Piticot-copii

by -
10

   Pisicile războinice. O cale primejdioasă, de Erin Hunter-recenzie

Titlul original: Warrior Cats. A dangerous path

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2016

Gen: Ficțiune, Aventură, Literatură pentru copii

Număr pagini: 352

Cotație Goodreads: 4.42

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă, creatorii celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile războinice (24 de volume), Supraviețuitorii (12 volume) și Exploratorii (12 volume). Aceste serii sunt favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

   La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

   După fascinantele aventuri din volumul 4 al seriei, nu aș fi crezut că mă mai poate uimi ceva, însă continuarea m-a surprins plăcut, mi-a oferit răspunsuri la anumite întrebări și a lăsat în urmă alte enigme. Fără îndoială, fiecare carte ce poartă semnătura lui Erin Hunter e unică în felul ei, capabilă să te țină în suspans de la prima până la ultima pagină. Nici nu îți dai seama cum trece timpul în compania pisicilor din pădure, într-o lume la care nu avem, în mod obișnuit, acces.

   Deși poate suna incredibil, pisicile războinice sunt împărțite în patru clanuri, fac parte dintr-o societate ce se aseamănă din anumite puncte de vedere cu cea omenească, pe care o și satirizează, de altfel. Fiecare clan are un conducător, un secund, războinici, ucenici, regine, pui, bătrâni, iar toți membrii își cunosc rolul, misiunea pe care o au de dus la îndeplinire în cadrul familiei din care fac parte, și fac tot posibilul pentru a respecta codul războinicilor, pentru a-și dovedi loialitatea față de clan. Marea majoritate. Ca și în cazul oamenilor, mai există și excepții, căci perfecțiunea ar fi de-a dreptul plictisitoare.

   La sfârșitul celui de-al patrulea volum, Inimă de Foc află că Gheară de Tigru, fostul secund al Clanului Tunetului, un trădător fără pereche, a devenit Stea de Tigru, conducătorul Clanului Umbrelor. Cel dat afară din propriul clan a devenit stăpânul altuia, fiind considerat o binecuvântare într-un moment de cumpănă, de vulnerabilitate și de reală slăbiciune. O veste neașteptată pentru Inimă de Foc. Clanul său a suferit destul de mult în ultima perioadă, Stea Albastră e puternic zdruncinată. Dar poate că dușmanul său de moarte le va da pace acum, preferând să se preocupe în totalitate de bunăstarea noii sale familii…

   După cum menționam anterior, aventura continuă și în acest volum, sfidând granițele firescului, oferindu-i cititorului răsturnări de situație și nenumărate surprize. Stea Albastră nu primește cu încântare vestea legată de ascensiunea fostului ei secund, motiv pentru care vrea să se asigure că pisicile aflate în grija sa sunt în siguranță. În continuare, are momente în care este distrasă, căzută pe gânduri, dar, totuși, Inimă de Foc remarcă o schimbare de atitudine. Stea Albastră se preocupă mai mult de clan, nu fără a-l băga în sperieți datorită vorbelor grele adresate Clanului Stelelor, divinității lor. Nu va mai fi niciodată aceeași.

  Între clanurile dintre pădure se evidențiază o tot mai apăsătoare tensiune. Clanul Râului pare să se fi aliat cu cel al Umbrelor, din dorința arzătoare de a-și extinde teritoriile de vânătoare. Astfel, se ajunge la o confruntare directă între Clanul Râului și clanul lui Stea Albastră. Dungă Cenușie, vechiul tovarăș al lui Inimă de Foc, își trădează noul clan de dragul prietenului său și al familiei pe care a fost nevoit s-o părăsească. În vâltoarea evenimentelor, Blană de Piatră și Labă de Ceață – două pisici din clanul dușman – află că Stea Albastră este, de fapt, mama lor. Un secret care, cu siguranță, a influențat și va influența și mai târziu destinul clanurilor…

,,-Și mai susții că ești lideră de clan! a șuierat disprețuitor Blană de Piatră. De ce nu lupți?

A ridicat o labă, gata să zgârie umărul lui Stea Albastră. În aceeași  secundă, Inimă de Foc s-a aruncat e pe stâncă. A aterizat în rigolă, aproape călare pe Blană de Piatră, forțându-l să se îndepărteze de Stea Albastră. De partea cealaltă, Labă de Ceață a scos  un țipăt sfidător  și a scos ghearele din teacă.

-Opriți-vă! a strigat Inimă de Foc. N-o răniți pe Stea Albastră… E mama voastră!”

 

   O haită de câini se află liberă prin pădure, lăsând în urmă numai dezastru. Câteva pisici devin victimele acestor patrupede obsedate să ucidă, împătimite după mirosul și gustul sângelui. Durează puțin timp până când se află cine sunt responsabili de nelegiuirile din codrul odinioară sigur. Dușmanul cel mai de temut al lui Inimă de Foc pare să ticluiască un plan malefic, din care fac parte, din păcate, și câinii…

,,- Ce s-a întâmplat? a repetat secundul. Cine v-a atacat?

S-a auzit un scâncet ușor, care s-a transformat încet în cuvinte. Inimă de Foc o privea înspăimântat, dându-și seama ce încerca să spună.

-Haită, haită – a șoptit mica pisică. Să ucidem, să ucidem.”

     Existența lui Inimă de Foc nu a fost nicicând mai complicată. Relația specială pe care o are cu Furtună de Nisip este mai șubredă decât oricând. Stea de Tigru vrea ca puii lui rămași în Clanul Tunetului să i se alăture. Pădurea e plină de pericole. Stea Albastră se încăpățânează să acuze Clanul Stelelor de toate nenorocirile ce s-au abătut asupra clanului ei. Cert este că Inimă de Foc va fi supus mai multor încercări, va fi nevoit să-și dovedească pentru a mia oară loialitatea și dragostea față de clan, să dezvăluie tuturor că merită să facă parte din această mare familie și că poziția sa nu este pur întâmplătoare.

,,-Trecutul e trecut. Trebuie să judecăm fiecare situație în parte. Am să chibzuiesc cu grijă la ceea ce dorești tu, Stea de Tigru, și am să-ți ofer un răspuns la următoarea Adunare.

Inimă de Foc se îndoia că Stea de Tigru avea să aștepte o lună întreagă, dar, spre surprinderea lui, liderul Clanului Umbrelor a plecat capul și s-a dat înapoi cu un pas.

-Prea bine, a răspuns el. O lună – dar nu mai mult de atât.”

      Vor reuși încă o dată pisicile din Clanul Tunetului să facă față încercărilor la care sunt supuse? Există vreo șansă ca într-o zi viața în pădure să fie una liniștită, lipsită de griji și de lipsuri? Inimă de Foc își va salva clanul ori ba? Focul va proteja sau va distruge?

   Vă recomand să citiți ,,Pisicile războinice. O cale primejdioasă”! Veți fi martori la evoluția personajelor atent creionate de autoare, vă veți destinde și veți sta cu sufletul la gură, iar la sfârșit veți vedea cum această lume a pisicilor se cutremură. Veți încerca să puneți cât mai curând mâna pe volumul următor, din dorința de a vă potoli curiozitatea. Vacanța nu s-a sfârșit încă, așa că profitați din plin de ea, acompaniați-o cu o carte bună, perfectă pentru copiii mici și mari!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Pisicile războinice. O cale primejdioasă de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
6

Pinguinul care voia să afle mai multe de Jill Tomlinson-recenzie

Editura Nemira, 2016

Colecția Nemi

Titlu original: The penguin who wanted to find out, 1975

88 de pagini

Vârsta recomandată: 7+

   O carte pentru copii trebuie să conțină neapărat o învățătură, altfel nu-și mai are rostul. Copiii devorează orice informație pe care o primesc și pun întrebări la care noi, adulții, nici nu ne gândim. Le răspundem cu răbdare, pe înțelesul lor, și așteptăm să le vedem lumina din ochi. Îi privim cum cresc și se maturizează, apoi îi lăsăm liberi – ne-am îndeplinit misiunea.

  Povestea lui Otto, pinguinul curios, înglobează învățături despre maturizare, despre lumea înconjurătoare și despre relațiile cu semenii.

   Otto este un pui de pinguin, care abia așteaptă să iasă la joacă. Îi place zăpada și să se adăpostească de frig pe picioarele tatălui său. Este primul ieșit din ou, în colonie, și descoperă că are o responsabilitate foarte mare: aceea de a avea grijă de ceilalți puișori.

   Ghidat de adulți, face primii pași în zăpada Antarcticii și învață să se hrănească singur. Dar, nu uită niciodată să îi ajute și pe ceilalți.

  Otto este un pui orfan, pinguinul-tată care l-a clocit a găsit oul în zăpadă și l-a adoptat. Prin urmare, copiii își pot construi în minte o imagine pozitivă a familiei din care face parte un tată vitreg. Claudius, pinguinul-tată, îi oferă puiului răspunsuri și-l ajută să învețe să se descurce în societate. El pregătește puiul pentru lume, nu lumea pentru pui.

–Nu cred că mă voi obișnui vreodată cu frigul ăsta, a spus Otto.

–Ba o să te obișnuiești. Cât ești mic, îți țin eu de cald, dar când vei crește, o să fii acoperit cu un strat de grăsime, așa ca mine. Asta e de mare ajutor.

Otto s-a uitat în sus spre Claudius:

–Chiar o să fiu așa de gras ca tine?

–Da, toți pinguinii adulți sunt grași.

–Ce bine, zise Otto. Ei bine, presupun că o să mă obișnuiesc atunci.

 

   În același timp, micul cititor primește informații despre pinguinii imperiali, despre foci, despre lumea subacvatică și Polul Sud. Află că poți fi prieten și cu cei diferiți, că trebuie să îți asculți părinții și să îi ajuți pe cei neajutorați.

–Să aștept, a bombănit Leo. Întotdeauna așteptăm ceva.

–Așa e. Eu trebuie să aștept să-ți crească penele. Nu intru în mare fără tine.

–Vai, Otto, chiar o să mă aștepți?

–Da, zâmbi silit Otto. Va trebui să mă obișnuiesc cu asta.

   Ilustrațiile făcute în creion moale schițează lumea înghețată a pinguinilor, lăsând loc imaginației micilor lectori spre a o colora și a o transforma într-un paradis terestru. Povestea lui Otto poate fi folosită și ca auxiliar didactic transdisciplinar, la clasele mici, deoarece conține, pe lângă învățături – valori și atitudini –, și informații din geografie – despre Polul Sud și Antarctica – și zoologie – viața pinguinilor imperiali.

   Am petrecut o oră lecturând alături de fiica mea, care, așa cum era de așteptat, a pus multe întrebări, precum Otto.

Cartea Pinguinul care voia să afle mai multe, de Jill Tomlinson a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
14

   Pisicile războinice. Furtuna de Erin Hunter-recenzie

Titlul original: Warrior cats. Rising storm

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2016

Gen: Ficțiune, Aventură, Literatură pentru copii

Număr pagini: 344

Cotație Goodreads: 4.38

 De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă, creatorii celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile războinice (24 de volume), Supraviețuitorii (12 volume) și Exploratorii (12 volume). Aceste serii sunt favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

  La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

   Recent, vă vorbeam despre Pisicile războinice. Pădurea secretelor, al treilea volum al seriei, un volum ce m-a lăsat în coadă de pește, cu o mulțime de întrebări fără răspuns și cu o mare nerăbdare în ceea ce privește continuarea aventurilor lui Inimă de Foc. Pentru cei care nu au avut încă șansa să descopere această serie, trebuie să știți că se numără printre cele mai bune din categoria literaturii pentru copii, reprezentând o îmbinare armonioasă între util și plăcut, între relaxare și învățare.

     Întreaga istorie este prezentată din perspectiva lui Inimă de Foc, un motan de casă, ce a ales viața din pădure cu provocările ei nesfârșite, în defavoarea unei vieți tihnite, lipsite de orice grijă. A intrat în Clanul Tunetului, unul dintre cele patru mari clanuri ale pădurii, s-a integrat printre pisicile născute din generație în generație în natură, în sânul clanului. Încă de la început s-a remarcat prin curaj și o deosebită loialitate față de tovarășii săi și, mai ales, față de conducătoarea clanului și mentora sa, Stea Albastră.

    La sfârșitul celui de-al treilea volum, Clanul Tunetului a fost surprins de atacul organizat de Gheară de Tigru, secundul clanului, și de o bandă de pisici singuratice. Din fericire, Inimă de Foc a reacționat fără ezitare, salvându-și conducătoarea de la o moarte sigură. Gheară de Tigru a fost izgonit, iar funcția sa de secund i-a fost oferită eroului Inimă de Foc, unui străin, unui pisoi de casă. Poate că această onoare i-ar fi umplut inima de bucurie motanului, dar situația nu este deloc simplă. Pisicile din pădure trec prin vremuri tulburi, iar Stea Albastră este mai zdruncinată decât oricând de trădarea fostului secund…

      În acest volum, Inimă de Foc se vede nevoit să-și ducă la îndeplinire noile sarcini și fără ajutorul experimentatului Vifor Alb nu ar fi făcut, cu siguranță, față.  Sunt atâtea lucruri de pus la punct, patrule de organizat, un clan de apărat și îngrijit și, în plus, un ucenic de instruit. Nu este suficient faptul că are atâtea griji pe cap, că starea deplorabilă a conducătoarei sale îl impacientează, căci trebuie să fie atent și la Labă de Nor, nepotul său alb ca neaua. Un luptător în devenire, un foarte bun vânător, dar aflat în incapacitatea de a înțelege și respecta un cod al războinicilor, aflat în strânsă legătură cu loialitatea față de clan.

      Inimă de Foc îl surprinde pe nepotul său pe teritoriul celor Două Picioare, acceptând mâncare de la oameni. Încearcă să-l aducă pe calea cea dreaptă, însă pisoiașul ajunge să fie răpit de oameni și dus departe. Secundul și Furtună de Nisip pornesc, de bunăvoie, într-o misiune și după multe peripeții îl aduc acasă, cu lecția învățată de această dată.

,,Pisicile au tresărit din nou, când o altă ușă a cuibului s-a închis trântindu-se, undeva după colț. Inimă de Foca văzut un Două-Picioare îndreptându-se spre monstru cu ceva în mână. Semăna cu o vizuină împletită din tulpini uscate. Prin plasa tare de la unul dintre capete, Inimă de Foc a zărit o blăniță albă. S-a uitat mai de-aproape, iar inima i-a stat în loc când a recunoscut figura din spatele plasei, cu ochii măriți de spaimă.

 Era Labă de Nor!”

   Stea Albastră pare să nu mai aibă încredere decât în Inimă de Foc și în Vifor Alb. Stă ascunsă în vizuina sa, mănâncă foarte puțin, se acuză pentru deciziile pe care le-a luat de-a lungul timpului. La un moment dat, refuză să mai creadă în puterea și mărinimia Clanului Stelelor. Și-a sacrificat fericirea, a renunțat la proprii copii, i-a lăsat să crească departe de mângâierea ei și s-a dedicat clanului.

     Unul din incidentele responsabile de revoltarea conducătoarei față de divinitate, dar și de lipsa de bunăstare a Clanului Tunetului, este reprezentat de incendiul ce le-a surprins tabăra și le-a ars-o aproape din temelii. Cu chiu cu vai, în miez de noapte, Inimă de Foc și războinicii s-au străduit să salveze bătrânii, reginele și puii din ghearele mistuitoare ale focului. Au fost nevoiți să traverseze râul și să se adăpostească pe teritoriul Clanului Râului. Pe lângă distrugerile de ordin material, trei pisici și-au pierdut viața în groaznica noapte. Una dintre ele este Colț Galben, pisica-vraci a clanului, o prietenă dragă secundului și conducătoarei.

,,S-a trezit tresărind. A deschis repede ochii și s-a uitat prin vizuină temător. Ceva era în neregulă. Lumea din visele lui îi invadase realitatea; mirosul înțepător încă plutea în jurul lui și o ceață stranie, sufocantă se strecura printre crengi. Inimă de Foc a sărit în patru labe și a năvălit afară din vizuină. O lumină portocalie strălucea printre copaci. Să fi răsărit deja soarele? Mirosul a devenit mai puternic, iar motanul, îngrozit, și-a dat seama ce era. Foc!”

    Furtuna și năpasta par să se fi abătut asupra Clanului Tunetului. Bătrânii pun supărarea divinității pe nerespectarea ritualului, numirea lui Inima de Foc drept secund realizându-se mai târziu decât ar fi trebuit. Necazurile nu contenesc. Iar visele lui Inimă de Foc în care apare Frunză Ruginie, o prietenă răposată, nu-i dau pace. Și, în vâltoarea tuturor evenimentelor, Inimă de Foc și Furtună de Nisip sunt tot mai apropiați. Nu mai sunt pisoiașii de altă dată, au crescut, iar atracția dintre ei este tot mai evidentă.

    Va reuși Inimă de Foc să apere Clanul Tunetului, să-i schimbe destinul? Va avea el parte de sprijinul necesar? Amenințarea lui Gheară de Tigru va dispărea? Vor înceta oamenii să distrugă, prin acțiunile lor, habitatul acestor necuvântătoare și, astfel, să le permită să-și ducă traiul ca până acum? Focul va mistui ori va apăra?

    Vă recomand cu drag acest volum din seria ,,Pisicile războinice”! Cititorii mici și mari vor avea șansa de a descoperi o poveste uimitoare, în spatele căreia se află numeroase învățături, tipologii umane satirizate, modele de urmat sau de evitat, aventuri fără seamăn și personaje remarcabile. În vremurile în care trăim uităm ce înseamnă să fii copil, dar o astfel de lectură ne va aminti farmecul altei vârste, pe care am face bine să n-o lăsăm de o parte, în negura trecutului…

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Pisicile războinice. Furtuna de Erin Hunter a fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

              

by -
8

Spiriduşul apelor, de Otfried Preußler-recenzie

Titlu original-Der kleine Wassermann

Editura: UNIVERS ENCICLOPEDIC JUNIOR 2017

Ilustraţii-WINNIE GEBHARDT

 Traducere-Christa Richter si Christian Sencovici

 Număr pagini: 112

  „ Otfried Preußler (1923–2013), care se autodenumea „un povestitor”, este considerat unul dintre cei mai importanţi şi îndrăgiți autori germani. Multe dintre cărţile sale – cum ar fi Spiridușul apelor, Mica vrăjitoare sau Tâlharul Hoțdezloți ocupă un loc de seamă în literatura pentru copii.”

   Lectura este foarte importanta in viața copiilor, la fel cum este important si ce le citim sau ce cărți să le cumpăram. E prima carte a autorului pe care o citesc si care m-a surprins într-un mod plăcut.

   Spiridușul apelor este o poveste fermecătoare care are la baza familia. Familia din povestea noastră este formată din Piticul-Apelor, Pitica-Apelor şi Piticuţul-Apelor. O bucurie mare când s-a născut un băiețel grozav în familie, mai ales că are ochii verzi şi membrană între degete. E uimitor cât de repede se dezvoltă Piticuțul-Apelor, vorbește, înoată. La început înoată doar în camera de zi, apoi prin casă, iar după ce a primit hainele caracteristice unui adevărat Pitic al apelor a ieșit să înoate în împrejurimile casei.

Și chiar a doua zi îi aduse Piticuțului-Apelor o pereche de pantaloni nou-nouți din piele de pește, pe lângă aceștia o haină verde ca stuful, o căciuliță cu moț roșie ca focul și, bineînțeles, o pereche de cizme adevărate de Pitic-al-Apelor, din piele galbenă. „

   Această carte cuprinde ceea ce numim noi o copilărie frumoasă în care nu lipsesc năzdrăvăniile, prieteniile, descoperirea de lucruri noi. Ce se întâmplă cu un copil când crește? Vrea să descopere singur lucruri care nu are voie să le facă, să trăiască propria aventură, să cunoască prieteni noi. Bineînțeles, noi mămicile suntem greu de convins să lăsăm copiii să pornească în propria aventură.

Piticuțul nostru pornește în căutare de aventuri întâlnind tot felul de vietăți în apele Iazului Morii, unele chiar ciudate.

Peștera era întunecoasă. Mai întâi se gândi că Animalul-cu-mulți-Ochi ar fi un vierme uriaș alburiu. Dar apoi îi văzu înotătoarele de pe spinare și își dădu seama că era un pește. Un pește care avea pe ambele părți ale corpului un șir întreg de ochi rotunzi.

– Ce te uiți? îl întrebă Peștele-cu-Mulți-Ochi pe Piticuțul-Apelor. Nu știi că eu sunt Nouă-Ochi? Cum îți plac?

„Ești urât! Mi-e frică” vru să răspundă Piticuțul-Apelor, dar se răzgândi și spuse numai:

– Deci pe tine te cheamă Nouă-Ochi? ……..”

   Foarte frumoasă evoluția Piticului, cum face el cunoștință cu aerul, cu ploaia, cu oamenii. Cum descoperă că oamenii sunt diferiți privind familia morarului sau o șatră de țigani poposind pe marginea iazului. Totul pare fermecat în ochii Piticuțului.

– Da’ ce faci tu aici, măi băiete? Întrebă Piticul-tată.

  – Ce să fac? Repetă trist Piticuțul-Apelor. Caut ploaia, și acum o chem, dar ea nu răspunde. Îmi vine să cred că a plecat.

Pe Piticul-tată îl bufni râsul. Pe cine cauți? Ploaia? Băiete, dar ești tot timpul în mijlocul ei! Ei da, așa se întâmplă, adaugă el zâmbind, așa se întâmplă dacă nu-l asculți pe tata până la capăt. „

  Câteodată Piticuțul face lucruri periculoase ( întocmai copiilor), cum se dă prin jgheabul de lemn al morii, fără să fie conștient că iazul poate rămâne fără apă dacă modifică viteza apei, doar pentru a folosi roata pe post de tobogan.

   Editura Univers Enciclopedic vine cu această nouă carte pentru copii minunată, educativă și plină de aventură. O carte perfectă pentru a face copilașii să îndrăgească lectura oferind un tablou superb al naturii, prieteniei și cunoașterii!

Cartea Spiriduşul apelor de Otfried Preußler poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Pisicile războinice.Pădurea secretelor, de Erin Hunter-recenzie

Titlu original: Warriors. Forest of secrets

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All         

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2015

Număr pagini: 344

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă.

      La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

       Având în vedere că nu demult a fost 1 iunie, că am celebrat Ziua copilului și că vacanța de vară se apropie cu pași repezi, m-am gândit că ar fi timpul să vă vorbesc despre cel de-al treilea volum al seriei ,,Pisicile războinice”. O serie încântătoare, perfectă pentru copiii de toate vârstele. O lectură pe care aș include-o, fără doar și poate, în bibliografia școlară. Povestea atractivă și scriitura lejeră ar atrage orice copil în mrejele lecturii, i-ar deschide apetitul pentru această activitate nobilă, esențială pentru dezvoltarea sa ca individ.

   Pentru cei care nu au citit încă primele două volume, protagonistul seriei este Inimă de Foc, un războinic viteaz al Clanului Tunetului. Da, ați auzit bine. O felină războinic. Membru al unui clan. Inițial, Inimă de Foc a fost un motan de casă, din tărâmul celor Două Picioare. În urma unor întâmplări a ajuns în Clanul Tunetului, unul din cele 4 aflate sub protecția Clanului Stelelor, divinitatea colectivă ce influențează societatea acestor pisici. O societate ce se aseamănă izbitor cu cea a oamenilor, motiv pentru care povestea lui Erin Hunter este o alegorie ce are drept rol evidențierea diferențelor dintre oameni și animale, dar și a perspectivei din care felinele privesc lumea.

                                                                               Sursă foto

   Pas cu pas acest străin a reușit să câștige respectul celorlalți și, mai ales, aprecierea lui Stea Albastră, conducătoarea clanului și mentorul său iubit. O misiune deloc ușoară. S-a văzut pus de nenumărate ori în situația de a-și dovedi loialitatea, a luptat din răsputeri, a participat la misiuni de o importanță capitală pentru menținerea păcii și armoniei între cele 4 clanuri. În cel de-al doilea volum, sora sa, pisică de casă, i l-a încredințat pe unul din puii săi, un motănel abia născut, alb ca laptele, pentru a face parte din clan. În cea de-a treia carte Norișor/ Labă de Nor se va confrunta, la rândul său, cu prejudecățile anumitor membrii ai clanului, dar va demonstra că merită să se numere printre ei.

   Pacea dintre cele 4 clanuri este instabilă, atât de fină încât ar putea fi dezechilibrată la cea mai mică atingere, la cea mai plăpândă adiere de vânt. Iarna este cruntă, atât de friguroasă cum nu a mai fost de ani de zile. Toate pisicile se confruntă cu dificultăți, cu hrana insuficientă, cu stomacurile dornice să-și astâmpere chiorăitul, însă Clanul Tunetului rezistă, cum a reușit și altă dată, după spusele bătrânilor.

   Inimă de Foc și prietenul său, Dungă Cenușie, sunt mai hotărâți decât oricând să-l demaște pe Gheară de Tigru, secundul clanului lor, cel responsabil de evenimente tragice, de moartea sau accidentarea unor pisici și care pare să aibă ceva de ascuns. Aleg să meargă în satul oamenilor, locul în care este găzduit Dungă Neagră, un vechi tovarăș, cel care îi poate ajuta în acest demers. Află de la acesta tot adevărul, pe care Inimă de Foc i-l aduce la cunoștință conducătoarei sale, dar degeaba. Nu este crezut.

,,<<Dacă m-am înșelat în tot timpul ăsta?>>, s-a întrebat Inimă de Foc. <<Dacă Gheară de Tigru este exact ceea ce pare a fi: un secund loial și eficient?>> Dar nu se putea convinge să creadă asta. Și în timp ce se îndrepta încet spre mormanul de mâncare, își dorea cu ardoare să fie eliberat de povara lucrurilor pe care le știa.”

   La un moment dat, odată cu venirea primăverii și cu topirea zăpezii, cei doi războinici descoperă necazurile pe care Clanul Râului le are de înfruntat. Apa râului iese din albie, inundându-le o mare parte din teritoriu. În plus, din cauza poluării provocate de oameni au rămas fără pește, fără hrana atât de necesară. Poate de dragul lui Pârâu Argintiu, războinică a Clanului Râului și iubita secretă a lui Dungă Cenușie, ori poate din altruism, decid să-i ajute, procurându-le vânat proaspăt. Și fără ca Clanul Tunetului să știe ceva. Încă…

                                                                          Sursă foto

    Gheară de Tigru împreună cu Coadă Ruptă, prizonierul clanului, și o bandă de pisici singuratice atacă tabăra în încercarea de a o înlătura pe Stea Albastră, aflată la ultima sa viață. Inimă de Foc și Norișor acționează la timp și reușesc să evite o catastrofă. Din acest moment, Stea Albastru nu mai fi aceeași, prea zdruncinată…

    În tumultul acestor evenimente, Inimă de Foc află informații ce îl pun pe gânduri. Istoria clanurilor pare mai complicată decât pare. Pârâu Argintiu urmează să nască puii lui Dungă Cenușie, iar vechii lor aliați, cei pe care i-au salvat de altfel, Clanul Vântului, trec de partea Clanului Umbrelor. Trecutul este uitat, ignorat, însă în această pădure a secretelor trecutul are o importanță pe care nu toți o conștientizează…

,,Inimă de Foc și-a lins una dintre labe și apoi s-a frecat pe față cu ea. Pe măsură ce i se limpezeau gândurile, și-a adus aminte de avertizarea lui Frunză Ruginie: Apa stinge focul. Oare ce încerca să-i spună? S-a gândit apoi la profeția mai veche a lui Frunză Ruginie, că focul avea să salveze clanul. Urmându-l pe Dungă Cenușie afară din vizuină, Inimă de Foc și-a dat seama că tremură și nu e doar din cauza frigului. Simțea cum se adună necazurile, asemenea unor nori grei de furtună. Dacă apa avea să stingă focul, atunci ce ar mai fi putut salva clanul? Oare vorbele lui Frunză Ruginie însemnau că pisicile din Clanul Tunetului erau condamnate să piară?”

     Va reuși Inimă de Foc să afle adevărul despre legăturile secrete dintre clanuri? Ce viitor îi așteaptă pe Dungă Cenușie și pe scumpa sa Pârâu Argintiu, responsabili de a fi încălcat codul războinicilor? Cum va fi afectată ierarhia Clanului Tunetului? Mai există speranță când totul pare aproape pierdut?

    Vă invit să descoperiți ,,Pisicile războinice. Pădurea secretelor”! Oferiți-le această serie cadou copiilor dumneavoastră, citiți-o alături de ei, învățați împreună din povestea acestor pisici uimitoare, veritabile tipologii umane. Veți avea parte de o poveste fascinantă, nelipsită de aventură și suspans, pe care o aveți adora, indiferent de vârstă.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Pisicile războinice.Pădurea secretelor de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi cărtureşti

by -
12

Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell-recenzie

 

Editura: Nemira,2017 @ NEMI

Traducere din limba engleză: Cristina Jinga

Redactor: Laura Câlțea

Pagini: 228

 

Despre autoare

   „ Cressida Cowell a crescut în Londra și pe o mică insulă, aproape nelocuită, de pe coasta de vest a Scoției, unde și-a petrecut timpul scriind povești, pescuind și căutând dragoni. Era convinsă că pe insulă trăiau cu adevărat dragoni și, de atunci, a rămas fascinată de ei. Acum locuiește în Londra cu soțul ei, Simon, cu fiicele Maisie și Clementine, și cu două pisici, Lili și Baloo.”

    Cum să-ți dresezi dragonul este primul volum a unei serii ce îl are ca protagonist pe Sughiț. Din aceeași serie mai fac parte: Cum să fii pirat; Cum să vorbești dragoneza; Cum să fentezi blestemul unui dragon; Cum să scapi de urgia unui dragon; Ghidul eroului printre dragonii ucigași; Cum să zbori prin furtuna unui dragon; Cum să frângi inima unui dragon; Cum să furi sabia unui dragon. Cărți care nu sunt neapărat de citit într-o anumită ordine.

„ Despre Sughiț – Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, formidabil luptător cu sabia și îmblânzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodată. Însă în memoriile sale Sughiț își amintește de vremurile când era doar un băiețel obișnuit care descoperea cât de greu e să fii Erou.”

Sughiț este fiul șefului de trib, nu prea este corespunzător pentru a fi conducător, dar este singurul viking care vorbește limba dragonilor ( dragoneza) și este dornic să afle tot ceea ce ține de gândurile dragonilor, chiar dacă pentru tatăl său este o dezamăgire. El trebuie să parcurgă câteva probe periculoase pentru a trece de „Programul de Inițiere într-ale dragonilor.”

   Peștera dragonilor este un adevărat pericol din care Sughiț trebuie să fure un ou de dragon. Furatul unui ou nu ar fi o treabă prea grea dacă oul e de găină, dar când e de dragon se transformă într-o adevărată aventură.

   În timp puiul de dragon se dovedește a fi Știrb la propriu și figurat, deși s-ar fi putut numi foarte bine, Flămânzilă 🙂

    Ambiția lui Sughiț de a prelua conducerea tribului de pe Insula Tontului îl face să creeze o alianță cu dragonul copilăros și neascultător deși sunt total diferiți. Se împrietenesc în ciuda faptului că nu te poți  baza cu adevărat pe un dragon, iar prietenia lor ajută la schimbarea destinului vikingilor fiind amenințată de Dragomus  Maritimus  Giganticus.

O lectură amuzantă, captivantă, care te poartă într-o lume fascinantă aducându-ți un zâmbet în colțul gurii.

   Menționez că filmul animat este fantastic mai ales vizionat în 3D, dar lectura este una savuroasă , plină de umor. Ilustrațiile stârnesc imaginația și totul te îndeamnă să nu lași cartea din mână.

  Autoarea scrie fabulos, cursiv și pe gustul tuturor, nu doar a copiilor. Sau poate eu sunt un copil mare 🙂 . Numele alese pentru fiecare personaj sunt comice (Picioedepește, Râtmucos, ș.a.), așa cum sunt și caracterele fiecăruia.

 Recomand cu mare drag și bineînțeles cu zâmbetul întipărit pe chip la care nu vreau să renunț după finalizarea lecturii.

– Ca să vezi și tu, rânji Râtmucos, iată și NEISPRĂVITUL, mânjit tot          cu rahat de dragon.De fapt, chiar te prinde bine.

        -HĂ-HÎ, HĂ-HÎ, HĂ-HÎ! Nechează Sufludecâine.

       – Acela nu-i dragon, zise în zeflemea Viermele-de mare, dragonul lui Sufludecâine, care era un Orăcăitor mare și urât, cu un bot de mops și fire josnică. Acela e un gușter cu aripi.

     – Acela nu e un dragon , de strâmbă disprețuitoare Râma-de-foc, Dragonul lui Râtmucos, care era la fel de mojică și de încrezută ca și stăpânul său. Acela e un nou-născut țurțuraș de iepure de câmp, jalnic deranjat la burtă.

  Știrbul icni de furie. „

 

Cartea Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
11

Chiți și prietenii lui, de Dana Codori-recenzie

 

Editura -SMART PUBLISHING, 2017

Tehnoredactor-Liviu Stoica

   „Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și  șoriceii în telegari, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână nașă în sufletul lui.” Francis Thompson

       A fost odată cei patru prieteni drăguți și diferiți, dar care aveau un singur scop: să vă încânte copilașii cu aventurile lor educative.

Chiți – șoricelul

  Brumărel – ursulețul

Vivi – veverița

Coco –vrăbiuța

   Aventurile celor patru prieteni drăgălași au rol educativ. Tot ceea ce fac ajută piticotul să pășească în lumea curiozității învățând de ce este bine să întreprindă anumite obiceiul. Modul simplu de poveste este ceea ce face ca aceste lucruri să fie naturale și nu reguli stricte.

      „ S-au spălat pe dințișori, pe mâini și pe ochișori și hop-țop în pătuț”

   Folosirea diminutivelor atrage atenția copilașilor introducându-i într-o lume apropiată vârstei și lectura mai plăcută.

   Cuvintele așternute cu măiestrie sunt folosite pentru a explica mediul înconjurător, pentru a trece peste teama de întuneric. Lumea de poveste să le deschidă căile spre imaginație și frumos, pentru a oferi ajutor.

– Știi ce e frumos la întuneric?

– Ce? Întreabă și mai curios Chiți.

– Uită-te spre cer. Vezi câte stele strălucitoare sunt alături de lună? Ei bine ele sunt acolo și când este lumină, însă le putem admira doar noaptea, fiindcă ele sunt menite să ne vegheze somnul.

– Ce frumos e cerul plin de stele! Se miră Chiți.

– Dacă ții lumina aprinsă, nu vei reuși să privești stelele din pătuțul tău, până adormi, interveni vrăbiuța Coco, iar Vivi, veverița, a continuat:

Vezi? Întunericul e frumos și îți oferă frumuseți pe care lumina nu le are!”

   Lumea de poveste a acestei lecturi descrie o lume plină de frumos: flori, soare, frunze, ploaie, Crăciun. Totul esplicat atât de frumos încât până și ideea de a asculta de părinți este un lucru necesar și bine contura, iar importanța timpului petrecut cu părinții făcând brioșe și experimentând lucruri noi contribuie la formarea copilașului.

   În calitate de părinte recomand această lectură preșcolarilor și  chiar și proaspeților elevi pentru primele lecturi proprii.

                Fiecare dintre noi este un miracol!

                                       Cu drag pentru toți copii!„

Cartea Chiți și prietenii lui, de Dana Codori a fost oferită pentru recenzie de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Smart Publishing

            

 

by -
11

Tornada cu părul roșu: Judy Moody, de Megan McDonald-recenzie

Ilustrații de H. Reynolds

Editura Gama, 2016

Traducere de Ciprian Nedelcu

160 de pagini

Vârsta recomandată: 7+ ani

Judy Moody are toane – primul volum al seriei

   Judy Moody nu voia să renunțe la vară. Nu voia să își pieptene părul în fiecare zi. Nu voia să țină minte cum se scriu anumite cuvinte. Și nu voia să stea lângă Frank Pearl, care mânca plastilină în clasă.

 Judy Moody avea toane.

   Nu era în toate bune. Era în toane rele. În toane furioase. Nici măcar mirosul noilor ei creioane Grounchy nu reușise să o scoată din pat

   Din câte se poate lesne observa, Judy Moody (în limba engleză, moody înseamnă capricios, imprevizibil, morocănos, irascibil) este fetița care l-a luat pe nu în brațe. Independentă de felul ei, roșcata de clasa a treia are probleme serioase, pe care le rezolvă în stilul caracteristic. Își dorește un animal de companie nou, cum ar fi un leneș cu două degete, din jungla amazoniană, dar se mulțumește și cu plantă carnivoră, pe care o duce mândră la școală și nici nu vrea să meargă la ziua lui Frank –mâncătorul de lipici. Stink, fratele mai mic se ține după ea toată ziua și-i strică planurile. Normal că are toane! Bine că îl are alături pe Rocky, cel mai bun prieten!

   Peripețiile lui Judy Moody amintesc de copilăria adevărată, cea trăită fără tablete și telefoane, afară, la joacă. Imaginația și veselia acestui copil construiesc o lume fericită, în care, până la magazinul din colț, treci prin China și Japonia și în care pietrele de pe drum sunt căzute din Lună.

   –Când ajungem în China? Întrebă Stink.

   –Încă suntem pe strada Jefferson, îi răspunse Rocky.

   – Să ne uităm după pietre până ce ajungem în China, zise Stink.

   –Hai să vedem cine o găsește pe cea mai bună, zise Rocky.

   Cei trei au studiat pământul pe drum. Judy a găsit cinci pietricele roz și o surpriză „Bazooka Joe” cu bandă desenată și mesajul: ÎȚI VOR IEȘI BANI ÎN CALE.

   Rocky a găsit o piesă albastră de Lego și o piatră cu o gaură în mijloc – o piatră norocoasă.

  Oricare ar fi provocarea, Judy Moody o depășește!

            Lectura este un deliciu atât pentru adulți, cât și pentru copii, cu toate că, prin traducere, unele sintagme și-au pierdut umorul. Adresându-se în special celor mai mici dintre cititori, editorii au avut grijă le ofere un text scris mare, cu imagini strecurate pe ici-colo.

   Celelalte titluri ale colecției: Judy Moody vine de pe Marte, Judy Moody face ocolul Pământului în 8 zile ½, Judy Moody merge la facultate, Judy Moody salvează lumea, Judy Moody devine celebră.

Părerile copiilor:

Stefania, 6 ani: Judy Moody e cam obraznică și mama nu o pedepsește.

Maria, 5 ani: Ștefi, hai să ne jucăm de-a Judy Moody!

Cartea Judy Moody are toane a fost oferită pentru recenzie de Editura Gama. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Gama

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

    Vreau să devin președinte! Poveste scrisă de un băiat de 11 ani.

   Bună, numele meu e Budea Răzvan Casian, am unsprezece ani. Îmi place să ajut lumea și de aceea am ales această meserie.

   Când voi deveni adult, după ce voi termina toate școlile, vreau să devin președintele României. Nu din cauza banilor sau pentru că îmi place politica, ci pentru a schimba România în bine. Sunt multe exemple: în fiecare an guvernul va cere voluntari din licee pentru a planta copaci, liceele vor primi puncte pentru activitate; orice om care fură va face închisoare, există o vorbă ”dacă azi fură un ou, mâine fură un bou”; poate așa vor înțelege că ceea ce fac nu e bine.

   Știu că nu e ușor să ajungi președinte, dar cei de la putere nu prea fac nimic respectabil. Eu vreau să devin președinte și pentru faptul că deja văd ce e în țară, vreau să schimb totul în bine, vreau să ajungem din nou pe culmile gloriei, ca în timpurile de mai demult.

   Orice familie săracă să poată munci pentru un bănuț, vreau să înființez un grup din acești oameni care vor munci cot la cot cu voluntarii din școli, vom fertiliza pământul, vom moderniza sistemul de irigație din Câmpia Română, vom împăduri pădurile. Cei săraci nu vor primi ajutor social în bani, să-i risipească pe băutură sau țigări, vor primi alimente. Chiar vreau să-mi slujesc țara cu mândrie.

   Când Roșia Montana s-a închis, mulți oameni au rămas fără un loc de muncă, greșeala asta nu se va mai repeta, toți oamenii vor avea loc de muncă, inclusiv cerșetorii care pot lucra, iar care nu, vor fi internați în spitale speciale.

  Vreau să schimb  sistemul de învățământ, în alte țări copii nu primesc teme pentru acasă, în loc să fie instruiți ca niște roboți, învățați să fie distanți și competitivi, alergând după note de 10, după locul I, II sau III, sunt învățați să fie cooperanți și să colaboreze între ei, ceea ce nu ne învață în România.

   Mereu la lecțiile de istorie am citit despre oameni care-și iubeau țara, care și-au dat viața pentru ea, și acum noi o părăsim?  Străbunii noștri au luptat pentru România, noi o abandonăm?

   Acum probabil vă întrebați cum e posibil ca un singur om să facă toate aceste lucruri. Nu e, dar toată țara poate, împreună putem.

   Funcția de președinte impune respect, dar pentru al obține trebuie mult devotament și foarte multă iscusință. Din punctul meu de vedere un președinte trebuie să-și respecte țara și pe toți cei care locuiesc în ea. Președintele și guvernul ar trebui să organizeze conferințe în care să întrebe poporul de fiecare dată când se dă o nouă lege, atunci acestea vor fi în favoarea țării și poporului.

   Acesta este modul meu de gândire, dar nu sunt singurul. Totuși aceste valori se pot pierde în timp, dacă nu suntem sprijiniți.

Nu uitați, copiii de azi sunt viitorul de mâine.

 

 

by -
3

Krabat, de Otfried Preussler-recenzie

    Editura Univers Enciclopedic Junior oferă încă o carte deosebită destinată special adolescenților și nu numai și anume romanul scriitorului german Otfried Preussler. Romanul “Krabat” a apărut în traducerea lui Gertrud Nicolae în anul 2016, fiind o frumoasă apariție editorială cu ilustrații alb negru ce aparțin lui Herbert Holzing ce reușesc extraordinar de bine să redea elementele fantastice ale povestirii. Aceste ilustrații sunt cele care despart cele trei părți ale romanului împărțit pe capitole cu titluri proprii exact ca în orice roman clasic.

   Romanul “Krabat” a apărut în anul 1971 și s-a bucurat de atunci de un succes constant.  A primit premiul Deutscher Jugendlitteraturpreis în anul 1972, a fost tradus în 30 de limbi și a fost ecranizat sub numele “Krabat. Moara satanică” în 2008, filmările fiind făcute în zona Sibiului. A mai fost ecranizat ca desen animat în Cehia în anul 1977 sub titlul “Ucenicul vrăjitor”.

   Scriitorul german Otfried Preusler s-a născut la 20 octombrie 1923 în localitatea Reichenberg din Boemia, acum Liberec, Cehia. Părinții săi au fost profesori dar se trăgeau dintr-un neam vechi de sticlari. În 1942 termină liceul, este încorporat în armata germană și trimis pe frontul din est unde este luat prizonier în 1944 de unde se întoarce în anul 1949. Își găsește familia și logodnica în orașul Rosenheim din Baravia și se căsătorește chiar în acel an. Între 1953 și 1970 lucrează ca învățător, folosind din plin talentul său de povestitor. Din 1970 se dedică doar scrisului. A scris mai multe cărți dedicate copiilor și adolescenților care au fost traduse în 55 de limbi și vândute în milioane de exemplare în lumea întreagă.

   Romanul are ca erou principal un băiat de 14 ani pe nume Krabat. Acțiunea se petrece în anul 1646 în timpul Războiului de 30 de ani (1618-1648) care a devastat toată partea centrală a Europei, distrugând localități, omorând oameni și lăsând copii orfani. Un asemenea copil este și Krabat care pentru a găsi de mâncare se întovărășește cu alți doi băieți mergând cu colindul între Anul Nou și Bobotează, întruchipându-i pe cei trei crai de la răsărit. Erau mulțumiți că primeau de mâncare și puteau găsi adăpost. Dar începând cu cea de a patra noapte, Krabat are un vis ciudat care se repetă. Pe o bară stau 11 corbi și o voce îl cheamă la moara din Schwarzkhollm. După cel de al treilea vis Krabat se decide să dea curs chemării și pornește spre moară. Ca să ajungă la moara de la Apa Neagră trebuie să treacă prin Mlaștina Scroafei și în ciuda avertismentelor primite Krabat își continuă drumul. Ajunge seara și îl cunoaște pe meșterul morar într-un mod foarte neobișnuit, dar cu care totuşi, se învoiește să intre ucenic pentru a învăța morăritul “și toate celelalte”. A doua zi face cunoștință cu cele 11 calfe de la moară care îl aveau în frunte pe tânărul Tonda, calfa mare. Și așa își începe Krabat ucenicia învățând în fiecare zi mersul treburilor la moară iar în fiecare vineri “toate celelalte” care nu erau altceva decât cunoștințe de magie neagră. Învață să se prefacă în corb, învață să comunice prin gând, învață să aibă putere fizică neobișnuită pentru vârsta lui, învață să își controleze puterea minții, și mai ales învață ce fel este meșterul cel chior de un ochi. Acesta se vânduse Diavolului care în schimbul Spaimei iadului pe care meșterul morar o ținea închisă în Camera Întunecată și de la care își lua toată puterea, trebuia să-i dea an de an viața cuiva. Krabat observă că de fiecare dată când este lună nouă la moară vine un personaj ciudat cu pană roșie de cocoș la pălărie și atunci moara macină și noaptea dar nu grăunțe sau boabe de grâu.

   Între calfe se leagă prietenii dar cel mai bun prieten al său este Tonda care îl ajută și îl sfătuiește mereu. Cu timpul va ajunge să-i cunoască bine pe toți și să se înțeleagă cu fiecare cu excepția turnătorului Lyschko care raporta tot ce vedea și auzea meșterului.

   La finalul primului an află că în noaptea de Anul Nou una din calfe murea într-un bizar accident și locul îi este luat de un ucenic nou. Primul sacrificat este prietenul său Tonda și Krabat nu vrea să accepte moartea acestuia. Este tot mai atent la ce se petrece și tot mai sârguincios la învățarea lecțiilor de magie pentru că își dă seama că va avea nevoie de putere pentru a-l înfrunta pe meșterul morar.

  Încă din primul an, în noaptea de Paște, pe când se afla aproape de pădure împreună cu Tonda pentru legământul secret de frăție, aude cântecul grupului de fete din satul apropiat și se îndrăgostește de solista pe care o numește Kantorka. Dar Tonda îi explică faptul că meșterul impusese ca legea să nu se îndrăgostească și dacă afla identitatea fetei aceasta era în pericol de moarte așa cum se întâmplase cu fata iubită de Tonda. Urmează apoi încă doi ani care ca efecte par mult mai mulți datorită magiei negre și Krabat înțelege tot mai mult ce însemna moara, meșterul, magia și ajunge să-și cearnă prietenii adevărați dintre calfele morarului.

   Finalul poveștii este tensionat și plin de semnificații. Va putea Krabat să-și recâștige libertatea și să o salveze pe fata iubită?

    Lectura romanului “Krabat” a fost pentru mine o plăcere din mai multe puncte de vedere:

    În primul rând m-am bucurat să citesc o carte pentru adolescenți scrisă în stil clasic. O poveste de dinainte de era informaticii, înainte de epoca post-adevărului cu ambiguitățile ei comerciale. O carte care transmite cititorului de orice vârstă învățăminte clare, universale și nemuritoare. Pentru că povestea lui Krabat vorbește despre libertate, prietenie, dragoste și pace. Aceste valori nu își vor pierde actualitatea niciodată și de aceea romanul lui Otfried Preussler a fost, este și va fi citit cu interes chiar dacă aparent ceea ce înflăcărează imaginația sunt elementele de magie. Citiți cartea și veți vedea că am dreptate!

   În al doilea rând autorul reuşește să adune într-o singură poveste toată simbolistica legată de moară, mai ales de moară de apă. Și această simbolistică o întâlnim în basme, legende, romane din tot spațiul european. Morarul, cel care știe stăpânii, apa, piatra și lemnul indiferent de anotimp a părut în epoca medievală o ființă cu puteri magice, neomenești. Numai cine nu a auzit niciodată uruitul pietrelor de moară nu poate înțelege fascinația unei mori. Pentru mine descrierile extrem de precise și amănunțite ale muncilor legate de moară au fost extrem de atrăgătoare, unul din bunicii mei fiind morar în prima jumătate a secolului 20.

    În al treilea rând autorul știe să introducă într-o poveste ce se petrece în secolul 17, ideile lui izvorâte din dureroasa sa experiență legată de războiul la care a fost obligat să participe la o vârstă extrem de tânără. Vizita pe care Krabat o face împreună cu meșterul morar la electorul de Saxa este edificatoare în acest sens. Discursul Morarului pentru a-l convinge pe elector să continue războiul distructiv care deja dura de decenii, nu face decât să lasă să se audă vocea Diavolului care avea numai de câștigat din distrugeri, morți, spaime și nefericire.

    La final mărturisesc faptul că romanul “Krabat” a fost o surpriză deosebită și pentru că este o carte a unui autor cunoscut și apreciat tradusă din limba germană. Din păcate, în ciuda imensei oferte de literatură străină tradusă la noi și apărută la diverse edituri, traducerile din literatura contemporană germană sunt foarte puține. Din fericire editura Univers Enciclopedic Junior deschide un drum în acest sens. “Krabat” este cea de a doua carte a unui autor german, scoasă de acestă editură, pe care o citesc în acest an.

Cartea a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Animale fantastice şi unde le poţi găsi, de J.K. Rowling

Data publicării: ianuarie 2017

Traducerea de: Tatiana Dragomir

Editura: ART (ARTHUR)

 

Descriere:

  “Newt Scamander, explorator și magizoolog, tocmai și-a încheiat turul în jurul lumii în căutarea celor mai rare și extraordinare creaturi magice. Ajunge și la New York, unde nu are de gând să stea prea mult.

Însă își pierde geamantanul și unele dintre animalele fantastice dinăuntru scapă și cutreieră libere prin oraș.

Ce urmează e o adevărată nebunie…”

Despre autor:

  Joanne Rowling, cunoscută ca J.K. Rowling, s-a născut în data de 31 iulie 1965, la Yate, Marea Britanie. A fost eleva şcolii primare St Michael – mai târziu va mărturisi într-un interviu că directorul acestei şcoli, Alfred Dunn, a fost cel care a inspirat-o în crearea personajului Albus Dumbledore. La nouă ani, familia s-a mutat în Tutshill, unde Joanne a frecventat liceul Wyedean. După o încercare nereuşită de a intra la Oxford, în 1982, urmează cursurile Universităţii Exeter până în 1986.

   Primul volum din seria care a făcut-o celebră, Harry Potter, l-a terminat de scris în 1995 şi avea să fi e publicat doi ani mai târziu, în 1997, într-un tiraj de numai 500 de exemplare. Astăzi, acele prime exemplare valorează mii de lire pentru cei interesaţi să facă din ele obiecte de colecţie.

   J.K. Rowling este câştigătoarea a numeroase premii pentru volumele din seria Harry Potter, iar milioanele de exemplare în care cărţile ei s-au vândut au transformat-o într-unul dintre cei mai influenţi oameni din lume şi susţinătoare a numeroase cauze umanitare prin fundaţiile pe care le-a înfiinţat.

O carte minunată, care m-a făcut să cred că este de nota 10 încă din primele pagini citite…

   Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost Universul Magic creat, prin intermediul cuvintelor de către autoarea J.K. Rowling. Am observat că este un univers creat cu măiestrie, care are menirea de a ţine cititorul în suspans, mai, mai să-şi roadă unghiile.

   Până acum nu am mai citit nimic scris de J.K. Rowling (şi chiar îmi pare rău), dar promit că am să citesc întreaga serie „Harry Potter” (din câte am auzit şi citit pe internet este o serie foarte bună, în pofida faptului că manuscrisele au fost refuzate de 12 edituri).

   Am văzut că sunt traduse în limba română şi câteva romane poliţiste scrise de această autoare. Am să mă revanşez şi sper să le citesc cât mai curând posibil. Trebuie neapărat să recuperez, J.K. Rowling scrie foarte bine!

   În centrul acestui scenariu (care este primul scenariu scris de J.K. Rowling) se află  Newt Scamander, de profesie explorator şi magizoolog, ce deţine un geamantan vechi, de piele, în care se află foarte, foarte multe specii de animale magice şi fantastice, animale care în lumea reală nu există, bineînţeles.

   După ce a vizitat şi explorat multe continente şi ţări, Newt poposeşte în New York la bordul unui vapor. Vizita în New York se dorea a fi una scurtă, fără probleme şi peripeţii, dar, din păcate pentru Newt şi din fericire pentru noi (cititorii), această scurtă vizită devine o adevărată aventură, care durează mult mai multe decât se aştepta şi dorea Newt.

   Ajuns la vamă, Newt aşteaptă să primească aprobarea vameşului pentru a intra în New York. Pentru că o închizătoare de la geamantan se deschide şi provoacă un sunet destul de puternic pentru a fi auzit de vameş, vameşul vrea să se uite în geamantanul de piele. În geamantan, doar haine şi alte lucruri necesare pentru o vacanţă, Newt primind, într-un final, undă verde în New York.

   Din buzunarul paltonului său (al lui Newt) scapă un animal fantastic, pe nume Şterpilici, iar Newt dă startul  aventurii vieţii sale în căutarea animalului. Această creatură care a scăpat este impresionată de lucrurile care strălucesc şi fură tot ce prinde în cale strălucitor.

   Nevoit să-l prindă, Newt ajunge în mijlocul unei mulţimi de oameni adunaţi pentru a combate vrăjitorii şi vrăjitoria, în fruntea ei aflându-se Mary Lou, o femeie hotărâtă (această adunare are loc în faţa unei bănci comerciale).

   Şterpiliciul se strecoară în interiorul băncii şi începe să înhaţe tot ce prinde în cale strălucitor. Newt se străduieşte să-l prindă din urmă, dar animăluţul este foarte rapid şi inteligent.

   În bancă se mai afla şi Jacob Kowalski, un bărbat care dorea să obţină un credit pentru a construi o patiserie, având geamantanul la fel ca al lui Newt. După ce îl prinde pe Şterpilici (duuupăăă o lungă şi periculoasă aventură), Newt încurcă geamantanul cu cel al lui Jacob, în care se aflau prăjituri pregătite după reţeta bunicii sale.

   În cadru apare Tina, o vrăjitoare care îl forţează pe Newt să o urmeze, deoarece Newt a încălcat nişte reguli esenţiale pentru vrăjitori, Newt fiind şi el vrăjitor şi posesor al unei baghete magice.

   Când Tina ajunge cu Newt în interiorul clădirii Woolworth, aceştia îşi dau seama că în interiorul geamantanului nu se află decât nişte amărâte de prăjiturele. Grăbiţi se reîntorc la Jacob, dar geamantanul s-a deschis între timp şi au ieşit din el câteva animăluţe fantastice. Găsindu-l pe Jacob, fac schimb de geamantane, însă Jacob trebuia supus unui proces de dezmemorare, pentru a uita evenimentele pe care le-a văzut cu puţin timp în urmă.

   Tina nervoasă îi ia pe Jacob şi Newt şi îi duce acasă la ea, în locuinţa surorilor Goldstein. Tina mai are o soră pe nume Queenie, care se bucură enorm că sora ei a adus bărbaţi în casă. Imediat, Queenie îi face ochi dulci lui Jacob şi ambele surori îi tratează pe băieţi cu cea mai mare grijă. După ce vorbesc cât de cât cu noii vizitatori, fetele pleacă şi îi lasă pe băieţi să se culce. Nu se culcă nimeni, Newt deschide geamantanul şi intră pur şi simplu în el. Înspăimântat, Jacob aproape că face pe el de frică, însă îndemnurile lui Newt, care a devenit un fel de prieten pentru Jacob, îl fac să intre şi el în geamantan.

   Lumea din geamantan este complet nouă pe Jacob şi temător priveşte în jur: o mare şi frumoasă grădină zoologică, dar cu animale străine. Newt îi prezintă aproape toate animalele în mare şi Jacob ajunge să le ador şi să le îngrijească cu mare plăcere.

   După ce ies din geamantan şi părăsesc minunata grădină Zoo, băieţii împreună cu Tina pornesc în căutarea animalelor fantastice care au ieşit din geamantan. Dar chiar vor reuşi să le prindă? Se va termina totul cu bine? În scenă apar încă două-trei personaje, care menţin tensiunea şi misterul în această carte. N-am să zic nimic despre ele, vă las să le descoperiţi voi!

   Superbă, spumoasă, plină de întorsături de situaţie şi acţiune, „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” a intrat cu uşurinţă în top zece cele mai bune cărţi citite de mine în 2017.

Încercaţi-o şi nu o să vă pară rău, vă spun cu mâna pe inimă!!!

   Dacă vreţi, vă puteţi uita şi la film, printre actori numărându-se: Eddie Redmayne, Katherine Waterston şi Alison Sudo.

 

Nota mea: 10, fără discuţii.

Cartea Animale fantastice şi unde le poţi găsi, de J.K. Rowling a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Arthur.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Jurnalul unei belele, de Virginy L. Sam-recenzie

 

Titlul original: „Journal d`une Peste”

Autor: Virginy L. Sam

Ilustraţii: Marie-Anne Abesdris

Editura: Univers Enciclopedic Gold

Colecția: Univers Enciclopedic Junior

Anul: 2016

Traducere: Blanche Oltean

Număr pagini: 272

 

   Nimic nu este mai fascinant decât lumea feerică a copilăriei. Așa credem noi, adulții… însă în realitate, lumea copiilor poate fi destul de agitată. Aflăm asta din mărturisirile lui Fannette, o puștoaică creativă, pentru care:

„Viața e făcută pentru ca să te DISTREZI.

Adulții n-au întotdeauna dreptate.

Lumea e cam DEGEABA dacă seamănă doar cu școala.

Să fii tu însuți înseamnă să fii DIFERIT”.

   Virginy L. Sam este realizator TV, autoarea a numeroase piese de teatru, cântece, satiră și povești. În 1982 ea răstoarnă litiera pisicii în baia surorii sale, Marie-Anne. Se răzbună pentru că aceasta îi rupsese toate cartoanele jocului ei preferat: 1000 de Granițe. Mama le spune: „Sunteți niște belele”. Ceva ani mai târziu, Virginy devine scriitoare, iar Marie-Anne desenatoare… și se pare că se înțeleg mult mai bine decât în copilărie. În 2015, ambele surori au parte de un bine meritat succes: publică cartea „Jurnalul unei belele”.

   Ca să fie clar, ni se pune în vedere, încă de la început, faptul că viața este monotonă atunci când se respectă regulile (Nu cânta la masa; Nu arunca nimic pe fereastră; Nu băga pisica în cuptorul cu microunde etc) și se fac numai lucruri „autorizate”. De-a lungul „scurtei sale vieți” – după cum mărturisește Fannette – i-a fost dat să audă multe reguli, multe interdicții… însă cu perspicacitatea sa, a reușit întotdeauna să opună rezistență… și este foarte mândră de asta.

   Întreaga sa existență e un adevărat fluviu de întrebări, de frământări, multe dintre acestea având ca subiect, controversatele creaturi, numite „părinți”.

   Cartea e o reușită îmbinare dintre text și imagine, cu un limbaj lejer, extrem de plăcut copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 13 ani. Stilul este unul adolescentin, sincer, fiind o adevărată oglindă a gândirii copiilor din epoca noastră. Trăirile pe care le are Fannette, emoțiile sale care uneori abundă în impulsivitate, se regăsesc – atât de vii și intense – și la cititorii de vârsta lui Fannette.

   Iată un episod care reflectă personalitatea lui Fannette și iscusința cu care reușește să intre întotdeauna în belele:

„Eu eram blocată acolo și hipnotizată de caietul ăsta. Problema: costa 12E și eu îmi cheltuisem toți banii de buzunar pe bentițe (singurul accesoriu de fată pe care îl port tot timpul). Deci, niciun ban în buzunar. Falită. Totuși, imposibil să-mi imaginez că îmi pot scrie jurnalul pe altceva în afară de ACEL caiet. Atunci, fără să părăsesc caietul din ochi, am sunat-o pe mama, care lucrează la câteva străzi mai încolo, în florăria ei și am rugat-o să vină de urgență.

-Repede, mama, e o urgență!

-Ce s-a întâmplat? Te-ai rănit? E ceva în neregulă? E ceva grav?

Ca să o fac să vină mai repede, am închis fără să-i răspund.

Asta a fost bună: a ajuns alergând în doar 4 minute și 22 de secunde (am cronometrat-o).

M-a strâns în brațe ca și cum mă-ntorsesem din morți, apoi și-a luat un aer super îngrijorat ca să mă întrebe ce se întâmplase.

-Mămicuță dragă, trebuie neapărat să-mi iei caietul ăla, pentru că o să mă pun pe scrisul unui jurnal și doar pe caietul ăla pot să o fac!

A rămas mută o secundă, apoi a început să urle cu vocea ei ascuțită pe care o are pe când e foarte furioasă”.

E doar una din întâmplările mărturisite de Fannette, iar concluzia sa, după îndelungi cugetări este aceea că: „Părinții sunt niște creaturi absolut bizare”.

   Ilustrată cu măiestrie, cartea este jurnalul zilnic al lui Fanette, caietul în care aceasta își scrie nu doar năzdrăvăniile pe care le face, ci și concluziile și cugetările pe care le are vizavi de fiecare eveniment. Într-o manieră amuzantă, haioasă, intenția lui Fannette este aceea ca, prin intermediul acestei cărți, să-i învețe și pe alții cum să fie diferiți și cum să scape de plictiseală și de monotonia vieții, opunând rezistență la toate regulile… și fiind diferiți. De altfel, Fannette îi invită, la sfârșitul cărții, pe toți cei care au trăit evenimente similare și au simțit la fel, să ia parte din Confreria Belelelor.

   Un adevărat fluviu de evenimente și mărturisiri, de concluzii și cugetări, toate amestecate cu cele mai haioase ilustrații, cartea este o lectură amuzantă nu doar pentru copii, ci și pentru adulți… pentru că, ce poate fi mai relaxant după o zi de muncă, decât să  citești rândurile amuzante scrise de către o maestră în belele?! În plus, cine citește cartea în calitate de părinte, are mai multe beneficii: pe lângă relaxare, ea descrețește frunțile, dar oferă și o perspectivă nouă asupra a ceea ce știm despre copiii noștri… sau mai bine zis, despre ceea ce credem că știm.

   Ideea de carte-jurnal este una care pare să capteze atenția copiilor de astăzi, devenind un adevărat trend, iar „Jurnalul unei belele” este una dintre cele mai fascinante cărți ale acestui gen. Încă de la primele pagini, chiar și copiii care nu au lectura ca pasiune, vor fi prinși în poveste și vor urmări cu sufletul la gură aventurile pe care le povestește Fannette.

   Recomand cartea în primul rând copiilor ( vor găsi o altfel de lectură, plăcută, lejeră, amuzantă), dar și adulților care vor să se întoarcă în lumea plină de frământări și vise a copilăriei, cu pleiada sa de gânduri, de planuri și de pozne.

   În loc de final, așteptăm cu nerăbdare continuarea aventurilor lui Fannette, pentru că ea ne mărturisește: „Începând de acum, a apărut o nouă prioritate în viața mea: să îl revăd pe Theo Ulmer”, dar apoi mai adaugă: „O să găsesc o modalitate ca să mi se ofere un nou caiet și voi reveni”.

Cartea Jurnalul unei belele de Virginy L. Sam a fost oferita pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandata de pe site-ul Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
7

Cavaleri, săbii și sânge de balaur, de Cornelia Funke-recenzie

Editura Univers Enciclopedic Junior (2016)

Titlu original: Ritter, Schwert und Drachenblut (1994)

Ilustrații de Cristina Halzhausen

Traducere de Cristina Muică

Număr pagini: 64  

   Despre Cornelia Funke nu auzisem până când a apărut și în România  Inimă de cerneală, în 2014, o trilogie care a cucerit cititorii tineri și nu numai. În Cavaleri, săbii și sânge de balaur, am descoperit aceeași autoare, cu același stil, dar cu un vocabular și teme adresate copiilor care se formează ca cititori. Titlul conține  câteva dintre elementele-cheie ale volumului cu 4 basme și 2 povești, și anume ce iubesc piticii noștri mai mult: cavaleri neînfricați, săbii lucioase și sânge de balauri.

 

 Într-o dimineață, cavalerul Barbă Sură s-a ivit din nou, ca de fiecare dată, în armura proaspăt lustruită și cu sabia bine ascuțită, în fața peșterii în care se adăpostea balaurul și a început să-l întărâte.

–Hei! Râmă spurcată! urla cavalerul. Căpcăunule scuipător de foc! Cârtiță de pășune dezgustătoare! A sosit cel care te va învinge. Mișcă-te și hai la luptă vitejească!

Balaurul a scos capetele sale enorme din peșteră, a suflat câteva flăcări mici înspre Barbă Sură și a căscat.

–Nu! a mormăit el. Nu am niciun chef!

De uimire, nobilului cavaler i-a căzut scutul din mână.

–Păi, păi…, a îngăimat el. Cum vine asta? Ești cumva bolnav?

–Nu. pur și simplu nu mai am chef.

    Scrise cu măiestria unui pedagog cu vocație, ce cunoaște adevăratele valori, pe care trebuie să le insufle copiilor, aceste texte amuzante nu sunt deloc dure, cum anunță titlul.

   Chiar dacă pare ciudat, trebuie să recunoaștem că, în general, basmele și poveștile sunt foarte violente, în ciuda faptului că se adresează copiilor. Explicația ar fi că cei mici trebuie să se obișnuiască și cu ce este rău. Dar fac o paranteză, cum să nu te înfioare imaginea celor două capete de ied din fereastra caprei (din Capra cu trei iezi) și cât de educativă este povestea, care se termină cu o răzbunare? Ei bine, din această perspectivă, cartea Cavaleri, săbii și sânge de balaur a reprezentat pentru mine o surpriză plăcută; aici, violența este doar aparentă, doar ca o formă de joacă. De exemplu, monstrul înspăimântător din șanțul cetății îi cântă cavalerului Oswald cel Viteaz în fiecare seară, ca să adoarmă, în ajutorul șoriceilor terorizați de cumplita Meg vine renumitul șoarece-cavaler Gawain Coadă Cenușie, spaima tuturor motanilor și pisicilor, iar capetele tăiate ale balaurilor cresc imediat la loc, neprovocându-le dureri.

   Povestea mea preferată este cea a Cavalerului fără nume, în care o tânără prințesă, sătulă să tot sărute câștigătorii turnirurilor, ca premiu oferit de tatăl său, se deghizează în cavaler, îi învinge pe participanții la turnir și îi cere tatălui său, regele, un sărut ca premiu, dovedindu-i astfel că nu e tocmai plăcut să fii luat ca trofeu.

   În Prinții răpiți, o uriașă înspăimântătoare folosește prinți pe post de jucării în căsuța ei pentru păpuși. Este învinsă de Neînfricata Frieda, cu ajutorul unui păianjen.

Apoi i-a eliberat pe prinți din casa de păpuși și pe cavaleri din temniță.

Dar ce s-a întâmplat cu frumosul prinț Fistichiu? Frieda nu s-a mai măritat cu el, căci i-a plăcut mult mai mult de unul dintre cavaleri.

Părerile copiilor despre carte

   Ștefania, 6 ani: Îmi place că are desene colorate și scrisul mare. Povestea mea preferată e când șoriceii lăsau furculițe în capcane. Și că mami citește frumos.

   Ioana, 8 ani: Mie mi-a plăcut cel mai mult povestea în care omul acela a construit un balaur din tinichea, ca să se apere de oamenii răi.

   Rareș, 4 ani: Dacă bunicul taie capul cocoșului (să-l facă piftie, n.n.),  îi crește la loc, ca la balaur?

Cartea Cavaleri, săbii și sânge de balaur de Cornelia Funke a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic.Poate fi comandată de pe site-ul Univers Enciclopedic Junior

Sursa foto: arhiva personală Andreea D-foto: Ştefania

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
6

Nelli şi locul învăluit în ceaţă, de Annika Scheffel-recenzie

 

Număr pagini: 256

An apariţie: 2017

Editura: Univers Enciclopedic

 

Descriere:

,,Mai toate poveștile încep cu o călătorie. Eroii călătoresc în cele mai diverse locuri. Această poveste începe cu o sosire. Micuța Nelli și mama ei, Ava, care au pornit în căutarea tatălui fetiței, ajung în cel mai ciudat loc cu putință. Peste tot în jur sunt semne de interdicție și, pe neașteptate, Ava dispare fără urmă.

Oare ce va face Nelli acum?

O carte captivantă a talentatei scriitoare Annika Scheffel.”

Despre autor:

   Annika Scheffel, născută în 1983 la Hanovra, este prozatoare și scenaristă de succes. I s-au acordat numeroase distincții și premii. Nelli și ținutul învăluit în ceață este prima sa carte pentru copii.

   Joëlle Tourlonias (cea care a realizat ilustraţiile), născută în 1985, a studiat Comunicare Vizuală, secțiunea Ilustrație și Pictură, în cadrul Universității Bauhaus din Weimar. Din 2009 lucrează ca independentă, desenează, pictează și trăiește în camera sa de zi.

   Îmi plac foarte mult cărţile pentru copii, chiar dacă am depăşit de mult stadiul de “copil”. Mă fac să văd o altă abordare şi altă rezolvare a unor probleme ce par de neînţeles. Cărţile pentru copii reuşesc să mă desprindă din lumea reală (a grijilor, nevoilor, treburilor) şi să mă introducă în universul literar folosind un limbaj simplu, care poate fi înţeles de oricine. Iubesc să citesc astfel de cărţi şi nu îmi plac persoanele care resping literatura pentru copii şi fac discriminări. Întotdeauna e bine să revenim asupra unei perioade îndepărtate, spre exemplu când eram mici şi nu prea ştiam ce şi cum se mănâncă şi cum putem reintra mai bine în acea perioadă, decât prin intermediul cărţilor pentru copii?

   Annika Scheffel a scris o carte frumoasă şi interesantă, perfectă pentru copiii de toate vârstele, deopotrivă.

   „Nelli şi locul învăluit în ceaţă” transmite şi îi învaţă pe copii să stea alături de părinţi lor şi să nu plece de lângă ei fără acordul lor. Este foarte important ca ei, copii, să nu se desprindă de părinţi, mai ales când sunt mici şi mai ales în locuri aglomerate, pentru că, odată ce au plecat cu greu se mai întorc şi uneori dorul pentru părinţi îi fac să regrete decizia rapidă pe care au luat-o, cea de a fugi fără acord. Exact în această situaţie se află şi Nelli, protagonista cărţii. Dar să începem cu începutul….

   Încă din primele pagini facem cunoştinţă cu Nelli, o fată curioasă, care îi place enorm să exploreze locuri noi, şi Ava, mama lui Nelli. Acestea au o relaţie foarte strânsă, cum ar trebui să aibă fiecare părinte cu copii săi, şi ambele au aventura în sânge. Deşi seamănă leit şi sunt adesea confundate, cele două fete au şi câteva lucruri diferite, prin care se deosebesc.

   Tatăl lui Nelli, respectiv soţul Avei, dispare într-o zi fără urmă, iar cele două fete lăsate în urmă de Eric, căci aşa îl chema pe tată, sunt foarte triste şi posomorâte. Într-o zi Ava se hotărăşte să plece în căutarea lui Eric, pentru că dorul pe care îl simte pentru el este mult prea mare şi intens. Bineînţeles, o ia şi pe Nelli, fiica ei, cu ea. Deoarece Nelli avea un purceluş, călătoreşte şi el cu ele şi le ţine companie.

   Împreună au vizitat multe ţări şi zone, au traversat nenumărate oraşe şi au văzut peisaje care de care mai spectaculoase şi frumoase (o adevărată bucurie, atât pentru ochi, cât şi pentru suflet), dar, din păcate, nu l-au găsit pe Eric, nici după câţiva ani de căutări şi explorări.

   Nelli, Ava şi Jupiter (purceluşul cu care Nelli are o relaţie minunată de prietenie) călătoresc într-un autobuz super dotat: au paturi, baie, bucătărie şi chiar şi o grădină pe capota mijlocului de transport, în căutarea lui Eric.

   Purceluşul Jupiter a visat dintotdeauna să devină pilot, iar Nelli, o prietenă devotată, face un fel de antrenament cu el pentru a-l învăţa să zboare, mai exact, purceluşul este legat pe lângă un stâlp înalt şi Nelli trage de o sfoară pentru a-l înălţa şi pentru a-i da acestuia impresia că zboară. Deci, vedeţi şi voi cât de bine se înţeleg cei doi….

   Într-o zi, echipa Nelli-Ava-Jupiter poposesc într-un loc ciudat, diferit de toate locurile pe care le-au vizitat până acum. Este locul numit „învăluit în ceaţă”, pentru că, peste tot este o ceaţă deasă şi lăptoasă, care reduce vizibilitatea şi îngreunează deplasarea oamenilor.

   Aici, în acest loc necunoscut, Nelli o vede pe Ava afară, vorbind cu un poştaş zburător. Când se reîntoarce în autobuz, Ava este asaltată cu întrebări din partea lui Nelli, dar aceasta nu îi răspune şi Nelli se supără.

   Din dorinţa de a descoperi noul loc, spiritul de aventurier şi explorator din Nelli se trezeşte şi o îndeamnă să iasă afară, să facă o expediţie. Camaradul ei este, bineînţeles, purceluşul Jupiter.

   După ce vede ce se află în jurul ei, Nelli doreşte să se reîntoarcă în autobuz, la Ava, care probabil îşi face griji în privinţa lui Nelli. Din păcate, Nelli constată că autobuzul a dispărut în ceaţă, cu tot cu mama ei.

   Supărată şi tristă, Nelli aude o voce din ceaţa deasă, pe care o puteai tăia cu cuţitul. Din fericire este Henri, un băiat care de cum o vede pe Nelli, îi doreşte binele. Cu mari eforturi, Henri o aduce pe Nelli în casa lui, nu înainte de a-l lăsa pe purceluş ascuns sub un panou pe care scrie o interdicţie.

   Acasă la Henri, Nelli este ascunsă într-un dulap, pentru ca părinţii lui Henri să nu o descopere. Cum necum, Nelli iese din dulap şi îi salută pe părinţii lui Henri. Aceştia nu sunt prea încântaţi, dar Nelli e o tipă drăguţă şi o acceptă în familia lor. Din acest punct începe transformarea lui Nelli: părul îi este uns cu ceva lipicios pentru a sta lipit de cap, este pusă să poarte îmbrăcăminte până la pământ şi este obligată să mănânce mucilagiu de ovăz, o mâncare care, dacă o mănânci în fiecare zi, ajungi să trăieşti 444 de ani.

   Nelli este integrată la şcoala unde predă mama lui Henri şi unde tatăl lui Henri este paznic şi se acomodează destul de uşor printre noii colegi (mai comite şi greşeli, fiind pedepsită aspru).

   În acest loc învăluit în ceaţă sunt nişte reguli absurde, precum: „Ghemuitul interzis!” sau „Nu ai voie să pui întrebări!”. Toţi copii care îndrăzneau să încalce aceste reguli primeau pedepse. Se spune că, conducătoarea acestui loc învăluit în ceaţă este o doamnă pe nume Gertrude, foarte severă.

   Pentru că nu mai suportă atmosferă din “Locul învăluit în ceaţă”, Nelli porneşte în aventura vieţii ei, alături de Henri şi Laura, o colegă care iubea să respecte regulile locului. Aceştia trei pornesc în căutarea persoanelor dispărute (cu timpul cei care făceau greşeli erau daţi dispăruţi), în special în căutarea Avei.

   Dar vor reuşi ei să treacă peste toate obstacolele din cale lor? Oare Gertrude va ordona ca Nelli şi prietenii ei să dispară?

   „Nelli şi locul învăluit în ceaţă” este tipul de lectură care merge citită copiilor seara, înainte de culcare. Sunt sigur că personajele curajoase vor fi pe placul lor, iar acţiunea de asemenea.

Cartea Nelli şi locul învăluit în ceaţă, de Annika Scheffel a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

     Mica Vrăjitoare, de Otfried Preussler

 

Titlul original: Die kleine Hexe

Editura: Univers Enciclopedic Junior

Anul apariţiei: 2016

Traducere de: Christa Richter și Cristian Sencovici

Ilustrații de: Winnie Gebhardt

Număr pagini: 108

Gen: Basm, Carte pentru copii

Cotație Goodreads: 4,17

 

   „Mica vrăjitoare” este un basm scris de Otfried Preussler pentru fiicele sale. „Și de ce nu mai există nici o vrăjitoare rea?”

De la această întrebare a luat naștere povestea.

   Personajul central este, așa cum ne sugerează și titlul, Mica Vrăjitoare. Deși are nu mai puțin de 127 de ani, este considerată prea mică pentru a participa la Noaptea Valpurgiei, eveniment unde vrăjitoarele se adunau și dansau, sosite, bineînțeles, pe mături: „Să tot fi fost, cu totul, cam între cinci și șase sute de vrăjitoare: vrăjitoare de munte, vrăjitoare de pădure, vrăjitoare de mlaștini, vrăjitoare de ceață și vrăjitoare de vreme rea, vrăjitoare de vânt, vrăjitoare de turtă dulce și vrăjitoare de buruieni. Se învârteau în iureș nebun și-și fluturau măturile.”

   Mica Vrăjitoare ignoră interdicția, încalecă pe mătură și zboară la Noaptea Valpurgiei. Însă mătușa Rumpumpel o observă și o duce în fața Marii Vrăjitoare, insistând s-o pedepsească. Marea Vrăjitoare îi aruncă mătura în foc, obligând-o să se întoarcă pe jos. Totodată, îi lansează o provocare: dacă până la viitoarea noapte a Valpurgiei va deveni o bună vrăjitoare, va fi primită la sărbătoare.

   Tot anul, Mica Vrăjitoare s-a pregătit pentru a fi primită la Noaptea Valpurgiei: a exersat vrăjile, a făcut numai bine, folosindu-și puterile pentru a-i ajuta pe cei aflați la ananghie, câștigându-și renumele de Vrăjitoare Bună. În toate a ajutat-o corbul Abraxas, cea mai bună companie.

   Dacă Mica Vrăjitoare a îndeplinit criteriile, astfel încât să fie admisă la Noaptea Valpurgiei, veți afla citind povestea.

   Este o carte drăguță, perfectă pentru copii, dar și pentru adulți, iar ilustrațiile o fac și mai atractivă. Dacă aveți copii, le faceți o bucurie cu această poveste, iar dacă nu, vă puteți relaxa citind-o într-o după amiază. M-am relaxat citind-o după o carte frumoasă, dar tristă. A fost suficientă această lectură pentru a-mi induce o stare de spirit pozitivă.

De ce este perfectă pentru copii?

   Este ușor să observi mesajul moralizator, din care se desprind anumite concluzii:

– dacă nu ești atent la lecții, greșești: „Ești distrată! Dacă atunci când faci vrăji te gândești la vrute și nevrute, cum vrei să nu te încurci? Ar trebui să te concentrezi mai mult.”

– nu e frumos să le joci farse oamenilor, oricât ar părea de amuzant: „Își țuguie buzele și scuipă – plici! – drept pe pălăria vânătorului.

– De ce faci asta? întrebă Abraxas.

Ea chicoti:

– Fiindcă îmi face plăcere! Hi, hi! O să creadă că plouă!

Corbul rămase serios:

– Nu se cuvine, spuse el dojenitor. O bună vrăjitoare nu trebuie să scuipe pălăriile oamenilor!”

– minciuna are picioare scurte: când a făcut vrăji vinerea, zi în care era interzis, neprimind nicio avertizare pe moment, a crezut că a scăpat. Insă vigilenta mătușă Rumpumpel a văzut-o de pe norul ei și a dezvăluit acest lucru în fața Marii Vrăjitoare, chiar în Ajunul Nopții Valpurgiei.

   Tot răgazul dintre cele două nopți ale Valpurgiei reprezintă o metaforă pentru anul școlar, ajunul nopții Valpurgiei, examenul de la sfârșit de an, iar noaptea Valpurgiei, balul. Astfel, le este sugerată copiilor importanța învățăturii: „De atunci, Mica Vrăjitoare studia cartea de vrăji nu șase, ci șapte ore pe zi. Ea voia să știe tot ce se cere unei bune vrăjitoare până la următoarea noapte a Valpurgiei. Învățătura nu o obosea, fiindcă era încă tânără.”

„Anul vrăjitoresc era pe sfârșite și noaptea Valpurgiei se apropia tot mai mult. Acum treaba devenea serioasă pentru Mica Vrăjitoare. Conștiincioasă, repeta în aceste zile tot ce învățase. Parcurgea din nou, pagină cu pagină, cartea de vrăji. Știa vrăjile ca pe apă.”

Ce mi-a plăcut mie, ca adult?

  Este o lectură relaxantă, ce vine tocmai bine după o zi obositoare sau o altă lectură, mai serioasă. Are aspecte care îmi amintesc de Harry Potter: zborul pe mături, ce mă duce cu gândul la Quidditch/Vâjthaț și urâcioasa mătușă Rumpumpel, pe care o asociam cu Bellatrix Lestrange.

Pasajele amuzante:

„Zer! țipă Abraxas. Cred c-ai înnebunit de tot! Cu ce vrei să faci să mai plouă? Poate cu cârlige de rufe? Cu cuie de cizmărie? Dacă ar ploua măcar cu firimituri de pâine sau cu stafide!”

   „Mica Vrăjitoare” este o poveste foarte bine scrisă, adaptată la capacitatea de înțelegere și preocupările copiilor. În același timp, este distractivă pentru noi, „oamenii mari”. Nu strică să ne amintim de vremurile copilăriei citind-o. Iar ilustrațiile din prezenta ediție o fac și mai atractivă, lucru important mai ales pentru micii cititori. Eu zic că merită 5 steluțe.

 Despre autor:

   Otfried Preussler (1923-2013) este considerat un clasic al literaturii germane pentru copii. Învățător la bază, și-a început cariera de scriitor inventând povești pentru cele trei fiice ale sale. Cărțile scrise de el s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare, în întreaga lume, fiind traduse în 55 de limbi. A câștigat în 1972 Deutscher Jugendliteraturpreis pentru Krabat, după care în 2008 s-a realizat filmul fantasy „Krabat – Moara satanică”, filmat în împrejurimile Sibiului.

   Ușurința sa ca povestitor și afinitatea pentru copii reies din mesajul de la finalul cărții, adresat copiilor din România.

Cartea Mica Vrajitoare, de Otfried Preussler a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Univers Enciclopedic Junior

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Vă invităm în lumea poveştilor Nemi de Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret

   Pentru a sărbători Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret, Editura Nemi vă invită în lumea poveştilor la librăria Humanitas de la Cişmigiu.
   Copiii, părinţii şi bunicii sunt aşteptaţi cu noutăţi editoriale, evenimente speciale şi multe cadouri pe 1 şi 2 aprilie.

   Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17.30, împreună cu jurnalistul cultural Marius Constantinescu descoperim magia poveştilor printr-o lectură în avanpremieră din Tărâmul poveştilor, de Chris Colfer.
    Vom rătăci cu mare plăcere prin acest tărâm magic, alături de Alex şi Connor – personajele principale, vom redescoperi basmele clasice ale copilăriei şi toată bogăția fantastică din cărțile lui Charles Perrault și ale Fraților Grimm, în aventuri inedite cu personaje precum Albă-ca-Zăpada, Cenușăreașa, Jack din Jack și vrejul de fasole, Scufița Roșie, zâne și căpcăuni.

   Duminică, 2 aprilie, de la ora 11.30, deschidem pofta de lectură cu un eveniment special şi activităţi inspirate de seria pentru copii Cum să-ți dresezi dragonul, scrisă de Cressida Cowell: Ziua dragonului.
Împreună cu Ioana Bâldea Constantinescu, gazda evenimentului, cei prezenţi: vor citi despre o lume unde copiii învață să dreseze dragoni; vor învăța despre istoria vikingilor, un trib de luptători care au existat în realitate; vor cunoaște un copil care trece prin toate probele dificile și periculoase alături de prietenii lui în confruntarea cu dragonii; vor învăța limba stranie a dragonilor; vor învăța cum pot să devină eroi. La final fiecare va avea numele lui viking, propriul dragon imaginar și  o diplomă de cititor de aventuri dragoneze.

   Din 1967, Ziua internaţională a cărţii pentru copii şi tineret este celebrată în toată lumea la data de 2 aprilie, ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Inspiraţi de dragostea lui pentru cărţi şi frumos, să învăţăm copiii să descopere plăcerea lecturii.

   Evenimentele sunt organizate cu sprijinul partenerilor noştri: Magic FM, Blitz TV, Himalaya, Cavit Junior, British Council, BookHub, Laura Frunză (laurafrunza.com, Idei pentru părinţi şi copii) suntparinte.ro, 9vremparinti.ro.

by -
6

Mira şi Dragonul Alb, de Margit Ruile-Editura Univers Enciclopedic

recenzie

    Am primit cu încântare această carte destinată copiilor între 9 și 11 ani și am privit-o ca pe o nesperată șansă de a mă reîntoarce măcar pentru câteva ore în magica lume a copilăriei. Dar lectura cărții mi-a oferit mult mai mult decât atât datorită talentatei scriitoare germane Margit Ruile. Mi-a amintit farmecul orașelor de provincie, calda plictiseală a pretențiilor unor mătuși obsedate de ordine pentru oricare copil din lume și mai ales pentru copiii foarte curioși din fire și legea nescrisă a vrăjitoriei de pretutindeni, care spune că magia o poți descoperi oriunde și oricând, e suficient doar să-ți deschizi sufletul și să închizi pentru o clipă ochii. De multe ori este destul să citești o carte bună cum este “Mira și Dragonul alb” pentru a te lăsa complet absorbit de lumea magică a vrăjitorilor de tot felul, a vrăjilor și animalelor fantastice.

   Margit Ruile s-a născut în orașul Augsburg în anul 1967. A făcut studii legate de film în Munchen lucrând apoi în acest domeniu. “Mira și Dragonul alb” a fost publicată în 2012  și este cartea sa de debut în ceea ce privește cărțile destinate copiilor, fiind o apariție editorială deosebită prin ilustrațiile asigurate de Laurence Sartin.

   Laurence Sartin este un foarte cunoscut ilustrator de cărți pentru copiii. S-a născut în anul 1949 în orașul Worthing, Sussex din Marea Britanie. A început să deseneze de mic copil sub influența mamei sale o foarte talentată portretistă. S-a decis pentru meseria de ilustrator de cărți la vârsta de 24 de ani. În 1984 se instalează la Munchen în Germania în această calitate de ilustrator. Dar va lucra și în Elveția ca director de artă într-o editura și din nou în Germania ca profesor de desen la academia din Regensburg. Astăzi locuiește în Franța, în Beyssac, Correze unde pictează dar și continuă să facă ilustrații pentru cărțile destinate copiilor. Ilustrațiile sale asigură o mare parte din succesul acestor cărți.

  “Mira și Dragonul alb” este primul volum dintr-o trilogie care deja a apărut în totalitate în limba germană. Volumul al doilea se intitulează “Mira și bilele vrăjite” iar cel de al treilea “Mira și cartea cu dragoni”. Abia aștept ca editura “Univers Enciclopedic Junior“ să asigure apariția întregii trilogii.

   “Mira și Dragonul alb” de Margit Ruile  a apărut la editura Univers Enciclopedic Junior în anul 2016 în traducerea excelentă a traducătoarei Odette Sofronescu și cu ilustrațiile deosebite din cartea originală ale lui Laurence Sartin.

   Cartea are 25 de capitole fiecare cu titlu propriu explicit pentru un copil care citește singur acest gen de roman destinat copilăriei. Pentru că este vorba de un roman în adevăratul sens al cuvântului, cu personaje multiple, situații complicate și o permanentă întrepătrundere între lumea reală și lumea magică. Este un roman clasic, atemporal pentru că nu aveam nici un fel de amănunte legate de universul tehnologic specific mileniului trei, elemente accesibile și curente și în viața copiilor de astăzi. Este chiar odihnitor să citești o poveste atât de atractivă în care nu întâlnești nici calculatoare și nici telefoane mobile.

   Personajul principal este Mira, o fetiță obișnuită aflată în vacanța de toamnă, acea vacanță pe care o au elevii din clasele mici la începutul lunii noiembrie. Pentru că mama sa trebuie să plece într-o delegație la Berlin, Mira este trimisă să-și petreacă vacanța la mătușa ei, Lisbeth, sora uneia dintre bunicile ei, pe care Mira nu o cunoștea. Așa că pentru prima dată în viața ei, Mira pornește fără prea mare entuziasm într-o călătorie cu trenul de una singură pentru a ajunge în orașul Schwarzburg  în care locuia mătușa. Are cu ea un rucsac cu tot ce-i trebuie și cartea  “Călătoriile lui Gulliver” pentru a avea ce citi. Încă din tren are parte de întâmplări neobișnuite. Mai întâi își dă seama că și-a uitat biletul de tren folosit pe post de semn de carte, acasă, pe masa din bucătărie. Apoi face cunoștință cu o fetiță ciudată ce se prezintă cu numele de Miranda. Arată ca un copil al străzii, mănâncă râme, vrăjește conductorul să nu le ceară bilet de tren dar  nu știe să citească. Așa că Mira este cea care îi citește ce scrie pe un sul de hârtie vechi și lipit cu o pecete. Mesajul nu era însă pentru un copil obișnuit ci doar pentru cei din lumea vrăjitorilor. Ajunsă la mătușa Lisbeth, Mira trebuie să se adapteze uni lung și plicticos șir de reguli de viață care pentru ea, ca pentru orice copil, sunt foarte plictisitoare. Așa ca amintirea Mirandei pe care o redescoperă în turnul cel vechi al orașului, ca și cartea cu dragoni pe care Mira o ia din turn, vor fi exact ceea ce-i trebuie pentru a-și transforma vacanța plictisitoare într-o vacanță de neuitat. Copiii dar și adulții vor descoperi citind toate cele 25 de capitole ale cărții că  vrăjitorii trăiesc chiar lângă noi,că multe case vechi nu sunt decât locuințe ale vrăjitorilor în care piticii vorbesc cu fântânile arteziene și că fiecare pisică mult îndrăgită de o câte o doamnă în vârstă, nu este altceva decât un vrăjitor în căutarea unei case frumoase și calde și a mâncării pe săturate. Nu uitați să priviți cu atenție ochii pisicilor. Pentru că sigur pisicile cu ochi albaștri nu se întâlnesc chiar la fiecare colț de stradă.

   Romanul pentru copiii “Mira și Dragonul alb” este o lectură cuceritoare și pentru că personajele create de Margit Ruile pune accentul pe valori morale atât de necesare formării la vârsta copilăriei. Îi învață pe micii cititori cum să fie curajoși, răbdători, curioși la modul constructiv, ordonați, toleranți, cinstiți. Și îi învață puterea nebănuită a cărților care prin simpla lor lectură îi poate ajuta să se transforme în tot ce își doresc. Scriitoarea folosește un stil de scriere imaginativ, vesel, antrenant, plin de viață. Folosește un vocabular accesibil copiilor, dar fără a fi sărac sau lipsit de nuanțe. Ilustrațiile cărții sunt extrem de sugestive și ajută la înțelegerea poveștii dar și la imprimarea ei în memorie.

   În ciuda faptului că este o carte pentru copiii, ea poate fi citită cu plăcere și de adulți și cred ca părinții ar trebui să o citească pentru a putea discuta cu copiii lor despre povestea în sine, dar și despre semnificația ei. Poate constitui o excelentă lectură suplimentară pentru școală care dă profesorului posibilitatea de a discuta cu elevii despre cât de important este să știi să citești și cât de complex este de fapt cititul.

   Pornită în călătoria înapoi spre casă după săptămâna de vacanță, Mira era cu totul alt copil decât cel care plecase fără tragere de inimă spre mătuşa Lisbeth.

Afară se perinda peisajul de toamnă. Câțiva călători se înghesuiau pe culoarul îngust de lângă compartimentul Mirei, fără să i se alăture. Se gândea la Miranda și la vrăjitoarea Fa, la dragonul alb și la trădătorul de Hippolyt, la vrăjitoarea neagră cea rea și la toți ceilalți vrăjitori și ființe pe care le întâlnise în această săptămână ciudată.” p.229

   Romanul are un final deschis. Povestea nu se încheie definitiv, ci va continua, și Mira va avea șansa să descopere și alte personaje și întâmplări din lumea magiei.

Mulțumesc editurii Univers Enciclopedic Junior pentru cartea pusă la dispoziție.

 

univers enciclopedic

 

univers enciclopedic junior

Cartea Mira şi Dragonul Alb, de Margit Ruile a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic.

 

by -
9

Cel mai puternic glas

Poveste

   Estebano Cortez nu-şi imagina ce emoţii avea să-l treacă când cel de-al douăsprezecelea căţel al său avea să se simtă rău. Albano, căci aşa-l chema pe căţel, mânca iarbă şi o vomita mai apoi cu o spumă albă. Avea ochii roşii, o privire bolnăvicioasă şi nasul nu-i mai era ud. Atingând uşor nasul căţelului, Cortez simţi că nu mai era ud, deci câinele nu era sănătos, după cum spunea tradiţia columbiană.

   Avuse de-a lungul timpului douăsprezece animale de companie, toate căţei, toţi băieţi. Îi iubea foarte mult şi imediat ce îl curpindeau durerile bătrâneţii se juca cu micuţele creaturi şi starea i se ameliora substanţial.

  Primul căţel, Cruz, îl adusese tatăl lui de la ferma la care lucra şi era un Husky Siberian. Murise de timpuriu, aflat în floarea vârstei.

   Cel de-al doilea era un Mops pe nume Mateo, jucăuş şi mâncăcios. Acesta murise de bătrâneţe, chiar în ziua de 24 septembrie, trăind fix nouă toamne.

  Al treilea, Alonzo era de rasă “Beagle”, frumos şi cu ditamai urechile maro. Îl iubise mult Estebano Cortez, fiindcă era câinele bunicii sale, Cielo.

  Al patrulea era un Ciobănesc german. N-avea nume şi când îl chema la el, Estebano folosea apelativul mult prea popular: cuţu’-cuţu’.

   Locul cinci a fost rezervat de un Labrador Retriever dur, însă drăguţ. Blana îi era de-un alb pur, precum zăpada proaspăt aşternută, iar la gât avea o zgardă albastru-smarald cu un mic pandantiv în formă de os. Nici acesta nu avea nume, dar bătrânul Cortez îl chema cu un alt apelativ pentru a nu-şi aminti de ciobănesc, şi respectiv pentru a nu se mai chinui să-şi amintească numele lui, cu toate că nu-l botezase în niciun fel.

  Rottweiler-ul Enrique, al şaselea, îşi muşca chiar şi stăpânul, Cortez fiind nevoit să-şi facă zeci şi sute de injecţii împotriva bolilor transmisibile. Nici frumos nu era, aşa că l-a dat unui om de afaceri celebru, pentru că tocmai când voia să scape de el, Martin Scott, actorul câştigător a 67 de premii Oscar, trecea prin satul lui Estebano şi voia un câine. Cortez nu voia în ruptul capului să-l dea, soţia sa Rosa Tereza, da. Îl lucrase pe la spate pe soţul ei, iar Cortez nu a iertat-o nici acum, conştient de faptul că obţinuse nu mai puţin de 78 de muşcături, chiar şi în locurile mai sensibile.

  Al şaptelea, pe nume Julio, era un Pudel mic de tot. Avea o coadă ca un pămătuf decolorat de praf, iar părul de pe tot corpul îi era ondulat. Ăsta îi intrase la suflet Rosei, deoarece nu mânca mult. Murise tot de bătrâneţe, trăind 12 ani. De-a lungul vieţii a demostrat că este alert, loial, activ şi inteligent, ba chiar uşor de dresat.

   Numărul opt era un căţel vioi, extravertit, jucăuş şi prietenos, de tip “Shih Tzu”. Numele era unul ciudat, iar Cortez l-a uitat repede, strigându-l simplu “C.”. N-a murit, nici bolnav, nici de bătrâneţe, nici de nimic, ci a fost donat unei campanii de dresare.

  Al nouălea era un Bichon Maltez, cu numele Aurelio. Ajunsese din Malta pe un vas de croazieră, strecurându-se în bagajul unei femei bătrâne. Nu se mai despărţise de ea, iar Corez doar s-a apropiat de el şi acesta a sărit în braţele lui. Astfel, biata femeie a scăpat de bichon. În semn de apreciere, Estebano şi Roza îi organizase o fastuoasă petrecere de “Bun-venit!”. Nu prea au fost invitaţi, ce-i drept, doar câţiva vecini plictisiţi şi gata să profite de bunătatea familiei Cortez. Au fost întinse mese mari şi pline, iar în carafele de sticlă au tronat vinuri aduse tocmai din Provence, respectiv Marsillia.

   Al zecelea era tot un ciobănesc german, precum cel fără nume. Acesta a avut un nume ciudat dat de bătrâna satului, Moniba. Memoria scurtă a fostului avocat Cortez îi juca feste şi când a fost întrebat cum îl cheamă s-a gândit şi răzgândit şi probabil se mai gândeşte şi acum dacă n-ar fi murit. Căţelul fără nume era de-un negru aprins cu pete de foc şi mânca mult. Pentru că se îngrăşase, Estebano îl pusese la cură, însă n-a rezistat prea mult această cură, căţelul rupând lanţul de care era legat, dărâmând coteţul şi sărind în grădina vecinei Genoveva. A mâncat câte găini a dorit, până când şi-a umplu golul imens din stomac. Mult s-au mai blestemat Cortez şi Genoveva pe baza acestei fericit eveniment pentru Cortez (pentru că a supărat-o pe vecină) şi nefericit pentru biata Genoveva.

   Penultimul era un Ogar irlandez, urât şi cu mulţi purici. De fiecare dată când sărea gardul venea înapoi cu căpuşe şi alţi paraziţi ce-l făceau trist. N-am murit, ci a fugit de acasă, sătul până peste cap şi enervat la culme de pupăturile bătrânului Cortez Estebano.

   Ultimul, cel puţin până în momentul când am aşternut povestea pe hârtie, a fost Pufulete, un Beagle. Avea un corp masiv, robust, un craniu lat şi o expresie rugătoare. Îşi iubea stăpâni şi uşor-uşor a fost dresat de familia Cortez, fiind inteligent, amabil şi hotărât. Pufulete şi-a sărbătorit a cincisprezecea aniversare la un concurs pentru câini, vara trecută, organizat de mai marii conducători ai Columbiei.

   Când avea 13 ani, frumosul căţel s-a simţit rău şi mânca iarbă proaspătă de parcă era hrana lui preferată. Nici prin gând nu i-a trecut lui Estebano Cortez că acesta dorea doar să-şi “cureţe” sistemul digestiv. De dimineaţă, la ora 5 bătrânul Estebano a simţit o durere groaznică la inimă şi a fost cât pe ce să facă un infarct. Cum l-a zărit pe căţel, starea lui Cortez s-a înrăutăţit, în loc să se îmbunătăţească, pentru că a văzut câinele vomitând iarbă cu o spumă albă. L-au apucat greţurile şi pe el, inima l-a încercat din nou, luând-o la trap, iar capul îl durea tare. Soţia sa se tot foia pe lângă el, neştiind ce să îi facă mai întâi: să-i aducă o citrică, să-i dea un pahar cu apă, să-l lovească cu mâna pe spate sau să îi dea o pastilă de tensiune?

 Cu ultimele puteri, Estebano a zis:

– Ch- che- cheam- cheamă doctor veter-veterinar, Ro, Rosa!

– De ce? Nu vrei să-l chem pe doctorul nostru de familie să vadă ce-ţi poate face pentru aţi reveni?

– ROSA!

De îndată ce auzi acest cuvânt, Rosa Cortez fugi în casă, luă câteva monede şi se îndreptă către cabina de telefon, singura din satul acela naufragiat şi părăsit.

– Doctore, vino repede la mine acasă! DOCTORE! Doctore, mă auzi? Rosa rosti pe un ton grav şi accentuat ultimele cuvinte.

– Bună ziua, doamnă! Cine sunteţi?

– ROSA, tâmpitule! Vino, moare Estebano!

– Doamnă, eu sunt specializat în tratarea animalelor de companie, nu a oamenilor.

– Vino! Dacă moare Estebano, îţi jur că vin după tine cu cel mai ascuţit cuţit moştenit de la tata şi te toc precum carnea pentru tocană.

   Înspăimânat de cruzimea vorbelor, doctorul Placidia nici nu închise telefonul mobil când plecă şi Rosa înjura şi blestema cât o ţinea gura. Fără a observa că în jurul său se strânsese mai bine de 20 de cetăţeni, Rosa urla cât o ţinea glasul. Nu observă nici că doctorul ajunsese deja, tratase câinele, iar soţul ei îşi revenise, şi nici că erau în spatele ei şi o smotoceau şi ţipau la ea, însă Rosa se gândi că era vreun vecin şi continuă să urle şi probabil urlă şi acum, dacă nu cumva a lăsat-o glasul sau poate a răpit-o moartea.

SFÂRŞIT!

Sursa foto http://zooglobal.ru

Coroana celor trei.Cartea intai,de J.D.Rinehart

„Urzeala tronurilor pentru tinerii cititori!“

O saga captivantă plină de magie şi monştri, vrăjitori şi război, în îndepărtatul regat Toronia. Secretele de familie se împletesc cu magia într-o poveste în care creaturile ciudate, bătăliile şi puterea determină destinele tripleţilor Tarlan, Elodie şi Gulph. Separaţi la naştere, cei trei cresc fără a şti nimic unul despre celălalt. Totuşi, există o profeţie străveche, în care se vorbeşte despre cum, într-o bună zi, cei trei se vor regăsi şi, astfel, vor reuşi să readucă pacea în regat.

„Un început minunat pentru ceea ce se anunţă a fi o saga reuşită!“-School Library Journal

Sursa foto şi text: Editura Rao

by -
5

„ Cartea aleasă e un bun prieten/ A fi tobă de carte.”

 

Dorodont- Motanul Învăţat de Tatiana Scripa-Rubrica Piticot

Ilustrații:Viorica Didic- Vlas

Despre autoare

   Tatiana SCRIPA s-a născut la 13 martie 1963 în or. Herţa, reg. Cernăuţi, Ucraina. Lector universitar la Catedra de pedagogie şi psihologie generală a Universităţii de Stat din Tiraspol, cu sediul în Chișinău. 
Laureată a Festivalului Internațional de Poezie ,,Renata Verejanu”, Chișinău, edițiile 2014 (poezie) și 2015 (eseu); Laureată a Festivalului Internațional de Poezie ,,Nichita Stănescu”, București, 2015

tatiana-sipca

   Astăzi vă recomand o carte de poezie și creativitate. Am cunoscut autoarea la târgul de carte Guadeamus, care i-a oferit lui Răzvi această deosebită cărticică, o persoană foarte drăguță.

Cartea are 32 de pagini,  ilustrațiile colorate și atractive, o copertă  lucioasă și simpatică, pentru copii peste 7 ani.

„Moto

   S-adunăm doar fapte bune

 Și –din- cărți –înțelepciune ! „

Ghicitori, proverbe, poezii, jocuri creative.

 „ Pomul se îndreaptă cât e mic

   E om frumos, dar năravul îl strică”

     Cartea este foarte utilă pentru copii, bine scrisă, amuzantă și plină de învățături.

Vă ofer un fragment dintr-o poezie:

                  „        MOFTUL

Un copil emoționat,

Dar,pesemne, motivat,

Povestea unui pisic

O istorie cu tâlc.

 

Dorodont a priceput-

Are sensul de-nceput,

Se laudă și-alți copii

Cum trebuie-sau nu-să fii:

– Mi-a venit, recent, un moft,

Pe motiv că este copt.

Era moft cu rădăcini

Cel ce caută pricini:

Când i-așa, iar nu-i așa,

Iar un fel e de alt fel!

Drege, face, doar ce-i place,

De pe calea-i nu se-ntoarce!

Nu-i cuminte, nici nu tace:

– Iată, dragul meu copil,

Vreau ca tu să ai profil

Și cu mofturi bosumflate

Să te-apuci de rele fapte!”

…………………………………

Recomand să citiți continuarea, a acceptat copilul provocarea?

„ Cartea aleasă e un bun prieten/ A fi tobă de carte.”

tatiana

 

 

 

 

by -
6

                 Despre munţi-informaţii pentru cei  mici

   Sunt foarte multe informații pe care noi nu le cunoaștem, aceste informații sunt de multe ori necesare pentru copii. M-am gândit să fac acest  scurt articol în care să menționez câteva dintre lucrurile cele  ai importante despre munți. De câte ori suntem întrebați de copilașii noștri anumite informații căutăm pe google sau sunăm un prieten.

 Cei mai înalți munți de pe glob: 

Everest, Himalaya – 8846 m

K2, Himalaya -8611  m

Aconcagua, Anzi -6960 m

McKinley, Lanțul Alaska -6149 m

Kilimanjaro – 5895 m

Mont Blank, Alpi – 4807 m

Fujiyama, Japonia -3776

   Lanțurile muntoase

   *Munții Stâncoși, Munții Mexicului și Anzi fac parte din același lanț muntos. Acesta se întinde pe aproape întreaga lungime  a celor două Americi.

   *Bariera de munți a Atlanticului este unul dintre numeroasele lanțuri muntoase subacvatice. Are o lungime de peste 11.250 km.

   *Himalaya- cel mai înalt lanț muntos de pe glob.

   *Munții sunt şi vulcanici. Când un vulcan erupe, cenușa, aburii și roca topită, numită lavă, ies la suprafață, din scoarța pământului. Lava curge în jos, pe panta vulcanului.

   Partea cea mai înaltă a unui munte se numește pisc. Cei mai mulți munți au piscurile acoperite cu zăpadă tot timpul anului. Nivelul la care zăpada se sfârșește este numit limita zăpezii.

    Mai jos de vârfurile înzăpezite ale munților se află povârnișurile abrupte și stânci ce stau să fugă la vale.

   În josul acestor povârnișuri se află pajiști alpine, unde doar plantele mici pot să trăiască. Aici pot fi întâlnite mai multe animale.

   La aceste înălțimi, copacii nu rezistă din cauza frigului și a vânturilor puternice. Nivelul de la care se întâlnesc copaci se numește linia vegetației arborescente.

   Unele specii de păsări zboară în apropierea piscurilor munților. Sunt de obicei păsări ale căror aripi au anvergură foarte mare, ce le ajută să zboare chiar dacă vânturile bat cu putere.

   În timpul verii caprele și oile de munte trăiesc pe versanții stâncoși. Se cațără pe versanții abrupți ai munților și sar din piatră în piatră.

   Multe specii de flori, viu colorate, cresc pe versanții plini de iarbă. Insectele, cum ar fi albinele şi fluturii, zboară printre flori.

   Pădurile din munți sunt adăposturi pentru multe viețuitoare, cum ar fi puma, ursul Wolverin și porcul spinos.

   Sursa – Viața sălbatică a lumii – Editura Aquila 1993

by -
9

      Recomandare cărţi pentru copii

1. Micuțul Nicolas în vacanță–Goscinny Sempe

Pagini: 135

Editura: Arthur

   Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo.

  Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto- căruia îi place să doarmă, Paulică–el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții……Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!

Această carte este amuzantă și perfectă pentru copiii plini de viață, dornici de aventură.

 2. Povestea Ellei–Gail Carson Levine

Pagini: 245

Editura: Arthur

   Neînfricata Ella este complet neputincioasă în fața unei …porunci. La nașterea ei, Lucinda, o zână zăpăcită,  i-a făcut un dar cât se poate de neobișnuit: darul supunerii. Biata de ea trebuie acum să îndeplinească orice ordin, oricât de caraghios sau de nedrept ar fi. Iar mama și surorile ei vitrege îi cunosc secretul și profită de el ca să-i facă viața un chin.

     Această poveste este o rescriere a basmului Cenușăresei, doar  că Ella nu așteaptă prințul, ci o caută chiar ea pe Lucinda, pentru a o ajuta să anuleze darul blestemat. În această  poveste găsim o super Prințesă pe care  o vei iubi cu siguranța, cât și zâne, cavaleri, căpcăuni, elfi. Recomand această carte chiar și pentru adulți. E o poveste relaxantă și femecată.

Cea mai frumoasă carte de sărbători: Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig apare la editura Nemi

     Editura Nemi publică cea mai frumoasă carte de sărbători: Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig, cu ilustrații de Chris Mould și traducere de Veronica D. Niculescu. O poveste care le are pe toate: zăpadă, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduși și un băiat pe nume Nikolas căruia nu-i e teamă să creadă în magie.

    Frumos întrețesută printre rânduri, lecția pe care o învață Nikolas și, odată cu el, copiii de toate vârstele care citesc cartea, este că adevărata magie a Crăciunului este magia dăruirii, un dar de care ne putem bucura cu toții.

    Plină de înțelepciune și umor, Un băiat numit Crăciun, este deja un clasic în devenire, o poveste neobișnuită și incitantă, scrisă de autorul de succes Matt Haig și minunat ilustrată de Chris Mould.

    Drepturile pentru ecranizarea cărții au fost cumpărate de Blueprint și Studio Canal, iar scenariul va fi semnat de Ol Parker.

    „Cea mai frumoasă poveste de Crăciun scrisă în ultimele decenii“ Stephen Fry

    „Un nou clasic măreț. Amuzant, un pic trist și absolut strălucit. Se pare că, de fapt, știam doar jumătate din poveste.“ Simon Mayo, BBC

    „Un ren numit Blitzen și o căciulă roșie puțin cam neobișnuită… această poveste de Crăciun ar putea să-l emoționeze chiar și pe Scrooge.“ The Guardian

    „Lectura cărții se aseamănă cu plăcerea de a sta lângă foc într-o zi friguroasă… E cartea perfectă pentru Crăciun din toate punctele de vedere.“ The Independent

    Matt Haig, scriitor și jurnalist, s-a născut pe 3 iulie 1975 la Sheffield, în Marea Britanie. Este un scriitor prolific, multe dintre cărțile lui fiind bestselleruri sau în curs de ecranizare. Printre cele mai cunoscute sunt: The Last Family in England (2004), Shadow Forest (2007), Runaway Troll (2008); Umanii (2013; trad. rom. Nemira, 2015), Băiatul Echo (2014; trad. rom. 2015) sau Reasons to Stay Alive (2015). Apărută în limba engleză în 2015, Un băiat numit Crăciun a avut un succes imens, fiind tradusă în peste 20 de limbi și va fi ecranizată de Blueprint și Studio Canal. În 2016 a apărut și continuarea, The Girl Who Saved Christmas, iar autorul a anunțat că lucrează și la un al treilea volum, dar deocamdată a păstrat misterul asupra titlului.

   Chris Mould a început Școala de Arte la 16 ani. A câștigat Nottingham Children’s Book Award și a fost nominalizat la Sheffield Children’s Book Award. În prezent locuiește în Yorkshire, este căsătorit și are doi copii. Își iubește munca și-i place să scrie și să deseneze genul de cărți pe care i-ar fi plăcut să le aibă în bibliotecă când era copil.

by -
18

Pisicile războinice. Foc și gheață, de Erin Hunter

Titlu original: Warriors. Fire and Ice

Traducere din limba engleză: Oana-Marina Badea

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2015

Număr pagini: 352

  De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă.

   La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.pisicile-razboinice

   Îmi place literatura pentru copii și chiar nu-mi este jenă să recunosc. Deși am crescut, uneori am nevoie de a citi și cărți din această categorie. Îmi amintesc de copilărie, îmi oferă o stare de voioșie, un fel de refresh, o doză de optimism. Mă fac să conștientizez trecerea timpului, dar și un lucru și mai important. Nu există cărți pentru adulți și pentru copii. Nu. Există doar cărți pe care le percepem într-un mod pe când suntem copii și în altul când creștem. E și normal. Ne maturizăm, experiența de lectură e din ce în ce mai vastă, privim în mod diferit ceea ce se află în spatele cuvintelor.

   O carte pentru copii pe care am citit-o cu mare drag este volumul doi din seria ,,Pisicile războinice”. Mi-a plăcut nespus prima parte, așa că nu am putut rata continuarea. Mi se pare excelentă abordarea autorilor, scriitura, acțiunea în sine. Sunt genul de cărți pe care le citești dintr-o suflare, stând permanent cu sufletul la gură, nerăbdător să afli ce se va mai întâmpla. Nu-ți dai seama cât de repede trece timpul în compania acestor animăluțe extrem de simpatice, cu personalitați proprii.

  La baza seriei se află cele 4 clanuri de pisici sălbatice: Clanul Tunetului, Clanul Umbrelor, Clanul Vântului și Clanul Râului. Pădurea în care locuiesc este împărțită, astfel încât fiecărui clan îi revine un teritoriu. În cadrul fiecărui clan există un sistem de organizare inspirat din viața oamenilor. Există o ierarhie socială, fiecare pisică știind ce rol are de îndeplinit. Puii născuți de regine, devin ucenici și mai apoi războnici ai clanului. Conducătorul are grijă de bunul mers al lucrurilor, alături de secundul său. Bătrânii, vechi războinici și regine, sunt membri respectabili ai clanurilor, nedați la o parte de cei tineri. (Cred că am putea învăța și noi ceva din asta, nu? :- )

   Clanurile trăiesc după legi și tradiții moștenite din moși-strămoși, au încredere în semnele trimise de divinitatea lor – Clanul Stelelor. Am putea spune că reprezintă o proiecție a societății omenești, o satiră cu privire la defectele și virtuțile acesteia. În orice caz, totul este atât de realistic, mai mult decât simplă ficțiune.

  În primul volum, un motan de casă ajunge să facă parte din Clanul Tunetului. Dintr-un ucenic timid, ce abia a cunoscut această lume diferită, ajunge un sprijin de nădejde pentru clanul ce l-a adoptat. Joacă un rol esențial în victoria împotriva Clanului Umbrelor, este numit războinic. Însă aventura abia acum începe pentru Inimă de foc…

  În volumul ,,Foc și gheață”, situația se înrăutățește considerabil, chiar dacă conducerea tiranică a Clanului Umbrelor a fost îndepărtată. Clanul Râului are din ce în ce mai puține resurse de hrană, Clanul Vântului se află într-un dureros exil. Balanța s-a dezechilibrat într-un mod dramatic. Stea Albastră, conducătoarea Clanului Tunetului, ia măsuri. Astfel Inimă de Foc și tovarășul său, Dungă Cenușie, aduc înapoi clanul alungat de pe teritoriul său. Celelalte două sunt obligate să accepte această decizie, însă asta nu le împiedică să pună la cale o alianță.

 

,,Pentru prima dată, Inimă de Foc și Gheară de Tigru erau îngrijorați de același lucru. Era o alianță neașteptată  în cadrul Clanurilor. După riscul pe care și-l asumase Clanul Tunetului pentru a ajuta Clanul Umbrelor să-l alunge pe Stea Căzătoare, cum putea Clanul Umbrelor să se alieze în momentul acela cu Clanul Râului?”

   Vine iarna, perioadă în care unele pisici se îmbolnăvesc, în ciuda leacurilor naturiste. Pisoii sunt cei mai afectați, câțiva dintre ei mor. O mare pierdere pentru clan, căci viitorii războinici ar fi fost de mare folos. Stea Albastră își pierde penultima viață (doar conducătorii de clan primesc cele nouă vieți de la Clanul Stelelor), situația pare să o depășească. Inimă de Foc e sigur de relele intenții ale secundului Gheară de Tigru, descoperă că Dungă Cenușie s-a îndrăgostit de fiica Clanului Râului, însă nu poate face nimic.

 

,,I se opri respirația chiar înainte de zori. Inimă de Foc aproape că adormise, când își dădu seama că peștera este cufundată în liniște. Nu se auzea niciun zgomot nici din afara taberei, ci doar o tăcere mormântală, de parcă întreg Clanul își ținea respirația. Stea Albastră era complet nemișcată. Inimă de Foc știa că e alături de Clanul Stelelor, pregătindu-se pentru singura viață care îi mai rămăsese. O mai văzuse pe Stea Albastră pierzându-și o viață. Îl furnică pielea din cauza liniștii ciudate care părea să îi învăluiască trupul, dar nu putea face nimic, așa că așteptă.”

  Se plimbă adesea pe lângă teritoriul oamenilor, o întâlnește pe surioara sa, de la care se procopsește cu un pui pentru clan. Bătălia dintre clanuri este iminentă. Va reuși Inimă de Foc să-și răspundă la propriile întrebări? Va putea contribui la echilibrarea balanței, la instaurarea păcii între clanuri? Va dovedi că este un prieten adevărat care pune prietenia mai presus de loialitatea față de clan? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind ,,Pisicile războinice. Foc și gheață”.

 

  ,,Inimă de Foc era copleșit de emoții. Era ruda lui de sânge, născută într-o casă de Două-Picioare, la fel ca el! Merse încet către Prințesa, își frecă botul de al ei, apoi se aplecă și mirosi pisoiașul. Mirosea a căldură și a lapte – străin, dar oarecum familiar. Îl linse drăgăstos pe cap, iar puiul mieună, deschizând gura rozalie, ca să-și arate dințișorii albi. Prințesa se uită la fratele ei, cu ochii strălucindu-i de bucurie.

– Ți l-am adus ție, Inimă de Foc, mieună ea încet. Vreau să-l duci înapoi la Clanul tău, ca să fie noul tău ucenic.”

   Sunt nerăbdător să citesc continuarea, căci presimt că multe-multe alte peripeții vor mai avea loc. Cu siguranță vă va plăcea această poveste, plină de lecții de viață. De aceea, vă invit să lecturați această carte, să porniți alături de Inimă de Foc și de pisicile războinice într-o aventură incredibilă, cu primejdii la tot pasul, dar și cu o recompensă pe măsură…

PĂRERILE CRITICILOR:

„O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.“ – Publishers Weekly

 

„După ce citești Pisicile războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.“  –Kirkus Reviews

LECTURĂ PLĂCUTĂ!Editura All

Cartea Pisicile războinice. Foc și gheață, de Erin Hunter a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
6

Cărți pentru copii

   Câteodată ne întrebăm ce cărți să mai cumpărăm Piticoților noștri pentru ca aceștia să îndrăgească lectura. Astăzi eu și Răzvi vă recomandăm cele mai recente cărți pentru copii pe care le-am primit cadou de la un prieten drag.

  1. UN URS PE NUME PADDINGTON –MICHAEL BOND

    O zi caldă de vară pe peronul unei gări, lume multă, gălăgie și… un colț întunecat. Acolo stă cuminte pe o valiză un urs cu ochii rotunzi, acoperiți de o pălărie cu boruri largi. De unde vine și ce caută în gara Paddington veți afla călătorind cu noi în lumea plină de aventuri a misteriosului urs.

   Această carte este una dintre acelea pe care le vom iubi împreună cu copii și încă de la primele rânduri. Aventura, amuzament, emoție, mister, iubire. Scris mare, cursiv, imagini, perfectă pentru copii de la 6 la 14 ani (deși recunosc m-a prins și pe mine).

„- Vai, se adresă el lumii în general. Iar am dat de bucluc. Dacă el dărâmase toate lucrurile. și presupunea că da, urma să fie luat din nou la întrebări. De fapt, mai multă lume avea să fie luată la întrebări. Oamenilor nu le plăceau explicațiile primite. Va fi dificil să le explice că îi căzuse gluga pe ochi.”

  1. DANNY, CAMPIONUL LUMII – ROALD DAHL

   Danny este un băiat norocos: tatăl lui îi spune povești în fiecare seară, îi construiește zmeie și lampioane, îl învață să repare mașini… Este cel mai minunat și mai aventuros tată pe care l-ar putea dori un băiat, dar are un secret periculos, care le-ar putea aduce multe necazuri. Și, odată ce-i descoperă secretul, Danny pune și el umărul la sabotarea celui mai antipatic om din ținut.

   O carte uimitoare sensibilă și emoționantă, tot ceea ce trebuie pentru ca lectura să devină un obicei plăcut pentru copiii noștri. Autorul donează 10% din drepturile de autor ce le câștigă în urma vânzării acestei cărți fundațiilor create de el, pentru ajutarea copiilor bolnavi. Aceste ajutoare constă în infirmerie, echipament medical și jucării.

 „Am stat foarte calm pe patul meu, urmărind cum tata punea capsulele una câte una înapoi în sticluță. Mai că nu-mi venea să cred ce se întâmpla, faptul că eram pe cale să dăm lovitura, că tata și cu mine urma să facem să dispară practic întregul cârd de fazani neprețuiți ai domnului Victor Hazell. Doar gândindu-mă la asta, și simțeam că mă trec mici fiori de curent prin tot corpul. „

RECOMANDĂM CU DRAG

     VERO ȘI RĂZVI

by -
15

Copiii de azi sunt viitorul nostru de mâine

               Educația și cei 7 ani de acasă

   Astăzi vreau să ating un subiect important care ne privește pe toți direct sau indirect, anume: EDUCAȚIA COPIILOR

   Ce este educația?

   Educația este – buna creștere, cunoașterea bunelor maniere, dezvoltare intelectuală și morală, comportare civilizată în societate, acumulare de informații necesare pe parcursul vieții.

   Cine trebuie să ofere educație părintele sau cadrul didactic?

   Aici vroiam să ajung. De foarte multe ori am auzit părinți care sunt revoltați pe cadrele didactice pentru comportamentul  și lipsa de cunoștințe  ale copilului, așa cum am  auzit cadre didactice care acuză părinții pentru tot ceea ce face sau nu face copilul.

   Astăzi vorbim despre responsabilități și cui revin aceste responsabilități.

   Responsabilitatea părinților

   Trebuie să recunoaștem că cei șapte ani de acasă contează la fel de mult ca 5 ani de facultate. Deci, aici părinții au responsabilitatea de a găsi metoda de bună creștere și îndrumare a copilului.

   Cu siguranță nu toți părinții au studii superioare, sau nici măcar studii medii, cel mai probabil informațiile vor veni pe parcurs, la grădiniță și școală.

   Cei șapte ani de acasă sunt de fapt primele învățături: cuvinte importante încărcate cu sentimente (mulțumesc, te rog, iartă-mă).

   Unii părinți recurg la violență, o palmă la fund ( bătaia e ruptă din rai), ceea ce e greșit. Iubirea, încrederea, răbdarea, înțelegerea și comunicarea cu copilul este un factor important pentru primele lecții ale educației. Exemplu pe care copilul îl urmează este acela care e cel mai aproape: părintele.

   În zilele de azi părinții folosesc adesea replica: dacă eu nu am avut, măcar el să aibă. Nu e greșit, dar cu ce preț? În ce cantități? și doar dacă e necesar. E indicat să ofere copilului ceea ce își dorește ca recompensă și cu anumite limite.

   Responsabilitățile părintelui este  de a învăța copilul ce înseamnă bunul simț, rușinea, respectul și iubirea.

   Responsabilitatea cadrului didactic

   E oare suficient predarea cursurilor la oră ?

   Aici intervine plăcerea de a preda. Este necesar ca această meserie să fie făcută cu plăcere. Oare elevii au înțeles lecțiile?

   O colaborare între părinți și cadrele didactice este esențială. Am auzit multe replici: nu avem timp să le explicăm a doua oară dacă nu au înțeles; nu suntem obligați; cine are documentația mea ( școala mea) are dreptul să stea de vorbă cu mine. Sunt și cadre didactice care susțin copii dintr-un mediu social precar: meditații gratuite; sunând părinții să trimită copii la școală dacă aceștia întârzie.

    Ce responsabilități au cadrele didactice?

  Să se asigure că elevii înțeleg ceea ce trebuie; să-i determine  să vină cu drag la școală; să susțină și să îndrume copiii cu talente și aptitudini la anumite materii; să comunice cu părinții.

   Să le fie prieten, dar să fie autoritar.

   Nu se poate generaliza!

   Există părinți ignoranți și neinteresați, există și cadre didactice insuficient pregătite ( datorită unui sistem de învățământ învechit și dezorganizat).

   Știți vorba – Școala te învață, dar nu te și educă.

    Ei bine, toți suntem responsabili pentru educația copiilor. Să nu uităm un lucru

    Copiii de azi sunt viitorul nostru de mâine

by -
6

Povești cu Îngeri…………pentru îngerași!

Ce să le citim copiilor noștri?

   De multe ori ne întrebăm ce să le mai citim copiilor noștri. Citim basme, poezii amuzante, povești noi, câteodată chiar inventăm povești cu învățături pentru a le oferi exemple pe care le va folosi pe parcursul pașilor prin viață.

   Eu am ales ca din când în când să citesc din cărți religioase. Așa am descoperit câteva povești minunate pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

   Sursa: Povești cu Îngeri… pentru îngerași!

     De Leon Magdan –ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR

    1.Povestea celor doi frați

    Voi știți cum e mai bine să fie omul în viață? Voi cum credeți? Să fie omul vesel și plin de speranță pentru toate lucrurile bune și frumoase, sau să fie trist și posomorât pentru tot ce nu a mers bine?

   Ei, da! Cel mai bine e să fie omul vesel și încrezător în toate, și la bine, și la rău. Dacă  nu credeți, stați să vă spun povestea celor doi frați: Ion și Gheorghe. Departe, într-un sat, trăiau în bună înțelegere doi frați buni, se deosebeau unul de altul ca ziua de noapte: Ion era vesel și bun, iar Gheorghe era mereu posomorât și urâcios.

    Într-o zi, în timp ce se întorceau de la câmp, unde munciseră toată ziua, Gheorghe îl întreabă pe Ion:

– Auzi,măi, Ioane, da’ cum se face că tot timpul tu ești vesel? Eu nu te-am văzut niciodată supărat ori mâhnit!

– Apoi, de, frate, o vorbă din bătrâni zice așa: ”bine fă, bine gândește, c-așa ți se răsplătește!”. Mă străduiesc și eu, după puterile mele, că, vorba aceea: ce nu poți face cu zâmbetul pe buze, cu încruntătura nici atâta”.

– Lasă, măi, Ioane, că vorbele astea le știu și eu pe toate. Și nu m-am înveselit deloc. Ai tu vreo taină!…

    Ion, uitându-se la Gheorghe ca și când i-ar fi descoperit secretul, îi șopti la ureche:

– Bine, Gheorghe, îți spun adevărul: când merg la biserică, eu mă întâlnesc de fiecare dată, cu un înger!

– Cum, un înger?! Se miră Gheorghe. Mi-l arăți și mie?

– Sigur că da, răspunse binevoitor Ion. Hai cu mine la biserică să ți-l arăt!

    Și au pornit pe ulița satului împreună. N-au mers mult și au ajuns în fața bisericii. Intrând, Ion îl duse pe Gheorghe până în fața unei frumoase icoane a unui arhanghel și îi zise:

 – Uite, Gheorghe, îngerul de care ți-am spus! Vezi cât e de frumos? Un arhanghel cu aripile albe ca zăpada!

    Gheorghe se încruntă și mai tare și zise mormăind printre dinți, să nu-l audă lumea:

– Măi Ioane, îți arde de glume? Păi icoana asta e aici de când eram copil. Credeam că va fi un înger adevărat!

– Gheorghe, Gheorghe, zise Ion serios, dar îngerul e aici cu noi. Privind icoana, e ca și cum l-ai privi pe el. Zici că ști icoana asta? Atunci ia spune-mi ce scrie pe răvașul pe care îl ține în mână îngerul din icoană?

    Gheorghe privi încurcat, căci nu se gândise niciodată să se uite atent la ce scrie pe icoană. Și citi:

„ Te va binecuvânta Dumnezeul tău în toate roadele și în tot lucrul mâinilor tale, și tu de aceea să fii vesel!”

– Vezi, Gheorghe, de fiecare dată, eu citesc ce scrie pe această icoană. E ca și cum aud vorbele îngerului. Și mi-amintesc de ele mereu, căci le port în minte și în suflet.

– Eu tot nu pricep! Mai zise Gheorghe nemulțumit și plecă bombănind.

   Dragii mei, credeți că povestea se termină așa? Nici pe departe, ia ascultați în continuare:

   Într-o zi de toamnă, frații au plecat în pădure să adune lemne. Însă i-a prins ploaia, și au ajuns acasă ciuciulete. A doua zi erau amândoi răciți cobză. Ieșiră ca de obicei pe prispa casei. Tușind, Gheorghe zise:

– Na, uite că ne-a ajuns necazul pe amândoi! Zici că e bine să fie omul vesel, ca tine. Da’ uite că te-ai îmbolnăvit și tu! Când vine pacostea, nu mai contează ce fel de om ești! Și Gheorghe intră în casă trântind ușa.

    Stătea Gheorghe în pat,necăjit,gândindu-se ce bine i-ar prinde o cană de ceai fierbinte sau o supă călduță. Dar era singur, cine să-i facă?!

    Deodată auzi dulăul din curte cum latră. Fără îndoială că venise cineva. Într-adevăr erau niște oameni la poartă, dar nu la poarta lui, ci la fratele său, Ion.

„Ia uite ce noroc pe frate-miu, își zise el, să-l viziteze cineva taman azi! Eu stau singur aici ca un huhurez…”

„Na, iar latră câinele! De data asta cine-o mai fi? Aha, e vecina din capătul uliței, a venit tot la Ion și văd că are și o oală mare în mână. Ce i-o fi adus?”

    Și uite-așa, până seara se tot perindară oameni pe la casa lui Ion. Târziu, se auziră bătăi în ușa lui Gheorghe. Cine era? Păi cine să fie: Ion!

– Bună seara, frate, zise el. Uite, ți-am adus și ție din ce-am primit azi: nițică supă, mere și o cană cu vin.

– Frate, îți mulțumesc. Acum îți dau dreptate … Oamenii te iubesc că ai o inimă bună! Pe mine, dacă am fost mereu încruntat și supărăcios, m-au uitat toți, am rămas fără prieteni și nimănui nu-i pasă ce mai fac…

– Cum, frate, să n-ai pe nimeni? Mă ai pe mine! și pun prinsoare că, dacă vei fi prietenos și vei face totul cu drag, vei avea mai mulți prieteni decât mine. Căci scrie și în Biblie: „veselia inimii dă viață omului și bucuria îi lungește zilele””!

    Din acea zi, Gheorghe încearcă să fie și el ca fratele său: bun la suflet cu toată lumea, vesel și binevoitor.

    Așa se cade, așa-i sănătos și bine pentru toți.

    Fiindcă atunci când zâmbești, zâmbetul tău pleacă nevăzut, ca un vis frumos, și străbate lumea, ca o rază de soare.

               Sper că v-a plăcut. Ce spuneți mai scriem?

 

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

 Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman

 

Titlul original: “Catherine, Called Birdy”

Traducerea: Alina Popescu

Editura: Young Art

Gen: Young Adult, Historical Fiction, Childrens, Humor, Coming of Age

Număr pagini: 184

Notă Goodreads: 3,7/5

Nota mea: 7/10

       DESCRIERE OFICIALĂ:

      Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

    Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb).

    Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată…

PĂREREA MEA:

    Cartea este scrisă sub forma unui jurnal de către Vrăbiuța sau Catherine, așa cum apare în traducerea de la Young Art. Dacă la început, Catherine se opune cu desăvârșire acestui mod de “eliberare” a gândurilor, notând lucruri precum:

    A douăsprezecea zi a lui răpciune

   “Mi s-a poruncit să scriu o cronică zilelor mele. Sunt pișcată de purici, iar familia mea e o pacoste. Asta e tot ce am de spus.”

    sau

   A șaptea zi a lui mărțișor

    “Deja urăsc postul și n-a trecut decât o săptămână.”

   cu timpul, aceasta învață să se descarce, scriind chiar pagini întregi, povestind întâmplări cu de-amănuntul. Evoluția de pe hârtie a lui Catherine se transpune în însuși comportamentul fetei, aceasta maturizându-se foarte mult în anul în care ține jurnalul.

   În timp ce tatăl său încearcă să găsească un viitor ginere ce-i poate aduse câștiguri și renume, iar mama sa încearcă s-o pregătească pentru viață și, în special, pentru a deveni o soție desăvârșită, învățând-o să coasă, bunele maniere, dar și leacurile din plante (pentru că niciodată nu se știe când va trebui să ai grijă de soțul bolnav!), Vrăbiuța plănuiește moduri prin care să scape de pețitori și să se furișeze în sat, să ajute la treburile câmpului și să cânte cât o țin plămânii cântece simple.

    Maturizarea lui Catherine constă mai ales în pierderea acelei încăpățânări de care a dat dovadă încă de la primele cuvinte scrise în jurnal. Ea învață să nu mai lupte împotriva poziției sociale pe care a primit-o la naștere și să se supună normelor vremii, inclusiv privind căsătoria aranjată. Dacă la început s-a pus contra tatălui său care dorea s-o căsătorească cu orice preț încă de la 14 ani și-i aducea o mulțime de pețitori la ușă, inclusiv pe Barbă Nețăsălată care-i devine alesul, la ultima intrare din jurnal, descoperim o altă Catherine:

“Despre Stephen nu știu decât că e tânăr și curat, că iubește învățătura și că nu e Barbă Nețesălată. Fie și numai pentru aceste însușiri sunt gata să-l iubesc.

Am făcut un pomelnic cu nume pentru copiii noștri. Primul aș vrea să se numească George. Sau Perkin. Sau Edward. Sau Ethelfritha. Sau Coțofana. Sau poate Stephen. Orice e cu putință pe lumea asta.

Plec odată cu primele zile ale lui brumărel. A mai rămas o singură lună până plec la Stephen!”

    În privința cadrului în care este fixată acțiunea romanului, mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea, Karen Cushman, și-a făcut cu adevărat temele și a creionat în câteva pagini o adevărată imagine a Angliei Medievale. Privită de la distanța epocii contemporane, țara străină a Angliei medievale pare a fi un loc în care se muncea din greu, iar oamenii erau cruzi și murdari, însă Anglia Evului Mediu iubea veselia, dansul, glumele vulgare și jocurile gălăgioase.

   Recomand cu drag cartea tuturor copiilor și adolescenților. Romanul conține multe elemente importante pentru fetițele și, nu numai, de 14 ani – dorința de a avea un prieten bun, neînțelegerile cu părinții, sentimentul că nimeni nu te poate înțelege, visul de a face ceva care să conteze în lume, prin care să te faci cunoscut.

   O invitație la optimism, la curajul de a-ți lua viața în mâini. O carte care condensează etape de istorie, dar și de viață. O poveste despre cum să îți împlinești visurile în care crezi. “Catherine cea îndărătnică“ dincolo de a fi un personaj izvorât din imaginație, este o bucată de adolescenţă pe care, dacă știi să o trăiești, te poți bucura de fiecare moment.

   Reguli sociale, bucurii adolescentine, o perioadă total diferită de cea din zilele noastre, dar suflete la fel de sensibile. Și nu în cele din urma, un personaj cu totul special care dă o culoare vie poveștii. Lectura vi se va părea cu siguranță una savuroasă.logo Editura Art

Cartea ,,Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

by -
12

                           Învață și vei reuși!

   La marginea unui sat din apropierea capitalei există de zeci de ani o șatră. Zece familii de țigani își au căminul în corturi și câteva colibe din lemn căptușite cu carton.

     Bulibașa șatrei are șapte copii, patru fete și trei băieți. Negruța e mezina familiei, are șase ani și e cea mai liniștită dintre copii. Negruța plânge rar și pe ascuns, plânge doar de dorul mamei sale, îi simte lipsa, sunt doar patru luni de când s-a dus la îngerași. Plouă, e începutul toamnei, Negruța se plimbă din nou. Codițele împletite lungi și negre-i ajung până la brâu. Rochița roșie cu floricele e udă, picioarele fără încălțăminte par să nu simtă pietrele colțuroase.

   – Fetiță dragă ce faci? Unde mergi pe vremea asta?

  O doamnă oprește mașina, o ia pe fetiță și o duce acasă la ea. După ce a uscat-o și a îmbrăcat-o în haine uscate a încercat să comunice cu acest pui de om trist.

 – Draga mea eu sunt Ioana, sunt învățătoare. Cum te cheamă? Unde locuiești?

 – Eu sunt Negruța, locuiesc cu tatăl meu și frații mei la periferie.

 – Și mama ta?

 – A plecat la îngeri!

 – Trebuie să te duc acasă, probabil familia ta e îngrijorată. Mai sunt câteva zile și începe școala. În ce clasă mergi?

 – Tata nu mă lasă să merg la școală, frații mei nu au mers nici ei, dar eu vreau! Mama mi-a promis că-l va convinge pe tata. Și a plecat! Vreau să fiu doctoriță și atunci nimeni nu va mai  pleca la îngeri.

 – Hai Negruța, te duc acasă!

    În șatră e liniște, Negruța o ține strâns pe Ioana de mână. Ajunse în fața unei căsuțe de lemn fetița ezită să intre. Un bărbat înalt și bine făcut pășește afară, ploaia s-a oprit.

 – Bună ziua, domnule am adus-o pe Negruța.

– Mulțumesc, la revedere!

– Încă un lucru domnule, vreau ca Negruța să vină la școală, sunt învățătoare.

– Nu avem nevoie de școală! Și nici nu ne permitem.

– Vrea să devină doctoriță, era și dorința mamei sale.

– Fie, la mine să nu veniți să cereți bani.

– Mulțumesc, domnule! Nu o să vă deranjez.

    Pe holul Spitalului Județean, o bătrână așteaptă bătrână așteaptă rezultatul unor analize, o doctoriță frumoasă, brunetă vine cu analizele bătrânei și cu zâmbetul pe buze.

 – Doamna Ioana, mă bucur  să vă văd, mi-a fost dor de dumneavoastră!

– Ne cunoaștem?

– Sunt medic rezident în ultimul an, mă numesc Negruța și nu mai locuiesc la periferie.

    Bătrâna are ochii în lacrimi, sunt lacrimi de fericire. E foarte mândră de Negruța, eleva ei, fata pe care a ținut-o de mână prima oară într-o zi ploioasă, și până la liceu!

Învață și vei reuși!

 

 

by -
14

Porneşte într-o călătorie magică plină de culoare.

Children’s Picture Atlas – travelling around the world

Titlu: Children’s Picture Atlas

Editura: Usborne

Ilustraţii de Linda Edwards

  Ca şi cadru didactic în învăţământul preuniversitar aleg cu mare grijă cărţile pentru copii având grijă ca de fiecare dată să analizez conţinutul acestora, dar şi calitatea lor. Majoritatea site-urilor de profil şi a librăriilor au „explodat” în ceea ce priveşte literatura pentru copii. Unele publicaţii au rol educativ pronunţat, iar altele sunt mai puţin constructive. Datoria mea este să le aleg pe acelea care sunt adaptate vârstei şi care sunt calitative atât din punct de vedere educaţional cât şi al textului şi imaginilor care-l însoţesc.

Children's Picture Atlas Contents    Printre sute de cărţi vizualizate, am descoperit recent un atlas deosebit. Vă veţi întreba probabil ce are atât de deosebit deoarece un atlas poate fi găsit inclusiv într-un anticariat. Ceea ce pe mine m-a impresionat în primul rând la Children’s Picture Atlas este coperta atractivă, lucru foarte important pentru copiii cu vârste mici. Din momentul în care atlasul este deschis se remarcă atât calitatea hârtiei cât şi imaginile alese cu grijă. Acestea acţionează ca un magnet asupra preşcolarilor şi şcolarilor mici, care, atraşi de coloratura ilustraţiilor, urmăresc cu mai multă atenţie explicaţiile şi informaţiile oferite. Întotdeauna am fost de părere că suportul imagistic al unei cărţi face minuni atât în grădiniţă, cât şi în clasele primare, iar acest atlas este un real ajutor menţinând atenţia copilului.

Children's Picture Atlas People

    Un astfel de atlas este o achiziţie nepreţuită pentru biblioteca unui copil. Printre cărţi de poveşti, cărţi de colorat şi poezii ale copilăriei, cunoaşterea lumii înconjurătoare este de asemenea extrem de importantă încă de la vârste fragede. Cuprinsul ne arată fascinanta călătorie pe care copilul urmează să o parcurgă şi la finalul căreia va fi nu doar mai informat ci, în acelaşi timp, va dobândi cunoştinţe preţioase dezvoltării imaginaţiei şi creativităţii sale. Începând cu creearea universului, continuând cu formele de relief majore, lumea aşa cum o ştim cu continente, ape şi locuri uimitoare şi, sfârşind cu răspunsuri la majoritatea curiozităţilor copiilor, Children’s Picture Atlas prezintă lumea în imagini şi fraze concepute special pentru vârste mici.

Children's Picture Atlas Maps    Hărţile atlasului mi s-au părut de asemenea foarte ingenioase fiind presărate cu simboluri caracteristice fiecărei zone/ ţări care ajută copilul să reţină mai bine informaţia putând să o asocieze cu o imagine reprezentativă. De exemplu România este asociată cu pădurile întinse dar şi cu binecunoscutul castel Bran din Transilvania, iar din UK nu putea lipsi faimosul Big Ben. Aventura nu se sfârşeşte aici deoarece „A trip around the world” plimbă cititorul într-o fascinantă excursie plină de ţinuturi, oraşe şi obiective interesante. Un fel de evaluare distractivă care poartă cititorul prin informaţiile parcurse și care ajută la obţinerea unui feed-back în ceea ce priveşte receptarea mesajului de către cei mici.

     Copilul descoperă pe măsură ce paginile sunt întoarse că lumea este vastă şi universul se întinde dincolo de imaginaţie. Veţi fi uimiţi de ochii mari pe care cei mici îi fac şi de strălucirea din privirea lor atunci când conştientizează posibilitatea atingerii acelei lumi cuprinse între pagini. La urma urmei este adevărat că Marea Britanie este la o distanţă de trei ore cu avionul şi că Turnul Eiffel este vizitat zilnic de sute de turişti.

Children's Picture Atlas Questions

     Faptul că atlasul este în limba engleză mi se pare a fi un alt avantaj al acestei publicaţii. În zilele noastre engleza a devenit limba „pe care trebuie să o ştii”. Copiii trăiesc în era tehnologiei, a informaţiei şi toate sunt în engleză. Cu cât vârsta de la care se începe învăţarea unei limbi străine este mai fragedă, cu atât achiziţiile sunt fixate mai bine. Children’s Picture Atlas este o sursă de cuvinte noi pentru copil; cuvinte pe care le va reţine cu uşurinţă datorită suportului ilustrat calitativ. Informaţiile sunt oferite succint, prin fraze simple şi uşor de perceput. Faptul că sunt şi însoţite de imagini superbe face încă şi mai uşoară fixarea cunoştinţelor.

    Personal, consider atlasul o carte must have în bibliotecă, plus că deja am câteva idei de activităţi care vor consolida cunoştinţele dobândite de preşcolari în urma parcurgerii acestei lucrări. De exemplu, doresc să desenez o hartă oarbă, iar copiii să atribuie simbolurile specifice fiecărei ţări în parte, conform imaginilor din atlas. În acelaşi timp voi încerca să suplimentez cartea cu alte imagini şi informaţii conform curiozităţii manifestate de cei mici. Cu o asemenea „achiziţie” începutul anului şcolar devine dintr-o dată mai interesant, mai fascinant şi, de ce nu, mult mai colorat, asemeni copilăriei.

Autor: Maryliynusborne

Children’s Picture Atlas, a fost oferit pentru recenzie de UsborneLibraria celor mici. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

Cărţi Usborne în limba engleză,cărţi în limba engleză pentru copii mici şi mari

Prins în plasa păianjenului

Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la un nou modul al Școlii de Vară intitulat „Prins în plasa păianjenului”, care se desfășoară în perioada 29 august – 2 septembrie în Sala Atelier a Muzeului.

În cadrul acestui modul, prin audierea unor prezentări, prin colectarea de material arahnologic în natură și prin diverse activități în laborator, participanții vor învăța elementele de bază ale biologiei păianjenilor, vor învăța să diferențieze mai multe tipuri de medii de viață ale acestora și să identifice câteva specii comune.

Păianjenii sunt ființe fascinante, cu caracteristici și simțuri extraordinare, și care doar în puține cazuri sunt periculoși pentru om.

Vă invităm, deci, să pătrundem și să înțelegem o lume care pare a fi evoluat pe altă planetă.

Cursul care se desfășoară zilnic între orele 10:15 și 12:30 se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 frați.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro

Parteneri media:  EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

comunicate de presa.ro

Pinguinul care voia să afle mai multe vine la editura pentru copii Nemi!

Acum în librării găsiți toate cele trei cărți de povești educative cu animale scrise de Jill Tomlinson și apărute la editura pentru copii Nemi: Bufnița  care se temea de întunericGorila care voia să se facă marePinguinul care voia să afle mai multe. Ele se adresează copiilor de peste 7 ani pe și îi ajută pe părinți și învățători să le transmită celor mici într-un mod amuzant cât de important este să învețe lucruri noi, să descopere lumea cu propriile instrumente de cunoaștere, prin exemple și aventuri.

Otto este un pui de pinguin care vrea să-i învețe pe ceilalți pui tot ce trebuie să știe ca să devină niște pinguini adevărați. La fel ca Buf, puiul de bufniță care învață să nu se mai teamă de întuneric și să fie la fel ca ceilalți frați ai lui și ca Pongo, puiul de gorilă  care voia să ajungă curajos ca tatăl său. (Răsfoiește câteva pagini aici.)

Cărțile lui Jill Tomlinson sunt traduse și citite în lumea întreagă de copii și părinți deopotrivă, cu aceeași plăcere de decenii întregi.

 Pornind de la ideea că „un copil care citește este un adult care gândește”, linia editorială aediturii Nemi are drept cuvinte-cheie: educație, aventură, umor, imaginație sau cunoaștere. 

Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și cuprind atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici. Componenta educativă a cărților pentru copii este principala miză a selecției de titluri, alături de alte elemente esențiale precum încurajarea creativității și a imaginației, umorul, pasiunea pentru aventură și mister.

 Jill Tomlinson (1931-1976) a fost o îndrăgită autoare de cărți pentru copii, cel mai bine cunoscută pentru seria „Poveștile preferate cu animale” („Favourite Animal Tales”), din care fac parte, printre altele, „Bufnița care se temea de întuneric”, „Gorila care voia care voia să se facă mare” și „Pinguinul care voia să afle mai multe”. Trăsăturile care se regăsesc în toate cărțile sale sunt iubirea pentru animale, umorul și o anumită duioșie specifică copilăriei, dar pe care ne dorim s-o regăsim la orice vârstă.

by -
8

Floarea înțelepciunii și Iarba puterii/ Împărăția femeilor leneșe/ Fata cea urâtă și omul cel nătâng

Basme, de Petre Crăciun. Floarea înțelepciunii

Editura Zorio -2013

Redactor: Cătălina Crăciun

Tehnoredactor: Viorica Tudor

Ilustrații Anca Smărăndache

Pagini-135

    Despre autor- Petre Crăciun  este un scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru copii și tineret, În 2011 a inițiat, împreună cu fiul său, Cristian Crăciun, portalul literaturacopii.ro, destinat iubitorilor de literatură română și universală de vârstă școlară. (sursa Wikipedia). Aceste informații sunt doar o parte din multe alte activități și ocupații ale autorului.

    Astăzi vă prezint o carte pe care orice copil ar trebui să o citească, o carte care te trimite într-o lume fermecată, într-o lume a înțelepciunii, a frumosului, într-o lume pe care cu toții o purtăm în suflet mai mult decât în realitate.

 Cuprins

            Cămașa fermecată

Floarea înțelepciunii și Iarba puterii

           Petre Pescarul

Fata cea frumoasă și fântâna cu apă tulbure

         Grădina ascunsă

         Băiatul care vorbea cu florile

Țara adevărului și Împăratul Minciună

      Fata cea urâtă și omul cel nătâng

Omul care schimbă anotimpurile

       Doua oale

           Voinicel și vrăjitoarea cea Albă

Împăratul cel Bătrân și mărul cu poame fermecate

            Împărăția femeilor leneșe

Țara unde oamenii nu visau niciodată

   Am să îndrăznesc să spun că autorul ne aduce aminte de basmele autorilor clasici, deși diferite și actualizate te poartă într-o lume de vis, basme din care nu lipsesc învățăturile și morala.

    Am să îndrăznesc să spun că asemenea povești aș dori să ajungă în manualele școlare, în antologiile pentru lecturi suplimentare, în sufletul elevilor români și nu numai. Bineînțeles nu îmi doresc să fie înlocuiți autorii clasici, doar ca actualizarea materiei să lase loc autorilor ca domnul Petre Crăciun.

– Ce ne dorim pentru copiii noștri?

– Să citească, orice, dar să citească ceea ce le place.

    Basmele acestea sunt învățături pe care orice părinte dorește să le ofere copilului său, aș putea spune că autorul povestește fiecare poveste de parcă ți se adresează personal, parcă scrie doar pentru tine.

    Îmi este imposibil să redau emoțiile și trăirile din această carte doar în câteva cuvinte, trebuie să citiți să știți ce am simțit eu când am citit. O să spuneți că e o carte pentru copii, da așa e, doar că iubesc să fiu copil chiar dacă sunt un copil mare.

             Fragment –Floarea înțelepciunii și Iarba puterii

 „Într-un sat neștiut de nimeni își duceau liniștitele zile ale bătrâneții doi oameni nevoiași, dar buni la suflet precum pâinea scoasă din cuptor. Trudiseră din greu o viață întreagă, însă altă agoniseală nu aveau decât o cocioabă , cât să nu-i plouă și să nu-i ningă , câteva găini prin obor și un cot de pământ. Adevărata lor bogăție erau doi flăcăiandri pe care îi iubeau mai mult decât orice pe lume.”

    În această frumoasă poveste găsim doi frați, iar mezinul se numește Prâslea. Înainte ca bătrânii să cadă în somnul adânc și veșnic, le vorbește băieților de  două planete fermecate ,,Iarba puterii” care va fi căutată de băiatul cel mare (Am să plec neîntârziat în căutarea ierbii. Cu ajutorul ei, toate plăcerile din lume, știute și neștiute, gustate și negustate, vor fi ale mele ) și ,,Floarea înțelepciunii” căutată de Prâslea.

    Băiatul mare ajunse împărat iar Prâslea înțelept.

     Nu vă povestesc mai mult din poveste doar vă spun că aceasta este o lecție minunată care te îndrumă pe calea înțelepciunii, a simplității, a milosteniei, în defavoarea puterii, lăcomiei, trufiei.

    O adevărată plăcere să citesc aceste basme, chiar și pentru un adult.

    Încă o dată felicitările și respectul meu autorului.

     Telefon comenzi – 0747779034, literaturacopii@gmail.com,  www.literaturacopii.ro

 

Singura carte pentru copii scrisă de Aldous Huxley, Ciorile din Pearlblossom e o poveste despre inteligența care triumfă asupra egoismului.

Ciorile din Pearblossom, de Aldous Huxley

Editura: Arthur
Traducere din engleză de Laura Albulescu
Singura carte pentru copii scrisă de Aldous Huxley, Ciorile din Pearlblossom e o poveste despre inteligența care triumfă asupra egoismului.

    Domnul şi doamna Cioară au o mare problemă. În fiecare zi, doamna Cioară face un ou – mai puţin duminica şi de sărbătorile legale. Dar, după ce se întoarce de la cumpărături, ia oul de unde nu-i!

Într-o bună zi, doamna Cioară ajunge mai repede acasă şi ce să vezi? Şarpele-cu- clopoţei, vecinul lor, tocmai termină de mâncat ouşorul ei scump şi drag. Odată făptaşul descoperit, soţii Cioară îi cer ajutorul Bătrânului Bufniţ şi împreună pun la cale un plan ca să-i vină de hac lacomului Şarpe.

Sursa text şi foto: Editura Arthur

by -
11

Cu Andersen în Regatul Poveștilor, de Petre Crăciun

Ilustrații de Anca Smărăndache

București 2015

Editura Zorio

Redactare Cătălina Crăciun

Tehnoredactare Victoria Naum

Traducere dialoguri în limba daneză: Cristina Vasile, Herning, Danemarca

Nr. pagini: 51

    Despre autor:

    Petre Crăciun  este un scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru copii și tineret. În 2011 a inițiat, împreună cu fiul său, Cristian Crăciun, portalul literaturacopii.ro, destinat iubitorilor de literatură română și universală de vârstă școlară. (sursa Wikipedia). Aceste informații sunt doar o parte din multe alte activități și ocupații ale autorului.

    Am descoperit poeziile domnului Petre Crăciun printr-o prietenă dragă mie, de asemenea scriitoare, poezii care mi-au intrat la suflet și pe care le citesc de câte ori am ocazia. Am plăcerea de a avea în bibliotecă două din cărțile autorului iar astăzi vă prezint cartea Cu Andersen în Regatul Poveștilor

Cuprins

Mai mulți copii încep să vorbească peste noapte limba daneză

Nici tu nu mai ști limba română?

S-a întâmplat în ziua când s-a născut Andersen

Căsuța Poveștilor încă nescrise

Regatul Poveștilor

     Patru copii se trezesc într-o dimineață că vorbesc altă limbă decât cea română (daneză), neștiind ce limbă vorbesc, necunoscându-se unul pe celălalt, surprinzându-și părinții și pe toți cei din jur.

Nu înțelegea ce se petrece cu el. Cum era posibil să se trezească vorbind o limbă pe care nu o mai știa nimeni? De ce tocmai el și de ce atunci? Oare ce limbă vorbea? Semăna puțin cu germana, dar era diferită…Ce avea de făcut? Dacă îl fermecase vreo vrăjitoare din cartea pe care o citise cu o seară înainte? „

Petruț, Tudor, Robert și Giulia

   Petruț îl întâlnește pe Robert în parc, acesta fiind foarte mic nu vorbește, singurul lui cuvânt e mama. Ciudat e că începe cu Petruț să vorbească în daneză, mama sa speriindu-se. De Tudor și Giulia află de la televizor. Începe aventura, cei patru copii împreună cu părinții lor vor să descopere cauza acestei întâmplări stranii. Descoperă că singurul lucru comun este lectura, basmele citite de ei în cazul lui Petruț și Tudor, basmele citite lui Robert de către tatăl său înainte de culcare, iar în cazul Giuliei piesa de teatru Soldățelul de plumb, aceasta nefiind foarte pasionată de basme.

     Desigur autorul acestor basme este Hans Christian Andersen, pare să fie o legătură, cel puțin e primul pas spre rezolvarea problemelor.

„- Să fiți mulțumiți , spuse Tudor ,că nu am făcut o pasiune pentru poveștile indiene. Cine ne mai înțelegea?

– Dar vă puteați îndrăgosti de basmele lui Petre Ispirescu sau ale lui Ion Creangă, spune Mălina, și atunci nu se mai chinuia bietul meu copil…” [/quote_box_center]

     Totuși de ce în aceeași zi au început să vorbească daneza? Studentul care le traducea a venit cu răspunsul

[quote_box_center]„…ieri a fost ziua în care s-a născut marele povestitor danez – 2 aprilie 1805”

   Copilașii sunt duși pe tărâmul viselor, fiecare întâlnindu-se cu H.C. Andersen, bucuria lor, el i-a ales pe acești patru copii să fie Ambasadori ai poveștilor, să aducă cât mai mulți copii în Regatul Iubitorilor de povești. I-a purtat în casa copilăriei lui, i-a lăsat să se joace cu jucăriile lui, le-a spus poveștile așa cum au fost ele rostite încă dinainte de a fi scrise.

     Ei ce să vă spun? Am povestit puțin cartea pentru că e prea frumoasă, deși aș mai fi avut multe de povestit trebuie să va spun că în spatele acestei cărți e o persoană cu un suflet mare, probabil un suflet de copil, pentru că numai așa îmi pot explica cum eu m-am simțit din nou copil citind acest basm al basmului.

  La Poarta poveștilor Regatului Iubitorilor de povești Andersen se întâlnește cu C. Perrault, W. Hauff, F. Baum  Lev Tolstoi, Ion Creangă, Petre Ispirescu, Mihai Eminescu și mulți alții.

     Aceste menționări cu siguranță ne îndeamnă la lectură, la orice lectură ne face plăcere.

     Și Răzvan a fost numit Ambasador al poveștilor

     Vă mulțumesc domnule Petre Crăciun pentru că existați în viața copiilor și a noastră a părinților.

    Puteți comanda această carte și alte cărți scrise de autor la numărul de telefon 0747.779.034 mail – literaturacopii@gmail.com, www.literaturacopii.ro vă așteaptă cu multe alte creații 

Autor: Vero

%d bloggers like this: