Cele două Diane de Alexandre Dumas(tatăl)-recenzie

Cele două Diane de Alexandre Dumas(tatăl)-recenzie

Cele două Diane, de Alexandre Dumas(tatăl)-recenzie

Editura: Lider

Număr volume: două

   De când mă ştiu mi-au plăcut cărţile scrise de Alexandre Dumas. Am citit volumele sale cu nesaţ în vremea copilăriei. Fiece pagină părea ceva rupt dintr-un film, dintr-o viaţă de om: caracterele descrise, lumea care juca jocul sorţii într-un război, cadrele spaţio-temporale care animă lectorul la a continua lectura. Felul în care compune acest autor denotă măiestrie cu atât mai mult cu cât reuşeşte să introducă cititorul undeva dincolo de viaţa de zi cu zi a Franţei de demult. Luminile altminteri în alb şi negru se descoperă a fi vii şi fac ca toate cele ce se petrec în volum să pară a fi o realitate şi nu o istorie uitată.

   Cine a fost Alexandre Dumas? Un scriitor francez din secolul al XIX-lea, a cărui operă a fost tradusă în peste 100 de limbi. Romanele lui istorice de aventură au fost adaptate în aproape 200 de filme. Primul lui volum – „Cei trei muşchetari” – este una dintre cele mai citite cărţi de toate generaţiile din ultimele două secole.

   Opera se deschide cu…un fiu de conte şi o fiică de rege. Personajele principale ale operei sunt doi orfani. Ei nu ştiu care le este provenienţa, cuvintele tată şi mamă le sunt total necunoscute, dar cunosc un lucru: că există iubire. Doi copii care vor învăţa împreună, vor fi frate şi soră, vor împărţi bucuriile şi neajunsurile. Cine sunt ei? Diana şi Gabriel „tânărul era de rasă normandă aleasă, cu părul castaniu şi ochii albaştri, cu dinţii albi şi buzele roşii ”. La împlinirea vârstei de optsprezece ani, Gabriel află de la doica sa că este Senior de Lorge, Conte de Montgommery. Din păcate familia sa pare să fi fost blestemată fiindcă toţi membrii săi au murit. Tatăl său dispăruse cu multă vreme în urmă şi nu se cunoştea dacă mai era viu sau murise. Gabriel vrea să îşi răzbune familia, dar ştie că dacă mai află vreo persoană că ultimul Montgommery trăieşte e posibil să sfârşească precum ceilalţi. Cum să îşi vadă visul realizat? Să muncească nu cu numele ori cu titlul, ci cu propriile mâini pentru a-şi crea renume şi a câştiga de partea sa forţe noi. Nu vrea să realizeze acestea de unul singur, ci împreună cu prietena sa din copilărie căreia îi promisese că se vor căsători. Planurile îi sunt dejucate fiindcă atunci când ajunge la Diana pentru a-i dezvălui cele aflate constată cu stupoare că altcineva i-o luase înainte: fata de care se îndrăgostise se căsătorise cu un bărbat mult mai în vârstă, fiind constrânsă de o scrisoare şi teamă. Gabriel înţelege situaţia, dar ştie că o va iubi întotdeauna pe Diana. Tânăra va pleca pe un drum presărat cu aur, palate, regi şi regine, iar Gabriel pe altul plin de sânge, omor şi risipă.

   Anii trec, Gabriel îşi creează propriul renume – viconte d’Exmès – alături  de camarazii de arme şi de ducele de Guise. Pare că totul s-a aşezat, dar în realitate norii de furtună abia  s-au adunat. O scrisoare este trimisă ducelui de Guise, iar Gabriel află astfel că regele doreşte să o căsătorească pe Diana cu un nou pretendent din moment ce ducele de Castro, fostul ei soţ, decedase. În fond, era doar o mişcare a regelui pe tabla de şah prin care urmărea o nouă alianţă între familii. Gabriel ştie că acum a venit vremea lui şi se va arăta mai mult decât bucuros să îi facă pe plac lui de Guise, plecând la Paris să ducă regelui Henric al II-lea drapelurile statelor cucerite în război.

   Diana între timp află care îi sunt părinţii: regele Henric al II-lea al Franţei şi maîtressa acestuia, Diana de Poitiers. La puţin timp de la plecarea spre soţul său, cu ani în urmă, acesta a decedat. Ea a rămas doar cu numele: Diana de Castro. Regele a recunoscut-o ca fiind fiica sa legitimă şi a trimis-o la o mănăstire de maici pentru mai multă vreme. Când a fost primită la palat, a intrat de îndată în graţiile regelui, a devenit fiica acestuia în adevăratul sens al cuvântului. Relaţiile cu mama sa, însă nu s-au încălzit din contra, pe zi ce trecea se răceau. Tatăl îi cere acesteia să se căsătorească din nou şi îi explică şi motivele. Tânăra îl înţelege, dar îl roagă să îi mai lase răgazul de a-l mai întâlni încă o dată pe Gabriel şi a clarifica ceea ce simţeau unul pe altul. Regele se învoieşte, dar exista un mic inconvenient: Diana nu ştia nici adevărata identitate a lui Gabriel, nici pe aceea pe care o dobândise el  în război.

   Lucrurile se vor schimba atunci când cei doi se vor reîntâlni şi vor începe mai multe lupte: a lor pentru iubire şi lupta lui Gabriel pentru a reabilita numele de Montgommery. Povestea nu este doar a lor, ci şi a intrigilor de la palat, a comploturilor, relaţiilor amoroase ascunse pe după perdele, urii şi otrăvurilor, a unui servitor care are o dublură malefică ce îi râde în nas de fiecare dată când se întâlnesc. Sper că nu am divulgat prea mult :)

   „Cele două Diane” este scris la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. Cadrele spaţiale sunt frumos creionate „era o seară de august senină şi frumoasă. Cerul era limpede, de un albastru intens, dar luna încă nu se arătase. Noaptea părea cu atât mai misterioasă, mai visătoare şi mai fermecătoare… Această blândă seninătate contrasta în mod ciudat cu agitaţia şi zgomotele care umpluseră ziua. Spaniolii dăduseră două asalturi unul după altul, dar fuseseră respinşi de fiecare dată. Provocaseră însă mai multe morţi şi răniseră mai mulţi oameni ”. Dialogul are coloratură deosebită:

„În numele lordului Grey, stăpânul meu monseniore, continuă arcaşul care nu era orgolios din fire, aţi fost desemnat unul dintre cei cincizeci de prizonieri pe care monseniorul amiral trebuie să-i predea învingătorilor. Nu trebuie să fiţi supărat pe mine, sărman nevolnic, pentru că am fost silit să vă dau această veste neplăcută. / Supărat pe tine!Nu, dar lordul Grey, care este un gentilom, ar fi putut să-şi dea osteneala să-mi ceară chiar el spada. Numai lui am de gând să i-o predau, ai priceput?/ Cum va binevoi monseniorul ”.

   Reacţiile personajelor nu lasă loc de dorit „lui Gabriel i se făcu negru în faţa ochilor şi fu nevoit să se rezeme de pervaz ca să nu se prăbuşească. Aşadar, presentimentele nu-l înşelaseră!”, „se întrebă dacă e cazul să stea acolo şi să aştepte, sau să meargă mai departe. Dar nerăbdarea lui nu se împăca cu imobilitatea ”.

   Diane, Diane: una bună la inimă, iar alta pierdută în negura timpului…Ce se va întâmpla cu personajele noastre, oare îşi ştiu cu adevărat originile, poate sunt fraţi? Vor supravieţui unei lumi care se rupe din interior? „Da, te voi salva, tată! Diana mea, te voi salva!”.  

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

9 COMMENTS

  1. Vau, chiar si acum imi amintesc de cartile citite in liceu ale acestui autor. Studiam franceza cu interes si incepusem sa caut la biblioteca tot ce tinea de literatura franceza. Muschetarii mei, alaturi de alte carti mi-au ramas la suflet. Cele doua Diane le-am ratat, insa oricand este binevenita o reintoarcere in timp.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro