Recenzii

by -
1

Chiți și prietenii lui, de Dana Condori-recenzie

 

Editura -SMART PUBLISHING, 2017

Tehnoredactor-Liviu Stoica

   „Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și  șoriceii în telegari, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână nașă în sufletul lui.” Francis Thompson

       A fost odată cei patru prieteni drăguți și diferiți, dar care aveau un singur scop: să vă încânte copilașii cu aventurile lor educative.

Chiți – șoricelul

  Brumărel – ursulețul

Vivi – veverița

Coco –vrăbiuța

   Aventurile celor patru prieteni drăgălași au rol educativ. Tot ceea ce fac ajută piticotul să pășească în lumea curiozității învățând de ce este bine să întreprindă anumite obiceiul. Modul simplu de poveste este ceea ce face ca aceste lucruri să fie naturale și nu reguli stricte.

      „ S-au spălat pe dințișori, pe mâini și pe ochișori și hop-țop în pătuț”

   Folosirea diminutivelor atrage atenția copilașilor introducându-i într-o lume apropiată vârstei și lectura mai plăcută.

   Cuvintele așternute cu măiestrie sunt folosite pentru a explica mediul înconjurător, pentru a trece peste teama de întuneric. Lumea de poveste să le deschidă căile spre imaginație și frumos, pentru a oferi ajutor.

– Știi ce e frumos la întuneric?

– Ce? Întreabă și mai curios Chiți.

– Uită-te spre cer. Vezi câte stele strălucitoare sunt alături de lună? Ei bine ele sunt acolo și când este lumină, însă le putem admira doar noaptea, fiindcă ele sunt menite să ne vegheze somnul.

– Ce frumos e cerul plin de stele! Se miră Chiți.

– Dacă ții lumina aprinsă, nu vei reuși să privești stelele din pătuțul tău, până adormi, interveni vrăbiuța Coco, iar Vivi, veverița, a continuat:

Vezi? Întunericul e frumos și îți oferă frumuseți pe care lumina nu le are!”

   Lumea de poveste a acestei lecturi descrie o lume plină de frumos: flori, soare, frunze, ploaie, Crăciun. Totul esplicat atât de frumos încât până și ideea de a asculta de părinți este un lucru necesar și bine contura, iar importanța timpului petrecut cu părinții făcând brioșe și experimentând lucruri noi contribuie la formarea copilașului.

   În calitate de părinte recomand această lectură preșcolarilor și  chiar și proaspeților elevi pentru primele lecturi proprii.

                Fiecare dintre noi este un miracol!

                                       Cu drag pentru toți copii!„

Cartea Chiți și prietenii lui, de Dana Condori a fost oferită pentru recenzie de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Smart Publishing

            

 

O lume fără tine, de Beth Revis-recenzie

Titlu original: A World Without You

Editura: Youngart, 2016 ( Grupul Editorial Art)

Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu

Pagini: 358

 

Despre autoare

   „Beth Revis este o cunoscută scriitoare americană de romane Young Adult, traduse în zeci de limbi. Beth s-a născut în North Carolina și a studiat la NC State University. Înainte de a-și dedica tot timpul scrisului, a fost o vreme profesoara, activitate care, spre surprinderea ei, i-a plăcut la nebunie și la care i-a fost greu să renunțe. În prezent locuiește în North Carolina, cu soțul ei și câinele lor pe nume Sirius, botezat astfel după personajul Sirius Black din Harry Potter.

   Beth Revis spune despre O lume fără tine că e o carte cu adevărat specială pentru ea, cu referințe semi-autobiografice, în care a ascuns o mulțime de aluzii și indicii referitoare la filmele sau cărțile ei preferate, de la Doctor Who la Harry Potter.”

   În ultimul timp genul Young Adult a invadat piața de carte. Dacă tot e la modă având un mare succes cărțile/ filmele fantasy, un gen care până acum nu m-a atras în mod special, am început ,,O lume fără tine” cu o oarecare curiozitate.

   La prima impresie romanul este povestea unor adolescenți și viața lor. Parcurgând paginile am găsit asemănări cu Harry Potter.

   Acțiunea se petrece pe o insulă unde este situată Academia Berkshire în mare parte. De cele mai multe ori personajul principal pe care o să-l prezint mai târziu se întoarce în trecut tot pe insulă, chiar înaintea existenței școlii.

Personajele principale sunt cinci copii cu puteri neobișnuite

   Bo – este un adolescent care poate călători în timp, de cele mai multe ori în trecut, viitorul fiind un tărâm necunoscut. Cel puțin până va învăța să-și controleze puterea. Familia lui este destul prezentă în roman, mai ales sora lui Bo, Phoebe. El este personajul în jurul căruia se construiește toată acțiunea.

   Sofia – este eleva care poate devenii invizibilă. Tatăl alcoolic, iar mama sa a murit într-un accident împreună cu cele două surori ale ei. E iubita lui Bo, iar povestea o are ca subiect principal în acțiunile lui Bo.

  Ryan – stăpânește controlul minții și telechinezia. Este personajul rece, răutăcios. Provine dintr-o familie dezbinată căruia nu-i pasă de el. Abuzat în copilărie. Pe parcursul romanului încearcă să-i fie aliat lui Bo, suspectat că se joacă cu mințile tuturor.

  Gwen  – emite scântei din tot corpul, se împrietenește cu Sofia. Rolul ei în acest roman nu este foarte prezent.

  Harold – vorbește cu spiritele. Provine dintr-o familie cu doi tați, o surioară mai mică din Haiti, un frate mai mare din Cambodgia.

   Dr. Franklin – este medicul tinerilor cu puteri supranaturale, familia lor de luni până vineri. Are puterea de a se vindeca.

Subiectul

   Bo se îndrăgostește de Sofia, într-o zi aceasta îl roagă să o ducă în trecut să cunoască istoria insulei, în vremea în care multe persoane erau ucise pentru vrăjitorie. Un timp în care tânăra rămâne captivă, dispare fără urmă. O lume fără tine, este lumea lui Bo care nu își poate imagina viața fără Sofia. Băiatul este hotărât să-și folosească abilitățile pentru a călători în timp, cu intenția de a o aduce pe iubita sa înapoi. Toată lumea este convinsă că tânăra a murit. Oficialii investighează școala și încearcă să descopere ce se ascunde în Academia Berkshire. Elevii sunt nevoiți să-ți ascundă puterile. Între timp apar confuzii, toată lumea se pare că neagă existența puterilor, singurul care aparent îi este aliat e Ryan, doar că puterea lui de a controla mințile este un motiv de a nu avea încredere în el.

  Bo călătorește în timp pentru a-și întâlni iubita. Totul devine confuz, găsește dosare în care puterile lor au diagnostic medical. Nu mai știe ce e realitate și ce e imaginație. Lucru care-l motivează din ce în ce mai mult să descopere adevărul.

„ Mă trezesc aruncat într-un loc pe care nu îl recunosc. Nu-i tabăra pentru copii bolnavi. Nu-i Berkshire . Nu-i  hornul din secolul al XVII-lea….Nici măcar o casă. Nu-i decât insula goală, mlăștinoasă, răsunând de zgomotul valurilor care se izbesc de țărm.”

   Aparent O lume fără tine este o poveste fantasy. Ceea ce ascunde de fapt în spatele poveștii este profunzimea suferinței ; analiza familiei și urmările copilăriei ; durerea mascată . Acest roman se joacă cu mintea personajelor într-un mod haotic, în același timp jucându-se cu mintea cititorului. Te hrănești cu speranță  la fiecare îndoială.

Oamenii mari mint. Mint că își iubesc copiii la fel de mult. Niciodată nu e adevărat. Își iubesc copiii diferit, iar diferențele sunt atât de mari, încât nici vorbă de egalitate.”

Dacă tot ce se întâmplă în jur e doar produsul minții lui „

   În cele peste 350 de pagini sunt foarte multe amănunte, detalii importante care fac lectura să fie clară într-un roman haotic. În momentul când te obișnuiești cu super-puterile personajelor totul este sub semnul întrebării neștiind dacă totul e în mintea personajului sau totul este o conspirație.

   Reușește adolescentul să afle adevărul ? Puterile și tot ceea ce el știe despre el și cei din jur sunt halucinație sau realitate?

  Surprinzător cât de mult am îndrăgit lectura acestei cărți, având în vedere că nu eram fan fantasy, se pare că pe lângă Harry Potter sau Stăpânul inelelor mai pot fi cucerită de o lume a fanteziei.

Subiectul

   Cinci adolescenți cu puteri neobișnuite sunt elevi la o școală pentru copii cu nevoi speciale. Școala este pentru mai mulți elevi grupați în grupuri mici pentru a se lucra la controlul fiecărei puteri, a fiecărui copil mai cu atenție de doctorul psihiatru.

Cartea O lume fără tine, de Beth Revis a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

 

 

by -
14

A treia trădare, de Michael Hartland-recenzie

Titlul original: The Third Betrayal
Traducere: Bogdan Oproiu
Editura: Lider

   Cunoscutul scriitor britanic Michael Hartland s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte să abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Primul sau roman, intitulat ÎN IAD PRINTRE MORŢI, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume. Curând, Michael Hartland a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.

   Scriitorul Michael Hartland propune cititorilor români o incursiune palpitantă, cu risc maxim, în lumea serviciilor secrete, a trădărilor şi a trădătorilor, a intereselor de stat şi a politicii crimelor. Războiul Rece a măcinat resursele materiale şi umane ale naţiunilor care trăiau iluzia perfectă a atotputerniciei şi a supremaţiei. După 13 ani de la moartea lui Şir Jack Carteret, director general al MI5, agentul secret David Nairn caută să dezlege misterul. Însă, fără să-şi dea seama, se vede aruncat în vârtejul celor mai aprige şi mai acute conflicte, aflate în spatele deciziilor care pot hotărî definitiv soarta lumii.

   Cartea se desfăşoară pe două planuri: trecut şi prezent.
  Trecut, avem parte de povestea Sofiei, o spioană devenită celebră prin rolul său jucat de -a lungul timpului în problemele de securitate a diferitelor ţări. O viaţă în care idealurile ei au fost puse mai presus de iubire, familie, stabilitate…

,,Ruth se lasă uşor pe spate în balansoar şi îşi întinse picioarele. Erau lungi şi subţiri şi încheieturile îi trosniră. Aerul fierbinte şi umed o moleşea, dar nu mai avea nici o urmă de îndoială în care dintre lumi se potrivea cel mai bine.
În sufletul ei ştiuse lucrul ăsta de cel puţin zece ani.
-Şi eu sunt german. Şi tovarăş. Şi am nevoie de ajutor. Privirile li se întâlniră brusc. Eşti de acord să lucrezi cu mine, Ruth?
-Să lucrez cu ţine? Îmi cer scuze, spuse ea şoptit. Chiar nu înţeleg ce vrei să spui.
-Ai acceptat disciplina partidului, ştii chiar foarte bine ce vreau să spun.”

   Astfel este recrutată Ruth, alias Sofia. Persoana de legătură este Richard Sorge, agent de bază al Biroului 4 din Armata Roşie. Autorul ne spune despre acest personaj că ar fi real, el a lucrat şi în Extremul Orient din 1929 până în 1944. După ce a lucrat în China, s-a infiltrat la ambasada germană din Tokio în anii de dinaintea celui de al doilea război mondial. Pozând drept ziarist german şi nazist, a devenit unul dintre cei mai importanţi spioni din timpul războiului. Sorge a fost capturat de japonezi şi executat în 1944. Relaţia dintre Sofia şi Sorge a fost şi de natură personală, iar moartea spionului i-a schimbat viaţa Sofiei.
A activat în Shanghai, Polonia, Germania, a avut şi alţi copii, iar acum este nevoită să se căsătorească cu Len, pentru a dobândi paşaport britanic.
Îşi va lua copii şi se va muta în Anglia, unde va continuă să transmită informaţii importante, dar va fi şi terorizată de ce i se va putea întâmpla dacă va fi prinsă.

,,Şi pe trădători îi spânzurau…iar ea era acum cetăţean britanic. Aşa reuşise să între în ţară. Faptul că era femeie nu avea să o ajute cu nimic, pentru că a fi trădător era mai rău decât spion. Dacă o prindeau, aveau să o spânzure cu siguranţă. Bineînţeles că ştiuse acest lucru dintotdeauna, Centrul o avertizase cu luni de zile în urmă, dar dintr-o dată totul părea îngrozitor de real. Şi ce avea să se întâmple cu aceşti doi copii nevinovaţi, Nina care dormea alături de ea şi Mişa care juca cărţi cu englezul, ca doi bătrâni într-o cafenea berlineză?Încerca să-şi domolească înţepăturile fricii şi privi extrem de concentrată la câmpurile verzi pe lângă care treceau.”

   Aflăm despre viaţa trăită în Anglia, despre relaţiile pe care le-a avut, dar nu ştim numele persoanelor care lucrează cu ea pentru divulgarea de informaţii.

Prezent
Când unul din fiii Sofiei, încearcă să părăsească blocul comunist, cerând ajutor în schimbul informaţiilor, agenţii britanici se văd nevoiţi să intervină, mai ales pentru a descoperi “cârtiţa” din propriile rânduri. Înainte cu mulţi ani, au fost acuzaţi cei doi şefi de la M15: -Richard Fell, şeful F1(b), cel care se ocupă cu acţiunile fasciştilor, iar Jack Carter, şeful secţiunii F1(a), care se ocupă de acţiunile subersive a comuniştilor.

   Cea care va fi trimisă să discute cu presupusul fiu este Sarah. Aceasta crescuse ca fiică a unui diplomat fără prea mult succes, iar în anii adolescenţei se revoltase împotriva şaradelor ambasadei şi a tot ce avea legătură cu serviciul în slujba guvernului.

   Nairn, şeful său de la M15, şi o persoană importantă în agenţie o recrutase, când Sarah îşi cauta o slujbă şi încerca să pună ordine în viaţa ei haotică. Dintr-o dată, a descoperit un fel de a trăi care o fascina.
Acum avea acte austriece, era în vacanţă şi trebuia să între în Germania de Est pentru a discuta cu fiul Sofiei. Nairn, vrea să vină şi celebra spioană în Anglia, doar aşa crede el că va reuşi să afle numele cârtitei infiltrată în agenţie, şi care comunica toate planurile ruşilor. Se pare că, au existat şi mai există persoane la nivel înalt care trădează, discreditând M15 în ochii englezilor şi tuturor marilor puteri ale lumii.

   Prima misiune în Germania de Est se încheie cu emoţii pentru ofiţerul de informaţii Sarah. Acum este nevoie de a doua misiune mult mai periculoasă-Să o convingă pe Sofia să fugă împreună cu fiul ei. Ca de obicei, informaţiile se scurg din M15, presupusul fiu este ucis. Ce se va întâmplă cu Sofia şi Sarah? Vor reuşi ele să scape cu viaţă şi să fugă sau vor fi ucise?
Cine este ,,cârtiţa”din M15?

   “A treia trădare” este o reuşită carte de spionaj, în care suspansul situaţiilor, intrigile, trădările, violenţa, sunt perfect îmbinate, o poveste ce se întinde pe zeci de ani şi urmăreşte firul destinului unui om ce-şi respectă convingerile politice până la capăt, în ciuda greutăţilor prin care trece.

Cartea A treia trădare, de Michael Hartland a fost oferită pentu recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

 

Absolut tot, de Nicola Yoon-recenzie

Titlul original: Everything, Everything

Traducere din limba engleză:  Roxana Coțovanu

Editura: YoungArt (imprint al Grupului Editorial Art)

Număr de pagini: 286

Nota mea: 9/10

Anul apariţiei:  2016

 

Ce-ar conta mai mult în viața ta – corpul, sănătatea sau libertatea?

   Dar atunci când sănătatea nu te lasă să trăiești, ci doar să-ți duci cu demnitate crucea și să supraviețuiești, ai alege să fii precaut sau ai risca totul pentru a face ceea ce simți, indiferent de riscurile la care te supui? Ai alege viața sau riscul de a simți măcar o dată tot ce ți-e interzis?

   Am tot auzit despre această carte, iar toate cuvintele despre roman au fost de laudă, dar cea care m-a convins de faptul că-mi va plăcea mult – absolut totul la această poveste, a fost colega mea Alina. Ea mi-a zis doar că-mi așteaptă cu nerăbdare opinia despre carte. Am citit cartea. De fapt, am de devorat-o, dar nu regret nimic. Poate doar faptul că s-a terminat.  Dar să știi că, pe undeva în mintea mea zace ideea că această poveste – a lui Maddy și Olly va avea o continuare. Ar fi păcat să nu fie așa cum simt. Vom vedea dacă am sau nu am dreptate.

   Madeline face parte dintr-o familie normală, cu mama, tată și frate până în ziua în care, viața îi răpește bucuria de a trăi alături de partea masculină a familiei. Ea știe că suferă  de o boală rară , foarte gravă, iar aceasta o condamnă la un trai limitat, departe de exterior, de oameni, de natură, de tot ce se întâmplă în afara casei în care locuiește împreună cu mama ei. Știe că nu poate ieși afară, nu poate avea prieteni, nu se poate bucura decât de cărți, mama și asistenta care are grijă de ea, internetul și orele de curs prin skype.

   E cu adevărat o viață limitată, o viață simplă, o viață petrecută în același mediu ”steril”, ferit de alte bucurii simple. Cu toate acestea, Maddy nu se plânge, se bucură de prezența celor două femei din viața ei, a timpului petrecut împreună, de lectură și de tot ce-i oferă bucuriile cu care deja este obișnuită. Se bucură atât cât poate și nu este genul de adolescent care să iasă din cuvântul părintelui, nu are măcar secrete față de acesta.  În viața ei absolut tot  este la vedere.

   Este fericită cu puținul ei, cu absolut tot ce înseamnă pentru ea esențialul, știe ce e bine pentru ea – acel bine evidențiat de mama sa,  și nu-și dorește mai mult. Chiar dacă boala ei o limitează, chiar dacă fiecare zi este trasă la indigo, Medeline se bucură, trăiește demn și e mulțumită – motiv pentru care nu se revoltă, nu caută răspunsuri – pentru că știe că acestea nu există, nu cere altceva.

Tu ai putea trăi viața lui Medeline? Te-ai bucura de absolut tot chiar dacă ai știi că boala din corpul tău te condamnă să trăiești într-o bulă?

   Ai suporta  gândul că nu ai voie să comunici cu oameni, că nu ai voie să-i atingi, să-i simți, să-i îmbrățișezi? Ai  suporta cu greu ideea de a nu te bucura de natură și toate frumusețile ei doar pentru că ești bolnav. Boala lui Maddy o face să fie captivă într-o lume doar a ei, o lume colorată doar de cărți, filmele pe care le vede împreună cu mama, jocurile și puținele momente de fericire. Dar i s-a spus că nu are voie nimic din tot ce e firesc și poate banal. Boala – alergie la oameni trebuie ținută sub control și o transformă într-un suflet captiv în dorințele care nu i se vor împlini niciodată, ci doar special și cu unele nevoi speciale. Medeline trăiește într-o bulă firavă, dar care nu riscă să se spargă vreodată. De ce? Pentru că adolescenta de 17 ani știe că toată viața ei înseamnă acea casă, înseamnă supraveghere atentă și decizii la care trebuie să se supună pentru a-i fi bine.

   Deși se luptă cu dorințele unui adolescent, Maddy nu iese din rutina sa zilnică, nu-și neglijează mama, lecțiile sau lecturile. Și nu privește pe geam – nu are ce să vadă afară. Până într-o zi când în casa vecină, se mută o nouă familie. Vede pe geam patru persoane noi vor fi vecinii tinerei, dar atenția îi pică pe copii – pe băiatul care o surprinde privindu-l.

   Între Maddy și Olly se înfiripă o prietenie frumoasă, el vine să o cunoască, dar i se spune că nu poate fi primit în locuință. Primul prieten al copilei, legătura ei cu exteriorul, noutatea și bucuria – sunt doar noi dorințe pe care Maddy nu și le poate îndeplini din cauza bolii de care suferă.

   Totuși, cei doi vorbesc frecvent pe chat, se cunosc, se bucură unul de altul, se caută. Mai mult, se încalcă reguli, apar secrete, iar cei doi se văd – fără știrea mamei. Se văd, dar de la distanță. Viața lui Medeline se schimbă atunci când încalcă o a doua regulă.

   Când este descoperită, Maddy suferă și încercă să se îndepărteze de cel care o face să-și dorească și mai mult să fie normală, dar ea nu e normală, e bolnavă și nu are voie să se vadă, să se atingă cu nimeni.

  Curiozitatea și tot ce simte pentru Olly o determină să ia o decizie, radicală, una care o pune în pericol, care o face să ascundă adevărul. Și ghici ce? Are parte de experiența vieții ei! Toată această nebunie o pune în fața unui adevăr dureros, a unui adevăr care i-a fost ascuns ani la rând. Maddy realizează că a trăit cu teamă, că  a trăit în minciună și secrete – și mai rău e că totul, absolut tot i se părea normal, firesc și o dovadă de iubire.

   O poveste plină de secrete, căci nu doar o boală te duce la nevoia de a te arată altfel decât ești – puternic și deloc vulnerabil, secrete minciuni, tragedii ce lasă urme nevindecate și rezultate dureroase.

   Mi-a plăcut povestea tare mult. I-am înțeles trăirile, nevoile și riscurile, iar pe mama lui Madeline am înțeles-o până într-un punct. I-am înțeles teama de singurătate și nevoia de protecție, dar și motivele care au determinat-o să reacționeze așa, să meargă pe drumul ascunderii unui adevăr. Nu am înțeles doza de egoism și nici faptul că nu s-a gândit la urmările acțiunilor sale.

   Într-o astfel de poveste, știi ce e boala,  dar crede-mă: uneori te poți înșela în privința bolnavului, oare cine este cu adevărat bolnav în această poveste?

   Finalul este unul care m-a făcut să visez la o continuare. Nu este trist, dimpotrivă. Este unul deschis spre noi orizonturi pentru un cititor care înțelege mult mai mult dintr-o astfel de carte. Este un final ofertant. Finalul vorbește despre libertate, prietenie și iubire. Visez la o continuare plină de viața, iubire și o nouă șansă pentru Maddy.

Lectură plăcută!

Cartea Absolut tot, de Nicola Yoon a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Femeia modernă vs. grijile excesive, de Holly Hazlett-Stevens-recenzie

Excesul de griji dăunează grav sănătății – „Femeia modernă vs. grijile excesive”

 

Traducere din limba engleză: Iustina Cojocaru

Numărul de pagini: 208

Editura: ALL

 

   Fără îndoială, secolul în care trăim e unul în care stresul a ajuns la un nivel atât de intens, încât specialiștii îl găsesc responsabil de declanșarea a numeroase afecțiuni. În acest context, bărbați sau femei, suntem deopotrivă afectați de acest factor nociv, însă specialiștii sunt de părere că femeile sunt mai afectate decât bărbații și că efectele stresului sunt mult mai vizibile decât în cazul bărbaților.

   Autoarea acestie cărți, Holly Hazlett-Stevens este profesoară, psihoterapeută, iar cartea „Femeia modernă vs. grijile excesive” i-a adus un bine meritat succes și asta după ce, în anul 1999 și-a luat doctoratul în psihologie clinică la Universitatea din Pennsylvania, cu o lucrare despre natura axietății și a îngrijorării și despre beneficiile terapiei cognitiv-comportamentale pentru tratarea anxietății generalizate. Pasionată de echilibrul psihic și modalitățile de obținere a acestuia, din anul 2010, a participat la o serie de traininguri pe tema prevenirii și reducerii stresului prin tehnici mindfulness.

   „Holly Hazlett-Stevens îmbină psihologia cu soluțiile practice, învățându-ne cum să oprim îngrijorarea și anxietatea din a ne mai afecta relațiile, munca și bucuria de a trăi. Informațiile și exercițiile prezentate în această carte au la bază studii și cercetări, o bogată experiență clinică și munca de teoretizare desfășurată de numeroși specialiști.

   «Femeia modernă vs. grijile excesive» este cea mai bună carte pe care am citit-o în acest domeniu. O recomand oricărei femei care se îngrijorează în mod excesiv, oricărui specialist în domeniul anxietății și chiar acelor bărbați care se îngrijorează prea mult!” – Martin M. Antony, autor al cărții «10 soluții simple împotriva timidității».

   „Pentru că femeile suferă de îngrijorare cronică într-o mai mare măsură decât bărbații, este reconfortant să aibă în față o carte care se concentrează asupra problemelor cu care se confruntă. Hazlett-Stevens combină cele mai eficiente tehnici pentru combaterea îngrijorării excesive și le prezintă într-un mod accesibil pemtru cititoare, astfel încât aceste strategii să devină instrumente practice, ușor de înțeles și de folosit.” – Douglas S. Mennin, profesor de psihologie la CUNY Hunter College.

   „Femeia modernă vs grijile excesive” descrie traiectoria ascendentă a grijilor, identifică modalitățile prin care se pot conștientiza aceste griji și oferă alternative. Pilonul principal este conștientizarea.

   Cartea este structurată pe trei părți, fiecare parte având capitole și subcapitole. Iată de ce am avut impresia că „femeia modernă vs.grijile excesive” este un studiu sau, mai bine spus, un curs care învață femeile să gestioneze anxietatea și grijile. În introducere ne sunt subliniate argumentele potrivit cărora femeile sunt mai anxioase decât bărbații, dar și motivele pentru care ele sunt supuse unui risc mai mare de a suferi tulburări de anxietate.

   Intitulată „Natura îngrijorării și a anxietății”, prima parte a cărții explică termenii de îngrijorare și anxietate, raportate la circumstanțele actuale. Tot aici ni se furnizează și câteva date despre cum să folosim această carte și informațiile din ea, pentru a beneficia de un echilibru psihic din care sunt eliminate grijile excesive. Totuși, este evident faptul că este imposibil să nu avem griji deloc. Tocmai de aceea, chiar în titlu, termenului „griji” i se atribuie adjectivul „excesive”, pentru a sublinia faptul că orice exces determină dezechilibre, în timp ce cotele optime descriu starea de normalitate.

   În al doua parte, învățăm, în cele cinci capitole, cum să identificăm excesul de griji, să ne înfruntăm temerile, să ne relaxăm… cu alte cuvinte, să ne construim circumstanțe în care să nu încapă excesul de griji.  La fel ca și în alte cărți de dezvoltare personală, aflăm, în ultimul capitol al părții a doua, că a fi concentrat asupra prezentului este cheia unei vieți echilibrate… pentru că evadările în trecut nu fac decât să ne stoarcă inutil de energie, în timp ce frica de viitor ne compromite eficiența existenței prezente. Și nu e simplu… Imaginați-vă că ați putea cumpăra de la farmacie flacoane cu niște pilule denumite „concentrat de prezent”… și că ați lua trei pe zi. Ar fi simplu, nu-i așa? Ei bine, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa! Pentru a te păstra concentrat pe prezent, trebuie să: îndeplinești sarcinile de la job în mod conștient (și uneori e destul de greu, știm cu toții că uneori suntem pe pilot automat), să mâncăm în mod conștient, să pășim conștient, să respirăm conștient. Pare dificil, nu-i așa? Ei bine, în carte sunt detaliate metode practice prin care fiecare activitate se poate realiza conștient. La ce e bună conștientizarea? Te ajută să obţii un oarecare grad de detașare și poți vedea lucrurile din altfel de perspective, diminuând astfel excesul de griji: „Sunt multe avantaje de care puteți beneficia concentrându-vă atenția asupra a ceea ce se petrece în universul vostru interior și în jurul vostru în momentul prezent. Prezentul este tot ce există cu adevărat în acest moment, viitorul nu s-a întâmplat încă, iar trecutul s-a încheiat. Momentul prezent reprezintă fereastra voastră deschisă spre ceea ce se întâmplă în realitate exact aici și acum”.

   Partea a treia raportează grijile la unele coordonate ale existenței noastre: relații, loc de muncă, realizări, siguranța fizică sau de altă natură. Aflăm de ce este atât de important ca excesul de griji să fie eliminat, de pe întreaga axă a existenței, pentru a dobândi ceea ce râvnim atât de mult, noi, femeile moderne – echilibru.

   Ultimul capitol al părții a treia, intitulat „Considerații Finale” explică de ce este important să ne întrebăm dacă are rost să adăugăm noi și noi elemente în spirala grijilor, pentru a crea excesul.

   Până în momentul de față, am citit destul de multe cărți aparținând acestui gen și trebuie să spun că „Femeia modernă vs. grijile excesive” este foarte bine documentată, iar argumentele aduse sunt rodul muncii asidue și a cercetărilor îndelungate efectuate de către autoare. Stilul este unul concis, la obiect, abundent în argumente elocvente care determină cititorul să-și pună întrebări despre propria sa conduită în raport cu grijile.

   Recomand cartea tuturor femeilor moderne, grăbite, supuse unui perpetuu stres, celor care cred că sunt sub presiunea acerbă a grijilor excesive.

Cartea Femeia modernă vs. grijile excesive, de Holly Hazlett-Stevens a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

       Roșcata cu ochi negri, de Lisa Kleypas-Editura Miron-recenzie

 

Titlul în engleză: Brown-Eyed Girl

Număr pagini: 368

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernetchi Pascu

Anul 2017

Gen: Romance

 Seria Travis Family: 1. Numai în brațele tale – Sugar Daddy (2007); 2. Diavolul cu ochi albaștri – Blue-Eyed Devil (2008); 3. Dragoste și mândrie – Smooth Talking Stranger (2009) ; 4. Roșcata cu ochi negri – Brow-Eyed Girl (2015)

   Avery Crosslin începuse să devină celebră în Houston, ca organizatoare de nunți. Nu credea deloc în dragostea la prima vedere. Așa că atunci cînd îl cunoaște pe bogatul și fermecătorul burlac Joe Travis, crezînd că e un simplu fotograf de nunți, îl tratează cu răceală. Totuși Joe este un bărbat care știe cum să obțină ce-și dorește. După o aventură de o noapte, Avery e hotărîtă ca acest lucru să nu se mai întîmple și a doua oară. Acum nu-și poate permite nici un compromis, ea a fost angajată să organizeze nunta anului. Cu toate strădaniile ei, apar complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală. Avery însăși se confruntă cu anumite îndoieli, o frămîntă fapte și întîmplări dintr-un trecut pe care îl dorea uitat. Iar Joe nu vrea să renunțe la ea. Avery trebuie să ia cea mai grea decizie din viața ei. Doar punîndu-și cariera la mijloc și riscînd totul – chiar și inima pe care pînă atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult. 

   Sunt convinsă că toate doamnele iubitoare ale genului romantic sunt fericite atunci când se editează o nouă carte scrisă de Lisa Kleypas, așa că nu mai e nevoie să spun cât de mult înseamnă ea pentru noi, cât de mult apreciem poveștile sale.

   Travis Family este o serie încântătoare, cu personaje pe care le-am îndrăgit din prima clipă, cu relații de familie puternice, cu situații extrem de intense emoțional, cu dialoguri spumoase și cu o doză imensă de romantism.

   Trebuie să recunosc că “ Roșcata cu ochi negri ”, ultima carte din serie, a reușit să mă ia prin surprindere. Descrierea m-a făcut să cred că voi avea parte de o poveste dureroasă, asemenea primelor două cărți din serie, dar este cu totul altfel. De fapt, avem de-a face cu un savuros roman de dragoste. E drept că povestea lui Avery este una puțin tristă, însă am remarcat faptul că autoarea a preferat să presare în carte numeroase momente amuzante sau replici spumoase. Tachinările dintre personaje sunt delicioase, momentele de pasiune sunt extrem de fierbinți, iar lupta lor senzuală de voințe este pe cât de exasperantă, pe atât de savuroasă. Închid ochii și îmi amintesc o grămadă de faze amuzante: încercarea lui Avery de a ucide un scorpion cu ajutorul unui tub de lipici sau pulverizând fixativ peste el; încercarea lui Tack (angajatul lui Avery) de a alunga un șoim care punea pe fugă porumbeii de la nuntă, folosindu-se de un lansator de grenade improvizat, cu care a trimis în aer mingii de tenis; bătaia cu perne; farsa pe care Avery i-a făcut-o lui Joe ca să-l convingă să vină la o întâlnire: i-a furat aparatul foto, lăsându-i în husa aparatului o foaie de hârtie, unde erau lipite litere, tăiate din reviste și aranjate în stilul unui bilet de răscumpărare, pe care scria: “ Sună-mă sau camera foto o pățește”; aruncarea lui Steven în piscină pentru că acesta făcuse o scenă de gelozie.

“- Te voi concedia pentru hărțuire sexuală, strigă Sofia.

– Nu mă poți concedia tu, o informă Steven. Doar Avery o poate face.

– Nu va mai fi nevoită, dacă te ucid eu prima! spuse ea și se repezi spre el, ameninţându-l cu o  stea de mare din hârtie. 

– Sofia, am strigat eu, apucând-o din spate. Calmează-te! Pune chestia aia jos jos. Iisuse, v-aţi pierdut mințile?

– Cineva de aici precis şi-a pierdut minţile, l-am auzit pe Steven. Doar dacă nu este în plan să o folosim pe Sofia drept momeală pentru milionari.

Era destul. Nimeni nu o insulta pe sora mea astfel.

– Tank, am spus pe un ton ucigător, scoate-l de aici. Aruncă-l în piscină, ca să se răcorească.

– La propriu? întrebă Tank.

– Da, la propriu, aruncă-l în piscină.

– Nu în piscină, se tânguia Steven. Tank îl prinsese deja de guler și-l trăgea după el. Port bumbac! “

   Personajul principal al cărții este Avery Crosslin (27 ani) ,o tânără frumoasă și atrăgătoare care are tendința de a se desconsidera, motiv pentru care poartă haine confortabile, largi și simple, vrând să-și ascundă silueta voluptoasă. Este asaltată în permanență de nesiguranță și îndoieli, din cauza unor drame suferite în trecut. Niciodată nu a avut parte de dragostea tatălui. Acesta fusese genul de bărbat flușturatic, care zburase din floare în floare și nu reușise niciodată să aibă o relație stabilă cu o femeie. Se însurase de cinci ori și avusese numeroase aventuri, din care au rezultat mai mulți copii. Copii de care nu se mai interesase sau pe care îi abandonase. După un apel telefonic sau o vizită ocazională, el se făcea nevăzut pentru perioade lungi de timp, uneori treceau chiar şi ani. Apoi, reapărea pentru o perioadă scurtă de timp, cu încărcătura sa magnetică mare, plină de povești convingătoare și promisiuni, pe care Avery ştia foarte bine că nu trebuia să le creadă. Mama lui Avery nu și-a iertat soțul pentru că a părăsit-o și a repetat modelul, având relaţii cu bărbați trădători, mincinoși și leneși, tipi care aveau scris în frunte cuvântul “pericol”.

   Pe plan profesional, Avery a avut ceva succes – a absolvit cursul de design vestimentar, a fost ucenica unui designer din New York care producea rochii de mireasă, a câștigat un premiu de designer debutant, dar pe plan sentimental nu a avut noroc. La vârsta de douăzeci și unu de ani, l-a cunoscut pe Brian, un analist de pe Wall Street, iar după trei ani și jumătate de relație s-au logodit. Însă în ziua nunții a fost părăsită la altar de logodnic, acesta recunoscând faptul că niciodată nu a iubit-o cu adevărat.

“- Oamenii se înșeală când spun că timpul poate vindeca o inimă zdrobită. Nu e valabil întotdeauna .Inima mea a rămas zdrobită. A trebuit să învăț să trăiesc cu ea astfel. Nu voi mai putea avea încredere în cineva care spune că mă iubește.”

   Moartea tatălui și desfacerea logodnei a făcut-o să realizeze că are nevoie de o schimbare, așa că  pleacă din New York și se mută în Houston, și împreună cu Sofia, sora ei vitregă, deschide o firmă care se ocupă cu organizarea de nunți.

   La o astfel de nuntă îl întâlnește pe carismaticul Joe Travis, care fusese invitat la nuntă în calitate de prieten al mirelui, însă Avery îl confundă inițial cu un fotograf  de mâna a doua, angajat pentru evenimentul din acea zi. Bărbatul era de o frumuseţe impresionantă, avea trăsăturile feței bine definite, nasul proeminent și bărbia dură. Părea genul de bărbat care te făcea să uiți să respiri.

   De fapt, tânărul este fotograf liber profesionist care lucrează în domeniul publicităţii, fiind mezinul miliardarului Churchill Travis. De mic copil a fost crescut cu simțul responsabilității și datoriei. Faptul că Joe nu fusese interesat de investițiile de capital și nici de afacerea cu consultanță financiară a fost marea dezamăgire a tatălui său, motiv pentru care a intervenit o răceală între cei doi, dar după un accident suferit de Joe, lucrurile s-au remediat. Deci, vă puteți da seama cum s-a simțit Avery când și-a dat seama cu cine făcuse cunoștință!

“- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am  închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

– Depinde ce înțelegi prin acei Travis.

– Petrol, bani, avioane private, iahturi, conace. Aceia. “

   Joe se arată interesat de ea și îi cere o întâlnire, dar teama și îndoielile o fac pe Avery să îi refuze invitația. Este convinsă că un bărbat ca el a frânt, fără îndoială, atât de multe inimi, că a ei n-ar fi însemnat prea mult pentru el. În plus, de la logodna ei dezastruoasă, Avery căpătase niște obiceiuri proaste – singurătate, evitare, suspiciune … niște mecanisme de supraviețuire care îi îndepărtase durerea și tristețea.

 “ Când te îndrăgostești de un asemenea bărbat, totul devine un foc de artificii care pârjolește. Iar la urmă îți privești inima, ca pe conținutul unei scrumiere.”

   Însă Joe nu se lasă înfrânt cu una cu două, reușește să o farmece și, astfel, cei doi ajung să  petreacă o noapte plină de pasiune. Dar a doua zi dimineață, Avery se trezește singură în pat. Își amintește doar că Joe nu-i spusese multe la plecare, ci doar banalul “Te voi suna”.

   În ciuda convingerii că el nu-și va ține promisiunea, Joe o sună chiar în acea zi, însă ea este convinsă că o eventuală relație cu el este sortită eșecului, așa că refuză să-i răspundă la telefon. Dar Joe nu e omul care să renunțe așa de ușor. Și când el vrea ceva, nimeni nu-i stă în cale!

“Poate că aș mai fi avut parte de încă o noapte de sex fierbinte, dar nu vreau să fiu distracția ieftină a unui tip bogat.”

 “Eu sunt bărbatul potrivit pentru tine. Poate nu sunt chiar cel pe care-l cauți tu, dar sunt ceea ce vrei. Ești singură de prea mult timp, scumpo. E timpul să te trezești cu un bărbat în patul tău. E timpul să ai parte de sex epuizant, care te domină și te face să tremuri așa de tare dimineața, încât nici măcar nu vei putea să-ți torni cafeaua în cană.”

   Dar Avery nu-și poate permite acum nici un compromis, pentru că ea tocmai a fost angajată să organizeze nunta anului, mirele fiind chiar vărului lui Joe. Interesant e că Ryan, mirele, a fost silit să o ceară pe mireasă în căsătorie pentru că ea rămăsese însărcinată. El este un arhitect care și-a petrecut toată viața preocupat doar de muncă, apoi când în sfârșit se hotărâse și el să ia o pauză, să se distreze puțin, a dat peste Bethany, o țipă petrecăreață, o profesionistă în ale mondenului, genul de femeie oportunistă, care vrea să se mărite cu un bărbat cu bani.

   Însă apar niște complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală, iar Avery are de luat cea mai grea decizie din viața ei. Doar punându-și cariera la mijloc și riscând totul – chiar și inima pe care până atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult.

   În carte asistăm și la o altă poveste de dragostea – cea dintre Sofia, sora lui Avery, și Steven Cavanaugh, asistentul lui Avery. Cei doi se certau de multe ori, se ofensau cu ușurinţă și foarte rar se iertau. Cu toate acestea, la început nu erau așa. Când Steven a fost angajat, el şi Sofia au devenit imediat prieteni. El era un tip sofisticat, cu un stil impecabil, și avea un umor atât de fin, încât Avery și Sofia s-au gândit că era homosexual. Și le-au luat trei luni ca să-și dea seama că nu era!

“ – Nu, sunt hetero, mărturisea el pe un ton absolut nonșalant.

 – Dar ai mers cu mine sa-mi cumpăr haine, protestase Sofia.

 – Fiindcă m-ai rugat.

 – Te-am lăsat în cabina de probă, continuă Sofia, din ce în ce mai contrariată. Am probat o rochie în fața ta. Și nu ai scos un cuvânt!

– Am spus mulțumesc.

– Ar fi trebuit să-mi spui că nu ești gay!

– Nu sunt gay.

– Acum e prea târziu, i-a trântit-o Sofia.“

    De atunci, Sofia abia reuşea să schimbe un cuvânt cu Steven în mod civilizat. El, în schimb, se comporta cu amabilitate, dar observațiile sale înțepătoare nu ratau să-şi atingă obiectivul. Doar intervenţiile frecvente ale lui Avery evitau ca luptele lor să degenereze în război. Însă apariția fostului iubit al Sofiei, produce o mare schimbare în viața celor doi certăreți!

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje și ce decizii vor lua ele. Un lucru vă mai destăinui : o să vă reîntâlniți cu toate personajele din seria Travis!

 “Uneori visele se schimbă atunci când nu te uiți. Lucrurile pe care le realizasem și învățasem, ba chiar și cele pierdute, toate m-au ajutat să privesc lumea în alt mod. Dar, mai presus de toate, mă schimbasem datorită oamenilor la care am ales să țin.

 “Vei găsi pe cineva exact când nu vei mai cauta.”

“Caută orice motiv poți, pentru a fi fericită. Nu te abține, gândind că vei avea timp mai târziu … nimeni nu poate fi sigur de asta. “

Cartea Roșcata cu ochi negri de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de către Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant 

 

Dorinţa inimii, de Jill Shalvis-recenzie

Titlul original: The Sweetest Thing (Lucky Harbor, #2)
Editura Lira/Litera
Traducător: Manuela Bulat/Graal Soft
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 286

    Seria Lucky Harbor: 1. Irezistibil(recenzie)-Simply Irresistible (2010), 2. Dorinţa inimii-The Sweetest Thing (2011), 2.5. Kissing Santa Claus (2011) (in Small Town Christmas), 3. Îndrăgostită nebuneşte(prezentare)-Head Over Heels (2011), 4. Noroc în dragoste(prezentare)-Lucky in Love (2012), 5. At Last (2012), 6. Forever and a Day (2012), 6.5. Under the Mistletoe (2012), 7. It Had to Be You (2013), 8. Always On My Mind (2013), 8.5. Dream a Little Dream (2013) (in A Christmas to Remember), 9. Once in a Lifetime (2014), 10. It’s in His Kiss (2014), 11. He’s So Fine (2014), 12. One in a Million (2014), 12.5. Merry Christmas, Baby (2014)

    Dorinţa inimii de Jill Shavis aş spune că este o tartă aromată în care fiecare cititor îşi poate adăuga ingredientele preferate şi rezultatul să fie unul demenţial. Are romantism din belşug, te face să zâmbeşti şi în acelaşi timp te poartă în Lucky Harbor- Washington, o locaţie ideală pentru cei care iubesc sporturile nautice. Dacă simţi nevoia să evadezi şi să te bucuri din plin de atmosferă/personaje atunci sigur intrigile locale vor condimenta peisajul.

   Un mare plus al autoarei Jill Shalvis este că ştie să echilibreze şi să menţină interesul pe tot parcursul lecturii. Cumva seria Lucky Harbor m-a dus cu gândul direct la Trilogia Hanul Amintirilor de Nora Roberts, o altă provocare literară care mi-a rămas în suflet.

    Despre carte:

    Dintre cele trei surori, Tara Daniels este femeie extrem de atrăgătoare, perfecţionistă, tot timpul îmbrăcată impecabil, niciun fir nu i se mişcă, mereu pe tocuri, iar pasiunea ei este arta culinară. Hmm, sună bine, nu? Problema este că trecutul a forţat-o să fugă de Lucky Harbor şi să nu se mai întoarcă, însă dorinţa mamei sale le-au adus împreună pe surorile rătăcitoare.

    Pasiunea pentru Ford Walker a existat întotdeauna. Într-o vacanţă de vară, în adolescenţă, cei doi s-au cunoscut ajungând să se iubească cu patimă. Rezultatul a fost o sarcină neprevăzută şi un copil care a fost dat spre adopţie. Chiar dacă Ford a vrut să se căsătorească, Tara ştia că nu este momentul lor şi a preferat să meargă mai departe, să uite. Amândoi au regretat că n-au reuşit să fie prevăzători, să lupte sau poate să se gândească mai bine la ce s-a întâmplat, dar prezentul le oferă o altă oportunitate: sunt din nou faţă în faţă.

   Tara îl evită cu orice preţ, dar locuiesc într-un oraş micuţ în care oamenii se cunosc foarte bine şi sunt extrem de curioşi. Se simte focul ce arde între cei doi şi întrebările care planează asupra lor, dar prietenia cu Jax Cullen-iubitul lui Maddie şi hanul care îl administrează îi tot aduce împreună.

   Mama lor, Phoebe Traeger le oferise celor trei surori şansa de a se cunoaşte şi chiar dacă nu mai era alături de ele fizic, ea le aduce împreună. Tara îşi dorise să scape de parte ei din moştenire, să vândă hanul şi să revină la viaţa perfectă din Texas. Divorţul de Logan Perrish-pilot de curse şi vedetă NASCAR o ajută să se regăsească pe sine, să nu-şi mai piardă identitatea.

„Acum, era o femeie foarte dură şi poate chiar distanţă. Era necesar să fie astfel pentru a-şi proteja inima. Şi pentru a nu mai suferi.
Din păcate, având de-a face cu Ford, tocmai îşi încălcase regula. Când venea vorba despre el, problema era că mintea şi trupul ei păreau să fie în conflict.
Doreşte-l!
Ţine-l la distanţă!”

   Era destul de greu să-l îndepărteze pentru că Ford se simţea atras de ea şi profita de fiecare clipă pentru a-i testa rezistenţa.

„Ford era un expert de talie mondială în navigaţie. Când nu concura pe mare şi nu apărea în Cosmo pe lista celor mai viteji şi amuzanţi bărbaţi, locuia în Lucky Harbor. Aici, el şi cel mai bun prieten al său, Jax, deţineau şi conduceau The Love Shack, cel mai popular local din oraş. Din câte îşi dădea Tara seama, făcea asta în special pentru că se specializase în flecăreală, lucru pe care îl făcea din plin când stătea în spatele barului, amestecând băuturi şi bucurându-se de viaţă.”

   Tara ar vrea să scape de amintiri, dar ele o înconjoară şi trebuie să le facă faţă. Cum ar putea să ignori pe bărbatul care îi bântuie gândurile?

„Şi ei îi plăcea viaţa. Sau ideea de viaţă.
În regulă, mai avea de lucrat la bucuratul de viaţă. Problema era că bucuratul se împiedica de realitate.
-Până la urmă, iei o brioşă sau nu?
Ford işi înclină capul, iar privirea lui trecu peste ea ca o mângâiere.
– Iau orice firimitură îmi oferi.
Cuvintele lui aduseră pe buzele ei un zâmbet sincer.
– De parcă te-ai mulţumi cu o firimitură!
– Cândva, m-am mulţumit.
El încă surâdea, dar ochii ii erau serioşi acum, iar ea simţi un freamăt în partea de jos a stomacului.
Amintiri. Nedorite.”

   Şi răspunsul îl ştie, dar pare dificil de asimilat. Cert este că trebuie să lămurească cumva ce-i deranjează, să discute ca doi oameni ce cândva au împărtăşit ceva frumos.

„Cum se face că încă simţim atracţia?
Ford se lipi de ea, făcând-o să simtă cât de mult simţea el atracţia.
– Adică n-ar trebui să mai existe, şopti Tara cu buzele lipite de gatul lui, după ce o cuprinse în braţe. Eu n-ar trebui…
„… să tânjesc după tine…“
Unele lucruri pur şi simplu se întâmplă, spuse el încetişor în părul ei. Zilele se transformă în nopţi. Valurile oceanului se sparg mereu la ţărm. Iar eu te doresc, Tara.
La naiba, chiar te doresc! Te-am dorit întotdeauna.”

   Ceea ce nu anticipase Tara era că şi fostul soţ vrea să o recucerească, ceea ce va stârni multă vâlvă în micul orăşel. Competiţia dintre ei se va muta inclusiv pe facebook şi va anima audienţa. Se vor împărţi în tabere cu susţinători oferind picanterii despre întâlnirile lor.

   Partea frumoasă este că în aceeaşi perioadă apare în viaţa celor doi şi Mia, fiica lor. Este o tânără, carismatică, frumoasă, deschisă, zâmbitoare, dornică să îi cunoască pe cei care au ales să o dea spre adopţie.

– „Doi frumoşi armăsari aleargă umăr la umăr, concurând pentru inima Tarei Daniels, patroana complexului Beach Resort din Lucky Harbor. Care dintre cele două exemplare sexy va trece linia de sosire? Drăguţul Logan Perrish, vedetă din NASCAR, sau frumosul nostru Ford Walker, navigator? Prieteni, s-ar putea să fie un finiş la fotografie. Votaţi pentru noul nostru sondaj de pe Facebook! Pentru fiecare vot se percepe un dolar, banii urmând să fie donaţi Centrului de cercetare a cancerului pediatric de la Spitalul General, aşa că nu ezitaţi. Cu toţii ne permitem să dăm un dolar, nu-i aşa?
Votaţi acum!“ Mia işi ridică privirea şi se uită la Ford şi Tara. Este vorba despre voi?
Ford se uită la semnătură. Lucille Oldenburg. Hoaşcă băgăcioasă!
Tara încremenise lângă aragaz, cu ochii îngroziţi.
– Glumeşti?
– Nu, rosti Mia”

   Mia îl acceptă pe Ford imediat, însă cu Tara trebuie să creeze o legătură, să afle de ce cu ani în urmă nu a putut să o păstreze. De ce tocmai mama ei nu a vrut-o. Oricât ar fi de uşor la prima vedere, pentru cele două înseamnă un nou capitol, o nouă şansă. Fiecare merită să fie fericită şi la un moment dat să se ierte. Mia să îşi descopere părinţii în mediul lor natural şi Tara să accepte că nu este o persoană perfectă. Chiar dacă a ales raţional, nu trebuie să se judece atât de aspru. Atunci părea soluţia perfectă, însă erau tineri şi gândeau diferit. Fiica lor merita să fie fericită, iar ei nu erau pregătiţi să fie părinţi.

   Dorinţa inimii este o carte fermecătoare, caldă, perfectă pentru orice moment. De multe ori citind înţelegem că nu există perfecţiune, ci clipe memorabile ce trebuie trăite. Chiar dacă am greşit cândva, nu este totul pierdut, uneori viaţa se întoarce ca un bumerang şi ne oferă şanse unice pentru care merită să luptăm cu ardoare.

    Partea frumoasă este că fiecare capitol din carte începe cu câteva gânduri ale Tarei.

Spune întotdeauna adevărul. Astfel, nu mai trebuie să ţii minte nimic.

Concluzia apare atunci când te-ai săturat să gândeşti

O judecată bună se naşte dintr-o experienţă proastă. Din păcate, majoritatea experienţelor proaste se întâmplă din cauza unei judecăţi proaste.

   Dacă iubiţi să experimentaţi, la final vă las o reţetă ce se regăseşte în carte.

Bună dimineaţa, Soare!

Ingrediente:
– un strat de găluşte de cartofi
– un strat de şuncă sau de carnaţi tăiaţi cubuleţe (sau slăninuţă, orice vă place)
– un strat de branză cheddar (din belşug, fiindcă nu există niciodată prea multă branză la micul dejun)
Amestecaţi următoarele şi turnaţi-le deasupra:
– 6 ouă bătute;
– 1/2 linguriţă sare (sau mai multă, dacă nu se uită nimeni);
– 1/2 linguriţă piper;
– 1/2 linguriţă muştar uscat;
– 1/2 cană ceapă tocată;
– 3 căni de lapte;
– două linguriţe de sos Worcestershire.
Peste toate astea, adăugaţi 1/2 cană de unt topit. Şşşt, să nu spuneţi nimănui…
Lăsaţi tava neacoperită o oră, in cuptorul incins la 180 de grade.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

by -
14

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea, de Jean des Cars-recenzie

Titlul original: La Saga des Romanovs. De Pierre le Grand à Nicolas II

Traducere din limba franceză: Ileana Cantuniari

Postfață: Doru Dumitrescu

Editura: Corint

Anul apariției: 2013

Număr pagini: 400

Nota mea: 10/10

   JEAN DES CARS (n. 1943) este un cunoscut jurnalist francez care a semnat articole în mari cotidiene precumParis Match şi le Figaro. Reputat specialist în istoria marilor familii ale aristocraţiei europene, cu deosebire a familiilor Habsburg şi Grimaldi, este autor al mai multor cărţi foarte apreciate de marele public, printre care se numără: Eugénie, la dernière impératrice, Perrin, 1997; Louis II de Bavière, Perrin, 1998; Sissi, impératrice d’Autriche, Perrin, 1999; Inoubliable Grace de Monaco, Éditions du Rocher, 1999, La saga des Habsbourg. Du Saint Empire à l’union européenne, Perrin, 2010 şi La saga des Windsor, Perrin, 2011. Din 2011 este cavaler al Ordinului Grimaldi, acordat persoanelor care au contribuit la creşterea prestigiului principatului.

                 (Autorul Jean des Cars – Sursă foto)

    Rusia. Cel mai întins stat de pe Glob. Una din marile puteri ale Europei și nu numai.  Un participant de seamă la cele două războaie mondiale. Leagănul comunismului. Fosta URSS. Țara lui Putin. Și, cu mult timp înainte, Imperiul Țarist. Statul ce le-a ținut piept francezilor, aflați sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, și naziștilor, guvernați de concepțiile lui Adolf Hitler. Cu o populație eterogenă, martoră a unei evoluții de-a lungul secolelor, marcată pe alocuri de căderi bruște, urmate de un progres uimitor. Dacă aș fi pus să descriu în trei cuvinte Rusia, aș răspunde fără să clipesc: continuitate, multinaționalitate și rezistență.

   De aceea, mi-am dorit să aflu mai multe despre acest popor, despre dinastia Romanov căreia îi datorăm existența Rusiei pe harta politică actuală. Cum am mai afirmat, manifest o slăbiciune pentru monarhie, pentru Casele Regale europene, motiv pentru care momentele petrecute în compania unei cărți asemenea celei de față sunt memorabile. Și, în sfârșit, am avut ocazia de a citi una din lucrările francezului Jean des Cars, un scriitor pe care-l admir nespus. Concluzia?

   Mi-a plăcut foarte mult. Timp de o săptămână, în fiecare seară, când liniștea se așternea asupra locuinței mele și asupra orașului, deschideam cartea și, implicit, mă aventuram în istoria Rusiei imperiale. M-am plimbat pe străduțele din Sankt Petersburg (în traducere: Orașului Sfântului Petru), am vizitat Palatul de Iarnă, am admirat operele de artă din Muzeul Ermitaj, am luat parte la încoronările țarilor din impunătorul Kremlin. Pe scurt: am simțit atmosfera acelor veacuri îndepărtate, apuse, dar pe care le percepeam ca fiind aproape sufletului meu, la o aruncătură de băț.

     (Kremlinul, Moscova – Sursă foto)

 

,,Gigantism și restrângere… Măreție și rușine. Decăderea sa amintea de cea a Imperiului Otoman, dar era mult mai rapidă. Astăzi, trebuie să ținem seama de remarcabilii diplomați ruși, campioni în amenințarea cu forța și în subtilitățile compromisului. Politica externă a Kremlinului poate părea brutală în ochii democrațiilor adormite de confortabila și molitica viziune europeană care s-a strecurat în veșmintele învechite ale naționalismului. Moscova își apără interesele. Putem înțelege acest lucru cercetând o hartă: vom avea o lecție de geopolitică. Și putem aminti, în limba cardinalului de Rentz, acel conspirator din vremea Frondei care a sfârșit prin a îndeplini misiuni diplomatice pentru Ludovic al XIV-lea, că ,,Statele nu au prieteni. Au doar interese”. Altă dovadă că Rusia a ieșit din coma ei ideologică: o nouă flotă maritimă se pregătește. ,,Nu există imperiu fără flotă maritimă”, spunea Petru cel Mare.”

    ,,Saga dinastiei Romanov” debutează cu o introducere în istoria Rusiei, oprindu-se puțin asupra dinastiei Rurik, prima din Rusia, și aducând la cunoștință cititorului câteva date despre cneazul Igor (cel care va inspira opera cu același nume scrisă de Borodin), despre soția acestuia, Olga. Pas cu pas este prezentată ascensiunea Rusiei kievene și lărgirea ariei sale de influență, ținându-se cont și de contextul internațional. Căderea Constantinopolului în 1453 a făcut din Moscova un important centru al creștinătății și, cu precădere, al ortodoxismului. Nu degeaba avea să fie numită ,,a treia Romă”. Tot înainte de Romanovi se face remarcat Ivan cel Groaznic, o prefigurare a absolutismului monarhic specific lui Ludovic al XIV-lea.

   Epoca Romanovilor începe cu Mihail I, cumnat al lui Ivan cel Groaznic, cel considerat demn de a fi țarul Rusiei. Primele domnii, primii țari sunt oarecum promițători, însă schimbarea vizibilă își face apariția abia în timpul lui Petru I, cunoscut ca și Petru cel Mare. Această personalitate remarcabilă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea face eforturi evidente pentru modernizarea imperiului, pentru aducerea acestuia la nivelul statelor din Occident. După ce vizitează o parte din Europa decide să îmbunătățească traiul supușilor săi, să întreprindă o serie de reforme. El este cel care pune temelia Sankt Petersburg-ului, orașul său de suflet, o proiecție a aspirațiilor sale, a viitorului pe care-l prevede Rusiei.

 

,,Să ne amintim că dacă Parisul, Londra sau Berlinul au fost făurite de o îndelungată istorie, de secole de lucrări și de generații, Petru I nu-și acordă decât câțiva ani – zece poate – pentru a înălța acest oraș nou despre care se șoptește că și-l dorește capitală. O dată mai mult, el dă exemplu. După ce a doborât un arbust de drobiță cu ciorchinii aurii, el începe construcția primei case a viitorului oraș. Potrivit unei tradiții eroice, această micuță clădire este înălțată în numai… trei zile și seamănă mult cu cea pe care o închiriase în Olanda. Este ceea ce se va numi ,,căsuța lui Petru cel Mare” și care trebuie neapărat vizitată pentru că de aici a pornit formidabila aventură, din spatele acelor bușteni. Poate fi socotită o culme, deoarece această cabană este foarte rusească, iar țarul pregătește un oraș care nu va mai avea nimic rusesc…”

   (Palatul de Iarnă – Sursă)

   Jean des Cars trece în revistă țarii, țarinele, rând pe rând, acordându-le o atenție deosebită Ecaterinei a II-a, ,,Despotul luminat”, lui Pavel I, lui Alexandru I și celui din urmă Romanov, Nicolae al II-lea.  Domniile fiecărui țar sunt analizate, apreciate, criticate, comparate între ele, totul într-o manieră ce împletește rigurozitatea științifică cu arta povestirii.  Este uimitor modul în care cultura rusească a înflorit de-a lungul timpului, oferind lumii artiști și opere de artă, multe dintre ele dăinuind până astăzi. În Palatul de Iarnă din capitala Imperiului Țarist se poate vizita astăzi Muzeul Ermitaj, o bijuterie, ce găzduiește opere din întreaga Europă. Un veritabil patrimoniu al bătrânului continent.

   Dinastia Romanov a dat Rusiei optsprezece țari care au consolidat, mai mult sau mai puțin, poziția sa pe mapamond. Ultimul dintre ei, Nicolae al II-lea, a fost victima regimului bolșevic, sfârșind executat  împreună cu întreaga sa familie. Această tragedie, această pată pe imaginea Rusiei contemporane, este descrisă amănunțit, evidențiindu-se în acest mod sfârșitul unui imperiu, sfârșitul celei de-a doua dinastii, ale cărui efecte s-au răsfrânt asupra destinului națiunii ruse actuale.

,

,În numai două minute, la ordinul lui Lenin, puterea bolșevică, încolțită, și-a încheiat socotelile cu Romanovii, simbolul vechii Rusii. Rasputin prezisese: ,,Când eu voi fi mort, Rusia va cădea în ghiarele diavolului”.”

   Deși comuniștii au încercat să nege importanța Romanovilor, să ascundă adevărul, acesta a ieșit ca întotdeauna la iveală. Însă acum, mai mult ca oricând, Rusia are prilejul de a se mândri cu acești conducători, cu această familie al cărei nume va rămâne veșnic în istorie.

    Jean des Cars reușește să reînsuflețească o perioadă din istorie, creionând-o în culorii vii și, pe alocuri, în tonuri cenușii. Își duce la îndeplinire misiunea, documentându-se temeinic, dezvăluind lumii întregi ciclicitatea și farmecul istoriei, motiv pentru care eu vă recomand să includeți ,,Saga dinastiei Romanov” în lista de lecturi obligatorii. O enciclopedie accesibilă publicului larg, o poveste și nu un basm, unde binele nu învinge de fiecare dată răul. O călătorie într-o Rusie a altor vremuri, presărată cu nenumărate experiențe, lecții de viață, atât de actuale…

    Recunoștința mea profundă se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, cel care a oferit un exemplar al cărții de față și care, înainte de toate, a avut inițiativa lăudabilă de a publica această lucrare a lui Jean des Cars. Vă mulțumesc!

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

Când Bess este nevoită să se mute din căminul părintesc la o vârstă fragedă, când teroarea pune stăpânire pe ea, îşi face ei şi conacului Hardwick o promisiune:

Pasiunea unei femei, de Virginia Henley-vol.1-recenzie

Titlul original: A Woman Of Passion
Traducerea: Dagmar Popescu
Editura: MIRON, 2017
Număr pagini: 286

    Virginia Henley revine cu un roman istoric foarte detaliat în privinţa picanteriilor de la curtea Tudorilor.

   Tînără Bess Hardwick ştie că singura ei cale de a evada din viaţa de privaţiuni pe care familia ei o duce, este să ajungă la curte şi să facă o căsătorie bună. Şi astfel frumoasă fată pleacă la Londra, şi ajunge la Curtea Tudorilor, locul unde sînt cei mai bogaţi, puternici şi ambiţioşi bărbaţi. Dar nici un bărbat nu este mai ambiţios şi mai periculos decît Prinţesa Elizabeth, cea care şi-o face pe Bess prietenă, confidentă şi mai apoi doamnă de onoare la strălucitoarea ei curte, atunci cînd ajunge regina…

   Când Bess este nevoită să se mute din căminul părintesc la o vârstă fragedă, când teroarea pune stăpânire pe ea, îşi face ei şi conacului Hardwick o promisiune :

,,-Eşti al meu! Nu fi trist. Mă voi întoarce şi te voi cere înapoi. Ceilalţi sînt inutili. Totul va depinde numai de mine.
Tatăl lui Bess murise, părăsind-o când ea nu avea decât patru ani, dar tot îşi amintea cum stătea cu el în faţa casei, chiar aici, în locul acesta. Îi simţea mâna pe umăr şi încă îi auzea cuvintele: pământul înseamnă bogăţie, copila mea. Pământul şi proprietatea sînt cele mai importante lucruri pe lumea asta. Agaţă-te de Hardwick, Bess, indiferent ce-o să se întâmple.”

   Familia este nevoită să se mute la mătuşa Marcella, sora mamei. În scurt timp mama s-a recăsătorit, dar situaţia materială le era tot precară!
Peste ani, Lady Margret Zouche i-a oferit şansa uneia din fetele Hardwick să lucreze la Londra pentru a capăta experienţă în conducerea unei gospodării. Care dintre fete v-a pleca?

,,Fireşte că Bess, spuse Marcella implacabil. Ea are frumuseţea ta şi limba mea ascuţită şi pe deasupra mai are şi părul acela teribil, care împrăştie flăcări şi care va face Londra să se ridice în picioare că să se uite la ea. Bess nu este blândă, este acerbă şi cu toate că are de-abia paisprezece ani, are nişte sâni de curtezană! O să-mi lipsească cumplit, dar este o ocazie minunată pentru ea.”

   Astfel, Bess va începe aventura sa în Londra, oraşul tuturor posibilităţilor pentru ea. Se va face indispensabilă pentru familia Zouche, iar firea ei practică va încerca să găsească soluţii. Întâi vrea să absoarbă tot ce este necesar din societatea nobililor din Londra, pe urmă vrea să îşi găsească un soţ care să o stabilizeze financiar atât pe ea cât şi familia ei.

Întâlnirea cu seducătorul William Cavendish o va da peste cap pe tânăra fată.

,,Avea cel puţin un metru optzeci şi trei şi un păr des, care se ondula în jurul gulerului. Bărbia pătrată, hotărâtă, era proaspăt bărbierită, expunându-i gropiţa adâncă. Ochii, sclipind amuzanţi, erau de un cafeniu atât de închis încât păreau negri. Una peste alta, era cel mai atrăgător bărbat pe care-l văzuse ea vreodată.”

   William, poreclit Rogue, va fi fascinat de tânăra cu părul roşu şi corpul de curtezană, şi o va vrea ca şi amantă. Bess la rândul ei,va fi şi ea atrasă de Rogue, dar nu vrea să devină curtezană, vrea un statut respectabil de soţie. Ceea ce ea nu ştie, este că Rogue este la a doua soţie, şi are şi o fiică puţin mai mică ca  Bess!

   Desele mutări ale curţii lui Tudor o va face pe Bess să se întâlnească cu prinţesa Elizabeth, mai mică cu câţiva ani ca ea, dar cu o fire foarte matură pentru vârsta ei. Prima dată când am înţeles că cele două fete se aseamănă ca două picături de apă (exceptând pieptul plat al prinţesei), am crezut că Bess face parte din mulţii copii nelegitimi a lui Henric Tudor. Avem descrierea în carte a soţiilor acestui rege şi cum au reuşit fiecare să devină regine. Este vorba, totuşi, de vreo 6 regine! Aici vedem cât sunt de ambiţioase femeile!
Pajul Robert Barow este din acelaşi ţinut cu ea, iar când acesta se îmbolnăveşte, Bess îl va ajuta şi va pleca cu el să îl conducă acasă. Nu şi-a dat seama în ce capcană a intrat. Tatăl vitreg îi era dator părinţilor lui Rob, iar pentru a-l scapa de închisoarea datornicilor, Bess va fi forţată să se căsătorească cu tânărul suferind Rob.

   Urmează moartea socrului, iar după doi ani de îngrijiri atente din partea lui Bess, moare şi soţul. Înţelegerea de la căsătorie (o treime din pământurile Barow), o va face pe tânăra văduva să lupte cu familia defunctului soţ. Va reuşi cu ajutor acordat din partea unui nobil local să câştige şi va recupera şi căminul părintesc-Hardwick.

,,-Ţi-am spus că mă voi întoarce şi că te voi lua înapoi. Niciodată nu te vom mai lasa să pleci; vei aparţine familiei Hardwick pentru totdeauna. Mama s-a întors cu surorile mele mai mici, iar mătuşa Marcy va face o grădină de ierburi. Fratele meu James are şi el curând o mireasă, pe Elizabeth Draycott. De acum înainte, toate încăperile tale se vor umple cu dragoste şi, în curând, din nou cu râsetele copiilor.
Astăzi plec înapoi la Londra, dar asta nu înseamnă că-mi iau adio. Mă voi întoarce…îţi promit!”

   Astfel că, o promisiune din copilărie s-a îndeplinit, urmează să îşi facă un viitor!
Va reveni la Londra, iar Rogue va încerca neîncetat să o cucerească, pasiunea dintre ei este incendiară! Când Bess i-a cerut ajutorul, iar Rogue i-a scris că este căsătorit, fata nu l-a iertat. Va reuşi de această dată?
Asistăm la manevrele de la curte, la alianţele dintre familii, când, copii mici fiind, sunt promişi pentru căsătorie.
Bess va fi damă de companie pentru Lady Frances, verişoara primară a regelui. Fiica sa va fi promisă de mică tânărului moştenitor şi vor fi educaţii împreună.

   Când regele Henry moare, tânărul prinţ va fi numit rege, dar unchii lui vor fi cei ce vor prelua puterea.
În continuare Bess va păstra strânsă legătura cu prinţesa Elizabeth, şi va încerca să îşi găsească un soţ responsabil. Va reuşi Rogue să şi-o facă amantă? Va depăşi sentimentele, prejudecăţile? Ce se va întâmplă când soţia lui Rogue moare?
Va reuşi prinţesa Elizabeth în planurile sale? Cine cu cine, ce planuri sunt puse la cale la curtea regală, urmează să descoperiţi voi, citind această carte excepţională.

   Nota pentru carte este 10. Aştept cu nerăbdare vol 2. Sunt curioasă în privinţa peripeţiilor lui Bess şi a pasiunii sale!

Cartea Pasiunea unei femei de Virginia Henley a fost oferită pentru recenzie de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi librarie.net

Cele două Diane, de Alexandre Dumas(tatăl)-recenzie

Editura: Lider

Număr volume: două

   De când mă ştiu mi-au plăcut cărţile scrise de Alexandre Dumas. Am citit volumele sale cu nesaţ în vremea copilăriei. Fiece pagină părea ceva rupt dintr-un film, dintr-o viaţă de om: caracterele descrise, lumea care juca jocul sorţii într-un război, cadrele spaţio-temporale care animă lectorul la a continua lectura. Felul în care compune acest autor denotă măiestrie cu atât mai mult cu cât reuşeşte să introducă cititorul undeva dincolo de viaţa de zi cu zi a Franţei de demult. Luminile altminteri în alb şi negru se descoperă a fi vii şi fac ca toate cele ce se petrec în volum să pară a fi o realitate şi nu o istorie uitată.

   Cine a fost Alexandre Dumas? Un scriitor francez din secolul al XIX-lea, a cărui operă a fost tradusă în peste 100 de limbi. Romanele lui istorice de aventură au fost adaptate în aproape 200 de filme. Primul lui volum – „Cei trei muşchetari” – este una dintre cele mai citite cărţi de toate generaţiile din ultimele două secole.

   Opera se deschide cu…un fiu de conte şi o fiică de rege. Personajele principale ale operei sunt doi orfani. Ei nu ştiu care le este provenienţa, cuvintele tată şi mamă le sunt total necunoscute, dar cunosc un lucru: că există iubire. Doi copii care vor învăţa împreună, vor fi frate şi soră, vor împărţi bucuriile şi neajunsurile. Cine sunt ei? Diana şi Gabriel „tânărul era de rasă normandă aleasă, cu părul castaniu şi ochii albaştri, cu dinţii albi şi buzele roşii ”. La împlinirea vârstei de optsprezece ani, Gabriel află de la doica sa că este Senior de Lorge, Conte de Montgommery. Din păcate familia sa pare să fi fost blestemată fiindcă toţi membrii săi au murit. Tatăl său dispăruse cu multă vreme în urmă şi nu se cunoştea dacă mai era viu sau murise. Gabriel vrea să îşi răzbune familia, dar ştie că dacă mai află vreo persoană că ultimul Montgommery trăieşte e posibil să sfârşească precum ceilalţi. Cum să îşi vadă visul realizat? Să muncească nu cu numele ori cu titlul, ci cu propriile mâini pentru a-şi crea renume şi a câştiga de partea sa forţe noi. Nu vrea să realizeze acestea de unul singur, ci împreună cu prietena sa din copilărie căreia îi promisese că se vor căsători. Planurile îi sunt dejucate fiindcă atunci când ajunge la Diana pentru a-i dezvălui cele aflate constată cu stupoare că altcineva i-o luase înainte: fata de care se îndrăgostise se căsătorise cu un bărbat mult mai în vârstă, fiind constrânsă de o scrisoare şi teamă. Gabriel înţelege situaţia, dar ştie că o va iubi întotdeauna pe Diana. Tânăra va pleca pe un drum presărat cu aur, palate, regi şi regine, iar Gabriel pe altul plin de sânge, omor şi risipă.

   Anii trec, Gabriel îşi creează propriul renume – viconte d’Exmès – alături  de camarazii de arme şi de ducele de Guise. Pare că totul s-a aşezat, dar în realitate norii de furtună abia  s-au adunat. O scrisoare este trimisă ducelui de Guise, iar Gabriel află astfel că regele doreşte să o căsătorească pe Diana cu un nou pretendent din moment ce ducele de Castro, fostul ei soţ, decedase. În fond, era doar o mişcare a regelui pe tabla de şah prin care urmărea o nouă alianţă între familii. Gabriel ştie că acum a venit vremea lui şi se va arăta mai mult decât bucuros să îi facă pe plac lui de Guise, plecând la Paris să ducă regelui Henric al II-lea drapelurile statelor cucerite în război.

   Diana între timp află care îi sunt părinţii: regele Henric al II-lea al Franţei şi maîtressa acestuia, Diana de Poitiers. La puţin timp de la plecarea spre soţul său, cu ani în urmă, acesta a decedat. Ea a rămas doar cu numele: Diana de Castro. Regele a recunoscut-o ca fiind fiica sa legitimă şi a trimis-o la o mănăstire de maici pentru mai multă vreme. Când a fost primită la palat, a intrat de îndată în graţiile regelui, a devenit fiica acestuia în adevăratul sens al cuvântului. Relaţiile cu mama sa, însă nu s-au încălzit din contra, pe zi ce trecea se răceau. Tatăl îi cere acesteia să se căsătorească din nou şi îi explică şi motivele. Tânăra îl înţelege, dar îl roagă să îi mai lase răgazul de a-l mai întâlni încă o dată pe Gabriel şi a clarifica ceea ce simţeau unul pe altul. Regele se învoieşte, dar exista un mic inconvenient: Diana nu ştia nici adevărata identitate a lui Gabriel, nici pe aceea pe care o dobândise el  în război.

   Lucrurile se vor schimba atunci când cei doi se vor reîntâlni şi vor începe mai multe lupte: a lor pentru iubire şi lupta lui Gabriel pentru a reabilita numele de Montgommery. Povestea nu este doar a lor, ci şi a intrigilor de la palat, a comploturilor, relaţiilor amoroase ascunse pe după perdele, urii şi otrăvurilor, a unui servitor care are o dublură malefică ce îi râde în nas de fiecare dată când se întâlnesc. Sper că nu am divulgat prea mult :)

   „Cele două Diane” este scris la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. Cadrele spaţiale sunt frumos creionate „era o seară de august senină şi frumoasă. Cerul era limpede, de un albastru intens, dar luna încă nu se arătase. Noaptea părea cu atât mai misterioasă, mai visătoare şi mai fermecătoare… Această blândă seninătate contrasta în mod ciudat cu agitaţia şi zgomotele care umpluseră ziua. Spaniolii dăduseră două asalturi unul după altul, dar fuseseră respinşi de fiecare dată. Provocaseră însă mai multe morţi şi răniseră mai mulţi oameni ”. Dialogul are coloratură deosebită:

„În numele lordului Grey, stăpânul meu monseniore, continuă arcaşul care nu era orgolios din fire, aţi fost desemnat unul dintre cei cincizeci de prizonieri pe care monseniorul amiral trebuie să-i predea învingătorilor. Nu trebuie să fiţi supărat pe mine, sărman nevolnic, pentru că am fost silit să vă dau această veste neplăcută. / Supărat pe tine!Nu, dar lordul Grey, care este un gentilom, ar fi putut să-şi dea osteneala să-mi ceară chiar el spada. Numai lui am de gând să i-o predau, ai priceput?/ Cum va binevoi monseniorul ”.

   Reacţiile personajelor nu lasă loc de dorit „lui Gabriel i se făcu negru în faţa ochilor şi fu nevoit să se rezeme de pervaz ca să nu se prăbuşească. Aşadar, presentimentele nu-l înşelaseră!”, „se întrebă dacă e cazul să stea acolo şi să aştepte, sau să meargă mai departe. Dar nerăbdarea lui nu se împăca cu imobilitatea ”.

   Diane, Diane: una bună la inimă, iar alta pierdută în negura timpului…Ce se va întâmpla cu personajele noastre, oare îşi ştiu cu adevărat originile, poate sunt fraţi? Vor supravieţui unei lumi care se rupe din interior? „Da, te voi salva, tată! Diana mea, te voi salva!”.  

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Toria, de Nicoleta Tudor-recenzie

 

 Titlul original: Toria

Editura: Librex

Seria Cercurile mistice

Volumul 3 (Volumul 1: Cercurile mistice; Volumul 2: Orașul de deasupra)

Anul aparitiei: 2017

Număr pagini: 294

Gen: Fantasy, Romantic, Aventuri

   „Toria” este cea de-a treia carte din seria fantasy a autoarei române Nicoleta Tudor. În „Cercurile mistice”, am fost alături de Maria și Matei în lupta lor de a elibera șatra de un blestem greu; în „Orașul de deasupra”, am suferit alături de Mădălina, pendulând între bunul Sorin și răvășitorul Naum, între realitatea de pe Pământ și himera fascinantă de pe Toria. În „Toria”… ei bine, în „Toria”, avem ocazia de a călători în trecut, aflând povestea Căzutei, femeia pedepsită de cei de pe planeta ei pentru că s-a îndrăgostit de un pământean. Cel puțin aceasta este varianta oficială. În realitate, motivul a fost… ei, bravo, era să vă spun! Nu, nu, citiți voi și aflați! Acest al treilea volum este cu două tăișuri: continuă acțiunea din cel de-al doilea roman și aflăm informații din trecutul îndepărtat, dinaintea celor întâmplate în „Cercurile mistice”, totul prinzând sens.

   În același timp, Mădălina, Naum, Maria și Matei (părinții Mădălinei) vor lupta împotriva străbunilor, pentru a scăpa Toria de sub dictatura lor. Da, ați citit bine, Mădălina și Naum.

   Deși la finalul celui ce-al doilea volum, am lăsat-o pe Mădălina proaspăt căsătorită cu Sorin, în „Toria”, lucrurile se schimbă: au trecut 12 ani de la cele întâmplate, Mădălina și Sorin lucrează la același spital, ea ca pediatru, el ca ortoped. Toate bune și frumoase, până când reintră în scenă… Naum. Își face apariția chiar la spital, cu o fetiță cu ochi violet, ce și-a luxat mâna:

„- Nepoata dumneavoastră are nevoie de o radiografie. O să vă însoțească cineva.

– Și eu am nevoie de resuscitare. Mădălina, cât ești de frumoasă, îi spuse el în timp ce o îmbrățișa lung.”

   Pe de altă parte, la scurtă vreme, Mădălina află ceva ce nu i-ar fi căzut bine niciunei soții: Sorin o înșeală de trei ani cu o asistentă. Ca și când nu ar fi de ajuns, o anunță pe nepusă masă că va pleca timp de 9 luni la o specializare în Germania, alături, bineînțeles, de acea asistentă. Oricât de ciudat ar părea, Mădălina se simte ușurată, eliberată de o povară și… mai puțin vinovată. Pentru că deși nu l-a mai văzut, nu a încetat să-l iubească pe Naum în acești 12 ani.

   Sorin pleacă exact când intră Naum în scenă, iar el și Mădălina își continuă povestea de dragoste întreruptă în urmă cu ani de zile. În lupta lor împotriva străbunilor li se alătură părinții Mădălinei. Cum se va termina această luptă, ce va alege Mădălina (pe Naum sau pe Sorin, Pământul sau Toria, viața la spital sau viața pe cealaltă planetă) veți afla citind cartea. Pentru că finalul cărții vine la pachet cu o alegere foarte grea pe care Mădălina trebuie s-o facă.

„Vei avea o alegere grea de făcut. Vei avea de ales dacă să rămâi în lumea asta, unde îți sunt rădăcinile, sau să mergi într-o altă lume, unde îți este inima. (…) Orice hotărâre vei lua, cineva va suferi.”

   Despre final pot să vă spun că m-a năucit. Nu mă așteptam. De ce? Ei, nu pot să vă dau spoilere, o să sughit de la înjurăturile voastre! Dacă, totuși, ați citit cartea sau nu vă deranjează spoilerele, dați click aici 

    Ce mi-a plăcut: povestea, care m-a cucerit încă de la prima carte din serie citită, stilul catchy al autoarei, care te face să parcurgi capitol după capitol, faptul că totul (cu excepția elementelor fantasy) pare desprins din viața reală, cu bune și cu rele, fără etichetări în alb și negru, acțiunea care se precipită spre final, devenind din ce în ce mai palpitantă, promovarea locurilor încărcate de mitologie de la noi din țară (peștera Polovraci, despre care legenda spune că ar fi lăcașul lui Zamolxe și de unde se culege o plantă cu proprietăți vindecătoare), și… încă un fapt inexplicabil, de care mi-am amintit în timp ce parcurgeam paginile cu incursiunea în trecut, în vremea Căzutei: într-o noapte, am visat că Nicoleta Tudor s-a întors în timp, ca să aflu apoi, că într-adevăr, făcuse o incursiune în trecut, scriind acele fragmente din carte. Mai multe detalii aflați din vise literare.

   Nicoleta Tudor folosește, în cărțile ei, metafore pentru ceea ce se întâmplă în lume. În primele două cărți, pentru ecologie (căldura de pe Toria și lipsa vegetației par să tragă un semnal de alarmă asupra stării planetei), iar în cea de-a treia, ne vorbește despre dictatură, despre abuzurile făcute de cei aflați la putere, despre revolta maselor.

   Ce nu mi-a plăcut: faptul că pe la mijlocul romanului, acțiunea cam stagnează și câteva greșeli de punctuație. În rest, n-am ce reproșa.

Citate:

„Chiar au efect leacurile tale pentru frumusețe? (…

– Da. Are efect. Beau ceaiul meu de tătăneasă, și pentru că ele cred că le face mai frumoase, și cei din jur le văd mai frumoase. O femeie care are încredere în frumusețea ei, e deja câștigătoare.”

 Despre autoare:

   Nicoleta Tudor este autoarea romanelor fantasy „Cercurile mistice”, „Orașul de deasupra” și mai nou, „Toria”. Este o persoană simpatică, pe care am avut ocazia s-o întâlnesc la mai multe lansări de carte.

Acest exemplar a fost oferit de autoare și țin să-i mulțumesc.

 Carte poate fi comandată de pe  Librex.ro

by -
11

Tornada cu părul roșu: Judy Moody, de Megan McDonald-recenzie

Ilustrații de H. Reynolds

Editura Gama, 2016

Traducere de Ciprian Nedelcu

160 de pagini

Vârsta recomandată: 7+ ani

Judy Moody are toane – primul volum al seriei

   Judy Moody nu voia să renunțe la vară. Nu voia să își pieptene părul în fiecare zi. Nu voia să țină minte cum se scriu anumite cuvinte. Și nu voia să stea lângă Frank Pearl, care mânca plastilină în clasă.

 Judy Moody avea toane.

   Nu era în toate bune. Era în toane rele. În toane furioase. Nici măcar mirosul noilor ei creioane Grounchy nu reușise să o scoată din pat

   Din câte se poate lesne observa, Judy Moody (în limba engleză, moody înseamnă capricios, imprevizibil, morocănos, irascibil) este fetița care l-a luat pe nu în brațe. Independentă de felul ei, roșcata de clasa a treia are probleme serioase, pe care le rezolvă în stilul caracteristic. Își dorește un animal de companie nou, cum ar fi un leneș cu două degete, din jungla amazoniană, dar se mulțumește și cu plantă carnivoră, pe care o duce mândră la școală și nici nu vrea să meargă la ziua lui Frank –mâncătorul de lipici. Stink, fratele mai mic se ține după ea toată ziua și-i strică planurile. Normal că are toane! Bine că îl are alături pe Rocky, cel mai bun prieten!

   Peripețiile lui Judy Moody amintesc de copilăria adevărată, cea trăită fără tablete și telefoane, afară, la joacă. Imaginația și veselia acestui copil construiesc o lume fericită, în care, până la magazinul din colț, treci prin China și Japonia și în care pietrele de pe drum sunt căzute din Lună.

   –Când ajungem în China? Întrebă Stink.

   –Încă suntem pe strada Jefferson, îi răspunse Rocky.

   – Să ne uităm după pietre până ce ajungem în China, zise Stink.

   –Hai să vedem cine o găsește pe cea mai bună, zise Rocky.

   Cei trei au studiat pământul pe drum. Judy a găsit cinci pietricele roz și o surpriză „Bazooka Joe” cu bandă desenată și mesajul: ÎȚI VOR IEȘI BANI ÎN CALE.

   Rocky a găsit o piesă albastră de Lego și o piatră cu o gaură în mijloc – o piatră norocoasă.

  Oricare ar fi provocarea, Judy Moody o depășește!

            Lectura este un deliciu atât pentru adulți, cât și pentru copii, cu toate că, prin traducere, unele sintagme și-au pierdut umorul. Adresându-se în special celor mai mici dintre cititori, editorii au avut grijă le ofere un text scris mare, cu imagini strecurate pe ici-colo.

   Celelalte titluri ale colecției: Judy Moody vine de pe Marte, Judy Moody face ocolul Pământului în 8 zile ½, Judy Moody merge la facultate, Judy Moody salvează lumea, Judy Moody devine celebră.

Părerile copiilor:

Stefania, 6 ani: Judy Moody e cam obraznică și mama nu o pedepsește.

Maria, 5 ani: Ștefi, hai să ne jucăm de-a Judy Moody!

Cartea Judy Moody are toane a fost oferită pentru recenzie de Editura Gama. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Gama

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
12

        Trei coroane întunecate, de Kendare Blake-Editura Corint-recenzie

 

Titlul original: Three Dark Crowns

Traducere: Roxana Olteanu

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 368

Gen: Fantasy

 

   În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.
Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharine este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.
ULTIMA REGINĂ RĂMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.

     Tulburător! Incredibil! Autoarea Kendare Blake a reușit și de această dată să mă surprindă plăcut cu o poveste întunecată și foarte complicată, mult mai fascinantă decât ” Anna în veșmânt de sânge ”. Răsturnările de situație de la finalul cărții m-au lăsat mută de uimire. Pe parcursul lecturii, mi-am făcut o grămadă de scenarii, dar nu mă așteptam la asemenea surprize de proporții. Și cât de  amarnic m-am înșelat în privința unor personaje de care mă atașasem!

     Am avut o mulțime de sentimente contradictorii și nici după ce am parcurs întreaga poveste, nu am reușit să disting în mod cert cine sunt personajele pozitive sau negative. Nu mai aveam încredere în nimeni și devenisem suspicioasă la cel mai mic gest făcut de cineva. De fapt, toate personajele mi-au incitat interesul tocmai datorită naturii lor duale și a intrigilor urzite de ele. Doar o singură persoană m-a impresionat mult și a reușit să-și dovedească loialitatea – Jules Milone – cea mai puternică naturalistă de pe insulă și, totodată, prietena și confidenta lui Arsinoe.

     Nu doar că am fost tulburată de evenimentele petrecute la finalul cărții, dar m-am simțit într-un fel  trădată de acțiunile întreprinse de un anumit personaj masculin. Sunt furioasă pe el și nu îl pot înțelege. Iubește o fată și totuși se culcă cu alta. Îi mărturisește iubitei ce a făcut și promite că nu se va mai întâmpla, dar cu prima ocazie, o feștelește. E conștient că le rănește pe amândouă fetele, dar se așteaptă să fie iertat. Și, Doamne, cât de naive sunt ele…

  Ați citit deja descrierea cărții, deci știți ce haruri posedă fiecare fată. Însă, să nu vă imaginați că sunt trei tinere regine ce huzuresc, așteptând întrecerea. Antrenamentele dure și faptul că ele nu sunt libere cu adevărat, ne determină să le compătimim. Gândiți-vă că Katharine se antrenează zilnic cu otrăvuri, înghite sau i se injectează diverse otrăvuri ca să-și întărească harul. Iar Mirabella, oricât de mult își face datoria față de preotese, acestea vor să știe în permanență unde se află și ce face, iar pentru asta i-au legat clopoței de glezne, de teamă ca nu cumva să fugă.

     Dintre cele trei regine, o prefer pe Arsinoe. Katharine mi se pare o fire slabă și puțin cam naivă, în ciuda faptului că toxicii sunt cei mai duri și cele mai crude ființe. Mirabella nu mi-a demonstrat că e puternică, așa cum se spune (puterea ei se manifestă cu adevărat doar atunci când se înfurie). O admir pentru că nu vrea să-și ucidă surorile, dar doar atât. În schimb, pe Arsinoe nu o interesează cum arată, încalcă regulile, e loială prietenilor săi, le sare în ajutor, îi protejează și nu se teme să ia vina asupra ei atunci când cineva apropiat riscă să fie ucis. 

  Trebuie să recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă adaptez cu lumea fantasy creată de autoare. Ni se oferă foarte multe detalii despre tradițiile și regulile impuse de Zeiță, despre legende străvechi. Iar eu, ca să nu vă derutez prea mult, am să vă furnizez câteva noțiuni de bază.

   Premiza romanului este foarte interesantă. În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice, însă numai una va deveni Regina Încoronată. Și pentru asta, cele trei surori trebuie să se înfrunte într-o  luptă pe viață și pe moarte.

   Legenda spune că niciodată până acum nu au mai domnit în succesiune trei regine, fie că aveau  sau nu același har. Regina Camille, mama tripletelor, își câștigase coroana, otrăvindu-și surorile  cu multă viclenie. Însă ea a părăsit insula împreună cu regele-consort imediat ce și-a revenit după ce a născut tripletele, fiind nevoită să se supună legilor, la fel cum au făcut toate reginele. Zeița trimisese noile regine, așa că domnia celei vechi se încheiase.

   La vârsta de șase ani, cele trei surori au fost despărțite, fiecare fiind luată de câte un clan (de naturaliști, elementali și toxici). Timp de șaisprezece ani ele au fost educate și pregătite pentru marea înfruntare, iar până la instalarea noii regine, Consiliul Negru va conduce insula. La câteva luni după aniversarea de șaisprezece ani a reginelor, va avea loc Ceremonia de Beltane, care marchează începutul Anului Ascensiunii. Va avea loc o vânătoare ritualică, urmată de un ospăț, apoi se vor face pregătirile pentru Debarcare, ce are loc în noaptea de după Vânătoare și, pentru Revelare, care e în noaptea următoare. Debarcarea e atunci când li se prezintă curtezanii, de unde regina își va alege regele-consort. Revelarea e atunci când reginele își demonstrează harul. Și după ce se încheie Ceremonia de Beltane, vine momentul curtării oficiale și, tot atunci, reginele se înfruntă până la moarte. Au la dispoziție un an întreg se se omoare, până la următorul Beltane.

    Katharine este cea mai mică dintre triplete, născută ultima și e micuță de statură. La vârsta de șase ani a fost adusă la conacul Greavesdrake deținut de toxici.Va fi educată și pregătită de către otrăvitoarea Natalia, capul familiei de toxici Arron, cel mai puternic membru al Consiliului Negru. Prin definiție, toxicii sunt cei mai severi și riguroși, așa că antrenamentele sunt dintre cele mai dure și crude. 

   În Consiliu îngrijorarea e tot mai mare, de când templul îi susține pe elementali, iar Natalia se teme că toxicii vor intra în Anul Ascensiunii cu o regină slabă. Lucru care se confirmă la aniversarea de șaisprezece ani a Katharinei, când  aceasta nu reușește să-și dovedească harul (că poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic).

“ Când se uită în oglindă, își vede corpul ca pe niște piese separate. Oase. Piele. Sânge prea puțin. Nu e nevoie de cine știe ce efort ca s-o reduce la zero (…) De multe ori se întreabă dacă surorile sale sunt la fel de slabe. Și dacă pe sub piele sunt la fel ca ea. Niciuna nu e toxică, una e naturalistă și alta elementală.” 

“ Cu ochii injectați și plini de lacrimi, Katharine le vede strâmbăturile. Rușinea ei este reflectată în fiecare expresie.” 

   Dar să ne îndreptăm atenția și spre Orașul naturaliștilor – Wolf Spring, acolo unde Arsinoe, cea de-a doua soră, își aniversează și ea ziua de naștere.  Ea ar trebui să poată înflori toate tufișurile și să înverzească șesul cu totul. Dar ea încă nu și-a căpătat adevăratul har. Din cauza acestei slăbiciuni, nu se așteaptă nimeni ca ea să supraviețuiască Anului Ascensiunii și este luată în bătaie de joc de oamenii săi.

“Numai că de trei generații încoace au fost ucise regine naturaliste mai puternice decât Arsinoe. Clanul Arron e mult prea potent. Otrava lor reușește întotdeauna. Și chiar dacă nu reușește, lupta lor o să fie cu Mirabella.”

 

   Însă în acea zi se dă anunțul că exilul bunului ei prieten, Joseph Sandrin, s-a încheiat și va reveni pe insulă. Acesta fusese exilat pentru că în urmă cu cinci ani, împreună cu  iubita lui, Jules Milone (cel mai puternic elemental de pe insulă), au încercat s-o ajute pe Arsinoe să fugă de pe insulă. Dar și Jules a avut de suferit din cauza acelei evadări eșuate, pentru că sentința pe care a primit-o aceasta a fost să rămână doică și moașă celibatară pentru regine, să trăiască singură ca servitoare a coroanei, iar singurii tovarăși să fie regina și regele-consort. Cât despre Arsinoe, aceasta se simte  vinovată  că din cauza ei cei doi iubiți au fost despărțiți.

   Între timp, în Orașul elementalilor – Rolanth, își aniversează ziua de naștere și cea de-a treia soră. Înalta, puternica, frumoasa, sălbatica și curajoasa Mirabella, cea despre care se spune că are cele mai multe șanse să câștige înfruntarea și că va fi următoarea regină din Fernnbirn. Forța harului pe care îl are fata a făcut să renască în oameni credința.

   Însă la vânătoare din ziua aniversării sale, are parte o o mare surpriză neplăcută. Ea și preotesele nu vor vâna un animal, ci va asista la sacrificarea unei novice.

“– Dacă nu o faci tu, regina mea, atunci o vom face noi. Dar dacă o facem noi, moartea va fi mai lentă.” 

   Cele întâmplate  la acel ritual al sacrificiului, dar și gândul că va fi silită să-și ucidă surorile, o determină pe Mirabella să fugă de la templu, iar decizia ei va avea  urmări grave pentru toată lumea. Mulți oameni vor avea de suferit, preotesele vor încerca să-și pună în aplicare planul diabolic. Se vor folosi de o legendă străveche, o poveste despre Anul Sacrificial – se referă la o generație de regine în care una singură e puternică, iar celelalte sunt slabe. Și în acel An Sacrificial, cele două regine slabe sunt ucise de mulțime după ceremonia de Relevare, iar cea rămasă în viață, va deveni o Regină cu Mâini Albe (se referă la faptul că ea va urca pe tron fără să verse vreo picătură din sângele surorilor, pentru că alții le vor omorî).

   Dar și Natalia are în minte un plan, iar aici, un rol important îl va avea Pietyr, nepotul ei preferat. Harul Katharinei se încăpățânează să rămână slab, însă Pietyr îi propune să o ajute să și-l dezvolte și, totodată, îi arată cum să flirteze cu viitorii curtezani. Însă vor ajunge să aibă o relație secrete.

“ Și ce-i cu asta? Harurile contează tot mai puțin. Acum coroanele nu se mai câștigă, se construiesc prin politici și alianțe. Și nicio familie de pe insulă nu poate naviga pe aceste ape mai bine ca familia Arron.”

   Va reuși Natalia să-și ducă planul până la capăt? Va fi sau nu dejucat planul Marii Preotese ? Cum va decurge întâlnirea dintre cele trei surori? Cine va învinge? Oare e bine că Arsinoe este învățată să se folosească de Magia joasă (magia pentru cei lipsiți de har), mai ales că se știe că e foarte periculoasă? Care este rolul lui Pietyr? Ce se întâmplă cu Jules și Joseph?

“Se uită din nou la Mirabella, frumoasă și regală fără niciun efort, și la Katharine, care e drăguță și pare periculoasă ca o bucată de sticlă neagră. Față de ele, ea nu e nimic.O trădătoare  și o lașă. Lipsită de har, nenaturală și desfigurată. Față de ele, ea nici nu e regină.” 

“ – Vreau răzbunare, șoptește ea, și degetele ei trasează pe brațul Nataliei urme însângerate. Și după aceea îmi vreau coroana.”

“ – Vor plăti toți pentru asta, spune ea, cu capul înfundat în umărul lui. Vor vărsa sânge și vor urla și vor primi ce merită.” 

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Povestea are multe răsturnări de situație și veți avea parte de multe suprize!

 

Cartea Trei coroane întunecate, de Kendare Blake a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
7

         Anul regelui, de Principele Radu al României-recenzie

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2012
Număr pagini: 110
Nota mea: 10/10

     Anul 1866. Anul în care România îl primea pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și-l accepta drept principe domnitor. Această personalitate remarcabilă a obținut, mai apoi, independența României, devenind în 1881 primul rege al românilor. Sub domnia acestuia s-au realizat numeroase reforme, s-au întreprins acțiuni ce aveau scopul de a moderniza regatul proaspăt creat. Avea să fie urmat la tron de Ferdinand I, alături de care România s-a luptat și a trecut peste Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea a fost încoronat, însă avea să renunțe la tron favoarea fiului său. Regele Mihai I.

    Tânărul monarh cu un viitor promițător înainte nu a avut șansa de a cârmui prea mult timp țara primită în grijă de la înaintașii săi. Comuniștii l-au amenințat, l-au obligat să abdice și l-au exilat împreună cu Regina-mamă Elena. Propria națiune îl izgonea, negându-i moștenirea și fără a i se oferi respectul cuvenit. În exil s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, împreună cu care a avut cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

   Deși departe de meleagurile natale, Majestatea Sa le-a insuflat soției și fiicelor sale iubirea pentru România, pentru români și pentru valoarile acestei națiuni, pe care nu a încetat să le poarte în suflet. Viața printre străini nu a fost simplă, ci dimpotrivă. Abia după căderea comunismului, regele Mihai a avut șansa de a-și revedea țara. Prin intermediul Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu, al Principesei Maria, a contribuit la refacerea României postcomuniste, implicându-se în numeroase activități caritabile, dar și în creșterea prestigiului țării pe plan internațional. În consecință, a influențat aderarea noastră la Uniunea Europeană în 2007, de exemplu.

   “Anul regelui” este un lăudabil demers al Alteței Sale Principele Radu, o încercare de a aduce monarhie și pe rege în atenția publicului, în atenția românilor de pretutindeni. În vremuri în care puțini sunt cei care își întorc privirea spre trecut, spre realizările strămoșilor, este nevoie să ne amintim de rege, de Casa Regală pe care o reprezintă cu demnitate de decenii întregi.

    România nu mai este monarhie constituțională, însă la ,,fundația” republicii postcomuniste au contribuit și membrii Familiei Regale, proaspăt veniți din exil. Acesta este unul din numeroasele motive pentru care Majestatea Sa merită să fie acceptat, respectat și iubit de noi toți. Înainte de a fi rege, Mihai I este om, are o familie frumoasă pe care o iubește nespus. Astfel a luat naștere acest album, bogat ilustrat, ce împletește atribuțiile regale cu cele ale unui cap de familie. Principele Radu surprinde momentele-cheie ale anului regal, dezvăluind ceea ce se află dincolo de imaginea oferită de mass-media.

    Este prezentat fiecare anotimp în parte, cu evenimentele, obiceiurile și programul regelui. Rândurile scrise alternează cu fotografii ce îi înfățișează pe membrii Familiei Regale, o mulțime de instantanee din viața publică și privată a Majestății Sale. Aflăm detalii din “culise”, despre etichetă, despre protocol, despre patronajul și furnizorii Casei Regale. În orice caz, acest album nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Să nu uităm că monarhia a salvat România, a construit-o și a sprijinit-o neîncetat. Eu sper că vă va face mare plăcere să-l descoperiți pe regele românilor!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: www.familiaregala.ro

by -
10

Sub teroare, de Steve Martini-recenzie

   Steve Martini s-a născut în 28 februarie 1946 în San Francisco –California. Face parte dintr-o veche familie de italieni, mama, Rita, lucra acasă, apoi în librăria din San Gabriel, tatăl a fost administrator de ferme şi a lucrat de-a lungul întregului stat.
Martini a urmat Universitatea din California, la Santa Cruz, unde şi-a luat licenţa în stinte politice în 1968. A început ca reporter la Los Angeles Daily Journal, în 1970 devine corespondent la State Capitol-Sacramento, apoi şef de birou. Este perioada în care îşi ia licenţa în drept la University of the Pacific”s McGeorge School of Law, şi în 1975 este admis în barou.

   Steve Martini a practicat avocatură atât în mediul privat cât şi de stat. A mai lucrat ca reprezentant legal pentru California Department of Consumer Affairs şi The State Bar of California şi ca sfătuitor legal în “California Victims of Violent Crime Program”.
A avut o mulţime de funcţii legale, promovând de-a lungul anilor, până în anii 80, când devine scriitor cu “normă întreagă.” Locuieşte în statul Washington, dar călătoreşte mult în America Latină şi în Africa de Sud-Est, pentru cercetări şi noi teme pentru viitoarele cărţi.
A scris seria “Paul Madriani” care conţine 14 romane şi alte 3 romane, traduse în 22 de ţări.
CBS şi NBC au prezentat două minii serii, ecranizări după romanele lui Steve Martini.
La noi au apărut la Editura Lider două romane din seria “Paul Madriani”:” Sub Teroare”(Arraignment) şi “Procesul”(The Jury).

   Primul roman al lui Steve Martini tradus la noi este o carte plină de adrenalină, cu personaje controversate, cu imagini din sălile de judecată, cu cercetări desfăşurate din California până în Mexic, rivalităţi în sânul firmelor, dar şi puţin din viaţa privată a personajelor, atât cât să le înţelegem alegerile şi motivaţiile.

   Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi despre acţiune.
Nick Rush, avocat la firma Rocker-Dusha, apelează la Paul Madriani să preia ca avocat o cunoştinţă de-a lui, Gerald Metz. Sigur că Madriani, care avea propria lui firmă împreună cu un prieten Harry Hinds, este surprins, dar Nick încearcă să-l convingă, argumentând cu un conflict de interese. Nick avusese un divorţ urât cu prima soţie, Margaret, după care s-a recăsătorit cu Dana o “nevasta trofeu”, mai tânăra decât el, implicată în tot felul de comitete şi acte de caritate. Între cele două căsătorii a avut o relaţie cu o secretară, din care a rezultat o fiică Laura. Convenise cu mama fetiţei să ţină secretă existenţa copilului (a fost dorinţa ei), dar le susţinea băneşte şi le vizita cât putea de des, Laura crezând că este unchiul ei. Singurul care ştia era Madriani căruia i se destăinuise după o seară de beţie.

   Gerald Metz,contractor local, încerca să pară doar un om de afaceri onest, preocupat de acte de caritate, dar procurorii federali îl cercetau pentru o afacere în Mexic cu doi fraţi, Arturo şi Jaime Ibarra, afacere care până la urmă nu s-a concretizat, dar a rămas o sumă mare de bani nejustificată (se credea că e vorba de spălare de bani). Madriani bănuieşte că Metz e implicat şi-n afaceri cu droguri, aşa că refuză să-l reprezinte şi-l avertizează pe Nick să aibă grijă.

   Oarecum supărat, dar mai ales stresat, Nick pleacă de la cafenea să se întâlnească cu Metz la tribunal, dar îşi uită o mică agendă electronică pe masă. Madriani merge după el să-i dea agenda, dar când ajunge în apropierea tribunalului aude împuşcături, şi descoperă că Nick şi Metz erau morţi. După cartuşe şi zgomotul auzit îşi dă seama că a fost o armă semiautomată. Toată lumea este convinsă că Metz era ţinta şi Nick o victimă colaterală, aşa că poliţia începe cercetările.

   După înmormântare, Dana îi cere lui Madriani ajutorul, vrând să primească poliţa de asigurare de viaţă a lui Nick, dar supriză.. Adam Tolt, şeful firmei, îi spune că pe asigurare figura încă numele primei soţii. Cu ajutorul lui Harry şi a lui Adam Tolt, Madriani rezolva situaţia cu firma de asigurări, favorabil pentru ambele soţii, hotărând că onorariul lui şi al prietenului lui îl va trimite fiicei lui Nick.

   Madriani este totuşi sâcâit de ideea morţii lui Nick, de faptul că nu spusese poliţiei de agendă, de ideea că dacă el nu refuză să-l reprezinte pe Metz poate că nu mureau. Şi începe să facă propriile lui cercetări, mai ales când află de la poliţişti că Nick şi Metz fuseseră de fapt asociaţi la o firmă- Jamaile Entreprises, care se dovedeşte a fi o firmă fantomă. Toate acestea îl fac pe Madriani să caute răspunsuri şi să cerceteze. Încearcă să vorbească cu colegii lui Nick, mai ales cu cei ale căror nume le găseşte în agendă, dar în afară de Adam (şeful cel mare) se loveşte de un zid de tăcere, de evitări, chiar spaimă. Adam îl ajută cât de mult poate, inclusiv cu firma de asigurări, lăudându-l şi pe el şi pe Harry, în cele din urmă propunându-le să vină să lucreze pentru el. Din agenda lui Nick, din vorbele de pe stradă şi unele informaţii de la poliţie, aflate de către Harry, apar şi alte personaje: Espinoza, care se ocupă cu falsificări de acte, soţia lui, şi Hector Saldano, aflat în slujba fraţilor Ibarra, la un moment dat implicat cu Metz şi Nick.

   Madriani descoperă că este urmărit, Espinoza este ucis, Adam îi aduce o scrisoare sosită la firmă pentru Nick (după ce acesta fusese ucis). Scrisoarea era de la Pablo Ibarra, care-i cerea lui Nick o întrevedere, vrând să discute despre băieţii lui. Toate acestea îl determină pe Madriani să continue cu îndârjire cercetările şi să ia hotărârea de-a pleca în Mexic să vorbească cu Pablo Ibarra şi cu băieţii lui. Adam Tolt se oferă să-l ducă în Mexic cu avionul firmei şi să-l ajute în cercetări.

   Adam apelează la o firmă de pază, firma lui Julio, cu care mai lucrase, şi merg să-i caute pe fraţii Ibarra. Le spun că au venit în numele unor investitori, dar apare Saldano şi reuşesc să scape de acolo fără ca acesta să-l recunoască pe Madriani. La hotel îi aşteaptă Harry, invitat de Adam şi adus cu avionul lui să li se alăture. Pe drum Adam se certase cu cei de la firma de pază, dar îşi cere scuze motivând că e obosit, aşa că după masă se retrage în cameră.

   Harry şi Madriani stau la piscină când sunt atacaţi de un avion, al cărui trăgător este gata să-i omoare.
Când Madriani revine de la spital, unde-l dusese pe Harry, vede că oamenii de pază al lui Julio nu mai sunt şi el este mort. Când îl sună pe colegul lui Julio, pe Herman, acesta îi spune că Adam a dispărut. Madriani primeşte un mesaj, trebuie să meargă singur la un sit arheologic la Cobe şi să ducă Piatră Roseta (fraţii se ocupau şi de jefuirea de sit-uri arheologice şi vânzarea pe piaţa neagră a artefactelor). Presupunând că Adam a fost răpit de fraţii Ibarra, Madriani împreună cu Herman îl caută pe tatăl acestora. Şi Pedro Ibarra (care nu voia ca fiii lui să fie cumva ucişi) se implică şi se oferă să-i ajute cu mica lui “armata” de mercenari.

   Şi de aici ne mai aşteaptă o grămadă de surprize: Madriani află cine este vinovat pentru tot, află că de fapt Nick fusese cel vizat, că motivul morţii lui era în California, şi află şi cine trăgea sforile.
Finalul, criminalul, motivele sunt de-a dreptul surprinzătoare, dar întăresc din nou ideea că dorinţa de avere şi mai ales de putere îi face pe unii oameni să calce pe cadavre.
Dacă vreţi să aflaţi finalul, să puneţi toate piesele la locul lor în puzzle, citiţi cartea.
N-o să va plictisiţi, cartea este acţiune de la prima până la ultima filă.

“Un roman captivant, scris de un profesionist al genului, cu surprinzătoare răsturnări de situaţie, ce nu poate fi lăsat din mâna până la ultima pagină.”

   Ai impresia că pentru autor nu numai curtea cu jurii, ci toată lumea e o mare sală de judecată.
Din păcate la noi s-a mai tradus numai romanul “Procesul” unde Madriani dezleagă o altă enigmă, un alt caz de crimă.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
12

Secretele celebrităților, de Nick Redfern

-recenzie-

Titlu Original: Celebrity Secrets: Government Files on the Rich and Famous

Autor: Nick Redfern

Editura: Curtea Veche

Anul: 2009

Colecția: Săptămâna Financiară

Traducător: Marius Chitosca, Bogdan Georgescu

Număr pagini: 216

   „Secretele celebrităților” este o colecție de informații preluate de la agenții guvernamentale, precum CIA sau FBI, despre oameni care, deși având popularitatea şi faima unor adevărate staruri, au dovedit că viața oferă tuturor probleme de diverse nuanțe.

   Nick Redfern – scriitor, lector și jurnalist – s-a născut în 1964 în Staffordshire și a devenit, în timp, pasionat de UFO, scriind multe articole pe aceasta temă, pentru diverse publicații renumite: „Daily Express” sau „People”. Este evident faptul că Nick Redfern este pasionat nu numai de UFO, ci și de subiecte mai pământești, printre care și secretele. Dintre toate secretele acestei existențe, Redfern alege să scrie despre secretele a 20 de personalități celebre în sfere diferite.

    „Volumul Secretele Celebrităților” răspunde unor întrebări intrigante și notabile, cum ar fi: de ce Marina Statelor Unite a păstrat un dosar asupra apreciatului scriitor Jack Kerouak? A întreținut Frank Sinatra într-adevăr, relații cu Mafia? L-a ținut FBI-ul sub supraveghere timp de ani de zile pe John Lennon, fostul membru al formației Beatles, pentru că agenții se temeau că acesta dona bani teroriștilor irlandezi? Și ce secrete se ascund în spatele interesului guvernului față de mulți alții, precum Abbott și Costello, Marilyn Monroe, Rock Hudson, Mickey Mantle, Jimi Hendrix, Elvis Presley și Andy Warhol? Informațiile sunt cel puțin uluitoare.

    Nota din partea autorului: „În cazul în care nu este specificată altă sursă, toate materialele din această carte provin din documente guvernamentale declasificate.”

    Cu aceste cuvinte regăsite în introducerea cărții, autorul reușește să inducă o curiozitate specifică epocii în care trăim, aceea de a afla informații din viața celor care aleg să își expună viața în lumina reflectoarelor… iar noutățile nu sunt deloc neglijabile. Aspecte detaliate și relativ intime ale existenței a 20 de staruri sunt expuse în această carte, așa cum sunt ele culese în dosare ale agențiilor guvernamentale.

   Precedate de o introducere, cartea este structurată în 21 de capitole după care urmează concluzii, bibliografie și mulțumiri. Primele 20 de capitole dezvăluie aspecte din viețile unor celebrități precum: Abbott și Costello, Jack Kerouac, Errol Flynn, Ernest Hemingway, Billie Holiday, John Wayne, Audie Murphy, Frank Sinatra, Trupa The Kingsmen, Elvis Presley, Marilyn Monroe, Rudolf Nureyev, Andy Warhol, Jimi Hendrix, Rowman și Martin, Rock Hudson, Sonny Bono, John Lennon și The Beatles, John Denver, Prințesa Diana. Ultimul capitol abordează și alți oameni faimoși, autorul motivând că: „Agențiile guvernamentale au dosare despre o întreagă gamă de alte figuri celebre, unele dintre acestea fiind extrem de sumare, altele de o întindere considerabilă, însă conținând numai frânturi și fragmente de informații. Este interesant că subiecții vizați de FBI prezintă cam aceleași caracteristici. Celebritățile care au scăpat de virusul extorcării sunt văzute de FBI ca drogați sau comuniști”.

    Oscilând între stilul jurnalistic cu care Redfern este familiarizat, datele prezentate sunt așezate ca într-un puzzle, astfel încât nu există impresia unei cărți de tip „documentar”, ci mai degrabă totul pare o poveste bine spusă și atent detaliată, dar mai ales argumentată. Pentru că a fost pentru o lungă perioadă de timp jurnalist, Redfern expune o colecție de informații veridice prin prisma celebrității surselor citate. Documentele pe care acesta le citează sunt documente aflate în posesia celor mai renumite agenții guvernamentale, ceea ce face ca lectura să fie una și mai interesantă.

   Titlul este unul cu o intensă notă jurnalistică, știut fiind faptul că trăim vremuri în care oamenii sunt adevărați devoratori de secrete. Cu acest titlu, asortat la o copertă la fel de insinuantă, cartea ascunde între coperțile sale amănunte ciudate, picante sau chiar ciudate despre celebritățile luate în vizor. Dincolo de aceste aspecte, stă factorul uman și atestarea faptului că indiferent de imaginea reflectată de mass-media, un om rămâne un om, indiferent de cât de celebru este. Latura umană, cu întreaga sa pleiadă de emoții, de frici și de slăbiciuni este coordonata comună a oamenilor faimoși expuși în această carte.

   „Secretele celebrităților” nu este doar o carte, ci este dovada faptului că dincolo de aparențe și de percepția publicului referitor la viețile starurilor, adevărul este întotdeauna diferit, viața acestora fiind presărată cu diverse probleme. Intensitatea acestor probleme si presiunea la care sunt supuse unele staruri din cauza flashurilor continue ale aparatelor foto, din lipsa intimității, au dus la adevărate tragedii, despre care au consemnat și dosarele arhivelor din agențiile guvernamentale.

   Stilul este concis, clar, simplu și fluent, lectura curge destul de repede, în ciuda volumului destul de mare de informații. Fiecare capitol este bine conturat, are un fir epic, descriind situațiile cursiv, într-un limbaj lejer și în ordinea cronologică în care au avut loc evenimentele din viața starului respectiv, de la începuturile carierei, la ascensiunea profesională (cu toate aspectele generate de acest proces), până la declin sau chiar moartea unora dintre cei analizați.

   Catalogată drept „scandaloasă” de către unele publicații străine, cartea a stârnit controverse la fel de mari precum și alte cărți ale lui Nick Redfern. Celor care au catalogat cartea în astfel de termeni, li se spune încă din Introducere: „Fie că ne place sau nu să recunoaștem, toți savurăm în secret lectura ultimelor bârfe indiscrete despre Britney și Kevin, Brad și Angelina, Paris (Hilton) și, ei bine, oricine se întâmplă să fie starul săptămânii în curs. Da în plus față de studierea atentă a paginilor revistelor de can-can sau de urmărirea programelor nocturne de televiziune despre viața vedetelor de la Hollywood, există o altă sursă care ne permite să aflăm otul despre secretele interesante ale eroilor noștri de televiziune, de pe marele ecran și de pe scenă. Sursa e numită Freedom of Information Act (FOIA)”.

   Fără îndoială, lumea celebrităților, atât de strălucitoare și feerică pentru oamenii obișnuiți este una cu aspect dual, între percepția spectatorilor și adevărata lume a starurilor, fiind o diferență considerabilă. Despre realitatea uneori cruntă și sumbră în care trăiesc unele staruri, scrie Nick Redfern, într-o carte care stă mărturie a faptului că „nu tot ceea ce strălucește este aur”.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Furia îngerilor, de Sidney Sheldon-recenzie

Titlul original: Rage of Angels
Editura Orizonturi
Traducător: Vlad Marian
Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 456

  Furia îngerilor de Sidney Sheldon este un roman de suspans în care lupta asiduă pentru independenţa spirituală sau financiară este alternată cu agonia, intriga şi pasiunea.

   Trăirile personajelor, latura psihologică şi desfăşurarea acţiunii într-o lume plină de incertitudini/crime/intrigi dau substanţă cărții. Chiar dacă autorul nu se află printre favoriţii mei, fundalul evenimentelor se axează pe jungla umană, libertatea şi lupta pentru succes. Romanul s-a bucurat de succes şi a fost ecranizat în anul 1983, iar printre actori se regăsesc Armand Assante și Jaclyn Smith

   Personajul principal, Jennifer Parker este la început de carieră, visează să ducă mai departe meseria tatălui său şi orice sacrificiu este nesemnificativ. Ziua de 4 septembrie 1969 ar fi trebuit să fie una specială, dar depunerea jurământului ca avocat se va transforma într-un coşmar. Nu este singura care are aşteptări mari, inclusiv procurorul districtual din Manhattan-Robert Di Silva se află la un pas de capturarea oficială şi definitivă a lui Michael Moretti, ginerele lui A. Grannelli, şeful Mafiei, însă undeva se strecoară o eroare gravă. Dovezile sunt solide şi un martor cheie ar putea să îl înfunde pe acest criminal cu sânge rece, ceea ce lasă impresia unui caz din start rezolvat. Pentru procuror ar fi fost o propulsare în carieră şi bonus, o publicitate excesivă, însă planul i se va schimba radical.

Jennifer aruncă o privire spre acuzat, Michael Moretti. În ciuda celor citite despre el, Jennifer nu se putea împăca cu gândul că Michael Moretti era un criminal. Arată ca o stea de cinema în decorul unui tribunal, gândea Jennifer. Stătea nemişcat, numai ochii lui negri trădând ceva din furtuna interioară. Se mişcau fără încetare, examinând fiecare colţ al sălii ca şi cum ar fi încercat să-şi calculeze şansele de fugă. Nu exista nici o scăpare. Di Silva avusese grijă de asta.”

   Pentru a scăpa basma curată, Moretti pune la cale un plan nebunesc şi pionul care îl va ajuta fără voie este chiar Jennifer Parker-tânăra naivă din echipa procurorului. Un plic trimis din greşeală către martorul cheie va distruge cazul, Michael Moretti va fi eliberat şi Jennifer este pe punctul de a i se interzice practicarea profesiei de avocat. Din cauza prostiei sale îşi făcuse din procurorul districtual un duşman de moarte ce intenţiona să se răzbune cu orice preţ.

La New York nimănui nu-i pasă dacă trăieşti sau mori. Nu te mai autocompătimi! îşi spunea Jennifer. Dar era greu.”

    Interogată şi ameninţată, se află la un pas de ruină. Jennifer trăieşte drama eşecului, datorită publicităţii abuzive este acuzată şi denigrată deşi este nevinovată. Nimeni nu o crede, toţi au impresia că este în colaborare cu Mafia şi preferă să o evite. Nimeni nu doreşte să angajeze pe cineva lipsit de experienţă, chiar dacă în realitate este o persoană cu numeroase cunoştinţe şi dacă ar avea o şansă ar fi un bun avocat.

    Prinsă la mijloc, zdrobită din toate părţile, îşi joacă ultima carte, iar salvarea apare când descoperă anunţul lui pe Ken Bailey într-un ziar local. Indirect o susţine şi alege să o primească într-o clădire dărăpănată. Atunci când Adam Warner, un avocat foarte cunoscut o caută pentru a-i cere explicaţii despre caz, Jennifer crede că nu mai poate rezista. Deşi toţi îi vor capul cu orice preţ, Adam are răbdare, cercetează dosarul îndelung şi pe măsură ce discută cu cei care o cunosc este ferm convins că a fost doar o victimă colaterală. Îi solicită detalii suplimentare şi o surprinde când îi oferă o mică speranţă: nu sunt dovezi pentru a fi scoasă din barou.

   Devine fără voie salvarea ei, iar pe măsură ce se revăd îşi dau seama că atracţia este periculoasă şi nu se poate concretiza. Adam este căsătorit cu o femeie influentă şi planul său este de a candida pentru Senatul Statelor Unite.

   Jennifer prinde curaj şi nu renunţă, cazurile pro bono o ajută să se facă remarcată în rândul nevoiaşilor, însă acestea vor fi doar o mică parte din nebunia care se va declanşa. Adam Warner nu se opreşte aici, îi va trimite din proprie iniţiativă clienţi importanţi în timp ce presa o va aduce din nou faţă în faţă cu procurorul Robert Di Silva-duşmanul ei. Un caz imposibil va fi câştigat de tânăra avocată şi succesul nu întârzie să apară. Michael Moretti se simte atras ca un magnet şi va ajunge să o caute din ce în ce mai des, dar dorinţa frumoasei avocate este de a rămâne independentă şi refuzul categoric de a lucra cu Mafia mai mult îl incită.

Michael nu cunoscuse niciodată o femeie cu personalitate, o femeie care să aibă curajul să-l sfideze. Jennifer Parker a avut curajul să-i inchidă telefonul. Ce spusese? Nimic din ce aţi putea face sau spune nu mă poate interesa. Michael Moretti se gândi la asta şi zâmbi. Greşea. O să-i arate cât de mult greşea.”

   Prinsă între doi bărbaţi, Jennifer se va îndrăgosti nebuneşte de Adam Warner crezând că are şanse la fericire. Destinul le rezervă o serie de incidente care le va da viaţa peste cap lovindu-i din plin pentru că sunt simple marionete.

Jennifer se umplea de ură.

Eşti un monstru…

Depinde din ce punct de vedere, nu-i aşa, drăguţo? Eu sunt soţia lui Adam. Tu eşti târfa lui.”

 

   Momentele de bucurie din Furia îngerilor sunt alternate cu drama, agonia şi extazul. Cu ajutorul autorului Sidney Sheldon se simte adrenalina din sala de judecată, suspansul şi neputinţa. Un caz, o pledoarie, martori cheie sau pur şi simplu o interpretare a unui avocat pot face dintr-o dramă umană un succes fulminant. Trăirile, suferinţa sau pasiunea sunt dozate pas cu pas şi oferă cititorului o viziune asupra vieţii în general. Un om poate avea totul şi să te lase dus de val, însă într-o clipă eşecul poate să-l surprindă. Finalul acestei cărţi este unul neaşteptat, deşi pe alocuri autorul cumva îşi pregăteşte cititorul.

Cartea Furia îngerilor de Sidney Sheldon este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
18

          Vampirul de pe Strada Sforii, de Sergiu Someşan-recenzie

 Editura: Datagroup

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 216

Gen: Crime, Mister

Cotaţie Goodreads: 4,1

 

   O serie de crime bizare zguduie din temelii liniștea Brașovului. Una după alta, trei tinere fete sunt ucise în centrul orașului, pe Strada Sforii, cea mai îngustă stradelă din estul Europei. Toate au fost omorâte în același fel: mușcate de gât și abandonate pe stradă. Cât erau în viață, pe cele trei fete le lega un singur punct comun: toate fuseseră virgine. Să fie vorba de un vampir? Sau este mâna unui ucigaș cu sânge rece care se ascunde sub masca unui vampir pentru a încurca urmele ce duc spre el? Criminaliștii din Brașov, ajutați de un ciudat trio de detectivi veniți din București, vor încerca din răsputeri să dea de capătul acestor întâmplări misterioase. Dacă vor izbuti sau nu, veți afla citind una din cele mai complexe narațiuni polițiste scrise la noi în ultimele decenii! 

     De scriitorul Sergiu Someșan auzisem cu ani în urmă însă, fără un motiv anume, nu eram tentată să-i citesc cărțile. Dar, printr-un concurs de împrejurări, mi-a picat în mâini cartea “ Să n-o săruți pe Isabel”, am citit-o și m-am simțit atrasă de stilul abordat de autor, așa că mi-am propus să citesc și alte cărțile de-ale sale.

   Știind că Sergiu Someșan este un scriitor de science-fiction și fantasy, am crezut că “Vampirul de pe Strada Sforii” este o poveste ce aparține de domeniul fantasticului dar, spre marea mea bucurie, am descoperit că am de-a face cu un roman polițist destul de reușit, care mi-a pus la treabă micile celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii care să mă ducă spre aflarea ucigașului.

   Trebuie să vă mărturisesc că imediat după ce am terminat de citit cartea, am început să caut pe internet cât mai multe informații despre Strada Sforii din Brașov. Am vrut să vizualizez locul crimei, să-mi imaginez anumite scene. Spre rușinea mea, nici nu auzisem de ea până în prezent și nici nu știam că acest loc este considerat unul cele mai celebre locuri romantice din Europa de Est. În mod cert am să remediez problema, iar următoarea dată când am să trec prin orașul Brașov, am să vizitez și această zonă.

   Din informațiile căutate pe internet, Strada Sforii nu este o stradă ca oricare alta, pentru că, prin îngustimea ei (între 1,11 m și 1,35 m), o face unicat atât în România, cât și în Europa, fiind situată pe locul trei pe plan mondial. Este atestată documentar în secolul XVII și a reprezentat, inițial, un gang de acces pentru pompieri, iar din 2003, obiectivul a beneficiat de numeroase îmbunătățiri, fiind restaurant, iluminat și redat circuitului turistic.

    Ce anume am apreciat la volumul de fată? Misterul care planează asupra modului în care sunt înfăptuite crimele (desenele lăsate la fața locului indică faptul că avem de-a face cu omoruri ritualice), detaliile atât despre munca desfășurată de poliție, cât și despre cum se realizează un profil psihologic, scriitura simplă, nepretențioasă, modul în care se împletesc umorul, ironia și intriga polițistă, oferind cititorului o lectură relaxantă.

“ Deși Brașovul, fiind atât de aproape de Castelul Bran, mă așteptam să aibă mai mulți adepți ai vampirilor. Este bine asta, altfel, ar fi trebuit să umblăm cu țăruși de lemn la noi și să ne schimbăm gloanțele din pistoale cu unele din argint.”

 

“ – Dragă Budeanu, parcă așa te numești, nu? și la semnul afirmativ al inspectorului continuă… eu nu vreau să îmi ții un curs de eBayologie, ci doar să mi-l găsești pe cel care a cumpărat o bucată de lemn de sânger, ai înțeles?”

 

   De altfel, tachinările, micile certuri dintre detectivii Malamut și Pisica, m-au făcut adesea să zâmbesc și cred că ei au dat un plus de savoarea acestui roman.

“- Pisicile sunt rele.

 – Pisicile sunt pagmatice, îi replică ea Malamutului, apoi se întoarse spre chestor:

 – Vorbesc foarte serios. Nu-mi surâde ideea ca o secretară să-mi cunoască mișcările. Uneori poate fi o chestiune de viață și de moarte.

 – Oricum pisicile au nouă vieți, interveni Malamutul.

 – Și câinii sunt proști, se stropși ea la Malamut, iar Spiridon a avut o clipă senzația că a    scuipat exact ca o pisică adevărată. Și-a revenit repede și s-a întors spre chestor.

 – E clar, așadar. Transfer-o sau împușc-o, dar să nu o mai găsim pe aici data viitoare …”

Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față? Să fie ceva mai lung, iar finalul să nu fie atât de abrupt. După părerea mea, subiectul este foarte interesant, dar  aș fi vrut să fie exploatat la maxim.

   Acțiunea începe în fortă. Într-o dimineață de octombrie a anului 2014, trei copii de clasa a treia au găsit pe Strada Sforii o fată întinsă pe jos. Una dintre fetițe s-a apropiat de ea, crezând că poate are nevoie de ajutor, dar imediat a început să țipe. Nu a înspăimântat-o atât balta de sânge în care stătea capul fetei, cât inconfundabilul semn de pe gâtul ei, ca și cum ar fi fost mușcată de un vampir. Imediat după ce copiii și-au revenit din șoc, au alertat poliția.

   În scurt timp, la fața locului își face apariția medicul legist Rizescu și comisarul șef Vasile Câmpeanu, cel care va prelua cazul. Dintre membrii echipei sale mai fac parte: subinspectorul Alina Dăciulescu (aceasta are capacitatea aproape supranaturală de a intui tiparul ascuns al unui loc și să găsească ceea ce alții s-au străduit să ascundă), inspectorul Vladimir Crăciun și inspectorul principal Ovidiu Brumaru. Acesta din urmă abia se întorsese din SUA, unde fusese la un curs de perfecționare de o jumătate de an la FBI (care se ocupau numai cu cazuri speciale – criminalii în serie) și imediat după ce a ajuns înapoi la București, a fost transferat la Brașov.

   La prima vedere, cauza morții este cel puțin neobișnuită: victima a sângerat până a murit, însă misterul constă în faptul că legistul nu-și poate da seama unde s-a scurs tot sângele din corp.

“– Să nu ne furăm singuri căciula! Sunt de acord că este o priveliște înspăimântătoare, dar aici nu sunt mai mult de câteva sute de mililitri, o jumătate de litru cel mult, iar pavajul din pietre cubice nu ar fi putut, în niciun caz, absorbi trei-patru litri de sânge.”

   Însă sub corpul fetei este găsită o pâlnie din lemn, cu care asasinul colectase sângele, iar la doi metri de victimă, se descoperă un graffiti care părea mai proaspăt decât alte desene de pe zid, ce reprezenta simbolul zodiacal al fecioarei. Deși erau patru camere de supraveghere în zonă, nu există nicio imagine de la locul crimei pentru că la toate le-au fost tăiate firele de legătură în cursul serii, iar a cincea, care avea o legătură wireless, a avut obiectivul stropit cu o soluție cleioasă și opacă. Nimeni nu a văzut nimic și nici nu a trecut pe străduță pentru că fusese blocată în cursul nopții, la ambele capete, de o bandă de plastic din aceea folosită de Poliție, cu inscripția: ”Accesul interzis!”

   Victima se numește Corina Plopeanu (22 de ani) și era studentă în anul doi la Facultatea de Drept. De la colega ei de apartament, anchetatorii au aflat niște lucruri foarte ciudate. Se pare că fata era virgină, dar mergea cu diferiți bărbați, pe bani și, de fiecare dată purta asupra ei o centură de castitate, însă lăsa cheile acasă ca să fie sigură că nu i se întâmplă nimic și își avertiza clienții că nu poate face cu ei decât sex oral. Uneori bărbații care își doreau mai mult de la ea, recurgeau la violență și fata scăpa numai datorită faptului că avea centura  pe ea. Câteodată revenea acasă  foarte rău bătută, dar nu renunța la acea formă de prostituție pentru că nu îi ajungeau banii de facultate. Oare unul dintre clienți să o fi ucis?

   După aproximativ o lună de zile, comisarul șef Câmpeanu a fost informat că pe Strada Sforii a apărut un nou graffiti, cam în același loc unde a fost găsit și celălalt. Noul desen avea dimensiunile identice cu ale celui vechi și reprezenta ceva asemănător unui oval foarte stilizat, cu două mici inserții în formă de cârlige de fiecare parte. Să fie asta semnul că se va produce o nouă crimă? Se pare că da!

   În scurt timp, poliția a fost informată că a mai avut loc o crimă, tot pe aceeași stradă. Scena crimei nu se deosebea aproape cu nimic de precedenta. Locul unde fusese ucisă a două fată era exact același unde fusese găsită prima victimă. Singura diferență consta în faptul că a doua victimă fusese ucisă ziua în amiaza mare.

   Pe de altă parte, la București, chestorul Claudiu Nistorescu, cel care făcuse transferul inspectorului principal Ovidiu Brumaru, află de cazul de la Brașov și activează pe Malamutul și Pisica și aplică planul Spiridon. Acești trei detectivi vor face o anchetă paralelă cu cea a poliției.

   Vor izbuti aceștia să-l prindă pe criminalul în serie înainte care acesta să ucidă din nou? De ce este foarte important locul unde au avut loc crimele? De ce uciderea fetelor trebuia să aibă loc în acea zonă și nu în altă parte? De ce îi trebuiau criminalului trei litri de sânge de virgină? De ce a riscat să le ucidă acolo ?

   Situația crimei pe Strada Sforii și virginitatea fetelor au o importanță crucială. Nu există amprente, nu sânge sau altceva lăsat de criminal. Doar o pâlnie de lemn, niște graffiti pe zid, care e posibil să fi fost desenate de criminal sau nu. Dacă au fost desenate de acesta, ce semnificație are? A vrut el să transmită un mesaj?

   Romanul “Vampirul de pe Strada Sforii“ abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți cine este criminalul! Recomand această carte tuturor împătimiților de romane polițiste.

 

Mulţumim autorului Sergiu Someșan pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei, de Victor Ieronim Stoichiţă-recenzie

Traducere de Anca Oroveanu şi Ruxandra Demetrescu

Editura: Humanitas

Numărul de pagini: 297

Anul apariţiei: 2015

 

   Cum se savurează un tablou este încercarea reputatului critic de artă, Victor Ieronim Stoichiţă, de a apropia publicul-privitor de  un tablou, de a interpreta imaginea ce i se livrează relativ uşor prin văz de un context imediat, de un fapt social familiar privitorului. De ce avem nevoie de un ghid, de un „îndreptar al privirii” ? Pentru că tindem să privim cu superficialitate, să ne uităm în fugă, fără însă a şi…vedea. Mass-media a schimbat pe lângă calapodurile esteticului – ce mai este Frumosul, ce mai este Urâtul?! – şi percepţia noastră faţă de tot ceea ce ţine de zona artei.

   Ce vedem atunci când privim o operă de artă? Un tablou, o litografie, o sculptură? Cât din ceea ce ipostaziază autorul ei ajunge la noi, privitorii ? Şi dacă există o „cheie” a interpretării, o manieră constructivă de a privi, poate fi îmbunătăţită percepţia noastră ?

   În studiile sale, criticul Victor Ieronim Stoichiţă, pleacă de la premiza că frumosul este o noţiune fragilă şi dificil de definit. Nu poate fi prins în tipare, aşa cum nu poate fi întru totul generalizat. Există într-adevăr modele culturale ale frumosului, dar subiectivitatea individului tinde să fie prioritară: ce-mi place mie, poate să nu-ţi placă ţie, ce-mi place mie astăzi, s-ar putea ca…tot mie să-mi repugne mâine. Dat fiind utilitarismul după care ne ghidăm stilul de viaţă, putem spune că frumosul a fost înlocuit de nou şi de interesant. De „Efectul Aha”, cum îl numeşte criticul. „Intri într-un spaţiu interesant, se vede ceva nou, spui Aha!, ai ieşit, ai uitat”, spune Victor Ieronim Stoichiţă.

   Cum se savurează un tablou cuprinde o serie de studii de istorie a artei axată pe tablouri celebre. Demersul este unul aproape „detectivistic” de a scoate în detaliu elementul revelator, acel amănunt – camuflat sau la vedere – ce-l aproie pe privitor de tablou. Actul privirii, al înţelegerii prin privire, este asociat prin utilizarea verbului din titlu – a savura – cu plăcerile gurmande. A savura denotă o anumită familiaritate cu actul în sine, un exerciţiu repetat, dacă nu o experienţă. De altfel, tocmai din acest cuvânt-cheie pleacă şi miza polemică a studiului: „se îndoieşte de posibilitatea de a savura un tablou în absenţa înţelegerii lui”. În completare, lectura nu este una facilă sau la îndemâna cititorului neexperimentat, pentru că maniera în care criticul „decojeşte” imaginea trimite la referinţe teologice, filosofice sau la motive literare.

   Prezentul volum oferă cititorului pasionat o incursiune în arta narativă a lui Giotto, dar şi o „anatomie” a îngerilor lui Caravaggio. Un întreg capitol este dedicat negrului, nonculoarea care, prin prezenţa ei, potenţează celelalte culori. O altă secţiune a studiului asociază imaginii livrescul – „Cărţi şi pictură: fragilitate, vanitate, beţie”. Autoportretul, dar şi „Portretul „celuilalt” sunt puse şi ele sub lupă, la polul opus situându-se portretele pronunţat degradate cromatic ale lui Warhol.

   Un capitol consistent ca informaţie, dar şi ca problematizare este „Muzeul în ruină / Muzeul ca ruină”. De la micile cabinete de curiozităţi şi pinacotecile particulare, la depozitele contemporane ce degăzduiesc „instalaţiile” postmoderne, muzeul a fost şi va rămâne mărturia colecţionarismului în artă, o încercare reuşită de a eticheta şi de a fixa etaloane.

   Este de menţionat şi calitatea excepţională a volumului Cum se savurează un tablou. Referinţele la tablouri sunt însoţite de copii color ale acestora, de o precizie şi un colorit ce rivalizează cu originalul.

   Cum se savurează un tablou este o invitaţie generoasă de a explora şi alte „compartimente” ale cotidianului – în acest caz, istoria artelor. Generalizând, putem spune că un ochi „leneş”, neexersat, focusat doar pe imediat şi pe utilitar, poate văduvi individul de toate prim-mplanurile în care este surprins frumosul în jurul nostru: un apus de soare, un colţ de grădină sau de cafenea, armonia unui peisaj etc.

   VICTOR IERONIM STOICHIŢĂ s-a născut la Bucureşti, la 13 iunie 1949. Îşi desăvârşeşte studiile de istorie a artelor cu o licenţă la Roma şi un doctorat la Paris. Asistent la Catedra de istoria şi teoria artei a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1973-1981) şi la Institutul de Istorie a Artei din Munchen (1984-1990 ),  a fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona, Frankfurt, Harvard, precum şi College de France. Prindre scrierile sale se numără: Creatorul şi umbra lui ( Edit. Meridiane, 1981 şi Humanitas, 2007 ), Efectul Don Quijote ( Humanitas, 1995 ), Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice ( Humanitas, 2013 ). De altfel, editura Humanitas i-a dedicat şi o serie de autor din care mai fac parte: Vezi? Despre privire în pictura impresionistă, Ultimul Carnaval. Goya, Sade şi lumea răsturnată, Scurtă istorie a umbrei sau Efectul Pygmalion. De la Ovidiu la Hitchcock.

Cartea Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei, de Victor Ieronim Stoichiţă a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro

 

by -
16

Crepuscul, de Adrian Petru Stepan-recenzie

 

Editura -SEMNE

An apariție-2017

Pagini -229

Despre Autor

   Adrian Petru Stepan este un autor contemporan născut la Timișoara în 30 mai 1978. A studiat la:  Colegiul Național Bănățean Timișoara (1993-1997); Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara (1997-2001); Studii postuniversitare „ Civilizație Central Europeană” în cadrul Fundației „ A treia Europă” Timișoara(2001-2002).Din 2009 până în prezent  este Senior Legal adviser la compania Boscolo &Partners Timișoara. Are o activitate științifică uimitoare ( interviu ). Cunoscător de Limbi străine: ITALIANĂ, ENGLEZĂ, FRANCEZĂ.

   Cariera literară își are debutul în anul în anul 2015 prin publicarea primului său roman – Fiecare zi e uimitoare (Smart Publishing/Editura Univers). Roman pe care l-am citit și care m-a făcut să-mi doresc următoarele creații ale autorului.

Crepuscul este „povestea poveștii” care te poartă prin locuri minunate: Sinaia, Siria, Transilvania, Marsillia, Tunis, Timișoara, Irlanda, Paris, Roma.

„…Dincolo de monotonia locală, avusesem prilejul să mă împrietenesc cu oameni deosebiți,pentru care o promisiune însemna mult, iar o prietenie totul.”

 

   Autorul păstrează aceeași scriitură deosebită și plină de detalii ca în primul roman, dar cu o schimbare surprinzătoare. Subiectul fiind total diferit, introducând cititorul în lumi diferite, pline de istorie,alchimie,descoperiri științifice,vrăjitorie,religie, totul bazat pe misterul dintre ficțiune și realitate împletit atât de bine în cuvinte încât nimic nu e ceea ce pare și ceea ce pare e de fapt real. Sună confuz?

   Ei bine, identitatea personajelor se pierde între multitudinea de informații și poveste.

Personajele principale

   Episcopul Emanuel – este personajul credincios, o legendă printre arabi. Un părinte spiritual care luptă împotriva răului, iar pe parcursul romanului se dovedește a avea influență asupra unor personaje împiedicându-i să comită anumite fapte. El apare în anumite momente prevestind venirea altui personaj,ajutând la soluționarea unor probleme apărute în sânul bisericii și urmărind fiecare mișcare din umbră până la găsirea vinovaților.

   Judecătorul – este personajul cel mai bine conturat în poveste. Aparent împlinit, cu o carieră de succes și o iubită, cere transferul său la București. În opinia mea probabil plictisit simțea nevoia de o schimbare. Înainte să fie transferat, cunoaște un alt personaj cheie în povestea noastră în soluționarea unei moșteniri în calitate de Judecător.

   Anna – este personajul feminin, moștenitoarea familiei Kende. O apariție misterioasă, care fără să știe este legătura cu celelalte personaje, cu evenimentele ce parcurg acest roman și cu istoria familiei. Bunicul ei i-a lăsat pe umeri o moștenire plină de probleme și pericole.

Subiectul

   Anna primește moștenire de la bunicul ei decedat un manuscris, Judecătorul este ales să ducă plicul la Paris, unde aceasta avea un hotel de succes deschis într-o clădire uimitoare primită moștenire tot de la bunicul ei. Judecătorul o cunoscuse pe Anna într-un proces de revendicare a unei clădiri moștenite. Acceptă să ducă plicul la rugămințile unui preot, fără să intuiască ce probleme apar. Pe drumul său întâlnește vechi prieteni care-l trădează pentru acest plic, persoane misterioase și pericole surprinzătoare. Manuscrisul creează haos în rândurile bisericii, cât și în instituțiile de securitate.

   Cele trei personaje principale se unesc la finalul romanului după un drum anevoios, rezolvând misterul manuscrisului și a istoriei unei conspirații vechi.

   Crepuscul este un roman bine scris, o poveste frumoasă din care nu lipsesc crimele, conspirația, flirtul, scenele fierbinți și credința.

   Mi-a plăcut faptul că autorul a introdus în mod subtil unele personaje din primul său roman, fără a avea o legătură cu acest roman, dar păstrându-le identitatea. Cunoscând personajele secundare aveam impresia că totul este familiar.

„ Nu ne naștem sfinți, ajungem să ne înălțăm spiritual de cele mai multe ori descoperindu-ne aripile când suntem la porta purgatoriului și vedem eternitatea blestemată ce ne va răsplăti păcatele. „

   Crepuscul nu este un roman cu o poveste frumoasă și atât. În această poveste este introdusă realitate, amintiri, sentimente și concepții religioase. Acest roman este scris „ să placă, să instruiască, să convingă”, fără sentimentul de a forța lucrurile naturale.

Sunt oameni pe lângă care treci fără să îi remarci și sunt alții pe care i-ai căuta până la capătul lumii deși i-ai întrezărit doar o clipă în curgerea grăbită a unei zile. E greu de spus exact din ce motiv, la fel de greu cum e de explicat de ce prima impresie se formează atât de repede și se schimbă atât de greu.”

   În completarea acestui citat vin și spun: sunt cărți pe lângă care treci și nu le remarci, dar sunt cărți pe care trebuie să le ai fără să ai o explicație a sentimentului de impuls care te face să-ți dorești romanul de la prima vedere.

   Crepuscul e romanul pe care trebuie să-l citești pentru simplul fapt că e o carte bună. Menționez că nu e un roman pe care-l citești la cafeaua de dimineață. Ai nevoie de timp, răbdare și o minte odihnită. E romanul pe care nu-l lași din mână încercând să descoperi misterul manuscrisului alături de personajele principale atât de diferite.

   Recomand cu sinceritate acest roman, în care se vede clar o evoluție a autorului. Sunt convinsă că Adrian ne va surprinde din nou la următorul roman, pe care eu cu siguranță-l aștept cu nerăbdare.

   Un citat drag mie cunoscând zona din Timișoara.

   Adrian, Timișoara ar trebui să se mândrească cu așa cetățeni.

Tot ceea ce e bun vine din Fabric: berea, pâinea, caii puternici și femeile frumoase”

 

 

by -
14

Metro 2033, de Dmitri Gluhovski-o odisee subterană post-apocaliptică

Editura: Paladin
Data apariţiei: 2016
Traducător: Antoaneta Olteanu
Număr de pagini: 624

 

   Am pornit la descoperirea distopiei SF Metro 2033 de la ideea că fiind romanul care stă la baza excelentului video game first person shooter cu acelaşi nume va avea multă acţiune şi împuşcături, dar m-am trezit încă de la primele pagini într-o lume bântuită de temeri misterioase ca în Solaris-ul lui Stanislaw Lem şi în universul tulburător malformat din Picnic la marginea drumului al fraţilor Strugațki. Avem şi acţiunea promisă, din abundenţă, însoţită de fiori horror şi suspans aproape continuu, dar câte alte substraturi reuşeşte să aibă această carte! Satiră socială, comentariu filosofic existenţial, manifest antirăzboinic sau împotriva oricărui fel de înregimentare ideologică. Oricine, cu orice gen de preferinţe, va putea alege nivelul de implicare culturală cu care va pătrunde în subteranele infestate de rămăşiţele jalnice ale omenirii.

   Scris de foarte tânărul Dmitri Gluhovski şi postat încă de la 18 ani pe internet, odată cu republicarea în varianta tipărită, romanul devine cea mai vândută carte în Federaţia Rusă şi în republicile rusofone sau cu limbă rusă predominantă. De aici a mai fost un pas până a fi preluat de maşinăria de stors bani din best-seller-uri a Occidentului consumist şi a fi tradus în America şi Europa. S-au creat jocurile video pentru PC şi console, pe baza lui, iar celebrele studiouri cinematografice MGM i-au achiziţionat drepturile de ecranizare.

 

   Povestea este una familiară iubitorilor de distopii. Un feroce război atomic lasă în urmă o mâna de supravieţuitori, aici adăpostiţi în adâncurile metroului moscovit. Radiaţiile post conflict au modificat straniu şi periculos toate creaturile rămase în afară refugiului subteran, dar şi pe mulţi dintre cei ce au apucat să coboare, chiar dacă în mult mai mică măsură. La decenii după cataclism, oamenii nu au reuşit să  închege o societate cu forţa de a-i face să spere la o revenire la suprafaţă, odată ce pericolul radioactiv se va diminua. Tot ceea ce au fost în stare să înfiripe fiind reproducerea grupărilor şi ideologiilor vechii lumi, într-un microcosmos segmentat în staţiile metroului unite prin tuneluri.

   Această nouă societate a adăpostiţilor subpământeni este privită prin ochii unui tânăr care nu e destul de în vârstă ca să îşi amintească mare lucru despre lumea originală şi pentru care toate categorisirile celor mai bătrâni par greu de înţeles şi ciudate. Artiom avea numai cinci ani, când şobolani mutanţi, deveniţi gigantici, pornesc într-o invanzie inexplicabilă rațional şi cu atât mai îngrozitoare, din adâncuri, asupra staţiei în care încerca să își refacă traiul familia sa. Rănită şi semi-devorată, cu ultimele puteri, mama lui îşi încredințează micuţul unui soldat ce are încă puterea fizică să fugă spre următoarea staţie. Din fericire acolo există un aruncător de flăcări funcționabil care prăjind milioanele de creaturi înnebunite, va reuşi să oprească roirea guzganilor. Suhoi, bărbatul ce îl salvase pe Artiom devine nenea Saşa, tatăl lui adoptiv, iar staţia în care au ajuns VDNH, noua lui casă.

   În lumea în care creşte Artiom luminile licăresc slab, cartuşele de Kalaşnikov sunt moneda forte inter-stațială, se cultivă ciuperci şi se fac ceaiuri care se exportă pentru a se procura alte produse din locuri ce au altă specializare. Drumurile prin tuneluri de la o staţie la alta se fac pe jos sau cu drezina – în zonele cele mai avute. Fiecare tunel are înainte de intrarea în staţie cel puţin un punct de pază unde membrii comunităţii fac pichete pe rând, pentru a se proteja de ameninţările umane sau neumane, venite din alte zone. Iar în jurul focurilor de veghe se spun cele mai îngrozitoare poveşti.

 

   Departe de a constitui doar o tehnică narativă a scriitorului, poveștile pe care nu ştii dacă să le crezi în totalitate sau nu, cu care se defineşte lumea îndepărtată prin contururile şi tuşele date de zvon, sunt o aducere în subteran a ceea ce a însemnat totdeauna teama omului izolat din comunitățile primitive în faţa misterelor de nepătruns ale universului. Redusă la aceste tuneluri înecate în umbre, lumea înconjurătoare nu devine mai uşor de cunoscut, ci dimpotrivă, mai apăsătoare, mai ameninţătoare, mai sufocantă prin toate grozăviile pe care le poate cuprinde.

   Una dintre aceaste grozăvii ia forma fizică a Întunecaţilor. Creaturi ce coboară prin gura metroului din staţia de la Grădina Botanică şi exercită o presiune în creştere asupra apărătorilor din VDNH. Hunter, un stalker (acelaşi înţeles de cercetaş, explorator al zonelor periculoase ca în Pinic la marginea drumului – clară recunoaştere a originilor creației sale, din partea proaspătului scriitor), încearcă să rezolve problema de la sursă, intenționând să blocheze intrarea pe unde se strecoară ciudatele fiinţe urlătoare telepate. Înainte de a porni în această tentativă cu şanse de izbândă neclare, îl pune să promită pe tânărul său admirator, Artiom, cu al cărui tată adoptiv era prieten, dar fără ştirea acestuia, că va anunţa  despre gravitatea problemei în Polis – cel mai mare şi dezvoltat oraş subteran, în caz că el nu se întoarce.

 

   Cu acestă misiune nobilă, Artiom va porni într-o călătorie inițiatică prin periculoasele tuneluri ale metroului, spre zona lui cea mai civilizată. Un adevărat Odiseu ce trebuie să îşi facă datoria şi apoi să se întoarcă acasă, trecând pentru obiectivul lui precis, la care nu are cum să renunţe, prin orice încercări şi greutăţi este nevoit să înfrunte. Şi câte nu i se vor întâmpla pe drum, junelui idealist Artiom. Va avea ocazia să descopere toate ideologiile planetare reproduse aici de diferitele facţiuni din metrou. Nostalgici comunişti au încercat să resusciteze socialismul utopic pe Linia Roşie intrând în conflinct cu capitaliştii liberali care au fondat prospera salbă de staţii aliate numite Hansa (după istoricul burgurilor comerciale germanice), cel de-Al Patrulea Reich a fost şi el înfiinţat sub dictatura tinerilor skinheads de odinioară, diferite religii înfloresc, adaptate şi modificate, transformându-şi discipolii în unelte mai mult sau mai puţin violente; la gura de metrou a Bibliotecii, protectori ai cărţii au întemeiat o sectă intelectualistă brahmană, iar peste tot militarii sunt la mare valoare, impunând legea armei. Însăşi misterele tunelurilor cu inexplicabile dispariţii ale călătorilor sau fenomene hipnotice i se dezvăluie rând pe rând lui Artiom, în măsură în care ceva mai poate fi explicat logic într-o lume afectată atât de crunt de efectele secundare de neînţeles ale apocalipsei nucleare.

   Am simţit nevoia unei hărţi a metroului moscovit, cu atât mai mult cu cât peregrinul protagonist ajungea la unele – mai mult sau mai puţin exacte. Agăţ eu o variantă dechirilizată a ei, aici:

 

   O, şi ieşirile în exterior! Oricât de îngrozitoare şi apăsătoare ar fi tunelurile, nu se compară ca grad de periculozitate şi ameninţare, cu suprafaţa nocturnă a planetei. Pentru că doar noaptea la lumina lunii mai pot oamenii zăbovi acum sub cerul liber, în scurte incursiuni, din cauza soarelui letal şi a proliferării creaturilor ucigașe mutante diurne. Privită prin ohii avizi ai lui Artiom, vechea lume terestră e plină de fascinaţie istorică îngropată în foşgăiala a nebănuite dar imense primejdii atotstăpânitoare.

   Există puţină speranţă pentru soarta omenirii per ansamblu în societatea  post-apocaliptică a Metroului. Supravieţuitorii şi-au păstrat în micro toate tarele macro, care i-au adus de la bun încept în situaţia de rămăşiţe ale unei civilizaţii. Finalul romanului, revelatoriu şi surprinzător, chiar accetuând sentimentul. Dar există speranţă în individualitatea fiecărui personaj, în generozitatea cu care se comportă mulţi, chiar dintre cei mai înrăiţi, odată scoşi din sistemul de castă.

   Nu aflăm ce s-a întâmplat în alte regiuni, în metrourile şi buncărele altor oraşe şi ale altor ţări, dar ni se sugerează că, probabil, cu cât individualizarea conştiinţei este mai mare şi mai puţin afectată de ideologii propagandistice ale vechii lumi, cu atât atât ea are şanse să contureze din temelii o nouă abordare a regrupării umane într-o societate altfel, mai puţin nocivă pentru ea însăşi şi pentru planeta pe care odată o domina.

 

   Cum spuneam, fiecare cititor poate alege gradul de adâncime la care vrea să parcurgă subteranele metroului ca ultim adăpost al umanului. Ca pe o speculație science fiction cu supravieţuitori de război atomic, ca pe o poveste fantasy cu un tânăr erou ce înfruntă monştrii, farmece onirice şi vrăjitorii hipnotizatoare în peregrinările lui, ca pe un horror dătător de fiori cu mutanţi devoratori, canibali şi hoţi de copii, ca pe o trecere în revista jurnalistică a exagerărilor ideologice exclusiviste şi a stupizeniei lor în faţa unui scop generalist cum e binele omenirii, ca pe o disertaţie filosofică mascată în poveştile din jurul focului sau delirată de beţivi şi muribunzi conectaţi la glasul morţilor, ori, sau mai ales, ca pe toate acestea la un loc. Pentru că dincolo de un şablon sau altul, însăşi povestea din Metro 2033 este o zgândărire a temeilor noastre, de la cele mai instinctuale la cele mai cultural-filozofice, care ne fac să șovăim atunci când ne alegem căile în viaţă sau când ne auto-definim pe noi înşine.

   Metro 2033 este doar primul volum dintr-o serie a cărei urmare va fi așteptată cu nerăbdare de toți cititorii acestui debut al ei.

Cartea Metro 2033, de Dmitri Gluhovski a fost oferiă pentru recenzie de Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Vrăjitoarea adevărului, de Susan Dennard-recenzie

Editura: Nemira

Titlul original: Truthwitch

Traducerea: Andreea Florescu

An apariţie: 2016

Număr pagini: 494

 

   Lumea în care trăim este gri, albă ori neagră. A spune că aceea din cărţi este mai roz nu poate fi decât minciună pentru că se află la mila autorului păpuşar care se joacă cu personajele, le învârte de la stânga la dreapta, către centrul sălii de dans şi înapoi. Prin urmare volumele pe care le citim nu pot să fie întotdeauna monocrome, ele arătând ceea ce doreşte creatorul şi ţesând în mintea noastră o aşteptare… Aşteparea devine din ce în ce mai apăsătoare, persoanjul trece prin fel şi fel de întâmplări, pare că îl pierdem, dar revine. Nu ştii la ce să te aştepţi. Aceasta este reţeta succesului unei cărţi: imprevizibilul.

   Cartea scrisă de Susan Dennard, „Vrăjitoarea adevărului” a respectat ingredientele: imprevizibil, acţiune, umor, puţină dramă, dragoste şi furie. Autoarea s-a născut pe 25 februarie 1984 în Georgia, SUA. A studiat statistica, apoi a urmat studii de biologie marină la Great Lakes Institute of Environmental Research din Windsor, Ontario. Din anul 2009a început să scrie beletristică. A debutat în 2012 cu romanul „Something Strange and Deadly”, primul volum dintr-o trilogie. „Vrăjitoarea adevărului”, prima parte din seria „Tărâmul Vrăjitorilor”, a apărut în ianuarie 2016 şi a devenit bestseller New York Times. Următorul volum urmează să fie publicat în anul 2017.

   Titlul dă în vileag subiectul volumului. Este vorba de o vrăjitoare care ştie când anume cineva minte şi când spune adevărul: Safiya fon Hasstrel din oraşul Venaza. Pare un dar cu totul şi cu totul minunat: să cunoşti firea omului, dar în realitate este un chin. Safiya trebuie să îşi ascundă această putere, altminteri ar putea deveni păpuşa din mâinile copilului greşit. Lumea în care trăieşte Safiya se învârte în jurul puterii şi războiului. Singura care mai leagă regatele în pace este o alianţă gata gata a fi doborâtă. Tânăra este o domna din Cartorra care ar fi trebuit să trăiască o viaţă destul de monotonă: să râdă, să înveţe să devină o soţie ascultătoare, să facă parte din rangurile înalte ale societăţii. În fapt ceea ce am arătat este exact opusul vrăjitoarei noastre: ea a fost trimisă de unchiul său să înveţe de la conducătorii de bresle cum să se lupte, să vorbească mai multe limbi, să cunoască varii domenii de cultură. În plus, Safiya nu ştie ce înseamnă austerul: se distrează, joacă cărţi şi trişează folosindu-şi puterile, bea uneori în diferite hanuri şi…se lasă păcălită de dragoste. Aşa se face că s-a încrezut într-un tânăr de la jocurile de cărţi şi a organizat un jaf alături de prietena sa cea mai bună, Iseult. Din păcate prada nu a fost un simplu negustor, ci o persoană de rang înalt apărată de un Vrăjitor al Sângelui care…surpriză surpriză…ar fi trebuit să fie doar un mit, o poveste de speriat copiii înainte de a adormi. El va fi angajat să le prindă pe Iseul şi Safi: vii sau moarte.

 

   Cum anume le poate da de urmă? Prin mirosul emanat de sângele celor două; există o mică problemă: Iseult nu are miros. Ea este o Vrăjitoare a Firului care şi-a părăsit tribul, casa, pentru a găsi un loc mai bun, mai frumos: o casă. Îşi va găsi nu o locuinţă, ci o soră de Fir, pe Safiya. Ele îşi cunosc una alteia gândurile, se temperează şi ar fi gata să îşi dea şi viaţa dacă una ar fi în pericol. Vor fi despărţite pentru o scurtă perioadă de timp, cât Safiya este aruncată în gura lupilor de la curtea împăratului Henrick şi reintrodusă în societatea de care se adăpostise atâţia ani „putea să fie şi o afurisită de împărăteasă, dacă asta ar fi dus-o înapoi la Iseult şi departe de Vrăjitorul Sângelui”. Va participa la un bal cu prinţi şi prinţese care nu reprezintă decât baza pentru un nou război pentru că „trei imperii se născuseră din haosul provocat de Marele Război şi fiecare îşi dorea acelaşi lucru: mai mult.” Tensiunea se acumulează treptat, autoarea dovedind un real talent în manevrarea sentimentelor şi cadrelor din operă. Întrebarea era de ce anume Henrick o dorea pe Safi acolo?

            Dincolo de toată această incertitudine, lucrarea nu duce lipsă de umor  şi de dragoste: la bal Safiya îl reîntâlneşte pe prinţul Merik care o invită la un dans „eu văd că ţi-ai curăţat găinaţul de pe umăr…Te rog să mă scuzi, dar mă aşteaptă prinţul Leopold…Mă onorezi cu un dans?”,„fiecare tresărire a ei – o mişcare ca fluxul mării înfruntând un râu – ducea la o izbitură violentă când o trăgea înapoi înspre el…vântul se învolbura în jurul lor ca un uragan în creştere, el şi fata fiind în ochiul furtunii.”.

În timp ce Safi se află la palat, Iseult se întoarce la tribul său de nomatsi unde aproape că va fi ucisă. Se va reîntâlni cu Safi la jumătatea drumului: Safi fuge de o căsnicie şi de un Vrăjitor însetat de sânge, iar Iseult fuge de un sat întreg care o consideră o înstrăinată. Salvarea lor? Un vicleşug: Merik încheie un contract prin care se angajează că va duce o persoană într-un loc sigur, cât timp primeşte un acord comercial. Cine să fie persoana? Cred că aţi ghicit J Câte probleme poate să spună un simplu pasager? Ce se poate întâmpla în decurs de câteva zile şi…494 de pagini? Trebuie să citiţi ca să aflaţi…

 

   Opera este scrisă cu atenţia unui pictor. Nu ştiam de unde recunosc felul acesta de a scrie până a picat fisa: Sarah J. Maas. Există multe asemănări în felul în care autoarele îşi expun poveştile pe hârtie. „Vrăjitoarea adevărului” este redactată la persoana a III-a de un narator omniscient şi obiectiv. Cadrul spaţial este bine conturat, imaginile vizuale şi cromatice umplând fiece rând „domnele în fuste negre, cu volane şi cu corsetele cu guler înalt şi coloratură bogată a o mie de nuanţe de pământ. Pe domii cu vestoane negre şi pantaloni scurţi până la genunchi, bufanţi, de catifea, care le făceau picioarele să arate şi mai noduroase, şi mai caraghioase”, „dincolo de ea străluceau grădinile de la palatul dogelui, umplând încăperea cu sclipirea lor verde şi cu parfumul iasomiei căţărătoare”, „agale de coasta ţinutului său natal, simţea că el, Merik, şi toată Nubrevna se duc la fund. Erau înghiţiţi de valuri şi înecaţi încetul cu încetul, în timp ce priveau lumina soarelui dispărând, până când n-ar mai fi rămas nimic, în afară de mixinele lui Noden”. Personajele sunt complex caracterizate: unele sunt mai curajoase, altele mai temătoare „amândoi mai degrabă înclinaţi să acţioneze decât să stea pe gânduri, să râdă decât să stea încruntaţi…chiar şi fără puterea lui vrăjitorească, Mathew era un infractor de geniu – un pungaş de cel mai înalt nivel…fusese cel care o învăţase să-şi folosească mintea. Cuvintele.”, „Vrăjitoarele Firului nu crâcneau niciodată, ele doar urmau cursul rece al raţiunii lor, oriunde le-ar fi dus”.

   Oare a şti adevărul este un blestem sau o comoară? Un atu sau un beteşug? Oare poţi scăpa de tot ceea ce te ţine legat prea bine de sol? Ce are să se petreacă cu personajele acestea? Au să supravieţuiască? „Regina Liliecilor şi Regele Vulpilor…poate că nici nu suntem suita de tarot, ci doar doi Nebuni”…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Vrăjitoarea adevărului, de Susan Dennard a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

În boxa acuzaţilor, de Michael Hartland-(Ruth Carrington)-recenzie

   Cunoscutul scriitor britanic MICHAEL HARTLAND s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. A făcut documentare despre spionaj pentru radio şi televiziune, a scris articole pentru: London Times, Daily Telegraph şi Guardian.

   Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Cărţile sale au fost traduse în 27 limbi europene şi japoneză şi adaptate pentru BBC Radio-4 and Tv.
Actualmente trăieşte cu familia în Devon, unde lucrează la un nou proiect literar inspirat de terorismul Islamic.

   Primul său roman, intitulatÎN IAD PRINTRE MORŢI”, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume.
Curând, MICHAEL HARTLAND a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.
În limba română au fost traduse trei romane: ” Anul Scorpionului”, ”A treia trădareşiÎn Boxa Acuzaţilor– publicat iniţial sub pseudonimul “RUTH CARRINGTON”

   Doctor Quinn ajunge acasă buimăcit de obosealăgăseşte casa plină de poliţiştisoţia lui Nikki şi copiii Tom şi Jessica nicăieri. Este speriat, confuz, disperat şi cumplit de obosit, le spune poliţiştilor unde a fost, dar Manning, şeful comisariatului din Bristol (Anglia) îl arestează convins şi-a ucis soţia şi copiii.

“Quinn chiar nu înţelegeaEra prea năucit ca  mai şi vorbească.Trăia un adevărat coşmar.Cele trei zile care trecuseră i se păreau ireale. Omul cu înfăţişare sălbatică şi care condusese nebuneşte maşina parcă nici măcar nu fusese el, ci o altă persoanăEra convins urma în curând se trezească din somn, iar în acel moment coşmarul avea ia sfârşit.”

   În cazanul de încălzire poliţia găseşte un cadavru dezmembrat, care ardea de câteva zile. Patologul presupune este cadravrul lui Nikki, dar copiii nu sunt găsiţiAjuns la închisoare, Quinn încearcă se adune şi cere dreptul la un avocat. Când îi permit acest lucru realizează poate apela doar la Bill Taylor, un amic, vecin cu el, deoarece munca lui îl ţinea prea ocupat pentru prietenii.

   La începutcând s-au mutat în cartier şi încă trăia soţia lui Bill, se mai întâlneau la un grătar, chiar îşi cumpăraseră împreună un mic iaht, pe care îl foloseau iniţial cu toţii, apoi pe rând. Quinn avea din ce în ce mai puţin timp liber, renunţase la chirurgie şi lucra ca medic de familie, aşa era la lucru aproape tot timpul. Văzuse în timp cum Nikki se schimbămai ales după ce au crescut copiii, cum viaţa lui de familie începe se destrame şi îşi  seama dragostea lor, dacă a existat vreodată (sau a fost numai atracţie) s-a răcit. De un lucru e sigur: îşiiubeşte copiii necondiţionat şi n-ar putea accepta  nu-i mai vadăasta îl convinge oarecum tot ce spune poliţia e minciună. De altfel în cele trei zile agonizante cât lipsise, îşi căutase familia. Venit după o gardă, obosit, a găsit casa goală şi s-a gândit Nikki a plecat cu copiii. Aşa i-a căutat peste tot unde credea ar putea fila o cabană a familiei în alt comitat, la sora ei în alt oraş, iar acasă l-a aşteptat poliţia. Bill Taylor îi aduce un avocat tânăr Dixon, care nu numai nu se descurcă, dar nici nu este interesat s-o facă. Cazul îl preia Alison Hope, care rămâne surprinsă de durerea din ochii lui Quinn, şi de convingerea lui cei doi copii nu sunt morţi.

Îi iubesc foarte mult pe amândoi, nici nu-ţi pot spune cât de multŞi cred mi fi dat imediat seama dacă ei mureau. Ar fi ca şi cum murea o părticică din mine. Cumva fi ştiut.”

   Alison lucrase la o firma mare de avocatură din Londra şi deseori se gândea se întoarcă la avocatură “vie, fascinantă şi bine remunerată” din marele oraş. Dar îşi găsise aici refugiul, după decepţia suferităcare aproape o doborâse, departe de umilinţă şi bârfe.
George, prietenul ei, un tip solid şi de încrederelucra ca detectiv privat şi începe discret cerceteze ce ştia lumea pe străzi despre Quinn. El este cel care îi spune lui Alison nu cu mult timp în urmă Quinn păruse un erou pentru oraşAjuns primul la locul unei înfruntări armate între bande, salvează una dintre victime, o faţă şi pentru văzuse maşina care pleca de la locul crimei, apare la proces ca martor, declaraţia lui ducând la arestarea unui mafiot local Simon Boniface.Tânărul ucis era nepotul unui alt şef de bandă Jevangee, care însă lucra legal ca medic, la cabinetul lui mergând mulţi oameni bogaţiDeşi bănuit de trafic de arme, prostituţie şi trafic de droguri nu a putut fi incriminat, adeverind zicalahoţul neprins …negustor cinstit”.

   De-a lungul anilor poliţia nu-l putuse aresta nici pe Boniface, aşa mărturia doctorului a fost providenţială. Doar Boniface evadase de trei luni şi nimeni nu mai ştia nimic de el (ulterior îi va fi descoperit cadavrul, mort de trei luni) iar la proces jurase se răzbune pe cei care l-au închisPoliţistul care-l arestase murise de atac de cord, judecătorul moare într-un accident de maşinăşi Alison vorbeşte cu Manning, dar acesta nu acceptă mai piardă timpul convins doctorul şi-a ucis soţia. Descoperirea cadavrelor a doi copii creează o adevărată isterie, dar laboratorul afirmă scheletele datează din perioada războiului, deci nici o legătură cu cazul.

   Cercetând în cartierul select în care locuia Quinn, unde lumea nu se prea vizita şi nu prea vorbea, George şi Alison îl cunosc pe Alan Mar, director onorific al firmei de construcţii unde Bill Taylor era asociat. Dar Alan Mar deţinea şi ziarele locale şi-i pune în legătură cu o reporteriţă Gina, care făcuse nişte cercetări despre un club. Gina îl ajută pe George identifice un grup de vecini, care împreună cu Nikki participau la adevărate orgii cu alcool, droguri şi sex. Nikki avea mult timp liber pentru avea o bonă la copii (care pleacă la un moment dat la Londra pentru nu avea actele în regulă şi despre care nu se mai ştie nimic), copiii erau deja destul de mari şi Quinn era tot timpul la lucru, iar când se vedeau nu îndrăznea s-o întrebe prea multe de frică ca ea nu plece cu cei mici.

   Quinn a încercat discute cu eaconştient ea avea un amant, dar Nikki nega cu înverşunare.
George identifica o astfel de petrecere şi vede poze la Rebecca, vecină şi prietenă cu Nikki, cea care o şi duce la prima petrecere.
Apoi lucrurile se precipită: Quinn este atacat şi aproape omorât în închisoare, Rebecca se sinucide, judecătorul Carswel este ucis, maşina lui Alison este aruncată în aer (din păcate la volan era mecanicul ei un tânăr simpatic). George şi colegul lui Douglas reuşesc între la o petrecere ca angajaţi ai unei firme de catering, dar sunt descoperiţi. Douglas este omorâtmaşina lui George zdrobită în accident şi lumea îl crede şi pe el mort.

   Au loc primele zile de proces şi cu toate este distrusăcrezând George este mort, Alison reuşeşte facă faţă. Dar nici mărturia lui Bill Taylor sau a lui Alan Mar, nici încercările ei de-a discredita martorii acuzării, nu o duc prea aproape de adevărlumea continuând creadă în vinovăţia doctorului.
Scăpat ca prin minune din accident, rănit, George nu reuşeşte dea de Alison, aşa cere ajutorul reporteriţei Gina. Se pune pe picioare şi convins de-acum doctorul nu e vinovat, se hotărăşte pândească casa lui Alan Mar, pentru i se părea nu e de încredere şi ascunde ceva.

   Şi surprizădin casă lui Mar iese o persoană deghizată care pleacă cu avionul. Ajutat de Gina, George îşi schimbă înfăţişareaîl urmăreşte pe tip şi pleacă cu el cu avionul în Mexic.
Abia aici descoperă adevărulpovestea sordidăcare de fapt nu avea nici o legătură cu membrii clubului de orgii şi mai ales nevinovăţia doctorului.Se adevereşte încă odată natura umană este total imprevizibilă.

Sper v-am făcut cât de cât curioşi.

   Adevărul este romanul nu-l poţi povesti, ar însemna devoalezi tot, pentru autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptatiată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Dar pentru restul…va trebui citiţi romanul.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată.

Cazul Pelican, de John Grisham-recenzie

Titlul original: The Pelican Brief
Editura: Rao, 2000

    John Grisham s-a născut în 8 februarie 1955 în Jonesboro, Arkansas. A studiat dreptul la Mississippi State University şi a profesat timp de zece ani avocatura în Oxford, pledând-cum îi place lui însuşi să sublinieze- ,,pentru oameni nu pentru cine ştie ce corporaţii. Ar fi putut avea o carieră juridică şi politică plină de succes, dar hobbyul său, scrisul l-a făcut să se decidă.
Prima carte, Şi e vremea să ucizi, în 1987. A două carte Firma, 1991, a cucerit publicul american. Cărţile sale situate pe primul loc şi tipărirea în milioane de exemplare traduse simultan în nenumărate limbi i-au adus succesul.
În prezent, Grisham trăieşte destul de retras, împreună cu familia sa în Charlottesville, Virginia. Relaţia cu familia, cariera de succes, baseball-ul, biserica, operele de caritate reprezintă mai mult decât întruparea virtuţiilor americane. Acestea sunt cheia pentru înţelegerea fenomenului Grisham. Pentru că, de fapt, viaţa să reprezintă o poveste clasică de succes american.

   Doi judecători de la Curtea Supremă au fost asasinaţi. O tânără studentă la drept descoperă adevărul şi întocmeşte un referat, un document ucigător pentru cei care îl cunosc.

 

,,Indieni, negri, albi, mulatri, femei, homosexuali, iubitori ai pădurii, creştini, luptători împotriva avortului, arieni, nazişti, atei, vânători, iubitori de animale, rasişti albi, rasişti negri, oameni care protestau împotriva taxelor, muncitori forestieri, fermieri-era o mare uriaşă de protest.
-Indienii ar trebui să mă iubească!
Ideologia lui era simplă: guvernul mai presus de afaceri, individul mai presus de guvern, mediul mai presus de orice. Iar indienilor să li se dea orice vor.
Săptămânal aveau loc lupte de stradă. Bisericile şi preoţii fuseseră ultragiaţi de militanţii homosexuali. Rasişti albi, conduşi din umbră de câteva organizaţii paramilitare cunoscute, deveniseră mai îndrăzneţi în atacurile lor asupra negrilor, hispanicilor şi asiaticilor. Acum, ura era distracţia favorită a Americii.
Iar Curtea era, bineînţeles, o ţintă uşoară. Cel puţin doi agenţi FBI erau desemnaţi pe lângă fiecare judecător şi alţi cincizeci erau ocupaţi cu investigarea ameninţărilor.
-Vezi ce scrie pe pancarte? întreba el. Era aproape orb.
-Ca de obicei. Moarte lui Rosenberg. Pensionarea lui Rosenberg.Tăiaţi-i oxigenul.”

   Rosenberg era un judecător în vârstă de nouăzeci şi unu de ani. Aceştia erau aleşi pe viaţă. Deşi se putea retrage, preferă să participe în fiecare zi la tribunal. Era personajul pe care milioane de oameni îl detestă, iar majoritatea l-ar vrea mort. El primeşte ameninţări de patru ori mai multe decât restul judecătorilor. Va fi asasinat în patul său. Infirmierul său şi o persoană din pază vor fi şi ele ucise.
Cel de al doilea judecător este strangulat într-o sală de cinema unde rula filme cu homosexuali. Problema sa este că vota ca şi Rosenberg. Se credea un liberal.

,,-Ştiu că e o problemă, spuse rar Runyan. E o pacoste. Acum crede că e liberal. Votează ca Rosenberg un timp. Luna viitoare va fi un rasist alb şi va susţine segregarea şcolilor. Apoi, se va îndrăgosti de indieni şi va dori să le dea Montana. E ca şi cum ai avea un copil înapoiat.”

   Ce se întâmplă, care sunt jocurile din culise?
FBI, CIA. vor încerca să găsească motivul şi vinovaţii. Asistăm la discuţii între Preşedintele SUA, consilierul sau Coal (care este omul din umbră în rezolvarea tuturor problemelor şi deciziilor din preşedinţie) şi agenţiile de securitate americane. Ne dăm seama că Preşedintele nu îl înghite pe directorul FBI, iar reciproca e valabilă.

   Thomas Callahan era unul dintre cei mai simpatizanţi profesori din Tulane. Bea mult, ţinea cursurile târziu, şi îmbrăcămintea sa degajată, dar sic, i-a adus multe puncte de popularitate. Preda dreptul constituţional, un curs care nu plăcea nimănui, dar care era obligatoriu. Era o întreagă poveste cu legăturile lui cu studentele. Relaţia sa recentă cu o studentă frumoasă şi deşteaptă îl va face să se îndrăgostească pentru prima dată.

,,Uşa se deschise cu grabă şi o tânăra frumoasă, îmbrăcată în pantaloni strâmţi de jeans şi un tricou de bumbac, se strecura elegant înăuntru şi lunecă de-a lungul zidului pînă în rîndul al treilea, unde se deplasa cu îndemânare printre scaunele ocupate, ajunse la al ei şi se aşeză. Băieţii din rândul al patrulea o urmăriră cu admiraţie.”

   Darby Shaw era a două din grupă, putea să recite fapte, obstrucţionări, potriviri de opinii, opinii minoritare şi opinii majoritare pentru orice caz pe care l-ar putea menţiona Callahan. Îşi luase o diplomă în biologie cu magna cum laude şi era hotărâtă să termine dreptul la fel.
Callahan îl venera pe Rosenberg. Citise cărţi despre el şi opiniile sale, îl studiase, iar când află despre asasinarea lui se va îmbată crunt şi va suspenda temporar orele de curs.

   Darby încearcă să găsească motivele şi dedesubturile care au dus la crimă. Va dori să afle cine se face vinovat de moartea celor doi judecători. După o documentaţie şi o cercetare serioasă, va scrie un referat, la care voia să renunţe. Callahan va citi referatul, şi ii se par foarte interesante teoriile lui Darby. El va pasa documentul mai departe. Acesta ajunge la FBI, iar directorul agenţiei îl plasează la Preşedenţie. Incredibil ce valuri va face acest referat denumit,,Pelicanul”.

   Callenger va sări în aer cu maşina sa, iar Darby scapă ca prin urechile acului. Fata îşi dă seama că era ţinta acelei maşini capcană. Va încerca să fugă, să îşi salveze viaţa, ştie că este adevărat ce a scris în dosar şi cine este vinovatul. Se pare că, persoane foarte importante din lumea politici şi din apropierea Preşedintelui sunt implicate. Prietenul lui Callinger va fi şi el ucis. Fata va fi într-o continuă fugă, scăpând de câteva ori de la moarte.

   Un redactor de la un ziar important va încerca să descopere ce se ascunde în spatele acestui dosar şi în spatele crimelor. Încearcă, ajutat de Darby să găsească dovezi.

   Cine a vrut să dispară doi judecători de la Curtea Supremă? Cine vor fi cei nominalizaţi în schimb şi ce interese au?
Va reuşi să scape cu viaţă Darby? Câte persoane vor mai fi ucise pentru a ascunde adevărul?

Nota mea pentru carte este 10.

Cartea Cazul Pelican, de John Grisham a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

Misterul gemenelor, de Adi Rule-recenzie

Editura: Corint (Leda Edge)

Număr pagini: 256

An apariţie: 2016

Traducător: Cristina Jinga

 

Descriere:

   ,,De optsprezece ani, o fată fără nume − o aripi-roșii − trăiește ascunsă într-un pod, într-un oraș străjuit de marele vulcan Mol, în timp ce sora ei geamănă, Jey, este în ochii lumii singurul copil al familiei.

   Tatăl lor sperase că fata ascunsă va deveni în timp o ființă omenească normală, nu creatura monstruoasă prevestită de mitologie, așa că îi cruțase viața. Numai că într-o zi cele două surori fac schimb de identități, iar fata fără nume este atacată în drum spre casă. Astfel, este nevoită să cheme în ajutor forțele focului și să elibereze puterile ascunse în corpul ei și totodată să-și dezvăluie secretul bine păstrat. Însă când Jey dispare și orașul este pe cale de a fi nimicit de foc, fata aripi-roșii trebuie să-și aleagă un nume și un drum și să tragă o linie între mit și istorie, pentru a dovedi că nu este un monstru și pentru a-și salva sora și orașul.”

   Un fantasy plăcut, cu personaje misterioase, care te va fac să petreci câteva ore departe de grijile şi treburile zilei.

   Aprecierea de pe spatele coperţii cărţii m-a făcut să îi acord o şansă acestui roman, convingându-mă să încep lectura ei:

   „Scriind la persoana întâi, Adi Rule folosește un limbaj pătrunzător și însuflețit pentru a descrie o cultură cu propriii zei și monștri, îmbinând lumile vechi cu noile tehnologii…

 Autoarea oferă o aventură amuzantă şi captivantă cititorilor care s-au plictisit de eroinele cu ochi de căprioară care leşină în faţa eroilor chipeşi” – KIRKUS REVIEW

    Am avut părţi preferate din acestă carte. Una dintre ele a fost procesul de conturare şi creionare a personajelor realizat de scriitoarea Adi Rule, reuşind să creeze personaje misterioase, care te ţin în suspans.

   Personajul principal al acestui roman fantasy este o fată fără nume, care făcea parte din specia “aripi-roşii”, această specie având puteri supranaturale şi nefiind acceptată de populaţia din ţinutul în care se afla ea şi cu familia ei, undeva lângă marele vulcan Mol.

   Familia acestei aripi-roşii era compusă din mama, tata, sora sa geamănă pe nume Jay şi ea, fiind una dintre cele mai respectate familii de către cetăţenii din oraşul de lângă marele vulcan Mol.

   Acţiunea începe atunci când Aripi-roşii iese din casa unde locuia cu familia ei, într-o scurtă plimbare care se voia a fi una relaxantă. Fata Aripi-roşii nu avea voie să iasă din podul casei unde locuia, aceasta fiind ascunsă de familia ei, pentru că, ceilalţi oameni din oraş nu trebuie să afle de existenţa ei, condiderându-o o adevărată duşmancă.

   Când se întorcea spre casă, Aripi-roşii dă de doi oameni pe stradă, care îi pun câteva întrebări. Văzându-se într-o situaţie dificilă, Aripi-roşii aproape că dă drumul puterilor supranaturale ce mocneau înăuntrul său, dar apariţia unui băiat misterios reuşeşte să îi potolească puţin mânia şi furia care se întrepta asupra celor doi oameni. Corvin, căci aşa îl chema pe băiat, sare în ajutorul fetei, dorindu-şi să o salveze din mâinile celor doi cetăţeni. Nu a făcut bine că s-a revoltat, ţinând partea fetei, drept pentru care este bătut de oamenii care, cu câteva momente mai devreme, o asaltau pe Aripi-roşii cu întrebări.

   Situaţia creată devine de nesuportat pentru fată, asta pentru că, băiatul misterios este expus unui pericol  declanşat de ea. În acel moment, dă drumul puterilor din înăuntrul său şi cu câteva mişcări simple şi rapide trânteşte oamenii la pământ.

   Observând că au scăpat pentru câteva clipe de cei doi oameni răi, Corvin şi Aripi-roşii se îndreaptă către casa familiei lui Corvin. De cum au ajuns în casă, mama lui Corvin, care era reporter şi scria articole despre specia de oameni din care face parte şi fata, o priveşte urât pe Aripi-roşii, iar Nara, mama lui Corvin, îşi dă seama că este o fată din specia “aripi-roşii”, aşa numiţii duşmani ai poporului. Cu toate că nu mă aşteptam, această femeie îi dă drumul lui Aripi-roşii, nedorindu-şi să o denunţe şi mai apoi să fie omorâtă de mai marii conducători ai oraşului.

   Pagină cu pagină, poveste se ţese uşor-uşor. Sora geamănă a lui Aripi-roşii, Jay, lucrează ca şi grădinar pe insula Roet şi îi va cere surioarei sale să facă un schimb de locuri pentru o zi. Cu multe eforturi şi reţineri, Aripi-roşii acceptă propunerea şi se duce să lucreze pe această insulă.

   De cum ajunge pe insula Roet, Aripi-roşii face cunoştinţă cu Zari, un om care tundea iarba. Zari se îndrăgosteşte de Aripi-roşii, însă Aripi-roşii nu îşi dezvăluie adevărata identitate,  spunând tuturor oamenilor pe care îi întâlnea că ea este Jay.

   Îndrăgostit până peste cap, Zari îi trimite lui Aripi-roşii o invitaţie la o petrecere specială.

   Văzând că pe scrisoare scrie numele ei, Jay îşi ia rolul în serios şi vrea ca ea să se ducă, însă Aripi-roşii îi istoriseşte întâmplările din ziua în care a fost grădinar, astfel că Jay cade de acord să o lase pe sora sa geamănă la petrecere. Aripi-roşii nu merge la petrecere pentru că era îndrăgostită de Zari, ci pentru că dorea să ajungă în grădina împărătesei pentru a jumuli o orhidee, care, dacă în preajmă o Aripi-roşii, îşi schimbă culoarea.

   Când ajunge în grădină (fiind îmbrăcată în costumul de grădinar al surorii sale) Aripi-roşii este recunoscută de Bonner, iubitul lui Jay. Acesta o duce la Toiagul de Onix, un fel de conducător al zonei. Toiagul de Onix îi vede cicatricile de pe spate, specifice Aripilor-roşii, şi îşi dă seama că este o duşmancă, o Aripi-roşii. O condamnă la moarte prin scufundare într-un lac în care apa fierbea mereu, dar oare va supravieţui Aripi-roşii acestei probe sau va fierbe până ce se va descompune?

   Dacă doriţi să descoperiţi ce se întâmplă şi să dezlegaţi misterul, citiţi cartea.  Vă aştept şi părerile în secţiunea comentariilor!

Lecturi plăcute în continuare tuturor!

Cartea Misterul gemenelor de Adi Rule a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint. Poate fi comandată pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Averea Gutmeyer, de Alain Berenboom-recenzie

   “Averea Gutmeyer” este al doilea roman al autorului  publicat în limba română, după “Primejdii în Regat” ambele apărute la editura Crime Scene Press.

   Alain Berenboom s-a născut la Bruxelles, în 1947. Tatăl său, farmacist, era de origine poloneză, iar mama lituaniană, născută la Vilnius. Berenboom este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori belgieni contemporani de limba franceză, dar şi o autoritate internaţională în domeniul drepturilor de autor. Actualmente este profesor la Universite libre din Bruxelles, renumit avocat în Belgia şi mai ales un scriitor pasionat de genul mystery&thriller. A publicat 11 romane, o piesă de teatru şi o colecţie de nuvele. Este Cavaler al Ordinului Leopold din 2004. Academia regală belgiană de limba şi literatura franceză i-a acordat două premii importante: „Premiul Felix Denayer”, în 2007, pentru ansamblul operei sale literare şi Premiul „Emile Berneheim”, în 2010, pentru cel mai bun roman belgian al anului – „Regele Congoului”. A primit Premiul Rossel pentru anul 2013, unul dintre cele mai prestigioase premii literare belgiene, acordat de către cotidianul Le Soir.

   Potrivit autorului, cartea descrie nu doar o anchetă ”delicioasă” a detectivului belgian Michel Van Loo, ci surprinde istoria şi complexitatea unei epoci, anume perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial
M-am hotărât să citesc cartea după ce am văzut descrierea ei de pe copertă, aşteptându-mă la un roman poliţist clasic şi am avut o surpriză foarte plăcută.

    Dar să vă spun în câteva cuvinte (ştiţi deja că nu dezvălui prea multe) subiectul cărţii şi câteva personaje.
Detectivul Michel Van Loo este angajat de Irene de Terrenoir, frumoasa şi provocatoarea soţie a unui diplomat francez, să ancheteze o poveste ciudată şi interesantă în acelaşi timp. Tatăl ei doctorul Gutmeyer pierise (sau cel puţin aşa se ştia) în lagărul nazist de la Terezin împreună cu mama ei Ana. Ea scăpase doar pentru că atunci când i-au ridicat nemţii părinţii, era în vizită la o prietenă. Familia prietenei o trimite în Moravia, la nişte fermieri care au avut grijă de ea până la finalul războiului. Când s-a interesat de averea familiei, la banca din Elveţia, a aflat cu stupoare că tatăl ei venise în persoană cu câteva zile în urmă şi ridicase toţi banii din conturi, dispărând din nou. A încercat să dea banca în judecată, dar toate înscrisurile, semnăturile şi parolele “aşa zisului” Gutmeyer s-au dovedit a fi originale.

   Michel acceptă, bucuros că are de lucru, dar şi pentru că Irene îi spune că i-a fost recomandat de domnul Tongerloo, preşedintele unei companii de asigurare pentru care el lucrase. Anne, prietena lui, e mai sceptică, mai ales după ce află că familia Terrenoir încercase să dea de urma doctorului prin Crucea Roşie şi societăţile evreieşti, dar soţii Gutmeyer s-au evaporat efectiv din lagăr. Ciudat i se pare şi că doctorul a apărut şi şi-a luat averea, dar nu şi-a căutat fiica, mai mult potrivit băncii elveţiene, adresa dată de Gutmeyer era în vecinătatea lor, deasupra farmaciei lui Hubert, etajul casei fiind de fapt nelocuit.

   Michel începe să urmărească farmacia, ezitând totuşi, pentru că Hubert îi era prieten, şi vede noaptea nişte tipi cărând cu un camion diverse lăzi. Confruntându-l pe Hubert acesta îi spune că nu cunoaşte pe nimeni cu numele de Gutmeyer, dar că evreii scăpaţi din lagăre dacă au făcut greşeala să se întoarcă în Polonia sau Cehia nu prea mai aveau cum să scape de “cortina de fier”.

   Acceptă totuşi să-i ducă pe el şi pe Anne să cunoască o evreică Lily, o prietenă a soţiei lui, care însă nu ştie nimic despre doctor, cercurile în care se învârteau ei pe vremuri fiind diferite.
Michel îi urmăreşte într-o noapte chiar şi pe cei care veneau la farmacist, aceştia trag să-l sperie ,dar până la urmă Hubert lămureşte misterul: el le procura medicamente necesare în Israel, care la momentul acela era sub embargou. Surpriză mare e că prietenii farmacistului îl angajează şi ei pe Michel, pentru că voiau să ştie de ce doctorul dăduse această adresă, şi se oferă chiar să-l ajute cu acte din evidenţele din Israel

   Aşa că Michel începe să cerceteze, îl găseşte pe profesorul Okren, care îi predase la unversitate la Praga lui Gutmeyer, dar susţine că nu mai primise nici un semn de viaţă de la elevul lui, dinainte de război. Okren trăia într-o casă cu pisicile lui, dar detectivul vede pe birou cartea de vizită a lui Irene. Okren îi promite detectivului că va caută pentru el scrisorile doctorului, dar când Michel revine îl găseşte mort.

   Cere ajutorul lui Hubert, care are mulţi clienţi evrei bătrâni, şi se întâlneşte cu Martha, o bătrână doamnă, care-i spune că de fapt doctorul nu era chiar un om onorabil, lua bani pentru avorturi, dar le încredinţa pe femei unui alt medic, ea însăşi fiind gata să moară după o asemenea intervenţie..

   Întâlnirea cu soţul lui Irene îl pune din nou pe gânduri, mai ales când acesta îi spune că şi cei din Mossad cercetează cazul, şi că Hubert ar colabora cu ei. Doar că Michel are multă încredere în prietenul lui şi-l întreabă direct. Hubert îi spune povestea vieţii lui, dar şi că drumurile lui nu s-au întâlnit niciodată cu Gutmeyer. Totuşi are câţiva bătrâni evrei bolnavi, cărora le duce medicamente, pe care va încerca să-i întrebe despre doctor.

   Michel îl caută pe Tangerloo care-i spune că nu-l recomandase lui Irene, dar că această împreună cu soţul ei voia să-i dea în judecată pentru asigurarea făcută de Gutmeyer la ei înainte de război.
Aşa că Michel se alege şi cu un al treilea client, toţi vrând să afle dacă doctorul trăieşte sau nu.
Se hotărăşte să ia urma banilor, aşa ajunge la banca din Elveţia unde doctorul avusese contul.
Surpriză e că bancherul Weiss chiar îl cunoscuse pe doctor când deschisese contul la ei, înainte de război, şi-l recunoscuse fără dubii când a ridicat banii. Doar că, după lichidarea contului, banii mai trec prin diferite bănci şi dispar.

   Apoi un pacient al lui Hubert, Lipski, le spune că la Praga a fost bancherul lui Gutmeyer şi că l-a revăzut la Terezin, că are o părere foarte proastă despre el. Din păcate momentele de luciditate ale lui Lipski erau rare şi este şi el ucis înainte de-a apuca să spună prea multe. Singura legătură dintre Okren şi Lipski pare a fi detectivul, asta determinându-i pe poliţiştii belgieni să-l aresteze, mai ales că primiseră şi nişte ponturi anonime.

   Michel scapă şi fuge la ambasada franceză, la soţul lui Irene, care îl trimite în Israel, cu un paşaport fals, să afle realitatea. Pleacă însoţit de Hubert şi este ajutat în cercetări de israelieni,prietenii farmacistului, conduşi de Moshe.
Moshe află multe lucruri despre Irene care nu sunt în concordanţă cu cele spuse de ea. Tot el află şi adresa aşa zisului Gutmeyer de la Haifa, dar acesta se dovedeşte a fi Aaron Levin, un fost coleg al doctorului, care fusese şi el în lagăr şi le spune despre Ana, mama lui Irene, care murise acolo, dar şi despre dispariţia lui Gutmeyer. Doar că nu el luase banii.
Apoi cercetând vizitează un kibut, unde trăia agentul care-l găsise pe Levin şi el le prezintă un alt supravieţuitor pe Shimon.

  Michel îşi dă seama că banii dispăruţi au fost de fapt convertiţi în diamante, mai uşor de transportat şi de valorificat. Cercetările îi duc la o Yeshiva, o şcoală rabinică.
Apoi lucrurile se precipită.
Soţii Terrenoir ajung în Israel, dar o aduc cu ei pe Anne, ameninţându-l pe Michel că o omoară dacă nu cooperează cu ei.

   Şi urmează surprizele, o întâlnire cu rabinul şcolii, o a două soţie a lui Gutmeyer, o altă poveste a lui Lavin, găsirea doctorului, noi cercetări în privinţa lui Irene, noi actori în scenă.
Sigur că până la urmă iţele poveştii sunt descâlcite, se află adevărul, pentru că tot ce părea la început adevărat se dovedeşte a fi fals. Dar totul este bine când se termină cu bine şi vinovaţii îşi primesc pedeapsa

   Mă gândeam când am început să citesc cartea că va fi plictisitoare, pentru că este scrisă la persoana întâi (Michel povesteşte) şi nu are multe dialoguri.
Dar după câteva pagini povestea te prinde şi stilul amuzant este plăcut

   Reflecţiile detectivului, replicile amuzante (haioase), ironia muşcătoare, personajele multe şi bine creionate, trecerea fără efort de la trecut la prezent, te prind şi te fac să razi, dar în acelaşi timp să fii extrem de curios de ceea ce se întâmplă, iar povestea cu deznodământul ei este surpinzătoare şi total neaşteptată.

   Cartea este foarte bine tradusă de Ileana Cantuniari, dar sunt sigură că ar fi o adevărată delectare s-o citim în original, poate că voi încerca s-o găsesc în franceză.

   Oricum “Averea Gutmeyer” m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al lui Alain Berenboom “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.

   De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric” (Claude Mesplede).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

      Nemuritoarea Starling (vol.1 Emblema eternității) de Angela Corbett-Editura Corint-recenzie

Titlul original: Eternal Starling

Traducere : Andra Elena Agafitei

Editura: Corint

Colecţia Leda Edge

Data apariţiei: 23 Februarie 2017

Nr. de pagini: 352

Gen: Romance,Young Adult, New Adult, Fantasy, Paranormal Romance

 

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu îi poate despărţi

   Evie Starling a dus o viaţă relativ obişnuită, ieşind cu prietenele, vorbind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Toate acestea se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a începe colegiul, şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.

   De secole, Alex Night şi Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut propriile lui motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susţin că sunt sufletul ei pereche şi îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul altă persoană decât credea. Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, şi Rezistenţa Daevos, distrugătorii sufletului.

   Cu un trecut pe care nu îl înţelege şi un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine să aibă încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o vor pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.

      Mi-am dorit sa citesc această carte încă de când am auzit prima dată despre ea. Coperta și descrierea m-au făcut să reacționez precum copilașul care intră prima dată într-un magazin de jucării. Știți de ce? Pentru că mă fascinează genul acesta de poveste în care dragostea  trece bariera timpului (așa cum e și seria Fallen de Lauren Kate). Iar atunci când un exemplar a ajuns în mâinile mele, am început să o devorez într-o veselie. Presimțeam că mă va atrage în vraja ei, dar nu bănuiam că va fi o dragoste la prima citire.

    Din punctul meu de vedere,  “Nemuritoarea Starling” este cea mai bună carte din cadrul colecție Leda Edge și mă bucur tare mult că editura a avut ideea să-l publice.  Însă trebuie să vă mărturisesc că eu nu l-am perceput ca pe o poveste fantasy, ci ca pe un romance/ young adult, în care ni se prezintă o lume mistică creată de Zeițe și de sufletele lor pereche și abia în a doua jumătate a cărții, începe să se dezvolte subiectul reîncarnării și luptele dintre două societăți.

     Ce anume am apreciat la volumul de față? Aura de mister în care sunt învăluite personajele, ideea de suflete pereche și mitologia la care face referire autoarea, personalitatea protagonistei, povestea de dragoste și, nu în ultimul rând, discuțiile atât de spumoase dintre protagoniști.

    Un element interesant în carte este  triunghiul amoros care se formează între Evie Starling, Alex Night și Emil Stone. Nu sunt o fană a acestui gen de poveste de dragoste, dar de data asta, am înțeles perfect de ce Evie se simte atât de derutată  din cauza celor doi tineri care susțin că sunt sufletul ei pereche și vor să-i demonstreze cât de mult o iubesc. Mă întreb ce alegere o să facă până la urmă: Alex – băiatul bun și arogant, sigur pe el, care îi oferă cele mai frumoase momente romantic – sau Emil, băiatul cel rău și sarcastic, care îi spune direct ce simte?

     Atunci când a fost vorba de un triunghi amoros, întotdeauna am fost părtinitoare, mi-am ales ușor preferatul, dar acum sunt și eu derutată, nu mă pot decide cine e rău și cine e bun, cine se preface sau cine o manipulează pe Evie.  Ba mai mult, sunt suspicioasă în privința ambilor tineri.

     Alex este prea perfect – frumos, romantic, protector, atent la dorințele fetei, dar trece prea repede peste niște etape. Înțeleg că este  ceva frustrant pentru el, că o știe foarte bine, că o dorește de secole, că e sufletul lui pereche, dar oare Evie e pregătită ? O cam sperie pentru că știe foarte  multe lucruri despre trecutul ei, de parcă ar fi fost acolo. Se grăbește, dar în același timp, spune că nu e momentul potrivit pentru o apropiere intimă. E posomorât dacă ea nu-și exprimă prea curând sentimentele pentru el și  îmi dă impresia că e puțin cam posesiv. Chiar așa e în realitate sau vrea să-i arate doar ceea ce vrea Evie să vadă?

“ –  Cum ar fi putut să fie evidente sentimentele tale? am întrebat eu, ridicând vocea. Tu faci comentarii care sugerează că ești interesat de mine, dar acțiunile tale indică opusul! Nici măcar nu mă atingi. “

“ Mă simțeam umilită și furioasă. M-am ridicat pufnind; momentul era ruinat, iar eu eram supărată. Tip stupid, zâmbet cretin, și fără niciun sărut prostesc.” 

 

     Nici Emil nu pierde timpul. Se comportă altfel decât Alex, dar are același mod de-a  o cuceri pe Evie. Nici el nu vrea să grăbească lucrurile, dar și-o revendică ca iubită din prima clipă. Și m-a nedumerit reacția lui atunci când a zărit-o pentru prima dată – s-a îndreptat spre ea și a sărutat-o în fața tuturor celor din facultate. Am fost suspicioasă și în privința lui, chiar dacă am remarcat că el nu-i trezește niciun sentiment negativ, fiind atent, grijuliu și pare că vrea cu adevărat să o facă fericită. Dar Evie îl consideră candidatul ideal pentru o relație care să o ajute să-și revină dintr-o alta. Era perfect pentru planul ei de-al uita pe Alex. Și nu pot fi de acord cu ea. Înțeleg că a fost rănită și că treaba asta i se pare o idee bună, dar sunt mari șanse ca ea să fie rănită din nou.

Relația dintre mine și Emil era atât de diferită de relația cu Alex. Emil era misterios și fermecător. Când ne atingeam, mi se stârneau niște emoții diferite față de cele pe care le mai simțisem. Când mă sărutam cu Emil, parcă mă fulgera – și-mi plăcea asta.” 

     Așa cum am mai spus, mi-a plăcut faptul că s-a făcut referire la reîncarnare (văzută ca un mod de ați găsi sufletul-pereche), dragostea ce trece bariera timpului, conceptul de eternitate (care nu începe când mori, ci există încă dinainte ca o persoană să se nască), însă cel mai mult, m-a fascinat legenda care se spune că “ lumea a fost creată de Zeițe și de sufletele lor pereche. Zeițele erau atotputernice, iar împreună cu partenerii lor, au săvârșit un ritual care a creat două suflete – care se potriveau perfect, în toate privințele. Sufletelor ăstora li se spuneau complemente divine. Dar sufletele trebuiau să învețe și să crească, așa că, în loc să rămână împreună, au fost trimise în lumea oamenilor și s-au contopit cu trupurile copiilor care erau pe cale să se nască. Sufletele și-au petrecut viețile căutându-și cealaltă jumătate. Când trupurile lor de oameni mor, sufletele se reîncarnează ca să continue căutarea. Sentimentul de déjà-vu sau legătura instantanee pe care oamenii o simt câteodată atunci când întâlnesc pe cineva necunoscut înseamnă că sufletele lor se știu din altă viață … și că ar putea fi chiar sufletul-pereche al acelei persoane.”

    “Nemuritoarea Starling” este primul volum din trilogia Emblema eternității, povestea fiind spusă de protagonista cărții, Evangeline Starling (Evie). Tânăra a absolvit de curând colegiul, apoi s-a mutat în Gunnison, Colorado, cu trei luni înainte de începerea primului ei an de facultate la Western State College. Conduce un Mustang din ’66, dar și un ATV, îi plac drumețiile, are o înălțime de 1,75 m și nu-i este rușine cu rotunjimile sale, considerând că “diavolul a inventat cântarele și că doar doctorii și masochiștii au așa ceva”. E amuzantă, sarcastică, încăpățânată, inteligentă, independentă, directă. Dar nu prea are noroc la băieți – ultimul iubit a întrecut orice limită atunci când i-a spus că nu are timp “să se ocupe de sentimentele ei și că ar trebui să mediteze la emoțiile ei și să-și scrie observațiile într-un jurnal, apoi să-l caute când nu mai e atât de irascibilă”, apoi i-a dat lovitura de grație – înșelând-o cu o majoretă.

     Și dacă Luke nu ar fi înșelat-o, nu ar fi părăsit siguranța căminului părinților ei, din Montana, nu ar fi hotărât să meargă în drumeție în munții necunoscuți ai Canionului Negru și nu s-ar fi rătăcit în mijlocul munților Stâncoși. A pierdut drumul, dar pe urmă a dat peste un tânăr care a ajutat-o să coboare muntele – Alex Night (21 ani). Însă, din prima clipă a deranjat-o atitudinea lui, iar sarcasmul acestuia a subminat rapid atracția pe care a simțit-o când l-a văzut prima oară.

Era un adevărat sex simbol – trebuia doar să îl fac să-și țină gura.”

     Știa că era imposibil să aibă o șansă cu el, gândind că tipii ca Alex “ ieșeau cu super modele ridicol de înalte, de un metru optzeci, și cu o talie cât circumferința unui dvd.” Însă, din prima clipă de când îl zărește, a simțit că îl știe de undeva, iar atunci când s-au atins, a simțit cum semnul ei din naștere în formă de crin s-a încălzit.

De îndată ce ne-am atins, am simțit o căldură în spate, chiar în locul în care aveam semnul din naștere în formă de crin, dar eram prea ocupată să mă concentrez asupra lui Alex ca să mă gândesc la căldură. Legătura dintre mâinile noastre era intensă, ca și când aș fi atrasă spre el, și o parte din mine despre care nu știam că există și-a făcut brusc apariția.” 

   Au continuat să se vadă și în următoarele săptămâni, iar Alex i-a oferit niște surprize de proporții la prima lor întâlnire romantică: o trăsură a venit să o ia de acasă, au cinat la lumina lumânărilor, au dansat într-o sală de bal, în acordurile piesei Moon River (cântecul ei preferat).

“- Până la final, probabil că vei fi deja îndrăgostită de mine.

Am rămas cu gura căscată.

 – Ăsta e un țel impresionant, Alex.

Nu mai fusesem niciodată îndrăgostită de nimeni.

 – Vrei să punem un pariu? a întrebat el.

Am mijit ochii.           

 – Te-am cunoscut acum o săptămână, am răspuns. Nici măcar nu știu dacă o să-mi mai placi sâmbăta viitoare, deci nici nu se pune problema să mă îndrăgostesc de tine în șapte zile.

 – Ai dreptate, a fost el de acord și colțurile gurii i-au zvâcnit. Probabil că se va întâmpla mai devreme”.

   Apariția unui bărbat care avea pe braț un semn de culoare roșie, care semăna cu o pânză de păianjen, îl face pe Alex să se comporte ciudat. Un amestec de mânie și panică i-a traversat chipul, și în următorul moment îi cere lui Evie să plece, că nu trebuie să fie văzuți împreună. Vrea să se mute la ea acasă, ca să o protejeze, dar Evie nici nu se gândește că ar putea fi ținută prizonieră din cauza presupunerilor nebunește ale lui Alex.

     Însă tânărul care se presupune că o iubește mai mult decât orice pe lume, i-a zis că e în pericol, apoi o părăsește fără nicio explicație, spunând doar atât : “ Sunt oameni care nu vor să fim împreună (…) Pentru că sunt sufletul tău pereche, Evie.”

     După câteva săptămâni, Evie începe facultatea, iar în prima zi zărește un tânăr, pe Emil Stone, care îi pare foarte cunoscut, cu toate că nu l-a mai văzut niciodată. După ce s-au mai uitat unul la celălalt câteva secunde, tipul s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de ea și a sărut-o. În acel moment îi are o viziune, iar semnul ei din naștere se încălzește ( la fel ca și cu Alex).

Mi-am simțit inima bătând mai tare cu fiecare mișcare și căldura a început să-mi cuprindă spatele – o căldură pe care nu o mai simțisem de când mă atinsese Alex. Faptul că pătrunsese în spațiul meu m-ar fi suparat – dacă aș fi putut să mă mișc. “ 

     Reapariția lui Alex în viața lui Evie, nu face decât să o înfurie și să o facă să îl rănească la rândul ei, așa că îi spune că are de gând să continuie relația cu Emil. Degeaba îi spune Alex să aibă grijă, că tipul este periculos și ar fi mai bine să se țină departe de el. Reacția acestui îi întărește horătârea să fie cu celălalt. Dar Alex și Emil se cunosc de foarte mult timp și este evident faptul că se urăsc.

“ – De parcă tu n-ai distrus-o. Cum ai putut să pretinzi că o iubești și totuși să stai deoparte și să te uiți cum suferă? Nu te preface atât de nobil. Știi că tu ești motivul pentru care a venit la mine. La mine, Night, ea m-a vrut pe mine.” 

     Lucrurile încep să se complice din momentul în care Evie începe să fie urmărită de niște indivizi, toți având același semn pe braț, în formă de pânză de păianjen. Ce vor de la ea?

   Până la urmă, Alex se decide să-i spună fetei adevărul. Și pentru că știa că nu va fi crezut, încercă să i-o dovedească, amintindu-i de semnul ei din naștere de pe spate în formă de crin. Îi spune că de fiecare dată când ei se ating, semnul se încălzește. Acela este un semn al sufletului, un semn care călătorește cu sufletul ei în fiecare nou corp în care locuiește.

“ Când îți întâlnești prima oară sufletul-pereche, semnul se închide la culoare. Imediat după contactul fizic cu persoana respectivă, semnul se încălzește de fiecare dată când te atinge și culoare se închide. Căldura și culoarea se intensifică în funcție de cât de intimi deveniți; acea intimitate face ca între tine și sufletul tău pereche să se formeze o legătură. ”

     Abia acum află Evie că sufletul ei s-a reîncarnat, dar dacă Alex este sufletul ei pereche, de ce semnul  sufletului, acel crin de pe spate,  recunoaște două?  Știm deja că ea a avut aceeași senzație dinspre semnul sufletului când a fost atinsă atât de Alex, cât și de Emil.

     Alex face parte din Societatea Amaranthine și este protectorului sufletului lui Evie de mai bine de 250 de ani, dar sufletul ei este mai bătrân decât atât. Însă Alex nu știe ce s-a întâmplat în viețile pe care le-a trăit înainte ca el să devină protectorul ei. Iar aspectul fizic i se schimbă cu fiecare incarnare, dar personalitatea este asemănătoare. Nu e la fel, dar în mare, are același trăsături.

„ Imediat după ce Zeițele au început să trimită suflete în lume, și-au dat seama că unele suflete erau, în mod natural, echilibrate spre rău. Zeițele au hotărât că aveau nevoie de un grup care ar putea să-i ajute pe oameni să își găsească sufletul-pereche și care să pună în aplicare voința Zeițelor, când sufletele rele trebuiau controlate. Așadar, ele au organizat Societatea Amaranthine.”

“Sufletele își petrec sute, chiar mii de ani trăind și murind în căutarea unicei lor iubiri adevărate. Societatea Amaranthine lucrează ca să se asigure că toată lumea are oportunitatea, cea mai bună șansă posibilă, de a-și găsi sufletul-pereche și de a fi împreună pentru totdeauna.”

     Însă, în afară de societatea Amaranthine, există alții care aparţin unei organizații sinistre, Rezistența Daevos. Iar Emil este unul dintre ei. Membrii Daevos sunt hotărâți să extermine sufletele, să lase sufletul-pereche al unei persoane să hoinărească etern, fără cealaltă jumătate. Fiecare suflet are opțiunea de a deveni bun sau rău, dar găsirea sufletului pereche ”te face fericit și îți echilibrează emoțiile, astfel încât este mai puțin înclinat să alegi o cale negativă”. Dacă sufletul unei persoane rămâne fără jumătatea lui, este mai probabil ca sufletul rămas să se alăture Rezistenței Daevos.Țelul lor este să aducă în Rezistență cât mai multe suflete posibil și să-și sporească armata. Ei au puterea de a lua suflete, dar nu au puterea de a simți legătura care indică faptul că oamenii sunt suflete-pereche. Pentru asta au nevoie de un Urmăritor. Când s-a organizat Rezistența, cei din Amaranthine și-au asumat responsabilitatea de a-i proteja pe Urmăritori. De îndată ce Societatea știe ca un suflet este un Urmăritor, acestuia îi este atribuit un Protector. Protectorul și Urmăritorul formează o legătură care permite Protectorului să urmărească acel suflet prin fiecare incarnare. Urmăritorii au abilitatea de a localiza orice legătură, poate să găsească legăturile sufletului-pereche, dar și legătura dintre un Protector și un Urmăritor. Sunt neprețuiți pentru Rezistența.

     Dar aceștia din urmă, nu au de când să o omoare pe Evie, ci vor face orice că să-i folosesca talentele. Semnul sufletului lui Evie este un pic diferit de al altora pentru că el este o variație a nodului trinității, care reprezintă viața, moartea și renașterea. Este semnul unui Urmăritor și rămâne același de fiecare dată când se reîncarnează.

     Multe evenimente au loc în continuare, dar vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă mai departe. Vă invit să intrați în minunata lume mistică creată de Angela Corbett!

“ Sunt îndrăgostită de fostul meu iubit, care probabil e nebun și crede că este sufletul meu pereche și care insistă să rămână în viața mea, ca să mă protejeze de actualul meu iubit, care ar putea sau nu să fie periculos. Și nu știu dacă pot să am încredere în vreunul din ei. Nimic în neregulă, chiar nimic.”

Nota 10 +

Cartea Nemuritoarea Starling de Angela Corbett a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Calea Poporului lui Israel de la chemarea lui Avraam la visul lui David

 Către Pământul Făgăduinței-Povestiri biblice de JACOB STREIT-recenzie

Calea Poporului lui Israel de la chemarea lui Avraam la visul lui David

 

Traducere după: Ziehet hin ins gelobte Land : Der Weg des Volkes Israel von Abrahams Berufung bis zu Davids Traum

Editura: UNIVERS ENCICLOPEDIC junior & Triade 2015

Ilustrații de Herbert HOLZING

Traducere de Mihaela Țoțu

Despre autor

   În România nu sunt cunoscute foarte multe date despre autor. Jakob Streit  s-a născut în 23 septembrie 1910 în Spiez, Elveția, și a decedat în 15 mai 2009 în aceeași locație. El a lucrat ca muzician, dirijor și dramaturg. A scris cărți pentru copii și tineri.

Alte publicații

Și a fost lumină – De la crearea lumii pentru Arca lui Noe Jakob Streit ,

Fratele Francis – Viața lui Francisc de Assisi Jakob Streit,

Geron și Virtus – o întâlnire Fateful de doi tineri: un german si un roman

și multe altele.

   Astăzi am să vă vorbesc despre istoria religiei, despre Vechiul Testament. Cine a citit Biblia știe că nu e ușor să o înțelegi. Plină de învățături și pilde, cu trimitere la alte versete. În Vechiul Testament  ne sunt prezentate foarte multe informații despre istoria credinței și cei care au avut un rol important în răspândirea cunoașterii credinței incluzând geneza geneza, dar și legăturile de rudenie începând de la Adam și Eva.

   Biblia este formată din două părți – Vechiul Testament și Noul Testament.

   Conține cărțile Bibliei Ebraice, cărți scrise de peste o sută de autori de-a lungul timpului în peste o mie de ani.

   Este foarte important să ne cunoaștem istoria spirituală și să o facem cunoscută copiilor noști cât mai pe înțelesul lor. Cum altfel am putea să le explicăm, decât ca o poveste frumoasă, care va atrage atenția copilului într-un mod plăcut.

  Către Pământul Făgăduinței este o carte de povestiri biblice care surprinde esențialul întâmplărilor cuprinse în Vechiul Testament și te duce cu imaginația într-o lume fermecată a poveștilor adevărate.

   Cartea cuprinde șapte părți: Avraam; Isaac ;Iacob; Iosif;Moise; Josua; Saul și David.

   Fiecare parte ne relatează câte o poveste frumoasă, în care ne sunt prezentate persoane importante din trecut .Persoane dornice de putere și glorie dar și persoane umile,credincioase, pline de iubire pentru semeni.

   Nu mulți își aduc aminte de regele Nimrod, de setea lui pentru putere, dar ne aducem aminte că el a ordonat uciderea tuturor bebelușilor până la o lună. De ce?

   Pentru a fi sigur că l-a ucis pe Avraam, fiul lui Terah, simțind că acesta va fi un pericol pentru domnia lui. Tot regele Nimrod a poruncit construirea Turnului Babel. Locuitorii Babilonului au fost pedepsiți prin amestecarea limbilor, moment în care s-a încheiat domnia lui. Avraam a învățat căile înțelepciunii pe cei care voiau să-l asculte. Soția lui, Sara, avuse un băiat târziu la bătrânețe, Isaac. Atunci când nu mai spera în acest miracol.

   Lot, fiul fratelui lui Avraam s-a instalat în ținutul Sodomei. Orașul era locuit de oameni care trăiau în răutate. Sodoma și Gomora , orașul vecin, sunt arse, transformate în cenușă. Familia lui Lot este cruțată neavând voie să privească înapoi. Femeia lui Lot, curioasă, a privit înapoi și s-a transformat în statuie de sare.

   Știm cu toții importanța celor zece porunci, așa cum știm că în prezent sunt prea des încălcate. Avem nevoie de reguli, altfel totul ar fi un haos.

   Ceea ce trebuie să facem este să cunoaștem istoria și să o facem cunoscută urmașilor noștri.

   Cea mai frumoasă întâmplare a Vechiului Testament este povestea lui David și Goliat.

   David era fiul cel mai mic al lui Iesei, păstor. Samuel îl alege să devină rege în locul lui Saul. Chemat să-i cânte regelui Saul, David s-a făcut îndrăgit de acesta și îl însoțea în luptă cărându-i scutul și sulița.

   Când Filistenii vor să atace poporul din Israel în frunte cu Goliat, nimeni nu îndrăznește să-l înfrunte pe uriaș. Cu o singură lovitură de piatra provenită din praștie, Goliat cade, acesta retezându-i capul. David ajunge rege doar după moartea lui Saul.

   Am povestit doar întâmplările mele preferate. Pentru a cunoaște și celelalte povești, cât și trecutul strămoșilor noștri vă recomand această carte explicată într-un mod atractiv și cu ilustrații reușite.

Cartea Către Pământul Făgăduinței-Povestiri biblice de JACOB STREIT a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

by -
15

Hoţi de onoare, de Jeffrey Archer-recenzie

Titlul original: Honour among thieves
Editura: RAO, 2000
Traducere: George Salomie
Număr pagini: 416

   Cartea de faţă,prezintă furtul unui bun naţional al Statelor Unite, foarte valoros pentru poporul american. Avem de a face cu pregătirea operaţiunii, cu câteva personaje a căror viaţă nu contează când în joc este vorba de o sumă mare de baniRăzbunareminciună, persoane ce nu sunt ce par a fi…

   Antonio Cavalli (cu un tată situat bine în cercurile mafiei), încearcă muncească, dar şi parvinăSe căsătoreşte cu fiica patronului unde lucra în construcţiidivorţează după ce îşi dă seama nu o ajungă directorul firmei prea curândÎşi va deschide o firmă de multi talente, mai pe scurt fărădelegi cu perdea.

,,Ceea ce registrele contabile ale companiei reuşise ascundă era existenţa unei firme subsidiare create, de asemenea, în 1982, dar care nu fusese încorporată în ,,Cavalli and Co”. O firmă care nu-şi plătea impozite şi pe careîn ciuda profitului în creştere an de an, nici măcar,,Dun &Bradstreet” nu putea o găsească pe lista de Vip în materie de afaceri. Această firmă auxiliară este cunoscută de un grup de iniţiaţi sub numele de ,,Talente”-o companie specializată în rezolvarea problemelor pentru care degeaba răsfoiai Paginile Galbene, în căutarea specialiştilor adecvaţi.”

   În ultimii ani Tony îşi formase o mică reţea de reprezentanţi răspândiţi pe tot globul, care-i furniza clienţi ale căror afaceri cereau o rezolvare mai puţin ortodoxă.
Operaţiunea ,,Calmul în deşert”, ar costa clientul din Irak o sută de milioane de dolari. Acum, nu ştim dacă se va ţine de cuvânt clientul. Intermediarul acestei afaceri, Al Obaydi este prim consilier al ambasadorului de la Naţiunile Unite.

  Obiectul acestei operaţiuni complexe-furtul Declaraţiei de Independenţăîn plină zi, de la Arhivele Naţionale, iar clientul care plăteşte şi vrea Declaraţia este Saddam Hussein. Acesta vrea să se răzbune pe Preşedinte şi pe poporul american. Pe data de patru iulie, când americani vor sărbători, el vrea dea foc Declaraţiei originale, eveniment ce se vrea a fi transmis în lumea întreagă.

   Asistăm la pregătirea personajului cheie-sosia perfectă a preşedintelui Clinton. Pentru această treabă vor muri două persoane: Fiica decanului facultăţi de medicină şi tatăl fetei, un chirurg renumit. Astfel sau îndepărtat urmele operaţiilor făcute actorului sosie. Nici un martor nefolositor.

   Asistentul special al preşedintelui Clinton este şi el pe lista de plată a lui Antony. După ce va înlesni furtul Declaraţiei va fi găsit mort. Pentru ca planul meargă bine au nevoie de o copie perfectă pentru înlocuireaceastă dându-le timp scoată din ţară Declaraţia şi fie livrată. Dollar Bill este cel care va reuşi facă două copii aproape perfecte. Va scapa cu viaţă doar cu ajutorul celor de la CIA. Agenţia îl va racola pe Bill şi îi va cere mai facă o copie, poate vor reuşi sustragă Declaraţia originală înainte de patru iunie.

   Pe alt plan, autorul ne prezintă o tânăra care vrea se răzbune pe Saddam. Mama, frate, sora, vor fi ucişi de o rachetă aeriană, iar ea va scapa cu viaţă, dar cu cicatrici sufleteşti adânci. Scopul lui Hannah era acela de a fi acceptată în Mossad şi de a se pune în slujba lor. Nimeni nu pare o ia în considerare. Ce facă o tânăra superbă, un fost manechin renumit în organizaţia Mossad?

,,La început, instructorii o trataseră cu delicateţezăpăciţi de corpul ei graţios şi de privirea languroasă ,pînă unul dintre ei se trezise cu un picior rupt: nu crezuse nici un moment Hannah se poate mişca atât de repede.Şi în sălile de cursuri, agerimea minţii ei reuşea -i surprindă pe instructori, nelăsându-le timp de odihnă.
Lui Hannah i se spuse şansele ei de a fi recrutată erau fragile, dar cum depăşise cea mai dură perioadă, antrenamentul fizic de douăsprezece luni, şi deşiîn ciuda premiselor sale socio-emoţionale, nu ucise pe nimeni-şase din ultimii opt cursanţi o făcuserăşefii erau acum convinşi era în stare s-o facă.
Era una din cei opt recruţi antrenaţitrimişi la Londra pentru un curs intensiv de limba arabă. Hannah făcuse deja un an de cursuri serale la Tel Aviv. Acum putea gândi în arabă, chiar dacă nu totdeauna ca un arab.”

   Scopul celor din Mossad este acela de a trimite o echipă de asasinare a lui Saddam.
Misiunea în care este trimisă Hannah- secretară a ambasadorului irakian la ParisOrganizaţia vrea vadă cum se descurcă şi obţinerea de informaţii este scopul misiuni. Întâlnirea cu Scott, presupus agent Mossad, o va da peste cap.

,,Bărbatul înalt, cu o constituţie atleticăcoborî din avion direct în terminalul U.S.Air al aeroportului naţional din Washington. Avea doar o geantă de voiaj pe care o ţinuse cu el în avion, evitând astfel caruselul de bagaje şi privirile curioase care puteau aduce o posibilă recunoaştere. O singură persoană trebuia -l recunoascăşoferul care-l va lua de la aeroport .Înalt de un metru nouăzeci, cu părul şaten ciufulit şi cu trăsături fin cizelate, purtând nişte blugi de un albastru deschis, o cămaşă crem şi o haină albastru închis, avea acel farmec care atrage privirile femeilor.”

    Scott, un profesor universitar de la Yale, specializat pe Drept Constituţional, fost profesor la o universitate din Beirut. Aceste cunoştinţe ale sale despre Orientul Mijlociu îl va face consilier la CIA. De doisprezece ori pe an, Scott ţine prelegeri celor mai versaţi agenţi CIA. El le expune bucuros din vastele sale cunoştinţeîi va testaasculta şi le va arata unde greşescParticipă activ la antrenamente, iar dorinţa sa ar fi de a participa la o acţiune adevărată.

   De data această dorinţa lui îi va fi îndeplinităVa pleca la Paris ca şi presupus agent Mossad pentru a culege informaţii de la Hannah. Scott se îndrăgosteşte de agenta Mossad, iar minciunile pe care este nevoit le spună îi va aduce aproape moartea profesorului. Hannah îl va otrăviea neştiind cine este cu adevărat Scott. Va pleca la Bagdad cu credinţa  iubitul ei este mort, iar planul de răzbunare pe conducătorul Irakian este mai mare acum, ştiind nu mai are nici un rost trăiască.

   Ce se va întâmpla cu echipa de recuperare a Declaraţiei, printre care se găseşte şi Scott? Ce plan au pus la cale pentru a fi siguri de reuşită?
Cineva îi trădeazăcine e trădătorul şi ce se întâmplă?

Recomand această carte care te va ţine cu sufletul la gurăAcţiunea dintre file nu te va plictisi cu siguranţă.

Nota mea pentru carte este 10.

Cartea Hoţi de onoare de Jeffrey Archer a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site/ul Târgul Cărţii

by -
3

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone- Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. La battaglia di Gropius

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 10 Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 226

Gen: Dystopia, Urban Fantasy, Young Adult

 

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

   Este decembrie 1978 şi iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părţi ale Zidului, stratul alb al zăpezii a îngheţat peste casele şi şcolile în ruină, peste parcurile şi curţile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populaţia adultă a oraşului, constrângându-i astfel pe copiii şi tinerii care au supravieţuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunşi la vârsta maturităţii, boala să-i ucidă şi pe ei.

   De data aceasta, un război necruţător se dezlănţuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană şi resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi şi seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate…

   Evenimentele petrecute la finalul cărții “ Berlin. Zorii din Alexanderplatz “ m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea, pentru a descoperi cum își va pune Wolfrun în aplicare planul de acapare a celorlalte grupuri. În același timp, eram curioasă să văd cum va evolua relația dintre Jakob și Christa. Descrierea de pe copertă m-a lăsat să cred că acțiunea va fi mult mai interesantă, însă nicio clipă nu am bănuit că acest volum se află la un nivel net superior față de celalte două cărți. Am avut parte de o surpriză fantastică pentru că povestea din “Berlin. Bătălia din Gropius” este mult mai alertă, intriga mai bine dezvoltată,  aventura și suspansul au fost parcă în doză dublă, iar clipele de tensiune se întrepătrund cu momente înduioșătoare (dragostea fraternă dintre Bernd și sora lui mai mică, Nina; atracția dintre Jakob și Christa).

“ Să se sărute și gata. Căci știa că limba ar fi căpătat consistența unui cartof fiert de îndată ce ar fi încercat să spună ceva vag intelectual și romantic în același timp.”

   De asemenea, am constat câteva modificări în “rețeta” de bază. Dacă în celelalte volume, cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus, de această dată s-a pus accent pe evenimentele din prezent, iar partea de amintiri s-a axat mai mult pe perioada imediat următoare evenimentelor din volumul al doilea (august – decembrie 1978), pe ceea ce își amintește Claudia, membra grupului Reichtag. Astfel, am avut posibilitatea să aflu ce s-a întâmplat după ce Timo și ai lui au revenit în Reichtag, cum s-a format triunghiul amoros Claudia-Timo-Roberto, cauza numeroaselor dispute dintre cei doi băieți, dar și ce descoperire a făcut Lisbeth, lidera de vârstă din grup, în legătură cu virusul.

Cât despre flashback-urile din perioada de dinainte apariției virusului, acestea m-au ajutat să aflu ce anume a făcut-o pe Wolfrun, lidera grupului Tegel, să devină o psihopată, o ființă care nu acționează din răzbunare, ci pentru că “așa are ea chef”. 

   După cum ați aflat deja, din vara lui 1975 până în primăvara lui 1976, lumea adulților luase sfârșit din cauza unui virus misterios, despre care nu se cunoșteau nici originea, nici tratamentul, dar care lovea mortal pe oricine avea peste optsprezece ani, și uneori și mai tineri. În oraș nu au mai rămas decât copiii. Neputând rezista de unii singuri, se uniseră în grupuri, care deveniseră din ce în ce mai numeroase, așa încât trebuiră să caute noi adăposturi, suficient de mari să încăpă cu toții. Ca să supraviețuiască, au învățat să vâneze și să se apere.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, Buchner Doi

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Claudia, Roberto, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Acțiunea din “Berlin. Bătălia din Gropius”are loc în decembrie 1978, la câteva luni după evenimentele din volumul al doilea. Între timp, iarna s-a abătut asupra Berlinului, iar copiii s-au  gândit că va urma o perioadă liniștită. Dar s-au înșelat!

   În ajunul Crăciunului, grupul Tegel, condus de Wolfrun, incendiază micul castel de pe Insula păunilor, locuit de fetele din Havel. Nora, Christa, Britta și micul Theo au reușit să iasă afară, dar în dreptul debarcaderului au dat nas în nas cu Wolfrun.

“ Limbile de foc se reflectau pe fața ei și pielea animalului. În spatele ei, vreo sută de tineri din Tegel: îmbrăcați în negru, cu ochii injectați. Mai erau câteva torțe aprinse. Wolfrun nu era singura călăre. Vreo duzină dintre ei călăreau animale nervoase, care scoteau abur pe nări și loveau din picioare, speriate de flăcări.” 

   Deși dă impresia are de reglat niște conturi cu Havel din cauza celor întâmplate la Sărbătoarea Morții (aflați mai multe citind primul volum – Berlin. Focurile din Tegel), dar și pentru a-l lua din nou pe micul Theo, Wolfrun nu acționează din răzbunare, ci pentru că și-a propus să le acapareze teritoriu. Însă în momentul în care ea vrea să se apropie de Theo, Britta  reacționează promt: ridică pușca și trage un foc în aer, dând astfel impresia că cei din Havel au cu ce să se apere. Wolfrun le lasă să plece, dar lansează o avertizare:

“ – Bine, așa facem…vă vom lăsa să plecați. Dar când ajungeți la Gropiusstadt, căci știu că acolo mergeți să vă refugiați la băieței, când ajungeți, spuneți-le prietenilor voștri să se pregătească. Fiindcă sosim și noi.”

   Nu doar fetele din Havel au venit să se refugieze în Gropiusstadt, ci și cei din Zoo – Lupul și Castorul. Grupul Tegel au distrus totul, le-au cerut celor de acolo să plece și au spus că Zoo este de acum zona lor.

   Următorul atac va fi împotriva celor din Gropiusstadt, dar vor fi ei pregătiți pentru bătălia ce va urma? Va reuși Jakob, șeful grupului, să-și organizeze oamenii?

“ Era îngrijorat, da, dar și electrizat. Nu fusese niciodată o adevărată ciocnire între grupuri până în acel moment, doar incăierări, păruieli între indivizi sau între bande care se întâlneau în timpul jafurilor. Dar dacă lucrurile se vor întâmpla după cum părea, iată, în acea zi aveau să ia parte chiar la o bătălie.

 Bătălia din Gropius.” 

   Între timp, în Reichtag, Vierme se confruntă și el cu o dilemă. Timo, viitorul lider al grupului și totodată prietenul lui cel mai bun, a dispărut subit. Ceilalți tineri din grup, care au văzut cât de mult se schimbase tânărul după ce luase parte la o expediție împreună cu tinerii din Gropius și fetele din Havel ca să vâneze o fiară misterioasă care se învârtea  pe străzile din oraș (aflați mai multe citind volumul doi – Berlin. Zorii din Alexanderplatz), s-au gândit că nu a mai suportat povara responsabilității, așa că a fugit, dovedind că nu era la înălțimea așteptărilor. Însă Vierme este convins că acesta nu ar fi fugit pe ascuns ca un laș. Nu l-ar fi abandonat. Nu i-ar fi trădat. Ceva s-a întâmplat cu Timo, așa că se hotărăște să îl caute.

   Suspansul crește odată cu dezvăluirea unui secret. Lisbeth, lidera de vârstă din Reichtag, mărturisește de ce virusul încetase să o ucidă și de ce acum a reînceput să resimtă boală. S-ar putea să existe o soluție ca tinerii să evite moartea, însă ei trebuie să ascundă descoperirea și, dacă în viitor se va afla, să fie împiedicată punerea în practică a acestui act. De ce?

   Ce anume i-ar putea salva pe tineri de la moarte? Va reuși Vierme să-l găsească pe Timo? Cum se va încheia confruntarea din Gropius? Ce planuri are Claudia ca să devină imună la virus?

“ În aer se simțea teamă – excitație. 

  În aer se simțea că în joc era viitorul lor.

  Ei, care nu se gândeau de ani întregi la viitor.”

   “Berlin. Bătălia din Gropius” s-a dovedit o lectură captivantă, plină de suspans și, deși este o distopie care se adresează adolescenților, poate fi citită și de către adulți.

Cartea Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Krabat, de Otfried Preussler-recenzie

    Editura Univers Enciclopedic Junior oferă încă o carte deosebită destinată special adolescenților și nu numai și anume romanul scriitorului german Otfried Preussler. Romanul “Krabat” a apărut în traducerea lui Gertrud Nicolae în anul 2016, fiind o frumoasă apariție editorială cu ilustrații alb negru ce aparțin lui Herbert Holzing ce reușesc extraordinar de bine să redea elementele fantastice ale povestirii. Aceste ilustrații sunt cele care despart cele trei părți ale romanului împărțit pe capitole cu titluri proprii exact ca în orice roman clasic.

   Romanul “Krabat” a apărut în anul 1971 și s-a bucurat de atunci de un succes constant.  A primit premiul Deutscher Jugendlitteraturpreis în anul 1972, a fost tradus în 30 de limbi și a fost ecranizat sub numele “Krabat. Moara satanică” în 2008, filmările fiind făcute în zona Sibiului. A mai fost ecranizat ca desen animat în Cehia în anul 1977 sub titlul “Ucenicul vrăjitor”.

   Scriitorul german Otfried Preusler s-a născut la 20 octombrie 1923 în localitatea Reichenberg din Boemia, acum Liberec, Cehia. Părinții săi au fost profesori dar se trăgeau dintr-un neam vechi de sticlari. În 1942 termină liceul, este încorporat în armata germană și trimis pe frontul din est unde este luat prizonier în 1944 de unde se întoarce în anul 1949. Își găsește familia și logodnica în orașul Rosenheim din Baravia și se căsătorește chiar în acel an. Între 1953 și 1970 lucrează ca învățător, folosind din plin talentul său de povestitor. Din 1970 se dedică doar scrisului. A scris mai multe cărți dedicate copiilor și adolescenților care au fost traduse în 55 de limbi și vândute în milioane de exemplare în lumea întreagă.

   Romanul are ca erou principal un băiat de 14 ani pe nume Krabat. Acțiunea se petrece în anul 1646 în timpul Războiului de 30 de ani (1618-1648) care a devastat toată partea centrală a Europei, distrugând localități, omorând oameni și lăsând copii orfani. Un asemenea copil este și Krabat care pentru a găsi de mâncare se întovărășește cu alți doi băieți mergând cu colindul între Anul Nou și Bobotează, întruchipându-i pe cei trei crai de la răsărit. Erau mulțumiți că primeau de mâncare și puteau găsi adăpost. Dar începând cu cea de a patra noapte, Krabat are un vis ciudat care se repetă. Pe o bară stau 11 corbi și o voce îl cheamă la moara din Schwarzkhollm. După cel de al treilea vis Krabat se decide să dea curs chemării și pornește spre moară. Ca să ajungă la moara de la Apa Neagră trebuie să treacă prin Mlaștina Scroafei și în ciuda avertismentelor primite Krabat își continuă drumul. Ajunge seara și îl cunoaște pe meșterul morar într-un mod foarte neobișnuit, dar cu care totuşi, se învoiește să intre ucenic pentru a învăța morăritul “și toate celelalte”. A doua zi face cunoștință cu cele 11 calfe de la moară care îl aveau în frunte pe tânărul Tonda, calfa mare. Și așa își începe Krabat ucenicia învățând în fiecare zi mersul treburilor la moară iar în fiecare vineri “toate celelalte” care nu erau altceva decât cunoștințe de magie neagră. Învață să se prefacă în corb, învață să comunice prin gând, învață să aibă putere fizică neobișnuită pentru vârsta lui, învață să își controleze puterea minții, și mai ales învață ce fel este meșterul cel chior de un ochi. Acesta se vânduse Diavolului care în schimbul Spaimei iadului pe care meșterul morar o ținea închisă în Camera Întunecată și de la care își lua toată puterea, trebuia să-i dea an de an viața cuiva. Krabat observă că de fiecare dată când este lună nouă la moară vine un personaj ciudat cu pană roșie de cocoș la pălărie și atunci moara macină și noaptea dar nu grăunțe sau boabe de grâu.

   Între calfe se leagă prietenii dar cel mai bun prieten al său este Tonda care îl ajută și îl sfătuiește mereu. Cu timpul va ajunge să-i cunoască bine pe toți și să se înțeleagă cu fiecare cu excepția turnătorului Lyschko care raporta tot ce vedea și auzea meșterului.

   La finalul primului an află că în noaptea de Anul Nou una din calfe murea într-un bizar accident și locul îi este luat de un ucenic nou. Primul sacrificat este prietenul său Tonda și Krabat nu vrea să accepte moartea acestuia. Este tot mai atent la ce se petrece și tot mai sârguincios la învățarea lecțiilor de magie pentru că își dă seama că va avea nevoie de putere pentru a-l înfrunta pe meșterul morar.

  Încă din primul an, în noaptea de Paște, pe când se afla aproape de pădure împreună cu Tonda pentru legământul secret de frăție, aude cântecul grupului de fete din satul apropiat și se îndrăgostește de solista pe care o numește Kantorka. Dar Tonda îi explică faptul că meșterul impusese ca legea să nu se îndrăgostească și dacă afla identitatea fetei aceasta era în pericol de moarte așa cum se întâmplase cu fata iubită de Tonda. Urmează apoi încă doi ani care ca efecte par mult mai mulți datorită magiei negre și Krabat înțelege tot mai mult ce însemna moara, meșterul, magia și ajunge să-și cearnă prietenii adevărați dintre calfele morarului.

   Finalul poveștii este tensionat și plin de semnificații. Va putea Krabat să-și recâștige libertatea și să o salveze pe fata iubită?

    Lectura romanului “Krabat” a fost pentru mine o plăcere din mai multe puncte de vedere:

    În primul rând m-am bucurat să citesc o carte pentru adolescenți scrisă în stil clasic. O poveste de dinainte de era informaticii, înainte de epoca post-adevărului cu ambiguitățile ei comerciale. O carte care transmite cititorului de orice vârstă învățăminte clare, universale și nemuritoare. Pentru că povestea lui Krabat vorbește despre libertate, prietenie, dragoste și pace. Aceste valori nu își vor pierde actualitatea niciodată și de aceea romanul lui Otfried Preussler a fost, este și va fi citit cu interes chiar dacă aparent ceea ce înflăcărează imaginația sunt elementele de magie. Citiți cartea și veți vedea că am dreptate!

   În al doilea rând autorul reuşește să adune într-o singură poveste toată simbolistica legată de moară, mai ales de moară de apă. Și această simbolistică o întâlnim în basme, legende, romane din tot spațiul european. Morarul, cel care știe stăpânii, apa, piatra și lemnul indiferent de anotimp a părut în epoca medievală o ființă cu puteri magice, neomenești. Numai cine nu a auzit niciodată uruitul pietrelor de moară nu poate înțelege fascinația unei mori. Pentru mine descrierile extrem de precise și amănunțite ale muncilor legate de moară au fost extrem de atrăgătoare, unul din bunicii mei fiind morar în prima jumătate a secolului 20.

    În al treilea rând autorul știe să introducă într-o poveste ce se petrece în secolul 17, ideile lui izvorâte din dureroasa sa experiență legată de războiul la care a fost obligat să participe la o vârstă extrem de tânără. Vizita pe care Krabat o face împreună cu meșterul morar la electorul de Saxa este edificatoare în acest sens. Discursul Morarului pentru a-l convinge pe elector să continue războiul distructiv care deja dura de decenii, nu face decât să lasă să se audă vocea Diavolului care avea numai de câștigat din distrugeri, morți, spaime și nefericire.

    La final mărturisesc faptul că romanul “Krabat” a fost o surpriză deosebită și pentru că este o carte a unui autor cunoscut și apreciat tradusă din limba germană. Din păcate, în ciuda imensei oferte de literatură străină tradusă la noi și apărută la diverse edituri, traducerile din literatura contemporană germană sunt foarte puține. Din fericire editura Univers Enciclopedic Junior deschide un drum în acest sens. “Krabat” este cea de a doua carte a unui autor german, scoasă de acestă editură, pe care o citesc în acest an.

Cartea a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
3

Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North-recenzie

Titlu original: ”The First Fifteen Lives of Harry August”

Editura: Paladin

Număr de pagini: 467

   V-ați dorit vreodată să aveți parte de o a doua șansă pentru a putea îndrepta o greșeală din trecut sau pentru a șterge cuvinte care au rănit pe cineva important din viața voastră? Eu, sincer, m-am gândit de multe ori la o astfel de posibilitate și pe cât de tentantă pare, simt totuși că prețul ce ar trebui plătit, ar cântări mai greu decât șansa de a produce schimbarea dorită. De ce ? Pentru că fiecare eveniment din viața noastră are o semnificație. Un moment fericit, o decepție în dragoste sau o pierdere, toate ne modelează și ne orientează destinul, așa că orice mică schimbare poate produce o reacție în lanț care ne poate schimba cursul întregii vieți. Însă pentru a ne face o idee cum ar fi dacă am avea ocazia să trăim și să renaștem la nesfârșit, în aceleași vremuri și având aceeași viață, Claire North ne vine în ajutor cu romanul său „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”, prezentându-ne un personaj al cărui destin este măcinat de această superputere.

   Harry August s-a născut în 1919 de Anul Nou în gara din Berwick-upon-Tweed, iar mama sa a murit imediat după ce i-a dat viață. Fiind fiul nelegitim al lui Rory Edmond Hulne, rezultat ca urmare a unui abuz sexual, el ajunge să fie crescut de familia August, care lucrează pentru familia Hulne. Dar Harry nu este nici pe departe un om normal, deoarece are în realitate opt sute nouăzeci și nouă de ani. El posedă o putere specială, după ce moare, renaște în același loc și în același an ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, posedând în același timp amintirile din viețile anterioare. Chiar dacă poate părea o binecuvântare, bărbatul învață într-un mod destul de violent că nu oricine îi poate cunoaște secretul. Până să afle ce este cu adevărat, este nevoit să treacă mai întâi prin câteva morți neplăcute: ajunge, copil fiind, într-un spital de nebuni de unde se aruncă de la etaj și mai apoi este capturat de un spion dornic să afle mai multe despre abilitățile sale prin tortură, astfel că este nevoit din nou să se sinucidă. Din fericire însă, într-una din vieți este găsit de o membră a Clubului Cronos, Virginia și ajunge să cunoască un loc în care sunt reuniți majoritatea celor cu abilități asemenea protagonistului. Dar cine sunt acești oameni?

   Ei se numesc kalachakra și apar câte unul la o jumătate de milion de persoane, iar viața lor are construcția unei elipse, trăind și renăscând din nou și din nou în același loc și la aceeași dată. Există doar două modalități să-i omori. Prima este Uitarea, care pentru unii dintre ei poate fi chiar o ușurare pentru că le permite să șteargă ororile, cicatricile trecutului și vina ce-i macină neîncetat, însă pentru alții este o modalitate de a-i distruge complet. Cel de-al doilea mod de a ucide un kalachakra este să-i găsești punctul de origine și să faci în așa fel încât să-i împiedici nașterea.

   Destinul acesta special pe care Harry îl are, chiar dacă îi oferă șansa de a-și lua mereu viața de la zero, beneficiind de cunoștințele din trecut, nu este atât de roz precum pare. Tot ceea ce îi este dat să vadă și să trăiască își lasă adânc amprenta asupra sufletului său. Drama participării la război, indiferența tatălui biologic, moartea mamei adoptive și ascunderea adevăratei sale naturi de persoanele dragi din viața sa, el este blestemat să le retrăiască pe toate în fiecare viață. Dar poate vă întrebați cum reușește să treacă peste ele la nesfârșit și în același timp să continue să trăiască? Răspunsul ni-l oferă chiar el:

„După o vreme, ajungi la un fel de neutralitate, o erodare pe măsură ce începi să îți dai seama, prin repetarea la nesfârșit, că disprețul nu e de fapt așa intens, sau că dragostea a fost doar o plăsmuire. Avem privilegiul de a vedea prezentul prin prisma înțelepciunii trecutului și, sincer, o asemenea onoare ne face să ne fie foarte greu să mai luăm ceva în serios.”

   Dar abia când începe să se adapteze la această viață, primește un mesaj din viitor prin care este avertizat că lumea are să se sfârșească mai repede, iar puterea de a o salva stă în mâinile lui. Cu ce este Harry mai special decât restul? Pe lângă faptul că este kalachakra, el este și mnemonic, adică nu uită niciodată nimic din viețile pe care le-a trăit anterior, iar această abilitate îi oferă cheia salvării omenirii. Va fi totuși destul de dibaci și de rapid încât să-l găsească și să-l anihileze pe cel care va aduce sfârșitul? Din păcate nu vă voi dezvălui nimic mai mult și vă voi lăsa să descoperiți singuri secretul.

   Vă spun sincer că atunci când am început lectura, am pornit cu așteptări destul de mari deoarece subiectul mi s-a părut că promite. Totuși, pe parcurs nu mi s-au prea îndeplinit dorințele, însă au existat atât plusuri, cât și minusuri. În ceea ce privește lucrurile pozitive, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” abundă în detalii istorice, care ne permit să ne facem o idee despre modul în care evenimentele secolului al XIX-lea au afectat traiul oamenilor. Relatarea la persoana I aduce un plus de subiectivitate și provoacă cititorul să se transpună în poveste. De asemenea, drama războiului este o temă atent abordată, iar relatările lui Harry măcinate de vină, tristețe și remușcări ne fac să empatizăm și să învățăm din destinul său.

„A noastră e tovărășia străinilor care știu un secret pe care nu-l putem rosti. Suntem amândoi zdrobiți, distruși, goliți și singuri. Rămânem la fel doar pentru cei pe care îi iubim, manechine vopsite în căsuța de jucărie a acestei vieți.”

  Trecând la punctele slabe, acțiunea romanului este destul de plată cam până la jumătate. Am simțit o lipsită de dinamism, parcă nu se întâmpla nimic care să o scoată din monotonie. Chiar dacă acest lucru se datorează poate și faptului că personajul este îngrădit de anumite reguli care îl împiedică să iasă foarte mult în evidență, mi-aș fi dorit, totuși, să se remarce prin ceva. De asemenea, descrierile le-am perceput pe alocuri plictisitoare și greoaie, uneori dându-mi senzația că aveau doar rolul de a lungi cartea.

   Privind în ansamblu, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” este un roman interesant, provocator și presărat cu învățături, o carte care ne permite să vedem cum orice mică modificare a trecutului, poate da complet peste cap viitorul. Astfel, realizăm că toate evenimentele prin care trecem ne modelează și ne orientează spre drumul pe care suntem meniți să-l parcurgem.

Despre autoare

   Claire North este de fapt al doilea pseudonim al autoarei Catherine Webb, care mai scrie și sub numele de Kate Griffin. S-a născut la Londra în 1986 și a absolvit London School of Economics. A scris primul ei roman la numai 14 ani, care a fost publicat abia în 2002 și a fost nominalizată de două ori la Premiul Carnegie pentru romanele sale ”Timekeepers” și ”The Extraordinary and Unusual Adventures of Horatio Lyle”.

Cartea Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North poate fi comandată de aici. Exemplar oferit de Editura Paladin!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Seria “Agentul Presedintelui”, de W. E. B.Griffin-recenzie

    W. E. B. Griffin (n. 1929) a crescut în suburbiile New York-ului şi în Philadelphia. După efectuarea serviciului militar, unde a primit medalia Army of Occupation, şi-a început studiile la Philipps-Universitat Marburg, Germania, pe care le-a întrerupt pentru a participa la Războiul din Coreea, în calitate de corespondent de război, unde i-a fost decernată insignă Infanterist Combatant. La sfârşitul conflictului, Griffin a continuat să lucreze în armata americană. După succesul primelor sale romane, s-a dedicat exclusiv scrisului. Este autorul a 36 de romane publicate în 6 serii (The Brotherhood of War, The Corps, Men at War, Badge of Honor, Honor Bound şi The Presidential Agent), fiecare dintre ele devenind bestseller pe listele The New York Times, The Wall Street Journal şi Publishers Weekly. Cărţile sale sunt traduse în peste 15 limbi şi s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare. Este membru al asociaţiilor Operaţiuni Speciale, Veterani ai Războaielor în Străinătate, al Legiunii Americane, al Asociaţiei Piloţilor din Aviaţia Armatei şi Asociaţiei Tanchistilor. A fost investit cu Ordinul St George al Asociaţiei Tanchistilor şi cu Ordinul St Andrew al Asociaţiei piloţilor din Aviaţia Armatei.

  Din seria “Agentul Preşedintelui” au fost traduse la noi două romane la editura Nemira: ”Din Ordinul Preşedintelui” şi “Ostaticul”.

   Am citit cu foarte multă plăcere şi interes cele două romane, dar sincer nu pot să vi le povestesc, au atât de multă acţiune, dialoguri, personaje, de parcă ai urmări un film. Dar pentru că sunt sigură că v-ar plăcea, şi merită citite, am să încerc să subliniez câteva evenimente şi personaje.

   Aşa că voi începe prin a vă spune ce a generat folosirea lui Charley Castillo de către preşedintele SUA. Autorul ne vorbeşte despre agenţiile de informaţii CIA, FBI, DIA, DEA, Siguranţa statului, o mulţime de echipe şi de oameni, şi totuşi, preşedintele este convins că fiecare lucrează de capul lui, că nu colaborează, că orgoliile, rivalităţile şi dorinţa de afirmare sunt din ce în ce mai mari, ceea ce îi determina să raporteze doar ceea ce ei consideră important.

   Ca atare îi anunţă pe Secretarul de Stat Matt Hall (omul în care avea cea mai mare încredere, fiind totodată cel mai bun prieten al lui) şi pe Dr Natalie Cohen, consilieră pe probleme de Securitate Naţională, că va desemna pe cineva să cerceteze activitatea serviciilor pentru că vrea să zguduie din temelii ”imensa şi extraordinar de scumpa noastră comunitate de servicii secrete”
Astfel că îl numeşte pe asistentul lui Hall, maiorul Carlos Guillermo Castillo să facă cercetări şi să-i raporteze numai lui sau secretarului de stat rezultatele.

   Cercetările sunt cu atât mai importante cu cât dispare un avion american 727 din Luanda, care aparţine unei firme private, dar în lumina evenimentelor din 11 septembrie, toate dispariţiile de avioane erau tratate cu maximă seriozitate. (“Din Ordinul Preşedintelui”).

   Dick Miller, un agent detaşat la ambasada din Luanda, află primul, face câteva cercetări şi comunică rezultatele ambasadorului. Acesta le înaintează comunicate tuturor agenţiilor, dar ele cred că patronii au distrus avionul pentru a încasa asigurarea, aşa că nu mai cer raportul informativ detailat al agentului. Dar nimeni nu mai reuşeşte să afle nimic despre avion, iar unul dintre patronii firmei (pilot care plecase după avion) este dat dispărut. Preşedintele îl însărcinează pe Charley Castillo să afle ce s-a întâmplat şi-n acelaşi timp să vadă şi modul de reacţie al agenţiilor.

   Povestea vieţii lui Charley este deosebită, el are cetăţenie germană şi americană şi s-a născut în perioada războiului din Vietnam. Mama lui Erika von und zu Gossinger, aparţinea unei familii bogate, care deţinea trei ziare regionale, o fabrică de bere şi multe pământuri, a avut o poveste de dragoste de câteva zile cu un tânăr pilot american Jorge Castillo, care a fost trimis pe front. N-a mai ştiut nimic despre el şi n-a avut cum să-i anunţe naşterea fiului lor Karl. Poate că tatăl şi fratele ei l-ar fi putut cauta, mai ales că erau prieteni cu comandantul american detaşat în zonă, dar nu au făcut-o pentru că nu voiau un american în familie. Moartea lor într-un accident de maşină şi vestea pe care o primeşte Erika, diagnosticul de cancer pancreatic, o determina să încerce să dea de Jorge, nevrând ca fiul ei, care abia împlinise 12 ani, să rămână singur. Karl nu dorea să plece în America, dar în Germania nu mai aveau rude, doar un foarte bun prieten Otto, care conducea afacerile şi sperase mereu că se va căsători cu Erika pe care o iubea foarte mult.

   Maiorul american Allan B Naylor află că Jorge a murit ca un erou în Vietnam, a primit Medalia de Onoare post mortem şi găseşte familia lui care locuia la San Antonio-Texas. Don Fernando Castillo şi soţia lui Alicia erau bogaţi, aveau ferme, afaceri şi o importantă descendenţa istorică. Mai aveau două fete şi nepoţi, dar pierderea singurului fiu îi afectase foarte mult. Aflând despre nepot vin în Germania, îl cunosc şi pe el şi pe mama lui, apoi la moartea ei îl aduc în America şi Karl devine Carlos. Este acceptat necondiţionat în noua familie şi iubit, dar mai apropiat va fi de bunica lui Abuela şi de vărul lui Fernando, de aceeaşi vârstă cu el.
Absolvent de West Point, cu o solidă cultură generală, vorbeşte mai multe limbi străine, este carismatic ceea ce-i atrage porecla de Don Juan. Viaţa lui continuă în armată, participă la războiul din Golf ca pilot, şi rămâne ca ofiţer de informaţii.

   Ajutat de foşti colegi de armată aflaţi în diferite funcţii, cum era şi Dick Miller (pe care-l salvase în Golf) află că ar fi în ecuaţie şi o organizaţie islamistă, cu conexiuni în Philadelphia, care voia să distrugă “Clopotul din Philadelphia Pennsylvania”. Este contactat de Howard Kennedy, un fost agent FBI care lucra pentru Alex Pevsner, un traficat de arme, care se oferă să-l ajute să localizeze avionul. Charley se bazează pe informaţiile furnizate, mai ales că, află că atât CIA cât şi FBI se folosiseră de avioanele de transport ale rusului, pentru diferite transporturi ultra secrete.

   Cu ajutorul forţelor de poliţie din Philadelphia găseşte conexiunile cu islamiştii, primeşte informaţiile de la Pesvner şi cu ajutorul generalului McNab şi a beretelor verzi găseşte avionul şi-l aduce în ţară.
Succesul operaţiunii îl determină pe preşedinte să-l trimită într-o nouă misiune (“Ostaticul”) în Argentina, unde fusese răpită soţia ataşatului ambasadei, J. Winslow Masterson (fost baschetbalist). În timpul cercetărilor ataşatul este găsit împuşcat într-un taxi, la fel şi şoferul, iar femeia răpită este găsită drogată. Încearcă cu ajutorul forţelor argentiniene să găsească vinovaţii şi să organizeze trimiterea familiei în ţară. Dar maşina ambasadei este atacată, şoferul un tânăr puşcaş marin este ucis şi Betty Scneider agentă de securitate şi iubita lui Charley este rănită grav.

   Toate aceste evenimente îl determină pe Preşedinte să înfiinţeze organizaţia “Oficiul de Analiză Organizaţională” care va aparţine de Departamentul de Securitate Naţională, condus de maiorul Charley Castillo  şi care îi va raporta numai lui direct.
Cercetările întreprinse şi echipa cu care lucrează îl fac pe Charley să descopere implicarea fratelui lui Betsy Masterson, funcţionar ONU în toate nenorocirile.

   Sigur că va soluţiona povestea, aşa că dacă vreţi să aflaţi vinovaţii, motivele şi finalul unei poveşti de dragoste, pentru că romanul are toate ingredientele, citiţi-l!.

   În poveste sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urmă lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”

   Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.

   Iată şi câteva păreri despre această serie:
    “Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
   “Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă” (Monsters and Critics)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Animale fantastice şi unde le poţi găsi, de J.K. Rowling

Data publicării: ianuarie 2017

Traducerea de: Tatiana Dragomir

Editura: ART (ARTHUR)

 

Descriere:

  “Newt Scamander, explorator și magizoolog, tocmai și-a încheiat turul în jurul lumii în căutarea celor mai rare și extraordinare creaturi magice. Ajunge și la New York, unde nu are de gând să stea prea mult.

Însă își pierde geamantanul și unele dintre animalele fantastice dinăuntru scapă și cutreieră libere prin oraș.

Ce urmează e o adevărată nebunie…”

Despre autor:

  Joanne Rowling, cunoscută ca J.K. Rowling, s-a născut în data de 31 iulie 1965, la Yate, Marea Britanie. A fost eleva şcolii primare St Michael – mai târziu va mărturisi într-un interviu că directorul acestei şcoli, Alfred Dunn, a fost cel care a inspirat-o în crearea personajului Albus Dumbledore. La nouă ani, familia s-a mutat în Tutshill, unde Joanne a frecventat liceul Wyedean. După o încercare nereuşită de a intra la Oxford, în 1982, urmează cursurile Universităţii Exeter până în 1986.

   Primul volum din seria care a făcut-o celebră, Harry Potter, l-a terminat de scris în 1995 şi avea să fi e publicat doi ani mai târziu, în 1997, într-un tiraj de numai 500 de exemplare. Astăzi, acele prime exemplare valorează mii de lire pentru cei interesaţi să facă din ele obiecte de colecţie.

   J.K. Rowling este câştigătoarea a numeroase premii pentru volumele din seria Harry Potter, iar milioanele de exemplare în care cărţile ei s-au vândut au transformat-o într-unul dintre cei mai influenţi oameni din lume şi susţinătoare a numeroase cauze umanitare prin fundaţiile pe care le-a înfiinţat.

O carte minunată, care m-a făcut să cred că este de nota 10 încă din primele pagini citite…

   Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost Universul Magic creat, prin intermediul cuvintelor de către autoarea J.K. Rowling. Am observat că este un univers creat cu măiestrie, care are menirea de a ţine cititorul în suspans, mai, mai să-şi roadă unghiile.

   Până acum nu am mai citit nimic scris de J.K. Rowling (şi chiar îmi pare rău), dar promit că am să citesc întreaga serie „Harry Potter” (din câte am auzit şi citit pe internet este o serie foarte bună, în pofida faptului că manuscrisele au fost refuzate de 12 edituri).

   Am văzut că sunt traduse în limba română şi câteva romane poliţiste scrise de această autoare. Am să mă revanşez şi sper să le citesc cât mai curând posibil. Trebuie neapărat să recuperez, J.K. Rowling scrie foarte bine!

   În centrul acestui scenariu (care este primul scenariu scris de J.K. Rowling) se află  Newt Scamander, de profesie explorator şi magizoolog, ce deţine un geamantan vechi, de piele, în care se află foarte, foarte multe specii de animale magice şi fantastice, animale care în lumea reală nu există, bineînţeles.

   După ce a vizitat şi explorat multe continente şi ţări, Newt poposeşte în New York la bordul unui vapor. Vizita în New York se dorea a fi una scurtă, fără probleme şi peripeţii, dar, din păcate pentru Newt şi din fericire pentru noi (cititorii), această scurtă vizită devine o adevărată aventură, care durează mult mai multe decât se aştepta şi dorea Newt.

   Ajuns la vamă, Newt aşteaptă să primească aprobarea vameşului pentru a intra în New York. Pentru că o închizătoare de la geamantan se deschide şi provoacă un sunet destul de puternic pentru a fi auzit de vameş, vameşul vrea să se uite în geamantanul de piele. În geamantan, doar haine şi alte lucruri necesare pentru o vacanţă, Newt primind, într-un final, undă verde în New York.

   Din buzunarul paltonului său (al lui Newt) scapă un animal fantastic, pe nume Şterpilici, iar Newt dă startul  aventurii vieţii sale în căutarea animalului. Această creatură care a scăpat este impresionată de lucrurile care strălucesc şi fură tot ce prinde în cale strălucitor.

   Nevoit să-l prindă, Newt ajunge în mijlocul unei mulţimi de oameni adunaţi pentru a combate vrăjitorii şi vrăjitoria, în fruntea ei aflându-se Mary Lou, o femeie hotărâtă (această adunare are loc în faţa unei bănci comerciale).

   Şterpiliciul se strecoară în interiorul băncii şi începe să înhaţe tot ce prinde în cale strălucitor. Newt se străduieşte să-l prindă din urmă, dar animăluţul este foarte rapid şi inteligent.

   În bancă se mai afla şi Jacob Kowalski, un bărbat care dorea să obţină un credit pentru a construi o patiserie, având geamantanul la fel ca al lui Newt. După ce îl prinde pe Şterpilici (duuupăăă o lungă şi periculoasă aventură), Newt încurcă geamantanul cu cel al lui Jacob, în care se aflau prăjituri pregătite după reţeta bunicii sale.

   În cadru apare Tina, o vrăjitoare care îl forţează pe Newt să o urmeze, deoarece Newt a încălcat nişte reguli esenţiale pentru vrăjitori, Newt fiind şi el vrăjitor şi posesor al unei baghete magice.

   Când Tina ajunge cu Newt în interiorul clădirii Woolworth, aceştia îşi dau seama că în interiorul geamantanului nu se află decât nişte amărâte de prăjiturele. Grăbiţi se reîntorc la Jacob, dar geamantanul s-a deschis între timp şi au ieşit din el câteva animăluţe fantastice. Găsindu-l pe Jacob, fac schimb de geamantane, însă Jacob trebuia supus unui proces de dezmemorare, pentru a uita evenimentele pe care le-a văzut cu puţin timp în urmă.

   Tina nervoasă îi ia pe Jacob şi Newt şi îi duce acasă la ea, în locuinţa surorilor Goldstein. Tina mai are o soră pe nume Queenie, care se bucură enorm că sora ei a adus bărbaţi în casă. Imediat, Queenie îi face ochi dulci lui Jacob şi ambele surori îi tratează pe băieţi cu cea mai mare grijă. După ce vorbesc cât de cât cu noii vizitatori, fetele pleacă şi îi lasă pe băieţi să se culce. Nu se culcă nimeni, Newt deschide geamantanul şi intră pur şi simplu în el. Înspăimântat, Jacob aproape că face pe el de frică, însă îndemnurile lui Newt, care a devenit un fel de prieten pentru Jacob, îl fac să intre şi el în geamantan.

   Lumea din geamantan este complet nouă pe Jacob şi temător priveşte în jur: o mare şi frumoasă grădină zoologică, dar cu animale străine. Newt îi prezintă aproape toate animalele în mare şi Jacob ajunge să le ador şi să le îngrijească cu mare plăcere.

   După ce ies din geamantan şi părăsesc minunata grădină Zoo, băieţii împreună cu Tina pornesc în căutarea animalelor fantastice care au ieşit din geamantan. Dar chiar vor reuşi să le prindă? Se va termina totul cu bine? În scenă apar încă două-trei personaje, care menţin tensiunea şi misterul în această carte. N-am să zic nimic despre ele, vă las să le descoperiţi voi!

   Superbă, spumoasă, plină de întorsături de situaţie şi acţiune, „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” a intrat cu uşurinţă în top zece cele mai bune cărţi citite de mine în 2017.

Încercaţi-o şi nu o să vă pară rău, vă spun cu mâna pe inimă!!!

   Dacă vreţi, vă puteţi uita şi la film, printre actori numărându-se: Eddie Redmayne, Katherine Waterston şi Alison Sudo.

 

Nota mea: 10, fără discuţii.

Cartea Animale fantastice şi unde le poţi găsi, de J.K. Rowling a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Arthur.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Cu tine capăt glas de Roberto Kuzmanovic- dincolo de cuvinte sunt bucăţi de viaţă-Prerecenzie

 

   Trebuie să recunoaştem că nu prea am reuşit să depăşim perioada clasică în ceea ce priveşte poezia românească şi, deşi mediul online este plin de poeme, iar cărţi de poezie se tipăresc pe bandă rulantă… totuşi poeziile româneşti rămân încercări forţate de a sparge graniţa dintre vechi şi nou, nereuşind să se ridice la nivelul lui „atunci” şi nici să reflecte un „azi”. De multe ori, un citat selectat în mod inteligent ne îndeamnă să citim întreg poemul pentru ca la final să rămânem oarecum dezamăgiţi, cu senzaţia că am fi aşteptat mai mult. Aşteptări… nu ne învăţăm niciodată minte şi nu renunţăm la ele. Parcă ne e în sânge să ne formăm aşteptări cu riscul de a fi dezamăgiţi.

   Personal, am renunţat să mai citesc poezie contemporană când m-am „prins” că nu aduce nimic nou şi că rămâne la stadiul de simplu (prea simplu) sau că aduce în prezent trecutul nefiind capabilă să inoveze sau (aici sună urât) că imită stiluri. Am rămas cu Bacovia, cu Minulescu şi cu N. Stănescu care îmi plac şi astăzi şi am zis pas versurilor care împânzesc social media şi antologiile tipărite ca ciupercile după ploaie.

   Când l-am cunoscut pe Roberto şi am aflat că scrie poezie… Nu e cazul să vă gândiţi că am urlat vreun „Lasă-mă!”. M-am purtat civilizat şi am înşirat acolo nişte încurajări fără să îmi las scepticismul să se simtă… şi bine am făcut. Primul poem pe care i l-am citit (a se reţine că l-am citit pe tot, eu cea care nu citesc poezie de autori contemporani) – „Nu-i teatru, e iubire” – mi-a clătinat cumva părerea nu tocmai briliantă despre poezia contemporană. „No, stai încet! mi-am zis. Dacă un măr e bun, nu înseamnă că aşa e tot sacul!” Dar… i le-am citit pe toate. Primul volum de poezie contemporană citit în întregime (şi recitit aş adăuga). De ce? Pentru că mi-a plăcut. Şi spun asta în condiţiile în care sunt destul de critică în ceea ce priveşte poezia. Ce mi-a plăcut? În primul rând faptul că pot face analiză pe ea, că pot interpreta simboluri şi semnificaţii, că ridică semne de întrebare care provoacă la gândire.

   Combinaţia de mitologie şi filozofie întâlnită în poemele sale este un alt plus al volumului de poezii, creând un fel de limbaj cifrat al cărui sens stă ascuns nu în cuvinte, ci în spatele lor. Accentele romantice, erotismul inserat pe alocuri, disputa cu divinitatea resimţită dincolo de cuvinte sunt alte elemente pe care le-am găsit savuroase. M-am trezit că le analizez, că le găsesc sensuri, că interpretez simboluri încercând să ajung la mesaj. EU. Adică EU. Pentru cei care mă cunosc, cred că e suficient să zic că „mie mi-au plăcut poemele lui Roberto Kuzmanovic” şi de aici ar reieşi faptul că merită citite. Au un fel de muzicalitate care induce în transă, activează curiozitatea prin cuvinte parcă înviate dintr-un timp mitic, abordează teme precum:

   – Trecerea ireversibilă a timpului care macină atât suflete cât şi sentimente, transformându-le în praf de vreme şi întinând orice strălucire. În poezia lui Roberto, timpul nu reuşeşte să vindece sau să aducă uitarea, ci doar să creeze abisuri întunecate de singurătate ca şi când veşnicia ar fi canonul pe care poetul îl primeşte pentru păcate necomise de la o divinitate care are chef de jocuri cu destine umane.

„Spune-le tuturor, amăgindu-i, ca un fotograf:

Zâmbiţi, vă rog, ca să pot muri şi eu!”

   – Iubirea aflată sub semnul efemerităţii, iar faptul că nu durează o transformă în drog apoi în amintire – o amintire gravată dureros din care revin frânturi transformate în versuri.

„Spune-mi de ce nu reuşesc să mă feresc şi să m-abţin,

De un „te iubesc”, demonic de nebunesc?”

    –  Singurătatea ca formă de apărare împotriva oamenilor, a iluziilor vândute la colţ de epocă, a visurilor pe care poetul le priveşte omniscient şi ironic ştiind că niciun dumnezeu nu le va permite împlinirea. Singurătatea mai este abordată şi ca formă de superioritate de genul „eu ştiu, voi nu” şi de aici izolarea de cei care văd doar aparenţa fără a năzui să caute esenţa.

„m-am detaşat cu drag de-această lume,

Despre care unii vorbesc de parc-ar şti,

Sunt în veşmânt alb, dar singur, cu împărăţia goală

Goală şi al naibii de mediocră”

   – Erotismul atât ca modalitate de descătuşare a unei pasiuni clocotinde, cât şi ca manifestare a unor sentimente intense de iubire ce duc până la venerarea persoanei iubite, deşi dincolo de perfecţiune sunt defecte, falsităţi şi răni – prin actul erotic par să se anuleze toate sechelele, angoasele şi durerile, nu mai există graniţe, totul fiind sfâşiat într-o îmbrăţişare care acceptă întregul cu ambele feţe de bun/rău, adevăr/minciună.

„Dezbracă-te şi întinde-te peste liniştea dinaintea gemetelor,

Pregăteşte-ţi fiorii şi glasul

O să te sting, te-ating şi iar te-aprind.”

    – Călătoria ca drum iniţiatic, ce mai apoi se transformă în dependenţa de a pleca iar şi iar şi iar, până la capătul timpului, căutând acel adevăr suprem niciodată atins oricât de mult ai şti. Iar timpul se încăpăţânează să curgă tot mai lent în vreme ce capătul neantului pare tot mai îndepărtat.

„Dincolo de un scop e un alt destin,

Care câteodată e apă de ploaie şi nu e veşnică.”

   – Divinitatea care rămâne surdă şi mută în faţa rugilor fiinţelor umane şi care generează întrebări despre creaţie, păcat şi pedeapsă. Raiul pare o glumă, iadul devine un dat, iar din focul veşnic pare să se zvârcolească un rău… care a fost oare vreodată cu adevărat rău?

„şi îmi ajungi aşa cum eşti,

Vis până la sfârşitul sfârşitului.”

   – Teatrul jucat pe scena vieţii cu personaje ce schimbă măşti în funcţie de situaţie făcându-te să te întrebi care e realul, care e ultima mască frumoasă ce va cădea înaintea relevării realităţii hâde.

„Dacă mi-e dat să joc în acest teatru de groază,

(neinspirat l-aş porecli „Moartea” – doar atât).”

   În poezia lui Roberto Kuzmanovic totul are un început atemporal şi vine în prezent călătorind pe aripi de vreme. Volumul „Cu tine capăt glas” reuneşte aceste poeme între două coperte precum şi cugetări şi întrebări existenţiale care îşi caută răspunsuri în minţi dispuse să ia piciorul de pe acceleraţie pentru a oferi o clipă gândirii. Ceea ce trăim este realitatea sau realul e dincolo de iluzia pe care o numim viaţă? Ce-ar fi dacă azi ai afla că dincolo de strălucirea soarelui este cel mai crunt întuneric? Ai vrea să-l descoperi sau ţi-ai înşela în continuare ochii cu lumina exterioară?

   Ca o concluzie, după multe peripeţii, volumul „Cu tine capăt glas” a reuşit să vadă lumina tiparului, iar eu am un zâmbet larg… acel zâmbet de „în sfârşit” şi pot să mă consider norocoasă că am deja volumul în mâini deşi precomenzile abia au început. Cartea „Cu tine capăt glas” poate fi precomandată de aici. Trebuia să mă folosesc cumva de faptul că sunt blondă, nu? În plus, nu voiam să risc să rămân fără carte din cauza unui „stoc limitat”. Gândindu-mă mai bine… oare cât ar fi fost de comic să aud un „Nu cred că îmi rămâne carte şi pentru tine!”? Nu e cazul de zâmbete. Nu s-a întâmplat.

   Închei cu speranţă în poezia contemporană. Ştiu că nu se face primăvară cu o floare, dar „Cu tine capăt glas” demonstrează că se poate, că încă mai avem talente, că încă se poate scrie poezie autentică la standarde înalte, că nu suntem obligaţi să rămânem pentru veşnicie în Eminescu.

Autor Maryliyn

 

%d bloggers like this: