Catei pierduti si oameni singuri de Lucy Dillon-Editura Univers

Căţei pierduţi şi oameni singuri de Lucy Dillon

Editura: Univers
An publicaţie: 2015
Traducere: Celia Ilieş
Număr pagini: 432

     Văzând titlul şi dedicaţia ”Dedicat voluntarilor de pretutindeni, care se străduie atât de mult să ofere o a doua şansă câinilor pierduţi şi singuri” m-am gândit că va fi o lectură “uşoară“ şi relaxantă, nicidecum o carte în care voi vedea cum se schimbă destine şi vieţi umane.
      Rachel Fielding, personajul în jurul căruia gravitează oamenii, câinii şi acţiunea cărţii, avea la începutul lunii februarie o carieră aproape strălucită ca PR al unor companii de internet, un iubit elegant şi narcisist care îi aduce flori, o menajeră şi un mod de viaţă şi întreţinere care o face să arate mai tânăra decât vârsta ei (39 de ani). Dar aşa cum viaţa face câteodată şi se spune că ne dă un ghiont, Rachel reuşeşte într-o zi să-şi piardă ceea ce credea că e “iubirea vieţii”, apartamentul şi slujba, descoperă primele şuviţe cărunte şi primeşte un mesaj de la sora ei Amelia (plin de reproşuri ca de obicei) supărată că a uitat de ziua nepoatei: ”pentru că dacă tu n-ai copii, asta nu înseamnă că trebuie să fii atât de egoistă” (este mesajul primit). În loc să se poată pierde “într-un ocean de compătimire” Rachel trebuie să se prezinte la avocat să preia moştenirea rămasă de la mătuşa ei Dot, într-un orăşel de provincie, moştenire care cuprindea o casă, adăpostul, pensiunea canină, câinii, terenul din jur şi pe Gem un border collie, câinele mătuşii.

      Dot fusese legendară în familie ca „sonata” cum o numea Val, sora ei şi mama lui Rachel.
      Are multe de făcut, trebuie făcută evaluarea bunurilor, să se hotărască ce va face cu adăpostul, cu câinii şi toate astea pe fondul depresiei cauzate de recentele probleme din viaţa ei.
     Află că Dot era foarte iubită şi apreciată în comunitate, se ocupa de animalele părăsite şi abuzate, le găsea stăpâni cu un fler remarcabil pentru potriviri, implementase un program de dresaj al câinilor şi unul de plimbare a lor, în weekend mulţi locuitori participând voluntar la plimbarea căţeilor. Deşi iniţial ar vrea să paseze altora sarcinile implicate de moştenire, gândindu-se că mama ei ar fi mai eficientă, uitându-se la Megan (directoarea adăpostului) şi la Gem (câinele lui Dot), şi conştientă că oricum nu are altceva de făcut Rachel hotărăşte să se ocupe ea de tot. Între noile griji, telefoanele mamei ei care parcă încearcă s-o dirijeze de la distanţă, locurile şi oamenii noi, amintirile din trecut, Rachel clachează şi câteva zile se scufundă într-un ocean de depresie. Dar subestimează prietenia oamenilor faţă de mătuşa ei şi puterea unei mici comunităţi de-a strânge rândurile în jurul ei. Încet, încet iese din starea ei şi începe să se implice în probleme.
      Şi apar pe rând în scenă celelalte personaje ale cărţii cu vieţile lor private, cu dramele şi neîmplinirile lor, toate gravitând în jurul adăpostului şi al vieţii câinilor.
Freda cu soţul ei Ted Shackley, care aveau o cafenea, avuseseră un căţel Pippin, erau prietenii lui Dot ajutau ca voluntari la adăpost.

     George un veterinar de ţară, un tip cam la 40 de ani, burlac convins pentru care meseria era pe primul plan. George Fenwick este destul de ironic cu toate ideeile ei, mai ales când spune că nu-l poate lua pe Gem, nu poate avea un câine pentru că ea călătoreşte mult. Crezul ei de până atunci ”Nu vreau să mă leg. Nu vreau să înţepenesc într-un loc. Asta e grozav la mine şi la Oliver, că nu ne leagă nimic, nu avem nici un fel de angajament plicticos” dar asta ‘era‘ doar în trecut. Rachel vizitează padocul câinilor impresionată de micile poveşti lipite pe uşa fiecărei cuşti, povestioare parcă spuse de căţei. În timp Rachel şi George se împrietenesc, au o aventură de-o noapte încercând apoi să se cunoască mai bine, fiecăruia fiindu-i la fel de greu să se obişnuiască să-şi împartă vieţile.
      Apar alte personaje. Johnny Hodge profesorul cu soţia lui Natalie, specialistă în marketing la o firmă, care încearcă cu obstinaţie să aibă un copil, având senzaţia că asta e singurul lucru care le lipseşte. Vizite la doctori, analize, lacrimi, certuri, peste care intervine concedierea ei, apoi aflarea realităţii că ‘vina’ pentru nereuşită (cu copilul) e a lui Johnny, par gata să le erodeze căsnicia şi dragostea. Apoi în viaţa lor apare basetul Bertie şi adăpostul, Natalie împrietenindu-se cu Rachel şi încercând s-o ajute.
Doctorul Bill prietenul lor, un tip timid şi retras (un premiu pentru femei fiind burlac) merge cu ei la adăpost pentru a-şi lua un câine. Voia un câine de talie mare dar pleacă cu un caniş o căţeluşa Lulu, cuminte şi educată pe care o putea ţine cu el la cabinet.
       Şi în final Zoe Graham, mama singură a doi băieţi de 8 şi 10 ani Spencer şi Leo, într-o eternă divergenţă cu David, fostul soţ care încearcă să-şi atragă copiii cu cadouri scumpe, îşi găseşte o nouă soţie, taie din pensia copiilor dar le cumpără un căţel Toffee. Aşa că Zoe se zbate cu casă, copii, serviciul plus căţelul gândind „David nu se mai întoarce, sunt o mama singură şi nu am decât treizeci de ani. Îl las să ia ce vrea decât să mă lupt, pentru că nu am suficientă energie să fiu rea„. În weekend, când băieţii sunt cu tatăl lor, face voluntariat la adăpost şi plimbă câinii, aşa îl cunoaşte pe doctorul Bill de care se simte atrasă.
     Destinele tuturor se intersectează în momentul în care Rachel şi Megan hotărăsc să facă o expoziţie de câini, exemple de dresură, cu strângere de fonduri pentru adăpost. Şi lucrurile se precipită, din nou intervine viaţă…

     Rachel este căutată de Kath (fosta soţie a lui Oliver-fostul ei iubit) care îi spune că de fapt ea ştia de relaţia lor, dar că oricum el plecase cu secretara, ea dăduse divorţ şi voia să-l lase fără nimic. Apoi află că după singura noapte cu George este gravidă şi hotărăşte că vrea copilul, îi spune şi lui şi încearcă amândoi să se obişnuiască cu ideea şi situaţia. Află o grămadă de lucruri din trecutul mătuşii ei Dot, despre relaţia pe care o avusese cu un tip bogat, despre faptul că a renunţat la căsătoria cu el şi de ce, lucruri care explică mai bine relaţia dintre surori (Val mama ei fiind sora lui Dot). Şi ca un punct culminant în ziua expoziţiei o caută Oliver spăşit, o vrea înapoi, dar Rachel realizează că nu pentru că o iubeşte ci pentru că are nevoie de ea la noua firma pe care vrea s-o deschidă.
      Are loc expoziţia, oamenii îşi aduc aportul la menţinerea adăpostului, şi fiecare dintre personaje îşi face ordine în viaţă, Rachel realizînd că: ”Asta e adevărată moştenire a lui Dot, se gândi ea. Nu adăpostul, nici casa, nici vreun ban. Era a doua şansă pentru ea şi nu avea de gând să privească în urmă”
       Dacă vreţi să ştiţi ce fac adulţii şi câinii, cum s-au hotărât să-şi continue vieţile citiţi cartea, pentru că nu este o carte despre câini şi stăpâni ci o carte despre a doua şansă în viaţă şi fiecare găseşte ce-i lipseşte.
Elocventă este aprecierea de pe coperta romanului ”Amuzantă şi fermecătoare…o poveste fabuloasă pe care n-o poţi lasă din mâna şi care va înmuia garantat şi inima cuiva care e convins că nu suportă câinii.”(Bookbag)

Cartea Căţei pierduţi şi oameni singuri de Lucy Dillon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Univers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Arci