Recenzii

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru .”[

      O minciună nevinovată de K.A. Tucker – Editura Epica

   Volumul 2 din seria “Zece respirații scurte”

Titlul original : One Tiny Lie
Traducere : Gabriela Stoica
Editura : Epica

Colecția: EpicLove
Nr. pagini : 368
Anul apariției: Noiembrie 2016

Gen : Romance, New Adult, Young Adult

Cotație Goodreads : 4,3

Seria Ten Tiny Breaths (Zece respirații scurte) : 0.5. In Her Wake (2014); 1. Zece respirații scurte – Ten Tiny Breaths (2012); 2. O minciună nevinovată – One Tiny Lie (2013); 3. Four Seconds to Lose (2013); 4. Five Ways to Fall (2014)

   Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli. 

  „— Întotdeauna te voi face sa fii mândru de mine, tati.” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Livie i le-a adresat tatălui ei.

   În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

   Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?

   “Întensă, plină de emoție și cu foarte multe scene fierbinți… K.A. Tucker nu lasă niciun sentiment neatins. O lectură care te va ține prizonier până la ultimul cuvânt.” – Colleen Hoover

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit “O minciună nevinovată” și încă mă simt de parcă m-am dat într-un mountain rousse. Am savurat fiecare moment în parte, am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, am plâns atunci când o vedeam pe Livie rănită de vorbele sau faptele lui Ashton și, spre final, am simțit că mi se tăie răsuflarea din cauza destăinuirilor făcute de protagonist.

   Am avut câteva temeri atunci când am început să citesc povestea lui Livie. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul fată bună – băiat rău și eram convinsă că mare parte din acțiune se va concentra pe cumințirea “bestiei”. De asemenea, îmi era teamă că acest roman nu se va ridica la nivelul primului volum din serie și mă va plictisi. Se pare că m-am înșelat. Nu în totalitate, dar suficient de mult.  

   Poate că “O minciună nevinovată” nu are la fel de multe elemente dramatice ca “Zece respirații scurte”, însă pe mine m-a cucerit prin modul cum s-a pus accent pe sentimente. Aproape de fiecare dată când credeam că lucrurile au reintrat pe făgaș normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Ajunsesem să dau fiecare filă cu oarecare emoție sau teamă, neștiind ce voi mai descoperi în continuare. Și, poate că povestea lui Kacey este mult mai captivantă, însă eu m-am atașat din prima clipă de surioara mai mică, tocmai pentru că mi-a amintit de mine, adolescenta timidă de altădată.  

   Și dacă tot sunt la momentul dezvăluirilor, trebuie să vă spun că la început îmi făcusem o impresie negativă despre Ashton Henley. Mă deranja comportarea lui de bădăran și adesea l-am învinuit pentru modul în care o rănea pe Livie. Avea o iubită oficială (o fată drăguță pe nume Dana), se simțea atras de Livie, dar în același timp se culca cu numeroase femei, fiind adeptul aventurilor de o noapte. Și da, l-am considerat un ticălos. Un nemernic care își conduce prietena la aeroport și doar la câteva ore după aceea e în pat cu o altă femeie. Este băiatul rău care nu are niciun fel de respect pentru fetele care se oferă mult prea ușor, și totuși, acestea ridică în slăvi teribilele lui abilități sexuale și se înjosesc în ultimul hal doar pentru a mai avea parte de o scurtă partidă de sex cu el. Iar la întrebarea pe care i-o pune Livie, de ce face sex cu atât de multe fete, el își motivează apetitul sexual nestăvilit astfel: “Este o defulare pentru mine. Mă ajută să uit ceea ce vreau să uit.

   De asemenea, nu înțelegeam de ce îi place să o pună pe Livie în situații jenante, de ce îi oferea niște semnale contare, acum o săruta și o făcea să se îndrăgostească de el, ca mai apoi să fie distant, avertizând-o să nu spună cuiva că s-a dat la ea. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri și am ajuns să nu-i mai condamn comportarea. Am fost șocată la aflarea adevărului și, în acel moment, am trăit cu senzația că sufletul mi-a fost rupt în mii de bucățele.

   Totul are legătură cu o anumită persoană care îl șantajează de mulți ani, o ființă abjectă care nu vrea sub nicio formă să-i ofere libertatea de a face propriile alegeri în viață. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărții. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Ashton Henley și ale sale secrete întunecate, secrete pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului.     Însă, oricât de mult mă necăjea comportarea lui, mă trezeam râzând în hohote din cauza discuțiilor dintre ei, a replicilor încărcate de înțepături ironice.  

O minciuna nevinovata (2)

“-  Crezi că m-ai citit.

 – Dacă stau să mă gândesc bine…da: fanfaron, afemeiat, dobitoc narcisist.

Trebuie să încetez cu băutura. Sindromul gurii slobode a pus oficial stăpânire pe mine. Urmează să mai dezvălui și visul meu erotic.”

   Pe Livie Cleary, protagonista volumului doi, am întâlnit-o prima dată în “Zece respirații scurte”, pe când avea doar 15 ani și m-a cucerit prin felul ei de a fi. Se fâstâcea toată când venea vorba să fie în centrul atenției oricărui băiat. Îi dădeau lacrimile atunci când vedea copii plângând, găsea o scuză pentru oamenii care făceau lucruri idioate și, încă de la acea vârstă, făcea muncă de voluntariat în cantinele săracilor și în biblioteci. Sora ei nu era departe de adevăr atunci când afirma că “dacă ar fi suficient de mare încât să aibă carnet de conducere, ar călca frâna ca să evite greierii. Dintotdeauna a fost un copil bun, fiind mereu supusă și calmă. De atunci observasem că era genial de deșteaptă, având parcă  maturitatea unei persoane de douăzeci și cinci de ani. Însă pierderea părinților într-un teribil accident de mașină a făcut-o să crească prea repede. Ea a fost cea care și-a susținut moral sora mai mare atunci când aceasta începuse să alunece pe panta drogurilor, aventurilor de o noapte și a violenței. Și tot Livie a fost cea care a rugat-o să apeleze la ajutorul doctorului Stayner. Însă, niciodată Kacey nu s-a gândit că puternica și echilibrata Livie a suferit la fel de mult, doar că a ținut totul în ea.  

   Au trecut trei ani de la evenimentele din primul volum, și de această dată, Kacey este cea care începe să-și facă griji pentru Livie. Își vede sora cum se străduie din răsputeri să se mențină la un standard de perfecțiune, prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune intreprinsă, mintea ei fiind setată să nu se abată de la acest plan pe care crede că trebuie să îl urmeze. Este fata matură și responsabilă, studenta conștiincioasă, sora iubitoare, viitoare doctoriță, o ființă umană blândă și grijulie. Și în mod cert va claca într-o zi dacă continuă astfel.

   Înainte ca Livie să plece la Princeton (se pregătea pentru medicină-oncologie, pediatrie), Kacey o roagă să stea de vorbă cu doctorul Stayner, nonconformistul terapeut pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic. Aceasta acceptă, și în cele trei luni de sesiuni non-terapeutice, primește o serie de însărcinări pe care încearcă să le abordeze cu proverbiala sa exuberanță, acceptând fiecare dintre cererile lui nebunești și îndeplinindu-le în mod excelent, fără să-și dea seama că el i le cere pentru simplu fapt că vrea să o vadă că poate refuza/renunța.

“- Eşti una din persoanele cele mai bune la suflet pe care am întâlnit-o vreodată, Livie. Tu reacţionezi foarte intens la durerea sufletească. Este ca şi cum ai absorbi durerea altora. În ciuda timidităţii tale extreme, faci aproape orice ca să nu eşuezi. Nu îţi place să pici la vreun examen şi, în mod categoric, nu îţi place să înşeli aşteptările oamenilor. Mai ales ale celor pe care îi respecţi(…) Am aflat, de asemenea, că în vreme ce îi accepți cu mintea deschisă pe ceilalți, cu defectele lor cu tot, ești extraordinar de dură cu tine însăți. Cred că dacă ai face ceva greșit te-ai îmbolnăvi  fizic.”

“- Viaţa ta pare să fie guvernată de un plan anume. S-a înrădăcinat în rutina ta de zi cu zi, a devenit aproape că o religie pentru tine. Ţi-a dictat alegerile pe care le-ai făcut pană acum și pe cele pe care ai de gând să le faci în viitor. Nu îl pui la îndoială, nu îl testezi. Îl duci la îndeplinire (…) Cred că părintii tăi te-au ajutat să pui la cale acest plan și tu te ții cu dinții de el, aceasta fiind o modalitate de a păstra legătura cu ei.”

   Toate aceste lucruri menționate de doctor, o împiedică pe Livie să-și dezvolte propria personalitate, așa că e vremea să afle cine e cu adevărat, să-și trăiasca viața de studentă așa cum trebuie și se  distreze puțin.

   Așa că în prima zi la Princeton, Livie este vizitată în noua reședință de către Kacey (care poartă un tricou cu inscripția “Eliberați libidoul lui Livie”) care o însoțește la o petrecere în togă și o îndeamnă să bea câteva shoturi de jeleu cu votcă. Băutura o eliberează de inhibiții, prinde gustul distracției și se trezește sărutată de un “Adonis înalt, gigantic, cu părul șaten închis ondulat, cu pielea bronzată și cu un corp capabil să seducă pană și o călugărită oarbă”, care este nimeni altul decât Ashton Henley, căpitanul echipei de canotaj la categoria grea din Princeton, cel mai tare timp din școală și un mare afemeiat. Enervată de gestul tipului, îi aplică un pumn în maxilar.

 “- Așadar ești timidă…, dar nu suficient de timidă încât să îmi arzi un pumn în față.

Urmează o pauză, după care-mi aruncă din nou un alt zâmbet pieziș debordând de aroganță.

– Îmi pare rău, nu am putut să mă abțin. Prea te delectai cu băutura aia. Am simțit nevoia să o gust și eu.“

   De la atâtea shot-uri cu vodcă, Livie se îmbată și i se taie firul. Iar a doua zi, când se trezește din somn,  are parte de o imensă surpriză. Întins de-a curmezișul patului lui Regan, colega ei de cameră, se află un individ complet dezbrăcat, iar pe una dintre fese, are proaspăt tatuat cuvântul: ”Irlandeza”. Este Ashton ”hoțul de jeleu cu votcă” Henley!  

 Cu mișcări surprinzător de grațioase, se rostogolește jos din pat și se ridică în picioare. Aerul îmi șuieră printre dinți când îl trag în piept, mutându-mi privirea spre fereastră, dar nu înainte de a-l vedea din față în toată splendoarea.

Mă întreabă râzând pe înfundate:

– Ce s-a întâmplat, Irlandezo?

Îmi smucesc capul din nou spre el.

– Cum mi-ai spus?

El zâmbește afectat, cu mâna odihnindu-se de o treaptă a scării, părând în largul său cu toată lipsa curentă de veșminte.  

– Nu pari să îți amintești cine știe ce din noaptea trecută, nu-i așa?”

   Livie nu-și mai amintește ce s-a întâmplat la petrecere, ce a făcut cu Ashton, că a fost o “super fată rea” și nici că este posesoarea unui tatuaj. E de înțeles că jena o face ca din acel moment să-l evite, însă nu se aștepta ca bărbatul afemeiat să regrete că s-a încurcat cu ea. Suficient cât să o urmărească și să-i ceară să uite ce s-a întâmplat la petrecere și să nu spună nimănui.  

   Dar tachinările dintre ei continuă, și în ciuda faptului că se simte tot mai atrasă de el, Livie ia decizia să formeze un cuplu cu Connor, cel mai bun prieten al lui Ashton, un irlandez din Dublin stabilit de câțiva ani în America. Cred că acest lucru a cântărit mult în ochii ei, având în vedere ca tatăl fetei a fost tot irlandez, iar accentul și asemănarea fizică îi amintea de el. În plus, Connor este genul de bărbat care îi poate oferi stabilitate, și pe care părinții ei l-ar fi agreat. Dar oare asta își dorește Livie cu adevărat ? Nu cumva doctorul Stayner are dreptate când îi spune ca iar încearcă să ducă o viață perfectă? Ce alegere va face până la urmă? Dar ce se întâmplă dacă Connor află ce a făcut cu Ashton? Dacă nu o să mai vrea să aibă nimic de-a face cu ea? Ce reacție va avea ea când se va trezi față în față cu iubita oficială a lui Ashton? De ce se poartă ca un bădăran cu Livie? Ce secrete întunecate ascunde el? Cu cine va rămâne?

O minciuna nevinovata (3)

Dacă află Connor, adeptul relației ”încetul cu încetul”, o va rupe curând cu mine “rapid și dur”.

“Uneori în viată ți se întâmplă să iei o decizie și să te pomenești că o pui la îndoială. Destul de mult. Nu o regreți, de fapt. Știi că ai făcut, probabil, alegerea corectă și că probabil este mai bine așa. Dar îți petreci o groază de timp întrebându-te ce naiba o fi fost în capul tău atunci.”

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru .”

   “O minciună nevinovată” este o carte plină de emoții și trăiri intense.  Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!   

NOTA 9.5

editura Epica

Cartea O minciuna nevinovata de K.A. Tucker a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
5

Te iubesc, Filip!, de Antonia Bogdana Bălan

   Doamne, am citit cartea asta acum foarte mult timp, dar povestea scrisă de Antonia Bogdana Bălan mi-a rămas în suflet și în gând. Este o carte de citit cu sufletul, de simțit, trăit și de ținut minte.

O carte bună o citești acum, dar o păstrezi în suflet pentru totdeauna!

   Iubirea și trăirea ei, povestea ce unește două suflete este cea mai puternică legătură. Puternică și imposibil de distrus, indiferent de piedici.

   Povestea este simplă și complicată, frumoasă și complexă- un episod din viață, foarte profund, sensibil și real. Dureros de real. Și dureros de bine scris. O poveste de iubire trăită intens de două suflete ce parcă s-au căutat întotdeauna, care s-au simțit, dar s-au rătăcit pe drumul vieții.

   Te iubesc, Filip este povestea unei iubiri visate, căutate, rătăcite, simțite și regăsită… când? Atunci când te aștepți mai puțin sau deloc. Atunci când te resemnezi și ajungi să te alini cu gândul că iubirea adevărată există doar în vise – alea pe care le visezi noaptea și ai vrea sa le trăiești ziua.

Articolul îl puteţi citi integral pe Bookcaffe

by -
12

“o inimă frântă te doare la fel de rău, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război”     

            Privighetoarea de Kristin Hannah

Editura: LITERA

An apariţie: 2016

Colecţie: Blue Moon

Nr. pagini: 476

Titlul original : The Nightingale

Traducător: Ruxandra Târca şi Gabriel Tudor –  Graal Soft

     Romanul Privighetoarea al autoarei americane Kristin Hannah, apare în limba română la Editura Litera într-o nouă şi interesantă colecţie, Blue Moon. Foarte frumuşel se prezintă şi estetico-organoleptic, o adevărată plăcere să-l ţii în mâna. Iar cum colecţia îşi propune să aducă în atenţia cititoarelor cele mai gustate poveşti de dragoste, ea e cu atât mai potrivită pentru o carte care are în palmares zăboviri îndelungate în toate topurile cu bestseller-uri, și premieri populare cum sunt cele din Choice Award 2015 la categoria historical ficton pe Goodreads sau Cartea anului pe Amazon. Succes de public ce probabil va creşte şi mai zdravăn, odată cu ecranizarea în pregătire.

    Acţiunea este amplasată istoric între anii 1939-1944, în Franţa ocupată de nazişti, dar are coperţi narative şi câteva scurte întretăieri din perspectiva unuia dintre personaje, ajuns în Oregon tocmai pe la 1995. Nu aş vrea să încep cu ce nu mi-a plăcut, mai ales că romanul e un festin de senzaţii palpitante, dar eu am o mare problemă cu coperţile narative. În sensul că nu le suport. Ce rost au senioarele şi seniorii (ca să nu zic băbuţele şi moşnegii) din Titanic şi Salvaţi Soldatul Ryan, cu lacrimi în ochi la începutul filmelor? OK, la sfârşit, da, le pricepi sensul curgerii, te impresionează prin ce au trecut cetăţenii cunoscuţi între timp, dar în debutul istorisirii apar doar ca nişte spoilerişti bocitori care îţi sugerează cine o să trăiască şi cine o să moară până se gată toată afacerea. Aşa şi aici, deşi totuşi un pic mai discret – nu e foarte clar decât spre final cine e rememoratoarea şi care sunt exact regretele ei.

   Dincolo de introducerea incriminată, cartea debutează intens cu povestea surorilor Vianne şi Isabelle, două personaje antinomice – cum nu se poate mai diferite caracterial, dar prinse în aceeaşi vâltoare a nebuniei războinice. Vianne e căsătorită şi trăieşte într-un orăşel de pe Valea Loirei, are o fetiţă, pe micuţa Sophie, un trecut dureros cu alte câteva pierderi de sarcină, care o fac să îşi adore cu atât mai mult singurul copil şi să trăiască cu mai straşnică îngrijorare plecarea soţului la război. Cumpătată şi echilibrată, reflexivă şi mereu atentă să nu facă paşi greşiţi,  prevăzătoare şi protectivă, Vianne va trebui să reziste în propria casă invazei naziste… Isabelle, sora cea mică, e însă o rebelă ce după moartea mamei, a fost plasată de tată prin diferite institute de educare a tinerelor domnişoare, de unde evada sau era exmatriculată periodic până la vârstă de 18 ani, când năvala ocupanţilor o surprinde în Parisul din care tatăl său încearcă să o expedieze în Carriveau, mica localitate unde locuia Vianne.

            Privighetoarea de Kristin Hannah (1)

    Traseul Isabellei prinsă în coloana de refugiaţi fugari, exodul de oameni disperaţi, înghesuiţi într-o turmă înspăimântată, însetată, înfometată şi mitraliată din aer de avioanele germane, aminteşte puternic familiarizatului cu fresca istorică, de Suita Franceză a lui Irene Nemirovsky, roman clasic impresionant al unei autoare care chiar a trăit timpurile acelea, ce au şi adus-o de altfel în imposibilitatea de a îl încheia. Caracterul voluntar, puternic, plin de determinarea, naivitatea şi idealismul tinereţii, al Isabellei, iese în evidenţă pe parcursul dificultăților evacuării şi în conversaţiile cu proaspăt întâlnitul Gaeton, alt idealist cu trecut tumultuos de deţinut eliberat, asociat natural de drum şi năzuinţe. Atracţia dintre ei anticipează o primă poveste de dragoste, dar nimic nu iese cum e plănuit în maelstromul răzbelului şi odată ajunsă alături de Vianne şi Sophie, mezina Rossignol va trebui să locuiască împreună cu sora mai mare şi micuţa sa nepoată de opt anişori, în perioada tot mai întunecată a ocupaţiei.

           Privighetoarea de Kristin Hannah (3)   Pentru că germanii sunt de neoprit şi se instalează chiar şi în provincialul orăşel, unde există în apropiere un aeroport ce îi măreşte importanța tactică. Un ofiţer inamic, Beck e încartiruit în casa gospodărită doar de femeile familiei şi felul în care va fi acceptat de cele două surori dă încă o dată măsura personalităţilor lor. Cea paşnică, împăciuitoare, punând supravieţuirea şi binele copiilor pe primul plan, a Viannei. Cea sfidătoare, nesupusă, pregătită mereu de confruntare, fără teamă de urmări, chiar inconştientă, a Isabellei. Va fi interesant cum pe parcursul încercărilor războiului, odată cu creşterea progresivă a asupririi şi crimelor naziste, cele două surori Rossignol, atât de diferite, vor ajunge ambele să ajute, riscându-şi viaţa, pe cei aflaţi în pericolul cel mai grav. Vianne, copii evrei rămaşi fără părinţii deportaţi, Isabel devenită în cadrul Rezistenţei, “Privighetoarea”, trecând peste Pirinei piloţii britanici şi americani doborâţi pe teritoriul francez, până în Spania de unde se pot reîntoarce acasă.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (2)  Deşi războiul influenţează orice acţiune sau reacţie a personajelor, cartea nu este neapărat despre război privit altfel decât ca o tulburare majoră a universului personal şi nici prea istorică (ochiul cunoscătorului ar putea descoperi în ea şabloane naive, exagerări sau anacronisme) e însă o superbă poveste despre relaţia dintre două surori a căror mama a murit şi au fost  neglijate de un tată alcolic şi distrus psihic de o altă conflagraţie, despre dragoste romantică şi părintească ce izbucneşte de neoprit în momentele tragice, despre regăsiri şi sacrificiul din iubire şi mai ales, despre rolul femeilor într-un conflict pornit şi asumat de bărbaţi. Despre meritul lor în a menţine familiile şi firele destrămate ale societăţii. Despe abnegaţia şi curajul cotidian al fiecăreia dintre ele, cel ce nu e pomenit în citaţii de merit, în cărţi de istorie sau onorat cu medalii, dar e la fel de mare ca şi cel al altor gen de eroi, pentru că salvează vieţi şi ţine lumea închegată în timp ce vitejii de tinichea să omoară unii pe alţii.

  Aceleaşi femei eroine care înţeleg importanța restartării de după flagel, a uitării atrocităţilor de neuitat, a trecerii sub tăcere a celor mai crâncene silnicii, pentru a se putea reinventa şi a porni viaţa de la început.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (4)    Scris într-un stil direct, evocativ, emoţionat, cu puternic impact, romanul atinge sufletul şi odată cu creşterea ritmului dinspre final te ţine cu respiraţia tăiată sau îţi încețosează privirea. E atât de bine aprofundat în latura sa sentimentală şi psihologică, încât îi ierţi orice exacerbare melodramatică, orice concentrare istorică a tuturor evenimentelor într-un singur… sat, practic (ocupaţie a Wermacht-ului, activităţi furibunde ale Gestapo-ului şi SS-ului, deportări, bombardamente, partizani maquis, asasinate, masacre), nu te mai deranjează nici faptul că uneori parcă autoarea se străduie să înveţe alte nații limba franceză introducând puţinii termeni pe care îi cunoaşte în dialog, deşi se presupune că personjele vorbesc tot timpul franceză şi nu zic “oui” numai din când în când, când îl vedem noi apărând tam-nesam în textul scris.

   În abordarea asta absolut sinceră a recenziei aş lăuda încă o dată Editura Litera fiindcă nu a acceptat practica pe care o suportă alţii din partea companiei de tălmaci (sau ce o mai fi)  Graal Soft care îşi permite să inscripţioneze la altă mare editură numai numele firmei la nominalizări, trecând în anonimitate munca angajaţilor săi. Nu le cunosc organigrama, se poate ca cei doi traducători sub acoperire să fie chiar patronii respectivei firme şi să fi ales ei să nu se semneze până acum decât sub siglă, dar rămâne lipsa de respect pentru cumpărătorul produsului cultural, care simte nevoia să ştie măcar dacă traducerea a fost efectuată de un bărbat sau de o femeie. Mai ales la un roman ca ăsta, unde vocea feminităţii contează atât de mult.

   Recomand din suflet “Privighetoarea” oricărei cititoare care nu e o fanatică a exactităţii reproducerii istorice. Cu specificaţia – pentru istoriografe sau cititorii bărbaţi iubitori de acţiune şi confruntări WW II pe care nu le ştiau deja din alte aventuri – că deşi decent documentat, romanul este în primul rând o excelentă poveste de dragoste şi devenire feminină. Dar cu convingerea că niciun gen de explorator al său care îl va duce până la capăt, nu va rezista fără să scape o lacrimă… Iar cum orice reuşeşte să ne trezească o emoţie atât de puternică, merită un superlativ, are superlativul meu, din punct de vedere sentimentalo-romanțat. Făcând media cu nota pentru realism şi acurateţe istorică – într-un domeniu în care autoarea totuşi debutează, deşi a scris atâtea alte romane chick-lit de succes – aş conchide cu un solid 9 spre 10, sau 4 spre 5 steluțe, cum decorăm noi pe-aici.

editura-litera

Cartea Privighetoarea de Kristin Hannah a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Surse imagini: imdb.com

by -
19

,,În Profeţia familiei Romanov, autenticul şi speculativul se îmbină într-o lucrare de ficţiune fascinantă şi excepţional de bine realizată'' PUBLISHERS WEEKLY

Profeţia Familiei Romanov, de Steve Berry

Traducerea: Alina Tudorică
Editura: Rao, 2007
Număr pagini: 410

,,În Profeţia familiei Romanov, autenticul şi speculativul se îmbină într-o lucrare de ficţiune fascinantă şi excepţional de bine realizată” PUBLISHERS WEEKLY

,,În noul sau thriller, Berry abordează un alt mister uriaş al istoriei-adevărul despre uciderea, în 1918, a lui Nicolae al IIlea şi a familiei sale, combinând cu talent faptele istorice cu o poveste contemporană despre o posibilă conspiraţieAcţiunea palpitantă şi atmosfera recreată în detaliu fac din această carte o lectură pe care v-o recomandăm călduros” LIBRARY JOURNAL

   Steve Berry este avocat având mai mult de 2 ani experienţă în tribunale. A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţiProfeţia familiei RomanovAl treilea secret, Moştenirea templierilor-au urcat rapid în topurile întocmite de USA Today, Publishers Weekly, The New York Times. Drepturile pentru cele patru romane au fost vândute până în prezent în 40 de ţărişi cărţile au fost traduse în 38 de limbi.

   În Palatul Alexandru, (Rusia-Tarskoe Selo) în data de 28 octombrie-RASPUTIN, preotul cuplului imperial, şi cel care îl liniştea întotdeauna pe Alexei, moştenitorul ţarului după câte o criză de hemofilie, a avut convulsii şi a început murmure o previziune groaznică:

,,A căzut pe podea şi a început murmure va părăsi această lume înainte de Anul Nou, şi a văzut grămezi de cadavre, câţiva mari duci şi sute de conţi. Neva se va înroşi de sânge, a zis el.
Privind spre cer, mi-a spus dacă va fi ucis de boieri, mâinile lor vor rămâne mânjite de sânge timp de douăzeci şi cinci de ani.  boierii vor părăsi Rusia fratele se va ridica împotriva fratelui şi se vor ucide cu ură şi nu vor mai există nobili în Rusia. Lucrul şi mai îngrijorător, a zis că: dacă o rudă de a noastră îl va ucide, nimeni din familia noastră nu va trăi mai mult de doi ani. Toţi vor fi ucişi de poporul rus.
Va urma şi salvarea. Cel care se face vinovat de fapta cea mai mârşavă îşi va da seama a greşitVa avea grijă ca sângele nostru renască. Spunea întruna doar un corb şi o acvilă pot reuşi acolo unde nimeni altcineva nu poate şi inocenţa fiarelor îi va proteja şi îi va conduce spre izbândă. A mai spus Dumnezeu va găsi o cale prin care adevărul nu va fi pus la îndoială. M-a tulburat foarte tare când a spus trebuie moară doisprezece poată începe renaşterea.”

-astfel a aşternut pe hârtie ţarina Alexandra previziunea.

Oare ce se va îndeplini din ea urmează aflăm.

   Ţarul Nicolae al IIlea a fost ultimul împărat al Rusiei. După cum se ştie, el şi întrega sa familie au fost executaţi în noaptea dintre 16 şi 17 iulie 1918 în oraşul Ekaterinburg, în subsolul Casei Ipatiev. Nicolae al IIlea sau Nikolai Alexandrovici Romanov a domnit între anii 1894 -1917.
Schimbarea regimului în urma Revoluţiei Bolşevice conduse de Lenin a avut urmări dramatice în rândurile întregii populaţii ruse. Nici familia ţarului n-a scăpat de opresiune, totul culminând cu asasinarea din 17 iulie 1918. Un lucru interesant pe care vreau -l amintesc e acela Rasputin, cu, calităţile sale extrasenzoriale, a prevăzut întrega familie a ţarului va fi asasinată. A trimis semnale de avertizare ţarului, care n-au fost luate în seama. Urmările, se ştiufam romanov

 Povestea lui Nicolae al IIlea şi a familiei sale este de-a dreptul fascinantăÎn multe privinţe adevărata poveste a morţii lor este mai impresionantă decât ficţiunea ţesută în jurul lor. Încă din 1991, de la exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale familiei regale din groapa comună care le adăpostea, au fost dezbateri aprinse legate de identitatea celor doi copii care lipseau. Iniţial, un expert rus a examinat scheletele şi a ajuns la concluzia Maria şi Alexei lipseau. Apoi un alt expert american a analizat atât amprenta dentară cât şi scheletele descoperind  era vorba de Alexei şi Anastasia.

   Moscova în Prezent-Avocatul Miles Lord este încântat se afle la Moscova în aşteptarea unui eveniment de excepţieDupă căderea comunismului, poporul rus a votat revenirea la monarhie. Noul ţar va fi ales din rudele îndepărtate ale lui Nicolae al IIlea de o comisie special numităşi însărcinarea lui Miles este verifice trecutul candidatului preferat de un grup de oameni de afaceri occidentali. Sarcina lui era fundamenteze pretenţia la tron a lui Ştefan Baklanov. Acesta era Romanov prin naştere şi avea o sumedenie de afaceri în occident. Şeful său, Hayes, îl trimise pe Lord la Arhivele statului, iar de aici începe funcţioneze profeţia din nou.

   După moartea lui Rasputin şi decimarea familiei ţaristese pare că ar exista şi moştenitori, conform profeţieiÎncepe moară prima persoană din cei doisprezece din profeţie, Artemie Belii, un avocat care lucra la Ministerul Justiţiei, întâlnirea cu Lord îi va aduce sfârşitul. Cineva încearcă îl ucidă pe Lord ,,Nenorocitul de ciornaii trăieşte încă‘-aceste cuvinte spuse din gura a doi criminalii nu poate lase loc de interpretări. Ce se întâmplă? Cine îi vrea moartea şi de ce? Inspectorul Orleg de la miliţie îi răspunde nonşalant ,,Acoperişul,, îl vrea pesemne mort.

,,Acoperişul era termenul folosit în mod obişnuit în Moscova şi în cea mai mare parte a Rusiei de vest pentru mafie. Nu aflase niciodată cum luase naştere acest termen. Poate din cauza aşa se plătea taxa de protecţie, sub acoperire, sau poate era doar o metaforă pentru pătura socială cea mai înstărită a Rusiei. Membrii mafiei deţineau cele mai frumoase maşini, cele mai frumoase ,,dachas-case” şi hainele cele mai bune. Nimeni nu făcea nici cel mai mic efort pentru a-şi ascunde bunăstareaDin contra, mafia îşi afişa în mod ostentativ prosperitatea atât în faţa guvernului, cât şi în faţa oamenilor de rândEra o clasă socială distinctăuna care se dezvoltase foarte rapid. Oamenii de afaceri considerau taxa de protecţie un fel de capital necesar pentru supravieţuirela fel de important ca şi salariile plătite angajaţilor sau bunurile puse în vânzare.”

   Pe lângă Comisia Ţaristă, ceea ce nu ştia Lord este mai fucţionează o Comisie Secretă formată din Hayes, nume de cod Lincoln, Stalin, Hruşciov şi Brejnev, iar sub aceste nume de cod se ascunde câte un reprezentant din marile puteri ale Rusiei, mafia, guvernul, armata.
Hayes este după ştirea lui Lord un excelent avocat în domeniul economiei mondiale şi al dreptului internaţionaldeţinea un licenţiat în drept şi un master în economie. Ceea ce nu ştia Lord este Hayes reprezenta de fapt mafia rusă în Statele Unite.

,,Hayes era mulţumit. De zece ani reprezenta mafia rusă în Statele Unite. Milioane de dolari fuseseră spălate prin instituţiile financiare nord-americane, multe sume fiind pompate spre afaceri legale în căutarea de capital, cele mai multe folosite însă pentru cumpărarea de bunuri, de aur şi de obiecte de artă. Nimeni nu ştia de unde vin banii şi până în momentul de faţă activitatea nu atrăsese atenţia autorităţilor. Hayes îşi extinse în acest fel influenţa în cadrul firmei şi îşi atrăsese o mare parte a clienţilor străinicare optase lucreze cu el pentru simplu motiv că ştia cel mai bine cum merg afacerile în noua Rusie-cum te foloseşti de frică şi de nelinişte, cum nesiguranţa putea lucra în favoarea ta dacă ştiai cum o mânuieşti.”

   Începe fuga pentru supravieţuire, iar pasiunea pentru Rusia şi pentru aflarea adevărului îi pune în cârca lui Lord pe criminali şi poliţia rusăCând va încerca scape de Cromagnonul şi Deprimatul, cei doi criminali care îl vânează, o va întâlni pe Akilina Petrovna, o acrobată de circ, subţire, cu părul blond, care îl va salva momentan de moarte.acvila

,,Era subţire ca o patinatoare, cu părul blond până în dreptul umerilor. ÎI plăcu faţa ei ovală, cu tenul alb ca laptele şi cu nasul în vântEra un amestec curios de feminitate şi de forţă masculinăEra scundăajungându-i doar până la umărşi purta o pereche de blugi negri, care îi veneau ca turnaţiPeste puloverul pe gâtpurta o jachetă cu umeri falşiRăspândea un vag miros de parfum dulceag.”

   Cei doi vor fi salvaţi pentru a doua oară de către oamenii conducătorului ,,Sfintei Grupăriconduşi de Simion Pasenko. Acesta conducea o veche grupare care se ocupă cu siguranţă ţărilorîncă din timpurile mai vechi. Din câte se pareprofeţia merge mai departe, iar Corbul şi Acvilă tocmai au o misiune, aceea de a da de cei doi supravieţuitori şi moştenitori ai ţarului-Alexei şi Anastasia. Corbul (Lord cu pielea sa neagrăşi Acvilă, numele fetei acrobate, vor parcurge câteva etape pentru a dezlega misterul şi locul unde sunt moşteniitorii, iar indiciile lăsate pentru ei vor trebui dezvăluite.corbul

  Păstrători secretelor şi dovezilor ţariste îşi vor găsi sfârşitul, dar nu înainte de a ai ajută pe cei doi: Descoperirea unei cutii în care se găseşte un lingou de aur imperial, o cheiţă pe care era inscripţionat B.C.C.716 şi un mesaj lăsat pe o foiţa de aur:

,,Puteţi folosi aurul. Va fi nevoie de fonduri, iar ţarul a înţeles care este datoria lui. Şi această foaie poate fi topită şi transformată în baniFolosiţi cheia pentru a ajunge la următorul portal. Locaţia acestuia ar trebui fie limpede în momentul de faţăDacă nu, atunci e normal ca drumul vostru se oprească aici. Doar Clopotul Iadului poate indică drumul. Către Corb şi Acvilămult noroc şi drum bun. Pentru intruşi, diavolul fie cu voi pentru totdeauna.”

   Corbul şi Acvilă vor trebui plece din Rusiaîn America, acolo unde pe Dealurile Prinţesei spinul îi aşteaptă. Aflăm povestea morţii tragice a familiei ţariste, descrierea detaliată a ce s-a întâmplat în aceea perioadăcine a reuşit salveze cei doi copii, dar şi unde sunt şi ce s-a întâmplat cu cadavrele imperiale. Datele transmise din generaţie în generaţie, durerea, frica, cruzimea ultimelor zile a Romanovilor, te face plângi odată cu atrocităţile descrise. Corsetele pline cu bijuterii pe care le purta familia imperială le-a salvat viaţa celor doi tineri, dar celorlalţi le-a mărit agonia.

Descoperirea a ce ascunde în cutia de valori, care se deschide cu cheiţa găsităîi va pune puţin pe gânduri. Nelipsitele lingouri imperiale, dar şi un Ou Faberge, iar înăuntru acestei minunăţii un clopoţel de aur inscripţionat cu litere chirilice- ,,Acolo unde creşte copacul Prinţeseiîn Genezaaşteaptă un SpinFolosiţi cuvintele care v-au adus aici. Izbânda e aproape, dacă se pronunţă numele voastre şi dacă se formează un clopot.”

   Dacă, Corbul şi Acvilă sunt pe cale îndeplinească profeţiasau nu, depinde de abilitatea lor de a rămâne în viaţă, de a lupta pentru aflarea adevărului. Oare este adevărată profeţiase va descoperi moştenitorii  ţarului? Sau totul va fi în zadar? Vor reuşi cei doi îşi salveze vieţile?

   Ce pot spun despre acesta capodoperă literară? Nu prea îmi găsesc cuvintecuvintele sunt sărace pentru a exprimă emoţiiletrăirile, alături de o bucată de istorie a unei familii imperiale cu un sfârşit tragic. Acţiunea din acest thriller este perfectă pentru cei pasionaţii de istorie, mistere, detalii fascinante despre diverse ţăriînmormântări secrete, crime, profeţii, dar şi poveştile triste ale Corbului şi Acvilei.
Dacă ar fi  fac o comparaţie  asemui această carte cu cele ale autorului Dan Brown, poate mai bună decât cărţile lui.
Din partea mea primeşte 5 stele şi felicitări pentru o carte perfectă în toate sensurile posibile.targulcartii.ro

Cartea Profeţia Familiei Romanov, de Steve Berry a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

   Băiețelul cu haine largi, de Cătălin Onuț Piciu-lansare de carte+recenzie în avanpremieră

Lansarea va avea loc joi, 2 februarie, orele 16.30 în Craiova, la Biblioteca Judeţeană ,,Alexandru şi Aristia Aman”

   Cătălin Onuț Piciu, omul  pasionat de artă, artistul care modelează chipuri de lut și eliberează strigătele pământului,  se dovedește a fi și un bun cunoscător al artei de a  modela proza vieții, dând la iveală emoție și sensibilitate.

   Volumul de povestiri „Băiețelul cu haine largi” dezvăluie un mod propriu de a scrie, de a transforma narațiunea în poem, trecând prin registrul stilistic al confesiunii și regresiei în trecut. Combinație uneori șocantă între liric și epic, preaplin omenesc de sinceritate, „fragmentele” de viață nu pot fi citite decât încet și cu pauze, urmate de lungi momente de reflecție…

   Sunt depănate amintiri, momente emoționante în care figura mamei rămâne punctul de reper al stabilității, al certitudinii că mâine va fi o zi mai buna: „priveam cea mai curajoasă persoană din viaţa mea, unul  dintre oamenii care a luptat  toată viaţa  ei cu soarta, cu oamenii înguşti, cu distanţa, de a nu  fi acolo de a fi aici, de a nu  te mulţumi  că stai jos, ci de a te ridica (…). Da, îmi  cunoscusem în sfârşit mama şi plângeam… ” („Paștele la Vâlcea”)

  Ca un laitmotiv emblematic în paginile cărții se va regăsi tema copilăriei. Cătălin Piciu reînvie cu povestirile sale cuvintele lui Antoine de Saint-Exupery: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”  Însă toate povestirile vor rămâne triste, într-o încercare de a înțelege, de a explica lumea celor mari.  Se oferă lecția maturității precoce. Nu una voită, ci una impusă de comportamentul nefiresc al adultului care ar fi trebuit să îndrume pașii, să ofere mângâiere, protecție, îmbrățișări și sfaturi: „micuţul aşa-şi vedea familia: părinţii ce-mpart copii, copii ce-mpart părinţi, unul cu mama, unul cu tata. Părinţi ce aleg din proprii lor copii, copii ce aleg din singurii lor părinţi.”

    O maturizare forțată în lumea celor mari, lume a egoismului, a brutalității și neînțelegerilor…O haina prea larga pentru un suflet de copil. Toate astea pot dărâma castelul magic cu praf de zâne, pot zugrăvi pereții palatului cu cele mai urâte tonuri de gri, pot lăsa urme de noroi pe treptele de la intrarea în viață, pot lăsa resturi de mizerie prin toate cotloanele sufletului, pot aduce urâțenia acolo unde erau lucruri frumoase. Pot dărâma bucuria din sufletul unui copil: „ îl adusese-n lumea ei, a oamenilor mari, a celor răi şi de cele mai multe ori încrâncenaţi, fără vorbe bune şi fără alintări, fără vise şi de cele mai multe ori fără dorinţe.” („Copil venit în lumea celor mari”)

  „Băiețelul cu haine largi” rămâne în memoria cititorului ca o carte tristă si necesară, de un curaj si o onestitate copleșitoare, transpunere literară a unui strigăt interior mut, ca în pânza lui Edvard Munch.

   Străbătând anii, omul matur își poate regăsi curajul de a continua, de a-și croi o viața împlinită doar extrăgând seva inocenței din prospețimea copilăriei: „Tânăr, ce e prea mult e încă puţin, bătrân, ce este prea puţin este deja mult şi prezentul îl duci în treacăt…? Am fi de-ai locului? Am fi de-ai inimilor noastre? Și-ntunericul nopţii nu ne-ar mai opri, ziua am fi mai tot timpul copii, veseli şi-ndrăgostiţi de momentul în care putem fi noi, potrivind întrebarea „Eşti de- al iubirii tale?” Atunci poţi fi copil mereu, tot timpul copil…”

biblioteca judeteana craiova

by -
5

”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”

Să nu te întorci niciodată de Lee Child

Editura Trei
Data apariţiei: Aprilie 2014
Colecţia Fiction Connection
Traducător: Constantin Dumitru‑Palcus
Număr pagini: 514

   “O cursă ameţitoare ce te ţine cu sufletul la gură! Una dintre cele mai bune cărţi ale seriei Jack Reacher, cu o intrigă foarte bine construită şi răsturnări de situaţie surprinzătoare.” (The New York Times)

     Lee Child s-a născut în 1954 la Coventry, în Anglia. Urmează liceul la Birmingham şi studiază dreptul la Sheffield. Mai întâi lucrează cu jumătate de normă într-un teatru, apoi se angajează la studiourile de televiziune Granada din Manchester. Este concediat în 1995, după 18 ani de muncă fără reproş şi o activitate sindicală deloc pe gustul patronilor. Cititor pasionat încă din copilărie, Child transformă criza în ocazie: îşi cumpără hârtie şi pixuri şi se apucă să scrie. Rezultatul: Capcană Margrave (Killing Floor, 1997; Humanitas, 2006), primul roman din seria Jack Reacher, succes instantaneu în Marea Britanie şi SUA. Cele nouă romane care i-au urmat au urcat, fără excepţie, pe primele locuri în clasamentele de vânzări din SUA şi Marea Britanie şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. În colecţia “Thriller & Mystery” au mai apărut Să nu greşeşti, Evadare imposibilă, Nimic de pierdut, Nimic nu e uşor, Anchetă, Urmărit, Personal, Ghinioane şi încurcături, Convinge-mă, 61 Ore. Numele real al lui Lee Child este Jim Grant.

    “Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frică în agresiune.”(Kirkus Review)

     Eroul cărţii, un fost poliţist militar, fost comandant al Unităţii 110, maior în rezervă, se hotărăşte să-i facă o vizită actualului comandat, maior Turner, o femeie. Nu vrea decât s-o cunoască pentru că i-a plăcut vocea ei şi să revadă Unitatea 110, locul cel mai aproape de ideea de casă în mintea lui. Unitatea 110, o extensie a Poliţiei Militare, a cărei înfiinţare s-a produs din necesitatea de-a investiga neregulile şi afacerile dubioase, făcute în ţară sau afară de către ofiţeri superiori sau grupuri de ofiţeri. Jack s-a pensionat din postul de comandant al acestei unităţi şi sătul de perioada când a fost la ordine şi sub arme acum duce o viaţă liberă. Nu are familie, nu are prieteni, nu are o casă a lui, circulă dintr-o parte în alta a ţării la libera lui alegere, petrece nopţi în moteluri, seri în orăşele, fără bagaje, fără nici un ţel, cum s-ar spune ”cu casa în spinare”. Este un tip puternic, super antrenat şi fizic şi psihic, cu o putere rapidă de luare a deciziilor.
     Şi totuşi conversaţia lui cu maior Turner şi promisiunea că va trece pe acolo la o cafea declanşează toată nebunia, mai ales că maiorul scoate dosarul lui Jack din arhivă şi-l reciteşte.
    Jack Reacher nu este numai un nume, ci un star în unitate, metodele lui de luptă şi cercetare erau predate la cursuri, iar poveştile despre cazurile rezolvate de el circulă printre ofiţeri şi soldaţi.
   Când Jack ajunge la sediul Unităţii 110, spre surprinderea lui, este primit de colonelul Morgan care-i comunică faptul că maiorul Turner este arestată pentru luare de mită, şi el însuşi este incriminat în două procese şi i s-au dat două avocate să-l consilieze. Un proces era reclamaţia unei familii de interlopi care susţine că Jack cu mulţi ani în urmă le-ar fi bătut băiatul şi asta în timp ar fi dus la moartea lui, celălalt un proces de paternitate, fiind vorba despre o fată de 15 ani pe care ar fi avut-o cu o tipă în Coreea. Mergând la motelul unde i se rezervase o cameră, Jack observă că este urmărit de doi soldaţi (nici FBI nici CIA, nici MP) cu care în final are şi o altercaţie după ce ei îi cer să plece din oraş şi să dispară. Intrigat de toate acestea merge la Unitate când Morgan nu este acolo şi află că Turner ar fi închisă la Fort Dyer în secret, şi că echipa lor din Afganistan trimisă de ea pe urmele unui suspect are probleme. Fiind cel mai mare în grad în acel moment (şi fiind trecut de Morgan ca rechemat în armată) Reacher se implică, dar oamenii sunt găsiţi morţi. Încearcă să vorbească şi cu avocatul maiorului Turner, dar nu află prea multe. Totuşi avocatul este bătut în cursul serii şi Morgan îl învinuieşte pe el, acesta fiind un motiv de a-l închide şi pe el la Fort Dyer. Jack folosindu-şi cunoştinţele şi mintea analitică, pune la cale un plan şi reuşeşte să plece din închisoare cu maiorul Turner, iau o maşină şi reuşesc să dispară.
   Şi-acum începe aventura propriu-zisă, întreruptă ici şi colo de nişte discuţii între doi tipi cu indicativele Romeo şi Julieta, din care ne dăm seama ce forţă puternică aveau la dispoziţie, reuşind să cunoască mişcările celor doi şi chiar să încerce să-i anihileze, ei fiind de fapt cei care orchestrează acţiunea.
   Jack şi Turner îi caută iniţial pe cei care îl acuză pe Jack, vrând să afle ce se întâmplă de fapt şi de ce sunt vânaţi. Sunt ajutaţi de sergenţi şi personal chiar de la Unitatea 110, care-i admira şi respecta pe amândoi şi-şi dau seama că Morgan nu a fost trimis acolo din motive reale şi corecte. În momentul în care avocatele lui Jack realizează că totul este un fals încearcă şi ele să-i ajute cu diferite informaţii.
    Ceea ce îi deranjează pe amândoi e problema omului din Afganistan, apărat de anumiţi ofiţeri americani, mai ales că nu pot să-şi dea seama ce legături de afaceri ar avea aceştia.
      Până la urmă vor descâlci ghemul şi vor afla adevărul.
     Dacă vreţi să aflaţi cine şi de ce vrea să facă uitate anumite lucruri, chiar călcând la propriu pe cadavre citiţi cartea. Veţi vedea cum oameni ajunşi în sferele înalte ale puterii, fără a avea nevoie de bani, doar din setea de putere, doar pe ideea “o fac fiindcă pot şi sunt intangibil”, declanşează urmăriri, accidente, decese, implică oameni nevinovaţi, plătesc folosind bani publici o mică armată proprie şi totul doar pentru că se plictisesc şi vor acţiune şi aventură.
    Sunt sigură că veţi citi cu plăcere cartea, de fapt orice carte a lui Lee Child pentru că autorul nu ne omoară cu descrieri, ele există dar numai atât cât sunt necesare, dialogurile şi acţiunea primează.
     Ai impresia că urmăreşti un film, plin de urmăriri şi adrenalină, cu un personaj principal bine antrenat şi cu o minte analitică, care normal are şi episoade de dragoste foarte frumos scrise.
    Poate de aceea seria cărţilor lui Lee Child avându-l pe Jack Reacher că personaj principal a avut un asemenea succes.
    Asociated Press spune: ”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”
    Cărţile au fost şi ecranizate eroul principal fiind interpretat de Tom Cruise.
    Pentru mine este o plăcere să citesc un thriller atât de reuşit (de fapt am cam citit tot ce a apărut la noi de Lee Child) aşa că din punctul meu de vedere cartea merită numărul maxim de steluţe. Citiţi cărţile autorului şi vă aştept cu păreri.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

“Two men say they’re the Duke of Something. One of them must be wrong.”

Logodnica ducelui, de Julia Quinn-o carte experiment

Titlul original: Mr Cavendish, I presume
Nr. pagini: 366
Editura Miron
Traducere: Gabriela Anca Marin
Anul: 2016
Gen: Historical romance, Romance

Seria Two Dukes of Wyndham : 1.The Lost Duke of Wyndham, 2. Logodnica ducelui (Mr. Cavendish, I Presume)

     Julia Quinn este pseudonimul folosit de Julie Pottinger, autoare de romane historical romance şi romance. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi şi se bucură de succes printre cititori.
     După cum mărturiseşte autoarea pe pagina oficială, Mr. Cavendish, I Presume (Logodnica ducelui) a făcut parte dintr-un experiment personal ce a pornit de la premiza “Two men say they’re the Duke of Something. One of them must be wrong.” Primul volum The Lost Duke of Wyndham a apărut în America în iunie 2008, iar următorul în septembrie, câteva luni mai târziu. Acţiunea lor în mare parte se desfăşoară în paralel, dar din diferite puncte de vedere, ceea ce a determinat pe unii cititori să simtă acel déjà-vu. Avantajul sau poate dezavantajul nostru este că nu le putem compara, ci doar ne bucurăm de povestea lui Thomas Cavendis, duce de Wyndham.
    În cazul în care iubiți cărțile cu happy-end și cu personaje îndrăznețe, Julia Quinn ar putea deveni cu ușurință autoarea preferată. I-am citit aproape toate cărțile și recunosc, familia Bridgertons este în topul meu, probabil de aceea fără să vreau am avut tendința de a compara următoarele titluri care au au apărut sub semnătura acesteia.

     Logodnica ducelui este o carte ușoară care permite cititorului să fie într-o relaxare continuă și să tot spere ca autoarea să ridice nivelul chimiei, al pasiunii cu care ne-a obișnuit. Acesta este și dezavantajul, atunci când se întâmplă, parcă nu este suficient de mulțumitor.

    Amelia Willoughby visează la o căsnicie, are douăzeci și unu de ani, iar conform regulilor nescrise ale societăţii poate fi considerată fată bătrână. Consolarea ei ar putea fi că este logodită cu un bărbat puternic, ducele de Wyndham, numai că îl așteaptă de o viață și chiar nu mai are răbdare să îi suporte indiferența.
     Thomas Cavendish, are tot ce își dorește, însă el nu merge pe premiza că dacă ești duce totul pică din cer. Are propriul cod ce îl forțează să fie aristocratul responsabil, corect, să păstreze aparențele și să își aducă din când în când aminte că este logodit. Are în plan să se căsătorească, dar cândva, în viitor. Refuzul logodnicei sale de a onora invitaţia la dans, îi atrage atenția şi cumva îl stârnește, îl intrigă și în același timp parcă o vede cu adevărat. Vor ajunge să se provoace, să comunice și pentru prima dată să se sărute. Pentru Amelia este un prim pas, dar este conștientă că nu este suficient, ceea ce își dorește nu vine peste noapte.
      Thomas acceptă compromisuri, dar se bucură prea mult de libertate și chiar dacă a fost încheiată logodna de la nașterea lor ar vrea să schimbe ceva, să se bucure de privilegiul de a alege, nu-i place să fie încolțit.
    Totul se schimbă în clipa când în casa lui apare Jack/John Augustus Cavendish-Audley, în acel moment destinul lui va lua o altă direcție debusolându-l și întrebându-se de ce?

“-Deci…dacă părinții tăi au fost căsătoriți legal…
-Au fost, a spus imediat Audley
-Da, bineînteles. Adică nu…Adică…
-Ceea ce vrea să spună, a intervenit Thomas, care ajunsese la capătul puterilor, este că dacă, dacă ești fiul legitim al lui John Cavendish, atunci tu ești ducele de Wyndham.”

    Jack semăna izbitor cu John/tatăl său și băiatul favorit al bunicii sale. Atitudinea tuturor se schimbă parcă împărțindu-se în două. Înainte de Jack și după Jack.
    Thomas-actualul duce de Wyndham se revoltă, se ceartă cu Jack, se îmbată crunt şi cea care îl consolează este Amelia. Se pare că “Toată viața lui pusese mai presus de orice numele de Wyndham.”
     Logodnica lui este prinsă la mijloc, îl simpatizează pe Thomas, dar în același timp trebuie să ia în calcul faptul că la naștere contractul de logodnă a fost semnat și este destinată ducelui de Wyndham. Dacă este Jack, atunci ce este de făcut? Este evident că n-au nimic în comun.
     Soluția propusă de bătrâna ducesă-bunica băieţilor este să pornească în Irlanda și să descopere dacă este legală căsătoria dintre părinții lui Jack sau întreaga situație este doar o mascaradă ieftină făcută de un tâlhar la drumul mare.

    Legătura fragilă dintre Amelia și Thomas pare să prindă contur, apropierea dintre ei și umărul pe care îl oferă involuntar celui în care speră să rămână logodnicul ei la care se adaugă presiunea părinților ei, disperarea lor de a o vedea căsătorită cu ducele de Wyndham, la un moment dat devin exasperante. Dacă Thomas trebuie să renunţe la titlul de duce, oare ce decizie va lua? Va lupta pentru Amelia? Îşi va da seama că în adâncul sufletului s-a îndrăgostit de ea?

Oare cine este adevăratul duce de Wyndham?

     Logodnica ducelui este o carte scrisă bine din punct de vedere literar, are coerență, dar nu are chimie, încât la un moment dat speri cu disperare o schimbare de peisaj, să înțelegi până unde se poate merge și care îi sunt intențiile autoarei cu scenariul.
      A fost un experiment inedit, dar sper să nu îl repete pentru că nu o avantajează, cartea își pierde din farmec atunci când totul se axează strict pe: cine este cu adevărat ducele. Dacă ar fi adăugat alte detalii sau ar fi dezvoltat relația dintre Amelia și Thomas ducând-o la acel nivel cu care ne-a obișnuit atunci poate că și eu ca cititor aș fi savurat din plin esența acestei cărți.
     Mult mai bine a fost conturată relația dintre Jack și Grace-doi oameni care au în comun lupta pentru supraviețuire, fiecare a fost scuturat serios și acum că s-au regăsit este șansa lor. Grace are o anumită aură şi o fineţe care m-au captivat. Este o simplă însoțitoare, dar prezenţa lui Jack, atracţia dintre ei vor dă savoare cărţii Logodnica ducelui.

Editura Miron

Cartea Logodnica ducelui a fost oferită pentru recenzie de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Viaţa mea, de Charles Darwin

 

Titlul original: The life and letters of Charles Darwin. Edited by his son, Francisc Darwin

Editura: Herald

Colecția: Autobiografia

Număr de pagini: 224

Anul apariţiei:  2016

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este instrumentul prin intermediul căruia cititorul poate descoperi cine a fost Charles Darvin, dincolo de activitatea sa, de titluri și realizările sale în procesul de evoluție a lumii. Știm deja că a fost naturalist și geolog britanic.

   Cartea de față este un adevărat eveniment – de a cunoaște pe Darwin ca și copil,  adolescent, prieten, tânăr, tată și soț. Este un privilegiu oferit tuturor celor care sunt atrași de autobiografie și dornici să cunoască oameni renumiți.

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este structurată pe trei mari capitole: familia, autobiografia și amintiri despre viața de zi cu zi a lui Charles Darwin- relatate de fiul Francisc Darwin. Cartea se bucură și de o prefață de unde aflăm prin intermediul fiului lui Darvin detalii care au făcut posibilă scrierea acestei cărți despre viața tatălui său: scrisori și Carnetul de buzunar a lui Darwin.

   Intrăm ușor, dar sigur în viața și sufletul valorosului Charles Darwin, îi cunoaștem o parte din  familie cu detalii importante despre fiecare membru  pe care au reușit să-l cunoască. Darwin este o familie destul de numeroasă, dar nicidecum completă. Recunosc faptul că această primă parte a cărți nu m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut, dar nu nu mi-a trezit curiozitatea suficient.

   Partea de autobiografie mi-a plăcut mai mult. Aici aflăm toate detaliile despre copilărie, scoală, facultate și o parte din activitatea desfășurată de Darwin.  E partea cea mai interesantă din carte, în care îl poți simți pe Charles, îl poți creiona și forma o imagine a lui, în fiecare etapă a vieții lui, evidențiată în fiecare pagină a romanului.

   Citind tot ceea ce spunea Charles Darwin despre el, am simțit totul ca fiind un monolog al său, un monolog serios, dar pe alocuri și autoironic. Toate paginile ce ascundeau autobiografia am trăit-o altfel – nu am simțit că am citit, ci că l-am ascultat: relaxat, amuzat, agitat, preocupat parcă să transmită date care pot fi reținute cu ușurință.

                S-a născut pe 12 februarie 1809.

Lui Charles Darwin nu i-a plăcut şcoala, ba dimpotrivă. Spunea despre aceasta că:

”… școala ca mijloc de educație era pur și simplu un spațiu gol…”

  Chiar considera școala ca fiind un mijloc nociv pentru dezvoltarea lui din punct de vedere intelectual, pentru că școala pe care o urma oferea o educație strictă și clasică, neputând învăța pe de rost lecțiile. Cursurle i se păreau plictisitoare și doar câteva obiecte îi atrăgeau atenția.

    A urmat trei ani de medicină, dar a renunțat la facultate, pentru că nu era ceea ce voia pentru el. Dar avea pasiuni precum: vânătoarea, colecția de insecte și altele, iar acestea îi promiteau un viitor bun.

    Ultima parte a cărții este dedicată lui Charles Darwin – ca simplu om în diferite momente ale vieții, în diverse etape – mai ales în cea în care deja era îmbătrânit de ani și boală.  Aflăm detalii fizice: avea 1,80 metri înălțime,  barbă netunsă, părul cenușiu și alb. Din punct de vedere vestimentar purta doar haine închise la culoare, nu foarte strâmte.

   Se trezea devreme, lucra zilnic, se plimba, scria, citea, iar atunci când boala pusese deja stăpânire pe corpul său, se retrăgea foarte devreme în camera de la etaj. Doar soția lui știa câtă suferință a îndurat Charles Darwin.

 Iubea câinii și avea drept prieten necuvântător devotat un câine morocănos.

   Ca tată nu era deloc strict, ba chiar era generos cu toți copiii lui. Copiilor le făcea plăcere joaca cu tatăl, iar tatăl vesel intra mereu în jocurilor pruncilor.

 Îi plăceau mult romanele și să i se citească mereu din câte unul.

   Ca soț, era tandru și empatic. Doar alături de soție își găsea fericirea și doar prezența ei îi umplea viața de liniște și mulțumire.

  Citiţi cartea şi  sper ca în opinia unora dintre voi să fie notată cu apreciere maximă. Nu e genul meu de lectură și mi-au scăpat multe detalii.

                Lectură plăcută!Editura Herald-logo

                               Cartea Viaţa mea, de Charles Darwin  a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

by -
10

În umbra eşafodului, de Carol Birch

Titlu: În umbra eşafodului
Titlu original: Scapegallows
Autor: Carol Birch
Editura: All
Colecţia: Strada ficţiunii
Număr pagini: 448
An publicare: 2016
Traducere din limba engleză de Ovidiu-Gheorghe Ruţa

„Eram o fată bună şi fericită. Şi totuşi, nu eram fericită.”

    Carol Birch este o scriitoare contemporană de origine britanică câştigătoare a mai multor premii pentru literatură, dintre care David Higham Award for the Best First Novel of the Year. Autoare a mai multor nuvele, romane şi critici, Carol Birch organizează şi cursuri de scriere creativă. „În umbra eşafodului” – publicată la editura All – este un roman istoric, bazat pe întâmplări adevărate, pe care autoarea le conturează într-o poveste unică, unde curajul, iubirea şi dreptatea se împletesc pe un fundal social înfricoşător.

   Totul începe cu prima execuţie la care Margaret asistă deşi are doar şase ani. Copila priveşte cum oamenii sunt stăpâni pe vieţile altora, iar cei mai puţin norocoşi se transformă în cenuşă. Nu clipeşte, nu plânge, nu tremură … doar că imaginea i se gravează în creier.

„Când flăcările au lins rugul, mulţimea s-a înghesuit mai aproape, ca nişte câini în faţa sobei.”

„Un fum negru s-a înălţat spre cer şi m-am gândit că e sufletul lui Jane Brewer care scapă, zvârcolindu-se de durere.”

   Viaţa îşi continuă cursul firesc, Margaret îşi dezvoltă pasiunea pentru călărit şi o ispravă demnă de bârfă pe luni de zile îi aduce fetei o popularitate bruscă. Această faimă dobândită i-l readuce în drum pe Will, prietenul din copilărie, care acum îl are pe acel „vino încoace” şi care reuşeşte să îi fure inima.

„Eram un bandit la drumul mare. Arată ce poţi, am cel mai bun armăsar din ţinut şi o pereche de pistoale cu care pot să-i zbor capul oricui!”

„A râs. Avea un râs cristalin şi răsunător. M-a făcut să mă simt ciudat, cum te simţi când vezi un căţeluş nou-născut şi vrei să-l atingi.”

   Planurile lui Will de a face bani cât mai rapid presupun sfidarea pericolului, mai exact contrabanda pe mare, iar acest lucru, în loc să o îndepărteze pe Margaret, are efect contrar aşteptărilor, deoarece fata este tot mai atrasă de el. Deşi speră că nimic rău nu se va întâmpla, Will este acuzat de multiple atrocităţi, căutat şi în cele din urmă încarcerat. Visurile fetei de a avea o viaţă liniştită şi fericită alături de bărbatul pe care îl iubea par se spargă precum baloanele de săpun la aflarea veştii că acesta este închis. Măsurile pe care Margaret le ia pentru a-l scoate pe Will din închisoare sunt riscante şi cel puţin bizare pentru o femeie. Reuşeşte să atragă atenţia asupra ei şi să fie acuzată de furt şi identitate falsă. Lipsa de experienţă face să fie prinsă şi astfel ajunge în închisoare, unde îndură un coşmar. Cu toate acestea, un curaj ieşit din comun şi un optimism incredibil o ajută să vadă partea plină a paharului … chiar şi când paharul era gol.

„Will te putea face să simţi o privire ca pe un sărut şi, la fel ca un sărut, privirea putea fi blândă sau brutală.”

„- Nu pot să mă mulţumesc cu o viaţă de rând.
L-aş fi iubit dacă ar fi fost altfel? Nu.”

„Aici sunt tufe de flori în curte. Am o celulă numai a mea, de unde vă scriu acum. (… ) Nu îţi face griji din cauza mea, tată. „

   În afara riscurilor nebuneşti pe care şi le asuma, Margaret era o fată bună, o servitoare devotată, un membru de preţ al caselor unde lucrase. Declaraţiile de la proces evidenţiază acest lucru deoarece martorii chemaţi afirmă că buna lor părere despre acuzată nu poate fi schimbată de fapta ruşinoasă de a fi furat un cal. Deşi iniţial sentinţa este moartea, aceasta este comutată şi Margaret este condamnată la închisoare pe mai mulţi ani.

„Avea să mă salveze. Trebuia să mă salveze, pentru că ştia că nu sunt rea şi pentru că însemnasem ceva pentru familia ei.”

„În ciuda a tot ce se întâmplase, încă puteam spune că avusesem foarte mult noroc în viaţă.”

   Numai că Margaret nu era genul care să trăiască închisă … După doar trei ani, aceasta visează la libertate, iar singura şansă este evadarea. Will îi este alături chiar dacă speriat, iar femeia riscă din nou, cu un curaj demenţial şi cu o doză de nebunie probabil, fugind din închisoarea din Ipswich. De mână cu Will, iubitul contrabandist, deghizată în bărbat pentru a doua oară. Margaret îşi ia viaţa în mâini alegând să trăiască periculos. Este prinsă însă din nou. Cum se va sfârşi de această dată, urmează să aflaţi din povestea conturată de Carol Birch, inspirată din fapte reale.

„Ce mai puteam să spun? Cum mă simţeam? Copleşită de emoţii. Speriată. Înfrigurată.”

„Se spune că ţipetele mele s-au auzit peste tot în Orford.”

   Cartea este una captivantă, merită cinci steluţe cu prisosinţă deoarece stilul narativ-descriptiv folosit de autoare este cu adevărat special, iar documentarea este admirabilă. Am apreciat modul natural în care întâmplările sunt relatate, iar povestea lui Margaret evidenţiază latura pozitivă a universului prezent în care trăim, din punct de vedere al libertăţii de care ne bucurăm.

   Un secol XVIII prezentat într-un mod original, o istorisire ce are ca sursă de inspiraţie colecţia de scrisori a lui însăşi Margaret Catchpole, multe aventuri ce aduc zâmbete, dar totodată stimulează adrenalina şi un personaj principal feminin ce ar stârni invidia protagonistelor de roman modern – „În umbra eşafodului” este lectura ideală pentru după-amiezi friguroase, când o carte bună, o cană cu ceai şi un fotoliu moale alcătuiesc reţeta perfectă.

Editura All

Cartea În umbra eşafodului de Carol Birch fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura AllPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
19

Nu mă tem, de Silviu Urdea

   Cartea “Nu mă tem” este un thriller- psihologic, apărut în anul 2016 la editura Libris Editorial. Romanul are 284 de pagini, un prolog, un epilog şi 22 de capitole.

    Silviu Urdea s-a născut în iarna anului 1992, într-un oraşel de la poalele Tâmpei. A urmat studii de specializare în tehnica proiectărilor CAD. În anul 2011, a început cariera sportivă și a debutat în concursurile de Strongest Man din țară, urmând ca 2 ani mai târziu să fie invitat la o competiție de acest gen în SUA.

   La sfârșitul anului 2012, a trăit un moment de „deja vu”, fapt care l-a determinat să înceapă să scrie un roman thriller, privind trei aspecte importante ale vieții: o dragoste pierdută, copilăria și puterea de decizie pe care o avem asupra vieții persoanelor din jurul nostru. Însă după câteva luni, această motivație începea să-și piardă sensul. Experiența s-a concretizat în romanul de debut publicat în primăvara anului 2014 la Herg Benet / Karth, Suflet pierdut”.

   Cel de-al doilea roman al său “Nu mă tem” a fost lansat pe 12 decembrie 2016 la Librăria St. O. Iosif din Braşov.

   Am citit pe pagina de facebook a autorului că lucrează la o a treia carte ce se va numi “Războiul Legendelor: Deceniul Sfânt”, un epic-fantasy de mari dimensiuni a cărei acţiune se petrece cu 65 de milioane de ani în urmă.

   V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să fiţi răpiţi de o doamnă doctor nebună şi mai apoi sechestraţi într-o cameră în care există un singur bec şi multe aparate/maşini medicale despre care nu aveţi habar? Ei bine, Filip, personajul principal al romanului “Nu mă tem”, ajunge să vadă şi în realitate aceste lucruri sub atenta supraveghere a doamnei doctor Ihrin.

  Filip este un tânăr legat strâns de un pat, înconjurat de o mulţime de chesti medicale şi singura lumină pe care o poate vedea e cea a singurului bec din încăperea în care se află. De asemenea, Filip nu îşi mai aduce aminte cum îl cheamă, cine e, din ce familiei vine şi mai ales ce caută acolo, pe patul acela. După numai câteva pagini în scenă intră un personaj feminin şi anume doctoriţa Ihrin, un medic care a fost dat afară de la serviciu, pentru că nu se comporta ca un om normal, ci ca un om anormal.

Imediat ce o zăreşte pe Ihrin, Filip o bombardează cu zeci de întrebări, cum ar fi: de ce îl ţine legat de pat?

   Doctoriţa minune spune că el este aici, legat, deoarece ea vrea să îl vindece de ceva anume. Filip nu-şi aduce aminte să fi avut vreo boală gravă şi se tot plânge că îi este foame. De îndată ce află că îi este foame, medicul Ihrin îi înfige în ambele vene de la mâini câte o perfuzie, aceasta fiind hrana lui.

   Ihrin, acest personaj ciudat şi poate puţin complicat, este o femeie care nu atrage bărbaţii, ci îi sperie şi ei fug de ea ca dracu’ de tămâie. Îi place să gătească şi ţine foarte mult la bunele maniere. Aspectul mâncării pe care o prepară trebuie să fie foarte frumos şi ingenios. Ea nu poate accepta să mănânce ceva care nu-i atrage privirea şi e aranjat urât.

Pe lângă Filip, în acea casă părăsită şi probabil bântuită, mai locuieşte şi un motan pe nume “Tăciune”. Ihrin iubeşte să-l alinte “Tăciunele”, deoarece blana lui era foarte neagră.

   Din momentul în care Ihrin îi înfinge cele două perfuzii în mâna stângă, respectiv mâna dreaptă, pentru Filip începe un adevărat şi dur calvar. În fiecare zi, Filip are de îndurat electroşocuri, metode de tratament care contau în trecerea curentului electric prin tot corpul şi, respectiv prin creier. Poate vă întrebaţi de ce? Pentru că doctoriţa Ihrin vrea să facă teste pe el, experimente…

   Neputând să mai suporte toate chinurile la care era supus, Filip se hotărăşte să se bage pe sub pielea doctoriţei Ihrin pentru a afla cât mai multe detalii despre el ca mai apoi să evadeze din acea cameră urâtă şi sinistră. Însă mai presus de orice, Filip vrea să scape de durerile pe care Ihrin i le provoca făcând cu corpul lui ce dorea ea.

   Dacă îşi va duce planul la sfârşit vă las pe voi să aflaţi. Oare va scăpa de sub mână nemiloasei Ihrin sau va muri într-un final din cauza durerilor?

   Subiectul abordat mi s-a părut straniu, bizar: un om care este răpit şi mai apoi torturat. Din acest motiv nu cred că această carte este dedicată tuturor cititorilor, ci cred că a fost concepută pentru un anumit segment/sector de cititori. Dacă nu îţi place genul acesta de thriller ,,greu” poţi fi debusolat şi nu înţelegi cartea. Ai nevoie de o anumită putere de percepţie să poţi să pătrunzi cu adevarat în universul creat de Silviu Urdea. Un univers sinistru, întunecat, dar de o forţă care te atrage în interiorul său şi ai senzaţia că nu mai poţi scăpa aşa uşor dacă îl înţelegi.

   Da, dacă nu îşi place genul, te loveşti de duritatea acţiunii şi atunci ai o anumită respingere, dar dacă eşti pasionat poţi fi acaparat în subconştientul universal exprimat de autor.

   Este genul de carte pe care numai dacă vrei tu o poţi citi, adică să fii conştient de la început în ce te bagi, să ai puterea de-a te lăsa amanetat în imprevizibil şi tenebre.

   Comparaţia cu Stephen King mi s-a părut interesantă, dar, eu mă abţin să fac o astfel de comparaţie, în acest moment fiind sub influenţa tenebroasă a subiectului abordat de autor şi nu pot să judec la rece, plus că am rezerve şi în privinţa unor replici ce mi s-au părut folosite pentru umplerea spaţiului, cel puţin asta a fost percepţia mea.

   Un subiect greu de digerat, dacă nu eşti pregătit să ieşi din zona ta de confort. Este genul de carte asupra căreia ai două opţiuni, fără cale de mijloc: ori nu îţi place, ori eşti prins în mreje şi o nu poţi lăsa din mână. Citiţi şi veţi afla. 

Exemplar oferit de autorul Silviu Urdea.

 

Destin tragic de artist genial de Emanuel D. Florescu. O replică artistică post mortem

recenzie

    Emanuel D. Florescu și-a publicat cea de a doua sa carte “Destin tragic de artist genial/O replică artistică post-mortem” la Editura Scrisul Românesc, Fundația Editura, Craiova în anul 2015. În același an a fost publicată și cealaltă carte a sa, “Elogiul înțelepciunii divine”, editura Samuel, Mediaș.

  Am primit “Destin tragic de artist genial” chiar de la autor căruia îi mulțumesc pentru generozitate și pentru frumoasa dedicație.

   M-a impresionat de la prima vedere aspectul deosebit al cărții. Rareori vezi în ziua de azi o carte tipărită pe o hârtie de așa bună calitate, cu literă curată, cu paginație generoasă și fără greșeli de redactare. Coperta este și ea excelent realizată cu o reproducere de artă, în culori a unui detaliu din tabloul pictorului Jean Frederic Bazille intitulat “Flori” (1868). Cartea a fost lansată la “Gaudeamus” în februarie 2016.

    “Destin tragic de artist genial” se deschide cu un “Cuvânt Înainte” generos și amplu prin care autorul își motivează alegerea subiectului cărții și totodată alegerea celor patru personalități diferite din grupul destul de consistent al geniilor din toate domeniile și timpurile moarte înainte de vreme. Pictorul francez Jean Frederic Bazille, poetul rus Mihail Lermontov, scriitorul și poetul englez Percy Byshe Shelley și poetul german Novalis pseudonimul literar pentru Friedrich von Hardenberg nu au la prima vedere prea multe în comun în afară de faptul că au trăit sau măcar au murit în secolul XIX ( Novalis), au fost foarte angrenați în problemele lumii și țărilor în care trăiau și mai ales că au murit de foarte tineri. Au lăsat lumii opere impresionante și nemuritoare, dar și gândul pe care insistă în cartea sa Emanuel D. Florescu, câte alte lucruri geniale ar fi putut face dacă viața lor ar fi fost mai lungă. Tot în “Cuvânt înainte”  autorul precizează că vom avea de a face cu o manieră originală de abordare a vieții și creației și mai ales morții celor patru genii alese:

“Într-o manieră poate originală, sub forma unui monolog post – mortem, am dat acestor artiști bătuți de soartă posibilitatea de a se exprima personal și de a se răzvrăti împotriva destinului și a morții, chiar și după moarte.” p.6

    Rolul său, ca autor al cărții, este și el precizat:

“ …modestul dar fundamentalul meu rol de mediator fictiv între cele două lumi reale, asta dacă admitem că morții nu dispar efectiv într-o nonexistență.” p.7

    Mărturisesc că după ce am citit “Cuvânt înainte” am fost puțin intrigată. Crezusem că am de a face cu un bine venit exercițiu de admirație față de opera fiecărei personalități alese, personalități din trecut despre care poate se vorbește mai puțin astăzi și nu pentru că au murit de tineri sau pentru că opera lor nu ar mai fi valoroasă, ci pentru că trăim într-un secol mult prea grăbit. Dar ceea ce face Emanuel D. Florescu este cu totul altceva. Ca un fel de magician ce are în mână stiloul în locul baghetei, îi  trezește pur și simplu la viață pe cei patru aleși, făcându-i să vorbească dincolo de moarte și de timp, trăgând ușor cu ochiul la ce s-a petrecut în lume și cu generația lor după ce ei nu au mai fost.

   Primul capitol este închinat pictorului francez Jean Frederic Bazille (6 dec. 1841 – 28 nov. 1870). Autorul insistă foarte mult pe generația de artiști de geniu din care făcea și Bazille parte. Este vorba de mișcarea impresionistă la începuturile ei, când grație tocmai lui Bazille, se numea doar Școala de la Batignolles. Aflăm amănunte și despre prietenii acestuia Claude Monet, Pierre Auguste Renoir, Alfred Sisley și mai ales despre ceea ce se întâmplă cu mișcarea impresionistă după moartea timpurile a lui Bazille în războiul franco-prusac din 1870. Pictorul întors din morți grație autorului Emanuel D. Florescu își deplânge soarta și faptul că a rămas departe de istoria tumultuoasă a mişcării impresioniste.

    Cel de al doilea capitol îl are în prim plan pe poetul și scriitorul rus Mihail Iurevici Lermonotov ( 3 /15oct. 1814 – 15 /27 iulie 1841). Ni se oferă multe date biografice ale poetului rus precum și detalii despre opera sa poetică în special poemul “Demonul”, dar și despre romanul său “Un erou al timpului nostru” în care pare că își prezice profetic finalul vieții. Totodată sunt scoși în evidență alți scriitori și poeți  ruși de mare anvergură între care pe primul loc este Alexandr Pușkin mort și el înainte de vreme într-un duel în anul 1837. Și Lermontov de după moarte creat de Emanuel D. Florescu își deplânge soarta și lipsă de șansă. Foarte interesante detaliile legate de opera sa ca și amănuntele despre duelul stupid în care este ucis.

   Al treilea capitol este închinat poetului și scriitorului englez Percy Byshe Shelley (4 aug. 1792 – 8 iulie 1822). Autorul dă amănunte despre formarea școlară a lui Shelley, despre faptul că era ateu convins și despre problemele pe care le are din această cauză, dar și din cauza firii sale. Monologul lui Shelley după moarte redă foarte complex amănunte din viața sa aventuroasă și aflăm multe detalii despre opera sa literară, dar și despre gândirea sa filozofică și revoluționară ca și multe date despre contemporanii și prietenii săi, marii poeți John Keats și Lordul Byron. Shelley moare înecat într-o călătorie pe mare cu vasul său “Ariel” pe 8 iulie 1822. Opera sa, puțin cunoscută în timpul vieții, a fost adunată în volume și publicată de cea de a doua soție a sa, cunoscuta scriitoare Mary Shelley, autoarea povestirii “Frankenstein”. Tonul acestui capitol este tot o lamentație post mortem.

   Al patrulea și ultimul capitol se ocupă cu viața, opera și moartea poetului german Novalis tot din perspectiva unui discurs al acestuia după moarte. Novalis este pseudonimul literar bine cunoscut al lui Friedrich Leopold von Hardenberg (2 mai 1772 – 25 martie 1801). A fost unul dintre cei mai mari poeți și prozatori germani  și cel mai de seamă reprezentant al “Cercului romanticilor de la Jena”, reprezentant al idealismului magic și al extazului mistic. A murit la numai 29 de ani din cauza unei pneumonii la 25 martie 1801. Din monologul său după moarte aflăm date despre viața și opera sa, dar și multe amănunte despre nume mari ale culturii germane, contemporane cu el așa cum este cazul lui J.W. Goethe sau Friedrich von Schiller.

   Cartea se încheie cu un scurt capitol de aforisme ce au ca subiect geniul și moartea. Iată unul dintre ele care mi s-a părut cel mai potrivit pentru subiectul cărții:

“Pentru ca un artist de geniu să devină nemuritor, trebuie să moară mai întâi.”

   Mărturisesc că “Destin tragic de artist genial” a fost pentru mine o lectură cumva neobișnuită. Poate pentru că eu sunt o persoană optimistă, cu o gândire pozitivă și destul de rațională, ideea originală a autorului de a-i face să vorbească pe niște genii moarte de mult, mi s-a părut ușor neconstructivă. A vorbi despre creație pornind de la moarte și nu de la viață este sigur în detrimentul creației. Un exercițiu de admirație pornit de la viață insistă asupra celor create în timpul scurtei vieții, suficient de mult pentru a dăinui peste veacuri. Pornind însă de la moarte și de la ce s-ar fi putut face dacă viața ar fi fost mai lungă aruncă o umbră de nemulțumire asupra a ceea ce deja s-a creat. Meritul autorului este că reuşește  să ni-i prezinte ca pe niște oameni și nu ca pe niște nume într-un dicționar enciclopedic.

   Originalitatea incontestabilă a cărții și detaliile istorice interesante, ca și personalitățile alese, vor cuceri cititorii dornici să-și lărgească orizontul cultural.

  Mulțumesc autorului Emanuel D. Florescu pentru cartea pusă la dispoziție.

by -
6

Doamna Atatürk, de İpek Çalışlar

   Cu toții ați auzit probabil de Mustafa Kemal Atatürk, o personalitate remarcabilă a secolului XX. El a schimbat destinul națiunii turce, a fondat Republica Turcia, punând astfel capăt perioadei dureroase de declin a Imperiului Otoman. A modernizat statul nou format, i-a permis să evolueze asemenea celor din Occident. A susținut laicitatea și progresul social, politic, economic, cultural. A permis emanciparea femeilor musulmane, le-a oferit drepturile de care nu au dispus niciodată.

   Despre acest om, supranumit și tatăl turcilor, se pot scrie și spune multe. Dovadă stau nenumăratele biografii, studii, cărți. Un aspect important nu a fost luat în seamă, a fost evitat deopotrivă de scriitori și istorici: Latife Hanim. Soție a lui Atatürk pentru scurt timp, ea  a reușit să-l influențeze, să-l sprijine pe acest om politic ce va ocupa pentru totdeauna un loc fruntaș în istoria Turciei moderne.

   Dar înainte de a fi un om politic de succes și primul președinte al Turciei, Atatürk a fost bărbat și om. A avut nevoie de afecțiune, de iubire și de un cămin, iar Latife Hanim a fost singura care i le-a putut oferi, ce-i drept, nu pentru mult timp.

 Recenzia se citește integral pe Mes passions

Cu tine în departare, de Carla Guelfenbein

recenzie 

   Editura Litera a publicat în anul 2016 romanul scriitoarei Carla Guelfenbein ”Cu tine în depărtare” în colecția Buzz Books. Foarte interesantă această colecție despre care ni se dau amănunte chiar pe pagina de gardă:

            “ Cărțile despre care toată lumea vorbește! O colecție cosmopolită, locul de întâlnire a celor mai noi opere de ficțiune contemporană – romane aflate în topurile internaționale, premiate, ecranizate sau în curs de ecranizare, traduse în zeci de limbi- cărți provocatoare pe care abia aștepți să le citești.”

   Numai din această enumerare de calificative ne putem da seama ce fel de roman este “Cu tine în depărtare”. Romanul Carlei Guelfenbein este cel de al șaptelea din colecția BuzzBooks.

   Traducerea excelentă din limba spaniolă îi aparține Teodorei Șandru Mehedinți care i-a făcut și o preprezentare în “România literară”, nr.47/2016.

   Scriitoarea Carla Guelfenbein s-a născut pe 30 noiembrie 1959 în Chile, în orașul Santiago de Chile. Familia sa este la origine o familie de evrei ruși fugiți din Ucraina la sfârșitul primului război mondial din cauza pogromurilor. Mama sa, Eliana Dobry, a fost profesoară de filozofie la Universitatea din Chile și militantă  socialistă. În momentul instaurării dictaturii generalului Pinochet ea a fost arestată și închisă timp de trei săptămâni fără ca familia să mai știe ceva de ea. Evenimentele din Chile i-a determinat pe părinții scriitoarei să se exileze în Marea Britanie în anul 1976. Carla Guelfenbein studiază biologia la Universitatea din Essex și designul la  Martin’s School of Arts. În 1987 decide să se întoarcă în Chile unde lucrează la agenția de publicitate BBDO, apoi ca directoare artistică la revista “Elle”. S-a căsătorit cu Juan Carlos Altamirana Celis cu care are o fiică, Micaela de 22 de ani și un fiu Calos Sebastian de 19 ani.  Începe să scrie abia la vârsta de 40 de ani. Primul roman, “ Reversul medaliei” apare în 2002, apoi în 2005 urmează “ Femeia vieții mele”, 2008 – “Restul e tăcere”, 2012 – “ Înotând goale” și 2015  – “Cu tine în depărtare”. Ritmul apariției romanelor și succesul la cititori arată o scriitoare serioasă, motivată și bine ancorată în căutările și întrebările celor cărora li se adresează.

   Un loc aparte în creația ei de pâna acum îl are romanul “Cu tine în depărtare” care în anul apariției, 2015, a primit prestigiosul premiu literar “Alfaguara de Novela”. Acest premiu a fost creat în 1964 pentru creațiile literare spaniole și latino americane urmând să lege cultural ambele maluri ale Atlanticului. După o întrerupere de câteva decenii, premiul a început să fie din nou atribuit din 1998. În fiecare an este convocat un juriu, se alge un președinte, participă scriitori din Spania și America latină iar premiul consta dintr-o sumă de bani și o sculptură a artistului spaniol Martin Chirino.. Acordarea premiului are loc la sediul de la Madrid. Cu ocazia acordării premiului scriitoarei Carla Guelfenbein, președintele juriului columbianul Jorge Franco a spus în motivație:

            “ Un roman de suspans literar construit cu o mare eficacitate narativă în jurul unui personaj feminin înzestrat cu puterea genialității. Autoarea a știut să înlănțuie poveștile de dragoste și enigmele cu o scriere complexă și transparentă “

   ,,Cu tine în depărtare” a fost ales dintr-un total de 707 manuscrise primite din Spania, Argentina, Mexic, Columbia, SUA, Peru, Chile, Uruguay.

   Scriitoarea a dedicat romanul mamei sale Eliana Dobry și copiilor ei, Micaela și Sebastian Altamirano pe care i-a numit “camarazii ei de drum”.

   Cărțile Carlei Guelfenbein figurează printre cele mai bine vândute cărți din Chile. Dar cel mai important lucru este că scriitoarea are un raport deosebit cu scrisul. Ea însăși mărturisește într-unul din numeroasele interviuri acordate:  “Sa scriu mereu. Pentru mine scrierea este un spaţiu special spre care mă îndrept mereu, un refugiu.”

  Romanul “Cu tine în depărtare” a fost scris în patru ani.Și nu este în principal un roman de dragoste chiar dacă avem în cuprinsul lui mai multe povești de dragoste care la un moment dat se înlănțuiesc. Este un roman al secretelor, al regretelor și al găsirii identității proprii. Acțiunea se învârte în jurul unui personaj principal de excepție care nu face altceva decât să se lasă descoperit pentru ca în sfârșit, unei povești din trecut să i să pună punctul final și pentru ca poveștii de dragoste din prezent să i se dea toate șansele să fie o poveste împlinită. Pare complicat fără să fie cu adevărat, romanul este atât de cursiv și atrăgător încât se citește ușor și implicat, dar complicația este cea care dă veridicitate poveștilor întrepătrunse. Este complicat așa cum este viața în general și viața fiecăruia dintre noi în particular.

   Personajul principal este scriitoarea Vera Sigall, foarte apreciată și admirată, deja înaintată în vârstă  și destul de puțin cunoscută dincolo de cărțile ei de succes. “De-a lungul vieții, Vera s-a înconjurat de enigme și în puținele interviuri pe care le-a acceptat, se proteja dând același răspuns: < Marele meu mister este că nu am mistere.>” p.36  S-a împrietenit și l-a acceptat în prejma sa pe mai tânărul ei vecin, Daniel, arhitect de meserie, câștigător al unui concurs de planuri arhitecturale pentru un viitor muzeu, dar care are insatisfacția de a vedea că dincolo de premiu nimic nu se materializează. Nu lucrează nicăieri și își petrece foarte mult timp în compania Verei Sigall  care îl farmecă total cu felul ei de a gândi și a vorbi.

  Opera literară a Verei Sigall o aduce în Chile și pe foarte tânăra Emilia. Vine din Franța, de la Grenoble, pentru a studia documentele donate bibliotecii Bombal chiar de către scriitoare. Ideea de a-și face lucrarea despre Vera Sigall i-a fost sugerată de poetul renumit Horacio Infante, chilian de origine dar trăind mai mult în Franța. La un moment dat Emilia are șansa de a o cunoaște personal pe Vera Sigall la o mică petrecere în casa fiicei poetului Horacio Infante unde este și ea invitată.

   Dar într-o bună dimineață Daniel o găsește pe Vera Sigall căzută pe scara interioară din casa ei, grav lovită și în comă. Este dusă la spital unde se consideră că este vorba de un simplu accident datorat vârstei ei înaintate. Daniel nu este însă împăcat cu această concluzie și după cercetări făcute de el însuși decide să depună plângere la poliție. Cazul, pentru că accidentul devine deja un caz, este investigat de inspectorul Alvarez. Acest accident, permanentizarea stării de comă a Verei Sigall și începutul cercetărilor poliției sunt adevărați catalizatori pentru o anume precipitare a personajelor. Daniel, Emilia și Horacio în paralel cu încercarea de a afla ce pățise de fapt Vera Sigall,  ajung să se cunoască pe ei înșiși mai bine, să reușească să definească ce este de fapt dragostea pentru fiecare dintre ei în parte, iar Horacio să se elibereze de secretele pe care le ținea pentru el însuși de o viață întreagă.

   Nu vreau să adaug mai mule amănunte pentru că aș strica frumusețea și atractivitatea romanului excepțional de frumos conceput. Nu degeaba a fost comparat de critici din alte țări cu melodia Boleroului lui Ravel. Romanul are cu adevărat o armonie interioară, o melodicitate  în crescendo care face de fapt farmecul lecturii.

   Așa cum mărturisește Carla Guelfenbein, personajul Vera Sigall este inspirat de personalitatea scriitoarei braziliene Clarice Lispector ( 10 decembrie 1920 – 9 decembrie 1977) unanim apreciată pentru talentul ei inovator în literatura latino-americană. Amănunte din viața acestei scriitoare sunt oarecum comune cu cele din viața mamei scriitoarei Carla Guelfenbein și cu cele din propria sa viață.

            Mi-am notat mai multe pasaje din roman care mi-au plăcut și în același timp m-au pus pe gânduri.

“ Obișnuiai să-mi spui că singurul bun pe care îl are un creator sunt ezitările, incertitudinile, întrebările și aiurelile sale, îndoiala constantă în privința rațiunii ultime a lucrurilor.”, p.18

“ Mi-am amintit discuțiile noastre din studioul tău și cum m-ai făcut să văd materia din care sunt plămădite relațiile conjugale. O materie în alcătuirea căreia intră componentele autodistrugerii.”p.39

“ …viața apărea în fața mea întinsă și totodată difuză, fără început și fără sfârșit”. p.25

“ – Când cuvântul se așterne pe hârtie, nu e pentru a descrie ceva ce există dinainte, ci pentru a crea ceea ce descrie.”, p.204

   Doar din aceste câteva mici fragmente ne putem da seama de profunzimea romanului scriitoarei Carla Guelfenbein. De altfel la pagina 205 aflăm și originea  titlului romanului: “Erau  primele acorduri ale cântecului lui Cesar Portillo de la Luz, CU TINE ÎN DEPĂRTARE.”

    Lumea creată de Carla Guelfenbein în romanul său este o lume specială de artiști, muzicieni, scriitori, poeți. Dincolo de poveștile lor omenești, de întâmplările din viața lor, de crizele prin care trec, discuțiile lor, chiar și certurile lor au anume nivel intelectual. Cearta de la un moment dat dintre Vera tânără și Horacio tânăr are la bază orgoliul de scriitor, de creator care se dovedește a fi mai dur și mai nemilos decât alte motive de cearta între doi îndrăgostiți. Și acest lucru face romanul foarte interesant și atrăgător.

   Romanele Carlei Guelfenbein au fost considerate de critici ca fiind romane sentimentale scrise mai mult pentru publicul cititor feminin. Într-un fel se consideră că de aici vine și succesul comercial al cărților sale. Acestora scriitoarea le răspunde într-un interviu:

            “ Am fost acuzată că scriu o literatură sentimentală deci s-ar zice că scriu mai ales pentru femei. Nu vreau să mă apăr pentru că nu sunt persoana indicată să fac acest lucru. Convingerea mea este că sentimentele sunt parte intrinsecă a sufletului omenesc și că marile evenimente ale istoriei ca și momentele mici ale vieții obișnuite se mișcă între inimă și minte. De altfel sentimentele nu sunt proprietatea exclusivă a femeilor.”

   Seria de autor Carla Guelfenbein a apărut în colecția BuzzBooks a editurii Litera și a fost lansată la Gaudeamus în 2016 cu două romane: “Cu tine în deprtare” și “Restul e tăcere”. Următorul roman care va apărea va fi “Femeia vieții mele”.

            Recomand toate romanele acestei deosebite scriitoare latino-americane  și în mod special romanul “Cu tine în depărtare”.editura-litera

 

Cartea Cu tine în departare, de Carla Guelfenbein a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureştievaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
11

Ascensiune stelară, de Ana Maria Negrilă

Volumul 2 al seriei STELARIUM

Editura: CRUX PUBLISHING 2016

Gen: SCI-FI

Editor: Andreea Sterea

Pagini: 469

Despre autoare

   Ana-Maria Negrilă s-a născut în anul 1972, este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București, doctor în literatură medievală.

   A debutat în anul 1993 cu povestire Fragile în Jurnalul SF, a apărut în nenumarate antologii, a câștigat mai multe premii la concursuri.

   Alte apariții de aceeași autoare: Orașul Ascuns (culegere de povestiri), Împăratul ghețurilor (roman), Regatul sufletelor pierdute (primul volum din seria Stelarium), iar în format e-book: Cântecul zorilor, Când lumile se prăbușesc. (sursa prezentare -Editura Crux)

   Novice fiind în zona de SCI-FI am încercat să acord o atenție crescută termenilor și descrierilor, să reușesc să pătrund într-o lume nouă, o lume a tehnologiei, a științei, a spațiului, călătoriilor în timp.

  Ascensiune stelară este volumul doi al seriei Stelarium, acțiunea se petrece în parte pe nava ASCENSIUNE, condusă de legendarul comandant Jonson, dar și pe alte planete: Cardeea, Andorre, Galene, în orașul Hubb- un oraș plutitor compus din mii de sfere, de sunete și de lumină, unde oamenii emiteau note.

   Personajele principale sunt agenții anh: Adrew, Ralle, Sten, Karl, care aveau o misiune de la maestrul Lumni, programată peste 50 de ani. Acești agenți erau înghețați în cutii criogenice pe perioade de aproximativ zece ani (nu toți neapărat în același timp), cărora li se aducea o ameliorare genetică. Se descrie în amănunt etapa somn-trezire.

   Lumea Con este un amestec de stări, pe care le poți observa din exterior. Misiunea agenților este aceea de a găsi nava ascunsă, Speranzia, pe care toți o voiau datorită tehnologiei avansate.

Apar și personaje cum ar fi IA-u, un fel de roboţi, folosiți pe post de servitori. Pot fi numite personaje fără emoţie.

   Sunt mulți termeni noi: sensomemoria, care bănuiesc că este memoria din celelalte corpuri sau de dinainte de a fi adormiți; anh- un fel de energie naturală; um – o stare, iar cele două împreună formează un tot.

   Foarte multe personaje, imposibil de menționat, la fiecare personaj ar trebui să spun o poveste și aș strica misterul lecturii.

Ce mi-a plăcut

– Autoarea scrie foarte bine, cursiv, are o imaginație bogată, pasionată de fiecare amănunt, parcă trăind într-un univers necunoscut încă nouă, un text original și foarte SCI-FI. Romanul este de calitate tipografică foarte bună, așa cum sunt toate cărțile editurii.

Ce nu mi-a plăcut 

 Se pune mult accent pe momentul somn-trezire, acțiunea este puțină, ceea ce plictisește (cel puţin în cazul meu).

Lipsa sentimentelor și emoțiilor personajelor, deși este un roman SF tot ceea ce e viu ar trebui să și simtă.

   Impresiile mele asupra cărţii sunt subiective, vă invit să citiți acest roman pentru o părere proprie, sfatul meu e să începeți cu primul volum al seriei. Apreciez autoarea pentru originalitate.

Citate

Semințele plutesc chiar și în mijlocul furtunii și apoi, când vânturile se domolesc, se așază pe pământ fertil, le cresc rădăcini și se transformă în plante, absorbind energia galenică.”

„ Nu scapi de supunerea față de mai marele tău decât murind.”

„Nu regreta ceea ce a fost, pentru că este ca spuma trecătoare.Uită-te spre ce va fi, și atunci viața ta va căpăta din nou sens.” Um Comte

„Folosești calendarul, ceasul, orice altă modalitate de măsurare a timpului și astfel, îți stabilești locul în raport cu alte obiecte, blocându-te singur într-un univers care te va duce inevitabil spre marele sfârșit.”

                                      Lumea din Hubb

Crux Publishing logo

Cartea Ascensiune stelară, de Ana Maria Negrilă a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

by -
25

"Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

        Măşti şi secrete, de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura: Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 440

Gen: Romantic

Cotaţie Goodreads: 4,79

    Deși conștientă de riscurile la care se expune, Brittany Cavannough este iremediabil atrasă de aura întunecată și plină de mister pe care o emană Maddox Wright. Și, exact ca un fluture atras de flacăra unei lumânări, riscă să se ardă.

   Trădată de persoanele la care se aștepta mai puțin să o facă, descoperă că toată lumea poartă o mască și ascunde secrete.

   Va ajunge să poarte ea însăși o mască și își va îngropa secretele cât mai adânc în suflet.

   Un roman de dragoste care te va ține cu sufletul la gură, așteptând să descoperi fiecare secret în parte.

    Cu altă ocazie, v-am mărturisit faptul că îmi place să-mi depăşesc zona de confort, abordând mai multe genuri literare și am ajuns să apreciez până și SF-ul. Iar atunci când vine vorba de genul romantic, în ciuda faptului că citesc atât povești de dragoste ce au o anumită doză de umor sau ironie, cât și povești cu final dramatic (Nicholas Sparks este favoritul meu în materie de dramă), recunosc că le prefer pe primele. Apreciez valoarea unei povești care reflectă realitatea, dar adesea rămân cu un sentiment cumplit de frustrare sau tristețe, motiv pentru care știu că îmi va fi peste puterile mele să o mai recitesc cândva. Prefer să savurez o carte care îmi oferă un strop de fericire sau de relaxare, după o zi istovitoare din viața agitată pe care o trăim cu toții. O carte precum cea de față.

   “ști și secrete” a reușit să-mi redea zâmbetul pe buze, m-a făcut să visez cu ochii deschiși și m-a determinat să reflectez asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante. Dacă vrem să fim fericiți, trebuie să fim dispuși să luptăm pentru a o merita. Dacă iubim cu adevărat, atunci nu trebuie să ținem cont de piedici și de defecte. În același timp, m-a făcut să-mi pun anumite întrebări. Merită să acorzi a doua șansă unui om care te-a rănit? Cine suntem noi să credem că suntem mai buni decât ceilalți?  

   Cei care mă cunosc, știu deja că am o mare slăbiciune față de scrierile Corinei Cîndea, tocmai pentru că are un stil ușor, relaxant, cursiv și fiecare poveste emană mult optimism. Dar de această dată, calitatea ei de scriitoare ne este relevată în “Măști și secrete“ mai mult decât în oricare altă carte scrisă de ea, prin faptul că aici se resimte mai acut frământările sufletești ale personajelor și intriga este mult mai interesantă. Însă la fiecare problemă ivită, autoarea adaugă un stop de umor, o glumă, o mică înțepătură ironică, vrând parcă să detensioneze situația.

“ — Maddox, nu te uita la mine de sus că-mi iau o scară și tot ajung să te plesnesc!”

Corina Cindea -Masti si secrete 2

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de intriga cărții, iar faptul ca povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, m-a ajutat să-mi dau seama ce gândește și simte fiecare. Atracția dintre  Brittany Cavannough și Maddox Wright  este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu cealaltă, în ciuda faptului că sunt extrem de diferiți, amândoi având alte principii despre viață. Ei sunt precum întunericul și lumina. Două contraste, atrase iremediabil unul de celălalt. Se atrag și se resping în același timp. Când unul dintre ei devine mai îndrăzneț, bate celălalt în retragere și invers. Maddox îi spune să stea departe de el, dar nu-și ascultă propriul sfat.

Eu, cu viața și secretele mele, sunt întunericul, iar ea…lumina. Lumina spre care mă simt iremediabil atras și după care tânjesc să o consum.”

   A fost o reală plăcere să constat că autoarea a introdus niște personaje secundare minunate. Mă refer aici la vulcanica Kelsey și calmul Brad, cei mai buni prieteni ai lui Brittany. Toți trei au crescut împreună, iar de doi ani cei doi formează un cuplu adorabil. Mi-au dat impresia că sunt precum cei trei mușchetari – toți pentru unul, unul pentru toți. Foarte diferiți și totuși atât de asemănători când vine vorba de loialitate, dragoste, responsabilități.  

   Brittany și Kelsey se completează perfect, în ciuda faptului că sunt foarte diferite una de cealaltă. Prima adoră liniștea și își petrece timpul liber citind o carte, cealaltă adoră gălăgia, preferând să-și petreacă nopțile în cluburi și la petreceri. Brittany se gândește de două ori înainte de a spune ceva și tratează totul cu calm. Kelsey, debordează  de energie, spune absolut orice îi trece prin minte. Este directă, integră și foarte protectoare.

    Brittany este elevă în ultimul an, fiind înscrisă la un liceu privat din Miami. De șase luni de zile este iubita celui mai sexi băiat din școală, Wade Buchannan, căpitanul echipei de fotbal. Având în vedere că fata are o minte sclipitoare, fiind șefa de promoție, ar putea urma orice facultate, însă ea își dorește să ajungă fotograf în lumea modei. Mai are doar câteva săptămâni până termină școala, apoi va pleca în Europa pentru că a fost acceptată de Academia de Arte și Design din Milano. Nimeni și nimic nu o mai poate abate din calea pe care s-a decis s-o urmeze.  

   Însă apariția unui necunoscut în parcarea școlii îi tulbură viața atât de ordonată a lui Brittany. Privirea îi este atrasă ca un magnet de acest personaj întunecat care stă călare pe un motor uriaș și al cărui chip nu-l poate distinge din cauza vizorului.

“Ca și cum ar simți privirea mea pe el, necunoscutul își întoarce brusc capul spre mine și… uit să mai respir. Deși nu pot să văd nimic din chipul lui, îi simt privirea. O simt efectiv cum mă măsoară, lăsând urme fierbinți pe piele și strâng cartea la pieptul meu într-un gest inutil căci, cu siguranță, nu mă poate proteja nici de necunoscut, nici de ceea ce simt.”

   Faptul că acum îl văd pe acesta discutând cu Brad, trezește curiozitatea celor două fete și vor să afle ce legătură există între cei doi. Vor să știe cine este, să facă cunoștință cu el, dar bărbatul refuză să-și dea jos casca, doar ridică viziera și răspunde: ”nu vrei să mă cunoști!

  După plecarea acestuia, Brad le spune că bărbatul este Meddox Wright, mărturisește că nu știe prea multe despre el, dar ține să o  avertizeze pe Brittany să se țină departe de individ.

Are dreptate, nu vrei să îl cunoști! Trăiește într-o altă lume, complet diferită de a ta, are cu totul alte principii despre viață. O lume și o viață care nu ți-ar aduce decât  neplăceri.”

   Maddox Wright este o enigmă pentru cei din jur, fiind genul de bărbat complicat, întunecat, furios, periculos. Are un trecut despre care nimeni nu știe nimic, dar acest trecut îl face să fie retras și plin de secrete. Nu este cu adevărat prieten cu cineva și refuză să vorbească despre familia lui. Tot ce se știe despre el e că  a intrat la liceu cu ajutorul unei burse și a terminat ca șef de promoție. Fiind foarte deștept, i-a uluit atât de mult pe toți profesorii pe care i-a avut, încât și acum aceștia îl pomenesc și îl dau ca exemplu. Fiind extrem de bun la orice sport, toți profesorii l-au vrut în echipa lor, dar el a preferat să se concentreze doar pe școală. Până la urmă a cedat și a intrat în echipa de înot și a câștigat toate concursurile, dar a renunțat la acest sport după ce a terminat școala. Uluitor e că a terminat mai apoi facultatea în doar doi ani.

    Tocmai faptul că lumea spune  despre Maddox că este cu adevărat misterios, o face să se întrebe cum este el cu adevărat. A încercat din răsputeri să și-l scoată din minte, ba chiar s-a gândit că se simte atras de el doar din cauza clişeicului “băiat rău – fată cuminte”. Însă își dă seama că ceea ce simte pentru el nu a mai simțit pentru nimeni. Să se fi îndrăgostit atât de repede sau e vorba de dorință?  Era posibil să fie puțin din amândouă.

“O dragoste care năvălește peste tine brusc, luându-te prin surprindere și dându-ți lumea peste cap. Care te întoarce pe dos mai mult decât ai punea crede vreodată și care te face să te simți prins într-o furtună de sentimente și trăiri. Exact ceea ce simt lângă Maddox.”

    Faptul că îl întâlnește în tot felul de locuri, nu o ajută deloc. Degeaba o atenționează Maddox să păstreze distanța față de el, Brittany ignoră orice bun simț, uitând că are un iubit care îi oferă o dragoste calmă și liniștită, “o iubire în care știi la ce să te aștepți de la cel de lângă tine și în care ești sigur de sentimentele pe care celălalt le are pentru tine. “

– Stai departe de mine, Brittany, sau o să te rănesc chiar dacă nu vreau asta!”

   Între timp, Kelsey este destul de îngrijorată în privința iubitului ei pentru că de la un timp se comportă ciudat. Firește că nu s-a lăsat până nu a aflat că el este implicat în curse și pariuri, iar într-o seară, fetele s-au gândit să-l urmărească și astfel ajung într-o pădure unde dă peste Maddox care participă la o cursă ilegală de mașini. În ciuda faptului că el este destul de supărat că o vede acolo, totuși cere ca în cazul în care câștigă, să primească ca premiu, pe lângă cei 8000 de dolari … şi un sărut de la ea. Un sărut pe care îl va amâna din anumite motive.

   La rândul său, Maddox este foarte curios în privința lui Brittany. Uneori îi pare o fată cuminte și nevinovată, alteori ispititoare, ca și cum ar avea mai multe personalități care se luptă între ele. Cu toate că niciodată nu arată ce gândește sau simte, Brad și-a dat seama că în mod sigur lui Maddox îi pasă de Brittany, chiar dacă acest lucru nu-i convine.

Mă amețește cu totul și nu știu ce mai vreau! Suntem mereu în contratimp și sunt la fel de nehotărâtă ca și el. Mă simt atrasă iremediabil către el dar, în același timp, îmi este teamă de ceea ce simt. E prea intens totul, prea…brusc și cred că și el simte la fel. În plus, se pare că are nu știu ce secrete care îl țin departe de mine.”

 

“De când îl cunosc pe Maddox, o grămadă de  femei s-au învârtit în jurul lui. Pe unele le-a acceptat oarecum, altele l-au lăsat indiferent. Pe toate însă le-a părăsit fără niciun fel de remușcări. Niciodată nu i-a păsat! Până la Brittany.”

    Însă momentul în care află că ea va pleca în Europa pentru a-și continua studiile, este extrem de edificator pentru Maddox. Nu se mai poate minți. Este îndrăgostit și nu vrea să o lase se plece. Se duce la ea acasă, o convinge să nu mai plece la Milano, fac dragoste, apoi se despart, rămânând ca a doua zi să se întâlnească. Doar că Maddox nu mai apare la întâlnire!

   Timp de trei săptămâni l-a căutat Brritany prin tot orașul, dar el a dispărut. Trei săptămâni de griji și întrebări care au măcinat-o pe interior și cu trecerea fiecărei zile, încrederea ei s-a topit câte puțin. Așa că a luat decizia să plece totuși la Milano și să-și vadă de viața ei.  

    Oare ce anume l-ar fi putut face pe Maddox să nu-și țină promisiunea? Oare regretă ce s-a întâmplat între ei? Oare nu a reprezentat pentru el decât o aventură de-o noapte, iar acum se ascunde pe undeva? De ce oare la un an de la aceste evenimente, Brittany află că Meddox este  extrem de furios pe ea? Cum va fi reîntâlnirea lor după doi ani? De ce Maddox o acuza că a depus plângere că ar fi violat-o? Oare ce s-a întâmplat de fapt? Ce secrete ascunde el de Brittany? Ce reacție va avea ea când va afla secretele lui?

Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

”Viața este un bal mascat și numai de tine depinde cum alegi să o trăiești: privind de pe margine, pierdut în anonimat și lăsând totul să treacă pe lângă tine, sau savurând fiecare moment al ei în așa fel încât, atunci când vine momentul demascării, să ai curajul să o faci”

    “Măști și secrete” este o lectură sentimentală, sensibilă, care oferă o lecție de viață și care reușește să ofere cititorului o doză mare de energie și emoție.  

Librex.ro

Cartea Măşti şi secrete de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Artista, de Adriana Ungureanu

 Titlul original: Artista
Editura: eLiteratura
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 385
Gen: Biografie
Cotație Goodreads: 3,50

Cotația mea: 3,0

 „Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

   Pe Adriana Ungureanu am cunoscut-o cu ocazia lansării de carte a altei autoare române. Mi s-a părut o persoană deschisă, caldă, am avut intuiția că este un om bun. Sunt genul de persoană care se bazează foarte mult pe intuiție, pe prima impresie, pe ceea ce simți când interacționezi prima dată cu cineva. Și de cele mai multe ori, intuiția mea este corectă!

   Citind romanul Adrianei Ungureanu, „Artista”, mi s-a întărit convingerea dobândită la acea lansare. Autoarea stabilește foarte ușor legătura cu cititorii: are un stil accesibil, ceea ce face lectura să curgă, iar citind, ai impresia că stai de vorbă cu ea la o cafea. Dacă vreți o carte realistă, ușor de parcurs, dar nu ușoară, vă recomand „Artista”.

   Aparent, „Artista” este formată din trei nuvele și patru eseuri, pretextul intrării în acțiune fiind conceperea unei prelegeri de către naratoare, pentru un eveniment unde este invitată. Dacă mă întrebați pe mine, este un roman biografic, împărțit în două secvențe majore: viața Veronicăi și cea a Amaliei. Viața a două artiste, care deși au activat în perioade și domenii diferite ale artei, au destine similare.

   Veronica este o cântăreață de operă, soprană de coloratură, iar Amalia, balerină, actriță. Veronica este nașa Amaliei, aceasta din urmă având convingerea că destinul ei a fost influențat de cel al Veronicăi.

   În prima parte, ne este înfățișată viața Veronicăi, în contextul politico-social de atunci: războiul, retrocedarea Ardealului, măcelul hortyștilor în Transilvania. În cea de-a doua parte, ne este povestită viața Amaliei, fina Veronicăi, pe fundalul comunismului, apoi al tranziției din anii ’90, până în ziua de astăzi.

   Pe lângă poveștile de viață ale celor două artiste, ne sunt descrise din perspectivă personală perioade istorice ale țării noastre, precum și viața de artistă, cu bune și cu rele: invidia și intrigile colegelor de teatru, compromisurile făcute de cele mai multe pentru a obține un rol mai bun, adevăratele criterii de promovare, o realitate dură din spatele cortinei, pe care noi, ca spectatori, nu o vedem.

    Ce mi-a plăcut: foarte mult prima parte, viața Veronicăi, probabil și pentru că sunt descrise niște vremuri la care n-am avut acces (din fericire). Dramatismul din acele pagini și stilul accesibil al autoarei m-au făcut să parcurg prima parte cu o viteză amețitoare:

„La Trăznea a fost măcel, au închis românii în biserică și le-au dat foc! Care voia să iasă de acolo era împușcat! Nu știu nimic de unchiul meu, dar se zice că toți românii din sat au murit, unul nu a scăpat!” – aici m-am revoltat atât de tare, m-a cuprins furia la adresa acelor hortyști, chiar dacă au trecut mulți ani și toți sunt acum oale și ulcele.

„După minute întregi realizase că ceea ce se petrecuse în zona Gării de Nord – Polizu, avusese loc și în alte zone. „Tata o fi bine? Dar mama?”. Și abia atunci a izbucnit în plâns, când a înțeles că groaza ei continua până în momentul în care afla vești de la familie.

A plâns tot drumul cât a mers pe jos până în Vatra Luminoasă. Niciun mijloc de transport nu circula, Bucureștiul era blocat.”

    Doamne, horror! Cu atât mai mult cu cât Vatra Luminoasă nu îmi e străină. La ani distanță, în universuri paralele, am fi fost vecine; poate că într-adevăr, nimic nu este întâmplător, iar cartea aceasta nu a ajuns degeaba la mine. Așa să fie?

   Mi-au mai plăcut realismul, stilul direct, accesibil și transparent în care a fost scris romanul, documentarea serioasă, exemplificarea cu citate ale unor scriitori și filosofi celebri; capacitatea personajelor de a se reinventa de fiecare dată, de a o lua de la capăt atunci când un drum se închide.

   Ce nu mi-a plăcut: nu prea am avut răbdare să citesc detaliile copilăriei Amaliei, această a doua parte părându-mi mai puțin atrăgătoare decât prima. Am avut impresia că ne pierdem în detalii, că firul narativ o ia în tot felul de direcții, apărând o oarecare dezorganizare.

Citate:

„Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

„Dragostea se duce, nu e veșnică, să știi! E ca un foc peste care trebuie să pui mereu lemne, altfel se stinge!”

„Dacă nu aș avea imaginație, nu aș putea supraviețui în această lume bolnavă și rea.”

„- De unde și până unde Minulescu! De ce nu Eminescu?

– Pentru că mi se potrivește. E ușor, logic, real, plin de dramă, nostalgie și iubire. Nu e utopic ca Eminescu, e mai cu „picioarele pe pământ”! (…) E mult mai natural decât Eminescu. Eminescu e la granița dintre real și ireal. Eu prefer creionarea unei realități concrete, nu probabile.”

„Arta fără pasiune e ca viața unui om aflat în comă când este transferată aparatelor; odată cu decuplarea nu rămâne decât constatarea decesului.”

„Omului nefericit îi trebuie o mare nenorocire să înțeleagă cât îi era de bine, de fapt.”

„Dacă ceva este ireal de frumos cândva, poate se întâmplă tocmai pentru a avea parte din preaplinul vieții, sorbind din fericire într-o perioadă foarte scurtă de timp cât alții în două vieți, tocmai pentru că experiențele viitoare vor abunda de pelin.”

 Despre autoare:

   Adriana Ungureanu este economist, cadru didactic la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București și senior-editor la Cross-Cultural Management Journal. Este autoarea romanelor „Femeia la 40 de ani. Pe Facebook”, „M-am născut să te întâlnesc”, „Artista”. Puteți afla mai multe despre ea aici

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

 

by -
14

“Dacă există un număr infinit de universuri, nu ştiu cum de am avut norocul să nimeresc în ăsta.”

    Poate într-o altă viaţă de Taylor Jenkins Reid

Titlu original : Maybe In Another Life

Editura: LEDA

Colecţie: Leda Edge

Nr. pagini: 334

Traducător: Ioana Filat

   Taylor Jenkins Reid este o proaspătă autoare de succes, cu trecut în televiziune, originară din Massachusetts (Statele Unite ale Americii), locuind acum în Los Angeles. Sunt la a doua carte citită  a ei  şi dacă se poate trage o concluzie după două creaţii ale aceluiași autor, aş spune că are o înclinaţie spre reînceputuri, restartări, reluarea vieţii privită printr-o nouă prismă în urma unei schimbări traumatice.

    În “Poate într-o altă viaţă” există o foarte mică latură… nu i-aş zice nici paranormală, nici fantasy (pentru că ni se dă la un moment dat chiar o explicaţie cvasi-ştiinţifică despre originea ei, preluată de pe canalele TV de popularizare a felului în care funcționează universul),… oricum, o alunecare în lumi paralele. Nu e totuşi o carte SF, mai mult un Young Adult Romance (dacă personajul cu comportament adolescentin nu ar avea 29 de ani) înspre chick-lit (dar nici tocmai asta pentru că apar nişte reflecţii şi situaţii chiar dramatice). O întrepătrundere de genuri, reţeta cea mai bună cu care un roman te poate surprinde.Poate intr-o alta viata de Taylor Jenkins Reid (4)

   Folosindu-se de acest gilssando existenţial pentru a îşi dubla povestea cu încă o variantă a destinului eroinei ei, autoarea ne introduce în viaţa unei femei revenită pe plaiuri natale, după o zbuciumată perioadă sentimentală şi itinerantă. La vârsta de 29 de ani, Hannah Martin încă nu are idee de ce ar putea face cu viaţa ei. A locuit în şase orașe după ce şi-a terminat studiile universitare şi a avut o mulţime de slujbe neînsemnate. În ultima sa escală, cea de la New York, a fost implicată ca amantă într-o relaţie cu Michael, un bărbat căsătorit şi tată, despre a cărui viaţă familială nu ştiuse chiar de la început. Trezită cumva din existența-i nomadă şi nu tocmai morală ori principială, Hannah încearcă să se regăsească în locurile copilăriei, cele pe care le consideră acasă. Dar aflăm că încă din adolescenţă are probleme chiar cu acest termen localizator fizico-sufletesc. Acasă-ul ei e Los Angeles, dar e legat mai mult de familia prietenei ei cele mai bune, decât de propria familie. Asta pentru că părinţii săi au însoţit-o la un moment dat pe Sarah, sora mai mică în Anglia, unde intrase la Şcoala Regală de Balet, alegând să o ajute pe ea în carieră şi lăsând-o pe Hannah la colega de şcoală, Gabby. Prietenia dintre fete s-a menţinut şi a crescut odată cu ele, la fel ca dragostea pentru familia adoptivă,  pe când sentimentele faţă de propria familie au devenit mai confuze, mai şterse întrucâtva.

   Imediat după întoarcerea în L A, Hannei îi este organizată o petrecere de bun venit, avându-i ca amfitrioni pe amica adorată, Gabby şi pe soţul său, Mark. Reapare în peisaj și iubitul din şcoală al fetei, Ethan, care în mod evident a păstrat ceva din vechile rezonări sufleteşti. El încearcă o tatonare a posibilităţii refacerii legăturii dintre ei, ba chiar lansează o invitaţie de a mai petrece timp împreună în seara aceea … dar … aici consideră autoarea că trebuie să îşi plaseze momentul de cumpăna. Cel când o decizie sau alta vor înclina balanţa înspre o variantă ori alta a destinului. Alegerea Hannei de a refuza invitaţia fostului iubit şi a îşi însoţi prietenii într-o plimbare nocturnă, creează o realitate alternativă (sau poate o lasă nemodificată pe cea sortită să se întâmple şi cealaltă devine creaţia paralelă).  În acest moment traseele vieţii ei se divid într-un înainte şi după, iar cititorul o va urmări de acum evoluând în ambele variante.

Patio view from Orange Hill.

   Deşi pare că am dezvăluit mult, toate astea se întâmplă la începutul romanului, am vrut doar să conturez o idee despre ce urmează să savurați dacă vă va atrage povestea, şi oricum aţi simţi dinainte că urmează să aibă loc ceva straniu, pentru că stilul lui Reid este unul prevestitor, parcă toată atmosfera se chirceşte în așteptarea incidentului care va da dramatism şi importanță schimbărilor determinate de alegerea originară.

   E interesant de urmărit cât din realitatea vieţii din ambele variante se păstrează în fiecare dintre ele. Singurul destin cu adevărat schimbat pare cel al Hannei, deci o putem identifica drept matrice absolută a celor două realităţi alternative. În varianta de accidentată şi cu sarcină pierdută sau în cea nebifată de revenită în braţele iubitului din tinereţe, ea păstrează cel mai puţin din sine. În rest, Gabby, Mark, părinţii săi şi ai lui Gabby, Sarah – sora britanizato-mondenizată, ba chiar şi cei trei bărbaţi din viaţa lui  Hannah : Mike – căsătoritul, Ethan – fostul iubit din şcoală şi titularul uneia dintre variante, Henry – asistentul cel sexy şi pivotul altei variante, rămân cam la fel, comportamental. Concluzia pe care o putem trage e că micile gesturi au urmări personale chiar mai destabilizatoare decât cele din Teoria Haosului în care o zbatere a aripii unui fluture în Amazon provoacă un uragan în Florida. Aici sunt descrise cel mai teribil soi de uragane, cele sentimentale care vor influenţa alegerile sufletului între un iubit sau un altul, precum și identificarea sufletului-pereche. Faptul că în fiecare variantă acest rol este jucat de altcineva cu destul de mult succes, să însemne oare că decizia de la care a pornit totul şi care ne e descrisă ca aleatoriul monedei de a cădea pe o anumită faţă, poate pătrunde până în suflet, asigurându-i contextul în care să îşi găsească fericirea spre care tânjea, chiar în variante interschimbabile? O să trageţi şi voi propriile concluzii, nu vreau să vă sperii cu filozofia.Poate intr-o alta viata de Taylor Jenkins Reid (3)

  Mai întâi de orice cartea este o lectură plăcută despre viaţă, relaţii, feminitate, schimbări spectaculoase şi un strop mic-mic de supranatural. Ah! şi despre o adorabilă căţeluşa salvată de pe stradă, numită pompos Charlemagne, ce ia apărarea fetelor făcând pipi pe tipul care le-a supărat. Şi foarte mult despre rulourile cu scorțișoară preferate atât de crâncen de Hannah încât apar, cred, în fiecare capitol şi te stârnesc şi pe tine să îți vină o poftă zdravănă să le deguști.

    Un roman sentimental recreativ care te poate trece prin toate stările, de la bună dispoziţie la implicare sufletească îndurerată, cu influenţe din mai multe genuri, dar ale cărui efecte sunt în concordanţă cu ceea ce te-ai aştepta de la oglindirea romantică a lumii și a dragostei care o iluminează.Poate intr-o alta viata de Taylor Jenkins Reid (2)

     Surse imagini: pinterest.com

editura-corintCartea   Poate într-o altă viaţă de Taylor Jenkins Reid  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-4

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

by -
12

,,Cei care puseseră la cale moartea ei se temuseră de ceea ce știa, dar nu se temuseră niciodată de ea. Poate că era timpul ca acest aspect să se schimbe."

Chimista, de Stephenie Meyer-Geniala madame Vitriol

Titlu original: The Chemist, 2016

Editura TREI, 2016

Colecția Fiction connection

Genul: thriller

Număr de pagini 608

Traducere din limba engleză de Constantin Dumitru-Palcus

   Una dintre cele mai dorite cărți de la începutul lui 2017, Chimista și-a spus povestea în vreo trei zile, cu toate că mă speriasem inițial de numărul mare de pagini și scrisul „înghesuit”, gândindu-mă că o voi termina odată cu apariția primilor ghiocei. Claritatea scrierii și gestionarea tensiunii o face, însă, greu de lăsat din mână. Dacă adăugăm și o documentare științifică temeinică, rezultă un roman căruia eu îi voi acorda 4 steluțe din 5.

   Autoarea s-a făcut cunoscută cu seria Twilight (Amurg), foarte bine primită de tinerii cititori. Chimista este al doilea roman dedicat adulților, după The Host (Gazda).

   Fostă interogatoare a unei agenții secrete din S.U.A. și cunoscută sub pseudonimul de Chimista și Oleander (trad. leandru – un arbust ornamental, pe cât de frumos, pe atât de toxic), dr. Julianna Fortis încearcă să rămână în viață, neștiind de ce foștii angajatori o doresc moartă.

Cei care puseseră la cale moartea ei se temuseră de ceea ce știa, dar nu se temuseră niciodată de ea. Poate că era timpul ca acest aspect să se schimbe.

   Foarte bine pregătită și mereu în gardă, eroina își schimbă identitatea des (am numărat în roman 9 nume false și 3 porecle, pe lângă numele real, cel mai folosit pseudonim fiind Alex), instalează capcane chimice în locurile în care se odihnește, doarme cu masca de gaze pe cap, poartă bijuterii care conțin otrăvuri, este înarmată cu seringi cu acid și lame ascunse în pantofi. Toate aceste aspecte fac primele pagini ale romanului  şi pot plictisi cititorul, dar sunt destul de importante pentru ca personajul să devină credibil.

   Acceptarea unei ultime misiuni, în speranța că apoi va fi lăsată în pace, dar și că urmează să salveze viața a milioane de americani, prin mărturisirile pe care trebuie să le scoată de la un presupus terorist, îi va pune la încercare abilitățile și o vor aduce de multe ori în pragul morții; îl răpește pe Daniel Beach, un profesor de istorie, și îl torturează, încercând să afle informații despre un viitor atentat cu un virus mortal.

Alex se mișca acum cu grijă, nici prea repede, dar nici prea încet. Încă o seringă. Având brațul stâng deja imobilizat, Daniel nu mai încercă să se opună. De data asta, Alex injectă acidul în bicepsul brațului stâng. Imediat, mușchiul triceps opus începu să se contracte, parcă luându-se la întrecere cu bicepsul.

Daniel icni din nou, ca și cum tocmai primise un pumn în burtă, dar ea știa că durerea era mult, mult mai puternică decât orice lovitură.

Încă o injecție, de data asta în bicepsul femoris al piciorului drept. Aceeași luptă pentru supremație care avea loc în braț începu acum în picior. Odată cu ea, începură și țipetele.

Alex se postă lângă capul lui privindu-i detașată tendoanele umflate ale gâtului. […] Se uită la monitoare – toți parametrii erau crescuți, dar nu ajunseseră la valori periculoase.

 

   Ceea ce nu știe Alex este că această misiune are scopul de a o elimina, agenția sperând ca fratele suspectului, Kevin, și el fost agent, actualmente fugar, să încerce să-și salveze fratele.

–Așadar, ne-au pus împreună ca pe doi scorpioni într-un borcan și au scuturat borcanul, spuse Alex. Într-un fel sau altul, ei ies victorioși în documentele oficiale. Și, poate, dacă sunt foarte, foarte norocoși, ne lichidăm unul pe celălalt. Sau măcar învingătorul iese șifonat din confruntare. Nicio șansă ca ei să sufere vreo pierdere.

Cei trei devin parteneri, iar urmăritorii lor nici nu știu ce-i va lovi!

   Stephenie Meyer scrie un roman realist, fără urmă de analiză psihologică, cu un singur fir epic, în care controlează minuțios fluxul informațiilor și tensiunea specifică genului, prin detalierea scenelor dure, când personajul principal este net superior adversarului, prin tehnici și arme letale. Pe de altă parte, acțiunea devine extrem de previzibilă, putând bănui unele evenimente ulterioare, dar și numele celor care o vor moartă.

   Între Alex și Daniel se înfiripă o poveste de dragoste, total banală, din punctul meu de vedere, și chiar nu constituie un bonus, pentru întreaga economie a textului. Tensiunea erotică lipsește, iar Alex nu îl privește pe Daniel ca pe un partener, ca pe un egal, ci ca pe un naiv, care trebuie mereu protejat și îndrumat. Și el…cum să iubească pe cineva care l-a torturat și care îl tratează cu superioritate, anihilându-i aproape complet masculinitatea? Totuși, feministele devoratoare de romance vor aprecia idila, sunt sigură.

   Ajungi să îndrăgești personajele, sunt bine construite şi deţin calităţi definitorii: Alex – minte sclipitoare, Daniel – simbolul a tot ce este bun, Kevin – forţa brută. Cei trei formează o echipă închegată, aproape imposibil de învins.

   Intrigi, secrete de stat, suspans, spionaj, tehnici de manipulare şi trădare. Acestea sunt ingredientele care fac din Chimista un roman ce trebuie citit, înainte de a apărea filmul. Nu am auzit nicăieri de vreun film, dar romanul poate sta la baza unui scenariu. Şi când veţi urmări trailerul să vă amintiţi că eu, Andreea de la literaturapetocuri.ro, v-am vorbit prima dată despre el!Editura Trei

Cartea Chimista, de Stephenie Meyer a fost oferită pentru recenzie de Editura Trei. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei. Puteţi verifica disponibilitatea cărţii aici şi aici.

evaluare-carte-4

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

by -
6

,,Geniul” de Marie Lu

    Cu câteva luni în urmă m-am bucurat de o carte incredibilă, ce m-a vrăjit prin povestea uimitoare și scriitura plăcută a autoarei. Finalul m-a lăsat fără răspunsurile câtorva întrebări, mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să aștept cu nerăbdare continuarea. Din fericire, volumul al doilea al seriei a fost tradus destul de repede și așa am aflat ce mai fac personajele din ,,Legenda”, niște personaje uimitoare pe care le-am îndrăgit imediat și iremediabil. Și în cazul ,,Geniului” paginile au zburat ca vântul și ca gândul, timpul a trecut pe nesimțite. Încă o aventură a luat sfârșit, lăsându-se în suspans referitor la modul în care lucrurile se vor rezolva sau nu în ultima parte a trilogiei.

    În ,,Geniul” acțiunea este prezentată, de asemenea, din punctul de vedere al ambelor personaje principale, June și Day. Pe cât de mult se aseamănă cei doi, pe atât de mult se diferențiază. Fata bogată, copilul de aur al Republicii, și băiatul sărac, marele dușman al statului, focul și apa, lumina și întunericul, se completează reciproc…..

Recenzia se citeşte integral pe Mes passions

by -
11

Scânteia pasiunii, de Amanda Quick

Traducerea Irina Brandabur

Editura Litera

   Am vrut să vin cu ceva altfel, iar de data această am să intercalez şi date din horoscop. Mi s-a părut fantastic să descopăr că Amanda Quick, o autoare pe care o îndrăgesc enorm, este născută în aceeaşi zodie, dată (zi, lună) cu mine.

   Ce ne caracterizează ca şi zodie: Constelaţia Berbecului conferă persoanelor născute sub semnul ei un caracter simplu, direct, docil, apt pentru conducere (ceea ce nu este incompatibil) întreprinzător şi îndrăzneţ, cu un suflet elevat, caritabil, cu o inimă generoasă care – nu mai e nevoie s-o spunem – va cunoaşte ingratitudinea, cu o voinţă fermă, un spirit superior, scăpărător, vioi, viril, curajos, dar prudent, adesea religios, câteodată artist, mereu ingenios, priceput în afaceri, luptător, cu o tendinţă spre eclectism. Voinţa, în ciuda fermităţii, îşi poate schimbă obiectul, proiectul.

   Persoana născută sub semnul Berbecului sau cu Ascendentul în Berbec, se află sub influenţa planetei Marte (guvernator tradiţional), care o face capricioasă, încăpăţânată, agresivă, instinctivă, egocentrică. Dacă va începe o cercetare spirituală, ea se va află sub influenţa lui Mercur (guvernator esoteric) care o va ajută să-şi controleze instinctele şi agresivitatea, să fie comunicativă şi înţelegătoare. Dacă va continuă evoluţia, se va plasa sub influenţa lui Uranus (guvernator ierarhic) care o va face intuitivă şi creatoare, astfel încât va utiliza cu mult succes tehnici esoterice specifice erei Vărsătorului.

Să vorbim acum şi despre cartea Scânteia pasiunii.

   Olivia Chantry este proprietara companiei Light Fantastic şi organizează evenimente strălucitoare care îi asigură succesul de care clienţii ei au nevoie pentru a-şi promova produsele.
Deşi are o adevărată harababură în biroul ei, are o minte extrem de organizată când vine vorba de afaceri. După moartea unchiului său Olivia moşteneşte 49% din Glow, firma de produse de iluminat hight-tech. Ea crede că va conduce singură firma unchiului, dar surpriza vine de la un fost finanţator al firmei, Jasper Sloan, un om de afaceri pedant şi bogat. Acesta deţine 51% din firmă. Olivia speră să poată recupera acţiunile de la Jasper, dar acesta se decide să îşi vândă firma sa şi să conducă Glow.

   Întâlnirea dintre cei doi, mai exact parteneriatul, iese cu scântei.
Jasper nu a avut un parcurs uşor: a divorţat în urmă cu nişte ani, a avut grijă de copii fratelui său, şi acum este singur, reuşind să îşi facă ordine în viaţă. În ciuda ordinii lui impuse recunoaşte că simte o atracţie puternică faţă de dezordonata Olivia.

,,Era o femeie ageră, inteligentă, plină de vitalitate şi senzualitate.
Era înalta, observă Jasper. Cu o pereche de pantofi cu toc, îl putea privi direct în ochi.
Înălţimea ei şi silueta zveltă ofereau un unghi interesant liniilor lungi ai pantalonilor de tip bărbătesc pe care îi purta. Cămaşa verde pal cădea elegant peste sânii mici, fermi.
Linia sculpturală a umerilor şi a spatelui, împreună cu felul fluid ,energetic în care se mişca, dădeau de înţeles că se bucura de beneficiile oferite de exerciţiile fizice.
Chipul ei interesant, fin conturat, era încadrat de părul roşcat-castaniu pe care îl purta pieptănat simplu. Ramele elegante, de designer, ale ochelarilor ei accentuau privirea pătrunzătoare a ochilor ei mari, căprui-verzi.
Jasper oftă. Doar ştia prea bine că era foarte periculos să fie atras de femei inteligente.”

   Cei doi se suspectează reciproc. Birourile le sunt percheziţionate de către cineva. Încep să apară şantajele, atât de partea Oliviei, cât şi de partea lui Jasper. Cine să îi şantajeze? De unde ştie şantajistul secrete demult îngropate?
Să fie de vină fratele Oliviei, Todd, cel care susţine prin discursuri campania pentru guvernator al statului pe Eleonor Lancaster? Viaţa politică să se fi întrepătruns cu viaţa celor doi oameni de afaceri?
Când apare şi o crimă cu sânge rece, cei doi  îşi vor uni forţele şi inimile pentru a reuşi să îşi salveze vieţile.

   Cine este adevăratul vinovat de şantaj? Cine este criminalul?
Vor reuşi cei doi să menţină pacea în vieţile lor pentru binele companiei Glow?
Dacă sunteţi de acord cu mine în privinţa acestei autoare şi a datelor ce o caracterizează în zodia sa, vă aştept părerile. Mă gândesc că fiecare a citit o carte marca-Amanda Quick.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
21

,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moșneanu, Adrian Anghel

Editura: Librex

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 464

   ,,Întru Hristos, Dumnezeu, cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hristos și singur biruitor, Io Radu Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Românească, dintru Ungaria descălecat și de la Amlaș și Făgăraș herțeg.”

    Voi începe cu sfârșitul, mai exact cu reluarea încheierii acestei cărți. După cum bine consideră domnii autori ,,dintre toate științele, istoria este cea mai nobilă”. Da, istoria este o știință nobilă, o disciplină, ba chiar o carte a vieții, în care timpul așterne cu migală povestea omenirii. Încet-încet, fără grabă, uneori fără a fi prea explicit, abătându-se din când în când pentru o rectificare, pentru un update. Acest bătrânel cu barba albă este întruchiparea înțelepciunii, a rațiunii, căci știe ce, cât și când să dezvăluie…

    În vremuri în care se pune preț tot mai mic pe ceea ce contează cu adevărat, în care ignorăm și ne închidem în propria carapace, este necesar să luptăm contra egoismului, neglijenței și indiferenței ce ne acaparează mintea și sufletul. Cârma este preluată de neputință. Această carte a vieții a fost scrisă tocmai pentru a fi citită și ascultată. Ea conține răspunsurile întrebărilor noastre, de multe ori ascunse printre apele învolburate ale unei mări de informații.

   Istoria ne oferă explicații, modele de urmat sau de evitat, sfaturi pentru a nu repeta greșelile strămoșilor noștri. La urma urmei, acesta este scopul, acela de a  ne înțelege pe cât posibil existența și de a contribui la bunăstarea noastră. Evitând istoria, ne semnăm propria sentință. Acceptăm să fim manipulați de alții și de pornirile noastre.

   În plus, ca români, ca cetățeni ai acestui stat, suntem datori să ne cunoaștem propria istorie, originile. Suntem obligați să plătim un tribut înaintașilor noștri, fără de care, astăzi, n-am fi locuit în România, n-am fi vorbit limba română, n-am fi fost noi. Și, fiindcă trebuie să începem cu cele mai îndepărtate timpuri, pe când poporul român abia punea temelia societății și țării despre care putem vorbi în clipa de față, cartea ,,Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr” reprezintă o lectură perfectă pentru a ne familiariza cu subiectul, ba chiar pentru a-l înțelege în profunzime.

   Ca orice alt stat, Țara Românească a apărut la un moment dat pe harta politică a lumii. În Epoca Medievală, în această perioadă de tranziție, se zvonește că un anume Radu Negru Vodă a ,,descălecat” din Țara Făgărașului și a pus bazele acestui stat. Radu Negru este, fără doar și poate, o personalitate controversată, o enigmă. O fi fost el adevăratul întemeietor al Țării Românești? Sau e doar un personaj fictiv, după cum spun și manualele de istorie că Radu Negru este întemeietorul legendar și că responsabil de această realizare este, conform istoricilor, nimeni altul decât Basarab I? Cine a fost, cu adevărat, ctitorul mănăstirii de la Curtea de Argeș? curtea-de-arges

   Orele de istorie mi-au stârnit curiozitatea în această privință, am fost nemulțumit de puținele informații pe care le-am primit și am sperat că voi afla cândva mai multe despre Radu Negru Vodă. Pot să mă consider norocos, întrucât am reușit să țin în mână rezultatul unei munci temeinice, înfăptuite de trei specialiști. Am citit cu mare plăcere acest fragment din puzzle-ul Istoriei furate, am reușit să-mi consolidez puținele cunoștințe pe care le dețineam și, cel mai mult, m-a încântat faptul că am reușit să învăț ceva nou. Am fost impresionat de cercetarea amănunțită, de judecata autorilor, de modul în care au pus cap la cap informațiile. Cert e că au reușit să demonstreze că adevărul se află undeva la mijloc.

   Lucrarea este structurată pe cinci părți, problema fiind analizată din mai multe perspective, cu argumente și dovezi solide. Le voi prezenta pe fiecare în parte, însă fără a intra în detalii, căci este sarcina voastră să le descoperiți.

   Prima parte analizează contribuția cronicarilor și istoricilor la ,,mitizarea” lui Radu Negru Vodă. Astfel luăm la cunoștință interpretările și concluziile istoricilor, erorile pe care aceștia le-au înfăptuit, cu bună știință ori nu. De-a lungul secolelor, cărturarii s-au străduit să contureze istoria națiunilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, însă, de multe ori, istoria a fost rescrisă, înflorită, exagerată și utilizată astfel în scopuri politice.

   A doua parte aduce în atenția cititorilor documentele, hrisoavele ce amintesc sau ce oferă indicii despre personajul atât de controversat. Sunt verificate, studiate, apreciate mărturiile atâtor cercetători și se neagă corectitudinea anumitor acte ce, prin natura lor, contrazic adevărul istoric bine cunoscut. Inexistența unor arhive cu însemnări concise care să se fi păstrat până în zilele noastre, dezinteresul poporului român, îngreunează acest proces, însă nu-l fac imposibil. Partea a treia vine ca o completare a celei anterioare. Existența lui Radu Negru Vodă și procesul de întemeiere al Țării Românești sunt susținute de dovezi arheologice, heraldice, prezentate în detaliu de domnii autori.

   Penultima parte îl înfățișează pe Radu Negru cel legendar, un personaj de poveste neînfricat, înconjurat de o aură fabuloasă. O mică antologie de legende în care dincolo de elementele fantastice se ascund date istorice reale ce accentuează posibilitatea ,,descălecatului”. Și, în cele din urmă, autorii ne împărtășesc concluziile la care au ajuns, cu care nu poți să nu fii de acord după ce ai fost martor la săpăturile făcute în analele istoriei.

   Fără îndoială, Radu Negru Vodă a existat, iar posibilitatea ca acesta să fie numele real al întemeietorului Țării Românești este extrem de mare. Nu știm niciodată ce vom mai descoperi odată cu trecerea timpului, ce răspunsuri vom mai primi, însă pentru moment e suficient să-l privim pe Radu Negru nu ca pe un erou de basm, ci ca pe un om în carne și oase. Munca celor trei cercetători este admirabilă, de aceea și cred că ar trebui citită și înțeleasă. Să sperăm că va fi apreciată la adevărata-i valoare și că se va ține cont de ea de acum încolo.

   Cu siguranță vă recomand această carte, acest manual de istorie. Nu cred că a fost scris doar pentru alți istorici și specialiști, ci pentru noi toți. Limbajul și modul de abordare al subiectului denotă profesionalism, dar este, totodată, accesibil publicului larg. E suficient să doriți să învățați ceva nou, să vă descoperiți originile, să vă lărgiți orizonturile. Istoria înseamnă noblețe, înseamnă timp și dedicare, reprezintă un adevăr ce așteaptă să fie rostit…

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!Librex.ro

Cartea Istorie furată. Întemeierea Ţării Româneşti. Radu Negru Vodă, între legendă, mit şi adevăr, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Adrian Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex. Paote fi comandată de pe site/ul Editura Librex

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

5 STELE

by -
5

Gândurile japoneze, de Ana Drobot

   Gânduri japoneze nu este un roman, ci este chiar ceea ce spune și titlul, gânduri. Sunt gânduri scurte, frumoase, pline de energie, de culoare, optimism, speranță, de suflet – al autoarei, normal. Este o cărticică simpatică, foarte grăitoare, ce scoate în evidență frumusețea din oameni și din afara lor.

   Micuța cutiuță cuprinde nu doar gânduri, ci secrete – ale fericirii, simplității, ale bucuriei, ale unei vieți împlinite conține și culoare, imagini colorate, superbe – ce vin să completeze peisajul sublim al vieții și al împlinirii prin iubirea pentru frumusețe și simplitate.

   Gânduri japoneze aduce în prim plan sentimente și emoții pure, simțite de către autoare. Sunt momente simple încărcate cu emoții.

   Recenzia se citește integral pe Bookcaffe.

by -
7

Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin

Titlul: Ecouri din tenebre

Editura: Crux Publishing

Categoria: Autori români

Colecția: Crux Publishing Enigma

Număr de pagini: 286

Anul apariţiei:  2016

     Nu am citit nimic de la Editura Crux până acum, dar există un început pentru toate. Când am văzut coperta și titlul cărții, m-am gândit că este vorba despre non-ficțiune – asta nefiind o problemă pentru mine.

    Am început să citesc și să aflu despre ce e vorba, de fapt. Am aflat încă din primele pagini că nu e vorba de o carte no-fictivă, ci de o îmbinare a realității cu imaginația autoarei. Totul se învârte în jurul unei întrebări: ”Există viață după moarte?”

    Eu ca om și cititor am o părere. Sunt convinsă de faptul că viața nu se încheie odată cu dispariția noastră fizică. Sunt convinsă, cred, dar am și simțit faptul că ne continuăm călătoria și experiența la un alt nivel. Pe pământ este doar o etapă, care se încheie tocmai pentru a începe o alta, imediat după.

   Te vei întreba dacă această carte este despre paranormal. Este despre ceea ce simți tu. Este despre tot ceea ce, pe unii încântă, fascinează și le trezesc curiozitatea, iar pe alții îi sperie și îi înfricoșează.

   Cartea prezintă cazuri și experiențe de viață trăite de anumite persoane din afară. Sunt situații inedite, inexplicabile în care obiectele se mișcă, pereți par să vorbească, se aud pași. Mobila se mută, ceștile se fac zob.

    Tot ce este prezentat în carte, poveștile unor oameni simpli, pare sinistru, te lasă fără cuvinte, te determină să te oprești din lectură și să îți pui întrebarea ”Oare chiar e posibil?”. Posibil sau nu, Ecouri din tenebre nu vrea să convingă în legătură cu existența unor entități sau a paranormalului, ci vrea doar să atragă atenția, să trezească curiozitatea celor interesați de subiect, să pună la încercare imaginația cea fără limite, dar care poate, în fața unor situații ca cele relatate în carte, pot crea blocaje mentale și emoționale. Depinde doar de evoluția spirituală a fiecăruia.

   Următoarea întrebare ar fi dacă eu cred în paranormal? Dacă cred în existența entităților. M-am întrebat și eu în timp ce ascultam ecourile din tenebre. Chiar m-am gândit și am ajuns la o primă concluzie:

Nu trebuie să existe ca să crezi, ci trebuie să crezi ca să existe! Nimic nu poate exista fără ca tu să crezi.

     Există dacă credem, dacă simțim. Niciodată nu va exista în realitatea cuiva ceva în care nu crede, ceva în ce decide să nu investească energia. Așa cum eu simt că viața nu se termină aici, pe pământ, așa crede altcineva în paranormal. Dar oare de ce e paranormal? De ce e atât de greu de crezut? Poate pentru că unii nu sunt pregătiți încă pentru o astfel de experiență, de veste. Doar experiența ne formează credința în existența paranormalului, a entităților, a straniului – numește-l cum vrei.

   Chiar dacă nu mă atrage subiectul, am citit cartea. Recunosc: unele cazuri prezentate mi-au atras atenția, dar nu m-au făcut suficient de curioasă încât să răstorn internetul în aflarea informațiilor sau aprofundarea subiectului.

   Cartea va placea mult și foarte mult cititorilor și persoanelor interesate de subiect, de acest fenomen ce a luat amploare și la noi în țară. Vă va ține cu inima în gât  Eu am întâmpinat ceva probleme la lectura cărții, căci scrisul mi s-a părut ușor înghesuit. Am avut impresia că o mare de informații nu au spațiu să se așeze.

Binele și răul nu pot exista unul fără altul!

    Dar în viața omului există doar ceea ce crede el că merită, doar ceea ce atrage el prin gândirea, atitudinea, acțiunile și vorbele lui.

   După această nouă concluzie, am stat și m-am gândit de ce cărțile care tratează acest gen de subiecte, care-și doresc să arate tuturor că inexplicabilul poate face parte din viața tuturor, de ce aduc în atenția cititorului doar cazuri și situații în care predomină răul, urâtul, teama? Mi-e atât de greu să înțeleg de ce ar promova o carte de genul acesta,  răul? De ce să induci oamenilor starea de panică și frică?

    Mi-ar fi plăcut ca în Ecouri din tenebre, autoarea Rodica Bretin să cuprindă mai multe cazuri în care entitățile de lumină, entitățile calde, salvatoare să iasă în față, să se arate că nu numai răul există, că aceste entități nu fac doar rău, că există și salvatori, nu doar cei care sperie. În cartea de față, există astfel de cazuri, dar sunt prea puține, iar eu cred că a venit momentul să calmăm oamenii, nu să-i speriem și mai tare.

Dacă ești curios și încântat de subiect, citește Ecouri din tenebre. Îți va plăcea.

Crux Publishing logo

Cartea Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

„Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate.

Născută din fum şi os, de Laini Taylor-un fantasy urban, la superlativ

Titlu original: „Daughter of smoke and bone”

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica (EpicWave)

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 400

Traducere: Cristina Jinga

    Tendința actuală a genului „fantasy” este aceea de continuă ascensiune. Se scriu cărți din ce în ce mai bune, iar asta nu dovedește decât o notabilă evoluție a imaginației scriitorilor.

   Născută pe 11 decembrie 1971 în California, Laini Taylor și-a dorit dintotdeauna să fie o scriitoare de succes, însă prima sa carte a văzut lumina tiparului abia când Laini avea 35 de ani. Stilul și originalitatea sa au propulsat-o instant în topul preferințelor cititorilor de „fantasy”, astăzi fiind una din cele mai apreciate scriitoare ale acestui gen.

   „Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate. Dacă în acest decor se insinuează și o poveste de iubire, atunci succesul cărții este garantat, însă în acest adevărat „boom” al acestui gen, devine din ce în ce mai dificil ca un scriitor să scoată o carte care să frapeze. Și totuși… „Născută din fum și os” oferă elemente inedite care alcătuiesc imagini frapante, dialoguri fluente, uneori pline de sarcasm și ironie, alteori dramatice, dar și personaje cu alură mitologică, toate acestea într-un decor urban magic: Praga.

   Dincolo de realitatea curentă, Laini Taylor expune o lume paralelă, care abundă în mistere redate la început subtil, apoi introduse în poveste ca elemente cheie.

   „Născută din fum și os” este povestea unei studente la arte, aparent o fată simplă, al cărui nume – Karou – simbolizează speranța. Aceasta descoperă nu doar că lumea e plină de elemente ascunse, incredibile, ci și faptul că ea însăși e mai mult decât o simplă ființă umană. În așezarea elegantă, cu parfum antic, viața lui Karou devine o cursă între preocupările unei ființe umane obișnuite și misiunile pe care le primește de la demoni și alte creaturi. Pasionată de artă, Karou are o adevărată colecție de desene pe care mintea și inima sa i le-a dictat… sau poate că lumile devin transcendente și cer să fie concretizate pe foile sale.

   Dacă din trendul romanelor fantasy fac parte demoni, himere și alte creaturi mitice, romanul lui Laini Taylor stă bine la capitolul de originalitate a personajelor, a decorului, dar și a acțiunii. Clasica luptă dintre forțele binelui și ale răului, nu e doar o chestiune de alb-negru, ci capătă o adevărată paletă de culori.

   Deși este o ființă umană, Karou este specială, nu doar prin talentul său la desen, ci și prin aspectul său fizic. La cei 17 ani ai săi, Karou merge la școală, socializează cu colegii săi și are un comportament tipic unei tinere de vârsta sa. Nimeni nu știe că dincolo de aceste aparențe, viața sa este tulburată de misiuni cu un grad ridicat de risc, printre himere și alte creaturi ciudate, care nu aparțin acestei lumi. Din lumea aceasta aparent paralelă, însă care transcende adesea realității curente, fac parte ființe jumătate om, jumătate animale. E o lume nu doar misterioasă, ci și primejdioasă, dar care o determină pe Karou să își pună o serie întreagă de întrebări despre originea sa.

„Karou era misterioasă. Aparent, nu avea familie, nu vorbea niciodată despre ea însăși și era expertă la parat întrebări – din câte știau prietenele despre originile ei, ar fi putut foarte bine să fi ieșit direct din capul lui Zeus. Și surprindea continuu. Buzunarele ei erau întotdeauna pline-ochi de lucruri curioase: monede antice de bronz, dinți, tigri minusculi de jad, nu mai mari decât unghia degetului mare.”

 

   Totuși, nimeni nu pare dispus să-i clarifice tinerei situația, dimpotrivă, totul se complică atunci când apare Akiva. De aici, de la apariția acestui personaj, acțiunea cărții devine complexă, plină de suspans. Dinamica personajelor capătă și ea un ritm mai alert, rolurile acestora nu mai par să fie bine delimitate în principale și secundare, ci acțiunile lor au influență majoră în existența celorlalte personaje. Dacă până la un moment dat, acțiunea cărții avansa într-un ritm aparent lent, firul epic devine complex și extrem de alert. Parfumul de urbe cu alură antică, ales de către scriitoare ca decor pentru sclipitoarea poveste, nu face decât să accentueze suspanul acțiunii și tensiunile dintre personaje.

  Și… pentru că veni vorba de tensiuni… emoțiile pe care le trăiește Karou în preajma lui Akiva sunt un amestec de magie, pasiune, o irezistibilă și inexplicabilă atracție din partea ambelor personaje.

„Trebuia să-și înăbușe sentimentul; nici măcar n-ar fi trebuit să simtă asta – acest zbucium, această necesitate imperioasă, acest tumult, acest iureș. Și, sub toate acestea, un ciot sucit de gând, pe care-l ținuse prizonier în umbrele minții lui, atât de încovoiat, încât nici nu-l mai recunoștea drept ce era: o speranță. O foarte mică speranță. Și în centrul ei: Karou”.

   Fără îndoială, stilul este unul original, un amestec de fluență și cursivitate, cu un dialog intrigant, din care nu lipsește umorul. Răsturnările de situație par să fie condimentul final al acestei cărți, punctul forte de originalitate.

   Decorul ales, fascinanta Praga, face din acest roman, unul special, iar descrierile nu sunt pasaje greoaie, ci lejere fraze prin care cititorul este transpus în scenariul poveștii:

„Străzile Pragăi erau o improvizație ireală, abia atinsă de secolul al douăzeci și unu-lea – sau de al douăzecilea, ba chiar și de al nouăsprezecelea, la drept vorbind. Era un oraș de  alchimiști și de visători. Străzile sale pavate, medievale, fuseseră odinioară umblate de golemi, mistici, armate invadatoare. Casele înalte, în culori vii, ca de sânziene, carmin și alb-albastru ca al cojii de ou, erau împodobite cu modele din ipsos și cu acoperișuri uniform roșii. Cupole baroce, în verdele oxidului de cupru, și turle gotice se avântau spre cer, gata să tragă în țeapă îngerii căzuți”.

   Imprevizibilul este factorul cheie al romanului. Este imposibil, din postura de cititor, să intuiești ceea ce urmează, ce nivel va atinge tensiunea dintre personaje sau în ce direcție se vor îndrepta evenimentele.

  „Născută din fum și os”, primul roman al trilogiei lui Laini Taylor, este o carte intensă, bine structurată, chiar dacă acțiunea înregistrează un grad ridicat de complexitate.

Părere personală. Acord acestei cărți cinci stele și o recomand cu mare drag celor care vor să citească un fantasy extrem de bun. editura Epica

Cartea Născuta din fum şi os, de Laini Taylor a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

Dacă mai speri în finaluri fericite, nu ai acordat destulă atenție efectului GoT

Lumea de gheață și foc

Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 336
Format: 230 x 300 mm
Traducător: Silviu Genescu
An apariție: 2015

   Nu a existat niciodată, în toată istoria umanităţii, o serie de cărţi şi filme (pentru că deja nu mai poţi să disociezi romanele de serialul TV) care să creeze dependenţa pe care o induce “Urzeala Tronurilor”. Remarcabil e că ea nu se manifestă doar pe vreo nişă, sau pentru vreun gen anume de cititori și telespectatori. Saga literar-televizionistică este la fel de apreciată de personalităţi ştiinţifice sau literare, de adolescenţii rebeli ori tocilari ca şi de gospodinele ce priveau numai telenovele sau gospodarii ori pensionarii ce nu mai urmăriseră un serial episod după episod de pe vremea Dallas-ului. Dacă iubeşti istoria, aventura, poezia, basmele, poveştile de dragoste, mitologia, intrigile de curte sau de familie şi cam orice se poate imagina, vei găsi ce e mai bun din tematica lor în universul de gheaţă şi foc al lui George R.R. Martin.

   Într-un sondaj care să identifice principala cauză a acestui succes, probabil primul motiv bifat ar fi, paradoxul-paradoxurilor: realismul. Pentru că povestea e totuşi o fantezie. Asta dacă mai putem numi fantezie un univers din care odată ieşit, propriul univers ţi se pare palid, şters şi extrem de simplist prin comparație. Dar o fantezie care nu e nici fantasy-ul romanţios de fete, cu vampiri îndrăgostiţi, nici tocmai un eroic-fantasy – pentru că nimeni nu reuşeşte să rămână eroic până la final în GoT (Game of Thrones – abreviere  cvasi-predestinată). Însăşi clasicii literaturii de gen par infantili, exageraţi şi prea puţin credibili cu monştrii lor – nimic nu e mai monstruos decât umanitatea personajelor din Urzeala Tronurilor. Elementul fantastic e puţin folosit, mai mult ca o umbră ameninţătoare, coborând din legende şi poveşti spuse la gura sobei, decât ca o realitate palpabilă. Iar atunci când el totuşi apare este cu atât mai înfiorător, cu cât, asemeni eroilor romanelor, ai ajuns să nu mai crezi că  există.2 (2)    Inspiraţia lui George Martin e declarat una istorică, a indicat inclusiv sursele principale: Războiul celor Două Roze din istoria Angliei şi “Regii Blestemaţi”, cărțile lui Maurice Druon, serie de aventuri romanţată, ce maschează de fapt o sclipitoare lucrare didactică de popularizare a istoriei Franţei. Prin simpla lor pomenire ca matrice pentru  romanele sale fantasy, scriitorul a întors generaţii de cititori înspre istoriile şi istorisirile care l-au inspirat. Eu însumi am început să îl citesc pe Druon şi romanele Philippei Gregory despre Războiul celor Două Roze, datorită lui şi am fost uimit de cât de mult din scenariile sale, am regăsit în ele. De la bătălii, evenimente şi obiceiuri medievale, până la amănunte aproape nemodificate, la nume unde se schimbă doar o literă-două (York, devine Stark, Lancaster devine Lannister), sau porecle reproduse întocmai. Totuşi, odată impregnate cu pecețile Westerosului, nu ai cum să consideri ceva din toate astea ca plagiere, ci prin faptul că au existat şi în lumea noastră, ca o tentă în plus de realism şi autenticitate. Sigur, în caz că nu apreciai deja lumea GoT ca mult mai realistă şi mai autentică decât tot ce-avem noi pe-aici.

   Dar nu numai trecutul e oglindit de opera lui Martin. Prezentul cu ridicătorii de ziduri şi lumea vestică clătinându-se sub invazii culturale. Cu Mama Merkel salvatoarea de victime ale războaielor ca Daenerys – mama sclavilor eliberați, cu izolaţionişti, cu separatişti şi conflincte tectonice religioase. Cu dezastre ecologice șl molimi pândind, cu forţe sumbre ridicându-se. Cu sadism, teroare, decapitări de ostatici, sânge şi flăcări. Cu senzaţie de societate aflată în pragul colapsului, unde totuşi toţi petrec cu inconştienţă.

    Însăși concepția de a face filme s-a schimbat după ecranizarea Urzelii. Happy-end-ul s-a stins în chinuri, iar acum până și în peliculele Disney a ajuns să moară toată lumea (vezi ultimul Star Wars – mai sumbru și mai masacrator decât pe vremea când nu era Disney, dar nu exista Game of Thrones care să ridice ștacheta realismului conflinctual până la stele). În spiritul ăsta prevestitor de năpaste, nu a fost vreodată un autor pentru care să se roage fanii mai mult să nu  treacă pe alte tărâmuri înainte de a îşi termina povestea, cum o fac pentru George Martin, având în vedere că scriitorul are totuşi o vârstă. S-au înregistrat chiar indignări ale unora  pentru că  şi-a dedicat timpul acestui album enciclopedic, în loc să termine ultimele două romane din seria propriu-zisă de şapte.

   Probabil sunt numai cei ce nu au răsfoit măcar “Lumea de gheață și foc”. Pentru că această apariţie neaşteptată, o carte uriaşă ca un tom din vechime, nu e nicio simplă enciclopedie, nici vreun artificiu comercial pentru a mai stoarce un ban de la dependenţi. Nicidecum. E practic un nou volum al seriei. O lucrare inovativă care face legătura între “Cântec de gheață si foc” şi antologia de povestiri cu Duncan şi Egg, eroii îndrăgiţi din “Cavalerul celor Şapte Regate” (prequel al Urzelii Tronurilor). Dar şi un nou episod al serialului (dat fiind că are o prezentare grafică extraordinară, aproape cinematografică), care detaliază toată istoria şi geografia Westerosului, Essosului, a celorlalte continente, precum şi faptele memorabile ale personalităților lor.george martin

    Volumul e scris în colaborare cu Enio Garcia şi Linda Antonsson, doi discipoli specialişti în tot ce ţine de GoT, fondatori ai site-ului westeros.org care e practic o pagină oficială pentru geografia şi istoria universului lui Martin. Coautori atât de erudiţi în domeniu încât au participat ca experţi şi la elaborarea scenariului serialului. Dar ca în ecranizare, se simte inconfundabila amprentă dominantă şi forţa creatoare a maestrului, controlând totul. llustrată absolut minunat, “Lumea de gheaţă şi foc” merită achiziţionată de orice pasionat sau fan. Oricare dintre ei va găsi mereu motive să recurgă la clarificările ei citind sau recitind “Cântec de gheaţă şi foc” ori “Cavalerul celor Şapte Regate”. Iar cei ce preferă doar serialul, vor putea înţelege şi aprofunda mult mai bine personajele, legându-le de trecutul lor, de istoria, obiceiurile şi religia care le-au format.

4 (1)

    V-aţi întrebat vreodată cine sunt primii oameni, de ce sunt în prag de extincţie Copiii Pădurii, cum a sfârşit măreaţa Valyrie? Dar de unde au venit Targaryenii, unde au dispărut dragonii, de ce e atât de diferit ţinutul Dornelor de restul Regatului, care era exact primejdia Blackfyre din povestirile cu Dunk şi Egg, ce făcea Tywin Lannister în tinereţe, cum a început revolta contra Regelui Nebun, de ce sunt anotimpurile atât de lungi şi ce se întâmplă când vine iarna? Toate aceste interogaţii şi multe altele, îşi găsesc răspunsurile acum.

    “Lumea de gheaţă şi foc” e prezentată ca o lucrare originală ad usum Delphini (cum se numea la Curtea Franţei o operă informativă concepută pentru tânărul vlăstar regal), scribăluită pentru proaspătul Rege Tommen de Maesterul Citadelei Yendel. Prin acest artificiu, autorii strecoară în felul cronicarului de a nara, toate dubiile cărturarilor vremii lui cu privire la existența cu adevărat a unui pericol de dincolo de Zid, a interpretării legendelor, sau nelămuririle şi nesingurața din jurul diferitelor evenimente ce se pierd în negura timpului şi în privinţa cărora istoricii se contrazic.5

     Cartea este alcătuită din şapte mari capitole, păstrând cifra mi(s)tică pe care o regăsim în numărul zeilor, numărul regatelor, ba chiar şi numărul volumelor pe care le-a anunţat Martin :

     Istoria Străveche – unde ne sunt povestite cele mai vechi legende despre originile populaţiilor din Westeros, clarificându-ne cine sunt atât de des-pomeniţii Primi Oameni, cum a afectat venirea lor triburile Copiilor Pădurii sau ale Uriaşilor şi cum au trebuit să se confrunte la rândul lor cu invazia andalilor

     Domnia Dragonilor – descrie ultima debarcare în masă dinspre Essos în Westeros, cea a urmaşilor distrusei Valyria, Stăpânii Dragonilor, şi felul cum Targaryenii cuceresc rând pe rând Cele Şapte Regate

       Regii Targaryeni –  detaliază domniile regilor din Casa Targaryen, lupta lor îndelungată pentru controlul neîmblânzitei regiuni Dorne,  felului în care au ajuns să îşi piardă invincibilele arme supreme zoologice în războiul civil numit Dansul Dragonilor, dar şi rebeliunile Blackfire – despre care se aminteşte atât de mult în povestirile cu Dunk şi Egg, ale căror dedesubturi le putem înţelege, în sfârşit, în profunzime.

       Căderea Dragonilor – ne aduce cu un pas înaintea debutului Urzelii Tronurilor, aproape fiecare referire din cărţi sau serial la vreun episod din trecutul recent, îşi află explicaţia; sigur, în afara celor pe care Maester Yendel nu le cunoaşte şi vor rămâne în continuare mistere de dezlegat pentru ultimele două volume ale lui Martin

      Cele Şapte Regate  – ne dezvăluie într-o manieră incitantă, istoria, geografia şi obiceiurile fiecarei regiuni din Westeros, precum şi  confruntările pentru stăpânirea lor, pedigriul războinic al marilor Case ce au ajuns să le conducă

     Dincolo de Regatul Apusului – aruncă o privire inedită chiar pentru fanii cei mai cunoscători, asupra ţinuturilor exotice din afara Westerosului; şi nu doar asupra Essosului, a Oraşelor Libere, Bravoosului, a Golfului Sclavilor şi a urmaşelor coloniilor valyriene, dar şi a Insulelor Verii sau a unor părţi îndepărtate ale universului fantastic, despre care acum aflăm prima oară6 (1)

    “Lumea de gheaţă şi foc” arată ca o enciclopedie (copertă cartonată, file veline, calitate excepţională a graficii); te informează ca o enciclopedie (nimic din trecut nu rămâne nelămurit – totuşi nu se oferă niciun spoiler, pentru că toate evenimentele au avut loc înainte de precipitarea finală din Game of Thrones); chiar are bucăţi zdravene pe care le poţi categorisi ca enciclopedice (mai ales în ultimele două părţi), însă e mult mai mult decât o enciclopedie sau un album artistic cu splendide ilustraţii gotice. Este fondul tapiseriei medievale pe care e brodată Urzeala Tronurilor, Încleștarea Regilor, Iureşul Săbiilor, Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor, aşteptând Vânturile Iernii şi Un vis de primăvară. Poţi să admiri fiecare scenă, dar numai împreună dau acea senzaţie de complet, continuitate şi imagine de ansamblu.

    Am început cu parafrazarea unui celebru citat din serial, “If you think this has a happy ending, you haven’t been paying attention.”, nu atât de celebru totuși ca “Winter Is Coming”. Se spune că atunci când un fragment dintr-o operă intră în imaginarul colectiv citată exact şi folosită în discuţii de zi cu zi, poţi nominaliza acea operă ca formatoare a gândirii societăţii. Dacă fiecare dintre bucăţelele astea memorabile ar fi flamuri medievale după care toţi pot să identifice aparţinătorul, prima ar fi a filmului, pentru că nici nu apare în carte şi e o atenţionare a revoluționarilor scenarişti conduşi de Martin, că nimeni nu e de neatins în ecranizarea sa. “Vine iarna” e previziunea simbol pentru seria de romane, parcă o şi vezi imprimată pe scutul de pe copertă. Flamura muzicală e dată de genericul de început cu coloana sa sonoră obsedantă care te pregătește pentru explozia de acţiune. Iar “Ploile din Castamere”? “The Rains of Castamere” este poezie. Cea mai bună încheiere pentru prezentarea unui atât de original album tematic de artă, ca “Lumea de Gheață și Foc”:

Surse foto: Copyright © 2014 by George R.R. Martin, Copyright © Nemira, 2015

targulcartii.ro

Cartea Lumea de gheață și foc-Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

 

by -
6

“Sunt atâtea civilizații acolo, stăpâne peste un bagaj de cunoștințe la care noi doar visăm! Sigur pot găsi o soluție...”

Ultimul Flux, de Lucian Dragoş Bogdan

recenzie

   Romanul “Ultimul flux” al scriitorului Lucian Dragoș Bogdan a apărut la editura Tritonic în colecția SCI-FI în anul 2016 și face parte din universul Frontierei alături de alte două romane ale autorului, “Frontiera” și “Vraciul din norul interior”.

     Nu sunt o cititoare împătimită de romane științifico-fantastice, dar am ceva lecturi la activ. Pot spune că nu-mi place orice. Recitesc cu plăcere “Fundația” lui Isaac Asimov sau “Dune” a lui Franz Hebert, iar în tinerețe am avut o pasiune pentru un roman al cărui autor l-am uitat, dar nu am uitat povestea propriu zisă și anume “Nebuloasa Andromeda”. Am urmărit toată seria Start Trek și Războiul stelelor nu în primul rând pentru construirea unor universuri fantastice, ci pentru mesajele cât se poate de pământene pe care le transmiteau. Cu acest bagaj din lumea SF am pornit să citesc romanul “Ultimul flux” și trebuie să recunosc că am fost cucerită de la primele pagini. Este un roman captivant, plăcut, interesant, credibil și plin de referințe și mesaje pământene. Stilul, vocea autorului este cumva unică în peisajul literar pe care îl cunosc. Reușește să te captiveze, să pe prindă și să te ducă cu el în lumea aceea a Frontierei printre ființe atât de diferite și ciudate în felul lor, trăind în societăți bine organizate ierarhic, dar total fictive și asta pentru că el însuși crede în tot ce scrie. Am fost curioasă să aflu cine este acest tânăr și deosebit autor.

    Lucian Dragoș Bogdan s-a născut în ziua de 16 iulie 1975 în orașul Alba Iulia. A făcut studiile liceale în orașul natal și Facultatea de științe economice la Cluj. A avut un parcurs destul de sinuos în ce privește locurile de muncă, s-a căsătorit foarte tânăr, are o fetiță, dar toate astea sunt obișnuite în viața oricui. Important este că încă de la vârsta de zece ani a fost cucerit de scrierea poveștilor SF și indiferent ce alte lucruri a făcut, această pasiune nu a dispărut, ci doar s-a maturizat, a evoluat și a dat roade. Primele cărți îi apar în 2004, este vorba de  romanele “Trilogie” și “Zeul Kvun”. Pasiunea pentru genul SF și-o mărturisește deschis într-un interviu acordat “RS.Revista de suspans”:

            “ SF-ul este un cult pentru mine….probabil că, dacă nu aș mai scrie SF, mi-ar fi foarte greu să mai scriu și altceva. De acolo mă încarc, acolo simt că trăiesc.”

    Pentru Lucian Dragoș Bogdan scrisul este un lucru deosebit de serios și captivant  care necesită disciplină și autocontrol. Cum nu trăiește din scris ca mai toți autorii români, o mare parte din zi îi este ocupată de locul de muncă. Și cu toate acestea el mărturisește tot într-un interviu: “ …citesc și mă documentez foarte mult. Am un program zilnic de scris de la care fac tot posibilul să mă abat cât mi puțin.”

   Trebuie totuși adăugat că pe lângă romanele sale SF, Lucian Dragoș Bogdan a încercat și alte genuri literare cu succes la publicul cititor. A scris un roman de dragoste cu un titlu foarte inspirat “Uneori când visez…” și un roman polițist “Vânătorii de capete”, ambele publicate la editura Tritonic.

   “Ultimul flux” povestește despre societatea linnilor de pe planeta Ceol Mor. Linnii sunt o specie aparte și autorul ne-o prezintă încă din primul capitol : ”Lumea lor are la bază sulful și sunt, în principal, ființe acvatice.” (p.9) Mi-am amintit citind despre acest univers pe bază de sulf despre descoperirea, la vremea ei uluitoare, a unor ființe din Marea Neagră ce se adaptaseră și trăiau într-un mediu de hidrogen sulfurat. Ceea ce face lumea creată de autor mult mai credibilă. Se pare că poate exista viață și într-un univers dominat de sulf. De altfel chiar scriitorul precizează în “Cuvântul autorului”, care deschide cartea că- pentru informațiile științifice a căutat ajutor calificat în chimie. Din roman se simte foarte bine acuratețea cu care sunt prezentate toate detaliile de tehnică și știință din lumile prin care umblă personajul principal. Descrierea aspectului ființelor care trăiau pe planeta Ceol Mor cu toate caracteristicile lor fizice și de organizare socială deschide primul capitol al cărții. Evident aceste ființe nu au aspect umanoid, ci aduc mai curând  cu un amestec din mai multe specii acvatice. La finalul romanului în capitoll “Anexă/specii non-umane  cu rol important în carte “ autorul ne oferă descrierea fiecărei specii întâlnite și desenul aferent. Excelentă această iniţiativă a autorului pentru că e mai ușor când poți vizualiza mental fiecare personaj chiar dacă este foarte bine descris în cuvinte.

   Linnii trăitori pe planeta Ceol Mor aveau ca celulă de bază a societății: familia compusă din cinci membri: “doi masculi, un membru asexuat și două femele. Masculul principal alfa se numește uni-, cel auxiliar, bi-, cel asexat, tri-, femela auxiliară, cvadri și se termină cu femela dominantă, penta-. (p.10) Modul lor de comunicare era unul muzical pe bază de melodii.

    Linni erau o specie conservatoare, dornică să-și mențină stilul lor de viață și pentru contacte cu alte planete și specii mai avansate tehnologic apelau la Labirintul furnicarelor Rayry. Problema acestei planete era posibila perturbare a cantității de hidrogen sulfurat cu ocazia unui flux puternic creat de cele două Luni ale planetei. Acest flux ar fi fost ultimul flux adică un fel de apocalipsă și mințile luminate de pe planetă căutau deja în secret soluții de salvare. Conservatorismul conducerii planetei făcuse ca tehnologiile să nu avanseze și să nu își poată găsi singuri căi de salvare. Dar comunicarea cu alte civilizații era interzisă așa că toată încercarea de salvare trebuia făcută cu discreție maximă.

   În acest context apare personajul principal, un mascul bi- al cărui nume era Simfonia A-a-m-p (allegro-adagio-menuet-presto). Acesta face parte dintr-o familie de cinci, zguduită de conflicte grave între masculul alfa și femela principală. Scandalurile nu-i plac Simfoniei Aamp. În copilărie visase să fie un aventurier, un erou, dar aflarea că nu era un mascul principal îi tăiase avântul. Era însă un inventator, un bun comerciant, un excelent negociator. Lucrează la o mică fabrică de produs ceasuri, orologii și tocmai crease un asemenea orologiu special. Patronul său îl apreciază și îl trimite să ducă personal cele 24 de ceasuri comanditarului Uni- Fuga-Polifonică. De la acesta află că cei îngrijorați de soarta planetei au decis să-l trimită pe el într-o delegație mascată în călătorie comercială pentru a găsi ajutor la Consiliul Tuturor Lumilor: “Sunt atâtea civilizații acolo, stăpâne peste un bagaj de cunoștințe la care noi doar visăm! Sigur pot găsi o soluție…”(p.24).

   Pentru Simfonia Aamp perspectiva unei călătorii interplanetare cu tot ce presupune ea și misiunea diplomatică deosebită însemnau o revenire la visele copilăriei, plus distanțarea discretă de conflictele din familia sa! Evident că acceptă și pornește la crearea  unei misiuni comerciale de camuflaj cât mai bine puse la punct.

   Cum va călători, cu cine va lua legătura și în ce mod se va rezolva criza planetei și a linnilor- las cititorul să afle. În mod sigur va deveni tot mai curios și mai implicat în poveste și asta datorită excepționalului talent de povestitor al lui Lucian Dragoș Bogdan.

     Romanul are ceva solar, luminos și optimist în toată construcția lui și mai ales în stilul și tonul folosite de autor. Nu am mai citit de mult o carte în care personajul să aibă cu adevărat stofă de erou, care să nu se vaite, care să fie conștient de primejdii, dar să dea tot ce poate pentru a reuși. Nu mai contează înfățișarea Simfoniei Aamp, nu mai contează modul complicat în care se stabilesc relațiile între linni, dar și cu alte specii. În ciuda a tot felul de ritualuri ciudate și alambicate, povestea te cucerește și ești mereu de partea eroului.

   Recomand lectura acestui roman interesant care va da prilejul cunoașterii unui autor de un talent cu totul  deosebit. Personal voi căuta și celelalte romane ale lui Lucian Dragoș Bogdan pentru că sunt convinsă că am de a face cu un scriitor adevărat.Editura Tritonic

           Cartea Ultimul Flux, de Lucian Dragoş Bogdan a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
19

Julieta avea un pistol şi Un glonţ pentru Julieta, de Tony Mott

   După ce am citit romanul “DOI” al lui Tony Mott, sincer m-a intrigat şi mi-a plăcut modul de-a scrie al autoarei, aşa că am fost foarte curioasă să-i citesc şi celelalte române: ”Julieta avea un pistol” şi “Un glonţ pentru Julieta”.

   Sunt două romane de acţiune, cu crime, cu spioni, cu descoperiri din lumea medicală, cu medici, agenţi secreţi, dragoste, ură, prietenii, trădate. Şi totuşi sunt romane total “atipice”, dar cu atât mai interesante, multă acţiune, dar şi multă psihologie şi cunoaştere a naturii umane. Oricum nu ai timp nici o secundă să te plictiseşti.

   “Julieta avea un pistol” începe cu “sinuciderea” Anei Stancu, doctor cardiolog eminent şi cercetător la o clinică privată în Bucureşti. Totul pare ceva pus la cale şi poliţia începe cercetările, dar devine şi mai ciudat când la locul crimei apar serviciile speciale care ridică ”cadavrul”. Şeful lor îi spune comisarului de poliţie Petre Iamandi că vor continuă cercetările în paralel şi vor colabora punând la dispoziţie toate informaţiile. Petre Iamandi cercetează bărbaţi şi femei din viaţă ei, care au iubit-o, au admirat-o sau au urât-o în diferite momente ale vieţii. Aşa cunoaştem o grămadă de poveşti de viaţă, de întâmplări din gama largă a iubirilor şi trădărilor, a necomunicării în cuplu, a minciunilor, a laşităţilor. Aşa o cunoaştem pe Ana şi ne dăm seama că este o femeie corectă, onestă cu cei din jurul ei, cu sentimentele ei, cu viaţa ei, ceea ce-i conferă o seninătate aparte. Poate de aceea e şi urâtă cu patimă de cei mai slabi ca ea, unii pentru că o iubesc şi ea nu le răspunde cu aceeaşi monedă, alţii pentru că-şi motivează prin ea eşecurile şi laşităţile provocate doar de firea lor. Şi-acum să cunoaştem puţin personajele…

     DORU: ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viaţa”: un om de afaceri foarte activ, căsătorit, dar punând pe primul loc meseria, face un infarct, ajunge pe mâna Anei Stancu, care-l operează şi-l salvează. Şocul operaţiei îl determina pe Doru să vadă în Ana mai mult, dar ea îi spune clar că nu pot fi decât doctor-pacient, şi că va continuă să-l consulte numai dacă va face în continuare şi consiliere psihologică. Când Doru încalcă termenii îl predă altui coleg.

   MONICA: soţia lui Doru o urăşte pe Ana: ”N-am omorât-o eu, oricât de mult o uram”, dar nu-şi dă seama că pentru soţul ei Ana însemna o şansă la viaţă, dovadă că în final are o altă amantă, o colegă de serviciu.

   GABRIEL: ”Nu am omorât-o eu. Mai bine mor eu.” -un coleg medic, cel pe care Ana l-a iubit şi au avut o relaţie scurtă. Ana, corectă, s-a despărţit de soţul ei. dar Gabriel era prea laş pentru a-şi lua o astfel de răspundere, aşa c-o pierde.

     ALINA: soţia lui Gabriel, cu care el de fapt nu simte nici o compatibilitate şi-i leagă doar copilul. Alina fostă asistentă medicală la clinică, era de fapt o oprtunistă, o fată de la ţară, rece, fără scrupule, s-a căsătorit a avut-o pe Carla, dar pentru că Dragoş tatăl fetii, de altfel un reputat chirurg ortoped, părea prea fără ambiţii s-a despărţit de el, a trimis fata la mama ei şi-a pus ochii pe Gabriel, căruia i-a făcut rapid şi un băiat. Nu-l voia neapărat pe Gabriel, dar voia situaţia socială şi banii lui, aşa că atunci când el are accidentul şi e pe moarte, ea-şi spune pe faţă frustrările şi-l anunţă că e mai bine să moară, că ea se va descurca foarte bine, ba chiar mai bine decâ,t dacă el va trăi şi va rămâne în starea de ”legumă.” Despre Ana îi spune poliţistului: ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aş fi dorit asta”.

   MARIUS: fostul soţ al Anei: ”Nu am omorât-o eu, depăşisem situaţia”, realizează şi greşelile lui din timpul căsniciei şi n-o mai învinuieşte numai pe ea.

   AKMAL: ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice.” Medic la o clinică din Doha, o cunoaşte pe Ana la un congres la Paris şi se îndrăgosteşte de ea, deşi Ana îl tratează doar ca pe un prieten bun. Trage toate sforile posibile s-o cheme la Doha, o clinică de cercetare în cardiologie, condusă de Lukas un neamţ. Investitorii germani construiseră clinică acolo pentru că nu erau atât de verificaţi şi puteau face cercetări mai îndrăzneţe. Ana chiar lucrează trei luni la clinică, dar revine în ţară spunându-i lui Akmal că nu se poate adapta acolo, şi mai ales că trebuie să rămână doar prieteni pentru că ea e îndrăgostită de cineva din ţară.

   DAVID: ”Nu am omorât-o eu, era viaţa mea.”-şeful clinicii din Bucureşti, un evreu revenit în ţară, se îndrăgosteşte iremediabil de ea.

    Poveştile protagoniştilor se intersectează, îi cunoaştem, le cunoaştem viaţa, vedem momentele interacţiunilor cu Ana, vedem vieţi distruse din ambiţii prosteşti şi totuşi……

Deşi cum am spus nu este un roman tipic de spionaj te “ţine în priză” şi vrei să afli adevărul.

  Voi mai spune doar că aşa cum în astfel de romane ”nimic nu este ce pare a fi” totul e o perdea de fum, ”sinuciderea” Anei fiind pusă la cale cu acordul ei de către serviciile secrete.

   De ce? Cum? Pentru ce? trebuie să aflaţi singuri. Nu v-aş fi spus nici despre Ana, dar vreau să vă vorbesc puţin şi despre al doilea roman al seriei: ”Un glonţ pentru Julieta”

   Aici găsim o Ana, împuşcată aproape mortal, dusă în străinătate, tratată apoi consiliată psihologic ca să-şi revină după traumă şi pierderi. După o perioadă de izolare şi refacere cu Natan, psihologul, în Irlanda, Ana merge pentru pregătire suplimentară într-o tabăra “de spioni”, pentru că e hotărâtă să-i descopere pe cei aflaţi în spatele crimelor şi chiar să se răzbune.

   De dată asta miza e şi mai mare, cercetările abia începute la ideea Anei, lucruri care ar putea revoluţiona lumea medicală şi tratamentele. De data asta serviciile îşi dau oarecum mâna, vrând să afle cine sunt capii spionilor. Petre (poliţistul) este mutat la serviciile secrete, unde chiar se adaptează foarte bine. Colaborările cu serviciile externe C.I.A şi Mossad, fac să se descopere o încercare de preluare de putere la C.I.A, şi determină până la urmă şi descâlcirea ghemului.

  Moartea lui Natan psihologul, o moarte inutilă de altfel, îi pune pe gânduri pe Petre şi pe Oscar (conducătorul taberei de antrenament şi iubitul Anei). Aşa că atunci când Ana este răpită, reuşesc să prindă ucigaşul la timp, şi să realizeze că de fapt crimele din ambele romane au avut un motiv mult mai personal, individul doar profitând de situaţia (reală de altfel) cu spionajul industrial.

Cine? Cum? De ce? Nu vă mai spun decât că e un personaj cunoscut, restul îl aflaţi citind romanul.

  Vă mai spun doar că şi al doilea roman e la fel de intrigant datorită modului în care ne vorbeşte Tony Mott despre vieţile personajelor, despre antrenamentele de la “fabrica de spioni”.

  Şi rămâne ideea că sub toată duritatea personajelor este şi multă sensibilitate şi gingăşie, indiferent de mediul şi modul în care trăiesc şi evoluează. Aştept cu nerăbdare să văd ce surprize ne mai oferă Tony Mott şi bineînţeles Ana.

  Uitam să vă spun originea titlului seriei şi romanelor: un parfum folosit de Ana, creaţia lui Romano Ricci care se cheamă “Vengeance Extreme” de la casa de parfumuri: ”Juliette has a gun”.

   Iată şi părerea editorului Bogdan Hrib de pe coperta volumului: ”Un glonţ pentru Julietta continuă povestea personajelor din Julieta avea un pistol. O poveste complicată şi tragică, cu iubiri şi trădări, o poveste cu medici şi agenţi secreţi. Greu de spus în ce proporţii volumul e un roman despre medici, o istorie de amor sau un thriller cu aromă de spionaj internaţional şi nici nu contează. Tony Mott ne aruncă într-o lume a cercetării medicale de avangardă ,lume despre care nu ştim prea multe. Dar e o lume care ne plimbă de la Bucureşti la Tel Aviv, în Irlanda şi Polonia, o lume care ne prinde şi nu ne mai dă drumul până la sfârşit, când, nemulţumiţi că s-a terminat, vom aştepta următorul volum al seriei.”

Sistemul nostru de evaluare aici.

evaluare-carte-5

by -
15

,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot

A treia fată, de Agatha Christie

Editura: Litera

Traducere: Iordana Ferent şi Stefan Fe

Număr pagini: 363

,,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot

Despre autoare

     Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept ”Regina crimei”. A scris 80 de romane poliţiste şi volume de povestiri, 19 piese de teatru şi şase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Autoarea a mai scris nonficţiune, o autobiografie, dar şi povestiri amuzante despre numeroasele expediţii în care a participat alături de soţul ei, arheologul sir Max Mallowan.
Cariera ei de scriitoare s-a întins peste o jumătate de secol, perioadă în care, cele două personaje create de ea, micul belgian genial Hercule Poirot şi domnişoara Marple cea neînfricată şi de neoprit, au devenit detectivi faimoşi la nivel mondial. Ambii au făcut subiectul multor filme realizate pe micul ecran.

   A treia fată este unul dintre acele romane ale Agathei Christie care se abat de la tiparul clasic, în care întâi este săvârşită o crimă, apare detectivul, adună indicii şi rezolvă cazul. De data această elementele, cel puţin aparent, îşi schimbă ordinea, făcându-mă să cred că Poirot, celebrul detectiv belgian, şi prietena sa madam Oliver, caută misterul cu lumânarea. Totul începe atunci când Poirot este deranjat în timp ce lua micul dejun de o fată ce susţine că e posibil să fi comis o crimă. Dar ea se răzgândeşte brusc, acuzându-l pe detectiv că e prea bătrân, şi fuge înainte de a oferi orice altă informaţie.
Ştim cum arată fata după spusele detectivului:

,,Musafira lui era o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani. Părul lung şi răvăşit, de o culoare nedefinită, i se revărsa pe umeri. Ochii mari lipsiţi de expresie erau de un albastru-verzui. Purta ceea ce probabil reprezenta uniforma obişnuită a generaţiei sale. Cizme înalte de piele, de culoare neagră, ciorapi albi de lână cu model ajurat, de o curăţenie îndoielnică, o bucăţică de fustă şi un pulover de lână groasă, lung şi şleampăt. Orice persoană respectabilă de vârsta lui Poirot n-ar fi avut decât o singură dorinţă: să o arunce cât mai repede posibil într-o cadă..”

   Deşi îl consideră bătrân fata această îi rămâne în minte lui Poirot. Astfel că, va încerca să descopere cât mai multe detalii. Descoperă că fata are un nume-Norma, că are un tată şi o mamă vitregă, că locuieşte în chirie cu alte două fete, dar mai ales că are un iubit. Iubitul David este un pictor extravagant ce nu este agreat de părinţii Normei. Se pare că şi mama vitregă (pe care Norma nu o suportă) este otrăvită cu arsenic şi se pune întrebarea:  să fie mâna Normei?
Ce este cu această fată? De ce pretinde că a ucis apoi dispare? Ce are de ascuns?

A doua colegă de apartament, Claudia, secretară şi o persoană frumoasă:

,,În prag apăru o fată înaltă şi frumoasă. Purta un costum de culoare închisă, bine croit, cu o fustă foarte scurtă, o cămaşă albă de mătase şi încălţăminte de foarte bună calitate. Avea părul negru adunat într-un coc, un machiaj discret, dar bine realizat.

Ceea de a treia fată, Frances era şi ea o apariţie surprinzătoare.

,,Era o fată înaltă, zveltă, cu părul lung şi negru, cu o faţă foarte palidă, fardată în exces, şi cu sprâncenele şi genele uşor arcuite-trăsături intensificate de rimel. Purta pantaloni strâmţi de catifea şi un pulover gros. Contrasta puternic cu persoana vioaie şi competentă care era Claudia.”

   Ei…de la aceste două colege de apartament ar trebui să aflăm informaţii, dar se pare că ele nu vor să admită sau să spună cuiva că Norma nu este de găsit.
Cele două colege nu vor să admită că le place David, iubitul Normei. Sau doar poate invidia…

Ce se întâmplă? Chiar a omorât Norma pe cineva? Unde a dispărut?

Doamna Oliver celebra scriitoare de romane poliţiste este vătămată, cineva vrea să o înlăture din găsirea indiciilor.

   Va reuşi ambiţiosul şi pedantul nostru detectiv Poirot să dezlege misterul? Ce elemente surpriză apar? Ce este cu focul de revorver şi cu un cuţit, dar şi urmele de sânge? Ştim doar că stilul Aghatei Christie este inconfundabil, iar subiectele sale te ţin cu sufletul la gură. Eu niciodată nu am reuşit să îmi dau seama cine este  vinovatul decât la final, unde întorsăturile de situaţie te lasă cu gura căscată.editura-litera

Cartea A treia fata, de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera., aici şi aicievaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea vostră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

..Misiunea noastră e să supraveghem această țară și să o protejăm de pericole.

Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie

recenzie

     Romanul scriitorului Ovidiu Eftimie, ”Arhanghelul Raul” a apărut la editura Nemira, în colecția Nautilus/Science Fiction, colecție coordonată de Ana Nicolau, în anul 2016 și a fost lansat la Târgul de carte Gaudeamus din 2016 fiind cartea de debut a autorului.

    Mi s-a părut foarte interesant modul în care aceasta este prezentară de Ovidiu Eftimie pe blogul său personal. Iată ce scrie:

                        “Orice analfabet scrie o carte în România, cumpăr-o pe asta!”

    Mi-am dat seama că autorul este un om plin de umor și nu m-am înșelat. Din puținele date biografice pe care le-am putut pune cap la cap reiese că Ovidiu Eftimie s-a născut în anul 1980 la Brașov și că este un foarte activ jurnalist brașovean. De-a lungul timpului Ovidiu Eftimie a colaborat la “Evenimentul zilei”, “Gazeta de Transilvania”, ”Brașovul tău”. A fost fondatorul site-ului PrinBrașov.com, dar și co-fondator al podcastului “Istoria culturală a României de săptămâna trecută până în zilele noastre”. Are blog personal și pagină de facebook. Colaborează și la site-ul de satiră și umor Times New Roman.

   La adresa w.w.w.prinBrașov.com aflăm că “Ovidiu Eftimie este un jurnalist brașovean. Teoretic are specializări în comunicare și relații publice, plus ceva informatică.”

   Multipla sa activitate de jurnalist umorist i-a atras în mod evident nu numai prieteni ci și destui dușmani care au suportat cu greu apariția primului său roman și încă la o editură de prestigiul Nemirei. Astfel ,Vasile Manu scria următoarea observație în 14 mai 2014 pe blogul său în  articolul intitulat ”Limbaj de ziarist- Ovidiu Eftimie”, cel mai netalentat scriitor de umor din România”... După ce veți citit romanul său recenzat aici sunt absolut convinsă că veți fi de cu totul altă părere!

   Cine vrea să-l cunoască mai bine pe scriitorul Ovidiu Eftimie trebuie să-i citească romanul de debut “Arhanghelul Raul”. Nu va regreta!

  S-a decis să scrie acest roman așa cum mărturisește chiar pe pagina de gardă, deoarece “ca fan al SF-ului, i s-a recomandat să nu mai critice literatura română de gen de pe margine și să facă și el  ceva în acest sens, dacă se crede atât de bun.”

   Vreau să precizez de la început că “Arhanghelul Raul” este o carte care se citește foarte ușor și cu fiecare pagină plăcerea lecturii crește. Mie mi s-a părut în cele din urmă prea scurtă.

   Cartea are un filon SF evident și imbatabil aș spune, și anume teoria universurilor multiple. Este una din teoriile mult speculate în diverse tipuri de romane, fie SF, fie fantasy sau doar romane sentimentale. Ideea existenței mai multor universuri paralele a fost pusă în discuție prima dată la finalul secolului 16 de către Giordano Bruno (1548-1600) în studiul sub formă de dialog “De l’infinito universi et mondi”. Lucrarea în mod sigur nu a plăcut inchiziției papale și la dus direct spre arderea pe rug din 17 februarie 1600

   Tema universurilor multiple a fost din nou pusă în discuție în secolul 20. Fizicianul Hugh Everett a inițiat discuțiile pe această temă lansând formula Many-Worlds- Theory sau MWT. Unii cercetători cred că în urma Big-Bang-ului s-au format două universuri. Scriitori nu au întârziat să folosească aceste teorii pentru a căror înțelegere este nevoie oricum de foarte multă imaginație, și așa au apărut cărți superbe spre bucuria noastră, a cititorilor. Să pomenesc doar seria “Narnia” a lui Lewis Carroll, trilogia “Materiile întunecate” a scriitorului Philip Pullman sau romanul sentimental “Vieți paralele“ a scriitoarei Hellen Meister. Dar în mod sigur asemenea cărți sunt mult mai multe doar că din păcate nu le-am citit încă! Romanul de debut al scriitorului Ovidiu Eftimie se înscrie în această categorie de romane.

   Povestea se compune din nouă fire narative foarte strâns împletite și speculate cu mult talent și aș spune o excelentă cunoaștere a realității în care trăim, a capacității expresive a limbii române și a umorului involuntar pe care îl întâlnim zi de zi în cele mai simple forme de viață cotidiană. Primul fir narativ este partea SF. În roman avem de a face cu mai multe universuri paralele, multivers formula standard folosită și de autor, care obligatoriu ar trebui să nu aibă nici un fel de legătură între ele pentru a păstra echilibrul în viața oamenilor. Dar la un moment dat această axiomă a multiversului este pur și simplu aruncată în aer și între un univers inferior și lumea noastră se face o nedorită legătură prin care încep să pătrundă ființe nemuritoare extrem de periculoase pentru ordinea cunoscută pe pământ. Al doilea fir narativ este povestea propriu zisă cu oameni reali care trebuie să facă față unei situații excepționale. Trebuie să subliniez că spre deosebire de multe alte romane de acest gen ale scriitorilor români contemporani, Ovidiu Eftimie a ales ca loc de desfăşurare a poveștii sale SF, România. Din capul locului această alegere m-a atras și am apreciat-o foarte mult.

   Scriitorul ne prezintă la început Institutul de Cercetări Paranormale din Pașcani ( ICPP) creat încă din epoca comunistă. A fost înființat în 1973 și s-a ales Pașcaniul pentru că primul director era un matematician de geniu, dar bețiv, dar și pentru că “Pașcani este un loc unde se întâmplă numeroase evenimente paranormale, rivalizând în acest domeniu cu nume celebre cum ar fi Triunghiul Bermudelor, Deșertul Nevada sau chiar județul Buzău”.p.8.  La acest institut, în care după 1990 au loc schimbări de tot felul ca în întreaga societate românească, apare o ființă din alt univers numită Desdemon Imposibilul. Cercetările asupra lui au fost întrerupte de moartea acestuia în anul 2003 și transformarea lui într-o femeie de 56 de ani care vindea țigări la piața Delfinul din cartierul Pantelimon. Cum a fost posibil acest lucru?  Cu această întrebare intrăm direct în povestea propriu zisă.

   Aflăm despre Raul Malcea, un tânăr de 27 de ani foarte creativ în domeniul publicității care printr-un concurs de împrejurări moare într-un stupid și neașteptat accident de mașină. După moarte ajunge în Iad, este transportat cu luntrea lui Charon, care fără să vrea îl aruncă în apele Stixului de unde este pescuit de un tip cu figură de contabil nimeni altul decât stăpânul acestui univers paralel, Iadul. Raul Malcea, devenit nemuritor prin înecarea repetată în apele Stixului, îl numește Hades. Află de la acesta că Iadul și Pământul sunt într-un mare pericol pentru că o mulțime de suflete devenite nemuritoare prin căderea în Stix au ridicat o construcție asemănătoare Turnului Babel și au făcut o gaură în peretele despărțitor dintre cele două lumi, gaură care era din ce în ce mai lărgită și se afla în zona gării Teiuș. Pericolul era imens și soluția era doar un ajutor de la un univers superior, de la Dumnezeu spre exemplu, cum se făcuse în cazul Turnului Babel altă dată. Dar ajutorul nu venea și de aceea Hades vrea să-l trimită pe Raul să negocieze o soluție în universul superior și asta pentru că era atât de creativ în viața sa profesională.  Îl dotează pe Raul cu aripi de fier care să-l ajute să treacă prin gaura de la Teiuș făcând față sufletelor nemuritoare care îl atacau. Este ajutat să treacă de Hades care are ca mână dreaptă pe fosta dirigintă a lui Raul, d-na Onu, a cărei răutate din viața reală nu putea să o ducă decât la dreapta lui Scaraoțchi.( sunt convinsă că așa se numea și diriginta autorului!)

   Raul devenit Arhanghel prin aripile sale metalice și prin misiunea de salvare a echilibrului universal, nimerește la ieșiea în gara Teiuș în plină luptă dintre sufletele dornice să părăsească Iadul și un grup de luptători bine antrenați și înarmați adecvat format din controlorii de bilete din tren, nașii de tren..

   Grupul respectiv este format din nașii de tren Adi Costea, gras și mereu cu un aspect de  obraz neras, Cornel Sava, înalt și slăbănog și Petre Popescu, cu început de chelie și burtică. Acesta din urmă era de fapt subinspector SRI trimis în misiune printre nașii de tren de către superiorii săi pentru a afla ce fac aceștia cu banii din ciubuc, pentru că nu au vile, mașini sau alte aspecte ale unei îmbogățiri rapide. SRI-ul este neliniștit de modul de cheltuire a banilor. După doi ani, Petre Popescu se integrase perfect în grupul acesta și nu aflase încă ce se întâmplâ cu banii adunați. Dar în momentul critic al atacului forțelor iadului la Teiuș, nașii îl pun în temă și îi mărturisesc că ei formează o grupă bine organizată și înarmată adecvat, care luptă cu spiritele din Iad ce vor să între în lumea noastră prin gaura din gara Teiuș. Petre Popescu este uluit. Aflase unde se duceau banii, dar nu-i venea a crede ca se putea face așa ceva:

“-…Misiunea noastră e să supraveghem această țară și să o protejăm de pericole.

  • Credeam că avem armată.
  • Armata e pentru pericole militare. Poliția e pentru crime. SRI-ul e pentru politică. Dar pentru problemele și pericolele sociale, pericole de care nu ne poate proteja nimeni, cine e?
  • Cine, nașii de tren?
  • Exact!” (p.31)

   Subinspectorul SRI Petre Popescu este convins să facă parte din grupa aceea de luptă împotrivă forțelor din alt univers și așa ajunge să lupte și să-l cunoască pe arhanghelul Raul, dar și toată încrengătura de relații care făcea funcțională mica armată a nașilor de tren. Acesta va fi pusă în situația disperată de a găsi o soluție găurii de la Teiuș pentru că Dumnezeu refuză să intervină. Vom avea și călătorii în timp cu locomotiva Șoapta lui Zalmoxis și multe întâlniri cu totul neaşteptate și surprinzătoare. Dar las cititorului plăcerea de a descoperi frumusețea romanului scris de Ovidiu Eftimie.

   Ce mi-a plăcut mie în mod deosebit este perfecta cunoaștere a realităților românești mai ales în ce privește disperata situație a căilor ferate din ultimii 30 de ani, la fel de buna cunoaștere a vieții oamenilor obișnuiți din toată țara și o la fel de bună cunoaștere a ceea ce s-a scris și a fost la un moment dat la modă după 1990. Așa se explică prezența personajului Varain care se poate dematerializa dintr-un loc în altul, care nu este altcineva decât Petre Varain personajul principal din romanele lui Pavel Coruț, care s-au bucurat de un foarte mare succes la public în anii 90. Petre Varain a fost introdus prima dată în literatură în romanul “Quinta spartă” în 1991. Romanul este primul din seria  ,,Octogonului”.

   Romanul “Arhanghelul Raul” este unul satiric. Dincolo de tema SF. tot ce face autorul este să satirizeze  realități din viața noastră. Și o face cu mult talent și cu o anume disperare bine mascată sub râsetele involuntare ale cititorului. Pentru că ceea ce satirizează el nu pare a avea rezolvare, cel puțin nu în viitorul apropiat, pentru că multe lucruri țin de mentalitate și asta se schimbă cel mai greu.

  Recomand lectura romanului “ Arhanghelul Raul” de Ovidiu Eftimie. Vă va oferi ore plăcute de lectură și o mai bună cunoaștere a lumii în care trăim și care merită să fie apărată de invazia forțelor Iadului oricare ar fi acelea.sigla Nemira

 

Cartea Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira sau de pe cărtureşti.ro

evaluare-carte-4

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
4

„Cei învinşi azi pot câştiga mâine. Însă cei morţi au pierdut pentru totdeauna.”

Jumătate de război, de Joe Abercrombie

Seria Marea sfărâmată

Autor: Joe Abercrombie

Titlu original: Half a War

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus Fantasy

An publicare: 2015

Număr pagini: 432

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

 

Libertatea nu-ţi este de niciun folos dacă eşti mort. Iar mândria nu le serveşte la nimic celor rămaşi în viaţă.”

     Aşa cum ne-a obişnuit din volumele anterioare, Joe Abercrombie are un talent incontestabil în a purta cititorul prin aventuri uimitoare. Întreaga serie „Marea sfărâmată” ne oferă o călătorie memorabilă printr-un timp în care principiile şi valorile morale erau dictate de inteligenţă şi de tăişul sabiei, iar spaţiul în care se desfășoară acţiunea oferă suficiente condiţii vitrege pentru ca luptele să fie printre cele mai chinuitoare.

jumatate-de-razboi1

   În cel de-al treilea volum al seriei fantasy, Abercrombie păstrează în scenă multe dintre personajele cu care deja ne-am familiarizat din cărţile precedente, dar pune accent pe un nou destin, pe o nouă protagonistă atinsă de dorinţa răzbunării şi de Mama Război.

   „Jumătate de război” o aduce în prim-plan pe prinţesa Skara, a cărei soartă scrisă în stele e pe cale să se împlinească. Fire inteligentă, dar rebelă şi mândră, prinţesa nu poate accepta înfrângerea şi furia pune stăpânire pe ea atunci când îşi vede bunicul învins şi fără speranţă. Frageda vârstă de doar şaptesprezece ani şi lipsa de experienţă nu o ajută prea mult în încropirea unui plan care ar putea salva regatul. Până când…

Cei învinşi azi pot câştiga mâine. Însă cei morţi au pierdut pentru totdeauna.”

    O noapte fatidică, prea mult sânge prelins pe treptele palatului, prea mulţi morţi peste care se calcă, trădare, durere, amărăciune, groază – toate se abat ca un uragan devastând nu doar Throvenlandul ci şi viaţa prinţesei Skara.

   Asistând neputincioasă la invazia lui Yiling cel Strălucitor, Skara este nevoită să accepte ajutorul căpitanului bătrân pe care îl dispreţuia – Jenner cel Albastru – să privească rece asasinarea propriului bunic şi a Mamei Kyre şi să se dea drept sclavă pentru a-şi păstra viaţa. Mânia născută în ea generează ură, iar acest sentiment naşte dorinţa de răzbunare ce îi va fi factor declanşator al abilităţilor înnăscute şi îi va oferi suficientă forţă de a răzbate prin momente chinuitoare.

   Cu scopul de a recupera Throvenlandul şi de a spăla sângele celor care o crescuseră, chiar cu sângele duşmanului, Skara îşi va pune în valoare inteligenţa, folosindu-se de ultimul sfat dat de Mama Kyre: „Cuvintele sunt arme.”

   În paralel cu destinul Skarei, autorul ne prezintă lupte de culise şi un război care ameninţă cu distrugerea. Avem de-a face cu comploturi, strategii, trădări, isteţime, planuri uluitoare şi credinţe bizare. Fraze pline de înţelepciune sunt presărate la tot pasul în text şi devin moralizatoare pe măsură ce acţiunea se derulează.

– Dacă tu consideri că vorbele au vreo valoare, atunci rosteşte-le cu voce tare, fă-le să răsune în toate colţurile, umple sala cu speranţe şi dorinţe şi fă ca fiecare martor al cuvântării tale să le împrăştie mai departe!”

 Oamenii nu se împart doar în eroi şi laşi. Sunt ambele lucruri şi niciunul, totul depinde de cum stau lucrurile. Depinde de cine stă alături de ei sau de cine le stă împotrivă.”

    Îl întâlnim din nou pe părintele Yarvi, iar mintea ascuţită a acestuia impresionează iarăşi, deşi la un moment dat, pare pentru prima oară prins într-o situaţie fără ieşire. Bunica Wexen uimeşte la rândul ei încă odată, prin acţiunile sale, dovedind nu doar inteligenţă ci şi o minte diabolică şi sadică ce se ghidează după valori autocreate.

   Avem parte de un ritm rapid al acţiunii, suspans din plin ce nu permite vreo clipă de plictiseală, scene vizuale realizate din cuvinte şi fraze memorabile. Pe scurt, Abercrombie reuşeşte din nou să îşi captiveze cititorii, iar „Jumătate de război” este încă un volum cu adevărat fascinant care seduce încă de la primele rânduri.

Adu-ţi aminte: puterea înseamnă să îţi ţii totdeauna un umăr în umbră.”

Dar secretul păstrării autorităţii este să dai doar poruncile de care eşti sigură că vor fi ascultate.”

    Personal, am fost cucerită de stilul concis al scriitorului, iar seria „Marea sfărâmată” a devenit una dintre trilogiile preferate. Şi acestui volum ca şi celor anterioare, îi ofer număr maxim de steluţe şi chiar câteva în plus ca bonus. Pentru a înțelege mai bine de ce le merită din plin, vă invit să aruncaţi o privire și peste celelalte recenzii ale acestei serii-Jumătate de lume şi Jumătate de rege.sigla Nemira

Cartea Jumătate de razboi, de Joe Abercrombie a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi coamandată de pe site/ul Editura Nemira. Cartea poate fi achiziţionată şi de aici.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
11

Irina, de Adina Speteanu-Editura Tritonic

Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Data apariţiei: noiembrie 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

    M-am bucurat foarte mult atunci când a apărut cartea “Irina” întrucât apreciez mult scrierile autoarei Adina Speteanu. Bănuiam că voi avea de-a face cu o poveste de dragoste, dar nu m-am așteptat să descopăr un roman atât de profund, o poveste ce reflectă realitatea cotidiană. Am urmărit traiectoria sentimentelor pe care le au Diana și Alex, doi tineri aflați la vârsta schimbărilor, când încă nu știu cum să gestioneze anumite lucruri, care nu știu cum să facă față presiunii celor din jur, cum să se descurce cu relația de prietenie sau iubire. M-a emoționat drama familiei Preda, durerea sufletească îndurată de Diana din cauza morții mamei sale, suferința micuței Irina, care nu poate înțelege de ce tatăl ei nu o poate suferi.

adina-speteanu-irina

  Povestea este spusă atât din perspectiva celor doi tineri, Diana și Alex, dar și a altor personaje, printre care se numără tatăl fetei, fratele ei, dar și profesorul de engleză, Damian Todor, un bărbat misterios care sare în apărarea lui Alex când acesta intră într-o dispută cu niște huligani și care se află mai tot timpul în preajma Dianei, încercând să o protejeze.

   Familia Dianei a fost una dintre cele mai apreciate din Zărnești, dar problemele au început să apară atunci când s-a născut Irina, fata lor cea mică. Se pare că doctorul Oprea a auzit anumite zvonuri despre fată și s-ar fi supărat, și într-o noapte, când se întorceau de la o petrecere, au avut un accident de mașină, iar soția a murit pe loc.

   Rămas văduv și cu trei copii în spate, dintre care unul abia născut, doctorul practic a înnebunit de suferință. A preferat să se îngroape în munca de la spital, evitând orice contact cu familia. S-a închis în el, învinovățindu-se pentru pierderea singurei femei pe care o iubise vreodată. Așa că de la accidentul survenit în urmă cu opt ani, cei trei copii au crescut fără mamă, dar și fără tată. Cel mai mult a avut de suferit micuța Irina pe care tatăl o ignoră complet, dând impresia că o urăște. Având în vedere că este un bărbat mai dur,  Diana se temea de el pentru că existau momente în care furia lui putea să se transforme în violență. De aceea evita s-o lase pe Irina multă vreme singură cu el.

   Cum tatăl lor nu prea le-a acordat atenție, Diana rămăsese singura care se ocupa de treburile casei, mai ales după ce fratele ei Mihai a plecat la facultate, în străinătate. Prietenii le-au întors spatele imediat de cum au văzut că au probleme, printre ei numărându-se și Alex, cel mai bun prieten al ei. Cât despre colegii de liceu, aceștia au început să profite de timiditatea Dianei și au transformat-o în bătaia de joc a liceului.

    Diana Oprea și Alex Preda (fata doctorului și băiatul primarului) se cunoșteau din copilărie și au fost prieteni foarte buni, dar când mama Dianei a murit, totul între ei s-a schimbat. În noaptea în care Diana abia aflase de moartea mamei sale, Alex venise la ea acasă, să-i reclame un incident banal și atât de nepotrivit. Au început să țipe unul la altul, și-au aruncat vorbe grele, iar printre reproșuri și insulte, Alex i-a spus că mai bine n-ar fi fost niciodată prietenul ei. Mai târziu, după ce a aflat ce se întâmplase în acea noapte, și-a cerut iertare și că regret toate vorbele pe care i le-a spus, dar Diana n-a putut să-l creadă. Era mult prea furioasă pe toți cei din jurul ei și nu-și dorea ca el să se apropie de ea, așa că l-a îndepărtat și l-a evitat cât mai mult posibil.irina

“- Am încetat să mai cred în destin în clipa în care persoanele la care țineam mi-au arătat care este adevărata lor părere…”

    Anii au trecut, iar cei doi foști prieteni s-au schimbat și ei. Diana considera că Alex este acel gen de persoană care crede că totul i se cuvine și că poate să facă ce vrea cu cei din jurul său având în vedere că este fiul primarului. Adevărul e că tânărului nu-i plăcea faimă de care avea parte, dar nu făcea nimic pentru a o stopa.Se lăsa băgat în seamă și vânat de fete, deși niciuna nu-i plăcea cu adevărat. Pentru a nu intra în dizgrația prietenilor, accepta orice propunere. Cât despre Diana, până și profesorul ei de engleză și-a dat seama că parcă vorbea cu un “adult confuz și speriat, care nu știa în ce direcție să o ia pentru a fi mai bine”. Devenise o singuratică. Se îndepărta de oricine, atunci când limitele erau depășite și intimitatea îi era invadată.

   În ziua în care avea loc cea de-a opta aniversare a morții mamei ei, Diana are parte de un moment extrem de dureros, plin de umilință, atunci când Joseph, cel mai bun prieten al lui Alex, s-a luat de ea, de față cu alți colegi, spunându-i că este o ciudată. Văzând că ea nu reacționează în niciun fel, a prins-o de mână și a trântit-o cu capul de asfalt. După un “ scuză-mă ” spus în batjocură, băiatul a început să radă în hohote, fericit nevoie mare de fapta sa.

Auzind hohotele sale, ceilalți își întoarseră privirile curioase către spectacolul oferit de cei doi. Izbucniră și ei în același râs frenetic, arătând-o cu degetul pe biata victimă a nepăsării celorlalți.”

 

   Necazul e că cei care acum râd de ea sunt foștii ei prieteni, iar Diana își dă seama că schimbarea lor s-a petrecut din cauza suferinței sale. Odată cu închiderea în sine și cu îndepărtarea de cei din jur, comportamentul lor nu avea cum să rămână același. I-au observat lipsa de interes, așa că  interesul lor pentru ea a scăzut până când s-a transformat în batjocură.

   Doar Alex își dă seama că s-a ajuns prea departe și vrea să recapete acea prietenie care îl unise cândva de Diana, dar pe care o pierduse ca un prost, reproșându-i un lucru complet ridicol în cel mai greu moment din viața sa. Voia să o ajute, să intre în vorbă cu ea, dar nu știa cum să se apropie. Iar prima întâlnire față în față s-ar fi soldat eșecului dacă nu ar fi fost micuța și lipicioasa Irina, care reușește cu felul ei de a fi să îi facă să zâmbească și să comunice.

   Nu numai Irina este cea care îi apropie pe cei doi tineri, ci și noul profesor de engleză, Damian Todor, pe care Alex l-a întâlnit pentru prima oară  în niște împrejurări puțin mai delicate, atunci când acesta l-a apărat de niște huligani cu care tânărul se afla într-un conflict mai vechi. Din anumite motive, profesorul o urmărește pe Diana, vrea sa afle cât mai multe despre ea și astfel descoperă că cei doi au fost cândva prieteni și în curând le face o surpriză: îi mută în aceeași bancă și le cere ca pe tot parcursul anului să facă împreună toate proiectele. El este cel care va încerca să îi schimbe părerea despre Alex, să o facă să-l ierte pe tânăr.irina-adina-speteanu

“- De ce nu încerci acum? De ce nu privești proiectul drept o modalitate prin care să recuperezi acea legătură cu cei din jurul tău?

 Oftă și se ridică de la masă, dar profesorul o opri.

-Dă-ți o șansă, Diana, îi spuse el cu blândețe. Asumă-ți riscul de a-i înțelege pe cei din jur și a-i accepta așa cum sunt. Nu te izola.”

     Până și Joseph își schimbă părerea despre Diana după ce află din gura lui Alex ce anume a dus la ruptura dintre ei. Chiar am apreciat modul cum îl sfătuiește pe Alex, arătându-i că dacă vrea să o recupereze, trebuie să înțeleagă că ea nu mai este aceeași fată inocentă de acum opt ani.

 “-  Alex tu ai rănit-o în cel mai stupid mod posibil, începu el cu o voce joasă, măsurându-și totuși vorbele. I-ai reproșat un lucru de-a dreptul pueril în noaptea în care mama ei a murit, fără ca măcar să-ți pese de faptul că ea murea pe dinăuntru și că aștepta ca tu să nu o rănești.

-Dar eu….încercă Alex să vorbească, dar Joseph îl opri.

-După ce i-ai călcat prietenia și încrederea în picioare, ai plecat, arătându-i cât de egoist poți tu să fii. Nici măcar nu i-ai spus un singur cuvânt care să o consoleze!”

 “- Ar trebui să te gândești la faptul că Diana e-o persoană nu un joc de cărți sau mai știu eu ce competiție care îți place ție. Poate că ești în stare să ieși învingător la acele lucruri, dar când vine vorba de oameni, dă-mi voie să nu fiu atât de încrezător. Mai ales că trofeul tău e o persoană tristă și dezamăgită de tine, luptătorule.”

 “- Nu e atât de ușor să îndepărtezi urmele lăsate de trecut, și dacă vrei să o recuperezi, ar trebui să începi să înțelegi acest lucru. Pentru că acel trecut dureros te include și pe tine și așa lucrurile sunt mult mai complicate.”

     Însă necazurile încep să apară, dar de această dată, cei doi le fac față împreună. Într-o oarecare măsură, tocmai aceste necazuri îi apropie din nou. Irina se certă cu colegii din cauza unor bârfe care începuseră să circule încă de când murise mama, dar abia acum au ajuns și la urechile colegilor ei. Și se știe foarte bine cum sunt copiii, mai ales că ei nu realizează cât de ușor îi pot răni pe cei din jur și nu conștientizează consecințele vorbelor lor. Iar Irina este un copil foarte trist, care a avut mult de suferit, care nu a avut ocazia să-și cunoască mama și totuși i-a venerat numele și atunci când i se spune că ea nu este de fapt fiica doctorului, a reacționat ca atare.

   Diana se tot gândește dacă să-i acorde lui Alex o a doua șansă, dar se teme că avea să fie din nou rănită și nu mai voia să sufere. Problema e că ea este și puțin confuză pentru că există șanse ca ceea ce simte pentru Alex să nu fie doar prietenie.

“De ce trebuie să-mi întorci lumea pe dos de fiecare dată când ești aproape de mine? De ce nu pot să-mi înving inima și să las rațiunea să câștige? De ce, Alex? Dar oricât de mult aș încerca să mă mint și să pretind că nu simt nimic, mi-aș dori să cred că greșesc și că am putea să rezolvăm totul. Să reușim să lăsăm deoparte trecutul, pentru că doar așa am putea să fim fericiți.”

    Însă ironia sorții a făcut ca cei doi tineri să fie loviți de o dubă, tocmai când se pregăteau să coboare din mașină pentru a merge la mormântul mamei ei. Dacă Alex și-a revenit relativ repede, având doar câteva contuzii și mâna dreaptă ruptă, situația Dianei este foarte gravă pentru că nu purta centura de siguranță și impactul a fost aproape mortal.

“Sufletul lui fu cuprins de o nebunie pe care nu o recunoștea și nici nu o putea controla. Știa doar că se simțea vinovat de starea în care iubita lui ajunsese, blestemându-și zilele pentru clipa în care o chemase să meargă cu el să ducă coletul pe care mama lui i-l dăduse.

 -Alex, calmează-te. Nu-ți face bine starea asta.

 -Puțin îmi pasă de cum mă simt eu! Nu înțelegi? Fata la care țin se zbate între viață și moarte din cauza mea! Din cauza mea, Joseph! îi spuse prinzându-l de mâneca tricoului.

 Suspinele aproape că îl sufocau, dar nu îi păsa. Dacă ar fi știut că așa putea să o salveze, și-ar fi oferit viața fără să se gândească de două ori. Însă pe lângă durerea care îi încerca sufletul acum, cel mai greu lucru era sentimentul de vină care nu îl lăsa în pace. Chiar dacă Diana ar fi supraviețuit, tot nu ar fi putut să scape de remușcări, acuzându-se pentru acel accident pentru tot restul vieții sale.”

    Chiar dacă Diana a ieșit până la urmă din comă, ea și-a pierdut memoria. Nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și nu recunoaște pe nimeni, nici măcar pe Alex. Iar pentru binele ei, tatăl său ia decizia ca Damian să o ducă departe, pentru a o proteja de trecut, de oameni.

 La dispariția Dianei, bârfa din orașul lor ia amploare, transformând familii Oprea și Preda într-un subiect de maxim interes. Treptat, cu cât Alex și Mihai ajung mai aproape de Diana, descoperă secrete de familie care le schimbă viața pentru totdeauna. Iar Irina devine singurul punct de legătură dintre cei doi, pe viață.

    Nu mai dezvălui și alte lucruri pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiți motivul pentru care micuța Irina este centrul acestei minunate povești, de ce se află în conflict familiile Oprea și Preda, care este adevărata identitate a profesorului, dar și toate încercările prin care vor trece cei doi protagoniști – Diana și Alex, cum destinul se încăpățânează să îi aducă împreună în ciuda faptului că sunt prea multe lucruri care îi despart.

Între ei a existat mereu o pasiune pe care nici măcar destinul nu a putut să o distrugă. I-a îndepărtat pentru un timp, dar așa cum a rupt firul într-un moment, l-a cusut într-altul. Ei au fost și vor fi mereu doi poli opuși care nu vor avea liniște decât în clipa în care se vor putea întâlni.”

   “Irina” este o carte despre prietenie și dragoste, lucrurile care contează cel mai mult în viață. Un roman presărat cu speranță, îndoieli, disperare, remușcări, ură, responsabilitate, care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde și te lasă cu un zâmbet larg la final.

Nota 9,5Editura Tritonic

Cartea Irina, de Adina Speteanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebookevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră.

Sistemul nostru de evaluare aici

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață. [… Și știi la ce concluzie am ajuns, Robert? Că toți oamenii sunt capabili de crimă dacă situația o impune.”

Față în față, de Ciprian Mitoceanu-Crux Publishing

Titlul original: Față în față

Editura: Crux Publishing

Colecția Sci-Fi

Seria Predestinare genetică: 1. În sângele tatălui; 2. Insula diavolului; 3. Față în față
 Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 283

Gen: Thriller distopic

Cotație Goodreads: 4,25

 

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață.”

   Cel de-al treilea și ultimul, așa cum ne informează autorul, roman din seria „Predestinare Genetică”, încheie șirul întâmplărilor produse de amendamentul Dawson. Pentru a vă reaminti sau a vă pune la curent cu subiectul seriei, puteți citi recenziile romanelor premergătoare, „În sângele tatălui”, respectiv „Insula diavolului” .

    După ce am terminat „Insula diavolului”, al doilea volum din serie, am avut un feeling că urmează un roman mai bun. Am sperat că al doilea roman este doar o tranziție spre un final deosebit, pe măsura începutului. Și am avut dreptate! Slavă Domnului că am scăpat de acea insulă și că ne-am întors pe continent, printre Dawson, Robert, Bettie și Mellanie. Primul volum, „În sângele tatălui”, mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut deosebit, în timp ce despre al doilea nu pot spune același lucru. Din fericire, în cel de-al treilea mi-am regăsit entuziasmul din primul.

    Acum aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, la finalul romanului anterior: evadarea lui Leo a fost pusă la punct de nimeni altul decât Robert, adevăratul Asasin de Brunete. Cum șeful său, congresmanul Dawson, îl tot presa să dea de urma criminalului, Robert a găsit singura soluție viabilă, astfel încât să-și scape pielea și să-și păstreze locul de muncă.

   L-a ajutat pe Leo să evadeze, nedezvăluindu-și identitatea și având în minte un plan diabolic: atunci când Leo va ajunge în oraș, îl va da pe mâna autorităților, punându-i în cârcă propriile crime.

   În același timp, jurnalista Betty Nuñez îl descoperă pe Robert ca Asasin al Brunetelor, însă nu anunță autoritățile, planul ei fiind mult mai complex: intenționează să-i întindă acestuia o cursă și să-l prindă în flagrant delict. Astfel, consideră că va ascende în carieră, ajungând o jurnalistă celebră și bogată, nemaiavând nevoie să muncească pentru tot restul vieții.

   În alt plan, celebrul amendament câștigă teren la nivel mondial, multe țări fiind seduse de implementarea sa: „Amendamentul meu devine internațional și, nu peste mult timp, va deveni la fel de universal ca și Declarația Drepturilor Omului. O să fie mai mult decât o prevedere americană… O să fie însăși Legea!” – nu pot să zic decât „Doamne ferește!”.

  Robert este foarte ocupat la serviciu, ceea ce se pare că i-a adus „demonii” la tăcere. Nu a mai ucis femei cam de un an de zile. Atenție, am zis femei! Asta nu înseamnă că n-a ucis bărbați sau un anume bărbat. V-am intrigat? Va trebui să citiți ca să aflați despre ce e vorba.

   Așadar, Asasinul de Brunete cam șomează, ceea ce nu înseamnă că Dawson a abandonat subiectul. Îl presează pe Robert să-l prindă, îi dă termene limită, îl amenință cu concedierea… Iar Robert devine amantul celei mai nepotrivite femei pentru el: Mellanie, soția lui Dawson. Fizic, femeia corespunde total tiparului victimelor: brunetă, cu părul lung, drept și extraordinar de frumoasă.

Oricând Robert poate scăpa de sub control, demonii pot reveni, iar Mellanie să fie ucisă. Se va întâmpla asta? Nu trebuie decât să citiți pentru a afla.

„Robert ucidea femei cu aceeași pasiune cu care alții colecționau exemplare ciudate de fluturi sau cănițe de porțelan și existau mii de argumente în sprijinul ipotezei că avea să ucidă iar.”

    Tot ce pot să vă spun este că Leo și Robert se vor întâlni față în față, așa cum spune și titlul și vor fi șocați. De ce? Arată la fel! Nu doar seamănă, sunt identici, ca gemenii univitelini! Numai că nu sunt înrudiți, se pare că seamănă cu strămoșul lor, Ted Bundy. „Există vreo șansă ca aiureala aia cu Amendamentul Dawson să aibă o bază reală? Acum bănuiesc că da… Nu ți-ar veni să crezi ce șocat am fost când am descoperit nu un profil asemănător cu al lui Bundy, ci unul aproape identic. Și mutra… Totul corespundea. Supărător este că semănăm amândoi cu el la fizic și tendințe criminale, dar nu e nicio pierdere, dimpotrivă, pe mine mă ajută.”

   O luptă acerbă se va desfășura între cei doi. Cine va câștiga? Robert, un om de succes, aflat în serviciul politicianului Dawson, sau Leo, evadat de curând, însă la fel de carismatic și inteligent precum Robert?

Rămâne să aflați…

Deși conform notei autorului de la final, acesta este ultimul roman din serie, eu tot întrevăd o posibilă continuare… S-a dovedit că se poate evada din Insula diavolului, așa că…

Iar replica de final chiar lasă o ușă deschisă…

 Citate:

„Suntem din ce în ce mai degenerați din punct de vedere moral. Da, Brian, suntem din ce în ce mai găunoși sufletește, asta se întâmplă cu noi.”

 „Amară libertate într-o țară care se lăuda că inventase conceptul.”

„Ceea ce Betty nu știa, așa cum nu știau nici americanii de rând, era faptul că Serviciile Secrete puseseră la punct un sistem informatic cu ajutorul căruia se putea pătrunde în calculatorul oricărui cetățean de pe cuprinsul Statelor Unite și Canada, indiferent dacă aparatul era legat sau nu la rețeaua Internet.”– wow, așa o fi și în realitate?

„Loialitatea e ca drumul spre iad. Odată pornit pe el, nu mai poți face cale-ntoarsă. E un drum singuratic și deseori periculos, da’ la capătul lui va fi întotdeauna o lumină, căci lucru, omul sau ideea căruia îi ești loial te va călăuzi în cea mai neagră beznă.”

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață. [… Și știi la ce concluzie am ajuns, Robert? Că toți oamenii sunt capabili de crimă dacă situația o impune.”

Despre autor:

    Ciprian Mitoceanu a studiat la Universitatea Ștefan cel Mare specializarea Istorie-Geografie. În prezent este profesor și scriitor, debutând în 2007 cu romanul Colții. A publicat romane și povestiri scurte aparținând genurilor horror, thriller, mister, în limbile română și engleză: Amendamentul Dawson (roman de sine stătător, ce n-are legătură cu seria „Predestinare genetică”), Dark Tales of Sorrow and Despair, seria Predestinare genetică, aceasta din urmă luând naștere în urma vizionării unui documentar.

Autorul este supranumit de unii critici „Stephen King al României”.

Crux Publishing logo

Cartea Față în față, de Ciprian Mitoceanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
14

Destinul unui prinț, de T.I. Horia

Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015

278 de pagini

Nu de foarte mult, un rege a fost asasinat, regina și prințul au fugit din regat pentru a supraviețui, apoi prințul a aflat adevărul despre adevărata lui identitate.

    Cam asta ar fi ideea de la care pleacă T.I.Horia în Destinul unui prinț, un roman fantastic, care pare inspirat din opera lui J.R.R. Tolkien, cu goblini, vrăjitori, orci, ființe malefice de înviat și un tron de recuperat. Romanul lui T.I.Horia este, însă, tânăr, necopt, ca un exercițiu al unui scriitor cu potențial.

Titlul romanului conține și tema acestuia: dorința prințului Corvin de a-și îndeplini destinul.

    În primul capitol, se realizează un preambul, cu evenimente care vor avea o maximă importanță în firul epic ulterior. Lucifer, regele lumii de dedesupt, care își dorea supremația și în lumea de deasupra, a fost învins în lupta pe care o ducea  cu armata celor cinci regi: Corvinus (regele oamenilor), Alijar (al elfilor), Ghimli (al gnomilor), Diego (al magicienilor) și Elder (regele dragonilor). În momentul morții, Lucifer îi răpește pe cei cinci, astfel că Val’drem a devenit un loc pustiu unde numai flăcările dragonilor ardeau continuu, fără a se stinge. Câmpul de luptă era plin de cadavre, sânge și foc, ce nu se mai stingea. Val’drem devenise Val’dul.

   După două mii de ani, regele regatului Akerel, Corvinus al III-lea, este asasinat de cel mai bun cavaler, Sir Rohan, care își dorește puterea. Regina fuge într-un sat uitat de lume cu fiul ei de numai cinci ani, Corvin, unde trăiește în liniște timp de treisprezece ani.

Corvin devenise un bărbat bine făcut, cu păr negru, ochii căprui, maximum 1,80 cm (m, n.n.) înălțime. Având în vedere că era un vânător destul de bun și un tăietor de lemne îndemânatic, corpul său arăta ca și cum ar fi fost modelat din cocă pentru prăjituri, formele văzându-i-se perfect. Mama lui, Merisa, devenise o femeie de rând care se acomodase foarte repede cu viața de la țară, avea părul lung, șaten și ochii albaștri. Nu era foarte înaltă, avea 1,65 cm.

   Rohan află de existența lui Corvin și trimite orcii (niște vietăți născute din încrucișarea elfilor întunecați cu goblinii) să îl ucidă. Aflat la tăiat de lemne, Corvin scapă, dar toți cei din sat mor. Înainte să moară, mama sa îi oferă o cutie în care se află dovezi ale rădăcinilor sale nobile.

   Astfel, Corvin pleacă într-o călătorie care are o dublă semnificație: să reînnoiască vechea alianță a celor cinci rase, pentru a lupta împotriva lui Lucifer, prezent ca spirit prin uneltele sale, Rohan și Gharel, și să demonstreze că merită să își îndeplinească destinul de prinț moștenitor.

Cea mai mare misiune și cea mai grea era a lui Corvin, fiindcă trebuia să unească toate neamurile iar unele dintre ele erau foarte greu de convins. Nu se știa când va începe războiul, dar trebuiau să fie pregătiți pentru orice eventualitate.

    În lunga sa călătorie, Corvin are parte de numeroase și palpitante aventuri, din care iese mereu învingător, ajutat fiind de prieteni de nădejde: frumoasa Faren și elful Lemar. Pentru ca poporul să îi recunoască autoritatea, Corvin trebuie să găsească legendara sabie pierdută, Arkeryn, și să o scoată din piatră.

Înzestrat cu calități importante, precum sinceritatea, bunătatea și curajul, eroul reușește să reunească vechea alianță și să învingă răul.

Lumea devenise mult mai liniștită și mai frumoasă, Val’dul devenise din nou Val’drem și totul era cum trebuia să fie, fără pic de ură în lume…. Doar liniște și pace.

    Am amintit mai sus de influența (posibilă) a lui Tolkien. Similitudini sunt și sar rapid în ochi. De exemplu, unele substantive proprii. Rohan, în Stăpânul inelelor, este ținutul din Pământul de Mijloc, la N-V de Gondor, în Destinul unui prinț, denumește personajul antagonist. Numele Argon/Aragon amintește de Aragorn, regele gnomilor, Ghimli, de curajosul gnom Ghimli din celebra trilogie, Lemar de Legolas. O secvență citită mi-a amintit de scena în care hobbiții Merry și Pippin sunt pe cale să fie mâncați de orci.

–Sau ce? Știi de câteva zile mâncăm numai pâine putrezită, m-am săturat. În noaptea asta o să avem un ospăț pe cinste cu carne, spuse celălalt orc.

Punctul slab al romanului îl reprezintă greșelile gramaticale, care fac lectura destul de grea și obositoare.

–Altceva ce mai știi?

–Nimic. Doar că urma să îi dau de veste ce am aflat despre băiatul care îl protejezi și se pare că am ratat.

–Da. Străjer i-ai și pe ceilalți doi, dacă mai trăiesc și omorâți înainte să scape ca să nu dea de veste., este doar un exemplu.

   Destinul unui prinț este un roman emoționant și antrenant, cu evenimente ce se succed rapid, autorul nepunând accent pe descrieri amănunțite. Tânărul cititor cu siguranță se va transpune în ipostaza de prinț, care trebuie să lupte pentru a-și câștiga dreptul la existență, dar și pentru a-și răzbuna părinții.

Mulţumim autorului pentru cartea oferită!evaluare-carte

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

by -
6

Sisteme de fixare şi prindere de Ştefania Mihalache

recenzie

   Volumul de poezii “Sisteme de fixare și prindere” al scriitoarei și poetei Ștefania Mihalache a apărut la editura Nemira în anul 2016, într-o colecție dedicată poeziei denumită “Vorpal” aflată sub coordonarea Svetlanei Cârstean. Am fost intrigată de denumirea colecției și poate așa au fost și alți cititori, dar am căutat explicația care este una deosebită:

            “ Vorpalul e arma absurdă dar eficientă și impecabilă care apare în poemul Jabberwocky  din Alice în “Țara oglinzilor”. Arma jucăușă și periculos de inteligentă…”

   Colecția “Vorpal” a debutat cu două volume de poezii : “Dodii” de Florin Dumitrescu și “ Sisteme de fixare și prindere” de Ștefania Mihalache. Cei doi poeți au avut o seară de poezie la M60 cu recitări din volumele publicate de editura Nemira pe 13 decembrie 2016.

Colecția “Vorpal” s-a lansat la târgul de carte “Gaudeamus”, sâmbătă, 19 noiembrie 2016. Cu această ocazie coordonatoarea colecției, Svetlana Cârstean a spus:

“ Acum cinci ani scriam că poezia este o Cenușăreasă care se strecoară prin literatura contemporană cu saboții ei de lemn, cumva încercând să nu facă prea mult zgomot.” În mod sigur colecția “ Vorpal” va transforma Cenuăreasa într-o adevărată prințesă. Volumul poetei Ștefania Mihalache este deja un prim pas al acestei transformări.”

   Miercuri 7 decembrie 2016, în cadrul celei de a doua ediții a premiilor Matei Brâncoveanu pentru tinerii artiști, gală susțintă de Fundația Alexandrion, poeta Ștefania Mihalache a primit Premiul pentru Literatură pentru volumul “ Sisteme de fixare și prindere” apărut în toamna 2016 la editura Nemira.

   Ștefania Mihalache s-a născut la data de 15 august 1978 la Brașov. Este absolventă a Facultății de litere a Universitații Transilvania, Brașov și are un master în studii de gen și cultură la Universitatea Central Europeană, Budapesta, cu teza “Narratives of Masculinity. Negotiating the Border in Bram Stoker’sDracula.”

   Debutează cu volumul colectiv “Junii 03”, Antologia tinerilor prozatori brașoveni, editat de revista “Interval” 2003. În 2004 debutează editorial cu volumul “Est-falia”, Editura Paralela 45, roman nominalizat la Marile premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. A publicat și romanul “Poemele secretarei” la editura “Cartea românească”

   A publicat proză și recenzii în revistele “Pana mea”, “ Vatra”, “ Observator cultural”,” Time Out”, “Dilemateca” și “Noua literatură.” A lucrat ca scenaristă la Media Pro Pictures, București. Din octombrie 2009 a fost doctorandă a Facultății de litere a Universității București cu o teză pe tema copilăriei în proza de după 1989, coordonată de profesorul Eugen Negrici. A obținut titlul de doctor în 2012.

   Volumul de poezii “Sisteme de fixare și prindere“ are 109 pagini, este elegant ca apariție de carte cu o mică reproducere grafică a desenului bine cunoscut al lui Leonardo da Vinci, “The Uman Foetus in the Womb” . Cartea are patru părți distincte: Primul, A doua, Colierul dublu, Cablu de tracțiune. Toate noțiunile acestea pur tehnice, chiar înșelător de tehnice, ascund o temă veche de când lumea, o temă pur feminină, tema maternității cu tot ce presupune în secolul 21 și în mileniul III- maternitatea. Femeia acestui timp pur tehnologic în care umanitatea pare a se pierde și a se căuta pe sine fără ca încă să se găsească, maternitatea este în mod surprinzător o problemă care însingurează. Și din toate poeziile Ștefaniei Mihalache eu am resimțit această însingurare. Noua conformație fizică a viitoarei mame, noua și imensa responsabilitate pentru copilul care se va naște, noile senzații fizice, dar și noile trăiri psihice totul e nou, nou și nu odată creator de alte și alte întrebări și senzații.Și mai este ireversibilitatea tuturor schimbărilor prin care trece femeia. Odată cu naşterea copilului se naște și ea din nou, o altă femeie, complet diferită și completă altfel, pentru că este MAMA. Din poezii și denumirile de capitole mi-am dat seama că este vorba de doi copii, un băiat, “Primul”  și o fată, “A doua” deci două experiențe diferite chiar dacă în mare sunt la fel. Dar ea, mama, este altfel. Pentru Primul este și ea prima dată, pentru A doua deja are experiență și știe cam la ce să se aștepte. Trăirile ei se concentrează pe alte lucruri, întrebările ei se axează pe alte nedumeriri.

   Mi-a plăcut în mod deosebit poezia “Lumea, nimic mai puțin” în care tinerei pe cale de a deveni mamă îi este teamă să-i vorbească copilului ca nu cumva să-i prezinte lumea în care acesta se va naște ca o lume idealizată și ideală.

“ Am vrut să-ți promit c-o să vorbim zilnic

c-o să te aduc pe lume pe un pat de vorbe

pe rmă era să-ți promit totul

cu tinerețea fără bătrânețe și toate celelalte

dar m-am oprit la timp.” (p.11)

  Foarte sugestivă este și poezia “Filmul” în care este prezentată banala deja ecografie doar că în câteva versuri se adună o mulțime de simboluri inversate, dinspre moarte spre viață.

“ O dată pe lună stau în fața unui monitor,

urmăresc un film de Tarkovski

cu o umbră fugită -ntr-o mare de gri

o umbră întoarsă adusă răsucită și scăpată

o umbră care vrea să sară un râu până la mine

pe care luntrașul trebuie s-o treaca în sens invers

și care îmi dă mie un ban dacă pot să-i spun

cum îmi doresc să fie.” (p.14)

Definiția poetică a Mamei este excepțional redată în poezia “Timpul tău e al meu”:

“Numai o mamă o să fiu, singura

care știe locul adevărat

al fiecărui obiect din casă

și voi, tu și tatăl tău,

o să trebuiască să mă întrebați pe mine unde sunt lucrurile….” (p.21)

   Am fost toată viața mea de adult în primul rând mamă și de multe ori mi-am dat  seama că de fapt în asta constă atotputernicia unei mame, să fie creatoarea universului ordonat material al familiei ei! Să fie, așa cum spune poeta, “dresoarea mopului a aspiratorului și a măturii”. Poetic și faptic adevărat!

    Partea a doua este dedicată fetiței, “A doua”. Tonul se schimbă puțin. În mod neașteptat A Doua este privită ca cineva mai puternic, cu mai multă forță decât Primul. Iată cum este descrisă în poezia “ Lullaby” (p.42):

“ Tu,a doua,

ești instantanee

neîntârziată

imediată

neînfricată

neînfricoșată….”

Aceeași imagine de putere și strălucire o găsim și în poezia “ Coadă de cometă”, p.43.

“Tu ești

o coadă de cometă

și o stea stătătoare

și o strălucire îndrăzneață

care se ia la întrecere seara

cu Luceafărul de seară.”

    Partea a treia a volumului se numește “Colierul dublu”. În tehnică colierul dublu este un dispozitiv de metal sau din plastic cu care se fixează țevile. Sunt deci elemente de prindere și fixare. Poeziile sunt de data asta axate pe sentimentele și trăirile femeii de după apariția copiilor. Acum apare nevoia reîmprietenirii cu cea care a devenit după naștere. Și poeziile chiar asta fac. Sunt referiri la silueta complet schimbată, la burta care nu se mai  retrage în forma ei iniţială, la ridurile care vorbesc de griji și de o altă vârstă. În poezia “Prietene în vizită”, p.65, exact despre aceste noi și neașteptate provocări este vorba.

“ Burțile nu trec niciodată

nu se resorb

nu se retrag discret și elegant

ca niște bucăți de carne din trecut

ca niște fapte

nimeni din familie nu vorbește

la mesele la care ne adunăm toți decențele

ele rămân.”

   Ultima parte a volumului se numește “Cabluri de tracțiune”, din nou elemente din universul tehnic, ingineresc. Toate titlurile poeziilor sunt din același univers tehnic, micile elemente tehnice cu care fixăm și prindem obiecte din mediul casnic. Sunt titluri de genul inel de cuplare, șină de plastic pentru perdele, mascare șurub pentru șină de perdea, ansamblu culisant etc. M-am întrebat chiar pornind de la titlul cărții de ce această preferință pentru elemente din zona tehnică, fixă, imuabilă a vieții noastre când de fapt poeziile se referă la cele mai sensibile și mai profunde trăiri pe care le poate avea o femeie când devine mamă? Oare dincolo de toată fericirea aceasta unică de a da viață și a te dedica ei, femeia nu se simte cumva prinsă și fixată ca printr-un întreg sistem tehnic? Nu se mai poate mișca decât într-o singură direcție precum perdeaua pe şina ei de plastic și nu mai poate fi decât fixată precum țeava cu acel colier dublu de metal sau de plastic. Dar este și bucuria statornică de a crea astfel Familia și este deplin conștientă de locul său în această familie. În poezia “Patru”, p.91, tocmai despre familie este vorba și despre  forța pe care au toți patru împreună.

“Acum noi suntem patru,

și mai puternici ca încă alți patru,

pentru că ei, oricum ar fi ei,

nu sunt drago-lupi ca noi….”

În unele poezii precum “Capete 2” sau “Tată în iarnă” poeta se referă la tatăl ei despre care spune:

“Îmbătrânesc

și tații mei îi retrag de sub mine

unul mâinile calde de inginer

celălalt mâinile   subțiri și nervoase de poet…”

   Cred că acestor două fațete ale tatălui le răspunde titlul volumului și titlurile multor poezii. pe de o parte noțiuni inginerești transformate însă într-un univers poetic foarte personal.Volumul însă este dedicat lui Eric și Antonia, primul și a doua.

   Recomand lectura acestui volum de poezie. Dincolo de versuri, de imagini poetice, de trăiri surpinzător de sincer redate, de talentul de a reda în imagini deosebite sentimentele cele mai omenești cu putință, dincolo de toate acestea și încă multe altele, veți cunoaște o poetă din tânăra generație cu totul deosebită. Poezia ei degajă sinceritate, curaj, plăcerea de a trăi și o putere admirabilă în înfruntarea tuturor provocărilor vieții, maternitatea, grija copiilor, bătrânețea, relația cu părinții proprii, sentimentul continuității. Cu ajutorul versurilor ei ne va fi mai ușor să descifrăm propriile noastre trăiri pentru că în fond acesta e rolul poeziei.

Mulțumesc editurii Nemira pentru cartea pusă la dispoziție.

sigla Nemira

Cartea Sisteme de fixare si prindere, de Stefania Mihalache a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

 Dodii, de Florin Dumitrescu

recenzie

     Cine este Florin Dumitrescu? Asta m-am întrebat și eu, iar scurta biografie m-a luminat, bucurat și purtat în trecut, în copilărie. Autorul poeziilor a colaborat ca și textier cu trupe autohtone foarte cunoscute și îndrăgite: Timpuri noi, Sarmalele Reci, Direcția 5, Pasărea Rock. Cum crezi că ascult eu acum Șpriț de vară pe viscol? Ca și autor de versuri numai bune de citit de către pasionații de versuri, s-a apucat târziu – fie vorba între noi, nu există târziu pentru cărți, literatură și lectură. Chiar și târziu, CV-ul lui Florin Dumitrescu arată chiar bine, publică încă din 1996, iar u an mai târziu apare Ana are mere. Scrie și pentru copii și obține premii importante. Scrie chiar și în Cartea cu bunici (Humanitas, 2007). Florin Dumitrescu este doctor în antropologie din 2014.

   Dodii este titlul volumului de poezii scris de Florin Dumitrescu. Dodii sunt vorbele aiurea spuse de cineva, în grabă, fără să gândească, dar atunci când toate aiurelile, nu sunt fără rost, iese ceva. La Florin Dumitrescu iese, dar special: o poezie (sau mai multe) în care te regăsești, te vezi, te cauți, te rătăcești, te recompui, devii mai bun sau chiar altcineva.

Acest volum de poezie este structurt în părți, trei la număr, iar Dodii, poezia care dă titlul volumului este inclusă în prima parte a volumului.

Și tu crezi în dodii? Și tu asculți de zodii?

    Coperta volumului de poezii este și ea grăitoare. Pentru mine este o copertă – oglinda în care privești și poți alege ceea ce vezi. Depinde doar de tine. Depinde doar de tine în ce culori vezi viața, cât de mari vezi încercările și cât de grăitoare sunt soluțiile, cât de dulce este reușita. Poți să alegi tot ce vezi și cum vezi tot ce este în jurul tău.

   Dodii de Florin Dumitrescu e despre viață, despre tot ce există, despre tot ce simți, despre cum simți. Despre cum vezi și ce vezi, despre ceea ce roade în interior. Despre opiniile pe care le ai, despre tăcerile tăinute ce nu pot fi ascunse sau păstrate în umbră

Dodii exprimă emoție, nervi, umor, lacrimi, durere, dramă, întrebări fără răspuns, confuzia, lumina, bunătatea, realitatea înconjurătoare. Exprimă furie sau se face doar haz de necaz. Exact ca în viața noastră cea de toate zilele.

Profet sau poet…. – Sau prooroc… –S-au textier de pop-rock

     Dodiile vorbesc și despre condiția umană, despre credințe, principii și valori personale. Le avem pe toate și numai noi putem decide cum și dacă le folosim sau le lăsăm să zacă, să hiberbeze și stima de sine să se târâie până dispare de tot. Iar pentru asta nu e de vină statul, nici cei din jur.

În Dodiile cu rimă au loc toți și toate. Mai ales de toate acele situații de care ne lovim zi de zi: ghișeul, fata de la carne,  rima,  descântecul, zeii, Bulă. Oricine vorbește aiurea, dar în Dodii-rimă care ne amuză, da-ți spun și un adevăr, nu cred că poate oricine scrie. Florin Dumitrescu reușește să amuze, să te facă să ridici din sprânceană. E imposibil să uiți că…

L-au ucis pe Bulă

(…;) Cine-a tras în Bulă?

Cine a tras în simbolul valah? (…;)

Cui ne lași tu Bulă

orfani de umor?

Dacă-i banc,lipsește poanta,

dar mă tem că-i tristul adevăr…

Dacă nu e Bulă,

speranța

e nulă…e nulă.. (…;)

   Dodii te amuză. Te întruntă. Te face să-ți adresezi întrebări. Florin Dumitrescu dă Dodiilor un sens, un rost. Și nu uita: Țara te vrea prost (Sarmalele Reci, 1995), dar tu nu vrei să faci pe plac nimănui, așa-i? Citește! Cărțile te fac neprost!

                         Lectură plăcută!

sigla Nemira

Cartea Dodii, de Florin Dumitrescu a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Nemira.

%d bloggers like this: