Recenzii

by -
14

 Cealaltă față a lui Aaron Manson de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman-recenzie

        (volumul 2 al seriei O pereche criminală)

Editura : Librex Publishing

Data apariției: Mai 2017

Număr pagini: 391

Bliss White, o adolescentă aparent simplă şi cu o viaţă plictisitoare, dezvoltă o pasiune secretă pentru banda de motociclişti apărută recent în oraş. Învăluiţi în mister şi niciodată la vedere, banda Phoenix se ascunde de o lună întreagă în vechiul hambar de pe malul Lacului Ontario, fiind urmăriţi internaţional pentru o serie vastă de infracţiuni. Dar când Bliss le descoperă unul dintre locurile ferite pe care aceştia le frecventează, sunt nevoiţi să-şi înăbuşe instinctul de a fugi şi să joace cartea cea mare – cartea încrederii.

Între timp, Bliss este nevoită să se confrunte şi cu un client special al cafenelei în stil american, la care lucrează ca şi chelneriţă. Adam se dovedeşte a fi un băiat de nouăsprezece ani cu probleme temperamentale, plin de vulnerabilitate şi lipsit de încredere.

Dispariţia bruscă a prietenului său cel mai bun, Aaron, o bagă şi mai adânc în încurcătură şi se trezeşte luând parte la războiul bandei Phoenix cu o altă bandă rivală, pentru a proteja un membru de care se ataşează iremediabil.

Pe parcurs, eroina roşcată află că persoanele în care capătă încredere deplină au mai multe feţe. Dar oare Aaron Manson are şi el o a doua faţă?

  Dacă O pereche criminală m-a surprins plăcut datorită stilului amuzant adoptat de cele două autoare, “Cealaltă față a lui Aaron Manson” mi-a cucerit inima și a devenit una dintre cărțile mele preferate. Cel de-al doilea volum al seriei este total diferit de primul, în privința stilului, al intrigii și suspansului. Pot spune că e și alt gen –  un thriller romance plin de tensiune, mister și revelații surprinzătoare.  

   Am apreciat faptul că acest roman te ține în suspans, te determină să faci o serie de conexiuni și te îndeamnă să-ți pui o serie de întrebări: ce legătură ar putea fi între o bandă de motocicliști și echipa lui Simon (vezi acțiunea din primul volum), de ce este atât de importantă Bliss pentru motocicliști, ce secrete ascund toți bărbații din preajma fetei etc.

   Când am citit O pereche criminală, aveam impresia că asist la o comedie romantică, discuțiile spumoase fiind puțin cam exagerate sau jenante (din cauza glumelor proaste făcute de Jace), dar cel de-al doilea volum a avut un subiect mult mai serios, iar glumele și ironiile dintre personaje nu au mai depășit măsura decât pe alocuri (mai mult spre final), din vina … celeilalte fețe a lui Aaron Manson.  

 Referitor la titlul cărții, trebuie să vă marturisc că m-a luat prin surprindere schimbarea de comportament a protagonistului. Există o mare diferență între tipul Arron de la începutul cărții – atent cu Bliss, calm, tăcut și aproape invizibil, la acel Arron temperamental, exploziv, fără limite, care pare a fi  o clonă enervantă a lui Jace.

 Dacă în primul volum, protagoniști au fost Carol și Jace, povestea fiind centrată pe grupul de asasini plătiți ai lui Simon, de această dată, ei au un rol secundar, iar rolul principal îl are Bliss White, o adolescentă naivă care are ghinionul (sau poate că nu?) să intre în atenția unui grup de motocicliști. În plus, e confuză în privința sentimentelor pentru Aaron, cel mai bun prieten al ei. Nu există îndoială că îl iubește ca pe ochii din cap, dar nu-și poate da seama dacă îl iubește mai mult decât ca pe un prieten. Iar atunci când constată că acesta are mai multe… fețe, se teme că nu se mai poate aștepta decât la minciuni și foarte multe secrete.

    Bliss White (18 ani) este elevă în ultimul an de liceu și lucrează într-o cafenea pe post de chelnăriță. Are o fire ceva mai retrasă, tăcută, dar care nu se teme să spună oricui ceea ce gândește. Aaron Manson (19 ani), cel mai bun prieten al ei, s-a obișnuit cu ea, așa că nu mai comentează nimic. Însă, în ciuda faptului că se cunosc dintotdeauna, cei doi nu-și împărtășesc secretele. Ei bine, nici tânăra nu-i cere să-și deschidă sufletul în fața ei, atâta timp cât nici ea nu o face. Lui Bliss nu-i place să vorbească despre problemele sale, despre ce simte sau o deranjează, cum nici lui nu-i place. De fapt, ăsta e motivul pentru care sunt prieteni. În rest, nu au nimic în comun, în afară de incapacitatea lor de a-și recunoaște sentimentele și emoțiile.

   Cu Aaron, totul e simplu. Nu pune întrebări complicate și nici nu se așteaptă la prea multe de la el. Apare de nicăieri și dispare pe nepusă masă. Iar chestia asta a început s-o enerveze pe Bliss, însă nu-i pune întrebări despre locurile în care se duce sau despre persoanele cu care își pierde timpul. Însă, de la un timp, a observat că ceva îl macină pe bunul ei prieten. Și poate că ar fi trecut cu vederea peste asta, dacă nu ar fi văzut pe trupului lui o imensă vânătaie. Cu toate că el se încăpățânează să spună că o are de la sală, pe când se antrena, explicația lui cam scârțâie. Mai rău e că un un individ necunoscut tot dă târcoale casei lui Aaron, iar într-o zi a asistat fără să vrea la o ceartă între cei doi. Oare ce se întâmplă? Ce vrea individul de la Arron?

  Însă, nu doar Aaron îi dă bătăi de cap lui Bliss, ci și Dylan și Adam, doi tipi cu care fata a legat de curând un fel de prietenie. De fapt, pe Dylan nu-l place deloc, poate și pentru că… de fiecare dacă când își face apariția în cafenea, parcă tensionează întreaga atmosferă. Este pus pe ceartă și găsește mai mereu un motiv s-o enerveze. Nu-l cunoaște prea bine, însă l-a văzut destul de des în ultima lună. Tipul s-a mutat de curând în oraș și nimeni nu știe mai nimic despre el, însă comportarea lui îi confirmă tinerei că viața lui e un dezastru.

Ceva mă face să fiu curioasă în privința lui, căci nu se întâmplă în fiecare zi să apară un necunoscut, venit de nicăieri, cu o alură întunecată și plină de mister. Mă scoate din minți să nu pot să citesc pe cineva, mai ales pe el.”

 Cât despre prietenia cu celălalt tip, aici e mai complicat. Poate că Bliss se simte puțin atrasă de Adam, dar niciodată nu a putut trece peste modul jenant în care s-au cunoscut. Tipul o irită și o intimidează, dar în același timp e destul de atent cu ea.

“- Sunt Adam, se prezintă el, fără să-mi întindă mâna.

– Hilda, blufez.

 Chicotind, întinde degetele spre ecusonul pe care îl am prins în piept și îl prinde, spunându-mi:

 – Îmi pare bine să te cunosc, Hilda. Așa o cheamă pe bunică-mea, mi-o trântește apoi. Dacă stau să mă uit atent, parcă semeni puțin cu ea. Aveți cam aceleași riduri.

 Până aici! Mă răsucesc cu fața spre el și cu ochii cât cepele, iar palma pe care i-o trag se poate încadra cu ușurință la cele mai usturătoare palme care i le-am tras cuiva vreodată. Capul i se întoarce în direcția opusă, dar în loc să urle, așa cum mă așteptam, izbucnește în râs. Adică, începe să râdă atât de haotic și cu o poftă nebună, încât mă întreb dacă nu cumva l-am gâdilat.

– Ok, pe asta n-am prevăzut-o, hohotește el. Și eu sunt greu de luat prin surprindere.

– Nu ți-e rușine? țip la el. Pe lângă că ești un necioplit și nu poți să admiți  faptul că lovitura cu ușa a fost din vina ta, mă mai și compari cu bunică-ta! Iar eu chiar nu am riduri! Am optișpe’ ani, zevzecule!”  

 Pe lângă faptul că are necazuri cu prietenii, Bliss ajunge să dezvolte și o pasiune secretă pentru banda de motociclişti apărută recent în oraş. Învăluiţi în mister şi niciodată la vedere, banda Phoenix se ascunde de o lună în vechiul hambar de pe malul Lacului Ontario, fiind urmăriţi internaţional pentru o serie de infracţiuni, printre care trafic cu droguri şi mici jafuri.

 Atunci când Bliss se decise să o urmărească pe Eva, singura femeie din bandă, ajunge să descopere unul dintre locurile ferite pe care motocicliștii le frecventează, iar ei sunt nevoiţi să-şi înăbuşe instinctul de a fugi şi vor ajunge să se încreadă în ea, dar nu înainte de a o testa prin intermediul unui polițist corupt. Firește că nu au suficientă încredere în ea cât să renunțe la cagule, așa că tânăra habar nu are care e identitatea lor.  

 Fiind mai mereu în preajma lor, Bliss vede o serie de lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă, asistă la câteva evenimentele neplăcute, intră în conflict cu câțiva motocicliști, ajungând la un moment dat să-și pună viața în pericol din cauza glumelor proaste făcute de câțiva dintre ei. Dar când aceștia vin în fața casei ei ca să-l amenințe pe Aaron, bunul ei prieten, Bliss își dă seama că situația s-a complicat prea mult și că din cauza lor a intrat într-o serie de necazuri, a ajuns să mintă persoane dragi ca să îi acopere, iar poliția e cu ochii pe ea.  

“Instinctiv, fac un pas în spate și mă uit speriată peste umăr, la Aaron – al cărui maxilar atinge podeaua, de surprindere. Proastă sincronizare! Pot să văd cum privirea de vulture a liderului se fixează amenințătoare pe prezența amicului meu și încep să-mi fac griji pentru viața lui. Până acum motocicliștii au fost nevoiți să se confrunte doar cu prezența mea, iar acum Aaron chiar nu face parte din peisaj.

Prietenul meu țeapăn ca un mort, se blochează în pragul ușii și se uită la mine panicat.

– Dacă nu uiți ce se întâmplă acum și dai cu ciocul cuiva, ești un om mort, îl informează liderul pe un ton grav, care nu lasă loc de discuții. M-ai înțeles?”

  Însă, ceva se va întâmpla cu Arron. Bliss nu reușește să dea de el de câteva zile și nici la telefon nu-i răspunde. E ferm convinsă că toată vina o poartă banda de motocicliști. Va încerca să-și ascundă teama și se va confrunta cu liderul lor, încercând să afle unde este Aaron. Însă adevărul e cu totul altul.

“Ușa este dată de perete, dulapurile deschise, poza cu mine și cu el – pe care i-am dăruit-o de Crăciun, anul trecut – este pe  podea, cu fața-n jos. Înghit în sec și mă aplec ca să o ridic. Rama este spartă. Nu îmi dau seama că îmi tremură genunchii abia când mă ridic. Ce naiba s-a întâmplat aici? Nimic nu este la locul lui și nici urmă de Aaron! Mă îndrept cu pași mici și temători spre dulapuri și mai mare mi-e șocul când îl văd aproape gol. Nu sunt sigură, dar am impresia că a fost aici. Nu acum mult timp.

-Oh, Aaron. Eu îmi fac griji pentru tine, îmi fac tot felul de gânduri idioate cum că tu probabil tu ești mort, dar se pare că eu sunt cea idioată, mârâi, gata să pocnesc de nervi. Îți place să te joci, ticălos idiot.

Acum toată furia mea este îndreptată doar asupra lui. Și eu care credeam că motocicliștii i-au pus pielea pe băț.”  

  Enervată pentru că Aaron a plecat fără să-i spună o vorbă, convinsă fiind că el e unul dintre membrii bandei, și trezindu-se amenințată cu moartea, Bliss se decide să ofere poliției toate informațiile utile despre banda Phoenix.  

“- De asta nu poți să scapi, Bliss. Tu nu înțelegi un lucru. Dacă îți dai drumul la gură, vom cădea cu toții. Peste o sută de motocicliști cu viitorul incert, din cauza a ceea ce știi tu.(…) Și, odată ce noi vom cădea mai ceva ca Lucifer, și tu vei cădea odată cu noi, doar că … sub doi metri de pământ.

“Sunt pornită să fac prăpăd în rândul motocicliștilor; cu toate că o să cad și eu, o să am plăcerea să îi văd distruși.“

  Dar atunci când iese din secția de poliție, Bliss se trezește răpită de membrii echipei lui Simon-  Jace și soția lui, Carol. Dar ce vor de la ea? Au cumva vreo legătură cu banda Phonix?  

  Și de parcă nu ar fi suficient că peste o sută de motocliciști îi vor capul, se mai și trezește luând parte la războiul bandei Phoenix cu o altă bandă rivală, pentru a proteja un membru de care este foarte atașată. În plus, nu știe ce sentimente are față de Aaron, mai ales de când a văzut că cealaltă față a lui este mult mai sinistră și imprevizibilă. O sperie îngrozitor acest nou Aaron și se teme de el, așa cum nu i-a mai fost niciodată. Oare ce decizie va lua?

Cu un băiat de nouăsprezece ani, aparent inofensiv dar cu o latură întunecată ascunsă, nu ar trebui să mai mai uimească nimic. Și eu care credeam că sunt singura persoană de pe lume care se confruntă cu o a doua personalitate.”

“Asta e cealaltă față a lui și nu-mi place deloc. Nu știam că Aaron poate fi atât de brutal și de încăpățânat. Parcă încearcă să mă controleze și să mă facă să joc așa cum cântă el.“

“Sclipirea periculoasă din ochii lui, care nu apare prea des, e din nou acolo. Faptul că înainte nu aveam motive serioase să ne certăm și că totul era mult mai simplu între noi, scoate la iveală o față pe care nu o recunosc și pe care nu o plac. O cealaltă față a lui Aaron Manson.”  

“E ridicol, dat fiind faptul că ne-am înțeles să ne ținem relația de prietenie pe linia de plutire. Asta ca să nu o punem în pericol. Dacă o posibilă relație între noi s-ar termina prost, ne-am pierde unul pe celălalt. Am pierde sensul anilor care au trecut, am pierde amintiri frumoase. Nu cred că sunt capabilă să risc.”  

Să mă sacrific? Să accept iubirea lui, cu riscul să-l rănesc și mai tare? Să încerc doar de dragul lui să ofer o șansă care s-ar putea să se termine prost? Nu cred că pot să fac asta. Mă simt cu mâinile legate, neavând o alternativă care ne asigură amândurora fericirea.

NOTA 10

 

Cartea Cealaltă față a lui Aaron Manson de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman poate fi comandată de pe Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Mireasa îndărătnică de Julie Garwood-recenzie

Titlul original: The Bride

Traducerea din limba engleză:  Alexandru Macovescu

Editura: Alma parte a grupului Editorial Litera

Colecția:  Iubiri de poveste

Categoria: Roman de dragoste, Roman istoric, Roman străin

Nr. de pagini: 324

Nota mea: 9/10

   Nu am mai citit un roman din Colecția Iubiri de poveste de foarte multă vreme, iar Mireasa îndărătnică a venit la mine fix în momentul în care, chiar aveam în plan să îndrept situația cu o carte care să-mi ofere starea interioară de bine, să-mi relaxeze mintea și corpul.

   E cu atât mai bine, zic eu, căci Julie Garwood îmi era total necunoscută în materie de lectură. Am auzit toate laudele aduse autoarei și cărților pe care le scrie, dar până acum, nu am avut ocazia să-i citesc niciuna dintre titlurile vândute în milioane de exemplare.

   Povestea nu m-a prins de la prima pagină, căci imaginea relatată la începutul romanului nu este una veselă, dimpotrivă, dar tot a fost bine, căci a trecut repede. Totuși, nu înainte de a vedea și simți răutatea pe chipul uman, secretele în jurul cărora se țese această poveste ce a dat fiori englezoaicelor.

   Nu a durat mult până să întâlnesc un tată a cinci fete, obosit, apăsat puternic de probleme și… de alte secrete și înțelegeri financiare, care să-i asigure ieșirea din probleme încurcate, dar care m-a enervat prin egoismul lui, prin firea lui ciudată și nevoia de a se pune pe sine la adăpost, de a folosi drept paravan mezina – cea care făcea totul în casă, cea care-i rezolva conflictele, cea care făcea să domnească liniștea între tată și celelalte surori.

   Am cunoscut-o și pe Jamie, menită unui alt bărbat, nu din iubirea ce-i lega, ci din nevoia tatălui ei de suflet dar și pe surorile sale răzvrătite, gălăgioase, fricoase. Spaima cea mare intră în familia lor atunci când află că doi scoțieni își caută neveste.

   Nimic nu ar fi de speriat dacă nu ar ști frumoasele englezoaice povestea lui Alec Kincaid: toată lumea era convinsă că și-a ucis prima soție. Frica intră în sufletul lor, groaza că ar putea fi oricare sclava unui barbar, ucigaș fără suflet.

   Din egoism sau motive întemeiate, Jamie nu trebuia să apară în fața scoțienilor, pe motiv că ea nu ar fi trezit interesul pețitorilor nedoriți, dar destinul, în ciuda tuturor pregătirilor (sau a lipsei lor), are alte planuri pentru panicoasa Mary și spumoasa Jamie.

   Totul a fost pe repede înainte, lipsit de emoție, de romantism, de duioșie și bucuria că este dorită în momentul nunții. Nici măcar o cerere în căsătorie nu a existat, a fost doar un anunț pentru viitoarele mirese. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să mai zăbovească puțin în Anglia, dar… nu a fost să fie. Cuplurile ”fericite” au pornit imediat la drum.

   Șocul, groaza și sfidarea pun stăpânire pe zvăpăiata Jamie încă din clipa în care-și află destinul, dar nici măcar o secundă nu se arată ca fiind slabă sau temătoare în fața omului care urmează să-i schimbe viața pentru totdeauna.

   Cu toate că la început, acțiunea se axează pe cei patru: Jamie și Alec, Mary și Daniel, atenția pică mai mult pe primii. Am așteptat toată cartea să citesc și despre ceilalți.  Drumul spre Scoția a fost presărat cu replici tăioase, blândețe, nervi, râsete sănătoase din partea scoțianului, îmbufnările soției, calm, dar și duritate, umor și tensiune maximă.

   Deși Alec știa foarte clar cum anume trebuie să-i fie nevasta, cum trebuia să se comporte cu ea, cum să o dea pe brazdă, în fața ei, barbarul era altul, nici dacă voia nu putea să fie așa cum plănuise. Jamie era un mister total, o plăcea mult, chiar pentru felul ei rebel, răzvrătit și duios. Înțelegând aproape imediat că englezoaica lui nu se va schimba – indiferent de ce ar face el. O admira profund pentru tăria ei, pentru faptul că era înfiptă și refuza să se dea bătută sau să se arate atinsă de inumanitatea lui. În ochii ei, Alec era un barbar, fără sentimente, foarte atrăgător, dar față de care nutrea sentimente diferite: ură, apreciere, atracție.

   El o trata ca pe soția lui, știa că va fi doar a lui. Ea se opune vehement să-i cedeze. Primul moment de apropiere nu aduce și liniștea, pacea și armonia în cuplu. Doi puternici nu vor ceda niciodată atât de ușor. Barierele dintre soți dispar ceva mai târziu, când Jamie primește asigurări că Alec nu o va lovi și nu îi va face niciodată rău.

   Sosirea în Scoția o neliniștește puțin, o aruncă în necunoscut, dar înfruntă totul, arătându-se exact așa cum este. Este privită cu neîncredere, dar știe imediat cum anume să se facă plăcută, să fie apreciată și îndrăgită și de către noua ei familie.

   Alec își tot dă silința să o modeleze după regulile scoțiene, după regulile personale – una din ele este să nu mai fie sclavă precum era în țara ei, iar reușita lui este cam departe de fiecare dată, căci Jamie reușește  să-l surprindă, să-l impresioneze, să o placă exact așa necizelată precum a luat-o de acasă.

   Vor accepta cei doi că se iubesc, nu doar că se simt atrași fizic, unul de altul? Va reuși Jamie să se adapteze total și să transforme Scoția în casa ei? Ce se va întâmpla cu Mary și Daniel până la urmă? Care este adevărul despre zvonul ce atârnă de trecutul lui Alec: și-a ucis sau a fost ucisă Helen? Zvonul e doar zvon sau pe Jamie o pândește pericolul de… moarte?

   Povestea miresei îndărătnice este plină de atitudine, de umor, romantism și iubire, dar și de nevoia de control, duritate, supunere și zvonuri dureroase. Final pe măsură pentru o poveste neaşteptat de interesantă. Sigur, spun asta… dar doar din punctul meu de vedere.

   Tot ce m-a enervat în carte s-a transformat total pe parcurs, chiar și modul în care Alec se purta cu Jamie uneori, a avut un rol.. să se descotorosească de măștile pe care le purtau cândva.  Egoismul și duritatea din replicile lui tăiau în carne vie, dar pentru a i se supune. Jamie știe în cine se vrea transformată, dar va ști să-și transforme soțul. Nimic nu i se pare imposibil atunci când își dorește ceva

   Julie Garwood mi-a deschis pofta cu acest roman. Vreau să-i mai descopăr poveștile și măiestria cu care le scrie. Ce anume îmi recomanzi?

Lectură savuroasă!

Cartea Mireasa îndărătnică de Julie Garwood poate fi comandată de pe targulcartii.ro

by -
10

Ultima scăpare, de Federico Axat-recenzie

Titlu original: „L’última sortida”

Editura: Trei

Număr de pagini: 496

   După ce am terminat de citit „Ultima scăpare” de Federico Axat, am stat să mă gândesc dacă am mai pus vreodată mâna pe o carte asemănătoare și am ajuns la concluzia că răspunsul este unul negativ. Romanul acesta are o doză de nebunie și spune o poveste ce devine cu adevărat clară abia la final, până atunci totul fiind un roller-coaster în care nimic nu este sigur, totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă, ceea ce îți dă peste cap întregul scenariu clădit în minte ta până în acel punct.

   Ted McKay pare să aibă o viață de vis, are o soție frumoasă, două fiice și un job bine plătit, dar lucrurile nu stau deloc așa cum par. Vestea că suferă de tumoare cerebrală în fază terminală îl determină să ia o decizie radicală: să se sinucidă. Profitând că soția sa, împreună cu cele două fiice, pleacă în vacanță, Ted se încuie în birou hotărât să-și tragă un glonț în cap. Însă soneria de la intrare îi încurcă planurile. La ușă face cunoștință cu Justin Lynch care îi face o propunere ciudată, dar în același timp provocatoare. Protagonistul ar trebui să omoare doi bărbați, un criminal și un om bolnav de cancer în fază terminală asemenea lui, iar ca răsplată el va fi la rândul său ucis de un necunoscut. Astfel, familia va fi cruțată de sentimentele devastatoare ale veștii sinuciderii. Ted acceptă surprinzător de repede propunerea, însă în timp ce realizează crimele, mintea sa pare să-i transmită semnale stranii. Anumite detalii i se par mult prea cunoscute, recunoaște oameni, locuri, are senzația că a mai trăit unele situații, iar vise neobișnuite și înfricoșătoare îi tulbură nopțile. Care să fie oare motivul? Ce se întâmplă cu Ted? Poate să se transforme într-un timp scurt dintr-un om simplu, într-un criminal cu sânge rece? Este ceva în neregulă cu mintea sa? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus pe parcursul romanului semnat de Federico Axat și cărora le-am găsit răspunsurile abia spre sfârșitul poveștii.

„Continuă să privească totul fără să-i vină să creadă, incapabil de a da credit locului unde se afla. Dar spre deosebire de zilele anterioare, în care simțise că nu-și găsește niciunde locul, acum simțea că se află în locul potrivit.”

   Federico Axat a reușit să construiască un roman care se joacă pur și simplu cu mintea cititorului, aducându-l în punctul în care nu mai știe ce să creadă despre protagonist și poveste. Inițial am fost impresionată de situația lui Ted, dar tot nu puteam fi de acord cu decizia sinuciderii. Credeam că era o dovadă de lașitate, în ciuda maladiei sale. Iar când propunerea buclucașă a apărut în peisaj, m-am gândit că protagonistul o va privi cu scepticism și se va lăsa greu convins. Așteptările mi-au fost încălcate și Ted a luat totul foarte ușor, părea a fi un ucigaș profesionist. Felul în care aborda fiecare crimă și maniera în care le curma viața victimelor nu mă ducea cu gândul decât la faptul că mai făcuse aste înainte. Inițial am presupus că este chiar un criminal care suferă de amnezie sau ceva asemănător, apoi că suferă de vreo boală și în final am ajuns să cred că e posibil să fie nebun. Federico Axat m-a bulversat, mi-a arătat o realitate ca mai apoi să schimbe toate variabilele și să-mi prezinte altceva. Atât de bine a conturat totul, încât m-a determinat să cred ca fiind reală fiecare nouă variantă a poveștii. Nimic nu părea sigur, în orice moment scenariul se putea transforma, iar acest lucru m-a determinat să fiu atentă la fiecare detaliu, m-a menținut curioasă și intrigată să descopăr adevărul despre Ted și viața sa.

„Căzuse în capcana propriei minți, nu putea să se învinovățească.”

   Ted McKay mi-a dat impresia unui tip enigmatic, destul de introvertit și incapabil să se confrunte cu boala de care suferea, fapt ce l-a determinat să aleagă calea ușoară: sinuciderea. Plănuise totul pas cu pas, dar în ciuda acestui lucru mi-a dat impresia că nu era pe deplin conștient de impactul pe care un astfel de eveniment îl putea avea asupra rudelor. Propunerea lui Lynch i-a adus o alternativă mai puțin dureroasă pentru cei dragi, iar asta l-a determinat să-i dea și curs. Însă modul în care se transformă pe parcursul evenimentelor este surprinzător. Abordează crimele cu ușurința și răceala unui criminal profesionist. Este calculat, concentrat exclusiv asupra misiunii sale și un trăgător experimentat. Realizează totul parcă instinctiv, dând impresia că nu este la prima crimă. Acest comportament pare în completă opoziție cu Ted de la început, cel care, cu pistolul la tâmplă, închis în propriul birou, era pe punctul de a-și lua viața. Astfel, se sădește îndoiala. Cum este posibil? Suferă de vreo tulburare psihică sau este pur și simplu un criminal care a reușit cu măiestrie să-și ascundă adevărata față de văzul lumii? Răspunsul la aceste întrebări nu vi le pot da deoarece v-aș ruina surpriza lecturii, dar vă pot spune că veți descoperi singuri adevărul ce vă v-a da complet peste cap.

   „Ultima scăpare” este un thriller psihologic de excepție, plin de întorsături de situație și cu un protagonist ale cărui secrete din trecut par să-i umbrească prezentul. Îl recomand cu drag dacă vreți să vă aventurați într-o lume în care totul este înșelător și adevărul pe care îl aflați într-un anumit punct, nu este chiar cel real. Dacă sunteți fani ai genului, cu siguranță nu trebuie să ratați scrierea autorului argentinian. Federico Axat a dat dovadă de o minte sclipitoare și o doză de nebunie atunci când a conturat acest roman și sunt foarte curioasă să citesc și alte cărți semnate de el pentru a mă surprinde din nou.

 

Cartea Ultima scăpare, de Federico Axat poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Între raţiune şi scandal, de Caroline Linden-recenzie

Titlul original: It takes a scandal

Editura Litera-2016

Colecţia Iubiri de poveste

Traducere: Elena Arhire/Graal Soft

Nr. pagini: 306

Seria Povești Scandaloase: 1. Dragoste şi alte poveşti scandaloase, 2. Între raţiune şi scandal, 3. Iubiri şi scandaluri, 4. Scandaluri ascunse.

    Voi continua aventura cu volumul doi-Între raţiune şi scandal şi sunt nerăbdătoare să descopăr altă poveste de dragoste.

Abigail Weston are aproape totul: frumuseţe, inteligență şi una dintre cele mai mari dote din Anglia. Tot ce îi lipseşte este un titlu nobiliar, dar părinţii ei speră că averea va reprezenta un atu important pentru căsătoria cu un aristrocrat. În schimb, Abighail visează la un bărbat care s-o adore cu disperare, dar banii par să orbească orice bărbat pe care-l întâlneşte…cu excepţia unuia.
   

   Când familia Weston va cumpăra o proprietate în Richmond, nici prin cap nu le va trece ce se va întâmpla sau peste ce vecini vor da. Ei sunt hotărâţi să se încadreze în nobilimea locală, dar asta necesită un bal, doar aşa îşi vor cunoaşte vecinii.

   Proaspeţii sosiţi nu stiu mare lucru despre vecinul lor singuratic Sebastian Vane şi casa de la Montrose Hill. Acesta este un erou de război, care a venit acasă cu un genunchi distrus, iar necazurile nu se opresc aici: tatăl său a înnebunit încet, încet, a vândut aproape toată proprietatea pe nimic, a început să alerge mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat pe străzile din Richmond. Durerea lui Vane este şi mai mare, ştiind că tatăl prietenului său din copilărie a profitat şi a cumpărat terenurile. Degeaba a declarat că vânzarea nu a fost legală, cu boala tatălui său nu a câştigat nimic, ba mai mult a fost acuzat şi el de început de nebunie. Nu l-a ajutat nici dispariţia tatălui său într-o noapte. Tot ce are este blocat, moartea părintelui său nu a putut fi declarată, astfel că se chinuie să supravieţuiască. Pe lângă toate acestea, va fi declarat şi hoţ, dar nedovedit.

   Întâlnirea dintre Abi cea cuminte şi taciturnul şi singuraticul Vane are loc într-un mod inedit-în natură:

Sebastian ştiuse că dăduse de necaz încă din prima clipă în care fata îşi făcuse apariţia dintre copaci.
   Nu doar pentru că îi întrerupse plimbarea solitară în care încerca încă o dată să îşi obişnuiască şi mai mult genunchiul rănit cu greutatea lui.

   Şi nici pentru că îşi dăduse seama din prima clipă că trebuia să o ajute. Era îmbrăcată ca pentru sala de bal, nu pentru un desiş sufocant de ferigi şi de tufişuri spinoase. Rochia ei de un verde pal strălucise în lumina asfinţitului, iar panglicile de la decolteu fluturaseră când ea se grăbise printre copaci şi se impiedicase de pietre. Era frumoasă şi strălucitoare ca o zână ce zbura prin pădurea întunecată şi el rămăsese hipnotizat pentru o clipă.

   Ştiuse că era condamnat în clipa în care faţa îl privise, iar el îi zărise chipul. Obrajii îi erau la fel de roz ca piersicile. Pielea ei era la fel de fină şi de lucioasă ca o perlă încadrată de buclele castanii care îi erau prinse în vârful capului. Buzele ei roz se depărtaseră surprinse când îl văzuse, însă ochii fuseseră cei care îl răpuseră: ochi frumoşi şi cenuşii, cu gene dese şi măriţi de uimire şi de curiozitate, fără vreo urmă de teamă sau dezaprobare. Sebastian blestemase încet în clipa aceea. Ochii aceia puteau să subjuge un bărbat.”

    Această impresie puternică lasă Abi în mintea lui Vane. Oare tinerei cum i se pare noul vecin? Deşi a fugit după căţeluşul mamei sale prin pădure, iar îmbrăcămintea de bal nu era tocmai potrivită pentru aşa ceva, se va bucura de întâlnirea cu misteriosul bărbat care nu vrea să se prezinte şi care a refuzat invitaţia la bal. Totuşi, când intră după Milo în tufiş, Abi se trezeşte admirându-şi vecinul. Deşi o avertizează în privinţa lui, mai ales cu zvonurile deloc măgulitoare care circulau, fata este decisă să îşi facă propria sa părere despre el.

,,Bărbatul acesta avea o prezenţă impresionantă, într-un fel melancolic. Părul lui negru şi ondulat ajungea deasupra gulerului, iar umerii îi erau laţi sub haină. Îl ţinea cu uşurinţă pe Milo într-o mână mare, chiar dacă nu era un bărbat masiv, ci mai degrabă subţire şi zvelt. Dar chipul lui îi atrăsese atenţia. Nasul îi era ascuţit şi uşor coroiat. Ochii aveau pleoape grele, păreau un pic somnoroşi în ciuda scânteii intense din privire. Nici un rid de râs nu îi încadra gura, chiar dacă buzele îi erau ferme şi senzuale. Un bărbat sobru, se gândi ea, misterios.

   Eii, cu aşa părere unul despre altul, nu se poate să nu asistăm la cunoaşterea dintre cei doi, la plimbările şi întâlnirile din pădure, la descoperirea grotei pierdute…
   Familia Weston nu este de acord ca acest bărbat să le curteze fiica, doresc ceva mai nobil pentru mâna ei. Penelope, sora mai mică, este de acord cu această relaţie şi pe cât posibil îi ajută să se cunoască mai bine. Vane nu va îndrăzni să spere la o relaţie cu Abi, situaţia lui de infirm şi cu o condiţie precară îl va face reticent. Pe de altă parte, Abi este ferm convinsă să descopere bărbatul minunat din Vane și îl va încuraja să o curteze.

   Când Vane va trebui să plece pentru o moştenire din partea unui unchi, în scenă intră bogatul, frumosul lord Atherton, tânărul vecin care este un moştenitor de conte, o familie foarte bine situată şi care este acceptat de părinţii lui Abi. Acesta a fost prieten cu Vane în copilărie, dar se pare că înşelăciunea contelui, infirmitatea lui Vane, presupusă dragoste ce i-o poartă sora contelui lui Vane, acuzaţia de furt, toate vor duce la o ruptură iremediabilă. Oare de data aceasta va câştiga lordul mâna lui Abi? Aceasta se va lăsa influențată de poziţia socială şi de bogăţie sau îl va aştepta pe Vane şi va înfrunta consecinţele unui imens scandal ca să îşi asculte chemarea inimii?

   Va reuşi Vane să moştenească o sumă care să îi acopere datoriile tatălui? Va reuşi să fie absolvit de fapte pe care nu le-a comis el? Va lupta pentru sentimentele sale şi pentru mâna alesei inimii lui?

   Rămâne să descoperiţi această poveste înduioşătoare dintre un tânăr fără speranţe şi o frumoasă domnişoară care are totul la picioarele sale. Lupta celor doi împotriva răutăţilor omeneşti, înţelegerea şi comunicarea, sunt esenţiale pentru a merge mai departe.
   Aştept cu nerăbdare să citesc volumul trei din această serie.

    Recomand cu încredere această carte. Nota mea-9,8.

Cartea Între raţiune şi scandal de Caroline Linden poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursă foto: Pinterest

Flower, de Elizabeth Craft şi Shea Olsen-recenzie

Editura: Epica Publishing House

Număr pagini: 352

   După o porție generoasă de răcoare și pepene din producție proprie – sper să-ți fac poftă și de dulce, dar și de recomandarea mea de astăzi. Am tot văzut cartea în online, am tras și cu ochiul la opinia cititorilor – pro, dar și contra acestui roman pentru adolescenți. Iar la final am tras concluzia: vreau să am propria părere despre Flower.

   Nu m-am așteptat ca o lectură destinată adolescenților să mă miște atât de mult în interior, să mă facă să simt durerea personajelor ca propria-mi durere, iar povestea celor doi să îmi transmită atât de multe, prin cuvinte, emoții  și lecții atent presărate în spatele unui limbaj simplu.

  M-am privit ca într-o oglindă în povestea tinere Charlotte, mi-am îngropat oftatul în zâmbete strâmbe, m-am enervat de zeci de ori pe parcursul călătoriei mele alături de Charlotte și Tate, căci fără să îmi propun, am dat filmul înapoi și am ajuns în perioada clasei a 12-a, dar și a episoadelor din filmul vieții mele de adolescentă.

   Perioada liceului m-a maturizat și mai mult, mi-a arătat, prin duritate, etichete și chipuri umane, cât de superficial este omul, cât de repede trece prin viață, cât de simplu i se pare totul, cât de ușor crede că deține adevărul absolut, cât de repede uită că nu are numai drepturi fără număr, ci și obligații.  De ele uită mereu, dar drepturile și le exercită fără întârziere, putând oricând: să râdă de ceilalți, să rănească, să vorbească, să se creadă superior față de alții.

   Charlotte mi-a călcat pe urme, cel puțin în ceea ce privește școala și învățatul, chiar dacă-și lua zi de zi bobârnace de la cei care o numeau ”tocilara”, fără măcar să bănuiască un lucru important:

Pentru lume poți fi un nimeni, dar oricând poți deveni universul cuiva, sensul și motivul pentru care merită să-și schimbe modul de a (se) privi – pe sine și viața sa.

   În momentul în care  imaginea despre viață, imaginea persoanei care ți-a dat viață, a bunicii care te-a crescut, dar și a surorii care s-a fript și a irosit șansa ei la un viitor mult mai luminos, mezinei Charlotte nu-i rămâne decât să-și impună reguli stricte, limite serioase și obiective clare pentru o altfel de viață, o siguranță care nu o va arunca în necunoscut și care o va păstra departe de repetarea poveștilor trăite de cele trei femei în viața ei.

   Charlotte nu vrea să aibă parte de același destin, vrea să demonstreze tuturor că se poate și altfel, că studiu te duce departe în viață, că munca și lipsa ideii de a renunța, îți poate schimba viața în totalitate.

Când omul își face planuri, viața îi arată că are o surpriză pentru el: un plan total diferit și te împinge, cu o forță invizibilă pe un nou drum –unul pe care el oricum l-ar fi ocolit din start.

   Totul mergea bine în viața tinerei aflată deja la vârsta majoratului.  Totul se desfășura conform planului, atunci când apare Tate – băiatul fermecător și total necunoscut pentru Charlotte, care se simte bine în preajma lui, este mișcată de gesturile lui simple,dar pe care vrea cu orice preț să-l țină la distanță, căci promisiunea și planul ei de viitor sunt mult mai importante.

   Tate e vedetă, a cântat, e faimos și vânat de tabloide și fani, dar Charlotte habar nu are cine este și-l tratează ca pe un simplu om ce vrea să o îndepărteze de obiectivul ei. Ea nu știe cine e cel care i-a dăruit flori, cafea, haine scumpe și un nou look. El o cunoaște: e singura fată care l-a tratat ca pe ceea ce este -un om simplu, care nu are nici un interes, cea care nu i-a picat în brațe leșinată, ea e cea care îl înfruntă, îi răspunde, îl învaţă, îl acceptă așa cum este.

Nimic nu e simplu cu Charlotte. Nu are decât un singur prieten, nu renunță ușor, e hotărâtă să-și vadă de viitorul ei, de obiectivul principal, îl refuză invitația în oraș, nu mai vrea să-l vadăm dar îl așteaptă în fiecare seară atunci când închide florăria.

   Precauția nu înseamnă să refuzi bucuria și iubirea, dar de teama de a nu fi văzută ca bunica, mama și sora ei, Charlotte, se  pedepsește, muncește din greu. Ceea ce înțelege mai târziu tânăra:

Ai nevoie de iubire, căci ești iubire, iar iubirea nu te poate face decât fericită, iar fericirea frumoasă.

   Charlotte nu se consideră frumoasă, căci îi lipsește fericirea din ochi, iar iubirea îi este închisă în suflet. Tocmai asta face Tate. Îi arată că e foarte frumoasă. Dar nu numai ea are nevoie de o transformare, nu numai ea are temeri și secrete. Tate e cunoscut pentru că iubea muzica, dar faima i-a distrus bucuria și toate rezultatele muncii sale, l-a ținut departe de scenă, departe de inspirația de a compune. Asta face Charlotte pentru băiatul pe care-l iubește. Îl inspiră, alungă vinovăția din mintea și sufletul lui, îi redă încrederea în sine și în pasiune.

   Iubirea nu e întotdeauna roz, dar nu contează culoarea iubirii, ci intensitatea ei atunci când durerea apare, sfâșie pe interior, smulge lacrimi și bucăți din suflet. Se iubesc, îți mărturisesc iubirea, decid să lupte împreună, dar la primul impas, Tate se retrage, fuge și abandonează totul. Apoi revine, cu o mare de regrete după el.

   Deși Tate are puterea să-și mărturisească secretul, pericolul ca relația lor să cunoască, din nou eșecul, este foarte mare, iar cea care are cel mai mult de suferit este Charlotte, care decide să lase totul în urmă, să-și reia viața, dar să renunțe la planul ei bătut în cuie.

   Iubirea e cu bune, frumusețe, zâmbete, dar e și cu nori negri, tunete, fulgere și ploi torențiale. Așa-i iubirea, dar doar atunci când faci față oricărei intemperii, doar atunci poți spune că iubești cu adevărat.

Oare reușesc până la urmă să rămână împreună? Tot ce pot să-ți spun este asta: finalul este fericit. Te-am liniștit, așa-i?

    Cartea Flower scrisă de Elizabeth Craft și Shea Olsen m-a surprins, mi-au fost depășite așteptările, mi-a scos din suflet dureri pe care le credeam vindecate, amintiri despre o perioadă în care mă luptam eu cu mine, iar câștigarea războiului era atât de departe atunci. Mi-a plăcut povestea – deloc banală, căci reușește să atragă atenția, să tragă un semnal de alarmă, iar la final să-ți adresezi niște întrebări simple, dar esențiale.

   Flower este despre oameni și suflet, despre durere și vindecare, despre secrete și eliberare, iubire și lipsa ei.  Despre greșeli și iertare despre putere și vulnerabilitate, prietenie și încredere, șansă și impunere, decizii și libertate,. Dar și despre teamă și siguranță, credință și dorință. E despre viață, despre imposibilul care devine posibil, despre miracole și putere, faimă și simplitate, vinovăție și un nou început. E despre mine și tine. Despre oricine a cunoscut fericirea – cu gustul ei dulce-amărui.

În iubire nu ai nevoie de ochelari, ci de o inimă deschisă și convingerea că o meriți din plin.

” Primul nostru sărut. Prima noastră declarație de dragoste. Prima noastră eternitate” – citat din Flower, Elizabeth Craft și Shea Olsen

Lectură savuroasă!

Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
18

Moştenirea Scarlatti, de Robert Ludlum-recenzie

Titlu original: The Scarlatti Inheritance

Editura: Olimp

Traducere: Doina Constantinescu
Număr pagini:  436

   Robert Ludlum (n. 25 mai 1927 New York City – d. 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller. Cele 27 de romane ale sale, care au însumat între 290 şi 500 de milioane de cărţi publicate, au apărut în 33 de limbi şi 40 de ţări. Ludlum a folosit în publicarea cărţilor sale şi pseudonimele Jonathan Ryder şi Michael Shepherd.
    A scris câteva romane în colaborare cu Gayle Lynds şi cu Philip Shelby. Multe dintre cărţile sale au fost ecranizate, cea mai cunoscută fiind Seria Bourne.

  O parte dintre romanele sale: Trilogia lui Bourne: Identitatea lui Bourne (1980), Supremaţia lui Bourne (1986),  Ultimatumul lui Bourne (1990). Testamentul lui Holcfroft, Cercul Matarese, Numărătoare inversă Matarese, Opţiunea Paris, Codul Altman, Conspiraţia Spirală, Decepţia lui Prometeu, Trădarea lui Tristan, Complotul generalilor, Directiva Janson, Drumul spre Omaha – The Road to Omaha, Manuscrisul lui Chancelor, Proiectul Hades, Protocolul Sigma, Ţinutul Magic

   “Elizabeth Wyckham Scarlatti are un plan-un joc disperat, de ultima clipă-destinat să salveze omenirea de bărbatul numit Heinrich Kroeger. Acest extrem de periculos personaj este chiar fiul său. Dacă nu-l va putea opri, el îi va da celui de-al Treilea Reich cea mai puternică armă de pe Pământ.”
    “Armele ei: banii şi puterea. Ţinta ei: cel mai periculos om din lume: Fiul ei.”

   Acţiunea cărţii se petrece în ultimele zile ale anului 1944, către finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când fanaticii nazişti pregăteau deja apariţia celui de-al Treilea Reich.

   Heinrich Kroeger, un nazist cu funcţie înaltă în partid, trimite Departamentului de Stat SUA un mesaj. Spune că va da aliaţilor planurile complete ale fortificaţiilor nemţeşti de la Berlin: buncăre subterane, amplasamentul rachetelor, depozite de alimente şi chiar postul de comandă al Fuhrer-ului. Condiţia pusă era că le va da numai maiorului Matthew Canfield şi numai dacă îl aduce la întâlnire pe April Red.
    Sigur că povestea începuse cu foarte mulţi ani în urmă.

  În 1892 Elizabeth Royce Wyckham, fiica de 27 de ani a lui Albert O. Wyckham s-a căsătorit cu Giovanni Merighi Scarlatti, un imigrant sicilian sărac. Până la el cu toate eforturile părinţilor, culminând chiar cu o plimbare prin Europa, Elizabeth refuzase orice partidă.

   Tânărul Scarlatti, un bărbat masiv cu palme mari, trăsături colţuroase tipic italieneşti, dădea impresia unui tip cu multă încredere în sine. Nu avea familie, nu avea o diplomă, dar avea cunoştinţe ample despre utilajele industriale şi prezentase un proiect care reducea costurile de producţie la hârtie cu 16%. Italianul se pricepea la tot felul de improvizaţii, modifica maşini, evitând folosirea mai multor muncitori.
     Dar bătrânul Wyckham îl plătea foarte puţin, profitând fără ruşine de abilităţile lui. Nici Giovanni nu era prost, înţelesese că dacă va rămâne un simplu muncitor nu va realiza nimic. Încearcă singur să se edifice dar Elizabeth îl place şi hotărăşte să-l ajute, conştientă că alături de el va fi partener cu drepturi egale.
     Aşa că împreună îl păcălesc pe Wyckham şi Giovanni ajunge un mare patron, care cu soţia lui, Elizabeth, va fonda un adevărat imperiu: ”imperiul Scarlatti”.

   Părinţii lui Elizabeth mor şi ea hotărăşte să plece din Chicago la New York, unde o puteau lua de la început în societate, mai ales că aveau deja trei fii: Roland de 9 ani, Chancellor Drew de opt şi Ulster Stewart de 7. Ea nu voia ca ei să fie ostracizati de societatea snoabă din Chicago. Aşa că se mută, cumpără un teren pentru a construi o casă în oraş, dar din păcate Giovanni moare subit. La început debusolată Elizabeth îşi revine, doar fusese o femeie puternică, egală soţului ei, şi consolidează în continuare imperiul. Ca un bun comandant ea realizează o organizaţie ca o armată bine instruită şi inteligenţă.

   Şi-a construit o casă impunătoare în oraş, a cumpărat o moşie la Newport, o casă de vacanţă la mare la Oster Bay şi a luat hotărârea să schimbe numele de familie al băieţilor din Scarlatti în Scarlett, estimând că le va fi mai simplu să se adapteze.
    Din păcate cei doi băieţi mai mari nu aveau imaginaţia lui Giovanni sau măcar intuiţia ei în afaceri şi în relaţiile interumane. Iar cel mic Ulster părea a fi o problemă, la început lăudăros, apoi adolescent fiind îşi folosea bogăţia şi situaţia socială cu cruzime şi brutalitate. La Princeton în primul an, Ulster prezenta evidente tendinţe de ostilitate faţă de fraţii lui, de colegi de profesori şi servitori. Era tolerat numai pentru că era fiul mamei sale, dar devenise un monstru răsfăţat.

   Elizabeth încearcă să-l determine să facă ceva cu viaţa lui, să lucreze, dar el devine şi mai periculos luând de bun totul, sigur că are drepturi dar nici o datorie. Trei fii, trei firi total diferite: Roland timid şi maleabil, Chancellor studios şi corect şi Ulster arogant şi periculos.

Pe 6 aprilie 1917 America a intrat în primul război mondial.

      Primul a plecat Roland în Franţa ca locotenent de artilerie, dar a fost ucis în prima zi de război. Ceilalţi doi băieţi au vrut să plece şi ei dar Elizabeth îi cele lui Chancellor să rămână civil, având nevoie de el la firmă. Ulster putea pleca la război.
     Spre mirarea tuturor s-a achitat onorabil de datoriile sale pe front, în special la Meusse-Argonne unde a şi primit o medalie pentru curaj în luptă. Doar că nimeni n-a ştiut că el înscenase totul, nemţii se retrăgeau, plecat în recunoaştere găseşte un tânăr neamţ c-o mitralieră lăsat în urmă, îl omoară apoi trage spre proprii camarazi ca şi cum ar fi fost atacaţi de nemţi.
     Se întoarce la oamenii lui care-l cred un erou, mai ales că nu ştiau că în pădure au tras doar în soldaţi deja morţi. Sub pretextul că-şi răzbună fratele, el îşi trimite plutonul într-o direcţie, el urmând altă cale pe care susţinea că a văzut doi nemţi fugind. Acolo îl întâlneşte însă pe Gregor Strasser, un ofiţer nazist care văzuse toată faza cu omorârea caporalului şi gloanţele trase spre camarazii săi. Pleacă cu neamţul, să-l scoată în linişte la Paris, apoi în Germania, devin prieteni şi aliaţi, neamţul era arogant şi-i ura pe oamenii de rând la fel de mult ca el.

   Strasser se întoarce la familia lui, propunându-i lui Ulster după ce-şi rezolva problemele să i se alăture lui şi oamenilor puternici care deja militau pentru ridicarea după înfrângere şi pentru unificarea elitei Europei. Tot el îi dă lui Ulster ideea să-şi ia un nume german, ca să-l recunoască când îl contactează, aşa că pentru nemţi Ulster va fi Heihrich Kroeger. Se despart şi pleacă fiecare pe drumul lui, dar vor ţine legătura.
     Ulster are planurile lui, ajunge la compania lui ca şi cum s-ar fi strecurat printre inamici şi revine acasă erou. Apoi o ia metodic: îi cere fratelui său să-l ajute să se familiarizeze cu afacerile, îşi caută o soţie de familie bună, pleacă într-o călătorie de nuntă, aparent haotică, revine, dar după naşterea fiului său dispare.
    Sigur că este căutat de toţi, inclusiv de-o agenţie aparţinând Ministerului de Interne, pentru că în drumurile lui haotice, Ulster pusese în practică tot ce aflase şi învăţase la bancă. În prima fază Matthew Canfield e desemnat să-l urmărească, pozând în agent vamal, pentru contrabandă cu alcool, dar jocul lui Ulster era mai mare şi are grijă să dispară orice martor putea duce la el.
    Atunci când dispare, Elizabeth îşi dă seama că au dispărut şi banii din fondul lui principal şi din “visteria” unde banii transformaţi în diamante şi aur erau ca o asigurare–depozit pe ani, şi că şi-a regizat cu mult talent viaţa.

    Canfield ajunge s-o cunoască pe Janet soţia lui Ulster, apoi o salvează pe Elizabeth de la moarte în timp ce ea plecase cu vaporul în Europa să-şi caute fiul şi să vadă la bănci situaţia conturilor.
     Bancherul care o ajutase pe Elizabeth să pună lucrurile la cale este ucis. Ea e atacată pe vapor, dar e salvată de Canfield pe care-l crede iniţial un comis voiajor. Impresionată de el şi aflând cine e cu adevărat Elizabeth îl angajează conştientă că are nevoie de tot ajutorul posibil.
    Ajunşi în Anglia Canfield cu ajutorul lui Derek, un agent englez o duce pe Elizabeth la adăpost şi merge înapoi în America s-o aducă şi pe Janet să-i ajute să poată identifica locurile şi persoanele întâlnite în luna lor de miere. Elizabeth scapă de un nou atentat, apoi toţi trei sunt atacaţi şi aproape ucişi. Ajung la Londra la hotel. În timp ce Canfield şi Janet sunt la un bar un om mascat intră la Elizabeth în cameră şi o ameninţă. Se dovedeşte a fi Ulster devenit un monstru după operaţiile estetice nevindecate. El îi spune că acum este Heinrich Kroeger, că e înconjurat de oameni puternici, că trebuie să-l lase în pace dacă nu îi va ucide pe toţi cei dragi ei, inclusiv pe propriul lui fiu.

   Ulster intrase în rândul membrilor partidului nazist care era hotărât să învie al Doilea Reich şi lucrează la asta. Doar că Ulster nu-şi cunoaşte mama…
    Ea se reîntoarce în state, îşi pune la adăpost familia cu ajutorul lui Canfield, apoi pune la cale un plan şi face totul pentru a-l lasă pe fiul ei fără asociaţi şi chiar la cheremul lor.
    Abia la marea confruntare Canfield îşi dă seama că Ulster este Kroeger. Are loc o luptă şi pare că l-a omorât, dar Strasser, prietenul lui, îl scoate de acolo.

   Coaliţia pe care a vrut-o cu nume mari din industria lumii este dizolvată de Elizabeth, Canfield se căsătoreşte cu Janet şi-l adoptă pe băiat schimbându-i numele după al lui.

Războiul se termină, germanii sunt înfrânţi şi Kroeger apare cu propunerea.

   Dacă vreţi să ştiţi cum a reuşit Elizabeth să-l împiedice pe fiul ei, de ce a apărut Kroeger acum, cine din partid l-a trădat, cine din cei din jurul lui s-a aliat cu americanii, ce vrea cu Canfield şi cu fiul lui citiţi cartea.
    Va asigur că merită. Ca toate cărţile lui Robert Ludlum romanul este alert, plin de acţiune, multe personaje cu diferite caractere, fapte halucinante, convingeri fanatice bazate pe evidente uimitoare şi şocante, uşurinţa de-a înşela, de-a ucide, de-a minţi în numele umanităţii.
     La fel ca şi la celelalte romane ale lui Ludlum, citind ai impresia că vezi un film tulburător şi şocant care-ţi întăreşte din nou convingerea că trecutul poate marca viitorul.

Cartea Moştenirea Scarlatti de Robert Ludlum este oferită pentru recenzie de targulcartii.ro

“Soţia plantatorului de ceai” este o carte cu adevărat valoroasă, un roman minunat şi încântător.

Soţia plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies-recenzie

Editura: Nemira

Titlul original: The tea planter’s wife

Număr pagini: 440

Traducător: Monica Şerban

,,Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.”

   Dinah Jefferies s-a născut în Malaysia, dar s-a mutat în Anglia când avea nouă ani. De-a lungul anilor, a călătorit mult și a rămas foarte atașată de Asia de Sud. Pe vremuri, a trăit într-o comunitate mică, alături de o trupă rock și a lucrat ca artist.

   În 2014 i-a apărut la Penguin primul roman, The Separation. Soția plantatorului de ceai este al doilea volum pe care l-a publicat și are în pregătire o a treia carte. În prezent locuiește în Gloucestershire împreună cu soțul.

   “Soţia plantatorului de ceai” o carte complexă, frumoasă, cu o acţiune bogată, cu personaje interesante şi cu multe secrete. Am citit-o în doar 3 zile, având 440 de pagini. Am devorat-o rapid, întrucât trebuia să ajung cât mai repede la final, să aflu adevărul. Nu voiam să se termine, însă stăteam ca pe ace în aşteptarea finalului care vine ca o concluzie şi dezleagă toate misterele, adevărul (Perlă care iubeşte adâncul – Byron) ieşind la lumină.

   M-am bucurat enorm când am început să citesc acest roman al lui Dinah Jefferies, pentru că stilul de scriere se aseamănă cu cel al lui Kate Morton (autoarea a 5 bestsellere) şi cu cel al lui Khatherine Webb (autoarea cărţilor “Nevăzuţii”  şi “Moştenirea”).

   Înainte de a începe să vă detaliez structura şi acţiunea romanului, vreau să vă spun că “Soţia plantatorului de ceai” este o carte care merită să o treceţi pe lista scurtă de lecturi a lunii august, până nu trece vara, întrucât este un roman exotic. Dacă nu vă permiteţi o vacanţă, sunt sigur că veţi călători alături de Dinah, un ghid excelent, şi veţi rămâne cu impresii pozitive despre Ceylon.

Cartea este împărţită în patru părţi: O nouă viaţă; Secretul; Zbaterea; Adevărul.

   Acestor 4 părţi li se alătură şi o notă a autorului plus mulţumirile. La sfârşit, se găseşte şi o selecţie de cărţi din care s-a documentat scriitoarea pentru acest roman. Mi-a plăcut că a introdus şi acea listă, utilă mai ales pentru cei care au rămas cu o impresie bună despre Ceylon (Sri Lanka), tărâmul exotic al ceaiului de bună calitate.

   Vă întrebaţi cum i-a venit ideea autoarei de a scrie acest roman? Ei bine, ideea i-a venit când soacra ei, Joan Jefferies, i-a povestit lui Dinah despre copilăria acesteia ( a lui Joan), petrecută în India şi în Burma, în timpul anilor ‘20 şi începutul anilor ‘30. Aceste poveşti spuse de Joan includeau cultivatori de ceai din Ceylon şi din India, stârnindu-i curiozitate lui Dinah. De aici, au urmat luni întregi de încercări de a scrie acest roman cuprinzător şi eterogen. Romanul a fost publicat oficial în 2015, fiind ales pentru clubul de lectură Richard și Judy. De asemenea, s-a aflat în topul celor mai bine vândute cărţi în lista de bestsellere a Sunday Times pentru 16 săptămâni continuu. Pentru că romanele lui Dinah au acţiunea plasată în trecut, îi ia mai mult timp autoarei să scrie unul, faţă de romanele cu acţiunea plasată în zilele noastre. După cum mărturiseşte şi autoarea pe site-ul ei, îi este puţin dificil să fie, când scrie, în secolele de mult apuse şi apoi să revină în secolul XXI pentru a plimba câinele. Spune, tot pe blog, că nu ascultă muzică când citeşte, deoarece îi place să se “scufunde” complet în ceea ce face.

   Ceylonul este locul în care se plasează majoritatea acţiunii romanului, fiind o ţară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian. Renumit pentru ceai, cafea, orez, cacao şi multe alte culturi, Ceylonul este prezentat într-un mod aparte pe tot parcursul cărţii. Autoarea Dinah Jefferies oferă şi informaţii despre florile şi animalele care cresc în aceasta ţară insulară, dar şi despre Colombo, capitala Sir Lankăi.

   Gwendolyn Hooper ajunge în Ceylon cu vaporul pentru a îşi lua responsabilităţile de soţie în primire. Soţul acesteia, Laurence, este un mare şi cunoscut producător de ceai, având foarte multe plantaţii şi foarte mulţi angajaţi. Imediat ce pune piciorul pe pământ străin, Gwen nu-l zăreşte pe Laurence, însă un alt bărbat o întâmpină, zicându-i să-l aştepte pe soţul ei la un hotel. După câteva ore, apare şi Laurence, explicându-i şi scuzându-se lui Gwen că n-a ajuns la timp, deoarece fusese reţinut cu câteva treburi.

   Casa lui Laurence este una mare, spaţioasă, plină de servitori, gata să-i îndeplinească orice dorinţă lui Gwen. Neştiind de pericolele unei ţări tropicale, Gwen pleacă singură să facă un tur al împrejurimilor. Laurence nu priveşte cu bucurie plimbarea lui Gwen, adoptând poziţia soţului grijuliu şi primitor.

  Zilele se scurg şi Gwendolyn descoperă că soţul iubitor şi fericit, devine soţul rece, care nu se mai poartă aşa de bine cu ea cum se purta înainte. Gwen îşi dă seama că starea de spirit proastă a lui Laurence este provocată de un trecut întunecat şi tulbure. Secretele bine tănuite în mintea şi inima soţului ei, o fac pe Gwen să înceapă câteva cercetări şi să “scoată” spinul care nu-l lasă pe Laurence să fie alături de ea şi s-o iubească aşa cum merită. Uneori, un singur zâmbet din partea soţului ei, o mai linişteşte pe Gwen, însă aceasta nu abandonează ideea de a răscoli trecutul neclar şi de a scoate la suprafaţă ceea ce-l opreşte pe Laurence de a se apropia de ea.

   În Ceylon, soseşte şi Fran, verişoara lui Gwendolyn, dar şi Verity, sora lui Laurence. Fran venise pentru a vedea cu ochii ei cât de uimitor este Ceylonul şi pentru a afla dacă Gwen se simte cu adevărat fercită. Verity, în schimb, venise pentru a discuta cu Laurence şi pentru a beneficia de favoruri.

   Pentru că nu îi place să stea închisă în casă, Gwen iese la plimbare des împreună cu cei doi câini ,,adoptaţi”. Unul dintre câini intră într-o groapă şi Gwen descoperă că nu e o groapă, ci un tunel. În acest tunele se afla mormântul unui copil,  Gwen rămânând surprinsă de descoperire.

   Gwen reuşeşte până la urmă să vorbească cu Laurence asupra trecutului său. Astfel, află că prima lui soţie, Caroline murise alături de copilul lor, mormântul din tunel fiind al fiului.

   Uşor-uşor, relaţia dintre Laurence şi Gwendoly începe să-şi revină la normal, Laurence redevenind soţul iubitor şi atent de altădată. Pentru că totul se rezolvase între ei, Gwendolyn rămâne însărcinată cu gemeni, după spusele medicului chemat special pentru ea. Sarcina avansează, iar Gwendolyn naşte cei doi gemeni, (singură numai cu doica) aşa cum spusese doctorul: un băiat alb şi o fată neagră. Văzând culoarea fetei, Gwen simte că se prăbuşeşte şi că lumea ei se sfârşise. N-avea cum să se nască fata neagră, pentru că Laurence nu era negru, şi nici ea. Gwen îşi aminteşte de o petrecere la care fusese şi se îmbătase, iar în cameră fusese dusă de un bărbat de culoare, dar nu se putea concentra aşa cum trebuie la acea noapte, pentru că detaliile i se învârteau în minte. Din câte spune ea, nu ştie să fi făcut dragoste cu omul negru, dar fiind beată, această afirmaţie ar fi putut fi greşită.

   Gwen nu putea să se prezinte în faţa soţului ei cu un copil alb şi unul negru, aşa că doica o duce pe fată într-un sat, mai apoi, dacă avea să fie întrebată, Gwen va răspunde că a fost o cantitate mai mare de apă şi de aceea era burta mai mare decât ar fi trebuit. Doica o duce într-o familie din sat, plătind acea familie pentru hrana, hainele şi grijile pe care mama adoptivă şi le va face pentru ea.

   După ce a renunţat la fiica ei, Gwen se simte din ce în ce mai rău: e palidă, acuză dureri groaznice de cap şi nu prea mai iese din cameră. Laurence observă aceste lucruri şi-l sună pe doctor, însă nimeni nu va putea vreodată să-o facă pe mamă să uite cum a renunţat la propriul copil pentru a-şi salva căsătoria. Multe nopţi nedormite vor urma în viaţa lui Gwen şi aceasta simte că înnebuneşte.

   Cu preţul de a fi descoperită, Gwen pleacă alături de doică să o vadă pe fetiţă, deoarece nu mai suporta durerea şi dorinţa de a o ţine în braţe. Fata e bine îngrijită, nu la fel de bine ca fratele său geamăn, dar destul de bine. Întorcându-se la moşie, Gwen se face că nu s-a întâmplat nimic, însă durerea încă o simte în inimă.

   Timpul trece, iar Hugh, băiatul lui Gwen şi al lui Laurence, creşte. Din nou, Gwen simte că înnebuneşte, aşa că apelează la doctor, acesta scriindu-i să ia nişte prafuri. Pliculeţele sunt luate de către Verity, iar Gwen, consumându-le, se simte de parcă ar fi drogată, abia ţinându-se pe picioare. Medicul este chemat din nou, spunând că nu prafurile acele le prescripsese, fiind mult prea puternice pentru Gwen.

   Criza începe să-şi facă simţită prezenţa, familia lui Gwen nemaipermiţându-şi toate plăcerile de pe vremuri. Muncitorii sunt daţi afară de pe plantaţii, deoarece patronii nu mai aveau cu ce să-i plătească, iar preţul ceaiului scade.

   Din dorinţa de a o avea cât mai aproape, Gwen o ia pe fiica ei acasă la Laurence, spunând că este o rudă îndepărtată de-a doicii. Însă cum va reacţiona Laurence când va vedea fata? Ce va zice micul Hugh? Ce secrete mai ascunde Laurence? Oare Gwen îi va mărturisi lui Laurence legătura dintre ea şi fata neagră? Cum se va termina romanul? Gemeni: unul alb, celălalt negru. Exista doi taţi?

“Soţia plantatorului de ceai” este o carte cu adevărat valoroasă, un roman minunat şi încântător. Mi-a plăcut mult de tot, acţiunea menţinându-mă în alertă până la final. Încă trei cuvinte mai spun despre “Soţia plantatorului de ceai”: SPLENDID, EXCEPŢIONAL, FERMECĂTOR.

 

 Cartea Soţia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
6

Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă, de Becky Chambers-recenzie

Editura: Herg Benet
Anul apariţiei: 2017
Titlul original: The Long Way to a Small, Angry Planet
Traducător: Alexandru Voicescu
Număr de pagini: 504

  Ca să poţi prevedea măcar o parte din încântătoarea surpriză care va fi Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă, trebuia să ştii câte ceva despre tânăra sa autoare, Becky Chambers. Ai fi putut intui astfel analitico-freudian că o fiică de profesor astrobiolog şi inginer aerospaţial, ce de mică a asistat implicată familial la lansările rachetelor Apollo, dar care a ales un drum de viaţă total opus ştiinţelor exacte, artele umaniste, va scrie la un moment dat ceva de felul ăsta. Un roman în care respectul pentru logica stiintifică şi corectitudinea speculaţiei tehnice să se amestece cu exuberanţa creativă şi entuziasmul de a surprinde lumea al făpturilor spiritualizate intrate în rezonanţă sufletească cu ea.

  Adesea sunt întrebat despre genul de carte științifico-fantastică cu care cred că s-ar putea face cel mai natural apropierea de domeniul SF, în ideea că o să pot recomanda ceva fără foarte multă descriere de tehnologie futuristă plictisitoare şi care să aibă un alt soi de poveste ce să prindă. Din motive de siguranţă, să nu risc vreo îndepărtare definitivă, recurg mereu la clasicul Asimov sau la noile apariţii Young Adult care sunt mai mult înspre fantasy decât înspre science fiction şi au setată atenţia de adresabilitate pentru începători (în orice).

  Cu bucurie şi uşurare pot spune că de acum am posibilitatea să recomand şi un roman conceput cât se poate de pentru adulţi, care are toate elementele SF-ului hard, dar cu o atmosferă cuceritoare soft, cu toate atribuţiile unei space-opera plină de extratereştri, dar în esenţa sa despre profunda umanitate.

  Având personaje fascinante, un worldbuilding complex, tehnologii creative şi o multitudine de amănunte multicolore ce vin din vestimentaţia, gastronomia şi chichiţele personale ale indivizilor umani şi neumani de diferite specii, Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă seamănă cu o paradă de care alegorice pe tematică spaţială, printre care cântă fanfara militară şi dansează manifestanţi LGBT împrăştiind în aer confetti în culorile curcubeului, înecate toate în şuvoiul Carnavalului de la Rio.

   Omenirea este membru al Adunării Galactice, o uniune consensuală de specii din  tot cuprinsul galaxiei, menţinând legăturile politice şi comerciale prin coridoare interspațiale – cel mai eficient mod de călătorie pe distanţe de ani lumină.

   Rosemary pare să se retragă sub presiunea unui trecut misterios atunci când este angajată ca grefier (un fel de asistent-administrator juridico-economic bun-la-rezolvat-orice-complicaţie-ce-ţine-de-acte) pe obscura navă Wayfarer. Genul de conservă spaţială cârpită, cum sunt multe altele, efectuând însărcinări mărunte şi având un echipaj liniştit, numai bun să îşi piardă urma în mijlocul lui.

  Ce nu a putut anticipa fata de pe Marte, înainte să îşi înceapă aventuroasa sa fugă în lume, era forţa de atracţie a neînsemnatului, frumusețea micilor lucruri din Univers şi a persoanelor banale de care nu ştie nimeni. Astfel că, s-a trezit în mijlocul unui grup de caractere mult mai speciale decât şi-ar fi putut imagina că e spre binele planurilor sale să întâlnească.

   Echipajul navei Wayfarer este alcătuit din:

   Căpitanul Ashby, un pământean prietenos din acea parte a omenirii care a ales Exodul (adică au pornit să bântuie Universul în convoi de nave, după ce Terra a devenit nelocuibilă, spre deosebire de coloniştii marţieni ce au rămas stabili, aşa cum au fost strămoşii lui Rosemary). Mereu ştie când să  ofere o vorba bună, o încurajare, să îşi asculte echipajul sau să se impună autoritar pentru a evita problemele.  

   Corbin este un tip focusat pe munca lui, morocănos şi aproape ostil venirii noii fete pe navă, mai mult dintr-un refuz general al schimbării tabieturilor, decât din vreo antipatie iniţială. Specialitatea lui este aceea de algeist. Adică este cel care asigură energia navei cu ajutorul cuvelor de alge asupra cărora stăpâneşte cu un desăvârşit profesionalism.

   Kizzy şi Jenks, sunt un cuplu de mecanici, format dintr-o tipă sexy, Kizzy, şi un transgenet (în varianta asta un soi de pitic straniu, nanism-ificat intenţionat), Jenks. Ea este foarte expansivă şi entuziastă în tot ce face. Jenks e doar o idee mai rezervat şi concentrat, iar împreună alcătuiesc un duo de intervenţie reparatorie foarte sudat.

   Sissix e un extraterestru Aandrisk cu conformație de şopârlă, deținând solzi şi pene. Specia ei are o cultură străveche, fiind printre cei trei membrii fondatori ai Adunării Galactice, foarte deosebită de cea a umanităţii, mai ales în privinţa structurii familiale şi a importanţei date spaţiului personal. O civilizaţie tolerantă şi înţelegătoare cu cele mai tinere, generalizare oglindită individual de fiecare membru reptilian al comunității, cu atât mai mult de Sissix care este atât de bine integrată în colectivitatea umană.

   Dr Chef, al cărui nume genuin e prea lung pentru a putea fi pronunţat, este un alien Grum cu aspect de balon bonom cu favoriţi, ce tratează medical, dar şi găteşte ca bucătar mâncăruri delicioase pentru echipajul navei. Specia lui nu e  înscrisă în Adunarea Galactică, şi Rosemary nici măcar nu aflase de existenţa ei până să ajungă pe Wayfarer.

   Ohan este/sunt navigatorul/navigatorii navei, un mascul, dar totuşi o pereche sianită – rolul lui/lor fiind esenţial în deschiderea găurilor de vierme. Cultura sianită este structurată în jurul unui virus numit Şoptitor. Sunt retraşi, au teamă de viruşii altor specii şi se hrănesc în afara planetei de baştină exclusiv cu pastă nutrițională adusă de-acasă, făcând inutile multitalentele gastronomice ale lui Dr Chef.

   Lovelace (alintat Lovey) e un AI – Inteligenţa Artificială a navei, un gardian constant ce supraveghează starea fiecărui individ şi a tuturor lucrurilor aflate pe Wayfarer. În timp, sistemul s-a updatat şi autoajustat să aibă conversaţii cursive, ajungând să fie considerat de către ceilalţi tovarăşi de călătorie un alt membru al echipei.

   Căpitanul Ashby acceptă să construiască cu ajutorul navei sale un nou tunel hiperspațial spre o planetă foarte îndepărtată, în sprijinul legăturii inter-civilizații cu un proaspăt membru al Adunării Galactice, dar şi datorită unui stimulent financiar extrem de tentant.
    E premisa ce pregătește conştient bazele unei aventuri îndelungate pentru echipajul navei Wayfarer, una care le va pune la încercare tuturor calităţile şi legăturile care s-au format între ei şi va scoate la iveală toate secretele mici şi mari ale fiecăruia.

    Drumul cel lung pentru un scop generos, dar satisfăcător pe plan personal, printre primejdii ştiute şi neştiute, devine mai mult decât şansa de a se căpătui a fiecăruia sub egida nobleţii misiunii periculoase, se transformă încet-încet în ocazia de a se redefini pe sine însuşi, de a crea legături pe viaţă, de a-şi descoperi esenţa caracterului în focul celor mai dramatice încercări.

    Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă este o space-opera ce se desfăşoară nu numai spaţial, ci şi psihologic, cu incursiuni la fel de interesate în condiţionările culturale care au creat personalităţile protagoniştilor, ca oricare din cele de-a lungul reţelei de coridoare hiperspațiale.

    Becky Chambers ştie (deja – să nu uităm că asta este cartea ei de debut) cum să te prindă alături de eroii săi simpatici şi pozitivi, care trec şi prin momente grele şi prin clipe de tensiune sau de frustrări, dar reuşesc mereu să te menţină bine-dispus.

   Sunt cumva foarte apropiaţi de echipajul adorabil din Guardians of the Galaxy prin felul de a fi şi prin compoziţia eterogenă, doar cu un grad de seriozitate în plus, pentru că aici nicio clipă happy-end-ul nu e garantat.

Cartea Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă, de Becky Chambers poate fi comandata de pe siteul Editura Herg Benet.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
16

Omul-de-artificii, de Cristina Winters-recenzie

Editura Eagle, 2016
Colecția Sintaxe
Genul: dramă psihologică
Nr. pagini: 114

Pentru că esența mea e un zid de cărămizi roșii care, pe alocuri, sângerează,
Pentru că părintele meu a uitat să închidă ușa atunci când s-a făcut vinovat de propria-i moarte,
Pentru că am învățat că iubirea de adevăr și ochii verzi-cenușii sunt o combinație stânjenitoare,
Pentru că soarele nici măcar în deșert nu e superfluu,
Pentru că mi-a fost frică să nu mă confund cu mulțimea și să nu însemn, niciodată, nimic pentru nimeni,
Scriu.

  Nu, nu vreau să scriu despre ce am simțit eu citind omul-de-artificii, ar fi egoist! Nu este despre mine, despre suferința mea provocată de empatie, ci despre Effi, naratoarea romanului.
   Când lumea din Orașul-zăpadă devine prea apăsătoare, Effi își crează alta, în care se refugiază. Duce povara de a fi copilul normal al familiei, căruia nu i se explică nimic și care se descurcă singur. Effi supraviețuiește datorită acestei lumi din care fac parte Lotusul-din-Mlaștină, Femeia-în-Mov, Bunica, Fetița-de-la-Parter și mai mult absentul tată.

   Pe fiecare îl percepe în mod diferit:

Pe Femeia-în-Mov o simțeam în stomac. Tot ce spunea îmi provoca o reacție care se localiza în burtă, fie ea plăcută sau neplăcută. Pe tata îl simțeam în piept. Era ca o armură care îți îngreunează respirația, dar fără de care vei fi ucis. Pe Bunica o simțeam în frunte. Fusese învățătoare la o școală primară și acum se ocupa în mare parte de educația noastră.

   Clipele cele mai fericite le trăiește în casa străbunicii, vara, alături de fratele ei cu doi ani mai mare, Lotusul-din-Mlaștină. Casa țărănească, pârâul, ulița, dealurile prind viață în ochii copilului, care le oferă definiții noi, necesare în lumea ei naivă și mică:
  

Cerdacul e un pod între două lumi, care îți oferă o perspectivă cvadruplă asupra vieții. Având patru laturi, perspectiva se schimbă în funcție de locația în care te afli.
   Fundul pârâului e inima unei lumi create pentru cei care au nevoie de un alt univers.

    Sfârșitul verii nu poate prevesti nimic bun.
  

Bruma e un fel de zăpadă timpurie. O prezicere care se așază pe iarba rămasă pe câmp după ce fânul a fost făcut și așezat în fânar. Bruma e certitudinea că vara urmează să apună. Bruma e neputința de a mai fi copil.


   Apartamentul din Orașul-zăpadă este prea mic și rece. Effi numără de fiecare dată treptele când pătrunde în holul mereu înșelător, anticipând evenimente tragice. O amânare a ceea ce urma să se întâmple.

   Tema centrală a romanului o reprezintă consecințele absenței comunicării afective dintre părinți și copil. Primul șoc la care este supusă Effi este alegerea unui părinte, fără a i se explica înainte ce urmează să se întâmple: Cu mama sau cu tata, a continuat Femeia-în-Mov. Nu trebuie să spuneți decât că vreți să rămâneți cu mama, pentru că ea poate să aibă grijă de voi. Atât. […]
   Nu am priceput de ce trebuia să alegem între mama și tata. […] Nu am înțeles nimic.

   Nu a înțeles nici de ce trebuia să încuie noaptea ușa dormitorului cu foraibărul și nici de ce tatăl trebuia să plece. Sau de ce acesta dormea în picioare în magazia de lemne, în acea dimineață geroasă. Ultima dramă, cea a sinuciderii tatălui, este resimțită cel mai violent și o va urmări pe tot parcursul vieții. Ca adult, Effi încearcă să își ierte tatăl, acest om-de-artificii care a ars intens pentru o scurtă perioadă și care s-a stins violent. Pentru acesta, ea încearcă să construiască o punte între iad și Rai, dar încă nu are curajul să îi scrie celui plecat apelativul cu majusculă. De aici, justificarea titlului scris cu literă mică.

    Pe măsură ce Effi se maturizează și este nevoită să se desprindă de universul său protector, începe să perceapă realitatea; oamenii din jurul ei primesc nume (Lotusul-din-Mlaștină este Christopher, Fetița-de-la-Parter – Ana Maria), însă mama rămâne de cele mai multe ori Femeia-în-Mov, semn că relația cu aceasta este una mai mult decât precară. Un moment în care se gândește la ea ca la cea care i-a dat viață este unul de o mare încărcătură emoțională: descoperirea trupului tatălui, însă reacția acesteia lasă enorm de dorit.

Mama s-a uitat la mine, așa cum o făcea mereu. Cu o ușoară asprime, și totuși, cu o blândețe ascunsă pe care o nega și a cărei existență trebuia să o ghicești.
–Să nu plângi, mi-a spus. Acum nu mai are niciun rost.[/quote_box_center]

   Orașul-zăpadă pare a fi localitatea unde s-a născut autoarea. Ceasul din turnul primăriei, podul, pârtia pe care se dădea cu sania, cazinoul părăsit, toate m-au dus cu gândul la Vatra Dornei și m-au făcut să mă întreb dacă romanul se bazează pe propria experiență de viață a Cristinei.
  [quote_box_center] Încerc să îmi ascund existența în spatele literelor. Să scriu o carte care nu este despre mine. Însă nu știu cum să mint. Cum să seduc. Să amăgesc. Să ademenesc. Să dispar. Moartea nu e literatură. E un fapt.


  

   O carte în care este zugrăvit universul unui copil căruia nu-i este permis să fie copil. Un roman cutremurător despre ce înseamnă să îți vezi tatăl mort și să nu ți se ofere umărul pe care să plângi. O lecție de viață despre comunicarea defectuoasă dintre părinți și copii. Toate acestea și multe altele sunt omul-de-artificii, o scriitură de nota 10.

 

Cartea Omul-de-artificii de Cristina Winters a fost oferită de Editura Eagle. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Eagle.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

Jocul de domino, de Michael Connelly-recenzie

Titlu original: The crossing

Traducere: Cristina -Mihaela Tripon
Editura Rao- 2016
Număr pagini: 362

“Detectivul Hieronymus ”Harry” Bosch, personajul principal al romanului “Jocul de domino” a apărut pentru prima oară într-o carte semnată de Michael Connelly în anul 1982. De atunci a urmărit criminali deosebit de periculoşi şi a descurcat iţele unor afaceri încâlcite în mai bine de douăzeci de romane. Ba chiar a şi devenit eroul serialului TV “Bosch”, care se bucură de mare succes în Statele Unite.”

  “Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât la recondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta până în clipa în care fratele său vitreg, celebrul “avocat din limuzina” Mickey Haller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul lui Haller, Da ”Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, este acuzat că a ucis cu bestialitate o femeie de vază. Sarcina celor doi fraţi este să îl scape pe Foster de închisoare, deşi toate probele recoltate de la locul crimei, inclusiv cele biologice, îl incriminează. Misiunea pare imposibilă în condiţiile în care adversarii echipei Bosch-Haller sunt unşi cu toate alifiile şi nu se sfiesc să ucidă. Vor reuşi cei doi fraţi să scoată adevărul la iveală?”

   Cu aşa o prezentare cum să nu fii curios să citeşti noul roman al lui Connelly din “Seria Harry Bosch”?
Haller apelează la ajutorul lui Bosch pentru că îşi cunoaşte clientul şi este convins că nu a înfăptuit crima de care este învinuit. Da, fusese şeful unei bande, dar se “cuminţise”, era căsătorit, avea doi copii, era un pictor autodidact cu expoziţii în Washington, deţinea chiar un atelier unde oferea copiilor din zona cursuri gratuite de pictură după orele de şcoală. Şi oricum Foster era învinuit de-o crimă de-o brutalitate extremă, ceea ce nu se potrivea de fel cu firea lui.

   Lexi Parks se ocupă de siguranţa publică, protecţia consumatorilor şi relaţiile cu presa în zona West Hollywood, era căsătorită cu ajutorul de şerif Vincent Harrick.
Ea a fost atacată în pat, în timp ce dormea, agresată sexual, apoi bătută cu bestialitate cu un obiect contondent.
La început poliţiştii nu găsesc nici un suspect, dar apoi Foster este învinuit de crimă pe baza potrivirii cu o proba ADN prelevată de la locul crimei. Antecedentele nu îl ajută nici ele şi toţi sunt convinşi că au găsit vinovatul.

   Detectivul lui Haller, Cisco este accidentat intenţionat de un tip cu un Camaro, poate pentru că găsise ceva, aşa că Haller îl roagă pe Bosch să-l ajute. La început Bosch vrea să refuze pentru că ar însemna să fie de cealaltă parte a baricadei, şi ştia părerea colegilor lui despre asta, dar după ce discută cu Foster e şi el convins că acesta nu putea ucide şi mai ales nu aşa.
Cercetând pozele de la locul crimei, probele şi mărturiile, Bosch remarcă că nu se găseşte în acte nici o referire la ceasul scump purtat de victimă. Amănuntul îl sâcâie şi încearcă să afle ce s-a întâmplat cu el. Inadvertenţele din declaraţii şi stenograme îl pun pe gânduri, prea pare totul o “făcătură”.
Verifică desfăşurătoarele telefoanelor şi vede că Foster nu avusese nici o convorbire, nici o legătură cu Parks, părea doar un vinovat ”convenabil”.

  Parks în schimb sunase la o firmă de reparaţii de ceasuri din marca respectivă, apoi la magazinul fraţilor Nguyen, de unde soţul ei i-l cumpărase cadou. Se pare că fusese prea curioasă…
Curios Bosch merge şi el pe urma ceasului, dar verficările lui la magazin şi discuţiile insistente cu unul din fraţi duc la uciderea celor doi şi devastarea magazinului.
Cercetând alibiul lui Foster constată că acesta se întâlnise cu un travestit cu care avea o relaţie ascunsă, mai ales de ochii familiei. Dar până să ajungă detectivul la el James Allen este omorât, crima pusă de poliţie pe seama unei relaţii eşuate.

   Bosch e din ce în ce mai sigur că este urmărit şi lucrurile se precipită. Şi Haller şi Bosch găsesc emiţătoare pe maşinile lor, semn clar că erau urmăriţi. La Bosch se intră în casă, Haller este oprit de doi poliţişti în civil şi arestat încercându-se chiar falsificarea probei de alcolemie.
Cisco le spune şi el că tipul cu Camaro l-a lovit intenţionat şi a fugit de la locul faptei.
Bosch verifică arestările lui James Allen şi intră la bănuieli, face copii după pozele poliţiştilor care l-au arestat pe Haller şi le arată vecinului lui care-i văzuse când au intrat la el în casă. Vecinul îi recunoaşte, la fel şi martori din cartierul lui Allen care i-au văzut lăsându-l pe acesta pe străduţă mort.
Bosch verifică conturile celor doi şi dă de sume mari de bani virate periodic de câţiva, printre care şi un doctor estetician. Acesta îi spune detectivului că a fost filmat cu două prostituate şi şantajat de cei doi poliţişti Eliş şi Long.
Aşa Bosch îşi dă seama de reţeaua de prostituţie şi şantaj condusă de cei doi poliţişti corupţi, care nu ezitau să ucidă martorii.

   Încearcă să-l ucidă şi pe Bosch când acesta înregistrează declaraţia doctorului, dar este omorât doctorul şi unul dintre poliţişti Long este rănit, pentru că Elis, colegul lui, îl foloseşte fără milă pe post de scut uman.
Ce face Elis? Fuge sau vrea răzbunare? Ce fac Bosch şi Haller? Reuşesc să demonteze acuzările şi să dovedească nevinovăţia lui Foster?
De ce probe se folosesc şi cum aflaţi citind cartea.

   “Ce poate fi mai bun decât Harry Bosch şi Mickey Haller? Să îi pui să formeze o echipă, adică exact ce se întâmplă în “Jocul de domino”, una dintre cele mai bune poveşti ale lui Connelly” (Globe and Mail)
Pentru că Bosch, asemenea căţelului care a prins un os, demontează dovezile una câte una şi dărâma toate piesele de domino rezolvând fiecare puzzle.

“Jocul de domino demonstrează încă o dată că Michael Connelly este un maestru al genului”(Sun-Sentinel)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Dragoste şi alte poveşti scandaloase, de Caroline Linden-recenzie

Titlul original: Love and other scandals

Editura Litera

Colecţia:  Iubiri de poveste

Nr. pagini: 307

   Seria Povești Scandaloase: 1. Dragoste şi alte poveşti scandaloase, 2. Între raţiune şi scandal, 3. Iubiri şi scandaluri, 4. Scandaluri ascunse.

   Caroline Linden s-a născut cititoare, nu scriitoare. Ea a obţinut o diplomă în matematică de la Universitatea Harvard şi a lucrat ca programator în industria serviciilor financiare înainte de a realiza că scrierea ficţiunii este mult mai interesantă decât scrierea codului. Cărţile sale au câştigat premiul pentru cititorii NEC-RWA, JNRW Golden Leaf, Premiul Daphne du Maurier, premiul RITA RWA şi au fost traduse în şaptesprezece limbi din întreaga lume. Este o autoare de gen romance, contemporan şi istorice.

   Joan Bennet s-a plictisit să stea pe margine la baluri timp de patru sezoane şi doar să privească cu jind cuplurile care dansează. Mulţumită unor povestiri erotice incitante – şi deopotrivă scandaloase –, şi-a făcut o idee despre ceea ce pierde rămânând fată bătrână. Oare ar fi prea mult să-şi dorească un mic flirt? Aşa că se decide să îi facă o vizită fratelui ei pentru a-i smulge promisiunea că va participa la un bal a doua zi.

   În pragul casei, are parte de o surpriză de proporţii-Tristan Burke însuşi, îi va deschide uşa fratelui său, dar nu oricum, ci la bustul gol. Ei, din toate întâlnirile cu vicontele Burke, aceasta este delicios de păcătoasă.

   La vârsta de opt ani l-a ascuns pe Tristan împreună cu fratele ei, sub pat, la şaisprezece ani s-a prezentat pentru a-i spune condoleanţe, dar au sfârşit certându-se:

,,-Nu, sigur că nu. N-aş putea să înţeleg niciodată cum e să fii un gentleman cu o avere la dispoziţie şi să poţi face tot ce pofteşti, fără să-ţi spună nimeni nu. Să mă ferească Dumnezeu de o asemenea povară de nesuportat!
El o privi. Probabil era prima dată când era cu adevărat atent la ea.
-Eşti destul de obraznică.
Deşi o mânca palma să-i dea una peste faţă, îi zâmbi, totuşi.
Mulţumesc.
Tristan Burke se holba la ea şi începu să râdă. Ochii lui verzi străluciră imediat şi un rânjet larg îi lumină faţa, adâncind gropiţa pe care o avea în obraz. În clipa aceea părea de-a dreptul vesel. Joan îl privea atentă, dar zâmbetul dispăruse.
-O să te ţin minte, Joan Bennet, zise el. Îmi plac mult fetele obraznice.
-Oh! exclamă ea. Vocea ei nu suna ca de obicei, ci era întretăiată şi moale. Atunci ai fi primul…
El începu din nou să radă. Părea diabolic şi seducător. Se aplecă mai aproape de ea.
-Pun pariu că nu voi fi nici ultimul.

   La opt ani de la întâlnirea aceea memorabilă pentru Joan, apare cea de a treia întâlnire dintre cei doi, unde rămâne încremenită şi cu gura căscată în clipa în care uşa se deschise violent, iar bărbatul din pragul ei era aproape dezbrăcat. Eii, nu era un lucru rău, până atunci nu văzuse un bărbat dezbrăcat, unde mai pui că arată foarte bine. Şi ca de obicei, cei doi intră în discuţii aprinse:

”-Ce e? mârâi din nou bărbatul.
Joan îşi smulse cu greu privirea de la sfârcurile lui. Doamne, Dumnezeule! Nici măcar nu se gândise până atunci că bărbaţii aveau şi ei sfârcuri. Ridică ochii şi se uită la chipul lui.
-Încerci să trezeşti morţii din morminte? adăugă el.
Joana se gândi o clipă ce să răspundă.
-Poate. Dar dacă a murit, atunci va trebui să-i scutur personal cadavrul, ca să mă asigur de asta. Mama va insista să o fac.
Pe chipul tânărului apărură mai multe expresii ciudate. Şoc, amuzament, durere şi, în cele din urmă, înţelegere.
În clipa aceea ştiu cine era bărbatul. Tristan, Lordul Burke, era un om cu o reputaţie notorie. Nu exista alt crai mai mare, parior mai risipitor sau afemeiat mai mare în toată Londra…şi nici subiect de bârfă mai interesant. Iar în clipa aceea stătea în pragul uşii casei fratelui ei, purtând o pereche de pantaloni pe jumătate descheiaţi, care ameninţau să-i alunece în orice clipă de pe şoldurile zvelte. O situaţie extrem de interesantă!”

   Cu un asemenea spectacol din partea ei, porecla de ,,Furie” dată de Tristan, pare să se adeverească. Îşi aduce aminte de fata obraznică, dar şi de scorpia de acum, care pare interesantă dintr-o dată. Contradicţia din capul lui Tristan este hilară-nu arată nici a Furie, arată banal, dar parcă moda momentului o face să pară grasă “ca o jumătate de umbrelă desfăcută”. Pieptul ei voluptos era acoperit de dantelă, părul avea culoare frumoasă, dar coafura o dezavantaja. Chipul ei era destul de frumos şi interesant. Hhhm, o femeie care să îi ţină piept! Detesta relaţiile stabile, dar la o provocare nu poate renunţa!

   Astfel începe provocare care duce la un dans între cei doi, la un sărut, la un pumn ocazional în nasul lui Tristan, iar părerile celor doi încep să se schimbe. Ea: Parcă nu este aşa un necioplit. El: parcă nu este aşa o furie!
Joana se vede în situaţia de a rămâne doar cu sora tatălui pe post de supraveghetoare. Mama sa va pleca să îşi îngrijească sănătatea şubrezită, fiind însoţită de tatăl lor. Douglas va pleca să supravegheze nişte lucrări în locul tatălui, iar Tristan este rugat să fie însoţitorul Joanei la câte o plimbare, la bal, la un ceai.
Toate bune şi frumoase, numai că mama Joanei îl detestă pe Tristan. I-a interzis să danseze cu el, neştiind că Douglas l-a făcut să promită exact contrariul.

   Sora tatălui, un personaj controversat, cu o reputaţie nu tocmai bună după părerea mamei, Lady Courtenay, are o silueta voluptoasă ca Joan, dar arată foarte bine prin rochiile ce le poartă, nu tocmai la modă, dar splendide prin croiala lor. Aceasta o va sfătui ce este mai bine pentru nepoată, iar întâlnirile dintre cei doi tineri nu o deranjează. Vor mai dansa, vor face o plimbare inedită cu balonul, dar îşi vor da seama fiecare de calităţile celuilalt! Ea visează să îl schimbe dintr-un crai într-o persoană cumsecade, interesată de ea. El îşi va da seama că Furia arată superb în noua sa garderobă cu noua sa coafură, iar interacţiunea dintre cei doi devine fierbinte, atât la propriu cât şi la figurat!

   Problemele apar când se reîntorc de urgenţă părinţii Joanei, alarmaţi de bârfele existente în societate pe seama fiicei lor.
Ce se va întâmpla? Vor reuşi cei doi să meargă mai departe sau reputaţia vicontelui va fi un inpediment în calea fericirii?

   O serie super delicioasă. Din primul volum mi-am dat seama că avem de-a face cu personaje efervescente, cu dialoguri spumoase între cei doi tineri! Sunt curioasă în privinţa întregii serii, şi abia aştept să descopăr poveştile de dragoste înfiripate între prietenele Joanei şi pretendenţii lor!

O carte relaxantă pe care nu poţi să o laşi din mână până la final!

Nota mea este 10!

Cartea Dragoste şi alte poveşti scandaloase, de Caroline Linden poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursă foto: Pinterest

by -
13

Convinge-mă, de Lee Child-Editura Trei-recenzie

Titlu original: Make me

Traducere:  Constantin-Dumitru Palcus
 
Editura: TREI -2016
 
Număr pagini: 503

Reacher e un personaj de legendă. Unul dintre cei mai originali şi mai seducători eroi de pop-fiction.”(The Washington Post)

   “Fostul poliţist militar Jack Reacher este antieroul perfect: tare că granitul,dar cu o minte şi o conştiinţa pe măsură. Reuşeşte să vadă ceea ce multora le scapă şi e dispus să facă orice e necesar că să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Fiecare volum din seria pasionantă creată cu inteligenţă de Lee Child îl poartă pe luptătorul rătăcitor într-o nouă aventură, astfel încât poţi să începi lectură cu oricare carte, inclusiv cu ultima lui bijuterie, ”Convinge-mă!”

   O noapte de vară într-un orăşel uitat de lume, pe lângă care trece o cale ferată, câteva case, o fermă, un lan de grâu şi un cadavru al unui detectiv, suficient de masiv cât să fie nevoie de unelte speciale.Temându-se că dacă îl îngroapă în lanul de grâu lucrurile pot fi văzute şi din satelit de cei care l-ar caută, ei îi sapă groapa lângă clădirea fermei, cu retroexcavatorul, pe care erau montate patru reflectoare, siguri că nimeni nu-i poate vedea la miezul nopţii, la cinci ore după trecerea trenului de seară şi cu şapte ore înainte de trenul de dimineaţă. Aşa că au avut grijă să-l îngroape adânc pe detectivul Keever.
   Doar că una e planificarea şi altul e jocul realităţii…

   Trenul de seară a trecut chiar la miezul nopţii din cauza unui blocaj de locomotive petrecut în sud. Trecerea trenului i-a surprins puţin, dar nu mai aveau ce face decât să continue după ce s-a aşternut liniştea.
  Cam la 30 de km de fermă, în gară, trenul a încetinit şi a coborât un singur pasager Jack Reacher, aflat în una dintre peregrinările lui. Jack a fost intrigat mai întâi de numele localităţii ”Mother”s Rest”, gândindu-se că-i un nume excelent pentru o haltă feroviară. Îşi imaginase şi o poveste, cum că drumul de căruţe vechi se întretaie cu calea ferată, că o femeie născuse cândva acolo, că şirul de căruţe fusese nevoit să facă popas şi peste timp cineva se gândise să construiască pe acel loc un orăşel ca un memento. Se aştepta să găsească un monument, un muzeu şi fiindcă nu se grăbea nicăieri hotărăşte să facă un ocol. Dar spre dezamăgirea lui a dat peste construcţii agricole, un motel, un restaurant, un magazin.

   În gara întâlneşte o femeie asiatică, cam la 40 de ani, cu constituţie atletică, care iniţial se bucură, dar rămâne nedumerită după ce îl vede mai bine pe Jack. Se aştepta la altcineva, nu la un tip masiv ca şi Jack, dar îl duce totuşi la motelul unde era cazată.
   Tipul de la motel îi dă o camera, apoi raportează cuiva că “a mai venit un tip” şi după ordinul primit păzeşte curtea şi pe ocupanţii celor două camere toată noaptea.

   Dimineaţă Jack se plimbă la pas prin oraş, căutând un muzeu, un mausoleu, o urmă care să arate că pe acolo trecuseră căruţele în drumul lor spre vestul sălbatic, dar rămâne dezamăgit de ceea ce vede. Remarcă că e urmărit de un băiat de vreo 12 ani care se dovedeşte a fi nepotul administratorului de la motel.
  La restaurant o reînâalneste pe femeia din gară, necăjită că nu apăruse nici acum colegul ei. Michelle Chang, fosta agent FBI, acum într-o reţea de detectivi particulari, este intrigată de apariţia lui Jack şi vrea să afle ce anume cercetează. Până la urmă Chang îi spune că au o operaţiune în desfăşurare, dar colegul ei din Oklahoma City, venit în oraş cu trenul să cerceteze ceva a dispărut, după ce apucase totuşi să o cheme să-l ajute. Nu-l găseşte nicăieri, nu-i găseşte nici notiţele, aşa că nu ştie la ce anume lucra.

   Iniţial Jack e hotărât să plece, dar în periplul său prin oraş remarcă atitudinea ostilă şi comportamentul ciudat al unor localnici. Apoi în garp coboară din tren un tip slăbuţ, cam de 50 de ani, cu o geantă mică de piele în mâna, care este întâmpinat de tipul de la magazinul de piese de schimb, condus la motel şi cazat.
   Intrigat de comportamentul celor din oraş Jack hotărăşte să mai rămână. Noaptea recepţionerul păzeşte din nou curtea şi dimineaţă Jack vede că pe călătorul sosit seară îl ia un tip cu un Cadillac. Oare unde îl duce?
   E ciudat mai ales că maşina nu are plăcute cu numere şi-l recunoaşte pe şofer ca fiind tipul de la biroul de Western şi FedEx.

   Ajutată de Jack, Chang cercetează camera lui Keever. Găseşte un bilet cu un număr de telefon din L.A. şi o notiţă -200 de morţi_ şi hotărăsc să meargă la Oklahoma City să verifice biroul.
   Pe drum sunt atacaţi şi gata să fie răniţi de doi tipi într-o maşină roşie care le spun să nu mai revină în oraş, susţinând că sunt nepoţii celui de la motel. Scapă de ei şi ajung acasă la Keever, dar constată că cineva le-a luat-o înainte şi nu găsesc nimic despre cazul la care lucra. În casa lui Keever găsesc totuşi o revista LA Times cu un semn de carte pus la un articol al lui Westwood. Pe semnul de carte figura acelaşi număr de telefon ca pe bileţel, numele orăşelului ”Mother”s Rest” şi un nume Maloney. Sună la numărul de telefon şi-şi dau seama că e numărul jurnalistului.

   Aşa că îl roagă pe Westwood să vadă din miile de apeluri, despre diferite conspiraţii, unul pe care să-l fi refuzat şi care să revină apoi cu alt nume şi număr de telefon şi să vadă la ce crime se referise detectivul pe bileţel.
   Apoi se întorc în “Mother”s Rest” hotărâţi să descopere ce s-a întâmplat cu detectivul. Sunt cazaţi la motel fără probleme, dar dimineaţa văd o femeie în vârstă, îmbrăcată în alb, plecând cu acelaşi Cadillac. Caută prin tot oraşul şi se interesează dacă există un tip pe care-l cheamă Maloney, îl reîntâlnesc şi pe băiatul de la Western care le spune că din când în când face şi pe taximetristul
    Explicabil, dar pentru cine şi pentru ce loc?

   La întoarcere îşi găsesc bagajele în faţă motelului şi sunt somaţi de un grup ostil să plece.
   Pentru moment pleacă. În urmă lor, în oraş, un grup de 8 oameni au întâlnire şi votează punerea lor sub supraveghere şi la nevoie chiar eliminarea lor. Însărcinaţi cu această sunt un grup de ucrainieni conduşi de Mercenko, oameni care lucrau pe onorarii foarte mari.
    Jack şi Chang merg în L.A. să-l întâlnească pe Westwood, să afle ce anume cerceta Keever şi de ce avusese nevoie de întăriri. Reuşesc să dea de omul care-l sunase pe ziarist Peter McCann şi merg să discute cu el. Dar ajung târziu, este omorât de cei care încearcă apoi să-i ucidă şi pe ei.
    Află totuşi că Peter avea un fiu Michael care dispăruse, dar şi o sora Lydia Lair căreia îi povestise totul. Lydia le povesteşte despre nepotul ei un tip deprimat şi nefericit care a dispărut şi despre căutările lui Peter. Din nou sunt atacaţi, dar Jack salvează situaţia şi pe membrii familiei Lair.

   Aşa îşi dau seama că urmărirea continuă, îl identifică cu ajutorul foştilor colegi al lui Chang, pe Mercenko, omul care se ocupă de treburi murdare şi avea un contract pe numele lor. Jack îl omoară pe Mercenko, aşa că urmărirea lor încetează. Cu ajutorul unui prieten al ziaristului, un hacker, reuşesc să descopere situri şi mesaje din Deep Web, o reţea underground şi o filiera prin care se asigura moarte asistată, celor ce doreau acest lucru din diferite motive.
    Şi totuşi întrebarea cheie e cum puteau câştiga cei din reţea atâţia bani?!

   Jack, Chang şi Westwood îşi pun la bătaie toate resursele, relaţiile, cunoştintele şi dau de capătul poveştii. O poveste incredibilă şi monstruoasă!
    Descoperă şi elimină monştrii cu chip de om din “Mother”s Rest”.
    Este incredibil ce pot face oamenii pentru bani, faima sau pur şi simplu din amuzament şi mai ales “pentru că pot”!.

    Până la urmă rămâi şocat de ce monştrii se pot ascunde sub chipul unor oameni aparent normali.
    Ce află cei trei, cu ce se confruntă, cum scapă, care e afacerea reală, puteţi află citind cartea.

   Îmi place stilul lui Lee Child nu numai pentru modul aproape cinematografic de redare a poveştii, dar şi pentru felul în care ne prezintă gândurile, abilităţile şi acţiunile eroului datorate anilor de pregătire intensă.
    Realizezi că Jack Reacher nu este vreun erou de poveste, ci un om în carne şi oase, foarte bine antrenat să gândească, să analizeze, să lupte.

   M-a dezamăgit puţin când am văzut că în ecranizări rolul lui Jack este jucat, foarte bine de altfel, de Tom Cruise, poate pentru că din descrieri mi-l imaginăm mai masiv.
    Dar: ”Avertisment: după ce l-ai cunoscut pe Jack Reacher, vei deveni dependent, aşa că fii pregătit.”
    Evening Standard afirmă: ”Reacher, care şi-a câştigat de mult o imagine de legendă, e la urmă urmei, o fiinţă omenească…Lee Child povesteşte magistral: précis, laconic, încărcat de tensiune.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

,,Tu chiar nu înțelegi? urlă atât de tare încât tresar. Ești doar o distracție! Ești doar femeia cu care mă culc ocazional, atâta tot!”

  O pereche criminală, de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data apariţiei: 2017

Număr pagini: 407

  Eliberaţi din închisoare, cei cinci tineri aflaţi sub aripa lui Simon, ascunşi într-o casă din inima pădurii care înconjoară oraşul Grand Forks, sunt obligaţi să facă lucruri pe care nu le credeau posibile. Cinci oameni diferiţi, dar cu trecut asemănător, urmează regulile stricte ale şefului lor fără chip, intrând în jocul lui şi eliminând nume mari de pe lista sa neagră şi aparent interminabilă.

  Pe lângă faptul că nu-şi găseşte locul nici după doi ani petrecuţi sub acelaşi acoperiş cu colegii ei, Carolina este nevoită să ducă un al doilea război – de data aceasta personal – cu cel mai bun asasin din casa lui Simon. Jace se dovedeşte a fi pus pe ceartă mereu, un bărbat cu adevărat letal, făcându-i englezoaicei viaţa un infern, inducând-o în eroare de cele mai multe ori şi dându-i speranţe deşarte în ceea ce priveşte sentimentele acestuia pentru ea.

  Iubirea şi ura se îmbină într-un volum exploziv; cei cinci trec prin situaţii limită care îi apropie şi îi face o echipă specială, însă asta nu alungă nici pe departe teama de un viitor necunoscut.

   Oare ce se va întâmpla cu ei după ce lista neagră a lui Simon se sfârşeşte?

    După ce am citit mai multe romane de acțiune, care mi-au consumat toată energia, am simțit nevoia să trec la ceva ușor, relaxant și amuzant, așa că am ales să citesc “O pereche criminală”. Cunoșteam maniera de scriere a celor două autoare, le știam înclinația spre umor, așa că am fost convinsă că voi asista la o comedie romantică delicioasă, chiar dacă descrierea scotea în evidență faptul că subiectul va fi puțin cam spinos. Și nu m-am înșelat, cu  toate că povestea nu a fost chiar atât de amuzantă, pentru că au fost și scene care m-au întristat.

    Am trecut adesea de la cald la rece și invers. Am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, dar m-am și enervat atunci când o vedeam pe Carol rănită de vorbele sau faptele lui Jace. Mă deranja comportarea lui de bădăran și îl învinuiam pentru modul în care se purta cu ea. Nu înțelegeam de ce îi făcea atât de multă plăcere să o pună în situații jenante, de ce îi dădea semnale contrare, acum o săruta și îi făcea niște declarații de dragoste, ba chiar era gelos dacă atrăgea atenția altui bărbat, ca mai apoi să fie rece, dur și furios, spunându-i că nu-i pasă de ea, că era doar o distracție.  

Acțiunile lui mă derutează și înțeleg că e o altă metodă de manipulare. Îi place să joace dur și, dacă m-aș lăsa vreo clipă, m-ar călca în picioare. Nici nu există îndoială că ar face-o. Lui Jace îi place să se joace cu oamenii cum un copil se joacă cu mașinuțele. Pune multă dedicare în asta, altfel nu ar fi mâna dreaptă a lui Simon. Și mâna stângă.”

   Și pe mine mă derutau toate aceste schimbări de stare și nu puteam înțelege ce anume îl făcea să se comporte ca un nemernic. Știam că pentru el femeile nu însemnau nimic, dar se vedea cu ochiul liber că fata asta nu-i era indiferentă. Mă întrebam cum putea să flirteze sau să se sărute cu alte femei de față cu Carol, când în urmă cu câteva momente fusese atât de drăgăstos cu ea. Cât despre Carol, mereu își spunea că nu se va mai lăsa înjosită și numai asta nu făcea. Era suficient să îl vadă, că se topea mai ceva ca o înghețată expusă la soare. Și nici măcar nu ținea supărare pe el. Trebuie să recunosc că m-a necăjit atât comportarea lui Jace, cât și naivitatea lui Carol. În plus, cu toate că am savurat din plin ironiile lor (chiar am apreciat că tânăra îi răspundea cu aceeași monedă), m-au enervat glumele proaste pe care le face Jace. Lui i se pare amuzant să o ia peste picior tot timpul, să o jignească etc.

    Și totuși, mi-a plăcut de Jace… când era beat. Atunci devenea pur și simplu adorabil. Scenele petrecute la magazin – ciocolata expirată, spargerea ouălelor ca să elibereze puii, baxul de scutece, adoptarea cățelului – m-au făcut să râd cu lacrimi.

“Vânzătoarea vine nervoasă la mine, strângându-și pumnii pe lângă corp.

-Domnișoară, te rog frumos să-l scoți pe imbecilul ăsta beat din magazinul meu!

-Lăsați-l în pace, doamnă. E inofensiv.

-Inofensiv? aproape țipă la mine. Scoate toate ouăle din cofraje și le sparge! Cică, vrea să elibereze puii din Închisoarea Puilor, ca să poată zbura în țările calde !”

O iau înainte și aștept că vânzătoarea să scaneze toate porcăriile pe care Mark le-a adunat  de pe rafturi. Aceasta privește în stânga ei și pufnește. Jace trage după el un bax de scutece pentru copii, târându-l pe podea, în timp ce ține doar de un capăt al ambalajului.

-Iubito, ne ajung? mă întreabă. Sau mai iau?

-De ce crezi că nu îți ajung? îl iau peste picior. Eu zic că ești destul de mare să renunți la pamperși și să te înveți la oliță. “

   Cred că celor două autoare le face plăcere să-și chinuie atât personajele, cât și cititorii. Vă spun sincer că au fost momente când am simțit că sunt trecută prin furcile iadului din cauza lor. De fiecare dată când credeam că lucrurile vor intra pe făgaş normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri, dar eram totuși departe de adevăr. Destăinuirile de la final m-am lăsat mască!  

    Povestea este scrisă din perspectiva lui Carol, o tânără de douăzeci și unu de ani care face parte dintr-un grup de cinci asasini plătiți (mai bine spus ceilalți patru sunt asasini plătiți, pentru că protagonista noastră este total pe lângă), ascunși într-o casă din inima pădurii care înconjoară orașul Grand Forks (Dakota de Nord) și obligați să ucidă în numele enigmaticului Simon.

   Carolina are la activ o singură crimă și aceea înfăptuită din greșeală. În urmă cu trei ani, mama ei s-a recăsătorit cu un bețiv care le bătea, făcea scandal în fiecare zi și le dădea afară din casă când voia. După ce fata a făcut 18 ani, tatăl vitreg a început să se comporte altfel, îi făcea tot felul de apropouri sexuale, căuta să o atingă mai mereu, propunându-i să facă sex cu ea. A reușit să-l evite un an, apoi într-o seară, bărbatul a încercat să o violeze. Carol s-a apărat și i-a dat cu sticla în cap, omorându-l. A fost judecată, acuzată – deși a fost legitimă apărare – trimisă în închisoare pentru femei și scoasă în cele din urmă de Simon după trei luni. De atunci, împarte aceeași casă cu niște străini pe care nu a ajuns să-i cunoască, indiferent de timpul petrecut împreună.

    Nimeni nu știe cine este Simon. Nu-și arată niciodată chipul în videoconferințele pe care le inițiază cu ei. Mereu apare un trup îmbrăcat la costum și cu fața în umbră, dar  se știe sigur că e bărbat, chiar dacă își distorsionează vocea cu un program special. Totul a început de la jocul “Simon spune” – de aici și pseudonimul pe care îl folosește. Cei cinci tineri sunt un fel de “Îngerii lui Charlie” sau mai bine zis “Îngerii lui Simon”- care execută fiecare misiune pe care le-o dă.

    Simon i-a recrutat pe rând, din cele mai dubioase locuri: Carolina este din Northampton, Anglia; Mark (22 de ani) e un bărbat de culoare și vine din Detroit; Lara(25 de ani), o roșcată frumoasă față de care Carolina simte o oarecare invidie, vine din Mexic; Artur (28 de ani), iubitul Larei, e din Tennesse. Jace (26 de ani) e din Bronx și a fost primul salvat de închisoare de către Simon. E un nemernic notoriu care se crede bărbatul fatal. E singura persoană din casă pe care Carolina nu o înghite și este nevoită să-i suporte toate glumele piperate și apropourile sexuale.  

Mă sărută e prea puțin spus, simulează sexul atât de bine, încât mă topesc ca o ciocolată uitată în soare. Mereu face asta! Poate nu mă poate păcăli cu ofertele lui deocheate, dar cu siguranță mă prostește cu un sărut. Mă sărută atât de bine, că i-aș face un tort cu ciocolată, deși habar nu am să-l fac.”

   La următoarea videoconferință, Simon le face o surpriză. O schimbare în program. De acum încolo, Carol va fi colegă de muncă cu Jace, iar asta înseamnă că nu au voie să se atace între ei, altfel ar fi dați afară din casă și pot înfunda pușcăria. Așa că se anunță vremuri grele pentru ei, având în vedere că se urăsc și ar fi în stare să-și ia gâturile reciproc.  

   Nouă misiune va avea loc în Barcelona. Ei se vor da drept un cuplu de  tineri însurăței – Marco  Gonzales și soția lui, Nora (chiar numele real al Carolinei), iar ținta lor e să-l anihileze pe senatorul Federico Casas.  

    Pe lângă faptul că tânăra nu se bucură deloc de alegerea lui Simon, Jace se mai și poartă ca un dobitoc ca să îngreuneze și așa misiunea destul de tensionată. În avion ajung să se ia la ceartă, Jace se comportă ca un bărbat gelos când vede că un străin se holbează la picioarele lui Carol. Apoi tensiunea sexuală dintre ei devine tot mai mare după un anumit episod petrecut în toaleta avionului.

Se ceartă cu mine de fiecare dată, din orice, face sex cu mine și mă sărută când vrea, dar totuși susține că nu mă place. Mai exact, că nu mă suportă.”

Trebuie să încetez să-mi mai iau zborul de fiecare dată când dobitocul mă atinge, că de fiecare dată mă pierd de parcă sunt o adolescentă la prima iubire.

    Nu am să vă spun nimic, nici despre misiunea asta, nici despre celelalte, însă vă garantez că-i veți vedea în diferite ipostaze, de la tineri stilați ce vizitează un muzeu și participă la o licitație, până la… peștele și a lui prostituată. V-am trezit curiozitatea?

    Lucrurile încep să se complice din momentul în care Carol rămâne însărcinată. Pe cât de speriată e ea, pe atât de încântat este el. Chiar nu se aștepta ca Jace să accepte așa simplu ideea că va fi tată. Și e puțin cam speriată și de noua lui comportare.

Ăsta clar nu e Jace pe care îl știu de doi ani. Jace pe care îl cunosc e nesimțit, e barbar, e un măgar și jumătate. E genul care continuă să mă poreclească în cele mai ciudate moduri, care mă jignește și mă face să crăp de rușine, în niciun caz bărbatul care mă ține de mână și care vorbește despre copii.

    Însă miracolul nu durează mult pentru că Jace îi spune în față că nu-l interesează persoana ei, ci doar copilul pe care-l vor avea.  

    Situația devine și mai absurdă atunci când ea, însărcinată cu copilul lui, privește cum flirtează și se sărută cu altă femeie.  

Ochii mi se inundă de lacrimi când buzele lor fac contact chiar în fața mea. Jace închide ochii, savurând momentul, în timp ce chelnărița își exercită experiența în săruturi pe el.

 “-Nu înțelegi, Carol! scrâșnește el din dinți. Nu ești iubita mea și nu ai niciun drept să-mi faci o criză de gelozie acum. Noi doi doar ne distrăm.

    Însă ceva s-a petrecut cu Jace pentru că ajunge să-i ceară lui Carol să avorteze copil. De ce? Și-l dorea cu atâta ardoare!

“- Tu chiar nu înțelegi? urlă atât de tare încât tresar. Ești doar o distracție! Ești doar femeia cu care mă culc ocazional, atâta tot!”  

“- Atunci sper că te-ai distrat, reușesc să spun cu glas plângăreț.

– Nu chiar. Nu ești bună de nimic și ai mai rămas și însărcinată. Ce fel de femeie ești tu? Trebuia să te protejezi. Dar să știi și tu, nu mă interesează de copilul ăsta. N-ai decât să te speli pe cap cu el.”

“- Te sărut când vreau, ți-o trag când vreau, iar tu nu ai dreptul să obiectezi în privința asta. Dacă nu te-ai prins până acum, ai fost adusă aici ca să mă distrezi pe mine.”  

    Ce alegere va face Carolina? Dacă e însărcinată, nu va putea continua cu misiunile, iar Simon o va da afară și va ajunge la închisoare. Sau va pune să fie omorâtă. Merită să se înhame la ceva care nu are niciun viitor? Cine e Simon? De ce e Jace atât de schimbător? Care-i sunt adevăratele sentimente?

“Iar m-am lăsat dusă de val și nu e un lucru bun pentru demnitatea mea. Mi-a călcat-o de sute de ori în picioare cu replicile și acțiunile lui, dar nu îl pot condamna, e și vina mea. Eu l-am lăsat să facă ce vrea cu mine și acum s-a ajuns la asta. Mai bine aș înceta să-mi caut scuze pentru comportamentul meu nesăbuit și să accept situația. Sentimentele pentru el mă fac să fiu naivă ca un copil prostit de un pedofil, dupe ce îi flutură pe sub nas o acadea.”

NOTA 9.7

Cartea O pereche criminală de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Dragă viaţă, de Alice Munro-recenzie

 

Editura: Litera;

Număr pagini: 313;

An apariţie: 2017;

Traducător: Justina Bandol.

Colecţie: Clasici contemporani

 

   În povestirile sale, Alice Munro surprinde momentul în care o persoană este transformată pentru totdeauna de o întâlnire întâmplătoare sau de o schimbare neaşteptată a sorţii. Personajele ei sunt fragile şi pe deplin umane: un soldat întors de pe front care îşi evită logodnica, o femeie înstărită care se gândeşte dacă să înfrunte un şantajist, o mamă adulteră şi copiii ei neglijaţi, un tată năpădit de vină, o tânără profesoară părăsită de angajatorul ei. Iluminate de puterea de înţelegere a lui Munro, aceste vieţi ne atrag cu profunzimea lor liniştită şi ne surprind cu întorsăturile lor neaşteptate.

„O nouă demonstraţie a virtuozităţii cu care Munro îşi ţese povestirile… proza ei curge firesc, pe nesimţite, adunând în plasa ei detaliile miraculoase ale vieţii de zi cu zi.” – Daily Mail

„Una dintre cele mai oneste şi mai exigente proze ale timpului nostru.”- The Times

  Premiul Man Booker International (2009)

   Alice Munro, scriitoare canadiană, a crescut în Wingham, Ontario, și a studiat la Universitatea Western Ontario. A publicat unsprezece volume de povestiri, precum și un roman și un volum de Selected Stories.

  De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii: Premiul pentru Ficțiune din partea guvernatorului Canadei pentru mai multe cărți, două premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, premiul literar Lannan, Premiul W.H. Smith pentru carte, în Anglia, Premiul Pescara, în Italia și National Book Critics Circle Award în Statele Unite.

  Povestirile i-au fost publicate în revistele The New Yorker, Atlantic Monthly, The Paris Review și în alte publicații, iar volumele i-au fost publicate în treisprezece limbi.

   “Dragă viaţă” este cea de-a doua carte pe care o citesc de la Alice Munro şi pot spune că este ceva mai bună faţă de “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”. Mi-a plăcut mult mai mult, pentru că, spre sfârşitul cărţii, sunt integrate în acest volum şi câteva proze inspirate din viaţa scriitoarei Alice Munro, aceasta afirmând că: “ultimele patru texte din această carte nu sunt tocmai povestiri. Ele formează o unitate separată, care este autobiografică în spirit, deşi nu întotdeauna întru totul în fapt. Cred că sunt primele şi ultimele – şi cele mai adevărate – lucruri pe care le am de spus despre propria mea viaţă”.

   Ţin să vă spun că stilul scriitoarei Alice Munro nu este pentru oricine. Destul de diferit faţă de stilul celorlalţi scriitori pe care-i citesc, modul în care Alice Munro realizează poveştile este puţin ciudat, pentru că unele aspecte nu se leagă, unele nume apar în poveşti, dar nu aflăm ce relaţii sunt între ele şi celelalte personaje, iar de câteva ori poveştile încep cu finalul. Eu nu prea rezonez cu stilul lui Alice Munro, însă acest lucru nu mi-a îngreunat lectura.

   Alice Munro “sapă” în trecutul personajelor pentru a-l aduce în prezent şi a ne familializa cu acţiunile personjelor din trecut. Acest aspect este prezent în toate poveştile ei şi chiar mi-a plăcut.

Volumul “Dragă viaţă” conţine 15 poveşti:

  • Ţărmul Japoniei;
  • Amundsen;
  • Despărţirea de Maverley;
  • Cariera de pietriş;
  • Refugiul;
  • Mândrie;
  • Corrie;
  • Trenul;
  • Vedere spre lac;
  • Dolly;
  • Final;
  • Ochiul;
  • Noaptea;
  • Vocile;
  • Dragă viaţă.

   Prima poveste, “Ţărmul Japoniei” scoate în evidenţă neglijarea copiilor. Greta o părăseşte pe fiica ei Katy, luând un tren spre Toronto, unde avea să aibă grijă de locuinţa unei prietene. Însă în Toronto întâlneşte un bărbat pe nume Greg şi face dragoste cu el. Oare îşi va da seama Greta cât înseamnă pentru Katy că ea e plecată? Greta îşi va face reproşuri, pentru că a fost un părinte neglijent?

   “Amundsen” spune povestea lui Vivien Hyde, o profesoară care se îndrăgosteşte de un medic (doctorul Fox). Vivien îl întâlneşte pe doctorul Fox la locul de muncă şi uşor-uşor se iubesc din ce în ce mai mult şi îşi propun să-şi unească destinele pentru totdeauna. Chiar vor reuşi? Se va răzgândi Vivien sau poate doctorul Fox?

   A treia poveste, “Despărţirea de Maverley”, îl are în centru pe poliţistul Ray Elliot, care întâlneşte o fată şi dezvoltă o frumoasă relaţie de prietenie. Timpul, faptele şi mulţi alţi factori fac ca cei doi protagonişti să nu se mai întâlnească pentru multă vreme, însă după ani şi ani se vor reîntâlni. Ce-şi vor spune? Le va veni să creadă că demult fuseseră prieteni buni?

   În “Cariera de pietriş” se reflectă foarte tare vinovăţia şi neputinţa oamenilor. O fată se îneacă, iar sora ei cu câţiva ani mai mică asistă la această scenă, neputând face nimic. Cum va trăi fata cu moartea propriei surori pe conştiinţă? Îşi va dori să moară şi ea?

   Povestea intitulată “Refugiul” a fost pe gustul meu, întrucât relaţia imaginată de Alice Munro dintre soţ şi soţie este una minunată, sinceră, calmă şi zilele se scurg atât de frumos când cei doi sunt împreună. În miezul poveştii stă o fată care este lăsată la unchiul şi la mătuşa sa, deoarece părinţii ei sunt tocmai în Africa. Unchiul şi mătuşa se sfătuiesc întotdeauna cum e mai bine, dacă e ok să facă aşa, dacă nu e bine să facă aşa. Convorbirile dintre soţ şi soţie sunt baza, fundamentul, pe care se bazează o relaţie de durată, fără certuri, fără jigniri, fără violenţă. Această scurtă poveste primeşte din partea mea 5 steluţe. Nu am ce să spun rău despre ea, pentru că mi-a plăcut totul.

   A şasea poveste, “Mândrie”, pune în evidenţă prietenia. Nu mi s-a părut foarte reuşită această scurtă proză, dar aş nota-o cu 3 stele, pentru că nu a fost chiar aşa de rea. Chiar dacă în 21 de pagini scriitoarea reuşeşte să nareze o poveste interesantă, ceva i-a lipsit.

   A şaptea, “Corrie”, nu mi-a plăcut şi, din nou, am simţit că ceva îi lipseşte sau că ceva nu se leagă cum trebuie. În mare, este vorba despre iubire.

   “Trenul” este o proză capitavantă şi… diferită faţă de celelalte. În centru este un soldat puternic, pozitiv şi încrezător. Dar oare ce-l face să fie astfel? Să fi fost în trecut altfel decât acum?

   “Vedere spre lac” este concentrată pe visul unei femei, internată într-un santoriu, iar povestea “Dolly” se axează pe dorinţa a doi oameni bătrâni de a se sinucide, dar se vor sinucide sau ceva (sau cineva) intervine şi schimbă planurile oamenilor? Nu va interveni nimeni care să răscolească trecutul şi să trezească dorinţa de a trăi din nou în sufletele lor?

   Prin “Final”, Alice Munro anunţă cititorul că urmează 4 poveşti din viaţa ei, reale, trăite pe propria piele. Aceste proze scurte narează câteva evenimente din copilăria şi viaţa lui Alice, aşa cum s-au întâmplat, fiecare poveste având câte ceva surpinzător, astfel câştigându-şi dreptul de a apărea în acest volum. Acestea au fost cireaşa de pe tort.

   Volumul “Dragă viaţă” pune capăt strălucitei cariere a scriitoarei candiene Alice Munro, desăvârşindu-i munca. După cum zice autoarea, aceasta este ultima carte pe care o publică, dar, spre bucuria fanilor, poate se va răzgândi. Lecturi plăcute şi zile răcoroase tuturor!

 

Cartea Dragă viaţă, de Alice Munro a fost oferită de Librăria online Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris

 

by -
20

„Ești, cum s-ar spune, un suflet martir, o sfântă care se sacrifică pe ea ca celorlalți să le fie bine.”

Coroana de spini, de Lina Moacă-recenzie

Editura: Librex Publishing

Număr de pagini: 313

   Curiozitatea și intriganta copertă m-au împins să citesc „Coroana de spini și stele” de Lina Moacă. Este un roman pe care l-am parcurs pe nerăsuflate, ce m-a purtat de la agonie la extaz, de la speranță la deznădejde totală și m-a făcut să văd prin ochii Medeei, să-i simt fericirea, dar și durerea, dragostea și dezamăgirea. Am ajuns să mă simt parte din ea, iar pe ea o parte din sufletul meu și astfel de sentimente le trăiesc rar față de o carte și protagonistul acesteia.

   Admit că am privit cu scepticism personajul principal până să-mi încep lectura deoarece l-am judecat prin prisma activității pe care o avea, modellingul. M-am gândit că este vorba despre o puștoaică fițoasă, superficială, care își expune trupul prin diverse reviste, care ia parte la petreceri exclusiviste, bea și se agață de câte un tip cu bani. Totuși, preconcepțiile mele au fost puternic contrazise, iar Medeea a ajuns să-și câștige un loc special în sufletul meu deoarece am reușit să mă regăsesc în felul ei de a fi și în perspectiva idealistă în care vedea lumea. În final o întrebare m-a iscodit mult timp după terminarea lecturii: ce aș fi făcut eu dacă m-aș fi găsit în situația în care mintea și sufletul mi-ar fi dat sfaturi contradictorii?

   Romanul spune povestea Medeei Pop, o tânără de 22 de ani de o frumusețe răpitoare, care își face stagiatura la o firmă de avocatură, iar în timpul liber își hrănește marea pasiune, dansul, dând lecții unor copii ai străzii într-un centru înființat chiar de ea. Un contract de o lună cu o agenție de modelling din New York o poartă spre aventura vieții ei, cu speranța în suflet că la finalul experienței va avea destui bani să-și întrețină centrul de dans. Ajunsă în marele oraș, cu inima tresăltându-i de entuziasm, încredere și visuri, se instalează în apartamentul prietenului ei foarte bun, Ștefan. Însă nenorocul face să o cunoască pe Kristen Bloom, care are să-i schimbe destinul. Tânăra se recomandă o amică a lui Ștefan, model la rândul ei, care a profitat din plin de viața extravagantă, înțesată cu petreceri, bărbați, droguri și alcool, reușind să-și distrugă cariera chiar când era aproape de apogeu. Actualmente, încearcă din răsputeri să câștige custodia fetiței sale, însă are neapărat nevoie de bani. Când iubitul ei o desfigurează în bătaie și riscă să piardă șansa de a acumula ultimii bani necesari pentru plata onorariului avocatului, îi imploră ajutor Medeei. Inițial sceptică, aceasta nu reușește să reziste rugăminților și decide să o ajute, urmând să meargă în locul ei la o întâlnire misterioasă.

   Primind asigurări de la Kristen că doar trebuie să ia parte la întâlnire și că nu va fi aleasă, Medeea se duce, însă în sufletul ei sădește un presentiment rău. Ajunsă la locație, totul este învăluit în mister, într-un cadru formal, ea însăși purtând, asemenea celorlalte participante, o rochie neagră, lungă și o mască menită să-i acopere chipul. Instinctul Medeei și presentimentele negative cărora nu le-a dat curs se dovedesc a fi adevărate deoarece bărbatul misterios o alege tocmai pe ea și, în ciuda opoziției, a protestelor și a urletelor ei, o abuzează sexual și apoi o abandonează. Când se trezește a doua zi, Medeea nu mai este la fel. Se simte pierdută, murdară și batjocorită, iar în ciuda faptului că servitorul o informează că stăpânul a descoperit înșelăciunea și îi va oferi o compensație, pe ea acest lucru nu o încălzește cu nimic. Banii nu îi pot răscumpăra demnitatea. Zilele trec, dar Medeea este măcinată de agonie, nimic nu o poate curăța de „murdăria” abuzurilor pe care a fost nevoită să le trăiască. Singura soluție ce se conturează în mintea ei este să lase New York-ul în urmă și să se întoarcă la București. În ciuda insistențelor celor de la agenție, reușește să înceteze contractul și să părăsească locul care i-a adus nefericire.

„Inspir adânc. Strălucirea de cele mai multe ori e mincinoasă. Având sau primind totul în viață, tot ne lovim de culmea unică a propriului eu. Mi-e limpede că banii nu sunt o garanție a fericirii. Durerea înghite totul și pe toți.”

   Întoarsă acasă lucrurile par să se liniștească, iar Medeea începe să-și vindece sufletul de rănile din New York. Dar trecutul nu poate fi uitat, pentru că întotdeauna vine să ne muște de ceafă. În cazul ei rănile prind viață când află că va avea un copil. Totuși, oricât de multe amintiri neplăcute îi poate genera acest mic suflet, Medeea decide să păstreze sarcina. Între timp se implică în activitățile unei fundații umanitare, Hope Trust, într-un proiect caritabil numit „Alimenta”. În urma rezultatelor, ea și prietenii ei, Sonia și Doru, sunt invitați la un eveniment la Cannes. Aici descoperă că sunt singurii care nu au o proveniență nobilă, fapt ce îi intrigă atât pe ei cât și pe ceilalți invitați, iar mai apoi fac cunoștință cu fondatorul organizației, lordul și bancherul Daniel Atlasus Gabriel Roth. Pe toată durata șederii și în timpul activităților, Medeea beneficiază de anumite intervenții ale tânărului lord, fără să cunoască însă motivele acestei atitudini diferite pe care o primește. După ce se întoarce în București, lordul pătrunde cu forța în viața protagonistei, încercând să se impună în fața ei și să o tulbure cu prezența sa impozantă. În ciuda aerului său superior, a răcelii, egoismului și durității cu care o tratează, Medeea se simte vrăjită de Daniel și nu își dă seama cum nu se poate controla în fața sa. Care este adevăratul motiv ce-l mânează pe bancher să tulbure viața unei simple tinere din București? De ce nu poate Medeea să-și asculte glasul rațiunii și să-și țină în frâu simțirile în fața lui Daniel? La aceste întrebări veți găsi singuri răspunsurile printre filele poveștii semnate de Lina Moacă.

   Există două aspecte care m-au atras la „Coroana de spini și stele”. În primul rând, cartea este scrisă într-un ritm alert, ce nu-ți permite să o lași din mână din dorința de a descoperi ce se întâmplă mai departe, iar perspectiva subiectivă deschide o fereastră chiar către sufletul protagonistei, fapt ce sporește implicarea emoțională a cititorului. În al doilea rând, este de-a dreptul intrigant antagonismul dintre cei doi protagoniști, Medeea și Daniel, care nu-i oprește deloc din a simți o atracție electrizantă unul față de celălalt. Tânăra este un suflet de o bunătate de necrezut, naivă plină de speranță, care vrea să-i ajute pe cei din jur. Ea, până să fie pusă față în față cu durerea, vede doar partea frumoasă a lumii și chiar și după ce îl cunoaște pe imperturbabilul Daniel, încearcă să pătrundă dincolo de masca durității afișată de el și să-i descopere latura sensibilă, miloasă.

„Ești, cum s-ar spune, un suflet martir, o sfântă care se sacrifică pe ea ca celorlalți să le fie bine.”

„Natura are legile ei impecabile. Unui om care se naște slab nu-i vei putea da tu putere. Nu, el doar se va hrăni din puterea ta ca un parazit și pentru că tu accepți foamea lui spurcată, ca orice organism parazit va produce carențe în organismul tău, te va îmbolnăvi și nu se va opri, dacă tu nu-l oprești, până nu te va ucide. Compasiunea asta blestemată cu care tu te-ai născut îți poate fi fatală, Medeea! Toți cei care suferă de ea sfârșesc abuzați.”

   În opoziției cu Medeea îl avem pe Daniel Atlasus Gabriel Roth, bancherul egoist, care crede că lumea în care trăiește este una crudă, iar într-o astfel de lume doar cel mai puternic va ieși învingător. Pentru el puterea și banii pot conduce totul, iar cel ce le deține poate controla chiar și viața altor oameni. Prin ochii lui, Medeea este o copilă pe care compasiunea și sufletul bun nu o pot purta decât către distrugere. Pot spune că imaginea lui m-a dus cu gândul către Christian Grey, însă pentru protagonista noastră Daniel este asemenea Luceafărului, o entitate impozantă, rece și aproape de neatins, care crede că prin a sa superioritate poate construi lumea după bunul lui plac.

   Așadar, ca o concluzie, „Coroana de spini și stele” de Lina Moacă este mai mult decât o carte, este o călătorie ce ne poartă pașii printr-o poveste a speranțelor și a deziluziilor, a unei iubiri aparent condamnate la pieire și a unui suflet ce trebuie să-și lipească cioburile pentru a putea merge mai departe. Aștept cu nerăbdare continuarea romanului mai ales pentru că finalul m-a dat complet peste cap.

P.S. Vă mai las încă două citate care mi-au atras atenția.

„Ți-am povestit de insomnia mea? E una a umbrelor, a pereților care respiră singurătatea și nu pot adormi întunericul. Aș vrea să curg, să pot să mă descompun complet până dincolo de margini, de oricare vis absurd sau absolut.”

„Fiecare își găsește fericirea în sfera lui mai mare sau mai mică. Mărimea sferei nu e direct proporțională cu mărimea fericirii, dimpotrivă…Tot ce contează este să nu aibe găuri negre, să fie plină cu suflete care s-o însuflețească, inimi.”

Cartea Coroana de spini, de Lina Moacă poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

 

by -
10

Acţiunea Mascarada, de Gayle Lynds

Titlu original: Masquerade

Traducere: Viorel Ciocan

Editura: Lider

Număr pagini: 457

   Gayle Lynds s-a născut în Nebraska, a copilărit în Iowa unde a şi terminat “University of Iowa” cu specializarea în jurnalism. Şi-a început cariera ca reporter de investigaţii la “Arizona Republic”. Publică scurte povestiri literare sub propriul nume şi romane de ficţiune (pulp fiction) sub diferite pseudonime: G.H.Stone, Gayle Stone, Nick Carter şi Dan Pendleton. De asemenea o serie de romane “YA mistery novel”.
    Împreună cu Robert Ludlum publică 3 romane din seria “The Covert –One”. În 2004 a fondat “Internaţional Thriller Writers” unde împreună cu David Morrell a devenit co-preşedinta.
   A luat diferite premii şi distincţii de prestigiu, iar romanul “The Hades Factor” scris împreună cu Robert  Ludlum a fost ecranizat într-o miniserie la CBS în 2006.
     Primul ei soţ romancierul Dennis Lynds moare în 2005, se recăsătoreşte cu judecătorul John C. Sheldon şi se stabileşte în Maine.
   Împreună cu Robert Ludlum scrie 3 romane, apărute şi în limba română: ”Proiectul Hades” (The Hades Factor-2000), ”Opţiunea Paris” (The Paris Option-2002), ”Codul Altman” (The Altman Code-2003).
Singură publică romanele: ”Acţiunea Mascarada” (Masquerade-1996), ”Mozaic”(Mosaic-1998), ”Marea schimbare” (Mesmerized-2001), ”Conspiraţia Spirală” (The Coil-2004), ”The Last Spymaster”-2006, ”The Book of Spies”-2010 şi “The Assassins”-2015.

“Într-o lume a oglinzilor distorsionate în care îi este aproape imposibil să distingă adevărul de “scenariile” construite special pentru a o debusola, protagonista se lansează într-o misiune extrem de dificilă: salvarea propriei persoane. Curând, Sarah se află în dublă ipostază de vânat-vânător, fiind desemnată să-l anihileze pe Carnivor-un periculos asasin internaţional, animat de aceleaşi intenţii faţă de ea.”

   “Acţiunea Mascarada” este romanul în care facem cunoştiinţă cu câteva personaje pe care le vom regăsi şi-n “Conspiraţia Spirală”.

   Doar că aici personajul central este Sarah Walker, jurnalistă şi verişoara lui Liz Sansborough, nepoata Carnivorului. Sarah începuse să lucreze la nonconformistul jurnal “Santa Barbara Independent”, apoi scrisese articole din lumea artistică pentru revistele “Los Angeles” şi “California”. Editoarea de la “Vanity Fair”-Tina Brown o angajase pentru revista “Talk”, o revista importantă care se ocupă de celebrităţi. Devenise curând cel mai important reporter de interviuri de la “Talk” apoi senior editor.
    Avea un frate mai mare Michael, un spirit neliniştit ca şi ea, interesat de toate vietăţile posibile.
   Tatăl ei Hamilton Walker, fusese dat spre adopţie, abuzat fizic, bătut, înfometat, totuşi ajunsese un respectat profesor de engleză la colegiul din Santa Barbara.Tatăl şi mama ei Jane, se înţelegeau foarte bine, se căsătoriseră din dragoste, se iubeau şi se respectau şi acum. Doar bunicul matern nu-şi înghiţise ginerele” pentru că îi lipsea ambiţia”. Otto Sansborough îşi dedicase viaţa obţinerii puterii şi succesului, fusese un avocat important pe Coasta de Vest, un “adevărat rechin”, despre care Sarah auzise că a fost şi un bandit, un hoţ şi un escroc..

   Părinţii ei îşi vânduseră casa, puseseră bani în bancă, şi cu cei rămaşi îşi plătiseră locurile la un sanatoriu de lux în Arizona care avea şi teren de golf. Spre “norocul” lor câştigaseră un premiu oportun de la OMNI-American, un premiu pentru pensionari, o reducere de 10% la preţul locurilor. Aşa că acum trăiau într-un complex elegant şi luxos pentru pensionari.
    Michael devenise antropolog, şi era plecat într-o expediţie în Himalaya.

   Cam în aceeaşi perioadă Sarah făcuse o operaţie estetică, voia doar mici retuşuri, dar ajunge să aibă faţa unui star de cinema, abia mult mai târziu realizează că seamănă acum perfect cu verişoara ei Liz .
   Sarah nu-şi cunoscuse verişoara, ştia doar că mama ei avea un frate Harold-Hal, însurat, care trăia la Londra şi avea o fiica de vârsta ei. Bunica lui Liz le făcea fursecuri ei şi lui Michael când o vizitau şi ea nu-şi pusese prea multe întrebări despre Hal crezând că semăna cu bunicul ei Otto, ceea ce ar fi explicat tăcerea mamei în privinţa lui. Sarah se ataşase mai mult de srăbunica Firenze care locuia la Santa Barbara şi era cea mai vârstnică rudă a ei pe care o ştia. Bunicii lui Sarah muriseră când ea era mică într-un accident pe un iaht.
Sarah nu se căsătorise niciodată, deşi avusese de-a lungul anilor câteva legături, dar ea avea “un suflet neliniştit” şi era parcă mereu cu bagajele făcute.

   Dar toate astea le va afla Sarah mai târziu, şi tot atunci se va întreba cât din întâmplările ”bune” venite la fix pentru familia ei erau reale sau fuseseră aranjate.
   Cam în perioada când ai ei au plecat la sanatoriu şi Michael în Himalaya, Sarah îl cunoaşte pe Gordon, un bărbat aparent calm, tandru şi echilibrat. Se întâlnesc şi beau un ceai împreună, apoi se pare că Sarah are un accident şi nu-şi mai aminteşte nimic.

  Gordon pare singura ei ancora deşi nici pe el nu şi-l aminteşte. El îi spune că a avut un accident, că este amnezică, că este soţia lui şi o va ajuta să-şi revină. Doctorul adus de el pe nume Allan Levine i-a prescris un tratament cu pastile antidepresive ca s-o ajute. Când ea spune că nu mai vrea pastile Gordon îi spune că trebuie să se refacă, că ea este agent C.I.A. şi că misiunea ei ar fi “să pună mâna “pe Carnivor, un ucigaş plătit pe care se pare că-l cunoaşte.

   La început, influenţată şi de pastile, Sarah acceptă tot ce-i spun Gordon şi Levine, cum că ea ar fi de fapt Liz Sansborough, că Sarah Walker era un nume folosit de ea când lucra sub acoperire, că de fapt Carnivorul o urmarea pentru că îi văzuse faţa, şi nimeni care-l văzuse nu supravieţuia. Atacul asupra ei şi a lui Gordon, aparenta moarte a unuia dintre atacatori, ucis se pare de ea, desăvârşesc minciuna care i s-a spus. Aşa că i se pare firesc să accepte să meargă la “Fermă”, tabăra de antrenament a C.I.A.

   Aici, supravegheată în permanenţă de Gordon, omul lui Hughes Bremner-adjunct C.I.A., Sarah face multe antrenamente dure, extenuante, dar are şi flashuri de memorie. Hotărăşte să nu mai ia antidepresivele prescrise de doctor, dar o face pe ascuns deoarece şi Levine şi Gordon se opun cu înverşunare.
    De data asta Sarah îşi aminteşte multe lucruri şi nume, se furişează noaptea şi cercetează dosare secrete, aşa află detalii despre viaţa şi familia ei, vede poza lui Liz şi îşi dă seama că e înşelată şi doar un pion în lupta celor mari.

   Doar directorul taberei, Asher Flores, un tip nonconformist, retrogradat pe acest post, care nu-l putea suportă pe Gordon este intrigat de anumite lucruri şi pune întrebări, accesează dosare, ceea ce-i aduce o altă mutare disciplinară. Nu ştie ce să facă, dar plimbându-se şi meditând noaptea o vede pe Sarah, care încearcă să fugă şi dintr-un impuls hotărăşte s-o ajute şi fug amândoi.
    Sunt daţi în urmărire şi vânaţi atât de poliţie cât şi de proprii colegi, deveniseră persoane non-grata în agenţie. De fapt o voiau în viaţă doar pe Sarah, lucru care îi şi îndârjeşte şi mai mult.
    Pe de altă parte membrii unui puternic consiliu, al cărui preşedinte era Hughes Bremner, adjunct C.I.A., iniţiază acţiunea ”Mascarada”. Cu trei luni în urmă Carnivorul trimisese un mesaj unui număr de patru state, unde acţionase, susţinând că e obosit şi în schimbul unei retrageri protejate îşi va dezvălui loviturile:

“Scotea la licitaţie un nepreţuit depozit cu cele mai mari secrete ale globului, iar Marea Britanie, Franţa, Germania şi Statele Unite erau invitate să participe.”

   Deşi preşedintele se opusese să acorde azil unui asasin, directoarea C.I.A.-Arlene Debo şi Hughes Bremner îl convinseseră să-l lase pe el, pe Hughes, să reprezinte S.U.A. şi să vadă ce materiale are Carnivorul.
Dar Hughes, care conducea din umbră şi organizaţia Mustang, voia de fapt să-l elimine pe Carnivor înainte de-a spune prea multe, fiecare având multe de ascuns şi fiecare ţară folosind la un moment dat talentele asasinului. Aşa că declanşase în acelaşi timp acţiunea Mascarada în care Sarah, datorită asemănării cu Liz, era un pion important. Doar că era necesară deplină ei cooperare şi ascultare pe care voia să le realizeze cu ajutorul lui Levine.

   Agentul veteran C.I.A., Lucas Maynard, numărul 1 în consiliu, îşi dă seama că Hughes urmăreşte alte considerente, dar şi el avea agenda lui, aşa că încearcă să-şi asigure bătrâneţile oferindu-i subsecretarului de stat Clare Edwards, fost agent şi el cândva, nişte documente preţioase. Cunoscându-i lui Edwards dorinţa de parvenire şi de putere e sigur că va fi interesat. Maynard deşi bătrân şi bolnav de diabet, era îndrăgostit, avea o relaţie cu o tânăra ziaristă Leslee Pousho. Ţinuse totul foarte secret şi voia să dispară cu ea împreună, dar şi cu ceva bani.
    Doar că oamenii lui Hughes îl urmăresc şi află…

   Aşa că Maynard şi Edwads sunt ucişi, doar că primul apucase să-i spună iubitei adevărul şi să-i dea toate documentele. Ea va încerca să publice câteva articole, dar este găsită, atacată şi aproape ucisă, salvarea îi vine de la cine nu te aştepţi, soţia lui Hughes care deşi alcolică îşi dă seama de cruzimea şi necinstea soţului.
Sarah şi Asher deşi urmăriţi şi vânaţi reuşesc să pună cap la cap lucrurile şi să afle multe informaţii. Dar sunt din nou prinşi şi Sarah că să-l salveze pe Asher (apare aici şi o poveste de dragoste) acceptă să revină în program. De data asta Levine îi dă o substanţă mai puternică, încearcă să-i inoculeze ideea că Liz verişoara ei ar fi amanta Carnivorului şi că Sarah luându-i locul la negocieri îl va ucide pe asasin.

   Sarah şi Asher descoperiseră şi firme înfiinţate de C.I.A. prin care se derula spălarea de bani, îşi dau seama şi cum au fost urmăriţi, descoperă clinica “Je suis chez moi”, unde Levine făcea experimente, dar îi şi trata şi chiar întinerea pe mulţi oficiali şi multe personalităţi.
    Doar că de asta dată va fi vorba şi de-o operaţiune numită “La Grandeur”, care era menită să paralizeze piaţa monetară, şi-n timp ce se căutau vinovaţii Hughes avea de gând să dispară cu banii într-un paradis tropical.

  Vor reuşi Sarah şi Asher ajutaţi de câţiva spioni veterani să descâlcească tot ghemul şi să descopere vinovaţii?
Se va preda Carnivorul?
Cine este acesta şi ce legătură are cu Liz?
De ce vor Hughes şi acoliţii lui să fie omorât asasinul înainte de-a vorbi?
Ce va face Liz, care de fapt era agent C.I.A?
Ce vor face în continuare Sarah şi Asher?
Scapă sau moare Carnivorul?
Iată întrebări la care veţi găsi răspuns doar citind cartea.

   O carte plină de secrete, minciuni, adevăruri spuse pe jumătate, poveşti noi şi vechi, rivalităţi, prietenii şi duşmănii şi din nou totul bazat pe cele mai vechi păcate: orgoliu, sete de bani, mărire şi putere.

“O lectură electrizantă, generată de dinamismul acţiunii, răsturnări surprinzătoare de situaţii şi un final pe măsură.”
Aceasta este Mascarada!!!

Cartea Acţiunea Mascarada de Gayle Lynds este oferită pentru recenzie de targulcartii.ro

Fata cea bună, de Mary Kubica-Editura Herg Benetrecenzie

Titlul original:  The Good  Girl

Traducerea din limba engleză: Cristina Nemerovschi

Editura: Herg Benet

Colecția: Passport. Literatură străină

Genul: Thriller

Anul apariției 2017

Nr. de pagini:384

Nota mea: 10/10

   Tocmai am cunoscut întreaga poveste a Miei, fata cea bună care poartă pe umeri și în suflet povara nefericirii, căci banii nu garantează fericirea, poziția socială nu aduce liniștea, renumele și profesia nu te ferește de pericole.

   Fata cea bună este imaginea perfectă a  oricărei tinere și femei neîmplinită, nefericită, care are o viață plină de comodități, de bunăstare, dar nu are parte de iubire, înțelegere, susținere. Mia este vocea acelor femei care își urlă neputința, nefericirea, dorința de a nu urma aceeași cale ca sora și tatăl, în carieră.

   Mia își spune povestea plină de întuneric, durere, neîmplinire în relația de cuplu, prin vocea altora, prin scoaterea la lumină a unor dorințe interioare ascunse, chiar dacă pentru asta este absolut necesară experiența pe care o trăiește alături de Colin – băiatul rău care îi salvează viața, îi arată ce înseamnă pericolul, durerea fizică și sufletească, pe de o parte, și ce înseamnă cu adevărat fericirea, iubirea, prezența, supraviețuirea, pe de altă parte.

   Fata cea bună te poartă în cea mai lungă, benefică și transformatoare experiență de viață, te face părtaș și prietenul ei de suflet, căruia îi împărtășește cele mai ascunse secrete, cele mai arzătoare dorințe, dar și cele mai dureroase răni pe care le-a suferit în viața ei.

   Părinții sunt cei care ar trebui să te iubească exact așa cum ești, să te accepte. să te ajute.

   Ei sunt cei care, prin acțiunile lor, atitudinea, neimplicarea lor rănesc profund sufletul. Iar posibilitatea ca rănile să nu se vindece niciodată este foarte mare. În povestea Miei îi simți dezamăgirea profundă, durerea usturătoare, dar într-o carieră de succes este nevoie de o imagine fără nicio pată. Iar pentru asta tatăl face orice: își ignora fiica ca o pedeapsă, pe soția lui o domină.  – Doar el are dreptate, doar el știe adevărul, doar el dictează. Se aseamănă oare cu ceva din realitatea zilnică?

   Răpirea o sperie pe Mia, o paralizează, dar o primește și ca pe o șansă la libertatea totală, la eliberare, o oportunitate unică de a se cunoaște, de a se încrede în sufleul ei, în destin. Este poate ocazia perfectă de a fi ea însăși, fără teamă în faţa unui străin periculos – pe care ajunge să-l cunoască, să-l înțeleagă, să-l iubească, să-l asculte, să-l simtă ca pe familia pe care nu a avut-o, acolo într-o cabană abandonată.

   Afla tot adevărul despre răpire, despre nevoile reale ale făptașului, despre cel care a pus totul la cale, despre trecutul, familia, durerea  lui – care au dus la schimbarea lui totală în fața lui Colin își spune toată povestea, își eliberează durerea și povară din suflet pentru că doar lângă el găsește ceea ce căuta de foarte multă vreme.

În familia cu o imagine perfectă, nimic nu e perfect.

   Nimic nu e clar, nimic nu e la voia întâmplării. Totul e calculat, e făcut să pară perfect. În familia perfectă a Miei tatăl ei, şterge, cu ajutorul banilor, orice ar putea să dăuneze imaginii sale. Un tată judecător – nu doar la serviciu, ci și acasă face legea peste tot, decide pentru toată familia – condamnându-și soția și fiica la o viață trăită într-un clopot de sticlă.

   Am simțit durerea, nefericirea, dorința de schimbare, de a pleca de lângă familie, de a fi o persoană liberă departe de o familie ce trăiește după tipare bine puse la punct. M-am regăsit în povestea tinerei, am trăit, simțit fiecare emoție, m-am revoltat. E și povestea mea. E povestea tuturor. Eu sunt Mia. Și tu poți fi o Mia – ce te poate face să plângi cu lacrimi apare.

Fata cea bună transformă (încă o dată) băiatul cel rău și periculos.

  Destinul îi aduce împreună pe o cale plină de durere, îi duce departe pe un drum plin de pericole, în pustiu, într-un loc lipsit de confort, de bogății, dar le oferă siguranță, o viață la limita supraviețuirii. Tocmai ideea de supraviețuire îi apropie, îi unește, îi transformă total și îi determină, fără prea multe cuvinte, să rămână împreună.

  Fericirea Miei capătă altă formă, o poartă pe alt drum, într-o altă etapă a vieții sale. Răpirea ei a schimbat pe toți, a fost benefică și pentru mama Eve, iar în cazul tatălui.. a adus elucidat mistere, a dezvăluit secrete, a deslușit o poveste bine ascunsă.

  Totul e bine când se termină cu bine, când adevărul învinge, durerea se transformă, oferă curaj, iar iubirea capătă chip, iar Mia nu va mai fi niciodată singură.

   Fata cea bună de Mary Kubica este thrillerul care aduce în prim plan bogăția, familia și problemele cotidiene, lipsa curajului de a înfrunta un soț dornic să dețină controlul, căruia nu-i pasă  decât de imaginea sa în societate, nicidecum de familia și fericirea ei.

   O carte foarte bună, plină de tensiune și suspans. O carte perfectă, aș zice. Eu am avut ceva probleme. Nu cu povestea, nu cu scrierea, ci cu structura cărții. Nu de puține ori m-am simțit bulversată de planurile narative, de ”înainte” și ”după”. M-am redresat mereu. Am stat cu sufletul la gură, iar amintirile Miei la cabană au adus lacrimi în ochii mei. A fost…sfâșietor.

   Pericol, corupție, iubire adevărată în oglindă cu iubirea forțată de împrejurări, durere fără margini, răbufniri, decizii și sentimente ce fierb la foc mic, sunt gata să dea în focul unei povești fantastice.

Lectură savuroasă!

 

Cartea Fata cea bună, de Mary Kubica poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

   Pisicile războinice. O cale primejdioasă, de Erin Hunter-recenzie

Titlul original: Warrior Cats. A dangerous path

Traducere din limba engleză: Ioana Văcărescu

Editura: All

Colecția: Galaxia Copiilor

Anul apariției: 2016

Gen: Ficțiune, Aventură, Literatură pentru copii

Număr pagini: 352

Cotație Goodreads: 4.42

    De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt 6 la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă, creatorii celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile războinice (24 de volume), Supraviețuitorii (12 volume) și Exploratorii (12 volume). Aceste serii sunt favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

   La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, din împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 6 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat ceilalți autori și așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter.

   După fascinantele aventuri din volumul 4 al seriei, nu aș fi crezut că mă mai poate uimi ceva, însă continuarea m-a surprins plăcut, mi-a oferit răspunsuri la anumite întrebări și a lăsat în urmă alte enigme. Fără îndoială, fiecare carte ce poartă semnătura lui Erin Hunter e unică în felul ei, capabilă să te țină în suspans de la prima până la ultima pagină. Nici nu îți dai seama cum trece timpul în compania pisicilor din pădure, într-o lume la care nu avem, în mod obișnuit, acces.

   Deși poate suna incredibil, pisicile războinice sunt împărțite în patru clanuri, fac parte dintr-o societate ce se aseamănă din anumite puncte de vedere cu cea omenească, pe care o și satirizează, de altfel. Fiecare clan are un conducător, un secund, războinici, ucenici, regine, pui, bătrâni, iar toți membrii își cunosc rolul, misiunea pe care o au de dus la îndeplinire în cadrul familiei din care fac parte, și fac tot posibilul pentru a respecta codul războinicilor, pentru a-și dovedi loialitatea față de clan. Marea majoritate. Ca și în cazul oamenilor, mai există și excepții, căci perfecțiunea ar fi de-a dreptul plictisitoare.

   La sfârșitul celui de-al patrulea volum, Inimă de Foc află că Gheară de Tigru, fostul secund al Clanului Tunetului, un trădător fără pereche, a devenit Stea de Tigru, conducătorul Clanului Umbrelor. Cel dat afară din propriul clan a devenit stăpânul altuia, fiind considerat o binecuvântare într-un moment de cumpănă, de vulnerabilitate și de reală slăbiciune. O veste neașteptată pentru Inimă de Foc. Clanul său a suferit destul de mult în ultima perioadă, Stea Albastră e puternic zdruncinată. Dar poate că dușmanul său de moarte le va da pace acum, preferând să se preocupe în totalitate de bunăstarea noii sale familii…

   După cum menționam anterior, aventura continuă și în acest volum, sfidând granițele firescului, oferindu-i cititorului răsturnări de situație și nenumărate surprize. Stea Albastră nu primește cu încântare vestea legată de ascensiunea fostului ei secund, motiv pentru care vrea să se asigure că pisicile aflate în grija sa sunt în siguranță. În continuare, are momente în care este distrasă, căzută pe gânduri, dar, totuși, Inimă de Foc remarcă o schimbare de atitudine. Stea Albastră se preocupă mai mult de clan, nu fără a-l băga în sperieți datorită vorbelor grele adresate Clanului Stelelor, divinității lor. Nu va mai fi niciodată aceeași.

  Între clanurile dintre pădure se evidențiază o tot mai apăsătoare tensiune. Clanul Râului pare să se fi aliat cu cel al Umbrelor, din dorința arzătoare de a-și extinde teritoriile de vânătoare. Astfel, se ajunge la o confruntare directă între Clanul Râului și clanul lui Stea Albastră. Dungă Cenușie, vechiul tovarăș al lui Inimă de Foc, își trădează noul clan de dragul prietenului său și al familiei pe care a fost nevoit s-o părăsească. În vâltoarea evenimentelor, Blană de Piatră și Labă de Ceață – două pisici din clanul dușman – află că Stea Albastră este, de fapt, mama lor. Un secret care, cu siguranță, a influențat și va influența și mai târziu destinul clanurilor…

,,-Și mai susții că ești lideră de clan! a șuierat disprețuitor Blană de Piatră. De ce nu lupți?

A ridicat o labă, gata să zgârie umărul lui Stea Albastră. În aceeași  secundă, Inimă de Foc s-a aruncat e pe stâncă. A aterizat în rigolă, aproape călare pe Blană de Piatră, forțându-l să se îndepărteze de Stea Albastră. De partea cealaltă, Labă de Ceață a scos  un țipăt sfidător  și a scos ghearele din teacă.

-Opriți-vă! a strigat Inimă de Foc. N-o răniți pe Stea Albastră… E mama voastră!”

 

   O haită de câini se află liberă prin pădure, lăsând în urmă numai dezastru. Câteva pisici devin victimele acestor patrupede obsedate să ucidă, împătimite după mirosul și gustul sângelui. Durează puțin timp până când se află cine sunt responsabili de nelegiuirile din codrul odinioară sigur. Dușmanul cel mai de temut al lui Inimă de Foc pare să ticluiască un plan malefic, din care fac parte, din păcate, și câinii…

,,- Ce s-a întâmplat? a repetat secundul. Cine v-a atacat?

S-a auzit un scâncet ușor, care s-a transformat încet în cuvinte. Inimă de Foc o privea înspăimântat, dându-și seama ce încerca să spună.

-Haită, haită – a șoptit mica pisică. Să ucidem, să ucidem.”

     Existența lui Inimă de Foc nu a fost nicicând mai complicată. Relația specială pe care o are cu Furtună de Nisip este mai șubredă decât oricând. Stea de Tigru vrea ca puii lui rămași în Clanul Tunetului să i se alăture. Pădurea e plină de pericole. Stea Albastră se încăpățânează să acuze Clanul Stelelor de toate nenorocirile ce s-au abătut asupra clanului ei. Cert este că Inimă de Foc va fi supus mai multor încercări, va fi nevoit să-și dovedească pentru a mia oară loialitatea și dragostea față de clan, să dezvăluie tuturor că merită să facă parte din această mare familie și că poziția sa nu este pur întâmplătoare.

,,-Trecutul e trecut. Trebuie să judecăm fiecare situație în parte. Am să chibzuiesc cu grijă la ceea ce dorești tu, Stea de Tigru, și am să-ți ofer un răspuns la următoarea Adunare.

Inimă de Foc se îndoia că Stea de Tigru avea să aștepte o lună întreagă, dar, spre surprinderea lui, liderul Clanului Umbrelor a plecat capul și s-a dat înapoi cu un pas.

-Prea bine, a răspuns el. O lună – dar nu mai mult de atât.”

      Vor reuși încă o dată pisicile din Clanul Tunetului să facă față încercărilor la care sunt supuse? Există vreo șansă ca într-o zi viața în pădure să fie una liniștită, lipsită de griji și de lipsuri? Inimă de Foc își va salva clanul ori ba? Focul va proteja sau va distruge?

   Vă recomand să citiți ,,Pisicile războinice. O cale primejdioasă”! Veți fi martori la evoluția personajelor atent creionate de autoare, vă veți destinde și veți sta cu sufletul la gură, iar la sfârșit veți vedea cum această lume a pisicilor se cutremură. Veți încerca să puneți cât mai curând mâna pe volumul următor, din dorința de a vă potoli curiozitatea. Vacanța nu s-a sfârșit încă, așa că profitați din plin de ea, acompaniați-o cu o carte bună, perfectă pentru copiii mici și mari!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Pisicile războinice. O cale primejdioasă de Erin Hunter a fost oferită de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
15

„Atunci când nu pleci, dar nici nu vrei să rămâi, provoci ambilor suferinţă.”

 În umbra paşilor tăi, de Vitali Cipileaga-Editura Bestseller

Editura Bestseller
Anul apariţiei: 2016
Număr de pagini: 248

   În umbra paşilor tăi este primul roman al unui autor din Republica Moldova, într-atât de convins de puterea cuvântului şi a poveştilor pilduitoare, încât să ridice pe culmi ale succesului de public o pagină web dedicată analizării relaţiilor de cuplu, istorisirilor romantice şi sugestiilor motivaţionale (De vorbă cu tine) şi să debuteze, cucerind cititorii din tot spaţiul cultural românesc, cu o carte eseistică de reflecţii despre viaţă şi dragoste (De vorbă cu Emma).

   Nu se dezminte nici în această nouă creaţie literară a sa. În umbra paşilor tăi este un roman de dragoste, cu şi despre romantism, dar şi cu interesante tuşe misterioase sau aproape mistice, invocatoare de Destin, pe alocuri:

“Sunt oameni care construiesc împreună locuri. Inventează prin amestecul emoţiilor comune trăite în acel loc o lume paralelă, imaginară, care le inundă creierul şi care îi determina să simtă într-un fel anume. O cină, un mic dejun, un sărut, o strângere de mâna, o casă, un drum: toate astea nu sunt decât reflectări ale acestei lumi. Doi oameni se întâlnesc, se cunosc, merg pe un drum ţinându-se de mâna şi, din acel moment, acesta nu mai este un simplu drum. Devine un spaţiu simbolic, o urmă lăsată în acelaşi timp, un loc de regăsire. În timp, aceiaşi oameni se despart, se implică în alte relaţii şi când merg de mâna pe acel drum alături de alt om, îşi aduc aminte de ceea ce au construit cândva. Se gândesc cum ar fi fost dacă… Şi devin trişti.”

   Acţiunea în sine, cea în jurul căreia astfel de reflecţii tematice creează aura de abundenţă ideatică spirituală şi sufletească, este palpitantă, enigmatică şi acaparatoare.

   Patru tineri se întorc cu maşina din Paris spre Bucureşti, când un accident înfiorător fărâmă visurile de viaţă şi iubire ale celor două cupluri.

  Theodor Onciu, supravieţuitor din cumplitul capriciu al sorţii, nu se poate împăca cu pierderea iubitei sale Paula nici peste doi ani. Încă suferă la fel de intens, încă îi mai vorbeşte în perindările dese şi obsedante la mormântul ei, încă o mai vizitează săptămânal pe mama fetei, Mara, după fiecare trecere pe la cimitir. O rutină a jelirii şi a cultului fiinţei adorate s-a instaurat în sufletul lui Theo, chiar dacă în exterior încearcă să nu îşi afişeze sentimentele, jucându-şi rolul de bărbat superficial, doar ceva mai retras acum, faţă de cum era odată, şi cu o latura sumbră, hipersensibilizată, ce doare la atingere – atunci când Paula este amintită în discuţii cu prietenii.

  Theodor reuşeşte totuși să menţină un oarecare echilibru în existenţa sa traumatizată, chiar dacă viaţa i s-a schimbat mult de la moartea iubitei. Şi-a dat demisia de la agenţia publicitară unde lucra, dedicându-şi energia punerii pe roate a unui local unde oamenii să se simt mulţumiţi şi în largul lor.

   Deodată, însă, acesta faţadă falsă de zidărie după care îşi adăpostea adevăratele sentimente este făcută să crape de o serie de scrisori anonime ce fac referire tocmai la cele mai adânci simțăminte ale sale şi îi zgândăresc durerea insuportabilă a amintirilor.

  Intrigat şi dându-şi seama că singura ce-i cunoaşte durerea cronicizată este mama Paulei, Mara, încearcă să afle de la ea dacă ştie ceva despre cine ar putea fi misteriosul corespondent motivaţional care pare că încearcă să-i facă bine şi să îl scoată din starea negativă, chiar dacă nu reuşeşte decât să îl răscolească şi mai rău. Nu poate să obțină de la Mara decât o confirmare că scrisorelele sfătoase nu sunt opera ei, dar unele ezitări ale sale îi trezesc suspiciunea.

  În paralel cu această perturbare neaşteptată a vieţii lui de izolare sentimentală, Theo cunoaşte în cafeneaua pe care o deține, Pariso, o tânăra roşcată tulburătoare, Laura, cu care în sfârşit simte că ar putea dezvolta o relaţie serioasă.

   Lucrurile evoluează repede, pentru că fata este decisă şi hotărâtă în a-şi urma sentimentele, iar el iese tot mai mult din blocajul său sufletesc, aşa că noii iubiţi se mută împreună şi încep convieţuirea romanţioasă ce pare să funcţioneze perfect… până când un SMS dubios produce reculul în atitudinea lui Theo şi îi înlocuieşte proaspăta dragoste vindecătoare cu suspiciune bolnăvicioasă.

  Oricât de cu grijă aş fi să nu scap spoilere ce ar putea să reducă plăcerea lecturii, pentru că e cu adevărat interesantă această revelare şi aprofundare a misterelor, nu pot totuşi să nu vorbesc despre un alt personaj important ce apare mai târzior în carte. O a treia femeie, mai mult o fetişcană, cu inima bună şi suferindă, adorabilă şi expresivă, deşi mută ca o lebădă. Carla, o întrupare a generozității şi candorii, care nu poate uita un bine ce i s-a făcut şi ar vrea cumva să îl restituie simbolic, o reflexie a cinematograficei Amelie, un amestec de exuberanţă creativă, timiditate fizică, talent nedescoperit şi suflet mare cât să le cuprindă pe toate.

   M-au încântat toate personajele femei construite psihologic atât de divers de către scriitor. Trebuie să recunosc că ceva mai puţin tocmai protagonistul masculin, găsindu-i uneori mitocănisme inutile ce nu aveau cum izvorî din starea de melancolie acută şi nici nu ajutau tare mult la compunerea măștii nepăsătoare pe care şi-o formase după dedublare. Nu ai de ce să repezi cu bădărănie o fată cu care tocmai te-ai culcat, decât dacă chiar eşti bădăran. Și cum nu era vorba despre remuşcări nostalgice sau de cine ştie ce alt gen, în scena respectivă, nu putem decât să sperăm că Theo nu este un alter ego total al autorului, cum se întâmplă adesea în compoziția personajului principal.

   Mi-a plăcut şi mania detalierii itinerariilor destinaţiilor citadine locale sau vizitate. Un roman al amănuntelor, prin care descoperi efectiv, la nivel de ghid turistic, Bucureştiul, Barcelona, Londra sau Parisul. Până la urmă, când eşti prins într-un tablou care îţi place, vrei să fii înconjurat de toată bogăția de imagini și informaţii care îi compun universul… Totuşi nu aş integra la asta şi obiceiul de a descrie fizic fiecare personaj imediat cum apare. Nu cred că mai face cineva așa ceva în romanul modern din ultimul sfert al secolului trecut. Acum se introduce protagonista (par exemple) în acţiune şi aştepţi momente când iubitul o priveşte şi îi remarcă hipnotismul ochilor, părul răsfirat, zâmbetul din colţul gurii – genul ăsta de descriere inclusă în poveste. Altfel, la început, când apar câte patru-cinci noi cetăţeni în peisaj, devine chiar mecanicist să îi prezinți pe fiecare cu trăsăturile descriptive ca în listele cu cei suspectaţi de poliţie.

  În afară de aceste minuscule remarci mai cârcotaşe, totul în carte mi s-a părut demn numai de laudă. Micile diferenţe de folosire a expresiilor regionale aduc o atmosferă proaspătă, care e chiar de dorit, sper să nu se găsească critici care să nu înţeleagă asta. Linia principală a firului epic este foarte captivantă şi pe ea se pot broda toate gândurile frumoase despre dragoste, viaţă în doi şi imboldurile motivaţionale ce aduc împlinirea sufletească.

„Poţi schimba un om, iubindu-l. Iar alegând să iubeşti, vei deveni nemuritor.”

  Un roman ca o excursie pe linia vieţii. Cu entuziasmul începutului, cu momente de cumpănă pe traseu, cu locuri în care ai fi putut zăbovi şi obiective pe care le-ai fi putut vizita, dar cumva le-ai lăsat în urmă, cu amintiri ce se depozitează şi îţi îmbogăţesc lumea interioară. Cu râs, cu plâns, cu bune şi cu rele, o carte adunând parcă toate poveştile pe care Vitali Cipileaga le-a strâns pe blogul său, comprimate într-o istorisire de sine stătătoare.

  La cât mai multe asemenea variante de chintesenţe vitale tot pe-atât de interesante!

 

Cartea În umbra paşilor tăi, de Vitali Cipileaga poate fi comandată de pe site-ul Editura Bestseller

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

“Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … "

       Aleasa dragonului, de Naomi Novik– Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Uprooted

Traducere: Oana Ionascu

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Data apariției: 17 mai 2017

Nr. de pagini: 448

Gen : fantasy, young adult, romance, fairy tales

Cotație Goodreads : 4,1

Nota mea: 10

 Agnieszka își iubește satul, pădurile și râul strălucitor, aproape de care pândește însă o prezență malefică. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său. Agnieszka și ai ei știu că o va alege pe draga ei prietenă, frumoasa, grațioasa și curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai că Dragonul va face altă alegere.

  Romanul a câştigat trei premii importante în 2016: premiul Nebula pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy şi premiul Mythopoeic. De asemenea, a avut o nominalizare la premiul Hugo pentru cel mai bun roman.Va fi adaptat pentru marele ecran de Compania Warner Bros.

  Am mai citit până acum povești care m-au trimis cu gândul la basmele scrise de frații Grimm, Hans Christian Andersen sau Gabrielle-Suzanne Barbot, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca “Aleasa dragonului”. Bănuiam că povestea va fi pe placul meu, din cauza descrierii care m-a făcut să cred că voi avea parte de o reinterpretare a celebrului basm “Frumoasa și bestia”, dar nu mă așteptam să mă atragă în asemenea măsură, încât să-mi doresc să o mai iau încă o dată la citit, imediat ce am ajuns la ultima pagină.

  Contrar celor gândite de mine în faza incipientă, “Aleasa dragonului” prezintă o serie de referințe la folclorul slav și, sinceră să fiu, chiar mi-a plăcut enorm de mult faptul că Agnieszka învață să facă vrăji folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, considerând-o pe aceasta o soră în” magie stranie, pe care nimeni altcineva nu era capabil s-o înțeleagă.”

  Ce m-a atras la romanul de față ? Nu te plictisești nici măcar o clipă. Cu toate că ai impresia că narațiunea este lentă (de vină fiind cantitatea de  impresii, descrieri, de aici nelipsind o serie întreagă de amănunte cu privire la modul în care se fac vrăjile), te trezește la final că, de fapt, ai luat parte la destul de multe evenimente. De altfel, nici nu am să vă pot povești prea multe lucruri, tocmai pentru că sunt prea multe, așa că am să vă spun doar câteva întâmplări petrecute la început. Suficient cât să vă conving să citiți cartea.   

  De asemenea, mi-a plăcut trecerea de la momentele tulburătoare, la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze. De fapt, întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, gâlceava dintre Agnieszka și Dragon fiind cireașa de pe tort. Cu cât este mai iritat Dragonul de comportamentul ei, cu atât este Agnieszka mai amuzată de reacția lui. Degeaba o face el țărăncuță nătângă, idioată, proastă, necioplită, inutilă, smintită, Anieszka trece peste jigniri ca și cum nici nu le-ar auzi.  

“ – Am … gătit și am făcut curat … am încercat eu să explic.

 – Cel mai murdar lucru din acest turn ești tu! “

  Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine nu contează doar povestea sau maniera de scriere, ci să și simt că pot empatiza cu personajul feminin (mă ajută să mă transpun în povestea respectivă). Iar faptul că în “Aleasa dragonului”, povestea este narată la persoana întâi, din punctul de vedere al tinerei Agnieszka, m-a făcut să o înțeleg cât mai bine și, astfel, am ajuns să îi admir transformarea de la țărăncuța nătângă și mai mereu murdară, în curajoasa vrăjitoare care reușește să salveze un regat. De altfel, ea m-a cucerit prin felul de a fi – neînfricată, independentă, încăpățânată, fiind în stare de orice pentru a-i proteja pe cei la care ține.  

  Pe parcursul unei singure zile, am călătorit alături de Agnieszka, de la Turnul Dragonului, locul unde ea a deprins arta magiei, până în întunecatul și maleficul Codru, populat de monstruozități și stricăciune, iar de aici, am ajuns la Curtea regelui din Polnya și am asistat la discuțiile pe care ea le-a avut cu cei mai mari vrăjitori ai țării.  

   Și acum îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc de o anumită întâmplare petrecută la Curte.  Ea se prezintă în fața celor mai de seamă vrăjitori, ca să fie confirmată ca vrăjitoare, iar atunci când constată că aceștia sunt mult prea sceptici ca s-o ia în serios, se enervează atât de tare, încât face o vrajă de se scutură întreg castelul ca un uriaș adormit, apoi rostește : “ Dar asta este suficientă magie ca să mă pună pe listă? Sau vreți să vedeți mai mult? “  

  În ceea ce îl privește pe Dragon / Sarkan, să nu vă gândiți că este vreo reptilă zburătoare sau mai știu eu ce. De fapt, el este un vrăjitor nemuritor căruia Agnieszka îi face zile fripte cu firea ei independentă. Doar ridurile fine din colțul ochilor și al gurii îi trădează anii. În rest, arată ca un om în floarea vârstei: trăsături bine conturate, părul negru, fără fire arginții, obraji netezi, nebătuți de vânt, mâini lungi și grațioase. Numele lui – Sharkan – înseamnă dragon în limba magiei, iar acesta este numele pe care l-a luat atunci când a primit confirmarea ca vrăjitor. Însă, adevărul e că el are comportarea de dragon – este rece, irascibil, mai mereu enervat. Se poartă de parcă nu mai știe să gândească și să simtă ca un om obișnuit.

Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … ”

 Cu toate că mai mereu se ceartă, între încăpățânata Agnieszka și morocănosul Dragon se înfiripă o poveste de dragoste. Și nici nu o să vă vină să credeți cine va lua inițiativa Da, ea este cea care își face curaj să pătrundă în camera lui și va iniția “jocul”.  

“- Cum ai…? a îngăimat el, ridicându-se într-un cot, pe chip răsărindu-i în sfârșit revolta.

Dar eu l-am împins pe spate și l-am sărutat.

A scos un sunet de surpriză printre buzele mele, apoi m-a apucat de brațe și m-a ținut departe.

-Ascultă aici, creatură imposibilă ce ești! Sunt mai bătrân cu un secol și ceva decât …

-Mai taci odată! i-am zis eu nerăbdătoare.

Auzi ce scuză-și găsise el!  “

Draperiile s-au închis în jurul nostru. Stătea deasupra mea, cu ochii lucind în întunericul intim al baldachinului. Mă privea sălbatic, cercetându-mi chipul. Ar fi putut să mă mai mângâie puțin cu degetul, dar el a mai făcut-o o singură dată. Un suspin sau un geamăt mi-a suit în gâtlej, iar el s-a aplecat și m-a sărutat, ca și cum ar fi vrut să mă devoreze.”  

   Agnieszka locuiește în Dvernik, care nu era nici cel mai mare, dar nici cel mai mic sat din Vale, la unsprezece kilometri depărtare de maleficul Codru, populat de cele mai terifiante creaturi. Tuturor le este frică de acel loc, iar singura persoană care îi poate proteja de răul-Codrului este Dragonul, cel mai puternic vrăjitor din Polnya, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său.

     În ciuda poveştilor care sunt spuse de călătorii care trec prin Vale, Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el … pentru că nu este un dragon adevărat. O fi el vrăjitor şi nemuritor, dar tot om rămâne, iar sătenii s-ar duce în ceată să-l omoare dacă el şi-ar manifesta dorinţa de a o gusta pe vreuna dintre fete. Interesant e că Dragonul duce o fată în turnul lui şi după zece ani îi dă drumul, numai că ea se întoarce o cu totul altă persoană. Straiele îi sunt mult prea elegante, vorbeşte ca o doamnă de la Curte şi, pe deasupra, după ce a locuit totuşi singură cu un bărbat vreme de zece ani, normal că are reputația ruinată. Însă toate fetele spun că el nu s-a atins de ele nici măcar cu un deget În plus, Dragonul le dă tuturor fetelor o pungă plină cu arginţi drept zestre atunci când le trimite acasă, astfel că oricine ar fi bucuros să le ia de soţie, ruinate sau nu.

   Nu sunt multe sate în Vale, prin urmare Dragonul nu prea are de unde alege – ia numai o fată care are şaptesprezece ani împliniţi, între octombrie și octombrie anul următor. Acum, din anul naşterii Agnieszkai sunt doar unsprezece, Însă toată lumea ştie că o va lua pe Kasia, cea mai frumoasă, deşteaptă şi bine-crescută fată din Vale.

  Numai că Dragonul va face altă alegere. În loc să o ia pe draga de Kasia, o alege tocmai pe Agnieszka, care la cei şaptesprezece ani ai ei, era “încă o slăbănoagă, cu picioare mari şi cu părul castaniu, încurcat nevoie-mare”. Singurul ei dar, dacă-l putem numi aşa, era să rupă, să păteze sau să piardă tot ce avea pe ea într-o zi.

  Irascibilul Dragon nici nu știe cu cine s-a procopsit. “Țărăncuța nătângă” îi va da bătăi de cap încă din prima clipă în care pășește în Turnul Dragonului. A avut nefericirea să fie aproape rostogolit pe scări sau să vină de-a rostogolul pe pardoseală. Ba mai mult, atunci când Agnieszka a crezut ca va fi aruncată în focul din vatră, s-a pus să-l zgârâie și să-l lovească.  

Tot ce vedea era că o gâsculiță de la țară, pe care tocmai o alesese, râdea de el, Dragonul, cel mai mare vrăjitor din regat, stăpânul și domnul ei.. Nu cred că mai cutezase cineva vreme de un secol să râdă de el. S-a ridicat eliberându-și picioarele, apoi s-a uitat de sus la mine, scos din sărite ca o pisică furioasă. Însă m-a făcut să râd și mai abitir. Atunci el s-a răsucit brusc pe călcâie și m-a lăsat să râd ca proasta pe podea, ca și cum nu știa ce să-mi facă.”

   Și totuși, de ce avea nevoie vrăjitorul de ea? Ca bucătăreasă era o calamitate, iar dacă o luase pentru ca să-i țină companie, mai bine s-ar fi lăsat păgubaș. Fata avea un nemaipomenit dar de a provoca dezastre. Tot ce reușea să facă era să-l enerveze, să-l facă să urle de nervi. Și nici măcar nu ține cont de sfaturile lui. Intră dintr-un bucluc în altul!

“-Am … am adus prânzul.

-Adevărat? mi-a răspuns el tăios. Fără să cazi pe drum în vreun puț? Sunt uluit!

 Abia apoi mi-a adresat o privire încruntată:

-Sau ai căzut?

 M-am uitat la rochie: pe poale erau o enormă pată scârboasă de vomă – o ștersesem eu cât de   bine putusem în bucătărie, dar tot se vedea – și o alta acolo unde îmi suflasem nasul. Mai erau câțiva stropi de sos de friptură și alte câteva pete căpătate când ștersesem oalele. Tivul păstra  noroiul de dimineață și, pe deasupra, mai erau niște găurele făcute cine știe când. “

   Agnieszka încercă tot timpul să-l sfideze, iar atitudinea de fată săracă cu duhul devenise arma  răzbunării ei. Voia cu orice preț să-l necăjească amarnic, știind că el o va recompensa de fiecare dată cu o încruntătură neîncrezătoare. Însă, într-un mod cu totul surprinzător, ea are un talent înnăscut la făcut vrăji. Dar nici așa nu scapă de mustrările vrăjitorului.  

– Cum de reușești să-ți faci singură toate astea? m-a întrebat el odată uluit, când umblam de colo până colo cu un dumicat de budincă de orez prins în păr, tocmai în creștetul capului.

  Atunci când vine în vizită prințul Malek, eroul regatului Polnya, Dragonul o sfătuiește să nu iasă din cameră ei din anumite motive. Însă Agnieszka se gândește să stea de vorbă cu prințul, că poate acesta îl va convinge pe vrăjitor să-i dea drumul, dar se trezește sărutată. Fiind la un pas să fie violată, Agnieszka reacționează în stilul ei caracteristic: îi trântește o tavă în cap de îl lasă lat pe legendarul erou Și iarăși, Dragonul se vede în situația ingrată de a-și scoate din belea protejata, preparand o poțiune a uitării pe care i-o servește prințului.

  Însă, a venit ziua în care Baronul din Mlaștinile Galbene îl chemă în ajutor pe Dragon ca să-i salveze ținutul de o himeră, așa că acesta se vede nevoit să o lase singură pe Agnieszka în Turn. Dar, tocmai atunci, oamenii din Dvernik cer și ei ajutor Dragonului și, cum el este plecat, tânăra se decide să fugă din Turn, cu gândul că vrăjile ei vor fi suficient de bune ca să-i salveze pe cei din satul ei natal.

  Încărcată cu o grămadă de poțiunii, ajunge în Dvernik, unde află că vitele din sat au fost mușcate de lupii posedați de rău, veniți din Codru. Însă, cum acestea nu au fost sacrificate, răul din ele va ajunge să intre și în oameni, așa ca fata va avea mult de furcă. Cum va reuși ea să țină piept răului, va las pe voi să aflați, dar, în mod cert e că Dragonul reușește să vină la timp să o salveze, dar neatenția îl va costa: va fi mușcat de un lup. De această dată, Agnieszka va fi pusă în situația de a-l salva pe stăpânul ei. Folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, tânăra va realiza o vrajă care îi va salva viața Dragonului și astfel, vrăjitorul se vede nevoit să recunoască puterile noii sale protejate.

 

 La scurt timp după această întâmplare nefericită, mama Kasiei, vine la Turn ca să le ceară ajutorul. Fiica ei fusese luată de trei creaturi monstruoase (Umblători), și dusă în întunecimea Codrului. Va reuși să o salveze? Dar ce șanse mai are Kasia în cazul în care e deja posedată de rău?

Dacă cineva drag ne era luat de Umblători, tot ce puteam spera pentru ei era moartea, însă era doar o speranță. Nu știam niciodată sigur până când nu se întorceau și astfel se dovedea că nu au murit. Și-atunci trebuia să-i vânăm.”

   Însă, în cazul în care Agnieszka va reuși să o salveze pe Kasia, sunt mari șanse să fie luată în vizor de prințul Malek. Acesta dorește de mai mult timp să-și salveze mama, pe regina Hanna, care dispăruse de mai bine de douăzeci de ani. Este ferm convins că regina nu e moartă, ci doar captivă în Codru. Dar cum de ajunsese ea în acest loc bântuit?

    Se spunea că prințul moștenitor Vasily al Rosyei se îndrăgostise de regina Hanna și fugiseră împreună și, când cavalerii regelui îi încolțiseră, s-au adăpostit în Codru. Însă regina și prințul Vasily n-au mai ieșit niciodată. Regele Polnyei l-a învinuit pe moștenitorul Rosyei de moartea  moștenitorului sau. Și de atunci s-au purtat războaie după războaie, întrerupte doar de armistiții ocazionale și de câteva tratate de scurtă durată. A o elibera pe regină putea însemna încheierea războiului cu Rosya și împăcarea celor două popoare. Dar, mai poți ieși vreodată din Codru după ce ai stat în el vreme de douăzeci de ani?

 Așadar, Agniezska se va confruntă cu mari probleme în viitorul apropiat. Va reuși ea să treacă peste toate obstacolele? Dar ce anume bănuie Codrul? De fapt, cum a fost creat el? Vor putea vrăjitorii să înfrângă puterea lui? De ce Dragonul lua câte o fată din Vale, după care o lăsa să plece după zece ani?   

Orice ar fi creatura care sălășluiește în Codru, cea care răspândește spurcăciunea, a ajuns să trăiască acolo și să bea din acea putere ca dintr-o cupă.“

  Recomand “Aleasa dragonului” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, mister, locații pitorești, dar și momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Și foarte multa magie!

   Nota 10

 

 Cartea Aleasa dragonului de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

by -
18

,,- Locul ăsta-i potrivit pentru giugiuleală? O întrebă, cu un chicotit."

Iubire fermecată, de Tami Hoag-Editura Miron-recenzie

Editura: Miron

Traducător: Mihnea Columbeanu

Pagini:  223

                    „Tami Hoag amestecă pasiunea, politica, inimile frînte

                          și umorul în acest roman clasic și puternic,

                           declanșat în jurul unui bărbat și al unei femei,

                        a căror iubire i-ar putea duce pe amândoi la ruină…”

   Tami Hoag s-a născut în 20 ianuarie 1959 în America, este cunoscută pentru romanele de dragoste și thriller, dar şi ca o mare iubitoare de cai, participând la anumite concursuri, având chiar și un accident într-o competiție. Are tipărite mai mult de 22 de milioane de copii ale cărților.

   Am citit  Măștile crimei și Pasiune obsesivă scrise de aceeași autoare. Ambele mi-au plăcut foarte mult, de aceea am ales să citesc în continuare romane sub semnătura acesteia.

   Iubire Fermecată m-a surprins. Nu se aseamănă deloc cu ceea ce am citit în primele două cărți. Aceasta este un captivant roman de dragoste, acțiune, crimă, dramă. O poveste lejeră și seducătoare, dar mai ales amuzantă. Umorul acestui roman îți aduce un zâmbet în colțul  gurii la fiecare pagină citită.

   Bronwynn este fost fotomodel, cu două zile înaintea nunții îşi surprinde logodnicul Ross împreună cu verișoara ei. Buimăcită nu spune nimănui și-și părăsește la altar ex-logodnicul fugind în rochie de mireasă la casa lăsată moștenire de unchiul ei în Vermont.

  Clădirea e în paragină pentru că uitase total de ea. Se hotărăște să se răzbune pe Ross încercând să-i ardă hainele scumpe, făcute la comandă. Atunci o vede Wade și o oprește.

   Wade este un congresman care stă în casa vecină, proprietatea medicului său care i-a recomandat să se odihnească pentru că suferea de ulcer.

„N-am nici un bărbat. L-am aruncat  mulțimii, la nuntă, cu tot cu buchet de flori – să-l ia cine are chef de el!

Cu mâinile proptite în șoldurile sale zvelte, Wade o studie cîteva momente în timp ce Bronwynn stătea cu privirea spre pădure. Toca voalului îi era strâmbă, dezvăluindu-i părul des, de un roșu strălucitor. Avea o față delicată, cu pomeți înalți și mandibula sculpturală. Ochii migdalați și gura senzuală îi confereau o înfățișare mai degrabă exotică. Rochia de mireasă contura un trup de model, suplu și înalt. Era desculță. Avea unghiile de la picioare lăcuite în roz, cu trandafirași roșii desenați deasupra.”

  Povestea începe cu o ceartă bineînțeles, și continuă cu dragoste. Relația lor începe foarte repede şi devine  în scurt timp pasională și profundă.

   Cel mai mult mi-au momentele amuzante. Cine se gândea că aparent-răsfățata Bronwynn va dori un animal de companie. Cel puțin eu nu mă așteptam ca ea să aleagă o oaie. Deși Muffin (oaia) se înțelegea de minune cu Tucker, câinele lui Wade.

   Muffin și Tucker distrug gazonul locuinței medicului, așa încep operațiunile de ajutor reciproc între cele două personaje, tot odată și momentele pasionale. Momentele de grijă dintre cei doi se strecoară pe nesimțite-Cum fură Bronwynn țigări din pachetul lui Wade pentru a-l face să fumeze mai puțin și gătind pentru el, oferindu-i o alimentație sănătoasă pentru ulcerul lui. Wade la rândul lui e prezent de câte ori ea are nevoie de un cui bătut sau de un umăr pe care să plângă.

Era o femeie periculoasă, își spuse.

Avertismentul îi intră pe o ureche și-i ieși pe amândouă.

Voi accepta scuzele, cu o singură condiție, spuse el, încrucișîndu-și brațele pe piept.

-Care? Întrebă cu suspiciune Bronwynn, trecînd în fața oii, cu un aer protector. Sper să nu implice jeleu de mentă…

– Nu o să implice decît fundulețul tău drăgălaș, pe care ți-l vei aduce aici mîine dimineață cu rabla aia de camionetă, ca să faci și tu jumătate de treabă.

-Categoric! Zîmbi ea larg, deja savurînd în minte perspectiva. Efectiv, o invita să-l țină sub ochi.”

  Înainte ca cei doi amorezi să se cunoască, Wade se gândise să cumpere proprietatea domnișoarei, dorind să dărâme clădirea și să construiască o cabană de agrement la schi, asta până a cunoscut-o și a realizat cât de importantă este pentru ea. Mai mult, a rămas super surprins că ea a făcut curățenie cu mâna ei prima dată, ca a doua oară să fie necesară curățenie în urma unui mic incendiu.

   O mică ceartă cu fostul viitor soț Ross, care a venit în Vermont și care a văzut rămășițele hainelor lui super-scumpe, duce la apariția reporterilor de scandal, stricându-le liniștea și provocându-le prima ceartă în fața camerelor. Motivul fiind dorința lui Wade de a cumpăra proprietatea, lucru neștiut de Bronwynn. După toate astea Wade se întoarce în Indiana.

   Cum se termină povestea va trebui să aflați singuri citind acest scurt roman.

   Mi-a plăcut acest scurt roman romantic și plin de umor. A fost o lectură care m-a scos din rutina cotidiană, aducându-mi zâmbetul pe buze la fiecare replică usturătoare.  O relație condimentată, o poveste pe cât de simplă pe atât de complexă.

   Nu scriu mai mult pentru că nu vreau să vă răpesc plăcerea lecturii. Un singur lucru vă spun: pentru câteva ore veți trăi visul unei povești de dragoste plin de picanterii.

Încadrîndu-i fața cu mâinile, îi coborî gura spre a lui și o sărută profund, tandru, minunându-se de textura și gustul ei.

– Locul ăsta-i potrivit pentru giugiuleală? O întrebă, cu un chicotit.

Bronwynn își îndesă trupul în el, simțindu-i făptura suplă și pietroasă. Bărbăția lui o apăsa pe pîntec, amintindu-i de tot ceea ce avea el masculin, iar ea, feminin.

– Pentru giugiuleală, e de-a dreptul locul ideal.”

 Cartea Iubire fermecată, de Tami Hoag poate fi comandată de pe site-ul Editura MironPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi librarie.net

 

 

by -
22

  Dale Cooper: viața mea, benzile mele, de Scott Frost-recenzie

„Răul are un chip.”

Titlul original: Dale Cooper: my life, my tapes

Twin Peaks Productions, Inc, 1990

Editura: Baricada

Colecția Horror 405

Twin Peaks 2

Anul apariţiei: 1993

Traducere de: Rodica Bretin

Număr pagini: 320

Gen: biografie ficțională

Cotație Goodreads: 3,83

 „Diane, mă uit la o mică pătură galbenă, cu elefanți pictați pe ea.”

   Diane, Diane, Diane. Țineți minte? Cei care au văzut Twin Peaks sigur mai știu cum agentul Dale Cooper vorbea într- un reportofon, adresându-se secretarei pe nume Diane. Cred că ne-am întrebat cu toții dacă Diane există cu adevărat sau este doar în imaginația personajului. Cum în primele două sezoane n-a apărut deloc, plus că pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, fiind clar că agentul își înregistra spusele pe bandă, fără a le trimite undeva. Așa că mi-am pus întrebarea: dar cum ajung toate acestea la Diane? Ea chiar există?

   Da, există! Aflăm acest lucru din cartea „Dale Cooper: viața mea, benzile mele”, dar și din noul sezon al serialului. De fapt, aș spune că partea în care apare Diane este singura amuzantă din noul sezon, singurul personaj care pot spune că mi-a plăcut. Diane, mereu cu înjurăturile pe buze, „Fuck you!” fiind pentru ea o formă de salut.

Twin Peaks GIF - Find & Share on GIPHY

   Din carte aflăm că „Mi-au dat și o secretară. Numele ei este Diane, iar experiența sa îmi va fi de mare ajutor. Diane arată exact așa cum mi-am închipuit încrucișarea între un sfânt și o cântăreață de cabaret.”

   Cooper ne lămurește și în privința alegerii lui Diane ca destinatar al înregistrărilor: „Diane, sper că nu te superi fiindcă mă adresez ție în aceste înregistrări, chiar și atunci când vorbesc cu mine însumi. Faptul că cineva care posedă intuiția și inteligența ta se află undeva, aproape, îmi dă o senzație de siguranță.”

  Așadar, Diane este reală, iar interacțiunea lui Dale cu ea nu se limitează la corespondența imaginară:

„Diane, nu ți-am cerut-o până acum – ca o regulă generală, încerc să nu amestec niciodată viața mea publică și cea privată – însă aș fi onorat să consimți a cina cu mine. Dacă lucrul acesta încalcă în vreun fel limitele pe care le-am trasat relației noastre cu mult timp în urmă, voi înțelege. Dacă nu, la opt e bine?”

„„Agentul Special Cooper… Dale și cu mine am cinat o dată împreună. – DIANE, Membră a personalului F.B.I.”

   Cartea conține înregistrările făcute adresându-se lui Diane, dezvăluind povestea lui Dale Cooper până în momentul găsirii cadavrului Laurei Palmer, deci până la începutul acțiunii din serial. Însă nu se rezumă la aceasta, corespondența cu Diane reprezentând o mică parte.

   Totul începe atunci când Dale primește cadou de Crăciun, la vârsta de 13 ani, un casetofon. Din acel moment, aparatul devine prietenul său cel mai bun. Înregistrează toate experiențele pe casete, ținând un fel de jurnal. Ca și în cazul Laurei Palmer (vezi aici recenzia ), avem ocazia să asistăm la transformarea puștiului Dale în agentul F.B.I. așa cum îl știm în Twin Peaks. Așa cum paginile goale sau rupte din jurnalul Laurei dau impresia de autenticitate, aici le iau locul însemnările privind ștergerea unor înregistrări.

  Lectura e pe alocuri amuzantă, puștiul Dale împărtășindu-ne unele lucruri cu nonșalanța specifică vârstei:

„Este sfârșitul zilei de Crăciun. Darurile primite de mine în acest an au fost următoarele: chiloți, șosete, pantaloni, ghid pentru clasificarea insectelor, cinci dolari de la bunica și un casetofon Norelco B 2000 care nu este o jucărie. Semnează: Dale Cooper.”

   Din acel moment, Dale nu se mai separă de casetofonul său. Se observă de timpuriu înclinația spre cariera de agent F.B.I., mintea analitică, curiozitatea, spiritul de observație; cu ajutorul aparatului, investighează activitatea Bandei 24 din cartier, iar la școală se târăște prin conducta de ventilație pentru a afla ce se întâmpla la ora de educație a fetelor: „N-am călcat niciodată vreo lege, deși dacă veți căuta cumva în dosarul meu, veți descoperi că am fost prins de curând înregistrând ora de educație sexuală a fetelor, în timp ce eram ascuns în sistemul de ventilație. Să nu credeți că faptul va putea fi folosit împotriva mea, scopul experienței fiind pur științific și nu interesul personal.”

„Cred că F.B.I. este cel mai potrivit loc pentru mine.”

Am hotărât astăzi că voi fi agent F.B.I. și că trebuie să încep să muncesc serios dacă vreau ca visul meu să devină realitate.”

„„Dale a avut întotdeauna un simț special pentru astfel de lucruri. N-am întâlnit pe nimeni în viața mea care să citească în sufletul unui om așa cum făcea el.” – Howard Teller, prieten din copilărie”

   Sunt menționate momente din istorie precum asasinarea lui Martin Luther King, Bobby Kennedy, alegerea lui Nixon ca președinte, pășirea omului pe Lună și asistăm la drame din viața lui Dale: moartea bunicii, a mamei, a primei fete iubite și mai târziu, a lui Caroline, femeia de care s-a îndrăgostit deși era soția mentorului său. „Mama, Marie și Caroline. Sunt numele de pe bornele care mi-au însemnat drumul vieții. Unde va fi următoarea și ce va scrie pe ea?”

   Când în carte și-a făcut apariția Anne, n-am putut să nu fac legătura cu Annie din serial, mai ales că descrierea se potrivește: „Anne Sweeny arăta de parcă nu mânca, nu bea și respira decât lapte, iar Dale, numai uitându-se o dată la ea a știut imediat că găsise fata vieții lui.”

   Sunt fragmente în carte care ne duc cu gândul la o temă recurentă în Twin Peaks: BOB. Să-l bântuie și pe el, precum pe Laura Palmer?

   „Am avut un vis, în miez de noapte, care m-a înfricoșat. Un bărbat pe care nu l-am văzut niciodată până acum încerca să intre în camera mea. Mă tot striga pe nume și spunea că mă vrea. Apoi a scos un strigăt care, după o clipă, s-a prefăcut într-un soi de răget, scos parcă de un animal. I-am povestit mamei despre omul acela și ea mi-a spus că știe de „el”, că a avut adeseori același coșmar și că nu trebuie, cu nici un preț, să-l las să intre la mine. Nu pricep ce încearcă să-mi spună.”

   „Am fost un timp bolnav și nu m-am simțit în stare să vorbesc prea mult. O infecție mi-a atacat plămânii și am stat în pat o lungă perioadă. Am avut de câteva ori visul cu Bărbatul Acela, dar nu l-am lăsat să intre.”

   „Simt asta de mai multă vreme: ceva nu este în regulă. Nu știu însă ce anume. Mama a avut un nou coșmar noaptea trecută. Mi-a povestit că bărbatul acela din vis aproape a reușit să intre în dormitorul ei.”

  Coincidență sau nu, la două săptămâni de la această înregistrare, mama lui Dale moare în urma unei hemoragii cerebrale. În legătură cu acest aspect, își fac apariția și fenomene supranaturale: după moartea mamei sale, Dale o visează și se trezește cu un inel în mână. Face investigații și află că acel inel îi aparținuse mamei sale, dar îi fusese returnat bunicului cu mult timp în urmă.

   În continuare, asistăm la mai multe momente din viața lui Cooper, mai mult sau mai puțin interesante. Cel mai mult mi-a plăcut spre sfârșit, când luăm parte la unele din cazurile începutului său de carieră. În plus, spre sfârșit apare Diane, iar cartea începe să semene cu Twin Peaks-ul clasic: asasinarea Theresei Banks, visul cu Laura Palmer și piticul, apariția cadavrului Laurei Palmer, moment ce coincide cu finalul cărții:

„2 Februarie, ora 10 a.m.

Am avut un vis straniu în noaptea trecută: un pitic, o tânără femeie foarte frumoasă și eu dansând într-o cameră cu draperii groase.”

„24 Februarie, ora 6 a.m.

Diane, s-a descoperit un cadavru în statul Washington – o tânără femeie, învelită în plastic. Mă îndrept spre un orășel numit Twin Peaks.”

   Aici avem, totuși, o mică desincronizare temporală: în serial, visul lui Cooper are loc după găsirea cadavrului Laurei Palmer, invers decât în carte.

   De asemenea, aflăm mai multe despre povestea Windom Earle – Caroline, ce devine importantă spre finalul sezonului 2 al serialului. Mi-ar fi plăcut să se insiste pe acest aspect sau să existe o carte exclusiv despre această parte a trecutului lui Dale Cooper.

  Așadar, chiar dacă la un moment dat veți da peste pasaje plictisitoare printre înregistrările agentului F.B.I., continuați lectura, partea cea mai interesantă vine la sfârșit!

Citate:

„Am citit într-o carte de știință că electricitatea e cea care ne ține în viață. Nu înțeleg însă de unde vine și unde se duce atunci când murim. Tata spune că asta e o întrebare importantă, dar că el nu cunoaște răspunsul. Nici eu.”

„Tata mi-a spus – după o tăcere lungă – că a fost foarte mândru de mine, dar că trebuie să am grijă și să judec cu propria-mi minte orice lucru din viață.”

„Toate îmi par schimbate. Nimic nu mai e la fel cum a fost înainte ca mama să fi murit. Nici prietenii, nici vecinii, nici școala – nimic.”

„Nu cred că binele mai există pe lume. Cei buni fie mor, fie sunt uciși.”

„Nu sunt sigur de nimic altceva decât de faptul că, a ști unde te duci înseamnă că nu înțelegi unde te afli în acel moment.”

„Dacă este adevărat că visele sunt ferestre spre subconștient, mă tem că al meu este un loc al furtunilor.”

„Există două lucruri spre care cred că mi se va îndrepta și focaliza de-acum încolo existența. Unul este Binele, celălalt Răul. Ele reprezintă cele două forțe fundamentale în viața oamenilor.”

„Răul are un chip.”

„Recunoașterea faptului că Răul există ca o entitate în afara puterii noastre de înțelegere a lumii și vieții nu reprezintă politica oficială a Biroului.”

„Diane, dacă e adevărat că fiecare om este ales să trăiască într-o perioadă determinată de timp, din anumite motive, atunci de ce mă aflu acum și aici? Ce moment din scurgerea vremii, ce eveniment trebuie să-mi intersecteze destinul? Oare lucrul pentru care m-am născut s-a întâmplat deja, și pur și simplu n-am înțeles, nu mi-am dat seama când s-a petrecut și cum?”

 Despre autor:

   Scott Frost este un scenarist și scriitor american, fiul actorului Warren Frost, fratele lui Mark Frost (da, da, scenaristul primelor două sezoane din Twin Peaks, alături de David Lynch) și al actriței Lindsay Frost. A lucrat împreună cu fratele său și David Lynch la scenariul serialului Twin Peaks, două dintre episoade fiind opera lui. Tendințele se observă și în cartea „Dale Cooper: viața mea, benzile mele”.

   A scris scenarii pentru „Babilon 5”, „Andromeda”, „Past Tense” (împreună cu Miguel Tejada-Flores) și „All Souls” (împreună cu fratele său, Mark Frost).

Cartea Dale Cooper: viața mea, benzile mele de Scott Frost poate fi comandată de pe targulcartii.ro

 

,,Pentru că tu eşti....pentru că eu sunt."

Prin cenuşa de visuri, de O.G.Arion-recenzie-,,Cândva, m-ai numit Sigrun”

Editura: Librex Publishing

Număr pagini: 230

Seria Nemuritor:  Ultimul viking, Te voi găsi, Dincolo de timp,  Prin cenuşa de visuri

   Oana Arion uimeşte cititorii cu acest volum, unul dintre cele mai interesante şi neaşteptate de până acum. O carte pentru sufletul meu, cel mai bun volum al seriei. Am ajuns la concluzia că autoarea poate aborda cu uşurinţă orice gen, dovedeşte asta prin graţia, rafinamentul, documentarea şi măiestria cu care reuşeşte să echilibreze naraţiunea, încununate cu succes de personaje inteligente şi inteligibil create. Cea mai mare calitate este graniţa dintre realitate şi iluzie, dintre existent şi inexistent, aici fiind o linie subţire pe care reuşeşte să o menţină, fără să treacă în ridicol sau ceva minimal infinit de plictisitor, creând o poveste captivantă şi originală. Menţine atenţia cititorului mai ales prin stilul cinematografic al poveştii, dar şi prin personaje care, prin credibilitatea lor dezvoltă autonomie devenind independente şi ajungând direct la sufletul cititorului.

   Când cu umor, când detaşat sau sarcasm, autoironie, dar şi amărăciune, personajul principal Victoria ne dezvăluie personalitatea autoarei, devenind parte integrantă a acţiunii.

   Nu ştiu cum va fi ultimul volum, dar pot afirma că: cu acesta serie autoarea debutantă Oana Arion îşi face intrarea în lumea literară al genului fantasy şi o face cu succes, reuşind să facă pasul decisiv către o literatură serioasă. Şi după cum spunea un om luminat din critica literară ,,Literatura nu este o joacă” .

   Prin cenuşă de visuri este un portal către final, desluşind o mică parte din ceea ce ne frământa ca şi mister în celelalte volume. Surprizele se ţin lanţ şi cartea te impresionează cu fiecare scenă prezentată.

   Acţiunea volumului patru se petrece pe două planuri: prezent şi trecut, dar dacă mă întrebaţi pe mine aş spune prezent-trecut şi viitor, depinde din ce unghi priveşti.

   După ultimele ei experienţe în lumea muritorilor/nemuritorilor, Victoria intra în posesia unei informaţii extrem de importante- leacul pentru vampirism. După cum bine ştiţi, Arrio şi-a exprimat dorinţa să redevină om, aşa că iubita lui, viitoare lui soţie va încerca să înfăptuiască acesta dorinţă. Va reuşi sau nu, asta rămâne de văzut, cert este că are nevoie de câteva lucruri esenţiale pentru a începe umanizarea vampirului ei iubit: să se întoarcă în trecut în să-l cunoască pe Arrio uman, în casa lui, în anii 1757, să găsească un lucru de o importantă maximă, un obiect ce se aflase în posesia lui înainte de-a fi transformat, să afle cine şi de ce l-a făcut vampir (asta îşi dorea) şi cu ajutorul unor incantaţii ale unei vrăjitoarei puternice să înceapă ritualul.

  Întâlnim o Victoria în plină activitate de schimbare, pregătindu-se să intre în lumea din trecut. Costumaţie, comportament, nume schimbat, cercetări ale cutumei acelor vremuri, tot pachetul

  Imaginaţi-vă o Victoria gen lady X, trecând de la blugi la rochiile cu corset, dantele, panglici, pantalonaşi cu volănaşe şi alte minuni ce se purtau în Cordoba anilor 1757.

   Majoritatea acţiunii se petrece în trecut şi veţi avea surprize extreme. Arrio uman mi-a plăcut cu mult mai mult decât cel din prezent, având acel ceva de epocă impunător şi atrăgător într-un fel diferit. Nu am fost fan al personajului, dar de data aceasta pot să spun că l-am plăcut mult. Totuşi, rămân fanul personajului Ian, cred că cel mai puternic personaj secundar evidenţiat al poveştii.

   Vom întâlni personaje noi, situaţii noi şi extrem de vibrante, iar finalul vă va lăsa mască.

   Mi-a plăcut acesta parte de historical romance cu răpiri, întâlniri de gradul zero, cu detaliile bine prezentate de autoare ale cutumelor vremii, costumaţiilor, până şi felurile de mâncare servite în acea vreme dă unicitate şi veridicitatea poveştii.

   Victoria ajunge în casa părinţilor lui Arrio, dar pleacă în căutarea lui, acesta fiind în deplasare cu afacerea familie. În drumul ei va fi luată ,,prizonier” de căpitanul unei corăbii, va fi legată, vândută, şi ajunge pe mâna unui colecţionar, cel mai puternic, un anonim, nimeni nu ştia exact cine este. Aici veţi avea o mare surpriză.  În perioada cât va fi în posesia anonimului puternic vor avea loc câteva scene…..dar mai bine nu vă spun vă las să descoperiţi.  În acesta lume din trecut va întâlni atât muritori cât şi nemuritori (chiar şi atunci se pare că nu toţi erau ceea ce păreau a fi), va ajunge să cunoască ,,secretul” lui Arrio, şi…….nu se încheie pentru că va fi bulversat pentru voi aşa cum a fost şi pentru mine ceea ce veţi afla.

   Mi-au plăcut foarte mult notele de la finalul acestui volum, unde autoarea ne prezintă de unde s- a inspirat pentru crearea personajului Contele De Saint Germain, personaj real ce a apărut prin anii 1742 în Franţa, după ce mai bântuise câţiva ani prin Anglia, dar şi căpitanul unui corsar, William Death, locotenentul Devil şi chirurgul Ghost. Numele acestora se vor regăsi în poveste.

   După ce am terminat cartea în mintea mea au stăruit câteva cuvinte scrise de domnul A.G.Secară., şi care se potrivesc acestui volum: ,,Orice iubire se reflectă în altă iubire, potenţeză orice altă iubire… Şi orice iubire n-ar vrea să rănească altă iubire, orice iubire iartă altă iubire.”

  După ce veţi citit şi voi, sau dacă aţi făcut-o, veţi desluşi mai bine aceste cuvinte şi ce am vrut să transmit.

   Dragostea, misterul, blestemul arginţilor, trecutul, prezentul, viitorul, supranaturalul, magia, se combină în acestă poveste originală cu un final spectaculos.

   Dacă Victoria reuşeşte să se întoarcă din trecut, cum şi cu ce rezultate, veţi afla voi. Va mai fi aceeaşi Victoria?

,,Nu mai eram nici Victoria, nici Hope, nici Sigrun. nu mai ştiam cine sunt. Îmi reveneau în minte cuvinte ca nişte ecouri dintr-o altă viaţă…

Pentru că tu eşti….pentru că eu sunt.”

 

Cartea Prin cenuşa de visuri, de O.G.Arion poate fi comandată de pe site-ul Librex

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, de Alice Munro-recenzie

Editura: Litera

Număr pagini: 416

An apariţie:  2014

Traducător: Justina Bandol

   Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.

  Alice Munro, scriitoare canadiană, a crescut în Wingham, Ontario, și a studiat la Universitatea Western Ontario. A publicat unsprezece volume de povestiri, precum și un roman și un volum de Selected Stories.

   De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii: Premiul pentru Ficțiune din partea guvernatorului Canadei pentru mai multe cărți, două premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, premiul literar Lannan, Premiul W.H. Smith pentru carte, în Anglia, Premiul Pescara, în Italia și National Book Critics Circle Award în Statele Unite.

   Povestirile i-au fost publicate în revistele The New Yorker, Atlantic Monthly, The Paris Review și în alte publicații, iar volumele i-au fost publicate în treisprezece limbi.

   „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi… ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.“ Alice Munro

  “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” este prima carte pe care o citesc de la premiata şi îndrăgita scriitoare canadiană Alice Munro, dar şi primul volum de short stories complet. Până acum n-am mai avut ocazia să citesc un volum întreg de short stories, ci doar poveşti scurte publicate separat.

   Când am pus cartea în lista scurtă de lecturi, m-am gândit că, de fapt, “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” este un roman. La fel am crezut şi despre “Dragă viaţă”. Visele mi-au fost spulberate când am dat la cuprinsul cărţilor şi am descoperit că sunt mai multe poveşti scurte, reunite în două volume, fără legătură între ele. Din câte am citit de pe coperta cărţii “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” Alice Munro a publicat şi un roman, pe lângă volumele de short stories. M-a făcut curios această afirmaţie şi am dat un search rapid pe google, dar am aflat că şi acel presupus roman este în realitate o colecţie de poveşti scurte, reunite într-un volum, însă acestea au legătură între ele.

   În poveştile lui Alice Munro, în prim plan, este femeia. Femeia cu un trecut tulbure şi încărcat, femeia cu o viaţă destul de amplă, femeia cu dificulăţile, grijile, treburile şi plăcerile pe care le întâlneşte în viaţă. Pe trecut, în special, se pune accentul şi acesta este readus în prezent, răscolind amintirile dureroase sau plăcute ale femeilor din centrul poveştilor.

   Per total, mi-a plăcut volumul “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, dar nu pot afirma că a fost o lectură extraordinară, ci doar o carte bună, interesant scrisă. Vreau să aduc în atenţia voastră, a cititorilor, şi modul de scriere al autoarei, diferit faţă de ceea ce am citit eu până acum, fiind un mod ale cărui caracteristici principale sunt: originalitate şi autenticitatea. De câteva ori, autoarea a început poveştile cu sfârşitul lor, ceea ce m-a bulversat puţin, însă, cu cât m-am afundat în lectură, cu atât totul s-a pus cap la cap şi începutul a venit ca o concluzie, ca un dop în cazul sticlei. Înainte de a vă spune despre ce este vorba în fiecare poveste, mai vreau să vă zic că Alice Munro este o “vrăjitoare” care ştie perfect să folosească modurile de expunere, mai ales naraţiunea şi descrierea, astfel încât să nu plictisească cititorul, ci să-l fascineze cu poveştile sale.

Volumul curent conţine 9 poveşti:

“Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”;

“Podul plutitor”;

“Mobilă de familie”;

“Consolarea”;

“Urzicile”;

“Casa cu grinzi de lemn”;

“Ce rămâne în amintire”;

“Queenie”;

“Trece ursul peste munte”.

   Cel mai mult şi cel mai mult mi-a plăcut “Urzicile”, pentru că a fost o poveste de dragoste minunată, fiind singura poveste care primeşte 5 stele din 5 din partea mea. Cea mai slabă poveste, după părerea mea, este chiar prima: “Ură,prietenie, dragoste, căsătorie”, având titlul omonim cu numele volumului, deoarece nu eram familiarizat cu modul de scriere al lui Alice Munro şi unele pasaje nu le-am înţeles complet. Tocmai pentru că n-am înţeles complet acea poveste, am în plan să o recitesc după vreo 10 ani, să vedeam dacă atunci îmi va schimba opinia despre ea.

   Prima poveste, “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, o prezintă pe Johanna, o servitoare din familia McCauley, care vrea să transporte câteva obiecte de mobilă cu trenul, întrucât acestea aparţineau ginerelui domnului McCauley. În alt plan, facem cunoştinţă cu Sabitha, fata lui Ken Boudreau. Johanna din iubire pentru Ken îi trimitea scrisori şi acesta la rândul său scria scrisori pentru Johanna. Sabitha şi o prietenă de-a ei află că Johanna îi trimite scrisori lui Ken şi acestea încep să scrie ele scrisorile în numele Johannei, fără acordul acesteia şi fără ca ea să afle, şi îi schimbă complet soarta Johannei. În ce fel oare?

   A doua poveste, “Podul plutitor”, este despre dragoste la prima vedere. Jinny, o femeie tradiţională, care nu prea era în toate facultăţile mintale, îl întâlneşte pe Ricky, un tânăr care lucra la un restaurant. Soţul lui Jinny, Neal este reţinut pentru câteva ore şi o lasă singură în maşină. Văzând că vrea să meargă acasă, Ricky, un băiat tânăr, o duce el şi astfel ajung deasupra unor poduri şi podeţe cu maşina. Pe un pod înalt, văzând stelele, Ricky şi Jinny se simt atraşi unul de celălalt şi se sărută. Mi-a plăcut mult această poveste!

   A treia, “Mobilă de familie”, este povestea Alfridei, o femeie invidiată de multe persoane pentru modul ei de a fi şi pentru atitudinea ei. Naratoarea nu este Alfrida, ci o altă femeie, al cărei nume nu este precizat, dar ea era o cunoştinţă de-a Alfridei. Povestea aceasta e despre bucuria de a reîncepe să trăieşti şi să te bucuri de lucrurile mărunte, de a lăsa totul în urmă şi de a te concentra pe aspectele pozitive ale vieţii.

   A patra poveste, “Consolarea”, este despre pierdere şi suferinţă. Un profesor de ştiinţe îşi pune capăt zilelor, pentru că ceea ce el gândeşte nu este admis de oamenii din jurul lui. Lasă în urmă o soţie care caută cu disperare un bilet, o hârtiuţă în care soţul ei să-i explice de ce s-a sinucis. Oare găseşte ceva?

   Următoarea poveste, “Urzicile”, a fost de departe preferata mea. Am înţeles-o complet şi a fost pe gustul meu. Dragostea care rezistă în timp este în centrul atenţiei în această poveste scurtă şi personajele sunt foarte simpatice. După ce se cunosc în copilărie, Mike şi naratoarea se reîntâlnesc după ani întregi în casa prietenei naratoarei, Sunny. Vă las pe voi să aflaţi care le-au fost reacţiile…

   A şasea poveste, “Casa cu grinzi de lemn”, este despre suferinţă, sacrificii şi durere. Din nou, intervine sinuciderea, de data asta a unei femei. Doar oare de ce? Va reuşi cineva să oprească această sincucidere? Şi cu preţul a ce?

   A şaptea poveste, “Ce rămâne în amintire”, m-a impresionat foarte mult, deoarece personajul principal, o femeie pe nume Meriel, care rememorează foarte frumos şi autentic o dragoste de mult apusă cu un bărbat pe nume Asher. Titlul m-a atras, fiind mult mai mult decât sugestiv, dar într-o mare măsură şi povestea.

   “Queenie”, este cea de-a opta poveste şi nu prea mi-a plăcut. În mare, este vorba despre regăsiri şi dispariţii. Dacă ar fi să-i dau steluţe, mai mult de 2 stele n-ar primi.

   Ultima poveste, “Trece ursul peste munte”, este despre infidelităţi reciproce, între soţ şi soţie. Nu prea mi-a plăcut nici aceasta, din cauza subiectului abordat, dar mi-a plăcut ceva mai mult decât “Queenie”.

   Volumul “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” este alcătuit din proze scurte, frumos şi elegant scrise, dovedind faptul că Alice Munro este un autor de citit şi recitit.

 

Cartea “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” de Alice Munro a fost oferită de Librăria online Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris

 

,,Stai calmă, inimă, îmi spun în gând. Știu la ce se poate ajunge, iar eu nu vreau să sufăr."

Roma. Pasiuni întunecate, de Rodica Mijaiche-recenzie

Editura Librex Publishing, 2017

283 de pagini

Simțim. Trăim. Visăm. Împreună. Întotdeauna împreună.

   Al doilea volum din seria Rodicăi Mijaiche continuă povestea Pasiunilor, de această dată întunecate, dar aduce în prim-plan un alt cuplu: Regina și Alessandro, Frumoasa și Bestia în interpretare modernă. Vă spuneam în prezentarea primului volum, Pasiuni ascunse, că autoarea ne lansează câte o provocare la finalul fiecărei cărți din serie, prin dezvăluirea intrigii viitoare. Astfel, Pasiuni ascunse se încheie cu Regina pusă față în față cu cel de care se temea cel mai mult, iar Pasiuni întunecate cu situația ce pare fără ieșire în care se află jurnalista Melissa, eroina Pasiunilor dezlănțuite.

   Regina, un fotomodel de succes de la The Chase, este urmărită de trecutul dureros de care își dorește să scape: adoptată la zece ani de Franco Nunzio, capul mafiei italiene, este supusă unei torturi continue de către mama și fratele vitregi. La optsprezece ani, fuge fără să privească înapoi și încearcă să își piardă urma în New York. Dar trecutul nu o lasă în pace. Fratele său vitreg, Paolo, îi pregătește o răzbunare groaznică. Numai că acum ea este sub protecția lui Alessandro, iar de el nimic nu trece.

Stai calmă, inimă, îmi spun în gând. Știu la ce se poate ajunge, iar eu nu vreau să sufăr.

  Alessandro, fratele Alyssei, și-a jurat că-și va răzbuna tatăl, pe care l-a văzut murind ucis de propriul asociat. Antrenat în luptele ilegale din inima Bronxului, se apropie încet, dar cu pași siguri, de momentul așteptat. Barba-i nerasă ascunde o cicatrice de care se simte complexat. Se îndrăgostește de frumoasa cu ochi verzi pe care o protejează, dar consideră că nu ar putea să o facă fericită.

Eu sunt bărbatul din tenebre. Am reușit să ies la suprafață din cotloanele întunecate ale unei lumi pe care nu mă gândeam că voi ajunge s-o cunosc, folosind pumnii și punându-mi la bătaie trupul uitând de suflet. Eu sunt cel care a reușit să atragă în brațele lui un înger precum Regina, ai cărei ochi verzi îmi ung sufletul cu bunătate și iubire necondiționată.

  Acțiunea se petrece pe mai multe planuri, în Manhattan și Roma, unde cei doi pleacă pentru a-și înfrunta destinul. În casa străjuită de măslini, se vor descoperi unul pe celălalt și se vor oferi în îmbrățișări electrizante.

   Dacă în primul volum povestea de iubire dintre Alyssa si Alexander acapara întreaga atenție a cititorului, în volumul al doilea, ne trezim antrenați într-un thriller de zile mari, cu personaje magistral construite. Un asemenea personaj este Samuel Gill. Relaxat, antipatic și lipsit de scrupule, Gill nu ezită să treacă peste cadavre pentru a-și îndeplini scopul. Sfârșitul lui este învăluit în mister, așa că nu m-aș mira să mai tulbure apele și în volumele următoare.

Samuel Gill este omul de afaceri perfect. Cu o ținută demnă de un bărbat puternic și sigur pe el, face notă discordantă cu Paolo, al cărui trup este lungit fără suflare la picioarele noastre. Dar probabil tocmai de aceea s-au și găsit. Fratele meu vitreg a fost tot timpul un tip care mai mult s-a lăsat dominat, chiar dacă el credea că este în favoarea lui. Se pare că lucrurile n-au ieșit așa cum a vrut el.

Cu un tremur îl observ în liniște pe Gill, care cu o nonșalanță pe care i-o invidiez, se duce în partea cealaltă a încăperii, ridică un scaun ce fusese răsturnat până atunci și se așază lângă fereastra camerei. Răceala din ochii lui când a spus că avem o cunoștință comună – și nu pot să mâ gndesc decât la Alessandro – mă derutează. Ce-ar putea avea ei în comun? Adică Alessandro este un tip care, deși este un bodyguard pentru diferiți oameni politici sau oameni de afaceri de succes, nu cred că-l cunoaște pe Gill. Mi-ar fi spus, nu? Sau…?

   Carlo Di Angeli este personajul raisonneur al celor două volume, prietenul de nădejde la care apelează atât Alyssa cât și Regina în situații-problemă; un bărbat calm, rece, care ascunde un secret încă nedezvăluit.

   Ce mi se pare interesant în acest roman este importanța pe care personajele o acordă felului în care le stă părul; că e dezordonat, prea lung, cu șuvițe rebele sau în coc strâns, în toate cazurile, pot fi observate semnificații: senzualitate, virilitate, feminitate etc.. Personajele masculine sunt colerice, își ies ușor din fire, pentru a se calma aproape imediat.

            Pasiuni întunecate reprezintă cocktailul perfect pentru zilele de vară, cu doze fin alese de ingrediente: alcool cât să te binedispună și să te relaxeze, un strop de grappa italiană, sirop dulce pentru savoare, puțin piper cât să faci față suspansului și culoare, multă culoare.

Voi ce spuneți, ce culoare are iubirea?

 

Cartea Roma. Pasiuni întunecate, de Rodica Mijaiche poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
8

Cassandra Compact, de Robert Ludlum şi Philip Shelby-recenzie

Traducerea: Anca-Irina Ionescu
Editura: Lider-Editura Luceafarul
Număr pagini: 392

   Robert Ludlum (n. 25 mai 1927 New York City – d. 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller. Cele 27 de romane ale sale, care au însumat între 290 şi 500 de milioane de cărţi publicate, au apărut în 33 de limbi şi 40 de ţări. Ludlum a folosit în publicarea cărţilor sale şi pseudonimele Jonathan Ryder şi Michael Shepherd.
A scris câteva romane în colaborare cu Gayle Lynds şi cu Philip Shelby. Multe dintre cărţile sale au fost ecranizate cea mai cunoscută fiind Seria Bourne.
Philip Shelby s-a născut la Montreal, licenţiat în drept la McGill University, locuieşte în Los Angeles. Este scriitor cu normă întreagă de romane poliţiste. A scris în colaborare cu Robert Ludlum-Cassandra Compact şi singur romanele : ”Atac la preşedinte”, ”Jocuri Murdare”, ”Oaza Viselor”, ”Printre şacali”.

“Fără cei curajoşi, unde am fi ajuns?”
“De astă dată, avem şansa să stopăm monstrul în loc să trăim oroarea pe care poate s-o răspândească.”
“Un virus…
A vrut să fie primul, mi-a luat locul! Înseamnă că avea nevoie de dispozitivul special pentru experimente…”

   Protagonistul romanului este Jon Smith, colonel şi doctor cercetător în armată. După eşecul monstruosului “proiect Hades” (“Proiectul Hades”-Robert Ludlum-Gayle Lynds) şi moartea groaznică a logodnicei lui Sophia Russell, cercetătoare ca şi el la Institutul de Cercetări în domeniul bolilor infecţioase al Armatei SUA, Jon îşi dă demisia.
Dar preşedintele SUA- Castillo sătul de eschivările şi luptele dintre servicii îşi înfiinţează propriul serviciu, o organizaţie cunoscută sub numele de Serviciul de Operaţiuni sub Acoperire Unu.

   Klein conduce serviciul fiind ochii şi urechile preşedintelui. Prea puţini îl cunoşteau la Pentagon unde avea un birou mic înghesuit şi părea un funcţionar şters, dar conştiincios. De fapt, în spatele micului birou se afla adevăratul loc de muncă a lui Klein, încăperea cu cea mai modernă aparatură şi o secretară-asistentă eficientă, cumnata lui, singură ca şi el din cauza morţii soţului. De aici îşi conducea liniştit, dar sigur, mica armata, încercând să contracareze toate situaţiile explozive.

   Agenţii lui Klein erau oameni calificaţi, care din anumite motive nu se puteau încadra în structuri rigide şi mai ales oameni singuri, fără familie, care cunoşteau riscurile şi pericolele la care se supun.
Klein primeşte o alertă şi-l trimite pe Jon să-l aducă în state pe Iuri Danko, colonel în Divizia de Informaţii Medicale a armatei ruse. Danko semnase un acord de colaborare cu Klein, de fapt cu organizaţia şi faptul că renunţă la tot însemna că descoperise ceva foarte important şi periculos.

  Jon este trimis urgent la Veneţia după rus, dar îşi asigură spatele apelând la un vechi prieten Peter Howell, fost agent la serviciile speciale ale armatei şi la MI6. Peter se “pensionase” dar era solicitat în continuare la anumite cazuri, datorită experienţei şi pregătirii sale.

   La întâlnirea lui Danko cu Jon, cei doi sunt atacaţi şi rusul este ucis. Pare un atac mafiot şi Jon îi urmăreşte pe ucigaşi, dar barca acestora este aruncată în aer. Explozibilul fiind cel mai nou produs al Armatei SUA.
Peter pretinde că e medic şi verificându-l pe Danko găseşte în buzunarul lui o hârtie cu un text scris de mână codificat, cu un singur cuvânt inteligibil_”Bioaparat”-centrul rus pentru cercetare în domeniul armelor biologice, proiectare şi fabricare.

   Jon se întâlneşte cu Klein la NASA, verifică datele decriptate din biletul lui Danko care preciza că virusul e în stadiul doi şi nu mai poate fi îmbunătăţit decât în state în condiţii speciale. Viruşii periculoşi erau depozitaţi la Institutul de Cercetare al Armatei în SUA şi la Bioaparat în Rusia.
Jon descoperă cu groază că este vorba în bilet despre virusul variolei, aşa că se hotărăsc să ceară şi ajutorul ruşilor. Castillo discuta cu omologul său rus şi sprijiniţi şi de omologul şi prietenul lui Klein din Rusia încearcă să dea de capăt poveştii.

   Tot la NASA, Jon o întâlneşte pe Megan Olsen, prietenă din copilărie a Sophiei, cercetătoare şi ea, acum pregătindu-se pentru cercetare pe naveta spaţială Discovery.
Jon pleacă în Rusia unde cu ajutorul lui Kirov, colonel în armată, cercetează cum au dispărut fiolele de la Bioparat şi descoperă spionul în persoana Larei Teleghina, aghiotanta colonelului.
Intervenţia unui asasin rus Beria, îi face să piardă timp şi fiolele sunt aduse în SUA.

   În timpul acesta la Veneţia, Peter cercetează explozia care i-a omorât pe cei doi mafioţi, fraţii Rocca. Comisarul Dionetti cooperează dându-i lui Peter date despre locaţia grupării fraţilor în acelaşi timp avertizându-i pe ceilalţi, convins că Peter nu scapă din Sicilia. Doar că lui Peter anumite lucruri i se par ciudate aşa că e foarte prudent.

   După multe aventuri, urmăriri, mulţi morţi, Jon reuşeşte cu ajutorul lui Peter şi a lui Randi, sora Sophiei, ea însăşi agent CIA să afle că fiolele furate de la ruşi au ajuns în state la concernul farmaceutic Bauer-Zermatt.
Profitând de dorinţa de putere şi lăcomia oamenilor, Karl Bauer orchestrează toată povestea ajutat fiind şi de oameni ca generalul Richardson, Price-director adjunct al Agenţiei de Securitate, comisarul Marco Dionetti, maiorul Lara Teleghina, cercetătorul Adam Treloar pe care-i transformă în victime ale asasinului Beria, încercând până la final să şteargă toate urmele care duceau la el.
Ultimul pas era dezvoltarea virusului în condiţii spaţiale, aşa că foloseşte naveta Discovery şi pe cercetătorul Dylan Reed să încerce virusul, astfel rezultat, pe membrii echipei.

   Este imposibil să povesteşti o carte cu atât de multă acţiune, aşa că, dacă vreţi să urmăriţi acţiunea, aproape ca pe un film, citiţi cartea.

   Mulţi oameni buni şi răi, fiecare condus de propriile sentimente şi raţiuni, multe întâmplări bazate pe prezent sau pe legături cu trecutul, orgolii, lăcomie, sete de putere, călătorii şi aventuri.
Ca de obicei la cărţile lui Robert Ludlum rămâi şocat la final când îi afli pe toţi vinovaţii şi îţi dai seama că nu numai că “nimic nu e ce pare a fi”, dar şi că lumea stă pe “un butoi cu pulbere”

Sper că v-am făcut curioşi aşa că…. “lectură plăcută”!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Soare în miez de noapte, de Rosie Thomas-recenzie

Titlu original: Sun at midnight 
Traducere: Mihnea Columbeanu
Editura: MIRON
Număr pagini: 415

   Rosie Thomas s-a născut şi a crescut într-un mic sat din nordul Ţării Galilor. După ce a câştigat o bursă, ea a devenit  consilier la şcoala lui Howell. Şcoala a avut o tradiţie puternică de muzică şi jocuri, dar, din păcate, Rosie nu a avut nici o aptitudine pentru hochei şi nici un entuziasm pentru corurile lui Gilbert şi Sullivan. A găsit biblioteca în loc … şi a citit şi a citit. A se simţi un outsider şi a fi scufundat în cărţi a fost ucenicia ideală pentru un scriitor.

   Cartea are un titlu sugestiv. După ce am încheiat lectura, am interpretat în două moduri posibile acest titlu. Prima varianta ar fi:  atunci când soarele nu apune deloc în Antarctica şi avem ziua mai multe luni. A doua interpretare ar fi: venirea pe lume a micuţei Meg în Antarctica cea aspră. Pentru mama ei, Alice, naşterea a fost o surpriză, o rază de soare în frigul polar.

   James Rooker, un călător prin lume, nu îl găsim mult timp în loc, un bun muncitor priceput la orice muncă, este terifiat de a păstra o relaţie. Este gata să meargă până la capătul pământului pentru a scăpa de mrejele femeilor. De data aceasta va fugi în Antarctica, poate şi pentru a scăpa de unele secrete ce îl apasă. La staţiunea polară Kandahar, Rooker va fi angajat ca şi responsabil cu transporturile, mecanic şi depanator.

   Alice Peel, profesor universitar la Oxford se crede mulţumită de viaţa ei. Este foarte activă pe plan profesional, iar pe plan personal Peter este partenerul ei. Celebra ei mamă-Margret, încearcă să o dirijeze în scopul propriilor ei interese, acela de a participa la o expediţie polară în Kandahar în numele ei. Având artrită şi fiind bolnavă, Margret nu poate să plece în Antarctica, deşi prima dată a adorat participarea la expediţia sa din tinereţe.

   Alice îi va promite mamei sale grav bolnave că va pleca în Antarctica, după ce l-a prins pe Peter cu o studentă. Analizând viaţa sa, şi-a dat seama că nu are ce pierde, iar această expediţie ar fi bine venită.

,,Ca om de ştiinţă şi fiică a unor oameni de ştiinţă, Alice avea raţiunea şi logica în sânge. Cunoaşterea însemna măsurare, demonstraţie, dovezi. Teoriile puteau fi postulate, dar aveau nevoie de sprijinul unor date concludente. Dovezile se căutau şi analizau, cunoştinţele se acumulau încet dar sigur, adunându-se în straturi care formau blocuri compacte de fapte incontestabile.
Prin mintea lui Alice, valuri de zăpadă zdrenţuite erau împinse de vântul care şuieră ascuţit, crescând spre un ţipat nepământean care acoperea ciripiturile pinguinilor.
Antarctica o aştepta, cu fălcile ei de gheaţă căscate larg.
Dintr-o dată, sub coaste, Alice Peel simţi un unghi ascuţit de nerăbdare, care o şoca prin lăcomia sa extatică.”

   Domnişoara doctor Alice Peel face oficial parte din Expediţia Antarctica Reunită a E.U. şi staţiunea Kandahar. Restul echipei este format din Richard Shoesmith, şeful expediţiei, Russ Amory managerul bazei, Arturo Marenas climatolog, Nikolai Pocius, radiotelegrafist, Valentin Phil ghidul montan galez, Laure franţuzoaica care ar cerceta colonia de pinguini douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore, şi Jochen van Meer medicul bazei. Rooker este retras şi îi place să îi analizeze pe toţi. Se înţelege relativ bine cu toţi colegii, dar pe Richard nu îl înghite, poate din cauza întâmplărilor din viaţa sa, şeful expediţiei îi aduce aminte de ceva ce vrea să uite.

   Întâlnirea pentru prima dată, singură, dintre Alice şi vremea vitregă de afară, o lasă speriată şi fără suflu, astfel că va învăţa o lecţie importantă.

,,Imediat ce ieşi, vântul trânti uşa în spatele ei. Pe negândite, făcu un pas înainte, în timp ce zăpada îi intra în ochi şi-n gură. Înecându-se, ridică braţele să-şi apere faţa. Mişcarea bruscă şi o rafală puternică de vânt o făcură să se clatine, pierzându-şi echilibrul, şi căzu în zăpada adâncă până la coapse. Tuşind şi gâfâind, se adună în patru labe, cu senzaţia că se află închisă într-un butoi cu var rece ca gheaţa care era zgâlţâit violent. Fulgii de zăpadă o orbeau, iar când îşi feri ochii cu o mâna amorţită, nu-şi putu vedea decât degetele.

   Zilele vor trece într-o monotonie disperată când afară natura este prea dezlănţuită pentru a reuşi să lucreze. Fiecare va încerca să îşi facă treaba cu conştiinciozitate, dar multe nu reuşesc să descopere. Disperarea Aliciei când descoperă că este însărcinată cu fostul iubit Peter, o va lasa îngrozită de ce s-ar putea întâmpla. Dilema sa este mare: să anunţe că este însărcinată sau să rămână până la sfârşitul expediţiei? Riscul este cu atât mai mare cu cât medicul bazei va fi transportat de urgenţă pentru o operaţie de apendicită, recuperarea sa împedicând revenirea în staţiune. Ce se va întâmpla? Rooker bănuieşte ceva, dar nu ştie nimic sigur. Cei doi dezvoltă o atracţie paşnică, unul faţă de celălalt. Richard va încerca să raţionalizeze generatorul de căldură, în schimb va aprinde zeci de lumânări, iar acest fapt va duce la incendierea staţiuni. Oamenii sunt disperaţi, nu ştiu dacă vor supravieţui în baraca pentru scutere, fără mâncare îndeajuns, fără haine, până la apariţia vaporului care trebuie să îi readucă la civilizaţie. Toate datele importate, strânse cu multă trudă vor fi pierdute.

   Pe Alice o apucă durerile naşterii, surpriză mare pentru toţi, dar şi pericol pentru viitoarea mamă. Va reuşi să fie transportată la timp pentru naştere? Sau va naşte în Antarctica la minus multe grade? Va supravieţui bebeluşul?

   Ce se va întâmplă cu echipa? Rooker va avea curajul să înceapă o relaţie cu Alice sau va fugi de proprii demoni?

   Călătoriile autoarei în Antarctica vor fi de folos. Am parcurs împreună imensitatea nemiloasă a iernii polare. Descrierea peisajului, descrierea coloniei de pinguini, dar şi vizualizarea acestei imensităţi albe. Dacă nu aş fi o friguroasă m-aş fi lăsat tentată de aceste ţinuturi aspre prin excelenţă.

    Nu ştiu de ce, poate traducerea de cineva nepotrivit i-a luat acel ceva cărţii, iar lecturarea ei nu a fost chiar cum m-aş fi aşteptat de la o carte marca Editura Miron, însă chiar şi aşa, este o carte bună.

   Recomand lecturarea acestei cărţi pasionaţilor de Antarctica!

 

Cartea Soare în miez de noapte, de Rosie Thomas a fost oferită de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi librarie.net

by -
5

 ISIS: Negustorii de oameni, de Loretta Napoleoni-recenzie

Titlu original: „Mercanti di uomini: Il traffico di ostaggi e migranti che finanzia il Jihadismo”

Editura: Corint

Colecția Istorie

Număr de pagini: 304

   Dintotdeauna m-au fascinat și în același timp impresionat poveștile oamenilor care au fost nevoiți să sufere traumele răpirilor din dorința de a înțelege modul în care aceștia se pot recupera după o astfel de experiență și, totodată, mi-am dorit să știu mai multe despre modul în care operează organizațiile teroriste și motivele care stau la baza acțiunilor distructive întreprinse de ele. Aceste gânduri mi-au fost alimentate de evenimentele recente cu privire la criza imigranților și atentatele ce au lovit Europa în ultima perioadă și m-au determinat să citesc cartea semnată de Loretta Napoleoni, „ISIS: Negustorii de oameni”, pentru a-mi face o imagine mai clară despre fenomene, dincolo de ceea ce prezintă presa și autoritățile.

   Fenomenul răpirilor a căpătat amploare odată cu legea Patriot Act, promulgată în octombrie 2001 în SUA. Aceasta urmărea reducerea drepturilor civile ale americanilor, sporirea supravegherii din partea guvernului și stabilirea de reguli noi în domeniul financiar și bancar pentru a perturba fluxul internațional de venituri provenite din săvârșirea de infracțiuni și spălări de bani în dolari americani. Astfel, cartelul columbian al drogurilor a fost silit să găsească alte rute de contrabandă spre Europa și alte moduri de spălare a câștigurilor obținute pe căi ilicite, iar ruta aleasă a fost prin Africa de Vest și Sahel. Odată cu această situație, gruparea s-a reorientat asupra răpirilor de persoane străine, de pe urma cărora putea obține venituri semnificative în euro, sub forma răscumpărărilor din partea țărilor de origine ale victimelor. Afacerea a prosperat rapid mai ales ca urmare a faptului că vestea răpirilor nu s-a răspândit suficient de repede, turiștii venind în continuare din Europa în zonele periculoase din dorința de a se relaxa și a vizita diverse obiective turistice. De asemenea, politica statelor de a plăti răscumpărările încuraja practicile cartelurilor.

   Cu timpul însă, zvonurile despre răpirile din Africa și Sahel s-au răspândit, iar turiștii au încetat să mai vină. Totuși, exemplul cartelurilor a fost preluat de grupările jihadiste, care pentru a-și finanța activitățile, au început să utilizeze aceleași practici. Țintele principale erau reprezentate de jurnaliști, în special freelanceri, voluntari care activau în zonă și turiști. La început sumele de răscumpărare erau de ordinul sutelor de mii, însă odată ce grupările mai mari au preluat frâiele industriei, guvernele au ajuns să plătească milioane pentru a-și aduce cetățenii în siguranță înapoi acasă. Însă pe cât de profitabilă era întreaga afacere, grupările erau nevoite să se confrunte și cu anumite piedici din partea țărilor care nu erau dispuse să negocieze cu teroriști. Astfel, și-au continuat activitatea în această zonă, dar au ajuns să o îmbine și cu traficul de imigranți. Foarte mulți oameni din zonele de război voiau să se stabilească în Europa pentru a se feri din calea pericolelor, iar grupările teroriste au profitat exact de această slăbiciune și au început să facă trafic de persoane la scară largă. Dar reușeau oare acești oameni disperați să-și asigure libertatea și o călătorie sigură plătind o sumă de bani unor traficanți? Răspunsul este nu, pentru că odată ajunși pe mâna traficanților, intrau într-un fel proces ciclic aproape fără sfârșit în care erau vânduți și răpiți de nenumărate ori până ce reușeau în final să scape (asta dacă aveau puțin noroc).

„Crezusem că voi călători de la Sudan la Kufra, de la Kufra la Tripoli și apoi în Italia. […] Însă în loc să ajung în Italia, am fost plimbat de pe coasta libiană la Kufra, fiind cumpărat și vândut de cinci ori și răpit de șapte ori.”

  Traficul de persoane și răpirile constituie o adevărată industrie pentru grupări jihadiste precum ISIS, fiind organizată ca o piramidă a crimei. La baza ei se găsesc proprietarii de taxiuri care aduc migranții la locurile de îmbarcare, proprietarii de prăvălii aflate de-a lungul rutele străbătute (care sunt adesea la fel de amărâți precum emigranții economici) și polițiștii și militarii care îi jefuiesc pe emigranți la punctele de control. La vârf se află negustorii de oameni și traficanții de droguri care se ascund în camioanele ponosite umplute până la refuz cu oameni disperați. Pe lângă acest caracter organizat al întregului fenomen, care ajută la evoluția sa, există alte trei aspecte importante ce îl alimentează. În primul rând, politica statelor de a negocia cu teroriștii și de a plăti răscumpărările, punând astfel un preț pe viața unor oameni. Puteți crede că aceasta ar fi singura alternativă pentru victime de a se întoarce în siguranță acasă, dar de fapt lucrurile nu stau așa.

„Guvernele îi clasifică într-adevăr pe ostatici în ordinea importanței și stabilește răscumpărarea pe care sunt dispuse să o plătească pentru viețile lor. Cu alte cuvinte, nu numai răpitorii, ci și guvernele atribuie prețuri diferite unor ostatici diferiți, considerând o viață mai importantă decât alta.”

   Organizații precum DRC (Danish Refugee Council) vin cu soluții alternative, care ar putea fi mult mai eficiente decât cele practicate de guverne. Spre exemplu, „abordarea DRC, care poate fi definită ca flexibilă comparativ cu protoculul pentru răpiri al guvernelor, se bazează pe câteva principii vitale: viața unui om nu are preț, misiunile înarmate de eliberare trebuie evitate și o soluție pașnică în cazul unei răpiri poate fi adesea găsită prin implicarea în negocieri a populației locale.” În al doilea rând, jurnaliștii și turiștii în special ar trebui să asculte sfaturile persoanelor autorizate și să nu mai viziteze zonele periculoase din dorința de a surprinde evenimente senzaționale pe care să le relateze ulterior. Siguranța lor ar trebui să fie pe primul loc și nu potențiala știre. Mulți jurnaliști freelanceri nu au ascultat sfaturile de a nu petrece noaptea în Siria și au sfârșit prin a fi răpiți.

„Risc ridicat, bani puțini și niciun beneficiu: acestea sunt caracteristicile principale ale reportajelor de război făcute de freelanceri în Orientul Mijlociu.”

   Nu în ultimul rând, grupările jihadiste profită de tinerii care se simt inadaptați, neînțeleși în societățile din care provin și îi atrag cu promisiunea unei vieți pline de satisfacții și un scop măreț, iar mai apoi îi îndoctrinează pentru a-i determina să lupte de partea lor. Din păcate, cei ce realizează pericolele, reușesc cu greu să mai scape și să se întoarcă acasă.

„De mulți ani, tineri sunt răpiți în Siria, atât cu trupul cât și cu mintea. Ei au intrat în vizuina leului fără nicio cunoștință asupra pericolelor ce-i așteaptă, cu ideea absurdă că o asemenea călătorie le-ar putea oferi salvarea de la o viață în Occident care nu le plăcea sau pe care n-o doreau. Ei acționaseră, crezând că demonstrarea propriilor competențe în colțul cel mai întunecat al satului global nu este doar posibilă, ci chiar necesară pentru a se reinventa.”

   Așadar, „ISIS: Negustorii de oameni” este o carte care m-a șocat și m-a făcut să înțeleg că fenomenul răpirilor și al traficului de persoane nu poartă doar vina organizațiilor extremiste, ci și a noastră, a țărilor care prin negocierile și politicile practicate reușesc să-l alimenteze și să-l încurajeze să meargă mai departe și a oamenilor care prin inconștiența lor se transformă singuri în carne de tun. O recomand tuturor celor care sunt interesați să afle mai mult despre această industrie, care vor să înțeleagă ceea ce se întâmplă în realitate în țări precum Siria (și nu ceea ce ni se prezintă în presă) și de ce tot mai mulți oameni fug din calea pericolelor și vor să refugieze în Europa. Noi vrem să ne închidem porțile, dar ne gândim oare prin ce orori trec ei până reușesc să ajungă aici?

Cartea ISIS: Negustorii de oameni de Loretta Napoleoni a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
14

     Primii pași, de Dorin David–Editura Eikon-recenzie

  Luptă! Iubește! Plângi! Speră!

Editura : Eikon
Anul apariției: 2017
Număr pagini: 274

 Acesta nu este un volum. Acesta este un uragan.  

 Imaginați-vă că vă aflați pe o pajiște, admirând florile de câmp și bucurându-vă de natură. Deodată cerul se întunecă și începe furtuna. Dar nu orice fel de furtună, ci una violentă, cu rafale de vânt care vă scutură și vă lovesc în față cu bucăți de realitate. Vă mai lasă din cînd în cînd, atît cît să vă puteți trage sufletul. Nu aveți unde să vă adăpostiți, nu există ieșire. Trebuie să înaintați, v-o doriți! Zăriți o lumină. Plini de speranță alergați spre ea. Totul se liniștește și iubirea, în toate poveștile ei, își face apariția. E bine, e cald, ați vrea să stați aici mereu. Însă realizați că nu e de fapt altceva decât ochiul furtunii, unde și oceanul se calmează. Greul abia acum începe, pentru că partea cealaltă este și mai necruțătoare. Însă speranța apare pagină cu pagină. Plângeți – poate, oricum, așteptați cu nerăbdare să terminați cartea. Pentru că doar atunci vă recapatati liniștea…

  Speranța nu moare ultima, speranța nu moare niciodată!  – autorul

 Atunci când am primit cartea din partea autorului (îi mulțumesc din suflet pentru minunata surpriză), coperta nu-mi spunea nimic despre ce s-ar putea ascunde între filele cărții. Cât despre cele scrise pe coperta a patra, trebuie să recunosc că acele rânduri mi-au dat o stare de bine și m-au făcut să cred că povestea va avea un final fericit. E drept că dorința mi s-a îndeplinit, dar când mă gândesc prin câte necazuri/ chinuri au trecut personajele …

  Și de această dată, curiozitatea nu mi-a dat pace până nu am aflat de pe internet mai multe amănunte despre carte. Într-un final, am dat peste un articol interesant, în care se vorbea de lansarea romanului, la Librăria St.O. Iosif, Brașov. Atât de frumos și-a prezentat autorul cartea, încât trebuie să vă arăt și vouă acel mesaj/ text:

Am în minte o imagine de pe site-ul NASA, o fotografie făcută de Voyager 1 în 1990, când se afla la o distanță de peste șase miliarde de kilometri de Pământ. Planeta noastră este cât un fir de praf. La scară cosmică viața fiecăruia dintre noi nu durează mai mult de un clipit de ochi al Universului. Și totuși, e singura pe care o avem, viața aceasta așa insignifiantă este singura pe care o avem, și în ea ne punem toate pasiunile, toate speranțele, toate luptele, toate iubirile. Luăm decizii și acționăm în funcție de acestea. Începând de la deciziile simple, cum ar fi la ce facultate să merg, trecând prin cele cu implicații complexe, cum este decizia lui Azade de a refuza cariera de medic în Statele Unite și în Elveția, pentru a merge să lucreze în tabăra de refugiați. În fine, sunt deciziile care țin de esențe, spre exemplu: să fac binele sau să fac răul. În ultimă instanță, romanul acesta este despre natura umană. Cum ar putea fi altfel?
Mă bucur că v-a plăcut că am păstrat decența și măsura. Asta a fost și ideea: să scriu despre lucruri care nu se pot spune, nu se pot scrie, și totuși să le fac „citibile” și să nu-ți vină să arunci cartea, ci să vrei să mergi mai departe, să te incite în același timp”.  (Sursa fragment)

     Am zâmbit când am citit dedicația pe care mi-a făcut-o autorul, dar nicio clipă nu m-am gândit ce impact va avea asupra mea acea mare “felie de realitate”. Nu aveam cum să nu fiu impresionată de temele abordate sau evenimentele relatate în roman: sistemul sanitar și sistemul de învățământ, corupția și birocrația din România, conflictele din Orient, taberele de refugiați, prăpădul pe care îl fac grupările jihadiste în întreaga lume, tragicele evenimentele petrecute în clubul Colectiv, atacul armat comis în clubul Pulse (SUA), în data de 12 iunie 2016.

 “Primii pași ” este genul de carte al cărui subiect nu poate lăsa indiferent nicio persoană cu suflet. În plus, are toate elementele unui roman de succes: povești de dragoste, mult suspans, acțiune alertă. Trăirile emoționale ale personajelor sunt atât de intense, încât simți mai mereu că ai un nod în gât.

 Fiind o romantică incurabilă, am apreciat în mod deosebit faptul că au fost introduse și câteva povești de dragoste. Dacă la început am crezut că autorul va trece superficial peste ele, mai târziu mi-am dat seama că tocmai dragostea a avut un rol esențial în intriga cărți.

 Povestea este spusă atât din perspectiva personajelor principale (Azade, Amanda, Ana, Maria), cât și secundare (Bryan, Ioan, Ahad). Având în vedere că acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe  planuri, subcapitolele alternând între prezent și trecut, am avut posibilitatea să asist la toate momentele – vesele, triste sau dureroase – prin care au trecut cele patru protagoniste: anii de liceu; primii fiori ai dragostei; primele experiențe amoroase (descrise într-un mod finuț și inocent, și totuși, cu o atât de mare încărcătură erotică); trista copilărie a Amandei; temerile Mariei în legătură cu orientarea sa sexuală; căsnicia cuplului Amanda- Ioan; prietenia dintre Azade și Bryan, excursia lor la New York și minunata lor noapte de dragoste; chinurile, teroarea  tinerei Azade pe timpul cât a fost prizoniera extremiștilor jihadiști.

  Citind cartea “Primii pași”, am trăit cu impresia că, pe de-o parte, trag cu ochiul la cele mai importante  evenimentele din viața celor patru femei, iar pe de altă parte, că mă plimb alături de ele prin toate colțurile lumii – de la Brașov, Transfăgărășan, Lacul Bâlea, am ajuns atât la Zurich, New York și Boston, cât și în oraș Duhok, Iraqi Kurdistan, oraș măcinat de conflictele cu rebelii jihadiști.  

 Având în vedere că în carte au loc o serie întreagă de evenimente, atât în prezent cât și în trecut, dar și în atâtea locuri de pe Glob, nu pot să vă spun prea multe lucruri, ci doar să vă prezint personajele, legăturile dintre ele și ceea ce i s-a întâmplat celui mai interesant personaj(din punctul meu de vedere) : Azade.

   Ana și Azade sunt cele mai bune prietene și se cunosc încă de pe vremea când studiau medicina în Zurich. În prezent, Ana este neurochirurg și șefă de secție la spitalul din St. Moritz. Ca origine, ea este din Brașov, iar în perioada adolescenței a cunoscut-o pe Amanda. Încă din primul moment s-a atașat de această fată care a avut neșansa să provină dintr-o familie cu mari probleme. Tatăl Amandei era alcoolic, iar mama ei prefera să aibă amanți în loc să petreacă mai mult timp cu el. Așa că părinții fetei se certau ori de câte ori se întâlneau. Până la urmă, mama s-a despărțit de bărbat și s-a mutat împreună cu fiica ei în Brașov și astfel a reușit Amanda să o întâlnească pe Ana. Tot atunci îl va cunoaște și pe Ioan, primul ei iubit, cu care de altfel se va căsători într-o bună zi.  

 Anii au trecut, dar prietenia celor două tinere a continuat, în ciuda faptului că le despărțeau o distanță destul de mare. În prezent, Amanda a renunțat la jobul bine plătit dintr-o companie multinațională care avea o sucursală și la Brașov, pentru a se lansa pe cont propriu în traduceri, iar  aici se va împrietenii cu noua ei colegă – Maria.

 La rândul ei, Maria a avut o copilărie fericită, până a realizat că e altfel decât celelalte fete de vârsta ei. Într-o țară în care homosexualii sunt stigmatizați, ea a fost nevoită să-și ascundă orientarea sexuală și abia peste mai mulți ani va avea curajul să-i spună bunei sale prietene că de fapt îi plac femeile.  

 Cât despre Azade, povestea ei este mult mai interesantă. După ce și-a încheiat rezidențiatul în Elveția, tânăra a preferat ca în loc să profeseze medicina la un spital universitar din Zurich, să revină în localitate natală – Duhok din Irak, sau mai exact, din Iraqi Kurdistan, în dorința de a-i ajuta pe localnici.  

Acum gândurile ei se îndreptau mai ales asupra poporului ei aflat în suferință, asupra compatriotilor săi care luptau la granițele țării greu încercată de războaie, pentru a o proteja în fața grupurilor extremiste Salafi-jihadiste. Nimic nu o putea împiedica să ajute.”

 Astfel a avut loc prima întâlnire a lui Azade cu ororile războiului, în tabăra de refugiați din apropierea orașului ei natal, Duhok.

Realitatea, impasibilă și brutală, a lovit-o direct, în minte și suflet. La început a plâns în surdină, cât a putut pe ascunse, timp de minute întregi. Cât vedeai cu ochii se întindeau înghesuite corturile care adăposteau sute, poate mii de oameni, de la copii mici care încă nu au început să meargă, la bătrâni care abia se puteau mișca, sute de familii nevoite să-și părăsească casele din cauza urgiei războiului, a violențelor și a terorii, imagini care au umplut-o pe Azade de o amărăciune vecină cu deznădejdea.”  

 Când, într-o seară rece din septembrie, trei refugiate au ajuns în tabără, spunând că grupul lor a fost atacat pe drum, și că au mai rămas răniți în urmă, Azade  a fost prima care s-a oferit voluntară să meargă acolo. Două asistente, împreună cu trei soldați, i s-au alăturat. Scena pe care au găsit-o acolo, era greu de imaginat. Mulți erau morți și doar șase femei mai erau în viață, toate rănite, iar două dintre ele, erau la limită dintre viață și moarte. După ce le-au stabilizat, erau gata să pornească spre tabără, când de niciunde gloanțele au început să șuiere. Cei trei soldați au căzut secerați și în câteva clipe, femeile au fost înconjurate de patru bărbați cu măști pe gură, care ulterior le-au dus în tabăra extremiștilor jihadisti. Iar în acest loc al terorii, au fost abuzate fizic și sexual.

 Îmi vine foarte greu să vorbesc de  perioada  în care Azade și celelalte femei au fost ținute ostatice de acele scursuri. Scuzați-mi exprimarea, dar  sunt extrem de înfuriată când mă gândesc că, din păcate, aceste lucruri nu se întâmplă doar în cărți, ci reprezintă realitatea. Ca o lașă, îmi vine să îmi spun “nu te mai gândi …”, și  totuși, gândul îmi este numai și numai la asta.

 Nu e de mirare că Azade este personajul meu preferat. M-a impresionat profund încăpățânarea și curajul ei, iar faptul că i s-a împotrivit în permanență liderului grupului extremist, m-a făcut să mă simt mândră de ea, dar și speriată. Cu cât se împotrivea mai mult, cu atât erau chinuite ea și celelalte femei. Da, Ahad le pedepsea pe celelalte pentru “ greșelile ” ei.

“ – Ai milă, te rog! plânse cu o voce sfârșită și sfâșietoare Azade. De ce ne chinuiți atâta ?

  -Pentru că putem! rânji Ahad. E în firea noastră!

  -Nu e adevărat, nu se lasă Azade. Omul nu se naște rău, el alege să facă rău!

  -Atunci, aleg! spuse impasibil Ahad .”

Când durerea ajunge la intensitate maximă, și își face lăcașul acolo pentru mult timp, devine ca o a doua natură a corpului. Acesta ajunge să se obișnuiască cu ea și să ignore pe cealaltă, de intensitate mai mică. Asta până când nu mai rezistă și clachează .”

“Iar când Azade a leșinat de durere, Ahad a fost mulțumit  pentru câteva clipe că nu mai mișcă și ca urmare  nu-l mai încurcă, dar a trezit-o oricum, pentru că altfel nu și-ar fi învățat lecția.“

 În starea de semiconștiență, când aiurează, Azade repetă de fiecare dată un nume: Bryan. Dar cine este el?

 În  timpul rezidențiatului, Azade aplicase pentru fellowship și astfel, plecase pentru câteva luni la Boston. Iar la o petrecere făcuse cunoștință cu acest bărbat pe nume Bryan, un radiolog care avea contract cu Air Force. Tinerei Azade îi plăcuse de Bryan și se gândise că o să rămână buni prieteni, însă el ajunsese în scurt timp să fie foarte atras de ea. Însă nu știa dacă să îi spună ce sentimente îi poartă, de teamă că putea strica frumoasa lor prietenie.   

“Bryan era derutat. Nu știa dacă e bine sau nu să-i mărturisească tinerei sentimentele lui pentru ea, care treceau mult peste  limita prieteniei. Nu știa dacă ea avea sentimente reciproce, pe care le ascunde pentru că așa a fost educată. “

 Însă, pe parcursul unei excursii făcute de cei doi tineri la New York, lucrurile au evoluat. Decizia ei de a reveni în orașul natal și de a lucra într-o tabără de refugiați, le-ar fi putut îngreuna situația, și totuși, povestea lor de dragoste la distanță a continuat. Dar ce se va întâmpla atunci când ea nu mai dă nici un semn de viață? Ce va face Azade ca să scape de torționarii săi? Va fi salvată la timp? Se vor reîntâlni cei doi îndrăgostiți? Dar ce se va întâmpla și cu celelalte tinere, Ana, Amanda și Maria? Își vor acorda o a două șansă Ioan și Amanda?  

Nota 9,5

Mulțumesc din suflet autorului Dorin David pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

by -
11

New York. Pasiuni ascunse, de Rodica Mijaiche-recenzie

Editura Librex Publishing, 2017

286 de pagini

Inima îmi spune da, dar mintea îmi spune nu.

  Un El și o Ea, o relație ce pare imposibilă. El este „prințul” dur al presei newyorkeze, în tronul său de la ultimul etaj al unui zgârie-nori, aparent insensibil și obsedat de control. Nimic nu se întâmplă în împărăția lui, fără ca el să știe. Ea, o cenușăreasă modernă, ce ascunde un trecut dureros, care încă o bântuie. Fac parte din lumi diferite, dar se completează unul pe celălalt. Relația lor șef-angajat este una obișnuită, până în ziua în care amândoi sunt invitați la o petrecere „mascată” organizată de un prieten comun. Încrezători în puterea măștilor de a le ascunde identitatea, cei doi se apropie unul de celălalt, într-o atingere electrizantă și năucitoare. Trezită ca dintr-un vis, Ea fuge, pierzându-și, precum își pierdea Cenușăreasa condurul, masca ce-i asigura anonimatul.

   Oh, nu, pentru mine seara s-a și terminat. Deja mi-e dor de puterea lui, de subjugarea inoculată trupului meu, dar trebuie să fug. Nu vreau să-i dau șansa să-i fie rușine că a dansat cu mine, că m-a ținut în brațe. Pentru că știu că dacă ar fi bănuit-o, nu m-ar fi atins nici cu un singur deget.

   De ce se ascunde Alyssa? De ce preferă să locuiască într-o parte rău famată a Bronxului? Viața i-a întins capcane greu de trecut; tatăl a fost ucis, fratele a dispărut, rămânându-i în grijă o mamă schizofrenică și violentă. Este sigură că un asemenea trecut ar pune în cumpănă viitorul său la The Chase. Dar, secretele se dezvăluie treptat, iar Alexander o ia sub protecția lui, el însuși având un trecut plin de secrete.

  S-au întâmplat prea multe. Plâng cu sughițuri. Mă descarc și el nu face nimic decât să mă mângâie cu răbdare, șoptindu-mi vorbe liniștitoare. Cuvinte menite să mă calmeze. Mă trage în poala lui și-mi adăpostește capul în scobitura gâtului, unde pielea e fină și fierbinte. Palma lui trece ritmic peste părul meu pe care a reușit cumva să-l răsfire și acum îmi simt șuvițele cum îi alunecă printre degete.

   Pentru Alexander, prințul nefericit și sobru al orașului, Alyssa se dovedește a fi persoana de care el avea atâta nevoie.

   «The Chase» nu are secrete pentru mine. Totul prinde viață în fața mea. […] Am vrut să am lumea la picioare. La propriu.

   Povestea erotică este condimentată cu o intrigă ce crește gradual și intensifică acțiunea. Pericolul îi pândește pe cei doi din toate direcțiile: Samuel Gil, fostul asociat al tatălui Alyssei, cuplul Sarah Jenner-Mark Jensen, interlopi, contabili escroci, capriciile lui Clarice, nepoata lui Alexander. Cele mai multe conflicte își găsesc rezolvarea când cititorul încă așteaptă momentul de maximă tensiune al acțiunii, iar altele rămân neelucidate. Numărul personajelor crește treptat, fiecare cu un rol bine determinat. Finalul este unul deschis și tensionat făcând obligatorie lecturarea volumului al doilea: Roma. Pasiuni întunecate, care promite să fie mai bun decât primul.

    Dacă ar fi să sintetizez volumul la două cuvinte, acestea ar fi: tensiune erotică. Autoarea pledează pentru o existență pasională a eroilor, erotică, descrisă în amănunt, pe un număr însemnat de pagini. Orașul New York este descris vag, cu trimiteri la furnicarul de oameni de pe străzi.

   Personajele devin, pe rând, naratori creditabili, povestind din proprie perspectivă (sincronică) evenimentele ce se succed în mod alert. Prezentul narativ dinamizează și el acțiunea, lăsând cititorului impresia participării directe la evenimente.

   Mărturisesc că nu am citit celelalte romane ale autoarei, prin urmare fiindu-mi imposibilă ierarhizarea romanului New York. Pasiuni ascunse în universul operei autoarei, nici dacă surprinde o evoluție a stilului romancierei. Cert este că mi-a amintit de anii adolescenței, când visam la băiatul perfect de care să mă lege o dragoste nebună.

Din seria Pasiuni mai fac parte:

Roma: Pasiuni întunecate

Londra: Pasiuni dezlănțuite

J&C: Pasiune în dans

Cartea New York. Pasiuni ascunse de Rodica Mijaiche poate fi comandată de pe Librex.ro. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
12

„pentru că….. prostie, apoi pentru că…furt, apoi pentru că…nepăsare, birocrație și tot așa…."

Unde nu-i cap, vai de popoare! de Dragoș Pătraru-recenzie

Starea Nației

Editura Litera/2017

Texte de Dragoș Pătraru și Mihai Radu

Ilustrații de Mardale

Pagini: 229

   „Ce-ai, frate? N-am zis că rezolvăm toate problemele! Tu, cu tot ce ai făcut ilegal cât timp ai avut o funcție publică, tu ești o problemă pe care vrem să o rezolvăm. Dar el turuie întruna: Gata, de-acum o să curgă numai lapte și miere… Nu, n-o să curgă lapte și miere, ci o să fii judecat, iar dacă o să fii judecat, iar dacă ești găsit vinovat, o să fii condamnat. Atât! Însă el nu se lasă: Aa, păi dacă nu o să curgă lapte și miere, înseamnă că ați avut ceva cu mine. A fost comandă politică! Nu, nici o comandă politică! Ai ciordit și acum ești judecat.„

  Astăzi am să vorbesc despre politică într-un fel special. Un stil unic de a prezenta realitatea politică în viziunea autorului și a colegilor săi de emisiune.

   Câți dintre voi ați văzut măcar o dată emisiunea Starea Nației?

   Ei bine ce este această emisiune?

  Starea Nației este un proiect SRL al câtorva persoane, vândut unor canale TV, celor care sunt dispuși să-l cumpere. Eu am văzut această emisiune pe TVR de câteva ori. Niciodată nu am căutat-o, ci am dat din întâmplare și mi s-a părut de fiecare dată că subiectele sunt foarte importante.

    Nu mă pricep la politică și totuși am ochi să văd și urechi să aud ceea ce se întâmplă în jurul meu. Ceea ce se întâmplă în România.

    Stilul unic al textelor în care se face haz de necaz te acaparează. Câteodată îți vine să râzi în hohote, altă dată îți deschide ochii spre o nouă viziune. Una la care nu te-ai gândit.

   Dragoș Pătraru a așternut într-o culegere de texte o parte din materialele difuzate la TV în care ne arată fața adevărată a problemelor din țara noastă.

   Ne arată statistici documentate, hoția și minusurile instituțiilor statului exact așa cum sunt. Fără perdea. Oooo cât de bine punctat este tot ceea ce ține de corupție, abuz în serviciu, legăturile cu Uniunea Europeană. Inclusiv fondurile nerambursabile pe care nu le-am obținut nici măcar 3 % – cum ne punem piedici singuri în dezvoltare și investiții.Nu putem accesa bani europeni „pentru că….. prostie, apoi pentru că…furt, apoi pentru că…nepăsare, birocrație și tot așa….

Am mai învățat că nu învățăm cum trebuie. Știam asta de 27 de ani și totuși , deși toate guvernele au reformat sistemul, n-a ieșit nimic bun. Iar școala românească produce șomeri.

Am învățat în 2016 că, din păcate, 2015 avea dreptate: în România se poate muri din te miri ce. Pentru că asta face cel mai bine România: te omoară.„

    Știți ce m-a impresionat cel mai mult? …. Sumele !!! … Enorme….

   Firma americană Bechtel a construit 54 de kilometri cu 1, 25 miliarde de euro. O firma care a prejudiciat statul cu nu mai puțin de 526 de milioane de euro.

   Pe bune?….. cât înseamnă asta?….. habar nu am, dar știu că mult tare!!!!!

    Se vede că nu mă uit la TV, dar cred că și dacă auzeam nu însemna mare lucru atâta timp cât televiziunea e cumpărată, se promovează prostia sau orice altceva decât informarea cetățeanului.

   Instituțiile publice sunt sursa tuturor problemelor. Doar cu integritatea și cinstea celor care ar trebui să mențină un echilibru al statului s-ar rezolva multe alte subprobleme ca să le spun așa.

   ANAF, DNA, SRI, ITM – se cere corectitudine și nu sabotarea surselor de colectare a taxelor. Oh, dar acesta e un subiect delicat și lung!

Instituțiile de control, de protejare a intereselor statului și a cetățenilor, erau pentru el instituții de forță: adică instituții care protejau interesele unui anumit grup. Iar pentru asta, foloseau forța împotriva cetățenilor.”

    Autorii textelor din această carte ne explică clar cum suntem obișnuiți să alegem răul cel mai mic. Asta facem de peste 27 de ani fără a conştientiza că răul ce mai mic ne face cel mai mult rău. Ignorăm. Suntem un popor obișnuit cu loviturile, acceptându-le și chiar așteptându-le.

„Cred că suntem cam inconștienți. Mă rog  „cam „ sau „foarte”, încă nu m-am decis.”

…….

„Ce vorbești, mă, toată inteligența e pe Facebook-ul din România.”

    M-a amuzat foarte tare Inteligența de pe Facebook și prostia din lume.  Ne dăm cu părerea despre orice și despre oricine.

   Ce e și facebook-ul acesta?

   O entitate extraterestră care știe tot și vede tot (asta nu e din carte, ci de la mine).

   Ei da, domnule autor, aveți dreptate. La noi tot timpul se reformează….sănătatea, educația, clasa politică. La fiecare conducere schimbată se discută noi idei, noi implementări, noi îmbunătățiri. Unde sunt?  … eu nu le-am văzut !…”Comunicăm atât de mult, că nici nu ne mai înțelegem”.

  Această culegere de texte este un must have, oglinda realității din România. Nu te speria că nu cunoști politică (nici eu), pentru că e despre oameni, cu oameni. Este scrisă atât de simplu și explicit că nu trebuie să ai studii superioare să o înțelegi. Totul este vizibil exact ca momentele în care pășeşti pe stradă.

 Unde nu-i cap, vai de popoare este despre popor, despre noi cei de azi și despre istoria noastră ca națiune. Pentru că nu poți fii dacă nu ai fost.

E foarte amuzant, acesta e adevărul, să faci economie la televizor pe flipchart, să expui sistemul de pensii pe două coli sau să arăți măririle de salariu înșirând trei cifre cu markerul….

Ne facem analizele lunar la televizor, să vedem dacă mai avem bani de pensii sau nu, și vine unul la flipchart care ne zice: Hai, băieții, că v-au ieșit bine analizele, vă luați salariile și luna care vine. Uh, prin ce-am trecut, dar cifrele alea de pe foaie arată că stăm bine.”

   În concluzie, am făcut radiografia României citind această carte. Toate problemele țării au fost studiate. Așteptăm acum și soluțiile date de conducere (care sigur se lasă mult și bine așteptate).

Cartea Unde nu-i cap, vai de popoare! de Dragoș Pătraru a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
15

Mulțumim, Doamne, c-ai creat-o pe Zenia! Dar nu te mai obosi și data viitoare!

Mireasa hoțomană, de Margaret Atwood-recenzie

Grupul Editorial Corint (Leda), 2013

Colecția Maeștrii, 636 de pagini

Titlu original: The Robber Bride, 1993

Traducere de Gabriela Nedelea

Mulțumim, Doamne, c-ai creat-o pe Zenia! Dar nu te mai obosi și data viitoare!

    Ce te faci când cel mai mare coșmar al tău prinde viață? Încerci să scapi de el, evident. Și, dacă reușești, te asiguri că nu se mai întoarce niciodată.

   Scrisă cu mult umor, pe fundalul unor povești ce se întrepătrund la un moment dat, Mireasa hoțomană pune în discuție probleme vechi, dar încă actuale: războiul dintre sexe, dinamica cuplului și nevroza conjugală, conflictul dintre generații, traumele suferite în copilărie etc. Ideea centrală este anticipată de o poveste, subtil introdusă:

   „Mirele hoțoman”, citește Tony, într-un trecut îndepărtat, între cele două gemene. Fecioara cea frumoasă, căutarea unui soț, sosirea străinului bogat și chipeș care momește fetele nevinovate în codru, după care le taie în bucăți și le mănâncă. „Într-o bună zi apare un pețitor. El era…” „Ea! Ea!” țipă gemenele într-un glas.

   „Ei, hai să te văd, Tony, cum ieși din asta”, zice Roz, uitându-se din cadrul ușii la ele.

   „Am putea schimba titlul în Mireasa hoțomană”, zice Tony. „Așa vă place?”

   Până și obiceiurile copilelor prevestesc sfârșitul veșnicei mirese, o femme fatale fără scrupule:

   Gemenele se gândesc un pic, apoi ajung la concluzia că merge. Sunt înnebunite după rochiile de mireasă, își tot gătesc păpușile Barbie în ele; după care le aruncă peste balustrada scărilor sau le îneacă în cadă.

   „În cazul ăsta”, zice  Tony, „pe cine vreți să ucidă? Bărbați? Femei? Sau și una, și alta?”

   Gemenele rămân fidele principiilor lor, nu se clintesc. Optează pentru femei, chiar și în rolul de victimă. […]

  Mireasa hoțomană, reflectează Roz. De ce nu? S-o ia și mirele o dată pe cocoașă! Mireasa hoțomană pândind în conacul din pădurea întunecoasă, prădând tinerii nevinovați și fermecători și ducându-i la pieire, în cazanul ei diavolesc. Așa, ca Zenia.

    Trei femei, Tony, Charis și Roz, se cunosc puțin din vremea studenției, până când apariția Zeniei în viața fiecăreia le face să devină foarte apropiate. Toate trei devin, pe rând, victime ale acestei femei cu trecut inventat, o superbă devoratoare de suflete, care le exploatează slăbiciunile, le fură bărbații, le șantajează, apoi dispare.

   Cu toate că, aparent, Zenia a fost ucisă, cele trei nu o lasă să plece cu adevărat, iar apariția acesteia la restaurantul unde obișnuiau să se întâlnească devine factorul declanșator pentru rememorarea vieții fiecăreia, din copilărie, până în momentul Zenia.

  Miniona Tony (Antonia), profesor universitar specializat în războaie, colecționează flori culese de pe câmpurile unde au avut loc mari bătălii, construiește machete ale luptelor de pe front și duce o viață liniștită alături de West. Copilăria i-a fost marcată de absența mamei, care a părăsit-o, plictisită de viața conjugală și de răceala tatălui, care se sinucide în ziua absolvirii liceului. Inteligentă și calculată, are capacitatea de a rosti cuvintele invers, în oglindă. Astfel, își construiește un alter ego – Ynot – în care se refugiază.

   „West” – repetă Tony în sinea ei. Îi rostește, din când în când, numele în gând, ca pe o incantație. Cândva – cu treizeci-treizeci și doi de ani în urmă – era Stewart, până când el îi mărturisise cât de mult îi displăcea să i se spună Stew; așa că îl inversase și de atunci e West. Trișase un pic, totuși; dacă ar fi respectat procedeul întocmai, ar fi fost Wets. Dar așa se întâmplă când iubești, reflectează Tony. Trișezi un pic.

   Charis (Karen) este o vegetariană convinsă, preocupată până la obsesie de salvarea planetei și de viața interioară. Își crește singură fiica, ultima dată văzându-și iubitul plecând, împreună cu Zenia, nepăsându-i că își părăsește viitorul copil.Traumele suferite în copilărie (bătăile mamei și moartea ei, violurile unchiului) o determină să își construiască o altă personalitate; Karen cea brutalizată a devenit Charis cea mistică. Totodată, impactul Zeniei asupra ei este și cel mai dur.

   Stă sprijinită de balustrada feribotului, uitându-se în urmă, la dâra învolburată monoton de pe lacul acesta otrăvit până-n adâncuri. Lumina care strălucește pe apă nu mai e albă, ci gălbuie; e după-amiază și soarele scapătă, scapătă și ziua, către locul în care s-au dus toate celelalte zile, fiecare răpindu-i câte ceva.

   Roz (Rosie), plinuță și cochetă, este o femeie de afaceri bogată și cea mai hotărâtă dintre cele trei; este singura care are puterea să nu-și ierte bărbatul infidel. Provenită dintr-o familie în care tatăl își face apariția destul de târziu, se lasă sedusă de șarmul Zeniei, o primește în viața ei, pentru ca, ceva mai târziu, aceasta să plece cu o sumă bunicică de bani și cu Mitch, soțul ei.

    Cu toate că, aparent, personajele nu au nimic în comun, descoperim că sunt și alte aspecte asemănătoare în viața lor, în afara momentului Zenia. Toate trei au avut o copilărie nefericită, nu s-au înțeles cu mamele, iar nașterea lor a fost accidentală. În tinerețe, s-au cunoscut vag, ca studente ale aceleeași universități, când au cunoscut-o prima oară și pe Ea, pe Zenia.

    Zenia este omniprezentă în viața lor, chiar dacă au participat la înmormântarea urnei cu presupusa cenușă a acesteia. Duplicitară și puternic mitologizată, colecționară de bărbați, de care se folosește, reprezintă materializarea fricii celor trei femei, în viața cărora intră pe ușa din față, cu o poveste siropoasă inventată, parcă, pentru fiecare. Pornind de la acest aspect, s-a pus în discuție inteligența nativă a personajului, pe care eu țin să o contest. Consider că e, mai degrabă, șireată, isteață, narcisistă – acestea sunt trăsături care îi reflectă faptele.

   Cine a fost Zenia? Nici autoritățile nu știu să răspundă. Își inventează trecutul și viața și este sinceră atunci când te aștepți mai puțin. O primă variantă ar fi că mama sa a fost o țigancă româncă ucisă de săteni cu pietre (varianta spusă lui Tony), apoi că provine din Berlinul bombardat în cel de Al Doilea Război Mondial (lui Roz, despre care știa că are sânge de evreu), că a fost exploatată sexual de mică, vândută de mama sa unor ruși (lui Charis). Zenia are capacitatea de a se adapta și de a se reinventa, în funcție de situație.

   Revenirea Zeniei după cinci ani de la presupusa moarte le determină pe cele trei să ia atitudine. De această dată, ele își scot armele.

   Ar fi păcat să o privim doar ca pe un superb personaj malefic. Așa cum se întâmplă în basme, unde personajul negativ are rolul de a-l evidenția pe cel pozitiv, Zenia reprezintă tot ce fiecare nu poate avea: frumusețe, încredere în propria persoană, putere. Toate trei își recunosc admirația pentru ea. Tot Zenia este cea care le învață să lupte pentru ceea ce iubesc cel mai mult și spune adevăruri crude privindu-le în ochi. Prin urmare, este Zenia prieten sau dușman?

   Zenia râde. „Hai, doar nu ești un copil! E îndrăgostit de fundul tău. Sau de o altă parte a trupului, de unde să știu eu? În orice caz, nu-ți iubește sufletul, nu te iubește pe tine. Și-și ia ce-i place, chiar fără voia ta. L-am urmărit cu atenție, e un rahat nesătul; în esență, sunt cu toții niște violatori. Ești o naivă, Karen. Crede-mă, un bărbat vreau un singur lucru de la o femeie: sexul. Ceea ce contează e cât îi faci să-ți plătească pentru asta.”

    Mireasa hoțomană e scrisă de mâna unui maestru în analiza psihologică a femeii, surprinsă în diverse epoci și ipostaze. Bărbații se află într-o lume a femeilor cuminți, ce doresc să le facă pe plac și le iartă infidelitățile, iar Zenia este excepția ce vine să le dărâme castelul de cărți de joc, mizând pe fragilitatea lor.

  Un șarpe cu clopoței care nu te mușcă nu te învață nimic, avertizează autoarea, în debutul romanului, citând-o pe Jessamyn West.

Cartea Mireasa hoțomană de Margaret Atwood a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

        Saga favoritelor, de Jean des Cars-Editura Trei-recenzie

Titlul original: La Saga des Favorites

Traducere din limba franceză: Bogdan Perdivară

Editura: Trei

Colecția: Istorie

Gen: Non-ficțiune, istorie

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 440

Nota mea: 10/10

  Născut la Paris în 1943, Jean des Cars (pe numele întreg, Jean Marie de Pérusse des Cars) este un scriitor și jurnalist francez, colaborator la Paris MatchFigaro Magazine și Jours de France. Istoric reputat și autor prolific, el și-a creat un nume ca pasionat cronicar al marilor case dinastice europene și al destinelor celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Printre lucrările sale cele mai cunoscute, multe dintre ele traduse în numeroase limbi, se numără Saga dinastiei de HabsburgSaga dinastiei de WindsorSaga dinastiei RomanovSaga reginelorSaga favoritelor, dar și biografiile dedicate unor personalități istorice celebre, precum Ludovic al II-lea al Bavariei, împărăteasa Elisabeta a Austriei, prințul moștenitor Rudolf al Austriei, împărăteasa Eugenia a Franței și multe altele.

   Jean des Cars se numără, fără îndoială, printre scriitori mei favoriți. Stilul său mă fascinează, întrucât cărțile sale nu sunt scrise într-un limbaj rigid, riguros, rece, ci, dimpotrivă, stilul științific, specific lucrărilor de non-ficțiune, se împletește cu cel jurnalistic. Astfel, totul se transformă într-o poveste cursivă, plăcută, capabilă să te țină captiv în mrejele sale și, mai ales, în ale istoriei. Jean des Cars se aventurează în această carte a vieții, în acest izvor fără început și fără sfârșit și revine cu amintiri pe care nu ezită să ni le împărtășească.

   O lucrare de-a sa pe care am citit-o recent se intitulează frumos ,,Saga favoritelor”. Mi-a plăcut nespus, întrucât am avut ocazia, încă o dată, să profit de stilul unic al autorului. De-a lungul câtorva zile m-am bucurat de această antologie, superb ilustrată, presărată de povești de dragoste ce au cutremurat societatea ultimelor secole prin curaj, pasiune și o lipsă incredibilă de inhibiții. Totodată, m-am lăsat purtat într-o călătorie uimitoare prin Europa, pe la Curțile Regale, pe meleagurile veșnic fermecătoare ale bătrânului continent.

   Este necesar să începem prin a preciza semnificația termenului ,,favorită”.  Autorul ne oferă explicații în acest sens, pe care consider că trebuie să vi le împărtășesc:

,,Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care ,,se bucură de favorurile” unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulțumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră sau durabilă. Ea are putere, exercită influență politică, economică sau artistică; obține rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populație, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea.”

   Acum vă gândiți, cu siguranță, la favoritele regilor Franței, de multe ori mai celebre decât regii înșiși, însă, stați fără grijă, aceștia nu sunt singurii care au încercat să-și găsească fericirea în rândul celor lipsiți de sânge albastru.  Se știe că viața capetelor încoronate nu a fost întotdeauna roz, fiind prea presați de protocol, de o conduită ,,adecvată” unui membru al Familiei Regale, dar și de alianțele matrimoniale, realizate în scopuri politice (menținerea și garanția păcii, extinderea granițelor etc).

       Madame de Pompadour (Sursă: Wikipedia)

  Ați fi uimiți să descoperiți că multe state se pot ,,mândri” cu astfel de relații interzise, unele mai mult sau mai puțin cunoscute, dar care au avut, fără doar și poate, niște consecințe ce au rămas întipărite în memoria colectivă a europenilor și nu numai. În volumul de față, Jean des Cars le aduce la cunoștința publicului larg pe optsprezece dintre favoritele Europei. Mai bine de jumătate aparțin Franței, țării de baștină a scriitorului, permițând o incursiune semnificativă în istoria acestui stat, unul dintre stâlpii Occidentului încă din Evul Mediu.

   Prin urmare, favoritele de la Versailles/Louvre prezentate sunt: Agnes Sorel – întâia favorită; Diana de Poitiers – amazoana lui Henric al III-lea; Gabrielle d’Estrées– vesela alinare a lui Henric al IV-lea; Louise de La Valliere, doamna de Montespan și doamna de Maintenon – cele trei vârste ale dragostei regelui Ludovic al XIV-lea; surorile de Nesle, doamna de Pompadour și doamna du Barry – capriciile amoroase ale lui Ludovic al XV-lea; Zoé du Cayla – inspiratoarea lui Ludovic al XVIII-lea, la care se adaugă Miss Howard – amanta providențială a viitorului Napoleon al III-lea.

    Am apreciat că printre paginile acestei cărți se regăsesc și alte favorite despre care, personal, voiam să aflu mai multe: Lola Montez – muza blestemată a regelui Ludovic I al Bavariei, Katia Dolgorukova – fericirea furată a țarului Aleksandru al II-lea al Rusiei, Blanche Delacroix – iubirea sfidătoare a lui Leopold al II-lea, regele belgienilor; Magda Lupescu – lupoaica lui Carol al II-lea al României și, nu în cele din urmă, Wallis Simpson – o amenințare pentru coroana britanică, marea iubire a monarhului Eduard al VIII-lea al Regatului Unit.

                    Wallis Simpson

   Fiecare dintre cele 18 povești prezintă viața unei  favorite cu bune și cu rele, cu realizări și cu fapte rușinoase, pusă în relație cu viața monarhului căruia i-a ,,sucit” mințile. Descoperim, astfel, nu doar erorile înfăptuite de anumiți regi în numele iubirii, ci și modul în care a decurs domnia lor, modul în care viața privată – atât de controversată – s-a răsfrânt asupra îndatoririlor față de națiunea asupra căreia fuseseră însărcinați să vegheze. Pentru realizarea acestor biografii 2 în 1, scriitorul s-a documentat foarte mult, a cercetat arhive prăfuite, a studiat cărți și a făcut din această saga o sursă de informație cât se poate de complexă, de corectă și de încredere.

    Întâmplările de la marile Curți ale Europei m-au purtat în lumi pe cât de fermecătoare, pe atât de complicate, m-au determinat să visez cu ochii deschiși. Nu doar o singură dată mi-am spus că aș da orice să pot face o călătorie în timp pentru a vedea cu proprii ochi evenimentele remarcabile ce suscită și acum interesul publicului. Reproducerile după tablouri, după portrete aparținând unor oameni de mult plecați dintre noi sunt, într-adevăr, savuroase. (Și nu spun asta din perspectiva unui cunoscător și mare pasionat de artă, nici vorbă!)

   Totuși, povestea mea favorită este cea a Magdei Lupescu și a regelui Carol al II-lea, două personaje autohtone, amintiri dintr-o Românie a secolului al XX-lea, pe când mai purta încă numele de regat și se afla sub cârmuirea unor oameni, cu adevărat, înzestrați. Jean des Cars nu se limitează la a prezenta relația pasională dintre cei doi, principe moștenitor, ulterior, rege și o tânără din popor. Scriitorul francez face cunoscută încercarea națiunii române de a-și depăși statutul, de a-și obține independența și de a-și desăvârși evoluția sub îndrumarea unei familii domnitoare europene.

   Sunt aduși în discuție Carol I – un rege sever, dar vizionar, Elisabeta – cunoscută în lumea cultural-artistică sub numele de Carmen Sylva, Ferdinand I – cel loial, întregitorul României, Maria – nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, cea căreia îi datorăm, în bună parte, Marea Unire din 1918. După aceea, îi vine rândul lui Carol al II-lea – un monarh nu tocmai responsabil, cel care a renunțat la tron pentru împlinirea pe plan sentimental. Cea vinovată de neglijența lui este nimeni alta decât Magda Lupescu, alături de care a înfruntat viața, presărată de pasiune, surprize, petreceri și… reproșuri.

               Magda Lupescu și Carol al II-lea al României

  În ,,Saga favoritelor” veți găsi povești de dragoste pentru toate gusturile, motiv pentru care vă recomand s-o citiți, chiar dacă nu sunteți pasionați, în mod special, de istorie! Vă invit să luați parte la o călătorie fascinantă, pe care o veți adora. Pașii vă vor purta pe la Louvre, pe la Versailles, pe străzile Parisului veșnic animate, pe la palatul Buckingham și prin multe alte destinații europene (și nu numai). Câteva pagini de istorie și câțiva stropi de iubire – elixir neprețuit, o combinație perfectă, în ceea ce mă privește…

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Saga favoritelor de Jean des Cars a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

Surse foto: Pinterest, Wikipedia

"Te iubesc. Nu mi-ar păsa nici dacă tată ţi-ar fi diavolul în persoană. Aş fi în stare să te las să-mi înfigi un pumnal în inimă şi tot m-aş stinge iubindu-te, pînă la ultima mea suflare."

  Vreau să fiu soţia ta, de Lisa Kleypas-recenzie

Titlul original: Marrying Winterborne

Nr. pagini: 367

Editura Miron

Traducere: Gabriela Anca Marin

Anul: 2017

Gen: Historical romance, Romance

Seria The Ravenels: 1. Frumos şi cu inima de gheaţă (Cold-Hearted Rake), 2. Vreau să fiu soţia ta (Marrying Winterborne), 3. Devil in Spring, 4. Hello Stranger 

    Prinşi într-un cerc vicios în care totul se învârte în jurul rangului şi banilor, a fi fericit alături de soţia pe care o alegi este ceva atât de rar încât nici nu pare să conteze. Helen și Rhys par să sfideze regulile și să demonstreze că sunt și excepții, iar ei se vor strădui să fie diferiți, să lupte pentru un astfel de mariaj.

Un magnat lipsit de scrupule
O frumusețe retrasă

   Vreau să fiu soţia ta de Lisa Kleypas-un rău necesar cu personaje hotărâte care ştiu din start ce vor: o căsnicie, un statut în societate şi dacă se poate un strop de fericire. Dacă vi se pare desuet, vă asigur că nu este, cartea nu rămâne platonică şi nici nu se termină înainte de a ne bucura de subiectul în sine. Iniţial m-am speriat, credeam că după acceptul ei legat de căsătorie va știrbi din farmec, acţiunea va rămâne suspendată în aer fără să descopăr prea multe despre magnatul Winterborne, dar m-am înșelat.

    Mi-a plăcut atât de mult această carte încât am simţit cum se scurge fiecare picătură şi la final părea că nu este suficient. Deşi am terminat-o acum ceva timp, încă nu pot să-mi revin, mai vreau încă o doză de pasiune, mai vreau puţin din povestea celor doi.

    Efectiv am fost fascinată din primul volum al seriei Ravenel. În loc să îl apreciez pe Devon din Frumos și cu inima de gheață, am preferat să mă axez strict pe misteriosul Winterborne, iar acum după ce i-am descoperit secretele, mă gândesc că n-ar strica să profit la maxim şi de The Devil in Spring.

   Finalul volumului anterior ne-a lăsat în aer și a creat suspans pentru că Helen Ravenel și-a schimbat atitudinea. Atracția palpabilă, dorința ei de a-l ajuta pe Rhys Winterborne să se refacă după accident a creat o legătură care părea să prindă contur. El o dorea din motive egoiste, dar i se părea imposibil, însă Helen se temea de gândurile ei: l-ar fi vrut de soț și nu știa cum să reacționeze, cum să-l cucerească. Refuzul indirect de a rupe logodna și reacția de final când realizează că a luat decizia nepotrivită, întoarce acțiunea volumului doi la 180 grade.

    Vizita neprevăzută la magazinul Winterborne aproape că îl șochează pe Rhys, nici nu știe ce dorește lady Helen, dar își va da seama curând că ea acceptă să-i fie soție cu orice preț. Obișnuit să plătească pentru fiecare serviciu, tratează totul ca pe o afacere și îi pune la dispoziție cât mai multe: cel mai frumos inel, cele mai alese cadouri, dar nu omite esențialul: se asigură că are acceptul ei și o va dezonora pentru a înlătura orice îndoială a vărului ei, Devon Ravenel legat de consimțirea căsătoriei.

EL are posibilitatea de a-i pune lumea la picioare, iar EA ar putea fi visul lui transformat în realitate

   Dacă până în acel moment aveau îndoieli asupra relației lor, după consumarea acesteia cei doi conștientizează că nu au cale de întors, resimt chimia și abia așteaptă să fie împreună zi de zi, noapte de noapte.

   O serie de întâmplări nefericite le va amâna căsătoria și va pune la încercare încrederea, afecțiunea și mai ales stima de sine. Helen face parte dintr-o familie cu rang, dar crescuse cu convingerea că trebuie să-și tempereze comportamentul și să lase surorile să se exteriorizeze. Timiditatea ei este adorabilă, dar viitorul ei soț este dispus să o ajute să își exprime dorințele și să îi facă loc în viața lui austeră.

Helen,

Mă întrebi dacă regret logodna noastră.

Nu. Regret însă fiecare minut în care nu eşti cu mine. Şi fiecare pas care nu te aduce mai aproape de mine.

În fiecare seară, ultimul meu gînd înainte de culcare este că ar trebui să fii în braţele mele. Nu-mi găsesc pacea în patul meu cel gol şi adorm cu tine în gînd, abia la ivirea zorilor.

Dacă aş avea acest drept, ţi-aş interzice să mai pleci oriunde fără mine. Nu din egoism, ci pentru că, fără tine, parcă aş trăi fără să pot respira.

Gîndeşte-te la asta, cariad. Îmi eşti la fel de necesară ca respiraţia. Iar mie nu-mi mai râmîne decît să număr zilele pînă cînd mi-o voi recăpăta de la tine, sărut după sărut.

Winterborne”

    Rhys Winterborne la origini era un galez încăpățânat, obișnuit de mic să muncească pentru a câștiga propriul trai. Inteligența și perseverența îl ajutase să construiască un imperiu în sufletul Londrei, un magazin care funcționa precum un furnicar cu tot ce aveau nevoie cei mai pretențioși cumpărători pentru propria locuință. Ambiția și spiritul competitiv îl forțase să trateze orice obstacol întâlnit ca pe o provocare profitabilă. Helen este tot ce își putea dori vreodată, inițial crede că ar putea să-l ajute în ierarhia socială, dar pe parcurs își va da seama că ea se transformă în ceva vital sufletului său și chiar nu știe cum să reacționeze.

   Un accident nefericit aproape că îl va ucide pe Rhys, dar are noroc cu Garrett Gibson, o femeie doctor care trecea din întâmplare pe strada cu clădirea prăbușită. Talentul lui de a vedea potențial în oameni și profesionalismul acestei femei, îl va determina să o angajeze pentru a ajuta proprii salariați. Chiar dacă este dur, distant și practic, acordă o atenție deosebită celor din jur care muncesc pentru propriul lui imperiu, ceea ce-l face respectat.

   Suspansul va crește și le va da bătăi de cap pentru că emoțiile au un rol important. Familia lui Helen va înțelege că este îndrăgostită și va accepta căsătoria, dar descoperirea unor scrisori rătăcite, scrise de Jane, lady Trenear-mama ei decedată, pe când se afla la Eversby Priory, o va pune în impas. Se simte distrusă când află că aventura mamei sale cu un bărbat necunoscut îl va îndepărta pe Rhys atunci când va înțelege că nu are rang social, motivul adevărat pentru care credea că de fapt se căsătorea cu ea. În scurt timp i se va confirma că pierderea lui este iminentă pentru că tatăl ei este dușmanul acestuia de moarte.

    Helen nu poate lupta cu morile de vânt atunci când se va declanșa nebunia, va fi manipulată, șantajată de propriul părinte și foarte nefericită. Ceea ce nu știe este că Rhys Winterborne este dur precum o stâncă și șansele de a-l pierde sunt minuscule.

   

“Te iubesc. Nu mi-ar păsa nici dacă tată ţi-ar fi diavolul în persoană. Aş fi în stare să te las să-mi înfigi un pumnal în inimă şi tot m-aş stinge iubindu-te, pînă la ultima mea suflare.”

   Acest bărbat a fost vitregit de soartă, discriminat pentru propriile origini, dar a muncit pe brânci şi a demonstrat că siguranţa financiară nu a picat din cer. Prin perseverenţa şi respectul cuvenit a reuşit să ofere o şansă inclusiv celor mai puţin norocoşi. Este orgolios şi nu vrea să arate, însă are nevoie de cineva care să îl completeze și să-i arate ce înseamnă cu adevărat fericirea. Declaraţiile lui par mult mai frumoase decât suntem obişnuiţi, dar pentru Helen va face imposibilul posibil pentru a-i demonstra că este tot ce și-ar putea dori în această viață. Ea este floarea de orhidee care îi va schimba destinul şi se va simţi onorat să o privească zi de zi cum i se schimbă coloritul.

    Dacă ați citit primul volum și v-a plăcut, atunci urmați-vă instinctul și continuați seria. Vreau sa fiu soţia ta de Lisa Kleypas este o carte îmbietoare, romantică, amuzantă si cu o doză consistentă de pasiune. Chiar dacă următoarele titluri din serie sunt în curs de apariție, autoarea nu ne va dezamăgi. Volumul trei-The Devil in Spring va fi despre Lady Pandora Ravenel şi Gabriel, Lord St. Vincent. Presimt că va fi o poveste memorabilă, precum în cartea Diavolul în iarnă. Oare roata se întoarce? Hmm, vom vedea.

Cartea Vreau să fiu soția ta de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de către Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant 

 Sursă imagine: pinterest.com

“Singura cale de a ucide umbrele e să aprinzi toate luminile.”  

Femei periculoase vol. 2, de George R.R. Martin & Gardner Dozois

 

Editura Nemira
Colecţia Nautilus
Data apariţiei 2017
Titlul original: Dangerous Women
Traducător: Filip Columbeanu şi Ruxandra Toma
Număr de pagini: 512

   Vă spuneam în cronica de întâmpinare a primului volum Femei periculoase, cât de bune consider colecţiile de povestiri gestionate de George Martin. Cele scrise de el – excelente de la un capăt la altul; cele pe care le selectează – numai una şi una, încununate mereu în final de antologie cu o creaţie proprie.

   Chiar dacă Gardner Dozois este editorul profesionist, hiper-specializat şi de renume dintre cei doi, eu ca răsfoitor şi de antologii realizate doar de Dozois, afirm din nou cu toată convingerea că numai implicarea lui Martin în Războinicii, Străzi întunecate şi Femei periculoase, face din aceste volume, unele dintre superlativele genului. Cele încropite doar de premiatul specialist, fiind la fel de pline de buruieni de necitit ca orice alte adunături literare care au creat reputaţia generală rea a antologiilor. Ideea că e imposibil să le parcurgi povestire cu povestire, trebuie mereu să fii pregătit să faci saltul salvator când constaţi că ai nimerit într-o fundătură şi să speri că următoarea mini-istorisire nu a fost adăugată la fel de neinspirat în tomul cu pricina, astfel încât te va plictisi mai puţin.

   Nimic din senzația asta când deschizi o antologie pe care şi-a pus pecetea George R.R. Martin. Povestirile sunt doar excelente şi foarte bune. Şi în Războinicii şi în Femei periculoase, ba chiar şi în Străzi întunecate, care primeşte o categorisire limitativă de urban fantasy, coeditorii au căutat să extindă aria de selecţie, culegând nu numai povestiri SF sau F, dar şi istorice, criminalistice ori psihologice.

  Colecția Femei periculoase, câştigătoare a World Fantasy Award for Best Anthology 2014, are o tematică mai ofertantă decât a oricărei alteia. Pentru că feminitatea poate fi primejdioasă într-o infinitate de feluri. De la atractivitate magnetică creatoare de obsesii, până la protecţia supremă asigurată celor dragi, în primul rând copiilor sub imperativul instinctului matern, ca iubitoare de pace obţinută prin luptă feroce dacă e nevoie… şi, da, câteodată, chiar ca pericol malefic căruia originea pasională îi accentuează maleficitatea.

 

Câteva cuvinte despre fiecare dintre povestirile cuprinse în cel de-al doilea volum:

 Al doilea arabesc, foarte încet, de Nancy Kress

Mini-bijuterie literară distopică.

   O bandă nomadă de indivizi hotărâţi să supravieţuiască cu orice preţ destrămării societăţii înaintează prin semi-pustietatea urbană post apocaliptică, cu atenţie belicoasă îndreptată împotriva altor bande asemănătoare cu a lor. Femeile sunt reduse la stadiul de șeptel, turmă de femele ale tribului, folosite pentru procreare şi recreere.

   Povestea este derulată din perspectiva unei moaşe bătrâne care ştie că poate urma banda doar atâta vreme cât reușește să ţină pasul cu ea şi să se dovedească utilă în îmbogăţirea ei cu noi membri, prin tratarea femeilor fecunde, care sunt cele mai protejate.

   În timpul unui popas de noapte printre ruinele Complexului Lincoln Centre din New York, ei îi revin unele amintiri din poveştile bunicii care a lucrat acolo, în timp ce tineri membri ai grupului, doi băieţi şi două fete, descoperă cu ochi naivi şi uimiţi înregistrări video şi cărţi despre balet.

   Atraşi de frumuseţea artei pe care o absorb cu toate simţurile retrezite, instinctual, ei sunt primii care realizează că supravieţuirea nu poate fi numai fizică şi că ea nu are nicio valoare dacă nu e însoţită şi de o trăire spirituală.

  Dar ce vor face când modalitatea pur practică, brută, de a îşi menține la cote maxime şansele de-a rămâne în viaţă intră în conflinct cu proaspăta lor spiritualizare prin artă? Vor mai putea să renunţe la frumuseţe?

Oraşul lui Lazăr, de Diana Rowland

“Nu are iadul destulă furie, cât femeia căreia i s-a batjocorit oraşul.”

  Un scurt thriller psihologic scris de o fostă poliţistă de patrulă, criminalist de teren şi medic legist. Profesionalism care i se simte în compoziție.

Poliţişti corupţi, criminali profitori şi cetăţeni care iau dreptatea în propriile mâini, într-un New Orleans rămas fără râul vital, pentru că Mississippi a fost deviat după revenirea dezastruoasă a uraganului Katrina. Acum oraşul trebuie să intre într-o nouă matcă şi o femeie simte că are ceva de spus în privinţa felului cum va arată aceasta, pentru că e şi oraşul ei.

 Pronunţarea Osândei, de S.M. Stirling 

  Din nou o lume post-apocaliptică, însă relativ paşnică, unde comunităţile rurale reîncep istoria cu noi tradiţii şi legi extrase din cele vechi. Dar atunci când are loc un viol sălbatic în colectivitatea incipientă, reîntoarcerea la violenţa dreaptă a pedepselor primordiale este inevitabilă.

Fecioarele, de Diana Gabaldon

Episod anterior, un prequel pentru celebra serie Outlander.

   Jamie Fraser tocmai a fost biciuit şi alungat din Scoţia. Cu rănile de pe spate încă sângerând şi supurând se vântură împreună cu camaradul lui credincios Ian prin Franţa, încercând să îşi câştige traiul angajat într-o trupă de mercenari. Aceştia, în lipsă momentană de războaie, sunt prinşi în tot felul de misiuni de protecţie, iar într-una dintre acestea Jamie şi Ian se trezesc că trebuie să păzească o tânăra evreică şi servitoarea ei pe drumul până la soţul care i-a fost ales şi unde o expediază unchiul său, împreună cu zestrea corespunzătoare.

 Iadul nu cunoaşte furia, de Sherrilyn Kenyon

Poveste horror tipică.

   Nişte tineri organizează o expediţie într-un loc blestemat de unde amerindienii au fost deportaţi cândva în istorie. S-a păstrat însă o legendă că acolo s-ar găsi o comoară, aşa că, hop, şi inconştienţii după ea, în pofida tuturor avertismentelor prietenei lor telepate, o fată cu sânge băştinaş. Ea simte prezenţa unui duh femeiesc străvechi şi foarte periculos, dar asemeni unei Cassandre moderne e ignorată total, până când primele atrocități încep să se întâmple. Un pic cam clișeic totul şi nu atât din cauza motivului clasic al Cassandrei, cât a nenumăratelor filme de groază asemănătoare.

 Numele fiarei, de Samuel Sykes

Istorisire mai mult psihologică decât science-fiction despre contactul inter-specii.

   O familie de colonişti umani, înarmaţi, nu se ştie de ce, doar cu un topor şi un cuţitaş sunt hăituiţi de nişte băştinaşi extratereştri care pot comunica cu ei dacă vor. Pe de o parte oamenii, tata, mama şi două fiice, pe de alta o femelă alienă care îşi învaţă puiul, tot femelă, să vâneze. Sau invers. Un mascul şi o femelă cu doi pui umani, şi două vânătorițe ce duc la capăt ritualul civilizaţiei lor. Depinde din ce punct de vedere priveşti scena dramatică. Şi cine consideră fiecare că e fiara.

Ingrijitoarele, de Pat Cadigan

  Două surori locuiesc împreună şi îşi îngrijesc mama internată într-un institut medical, una în calitate de voluntar, cealaltă vizitând-o bisăptămânal. Atmosfera din aia de: “Se întâmplă chestii dubioase în ospiciul ăsta!”

Minciuni spuse de mama, de Caroline Spector

   Povestire din ciclul Wild Cards, dintr- o lume populată cu super-eroi, în număr finit şi clasificaţi pe căprării. Adică nu poate face unul ce face celălalt. Well, cu excepţia celui care are puterea de a fura temporar specializarea fiecăruia.

   E tocmai ce se întâmplă la Festivalul de Mardi Gras din New Orleans. Mama-adoptivă care are super-puterea foarte folositoare de a crea balonaşe explozive, trebuie să îşi apere micuţa fetiţă-insectivoră-telepată de atacuri zombi în timpul unei parade alegorice. După cum se aştepta, nu prietena ei necromantă este de vină pentru acest mârşav atentat, ci cei care sunt în spatele hoţului de puteri, în cazul ăsta, al celei de a manipula zombii.

   Se impune o situaţie de ori noi, ori ei, când mama, fetiţa şi ghida reîmproprietărită a zombilor hotărăsc că trebuie să lămurească definitiv problema lor de securitate personală.

 Prinţesa şi Regina sau Negrii şi Verzii, de George R.R. Martin

Cronica oficială şi mult aşteptată de fani a întregii istorii de lupte pentru succesiune din Dansul Dragonilor.

  Cu două secole înainte de acţiunea din Cântec de gheaţă şi foc, Targaryenii şi dragonii lor scuipători de foc sunt stăpâni de necontestat peste Westeros. Dar când Regele Viserys I moare, lăsând ca moştenitoare desemnată verbal pe fiica sa Rhaenyra, ultima lui soţie, Regina Alicent, nu-i acceptă decizia, şi dintr-un amestec de sete de putere şi teamă de a nu-i fi masacraţi copiii pretendenți legal de către cealaltă spiță domnitoare, îl încoronează ca nou rege pe fiul ei, Aegon.

  Rhaenyra, aflată la Piatra Dragonului, unde se pregătea să nască, se încoronează şi ea regină şi porneşte războiul de revendicare a Tronului de Fier, tocmai din acea primă fortăreaţă Targaryen de la Dragonstone, asemeni strămoșilor ei care au cucerit călare pe dragoni Westerosul. Dar în faţa sa stau acum tot Targaryeni, care au fiecare dragonul său.

   Succesiuni sângeroase de confruntări terestre, navale şi aeriene, punctate cu trădări incredibile, schimbări ale taberelor în masă şi revolte populare, pornesc în avalanşă odată cu războiul cvil. Împărăţia Targaryen se transformă într-una de moarte şi foc, unde cele mai vânate trofee ale războiului de exterminare devin chiar dragonii.

 

    Mai mult decât o colecţie, mai mult decât o antologie, Femei periculoase 2 este o completare a culturii pop a fiecăruia dintre noi, cei îndrăgostiţi de seriile de cărţi şi serialele în desfășurare.

Surse foto> IMDb si Pinterest

 

Cartea Femei periculoase vol. 2, de George R.R. Martin & Gardner Dozois a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

%d bloggers like this: