Ce-as fi eu fara tine ?-de Guillaume Musso-Editura Allfa

Ce-as fi eu fara tine ?-de Guillaume Musso-Editura Allfa

by -
9

Ce-aş fi eu fără tine? de Guillaume Mussoce-as-fi-eu-fara-tine

Titlul original: Que serais-je sans toi ?
Editura Allfa– Strada Ficțiunii, Turul Bestseller
Traducere din limba franceză și note de Diana Morărașu
Număr pagini: 283

Cărţi scrise de Guillaume Musso

”Guillaume Musso este un alchimist al succesului. Ce-aș fi eu fără tine? Este, în același timp, o poveste de iubire pasională, un excelent scenariu de film polițist, o călătorie fantastică, și un roman inițiatic.” ( Le Figaro Litteraire)
Un roman fenomenal, despre destine încrucișate și iubiri condamnate, cu personaje fermecător de umane.” (France Soir)
Musso e “recunoscut” pentru citatele de la începutul fiecarui capitol din cărțile sale, le-am remarcat și apreciat, sunt foarte inspirat alese. Primul citat din carte e promițător: “Am crezut întotdeauna că nebunia pasiunilor e de preferat înțelepciunii indiferenței” (Anatole France). Nu mă pot abține să nu vă împărtășesc încă unul: “Două inimi ar fi trebuit să am, prima, insensibilă, a doua, mereu îndrăgostită; pe aceasta din urmă aș fi încredințat-o celor pentru care bate, iar cu cealaltă aș fi trăit fericit.” (Amin Maalouf)

Am terminat de citit chiar acum această minunată carte a lui Musso și am început să-mi scriu impresiile ”la cald”, întrucât mi-a plăcut nespus de mult această poveste și doresc să redau cât mai fidel senzațiile intense pe care pe care mi-a le-a trezit lecturarea ei. Musso este cu siguranță un maestru al suspansului și al răsturnărilor de situații. Și e un romantic…
Inima Gabriellei este sfâșiată între două feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei și cea pentru Martin, bărbatul de care s-a îndrăgostit cândva. Unul este un poliţist pasionat de meseria lui, iar celălalt – un hoț celebru. Însă amândoi au dispărut din viața ei cu ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeași oră, tatăl rătăcitor și iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viața ei. Curând, Gabrielle își dă seama că cei doi sunt prinși într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Cine va fi salvat?
que serais- iubitiAcțiunea cărții începe la San Francisco – California, în vara anului 1995, când suntem martorii poveștii de iubire ce ia naștere între Gabrielle, în vârstă de douăzeci de ani, americancă, studentă la Universitatea Berkley, și Martin, de douăzeci și unu de ani, francez, care și-a luat licența în drept la Sorbona și a venit în State pentru a-și perfecționa engleza și a cunoaște țara din interior. Sunt tineri, frumoși și se iubesc. ”Cu o iubire care le-a intrat în sânge…În clipă și întru eternitate…E certitudine și confuzie. E, deopotrivă, tunet și nimicire. E cea mai frumoasă dintre primăveri, cea mai violentă dintre furtuni.”

despartireToamna aceluiași an
”Sfârșitul visului.Se țin de mână în holul aeroportului, în mijlocul mulțimii și zgomotului. Realitatea a sfârșit prin a câștiga meciul cu iluzia unei iubiri în afara timpului. Și e brutal. Și doare.
Ea a rămas în aeroport cu haina lui pe umeri, iar el a plecat – spre Paris – purtând lănțișorul ei de argint de care atârnă o micuță Cruce a Sudului, două jumătăți ale aceluiași întreg, vitregite de soartă!

Recunosc că despărțirea celor doi în aeroport mi-a adus lacrimi în ochi. A fost atât de trist! Și mai trist, a fost momentul din ajunul Crăciunului când Martin i-a dat întâlnire Gabriellei la New York, în Manhattan – trimițându-i biletul de avion pentru care muncește trei luni zi și noapte – iar ea, nu a venit! ”În noaptea aceea, în ochii lui Martin au apărut pentru întâia oară bezna și duritatea…În noaptea aceea, nu și-a pierdut doar iubirea. Și-a pierdut și speranța.”
Și anii au trecut…

Acțiunea cărții ne poartă după cincisprezece ani, la Paris, unde îl reîntâlnim pe Martin, acum polițist, aflat în misiune pe urmele lui Archibald McLean, un celebru hoț de tablouri, o adevărată legendă în branșă, pe care Martin îl urmărea de peste trei ani. Vă dați seama cine era Archibald: tatăl Gabriellei, deși aceasta nu-l cunoscuse niciodată, fiind convinsă că este mort. Bineînțeles, nici Martin nu știa acest lucru! Rana din sufletul lui nu se vindecase, dar nu mai încercase să ia legătura cu Gabrielle niciodată de la acel trist decembrie…
Descrierea lui Archibald și a ”activității” acestuia ca hoț de tablouri și opere de artă m-a dus cu gândul la Sean Connery și la filmul ”Capcană pentru hoți”!

Polițistul dă greș în misiunea de urmărire, iar Archibald îi scapă printre degete. Ajunseseră față în față, dar hoțul a fost mai abil, de această dată. Înfruntarea lor seamănă cu o luptă de-a șoarecele și pisica, fiecare fiind conștient de valoarea celuilalt și respectându-l, întrucâtva. ”Valoarea unui om se judecă și după calitatea dușmanilor lui. Pierduse prima partidă, dar lupta era abia la început.”
Urmărind schema furturilor lui Archibald, Martin intuiește care va fi următoarea țintă, și anume Cheia Paradisului, un diamant de o valoare inestimabilă care a fost scos la licitație la San Francisco! Înnebunit să rezolve acest caz care devenise obsesia lui, Martin îi cere superiorului său să-l trimită acolo. Acesta nu este de acord, dându-și seama de implicarea prea mare a polițistului, dar mi-a plăcut schimbul lor de replici:
” – Chiar dacă vei izbuti să îl arestezi pe McLean într-o bună zi, ce crezi că va schimba asta pentru tine? Să nu cumva să-ți închipui că arestarea lui va rezolva fie și cea mai neînsemnată dintre problemele vieții tale!
Martin contraatacă.
– Și dumneavoastă, domnule colonel? După ce alergați?
– Eu nu mai alerg, eu nu mai caut, eu am găsit. Și, de la o anumită vârstă, miza jocului e să păstrezi ceea ce ai deja.
– Și dumneavoastră ce-ați găsit?
– Ceea ce ar trebui să caute toată lumea: jumătatea care-mi lipsea.”
Revelator, nu?

Soarta intervine sub forma unei oferte de nerefuzat pe care o primește din partea unei companii de asigurări, printr-o reprezerntată a acesteia, tot polițistă, de a lucra împreună cu aceasta pentru a-l prinde pe Archibald McLean. Acceptă. Își dă demisia din poliție, și se pregătește de plecarea în State. Înainte de a pleca, trebuie să-și ia rămas bun de la două persoane foarte dragi lui, deși fără nici o legătură între ele. Prima este Camille, o fetiță pe care o salvase dintr-un tomberon, unde fusese aruncată de mama ei – o drogată – imediat ce o născuse, cu zece ani în urmă. Era foarte apropiat de ea, o vizita regulat la Centrul unde era internată, iar ea îl considera un frate mai mare. Mi-a plăcut foarte mult legătura dintre Martin și Camilla.
Cealaltă persoană de care trebuie să se despartă este Svetlana, o prostituată a cărei poveste m-a impresionat foarte mult, dar vă las să o descoperiți singuri! Vă spun doar că am dat o bilă albă pentru relația dintre cei doi și pentru influența pe care a avut-o Martin asupra destinului ei.
Îmi place să cred că uneori o persoană poate juca rolul de înger păzitor pentru o alta, iar pentru Camilla, ca și pentru Svetlana, Martin a fost șansa pe care le-a dat-o viața.
Între timp, Archibald are parte de o tragică întorsătură a sorții: află că are cancer în fază terminală! ”În mod ciudat, acest diagnostic crepuscular îl eliberase de spaimă: teama de ce poate fi mai rău e mult mai teribilă decât certitudinea răului. Dușmanul adevărat e teama.” Cu perspectiva morții apropiate în față, se hotărăște să ia legatura cu Gabrielle, să-i spună că a vegheat-o tot timpul și să-i explice de ce nu a putut fi prezent în viața ei. Povestea lui Archibald e una nefericită, el fiind în fond un om bun, dar căruia soarta i-a răpit ce a iubit mai mult – pe Valentine, mama lui Gabrielle, fără de care el n-a mai fost întreg!
Pe Gabrielle o regăsim debusolată, descurajată, nu-și găsise rostul în sausalitonimic…
Locuia la Sausalito, o pitorească așezare lacustră, unde îsi câștiga existența ca pilot pe un hidroavion, transportând turiști. Imaginile vizuale care descriu satul pe apă sunt atât de bine redate încât chiar l-am ”văzut”, i-am simțit atmosfera boemă, de loc în afara timpului, desprins parcă dintr-o carte poștală.

Cartea se țese frumos ca o tapiserie, fiecare fir așezându-se treptat la locul lui, formând un model pe cât de complicat, pe atât de firesc.
Vă dați seama de uimirea lui Martin când a descoperit cine era cel pe care-l urmărea cu atâta înverșunare!
Vă dați seama de sentimentele încercate de Gabrielle când o abordează un bărbat în vârstă, foarte prezentabil, față de care simte un atașament curios și instantaneu și care îi spune: ”Nu am murit Gabrielle…te-am abandonat, e drept…dar am dreptul să-ți explic de ce.” Chiar în acel moment, când creierul ei se lupta să proceseze această revelație uluitoare, dinspre cealaltă parte a trotuarului se apropia amenințător un bărbat cu arma în mână. Iar acesta era… vă dați seama cine!
”Cu toate că făcuse dintotdeauna parte din categoria oamenilor predispuși la nefericire, acum simțea cum se înfiripă în ea însăși o nouă hotărâre: pentru prima oară în viață, era hotărâtă să-și asume riscul de a fi fericită. În ajun, printr-un curios concurs de împrejurări, cei mai importanți doi bărbați din viața ei au ieșit la iveală în același moment. Astăzi, era hotărâtă să nu-i mai lase să plece. Spera doar să nu fie niciodată nevoie să aleagă între ei…”
Numai că nimic nu-i atât de simplu, și nici soarta, atât de binevoitoare…
Mi-a plăcut foarte mult o discuție pe care a avut-o cu tatăl său:
” – Dacă te iubește cu adevărat, se va întoarce. Ba chiar îi va face bine să afle că nimic nu e gata câștigat. Pentru mama ta eu m-am luptat cinci ani de zile, înainte să-mi spună da!
– Dar el mă așteaptă de treisprezece ani…
– A aștepta nu înseamnă a te lupta!”
Vă las să descoperiți singuri ultima și cea mai frumoasă parte a cărții, să aflați răspunsul la întrebările care s-au adunat ca un mănunchi pe parcursul ei. Ca bonus, veți fi martorii unei experiențe paranormale, extrasenzoriale, într-o sală de așteptare către…cealaltă lume. Cine va trăi această experientă, veți vedea. Mie mi-a plăcut această idee a autorului, felul în care a imaginat poarta de trecere spre dincolo…
Am descoperit în carte o melodie veche, dar foarte frumoasă, pe care am numit-o în sinea mea melodia cărții și pe care o voi asocia de fiecare dată cu starea de bine pe care am avut-o citind ”Ce-aș fi eu fără tine?”
Vă invit să o savurați în continuare. Este vorba de Le Tourbillon de la vie (Vârtejul vieții), cântec despre care am aflat că a fost desemnat de revista Time drept una din cele mai bune zece coloane sonore din toate timpurile!
”Și atunci am intrat amândoi
În vârtejul vieții,
Am continuat să ne învârtim
Amândoi înlănțuiți,
Amândoi înlănțuiți…”

Autor: Oli

9 COMMENTS

  1. O recenzie foarte frumoasă și incitantă! Mi-ai stârnit interesul și m-ai lăsat cu multe semne de întrebare, așa că voi citi cartea cât mai curând. Musso îmi place foarte mult, toate cărțile lui citite până acum m-au încântat.

  2. Osuperba recenzie, care ma tenteaza sa iau cartea la citit in curand. Felicitari , ella! Imi place enorm.

  3. Absolut fantastica recenzia ta Ella! Te felicit din suflet si te anunt ca am cartea deja pe lista de cumparaturi! :*

    • Oliviana spre rusinea mea nu am citit nici macar o carte de acest autor, dar tu imi pui sare pe rana. Ma ispitesti la maxim. Vreau sa ma revansez si sper sa o fac curand. Multumesc tare tare mult pentru recomandare.

  4. Oli, mi-ai transmis starea de spirit! Imi place tot ce ai scris. Se vede ca Musso te-a ” sedus” si pe tine

  5. Multumesc pentru aprecieri, ma bucura ca v-a placut recenzia mea si ca v-am tentat sa cititi cartea! Musso m-a ”sedus” intr-adevar, mi-a placut tot ce am citit de el!

  6. Mili, imi pare bine ca am reusit sa te ispitesc! Mie imi place mult Musso, s-ar putea sa fii surprinsa de acest autor!

  7. Multumesc Iasmy! Ai dreptate, nu se stie niciodata, poate te ”prinde” la un moment dat, depinde si de dispozitia de moment!

Leave a Reply