Recenzii

Florile vieții, de Rina Ziamni-recenzie

Editura Smart Publishing, 2017

187 de pagini

Nu putea urî toți trandafirii, doar pentru simplul fapt că se înțepase în spinii unuia. Trebuia să lupte pentru fericirea ei. Se născuse la o margine de viață și primise firul destinului ei de la un înger trimis de Dumnezeu.

   Rina Ziamni este o autoare pe care am descoperit-o recent și, încă de la primele pagini ale romanului în discuție, am comparat-o cu Ileana Vulpescu, datorită construcției personajului principal feminin. Tehnica narativă, însă, diferă, cea a Ilenei Vulpescu insistând pe analiza psihologică și pe procesele de conștiință ale personajului.

   Florile vieții este romanul unui destin, al unei femei, Marina. Încercată de viață în multe feluri, ea cunoaște fericirea târziu, când se consolase deja cu singurătatea și dezamăgirea.

   Proaspăt ieșită de pe băncile facultății și cu o slujbă ca profesor, Marina se lasă căsătorită de părinți, fără a fi îndrăgostită. Din această căsătorie scurtă, ea va avea un copil, pe care îl va crește singură: prima floare a vieții ei. Îl iubește și i se dedică total, îi oferă tot ce poate din salariul ei de profesor, fără a aștepta recunoștință. Își dorește, în schimb, afecțiunea lui, dar nu o va primi niciodată. Se dedică profesiei, unde cunoaște și iubește alte flori: elevii. Răpusă de singurătate după moartea mamei și plecarea tatălui în altă localitate (care, de altfel, părăsise căminul conjugal cu mulți ani în urmă), se recăsătorește cu Dorel, un fel de Hagi-Tudose contemporan, violent, care strânge gunoaie pe care le adună în apartamentul Marinei.

Ca s-o chinuie și mai mult, i-a aruncat bunurile bune de la mama ei, aducând gunoaie în casă, spunând că ale ei erau prea vechi, demodate. A demontat caloriferele și le-a depozitat în pivniță, ca să le vândă, pentru că erau din fontă. A spus că va lua altele din aluminiu sau oțel și că va monta o centrală pe gaz,ca să facă economie la întreținere.

    Bătăile tot mai frecvente o determină pe Marina și ia atitudine și obține un ordin judecătoresc de restricție și divorțează. Apartamentul de jumătate demolat de fostul soț este scos la vânzare de fiul ei, care îi propune să locuiască într-o garsonieră din alt cartier bucureștean. Tristă, bolnavă și singură, își petrece verile în casa unei bătrâne de la mare. Aici cunoaște un musulman, care îi va deschide ochii asupra valorii vieții. Își dă seama că trebuie să se bucure de viață. Ceva mai târziu, va cunoaște adevărata iubire… .

Iubindu-l pe el, Marina descoperise adevărata dragoste, în care se putea dărui cu pasiune, fără rușine și pudoare, pentru că primea la rândul ei aceeași patimă și dorință. Dragostea lor creștea din zi în zi, devenea prin fiecare episod ceva puternic, care avea să să-i unească pe viață.

   Acțiunea are loc de-a lungul multor ani, încă de înaintea Revoluției din 1989 și până în zilele noastre (Marina citește cărți din seria „iubiri romantice” și o citează pe Irina Binder) și este presărată cu secvențe detaliate despre Revoluție, istoria Algeriei și a Islamului, dar și efectele benefice ale medicinei naturiste. Evenimentele sunt prezentate cronologic, pe alocuri cu mici bucle în timp, care m-au cam derutat. Finalul surprinde ultima floare din buchetul vieții ei, cu miros discret de iasomie.

   Romanul este o doadă a faptului că lucrurile bune nu li se întâmplă întotdeauna oamenilor buni, dar și că nu trebuie să îți pierzi niciodată speranța. Marina e o supraviețuitoare, care și-a primit, în final, recompensa.

Cartea Florile vieții, de Rina Ziamni a fost oferită de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Smart Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
20

Suflet rebel, de Nieves F. Joy–recenzie

Volumul I din seria “Paradoxul iubirii”

Editura: Librex Publishing

Data apariţiei: Aprilie 2017

Număr pagini: 452

   Un suflet captiv într-un trup înrobit. O fire rebelă ţinută sub control de eticheta strictă a unei societăţi superficiale. Un spirit înlănţuit de concesii şi renunţări. O viaţă trăită în minciună, sub atenta lupă a unui gardian nepăsător. Năzuinţe anulate de concepţii greşite. Compromisuri duse la extrem, datorită prejudecăţilor unui păpuşar manipulator.

    Toate aceastea si nu numai, se pot pronunţa într-un singur cuvânt: Raisa. Tiparul prelucrat minuţios de eronat, a unei soţii moderne, redactor şef la o editură din Boston, care nu o solicită, dar nici n-o umple de satisfacţii. La suprafaţă e modelul perfect de femeie. Tăcută, rafinată, strălucitoare, dar în adâncuri, zace un suflet saturat de regulile societăţii şi de soţul mereu taciturn, care îi oferă rămăşiţele unui trai îmbelşugat, dar sterp de beneficii spirituale. Raisa este in adâncuri un suflet visător, poet din naştere, dar neînţeles şi alege să tacă şi să înghită o căsnicie de faţadă, doar ca să nu dea greş, eşecurile pentru ea, fiind echivalentul ruşinii imposibil de suportat.

   Ce va alege când viaţa îi va oferi posibilitatea să se dezbare de tot ce nu o defineşte? Pe ce drum va purcede, când descoperă, printr-o conjunctură neaşteptată, că inima ei e însetată de afecţiune veritabilă şi nu de singurătate în doi, asa cum are parte in viaţa conjugală. O nesfârşită minciună, înăbuşindu-şi aspiraţiile native sau eliberarea lor şi un zbor lin spre libertatea de exprimare, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna?

   Acum câteva minute am terminat de citit cartea “Suflet rebel” şi mă simt de parcă am fost trecută printr-un tăvălug de emoţii şi sentimente. În mintea mea este un amestec de evenimente şi trăiri emoţionale pe care vreau să vi le împărtăşesc. Iar dacă reuşesc să vă conving să o citiţi la rândul vostru, voi fi foarte mulţumită sufleteşte.

     Am avut mari emoții atunci când am început lectura și asta pentru că descrierea de pe copertă m-a făcut să cred că voi descoperi o poveste atât de dureroasă, încât am să rămân cu un cumplit sentiment de tristețe și frustrare. Însă a fost suficient să citesc primele pagini ca să îmi dau seama că am de-a face cu o poveste mult mai specială față de ce credeam.

    “Suflet rebel este o poveste plină de sensibilitate, intensă, cu numeroase răsturnări de situație, în care ni se dezvăluie întregul zbucium sufletesc al Raisei, personajul central al cărții. Însă, ceea ce m-a surprins în mod plăcut, a fost faptul că întreaga poveste este presărată cu numeroase înțepături ironice, cu dialoguri pline de vervă, iar stilul autoarei Nieves F. Joy este unul savuros, destins și dezinhibat.

    Mi-a plăcut tare mult să o descopăr pe Raisa, i-am admirat caracterul puternic și trebuie să recunosc că m-au binedispus gesturile sale de rebeliune, reacția ei când a descoperit că soțul o spiona prin intermediul unui angajat, impactul pe care Race l-a avut asupra ei atunci când l-a văzut prima oară. Povestea (care se desfășoară pe o perioadă scurtă de timp, de doar câteva zile) este spusă atât din perspectiva Raisei, cât și a lui Race, acțiunea fiind plasată în Boston.

   Raisa Callahan este redactor-șef la o editură cunoscută și de cinci ani este căsătorită cu un bărbat care reprezintă opusul ei, atât la caracter cât și ca stil de viață și care imediat după nuntă a început să o modeleze în totalitate. Din fata veselă, deschisă, visătoare și prietenoasă de altădată, a ajuns o femeie care ”trebuie să facă sluj de complezență în fața lui și al anturajului”, o soție supusă care îi decorează brațul la toate petrecerile simandicoase. Însă, cu toată averea și toată puterea de convingere ce o avea asupra Raisei, Steven nu a reușit să o despartă de prietenele ei, să o facă să renunțe la locul ei de muncă și a rămas surdă la sugestiile lui de a-și face noi cunoștințe din cercul lui de prieteni.

Eram atunci – și doar în adâncuri mai sunt – o fire deschisă, o visătoare incurabilă, prietenoasă cu toți, cu o glumă pentru orice împrejurare, cu un suflet de îl poți pune pe rană, fără falsă modestie și-mi doream ca orișice naivă, tot ce nu se poate atinge cu mâna.

Bărbatul pentru care mi-am renegat personalitatea, doar, doar m-ar vedea și pe mine la fel de încântat, cum își vede bilanțurile lunare. Sunt doar un suflet captiv într-o femeie pe care o plac toți, mai puțin prietenele mele apropiate care-mi surprind uneori lacrimile mici ca niște cristale ce-mi curg fără voie, dar în același timp sunt doar Raisa și sunt mai puternică decât el.”

“În căsnicia asta sunt doar eu, el oferind numai iluzii și dând doar ordine, tunând și fulgerând, fiind taciturn când nu iese cum îi e voia, iar eu tăcând și înghițind, fiind prea obosită să mă mai cert cu el.”

   În toată această perioadă de timp, Raisa a încercat să facă voia soțului și să animeze o căsnicie pe care nu și-o dorea a fi un eșec răsunător. Urăște să dea rateuri și să fie compătimită și asta este cauza pentru care a preferat să înghită “porcării la nesfârșit”, iar un divorț ieșea din discuție. Nici bunele sale prietene, Susan și Jessica, nu o pot convinge să redevină ceea ce a fost cândva.

Pentru că tu nu ești așa! m-a privit cu tristețe, știind că n-are cu cine vorbi. Pentru că visele tale au rămas undeva, departe și tu ești pe cale să devii ce detești cel mai mult.”

   Totul ia o altă întorsătură din ziua în care află că un tânăr, fratele vitreg al șefei ei, a venit în schimb de experiență și ea trebuie să-l instruiască. Însă tipul care arată ca “cel mai păcătos vis erotic” o face să reacționeze întru-un mod care pe mine m-a amuzant mult și trebuie neaprat să vă redau acest pasaj. Sper doar să aveți radare să-l citit până la capăt.

Uşa se deschide din senin şi silueta măgarului îngâmfat apare, lăsându-mă să-l văd doar în trecere, admirându-i mersul şi nu numai. OMFG! Mă ia la secundă cu cald şi contrar a tot ce aveam de gând, sunt rămasă mască la cel care traversează cu paşi mari încăperea trecând pe lângă capul meu plecat, colonia lui lăsându-mi la propriu, apă în gură. De la spate nu văd mare lucru, dar ce văd, Sfinte tare, e bombă curată! Un păr şaten ciufulit de zici că şi-a trecut degetele prin el până a uitat de câte ori o face, un spate lat îmbrăcat într-o haină de piele neagră şi nişte blugi care sunt imoral de căzuţi pe şoldurile înguste, completate de nişte picioare interminabile, tăiate brusc în nişte mocasini din piele întoarsă, dar nu pot jura cu mâna pe inimă că sunt realistă în descriere la cât sunt de fascinată în faţa fabuloasei imagini.

— Race, întoarce-te! e strigat şi încetineşte.

Să nu te întorci sau o să păţesc ce-a păţit Su şi exact asta mai lipseşte pe ziua de azi!

Şi se întoarce… Dumnezeule, de ce păcatele mele ai făcut-o?

Ochii lui de un albastru metalic mă ţintuiesc cu capul dat pe spate, sunt leoarcă de transpiraţie, nu ştiu exact până unde şi rămân fără aer, uitând că doar cu foarte puţin timp înainte, tipul n-avea cea mai bună părere despre femeile care sunt în limbă după farmecele lui. Dacă ar fi să spun ce găsesc cel mai fascinant la el, ce mă atrage mai mult, aş spune cu certitudine că sunt ochii! Şi ai mei sunt tot în ton de albastru, dar ai lui parcă sunt lentile de contact, aşa par de ireali, de parcă o bucată de cer s-a rupt şi s-a adăpostit în ei şi dacă ar mai şi zâmbi… Pe toţi sfinţii! Aş vrea să mă rup de privirea hipnotizantă. Aş vrea să-mi cobor privirea mai jos. O, Doamne, cum aş vrea! Dar mi-e teamă că pierzând contactul vizual o să dispară ca o iluzie magnifică. Revino-ţi, Raisa! Parcă n-ai mai văzut bărbaţi! Bărbaţi da, dar nu asemenea specimene făcute în ciuda femeilor care n-au parte de foarte multă activitate sexuală în căsnicie şi care parcă sunt creaţi, ca să visezi cu ochii deschişi. Fir-ar… Parcă spune ceva?! Buzele lui se mişcă de câteva secunde, sau minute, sau mama mă-sii mai ştie, că eu parcă sunt pe punctul de a decola de pe planetă, iar mâna ce mă scutură nu poate fi a lui, deoarece el e în faţa mea. Pământul către Raisa! Vă rog recepţie!

— Raisa? Eşti bine?

Nu mai sunt, de când mi-au zburat minţile şi sunt gata să salivez, după cum a prezis, pe tricoul lui negru, complet mototolit, scos numai într-un colţ din blugii care din faţă sunt şi mai indecent de lăsaţi în jos, lăsând la vedere o pereche de boxeri roşii cu bandă lată. Steven nu poartă niciodată… Steven! Numele lui e ca o găleată de apă rece peste mine şi dregându-mi glasul, sperând că nu m-am dat prea mult în spectacol, îmi mut privirea de pe, puţin spus, bunăciunea de bărbat, pe şefa mea, care mă priveşte de zici că am venit fără sutien la întâlnire, ba mai rău, de parcă aş fi dezbrăcată complet.

Bine lucrat, Raisa! Profesional, n-am ce zice!”

   Race Cooper (26 de ani) a fost toată viața lui un hoinar care a încercat să împace stilul său sălbatic de a fi cu societatea în care trăiește, oscilând între a se “comporta normal și a fi sălbaticul care are în sânge pericolul”. A stat doi ani la închisoare (a nimerit într-o bătaie de stradă, unul dintre bărbați a murit înjunghiat și, cum toți care erau cu el au fugit înainte să vină poliția, el a fost cel înhățat) și în urmă cu o săptămână a fost eliberat pentru bună purtare și trebuie reintegrat în societate. În ciuda faptului că lasă să se înțeleagă că doar cursele de mașini și femeile îl interesează, are și el o poveste de viață destul de tristă. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărtii. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Race și secretele pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului. Însă am să vă destăinui faptul că el a fost eliberat din închisoare mult mai devreme, dintr-un anumit motiv. Totul are legătură cu o anumită persoană care i-a oferit bani și libertatea, în schimbul unui anumit lucru – Race trebuie să-i seducă soția. Inițial el refuză să facă o asemenea faptă inumană, dar Mara, sora lui, a fost amenințată că i se va lua copilul dacă fratele ei nu face ce i se spune.

   În legătură cu atracția pe care Raisa o simte față de Race, trebuie să mărturisesc că am apreciat mult faptul că ea a încercat pe cât posibil să păstreze o distanță față de el. Race emană suficientă charismă sexuală cât să o facă să aibă tot felul de imagini erotice, însă ea își pune problema că s-ar putea ca totul să se năruie din cauza unei simple iluzii. Chiar dacă își dă seama că are niște sentimente pentru Race, ea își dorește să facă tot posibilul să-și salveze căsnicia. Asta dacă se mai putea, având în vedere că are un soț josnic, cu un calculator pe post de inimă. Iar dacă va ajunge să se gândească la o schimbare, Raisa nu-l vede pe Race ca fiind colacul ei de salvare. Numai ea își poate rezolva problemele personale.

Era prea frumos să fie adevărat și el să mă vrea într-adevăr. Dacă ar insista și ar ști ce vrea, poate am avea o minimă șansă, dar așa doar știu că sunt o altă femeie care a căzut în plasa lui de cuceritor și așa în ruptul capului nu vreau să fiu.

Una e să am fantezii, care-mi toarnă balsam peste sufletul meu singuratic și alta e să-mi destram căsnicia pentru un bărbat care pare că are în sânge acel ceva ce te tentează să cazi în păcat, fără a-ți oferi dreptul la mai mult. Mi-aș vinde sufletul? Mi-aș nărui o lume sigură pentru o iluzie? Raisa cea inteleaptă ar spune cu siguranţă că nu, rămânând fidelă concepțiilor vechi de când lumea, că soțul e o persoană sacră, la fel cum este și cununia într-o biserică!

Însă Raisa este victima unui act de cruzime și îmi vine greu să vorbesc în continuare despre ceea ce a fost în stare soțului ei să facă. M-a șocat și m-a îndurerat. Important e că ea a fost trezită brutal la realitate și trebuie să se gândească bine ce are de făcut!

“- Poţi face orice şi fericirea o poţi aduce unde doreşti tu, numai să vrei cu adevărat! îmi aduce vântul adierea şoaptei lui înfocate. Ţi-o spune un cunoscător!

Sunt prinsă într-o lume în care oricât încerc să cred că rămân din proprie voință, o fac constrânsă, mai mult decât de împrejurări.

Cât voi rezista, cât voi mai strânge din dinți și cât voi suspina în tăcere?

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Raisa. Între timp, eu îmi rod unghiile așteptând să-și facă apariția cel de-al doilea volum. Sper să se întâmple cât mai curând!

   “Suflet rebel” este un roman complex, intens, captivant, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale Raisei și care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde.

    Nota 9,6

Mulțumesc din suflet autoarei Nieves F. Joy pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

 

Cartea poate fi comandată de pe Librex.ro

Este cartea care nu doar spune o poveste, ci va ajuta pe (tinerele) cititoare să facă diferența dintre bine și rău, prietenie și amiciție, iubire și prietenie, adevăr și minciună, plăcere și obligație, bunătate și răutate, gura lumii și propriile sentimente.

Tocilara, de Holly Smale-recenzie

Titlul original: Geek girl

Traducerea:  Roxana Oroșanu

Editura: Gama

Colecția:  Tocilara

Categoria: Gama Indigo

Nr. de pagini: 320

Nota mea: 9/10

 

   O carte usoară nu va avea niciodată nimic de transmis –această replică o întâlnesc destul de des în lumea cărților. Nu dețin adevărul absolut, dar nimic nu poate fi generalizat, cu atât mai puțin în această lume fascinantă, surprinzătoare și deloc banală.

   Cartea Tocilara, Holly Smale, de la Editura Gama este una din cărțile, care, deși este ușoară, mesajul există – este chiar unul destul de complex, întrucât se extinde pe mai mute paliere ale vieții adolescentine: viață de liceu, a fi cool sau nu, prietenie, traiul alături de o mamă vitregă, alegeri, consecințe, reușite.

   Harriet, cea mai bună fată din clasă, nu se bucura de acest statut, căci oricât de bine ar fi să înveți, să fii prima la învățătură, să ai parte de admirația profesorilor, exista  totuși și un dezavantaj: simpatica Harriet și-a atras antipatia majorității, este poreclită și tratată ca atare.

   Și Tocilara învăța cam tot ce îi pica sub ochi și în mână. Asta nu e tocmai un lucru rău, căci datorită informațiilor din carte, am mai învățat și eu câte ceva. Pentru mine nu a fost rău, pentru personajul cărții, însă, plăcerea ei îi aduce doar necazuri din partea colegilor. Și doar o singură prietenă – cea mai bună prietenă, care ajunge să o cunoască foarte bine, să o descopere, să-i știe temerile, dar care o acceptă așa cum este.

   Tocilara este foarte potrivită pentru copii, dar dacă ar trebui să spun și mai exact cui aș recomanda această cărțulie, aș spune clar: o văd genul de carte citită în special de către adolescente. De ce? Pentru că are ca personaj o adolescentă, la vârsta de 15 ani, căreia îi cam plăcea să învețe.  Nu că ar fi ceva rău în asta, dar… Situația ei mi-a cam amintit de mine. Nu, nu eram poreclită tocilara în liceu, nu mi se zicea pe față, tocilara, dar eram tratată astfel, eram vorbită pe la colțuri și izonizată până și pentru că refuzam să plec de la ore.

   La început mi-a fost la fel de greu în liceu, la fel cum îi este și tocilarei și încercam să depășesc cumva situația, să mă adaptez și să trec peste toate șoșotelile și răutățile gratuite. Eu am reușit, dar oare tocilara ce-a făcut?

   Este cartea care nu doar spune o poveste, ci va ajuta pe (tinerele) cititoare să facă diferența dintre bine și rău, prietenie și amiciție, iubire și prietenie, adevăr și minciună, plăcere și obligație, bunătate și răutate, gura lumii și propriile sentimente. Din povestea lui Harriet înveți lucruri elementare, dar esențiale despre viață – ce pot fi de folos oricui, oricând, indiferent de vârstă.

   Am avut un moment în care povestea lui Harriet mi-a amintit de telenovela ”Betty cea urâtă” – poate e de râs (sau plâns), dar nu am putut să nu fac analogii mentale, nişte paralele- carte – film, Tocilara fiind o Betty cea urâtă modernă, o Betty cea urâtă, care la fel ca în film, are șansa de a se transforma. Imediat după ce mi-am amintit de film, Harriet spune în carte că e și va rămâne mereu Rățușca cea urâtă.

   Mi-a plăcut foarte tare și chiar am apreciat faptul că Annabel – mama vitregă a lui Harriet, deși pare o mamă rea, chiar nu este, dimpotrivă. Va avea un rol definitoriu atunci când situația ei și a tatălui va scăpa de sub control.

   În una din escapadele sale, Harriet ajunge la un salon de modă, atrage atenția cu neîndemânarea sa, o încurcă rău de tot, iar la final.. se trezește pozată. Deși nu ea visa de mică să devină model.

   Unde dai și unde crapă, Harriet este aleasă pentru a fi modelul celei mai cunoscute personalități din lumea modei. Dar cum va face oare să treacă peste refuzul categoric al mamei? Va ajunge oare în Rusia la o prezentare de modă.

   Îşi minte mama și prietena, lipsește de la scoală și trăiește două zile visul de model. Cât de ușor sau complicat va fi pentru Harriet? Va fi oare suficient de prezentabilă în cadrul prezentării sau va gafa din nou?

   Totul e pe cale să se ducă de râpă: adevărul să fie aflat înainte de vreme, mama să o certe, iar prietena cea mai bună să o urască. Totul se năruie, dar nu este pierdut, vine la pachet și cu o rezolvare: Harriet află și ea niște adevăruri despre mama sa, iar ițele pe care le-a încurcat ea, se descurcă cumva.

   În toată escapada sa, Harriet află ce înseamnă iubirea, simte fiori, atinge și stă chiar lângă cel pe care-l place. Oare este reciproc sentimentul? Va suferi Harriet din dragoste? Un roman spumos și plin de umor ce ce-ți va starea de spirit în cel mai pozitiv mod posibil.

   Cartea este una absolut relaxantă, plină de umor și de momente care-ți dau de gândit, dar trebuie să recunosc faptul că am avut și  situații în care m-am întrebat ”Oare când anume își va da seama și Harriet că minciuna îi va dăuna?” sau ”Cât mai trebuie să citesc până în momentul în care va deveni fata asta șic, nu de alta dar acușica se termină cartea și nu mai are timp să devină șic.. și-ar fi păcat?”

   Am înțeles de ce a fost nevoie de atâtea pagini dedicate tocilarei, felului ei de a fi, de a reacționa, de a rezolva lucrurile – mereu alegând soluția facilă: minciuna, dar parcă aș fi vrut să se acorde mai mult spațiu în carte și celuilalt episod din viața adolescentei – momentului de glorie, etapa în care era mai mult șic decât tocilară. Chiar cred că s-a terminat prea repede povestea și că lucrurile au rămas nespuse, nefinalizat oarecum.

   Sunt sigură că volumul 2 al seriei va elucida multe mistere și va oferi multe răspunsuri, pe care adolescenta din mine, le aşteaptă cu nerăbdare. Abia aștept continuarea, iar acum mă bucur că seria are 4 volume.

   Mi-a plăcut mult cartea, cu minusurile sale și cu foarte multe plusuri, chiar cred că merită atenție. Nu  e o pierdere de timp, ba chiar, din contră: nu pierzi nimic, doar câștigi relaxare totală și zâmbet permanent.

Lectură plăcută! Vei avea dacă citești cartea!

Cartea a fost oferita de Editura Gama. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Gama.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
10

“Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate"…Washington Post:

Cercul cavalerilor, de Brad Meltzer–recenzie

   Brad Meltzer s-a născut la 1 aprilie 1970 în Brooklyn, oraşul New York-SUA, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Columbia. Este romancier, scenarist şi autor de benzi desenate. Primul său roman a fost respins de editori în repetate rânduri, dar cel de-al doilea i-a adus în 1997 succesul. Cărţile sale s-au aflat mai bine de un an pe lista de bestselleruri în Statele Unite, fiind traduse în peste 25 de limbi, în întreagă lume. Brad Meltzer a scris şi non-ficţiune, cărţi pentru copii şi benzi desenate pentru care a şi primit prestigiosul premiu Eisner. A realizat programe pentru canalul de televiziune History: ”Brad Meltzer Decoded” şi “Brad Meltzer’s Lost History”, şi este unul dintre realizatorii serialului TV American “Jack&Bobby”.
La noi au apărut la editura Rao romanele: ”Jocul Zero”, ”Milionarii”, ”Cartea Sorţii”, ”Cercul Asasinilor”, ”Cercul Cavalerilor”.

“De-a lungul timpului, au existat peste şase tentative de asasinare a preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Patru au reuşit. Criminalii au acţionat singuri sau au fost legaţi, peste timp, de o cauză comună? Este întrebarea la care încearcă să răspundă arhivistul Beecher White, care revine într-un nou thriller marca Brad Meltzer. În acest al doilea volum al trilogiei, intriga romanului vă poartă în culisele politicii de înalt nivel, într-o cursă contra cronometru pentru a opri asasinarea preşedintelui american. Vă aşteaptă o poveste spectaculoasă, cu răsturnări de situaţie şi dezvăluiri surprinzătoare în căutarea celui de-al cincilea asasin. Va reuşi oare Beecher să îl oprească la timp pe misteriosul Cavaler?”

   Romanul lui Brad Meltzer “Cercul Cavalerilor” (The Fifth Assassin) are la temelie povestea agenţilor preşedintelui. a agenţilor care apară “Preşedenţia” (Culper Ring) şi a Cavalerilor de Aur, care apărau secretele vechi de secole ale bisericii.
Cavalerii au fost implicaţi cu secole în urmă în asasinarea preşedinţilor americani: Abraham Lincoln, A.Garfield, William McKenley, John F.Kennedy, căutând să apere marele secret al bisericii (denumit numele lui Dumnezeu) şi nefiind de acord cu anumite acţiuni ale preşedinţilor faţă de biserică, inclusiv a lui Wallace, actualul şef de la Casa Albă.

   Acum, la secole distanţă, cineva, care poartă masca lui Lincoln pe faţă, ucide preoţi recreînd crimele prin care au fost ucişi primii patru dintre preşedinţi.
Toate grupările implicate în diferite comploturi şi asasinate şi mai ales Cavalerii bisericii aveau nevoie de-o metodă de comunicare. George Washington este cel care-şi dă seama că mesajele erau ascunse în cărţi de joc, părere întărită şi de încercarea bisericii de a interzice jocurile de noroc, în special jocurile de cărţi. Căutând să descifreze mesajele, comandă foarte multe pachete de cărţi de joc, care de-a lungul vremii vor servi şi ca marcă pentru asasini. Tot atunci îşi înfiinţează propriul cerc de spioni ”Culper Ring”

   Arhivistul Beecher White, racolat pentru Culper Ring de către Tot, şeful său, este antrenat să vadă şi să interpreteze toate amănuntele şi frânturile din istorie şi viaţa reală. El încearcă să descâlcească crimele şi chiar să le anticipeze, convins că preoţii sunt doar un antrenament, ţinta finală fiind preşedintele Wallace. Aşa ajunge Beecher să descopere anumite fapte pe care preşedintele voia să le ascundă. Deranjat de iscusinţa arhivarului şi temându-se că i se vor afla secretele, doar ucisese în tinereţe un om, Wallace pune la cale “uciderea” prietenului şi confidentului său Doctorul Palmiotti. Amândoi cred că aşa le va fi mai simplu să descopere ucigaşul, dar şi să-l implice pe Beecher, vrând să scape de el pentru că ştia prea multe şi putea descoperi şi mai multe amănunte şi fapte sordide din trecutul lor. De fapt voia să scape şi de Beecher cum scăpase şi de alţi membrii ai grupării Culper Ring.

   Deşi Tot credea că gruparea Cavalerilor nu mai există, Beecher nu este convins de asta mai ales că simbolul grupării, care aparent era un vultur cu aripile desfăcute (simbol aflat şi pe dosul cărţilor vechi de joc), era de fapt un Phoenix:

“Orcine ar fi cei pe care îi urmăreşti, nu contează dacă au existat pe vremea lui Lincoln, a lui JFK sau a oricui altcineva. Ceea ce contează este că ei cred că au existat. Aşa că, dacă aceşti Cavaleri încearcă să îl omoare pe preşedintele nostru actual şi să înceapă un nou război civil, acum ştii cu cine ai de-a face. Aceasta nu este o luptă pentru ei. Este destinul lor. În ochii lor, precum pasărea Phoenix şi predecesorii lor din Biserică, sunt războinici sfinţi care nu pot fi niciodată ucişi.”

   În cursul cercetărilor Beecher se loveşte de Marshall şi Clementine, foştii lui colegi de şcoală şi prieteni. Deşi se bănuiesc unul pe altul, fiecare în felul lui încearcă să afle nişte vechi adevăruri referitoare la taţii lor. Cei trei erau din acelaşi oraş, învăţaseră la aceeaşi şcoală, dar abia acum, târziu, au aflat că taţii lor fuseseră în acelaşi timp în armată, în aceeaşi trupă care participase nu numai la antrenamente foarte dure ci şi la anumite experimente. Tatăl lui Beecher se presupunea că murise într-un accident când el avea 12 ani, al lui Marshall era infirm de când se născuse el, al lui Clementine devenise un ucigaş în serie, închis actualmente la un azil. Dar vieţile lor, ale copiilor se intersectează tot timpul. Cei trei se urmăresc între ei, se cercetează reciproc, legaţi de amintirea unei prietenii şi a unei culpe comune, dar fiecare continuă să cerceteze moartea preoţilor. Îşi dau seama că ucigaşul nu recreează doar crimele din trecut ci-l copiază şi pe Nico, tatăl lui Clementine.

   După salvarea preşedintelui, Beecher devine conştient că e singurul mai tânăr din Culper Ring, şi unul din puţinii supravieţuitori şi că Tot aşteaptă de la el să refacă grupul, care apară preşedenţia nu pe preşedinte:

“Nu ceda niciodată. Nu ceda niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată-în nici o privinţă, mare sau mică, urâtă sau frumoasă-nu ceda decât în faţa convingerilor onorabile şi de bun simt! (Winston Churchill)”
“Culper Ring nu a rezistat atâta vreme pentru că noi suntem cei mai tari Beecher. A rezistat pentru că suntem cei mai deştepţi”.
“Vom supravieţui. Şi ne vom regrupa. Şi vom încerca să ne dăm seama ce ne-a lovit. Aşa reconstruim. Am mai făcut-o şi o vom face din nou.”

   Aşa că Beecher are o idée- îi propune lui Marshall să li se alăture. La început acesta respinge ideea, dar apoi dându-şi seama de jocul, necinstea şi duplicitatea preşedintelui, chiar şi faţă de el, precum şi de intenţiile lui de-a scapa de arhivar, se hotărăşte să accepte.
Wallace este omul care ştie pe ce butoane să apese pentru a determina oamenii să facă ce vrea el şi e hotărât să ascundă sub preş toate mizeriile indiferent de cine moare pentru asta:

“O jumătate de zâmbet se instală pe faţa lui Wallace.
De peste o săptămâna, în timp ce tot felul de detalii ajungeau în presă, acesta făcuse o obsesie pentru setul vechi de cărţi găsit în buzunarul Cavalerului. În vreme ce mărea ritmul şi urma cărarea înapoi spre Câmp David, preşedintele ştia că atunci, când venea vorba despre regi, dame, valeţi şi restul, şi mai ales, atunci când venea vorba de Beecher şi Culper Ring, nicio carte nu era mai bună ca un joker.”

   Ştiu că e prea puţin cât v-am spus, dar cartea este atât de plină de acţiune, de dialoguri, de răsturnări de situaţie, încât nu se poate povesti.
Autorul îmbină extraordinar trecutul cu prezentul, istoria cu religia, biserica şi preşedenţia, evoluţia personajelor, prezentându-le din copilărie până la maturitate.
Cartea este un adevărat slalom printre adevăruri şi mituri, poveşti şi legende, vieţi şi fapte trecute şi prezente, încât nu poţi s-o laşi din mână.

   Cred că ar ieşi nişte filme extraordinare dacă s-ar realiza după cărţile autorului.
Nu ştiu dacă am reuşit să vă redau cât de puţin din interesul şi plăcerea cu care am citit cartea, făcându-vă cunoştiinţă cu un autor nou şi pentru mine, dar pe care sunt hotărâtă să-l descopăr şi-n alte cărţi.

Semnificativă este şi părerea Washington Post:
“Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate…
Este unul dintre cele mai bune romane ale lui Meltzer de până acum…Finalul cărţii pare să anunţe revenirea lui Beecher, într-o continuare pe care o aşteptăm cu nerăbdare.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
12

Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell-recenzie

 

Editura: Nemira,2017 @ NEMI

Traducere din limba engleză: Cristina Jinga

Redactor: Laura Câlțea

Pagini: 228

 

Despre autoare

   „ Cressida Cowell a crescut în Londra și pe o mică insulă, aproape nelocuită, de pe coasta de vest a Scoției, unde și-a petrecut timpul scriind povești, pescuind și căutând dragoni. Era convinsă că pe insulă trăiau cu adevărat dragoni și, de atunci, a rămas fascinată de ei. Acum locuiește în Londra cu soțul ei, Simon, cu fiicele Maisie și Clementine, și cu două pisici, Lili și Baloo.”

    Cum să-ți dresezi dragonul este primul volum a unei serii ce îl are ca protagonist pe Sughiț. Din aceeași serie mai fac parte: Cum să fii pirat; Cum să vorbești dragoneza; Cum să fentezi blestemul unui dragon; Cum să scapi de urgia unui dragon; Ghidul eroului printre dragonii ucigași; Cum să zbori prin furtuna unui dragon; Cum să frângi inima unui dragon; Cum să furi sabia unui dragon. Cărți care nu sunt neapărat de citit într-o anumită ordine.

„ Despre Sughiț – Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, formidabil luptător cu sabia și îmblânzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodată. Însă în memoriile sale Sughiț își amintește de vremurile când era doar un băiețel obișnuit care descoperea cât de greu e să fii Erou.”

Sughiț este fiul șefului de trib, nu prea este corespunzător pentru a fi conducător, dar este singurul viking care vorbește limba dragonilor ( dragoneza) și este dornic să afle tot ceea ce ține de gândurile dragonilor, chiar dacă pentru tatăl său este o dezamăgire. El trebuie să parcurgă câteva probe periculoase pentru a trece de „Programul de Inițiere într-ale dragonilor.”

   Peștera dragonilor este un adevărat pericol din care Sughiț trebuie să fure un ou de dragon. Furatul unui ou nu ar fi o treabă prea grea dacă oul e de găină, dar când e de dragon se transformă într-o adevărată aventură.

   În timp puiul de dragon se dovedește a fi Știrb la propriu și figurat, deși s-ar fi putut numi foarte bine, Flămânzilă 🙂

    Ambiția lui Sughiț de a prelua conducerea tribului de pe Insula Tontului îl face să creeze o alianță cu dragonul copilăros și neascultător deși sunt total diferiți. Se împrietenesc în ciuda faptului că nu te poți  baza cu adevărat pe un dragon, iar prietenia lor ajută la schimbarea destinului vikingilor fiind amenințată de Dragomus  Maritimus  Giganticus.

O lectură amuzantă, captivantă, care te poartă într-o lume fascinantă aducându-ți un zâmbet în colțul gurii.

   Menționez că filmul animat este fantastic mai ales vizionat în 3D, dar lectura este una savuroasă , plină de umor. Ilustrațiile stârnesc imaginația și totul te îndeamnă să nu lași cartea din mână.

  Autoarea scrie fabulos, cursiv și pe gustul tuturor, nu doar a copiilor. Sau poate eu sunt un copil mare 🙂 . Numele alese pentru fiecare personaj sunt comice (Picioedepește, Râtmucos, ș.a.), așa cum sunt și caracterele fiecăruia.

 Recomand cu mare drag și bineînțeles cu zâmbetul întipărit pe chip la care nu vreau să renunț după finalizarea lecturii.

– Ca să vezi și tu, rânji Râtmucos, iată și NEISPRĂVITUL, mânjit tot          cu rahat de dragon.De fapt, chiar te prinde bine.

        -HĂ-HÎ, HĂ-HÎ, HĂ-HÎ! Nechează Sufludecâine.

       – Acela nu-i dragon, zise în zeflemea Viermele-de mare, dragonul lui Sufludecâine, care era un Orăcăitor mare și urât, cu un bot de mops și fire josnică. Acela e un gușter cu aripi.

     – Acela nu e un dragon , de strâmbă disprețuitoare Râma-de-foc, Dragonul lui Râtmucos, care era la fel de mojică și de încrezută ca și stăpânul său. Acela e un nou-născut țurțuraș de iepure de câmp, jalnic deranjat la burtă.

  Știrbul icni de furie. „

 

Cartea Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Iliada, de Rosemary Sutcliff-recenzie

 

  Editura Univers Enciclopedic Junior oferă cititorilor tineri, în colecția “Povești clasice”,  una din capodoperele literaturii universale din toate timpurile, dar într-o forma repovestită pentru acest nivel de vârstă. Este vorba de Iliada lui Homer repovestită de scriitoarea engleză Rosemary Sutcliff și cu superbele ilustrații ale lui Alan Lee.

    Rosemary Sutcliff (14 decembrie 1920 – 23 iulie 1992) a fost una dintre binecunoscutele scriitoare engleze specializate în literatura pentru copiii. A suferit încă din copilărie de boala Still (artrită juvenilă reumatoidă) care a forțat-o să folosească mare parte din viață un scaun cu rotile. În tinerețe a lucrat ca pictoriță de miniaturi și a publicat prima sa carte în 1950 inspirată de poveștile istorice pentru copiii ale lui Geoffrey Trease. Aceasta s-a intitulat “The Chronicle of Robin Hood”. Dar succesul adevărat l-a cunoscut în 1954 când a publicat “The Eagle of the Ninthe” care a inaugurat o serie numită câteodată Marcus sau foarte simplu “The Eagle..” Următoarea carte îi apare în 1959 cu titlul “The Silver Branch” și ambele cărți îi vor aduce în 1959 premiul Carnegie Medal din partea “Library Association”. Astfel i se recunoaște faptul că avea cea mai bună carte a anului pe un subiect britanic. În limba română a fost tradusă cartea The Eagle of the Ninthe cu titlul “Acvila Legiunii a IX-a“ la editura Litera Internațional în anul 2010. Seria romanelor și premiilor continuă și în anii următori. În 1974 a primit Hans Christian Anderson Medal, iar în 1975 a fost numită ofițer al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii pentru copiii. În 1992 a fost ridicată la rang de comandor.

    În 1985 romanul “The Mark of the Horse Lord” câștigă premiul Phoenix din partea Children’ s  Literature Association pentru cea mai frumoasă limbă engleză folosită în cărțile pentru copiii.

     În 1983 publică o carte autobiografică “Blue remembered Hill: A recollection”. A murit în anul 1992.

     Autoarea spunea despre cărțile sale care se adresau unei vârste atât de speciale: “I would claim that my books are for children of all ages, from nine to ninety” (interviul din august 1986)

    În 1993 apărea postum cartea lui Rosemary Sutcliff “Black Ships Before Troy” tradusă la noi cu titlul “Iliada”. Cartea are un format mare, impresionant, cu coperți cartonate și cu ilustrațiile lui Allan Lee.

   Alan Lee s-a născut la 20 august 1947 în Marea Britanie. Este un desenator foarte cunoscut pentru participarea la filmul “Lord of the Rings” unde a primit premiul Oscar pentru cel mai bun design de producție. Ilustrațiile cărții lui Rosemary Sutcliff sunt sugestive, atractive și memorabile dând astfel viață și chip eroilor războiului contra Troiei.

     Povestea în sine este cea bine cunoscută. Doar că autoarea respectă doar în mare ordinea de povestire a lui Homer. Restrânge practic epopeea la o poveste în proză clară și accesibilă pentru nivelul de vârstă propus. Astfel reuşește să facă fina separație între lumea zeilor și cea a oamenilor, să arate clar cum erau grecii și cum erau troienii și să zugrăvească extrem de viu și impresionant etapele unui război lung, dur, sângeros și absurd. Pentru că acesta este și scopul pentru care repovestește o operă literară arhicunoscută de-a lungul timpului. Mesajul este clar, războiul nu are nimic de laudă, ci este cea mai cumplită formă de manifestare a absurdului în viața societății omenești.

    Pentru că în cartea sa autoarea nu respectă exact ordinea de desfășurare a poveștii lui Homer i-a pus titlul “Black Ships Before Troy” adică “Corăbiile negre în fața Troiei”.  Nu este chiar Iliada ci o poveste inspirată din Iliada. Cine a citit în copilărie cartea lui Rosemary Sutcliff va trebui să citească la maturitate “Iliada“ lui Homer.

   Povestea începe cu nunta eroului Peleu cu zeița mării Thetis. Cine e familiarizat cu legendele antice grecești își amintește că Prometeu i-a spus în cele din urmă lui Zeus la îndemnul lui Heracles, să nu aibă un copil cu Thetis pentru că acesta îl va distruge ci să o dea de soție lui Peleu, regele mirmidonilor. Acum avea loc nunta și la ospățul grandios la care participau și zeii nu a fost invitată zeița discordiei Eris. Supărată, aceasta a venit când petrecerea era în toi și a aruncat pe masă un măr de aur pe care scria “Celei mai frumoase”. Trei zeițe, Hera, soția lui Zeus, Afrodita, zeița frumuseții și iubirii și Athena, zeița înțelepciunii, au început să se certe pentru mărul de aur, fiecare pretinzând că ea este cea mai frumoasă. În cele din urmă l-au luat drept arbitru pe un cioban de pe muntele Ida, Paris care era de fapt fiul mai mic al regelui Troiei, Priam și al soției sale Hecuba. Încă de la naștere Paris fusese părăsit și sortit morții pentru că mama sa visase înainte de naștere că din cauza lui Troia va fi distrusă prin foc. A fost salvat și crescut de un cioban și acum trebuia să decidă cui să dea mărul de aur. Fiecare zeiță i-a promis câte ceva, dar lui i-a plăcut cel mai mult promisiunea zeiței Afrodita care i-a spus că-i va da pe cea mai frumoasă femeie din lume, Elena. Afrodita primește mărul de aur și titlul de cea mai frumoasă, iar Paris cu ajutorul ei redevine un prinț al Troiei și ajunge la curtea regelui Spartei, Menelau cu care era căsătorită Elena. Paris este bine primit și se bucură de toate privilegiile unui oaspete. În schimb el o seduce pe Elena și o determină să plece cu el pe când regele Menelau era la vânătoare.

    La întoarcere Menelau este convins că Paris i-a răpit soția și cere ajutor ca să se răzbune de la toți regii din Grecia, începând cu regele de la Micene, fratele său Agamemnon, rege peste toți regii. Și așa se adună o oaste mare sub conducerea celor mai mari eroi greci, cu sute de corăbii vopsite în negru care pleacă să asedieze și să cucerească bogata cetate Troia pentru a o aduce înapoi pe frumoasa Elena.

    Cei zece ani de asediu și mai ales ultimul an formează de fapt povestea în sine a cărții lui Rosmary Sutcliff. Merită să fie citită!

      Lectura acestei cărți a fost pentru mine o adevărată bucurie. De-a lungul vieții am citit Iliada lui Homer dar și alte cărți care se referă la acest război ce pare a fi unul de mare anvergură pentru epoca în care se presupune că a avut loc. Eroii lui Homer au înflăcărat multe imaginații de-a lungul secolelor și au inspirat cărți, piese de teatru, cercetări arheologice, teorii istorice și filme. Epopeea lui Homer fiind o operă atât de complexă a avut parte de cele mai diverse interpretări. Sigur că eroii ca Ahile, Hector, Odiseu, Ajax, Diomede și mulți alții au fost folosite ca simboluri educative în epoci în care valoarea unui bărbat era dată de capacitatea lui de a lupta. Cartea lui Rosemary Sutcliff ne oferă o altă viziune care nu este legată de faptele de vitejie ale participanților la lupte ci de grozăvia luptelor, de măcelul suferit de ambele părți și de violența absurdă a distrugerii. Cartea ei care povestește asediul sângeros al Troiei este un manifest împotriva războiului care dintotdeauna  se folosește de motivații ridicole pentru a izbucni.

     Citind acum această carte am încheiat un ciclu de 60 de ani de lectură. La vârsta de 10 ani am citit o carte foarte cunoscută și tradusă “Legendele și miturile Greciei antice” scrisă în 1914 de istoricul rus Nikolai Albertovici Kun care apoi a fost reeditată de mai multe ori de-a lungul timpului. A fost tradusă prima dată în limba română în 1957 și atunci am citit-o și eu cu o deosebită încântare. Astăzi copiii au la dispoziție și cartea lui Rosemary Sutcliff care are marele merit de a face dintr-o operă amplă și stufoasă ceva accesibil lor.

Cartea Iliada de Rosemary Sutcliff a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

by -
15

”Nepătrunse sunt întunecimile sufletului omenesc…”

Vulturul însângerat, de Craig Russell-recenzie

Titlul original: Blood Eagle

Editura: Rao
An apariţie: 2007 
Traducere: Ruxandra Atanasie
Număr pagini: 380

   Craig Russell s-a născut în 1956, în Fife, Scoţia. A fost poliţist, dar a lucrat şi în industria publicităţii ca director artistic şi copywriter. De 12 ani este scriitor liber –profesionist. Russell a manifestat un interes timpuriu pentru limba germană,  precum şi pentru istoria şi societatea germană postbelică. Aşa a apărut seria Jan Fabel, thrillere cu acţiunea în Hamburg, care au fost şi ecranizate de televiziunea germană ARD.
Din atracţia lui pentru frumuseţea şi unicitatea oraşului Glasgow, şi istoria lui din perioada anilor 1950 s-a născut seria Lennox, ecranizată de BBC.
Russell a scris şi nuvele sub numele de Cristopher Galt, povestirea “Biblical” fiind publicată în UK cu denumirea ”The Third Testament”. Romanele lui au fost traduse în 23 de limbi în toată lumea.
În 2007 a primit prestigioasă distincţie ”Poliizeistern (Police Star)” din partea poliţiei din Hamburg, fiind de altfel singura persoană care nu era de naţionalitate germană ce a primit această distincţie.
Tot în 2007 a fost nominalizat pentru “CWA Duncan Lawrie Golden Dagger”, cea mai înaltă distincţie a lumii literare internaţionale pentru scriitorii de crime şi la “SNCF Prix Polar” în Franţa. În 2008 a câştigat “CWA Dagger în the Library”, iar în 2013 a fost nominalizat la “CWA Ellis Peters Historical Dagger”.
Din cele 7 romane apărute din seria Fabel, la editura Rao s-au tradus: ”Vulturul Însângerat (Blood Eagle)”; ”Fraţii Grimm (Brother Grimm)”; şi “Roşu Pentru Totdeauna (Eternal)”.

“Nicăieri nu au fost vremurile întunecate mai întunecate decât pe pământurile vikingilor. Acolo au înflorit culturi puternice, culturi ale căror superstiţii şi ritualuri însângerate erau legate de credinţele cele mai secrete. Una dintre cele mai înfiorătoare manifestări de acest fel era ritualul Vulturului Însângerat.
Un ceremonial al sacrificării de vieţi omeneşti.”

   Cartea lui Craig Russell este o îmbinare de crime, urmăriri, stări psihologice, personaje din războiul mondial (SS), dar şi din cele mai recente: Irak, Afganistan, Cecenia, precum şi mituri şi legende încă din vremea vikingilor.
Personajele sunt din lumea crimei organizate, din elită societăţii şi a poliţiei din Hamburg, cât şi a altor sisteme de urmărire, cercetare şi opresiune germane. Iar faptele sunt ca în orice amalgam de lumi şi personaje, cinstea şi corectitudinea puse la grea încercare de lăcomie şi trădare, minciuni şi crime orchestrate de psihopaţi carismatici cu multă putere de convingere.

   Ce mi s-a părut puţin dificil este folosirea gradelor şi funcţiilor din poliţie şi alte structuri cu denumirea în limba germană, deşi autorul la începutul cărţii ne face un tabel explicativ, şi ne prezintă şi o hartă a Hamburgului cu locaţiile unde se petrece acţiunea. Dar acţiunea şi conexiunile ei te prind şi urmăreşti totul cu mult interes.

   Comisarul Jan Fabel, o combinaţie de scoţian cu neamţ, divorţat (în parte din cauza meseriei), tatăl unei fete, este un tip inteligent, erudit, hotărât să prindă vinovaţii, atât de corect în principiile şi demersurile sale încât nu se teme să accepte uneori mici compromisuri în acţiuni.
Acţiunea este plasată în Hamburg ”o metropolă a contrastelor şi umbrelor”, unde luptele dintre bandele de turci şi ucrainiei sunt la ordinea zilei, unde concepţiile şi mentalităţile din vechea şi noua Germanie se confruntă sau se combină.
Aici o forţă malefică găseşte solul potrivit pentru a exista.

Acţiunea începe prin uciderea în mod ritualic a două tinere, care aparent nu au nici o legătură, iar ucigaşul trimite e-mailuri de avertizare şi de bătaie de joc poliţiei. E-mailurile sunt trimise lui Fabel, iar fragmentele din ele te duc la ideea că autorul lor nu este un simplu psihopat, este unul erudit, care crede în legende şi se crede oarecum înrudit cu comisarul din cauza descendenţei lor (scoţian+german). Mai mult probabil participase la cursurile ţinute de acesta în Rusia şi Germania despre criminalii în serie. E-mailurile sunt semnate :”Fiul lui Sven”.

“Mi-am petrecut toată viaţă la marginea fotografiilor altor oameni, neobservat. Dar acolo, înăuntru, neştiută de mine şi ascunsă de lume, încolţeşte sămânţa a ceva măreţ şi nobil…”
“Acum măreţia străluceşte prin mine. Nu, nu cer măreţia pentru mine; Eu nu sunt decât instrumentul, mijlocul de transmitere.”
“Vă va lua mult timp să mă găsiţi Her Fabel, dar înainte de asta, eu îmi voi fi întins departe aripile de vultur. Îmi voi lasa amprenta însângerată pe pământul nostru sacru.”
“Mă puteţi opri, dar nu mă veţi prinde niciodată.”
“De acum încolo nu voi mai fi la marginea fotografiilor altor oameni. E rândul meu să fiu în centru.”

   Jan Fabel începe cercetările luând legătura şi cu alte structuri ale serviciilor germane, cu profesori de istorie, cu psihologi, oripilat de modul în care sunt ucise victimele, tăiatul, aşezarea plămânilor într-o anumită poziţie indicând aripi de vultur. Apelează la toţi informatorii săi. Are loc o nouă crimă, o ziaristă Angelica Bloom, care dorise să vorbească cu el, şi de aici parcă ghemul începe să se desfăşoare. Abia moartea unui fost poliţist Klugmann, despre care se credea că e un poliţist corupt, plecat din poliţie şi care lucra acum pentru o bandă, dar care în realitate se va dovedi ofiţer sub acoperire pentru serviciile secrete, face ca în final să existe o cooperare reală între servicii. Aşa Fabel află că şi a doua victimă era tot ofiţer sub acoperire infiltrată într-o bandă de ucrainieni. Martor nevăzut al uciderii lui Klugmann, un drogat Hansi dă câteva detalii despre crimă, în momentul când se găseşte asupra lui pistolul. El afirmă că ucigaşii sunt germani, se sperie când recunoaşte la cantină doi poliţişti (cu funcţii destul de mari-de aici şi explicaţia scurgerilor de informaţii) ca fiind cei care au tras în Klugmann, dar nu dă detalii. Hansi este omorât la rândul său, totuşi apucă să-i scrie o scrisoare mamei sale, pe care în cazul dispariţiei lui îi cere să i-o arate lui Fabel.

   Apare apoi bătrânul Vitrenko, însoţit de o tânără, sora primei victime, care îi spune comisarului povestea familiei lui, fiind sigur că ucigaşul nemilos este chiar fiul lui. Acesta avea alături de el câţiva mercenari, încă din război (ca un fel de sectă a vulturului însângerat) cu care comisese şi atunci şi după o mulţime de atrocităţi. Vrea să-l ajute pe Fabel, dar din păcate şi el şi tânăra sunt ucişi cu bestialitate de fiul său Vitrenko.
Fabel află că Vitrenko a fost asociat cu Eitel-tatăl şi fiul-în escrocherii imobiliare, şi tot de acolo îl racolase pe Mac Swain (al cărui nume în traducere însemna ”fiul lui Sven”) ca discipol al său.

   Eitel, bătrânul, fusese ofiţer SS, iar fiul său se implică cu Vitrenko în ritualuri de violare şi ucidere al unor tinere (una dintre ele i-a recunoscut tatuajul), ritualurile fiind şi un mod de racolare al acoliţilor. Vitrenko, un psihopat abil şi inteligent, care a studiat la un mare institut de criminalistică din Ucraina, racola oameni labili, pe care-i subjuga psihic prin legendele povestite, prin ritualurile pe care le făceau, dându-le iluzia de putere şi mai ales iluzia de ”zei”.

   Uciderea tinerelor femei a fost efectuată de Mac Swain, ucenicul, la ordinul lui Vitrenko, dar uciderea bătrânului său tată şi al fetii care-l ajută au fost opera “maestrului”.
Credinţa lui că era un urmaş al vikingilor îl determina să-l venereze pe Odin, să creadă în ziua răzbunării şi în sacrificiile umane, care luau forma “Vulturului Însângerat” Iar Sven era numele unui războinic viking, care devenise rege al Suediei şi şi-a însuşit toate ritualurile păgâne. Numele lui era Blot Sven în traducere Sven cel înnaripat sau Sven Sacrificatorul.

   Vitrenko a crezut în aceste legende şi le-a folosit pentru a-şi manipula oamenii şi a orchestra crimele.
Încet şi cu răbdare Fabel dezleagă toate iţele crimelor şi trădărilor.

   Este ameţitoare şi intrigantă derularea faptelor, amestecul dintre vechi şi nou, legende vechi de secole găsindu-şi corespondenţa în lumea de azi, psihopaţi motivaţi de setea de putere şi iluzia de “zei”.
Este în acelaşi timp frustrantă lipsa de cooperare şi încredere între servicii, cum de altfel se întâmplă şi în ziua de azi, fiecare dintre ei fiind convins că deţine adevărul suprem.
Craig Russell este un autor care merită cunoscut şi citit. Cărţile lui sunt interesante, foarte bine documentate cu acţiune alertă şi personaje complexe, mai ales că:

”Nepătrunse sunt întunecimile sufletului omenesc…”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
9

Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter-recenzie

Editura Pandora Publishing, 2017

Colecția literary fiction

Titlu original: Grief is the Thing with Feathers, 2015

Traducere de Mihaela Buruiană

122 de pagini

Iubirea  KRA-i totu-n lume

E tot ce știm despre Iubire KRA

Ajunge! Pe măsura lui brazdei KRA

Povara KRA trebuie să fie.

Emily Dickinson

 

   Încă de la început, vreau să vă mărturisesc că am trăit o experiență de lectură extraordinară, căci Durerea e o făptură înaripată nu se citește, ci se devorează și se absoarbe cu fiecare por al existenței noastre carnale. Romanul acesta e dincolo de noi, e mai mult decât o carte, e ACEA carte care ne zdruncină și ne  înalță simultan. Nu m-aș mira dacă, în câțiva ani, va deveni un reper fundamental în configurația literaturii contemporane, datorită caracterului inovator și polivalenței acestuia, dar și prin capacitatea de a fi elaborat și apoi receptat pe multiple straturi de semnificație.

   Romanul de debut al tânărului scriitor Max Porter s-a bucurat de un succes răsunător, iar recunoașterea nu a întârziat să apară: a fost distins cu premii literare importante, precum Dylan Thomas, 2016 și Sunday Times pentru tânărul scriitor al anului 2016 și a fost tradus în peste douăzeci de limbi/

   Subiectul romanului este simplu: o familie dintr-un cartier al Londrei se confruntă cu durerea sfâșietoare provocată de moartea fulgerătoare a soției/mamei. Tatăl celor doi băieți gemeni trece printr-o depresie care-l face să-și uite rolul de tată. În acest moment, în viața lor își face apariția brusc Kra, un personaj de fabulă, o cioară „sentimentală”, care devine confident, dădacă și judecător. Promite să nu plece, până când cei trei se vor vindeca.

   Povestea este, de fapt, substratul pe care se realizează jocul literar sublim al autorului, construit din intertextualitate, aluzii literare, mitologie, elemente de autenticitate și inovații lingvistice.

   Titlul este o reinterpretare a titlului poemului Hope is the thing with feathers de Emily Dickinson, în manieră tragică, lirică, bizară. Speranța ia locul durerii, plângerii. Personajul Kra este o metaforă a acestei dureri rostite. Tatăl, expert în opera lui Ted Hughes, are nevoie de el pentru a depăși criza. De fapt, povestea pare inspirată din viața acestui scriitor: prima lui soție, poeta Sylvia Plath, s-a sinucis la treizeci de ani, iar sentimentul de vinovăție l-a urmărit pe sciitor toată viața.

   Roman alegoric, cu trăsături de eseu despre durere, fabulă polifonică și poem în proză, Durerea este o făptură înaripată este narată din trei perspective: a tatălui, a celor doi băieți și a lui Kra (Crow, împrumutat din lirica lui Ted Tughes  – Crow: from the Life and Songs of Crow), fiecare cu o voce unică și distinctivă.

KRA

Deci, da. E adevărat că mănânc pui de iepuri, că jefuiesc

cuiburile, înghit mizerii, înșel moartea, îmi bat joc de

flămânzii fără adăpost, dau informații greșite și dezinformez.

Cra-cra, ciocăni-te-aș! La dracu’, cât timp irosit.

 

Dar îmi pasă, profund. Oamenii mi se par plictisitori,

mai puțin când suferă. Foarte puțini sunt aceia care,

când au parte de sănătate, dezastre, foamete, atrocități,

lucruri minunate sau normalitate, mă interesează

(interesați-MĂ!), dar de copiii fără mamă îmi pasă. Copiii

fără mamă mă fac pur și simplu să cârâi de bucurie.

Pentru o pasăre sentimentală, este o împlinire, o mană

cerească și un deliciu să atace un astfel de cuib.

 

TATI

În permanență are loc un schimb fascinant între sinele

natural al lui Kra și sinele lui civilizat, între gunoier și

filosof, între zeița ființei desăvârșite și pata neagră, între

Kra și condiția lui de pasăre. Mi se pare că este același

schimb de sine dintre doliu și viață, dintre atunci și acum.

Aș avea multe de învățat de la el.

 

BĂIEȚII

A fost omorâtă în bătaie, le-am spus odată unor

băieți la o petrecere.

Ce nașpa, frate, au spus ei.

Spun minciuni despre cum ai murit, i-am șotit

 lui Mami.

Și eu aș face la fel, mi-a șoptit și ea.    

   Privit din alt unghi, volumul poate fi considerat unul de poezie, mai ales datorită inovațiilor stilistice: fraze ritmate, onomatopee, rime, ritmuri, metafore și simboluri, cu toate că, prin traducere, unele și-au pierdut din semnificație.

 KRA

Cranț, cranț, nu-ți dau niciun sfanț, pentru cei singuri

înalță imnuri.

   În loc de încheiere, vă invit să îl ascultați de autor citind primele pagini din roman. Și vreau să vă mai spun că Durerea e o făptură înaripată nu e o carte pentru oricine; ai nevoie de o anumită stare sufletească și puțină zestre literară, pentru a îi pătrunde tainele. Dacă nu, rămâne doar un roman dureros, pe care îl recomand.

 Cartea Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter a fost oferita de Editura Pandora Publishing. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Pandora Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

Pendragon- Farr, oraşul pierdut, de D.J.MacHale-recenzie

Titlul original: The Lost City Of Farr
Traducerea: Silviu Genescu
Editura: Nemira- 2011
Număr pagini: 577

   D.J.MacHale s-a născut la 11 martie 1956 în Connecticut. Este scriitor, regizor, producător executiv şi creatorul mai multor serii de televiziune populare şi filme. A publicat seria fantasy pentru copii Pendragon, care se bucură de un succes uriaş, numărând deja nouă volume, traduse în peste cincisprezece limbi.

   Bobby Pendragon un băiat de paisprezece ani duce o viaţă obişnuită în Stony Brook, Connecticut. Are o familie iubitoare, un cămin călduros, chiar şi un câine drag, Marley. Bobby va înţelege în curând că este cu totul deosebit, în mâinile sale aflându-se soarta lumii. Încet-încet, îşi dă seama că realitatea nu este aşa cum credea el. Ajunge cu unchiul său, Press Tilton, într-o gară abandonată, unde vor călători împreună într-o altă dimensiune.

“Dintr-odată, pereţii zgrunţuroşi păreau făcuţi din cristal sau diamant. Lumina peste tot, de parcă ar fi provenit din interiorul pereţilor.
Este o privelişte cu adevărat uluitoare. Atât de uluitoare, încât, încât nu m-am putut opri să mă minunez şi să mă întreb ce erau toate astea. Apoi s-a auzit muzică. Nu era vreo melodie pe care s-o poţi recunoaşte; erau doar nişte sunete blânde şi dulcege, amestecate. Erau aproape hipnotice. Sunetele combinate se auzeau tot mai tare şi mai tare, de parcă totul era din ce în ce mai aproape.
O mâna uriaşă, invizibilă mă apucase şi mă trăgea înăuntru.”

   Proiectat prin timp şi spaţiu, misiunea sa este de a apara ţinutul Halla (practic Universul) de demonul Saint Dane, un răufăcător diabolic care încearcă să distrugă omenirea. Prima sa aventură îl poartă prin Denduron, un teritoriu locuit de fiinţe ciudate, condus de un vrăjitor tiranic şi ameninţat de războaie interne.

   Saint Dane a fugit din Denduron pe Cloral, acolo unde totul este acoperit de ape. Din jurnalele pe care le trimite la Mark, prietenul de pe Pământ, şi fetei care i-a dat primul sărut lui Bobby, aflăm mai departe peripeţiile prin care trec unchiul Press şi Bobby.

“Se numeşte Cloral şi totul este acoperit de apă. Nu glumesc. Totul este sub apă. Iar guigii de pe Cloral sunt nişte rechini uriaşi şi răi, cărora tare le mai place carnea de om.
Am fost, din nou, pe punctul să fiu mâncat. A fost cât pe ce să mă înec. Braţele aproape că mi-au fost smulse din umeri şi cred că mi-am fisurat câteva coaste. Şi toate acestea în prima oră de la venirea mea aici, pe Cloral. Pare un loc distractiv, nu-i aşa?”

   Loor, călătoarea de pe tărâmul Zadda, situat într-un alt timp şi spaţiu, nu va reuşi să meargă pe Cloral. Vor exista tensiuni între oamenii tărâmului ei, astfel că, va încerca să rezolve problemele şi să supravegheze dacă îşi face apariţia maleficul Dane.

   Cloral este un tărâm al apelor. Oameni trăiesc în oraşe plutitoare, numite “habitate”. Comunităţi întregi sunt construite pe nişte barje uriaşe, iar unele sunt atât de întinse, încât poţi jura că te afli pe o insulă.
Deplasarea prin apă se face cu sănii acvatice rapide, anume construite. Respiraţia se face printr-o sferă de plastic, anume construită să se muleze pe faţa celui care o poartă. Salvaţi de Spader, un acvaner de pe Grallion, cei doi vor călători cu glisoarele pe apă. Vehiculele lor de deplasare, adaptate apei erau înlocuitoarele maşinilor de pe pământ.

“Glisoarele semănau cu nişte skijeturi, dar mult mai sofisticate. Fiecare avea forma şi mărimea unei căzi nu prea adânci. Erau de un alb strălucitor şi păreau făcute din plastic. Prova era ascuţită, iar pupa plată. Pentru a controla ambarcaţiunea, cârmaciul avea o manşă cu mânere ca de motocicletă. În spatele cârmaciului mai era un scaun turnat, pentru pasager. Marginile bordajului se ridicau doar câtva centimetri deasupra apei. Glisoarele aveau tangoane pe ambele părţi. Tangoanele erau ridicate din apă şi asta conferea ambarcaţiunilor aspectul unor păsări în zbor. Flotoarele erau motoarele glisorului. Ambarcaţiunea nu avea cârmă sau ceva similar. Când unchiul Press răsucea manetele de control, acestea săreau şi măreau forţa jeturilor din flotoare. Aşa era dirijat glisorul”

   Bobby va afla că Spader este şi el un Călător, doar că, încă nu ştie. Grallion este un habitat, cât o insulă, pe care sunt recolte bogate, necesare hrănirii oamenilor de pe Cloral.

   Bobby şi unchiul său vor lucra o perioadă şi ei la aceste ferme, încercând să îşi dea seama unde este Dane. Nu au de aşteptat mult, iar pericolul vine de la un habitat plutitor imens, care se va ciocni de Grallion. Acest habitat imens, Magorran, va avea la bord doar oameni morţi, otrăviţi, printre care şi tatăl lui Spader. Ce s-a întâmplat? 200-300 de oameni nu mor din senin. Se pare că e mâna lui Dane. Acesta poate lua orice formă vrea, astfel că, sub înfăţişarea unui pirat, va ataca cu nava şi echipajul său Grallionul. Vor cere toată hrana sănătoasă de pe habitat. Vinovat de moartea oamenilor este infectarea hranei cu substanţe otrăvitoare. Pe lângă înfăţişarea de pirat, Dane este transformat şi într-o femeie agronom, şi care a reuşit să îi păcălească pe toţi! Ce se va întâmpla mai departe? Îngrăşămintele au fost împrăştiate şi la celelalte ferme din habitat, atât cele de la suprafaţă cât şi fermele acvatice.

   Farr, oraşul pierdut, singura bucată de uscat de pe Cloral, s-a scufundat cu multă vreme în urmă, iar acesta se spune că ar fi un mit! Într-adevăr aşa este? Există oraşul pierdut? Ar reuşi el să salveze lumea?Există într-adevăr nişte coordonate din adâncuri, dar Dane află şi el această poziţie. Spader, Bobby şi Unchiul Press, se va scufunda, iar ce vor găsi depăşeşte orice închipuire. Farr, nu numai că există, ci este şi locuit. Sub un munte, sub o cupolă uriaşă camuflată, locuitorii din Farr îşi văd de viaţa lor, dar şi protejează recoltele celor de pe Coral, la fermele acvatice.

,,Oraşul avea un aer antic. Nu existau nici clădiri moderne, nici maşini şi nici vreo tehnologie. Însă erau multe păsări. Vă vine să credeţi? În această cavernă submarină zburau păsări.
Clădirile aveau un aspect antic, grecesc, cu trepte de marmură, care duceau spre intrările mărginite de coloane ale unor structuri cu cupola. Erau împrăştiate peste tot pe versanţii abrupţi şi variau în mărime, de la clădiri monumentale imense, impresionante, aşa cum vedeţi prin Washington D.C., până la mici case din piatră, simple, acoperite cu stuc alb. Am văzut mulţi faarieni plimbându-se pe cărările line care şerpuiau în sus şi-n jos, prin tot locul. Mai existau şi lujeri minunaţi, agăţători, care drapau mare parte a clădirilor, iar câteva cascade curgeau din izvoare ascunse în adâncimea muntelui.”

   Ce se va întâmpla? Vor reuşi să găsească cei trei leacul pe Farr pentru recoltele otrăvite ? Ce se va întâmpla cu oraşul acesta când va apărea Dane? Vor reuşi cei trei călători să salveze această lume? Vor reuşi ei să se salveze?

   Mi-a plăcut mult acest al doilea volum din seria Pendragon. Eu sper să se traducă toată această serie remarcabilă. Din punctul meu de vedere este o serie mai bună ca Harry Potter.

 

Cartea Pendragon-Farr, oraşul pierdut, de D.J.MacHale a fost oferită de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărtii

Assassin’s Creed: Renaşterea, de Oliver Bowden-recenzie

 

Editura/Paladin Fantasy

Traducere din limba engleză: Matei Sâmihăian

Titlul original: „Assassin’s Creed: Renaissance

An apariţie: 2016

Număr de pagini:401

 

   Să citesc sau să nu citesc un volum…O dilemă cu care se confruntă la un moment dat fiecare dintre noi. Totul devine şi mai obscur când primeşti opinii variabile: unele cu plus şi altele cu minus. Trebuie să alegi o tabără dintre acestea, iar eu am achiesat la grupul cu plus în ceea ce priveşte cartea „Assassin’s Creed: Renaşterea”. Ritmul cu care autorul ne descrie personajele,  în care ne arată acţiunile lor, felul de a gândi, cu cine se întâlnesc, ce anume au descoperit, este foarte rapid. Nici nu ştii când să laşi cartea jos din mână, când să faci pauză. Am încercat să-mi explic acest mod de a nara; am urmărit un videoclip al jocului care are tematica volumului şi am găsit răspunsul.

    „Assassin’s Creed: Renaşterea” este precum un carusel, o tornadă care te învârte, te învârte…la final doreşti să fii în continuare învârtit. Cine este autorul care a adus la lumină această carte? Oliver Bowen (pseudonimul scriitorului Anton Gill) care, în ultimii 27 de ani, a publicat 35 de volume. S-a născut în Ilford, Essex, fiul unui german şi al unei englezoaice, a crescut în Londra. Gill este un scriitor specializat în perioada Renaşterii. Pe parcursul unui interviu pentru UbiWorkshop a declarat că este un jucător avid de jocuri video, inspiraţia sa urmând filtrul celor pe care le vede şi trăieşte în cadrul acelor  peisaje şi personaje digitale.

    „În vreme ce credeam că învăţ să trăiesc, învăţam să mor” (Leonardo da Vinci). Acestea sunt cuvintele care deschid opera de faţă. La început mi s-au părut artistice, fără legătură cu ceea ce urma să aflu, dar m-am înşelat. Personajul principal este Ezio Auditore, fiul unuia dintre cei mai influenţi oameni şi care conducea moneda în oraşele Italiei, banca. Tânăr, fără de grijă, intră mereu în bucluc: se luptă pe străzile oraşului cu bandele rivale, sare de pe acoperişurile clădirilor, bisericilor, doarme mai mult decât trebuie şi este prins de tatăl logodnicei în patul acesteia şi fugărit. Ştie că aceşti ani sunt ultimii pe care îi mai are în libertate, dincolo de afacerile familiei, de biroul tatălui său şi de toate actele cu dobânzi, calcule, sume mult prea mari ori deficitare. De ce tocmai el să preia acestea, când ar avea şi un frate mai mare, pe Federico? Pentru că are ceva special cunoscut doar de către tatăl său.

   Ezio îşi ascultă de fiecare dată părintele, ducând mesaje secrete în oraş, dejucând comploturi, prinzând porumbei mesageri şi luând informaţiile necesare. Are grijă, de asemenea, de sora, de mama sa şi de fratele mai mic. Aşa se face că, mergând alături de mama sa, îl va cunoaşte pe…Leonardo da Vinci. Acesta se arată temător cu privire la propriile opere:

„sincer să fiu, mi-e greu să mă hotărăsc, iar acum sunt pe cont propriu. Ador să pictez şi ştiu că pot s-o fac, dar… cumva pot să prevăd rezultatul final înainte de a ajunge la el şi asta face lucrurile greu de terminat câteodată. Trebuie să fiu împins de la spate!”

  Pentru Ezio, Leonardo este o persoană diferită, total nelalocul ei şi va părea reticent când cel de pe urmă îi va propune să se reîntâlnească. Tănărul nu ştie cât de repede se va întoarce.

   Ajuns acasă eroul nostru este convocat din nou de către tatăl său pentru a duce mesaje mai multor persoane. Zis şi făcut, dar de la fiecare dintre acestea primea câte un avertisment de a se întoarce şi a-şi preveni tatăl să îşi fortifice cât mai bine locuinţa. Ezio are un presentiment, ştie că are să se întâmple ceva rău, dar nu vrea cu niciun chip să creadă acestea. Fuge, sare de pe clădiri şi ajunge acasă unde îşi găseşte mama plângând şi pe sora sa însângerată. Se uită împrejur  crezând că are să îşi vadă fraţii şi tatăl, dar nici urmă de aceştia. Află de la mama sa că gărzile oraşului i-au arestat şi dus în închisoarea din turn. Încetul cu încetul Ezio începe să conştientizeze cele ce se petrec şi îşi va trimite sora şi mama la casa doicii sale, el trebuind să afle răspunsurile din vorbele tatălui său. Se va căţăra până în turn şi va afla de la tatăl său că trebuie să se întoarcă acasă, să deschidă uşa secretă din bibliotecă, să coboare treptele şi să deschidă cufărul din centru pentru a lua documentele şi tot ceea ce găsea şi să le ducă unuia dintre prietenii săi. Nu a avut timp, însă să îi spună nimic altceva tânărului nostru. Ce găseşte acesta în interior? Acte şi…o pelerină aproape albă, o sabie. Va îmbrăca pelerina, va prinde arma la cingătoare şi…ceva se întâmplă…pare că a căpătat mai multă forţă. Ieşind din casă va fi prins de gărzi, dar le va ucide cu priceperea pe care nici măcar nu ştia că ar fi posedat-o vreodată. Constată că dorinţa de a omorî se intensifică, dar reuşeşte să o răpună pentru a merge mai departe la gonfalonierul Uberto Alberti. Ajuns la  acesta îi va înmâna documentele, dovezile că tatăl şi fraţii săi fuseseră arestaţi pe nedrept. Pare că totul se rezolvă mult prea uşor, câteva zâmbete ici şi colo, „tatăl tău îmi este prieten”. Ezio pleacă cu inima mai uşoară, dar…nu avusese cum să ştie că zarurile fuseseră deja aruncate, procesul a fost măsluit, iar fraţii împreună cu tatăl său, spânzuraţi la ordinul lui Alberti.

   Ce anume doreşte acum eroul nostru? Un cuvânt: RĂZBUNARE. Are, însă nevoie de ajutor şi îl va primi din cele mai diverse surse: Paola, şefa unui bordel, care îl învaţă să se facă nevăzut şi să fure, un pictor deja cunoscut şi…câte şi mai câte. Peste conflictul intern se suprapune unul extern dintre Ordinul Asasinilor şi…Ordinul Templierilor. Mai mult de atât nu pot scrie, rămâne de citit.

   „Assassin’s Creed: Renaşterea” este o carte care mi-a plăcut enorm, mai ales din cauza dinamismului său. Este scrisă la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient. Acolo unde găseam minusuri în descriere, urmau plusuri în adrenalină, suspans „hotărâse că va folosi lama cu otravă cu discreţie, fiindcă exista tot timpul riscul să-şi administreze din greşeală o doză fatală”. Personajul principal urmează un drum al cunoşterii de sine, al evoluţiei (de unde şi caracterul volumului de bildungsroman): începe ca un tânăr lipsit de griji şi devine un bărbat curajos, gata să facă orice pentru a-şi proteja familia, devenind un asasin „aproape imediat, Ezio împinse oţelul mortal între omoplaţii lui Emilio – moartea veni repede şi în linişte. Eficienţa lui Ezio de a ucide era egalată doar de hotărârea rece şi oţelită cu care îşi îndeplinea datoria chemării”. Umorul şi replicile personajelor nu lasă de dorit:

„Să ne rugăm, frate, spuse călugărul.

-Să ne rugăm?…Pentru ce?

-Pentru paza Domnului!

-Dacă tu crezi că pe Domnul îl interesează treburile noastre, frate Girolamo, mai gândeşte-te! Dar te rog, continuă să te amăgeşti, dacă te ajută să faci timpul să treacă mai uşor…

-Cum poţi să spui aşa ceva? Şi tu eşti preot!”

   Descrierile spaţiale nu lipsesc în această lucrare „torţele licăreau şi pâlpâiau pe turnurile din Palazzo Vecchio şi din Bargello şi câteva felinare sclipeau în piaţa catedralei…unele luminau cheiurile de-a lungul malului râului Arno, unde se zăreau câţiva marinari şi hamali…luminile licăreau prin localuri şi bordeluri, dar foarte puţini oameni se plimbau pe străzi. Trecuseră şapte ani de când Lorenzo de Medici…fusese ales în fruntea oraşului. ”

   Ce poţi face într-o lume în care moartea aşteaptă pasul greşit pentru a te prinde? Să supravieţuieşti „Cum de toată speranţa se duce în vânt, / Cum de se strică planurile noasrte, /Cum de domneşte ignoranţa pe pământ, / Doar moartea, amanta tuturor, le cunoaşte.”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Assassin’s Creed: Renaşterea de Oliver Bowden a fost oferită de Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursa foto Pinterest

 

 

 

Simon și Planul Homo Sapiens, de Becky Albertalli-recenzie

    Editura Epica a publicat în colecția sa Epicwave în anul 2017 un roman dedicat adolescenților extrem de interesant. Este vorba de romanul de debut al scriitoarei americane Becky Albertalli, “Simon și planul Homo Sapiens”. Titlul în limba engleză este  “Simon vs. The Homo Sapiens Agenda” și a apărut pentru prima dată în anul 2015. Este un roman de doar 268 de pagini care s-a bucurat de un deosebit succes atât din partea publicului cititor cât și din partea criticii. A primit premiul “William Morris Debut Award” în 2016 pentru cel mai bun roman de debut dedicat tinerilor. “Publisher ‘s Weekly” este de părere că “cititorii se vor îndrăgosti nebunește de Simon” și eu le împărtășesc părerea.

   Povestea în sine este simplă și destul de obișnuită în linii mari atunci când este vorba de adolescenți de 16-17 ani aflați în ultimele clase de liceu. Așa este personajul principal, Simon Spier. Elev bun, fără probleme de adaptare sau integrare în școală și în clasă, cu o bună atmosferă familială, urmând cursurile școlare alături de Nick și Leah cu care a fost de fapt coleg încă de la patru ani, la grădiniță. După școală participă la o clasă de muzică și teatru alături de colegii lui.

  Ne aflăm la sfârșitul lunii octombrie când pe lângă testele obișnuite înaintea vacanței de Crăciun, Simon și colegii lui trebuie să facă față și sărbătorilor premergătoare tradiționale universului cultural american, Halloween, ziua Recunoștinței plus alte sărbători mai puțin cunoscute. Viața obișnuită a lui Simon care de obicei se învârte între școală, repetiții, întâlniri cu Nick și Leah acasă la Nick pentru jocuri pe calculator, serile la TV cu părinții și sora mai mică, este perturbată brusc din cauza propriei lui neglijențe. Uită să se delogheze la calculatorul de la biblioteca școlii după ce și-a citit corespondența secretă de pe pagina de mail. Acest lucru îi dă prilejul colegului său Martin Addison, un elev bun care își ascunde timiditatea sub un comportament voit comic, să-i citească emailurile personale și să-l șantajeze. Simon este șocat:

Doamne, Dumnezeule, Și eu care îl credeam pe Martin inofensiv! Un tocilărel cam penibil, ca să fiu eu sincer, dar nu e ca și cum ar fi un lucru rău. Și mereu l-am considerat cu tip haios.” p. 10

Ideea că Martin ar face publică corespondența lui secretă îl deprimă pe Simon:

Dumnezeule! Pagina Secretele DeLaCreek de pe Tumblr, epicentrul bârfelor de la Liceul  Creekwood. Toată școala va afla în decurs de o zi.”

  Pentru că este vorba de corespondența secretă sentimentală dintre Simon și alt băiat care semnează Blue în timp ce el însuși se ascunde sub numele de Jacques. O corespondență foarte importantă pentru el la fel ca și pentru Blue. Pentru colegul său Martin era vorba doar de corespondența de dragoste dintre doi băieți, ceea ce nu lasă loc de îndoială asupra identității sexuale a celor doi. Ca să nu facă publică toată povestea, Martin îi cere lui Simon să-l ajute să se apropie de cea mai populară fată din clasa lor, Abby Suso, pe care însă părea să o placă și prietenul său, Nick. Simon are acum două dileme majore. Cum să dea curs șantajului lui Martin fără să se interfereze în relația lui Nick cu Abby și cum să scape de posibilitatea de a i se dezvălui identitatea sexuală într-un mod cu totul nedorit. Nu printr-un mic scandal dorea el să afle familia lui și prietenii lui ceea ce deja știa despre el însuși de ceva timp. Și mai ales nu dorea sub nici o formă să piardă prețioasa prietenie cu Blue despre care nici măcar nu știe cine este cu adevărat.

   Din acest moment viața lui Simon atât de predictibilă până atunci intră în alt ritm și în altă profunzime a trăirilor interioare. Are noi experiențe ca aceea de a bea pentru prima dată în viață o bere la petrecerea de Halloween sau de a merge pentru prima dată la un meci de fotbal. Și în paralel continuă corespondența cu Blue care îl ajută să își mențină echilibrul interior.

   Ce se întâmplă cu Simon, cine este de fapt Blue, cum anume vor afla familia lui și prietenii despre orientarea lui sexuală, cum vor evolua relațiile cu colegii lui, toate acestea merită să vă determine să citiți romanul.

   Mi-a plăcut foarte mult modul în care este construită povestea și mai ales credibilitatea totală a personajelor dar și a situațiilor în care sunt puse într-un moment sau altul al acțiunii. Evident totul se bazează pe o perfectă cunoaștere a specificului trăirilor adolescentine așa cum este și firesc de la o autoare care este de profesie psiholog. Succesul cărții se datorează în principal modului în care este construit personajul Simon Spier. Faptul că este foarte inteligent fără să fie arogant, faptul că este un elev bun fără să fac caz de acest lucru, faptul că știe să fie prieten și faptul că știe să respecte regulile pe care societatea le-a creat pentru ca oamenii să poată avea o viață civilizată și mai ales faptul că știe să iubească îl fac cu adevărat cuceritor. Betty Albertalli nu folosește sistemul clasic prin care personajul pozitiv este scos în evidență și anume crearea unui pandant negativ pe măsură. În romanul “Simon Spier și planul Homo Sapiens” toate personajele sunt pozitive în diverse grade, dar pozitive. De fapt cred că unul din mesajele cărții este tocmai acest mod neconflictual de a privi realitatea. Se fac glume pe seama unuia sau altuia, se folosește limbajul specific adolescentin cu nuanțe agresive aparent, are loc șantajul lui Martin, dar în esență nimeni nu este cu adevărat rău și nimeni nu folosește o lupă malefică pentru a-i observa pe cei din jur. Cred că aici intervine latura puțin utopică a cărții, dar care o face foarte plăcuta la citit. E o imagine a lumii așa cum ar trebui să fie.

   După lectura romanului am ajuns la concluzia că scriitoarea americană Becky Albertalli oferă cititorilor o provocare. Este primul său roman inspirat din munca de psiholog profesionist pe care a desfășurat-o la New York timp de șapte ani, ocupându-se de problemele de comportament, adaptare și maturizare ale adolescenților. Și știe foarte bine cât de importantă este mai ales la această vârstă specială puterea exemplului. Prin personajul său, Simon Spier oferă un exemplu pozitiv celor care la un moment dat își vor pune întrebări legate de identitatea lor sexuală. Printr-o întreagă pleiadă de personaje secundare extrem de bine conturate și captivante, oferă exemplul pentru cei care s-ar putea afla în preajma cuiva ca Simon. Atmosfera din școală la fel ca și cea din familia lui Simon sunt exemplare și de dorit pentru oricare tip de adolescent. De aceea în totalitate romanul este luminos, optimist, plăcut și convingător. Sunt perfect de acord cu părerea scriitorului Alex Sanchez, autorul romanelor “Rainbow Boys” și “Boyfriends with Girlfriends”:

   “Becky Albertalli a scris cel mai bun gen de poveste de dragoste: genul acela în care te îndrăgostești de personaje în timp ce ele se îndrăgostesc unele de altele; genul de poveste care, chiar după ce ajunge la final, te face să porți personajele peste tot cu tine, prea îndrăgostit ca să le dai drumul”

   “Simon și planul Homo Sapiens” este un roman dedicat adolescenților, dar eu cred ca poate fi o lectură deosebită la orice vârstă pentru că nu e niciodată prea târziu să învățăm lecția acceptării diferențelor, a înțelegerii și iubirii.

   Vreau neapărat să subliniez aspectul deosebit al cărții, coperta foarte frumoasă și atractivă și mai ales hârtia de calitate pe care este tipărită cartea, toate contribuind din plin la o foarte plăcută lectură.

Cartea Simon și Planul Homo Sapiens de Becky Albertalli a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
13

O fisură în cortina de fier: Prin deșert spre libertate: fuga mea din Coreea de Nord, de Eunsun Kim și Sébastien Falletti

Editura Corint, 2017

Titlu original: Corée du Nord. 9 ans pour fuir l’enfer (2015)

Nr. de pagini: 208

Traducere de Mihnea Gafița

 

   Văzută din Occident, Coreea de Nord este cea mai pură formă de totalitarism pe care mintea umană a inventat-o vreodată. Statul este caracterizat de un cult al personalității cvasireligios, o politică oficială de o xenofobie feroce, și prezența unui sistem de lagăre de concentrare. Există rapoarte credibile despre experimente chimice făcute pe prizonieri politici. (The Times)

   Ca persoană care a trăit o parte din viață în comunism, credeam că mai rău de atât nu se poate, dar am aflat că m-am înșelat. Mi-a demonstrat asta Eunsun Kim, o copilă din Coreea de Nord, care dă glas disperării a milioane de oameni înfometați și disperați. Semnată sub pseudonim, spre a-și proteja rudele rămase în Coreea de Nord, cartea mai sus numită este dedicată tinerilor din Coreea de Nord – ca să-și găsească libertatea și dreptul de a visa, dar constituie și o mărturie scrisă a ceea ce se întâmplă în acea țară de aproape șaptezeci de ani. (În 1948, s-a instalat la putere Partirul Muncii, în frunte cu Kim Il-Sung, urmat de fiul său, din 1994, Kim Jong-Il și Kim Jong-Un, din 2011).

   Începând din 1991, Coreea de Nord s-a confruntat cu foamete extremă, cauzată de diverși factori: secetă, inundații, sistarea importurilor etc. Sute de mii de oameni au murit de foame, cei mai mulți fiind copii și bătrâni. Familia lui Eunsun este și ea afectată, ceea ce o determină pe mamă să fugă din țară.

   În decembrie 1997, Eunsun, în vârstă atunci de unsprezece ani, fetița își scrie testamentul, crezând că va muri de foame, precum tatăl și bunicii săi. Cutremurătoare este scena în care mama și cele două fiice stau întinse pe jos, așteptându-și sfârșitul.

„Singurul lucru care ne-a rămas de făcut aici este să murim”, a zis ea (mama, n.n.) cu o voce slabă, de om învins.

Urma, deci, să murim toate trei.

S-a întins în tăcere jos, pe sacul de dormit însăilat, de-a lungul peretelui bucătăriei; acolo era locul cel mai puțin friguros din tot apartamentul. Eu și sora mea ne-am ghemuit lângă ea. Ne-a învăluit bezna, și eu am alunecat spre somn. Eram înfometate și neajutorate, dar măcar n-aș mai fi murit singură. [… Mama era țeapănă ca o statuie. Povara care-i apăsa pe umeri era prea mult pentru ea și n-o putea duce. Știa că era ultima noastră speranță împotriva maladiei care lovise toată patria și care se înrăutățea cu fiecare zi care trecea – foametea. Din 1995, membrii familiei noastre muriseră încet, unul după altul, iar acum noi câteșitrele urmam pe listă. […

Până dimineața, mama tot nu s-a mișcat, dar eu, curios lucru, am avut impresia că-n mintea ei cocea un plan. [… Voința ei de a supraviețui se pusese în mișcare.

  Cu ultimele puteri, mama lui Eunsun vinde șipcile de la portretele celor doi conducători supremi (obligatorii în fiecare locuință și instituție) și vechiul șifonier și face rost de bani pentru mâncare. Hotărâtă să plece, pune la cale o evadare din infern, în China. Nereușind să treacă râul Tumen, granița dintre cele două țări, cele trei își petrec un an ca oameni ai străzii la Rajin, vânzând supă de alge, furând legume și dormind pe tarabele comercianților. Ajunse în China, traversând Tumenul înghețat, intră pe mâna unor traficanți și sunt vândute unui țăran. De aici, sunt trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord, de unde reușesc să evadeze, datorită haosului administrativ. Întoarse în China, se hotărăsc să plece în Coreea de Sud, traversând pe jos deșertul mongolez Gobi.

   Cinsprezece ani mai târziu, Eunsun Kim, studentă acum la Seul, își povestește experiența traumatizantă, pe care a trăit-o în cei nouă ani de pe drumuri. Cartea sa, apărută inițial în franceză, se bucură de succes, apoi este tradusă în mai multe limbi străine.

   Cu toate că se bucură de viața în libertate, Eunsun este nostalgică și speră să se poată întoarce la un moment dat acasă, în Nord.

   Întâmplarea a făcut ca lectura aceasta să vină după Povestea Faridei, o supraviețuitoare a terorii ISIS. Sunt atât de apropiate poveștile lor și, totuși, atât de diferite!

   Aflat la granița dintre operă memorialistică și roman, volumul se remarcă prin tehnici narative specifice beletristicii: nerespectarea cronologiei evenimentelor, descrieri artistice, crearea de imagini artistice „tari”, șocante, fără a folosi, însă, un limbaj dur, spre deosebire de Povestea Faridei, dur și la nivel lingvistic. În același timp, prin intermediul memoriei afective, Keunsun relatează evenimente care i-au marcat copilăria în mod iremediabil.

După această oribilă scenă, m-am obișnuit cu execuțiile publice, care erau tot mai frecvente. Chiar și așa, de fiecare dată mă cuprindeau îndoielile. Țin minte un bărbat care a fost legat de un stâlp și executat fiindcă-l „insultase pe iubitul nostru Conducător”, Kim Il-Sung. Care fusese crima lui? Șterpelise câteva litere de bronz dintr-o inscripție oficială cu numele Marelui Conducător. Fără îndoială că omul sperase doar să-și amelioreze condițiile de trai în timpul foametei, vânzând literele acelea de metal chinezilor, pentru câțiva bănuți. Era, însă, o crimă, care se pedepsea cu moartea.

   Acum, Keunsun Kim are treizeci și unu de ani și este o militantă activă împotriva dictaturii din Coreea de Nord.  Ea este cea care a fisurat cortina impenetrabilă a Coreei de Nord, pentru că a dat glas milioanelor de oameni care încă nu știu ce înseamnă libertatea.

Pentru ca visul acesta să devină realitate, lumea întreagă trebuie să deschidă larg ochii la ororile care se petrec și în acest moment în Coreea de Nord. Dinastia Kim a reușit să izoleze atât de bine țara mea, încât restului lumii îi vine foarte ușor să și uite că existăm.

 

 

Cartea Prin deșert spre libertate a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
16

“Când cauţi iubirea, găseşti moartea. Când cauţi moartea, găseşti iubirea. Iar când nu mai găseşti nici una, nici alta, redescoperi viaţa. Sau muzica.

Tot timpul din lume, de Teodora Matei-recenzie

   Teodora Elena Mateiu s-a născut în 09.06.1971 la Ploieşti. Publică sub pseudonimul Teodora Matei. A publicat proză scurtă în revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastică, ficţiuni.ro, Argos, Revista de suspans, începând cu anul 2012. De asemenea a contribuit la diferite antologii şi volume colective.
Romanele ei apărute sunt: ”Omul fluture” (2015) şi “Maya” (2016) în colaborare cu Lucian Dragoş Bogdan; ”Stăpânul castelului” (iunie 2016, ed.Tritonic) şi “Cel-ce-simte” (august 2016, ed.Tritonic). Şi acum tot la editura Tritonic romanul “Tot timpul din lume”.

“Când cauţi iubirea, găseşti moartea. Când cauţi moartea, găseşti iubirea. Iar când nu mai găseşti nici una, nici alta, redescoperi viaţa. Sau muzica.
Pentru Ava, Aidan, Clara şi Marek viaţa este un concert pentru pian. De unii dorit, de unii respins. Cei care vor alege muzica, vor trăi veşnic, pentru că şi muzică e veşnică.
Dar iubirea? Şi ea e veşnică?”

   Mărturisesc că m-a intrigat prezentarea de pe copertă şi eram şi curioasă să citesc o carte a autoarei, celelalte mi se păruseră prea fantasy şi ştiţi deja că nu prea agreez genul.
Teodora Matei spunea că este o carte poliţistă, dar mie mi s-a părut mai mult o îmbinare a policier-ului cu fantasy, dar atât de bine scrisă şi atât de captivantă încât sincer n-am putut s-o las din mâna. Găsim aici, sigur la altă dimensiune, povestea lui Shakespeare-“Romeo şi Julieta”, reeditarea modernă a mitului tinereţii veşnice (vezi basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”) complectate de suma viciilor umane, dar şi dragoste.

Veţi întreba: ”Dragostea faţă de cine?”. Ei hai să vedem…

   Povestea începe cu Aidan (nepotul) care primeşte de la avocat un plic lăsat de celălalt Aidan, bunicul lui bătrân şi aventuros. L-a lăsat preventiv, în cazul în care nu mai revenea din călătorie să fie predat poliţiei. Nepotul citeşte prima pagină a poveştii, dar renunţă şi preda plicul poliţiei amuzându-se de “isprava” bătrânului, găsind chiar şi un titlu pentru caz ”Pianista”.

   Dar să vedem povestea sau mai bine zis poveştile care la un moment dat se îmbină.
Marek, renumit compozitor şi pianist, se mută cu Clara, soţia şi iubirea lui, într-o casă din capitală,a proape de centru. Căutase aşa o casă deoarece petrecea mult timp în studio şi dorea ca soţia lui să poată merge uşor în oraş. Se închidea în studio cu Vladimir, prietenul şi agentul lui, căruia de multe ori îi dicta notele compoziţiilor. Clara, pe de altă parte, nu mai picta nimic, îşi pierduse inspiraţia, se ocupa numai de casă şi grădină. Dragostea lor ardea ca o flacără, dar orele petrecute fără Marek o deprimau, la fel ca şi conştientizarea că muzica i-l fură de fiecare dată, fără să-şi dea seama că ea era toată inspiraţia şi creaţia lui.

   Pe fondul acestor trăiri intense, apare în vizită un bun prieten al lui Marek, un tânăr actor Mirco, şi normal este cazat la ei în căsuţa de vară. Acesta petrece din ce în ce mai mult timp cu Clara, uneori trimis chiar de Marek, care avea deplină încredere în ei. Dar cei doi au o relaţie, Clara rămâne gravidă şi pierde copilul ( soţul ei crezând până la final că e copilul lui). Când Marek revine de la un concert, la care soţia lui lipsise, îi găseşte morţi pe amândoi. Clara lăsase o scrisoare în care îşi explica gestul. Pe Clara o găseşte în casa lor, iar pe Mirco în căsuţa în care era găzduit. Da…pare o scenă gen Romeo şi Julieta, dar mie mi-a făcut impresia că era atât un gest de sfidare cât şi de atragere a atenţiei făcut de Clara.

   Cert e că Marek este atât de marcat şi disperat încât se scufundă într-un ocean de deznădejde, băutură, droguri, nu mai compune, nu-i mai pasă de cum arată, chiar e gata să-şi distrugă compoziţiile. Noroc cu Vladimir, care le salvează şi prin vânzarea lor câte unui pianist mai face rost de bani .
La un moment dat Marek începe din nou să cânte, dar nu propriile compoziţii, la recomandarea lui Vladimir cânta în fiecare seară la un bar.
Totul pare să meargă bine, barul are o clientelă din ce în ce mai selectă care vine să-l asculte pe pianist şi chiar îi solicită acestuia concerte private. Şi din nou intervine ceva…

   Vladimir vinde din compoziţiile lui Marek unor instrumentişti tineri, şi de fiecare dată după concert, în care cântau respectivele compoziţii, pianistul avea un accident fatal. E suficient să se creeze o isterie colectivă şi lumea să-l privească ca pe un monstru blestemat. Dar bogătaşii la care mergea să cânte îl iniţiază în tainele cultului satanist practicat de ei, care presupunea că poţi întâlni o persoană din altă lume şi prin produsele consumate să rămâi veşnic tânăr. Grupul este arestat şi Marek scapă ca prin urechile acului ajutat de Vladimir. Dar recade în starea anterioară de delăsare, drogare şi chiar practici de magie neagră, totul doar pentru că aşa e sigur că o poate avea pe Clara cu el. Dar totul se schimbă când merge să asculte o tânăra pianista Ava, care prin agentul ei cumpărase de la Vladimir o compoziţie a lui Marek.

   Ava, o pianista tânăra, avusese de mică o viaţă grea. Tatăl ei murise lăsându-le cu multe datorii pe care ea şi mama ei încercau să le achite. Pierd casa şi stau în chirie când Ava îl cunoaşte pe Aidan, un tânăr de bani gata, ambiţios, cu o fire schimbătoare şi extrem de orgolios. Se îndrăgostesc şi Aidan o prezintă mamei lui, care nu e prea încântată de situaţie. Aidan le duce să stea într-o casă de-a lor, fără chirie .Mama Avei se îmbolnăveşte grav şi ea acceptă câteva concerte într-un orăşel de munte. Aidan nu prea e de acord, dar până la urmă nu are încotro când Ava îi spune că nu vrea să profite de banii lui. Doar că aşa cum se mai întâmplă, agentul îi trage în piept, concertele sunt pe un an şi dacă nu cânta nu sunt plătiţi.

   Ava nu are ce să mai facă, dar într-un weekend când vine acasă mama ei o anunţă că au fost date afară din casă de oamenii lui Aidan, şi el nu este de găsit. Şi până atunci avea un weekend cu ceartă şi indiferenţă, altul cu iertare şi flori. Ava vrea să termine cu viaţa, dar mai era şi mama ei. Aşa că se mută amândouă, concertele se termină, mama ei moare şi Ava rămâne singură, doar cu amintirile.
Are noroc cu gazda care o recomandă şi începe să dea lecţii particulare de pian. Adună o sumă destul de mare de bani, dar gândul ei este tot la sinucidere. Ştiind povestea compoziţiilor lui Marek îşi trimite agentul să cumpere una sau mai multe, sperând că şi în cazul ei blestemul să fie valabil.

   Vladimir se bucură pentru că şi el şi Marek erau faliţi. Ava cânta şi are din ce în ce mai mult succes. Până la urmă îl cunoaşte pe Marek, devin prieteni şi parteneri, pentru că fiecare era omul unei singure iubiri. Marek o introduce, cu acordul ei, în tainele magiei negre, în tainele nemuririi.
Văd lumea, dau concerte, se mută des, îşi schimbă identitatea, totul pentru a evita speculaţiile asupra vârstei lor. Se retrag de fiecare dată la căsuţa din oraşul de munte, oaza lor de linişte. Aici îi găseşte Aidan, dar restul poveştii şi multe alte amănunte veţi afla dacă citiţi romanul.

   Vă mai spun doar că Teodora Matei a scris un roman care îmbină genuri literare diferite, poveşti de dragoste, mituri şi legende, caracteristici umane căci nu lipsesc lăcomia, orgoliul, ura, iubirea, obsesia. Şi o face foarte bine.
Mă bucur că am citit romanul pe care vi-l recomand şi vouă şi aştept cu nerăbdare următoarea ei carte.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

"E ciudat cum prezenţa lui îmi poate produce atât de multe reacţii contradictorii! Lângă el, sunt mai agitată decât am fost vreodată şi, totodată, prezenţa lui mă linişteşte, făcându-mă să mă simt protejată.”

Rebela, de Corina Cîndea-recenzie

Nr. pagini:336
Editura Librex Publishing
Anul: 2017
Gen: Romance

   Pentru a scăpa de un trecut plin de suferință, Violet Collins își petrece viața mereu pe drumuri, refuzând să se atașeze de oameni sau locuri, tocmai pentru a nu putea fi rănită din nou. Oprirea în Chicago îi dă însă toate planurile peste cap, iar întâlnirea cu Dominic Grey o determină să își dorească să se oprească din drumul său și să spere la mai mult.
Apariția unei ispite brunete cu ochi violeți nu intră în planurile lui Dominic Grey, mai ales dacă bruneta respectivă este o rebelă obișnuită să facă numai ce vrea. Nu are nevoie de complicații când viața îi atârnă de un fir de păr, dar nici nu poate sta departe de cea care l-a întors pe dos cu o simplă privire.

   Atrași iremediabil unul de celălalt, atunci când trecutul ei se amestecă cu prezentul lui complicat și amândoi se trezesc prinși într-un vârtej de întâmplări periculoase, Violet și Dominic sunt nevoiți să lupte pentru a putea rămâne în viață dar, mai ales, pentru a putea rămâne împreună…

   Rebela de Corina Cîndea este o carte romantică ideală pentru vacanţă, uşoară, relaxantă şi cu personaje care „îţi lasă gura apă”. Se simte evoluţia autoarei, iar diferenţa se va vedea dacă aţi citit şi restul cărţilor publicate până acum. Elementul surpriză este adrenalina, doza de acţiune a fost binevenită şi prezentă în doze mici pe alocuri. Am apreciat că totul se desfăşoară la persoana I şi am putut afla în detaliu sentimentele lui Violet şi Dominic.

    Violet Collins este o tânără de douăzeci şi doi de ani, atractivă, pasionată de motociclism şi practicantă a boxului. Ochii de culoare violet sunt precum un magnet pentru bărbaţi şi fără voia ei are mulţi admiratori. Crescută la orfelinat, abandonată, abuzată şi nevoită să se descurce singură, de fiecare dată soluţia pentru ea pare să fie fuga. Aleargă cu disperare fără ţintă pentru a-şi găsi locul, însă pentru prima dată ar vrea să se oprească. Oraşul Chicago este soluţia, dar nu ştie până când. Se angajează la un bar şi totul pare să prindă farmec atunci când îl întâlneşte pe el: Dominic.

    Coşmarurile nu-i dau pace şi îi chinuie momentele de linişte, dar primul gând este să îşi ia motorul şi să meargă cu viteză, să lase lacrimile să curgă şi să nu-i pese de consecinţe. Cel care o găseşte leşinată la marginea unei păduri este o enigmă:

Privirea îmi fuge spre ochii lui. Cenuşii? Albaştrii? Ceva…între. Probabil îşi schimbă nuanţa în funcţie de lumina din jur sau de starea sufletească a posesorului. Oricum, sunt aparte şi îl privesc câteva secunde mai mult decât ar trebui.
Faţa îi e acoperită de o umbră de barbă, atrăgând atenţia asupra maxilarului bine conturat şi a buzelor pline. Brunet. Este brunet. Întunecat.


Tot corpul este un pachet de muşchi bine definiţi şi tricoul negru, mulat, scoate asta şi mai mult în evidenţă


„Privirea mi se ridică din nou la ochii lui, doar că îl găsesc examinându-mă cu aceeaşi atenţie şi cu un început de zâmbet în colţurile gurii.
Ochii ni se întâlnesc şi timpul parcă se opreşte pe loc. Zâmbetul îi dispare când îmi întâlneşte privirea, arătând…intrigat. Şi curios. Ceva din privirea mea îl face să se încrunte uşor, de parcă mi-ar putea citi zbuciumul interior, apoi îmi priveşte din nou gura şi mă abţin cu greu să nu-mi muşc buzele când îl văd şi pe el înghiţind greu.
-Dominic. Mă numesc Dominic Grey, îmi spune cu aceeaşi voce răguşită iar eu, după o secundă, pufnesc în râs, făcându-l să se încrunte din nou.
Se numeşte Grey şi are ochii cenuşii!
Care era şansa? Abia acum îi înţeleg şi eu pe cei care reacţionează aşa când îmi aud numele şi îmi văd ochii!
Violet Collins, îi spun zâmbind şi văd foarte clar pe faţa lui când înţelege ironia dintre numele noastre şi culoarea ochilor şi îşi dezveleşte dinţii în cel mai minunat zâmbet pe care l-am văzut vreodată.”

   Amândoi ascund secrete care ar putea să rănească, însă atracţia este mult mai puternică, nu se pot abţine să se urmărească, să se soarbă din priviri. Coşmarurile o epuizează pe Violet, dar s-a obişnuit cu suferinţa şi se chinuie să le depăşească. Curiozitatea lui Dominic îi va pune în pericol misiunea de agent sub acoperire, dar altă soluţie nu găseşte de moment, simplul fapt de a nu şti ce ascunde această femeie îi nimiceşte simţurile. Devine conştient că trebuie să o forţeze să plece mai ales când intervine în schemă interesul subit al lui Tony, şeful lui. Barul unde lucra era ansamblul perfect pentru a ascunde ilegalităţile cu droguri şi timp de trei ani luptase să descopere cine sunt băieţii cei „răi”. Misiunea lui este extrem de importantă, are o importanţă aparte, dar Violet cu inocenţa şi sensibilitatea ei îl determină indirect să îşi schimbe planurile.

    Atracţia este de ambele părţi şi Violet se străduieşte să lupte cu sentimentele, dar ele par să aibă o forţă proprie. Pentru prima dată simte că ar putea să rămână, să-şi dea o şansă cât de mică.

Electricitatea pe care o simt pe piele de câte ori mă priveşte a fost prezentă aproape tot timpul şi încă nu ştiu ce să cred despre asta. Nu ştiu exact ce simt.
Dominic….E ciudat cum prezenţa lui îmi poate produce atât de multe reacţii contradictorii! Lângă el, sunt mai agitată decât am fost vreodată şi, totodată, prezenţa lui mă linişteşte, făcându-mă să mă simt protejată.”

   Interesul lui Dominic creşte în fiecare zi, dar are o armă secretă şi deşi ar trebui folosită în cazuri excepţionale consideră că acum este cazul. Sună un prieten şi îi cere să afle cât mai multe informaţii despre această fiinţă mistică.

„Deşi mă simt ca ultimul ticălos că mă bag în viaţa ei, nu pot să nu o fac! Exact cum a spus şi Tony, Violet este o enigmă. O enigmă minunată, cu ochi violeţi.
Iar eu am nevoie să ştiu totul despre ea! O nevoie stringentă ce mă chinuie pe dinăuntru. Vreau să ştiu totul despre ea ca să pot să înţeleg de ce se poartă aşa cum se poartă, ce a păţit de are asemenea coşmaruri încât leşină la marginea drumului, de ce îi este teamă de o îmbrăţişare sau un sărut. Ce a determinat-o să înveţe să lupte.”

   Numai că dosarul pe care îl citeşte este de-a dreptul ciudat. New York, orfelinat, abuz, crimă şi o singură victimă colaterală: Ea, Violet Collins.

    În loc să îl îndepărteze, vrea să o simtă cât mai aproape, împreună să lupte cu demonii interiori şi poate vor reuşi să depăşească aceşti factori.

    Forţa sentimentelor se va concretiza în nopţi pline de pasiune, dar cu suişuri şi coborâşuri. Nu este uşor să accepţi trecutul şi să visezi la un viitor. Cât de departe va ajunge relaţia lor fără să fie deconspiraţi? Cum se va descurca Violet cu şeful ei-Tony atunci când îi va face o propunere tentantă? Cum să refuzi propriul şef fără să îl jigneşti? Violet ar trebui să fugă mâncând pământul, dar viaţa ei pentru prima dată are un nou sens. Dominic Grey este răspunsul la orice, el reprezintă bărbatul pentru care vrea să lupte inclusiv cu morile de vânt. Complicaţiile apar când se apropie un termen limită şi misiunea lui ar putea să se concretizeze, trebuie să afle informaţii preţioase şi să aresteze pe capii mafiei drogurilor. Singura care va avea acces este Violet, ea va avea şansa infimă de a-şi ajuta iubitul, dar oare este suficient de abilă fără a se pune în pericol inutil?

   Rebela de Corina Cîndea are un mesaj bine conturat: dacă vrei ceva cu adevărat poţi merge şi-n iad pentru răspunsuri, dar important este să ai puterea de a te întoarce ca să te bucuri de reuşită. Lupta interioară a personajelor principale cu proprii demoni, scriitura simplă şi emoţionantă a autoarei lasă cititorului un zâmbet pe buze.

    Am profitat de fiecare clipă liberă şi am citit cartea în avion, m-am lăsat purtată de emoţii, am simţit că trăiesc. Uneori este frumos să poţi afirma cu tărie că este bine să ne dăm şansa şi să trăim pentru prima dată „la vie în rose”.

   Genul acesta de lectură mă relaxează şi dacă aş îndrăzni pentru o clipă să o compar cu restul cărţilor autoarei, atunci Rebela ar fi într-un uşor dezavantaj. Mi-aş fi dorit mai multă implicare, acţiunea să fie dezvoltată, să se aprofundeze anumite momente critice. Recunosc, mi se pare amuzantă această combinaţie a prenumelor în sincron, dar cred că este cumva semnătura Corinei Cîndea.

Cartea Rebela de Corina Cîndea poate fi comandată de pe librex.ro

    Surse imagini: pinterest.com

by -
13

Porţi de cristal de Rebecca Moesta& Kevin J.Anderson-vol. 1- Insula-recenzie

Titlul original: Crystal Doors

Traducere: Dan Doboş

Editura: CORINTeens

Număr pagini: 362

   Rebecca Moesta este fiica unui profesor britanic şi a unei sore medicale de la care a învăţat iubească atât cuvintelecât şi cărţile. Moesta are o diplomă de master în administrarea afacerilor obţinută la Boston University şi, în ultimii douăzeci de ani, a fost implicată în toate aspectele redactăriipublicării şi a scrierii cărţilor. A fost de asemenea profesor, începând cu grupele de grădiniţă şi terminând cu nivelul universitar.

   Moesta este autor şi coautor a mai mult de treizeci de cărţi, printre care Buffy the Vampire Slayer: Little Things, multipremiata serie Star Wars: Young Jedi Knightsla care a colaborat cu soţul ei Kevin.J.Anderson.

   Kevin J.Anderson este autorul a mai bine de optzeci de cărţi, printre care Captain Nemo, The Marţian War, Hiden Empire, A Forest of Stars. A scris de asemenea numeroase benzi desenate şi romane ilustrate. Tirajul cărţilor sale atinge şaptesprezece milioane de exemplare, tipărite în douăzeci şi nouă de limbi. A fost inclus în Cartea Recordurilor cu ,,Cea mai mare sesiune de autografe”.

Trilogia Porţi de cristal cuprinde: Insula, Oceanul, Cerul.

O carte genul Young Adult. Eu o recomand tuturor vârstelor.

   Gwen şi Vic, doi veri de paisprezece ani, locuiesc împreună încă de când părinţii lui Gwen au murit în mod misterios, iar mama lui Vic a dispărut. Asta până ce tatăl lui Vic, care este savant, îi transporta din greşeală printr-o poartă magică de cristal până pe insula Elantya, ai cărei locuitori sunt posesorii unei cunoaşteri bazate pe un amestec de fizică avansată şi vrăjitorie. Curând, Vic şi Gwen intră într-o vâltoare de evenimente care implică magie străveche, creaturi demonice şi bătălii înfricoşătoare, legate de o dispută cu rasă acvatică a merlonilor. Conflictul dintre înţelepţii întunericului şi cei ai luminii ţine de la începuturile timpului şi îi va ajută pe cei doi veri şi descopere originile misterioase.

   Gwen a moştenit de la părinţi săi dragostea pentru mare şi pentru apă în aproape orice formă a ei. În cei doi ani scurşi de la moartea părinţilor săi, Gwen a devenit o fire serioasă, iar sentimentul de durere şi pierdere trece doar când se cufundă şi mai adânc în studiu. La vârsta de paisprezece ani este mai mare doar cu câteva ore faţă de vărul său. Practic sunt verişori gemeni, iar înotul de performanţă îi făcuseră pe cei doi veri fie la fel de zvelţi şi în formă. Pe cât este de serioasă şi studioasă Gwen, pe atât de zburdalnic este Vic. Deşi este inteligent, nu are răbdarea necesară de a asculta profesorii, iar învăţatul are şi el parte de metode ciudate pentru Vic.

   Tatăl lui Vic era frate geamăn cu tatăl mort a lui Gwen. Unchiul Cap era un fost arheolog strălucit, dar care se axează acum pe experimente cu cristale. De când soţia i-a dispărut la scurtă perioadă după moartea surori ei (mama lui Gwen) încearcă neîncetat fel de fel de experimente.
Când Gwen era fie înghiţită de o balenă ucigaşă la parcul de distracţii, Cap îi va trimite într-o altă lume cu ajutorul cristalelor.

,,Când intrară în interiorul reţelei de cristale aranjate în solariu, ochii lor obişnuiţi cu întunericul fură orbiţi deodată de o lumină strălucitoarereflectată şi refractată de prisme şi oglinzi. Aerul din jurul lui Gwen şi a lui Vic scăpărară de parcă ar fi fost înconjuraţi de un milion de cioburi de sticlă scânteietoare.
Nările li se umplură de mirosul sării şi al ozonului. Gwen putea vadă doar silueta unchiului său profilată într-un snop de raze strălucitoare. Vic o apucă de braţ.
Fata putea simţi în continuare atingerea mâinii vărului ei pe braţ în timp ce faţetele orbitoare se învârteau în jurul ei, înţeţoşând totul: camera, cristalele, silueta unchiului ei, chiar şi pe Vic. De parcă s-ar fi mişcat cu încetinitorul, Gwen simţi cum cadedusă de curent, de parcă întregul univers s-ar fi scurs printr-un burlan.”

   Se trezesc fără unchiul lor într-o lume complect străină şi fascinantăCamera unde se găseau avea un aer grecesc cu pereţi de marmurăuşi şi arcade, ferestre fără geamuri şi coloane de susţinere flancând intrareaCamera era plină de rafturi cu fiole sigilate, stative pline cu suluri de hârtie, cristale strălucitoare, instrumente necunoscute şi pahare cu diferite lichide. Parcă ar fi aterizat într-un club al savanţilor nebuni.
Limba vorbită aici le este de neînţeles. Cea care le vine în ajutor este Lyssandra.

,,Fata purta un veşmânt lung, de culoarea untului, care îi trecea peste un umăr şi îi învăluia corpul în falduri elegante, ca o togăPărul roşcat şi creţ al fetei îi ajungea până mai jos de talie. Tânăra îşi atinse tâmpla cu degetul, îşi duse mâna către mijlocul pieptului şi apoi întinse palma la fel cum făcuse şi cei doi bărbaţi. Pe urmăfata atinse mijlocul frunţii lui Gwen cu degetele mâinii stângi. Numele ei era Lyssandra, interpret şi telepat.
Uimită, Gwen simţi cum gândurile i se învârt şi i se reaşează în minte. Lyssandra vorbi cu voce tare:
Îţi pregătesc mintea înţelegi elantyana, limba noastrăFiindcă această insulă este punctul în care se conectează mai multe lumi, strămoşii noştri au creat o limbă cu reguli simple, care fie uşor de învăţat ,indiferent de cultura din care provii.”

  Cine sunt savanţii aceştia de pe insula? Ce insula este această Elantya?
   La fel cum sunt curioşi şi fascinaţi de această insulaaşa sunt şi învăţaţii insulei faţă de ei. Sunt nedumeriţi cum au reuşit treacă printr-o poartă de cristal neştiută.E xistă foarte multe porţi de cristal, dar după ,,Marea Închidere,, majoritate porţilor sau ferecat.
Elantya e locul de adunare al învăţaţilor din lumi îndepărtateÎnţelepţi şi studenţi vin aici înveţe matematică, alchimia, magia,a gricultură, metalurgia, filosofia, astronomia.
Deşi îşi vor dori fie şi Cap cu ei, cei doi tineri încearcă se adapteze,  descopere minunile acestei insule fascinante, dar şi cum deschidă o poartă spre pământParţial vor reuşi, doar îl vadă pe tatăl lui Vic, care le va transmite sunt în primejdie pe Pământ, iar în Elantya sunt protejaţiVa încerca ajungă la ei atunci când va reuşi deschidă o altă poartă.

  Cei doi tineri fac cunoştinţă cu Sarif, un novi, venit înveţe. El este din oraşul zburător Irrakesh, iar covorul său impregnat cu magie îl ajută zboare oriunde.

,,Sharif avea gropiţe în barbie, ochi de culoarea măslinelor verzi şi un păr ondulat şi brunet care-i flutură peste urechi. Umerii îi erau largi şi mergea cu spatele drept, întreaga ţinută sugerând băiatul are multă încredere în sine şi a avut parte de o educaţie aleasăPărea extrem de conştient de atuurile salecât şi de ceea ce-l înconjura.”

    Sharif se va împrieteni cu cei doi, iar împreună cu Lyssandra, va încerca le explice cât mai multe din cunoştinţele lor. Le va explica ce este o ,,Cheia,, şi de ce este foarte importantă aceasta. Cheia este o persoanăşi este acordată cu o anumită poartă de cristal. Fiecare navă are cu ea cel puţin o Cheie, aşa încât căpitanul poate navigheze liniştit între cele două lumi.
Multe Chei au fost sacrificate când o corabie cu o familie de Înţelepţi Întunecaţi cu armatele lor au trecut prin porţile de cristal şi practic au devenit nemuritori. Această familie voia să stăpânească toate lumile unite de reţeaua de porţi de cristal. Fiul, Azric, îşi va ucide tatăl şi mama şi va prelua puterea.
Fiica acestor înţelepţi întunecaţi a fugit, s-a alăturat înţelepţilor luminaţi şi împreună cu conducătorul lor au sigilat porţileasigurânduse lumile lui Azric vor rămâne pecetluite. Locul unde sau întâlnit înţelepţii luminii s-a transformat într-o insula adusă la suprafaţă şi înzestrată cu tot ceea ce este nevoie pentru a supravieţui. Elantya va deveni portul dintre lumi.

   Azric a rămas fără armate, dar se pare îi va instiga pe merlonii din ape. Elantya este singura insulă la suprafaţă, iar merlonii au început saboteze vasele care navigau pe ape. Nu acceptă nici un fel de discuţii, iar cei plecaţi ca şi emisari nu s-au mai întors.

,,Chipul creaturii era plat, cu un ciot de nas, menit doar -i acopere nările. Ochii imenşi erau întunecaţi şi străluceau uleioşiÎn loc de păr, capul îi era acoperit de fâşii lungi de alge. De o parte şi altă a capului ,branhiile păreau nişte răni proaspete, iar în centrul frunţii pulsau două membrane circulare, care aduceau cu nişte ochi orbi. Când deschideau gura, merlonii dădeau laiveală dinţi ascuţiţi.”

   Cel mai recent atac al merlonilor, în care doar tânăra Tiaret supravieţuise, le-au dat de ştire aceste creaturi ale mării au declarat război .Ea îşi însoţea maestru, pe Kundu, unul dintre cei mai mari războinici ai neamului ei. Nava pe care era tânăra fată transporta o încărcătură valoroasă de cristale aja stelar. Aceste cristale au diferite proprietăţi, de la iluminatul pe insulăla praful făcut pentru a ajuta la scrierea magiei pe pergamente.

,,Tiaret avea părul lung împletit în codiţe subţiri, legate şi decorate cu mărgele şi pendative micuţe făcute din cupru şi pietre şlefuitePomeţii proeminenţi ai obrajilor şi bărbia delicată făceau ca faţa fetei aibă formă de inimă. Buzele îi erau generoase, nasul puternic, iar dinţii drepţi îi sclipeau de albeţe.”

   Gwen, Vic, Sharif, Lyssandra, Tiaret, cei cinci tineri deveniţi prieteni, vor lupta alături împotriva atacurilor venite din partea merlonilor. Vor reuşi ei îşi salveze viaţa? Vor reuşi scape insula de acele creaturi cu ghiare imense, caracatiţe supradimensionate, şerpi de mare dresaţi atace şi ucidă?
Vor reuşi deschidă poarta de cristal spre casă?

O carte pentru orice vârstă. Eu m-am delectat citind-o. O recomand tuturor!

Nota mea este 9,5.

Cartea Porţi de cristal, de Rebecca Moesta& Kevin J.Anderson a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii

” - E adevărat! E vrăjitoarea englezoaică! Jamie Fraser, cum de mi-ai putut face asta?”

Cercul de piatră (vol. 2), de Diana Gabaldon-Editura Nemira-recenzie

                         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 640

Gen: historical romance; adventure

Cotatie Goodreads: 4,38

 

   Seria Outlander: 1. Călătoarea -Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   Jamie Fraser a supraviețuit în chip miraculos. Când descoperă minunea, Claire Randall vrea să i se alăture. Trebuie să atingă iar pietrele de pe Craigh na Dun pentru a ajunge la Edinburgh, în anul 1766. Cei doi nu-și doresc decât să trăiască o viață liniștită. Dar nepotul lui Jamie e răpit de pirați, ceea ce declanșează o urmărire în care pericolele se țin lanț.

   Diana Gabaldon își poartă protagoniștii prin mai multe epoci istorice și prin spații pitorești, care invită la reverie. În a treia parte din seria de succes Outlander, și iubirea se arată într-o altă lumină, iar incursiunea în trecut dezvăluie zone neștiute.

    „Outlander reprezintă o victorie strălucită pentru Diana Gabaldon, care îmbină magistral literatura de aventuri cu proza fantastică și romanul de dragoste.“ – The New York Times Review of Books

     Am citit multe cărți de-a lungul timpului și m-am atașat de unele dintre ele, dar Outlander este, de departe, seria mea preferată. Chiar dacă se compune din mai multe părți și, chiar dacă au multe pagini și un scris mărunt, vă spun sincer că merită efortul. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să le citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, intrigă, mister, legende scoțiene, istorie, locații pitorești, momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Este o serie excepțională!

  Primului volum din partea a treia – Cercul de piatră, mi-a mers la suflet și asta pentru că mi-a plăcut voința lui Claire, tot ceea ce a făcut ca să-l regăsească pe dragul ei Jamie, iar reîntâlnirea celor doi a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene. Însă, cu toate că au încercat să lămurească anumite lucruri între ei, Jamie a preferat să păstreze pentru el câteva secrete. Îmi doream să asist la momentul dezvăluirilor, dar acesta nu a venit. Așa că, înțelegeți de ce am așteptat cu multă nerăbdare apariția celui de-al doilea volum. Iar așteptarea mi-a fost răsplătită!

   Înainte de prezentare, trebuie să menționez foarte pe scurt ce s-a întâmplat până acum, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun) si se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tanărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit  și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatre, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru  iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX, la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, iar din cercetările făcute de ei, se descoperă că James Fraser a supraviețuit bătăliei.

   Când află minunea, Claire Randall vrea să i se alăture. Va trece prin cercul de pietre de pe Craigh na Dun și ajunge la Edinburgh, în anul 1765. Reușește să dea de Jamie și, în scurt timp, descoperă că el posedă două identități: este Alexander  Malcom, respectabilul domn care deține o tipografie, dar și Jamie Roy, vestitul contrabandist de whisky. Din păcate, Jamie intră în vizorul agenților vamali care încep să-l urmărească, tipografia îi este incendiată, iar nepotul lui, Ian cel Tânăr(14 ani) este nevoit să ucidă un agent vamal. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     De această dată, evenimentele din Cercul de piatră (vol.2) nu se vor mai desfășura în paralel – trecut și prezent, ci numai în secolul al XVIII-lea, anul 1765. În schimb, ne  bucurăm de multă acțiune, intrigă, scene erotice, dezvăluiri șocante, numeroase aventuri și foarte multe faze amuzante sau hilare. Chiar și în cele mai tulburătoare momente, se spun sau se petrec tot felul de lucruri hilare și te trezești zâmbind. Sunt parcă adăugate special ca să destindă atmosfera. Nu aș fi crezut că pot zâmbi când:  Jamie va fi silit de către cumnatului lui, să-i aplice o corecție nepotului său; Jamie intră într-o încurcătură foarte serioasă și trebuie să se interpună între Claire și Laoghaire, aceasta din urmă vrând să-l vadă hrană pentru ciori, castrat și eviscerat și să i se înfigă capul într-un par deasupra porții ei; Jamie are rău de mare și nu se mai poate mișca, iar chinezul  îl jignește cu … stil, întrebându-se dacă nu cumva scoțianul e născut sub semnul șobolanului sau a boului; Jamie este împușcat și are loc scena delirului.

   Evenimentele petrecute la finalul primului volum al celei de-a treia părți – Cercul de piatră, îi determină pe Claire și Jamie să se îndrepte spre Lallybroch, zona natală a scoțianului, principalul motiv fiind acela că trebuie să-l aducă înapoi acasă pe Ian cel Tânăr, nepotul lui Jamie.

   Pe drum, Jamie pare tot timp abătut și puțin îngrijorat, iar Claire se întreabă dacă nu cumva el se gândește la ceea ce promitea să fie o revedere dificilă, la rămășițele carbonizate ale tipografiei și la bărbatul mort din subsolul bordelului. Sau poate că gândurile sale se îndreptau la șocul pe care Jenny, sora lui, îl va avea când o va revedea pe Claire după douăzeci de ani de absență sau poate că se teme de ceea ce va spune Jenny cu privire la faptul că s-a asociat cu contrabandiștii de whisky. Însă adevărul este altul!

   După reîntâlnirea șocantă cu rudele lui Jamie, cuplul se retrage într-una din camere cu gândul să recupereze anii pierduți, dar în timp ce fac dragoste, sunt întrerupți de o femeie care începe să urle:
” – E adevărat! E vrăjitoarea englezoaică! Jamie Fraser, cum de mi-ai putut face asta?”

   Va mai amintiți de personajul Laoghaire Mackenzie, din “Călătoarea ”,  tânăra de 16 ani care manifestase o pasiune violentă față de Jamie? Acum se apropie de patruzeci de ani și este schimbată mult fizic, dar a rămas aceeași ticăloasă egoistă. Ea este femeia care și-l revendică acum pe Jamie.

“ – E al meu! a șuierat ea, apoi a bătut cu piciorul în pământ. Pleacă în iadul din care ai venit și lasă-mi-l mie! Pleacă, am spus.

   Era oare posibil ca Jamie să fie cu ticăloasa care cândva a vrut să o omoare? De ce Jamie nu i-a spus de Laoghaire? Claire este pur și simplu șocată și nu se poate opri din plâns.

– Ar fi trebuit să-mi spui imediat ce am sosit! De ce dracu’ nu mi-ai spus?

   Strânsoarea din jurul brațelor mele a slăbit, iar eu am reușit să mi le eliberez. Cu ochii scăpărând de furie, a făcut un pas spre mine. Nu m-am temut; mi-am tras un braț înapoi și l-am lovit în piept.

 – De ce? am strigat, izbindu-l iar și iar, loviturile sunând înfundat pe pieptul lui. De ce, de ce, de ce?

 – Pentru ca mi-a fost teamă!

   M-a prins de încheieturi și m-a împins în spate, astfel că am căzut de-a curmezișul patului. Cu pumnii încleștați și respirând sacadat, a rămas deasupra mea.

 – Sunt un laș, lua-te-ar naiba! Nu ți-am putut spune de teamă că mă vei părăsi și, chiar dacă m-am dovedit lipsit de bărbăție, am crezut că nu voi putea îndura asta! 

 

“- Și nu sunt, oare, bărbat? Să te doresc atât de mult încât nimic altceva să nu mai conteze? Să te văd și să știu că îmi voi sacrifica onoarea sau familia sau chiar viața ca să fiu alături de tine, cu toate că tu m-ai părăsit  ?”

     S-au aruncat vorbe grele, s-au adus învinuiri reciproce și au fost la un pas să se ia la bătaia sau la ceva și mai dur (aici are loc o scenă care m-a șocat foarte mult, dar va las pe voi să aflați despre ce este vorba). Niciodată nu m-aș fi gândit că Jamie i-ar reproșa lui Claire că a plecat, știind că el a încurajat-o. Însă, în acele momente, niciunul nu mai judeca limpede. Stârniți de furia de a fi stat atâția ani departe unul de altul, făceau tot ce puteau ca să se ucidă reciproc – ea, pentru că o trimisese de-acolo și pentru prezența lui Laoghaire, iar el, pentru că ea plecase și pentru existența lui Frank.

“- Ști ce înseamnă să trăiești douăzeci de ani fără inimă? Să trăiești ca un bărbat pe jumătate și să te obișnuiești cu viața care ți-a mai rămas, umplând golurile cu ceea ce găsești la îndemână?

– Cum să nu știu? am spus eu și m-am zbătut să mă eliberez, fără șanse de reușită. Da, ticălos nenorocit, știu asta! Dar ce-ți închipui, că m-am întors la Frank și am trăit fericiți?

 L-am lovit cu piciorul cât de tare am putut. El s-a crispat, dar nu mi-a dat drumul.

 – Câteodată am sperat că așa se va întâmpla, a spus el printre dinții încleștați. Iar uneori vedeam asta – tu și el, zi și noapte, culcându-se cu tine, posedându-te și strângând în brațe copilul meu! Și, Dumnezeule, te-aș fi ucis pentru asta!” 

    Dezamăgită, șocată și distrusă sufletește, Claire pleacă de la Lallybroch, fără știrea lui Jamie, îndreptându-se spre Craigh na Dun, cu gândul să revină la fiica ei, Brianna, în secolul XX.

“Doar cu Jamie dădusem tot ce aveam, riscasem totul. Lepădasem orice precauție, judecată și înțelepciune, laolaltă cu tihna și constrângerile unei cariere construite cu greu. Mă dădusem doar pe mine, cu el nu fusesem decât eu însămi, îi dădusem sufletul și trupul, îi îngăduisem să mă vadă goală, avusesem încredere să mă vadă întreagă și să-mi aprecieze slăbiciunile – pentru că asta se întâmplase cândva.

   Mă temusem că el nu mai putea să facă acest lucru. Ori nu va vrea. Iar apoi cunoscusem acele câteva zile de bucurie perfectă, socotind că ceea ce fusese adevărat cândva era adevărat din nou; eram liberă să îl iubesc, cu tot ce aveam și eram, și să fiu iubită cu o sinceritate care să o egaleze pe a mea.

   Lacrimile mi-au alunecat umede și fierbinți între degete. Jeleam după Jamie și după cea care fusesem alături de el.

   Știi, mi-a șoptit o voce, ce înseamnă să spui din nou te iubesc și să o faci cu sinceritate? 

 Știam. Și, ținându-mi capul între mâini sub pini, mi-am dat seama că nu voi mai putea face asta niciodată.” 

    Claire va fi ajunsă din urmă de Ian cel Tânăr care îi mărturisește că Jamie a fost împușcat de Laoghaire, a făcut febră și este la un pas să moară. Speriată de cele întâmplate, Claire revine la familia Murray și constată că rana lui Jamie s-a infectat grav, însă reușește să-l salveze cu antibioticele pe care le adusese cu ea din secolul XX.

   Jamie negociază cu familia lui Laoghaire și acordă o compensație în valoare de 1400 de lire, ei și celor două fiice ale sale, iar pentru a obține acești bani, el trebuie să  plece spre locul unde dosise o comoară. Dar mai întâi îi povestește lui Claire cum a descoperit-o (iar eu sunt nevoită să vă prezint câteva evenimente din Cercul de piatră vol. 1, ca să fac legătura cu ceea ce se petrece în Cercul de piatră vol.2).

   După înfrângerea de la Stirling, nu cu mult înainte de cea de la Culloden, se răspândise zvonul despre aurul trimis din Franța din partea lui Ludovic pentru Charles Stuart și iacobiții săi, aur care nu ar mai fi ajuns la destinație, ci ar fi fost ascuns și numai un singur om mai cunoștea locul – Duncan Kerr.

   Pe vremea când  încă era închis la Ardmuir, Jamie a avut șansa să-l întâlnească pe bătrân, chiar înainte că acesta să moară. Deși avea fierbințeli, Duncan nu-și pierduse mințile, l-a recunoscut pe Jamie și i s-a destăinuit. Potrivit instrucțiunilor primite de la el, comoara se afla la capătul pământurilor Mackenzie, pe a treia insulă, cea mai îndepărtată de țărm. Cum locul nu era departe de închisoare, Jamie a evadat de acolo și s-a dus direct la locul indicat de bătrân, dar cum comoara era ascunsă pe o insulă aflată la o distanță de aproape un kilometru și jumătate de țărm, a fost nevoit să înoate până acolo. El se așteptase să găsească lingouri de aur, dar a găsit doar o lădiță, plină cu monede romane de aur și argint, și o pungă în care erau o grămadă de  pietre prețioase. În mod clar nu era aurul trimis de Ludovic!

   Nu avea habar cui îi aparținea comoara sau cine o pusese acolo și nici ce trebuia să facă cu ea. În schimb, și-a dat seama că nu putea să o ia cu el, mai ales că era vânat cu îndârjire de englezi și nici nu avea cum să cheltuie acei bani. Așa că a preferat să se lase prins din nou de englezi și dus la închisoare.

   Ezitând să se folosească de acea comoară pentru sine și considerând că trebuia să mai știe cineva de ea în caz că el ar fi murit în închisoare, le trimisese scrisoare atent codificată lui Ian și lui Jenny (cumnatul și sora lui), la Lallybroch, dezvăluindu-le locul ascunzătorii și felul în care presupunea el că ar trebui folosită.

   Pe parcursul mai multor ani, Ian și fiii lui, s-au dus pe insulă, luau câteva monede și bijuterii, apoi călătoreau până în Franța unde vărul lor, expatriatul Jared Fraser, renumitul negustor de vinuri, îi ajutase să schimbe în mod discret monedele și pietrele prețioase în bani și își asumase răspunderea de a-i distribui acelor iacobiți care aveau mare nevoie de ei.

   De această dată, în prezent, Jamie trebuie să facă iarăși rost de bani, și cum el încă se resimte după ce fusese împușcat, apelează la ajutorul nepotului său, Ian cel Tânăr. Acesta trebuie să parcurgă înot acea distanță de un kilometru și jumătate, iar Jamie și Claire vor sta cu ochii pe el.

   În timp ce priveau uimiți spre o barcă trasă la mal, din centrul insuliței apare un bărbat care avea ceva sub un braț, de mărimea și de forma lădiței descrise de Jamie. Nu au avut timp să se gândească ce era acel obiect pentru că pe o pantă a insulei apare un al doilea bărbat care căra, aruncat neglijent peste umăr, trupul pe jumătate gol al lui Ian cel Tânăr. Cei doi s-au urcat repede în barcă și s-au îndreptat spre o corabie. Cine sunt ei? De ce l-au răpit pe băiat? Încotro se îndreptau?

  În cea mai mare grabă, Jamie și Claire se vor îndreaptă spre Le Havre, unde vor fi așteptați de Jared Fraser. Din evidențele pe care le obținuse acesta de la căpitanul portului Le Havre, descoperă numele corabiei și încotro se îndreptă – Barbados. Însă, toate corăbiile care mergeau spre Indii plecaseră deja de o lună, așa că nu au primit decât un velier.

   Din păcate, se anunță a fi o călătorie foarte periculoasă pentru că este deja luna decembrie și în curând vor apărea furtunile de iarnă, iar Jamie are rău de mare și nu se știe dacă va suporta să stea pe navă timp de două-trei luni.

   În afară de cei doi și echipajul velierului Artemis, vor mai merge cu ei Fergus ( tânărul de origine franceză, pe care l-au scos în urmă cu douăzeci de ani dintr-un lupanar parizian) și mai tânăra și proaspăta lui soție, Marsali, nimeni alta decât fiica lui Laoghaire, șase contrabandiști aduși de Fergus și un chinez ( un personaj care dă un plus de savoare acestui roman).

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje, cum a decurs  călătoria spre Jamaica și cine încercă să-l omoare pe Jamie. Un lucru vă mai destăinui: ceea ce v-am prezentat sunt numai câteva informații despre ce se întâmplă în primele 150 de pagini, așa că aveți multe de descoperit. Lectură plăcută!

Nota 10 +

Cartea Cercul de piatră (vol.2) de Diana Gabaldon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

 

Parfum de orhidee, de Adriana Iacob-recenzie

Editura Smart Publishing, 2017

Număr de pagini: 103

 

Parfumuri am multe, dar unul singur mă mulțumește pe deplin: cel al iubirii – parfumul iubirii, parfum de orhidee.

   Să scriu despre cartea Adrianei Iacob nu este ușor, deoarece autoarea refuză rigorile literaturii clasice și pornește într-o aventură romanescă, în care se află în prim plan Femeia, în actuala sa condiție și în toată complexitatea. Personajul-narator face mărturisiri dureroase, din care are însuși de învățat, cunoaște fiorul iubirii totale, apoi suferința despărțirii.

   După finalizarea lecturii, mi-a venit o idee (pe care nu am dus-o la îndeplinire, fascinată fiind de formatul cărții, calitatea hârtiei și coperta de-a dreptul fabuloasă): să rup toate paginile și să le amestec ca pe niște cărți de joc. Apoi, să reîncep lectura. Mi-am dat seama că impresiile de lectură ar fi aceleași.

   O femeie inteligentă se cunoaște pe sine însăși și știe să gestioneze situațiile de criză. O femeie inteligentă  care suferă se vindecă prin logos. Consider naratoarea cărții de față un alter ego al autoarei, o purtătoare de cuvânt a femeii care suferă, neagă, se înfurie, speră, se vindecă și acceptă.

   Suferința cauzată de o iubire pierdută o determină pe Femeie să oscileze între optimism și pesimism, între încredere în oameni și dorința de singurătate.

Iubesc oamenii frumoși sufletește. Mă inspiră și mă fac să cred că, dacă vor, oamenii pot fi chiar buni. Nu am întâlnit mulți, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puțin din lumea lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel că, încă mai sunt oameni care dăruiesc, pur și simplu, fără să aștepte nimic în schimb.

    La polul opus, nopțile de iubire sunt înălțătoare și-i provoacă fericire reprodusă în pagini de emoție pură.

Mă gândesc la felul în care pielea mea tânjește după atingerea ta și la momentele în care respirația ți se rostogolește printre buzele mele amorțite de barba ta, la rotunjimile mele croite parcă după forma palmelor tale, la umerii mei plămădiți după sărutările tale… Mă gândesc cum îmbrățișările tale, unde electrice în trupul meu, fac să vibreze părți adormite din mine și am simțit din nou cum mi se strânge inima fără tine.

   Un rol aparte în economia textului îl are capitolul care oferă și titlul volumului: Parfum de orhidee, o prefață aflată la mijlocul volumului., dar și o autocaracterizare făcută la rece. Privit din altă perspectivă, acest capitol distinct deschide seria mărturisirilor erotice ale naratoarei, ce urmăresc etapele pe care le parcurge o relație: întâlnirea fericită într-o zi de iarnă târzie, fericirea zilelor petrecute împreună și tristețea celor petrecute în așteptare, sentimentul apropiatei despărțiri, despărțirea, furia, disperarea, reproșurile, acceptarea. Femeia cu parfum prețios de orhidee conștientizează că fiecare iubire pierdută este o experiență care o face mai puternică și pentru asta-i mulțumește fostului iubit.

Am obosit să alerg după fericire, după fiecare milimetru de zâmbet. Oare mai iubesc? Oare mai pot iubi?

Cine a zis că poți iubi la nesfârșit, să știe: dragostea trece. Trece dacă nu e alimentată în fiecare zi cu dovezi. Cu fapte și gesturi sincere. […

Am obosit să fiu dezamăgită de omul iubit, îmi este indiferent unde este el,ce gândește despre mine sau ce nu gândește. Acesta este sfârșitul.

Nu știu dacă există suflete pereche. Eu una nu l-am găsit încă pe al meu… sau…? Dar știu că există „momente pereche”, clipe de o tandrețe sufletească care te inundă paradisiac, care te înalță solar și-ți dau sentimentul că ești infinit.

   Recunosc că inițial am crezut că Parfum de orhidee cuprinde pagini de jurnal, prin urmare, nu o puteam încadra în specia „roman”. Un jurnal al oricărei femei, un jurnal universal al unei femei rănite, care se reinventează. Încă mă mai gândesc la posibilitatea aceasta. Căci, care cărți rămân în memoria noastră, dacă nu cele care ne intrigă?

Aștept opiniile voastre. Lectură plăcută!

Cartea Parfum de orhidee, de Adriana Iacob a fost oferită pentru recenzie de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Smart Publishing

Fantastic Beasts and Where to Find Them, de J.K. Rowling (sau Newt Scamander, cum preferați)-recenzie

 

Titlul original: Fantastic Beasts and Where to Find Them

Editura: Bloomsbury

Anul aparitiei: 2017

Limba: engleză

Număr pagini: 99

Gen: bestiar fantastic

Cotație Goodreads: 3,95

 

   „Fantastic Beasts and Where to Find Them” este una din carțile scrise de J.K.. Rowling pentru fundațiile Comic Relief și Lumos, alături de „Quidditch through the ages” și „The Tales of Beedle the Bard” (tradus la noi „Poveștile Bardului Beedle”). Banii obținuți din vânzarea acestor trei cărți sunt folosiți pentru sprijinirea copiilor defavorizați din toată lumea.

   Dar care-i treaba cu aceste cărți? Fac parte din universul Harry Potter, fără a face parte din serie, cu acțiunea și personajele pe care le știm.

   Cum mai există un „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, apărut și la noi, tradus „Animale fantastice și unde le poți găsi”, mulți s-au întrebat dacă este vorba de una și aceeași carte. Ei bine, nu! Bestiarul „Fantastic Beasts and Where to Find Them” nu este același lucru cu scenariul „Animale fantastice și unde le poți găsi”. Amândouă fac parte din universul Harry Potter, amândouă sunt scrise de J.K. Rowling și îl implică pe Newt Scamander, dar nu sunt unul și același lucru!

   Primul apărut a fost bestiarul, colecția de animale fantastice. Pe baza sa, a apărut celebrul film „Fantastic Beasts and Where to Find Them” („Animale fantastice și unde le poți găsi”), creându-se o poveste, cu acțiune, fir narativ, personaje și toate cele. Mai târziu, în librării a apărut scenariul filmului, sub formă de carte, însă este vorba doar de scenariu, nu de bestiar. Se presupune că Newt Scamander a scris bestiarul, la care lucra în timpul celor petrecute în film. Desigur, varianta pentru Încuiați/Mageamii este că J.K. Rowling l-a scris, bestiarul fiind o operă de ficțiune, așa că șșșștttt! Încălcăm Secretul și vine MACUSA după noi!

   De curând, bestiarul a fost reeditat, fiind adăugate 6 animale fantastice. Noua ediție vine la pachet cu o copertă superbă și cu ilustrații. Așa putem înțelege mai bine descrierile acelor animale. Ce are în minus noua ediție față de cea veche? Notițele făcute pe margine (sau care se presupune că au fost făcute, în varianta pentru Încuiați/Mageamii) de către personajele din serie. Mi-a plăcut foarte mult partea aceea și îmi pare rău că în noua ediție a dispărut. În afară de caracterul comic al comentariilor, acestea dau un plus de autenticitate și sentimentul de apropiere de personajele seriei, acum absente.

   În ambele ediții, întâlnim descrierile animalelor fantastice în ordine alfabetică, precum și clasificarea oficială a acestora din punctul de vedere al Ministerului Magiei (M.O.M. – Ministry of Magic Classification). În introducere, asistăm la mai multe clasificări realizate de-a lungul timpului, în funcție de diverse criterii.

   De asemenea, aflăm că destule animale fantastice au fost zărite în lumea Încuiaților/Mageamiilor, apărând în presa acestora sau în basmele pentru copii. Un incident care putea să se termine destul de neplăcut este relatat în carte: un dragon a scăpat de sub control și a nimerit pe o plajă plină de Încuiați/Mageamii, însă din fericire, o familie de vrăjitori a rezolvat situația, aplicând farmece de memorie în masă. Păstrarea secretului în privința animalelor fantastice este o problemă, mai ales când acestea sunt de talie foarte mare: hipogrifi, dragoni. Ce măsuri de protecție sunt adoptate pentru a le ascunde puteți afla citind cartea.

  Mi-am amintit cu drag de seria Harry Potter, reîntâlnind animale magice precum baziliscul (vasilisc, mai nou), Demiguise (tradus la noi cam neinspirat „Deghizuș”), din blana căruia se fac pelerinele de invizibilitate, unicorni, Niffleri, Sfinx, pasărea Phoenix și multe altele.

  Una dintre secțiunile mele preferate este cea dedicată dragonilor, în care sunt prezentate cele 10 rase principale. Mi-am amintit de Harry Potter și Pocalul de Foc, când cei patru campioni au avut de confruntat câte un exemplar: Chinese Fireball, Common Welsh Green, Hungarian Horntail (Țintatul Maghiar al lui Harry, mai țineți minte?), Swedish Short-Snout. Nostalgia după primul volum din serie și-a făcut simțită prezența odată cu Norwegian Ridgeback (îl mai știe cineva pe Norbert?). Totodată, sunt mândră să aflu că Romanian Longhorn este inclus în această lucrare și că țara noastră este renumită pentru cea mai importantă rezervație de dragoni din lume: „The native territory of the Longhorn has now become the world’s most important dragon reservation , where wizards of all nationalities study a variety of dragons at close range.”. Știu că Charlie Weasley avea treabă pe aici, poate dăm întâmplător peste el.

   Am început prin a vă spune că această nouă ediție conține 6 animale în plus față de cea precedentă. Care sunt acestea?

   Hidebehind (apare în legenda fondării școlii Ilvermony, din America), Hodag (evident, provine din America de Nord), Horned Serpent (Șarpele cu corn, după care a fost denumită una dintre casele școlii Ilvermony), Snallygaster (originar din America de Nord), Thunderbird (dă denumirea uneia din casele de la Ilvermony), Wampus Cat (ca și suratele sale, a contribuit la denumirea uneia dintre casele de la Ilvermony; este o pisică foarte mare, capabilă de hipnoză și Legilimanție; cineva a pretins odată că a reușit să le dreseze și să le folosească pentru a-i păzi casa, însă s-a descoperit că, de fapt, folosise vrăji de mărire asupra unor Kneazles).

   Cred că v-ați dat seama, preferatele mele din carte sunt Wampus Cat și Kneazles. Ce sunt Kneazles? Pisici magice, mici ca dimensiune, dar cu urechi și cozi supradimensionate. Sunt foarte inteligente și detectează oamenii cu intenții necurate. Îl mai știți pe Șmecherilă (Crookshaks), pisoiul roșcat al lui Hermione? Ei bine, este corcit cu un Kneazle. De fapt, se pare că și lui Newt Scamander îi plac, doar are trei: Hoppy, Milly și Mauler. Acum vreau și eu un Kneazle!

   Probabil ați observat că cele 6 animale adăugate sunt legate de America de Nord și de Ilvermony, școala de magie de acolo. Intrați pe Pottermore și veți afla de ce.

Lectură plăcută!

Despre autoare:

   Ar fi foarte multe de spus despre J.K. Rowling, dar din lipsă de spațiu și timp, mă voi rezuma la câteva aspecte: pe numele ei Joanne Rowling, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice ale tuturor timpurilor. Seria Harry Potter a făcut-o celebră, după ce manuscrisul fusese respins inițial de 12 edituri. A contribuit la realizarea scenariului piesei de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, a scris scenariul filmului „Animale fantastice și unde le poți găsi”, a înființat o fundație de binefacere, a scris alte cărți ce fac parte din universul Harry Potter.

   O puteți citi în continuare pe www.pottermore.com , un site dedicat fanilor celebrei serii.

   Tot sub numele de J.K. Rowling, a publicat romanul „Moarte subită” și sub pseudonimul Robert Galbraith, alte câteva cărți polițiste.

Cartea Fantastic Beasts and Where to Find Them de J.K. Rowling a fost oferită pentru recenzie de Books Express. Poate fi comandată de pe site-ul Books Express.

Only with Your Love

Dorinţe interzise, de Lisa Kleypas-cocktail exotic sorbit într-un han cu piraţi-recenzie

Editura Miron
Titlul original: Only with Your Love
Traducere: Cornelia Cernețchi Pascu
Număr de pagini: 368

   Dorinţe interzise este o întrepătrundere exuberantă a tuturor genurilor de delicii care te atrag la o carte, atunci când încerci să afli ceva despre ea. Peisaje superbe: oceane, ţărmuri exotice, plantaţiile coloniale de odată, splendoarea boemă a New-Orleans-ului istoric, apele mlăștinoase pitoreşti ale Louisianei cu smârcurile şi pădurile lor inundate prin care atârnă muşchii vegetali ca într-o secvenţă extraterestră din Avatar. Personaje fascinante: tânăra nobilă franceză căsătorită peste mări cu un doctor creol, ce străbate oceanul pentru a-şi întemeia o nouă viaţă, familii aristocratice disfuncţionale, fraţi gemeni interschimbabili, piraţi fioroşi mustind de vicii, nobilime europeană decadentă adaptată la exostismul altui continent şi ofițeri foarte milităroși. Romantism: poveşti de iubire intercontinentală cu impulsuri date de datorie, raţiune, înduioşare, respect, dorinţă carnală de moment sau pasiune totală. Acţiune palpitantă: călătorii pe corăbii prin rute maritime nesigure, abordaje piratereşti, înfruntări armate, lupte de stradă, dueluri pe mize vitale, evadări spectaculoase, urmăriri prin codri şi ape, deghizări pentru a evita pericole şi multe lovituri de săbii, cuţite sau împuşcături. Erotism tulburător: scene lungi fierbinţi, pasiune şi dorinţă izbucnind chiar în cele mai nepotrivite momente, tocmai pentru cei mai de evitat şi mai improbabili parteneri, dar cu atât mai pline de clocot şi forţă explozivă. Istorie: vremurile extinderii dominaţiei albe asupra Americilor, când englezi, francezi, spanioli, portughezi şi olandezi îşi răspândeau coloniştii în cele mai neobişnuite genuri de climă şi teritoriu, unde încercau să refacă cultura lor europeană, altoită pe alocuri cu sclavie neagră, mereu rezultând ceva total nou, o civilizaţie la fel de interesantă, dar net diferită de cea de acasă… Toate astea şi multe-multe altele, într-un cocktail exotic pe care îl va sorbi cu nesaţ orice gen de cititor, odată ce l-a gustat.

   Atât de entuziasmat am fost de acest historical romance pe care l-am luat în mâna cu oarecare ezitare, din cauza preconcepției că romanele rozalii sclipicioase sunt exclusiv pentru fete, încât la finalizare l-am ridicat în slăvi dintr-o singură răsuflare, aşa cum l-am şi devorat. Chiar dacă niciodată nu am fost genul de cititor limitat de separaţii sexuale sau de gen literar şi am oroare de expresia “m-a scos din zona de confort”, fiind adept înfocat al lui “nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin”, ba chiar am explorat cu interes potenţat de feminitatea lor, diferite genuri ale literaturii romantice de dragoste scrise de autoare, tot aveam prejudecata că, indiferent cât de amuzant sau erotic ar fi,  la fetiţe, pur şi simplu, nu o să fie niciodată aceeaşi distracţie din punct de vedere al acţiunii, ca la băieţei. Ei, se pare că uneori, totuși, e. Să spun doar, pentru cititorii masculi, că în cartea asta sunt masacrate în primele pagini mai multe personaje cu potenţial de a deveni principale, decât într-un întreg sezon de Game of Thrones. Sper ca asta să nu îndepărteze acum cititoarele, rămâne loc destul şi pentru dragoste şi sentimente profunde, ba chiar, toată agitaţia criminală din jur le face pe acestea să devină mai intense şi mai flămânde.

  Gata, m-am răcorit de proaspătul entuziasm post-lectură, să o luăm raţional, aş zice logic masculin, dacă aş fi sigur că e politically correct.

    Acest roman scris de Lisa Kleypas, care încă era o autoare începătoare în 1992, nu regina bestseller-ului istorico-romanţat de acum, are personaje de legătură cu un volum precendent al ei, Only în Your Arms / Căsătorită cu un străin (apărut tot în 1992). Dar nu simţi nicio clipă vreo lipsă de informaţie sau discontinuitate cu ceva anterior, pentru că primul roman din seria Vallerands se concentra pe iubirea dintre Lysette şi Maximilien care în  Only with Your Love / Dorinţe interzise e un pater familias, iar protagoniştii bărbați au devenit fiii săi gemeni, Philippe şi Justin.

   Celia Verite este o pariziancă de 24 de ani, ce după moartea mamei s-a dedicat îngrijirii numeroasei sale familii, ajungând la frageda-i vârstă şi în pofida frumuseţii sale diafane şi aurii, aproape o fată bătrână,  pentru acea vreme. Îl cunoscuse pe americanul Philippe Vallerand care studia să devină medic, când a fost invitat la masă de către tatăl său, ce-i era profesor. Folosind ca pretext o carte de filosofie a lui Rousseau, între cei doi s-a înfiripat o atracţie incipientă şi s-au făcut primele promisiuni, dar cu lentoarea specifică timpului, a fost nevoie de trei ani, de terminarea războiului cu britanicii şi de o mulţime de scrisori de dragoste, pentru ca el să se reîntoarcă şi să o ia de nevastă spre a o duce peste ocean în New Orleans, la nobiliara lui familie creolă, deţinătoare de plantaţii şi de o mini-flotă comercială.

   Câteva cuvinte, probabil enervante prin nuanţa didactică, despre creoli. Să nu vă închipuiţi când auziţi că Phillipe avea păr negru şi ochi de un albastru intens, vreun mulatru cu privire azurie, cum se mai fabrică uneori, din greşeală. Creol avea atunci alt sens decât cel care a ajuns preponderent actualmente, deşi chiar şi azi dicţionarele le menţin pe ambele. Creoli erau numiți iniţial coloniştii francezi născuţi în Louisiana, botezați aşa pentru a fi deosebiţi de ne-băştinaşi, cei născuţi în Franţa sau prin alte locuri. Apoi cuvântul s-a răspândit la toţi coloniştii europeni din zonă, dar mereu cu referire la rasa albă. După revolta sclavilor africani din Santo Domingo, mulţi refugiaţi spanioli cu sclavi negri s-au stabilit în New Orleans, astfel că s-a format în timp o majoritate metisă printre nativi, fapt ce a dus la confuzia de astăzi între creol ca echivalent al unei rase mixte şi creolul istoric – colonistul alb francez, spaniol sau portughez. Josephine, soţia împăratului Napoleon, era o creolă din colonii şi ţin minte că atunci când eram adolescent şi nu aveam suficientă determinare să caut  aprofundarea vreunei informaţii întâmplătoare, când auzeam asta, ştiind că nu era vreo metisă, mă întrebam într-o doară ce naiba înseamnă. De aici nevoia de divagaţie, acum. Doar o mică digresiune istorico-lexicală.

 

   Golden Star, nava familiei Vallerand pe care navigau tinerii căsătoriți, în 1817, ajunge în Golful Mexic, când e abordată de piraţi. Sub conducerea nemilosului Căpitan Legare, echipajul le este masacrat şi Celia e luată prizonieră, Philippe căzând eroic la datorie în timp ce încerca să o apere. Prada este dusă pe o insula trasformată într-un adevărat cuib de piraţi, unde Celia urma să fie oferită ca trofeu fratelui pervers şi grăsan, un fel de Jabba the Hutt, al lui Legare. Până acum fata scăpase fără abuzuri serioase, dar adevărul e că după ce autoarea a specificat cum nu apucase să îşi tragă niciun strat de lenjerie pe ea, sub cămaşa de noapte, stai un pic cu grijă să nu i se întâmple chestii teribile din partea piraţilor, a şoarecilor din cala unde o închid sau să nu-i fie noaptea prea frig în umezela adâncimilor corăbiei. De şoareci, măcar, a salvat-o o pisicuță mai eficientă ca tot restul  echipajului lui Golden Star, care nu a putut-o proteja de piraţi. Chiar, ce s-a întâmplat cu pisica aia? Din păcate, nu se  menţionează. Sper că a ajuns cu bine la mal şi a adoptat-o vreo prostituată sau vreun pirat ce iubea animalele şi spinteca numai oameni

    Pericolul pentru integritatea cămăşii fetei creşte exponenţial, când e adusă pe insulă şi oferită lui Andre Legare, fratele vicios şi sadic ucigaş de femei în jocuri sexuale, al căpitanului războinic de tip spartan, Dominic, cel care o capturase. Celia se împotriveşte pipăielilor pofticioase ale sinistrului frate hidos, îl mușcă de ureche şi încearcă să evadeze din hanul unde i se decidea soarta, dar nu reuşeşte să ajungă decât la masa unui alt pirat pe care se străduie să îl atragă de partea ei prin fluturarea unei posibile recompense ce o poate încasa pe ea de la familia Vallerand.

   Căpitanul Griffin este, din fericire, singurul pirat de pe insulă cu suficientă autoritate pentru a-l înfrunta pe Legare. Se oferă să o cumpere pe Celia pentru o sumă foarte mare de bani, dar mândria lui Dominic şi poftele neostoite ale lui Andre, ajung să impună un duel cu cel mai bun om al lor, având ca miză viaţa şi întreaga avere, pentru Griffin… Chiar dacă noul său apărător e capabil să o protejeze, lăcomia libidinoasă a lui Andre Legare tot va reuşi să sfâşie cămaşa fetei, când sado-masochistul încercă să-şi revendice cadoul, în noapte.

   Griffin se dovedeşte, insă, a fi mai mult decât un simplu pirat şi îşi pune în joc toate resursele când începe o acţiune sângeroasă împotriva fârtaţilor Lagare, căsăpindu-l pe unul dintre ei şi furându-le sclava. Evadarea şi urmărirea prin mlaştinile spectaculare ale Louisianei pentru a ajunge la plantaţia puternicului aristocrat creol, Maximilien Vallerand, este o aventură în aventură, într-un teritoriu al nimănui unde normele sociale sunt suspendate şi pasiuni imposbile se pot aprinde.

   Celia e atrasă împotriva oricărei noţiuni de moralitate, principialism sau bună-cuviinţă, de pletosul şi bărbosul pirat cu ochi glacial de albaştri, care îi amintesc atât de mult de ai soţului său pierdut, dar nu realizează decât odată ajunsă la plantaţie că el e tot un membru al familiei Vallerand, fratele geamăn Justin, doar barba lui deasă şi aspectul sălbăticit împiedicând-o să descopere mai repede realitatea.

    Întâlnim pe plantaţie două personaje extraordinare, protagoniştii primului roman al seriei, Lysette şi Maximilien, tatăl şi tânăra mamă vitregă a gemenilor. Cu adevărat adorabilă relaţia dintre ei, chiar dacă nu mai este ea vedeta cărţii, cum a fost în romanul precedent. Te face să vrei să ştii mai multe despre cuplul lor şi să îți dorești să îi cunoşti mai bine. Adică să citeşti cât mai grabnic Căsătorită cu un străin.

   În înlănțuirea de întâmplări captivante ce urmează, la un moment dat, încercând să răzbune moartea fratelui, Justin/Griffin este grav rănit şi, fiind urmărit de autorităţi ca pirat, va avea nevoie de un periculos joc al deghizării prin transformarea sa în Philippe şi încadrarea temporară în societatea creolă dublată de militarizarea americană, a New Orleans-ului. Protejată de el sau îngrijindu-l, Celia se îndrăgosteşte inevitabil de acest frate geamăn, dar atâtea interdicţii morale, sociale, religioase şi de bună creştere stau între ei…

   Totuşi, nimic nu poate stinge pasiunea lor împlinită din când în când. Pe departe, Lisa Kleypas este cea mai bună, anume la descrierea scenelor erotice. Dacă în timpul secvenţelor de acţiune ritmul e scurt, sacadat, confuz, comprimat, în clipele scenelor de amor, timpul pare să se dilate brusc. Atmosfera vibrează de dorință și fiecare gest capătă încărcătura erotică proprie, întipărindu-se în memoria şi simţurile îndrăgostiţilor.

    Prin fum şi foc, din incendii şi bubuitul exploziilor, dar mai ales prin vâlvătăile inimii, povestea de dragoste a celor doi eroi se călește, se oțelește, tot mai puternică, tot mai imposibil de frânt, ca orice mare iubire adevărată.

Cartea Dorinţe interzise, de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura MironApariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, librarie.net

Autor recenzie: Marius Andrei

 

 

 

Suflete pereche, de Mary Balogh-recenzie

Editura: Lider
Anul: 2013
Număr pagini: 368
Traducător: Mihnea Columbeanu

   Este a doua carte scrisă de autoarea Mary Balogh pe care o citesc, și deși aceasta nu se aseamănă cu prima, pot să afirm cu o convingere totală faptul că autoarea m-a cucerit iremediabil. Suflete pereche este o carte care mi-a adus bucăți din realitatea personală în fața ochilor, este povestea care m-a determinat să stau nemișcată minute în șir, cartea pe care nu mi-am dorit să o termin.

   Începutul mi-a dat multe momente în care nu o recunoșteam pe autoare, nu-i recunoșteam stilul, iar asta mi-a dat o stare de agitație continuă, fiind aproape convinsă de faptul că, această a doua întâlnire va fi cumva sortită eșecului.  Acum, după lectură pot să spun doar atât: Mary Balogh este genul de autor care te surprinde cu fiecare carte pe care o scrie.

   Suflete pereche împletește frumos poveștile și viețile a două suflete rănite, chinuite, ce-au luptat în cele mai sângeroase războaie – ocazie cu care, și Anne, dar și Sydnam pierd câte ceva. Odată cu întâlnirea lor, mai pierd odată. Singurătatea și ideea că pentru ei viitorul alături de partener și copii, a apus cu ani în urmă.

   Anne este acea femeie care s-a fript cu ciorbă și a învățat să suflet și în iaurt. Deși  în tinerețe plănuia să se căsătorească cu cel pe care-l cunoștea foarte bine, planul ei pică în ziua în care, află că  cel pe care-l voia alături se va căsători cu… fix cu cine se aștepta mai puțin.  Și parcă nu-i era de ajunsă suferința aceasta, era pe cale să aducă pe lume un copil – nelegitim.  Cireașa de pe tort e alta, totuși… familia ei o respinge, nu o acceptă cu un copil din flori, nu vor o asemenea pată asupra numelui. Anne învață să se descurce singură, acceptă că va rămâne singură, cu David toată viața.

   O invitație de vacanță, alături de copilul ei și alte persoane importante, e pe cale să-i schimbe viața, dar dacă la început era tristă pentru faptul că, timp de o lună, va trebui să stea departe de școală, copile, prietene și viața ei obișnuită, la plecare, sufletul i se face bucăți, mintea îi rămâne pe meleagurile Țării Galilor, iar inima sa rămâne la singurul bărbat care-a trezit în ea dorința și nevoia de iubire.

  Cine este Sydnam? Protagonistul și Anne se întâlnesc întâmplător, într-o seară când, minunata Anne, se plimba prin împrejurimi. L-a zărit, a văzut totul din profil, iar frumusețea lui era de-a dreptul răpitoare. Ceva s-a întâmplat, căci prima întâlnire a fost sortită eșecului.

  Adevărul este că Sydnam era frumos, așa cum îi văzuse Anne, dar ceva îi făcea, nu doar frumos, ci și… special. Un defect fizic îl făcea deosebit, îl deosebea de toți ceilalți bărbați. Indiferent de acest defect fizic, Anne s-a apropiat de el foarte curând, iar prietenia dintre ei doi și-a urmat cursul firesc.

   Începutul este întotdeauna, dar plimbările și timpul petrecut împreună a făcut ca restul să fie doar detalii, ca nimic să nu mai conteze atât de mult. Anne îl descoperă pe Syd cel adevărat, îi descoperă sufletul – cel  rănit, dar neatins de defecte.

  Curând cei doi ajung să-și povestească viața, să râdă, să facă împreună lucruri nebunești, să simtă că trăiesc și că nu sunt judecați pentru nimic, nici pentru cine sunt, pentru cum arată sau pentru ceea ce au făcut în trecut.

  Mesajul cărții este atât de simplu, dar real complet și complex. Și atât de bine se pliază pe realitatea noastră, încât, și numai pentru atât și merită să citești cartea:  Nimeni nu s-a născut ca să fie singur pe pământ. Indiferent de defecte, cu toții avem sufletul pereche. Cel mai mare defect uman, nu este cel de pe corp, nu e lipsa, ci limita.

   Îmi vei spune că povestea lor e doar în carte, că niciodată o poveste nu poate evidenția realitatea. Eu cred că orice poveste pornește de la un grăunte de adevăr, de la o idee reală, iar povestea sufletelor pereche este atât de frumoasă, atât de inspirată din realitate, încât e păcat să nu o citești și să nu înveți din ea. Nu există imposibil, nu exist defect pe care iubirea să nu-l transforme în calitate, nu vezi niciodată cu mintea ceea ce poți simți și vedea cu inima.

   Sydnam și Anne se văd dincolo de trecut, de defecte, de piedici. Și se simt apropiați, iar în ultima zi de vacanță, simt dorința inimilor – acea dorință căreia nimeni nu-i poate rezista. Simt chemarea și nevoia de a.. trăi intens iubirea ce i-a învăluit pe nesimțite. Iubirea face totul posibil.

   Totul dispare, regrete, păreri de rău, distanța dintre ei – care credeau că nu se vor mai întâlni vreodată. Are loc marea transformare a vieții lor, apropierea  dintre ei, întâlnirea cu familia lui, acceptarea lui Syd de către David, împăcarea cu familia ei și … petrecerea surpriză dată în cinstea iubirii dintre Sydnam și Anne.

   Off, s-a terminat atunci când voiam să mai continue, când m-am convins că iubirea trece peste orice piedică, durere, neajuns, distanță, împotrivire. Iubirea transformă viața și omul. În totalitate.

Lectură plăcută!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Uniți pe vecie, de Taylor Jenkins Reid-recenzie

 

Titlul original: „Forever, interrupted”

Traducere: Carmen Ion

Editura: Corint (Leda)

Anul aparitiei: 2015

Nr. de pagini: 336

Gen: Young Adult, Romance

 

   Există iubiri care se nasc dintr-o simplă și neașteptată scânteie… iubiri atât de intense, încât la brusca lor întrerupere, ai impresia că au fost – pe nedrept  – limitate de către implacabilul destin. Despre o astfel de iubire… care arde la flacără mare și apoi se întrerupe brusc, povestește Taylor Jenkins Reid, în cartea „Uniți pe vecie”.

   Scriitoarea Taylor Jenkins Reid s-a născut în Massachusetts, America, iar în prezent locuiește în Los Angeles. Cărțile sale, apărute la noi în țară la editura Corint (Leda), poartă amprenta „100%iubire”… și asta pentru că totul, în cărțile sale, se învârte în jurul acestui sentiment.

   „Uniți pe vecie” este un roman sfâșietor, ca un strigăt, ca o răbufnire a suferinței, iar citindu-l te aștepți la un miracol, te rogi ca el să vină într-o pagină… fie ea și finală. E una din acele cărți care te bulversează, iar după ce ai reușit să te desprinzi din realitatea personajului principal, când începi să-ți reprivești propria viață, descoperi că e necesar să fii recunoscător pentru toți oamenii de lângă tine, că viața e fragilă și se poate rupe într-un mod imprevizibil, fără ca tu să fii capabil de a schimba ceva.

   Elsie Porter Ross, personajul principal feminin al cărții, cunoaște un bărbat pentru care face o adevărată pasiune, iar sentimentul e reciproc. După doar șase luni, cei doi realizează că sunt suflete pereche și se căsătoresc. La nouă zile după oficializarea căsătoriei, Ben pleacă să cumpere o cutie de cereale pentru soția sa și nu se mai întoarce. Dispariția bruscă a lui Ben, într-un nefericit accident, este o lovitură aproape fatala pentru Elsie, care abia acum face cunoștință cu rudele soțului său. Mama acestuia, Susan, află de căsătoria fiului său abia după ce acesta trece în neființă.

   Povestea este construită pe două coordonate temporale. Una este povestea actuală a lui Elsie și perpetua stare conflictuală cu soacra sa care inițial pare să o învinuiască pentru cele întâmplate, iar a doua coordonată este viața lui Elsie și a lui Ben, povestită de la începutul relației, cu toată pleiada de emoții și de temeri, de clipe pline de fericire.

   Pe acest fir epic construit pe două axe temporale, povestea este nuanțată și cu elemente de umor, pe care scriitoarea are grijă să le plaseze cu abilitate, chiar și în cadrul celor mai tragice scene, construind imagini originale:

„ Mă trezesc că mă ridic în picioare și mă îndrept spre biroul asistentelor, însă pe drum sunt interceptată de ofițerul hernandez care se întoarce. E însoțit de un bărbat scund, între două vârste. Care poartă cămașă albastră și cravată roșie. Pun pariu că idiotul ăsta se laudă cu cravata lui dătătoare de putere. Pun pariu că își închipuie că ori de câte ori poartă cravata asta va avea o zi bună”.

   Nuanțele umoristice nu fac decât să echilibreze balanța trăirilor, pentru că suferința descrisă încă din primele pagini este copleșitoare, iar citind povestea intensă și atât de scurtă a celor doi îndrăgostiți, tragismul nu se estompează, ci devine și mai acut.

   Personajele sunt conturate cu abilitatea unui scenarist hollywoodian, aflăm despre ele suficiente detalii încât să le construim în mintea noastră, să le cunoaștem după aspectul fizic și moral, să suferim odată cu ele sau chiar să ne răzvrătim pentru unele decizii. În dinamica relațiilor interumane și în special a celor de iubire, există mulți factori perturbatori, însă atunci când este vorba despre moarte, circumstanțele devin tragice. Așa i s-a întâmplat și lui Elsie, pentru care viața și-a arătat fața întunecată a monedei, însă toate aceste evenimente nu fac decât să descopere perpetua forță umană de a merge mai departe. Din această perspectivă, romanul acesta nu este doar despre iubire, despre viață și despre moarte, ci despre ființa umană și capacitatea sa de a se adapta imprevizibilului. Ceea ce i se întâmplă lui Elsie nu este altceva decât un proces instinctiv de vindecare.

   Ben este un personaj fermecător, cu alura unui cuceritor, bărbatul frumos, inteligent… tot ce i se poate întâmpla mai sublim unei femei. Se îndrăgostește de Elsie și vrea să îi dăruiască totul, îi oferă o viață de vis… pentru ca apoi să dispară în mod aproape banal, lăsând după el un adevărat dezastru.

  Susan este tipul de femei dură, mamă de băiat, o soacră cu răbufniri uneori inexplicabile asupra nurorii sale. Este un amestec de durere și tărie de caracter, o femeie care știe să-și gestioneze emoțiile… sau cel puțin așa crede.

   Ana e prietena care îi este alături lui Elsie în orice situație, dar mai ales la greu. Are un caracter ușor jovial, este elementul culoare în circumstanțele anoste pe care prietena sa le trăiește.

   Ce se va întâmpla în relația dintre Elsie și soacra sa, Susan? Ce descoperiri se vor face despre căsătoria celor doi… toate acestea le veți afla citind o carte minunată – „Uniți pe vecie”, de Taylor Jenkins Reid.

„În clipa aceea mă prăbușesc la pământ. Totul începe să se învârtă cu mine. Îmi aud pulsul dar nu mă pot concentra asupra a ceea ce îmi spune polițistul. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva. Întotdeauna am crezut că lucrurile rele li se întâmplă numai oamenilor aroganți. Nu celor ca mine, care știu cât de fragilă e viața, oameni care respectă autoritatea unei puteri mai înalte. Și totuși, iată că mi s-a întâmplat.”

„Mă holbez în tavan fără să știu cât timp. Îmi amintesc că telefonul mobil al lui Ben încă există și e pe undeva. Că numărul nu a pierit odată cu moartea lui. Sun. Stau și ascult țârâitul, închid, apoi formez numărul din nou. Și tot așa.”

„Mă strânge în brațe și eu mă agăț de corpul ei. Umărul Anei e un loc moale, tocmai bun pentru a boci, dar am auzit eu niște legende urbane cum că brațele unei mame sunt cel mai sigur loc de pe lume și tare mi-ar prinde bine acum așa ceva.”

   Recomand cartea iubitorilor de romance, celor care vor să citească o carte despre iubire și suferință, dar mai ales despre cum se depășesc greutățile vieții.

Cartea Uniți pe vecie, de Taylor Jenkins Reid a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

by -
20

Şapte flori erotice, de Sergiu Someşan-recenzie

EDITURA VREMEA,2006

   Sergiu Someşan (n. 8 decembrie 1954, Reghin, judeţul Mureş) este un scriitor român de science-fiction şi fantasy contemporan.
A urmat şcoala primară în Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi în Codlea, judeţul Braşov. Liceul l-a început în Codlea şi l-a terminat la Petroşani, unde a urmat apoi trei ani cursurile Institutului de Mine din Petroşani.
Între 1972 şi 1990, a încercat mai multe meserii, în cele mai diverse domenii: topograf la Mina Dalja din Petroşani, merceolog, tehnician, armurier, electronist, instructor la un club de radioamatori, profesor suplinitor de limba şi literatura română, director la Casa de cultură a sindicatelor din Codlea. Sergiu Someşan afirmă despre această perioadă a vieţii sale ca fiind una foarte importantă în formarea lui ca scriitor.

Volumul de povestiri Şapte flori erotice l-a publicat în 2006.

   Titlul cărţii m-a debusolat puţin. Flori? Erotice? M-am înşelat! Cartea Şapte flori erotice, de Sergiu Someşan este o lectură interesantă, uşor de parcurs, datorită numărului mic de doar 130 de pagini, şi foarte comică. Mi-au plăcut mult descrierile din perioada traiului la bunici, perioada când comunismul era la putere, dar şi aspectele ce ţin de dezvoltarea unui tânăr, întâmplări semi-erotice, din copilărie la viaţa de adult. Naraţiunea cărţi se petrece la persoană I.

Cartea cuprinde şapte capitole, iar numele lor simbolizează florile şi cele şapte femei care au trecut accidental sau nu prin viaţa protagonistului cărţi.

   Prima femeie, prima floare, primul capitol-VIORICA
Acest prim capitol prezintă viaţa din copilărie lipsită de griji şi năzbâtiile făcute la bunici. Aflăm că îi place să citească, iar bunicul este un mare povestitor şi degustător de ţuică. Bunicii, oameni harnici, întotdeauna reuşesc să mai cumpere câte o bucată de pământ. Comunismul şi colectivizarea ţăranilor îl lasă fără chef de viaţă pe bunic. Voia să îi lase averea nepotului, fiicele erau plecate la oraş, dar intrarea în colectiv îl lasă fără pământ.
În perioada comunistă intră în scenă Viorica, detaşată la ei în sat ca şi învăţătoare.

,,Avea vreo 20 de ani şi o chema Viorica. Purta părul strâns la spate, împletit într-un fel despre care abia peste mulţi ani am aflat că se numeşte coadă de cal, dar mi se părea că era asemenea panaşului hopliţilor lui Alexandru. Când bătea soarele în părul ei-şi părea că bate aproape tot timpul, de parcă oriunde se aşeza găsea o rază de soare, licurici de lumină aurie i se roteau printre plete, desprinzându-le în cele din urmă şi poposind în ochii mei. Iar ochii, într-un târziu când mi-am făcut curaj să-i privesc, am văzut că erau mari, albaştri şi cu gene atât de dese, cum nu am mai văzut apoi la nimeni decât poate la unele păpuşi.”

   Se pare că băieţelul din copilărie a avut parte de câteva lecţii mai deosebite din partea chiriaşei învăţătoare.

   Capitolul doiDelia-o amintire scurtă din adolescenţă. Viaţa de la şcoala de internat, unde o cunoaşte pe Delia.

,,În seara când am văzut-o prima dată şi am deschis uşa uriaşului dormitor de douăzeci şi patru de paturi mi s-a părut că toată încăperea era plină de cârlionţi şi zulufi blonzi.
Era cu vrei doi poate trei ani mai mare ca mine, împlinită şi rotunjită prin locurile pe care noi, prichindeii şcolii, le studiam la fetele mai mari.”

   Acea unică noapte i-a rămas în minte eroului nostru. Delia i-a făcut favoarea să îl lase să ţină în mâna un sân. Această imagine îl va urmări mulţi ani după terminarea şcolii.
Tot în acest capitol aflăm amintiri despre mătuşa Silvia şi curajul ei de a pleca imediat după revoluţie în afară şi succesul pe care l-a avut în carieră, despre spionarea fetelor de pe acoperiş în timp ce făceau baie la internat, despre pasiunea tânărului nostru pentru cărţi.

   Capitolul trei şi Lăcrămioara– ne prezintă viaţa personajului din timpul studenţiei. Era student în Valea Jiului, iar legitimaţiile erau obligatorii, astfel te trezeai luat şi dus să munceşti în mină. Fete de nasul lui nu erau, iar raziile nu lăsau loc de plimbări seara. Singura fată care avea liberă trecere era-Lăcrămioara, fata unui securist. Ca orice tânăr, o urmăreşte, iar acesta este răsplătit cu invitaţia acceptată a fetei de a merge la film împreună. O altă amintire dulceagă din timpul sudenţiei.

   Capitolul patru şi Rozi. Avem povestită de către autor viaţa de tânăr angajat într-o redacţie. Aici accepta sau respingea tinerele talente în ale poeziei. Rozi era o tânără aspirantă, iar soţul său măcelar o neglija, dar dorinţa ei era să publice poezii şi să fie înţeleasă. Şi de data aceasta personajul nostru nu are parte de acţiune, fata fiind suflată de către şeful său negricios şi bătrân. Avem descrise cu umor scenele unde Rozi face orice, da orice pentru a publica poezii. Eii…., unii au parte de acţiune alţi nu.

   Capitolul cinci şi Panseluţa-ne prezintă scurt, drumul pe care îl parcurge personajul acestui capitol de acasă la serviciu şi fata care citea pe ultimul rând din tramvai-Panseluţa. Tânărul nostru are parte de o aruncare din tramvai din partea unor muncitori microbişti.

   Capitolul şase şi Narcisa-este oarecum dureros, dar cu final fericit. Este prezentată viaţa oamenilor străzii. El, un fost profesor de fizică, care a fost prins cu băutura sub catedră, a fost destituit şi a ajuns să trăiască pe stradă, în echipa Mătăhalei. Tot aici facem cunoştinţă cu Norocosul, un bărbat care simţea când era rost de ceva bunătăţi prin gunoaie. Narcisa era o florăreasă la care tânjea profesorul.

,,Pe undeva, pe lângă Biserica Neagră se deschise de curând o florărie şi vânzătoarea de acolo părea ea însăşi o floare. Avea un halat roz pe ea şi un şorţuleţ alb, apretat, care o prindea de minune. Părul castaniu cu şuviţe blonde îl avea prins sub o bentiţă din care mereu scăpau câţiva cârlionţi rebeli. Ochii nu am reuşit niciodată să îi zăresc pentru că, de fiecare dată când treceam pe acolo mereu migălea ceva pe la buchetele de flori.”

   Cu biletul complectat de Norocosul, profesorul a câştigat la loto, s-a mutat, iar Narcisa i-a devenit soţie. Norocosul a sfârşit călcat de tramvai.

   Ultimul capitol şi Brânduşa mi s-a părut cel mai comic. El,  şofer la Institutul de selecţie şi ameliorare-procreerea bovinelor. Descrierea procedeului este şi el unul hilar. Toţi bărbaţii roiau în jurul femeilor de la institut. Aveau ideea fixă că, femeile erau sursă de excitare pentru tauri.
Singura care stârnea cel mai mare interes era-Brânduşa sau Mandarina. Lucra la financiar la institut. Deşi era căsătorită, şi-o trăgea cu şoferul, de ajunsese bietul om cât un ţâr. Normal că şi directorul mare, directorul adjunct, nu aveau ochi decât pentru ea.

Recomand această carte, care îţi da o stare de bine, iar un zâmbet nu strică niciodată!

Mulţumim autorului pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

"M-am implicat total în viața mea normală și mi-e groază să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă într-o zi aș pierde totul."

Recviem pentru un asasin, de Monica Ramirez-recenzie

Nr. pagini: 496

Editura Librex Publishing

Anul: 2017

Gen:  Romance, Thriller

Seria Alina Marinescu: 1. Asasin la feminin, 2. Identităţi secrete, 3. Balanţa puterii, 4. Bariere de fum, 5. Abis, 6 Recviem pentru un asasin

    În momentul în care ești convins că ai totul, vei rămâne fără absolut nimic. Din nou.
Alina Marinescu a jucat după regulile impuse de către Organizația Elite, fără a se adapta însă sistemului. Nu și-a vândut sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Până la un punct. După care, ceva s-a întâmplat. Dintr-un motiv sau altul, Alina a manipulat o situație pentru a se erija într-o trădătoare. Până la urmă, s-a dovedit că totul n-a fost decât un joc al oglinzilor, însă până să descopere asta, Brett a ordonat deja lichidarea ei. Misiunea a fost îndeplinită cu succes și totul a părut real. Alina a fost ucisă, indiferent de părerile de rău ale tuturor celor implicați. Acum, însă, Brett începe să aibă mari îndoieli cu privire la acel final subit de joc. Alina a devenit mult mai sofisticată decât ar fi crezut vreodată că e posibil, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând că poate să joace după regulile ei proprii. Dar ceea ce-l neliniștește cel mai tare este vestea că Marius Stephano a fost ucis în timpul unei misiuni, și asta în aceeași perioadă în care Elite a vânat-o pe Alina. O coincidență cam prea mare pentru gustul lui Brett. Din proprie experiență, știe prea bine că în lumea lor coincidențele nu reprezintă nimic altceva decât o simplă aparență.

Nu vă lăsați înșelați de începutul aparent relaxat al ultimului volum. Ceea ce urmează vă va lăsa fără răsuflare. Răzbunare, trădări, pasiune, ură, misiuni intercalate cu emoții extreme. Finalul este uimitor, cu toate că vorbim aici despre una dintre rarele serii ce nu ți-ai dori să se mai sfârșească vreodată.” Spy Magazine

     Am citit seria Alina Marinescu cu sufletul la gură, am trăit, am suferit mergând mai departe indiferent de sentimentele personajelor şi vă mărturisesc că Recviem pentru asasin a fost mai mult decât sfârşitul unei serii cu concluzii, decizii, despărţiri. Mai devreme sau mai târziu tot ar fi trebui să mă despart, dar când a venit momentul mi-a fost greu, am simţit acel gol în stomac şi mi-am spus că trebuie să existe o continuare, nu se poate termina nebunia cu volumul 6. Titlul ar fi trebuit să mă pregătească pentru moarte şi eventualele victime colaterale, dar am preferat să nu mă gândesc prea mult, ci să trăiesc fiecare clipă, fiecare emoţie pozitivă sau negativă.

    Acţiunea, suspansul, adrenalina, complicaţiile, spionajul, neprevăzutul fac din Recviem pentru un asasin un must read, o carte în care apogeul atinge cote maxime şi fără să vrei te gândeşti la răspunsuri.

    Alina caută fericirea şi cu ajutorul lui Alex are parte de libertate. I se înscenează moartea şi pentru scurt timp se va bucura de o viaţă normală alături de Marius. Va trăi în armonie şi va preţui liniştea. Numai că teama persistă şi fără voie consecinţele se vor întoarce la fel de puternice precum anticipau. Chiar dacă îşi doresc, nu au cum să se retragă definitiv, Elite este o forţă, o entitate care nu pensionează agenţii, ci doar le dă impresia că pot avea chiar şi pentru o clipă infinit de mică şansa la libertate. Brett are un presentiment că Alina şi Marius sunt în viaţă şi demarează noi căutări. Organizaţia Elite nu îşi poate permite să lase oameni în urmă, şi-au asumat riscuri şi trebuie să fie devotaţi până la moarte indiferent de sacrificii.

M-am implicat total în viața mea normală și mi-e groază să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă într-o zi aș pierde totul.

   Cel care va porni în misiunea de recuperare a Alinei este chiar Alex. Nu o va face de plăcere, ci forţat de împrejurări.

 „Mă întorc și rămân blocată. Momentul pare complet lipsit de orice fel de logică și de sens. Nu mă așteptam să-l mai văd vreodată, dar e chiar el și arată exact așa cum mi-l amintesc. Păr șaten deschis ce-i atinge umerii, ochi verzi-albăstrui, mereu schimbători, trăsăturile masculine fiind parcă mai bine puse în evidență de moliciunea senzuală a buzelor pline. Dar știu prea bine că nu există nicio slăbiciune în acel bărbat, doar un amalgam al contrastelor, o combinație între control auto-impus și pasiune carnală în cel mai pur sens. Privesc tăcută cum se apropie de mine, degetele mâinii drepte alunecându-i de-a lungul raftului.

-Alex, reușesc să spun cu voce răgușită.

-Îmi pare rău, Alina.” 

    Acesta este doar începutul misiunilor pe care Alex va trebui să le ducă la bun sfârşit. Resentimentele nu-şi au locul, dar va avea un motiv destul de serios ca să lupte.

   Despre Seria Alina Marinescu s-au scris multe şi s-a dezbătut acţiunea din diferite puncte de vedere, dar de data aceasta tind să cred că ultimul volum îi este dedicat agentului masculin, lui Alex Therein. Doar citind veţi conştientiza că are parte de întreaga atenţie a autoarei şi cumva eşti prins în mrejele evenimentelor. Pentru mine este un invincibil şi oricât aş încerca să fiu obiectivă, nu reuşesc. L-am adorat, l-am detestat pentru indiferenţa sa şi în final am ajuns să-l înţeleg. Lumea în care a fost nevoit să supravieţuiască l-a format şi decizia de a trăi a fost supremă. Este agentul care tinde spre perfecţiune şi chiar dacă uneori poate deveni plictisitor pentru că toate îi ies foarte bine, de data aceasta chiar nu este clişeic. Fără Alex seria n-ar fi avut farmec.

 “Pentru restul lumii, Alex părea un om de oțel care nu cunoștea frica în timpul misiunilor sau în afara lor. Brett realiza însă că cel mai bun agent operativ Elite nu reușise să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Desigur, în comparație cu un om normal, Alex era mai mult o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor, și așa trebuia să fie ca să poată ucide pe oricine i se ordona. Alex reprezenta un mister pentru oamenii din jurul lui… un fel de cavaler modern. Un înger al morții. Pe cât de misterios și seducător, pe atât de letal. Procesul nemilos de antrenament la care fusese supus îl transformase în asasinul prefect.

   Dar Alina îl schimbase de când apăruse în viața lui; dacă până atunci Alex se considerase mort din punct de vedere emoțional, ceva se trezise la viață în inima lui din acel moment. Alina devenise motivul principal pentru care începuse să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuia atât de mult.” 

    Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez este genul de carte ce te va duce în eroare şi fără să vrei îţi vei pune semne de întrebare, vei face presupuneri pentru ca într-un final totul să explodeze precum un foc de artificii. Dacă stai bine la capitolul presupuneri, îţi recomand să renunţi pentru că seria Alina Marinescu are la bază motto-ul : Nimic nu este ceea ce pare a fi şi îţi va spulbera toate aşteptările.

                                      Seria Alina Marinescu poate fi comandată de pe site-ul librex.ro.

Preludiu, de Ileana Vulpescu-recenzie

   Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoeşti, judeţul Dolj) este o o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră şi traducătoare română.
   După o licenţă în Litere (limba şi literatură franceză), la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), a lucrat lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei şi a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soţia poetului şi traducătorului Romulus Vulpescu.
    Ileana Vulpescu scrie proză şi teatru, traduce din literaturile engleză, franceză şi spaniolă, şi semnează versiuni în limba franceză din literatură modernă şi contemporană românească.

   Debutul sau a avut loc în revistaFamiliadin iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976, Ileana Vulpescu romanul sau Rămas-bun (Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare) a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangăal Academiei Române şi Premiul „Cântărea României” pentru romanul Arta conversaţiei (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru “Sărută pământul acesta (50.000 de exemplare).

   Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai cunoscut roman este Arta conversaţiei, care a reuşit ajungă best-seller înainte de 1989. Romanele ei au fost traduse în slovacă (“Rămas-bun casei părinteşti” ) , maghiară (“Artă conversaţiei” ), italiană (“Sărută pământul acesta” ) şi franceză (“Artă conversaţiei” ) .
   În 1991, întreagă activitate literară -a fost încununată cu Premiul „România Mare”. Ileana Vulpescu a primit, în data de 23 octombrie 2015, din partea Fundaţiei Dignitas un premiu şi Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă -2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita.
   În acelaşi an, în iunie 2015, scriitoarei i-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, în semn de recunoştinţă pentru întreagă activitate culturală, pentru participarea la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române, pentru toate proiectele sale care au promovat şi promovează imaginea pozitivă a României şi pentru susţinerea mediului academic.

   Are încă 11 romane publicate: ”Rămas Bun Casei Părinteşti”(1975); ”Arta Conversaţiei” (1980); ”Candidaţii la Fericire” (1983);” Sărută Pământul Acesta” (1987); ”Carnetul din Porthart” (1996); ”Arta Compromisului” (2002); ”De-amor, de-amar, de inima albastră” (2005); ”Viaţă,viaţălegată cu aţă” (2007): ”Pe apa Sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la maşină”( 2011); ”Noi doamna doctor când o murim?” (2012).
Şi ultimul roman al Ilenei Vulpescu- “Preludiu” publicat în 2017.

   Când am început citesc “Preludiu” abia aşteptam o termin şi  povestesc despre ea.
Acum îmi dau seama mi-am “impus” o sarcina prea mare. Nu poţi povesti o asemenea carte cum nu îţi poţi povesti sufletul. Tot romanulaşa cum de-altfel ne-a obişnuit autoarea, este o mare experienţă şi lecţie de viaţăDacă eşti sincer cu tine însuţi îţi dai seama de fapt totul este despre tine, despre temerile şi visele tale, te poţi identifica atât de mult cu întâmplărilegânduriledorinţele eroinei, încât de-a dreptul te sperie. Dar poate asta este “marea taină” a autoarei,  te facă simţi tot ce a simţit şi ea când a scris, ţi dai seama toate gândurile, ideile, poverile sunt şi ale tale. Poate pentru cei mai tineri, ideile şi părerile Doamnei Ileana Vulpescu, vor părea desuete, demodate sau uşor exagerate probabil pentru vremurile acestea, dar încercaţi treceţi de părerile preconcepute şi pur şi simplu trăiţi” cu eroina cărţii.

   Romanul este mai mult un monolog, este povestea Lidiei Busuioc, o rememorare a vieţii ei la vârsta de optzeci şi cinci de ani, o rememorare făcută cinstit, fără frică de părerea lumii, mai mult o datorie faţă de propria viaţă şi propriul suflet.
Lidia Busuioc fată de învăţători de la ţarăca moştenire rurală păstrase o atitudine rezervatăneutrăfaţă de oricine”

   Moartea tatălui şi mai apoi boala mamei, o îndepărtase de toate neamurile. Indiferenţa rudelor o duruse pe Lidia, care uneori chiar îşi dorea moartea: ca  nu mai ştiuca  nu mai ştiu.”
De altfel îi şi înţelegea oarecum mai ales :

Cât eşti sănătos şi ai de toate, şi mai ales banitoată lumea ţi-e prietenăTe-mbolnaveşti şiai scăpătatte ocolesc toţi de parcă ai fi o groapă-n drum.
Când se însoară un bărbat se-nsoară cu o femeie nu cu un neam întreg. Femeia se mărită şi ea cu un bărbat nu cu tot neamul lui. Familia se divizează-n celule. Nu e răspunzătoare una de celelalte. Fraţii sînt fraţi cît sînt la părinţi.”

   Lidia ajunsă o foarte bună ingineră chimistălucra la o fabrică cu profil militar, era serioasăcorectă, avea o relaţie de trei ani cu Dinu. După trei ani Dinu îi spune într-o conversaţie oarecare nu este obligată se mărite cu el. Şocată la începutîşi  seama parcă totuşi era uşurată. Oricum, părinţii lui Dinu, avocaţişi-ar fi dorit o altă partidă pentru fiul lor, deşi acesta, arhitect de meserie, era de altfel un tip greu de suportat. Orgolios şi coleric, Dinu îşi  seama aştepta o manifestare de furie de la Lidia, care nu venise, ea urcase demnă în tramvai şi plecase.

“Dinu n-ar fi făcut rău cuiva pentru nimic în lume. Dar nu se gândea cât rău se poate face cu vorba. Un proverb oriental spune o fapta rea se şterge cu o fapta bună, o vorbă rea nu se şterge cu nimic. Nu poţi întoarce glonţul plecat din armă nici piatră pornită din praştie.”

   Îi pare rău şi încearcă se împace cu Lidia, dar ea îi spune s-o caute peste trei luni dacă va mai avea aceleaşi sentimente. Lui Dinu nu prea-i convine, dar îi recunoaşte fetii meritele:

“Pe lumina, Lidia era demnă urmaşa a ţărăncilor din neamul ei, pe-ntuneric era o femeie fără inhibiţiiînsă mută ca pietrele.”
Era femeia, omul a cărui capacitate de-a tăcea şi de-a-nghiţi n-o mai întâlnise la nimeni. Era un om de cursă lungă. Nu-şi uita niciodată promisiunile, era punctuală şi-n sinea ei judeca sever pe cine nu se conforma cuvântului dat şi orei stabilite. Vorbea puţin, dar totdeauna cu precizie, la obiect”

   În timpul despărţirii Lidia e hotărâtă şi cumpere o casă a ei şi s-o aducă şi pe mama ei stea cu eaAudienţa la inginerul şef al fabricii Vladimir Vizante, îi aduce două mari surprize.
În primul rând inginerul o simpatizează de la început:

Cînd li se întîlniseră prima oară privirile, o clipă, Vladimir uitase respire şi-i fugise tot sîngele din inima. Fiorul dat de ceva tulburător şi neaşteptat

   Hotărât -i fie de folos o ajută contracteze o locuită într-un bloc particular, de care se ocupa fratele lui. Între cei doi atracţia este explozivă şi sunt sinceri de la început unul cu altul, se vor iubi cu patimăfără aşteptărifără pretenţii, pur şi simplu trăind clipa:

Însemni fisura din armurăÎnsemni lipsa vaccinului împotriva atracţiei dintre un bărbat şi-o femeie…”
Nu ştiu câtă iubire e pe lume-dacă are proporţiile minţii şi mai ales ale prostiei-ştiu doar ataşamentul pentru o femeie nu tempiedică te-n-drăgosteşti şi de alte femei.”
Clipa o trăiau intens doar cît erau ei doi împreună, dar şi alunge din minte lumeaoricît s-ar fi străduit nu izbuteau.<Trăieşte clipă> e un îndemn la bucurie, la uitarea de sinela extaz. Altminteri toată viaţa trăim clipa ca şi cînd am număra pietricelele de rîu.”

   După cele trei luni se împacă oarecum cu Dinu, dar el este solicitat la Budapesta pentru scenografia a două piese, iar ea cu George, fost coleg de şcoală de la primară la facultate, acum coleg de serviciu sunt trimişi la un an de specializare la un laborator în Franţa. George este cel mai bun prieten al ei, însurat cu o doctoriţă pe care o iubeşte, cu doi copii pe care-i creşte frumos, sănătosţărăneşte fără mofturi şi răzgâieliLa început reticenţicrezându-i agenţi ai securităţii, testându-le tot timpul cunoştiinţele, colegii lor francezi îi acceptă fără rezerve.

   Dar cum viaţa nu e niciodată simplă, Parisul îi oferă ocazia reîntâlnirii cu Vladimir, de fapt cu întreaga lui familie, soţie şi fiu la o petrecere dată de doi colegi, francezi, prieteni şi cu soţia lui.
Vladimir lucra acum în Arabia SaudităLa petrecere băiatul lui pune ochii pe Lidia, dansează amândoi un tango, dar la plecare Lidia îi retează orice avânt. Prietenul ei George are o aventură cu o colegă Mireille, lucru care o îngrijorează pe Lidia, mai ales va rezulta şi o fetiţă pe care ea o botează. Apoi Lidia şi George, ajutaţi de şeful laboratorului, se înscriu la un doctorat la institut în Franţa, lucru care le va deschide şi alte perspective.

   În cei doi ani cât stă la Paris, Lidia are o relaţie cu profesorul J. Fabert:

În acel moment am înţeles cîtă nevoie are o fiinţă de iubire. Cîtă nevoie are omul simtă de sufletul şi de trupul său cineva are nevoie şi le doreşte. Dinu era departe, gândul la Vladimir durea, toate amintirile năvăleau peste mine, dar profesorul Fabert era lângă mine, un bărbat şi o femeie.”
“Pasiunea s-a declanşat din momentul cînd am întîlnit privirea unui bărbat. Ne-am despărţit din corectitudine: e-nsurat şi are copii. Nu-mi place o femeie fie înşelată pentru mine şi nici despart un bărbat de familia lui”
“Nu credeam mai puteam iubi vreodată, cu toate simţeam nevoia de mîngîieri, de iubire totală.”

   Întoarsă în ţară acceptă se împace cu Dinu şi se căsătoresc: ”O relaţie întreruptă la temperatura camerei (cum se recomandă îngurgităm alimentele şi băuturile) este cel mai uşor de reluat”

Împărţită oarecum între soţul şi mama ei, necăjită nu putea avea copii, Lidia se complace într-o viaţă călduţăpână în momentul când Dinu îi cere divorţeze pentru el va avea un copil cu altaDivorţează fără resentimente, chiar uşurată cumva, urându-i lui Dinu aibă un copil sănătos şi fie fericit:

“-Dinule, îţi urez vînt în pînze pe noua corabie!”
Divorţul a-nsemnat pentru mine o piatră pe care mi-o luam de pe inima.”
simţeam eliberată şi absolvită de o gravă greşeală”.

   În următorii ani mai are o legătură cu un coleg (un tânăr general) Gianni, divorţat la rândul lui.

“Anii petrecuţi alături de Gianni au fost cei mai liniştiţi din viaţa meaBlîndeţea lui valora pentru mine mai mult decît inteligenţacultură şi firea lui echilibrată şi reţinută>”
“Cu Gianni simţeam liberă. Eram doi adulţi care nu înşelau pe nimeni, careşi trăiau cu discreţie legăturafără grija de-a se feri de cineva.”

   Dar Gianni pleacă în Germania, pentru a fi aproape de fetele lui, lucru pe care ea nu poate -l facă.
Şi cum viaţa are meandrele ei, Dinu o caută rugând-o se împace cu el şi -l ajute şi crească băiatul, pe Horia. Soţia şi socrii lui muriseră cu un an în urma într-un accident de maşină.

Într-o viaţă lungă m-am ales cu destule învăţăminte între care niciodată-niciodată>ocupă primul loc. Cînd m-am despărţit de Dinu, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut mai trăiesc alături de el vreodată, nicidecum mi petrec cea mai mare parte din viaţă lîngă el. Viaţa are atîtea poteci, încît nu ştii pe care s-o alegi şimai răudacă porneşti pe una despre care ştii de la-nceput nu e bună.”

   Întâlnirea cu Horia o determina accepte, iubindu-l instantaneu din clipa când i-l prezentase Dinu. Horia, care parcă semăna mai mult cu ea decât cu părinţii lui, termină şcoală de ofiţeri, devine ceea ce şi-a dorit –aviator ,dar moare într-un accident. La puţin timp se stinge şi Dinu şi Lidia rămâne din nou singurăÎn timp îi mai întâlneşte pe Vladimir, pe J.Fabert, pe prietenele de nădejde făcute de-a lungul vieţii.
De altfel Lidia ne povesteşte despre fiecare, despre George cu familia lui, despre Gianni şi ai lui, fiecare poveste cu suişurile şi coborâşurile ei.

   Ajunsă la 85 de ani, cheamă la ea nişte nepoţi din partea mamei ei cărora le face testament.
   Aşa ajunge la o clinică de evaluare psihiatrică, pentru a se certifica e sănătoasă mintalca testamentul nu poată fi contestat de alţi nepoţi. De altfel discuţiile cu profesorul Sorescu duc la această rememorare a vieţii.
   Iată şi câteva gânduri ale Lidiei care mie mi-au plăcut:

“Vladimir dacă am mărit, am fiu o nevastă fidelăfiindcă am te am în suflet şi-n trup toată viaţă şi nu te găsi în nimeni. Tu ai fii banul meu alb pentru zile negre, pavăza şi mîngîierea meafiindcă tu eşti şi ai fii totdeauna bărbatul vieţii mele…”
La optzeci şi de ani, mi-e milă de mine cea de la toate vîrstelefiindcă mi se pare m-am purtat prosteşte, nesincer şi timorat toată viaţă.”
“Memoria uită ce-a învăţatuită mult, dar nu ce a trăit. Aici nu există de <mult> şi curînd> ci şi. Aici se-ntipăreşte pentru cîte zile ai, frumosul-dacă ai avut parteurîtul pentru care ai smulge bucăţi din tine -l uiţi.”
Dacă te iubeşti pe tineîţi găseşti circumstanţe atenuante pentru toate greşelile faţă de tine şi faţă de alţiiDacă nu te iubeştitot răul şi urîtul le duci cu tine ca pe o boală cronică de care nu se moare dar care te –nsoţeşte pînă-n ultima clipă.”

   Dacă am reuşit  redau cât de puţin din frumuseţea şi înţelepciunea acestei cărţi şi  fac curioşi s-o citiţi bucur.
Pentru mine fiecare rând, fiecare pagină a însemnat o lecţie de viaţă ca de altfel toate romanele Doamnei Ileana Vulpescu.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti, Librex

by -
11

Chiți și prietenii lui, de Dana Codori-recenzie

 

Editura -SMART PUBLISHING, 2017

Tehnoredactor-Liviu Stoica

   „Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și  șoriceii în telegari, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână nașă în sufletul lui.” Francis Thompson

       A fost odată cei patru prieteni drăguți și diferiți, dar care aveau un singur scop: să vă încânte copilașii cu aventurile lor educative.

Chiți – șoricelul

  Brumărel – ursulețul

Vivi – veverița

Coco –vrăbiuța

   Aventurile celor patru prieteni drăgălași au rol educativ. Tot ceea ce fac ajută piticotul să pășească în lumea curiozității învățând de ce este bine să întreprindă anumite obiceiul. Modul simplu de poveste este ceea ce face ca aceste lucruri să fie naturale și nu reguli stricte.

      „ S-au spălat pe dințișori, pe mâini și pe ochișori și hop-țop în pătuț”

   Folosirea diminutivelor atrage atenția copilașilor introducându-i într-o lume apropiată vârstei și lectura mai plăcută.

   Cuvintele așternute cu măiestrie sunt folosite pentru a explica mediul înconjurător, pentru a trece peste teama de întuneric. Lumea de poveste să le deschidă căile spre imaginație și frumos, pentru a oferi ajutor.

– Știi ce e frumos la întuneric?

– Ce? Întreabă și mai curios Chiți.

– Uită-te spre cer. Vezi câte stele strălucitoare sunt alături de lună? Ei bine ele sunt acolo și când este lumină, însă le putem admira doar noaptea, fiindcă ele sunt menite să ne vegheze somnul.

– Ce frumos e cerul plin de stele! Se miră Chiți.

– Dacă ții lumina aprinsă, nu vei reuși să privești stelele din pătuțul tău, până adormi, interveni vrăbiuța Coco, iar Vivi, veverița, a continuat:

Vezi? Întunericul e frumos și îți oferă frumuseți pe care lumina nu le are!”

   Lumea de poveste a acestei lecturi descrie o lume plină de frumos: flori, soare, frunze, ploaie, Crăciun. Totul esplicat atât de frumos încât până și ideea de a asculta de părinți este un lucru necesar și bine contura, iar importanța timpului petrecut cu părinții făcând brioșe și experimentând lucruri noi contribuie la formarea copilașului.

   În calitate de părinte recomand această lectură preșcolarilor și  chiar și proaspeților elevi pentru primele lecturi proprii.

                Fiecare dintre noi este un miracol!

                                       Cu drag pentru toți copii!„

Cartea Chiți și prietenii lui, de Dana Codori a fost oferită pentru recenzie de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Smart Publishing

            

 

O lume fără tine, de Beth Revis-recenzie

Titlu original: A World Without You

Editura: Youngart, 2016 ( Grupul Editorial Art)

Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu

Pagini: 358

     Despre autoare

   „Beth Revis este o cunoscută scriitoare americană de romane Young Adult, traduse în zeci de limbi. Beth s-a născut în North Carolina și a studiat la NC State University. Înainte de a-și dedica tot timpul scrisului, a fost o vreme profesoara, activitate care, spre surprinderea ei, i-a plăcut la nebunie și la care i-a fost greu să renunțe. În prezent locuiește în North Carolina, cu soțul ei și câinele lor pe nume Sirius, botezat astfel după personajul Sirius Black din Harry Potter.

   Beth Revis spune despre O lume fără tine că e o carte cu adevărat specială pentru ea, cu referințe semi-autobiografice, în care a ascuns o mulțime de aluzii și indicii referitoare la filmele sau cărțile ei preferate, de la Doctor Who la Harry Potter.”

   În ultimul timp genul Young Adult a invadat piața de carte. Dacă tot e la modă având un mare succes cărțile/ filmele fantasy, un gen care până acum nu m-a atras în mod special, am început ,,O lume fără tine” cu o oarecare curiozitate.

   La prima impresie romanul este povestea unor adolescenți și viața lor. Parcurgând paginile am găsit asemănări cu Harry Potter.

   Acțiunea se petrece pe o insulă unde este situată Academia Berkshire în mare parte. De cele mai multe ori personajul principal pe care o să-l prezint mai târziu se întoarce în trecut tot pe insulă, chiar înaintea existenței școlii.

Personajele principale sunt cinci copii cu puteri neobișnuite

   Bo – este un adolescent care poate călători în timp, de cele mai multe ori în trecut, viitorul fiind un tărâm necunoscut. Cel puțin până va învăța să-și controleze puterea. Familia lui este destul prezentă în roman, mai ales sora lui Bo, Phoebe. El este personajul în jurul căruia se construiește toată acțiunea.

   Sofia – este eleva care poate devenii invizibilă. Tatăl alcoolic, iar mama sa a murit într-un accident împreună cu cele două surori ale ei. E iubita lui Bo, iar povestea o are ca subiect principal în acțiunile lui Bo.

  Ryan – stăpânește controlul minții și telechinezia. Este personajul rece, răutăcios. Provine dintr-o familie dezbinată căruia nu-i pasă de el. Abuzat în copilărie. Pe parcursul romanului încearcă să-i fie aliat lui Bo, suspectat că se joacă cu mințile tuturor.

  Gwen  – emite scântei din tot corpul, se împrietenește cu Sofia. Rolul ei în acest roman nu este foarte prezent.

  Harold – vorbește cu spiritele. Provine dintr-o familie cu doi tați, o surioară mai mică din Haiti, un frate mai mare din Cambodgia.

   Dr. Franklin – este medicul tinerilor cu puteri supranaturale, familia lor de luni până vineri. Are puterea de a se vindeca.

Subiectul

   Bo se îndrăgostește de Sofia, într-o zi aceasta îl roagă să o ducă în trecut să cunoască istoria insulei, în vremea în care multe persoane erau ucise pentru vrăjitorie. Un timp în care tânăra rămâne captivă, dispare fără urmă. O lume fără tine, este lumea lui Bo care nu își poate imagina viața fără Sofia. Băiatul este hotărât să-și folosească abilitățile pentru a călători în timp, cu intenția de a o aduce pe iubita sa înapoi. Toată lumea este convinsă că tânăra a murit. Oficialii investighează școala și încearcă să descopere ce se ascunde în Academia Berkshire. Elevii sunt nevoiți să-ți ascundă puterile. Între timp apar confuzii, toată lumea se pare că neagă existența puterilor, singurul care aparent îi este aliat e Ryan, doar că puterea lui de a controla mințile este un motiv de a nu avea încredere în el.

  Bo călătorește în timp pentru a-și întâlni iubita. Totul devine confuz, găsește dosare în care puterile lor au diagnostic medical. Nu mai știe ce e realitate și ce e imaginație. Lucru care-l motivează din ce în ce mai mult să descopere adevărul.

„ Mă trezesc aruncat într-un loc pe care nu îl recunosc. Nu-i tabăra pentru copii bolnavi. Nu-i Berkshire. Nu-i  hornul din secolul al XVII-lea….Nici măcar o casă. Nu-i decât insula goală, mlăștinoasă, răsunând de zgomotul valurilor care se izbesc de țărm.”

   Aparent O lume fără tine este o poveste fantasy. Ceea ce ascunde de fapt în spatele poveștii este profunzimea suferinței; analiza familiei și urmările copilăriei; durerea mascată. Acest roman se joacă cu mintea personajelor într-un mod haotic, în același timp jucându-se cu mintea cititorului. Te hrănești cu speranță  la fiecare îndoială.

Oamenii mari mint. Mint că își iubesc copiii la fel de mult. Niciodată nu e adevărat. Își iubesc copiii diferit, iar diferențele sunt atât de mari, încât nici vorbă de egalitate.”

Dacă tot ce se întâmplă în jur e doar produsul minții lui „

   În cele peste 350 de pagini sunt foarte multe amănunte, detalii importante care fac lectura să fie clară într-un roman haotic. În momentul când te obișnuiești cu super-puterile personajelor totul este sub semnul întrebării neștiind dacă totul e în mintea personajului sau totul este o conspirație.

   Reușește adolescentul să afle adevărul? Puterile și tot ceea ce el știe despre el și cei din jur sunt halucinație sau realitate?

  Surprinzător cât de mult am îndrăgit lectura acestei cărți, având în vedere că nu eram fan fantasy, se pare că pe lângă Harry Potter sau Stăpânul inelelor mai pot fi cucerită de o lume a fanteziei.

Subiectul

   Cinci adolescenți cu puteri neobișnuite sunt elevi la o școală pentru copii cu nevoi speciale. Școala este pentru mai mulți elevi grupați în grupuri mici pentru a se lucra la controlul fiecărei puteri, a fiecărui copil mai cu atenție de doctorul psihiatru.

Cartea O lume fără tine, de Beth Revis a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

 

 

by -
15

A treia trădare, de Michael Hartland-recenzie

Titlul original: The Third Betrayal
Traducere: Bogdan Oproiu
Editura: Lider

   Cunoscutul scriitor britanic Michael Hartland s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte să abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Primul sau roman, intitulat ÎN IAD PRINTRE MORŢI, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume. Curând, Michael Hartland a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.

   Scriitorul Michael Hartland propune cititorilor români o incursiune palpitantă, cu risc maxim, în lumea serviciilor secrete, a trădărilor şi a trădătorilor, a intereselor de stat şi a politicii crimelor. Războiul Rece a măcinat resursele materiale şi umane ale naţiunilor care trăiau iluzia perfectă a atotputerniciei şi a supremaţiei. După 13 ani de la moartea lui Şir Jack Carteret, director general al MI5, agentul secret David Nairn caută să dezlege misterul. Însă, fără să-şi dea seama, se vede aruncat în vârtejul celor mai aprige şi mai acute conflicte, aflate în spatele deciziilor care pot hotărî definitiv soarta lumii.

   Cartea se desfăşoară pe două planuri: trecut şi prezent.
  Trecut, avem parte de povestea Sofiei, o spioană devenită celebră prin rolul său jucat de -a lungul timpului în problemele de securitate a diferitelor ţări. O viaţă în care idealurile ei au fost puse mai presus de iubire, familie, stabilitate…

,,Ruth se lasă uşor pe spate în balansoar şi îşi întinse picioarele. Erau lungi şi subţiri şi încheieturile îi trosniră. Aerul fierbinte şi umed o moleşea, dar nu mai avea nici o urmă de îndoială în care dintre lumi se potrivea cel mai bine.
În sufletul ei ştiuse lucrul ăsta de cel puţin zece ani.
-Şi eu sunt german. Şi tovarăş. Şi am nevoie de ajutor. Privirile li se întâlniră brusc. Eşti de acord să lucrezi cu mine, Ruth?
-Să lucrez cu ţine? Îmi cer scuze, spuse ea şoptit. Chiar nu înţeleg ce vrei să spui.
-Ai acceptat disciplina partidului, ştii chiar foarte bine ce vreau să spun.”

   Astfel este recrutată Ruth, alias Sofia. Persoana de legătură este Richard Sorge, agent de bază al Biroului 4 din Armata Roşie. Autorul ne spune despre acest personaj că ar fi real, el a lucrat şi în Extremul Orient din 1929 până în 1944. După ce a lucrat în China, s-a infiltrat la ambasada germană din Tokio în anii de dinaintea celui de al doilea război mondial. Pozând drept ziarist german şi nazist, a devenit unul dintre cei mai importanţi spioni din timpul războiului. Sorge a fost capturat de japonezi şi executat în 1944. Relaţia dintre Sofia şi Sorge a fost şi de natură personală, iar moartea spionului i-a schimbat viaţa Sofiei.
A activat în Shanghai, Polonia, Germania, a avut şi alţi copii, iar acum este nevoită să se căsătorească cu Len, pentru a dobândi paşaport britanic.
Îşi va lua copii şi se va muta în Anglia, unde va continuă să transmită informaţii importante, dar va fi şi terorizată de ce i se va putea întâmpla dacă va fi prinsă.

,,Şi pe trădători îi spânzurau…iar ea era acum cetăţean britanic. Aşa reuşise să între în ţară. Faptul că era femeie nu avea să o ajute cu nimic, pentru că a fi trădător era mai rău decât spion. Dacă o prindeau, aveau să o spânzure cu siguranţă. Bineînţeles că ştiuse acest lucru dintotdeauna, Centrul o avertizase cu luni de zile în urmă, dar dintr-o dată totul părea îngrozitor de real. Şi ce avea să se întâmple cu aceşti doi copii nevinovaţi, Nina care dormea alături de ea şi Mişa care juca cărţi cu englezul, ca doi bătrâni într-o cafenea berlineză?Încerca să-şi domolească înţepăturile fricii şi privi extrem de concentrată la câmpurile verzi pe lângă care treceau.”

   Aflăm despre viaţa trăită în Anglia, despre relaţiile pe care le-a avut, dar nu ştim numele persoanelor care lucrează cu ea pentru divulgarea de informaţii.

Prezent
Când unul din fiii Sofiei, încearcă să părăsească blocul comunist, cerând ajutor în schimbul informaţiilor, agenţii britanici se văd nevoiţi să intervină, mai ales pentru a descoperi “cârtiţa” din propriile rânduri. Înainte cu mulţi ani, au fost acuzaţi cei doi şefi de la M15: -Richard Fell, şeful F1(b), cel care se ocupă cu acţiunile fasciştilor, iar Jack Carter, şeful secţiunii F1(a), care se ocupă de acţiunile subersive a comuniştilor.

   Cea care va fi trimisă să discute cu presupusul fiu este Sarah. Aceasta crescuse ca fiică a unui diplomat fără prea mult succes, iar în anii adolescenţei se revoltase împotriva şaradelor ambasadei şi a tot ce avea legătură cu serviciul în slujba guvernului.

   Nairn, şeful său de la M15, şi o persoană importantă în agenţie o recrutase, când Sarah îşi cauta o slujbă şi încerca să pună ordine în viaţa ei haotică. Dintr-o dată, a descoperit un fel de a trăi care o fascina.
Acum avea acte austriece, era în vacanţă şi trebuia să între în Germania de Est pentru a discuta cu fiul Sofiei. Nairn, vrea să vină şi celebra spioană în Anglia, doar aşa crede el că va reuşi să afle numele cârtitei infiltrată în agenţie, şi care comunica toate planurile ruşilor. Se pare că, au existat şi mai există persoane la nivel înalt care trădează, discreditând M15 în ochii englezilor şi tuturor marilor puteri ale lumii.

   Prima misiune în Germania de Est se încheie cu emoţii pentru ofiţerul de informaţii Sarah. Acum este nevoie de a doua misiune mult mai periculoasă-Să o convingă pe Sofia să fugă împreună cu fiul ei. Ca de obicei, informaţiile se scurg din M15, presupusul fiu este ucis. Ce se va întâmplă cu Sofia şi Sarah? Vor reuşi ele să scape cu viaţă şi să fugă sau vor fi ucise?
Cine este ,,cârtiţa”din M15?

   “A treia trădare” este o reuşită carte de spionaj, în care suspansul situaţiilor, intrigile, trădările, violenţa, sunt perfect îmbinate, o poveste ce se întinde pe zeci de ani şi urmăreşte firul destinului unui om ce-şi respectă convingerile politice până la capăt, în ciuda greutăţilor prin care trece.

Cartea A treia trădare, de Michael Hartland a fost oferită pentu recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

 

Absolut tot, de Nicola Yoon-recenzie

Titlul original: Everything, Everything

Traducere din limba engleză:  Roxana Coțovanu

Editura: YoungArt (imprint al Grupului Editorial Art)

Număr de pagini: 286

Nota mea: 9/10

Anul apariţiei:  2016

 

Ce-ar conta mai mult în viața ta – corpul, sănătatea sau libertatea?

   Dar atunci când sănătatea nu te lasă să trăiești, ci doar să-ți duci cu demnitate crucea și să supraviețuiești, ai alege să fii precaut sau ai risca totul pentru a face ceea ce simți, indiferent de riscurile la care te supui? Ai alege viața sau riscul de a simți măcar o dată tot ce ți-e interzis?

   Am tot auzit despre această carte, iar toate cuvintele despre roman au fost de laudă, dar cea care m-a convins de faptul că-mi va plăcea mult – absolut totul la această poveste, a fost colega mea Alina. Ea mi-a zis doar că-mi așteaptă cu nerăbdare opinia despre carte. Am citit cartea. De fapt, am de devorat-o, dar nu regret nimic. Poate doar faptul că s-a terminat.  Dar să știi că, pe undeva în mintea mea zace ideea că această poveste – a lui Maddy și Olly va avea o continuare. Ar fi păcat să nu fie așa cum simt. Vom vedea dacă am sau nu am dreptate.

   Madeline face parte dintr-o familie normală, cu mama, tată și frate până în ziua în care, viața îi răpește bucuria de a trăi alături de partea masculină a familiei. Ea știe că suferă  de o boală rară , foarte gravă, iar aceasta o condamnă la un trai limitat, departe de exterior, de oameni, de natură, de tot ce se întâmplă în afara casei în care locuiește împreună cu mama ei. Știe că nu poate ieși afară, nu poate avea prieteni, nu se poate bucura decât de cărți, mama și asistenta care are grijă de ea, internetul și orele de curs prin skype.

   E cu adevărat o viață limitată, o viață simplă, o viață petrecută în același mediu ”steril”, ferit de alte bucurii simple. Cu toate acestea, Maddy nu se plânge, se bucură de prezența celor două femei din viața ei, a timpului petrecut împreună, de lectură și de tot ce-i oferă bucuriile cu care deja este obișnuită. Se bucură atât cât poate și nu este genul de adolescent care să iasă din cuvântul părintelui, nu are măcar secrete față de acesta.  În viața ei absolut tot  este la vedere.

   Este fericită cu puținul ei, cu absolut tot ce înseamnă pentru ea esențialul, știe ce e bine pentru ea – acel bine evidențiat de mama sa,  și nu-și dorește mai mult. Chiar dacă boala ei o limitează, chiar dacă fiecare zi este trasă la indigo, Medeline se bucură, trăiește demn și e mulțumită – motiv pentru care nu se revoltă, nu caută răspunsuri – pentru că știe că acestea nu există, nu cere altceva.

Tu ai putea trăi viața lui Medeline? Te-ai bucura de absolut tot chiar dacă ai știi că boala din corpul tău te condamnă să trăiești într-o bulă?

   Ai suporta  gândul că nu ai voie să comunici cu oameni, că nu ai voie să-i atingi, să-i simți, să-i îmbrățișezi? Ai  suporta cu greu ideea de a nu te bucura de natură și toate frumusețile ei doar pentru că ești bolnav. Boala lui Maddy o face să fie captivă într-o lume doar a ei, o lume colorată doar de cărți, filmele pe care le vede împreună cu mama, jocurile și puținele momente de fericire. Dar i s-a spus că nu are voie nimic din tot ce e firesc și poate banal. Boala – alergie la oameni trebuie ținută sub control și o transformă într-un suflet captiv în dorințele care nu i se vor împlini niciodată, ci doar special și cu unele nevoi speciale. Medeline trăiește într-o bulă firavă, dar care nu riscă să se spargă vreodată. De ce? Pentru că adolescenta de 17 ani știe că toată viața ei înseamnă acea casă, înseamnă supraveghere atentă și decizii la care trebuie să se supună pentru a-i fi bine.

   Deși se luptă cu dorințele unui adolescent, Maddy nu iese din rutina sa zilnică, nu-și neglijează mama, lecțiile sau lecturile. Și nu privește pe geam – nu are ce să vadă afară. Până într-o zi când în casa vecină, se mută o nouă familie. Vede pe geam patru persoane noi vor fi vecinii tinerei, dar atenția îi pică pe copii – pe băiatul care o surprinde privindu-l.

   Între Maddy și Olly se înfiripă o prietenie frumoasă, el vine să o cunoască, dar i se spune că nu poate fi primit în locuință. Primul prieten al copilei, legătura ei cu exteriorul, noutatea și bucuria – sunt doar noi dorințe pe care Maddy nu și le poate îndeplini din cauza bolii de care suferă.

   Totuși, cei doi vorbesc frecvent pe chat, se cunosc, se bucură unul de altul, se caută. Mai mult, se încalcă reguli, apar secrete, iar cei doi se văd – fără știrea mamei. Se văd, dar de la distanță. Viața lui Medeline se schimbă atunci când încalcă o a doua regulă.

   Când este descoperită, Maddy suferă și încercă să se îndepărteze de cel care o face să-și dorească și mai mult să fie normală, dar ea nu e normală, e bolnavă și nu are voie să se vadă, să se atingă cu nimeni.

  Curiozitatea și tot ce simte pentru Olly o determină să ia o decizie, radicală, una care o pune în pericol, care o face să ascundă adevărul. Și ghici ce? Are parte de experiența vieții ei! Toată această nebunie o pune în fața unui adevăr dureros, a unui adevăr care i-a fost ascuns ani la rând. Maddy realizează că a trăit cu teamă, că  a trăit în minciună și secrete – și mai rău e că totul, absolut tot i se părea normal, firesc și o dovadă de iubire.

   O poveste plină de secrete, căci nu doar o boală te duce la nevoia de a te arată altfel decât ești – puternic și deloc vulnerabil, secrete, minciuni, tragedii ce lasă urme nevindecate și rezultate dureroase.

   Mi-a plăcut povestea tare mult. I-am înțeles trăirile, nevoile și riscurile, iar pe mama lui Madeline am înțeles-o până într-un punct. I-am înțeles teama de singurătate și nevoia de protecție, dar și motivele care au determinat-o să reacționeze așa, să meargă pe drumul ascunderii unui adevăr. Nu am înțeles doza de egoism și nici faptul că nu s-a gândit la urmările acțiunilor sale.

   Într-o astfel de poveste, știi ce e boala,  dar crede-mă: uneori te poți înșela în privința bolnavului, oare cine este cu adevărat bolnav în această poveste?

   Finalul este unul care m-a făcut să visez la o continuare. Nu este trist, dimpotrivă. Este unul deschis spre noi orizonturi pentru un cititor care înțelege mult mai mult dintr-o astfel de carte. Este un final ofertant. Finalul vorbește despre libertate, prietenie și iubire. Visez la o continuare plină de viața, iubire și o nouă șansă pentru Maddy.

Lectură plăcută!

Cartea Absolut tot, de Nicola Yoon a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Femeia modernă vs. grijile excesive, de Holly Hazlett-Stevens-recenzie

Excesul de griji dăunează grav sănătății – „Femeia modernă vs. grijile excesive”

 

Traducere din limba engleză: Iustina Cojocaru

Numărul de pagini: 208

Editura: ALL

 

   Fără îndoială, secolul în care trăim e unul în care stresul a ajuns la un nivel atât de intens, încât specialiștii îl găsesc responsabil de declanșarea a numeroase afecțiuni. În acest context, bărbați sau femei, suntem deopotrivă afectați de acest factor nociv, însă specialiștii sunt de părere că femeile sunt mai afectate decât bărbații și că efectele stresului sunt mult mai vizibile decât în cazul bărbaților.

   Autoarea acestie cărți, Holly Hazlett-Stevens este profesoară, psihoterapeută, iar cartea „Femeia modernă vs. grijile excesive” i-a adus un bine meritat succes și asta după ce, în anul 1999 și-a luat doctoratul în psihologie clinică la Universitatea din Pennsylvania, cu o lucrare despre natura axietății și a îngrijorării și despre beneficiile terapiei cognitiv-comportamentale pentru tratarea anxietății generalizate. Pasionată de echilibrul psihic și modalitățile de obținere a acestuia, din anul 2010, a participat la o serie de traininguri pe tema prevenirii și reducerii stresului prin tehnici mindfulness.

   „Holly Hazlett-Stevens îmbină psihologia cu soluțiile practice, învățându-ne cum să oprim îngrijorarea și anxietatea din a ne mai afecta relațiile, munca și bucuria de a trăi. Informațiile și exercițiile prezentate în această carte au la bază studii și cercetări, o bogată experiență clinică și munca de teoretizare desfășurată de numeroși specialiști.

   «Femeia modernă vs. grijile excesive» este cea mai bună carte pe care am citit-o în acest domeniu. O recomand oricărei femei care se îngrijorează în mod excesiv, oricărui specialist în domeniul anxietății și chiar acelor bărbați care se îngrijorează prea mult!” – Martin M. Antony, autor al cărții «10 soluții simple împotriva timidității».

   „Pentru că femeile suferă de îngrijorare cronică într-o mai mare măsură decât bărbații, este reconfortant să aibă în față o carte care se concentrează asupra problemelor cu care se confruntă. Hazlett-Stevens combină cele mai eficiente tehnici pentru combaterea îngrijorării excesive și le prezintă într-un mod accesibil pemtru cititoare, astfel încât aceste strategii să devină instrumente practice, ușor de înțeles și de folosit.” – Douglas S. Mennin, profesor de psihologie la CUNY Hunter College.

   „Femeia modernă vs grijile excesive” descrie traiectoria ascendentă a grijilor, identifică modalitățile prin care se pot conștientiza aceste griji și oferă alternative. Pilonul principal este conștientizarea.

   Cartea este structurată pe trei părți, fiecare parte având capitole și subcapitole. Iată de ce am avut impresia că „femeia modernă vs.grijile excesive” este un studiu sau, mai bine spus, un curs care învață femeile să gestioneze anxietatea și grijile. În introducere ne sunt subliniate argumentele potrivit cărora femeile sunt mai anxioase decât bărbații, dar și motivele pentru care ele sunt supuse unui risc mai mare de a suferi tulburări de anxietate.

   Intitulată „Natura îngrijorării și a anxietății”, prima parte a cărții explică termenii de îngrijorare și anxietate, raportate la circumstanțele actuale. Tot aici ni se furnizează și câteva date despre cum să folosim această carte și informațiile din ea, pentru a beneficia de un echilibru psihic din care sunt eliminate grijile excesive. Totuși, este evident faptul că este imposibil să nu avem griji deloc. Tocmai de aceea, chiar în titlu, termenului „griji” i se atribuie adjectivul „excesive”, pentru a sublinia faptul că orice exces determină dezechilibre, în timp ce cotele optime descriu starea de normalitate.

   În al doua parte, învățăm, în cele cinci capitole, cum să identificăm excesul de griji, să ne înfruntăm temerile, să ne relaxăm… cu alte cuvinte, să ne construim circumstanțe în care să nu încapă excesul de griji.  La fel ca și în alte cărți de dezvoltare personală, aflăm, în ultimul capitol al părții a doua, că a fi concentrat asupra prezentului este cheia unei vieți echilibrate… pentru că evadările în trecut nu fac decât să ne stoarcă inutil de energie, în timp ce frica de viitor ne compromite eficiența existenței prezente. Și nu e simplu… Imaginați-vă că ați putea cumpăra de la farmacie flacoane cu niște pilule denumite „concentrat de prezent”… și că ați lua trei pe zi. Ar fi simplu, nu-i așa? Ei bine, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa! Pentru a te păstra concentrat pe prezent, trebuie să: îndeplinești sarcinile de la job în mod conștient (și uneori e destul de greu, știm cu toții că uneori suntem pe pilot automat), să mâncăm în mod conștient, să pășim conștient, să respirăm conștient. Pare dificil, nu-i așa? Ei bine, în carte sunt detaliate metode practice prin care fiecare activitate se poate realiza conștient. La ce e bună conștientizarea? Te ajută să obţii un oarecare grad de detașare și poți vedea lucrurile din altfel de perspective, diminuând astfel excesul de griji: „Sunt multe avantaje de care puteți beneficia concentrându-vă atenția asupra a ceea ce se petrece în universul vostru interior și în jurul vostru în momentul prezent. Prezentul este tot ce există cu adevărat în acest moment, viitorul nu s-a întâmplat încă, iar trecutul s-a încheiat. Momentul prezent reprezintă fereastra voastră deschisă spre ceea ce se întâmplă în realitate exact aici și acum”.

   Partea a treia raportează grijile la unele coordonate ale existenței noastre: relații, loc de muncă, realizări, siguranța fizică sau de altă natură. Aflăm de ce este atât de important ca excesul de griji să fie eliminat, de pe întreaga axă a existenței, pentru a dobândi ceea ce râvnim atât de mult, noi, femeile moderne – echilibru.

   Ultimul capitol al părții a treia, intitulat „Considerații Finale” explică de ce este important să ne întrebăm dacă are rost să adăugăm noi și noi elemente în spirala grijilor, pentru a crea excesul.

   Până în momentul de față, am citit destul de multe cărți aparținând acestui gen și trebuie să spun că „Femeia modernă vs. grijile excesive” este foarte bine documentată, iar argumentele aduse sunt rodul muncii asidue și a cercetărilor îndelungate efectuate de către autoare. Stilul este unul concis, la obiect, abundent în argumente elocvente care determină cititorul să-și pună întrebări despre propria sa conduită în raport cu grijile.

   Recomand cartea tuturor femeilor moderne, grăbite, supuse unui perpetuu stres, celor care cred că sunt sub presiunea acerbă a grijilor excesive.

Cartea Femeia modernă vs. grijile excesive, de Holly Hazlett-Stevens a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

       Roșcata cu ochi negri, de Lisa Kleypas-Editura Miron-recenzie

 

Titlul în engleză: Brown-Eyed Girl

Număr pagini: 368

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernetchi Pascu

Anul 2017

Gen: Romance

 Seria Travis Family: 1. Numai în brațele tale – Sugar Daddy (2007); 2. Diavolul cu ochi albaștri – Blue-Eyed Devil (2008); 3. Dragoste și mândrie – Smooth Talking Stranger (2009) ; 4. Roșcata cu ochi negri – Brow-Eyed Girl (2015)

   Avery Crosslin începuse să devină celebră în Houston, ca organizatoare de nunți. Nu credea deloc în dragostea la prima vedere. Așa că atunci cînd îl cunoaște pe bogatul și fermecătorul burlac Joe Travis, crezînd că e un simplu fotograf de nunți, îl tratează cu răceală. Totuși Joe este un bărbat care știe cum să obțină ce-și dorește. După o aventură de o noapte, Avery e hotărîtă ca acest lucru să nu se mai întîmple și a doua oară. Acum nu-și poate permite nici un compromis, ea a fost angajată să organizeze nunta anului. Cu toate strădaniile ei, apar complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală. Avery însăși se confruntă cu anumite îndoieli, o frămîntă fapte și întîmplări dintr-un trecut pe care îl dorea uitat. Iar Joe nu vrea să renunțe la ea. Avery trebuie să ia cea mai grea decizie din viața ei. Doar punîndu-și cariera la mijloc și riscînd totul – chiar și inima pe care pînă atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult. 

   Sunt convinsă că toate doamnele iubitoare ale genului romantic sunt fericite atunci când se editează o nouă carte scrisă de Lisa Kleypas, așa că nu mai e nevoie să spun cât de mult înseamnă ea pentru noi, cât de mult apreciem poveștile sale.

   Travis Family este o serie încântătoare, cu personaje pe care le-am îndrăgit din prima clipă, cu relații de familie puternice, cu situații extrem de intense emoțional, cu dialoguri spumoase și cu o doză imensă de romantism.

   Trebuie să recunosc că “ Roșcata cu ochi negri ”, ultima carte din serie, a reușit să mă ia prin surprindere. Descrierea m-a făcut să cred că voi avea parte de o poveste dureroasă, asemenea primelor două cărți din serie, dar este cu totul altfel. De fapt, avem de-a face cu un savuros roman de dragoste. E drept că povestea lui Avery este una puțin tristă, însă am remarcat faptul că autoarea a preferat să presare în carte numeroase momente amuzante sau replici spumoase. Tachinările dintre personaje sunt delicioase, momentele de pasiune sunt extrem de fierbinți, iar lupta lor senzuală de voințe este pe cât de exasperantă, pe atât de savuroasă. Închid ochii și îmi amintesc o grămadă de faze amuzante: încercarea lui Avery de a ucide un scorpion cu ajutorul unui tub de lipici sau pulverizând fixativ peste el; încercarea lui Tack (angajatul lui Avery) de a alunga un șoim care punea pe fugă porumbeii de la nuntă, folosindu-se de un lansator de grenade improvizat, cu care a trimis în aer mingii de tenis; bătaia cu perne; farsa pe care Avery i-a făcut-o lui Joe ca să-l convingă să vină la o întâlnire: i-a furat aparatul foto, lăsându-i în husa aparatului o foaie de hârtie, unde erau lipite litere, tăiate din reviste și aranjate în stilul unui bilet de răscumpărare, pe care scria: “ Sună-mă sau camera foto o pățește”; aruncarea lui Steven în piscină pentru că acesta făcuse o scenă de gelozie.

“- Te voi concedia pentru hărțuire sexuală, strigă Sofia.

– Nu mă poți concedia tu, o informă Steven. Doar Avery o poate face.

– Nu va mai fi nevoită, dacă te ucid eu prima! spuse ea și se repezi spre el, ameninţându-l cu o  stea de mare din hârtie. 

– Sofia, am strigat eu, apucând-o din spate. Calmează-te! Pune chestia aia jos jos. Iisuse, v-aţi pierdut mințile?

– Cineva de aici precis şi-a pierdut minţile, l-am auzit pe Steven. Doar dacă nu este în plan să o folosim pe Sofia drept momeală pentru milionari.

Era destul. Nimeni nu o insulta pe sora mea astfel.

– Tank, am spus pe un ton ucigător, scoate-l de aici. Aruncă-l în piscină, ca să se răcorească.

– La propriu? întrebă Tank.

– Da, la propriu, aruncă-l în piscină.

– Nu în piscină, se tânguia Steven. Tank îl prinsese deja de guler și-l trăgea după el. Port bumbac! “

   Personajul principal al cărții este Avery Crosslin (27 ani) ,o tânără frumoasă și atrăgătoare care are tendința de a se desconsidera, motiv pentru care poartă haine confortabile, largi și simple, vrând să-și ascundă silueta voluptoasă. Este asaltată în permanență de nesiguranță și îndoieli, din cauza unor drame suferite în trecut. Niciodată nu a avut parte de dragostea tatălui. Acesta fusese genul de bărbat flușturatic, care zburase din floare în floare și nu reușise niciodată să aibă o relație stabilă cu o femeie. Se însurase de cinci ori și avusese numeroase aventuri, din care au rezultat mai mulți copii. Copii de care nu se mai interesase sau pe care îi abandonase. După un apel telefonic sau o vizită ocazională, el se făcea nevăzut pentru perioade lungi de timp, uneori treceau chiar şi ani. Apoi, reapărea pentru o perioadă scurtă de timp, cu încărcătura sa magnetică mare, plină de povești convingătoare și promisiuni, pe care Avery ştia foarte bine că nu trebuia să le creadă. Mama lui Avery nu și-a iertat soțul pentru că a părăsit-o și a repetat modelul, având relaţii cu bărbați trădători, mincinoși și leneși, tipi care aveau scris în frunte cuvântul “pericol”.

   Pe plan profesional, Avery a avut ceva succes – a absolvit cursul de design vestimentar, a fost ucenica unui designer din New York care producea rochii de mireasă, a câștigat un premiu de designer debutant, dar pe plan sentimental nu a avut noroc. La vârsta de douăzeci și unu de ani, l-a cunoscut pe Brian, un analist de pe Wall Street, iar după trei ani și jumătate de relație s-au logodit. Însă în ziua nunții a fost părăsită la altar de logodnic, acesta recunoscând faptul că niciodată nu a iubit-o cu adevărat.

“- Oamenii se înșeală când spun că timpul poate vindeca o inimă zdrobită. Nu e valabil întotdeauna .Inima mea a rămas zdrobită. A trebuit să învăț să trăiesc cu ea astfel. Nu voi mai putea avea încredere în cineva care spune că mă iubește.”

   Moartea tatălui și desfacerea logodnei a făcut-o să realizeze că are nevoie de o schimbare, așa că  pleacă din New York și se mută în Houston, și împreună cu Sofia, sora ei vitregă, deschide o firmă care se ocupă cu organizarea de nunți.

   La o astfel de nuntă îl întâlnește pe carismaticul Joe Travis, care fusese invitat la nuntă în calitate de prieten al mirelui, însă Avery îl confundă inițial cu un fotograf  de mâna a doua, angajat pentru evenimentul din acea zi. Bărbatul era de o frumuseţe impresionantă, avea trăsăturile feței bine definite, nasul proeminent și bărbia dură. Părea genul de bărbat care te făcea să uiți să respiri.

   De fapt, tânărul este fotograf liber profesionist care lucrează în domeniul publicităţii, fiind mezinul miliardarului Churchill Travis. De mic copil a fost crescut cu simțul responsabilității și datoriei. Faptul că Joe nu fusese interesat de investițiile de capital și nici de afacerea cu consultanță financiară a fost marea dezamăgire a tatălui său, motiv pentru care a intervenit o răceală între cei doi, dar după un accident suferit de Joe, lucrurile s-au remediat. Deci, vă puteți da seama cum s-a simțit Avery când și-a dat seama cu cine făcuse cunoștință!

“- Domnule Travis, am început eu, apoi am amuțit, realizând instantaneu cine era. Doamne, am zis șoptit, după care am  închis ochii o clipă. Eşti unul dintre acei Travis?

– Depinde ce înțelegi prin acei Travis.

– Petrol, bani, avioane private, iahturi, conace. Aceia. “

   Joe se arată interesat de ea și îi cere o întâlnire, dar teama și îndoielile o fac pe Avery să îi refuze invitația. Este convinsă că un bărbat ca el a frânt, fără îndoială, atât de multe inimi, că a ei n-ar fi însemnat prea mult pentru el. În plus, de la logodna ei dezastruoasă, Avery căpătase niște obiceiuri proaste – singurătate, evitare, suspiciune … niște mecanisme de supraviețuire care îi îndepărtase durerea și tristețea.

 “ Când te îndrăgostești de un asemenea bărbat, totul devine un foc de artificii care pârjolește. Iar la urmă îți privești inima, ca pe conținutul unei scrumiere.”

   Însă Joe nu se lasă înfrânt cu una cu două, reușește să o farmece și, astfel, cei doi ajung să  petreacă o noapte plină de pasiune. Dar a doua zi dimineață, Avery se trezește singură în pat. Își amintește doar că Joe nu-i spusese multe la plecare, ci doar banalul “Te voi suna”.

   În ciuda convingerii că el nu-și va ține promisiunea, Joe o sună chiar în acea zi, însă ea este convinsă că o eventuală relație cu el este sortită eșecului, așa că refuză să-i răspundă la telefon. Dar Joe nu e omul care să renunțe așa de ușor. Și când el vrea ceva, nimeni nu-i stă în cale!

“Poate că aș mai fi avut parte de încă o noapte de sex fierbinte, dar nu vreau să fiu distracția ieftină a unui tip bogat.”

 “Eu sunt bărbatul potrivit pentru tine. Poate nu sunt chiar cel pe care-l cauți tu, dar sunt ceea ce vrei. Ești singură de prea mult timp, scumpo. E timpul să te trezești cu un bărbat în patul tău. E timpul să ai parte de sex epuizant, care te domină și te face să tremuri așa de tare dimineața, încât nici măcar nu vei putea să-ți torni cafeaua în cană.”

   Dar Avery nu-și poate permite acum nici un compromis, pentru că ea tocmai a fost angajată să organizeze nunta anului, mirele fiind chiar vărului lui Joe. Interesant e că Ryan, mirele, a fost silit să o ceară pe mireasă în căsătorie pentru că ea rămăsese însărcinată. El este un arhitect care și-a petrecut toată viața preocupat doar de muncă, apoi când în sfârșit se hotărâse și el să ia o pauză, să se distreze puțin, a dat peste Bethany, o țipă petrecăreață, o profesionistă în ale mondenului, genul de femeie oportunistă, care vrea să se mărite cu un bărbat cu bani.

   Însă apar niște complicații care pot periclita nunta, secrete șocante ale miresei ies la iveală, iar Avery are de luat cea mai grea decizie din viața ei. Doar punându-și cariera la mijloc și riscând totul – chiar și inima pe care până atunci și-o păzise cu înțelepciune – va afla ce anume contează mai mult.

   În carte asistăm și la o altă poveste de dragostea – cea dintre Sofia, sora lui Avery, și Steven Cavanaugh, asistentul lui Avery. Cei doi se certau de multe ori, se ofensau cu ușurinţă și foarte rar se iertau. Cu toate acestea, la început nu erau așa. Când Steven a fost angajat, el şi Sofia au devenit imediat prieteni. El era un tip sofisticat, cu un stil impecabil, și avea un umor atât de fin, încât Avery și Sofia s-au gândit că era homosexual. Și le-au luat trei luni ca să-și dea seama că nu era!

“ – Nu, sunt hetero, mărturisea el pe un ton absolut nonșalant.

 – Dar ai mers cu mine sa-mi cumpăr haine, protestase Sofia.

 – Fiindcă m-ai rugat.

 – Te-am lăsat în cabina de probă, continuă Sofia, din ce în ce mai contrariată. Am probat o rochie în fața ta. Și nu ai scos un cuvânt!

– Am spus mulțumesc.

– Ar fi trebuit să-mi spui că nu ești gay!

– Nu sunt gay.

– Acum e prea târziu, i-a trântit-o Sofia.“

    De atunci, Sofia abia reuşea să schimbe un cuvânt cu Steven în mod civilizat. El, în schimb, se comporta cu amabilitate, dar observațiile sale înțepătoare nu ratau să-şi atingă obiectivul. Doar intervenţiile frecvente ale lui Avery evitau ca luptele lor să degenereze în război. Însă apariția fostului iubit al Sofiei, produce o mare schimbare în viața celor doi certăreți!

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje și ce decizii vor lua ele. Un lucru vă mai destăinui : o să vă reîntâlniți cu toate personajele din seria Travis!

 “Uneori visele se schimbă atunci când nu te uiți. Lucrurile pe care le realizasem și învățasem, ba chiar și cele pierdute, toate m-au ajutat să privesc lumea în alt mod. Dar, mai presus de toate, mă schimbasem datorită oamenilor la care am ales să țin.

 “Vei găsi pe cineva exact când nu vei mai cauta.”

“Caută orice motiv poți, pentru a fi fericită. Nu te abține, gândind că vei avea timp mai târziu … nimeni nu poate fi sigur de asta. “

Cartea Roșcata cu ochi negri de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de către Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant 

 

Dorinţa inimii, de Jill Shalvis-recenzie

Titlul original: The Sweetest Thing (Lucky Harbor, #2)
Editura Lira/Litera
Traducător: Manuela Bulat/Graal Soft
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 286

    Seria Lucky Harbor: 1. Irezistibil(recenzie)-Simply Irresistible (2010), 2. Dorinţa inimii-The Sweetest Thing (2011), 2.5. Kissing Santa Claus (2011) (in Small Town Christmas), 3. Îndrăgostită nebuneşte(prezentare)-Head Over Heels (2011), 4. Noroc în dragoste(prezentare)-Lucky in Love (2012), 5. At Last (2012), 6. Forever and a Day (2012), 6.5. Under the Mistletoe (2012), 7. It Had to Be You (2013), 8. Always On My Mind (2013), 8.5. Dream a Little Dream (2013) (in A Christmas to Remember), 9. Once in a Lifetime (2014), 10. It’s in His Kiss (2014), 11. He’s So Fine (2014), 12. One in a Million (2014), 12.5. Merry Christmas, Baby (2014)

    Dorinţa inimii de Jill Shavis aş spune că este o tartă aromată în care fiecare cititor îşi poate adăuga ingredientele preferate şi rezultatul să fie unul demenţial. Are romantism din belşug, te face să zâmbeşti şi în acelaşi timp te poartă în Lucky Harbor- Washington, o locaţie ideală pentru cei care iubesc sporturile nautice. Dacă simţi nevoia să evadezi şi să te bucuri din plin de atmosferă/personaje atunci sigur intrigile locale vor condimenta peisajul.

   Un mare plus al autoarei Jill Shalvis este că ştie să echilibreze şi să menţină interesul pe tot parcursul lecturii. Cumva seria Lucky Harbor m-a dus cu gândul direct la Trilogia Hanul Amintirilor de Nora Roberts, o altă provocare literară care mi-a rămas în suflet.

    Despre carte:

    Dintre cele trei surori, Tara Daniels este femeie extrem de atrăgătoare, perfecţionistă, tot timpul îmbrăcată impecabil, niciun fir nu i se mişcă, mereu pe tocuri, iar pasiunea ei este arta culinară. Hmm, sună bine, nu? Problema este că trecutul a forţat-o să fugă de Lucky Harbor şi să nu se mai întoarcă, însă dorinţa mamei sale le-au adus împreună pe surorile rătăcitoare.

    Pasiunea pentru Ford Walker a existat întotdeauna. Într-o vacanţă de vară, în adolescenţă, cei doi s-au cunoscut ajungând să se iubească cu patimă. Rezultatul a fost o sarcină neprevăzută şi un copil care a fost dat spre adopţie. Chiar dacă Ford a vrut să se căsătorească, Tara ştia că nu este momentul lor şi a preferat să meargă mai departe, să uite. Amândoi au regretat că n-au reuşit să fie prevăzători, să lupte sau poate să se gândească mai bine la ce s-a întâmplat, dar prezentul le oferă o altă oportunitate: sunt din nou faţă în faţă.

   Tara îl evită cu orice preţ, dar locuiesc într-un oraş micuţ în care oamenii se cunosc foarte bine şi sunt extrem de curioşi. Se simte focul ce arde între cei doi şi întrebările care planează asupra lor, dar prietenia cu Jax Cullen-iubitul lui Maddie şi hanul care îl administrează îi tot aduce împreună.

   Mama lor, Phoebe Traeger le oferise celor trei surori şansa de a se cunoaşte şi chiar dacă nu mai era alături de ele fizic, ea le aduce împreună. Tara îşi dorise să scape de parte ei din moştenire, să vândă hanul şi să revină la viaţa perfectă din Texas. Divorţul de Logan Perrish-pilot de curse şi vedetă NASCAR o ajută să se regăsească pe sine, să nu-şi mai piardă identitatea.

„Acum, era o femeie foarte dură şi poate chiar distanţă. Era necesar să fie astfel pentru a-şi proteja inima. Şi pentru a nu mai suferi.
Din păcate, având de-a face cu Ford, tocmai îşi încălcase regula. Când venea vorba despre el, problema era că mintea şi trupul ei păreau să fie în conflict.
Doreşte-l!
Ţine-l la distanţă!”

   Era destul de greu să-l îndepărteze pentru că Ford se simţea atras de ea şi profita de fiecare clipă pentru a-i testa rezistenţa.

„Ford era un expert de talie mondială în navigaţie. Când nu concura pe mare şi nu apărea în Cosmo pe lista celor mai viteji şi amuzanţi bărbaţi, locuia în Lucky Harbor. Aici, el şi cel mai bun prieten al său, Jax, deţineau şi conduceau The Love Shack, cel mai popular local din oraş. Din câte îşi dădea Tara seama, făcea asta în special pentru că se specializase în flecăreală, lucru pe care îl făcea din plin când stătea în spatele barului, amestecând băuturi şi bucurându-se de viaţă.”

   Tara ar vrea să scape de amintiri, dar ele o înconjoară şi trebuie să le facă faţă. Cum ar putea să ignori pe bărbatul care îi bântuie gândurile?

„Şi ei îi plăcea viaţa. Sau ideea de viaţă.
În regulă, mai avea de lucrat la bucuratul de viaţă. Problema era că bucuratul se împiedica de realitate.
-Până la urmă, iei o brioşă sau nu?
Ford işi înclină capul, iar privirea lui trecu peste ea ca o mângâiere.
– Iau orice firimitură îmi oferi.
Cuvintele lui aduseră pe buzele ei un zâmbet sincer.
– De parcă te-ai mulţumi cu o firimitură!
– Cândva, m-am mulţumit.
El încă surâdea, dar ochii ii erau serioşi acum, iar ea simţi un freamăt în partea de jos a stomacului.
Amintiri. Nedorite.”

   Şi răspunsul îl ştie, dar pare dificil de asimilat. Cert este că trebuie să lămurească cumva ce-i deranjează, să discute ca doi oameni ce cândva au împărtăşit ceva frumos.

„Cum se face că încă simţim atracţia?
Ford se lipi de ea, făcând-o să simtă cât de mult simţea el atracţia.
– Adică n-ar trebui să mai existe, şopti Tara cu buzele lipite de gatul lui, după ce o cuprinse în braţe. Eu n-ar trebui…
„… să tânjesc după tine…“
Unele lucruri pur şi simplu se întâmplă, spuse el încetişor în părul ei. Zilele se transformă în nopţi. Valurile oceanului se sparg mereu la ţărm. Iar eu te doresc, Tara.
La naiba, chiar te doresc! Te-am dorit întotdeauna.”

   Ceea ce nu anticipase Tara era că şi fostul soţ vrea să o recucerească, ceea ce va stârni multă vâlvă în micul orăşel. Competiţia dintre ei se va muta inclusiv pe facebook şi va anima audienţa. Se vor împărţi în tabere cu susţinători oferind picanterii despre întâlnirile lor.

   Partea frumoasă este că în aceeaşi perioadă apare în viaţa celor doi şi Mia, fiica lor. Este o tânără, carismatică, frumoasă, deschisă, zâmbitoare, dornică să îi cunoască pe cei care au ales să o dea spre adopţie.

– „Doi frumoşi armăsari aleargă umăr la umăr, concurând pentru inima Tarei Daniels, patroana complexului Beach Resort din Lucky Harbor. Care dintre cele două exemplare sexy va trece linia de sosire? Drăguţul Logan Perrish, vedetă din NASCAR, sau frumosul nostru Ford Walker, navigator? Prieteni, s-ar putea să fie un finiş la fotografie. Votaţi pentru noul nostru sondaj de pe Facebook! Pentru fiecare vot se percepe un dolar, banii urmând să fie donaţi Centrului de cercetare a cancerului pediatric de la Spitalul General, aşa că nu ezitaţi. Cu toţii ne permitem să dăm un dolar, nu-i aşa?
Votaţi acum!“ Mia işi ridică privirea şi se uită la Ford şi Tara. Este vorba despre voi?
Ford se uită la semnătură. Lucille Oldenburg. Hoaşcă băgăcioasă!
Tara încremenise lângă aragaz, cu ochii îngroziţi.
– Glumeşti?
– Nu, rosti Mia”

   Mia îl acceptă pe Ford imediat, însă cu Tara trebuie să creeze o legătură, să afle de ce cu ani în urmă nu a putut să o păstreze. De ce tocmai mama ei nu a vrut-o. Oricât ar fi de uşor la prima vedere, pentru cele două înseamnă un nou capitol, o nouă şansă. Fiecare merită să fie fericită şi la un moment dat să se ierte. Mia să îşi descopere părinţii în mediul lor natural şi Tara să accepte că nu este o persoană perfectă. Chiar dacă a ales raţional, nu trebuie să se judece atât de aspru. Atunci părea soluţia perfectă, însă erau tineri şi gândeau diferit. Fiica lor merita să fie fericită, iar ei nu erau pregătiţi să fie părinţi.

   Dorinţa inimii este o carte fermecătoare, caldă, perfectă pentru orice moment. De multe ori citind înţelegem că nu există perfecţiune, ci clipe memorabile ce trebuie trăite. Chiar dacă am greşit cândva, nu este totul pierdut, uneori viaţa se întoarce ca un bumerang şi ne oferă şanse unice pentru care merită să luptăm cu ardoare.

    Partea frumoasă este că fiecare capitol din carte începe cu câteva gânduri ale Tarei.

Spune întotdeauna adevărul. Astfel, nu mai trebuie să ţii minte nimic.

Concluzia apare atunci când te-ai săturat să gândeşti

O judecată bună se naşte dintr-o experienţă proastă. Din păcate, majoritatea experienţelor proaste se întâmplă din cauza unei judecăţi proaste.

   Dacă iubiţi să experimentaţi, la final vă las o reţetă ce se regăseşte în carte.

Bună dimineaţa, Soare!

Ingrediente:
– un strat de găluşte de cartofi
– un strat de şuncă sau de carnaţi tăiaţi cubuleţe (sau slăninuţă, orice vă place)
– un strat de branză cheddar (din belşug, fiindcă nu există niciodată prea multă branză la micul dejun)
Amestecaţi următoarele şi turnaţi-le deasupra:
– 6 ouă bătute;
– 1/2 linguriţă sare (sau mai multă, dacă nu se uită nimeni);
– 1/2 linguriţă piper;
– 1/2 linguriţă muştar uscat;
– 1/2 cană ceapă tocată;
– 3 căni de lapte;
– două linguriţe de sos Worcestershire.
Peste toate astea, adăugaţi 1/2 cană de unt topit. Şşşt, să nu spuneţi nimănui…
Lăsaţi tava neacoperită o oră, in cuptorul incins la 180 de grade.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

by -
16

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea, de Jean des Cars-recenzie

Titlul original: La Saga des Romanovs. De Pierre le Grand à Nicolas II

Traducere din limba franceză: Ileana Cantuniari

Postfață: Doru Dumitrescu

Editura: Corint

Anul apariției: 2013

Număr pagini: 400

Nota mea: 10/10

   JEAN DES CARS (n. 1943) este un cunoscut jurnalist francez care a semnat articole în mari cotidiene precumParis Match şi le Figaro. Reputat specialist în istoria marilor familii ale aristocraţiei europene, cu deosebire a familiilor Habsburg şi Grimaldi, este autor al mai multor cărţi foarte apreciate de marele public, printre care se numără: Eugénie, la dernière impératrice, Perrin, 1997; Louis II de Bavière, Perrin, 1998; Sissi, impératrice d’Autriche, Perrin, 1999; Inoubliable Grace de Monaco, Éditions du Rocher, 1999, La saga des Habsbourg. Du Saint Empire à l’union européenne, Perrin, 2010 şi La saga des Windsor, Perrin, 2011. Din 2011 este cavaler al Ordinului Grimaldi, acordat persoanelor care au contribuit la creşterea prestigiului principatului.

                 (Autorul Jean des Cars – Sursă foto)

    Rusia. Cel mai întins stat de pe Glob. Una din marile puteri ale Europei și nu numai.  Un participant de seamă la cele două războaie mondiale. Leagănul comunismului. Fosta URSS. Țara lui Putin. Și, cu mult timp înainte, Imperiul Țarist. Statul ce le-a ținut piept francezilor, aflați sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, și naziștilor, guvernați de concepțiile lui Adolf Hitler. Cu o populație eterogenă, martoră a unei evoluții de-a lungul secolelor, marcată pe alocuri de căderi bruște, urmate de un progres uimitor. Dacă aș fi pus să descriu în trei cuvinte Rusia, aș răspunde fără să clipesc: continuitate, multinaționalitate și rezistență.

   De aceea, mi-am dorit să aflu mai multe despre acest popor, despre dinastia Romanov căreia îi datorăm existența Rusiei pe harta politică actuală. Cum am mai afirmat, manifest o slăbiciune pentru monarhie, pentru Casele Regale europene, motiv pentru care momentele petrecute în compania unei cărți asemenea celei de față sunt memorabile. Și, în sfârșit, am avut ocazia de a citi una din lucrările francezului Jean des Cars, un scriitor pe care-l admir nespus. Concluzia?

   Mi-a plăcut foarte mult. Timp de o săptămână, în fiecare seară, când liniștea se așternea asupra locuinței mele și asupra orașului, deschideam cartea și, implicit, mă aventuram în istoria Rusiei imperiale. M-am plimbat pe străduțele din Sankt Petersburg (în traducere: Orașului Sfântului Petru), am vizitat Palatul de Iarnă, am admirat operele de artă din Muzeul Ermitaj, am luat parte la încoronările țarilor din impunătorul Kremlin. Pe scurt: am simțit atmosfera acelor veacuri îndepărtate, apuse, dar pe care le percepeam ca fiind aproape sufletului meu, la o aruncătură de băț.

     (Kremlinul, Moscova – Sursă foto)

 

,,Gigantism și restrângere… Măreție și rușine. Decăderea sa amintea de cea a Imperiului Otoman, dar era mult mai rapidă. Astăzi, trebuie să ținem seama de remarcabilii diplomați ruși, campioni în amenințarea cu forța și în subtilitățile compromisului. Politica externă a Kremlinului poate părea brutală în ochii democrațiilor adormite de confortabila și molitica viziune europeană care s-a strecurat în veșmintele învechite ale naționalismului. Moscova își apără interesele. Putem înțelege acest lucru cercetând o hartă: vom avea o lecție de geopolitică. Și putem aminti, în limba cardinalului de Rentz, acel conspirator din vremea Frondei care a sfârșit prin a îndeplini misiuni diplomatice pentru Ludovic al XIV-lea, că ,,Statele nu au prieteni. Au doar interese”. Altă dovadă că Rusia a ieșit din coma ei ideologică: o nouă flotă maritimă se pregătește. ,,Nu există imperiu fără flotă maritimă”, spunea Petru cel Mare.”

    ,,Saga dinastiei Romanov” debutează cu o introducere în istoria Rusiei, oprindu-se puțin asupra dinastiei Rurik, prima din Rusia, și aducând la cunoștință cititorului câteva date despre cneazul Igor (cel care va inspira opera cu același nume scrisă de Borodin), despre soția acestuia, Olga. Pas cu pas este prezentată ascensiunea Rusiei kievene și lărgirea ariei sale de influență, ținându-se cont și de contextul internațional. Căderea Constantinopolului în 1453 a făcut din Moscova un important centru al creștinătății și, cu precădere, al ortodoxismului. Nu degeaba avea să fie numită ,,a treia Romă”. Tot înainte de Romanovi se face remarcat Ivan cel Groaznic, o prefigurare a absolutismului monarhic specific lui Ludovic al XIV-lea.

   Epoca Romanovilor începe cu Mihail I, cumnat al lui Ivan cel Groaznic, cel considerat demn de a fi țarul Rusiei. Primele domnii, primii țari sunt oarecum promițători, însă schimbarea vizibilă își face apariția abia în timpul lui Petru I, cunoscut ca și Petru cel Mare. Această personalitate remarcabilă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea face eforturi evidente pentru modernizarea imperiului, pentru aducerea acestuia la nivelul statelor din Occident. După ce vizitează o parte din Europa decide să îmbunătățească traiul supușilor săi, să întreprindă o serie de reforme. El este cel care pune temelia Sankt Petersburg-ului, orașul său de suflet, o proiecție a aspirațiilor sale, a viitorului pe care-l prevede Rusiei.

 

,,Să ne amintim că dacă Parisul, Londra sau Berlinul au fost făurite de o îndelungată istorie, de secole de lucrări și de generații, Petru I nu-și acordă decât câțiva ani – zece poate – pentru a înălța acest oraș nou despre care se șoptește că și-l dorește capitală. O dată mai mult, el dă exemplu. După ce a doborât un arbust de drobiță cu ciorchinii aurii, el începe construcția primei case a viitorului oraș. Potrivit unei tradiții eroice, această micuță clădire este înălțată în numai… trei zile și seamănă mult cu cea pe care o închiriase în Olanda. Este ceea ce se va numi ,,căsuța lui Petru cel Mare” și care trebuie neapărat vizitată pentru că de aici a pornit formidabila aventură, din spatele acelor bușteni. Poate fi socotită o culme, deoarece această cabană este foarte rusească, iar țarul pregătește un oraș care nu va mai avea nimic rusesc…”

   (Palatul de Iarnă – Sursă)

   Jean des Cars trece în revistă țarii, țarinele, rând pe rând, acordându-le o atenție deosebită Ecaterinei a II-a, ,,Despotul luminat”, lui Pavel I, lui Alexandru I și celui din urmă Romanov, Nicolae al II-lea.  Domniile fiecărui țar sunt analizate, apreciate, criticate, comparate între ele, totul într-o manieră ce împletește rigurozitatea științifică cu arta povestirii.  Este uimitor modul în care cultura rusească a înflorit de-a lungul timpului, oferind lumii artiști și opere de artă, multe dintre ele dăinuind până astăzi. În Palatul de Iarnă din capitala Imperiului Țarist se poate vizita astăzi Muzeul Ermitaj, o bijuterie, ce găzduiește opere din întreaga Europă. Un veritabil patrimoniu al bătrânului continent.

   Dinastia Romanov a dat Rusiei optsprezece țari care au consolidat, mai mult sau mai puțin, poziția sa pe mapamond. Ultimul dintre ei, Nicolae al II-lea, a fost victima regimului bolșevic, sfârșind executat  împreună cu întreaga sa familie. Această tragedie, această pată pe imaginea Rusiei contemporane, este descrisă amănunțit, evidențiindu-se în acest mod sfârșitul unui imperiu, sfârșitul celei de-a doua dinastii, ale cărui efecte s-au răsfrânt asupra destinului națiunii ruse actuale.

,

,În numai două minute, la ordinul lui Lenin, puterea bolșevică, încolțită, și-a încheiat socotelile cu Romanovii, simbolul vechii Rusii. Rasputin prezisese: ,,Când eu voi fi mort, Rusia va cădea în ghiarele diavolului”.”

   Deși comuniștii au încercat să nege importanța Romanovilor, să ascundă adevărul, acesta a ieșit ca întotdeauna la iveală. Însă acum, mai mult ca oricând, Rusia are prilejul de a se mândri cu acești conducători, cu această familie al cărei nume va rămâne veșnic în istorie.

    Jean des Cars reușește să reînsuflețească o perioadă din istorie, creionând-o în culorii vii și, pe alocuri, în tonuri cenușii. Își duce la îndeplinire misiunea, documentându-se temeinic, dezvăluind lumii întregi ciclicitatea și farmecul istoriei, motiv pentru care eu vă recomand să includeți ,,Saga dinastiei Romanov” în lista de lecturi obligatorii. O enciclopedie accesibilă publicului larg, o poveste și nu un basm, unde binele nu învinge de fiecare dată răul. O călătorie într-o Rusie a altor vremuri, presărată cu nenumărate experiențe, lecții de viață, atât de actuale…

    Recunoștința mea profundă se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, cel care a oferit un exemplar al cărții de față și care, înainte de toate, a avut inițiativa lăudabilă de a publica această lucrare a lui Jean des Cars. Vă mulțumesc!

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

Când Bess este nevoită să se mute din căminul părintesc la o vârstă fragedă, când teroarea pune stăpânire pe ea, îşi face ei şi conacului Hardwick o promisiune:

Pasiunea unei femei, de Virginia Henley-vol.1-recenzie

Titlul original: A Woman Of Passion
Traducerea: Dagmar Popescu
Editura: MIRON, 2017
Număr pagini: 286

    Virginia Henley revine cu un roman istoric foarte detaliat în privinţa picanteriilor de la curtea Tudorilor.

   Tînăra Bess Hardwick ştie că singura ei cale de a evada din viaţa de privaţiuni pe care familia ei o duce, este să ajungă la curte şi să facă o căsătorie bună. Şi astfel frumoasa fată pleacă la Londra, şi ajunge la Curtea Tudorilor, locul unde sînt cei mai bogaţi, puternici şi ambiţioşi bărbaţi. Dar nici un bărbat nu este mai ambiţios şi mai periculos decît Prinţesa Elizabeth, cea care şi-o face pe Bess prietenă, confidentă şi mai apoi doamnă de onoare la strălucitoarea ei curte, atunci cînd ajunge regină…

   Când Bess este nevoită să se mute din căminul părintesc la o vârstă fragedă, când teroarea pune stăpânire pe ea, îşi face ei şi conacului Hardwick o promisiune :

“-Eşti al meu! Nu fi trist. Mă voi întoarce şi te voi cere înapoi. Ceilalţi sînt inutili. Totul va depinde numai de mine.
Tatăl lui Bess murise, părăsind-o când ea nu avea decât patru ani, dar tot îşi amintea cum stătea cu el în faţa casei, chiar aici, în locul acesta. Îi simţea mâna pe umăr şi încă îi auzea cuvintele: pământul înseamnă bogăţie, copila mea. Pământul şi proprietatea sînt cele mai importante lucruri pe lumea asta. Agaţă-te de Hardwick, Bess, indiferent ce-o să se întâmple.”

   Familia este nevoită să se mute la mătuşa Marcella, sora mamei. În scurt timp mama s-a recăsătorit, dar situaţia materială le era tot precară!

   Peste ani, Lady Margret Zouche i-a oferit şansa uneia din fetele Hardwick să lucreze la Londra pentru a capăta experienţă în conducerea unei gospodării. Care dintre fete v-a pleca?

“Fireşte că Bess, spuse Marcella implacabil. Ea are frumuseţea ta şi limba mea ascuţită şi pe deasupra mai are şi părul acela teribil, care împrăştie flăcări şi care va face Londra să se ridice în picioare ca să se uite la ea. Bess nu este blândă, este acerbă şi cu toate că are de-abia paisprezece ani, are nişte sâni de curtezană! O să-mi lipsească cumplit, dar este o ocazie minunată pentru ea.”

   Astfel, Bess va începe aventura sa în Londra, oraşul tuturor posibilităţilor pentru ea. Se va face indispensabilă pentru familia Zouche, iar firea ei practică va încerca să găsească soluţii. Întâi vrea să absoarbă tot ce este necesar din societatea nobililor din Londra, pe urmă vrea să îşi găsească un soţ care să o stabilizeze financiar atât pe ea cât şi familia ei.

Întâlnirea cu seducătorul William Cavendish o va da peste cap pe tânăra fată.

“Avea cel puţin un metru optzeci şi trei şi un păr des, care se ondula în jurul gulerului. Bărbia pătrată, hotărâtă, era proaspăt bărbierită, expunându-i gropiţa adâncă. Ochii, sclipind amuzanţi, erau de un cafeniu atât de închis încât păreau negri. Una peste alta, era cel mai atrăgător bărbat pe care-l văzuse ea vreodată.”

   William, poreclit Rogue, va fi fascinat de tânăra cu părul roşu şi corpul de curtezană, şi o va vrea ca şi amantă. Bess la rândul ei, va fi şi ea atrasă de Rogue, dar nu vrea să devină curtezană, vrea un statut respectabil de soţie. Ceea ce ea nu ştie, este că Rogue este la a doua soţie, şi are şi o fiică puţin mai mică ca  Bess!

   Desele mutări ale curţii lui Tudor o va face pe Bess să se întâlnească cu prinţesa Elizabeth, mai mică cu câţiva ani ca ea, dar cu o fire foarte matură pentru vârsta ei. Prima dată când am înţeles că cele două fete se aseamănă ca două picături de apă (exceptând pieptul plat al prinţesei), am crezut că Bess face parte din mulţii copii nelegitimi a lui Henric Tudor. Avem descrierea în carte a soţiilor acestui rege şi cum au reuşit fiecare să devină regine. Este vorba, totuşi, de vreo 6 regine! Aici vedem cât sunt de ambiţioase femeile!

   Pajul Robert Barow este din acelaşi ţinut cu ea, iar când acesta se îmbolnăveşte, Bess îl va ajuta şi va pleca cu el să îl conducă acasă. Nu şi-a dat seama în ce capcană a intrat. Tatăl vitreg îi era dator părinţilor lui Rob, iar pentru a-l scapa de închisoarea datornicilor, Bess va fi forţată să se căsătorească cu tânărul suferind Rob.

   Urmează moartea socrului, iar după doi ani de îngrijiri atente din partea lui Bess, moare şi soţul. Înţelegerea de la căsătorie (o treime din pământurile Barow), o va face pe tânăra văduva să lupte cu familia defunctului soţ. Va reuşi cu ajutor acordat din partea unui nobil local să câştige şi va recupera şi căminul părintesc-Hardwick.

,,-Ţi-am spus că mă voi întoarce şi că te voi lua înapoi. Niciodată nu te vom mai lasa să pleci; vei aparţine familiei Hardwick pentru totdeauna. Mama s-a întors cu surorile mele mai mici, iar mătuşa Marcy va face o grădină de ierburi. Fratele meu James are şi el curând o mireasă, pe Elizabeth Draycott. De acum înainte, toate încăperile tale se vor umple cu dragoste şi, în curând, din nou cu râsetele copiilor.
Astăzi plec înapoi la Londra, dar asta nu înseamnă că-mi iau adio. Mă voi întoarce…îţi promit!”

   Astfel că, o promisiune din copilărie s-a îndeplinit, urmează să îşi facă un viitor!

   Va reveni la Londra, iar Rogue va încerca neîncetat să o cucerească, pasiunea dintre ei este incendiară! Când Bess i-a cerut ajutorul, iar Rogue i-a scris că este căsătorit, fata nu l-a iertat. Va reuşi de această dată?
Asistăm la manevrele de la curte, la alianţele dintre familii, când, copii mici fiind, sunt promişi pentru căsătorie.

    Bess va fi damă de companie pentru Lady Frances, verişoara primară a regelui. Fiica sa va fi promisă de mică tânărului moştenitor şi vor fi educaţii împreună.

   Când regele Henry moare, tânărul prinţ va fi numit rege, dar unchii lui vor fi cei ce vor prelua puterea.

   În continuare Bess va păstra strânsă legătura cu prinţesa Elizabeth, şi va încerca să îşi găsească un soţ responsabil. Va reuşi Rogue să şi-o facă amantă? Va depăşi sentimentele, prejudecăţile? Ce se va întâmplă când soţia lui Rogue moare?

    Va reuşi prinţesa Elizabeth în planurile sale? Cine cu cine, ce planuri sunt puse la cale la curtea regală, urmează să descoperiţi voi, citind această carte excepţională.

   Nota pentru carte este 10. Aştept cu nerăbdare vol 2(recenzie). Sunt curioasă în privinţa peripeţiilor lui Bess şi a pasiunii sale!

Cartea Pasiunea unei femei de Virginia Henley a fost oferită pentru recenzie de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi librarie.net

Cele două Diane, de Alexandre Dumas(tatăl)-recenzie

Editura: Lider

Număr volume: două

   De când mă ştiu mi-au plăcut cărţile scrise de Alexandre Dumas. Am citit volumele sale cu nesaţ în vremea copilăriei. Fiece pagină părea ceva rupt dintr-un film, dintr-o viaţă de om: caracterele descrise, lumea care juca jocul sorţii într-un război, cadrele spaţio-temporale care animă lectorul la a continua lectura. Felul în care compune acest autor denotă măiestrie cu atât mai mult cu cât reuşeşte să introducă cititorul undeva dincolo de viaţa de zi cu zi a Franţei de demult. Luminile altminteri în alb şi negru se descoperă a fi vii şi fac ca toate cele ce se petrec în volum să pară a fi o realitate şi nu o istorie uitată.

   Cine a fost Alexandre Dumas? Un scriitor francez din secolul al XIX-lea, a cărui operă a fost tradusă în peste 100 de limbi. Romanele lui istorice de aventură au fost adaptate în aproape 200 de filme. Primul lui volum – „Cei trei muşchetari” – este una dintre cele mai citite cărţi de toate generaţiile din ultimele două secole.

   Opera se deschide cu…un fiu de conte şi o fiică de rege. Personajele principale ale operei sunt doi orfani. Ei nu ştiu care le este provenienţa, cuvintele tată şi mamă le sunt total necunoscute, dar cunosc un lucru: că există iubire. Doi copii care vor învăţa împreună, vor fi frate şi soră, vor împărţi bucuriile şi neajunsurile. Cine sunt ei? Diana şi Gabriel „tânărul era de rasă normandă aleasă, cu părul castaniu şi ochii albaştri, cu dinţii albi şi buzele roşii ”. La împlinirea vârstei de optsprezece ani, Gabriel află de la doica sa că este Senior de Lorge, Conte de Montgommery. Din păcate familia sa pare să fi fost blestemată fiindcă toţi membrii săi au murit. Tatăl său dispăruse cu multă vreme în urmă şi nu se cunoştea dacă mai era viu sau murise. Gabriel vrea să îşi răzbune familia, dar ştie că dacă mai află vreo persoană că ultimul Montgommery trăieşte e posibil să sfârşească precum ceilalţi. Cum să îşi vadă visul realizat? Să muncească nu cu numele ori cu titlul, ci cu propriile mâini pentru a-şi crea renume şi a câştiga de partea sa forţe noi. Nu vrea să realizeze acestea de unul singur, ci împreună cu prietena sa din copilărie căreia îi promisese că se vor căsători. Planurile îi sunt dejucate fiindcă atunci când ajunge la Diana pentru a-i dezvălui cele aflate constată cu stupoare că altcineva i-o luase înainte: fata de care se îndrăgostise se căsătorise cu un bărbat mult mai în vârstă, fiind constrânsă de o scrisoare şi teamă. Gabriel înţelege situaţia, dar ştie că o va iubi întotdeauna pe Diana. Tânăra va pleca pe un drum presărat cu aur, palate, regi şi regine, iar Gabriel pe altul plin de sânge, omor şi risipă.

   Anii trec, Gabriel îşi creează propriul renume – viconte d’Exmès – alături  de camarazii de arme şi de ducele de Guise. Pare că totul s-a aşezat, dar în realitate norii de furtună abia  s-au adunat. O scrisoare este trimisă ducelui de Guise, iar Gabriel află astfel că regele doreşte să o căsătorească pe Diana cu un nou pretendent din moment ce ducele de Castro, fostul ei soţ, decedase. În fond, era doar o mişcare a regelui pe tabla de şah prin care urmărea o nouă alianţă între familii. Gabriel ştie că acum a venit vremea lui şi se va arăta mai mult decât bucuros să îi facă pe plac lui de Guise, plecând la Paris să ducă regelui Henric al II-lea drapelurile statelor cucerite în război.

   Diana între timp află care îi sunt părinţii: regele Henric al II-lea al Franţei şi maîtressa acestuia, Diana de Poitiers. La puţin timp de la plecarea spre soţul său, cu ani în urmă, acesta a decedat. Ea a rămas doar cu numele: Diana de Castro. Regele a recunoscut-o ca fiind fiica sa legitimă şi a trimis-o la o mănăstire de maici pentru mai multă vreme. Când a fost primită la palat, a intrat de îndată în graţiile regelui, a devenit fiica acestuia în adevăratul sens al cuvântului. Relaţiile cu mama sa, însă nu s-au încălzit din contra, pe zi ce trecea se răceau. Tatăl îi cere acesteia să se căsătorească din nou şi îi explică şi motivele. Tânăra îl înţelege, dar îl roagă să îi mai lase răgazul de a-l mai întâlni încă o dată pe Gabriel şi a clarifica ceea ce simţeau unul pe altul. Regele se învoieşte, dar exista un mic inconvenient: Diana nu ştia nici adevărata identitate a lui Gabriel, nici pe aceea pe care o dobândise el  în război.

   Lucrurile se vor schimba atunci când cei doi se vor reîntâlni şi vor începe mai multe lupte: a lor pentru iubire şi lupta lui Gabriel pentru a reabilita numele de Montgommery. Povestea nu este doar a lor, ci şi a intrigilor de la palat, a comploturilor, relaţiilor amoroase ascunse pe după perdele, urii şi otrăvurilor, a unui servitor care are o dublură malefică ce îi râde în nas de fiecare dată când se întâlnesc. Sper că nu am divulgat prea mult :)

   „Cele două Diane” este scris la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. Cadrele spaţiale sunt frumos creionate „era o seară de august senină şi frumoasă. Cerul era limpede, de un albastru intens, dar luna încă nu se arătase. Noaptea părea cu atât mai misterioasă, mai visătoare şi mai fermecătoare… Această blândă seninătate contrasta în mod ciudat cu agitaţia şi zgomotele care umpluseră ziua. Spaniolii dăduseră două asalturi unul după altul, dar fuseseră respinşi de fiecare dată. Provocaseră însă mai multe morţi şi răniseră mai mulţi oameni ”. Dialogul are coloratură deosebită:

„În numele lordului Grey, stăpânul meu monseniore, continuă arcaşul care nu era orgolios din fire, aţi fost desemnat unul dintre cei cincizeci de prizonieri pe care monseniorul amiral trebuie să-i predea învingătorilor. Nu trebuie să fiţi supărat pe mine, sărman nevolnic, pentru că am fost silit să vă dau această veste neplăcută. / Supărat pe tine!Nu, dar lordul Grey, care este un gentilom, ar fi putut să-şi dea osteneala să-mi ceară chiar el spada. Numai lui am de gând să i-o predau, ai priceput?/ Cum va binevoi monseniorul ”.

   Reacţiile personajelor nu lasă loc de dorit „lui Gabriel i se făcu negru în faţa ochilor şi fu nevoit să se rezeme de pervaz ca să nu se prăbuşească. Aşadar, presentimentele nu-l înşelaseră!”, „se întrebă dacă e cazul să stea acolo şi să aştepte, sau să meargă mai departe. Dar nerăbdarea lui nu se împăca cu imobilitatea ”.

   Diane, Diane: una bună la inimă, iar alta pierdută în negura timpului…Ce se va întâmpla cu personajele noastre, oare îşi ştiu cu adevărat originile, poate sunt fraţi? Vor supravieţui unei lumi care se rupe din interior? „Da, te voi salva, tată! Diana mea, te voi salva!”.  

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Toria, de Nicoleta Tudor-recenzie

 

 Titlul original: Toria

Editura: Librex

Seria Cercurile mistice

Volumul 3 (Volumul 1: Cercurile mistice; Volumul 2: Orașul de deasupra)

Anul aparitiei: 2017

Număr pagini: 294

Gen: Fantasy, Romantic, Aventuri

   „Toria” este cea de-a treia carte din seria fantasy a autoarei române Nicoleta Tudor. În „Cercurile mistice”, am fost alături de Maria și Matei în lupta lor de a elibera șatra de un blestem greu; în „Orașul de deasupra”, am suferit alături de Mădălina, pendulând între bunul Sorin și răvășitorul Naum, între realitatea de pe Pământ și himera fascinantă de pe Toria. În „Toria”… ei bine, în „Toria”, avem ocazia de a călători în trecut, aflând povestea Căzutei, femeia pedepsită de cei de pe planeta ei pentru că s-a îndrăgostit de un pământean. Cel puțin aceasta este varianta oficială. În realitate, motivul a fost… ei, bravo, era să vă spun! Nu, nu, citiți voi și aflați! Acest al treilea volum este cu două tăișuri: continuă acțiunea din cel de-al doilea roman și aflăm informații din trecutul îndepărtat, dinaintea celor întâmplate în „Cercurile mistice”, totul prinzând sens.

   În același timp, Mădălina, Naum, Maria și Matei (părinții Mădălinei) vor lupta împotriva străbunilor, pentru a scăpa Toria de sub dictatura lor. Da, ați citit bine, Mădălina și Naum.

   Deși la finalul celui ce-al doilea volum, am lăsat-o pe Mădălina proaspăt căsătorită cu Sorin, în „Toria”, lucrurile se schimbă: au trecut 12 ani de la cele întâmplate, Mădălina și Sorin lucrează la același spital, ea ca pediatru, el ca ortoped. Toate bune și frumoase, până când reintră în scenă… Naum. Își face apariția chiar la spital, cu o fetiță cu ochi violet, ce și-a luxat mâna:

„- Nepoata dumneavoastră are nevoie de o radiografie. O să vă însoțească cineva.

– Și eu am nevoie de resuscitare. Mădălina, cât ești de frumoasă, îi spuse el în timp ce o îmbrățișa lung.”

   Pe de altă parte, la scurtă vreme, Mădălina află ceva ce nu i-ar fi căzut bine niciunei soții: Sorin o înșeală de trei ani cu o asistentă. Ca și când nu ar fi de ajuns, o anunță pe nepusă masă că va pleca timp de 9 luni la o specializare în Germania, alături, bineînțeles, de acea asistentă. Oricât de ciudat ar părea, Mădălina se simte ușurată, eliberată de o povară și… mai puțin vinovată. Pentru că deși nu l-a mai văzut, nu a încetat să-l iubească pe Naum în acești 12 ani.

   Sorin pleacă exact când intră Naum în scenă, iar el și Mădălina își continuă povestea de dragoste întreruptă în urmă cu ani de zile. În lupta lor împotriva străbunilor li se alătură părinții Mădălinei. Cum se va termina această luptă, ce va alege Mădălina (pe Naum sau pe Sorin, Pământul sau Toria, viața la spital sau viața pe cealaltă planetă) veți afla citind cartea. Pentru că finalul cărții vine la pachet cu o alegere foarte grea pe care Mădălina trebuie s-o facă.

„Vei avea o alegere grea de făcut. Vei avea de ales dacă să rămâi în lumea asta, unde îți sunt rădăcinile, sau să mergi într-o altă lume, unde îți este inima. (…) Orice hotărâre vei lua, cineva va suferi.”

   Despre final pot să vă spun că m-a năucit. Nu mă așteptam. De ce? Ei, nu pot să vă dau spoilere, o să sughit de la înjurăturile voastre! Dacă, totuși, ați citit cartea sau nu vă deranjează spoilerele, dați click aici 

    Ce mi-a plăcut: povestea, care m-a cucerit încă de la prima carte din serie citită, stilul catchy al autoarei, care te face să parcurgi capitol după capitol, faptul că totul (cu excepția elementelor fantasy) pare desprins din viața reală, cu bune și cu rele, fără etichetări în alb și negru, acțiunea care se precipită spre final, devenind din ce în ce mai palpitantă, promovarea locurilor încărcate de mitologie de la noi din țară (peștera Polovraci, despre care legenda spune că ar fi lăcașul lui Zamolxe și de unde se culege o plantă cu proprietăți vindecătoare), și… încă un fapt inexplicabil, de care mi-am amintit în timp ce parcurgeam paginile cu incursiunea în trecut, în vremea Căzutei: într-o noapte, am visat că Nicoleta Tudor s-a întors în timp, ca să aflu apoi, că într-adevăr, făcuse o incursiune în trecut, scriind acele fragmente din carte. Mai multe detalii aflați din vise literare.

   Nicoleta Tudor folosește, în cărțile ei, metafore pentru ceea ce se întâmplă în lume. În primele două cărți, pentru ecologie (căldura de pe Toria și lipsa vegetației par să tragă un semnal de alarmă asupra stării planetei), iar în cea de-a treia, ne vorbește despre dictatură, despre abuzurile făcute de cei aflați la putere, despre revolta maselor.

   Ce nu mi-a plăcut: faptul că pe la mijlocul romanului, acțiunea cam stagnează și câteva greșeli de punctuație. În rest, n-am ce reproșa.

Citate:

„Chiar au efect leacurile tale pentru frumusețe? (…

– Da. Are efect. Beau ceaiul meu de tătăneasă, și pentru că ele cred că le face mai frumoase, și cei din jur le văd mai frumoase. O femeie care are încredere în frumusețea ei, e deja câștigătoare.”

 Despre autoare:

   Nicoleta Tudor este autoarea romanelor fantasy „Cercurile mistice”, „Orașul de deasupra” și mai nou, „Toria”. Este o persoană simpatică, pe care am avut ocazia s-o întâlnesc la mai multe lansări de carte.

Acest exemplar a fost oferit de autoare și țin să-i mulțumesc.

 Carte poate fi comandată de pe  Librex.ro

%d bloggers like this: