neînţelegere în care ai atentat la liniştea mea sufletească atunci sigur ai ajuns pe lista mea cu persoane „speciale”. Nu voi veni la tine ca să ne duelăm în cuvinte, dar voi avea grijă să te atenţionez că ai sărit cămila. Dezavantajul situaţiei este că mama a avut curajul să mă înveţe cum să fiu o persoană sociabilă, să ajut oamenii, să le ofer umărul necondiţionat, iar eu am luat de bună, considerând că aşa este firesc. Ei bine, fix aceleaşi lucruri mi-au adus dezavantaje. Sunt destui oameni care urmăresc doar propriul interes şi când se plictisesc, mai dau şi câte o palmă. Chiar dacă sunt o diplomată din topor, nu-mi spăl lucrurile în public şi mă străduiesc să nu arunc cu vorbe pe care aş putea să le regret mai târziu, însă nici nu sunt indiferentă. Aplic cu încredere deviza: Dacă voi nu vă vreţi, fiţi sigur că nici eu.

5. Mă plictiseşte rutina

   De foarte multe ori mă trezesc schimbând drumul spre casă sau făcând altceva decât ceea ce trebuie nu. Aşa se nasc unele materiale truli. Norocul meu este că îmi permit să jonglez cu diversitatea şi să schimb peisajul. În timp ce voi ţineţi aceeaşi melodie la telefonul de când era mama fată, eu o schimb periodic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fotografiile de la pagina mea personală sau de la site, din când în când îmi vine câte o idee şi le scot din uz. Poate pentru unii este bulversant, însă pentru cei ca mine este firesc. Nu vă gândiţi acum că dacă mi se ia de ziua de azi mă urc în rachetă şi plec pe lună (aş vreau eu, dar uite că n-am permis, depind de alţii) sau să redecorez locuinţa o dată pe an, nici chiar aşa, dar din când în când este nevoie de o schimbare în peisaj.

   Dacă şi voi sunteţi nişte perfecţi defecţi, atunci vă invit să ne aşezăm în cerc şi să discutăm deschis despre „calităţile” ce vă împiedică uneori să fiţi impecabili.

   PS: Din moment ce Antoaneta Smaranda m-a provocat să scriu despre lucrurile nefăcute, a sosit rândul ei să mărturisească ce o chinuie cu adevărat. Și dacă tot discutăm de defecte, sunt foarte curioasă ce gândesc fetele din blogosferă: Diana Neață, Cătălina Coman, Oana Mariam, Alexandra Ali și Dorina Dănilă

Tagul poate fi preluat de toţi cei care doresc.

Photo credit: Arhiva personală

Hopa…septembrie…şi noi la SuperBlog 2017

   În sfârşit…s-a dat startul înscrierilor în competiţia SuperBlog 2017, ediţia de toamnă, mai exact a 15-a ediţie a competiţiei de blogging creativ.

Nu participăm de multă vreme, am descoperit târziu SuperBlog, dar să ştiţi că dă dependenţă.

   Deşi pe parcursul competiţiei ai momente când spui că nu mai poţi şi nu vei mai participa, asta din cauza probelor cu termene limită, sau cine ştie ce chestii te nemulţumeşte, când se termină parcă mai vrei. Masochişti domle’ ce să mai… 🙂 Dar totul este atât de fain, încât orice ar fi fost pe parcurs şi orice ar fi pe viitor nu te poate ţine departe.

   Nu concurăm pentru câştig, ci pentru provocare, adrenalină, să ne punem creativitatea în mişcare, să vedem cât de originali putem fi şi cum sunt punctate articolele prezentate, poveştile noastre fanteziste sau reale. Nu vă imaginaţi cât consum de emoţii, energie, avem când aşteptăm notele pentru articol. Dar toate aceste lucruri fac parte din farmecul competiţiei.

  Şi aşa cum au scris organizatorii şi afirmăm şi noi cele scrise, competiţia aceasta te va face să fii un super blogger pentru că:

,,• SuperBlog te va solicita din plin, îţi va pune la încercare creativitatea şi perseverenţa;

• Te vei obişnui să publici constant conţinut atractiv pentru cititorii tăi, să scrii după un brief, să respecţi termene-limită – pe scurt, vei ieşi din zona de confort;

• Te vei întrece cu alţi bloggeri într-un context inedit;

• Vei cunoaşte oameni noi – bloggeri, marketeri;

• Te vei face remarcat(ă) de către branduri deschise la promovarea în blogosfera şi astfel vei putea dezvolta parteneriate;

• Vei câştiga premii;• Vei gusta din plin adrenalina competiţiei;

• La final ne vom cunoaşte şi offline, la Gala de premiere SuperBlog 2017.”

   Trebuie să te te înscrii dacă vrei să îţi testezi abilităţile, creativitatea, originalitatea, perseverenţa. Ce spuneţi? Intraţi în joc?

   Prima probă va fi pe data de 26 septembrie 2017, iar finalul pe 1 decembrie 2017 – pentru mai multe detalii accesaţi regulamentul competiţie

Aşa că…şi noi pe la SuperBlog 2017, să vedem ce va ieşi de data aceasta. Urmăriţi-ne poveştile, sperăm să vă placă creaţiile noastre.

by -
3

#dansliteratura – Poezie și dans cu Simona Deaconescu și Adela Dragomir

Fundația Gabriela Tudor continuă intersecțiile artistice din cadrul laboratorului interdisciplinar #dansliteratura. Al treilea atelier de lucru, derulat în perioada 21-27 august se concluzionează duminică, 27 august, la ora 20:00, când poeta Adela Dragomir și coregrafa Simona Deaconescu se întâlnesc cu publicul la Librăria Cărturești Verona (București), ora 20:00 (Grădina Secretă).

#dansliteratura a fost lansat de Fundația Gabriela Tudor în luna martie, în cadrul programului „20 ani/ există un viitor pentru dansul contemporan”. În formatul dinamic propus de #dansliteratura se întâlnesc personalități artistice cu profiluri diferite, dar complementare, proiectul încercând să extindă limitele unor istorii literare și coregrafice și să spargă tiparul de insularitate a dansului, deschizând noi perspective de cercetare artistică interdisciplinară. Având un format modular, #dansliteratura a inclus o serie de 3 mini-rezidențe cu durata a 7 zile, concepute ca niște laboratoare de lucru intensive și întâlniri cu publicul la care participă coregrafii Cristina Lilienfeld, Simona Deaconescu, Paul Dunca și poeții Adela Dragomir, Robert Elekes și Răzvan Țupa. Proiectul este curatoriat de poeta Andra Rotaru și coregraful Cosmin Manolescu, care au realizat selecția artiștilor participanți și moderează cele trei întâlniri artistice, precum și evenimentele deschise publicului.

„Eu și Simona Deaconescu ne-am întâlnit foarte organic, având viziuni destul de asemănătoare. Chiar cred în ideea că toate artele au un limbaj comun și am simțit asta cu Simona de când am cunoscut-o.” – mărturisește Adela Dragomir. „Ne leagă multe idei pe care le folosește fiecare în arta sa. (…;) Conceptele în jurul cărora m-am întâlnit cu Simona sunt cele legate de timp, spațiu, frumusețe, durere, moarte, respirație, lacrimă, mișcare, corp, inimă, suflu, devenire, trăire, dragoste etc. (…;) Ce vom face duminică, la prezentarea noastră, va fi legat de rămânerea în timpul de acum, de rămânerea în prezent. Momentele pe care le-am gândit și care se vor lega într-un performance de 20-30 de minute vor invita publicul, ne vor țintui pe noi mai mult în prezent, ne vom trăi, împreună cu publicul, prezentul prin dans, muzică, cuvinte.”

Adela Dragomir s-a născut în Timișoara, în 1980. A publicat volumul individual de poezie: Colaj de tăceri, Editura Brumar (2010). Este prezentă cu proză și poezie în revistele: Suplimentul literar „Renaşterea Bănăţeană” (1997); Orient Latin (2000); Orizont (2001); Dintr-o respirație (2004); Forum Studențesc (2004); Orizont (2005); Orizont (2011); Orizont (2015). Cărți colective, proiecte Ariergarda: Spații părăsite, Cartea de la Lipova, Editura Mirador, 2009; Cartea străzii „Eugeniu de Savoya”, Editura Brumar, 2010; Strada „Augustin Pacha” – Curți interioare, Editura Brumar, 2011; Aleea din parc, Editura Brumar, 2012. Antologii de poezie: Piper, scorțișoară, dafin, vanilie (editor Marian Oprea), Editura Brumar, 2013; Sexul frumos (editor Marian Oprea), Editura Brumar, 2015. A fost distinsă cu Premiul Amarcord pentru debut in poezie, acordat de Uniunea Scriitorilor (1998). Este membru-scriitor 5+TVA (Timişorenii văd altfel) și membru-scriitor Ariergarda.

Simona Deaconescu a studiat în paralel coregrafie și regie de film, abordarea ei estetică fiind una interdisciplinară, elaborând proiecte în care arta și știința se completează. Este coregrafa colectivului Tangaj Dance, alături de care a realizat spectacolele „0001 | Fabrica de Vise”, „0002 | Birdville”, „0003 | Aftertaste” și filmele de dans „Silent Places” și „Sonder”. Simona susține ateliere de tehnică și compoziție de dans, precum și ateliere interdisiplinare (laboratoare de film de dans, instalații video și corpuri sonore). Spectacolele și atelierele suținute de Simona au fost prezentate în București, Craiova, Cluj-Napoca, Budapesta, Viena, Istanbul și New York. Filmul de dans „Silent Places”, realizat în colaborare cu directorul de imagine Oleg Mutu, a fost selectat în peste 30 de festivaluri din Europa, SUA și Asia. Simona colaborează constant cu studiouri de creație multimedia, în 2016 aducându-și aportul creativ pentru două lucrări de video mapping: „Embodymento” în cadrul festivalului Spotlight alături de KOTKI visuals și „We are Them” în cadrul festivalului iMapp alături de Mindscape Studio. Din 2015 Simona este directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival și organizator al Dance Film Platform în cadrul Anualei de Arhitectură din București. În 2016 Simona a fost membru al echipei de curatori care a dezvoltat candidatura orașului București pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Mai multe despre proiectele ei pe tangajdance.com.

Prezentările finale ale #dansliteratura, cu toți artiștii participanți, vor avea loc în 13 septembrie la Galeria Jecza din Timișoara, și pe 19 octombrie la Centrul Național al Dansului București.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării. 

Credit foto: Andra Rotaru

by -
27

Lucruri pe care le-am făcut fără să vreau

   Cei care mă cunosc, știu bine că sunt, adeseori, prinsă în mijlocul unor evenimente amuzante. Atributul de „amuzante” este, evident, atribuit mult mai târziu… pentru că pe moment… lucrurile par jenante. N-o să vă povestesc de câte ori am plecat de acasă în papuci de casă, de câte ori mi-am pus încărcătorul de la telefon în congelator, nici de câte ori am pus gunoiul în mașina de spălat și rufele în coșul de gunoi. Consider că sunt scăpări comune, întâlnite la fiecare dintre noi… Ei… dar să vă povestesc…

  1. Eram în liceu când, îmi plăcea foarte mult să imit profesorii. Așa mi s-a întâmplat că l-am imitat pe proful de bio, timp de vreo 10 minute, fără să știu că el era undeva în spatele meu, urmărindu-mi performanțele. Ce s-a întâmplat după aceea? Nu e dificil de imaginat… așa cum nu e greu să vă imaginați cum mi-a picat mie fața când am dat cu ochii de el. Oricum… au trecut ceva ani de atunci… și acum, când îl întâlnesc (destinul a făcut ca proful de bio să locuiască pe o stradă paralelă cu a mea, deci acum ne întâlnim aproape zilnic) îmi aduc aminte și retrăiesc impactul.
  2. Îmi ajutam părinții foarte mult: cu treburi prin casă, cu cumpărături etc. Într-o toamnă, mama se pregătea să pună murături. Așa că ne-am dus în piața aglomerată unde erau adunate mașini și căruțe. Ne-am oprit la varză. Era nevoie de un sac mare pentru butoiul nostru imens de acasă, așa că ne-am dat la ales. Lângă mașina de varză, un domn cu un tractoraș pentru copii și cu o foaie A4 pe care scria: 5 minute = 25 lei (în banii din vremea aceea). La un moment dat, la mașina cu varză s-au adunat mai multe femei și s-a aglomerat. Printre îmbrânceli și cântăriri ale sacului, am reușit să terminăm capitolul varza. Când am ajuns acasă, mama mi-a dezlipit de pe spate foaia pe care o luasem, fără să-mi dau seama, în îmbulzeala creată la varză. Venisem câțiva kilometri cu foaia aceea agățată pe spatele meu și pe care scria: 5 minute = 25 lei.  
  3. În școala generală, eram destul de rebelă. Cine a făcut școală pe vremea comunismului, își mai aduce aminte de băncile acelea din lemn… Ei bine, tare-mi mai plăcea să sar de pe una pe alta. Singurul impediment era acela că nu voia nimeni să facă echipă cu mine la sărit. Mai mult decât atât, unul din băieți încerca să-mi explice că nu e bine să sari, că nu e frumos… etc – lucruri de neînțeles pentru Rodica acelei vârste. Așa că i-am răspuns cu complimente pe care nu le pot descrie aici. Pe cât de liniștit și civilizat era băiatul, pe atât de tare i-am întins nervii, până când n-a mai rezistat și a luat-o la goană după mine… tot sărind pe bănci. Așa l-a și prins dirigintele care l-a și pedepsit, în varianta comunistă de atunci (bețe la palmă). Timpul a trecut… și a așternut uitarea peste aceste întâmplări. Dar, povestea nu s-a terminat. Acum câțiva ani, pe când eram într-o excursie la mănăstiri, m-a trimis o doamnă să dau preotului un pomelnic. Am ajuns în fața altarului, cu lumânarea aprinsă și cu hârtia în mână. Când a deschis ușa altarului, preotul era nimeni altul decât colegul care o încasase din cauza mea. N-am putut să-i spun „Săru`mâna părinte”. Nici el nu m-a privit cu ochi blajini. Tot ceea ce am putut să-i spun a fost: „Nu e pentru mine. M-a trimis doamna aceea”, iar răspunsul lui a fost: „Nici nu mă așteptam”.  
  4. Nu mai sunt așa rebelă… dar am rămas, totuși, cu capul în nori. Pentru că am un respect deosebit pentru persoanele trecute de o anumită vârstă, nu trec rapid pe lângă vecinele mele de bloc, ci mai schimb câte două-trei cuvinte cu ele. Una din ele, despre care știam că e puțin trecută de vârsta de 80 de ani, m-a oprit într-o zi să-mi spună că soțul ei a murit și că tocmai a lăsat-o singură. Mi-a părut foarte rău, îl cunoșteam pe soțul doamnei. Era un moș de treabă. Am consolat-o, am îmbărbătat-o și mi-am văzut de existența mea accelerată. Într-o dimineață, pe când mergeam la serviciu și nu mai era nimeni pe scurtătura care-mi dă fiori (dar întotdeauna merg pe acolo pentru a scurta drumul), dar nas în nas cu soțul doamnei. Cu o seară înainte, văzusem un documentar despre suflete și călătoria lor… dar nu mă așteptam să călătorească pe aceeași scurtătură ca și mine. L-am salutat (dar tensiunea mea era peste 16, garantat). Auzeam țiuitul acela în urechi și deja nu mai știam ce se întâmplă cu mine. Moșul și-a ridicat șapca în semn de respect, cum făcea întotdeauna, mi-a spus „Spor la muncă” și a plecat, trecând pe lângă mine, ca un nor. Când m-am întors de la serviciu, am aflat că doamna vecină octogenară suferea de o anume afecțiune psihică care te face să uiți persoane dragi și să nu mai știi ce spui. Da… și eu care credeam că sufletul mortului prefera aceeași scurtătură ca și mine.
  5. Am avut ocazia (aici n-a mai fost vina mea) să fiu confundată pe stradă cu altcineva. Mă întorceam de la facultate. Eram în stația de autobuz. O doamnă a venit la mine, m-a salutat, nici măcar n-am apucat să spun un cuvânt că ea deja și-a vărsat toată furia asupra mea. În viziunea ei, eu eram o nepoată de-a ei care îi aruncase ceva în straturile cu legume. Și mi-a zis verzi și uscate… că știe ea că eu am fost, că m-a văzut și altă vecină… etc. Am urcat în autobuzul meu fără ca femeia să știe că NU eram eu nepoata sa… mă confundase.
  6. Când eram la facultate, aveam câteva colege pasionate de modă (din păcate doar de modă). Într-o zi, am auzit-o, întâmplător, pe una din ele spunând despre mine că m-am îmbrăcat cu pantalonii împrumutați de la bunica. A urmat un examen la care respectiva s-a așezat lângă mine. În timpul examenului mi-a făcut semn să dau ciorna mai aproape de ea ca să poată copia. Atunci, diabolica Rodica din epoca respectivă, a scris cele mai mari tâmpenii posibile pe ciornă. Am dat ciorna mai în dreptul ei, așa cum mi-a cerut. Rezultatul a fost unul devastator… pentru colegă. Cât despre mine, după ce am luat 9, mi-am scuturat celebrii pantaloni și mi-am zis că există cineva acolo sus care se ocupă de păstrarea balanței în această lume. Cu mintea de acum cred că aș fi putut să-i scriu măcar de-un 5…
  7. Eram însărcinată și mă plictiseam acasă singură. Așa că, ce mi-am zis eu: oare soțul meu mă mai iubește? Dacă nu mă mai iubește? Ca să elimin orice dilemă în acest sens, am hotărât să o fac pe-a detectivul. Subliniez că nu aveam niciun motiv să cred asta, dar uneori, femeile… mai ales atunci când așteaptă un copil, devin un cumul de emoții, uneori imposibil de stăpânit. Așa că, mi-am cumpărat o cartelă nouă și i-am trimis un mesaj care suna cam așa: „Bună. Sunt tipa aceea sexy, cu un corp perfect care a trecut pe la biroul tău zilele trecute. Am observat că mă placi, nu are rost să te ascunzi. Ce-ai zice să începem cu o cafea?”. Imediat, am primit răspuns: „Te rog să mă lași în pace”. Mai întâi m-am bucurat, dar apoi mi-am spus… dar dacă tipa ar insista?! Așa că a urmat un alt mesaj: „Știu că ești căsătorit, dar crede-mă, nu vreau să-ți fac probleme, sunt cea mai discretă femeie din lume. Nu vreau decât o noapte cu tine”. Și răspunsul a sosit prompt: „Îți repet: nu mă mai deranja”. M-am bucurat enorm, mi-am zis: „Waw… mă iubește chiar și acum când mi-am dublat greutatea”. Dar, apoi mi-am spus… dar dacă femeia aceea sexy și perfectă, blondă cu picioare lungi, ar insista?! Așa că i-am mai trimis un mesaj: „Te rog, nu fac decât să mă gândesc la tine, nici nu știi ce pasiune arde în mine de când ți-am întâlnit privirea”. Și mesajul lui prompt: „Pentru ultima dată, îți spun – nu mă mai deranja”. Bine… îmi zic eu… am un soț care mă iubește necondiționat. Dar femeile – îmi spuneam eu – femeile pot fi atât de insistente, încât bărbatul să cedeze. Dacă… totuși?! Așa că, timp de câteva ore, i-am compus tot felul de mesaje, la care el, vizibil deranjat, răspundea prompt, cu același refuz. Pe vremea aceea, nu exista opțiunea de blocare a mesajelor sau a apelurilor… așa că femeia aceea perfectă a insistat… numai o noapte voia, nimic mai mult. Terorizat de psihoza femeii, ultimul mesaj a fost o originală trimitere la origini. Și de atunci, ea nu a mai insistat.  

    În încheiere… o întâmplare mai scurtă. Am avut o vizită recent și am avut ideea de a face comandă de pizza. Era o ofertă care se numea clar „Primești 2, plătești una” și era un fel de pizza pe placul prietenilor noștri. Doar că, atunci când am sunat am întrebat: „Mai aveți oferta „Primești una, plătești două”?

10 lucruri “inedite” pe care le-am făcut fără să vreau

  Dacă este vară, atunci trebuie să profităm și să ne relaxăm simțurile. Cei mai norocoși merg în vacanță, dar sunt destui care n-au avut timp să evadeze. Printre aceștia sunt și eu, dar nu mă plâng, îmi voi lua doza de nebunie în curând. Canicula mă inspiră și am zis, de ce nu, dacă tot am scris despre cele 10 lucruri pe care NU le-am făcut până în prezent, să vă delectez cu câteva lucruri „inedite” care le-am făcut de-a lungul anilor.

   Mărturisesc că:
  1. Am dormit pe câmp în timp ce căpriţele păşteau

   Copilăria am petrecut-o în zona rurală, iar printre sarcinile mele se aflau și 2 căprițe însoțite de ieduți. Erau atât de simpatici încât la un moment dat mi se luase să tot am grijă de ei, așa că mi-am spus că merit o pauză de nana. Așa m-a găsit bunica, în plină sforăială, dar nu regret, trebuia să o fac și pe asta cândva, nu-i așa?

  2. Am fost păcălită de un unchi și am cărat o piatră “magică” destul de grea mergând cu ea vreo câţiva kilometri prin pădure

   În generală am profitat de o oportunitate unică și am plecat împreună cu tata să vizitez rudele lui din Banat. Pe lângă aventurile de rigoare, călătoria cu trenul/autobuzul, am reușit să ne refugiem într-un orășel de munte. Tata și unchiul s-au gândit să ne scoată la aer curat și cum amintirile sunt pe ordinea de zi a fiecărui copil am zis că merită să înhățăm niște pietre. La un moment dat am vrut să le lăsăm jos, să ne odihnim sau chiar să le abandonăm, dar unchiul ne-a vrăjit cu o poveste, cum că ar fi magice și că nu este bine să le lăsăm… bla bla bla. După câțiva kilometri, am ajuns acasă obosite (nu eram singura fraieră, inclusiv sora mai mică picase în plasă) și când ne-a văzut mătușa toți au început să râdă. Partea frumoasă este că le-au păstrat lângă casă și de fiecare dată se amuzau când își aminteau de escapadă.

  3. Am bărbierit un bărbat fără să-l maltratez

  Cobai a fost bunicul meu. Era bolnav și nu reușea să se descurce singur, iar eu m-am oferit voluntară. Vă dați seama că rezultatul nu a fost waw, dar era atât de mândru de ajutorul primit încât mereu îmi mulțumea. 

  4. Am râs de indiferenţa unui englez care stătea la aceeaşi masă cu mine şi nu s-a putut abţine să dea “aere” în tren

   Aceasta face parte din aventura mea din Anglia pe care n-am știut cum să o clasez. Individul era destul de interesant, purta costum, avea alături de el cărți, cafea, ziare și le tot studia. Eram practic vrăjită de situație, mai ales că mergeam la aeroport, se terminase vacanța. Înainte să coborâm din tren, în timp ce stăteam față în față la aceeași masă, ne trezim cu un arsenal auditiv de invidiat. Ce era să facem? Omul făcuse indigestie când ne-a auzit vorbind, îl cam durea în… Brexit. Am încercat să fiu serioasă (așa m-a educat mama), dar până la urmă am râs în hohote. Acolo totul este natural, în schimb aici se cheamă nesimțire.

  5. Mi-am racolat jumătatea pe internet

  Da, așa mi-am cunoscut soțul, fix pe un chat de socializare (între timp a și dispărut platforma). Au trecut multe luni până i-am dat credit și ne-am întâlnit față în față. Acum ne mândrim cu destule amintiri frumoase.

   6. M-am sărutat la înălţime, chiar în Turnul Eiffel

   Am ajuns la Paris dintr-o întâmplare foarte fericită și primul obiectiv a fost să escaladez Turnul Eiffel. După numeroase filtre de securitate am aterizat în vârf și chiar dacă am făcut n fotografii, doar stând acolo te poți bucura de panorama splendidă. Și cum francezii știu ce vor, din loc în loc este amplasat câte un pliant cu îndemnul Place To Kiss. Era și păcat să nu intru în atmosferă, nu de alta, dar să am ce arăta nepoților mai târziu. La această euforie am adăugat amintiri frumoase și o mică țopăială de bucurie pentru că primisem în dar un cadou neașteptat. Știu că femeile visează la cai verzi pe pereți, dar uneori sunt înregistrate și excepții care duc la bun sfârșit o întreagă aventură. Eu mi-am împlinit un vis. Happy me! 

  7. Am întârziat la primul colocviu de la facultate şi profesoara s-a sincronizat îmbolnăvindu-se în aceeaşi zi

   Trebuia să o fac și pe asta. Am fost la un pas să mă trezesc cu o minunată restanță la franceză, dar nu din cauza neștiinței, ci datorită tehnologiei. Telefonul era închis și n-am auzit alarma din cauza petrecerii nocturne (așa este la cămin, apar și evenimente neprevăzute în sesiune). Eram atât de disperată încât nici nu știam ce să fac, mă durea sufletul, râdeam și plângeam atunci când am aflat că profesoara nu a ajuns pentru că răcise. Da, norocul meu sau prost să fii, noroc să ai! 

  8. M-am urcat în tramvaiul nepotrivit şi am călătorit câteva staţii bune, fără să realizez că eram în direcţia opusă

   Era și cazul pentru ceva penibil. Culmea este că primisem indicații. Iei nr. X, mergi nu știu câte stații. Am respectat întocmai, dar m-am dus în sens invers. Și ca să vedeți karma cum este: în timp ce explicam unde sunt, se regăseau fix aceleași repere în zonă, mai puțin eu. A fost chiar distractiv, am zis, gata, sunt cea mai tare, am bifat încă un lucru pe listă.

   9. M-am speriat de un cutremur fictiv

   Bată-l vina pe Moise Guran. Aveam o aplicație minune și când am început să primesc mesaje de înștiințare pe bandă rulantă chiar m-am speriat. Stau la cucurigu, eram singură acasă, așa că am făcut ce nu era indicat: am fugit pe scări. Normal că eram singura fraieră care se agita. Nici vorbă de cutremur, doar păcăleală virtuală. Acum am renunțat la precauție, poată să vină și taifunul, nu vreau să știu. 

   10. Am uitat să scot eticheta de la haină cumpărată și am circulat cu ea fără să am habar de ce lumea mă făcea atentă

   Aici cred că se poate întâmpla oricui, dar eu pentru vreo 10 minute am fost vedetă. Nu înțelegeam de ce se amuzau unele persoane. Acum mă uit de nu știu câte ori, poate îmi scapă ceva și iar o dau în bară. Aș fi de genul: Bravo, n-ai stil!

Dacă și voi aveți situații “interesante” de dezvăluit, atunci vă provoc la scris. Este o modalitate de a afla ce se ascunde în spatele omului de la butoane-bloggerul.

 

 

10 lucruri pe care NU le-am făcut până în prezent

Niciodată să nu spui niciodată!

   Am intrat în febra provocărilor online și de data aceasta am preluat ștafeta indirect. Mi-a plăcut articolul scris de Cristina Dragomir (Caietul Cristinei) și fără să vreau m-am gândit la lucrurile pe care nu le-am făcut niciodată. Chiar dacă am fobii cu duiumul, sunt optimistă și sper să depășesc limitele perseverând.

   Suntem la ora adevărului și mărturisesc că:
   1. N-am pus mâna pe un şarpe (nici măcar unul mort)

   Îi detest atât de mult încât stau la distanță chiar și când ajung la zoo. Aceste ființe mirifice și reci mă inhibă, îmi dau o senzație neplăcută încât îmi vine să fug cât mă ţin picioarele. În copilărie țipam când îi vedeam, acum o iau la sănătoasa că-i mai practic.

   2. Nu m-am dat cu banana la mare

   Am încercat prin anul 2007 să fiu curajoasă şi m-am pregătit sufletește. Totul s-a spulberat când soţul mi-a sugerat că ar fi ok să bag capul în apă ca să mă acomodez cu atmosfera, dar când am simţit că îmi intră apă în urechi am făcut ochii mari şi am zis: Gata, eu renunţ. A fost un moment de râsul curcilor, dar decât să îmi cedeze sufletul pe mare, mai bine să îmi cadă un ghiveci pe uscat. :) Da, ştiu, fac haz de necaz, dar deja îmi imaginam cum urlam pe acolo şi făceam crize de nervi distrugând atmosfera. Mai bine lașă pe uscat decât o epavă pe Marea Neagră.

   3. N-am rămas blocată într-un spaţiu închis, iar peste mine să cadă pământ

  Obișnuiesc să mă uit la emisiuni care testează limitele oamenilor și să admir cum majoritatea sunt curajoși trecând cu ușurință peste obstacole. Banii sau tupeul îi ajută să depășească momentele critice, dar pe mine nici măcar astea nu ar reuși să mă scoată din tipar. Deja îmi imaginez cum stau acolo blocată așteptând să treacă timpul. Brr, groaznic.

   4. N-am mâncat alimente scârboase

   Dacă excludeți porcăriile care le bagă toți copilașii în gură când sunt mici, atunci da, n-am mâncat alimente scârboase. Dacă aş ajunge în vreo ţară exotică şi de nevoie ar trebui să mănânc vreo delicatesă culinară în care vedetă să fie vreo grămăjoară de viermişori crocanţi sau cărniţă dulce de pisică/căţel/broască/șoarece, sigur ar fi dezastru vizual. Urăsc preparatele care în mintea mea au o anumită formă/textură.

   5. Nu am terminat de citit o carte într-o limbă străină

   Ultima dată mi-am cumpărat amintire din vacanță o carte în engleză. Am zis că This Man de Jodi Ellen Malpas ar putea să mă cucerească iremediabil și să o dau gata, dar uite că a trecut vremea și n-am reușit. Acum citesc în pdf Chat love de Justine Faeth, un cadou frumos primit prin goodreads chiar de la autoare. Oare acesta să fie un semn ca să perseverez? Cert este că mi-am promis că voi da gata măcar o carte. Până când? Dumnezeu sigur știe, eu o tot o lungesc.

 6. Nu am făcut bungee jumping/săritură cu parașuta/parapanta, dar cred că ar fi foarte fain

   Aici intervine fobia de înălțime și merge atât de departe încât mă îngrozește inclusiv arta aceea vizuală în care se vede hăul imaginar de sub ea. Ar fi inedit, dar dacă s-ar putea, recunosc, aș sări cu parașuta dintr-un avion, dar nu singură.

   7. N-am reușit să câștig milionul de euro/dolari/lire

   Dacă trăiesc în România sunt obișnuită cu munca cinstită și sutele de milioane care mi-au intrat în buzunar (cu siguranță și voi ați simțit vibrația lor acum câțiva ani când erau zerourile în plus atunci când luai salariul). Acum dacă tot a ajuns euro la putere, ar fi cazul să mă reprofilez. Aștept ziua când voi sărbători primul meu milion(euro/dolari/lire, mă decid din mers).

    8. N-am prins niciodată un peşte

   Recunosc, nici măcar unul auriu. De ce? Mi se pare o activitate plictisitoare. Am încercat să particip la procesul în sine, dar la nici 5 minute de stat la pândă deja mi se făcuse foame, sete, îmi era cald, mă deranjau muștele/țânțarii. Decât să stau degeaba și să aștept să muște momeala, mai bine merg la restaurant și înhaț un păstrăv cu lămâie.

   9. N-am fost niciodată la un carnaval, nici măcar la cel din Rio de Janeiro

   Hmm, deja îmi imaginez: Brazilia, distracție, nebunie, dans exotic și  simt că am lumea la picioare. Ar fi inedit să îmi etalez colăceii și antitalentul în ritm de samba printre atâția oameni. Dacă nu am realizat acest lucru în ţară, măcar să mă simt excelent printre străini. Ar fi inedit să fiu pentru o clipă în mijlocul lor și să conștientizez că sunt singura nebronzată.

   10. N-am intrat în Masonerie

   Unele femei vor să intre în politică şi să ajungă precum Elena Udrea, dar eu prefer diversitatea şi aleg masoneria. Se face atâta caz de această organizaţie, încât ar merita chiar și pentru ceva timp să fiu cotă parte din acest mister. Se știe că ei trag sforile din umbră și dacă sunt importanți de ce să nu le suflu și eu în ceafă? Ipotetic, totul este posibil, de aceea afirm cu tărie, niciodată să nu spui niciodată

Viața ne rezervă multe și dacă suntem perseverenți sigur vom reuși ceea ce ne propunem. 

by -
2
Llangollen International Musical Eisteddfod 2016. Thursday evening concert. Bryn Terfel celebrates the 70th Llangollen International Musical Festival with good friend Maltese Joseph Calleja and joined on stage by the Eisteddfod’s 2014 Voice of the Future competition winner, mezzo soprano Eirlys Myfanwy Davies alongside the Sinfonia Cymru Orchestra conducted by Gareth Jones.

Sir Bryn Terfel, în recital la Festivalul Enescu 2017

Pianistul Lang Lang reprogramează recitalul din cadrul Festivalului pentru o ediție viitoare

   Sir Bryn Terfel, unul dintre cei mai aclamați bas-baritoni ai lumii, distins cu un Premiu Grammy, va fi cel care va urca pe scena Ateneului Român pe 5 septembrie. Lang Lang reprogramează pentru o ediție viitoare recitalul din cadrul Festivalului Enescu 2017 din motive de sănătate.

  Sir Bryn Terfel, unul dintre cei mai apreciați bas-baritoni ai lumii, câștigător al unui Premiu Grammy și de asemenea laureat al unui Premiu Gramophone și al unui Classical Brit, recunoscut pentru rolurile sale de pe scene precum Royal Opera House Covent Garden, Opera de Stat din Viena și Metropolitan Opera, precum și pentru recitalurile susținute în întreaga lume, va urca pe scena Festivalului Enescu 2017 pe 5 septembrie.

   Distins cu un Premiu Grammy în 2013 pentru Cea mai bună înregistrare – pentru Inelul Nibelungului de Richard Wagner la Metropolitan Opera -, Sir Bryn Terfel este cunoscut și pentru apariția sa în producția Sweeney Todd, alături de actrița Emma Thompson.

   Pe 30 decembrie 2016, bas-baritonul Bryn Terfel a primit titlul de Sir de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul ceremoniei anuale de Anul Nou organizate de Casa Regală Britanică.

   Într-un mesaj transmis organizatorilor Festivalului Enescu, Lang Lang regretă să anunțe că este nevoit să își reprogrameze toate concertele din luna septembrie, la sfatul medicului, din cauza unei inflamații a brațului stâng. În cursul ultimelor luni, pianistul Lang Lang a fost nevoit din motive de sănătate să anuleze mai multe recitaluri programate în întrega lume, atât la Elbphilharmonie, cât și la Royal Albert Hall.

   Biletele achiziționate de public pentru data de 5 septembrie, când era inițial programat recitalul lui Lang Lang, rămân valabile. Prin prezentarea acestora la intrarea în sala de concert, se face accesul pentru recitualul susținut de Bryn Terfel.

  Pentru cei care doresc recuperarea contravalorii biletului achiziționat, aceasta se poate face fie la magazinele sau centrele Eventim de unde a fost efectuată cumpărarea, fie trimițând un email la adresa contact@eventim.ro în cazul în care tichetul a fost luat online.

Experimentează și alege Terapia prin lectură

   Suntem într-o epocă a vitezei, ne-am născut grăbiţi, mereu contra cronometru, de parcă nu avem timp să profităm de micile nimicuri care ne înconjoară. Dacă în primii ani din viaţă ne dorim să creştem, să fim independenţi, mult mai târziu ne simţim de parcă aceștia au trecut prea repede. Oare când am conştientizat că suntem aici?

   Dacă ar fi să ţinem cont de cuvintele lui Garabet Ibrăileanu “Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp“, atunci cred că am reflecta şi am înţelege care ne sunt cu adevărat priorităţile, să ne liniştim, să ne bucurăm de ceea ce ce ne place: o seară cu familia, o plimbare cu bicicleta, un capuccino la răsărit de soare sau o carte bună. Poate că unii dintre voi aveţi impresia că timpul este la discreție, dar haideţi să luăm totul ca pe o terapie. Să folosim pasiunile pentru a ne relaxa, ele să fie pretextul potrivit pentru a ne aduce zâmbetul pe buze. Chiar dacă ați ajuns în stadiul de a fi de 3 X femeie şi aveți de făcut n lucruri, ţineți cont că este vital să luați o pauză, o clipă doar pentru voi. În cazul în care nu vă doriți sau poate nu vă permiteți un abonament la sală sau un masaj de relaxare la sfârșit de săptămână încercați să obțineți un abonament la biblioteca din zona unde locuiți și sigur puteți găsi ceva titluri potrivite. V-am recomandat această variantă pentru că este accesibilă și puteți găsi cu puțin noroc diversitate literară.

   Să ştiţi că funcţionează metoda. Aveam zile când nu reuşeam să găsesc o cale de mijloc, mă simţeam sufocată, obosită, acră de la prea multe vitamine “naturale”. Căram după mine plasa cu lămâi de parcă de ele depindea viitorul meu. Eram în multe feluri, dar nu eram eu, deveneam un robot. Cei care mă cunosc, ştiu că întotdeauna am citit, dar au fost ani în care lectura nu m-a atras, aveam alte priorităţi, studiile, locul de muncă, dar când o persoană mi-a spus: Ce se întâmplă cu tine, eşti prea stresată, trebuie să te linişteşti, atunci ceva s-a declanșat în interior și am pus frână. M-am gândit, am analizat și am tras linie.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Alege gândirea pozitivă.

     Elimină factorii nefavorizanți. Problemele de la locul de muncă trebuie lăsate la ușă și încetați să vă refugiați în ceva inutil. Chiar dacă banii sunt importanți pentru supraviețuire, nu vă recomand să ajungeți studiu de caz la Știrile de la ora 5 din cauza epuizării fizice și mentale.

    Familia este prioritară și dacă nu comunicați spunându-le ce vă apasă, niciodată nu veți ieși din acest impas.

    Evitați oamenii care transmit energie negativă (măcar o perioadă de timp). Sigur aveți prin jur persoane veșnic nemulțumite, genul care mereu se vaită și deși au mașină cu piscină îți vine să le plângi de milă de parcă nu ar avea după ce bea apă.

    Aveți pasiuni? Folosiți-le la maxim, ele vă pot aduce zâmbetul pe buze.

   Vă relaxează cititul? Dacă da, atunci profitați din plin de această oază inepuizabilă de resurse pentru că este păcat. Genurile de lectură sunt diversificate și este imposibil să nu vă pliați cu ceva anume. Puteți deveni cititori de cursă lungă și de ce nu, să vă aducă multe satisfacții. Dacă adorați să gătiți, strângeți familia aproape și profitați din plin. Dacă nu, alegeți altceva, faceți-vă util, evadați din rutină.

   Voi fi recunoscătoare mereu celor care au apărut în calea mea și indirect mi-au deschis ochii ca să descopăr ce îmi place. Cărțile au fost cele care m-au adus aici și le dedic lor acest articol.

Alătură-te campaniei noastre și folosește hashtagul #PromovamLiteratura

Tag: Mid Year Book Freak Out

    Din când în când merită să ne răsfăţăm cu câte o provocare. Audrey de la The Sagittarius Books s-a gândit la noi şi am acceptat cu drag să ne dezlănţuim printre cărţi.

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017.

Măştile fricii de Camelia Cavadia. Ştiu că am discutat foarte mult pe baza acestei cărţi, dar a fost o surpriză interesantă, surprinzătoare şi foarte bine scrisă. Şi dacă tot m-a impresionat, este firesc să o recomand şi altora.

2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.

Vreau să fiu soţia ta de Lisa Kleypas. Finalul primului volum a fost ca o lovitură sub centură. Norocul meu a fost perseverenţa editurii. Ce mai făceam dacă se traducea cartea la anul? Atunci chiar era coşmar de cititor.

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.

Caraval de Stephanie Garber. Ador coperţile cartonate şi da, presimt că va fi altceva.

4. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.

Clar, ultimul volum al seriei vikingilor Oanei Arion. Din frânturile care mi le-a transmis Iasmy se anunţă incendiară şi dacă finalul va fi waw, atunci şi eu mă aliniez astrelor şi o voi citi în sfârşit cel puţin un volum.

5. Cea mai mare dezamăgire.

Tratament special-Inspecţia/Scrisori de dragoste pentru cei plecaţi/Crimă în Orient Express (Ştiu că o adoraţi pe Agatha, dar trebuie să fiţi oneşti şi să recunoaşteţi că Hercule Poirot mai trebuie să anime atmosfera. Un pumn, o adrenalină, ceva palpitant ar fi fost de folos). Ele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, le-am citit greu şi parcă au fost platonice. În perioada în care le-am dat o șansă am dormit mult, în special pe ele.

6. Cea mai mare surpriză.

Diavoli fragili de Radu Găvan. Nu ştiu cum să percep această carte. Mă lupt cu ea, dar îmi dă stări contradictorii. Sentimentele sunt bulversante, încât îmi este şi teamă să o termin, mereu mă loveşte ca un bumerang. La un moment dat am închis-o pentru că mi s-a făcut frică, eram singură în casă, iar scenele prezentate îmi trezeau nişte stări destul de aiurea.

7. Noul autor preferat. (Debutant sau nou pentru tine)

Mia Sheridan(Vocea lui Archer)/Mia Marlowe(Seducţie la prima vedere). Se pare că aceste două femei mi-au pus gând rău şi da, chiar mi-au plăcut.

8. Cel mai nou crush pe un personaj.

Brodick Buchanan din Răscumpărarea de Julie Garwood. În primele zile din anul 2017 mi-am propus să citesc cartea preferată a Iliuţei. Ştiu că a recitit-o de n ori şi dacă tot îi este dragă, am zis de ce nu. Da, scoţienii au lipici şi dacă este historical romance, atunci clar este de mine.

9. Cel mai nou personaj preferat.

Am destule personaje în minte, dar îl voi alege pe Anthony Bridgerton-Vicontele care mă iubea de Julia Quinn. Nici nu ştiu cum am citit seria familia Bridgerton, dar m-au cucerit în totalitate prin unitate, diversitate şi pasiune.

10. O carte care te-a făcut să plângi. + 11. O carte care te-a făcut fericit(ă).

Aerul pasiunii de Brittainy C. Cherry versus Promisiuni de catifea de Jude Deveraux. Două extreme, genuri şi perioade diferite, dar cred că acesta este farmecul lecturii.

12. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta.

Ultima dată am văzut Jack Reacher: Never Go Back (2016) aka Să nu te întorci niciodată! de Lee Child, dar din moment ce nu am termen de comparaţie cu alte filme, ma voi limita la acest răspuns. Un thriller cu suspans, dar partea care nu mi-a plăcut a fost Tom Cruise. Săracul, se vede ca nu mai este ca la 20 de ani, i-au apărut ridurile :)

13. Recenzia preferată scrisă până acum.

Una negativă. :) Tratament special-Inspecţia de Davine M. Vesco, Lexi B. Newman. Dacă tot a fost apreciată pentru sinceritate, merită să o menţionez, era păcat să vă reamintesc de recenzia sezonului. Aştept cu nerăbdare şi alte titluri interesante ca să mă dezlănţui.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul ăsta.

Am primit/cumpărat multe cărţi şi alegerea este dificilă, dar probabil Absolut tot, a fost înhăţată de la Bookfest. Are inclusiv un pliant drăguţ cu ecranizarea. Dacă se va ridica la nivelul aşteptărilor mele sau nu, chiar nu ştiu, dar am zis, de ce nu?

5. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?

Lista este mare, dar mi-am propus ca să termin într-un final Absolut tot, Second life, Fangirl, cel puţin o carte de Tony Mott (în caz contrar mă ucide Arci), Ultimul viking de Oana Arion-primul volum dintr-o serie palpitantă, Până ne vom revedea, Nu mă tem, plus alte titluri neprevăzute.

Dacă vă place tag-ul, sunteți liberi să îl preluați.

 

Locuri perfecte pentru citit

   Zilele trecute facebook îmi reamintea pe unde umblam acum doi anişori şi dintr-o dată m-a apucat o melancolie, o relaxare instantă numai când mă gândeam la vacanţa petrecută pe malul lacului Razim în Delta Dunării. Sincer, îmi vine să închid ochii pentru o clipă şi să visez, atât de bine m-am simţit în zonă. Din moment ce anul acesta am făcut o schimbare de planuri, cred că ar trebui să împărtăşesc cu voi câteva locuri pe care le-am experimentat şi mi se par ideale pentru citit. Ştiu, poate că sunt destui dintre voi care vă vine să staţi cu o carte în mână inclusiv pe o crenguţă din copac, important este să fie comodă şi să nu aveţi rău de înălţime, dar trebuie să fim practici şi să improvizăm puţin.

   Cei mai mulţi vă doriţi liniştea locuinţei personale şi alegeţi o canapea/fotoliu sau seara în pat. Acesta este propriul sanctuar amenajat pentru lectură. Ideal ar fi să avem timp disponibil şi să profităm de fiecare moment liber al zilei. Personal, visez la un colţişor în balconul de acasă în care să îmi ţin obiectele personale şi să mă întind ziua pe un scaun confortabil şi să lenevesc cu o carte romantică alături. În lipsa de idei, vă puteţi folosi inclusiv de şemineul/soba bunicii, este perfectă dacă este însoţită de un fotoliu, o pătură catifelată şi o cană cu minuni sau un pahar de vin roşu.

   Ce părere aveţi de traficul din metrou/microbuz/tren? Majoritatea pierdem timp preţios în drum spre şcoală/facultate/loc de muncă. Unii citesc şi se luptă cu tot feluri de genuri literare, dar sunt şi oameni care sunt sătui de atâta hârtie şi cerneală anternând peisajul cu telefonul dotat cu diferite aplicaţii. De fiecare dată când plec la drum îmi iau cu mine cel puţin o cărticică, ceva relaxant, să nu mă doară capul de la vreo crimă, ci să mă facă să am o stare de bine printre aglomeraţie şi trafic intens.

   Cafenea/Ceainărie. Dacă aşteptaţi pe cineva sau doar vă bucuraţi de o oră de pauză între întâlniri merită să alegeţi ceva intim pentru o stare de bine. Locaţiile de genul acesta au decoraţiuni în jur şi vă simţiţi răsfăţaţi cu un cocktail alături.

   Avion. Am avut noroc să călătoresc de câteva ori şi să prind anumite ore, dar cel mai interesant mi s-a părut să citesc la ora 2 dimineaţa în timp ce mă întorceam din ţări străine. Culmea este că la înălţime eu mă chinuiam cu Și am privit cu toții spre cer… de Tommy Wallach, o carte pe care nu am reuşit să o termin din cauza gerului năpraznic care mă aştepta în România în ianuarie (glumesc, efectiv am abandonat-o la jumătate). Da, se pare că suntem o ţară primitoare, dacă mai întârziam o zi îmi prelungeam vacanţa din cauza zăpezilor, dar uite că n-a fost să fie, sunt o patrioată.

    Plajă, nisip, mare/ocean, soare puternic, briză, noi/cartea şi o băutură de sezon. Uitaţi de dieta pe care nu aţi ţinut-o tot anul şi de toate promisiunile făcute atunci când vă vedeţi sub un baldachin precum o zeiţă romană. Şi dacă nu aţi căzut de la atâta visare, să ştiţi că este tare bine. Ultima dată am citit Lunga vară fierbinte (ştiu, numai cărţi tematice prind, dar le aleg după sprânceană) şi nu-mi pare rău, m-a făcut să uit că nu suport să mă bronzez, însă mi-am amintit că un Mojito servit de către un tip hot face bine la stima de sine (încercaţi reteţa dacă iubitul/soţul nu este gelos).

   Dacă tot avem parte de apă, chiar trebuie să vă povestesc de leagănul amplasat sub o salcie pletoasă, chiar pe malul lacului Razim (acolo jos eram eu). O nebunie, să simţi cum adie vântul şi să stai doar să te bucuri de vacanţă. În jurul meu era furnicar, o parte se bronzau, alţii se jucau, numai eu mă protejam de razele UV.

    Atunci când timpul sau poate bugetul nu ne permite, ne mulţumim să citim şi pe o bancă în parc. Ne înarmăm cu nişte floricele şi renunţăm la seminţe (aţi văzut că se dau amenzi dacă nu ai mătură/crenguţă la îndemână). În acest fel ne oxigenăm, respirăm aer curaj, admirăm oamenii, vedem ce se poartă (doar nu citim continuu) şi cu puţin noroc socializăm.

    Dacă vă doriţi o carte rară, o puteţi găsi dacă sunteţi norocoşi la biblioteca locală, dar la secţia de studiu. Chiar şi acolo vă puteţi bucura de această plăcere nevinovată, important este să dispuneţi de timp suficient şi de răbdare, nu cred că e uşor să te muţi temporar într-o sală izolată.

    Şi la final, vă recomand să experimentaţi mental cum ar fi să citiţi într-o căsuţă în copac. Cei care sunteţi romantici, aţi aflat de locaţie în Beatrix de Lisa Kleypas. Cred că ar fi fost ideal dacă în copilăria mea aş fi avut o asemenea construcţie special pentru mine, mai ales când citeam de aventurile din cărţile lui Jules Verne. Sigur ieşea prăpăd, mă dădeau părinţii dispărută.

Dacă am omis ceva, vă invit să completaţi.

Surse imagini: pinterest.com, deltaroyal.ro

 Cine suntem cu adevărat? Frânturi din blogging şi noi

    Dacă vreo vrăjitoare mi-ar fi ghicit la colţ de stradă că voi ajunge să fac trei ani de când bântui prin blogosferă în calitate de blogger şi că mă voi strădui să iasă ceva bun, cred că aş fi râs copios. Cine mai crede în astfel de aiureli? Dar uite că nu s-a găsit nimeni să-mi citească în stele, ci am primit, fără voia mea, în dar mai multe lămâi. Ele m-au impulsionat, le-am transformat în ceva bun şi de atunci îi fac “zile negre” Iasminei împărţind zilnic, bucuriile şi neplăcerile acestui statut de blogger.

   A fost greu, a fost uşor? În fond, nici nu mai contează, important este că am testat mediul virtual din punctul de vedere al cititorului pasionat şi ne-am străduit să transmitem ceva frumos cu ajutorul blogului. Şi cum diversitatea este importantă, fără voia noastră ne dorim schimbări, ne regândim planurile periodic, analizăm priorităţile, mai luăm câte o pauză.

   Astăzi vreau să-i mulţumesc lui Cristian China Birta pentru că mi-a înseninat ziua. A scris un articol special pentru mine, bloggerul care a înţeles ce este important: “Eu vreau să vă provoc să lăsați viața voastră personală să dicteze vieții profesionale, nu invers. Să vă recuperați dreptul de a spune ”nu” tocmai pentru a vă recupera dreptul de a vă spune vouă înșivă ”da”. În esență, să trăiți mai mult pentru voi, dragilor, nu pentru ceilalți! Ceea ce vă doresc din tot sufletul 

   Blogul nu este totul, ci doar o parte din viaţa noastră.

   Da, voi cei care staţi non stop pe blog/facebook şi vă străduiţi să fiţi cei mai scumpi, cei mai drăguţi şi cei mai buni, vă garantez că nu veţi mulţumi pe toată lumea, ci doar vă veţi alege cu o adunătură de oameni care vă ridică în slăvi pentru nimic. Cu ce vă ajută laurii din comentarii? Ele oricum se duc, se evaporă automat când se actualizează facebook. O parte dintre voi vă neglijaţi viaţa personală şi uitaţi că aveţi căţel/purcel/ familie şi chiar nu înţeleg de ce. Familia reprezintă realitatea, ei reprezintă totul vostru. Atunci când suferiţi sau vă doare ceva, nu vine x-lescu de unde se agaţă harta în cui să vă ducă la medic, ci de familie aveţi parte.

  Aveţi grijă ce semănaţi pentru că asta veţi culege.

   Dacă aţi şti de câte ori am făcut noi promisiuni că o lăsăm mai uşor şi tot la vechile obiceiuri ne-am întors, însă la un moment dat am pus punctul pe i şi am spus: “Gata, până aici“. În blogosferă mereu se va găsi cineva care să îţi reproşeze că ceva nu este bine, pe ei nu-i interesează că au trecut doar 8 ore de când s-a terminat concursul organizat online sau că din vina lor nu şi-au ridicat premiul de la poştă, ei vor să fii acolo, la discreţia lor. De ce? Mă plăteşte cineva să fiu slugă virtuală? Noi ne respectăm angajamentele, voi de ce nu ne respectaţi? Dacă nu se ştie, vă repetăm. Din pasiune pentru cărţi am pornit la drum şi în timpul liber ne dedicăm acestui proiect prin postare zilnică de materiale, organizare de concursuri/evenimente şi dacă nu ştiaţi, din resursele personale ne plătim taxele de expediere de colete la poştă (de aceea nu trimitem prin curier)/găzduirea sau probleme tehnice când apar pe site. Toate acestea sunt o mică parte din ceea ce se vede în mediul online pentru că nimeni nu contorizează timpul pe care îl foloseşti pentru editare/promovarea online. Oamenii cred că totul li se cuvine, să fii acolo, nici măcar un mulţumesc nu mai ştiu să scrie, parcă vor să scape cât mai repede de corvoadă, să înhaţe premiul şi să plece. Ei bine, dragilor, dacă luaţi în calcul, acesta este şi reversul medaliei, nu doar lauri şi comentarii de bine.

   După trei ani ne-am dat seama că important este să ştii ce vrei şi să respecţi cauza pentru care te-ai dedicat. Da, oferim respect, sinceritate în ceea ce scriem, promptitudine, ne onorăm cu sfinţenie colaborările, aducem ceva nou şi cel mai important, vă aducem informaţiile pe care le căutaţi. La finalul acestor etape suntem noi, oamenii de la butoane care ne dorim o pauză. Ne place să zâmbim, să ieşim în parc, să tăiem frunză la câini, să ronţăim floricele împreună cu familia sau să ne bucurăm de calorii la cofetăria improvizată de acasă. Deşi ne-a fost greu, am reuşit să redevenim noi, să avem timpul nostru, viaţa noastră, picătura de real fără online.

   Mare parte dintre bloggeri au impresia că dacă stau zi şi noapte la cafele virtuale ajută cu ceva. Da, ajută temporar, dă impresia că eşti atotputernic, sociabil (chiar linguşitor pentru că dă bine la promovare) şi cei care te înconjoară ar putea să îţi facă o statuie. Noi am înţeles că statuile nu ajută la nimic, ele sunt drăguţe de moment, după vin câinii şi te “adoră”.

   Vă înşelaţi amarnic dacă trăiţi ca să vindeţi iluzii. Vă prefaceţi că socializaţi, citiţi pe bandă rulantă când de fapt abia aşteptaţi să răsfoiţi cărţile primite şi la final să spicuiţi esenţialul, iar din ce mai scriu alţii să faceţi compilaţii de idei şi impresii, ambalate frumos cu alte cuvinte, şi produsul finit va fi prezentat impecabil. Vă minţiţi singuri pentru că vindeţi gogoşi, iar la un moment dat cititorii voştri se vor prinde că expuneţi produse de mâna a doua.

   Efectiv nu ai cum să munceşti 8 ore pe zi, să fii activ non stop pe net, să citeşti de parcă nu ai noapte şi nu ai zi, să faci recenzii zilnic şi să te ocupi inclusiv de familie. Există un elixir? Nici vorbă, până şi cafeaua este depăşită de situaţie. Mai bine vă treziţi la realitate şi înţelegeţi că este prea mult.

   Cum să îţi neglijezi viaţa personală, copilul să-l pui să stea jumătate de zi la televizor sau să se joace la calculator, totul pentru ca tu să dai impresia că “citeşti” de zor la zeci de cărţi sau să te lauzi că eşti mare scriitoare de dragul artei. Da, poţi face câte puţin din fiecare, să le îmbini, să nu uiţi că este week-end şi să-l respecţi. Să ieşi la aer curat, să te bucuri de viaţă, să fii echilibrat. Asta înseamnă să fii om, să fii cerebral.

   Dacă mâine facebook ar dispărea, s-ar duce toate aprecierile noastre şi toată nebunia de zi cu zi, am rămâne doar noi, dezgoliţi de caracter şi plini de furie pentru că nu mai avem un colţ în care să ne expunem talentele inexistente sau să ne batem pe umărul virtual când bârfim oameni pe care nu-i cunoaştem cu adevărat, să analizăm străduţa virtuală şi să judecăm după aparenţe.

   Eu n-aş fi tristă, efectiv aş merge mai departe, aş lua-o de la zero pentru că aş avea cu cine, mi-ar rămâne relaţiile pe care le-am construit în mediul real. Mi-aş aminti că din când în când este bună şi câte o cafea cu lapte atunci când citesc presa dimineaţa sau blogurile ce-mi sunt dragi.

 

Aqua Villa, atingerea exotică a deltei

Jurnal de călător: Aqua Villa, Delta Dunării

Chemarea „orașului apelor”

   Venim dinspre câmpiile străjuite de munți bătrâni și înțelepți, porniți în credința lor să demonstreze că sunt în stare să ia în stăpânire ce vor și când vor și să țină piept vitregiilor vremii și vremurilor.

   În față, măreața Dunăre! Ochiul preia aproape dureros această patimă albastră,care aleargă confuză – un covor ce se pliază în punctul de întâlnire a două lumi. De la Tulcea, luăm nava pasager spre Deltă, spre locul acela mirific despre care vorbea agenta de turism. O fată tânără, frumoasă în felul ei, cu o stofă pentru această meserie citită în ochii negri, zâmbetul studiat și distincția explicațiilor: „Pensiunea Aqua Villa de 4 margarete nu reprezintă doar o locație excelentă de cazare în Delta Dunării, ci îți oferă toate ingredientele unei vacanțe de vis, indiferent de ce îți dorești. Primăvara, se inundă, devenind o veritabilă locuință lacustră ce ar putea să inspire și pe cei mai netalentați dintre poeți, este aproape de sălbăticie, dar nu în inima ei, din respect pentru natură. Curtea interioară cuprinde aproape 3000 de metri pătrați, iar intimitatea este și ea respectată: pensiunea deține 3 corpuri de clădire, cu dispunerea camerelor pe două niveluri, 3, 2 la parter și una la mansardă. Cele șase camere sunt modern utilate…”.

  Ajungem la Pensiunea Aqua Villa, din comuna Maliuc, mila 26. Zgomotul bărcii noastre trezește păsările amorțite de somn. Lângă noi, un iaht elegant își leagănă luxul în așteptare. Dintre sălcii, se ridică semeț 3 acoperișuri din stuf. O piscină limpede ca lacrima unui copil își alintă trupul lichid. Știu că am făcut alegerea potrivită. Pensiunea cu nume atât de sugestiv se dovedește locația perfectă pentru vacanța noastră de lux, doar una este pensiune Delta Dunării Aqua Villa.

   Privesc apusul pentru prima dată din Deltă. Nu realizez unde se termină cerul și începe nemurirea. Întinși în șalupă ce ne-a fost pusă la dispoziție de gazdele noastre, ne ținem de mână și acultăm cântecul naturii sălbatice. Am ales un traseu mai scurt, de 4 ore, dintre cele 8 trasee disponibile. De la pensiune trecut prin Canalul Mila 22 – Canalul Sontea lata – Lacul Baclanești – Canalul Olguța – Sat Mila 23. Suntem în drumul de întoarcere la pesiune, iar gândul ne zboară deja la peștele gătit acolo.

O plimbare cu iahtul, cu parfum de vedetă

   Luxul se pare că și-a găsit locul în Deltă. Avem la dispoziție 24 de ore și un iaht de vis cu 3 dormitoare și un schipper gata să ne satisfacă orice dorință. În față, apele ni se deschid ca un covor roșu cu sclipiri de diamant, nuferii albi croindu-ne drum spre visare. În lateral, pădurile pline de viață sălbatică se țin lanț. Șampania are gustul fructelor de aici și ne dorim ca totul să nu se mai termine. Ne-am putea obișnui cu o asemenea viață!

Aqua Villa, atingerea exotică a deltei

   La Aqu Villa timpul pare că stă ascuns și îți oferă posibilitatea de a te simți răsfățat, relaxat, fericit. Aici, acum, sub soarele lumii noi și între ape veșnic neadormite, timpul este unul bun. Gazdele îți pun la dispoziție absolut tot ce ți-ai putea dori: cazare luxoasă, mâncare savuroasă, instrumente de pescuit, plimbări cu șalupa sau cu iahtul, petreceri grozave și, poate ce este cel mai important, o prietenie sinceră, care te va determina să revii iar și iar și iar…

 

Sursa foto: Aqua Villa

by -
2

Travel Stories: O lună în Japonia – exotism cu buget redus cu Alice Falcan

31 iulie 2017, orele 19.30, la Journey Pub (str. George Enescu nr. 25, în Piața Romană)-facebook

* Eveniment cu intrare liberă în limita a 100 de locuri disponibile. Pentru a rezerva un loc: 0752 285 286

____Un vis cât o viață: de la anime, la facultate și apoi o lună pe drum_____

M-am simțit atrasă de Japonia și cultura ei încă de când urmăream desene animate japoneze la televizor. Mai târziu, deși inițial mă orientasem profesional spre alt domeniu, am ajuns să fac și Facultatea de Limbi Straine, specializarea Limba Japoneză. Cu toate acestea, hotărârea de a pleca în Japonia am luat-o destul de greu și de… târziu. Găseam diverse scuze, cele de ordin financiar fiind cele mai credibile. În decembrie anul trecut, am simțit că n-are sens să mai amân și am început să urmăresc tarifele câtorva companii aeriene. Am cumparat biletul în ianuarie, iar în aprilie am plecat.

______Alice Falcan, călătoare_____

Sunt genul de persoană care nu se odihnește prea mult în călătorii, cel puțin nu odihna la care ne așteptăm când ne gândim la o vacanță. Pentru mine, călătoriile sunt un prilej de a descoperi și a învăța, de aceea străbat pe jos orașele vizitate și, odată plecată de acasă, dimineața, nu mă mai întorc decât seara. Prefer oricând să-mi cheltuiesc ultimii pe bani pe biletul de intrare la vreun muzeu sau castel, decât pe o cină la un restaurant simandicos.

____ Exotism la buget redus_____

Deși cunoșteam multe aspecte ale vieții în Japonia încă de când am plecat, am fost surprinsă să descopăr că o călătorie în Japonia nu ridică atâtea probleme cum credeam. Aș vrea să-i încurajez și pe alții să îndrăznească să pornească într-o călătorie asemănătoare. Am ajuns în peste 10 orașe, am vizitat castele, muzee, grădini celebre, temple, am călătorit cu trenul-glonț, cu feribotul și m-am plimbat alături de căprioare. Vreau să vă vorbesc despre toate acestea, despre prețuri, mâncare, metode de transport și, mai ales, despre cum să vă puteți organiza singuri. 

* Evenimentul se desfășoară cu intrare liberă, în limita a 100 de locuri disponibile. Pentru a rezerva un loc vă invităm să faceți un scurt apel telefonic la numărul: 0752 285 286 – Journey Pub.  

Parteneri media: Radio Romania Cultural – Orasul Vorbeste, Radio Guerrilla, PierdutPrinLume, Gratuitor.ro, Romania Pozitiva, Chestii Urbane, Filme-Carti.ro, Literaturapetocuri.ro, Urban.ro, Bookblog.ro

 Nevoia te învață. Ce fac cei care nu au pe nimeni?

Să fii bolnav e o adevărată aventură-Poveste adevărată. Realitatea de azi.

   Stau rezemată de colțul unui zid, retrasă, să nu încurc circulația pe holul îngust al spitalului. E deja mult prea aglomerat și toată lumea așteaptă la un singur cabinet. O singură asistentă participă la consultații și tot ea administrează programul de înregistrare. De când cu cardurile de sănătate, durează mai mult birocrația decât consultația propriu-zisă. Asistenta e acră, sătulă de un sistem infect și oameni nerăbdători. Unii bolnavi, alții doar aparținători. Ea își cunoaște bine meseria, de peste douăzeci și cinci de ani face  același lucru. E și ea om, și-a pierdut răbdarea, mi-am pierdut-o și eu, care stau la ușile spitalului doar de doi ani.

  Câteva ore în fața unei uși de spital te ajută să vezi cu adevărat cum sunt oamenii. Triști, gânditori, singuri, bolnavi.

   O bătrână stă pe bancheta plină. S-a împrietenit cu o doamnă care stă lângă ea. Fără să vreau aud cum povestește cu glasul moale, calm și împăcat frânturi din viața ei. Cel din capătul holului e soțul ei, stă pierdut într-un scaun cu rotile. Îi lipsește piciorul drept, iar partea stângă i-a paralizat. Bătrâna are șaptezeci de ani și a crescut doi copii. Un băiat și o fată.

   Fata e căsătorită cu un american, locuiește în Canada și vine acasă o dată la patru ani. Băiatul e căsătorit în alt oraș, nu mai mult de cincizeci de kilometri și vine doar de Paști și de Crăciun. Nora ei nu a mai vizitat-o de vreo doi ani.

  Soțul s-a îmbolnăvit înainte de prima pensie și de atunci își duc zilele amare singuri. Părăsiți parcă și de soartă. Locuiesc la o margine de curte, bătrâna e slabă tare și nu pot să-mi imaginez cum se descurcă singură cu toate, dar mai ales cum poate să îngrijească un om bolnav?

Ce să faci maică, când ești bătrân nimeni nu-ți mai calcă pragul. Îți duci zilele așa cum poți, așteptând doar-doar acuși Dumnezeu îți va curma chinul.”

   Sunt în sfârșit gata actele de internare ale tatălui meu. Cu emoții urcăm la etajul opt așteptând să se elibereze un loc într-un salon. E plină secția de chirurgie vasculară. Lăsăm bagajul pe hol și coborâm însoțiți de o infirmieră la etajul unu pentru analize. Ne lasă la ușa unui cabinet grăbită să meargă să schimbe paturi ca mai apoi să împartă prânzul bolnavilor. Doar două infirmiere la toată secția. Ele împart mâncare și tot ele schimbă paturile pline de rahat, betadină, sânge, și golesc și sondele. Ba câteodată schimbă și perfuzii.

   Totul merge normal la câteva cabinete, mai avem de făcut radiografie pulmonară , bucuroși că nu e nimeni, dăm actele asistentei.

Ah, sunteți de la chirurgie vasculară, mai trebuie să stați până la unsprezece, pacienții lor de la unsprezece la unsprezece și jumătate.”

   Treizeci de minute așteptăm, trece timpul, urcăm înapoi la etajul opt. Nici acum nu e pat liber. Găsesc un scaun-schelet pentru toaletă cu gaură în el. Tata se așează cu sfială, e obosit. Nu știu dacă de la boală, emoții sau că nu mai are răbdare. În sfârșit, se eliberează un pat la ora unu. Un salon cu trei paturi. În dreapta stă un bătrân aproape orb cu o gaură în picior, conectat la un aparat care trage lichidul din rană și scoate câte un bip din când în când. În stânga, un om între două vârste proaspăt operat cu soția lângă el.

  Plec acasă, mama rămâne peste zi , iar eu voi rămâne vreo două nopți după operație, bucuroasă că am permisiunea medicului.

   Nu am stat niciodată în spital în afară de momentul când am născut. Dar atunci nu era nimeni bolnav. Odată cu mine s-au schimbat și turele, e o singură asistentă peste noapte la aproximativ optzeci de pacienți. Tata a ieșit cu bine dintr-o operație de peste patru ore. E slăbit, alb la față, cu o perfuzie în mână, încă neîmbrăcat sub cearșaful alb pătat de betadină.

   Ud un prosop și-l spăl ușor, îi umezesc buzele, se îmbracă. Încă nu are voie să mănânce. Se termină perfuzia și stingem lumina. Un  singur fotoliu verde pe care-mi voi petrece noaptea eu, iar soția celuilalt pacient aduce de pe hol scaunul pentru toaletă.

   Asistenta e de negăsit, tata are dureri mari, mă duc la cabinetul ei și ușa e încuiată. Mă întorc, dar nu am stare, aparatul bătrânului piuie întruna, ceva nu e ok. Mai merg odată să văd unde e asistenta și dau nas în nas cu ea. O rog să-i facă tatălui meu un calmant. O oră!….. Atât am așteptat injecția, nu am spus nimic, bucuroasă că în sfârșit tata scapă de dureri. O rog să se uite la bătrân. Împinge aparatul mai sub pat și iese. Nu am văzut-o până dimineață la cinci.

   Bătrânul coboară din pat, conștient că suntem două femei în salon, dar incapabil să ajungă la baie, ia o sticlă de suc goală, se întoarce cu spatele și urinează. După care mă roagă să o golesc. Mă uit la tatăl meu și văd punga cu urină plină, pe cine să caut? Caut o sticlă de doi litri și încerc să o golesc. Nu ar trebui să fie mare lucru , dar nu am făcut-o niciodată. Reușesc. Deși secția este renovată și curată, nici apă nu am putut să beau.

   Vine vizita, medicul rezident ne roagă să ieșim afară. Aude aparatul bătrânului și vede că primea aer, de aceea scotea sunetul acela. S-a dezlipit doar un pic pansamentul.

  Plec acasă, mama rămâne peste zi, eu revin la noapte. Între timp, scheletul de toaletă a fost luat, doamna se înghesuie  în pat cu soțul. Mă ofer să-i  cedez scaunul, dar refuză.

  La bătrân a venit familia în vizită, nu mai puțin de opt persoane. Fac gălăgie, copiii circulă pe uși, cântă cântece religioase. Exact de ce au nevoie bolnavii proaspăt operați. Stingem lumina. Din oră în oră asistenta bagă capul pe ușă și mă întreabă dacă e totul ok. Pe la unu, vine și-i face o injecție tatălui meu, fără să o chem. Am auzit-o toată noaptea pe hol. Mai sunt oameni care se dedică meseriei pe care și-au ales-o.

   Am trecut cu bine peste prima operație. Peste o lună suntem programați la a doua operație. Între timp, avem de făcut treizeci de perfuzii și o săptămână de injecții în burtă.  Am învățat și eu și mama  să facem perfuzii, iar injecțiile am învățat din instrucțiunile din cutie.

 Nevoia te învață. Să fii bolnav e o adevărată aventură.

Ce fac cei care nu au pe nimeni?

sursa foto> Pinterest/ Salvat de pe weheartit.com

Book Club între real și virtual!

    Timpul sau poate mediul în care ne trăim ne forțează să citim și să împărtășim impresiile doar cu cine se poate. Unii dintre noi suntem norocoși, avem pe cineva apropiat care se simte cititor de cursă lungă și profită de fiecare ocazie pentru a parcurge câteva rânduri, dar sunt destule cazuri când gândurile rămân doar în mintea noastră.

    În 2013 am simțit nevoia să împart cu voi prima recenzie care apărea pe blogul Literatură pe tocuri, astăzi cred că ar trebui să susțin mai mult acest proiect și să stimulez cititorii să descopere, să comunice și să arate ceea ce simt după ce termină o carte. Experiența personală m-a îndemnat să cunosc și participanții de la Seară de carte Târgoviște, o mână de oameni inimoși care știu să te facă să mergi și cu alte ocazii.

    Amuzant este că tot amânam ziua, efectiv cărțile nu se pliau pe gustul meu, iar termenul de două săptămâni mi se părea scurt, dar mi-am făcut curaj și prima dată am mers cu gândul: „Fie, ce-o fi, mă prezint și eu acolo, doar nu mă pun pe tocător”. Spre rușinea mea cartea Revolta maselor nu mă prinsese în mrejele ei  și mă blocasem la celebrele 30 de pagini, dar m-am așezat foarte frumos pe un scaun. Timp de o oră și jumătate nu am comentat nimic, doar am ascultat fascinată părerile lor. Și-au dat seama că-s speriată de bombe și nu trebuie să mă sufoce cu întrebări. La final le-am potolit curiozitatea și au aflat cine sunt, dar și de ce mă ascund de atâta timp.

    Timpul sau lipsa curajului determină pe mulți să stea liniștiți în zona de confort și să citească ceea ce au chef, dar de multe ori tocmai aceste întruniri ne îndeamnă să socializăm, să ieșim în societate și să depășim propriile inhibiții.

    Pentru a doua oară consecutiv voi vorbi la seară de carte, de data aceasta nu-mi voi exorciza audiența cu ceva masculin precum cartea autorului Radu Găvan, ci aleg altă zonă-Măștile fricii de Camelia Cavadia. Scopul meu este să scap de emoții și să nu mă mai bâlbâi când trebuie să vorbesc în public (dacă nu scap de trac, măcar ameliorez simptomele). Da, știu sigur că nu este ușor, dar profit de micile sfaturi clasice și merg mai departe.

    Dacă și voi sunteți ca mine, emotivi și ocupați, dar în același timp vă face plăcere să citiți, atunci haideți să profităm de mediul online și să readucem în atenție plăcerea de a citi.

    Știu că vă plac provocările, dovada o reprezintă interesul maxim pe care l-ați acordat propunerii lansate de Alina în grupul de facebook, dar ne mai trebuie mobilizare.

   Vă invit să alegem câteva titluri, iar cea mai votată să fie citită în două săptămâni sau o lună. Împreună ne putem întâlni la o cafea virtuală la ceas de seară și să dezbatem o carte. Oricine poate participa cu argumente pro sau contra, dar fără să aducă prejudicii autorului sau să strice farmecul de a o citi. Scopul este să fie ceva educativ, să ne construim propriile idei, să le dăm curs, să citim cărți care sunt diferite și să descoperim ceea ce gândesc cititorii.

     În mediul virtual nu trebuie să ne îngrijorăm că nu avem locație sau că la ora aceea plouă și nu avem chef să părăsim propria canapea, important este să avem citit romanul și internetul să funcționeze strună.

Voi ce părere aveți? Avem nevoie de un Book Club la fel ca cel creat special pentru cărțile autoarei Jane Austen, dar să-l folosim în mediul virtual?
Acceptați provocarea?
Susține campania noastră folosind hashtagul #PromovamLiteratura!

by -
4

Suntem bloggeri acreditați la Webstock 2017!

     Pentru cel de-al treilea an consecutiv participăm la Webstock-cea mai importantă conferință dedicată social media din România. Chiar ne bucurăm să fim pe 29 septembrie 2017 la JW Marriott Grand Hotel-Bucureşti. Ne-am simțit foarte bine de fiecare dată și am profitat la maxim de conferințe. De ce? A fi blogger este o plăcere, foarte mulți au transformat acest lucru într-o slujbă, unii chiar o iau în serios și evoluează, dar sunt destule astfel de proiecte care nu au cap și nici coadă. Literatură pe tocuri s-a reinventat din mers și acest lucru se datorează în special numeroaselor idei care au fost puse în aplicare, testând ceea ce place audienței, străduindu-ne să venim cu schimbări care să fie în beneficiul celor care ne urmăresc.

    Sperăm ca la această ediție să aflăm lucruri noi, să revedem alți bloggeri descoperiți la alte competiții anuale și să savurăm împreună momentele atent selecționate pentru cei care se folosesc de mediul virtual pentru a transmite ceea ce gândesc, ceea ce trăiesc.  Dacă timpul ne-ar permite, atunci cu certitudine am profita mult mai des de astfel de conferințe, dar în lipsa acestuia, ne limităm strict la Webstock, aici ne simțim răsfățate și merită să alocăm o zi pentru a afla secretele celor care au tainele succesului.

     Dacă vă doriți să faceți pasul cel mare și să fiți alături de noi, atunci urmăriți cu interes postările de pe webstock.ro și solicitați o invitație gratuită. În cazul în care sunteți curioși să aflați cine mai participă, urmăriți evenimentul de pe facebook sau hashtagul #webstockro     

  De la o simplă idee la afacere de succes

   Ai visat vreodată cum ar fi să ai propria afacere? Să fii propriul șef, să-ți câștigi existența pornind de la propria idee? Nu este doar un vis, dovada o fac toate firmele de succes care au pornit de la o simplă idee. Fiecare afacere de succes are propria poveste.

   Vrei să începi o afacere, dar nu știi exact ce? Ai o idee, dar este cam vagă sau nu știi dacă ar avea succes pe piață? Portal Management îți sare în ajutor. Pe acest portal online de business poți găsi idei de afaceri din mai multe domenii, în funcție de ceea ce ți se potrivește.

   Te-ai gândit cum ar fi să-ți transformi hobby-ul în sursă de venit? Să faci toată ziua ceea ce-ți place? Nu, nu este imposibil! Gândește-te la ceva la care te pricepi destul de bine și care ți-ar plăcea să-ți ocupe timpul! Pe acest portal poți găsi exemple de afaceri sau pur și simplu, sfaturi pentru a-ți transforma ideea într-o afacere prosperă, păstrând un echilibru în celelalte aspecte ale vieții. Nici companiile mari nu sunt așa cum le cunoști azi. Totul a pornit de la o simplă idee pusă în practică și dezvoltată treptat, cu răbdare, perseverență și încredere.

  Ai ideea, dar te îngrijorează aspectul practic? E adevărat, ideea este necesară, dar nu și suficientă pentru a pune pe picioare o afacere funcțională. Există mulți factori de care depinde succesul. Cu toții știm că orice afacere are nevoie de un capital pentru a demara. Tocmai în acest sens, ideile de afaceri de pe Portal Management iau în calcul anumite detalii, printre care și suma pe care antreprenorii sunt dispuși s-o investească la început de drum.

    Vrei să știi mai multe despre acești factori ce pot transforma o simplă idee în afacere solidă? Poți afla direct de la oamenii care au avut curajul de a-și urma visele, de a lupta pentru ele; aceștia îți împărtășesc aspecte din experiența proprie: sfaturi, principii, chiar citate formulate de fiecare, inspirate din propria poveste. Categoria „interviuri oameni de succes” de pe Portal Management îți pune la dispoziție câte ceva din poveștile reușitelor antreprenorilor. Oameni simpli, care au avut curajul să riște, transformându-și ideea în afacere solidă.

Și tu poți fi la fel! Și tu poți transforma o simplă idee în afacere de succes, trebuie doar să afli cum!

Pedro, frumos și protector!

   – Vrei să nu mai mijești ochii atât? Ce vrei, să faci riduri?

   – Îmi intră soarele în ochi.

   – Pune-ți ochelarii de soare!

   – Nu-i am la mine. De fapt, prefer să nu-i mai port, nu mă ajută prea tare. Cu ei sau fără ei, tot aia e!

   – Ba nu-i tot aia! Deși ai dreptate într-o privință. Nu toți ochelarii de soare sunt eficienți. Trebuie să găsești ceva care să te protejeze de razele ultraviolete. Unii ochelari fac mai mult rău decât bine, mai ales dacă nu au protecție UV, pentru că dilată pupila și permit mai mult radiațiilor să intre, iar peste ani te întrebi de ce ai făcut nu știu ce boală de ochi.

   – Chiar așa de periculos poate fi?

   – Da. De unde ți-ai cumpărat ochelarii de soare?

   – Din mall. Am dat 20 de lei pe ei.

   – Pfff! Te-ai uitat măcat dacă au filtru UV?

   – Păi… Nu știu, mi-au plăcut că sunt frumoși.

   – Frumoși! Trebuie să fie eficienți, să te protejeze! Dacă sunt frumoși, poartă-i de fițe, la o petrecere, dar nu te baza pe ei pentru protecția solară! Așa ceva îți trebuie ție! – spuse întinzându-i perechea de ochelari, ținând-o de ramă. Ochelari de soare Pedro!

   – Pedro? Sună atât de… exotic! Zici că-i personaj de telenovele! Pot să-i probez?

   – Sigur!

   – Wow! Ce bine se vede! Mult mai clar! Și nu mă mai deranjează reflexia mesei de sticlă!

   – Asta pentru că vorbim de ochelari de soare polarizați!

   – Polari… cum?

   – Polarizați. Adică au lentile polarizate.

   – Bun, dar ce înseamnă asta? Nu înțeleg.

   – Adică blochează razele orizontale, care te orbesc. Observația ta de mai devreme a fost foarte concludentă. Ai spus că nu te mai deranjează razele reflectate de suprafața mesei de sticlă. Suprafețele plane precum sticla, apa, zăpada, nisipul, capota mașinii, toate sporesc efectul radiațiilor. Ochelarii polarizați sunt purtați în general de cei care practică sporturi pe apă sau pe zăpadă, de cei care lucrează în apropierea lor… Pe mine mă ajută foarte mult la condus. Vara e foarte dificil să conduci fără ochelari de soare buni, soarele reflectat de capota mașinii sau de asfalt afectează vizibilitatea mai mult decât ai crede și poți chiar produce un accident. Plus că nu îți mai obosesc ochii atât de tare.

   – De unde i-ai luat, soro?

  – Din magazinul online BestWatch. La cum îți cunosc gusturile, îți recomand să te uiți la „ochelari de soare dama”.

   – Ia să vedem! „BestWatch” zici… – repeta în timp ce tasta pe telefon. Vaaai, ce drăguți sunt! Ai avut dreptate! Ce frumoși sunt ăștia cu ramă albastră!

  • Știam eu – zâmbi cu subînțeles – dacă sunt frumoși…

   – Acum sunt de acord că nu contează doar asta. Partea bună e că îmbini utilul cu plăcutul. Sunt și frumoși, și eficienți. Îmi place de Pedro, ăsta! Frumos și protector!

 

Adio, frică de dentist!

   Să vă spun povestea mea la stomatolog. Cred că cea mai concludentă scenă ar fi cea din filmul „Vizitatorii”, când personajul călător prin timp, trăind cu secole în urmă și ajuns în zilele noastre, nimerește într-un cabinet dentar și crede că este camera de tortură modernă.

   Mi-e frică la dentist. Numai când simt mirosul acela specific de cabinet stomatologic sau când aud freza, mă ia cu fiori. Pe scaunul cu pricina stau numai cu ochii închiși; dacă aș vedea toate instrumentele acelea în mâna înmănușată a doctorului, pe cale să facă slalom printre dinții și gingiile mele, cred că aș leșina pe loc. De fiecare dată când sunt pe scaunul pacientului, încerc să mă gândesc la altceva. La ceva frumos, relaxant, departe de freză, de mirosul pătrunzător al substanțelor… Îl aud ca prin vis pe stomatolog: „Acum clătește, acum calcă pe măsea!”.

   Câteodată funcționează, alteori nu. De obicei, fac exact invers de ceea ce mi se spune: mă mișc pe scaun de parcă mi s-ar spune „Să nu cumva să stai potolită, mișcă-te ca și cum te-ar mânca pielea!”. Vă dați seama cât de neproductiv poate fi pentru intervenție; se poate ca din greșeală, să-mi ciupească ceva, ca freza să pătrundă pe unde nu trebuie, nici nu vreau să mă gândesc!

  O dată am fost atât de stresată, că îmi simțeam pulsul în aspiratorul de salivă, iar când m-am ridicat de pe scaun, eram amețită și mă durea capul. Probabil îmi crescuse tensiunea de frică. Altă dată, venind de la dentist, am mers într-o cafenea. La bar se pregătea un frappé, iar bâzâitul aparatului m-a făcut să tresar. Suna exact ca freza.

   N-am fost întotdeauna așa. În copilărie nu mi-era frică. Desigur, nu era plăcut, dar nici prea frică nu mi-era. Nu degeaba se spune că pe măsură ce înaintezi în vârstă, conștientizezi mai tare pericolul. Alt motiv ar fi și câteva experiențe traumatizante, când am avut probleme serioase.

   Dar să nu mai vorbim de probleme! Azi vreau să vă povestesc despre experiențe frumoase. Despre Crystal Dental Clinic , o clinică stomatologică recomandată de niște prieteni și care răspunde majorității pretențiilor mele.

Ce pretenții am eu de la o clinică stomatologică?

   În primul rând, sterilizarea instrumentarului e crucială, considerând-o unul dintre principalele aspecte atunci când aleg serviciile stomatologice. Este foarte importantă siguranța de a ști că nu ești în pericolul de a contacta vreun virus precum HIV sau hepatita C, mai ales când te gândești la unele cazuri din trecut, în care contagierea s-a făcut într-un mod stupid, prin folosirea aceluiași ac de seringă sau a instrumentarului stomatologic nesterilizat.

   Înainte să ajung la Crystal Dental Clinic, am căutat informații pe site și am găsit informația relevantă pentru mine: cameră de sterilizare, 3 autoclave pentru sterilizare fabricate de Sirona, cea mai renumită companie de acest tip pe plan mondial, mașină automată de spălat și dezinfectat instrumente. Bine, sună foarte bine!

   Sinceră să fiu, nu mă pricep deloc la tehnologiile dintr-un cabinet stomatologic, frica de dentist ținându-mă departe de aceste informații, însă cei de la Crystal Dental Clinic par să le aibă pe toate și cel mai bine, explicate pe site, astfel încât să înțeleagă oricine despre ce e vorba. Poate n-ar fi rău să întreb stomatologul despre lampa de albire, sunt o mare consumatoare de produse pe baza de cafeină, așa că n-ar strica o albire a dinților.

   Mi-au atras atenția și aparatele pentru inhalosedare și tehnologia pentru sedare profundă. Cred că de așa ceva aș avea nevoie eu, la cât de fricoasă sunt pe scaunul pacientului. Și așa răspund la o pretenție de care nici nu eram conștientă: leacul perfect pentru anxietatea mea la stomatolog. Astfel, nu va mai exista riscul de a mă mișca în toate direcțiile, de parcă aș dansa Călușeii pe scaun, iar intervenția va fi sigură.

   Însă poate n-aș avea nevoie de sedare, dacă stomatologul este calm, sigur pe el, dispus să-mi explice ce anume am afectat și ce trebuie făcut. Ultima parte, de preferat după ce a terminat ședința. Nu de alta, dar aș fi prea moartă de frică. Așadar, aceasta este altă așteptare de-a mea: ca stomatologul să fie calm, sigur pe el, răbdător, pentru că la cât sunt eu de fricoasă și agitată, un medic cu însușiri opuse ar fi tot ce mi-ar lipsi pentru a nu mă mai întoarce. Însă în cazul Crystal Dental Clinic, unul dintre standarde face apel la respect, corectitudine și amabilitate, așa că nu-mi fac griji.

   Laserul cu diodă răspunde la altă pretenție ce n-a fost conștientizată până acum: tehnologia laser este mult mai puțin invazivă, reduce sângerarea și reface țesuturile afectate mai repede decât în cazul instrumentelor clasice. Adio, dureri și sunet chinuitor al frezei!

   Echipa Crystal Dental Clinic numără 50 de profesioniști și 10 cabinete, ce se ocupă de mai multe specialități din domeniul stomatologic: chirurgie, implantologie, endodonție, protetică, estetică dentară și facială, ortodonție, stomatologie pediatrică, profilaxie și prevenție dentară.

Pretențiile pacienților sunt duse la îndeplinire tocmai prin respectarea standardelor clinicii: excelență, integritate profesională, responsabilitate, respect, corectitudine, amabilitate, munca în echipă.

Adio, frică de dentist!

Sursa foto> Crystal Dental Clinic

Fii verde cu Dacia Plant! 

„Fată verde cu părul pădure,
Fată verde cu părul pădure.
Simţi cum privirea lor vrea să te fure.
Noaptea-n ei țese ie
Zburătorii ca să vie
Noaptea-n ei țese ie
Nimeni urma să le-o știe” – Phoenix, Fată verde
    Cine nu recunoaște aceste versuri? Oricine, indiferent dacă ascultă sau nu acest tip de muzică, a auzit cel puțin o dată cântecul. Trupa Phoenix este reprezentativă pentru România, fiind sinonimă cu tradiția.
   Fata verde, pădurea… Totul mă duce cu gândul la natură. O melodie cântată de o trupă românească, autentică, la fel ca Dacia Plant. Nu degeaba aniversarea de 15 ani a Dacia Plant este sărbătorită cu un concert pe 2 iulie, în Piața Sfatului din Brașov, la care va participa și trupa Phoenix.
    Dar ce este Dacia Plant? O companie românească, într-o epocă în care piața este sufocată de produse străine. O companie care contribuie la sănătatea noastră, prin produse 100% naturale, fără conservanți sau coloranți.
    Totul a început în 2002, când câțiva tineri hotărâți să demonstreze eficiența produselor naturale în menținerea sănătății oamenilor au pus bazele proiectului. Sănătate naturală, tradiție, armonie, valoare și inovație. Principiile de la care s-a pornit în crearea acestei companii și ale produselor sale.
   Puțini știu că țara noastră este cea mai bogată în plante medicinale din Europa. Acum mii de ani, când medicamentele în forma pe care o știm astăzi nu existau, oamenii se tratau cu plante: fierturi, tincturi, ceaiuri, important era să-și păstreze proprietățile curative. Odată cu timpul și cu progresul farmaceutic, produsele naturale au fost date uitării.
    De ce să nu dăm o șansă produselor naturale? Activitatea de la Dacia Plant seamănă puțin cu alchimia: se iau plantele, se trec printr-un riguros proces de selecție, sunt crescute cu grijă pentru a-și păstra toate substanțele active. Apoi, cu ajutorul unei tehnologii speciale, sunt transformate în tincturi, comprimate, siropuri, pulbere, ceaiuri, produse destinate unor largi game de afecțiuni.
    În plus, aici nu găsiți doar medicamente, ci și produse alimentare naturale, conținând vitamine: nectar, dulceață, suc, toate din fructe, 100% naturale și gustoase. O alternativă de a consuma produse naturale, ca pe vremea copilăriei.
    Fii verde cu Dacia Plant! Și nu uita de concert! Așteptăm să ne spui cum a fost!

  Cui i-e frică de Julieta? Tony Mott- Lansare Timişoara

   Tony Mott sau Antoaneta Galeş s-a născut în Brașov, în 1970. Numele ei a fost ales pentru a-și onora bunicul, pentru că Mott era numele de fată al mamei sale.

  2008 a fost anul debutului său pe rafturile de cărți, cu un roman care povestește despre o femeie care a scăpat de regimul comunist totalitar și a revenit după căderea acestuia în 1989.

  A scris un volum de poezie şi cateva romane: ”Roshu”, “Doi” şi “Julieta avea un pistol”. ,,Un glonț pentru Julieta”

   ‘Roshu” este un roman cu şi despre adolescenţi, despre relaţii părinţi copii, despre iubiri eşuate şi trădări. ”Julieta avea un pistol” este un roman despre onestitate, chiar dacă este un roman poliţist, despre dragoste, cât de frumoasă poate fi dragostea, dar şi despre cum moare iubirea dacă nu este hrănită cu adevăr, despre cum minciună otrăveşte vieţi.

   ,,Doi” o carte pe care nu o poţi lasă din mâna, fără a fi de fapt o carte poliţistă. ”Un bărbat şi o femeie, un cuplu. O adunare elementară, unul şi cu celălalt ar trebui să dea doi şi să se reducă, în timp, la o singură entitate complexă. Dar ce se întâmplă când lipseşte sinceritatea? Unităţile nu se adună. Doi oameni aparent aceeaşi viaţă. Dar sunt două, diferite: una a ei şi una a lui. Ca şi feţele aceleiaşi monede, aşa sunt şi poveştile celor doi despre viaţa lor împreună”

   Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața.

Într-un interviu acordat site/ului nostru Tony Mott ne mărturiseşte:

Care sunt sursele tale de inspiraţie?

   Tony: Viața, locurile, oamenii, poveștile lor, ceea ce întâmplă în jurul meu și ceea ce s-ar putea întâmpla. De fiecare dată, în orice situație m-aș afla, știu că o voi putea adapta într-un viitor roman. Mi-am dat seama de asta când am fost la o petrecere extrem de plictisitoare de unde nu aveam cum să plec și toată seara doar i-am observat pe oamenii aceia, măcar să scot niște personaje bune din ei. Sau eram odată în București cu o prietenă și am luat un taxi. Șoferul era extrem de ciudat, părea cumva amenințător, chiar dacă nu a spus nimic concret. Când am coborât, prietena mea era îngrozită, iar eu eram bucuroasă pentru că  ”văzusem„  în el criminalul dintr-un roman ulterior. Încă nu  l-am scris, dar e în galeria celor care așteaptă să prindă viață.

Sunt un bun observator al lumii din jurul meu, o persoană atentă și curioasă. Acestea sunt elementele cheie care mă ajută să scriu.

 ,,Cui i-e frică de Julieta?”. Întâlnire cu cititorii. Evenimentul va avea loc în data de 04.07.2017 orele 18-20 în Timişoara  la Casa Artelor-Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.

Aici puteţi citi şi afla cât mai multe despre autoarea Tony Mott, dar şi pe pagina de facebook

Succes!

"Who were you in a past life? This is really a no pressure question, I'm just curious that's all...."

Tag: călătorie în lumea tuturor posibilităţilor

   Zilele trecute mă gândeam la o fotografie editată cu ani în urmă în care am adăugat câteva imagini cu planurile mele de viitor, locuri pe care visam să merg, să mă bucur de ele cu cineva special. Întotdeauna am afirmat sus şi tare că planurile nu-mi ies şi chiar aşa este, dar când mai dai de coincidenţe îţi vine să zâmbeşti. Îndrăzneşte, pune-ţi o dorinţă şi lansează gândul chiar la început de an, iar după ocupă-te de magie şi gândeşte pozitiv. Nu va pica nimic din cer dacă nu depui puţin efort.

   Un alt vis a fost să călătoresc, să depăşesc graniţele, să cunosc şi alte locuri, iar dorinţa s-a materializat, însă nu atunci când am bătut eu din picior, ci aşa spontan-la timpul potrivit.

   Acum să pornim cu ajutorul gândului şi să trăim pentru o clipă posibilul sau imposibilul. Imaginaţie sigur avem, doar citim pe bandă rulantă despre cai verzi pe pereţi, tot ce trebuie să facem este să ne aşezăm cu popcorn şi cu răbdare pentru că urmează să ne descătuşăm gândurile şi să le dăm curs.

   1. Să presupunem că te-ai reîncarnat şi de-a lungul timpului ai ales diferite identităţi, ce crezi că ai fost ultima dată? Ce meserie ai avut?

   Hmm, bănuiesc că am avut o meserie inedită, ciudată ce m-a pus în diferite situaţii. Poate că am fost vrăjitoare, spioană, vreo femeie afurisită sau poate vreo cotoroanţă rătăcită pe un colţ de deal care citea viitorul doritorilor şi pregătea poţiuni magice.

    Sau poate că în trecut am avut activităţi banale şi acum sunt deschizătoare de drumuri. Cine ştie? 

    Goodreads.com este de vină pentru această întrebare nevinovată. Cineva dorea să ştie ce a fost fiecare în trecut. 

“Who were you in a past life? This is really a no pressure question, I’m just curious that’s all….”

 

   2. În ce ţară ai fi dorit să trăieşti?

   Îmi plac temperaturile echilibrate şi probabil aş merge într-un loc cu soare. Ultima dată când m-am bronzat, era cât pe ce să îmi rămână urme de la ochelari pe faţă, dar aş risca. Mi se pare magic să văd apa aceea turcoaz în faţa ochilor şi să mă relaxez cu privirea. Să vizitez locuri noi, să mă bucur de entuziasmul oamenilor şi de ce nu să-mi amintesc ce norocoasă sunt că am ajuns să descopăr alte tradiţii.

    Şi dacă ar fi să aleg ceva spontan, atunci sigur aş dori să fiu pentru o clipă în Scoţia. Chiar dacă este puţin răcorică pe acolo a fost atât de frumos prezentată zona în cartea Aproape de cer (din cauza ei am făcut noapte albă) încât am zis fie… îmi cumpăr bilet şi dispar pentru o perioadă nedeterminată.

  3. Dacă te-ai teleporta pentru o noapte unde ai dori să mergi şi cu cine?

   Doar o noapte? Deja mi se pare puţin, însă aş fi tentată să particip la balul organizat la finalul cărţii Seducătorul domn Bridgerton de Julia Quinn, chiar atunci când Penelope Featherington şi Colin Bridgerton dau cărţile pe faţă şi dezvăluie tuturor secretul care va spulbera audienţa. Da, ştiu, sunt puţin sadică, dar mi se pare fascinant să văd atâtea figuri uimite, iar bonus, să cunosc familia Bridgerton. M-am simţit minunat să le descopăr poveştile, să îi văd cât de uniţi şi afectuoşi sunt. Partea frumoasă este că Penelope este eroina care a ştiut să joace pe degete atât de mulţi oameni, să îndrăznească să îşi transforme visul în realitate, deşi era femeie, şi să scrie. Dacă ea a reuşit să devină din omidă un frumos fluture, atunci şi noi trebuie să îndrăznim. Nu?

  4. Dacă eşti cititor pasionat, sigur ai abilităţi “speciale”. Te-ai gândit cum ar fi dacă ai avea o şansă infimă şi să pătrunzi în mintea oamenilor pentru a le citi gândurile?

   Când am văzut filmul cu Jack Nicholson-What Women Want/Ce-și doresc femeile (2000), mi-am spus că este tare ingenioasă ideea(chiar dacă ipotetică), dar dacă fac o analiză la rece atunci sigur m-aş îngrozi să mă las dusă de val. Prefer ca mintea oamenilor să rămână un mister şi las curiozitatea în seama celor care vor să  schimbe lumea.

  5. În cazul în care ar da norocul peste tine şi ajungi să descoperi Lampa lui Aladdin sau vreo baghetă magică, ce dorinţă ai dori să se materializeze?

     Fiecare om are doza lui de nebunie, dar şi de egoism, de aceea cred că în prima fază sigur m-aş gândi la ceva superficial, dar într-un final aş realiza că deja am profitat de 4 dorinţe şi pe aceasta aş dori să o fac cadou. Să se bucure de ea cineva drag, cineva care merită, cineva ca Iasmina. O las pe ea să decidă în ce direcţie să se îndrepte şi ce anume să facă cu această şansă unică.

    Şi pentru că întrebările sunt relaxante, ar fi păcat să nu vă distraţi câteva minute. pentru început lansez provocarea către Cos de la Mes passions şi Sorina de la Scrinul cu cărţi. 

     Întrebările se pot prelua automat din documentul word. Enjoy!

Fii la modă cu becurile vintage!

   De când mă știu, m-am simțit atrasă de lucruri vintage: case, mobilă, haine, bijuterii, obiecte casnice, tot ceea ce poartă patina timpului și păstrează din atmosfera aceea a filmelor de epocă. Într-o lume în care suntem înconjurați de clădiri de sticlă, tehnologie, mobilă cu design minimalist, tânjim după modele vechi, retro.

   Din fericire, moda are un obicei: ceea ce s-a purtat acum câteva decenii revine. Tot mai mulți oameni își decorează casele în stil vintage: telefoane fixe cu modele vechi, dar care funcționează ca în ziua de azi, piese de mobilier ce aduc cu cele de acum un secol…

   De ce să nu facem acest lucru și cu iluminatul? Eu, una, m-am săturat de neoanele ce aruncă o lumină puternică, artificială. În aceste timpuri, trecem prin viață cu o viteză atât de mare, încât nu ne mai oprim să admirăm lucrurile pentru frumusețea lor; calculator, tabletă, telefon mobil, nu ne mai gândim la cât de tare ne afectează vederea. Te trezești că ai nevoie de ochelari, te dor ochii de la prea multă stimulare vizuală. Adăugând la toate acestea iluminatul modern, cu nemilosul neon, deja e prea mult. Prea mult pentru cât am fost construiți să suportăm în mod natural.

  Adesea ne întrebăm de ce bunicii și străbunicii noștri nu erau la fel de stresați ca noi. În parte, datorită contextului de viață cu totul diferit: nu stăteau toată ziua cu ochii în monitor, sărind la fiecare sunet al telefonului; nu lucrau în clădiri de sticlă impersonale, bombardați cu lumina artificială și stridentă de azi.

   Se poate să-ți fie dor de ceva ce n-ai avut niciodată? Pentru că mi-e dor de becurile de altădată, de o lumină caldă, difuză, dând un aer intim încăperii; de imaginile cu luminozitatea aceea specială, pe care o găsești doar în poze și în filme, obținută azi numai prin programe de editare.

Oare? Chiar nu mai poți avea parte de acea lumină plăcută și difuză decât în pozele editate pe calculator?

   Căutând pe Internet diverse obiecte pentru casă, am dat peste un magazin online nemaipomenit: SavElectro. Găsești tot felul de obiecte electronice: corpuri de iluminat, prize, cabluri, proiectoare… Însă ceva mi-a atras atenția, parcă mi-au ghicit gândurile: becuri vintage. Imediat imaginația mi-a luat-o razna și am început să visez la cafenele și bodegi de la începutul secolului trecut, în care se punea țara la cale, se purtau discuții într-o atmosferă boemă… Gândul mi-a fugit la poeții, artiștii din acea perioadă. Brusc, mi-aș fi dorit să mă întorc în timp și să fiu acolo, în mijlocul discuțiilor, bucurându-mă de decorul acelor timpuri și de lumina becurilor de abia inventate.

   Revin la realitate, nu mă aflu la începutul secolului trecut, ci în plin secol XXI, cu un monitor în față și cu săgeata mouse-ului explorând lumea online. Wow! Becuri Edison! Toate îmi plac atât de mult! Ce forme inedite: pară, glob, tub, avocado. Nu, nu fructul avocado, ci un bec ce are exact forma sa. Cred că voi comanda și niște corpuri de iluminat vintage. Am citit pe site că becurile vintage sunt mai mari decât cele standard și este posibil să nu se încadreze în corpurile de iluminat obișnuite. În plus, trebuie să am grijă ca forma becului să rămână vizibilă. Ar fi păcat ca acest model inedit să rămână ascuns de abajur. Cu atât mai mult cu cât am găsit niște corpuri de iluminat vintage atât de drăguțe! Ca într-un film de epocă.

  Alt avantaj este faptul că aceste becuri pot fi montate ușor și consuma mai puțin. Cum așa? Prin posibilitatea de a instala un întrerupător cu variator de tensiune, ce va scădea consumul, va extinde durata medie de viață a becului (în mod normal, 2500 de ore) și ne va permite să reglăm intensitatea luminoasă după bunul plac.

  De abia aștept să mă relaxez după o zi de muncă pe canapea, cu becurile vintage aprinse, răspândind o lumină albă, difuză, plăcută și cu un disc de vinil la pick-up. Chiar voi simți că m-am întors în timp, când stresul nu era atât de prezent în societatea noastră!

Sursa foto: SavElectro

Cele mai căutate cărţi Nemira la Bookfest 2017

   Editura Nemira a fost prezentă la Bookfest 2017 cu peste 600 de titluri din 12 colecții și o mulțime de noutăți pregătite special pentru târg.

 Cele mai populare și bine vândute cărți ale editurii Nemira sunt:

 1. Povestea vieții tale, de Ted Chiang (colecția Nautilus SF): o carte de povestiri care a primit cele mai importante premii pentru literatura SF și o scriitură care combină fericit știința, filosofia și ficțiunea. Povestirea care dă titlul volumului a fost ecranizată anul trecut în filmul Arrival. 

 2. Supraviețuitorii, de Bear Grylls – un nou volum scris de faimosul aventurier Bear Grylls care cuprinde poveștile extraordinare de supraviețuire ale unor exploratori, soldați sau spioni, povești inspiraționale despre curaj și voință.

 3. În spatele blocului, de Mara Wagner (colecția Cuaernar) – romanul de debut al Marei Wagner este povestea copiilor din anii 80, pentru care în spatele blocului era o lume întreagă de jocuri, cutume și ritualuri de prietenie și, uneori, de iubire.

 4. Soția plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies (colecția Damen Tango) – O poveste pasionantă despre mistere și prejudecățo. care se petrece în exoticul și magicul Ceylon (Sri Lanka de azi).     

 5. Aleasa dragonului, de Naomi Novik (colecția Nautilus fantasy) – o poveste construită după temele și personajele din basmele fraților Grimm, ingenioasă și antrenantă, despre un Dragon malefic care cere sacrificii unui sat pașnic. 

 Cele mai bine vândute cărți ale editurii pentru copii Nemi

 1. Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase, cu ilustrații de Alexia Udriște: un roman emoționant despre un tată și fiul său Sacha, de 4 ani, care transformă prin puterea imaginației lumea din jur într-o realitate fantastică, unde toate obiectele prind viață.

 2. Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone, cu ilustrații de Adriana și Sebastian Opriță : un nou titlu din seria Povești din pădurea muzicală, menit să-i familiarizeze pe cei mici cu muzica clasică prin povești și jocuri.

 3. Vraja dorințelor, de Chris Colfer: primul volum din seria Tărâmul poveștilor începe aventurile a doi frați gemeni care descoperă că basmele sunt reale, iar personajele lor binecunoscute prin viață.

 4. Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell: primul volum din seria ecranizată de Dreamworks în 3 filme, iubită de copiii din toată lumea.

 5. Pete Motanul. Ador teneșii albi, de Eric Litwin, cu ilustrații de James Dean: o carte pentru copiii de peste 3 ani, plină de culori, muzică și învățăminte care să-i ajute pe cei mici să se distreze citind. 

 

 Anul acesta am înregistrat la târg o creștere a vânzărilor cu 35% față de anul precedent. 

 Le mulțumim cititorilor care ne-au vizitat standul și care au pariat pe ”plăcerea lecturii”. 

by -
1

Dance Trip: Proiecție. Performance. Discuție cu Virginia Negru

Marți, 30 mai 2017, de la orele 19.30, la Journey Pub (str. George Enescu, nr. 25, în Piața Romană)

*eveniment cu intrare liberă în limita a 100 de locuri disponibile
FB: https://www.facebook.com/events/303230780115969/

______Discuție: Contact Improvisation_______
Contact Improvisation (CI) este o formă de dans în care mișcările sunt create în momentul contactului cu un partener. În punctul de contact se întâlnesc două corpuri cu greutăți diferite, dimensiuni diferite, caractere diferite, gânduri diferite, iar echilibrarea acestora prin comunicare corporală devine sursa improvizației prin contact.

În CI fiecare participant aduce istoria sa motrică și emoțională. Nu există mișcări care trebuiesc învățate înainte de a dansa CI, este nevoie doar de disponibilitate de a simți starea și senzațiile prezente in corp în momentul întâlnirii. Vocabularul de mișcare se formează treptat, prin sensibilizarea și conștientizarea e ceea ce corpul nostru a învățat pană acum. Steve Paxton, inițiatorul acestei forme de dans, spune că “nu poți să înveți pe cineva să danseze CI, dar oricine poate să învețe (să danseze) CI. Ceea ce poți să înveți pe alții este atenția asupra propriului corp ca pe o măsură de siguranță și ca sursă de inspirație în mișcare”.

________Performance: Virginia Negru & Contact Bucharest Festival 2017________
Când am revenit în București după o perioadă mai lungă de călătorie și dans, am simțit nevoia și dorința de a crea și aici o comunitate și o practică continuă de dans prin Contact, asa cum am întâlnit în jurul Europei și în SUA. Cu această intenție am început să găzduiesc la Palatul Universul întâlniri săptămânale în care țineam ateliere și Jam sessions de improvizație liberă și Contact. După o vreme, când am văzut că tot mai multă lume este interesată de această formă de dans, mi-a venit ideea să organizez un festival internațional de Contact in București. Mi-am amintit cât de puternică a fost experiența primului festival la care am participat în Cluj și câte am învățat într-o săptămână în care am avut cursuri de CI de dimineața până seara și am dansat cu dansatori din mai multe țări.

   Anul acesta, 16-22 iunie 2017, va avea loc a II-a ediție Contact Bucharest Festival. Întreg evenimentul se va desfășura la Centrul National al Dansului București cu speranța de a aduce împreuna în acest punct reprezentativ al dansului contemporan românesc, dansatori, actori, performeri și pasionați ai dezvoltării corp-minte pentru o săptămână de dans și improvizație prin mișcare.
Detalii festival: http://contactimprovisation.ro/

______Proiectie: “Fall after Newton” (22 min)_______
Film documentar care conține înregistrări cu primele performance-uri de Contact Improvisation (’73) și în care Steve Paxton, fondatorul acestei forme de dans, expune observațiile și reflecțiile sale de pe parcursul a 11 ani de practică și studiu CI.

   În film este urmărită activitatea dansatoarei Nancy Stark Smith, care avea atunci vârsta de 19 ani și care continuă și acum să predea, să performeze și să scrie despre Contact Improvisation.
În contextul în care Contact Improvisation este in continuă evoluție prin aportul personal al fiecărui dansator, ne dorim, prin proiectarea acestui film să prezentăm celor interesați ideile și experimentele performative de la care a pornit această formă de dans.  

Rezervări la eveniment: 0752 285 286 – Journey Pub

   Parteneri media: RRC – Orasul Vorbeste, Radio Guerrilla, RomaniaPozitiva.ro, Filme-carti.ro, Gratuitor.ro, UrbanThings.ro, Literaturapetocuri.ro, Bookblog.ro, Munteanu

        Nunta – o poezie în pași de tango

Căsătoria – o carte în care primul capitol e scris în poezie și celelalte în proză.” – Beverly Nichols
– O poezie, așa trebuie să fie nunta mea!
– Văd că ești foarte entuziasmată!
– Și cum să nu fiu? Nunta este unul dintre cele mai importante evenimente din viața unei femei, din viața cuplului! E ziua la care te vei raporta mai târziu, ziua de care îți vei aminti mereu! La aniversarea căsătoriei, vei răsfoi albumul de nuntă, vei povesti: „Mai ții minte la nunta noastră, când…”. Și eu vreau ca această amintire să fie perfectă! Dar perfectă!
– O să ai ceva de lucru, să pui totul la punct.
– Da, dar o fac cu plăcere. Oricum, cel mai greu a trecut. Salonul, rochia, invitațiile… Acum mai avem dansul mirilor. O să fie ceva ce nu s-a mai văzut! Ceva original!
– Dar ce o să dansați, dragă?
– Tango! Dar nu spun mai multe, o să vă surprindem!
– Tango? Dar e complicat… Alege-vă și voi un vals!
– În nici un caz! Valsul e frumos, nu zic, delicat, elegant, suav, dar îl face toată lumea! Toată lumea alege valsul ca dans al mirilor! Întotdeauna am visat ca la nunta mea să am un dans ieșit din tipare! Un tango pasional! Așa cum trebuie să fie și căsnicia noastră, pasională ca un tango!
– Treaba ta, dar unde învățați voi tango în timpul rămas până la nuntă?
– Cum unde? Există cursuri, dragă! Am găsit o academie de dans care se ocupă cu acest lucru!
– Și vă învață și tango? Eu credeam că pentru dansul mirilor vă învață numai vals.
– Auzi la ea! Cum așa? Te învață ce vrei tu! Tango, vals, bachata! Caută și tu „cursuri dans nunta”  și o să te lămurești! De fapt, stai așa, îți arăt eu!


Viitoarea mireasă își scoase telefonul și căută pe Internet: „cursuri dansul mirilor”.
– Vezi?
– Wow, au deja 7 ani experiență.
– Da, fondatorul e dansator profesionist, campion național, a reprezentat România la Campionate Mondiale de dans sportiv, e tare tipul! Iulian Panait.


– Serios? Îmi sună cunoscut, parcă am auzit de el… Văd că au și reduceri… Și ați început deja cursurile?
– Da, îmi place mult! E foarte relaxant, o modalitate de exprimare. Acum suntem prinși cu nunta, dar după am de gând să fac niște cursuri. Sper să-l conving și pe Răzvan, dacă nu, mă duc singură.
– A, fac și cursuri separat?
– Da, sigur! Aș alege dansuri latino, deși au și standard, populare, până și dansuri orientale poți învăța la ei!
– Ai idee dacă organizează și cursuri pentru copii?
– Da, și pentru copii. Uită-te pe site, scrie acolo!
– Nepoțica mea adoră să danseze. Cum aude muzică, începe să se zbânțuie. Mă gândesc să-i canalizăm energia către ceva constructiv.
– Da, mai ales dacă îi place! Poate mergem împreună, o luăm cu noi la cursuri!
– O idee bună! Să vorbesc și cu maică-sa! Cum se numește academia de dans?
– Triumph Dance Academy. Îți trimit link-ul dacă vrei. Parcă văd că te apuci și tu, o să dai spectacole, precum cei din videoclipul acesta.
– Dansatori profesioniști? întrebă femeia, privind filmulețul pe ecranul telefonului.
– Da, dansatori profesioniști, pe care-i poți chema la diverse evenimente.
– Ce frumos! Vreau și eu!

Sursă imagini: triumph-dance.ro

  Fii diferită cu Lia Couture!

    „Moda nu este ceva care există numai pentru rochii. Moda este în aer, pe stradă, moda are legătură cu ideile, cu modul în care trăim, cu ceea ce se întâmplă.” – Coco Chanel

    Moda este și în bijuterii, aș adăuga eu. Bijuteriile sunt unele dintre cele mai iubite accesorii din toate timpurile. Simboluri de statut, simboluri ale frumuseții și eleganței, bijuteriile au fascinat dintotdeauna. Din cele mai vechi timpuri, podoabele sau bijuteriile au fost prezente în viața femeilor: purtate zilnic sau la petreceri, la diverse ocazii, purtate din rațiuni estetice, sentimentale sau pentru a epata, ele fac mai mult decât să completeze ținuta. Prin intermediul bijuteriilor, femeile s-au exprimat de-a lungul vremurilor, fiecare având un stil propriu.

   Poate fi greu de crezut, însă bijuteriile fac parte din personalitatea noastră. De ce alegem un accesoriu în favoarea altuia? De ce ne face cu ochiul o anume brățară, iar alta nu ne spune nimic? Ați observat că toate bijuteriile voastre au un numitor comun, învârtindu-se în jurul aceluiași stil?

  Spune-mi ce bijuterii preferi ca să-ți spun cine ești! Dacă îți plac bijuteriile moderne, originale, avangardiste, atunci Lia Couture este locul potrivit pentru tine! Iar dacă printre bijuteriile Lia Couture te simți ca la tine acasă, atunci știu cu cine am de a face: cu o femeie independentă, curajoasă, creativă, ce nu se teme să abordeze un look diferit, original; o femeie ce nu se limitează la șabloane.

   Cu o arhitectură unică, bijuteriile Lia Couture surprind prin originalitate, exclusivitate, strălucire. Care este secretul lor? Faptul că ies din tiparele clasice. Liniile îndrăznețe, unghiurile, curbele, formele diferite de restul accesoriilor de pe piață le dau un plus de unicitate, iar culorile oarecum neutre – bej, negru, nisipiu, negru cu auriu, gri-laminat – contribuie la ușurința de a le asorta. Materialele din care sunt confecționate, aurul, paladiul, pielea, asigură rezistența bijuteriilor în timp.

   Bijuteriile Lia acoperă o gamă variată de ocazii: pot fi purtate cu succes atât la o ținută office, cât și la una casual: la birou, în pauza de masă, la o întâlnire, la o ieșire în club cu prietenele sau la o masă de duminică, alături de cei dragi. Unele dintre ele mai au un avantaj: pot fi purtate atât la mână, ca brățări, cât și în jurul gâtului, precum colierele. De asemenea, există articole pentru toate mărimile, de la XS la XL, așa că nu există riscul ca brățara să-ți cadă de la mână sau să te strângă.

   Mai cunoști femei avangardiste și originale, ca tine? Atunci bijuteriile Lia Couture reprezintă o idee minunată de cadou! Poți oferi un voucher în baza căruia persoana să achiziționeze ceea își dorește de pe site.

   Cu Essentials By Lia, ieși din anonimat oriunde te-ai afla! Strălucire, simplitate, eleganță, feminitate. Brand-ul femeilor de succes! Fii diferită cu Lia Couture!

    Sursă imagine: liacouture.com

Înot sincron

Dragă jurnalule,

   Astăzi s-a petrecut cea mai mare minune din anul ăsta. De fapt, a doua cea mai mare. Prima a fost alianţa nemaivăzută, nemaiconcepută şi nemaiefectuată vreodată cu frate-meu. Da, da, chiar cu el, micuţul terorist enervant, egoist şi manipulator. Dar de data asta, cu toate „talentele” redirecţionate spre un scop comun. Am căzut de acord că avem nevoie urgentă de piscină în curtea casei, aşa că ne-am unit forțele pentru a ne convinge părinţii că achiziționarea ei este o super-idee. Ne-am informat înainte pe net despre orice laude speciale pe care le-am putea strecura în argumentație, ne-am consultat, chiar am exersat atacul în tandem. Îţi vine să crezi? Eu şi diavolul tasmanian colaborând! Dar să-ţi spun exact cum a fost:

  Luam masa, părinţi şi copii, când băiețel-șmecherel îmi face discret cu ochiul şi începe:

   – Încă un pic şi vine vara cu căldurile ei infernale. Mă gândeam… ştiţi ce ar fi fain să ne instalăm, acum, că avem atâta loc în curte şi nu prea are nimeni timp să planteze pe-acolo chestii vegetale? O piscinăăă!

   – Ei! De asta aţi avea timp? mormăie tata.

   – Dacă te referi la întreținerea ei, acum sunt multe invenții tehnologice care o ușurează. M-aş ocupa eu… Dar oricum, merg la înot de trei ori pe săptămână şi îmi ia multă vreme să ajung până la bazin, la Polivalentă, tocmai în celălalt capăt al oraşului. Plus, când mai avem meciuri de polo, i-aş putea chema pe toţi să jucăm la mine.

 

   – Dar cât de mare îţi închipui piscina de crezi că o să jucaţi polo, de-acum? De dimensiuni olimpice?

   Auch! Asta a fost o mutare greşită. Ideile megalomanice înspăimântă. Intervin şi eu repede, cu vocea-mi de fetiţă cuminte:

   – Nu-mi vine să cred că spun asta, mai mereu mă contrazic cu frăţiorul meu tembel, aici de față, dar să ştiţi că nu e o idee rea. Probabil nu se gândeşte să joace polo standard cu porţi suspendate, ci aşa, o miuţă cu câţiva prieteni. Aş putea şi eu juca mini-volei în apă cu prietenele. Ar veni la mine, am citi pe şezlonguri, am face plajă, am bea câte un cocktail, ne-am mai bălăci…

   Mama mă priveşte cu suspiciune.

   Şi aici, jurnăluțule, vine mişcarea genială a lui frate-meu. Se face că mă înţeapă sarcastic și mă contrazice, pentru credibilitate.

   – Hop şi top-modela, cu scenariile ei chicky-kitchy din revistele glamour! Nu v-ar fi frică că vă distruge clorul părul sau o să va umpleţi de ceva, dacă intră gaşca voastră cu năsucurile pe sus într-un loc folosit de toţi muritorii?

   – Ha, se vede că nici măcar nu ştii despre ce vorbeşti! Ultima modă în domeniu e tratarea apei cu peroxid de hidrogen sau oxigen activ, cum i se mai spune. Practic, o moleculă de apă cu un atom de hidrogen suplimentar. E cel care există în miere şi dă calitatea antiseptică a acesteia. Se foloseşte în industria alimentară, la sterilizat în spitale şi în toate spa-urile celebre. Când simţi aerul curat de după o ploaie, este pentru că se eliberează cantităţi mari de peroxid de hidrogen în atmosferă. Aşa că avem numai sănătate şi beneficii din oxigenarea şi tratarea apei, nici nu poate fi vorba despre ceva negativ!

   – Bine, bine, chimisto! Asta înseamnă că m-ai ajuta la întreţinere? Eu cu curăţarea piscinei şi tu cu reciclarea şi tratarea apei?

  – Sigur! Nici nu e mare lucru. Pornesc pompa de recirculare două ore în fiecare seară, apoi avem apă în stare perfectă toată ziua. În rest, doar să măsor cantitatea de oxigen activ din tratare, ca să fiu sigură că se păstrează la valorile ideale. Mi se pare o îndatorire plăcută de-a dreptu’.

  Ai noştri se uitau când la unul când la altul, ca la o partidă de ping-pong.

   După ce ne-am terminat sceneta, tata îşi drese glasul.

   – Hm. Şi cât ar costa toată ctitoria asta acvatică?

   – O, deloc mult! Construcţia în sine şi cele câteva instalaţii de întreţinere. Şi pentru voi ştiu că nu contează banii când e să vă faceţi odraslele fericite să îşi petreacă mai mult timp acasă sub ochii voştri, aşa-i? … mă alint eu, scuturându-mi genele şăgalnic, ca într-un smile de messenger.

   Tata zâmbeşte pe sub mustaţă.

   Uraaa! Ştiu zâmbetul ăsta! S-a decis pe loc.

   De abia mă stăpânesc să nu schimb o privire victorioasă cu diavolache. Prima noastră alianţă ever a funcţionat perfect. Dar mai ales, mulţumesc în gând oxigenului activ pentru viitoarele clipe de desfătare petrecute în viitoarea piscină personală. Ai mei se topesc imediat când aud despre ceva ecologic. Acolo a fost secretul victoriei!

   Uite-așa cu minunile de azi! Îmi pare rău pentru tine, jurnăluț, că nu vei ajunge prea aproape de piscină la vară. Dar până nu te preschimb într-o variantă impermeabilă, este mai sigur pentru integritatea ta să te feresc de stropii bălăcelii entuziaste.

 

 

Surse foto: Agua.ro, Pinterest

Viața ca o pereche de pantofi cu toc

   Am fost odată, când am fost, că, dacă n-aș fi fost, nu aș povesti… Eu nu sunt de când sunt oamenii, ci mai aproape cu vreo două-trei zile, de când se încheia haina până la ultimul nasture și tot îți părea că e frig.

   Am fost pe-atunci opincă în picior de nevastă și-i țineam de cald iarna și de răcoare vara. Subțire-i era piciorul, dar și mai și îi era mintea; plângea, sărmana, ca mușcată de șarpe, uitându-se la un drob de sare…

   — De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi o să mi-l omoare!

   Și-uite așa, și-a pus singură opinca în obraz și dusă am fost…

   Și-am mers, și-am tot mers, ani și vieți de om, și iată-mă acum pantof cu toc, în picior subțire de… damă. Dă-i unei femei o pereche de pantofi și va cuceri lumea!, a spus odată o blondă superbă, cu eşarfă la gât, rochie vaporoasă și ochiul umezit de emoție. Cât am fost la ea, am dus o existență palpitantă. Într-adevăr, blondina a cucerit lumea. În preajma ei, bărbații deveneau stângaci, ca niște clovni patetici, femeile o imitau, babele scuipau în sân și băteau metanii.

   Acum, pot spune că mi-am depășit și eu condiția; două fete istețe, Milica și Iasmina, au pus literatura pe tocurile mele și-au urcat-o pe blog. La început, m-am cam împiedicat; unele volume sunt grele, uneori, câte-un autor țipă că nu vrea tocuri, că-i bărbat…. E greu să ții literatura sus, pe toc, cu eleganță, mai ales când ai vreo două mii de spectatori în fiecare zi…

   Ca să rezist efortului, am nevoie de sprijin. Nu mă pot plafona, închisă într-un chenar albastru. Așa că îmi iau cuvintele la spinare și plec în căutare de parteneri. Primul popas îl fac la chic-elite.ro, pradă Tentațiilor Corinei Ozon, scriitor, trainer relații interpersonale și unul dintre mentori. Poate dura două minute să iei o decizie bună și un an să iei una proastă, spun ei. Așadar, să discut cu persoane calificate și unse cu toate alifiile nu trebuie ratat. Este suficient să îmi fac cont pe chic-elite.ro și să mă alătur discuțiilor on-line, unde pot primi sfaturi utile. În drumul meu spre promovare, o pisică neagră îmi taie calea! Vai, trei ani de noroc! Pisica asta e purtătoare de poezie pe tocuri! Mi-o și imaginez stând în leagăn și torcând liniștită, pe subseară, cu o carte bună, pască și o cană cu lapte alături. Poate-i propun să-mi devină blogger partener într-ale literaturii. Ea își publică creațiile literare, eu le promovez pe blog.

   Am auzit despre mine ceva ce m-a umplut de mândrie: uită-te la pantofi, ca să știi cum e omul. Pot fi de firmă, ieftini, noi sau rupți, important e sa fie curați. Înseamnă că și logo-ul trebuie să strălucească! Pantof roșu-pasional, stilizat, realizat parcă prin încondeiere, cu o pană de scris pe post de toc. Ăsta-s eu! O îmbinare armonioasă între literatură, eleganță și stil.

Logo realizat de Roxana Cernea-Pictez Pereţi

Imagine realizată de artist designer  Petroschi Bianca

   Oare ce-mi rezervă viitorul? Dacă încerc a etira imaginația, mă văd partener SuperBlog 2018, între cei mai buni.

Și când te gândești că la început eram opincă!

 

 

Foto copertă articol: imagine realizată de artist designer Petroschi Bianca

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 18

Marca Farmec

Anii trec, Farmec rămâne Farmec

   Mergeam pe stradă grăbită, încărcată de sacoșe. „Hai, domnița, să-ți dau o salată bună, bună, fără chimicale!”

   M-am întors și văzui o bătrânică, având tot felul de verdețuri întinse pe trotuar. Săraca, mi-era milă de ea și, dacă nu m-aș fi grăbit, dacă n-aș fi avut deja ceva de cărat, chiar m-aș fi oprit să-i cumpăr marfa. „Fără chimicale”. Cuvintele femeii îmi răsunau în minte, chiar după ce m-am îndepărtat destul. Chiar începe să-mi pară rău că n-am cumpărat de la ea, dar așa sunt oamenii în ziua de azi. Nu vedem mai departe de scopul imediat, suntem prea grăbiți, într-o goană continuă. Prea grăbiți pentru a ne gândi la propria sănătate. Consumăm foarte mult, dar oare știm noi ce anume consumăm? Ne-am oprit vreodată pentru a analiza ingredientele produselor, fie ele alimentare sau cosmetice? Fără chimicale… Mai găsești astăzi produse fără chimicale, fără E-uri?

   Găsim, desigur. Trebuie doar să ne oprim un pic din goana obișnuită și să aruncăm o privire spre produsele naturale, autohtone.

Frumusețea de la natură dăinuie până la moarte.

   Înțelepciunea populară ne pune în fața unui mare Adevăr, atunci când vine vorba despre stilul de viață al oamenilor: primim ceea ce oferim. În ultimii ani, am asistat fascinați la fenomenul numit „progres”, desfășurat mult prea rapid, pentru ca noi să putem conștientiza consecințele pe care le are asupra naturii, dar și asupra propriului organism. Cultura urbană, un alt fenomen, a împrumutat modelul și s-a lăsat manipulată, într-un proces de negare a tradiției, a identității naționale, în favoarea unor pseudovalori importate. Însă această febră a noului a început să scadă; ne întoarcem cu pași timizi spre noi înșine, spre valorile autohtone. Am început să purtăm cu mândrie ia, simțim iar gustul mâncărurilor românești și ne alegem în mod responsabil alimentele și produsele de îngrijire personală. Eu sunt Marina și vă invit să-mi ascultați povestea.

   Copilăria mi-a stat sub semnul comunismului auster, cu părinți membri de partid devotați. Nu simțeam gustul dulciurilor decât în zilele de sărbătoare, când mai veneau rudele de la Pitești pe la noi. Despre produsele cosmetice aproape că nu știam că există; la noi în casă, se rezumau la un șampon cu extract de urzică, un săpun cu miros de lăcrămioare și un deodorant Farmec 16 sus, în vitrină. Ce mândră era mama de el! Eu cutreieram câmpurile cu bunica, în căutare de plante medicinale, pe care le puneam în pod, la uscat sau făceam tincturi și măști de înfrumusețare. Femeia are datoria de a fi mereu frumoasă!, mi-o amintesc pe bunica spunându-mi. Natura îi oferă tot ce are nevoie, trebuie doar să și vrea. Aveam timp atunci… Știam bine de atunci că „frumusețea și încrederea se cultivă în familie”.

   Anii au trecut cu repeziciune. Evenimentele din viața mea s-au derulat tulburător de rapid: Revoluție, adolescență, facultate, nuntă, familie, copii. Timpul parcă a intrat la apă. Ba nu, greșesc: timpul este la fel, eu sunt mai ocupată. La maturitate, văd lumea cu aceeași ochi de copil. Numai că acum nu-mi mai permit să cutreier câmpurile și nici bunica nu mai e. În zilele noastre, oferta de produse cosmetice este foarte generoasă și pentru toate buzunarele. A fost o perioadă în care am preferat și eu să aleg produsele cele mai populare, sub imperiul spiritului de turmă, dar mai târziu am conștientizat că tot cele care sunt „partenere” cu natura sunt mai bune. Acord mare atenție ingredientelor pe care le conțin produsele cosmetice. Aleg formulele ușoare, fără parabeni sau mirosuri puternice. Marca Farmec, cea care în copilărie apărea la loc de mare cinste în vitrină, lângă diplome și coronițe de premiantă, azi mi-a devenit partener de încredere, o marcă completă pentru întreaga familie, un prieten aflat la un click distanță. De curând, am mai aflat ceva: scump nu înseamnă neapărat mai bun, așa cum ieftin nu înseamnă calitate îndoielnică. Fie că este vorba despre produse de strictă necesitate sau de tratamente profesionale, Farmec vine mereu cu o soluție, la prețuri accesibile. De exemplu, pentru rutina zilnică de demachiere, am ales apa micelară Farmec cu extract de orhidee. Această floare extrem de longevivă, pe lângă faptul că ne încântă privirile, are efecte terapeutice. Folosit de greci încă din Antichitate, extractul de orhidee este foarte hrănitor pentru piele, îi redă suplețea și reduce semnele îmbătrânirii. Datorită antioxidanților conținuți, înlătură radicalii liberi și previne degradarea pielii. Apa micelară FARMEC conține micele care se desfac în contact cu pielea, captând în interiorul lor impuritățile uleioase de sebum, urmele de machiaj sau particulele de praf. Ritualul pentru o piele frumoasă se încheie cu aplicarea cremei hidratante tot cu extracte naturale de orhidee, din aceeași nouă gamă de la Farmec. Poate veți râde, dar crema este preferata întregii familii, inclusiv a soțului meu, care o folosește după bărbierit. Cu o textură „ca de apă”, crema se absoarbe imediat în piele.

   Bine, și unde-i povestea? mă întrebați. Tocmai aici este farmecul: povestea este a noastră, a tuturor românilor cu o copilărie cu Farmec 16 sau Favorit în vitrină, folosite doar la zile mari, cu amintiri de neprețuit, păstrate bine într-un colț de inimă. Cu siguranță, fiecare român își are Farmecul lui aparte.

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 17

Sursa foto: Farmec

Momondo/The DNA Journey

Din câte picături e făcută Marea Neagră?

   Merg repede, cu bagajul într-o mână și cu umbrela în cealaltă, încercând să evit pe cât posibil contactul cu stropii mari și grei de ploaie. Simt aerul sărat și umed pătrunzându-mi în nări, iar vântul încearcă să-mi smulgă umbrela. Aici, la mare, este curentul mai puternic. În zilele însorite și călduroase, se numește briză, iar adierea ei este o binecuvântare, o oază în mijlocul deșertului. Acum, însă, este doar vânt. Un vânt prea puternic și rece pentru gustul meu. Pe mare este furtună. Ce vreme am nimerit și eu! Acum câteva zile era caniculă, iar azi…

Foto Pinterest

   Ah, ce bine, mai am puțin și ajung înăuntru. Urc cele câteva trepte de la intrarea în hotel și mă îndrept grăbită spre Recepție. Abia aștept să mă cazez și să fac o baie caldă, drumul aglomerat, îngreunat de ploaie, m-a obosit.

   Intru în cameră, îmi așez bagajul într-un colț și trag draperiile. Am rezervat special cameră cu vedere la mare, pentru a mă bucura de priveliște, dar pe ploaia asta, de ce să mă bucur? De nori negri și o mare învolburată. Mă întorc la ale mele: despachetez, fac un duș… Acum ce aș putea să mai fac? De ieșit pe faleză nici nu poate fi vorba.

   Mă uit din nou pe geam. Priveliștea s-a mai schimbat un pic. Nu, nu s-a oprit ploaia, nu s-a înseninat. Este genul acela de zi în mohorâtă, ploioasă, în care sunt slabe șanse să vezi soarele. Dar stai, stai așa! Ce interesant! În viața mea n-am văzut marea neagră. Știu că se numește Marea Neagră, că denumirea vine de la culoarea căpătată în urma furtunii, dar întotdeauna am crezut că este o metaforă. Neagră? Cum să fie marea neagră, marea e albastră! Albastră, verde, tot felul de nuanțe, dar tot pe acolo! Nu neagră, n-are cum!

Foto arhiva personală-Ploaia

   E, acum înțeleg! În momentul acesta, marea este neagră la propriu, nu doar cu numele! Deodată, am realizat că n-am nicio fotografie cu marea așa. Poze cu marea albastră, pe timp frumos, cu razele soarelui reflectându-se în ea, am o grămadă. Toată lumea are poze cu marea când e senin.

   Scot aparatul de fotografiat din valiză, ies pe balcon, mă poziționez în cel mai bun unghi, încercând să surprind esențialul: marea neagră, cerul acoperit de norii gri, de ploaie, cu o mică spărtură în mijloc, prin care răzbate, timid, o lumină ce se oglindește în mare. Soarele, ascuns în spatele cortinei de nori, trimite câteva raze? Sau o fi doar speranța mea?

   N-am aflat răspunsul, acea zi a rămas la fel de mohorâtă cum începuse. Însă restul concediului a fost OK.

   Adevărata surpriză a venit trei luni mai târziu. Din întâmplare, navigând pe Internet, am dat peste un concurs de fotografie. M-am gândit să mă înscriu, de ce nu? Am făcut o selecție a celor mai bune fotografii făcute de mine și am ales-o pe cea din ziua furtunoasă, de la mare. Marea Neagră la propriu. Nu am regretat nicio clipă că m-am înscris! Fotografia mea s-a numărat printre cele câștigătoare, fiind expusă pentru o perioadă la Muzeul Antipa.

Foto arhiva personală- a fost expusă la Muzeul Antipa

   Această experiență m-a convins că e bine să participi la concursuri. În primul rând, n-ai nimic de pierdut. Acum am descoperit altul, pe motorul de căutare gratuit și independent. Aici găsești tarife pentru bilete de avion și oferte de călătorie comparate, astfel încât tu să alegi varianta cea mai avantajoasă. Momondo te ajută să obții cea mai avantajoasă combinație pentru vacanță: îți alegi zborul, hotelul, poți închiria o mașină și de asemenea, poți afla informații despre fiecare destinație: specificul orașului respectiv, obiective turistice, prognoza meteo în perioada pe care o vei petrece acolo, prețuri, chiar și felul de a fi al localnicilor. Așa că înainte de a pleca într-o călătorie sau chiar de a face rezervările, n-ar fi rău să arunci o privire pe Momondo, de unde vei afla lucruri importante despre destinația ta.

   Dar să revenim la concurs: The DNA Journey îți oferă șansa de a călători în țările unde ai rădăcini. Într-o primă etapă, poți câștiga un kit pentru testarea ADN-ului. De ce ADN? Pentru a afla în ce țări îți sunt originile, din punct de vedere genetic.

   Te-ai întrebat vreodată unde au trăit strămoșii tăi? Crezi că ești 100% român? Te înșeli! Cu toții avem influențe răspândite prin mai multe zone ale Globului. În acest sens, te invit să urmărești filmulețul de pe site-ul Momondo.

   A doua etapă a concursului presupune filmarea momentului în care afli rezultatele testului ADN. Iar premiul final merită tot efortul: o călătorie în valoare de 1500 de Euro în acele țări în care s-a dovedit că ai rădăcini. Nu e interesant?

 Mereu am fost curioasă cu privire la influențele ce îmi umblă prin gene. Voi nu?

  M-am gândit să vă spun și vouă despre concurs, eu deja m-am înscris. Succes!

   

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 16

Foto copertă: Pinterest, Tudor Cristea

%d bloggers like this: